Probleme contemporane în protecția mediului: componente legislative naționale și internaționale, cu acțiune directă și indirectă în procesul de… [308897]

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI

TEZĂ DE DOCTORAT

Probleme contemporane în protecția mediului: [anonimizat] a apelor. Aplicații și legislație

Doctorand: [anonimizat]-LUCIA ANDREI (PETRIȘOR)

Conducător științific:

Prof. Univ. Dr. [anonimizat]

2018

[anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat]-Bolyai, [anonimizat] a urma un program doctoral în domeniul Știința Mediului și pentru permanenta îndrumare științifică pe care mi-a oferit-o [anonimizat].

Mulțumesc distinșilor referenți din Comisia de îndrumare a tezei pentru sprijinul deosebit acordat și pentru îndrumare: Domnul Prof. Univ. Dr. [anonimizat]. Univ. Dr. …(comisia), pentru răbdare și observații constructive.

[anonimizat], Dr. Ing. [anonimizat] a INCDTIM, pentru suportul tehnic și financiar oferit și colaborarea în realizarea acestei teze.

[anonimizat]-[anonimizat]-Bolyai, Cluj-Napoca, pentru susținerea acordată pe parcursul anilor de pregătire.

[anonimizat], [anonimizat]-mi condițiile necesare elaborării prezentei teze.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], o [anonimizat] o [anonimizat], factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.

97% [anonimizat] 2% [anonimizat], lacurile, pânzele subterane de apă și atmosfera abia 1%, [anonimizat] a omului.

Aceasta se dovedește a [anonimizat], [anonimizat] a fost considerată ca sursă inepuizabilă a naturii [Ernest Lupan, 2001].

Astfel, [anonimizat] a [anonimizat], în consecință, a [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat] a creșterii continue a [anonimizat]-[anonimizat], derivații și canale magistrale [Ștefan Tarca, 2005].

[anonimizat] necesitatea dezvoltării lucrărilor de epurare a apelor și la luarea măsurilor de protecție a calității acestora. În același timp se remarcă o crestere a valorii pagubelor produse de inundații, fiind necesară executarea de lacuri de acumulare pentru atenuarea viiturilor, regularizări de albii, efectuarea de lucrări de întreținere a albiilor.

Motivația/interesul temei:

Protecția apelor împotriva poluării reprezintă o componentă socio-economică importantă, care contribuie la starea de sănătate a populației și dezvoltarea corespunzătoare a plantelor și animalelor. Pentru asigurarea protecției apelor împotriva poluării, legislația are un rol determinant. O legislație adecvată trebuie să fie suficient de restrictivă pentru protecția apelor și, în același timp suficient de permisivă, fără însă a îngrădi activitățile economice.

Motivația alegerii acestei teme pentru teza de doctorat rezultă din importanța legislației privind protecția apelor împotriva poluării pentru sănătatea populației și pentru economia națională.

Obiectivele tezei de doctorat sunt următoarele:

– Identificarea tipurilor de poluare și a factorilor care contribuie la poluarea apei, precum și a ponderii acestora la poluare;

– Compararea gradului de poluare a apei din România cu alte state din U.E., precum și din alte țări, pentru diferiți factori care contribuie la poluare;

– Compararea legislației din România cu legislația din alte state din zona euro, referitoare la protecția apelor împotriva poluării;

– Corelația dintre nivelul de poluare în diferite state și legislația referitoare la protecția apelor din țările respective;

– Identificarea legilor care contribuie cel mai mult la stoparea poluării prin compararea/corelarea dintre poluare și legislația din diferite țări;

– Eventuale propuneri pentru proiecte de acte normative în domeniul protecției apelor;

Studii de caz privind reziduurile miniere și identificarea diferiților poluanți pentru anumite zone din România. Acestea se vor finaliza cu comunicare și lucrare științifică (poster ELSEDIMA 2014);

Determinarea structurii cristaline și moleculare pentru o pesticidă și finalizarea cu o comunicare științifică (poster CEECHE 2014);

Obiectivele menționate mai sus vor fi îndeplinite printr-o temeinică documentare privind factorii care contribuie la poluarea apei în diferite țări, gradul de poluare și legislația din aceste țări privind poluarea apei.

Pe baza datelor obținute din documentarea menționată se vor încerca diferite corelații între aspectele legate de poluare și cele legate de legislație.

S-au realizat colaborări cu instituții de gospodărire a apelor din România, Compania de Apă Someș S.A., Regia Autonomă Apele Române – Filiala Cluj, INS – Directia Județeană de Statistică Cluj.

Lucrarea a fost structurată pe optsprezece capitole, după cum urmează:

Primul capitol abordează schimbărilor climatice și impactul lor asupra poluării, aceasta fiind una din prioritățile agendei UE în privința mediului, precum și obiectiv al politicii UE privind mediul.

În primă fază este prezentat contextul general privind schimbărilor climatice și încălzirea globală, apoi realizările în domeniu, politica internațională în domeniul climei (Protocolul de la Kyoto), precum și eforturile UE pentru combaterea schimbărilor climatice.

Al doilea capitol vizează principiile generale și cadrul de bază privind politica de mediu. Astfel sunt abordate principiile teoretice ce stau la baza politicii de mediu, origini și evoluție.

Apoi sunt analizate programele de acțiune pentru mediu, evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului, cooperarea internațională în domeniul mediului, precum și implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea stării mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului.

Al treilea capitol vizează aspectele privind protecția apelor și legislația specifică. Sunt dezbătute modalitățile în care Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități organizează și exercită controlul, în vederea asigurării respectării reglementărilor de protecție a apelor, în limitele și potrivit competențelor legale. Acest capitol abordează de asemenea, modul în care sunt îndeplinite obligațiile legale privind protecția apelor, a ecosistemelor acvatice și respectarea interdicțiilor stabilite de lege, în acest domeniu.

Paragraful trei tratează regimul juridic al apelor în România, proprietatea asupra apelor, legislația UE în sectorul apei, transpunerea ei în România și abordează tangențial Directiva-Cadru privind Apa (DCA).

Cel de-al patrulea capitol tratează tipologia apelor și a poluării, metodele de tratare a apelor urbane reziduale, diversele strategii adoptate împotriva poluării chimice a apelor de suprafață, politica marină și de coastă a UE. În cadrul acesteia din urmă s-a avut în vedere Directiva privind mediul marin, poluarea marină și managementul integrat al zonelor costiere (MIZC). Au fost dezbătute apoi Acordurile internaționale privind apele regionale și rolul Parlamentului European în acest domeniu.

Capitolul cinci vizează poluarea apei ca fenomen general, definită ca fiind orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică, peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea. Poluarea apelor poate fi întâlnită oriunde pe Terra, nefiind specifică unei anumite zone, apele de orice fel fiind expuse în mod permanent poluării, care afectează calitatea acestora. Sunt analizați apoi, factorii poluanți și tipurile de poluare. În ce privește exprimarea toxicității sunt abordate aspectele privind: eutrofizarea apelor de suprafață, poluarea apelor subterane, autoepurarea și epurarea apelor.

Al șaselea capitol analizează substanțele chimice poluatoare și anume aspect privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), clasificarea, ambalarea și etichetarea, exportul și importul acestor substanțe, accidentele majore, utilizarea durabilă a pesticidelor, produsele biocide, poluanții organici persistenți (POP), azbestul și detergenții.

Capitolul șapte tratează poluarea cu metale grele și monitorizarea magnetică a poluării și, de asemenea toxicitatea metalelor grele.

Cel de-al optulea capitolul vizează aspectele referitoare la problema consumului și producției durabile, planul de acțiune privind consumul și producția durabile, etichetarea ecologică și etichetarea energetic, proiectarea ecologică, sistemul de management de mediu și audit (EMAS) și planul de acțiune privind ecoinovarea.

Al nouălea capitol este dedicat managementului intern al apelor și, în special stadiului implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România, fiind analizate măsurile luate de țara noastră în acest sens, până în anul 2020.

Cel de-al zecelea capitol cuprinde referințe în ce privește compararea gradului de poluare al apei din România cu alte state U.E. și din alte țări, pentru diferiți factori de poluare. În cadrul acestei teme sunt abordate aspect referitoare la resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile, starea calității apelor de suprafață, râurile interioare și starea ecologică și chimică a cursurilor de apă, bazinele hidrografice Someș și Tisa ș.a.

Capitolul unsprezece cuprinde noțiuni privind răspunderea juridică în domeniul poluării apelor (răspunderea contravențională, penală și civilă), precum și sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor legale.

În capitolul doisprezece este tratat Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor miniere și sunt prezentate rezultatele experimentale obținute (analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar-Baia Mare, Certej – Deva, Județul Hunedoara și Valea Arieșului), incluzând și metodologia de prelevare, preparare și analiză a probelor (procedura de extracție secvențială Tessier), rezultatele obținute în urma analizei sedimentelor de steril de mină, împreună cu informații despre asigurarea calității rezultatelor.

Partea practică cuprinde și capitolul treisprezece, care analizează situația apelor uzate în România.

Capitolul paisprezece este dedicat studiului poluanților din atmosferă și biosferă în zona Transilvaniei, fiind evaluate nivelele de poluare atmosferică în bazinul Someș-Tisa și platoul Transilvan prin metode de supraveghere spațială și aeriană; metode Spectometrice, metode de teledetecție satelitare, metode de teledetecție LIDAR și metode spectrometrice.

Capitolol cincisprezece vizează activitatea de inspecție a apelor și rezultatele vizate.

Capitolol șaisprezece este dedicat hidrologiei izotopice.

Partea finală a tezei, capitolul șaisprezece, se constituie din concluziile formulate pe baza tuturor rezultatelor obținute și contribuțiile personale aduse. Cea mai importantă contribuție originală a tezei de doctorat este caracterizarea rețelei hidrografice din bazinul Someș-Tisa (și în special a râului Someș). Trebuie menționat, de asemenea, că determinarea stadiului implementării Directivei-Cadru privind apa și a legislației europene privind protecția juridică împotriva poluării apei, reprezintă unul din primele studii de acest fel din România.

Capitolul șaptesprezece cuprinde studiul bibliografic efectuat în redactarea tezei.

Capitolul optsprezece cuprinde studiul bibliografic efectuat în redactarea tezei.

__________________________

*Datele știintifice arată că la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează. Solicitările crescânde de apă reclamă o nouă abordare a utilizării resurselor de apă dulce de care se dispune pe glob.

CUPRINS

l. CAPITOLUL I. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA MEDIULUI

1.l. Subcapitolul Contextul general. Încălzirea globală

1.2. Subcapitolul Impactul schimbărilor climatice

1.3. Subcapitolul Costul acțiunii versus costul inacțiunii

1.4. Subcapitolul Adaptarea la schimbările climatice

1.5. Subcapitolul Realizări. Politica internațională în domeniul climei (Protocolul de

la Kyoto)

1.6. Subcapitolul Eforturile depuse în cadrul UE pentru combaterea schimbărilor

climatice

2. CAPITOLUL II. PRINCIPIILE GENERALE ȘI CADRUL DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE MEDIU

2.l. Subcapitolul Origini și evoluție

2.2. Subcapitolul Programele de acțiune pentru mediu

2.3. Subcapitolul Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

2.4. Subcapitolul Cooperarea internațională în domeniul mediului

2.5. Subcapitolul Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea

3. CAPITOLUL III. PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

3.1. Subcapitolul Protecția juridică a apelor

3.2. Subcapitolul Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

3.3. Subcapitolul Regimul juridic al apelor în România

3.4. Subcapitolul Proprietatea asupra apelor

3.5. Subcapitolul Directiva-cadru privind Apa (DCA)

3.6. Subcapitolul LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

4. CAPITOLUL IV. TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE

4.1. Subcapitolul Tratarea apelor urbane reziduale

4.2. Subcapitolul Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață

4.3. Subcapitolul Politica marină și de coastă a UE

4.3.1. Paragraful 1. Directiva privind mediul marin

4.3.2. Paragraful 2. Poluarea marină

4.3.3. Paragraful 3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)

4.4. Subcapitolul Acordurile internaționale privind apele regionale

4.5. Subcapitolul Rolul Parlamentului European

5. CAPITOLUL V. POLUAREA APELOR

5.1. Subcapitolul Factorii poluanți și tipuri de poluare

5.2. Subcapitolul Exprimarea toxicității

5.2.1. Paragraful 1. Eutrofizarea apelor de suprafață

5.2.2. Paragraful 2. Poluarea apelor subterane

5.2.3. Paragraful 3. Autoepurarea apelor

5.2.4. Paragraful 4. Epurarea apelor

5.3. Subcapitolul Obiective și măsuri privind aspectul poluării apelor

6. CAPITOLUL VI. SUBSTANȚE CHIMICE POLUATOARE

6.1. Subcapitolul Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor

chimice: REACH

6.2. Subcapitolul Clasificare, ambalare și etichetare

6.3. Subcapitolul Exportul și importul de substanțe periculoase

6.4. Subcapitolul Accidente majore

6.5. Subcapitolul Utilizarea durabilă a pesticidelor

6.6. Subcapitolul Produsele biocide

6.7. Subcapitolul Poluanții organici persistenți (POP)

6.8. Subcapitolul Azbestul

6.9. Subcapitolul Detergenții

7. CAPITOLUL VII. POLUAREA CU METALE GRELE ȘI MONITORIZAREA MAGNETICĂ A POLUĂRII

7.1. Subcapitolul Monitorizarea magnetică a poluării

7.2. Subcapitolul Toxicitatea metalelor grele

8. CAPITOLUL VIII. CONSUMUL ȘI PRODUCȚIA DURABILE

8.1. Subcapitolul Planul de acțiune privind consumul și producția durabile

8.2. Subcapitolul Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al

utilizării resurselor

8.3. Subcapitolul Etichetarea ecologică și etichetarea energetică

8.4. Subcapitolul Proiectarea ecologică

8.5. Subcapitolul Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)

8.6. Subcapitolul Planul de acțiune privind ecoinovarea

9. CAPITOLUL IX. MANAGEMENTUL INTERN AL APELOR

Stadiul implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România

10. CAPITOLUL X. COMPARAREA GRADULUI DE POLUARE A APEI DIN ROMÂNIA CU ALTE STATE DIN U.E., PRECUM ȘI DIN ALTE ȚĂRI, PENTRU DIFERIȚI FACTORI CARE CONTRIBUIE LA POLUARE

10.1. Subcapitolul Resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile

10.2. Subcapitolul Starea calității apelor de suprafață

10.3. Subcapitolul Râurile interioare. Starea ecologică și chimică a cursurilor de apă

10.4. Subcapitolul Bazinul hidrografic Someș-Tisa

10.4.1. Paragraful 1 Bazinul hidrografic Someș

10.4.2. Paragraful 2 Bazinul hidrografic Tisa

10.5. Subcapitolul Ape uzate generate pe sectoare de activitate. Definiții

11. CAPITOLUL XI. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL POLUĂRII APELOR

11.1. Subcapitolul Răspunderi și sancțiuni

11.1.1. Paragraful 1Răspunderea contravențională

11.1.2. Paragraful 2 Răspunderea penală

11.1.3. Paragraful 3 Răspunderea civilă

12. CAPITOLUL XII. PARTEA PRACTICĂ

12.1. Subcapitolul Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor

miniere

12.1.1. Paragraful 1 Introducere

12.1.2. Paragraful 2 Procedura de extracție secvențială Tessier

12.1.3. Paragraful 3 Investigarea poluării unor sedimente miniere din

România, utilizând procedeul de extracție Tessier

12.2. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar-Baia Mare

12.3. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Certej – Deva Județul

Hunedoara

12.4. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele din zona Valea

Arieșului

12.5. Subcapitolul Poluare accidentală gravă în Apuseni, la iazul decantare de la

Valea Șesii. Sterilul toxic a ajuns în râul Arieș

12.6. Subcapitolul Un râu din România s-a colorat în roșu (Săsar, 9 ianuarie 2018)

13. CAPITOLUL XIII. SITUAȚIA APELOR UZATE ÎN ROMÂNIA

14. CAPITOLUL XIV. STUDIUL POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ȘI BIOSFERĂ ÎN ZONA TRANSILVANIEI

14.1. Subcapitolul Studiul nivelelor de poluare atmosferică în bazinul Someș-Tisa și

platoul Transilvan prin metode de supraveghere spațială și aeriană și

metode Spectometrice

14.2. Subcapitolul Metode de teledetecție satelitare

14.3. Subcapitolul Metode de teledetecție LIDAR

14.4. Subcapitolul Metode spectrometrice

15. CAPITOLUL XV. INSPECȚIA APELOR

16. CAPITOLUL XVI. HIDROLOGIA IZOTOPICĂ

17. CAPITOLUL XVII. CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

18. CAPITOLUL XVIII. BIBLIOGRAFIE

LISTA CU ABREVIERI ȘI SIMBOLURI

Administrația Națională "Apele Române" (ANAR)

Administrația bazinală de apă (ABA)

Certificatede emisii (ETS)

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Grup interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC)

Gaze cu efect de seră (GES)

Captarea și stocarea carbonului (CSC)

Adunarea Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI)

Sistem de monitorizare, raportare și verificare (MRV)

Cloroflorocarburilor (CFC)

Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM)

Programe de acțiune pentru mediu (PAM)

Evaluarea a impactului asupra mediului (EIM)

Evaluare strategică de mediu (SEA)

Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)

Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și

respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL)

Agenția Europeană de Mediu (AEM)

Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR)

Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM)

Zone desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN)

Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA)

Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)

Convenția OSPAR pentru Atlanticul de Nord-Est (OSPAR)

Convenția de la Helsinki privind zona Mării Baltice (HELCOM)

Convenția de la Barcelona (UNEP-MAP) pentru Mediterana (UNEP-MAP)

Regulamentul 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea,

autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

Sistemul Global Armonizat (GHS)

Poluanți organici persistenți (POP)

Autoritatea Europeana pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Consumul și producția durabile (CPD)

Politica industrială durabilă (PID)

Politica integrată a produselor (PIP)

Strategie de dezvoltare durabilă (SDD)

Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE)

Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)

Planul de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP)

European Fish Index (EFI)

Materii în suspensie (MTS)

Consumul biochimic de oxigen (CBO5)

Consum chimic de oxigen (CCO)

Deviația standard relativă (DSR)

Limita de detecție (LOD)

Limita de cuantificare (LOQ)

CAPITOLUL I

SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA MEDIULUI

Una din prioritățile UE privind mediul, o reprezintă abordarea schimbărilor climatice, din ce în ce mai importantă și pentru alte domenii, ca agricultura, transporturile, energia și dezvoltarea regională. Obiectivul politicii UE în domeniul mediului este limitarea la 2°C a încălzirii globale, deasupra nivelelor medii de temperatură din perioada preindustrială. Până în anul 2020, UE s-a angajat să-și reducă emisiile cu cel puțin 20% față de nivelele din anii 1990, îmbunătățind astfel eficiența energetică cu 20% din consumul final, crescând astfel la 20%, procentul energiei din surse regenerabile. Pentru anul 2030 s-au stabilit alte obiective ambițioase. Sistemul (ETS) al UE de comercializare a certificatelor de emisii reprezentând un mecanism cheie pentru combaterea schimbărilor climatice.

Temei juridic și obiective: Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), la art. 191 stabilește drept obiectiv explicit al politicii de mediu a UE, lupta împotriva schimbărilor climatice.

Contextul general. Încălzirea globală

În cursul acestui secol, în absența unor politici suplimentare de reducere a emisiilor, se preconizează o creștere a temperaturii medii globale de 1,1ș C – 6,4ș C. Încălzirea globală se datorează în mare măsură, influenței umane, conform celui de-al 5-lea raport publicat recent, al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice – IPCC. Arderea de combustibili fosili, despăduririle și agricultura, reprezintă o parte din activitățile umane care contribuie la schimbările climatice, prin emisiile de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O) și fluorocarburi, pe care le provoacă. Încălzirea globală este cauzată de astfel de gaze cu efect de seră (GES), care împiedică să se elibereze în spațiu și înmagazinează căldura radiată de suprafața terestră.

1.2. Impactul schimbărilor climatice

Riscurile de schimbări ireversibile și catastrofice ar crește semnificativ, pentru depășirea cu 2° C a nivelelor preindustriale (există dovezi științifice în acest sens). Încălzirea globală poate provoca și provoacă un mare număr de evenimente climatice extreme (de ex. precipitații extreme, secetă, inundații, valuri de căldură și incendii forestiere), probleme legate de disponibilitatea apei, penurii alimentare și de apă dulce, creșterea nivelului mărilor urmare dispariției ghețarilor, dispariția unei părți a faunei și a florei sau modificarea distribuirii lor, boli vegetale și infestări parazitare, smog fotochimic intensificat cu probleme de sănătate adiacente, precum și migrația populațiilor, în încearcarea de a scăpa de aceste pericole.

1.3. Costul acțiunii versus costul inacțiunii

Lupta împotriva încălzirii globale ar costa PIB-ul mondial, în jur de 1%, din fiecare an, conform raportului Stern, publicat în anul 2006, de guvernul U.K., în timp ce lipsa de acțiune poate costa cel puțin 5%, până la 20% din PIB-ul mondial (în cel mai rău caz). Ar fi nevoie de o mică parte din PIB mondial, pentru a investi într-o economie cu emisii scăzute de carbon, iar combaterea schimbărilor climatice ar genera beneficii la nivelul sănătății, o siguranță energetică sporită și ar reduce alte daune. [Tina Ohliger, 9/2016]

1.4. Adaptarea la schimbările climatice

Începând cu raționalizarea apei, rotația culturilor, utilizarea de culturi rezistente la secetă, planificarea publică și sensibilizarea populației, până la măsuri costisitoare de protecție și strămutare, cum sunt creșterea înălțimii digurilor, relocarea porturilor, a industriei și a populației din zone de coastă joase sau din câmpii inundabile, reprezintă măsuri mai ușor sau mai greu de realizat de adaptare la schimbările climatice. Pentru a încuraja integrarea provocărilor actuale în politicile relevante ale UE, a fost lansată, în aprilie 2013, o strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice (COM(2013)0216). Această strategie urmărește creșterea nivelului de schimb de informații și de coordonare între statele membre.

1.5. Realizări. Politica internațională în domeniul climei (Protocolul de la Kyoto)

În cadrul Convenției Cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 1997, prin Protocolul de la Kyoto, părțile contractante s-au angajat să reducă emisiile a șase gaze dăunătoare cu efect de seră: metanul, dioxidul de carbon, protoxidul de azot, hidrofluorocarburile (HFCs), hexafluorura de sulf (SF6) și perfluoricarburile (PFCs). Protocolul de la Kyoto a fost prelungit până în anul 2020 (părțile au căzut de acord în acest sens, în 2011 la Durban) și au început să elaboreze un nou acord internațional, în vederea limitării încălzirii globale la 2°C deasupra nivelelor medii de temperatură, din perioada preindustrială. Tot în cadrul Protocolului de la Kyoto, prin „Amendamentul de la Doha”, din anul 2012, UE s-a angajat să reducă emisiile cu cel puțin 20% față de anii 1990, în cea de-a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, misiune aproape îndeplinită (fiind atinsă în 2013, o reducere de 19%). În 2014, prin Apelul de la Lima pentru acțiuni în domeniul climei, s-a solicitat crearea unui acord internațional ambițios, cu caracter juridic obligatoriu din 2015, care să abordeze în mod echilibrat, printre altele atenuarea, adaptarea, finanțarea, dezvoltarea și transferul de tehnologie și consolidarea capacității și transparența acțiunilor și a sprijinului. Acesta a cuprins, în primă fază, cele 195 de țări, părți ale Convenției ONU pentru schimbări climatice, reflectând principiul fiecărei națiuni în privința „responsabilităților comune dar diferențiate și al capacităților aferente”. În cadrul negocierilor internaționale, în domeniul climei, principalele aspecte urmărite de UE sunt: obiective ambițioase și cu caracter juridic obligatoriu, multilateralismul și utilizarea dovezilor științifice, precum și mecanisme eficiente de asigurare a respectării obiectivelor [Tina Ohliger, 07/2015].

1.6. Eforturile depuse de UE pentru combaterea schimbărilor climatice

Până în 2030, în cadrul politicilor privind clima și energia, UE s-a angajat să atingă următoarele obiective: reducerea cu cel puțin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră, față de nivelele din 1990, îmbunătățirea cu 27% a eficienței energetice (obiectiv care ar urma să fie revizuit în 2020, fiind doar orientativ) și creșterea la 27% din consumul final, a procentului energiei din surse regenerabile. Pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, foaia de parcurs a UE stabilește un obiectiv pe termen lung (până în 2050) de reducere cu 80% emisiilor de gaze cu efect de seră. „Obiectivele 20-20-20” hotărâte în 2007 de liderii UE pentru 2020, constituie cadrul urmat și pentru 2030, respectiv reducerea cu 20% a emisiilor de GES, creșterea cu 20% în consumul final de energie, a ponderii energiei din surse regenerabile și reducerea consumului de energie primară al UE, cu 20%, în comparație cu 1990. Inițiativa – pachetul energie și climă – astfel cum a devenit cunoscută, a generat patru măsuri legislative cu caracter juridic obligatoriu: Directiva privind energia din surse regenerabile, sistemul revizuit al UE, de comercializare a certificatelor de emisii, Decizia privind partajarea eforturilor și Directiva privind captarea și stocarea carbonului (CSC). Directiva 2009/29/CE privind modificarea Directivei 2003/87/CE care reglementează sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și reprezintă prima și cea mai mare piață internațională a carbonului, fiind de asemenea, principalul instrument de politică în combaterea schimbărilor climatice, al UE. Sistemul introdus în 2005 permite îndeplinirea de către UE a angajamentelor din cadrul Protocolului de la Kyoto și a suferit reforme importante între timp. Principiul pe care se bazează este cel de „plafonare și comercializare”, stabilindu-se astfel un plafon pentru volumul total de emisii de GES, de la cele peste 11.000 de instalații (uzine, centrale electrice etc.) incluse în sistem. Statele membre scot la licitație „certificate de emisii”, ce trebuie cumpărate sau sunt primite pentru fiecare instalație. Aceste credite corespund la o tonă de CO2 fiecare și pot fi tranzacționate cu alte instalații, dacă nu sunt folosite. Cantitatea totală de certificate va fi redusă în mod progresiv, de-a lungul timpului. UE a luat măsuri de corectare a sistemului ETS deoarece, în prezent, prețul carbonului este prea redus pentru a stimula investițiile în inovație, în favoarea reducerii nivelului de carbon. Comisia a propus constituirea unei „rezerve pentru stabilitatea pieței”, urmare suspendării temporare a licitațiilor pentru o parte din certificatele de CO2, prin adaptarea automată a ofertei de certificate licitate. Sistemul ETS se aplică inclusiv aviației, începând din 2012. UE a suspendat inițial, timp de un an (până la sfârșitul lunii aprilie 2014), ca urmare a unei opoziții internaționale masive, punerea în aplicare a sistemului în ceea ce privește zborurile intercontinentale. Cu ocazia Adunării Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), în cadrul celei de-a 38-a sesiuni, s-a convenit asupra elaborării unui mecanism de piață mondial pentru aviația internațională, care ar putea fi pus în aplicare începând din 2020. Parlamentul și Consiliul au ajuns, în urma unor negocieri dificile, la un compromis privind prelungirea măsurii de suspendare „stop the clock” până la sfârșitul anului 2016. În sectoare precum transportul rutier, deșeurile, agricultura și clădirile, care nu fac obiectul sistemului ETS, emisiile intră sub incidența Deciziei 406/2009/CE privind partajarea eforturilor. În vederea unei reduceri medii a GES, cu 10% în aceste sectoare, au fost stabilite obiective obligatorii pentru fiecare stat membru, de reducere anuală a emisiilor până în 2020.

Directiva 2009/28/EC privind energia din surse regenerabile are ca obiectiv garantarea ca, energia din surse regenerabile (eoliană, solară, biomasa, hidroenergia) să reprezinte, până în 2020, cel puțin 20% din consumul total de energie al UE pentru producerea de energie electrică, transport, încălzire și răcire. Astfel, a fost stabilit un obiectiv minim obligatoriu pentru fiecare stat membru, în cadrul obiectivului general, privind consumul energetic pentru transport, astfel că proporția de energie regenerabilă trebuie să ajungă la cel puțin 10%; obiectiv obligatoriu sub rezerva „durabilității producției” și a „disponibilității comerciale a biocombustibililor de a doua generație”.

Comercializarea și subvenționarea tehnologiei de captare și de stocare a carbonului, care separă CO2 din emisiile în atmosferă, rezultat din procesele industriale (conform Directivei 2009/31/CE), îl comprimă și îl transportă într-o locație pentru stocare, fac obiectul unui cadru normativ stabilit de UE. O astfel de tehnologie ar putea conduce la eliminarea emisiilor de CO2 provenite de la centralele electrice (pe combustibili fosili), în proporție de 80-90%. Cu toate acestea, implementarea proiectelor demonstrative în Europa s-a dovedit mult mai complicată decât s-a prevăzut inițial, datorită costurilor ridicate pe care le implică.

Standardele de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi sunt stabilite prin Regulamentul nr. 443/2009 al CE. Până în 2015, trebuia atins obiectivul de 130g de CO2/km în medie pentru fiecare mașină din parcul auto, urmând ca, începând din 2021, aceste emisii să fie reduse la 95g/km. Regulamentul introduce așa-numitele „credite suplimentare”, pentru a stimula industria auto să investească în noi tehnologii, prin care cele mai ecologice autovehicule din fiecare categorie a fabricantului contează mai mult decât o singură mașină la calculul emisiilor medii specifice de CO2. În ce privește vehiculele utilitare ușoare este actualmente în vigoare un regulament similar și recent revizuit. De asemenea, există o strategie pentru combaterea emisiilor de CO2 provenind de la vehiculele grele. Directiva 1999/94/CE pentru a sprijini politica de reducere a emisiilor de CO2, prevede punerea la dispoziția consumatorilor, a informațiilor privind economia de carburant și, prin urmare, a informațiilor privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi, puse în vânzare sau oferite spre închiriere în UE, astfel încât, un autoturism să poată fi achiziționat în cunoștință de cauză.

Singurul mijloc de transport care încă nu este inclus în eforturile UE de a reduce emisiile de GES este transportul maritim internațional. La nivelul UE, el reprezintă, cu toate acestea 4% din emisiile totale de GES, având o tendință de creștere considerabilă. Sunt în dezbatere în prezent, ca prim pas către reducerea emisiilor, regulile de stabilirea unui sistem de raportare, monitorizare și verificare (MRV) a emisiilor de CO2 generate de transportul maritim. În privința cloroflorocarburilor (CFC), în urma interdicțiilor aplicate în anii 1980, pentru a opri reducerea stratului de ozon, acestea sunt folosite în unele aplicații industriale (gaze fluorurate, ca aerul condiționat și refrigerarea, întrucât acestea nu dăunează stratului de ozon). Aceste gaze ar putea avea, în schimb, un potențial de încălzire climatică de până la 23.000 de ori mai mare decât CO2. UE a deschis astfel calea către eliminarea mondială treptată a acestora, luând măsuri de control a utilizării gazelor fluorurate și interzicerea folosirii lor, până în 2022-2025, în dispozitivele noi de aer condiționat și refrigerare.

În urma propunerii privind cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, la 5 februarie 2014, Parlamentul European a dat un semnal puternic și a solicitat în acest sens, stabilirea a trei obiective obligatorii, mai ambițioase decât cele adoptate în final, astfel: o reducere cu cel puțin 40% a emisiilor naționale de GES în raport cu nivelurile din 1990; creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final de energie la 30% din acesta și creșterea cu 40% a eficienței energetice.

Parlamentul, în rezoluția sa dinaintea conferinței ONU privind clima, care a avut loc la Varșovia în 2013, și-a exprimat dorința ca, acordul de după 2020 care urmează să fie stabilit „să vizeze eliminarea treptată a emisiilor de carbon până în 2050” și să reunească „mixul” actual de măsuri cu caracter obligatoriu și neobligatoriu privind schimbările climatice prevăzute de Convenția Națiunilor Unite și de Protocolul de la Kyoto în cadrul unui regim unic, cuprinzător și coerent, având caracter obligatoriu pentru toate părțile, bazat pe principiul „responsabilităților comune, dar diferențiate”. PE a solicitat eliminarea treptată a subvențiilor publice pentru dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali în general, în cadrul acestei rezoluții și a criticat cu tărie „dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali cu emisii intensive de gaze cu efect de seră, precum nisipurile bituminoase”. Acesta a solicitat din nou instituirea unui instrument prin care să se stabilească obiective globale de reducere a emisiilor în sectorul transportului maritim, declarându-se în favoarea fixării unui preț pentru emisiile de carbon provenite din aviația internațională și transportul maritim.

De precizat că, Parlamentul a reușit să scurteze în mod semnificativ perioada de excludere temporară a zborurilor intercontinentale din sistemul ETS, definind în mod clar criteriile ce trebuiesc îndeplinite pentru un regim internațional acceptabil (cum sunt reducerea de facto a emisiilor de GES, respectiv o abordare nediscriminatorie etc.). În plus, statele membre ale UE trebuie să explice cum anume cheltuie banii proveniți din licitarea de certificate în sistemul ETS. Parlamentul a solicitat impunerea unei limite la 6%, până în 2020, din consumul final de energie din sectorul transportului (pentru biocarburanții de primă generație din surse tradiționale derivate din alimente), față de 10% în momentul de față și totodată trecerea la biocarburanți avansați proveniți din alge sau din anumite tipuri de deșeuri. În cadrul negocierilor cu Consiliul privind gazele fluorurate, Parlamentul a susținut eliminarea treptată și completă a acelor gaze fluorurate cu efecte dăunătoare asupra climei (în sectoarele unde sunt disponibile alternative sigure și rentabile). De asemenea, începând cu 2022 este prevăzută interzicerea utilizării în noile dispozitive comerciale de refrigerare, a gazelor fluorurate.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE GENERALE ȘI CADRUL DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE MEDIU

Principiul „poluatorul plătește” reprezintă unul din principiile pe care se bazează politica de mediu europeană, la fel ca principiile precauției, prevenirii, corectării poluării la sursă. Cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu este stabilit de programele multianuale de acțiune pentru mediu. În cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu, acestea sunt luate în considerare, fiind integrate în strategiile orizontale iar implementarea lor este fundamentală. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), art. 11 și art. 191-193, reprezintă temeiul juridic în materie. În domeniile politicii de mediu, competența de a acționa revine UE (poluarea apei și a aerului, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice). Aspecte de natură fiscală, utilizarea terenurilor și amenajarea teritoriului, gestionarea cantitativă a resurselor de apă, alegerea surselor și structura aprovizionării cu energie, precum și principiul subsidiarității, limitează sfera de aplicare a competenței Consiliului, datorită cerinței unanimității în Consiliu, în ceea ce le privește.

2.1. Origini și evoluție

Șefii de stat și de guvern europeni, în cadrul Consiliului European de la Paris din 1972, în urma primei conferințe ONU privind mediul (când a fost adoptată politica de mediu europeană), au solicitat un program de acțiune și necesitatea unei politici de mediu comunitare. În 1987 a fost introdus un nou titlu „Mediul”, prin Actul Unic European, care a furnizat primul temei juridic pentru o politică de mediu comună, având ca obiective protejarea sănătății umane, conservarea calității mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale. Prin revizuirile ulterioare ale tratatului au fost consolidate angajamentul Europei față de protecția mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia. Procedura de codecizie s-a introdus în 1993, prin intermediul Tratatului de la Maastricht. Cu această ocazie, votul în Consiliu cu majoritate calificată, a devenit regulă generală, mediul devenind un domeniu oficial de politică a UE. Obligația de integrare a protecției mediului în cadrul tuturor politicilor sectoriale ale UE a fost stabilită, de asemenea, în 1999 prin Tratatul de la Amsterdam, pentru promovarea dezvoltării durabile. În relațiile cu țările terțe, combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea durabilă au devenit, din 2009, prin intermediul Tratatului de la Lisabona, obiective specifice, astfel că o nouă personalitate juridică a permis UE să încheie acorduri internaționale.

Cât privește principiul precauției, acesta poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine științifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului, risc provenind de la o anumită acțiune sau politică, fiind un instrument de gestionare a riscurilor. Cea care pune în aplicare principiul „poluatorul plătește”, este Directiva DRM privind răspunderea pentru mediul înconjurător. Această directivă vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse mediului, speciilor și habitatelor naturale protejate, apei și solului. Operatorii care desfășoară activități care presupun evacuări în apă sau activități de transport substanțe periculoase, trebuie să ia măsuri preventive, în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului. Astfel, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate în vederea remedierii pagubelor produse și suportarea cheltuielilor aferente. Pentru a include cât mai multe activități, domeniul de aplicare al directivei a fost extins de trei ori, cuprinzând gestionarea deșeurilor extractive, siguranța activităților petroliere și gaziere offshore, precum și funcționarea siturilor geologice de stocare.

În 1998, a apărut pentru prima dată, un concept important la nivelul politicilor europene, în urma unei inițiative a Consiliului European de la Cardiff, concept consacrat în prezent în TFUE, art. 11 și anume integrarea preocupărilor legate de mediu în cadrul domeniilor de politică ale UE. Cu scopul promovării unei economii europene mai favorabile climei și cu un consum de energie mai scăzut, au fost analizate o serie de modalități rentabile, în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050. De asemenea, integrarea politicii de mediu a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, în domeniul politicii energetice, progrese care s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a pachetului energie/climă al UE. Aceasta indică totodată, cum se poate realiza trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon, în cursul deceniilor următoare, pentru sectoarele responsabile de emisiile Europei (industria, transporturile, generarea de electricitate, sectorul clădirilor și construcțiilor, precum și agricultura). [Tina Ohliger, 2016]

2.2. Programele de acțiune pentru mediu

Stabilirea viitoarelor propuneri legislative și a viitoarelor obiective pentru politica de mediu a UE s-a realizat de către Comisie, încă din 1973, prin inițierea unor programe de acțiune pentru mediu (PAM) multianuale; ulterior fiind adoptate separat măsurile concrete. Cel de-al șaselea PAM, care a stabilit politica în domeniul mediului pentru perioada 2002-2012, a pus accentul pe patru priorități, respectiv schimbările climatice, biodiversitatea, mediul și sănătatea și resursele naturale și deșeurile. Șapte „strategii tematice” concentrate mai mult asupra unor teme de mediu transversal și nu atât asupra unor poluanți sau activități economice specifice, au detaliat măsurile aferente acestor priorități. Pentru perioada 2013-2020, Consiliul și Parlamentul European au adoptat al șaptelea PAM, denumit „o viață bună, în limitele planetei noastre”. Acesta stabilește nouă obiective prioritare, prin Foaia de parcurs privind eficiența utilizării resurselor, Strategia în domeniul biodiversității 2020 și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon, până în 2050. Enumerăm dintre obiective: “protejarea naturii, o reziliență ecologică sporită, o creștere durabilă, eficientă din punctul de vedere al resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și combaterea amenințărilor la adresa sănătății legate de mediu”. Cu această ocazie, se subliniază nevoia integrării aspectelor legate de mediu în cadrul altor politici și o mai bună aplicare a legislației UE în domeniul mediului, a cunoștințelor științifice de vârf și investițiilor. [Tina Ohliger, 08/2015]

În 2000, la Lisabona a fost elaborată Strategia pentru transformarea economiei UE, în „cea mai dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume”, concentrată pe promovarea creșterii economice și a locurilor de muncă, în principal, prin sporirea competitivității din cadrul UE. În cadrul acestei strategii, la Göteborg, un an mai târziu, a fost inclusă dimensiunea ecologică reînnoită în 2006, ceea ce a condus la Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene (SDD), pentru a combina dimensiunea internă a dezvoltării durabile cu cea internațională. Un obiectiv principal stabilit de strategia Europa 2020, privește clima și energia, aceasta fiind cea mai nouă strategie a UE în domeniul creșterii economice, care vizează conturarea unei „creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii”. Sub egida acestei strategii, prin inițiativa emblematică „o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” s-a realizat pregătirea terenului pentru o creștere durabilă și sprijinirea trecerii la o economie eficientă sub aspectul utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon.

2.3. Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

Proiecte individuale (private sau publice), precum construirea unei autostrăzi sau a unui aeroport, care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, fac obiectul unei „evaluări a impactului asupra mediului” (EIM). Pot face, de asemenea, obiectul unui proces similar care poartă denumirea de „evaluare strategică de mediu” (SEA), o serie de planuri și programe publice (ex: privind destinația terenurilor, transportul, energia, deșeurile sau agricultura). În cadrul acesteia, pentru asigurarea unui nivel sporit de protecție a mediului, se iau în considerare posibilele consecințe înainte de aprobarea sau autorizarea unui proiect. Consultarea publicului reprezintă un aspect fundamental, datorită Convenției de la Aarhus, semnată sub auspiciile UNECE (Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite) de către UE, în 1998 și ratificată ulterior. Unul dintre cele trei drepturi garantate publicului în domeniul mediului, în temeiul acestei convenții, îl reprezintă participarea publicului la luarea deciziilor. În cazul încălcării drepturilor, dreptul de acces la justiție și dreptul de acces la informațiile referitoare la mediu deținute de autoritățile publice, reprezintă celelalte două drepturi (de exemplu, privind starea mediului sau starea sănătății oamenilor, în cazul în care aceasta din urmă este afectată de starea mediului).

