În cadrul biologiei ca disciplină fundamentală de studiu pentru elevi, ecologia suscită din ce în ce mai mult interes, cu tot ce implică, pornind de… [308755]
[anonimizat], [anonimizat], a [anonimizat], [anonimizat].
În alegerea temei am avut în vedere doua aspecte: [anonimizat], [anonimizat]. De exemplu nevertebratele (insectele) [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] (polenizarea) sau distrugerea acesteia prin defoliere (larvele de Lymantria), [anonimizat].
Zona vizată în această lucrare declarata rezervatie (legea nr 462-2001-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-236-2000-[anonimizat] a florei si faunei salbatice), are un potențial deosebit reprezentând atât un important punct de pasaj pentru numeroase specii migratoare cât și habitat pentru specii de vertebtare și nevertebrate reprezentative: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], dintre speciile de pasări cuprinse pe listele natura 2000 menționez: [anonimizat], [anonimizat]. De curând Pădurea Babadag a [anonimizat] a [anonimizat]08 NAT/RO/000501-[anonimizat].
[anonimizat] 2 300 [anonimizat], fiind mai puțin afectat de acțiunile umane. Ariile protejate constituite pe teritoriul județului Tulcea sunt în numar de 25 însumând o suprafață de 586 238 ha. Printre zonele protejate din Babadag pot enumera: [anonimizat] 525 ha, [anonimizat], [anonimizat], zonă unde se asigură protecția pentru Sophora prodani.
[anonimizat] a mediului de către generațiile prezente și viitoare. Formarea profesională a [anonimizat], [anonimizat].
[anonimizat]. [anonimizat], astfel încât elevul să dobândească cunoștințele de specialitate, să-și formeze capacități intelectuale și deprinderi de acțiune prin efort propriu. Acest obiectiv se poate realiza numai dacă procesul de învățământ este abordat ca un sistem unitar în care se acordă o importanță deosebită conexiunii inverse care permite reglarea din mers a procesului instructiv educativ. În această perspectivă apare obligativitatea celor care instruiesc și educă, de a furniza elevului structurile care să-l ajute în procesul de pregătire continuă, de a-l înzestra cu priceperea folosirii a cât mai multe canale informaționale.
În ceea ce privește structura, prima parte a acestui proiect cuprinde o analiză sub aspect teoretic a temei alese – „Lepidopterele diurne, alte nevertebrate și vertebrate indicatori ai starii mediului. Importanța protejării mediului în zona Padurea Babadag-Codru” și se continuă cu proiectarea didactică a acestora. Sunt prezentate strategiile didactice pentru obținerea feedback-ului de la elevi în perspectiva creșterii randamentului școlar, a verificării eficienței metodelor abordate-tradițional/modern.
Ultima parte o constituie partea experimentală și de cercetare asupra grupelor de elevi cu interpretarea datelor și extragerea concluziilor finale asupra cercetării. Sunt prezentate aplicații directe ale învățării frontale și a celei prin cooperare, cât și performanțele obținute de subiecți-elevi. Se acordă importanță deosebită structurii activității didactice, acest microsistem de instruire care încorporează în ea toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metodologie, relații pedagogice, criterii de evaluare etc. ).
În acord cu problemele actuale referitoare la poluare, distrugerea ecosistemelor prin necunoașterea importanței fiecărei specii, amenințările ce vizează zona Babadag (defrișările, pășunatul excesiv, culturile agricole extinse și mai ales depozitarea haotică a deșeurilor), dar și în acord cu tendința de diversificare a modalitaților de predare-invațare a biologiei, pentru capitolul de aplicații în activitatea practică, am propus mijloace și metode moderne de abordare a conținuturilor biologiei de exemplu excursia tematică, învațarea prin descoperire, dar și propunerea unui obțional care să susțină activitățile practice necesare înțelegerii și cunoașterii mai bune a biologiei, activitatile extracurriculare. Acest tip de activitati au fost realizate prin intermediul a doua proiecte ce au fost implementate in aceasta perioada și anume proiectul “Remediu pentru noi și pentru mediu. Ne informăm, învațăm să prevenim” realizat în parteneriat cu domnul Mircea Ciuhri și “Împreună pentru natură” realizat în parteneriat cu Direcția Silvică Tulcea și Ocolul Silvic Babadag. Toate aceste vor urmări atingerea obiectivelor propuse spre a fi atinse cu elevii și anume: identificarea, cunoașterea speciilor din zonă, atitudine pozitivă fața de mediu, cunoașterea efectelor activitații umane, dezvoltarea comportamentului ecologic, interes pentru cunoașterea conținuturilor disciplinei. Se va face deasemenea o comparație între elevii neimplicați în activitățile propuse în proiecte cu cei implicați pentru a vedea evoluția sau involuția uneia sau altei categorii.
Se poate vedea astfel măsura în care sunt, sau nu, mult mai eficiente metodele și mijloacele moderne sau cele tradiționale. Instrumentele cercetării: teste, probe de control, chestionare, portofolii, studiul de caz, proiecte. Inovația științifică și valoarea teoretică a cercetării constă în:
utilizarea experimentului, activitaților extracurriculare în abordarea unor conținuturi din programa de biologie;
accesul la o gamă largă de oportunități de învățare la ore, care oferă o strategie de implicare a elevilor ce aparțin diferitelor medii culturale;
dezvoltarea spiritului de voluntariat, de acțiune la problemele ecologice ale zonei;
încurajarea interogării active și a gândirii de nivel superior a învățarii prin descoperire.
Elevii, prin activitațile propuse, vor dezvolta comportament ecologic mai ales prin deplasările și observarea pe teren, vor conștientiza importanța unui mediu curat, vor cunoaște fauna reprezentativă și caracteristică zonei, cunoașterea posibilităților ecologice de a ține sub control unele specii dăunatoare, vor putea înțelege că în spatele unor specii considerate dăunatoare de către noi se ascund remedii importante pentru boli grave.
Având în vedere cele prezentate mai sus, consider că există argumente care să susțină prezenta temă propusă.
CAPITOLUL I
CARACTERE GENERALE ALE ZONEI
1. 1 Poziția geografică, limite, suprafața, geneza și evoluția de ansamblu a Dobrogei
Dobrogea este situată în sud-estul țării, fiind delimitată la vest și nord de Dunăre, ce o separă de Câmpia Română, de bălțile Ialomiței și Brăilei, la nord granița cu Ucraina, iar în sud granița cu Bulgaria. Deși prezintă așezare ponto-danubiană, prezintă în general un climat continental accentuat cu veri fierbinți și uscate și ierni cu vânturi puternice. Datorită așezării sale la țărmul Marii Negre și zonei de vărsare a Dunării, are loc o atenuare a valorilor extreme mai ales a celor termice, dar și crearea unor mișcări locale ale meselor de aer. Flora spontană reflectă aceste condiții climatice, natura solurilor cernoziomice, argilo-nisipoase, aluviale.
Podișul Dobrogei reprezintă o unitate de platformă în care evoluția reliefului s-a desfășurat în cadrul unor faze mai timpurii în nord și centru și mai târzii în sud. La nivelul zonei (Fig. 1) se pot identifica urmatoarele tipuri de unități, așa cum se regăsesc clasificate și în literatura de specialitate (Marin I , 1967) referitoare la acestă zonă:
Dobrogea de nord: ce prezintă un relief muntos și deluros de geosinclinal și hercinic himmeric vechi la care se adaugă bazinul Babadag ce reprezintă o unitate de platformă larg cutată;
Dobrogea de sud: cu relief specific de podiș, are fundamentul alcătuit din șisturi verzi;
Dobrogea centrală: cu relief deluros, regiunea e mai ridicată spre podișul Babadag și coborâtă spre vest.
Fig. 1. Poziția podișului Babadag (Posea, 1982)
1. 2. Prezentarea caracteristicilor Podișului Babadag
Podișul Babadag face parte din Dobrogea de nord. Acest podiș este unic în țară prin contrastele pe care le oferă, dar și prin faptul că s-au păstrat în stare bună complexe naturale ce sunt variate ca număr de specii. Toate aceste caracteristici explică marea diversitate a formelor de viață prezente în această zonă.
1. 2. 1 Geomorfologia și solul
Podișul Babadag reprezintă o unitate geomorfologică bine individualizată, situată în partea de sud a reliefului denudat, provine din resturile lanțului kimerian al Dobrogei de nord, prezintă structură de bloc. Podișul se prezintă ca o platformă masivă, fragmentată parțial de văi puțin adânci și scurte cu orientare spre nord-est. Podișul este delimitat la nord de munții Macin, dealurile Tulcei, lacul Babadag; la sud de falia Pecineaga-Camena, la vest se află terasele înalte ale Dunării, iar la est depresiunea joasă a Jurilovcăi. Lungimea podișului este mult mai mare decât lățimea: 55 km față de 9-12 km, suprafața e de aproximativ 600 km2. (Seceleanu, 2005).
Din punct de vedere altitudinal pădurile se întind între 50-264 m, dominând între 100-200 m. Fondul forestier este diferențiat în funcție de receptivitatea energiei solare Se diferențiază următoarele zone heliomorfe:
versanți foarte însoriți cu 71-100% din insolația normală;
versanți semiînsoriți cu 51 -70% din insolația solară normală;
versanți semiînsoriți cu 31-50% din insolația solară normală;
versanți umbriți și foarte umbriți cu 0-30% din insolația solară normală.
Expoziția generală a teritoriului e determinată de direcția de curgere a principalelor văi care străbat pădurile podișului: Slava, Camena, Cerduza Mare, Babadagului, Caugagia. Văile ce fragmentează podișul sunt largi, cu fundul plat (valea Slava, Babadagului) și sunt orientate mai ales spre complexul lacustru al Razelmului. Versanții unor văi sunt erodați (valea Visterna) datorită defrișărilor, iar porțiunile lărgite ale acestora au aspect de depresiuni, golfuri cum sunt cele de la Mihai Bravu, Slava Rusă, Slava Cercheză, Turda. (Ielenicz, 1999)
Din cerecetările referitoare la Podișul Babadag rezultă faptul ca solurile aparțin fie mezozoicului târziu dacă ne referim la calcare, fie cuaternarului dacă ne referim la loess, această evoluție a depins atat de substratul pe care s-au format cât și de tipul de vegetație existent. În studiul solului se urmăresc în primul rând, rocile de suprafață care prin procese de dezagregare formează materialele din sol (amestecuri de nisip, praf, pietriș, argilă) precum și rocile sedimentare moi (afânate) de suprafață care fără să sufere alte transformări pot avea caracter de materiale parentale (Posea, 1982) .
1. 2. 2 Regimul hidrologic și regimul climatic
Sursele de apă din podiș nu sunt numeroase și au debit redus din cauza energiei relativ mici a reliefului, scurgerea e slabă, iar aportul apelor subterane e redus. Regimul hidrologic se caracterizează prin viituri în toate anotimpurile, în unii ani fiind predominante cele de primăvară care pot să ajungă până la 40% din volumul scurgerilor anuale. Viiturile pluviale sunt intense și de scurtă durată; în perioadele dintre aceste viituri scurgerea e neînsemnată și multe dintre pâraie seacă. Alimentarea superficială a pâraielor este dominant nivală, cea subterană fiind foarte mică. Apele prezintă o turbiditate mare, mineralizarea este ridicată, predominând carbonații.
Printre sursele de apă care își păstrează un debit de apă și în timpul verii se numără râul Slava ce strabate aproape întreg podișul începând de la Atmagea și râul Taița ce delimitează podișul în partea de nord-est. În cazul ambelor surse de apă, creșterea debitului sau menținerea acestuia este influențat de cantitatea de precipitații.
Datorită straturilor acvifere profunde, Podișul Babadag este aproape lipsit de izvoare naturale, mai importante fiind izvorul de la Geamia Babadag, izvorul lui Vârlan și izvorul de la Bașpunar.
Podișul Babadag, prin poziția sa geografică, se situează la limita a doua tipuri climatice diferite, unul de tip continental de nuanță piemontană și altul de tip litoral maritim. Suprafața de acțiune este mai mare pentru primul tip climatic, dar se resimte și influența celui de-al doilea tip climatic, mai ales asupra umidității atmosferice, nebulozității, temperaturii. Caracteristicile climatice date de primul tip sunt evapotranspirația potențială foarte ridicată, regimul pluvial instabil, predomină ploile cu caracter torențial. Iernile sunt în general blânde cu temperaturi apropiate de 0° C, iar stratul de zăpadă e de scurtă durată mai ales pentru că se resinte influența mării. Nu toate părțile Podișului Babadag prezintă un climat identic.
Relieful este, după cum se știe, un element care influențează în mod direct repartiția și evoluția factorilor radiativi și climatici. De distribuția cantitativă și calitativă a acestora depinde sensul de evoluție al tuturor elementelor climatice, care la rândul lor se află într-o strânsă interdependență cu ceilați factori fizico-geografici ai mediului local. Studiile de climatologie au o importanță deosebită din punct de vedere teoretic și în practică. Ele indică desfășurarea diferitelor fenomene meteorologice, care dacă sunt cunoscute din timp, pot fi dirijate, dacă e cazul, în folosul oamenilor.
Podișul Dobrogei are un climat continental cu nuanțe de excesivitate accentuată. Cea mai mare parte a sa se încadrează în ținutul climatic de câmpie. Doar sectorul nordic și nord-vestic (înălțimile depășesc 300m) face parte din ținutul climatic al dealurilor joase. Caracteristicile climatice sunt determinate de următorii factori:
cantitate mare de radiație solară 125 kcal/cm2/ an (maximum în iulie, de 20 kcal/cm2), legată și de o durată de strălucire a soarelui de 2000-25000 ore;
deschiderea largă spre nord, est și sud determină o frecvență mare a maselor de aer de pe aceste direcții;
existența bazinului Mării Negre către care se concentrează activitatea ciclonică, îndeosebi a celei din Marea Mediteraneană;
existența bălților Dunării și a Deltei Dunării care determină modificări locale în zonele vecine, în regimul parametrilor climatici și în cel al unor fenomene meteorologice;
relieful șters lipsit, în mare măsură, de pădure și prezența unor zone largi, netede ce favorizează intensificarea climatului continental.
Podișul Babadag, se înscrie în topoclimatul de dealuri joase cu un climat „excesiv-continental”. Acest topoclimat cuprinde partea de nord-vest a podișului Dobrogei, cu înălțimile, fragmentarea și gradul de împădurire cele mai indicate. Aici se înregistrează temperaturi medii de 10ș C anual, – 2șC în ianuarie și 21șC în iulie, amplitudini termice ceva mai moderate (65ș), circa 90-100 zile de îngheț, o nebulozitate medie (5, 1-5, 4 zecimi) de care sunt legate circa 60-65 zile senine și 100 zile cu cer complet acoperit. Anual cad în medie, de precipitații din care aproape jumătate se înregistrează vara sub formă de averse; ninsoarea se produce în medie în 15 zile, iar stratul de zăpadă cu grosime centimetrică se păstrează în jur de 20 de zile. Caracteristicile climatului acestei zone și succesiunea anotimpurilor, fac să se înregistreze valori variate de la o lună la alta. (Ielenicz, 1999).
1. 2. 3. Regimul eolian
Vânturile cele mai frecvente sunt cele din sectorul nord-estic și estic. Masele de aer din nord și nord-est pierd o mare parte din precipitații deasupra continentului european, ajungând deasupra Dobrogei sărace în precipitații. Relieful influențează puternic intensitatea și direcția vântului pentru că pe dealuri intensitatea vântului crește datorită convergenței liniilor de curent deasupra acestora, iar văile pot să consolideze curenții pe direcțiile lor sau să mărească viteza acestora (Mihăilescu, 2001) .
1. 3 Asociațiile de vegetație și caracteristicile acesteia
Dobrogea este un nod de legătură, unde se întâlnește o parte din fauna și flora din Europa centrală, Rusia meridională și din Europa mediteraneană. După o serie de autori (de ex. E. Martonne), regiunea este plasată în zona pădurilor de silvostepă și de trecere spre stepă. Zona de nord a Dobrogei prezintă păduri mezofile de tip balcanic cu arbori de tipul gorunului (Querqus petreea), teiului (Tilia tomentosa, T. platyphillas, T. cordata), frasinului (Fraxinus excelsior), carpenului (Carpinus betulus) și păduri de foioase xeroterme de tip submediteraneean cu păduri scunde și dese formate din arbori și arbuști mai numeroși. (Dihoru, Donita, 1970 )
1. 4 Caracterizarea zonei de studiu-Pădurea Babadag-Codru
Pădurea Babadag și orașul cu același nume sunt situate în partea de sud a județului Tulcea, la poalele dealurilor împădurite Coium-Baba (236, 7 m) spre sud, Sultan-Tepe (110, 8 m) spre est, Ianik-Bair (167, 2 m) spre vest, iar spre nord Lacul Babadag. Pădurea ce se întinde pe aceste dealuri cuprinde o floră variată datorită condițiilor de temperatură, precipitații și tipurilor de sol.
Condițiile naturale sunt asemănătoare cu cele descrise pentru Podișul Babadag. Această zonă este complexă din punct de vedere geomorfologic, cuprinde formațiuni sedimentare de vârstă cretacică alcătuite din calcare și depozite loessoide. Principalele soluri ce prezintă caracteristici regionale importante sunt:
cernoziomurile cu permeabilitate mare, grosime fiziologică mică;
solurile cenușii de pădure ce sunt fertile cu posibilități sporite de înmagazinare a apei;
solurile brune de pădure bogate în substanțe nutritive cu capacitate mare de acumulare a apei si solurile podzolice cu fertilitate moderată, grosime fiziologică redusă.
Climatul acestei zone se caracterizează prin veri fierbinți, precipitații slabe și prin ierni nu foarte reci, însoțite uneori de viscole puternice. Temperatura medie anuală a aerului este de 10- 9°C, mediile lunii celei mai calde urcă până la 20, 4°C, iar mediile lunii celei mai reci coboară până la -1, 4°C. Maximele absolute au înregistrat 39, 5°C, iar minimele absolute au coborât până la -26°C. Cantitățile medii anuale de precipitații ce cad în teritoriu, înregistrează valori de 450 mm. Cantitățile medii lunare cele mai mari cad în luna iunie (51, 6 mm), iar cantitățile medii lunare cele mai mici cad în luna februarie (21, 2 mm). Majoritatea precipitațiilor cad în semestrul cald, aversele fiind foarte frecvente. (Sursa: stația meteorologică Jurilovca).
Rețeaua hidrografică este săracă fiind reprezentată de râurile Taița (1, 4 m3/s), Telița (0, 54 m3/s), pârâul Tabana care trece prin centrul orașului colectând apa câtorva izvoare și pârâul Sungurul aflat în partea de sud-est a orașului. Viiturile sunt prezente în toate anotimpurile, în unii ani fiind predominante cele de primăvară ce ajung până la 40% din volumul scurgerilor anuale, viiturile pluviale sunt intense și de scurtă durată, iar în perioadele dintre viituri unele pâraie seacă.
În zona de stepă se întâlnește colilia (Stipa ucrainica), brusturele (Actium lappa), coada șoricelului (Achilea millefolium), cimbrișorul (Thymus vulgaris), mușețel (Matricaria chamomilla), pătlagina, păpădia (Taraxacum officinale), soc (Sambucus), sunătoare (Hypericum perforatum), troscot (Poligonum aviculare). Fauna este reprezentată atât de vertebrate (Citellus citellus, Lepus europaeus, Mustella eversmanni, Vipera ammodytes montandoni, Testudo graeca ibera, Falco peregrius, Bubo bubo) cât și nevertebrate (Aglais urticae, Vanessa cardui, Panaxia quadripunctaria, Cerambyx cerdo, Lucanus cervus).
Silvostepa reprezintă o zonă de trecere de la stepă la pădure sub forma unei fâșii ce ajunge până la 200 m altitudine, apare ca o îmbinare cu terenuri agricole ca pajiști stepice secundare degradate precum și cu mici insule de pădure constituite din stejar și diferiți arbuști precum și pajiști stepice cu Festuca valesiaca.
Zona de pădure are o floră foarte bogată datorată caracterului mixt mediu european-submediteranean. În partea estică pădurea este formată predominant din tei argintiu (Tilia tomentosa) și carpen (Carpinus betulus), mai apar exemplare de gorun (Quercus petraea), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus foliacea), cărpiniță (Carpinus orientalis), jugastru (Acer campestre). Este o pădure înaltă, umbrită, cu stratul arborilor bine dezvoltat, stratul arbuștilor slab dezvoltat (Cornus mas, Sambucus nigra, Hedera helix), iar stratul ierbos aproape inexistent de tipul: Anthriscus cerefolium, Geum urbanum, Stellaria media, Dactylis polygama, Brahipodium silvaticum.
În partea vestică și nordică a zonei, pădurea este mai scundă cu numeroase poieni, alcătuită cu predominanță din cărpiniță (Carpinus orientalis) și stejar pufos (Quercus pubescens). Se mai regasește mojdreanul (Fraxinus ornus), scumpia (Cotinus coggygria), păducelul (Crategus monogyna), vișinul turcesc (Prunus mahaleb), iar spre periferie curpenul de pădure (Clematis vitalba). Stratul ierburilor este bogat începând de primăvara devreme, când pădurea nu a înfrunzit, până toamna târziu. La periferia pădurii, pe marginea căilor de acces se dezvoltă buruieni ruderale.
