Proiect Licenta Coman R.docx1 [308918]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE SILVICULTURĂ ȘI EXPLOATĂRI FORESTIERE

PROGRAMUL DE STUDII: CINEGETICĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Abslovent:

[anonimizat]:

Prof.univ.dr.ing. Ovidiu Ionescu

Brașov 2020

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE SILVICULTURĂ ȘI EXPLOATĂRI FORESTIERE

PROGRAMUL DE STUDII: CINEGETICĂ

Permeabilitatea culoarului din coridorul ecologic PÂRÂUL Rece FC26 Râșnov. Influența circulației rutiere asupra faunei

Abslovent:

[anonimizat]:

Prof.univ.dr.ing. Ovidiu Ionescu

Brașov 2020

CUPRINS

INTRODUCERE

1. Capitolul 1. Aspecte generale privind culoarul ecologic Râșnov

1.1. [anonimizat]

1.2. Localizare. Vecinătăți, limite, hotare

1.3. Fauna zonei studiate

1.3.1. Cerbul

1.3.2. Căpriorul

1.3.3. Mistrețul

1.3.4. Iepurele de câmp

1.3.5. Ursul brun

2. Capitolul 2. Factorii ce determină deplasarea speciilor de interes cinegetic

2.1. Perturbarea habitatului

2.2. Efectul de barieră

2.3. Pierderea habitatului

2.4. Efectul de coridor

2.5. Mortalitatea

3. Capitolul 3. Factori perturbatori ai infrastructurii rutiere asupra faunei

4. Capitolul 4. Studiu de caz Pârâul Rece FC26 Râșnov (Permeabilitatea coridorului și monitorizarea traversării animalelor)

4.1. Descrierea culoarului

4.2. Identificarea urmelor speciilor

4.3. Fișe de teren transpuse în excel

4.4 Metodologia stabilirii permeabilități

4.5. Distribuția speciilor pe diferite habitate

4.6. Descrierea coridoarelor

4.7. Clasificarea barierelor de conectivitate

4.8. Fișă de teren pentru identificarea barierelor

5. Capitolul 5. Concluzii privind permeabilitatea culoarului și monitorizarea travesării animalelor

5.1. Permeabilitatea traseului studiat

Bibliografie

I N T R O D U C E R E

Influența infrastructurii rutiere și a [anonimizat] a habitatului în care trăiesc își desfășoară activitatea.

„Oamenii sunt responsabili pentru rata actuală fără precedent a [anonimizat], fragmentarea și degradarea habitatului fiind principalii factori de dispariție.” (Rodney van der Ree et al, 2011)

[anonimizat], [anonimizat], având o bandă circulație sau mai multe în funcție de importanța s-a regională, circulat mai mult mai sau puțin de către diferite tipuri de autovehicule. [anonimizat] o rețea care provoaca fragmentarea habitatelor naturale și o bună permeabilitate a culoarelor ecologice din toată lumea.

„[anonimizat] s-[anonimizat] a dezvoltării autovehiculelor.” (Barbara Zimmermann et al, 2014)

„Aceiași autori au arătat că efectele ecologice ale drumurilor asupra populațiilor sălbatice evidențiază mortalitatea directă cauzată de coliziunile dintre vehicule și modificarea indirectă a comportamentului individidual datorită pierderii habitatelor, a fragmentării și accesului uman.” (Barbara Zimmermann et al, 2014)

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]itatea față de boli specifice speciei etc. Atributele acestor populații sunt strâns legate de indivizi din populație iar altele sunt strâns legate de grupurile pe care le formează indivizi din populație.

Limita maximă a densității unei populații este determinată de concurența dintre mai mulți factori: lipsa adăpostului, lipsa hranei sau insuficiența ei etc, care rezultă deplasările mai mult sau mai puțin însemnate în funcție de specie și habitat.

Capitotul 1. Aspecte generale privind culoarul ecologic Râșnov

Condiții fizico-geografice

Privind din aspectul fizico-geografic (după clasificarea din „ Geografia României ” volumul I din 1980), pădurea este situata în zona provinciei central-europene, ținutul munților mijlocii și mici, districtul munților Perșani.

Accesul în această unitate este asigurat de drumurile publice: DN 73A Râșnov-Predeal, DN 1E Râșnov- Poiana Brașov și DJ101 Râșno- Glăjărie.

Referitor la partea geologică, suprafața studiată este constituită, în esență, dintru-un orizont de conglomerate polimictice, format în cretacicul inferior. Printre aceste conglomerate polimictice se suprapun local bare de calcare recifale cu pahiodonte.

Peste aceastea s-a format un strat alcătuit din fliș marno-gresos, peste care, ulterior, au aparut depozite fine, construite din argile si nisipuri, pe care s-au format solurile curente.

Din punctul de vedere al raionării fizico-geografice, teritoriul situat se încadrează în provincia central-europeană, ținutul munților mijlocii și mici ,districtul munților Perșani.

Unitatea geomorfologică ce predomină este versantul, configurația terenului este majoritar ondulată. Ca unități de mezorelief găsim culmi înguste, mai puțin plate( coame largi) și mici platouri. Arboretele se situează la altitudini cuprinse între 600 m și 1850 m.

Unitatea de producție este situată altitudinal între 600 m (u.a 322 C ) și 1850 m (u.a 76 B) deci o întindere altitudinală de 1250 m. Majoritatea arboretelor se află între 801 – 1000 m, situația pe categorii de altitudine fiind urmatoarea :

600 – 800 m ––––––749,2 ha ( 11% )

801 – 1000 m –––––– 2815,1 ha ( 44% )

1001 – 1200 m –––––- 1850,4 ha ( 29% )

1201 – 1400 m –––––- 461,0 ha (7% )

1400 – 1600 m –––––- 487,3 ha (8% )

1601 – 1850 m ––––––61,5 ha (1% )

Total U.P –––––––– 6424,5 ha (100% )

Datorită faptului că fondul forestier analizat este foarte fragmentat nu se poate stabili o expozoție generală pentru această unitate de producție. Repartiția pe categorii de expoziții este următoarea:

expoziții însorite –––––1603,3 ha (25% )

expoziții parțial-însorite –– 2997,9 ha (47% )

expoziții umbrite ––––– 1823,3 ha (28% )

Total U.P. ––––––– 6424,5 ha (100% )

Înclinarea terenului variază de la porțiuni cu pantă ușoară până la terenuri abrupte.

Predomină înclinările repezi ( 67% ), iar repartiția suprafețelor pe categorii de înclinare este următoarea:

ușoară și moderată ( <16˚) ––––-201,7 ha (3% )

repede ( 16-30˚ )–––––––-4253,7 ha (67 % )

abruptă (30 – 40˚ )–––––––1116,1 ha (17 % )

foarte abruptă ( >40˚)–––––– 853,0 ha (13% )

Total U.P. –––––––––6424,5 ha (100% )

Analizând datele de mai sus rezultă că panta medie a terenului are valoarea de cca. 25˚.

Factorii geomorfologici enumerați se află în strânsă legătură, ei determinând formarea solurilor, repartizarea vegetației în spațiu, precum și productivitatea acesteia.

Pădurea deține o rețea hidrografică relativ bogată, unitatea de bază fiind străbătută de mai multe pâraie dintre care mai importante sunt: Valea Provița, Pârâul Armăsarului, Pârâul Năjila, Valea Cetății, Pârâul Pietrosu, Valea Cheii, Valea Poienii. Toate aceste ape au un debit constant fără a avea un caracter torențial. La acestea se adaugă o serie de pâraie fără debit permanent.

Turbiditatea apelor este slabă, în timpul ploilor torențiale turbiditatea atinge nivelul mediu.

Rețeua hidrografică are o densitate de 16,6 m/ha. Scurgerea minimă este frecventă la sfarșitul verii și începutul toamnei (debit mic ) când coincide cu perioada în care sursele de alimentare subterană sunt aproape epuizate, ca urmare a cantităților mici de precipitații, a evaporației și a evapotranspirației intense.

De asemeni este minimă iarna, când alimentarea superficială este mult redusă.

Rețeaua hidrografică este caracterizată printr-un drenaj relativ adânc. Datorită fragmentării adânci a reliefului, apele freatice se situează la adâncimi ce variază între 3-10 m.

Precipitatiile abundente și permeabilitatea redusă a andezitelor au determinat o intensitate relativ ridicată a rețelei hidrografice,care are valori între 2-3 km/km².

Se poate spune ca rețeaua hidrografică este destul de bine reprezentată, pâraiele au debit permanent, variabil însa de la un anotimp la altul, îndeosebi primăvara și toamna.

Unitatea de producție este fragmentată în mai multe bazinete, destul de favorabile concentrării rapide a scurgerilor în rețeaua hidrografică.

Concluzionând, rețeaua hidrografică are un caracter relativ normal din punct de vedere al debitului, fără maxime și minime pronunțate. Totuși după ierni cu zăpadă abundentă, sau după ploi abundente ,debitul pâraielor poate crește tinzând spre un caracter torențial.