2.4. Cooperarea internațională în domeniul mediului

UE a avut o importantă contribuție la Convenția privind diversitatea biologică organizată în 2010, la Nagoya – Japonia (a zecea Conferință) prin stabilirea unui acord pe următorii zece ani, privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității. La Conferința „RIO+20” privind dezvoltarea durabilă, din 2012, a fost adoptată decizia privind elaborarea unor obiective globale de dezvoltare durabilă pentru toate statele, la care a participat de asemenea, UE. În cadrul negocierilor internaționale în domeniul climei, la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), UE a stabilit în mod tradițional standarde, prin asumarea de angajamente unilaterale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). În chestiuni legate de mediu (care intervin la frontierele externe ale UE), precum calitatea apei, gestionarea deșeurilor, poluarea aerului sau deșertificarea, pe lângă negocierile globale, UE menține acorduri de parteneriat și strategii de cooperare cu o serie de țări și regiuni (în cadrul politicii europene de vecinătate, de ex. țările din Europa de Est și țările mediteraneene). [Tina Ohliger, 2016]

2.5. Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea

Legislația UE în domeniul mediului a fost elaborată începând cu anii 1970, astfel că, în acest domeniu, există în prezent în vigoare, câteva sute de directive, regulamente și decizii. Cu toate acestea punerea în aplicare a acesteia la nivel național, regional și local reprezintă, în mare parte, eficacitatea politicii europene de mediu. Și totuși, punerea în aplicare și executarea defectuoasă rămân o problemă majoră. Este fundamentală, de asemenea, monitorizarea, atât a stării mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului.

Prin Recomandarea 2001/331/CE, adoptată de Parlamentul și Consiliul European au fost stabilite criterii minime (neobligatorii) pentru inspecțiile de mediu, cu scopul a contracara diferențele mari dintre statele membre în ce privește implementarea. În vederea îmbunătățirii aplicării legislației UE în domeniul mediului, se solicită statelor membre, prin Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului, ca prin intermediul dreptului penal să prevadă sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru cele mai grave infracțiuni în domeniul mediului. Enumerăm între activitățile sancționate: eliberarea sau evacuarea ilegală de substanțe în apă, sol sau aer, comerțul ilegal cu specii sălbatice ale faunei și florei, transportul illicit sau deversarea ilicită de deșeuri, comerțul ilegal cu substanțe care afectează stratul de ozon etc. Pentru stimularea punerii în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului, a fost înființată o rețea internațională a autorităților din domeniul mediului (IMPEL), creată prin furnizarea unei platforme care facilitează schimbul de idei și de bune practici între factorii de decizie, inspectorii din domeniul mediului și executorii judecătorești.

În 1990, la Copenhaga a fost înființată Agenția Europeană de Mediu (AEM) pentru sprijinirea dezvoltării, implementării și evaluării politicii de mediu și pentru informarea publicului larg. Aceasta era responsabilă cu furnizarea de informații independente și fiabile, privitoare la starea și perspectivele mediului, fiind deschisă statelor care non-membre UE. Agenția colectează, gestionează și analizează astfel de date și coordonează Rețeaua europeană (Eionet), de informare și observare pentru mediu. UE desfășoară Programul european de monitorizare a Pământului (Copernicus) cu scopul de a sprijini factorii de decizie în luarea unor decizii informate și în elaborarea legislației și politicilor de mediu, program care abordează, printre altele, probleme legate de sol, mediul marin, atmosferă și schimbările climatice. EPRTR – Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați furnizează date fundamentale referitoare la mediu, adunate de la peste 30.000 de instalații industriale din UE, precum și din Norvegia, Serbia, Elveția, Islanda, Liechtenstein, în privința poluanților eliberați în aer, apă sau sol, precum și transferurile de deșeuri în afara amplasamentului și a poluanților în apele uzate. Registrul aplică protocolul semnat de Comunitatea Europeană în mai 2003, la Convenția de la Aarhus (Protocolul CEE-ONU privind PRTR) și este disponibil publicului pe internet.

Întrucât s-a considerat că aspectele privind mediul din cadrul Strategiei UE 2020 sunt în general prea slabe și trebuie consolidate, într-o rezoluție din 2010, a fost solicitată de Parlamentul European „Integrarea unor obiective de mediu clare și măsurabile în obiectivele principale ale strategiei, punându-se accentul pe stoparea reducerii biodiversității”.

Parlamentul a aprobat recent o actualizare a Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, în vederea clarificării textului, a includerii chestiunilor legate de biodiversitate și de schimbările climatice și a asigurării faptului că nu fac obiectul unor conflicte de interese autorizațiile pentru proiecte. Parlamentul a trebuit să cedeze, în timpul negocierilor cu Consiliul, problema evaluărilor de impact asupra mediului (care erau obligatorii pentru extracția și explorarea gazelor de șist), riscurile la adresa sănătății oamenilor și a mediului, aspecte ce vor trebui luate în considerare în cazul noilor proiecte în domeniul gazului, dar a reușit să crească standardele de calitate pentru protejarea sănătății oamenilor și a mediului [Tina Ohliger, 08/2015].

CAPITOLUL III

PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

Apa reprezintă o resursă indispensabilă pentru economie fiind, în același timp, esențială pentru viața oamenilor, a animalelor și a plantelor iar gestionarea ei depășește frontierele naționale. Importanța apei este vizibilă și în plan economic, nu doar în procesele geochimice și geofizice. Unul dintre criteriile după care se preciază gradul de civilizație al unei țări, la nivel mondial, este consumul de apă pe cap de locuitor. Relația apă-om este foarte strănsă. Producerea hranei totalizează în jur de 2000 l apă/zi. Specialiștii apreciază global, că 70% din consumul de apă este destinat agriculturii, 20% este utilizat în industrie iar 10% consumului din gospodării [Negucioiu&Petrescu, 2007].

Oamenii de știință se întreabă când scăderea rezervelor de apă se va transforma în penurie de hrană. La cea de a doua Conferință a Națiunilor Unite, pe tema „Așezările umane” (Habitat II, Istanbul, 1996) a fost evidențiată necesitatea de a avea informații precise cu privire la disponibilitatea, calitatea și modul de gospodărire a resurselor de apă pentru orașe, unde în secolul al XXI-lea vor locui aproximativ ½ din populația globului. Lansarea Programului de Evaluare Completă a Resurselor de Apă a Terrei a avut un rol important (sesiunea specială a ONU din 1997, Agenda 21 a Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare). 88% din cantitățile prelevate pentru consum este dirijat spre zonele urbane, creionându-se dezechilibre între acestea și zonele rurale care se confruntă cu o criză acută de apă. [Angelescu&Viman, 2006]

3.1. Protecția juridică a apelor

Apar două probleme fundamentale în ce privește protectia apelor: asigurarea cantităților de apă necesare consumului uman, animal, agricol, industrial și luarea măsurilor corespunzătoare pentru respectarea calității științific fundamentate a apelor.

Statul este chemat să urmărească, prin organele sale competente, dacă persoanele vizate își îndeplinesc obligațiile legale privind protecția apelor și respectă interdicțiile stabilite în acest domeniu, de lege. Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități organizează și exercită controlul în vederea asigurării respectării reglementărilor de protecție a apelor, potrivit competențelor legale. Aceste organe sunt chemate, în limitele competenței lor legale, să ia cele mai eficiente măsuri pentru protecția apelor, potrivit posibilităților economico-financiare ale statutului și societății.

Legea încurajează aceste comportamente prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea cantității și calității apei, reglementând un mecanism economic pentru conservarea, refolosirea și economisirea apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care risipiesc sau poluează resursele de apă. Utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea rațională și pentru protecția calității apelor, evacuând, o dată cu apele uzate epurate, substanțe impurificatoare cu concentrații și în cantități mai mici decat cele înscrise în autorizația de gospodărire a apelor, li se acordă bonificații.

3.2. Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

Apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (65-80% din biomasă), ca factor ecologic, participând la toate procesele fiziologice și biochimice. Având o distribuție diferită în timp și spațiu, acest fapt creează condiții foarte diverse. În emisfera sudică suprafața oceanului depășește de 4,28 ori suprafața uscatului, în timp ce în emisfera nordică suprafața oceanului este cu 54 milioane km2 mai mare decât cea a uscatului (1,53%).

Conform datelor UNESCO, rezerva mondială de apă este de aproximativ 1.386 milioane km3, din care apa sărată reprezintă peste 97%. Din totalul de apă dulce, peste 68% este blocată în gheață/ghețari, în timp ce 30% se găsește în subteran iar râurile și lacurile (surse de apă dulce de suprafață), însumează 93.100 km3.

Apa contribuie la împărțirea zonelor mari în subzone și la zonarea latitudinală și altitudinală a vegetației. Caracterul general al ecosistemului este determinat de cantitatea totală anuală de apă din precipitații, astfel: o cantitate de 0 – 250 mm precipitații anual este caracteristică zonei de deșert, 250 – 750 mm – stepa, savana, 750 – 1250 mm – pădurile din zonele umede, > 1250 mm – pădurile ecuatoriale. Alterarea calităților fizice, chimice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activități umane sau de procesele naturale, în urma cărora devine improprie pentru folosirea normală, în scopul în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea, reprezintă poluarea apelor.

Este necesară aplicarea unui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de apă și a ecosistemelor acvatice, având în vedere importanța apei ca resursă naturală. Există măsuri pentru protecția apelor de suprafață, a apelor subterane, precum și a apelor marine și oceanice. În scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale este necesară menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice a apelor, urmărindu-se totodată reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare/prioritar periculoase, în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate de diverse reglementări internaționale și naționale.

Menținerea unui echilibru durabil în ceea ce privește diversele aspecte referitoare la apă reprezintă obiectivul Directivei-cadru privind apa, adoptată în 2000, care pune astfel bazele unei politici moderne și holistice în domeniul apei pentru UE. Factorii care exercită presiuni importante precum poluarea datorată evacuării apelor urbane uzate, nutrienții proveniți din agricultură, emisiile industriale și evacuarea substanțelor periculoase, precum și anumite direcții neacoperite până acum: apele subterane, substanțele prioritare, evaluarea și gestionarea inundațiilor și strategia maritimă, sunt abordați de UE în politica din domeniul apei.

Pentru menținerea durabilă a acestei resurse sunt necesare acțiuni ce vizează: realizarea unui complex de lucrări de amenajare a teritoriului; utilizarea într-o manieră integrată a cercetărilor științifice; aplicarea reglementărilor privind calitatea apelor naturale și a efluenților; sensibilizarea opiniei publice etc.

Clasificarea apelor supuse protecției:

– Administrativ:

a. apele internaționale – apele cu privire la care statul nostru este riveran cu alte state, cele care intră sau trec prin granițele naționale și cele cu privire la care interesele unor state străine au fost recunoscute prin tratate și convenții internaționale;

b. apele maritime interioare (ape teritoriale) – apele cuprinse între porțiunea țărmului țării spre larg, a căror întindere și delimitare este stabilită prin legea națională;

c. apele naționale – râurile, fluviile, canalele și lacurile navigabile interioare, precum și apele râurilor și fluviilor de frontieră de la malul român până la linia de frontieră stabilită prin tratate și convenții internaționale.

– Situarea obiectivă și destinație:

– resurse de apă dulce (cele de suprafață și subterane);

– apa pentru populație;

– apa potabilă (apa de suprafață sau subterană, care poate fi băută, după tratare fizico-chimică și/ sau microbiologică ori natural);

– ape uzate menajere;

– ape pentru industrie;

– ape uzate industrial;

– ape de desecare.

Pe baza indicatorilor de calitate corelați cu diferitele utilizări ale apei, se stabilește starea calității pentru diferitele categorii de ape.

Caracteristicile apelor uzate

Apele uzate reprezintă apele evacuate după utilizare, încărcate cu o mare cantitate de reziduuri suspendate sau dizolvate, din zonele urbane, rurale, industriale, zone agricole sau zootehnice.

Clasificarea apelor uzate, după caracteristicile fizico-chimice:

– apele cu conținut predominant de materii organice (menajere și unele ape industriale);

– apele cu conținut predominant de materii anorganice (majoritatea apelor industriale);

– apele orășenești, cu conținut predominant de substanțe organice sau anorganice.

Cu ajutorul analizelor de laborator, prin care se determină cantitatea și starea materiilor în suspensie, azot, grăsimi, cloruri etc., se stabilește compoziția apelor de suprafață și a celor reziduale. Prin determinarea CBO5, pH, O2 etc., compoziția ajută la urmărirea procesului de descompunere și stabilește prezența și felul organismelor din apă și la stabilirea caracteristicilor apelor uzate, necesare pentru proiectarea stațiilor de epurare.

Caracteristici fizice analizate: culoarea apelor uzate proaspete este cenușiu deschis; culoarea apelor uzate devine mai închisă în urma fermentării materiilor organice din apă; turbiditatea apelor uzate și a emisarilor; mirosul apelor uzate (de ouă clocite, în funcție de stadiul de fermentare în care se găsesc); temperatura apelor uzate orășenești (cu 2 – 3°C mai ridicată decât cea a apelor de alimentare).

Caracteristici chimice: – în apele uzate proaspete și după epurarea biologică se găsesc cantități mici (1-2 mgf/dm3) de oxygen dizolvat (O2). Cantități mai mari sau mai mici de oxigen se găsesc în apele de suprafață, în funcție de gradul de poluare. Important este să cunoaștem conținutul de oxigen al unei ape de suprafață, pentru stabilirea gradul de poluare.

– consumul biochimic de oxigen al apelor uzate (Biochemical oxygen

demand = BOD), este constituit din cantitatea de oxigen consumată pentru descompunerea biochimică a materiilor solide organice totale (în condiții aerobe), la temperatura standard de – 20°C și timpul de 5 zile. Valoarea obținută se notează cu CBO5 (consumul biochimic de oxigen la 5 zile) și reprezintă gradul de impurificare al apei uzate sau de suprafață, cu cât valoarea este mai mare, cu atât apa este mai poluată.

Descompunerea biochimică a apelor uzate se produce în două faze:

– faza primară, numită și a carbonului, care începe imediat și are o durată de 20 zile, la temperatura de 20°C (pentru apele uzate menajere). În această fază oxigenul se consumă pentru oxidarea substanțelor organice, se formează CO2 care rămâne sub formă de gaz în soluție sau se degajă și

– faza secundară, a azotului, începe după aproximativ 10 zile și durează peste 100 zile, în care oxigenul se consumă pentru transformarea amoniacului în nitriți și apoi în nitrați. [Ianculescu O. și Ianculescu D., 2002]

Consumul chimic de oxigen (CCO) stabilește indirect cantitatea de oxigen consumat pentru oxidarea substanțele organice, degradabile și nedegradabile, prezente în mediu. Raportul CBO5/CCO reflectă gradul de biodegradabilitate al unui efluent sau al unei ape reziduale. Acest raport este apropiat de 0,6 pentru apele menajere uzuale, iar pragul de lipsă de biodegradabilitate este atins când acest raport este < 0,2.

Azotul total este alcătuit din amoniac liber, azot organic, nitriți și nitrați. Amoniacul liber este rezultatul descompunerii bacteriene a substanțelor organice. Azotul organic și amoniacul liber sunt luați ca indicatori ai substanțelor organice azotoase, prezente în apa uzată, iar amoniacul albuminoidal ca indicator al azotului organic, care se poate descompune.

Cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase o reprezintă nitrații iar prezența lor indică o apă stabilă din punct de vedere al transformării. Nitriții și nitrații sunt în concentrații mai mici (sub 1/1 mil.) în apa uzată proaspătă.

Sulfurile sunt rezultatul descompunerii substanțelor organice sau anorganice și provin, de cele mai multe ori, din apele uzate industriale.

Acizii volatili indică progresul fermentării anaerobe a substanțelor organice iar prin fermentare, iau naștere CO2 și CH4. În cantități mari, grăsimile și uleiurile formează o peliculă pe suprafața apei care poate împiedica aerarea, poate colmata filtrele biologice, inhibă procesele anaerobe din bazinele de fermentare etc.

Cele mai întâlnite gaze la epurarea apelor sunt hidrogenul sulfurat, bioxidul de carbon și metanul. Hidrogenul sulfurat indică o apă uzată ținută un timp mai îndelungat în condiții anaerobe. Metanul și bioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe.

Un indicator al mersului epurării îl reprezintă concentrația de ioni de hidrogen (pH), de el depinde activitatea microorganismelor, precipitările chimice etc. Valoarea pH-ului trebuie să fie în jurul valorii 7.

Potențialul de oxidoreducere (potențialul Redox, rH) furnizează informații asupra puterii de oxidare sau de reducere a apei sau nămolului, în scara Redox. Putrescibilitatea este o caracteristică a apelor uzate care indică posibilitatea ca o apă să se descompună mai repede sau mai încet.

Absența bacteriilor dintr-o apă poate fi un indiciu clar al prezenței unor substanțe toxice. Analizele bacteriologice se fac de obicei în paralel cu cele chimice. Evaluarea elementelor biologice se face pe baza listei de bioindicatori, în procesul de stabilire a stării ecologice sau a potențialului ecologic a ecosistemelor acvatice, naturale sau artificial.

3.3. Regimul juridic al apelor în România

Legislația UE privind apa a fost transformată profund prin adoptarea, în 2000, a Directivei-Cadru privind apa (DCA). Aceasta a introdus o abordare globală privind gestionarea și protecția apelor de suprafață și subterane din bazinele hidrografice, fiind completată ulterior cu acorduri internaționale și dispoziții legislative privind cantitatea, calitatea și poluarea apei.

Prima lege dedicată protecției apelor a fost adoptată în iunie 1924, Legea regimului apelor, potrivit căreia toate apele care produceau forță motrică, ca și cele ce puteau fi folosite în interes obstesc deveneau bunuri publice. După cel de-al doilea război mondial regimul juridic al apelor a fost reglementat prin Legea apelor nr. 8/1974, Decretul nr. 39/1956 pentru reglementarea apelor teritoriale, Legea nr. 5/1989 privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității apelor, Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale și al zonei contigue ale României etc.

Art. 136, alin. 3 din Constituție stabilește că „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte 182 bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului dedică Capitolul IX Protecției apelor și a ecosistemelor acvatice. Art. 55, menționează că protecția apelor de suprafață și subterane și a ecosistemelor acvatice are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane si bunurilor materiale, iar conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apelor costiere și maritime urmărește reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării. Art. 58 cuprinde obligațiile persoanelor fizice/juridice în acest domeniu:

a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a calității apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizația de gospodărire a apelor, precum și în autorizația de mediu și să monitorizeze zona de impact;

b) să se doteze, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratarea deșeurilor, instalații de epurarea apelor uzate și racorduri de descărcarea acestora în instalații de mal sau plutitoare;

c) să amenajeze porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizarea deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluvial și maritime și să constituie echipe de intervenție în caz de poluare accidental a apelor și a zonelor de coastă;

d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele natural și să nu arunce de pe acestea nici un fel de deșeuri;

e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, material care pot produce impurificarea apelor des uprafață;

f) să nu deverseze în apele de suprafață, subterane și maritime ape uzate, substanțe petroliere, substanțe prioritare/prioritar periculoase;

g) să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor și în zonele umede și de coastă deșeuri de orice fel și să nu introducă în ape substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice, substanțe prioritare/prioritar periculoase.

În prezent, regimul apelor este reglementat de Legea nr. 107/1996 modificată și completată prin Legea nr. 310/2004 și Legea nr.112/2006 și prin O.U.G. nr. 3/2010, aprobată prin Legea 146/2010 art.1 lit.1-5 din Legea nr.107/1996, modificată în 2010 și stabilește că:

1) Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.

(11) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat ca atare (art. 80, alin. 1: Apa constituie o resursă naturală cu valoare economic, în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei cemanifestă o preocupare constantă în protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care risipesc sau poluează resursele de apa, în art. 12 se prevede ca până în anul 2010 se va promova o politică de recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod eficient resursele de apă. Alin. 2 menționează că mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți, bonificații și penalități ca parte a modului de finanțarea dezvoltării domeniului și de asigurarea funcționării Administrației Naționale „Apele Române”).

(2) Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.

(3) Dreptul de folosință, ca și obligațiile corespunzătoare rezultate din protecția și conservarea resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu excepția apelor geotermale, pentru care se vor adopta reglementări specifice.

(4) Apele, malurile și albiile acestora, indiferent cine le administrează, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, precum și dispozițiilor din convențiile internaționale la care România este parte.

(5) De asemenea, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi lucrările care se construiesc pe ape sau au legătură cu apele și prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau definitive asupra calității apelor ori regimului de curgere al acestora.

(6) Conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, încondițiile utilizării durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursăși poluatorul plătește și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea.

Prevederile legii apelor au ca scop următoarele aspecte:

a) conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere a apelor;

b) protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora;

c) refacerea calității apelor de suprafață și subterane;

d) conservarea și protejarea ecosistemelo racvatice;

e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice;

f) gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu menținerea și ameliorarea calității și regenerării naturale a apelor;

g) apărarea împotriva inundațiilor și oricăror alte fenomene hidro-meteorologice periculoase;

h) satisfacerea cerințelor de apă pentru agricultură, industrie, producere de energie, transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte activități umane;

i) integrarea aspectelor cantitative și calitative atât pentru apele de suprafață, cât și pentru apele subterane care aparțin aceluiași sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic;

j) asigurarea protecției ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în golfuri sau aflate în Marea Neagră;

k) promovarea utilizării durabile a apelor, pe baza protecției pe termen lung a resurselor disponibile de apă;

l) conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare și încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritar periculoase;

m) reducerea progresivă a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;

n) atingerea obiectivelor Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării, în ceea ce privește încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentrațiilor acestor substanțe aproape de valorile fondului natural și aproape de valoarea zero pentru substanțele de sinteză;

o) prevenirea deteriorării ulterioare, protecția și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în ceea ce privește cerințele de apă, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede, ce depind în mod direct de ecosistemele acvatice.

3.4. Proprietatea asupra apelor

Art. 136, alin. 3 din Constituție stabilește că „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. Conform art. 136, alin.1 proprietatea este publică sau privată. Aceste bunuri pot fi date în administrare Regiilor Autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

În completarea textului constituțional, art. 3, alin.1 din Legea nr. 107/1996 modificată și completată stabilește că: Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime. Codul civil [www.coduri.cjo.ro/codul-civil/] art. 579, menționează că „cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție asupra acelui izvor”. Cu alte cuvinte, proprietarul terenului este și proprietarul izvorului, acesta fiind parte integrantă din fond.

Cu toate acestea, art. 4 din Legea nr. 107/1996 impune ca resursele de apă, de suprafață și subterane să fie monopol natural de interes strategic, iar stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă (indiferent de forma de proprietate) este un drept exclusiv al Guvernului, care se exercită prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Regimul de folosire a apelor:

Dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercită potrivit prevederilor legale.

Acest drept include și evacuarea, în resursele de apă, a apelor uzate, celor din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare. Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție acalității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau se folosesc instalații de mică capacitate (până la 0,2 litri/secundă), destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriilor proprii. Orice persoană fizică, pe propria răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție. Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor determinate prin studii hidrogeologice. Art. 15 din legea apelor interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă. Normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiunile apei se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice central din domeniul apelor.

Preocupările pentru protecția apelor au devenit o constantă la nivel european, fapt relevat de numărul mare al convențiilor, tratatelor și declarațiilor internaționale din acest sector. Amintim câteva dintre acestea:

– Convenția asupra mării teritoriale și a zonei contigue, semnată la Geneva în 1958.

– Declarația Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971.

– Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiuni de imersare efectuate de nave și aeronave, Oslo, 1972.

– Convenția internațională privind prevenirea poluării de către nave, adoptată în cadrul Conferinței internaționale privind poluarea marină, convocată de Organizația Maritimă Internațională la Londra, în 1973, care a fost amendată printr-un protocol din 1978.

– Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, Montego Bay (Jamaica), 1982.

– Convenția între Guvernul României, Guvernul Republicii Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia, Guvernul URSS și Guvernul Republicii Ungare privind protecția apelor râului Tisa și a afluenților ei împotriva poluării, Szeged, 1986.

– Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, semnată la București în data de 21 aprilie 1992.

– Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilăa fluviului Dunărea (Convenția pentru protecția fluviului Dunărea), semnată la Sofia în data de 29 iunie 1994.

– Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontalieră și a lacurilor internaționale, Helsinki 1992.

– Protocolul Apă si Sănătate la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontalieră și a lacurilor internaționale, Londra, 17 iunie 1999.

– Declarația privind protecția apelor, semnată la București de 16 tări riverane Dunării și Mării Negre, la 23 februarie 2007.

Mențiuni:

Proiectul Regional privind Dunărea (DPR), elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/GEF) are ca obiectiv îmbunătățirea calității mediului din bazinul Dunării prin protejarea apelor și gospodărirea durabilă a resurselor naturale. DRP acordă sprijin tehnic și situația existentă în Uniunea Europeană.

Începând cu 1995, UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor pentru a promova o folosire durabilă a resurselor de apă și a asigura coerența politicii în acest domeniu (Comunicarea Comisiei COM (96)59). Prin această comunicare, Comisia stabilește abordarea politicii privind protecția apei, stabilind următoarele obiective [Pascal, 2004]:

– Asigurarea furnizării de apă potabilă;

– Asigurarea furnizării de apă potabilă sau nepotabilă, care să îndeplinească cerințele economice, altele decât cele necesare consumului uman;

– Protecția și conservarea mediului acvatic;

– Limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații).

Această abordare a fost completată cu Directiva-Cadru în domeniul politicii privind protecția apei (Directiva nr. 2000/60/CE), care stabilește cadrul de protecție a apelor interioare de suprafață, a celor de adâncime și de coastă, având ca obiective prevenirea și reducerea poluării, promovarea folosirii apelor durabile, protejarea mediului acvatic, îmbunătățirea statutului ecosistemelor acvatice și diminuarea efectelor produse de secetă și inundații. O serie de directive (a se vedea tabelul nr. 2) au fost adoptate pentru introducerea unor standard de calitate a apei potabile (Directiva nr. 98/83/CE), a apelor de suprafață (Directiva nr. 75/440/CEE) sau a unor standarde de măsurare si analiză a poluării apelor de suprafață (Directiva nr. 79/869/CEE). Au fost stabiliți parametrii minimi ai apelor destinate îmbăierii (Directiva nr. 76/160/CEE), ai apelor uzate (Directiva nr. 91/271/CEE), ai apelor din crescătoriile piscicole (Directivele nr.79/923/CEE si 78/659/CEE) și s-au limitat emisiile unor substanțe periculoase în apele de adâncime (Directiva nr. 80/68/CEE). Pentru reducerea poluării a fost întocmită o listă a substanțelor pentru care se vor lua măsuri de control al emisiilor și de stabilirea unor limite admisibile (Directiva nr. 2001/2455CE). În ceea ce privește poluarea apelor maritime, a fost formulată o strategie de promovare a folosirii durabile a mărilor și oceanelor și de conservare a ecosistemelor marine (COM (2002)539), întocmindu-se un cadru de cooperare între statele membre (Decizia nr. 2850/2000/CE).

Comunitatea Europeană este parte în diferite convenții internaționale, cum ar fi Convenția de la Barcelona privind protejarea Mării Mediterane (Deciziile nr. 77/585/CEE, 81/420/CEE, 83/101/CEE și 84/132/CEE), Convenția de la Helsinki de protejarea Mării Baltice (Deciziile nr. 94/156/CEE și 94/157/CEE) sau de protejare a apelor transfrontaliere și a lacurilor internaționale (Decizia nr. 95/308/CE), Convenția de la Paris de protejare a apelor Atlanticului de Nord-Est (Decizia nr. 98/249/CE), Convențiaprivind cooperarea pentru protecția și folosirea durabilă a Dunării și a Mării Negre (COM(2001)615) ca și Convenția privind protejarea Rinului (Decizia nr. 2000/706/CE). Măsurilede prevenire a poluării maritime au constat și în limitarea emisiilor unor substanțe în mediul marin (Directiva nr. 76/464/CEE).

3.5. Directiva-cadru privind Apa (DCA)

Politica europeană privind apa a cunoscut un proces de restructurare odată cu adoptarea DCA 2000/60/EC. Directiva-cadru privind apa stabilește un cadru pentru protecția apelor de toate felurile, pentru a preveni și reduce poluarea, pentru a promova utilizarea durabilă a apei și a proteja mediul acvatic, dar și pentru a îmbunătăți starea ecosistemelor acvatice și atenua efectele inundațiilor și secetelor. Exceptând cazurilor în care se aplică derogări special, prin utilizarea planurilor de gestionare a bazinului hidrografic, toate apele trebuie să obțină o stare ecologică bună. În cazul unui număr important de corpuri de apă până la termenul vizat, și anume 2015, s-au înregistrat progrese semnificative în realizarea acestui obiectiv, fapt indicat de cele trei rapoarte privind punerea în aplicare a directive, publicate până în prezent (COM(2007)0128, COM(2009)0156 și COM(2012)0670). Un instrument de colectare și schimb de informații și date, a fost lansat de către Comisie în 2007, la nivelul UE și de monitorizare a agenților poluanți eliberați în apele de suprafață sau în mediul acvatic (Water Information System for Europe – Sistemul de informare privind apa pentru Europa) WISE.

Comunicarea Comisiei „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană” (COM(2007)0414) a avut loc în 2007, ocazie cu care au fost identificate, în continuare, obstacole care împiedică o mai bună protecție a resurselor de apă din Europa. În 2012, în vederea asigurării disponibilității apei de calitate pentru toți utilizatorii legitimi, Comisia a lansat Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei (COM(2012)0673), printr-o mai bună aplicare a politicii actuale a UE privind apa și integrarea obiectivelor acestei politici în alte domenii, ca și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual. Astfel statele membre trebuie să-și stabilească obiective privind utilizarea eficientă a apei și să elaboreze standarde privind reutilizarea apei.

Scurte considerații cu privire la Directiva-Cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE:

Directiva-Cadru Apa propusă în 1997 a primit forma finală, în decembrie 2000. Pentru a pune bazele unui control eficient al poluării apelor, DCA prevede un obiectiv comun pentru toate statele care implementează: „atingerea calității ecologice și chimice bune” a apelor până în anul 2015. Așadar, DCA stabilește clar termenul limită până la care apele trebuie să atingă un prag minim al calității, prin reducerea emisiilor provenite din activitatea umană, industrială și agricolă.

Scopul directivei: stabilirea unui cadru privind protecția apelor desuprafață interioare, a apelor tranzitorii, a apelor de coastă și subterane.

Astfel, se urmărește:

– Prevenirea deteriorării ulterioare, protejarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele terestre și zonele umede direct dependente de ecosistemele acvatice;

– Promovarea utilizării durabile a apelor pe bazaunei protecții pe termen lung a resurselor disponibile de apă;

– Asigurarea reducerii progresive a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;

– Diminuarea efectelor inundațiilor și a secetei.

Directiva-Cadru Apa este una din primele directive europene în domeniul politicilor de mediu care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul proceselor de atingere a obiectivelor.

Principiile care stau la baza mecanismului economic în domeniul gospodăririi apelor sunt:

-Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie apărată, protejată și tratată ca atare.

-Drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele.

-Utilizatorul plătește pentru serviciul prestat.

-Acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea rațională și protecția calității apei.

-Poluatorul plătește (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depășirea concentrațiilor maxime admise la poluanți din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de gospodărirea apelor.

Cuantumul acestor penalități este stabilit în cadrul O.U.G. nr.107/2002, modificată și completată ulterior, în 2003, 2005, 2008 și 2010).

Elemente de noutate:

• gospodărirea apelor în Europa se va realiza la nivel bazinal;

• gospodărire integrată apa de suprafață-ape subterane-zone umede și alte tipuri de ecosisteme dependente de ecosistemele acvatice;

• stabilirea obiectivului comun de „stare bună”, ce trebuie atins după implementarea măsurilor cuprinse în Planul de gospodărire a apelor;

• caracterizarea stării apelor în 5 categorii de calitate în funcție de elementele biologice, având în vedere că aceste elemente integrează și reflectă sinergic toate tipurile de impact și condițiile de mediu pe o perioadă mai lungă de timp. Elementele fizicochimice, hidrologice și morfologice sunt elemente ajutătoare pentru caracterizarea stării apelor;

• definirea stării de referință pentru apele de suprafață;

• definirea categoriei de „corpuri de apă puternic modificate” și „corpuri de apă artificiale”;

• recuperarea costurilor pentru serviciile de apă;

• participarea publicului la elaborarea Planului de Management al Apelor.

[http://www.mmediu.ro/articol/stadiul-implementarii-directivelor-europene/388

http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/11_P.M.R.I.%20Somes%20Tisa%20draft.pdf]

Așa cum precizam anterior, este introdus un nou concept în managementul resurselor de apă „corpul de apă”.

Corpul de apă este unitatea care se va utiliza pentru raportarea și verificarea modului de atingere a obiectivelor țintă ale directivei.

Corpul de apă de suprafață reprezintă un element discret și semnificativ al apelor de suprafață ca: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape de tranziție, o parte din apele marine litorale (art. 2.10 din DCA).

Corpul de apă subteran reprezintă un volum distinct (singular) de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe acvifere (art.2.12). Corpul de apă de suprafață este format din: apă, patul albiei, zona riverană a râului care este relevant pentru flora și fauna acvatică. Corpurile de apă de suprafață trebuie să fie alcătuite din elemente continue ale apelor de suprafață și să nu se suprapună unele cu altele. Criteriile de bază pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață sunt prezentate în directivă.

Caracterizarea calității apei conform directivei se face prin încadrarea în cinci categorii de calitate, având ca factor de referință elemente biologice. Ca elemente suplimentare de determinarea calității se apelează la elemente fizico-chimice, elemente hidrologice și morfologice.

Agenda DCA [www.mmediu.ro]:

2003 – Identificarea bazinelor hidrografie ale râurilor de pe teritoriul național al fiecărui SM, atribuirea lor Districtelor de Bazin și identificarea autorităților competente.

2004 – Caracterizarea Districtelor de Bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de apă, inclusiv înregistrarea ariilor protejate.

2006 – Efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de clasificare a stării ecologice.

2006 – Aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring.

2009 – Elaborarea Programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții cost-efect acceptabile.

2009 – Elaborarea și publicarea planurilor de management al bazinului hidrografic pentru fiecare district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic modificate.

2010 – Implementarea politicilor economice de creștere a sustenabilității resurselor de apă.

2012 – Aducerea în stare operațională a Programelor de Măsuri.

2015 – Implementarea Programelor de Măsuri și realizarea obiectivelor de mediu.

Directiva-Cadru privind Apa a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legea apelor nr. 107/1996.

Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate modificată prin Directiva nr. 98/15/CE:

Obiectivul directivei este de a proteja mediul de efectele adverse ale descărcărilor de ape uzate orășenești și ale descărcărilor provenind din anumite sectoare industriale, în principal industria alimentară și prelucrătoare. Directiva stabilește o serie de cerințe eferitoare la sistemele de colectare, epurarea și evacuarea apelor uzate din aglomerările urbane, precum și a celor biodegradabile provenite de la anumite sectoare industriale.

Plan pentru îndeplinirea cerințelor directivei:

A. Principalele cerințe ale Directivei sunt:

1. Desemnarea întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă (art. 5(8)).

2. Asigurarea că toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e. (locuitori echivalenți) sunt prevăzute cu sisteme de colectarea apei uzate orășenești (art.3).

3. Asigurarea că apele uzate orășenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu mai mult de 2.000 l.e., sunt subiectul unei epurări secundare sau echivalente înainte de descărcare (art. 4).

4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu mai mult de 10.000 l.e., situate în zonele sensibile, sunt supuse unei epurări mai stringent înainte de descărcare, iar apa descărcată satisface standardele de emisii relevante pentru azot și fosfor (Anexa I, tabel 2, art. 5 alin. 2, 3, 4).

5. Asigurarea că apele uzate orășenești colectate din aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. și descărcate în cursuri de apă curgătoare și cele provenite din aglomerări cu mai puțin de 10.000 l.e. care descarcă în apele costiere, sunt epurate corespunzător înainte de descărcare (art.7).

6. Asigurarea că, atunci când apele din jurisdicția unui SM sunt afectate de evacuări de ape uzate din alt SM, statul afectat notifică celuilalt stat și Comisiei faptele relevante (art.9).

7. Asigurarea că stațiile de epurarea apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite, exploatate și întreținute pentru a asigura performanțe suficiente în condiții climatice normale (art.10).

8. Asigurarea că descărcările de ape uzate industriale care intră în sistemele de colectare și în stațiile de epurare orășenești (art. 11), descărcările din stațiile de epurarea apei uzate orășenești (art. 12) și depozitarea nămolului rezultat din stațiile epurare a apei uzate orășenești, sunt supuse unor reglementări prealabile și/sau unor autorizări specific de către autoritatea competentă.

9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegradabile care nu intră în stațiile de epurare a apei uzate orășenești, respecta condițiile de descărcare stabilite în reglementările prealabile și/sau autorizările specifice emise de către autoritatea competent (art.13).

10. Asigurarea monitorizării apelor uzate descărcate, a monitorizării apelor receptoare relevante și a monitorizării procedurilor de depozitare a nămolului provenit din epurarea apei uzate orășenești (art. 14, 15).

11. Cerințe orizontale (de exemplu: determinarea responsabilităților, raportarea – art.16).

B. Plan pentru implementarea cerințelor:

1. Decizia declarării întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă.

2. Asigurarea că toate aglomerările vor fi dotate cu sisteme de colectarea apelor uzate orăsenesti, respectiv aglomerările cumaimult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2000 și aglomerările între 2.000 și 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.

3. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor sunt supuse unei epurări secundare sau unei epurări echivalente înainte de descărcare, respective pentru aglomerările cu mai mult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie2000 și pentru

aglomerările cu 2.000 – 10.000 l.e., până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.

4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu mai mult de 10.000 l.e. Și situate în zone sensibile sunt supuse unei epurări stringente înainte de a fi descărcate, iar descărcările satisfac standardele relevante de emisie pentru azot și fosfor.

5. Asigurarea că acele ape uzate orășenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu mai puțin de 2.000 l.e. sunt supuse, înainte de a fi descărcate, unei epurări adecvate până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.

6. Asigurarea că, atunci când apele aflate în jurisdicția unui SM sunt afectate de descărcările de ape uzate provenite de la un alt SM, SM afectat notifică celuilalt stat și Comisiei asupra faptelor relevante.

7. Asigurarea că stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite, exploatate și întreținute pentru a asigura o performanță suficientă în condiții climatice locale normale și că sistemele de colectare satisfac cerințele stabilite de directivă.

8. Asigurarea că, descărcările apelor uzate industriale în sistemele de colectare și în stațiile de epurarea apelor uzate orășenești, descărcările din stațiile de epurarea apelor uzate orășenești și depozitarea nămolurilor din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sunt supuse reglementării anterioare și/sau autorizărilor specifice de către autoritatea competentă.

9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegradabile din unitățile care aparțin sectoarelor industrial specificate, care nu intră în stațiile de epurare a apelor uzate orășenești, înainte de descărcarea lor în apele receptoare, respectă condițiile stabilite în reglementările prealabile și/sau autorizațiile specific date de autoritatea competentă.

10. Asigurarea monitorizării apelor uzate epurate evacuate, a apelor receptoare relevante și a procedeelor de depozitarea nămolurilor provenite din stațiile de epurarea apelor orășenești uzate.

Exemplificări referitoare la perioadele de tranziție obținute:

Termenele limită pentru implementarea directivei variază în funcție de mărime a aglomerărilor umane și de caracteristicile receptorilor naturali.

Pentru colectarea apelor uzate:

– Până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de 10.000 l.e. reprezentând 61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de aglomerări cu mai puțin de 10.000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.

Pentru epurarea apelor uzate:

– Până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de 10.000 l.e., reprezentând 61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2.346 de aglomerări cu mai puțin de 10.000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.

Motivația solicitării acestor perioade de tranziție este determinată de următoarele aspecte:

-Situația existentă a infrastructurii din domeniul colectării și epurării apelor uzate orășenești, în special în mediul rural, necesită un mare volum de lucrări edilitare;

-Costurile de implementare sunt foarte mari;

-Capacitatea României de a asigura finanțarea acestor lucrări este limitată, ceea ce va face imposibilă realizarea acestor lucrări într-un termen scurt; este necesară o eșalonare în timp a investițiilor care vor corespunde cu perioadele de tranziție obținute la negocierile cu Comisia Uniunii Europene; Comunitățile mici nu au în prezent o capacitate de proiectare, finanțare și executare a unor proiecte mari de investiții.

Faze ale implementării Directivei nr. 91/271/CEE modificată, în România:

Faza 1:

-Identificarea aglomerărilor umane care au mai mult de 2.000 l.e. și a celor mai mari de15.000 l.e, care necesită extinderea sistemelor de colectare a apelor uzate. De asemenea, vor fi identificate aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. sau/și a celor cu mai mult de 15.000 l.e., care necesită îmbunătățirea epurării apelor uzate;

-Identificarea zonelor sensibile;

-Identificarea infrastructurii (rețelele de canalizare și stațiile de epurare) și evaluarea necesarului pentru îmbunătățirea acestora;

-Evaluarea sistemului de monitoring existent și a sistemului de inspecție.

Faza 2:

-Stabilirea programelor de realizare a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare conform Planului de acțiune pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate orășenești în care sunt prevăzute termene pentru fiecare din activitățile de implementare;

-Pregătirea planurilor de investiții;

-Asigurarea unui sistem de recuperare a costurilor.

Faza 3:

-Continuarea construirii unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane în aglomerările umane, modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate urbane; modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate în industria agroalimentară; reabilitarea sistemelor de canalizare existente; construirea și/sau extinderea sistemelor de canalizare urbană.

România a realizat o serie de acțiuni prevăzute pentru implementarea Directivei nr. 91/271/ CEE, dintre care amintim:

-Identificarea apelor naturale (lacuri sau sectoare de cursuri de apă) afectate de concentrații mari de azot;

-Metodologie pentru identificarea zonelor sensibile;

-Identificarea zonelor sensibile;

-Situația canalizării si epurării apeloruzate în localitățile României;

-Evaluarea lucrărilor necesare pentru implementarea directivei.

Costurile tehnice (construirea unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane, modernizarea stațiilor existente de epurare a apelor uzate urbane, modernizarea stațiilor existente de epurare a apelor uzate din industria agroalimentară, reabilitarea sistemelor de canalizare existente, construcția și/sau extinderea sistemelor de canalizare urbană) estimate pentruimplementarea Directivei nr. 91/271/EEC sunt de circa 9,5 miliarde euro pentru investiții, din care 5,7 miliarde euro pentru stațiile de epurare și 3,8 miliarde euro pentru sistemele de canalizare.