CAPITOLUL II
ARII PROTEJATE ÎN PODIȘUL DOBROGEAN
2.1 Starea zonelor protejate din judetul Tulcea
Cele mai recente lucrări arată că în țara noastră sunt aproximativ 3 700 specii de plante superioare, 31 sunt puse sub ocrotirea legii începând cu anul 1 931 și altele 27 prin Programul Natura 2000-Legea 462/2001. Din faună sunt citate aproximativ 34. 000 de specii din care 33085 sunt nevertebrate și 7171 sunt vertebrate. Dintre acestea 108 sunt ocrotite prin lege. Prin HG numărul 230/2003 numarul rezervatiilor naturale era de 844 Biodiv-p 413 (877), incluse în Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național, secțiunea a III a- zone protejate este de 1254600 ha, respectiv 5, 26% din suprafata țarii, fiind propuse pentru legiferare ulterioară incă 5 parcuri naturale si 41 de rezervatii naturale. În prezent pe teritoriul țarii sunt declarate: 14 parcuri naționale, 6 parcuri naturale, 3 rezervații ale biosferei, 52 rezervații științifice, 228 monumente ale naturii, 936 rezervații naturale. (Agenția națională pentru protecția mediului – Raport anual privind starea mediului în România pe 2007, OUG 118/2010;234/24/11/2000 ).
Conform definiției date peisajului de către Convenția Europeană a Peisajului acesta este „o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani”, deci se poate spune că peisajul reprezintă o componentă de bază a patrimoniului natural. Având în vedere acest lucru, protecția peisajului și implicit a zonelor de vegetație trebuie să urmarească conservarea și menținerea aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, iar managementul peisajelor să asigure printr-o serie de acțiuni dezvoltarea durabilă a acestuia în raport cu evoluțiile și modificarile sociale și economice din prezent.
Lacul Babadag și zona limitrofă prezintă o tipologie peisagistică variată, acestea sunt incluse în aria de protecție a Zonelor Umede conform Convenției de la Ramsar, alături de Delta Dunării, fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării, sunt Situri ale Patrimoniului Natural Universal recunoscut de UNESCO și Situri Natura 200 –Tabel 1.
În comparație cu alte areale protejate, acest teritoriu a păstrat o biodiversitate ridicată, prin aceasta înțelegăndu-se un număr mare de specii dintr-o mare diversitate de unități sistematice. Cercetările desfășurate la nivelul Podișilui Babadag, au dus la semnalarea unui număr de 1 234 specii spontane și cultivate, dintre acestea au fost identificate 994 de specii spontane, restul fiind neregăsite (numeroși hibrizi de Centaureea, Achileea) sau dispărute odată cu defrișarea vegetației naturale.
Din punct de vedere al compoziției în elemente fitogeografice, predominarea elementelor sudice arată caracterul pontic mediteranean al podișului Babadag: mediteraneene 12, 3%, pontice 9, 3%, europene 7, 4%, balcanice 6, 8%, cele endemice reprezentând 2, 5%. , iar cele cultivate au o pondere de 4, 4% . (Dihoru, Donita 1970 )
Tabel 1- siturile Natura 2000 care se pot atribui în administrare în sesiunea a patra de atribuire, conform Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 118/2010 privind aprobarealistei revizuite a siturilor Natura 2000 care necesită structuri proprii de administrare
Ariile protejate constituite pe teritoriul județului Tulcea sunt în total 25 recunoscute la nivel național prin intermediul legii 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, însumand o suprafață de 586 238, 05 ha, din care o Rezervație a Biosferei – Delta Dunării, Parcul Național Munții Măcinului cu o suprafața de 11 321 ha, 18 Rezervații Științifice incluse în RBDD și 9 Rezervații Naturale. Ariile protejate constituite pe teritoriul județului Tulcea și recunoscute la nivel național prin intermediul HG 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată (pentru noi zone), sunt în total 24 cu o suprafață de 9 243, 6 ha.
În prezent, dintre toate provinciile României, Dobrogea are cea mai mare suprafață ocupată de arii protejate (593 610, 6 ha) cele mai reprezentative fiind Rezervația Biosferei Delta Dunarii și Parcul Național Munții Măcinului. O mare parte din aceste zone protejate reprezintă situri Natura 2000, arii speciale de conservare (Special areas of Conservation, SAC) constituite conform Directivei Habitate (Directiva 92/43 din 1992 privind Conservarea Habitatelor Naturale și a Faunei și Florei Sălbatice), arii de protecție specială avifaunistică (Special protected Areas, SPA) constituite conform Directivei Păsari (Directiva 79/409 din 1979 referitoare la conservarea păsărilor sălbatice) – Fig. 2.
Fig. 2 – Zone protejate din județul Tulcea (Popova Cucu, 1978)
Complexul lagunar Razim-Sinoie: RO SPA 0031, RO SCI 006
După cum reiese din studiile făcute de diferiți cercetători asupra complexului Razim –Sinoie se poate afirma că acesta este rezultatul asocierii a trei tipuri genetice de cuvete: lagune marine (lacurile Razim, Golovița, Zmeica și Sinoie), limane marine (Calica, Agighiol, Babadag) și lacuri între grinduri (Coșna, Periteașca, Leahova). Lacul Babadag este un lac natural, liman fluvio-maritim, ce face parte din cel mai mare complex lacustru din țara noastră, complexul lacustru Razim-Sinoie. Vastul complex lacustru a fost în urmă cu circa 2 000 de ani un golf marin numit Halmyris în Antichitate, cu adâncimi mai mari decât cele actuale. Complexul lagunar Razim–Sinoie face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării (Gastescu, 1971) (Fig. 3).
Fig. 3- Statutul de protectie al Lacului Babadag si al ariei limitrofe (Popova Cucu –1978)
Complexul Razim-Sinoie găzduiește efective importante ale unor specii de păsări protejate. Situl este important pentru populațiile speciilor cuibăritoare, speciilor migratoare și a celor care iernează. În perioada de migrație situl găzduiește mai mult de 20 000 de exemplare de păsări de baltă, fiind sit Ramsar.
Rezervația Biosferei Delta Dunării
Este un sit cu valoare de patrimoniu natural mondial și de zonă umedă de importanță internațională (sit Ramsar), ce include în total 18 zone de protecție integrală din care 15 în județul Tulcea: Roșca Buhaiova – 9 625 ha, Pădurea Letea – 2 825 ha, Lacul Răducu -2 500 ha, Lacul Nebunu -115 ha, Vătafu Lunguleț -1 625 ha, Pădurea Caraorman – 2 250 ha, Arinișul Erenciuc – 50 ha, Insula Popina – 98 ha, Sacalin-Zătoane -21 410 ha, Periteașca Leahova-125 ha, Capul Doloșman -125 ha, Lacul Rotundu- 228 ha, Lacul Potcoava -652 ha, Lacul Belciug -110 ha. (ARBBD-Lg 82/1993, HG 2151/2004 privind instituirea regimului de arii naturale protejate –judetul Tulcea)
Rezervația este structurată pe zone funcționale din care unele cu regim de protecție integrală (50 600 ha), iar altele numite zone tampon (223 300 ha)ce fac trecerea între așezările umane și zonele protejate. Delta Dunării este formată dintr-un mozaic de canale, grinduri și lacuri de diferite mărimi cu o biodiversitate ridicată dată de un număr mare de specii a căror valoare naturală este recunoscută la nivel mondial. Deși în ultimele decenii Delta Dunării a fost obiectul unor acțiuni de protecție, aceasta s-a confruntat în același timp cu numeroase intervenții antropice, care au produs dezechilibre și influențe negative asupra biodiversității, dezechilibre și influențe care se resimt și în prezent.
Schimbarea sistemului economic după anul 1989 a dus la sistarea amenajărilor din Delta Dunării și demararea procesului de declarare a zonei ca Rezervației a Biosferei în decembrie 1991, în cadrul Programului „Omul și Biosfera”, devenind astfel singura deltă din lume declarată ca Rezevație a Biosferei. Mai mult decât atât, valoarea patrimoniului natural al Deltei Dunării a fost recunoscută prin includerea sa pe Lista Patrimoniului Natural Mondial – UNESCO în decembrie 1990, în lista zonelor umede de importanță internațională (în conformitate cu prevederile Convenției Ramsar), precum și prin includerea în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000. Valoarea patrimoniului natural și eficiența planului de management ecologic aplicat în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării au fost recunoscute prin acordarea în anul 2000 a Diplomei Europene pentru arii protejate (reînnoită în 2005). Habitatele lacustre și cele caracteristice grindurilor constituie suportul existenței unei faune și flore extrem de diverse, cu numeroase specii ocrotite la nivel național și internațional.
Administrarea Rezervației Biosferei Delta Dunării ridică probleme complexe, care vizează, în principal, conservarea valorilor naturale și dezvoltarea durabilă a comunităților umane de pe teritoriul rezervației. La nivel național, statutul și activitățile de pe teritoriul Rezevației sunt reglementate de Legea 82/1993.
Cu toate măsurile legislative și administrative existente în prezent, teritoriul Deltei Dunării este în continuare supus unor acțiuni antropice, precum turismul necontrolat, pescuitul și vânătoarea ilegale, construcții ilegale, depozitarea haotică a deșeurilor, toate afectează biodiversitatea și aspectul natural al zone (colmatarea lacurilor și accelerarea eroziunii malurilor).
Parcul Național Munții Măcinului – 11 321 ha
Altitudinea Munților Măcin se încadrează între 7 și 467 m, reprezentând zona cea mai înaltă a podișului dobrogean, fiind situați în apropierea limitelor vestice ale rezervației Biosferei Delta Dunării. Situați într-un climat moderat continental ei sunt caracterizați prin temperaturi medii anuale cuprinse între 9-10, 8 °C, respectiv precipitații între 480, 4 mm si 600 mm, fiind cei mai arizi munți ai României. Flora Munților Măcin a fost studiată sistematic și fitocenologic numai la nivelul unor arii restrânse dar reprezentative din acest punc de vedere: Culmea Pricopanu (562 specii traheofite de tip eurasiatic, mediteranean, european, cosmopolit, pontic și continental cele mai numeroase fiind cele de tip eurasiatic -41, 1%).
În zona Parcul Național Munții Măcinului sunt citați și 72 taxoni ierboși rari sau periclitați precum și 67 taxoni lemnoși (Planul de management al Parcului național Munții Măcinului) .
Rezervația naturală „Deniz Tepe”: RO SPA 0032, RO SCI 006
Tradus din limba turcă, „Deniz Tepe” – Dealul Mării, este punctul cel mai înalt al dealurilor Tulcei, cu o altitudine de 270 m. Se află în partea sudică a respectivei unități de relief. Rezervația are o suprafață de 305 ha (Fig 2) și este amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Mihail Kogăliceanu. Dealul Deniz Tepe are o altitudine de 278 m și cuprinde atât specii endemice pentru Dobrogea cât și vegetație saxicolă pontic-balcanică situata în zonele mai înalte. În tufărișurile stepice este prezentă specia Prunus spinosa.
În fauna rezervației au fost identificate până în prezent 11 specii din anexa 3 (specii a căror conservare necesită constituirea ariilor speciale de conservare și a ariilor speciale de protecție avifaunistică) a Legii 462/ 2001 și 18 specii din anexa 4 (specii ce necesită o protecție strictă) a aceluiași act legislativ, majoritatea acestora fiind protejate și prin convenții internaționale la care statul român a aderat. Conform legislației de mediu din țara noastră și a celei UE, în aceste arii protejate și în vecinatatea lor sunt interzise activitățile economice care produc impact asupra mediului. Cu toate acestea, în acest areal funcționează cariere de piatră pentru material de construcții (Agenția pentru Protectia Mediului Tulcea).
Rezervația naturală „Enisala”
Rezervația are o suprafața de 57 ha (Fig. 2), și este amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Sarichioi fiind reprezentativă pentru peisajul de litoral fosil al Mării Negre, dinaintea închiderii lagunelor litorale. De asemenea aceasta constituie un punct de perspectivă unic în țară, de unde pot fi observate majoritatea tipurilor de peisaj din
Dobrogea, reprezentate prin stâncării, stepe petrofile și de loess, iar în afara rezervației pădurile balcanice și submediteraneene din Podișul Babadag, lacul Babadag și laguna Razim, cu vegetație tipică de zone umede, insula Popina și chiar partea sudică a Deltei Dunării sau Marea Neagră. Valoarea peisagistică a rezervației este sporită de prezența ruinelor cetății Heracleea și de existența unei mici grote. Rezervația cuprinde 4 habitate naturale, enumerate mai jos:
pante stâncoase calcaroase cu vegetație chasmofitică;
pajiști uscate (stepa de loess pontic-balcanică și stepa petrofilă endemică;
pajiști uscate seminaturale și facieșuri de acoperire cu tufișuri pe substrat calcaros;
grote neexploatate turistic. (Ionascu, Iacovici , 2006)
Rezervația botanică „Korum Tarla”
Rezervația are o suprafață de 2, 4 ha și este situată în partea de nord al Pădurii Babadag într-o zonă de platou, la circa 1km de orașul Babadag. La vest se învecinează cu popasul Doi iepurași și DN Tulcea- Comstanța, iar la est cu Pădurea Visterna. Vegetația este caracterizată de goruneto-sleau cu productivitate medie, se remarcă în zonă arbori artificial plantați de productivitate inferioară în care predomină gorunul, frasinul și ulmul.
Rezervația a fost constituită pentru protejarea speciei Sophora Prodanii jaubertii (Mărgelușa), aflată aici în singura stațiune cunoscută din România. Caracteristicile zonei de distributie a plantei arata faptul ca aceast se dezvolta atat in zone deschise cat si sub arborii de frasin, ulm, stejar. (Dihoru, Donita, 1970)
Pe langă specia dominantă de firuță se mai gasesc specii precum degetar (Digitalis lanata), coada șoricelului (Achillea sp. ), jaleș (Stachys germanica). Influența pădurii limitrofe se manifestă prin specii de obsigă (Brachypodium sylvaticum), rogoz (Carex polyphylla) (Agenția pentru Protectia Mediului Tulcea, Lg 5/2000-act normativ de aprobare a rezervatiei).
7)Rezervația naturală „Pădurea Babadag – Codru ” RO SPA 0091, RO SCI 0201
Rezervația are o suprafata de 524, 60 ha. Din punct de vedere geomorfologic, caracteristic Podișului Babadag este substratul calcaros, rezerva fiind situată pe un platou cu versant înclinat cu altitudini maxime de aproximativ 120 m.
Aici se găsesc un număr mare de specii amenințate cu dispariția, numeroase specii de orhidee, reunite pe o arie redusă. Zonă strict protejată, rezervația prezintă habitat de „pajiști uscate seminaturale și faciesuri de acoperire cu tufișuri pe substrat calcaros (situri importante pentru orhidee)”, fiind prioritar pentru conservare. La acestea se adaugă o bogată ornitofaună și specii de reptile, din care majoritatea speciilor sunt protejate pe plan international.
Vegetatia forestiera este compusa dintr-o serie de asociații reprezentative pentru cele trei etaje caracteristice pădurilor dobrogene:
etajul pădurilor de silvostepă cu păduri submediteraneene;
etajul pădurilor de foioase xeroterme submediteraneene;
etajul pădurilor de foioase mezofile balcanice.
În zona au fost identificate până în prezent 17 specii din anexa 3 a Legii 462/2001 și 27 specii din anexa 4, majoritatea fiind protejate și prin convenții la nivel international (Agenția pentru Protectia Mediului Tulcea).
2. 2. Zone protejate –Pădurea Babadag
În zona Babadag există o serie de arii protejate, acestea fiind împărțite în mai multe categorii: zone împădurite, pajiști stepizate, obiective arheologice.
2. 2. 1. Pădurea Babadag ROSPA0091-Natura 2000
Caracteristicile generale ale sitului constau în clima temperat continentală, relieful fiind specific podișului Dobrogei. Orașul Babadag se situează în depresiunea pârâului Tabana, care îl străbate, între dealuri (înălțimi de până la 250 m) din rocă granitică și calcaroasă, acoperite zonal de pădure. Pădurea Babadag cuprinde o suprafața de 49 413, 9 ha din partea central estică a județului Tulcea incluzând toată zona de pădure de la Horia spre Topolog-Stejaru-Ceamurlia de jos până aproape de Baia, urcă spre Caugagia și se continuă spre est pâna la Sălcioara conturând apoi pădurea spre nord pâna la Babadag și Nicolae Bălcescu. Zona este mărginită de lacul Babadag și lacul Razelm spre nord (Fig. 4)
Fig. 4- Localizarea Pădurii Babadag ROSPA0091
Motivele pentru care această zonă a fost propusă ca sit Natura 2000 se referă atât la flora și fauna ce se regasește aici dar și pentru că reprezintă un punct important în migrația unor specii de păsări periclitate. Acest sit găzduiește efective importante ale unor specii de păsări migratoare sau periclitate la nivel global, 95 listate în anexa 1 a Directivei Păsări, dintre acestea 50 cuibăritoare dar și alte 150 de specii incluse în Lista roșie a Rezervației Biosferei Delta Dunării. Pădurea Babadag este importantă deasemenea pentru migrația, iernarea unor răpitoare sau pentru specii ce poposesc aici pentru hrănire.
Zona este importanta pentru specii amenințate de răpitoare de zi și de noapte precum: acvila de câmp (Aquila heliaca), buha (Bubo bubo), acvila țipatoare mare (Aquila clanga), șerpar (Circaetus gallicus), vânturelul de seară (Falco vespertinus). Alți reprezentanți importanți ce se regăsesc aici sunt: 5 specii de mamifere, reptile (broasca țestoasă dobrogeană, tritonul cu creastă dobrogean, vipera cu corn), numeroase nevertebrate: ortoptere protejate (Saga pedo), lepidoptere (Panaxia quadripunctaria, Satyrus sp), croitorul mare (Cerambyx cerdo).
Deși are importanță dată atât de faună cât și de floră, pădurea Babadag prezintă vulnerabilitate ridicată data pe deoparte de extinderea terenurilor agricole și a dependințelor gospodărești, construcția de obiective turistice noi, pășunat intensiv, braconaj, defrișare (Fig. 5) , iar pe de alta parte de faptul că este străbătută de trei drumuri principale: drumul național 22D, pe traseul Horia – Atmagea – Ciucurova – Slava Cercheza – Slava Rusa – Caugagia, care asigură accesul în pădure pe cea mai mare parte din suprafața acesteia, drumul național 22 A, pe traseul Turda – Ciucurova – Topolog și drumul național 22 (E87), pe o distanță de aproximativ 8 km la sud de localitatea Babadag.
Fig, 5. Aspect zonă din Pădurea Babadag supusă defrișării masive – original
2. 2. 2. Rezervatia botanică Korum- Tarla
Rezervația are o suprafață de 2, 4 ha și este situată în partea de nord a Pădurii Babadag, într-o zonă de platou, la aproximativ 1 km de orașul Babadag. La vest se învecinează cu Popasul 2 Doi Iepurași și DN Tulcea –Constanța, iar la est cu Pădurea Visterna. Rezervația este amplasată pe un platou ce face parte din podișul Babadag, unitate sedimentară de vârstă cretacică constituită din calcare marnoase, calcare grezoase și conglomerate.
Vegetația este caracterizată de goruneto-sleau cu productivitate mijlocie. Se remarcă în zonă arboret artificial, plantații de productivitate inferioara în care predomină gorunul (Quercus petraea), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus sp. ). Rezervația a fost constituită pentru protejarea speciei Sophora prodanii jaubertii (Mărgelușa). Asociația floristică în cadrul căreia vegetează această specie este Cynodonti-Poetum angustifoliae subasociația Sophoretosum, separată astfel datorită caracterului codominant al speciei diferențiale Sophora jaubertii.
Pe lângă specia dominantă Poatum angustifolia, cea diferențială de asociație Cynodon dactylon, caracteristice pentru aceasta subasociatie sunt speciile Digitalis lanata (degetar), Achillea neilreichii, Stachys germanica. Influența pădurii limitrofe se manifestă prin speciile Brachypodium sylvaticum (obsiga), Geum urbanum (cerențel), Carex polyphylla, Poa nemoralis (firuța). Subasociația este dominata de specii eurasiatice (40%) urmate de cele circumboreale (18%) și europene (10%) fiind deasemenea dominată de hemicriptofite.
2. 2. 3. Rezervația naturală Pădurea Babadag-Codru-HG2151/2004
Rezervația naturală Pădurea Babadag – Codru are o suprafață de 524, 60 ha, identificarea sitului este de tip J, codul ROSPA0091, iar legături cu alte situri Natura 2000 sunt reprezentate de J ROSCI0201 Podișul Nord Dobrogean (Fig. 10 – a, b, c).