Legat de climatologie, după clasificarea din „Geografia României”, volumul I din 1983, teritoriul unității de producție se află în zona climatică temperat continentală : în sectorul de provincie climatică I (cu influențe oceanice ), ținutul climatic al munților joși, subținutul climatic al Carpaților Meridionali, districtul pădurilor și pajiștilor montane și alpine, topoclimatele complexe ale munților Bucegi.

După Köppen, regiunea se încadrează în provincia climatică Df (climă boreală), cu ierni friguroase și umede , cu temperatura medie a lunii celei mai reci sub -3˚C și cu temperatura medie a lunii celei mai calde, peste 10˚C, cu cantitatea de apă din precipitații mai mare decât evapo-transpirația.

Referitor la regimul termic, temperatura aerului prezintă importante variații lunare și anuale. Oscilațiile termice au un caracter pronunțat mai ales între punctele cele mai joase ale reliefului șsi cele mai înalte.

Relieful influențează hotărâtor climatul local. Văile în general cu orientări nord-sud, și expoziția versanților parțial însorită , însorită sau umbrită constituie o multitudine de situații care își răsfrâng influența și creează tot atâtea condiții de climat local care influențează repartiția speciilor și asocierea lor în cadrul teritoriului studiat. Temperatura medie aluală este de 7,5˚C. Pe anotimpuri temperatura medie variază de la -2,5˚C iarna și +18˚C vara.

Temperaturi extreme pot coborî până la -38,5˚C iar maximele pot urca până la 37,2˚C. Durata medie a intervalului fără îngheț este de 189 zile. Prima zi de îngheț apare între 1-10 octombrie.

Principalul aspect de remarcat cu privire la regimul termic este pericolul reprezentat de înghțurile timpurii (pot surprinde plantulele nelignificate) precum și de înghțurile târzii ( pot produce înghțarea mugurilor dar și deșosarea puieților ).

Din punct de vedere al regimului pluviometric zona studiată este caracterizată prin precipitații atmosferice anuale de 610 mm pe an. Uneori la sfârșitul primăverii și în timpul verii, se semnalează ploi torențiale sub formă de averse, în urma cărora debitele pâraielor cresc și pot produce pagube instalațiilor de transport și chiar vegetației forestiere. Lunile cele mai bogate în precipitații sunt: aprilie, mai, iunie, cu maximul în iunie ( 100,7 mm ), iar cele mai sărace sunt: decembrie, ianuarie, februarie, cu minimul în februarie (19,7 mm). Precipitațiile de iarnă se acumulează, în mare măsură, la suprafața solului sub formă de zăpadă , primăvara topindu-se și mărind debitul pâraielor. Durata medie a stratului de zăpadă este de aproximativ 100-120 zile. În ansamblu, climatul este favorabil creșterii și dezvoltarii vegetației.

Direcția predominantă a vânturilor este cea din sectoarele N-E și N-V, dar din S-E pot apărea destul de frecvent, în special primăvara. Indicele cel mai ridicat se îregistrează vara (iunie-august). Viteza medie a vânturilor este de 3,3 m/s.

De regulă, viteza maximă înregistrată nu depașește 4-6 m/s, dar uneori aceste valori pot ajunge și depăși 16 m/s (în intervalul noiembrie – martie ). Aceste intensități mari ale vântului se pot asocia cu acțiunea zăpezii, producand fie rupturi izolate de vârfuri sau ramuri, fie doborâturi izolate sau în masă, fenomene destul de frecvente în zonă în ultima vreme.

Concomitent cu lucrările de descriere a arboretelor s-au efectuat și lucrări de cartare stațională la scară mijlocie. Cartarea tipurilor de sol s-a facut la nivel de unitate amenajistică.

Renzina tipică- Am-Ar-Rz- apare pe versanți cu expoziții diferite, predominant puternic inclinați, răspândirea lor fiind legată de prezența materialului parental format din calcare.

Orizontul Am este de aproximativ 20-30 cm de culoare neagră, textura este de la mijlocie la fină nediferențiată pe profil. Proporția de schelet este ridicată chiar de la suprafață, iar structura este gromerulară bine dezvoltată . Gradul de saturație în baze este de peste 70% iar pH-ul 6,0- 7,5. Altitudinal acest sol apare începând de la 850 m -1350m ,iar in ceea ce privește vegetația forestieră ea este constituită în special din molid și uneori amestecuri de rășinoase și fag .

Brun luvic: Ao-El-Bt-C- acest tip de sol s-a format pe terenuri mai slab drenate, moderat la puternic aprovizionate cu apă din precipitații. Vegetația sub care s-a format acest sol este alcătuită din păduri de fag și amestecuri de fag cu rășinoase cu floră mai acidofilă.

Orizontul Ao are grosimi de 11 -20 cm, culoare brună, unde apar grăunți minerali cuarțoși. Orizontul El are sărăcit parțial în argilă, secvioxizi și materie organică fiind groși de 10 -20 cm, mai deschis la culoare. Sub raport textural solurile brune luvice au textură diferențiată pe profil fiind mijlocie în Ao, către grosieră în El iar mijlocie și fină în Bt. Gradul de saturație ăn baze este de până la 50%, iar pH-ul este situat în jurul vaorii de 5,0 .

Solul brun eumezobazic tipic: Ao-Bv-C, cunoscut anterior sub denumirea de brun de pădure, este caracterizat prin prezența orizontului B cambic (Bv). Datorită drenajului intern bun, debazificarea este slabă. Acizii humici împreună cu mineralele argiloase și ionii de fier formează compuși insolubili, care se acumulează în partea superioară a profilului și care formează principalii constituenți ai agregatelor structurale ale solului. Orizontul Ao este de 10- 30 cm de culoare brun închisă datorită humusului de tip mull forestier cu structură gromerulară. Orizontul Bv, de 50- 130 cm, este brun, brun-gălbui sau brun-ruginiu, cu structură poliedrică. Textură nediferențiată pe profil este cel mai adesea luto-nisipoasă sau lutoasă. Datorită acestui fapt și a structurii relativ bune și celelalte proprietăți fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt relativ favorabile. Reacția solului este neutră sau slab acidă (pH-ul 5,62-6,15), gradul de saturație în baze peste 55 (87,13- 92,81) și humusul relativ bogat în azot cu C si N sub 15. Rezultatul analizelor de laborator arată că acest tip de sol este bine aprovizionat cu azot ( 0,253% – 0,375%) și bine aprovizionate cu fosfor mobil (2,52 mg %– 7,43 mg % ). Analiza granulometrică evidențiază o bună reprezentare a argilei, pulberilor și nisipului fin. Fertilitatea acestui tip de sol este ridicată, fapt exprimat și în productivitatea arboretelor.

Solul brun eumezobazic litic: Ao-Bt-R, este asemănător cu cel tipic, dar cu orizontul R (mineral, roci compacte) a cărui limită superioară este situată între 20 și 50 cm adâncime. Fertilitatea este mijlocie pentru vegetația forestieră în această unitate de bază.

Brun acid tipic: cod 3301, cu profil Ao-Bv-C(R), ocupă o mare parte din suprafața unității (32%).Solurile brune acide s-au format pe materiale parentale alcătuite în general din depozite de pantă formate din dezagregarea și alterarea rocilor eruptive și metamorfice acide, precum și a rocilor sedimentare sărace sau lipsite de CaCO₃. Relieful este de tip montan, cu versanți de înclinări și expoziții variabile, la limita altitudinală inferioară, întotdeauna umbriți. Climatul umed și răcoros, alături de materialul parental, sărac în minerale calcice și feromagneziene favorizează acidificarea solului. În aceste condiții de reacție acidă, activitatea microorganismelor este mi redusă, transformarea resturilor organice este mai greoaie, iar acizii organici nou formați nu suferă un proces de mineralizare așa de intens ca la eutricambosoluri. Ca urmare, soluția solului este mult mai concentrată în acizi organici, iar pH-ul are valori mult mai scăzute.

Deasupra orizontului A se găsește un orizont O cu mull sau moder. Orizontul Ao are grosimi variabile, de regulă între 10-25 cmși o structură grăunțoasă. Orizontul Bv are grosimi de 20-70 cm, este de culoare brună cu nuanțe gălbui și are o structură subpoliedrică. Districambosolurile au o textură ușoară spre mujlocie, nediferențiată pe profil. Structura este grăunțoasă, slab dezvoltată în orizontul Ao și subpoliedrică- poliedrică moderat dezvoltată în orizontul Bv. Conținutul de humus este variabil de regulă între 3-8 % în orizontul Ao al solurilor brune acide cu mull- moder și peste 8% în solurile brune acide montane cu moder de la altitudini foarte mari. Raportul C/N are valori cuprinse între 16-20 în orizontul Ao și sub 14 în orizontul Bv. Raportul acizi humici/ acizi fulvici din orizontul Ao este de 0,3-0,5. Ph-ul este sub 5.0, iar V are valori sub 55% în orizontul Ao și sub 30-35% în orizontul Bv. Aciditatea de schimb a acestor soluri este determinată predominant de cationii de aluminiu, a căror prezență în complexul adsorbtiv explica de ce în aceste soluri nu are loc migrarea argilei din orizontul Ao în Bv. Fertilitatea districambosolurilor variază între limite destul de largi , în raport cu variația tipului de humus și a regimului de umiditate. Fiind soluri oligomezobazice au troficitate minerală submijlocie sau mijlocie. Troficitatea azotată a acestor soluri cu mull acid, mull-moder sau moder variază în funcție de grosimea orizontului humifer și de volum edafic, de la mijlocie la ridicată. Fertilitatea acestor soluri variază în funcție de profunzimea și volumul lor edafic.