Costuri administrative: se estimează că vor fi necesari 50.000 euro/an pentru activitățile de autorizare și pentru cheltuielile de personal, va fi necesară și instruirea personalului, ceea ce presupune aproximativ 100.000 euro anual.

Sub aspect practic, directiva solicită un domeniu mai amplu de instrumente pentru monitorizarea și clasificarea apelor, în scopul de a evalua starea lor ecologică și, de asemenea, un sistem de autorizare și înregistrare a prelevărilor și acumulărilor de apă pentru protejarea stării ecologice.

Etapele principale de implementare ale DCA sunt următoarele:

3.6. LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

CAPITOLUL IV

TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE

România este înzestrată cu toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri naturale si artificiale, fluviul Dunărea și apele subterane). Cea mai importantă resursă de apă dulce o constituie fluviul Dunărea și alte râuri. Volumul resurselor de apă utilizabile este de 2.660 m3/locuitor/an, în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Aceasta se datorează în principal contaminării resurselor; dacă sunt luate în considerare numai resursele de suprafață, acestea sunt de circa 1.770 m3/locuitor/an, ceea ce plasează România printre statele cu resurse de apă relative scăzute, situându-se pe locul nouă [Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, 2011].

Ape subterane. Având în vedere că 75% din apa potabilă a UE, este reprezentată de apele subterane, poluarea cauzată de industrie, gropile de gunoi și agricultură prezintă un risc considerabil pentru sănătate. DCA stabilește rețele de monitorizare a apelor subterane și contribuie la protecția apelor subterane împotriva tuturor formelor de contaminare. În Directiva 2006/118/CE privind protecția apelor subterane sunt prevăzute criterii specifice pentru evaluarea stării chimice bune a apelor. Limitele pentru agenții poluanți sunt stabilite de statele membre, iar pentru nitrați și pesticide sunt stabilite în legislația UE.

Apa potabilă. Standardele de calitate esențiale pentru apa destinată consumului uman, sunt definite în Directiva 98/83/CE, care cere statelor membre să elaboreze programe de monitorizare, iar prin utilizarea metodei punctelor de prelevare să monitorizeze periodic calitatea apei destinate consumului uman. Statele membre pot include cerințe specifice suplimentare, pe teritoriul lor, pentru stabilirea unor standarde mai ridicate. Furnizarea regulată de informații consumatorilor este impusă de această directivă, la fel ca prezentarea de rapoarte privind calitatea apei potabile, Comisiei Europene din trei în trei ani. Pentru substanțele radioactive din apa destinată consumului uman, începând cu 2013, cerințele sunt stabilite de Directiva 2013/51/Euratom a Consiliului, pentru armonizarea dispozițiilor cu Tratatul Euratom.

Apa pentru scăldat. Stabilirea de dispoziții privind monitorizarea și clasificarea apei pentru scăldat, care vizează îmbunătățirea sănătății publice și protecția mediului s-a realizat prin adoptarea în februarie 2006, de către Comisie a Directivei 2006/7/CE (Directiva privind apa pentru scăldat). Comisia a adoptat în 2011, decizia de stabilire a unui simbol destinat informării publicului cu privire la clasificarea apei pentru scăldat și la orice interzicere a scăldatului (2011/321/UE), precum și participarea pe scară largă a publicului. Anual, Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM) publică un raport de sinteză privind calitatea apei pentru scăldat.

4.1. Tratarea apelor urbane reziduale

Prin Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor reziduale urbane a fost reglementată protejarea mediului împotriva efectelor negative ale deversărilor de ape reziduale urbane și a deversărilor din industrie, fiind modificată de Directiva 98/15/CE. Directiva stabilește calendare și standarde minime pentru colectarea, tratarea și evacuarea apelor reziduale urbane și introduce controale privind eliminarea nămolului de epurare, solicitând în acest sens, să se elimine practica descărcării în mare a acestuia. În cel de-al șaptelea raport privind punerea în aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale din 2013, s-a concluzionat faptul că au fost obținute progrese semnificative în direcția aplicării integrale până în 2010, dar a constatat că există încă diferențe considerabile în performanța statelor membre, între rata medie de respectare în UE-15 și cea a statelor membre care au aderat la UE începând cu 2004. Planul pentru garantarea resurselor de apă ale Europei, ca și cel de-al șaptelea Program de acțiune privind mediul, subliniază importanța colectării și tratării apelor reziduale urbane este subliniată.

4.2. Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață

La sfârșitul anului 2012 a expirat legislația din anii 1970 și 1980, care prevedea măsuri împotriva poluării chimice a apelor de suprafață și a fost înlocuită cu dispozițiile DCA. Legislația prevedea un set de substanțe prioritare periculoase și stabilea o listă de substanțe prioritare care prezintă un risc semnificativ la nivelul UE, pentru mediul acvatic sau prin intermediul acestuia. Directiva privind standardele de calitate a mediului 2008/105/CE înlocuiește Decizia 2455/2001/CE a Comisiei și stabilește limitele concentrațiilor în apele de suprafață, pentru 33 de substanțe prioritare și alți 8 agenți poluanți. Pentru a sprijini revizuiri viitoare ale listei de substanțe prioritare s-a introdus obligația Comisiei de a stabili o listă suplimentară de substanțe care să fie monitorizate în toate statele membre (listă de supraveghere), precum și 12 noi substanțe pe lista actuală (prin Directiva 2013/39/UE).

Directiva privind nitrații nr. 91/676/CEE reglementează protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrații proveniți din surse agricole, la fel și Regulamentul (CE) nr. 1882/2003, prin care se cere statelor membre să prezinte un raport, din patru în patru ani Comisiei, cu informații legate de codurile de bună practică agricolă, rezultatele monitorizării apelor, zonele desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN) și rezumate ale programelor de acțiune. Regulamentul 2004/648/CE privind utilizarea fosfaților în detergenți stabilește restricții și limitează extinderea daunelor ecologice provenite din eutrofizare, aceasta și protejarea rezervelor de apă potabilă fiind și scopul directivei și al regulamentului. Directiva privind nitrații este identificată, în planul din 2012, ca fiind una din măsurile-cheie pentru atingerea obiectivelor DCA, cu toate că ultimul raport de punere în aplicare (COM/2013/0683) indică faptul că presiunea dinspre agricultură a scăzut.

Reducerea și gestionarea riscurilor pe care inundațiile le comportă asupra sănătății umane, mediului, infrastructurii și proprietății este reglementată prin Directiva privind inundațiile 2007/60/CE. Evaluări preliminare pentru identificarea bazinelor hidrografice și zonele costiere aferente care prezintă riscuri, trebuiau să fie realizate de statele membre, până în 2011 și ulterior, până în 2015, să elaboreze hărți privind riscul de inundații și planuri de gestionare a riscului de inundații axate pe prevenire, protecție și pregătire. Conform DCA și planurilor de gestionare ale bazinelor hidrografice vor fi realizate toate acțiunile de mai sus.

4.3. Politica marină și de coastă a UE

4.3.1. Directiva privind mediul marin. Primul instrument legislativ al UE referitor la protecția biodiversității marine îl reprezintă Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin, denumită Directiva pentru mediul marin (2008/56/CE). Obiectivele vizate de aceasta sunt obținerea până în 2020, a unei stări ecologice bune a apelor marine, prevenirea deteriorării lor și protecția și conservarea acestora. Conceptele de protecție a mediului și de utilizare durabilă sunt integrate în directivă. Aceasta înscrie într-un cadru legislativ, abordarea bazată pe noțiunea de ecosistem. Directiva identifică, în cadrul frontierelor geografice stabilite de convențiile privind mările regionale, regiunile și subregiunile marine europene. Fiecare stat membru va elabora (din șase în șase ani) o strategie pentru evaluarea apelor marine, pentru a obține până în 2020, o stare ecologică bună. Decizia Comisiei 2010/477/UE privind criteriile și standardele metodologice pentru recunoașterea unei bune stări ecologice a apelor marine cuprinde criteriile și indicatorii asociați pentru evaluarea stării ecologice bune.

4.3.2. Poluarea marină. Prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1406/2002 de instituire a Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA), UE și-a consolidat rolul în domeniul siguranței maritime și a poluării maritime, fapt determinat și de scurgerile de hidrocarburi provocate de accidentul petrolierului Erika din 2000. Responsabililor de scurgeri poluante în mare li se administrează sancțiuni efective și descurajante, care pot fi penale sau administrative, obiectiv asigurat de Directiva 2005/35/CE, modificată de Directiva 2009/123/CE privind poluarea cauzată de nave, care introduce astfel de sancțiuni. Dacă are ca rezultat deteriorarea gravă a calității apei și a fost comisă cu intenție, din imprudență sau dintr-o neglijență gravă, evacuarea substanțelor poluante provenite din nave trebuie considerată infracțiune penală.

Pilonul ecologic al politicii maritime integrate generale, care vizează să exploateze întregul potențial economic al mărilor fără a compromite mediul înconjurător, îl reprezintă Directiva privind mediul marin (COM(2007)0575). Comunicarea Comisiei (COM(2012)0494) „Creșterea albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” a definit contribuția politicii maritime integrate la realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020.

4.3.3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC). Recomandarea 2002/413/CE privind MIZC, care definește principiile bunei planificări și managementului zonelor costiere, trebuie luată în calcul de statele membre, în elaborarea strategiilor lor naționale.

4.4. Acordurile internaționale privind apele regionale

Convenția OSPAR, din 1992 (bazată pe convențiile anterioare de la Oslo și Paris pentru Atlanticul de Nord-Est); Convenția de la Barcelona (UNEP-MAP) din 1995 pentru Mediterana; Convenția de la Helsinki (HELCOM) din 1992 privind zona Mării Baltice (HELCOM) și Convenția de la București din 1992, privind Marea Neagră, reprezintă cele patru structuri de cooperare (convențiile privind mările regionale) dintre statele membre și țările vecine cu care au ape comune, care guvernează protecția apelor marine în Europa. Râurile din UE sunt protejate conform Convenția pentru protecția Dunării din 1996 și Convenția pentru protecția Rinului din 2009. Strategia pentru regiunea adriatică din 2011 și Strategia pentru regiunea adriatico-ionică (Consiliul a cerut să fie prezentată de către Comisie înainte de sfârșitul anului 2014), Strategia pentru regiunea Mării Baltice din 2009 (prima strategie globală a UE concepută pentru o macroregiune), reprezintă strategiile macroregionale în UE create urmare cooperării de mediu interregionale axate pe apele marine sau bazinele hidrografice.

4.5. Rolul Parlamentului European

Inițiative în domeniul protecției apei sunt luate în mod regulat de Parlamentul European. Acesta a solicitat, în ianuarie 2000, punerea în aplicare a unei politici europene de transport durabile și pe termen lung, cu scopul de a preveni dezastrele constând în poluarea cu hidrocarburi, cum a fost cazul naufragiului navei Erika. Parlamentul a subliniat importanța obiectivului de a atinge o stare ecologică bună, în privința strategiei maritime, a biodiversității și a inovațiilor ecologice, a efectelor schimbărilor climatice asupra mediului marin.

În iunie 2008 au fost susținute de Parlament cu o largă majoritate, noile Norme ale UE privind calitatea apei. Parlamentul a asigurat posibilitatea de a extinde lista substanțelor toxice solicitând revizuirea unei liste de substanțe prioritate care să fie realizată în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Directivei privind standardele ecologice de calitate în domeniul apei. Pentru 13 substanțe periculoase prioritare, a consolidat obiectivul de eliminare completă a emisiilor, în termen de 20 de ani. În raportul Parlamentului din 2012, privind aplicarea legislației UE în domeniul apei, acesta a solicitat să se pună mai mult accentul pe dimensiunea regională și a subliniat necesitatea de a dispune de date viabile și de a acorda un loc important aspectelor legate de apă, a sprijinit o abordare globală a protecției apei și a pledat în favoarea promovării cercetării și inovării în acest domeniu. De asemenea, a contribuit la actualizarea directive, prin includerea noilor substanțe prioritare. Cel de-al șaptelea Program de acțiune privind mediul și Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei a fost salutat și sprijinit de Parlament.

„Right2Water” a fost o audiere publică, din februarie 2014, privind prima inițiativă cetățenească în acest domeniu, găzduită de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului, care a invitat Comisia să propună un act legislativ pentru aplicarea dreptului omului la apă și salubritate, recunoscut de ONU. În contextul acestei inițiative, statele membre și instituțiile europene sunt îndemnate să se asigure în special, că aprovizionarea cu apă și gestionarea resurselor de apă nu sunt supuse normelor pieței interne, că toți cetățenii se bucură de dreptul la apă și salubritate și că serviciile legate de apă sunt excluse din măsurile de liberalizare. [Dagmara Stoerring 08/2015]

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html.

CAPITOLUL V

POLUAREA APELOR

Definiție – orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a acesteia peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosirea normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

Poluarea apelor este un fenomen general care poate fi întâlnit oriunde pe Terra, nefiind specific unei anumite zone. Apele de orice fel sunt expuse permanent poluării, ce afectează calitatea acestora, iar folosirea necorespunzătoare și risipirea lor în domeniul economic și social reduce cantitatea de apă ce ne stă la dispoziție.

Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare de poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc.) fapt ce a produs o deteriorare rapidă a calității apelor. Sursele de apă necesită astfel, o monitorizare constantă în privința calitatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru instituirea unor măsuri de reducere a poluării.

Poluarea apei este produsă de cel puțin cinci categorii de poluanți: de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică și radioactivă. Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor sunt substanțele radioactive (depunerile radioactive care ajung în ape cu ploaia, apele folosite în uzinele atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (deversarea în apă a lichidelor calde ce au servit la răcirea instalațiilor industriale). Poluarea chimică a apelor se produce prin infectarea cu plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenți, pesticide etc.

5.1. Factorii poluanți și tipuri de poluare

Clasificarea factorilor poluanți:

1. după origine (proveniența): naturali, antropogeni;

2. după natura lor pot fi: fizici (particule solide, zgomote, emisiuni masive de energie, radiații ionizante, etc.), chimici (derivați din diverse elemente chimice, respectiv substanțe chimice de sinteză) sau biologici (microorganism, unele specii de plante, animale ș.a.);

3. după starea de agregare pot fi lichizi, gazoși ori solizi;

4. după posibilitatea de neutralizare în timp, sub acțiunea microorganismelor existente în mediu, poluanții pot fi biodegradabili sau nebiodegradabili.

Se disting mai multe tipuri de poluare, în funcție de această grupare a factorilor poluanți:

1. După originea poluanților, după natura lor și după starea de agregare, astfel avem:

1. Poluarea naturală – are importanță secundară în condițiile în care aportul antropic de poluanți devine tot mai grav:

a) erupțiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari

distanțe de vânt și curenți de aer;

b) eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă cu cât solul este lipsit de vegetație, în pantă sau într-o zonă cu rețea hidografică bogată;

c) reziduurile vegetale și animale degajă, în urma descompunerii o serie de substanțe gazoase poluante. Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să influențeze negativ sănătatea populației umane.

2. Poluarea artificială

Inițial produsele poluante erau de natură organică și ușor biodegradate de bacterii și ciuperci. Pe măsura dezvoltării industriale și exploziei demografice au apărut deșeuri nebiodegradabile, pentru care nu există în natură enzime capabile să le descompună. Poluarea artificială este de natură: fizică (sonoră, radioactivă, termică), chimică, biologică (agenți patogeni-virusuri, bacterii, fungi).

După mediul în care acționează poluarea poate fi a aerului, solului, apei:

a) poluarea aerului a cunoscut o mare amploare odată cu creșterea producției industriale, intensificarea circulației rutiere, incinerării deșeurilor menajere. Un fenomen foarte grav îl reprezintă ploile acide cauzate de combinarea apei cu oxizi de S și N ce se transformă în acizi puternic corozivi. Astfel de ploi, înregistrate în anii 1980 au avut efecte dramatice asupra pădurilor din Europa Occidentală (în Elveția 1/3 din păduri sunt afectate, iar în Olanda 40%).

Respirarea particulelor minerale conduce la serioase probleme de sănătate. De aceea, calitatea aerului a devenit o mare preocupare pentru toți, iar programele de monitorizare au devenit obișnuite în multe țări. Primele studii au arătat că particulele purtate de aer provenind de la diferite surse, pot fi identificate după proprietățile lor magnetice. De asemenea, studiile au arătat că praful captat în orice eșantion, din orice zi, depinde de condițiile meteorologice, în particular, de viteza și direcția vântului. Poluarea aerului duce la schimbări climatice. Studiul poluării atmosferice implică descrierea, explicarea și prognoza comportamentului substanțelor emise în atmosferă. Aceste substanțe sunt transportate de vânt, amestecate în atmosferă prin fenomene de turbulență și, uneori, antrenate și depuse la suprafața terestră cu ajutorul precipitațiilor. Prognoza poluării aerului se referă la determinarea concentrației de poluanți în jurul unei surse de poluare antropice. Acest lucru se realizează prin rezolvarea ecuației de difuzie pentru un component minor al atmosferei (care are o concentrație foarte mică). O metodă empirică de determinare a stabilității atmosferei este dată de analiza penei de poluant (adică forma fumului ce iese dintr-un coș).
b) poluarea solului – caracteristicile solului sunt legate direct de productivitatea agricolă. Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca și la acumularea în sol și în apă freatică a unor substanțe minerale (ex.: nitriți care au efect methemoglobinizant pentru om și animale și distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic). Pesticidele, nebiodegra- dabile în majoritatea lor, se concentrează de-a lungul lanțurilor trofice, fiind toxice pentru plante si animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenți la pesticide și este necesară crearea de noi substanțe de sinteză, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologică a dăunătorilor e o soluție pentru reducerea poluării solului.

Capacitatea de a capta și reține particule din atmosferă depinde foarte mult de natura suprafeței implicate. De exemplu, scoarța copacilor este de două ori mai eficientă decât frunzele, aparent datorită diferenței de rugozitate. Cercetările au arătat că materialele folosite la tapițarea mobilierului, pămătuful de praf și chiar pânzele de păianjen colectează eficient praful.

5.2. Exprimarea toxicității

Organismele prezintă limite de toleranță diferite față de poluanți.

Caracteristicile poluanților sunt:

– limita concentrației la care se face resimțit efectul poluant, aceasta impune stabilirea concentrației maxime admise la un moment dat (CMA (mg/kg, mg/m3, ppm.), prin metode biologice, fizico-chimice și biochimice complexe;

– grad de persistență, care depinde de: biodegradabilitatea poluanților; reactivitatea lor chimică (cei mai reactivi au persistență mai mică); condițiile climatice (persistă mai mult în regiunile cu climat rece);

– influența reciprocă (în cazul prezenței simultane a mai multor poluanți).

Toxicitatea se manifestă prin:

– efectele acute, de scurtă durată, exprimate prin: doza letală, concentrație letală (CL);

– Indicarea ml/L sau g/L toxic în soluție apoasă care poate provoca moartea a 50% din efectivul populației acvatice imersate după 24-96 ore), concentrația medie admisă (CMA), timp letal (TL50);

– timpul (exprimat în ore) în care toxicul, la o concentrație dată este letal pentru 50% din efectivul unei populații imersate);

– efectele cronice-efecte pe o perioadă lungă de timp, pe mai multe cicluri de viață; sunt de regulă ireversibile.

Factorii de care depind efectele toxice sunt:

– elementele poluante (toxicitate, concentrație, timpul de acțiune etc.);

– componentele biocenozei și caracteristicile acestora (speciile componente, numărul lor, vârstă, sex, starea de sănătate etc.);

– condițiile în care are loc poluarea (temperatură, umiditate, substanțe nutritive).

Urmare încălzirii apelor are loc creșterea producției primare ce favorizează fenomenul de eutrofizare și scăderea O2 din apă; schimbarea dimensiunilor indivizilor și a structurii pe vârste, ca și accelerarea parcurgerii ciclurilor de viață; schimbarea dimensiunii populațiilor, prin creșterea sensibilității organismelor la poluanții din ape și neadaptarea viețuitoarelor acvatice cu sânge rece la temperaturi ridicate (crustaceele, planctonul, peștii).

5.2.1. Eutrofizarea apelor de suprafață

Eutrofizarea reprezintă un proces natural de evoluție a unui lac. Descrisă mai întâi pentru lacuri, mări, oceane, eutrofizarea a fost mai apot extinsă și la alte ecosisteme acvatice: fluvii și canale, lagune, intrânduri marine.

Din momentul “apariției”, bazinul acvatic trece prin câteva stadii de dezvoltare (în condiții naturale): ultraoligotrofic, oligotrofic, mezotrofic, iar în final bazinul acvatic devine eutrofic și hipereutrofic (are loc “îmbătrânirea” și pieirea acestuia). Eutrofizarea antropogenă este considerată o poluare nutrițională și constă în îmbogățirea apelor cu substanțe nutritive, îndeosebi cu azot șifosfor, în mod direct sau prin acumularea de substanțe organice din care rezultă substanțe nutritive pentru plante. Proliferarea algelor și cianobacteriilor, care își obțin nutrienții direct din apă, este favorizată de concentrațiile ridicate de compuși cu azot solubili în apă, situație care duce la eutrofizarea lacurilor. Ciclul de viață al acestor organisme este scurt, constituind sursă de hrană pentru bacteriile aerobe.

Concentrația de oxigen dizolvat în apă scade ca urmare a dezvoltării bacteriilor aerobe, provocând moartea peștilor. Unele alge și cianobacterii produc toxine, la densități mari. Lacurile eutrofizate au apa anoxică și rata de sedimentare crește (apa este mai tulbure datorită cantității mari de materii organice prezente în suspensie). Consecința imediată a eutrofizării este “înflorirea apelor” (creșterea luxuriantă a plantelor de apă). Degradarea ecosistemului bazinului acvatic are un caracter progresiv și se produce în decurs de câțiva zeci de ani.

5.2.2. Poluarea apelor subterane

Apele subterane sunt reprezentate de apele stătătoare sau curgătoare aflate sub scoarța terestră și reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce a Globului.

Poluarea poate fi provocată în general de aceleași surse pe care le întâlnim la poluarea apelor de suprafață, diferența fiind dată de condițiile diferite de contact cu acestea. Categorii de poluatori majori care afectează calitatea apei subterane: produsele petroliere, cele rezultate din procesele industriale, produse chimice utilizate în agricultură, produse menajere și rezultate din zootehnie, poluarea cu metale grele.

Spălarea permanentă a solului impregnat cu oxizi de azot de către precipitațiile atmosferice și apa de la irigații și apa de suprafață (râuri, lacuri) în care s-au evacuat ape uzate încărcate cu azotați, reprezintă cele două surse majore, cu pondere importantă în contaminarea cu azotați, la care se adaugă surse cu caracter cvasipermanent sau aleator, generate de aplicarea îngrășămintelor chimice pe anumite categorii de terenuri arabile.

5.2.3. Autoepurarea apelor

Autoepurarea este fenomenul prin care, datorită unui ansamblu de procese de natură fizică, chimică și biologic, apa din emisar se debarasează de poluanții pe care îi conține. Pentru cursurile de apă, autoepurarea se realizează în mod natural, fără a folosi instalații sau construcții speciale.

Procesul de autoepurare este influențat de factorii de mediu, astfel: factori fizici (sedimentarea poluanților; lumina, temperatura, mișcarea apei etc.), chimici: O2, CO2, Fe, Mn, P, K etc., biologici: organismele acvatice, bacteriile etc.

În timpul autoepurării apelor intervin fenomene precum: diluția, amestecul, mineralizarea. Întregul proces de mineralizare a materiei organice este realizat eficient de microorganisme aerobe. Temperatura, lumina, pH-ul, oxigenul sunt factori care acționează și influențează transformările biologice din apă.

În activitatea de gospodărire a resurselor de apă de suprafață este necesară cunoașterea capacității de autoepurare a unui curs de apă.

5.2.4. Epurarea apelor

Intervenția omului este necesară pentru prevenirea și combaterea poluării, atunci când capacitatea naturală de autoepurare a cursurilor de apă este depășită cu mult de intensitatea proceselor de poluare. Supravegherea și controlul reprezintă măsuri de prevenire a poluării, iar combaterea ei se realizează prin construcții, instalații, echipamente etc. (stații de epurare a apelor).

Epurarea constă în totalitatea tratamentelor aplicate apelor uzate în vederea diminuării conținutului de poluanți, astfel ca cantitățile rămase în urma tratamentelor, să determine concentrații mici în apele receptoare, ce nu produc dezechilibre ecologice și nu stânjenesc utilizările ulterioare.

În vederea epurării apelor uzate se aplică tratamente de natură mecanică (decantarea apelor uzate), chimică (în timpul clorinării sau coagulării materialelor solide în suspensie), biochimică (mineralizarea materiilor organice din ape uzate).

În cadrul proceselor biologice aerobe se produce combinarea substanțelor organice cu oxigenul și se elimină căldură. În bazinele cu nămol activ are loc oxidarea substanțelor organice.

Principalele produse rezultate în urma aplicării acestor procese sunt:

– ape epurate (efluentul), sunt evacuate în receptor sau valorificate pentru irigații ș.a.;

– nămol, îndepărtat din stație și valorificat.

Procedeele de epurare sunt mecanice, mecano-chimice și mecano-biologice.

a. Procedeele de epurare mecanică au ca scop:

– reținerea corpurilor și suspensiilor mari, operație realizată în instalații ca grătare (rețin corpurile și murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele uzate (cârpe, hârtii, cutii, fibre etc)., cominutoare (mărunțirea materialului în curentul apei) și dezintegratoare;

– separarea grăsimilor și uleiurilor în separatoare de grăsimi și în decantoare, cu dispozitive de reținere a grăsimilor și uleiurilor, procedeu numit flotare. Aceasta este folosită înaintea epurării biologice, drept treaptă suplimentară de epurare.

– sedimentarea sau decantarea prin instalații de deznisipare, decantare, fose septice și decantoare cu etaj, pentru separarea materiilor solide în suspensie din apa uzată;

– prelucrarea nămolurilor.

b. Procedeele de epurare mecano-chimică bazate, în special, pe acțiunea substanțelor chimice asupra apelor uzate; coagularea suspensiilor din apă și dezinfectarea apelor uzate, realizată în bazinele de contact și stațiile de clorinare.

c. Procedeele de epurare mecano-biologică se bazează pe acțiunea comună a proceselor mecanice și biologice, realizată pe câmpuri de irigare și filtrare, iazuri biologice etc. pentru apele uzate (epurarea naturală) și în bazine deschise, de fermentare naturală a nămolurilor, epurarea artificială a apelor uzate și a nămolurilor, realizată în filtre biologice, bazine cu nămol activ, aerofiltre, filtre biologice scufundate și turn etc. (pentru apele uzate), respective în fose septice, concentratoare sau îngroșătoare de nămol, platforme pentru uscarea nămolului, filtre vacuum și presă, incineratoare etc. (pentru nămoluri).

În funcție de: gradul de epurare necesar, spațiul disponibil, modul de tratare al nămolului, felul utilajelor și condițiile locale etc. se aleg schemele de epurare.

Epurarea avansată a apei uzate este o denumire generală, care acoperă toate formele de epurare suplimentare aplicate după treapta de oxidare biologic a substanței organice. Poate cuprinde procese și procedee precum clorarea, filtrarea, precip itarea chimică, adsorbția și oxidarea chimică, osmoza inversă etc.

Impactul descărcării apelor uzate epurate mecano-biologic în emisarii naturali se manifestă atât asupra sănătății omului cât și asupra problemelor complexe de natură ecologică, economică și tehnică (tabelul 1).

Tabelul 1. Poluanții caracteristici apelor uzate epurate mecano-biologic și efectele lor [după

Ianculescu și colab., 2001].

Înaintea epurării biologice este obligatorie epurarea mecanică, având ca scop îndepărtarea materiilor solide în suspensie, decantabile, întrucât treapta a doua de epurare are ca sarcină îndepărtarea materiilor dizolvate și coloidale.

Procesul de epurare biologică este unul foarte complex, în dezvoltarea lui intervenind o serie de factori. Impuritățile organice din apele uzate sunt transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși de degradare (CO2, H2O, alte produse) și în masă celulară nouă (biomasă). Cultura de microorganisme denumită generic „nămol activ", poate fi dispersată în volumul de reacție al instalațiilor de epurare sau poate fi fixată pe un suport inert. Rolul principal în epurarea biologică este deținut de bacteria, alături de microfloră (fungi, alge albastre, protozoare, metazoare).

În cazul filtrelor biologice, cultura de microorganisme este depusă pe un suport inert din punct de vedere biologic. Astfel, filtrele biologice sunt construcții de epurare, constituite de cuve de beton, care conțin un material granular de umplutură (pietriș, zgură, cocs, material ceramic, material plastic etc.) pe care se formează pelicula biologică care contribuie la biooxidarea impurităților din apa uzată. Procesele prin care impuritățile sunt transformate în biomasă sunt similare celor care au loc la epurarea cu nămol activ.

CAPITOLUL VI

SUBSTANȚE CHIMICE POLUATOARE

Legislația UE în domeniul substanțelor chimice cuprinde norme care reglementează comercializarea și utilizarea anumitor categorii de produse chimice, precum și restricții armonizate privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor preparate sau substanțe specifice periculoase și norme care reglementează accidentele majore și exportul de substanțe periculoase, având scopul de a proteja sănătatea umană și mediul și de a preveni obstacolele din calea comerțului. Înregistrarea, evaluarea și autorizarea unor astfel de substanțe, precum și restricțiile aplicabile acestora sunt reglementate prin Regulamentul REACH, cea mai importantă realizare la nivelul UE.

6.1. Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice: REACH

Politica UE privind substanțele chimice a suferit modificări radicale, în 2006, prin introducerea Regulamentului 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH). A fost stabilit un nou cadru juridic pentru reglementarea dezvoltării și testării, producției, introducerii pe piață și utilizării substanțelor chimice și a înlocuit în jur de 40 de acte legislative anterioare, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului, la 1 iunie 2007, ce are ca obiectiv principal o mai bună protecție a oamenilor și a mediului înconjurător împotriva posibilelor riscuri chimice și promovarea dezvoltării durabile. În anul 1981 a fost introdusă obligativitatea testării și notificării substanțelor noi, chiar dacă nu au existat suficiente informații cu privire la efectele a numeroase substanțe introduse pe piață iar legislația anterioară a UE interzicea deja unele substanțe chimice dăunătoare, cum era azbestul. Astfel s-a eliminat distincția dintre substanțele „existente”, catalogate înainte de 1981 și cele chimice „noi”, introduse pe piață în 1981 sau mai târziu, prin REACH, care a introdus un sistem unic pentru toate substanțele chimice. Sarcina probei privind evaluarea de risc a substanțelor a fost transferată de la autoritățile publice, la întreprinderi. Se solicită de asemenea, în regulament, înlocuirea cu alternative corespunzătoare a celor mai periculoase substanțe chimice.

Pentru gestionarea aspectelor tehnice, științifice și administrative ale REACH și asigurarea aplicării consecvente a regulamentului s-a înființat, prin acest regulament Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), având sediul la Helsinki, cu sarcina inițială de a gestiona un exercițiu de preînregistrare de șase luni (în care întreprinderile trebuiau să trimită detalii și informații despre substanțele de bază utilizate în producție și datele calendaristice de înregistrare preconizate). A rezultat o listă cu aproximativ 143.000 de substanțe, publicată de ECHA, preînregistrate de către 65.000 de întreprinderi, informații folosite pentru lansarea, până în 2018, a etapei de înregistrare. Primul termen de înregistrare a datelor, a fost noiembrie 2010, astfel: (i) substanțele în cantități mai mari de 1000 de tone pe an; (ii) cantitățile mai mari de 100 de tone pe an de substanțele foarte toxice pentru mediul acvatic și (iii) cele mai periculoase substanțe: produse sau importate în cantități ce depășesc o tonă pe an, cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere – CMR.

Pentru înregistrarea tuturor substanțelor fabricate sau importate, în cantități de 100 – 1000 de tone pe an, termenul-limită a fost iunie 2013. Procesul de înregistrare a substanțelor introduse pe piață în cantități între 1 și 100 de tone/an urmează a se încheia în iunie 2018.

6.2. Clasificare, ambalare și etichetare

Ar trebui să se aplice în toată lumea și întreaga UE, criterii similare de identificare a pericolelor chimice și descrierea lor pe etichetă, pentru creșterea nivelului de protecție a sănătății umane și a mediului. În 2008, Regulamentul 1272/2008/CE privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor a fost abrogat iar în iunie 2015 au fost abrogate directivele anterioare ce reglementau acest domeniu.

6.3. Exportul și importul de substanțe periculoase

În 1988, în legislația UE a fost introdusă reglementarea exportului și importului de substanțe chimice periculoase, fiind revizuită în 1992 și 2003, iar Regulamentul UE 649/2012/UE a definit, într-un final, dispozițiile UE în domeniu. Schimbul de informații cu privire la substanțele chimice toxice și așteptarea acordului expres al țării înainte de exportarea produsului în cauză definesc procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză, introdusă de noile reglementări.

6.4. Accidente majore

Directiva Seveso (82/501/CEE) a urmărit prevenirea unor accidente de amploare, precum incendii și explozii și limitarea consecințelor accidentelor, prin impunerea existenței unor rapoarte de siguranță și planuri de urgență și a furnizării de informații către public. A fost denumită astfel după localitatea italiană afectată de eliberarea accidentală a dioxinei de la o zonă industrială aflată în apropiere, în anul 1976. În 1996 au fost consolidate dispozițiile privind inspecțiile efectuate de statele membre, prin Directiva Seveso II (96/82/CE), care a introdus cerințe noi legate de sistemele de management al siguranței, planurile de urgență și planificarea urbană. Au fost transpuse astfel, obligațiile ce revin Comunității asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industrial, în temeiul Convenției Espoo. Pe baza studiilor privind agenții cancerigeni și substanțele periculoase pentru mediu și în urma unor accidente industriale grave: la Toulouse (Franța), Baia Mare (România) și Enschede (Țările de Jos), domeniul de aplicare al Directivei Seveso II a fost extins, prin Directiva 2003/105/CE. Prin această directivă, statele membre sunt obligate să acopere riscurile care decurg din depozitarea substanțelor pirotehnice și explozibile, precum și cele rezultate din activitățile de depozitare și prelucrare din industria minieră. Directiva Seveso III (2012/18/UE) a fost publicată în iulie 2012. Se ține seama, astfel cum s-a convenit în cadrul ONU, de noua clasificare internațională a substanțelor, pentru o mai bună evaluare a riscurilor.

6.5. Utilizarea durabilă a pesticidelor

Un pachet legislativ privind pesticidele a fost adoptat în 2009, astfel: Directiva 2009/128/CE privind utilizarea durabilă a pesticidelor; Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 privind statisticile referitoare la pesticide și Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare.

Statele membre au fost obligate prin Directiva 2009/128/CE, să adopte planuri naționale de acțiune, destinate reducerii riscurilor și impactului utilizării pesticidelor asupra mediului și sănătății umane. Nu este permisă stropirea de niciun fel, în imediata apropiere a zonelor rezidențiale iar stropirea din aer a culturilor este interzisă.

O listă pozitivă a „substanțelor active” aprobată (ingredientele chimice ale pesticidelor), elaborată la nivelul UE, este cuprinsă în Regulamentul care reglementează producția și autorizarea pesticidelor Pe baza acestei liste, pesticidele sunt apoi autorizate la nivel național. Regula UE privind recunoașterea reciprocă e obligatorie în fiecare din cele trei zone (nord, centru și sud), fiindu-le mai simplu astfel producătorilor să obțină autorizarea produselor lor într-o anumită zonă, în afara frontierelor.

6.6. Produsele biocide

Pentru a simplifica mecanismele de autorizare la revizuirea dosarelor de aprobare, pe baza unor condiții mai stricte și pentru a consolida rolul Agenției Europene pentru Produse Chimice, în 2013, a intrat în vigoare un nou Regulament UE nr. 528/2012. Conținutul legislației reflect, pe lângă aceste aspecte, ceea ce s-a stabilit în cadrul regimului anterior, fiind prevăzute controale pentru utilizarea și comercializarea pesticidelor neagricole cum ar fi dezinfectanții antibacterieni și spray-urile de insect (biocidelor), cu scopul de a gestiona riscurile conexe la adresa sănătății umane, a animalelor și mediului. O interdicție se aplică celor mai toxice substanțe chimice – în special cele care sunt cancerigene, dăunează fertilității sau interferează cu genele sau hormonii, substanțe care afectează sistemul endocrine, aceste substanțe fiind autorizate numai dacă figurează într-o listă pozitivă. O substanță autorizată într-un stat membru, conform principiului recunoașterii reciproce, poate fi utilizată pe teritoriul întregii UE [Ștefan Tarca, 2005].

6.7. Poluanții organici persistenți (POP)

Datorită rezistenței lor la diferite forme de degradare chimică, biologică etc., POP sunt substanțe chimice care persistă în mediu și se bioacumulează în cadrul lanțului alimentar și pot provoca efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului. În cadrul acestor substanțe poluante prioritare se regăsesc substanțele chimice industriale (cum ar fi bifenilii policlorurați sau PCB), pesticidele (de ex. DDT) și produse secundare ce rezultă din procesele industriale.

6.8. Azbestul

Azbestul este periculos dacă este inhalat, fiind o substanță minerală cu o structură fibroasă, ce a fost utilizat, datorită rezistenței sale la foc și căldură, pe scară largă în trecut, pentru izolații și în alte scopuri. Controale în privința poluării aerului, apei și terenurilor cu azbest sunt stabilite prin Directiva 87/217/CEE privind prevenirea și reducerea poluării mediului cu azbest. În 1983, a fost introdusă o legislație specifică pentru a-i proteja mai ales pe lucrătorii care sunt expuși (Directiva 83/477/CE), modificată substanțial în repetate rânduri (de ex. prin Directiva 2009/148/CE care raționalizează și clarifică legislația privind protecția lucrătorilor). A fost introdusă o interdicție de utilizare a azbestului în UE, de la 1 ianuarie 2005, urmare Directivei 1999/77/CE.

6.9. Detergenții

În ce privește biodegradabilitatea surfactanților, restricțiile și interdicțiile privind surfactanții, informațiile pe care trebuie să le furnizeze producătorii și indicarea pe etichetă a ingredientelor detergenților, Regulamentul 648/2004/CE stabilește norme armonizate pentru acestea. În vederea introducerii unor noi teste de biodegradabilitate cu scopul de a oferi un nivel de protecție mai ridicat pentru mediul acvatic, acest regulament a fost modificat în 2006 (Regulamentul nr. 907/2006/CE), 2009 Regulamentul CE nr. 551/2009 și 2012 Regulamentul UE nr. 259/2012. A fost inclus în felul acesta, procentul de 10% de surfactanți care nu erau acoperiți de legislație, domeniul de aplicare al testelor fiind extins astfel încât să cuprindă toate clasele de surfactanți. Regulamentul 907/2006/CE extinde normele în ce privește etichetarea, astfel încât să se includă ingredientele de parfumare care ar putea cauza alergii, producătorii fiind obligați să divulge lista completă a ingredientelor către medicii generaliști care tratează pacienți suferinzi de alergii. Utilizarea fosfaților în detergenții de rufe este interzisă începând de la 30 iunie 2013, iar conținutul de alți compuși ce conțin fosfor este limitat.

În elaborarea regulamentului REACH, Parlamentul a jucat un rol esențial. Acesta a urmărit prin amendamentele sale, atât inovarea prin autorizații limitate în timp pe perioade de cinci ani, cât și certitudinea printr-o listă a celor mai periculoase substanțe. Amendamentele Parlamentului au asigurat, în cursul dezbaterilor din 2008, pe marginea pachetului privind pesticidele, crearea unor zone-tampon de dimensiuni adecvate pentru protecția organismelor acvatice, precum și introducerea unor măsuri de protecție vizând cele mai vulnerabile grupuri, inclusiv interzicerea utilizării pesticidelor în grădinile publice, pe terenurile de sport, în curțile școlilor și la locurile de joacă, precum și în imediata apropiere a centrelor de îngrijire a sănătății, precum și unele măsuri ferme pentru a asigura conservarea populațiilor de albine. Și în cazul azbestului se aplică un angajament similar, adoptată de Parlament, în martie 2013 [Lorenzo Vicario, 08/2015].

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.8.html

6.10. Studiul privind incidența pesticidelor în probele de apă

Pesticidele triazinice sunt o categorie de pesticide care conțin în formula structurală trei atomi de azot. În funcție de aranjamentul atomilor de azot, toxicitatea compușilor formați poate fi mai ridicată sau mai scăzută. Din acest motiv, triazinele se încadrează atât în categoria pesticidelor selective, cât și în categoria pesticidelor neselective. De exemplu, reprezentanții principali ai grupei triazinelor – atrazina și simazina, intră în categoria pesticidelor selective, în schimb, un alt reprezentant – prometonul, face parte din cadrul pesticidelor cu acțiune totală.

Triazinele pot fi utilizate în combinație cu alte ingrediente active pentru a crește spectrul de aplicare al acestora iar în ceea ce privește modul lor de acțiune, erbicidele în cauză fac parte din categoria inhibitorilor de fotosinteză. Din cauza toxicității lor și a mobilității în mediu, modul lor de acțiune este extrem de studiat [Ashton și Crafts, 1973].

După cum am arătat mai sus, triazinele acționează inhibând procese primare din cadrul fotosintezei, legându-se de proteina D-1 în transportul electronilor. Pentru ca procesele de inhibare să fie cât mai eficiente este nevoie ca prezența luminii și a transpirației să fie maximizate, astfel încât transportul produsului agrochimic prin plantă să fie înlesnit; de exemplu, factorii care pot crește rata transpirației sunt umiditatea solului și temperatura, aceste caracteristici crescând eficacitatea triazinelor.