Localizarea sitului: coordonatele sitului – latitudine N 44° 52' 51" și longitudine E 28° 30' 21". Limitele rezervației sunt reprezentate prin linia de contact între parcelele incluse în rezervație și următoarele terenuri sau repere conform amenajamentelor ICAS – Stațiunea Tulcea, sc. 1:10. 000, precum și hărților topografice sc. 1: 25. 000, L – 35 – 118 – A – d și L – 35 – 118 – C – d. Dupa cum urmează : limita nordică, începe de la calea ferată Medgidia – Tulcea, urmează spre nord șoseaua Tulcea-Constanța până la borna 57, (Fig. 7, 8, 9) de unde intră, spre est, în fondul forestier al UP I Gara Codru ajungând la bornele 58 și 59 în Culmea Șeremetului. De aici spre est, rezervația se învecinează cu fondul forestier al Ocolului Silvic Babadag, limita fiind reprezentată de Culmea Șeremetului, cu excepția zonei unității amenajistice (u. a. ) 9B și 10B unde limita trece pe conturul sudic al acestora. Limita nordică este marcată prin bornele 59, 87, 89, 86, 91, 105, ultima dintre acestea fiind în apropiere de vârful dealului Dadovar.
Limita estică se continuă spre sud pe teritoriul UP I Gara Codru, învecinându-se cu fondul forestier al O. S. Babadag, limita se continuă pe terenurile aparținând O. S. Babadag, U. P. VI Codru, în continuare limita coboară spre sud, fiind relativ apropiată de calea ferată, apoi se îndreaptă spre sud-vest de unde continuă pe un traseu sinuos spre sud, nord, est, nord și din nou est, până intersectează un drum de pământ în colțul nord-estic extrem al parcelei 13 B, continuă apoi de-a lungul acestuia spre sud-est, până ajunge la intersecția dintre drumul respectiv și linia parcelară ce pornește din borna 32. Limita continuă de-a lungul acestei linii parcelare spre sud-vest, până când ajunge în punctul extrem sudic al parcelei 14 D, după care se îndreaptă pe un traseu meandrat spre nord-vest, de-a lungul liniei ce separă u. a. 14 A de u. a. 14 D. De la intersecția acesteia cu linia parcelară dintre 13 D și 14 A, aceasta se îndreaptă spre sud-vest până la borna 29. De aici continuă spre sud, trece prin borna 21, se îndreaptă spre sud-est, nord-est, apoi sud-est, intersectând linia parcelară dintre u. a. 15 A și 14 A, după care se îndreaptă spre est și nord-est, ocolind apoi spre sud neproductivul 16 N1 (inclus în rezervație). Linia parcelară se îndreaptă în continuare pe un traseu meandrat aproximativ spre sud-est, pe limita dintre u. a. 17 C, respectiv 17 D și E, apoi spre sud-vest, până ajunge în borna 37. De aici trece spre sud, ajungând la borna 36. Limita sudică se învecinează cu fondul forestier al Ocolului Silvic Babadag, începe la borna 36, în apropierea vârfului Acairac Bair (142, 0 m), se îndreaptă spre vest, apoi ocolește spre nord, sud și vest u. a. 16 B și 16 C. În continuare limita se învecinează cu terenurile agricole și pășunile aparținând comunei Ceamurlia de Jos. Toate suprafețele menționate în cadrul limitei sudice aparțin O. S. Babadag, U. P. VI Codru. Limita vestică, cu direcție generală nord – sud, este marcată de șoseaua Tulcea – Constanța, între bornele 19, 20, 15, 23, 13, situate pe versanții vestici ai dealului Caracuș, după care se îndepărtează la mică distanță de această cale de transport, pe care o întâlnește din nou începând cu borna 27, până la intersecția cu calea ferată. Toate suprafețele din rezervație menționate la limita vestică aparțin O. S. Babadag, U. P. VICodru (Fig. 6).
Fig. 6 – Localizarea Rezervației Babadag-Codru in cadrul Pădurii Babadag (www. google earth. com)
Fig. 7- Vedere Pădure Babadag –Codru (Constanța -Tulcea)
Fig. 8 – Vedere Pădure Babadag – Codru (Constanța –Tulcea)
Fig. 9 – Vedere Pădure Babadag –Codru (Tulcea- Constanța)
Fig. 10- a, b, c – Vedere de ansamblu Pădurea Babadag –Codru
În ceea ce privește statutul juridic al ariei naturale protejate, actele normative prin care se protejează și Rezervația naturală „Babadag – Codru” sunt reprezentate de:
Ordonanța de urgență nr. 234 din 24/11/2000, publicată în M. O. , Partea I nr. 625 din 04/12/2000 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice;
Ordinul nr. 1198 din 25/12/2005 pentru actualizarea anexelor nr. 2, 3, 4 și 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236/2000 aprobată cu modificări și completări la Legea nr. 462/2001;
Ordonanța de urgență nr. 195 din 22/12/2005, privind protecția mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății (completare la Legea nr. 462/2001). Din analiza actelor normative mentionate precum si din LG 462/2001, 69/1994, reiese ca in aceasta zona exista 47 specii de plante incluse in Lista Rosie Nationala, 3 dintre ele se regasesc si in Lista Rosie Europeana si 69nspecii de fauna protejate.
Caracteristicile generale ale rezervației Babadag – Codru sunt reprezentate astfel:
Aceasta zona citata ca sit cu importanta avifaunistica in lucrarea Important Bird Areas in Europe (2000) , găzduiește efective importante ale unor specii de păsări protejate:
număr de specii din anexa 1 a Directive Păsări: 38;
număr de alte specii migratoare, listate în anexele Convenției asupra speciilor migratoare (Bonn): 61;
număr de specii periclitate la nivel global: 6.
Situl este important pentru populațiile cuibăritoare ale speciilor următoare: Falco vespertinus, Falco cherrug, Coracias garrulus, Hieraaetus pennatus, Accipiter brevipes, Circaetus gallicus, Circus pygargus, Oenante pleschanka, Picus canus, Milvus migrans, Dendrocopos medius. Situl este important în perioada de migrațiune pentru speciile: Haliaeetus albicilla, Ficedula parva, Ciconia ciconia. Pentru iernat situl este important pentru următoarele specii: Circus macrourus, Circus cyaneus (SOR: Sit desemnat ca IBA conform criteriilor elaborate de Bird Life Internațional. C1, C2, C6).
In Rezervația naturală Pădurea Babadag-Codru se regasesc forme variate de areale pornind de la pajisti cu zone de stanca, tufarisuri pana la paduri care sunt dominante. Din studiile realizate la nivelul zonei (Cuzic V, Petrescu M-ICEM Revista Delta Dunarii/2006, Peter L-https://peterlengyel. wordpress. com)reiese ca aici sunt prezente asociatii vegetale de tipul stejarului brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejarului pufos (Quercus pubescens), teiului (Tilia tomentosa), frasinului (Fraxinus ornus), cărpiniței (Carpinus orientalis). Sunt prezente si specii de orhidee (Orchis sp. ), dar și diferite alte specii rare de plante (Cerinthe auriculata, Globularia punctata, Iris sintenisii, Ononis pusilla, Paeonia peregrina, Stipa capillata). Dintre insecte, sun prezente cicadele, lepidoptere (Vanesacardui, Aglais urticae, panaxia quadripunctaria), rădașca (Lucanus cervus), croitorul mare (Cerambyx cerdo), reptile (Testudo graeca, Elaphe sauromates, Vipera ammodytes, lacerta viridis, dolicophis caspius), păsări cuprinse pe listele natura 2000 : bubo bubo, falco peregrinus, aquila pomarina-acvila țipătoare mica- Aria de importanță Avifaunistică RO100 Pădurea Babadag (fig 11).
Fig. 11-Situri de conservare a acvilei țipătoare mici în România (sursa-http://www. sor. ro/ LIFE08 NAT/RO/000501
În cadrul Dobrogei, precum și la nivel național, rezervația prezintă, raportat la suprafață, una dintre cele mai mari concentrații de specii amenințate cu dispariția, între care se remarcă în primul rând numeroasele specii de orhidee reunite pe o arie redusă. În legătură cu acest ultim aspect trebuie subliniat faptul că în special zona strict protejată a rezervației se încadrează în habitatul din Anexa 2 a Legii 462/ 2001 respectiv „pajiști uscate seminaturale și faciesuri de acoperire cu tufișuri pe substrat calcaros (situri importante pentru orhidee)”, tipul de sit marcat cu asterisc fiind prioritar pentru conservare. La acestea se adaugă bogată ornitofaună și speciile de reptile, din care majoritatea speciilor sunt protejate pe plan internațional. Aspecte ale vegetației din cadrul rezervației pot fi observate în Fig. 12- a, b, c, d, e, f, .
Fig. 12 a, b – Orchis sp. (orig)
Fig. 21 c – Ajuga chamaepytis (orig)
Fig. 12 d- Lepidium draba (orig)
Fig. 12 e – Fraxinus ornus (orig)
Fig. 12 f – Adonis vernalis (orig)
2. 3. Pericole existente
Pe lângă intervenția antropică, pădurile din podișul Babadag nu sunt ocolite de anumite calamități naturale, fizice sau biologice. Printre aceastea se numără: seceta de la sfârșitul verii, care limitează creșterea la majoritatea speciilor. Efecte ale secetei sunt: pierderea permanentă a frunzelor sau chiar ale ramurilor de tei, corn, scumpie, precum și compromiterea sau diminuarea fructificației, în special la gorum.
În urma deplasărilor pe teren, au fost observate o serie de procese care au dus la degradarea peisajelor, reducând gradul de naturalitate al acestora:
degradarea terenurilor generată de acțiunea agenților externi: eroziune, transport;
datorită defrișărilor efectuate în acest areal, procentul de împădurire este scăzut, fapt ce duce la o creștere a proceselor de eroziune și spălare în suprafață (în special pe versanții din zona limitrofă a orașului Babadag și Enisala). Pe lângă procesele naturale, provocate de factori naturali, degradarea peisajelor este accentuată și de activitățile antropice aceste fiind mult mai prezente la nivelul Pădurii Babadag deoarece există atât trafic rutier cât și feroviar (zona fiind străbătută de DN Tulcea –Constanța);
defrișările din pădurea Babadag care au avut loc din cele mai vechi timpuri cu scopul de a mări suprafețele de pășunat, dar, pentru sporirea suprafețelor pentru diversele culturi agricole. De asemenea, lemnul a fost și este exploatat pentru construcții, pentru lemn de foc. Defrișarile necontrolate ce au loc în această zonă sunt vizibile de exemplu, vis-a-vis de zona Rezervației Babadag- Codru intrarea dinspre Constanța;
pășunatul a dus de asemenea la degradarea terenurilor și implicit a peisajelor;
depozitarea haotică a deșeurilor rămâne o problemă mai ales în zone cu flux mai mare de turiști acolo unde accesul se face cu ușurință.
Activități antropice, consecințele lor generale și suprafața din sit afectată sunt prezentate în tabelul de mai jos:
(Intensitatea influenței: A – mare, B – medie, C – scăzută. Influență: (+) – pozitivă, (0) – neutră, (-) – negativă)
CAPITOLUL III
ORGANISME NEVERTEBRATE ȘI VERTEBRATE IMPORTANTE PENTRU ZONĂ ȘI INDICATORI AI MEDIULUI
3. 1. Caracterizare generală a speciilor reprezentative
3. 1. 1. Lepidopterele – morfologie externă, etologia și ecologia acestora
Lepidopterele, sunt insecte având culori variate de natură, determinate de pigmenții din solzi sau produse prin reflexia, refracția sau difracția luminii; la unele specii culorile sunt atât de natură fizică cât și chimică. Corpul este format din 3 zone pe care se regasesc componente specifice: capul –la nivelul acestuia se afla ochii compusi, aparatul bucal, antenele; toracele ce poarte aripile si picioarele;abdomenul pe care se pot observa resturi de apendice la formele primitive, ovopozitorul/aparatura genitala, cerci si paracerci sau picioare false.
Stabilirea caracterelor generale si particularitatilor pentru lepidoptere se bazeaza pe studiile de specialitate realizate asupra grupului. (Skolka M, 2004;Ionascu M, 1971).
Primul segment ce formeaza corpul acestor organisme este capul ce rezulta din fuziunea a 6 segmente ce sunt vizibile doar în stadiul embrionar. Are aspectul unei capsule, deschise anterior și ventral cu orificiul bucal și posterior cu gaură occipitală. La nivelul capului se găsesc organe cefalice, senzitive, apendice bucal, trompa. Organele senzitive: ochii compuși, fațetați, mari sunt alcătuiți dintr-un număr mare de unități morfofuncționale și plasați lateral, antenele sunt apendice perechi și simetrice inserate pe frunte, ce variază ca formă, număr de articole componente de la o specie la alta.
La fluturii primitivi se întâlnește un aparat bucal primitiv de tip ortopteroid, cu maxile alcătuite din cordo, stipes, lacinia și galeea, cu mandibule funcționale. Palpii maxilari ai acestora sunt alcătuiți din 5 articole, iar labrum și labium sunt reprezentate. La fluturii evoluați se întâlnește aparatul bucal tip maxilar la care cele mai multe piese s-au redus sau au dispărut dezvoltându-se numai maxilele. Acest aparat prezintă un labrum foarte mic, trompa și palpii labiali bine dezvoltați, palpii maxilari rudimentari alcătuiți din 1-3 articole. Trompa este dispusă pe cap, în repaus este rulată în spirală și protejată de palpii labiali dezvoltați. Este alcătuită din 2 jgheaburi lungi care formează tubul trompei. Cele 2 jgheaburi sunt reprezentate de lobii externi alungiți (galeele).
Toracele reprezintă regiunea de care sunt prinse organele de locomoție: picioarele și aripile. Este format din trei segmente: protorace, mezotorace și metatorace. Fiecare segment prezintă: un sclerit dorsal (tergum), un sclerit ventral (sternum), câte un sclerit lateral (pleure). Între tergum, sternum, pleure există membrane de articulație ce permit micșorarea sau mărirea volumului toracelui în timpul respirației. În cazul lepidopterelor, protoracele este redus, iar mezo și metatoracele sunt sudate între ele. Pe mezo și metatorace se prind superior câte o pereche de aripi, iar pe fiecare dintre aceste segmente există câte o pereche de apendice articulate .
Picioarele sunt prezente pe cele trei segmente (pro, mezo, metatoracele). Sunt de dimensiuni medii și au de cele mai multe ori articolele subțiri, ele servesc mai mult la agățat de diferite suporturi și mai rar la mers. Unele grupe de lepidoptere diurne au picioarele protoracice reduse, în strânsă legătură cu reducerea primului segment toracic. Pe ultimul articol tarsal se găsesc formațiuni ce permit agățarea de substrat, adunarea polenului.
Aripile sunt expansiuni ale tegumentului în care pătrund ramificații ale sistemului respirator, circulator (nervurile) și care servesc ca structură de rezistență. Aripile sunt în general în număr de două perechi inserate mobil pe mezotorace. Sunt de obicei bine dezvoltate, aripile anterioare fiind mai mari decât cele posterioare, iar la mulți fluturi sunt aproape egale. . Coloritul aripilor este divers și asigură mascarea adulților în timpul repausului. Nervurile longitudinale au rol important în susținerea aripii, cele transversale se dispun între nervurile longitudinale și au rol în mărirea rezistenței aripii. Solzii sunt peri profund modificați, inserați în aripă printr-un pedicel scurt. Solzii sunt dispuși pe aripi în șiruri regulate de solzi alungiți numiți solzi tegentes ce sunt dublați de solzi scurți numiți solzi bazali. Solzii sunt goi în interior iar pe suprafață prezintă denivelări dispuse regulat care permit reflectarea luminii sub diferite unghiuri.
Abdomenul este un segment esențial al corpului fiind format din zece segmente. Un segment abdominal este alcătuit dintr-un tergit și un sternit legate între ele prin pleure. Ultimul tergit reprezintă placa anală sau pigidială, ultimul sternit se prezintă ca două plăci și se numește placă genitală sau subgenitală. La locul de unire dintre torace și abdomen se află la majoritatea lepidopterelor o pereche de organe numite timpane despre care se crede că au un rol auditiv pentru că au fost descrise organe cordotonale aflate în legătură cu aceste timpane. La mascul sunt vizibile numai opt segmente pentru că sternitul segmentului unu este rudimentar sau chiar lipsește, iar sternitele 9 și 10 formează aparatul copulator; acest aparat este de obicei ascuns în segmentul 8.
Larvele de lepidoptere consumă cantități mari de substanțe nutritive (hidrați de carbon, proteine, vitamine, substanțe minerale) care sunt aproape exclusiv de origine vegetală, la omizi se observă mai rar cazuri de specificitate nutritiv. Dinamismul de răspândire se datorează în special stadiului de adult, fluturii fiind insecte bune zburătoare, unele specii pot străbate zeci și sute de kilometri. În cadrul stadiului de adult se întâlnesc diferențieri mari în ceea ce privește dinamica lor de răspândire pe orizontală pentru că există grupe de lepidoptere cu femele viermiforme sau aptere la care deplasarea este inexistentă. Alți fluturi au arealul restrâns numai la habitatul unde s-au dezvoltat propriile larve (Parnassius mnemosyne, Erebia sp. ). Se întâlnesc și specii de lepidoptere la care se observă instinctul de migrație (Vanessa cardui, Acherontia atropos, Colias croceus).
Caracteristicile etologice ale larvelor se referă la deplasare, la ecloziune și la comportament. Deplasarea omizilor se face atât prin picioarele adevărate, dar mai ales prin pseudopicioarele abdominale, mișcările omizilor sunt în general lente. Larvele eclozate din ponte depuse la suprafață sunt la început heliofile, formă de comportament ce se schimbă rapid la speciile endofage care odată cu pătrunderea în planta gazdă devin heliofobe, acest comportament se întâlnește și la o serie de omizi exofage (Lasiocampa qupercus), în dezvoltarea lor omizile pot prezenta și un comportament gregar care se menține până la prima năpârlire.
3. 1. 1. 1. Specii identificate, reprezentanți importanți
Aglais urticae (Urzicarul) (Fig. 16)
Aparține ordinului Lepidoptera, familia Nymphalidae, subfamilia Nymphalinae, genul Aglais. Este o specie vulnerabilă, statut dat conform UICN. Adultul se caracterizează prin: antene negre, inelate cu alb, au maciuca neagră cu vârful gălbui. Toracele este negru, acoperit cu peri negri. Culoarea de fond a aripilor este roșcată-aprins. La marginea externă a aripilor, care este decupată, sunt prezente borduri negre și pete albastre. Aripile anterioare au 3 pete mari negre la marginea anterioară și o pată albă în regiunea subapicală. Aripile posterioare, începând de la bază și până la partea mediană sunt negre și au o pată galbenă la marginea anterioara. Fața inferioară a aripilor are tonul fundamental brun-negricios cu partea mediană a aripilor anterioare galbenă. Anvergura aripilor este de 40-50 mm.
Hrana adulților este formată din nectarul florilor de Lotus corniculatus, Trifolium pratense. Când se simt în pericol, adulții își închid foarte rapid aripile devenind astfel imposibil de observat datorită coloritului criptic de pe fața inferioară a acestora. (Ionescu M, 1971)
Vanessa cardui (Fluturele-de-scaieți) (Fig. 17)
Este o specie migratoare, ce se deplaseaza la altitudini de peste 500 m cu o viteză medie de 45 km/h pe distante de aproximativ anuală de 15 000 km. Fluturele-de-scaieți se caracterizează printr-o anvergură a aripilor de 54-58 mm, fața superioară a aripilor are o zonă brun închis în jumătatea apicală, care include patru pete submarginale albe, în jumătatea bazală există patru sau cinci pete cu margini neregulate, negricioase, cu dimensiuni variabile. Pe aripile posterioare există un rând marginal de pete negre, cu formă romboidală, iar spre interiorul acestora cu un alt rând de pete triunghiulare, negre, subțiri și un șir post-discal format din patru pete circulare negre; rândul submarginal se termină la interior cu o pată mai mare, alungită, neagră, ce include la interior o bandă subțire albăstruie. La exterior, aripile au o linie albă, întreruptă de petele marginale negre. Fața inferioară a aripilor anterioare au zona bazală roșu-carmin, iar a celor posterioare au aspect reticulat și un rând de oceli, primii trei inferiori au un inel albastru în mijloc.
Hrana adulților este constituită din nectarul florilor, secrețiile dulci ale unor specii de afide, nutrienții și sărurile din dejecțiile animalelor. În zilele însorite, adulții pot fi văzuți absorbind minerale din malurile nisipoase inundate iar in zilele mohorate se adapostesc in adincituri de la nivelul solului.
Reproducerea are loc pe tot parcursul anului, masculii își stabilesc teritoriul în locurile însorite cu tufărișuri .
Fluturele-de-scaieți se apără de prădători folosindu-se pe de o paete de de zborul puternic, iar pe de alta parte de coloritul și desenele de pe aripicare îl ajută să devină imposibil de observat atunci când se odihnește cu aripile închise.