Brun feriiluvial tipic – succesiunea orizonturilor Aou-Bs-C a fost indentificat în general la altitudini cele mai înalte din unitatea de producție. S-a format pe roci acide , dar bogate în minerale feromagneziene, micașisturi puternic acidecu pH (3,2-4,2 ), puternic humifer, cu un conținut de humus de tip brut de 5,3-7,9% pe grosimea de 5-8 cm, oligobazic la oligomezobazic cu un grad de saturație în baze V 13-35%, nisipo-lutos la luto-prăfos, de bonitate, în general mijlocie pentru molid. Pe acest tip de sol se recomadă cu precădere, molidul care suportă bine starea de aciditate și lipsa de substanțe nutritive din sol prin activarea micorizelor acestea mobilizand azotul și astfel completează troficitatea de care are nevoie.

Localizare. Vecinătăți, limite, hotare

Limitele unității studiate sunt atât naturale (culmi și văi), artificiale (liziere) cât și conventionale. Datorită faptului că fondul forestier analizat este fragmentat, s-a preferat prezentarea aspectelor referitoare la vecinătăți, limite și hotare pe trupuri conform tabelului urmator (tabelul 1)

Tabelul 1 Vecinătăți, limite, hotare

Vecinătăți, limite, hotare (continuare ) Tabel 1

Fauna zonei studiate

Efectivele de primăvară (pe ani ) din fondul cinegetic Râșnov , cotele de extras aprobate si recoltate pe sezoane de vânatoare sunt următoarele:

Se observă din efectivele de primăvară faptul că în fondul cinegetic Râșnov, regăsim un număr favorabil al următoarelor specii :

Cerb – Cervus elaphus

Foto 1.3.1 Sursa: silvanews.ro

Denumiri:

Masculul are denumirea de cerb sau taur, femela ciută, iar puiul pana la 1 aprilie al celui de-al doilea an al vietii, adica pana la varsta de aproximativ 10 luni, se numeste vitel (vitea) de cerb.

Dimorfism sexual:

Este reprezentat de coarne care apar numai la mascul. Ciutele au cântăresc în jur de 80-100 kg, iar vițelul la fătat 7-12 kg. Cam de la inceputul lunii august si până la începerea perioadei boncănitului (1-10 septembrie), cerbii se găsesc în etapa de îngrășare, când ei adună rezerve de carne și grăsime, greutatea cea mai mare fiind atinsă la începutul boncănitului. Aproape o lună cât durează boncănitul (circa 10 septrembrie-10 octombrie, variind după altitudine și mersul vremii), taurul pierde treptat în greutate, deoarece nu mănâncă aproape nimic, dar face eforturi prin alergat și lupte cu concurenții. Pierderea în greutate a unui individ în această perioadă poate atinge 25-35 kg. după terminarea boncănitului, cerbul mascul își sporește treptat greutatea, iar dacă toamna este lunga și hrana abundentă, intră în iarnă destul de bine refăcut. În timpul iernii, greutatea îi scade din nou, în funcție de asprimea gerului și grosimea stratului de zăpadă, iar o dată cu începutul primăverii cerbul se reface, hrana fiind mai abundentă, iar temperatura mai ridicată. Așadar când se vorbește de greutatea corporală a cerbului, trebuie să se precizeze și anotimpul la care se referă.

Ciuta nu pierde din greutate în timpul boncănitului, deoarece ea nu-și întrerupe alimentarea. Petele deschise de pe corpul vițelului, în primele luni de viață, constituie un mijloc de aparăre contra dușmanilor, ele căutând să emită razele solare ce pătrund printre frunzișul arborilor. Fenomenul se numește homocromie. Coarnele constituie un caracter sexual secundar, existand numai la mascul. De la varsta de doi ani și jumatate înainte, taurii leapădă coarnele în fiecare an, începand de la sfarșitul lunii februarie până la începutul lunii aprilie și anume cei bătrâni mai devreme, iar cei tineri mai târziu. Procesul de creștere al noilor coarne durează 120-130 de zile.

Descriere:

Cerbul mascul este de talie mare, cu greutatea între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de aproximativ 80-150 kilograme. Deși cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriți, gâtul mare nițel îndoit și turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi și pǎtrunzǎtori, iar picioarele subțiri și ușoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puțin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeșului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea și șapte ramificații. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt și o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi  începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Așa cum se știe coarnele cu mai multe ramificații sunt vestite și reprezintǎ decorația muzeelor.( conform goki.ro)

Longevitate:
Longevitatea cerbului se aproximează la circa 18-20 ani, însă în natură cerbii ajung rar la această vârstă. La vârsta de 12-14 ani cerbii ajung la maturitate. Vârsta exemplarelor vii se apreciază în funcție de aspectul exterior și trofeu, iar cea a animalelor împușcate după uzura danturii. (conform goki.ro)

Sunete și simțuri:

În perioada împerecherii masculul mugește, bocănește sau boncăluiește. Când se sperie, are un brăhnit nazal, asemenea și femela. Cerbii au mirosul bine dezvoltat, auzul bun, însă văzul este slab. Cerbul poate observa mai mult mișcarea decât figura omului. Se poate apropia de om până la aproximativ 15 metri fără a-l observa.Simțurile sunt foarte dezvoltate în special mirosul, auzul si văzul. Cerbul este unul dintre animalele sălbatice cu cele mai fine simțuri. Când se deplasează în teren merge cu vântul în față pentru a percepe cu ajutorul mirosului eventualii dușmani.( conform goki.ro)

Biotopul și hrana:

Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, cârduri ce se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi ce sunt conduși de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat și sunt conduse de  ciuta cea mai bǎtrânǎ.  În cârdurile ciutelor se aflǎ vițeii și cerbii de doi ani. La viței primul rând de coarne sunt ca niște sulițe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în anul următor aproximativ în luna mai, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎiește în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ liniște și bǎlți de apǎ pentru scǎldat. Hrana cerbului este exclusiv vegetală reprezentă de plante erbacee și frunze, inclusiv lujeri aflați în creștere, iarna consumă plante erbacee care au mai rămas verzi, lujeri, muguri și coajă de arbori.

Cerbul se deplasează seara pentru căutarea hranei și se întoarce dimineața, iar dacă terenul este liniștit, mănâncă și în timpul zilei.

.

Reproducerea:

Cerbul este sociabil de toamna până primăvara, perioadă în care masculii se grupează pe cârduri conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. Doar cerbii foarte bătrâni sau foarte puternici trăiesc solitari. Maturitatea sexuală la aproximativ 50% din ciute este atinsă la vârsta de 16-17 luni, iar la cealaltă jumătate la 28 de luni. Masculii sunt mai târziu apți de reproducere, pe la 5-6 ani.

Perioada împerecherii este influențată de vreme, dar deobicei ea începe între 10 septembrie și 10 octombrie. Vremea rece grăbește începutul perioadei de împerechere iar vremea caldă întârzie această perioadă.

Boncănitul se petrece după intrarea primelor ciute în călduri, în parchete de exploatare, rariști, poieni și chiar în pădurea rară.

Este de reținut că în această perioadă, cerbii elimină un miros specific, ușor de perceput chiar și de către om. Ciutele fată, de regulă, câte 1-2 viței, foarte rar 3, care își pot urma mama la 1-2 ore după naștere.

Perioada de vânatoare:

Sezonul de vânătoare este cuprins între 1 septembrie – 15 decembrie pentru masculi, iar pentru ciute se termină mai târziu, la 15 februarie. Trofeul îl constituie coarnele cu craniu sau cu o parte din acesta. Trofeele neconvenționale sunt "perlele" (canini reduși), părul din coamă, „crucea Hubertus”. Vânătoarea se face cu carabină cu glonț de la calibrul 7 mm în sus. Perioada optimă de vânătoare este perioada boncănitului. Metodele de vânătoare sunt la pândă și dibuitul, cu sau fără chemătoare (boncănitoare). Împușcarea „la goarnă” este interzisă de lege. Selecția masculilor se face după aspectul extern general al coarnelor, după criteriile stabilite în cazul tuturor cervidelor.(Conform lui Vasile Cotta,Mihai Badea și Ion Micu- tehnica ocrotirii și recoltării vânatului )

Căpriorul- Capreolus capreolus

Foto: 1.3.2 Sursa: Știrivânătoare.ro

Denumiri:

Masculul se numește căprior sau țap roșu, femela căprioară sau capră roșie, iar puiul ied. Țapii tineri, cu coarnele sub formă de sulițe, se mai numesc sulițari, iar cei cu două terminații furcari. Țapul tânăr se mai numește și țăpuc.