Dintre reprezentanții cei mai utilizați ai triazinelor fac parte: atrazina, simazina și terbutrinul. Culturile pe care se aplică aceste chimicale sunt , în special cele de porumb, sorg și trestie de zahăr. Prometrinul se aplică și pe culturile de bumbac, țelină iar simazina este aplicată pe culturile de citrice.

Cât privește capacitatea de adsorbție a triazinelor, ca regulă generală, aceasta crește o dată cu descreșterea pH-ului din sol. Parametri precum, ionizarea, solubilitatea apei și sorbția materiei organice din sol sunt dependente de pH. Materia organică poate susține activitatea microbiană, aspect care influențează în mare măsură biodisponibilitatea și sorbția compușilor triazinici [Ma&Selim, 1996]. Biodegradarea analiților țintă din lucrarea de față a fost demonstrată în studii care precizează că triazinele pot fi utilizate de către microorganismele din sol drept sursă de hrană [Gunther & Gunther, 1970 și Hernandez et al., 2008]. Anumite bacterii au abilitatea de a metaboliza compușii s-triazinici prin hidroliza catalizată de enzime. Aceste enzime fac parte din familia amidohidrolazelor, acidul cianuric (2,4,6-triamino-1,3,5- triazina) fiind unul dintre produșii intermediari rezultați în urma acestui proces. Acidul cianuric este moderat biodegradabil, studiile demonstrând că acesta se transformă în uree și amoniac [Cook et al., 1985].

În ce privește incidența pesticidelor în probele de apă, în cadrul activității de cercetare realizate în vederea elaborării tezei de doctorat s-au efectuat studii privind:

– Incidența pesticidelor triazinice în probe de apă de fântână, prelevate din două regiuni din Transilvania, Turda (jud. Cluj) și Sighișoara (jud. Mureș);

– Incidența pesticidelor triazinice în probe de apă de suprafață, prelevate din bazinul Someșului Mic și cel superior al Tisei.

Este de menționat faptul că, în acest studiu s-au folosit cele mai recente tehnici de extracție, cum sunt extracția pe fază solidă, microextracția în fază lichidă etc., rezultate prezentate mai jos.

În concordanță cu cele prezentate anterior, pentru realizarea studiilor din prezenta lucrare s-a ales cromatografia de lichide de înaltă performanță, ca metodă de analiză a pesticidelor triazinice.

Primul pas a constat în optimizarea metodei de analiză. Pentru aceasta s-au luat în studiu diferite coloane cromatografice cu faza inversă și diferite faze mobile cu scopul de a stabilii condițiile optime de separare a tuturor compușilor luați în studiu. În Tabelul 2 sunt prezentate caracteristicile coloanelor folosite pentru separare.

Tabel 2. Caracteristicile coloanelor de separare cromatografică

_____________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Tabel 3. Tipurile de faze mobile utilizate pentru optimizarea separării

_________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Pentru optimizarea separării s-a folosit un cromatograf de lichide model Shimadzu, echipat cu o pompă tip 10 LC, detector UV/Vis 10 LSD și o valvă de injecție model Reodine de 5 51 microlitri. Eluția compușilor s-a făcut izocratic utilizând diverse faze mobile și diverse debite. Detecția compușilor s-a facut la 220 nm. Fazele mobile utilizate pentru optimizarea separării sunt prezentate în tabelul 4.2.

Pentru stabilirea condițiilor optime de analiză s-a urmărit timpul de analiză, precum și separabilitatea compușilor. Cea mai bună separare s-a obținut pe coloana NovaPack, la eluția cu o faza mobilă ce conține acetonitril: tampon fosfat (60:40, v/v), cu un debit al fazei mobile de 1.2 mL/min. Rezultatele obținute pe coloanele studiate și cu fazele mobile testate sunt prezentate în figurile de mai jos.

Fig. 1. Coloana Luna C18 (eluție cu fază mobilă ACN: Apa (55:45 v/v), F=1mL/min, λ=220 nm)

Fig. 2. Etalon 10 ppm, eluție ACN: 25 mM KH2PO4 (55:45 v/v), F=1 mL/min, λ 220 nm, coloana Luna C18, 25 cm, 4 mm ID

Fig. 3. Etalon 10 ppm, faza mobilă ACN: 25 mM KH2PO4 (55:45 v/v) F=1.5 mL/min, λ 220 nm, coloana Luna C18, 25 cm, 4 mm ID

Fig. 4. Etalon 10 ppm, faza mobilă 60% KH2PO4 : 40 % ACN, F=1.5 mL/min,

coloana Luna C18, 25 cm, 4 mm ID

Fig. 5. Etalon 10 ppm, coloana Synergi C12, F=1.5 mL/min, 60% KH2PO4 : 40% ACN,

15 cm lungime, 4 mm ID

Fig. 6. Coloana Waters, Nova-Pak C18, 30 cm, 3.9 mm ID, 4 um diametru particulelor,

Faza mobilă 60% KH2PO4 : 40 ACN, debit 1.2 mL/min, λ 220 nm

În privința validării metodei de analiză, aceasta reprezintă o parte integrantă a oricărei bune practici analitice fără de care dezvoltarea unei metode de analiză nu poate fi desăvârșită.

Validarea metodei este procesul aplicat pentru a confirma faptul că procedura analitică pentru un test specific este adecvată pentru utilizarea prevăzută. Rezultatele validării metodei sunt folosite pentru a evalua calitatea, fiabilitatea și consecvența rezultatelor analitice. Parametrii care definesc metoda de validare sunt următorii [ICH, 2005]:

– exactitatea sau acuratețea;

– precizia;

– linearitatea;

– limita de detecție;

– limita de cuantificare;

– robustețea;

– specificitatea și selectivitatea.

Primul dintre parametrii reprezintă gradul de concordanță între valoarea care este acceptată, fie ca o valoare convențională sau o valoare de referință acceptată și valoarea găsită. Evaluarea acurateții poate fi întreprinsă în mai multe moduri. Una din metode constă în compararea rezultatelor obținute cu rezultatele unei metode de referință. Această abordare presupune cunoașterea incertitudinii metodei de referință. O altă metodă prin care acuratețea poate fi evaluată constă în analiza unei probe de concentrație cunoscută (un etalon sau o probă martor) și compararea valorii obținute cu cea a etalonului. În cazul în care nu avem disponibil materialul de referință certificat sau probe martor, avem posibilitatea de a contamina un blank de probă cu o concentrație cunoscută. Acuratețea se exprimă prin gradul de recuperare. Astfel recuperarea poate fi determinată prin compararea rezultatelor extractului cu rezultatele blank-ului. Gradul de recuperare se raportează în procente și este definit ca fiind diferența dintre medie și valoarea reală acceptată, împreună cu intervalele de încredere.

Un alt factor important în procesul validării este precizia. Precizia este reprezentată ca fiind gradul de concordanță între o serie de măsurători obținute din prelevarea de probe multiple dintr-o probă omogenă în condițiile prevăzute. Se exprimă ca: variația, abaterea standard sau coeficientul de variație a unei serii de măsurători și poate fi subîmpărțită în repetabilitate, precizie intermediară și reproductibilitate.

Repetabilitatea se obține atunci când analiza este întreprinsă pe un anumit sistem de către un operator, pe o perioadă scurtă de timp. Se efectuează aproximativ șase injectări, la concentrații diferite, apoi se calculează DSR (deviația standard relativă). Cât privesc probele de mediu, DSR poate avea variații cuprinse între 2-20%. Aceste deviații sunt influențate în principal de matricea în care se găsește compusul de interes, concentrația analitului și tehnica de analiză.

Precizia intermediară este definită ca fiind variabilitatea (pe termen lung) procesului de analiză și se determină prin compararea rezultatelor unei metode pe parcursul unui număr stabilit de săptămâni. Obiectivul preciziei intermediare este de a demonstra că, odată ce o metodă a fost dezvoltată, ea va reda aceleași rezultate. Acest tip de precizie relevă existența discrepanțelor din cadrul metodei care pot fi cauzate de utilizarea diferitor instrumente, utilizarea unor etaloane sau reactivi care provin de la diferiți producători sau manipularea aparaturii de către mai mulți operatori.

O altă trăsătură a preciziei, astfel cum s-a specificat anterior, este reproductibilitatea. Obiectivul acesteia constă în asigurarea că rezultatele metodei vor fi aceleași, chiar dacă metoda va fi aplicată de către diferite laboratoare. Chiar dacă studiile de intercomparare vor avea condiții relativ diferite față de condițiile din metoda originală, acestea trebuie să rămână în limita parametrilor specificați. Apoi, dacă se vor obține aceleași rezultate, validarea reproductibilității poate fi confirmată.

Linearitatea reprezintă un procedeu analitic prin care, în interiorul unui interval dat se ajunge la rezultate direct proporționale cu concentrația analitului din probă. Se exprimă cu ajutorul curbei de calibrare, utilizând analiza regresiei liniare care duce la obținerea unei drepte ale cărei valori numerice ale pantei și ordonatei vor depinde de răspunsurile măsurătorilor. Linearitatea este determinată de o serie de trei injectări a câte cinci etaloane de concentrații diferite, cu o concentrație cuprinsă între 80-120% din valoarea concentrației preconizate. De cele mai multe ori, linearitatea este evaluată grafic, ceea ce implică evaluarea ariei peak-ului și a semnalului ca fiind o funcție a concentrației analitului.

Limita de detecție (LOD) este reprezentată de cantitatea de analit care poate fi detectată într-o probă dar nu în mod necesar cuantificată ca valoare exactă. În general, se calculează după metoda semnal/zgomot de fond, ceea ce înseamnă că limita de detecție este cantitatea injectată de două sau trei ori mai mare decât zgomotul de fond. Se calculează pe baza SD și panta curbei de calibrare S, conform formulei LOD = 3.3(SD/S).

Limita de cuantificare (LOQ) reprezintă cantitatea de analit dintr-o probă care poate fi determinată din punct de vedere cantitativ cu precizie adecvată și acuratețe. Se calculează conform formulei: LOQ = 10(SD/S), unde la fel ca la LOD, SD este deviația standard, iar S reprezintă panta curbei de calibrare.

Robustețea examinează efectul pe care parametrii operaționali îl au asupra analizei. Parametri operaționali, precum pH-ul, debitul fazei mobile, lungimea de undă la care sunt detectați analiții sau volumul injectării sunt supuși variațiilor într-o anumită limită, apoi influența cantitativă a acestora este determinată. Așadar, robustețea este o măsură a capacității sale de a rămâne neafectată de variații mici ale parametrilor metodei și oferă o indicație a fiabilității sale în condiții normale de utilizare.

De asemenea sunt analizate specificitatea și selectivitatea. De cele mai multe ori, acești termeni sunt considerați a fi interschimbabili. Specificitatea însă reprezintă abilitatea unei metode de a produce un semnal numai pentru un anumit compus, în timp ce selectivitatea este definită ca reprezentând capacitatea unei metode de a determina un compus în prezența altor compuși sau interferențe existente. În cazul cromatografiei, selectivitatea este obținută prin alegerea unei coloane corespunzătoare, unei faze mobile adecvate și a unei lungimi de undă capabile să detecteze compușii de interes. De asemenea, pe lângă îmbunătățirea separării cromatografice, selectivitatea mai poate fi îmbunătățită prin optimizarea extracției.

Pentru validarea metodei de analiză, în studiul de față s-au luat în calcul următorii parametri: precizia exprimată prin repetabilitate, linearitatea, limita de detecție și limita de cuantificare sau de determinare. Exactitatea metodei a fost studiată pentru fiecare matrice (apă și sol) luând în calcul gradul de recuperare al analiților din matricile contaminate și extrase prin protocolul specific fiecărei tip de matrice. Valorile exactităților protocoalelor dezvoltate și optimizate sunt prezentate în subcapitolole ce urmează.

Date experimentale

Repetabilitatea

Primul parametru verificat, în cazul metodei de analiză dezvoltate, este Repetabilitatea. Pentru studiul repetabilității s-au făcut cinci injectări, în aceeași zi a unui amestec etalon de concentrație 0.625 ppm. Exprimarea repetabilității metodei s-a făcut prin calcularea deviației standard relative a ariilor compușilor de interes. Valorile deviațiilor standard relative obținute pentru fiecare compus în parte sunt prezentate în tabelul 4.

Tabel 4. Deviația standard și deviația standard relativă pentru șapte erbicide triazinice

_____________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Limita de detecție

Limita de detecție a metodei s-a determinat utilizând deviația standard a unei soluții etalon de 1 ppm și panta dreptelor de calibrare conform formulei:

LOD = 3.3 DS/S

unde DS reprezintă deviația standard iar S panta dreptei de calibrare.

Limita de cuantificare

Limita de detecție a metodei s-a determinat utilizând deviația standard a unei etalon de 1 ppm și panta dreptelor de calibrare conform formulei:

LOD = 10 DS/S

unde DS reprezintă deviația standard, iar S panta dreptei de calibrare.

Valorile LOD și LOQ pentru compușii studiați sunt prezentate în tabelul 5.

Tabel 5. Limita de detecție și limita de cuantificare a compușilor triazinici

_____________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În concluzie, luând în considerare valorile parametrilor de validare, putem spune că metoda optimizată întrunește cerințele de validare având o bună repetabilitate (DSR sub 7%, o bună linearitate R2 > 0.999, LOD și LOQ de ordinul microgramelor/L) și poate fi utilizată în analiza compușilor luați în studiu.

Studii privind incidența pesticidelor triazinice în apele de fântână

Beneficiarul principal al utilizării pesticidelor triazinice este agricultura. Acestea sunt aplicate în special pe culturile de porumb cu scopul de a distruge buruienile. Deoarece aceste pesticide sunt foarte mobile în mediu, capacitatea lor de a ajunge în acviferele din proximitatea zonelor agricole este ridicată.

Obiectivul acestui studiu a constat în analiza incidenței pesticidelor triazinice din apele de fântână din două zone cu activități agricole diferite, respectiv Turda, județul Cluj și zona Sighișoara, județul Mureș. Datele obținute pot sta la baza unor programe de evaluare a expunerii la aceste pesticide a populației care utilizează această apă în scopuri menajere. Studiul s-a efectuat în perioada mai – iulie 2011, perioadă în care este recomandată utilizarea acestor pesticide. Zona luată în studiu și punctele de unde s-au făcut prelevări sunt Turda și Sighișoara.

Parte experimentală

Materiale și solvenți

Pentru studiile efectuate s-a folosit un amestec de patru pesticide triazinice (simazina, atrazina, propazina, trietazina) care a fost achiziționat de la Supelco, S.U.A. Pentru analize s-a preparat o soluție etalon de concentrație 2 ppm (μg/mL). Solvenții de extracție (metanol, acetonă și acetonitril) de puritate HPLC au fost obținuți de la Merck (Darmstad, Germania). Extracția compușilor din matricea apoasă s-a făcut prin extracție pe fază solidă utilizând un sistem SPE de fabricație Supelco (S.U.A.) (Fig. 7).

Fig. 7. Sistem extracție în fază solidă SPE, Supelco

Pentru extracții s-au folosit cartușe de extracție pe bază de silicagel de tipul Strata C18 EC (end capping) de producție Phenomenex (S.U.A.). Apa utilizată pentru prepararea fazei mobile și pentru condiționarea cartușelor de extracție a fost obținută utilizând un sistem de purificare Milli-Q-Plus ultra-pure water de fabricație Millipore (Milford, MA, USA).

Pentru studiu s-a prelevat câte 1 litru de apă din fântânile din zonele de interes, în sticle de polietilenă și care au fost păstrate la frigider, la o temperatură de 4°C până în momentul extracției. Înainte de trecerea prin cartușul de extracție, probele de apă au fost fitrate printr-un filtru de nailon de porozitate 0.45 μm procurat de la Phenomenex (USA).

Determinarea analiților s-a făcut utilizând un cromatograf de lichide de înaltă performanță model ABL&E Jasco-980 echipat cu o pompă de înaltă presiune JASCO PU–980, detector UV-vis JASCO UV–980-975. Separarea compușilor s-a făcut utilizând o coloană NUCLEOSIL 100 C18 (25 cm x 4 mm ID), iar prelucrarea datelor a fost făcută cu ajutorul softului Soft ChromPASS.

Procedura de extracție

Condiționarea cartușelor C18 EC (Phenomenex, S.U.A.) s-a făcut după cum urmează:

– 5 mL apă;

– 5 mL MeOH;

– 5 mL apă.

După condiționarea cartușelor, 400 mL probă de apă a fost trecută print cartușul de extracție la un debit de 2 mL/min. După ce întregul volum de apă a fost trecut prin cartuș, acestea au fost ucate prin trecerea aerului timp de 10 minute pentru îndepărtarea urmelor de apă. Pentru eluția compușilor reținuți pe cartușul de extracție s-au folosit 3 mL acetonă. Eluatul obținut a fost supus evaporării la sec, după care reziduul a fost reluat cu 200 μL ACN și analizat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță.

Condiții cromatografice

Separarea analiților s-a făcut în mod izocratic cu un debit de 1 mL/min. Lungimea de undă a detectorului a fost setată la 220 nm, iar pentru injectarea probelor s-a utilizat o valvă Reodine de 20 μL. Faza mobilă utilizată a constat dintr-un amestec acetonitril: apă (55:45, v/v). Cromatograma amestecului etalon obținută în condițiile de analiză specificate este prezentată în figura 8.

Fig. 8 Cromatograma amestecului de triazine utilizat în studiul apelor de fântână

Rezultate

În urma analizelor efectuate s-a constat că atrazina a fost compusul predominant regăsit în probele de apă, cu o concentrație cuprinsă între 3.07-8.07 μg L-1. Propazina a fost de asemenea identificată în probele analizate, dar într-o concentrație mult mai scăzută decât atrazina și anume între 0.05-2.87 μg L-1. Trietazina a fost detectată într-o singură probă de apă, iar simazina a fost detectată doar în probele din zona Turda cu o concentrație cuprinsă între 0.05-0.07 μg L-1. O cromatogramă a unei probe de apă (P5) din care reiese prezența triazinelor este prezentată în figura 9, iar în tabelul 6 sunt prezentate rezultatele pentru toate probele de apă analizate.

Fig. 9. Cromatograma unei probe de apă de fântână (P5) și a etalonului

Tabel 6. Conținutul de pesticide triazinice în probele de apă de fântână analizate

_________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

nd – sub limita de detecție

– limită nestabilită.

Potrivit datelor prezentate în tabelul 5 în probele de apă de fântână analizate s-au găsit concentrații care depășesc concentrația maximă admisă conform Directivei nr. 98/83/CE privind calitatea apei destinată consumului uman, însă România a obținut o perioadă de tranziție etapizată până în 2010, respectiv 2015 pentru anumite zone.

Atrazina a fost detectată în toate probele analizate, în timp ce propazina a fost detectată în 50% din probe, simazina în 37% iar trietazina s-a regăsit într-un procentaj de 12%. Se poate observa din tabelul 5 faptul că, în zona cu o activitate agricolă ridicată – zona Turda, pesticidele triazinice s-au regăsit într-un procentaj mai mare, în timp ce în zona cu activitate agricolă scăzută – zona Sighișoara, procentajul este mult mai mic. În Sighișoara, atrazina a fost singurul compus detectat, în timp ce restul triazinelor au fost sub limita de detecție. Acest aspect scoate în evidență faptul că acviferele au fost contaminate prin percolare de la stropire, circumstanță evidențiată și în literatură [Nordmark et al., 2008].

Concluzii

Procedura de analiză și extracție a unor compuși ce aparțin clasei de erbicide triazinice a fost aplicată cu succes în cazul unor probe de apă subterană din zone ale Transilvaniei cu acvitități agricole diferite. Prezența agrochimicalelor a fost detectată conform așteptărilor în zona unde activitatea agricolă este predominantă. Pentru comunitățile rurale unde rețelele de apă potabilă lipsesc, iar concentrațiile depășesc 0.1 μg/L, activitățile de investigare trebuie completate cu activități de monitorizare.

Studii privind incidența pesticidelor triazinice în ape de suprafață

Studiul de față s-a axat pe analiza pesticidelor triazinice în probe de apă de suprafață prelevate din bazinul Someșului Mic și din bazinul superior al Tisei. Alegerea s-a făcut cu scopul de a vedea dacă există diferențe între zone cu activități agricole diferite și dacă utilizarea pesticidelor în agricultură constituie o sursă de poluare difuză a cursurilor de ape de suprafață.

În cazul bazinului Someșul Mic s-au prelevat 5 probe de apă și anume: după Apahida, după Răscruci, după Gherla, în amonte de Dej și din Dej după vărsarea în Someșul Mare.

În cazul bazinului superior al Tisei s-au făcut 5 prelevări de probe și anume: Râul Vișeul aval Vișeul de Jos, Râul Vișeul la Valea Vișeului, Râul Iza după confluență cu Mara la Vadul Izei, Râul Iza după Sighetul Marmației și din Râul Tisa la Sarasău.

Zonele luate în studiul și punctele de prelevare sunt prezentate în figurile (Fig. 10 și Fig. 11).

Fig. 10. Zona și punctele de prelevare a probelor de apă Someș

Fig. 11. Zona și punctele de prelevare a probelor de apă Tisa

Partea experimentală și rezultate

Extracția pesticidelor triazinice din probele de apă s-a efectuat conform protocolului descris la analiza apelor de fântână cu mențiunea că pe cartușele de extracție s-a utilizat acetonitrilul. În vederea verificării exactității metodei de extracție, o probă de 400 de mililitri de apă a fost contaminată cu 500 nanograme și extrasă conform procedurii descrise anterior. Gradele de recuperare a pesticidelor triazinice se situează peste valoarea considerată a fi acceptabilă de metodologia validării fiind peste 80% pentru toți compușii. Valorile gradelor de recuperare obținute sunt prezentate în tabelul 7.

Tabel 7. Grad recuperare compuși

Analiza pesticidelor triazinice în probele de apă de suprafață s-a efectuat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță, utilizând aparatura și metodologia descrise în capitolul privind validarea metodei de analiză.

Rezultatele analizelor efectuate pe apele de suprafață indică faptul că, în cazul probelor din bazinul Tisa, prezența triazinelor nu a fost detectată, acest aspect datorându-se rarității culturilor agricole din proximitatea punctelor de prelevare. Însă, în bazinul Someșului Mic, culturile agricole, în special de porumb, se situează extrem de aproape de cursul de apă. Concentrațiile găsite sunt cuprinse între 0.08 – 5.29 μg/L (tabelul 8).

Tabel 8. Prezența erbicidelor triazinice în probe de apă de suprafață – bazinul Someșului Mic

______________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

nd- not detected

Conform datelor din tabelul 8, compusul predominant care se regăsește în toate probele este simazina cu concentrații cuprinse între 0.08 – 0.52 μg/L. Atrazina și propazina au fost detectate în 60% din probe, în timp ce prometonul, prometrinul și terbutrinul nu au fost detectați.

Concluzii

Atrazina, simazina și terbutrinul fac parte din categoria substanțelor prioritare din domeniul politicii apei care se regăsesc în cadrul Directivei 2013/39/UE care modifică Directivele 2000/60/CE și 2008/105/CE. Concentrația maximă admisă (CMA) în cazul atrazinei este de 2 μg/L, CMA pentru simazina este de 4 μg/L, iar pentru terbutrin avem o CMA de 0.34 μg/L. Conform acestor date, rezultatele obținute în activitatea de cercetare dedicată tezei nu înregistrează depășiri, cu excepția atrazinei în zona Dej vărsare. Această situație s-ar putea explica prin faptul că se aduc de pe cursurile afluenților reziduuri de pesticide care se acumulează la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic.

Concluzii finale ale studiului

Compușii triazinici fac parte din marea clasă a pesticidelor, subclasa erbicidelor. În Uniunea Europeană, majoritatea reprezentanților acestei clase au fost interziși, însă terbutilazinul este aprobat până în anul 2021, în timp ce situația prometonului nu este specificată în cazul aprobării substanțelor active. Însă, compușii din clasa triazinelor fac parte din cea mai utilizată categorie de erbicide de pe continentul american și asiatic. Având în vedere toxicitatea acestor agrochimicale și mobilitatea lor în factorii de mediu, analizele privind incidența triazinelor atât în mediu, cât și în lanțul trofic asigură echilibrul ecosistemelor și siguranța alimentară.

Studiile științifice de pe mapamond au detectat prezența pesticidelor triazinice în surse de apă (de suprafață și subterane), în diferite tipuri de sol, în varii legume și alimente. Aceste contaminări pot produce dezechilibre ale ecosistemelor, efecte care ulterior prezintă mari dificultăți de remediere. În ceea ce privește sănătatea umană, studiile toxicologice arată că triazinele pot acționa ca perturbatori endocrini, pot cauza probleme la nivelul sistemului reproducător și probleme de dezvoltare.

În acest context, lucrarea de față a urmărit incidența a șapte pesticide triazinice (atrazina, simazina, prometrina, prometon, ametrin, terbutrin și propazina) în factorii majori de mediu, precum apa, atât de suprafață cât și subterană.

Cuantificarea pesticidelor s-a realizat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță cuplată cu detector UV/Vis. Optimizarea metodei de analiză a constat în investigarea unor tipuri diferite de coloane cromatografice și varii faze mobile. Datele experimentale au demonstrat că, cele mai bune rezultate s-au obținut cu ajutorul coloanei NovaPak C18 (30 cm x 3.9 mm, 4 μm), detecția corespunzătoare la lungimea de undă de 220 nm, iar fază mobilă fiind un amestec de acetonitril: tampon fosfat (60:40, v/v). Pentru validarea metodei de analiză s-au luat în studiu parametri precum: repetabilitatea, linearitatea, limita de detecție (LOD), limita de cuantificare (LOQ). Metoda validată a redat o repetabilitate și o linearitate bună, cu limite de detecție și cuantificare de ordinul μg/L, așadar îndeplinind cerințele de validare.

Cât privesc apele de fântână, datele experimentale au demonstrat prezența erbicidelor triazinice în probele prelevate, cu concentrații cuprinse între 3.07-8.07 μg L-1. Conform Directivei 98/83/CE privind calitatea apei pentru consumul uman, concentrațiile înregistrate depășesc limita maximă admisă. Comunitățile din mediul rural care consumă aceste ape, pe o perioadă îndelungată ar putea fi expuse anumitor riscuri, așadar modernizarea surselor de apă potabilă reprezintă o acțiune care se impune în mod imperios.

În cazul apelor de suprafață prelevate din bazinul Someșului Mic și bazinul superior al Tisei, probele investigate au relevat prezența triazinelor doar în bazinul Someșului Mic, concentrațiile situându-se între 0.08 – 5.29 μg/L. Conform Directivei 2013/39/UE, unde se menționează concentrația maximă admisă pentru atrazina, simazină și terbutrin (2 μg/L, 4μg/L, respectiv 0.34 μg/L), concentrațiile detectate nu depășesc acest prag, cu excepția atrazinei la confluența Someșului Mic cu Someșul Mare, unde s-a înregistrat o concentrație de 5.29 μg/L. Deoarece în punctul de prelevare (Dej vărsare) aportul hidrografic este semnificativ, acesta atrage după sine reziduurile de pesticide colectate de pe afluenți, astfel încât prezența agrochimicalelor în punctul menționat mai sus nu este surprinzătoare.

Studiile prezente în această lucrare ar putea sta la baza unor studii viitoare pentru a investiga expunerea comunităților rurale din zonele sensibile, unde rețelele centralizate de apă potabilă încă nu există, iar consumul zilnic de apă din punctele unde prezența pesticidelor triazinice a fost detectată poate duce la varii efecte cronice pe termen lung. De asemenea, lipsa de informare a agricultorilor în ceea ce privește utilizarea corectă a pesticidelor, crește riscul detectării de compuși triazinici și în alte matrici, precum legumele. Prin urmare, investigarea concentrațiilor acestor substanțe în diferite legume susceptibile de contaminare, ar putea sta la baza unor studii viitoare.

CAPITOLUL VII

POLUAREA CU METALE GRELE ȘI MONITORIZAREA MAGNETICĂ A POLUĂRII

Poluanții toxici sistemici, cum sunt metalele grele, produc efecte specifice în diferite organe și sisteme ale organismului. Răspândirea lor în mediu prezintă pericol pentru faptul că acestea se acumulează în mediu și organismul uman și pot provoca modificări patologice severe. Astfel au fost realizate numeroase studii care subliniază creșterea alarmantă a gradului de poluare, în special cu metale grele și efectele dezastruoase asupra mediului și sănătății umane [Camelia Popescu, 2010].

Omul a început să înțeleagă mai ales în ultimele decenii că progresul societății umane s-a transformat treptat în instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii. Odată cu apariția civilizației umane a apărut și intervenția brutală a omului prin exploatarea nerațională a naturii și alterarea mediului prin poluarea produsă de activitațile industriale, agricole, menajere.

Astfel, în toate țările industrializate problema poluării a devenit o preocupare majoră cu importante implicații social-politice, fiind considerată o barieră în calea dezvoltării economico-sociale, atrăgându-se atenția că resursele naturale, materiale și energetice nu sunt inepuizabile.

Efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, ploile acide, au avut consecințe din ce în ce mai dramatice în ultimii ani.

În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase cercetări privind poluarea mediului ambiant (apă, sol, plante) corelate sau nu cu urmările asupra animalelor și a produselor alimentare de origine animală.

În ultimul timp poluarea mediului înconjurător cu metale grele a atras atenția din cauza problematicii deosebit de complexe, ridicate de acest fenomen deoarece majoritatea metalelor grele nu se găsesc sub formă solubilă în apă sau, dacă într-adevăr există, speciile chimice respective sunt complexate cu liganzi organici sau anorganici, fapt care influențează radical toxicitatea acestora.

7.1. Monitorizarea magnetică a poluării

Tot mai des în ultimul timp, problemele de poluare a solurilor constituie una din aplicațiile magnetismului ambiental. Prin magnetism ambiental se înțelege aplicarea metodelor de studiu a proprietăților magnetice ale materialelor pentru caracterizarea ambianțelor naturale sau antropice de sedimentare [Maher B.A., 1986].

Măsurătorile magnetice au fost utilizate pentru identificarea particulelor derivate din combustii, legate de activitatea industrială sau casnică, gaze de eșapament, materiale de construcție. Cele mai răspândite particule poluante provin din cenușa rezultată din arderea cărbunilor. Această cenușă conține aproximativ 1% magnetit sub formă de granule sferice cu diametrul cuprins între 1-10 μ. Astfel de particule pot contamina solurile și sedimentele lacustre [Michael E. Evans si Friedrich Heller, 2003].

În natură energia există sub diferite forme: mecanică, termică, chimică, electrică, nucleară. Acoperirea consumului de energie în continuă creștere determină preocuparea permanentă pentru descoperirea de noi surse de energie, de identificare a modalităților pentru protejarea surselor neregenerabile, a surselor naturale, de control al emisiilor de CO2.

Cărbunele, țițeiul și gazele naturale reprezintă surse de energie neregenerabile sau convenționale. Efectele energiei s-au facut simțite datorită creșterii sporite a producției și consumului de energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului și sănătății umane.

Multe procese industriale, cum ar fi producția de ciment și oțel, generează substanțe magnetice ce sunt purtate de aer, dar centralele electrice în care se arde cărbune sunt de departe cele mai importante surse de poluare. Înainte de afi ars, cărbunele este non-magnetic. Procesul de ardere conduce la disocierea piritei (FeS2) și formarea pirotitei (Fe7S8) și a sulfului gazos. La aproximativ 1.350 K, pirotita se descompune în fier și sulf. Se formează particule sferice de fier, în mod obișnuit având aproximativ 20 μm, pe urmă oxidează în magnetită (Fe3O4).

Arderea combustibililor solizi contribuie esențial la poluarea atmosferică prin aportul de oxizi de sulf și azotați, metale grele, monoxid de carbon și suspensii care se degajă alături de alte elemente dăunătoare sănătății umane.

Poluarea crește continuu nu numai datorită arderii combustibilului solid în centralele termice sau industrie cât și datorită autovehiculelor și consumului casnic de energie al populației.
În mediul urban, transportul este una din principalele cauze de contaminare a aerului cu gaze poluante și particule ultrafine produse de motoarele pe benzină sau motorină. De asemenea foarte periculos pentru sanatate este plumbul degajat în urma procesului de combustie de la autovehiculele ce utilizează combustibil cu plumb.

Acidificarea este procesul prin care suprafața pământului este "sărăcită" în baze și suferă continuu o creștere a acidității, ducând la degradarea solului și a apelor precum și la deteriorarea ecosistemelor aferente.

Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot si amoniac provenite din depozitele de minereuri, de la spălarea combustibililor solizi, reacțiile chimice și transport sunt principalele surse de acidificare.

Prognozele arată că acidificarea solului produce importante daune, în special asupra agriculturii. Metode de combatere a efectelor acesteia există, dar costurile sunt foarte ridicate. Impactul cel mai puternic se face simtit asupra agriculturii, ceea ce afectează în mod special populația săracă. Statisticile indică o degradare globală de 2.000 milioane de hectare de pământ, o suprafață echivalentă cu o treime din suprafața agricolă globală și suprafața ocupată de pădure.

Peste 300 de milioane de hectare se găsesc la un nivel de degradare astfel încât se consideră că fenomenul este ireversibil.

Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are multe surse. În primul rând, industriile metalurgică și siderurgică, care eliberează în atmosferă cantități însemnate de pulberi, fabricile de ciment, transporturile rutiere, haldele și depozitele de steril etc.

Natura acestor pulberi este foarte diversificată. Ele conțin fie oxizi de fier, în cazul pulberilor din jurul combinatelor siderurgice, fie metale grele (plumb, cadmiu, mangan, crom), în cazul întreprinderilor de metale neferoase etc. Poluarea chimică cea mai extinsă este poluarea cu metale grele (plumb, zinc, cadmiu) și dioxid de sulf din zona Copșa Mică. Chiar și la ora actuală cantitatea de metale grele din sol se regăsește în concentratii peste limita pragului de alertă.

Poluarea solurilor din zona Copșa Mică afectează ecosistemele agricole și forestiere. Astfel, solurile au fertilitate scăzută, încadrându-se în clase inferioare de fertilitate. Suprafața afectată însumează 18.630 ha teren agricol și peste 3.245 ha fond forestier.

Poluarea apei. Substanțele poluante din aer pot să ajungă nu numai pe sol, ci chiar direct în apă. Sau pot să cadă întâi pe pământ, iar apoi să fie spălate, ajungând într-un râu și depozitate în sedimentele râului sau, purtate de râu, să ajungă în mare. În alte cazuri, substanțele poluante pot să nu urmeze calea aerului, fiind deversate direct într-o apă din apropiere, așa cum este în cazul complexului grec de prelucrare a fierului și oțelului care deversează în apele de coastă mediteraneene. Granulele magnetice cu dimensiuni mai mari de 10μ decantate într-o coloană de apă, sunt supuse mai mult forțelor hidrodinamice și gravitaționale decât celor magnetice [Lisa Tauxe, 2002].

Metale grele au invadat Delta Dunării. În primele zile ale acestui an, cercetătorii Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării au dat publicității concluziile unei investigații efectuate pe parcursul întregului an 2000, pentru cuantificarea impactului poluării în Delta Dunării. Studiul întreprins de cercetătorii de la institutul tulcean a avut ca obiectiv și determinarea prezenței metalelor grele în apa Deltei Dunării și din sedimentele depuse pe canale, lacuri, bălți. S-au făcut cercetări în privința determinării existenței metalelor grele în țesuturile peștilor și ale moluștelor din zona deltei. Trebuie spus ca specialiștii de la Institutul din Tulcea efectueaza astfel cercetări la solicitarea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului încă din anul 1997. O concluzie alarmantă a studiului este aceea că în apa din Deltă, aproape toate metalele grele înregistrează depășiri ale valorilor maxime admise de legislația din țara noastră. Manganul este singurul metal greu din zonele acvatice din Deltă, sub nivelul maxim admis. Însa metalele rare nu înregistrează concentrații foarte mari în toate zonele din Deltă. Concluzia specialiștilor tulceni este că această poluare masivă cu metale grele, cu toate că a fost semnalată mai demult, s-a accentuat brusc în urma războiului din Iugoslavia și, mai ales ca urmare a bombardamentelor uzinelor chimice de pe malul Dunării în zona iugoslavă. Grav este că respectivele metale se regăsesc deja și în sedimentele de pe fundul lacurilor din Deltă.

7.2. Toxicitatea metalelor grele

Poluanții toxici sistemici de tipul metalelor grele își exercită acțiunea asupra diferitelor organe și sisteme ale organismului uman. Răspândirea lor în mediu este din ce în ce mai mare și se acumulează în mediu și organismul uman cu posibilitatea de a produce alterări patologice grave. Metalele grele se concentrează la nivelul fiecărui nivel trofic datorită slabei lor mobilități, concentrația cea mai mare fiind atinsă la capetele lanțurilor trofice, respectiv la răpitorii de vârf și implicit la om. Poluanții de tip metale grele sunt deosebit de periculoși prin remanența de lungă durată în sol, precum și datorită preluării lor de către plante și animale. Acestor elemente de toxicitate li se adaugă posibilitatea combinării metalelor grele cu minerale și oligominerale devenind blocanți ai acestora, frustrând organismele de aceste elemente indispensabile vieții. Cele mai cunoscute afecțiuni la om, în urma intoxicării cu plumb sunt: anemie, afecțiunea vaselor creierului, nefrite cronice, hipertensiune arterială, scăderea capacitaților de învățare ale copiilor, schimbări în comportamentul nou-născuților și al copiilor de vârstă mică (agresiune, impulsivitate, hiperactivitate). Intoxicarea cronică cu plumb duce la îmbolnăvire și la atacarea nervilor motorii ai terminațiilor. Această concluzie este confirmată de toxicologi ca urmare a experiențelor asupra animalelor. Plumbul, pătrunzând în organism, este absorbit de către eritrocite, țesutul osos și nervos, rinichi [EMEP CORINAIR 5 Goyer, R.A., NCBI, 1995].

Prezența metalelor grele a fost depistată și pe râurile austriece, existând suspiciunea ca apele poluate să se înfiltreze în alimentarea cu apă. S-au facut măsurători pe râul Mur din provincia Styria, Austria, un afluent al Dravei, care este la rândul lui, un afluent al Dunării.
Astfel, Scholger (1998) a investigat pericolul potențial magnetic prin intermediul probelor de sediment, pe o întindere 190 km de râu, între Judenburg și Spielfeld. El consideră că susceptibilitatea magnetică este determinată de prezența la scară mare a fierului, care rezultă din procesele de temperatură înaltă (ex. forjare și laminare). Aceasta ia forma de fulgi mici de metal care reușesc să treacă de tancurile de decantare concepute pentru a le reține. S-au depistat, de asemenea crom, nichel, cupru (care sunt utilizate ca elemente de aliere) sau plumb și zinc (provenind din producția de oțel). Astfel s-au depistat contaminări cu metale grele în eșantioanele de sedimente studiate.

Un studiu similar, în Republica Cehă a fost raportat de către Petrovsky (2000), [Petrovsky, 2000].

Probele de sol recoltate de-a lungul malului stâng al râului Litavka arată o creștere abruptă în susceptibilități magnetice, imediat în aval de la o topitorie de plumb din orașul Pribram (lângă Praga) [E. Petrovsky, B. B. Ellwood, 1999].

Concluzii: Studiul poluării atmosferice implică descrierea, explicarea și prognoza  comportamentului substanțelor emise în atmosferă. Aceste substanțe sunt transportate de vânt, amestecate în atmosferă prin fenomenele de turbulentă și uneori antrenate și depuse la suprafața terestră cu ajutorul precipitațiilor. Turbulența este de fapt responsabilă de dispersia poluanților în spațiu în  jurul unei direcții medii de propagare. În difuzia atmosferică, factorii meteorologici care au o influență directă sunt vântul, structura verticală a  temperaturii și umezelii și precipitațiile. Toți factorii care generează o bună turbulență contribuie la reducerea consecințelor asupra mediului înconjurător, amestecând poluantul în atmosferă [Gustav R., 1974].

Astfel degradarea mediului înconjurător afectează viețile a sute de milioane de oameni și întârzie dezvoltarea multor țări. În mediul urban emisiile teoretice de metale grele sunt de circa 1.000 de ori mai mari decât în zona rurală [Panaiotu Cristina, 2000].

CAPITOLUL VIII

CONSUMUL ȘI PRODUCȚIA DURABILE

Creșterea durabilă reprezintă unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene. Pentru producători și consumatori principala provocare este „să realizeze mai mult consumând mai puține resurse”, având în vedere penuria mondială de resurse naturale. Pentru abordarea aceastei provocări, care ar trebui să stimuleze cererea de produse și tehnologii de producție mai bune, să ajute consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză și să ducă la îmbunătățirea performanței de mediu globale a produselor pe durata ciclului lor de viață, UE a inițiat numeroase politici și inițiative care au drept obiectiv consumul și producția durabile.

Temei juridic: Articolele 191 – 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. [Dagmara Stoerring, 08/2015].

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.7.html

8.1. Planul de acțiune privind consumul și producția durabile

Comisia a propus, în iulie 2008, un pachet de acțiuni și propuneri privind consumul și producția durabile – CPD și politica industrială durabilă – PID COM(2008)0397, în vederea îmbunătățirii performanței de mediu a produselor pe parcursul ciclului lor de viață, îmbunătățirii cunoștințelor consumatorilor în domeniu, stimulării cererii de bunuri și tehnologii de producție durabile și promovării inovării în cadrul industriei UE și abordării aspectelor internaționale. Prima politică care a introdus oficial abordarea bazată pe ciclul de viață (LCT) în politicile europene, a fost politica integrată a produselor (PIP), care consolidează și completează politicile în vigoare ale UE. Reducerea cantității de resurse utilizate de-a lungul tuturor etapelor ale ciclului de viață al unui produs sau serviciu (materii prime/lanțuri de aprovizionare/utilizarea produsului/ scoaterea din uz: consecințele eliminării și posibilitățile de refolosire sau reciclare), precum reducerea efectelor asupra mediului sunt vizate de LCT. Rezultatul planului de acțiune privind consumul și producția durabile îl reprezintă inițiativele în domeniul extinderii Directivei privind proiectarea ecologică, revizuirea Regulamentului privind eticheta UE ecologică, revizuirea Regulamentului EMAS, legislația privind achizițiile publice ecologice, Foaia de parcurs privind eficiența resurselor și Planul de acțiune privind ecoinovarea.