Panaxia quadripunctaria (Fluture vărgat) (http://www. schmetterling-raupe. de/art/quadripunctaria. htm)
Este o specie protejată în baza Anexei II a Directivei Habitate 92/43/CEE și a Anexei 3 din OUG 57/2007). Se intalneste in zonele padurilor de foioase, de-a lungul cursurilor de apa cu vegetatie, in zona pajistilor si fanetelor. Panaxia quadripunctaria (Fig. 18) este o specie activa atat ziua cat si noaptea din luna iulie pana in septembrie. Se recunoaste dupa coloritul caracteristic zebrat al aripilor anterioare si coloritul roșu-cărămiziu până la portocaliu-roșiatic cu patru pete mari negreal aripilor posterioare, abdomenul este galben-roșcat, toracele este negru și are două dungi longitudinale albicioase. Pe langa rol de aparare, camuflaj dat de aspectul aripilor, coloritul are rol si de a avertizare a prădătorilor asupra toxinelor din corpul său.
Adultii se hranesc cu nectarul florilor de Eupatorium cannabinum, Cirsium, Centaurea, Carduus, Rubus, Angelica sylvestris.
3. 1. 2. Coleoptere: morfologie externă, etologia și ecologia acestora
Insectele cuprind 32 ordine din care cele mai numeroase sunt lepidopterele, coleopterele, dipterele, himenopterele, odonatele. (SkolkaM, Fagaras, Paraschiv, 2005)Coleoptera (din greacă: κολεός, koleos, „teacă”, și πτερόν, pteron, „aripă”) este un ordin de insecte care cuprinde mai multe specii decât oricare alt ordin biologic. Circa 40% din speciile cunoscute de insecte sunt coleoptere ce au aproximativ 400. 000 de specii.
Studiul științific al coleopterelor începe din 1758, odată cu apariția lucrării clasice a lui C. Linne -„Systema Naturae”. Insectele coleoptere reprezintă cel mai numeros și divers ordin nu numai dintre insecte, dar și din întregul regn animal. Nu întâmplător se spune că Pământul este Planeta Coleopterelor. Majoritatea lor sunt terestre, însă pe parcursul evoluției, ele s-au adaptat atât la mediul de viață aerian cât și acvatic. Marea diversitate de coleoptere nu este repartizată la întâmplare ci după zonele climatice, altitudine și latitudine. Toate coleopterele sunt incluse în subordinele Adephaga și Polyphaga. (Balaban E, 2006)
Coleopterele sunt insecte cu dimensiuni diferite care joacă un rol important în reducerea efectivului diferitor dăunători agricoli și silvicoli, în polenizarea plantelor cu flori, descompunerea resturilor vegetale și animale. După regimul trofic coleopterele includ specii zoofage, fitofage, saprofage, necrofage, mixofage. Unele dintre speciile de coleoptere se află în declin ecologic din cauza impactului negativ al factorului antropic.
Caractererul anatomic specific al acestui ordin este prezența aripilor acoperitoare, tari, scorțoase, sclerificate, numite elitre, acoperind la cele mai multe dintre ele întreg abdomenul. În cele mai multe cazuri, elitrele au pierdut total nervația și posedă o structură foarte complicată, care le asigură rezistența. În timpul zborului, la majoritatea coleopterelor, elitrele se ridică, acest lucru nu se realizeasa la Cetoniide. Elitrele lasă acoperit din torace numai pronotul și uneori și o porțiune din mezonot, cu forma triunghiulară. Aripile posterioare sunt situate dedesubtul elitrelor, sunt membranoase și subțiri (alae), mai lungi decât elitrele și strânse dedesubtul acestora, de cele mai multe ori îndoite. Nervația acestor aripi membranoase este caracteristică, fiind considerată ca o nervație mult specializată. La multe carabide, curculionide și alte coleoptere, aripile membranoase sunt reduse sau uneori lipsesc, unele dintre acestea având chiar elitrele sudate.
Capul celor mai multe coleoptere este adesea vârât, mai mult sau mai puțin, în protorace și are poziția prognată, gura cu piesele bucale fiind îndreptată înainte. Aparatul bucal este de tip masticator, ortopteroid, adaptat pentru tăiat, ros și mestecat (mandibulele sunt foarte bine dezvoltate). Antenele coleopterelor au înfățișări foarte diferite, dar numărul articolelor nu trece de 10-12.
Toracele-Protoracele are dorsal forma unui scut (pronotul) și este articulat mobil cu mezotoracele care este mai mic. Picioarele sunt tipice pentru mers, evident homonome. Numărul articolelor tarsale variază de la 3 la 5 și se termină aproape întotdeauna cu două gheare. (Ionescu M, Lacatus M, 1971)
În seria coleopterelor se constată diferite specializari ale picioarelor și implicit diverse conformații. Abdomenul, cel mai adesea alungit și turtit dorsoventral, se leagă de torace printr-o bază lată. Primul segment abdominal este sudat cu metatoracele. Nici unul dintre segmentele abdominale nu prezintă cerci sau altfel de apendici la adulți.
Dezvoltarea coleopterelor este tipic holometabolă și numai excepțional hipermetabolă. Niciodată larvele nu seamănă cu adulții și au altfel de viață. Larva tipică are aparat bucal masticator și trei perechi de picioare toracice articulate. Pupa este de tipul pupa libera, uneori pupa obtecta. Ecologia coleopterelor prezinta aspecte foarte variate, există forme terestre și forme acvatice. Regimul alimentar al coleopterelor este extrem de variant, existând specii carnivore, fitofage, detritivore, micetofage, coprofage, saprofage, rar duc o viață parazitară.
3. 1. 2. 1. Specii identificate, reprezentanți importanți
Cerambyx cerdo (Croitorul mare al stejarului )
(https://ro. wikipedia. org/wiki/Cerambyx_cerdo)
Este printre cei mai mari reprezentanti ai coleopterelor intalnite pe teritoriul Europei. Apartine încrengăturii Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, familia Cerambycidae. Este o specie crepusculara si nocturna, foarte rar poate sa fie observata si in timpul zilei, dar este usor de recunoscut (Fig. 19) locul unde acesta este prezent deoarece realizeaza pe lemn desene specifice. Specia se dezvolta de preferinta in lemnul stejarilor, fagului, frasinului sau nucului, aici femelele depun ponta, din aceasta ies larvele ce se hranesc cu scoarta acestor copaci, iar dupa 3-5 ani devin adulti.
Referitor la caracterele de coleopter, croitorul mare prezinta cele 3 zone cap, torace, abdomen. Corpul este negru, elitrele rosii-cafenii spre capete, abdomenul este lucios cu pubescenta rara.
Cerambyx cerdo este considerat in conformitate cu UICN si anexele Conventiei de la Berna, specie rara amenințată cu dispariția. Pentru protectia speciei se pot realiza urmatoarele masuri de protectie si conservare: interzicerea colectării speciei de către colecționarii amatori;conservarea și protejarea biotopilor caracteristici; reducerea tratamentelor cu subsțante chimice toxice în ecosistemele forestiere. (Salvaeco. org)
Lucanus cervus (Rădașca )
http://www. salvaeco. org/insecte/page/lucanus_cervus. php)
Face parte din încrengatura Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, familia Lucanidae. La aceasta specie (Fig. 20) se manifesta dimorfismul sexual masculii prezinta capul masiv, mandibule ramificate cu aspect de coarne ce pot atinge jumatate din lungimea corpului, elitrele brum castanii; femelele sunt mai mici, nu au clesti iar elitrele sunt negre. In Romania este prezenta in padurile de stejar, pe ramurile si trunchiurile acestor arbori, este activa ziua. Ca in cazul majoritatii reprezentantilor din acest grup al insectelorsi la radasca in dezvoltare se parcurg mai multe etape: din ouale depuse langa lemnul putred ies larve ce se dezvolta pe parcursul a 4-5 ani, urmat de aparitia nimfei si a adultului. Hrana este reprezentata de lemnul putred sau mucegait, fructul diferitelor plante, frunze. Printre cauzele ce au determinat scaderea efectivelor la aceasta specie , cele mai frecvente se refera la capacitatea redusa de dispersie, fragmentarea habitatelor, durata mare a ciclului de dezvoltare de la larva la adult, colectionarea speciei, indepartarea lemnului putred. O prima masura pentru a asigura protectia acestei specii o reprezinta consemnarea în Anexa 3 a OUG 57/2007 facand parte din cele cinci specii ale clasei Insecta care au un statut aparte , includerea în anexele Convenției de la Berna ca specie rară și amenințată cu dispariția, înregistrarea în Directiva de habitate a Uniunii Europene din 1992, care cere ca statele membre să desemneze regiuni speciale de conservare pentru acest reprezentant. .
În aceste zone desemnate se realizeaza:conservarea și protejarea biotopilor caracteristici, interzicerea colectării speciei de către colecționarii amatori, protejarea arborilor bătrâni din pădurile de foioase.
Bolbelasmus unicornis (Carăbușul cu corn/nasicornul)
(http://www. hmyzfoto. cz/live. cet. html. )
Este o specie cu o stare de conservare nefavorabila ca si ceilalti reprezentanti ai ordinului, datorita capacitatii reduse de colonizare are o distributie redusa, prefera padurile de foioase, lizierele , malul apelor. Este o specie sensibila la modificarile din habitate mai ales interventiile ce vizeaza defrisarile, scaderea umiditatii, pasunatul intensiv in lizierele padurilor de foioase, inlaturarea arborilor cazuti, construirea de baraje pe cursul raurilor. Face parte din regnul Animalia, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae, genul Bolbelasmus.
Caracterele morfologice caracteristice carabusului cu corn (Fig. 21) sunt reprezentate de: prezența unui corn puternic, drept, orientat în sus și ușor în față, corpul rotunjit de culoare roșcată, capul și picioarele de culoare cafeniu închis, peri fini de culoare galbenă pe suprafața corpului. Dezvoltarea se face prin metamorfoza pornind de la ou, larva adult. Hrana adultilor este reprezentata de ciuperci, radacinile moarte ale arborilor, se pot hrăni uneori și cu cadavre de animale.
3. 1. 3. Vertebratele- morfologie externă, etologia și ecologia acestora
Vertebratele ca si grup au fost mentionate inca din cele mai vechi timpuri in lucrari de specialitate , pornind de la Aristotel pana la Carl Linne care a realizat clasificarea animalelor pana la rang de gen si specie. Cordatele, in functie de locul pe care il ocupa scheletul si gradul lui de dezvoltare, se impart in 3 increngaturi: Urochordata, Cephalochordata, Vertebrata.
Aparitia pe Pământ a vertebratelor este considerata ca fiind acum mai bine de 525 de milioane de ani, in cambrian, aparitia si evolutia grupului fiind in stransa legatura cu modificarea conditiilor de mediu.
Cordatele sunt celomate deuterostomiene, prezinta simetrie bilaterala, corpul segmentat si prezinta 3 foite embrionare. (Feider T, Grossu Al, 1967)
Caracteristicile specifice cordatelor ce le diferentiaza de celelalte organisme din regnul Animal sunt: corpul susținut de un schelet axial intern numit endoschelet format din coarda dorsala sau notocordul, care este situat între tubul neural și tubul digestiv. La cordatele din grupul vetebratelor în jurul notocordului se formează craniul și coloana vertebrală; sistemul nervos al cordatelor este reprezentat de un tub neural situat dorsal pe linia mediana deasupra notocordului; au fante branhiale cel puțin într-o anumită perioadă a ciclului lor de viață; corpul cu simetrie bilaterală si 2 poli anterior și posterior;3 regiuni ale corpului reprezentate de cap (regiunea cefalică), trunchi și coada; aparat respirator reprezentat de branhii la formele acvatice, plămâni la cele terestre, aparat excretor de tip nefridian;reproducerea sexuata si sexe în general separate. Din cadrul cordatelor grupul mai bine reprezentat este cel al vertebratelor, caracteristica specifica a acestora fiind ce apartine scheletului axial de aici si numele de craniate. (Popescu A, Valenciuc N, 1983)
Vertebratele cuprin 5 grupe de organisme adaptate diverselor medii de viata: pesti, amfibieni, reptile, pasari , mamifere. Trasaturile comune pentru cele 5 grupe se refera la sistemul circulator închis, cu inimă ventrală bi, tri sau tetra-camerală; rinichi pereche, mușchi atașați de oase pentru locomoție; 10-12 perechi de nervi cranieni;organe de simț dezvoltate.
Pestii cuprind 2 clase stabilite in functie de structura scheletului osos sau cartilaginos. Se caracterizeaza prin forma hidrodinamica a corpului protejat de solzi, deplasarea cu ajutorul inotatoarelor perechi sau neperechi, respiratia branhiala.
Amfibienii cuprind aproximativ 25000 specii impartite in 3 ordine (Apode, Caudate, Anure). Sunt tetrapode cu respiratie cutanata si pulmonara, dezvoltarea se face prin metamorfoza pornind de la ou, larva cu respiratie branhila si adult.
Reptilele sunt vertebrate taratoare cu temperatura corpului variabila, tegument uscat și impermeabil cu solzi, scuturi, plăci cornoase, plăci osoase la broastele testoase, respiratie pulmonara, inima tricamerală sau tetracamerală la crocodili, dezvoltarea se face direct fara metamorfoza. Ele au fost animalele dominante în Mezozoic, apoi, spre sfârșitul Cretacicului multe dintre ele, incluzând toti dinozaurii, au dispărut.
Păsările sunt organisme homeoterme adaptate la zbor prin transformarea membrelor anterioare in aripi. Corpul este protejat de pene, puf si fulgi, nu au vezica urinara iar oasele sunt pneumatice. La acest grup reprezentantii au inima tetreacamerala cu circulatie dubla si completa, sistemul nervos dezvoltat si acuitate vizuala mare mai ales in cazul speciilor rapitoare (Popescu A, Vlenciuc N, 1983)
Mamiferele reprezinta grupul cel mai evoluat al vertebratelor datorita dezvoltarii sistemului nervos, simturile dezvoltate si modificate in functie de mediul de viata, cresterii capacitatii de adaptare. Sunt organisme homeoterme cu corpul acoperit de păr sau blană, tegument cu glande sudoripare, glande mamare, dentiție heterodonta.
In functie de modul de reproducere pot sa fie monotreme daca depun oua, marsupiale cand puiul se dezvolta complet in marsupiu în care se află si glandele mamare, placentare la care legătura dintre embrion și corpul matern se face prin placenta si cordon ombilical. (Enciclopedia vertebratelor 2003-Mansi M)
3. 1. 3. 1 Specii identificate, reprezentanți importanți
Dolichophis caspius (Șarpele rău – șarpele cu abdomenul galben) (http://www. tarantule-romania. ro/)
Din punct de vedere taxonomic Dolichophis caspius apartine regnului Animalia, încrengătura Chordata, clasa Reptilia, ordinul Squamata, familia Colubrinae. Sunt cunoscute două subspecii ale speciei: Dolichophis caspius caspius și Dolichophis caspius eiselti.
Atat in Romania cat si in Europa Dolichophis caspius (Fig. 22) este consemnata ca specie vulnerabila ce necesită o protecție strictă. Acest lucru este ratificat in Romania prin mentionarea in Cartea Rosie a vertebratelor din tara noastra, este protejată prin Legea 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna, OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturare a florei si faunei salbatice, dar și prin Directiva europeană 92/43/EEC.
Principalele cauze ce au dus la periclitarea speciei sunt reprezentate de extinderea suprafetelor agricole si de pasunat, defrisarea habitatelor, fragmentarea acestora prin amenajarea drumurilor de acces, utilizarea pesticidelor, ingrasamintelor , colectarea ilegala. (Petrescu M, 2004, ICEM-Delta Dunarii)
În România, este intalnit în padurile din sudul Banatului, Oltenieisi in toata Dobrogea. . Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă, se adapostesc in galerii, fisuri ale solului, scorburi joase.
Este o specie diurna activa din aprilie pana in septembrie, de talie mare putand sa atinga lungimea de 2m, cu o durata de viata de aproximativ 7-8 ani. Prezinta dimorfism sexual evident masculii sunt mai mari decat femelele, prezinta agresivitate crescuta , poate realiza salturi.
Se recunoaste dupa capul oval alungit usor separat de gat, dintii maxilari cu lungime inegala, solzi dorsali netezi. Hrana este reprezentata de soparle, pasari, rozatoare sau alti serpi. Dezvoltarea se face direct, femela depune 5-12 oua, maturitatea sexuala este atinsa de pui in 3-4 ani.
Lacerta viridis (Gușterul)
(http://www. herp. it/indexjs. htm?SpeciesPages/LacerVirid. htm)
Face parte din clasa Reptilia, ordinul Squamata, familia Lacertidae. Este un reprezentat al reptilelor prezent pe tot teritoriul tarii, cu o medie de viata de peste 10 ani. Este o specie la care dimorfismul sexual este prezent, fata de media de 40-50 cm, masculul (Fig. 23) este mai mare cu cativa centimetri, coloritul specific al acestora este galben-verzui cu puncte negre pe partea dorsala si galben deschis ventral, iar femelele sunt de uloare verde cu dunga deschisa lateral.
Hrana este variata atat nevertabrate de obicei insecte, arahnide, pana la puii unor pasari. Specia are numerosi dusmani in mediul de viata ca de exemplu nevastiucile, pasari salbatice, serpii.
Reproducerea se face direct fara metamorfoza, femela depune ponta in lunile mai iunie, puii ce ies din oua au un colorit specific de cafeniu.
Gusterii sunt activi pana in luna noiembrie, dupa aceasta perioada hiberneaza in scorburi, crapaturi, sub frunze. In tara noastra nu este considerata ca fiind o specie periclitata.
Elaphe sauromates (Balaurul dobrogean) (http://www. descopera. ro/natura/)
Este sarpe constrictor cu dimensiuni de 120-180 cm, este inclus din punct de vedere taxonomic in subclasa Lepidosauria, ordinului Squamata , familia Colubridae. Specia a fost descrisă științific pentru prima oară în anul 1814, și a purtat denumirea inițială de Elaphe quatuorlineata sauromates până recent, când s-a hotărât redenumirea ei cu Elaphe sauromates. (Banarescu P, 1973)
Este raspandit in sud estul Europei, iar in Romania este prezent in judetele Galati, Buzau si Tulcea si Constantain zonele de stepa, silvostepa cu locuri pietroase sau nisipoase cu vegetatie.
Ca si in cazul sarpelui rau, activitatile antropice ce au determinat deteriorarea, distrugerea habitatelor, extinderea zonelor agricole, turismul intensiv, pasunatul, colectrea si uciderea, reprezinta factori ce au determinat scaderea numarului de reprezentanti. În România specia Elaphe sauromates (Fig. 24) este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993 pentru aderarea României la Convenția de la Berna, Directiva Europeana 92/43/EEC a Consiliului Comunităților Europene, Legea nr. 462/2001, emisă de Parlamentul României, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată o specie de interes comunitar care necesită o protecție strictă (Anexa IV A) și a cărei conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare (Anexa III).
In cazul balaurului dobrogean, coloritul adultului este diferit de al juvenililor, la maturitate pe partea dorsala coloritul variaza de la cenusiu-masliniu spre galben pe cand la cei tineri doar cenusiu. Balaurul dobrogean, prezinta pe partea dorsala 4-5 siruri de pete mai mari ce pot sa conflueze capatand aspect de zig zag.
Este o specie activa in perioada aprilie –septembrie, traieste izolat, miscarea este lenta dar capabil sa se catere in arbori. Desi este o specie folositoare pentru agricultura datorita tipului de hrana consumat, sunt des intalnite cazuri in care specia este colectata ilegal sau omorata pentru ca poate sa consume pasari, oua din curtileoamenilor.
Vipera ammodytes (Vipera cu corn)
Din punct de vedere toxonomic aparține regnului Animalia, încrengătura Chordata, subîncrengătura Vertebrata, clasa Reptilia, ordinului Squamata, subordinul Serpentes, familia Viperidae. Vipera cu corn are două subspecii care diferă una de alta mai ales prin zona geografică în care trăiesc. Prima specie, Vipera ammodytes montadoni (Fig. 25) se găseste în toată Dobrogea, mai puțin în Delta Dunării, preferă zonele pietroase insorite, iar cea de-a doua, vipera ammodytes ammodytes, se întâlneste în partea de S-V a țării, în zonele de munte și de deal.
Este o specie clasificata de IUCN cu risc scazut, atinge lungimi de 72-85 cm, cu dimorfism sexual atat referitor la dimensiuni femelele mai mici decat masculii, car si prin colorit, masculii au pe partea posterioara a corpului o pata in forma literei V. Specia se recunoaste dupa cornul nazal moale si coloritul specific cenusiu-galbui precum si desenele de culoare inchisa dispuse in zig-zag.
Hrana este reprezentata de rozatoare, soparle, pasari, poate manifesta si forme de canibalism. Viperele sunt animale vivipare și nasc pui vii. Odată cu scăderea temperaturii ambientale, în lunile noiembrie-decembrie, vipera cu corn se retrage pentru a hiberna.
Vipera ammodytes are cel mai periculos venin dintre toate speciile de vipere de pe teritoriul tarii noastre.