Descriere:

Dimorfismul sexual este evident datorită coarnelor care la țap sunt considerate, ca și la celelalte cervide, o exteriorizare a caracterului sexual secundar. Țapul, de 20 – 30 kg, este de asemenea, ușor mai mare decât femela, care are doar 18 – 25 kg. Vara culoarea ambelor sexe este roșie-brună sau roșie-cărămizie, iar iarna devine cenușie, cu oglinda albă, foarte vizibilă.

Se susține că oglinda caprei este mai mare decât oglinda țapului și are o formă puțin diferită. Schimbarea părului are loc în septembrie-octombrie și aprilie – mai. Iezii, care au la fătare 1,2 – 1,6 kg, prezintă fenomenul de homocromie până în jurul vârstei de 3 luni.

Primele coarne, sub formă de butoni sau de sulițe scurte fără rozetă, de 1,0 – 2,0 cm, cresc pe cilindri frontali de prin august-septembrie până în decembrie-ianuarie din primul an de viată. După căderea acestora, în ianuarie – februarie începe să crească cel de-al doilea rând de coarne, care sunt curățate în mai-iunie, când căpriorul împlinește vârsta de un an. Aceste coarne au forma de sulițe sau de furci, de 8-15 cm lungime, și au rozetele deja schițate. Ele cad la sfârșitul toamnei, prin luna noiembrie.

Longevitatea speciei:

Este apreciată la 12-15 ani. Trofeele cele mai puternice sunt dezvoltate la 6-8 ani. Începând de la vârsta de 8 ani, trofeul masculilor intră în regres ca urmare a îmbătrânirii. Vârsta se apreciaza ușor după uzura dentiției la exemplarele împușcate, iar la cele în viață în funcție de aspectul exterior și trofeu.

Urmele căpriorului:

Sunt inconfundabile, putându-se deosebi cu ușurintă de urmele altor specii. Mai dificilă este deosebirea urmelor lăsate de mascul, de cele lăsate de femelă. În fugă copita se despică și sunt imprimați pintenii, pe când la mersul liniștit se imprimă doar copita strânsă. Țapul își mai deconspiră prezența în teren prin semnele frecării coarnelor de puieți, arbuști, tufișuri etc., ca modalitate de marcare a teritoriului, și curățirii coarnelor de piele.

Sunete:

Când se sperie sau când i se pare ceva suspect, atât țapul cât și capra brăhnesc sau latra. Capra brăhnește mai îndelung și pe un ton mai vaitat decât țapul, care brahnește mai scurt și mai grav. Iedul își cheamă mama printr-un piuit înalt ca tonalitate, iar mama își cheamă iedul printr-un piuit mai discret. În timpul împerecherii, sunetele scoase de capra și de țap sunt diferite, după cum se cheamă între ei ori se aleargă

Biotopul:

Căpriorul preferă pădurile și crângurile, de la munte până la câmpie, precum și vastul spațiu agricol din zona de câmpie. Mai este întâlnit și în pădurile, în grindurile și în incintele cultivate agricol din Delta Dunării. Foarte favorabile pentru specie sunt însă trupurile mici de pădure, situate în mijlocul terenurilor cultivate agricol, de la câmpie și de pe coline.

Hrana:

Ierburile, frunzele, lujerii, mugurii și, mai rar, coaja unor arbori și arbuști tineri constituie hrana de bază în timpul iernii. La aceste sorturi se mai adaugă fructele de lemn câinesc, de măces, de păducel, de arțar, ghindă, jirul și altele asemenea. În câmpul agricol se hrănește cu gramineele verzi, însămânțate toamna, cu alte plante cultivate și cu plante din flora spontană. Vara preferă culturile agricole (de grâu, de ovăz, de soia etc.), în care, datorita modului selectiv de hrănire, nu produce prejudicii.

Reproducerea:

Perioada de împerechere ține de la mijlocul lui iulie până la mijlocul lui august. Are loc alergarea, în timpul zilei, femelelor de către țapi în diverse direcții sau în cerc. Masculii, în perioada împerecherii, se îndepărtează de locul de trai, în căutarea de femele după care revin înapoi. Odată plecați nu își mai țin trecătorile.

Doar arareori, când este lună plină, alergatul se continuă și noaptea. Femelele rămase nefecundate în iulie-august au o a doua perioadă de împerechere în noiembrie-decembrie, mai greu de observat. La cele fecundate în iulie-august, embrionul rămâne în stare latentă timp de circa 4 luni. Din noiembrie-decembrie embrionii se dezvoltă normal, indiferent de data împerecherii, astfel încât, după circa 5 luni, caprele nasc cel mai adesea 2 iezi, dar și 3 sau doar unul (majoritatea în luna mai). Gestația dureaza, așadar, fie 5 luni, fie 9 luni, după caz.

Mistrețul- Sus scrofa

Foto:1.3.3 Sursa: realitatea.ro

Denumiri:

Masculul se numește mistreț, sau vier, femela scroafă, puii sub 6 luni purcei, iar cei de 6-12 luni godaci.

Descrierea speciei:

Conformația mistrețului este ușor de recunoscut. Profilul acestuia reflectă într-o mare măsură influențele condițiilor de mediu în care a evoluat și trăiește. Prezintă un aspect general masiv, ușor aplatizat lateral, mai mult înalt decat gros, care lasă impresia de putere și de mobilitate, fiind conformat perfect pentru râmat și pentru strapungerea desișurilor. Dimorfismul sexual este slab evident, dupa formă și după colți. Culoarea generală este brună-cenușie, brună-roșcată, brună-închis, uneori aproape neagră. Sunt rar întâlnite și exemplare foarte deschise la culoare, precum și cazuri de albinism. Colții apar la mistreț în jurul vârstei de 10 luni, dar încep să se tocească la 16 luni. În continuare ei cresc în lungime până la vârsta de 7-8 ani, atât timp cât creșterea acestora depașește tocirea lor. După această vârstă optimă de împușcare a vierilor pentru trofeu, mistrețul se mai menține 3-4 ani în putere, ca ulterior să intre în decrepitudine. În această perioadă, tocirea egalează creșterea colților, ca apoi să o depașească și trofeul să înregistreze o scadere din ce în ce mai evidentă în lungime și ca valoare. Scroafele au însa colți cu rădăcina care se închide cu vârsta, fără posibilitate de creștere dupa 5-6 ani. Greutatea vierilor poate atinge și chiar poate depăși, în situații de excepție, 300 de kg, pe când a femelelor, chiar foarte dezvoltate, este de maximum 150 – 180 kg. De regulă, vierii puternici au circa 150 – 200 kg, iar scroafele adulte 120 – 150 kg.

Sunete:

Cele scoase de mistreți seamănă, aproape până la identitate, cu cele ale porcului domestic. În cârd, atunci când mănâncă liniștiți, purceii care sug și scroafele care alăptează scot ușoare grohăituri , profunde, de bună dispoziție. Mai stridente sunt guițăturile purceilor care s-au pierdut sau care solicită insistent să sugă. Scroafele emit un grohăit scurt și adânc cand au intenția de a-și avertiza semenii ori de a speria dușmanii. Dacă intenția este de a preveni ciurda asupra vreunui pericol scroafa pufăie puternic. Pufăie a avertisment și atunci când un anume detaliu necunoscut i-a stârnit suspiciunea. Când mistreții sunt atacați scot "zgomote de os", de fapt un scrâșnet din măsele, iar când sunt puși în inferioritate, guiță ca și porcul domestic. Doar vierii maturi nu se tânguie niciodată.

Longevitate:

În condiții de libertate, mistreții ajung rar la 18-20 de ani. În captivitate însă, această vârstă este frecvent depășită, fiind citate în literatura de specialitate, longevități de 30 de ani în grădini zoologice.

Simțuri:

Mistrețul are atât mirosul, cât și auzul foarte fine. Văzul în schimb este mai slab, sesizând bine doar obiectele în mișcare. Are însă o memorie aparte a locului, astfel încât descoperă ușor orice detaliu nou apărut în peisaj.

Urmele:

Amprentele "tipar" și urmele "pârtie" seamănă oarecum cu cele de cerb, dar nu pot fi nicidecum confundate cu acestea. Diferențele sunt: la mistreț, pintenii se imprimă pe sol și la mers liniștit, pe când la cerb numai când fuge; pe zăpadă mare, mistrețul lasă o dâră, încât pare că și-ar fi târât picioarele. Râmăturile, alte indicii alimentare, excrementele și semnele lăsate pe arbori, la scăldători, la locul de hrănire și la trecători, constituie tot urme ale prezenței ori trecerii mistrețului, care analizate ne dau informații complexe privind existența acestuia.

Biotopul mistrețului:

Preferă pădurile întinse de foioase și de amestec, dar se localizează frecvent și în trupurile mici de pădure, dacă sunt dese, precum și în stufărișuri și în plauri. Uneori mai este întâlnit în lanurile întinse de cereale și în terenurile lăsate pârloagă din vastul câmp agricol. Datorită amplitudinii ecologice foarte mari, arealul mistrețului se întinde practic din golul de munte până pe țărmul mării. Este atașat locului de trai numai în măsura în care acesta îi oferă condițiile minime necesare viețuirii (hrană, liniște și adăpost). În situațiile în care aceste condiții nu îl satisfac, acesta se deplasează până la 20 – 30 km și chiar mai mult, în căutare de locuri mai favorabile.