Aceste instrumente consolidează angajamentul pe termen lung al UE de a soluționa problemele legate de dezvoltarea durabilă și recunoaște totodată importanța consolidării cooperării cu partenerii din afara UE, de exemplu, prin intermediul Procesului de la Marrakech al ONU, făcând parte integrantă din noua Strategie de dezvoltare durabilă (SDD) a Uniunii Europene, revizuită în 2009.

8.2. Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor

Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, a urmat inițiativei emblematice Europa 2020 privind utilizarea eficientă a resurselor, fiind lansată în 2011 și subliniază necesitatea unei strategii pentru definirea obiectivelor pe termen mediu și lung, în ce privește eficiența resurselor și mijloacele de realizare a acestora. Sunt propuse modalități de a decupla creșterea economică de utilizarea resurselor și de impactul acesteia asupra mediului și de a spori productivitatea resurselor.

8.3. Etichetarea ecologică și etichetarea energetică

Consumatorii sunt ajutați să facă alegeri în cunoștință de cauză prin etichetare, care oferă informații cruciale. Înființată în 1992, eticheta ecologică are scopul de a încuraja întreprinderile să comercializeze produse și servicii care respectă anumite criterii de mediu (publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), stabilite de Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE), responsabil cu evaluarea și verificările aferente. Produsele și serviciile care poartă eticheta ecologică au un logo în formă de floare, cu ajutorul căruia pot fi identificate cu ușurință de consumatori. Eticheta s-a acordat, până în prezent, unor produse de curățat, aparate electrocasnice, produse din hârtie, haine și produse de grădinărit, lubrifianți și servicii cum ar fi cazările turistice. Criteriile de acordare a etichetei ecologice se bazează pe studii ce vizează impactul asupra mediului a unui produs sau serviciu. În 2008 a fost revizuit Regulamentul nr. 66/2010 privind eticheta ecologică, în vederea promovării utilizării sistemului voluntar de etichetare ecologică, prin reducerea sarcinilor birocratice impuse de normele în domeniu și a costurilor.

Etichetarea consumului de energie a fost introdusă în UE prin Directiva 92/75/CEE, pentru aparatele de uz casnic și a devenit un ghid recunoscut și respectat la scară largă pentru producători și consumatori. Cu ajutorul acestui sistem potențialii consumatori se pot informa cu ajutorul etichetelor și informațiilor incluse în broșurile despre produs, cu privire la consumul de energie pentru toate modelele de produse disponibile. Directiva privind etichetarea energetică (2010/30/UE) a fost revizuită, în iunie 2010, în scopul extinderii domeniului său de aplicare la o gamă mai largă de produse, inclusiv la produsele consumatoare de energie și la alte produse energetice.

8.4. Proiectarea ecologică

Reglementată prin Directiva 2005/32/CE privind proiectarea ecologică, asigură îmbunătățirea tehnică a produselor și instituie un cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor consumatoare de energie. Aceasta modifică directivele privind cerințele de eficiență energetică pentru produse 92/42/CEE, 96/57/CE și 2000/55/CE (boilere, televizoare, computere). Directiva 2009/125/CE de revizuire a directivei din 2005, extinde domeniul de aplicare la alte produse energetice decât produsele consumatoare de energie, respectiv la produse cu impact indirect asupra consumului de energie (dispozitive ce utilizează apă, ferestrele sau materialul izolant).

8.5. Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)

Un instrument de gestionare (disponibil la această oră pentru toate sectoarele economice, inclusiv pentru serviciile publice și private) care face posibilă evaluarea, raportarea și îmbunătățirea performanței de mediu a întreprinderilor și nu numai, este sistemul UE EMAS – management de mediu și audit, disponibil din 1995 pentru întreprinderi deși, inițial fusese limitat la întreprinderile din sectorul industrial. Pentru a încuraja organizațiile să se înregistreze în sistemul EMAS, în 2009, Regulamentul EMAS (CE nr. 1221/2009) a fost revizuit și modificat, fiind astfel consolidată vizibilitatea și disponibilitatea sa.

8.6. Planul de acțiune privind ecoinovarea

Obiectivul Planului de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP) era stimularea utilizării și dezvoltării de tehnologii de mediu și îmbunătățirea competitivității europene în acest domeniu, fiind lansat de Comisie în decembrie 2011.

Scopul acestuia este să extindă domeniul de aplicare al politicilor de inovare pentru a include tehnologiile ecologice și ecoinovarea și să evidențieze rolul politicii de mediu ca factor de creștere economic, fiind legat în principal de inițiativa emblematică O Uniune a inovării din cadrul Strategiei Europa 2020 și poate fi finanțat din diferite surse (Orizont 2020, Fondul european de dezvoltare regională, programul LIFE pentru mediu și politici climatice, COSME și politica agricolă comună).

În 2009, la revizuirea Directivei privind proiectarea ecologică Parlamentul European a consolidat cu succes conceptul de analiză a ciclului de viață, îndeosebi conceptul de eficiență a resurselor și materialelor și și-a exprimat, în repetate rânduri, sprijinul pentru Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și componentele sale. Parlamentul a reușit, de asemenea, să adopte dispoziții detaliate privind întreprinderile mici și mijlocii și informarea consumatorilor. Extinderea domeniului de aplicare a directivei pentru a include produsele energetice a beneficiat, de asemenea, de sprijinul Parlamentului.

În cadrul negocierilor privind cadrul financiar multianual pentru 2014-2020, Parlamentul a solicitat creșterea următorului buget pe termen lung al Uniunii pentru perioada 2014-2020, în lumina obiectivelor ambițioase prevăzute de Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, ecoinovarea fiind inclusă la negocierea programelor specifice, printre prioritățile de investiții eligibile pentru finanțare din Fondul european de dezvoltare regional [Dagmara Stoerring, 08/2015].

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.7.html

CAPITOLUL IX

MANAGEMENTUL INTERN AL APELOR

-Stadiul implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România –

Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996 conține dispoziții juridice cu caracter managerial iar la art. 1 alin. (6) prevede următoarele: „Conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile utilizării durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și poluatorul plătește și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea”.

Toate corpurile de apă folosite pentru captarea apei destinate consumului uman sunt identificate în cadrul districtelor hidrografice. Obiectivele managementului de protecție a apelor și mediului acvatic, potrivit articolului 23, sunt:

a) Prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de ape de suprafață;

b) Protecția, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafață în scopul atingerii stării bune a acestora, până la data de 22 decembrie 2015;

c) Protecția și îmbunătățirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în scopul realizării unui potențial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, până la data de 22 decembrie 2015;

d) Reducerea progresivă a poluării datorate substanțelor prioritare și încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor și a pierderilor de substanțe prioritar periculoase;

e) Prevenirea sau limitarea aportului de poluanți în apele subterane și prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterane;

f) Protecția, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de ape subterane și asigurarea unui echilibru între debitul prelevat și reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, până la data de 22 decembrie 2015;

g) Inversarea oricărei tendințe semnificative și durabile de creștere a concentrației oricărui poluant rezultate din impactul activității umane, pentru a reduce în mod progresiv poluarea apei subterane.

________________

Legea Nr. 310/2004 pentru modificarea si completarea Legii apelor Nr. 107/1996

Planul Național de Management 2016-2021

Planul Național de Management (cel de-al doilea) actualizat aferent porțiunii din bazinul hidrografic al fluviului Dunărea (cuprinsă în teritoriul României), precum și Planurile de Management actualizate la nivel de bazine hidrografice/spații hidrografice au fost adoptate în ședință de Guvern, prin Hotărârea Guvernului nr. 80/2011. Potrivit DCA 2000/60/CE privind apa, statele membre elaborează Planuri de management ale bazinelor hidrografice, actualizate la fiecare 6 ani, începând din 2009.

Planul adoptat prin această hotărâre este elaborat pentru perioada 2016-2021 și are la bază monitorizarea implementării măsurilor din Planul Național de Management aprobat în 2011 și, totodată, reprezintă o actualizare a măsurilor din acest Plan, având în vedere îmbunătățirea metodologiilor utilizate, date noi de monitorizare, precum și rezultatele studiilor de cercetare și ale proiectelor implementate.

Bazinele/spațiile hidrografice pentru care s-au elaborat Planurile de management sunt Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret, Prut–Bârlad, precum și fluviul Dunărea, Delta Dunării, Spațiul Hidrografic Dobrogea și Apele Costiere.

Planurile de Management cuprind  o prezentare a categoriilor și a corpurilor de apă de suprafață (3.027 corpuri), identificarea presiunilor semnificative și a celor potențial semnificative, reprezentate de sursele punctiforme și difuze de poluare (aglomerări urbane, agricole, industriale), presiunile hidromorfologice (baraje, lacuri de acumulare, etc.) și alte tipuri de presiuni antropice (activități de acvacultură, surse de poluare accidentală). În cadrul Planului Național de Management actualizat a fost identificat un număr total de 8.880 presiuni potențial semnificative, ponderea cea mai mare a presiunilor fiind reprezentată de presiunile difuze provenite din aglomerări umane fără sisteme de colectare și din agricultură.

Un alt capitol îl reprezintă corpurile de ape subterane, fiind identificate și delimitate 143 de corpuri de apă subterană, din care 115 sunt de tip freatic și 28 corpuri de apă subterane de adâncime. Și acestea sunt afectate, în principal, de presiunile difuze datorate aglomerărilor umane fără sisteme de colectare și epurare a apelor uzate, precum și presiunilor difuze cauzate de activitățile agricole. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că dinamica apelor subterane este mult mai lentă decât cea a apelor de suprafață, astfel încât efectul oricăror măsuri se face simțit după o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, zonele de protecție identificate sunt împărțite ca zone de protecție pentru captările de apă destinate potabilizării, zone pentru protecția speciilor acvatice importante din punct de vedere economic, zone protejate pentru habitate și specii unde apa este un factor important, zone vulnerabile la nitrați și zone sensibile la nutrienți, precum și zone pentru îmbăiere. Rețeaua de monitorizare și programele de monitorizare pentru apele de suprafață și subterane au fost actualizate, incluzând un număr de 194 secțiuni noi de monitorizare pentru 184 de corpuri de apă de suprafață. Pentru corpurile de apă subterană a fost extinsă rețeaua de monitorizare cantitativă cu 95 de foraje, iar pentru monitorizarea chimică, cu 115 foraje.

Au fost stabilite totodată și obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață, corpurile de apă subterană și pentru zonele protejate, precum și excepțiile de la obiectivele de mediu. Cauzele principale de neatingere a obiectivelor de mediu sunt legate de fezabilitatea tehnică, urmată de costurile disproporționate.

Analiza importanței economice a utilizării apei furnizează profilul economic al bazinelor hidrografice din punct de vedere al indicatorilor demografici și macroeconomici privind populația și veniturile populației exprimate prin PIB/spațiu geografic, precum și evoluția în timp a acestora pentru a putea evidenția tendințele cerinței de apă.

Politica economică și financiară în domeniul apei include două componente principale: serviciile de apă, respectiv serviciile de alimentare cu apă, canalizare și epurare ape uzate și activitățile de gestionare a resurselor de apă.

Un alt capitol al planului prezintă programele de măsuri, pentru fiecare bazin hidrografic, ținând seama de caracteristicile acestuia, de presiunile generate de activitățile umane, de impactul acestora asupra mediului și de analiza economică a folosințelor de apă.

Actul normativ abordează, de asemenea, aspecte cantitative și elemente privind schimbările climatice, în vederea coordonării dintre planurile de management bazinale și managementul riscului la inundații. Astfel, măsurile rezultate din diferite planuri pe termen mediu și lung includ în evaluare aspecte privind schimbările climatice și acțiunile necesare pentru măsurile de atenuare și de adaptare la schimbările climatice, acestea fiind analizate și luate în considerare, după caz, în programele de măsuri ale Planurilor de Management ale bazinelor/spațiilor hidrografice actualizate. De asemenea, pentru majoritatea măsurilor de construire a infrastructurii de alimentare cu apă și infrastructurii de colectare și epurare a apelor uzate, proiectarea și planificarea proiectelor țin seama de scenariile actualizate privind schimbările climatice (ex. evenimente de ploi, relevante la data implementării). În cazul proiectelor mai mici s-a avut în vedere o abordare flexibilă, de la caz la caz, având în vedere posibilitățile viitoare de adaptare sau extindere.

Programul Național de Reformă (PNR) – Evoluții în îndeplinirea obiectivelor Europa 2020

PNR constituie platforma-cadru pentru definirea reformelor structurale și a priorităților de dezvoltare care ghidează evoluția României până în anul 2020, în concordanță cu traiectoria de atingere a obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Programul Național de Reformă 2015 al României vizează fructificarea potențialului de creștere prin stimularea competitivității și productivității, consolidarea coeziunii sociale și teritoriale, crearea de noi locuri de muncă – toate acestea urmărind reducerea decalajelor față de celelalte state membre ale Uniunii Europene(UE).

Îndeplinirea țintelor naționale Europa 2020

În perioada 2010-2014, atât la nivel european, cât și național, evoluția în atingerea țintelor Europa 2020 a fost influențată de criza economică și financiară, care a avut un impact negativ major asupra situației economice și a limitat evoluțiile în ceea ce privește restul obiectivelor Strategiei Europa 2020. Face excepție obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, unde criza economică a avut un impact pozitiv, determinat îndeosebi de reducerea activităților de producție și de transport.

Conform Raportului de țară pentru 2015, la nivel național, progresele înregistrate în atingere țintelor Europa 2020, România se încadrează pe traiectoria de atingere a două ținte naționale Europa 2020 (ambele în cadrul obiectivului „20/20/20”): în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră (GES), pentru anul 2020, previziunile naționale indică o creștere a emisiilor de GES din sectoarele non-ETS cu numai 7% față de nivelul din 2005 (rămâne o marjă de 12 puncte procentuale în care aceste emisii pot crește, fără a depăși ținta asumată); ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energieera de 22,8%, superioară celei stabilite pentru 2011-2012 de Directiva privind SRE.

În perioada 2011-2014, instituțiile competente au aplicat cu consecvență un set de măsuri care vizează, pe termen lung, atingerea țintelor naționale asumate de România în contextul Strategiei Europa 2020.

(http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/nrp2015_romania_ro.pdf

Pentru susținerea dezvoltării durabile și îmbunătățirea calității mediului, România a continuat programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu. Astfel, gradul de acoperire cu sisteme de colectare a apelor uzate corespunde unei încărcări biologice de cca. 63% locuitori echivalenți, iar gradul de acoperire cu stații de epurare a apelor uzate corespunde unei încărcări biologice de circa 57,4% locuitori echivalenți. Investițiile realizate în perioada 2007 –2014 pentru infrastructura de apă uzată se ridică la circa 4.486,851 mil. euro, din care 51,3% pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de canalizare și 48,7% pentru reabilitarea și construirea de noi stații de epurare. Proiectele în domeniul apei/apei uzate, derulate prin POS Mediu, vizează reabilitarea/ extinderea rețelelor de canalizare și de distribuție și transport a apei potabile, dar și realizarea de stații noi de epurare, de clorinare și tratare a apei, care vor deservi circa 10.558.687 locuitori echivalenți. În ceea ce privește managementul deșeurilor, au fost demarate proiecte de realizare a sistemelor de management integrat al deșeurilor (de care vor beneficia 16.127.778 locuitori), dar și proiecte de gestionare deșeurilor, inclusiv a celor periculoase. Până la sfârșitul trim. I/2015 au fost închise 189 de depozite de deșeuri vechi în zonele rurale și 33 de depozite de deșeuri municipale vechi, în zonele urbane.

Pentru operaționalizarea Strategiei Naționale privind Schimbările Climatice 2013-2020, se lucrează la stabilirea obiectivelor strategice și selectarea măsurilor sectoriale ce urmează a fi integrate în Planul Național de Acțiune privind Schimbările Climatice. La sfârșitul anului 2014 s-a finalizat studiul inițiat de MMAP în vederea creării cadrului instituțional privind aplicarea prevederilor Deciziei nr. 406/2009/CE (Effort Sharing Decision), urmând ca actul normativ ce conține prevederi privind crearea cadrului instituțional, procedural și legal pentru aplicarea Deciziei nr. 406/2009/CE să fie transmis în avizare interministerială și supus aprobării Guvernului în cel mai scurt timp.

În anul 2014, în România s-au îmbunătățit sistemele de protecție împotriva riscului de inundații, prin implementarea proiectelor DESWAT – Destructive Water Abatement and Control of Water Disasters și WATMAN –Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor. Studiile de fezabilitate pentru executarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor sunt în curs de finalizare.

Guvernul României acordă o atenție specială operaționalizării Strategiei Naționale privind Schimbările Climatice 2013-2020. În acest scop, se vor stabili obiectivele strategice și se vor selecta măsurile sectoriale ce urmează a fi integrate în Planul Național de Acțiune privind Schimbările Climatice. În plus, MMAP va demara, în cel mai scurt timp, crearea unei baze naționale de date privind schimbările climatice, crescând totodată gradul de informare și conștientizare a populației în privința adaptării și atenuării efectelor schimbărilor climatice.

Pentru realizarea sistemului integrat de protecție împotriva riscului de inundații sunt în curs de aprobare studiile de fezabilitate pentru executarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor. Pe termen scurt, se vor organiza mese rotunde și seminarii la nivel regional și local pentru propunerea de soluții privind problema riscului de inundații și schimburi de informații privind elaborarea celor mai bune practici pentru gestionarea schimbărilor climatice.

O serie de priorități avute în vedere atât în AP (Acordul de Parteneriat), cât și în PNR pun accentul pe îmbunătățirea managementului resurselor de apă, inclusiv prin existența unei politici tarifare privind apa și prin recuperarea costurilor serviciilor legate de utilizarea apei. Astfel, în cadrul procesului de implementare a Directivei Cadru Apă 2000/60/CE, până la sfârșitul lui 2015, România a elaborat al 2-lea Plan de Management al Bazinelor Hidrografice (menționat mai sus), prilej cu care s-a realizatat și o analiză internă privind identificarea externalităților ca parte componentă a costurilor de mediu precum și impactul asupra resursei de apă. În AP, România și-a asumat continuarea implementării Directivei Cadru a Apei și a directivelor subsecvente prin continuarea investițiilor în sistemele regionale de management al apei și apei uzate.

Monitorizarea implementării

PNR 2015* a fost elaborat sub coordonarea MAE, pe baza contribuțiilor ministerelor și instituțiilor componente ale Grupului de lucru pentru Strategia Europa 2020. La baza PNR au stat cele două rapoarte de implementare adoptate în ședința de guvern din data de 2 aprilie 2015 și propunerile de noi măsuri de reformă elaborate în cadrul a șapte grupuri de lucru sectoriale (câte unul pentru fiecare obiectiv Europa 2020, un grup pentru administrație public și unul pentru mediul de afaceri) coordonate de către MAE.

De asemenea, PNR a inclus rezultatele analizei Raportul de țară al României pentru 2015, care a evidențiat principalele deficiențe și provocări semnalate de COM și măsurile identificate de grupurile de lucru mai sus menționate.

Implementarea PNR se bazează pe un plan de acțiune elaborat anual, care detaliază măsurile de implementare și definește responsabilități, indicatori de realizare și bugete necesare. Planul include și acțiuni pentru punerea în aplicare a recomandărilor specifice de țară, motiv pentru care aprobarea planului se face în cursul lunii iulie, după andosarea recomandărilor de către Consiliul European.

Procesul de monitorizare a implementării PNR 2015 are două componente: una internă, asigurată de fiecare instituție responsabilă pentru realizarea măsurilor din domeniul său de competență și o altă componentă, la nivelul guvernului, asigurată de MAE, în calitate de coordonator național.

Progresele înregistrate în implementarea reformelor și a recomandărilor specifice de țară sunt examinate și evaluate periodic pe baza rapoartelor pe care instituțiile implementatoare le transmit coordonatorului național al Strategiei Europa 2020. Acesta va elabora forma consolidată a raportului de progres, care conține evaluarea stadiului de implementare, semnalează eventualele întârzieri sau derapaje în aplicarea măsurilor programate și propune măsuri corective. Raportul este prezentat guvernului în vederea aprobării.

_____________________________

*Raport privind implementarea PNR 2014 –stadiul la 15 martie 2015 și Raport privind implementarea RST 2014 –stadiul la 15 martie 2015

ȚINTE NAȚIONALE EUROPA 2020 (date disponibile la 15 martie 2015) Tabel 9

______________________________________

*Date furnizate de MMAP, conform ultimei versiuni a Inventarului Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), elaborată de România în noiembrie 2014, pentru perioada 1989-2012.

Principalele angajamente pe termen scurt și mediu – Ținte naționale Europa 2020

CAPITOLUL X

COMPARAREA GRADULUI DE POLUARE A APEI DIN ROMÂNIA CU ALTE STATE DIN U.E., PRECUM ȘI DIN ALTE ȚĂRI, PENTRU DIFERIȚI FACTORI CARE CONTRIBUIE LA POLUARE

Disponibilitatea apei și, în special a celei potabile este una din cele mai mari probleme cu care se confruntă omenirea, urmare a creșterii populației și, în consecință, a necesarului pentru consum, procesele agricole și industriale. Astfel resursele de apă trebuie foarte bine administrate în ce privește calitatea și cantitatea necesară, fapt ce determină dezvoltarea cercetărilor în domeniul hidrologiei.

Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare de poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc.) fapt ce a produs o deteriorare rapidă a calității apelor. Astfel că sursele de apă necesită o monitorizare constantă în privința calității lor și identificarea surselor de contaminare, pentru instituirea unor măsuri de reducere a poluării.

Poluarea apei este produsă de cel puțin cinci categorii de poluanți: de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică și radioactivă. Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor sunt substanțele radioactive (depunerile radioactive care ajung în ape odată cu ploaia, apele folosite în uzinele atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (deversarea în apă a lichidelor calde ce au servit la răcirea instalațiilor industriale). Poluarea chimică a apelor se produce prin infectarea cu plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenți, pesticide etc.

Menținerea unui echilibru durabil în ceea ce privește diversele aspecte referitoare la apă constituie obiectivul Directivei-Cadru privind Apa, adoptată în 2000. Aceasta pune bazele unei politici moderne și holistice în domeniul apei pentru Uniunea Europeană. Politica UE în domeniul apei a abordat de asemenea, anumiți factori care exercită presiuni importante, cum ar fi: poluarea datorată evacuării apelor urbane uzate, nutrienții proveniți din agricultură, emisiile industriale și evacuarea substanțelor periculoase și anumite direcții neacoperite până acum: apele subterane, substanțele prioritare, evaluarea și gestionarea inundațiilor și strategia maritimă.

Acțiunile necesare pentru menținerea durabilă a acestei resurse vizează:

– realizarea unor lucrări de amenajare a teritoriului;

– aplicarea dispozițiilor privind calitatea apelor naturale și a efluenților;

– utilizarea integrată a cercetărilor științifice;

– sensibilizarea opiniei publice.

În România, Planul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole este documentul legal care include toate cerințele Directivei 91/676/EEC privind poluarea cu azotați din surse agricole. Țara noastră se află încă într-o situație de declin, în privința agriculturii, determinată de fragmentarea excesiva a proprietății, fiind predominante gospodăriile de subzistență, situația precara a infrastructurii rurale, dotarea slabă cu mașini si utilaje, folosirea redusă a îngrășămintelor chimice (la ¼ față de 1989) și a pesticidelor, reducerea dramatică a suprafețelor irigate, degradarea solului, deficitul cronic de resurse de finanțare, lipsa unui sistem funcțional de credit agricol. Principalele îngrășăminte folosite au devenit îngrășămintele naturale (bălegarul de la animale).

Sinteza calității apelor din România este elaborată pe baza prelucrării unui volum mare de informații, date analitice primare, obținute în activitatea de cunoaștere a calității apelor desfășurate de unitățile teritoriale ale Administrației Naționale Apele Române, în raport cu specificul fiecărui subsistem.

Lucrarea anuală de sinteză cuprinde, în primul rând, o caracterizare a calității apelor, care se efectuează în funcție de specificul fiecărei formații hidrologice. Directiva-Cadru 60/2000/CEE în domeniul apei și celelalte Directive UE în domeniul apelor, cum sunt: Directiva 75/440/EEC privind apa de suprafață destinată potabilizării, Directiva 76/464/EEC privind eliminarea treptată a substanțelor prioritare/prioritar periculoase, Directiva 78/659/EEC privind calitatea apelor dulci ce necesită protecție sau îmbunătățire pentru a susține viața peștilor, Directiva 91/676/EEC privind poluarea cu azotați din surse agricole, Directiva 91/271/EEC a Tratării Apelor Uzate Orășenești etc, reglementează activitatea de gospodărire a apelor iar, în România, această activitate se conformează cerințelor acestora. O abordare nouă în domeniul gospodăririi apelor care se bazează pe principiul bazinal și impune termene stricte pentru realizarea programului de măsuri, o reprezintă Directiva Cadru privind Apa – 2000/60EC. Participarea publicului în managementul apelor și integrarea aspectelor economice, reprezintă unele dintre principiile integratoare în domeniul gospodăririi apelor stabilite de această directivă. Statele membre din Uniunea Europeană trebuiau să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafață până în anul 2015, conform directivei. Principalul instrument de implementare al Directivei Cadru, îl reprezintă Planul de Management al Bazinelor Hidrografice (11 bazine pentru România), care a fost finalizat la sfârșitul anului 2009. El conține programele de măsuri, cerute conform art. 11 din Directivă, măsuri care aveau în vedere atingerea progresivă a stării bune a tuturor apelor de suprafața până în anul 2015, motivele pentru orice întârziere pentru ca aceste măsuri să devină operaționale, precum și calendarul preconizat pentru implementarea programelor de măsuri.

Referitor la implementarea Directivei 91/271/EEC privind tratarea apelor uzate orășenești pe întreg teritoriul României este o problemă sensibilă, necesitând o lungă perioadă de tranziție, 12 ani mai exact. În special în zonele rurale, situația existentă a lucrărilor de infrastructură a sistemelor de colectare și tratare (epurare) a apelor uzate, necesită un volum mare de investiții, aceasta implicând costuri foarte ridicate.

Planul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole reprezintă documentul legal în România care include toate cerințele Directivei 91/676/EEC. România se află încă într-o situație de declin în ce privește agricultura, determinată de fragmentarea excesivă a proprietății (gospodăriile de subzistență fiind predominante), dotarea slabă cu mașini și utilaje, situația precară a infrastructurii rurale, folosirea redusă a îngrășămintelor chimice (la ¼ fata de 1989) și a pesticidelor, reducerea dramatică a suprafețelor irigate, degradarea solului, deficitul cronic de resurse de finanțare, lipsa unui sistem funcțional de credit agricol.

10.1. Resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile

În România aceste resurse sunt constituite din apele de suprafață: râuri, lacuri, fluviul Dunărea și din ape subterane.

Râurile interioare reprezintă principala resursă de apă a României iar variabilitatea foarte mare în spațiu este o caracteristică de bază a acestei categorii de resurse:

zona montană aduce jumătate din volumul scurs;

variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s și km2 în zonele joase, până la 40 l/s și km2 în zonele înalte).

Variabilitatea foarte pronunțată în timp constituie o altă caracteristică, astfel încât primăvara se produc viituri importante, urmate de secete prelungite.

10.2. Starea calității apelor de suprafață

Totalul cursurilor de apă codificate este de 78.905 km. În anul 2009 a fost organizată activitatea de supraveghere a calității apelor (pe o lungime de 26.367 km), în principal pe cursurile mijlocii și inferioare ale cursurilor de apă, unde se manifestă impactul acțiunilor umane asupra mediului, respectiv asupra calității apelor. În secțiuni de referință ale cursurilor de apă s-au realizat de asemenea, măsurători, secțiuni situate în special în zonele superioare, unde acest impact este minim.

10.3. Râurile interioare. Starea ecologică și chimică a cursurilor de apă

Pentru evaluarea calității globale a apei, din punct de vedere fizico-chimic, în fiecare secțiune de supraveghere, au fost calculate pentru fiecare indicator în parte, valorile cu asigurare de 90%, respectiv 10% în cazul oxigenului dizolvat sau valorile medii și au fost comparate cu valorile limită ale claselor de calitate prevăzute de normativul cu cinci clase de calitate, rezultând astfel încadrarea într-una din cele cinci clase de calitate. Ordinul nr. 161/2006 a împărțit indicatorii în 5 grupe principale: grupa “regim de oxigen” ce cuprinde oxigenul dizolvat, CBO5, CCO-Mn, CCO-Cr; grupa “nutrienți” ce cuprinde: amoniu, azotiți, azotați, azot total, orto-fosfați, fosfor total, clorofila a; grupa “ioni generali, salinitate” ce cuprinde reziduu filtrabil uscat, sodiu, calciu, magneziu, fier total, mangan total, cloruri, sulfați; grupa “metale” ce cuprinde zinc, cupru, crom total, arsen. Substanțele prioritare sunt considerate metalele: plumb, cadmiu, mercur, nichel; grupa “micro-poluanți organici și anorganici” cuprinde: fenoli, detergenți, AOX, hidrocarburi petroliere iar altele precum PAH-uri, PCB-uri, lindan, DDT, atrazin, triclormetan, tetraclormetan, tricloretan, tetracloretan, au fost încadrate și ele la grupa substanțelor prioritare. Prelucrarea datelor de calitate a apelor, fiind variabile aleatoare, afectate de o mulțime de cauze, aceasta se face cu ajutorul unor proceduri statistico-matematice. Astfel că, pe bazine hidrografice și la nivel național, caracterizarea calității apei din punct de vedere chimic rezultă din estimarea numerică și procentuală a cazurilor înregistrate, relativ la încadrarea secțiunilor de supraveghere pe categorii de calitate și din repartiția lungimii cursurilor de apă pe categorii de calitate. Pentru anul 2009, elaborarea sintezei calității apelor curgătoare de suprafață s-a bazat pe prelucrarea datelor primare privind analizele fizico-chimice a apelor, date obținute în peste 818 de secțiuni de monitorizare, amplasate astfel: 24 în b.h. Tisa; 66 în b.h. Someș; 90 în b.h. Crișuri; 79 în b.h.Mureș; 43 în b.h. Bega-Timiș; 12 în b.h. Nera-Cerna; 53 în b.h. Jiu; 127 în b.h. Olt; 17 în b.h. Vedea; 79 în b.h. Argeș; 45 în b.h. Ialomița; 122 în b.h. Siret; 33 în b.h. Prut; 28 în b.h. Dunăre.

În anul 2009 s-a redefinit noua tipologie a cursurilor de apă din România. În vederea stabilirii calității din punct de vedere biologic a cursurilor de apă, în cele 11 bazine hidrografice s-au monitorizat următoarelor elemente: macronevertebrate, fitobentos și fitoplancton.

S-a realizat de asemenea, evaluarea calității apelor prin monitorizarea ihtiofaunei și macrofitelor acvatice cu ajutorul metodei EFI+ (European Fish Index), conform cerințelor Normativului 161/2006.

10.4 Bazinul hidrografic Someș-Tisa

Situat în partea de nord-vest a României, spațiul hidrografic Someș-Tisa ocupă o suprafață de 22.380 km² reprezentând 9,4% din teritoriul național.

Relieful este variat ca morfologie și complex din punct de vedere geologic fiind reprezentat prin munți (20%), dealuri, podișuri (55%) și câmpii (25%).

Având altitudini ce nu depășesc 1.800 m, Munții Apuseni se caracterizează prin culmi domoale și platouri largi. Cele mai importante vârfuri sunt Dealul Meltișului (1.699 m), Coasta Brăiesei (1.677 m) ș.a.

Lanțul vulcanic Gutâi-Țibleș se află în partea nordică a bazinului, având înălțimi cuprinse între 900-1.840 m și masive puternic fragmentate permițând astfel dezvoltarea a numeroase văi depresionare. Lanțul vulcanic, bazinul este dominat de masivul cristalin al Masivului Rodnei, la est, având forme ondulate și văi adânci (cel mai înalt pisc Pietrosul, de 2.303 m).

Munții Maramureșului având altitudini ridicate (vârful Farcău 1.956 m), se încadrează în categoria munților mijlocii cu pante abrupte și văi adânci.

Bazinul Someșului Mare este trăjuit de Munții Bârgău, care au un relief vulcanic cu aspect de conuri și ating altitudini maxime de 1.611 m (vârful Heniul Mare). În sudul acestora se găsesc Munții Călimani cu vârful Pietrosul 2.102 m.

Forma dominantă de relief o constituie dealurile și podișurile, acestea ocupă suprafețe întinse în bazinul Someșului și mai reduse în cel al Tisei.

Podișul Someșan are altitudini medii de 600 m și se caracterizează printr-un complex de forme domoale, având înfățișarea unor platforme vălurite, cu frecvente forme de structuri monoclinale. Amintim depresiunile mai importante, și anume: Depresiunea Lăpuș, Depresiunea Baia Mare, Depresiunea Copalnicului și Depresiunea Maramureșului.

Câmpia Transilvaniei se caracterizează prin altitudini ce depășesc rareori valori de 500 m și ocupă estul bazinului, situându-se între valea Someșului Mic la vest, Valea Somesului Mare la nord și Valea Dipsei la est. Aceasta este amplasată în vestul spațiului hidrografic și are o înclinare ușoară de la sud-est la nord-vest; are o porțiune mai înaltă (180-200 m), de fapt o câmpie piemontană cu interfluvii largi și terase în evantai și o porțiune mai joasă (115-125 m), reprezentată printr-o câmpie eluvială, inundabilă, cu văi puțin adânci și albii părăsite.

Geologic vorbind, spațiul hidrografic Someș-Tisa înglobează nordul și nord-vestul bazinului transilvănean, masivele nordice și estice ale Munților Apuseni, precum și părți ale Carpaților Orientali și Depresiunii Panonice, are structură predominant silicioasă și cuprinde o gamă largă de roci: eruptive, metamorfice, sedimentare (argile, gresii, nisipuri, pietrișuri, etc).

Originea tectonică a bazinului transilvănean începe în Cretacicul superior și continuă cu Oligocen și finalizându-se la începutul Miocenului. Geologia bazinului prezintă succesiunea sedimentară a stratului de tuf vulcanic, prezența depozitelor de sare și a domurilor gazeifere. Sectorul Carpaților Orientali se caracterizează prin dezvoltarea flișului pe flancul estic și magmatismul subsecvent pe flancul vestic.

Lanțul muntos Oaș -Gutâi -Țibleș -Călimani-Harghita a luat naștere la marginea internă a Carpaților Orientali, unde a avut loc, începând cu Neogenul, o intensă activitate vulcanică (vulcanii fiind activi până în Cuaternarul inferior). Munții Rodnei fac parte din zona cristalino -mezozoică a Carpaților Orientali. Munții Țibleș -Bîrgău sunt constituiți din formațiuni mezozoice cutate, străbătute parțial de roci vulcanice.

Masivele Gilău -Muntele Mare și Bihor -Vlădeasa reprezintă parte din Munții Apuseni,

constituită predominant din șisturi cristaline, granite și formațiuni sedimentare (grabenul calcaros din regiunea izvoarelor Someșului Cald).

În est, pe o mică zonă este prezentă Depresiunea Panonică. Stratigrafia acesteia este simplă, compusă din formațiuni ce aparțin Sarmatianului (nisipuri, marno-argile și conglomerate), Panonianului (nisipuri și pietrișuri) și Cuaternarului (depozite de pietrișuri și nisipuri în lunci și terase).

Clima – spațiul hidrografic Someș -Tisa prezintă un climat temperat continental moderat cu nuanțe oceanice, fără variații exagerate de temperatură și precipitații [Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 2012].

Precipitațiile înregistrează valori cuprinse între 1.000 – 1.400 mm pe culmile munților înalți (Masivul Rodnei, Munții Gutâi, Munții Tibleș, Munții Suhard, Bîrgău și Călimani); între 1.200 -800 mm în zona Munților Apuseni de la vest la est; mai mari de 800 mm în culmile Codru, Prișnel, Preluca și Breaza și între 600 -700 mm în regiunea de deal, podiș și câmpie. Temperatura medie anuală variază de la 0°C în zona montană, la peste 9°C în zona de câmpie.

Resurse de apă – în rețeaua hidrografică a spațiului Someș –Tisa sunt identificate un număr de 580 cursuri de apă cadastrate, totalizând o lungime de 8.423 km, cu densitatea medie de 0,376km/km2.

Râul Tisa, cu o lungime de 1.592 km, își are izvoarele în Carpații Păduroși pe teritoriul de vest al Ucrainei și se varsă în Dunăre. Pe teritoriul românesc, bazinul Tisa are o suprafață de 4.540 km2, cu pantă medie de 2 ‰, și adună apele a 123 cursuri de apă.

Afluenții Tisei sunt Vișeu (L = 82 km, S = 1.581 km2), Iza (L = 80 km, S = 1.293 km2), Săpânța, Baia, Valea lui Francisc și râurile care intră în Tisa peste graniță sunt Batarci cu Tarna Mare, Egher cu Hodoș și Turul.

Râul Tur (S = 1.008 km2, L = 66 km) aparține cursului mijlociu al Tisei, ca dealtfel și Someșul, însa pe teritoriul țării noastre el intră în grupa râurilor nordice, drenând versanții vestici ai grupului vulcanic Oaș -Gutâi. Izvorăște de la o altitudine de cca. 950 m. panta cursului de apă în sectorul montan atinge 20 m/km, scăzând la valorile de 2 -8 m/km în fundul depresiunii și sub 1 m/km în sectorul de câmpie.

La nord de Remetea Oașului, Turul primește din dreapta pe cel mai mare afluent al său Lechincioara (S = 286 km2, L = 29 km), cu afluneții săi Valea Rea și Valea Albă, iar la stânga pe Slatina sau Strâmba. Următorul afluent ca mărime este Talna (S = 186 km2, L=35 km) care străbate regiunea sud -vestica a Depersiunii Oașului.

Râul Someș (cod cadastral II.1) are o lungime de 376 km și drenează un bazin hidrografic cu o suprafață de 15.740 km2, panta generală de 3 ‰, adunând apele unui număr de 403 cursuri de apă cadastrate. Someșul traversează spre N -V Podișul Someșan, între Dealurile Clujului și Dealurile Ciceului, prin unirea Someșului Mare cu Someșul Mic în amonte de Dej, primind simetric o serie de afluenți din ambele părți. Afluenții importanți ai Someșului sunt Almașul (S = 810 km2, L = 65,4 km) și Lăpușul (S = 1.820 km2, L = 114,6 km).

Someșul Mare are izvoarele în extremitatea vestică a Munților Rodnei, sub vârful Omul (1.931 m), din unirea mai multor pâraie având lungimea de 130 km, drenează un bazin hidrografic cu o suprafață de 5.033 km2. Șieul este cel mai mare afluent al Someșului Mare.

Someșul Mic cu o suprafață a bazinului de 3.773 km2 și lungimea de 178 km, se formează din două pâraie de munte: Someșul Cald și Someșul Rece, care se unesc la poalele estice ale Munților Gilău, în localitatea Someșul Rece. Someșul Cald este considerat ca izvor al Someșului Mic, datorită dimensiunilor mari ale acestuia. Fizeșul este cel mai mare afluent al Someșului Mic, ca mărime.

Someșul Cald (S = 526 km2, L = 66,5 km) izvorăște de sub vârful Piatra Arsă 1.550 m, din masivul central al Bihariei -Vlădeasa. Cel mai mare afluent al său este Belișul.

Someșul Rece (S = 331 km2, L = 45,6 km) își are obârșia în apropierea Muntelui Mare (de sub vf. Runcului –1.609 m), drenează prin afluenții săi pe partea centrală a Munților Gilăului. Cel mai mare afluent este Răcătău.

Râul Crasna (cod cadastral II.2) are o suprafață de 1.931 km2 și lungimea de 134 km, adunând apele a 54 cursuri de apă. Are afluenții principali: Zalău, Maja și Maria, cu lungimi ce nu depășesc 38 km.

În tabelul 10 se prezintă principalele stații hidrometrice și parametri hidrologici caracteristici.

Tabel 10. Principalele stații hidrometrice și parametri hidrologici caracteristici

În ce privesc lacurile, în spațiul hidrografic Someș -Tisa sunt identificate nouă lacuri de acumulare importante (cu suprafața mai mare de 0,5 km2), cu o folosință complexă, ce însumează un volum util de 291,3 mil.m3 și mai multe lacuri naturale cu suprafețe mai mici de 50 ha (Lacul Știucilor, Lacul Buhăescu, Lacul Bodi-Mogoșa etc). Stocul mediu teoretic multianual însumează 6.593 mil.m3, din care resursa tehnic utilizabilă reprezintă 20%, fiind de 1.316 mil.m3.

Resursele de apă subterană inventariate la nivel bazinal se cifrează la 483 mil.m3 cele teoretice și 345 mil.m3 cele utilizabile (de calcul), fiind constituite în proporție de 62.3% din acvifere freatice și 37.7% cele de adâncime.

[Planul de Management al Riscului la Inundații – Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa Pag. 4- 8].

10.4.1. Bazinul hidrografic Someș

Față de totalul investigat pe bazin de 1.818 de km, pe tronsoane caracteristice, 284 km (15.6 %) s-au încadrat în clasa I de calitate, 970 km (53.4 %) s-au încadrat în clasa II de calitate, 365 de km (20.1 %) în clasa a III-a, 122 de km (6.7 %) în clasa a IV-a și 77 km (4.2 %) în clasa V. Înafara rezultatelor caracterizării globale sunt de relevat secțiunile în care s-au înregistrat depășiri (individuale), la unul sau mai mulți parametrii, ale limitelor admisibile ale categoriei a V-a: amonte cfl. Nadăș (Pt, PO4) pe râul Popești; cfl. Someșul Mic ( CBO5, CCO-Cr, NH4, NO2, Nt, Rez.Fix, Cl, Mn, Fe) pe râul Zăpodie; Bușag (Cu, Cd, Mn) pe râul Lăpuș; amonte cfl. Someș (SO4, Fe, Mn, Cd, Cu, Zn) pe râul Ilba; Berveni (NO2) pe râul Crasna; Borla (PO4, NO2) pe râul Zalău; Copalnic (Cd) pe râul Cavnic; Baia Mare ( Mn, Cd, Cu, Zn) pe râul Săsar; amonte cfl. Săsar (Zn, Mn, Cd) pe râul Firiza.