Testudo graeca ibera (broasca țestoasă dobrogeană de uscat)
Din punct de vedere taxonomic aparține regnului Animalia, încrengătura Chordata, clasa Sauropsida, ordinul Testudines, familia Testudinidae, genul Testudo.
Testudo graeca (Fig. 26) atinge limita nordică a arealului ei în Dobrogea, singura provincie românească în care această specie poate fi întâlnită. Distribuția ei este inegală având populații mari în nordul zonei și sudul acesteia, însă în zona centrală a acestei provincii prezența speciei este sporadică și în efective mult mai mici din cauza agriculturii extensive.
Pentru ca este o specie la care deplasarea se face cu dificultate, aceasta este puternic influentata de orice modificare aparuta in mediul de viata pornind de la agricultura extensiva , deteriorarea habitatelor, pana la fragmentarea mediului de viata prin amenajarea de drumuri, fiind animale poikiloterme folosesc substratul cald reprezentat de cai rutiere, poteci devenind vulnerabile.
Specia este inclusa in anexa II CITES si este protejata in conformitate cu legislatia interna a statelor unde este prezenta. In Romania este considerata specie vulnerabila, periclitata fiind inclusa in Listele Rosii ale Parcului National Macin si RBDD. Este cuprinsa atat in Anexa 3 a OUG 57/2007 care desemneaza speciile a caror conservare necesita desemnarea de arii speciale de conservare, cat si in Anexa 4A ce desemneaza speciile ce necesita protectie stricta, in cazul broastei testoase dobrogene la nivel european s-a inregistrat un declin de 30% in decurs de 3 generatii. (Petrescu M. 2004)
Testudo graeca prezinta diferente de marime intre masculi si femele care sunt mai mari, carapacea este rectangulara alungita si de culoare cafenie, in cazul exemplarelor tinere carapacea este cafenie deschis cu puncte negre la periferia plăcilor.
Caracterele comune ambelor sexe se refera la: corpul scurt, acoperit cu un țest format din carapace si plastronul, capul, gâtul, picioarele și coada sunt acoperite de o piele solzoasă de culoare cenușie, 2 fălci învelite într-o materie cornoasă ce formează un fel de cioc, cu margini tăioase și fără dinți.
Este o specie cu rol important in dispersia semintelor, hrana este predominant vegetariana dar in anumite conditii poate sa consume insecte, melci, viermi. Este activa in sezonul cald si intra in hibernare in cel rece moment in care isi reduce la minim toate functiile corpului.
Reproducerea are loc la inceputul verii cand femela depune într-o gaură săpată cu membrele posterioare 4- 12 oua cu coaja tare din care eclozează puii după aproximativ 3 luni, dezvoltarea este directa fara metamorfoza.
Falco peregrinus (Șoim călător)
Este un reprezentant al pasarilor rapitoare ce se intalneste in aproape toate zonele cu exceptia Antarticii si insulelor oceanice.
Este o specie capabila de migratie datorita caracteristicilor pe care acesta le are: viteza medie de zbor de 40-50 km/h, pot sa strabata distante de aproximativ 25000 km. Desi nu este un reprezentant intalnit doar in anumite areale, nu este specializat pe un anumit tip de hrana, acesta se afla in declin necesitand masuri de protectie (Cuzic, Petru, 2006). Cauza principala pentru acest declin este reprezentat de folosirea intensiva a pesticidelor; fiind pradator din varful lantului trofic substantele toxice preluate din hrana consumata se acumuleaza in cantitati mai mari fiind greu de metabolizat.
Prezinta caractere specifice pasarilor rapitoare pornind de la ciocul incovoiat, gheare puternice, acuitate vizuala ridicata, dar si caractere care il diferentiaza. Se recunoaste dupa: coloritul deschis pe gât și piept, creștetul negru și o „mustață” neagră, în contrast cu fața albă, Partea superioară a corpului este dungată cu gri, negru și alb sub aripi, iar burta este pestriță.
Reproducerea are loc la sfarsitul lunii martie, sunt specii monogame, ouale sunt depuse in cuiburi construite pe varfuri stancoase sau la inaltime in zone inabordabile, puii devin independenti de parinti la varsta de 2 luni.
Bubo bubo (Bufnita mare sau Buha mare)
Taxonomic face parte din familia Strigidae, ordinul Strigiformes. Pe teritoriul Romaniei se intalneste in zonele de campie cu paduri, in lunca dunarii, densitatea populatiilor prezente este direct proportionala cu cantitatea de hrana existenta in zona (rozatoare, reptile, insecte).
Ca si reprezentantii familiei Stringidae din care face parte si Bubo bubo, aceasta prezinta caracteristicile comune: cioc incovoiat cu invelis ceros, picioare puternice musculoase acoperite cu pene pana la nivelul ghearelor lungi, ochii situati in partea anterioara a capului, gat scurt foarte flexibil.
Este un reprezentant de talie mare , coloritul specific este de maro inchis si deschis, anterior dungi in nuante de alb negru si galben , prezinta smocuri de pene la nivelul capului ce au aspect de urechi.
Este o specie activa in amurg si noaptea, zborul este silentios asigurat de penajul moale, au pene filiforme in jurul ciocului cu rol tactil, discuri faciale ce directioneaza sunetele spre urechi, urechi asezate oblic (Bacescu M, 1961).
Ponta este depusa in cuiburi construite pe crengile copacilor, in scorburi, pot vana si ziua in perioada in care hranesc si ingrijesc puii.
Aquila pomarina (Acvila țipătoare mică)
Din punct de vedere taxonomic specia face parte din regnul Animalia, clasa Aves, ordinul Falconiformes, familia Accipitridae , genul Aquila. Este o specie periclitata inclusa in Cartea rosie Europeana si Nationala. Studiile au aratat ca populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 14 000 – 19 000 perechi. Desi populația s-a menținut constantă în perioada 1970 – 2000 în cea mai mare parte a teritoriului, a scăzut în Letonia în perioada 1990 – 2000, determinând o tendință negativă a populației pe ansamblu. În România, Conservarea acvilei țipătoare mici se face prin programul LIFE08 NAT/RO/000501. (SOR Sibiu, Milvus Group Sibiu)
Factorii de baza care determina scaderea efectivelor sunt: degradarea zonelor de cuibarit, interventia antropica in perioada de reproducere, vanatoarea si colectarea ilegala, intensificarea agriculturii, reducerea bazei trofice.
Este o specie raspandita in sudul si centrul Europei, ierneaza in Africa si India, in tara noastra soseste in luna martie. Prefera zonele impadurite situate în apropierea teritoriilor deschise aflate in apropierea pajiștilor, terenurile agricole și pășunilor umede de unde isi pot prinde usor hrana reprezentata de popandai, soparle, broasta, pasari si uneori insecte.
Referitor la aspectul extern, acvila tipatoare mica se recunoaste dupa penajul intunecat de culoare bruna. Prezinta caracteristicile comune pasarilor rapitoare cu cioc si ghiare incovoiate, remigele rasfirate digitiform.
Este o specie monogama cu durata de viata de 20-25 ani, nu prezinta dimorfism sexual in ceea ce priveste aspectul extern.
Reproducerea are loc la inceputul lunii aprilie, ponta este depusa in cuiburi construite in locuri greu accesibile, cuibul este folosit mai multi ani.
Aquila pomarina are rol important , alaturi de alte specii, in mentinerea diversitatii si stabilitatii ecosistemelor terestre fiind consumator de talie mare.
3. 1. 4. Importanța speciilor selectate pentru analiza stării mediului
Menținerea stării de conservare a habitatelor naurale reprezintă una din premisele esențiale ale întregului concept care are în centru sistemul de arii protejate Natura 2000 în Europa. Este însă extrem de dificil pentru nespecialiști să aprecieze acest aspect, în lipsa unor date care să rezulte din studii științifice.
Există însă și o altă cale și anume utilizarea unor specii caracteristice unor anumite tipuri de habitate, a căror prezentă sau absență poate da indicii de bază despre starea de conservare. Astfel, există specii care nu pot supraviețui decât în habitate extrem de bine conservate, care au o structură intacăt atât a rețelelor cât și a lanțurilor trofice. Prezența unor specii din această categorie indică în mod clar habitate aflate în stare optimă de conservare. Pe de altă parte, există specii care apar în general în habitate antropizate, caracterizate printr-o pondere mare a speciilor de plante introduse de om sau printr-un pașunat excesiv. Chiar în lipsa unor indicii vizibile, prezența unor specii din această categorie indică un habitat a cărui stare de conservare fost alterată de intervenția umană.
În lucrarea de față, am prezentat doua specii de lepidoptere din ultima categorie – Aglais urticae și Vanessa cardui – ambele specii de talie mare, ușor de identificat, a căror prezentă în număr mare indică un grad de conservare relativ scăzut. Ambele se dezvoltă în stadiul larvar pe plante ruderale, care apar în imediata apropiere a localităților umane, pe soluri degradate prin aportul suplimentar de nitrați. Chiar dacă adulții sunt buni zburători, ei apar în număr mare numai acolo unde larvele au hrană din abundență, adică în zonele unde de regulă se pașunează cu efective mari de animale.
Pe de altă parte, speciile de coleoptere xilofage – Lucanus cervus, Cerambyx cerdo, Panaxia quadripunctaria sau speciile de reptile și păsări de pradă apar numai în habitate bine conservate. Identificarea acestor specii pe teritoriul pădurii Babadag indică faptul că, în ciuda impactului antropic din zonele de stepă și silvostepă limitrofe, încă există habitate aflate în stare bună de conservare. Astfel de exemple pot fi folosite cu success în fața elevilor pentru a demonstra rolul speciilor de acest tip, denumite specii indicatoare.
CAPITOLUL IV
APLICAȚII ALE STUDIULUI ÎN CADRUL CURICULUMULUI DE BIOLOGIE-ROLUL FORMATIV-INSTRUCTIV AL METODELOR ABORDATE ÎN PREDAREA ȘI EVALUAREA CONȚINUTURILOR
4. 1 Proiectarea sistemului de lecții din cadrul unității” Diversitatea lumii vii”
” Lecția reprezintă o formă de activitate a elevilor sub îndrumarea profesorului în vederea asimilării cunoștințelot și formării deprinderilor prevăzute de o temă din programa școlară într-un timp determinat. Se constituie ca unitate didactică cu scop precis, în care se realizeză interacțiunea optimă între factorii procesului de învățământ-scop, elev, profesor, conținut, metodă. Este forma de bază a organizării procesului de învațământ prin care se realizează deopotrivă instrucție și educație, informare și formare” (Cerghit, 1989, Ciolac Rusu, 1990).
Proiectarea unei lecții implică următoarele demersuri de bază: formularea obiectivelor; identificarea resurselor; stabilirea strategiilor didactice; construirea instrumentelor de evaluare.
Formularea obiectivelor activității didactice (lecției):
Competentele generale, specifice cuprinse in programa scolara pentru disciplina biologie, vizeaza realizarea unor deprinderi, dobandirea unor cunostinte intr-o perioada mai mare de timp fie de-a lungul unei unitati de invatare, un semestru sau a unui an scolar. Datorita acestui lucru, pentru fiecare lectie, pornind de la competentele selectate din programa scolara se vor formula finalitati concrete ce vor putea sa fie atinse la sfarsitul unei activitati de invatare, adica se stabilesc obiectivele operationale ale lectiei.
Obiectivele operaționale exprimă în termeni de comportamente observabile măsurabile, modificările apărute la elev, în plan cognitiv, afectiv și psihomotor, la sfârșitul unei activitati de învățare; permit organizarea, reglarea și evaluarea activității de predare-învățare. În formularea obiectivelor operaționale ale activității didactice sunt luați în considerare următorii parametri (procedura lui Mager): comportamentul final al elevului, exprimat printr-un verb de acțiune (a identifica, a explica, a demonstra, a analiza, a trasa, a executa); condițiile de manifestare a comportamentului (prezența sau absența unor resurse materiale ); criteriul de reușită, exprimat de obicei în termenii performanței minime admise.
Printre cerințele privind formularea obiectivelor operaționale la disciplinele biologice trebuie sa fie prezente urmatoarele aspecte:să exprime o acțiune observabilă;să se refere la situații reale și concrete;să evite orice echivoc pentru orice persoană care l-ar citi; să poată fi realizat de toți elevii;conținutul obiectivelor operaționale să se regăsească implicit sau explicit în celelalte categorii de obiective (idealul educațional și finalitățile sistemului de învățământ, finalitățile pe nivelul de școlaritate primar, obiectivele cadru și obiectivele de referință ale disciplinelor biologice respective
Identificarea resurselor activității didactice (lecției)
În acest scop sunt luate în considerare: resursele umane: particularitățile elevilor: nivel de pregătire, ritm de învățare, stil de învățare, interese, înclinații, trebuințe. competențele cadrului didactic: pregătire științifică, stil de predare ; resursele materiale: conținutul: selectarea și analiza riguroasă a informației, alegerea exemplelor, aplicațiilor, temelor , mijloacele de învățământ: stabilirea complexului multimedia pentru lecții, confecționarea de noi mijloace; locul desfășurării lecției: clasă, cabinet, laborator, atelier; timpul alocat lecției.
Stabilirea strategiilor didactice
Strategia didactică desemnează un anumit mod de a concepe activitatea de predare și învățare, combinând metodele, mijloacele de învățământ și formele de organizare a activității elevilor în vederea atingerii obiectivelor urmărite. După Ioan Cerghit strategiile didactice se pot clasifica:
1. În funcție de caracterul determinant al învățării:
a) strategii prescrise, bazate pe dirijarea riguroasă a învățării: imitative (imitarea modelelor); explicativ-reproductive (elevii ascultă și reproduc ce au învățat); demonstrative; algoritmice (învățarea dirijată pas cu pas);
b) strategii neprescrise, de învățare prin efort propriu, prin activitate independentă: euristice, bazate pe descoperire; învățarea problematizată; experimentare, cercetare; creative;
c) mixte (euristice–algoritmice);
2. În funcție de logica gândirii:
a) strategii inductive: de trecere de la particular, concret la general, abstract (de la exemple la teorie);
b) strategii deductive: de trecere de la general la particular, de la teorie la fapte concrete; c) mixte (inductive–deductive).
Alegerea strategiilor se face în funcție de: obiective; natura conținutului; particularitățile elevilor; competențele cadrului didactic; condiții de dotare; timpul disponibil. Opțiunea pentru un anumit tip de strategie presupune precizarea metodelor, mijloacelor de învățământ și formelor de organizare a activității elevilor.
În cadrul lecției, formele de organizare a activității elevilor (de grupare a elevilor) pot fi: frontală: cadrul didactic îndrumă în același timp activitatea tuturor elevilor din clasă (expune, demonstrează cu toată clasa); pe grupe: clasa este împărțită în grupe de 3-5 elevi (fiecare grupă își desfășoară independent activitatea, prin cooperarea dintre membrii săi: observă, experimentează, efectuează un proiect, confecționează un obiect etc. ). Grupele pot fi: omogene (elevii au același nivel de pregătire); eterogene (elevii au nivele de pregătire diferite). Grupele pot executa o sarcină: comună, identică pentru toate grupele; diferențiată, de la o grupă la alta; individuală: fiecare elev realizează sarcini școlare independent de colegii săi (rezolvă exerciții, probleme, studiază un text, lucrează la calculator, efectuează un experiment sau o lucrare practică). Sarcinile de lucru pot fi: comune pentru toți elevii clasei; diferențiate pe categorii de elevi; individualizate.
Un element fundamental în conturarea strategiei didactice este identificarea tipurilor de capacități/rezultate ale învățării pe care elevii le vor dobândi în acea lecție: informații factuale, concepte, deprinderi etc. Învățarea fiecărei capacități presupune parcurgerea unor etape specifice, de a căror respectare depinde atingerea obiectivelor lecției.
Indiferent de capacitatea care se învață, într-o activitate de învățare se organizează o serie de evenimente care acționează asupra elevilor ajutându-i să atingă obiectivul propus. Aceste evenimente, numite evenimente ale instruirii se parcurg în următoarea ordine: captarea atenției, anunțarea obiectivelor lecției, reactualizarea elementelor anterior învățate, prezentarea conținutului învățării și dirijarea învățării, obținerea performanței, asigurarea conexiunii inverse, evaluarea performanței, asigurarea retenției și a transferului celor învățate
Construirea instrumentelor de evaluare
Se realizează pornind de la obiectivele activității didactice. Ele pot îmbrăca forme variate și pot fi utilizate în diferite momente ale activității didactice.
Proiectarea unei lecții se finalizează cu elaborarea proiectului de lecție. În literatura de specialitate sunt prezentate diferite modele de proiecte de lecții, dar profesorul trebuie sa il aleaga in functie de continut, tipologia elevilor pe cel pe care il considera eficient pentru acea situatie.
Conceptul de unitate de învățare are rolul de a materializa conceptul de demers didactic personalizat, flexibilizeaza proiectarea didactică. ” O unitate de învățare constituie o structură didactică deschisă și flexibilă” (Moldoveanu M, Oproiu G, 2003), ce prezintă următoarele caracteristici: determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referință/ competențe specifice; este unitară, se desfășoară în mod sistematic și continuu pe o perioadă de timp;se finalizează prin evaluare.
În vederea proiectării unității de învățare, se vor parcurge următoarele etape:. Identificarea obiectivelor/competențelor, selectarea conținuturilor, analiza resurselor sau a strategiilor didactice: metode de predare-învățare, mijloace didactice, locul de desfășurare a activității didactice, formele de organizare și desfășurare a activității didactice, timp, determinarea activităților de învățare, Stabilirea instrumentelor de evaluare.
Referitor la tema abordată în prezenta lucrare aceasta se regăsește in programa de biologie, in planificarea anuala și este studiată în capitole, lectii abordate cu precădere la clasa a noua. dupa cum se observă și in modelele prezentate mai jos. Planificările calendaristice la disciplina biologie trebuie să îndeplinească următoarea structură de mai jos.
NR :
Școala: LICEUL” DIMITRIE CANTEMIR” BABADAG VIZAT,
Disciplina: Biologie Director
Profesor: AVRAM LUMINIȚA
Clasa: a IX a
Nr. ore/săptămână: 2 ore/săptămână Sef arie curriculara
Anul școlar 2013-2014
Programa: 3458/9. 03. 2004
PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ
SEMESTRUL I
NR :
Școala: LICEUL” DIMITRIE CANTEMIR” BABADAG VIZAT,
Disciplina: Biologie Director
Profesor: AVRAM LUMINIȚA
Clasa: a IX a
Nr. ore/săptămână: 2 ore/săptămână Sef arie curriculara
Anul școlar 2013-2014
Programa: 3458/9. 03. 2004
PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ
SEMESTRUL al II lea
Dupa programa scolara pentru disciplina biologie pentru clasa a IX a sunt vizate urmatoarele competente:
1. 1 Culegerea de date din surse variate de informare, documentare despre organizarea lumii vii
1. 2 Clasificarea indivizilor biologici pe baza caracterelor generale
1. 3 Identificarea structurilor biologice microscopice în vederea caracterizării lor
2. 1 Utilizarea investigației pentru identificarea unor caractere generale ale organismelor și evidențierea componentelor si proceselor celulare
2. 2 Prelucrarea rezultatelor obținute din investigații și formularea concluziilor
3. 1 Reprezentarea lumii vii pe baza modelelor
3. 2 Aplicarea unor algoritmi de identificare și rezolvare de probleme
4. 1 Utilizarea corectă a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicare
4. 2 Prezentarea informațiilor folosind diferite metode de comunicare
5. 1 Aplicarea in viața cotidiană a cunoștințelor referitoare la structurile si organismele cu potențial patogen precum și la acțiunea factorilor mutageni
5. 2 Proiectarea unor activități de protejare și conservare a mediului
Unitatea de invățământ : Liceul Dimitrie Cantemir Babadag Aviz Director :
Disciplina: Biologie
Profesor : Avram Luminița Aviz responsabil comisie metodică:
Clasa a- IX -a
Anul scolar: 2013-2014
PLANIFICARE PE UNITATI DE INVATARE
Unitatea de invățare: Diversitatea lumii vii
Săptămâna : S21-S35
Nr. de ore alocate: 25
Unitatea de invățământ : Liceul Dimitrie Cantemir Babadag Aviz Director :
Disciplina: Biologie
Profesor : Avram Luminița Aviz responsabil comisie metodică:
Clasa a- IX -a
Anul scolar: 2013-2014
PLANIFICARE PE UNITATI DE INVATARE
Unitatea de invățare: Protecția florei și faunei din România
Saptamana: S35-S36
Nr. de ore alocate: 3
P R O I E C T D I D A C T I C
UNITATEA SCOLARA : LICEUL DIMITRIE CANTEMIR BABADAG
PROFESOR: Avram Luminita
DATA: mai 2014
CLASA: a IX-a
DISCIPLINA : Biologie
SUBIECTUL : Increngatura Vertebrata, Unitatea de învățare „Diversitatea lumii vii” TIPUL. : predare- învățare-evaluare
Competente specifice :
1. 1 Culegerea de date din surse variate de informare despre lumea vie
2. 1 Explorarea sistemelor biologice
4. 1 Utilizarea corecta a terminologiei specifice biologiei in diferite situatii de comunicare
4. 2 Prezentarea informatiilor folosind diverse metode de comunicare
Obiective operaționale:
O1: sa defineasca conceptele de nevertebrat si vertebrat
O2 : sa identifice clasele de vertebrate ; pesti , amfibieni, reptile, pasari , mamifere
O3: sa recunoasca reprezentanti din fiecare clasa
O4: sa diferentieze caracterele de clasa
FORME DE ORGANIZARE
a conținuturilor: modulară, integratoare,
a activității: frontală, în grupuri mici
TIPURI DE INTERACȚIUNI : profesor-elev, elev- profesor; elev-elev;
TIPURI, FORME, STRATEGII ȘI INSTRUMENTEDE EVALUARE :formativă, sumativă, Chestionare orala si scrisa prin fise de lucru, individuala si in grup, autoevaluarea
RESURSE:
pedagogice (metode și procedee): conversația, demonstratia, activitatea independentă, problematizarea, brainstorming-ul, , activitatea pe grupe constituite în funcție de tema dezbaterii, metoda ciorchinelui.
materiale : fișe de lucru pe grupe, texte-suport sub formă de proiecție,
CD-uri, videoproiector, postere , atlas zoologic, planse.
bibliografice: Ghe. Mohan, Aurelian Ardelean – „Manual de biologie clasa a IX a , Ed. Corint 2005
Ioan Arnis – „Biologie vegetala si animala”, Ed. Art
Metodica predarii-invatarii biologiei, Ion I, Iasi 2001
temporale: 50 minute
4. 2 Strategii de evaluare a performanțelor școlare
Având un rol important în eficientizarea activităților de orice tip, evaluarea este permanentă în orice domeniu de activitate. Învațământul este un domeniu central și de maximă importanță socială, arie în care activitatea de evaluare se manifestă cu precădere și al cărei demers este profund justificat (Ureche, Cucu, 2003). Conceptul de evaluare a suferit modificări importante de-a lungul timpului pornind initial de la simpla verificare a cunoștințelor acumulate de către elev și notarea de către profesor pana la extinderea acțiunilor evaluative asupra rezultatelor sociale ale sistemului de învățământ, asupra proceselor de instruire, verificării eficienței metodelor și mijloacelor folosite de către profesor, a durabilității cunostințelor elevului, a calității curriculumului școlar.