Hrana:

Mistrețul este omnivor tipic și mănânca aproape tot ceea ce este comestibil, la suprafața solului și din sol. Hrana din sol o descoperă după miros, o scoate cu râtul, dar și prin scurmare cu piciorul din față, o alege superficial, folosindu-se de rât și de limbă, și o ingerează în amestec cu pământ, folositor digestiei. Constituie hrană pentru mistreț: verdețurile și chiar lujerii unor specii forestiere, rădăcinile, rizomii, bulbii și tuberculii, fructele cărnoase, nucoase și semințele forestiere, cerealele și semințele agricole, animalele nevertebrate și vertebratele mici și chiar mijlocii, cadavrele animalelor mari, humusul și putregaiul din sol în condiții extreme. Omoară vertebratele prin scuturare, după obiceiul prădătorilor.

Reproducerea:

Perioada de gestație durează 18 săptămâni, după care scroafele nasc 4-8 purcei fiecare, uneori mai puțini (scroafele tinere), alteori mai mulți (chiar 10-12 în cazul scroafelor mature).

Iepurele de câmp: Lepus europaeus

Foto: 1.3.4 Sursa: wordpress.com

Denumiri:

Masculul se numește iepuroi, femela iepuroaică, puiul iepuraș.

Este apreciat ca fiind de talie medie, de 3,5 – 4 kg, cu trupul prelungit și turtit lateral, cu buze cărnoase și mobile, cu urechile lungi sub formă de cornet, cu codița scurtă și ridicată, cu ochi mari și bulbucați, având picioarele posterioare lungi, cu 5 degete, iar picioarele anterioare scurte, cu 4 degete, și tălpile acoperite cu păr. Culoarea părului variază de la galben-cafeniu, cu fire de păr suriu pe spate, până la alburiu pe abdomen și alb curat inferior cozii. Vârfurile firelor de păr și vârfurile urechilor sunt negre. Prezintă mustăți lungi și țepoase. În ansamblu, culoarea face iepurele confundabil cu terenul, acoperit de ierburi și de frunze uscate, în care se ascunde.

Între iepuri și iepuroaice nu sunt deosebiri vizibile, apreciindu-se că dimorfismul sexual este inexistent. Sexele se pot distinge cu o ușoară dificultate, după organele genitale, chiar și în cazul iepurilor capturați

Longevitatea speciei:

Trăiește maximum 10 (12) ani. Sunt predominante însă exemplarele din primii 3 ani de viață. Se pot deosebi ușor doar vătuii de exemplarele mai în vârstă, după proeminența caracteristică a piciorului anterior, după apendicele orbitei sau după fragilitatea la rupere a oaselor picioarelor anterioare. Metoda exactă de determinare a vârstei se bazeaza pe cântărirea cristalinului (metoda Rieck, 1962).

Sunetele:

Iepurele rănit și prins ori cel încolțit de prădători scoate un vaiet asemanator plânsetului de copil. Masculul mai scoate însă și un mormăit discret când urmărește iepuroaica în călduri.

Simțuri:

Are auzul foarte bun, mirosul mediocru, iar văzul slab, distingând ușor doar obiectele în mișcare și pe cele care contrastează puternic cu mediul.

Urme:

Sunt inconfundabile, deoarece iepurele nu merge ci sare (țopăie), picioarele posterioare depășindu-le întotdeauna în mers, pe cele anterioare. Excrementele sunt și ele caracteristice, de nuanță brună și formă turtită (lenticulară), cu diametru de 1 – 2 cm.

Alte urme ale prezenței iepurilor sunt rosăturile lăsate pe ramuri, pe arbuști și pe arbori tineri, imposibil de confundat datorită lățimii mici a acestora, corespunzătoare incisivilor înguști comparativ cu ai altor specii.

Biotop:

Îl întâlnim din golul alpin până pe țărmul mării, în aproape toate tipurile de biotop. Evită într-o oarecare măsură doar terenurile mlăștinoase și biotopurile acvatice. Manifestă preferință pentru terenurile agricole din zonele de câmpie, coline și dealuri joase,în care se găsesc răspândite trupuri mici de pădure.

Hrana:

Diferă în funcție de sezon. Din toamnă până în primăvară consumă ierburi uscate, dar și verdețuri, pe care la nevoie le dezgroapă de sub zăpadă, lujeri și coajă de specii lemnoase, fructe, ierburi și frunze, suculente etc. Când hrana devine deficitară se retrage în păduri, dar nu se sfiește să se apropie și de localități, unde pătrunde chiar în grădinile oamenilor. Pe timp nefavorabil, consumă hrană complementară administrată de om, sub formă de fânuri naturale, de lucernă, de trifoi și ovăz, dar și de alte furaje.

Reproducere:

Epoca de împerechere începe în luna ianuarie și ține până prin octombrie. În acest interval, iepuroaicele se împerechează și fată de 4-5 ori, câte 2-4 pui (în medie 10-15 pui/an). Gestația durează 6 săptămâni (42 – 43 de zile). Puii se nasc cu blană și cu ochii deschiși, fiind capabili de fugă din primele zile. Se susține că puii din prima generație reușesc să devină maturi și să producă o serie de pui încă din toamna primului an de viață.

Ursul brun- Ursus arctos

Foto:1.3.5 Sursa:wikiwand.com

Descriere:

Animal de talie mare, cu corp masiv, gâtul scurt, cu cap mare, fruntea bombată, botul scurt, trunchiat, ochi mici, oblici, picioare puternice, terminate cu gheare lungi. Lungimea masculului 190 – 250 cm, înălțimea la greabăn 100 – 135 cm, iar greutatea 200 – 440 (600) kg. Femelele, ceva mai zvelte, au lungimi de 150 – 200 cm, înălțimea la greabăn 90 – 120 cm, iar greutatea 100 – 300 kg. Puii, la fătat, au 400 – 500 g, la un an ating 25 – 30 kg, iar la doi ani circa 100 kg.

Blana cu peri lungi, moi, are o culoare variabilă, de la brun-cenușiu, brun închis până la negru. Unele exemplare au pete albe pe gât. Culoarea, ca și unele aparente modificări în forma și mărimea corpului și a craniului au determinat pe unii să susțină că la noi există două forme ale acestei specii: Ursus arctos alpinus Trouessart 1910 și Ursus arctos formicarius Trouessart. Primul, mai mult carnivor, întâlnit la peste 1.000 m altitudine, al doilea, sub această altitudine și cu un regim mai mult vegetarian. În teren nu se pot stabili sexele.

Vârsta:

Este greu de stabilit cu exactitate, deoarece nu se cunosc criterii sigure. După dimensiuni și dentiție se pot distinge puii de urșii tineri și urșii de vârstă mijlocie de cei adulți. Longevitatea speciei: (20) 30 – 35 (40) de ani.

Glasul:

În diferite împrejurări, ursul poate scoate unele sunete. Astfel, surprins, scoate un pufăit sau când este deranjat la mâncare mormăie, iar când este lovit de glonț scoate un urlet puternic.

Simțul:

Este dotat cu miros și auz fin, iar văzul îi este ceva mai slab.

Urmele:

Urmele picioarelor sunt caracteristice și nu pot fi confundate cu ale altui animal. Sunt alungite, semănând cu urma omului desculț, însă având în urmă imprimate ghearele. Calcă cu piciorul din spate în urma piciorului dinainte.

Urmele ursului nu pot fi confundate, sunt plantigrade, fiind și cele mai mari. Urmele lăsate ca amprentă pe sol de picioarele anterioare, sunt mai mici în comparație cu cele posterioare.

Excrementele variază în funcție de hrană și vârstă, conținând resturi nedigerate cum ar fi semințele zmeurei sau coaja jirului.

Răspândire:

Arealul său în prezent cuprinde zone păduroase relativ întinse, în Europa și Asia. La noi se apreciază că ar avea condiții de liniște și hrană pe aproximativ 2.8 milioane de ha. Poate fi întâlnit în întregul lanț al Carpaților, cu densități diferite.

Biotop:

Ursul se întâlnește în păduri întinse, neumblate, cu stâncării sau doborâturi de vânt. Temporar, mai ales toamna, face deplasări în zonele cu fructificație bogată. În general însă este fidel locului de trai și își păstrează trecătorile dacă nu este deranjat. Iarna, 2 – 3 luni, se retrage în bârlog, unde se află într-o stare de somn și se hrănește din rezerva de grăsime.

Hrana:

Hrana sa este, de regulă, predominant vegetală. Primăvara paște iarbă, vara mănâncă ciuperci, rădăcini, zmeură, afine, mure ca și ovăz și porumb, toamna ghindă, jir, fructe de sorb, mere, pere pădurețe și fructe din livezi. Hrana animală constă din râme, insecte, furnici, cadavre, iar unele exemplare oi, vaci, cai și porci de la stâni. Produce pagube în stupării. Ursul atacă mistreții chiar și cervidele. De obicei se hrănește noaptea și numai rar poate fi văzut ziua sau în zori.