Calitatea apei din bazinul hidrografic Someș a fost necorespunzătoare, în legătură cu evaluarea indicatorilor din categoria substanțelor prioritare/prioritar periculoase, referitor la indicatorii Cr, Cu și Ni, în majoritatea secțiunilor unde au fost monitorizare aceste substanțe, în bazinul hidrografic Someșul Mare, referitor la indicatorii Pb, Cu si Ni, în majoritatea secțiunilor unde au fost monitorizare aceste substanțe în bazinul hidrografic Someșul Mic și referitor la indicatorul Cu, în majoritatea secțiunilor unde au fost monitorizare acesta în bazinul hidrografic Someș, aval Dej și în bazinul hidrografic Crasna. În afară de cauze naturale și poluări difuze, poluările menționate provin din activități din industria chimică (Someș-Dej), industria extractivă (E.M. Baia Sprie, E.M. Herja, E.M. Cavnic), industria metalurgică (Romplumb Baia Mare) și zootehnie (Ferma de porci Moftin).

10.4.2. Bazinul hidrografic Tisa

S-a constatat că, din punct de vedere al repartiției râurilor pe tronsoane caracteristice, din lungimea totală de 548 de km investigată pe ansamblul bazinului, 238 km (43.4 %) s-au încadrat în clasa I de calitate, 224 km (40.9%) în clasa a II-a, 77 km (14.1 %) în clasa a III-a și 9 km (1.6%) în clasa V. Unele depășiri ale limitelor admisibile pentru clasa a V-a s-au înregistrat la o serie de indicatori, în secțiunea: av. Baia Borșa (Cd, Cu) pe râul Cisla. În legătură cu evaluarea indicatorilor din categoria substanțelor prioritare/prioritar periculoase, calitatea apei din b.h. Tisa a fost necorespunzătoare, referitor la indicatorii Cu, Pb, Cd și Ni in 42 % din secțiunile monitorizate.

În legătură cu indicatorul Cu, calitatea apei din bazinul hidrografic Tisa a fost necorespunzătoare în majoritatea secțiunilor. În afară de cauze naturale și poluări difuze, poluările menționate provin din activități din industria extractivă: E.M. Baia Borșa, E.M. Turt etc. Din punct de vedere biologic, caracterizarea calității apei în bazinul hidrografic Tisa s-a efectuat pe o lungime totală de 548 km, cuprinzând 14 cursuri de apă și 14 secțiuni de monitorizare. Din totalul de 548 km de râuri monitorizați s-au încadrat în clasa I de calitate 148 km (27,01%) – starea ecologică foarte bună, 359 km (65,51%) s-au încadrat în clasa a II-a de calitate – starea ecologica bună, 12 km (2,19%) s-au încadrat în clasa a III-a de calitate – starea ecologică moderată, 20 km (3,65%) s-au încadrat în clasa a IV-a de calitate – starea ecologică slabă, 9 km (1,64%) s-au încadrat în clasa a V-a de calitate – starea ecologică proastă.

Sub aspectul stării ecologice, zonele critice care necesită îmbunătățirea calității apei reprezintă 41 km, din care: clasa a III-a de calitate – stare ecologică moderată: 12 km râul Tur, secțiunea aval Negrești Oaș – amonte acumulare Călinești: 12 km; clasa a IV-a de calitate – stare ecologică slabă: 20 km; râul Turț secțiunea aval Mina Turț – confluența: 20 km; clasa a V-a de calitate – stare ecologică slabă: 9 km; râul Cisla secțiunea aval Baia-Borșa – confluența: 9 km.

10.5. Ape uzate generate pe sectoare de activitate. Definiții

Apele uzate reprezintă apele folosite în procese industriale de producție sau în gospodăriile populației, poluate cu diferite substanțe, evacuate prin intermediul sistemului de canalizare în receptori naturali (râuri, lacuri, Marea Neagră) sau pe diferite terenuri, cu sau fără epurare prealabilă.

Apele uzate menajere reprezintă apele uzate din gospodăriile populației, provenite de la grupurile sanitare, gătit, spălat etc.

Ape uzate industriale reprezintă apele uzate provenite din diferite procese industriale.

Apele uzate orășenești reprezintă apele uzate menajere sau un amestec de ape uzate

menajere cu ape uzate industriale și/sau ape meteorice.

Sistemul de canalizare este un sistem de canale și conducte care adună apele uzate din mai multe surse pentru a le evacua împreună și poate fi conectat sau nu la o stație de epurare.

Stația de epurare este o instalație sau un grup de instalații construite sau adaptate pentru diminuarea cantității de poluanți din apele uzate.

Stația de epurare orășenească îndepărtează poluanții din apele uzate orășenești compuse dintr-un amestec de ape uzate menajere și industriale. Stațiile de epurare orășenești sunt operate de către administrația publică a localităților sau de către companii private aflate în subordinea autorităților publice.

Stațiile de epurare industrială îndepărtează poluanții din apele uzate industrial, fiind operate de către unitățile economice.

Stația de epurare independentă este o ministație de epurare a apelor uzate provenite de la zone rezidențiale sau mici unități sociale și/sau comerciale (spitale, școli, unități militare, hoteluri, magazine).

Influentul reprezintă apele uzate intrate în stația de epurare.

Efluentul reprezintă apa uzată epurată evacuată de stația de epurare sau de o treaptă de epurare.

Consumul biochimic de oxigen CBO5 reprezintă cantitatea de oxigen care se consumă pentru degradarea oxidativă de către microorganisme a substanțelor organice conținute, la temperatura standard (20oC) și timpul standard (5 zile).

Consum chimic de oxigen CCO-Cr (metoda cu bicromat de potasiu) reprezintă concentrația masică de oxigen echivalentă cu cantitatea de bicromat de potasiu consumată pentru oxidarea în mediu acid a materiilor organice dizolvate și în suspensie prezente în apele uzate.
Materii în suspensie MTS reprezintă substanțele insolubile din apa uzată, care se pot separa prin filtrare, centrifugare sau sedimentare (cu dimensiuni de max. 2 mm).

Tabel 11 – Cantitatea de azot din apele uzate:

Tabel 12 – Ape uzate generate pe sectoare de activitate:

Fig. 12. Grafic conținând volumul apelor uzate pe anii 2012-2014 [http://statistici.insse.ro/shop/]

CAPITOLUL XI

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL POLUĂRII APELOR

În scopul protecției și conservării mediului acvatic, printre mijloacele utilizate, alături de gospodărirea complexă și rațională a acestuia, un rol deosebit de important și eficient revine instrumentelor juridice utilizate pentru combaterea faptelor de încalcare a regimului legal de ocrotire a mediului acvatic.

Pentru toți utilizatorii apelor și resurselor lor naturale, Legea nr. 137/1995 și Legea nr. 107/1996, stabilește obligații și răspunderi în scopul asigurării protecției acestor elemente naturale ale mediului împotriva poluării.

Nerespectarea acestor obligații atrage răspunderea civilă, penală sau contravențională, după caz și aplicarea sancțiunilor legale corespunzătoare. Menționăm că cea mai utilizată formă de răspundere juridică pentru poluarea apelor este răspunderea contravențională.
Legea nr. 107/1996, grupează faptele ilicite săvârșite în legătură cu protecția apelor în două categorii, acordând prioritate răspunderii contravenționale și penale.

În cele mai multe situații, infracțiunile stabilite sunt infracțiuni de pericol, fiind considerat de legiuitor pericol semnificativ ce trebuie sancționat penal, simpla nerespectare a unor restricții și măsuri stipulate. Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 107/1996, se constată de către organele abilitate în acest sens și de către personalul competent să constate contravențiile.

Subiecte ale răspunderii juridice în acest domeniu la nivel internațional, sunt statele și organizațiile guvernamentale sau organizațiile nonguvernamentale. Răspunderea juridică a subiectelor de drept pe plan internațional îmbracă, de regulă, forma răspunderii civile, iar sancțiunile ce se aplică statelor în situația în care se împotrivesc măsurilor de protecție sau le încalcă pe cele instituite, sunt de ordin politico-economic.

11.1. Răspunderi și sancțiuni

11.1.1. Răspunderea contravențională

Sunt considerate contravenții în domeniul apelor, conform art. 87 din Legea apelor nr. 107/1996 (unde sunt enumerate 53 de fapte) dintre care cele mai semnificative sunt:

– executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legatură cu apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără respectarea avizului sau autorizației de gospodărire a apelor;

– folosirea resurselor de apă de suprafață sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor, cu excepția satisfacerii necesităților gospodăriei proprii;

– evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizației de gospodărire a apelor;

– nerespectarea de către agenții economici a obligației de a solicita autorizația de gospodărire a apelor, la termenele stabilite;

– neîntreținerea corespunzătoare a malurilor sau albiilor în zonele stabilite, de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosință a apei sau de către deținătorii de lucrări;

– practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă, a pisciculturii în regim de furajare a peștilor;

– vărsarea sau aruncarea în instalații sanitare sau în rețele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanțelor periculoase;

– inexistența, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire și combatere a poluării accidentale sau neaplicarea acestora;

– inexistența dispozitivelor sau a aparaturii de măsură și control al debitelor de apă captate sau evacuate;

– neparticiparea la acțiunile de apărare împotriva inundațiilor, de combatere a secetei sau a altor calamități natural [Ernest Lupan, 2000].

11.1.2. Răspunderea penală

Înafara faptelor care, deși sunt contravenții, pot fi săvârșite în anumite condiții când sunt considerate infracțiuni, în art. 92 din Legea apelor nr. 107/1996 sunt reglementate mai multe infracțiuni în domeniul apelor. Astfel, evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață sau subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, bacterii sau microbi, în cantități sau concentrații care pot schimba caracteristicile apei, făcând-o astfel dăunătoare pentru sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, pentru viața animalelor și mediul de viață, pentru producția agricolă sau industrială ori pentru fondul piscicol constituie infracțiuni și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Utilizarea resurselor de apă, în diferite scopuri fără autorizația de gospodărire a apelor, constituie infractiune și se pedepșeste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Restrângerea utilizării apei potabile pentru populație în folosul altor activități sau depășirea cantității de apă alocate, dacă are un caracter sistematic sau a produs o perturbare în activitatea unor unități de ocrotire socială ori a creat neajunsuri în alimentarea cu apă a populației, constituie tot infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Poluarea în orice mod a resurselor de apa, dacă are un caracter sistematic și produce daune utilizatorilor de apă din aval constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Fapta săvârșită împotriva unei colectivități, prin otrăvire în masă, provocare de epidemii sau de alte consecințe deosebit de grave, ca urmare a otrăvirii sau a infectării apei, se pedepsește potrivit Codului penal.

11.1.3. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă în cazul poluării apelor, intervine ori de câte ori prin contravenție sau infracțiune săvârșite în acest domeniu se cauzează și un prejudiciu patrimonial. Această răspundere are caracter obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară [Ernest Lupan, 2000].

CAPITOLUL XII

PARTEA PRACTICĂ

12.1. Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor miniere

12.1.1. Introducere

Apa este elementul geologic comun, prezent în aproape orice structură geologică, în diferite varietăți de existență și manifestare. Poluarea mediului geologic are ca agent principal de transport apa, pe întregul circuit global al acesteia: în atmosferă (vapori și precipitații), la nivelul suprafeței topografice (curgerea de suprafață), în adâncul hidrostructurilor (curgerea subterană).

Se poate considera că toate apele naturale, în diferitele lor stadii sunt de fapt roci formate de mineralul apă, H2O. Apele naturale nu sunt niciodată pure. Ele conțin diferite impurități gazoase sau dizolvate și macro și microparticule.

Pentru unii poluanți, apa reprezintă un mediu de transport, pentru altii un rezervor.

În ultimii ani au existat foarte multe preocupări legate de influența metalelor și în special a metalelor grele din haldele de steril, asupra mediului înconjurător și, mai ales a apelor. Asfel de preocupări există atât la noi în țară, cât și pe plan internațional.

Haldele de steril minier reprezintă o sursă de poluare pe termen lung, deoarece în anumite condiții de mediu, diferite metale din componența mineralelor pot fi eliberate în mediul înconjurător. Astfel, identificarea unor caracteristici mineralogice și geochimice ale produșilor atmosferici din haldele de steril, rezultați în urma lucrărilor de exploatare în cariera de la Negoiul Românesc (Călimani), precum și impactul acestora asupra mediului a fost abordată în lucrarea [Stumbea D., J. Earth Environ. Sci., 5(2), p. 9-18, 2010]. Prin evaluarea în mod direct, prin spectrometrie de absorbție atomică a conținutului de metale grele și conținutului de arsenic din apele naturale, datorită activităților miniere din zona râului Arieș s-a stabilit gradul de poluare de pe acest râu [Marin C., Tudorache A. Moldovan Oana Teodora, Povara I. Rasca Geza, J. Earth Environ. Sci., 5(1), p. 13-24, 2010].

Compoziția mineralogică a haldelor de steril și influența acestora asupra mediului înconjurător și, în special asupra plantelor, la minele din zona Baia Mare a fost abordată în lucrarea [Damian F., Damian, G., Carpath. J. Earth Environ. Sci., 1(2), p. 63-72, 2006]. S-a constatat că, datorită concentrației mari de Pb, Cu, Zn și Mn din haldele de steril, prin acțiunea factorilor de mediu și în special a ploilor sunt contaminate plantele și pajiștile din vecinătatea deșeurilor miniere.

O altă problemă de importanță practică este legată de compușii de care sunt atașate metalele din haldele de steril. Această problemă a fost rezolvată pentru prima dată de către A. Tessier prin procedura de extracție secvențială [Tessier A., Campbell P.G.C., Bisson M., Anal. Chem., 51 (7), p. 844-851, 1979]. Această procedură a fost aplicată de diverși autori pentru analiza diferitelor metale din haldele de steril, precum și a compușilor de care sunt legate metalele respective.

Asfel, utilizând fluorescența de raze X și difracția de raze X, au fost identificate metalele care se găsesc în unele mine părăsite din Japonia și a compușilor chimici de care sunt atașate aceste metale [Sasaki K., Haga T., Hirajima T, Kurosawa K., Tsunekawa M., Materials Transactions, 43(11), p. 2778-2783, 2002]. Contaminarea unor iazuri cu Pb și Zn din La Calamine, situată în estul Belgiei a fost abordată prin analiza elementală și difracție de raze X, utilizând tehnica de extracție secvențială [Cappuyns V., Swennen R. Niclas M., Journal of Geochemical Exploration 93, p. 78-90, 2007]. O combinație de extracție chimică, difracție de raze X , fluorescență de raze X și spectroscopie Raman a fost utilizată pentru studiul poluării unor mine părăsite din zona Arizona (Statele Unite) [Hayes S.M., White S.A., Thomson T.L., Maier R. M. and Chorover J., Appl. Geochem. 42(12) p. 2234-2245, 2009].

Calitatea apelor constituie o componentă ecologică și economică a sistemului de gospodărire a surselor de apă.

Primul document internațional în materia protecției apelor îl constituie “Carta europeană a apei”, a fost adoptat de Consiliul Europei în anul 1968 și a cuprins o serie de reguli și principii [http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/cooperare_internationala/implementarea_DCA.pdf (implementarea 2000/60/CE DCA în țara noastră)], care au primit ulterior consacrare juridică. Principiile proclamate de acest document, aplicabile protecției și managementului apelor au constituit punctul de plecare al altor documente adoptate la nivel internațional în materie, care au adus contribuții esențiale cu privire la protecția apelor.

În România, prima lege specială în domeniul apelor a fost Legea regimului apelor din 1924. Numeroase acte normative ulterioare au impus un nou regim utilizării și protecției apelor. Adoptarea unei legislații moderne, cuplată cu standardele normative europene, adecvată realităților protecției apelor din România a devenit în ultimii ani o necesitate și chiar o urgență, transformată în realitate juridică prin adopatrea Directivei-Cadru Europene privind Apa 2000/60/CE, reflectată în legislația românească [Legea apelor nr. 107/1996 art. 1, alin. 2] prin Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107 din 1996 (modificată și ea recent prin Ordonanța de urgență nr. 69/2013).

Cu această ocazie a fost elaborată o nouă strategie și politică în domeniul gospodăririi apelor “Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie păstrată, protejată și tratată ca atare”. Directiva 2000/60/CE este prima Directivă Europeană care asigură dezvoltarea durabilă – armonizarea dezvoltării sistemului socio-economic cu capacitatea de suport a mediului acvatic.

În țara noastră, MANAGEMENTUL RESURSELOR DE APĂ se realizează prin elaborarea planurilor de management a bazinelor hidrografice, ținând cont de caracteristicile acestora, calitatea apei potabile și impactul activității omului asupra calității apelor.

Politica în domeniul protecției mediului vizează îmbunătățirea infrastructurii de mediu și reducerea decalajului existent față de celelalte țări, membre ale UE, conservarea biodiversității, reducerea poluării și îmbunătățirea calității apelor și nu în ultimul rând, promovarea producerii de energie din surse alternative, regenerabile și nepoluante, prin creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

Vizează de asemenea – îndeplinirea până în 2020, a angajamentelor asumate de România pentru implementarea pachetului ”Energie-schimbări climatice”, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și finalizarea Strategiei Nationale privind Schimbarile Climatice pentru perioada 2013 – 2020 (vezi Decizia nr. 406/2009/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră).

Acquis-ul comunitar în domeniul poluării constă într-o serie de instrumente legislative și politice, acestea incluzând înțelegeri internaționale, cu privire la managementul deșeurilor (inclusiv a celor radioactive), piața nucleară comună, siguranța, alimentarea și problemele de sănătate, investițiile, relațiile internaționale, promovarea cercetării, protecția împotriva radiațiilor ș.a.

Direcțiile de acțiune ale Programului de guvernare 2013-2016 privesc, în principal următoarele aspecte:

– asigurarea unui management durabil al apelor, pădurilor și faunei cinegetice, prevenirea riscului și diminuarea efectelor calamităților naturale, respectarea dreptului constituțional la un mediu sănătos;

– integrarea măsurilor de protecție a apelor în politicile sectoriale la nivelul UE și îmbunătățirea infrastructurii de gospodărire a resurselor de apă, pe bazine hidrografice (amenajarea acestora);

– atingerea stării ecologice bune prin îmbunătățirea calității apei, gospodărirea durabilă, asigurarea monitoringului și perfecționarea cadrului legislativ în domeniul apelor;

– respectarea angajamentelor europene prin implementarea directivelor europene în domeniul apelor și a strategiei naționale de management, realizarea proiectelor de investiții de alimentare cu apă, canalizare, stații de epurare a apelor uzate etc;

– elaborarea unui Program național de împădurire.

Responsabilitățile pentru refacerea mediului geologic se stabilesc în conformitate cu principiul poluatorul plătește.

12.1.2. Procedura de extracție secvențială Tessier

Pentru a evalua mobilitatea metalelor din diferite probe solide, procedura Tessier este una dintre schemele de extracție mai des utilizate. Procedura de extracție secvențială elaborată de Tessier constă în extracția chimică secvențială a metalelor din diferite combinații. Cel mai des se analizează următoarele metale: Cd, Co, Cu, Pb, Zn, Fe și Mn. Acestea se extrag în cinci fracții: 1) metale mobile; 2) legate de carbonați; 3) legate de oxizi, în special de oxizi de Fe și Mn; 4) legate de materie organică și 5) reziduale. Extracțiile se fac cu diverși agenți chimici iar analiza elementală din extracții se face prin diferite metode, ca de exemplu: fluorescența de raze X, spectroscopie de absorție atomică sau spectroscopie de emisie atomică.

Fracția notată cu F1 este constituită din urme de metale care schimbă în apă, compoziția ionică și suferă diferite procese de absorție-desorbție, de aceea se mai numesc și ”exchangeable”. Fracția care este asociată cu sedimente de carbonați sau legată de carbonați se notează cu F2. Fracția legată de oxizi de Fe și Mn se notează cu F3. Oxizii de Fe și Mn sunt necrofagi excelenți pentru urme de metale și sunt termodinamic instabili, în condiții anoxice. Fracția F4 corespunde urmelor de metale care sunt legate de materia organică, care provine din organisme vii, grohotiș, acid humic și acid fulvic. În condiții de oxidare, materia organică se degradează, ducând la eliberarea urmelor de metale. După ce primele patru fracții au fost îndepărtate, solidele reziduale conțin minerale în compoziția cărora se găsesc și metale înglobate în structura lor cristalină. Aceste metale nu este de așteptat să se elibereze în soluții, în condiții normale întâlnite în natură și într-un timp rezonabil. Pentru extragerea metalelor, în etapele mentionate se folosesc diferiți agenți chimici; în fiecare secvență de extracție se utilizează altă categorie de agenți. Astfel, pentru obținerea fracției F1 se poate folosi soluție de clorură de magneziu sau soluție de acetat de sodiu.

Pentru extragerea fracției F2, corespunzătoare metalelor legate de carbonați se poate folosi acetat de sodiu, combinat cu acid acetic pentru ajustarea PH-ului. Extragerea fracției F3, corespunzătoare oxizilor de Fe și Mn se poate face cu Na2S2O4 combinat cu citrat de Na sau solutie de NH2OH.HCl. Dacă se lucrează cu ultima soluție, aceasta trebuie încălzită la o temperatură de aproximativ 960C, sub agitare continuă. În cazul metalelor legate de materie organică, pentru extragerea acestora în cazul fracției F4 se poate folosi un amestec de HNO3, H2O2 încălzit la aproximativ 850C. După răcire se folosește soluție de acetat de amoniu, pentru a preveni absorția metalelor extrase pe sedimente oxidate. Fracția F4 care este fracția reziduală și se obține cu un amestec de HF-HClO4. Extracțiile selective se pot colecta prin centrifugare, pentru a minimiza pierderile de materiale solide.

12.1.3. Investigarea poluării unor sedimente miniere din România, utilizând procedeul de extracție Tessier Au fost investigate halde miniere de steril din zonele: Săsar-Baia Mare, Certej-Deva și Valea Arieșului. Scopul studiului a fost acela de a determina care sunt metalele rămase în sedimentele de steril, în ce compuși se găsesc aceste metale și cum se pot extrage aceste metale sub influența unor factori chimici și intrarea acestor metale în circuitul hidrologic sub formă de poluanți. Pentru analiza elementelor chimice care rezultă din extragerea acestora prin metoda Tessier s-a folosit metoda spectrometriei de emisie. Aparatul utilizat a fost un spectrometru de emisie optică cu cuplaj inductiv în plasm de tip Optima DV 3500, de la firma Perkin Elmer. Pentru analiza compușilor solizi rămași după fiecare extracție s-a utilizat un difractometru de raze X Bruker D8 Advance, cu monocromator în fasciculul incident, cu cristal de Ge (111) pentru obținerea de înaltă rezoluție și a unui detector ultrarapid de tip EyeLynx. Prezentăm în continuare, pe scurt principiile metodelor de analiză prin spectroscopie de emisie și difractie de raze X, pe pulberi. Metoda de analiză prin spectroscopie de emisie este una dintre cele mai utilizate metode pentru analiza de metale sub formă de urme. Tehnica este bazată pe emisia spontană a fotonilor din atomi și ioni ce au fost excitați în descărcare de radio-frecvență (RF). Proba de analizat trebuie să se găsească sub formă de soluție. Proba sub formă de soluție este convertită în aerosoli și direcționată spre canalul central unde se produce plasma. În centrul plasmei, produse prin cuplaj inductiv, temperatura acesteia este de aproximativ 10 000 K, astfel încât aerosolii se evaporă instantaneu. Elementele de analizat se găsesc inițial ca atomi liberi, în stare gazoasă care, imediat se ionizează prin ciocniri. Se obțin astfel ioni și atomi în stare excitată, datorită ciocnirilor care au loc. Prin dezexcitarea atomilor și ionilor se emit fotoni. Lungimile de undă a fotonilor emiși sunt caracteristice pentru elementele chimice prezente în plasma de analizat. De asemenea, concentrația fotonilor emiși este proporțională cu concentrația elementelor din care au provenit fotonii. Fotonii emiși sunt focalizați cu o lentilă și analizați cu un monocromator pentru determinarea lungimilor de undă emise și a intensității radiațiilor emise. De aici rezultă elementele prezente în proba de analizat și concentrațiile acestor elemente. Difracția razelor X pe pulberi este o metodă de analiză structurală din care se obțin informații despre compușii în stare solidă cristalină. În cazul nostru am utilizat difracția de raze X pe pulberi cristaline, pentru identificare compușilor prezenți în probele de anailzat, atât înainte de extracții, cât și după fiecare extracție.

Principiul metodei este următorul: se știe că fiecare compus are o anumită structură cristalină, adică un sistem cristalografic cu anumiți parametrii de rețea, un anumit grup spațial și o distribuție bine determinată a atomilor în celula elementară. Difracția razelor X se produce pe planele cristalografice, fiecare compus are un anumit set de plane cristalografice care produce difracție de intensitate semnificativă. Are loc difracția razelor X, dacă este îndeplinită condiția lui Bragg: 2d.sinθ =. În această relație d este distanța interplanară, θ este unghiul dintre direcția fasciculului incident și planul probei, care este egal cu unghiul dintre planul probei și direcția fasciculului difracta iar este lungimea de undă. Lungimea de undă utilizată a fost =1.54056Å, care provine de la un tub de Cu. Proba sub formă de pulbere se plasează într-un suport de probe care se tasează pentru a avea o planeitate cât mai bună după care se plasează pe goniometru. Radiația X provenită de la tubul de raze X trece printr-un sistem de fante, după care cade pe proba unde are loc difracția după care trece din nou printr-un sistem de fante și cade pe un detector. Se înregistrează intensitatea difractată, în funcție de unghiul de difracție 2 θ. Din pozițiile maximelor de difracție se determină compușii care sunt prezenți în proba de analizat. Probele colectate de la Săsar-Baia Mare, Certej-Deva și Valea Arieșului au fost uscate, măcinate și trecute prin sită, pentru a obține particule mai mici de 250 m. În continuare au fost supuse unui proces de extracție secvențială, după metoda lui Tessier. Schema de extracție Tessier este prezentată în figura 13.

Fig. 13. Schema de extracție Tessier

Se observă că fracția F1 a fost extrasă cu MgCl2, având un pH=7, fracția 2 a fost extrasă cu acetat de Na la pH=5, fracția 3 cu NH2OH.HCl în acid acetic 25% iar fracția 4 cu 0.02M HNO3 și 30% H2O2 cu pH=2. Pentru extracția fracției 5 s-a folosit 63% HNO3 combinat cu 37% HCl. Atât pentru probele inițiale, cât și pentru probele de după fiecare extracție s-au înregistrat difractogramele de raze X. Difractogramele de raze X au fost procesate cu programul de calcul MATCH2 pentru identificarea compușilor din probe.

Analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar-Baia Mare

Probele au fost colectate din sedimentele de pe râul Săsar – Baia Mare. Sedimentele au rezultat din procesarea minereurilor exploatate în zona respectivă. În această zonă a fost o mină din care se exploata Au, Ag, Pb, Zn și Cu. Probele au fost colectate din două zone, ambele situate în apropierea râului Săsar. În tabelul 13 sunt prezentate analizele de elemente pentru zona 1, iar în tabelul 14 sunt prezentate analizele de elemente din zona 2, ambele zone fiind situate în perimetrul râului Săsar-Baia Mare [Conferința “Environmental Legislation, Safety Engineering and Disaster Management”- ELSEDIMA, Ediția a 10-a din 18-19 septembrie 2014, Titlu Poster “Assessment of the dissolved minerals phases in tailings using the Tessier five step extraction scheme”, 2014].

Pentru probele inițiale, notate prin total și reziduul rezultat în urma procesului de extracție Tessier, au fost analizate un număr mare de metale dar pentru probele rezultate în urma extracțiilor F1-F4, au fost determinate concentrațiile corespunzătoare pentru metalele: Cu, Zn, Cd și Pb. În figura 14 sunt arătate difractogramele de raze X pentru probele din zona 1, iar în figura 15, difractogramele de raze X pentru probele din zona 2, tot din perimetrul râului Săsar-Baia Mare. Pentru a observa liniile de difracție mai puțin intense, cele foarte intense au fost trunchiate. Probele notate cu i sunt cele inițiale, înainte de extracții iar cele notate cu Rez. reprezintă rezidul obținut în urma tuturor extracțiilor. Pentru analizele de elemente de la Săsar s-au făcut, în final mediile pentru zona 1 și zona 2. Media conținutului în metale pentru probele colectate de pe râul Săsar sunt prezentate în Tabelul 3. Pentru Cu și Pb s-au analizat distribuția acestor două elemente în diferite fracții care au fost analizate prin metoda Tessier. În figura 16 sunt prezentate distribuția Cu și Pb, calculată în mg/Kg, în cele 5 fracții analizate F1=EXCH, F2=CARB, F3=OX, F4=ORG si F5=REZ, iar în figura 17 este prezentată distribuția procentuală pentru Cu și Pb în cele 5 fracții.

Tabel 13. Concentrația de metale din Halda Săsar-Baia Mare zona 1

Tabelul 14. Concentrația de metale din Halda Săsar-Baia Mare zona 2

Fig. 14. Difractogramele de raze X pentru probele din Săsar-Baia Mare zona 1

Fig. 15. Difractogramele de raze X pentru probele din Săsar-Baia Mare zona 2

Fig. 16. Concentrația masică pentru Cu și Pb, în fracțiile F1-F5 obținute din schema de extracție Tessier

Cu Pb

Fig. 17 Concentrația procentuală pentru Cu și Pb în fracțiile F1-F5 obținute din schema de extracție Tessier

Tabelul 15. Compoziția mineralogică a sedimentelor din perimetrul minier Săsar-Baia Mare

În tabelul 15 este prezentată compoziția mineralogică a sedimentelor de la minele Săsar-Baia Mare. Compoziția mineralogică a sedimentelor indică prezența silicaților, ca fază majoritară și urme de sulfuri de cupru, zinc și plumb. Nu au fost evidențiate minerale de sulfați (anglesite, gypsum) și nici carbonate, prin difractie de raze X în sedimentele analizate. În ciuda faptului că siderite și jarosite sunt produși obișnuiți obținuți din oxidarea piritei, prezența lor nu a fost confirmată prin difracție de raze X în sediment.

12.3. Analiza sedimentelor de steril de la minele Certej – Deva Județul Hunedoara

Deșeurile minere care au fost analizate provin de la minele din partea de sud a Munților Apuseni, în ultimul timp existând un mare interes în ceea ce privește potențialul de poluare a acestor mine [Levei E., Roman M., Miclean M., Borodi G., Senila M. 2013, Carpathian Journal of Earth and Environmmental Sciences., 8(3), p. 167-174, 2013].

Pentru o analiză mai completă au fost analizate concentrațiile de metale obținute prin procedeul de extracție Tessier, de la două zone diferite din halda Mialu Certej. Rezultatele sunt prezentate în tabelele 16 și 17. Difractogramele de raze X pentru probele inițiale și cele rezultate după procedeul de extracție Tessier sunt prezentate în figurile 18 și 19. În urma analizelor prin difracție de raze X s-au determinat compușii mineralogici prezenți în probele de steril de la minele Certej. Cea mai mare cantitate de minerale se găsește sub forma de cuarț (SiO2), care este și faza majoritară. Silicații care au fost identificați sunt: albite, (NaAlSi3O8), muscovite (Kal2(Si3Al) și K-feldspar (KalSi3O8). Au fost găsite următoarele sulfuri: chalcopyrite (CuFeS2), pyrite (FeS2), arsenopyrite (FeAsS). Dintre sulfați au fost identificați următorii compuși: jarosite (KFe3(SO4)2(OH)6 și gypsum (CaSO4). Carbonații prezenti au fost găsiți sub formă de calcite (CaCO3) și dolomite CaMg(CO3)2.

Tabelul 16. Concentrația de metale din Halda Mialu Certej – Deva Județul Hunedoara zona 1

Fig. 18. Difractogramele de raze X pentru probele din Mialu Certej – Deva Județul Hunedoara zona 1

Tabelul 17. Concentrația de metale din Halda Mialu Certej – Deva Județul Hunedoara zona 2

Fig. 19. Difractogramele de raze X pentru probele din Mialu Certej – Deva Județul Hunedoara zona 2

12.4. Analiza sedimentelor de steril de la minele din zona Valea Arieșului

Valea Arieșului este una din zonele cele mai importante de exploatare minieră, de unde au fost extrase minereuri de metale prețioase dar și alte metale cum ar fi Cu, Cd, Pb și Zn. Dar, totodată această zonă are și un mare potențial turistic și de aceea este important să fie monitorizată din punct de vedere al poluării apelor cu metale rezultate din haldele de steril rămase dupa exploatările miniere. În ultimul timp au apărut studii referitoare la potențialul de poluare asupra mediului, datorat reziduurilor miniere din Valea Arieșului [Levei E., Frentiu T., Ponta M, Tanaselia C., Borodi G., Chemistry Central Journal p. 7(5), 2013]. S-au recoltat probe pentru analize din Brăzești și din Săliște. Probele recoltate au fost supuse procedeului de extracție Tessier, extracțiile respective fiind analizate prin spectroscopie de emisie pentru determinarea de metale în extracțiile respective, precum și pentru probele inițiale. Concentrațiile de metale provenite din halda Brăzești sunt prezentate în tabelul 18 iar cele provenite din halda Săliște, în tabelul 19. Difractogramele de raze X pentru probele provenite din Halda Brăzești sunt prezentate in figura 8 iar pentru cele din halda Săliște, în figura 20. Dintre compușii mineralogici identificați în halda Brăzești, cel mai important se remarcă cuarțul (SiO2) care constituie faza majoritară. Silicații identificați în faze minoritare și sub formă de urme sunt: albite (NaAlSi3O8), muscovite (Kal2(Si3Al), feldspar (Al2CaSrO8Si2). Compușii din categoria sulfurilor, prezenți sub formă de urme au fost următorii: calcopyryte (CuFeS2), pyrrhotite (Fe9S10), galena (PbS). Sub formă de sulfați nu a fost identificat nici un compus, în schimb sub formă de carbonați au fost identificate următoarele minerale: eitelite (Na2Mg(CO3)2), calcite (CaCO3), dolomite (CaMg(CO3)2). De asemenea, au mai apărut și minerale care conțin arsen sub formă de wilhelmkleinite (As2Fe2ZnO8(OH)2) și potasium hydroxo pentafluoro arsenate (AsF5K(OH)).

Pentru probele din halda Săliște, faza majoritară este cuarțul (SiO2) iar dintre silicați au fost puși în evidență: albite (NaAlSi3O8), orthoclase (AlKSi3O8), anorthoclase (AlCaKNaO8Si3). Dintre sulfuri a fost evidențiată pirita (FeS2).

Tabelul 18. Concentrația de metale din Halda Brăzești Valea Arieșului

Fig. 20. Difractogramele de raze X pentru probele din Brăzești Valea Arieșului

Tabelul 20. Concentrația de metale din Halda Săliște Valea Arieșului

Fig. 21. Difractogramele de raze X pentru probele din Săliște Valea Arieșului

12.5. Poluare accidentală gravă în Apuseni, la iazul decantare de la Valea Șesii. Sterilul toxic a ajuns în râul Arieș

În data de 3 aprilie 2017, la iazul de decantare a sterilului de la Valea Șesii, aflat în administrarea societății Cupru Min S.A. Abrud, a avut loc o poluare accidentală gravă. Potrivit primelor informații una dintre sondele inverse a cedat, iar sterilul a ieșit în Valea Șesii, apoi în râul Arieș. De precizat că iazul de steril de la Valea Șesii – Geamăna este cel mai mare din țară.

Deocamdată nu s-a raportat mortalitate piscicolă dar, având în vedere toxicitatea apelor din baraj este foarte posibil să existe așa ceva în aval de locul de deversare a văii în râul Arieș. Aceasta este prima deversare accidentală din baraj după mai mulți ani în care nu au avut loc astfel de evenimente. Iazul de decantare aparține companiei Cupru Min S.A. Abrud.

Reprezentanții societății, la care acționar unic este Ministerul Economiei, nu au comentat deocamdată accidentul ecologic. Revărsarea sterilului din baraj a avut loc începând cu ora 12.30. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Alba, poluarea accidentală a avut loc după ce o sondă inversă a cedat la iazul de steril. La fața locului s-au deplasat, luni seara, mai multe echipe de la Garda de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și de la Apele Române care cercetează incidentul, urmând să stabilească și cât de grave sunt efectele poluării și până unde s-au extins. Specialiștii urmează să stabilească și cât de mult a fost afectată flora și fauna piscicolă de pe râul Arieș având în vedere faptul că sterilul cu care apele au fost poluate conține substanțe chimice toxice.

Fig. 22. Sterilul toxic a curs pe Valea Șesii până în Arieș
Sursa: adev.ro/onugu6

Cele mai recente evaluarări ale Ministerului Mediului arată că în zonă ar fi nevoie de investiții de mediu în valoare de aproximativ 15 milioane de euro. Barajul are o suprafață de aproximativ 130 ha. Sterilul rezultat de la mina de cupru de la Roșia Poieni este deversat în Valea Șesii, unde odată era satul Geamăna. Compania Cupru Min S.A. din Abrud a primit autorizația de mediu pentru exploatarea metalelor neferoase de la Roșia Poieni în 23 iulie 2014. Cupru Min Abrud este titularul licenței de exploatare a cuprului din zăcământul de la Roșia Poieni, estimat la 900 de milioane de tone, reprezentând 60% din rezerva de cupru României.

Fig. 23. Râul Arieș în aval de locul de vărsare a văii Șesii

”Emiterea autorizației integrate de mediu și stabilirea condițiilor de funcționare era necesară pentru a se preveni poluarea asupra mediului, în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile și, dacă acest lucru nu este posibil, să se reducă orice impact asupra mediului; stabilirea condițiilor pentru monitorizarea/supravegherea amplasamentului iazului Valea Șesei astfel încât să se prevină orice poluare semnificativă și orice incident sau accident, chiar dacă instalația în ansamblu nu funcționează, potrivit Ministerului Mediului”, se afirmă în documentația care a stat la baza emiterii documentului.

Barajul de la Valea Șesii este un iaz de decantare de vale, deschis, având un singur baraj construit din anrocamente. Apa care trece pe sub haldă și ajunge în iaz are pH între 1,5 – 2, iar culorile sunt de la metale (Cu, Fe, Cr, Zn, As, Mn etc.). O substanță toxică gasită în barajul de decantare de la Valea Șesii este cadmiul care depășește și de zece ori valorile normale.
12.6. Un râu din România s-a colorat în roșu

Râul Săsar, care traversează orașul Baia Mare, s-a colorat în roșu (9 ianuarie 2018). Potrivit Directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, dl. Stelian Ivașcu, apele râului Săsar au fost inundate cu mâl provenit cel mai probabil din prăbușirea tavanului unei mine închise. Fenomenul a fost semnalat pe la ora 15, iar la 18 seara, apa mai era încă roșiatică.

Fig. 24. Râul Săsar s-a colorat în roșu

În urma testelor făcute de specialiști s-a stabilit că nu a fost vorba de poluare. Fosta mină Baia Sprie a fost închisă în anul 2007 și se afla în subordinea Companiei Remin Baia Mare.

Râul Săsar a fost puternic poluat cu ape industriale rezultate din minerit și metalurgie timp de peste 50 de ani iar odată cu oprirea activităților industriale, apa râului, dar și ecosistemul au intrat într-o refacere lentă.

Revenirea rațelor sălbatice pe râul Săsar în urmă cu trei ani a fost interpretată de specialiștii în domeniul mediului ca un fenomen pozitiv, demonstrând că flora și fauna râului se reactivează.

CAPITOLUL XIII

SITUAȚIA APELOR UZATE ÎN ROMÂNIA

În procesul de negociere, România trebuie să se conformeze, conform obligațiilor asumate, cu prevederile Directivei nr. 91/271/CE privind epurarea apelor uzate urbane până în anul 2018, iar costurile estimate pentru implementare sunt de circa 9,5 miliarde euro pentru investiții, din care 5,7 miliarde euro pentru stațiile de epurare și 3,8 miliarde euro pentru sistemele de canalizare [date POS Mediu, p. 13-15, 2007-2013]. România a declarat prin H.G. nr. 352/2005 întregul său teritoriu drept zonă sensibilă, ținând cont de aspectele privind protecția mediului și de asezarea sa geografică în bazinul Dunării și Mării Negre, acest aspect presupunând obligația ca toate aglomerările umane cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenți să fie prevăzute cu stații de epurare cu nivel avansat de epurare, respectiv treaptă terțiară (eliminarea azotului și fosforului). În anul 2005, în jur de 79% din apele uzate, provenite de la principalele surse depoluare, au ajuns în receptorii naturali, în special râuri neepurate sau insuficient epurate.

Situația critică a stațiilor de epurare este generată de vechimea rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare, de modificarea capacității de epurare, fără adaptarea acesteia la parametrii constructivi, de slaba capacitate managerială și de situația financiară precară a operatorilor de utilități publice.

Calitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare [date POS Mediu 2007-2013, p.15-16]:

În ultimii 25 de ani în România s-a realizat o creștere a numărului de utilizatori racordați la rețele de apă curentă de la 29% din populația țării, la 65% în condițiile în care, în același interval de timp s-au produs mutații majore și în raportul dintre populația urbană și cea rurală. Doar 73% din lungimea totală a străzilor sunt dotate cu rețele de canalizare în mediul urban. Populația care beneficiază de serviciul de canalizare este de aproximativ 11,5 milioane de locuitori, din care 10,3 millioane trăiesc în mediul urban (reprezentând 90% din populația urbană), respectiv 1,15 milioane de locuitori în mediul rural (10% din populația rurală).