Evaluarea rezultatelor școlare este un proces didactic care se desfășoară între profesor și elev. „Examinarea se desfășoara în trei direcții:examinarea curentă, care urmărește cunoașterea și aprecierea elevilor la fiecare lecție sau grup de lecții; examinarea periodică cu caracter final, de bilanț (rezultate la sfârșit de semestru, an școlar, la sfârșitul unui ciclu școlar , examinarea pe secții cu scopul plasării candidaților la concursul de admitere din învățământul liceal superior, doctorat)”. (Radu I-Evaluarea in procesul Didactic) Probele prin care se realizează examinarile curente, finale și de selecție pot fi: orale, scrise, practice, prin aceste metode se asimilează cunoștințe, se dezvoltă capacitățile intelectuale ale elevilor și de aplicare practică a cunoștințelor.
4. 2. 1 Metode de examinare
1. Metode orale de examinare:
Exprimarea orală se realizează prin variate forme din care se deosebesc:
a) conversația de verificare (întrebări/răspunsuri) Când inițiativa aparține profesorului evaluator, la sfârșitul conversației se comunică aprecierea cu privire la conținut, pe de o parte și la capacitatea de exprimare pe de altă parte;
b) interviul – alături de întrebări se pun în discuție și alte probleme, iar profesorul cedează inițiativa conducerii discuției. În acest caz, interviul dobândește caracterul unei discuții libere, permițând realizarea unei evaluări mai cuprinzătoare.
c) verificarea realizată pe baza unor imagini, scheme grafice pe care elevul este solicitat să le comenteze. Când acesta întâmpină unele dificultăți profesorul intervine cu ajutorul întrebărilor ajutătoare. Această metodă este folosită cu precădere la gradiniță și în cadrul învățământului primar, este adaptată particularităților de vârstă.
d) verificarea orală cu acordarea unui timp de pregătire a răspunsurilor, utilizată în condiții de examinare, mai ales, la absolvirea învățământului liceal și învățământul superior. În această situație se impune ca răspunsul să fie liber și nu citit.
e) citirea unor dialoguri incomplete și completarea acestora în așa fel încât să dovedească faptul că se stăpânește sensul adevărat.
Radu I remarca ca: „ Verificarea orală este un mijloc eficace de verificare operativă a pregătirii elevilor”. Verificările orale îndeplinesc funcții de învățare prin repetarea și fixarea cunoștințelor ca și prin fixarea informatiilor receptionate de elevi. Acest tip de verificare este interactiva, permite dirijarea elevului, prin întrebări suplimentare, spre răspunsuri corecte. Efectele pozitive se produc asupra întregii clase, atât prin verificări frontale cât și individuale. Examinarea orală reprezintă un mijloc util și eficace de verificare operativă, evaluează mai multe aspecte ale performanțelor școlare decât alte metode.
Examinarea prin probe scrise
Probele scrise sunt de trei tipuri:
1. Probe scrise de control curent (extemporale) cuprinzând câteva întrebari din lecția de zi și care durează 10-15 minute;
2. Probe scrise la sfârșitul unui capitol, folosite mai ales ca aplicări a unei evaluări continue;
3 Lucrări scrise semestriale, pregătite prin lecții de recapitulare și sinteză (teza). Probele scrise îndeplinesc o funcție diagnostică, contribuind la evidențierea aspectelor pozitive sau a lacunelor în învățare, oferă profesorului elementele de conținut asupra cărora trebuie să se revină, cât și elevilor care au nevoie de muncă suplimentară. Probele scrise sunt si un mijloc de autoevaluare pentru elevi, au o valoare formativă. Utilizarea probelor scrise ofera urmatoarele avantaje:asigură identitatea temei pentru toți elevii, șanse egale pentru apreciere și posibilitatea comparării acestora; oferă posibilitatea verificării unor capacități de analiză, sinteză; elaborarea unui răspuns mai cuprinzător pe care examinările orale nu-l permit decât parțial;permit verificarea mai multor elevi deodată în timp scurt. Ca orice metoda de evaluare si probele scrise prezinta si dezavantaje pentru ca ele operează un sondaj de învățare;este verificată o parte restrânsă din programa școlară;nu permit ajutorarea elevilor în formularea răspunsurilor; numărul întrebărilor trebuie să fie relevant pentru cunoașterea conținutului specificat. În elaborarea probelor scrise trebuie să se țină seama de precizarea scopului probei, a funcțiilor pe care aceasta urmează să le îndeplineascăsa foloseasca o gama variata de itemi pornind de la cei obiectivi, semiobiectivi, subiectivi.
Testele oferă posibilitatea unor măsurători mai exacte a performanțelor elevilor, dau posibilitatea repetării probei, controlul condițiilor de aplicare, permit standardizarea criteriilor de notare.
Examinarea prin probe practice
Probele practice sunt folosite, mai ales pentru verificarea conținutului experimental și practic al instruirii. Aceste probe se folosesc, mai ales, la matematică, biologie, educația fizică, discipline de specialiate. Proba practică constituie mijlocul de bază prin care cunoștințele teoretice sunt transpuse în tehnici de lucru și produse materiale. Prin intermediul acstor probe se poate urmări în ce măsură elevii stăpânesc cunoașterea principiilor teoretice și aplicarea lor în practică.
4. 2. 2 Funcțiile evaluării
„ Abordarea teoretică a procesului evaluativ în actul educativ impune cu prioritate evidențierea funcțiilor evaluării. Necesitatea și însemnătatea evaluării decurg, pe de o parte, din rolul educației în viața socială, iar pe de altă parte din însăși funcționalitatea procesului instructiv – educativ” (Cerghit I, Perfectionarea lectiei in scoala moderna). In studiile de specialitate din domeniul metodicii si pedagogiei (Stoica, 2003, Radu, 1999), referitor la evaluare sun propuse urmatoarele functii ale acesteia:
A. Funcții sociale (evaluarea în învățământ confirmă sau infirmă acumularea de către cei instruiți a cunoștințelor și abilităților necesare unei activități social utile):
– funcția de validare socială a produselor sistemului de învățământ, la diferite niveluri de integrare școlară și profesională;
– funcția de orientare socială, școlară și profesională, la diferite niveluri de decizie care angajează responsabilitatea tuturor factorilor educației;
– funcția de selecție socială, școlară și profesională. La diferite niveluri de clasificare și ierarhizare a rezultatelor activității didactice, de formare inițială și continuă, exprimate în termeni de proces și produs.
B. Funcții pedagogice (care privesc participanții la procesul educativ):
– influențează dezvoltarea psihică a elevilor;
– asigură trăinicia cunoștințelor acumulate, fixate prin verificare;
– influențează latura afectiv -volițională a personalității (obișnuința de a munci sistematic, conturarea aspirațiilor, intereselor).
– îi ajută pe profesori să cunoască nivelul de pregătire al claselor, când este aplicată înainte de derularea programului instrucțional;
– asigură înregistrarea continuă a progreselor în învățare, când se aplică pe parcursul procesului instrucțional;
– îi ajută, la sfârșitul derulării programului instrucțional, să aprecieze rezultatele obținute, în lumina obiectivelor.
Funcțiile pedagogice sunt funcții specifice ale actului educativ. Între acestea, funcțiile esențiale ale evaluării sunt: De constatare și apreciere a rezultatelor școlare:- se bazează pe verificarea rezultatelor la anumite intervale de timp, pe criterii prioritar constatative; De diagnosticare:- se bazează pe verificarea și interpretarea rezultatelor la diferite intervale de timp pe criterii calitative; de prognosticare: – oferă sugestii pentru deciziile ce urmează a fi luate în scopul ameliorării procesului instructiv – educativ funcția de evidențiere a eficacității sistemului de învățământ – „concretizată în nivelul de pregătire a elevilor pe parcursul studiilor și, mai ales, în nivelul de competență la ieșirea din sistem și intrarea în viața activă”, funcția de control care „ face comparabile rezultatele obținute de școli de același grad și tip prin instituirea examinărilor naționale”; funcția de certificare a nivelului de pregătire a absolvenților unui ciclu de învățământ, care susține luarea unor decizii optime („de ameliorare a curricumului și a proceselor de instruire”, )funcția de apreciere a performanțelor școlare ale elevilor „prin sistemul certificat de notare”; funcția de realizare a diagnozei „asupra dificultăților de învățare ale elevilor”; funcția de realizare a prognozei referitoare la comportamentul și performanțele viitoare ale elevilor, posibile în diferite situații și contexte pedagogice; funcția de feedback continuu care asigură îmbunătățirea permanentă a instruirii, a predării (realizată de profesor) și a învățării (realizată de elev, ca efect al predării); funcția de apreciere a eficacității și eficienței proceselor de instruire (prin analiza și optimizarea raporturilor dintre: obiective – rezultate obținute; rezultate obținute – resurse utilizate; rezultate – calitatea proceselor de instruire inițiate și finalizate în școală și în afara școlii); funcția de selecție școlară a elevilor prin examene/concursuri, realizată în raport de capacitățile, competențele și cunoștințele necesare în viitoarea treaptă școlară;funcția de stimulare a spiritului de responsabilitate al profesorilor pentru nivelul calitativ de pregătire asigurat elevilor ; funcția de formare la elevi a unei imagini de sine și a unei capacități autoevaluative optime, „cu efecte pozitive asupra interesului și a gradului de angajare în procesul de învățare”. (Cucoș C. ”Pedagogie”)
C. Funcții manageriale:
funcția de informare a cadrelor didactice și a elevilor de stadiul de evoluție a activității pe care o desfășoară;
funcția de estimare a activității (diagnoza pedagogică);
funcția de ameliorare a activității.
Modalitățile de evaluare îndeplinesc rolul de feedback, determinând astfel procesele de autoreglare și autoperfecționare a celor angajați în procesul de instruire. Cadrul didactic, în raport cu datele conexiunii inverse este obligat să stabilească legături între rezultate și metode de învățământ utilizate, promovând acele tehnici care asigură un randament superior. Elevul trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște rezultatele activității sale. Aceasta îi este necesară în primul rând pentru a ști dacă se află pe un drum bun sau dacă trebuie să caute alte căi de acțiune.
Referitor la rulul managerial al evaluarii acesta se refera la posibilitatea de constatare a nivelului de informatii achizitionate si deprinderilor, de diagnosticare a cauzelor care au condus la o slabă pregătire și o eficiență scăzută a acțiunilor educative;de prognosticare a nevoilor și disponibilităților viitoare ale elevilor;de decizie asupra poziției unui elev într-o ierarhie;
Standardele calitative ale evaluării se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească procesul și metodele de evaluare pentru a fi considerate pertinente, utile și eficace. Aceste standarde urmaresc : concordanța metodelor, a tehnicilor de evaluare și a sarcinilor de rezolvat cu scopul, obiectivele și conținuturile specificate în curriculum; conceperea instrumentelor de evaluare și selectarea metodelor / procedeelor care vor fi utilizate în funcție de scopul realizării evaluării (de apreciere și ameliorare a procesului de instruire, pentru ierarhizarea și diferențierea elevilor, pentru diagnoză, prognoză sau selecție); valorificarea unor metode diferite, utilizând complementaritatea lor, pentru multiplicarea surselor de informație despre elevi și controlul reciproc al rezultatelor obținute;utilizarea tehnologiilor informatice pentru elaborarea, administrarea și interpretarea datelor rezultate, valorificarea testării computerizate; constituirea echipelor de evaluatori; evitarea factorilor care perturbă evaluarea corectă cum ar fi efectul Haloo, efectul Pygmalion.
Pentru ca evaluarea să fie eficientă trebuie sa fie respectate următoarele condiții:
– Evaluarea trebuie să fie o experiență de învățare, să fie motivantă, nestresantă, să fie o bucurie;
– Evaluarea trebuie să fie mai mult constructivă decat destructivă;
– Trebuie să fie bazată pe dialog și să se concentreze pe ceea ce s-a învățat și nu ceea ce s-a gresit;
– Trebuie să se desfășoare încă de la începutul programului, consiliind și ameliorând pe parcurs și nu doar la sfârșit;
– Trebuie să permită elevului să învețe, să construiască forma sa personală de realizare a învățării;
– Trebuie să ofere oportunități de gândire, reflecție și revizuire;
-Trebuie să fie clară, explicită;
– Să stimuleze procesele de coevaluare între profesor-elev, între elev-elev;
– Să promoveze dezvoltarea capacităților de autoevaluare la elevi;
– Să valorizeze eroarea ca un pas necesar pentru evaluare; Evaluarea eficientă nu se oprește la sfârșitul procesului ci creează noi alternative, creează impactul și preconizează noi demersuri;
În capitolul ”Aplicații ale studiului în cadrul curriculumului de biologie”, evaluarea va fi folosita pentru a stabili eficiența uneia sau altei categorii de metode abordate in predarea biologiei si anume tradiționale sau moderne. Informații cu privire la acest aspect se vor obține prin participarea tuturor elevilor din clasa aleasa pentru experiment la modul normal de predare a conținuturilor , prin implicareaunui numar reprezentativ de elevi si in activitați extracurriculare prin care acești elevi sa vina in contact direct cu fauna și flora zonei, iar la final aplicarea celor trei forme de evaluare: inițială, formativă, finală si analiza rezultatelor obținute.
Evaluarea inițială realizează un diagnostic al pregătirii elevilor și îndeplinesc o funcție predictivă. Evaluarea inițială precizează condițiile prin care elevii vor asimila noile cunoștințe.
Evaluarea formativă este aceea modalitate de evaluare care facilitează și motivează învățare, evidențiaza progresul unui elev. Este un proces continuu, permanent. In cadrul acestui tip de evaluare profesorul urmareste: să prelucreze cunoștințele în așa fel încât să asigure însușirea lor conștientă, să efectueze exerciții, să rezolve probleme, să clasifice cunoștințele, sa foloseasca modele variate de rezolvare a problemelor, sa stabileasca valoarea performanțelor la care s-a ajuns, sa descopere unde un elev întâmpină dificultăți de învățare. La această evaluare nu se pun note.
În urma aplicarii acestui tip de evaluare profesorul va avea informatii despre ce știe elevul să facă cu achizițiile sale, dacă obiectivele planificate corespund nevoilor elevilor, dacă metodele și mijloacele sunt adaptate sau nu. Evaluarea formativă presupune nu numai verificarea tuturor elevilor ci și cunoașterea de către aceștia a rezultatelor obținute, a gradului de îndeplinire a obiectivelor învățării.
Evaluarea sumativa se realizează prin verificări parțiale, pe perioade mai lungi a anului școlar. Ea presupune un sondaj atât în privința elevilor cât și a materiei însușite. Este necesar ca profesorul să stabilească un climat care să-i permită elevului să se simtă ascultat, apreciat, înteles. La evaluarea sumativă se pot folosi multe întrebări, din întreaga materie, în vederea dezvoltării capacităților intelectuale, se folosesc întrebări care încep cu un verb: compară, explică, propune, rezolvă. Ca instrumente se folosesc chestionarele de evaluare, date despre elevi și clasa cu răspunsuri deschise; răspunsuri închise; posibilități multe de alegere a răspunsurilor.
4. 3 Metode alternative utilizate în evaluarea conținuturilor din cadrul biologiei
„ Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaștere propusă de profesor, într-o cale de învațare realizată efectiv de elev, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschidere spre educația permanentă” (Cristea 1998).
În practica școlară s-au îmbunătațit metodele și tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelații eficiente intre predare-învațare-evaluare și pentru formarea personalității autonome, libere și creatoare. Acțiunea de evaluare instrumentează o serie de metode variate după obiectul de studiu. Spre deosebire de metodele tradiționale care realizează evaluarea rezultatelor școlare obținute pe un timp limitat și de regulă cu o arie mai mare sau mai mica de conținut, metodele alternative de evaluare prezintă următoarele caracteristici: pe de o parte realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu învățarea, pe de altă parte ele privesc rezultatele școlare obținute pe o perioadă mai îndelungată care vizează formarea unor capacități, dobândirea de competențe și mai ales schimbări in planul intereselor, atitudinilor corelate cu activitatea de învațare.
Pe lângă metodele tradiționale, în școală se folosesc și metode alternative, cele mai frecvente fiind observarea sistematică a comportamentului elevului; investigația-invatarea prin descoperire, proiectul-excursia tematică, portofoliul.
Observarea curentă a comportamentului elevului fiind un produs al interacțiunii profesor-elev oferă posibilitatea cadrului didactic sa cunoasca progresele înregistrate în învățare, interesele și aptitudinile elevilor, atitudinea față de activitatea școlară.
Fișa de activitate personală a elevilor utilizată mai ales ca metodă de învățare prin activitate proprie, oferă și posibilitatea de evaluare a pregătirii elevilor, mai ales capacitatea de învățare a acestora.
Studiul de caz se realizează prin analiza și dezbaterea cazului pe care profesorul îl are în vedere. O metoda folosită de către profesor pentru evaluarea activității elevului este și fișa de caracterizare psihopedagogică la sfârșit de ciclu școlar. Metoda poate fi folosită în diferite moduri ca de exemplu : profesorul prezintă toate informațiile despre cazul studiat ; profesorul prezintă informațiile despre caz iar elevii primesc sarcini de a studia un altul din aceeași categorie pentru a stabili asemănări, deosebiri, avantaje și dezavantaje pe care le presupun cele două cazuri ; elevii nu primesc informații despre cazul supus analizei, în schimb li se propun sarcini concrete de realizat.
Investigația considerată de unii specialiști metodă, iar de altii principiu, este o orientare contemporana eficientă pentru realizarea unui învațământ biologic activ și formativ, care leagă cercetarea de practică. Această metodă este legată de contextul mai larg al euristicii și îl studiază pe elev în ipostaza de subiect al cunoașterii științifice. ” Ea reprezintă o modalitate de lucru prin intermediul căreia elevii sunt puși sa descopere adevărul, refăcând drumul eleborăriii cinoștințelor prin activitatea proprie independentă” (Lazăr, Căprărin, 2008). Constă în solicitarea elevului de a rezolva o problemă teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru care elevul este pus în situația de a întreprinde o investigație.
Acestă metodă parcurge o serie de etape: confruntarea cu situația problemă, punerea unei probleme, realizaea actului descoperirii care presupune structurarea și interpretarea datelor, utilizarea gândirii și evidențierea noului, stabilirea modalităților de verificare a acestora. Urmează desfășurarea experimentului, prelucrarea datelor obținute, verificarea rezultatelor, stabilirea concluziilor și aplicarea celor descoperite în contexte situaționale noi. Învațarea problematizată crează climatul psihologic și motivațional favorabil, necesar în vederea participării active și conștiente a elevilor la lecție. Aplicarea metodei pune pe elevi în situația ca, dirijati de profesor, să descopere prin activitate independentă precum și prin reactualizarea cunoștințelor și deprinderilor dobândite anterior, date noi privind organizarea, clasificarea, biologia și ecologia organismelor, concepte și legi specifice sistemelor biologice de diferite niveluri. Metoda solicită gândirea creativă asemănându-se cu problematizarea, deosebirea constând în faptul că în timpul problematizării elevii se confruntă cu o situație conflictuală pe care trebuie să o rezolve, în timp ce în descoperire elevii sunt concentrați mai mult asupra soluției de răspuns.