Reproducerea:

Împerecherea are loc din aprilie până în iunie, iar sarcina durează 7 – 8 luni, după care ursoaica fată în bârlog, în ianuarie-februarie 1 – 3 (4) pui, cel mai frecvent 2, care sunt orbi în prima lună. Ei sunt crescuți de către ursoaică până la 2 ani, interval în care ea nu se mai împerechează. Numărul mic de pui, faptul că ursoaica fată, în cel mai bun caz, o dată la 2 ani determină o creștere foarte lentă a efectivelor.

Capitolul 2. Factorii ce determină deplasarea speciilor de interes cinegetic

Infrastructura reprezintă factorul principal ce determină deplasarea speciilor de interes cinegetic. Efectele cauzate de infrastructură se împart în următoarele cinci categorii:

.Perturbarea habitatului- poluarea fizică, chimică și biologică asupra vânatului cât și a vegetației benefice ca și adăpost.

2.2. Efectul de barieră- fragmentarea habitatului este puternic determinată de infrastructura rutieră ce produce un efect de barieră asupra speciilor terestre, mai ales asupra celor ce nu se pot deplasa prin zbor.

Foto: 2.2 Zid de sprijin amplasat în zona cu serpentine a DN 73A Sursa: Googlemaps

Pierderea habitatului- construcția drumurilor rutiere aduce cu sine și pierderea unor suprafețe, ajungându-se la fragmentarea habitatului pe care vânatul îl traversează.

Foto:2.3 Parapeți din beton pentru protective amplasați în zona DN 73A Sursa: Googlemaps

Efectul de coridor: marginile drumurilor ce dețin o cantitate corespunzătoare de vegetație arbustivă sau arborescentă pot fi utilizate de vânat atât pentru coridoare de trecere cât și prentu formarea unui habitat.

Foto: 2.4 Efectul de coridor cu vegetație arbustivă în zona DN 73A

Sursa: Googlemaps

Mortalitatea- Datorită traficului intens pe acel sector de drum, foarte multe animale mor în accidente rutiere încercând să traverseze partea carosabilă.

Foto: 2.5 Trafic intens pe drumul DN 73A Sursa: Googlemaps

Studiul de permeabilitate a carnivorelor mari este relevant pentru proiectele de anvergură ce implică construcție de infrasctructură și are rolul de a defini un management al proiectului care sa minimizeze efectul de barieră ce apare datorită pierderii habitatelor naturale.

Un astfel de studiu conține o analiză a spceciilor de carnivore mari (Urs, Râs și Lup) ce indică distribuția acestor specii în zonă, locația habitatelor de hrănire și a zonelor principale ( nucleu) și nu în ultimul rând analizează zonele potențiale de tranzit (utilizând mai multe scenarii și diferite combinații de variabile). Prin analiza acestor rezultate și a planului proiectului se pot propune măsuri de diminuare a efectului de barieră ce pot apărea datorită implementării proiectului.

Alți factori ce contribuie la deplasarea vânatului în diferite puncte sunt:

Hrana

Înmulțirea

Teritoriul

Prezența omului

Capitolul 3. Factori perturbatori ai infrastructurii rutiere asupra faunei

Ca și factor principal perturbator asupra vânatului este reprezentat de zgomotul produs de autoturisme ce se deplasează pe DN 73A.

Foto 3.1 Infrastructura rutieră ce împiedică vânatul. Sursa:Googlemaps

Foto 3.2. Infrastructura rutieră ce împiedică vânatul. Sursa:Googlemaps

Foto 3.3 Panouri metalice ce îngreunează trecerea animalelor. Sursa:Googlemaps

Căile ferate ale transporturilor feroviare sunt de asemenea un impediment major pentru traversarea animalelor în siguranță.

Foto 3.4. Cale ferată din interiorul trupului de pădure. Sursa:Photy.org.ro

Factorii ce împiedică buna permeabilitate a vânatului sunt reprezentați de turiștii ce sunt cazați la pensiunile din apropiere și câinii hoinari din zonă ce stârnesc discomfort si neliniște vânatului . În general zonele cu pașune și pajiști, deși infrastructura este favorabilă trecerii, pot aduce o influență negativă, nu uriașă, dar totuși semnificativă permeabilității.

Foto 3.5 Pensiunile din zona coridorului ecologic Pârâul Rece. Sursa:Googlemaps

După cum putem observa în imaginea de mai sus, o mare influență asupra animalelor sălbatice și asupra permeabilității traseului acestora îl constiue și turiștii din zonă ce prin acțiunile lor împiedică o bunăstare a vânatului.

Pensiunile, casele de vacanță și cabanele sunt împrejmuite cu gard și în cele mai multe cazuri fac imposibilă trecerea animalelor. Amplasarea amenajărilor lor în zona drumului împreună cu gardurile de protecție, fac ca permeabilitatea să fie scăzută și în această zonă.

Capitolul 4. Studiu de caz Pârâul Rece FC26 Râșnov (permeabilitate coridoarelor și monitorizarea traversării animalelor )

4.1 Descrierea culoarului din coridorul ecologic Pârâul Rece FC26 Râșnov

Foto 4.1.1. Culoarul studiat

Un rol foarte important în managementul privind utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice, îl reprezintă cunoașterea coridoarelor de trecere din teren și traseul animalelor sălbatice.

Coridoarele ecologice reprezintă componenta cea mai de bază a unei rețele ecologice asigurând conectivitatea populațiilor speciilor între habitatele favorabile.

Atunci când aceste coridoare de trecere se intersectează cu infrastructura rutieră, trebuie realizată posibilitatea animalelor sălbatice de a trece dintr-o parte în alta în condiții de siguranță, siguranță ce se manifestă atât la nivelul de animalelor sălbatice cât și pentru participanții la trafic.

Funcționalitatea coridoarelor ecologice poate fi afectată prin modificări structurale ale morfologiei terenului, schimbări în utilizarea terenului, construcția de garduri și alte bariere fizice, dar și perturbări cauzate de factori diverși.

Asigurarea permeabilității este necesară pe toată lungimea infrastructurii de transport, dar este crucială în zona coridoarelor ecologice.

Metoda de identificare a zonelor de trecere a animalelor peste infrastructura rutieră, este reprezentată de cunoașterea permeabilității drumului traversat, adică o cunoaștere a barierelor de conectivitate a habitatelor.

Pasul întâi al analizei a fost acela de a parcurge traseul stabilit, si mai apoi a-l delimita pe un anumit numar de sectoare. Pentru a stabilii permeabilitatea sectorului delimitat, au fost completate pe teren fișe de teren ce ne vor reamintii următoarele observații: specia, categoriile de semne, dimensiunile,vechimea, sexul și habitatul.

Foto 4.1.2. Fișă de teren în curs de completare pe culoarul Pârul Rece

În cazul de față a fost luată în monitorizare lungimea coridorului din perpendicularitatea drumului national DN 73A cuprins între localitatea Râșnov și până la intrarea în localitarea Predeal, cu trecerea prin localitatea Pârâul Rece.

Pentru aflarea locațiilor GPS ale traseului monitorizat, am efectuat măsurători cu ajutorul modelului GPSmap 60CSx aflat în dotarea I.N.C.D.S “Marin Drăcea” Brașov.

Foto 4.1.3 Sectoare delimitate în culoarul Pârâul Rece

Sectoarele au fost delimitate, fiind luate în considerare următoarele specii de animale sălbatice: urs, lup, cerb, căprior, râs, jder de copac, mistreț, pisică sălbatică.

4.2 Identificarea urmelor speciilor

În urmatoarea etapă am parcurs traseul stabilit pentru identificarea urmelor speciilor din coridorul studiat.

După determinarea sectoarelor au fost parcurse ambele laturi ale drumului DN 73A și au fost găsite urme de mistreț, urme evidente a prezenței căpriorului, urme de cerb cum se pot vedea în imaginile de mai jos.

Foto 4.2.1 Urme mistreț

După cum putem observa în imaginea de mai sus, am surprins câteva urme clare ale mistrețului ce își căuta hrana(rădăcini și resturi de plante) prin descoperirea stratului vegetal și râmături adânci în solul înghetat, în zonă de pașune având în arpopiere numeroase exemplare de foioase tinere ( fag și cvercinee ce toamna își scutură sămânța direct pe sol ).

Foto 4.2.2 Urme mistreț

Foto 4.2.3. Urme de urs în apropierea drumului DN 73A

Foto 4.2.4. Excrecemte și urme copite ale mistreților

Foto 4.2.5. Culcuș căprioară pe timp de iarnă

Urmând traseul stabilit am dat de câteva „ cuiburi” de căprioară, nu știu să le spun în alt fel, dar oricum și prin popor tot așa le spune. Dacă-ți sună prea ciudat îi poți spune culcuș, oarecum pare mai logic, pentru că e un loc pe care căprioara îl pregătește pentru dormit, dând la o parte zăpada sau frunzele, reci și umede, alegând un loc ce îi oferă o minimă protecție ( după un copac, o ridicătură, o tufă arbustieră, orice..), spun ca este mai logic deoarece nu este un loc la care căprioara revine de fiecare dată.