Tabel 21

Date privind starea rețelei hidrografice din România [Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile, Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007–2013, p.12-13, versiunea finală 2007].

– 97,8 % din rețeaua hidrografică a României este cuprinsă în bazinul fluviului Dunărea;

– Aproximativ 38% din lungimea Dunării se află pe teritoriul României;

– Cu o medie de numai 2660 m3 de apă/loc/an, față de media de 4000 m3 de apă/loc/an în Europa, România se situează în categoria țărilor relativ sărace în resurse de apă;

– 79% din apele uzate ajung neepurate sau insuficient epurate în receptorii naturali;

– Numai 52% din populația României beneficiază atât de servicii de alimentare cu apă, cât și de canalizare.

CAPITOLUL XIV

STUDIUL POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ȘI BIOSFERĂ ÎN ZONA TRANSILVANIEI

14.1. Studiul nivelelor de poluare atmosferică în bazinul Someș-Tisa și platoul Transilvan prin metode de supraveghere spațială și aeriană și metode spectometrice

Poluarea atmosferică dăunează sanătății umane și mediului înconjurător. După aderarea la Uniunea Europeană, în România, ca urmare a normelor și directivelor impuse la nivel european, emisiile multor poluanți atmosferici au scăzut substanțial, determinând o îmbunătățire a calității aerului. Concentrațiile poluanților atmosferici continuă să fie mari in special in orase unde apar depășiri ale standardelor de calitate a aerului: poluare cu ozon, dioxid de azot și pulberi în suspensie (PM).

Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice, precum: arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transport, industrie și gospodării; procese industriale; agricultură; tratarea deșeurilor și naturale, precum erupțiile vulcanice, praful aeropurtat, dispersia sării marine și emisiile de compuși organici volatili din plante. În funcție de starea de propagare, poluanții atmosferici se împart în: gaze (CO, CO2, SO2, NO, H 2S, Cl2, NH3), solide (praf sau pulberi de metale, oxizi metalici, săruri) și lichide (hidrocarburi, solvenți organici).

Poluanții atmosferici sunt dispersați în aer sub forma unor particule care-și măresc volumul ocupat, fenomen care determină o activitate mai intensă și o viteză de sedimentare mai redusă. Particulele fine dispersate în aer vor avea o stabilitate mai mare și, ca urmare vor persista un timp mai îndelungat, determinând astfel creșterea gradului de poluare [Narashid, R. H. & Wan Mohd Naim, 2010].

Aerosolii sunt o componentă principală a amestecului atmosferic care inflențează variațiile în echilibrul energetic Pămant – atmosferă. Măsurarea parametrilor optici ai aerosolilor permite astfel determinarea gradului de poluare a atmosferei. Poluanții atmosferici primari (de tip SOx, NOx si NHx) contribuie la formarea ploilor acide care conduc la apariția unor probleme în ecosisteme datorate acidificării și eutrofizării apei și solurilor [Dubovik, O., Smirnov, A., Holben, B., 2000].

Pulberile industriale sunt deosebit de toxice atunci când conțin compuși de Pb, Cd, P și nocive dacă conțin particule fine de siliciu, calcar, gips, argila, provocând alterări mecanice ale țesutului aparatului respirator.

Principalele surse de poluare atmosferică în bazinul Someș – Tisa și în platoul Transilvan sunt concentrate în jurul oraselor industriale și în fostele perimetrele miniere în curs de conservare și reabilitare.

Interacțiunea radiației electromagnetice cu moleculele și cu aerosolii rezultă într-o serie de fenomene cum ar fi: împrăștiere (Mie – aerosoli, Rayleigh – molecule, Raman), difracție, refracție și reflexie. Bazându-se pe interacția radiației electromagnetice pe molecule/aerosoli din atmosferă și suprafața terestră monitorizată, poluarea atmosferică poate fi monitorizată cu ajutorul metodelor de supraveghere spațială (date achiziționate de sateliți plasați pe orbite LEO precum Landsat, ASTER, MODIS, Hyperion, Sentinel-2) și aeriană (LIDAR, AVIRIS), corelate cu măsurători in-situ.

Utilizarea metodelor de teledetecție în monitorizarea calității aerului prezintă următoarele avantaje: oferă o supraveghere completă a arealului monitorizat, localizează sursele importante de poluare și distribuția lor spațială, punctează locația în care trebuie concentrat efortul pentru reducerea nivelului poluării și determină relația dintre trăsăturile zonelor urbane/industriale și distribuția poluării aerului.

Sistemele informaționale geografice sunt, de asemenea utilizate în inventarierea, analizarea, modelarea și managementul resurselor naturale care pot estima poluanții prin metode statistice de interpolare.

14.2. Metode de teledetecție satelitare

Pentru supravegherea spațială a poluării atmosferice se descrie mai jos metoda prin care se pot estima poluanții din atmosferă din date multispectrale Landsat 8, ale cărui caracteristici sunt descrise în tabelul de mai jos. În analizele de teledetecție se utilizează combinații standard de benzi spectrale adaptate tematicii urmărite, astfel:

– Benzile Roșu, Verde și Albastru pentru a crea o compoziție în culori naturale, în care obiectele au culorile pe care ochiul uman le percepe (similar unei fotografii color);

– Benzile Infraroșu apropiat, Roșu și Verde pentru a crea o compoziție în culori false, similare unei fotografii în infraroșu în care obiectele nu au aceleași culori ca în cazul percepției umane, vegetația fiind vizualizată în culoare roșie, apa în albastru închis etc;

– Benzile Infraroșu mediu, Infraroșu apropiat și Roșu pentru evidențierea mai accentuată a stării de vegetație, aceasta fiind vizualizată în verde.

Tabel. Caracteristicile spectrale ale satelitului Landsat 8

Detectorii satelitari afișează un răspuns liniar la radiația primită de receptori, indifirent dacă este radianță suprafeței terestre sau provine de la sursele interne de calibrare. Acest răspuns este cuantizat în valori de 8 biți sub formă de valori de luminozitate numite numere digitale (DN).

Transformarea numerelor digitale în radianță presupune redimensionarea valorilor de căștig și distorsiunilor antenei în funcție de limitele domeniului dinamic al antenei.

Radianța, L (λ) = Bias (λ) + [Gai|n (λ) x DN (λ)] (1)

Unde: λ – numărul benzii

L – radianța exprimată în Wm-2sr-1μm-1.

Radința spectrală poate fi convertită în valori de reflectanță prin aplicarea următoarei formule:

p*= (2)

Unde: p*- reflectanța senzorului

L(λ) – radianța aparentă la senzor

D – distanța Soare – Pământ exprimată în unități astronomice

E0(λ) – radianța extraatmosferică solară medie

θ – Zenit (grade).

Datele Landsat 8 sunt rectificate geometric și se aplică tehnici de regresie pentru calibrarea lor în Reflectanță. Trebuie precizat că valorile în reflectanță din atmosfera superioară reprezintă suma reflectanțelor de la suprafața terestră și din atmosferă. Semnalele măsurate în orice bandă din vizibil reprezintă o combinație a efectelor atmosferice și de terestre, în proporții diferite, în funcție de condițiile atmosferice. De aceea este important să se determine contribuția suprafeței terestre din reflectanța totală recepționată de sensor. Deoarece reflectanța de suprafață din diferitele benzi spectrale sunt corelate unele cu altele pană la un anumit prag, prezentul studio propune calcularea reflectanței spectrale din banda infrarosu – mediu, concomitent cu analiza amprentei spectrale în vizibil. Pentru un corp negru (Quaidrari & Vermonte, 1999) reflectanța atmosferică este suma dintre reflectanța aerosolilor și contribuțiile Rayleigh (ec.3). Această simplificare nu este însă valabilă pentru lungimi de undă scurte sau la unghiuri de zenit mari și de aceea se aplică ec. 4.

Rs – TRr = Ratm (3) Rs – Rr = Ratm (4)

Unde: Rs – reflectanța înregistrată de satelitul senzorului

Rr – reflectanța suprafeței

Ratm – reflectanța provenită de la componentele atmosferice (aerosoli si molecule)

T – transmitanța.

După calibrarea imaginii în reflectanță de suprafață, din reflectanța totală înregistrată de senzor se extrage reflectanța provenită de la componentele atmosferice și se împarte pe categorie de poluant (unde este cazul). Concomitent, la sol se realizează măsurători spectrometrice in-situ pentru ca metoda aplicată (amprenta spectrală a sentorului Landsat) să fie validată. Un algoritm de regresie se utilizează in estimarea compusilor atmosferici. Pentru aceasta, s-au utilizat ferestre de dimensiuni 1 x 1, 3 x 3, 5 x 5, 7 x 7, 9 x 9 și 11 x 11. Se iau în considerare acele valori ale reflectanței atmosferice care sunt corelate cu măsurătorile in-situ. Din regresia reflectanță atmosferică estimată și măsurătorile in-situ se obțin coeficienți ale componentei atmosferice. Pentru reducerea zgomotului, datele imagine Landsat sunt filtrate cu un filtru de netezire de dimensiuni 3×3. Următoarea etapă de estimare a compușilor atmosferici constă în aplicarea unui algoritm de calibrare a datelor.

14.3. Metode de teledetecție LIDAR

Principiul LIDAR se bazează pe emiterea unui puls electromagnetic, captarea și analizarea luminii retro-împrăștiate spre un detector de către aerosoli sau molecule. Această tehnică se utilizează în evaluarea distribuției unui strat de aerosoli în coloana atmosferică, a concentrațiilor acestora dar și în măsurarea emisiilor de poluanți în scopul de a determina cu exactitate hazardul asociat cu diferite tipuri de aerosoli și poluanți [Valeriu Filip, 2015].

Sistemele LIDAR au ca și sursă de radiație electromagnetică, lasere cu grad ridicat de monocromaticitate, cu polarizare controlată și cu o densitate mare de energie pe unitatea de frecvență.

Sistemul Micro-LIDAR este folosit pentru măsurători tridimensionale de înaltă rezoluție a parametrilor atmosferici relevanți pentru poluarea regională precum:

– înălțimea și dinamica stratului de amestec al poluanților gazosi și aerosoli;

– încărcătura cu aerosoli (particule, polen, praf, nisip, fluxuri incendii) și dinamică;

– parametrii meteorologici și optici ai norilor, conținutul apă / gheață, dimensiuni geometrice.

Sistemul LIDAR utilizează un laser pulsat care emite semnale scurte de lumină către atmosferă, iar lumina reflectată este detectată cu o anumită întarziere într-un receptor plasat foarte aproape de laser și parelel cu acesta. Atunci când un obiect interceptează fascicolul laser el generează un fascicol reflectat. Acesta poate fi un semnal fără specificație (semnătură) chimică (împrăștiere Rayleigh sau Mie de către aerosoli în atmosfera, caz în care lungimile de undă emise și reflectate sunt aceleași) sau cu specificație chimică (împrăștiere Raman sau fluorescent indusă prin iradiere laser, cazuri în care lungimea de undă reflectată este diferită față de cea a fascicolului emis). Semnalul reflectat conține întotdeauna informații despre obiectul împrăștietor, permițând astfel analizarea fizică și chimică a obiectului de la distanță.

În România, în perioada 2009-2011 s-a elaborat și implementat conceptul RADO (Observatorul Atmosferic 3D Roman), un proiect internațional al cărui obiectiv principal constă în formarea unei rețele naționale de monitorizare și protecție contra agenților poluanți. Această rețea reunește principalele centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Timișoara) precum și INOE București (coordonatorul național al acestui proiect), ANM (Agenția Națională de Meteorologie) respectiv din străinătate – NILU (Institutul Norvegian pentru cercetarea calității aerului) [Nicolae Ajtai, 2012].

Metode spectometrice

În cazul metodelor spectometrice, sursa de radiație electromagnetică este de origine naturală (Soarele). În studiul realizat de Dubovik sunt descrise caracteristicile aerosolilor prin măsurarea radiației solare cu fotometre solare. Fotometrul solar Cimel CE 318 este un radiometru solar automat care măsoară parametrii atmosferici importanți precum: adâncimea optică a aerosolilor (AOD), parametrul Angstrom (α), concentrația de ozon, concentrația de vapori din apă, distribuția granulometrică, indicele complex de refracție și albedoul de împrăștiere singulară. Cunoașterea dependenței AOD de lungimea de undă este utilă în determinarea dimensiunilor și chiar a tipului de aerosol, aceasta fiind un fel de amprentă a aerosolului. Distribuția aerosolilor după dimensiuni se poate estima din dependența AOD de lungimea de undă. Curbele de tipul τA(λ) se numesc spectre de extincție produsă de aerosol. În mod tipic, se fac măsurători la 440 nm și 870 nm și se calculează exponentul Angstrom.Valori ale lui α mai mari decât 2 indică prezența unor particule fine (de exemplu fum sau sulfați). Valori ale lui α apropiate de zero indică modul grosier de aerosol, de exemplu praf deșertic [http://aeronet.gsfc.nasa.gov/].

Figura 25. Fotometrul solar Cimel CE 318, NASA-AERONET

Concluzii: Studiul trece în revistă metodele de determinare a nivelelor de poluare în bazinul Someș-Tisa și platoul Transilvan. Metoda de supraveghere spațială ia în considerare datele Landsat 8 pentru estimarea compușilor atmosferici și stabilirea nivelelor de poluare atmosferică. Metoda aeriană se concentrează pe sistemul LIDAR, în timp ce măsurătorile spectometrice pot fi realizate cu fotometrul solar Cimel 318. De asemenea, se menționează conceptul RADO de monitorizare a nivelului regional de poluare, un centru important fiind orașul Cluj-Napoca [NASA. AERONET, 2015].

CAPITOLUL XV

INSPECȚIA APELOR

Misiunea și obiectivele Serviciului Inspecția Apelor, modul și gradul de realizare a acestora

Misiunea Serviciului de Inspecțtie a Apelor este de a desfășura activitatea de inspectie tehnică, de specialitate, având ca obiectiv centralizarea la nivelul sediului central al Administratiei Nationale ”Apele Romane” de date referitoare la conformitatea cu reglementari, standarde sau specificatii aplicabile in domeniul gospodaririi apelor si realizarii acesteia la toate folosintele de apa si a oricarei lucrari pe ape sau care au legatura cu apele si prin care, direct sau indirect, se produc modificari temporare sau definitive asupra calitatii apelor, ori regimului de curgere a acestora si informarea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor prin rapoarte periodice sau la cerere.

Obiective și modalități de îndeplinire a acestora:

Creșterea gradului de eficiență în activitatea de inspecție

Efectuarea controalelor planificate, tematice și comune.

Respectarea termenelor de 30 zile la răspunsurile petiționarilor.

Instruirea personalului.

Eficientizarea activității de inspecție:

Activitatea de inspectie în domeniul apelor este o activitate tehnico-juridică și nu are caracter productiv sau economic. Activitatea de inspectie nu produce venituri, astfel in principiu, nu se pot stabili criterii de eficiență. Totusi, la nivel sediu central ANAR și ABA , pentru cuantificarea activității de inspectie s-au stabilit norme de timp alocat / control al unei folosințe de apă.

În anul 2015, activitatea de inspecție la nivelul ABA și SGA a avut ca scop următoarele:

– verificarea valabilității autorizației de gospodărire a apelor;

– verificarea conformării activităților, instalațiilor și proceselor cu prevederile legale specifice domeniului apelor, ale avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor;

– efectuarea unor teste independente prin prelevarea unor probe asupra evacuărilor de ape uzate;

– stabilirea gradului de conformare și constatare a abaterilor;

– stabilirea/impunerea de măsuri și termene de conformare pentru intrarea în legalitate;

– aplicarea de sancțiuni contravenționale;

– înaintarea de plângeri penale, dacă e cazul.

Activitatea de inspecție s-a realizat cu periodicitate și fond de timp diferite de la o folosință la alta, în funcție de impactul produs asupra resurselor de apă.

În activitatea de inspecție au avut prioritate activitățile care au condus la efecte deosebite în caz de avarii, poluări accidentale, calamități, precum și cele care conduc la o poluare semnificativă a resurselor de apă/corp apă și respectiv, asupra mediului.

Activitatea s-a desfășurat în baza planului anual de controale stabilit și aprobat și în conformitate cu Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control în domeniul gospodăririi apelor.

S-a urmărit realizarea următorilor indicatori specifici, astfel:

– Numărul de controale planificate și neplanificate (respectarea actelor de reglementare, pentru proiecte sau activități noi, în urma autosesizărilor, rezolvarea unor reclamații, investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra apelor, tematice, cu alte autorități);

– Numărul de obiective controlate de tip A și B;

– Alte activități;

– Fondul general de timp;

– Numărul total de sancțiuni, din care avertismente și amenzi;

– Valoarea amenzilor aplicate și încasate;

– Media realizării acestor indicatori la fiecare unitate.

La nivelul inspecției apelor ANAR, în anul 2015 au fost împuterniciți pentru efectuarea controalelor un număr total de 129 inspectori, specialiști în domeniu.

În anul 2015 s-au continuat demersurile către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în vederea aprobării Ordinului conținând „Normele privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control, a Inspecției Apelor din cadrul Administrației Naționale Apele Române, din domeniul gospodăririi apelor”.

Efectuarea controalelor planificate, tematice și comune:

b.1. Numărul de controale planificate și neplanificate: În anul 2015, colectivele de inspectie teritorială și bazinală din cadrul ABA si SGA au realizat un număr total de 20.738 controale (procent de realizare 102,6 %), depășind totalul propus pe anul 2015 de 20.220 (100 %), dintre care 11.215 inspecții planificate dintr-un total de 12.285 propuse și 9.523 inspectii neplanificate dintr-un total de 7.949 propuse.

În cadrul controalelor neplanificate, au fost realizate un număr de 4.667 controale tematice (din 3.497 propuse) și 1.099 controale comune cu alte autorități (din 1.116 propuse), restul de controale neplanificate realizate fiind reprezentate de controalele pentru verificarea respectării actelor de reglementare la folosințele de apa existente, proiecte sau activități noi (1.086), controale în urma autosesizării (1.306), controale pentru rezolvarea unor reclamații (1.226) și pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact major asupra apelor (139).

b.2. Număr obiective controlate: Conform Registrelor Bazinale ale Obiectivelor Controlate ale tuturor ABA, numărul total al obiectivelor de controlat existent este de 25.126. Dintre acestea, în 2015 au fost propuse spre control un număr de 10.561 obiective, din care 3.699 tip A și 7.142 tip B, fiind controlate la 31.12.2015 un numar total de 9.730 obiective, din care 3.433 tip A și 6.297 tip B, reprezentând un procent total de realizare de 92,1 %. Acest procent de nerealizare 100 % s-a datorat controalelor neplanificate care au dominat activitatea ca necesități impuse de către ministerul coordonator și alte foruri.

b.3. Alte activități: Activități de birou, pregatire și întocmire raportări, analizare și întocmire răspunsuri la sesizări etc. în număr de 7.668, față de 7.273 propus în program, în procent de realizare de 105,4%.

b.4. Fond general de timp: Numărul total de ore propus în anul 2015 a fost de 231.175 ore, din care la 31.12.2015 s-au realizat 222.404 ore, un procent de 96,2 % (concedii medicale, iesiri la pensie, schimbare activitate etc.). Menționăm că numărul total de inspectori luat în calcul la fondul general de timp la data de 01.01.2015 a fost de 130 specialiști.

b.5. Sancțiuni și amenzi: Numărul total de sancțiuni aplicate în anul 2015 s-a ridicat la 1.469, din care: avertismente 1.205 și amenzi 264, în valoare totală de 7.746.900 lei, din care s-au încasat 1.276.100 lei.

Ca evoluție față de total ani precedenti, situația se prezintă astfel:

b.6. Programe de verificare și control desfășurate de Inspecțiile Bazinale/Teritoriale de Apa și modul lor de raportare:

Acțiunea de salubrizare și igienizare a cursurilor de apă: În cadrul controalelor s-a urmărit realizarea măsurilor dispuse prin controalele anterioare, s-au verificat și depistat depozite neconforme de deseuri noi apărute pe malurile și în albiile cursurilor de apă. Au fost întreprinse un număr de 4.288 acțiuni de igienizare și salubrizare a cursurilor și malurilor râurilor

Acțiunea de verificare și control la folosintele de apă care intră sub incidența

Directivei 96/61/EEC (IPPC): În cadrul acțiunii de verificare a folosintelor de apă care intră sub incidenta Directivei 96/61/EEC (IPPC), au fost controlate un numar de 524 folosințe.

Acțiunea de instituire a regimului de supraveghere specială: Situația acestora la nivelul ABA Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, se prezintă astfel:

Respectarea termenelor de 30 zile la răspunsurile petiționarilor:

c.1. Analiză aspecte semnalate, răspuns petent:În cursul anului 2015, la nivelul ABA și SGA s-au analizat și rezolvat, în spiritul legii, un număr de 1.226 sesizări ale persoanelor fizice și juridice, iar la nivelul Inspecției Apelor -ANAR un număr de 152 sesizări și petiții, atât ale persoanelor fizice și juridice, cât și transmise de organele abilitate (MMAP, autorități locale, alte ministere, GNM etc.).

Termenele de rezolvare a petițiilor și sesizărilor primite au fost respectate conform prevederilor legale, iar răspunsurile la acestea au fost transmise în conformitate cu prevederile OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și prevederilor legale în domeniul gospodăririi apelor.

c.2. Sancționarea contraventiilor în domeniul apelor: În anul 2015, pentru încălcarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificarile și completările ulterioare, organele abilitate ale ANAR, au propus o suspendare a actului de reglementare și au înaintat 34 de sesizări ale organelor de cercetare penală.

Instruirea personalului:

Pentru îndrumarea și controlul activității de Inspecție Teritorială/Bazinală de Apă, au fost întreprinse la nivelul anului 2015, acțiuni de instruire și analiză a activității desfășurate în cadrul fiecărei ABA, precum și o întrunire comună cu toți șefii serviciilor/birourilor de inspecție și cu locțiitorii acestora.

MEDIA REALIZĂRII INDICATORILOR PE FIECARE UNITATE:

În analiza activității de inspecție a apelor pe anul 2015, la nivelul fiecărei ABA au fost urmăriți următorii indicatori de eficientizare a activității, astfel: Tabel 22

EVOLUTIA ACTIVITĂȚII DE INSPECȚIE A APELOR 2012 – 2015:

Figura 26.

CAPITOLUL XVI

HIDROLOGIA IZOTOPICĂ

În timpul transformărilor la care este supusă apa, urmare interacțiunii cu mineralele și atmosfera, au loc efecte izotopice la care participă izotopii hidrogenului și oxigenului din molecula de apă, aceștia fiind un indicator complex al fenomenelor ce au loc.

Studiile de hidrologie izotopică a surselor de apă potabilă, includ date despre ape de suprafață, ape subterane și precipitații.

Izotopii unui element chimic sunt specii de atomi cu același număr atomic (Z), același număr de electroni (e) și protoni (n), dar cu număr de masă (A) diferit datorită diferenței în numărul de neutroni (n).

Izotopii stabili ai hidrogenului și oxigenului formează 9 specii izotopice moleculare ale apei. Datorită abundețelor scăzute ale izotopilor grei, prezența în natură a speciilor moleculare ce conțin mai mult de unul dintre izotopii grei este neglijabilă, moleculele de interes în hidrologia izotopică fiind doar trei: 1H216O, 1H2H16O și 1H218O.

Raportul de abundență izotopică (R) pentru o specie izotopică moleculară este raportul dintre abundenta moleculei izotopice rare și abundența moleculei izotopice majoritare.

"Hidrologia izotopică" reprezintă utilizarea tehnicilor izotopice și nucleare în studiul ciclului apei. În anii 1960 a fost inițiat un program global de monitorizare a izotopilor în apă, inițial vizând tritiul, extins apoi la oxigen-18 și la celălalt izotop greu al hidrogenului – deuteriul. Acest program a presupus măsurători ale concentrației diferiților izotopi în râuri, lacuri, ape subterane și precipitații în locuri reprezentative pentru diferite zone climatice ce au produs un număr mare de informații privind dinamica ciclului apei. Aceste informații nu au putut fi obținute cu ajutorul metodelor clasice din domeniu, fiind vorba despre timpul de staționare al apei în diferite rezervoare hidrologice, identificarea secțiunilor diferite în curenții de apă, viteza și mecanismele de schimb dintre stratosferă și troposferă, dintre emisferele nordică și sudică etc.

Cu ajutorul acestor infomații privind dinamica ciclului apei s-au putut aborda probleme specifice, cum ar fi legătura dintre apa de suprafață și apa subterană ori din pânza freatică, originea geografică și temporală a reîncărcării apelor subterane, bilanțul de apă a unui sistem hidrologic etc.

În mod asemănător, informațiile privind izotopii stabili din precipitații au fost vitale pentru analiza căilor de circulație a vaporilor atmosferici și pentru determinarea legăturii dintre compoziția izotopică și caracteristicile climatice majore. Deoarece conținutul în izotopi grei ai precipitațiilor este dependent de parametri climatici și de căile de circulație atmosferică, a devenit evident faptul că acesta poate ajuta la monitorizarea schimbărilor climatice.

Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrologice cu o cantitate mare de poluanți (compuși cu azot și fosfor, metale grele, agrochimicale etc.), ce a dus la deterioarea rapidă a calității apelor. Ca urmare, sursele de apă necesită o monitorizare constantă în ceea ce privește calitatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru a institui măsuri de reducere a poluării. Izotopii de mediu s-au dovedit a fi utili în identificarea surselor de poluare, deoarece compoziția izotopică a contaminatului împreună cu variațiile spațiale și temporale ale concentrației acestuia dau informații despre sursă și procesele suferite de acesta.

Studiile de hidrologie izotopică a surselor de apă potabilă, includ date despre apele de suprafață, apele subterane și precipitații, procesele de separare izotopică și distribuirea izotopilor de mediu fiind importante în interpretarea datelor obținute. Rezultatele experimentale obținute în cadrul diverselor studii, includ și metodologia de prelevare, preparare și analiză a probelor, împreună cu informații despre asigurarea calității acestor rezultate.

Moleculele ce conțin izotopi diferiți ai aceluiași element au proprietăți fizico-chimice diferite, fapt ce se datorează în principal diferențelor de masă a izotopilor. Efectele izotopice conduc la distribuirea diferită a izotopilor unui element între moleculele aceluiași compus aflat în faze diferite, între compuși diferiți sau între pozițiile neechivalente ale aceluiași compus, procese denumite separări izotopice.

Principalul rezervor de apă din biosferă îl reprezintă oceanele și datorită compoziției lor izotopice stabile în ce privește 2H și 18O, apa oceanică reprezintă etalonul cu valoare atribuită de 0‰, față de care se raportează toate măsuratorile rapoartelor izotopice ale oxigenului și hidrogenului (Standard Mean Ocean Water sau "SMOW). Valorile δ18O și δ2H pentru precipitații, ape de suprafață și subterane sunt în majoritate negative comparativ cu apa oceanică (SMOW), excepție făcând anumite surse de apă ce au suferit o evaporare puternică (de ex. precipitațiile de scurtă durată din sezonul cald, râurile și lacurile din regiunile tropicale și semi-aride etc.).

Separarea izotopică a 18O și 2H în precipitații este influențată de:

– latitudine: sărăcirea în izotopi grei odată cu latitudinea;

– temperatura: la temperaturi scăzute se produce o separare izotopică mai puternică comparativ cu temperaturile mai crescute;

– apropierea de coastă: pe măsură ce apa se deplasează spre interiorul continentelor are loc o sărăcire progresivă a izotopilor grei;

– altitudine: înregistrarea unor valori δ18O și δ2H mai scăzute la altitudini mai mari;

– cantitatea de precipitații: precipitațiile sunt mai sărăcite în izotopii grei în timpul unor evenimente mai mari cantitativ;

– an: valorile medii anuale ale δ2H și δ18O din precipitații variază de la un an la altul;

– umiditate: în regiunile umede precipitațiile sunt mai sărăcite în izotopii grei, comparativ cu cele formate la umiditate mai scăzută.

Linia meteorică globală a apei (Global Meteoric Water Line) a lui Craig definește relația dintre δ2H și δ18O: δ2H = 8xδ18O + 10 (‰)

Datele despre distribuția globală a izotopilor în apele meteorice sunt obținute în cadrul GNIP (Global Network of Isotopes in Precipitation) stabilite de IAEA (International Atomic Energy Agency) împreună cu WMO (World Meteorological Organization) la începutul anilor '60. În cadrul acestui program, eșantioane lunare (medii ponderate) de precipitații sunt colectate din întreaga lume și apoi sunt analizate în vederea determinării conținutului de 18O, 2H și 3H.

După căderea precipitațiilor, au loc procese adiționale care modifică compoziția izotopică a apei de suprafață rezultate, precum procesul de evaporare, care apare la suprafața surselor de apă, determinând o îmbogățire în izotopi grei. Izotopii grei ai apei (18O și 2H) se îmbogățesc de obicei în apele cu timp de stationare mare (lacuri), în zonele cu vânturi puternice, în cele cu temperaturi mari și în zonele aride și se sărăcesc, odata cu, creșterea altitudinii și latitudinii, cele mai scăzute valori regăsindu-se în Antarctica. Lacurile, râurile și alte surse de apă prezintă un domeniu de variabilitate izotopică mai mic comparativ cu apa meteorică. Ca rezultat, apele dezvoltă compoziții izotopice unice, care pot da indicații despre locul de unde provin și despre procesele prin care au trecut.

În zonele cu climat temperat și umed compoziția izotopică a apei subterane este asemănătoare cu cea a precipitațiilor din zona de reîncărcare, un rezervor păstrându-și amprenta izotopică în timp. Variațiile sezoniere ale precipitațiilor sunt atenuate în timpul transportului și depozitării acestora în pământ. Gradul de atenuare variază în raport cu adâncimea, suprafața și caracteristicile geologice ale rocilor dar, în general, apele subterane de adâncime nu prezintă variații sezoniere ale valorilor δ2H și δ18O și au o compoziție izotopică apropiată de media anuală a precipitațiilor. Cu ajutorul studiilor izotopice, pentru un rezervor de apă subterană se poate determina sursa de reîncărcare și se poate diferenția încărcarea difuză sau cea dintr-o sursă precisă; se poate determina contribuția diferitelor surse (ape de suprafață, precipitații, zăpadă topită, ape subterane) folosind modele matematice; este posibilă identificarea direcției de deplasare a apei în rezervorul subteran etc.

Cât privește azotul din ape, acesta poate fi de origine atmosferică (N2) sau poate proveni din poluarea cu îngrășăminte sau materie organică (deșeuri animaliere sau ape menajere). Mărirea concentrației de azot din apele de suprafață și cele subterane a fost atribuită urbanizării, cultivării solurilor, creșterii animalelor și evacuării deșeurilor. Astfel, sursele principale ale excesului de azot din apele de suprafață și cele subterane sunt:

– creșterea mineralizării compușilor organici cu azot din solurile folosite pentru cultivare. Azotatul produs prin mineralizarea compușilor organici din sol tinde să aibă valori δ15N similare acestuia (+4 la +9 ‰);

– scurgerile de pe terenurile agricole din timpul precipitațiilor abundente;

– utilizarea îngrășămintelor cu azot. Majoritatea azotului din îngrășăminte păstrează δ15N a azotului atmosferic (0 ‰), fără să sufere separări izotopice semnificative;

– evacuarea deșeurilor menajere, de la creșterea animalelor și a efluenților industriali;

– creșterea absorbției de azot din atmosferă.

Transformările ce pot afecta concentrația compușilor cu azot într-o apă curgătoare sunt procesele de mineralizare (transformarea azotului organic în amoniu), imobilizare (transformarea

amoniului sau nitraților în azot organic), nitrificare (oxidarea amoniului la nitrați), denitrificare (reducerea nitraților la N2 sau N2O) și volatilizare a amoniului. Amestecarea cu apă din alte surse (de exemplu precipitații, afluenți, apă subterană) pot afecta, de asemenea, ciclul azotului din apa curgătoare. Variațiile spațiale și temporale ale concentrațiilor compușilor cu azot, împreună cu variațiile rapoartelor izotopice ale acestora, dau informații despre procesele ce au loc în sursa de apă.

CAPITOLUL XVII

CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

Partea finală a tezei se constituie din concluziile formulate pe baza tuturor rezultatelor obținute și contribuțiile personale aduse. Trebuie menționat faptul că determinarea stadiului implementării Directivei-Cadru privind Apa și a legislației europene privind protecția juridică împotriva poluării apei, reprezintă unul din cele mai ample studii de acest fel din România. Astfel, țara noastră s-a angajat să implementeze Directiva-Cadru privind Apa (2000/60/EC), adoptată de Parlamentul European la 23 octombrie 2000, în același timp cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și deține astăzi o poziție avansată în ceea ce privește etapele care trebuie parcurse în cadrul acestui proces. Sub coordonarea Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), țara noastră cooperează în acest sens, cu celelalte state dunărene, pentru realizarea și îmbunătățirea Planului de management bazinal al fluviului Dunărea. Acest document reprezintă o viziune unitară privind activitățile de gospodărire durabilă a apelor din întregul bazin dunărean.

Directiva-Cadru privind Apa oferă Comisiei Europene, statelor membre și candidate, posibilitatea de a coopera în cadrul unui nou parteneriat, bazat pe participarea tuturor părților interesate, pentru protecția apelor interioare, a apelor de tranziție, de coastă și a apelor subterane, prin prevenirea poluării la sursă și stabilirea unui mecanism unitar de control al surselor de poluare, stabilind clar termenul limită până la care apele trebuie sa atingă un prag minim al calității, prin reducerea emisiilor provenite din activitatea umană, industrială și agricolă.

Concluzia principală care se desprinde este aceea că apa este o resursă prețioasă. Problemele legate de disponibilitatea sa, indiferent dacă este vorba de o diminuare temporară a cantității disponibile, de exemplu din cauza unui deficit al ploilor (secetă) sau de o situație durabilă, în care necesitățile de apă depășesc resursele hidrice exploatabile (deficit de apă), afectează numeroase regiuni din Europa și necesită o combinație de acțiuni la nivelul UE. O intervenție este cu atât mai necesară cu cât lipsa izolată sau durabilă a apei va avea tendința de a se extinde pe fondul schimbărilor climatice.

Elaborarea unui răspuns adecvat la aceste probleme trebuie să ia în considerare anumite elemente, cum ar fi:

-necesitatea continuării punerii în aplicare a Directivei-Cadru în domeniul apei;

-ineficiența frecventă a politicilor actuale de tarifare a apei la nivel național;

-amenajarea teritoriului;

-necesitatea privilegierii măsurilor care vizează economisirea apei, ceea ce implică ierarhizarea priorităților atât în termeni de soluții (pentru a evita, pe cât posibil, recurgerea la infrastructuri de aprovizionare suplimentare), cât și de utilizare a apei (aprovizionarea publicului este prioritară în acest sens);

-necesitatea acțiunii integrate și a fundamentării pe informații științifice.

Parlamentul și Comisia UE prezintă o gamă largă de orientări posibile pentru gestionarea problemelor de deficit de apă și de secetă la nivelul UE și al statelor membre și citează un anumit număr de bune practici existente în diferite țări.

În aplicarea Directivei-Cadru în domeniul apei, statele membre trebuie să fixeze prețul corect al apei, în special grație unei politici de tarifare a apei bazate pe o analiză economică a utilizărilor apei și a valorii apei și punerii în aplicare a unor programe obligatorii de măsurare a consumului de apă.

În plus, pentru a limita efectele negative ale dezvoltării economice a anumitor bazine hidrografice și a promova utilizarea rațională a apei, trebuie eficientizată repartizarea apei și a fondurilor din domeniul apei. Astfel, accentul trebuie pus pe măsurile care vizează îmbunătățirea amenajării teritoriului, în special integrarea chestiunii disponibilității apei în exploatarea terenurilor agricole, aplicarea strictă a directivei privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului, recensământul bazinelor hidrografice care se confruntă frecvent sau permanent cu o lipsă de apă și adoptarea dispozițiilor de gestiune adecvate pentru aceste bazine.

De asemenea, finanțarea utilizării raționale a apei necesită, între altele, rafinarea orientărilor comunitare în ceea ce privește finanțarea structurilor de alimentare cu apă, evaluarea necesității unor precondiții de mediu suplimentare pentru această finanțare, finanțarea grație fondurilor comunitare a acțiunilor sectoriale care contribuie la gestionarea eficientă a apei, garantarea unei utilizări corespunzătoare a fondurilor comunitare și instituirea la nivel național a unor stimulente fiscale în favoarea utilizării raționale a apei.

Îmbunătățirea gestionării riscurilor de secetă face obiectul unor orientări specifice. În conformitate cu Directiva-Cadru Apa se recomandă, în special statelor membre să stabilească planuri de gestionare a riscurilor de secetă, pe baza schimbului de bune practici între țări și a metodelor elaborate la nivel European; să creeze un observator și un sistem de avertizare rapidă privind seceta, ale căror prototipuri și proceduri de aplicare trebuiau adoptate până în 2012, cu scopul de a permite statelor membre afectate în mod grav de secetă să beneficieze de un ajutor rapid și adaptat.

Numai după punerea în aplicare a tuturor soluțiilor de prevenire și a tuturor măsurilor de economisire și de utilizare eficientă a apei este posibilă luarea în considerare a unor infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă. Această soluție trebuie să fie strict încadrată pentru a privilegia măsurile alternative care vizează economisirea apei, pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător, de exemplu prin stocarea sau prin devierea debitelor cursurilor de apă sau prin crearea de instalații de desalinizare, și pentru a se asigura compatibilitatea acestor măsuri cu celelalte priorități de mediu și energetice ale UE.

În plus, pierderile și risipa ar putea fi reduse grație recurgerii la tehnologii și practici care permit o utilizare rațională a apei. Se recomandă în special elaborarea unor standarde pentru dispozitivele care utilizează apă, mai ales în scopuri agricole, luarea în considerare a elaborării unei legislații specifice care să acopere produsele care nu consumă energie, dar care sunt consumatoare de apă (de exemplu, robinete, dușuri, toalete), includerea criteriilor de utilizare eficientă a apei în cadrul standardelor privind produsele și clădirile, încurajarea cercetării, studierea posibilității de a crea un indicator de performanță privind utilizarea apei sau stabilirea de acorduri voluntare cu sectoarele care utilizează apă în procesele lor de fabricație.

Consumatorii și agenții economici trebuie, de asemenea, implicați pentru favorizarea apariției unei culturi bazate pe economisirea apei în Europa. De aceea, trebuie luate în considerare anumite măsuri care vizează informarea și responsabilizarea acestor agenți, în special lansarea unei inițiative coordonate asupra utilizării raționale a apei din partea întreprinderilor angajate în domeniul responsabilității sociale a întreprinderilor, integrarea unor reguli privind gestionarea apei în cadrul sistemelor de asigurare a calității și de certificare, extinderea sistemelor de etichetare comunitară, precum și încurajarea, la nivel național, a programelor educaționale, a serviciilor de consultanță, a schimburilor de bune practici și a campaniilor de comunicare axate pe disponibilitatea apei.

Deoarece luarea deciziilor trebuie să se bazeze pe informații de calitate, este necesară îmbunătățirea cunoștințelor și a colectării de date. Ar trebui dezvoltat un sistem de informare privind deficitul de apă și seceta în întreaga Europă, bazat în special pe sistemul de informare privind apa pentru Europa (WISE), în temeiul unei evaluări europene anuale având la bază indicatori corespunzători, precum și în temeiul informațiilor furnizate de inițiativa GMES. Mai mult, perspectivele în materie de cercetare și dezvoltare tehnologică trebuie stimulate, în special prin promovarea activităților de cercetare și dezvoltare prin intermediul celui de-Al șaptelea program-cadru pentru cercetare, prin difuzarea amplă a rezultatelor acestor activități și prin facilitarea exploatării lor.

Obiective și măsuri privind aspectul poluării apelor: România, ca stat membru al Uniunii Europene, a transpus și implementat legislația comunitară în domeniul apelor, asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaționale și la reglementările comunitare în domeniul protecției mediului.

În conformitate cu prevederile legii apelor, obiectivele protecției apelor și mediului acvatic sunt: prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de apă de suprafață; protecția, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafață în scopul atingerii stării bune a acestora până la sfârșitul anului 2015; protecția și îmbunătățirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în scopul realizării unui potențial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, până la sfârșitul anului 2015; reducerea progresivă a poluării datorate substanțelor periculoase și încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor și a pierderilor de substanțe prioritar periculoase în mediul acvatic; prevenirea sau eliminarea aportului de poluanți în apele subterane pentru a reduce progresiv poluarea tuturor corpurilor de ape subterane în scopul realizării unei stări bune a apelor subterane până la sfîrșitul anului 2015; protectia, îmbunătățirea și refacerea tuturor corpurilor de ape subterane și asigurarea unui echilibru între debitul prelevat și reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, până la finele anului 2015.

Obiectivul general privind apa potabilă îl constituie îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a populației iar obiectivele specifice sunt: alimentarea continuă cu apă potabilă de bună calitate, cu costuri minime; folosirea rațională a resurselor de apă; creșterea fiabilității și durabilității sistemului de alimentare cu apă; reducerea consumului de apă potabilă utilizată în scopuri industriale; reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a apei potabile.

Calitatea apelor este cel mai mult afectată de deversarea apelor uzate insuficient epurate sau neepurate. În acest context principala masură de protecție a calității apelor de suprafață o reprezintă epurarea avansată a apelor uzate, retehnologizarea și eficientizarea procesului de epurare, sens în care se impun următoarele măsuri: reabilitarea și extinderea rețelelor de canalizare menajeră; reabilitarea stațiilor vechi de epurare; realizarea de stații de epurare noi cu treaptă mecano-biologică și treaptă terțiară; realizarea etapizată a sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare în mediul rural; tratarea corespunzătoare a nămolurilor provenite din apele uzate [ANPM. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. 4. Apa, 2007].