În utilizarea învățării prin descoperire la disciplina biologie profesorul trebuie sa respecte anumite condiții: descoperirea să aibă ca punct de plecare o problemă sau o intrebare, sa se desfășoare conform unui plan, să fie efectuată de către elevi individual sau pe grupe, rezultatele obținute să fie analizate și sitematizate cu întrega clasă.
Portofoliul este un proces de analiză a datelor obținute pe diverse căi și pe o perioadă mai întinsă de timp (un semestru, un an școlar). Sunt avute în vedere materialele realizate de catre elevi și progresele realizate în diverse etape. Portofoliul reprezintă un instrument de evaluare complex care include rezultate relevante obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare. Aceste rezultate privesc probele orale scrise și practice, observarea sistemică a comportamentelor școlare, proiectul, autoevaluarea precum și sarcini specifice fiecărei discipline. Portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului urmărindu-i progresul de la un semestru la altul, de la un an scolar la altul sau chiar de la un ciclu de învățământ la altul.
Proiectul reprezintă o modalitate de instruire și autoinstruire prin care elevii efectuează o cercetare la baza careia se află obiective practice și care se finalizează într-un produs material. Aceste produse sunt rezultatul unor activități de proiectare, cercetare și a unor activități practice efectuate individual sau pe grupe și care se cracterizează prin originalitate. Deoarece proiectul, care presupune o activitate de lungă durată, îmbină investigația știintifică cu activitățile practice ale elevului, el reprezintă un mijloc eficient de imbinare a parții teoretice cu practica vieții cotidiene.
Poate sa fie utilizat in diferite forme și integrat în diverse activități instructive cum ar fi: efectuarea de investigații în mediul inconjurător, efectuarea unor lucrari pe o tema prestabilită, studierea influenței asupra mediului a așezărilor umane sau modului de amplasare a unor puncte economice. Este o activitate ce înlesnește o apreciere mai complexă și nuanțată a învățării, permițând identificarea unor calități individuale ale elevilor. Etapele desfășurării activității de învățare prin proiecte : stabilirea temei și a obiectivelor proiectului ; elaborarea proiectului: realizarea materialelor, produselor finale referitoare la tema dată. Proiectul poate sa fie rezultatul practic folosit pentru evaluare in urma desfasurarii unei excursii tematice.
Astfel, elevii prin cercetare independentă in cadrul deplasarii efectuate vin în contact direct cu obiectul studiat, pot emite păreri personale în legătură cu rolul, influența anumitor specii, pot propune măsuri, toate aceste fiind cuprinse într-un proiect, portofoliu. Această metodă poate sa fie frecvent folosită atât la clasele din ciclul inferior sau superior al liceului atât pentru formarea, desvoltarea unor deprinderi, corelarea teoriei cu practica cât și pentru evaluarea elevilor printr-o metodă alternativă.
Pentru prezenta lucrare a fost aplicatpentru o parte din elevii clasei a IX a A ce au participat la studiu, proiectul, portofoliul, excursia tematică, implicarea in activitati extracurriculare cuprinse in 2 parteneriate (Proiecte)-Remediu pentru noi și pentru mediu respectiv Împreună pentru natură (vezi anexa 1, 2) ce au vizat activități practice: observarea rolului in viața omului a unor specii daunatoare pentru mediu, determinarea starii unui ecosistem observand specii indicatoare, observarea efectului defrisarilor masive, participarea la activitati de ecologizare, plantere puieti, observarea florei si faunei locale, rolul si importanta protejarii speciilor in zone declarate rezervatii .
Aplicații practice (sa prezinte soluții cu privire la reducerea infuenței antropice asupra mediului, protejării eficiente a speciilor, sa realizeze rețele trofice caracteristice zonei, sa prezinte efectele defrisarii, poluarii, diferențe existente intre zonele aflate sub protecție și cele in care omul are acces etc). În urma implicarii in in aceste proiecte au avut de realizat toti elevii clasei a IX a A atât cei ce au participat la predarea traditionala cat si cei ce au avut parte atat de metode tradiționale cât și metode alternative. Se observă o mai mare deschidere și usurință în rezolvarea cerințelor la lotul de elevi implicați in activități extracurriculare.
Excursia tematică reprezintă o formă auxiliară de organizare a procesului de învâțământ în studiul biologiei sub forma de activitate extrașcolară, care oferă posibilitatea elevilor de a intra în contact cu realiatatea în afara sălilor de clasă. În cadrul acestor activități elevii realizează lucrări practice în care aplică cunoștințe și abilități specifice disciplinelor biologice . Excursia tematică presupune o serie de etape ce trebuie sa fie realizate: pregătirea excursiei (scopul urmarit obiectivele ce trebuie sa fie atinse, stabilirea traseului necesar, mijloacele necesare, documentare), desfășurarea excursiei tematice (observarea faunei/florei , colectarea de probe necesare, fotografii), valorificarea (realizarea de materiale referitoare la tema de rezolvat ce vor fi structurate sub forma de proiect sau portofoliu).
Excursiile didactice au rol introductiv când sunt realizare înaintea studiului biologiei pentru cunoașterea florei/faunei dintr-o anumită zonă, sau în lectiile finale cre se fac la încheierea unui capitol în vederea consolidării și evaluării cunoștințelor elevilor și a realizării unor activități practice directe în natură, folosind metode activ-participative în special observația, problematizarea, coversația euristică. Exccursia științifică organizată la sfârșitul anului scolar poate avea ca obiective: stabilirea unor repere esențiale de biologie ale elevilor cum ar fi mediul, componentele mediului, plante și animale reprezentative ;integrarea cunoștințelor legate de poluare și protecția mediului în experiența de viață a elevilor și folosirea acesteia pentru formarea de convingeri;identificarea obiectivelor economice, istorice, culturale, elemente de organizare administrativă cu impact asupra mediului inconjurător;identificarea unor metode de investigare și colectare a materialului biologic. ). Aceasta forma de organizare a fost folosita alaturi de cele descrise mai sus pentru studiul realizat in anul scolar 2013-2014, la baza au fost activitati cuprinse in 2 proiecte Remediu pentru noi și pentru mediu respectiv Împreună pentru natură (vezi anexa 1, 2). Acestea au permis posibilitatea verificarii eficientei diferitelor metode aplicate de catre profesor in procesul de predare-invatare-evaluare.
4. 4 Studiul importanței metodelor abordate în predarea/evaluarea conținuturilor din cadrul biologiei
4. 4. 1 Etape în pregătirea experimentului
In realizarea acestei observatii asupra elevilor s-a pornit de la ideea că, utilizând in mod constant tehnici de învățare alternative (tradiționale sau moderne) , elevii vor înregistra un progres școlar în cadrul activităților de dezvoltare a capacităților de cunoaștere a noțiunilor biologice și formarea deprinderilor de utilizare corectă a cunoștințelor în practică astfel încât să fie atinse mult mai ușor obiectivele, competențele din curriculum .
Pornind de la situatia prezenta a sistemului se invatamant in cadrul caruia se pune acent pe utilizarea metodelor moderme, acriv participative in defavoarea celor de tip traditional, în cadrul activității experimentale au fost stabilite următoarele ipoteze de lucru:
Este mai eficient procesul de instruire , dacă în locul metodelor tradiționale se vor folosi metode moderne (active) de predare-învățare?
Este mai eficientă evaluarea progresului instruirii, dacă în locul metodelor tradiționale se vor folosi fișe de lucru și teste de evaluare ale căror itemi vor fi centrați pe obiectivele operaționale ale fiecărei lecții ?
Se poate crea o atmosferă plăcută pentru dezvoltarea gândirii active, realiste, investigative prin crearea de situații provocatoare, prin implicare în activități extracurriculare și prin utilizarea unor metode de evaluare alternativa?
Se poate oferi posibilitatea ca pe de o parte elevii să poată învăța independent iar pe de altă parte să aprecieze valoarea învățării cu și de la alții ?
Este posibilă dezvoltarea muncii în echipă , cu efecte pozitive asupra deprinderilor de comunicare, de gândire critică și a celor cu caracter social ?.
Obiectivele cerecetării
Aplicarea unor tehnici și metode adecvate elevilor utilizate în mod tradițional în prezentarea conținuturilor tuturor elevilor clasei a IX a și implicarea unui lot experimental și în activități extracurriculare , metode alternative.
Diferențierea dintre cele două forme de învățare (tradiționale și alternative) și desprinderea randamentului pe care acestea îl oferă.
Măsurarea randamentului școlar pentru elevi ce studiază conținuturile biologice-Diversitatea organismelor, conservarea mediului în România-urmărind dacă există diferențe notabile între cele 2 loturi de elevi implicați în experiment. Selecția se va face aleator fară ca elevii să cunoasca faptul că se va aplica acest experiment.
Organizarea cercetării
Tipul cercetării: aplicativa-rolul metodelor de predare invatare
Perioada de cercetare: anul școlar 2013– 2014
Locul de desfășurare a cercetării: Liceul „Dimitrie Cantemir „ Babadag
Disciplina de învățămant vizată-unitatea : biologie-Diversitatea organismelor, Protecția mediului în România
Clasa: a IX a
Perioada cercetării : septembrie 2013- iunie 2014
Stabilirea eșantionului de elevi cuprinși în cercetare
Lotul experimental este format din 16 elevi din clasa a IX a-A profilul uman, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, aceștia vor participa în mod normal la orele de curs împreună cu ceilalti elevi pentru deprinderea cunostințelor teoretice, dar sunt implicați și în activități extracurriculare, beneficiind astfel de metode alternative de abordare a conținuturilor biologice
Lotul de control sau lotul „martor” este format din 16 elevi din clasa a IX a-A profilul uman, ce vor participa în mod normal la orele de curs fără să beneficieze de metode alternative de abordare. Din punctul de vedere al provenienței socio – profesionale, marea majoritate provin din familii cu studii medii, superioare, angajați în diverse domenii, șomeri, casnice, liberi profesioniști. Ca mediu de proveniență colectivul este relativ omogen (60% elevi provin din mediul urban și 40% elevi din mediul rural), toți elevii implicați au acces la diferite surse de informare.
Odată stabilite loturile de subiecți vor fi aplicate testări inițiale identice, urmând ca cercetarea din perioada imediat următoare să se facă diferențiat, prin proiectarea și realizarea unor programe: Lotului experimental i se vor administra metode și procedee tradiționale și alternative de predare-învățare, evaluare, iar lotului de control numai metode tradiționale. În final se va face analiza comparativă privind rezultele elevilor din cele două loturi.
4. 4. 2 Prezentarea metodologiei utilizate
Metode de cercetare folosite sunt :observația directă, metoda anchetei (convorbirea și chestionarea), metoda cercetării documentelor școlare, metoda testelor, metode de măsurare a rezultatelor cercetării, de prelucrare și interpretare a datelor.
În cadrul desfășurării propriei cercetări am făcut apel la următoarele metode:
Metoda observației (sistematice) – se referă la însușirea de către elevi a conținuturilor biologice prin diferite metode. Observarea se va realiza discret, pentru ca cei observați să se comporte firesc, natural, consemnându-se rezultatele fără a le trezi curiozitatea. Aceasta se va utiliza pe parcursul întregului proces de cercetare, concomitent cu alte metode, obținând în felul acesta date suplimentare asupra fenomenului înregistrat.
În vederea operaționalizării cu succes a acestei metode trebuie respectate anumite cerințe: elaborarea unui plan de observație cu precizarea obiectivelor și a instrumentelor de lucru, consemnarea datelor observate, crearea climatului educațional, efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurări variate.
Metoda conversatiei constă într-o suită de întrebări și răspunsuri, într-un dialog între profesor și elevi, prin care se urmărește:
întelegerea și însușirea temeinică a cunoștințelor ;
dezvoltarea capacităților de gândire și a interesului pentru cunoaștere și învățare ;
sistematizarea și fixarea cunoștințelor ;
verificarea nivelului de însușire a cunoștințelor și de formare a capacităților.
Pentru elev, metoda conversației reprezintă un mijloc de clarificare a cunostințelor, un prilej de exprimare și gândire, o modalitate de cunoaștere pe sine. Prin metoda conversației sunt întreținute si funcționează relația de colaborare profesor – elevi, relațiile socio – afective la nivelul clasei.
Metoda convorbirii – se desfășoară pe baza unor întrebări dinainte elaborate. Acest plan poate suferi modificări în funcție de situațiile neprevăzute ce se ivesc pe parcurs. Luând în calcul vârsta elevilor, întrebările formulate la adresa lor sunt simple, cât mai clar formulate, adecvate particularităților de vârstă și conținuturilor științifice puse în discuție, în urma cărora să se poată obține răspunsuri pertinente din partea elevilor. Întrebările ajutătoare intervin în cazul în care elevii par a nu înțelege sarcina, oferindu-le aspecte concrete ce să înlesnească obținerea răspunsurilor scontate.
Metoda comparativă – această metodă am utilizat-o în vederea comparării rezultatelor inițiale cu cele finale dorind să verificăm dacă metodele de învățare abordate au avut efecte benefice la nivelul lotului experimental sau la lotul de control.
Tehnicile utilizate au fost diverse și complexe, preluate din literatura de specialitate și individualizate conform particularităților de vârstă ale elevilor, respectiv pentru clasa a IX a liceu.
Se urmărește determinarea tipului, cantității de cunostințe teoretice, competențețe referitoare la conținuturile biologice dobandite in clasele V-VIII de către elevii din cele douaă loturi .
4. 4. 3 Testarea inițială
În testarea inițială au fost utilizate următoarele probe :
T. 1 A. –, , Încercuiește răspunsul corect, , – proba constă în încercuirea răspunsului corect la întrebări însoțite și de suport ilustrativ;
Punctaj: 10 puncte, pentru încercuirea corectă a tuturor răspunsurilor
B. , , Identifică pe desen, , – proba constă în identificarea pe desen a elementelor componente ale organismelor.
Punctaj: 20 puncte, pentru identificarea tuturor elementelor;
T. 2 A. – , , Ce știu eu despre categorii de organisme …, , – proba constă în precizarea de către fiecare elev a categoriei specifice pentru un anumit tip de organism (ex. Alge, ciuperci, moluște. . etc). Pentru a capta atenția am folosit o prezentare ppt sistematica lumii vii, iar în vederea menținerii atenției am utilizat o metodă numită „pânza de păianjen” (un ghem de ață pe care elevii l-au aruncat de la un coleg la altul; cel care arunca ghemul preciza un organism, cel care prindea ghemul trebuia să precizeze categoria din care face parte și un argument pentru alegerea făcută. ).
Punctaj: 10 puncte, răspunde corect la toate întrebările.
B. Eu stiu – proba constă în definirea unor termeni specifici biologiei. Pe biletele se trec termeni specifici biologiei (ecosistem, biotic, vertebrat, celulă etc)
Punctaj: 10 puncte, elevul răspunde corect la întrebări, iar răspunsurile să fie corect formulate din punct de vedere gramatical.
T. 3. – Ce face elevul?
A. – Elevul desenează schematic un sistem (sau un element al unui sistem) , pe care ceilalți elevi trebuie să îl recunoască și să-l denumească.
Punctaj: 20 puncte, pentru executarea acțiunii și formularea corectă a răspunsurilor.
B. –Elevul alege un bilet care ilustrează o schiță a unui sistem/componenta a corpului , pentru care trebuie să :recunoască tipul, descrie funcționarea; precizeaze rolul lui, numește disfuncții ale acestuia, clasifice funcțiile organismului viu
Punctaj: 20 puncte, pentru selectarea corectă a jetoanelor, descrierea imaginii și formularea răspunsurilor.
Pentru testul de evaluare initiala ce va fi aplicat elevilor din cele doua loturi stabilite, la inceputul anului scolar, se vor acorda 100 puncte ce vor fi distribuite in functie de dificultatea itemilor aplicati. Baremul de corectare a fost realizat astfel: oficiu-10p, incercuiește răspunsul corect (5x2p)-10p, identifică elementele componente ale unui organism-20p, precizează toate componentele de pe desen (pentru răspuns parțial se acordă jumătate de punctaj)-10p, precizează informații specifice pentru categorii de organisme-4p, definește termeni specifici -2p, identifică relatii dintre organisme vii-4p, desenează corect componentele/sistemul-10p, precizează disfunctii-10p, argumentează alegerile facute (categoria aleasă prntru organismele reprezentate în desene)-10p, numește rolurile-5p, clasifică funcțiile organismelor vii-5p.
4. 4. 3. 1Rezultatele evaluării inițiale, analiza și interpretarea datelor
Rezultate obținute la testarea inițială -lotul experimental
Rezultate obținute la testarea inițială – lotul de control
Interpretarea rezultatelor
Proba nr. 1 –, , Încercuiește răspunsul corect, ,
Elevilor li s-a părut ușor testul dar totuși au greșit din lipsă de concentrare.
Proba nr. 2 – Identifică pe desen
În urma aplicării acestei probe s-au putut evidenția elevii care necesită sprijin în formarea competențelor.
Analizând rezultatele obținute la cele două probe ce vizează pregătirea subiecților am constat următoarele: la nivelul lotului experimental 70% înregistrează dificultăți în rezolvarea subiectelor, iar la nivelul lotului de control 65%.
Proba nr. 3 – , , Ce știu eu despre categorii de organisme, ,
Elevii au precizat corect organisme și categorii, în mare parte. Dar am observat, la ambele colective, tendința de a folosi un limbaj nespecific, cu un nivel de cunoștințe mediu. La această probă răspunsurile elevilor au fost timide, puțini dintre ei dau dovadă de libertate în comunicarea conținutului științific.
În urma interpretării testelor se constată la nivelul lotului experimental următoarele:
– 30% răspund corect la toate întrebările;
– 14% răspund corect la toate întrebările, dar întâmpină mici dificultăți ;
– 25% răspund corect la întrebările legate de tipul organismelor;
– 25% specifică corect categoriile din care fac parte și argumentează
– 6% nu răspund.
La nivelul lotului de control observăm:
– 40% răspund corect la toate întrebările;
– 43% răspund corect la toate întrebările, dar întâmpină mici dificultăți în clasificarea organismelor
– 17% răspund parțial la întrebări.
Proba nr. 4 – Eu stiu. .
La această probă s-a avut în vedere verificarea cunoștințelor elevilor privind termeni cheie specifici biologiei, dacă sunt amestecate denumirile, definirea corectă și completă, stabilirea de conexiuni între termenii dați. Răspunsurile la întrebări au fost scurte și la obiect, fără detalii, definiții elaborate.
Analizând rezultatele obținute de subiecții lotului experimental, concluzia este ca :
– 63% formulează răspunsuri corecte;
– 31% formulează incorect răspunsul;
– 6% nu au răspuns
Lotul de control a înregistrat următoarele rezultate:
– 50% formulează corecte răspunsul;
– 50% au probleme cu identificarea conținutului la care se referă termenul implicit cu definirea corectă a termenului
Proba nr. 5 – Ce face elevul?
Această probă a stârnit interesul multor elevi care s-au afirmat prin executarea unor desene , scheme corecte, mulți elevi au recunoscut elementele desenate, categoria și elementele componente și mai puțini au confundat sau nu au înțeles prezentarea .
În urma analizării rezultatelor obținute la nivelul lotului experimental se observa că:
– 20% nu înregistrează dificultăți de recunoaștere a desenului;
– 68% întâmpină dificultăți minore în exprimarea răspunsurilor;
– 12% prezintă dificultăți , nu pot caracteriza imaginea desenată
La nivelul lotului de control se observă ca:
– 18% nu prezintă dificultăți pentru nici un desen sau schiță
– 32% întâmpină dificultăți minore sau fac confuzii la unele elemente;
– 50% au nivel satisfăcător de recunoaștere.
La această probă sarcina a fost diferită și de dificultate mai mare, întrucât elevii au extras un bilet cu un sistem/organ, pentru care au avut de identificat compomentele, numele, rolul, disfuncții, sa precizeze funcțiile de bază ale organismelor pe care să le și clasifice.
Majoritatea elevilor au răspuns corect solicitărilor, dar s-a observat la unii elevi că încă prezintă dificultăți în detalierea tuturor elementelor exprimate în cerință, folosind un limbaj sărac din punct de vedere științific.