Foto: 4.2.6 Urme și excremente căprior

Din câte se observă, urmele sunt proaspete de maxim o zi, ceea ce rezultă faptul că vânatul este într-o continuă mișcare deplasându-se zilnic în cautare de hrană și adăpost.

Foto 4.2.7 Exemplar căprior surprins în timpul parcurgerii traseului

Foto 4.2.8 Urme de lup în apropierea drumului DN 73A

Urmele imprimate în zăpadă au fost semnalate în interiorul pădurii la circa 50-100 m distanță de drum, în special urme de lup. Între 100 și 200 m am identificat urme și fecale de căprior. Între 200 și 500 m distanță de drum am observat urme de râs și urs.

Permeabilitatea acestei zone cu serpentine face destul de grea trecerea animalelor dintr-o parte în alta a drumului.

4.3 Fișe de teren transpuse în excel

În cele ce urmează mai jos, vor fi expuse următoarele date culese din teren pe intervalul 10.01.2020- 19.01.2020 transcrise în excel.

Fișele de teren transpuse în excel în intervalul zilelor 10.01.2020-19.01.2020

4.4 Metodologia stabilirii permeabilității

Clasificarea permeabilității habitatelor a fost făcută luând în calcul trei factori: posibilitatea fizică a traversării sectorului respectiv, „costul” traversării zonelor adiacente și estimarea evoluției în timp a caracteristicilor care pot influența gradul de permeabilitate.

Astfel, cele patru clase de favorabilitate (permeabilitate a habitatelor) folosite au fost următoarele:

Sectoare prin care practic trecerea animalelor este imposibil, costul traversării este extrem de mare, probabilitatea ameliorării permeabilității este redusă.

Sectoare prin care trecerea este posibilă în prezent, costul deplasării este mediu-redus, probabilitatea menținerii permebilității este mare.

Sectoare prin care trecerea este posibilă în prezent, costul deplasării este mediu-redus, probabilitatea menținerii permebilității este foarte mare.

Pentru estimarea posibilității fizice a traversării au fost luate în calcul caracteristicile constructive ale drumurilor (panta taluzurilor, parapeții, etc.) și ale zonelor, construcțiilor din imediata vecinătate ( localități compacte, pensiuni, zone industriale, perimetre îngrădite).

Pentru evaluarea costului deplasării s-au luat în cosiderare gradul de acoperire a zonelor limitrofe cu habitate cacaterizate de un grad diferit de favorizare a deplasării( trupuri de pădure, păduri compacte, terenuri agricole, pășuni împădurite, estc.) și efectul cumulativ al altor lucrări de infrastructură din vecinatate (alte drumuri, căile ferate ), al zonelor antropizate ( cariere, balastiere, dezvoltări industriale, localități) și chiar al elementelor naturale cu permeabilitate redusă (râuri mari, chei, etc. ).

Probabilitatea menținerii favorabilității este estimtă în faza de teren prin caracteristicile peisajului,apropierea unor zone de dezvoltare, diferitelor tipuri de habitat.

Se remarcă interdependența multor criterii de evaluare, clasa rezultată fiind o estimare,dorită cât mai exactă, a situației actuale. Cu siguranță pentru punctele clasificate ca bariere totale eroarea a fost cea mai mică, iar în cazul sectoarelor permeabile atunci când au fost dubii s-a folosit ca regulă acordarea valorii inferioare.

4.5 Distribuția speciilor pe diferite habitate

Pe teren au fost completate fișe de teren pentu identificarea traseului și al efectivelor de specii active în coridorul ecologic Pârâul Rece. După ce s-au colectat datele, acestea au fost suprapuse în Microsoft Excel în forma în care o regăsiți mai jos.

Fișe de teren completate în intervalul 10.01.2020 -19.01.2020 transpuse în Excel

Habitat: R- regenerare, FT- foioase tinere, CT- conifere tinere, MT- mixte tinere, FM- foioase mature, CM- conifere mature, MM- mixte mature.

Pe baza tabelelor de mai sus am realizat următoarele diagrame ce diferențiază numarul de specii, distribuția semnelor de prezență și distribuția urmelor în funție de habitat, astfel :

Numărul de exemplare ce traversează traseul

Distribuția semnelor ce indică prezența animalelor

Distribuția urmelor speciilor pe diferite habitate

Habitat: R- regenerare, FT- foioase tinere, CT- conifere tinere, MT- mixte tinere, FM- foioase mature, CM- conifere mature, MM- mixte mature.

Foto 4.5.1 Fișă de teren completată în data:10.01.2020

Foto 4.5.2 Fișă de teren completată în data: 10.01.2020

4.6 Descrierea coridoarelor

Coridoarele ecologice reprezintă componenta cea mai vulnerabilă a unei rețele ecologice asigurând conectivitatea populațiilor speciilor între habitatele favorabile.

Atunci când aceste coridoare de trecere se intersectează cu infrastructura rutieră, trebuie oferită posibilitatea animalelor sălbatice de a trece dintr-o parte în alta în condiții de siguranță, siguranță care se manifestă atât la nivel de animale sălbatice cât și pentru participanții la trafic.

Funcționalitatea coridoarelor ecologice poate fi afectată prin modificări structurale ale morfologiei terenului, schimbări în utilizarea terenului, construcția de garduri și alte bariere fizice, dar și perturbări cauzate de factori diverși.

Asigurarea permeabilității este necesară pe toată lungimea infrastructurii de transport, dar este crucialăîn zona coridoarelor ecologice.

Metoda de identificare a zonelor de trecere a animalelor peste infrastructura rutieră, este reprezentată de cunoașterea permeabilității drumului traversat, adică o cunoaștere a barierelor de conectivitate a habitatelor.

4.7 Clasificarea barierelor de conectivitate

Pentru a clasifica barierele de conectivitate a habitatelor, sunt luați în calcul trei factori:

posibilitatea fizică a traversării sectorului respectiv;

costul traversării zonelor adiacente;

estimarea evoluției în timp a caracteristicilor care pot influența gradul de permeabilitate.

Factorii sunt analizați prin evaluarea a șase parametrii:

A) CFR – caracteristicile constructive ale căilor ferate (parapeți, ziduri, taluzuri, etc)

0 – Nu există.

1 – CFR fără taluz și/sau fără parapeți sau cu parapet și taluz mai mic de 1,5 m.

2 – CFR cu taluz sau parapet 1,5-2 m existent sau CFR mărginit de un drum național / european la distanțe cuprinse între 50-200 m.

3 – CFR mărginit de un drum național / european sub 50 m distanță sau / și mărginit de taluz și / sau parapet existent 2-3 m înălțime.

4 – CFR mărginite de garduri, case sau alte construcții răsfirate, raportate la un sector de 200 m lungime.

5 – CFR mărginite de garduri, case sau alte construcții în formă continuă, raportat la un sector de 200 m lungime și / sau parapet și / sau taluz mai înalte de 3 m.

B) Drumuri rutiere – DR – caracteristicile constructive ale drumurilor (parapeți, ziduri, taluze, etc)

0 – drum forestier fără parapeți și taluz > 1,5 m și fără garduri, case sau alte construcții.

1 – drum național fără parapeți și taluz > 1,5 m și fără garduri, case sau alte construcții.

2 – drum național fără taluze și parapeți sau cu taluze și parapeți < 1,5 m înălțime, cu case sau alte construcții răsfirate fără garduri între ele.

3 – drum forestier și drum național cu parapeți și taluz cu înălțimea 1,5 – 3 m.

4 – drum forestier și drum național mărginit de garduri, case sau alte construcții răsfirate raportate la un sector de 200 m lungime.

5 – drum forestier și drum național mărginit de garduri, case sau alte construcții în formă continuă raportate la un sector de 200 m lungime practic impermeabil sau parapet și taluze mai mari de 3 m.

C) Rețeaua hidrologică – RH

0 – neexistentă în paralel cu drumul la o distanță mai mică de 50 m.

1 – râuri mici paralele cu drumul fără indiguiri sau alte construcții speciale cu distanțe de minim 50 m între drum și râu.

2 – râuri mari paralele cu drumul fără îndiguiri sau alte construcții speciale minim 50 m între drum și râu.

3 – râuri mici sau mari, paralele cu drumul, ce reprezintă îndiguiri sau maluri consolidate cu înălțime mai mare de 1,5 m sau alte construcții speciale cu distanțe mai mici de 50 m între drum și râu, dar nu sunt legate între ele.

4 – râuri mici sau mari, paralele cu drumul, ce prezintă îndiguiri sau maluri consolidate cu înălțime mai mare de 1,5 m sau alte construcții speciale cu distanțe mai mici de 50 m între drum și râu, legate între ele.

5 – râuri mici sau mari, paralele cu drumul și calea ferată, ce reprezintă indiguiri sau alte construcții speciale cu distanțe mai mici de 50 m între drum și râu și / sau legate între ele.

D) Zone construite – ZC – caracteristicile constructive a zonelor construite din imediata vecinătate a potențialelor zone de trecere a carnivorelor mari, la distanța cuprinsă între 50 – 200 m lungime (localități compacte, zone industriale, perimetre îngrădite, etc.)

0 – fără zone construite.