În ce privețte B.h. Someș-Tisa, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa reprezintă instituția care gestionează resursele de apă din acest spațiu hidrografic, fiind una din cele unsprezece structuri din cadrul Administrației Nationale “Apele Romane” (ANAR). Obiectivele Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa sunt:

Cunoașterea, conservarea, protecția și restaurarea resurselor de apă de suprafață,

subterane și a ecosistemelor acvatice, pentru îmbunătățirea calității apelor;

Gospodărirea durabilă a resurselor de apă;

Apărarea împotriva inundațiilor și promovarea lucrărilor pentru diminuarea efectelor acestora;

Exploatarea și întreținerea lucrărilor de gospodărire a apelor;

Promovarea și urmărirea lucrărilor de investiții pe cursurile de apă;

Reactualizarea cadastrului apelor;

Asigurarea cerinței de apă la nivelul solicitărilor utilizatorilor;

Informarea și consultarea publicului referitor la problemele apei și ale protecției mediului;

Asigurarea și îmbunătățirea continuă a serviciilor specifice de gospodărire a apelor;

Implementarea directivelor și reglementărilor Uniunii Europene în domeniul apelor,

conform Directivei-Cadru Apa a Uniunii Europene 60/2000, în vederea armonizării actelor legislative naționale care transpun legislația comunitară în domeniul epurării apelor uzate, protecției apelor, prevenirii și controlului integrat al poluării.

Cea mai importantă contribuție originală a tezei de doctorat este caracterizarea rețelei hidrografice din bazinul Someș-Tisa (în special a râului Someș).

Activități desfășurate în vederea implementării DCA în bazinul hidrografic Someș-Tisa

Relații transfrontaliere:

Relația bilaterală Româno – Ucraineană:

– Implementare Program de Lucru pe anul 2015, pe relația România – Ucraina:

– inspecții comune obligatorii de primăvară și toamnă a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor pe teritoriile românesc și ucrainean;

– măsurători comune de debite RO-UA;

– recoltări commune de probe;

– schimb de date hidro-meteo și de calitate;

– verificare în teren și analiza documentațiilor pentru agreerea lucrărilor de pe malul ucrainean al râului Tisa, în perioada februarie- mai și august – noiembrie 2015;

2. Relația Româno – Ungară:

– Implementare Program de Lucru pe anul 2014, pe relația România – Ungaria.

– inspecții comune obligatorii de primăvară și toamnă a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor pe teritoriile românesc și ucrainean;

– măsurători comune de debite RO-HU;

– recoltări comune de probe;

– schimb de date hidro-meteo și de calitate;

– subcomisie Apărare HU-RO.

În cadrul Administrației Bazinale Someș-Tisa s-au desfășurat acțiuni de îmbunătățire a activității prin întocmirea de instrucțiuni de lucru proprii.

Activitatile desfășurate în cadrul Planului de Management Bazinal – PMB 2015, au vizat în principal următoarele aspecte:

1. Elaborarea și publicarea Planului de Management (ciclul de planificare 2016-2021) al spațiului hidrografic Someș -Tisa;

– reactualizarea proiectului Planului de Management al spațiului hidrografic Someș -Tisa

pe baza informațiilor existente și suplimentare;

– contribuție la finalizarea metodologiei de determinare a indicatorilor hidromorfologici

pentru cursurile de apă, lacurile naturale și lacurile de acumulare din România și aplicarea acestei metodologii pe toate corpurile de apă din spațiul hidrografic Someș-Tisa;

– continuarea monitorizării stadiului implementării programelor de măsuri aferente

ciclului I de planificare, stabilite în cadrul primului Plan de Management al spațiului hidrografic Someș-Tisa;

– finalizarea, aprobarea de către conducerea ABA Someș-Tisa și publicarea pe website-ul

instituției a PMB pentru spatiul hidrografic Someș-Tisa 2016-2021.

2. Realizarea activităților din cadrul procesului de participare și consultare a publicului, în conformitate cu art. 14 al DCA, cu privire la proiectul PMB pentru spatiul hidrografic Someș-Tisa: – organizarea a cinci întâlniri de consultare a factorilor interesați, cu privire la proiectul PMB al spatiului hidrografic Somes-Tisa, dintre care: două în cadrul Comitetului de Bazin și trei referitoare la prezentarea aspectelor specifice de gospodărire a apelor desprinse din PMB pentru judetele Cluj și Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș cu Satu Mare;

– colectarea și analiza propunerilor de îmbunătățire ale factorilor interesați, revizuirea și finalizarea PMB pentru spațiul hidrografic Someș-Tisa, pe baza observațiilor și comentariilor acceptate;

3. Contribuție la elaborarea Planului de Management al Riscului la Inundații al spațiului hidrografic Someș-Tisa, elaborat în conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații.

4. Urmărirea și raportarea către Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelor a stadiului de realizare a măsurilor cuprinse în planurile de acțiune ale Directivelor Europene din ACQUIS-ul Comunitar Cap. 22 Protectia Mediului – Calitatea Apei, respectiv a realizării planurilor de măsuri prioritare pentru anul 2015, cu referire la:

– continuarea implementării prevederilor Directivei Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane prin elaborarea raportului semestrial privind „Stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în execuție puse în funcțiune”:

– urmărirea extinderii treptate a sistemelor de colectare a apelor uzate urbane din aglomerările cu peste 2.000 l.e., prevăzute la art. 3 în Directiva 91/271/CEE;

– urmărirea extinderii treptate a tratării apelor uzate în stații de epurare a apelor uzate urbane din aglomerările cu peste 2.000 l.e., prevăzute la art. 4 si 5(2) ale Directivei 91/271/CEE;

– urmărirea conformării cu dispozițiile art. 3 din Directiva 91/271/CEE în aglomerările urbane mai mari de 10.000 l.e.;

– urmărirea asigurării, prin acte de reglementare specifice, a unui nivel de colectare și epurare corespunzător pentru aglomerările cu peste 2.000 l.e.

– monitorizarea și evaluarea datelor privind calitatea apelor uzate urbane în conformitate cu cerințele de raportare ale Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane.

5. Alte activități:

– realizarea, administrarea și actualizarea bazei de date referitoare la rețeaua hidrografică, tipologia corpurilor de apă de suprafață, corpurile de apă de suprafață și subterane, presiunile semnificative (surse de poluare, folosințe de apă, construcțiile hidrotehnice), zonele protejate, starea apelor de suprafață și subterane, măsurile la nivelul corpurilor de apă, excepțiile de la obiectivele de mediu ș.a. în format GIS;

– realizarea unei aplicații web GIS care integrează principalele straturi de informații GIS la nivelul ABA Someș-Tisa, aplicație utilizată de compartimentele de specialitate (https://abast-servgis.intranet.rowater.ro/abast/gis/);

– elaborarea și transmiterea către autoritățile locale a activităților propuse pentru Planul de acțiuni pentru realizarea la nivelul județelor aferente bazinului/spațiului hidrografic a Programului de guvernare 2013-2016 (Planului Local de Actiune și cel Regional pentru Protecția Mediului).

Prognoze bazinale și activitatea de monitorizare

– monitorizare, control și îndrumare a activității la șase stații hidrologice din cadrul ABAST (Cluj-Napoca, Zalau, Bistrita, Baia Mare, Satu Mare, Sighetu Marmatiei) – 103 stații hidrometrice și 47 stații pluviometrice;

– s-au efectuat 4.712 măsurători de debite lichide, 544 măsurători de debite solide complete (anexa 1);

– activitatea la stațiile hidrologice se desfășoară conform Programului de Activitate aprobat de ANAR pentru anul 2015;

– s-a finalizat analiza de bilanț hidrologic la nivelul bazinului hidrografic Someș–Tisa pentru anul 2014 (validarea finală a fost efectuată de către INHGA în luna martie);

– urmărire zilnică a parametrilor, calibrare a senzorilor de nivel, mentenanță funcțională și tehnică la stațiile hidrometrice și pluviometrice automate din cadrul proiectelor DESWAT, MOSES și Reabilitare FLOOD PREVENTION (123 de stații hidrometrice și pluviometrice);

– asigurarea permanenței la sediu («veghe hidrologică») pe timpul viiturilor înregistrate în cursul lunilor martie, aprilie, mai, iunie, noiembrie și decembrie în bazinele hidrografice Tur, Crasna, Someșul Mic, Someșul Mare, Somes, Iza, Vișeu, Lăpuș;

– au fost elaborate un număr de 16 informări / atenționări / avertizări în funcție de evoluția evenimentelor pe cursurile de apă menționate (inclusiv transmiterea către Partea Ungară);

– au fost efectuate controale sistematice la stațiile hidrologice și la cele hidrometrice din teritoriu (conform Programului de Activitate);

– pe perioada de iarnă la fiecare 5 zile s-a elaborate harta rezervei de apă din stratul de zăpadă de la nivelul ABAST (transmis și Părții Ungare).

Cooperare transfrontalieră

– efectuarea de către Stația Hidrologică Sighetu Marmației a 12 măsurători comune pe râul Tisa (împreună cu Partea Ucraineană);

– efectuarea de către Stația Hidrologică Satu Mare a 36 măsurători simultane pe râurile Tur, Crasna și Someș, prevăzute în cadrul Regulamentului Româno-Ungar;

– s-au efectuat măsurători comune de debit împreună cu Partea Ungară (pe râurile Tur, Someș și Crasna la stațiile corespondente) programate la stațiile corespondente în lunile mai și septembrie;

– în luna septembrie la Satu Mare a avut loc acțiunea de concordare a debitelor lichide (medii, minime, maxime, volume de apă pe frontieră) pe frontieră RO-HU aferente anului 2012 (la stațiile corespondente de pe râurile Someș, Tur și Crasna);

Activitatea de monitorizare – activitatea la stațiile hidrogeologice se desfășoară conform Programului de Activitate aprobat de ANAR pentru anul 2015 – monitorizare, control și îndrumare a activității la șase stații hidrologice din cadrul ABAST (Cluj-Napoca, Zalău, Bistrița, Baia Mare, Satu Mare, Sighetu Marmației) – 169 stații hidrogeologice cuprinzând 244 foraje freatice, 14 foraje cu adâncime medie, 10 foraje de adâncime, 6 izvoare, 1 dren, 6 captări de alimentare cu apă și 10 fântâni – în total 291 puncte de monitorizare a apelor subterane;

– urmărirea lunară a parametrilor de funcționare a 57 de senzori de nivel și temperatură din foraje, dintre aceștia 34 sunt fucționali , iar 18 fiind defecți sunt în curs de reparație;

– în data de 27.06.2015 s-au primit concluziile în urma expertizării materialelor hidrometrice, evaporitice și la foraje pentru anul 2014, la nivelul bazinului hidrografic Someș–Tisa, incluzând cele 5 secțiuni hidrogeologice curpinse în protocolul privind schimbul de date hidrogeologice cu Republica Ungară, transmise spre expertizare/validare în cursul semestrului I, 2015.

La această dată sunt asigurate condițiile de colectare continuă a datelor pentru forajele aflate în lista privind schimbul de date cu partea ungară.

Elaborarea unor puncte de vedere privind probleme hidrogeologice ce intervin în activitățile de autorizare/avizare, monitorizare calitativă și cantitativă și inspecție a apelor la nivelul bazinului hidrografic Someș–Tisa.

Având la bază cadrul normativ și metodologic specific domeniului, precum și responsabilitățile precizate prin Programul unitar de activități, în legătură cu gospodărirea cantitativă și calitativă a apelor”, în arealul bazinal Someș-Tisa, la nivelul anului 2015 au fost desfășurate, în principal, următoarele activități:

1. Monitoringul cantitativ al resurselor de apă:

Monitorizarea componenței cantitative a resursei de apă la nivel bazinal prin intermediul Balanței Apei, pune în evidență următoarele aspecte sintetice:

În anul 2015, în urma preliminatului balanței apei, utilizatorii de apă cantonați în arealul hidrografic Someș-Tisa, au prelevat un volum total de 184.069 mii mc. de apă brută din surse de suprafață și subteran-freatică și reprezintă cca. 14 % din resursa de apă utilizabilă disponibilă la nivel bazinal. În același context, pentru asigurarea cerinței de apă, conform procedurii consacrate metodologic, pentru 2015 a fost alocat un volum total de apă brută însumând 196.331 mii mc. În vederea monitorizării impactului antropic produs de utilizatorii de apă, la nivelul subunităților au fost efectuate un număr de143 măsurători “in situ”de verificare a debitelor captate sau evacuate la folosințe prin intermediul posturilor hidrometrice de exploatare.

În cursul anului 2015 nu s-au semnalat evenimente/fenomene care să genereze disfunctionalități (secetă, avarii etc.) în asigurarea cerinței de apă, resursele de apă alocate fiind asigurate integral, conform cerinței și în parametrii cantitativi reglementați, pentru toți utilizatorii. Au fost efectuate un numar de 4.500 actiuni de verificare a modului de realizare a contribuțiilor și serviciilor prevăzute în contractele abonament pentru folosințele utilizatoare de apă din bazin în contextul acțiunilor de implementare a mecanismului economic din domeniul gospodăririi apelor.

2. Monitorizarea stării și evoluției calității resurselor de apă:

A fost continuată activitatea de monitorizare a stării calității resurselor de apă, având la bază cadrul normativ metodologic precizat în SNMIA și completările ulterioare în vederea implementării Directivelor UE, utilizând sistemul bazinal de supraveghere a calității apelor prin intermediul a 4 subsisteme: subsistemul râuri (117 secțiuni/60 cursuri/2.456 km rețea hidrografică), subsistemul lacuri (13 lacuri cu 24 profile), subsistemul ape subterane (94 puncte hidrogeologice) și subsistemul ape uzate (307 surse punctiforme de poluare).

De asemenea, în baza referințelor metodologice consacrate normativ, s-a procedat la evaluarea calității resurselor de apă la nivel bazinal pentru anul anterior (2014) utilizându-se baza de date de calitate bazinală constituită din 59.373 determinări de laborator (indicatori/parametrii biologici și fizico-chimici/subsistemele râuri, lacuri, ape subterane și ape uzate) proveniți din rețeaua spațio-temporală de monitoring [Administrația Națională “Apele Române” Administrația bazinală de apă Someș-Tisa, 2015].

În CONCLUZIE, apele în cadrul UE se află sub o tot mai mare presiune, având în vedere creșterea continuă a cererii de apă de bună calitate în cantități suficiente pentru o serie întreagă de utilizări. Obiectivul Directivei 2000/60/CE este de a proteja și îmbunătăți calitatea apei și de a stabili un cadru de politică comunitară în domeniul apei. Ultima revizuire a DCA a avut loc în data de 30.07.2015.

În ce privește rolul DCA, aceasta stabilește norme pentru stoparea deteriorării tuturor corpurilor de apă a UE și atingerea „stării bune” a râurilor, a lacurilor și a apelor subterane ale Europei. Concret, printre aceste norme se numără: protejarea tuturor formelor de apă, redresarea ecosistemelor din aceste ape și din jurul acestora, reducerea poluării în corpurile de apă, garantarea unei utilizări durabile a apei de către persoanele fizice și de către întreprinderi ș.a.

În privința implementării DCA, România s-a angajat să implementeze directiva în același timp cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. În acest sens, sub coordonarea Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), România a cooperat cu celelalte state dunărene pentru realizarea Planului de management bazinal al fluviului Dunărea, care reprezintă o viziune unitară privind activitătile de gospodărire durabilă a apelor din întregul bazin dunărean.

Directiva-Cadru privind Apa a fost transpusă în legislaia din România prin Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996.

Sub aspect practic, Directiva solicită un domeniu mai amplu de instrumente pentru monitorizarea și clasificarea apelor, în scopul evaluării stării lor ecologice; un sistem de autorizare și înregistrare a prelevărilor și acumulărilor de apă pentru protejarea stării ecologice a apelor și nu în ultimul rând, un sistem oficial de planificare la nivel bazinal și de aplicare a unor măsuri corespunzătoare pentru limitarea poluării difuze a apelor.

Elementele revoluionare pe care le aduce DCA sunt:

– realizarea Planului de management al apelor pe bazin hidrografic;

– caracterizarea stării apelor în cinci categorii de calitate se face ținând seama în primul rând de viața din apă, respectiv de elementele biologice;

– definirea stării de referință pentru apele de suprafață;

– definirea stării bune a apelor;

– definirea de noi categorii de ape cu regim foarte mult modificat antropic;

– definirea conceptului de reabilitare a râurilor.

Implementarea DCA va asigura beneficii multiple din punct de vedere al mediului, social și economic.

Beneficii de mediu:

– îmbunătățirea protecției și îmbunătățirea generală a calitătii mediului acvatic;

– promovarea modalităților mai eficiente de utilizare a apei în scopul reducerii presiunilor de mediu asupra mediului acvatic;

– asigurarea unui management eficient și durabil al mediului acvatic.

Beneficii sociale:

– creșterea oportunităților de implicare și influențarea managementului acvatic de către toți factorii sociali implicați;

– îmbunătățirea calității informațiilor disponibile despre mediul acvatic și a modului de management al acestuia;

– asigurarea protecției mediului acvatic în scopul dezvoltării durabile și a furnizării de servicii ecologice incluzând aspectele legate de favorizarea dezvoltării potentialului recreativ.

Beneficii economice:

– asigură o abordare justă cost-eficiență, ceea ce va duce la fundamentarea pe baze reale a prețurilor de utilizare a apei;

– favorizează atingerea echilibrului între necesitățile sociale, economice și de mediu, prin definirea obiectivelor de mediu;

– creșterea oportunităților de implicare și influențare a managementului acvatic de către toți factorii sociali implicați;

– îmbunătățirea calității informațiilor disponibile despre mediul acvatic și a modului de management al acestuia;

– asigurarea protecției mediului acvatic în scopul dezvoltării durabile și a furnizării de servicii ecologice incluzând aspectele legate de favorizarea dezvoltării potențialului recreativ.

CAPITOLUL XVIII

BIBLIOGRAFIE

Administrația Națională “Apele Române” Administrația bazinală de apă Someș-Tisa, Raport de activitate anul 2015, p. 24-26, 2015.

ANPM. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Raport anual privind starea mediului în România pe anul 2007, p. 38-40, 2007.

ANPM. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Raport anual privind starea mediului în România pe anul 2007, 4. Apa, p. 76, 2007.

Camelia Popescu, ECOS 22-2010, Poluarea cu metale grele, factor major în deteriorarea ecosistemelor, Revista de Ecologie, p. 323, 2010.

Cappuyns V., Swennen R. Niclas M., Journal of Geochemical Exploration 93, p. 78-90, 2007.

Conferința “Environmental Legislation, Safety Engineering and Disaster Management”.

Dagmara Stoerring, Parlamentul European în serviciul dumneavoastră / Protecția și gestionarea apei. Rolul Parlamentului European, 10/2016.

Damian F., Damian, G., Carpath. J. Earth Environ. Sci., 1(2), p. 63-72, 2006.

Dubovik, O., Smirnov, A., Holben, B., Accuracy assessments of aerosol optical properties retrieved from Aerosol Robotic Network (AERONET) sun and sky radiance measurements. JGR, 105 (D8), p. 9791-9806, 2000;

EMEP CORINAIR 5 Goyer, R.A., Nutrition and metal toxicity, NCBI, 1995.

EPA 120/R-07/001, March 2007 – Metals Risk Assessment, www.epa.gov EEA Report No 10/2005 – Environment and health Lee, M. Susan, 1990 – Metals in foods. A literature survey, No. 12 Measnicov, M. – Poluarea cu plumb, 1998.

Ernest Lupan, Dreptul mediului, Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

E. Petrovsky, B. B. Ellwood, Magnetic monitoring of air, land and water pollution, Cambridge University Press, 1999.

Gustav R., Hazardous heavy metals U.S. Department of Health and Human Services, Agency for Toxic Substances and Disease Registry – Toxicological Profile For Lead, p. 329, 1974.

Hayes S.M., White S.A., Thomson T.L., Maier R. M. and Chorover J., Appl. Geochem. 42(12), p. 2234-2245, 2009.

ELSEDIMA, Ediția a 10-a din 18-19 septembrie 2014, Titlu Poster “Assessment of the dissolved minerals phases in tailings using the Tessier five step extraction scheme”, 2014.

Ianculescu O. și Ianculescu D., Editura Matrix-Rom, București, Solid waste engineering, Cap.1 Introducere în protecția mediului, pag. 6-12, 2002 .

Levei E., Roman M., Miclean M. , Borodi G., Senila M., Carpathian Journal of Earth and Environmmental Sciences., 8(3), p. 167-174, 2013.

Levei E., Frentiu T., Ponta M, Tanaselia C., Borodi G., Chemistry Central Journal 7(5), 2013.

Lisa Tauxe, Rock and Paleomagnetism, Scripps Institution of Oceanography, 2002

Marin C., Tudorache A. Moldovan Oana Teodora, Povara I. Rasca Geza, J. Earth Environ. Sci., 5(1), p. 13-24, 2010.

Maher, B.A., Characterization of soils by mineral magnetic measurements, Phys. Earth Planet, 1986.

Michael E. Evans și Friedrich Heller, Academic Press (USA), Environmental magnetism. Principles and Applications of Enviromagnetics, p. 211-213, 2003.

Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile, Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007–2013, p.12-15, versiunea finală 2007.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Managementul Apelor. Stadiul implementării directivelor europene. Planul de management al riscului la inundații. Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa. p. 8-12, 2012.

Narashid, R. H. & Wan Mohd Naim. Air quality monitoring using remote sensing and GIS technologies. IEEE 2010, doi: 9781424489862, 2010;

NASA. Goddard space flight center. AERONET – Aerosol Robotic Network, Mission. News, 2015.

Negucioiu&Petrescu, p. 228, 2007.

Nicolae Ajtai, Tehnici optoelectronice de monitorizare a atmosferei utilizate în evaluarea hazardurilor naturale și riscurilor tehnologice, p. 47-67, 2012.

Nora Hahnkamper-Vadenbulcke, Parlamentul European în serviciul dumneavoastră/ Substanțele chimice. Rolul Parlamentului European, 9/2016.

Panaiotu Cristina, Paleomagnetism – Note de curs, Universitatea din București, Facultatea de Geologie și Geofizică, 2000.

Pascal, p. 27, 2004.

Planul de Management al Riscului la Inundații – Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa p. 4- 8.

Polkowska, Z., Tobiszewski, M., Gorecki, T., Namiesnik, J., Urban Water Journal, Pesticides in rain and roof runoff waters from an urban region, Vol.6, No. 6, p. 441-448, 2009.

Portet-Koltalo, F. and Machour, N., Dr. Saiful Bari (Ed.), Analytical methodologies for the control of particle-phase polycyclic aromatic compounds from diesel engine exhaust, diesel engine – combustion, emissions and condition monitoring, ISBN: 978-953-51-1120-7, InTech, DOI: 10.5772/53725, 2013.

Powell, E.R., Faldladdin, N., Rand, A.D., Pelzer, D., Schrunk, E.M., Dhanwada, K.R., Toxicology in Vitro, Atrazine exposure leads to altered growth of HepG2 cells, Vol. 25, Issue 3, p. 644-651, 2011.

Pozzebon, J.M., Queiroz, S.C.N., Jardim, I.C.S.F., Journal of Liquid Chromatography & Related Technologies®, Development of solid-phase extraction for triazines: application to a biological sample, Vol. 26, No.5, p. 781-790, 2003.

Prado, B., Duwing, C., Hidalgo, C., Muller, K., Mora, L., Raymundo, E., Etchevers, J.D., Geoderma, Transport, sorption and degradation of atrazine in two clay soils from Mexico: Andosol and Vertisol, Vol. 232-234, p. 628-639, 2014.

Psillakis, E., Kalogerakis, N., Trends in Analytical Chemistry, Developments in single-drop microextraction, Vol. 21, Issue 1, p. 54-64, 2002.

Quednow, K., Puttmann, W., Journal of Environmental Monitoring, Monitoring terbutryn pollution in small rivers of Hesse, Germany, Vol. 9, Issue 12, p. 1337-43, 2007.

Ramanand, K., Sharmila, M., Sethunathan, N., Applied and Environmental Microbiology, Mineralization of carbofuran by a soil bacterium, Vol. 54, Issue 8, p. 2129-2133, 1988.

REPORT EH08-01: 2007 Update of the Well Inventory Database, C. Nordmark, J. Dias, M. Clayton, J. Troiano, M. Pepple, Sampling for pesticide residues in California well water, 2008.

Rodriguez, J.A., Aguilar-Arteaga, K., Diez, C., Barrado, E., InTech, Recent advances in the extraction of triazines from water samples, http://dx.doi.org/10.5772/54962, 2013.

Rodriguez-Gonzalo, E., Carabias-Martinez, R., Cruz, E.M., Dominguez-Alvarez, J., Hernandez-Mendez, Journal of Separation Science, Ultrasonic solvent extraction and nonaqueous CE for the determination of herbicide residues in potatoes , Vol. 32, Issue 4, p. 575-584, 2009.

Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și instituții, Editura Bioflux, Cluj-Napoca, p. 179-180, 2011.

Sabik, H.; Jeannot, R.; Rondeau, B., Journal of Chromatography. A, Multiresidue methods using solid-phase extraction techniques for monitoring priority pesticides, including triazines and degradationproducts, in ground and surface waters, 2000, 885 (1–2), p. 217–236.

Sanagi, M.M., Abbas, H.H., Ibrahim, W.A.W., Aboul-Enien, H.Y., Food Chemistry 133, Dispersive liquid-liquid microextraction method based on solidification of floating organic droplet for the determination of triazine herbicides in water and sugarcane samples, p. 557-562, 2012.

Sanchez-Brunete, C., Albero, B., Tadeo, J.L., Journal of Agricultural and Food Chemistry, Multiresidue determination of pesticides in soil by gas chromatography-mass spectrometry detection, 52 (6), pp. 1445-1451, 2004.

Sanchez-Ortega, A., Unceta, N., Gomez-Caballero, A., Sampedro, M.C., Akesolo, U., Goicolea, M.A., Barrio, R.J., AnalyticaChimicaActa, Sensitive determination of triazines in underground waters using stir bar sorptive extraction directly coupled to automated thermal desorption and gas chromatography-mass spectrometry, p. 641 (1-2): 110-6, 2009.

Sanderson, T.J., Seinen, W., Giesy, J.P., van den Berg, M., Toxicological Sciences, 2-Chloro-s-triazine herbicides induce aromatase (CYP19) activity in H295R human adrenocortical carcinoma cells: a novel mechanism for estrogenicity?, 54, p. 121–127, 2000.

Saraji, M., Boroujeni, M.K., Recent developments in dispersive liquid-liquid microextraction, Analytical and Bioanalytical Chemistry, 406: 2027-2066, 2014.

Sasaki K., Haga T., Hirajima T, Kurosawa K., Tsunekawa M., Materials Transactions, 43(11), p. 2778-2783, 2002.

Sellergren, B., Allender, C.J., Advanced Drug Delivery Reviews, Molecularly imprinted polymers: A bridge to advanced drug delivery, Vol. 57, Issue 12, p. 1733-1741, 2005.

Shah, J., Jan, M.R., Ara, B., Shehzad, F.N., Environmental Monitoring and Assessment, Quantification of triazine herbicides in soil by microwave-assisted extraction and high-performance liquid chromatography, p. 178: 111-119, 2011.

Shah, J., Jan, M.R., Ara, B., Shehzad, F.N., Environmental Monitoring and Assessment, Determination of ametryn in sugarcane and ametryn-atrazine herbicide formulations using spectrophotometric method, p.184 (6): 3463-8, 2012.

Shea, P.J., Weed Technology, Role of humidified organic matter in herbicide adsorbtion, 3, p. 190-197, 1989.

Shen, G., Lee, H.K., Analytical Chemistry, Hollow fiber-protected liquid-phase microextraction of triazine herbicides, 74(3), p. 648-654, 2002.

Shen, G., Lee, H.K., Journal of Chromatography A, Determination of triazines in soil by microwave-assisted extraction followed by solid-phase microextraction and gas chromatography-mass spectrometry, Vol. 985, Issues 1-2, p. 167-174, 2003.

Singh, A.K., Cameotra, S.S., Petroleum and Environmental Biotechnology, Adsorption and Desorption Behavior of Chloroatrazine Herbicides in the Agricultural Soils, 4: 154. doi:10.4172/2157-7463.1000154, 2013.

Singh, M., Kaur, P., Sandhir, R., Kiran, R., Mutation Research/Genetic Toxicology and Environmental Mutagenesis, Protective effects of vitamin E against atrazine-induced genotoxicity in rats, Vol. 654, Issue 2, p. 145-149, 2008.

Sirimanne, S.R., Barr, J.R., Patterson, D.G., Jr., and Li, M., Analytical Chemistry, Quantification of polycyclic aromatic hydrocarbons and polychlorinated dibenzo-p-dioxins in human serum by combined micelle-mediated extraction (Cloud-Point Extraction) and HPLC, 68 (9), 1556-1560, 1996.

Sirotkina, M., Lyagin, I., Efremenko, E., International Biodeterioration& Biodegradation 68, Hydrolysis of organophosphorus pesticides in soil: New opportunities with ecocompatible immobilized His6-OPH, p. 18-23, 2012.

Smith, J.N., Liu, J., Espino, M.A., Cobb, G.P., Chemosphere, Age dependent acute oral toxicity of hexahydro-1,3,5-trinitro-1,3,5-triazine (RDX) and two anerrobic N-nitroso metabolites in deer mice (Peromyscusmaniculatis), Vol. 67, Issue 11, p. 2267-2273, 2007.

Smulders, C.J.G.M., Bueters, T.J.H., Van Kleef, R.G.D.M., Vijverberg, H.P.M., Toxicology and Applied Pharmacology, Selective effects of carbamates pesticides on rat neuronal nicotinic acetylcholine receptors and rat brain acetylcholinesterase, Vol. 193, Issue 2, p. 139-146, 2003.

Solomon, KR, Carr, JA, Du Preez, LH, Giesy, JP, Kendall, RJ, Smith EE, Van Der Kraak, GJ, Critical Reviews in Toxicology 38, Effect of atrazine on fish, amphibians, and aquatic reptiles: a critical review, 38(9): 721-72, 2008.

Song, L., Zhao, X.J., Li, Z., Newton, I.P., Liu, W., Zhao, M., Toxicology Letters, The organochlorinep,p'-dichlorodiphenyltrichloroethane induces colorectal cancer growth through Wnt/β-catenin signaling, Vol. 229, Issue 1, p. 284-291, 2007.

Sparling, D.W., Fellers, G., Environmental Pollution, Comparative toxicity of chlorpyrifos, malathion and their oxon derivatives to larval Ranaboylii, p. 147 (3): 535-9, 2007.

Stackelberg, P.E., Barbash, J.E., Gilliom, R.J., Stone, W.W., Wolock, D.M., Journal of Environmental Quality 41, Regression models for estimating concentrations of atrazine plus deethylatrazine in shallow groundwater in agricultural areas of the United States, 41(2): 479-94, 2012.

Stara, A., Kouba, A., Velisek, J., BioMed Research International, Effect of Chronic Exposure to Prometryne on Oxidative Stress and Antioxidant Response in Red Swamp Crayfish (Procambarusclarkii), doi: 10.1155/2014/680131, 2014.

Stara, A., Kristan, J., Zuskova, E., Velisek, J., Pesticide Biochemistry and Physiology, Effect of chronic exposure to prometryne on oxidative stress and antioxidant response in common carp (Cyprinuscarpio L.), 105 (1): 18-23, 2013.

Stumbea D., J. Earth Environ. Sci., 5(2), p. 9-18, 2010.

Sura, S., Waiser, M., Tumber, V., Farenhorst, A., Science of The Total Environment, Effects of herbicide mixture on microbial communities in prairie wetland ecosystems: A whole wetland approach, Vol. 435-436, p. 34-43, 2012.

Ștefan Tarca, Dreptul mediului, Lumina Lex, Bucuresti, p. 245, 2005.

Tchounwou, P.B., Wilson, B., Ishaque, A., Ransome, R., Huang, M.-J., Leszczynski, J., International Journal of Molecular Sciences 1, Toxicity assessment of atrazine and related triazine compounds in the microtox assay, and computational modeling for their structure-activity relationship, p. 63-74, 2000.

Tessier A., Campbell P.G.C., Bisson M., Anal. Chem., 51 (7), p. 844-851, 1979.

Teză doctorat: Ing. Adriana Monica M.M. Macicaș (Chiș), Universitatea de Științe Agricole și MedicinăVeterinară: Incidența și Importanța Igienică a Pesticidelor Organoclorurate în Lapte și Produse Lactate, Cluj-Napoca, 2009.

Theis, A.L., Waldack, A.J., Hanse, S.M., Analytical Chemistry, Jeannot, M.A., Headspace solvent microextraction, Vol. 73, Issue 23, p. 5651-5654, 2001.

Tina Ohliger, Parlamentul European în serviciul dumneavoastră / Politica de mediu: principii generale și cadrul de bază. Rolul Parlamentului European, 9/2016.

Tina Ohliger, Parlamentul European în serviciul dumneavoastră / Schimbările climatice și mediul. Context general. Rolul Parlamentului European, 9/2016.

Tiwari, N., Asthana, A., Upadhay, K., Research on Chemical Intermediates, A sensitive spectrophotometric determination of atrazine in micellar medium and its application in environmental samples, 39: 2867-2879, 2013.

Tuzimski, T., Tomasz, R., Journal of AOAC International, Determination of pesticides in sunflower seeds by high-performance liquid chromatography coupled with a diode array detector, Vol. 97, No. 4, p. 1012-1020, 2014.

Valeriu Filip, Elemente de fotometrie solară, note, p. 7-8, 2016.

Valeron, P.F., Pestano, J.J., Luzardo, O.P., Zumbado, M.L., Almeida, M., Boada, L.D., Chemico-Biological Interactions, Differential effects exerted on human mammary epithelial cells by environmentally relevant organochlorine pesticides either individually or in combination, Vol. 180, Issue 3, p. 485-491, 2009.

Vandekar, M., Plestina, R., Wilhelm, K., Bulletin of World Health Organization, Toxicity of carbamates for mammals, 44, p. 241-249, 1971.

Vas, G., Vekey, K., Journal of Mass Spectrometry, Solid-phase microextraction: a powerful sample preparation tool prior to mass spectrometric analysis, 39: 233-254, 2004.

Vâtcă, G., Metode instrumentale de analiză, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, p. 145, 2006.

Velisek, J., Kouba, A., Stara, A., Neuroendocrinology Letters 34 Suppl, Acute toxicity of triazine pesticides to juvenile signal crayfish (Pacifastacusleniusculus), 2: 31-6, 2013.

Wackett, L.P., Sadowsky, M.J., Martinez, B., Shapir, N., Applied Microbiology and Biotechnology, Biodegradation of atrazine and related s-triazine compounds: from enzymes to field studies, 58:39-45, 2002.

Wang, C., Ji, S., Wu, Q., Wu, C., Wang, Z., Journal of Chromatographic Science, Determination of Triazine Herbicides in Environmental Samples by Dispersive Liquid-Liquid Microextraction Coupled with High Performance Liquid Chromatography, Vol. 49, 2011.

Wang, D.-Q., Yu, Y.-X., Zhang, X.-Y., Zhang, S.-H., Pang, Y.-P., Zhang, X.-L., Yu, Z.-Q., Wu, M.-H., Fu, J.-M., Ecotoxicology and Environmental Safety, Polycyclic aromatic hydrocarbons and organochlorine pesticides in fish from Taihu Lake: Their levels, sources, and biomagnification, Vol. 82, p. 63-70, 2012.

Wang, H., Li, G., Zhang, Y., Chen, H., Zhao, Q., Song, W., Xu, Y., Jin, H., Ding, L., Journal of Chromatography A, Determination of triazine herbicides in cereals using dynamic microwave-assisted extraction with solidification of floating organic drop followed by high-performance liquid chromatography, 1233, p. 36-43, 2012.

Surse de pe internet:

www.coduri.cjo.ro/codul-civil/

http://www.mmediu.ro/articol/stadiul-implementarii-directivelor-europene/388

www.mmediu.ro

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html]

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.8.html

http://www.stiucum.com/drept/dreptul-mediului-inconjurator/Protectia-juridica-a-apelor-pr41191.php

http://statistici.insse.ro/shop/

http://documents.tips/documents/161014-apa-2009.html

http://documentslide.com/documents/raport-starea-mediului-cap-3-apapdf.html

http://documents.tips/documents/apa5571f9a5497959916990154f.html

http://www.rowater.ro/daolt/Sinteza%20de%20calitate%20a%20raurilor/Forms/AllItems.aspx

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/ecologie/ape-de-suprafata-geografie-245378.html

***www.epa.gov/teach/chem_summ/Atrazine_summary.pdf,accesat 4 Noiembrie, 2013.

***http://www.epa.gov/oppfead1/endanger/litstatus/effects/redleg-frog/rotenone/appendix-f.pdf, accesat 5 Februarie 2013.

***http://www.epa.gov/pesticides/reregistration/endosulfan/endosulfan-agreement.html, accesat 12 iunie 2013.

***http://www.hc-sc.gc.ca/ewh-semt/pubs/water-eau/index-eng.php#guidelines. accesat 3 Iulie 2013.

***http://www.sigmaaldrich.com/analyticalchromatography/samplepreparation/spe/supelmip.html, accesat 7 Aprilie 2014.

[Planul de Management al Riscului la Inundații – Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa Pag. 8].

Lista de publicații

Articole publicate în jurnale cotate ISI

 M.L. Andrei, D. Ristoiu, European Water Framework Directive Reflected by the Romanian Legislation, AIP Conference Proceedings 1565, 278 (2013), AIP Publishing, Melvile, NY, USA 278-281, (2013).

 M.L. Andrei, M. Șenilă, M.A. Hoaghia, E.A. Levei și G. Borodi, Study of Cu and Pb partitioning in mine tailings using the Tessier sequential extraction scheme, AIP Conference Proceedings 1700, 030001 (2015), AIP Publishing, Melvile, NY, USA, (2015).

 M.L. Andrei, L. Levei, A. Hoaghia, C. Tanaselia și A. Ozunu, Assessment of metals content in dandelion (Taraxacum officinale) leaves grown on mine tailings, AIP Conference Proceedings 1917, 020001 (2017), AIP Publishing, Melvile, NY, USA, (2017).

Articole publicate în jurnale cotate BDI

 M.A. Hoaghia, M.L. Andrei, O. Cadar, L. Șenilă, E.A. Levei, D. Ristoiu, Health risk assessment associated with nitrogen compounds contaminated drinking water in Medias region, Studia UBB Chemia, LXI. 3, Tom II (2016), p. 451-460.

Articole trimise spre evaluare

……

Manuscris în pregătire

 M.L. Andrei, …. Conf. Univ. Dr. Flore Pop, Dreptul și guvernanța apei în Uniunea Europeană. Studii asupra Europei Centrale și de Est, Cap. Protecția și gestionarea apei, Editura Argonaut, ISBN …, Cluj-Napoca, România (Carte 2017) pag….

Participări la conferințe

Conferințe internaționale

 M.L. Andrei, D. Ristoiu, European Water Framework Directive reflected by the Romanian legislation, the 9th biennial International Conference of Processes in Isotopes and Molecules (PIM 2013), 25 – 27 Septembrie 2013, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, D. Ristoiu și H. Popeneciu, Obtaining of compound to be used as pesticides but also to be less polluting for the environment is an important and actuality topic, the 4th edition of Central and Eastern European Conference on Health and the Environment (CEECHE 2014), 25 – 30 mai 2014, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, E. Levei, M. Senilă, M.A. Hoaghia, D. Ristoiu, Gh. Borodi, Assesment of the dissolved minerals phases in tailings using the Tessier five step extraction scheme, the 10th International Conference of Environmental Legislation, Safety Engineering and Disaster Management (ELSEDIMA 2014), 18 – 19 Septembrie 2014, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, E.A. Levei, M. Senila și G. Borodi, Study of Cu and Pb partitioning in mine tailings using the Tessier sequential extraction scheme, the 10th biennial International Conference of Processes in Isotopes and Molecules (PIM 2015), 23 – 25 Septembrie 2015, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, M.A. Hoaghia, E.A. Levei, M. Senila și D. Ristoiu, Assesment of aries river water quality upstream and downstream of the mining area, the 11th International Conference of Environmental Legislation, Safety Engineering and Disaster Management (ELSEDIMA 2016), 26 – 28 Mai 2016, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, L. Levei, A. Hoaghia, C. Tanaselia și A. Ozunu, Assessment of metals content in dandelion (Taraxacum officinale) leaves grown on mine tailings, the 11th biennial International Conference of Processes in Isotopes and Molecules (PIM 2017), 27 – 29 Septembrie 2017, Cluj-Napoca, România (Poster).

 M.L. Andrei, A. Turza, S. Albert, G. Borodi și D. Ristoiu, Crystal and molecular structure of Sodium (2-carbamoylphenoxy) acetate, the 11th biennial International Conference of Processes in Isotopes and Molecules (PIM 2017), 27 – 29 Septembrie 2017, Cluj-Napoca, România (Poster).

Conferințe naționale

 H. Popeneciu, Z. Moldovan, M.L. Andrei și D. Ristoiu, Eliminarea poluanților din clasa farmaceutice organice din mediu apos, prin utilizare de material poroase, a 33-a Conferință Națională de Chimie/ the 33-rd Romanian Chemistry Conference (CNB 2014), 2 – 4 octombrie 2014, Râmnicu Vâlcea, România (Poster).

 M.L. Andrei, G. Borodi, Crystal Structure of Hydrocortisone Acetate, the 14th National Conference of Biophysics (CNB 2016), 2 – 4 iunie 2016, Cluj-Napoca, România (Poster).

Cărți publicate

 M.L. Petrisor (Andrei), Conf. Univ. Dr. Flore Pop, Guvernanța Apei, Cap. Protecția apelor. Legislatie, Editura Argonaut, ISBN 978-973-109-444-1, Cluj-Napoca, România (Carte 2014) pag. 129-149.

Alte activități științifice relevante

 Participarea la Cursul …..Internațional "…..