Se constată la nivelul lotului experimental următoarele:
– 23% formulează corect răspunsul la toate întrebările
– 60% descriu structura, dar întâmpină dificultăți minore la recunoașterea sistemelor /componentelor
– 17% selectează corect sistemul rezumându-se la atât
La nivelul lotului de control observăm că:
– 19% au răspun corect la toate cerințele;
– 69% descriu si rolul sistemului , dar întâmpină dificultăți minore la recunoașterea tuturor componentelor
– 12% selectează corect sistemul
Analizând rezultatele obținute s-a constat necesitatea intervenției profesorului în corectarea dificultăților de înțelegere a schițelor, desenelor sau stabilirea funcțiilor, localizarea sau recunoașterea componentelor. Având în vedere nivelul la care se află subiecții evaluați, și stilurile de învățare (majoritatea vizual și auditiv dar și kinestezic), atingerea obiectivelor propuse se va putea realiza prin selectarea unor metode atractive, combinate, care să respecte în special stilul de învățare identificat, la elevii cuprinși în lotul experimental.
Rezultatele finale obținute la toate probele aplicate celor două loturi de copii
În concluzie, în urma testării inițiale 70% din lotul experimental și 65% din lotul martor întâmpină probleme de folosire a unui limbaj științific adecvat sau de descriere , identificare a componentelor, stabilire de corelații între componentele unui sistem, între organisme. Abaterile generale au fost de ordinul:
– omisiunea unor elemente componente;
– confuzii între elemente, termeni
– dificultăți de realizare a comparației între tipuri/categorii de organisme
– confuzii între anumite roluri, funcții indeplinite
– dificultăți de operare, definire a termenilor specifici biologiei.
Conform procentajelor, elevii din lotul experimental cărora le vom aplica metode combinate de abordare a conținuturilor au un procent vizibil mai mare (68% față de 61%) în ceea ce privesc deficiențele de înțelegere.
Cu toate că elevii din ambele loturi supuse testărilor au parcurs în același mod conținuturile referitoare la Diversitatea organismelor-Conservarea mediului în România, rolul speciilor în ecosisteme in clasele gimnaziale, am constatat că este nevoie de o intervenție majoră în corectarea aspectelor negative din punct de vedere al utilizării terminologiei de specialitate, al eliminării confuziilor legate de diferite elemenete componente sau de descriere a relațiilor dintre organisme, emiterea unor păreri personale legate de situații date, propunerea de soluții lucru posibil în conditiile stabilirii și ințelegerii conexiunilor existente intre toate componenetele lumii vii.
4. 4. 4 Etapa formativă
Pentru realizarea obiectivelor cercetării experimentale și verificarea ipotezei, formulate la începutul capitolului (rolul și importanța metodelor folosite în abordarea conținuturilor), am aplicat modalități diferite de abordare :tradiționale pentru toți elevii, iar în plus pentru lotul experimental abordare a conținuturilor și prin metode alternative, activități extracurriculare prin intermediul celor doua proiecte desfășurate in aceasta perioadă (Vezi anexa1 și2). Astfel, pentru toți elevii s-a realizat:
a) parcurgerea logică și corectă a tuturor lecțiilor , potrivit unității diversitatea organismelor-conservarea mediului în România
b) înlăturarea deficiențelor (omisiuni, inversiuni, înlocuiri, etc. ) prin lucrul diferențiat cu toți elevii clasei
c) formarea deprinderii de a se exprima corect , folosind termionologia specifică;
d) exerciții teoretice de identificare a speciilor folosind materiale suport,
e) folosirea problematizării-dezvoltarea capacității de a emite păreri, soluții pe teme date
f) identificarea importanței speciilor, a avantajelor și dezavantajelor pe care le ale intervenția omului în relatiile intra/intersecifice sau cu mediul
g) identificarea metodelor de control , conservare și protejare a mediului și speciilor;
h)în plus pentru lotul experimental, prin excursia tematică, activități extracurriculare, posibilitatea aplicării noțiunilor studiate în practică;observarea conexiunilor in mod direct, observarea efectelor poluarii, antropizării etc.
În procesul de predare, învățare, corijare a diferențelor observate după testarea inițială, am lucrat atât cu grupuri mici de elevi , cât și individual, în funcție de dificultățile înregistrate la testarea inițială și am alternat metodele de predare învățare în funcție de ponderile stilurilor de învățare ale loturilor de subiecți. Întreaga activitate de formare și corijare a dificultăților întâmpinate de elevi a fost îmbinată armonios atât în cadrul lecțiilor de specialitate susținute în laborator, cât și prin continuarea aplicabilității noțiunilor predate de către lotul experimental direct în mediul de viață.
Pentru atingerea acestor deziderate este necesar să se folosească metode de învățământ active care să solicite gândirea elevilor în mod activ participativ pe tot parcursul lecțiilor, folosind un bogat material didactic, elevii având obligația în acest sens de a desfășura o largă activitate de observare și prelucrare.
În primul caz-al lotului experimental am aplicat toate pârghiile specifice învățării centrate pe elev ce nu ofera un contact direct cu realitatea lumii vii, iar prin comparație celui de-al doilea lot i-am aplicat pe lânga metode tradiționale utilizate în mod curent și posibilitatea contactului direct cu realitatea biologică, urmărind deopotrivă atingerea obiectivelor, îndepartarea lacunelor, dar in cazul lotului experiment și dezvoltarea
4. 4. 5 Testarea finală
În testarea finală au fost utilizate probe asemănătoare celor de la testarea inițială dar la nivelul noilor noțiuni și competențe dobândite referitoare la taxonomie, structura, caractere specifice. Si in cazul testarii finale acordarea punctajului se va face tinand cont de nivelul de dificultate al itemilor folositi.
DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ – Barem
Rezultate obținute la testarea finală –lot experimental
Rezultate obținute la testarea finală-lotul de control
4. 4. 5. 1Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării
Analizând rezultatele obținute în urma aplicării testării finale se obțin următoarele grafice pentru lotul experimental respectiv pentru lotul de control:
În urma aplicării testelor de evaluare finală s-au constatat la nivelul lotului experimental diferențe semnificative între nivelul inițial de pregătire, constatându-se astfel succesul metodelor aplicate, față de lotul de control , unde putem spune că în general s-a realizat o menținere a nivelului deși s-a înregistrat și aici o mică creștere la unii dintre subiecți.
În urma analizării rezultatelor obținute la testarea finală de subiecții lotului experimental constatăm că:
-72% subiecți sunt peste nivelul mediu de pregătire , 18% peste nivelul mediu manifestând interes sporit pentru disciplina
-6% mai întâmpină încă dificultăți în descrierea unor noțiuni specifice
-12% au încă nevoie de pregătire pentru atingerea competențelor/obiectivelor din programă
Analizând rezultatele obținute în urma aplicării testării finale și făcând o comparație cu cele obținute la testarea inițială se poate observa, la nivelul lotului de control, lipsa unui progres sporit. Diferențe există, dar nu sunt semnificative.
În ceea ce privește rezultatele obținute la testarea finală de subiecții lotului de control constatăm că:
– 43 % răspund numai la jumătate din cerințele impuse;
-41% au mici dificultăți în punerea in practica a notiunilor teoretice, dificultăți în analiza unor situații și emiterea de pareri, măsuri, identificare cauze etc;
– 16% înregistrează încă dificultăți în înțelegerea utilizarea terminologiei specifice și sunt slab interesați de disciplina.
Din grafice rezultă clar randamentul net semnificativ înregistrat la lotul experimental , unde deși au pornit cu o diferență mai mare în privința cunoștințelor, au reușit să-l recupereze și să întreacă performanțele lotului de control, confirmând astfel faptul că, profesorul trebuie să folosească cât mai variat metodele și procedeele astfel încât să creeze un mediu atractiv pentru disciplina, metode alternative de abordare a conținuturilor care să ofere posibilitatea punerii in practica a noțiunilor teoretice, sa se reduca bariera dintre teoriea rupta de realitatea vietii organismelor vii.
Astfel din cele analizate mai sus putem să deducem următoarele:
învățarea activă (participarea la dialog, la conversație în cadrul lecțiilor, implicarea în activități extracurriculare care oferă imaginea reală, implicarea directă a elevului în realitate, îi dă posibilitatea aplicării noțiunilor teoretice) înseamnă mult mai mult decât învățarea pur receptivă (profesorul predă, elevii ascultă sau ascultă și notează).
S-a constatat că elevii sunt mai interesați și mai activi, cu cât lecția are un conținut informațional mai apropiat de posibilitatea transpunerii și utilizării lui în practică
Elevii preferă ca metode de lucru : descoperirea dirijată cu ajutorul fișelor de documentare, conversația, problematizarea, asaltul de idei
În procesul de evaluare s-a constatat că elevii și-au însușit repede și cu ușurință modul de lucru cu testele de evaluare, cu fișele de lucru, autoevaluarea, preferându-le ca instrumente de verificare și apreciere, celor convenționale (lucrări scrise, extemporale).
Metodele alternative nu au eficiență fiind folosite excusiv, ele trebuie imbinate cu cele tradiționale centrate pe elev, acestea dau posibilitatea prezentării noțiunilor, explicarea acestora , iar cele alternative asigura fixarea, înțelegerea mai eficienta, formarea de deprinderi practice, dezvoltă abilități, comportament și educație ecologică, responsabilizează elevii referitor la atitudinea lor fața de mediul înconjurător
majoritatea elevilor au fost capabili să atingă competențele vizate în programă, să răspundă cerințelor impuse astfel încât nivelul de satisfacție să fie muțumitor din partea tuturor factorilor implicați în procesul de învățământ (elevi, profesori).
Este necesară dezvoltarea unui opțional care să susțina, să asigure latura practică deoarece de cele mai multe ori metodele alternative sunt consumatoare de timp (proiectul, excursia tematică desfăsurată in afara programului de scoală, joc de rol, metoda pânzei de paianjen, mozaicului, etc). Spre deosebire de disciplina propriu-zisă încorsetată de programă, planificare, competențe ce trebuie atinse, pregătire pentru examene ce evaluează cantitativ notiunile, disciplina opțională poate propune procentual pondere mai mare de activități practice care să permită aplicarea cunoștințelor teoretice.
CONCLUZII
Umanitatea nu se poate dezvolta în afara componentei naturale. Încă de la apariția lor, pădurile au jucat un rol important asigurând menținerea vieții și contribuind de multe ori hatărâtor la dezvoltarea societații, de aceea o educație ecologică bazată pe cunoașterea și respectul naturii cu tot ce cuprinde ea este șansa la viață a umanitații. Școala trebuie să ofere un cadru coerent și flexibil pentru această educație ecologică în care cooperarea și competiția, gândirea independentă, opinia liber exprimată, căutarea de soluții prin exersarea creativitații elevilor trebuie să se găsească în prim plan. Pentru că este dificil să se realizeze aceste aspecte doar prin metodele de tip tradițional pentru prezenta lucrare am experimentat și îmbinarea acestor activități cu cele alternative, activ-participative, confirmând că acest lucru crește eficiența procesului de predare-învațare.
Elevii, prin activitățile propuse, vor dezvolta comportament ecologic mai ales prin deplasările și observarea pe teren, vor conștientiza importanța unui mediu curat, vor cunoaște fauna reprezentativă și caracteristica zonei, cunoașterea posibilităților ecologice de a ține sub control unele specii dăunatoare , vor putea înțelege că în spatele unor specii considerate dăunatoare de către noi se ascund remedii importante pentru boli grave.
Tema abordată în lucrarea de față se poate regăsi în programa de biologie, în cadrul unor capitole și lecții ce sunt studiate cu precădere în clasa a IX a de liceu , dar aspecte legate de protecția mediului, ecosisteme, relații interspecifice, poluare, antropizare se regăsesc și in clasele a X-a și a XII-a. O serie dintre problemele abordate în lucrarea de față pot fi introduse în cadrul unei discipline opționale, fie în cadrul ariei curriculare, fie ca disciplină nouă (Eu și mediul de viață, Educația ecologică, etc) asigurând partea practică a disciplinei, scopul fiind de a-i deprinde pe elevi cu tehnica lucrărilor practice și a experimentelor, cu interpretarea propriilor observații, oferirea posibilității de a obține date direct din natură verificând validitatea cunoștințelor teoretice.
O bună predare presupune ca metodele efective de predare să producă învățarea efectivă a elevilor. Acest lucru se poate realiza printr-o pregătire adecvată pentru susținerea procesului de predare – învățare și găsirea căilor prin care grupul de elevi poate fi motivat corespunzător pentru participarea efectivă în cadrul acestui proces. Pregătirea adecvată a procesului de predare-învățare presupune planificarea, organizarea și adaptarea continuă a conținuturilor dar și pregătirea activităților prin care elevii iau parte la schimbul dinamic și interactiv de idei pe timpul unei sesiuni de lucru.
Provocarea reală nu este de a-i face pe elevi să învețe cunoștințe relevante pentru disciplina predată ci de a-i ajuta să învețe cum pot fi aceste cunoștințe adaptate, în condițiile schimbărilor permanente, cum pot fi îmbogățite prin parcurgerea unui nou nivel de pregătire, cum pot fi folosite pentru dezvoltarea abilităților și competențelor pe care le dețin și mai ales care este rolul lor în procesul lor de învățare.
În învățământul modern, o preocupare importantă este aceea a formării de competențe generale și specifice, pe care elevul trebuie să le dovedească pe parcursul și la finalul unei perioade de instruire. Centrarea pe competențe este o preocupare majoră a ultimilor ani, ceea ce determină schimbări nu numai la nivelul predării – învățării, ci și la nivelul evaluării, astfel încât să faciliteze realizarea evaluării formative, dialogul cu elevul în timpul în care acesta învață. S-a extins gama metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice la clasă, vorbindu-se tot mai mult despre complementaritatea metodelor tradiționale (evaluări orale, scrise, probe practice, etc) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigația, autoevaluarea etc).
Pe parcursul activităților desfășurate, elevii lotului experimental au început să manifeste un interes mai mare pentru obținerea de informații și din alte surse decât cele școlare: studiul pe teren, bibliotecă, internet, documentare.
În ultimile decenii s-a dovedit că problema conservării speciilor este una complexă care trebuie sa antreneze întreaga populație și nu numai persoanele de specialitate. Activitățile de implicare a elevilor în activități de voluntariat, de cunoaștere a specilor caracteristice sau protejate, a problemelor cu care se confruntă zona , este cu atât mai mare aici având în vedere că Dobrogea este recunoscută pentru numărul reprezentativ de rezervații. Importanta științifica a Pădurii Babadag, a Rezervației naturale Babadag-Codru este data de urmatoarele aspecte: au un rol important în timpul migrației și iernării unor specii rare de păsări, fauna este reprezentată de specii rare, amenințare, înscrise pe Lista Roșie Europeană și Lista Roșie Națională (16 specii de păsări în Anexa 3 a legii 462/2001 și 24 în Anexa 4, o o specie de reptile în Anexa 3 și 3 specii în Anexa 4), speciile cheie sunt importante în determinarea capacității altor specii de a supraviețui în comunitate, speciile declarate monumente ale naturii sau ocrotite au rol important atât referitor la diversitatea genetică cât și în interacțiunile din ecosistem.
Un alt motiv este acela că, printre alte pericole ce afectează zona se numără și activitatea
umană, efectele acesteia fiind resimțite din ce în ce mai puternic: efecte ale activităților turistice de agrement, poluarea, culegerea și comercializarea plantelor protejate, capturarea, deținerea, braconajul cu specii rare existente în rezervații, defrișarile din ce în ce mai intense pe de o parte, iar pe de altă parte slaba implicare în activități de reîmpădurire.
În concluzie, pe de o parte rezultatele finale obținute asupra loturilor de control și lotului experimental, demonstrează că utilizarea constantă a unor metode variate de predare, tradiționale îmbinate cu cele moderne, duce la îmbunătățiri semnificative a nivelului cunoștințelor elevilor pe toate planurile, pe de altă parte, având în vedere importanța zonei studiate este necesară acordarea unui interes crescut pentru formarea de generații responsabile față de mediul înconjurător.
BIBLIOGRAFIE
Cerghit I., Perfecționarea lecției în școala modernă, E. D. P. , București, 1989;
Cosmovici, A. , Iacob, L. , „Psihologie școlară”, Editura Polirom, Iași, 1998;
Cucos, C. , „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice”, Editura Polirom, Iasi 1998;
Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996;
Ionescu, M. , „Didactica modernă”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001;
Iucu, R. , „Instruirea școlară. Perspective teoretice și aplicative”, Editura Polirom, Iași, 2001;
Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Editura Litera, București, 1985;
Neacșu, I, “Instruire și învățare”, E. D. P. , Bucuresti, 1999;
Nicola, I. , „Tratat de pedagogie școlară”, E. D. P. , București, 2000;
Radu I. T. , „Evaluarea în procesul didactic. ”, E. D. P. București , 1999;
Stoica A., „Evaluarea progresului școlar, de la teorie la practică”, Editura Humanitas Educațional, București, 2003;
Lazăr V, Căprărin D, Metode didactice utilizate în predarea biologiei, Ed. Arves, Craiova, 2008
Călin I, ” Statutul de protecție al Lacului Babadag și al ariei limitrofe versus starea actuală a peisajului”, Universitatea din București, Facultatea de Geografie Bd. Nicolae Bălcescu Nr. 1
14. Popescu-Zeletin I, Cercetări ecologice în Podișul Babadag, Rd. Academiei Române, București
Damaceanu et al, Cercetări privind ameliorarea padurilor degradate din nordul Dobrogei, Ed, Agrosilvica, Bucuresti, 1964
Dihoru Ghe, Diniță N, Flora și vegetația Podișului Babadag, Ed. Academiei R. S. R, București, 1970
Doniță N, Popescu A, Pauca-Comanescu M, Mihailescu S, Habitatele din România, Editura Tehnica și Silvică, București, 2005
Mohan et al, Rezervații și monumente ale naturii, Casa de editură și Comerț „Scaiul”, București 1993
Skolka M, Făgăraș M, Paraschiv M, Biodiversitatea Dobrogei, Ovidius University press, Constanța, 2005
Popovici I, Marin I, Velcea I, Podișul Dobrogei și Delta Dunării, Editura Științifică și pedagogică. București, 1981
Stănoiu I, Bobîrnac B, Copăcescu S, Fluturi din România, ED. Scrisul românesc, Craiova, 1979
Firă V, Năstăsescu M, Zoologia nevertebratelor, EDP, Bucuresti, 1977
Marin I, Scurte consideratii geografice asupra Podisului Babadag, In Natura, Seria Geografie, pag 26-30
Dihoru Gh, Donita N, Dragut Gh, Eliescu N, Hondru M, Ionescu A, Cercetari ecologice in Podisul Babadag, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1971
Marin I, Particularitati ale unor procese fizico-geografice in Podisul Babadag, Analele Universitatii Bucuresti, anul XVI, nr 12, 1967
Ionescu M. A, Lacatus M, Entomologie, EDP, Bucuresti, 1971
Skolka M, Entomologie, Editura Ovidius University Press, Constanta, 2002
Posea G, Geomorfologia Romaniei/relief, tipuri, geneze, evolutie si regionare
Seceleanu I, Geografia fizica a Romaniei , Ed Venus, Bucuresti, 2005
Ielenicz M, Dealurile si podisurile Romaniei, Ed Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 1999
Ielenicz M, Romania Geografia fizica vol II-Clima, ape, soluri, mediul
Feider Z, Grossu Al-N, Gyurco ST, Pop V, Zoologia vertebratelor, EDP, 1967
Banarescu P, Principiile si metodele zoologiei, sistematicii, Ed Academiei, 1973
Ceucat T, Valenciuc N, Popescu A, Zoologia vertebratelor, EDP, 1983
Balaban E, Diversitatea coleopterelor din ecosistemele forestiere ale Podisului Moldovei, Chisinau, 1983
Cuzic V, Petrescu M, Studiul avifaunei si habitatelor din Podisul Dobrogean in scopul dezvoltarii retelei de arii protejate-ICEM, Revista Delta Dunarii III, Tulcea, 2006
Ana Popova Cucu, Atlas RSR, 1978
Petrescu M, Contributii la cunoasterea raspandirii in Dobrogea a unor specii de plante si animale amenintate cu disparitia, Rev Delta Dunarii II-ICEM, 2004
Hearth M, Evans M, importants bird areas in Europe, priority sites for conservation, vol 2, Bird Live Conservation series, 2000
*** Ghid metodic de aplicare a curriculum-ului la decizia școlii;
*** Curriculum național pentru învățământul obligatoriu; Cadru de referință M. E. N. ;
*** Programele analitice și metodicile de specialitate;
*** Ordin final 462/2005 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 462/2001
*** OUG 625/2004 privind regimul ariilor protejate, liste de specii, plante și animale, tipuri de habitate
*** www. biologie. myforum. ro/-vp95html
***https://peterlengyel. wordpress. com/2011/12/26/padurea-babadag-dobrogea/
*** http://www. cerambycoidea. com/titles/baban2006t. pdf
***BiodiversityCHM Europa DG Environment DG Env-Nature EEA GBIF Baza de date EUNIS SEBI Biosafety BCH EC ABS
ANEXA 1
ANEXA2
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: În cadrul biologiei ca disciplină fundamentală de studiu pentru elevi, ecologia suscită din ce în ce mai mult interes, cu tot ce implică, pornind de… [308755] (ID: 308755)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.