1 – zone construite răsfirate fără garduri între construcții.

2 – zone construite răsfirate cu garduri între construcții.

3 – perimetre îngrădite fără construcții cu gard impermeabil (mai înalt de 2 m, din beton, metal sau plasă de sârmă.

4 – zone construite compacte fără garduri între construcțiile mai înalte de 2 m între construcții

5 – zone construite compacte cu garduri între construcții mai înalte de 2 m între construcțiii, practic impermeabile

E) Gradul de acoperire a zonelor limitrofe – GA – cu habitate naturale caracterizate de un grad diferit de favorizare a deplasării (păduri compacte, trupuri de pădure, pășuni împădurite, terenuri agricole, etc.).

0 – pădure compactăpe ambele părți începând de la rețeaua de transport (1-10 m) luată ăn monitorizare.

1 – pădure compactă doar pe o parte a rețelei de transport, ce începe din vecinătatea rețelei de transport (1-10 m) luată în considerare.

2 – pădure compactă pe ambele părți sau pe o parte, îcepând de la o distanță de 10 m față de rețeaua de transport luată în monitorizare, iar porțiunea între rețeaua de transport și pădure este lipsită de vegetație înaltă (sub 1,5 m înălțime)sau pădure compactă (vegetație mai înaltă de 1,5 m) cu lățimea mai mare de 10 m cuprinsă între rețelele de transport sau între rețeaua de transport și râu sau alte combinații asemănătoare.

3 – trupuri de pădure întrepătrunse cu terenuri agricole pe o bandă de minim 50 m de la rețeaua de transport.

4 – terenuri agricole sau terenuri fără vegetație pe o distanță de minim 50 mfață de rețeaua de transport luată în monitorizare.

5 – terenuri agricole sau terenuri fără vegetație întrepătrunsă cu zone construite sau zone industriale (cariere, balastiere, fabrici, etc.) pe toate sectoarele cuprinse între 1-200 m față de rețeaua de transport luată în monitorizare.

F) Identificarea proiectelor mari de infrastructură – PI – la nivel național

0 – nu sunt proiecte în zonă

1 – sunt proiecte propuse doar în strategii fără să se cunoască perioada de demarare.

2 – sunt proiecte aprobate și neîncepute de infrastructură care ar putea afecta mișcarea animalelor (autostradă, zone industriale, etc.)

3 – sunt proiecte aprobate și demarate

4 – sunt proiecte demarate și stadiu de execuție

5 – sunt proiecte în stadii finale de execuție fără să aibă prevăzute măsuri speciale pentru menținerea conectivității

Acești parametri sunt introduși în fișa de teren pentru identificare barierelor la nivel național pentru speciile cheie.

4.8 Fișă de teren pentru identificarea barierelor

Fișa de teren pentru identificarea barierelor la nivel național pentru speciile cheie de mamifere mari, pentru sectorul de drum monitorizat descris mai sus este:

Fișă teren pentru identificarea barierelor la nivel național pentru speciile cheie pentru sectoarele de drum monitorizat DN 73A Pârâul Rece

Astfel în cazul de față a fost luată în monitorizare lungimea de drum national DN 73A cu trecerea prin localitatea Pârâul Rece.

Pentru aflarea locațiilor GPS ale tronsonului monitorizat, am efectuat măsurători cu ajutorul modelului GPSmap 60CSx aflat în dotarea I.N.C.D.S “Marin Drăcea” Brașov și cu ajutorul internetului, făcând masurătorile exacte pe Google Maps.

Interpretarea datelor se face în urma barierelor identificate în teren, datele introducându-se în următorul tabel:

Clasificarea permeabilității habitatelor în patru clase.

Capitolul 5. Concluzii privind permeabilitatea culoarului și monitorizarea traversării animalelor

5.1 Permeabilitatea traseului studiat

În urma parcurgerii traseului și colectării datelor de pe teren din culoarul ecologic Pârâul Rece se constată un grad de permeabilitate favorabil al animalelor din zonă, acesta fiind reprezentat in imaginea expusă mai jos, ce reprezintă harta sectoarelor analizate.

Foto: 5.1 Permeabilitatea traseului studiat

După cum putem observa, punctajul predominant este 1+ (reprezentat de culoarea verde ) acesta însemnând sectoarele prin care trecerea este posibilă în prezent, costul deplasării este redus iar probabilitatea menținerii permeabilității este foarte mare.

Foto:5.1.2 Posibilitatea permeabilității este foarte mare în zona sectorului 14. Sursa: google maps

În altă ordine de idei sectoarele marcate de culoare galben, notate cu punctajul 1:00 reprezintă sectoare prin care în prezent trecerea este posibilă, costul deplasării este mediu-redus iar probabilitatea menținerii permeabilității este mare.

Foto:5.1.3 Zonă marcată cu galben în sectorul 11. Sursa: google maps

În cele din urmă punctajul 0 este reprezentat de culoarea roșie și exprimă faptul că prin sectoarele respective trecerea animalelor este practic imposibilă datorită anumitor construcții împrejmuite ce se întind pe lungimi mari ori parapeților ce se întind pe o parte și pe cealaltă a drumurilor.

Foto:5.1.4 Zonă a sectorului 34 ce reprezintă imposibilitatea permeabilitații

Pensiunile, casele de vacanță și cabanele (Cerbul spre exemplu) sunt împrejmuite cu gard care face imposibilă trecerea animalelor. Amplasarea amenajărilor lor în zona drumului împreună cu gardurile de protecție, fac ca permeabilitatea să fie scăzută în această zonă.

În concluzie,în urma verificării datelor culese de pe teren, culoarul ecologic Pârâul Rece prezintă un grad de permeabilitate ridicat.

Unele sectoare cu punctaj 1+ sunt ajutate cu două aspecte foarte importante asupra permeabilității sigure a animalelor acestea fiind reprezentate de:

lipsa parapeților metalici și betonați de protecție

ecoductele

Lipsa panourilor metalice de protecție permit o trecere mult mai ușoară a animalelor. În cazul în care animalul este surprins pe drum, acesta are cale liberă pentru a ajunge mai repede la trupul de pădure, fără să aibă un impediment în calea sa, fiind îngreunat sau agitat de traficul rutier.

Foto: 5.1.5 Drum fără parapeți metalici și betonați în sectorul 25

Foto:5.1.6 Posibil coridor din zona sectorului 5 (Sursa: google maps)

În imaginile de mai sus putem observa două posibile coridoare de trecere, marcate pe harta sectoarelor cu culoarea verde, unde animalele nu întâlnesc nici un obstacol al permeabilității.

Ecoductele sunt structuri care permit animalelor să traverseze în siguranță barierele realizate de către om. Ecoductele pot fi: pasaje subterane, tuneluri, viaducte sau pasaje superioare (în special pentru animale mari sau pentru animale ce se deplasează în turme); tuneluri de amfibieni; scări pentru pești; tuneluri și podețe (pentru mamifere mici cum ar fi vidre, arici, bursuci); acoperișuri verzi (pentru fluturi și păsări).

. În zona sectorului 10 există un podeț de preluare a apelor, care trece pe sub drum cu posibilitatea folosirii lui de către reptile, amfibieni și ocazional de animale de talie mică, iepure, viezure, vulpe, foarte rar și de mistreți de talie mai mică.

Foto 5.1.7 Podeț de preluare a apelor în zona sectorului 10

Propuneri pentru menținerea gradului de permeabilitate ridicat pe culoarul Pârâul Rece

Pasajele de trecere, fie ele standard sau speciale, pe deasupra sau pe sub drum, reprezintă elemente de siguranță de mare importanță, care previn apariția accidentelor datorate animalelor sălbatice.

Pe lângă acest fapt, trebuie menționat că acestea reduc efectul negativ de fragmentare al habitatelor naturale, cauzate de amplasarea infrastructurii rutiere.

După cum am menționat, pasajele de trecere pot fi standard, adică sunt elemente constitutive ale drumului sau speciale, destinate exclusiv deplasării animalelor dintr-o parte în alta.

Pe lângă pasajele de trecere, mai pot fi luate în considerare unele elemente de siguranță și de avertizare a șoferilor în trafic precum și sisteme de detectare a animalelor.

Bibliografie:

Ghid sintetic de monitorizare pentru speciile de mamifere de interes comunitar din România, Editura Silvică 2013 ISBN 978-606-8020-37-2

Georgescu M., Georgescu G. C. – Enciclopedie zoocinegetică – Editura Albatros, Bucuresti 1996

Comșia A. M. – Biologia și principiile culturii vânatului – Editura Academiei R.P.R., Bucuresti, 1961

Vasile Cotta, Mihai Bodea, Ion Micu – Vânatul și vânătoarea in Romania: tehnica ocrotirii și recoltării vânatului – Editura Cereș, București, 2001

Tehnici de Cercetare și Evaluare a vânatului – Editura Universității Transilvania, Brașov, 2003 ISBN 973-635-193-9

Google Maps

Silvanews.ro

Știrivânatoare.ro

Realitatea.ro

WordPress.com

Wikiwand.com

Amenajamentul Ocolului Silvic 26 Râșnov

Fișa fondului 26 Râșnov