Sistem de supraveghere a unui bazin hidrografic. Studiu de caz: Bazinul hidrografic Buzău-Ialomița. [308681]

PROIECT DE DIPLOMĂ

Sistem de supraveghere a unui bazin hidrografic. Studiu de caz: [anonimizat]: Guțoiu Alexandru Mădălin

Cadru didactic îndrumător: Ș.l.dr.ing. Marius Daniel BONTOȘ

Promoția Iulie, 2015

[anonimizat], problematica gospodăririi raționale a [anonimizat] o resursă inepuizabilă și regenerabilă, a [anonimizat], fenomen care se dovedește tot mai evident.

Apa, [anonimizat], dar și ca vector de propagare a poluării la nivel local și transfrontalier, a cunoscut o serie de etape din punct de vedere al organizării unui management propriu. Principala dimensiune a [anonimizat] a apelor.

Ecosistemele caracteristice apelor curgătoare sunt deseori alterate sever sau chiar parțial desființate. [anonimizat] “umede” [anonimizat] – schimbarea ecosistemului zonei umede în ecosistem terestru ca urmare a creșterii cotelor malurilor datorită acumulării de sedimente și de materii organice.

[anonimizat], [anonimizat], atât pozitive căt și negative. Cuantificarea acestor efecte este mult mai greu de realizat pentru că de cele mai multe ori se produc simultan plus că trebuiesc luate în considerare mai multe criterii.

Efectele pe care le pot avea amenajările hidrotehnice asupra mediului se pot clasifica în funcție de mai multe criterii:

După domeniul de manifestare a efectelor se disting:

efecte funcționale care decurg din scopul în care au fost realizate amenajările hidrotehnice ([anonimizat], [anonimizat]);

[anonimizat], hidrogeologiei, modificarea peisajului;

[anonimizat], animalelor sau viețuitoarelor;

[anonimizat]-se referă la consecintele apariției construcțiilor hidrotehnice ([anonimizat]);

După calitatea efectelor:

[anonimizat], [anonimizat];

[anonimizat] a acestora;

[anonimizat] a unor elemente ale mediului înconjurător.

Din punct de vedere al probabilității de apariție și manifestare:

efecte probabile, a căror șansă de apariție este mare;

efecte certe, a [anonimizat], [anonimizat];

efecte improbabile (dar posibile în anumite condiții și combinații ale elementelor mediului), a căror șansă de realizare este redusă;

[anonimizat], informații și/[anonimizat]aginabile ori previzibile, dar care pot să apară la un moment dat.

După durata de manifestare a efectelor:

efecte permanente, a căror acțiune se manifestă continuu în timp;

efecte temporare, cu acțiune limitată în timp, fie într-o singură perioadă, fie în mai multe perioade, ce pot apare ciclic sau întâmplător.

Impactul, definit ca acțiune și influență asupra mediului înconjurător, este comun și inevitabil pentru toate creațiile și activitățile umane. Chiar respirația unui om influențează mediul înconjurător, în timp ce activitățile tuturor viețuitoarelor se află în aceeași situație.

Aproape toate fenomenele naturale abiotice, valurile, vânturile, apele curgătoare, ploile, zăpezile, erupțiile vulcanice, cutremurele, radiațiile solare și atracția lunii, au și ele un impact deloc neglijabil, uneori cu caracter catastrofal.

Prin urmare, nici în realizarea amenajărilor hidrotehnice nu poate fi pusă problema eliminării și nici măcar a diminuării sensibile a impactului asupra mediului. Singura problemă care poate fi pusă în mod realist și care poate fi rezolvată satisfăcător este cea a ameliorării din punct de vedere calitativ și cantitativ a impactului amenajărilor hidrotehnice asupra mediului înconjurător sau, cu alte cuvinte, de a obține un impact convenabil, potențând efectele benefice și diminuând sau compensând efectele dăunătoare, ținând seama de prioritățile raționale în protejarea diferitelor elemente ale mediului.

STUDIUL CARACTERISTICILOR BAZINELOR HIDROGRAFICE ȘI A FACTORILOR DE MEDIU SPECIFICI

Prezentarea generală a bazinelor hidrografice

România, cu o populație de 21.584.365 de locuitori și o suprafață de 238.391 km², se află în proporție de 97,4 % în bazinul Dunării, ceea ce reprezintă 29 % din suprafața acestuia.

Parcursul fluviului Dunărea pe suprafața României este de 37,7 % din lungimea sa, iar acesta este colectorul și emisarul către Marea Neagră a tuturor evacuărilor din țările riverane din amonte, afectând calitatea apelor Deltei Dunării, dar și zona costieră a Mării Negre.

Unitățile de relief principale de pe teritoriul României sunt amonios echilibrate: 33% reprezintă câmpii, 36% dealuri și podișuri și 31% munți (Figura 1.2).

Clima este temperat continentală, temperatura medie variază între +11șC pe litoral și -4șC în Munții Carpați, iar precipitațiile medii anuale variază între 400 mm/an în Dobrogea și 1400 mm/an pe culmile înalte ale munților Carpați. Utilizarea terenului este ilustrată în Figura 1.3.

România dispune de o rețea hidrografică cu o lungime de 78.905 km. Resursele de apă din râurile interioare sunt de 40 miliarde m³, ceea ce reprezintă 20% din resursele de apă ale fluviului Dunărea. România are o resursă specifică din râurile interioare de 1.870 m³/loc.an și din acest punct de vedere ocupă locul 13 în Europa. Pe teritoriul țării noastre se află cursurile mijlocii și superioare ale unui număr important de râuri care traversează frontiera de stat, iar râurile Tisa, Prut și Dunăre formează o parte a frontierei României.

Gospodărirea apelor în România are o lungă tradiție, gospodărirea pe bazine hidrografice realizându-se din anul 1956.

97,4% din teritoriul României, adică 232.193 km², este inclus în bazinul hidrografic al Dunării.Totodată în bazinul hidrografic al Dunării au fost incluse apele costiere ale României, precum și bazinele afluenților care se varsă în Marea Neagră (cu o suprafață de circa 5.198 km²), formând astfel Districtul Hidrografic al Dunării în conformitate cu prevederile Directivei Cadru Apă 2000/60/EC. Apele costiere românești sunt delimitate la o distanță de o milă nautică față de linia țărmului care este definită de 9 puncte conform Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Apele costiere românești au fost incluse în Districtul Hidrografic al Dunării, deoarece starea apelor și morfologia țărmului sunt influențate substanțial de Dunăre.

Bazinele / spațiile hidrografice pe care s-au elaborat Planurile de Management sunt: Someș – Tisa; Crișuri; Mureș; Banat; Jiu; Olt; Argeș – Vedea; Buzău-Ialomița; Siret; Prut-Bârlad; Dunăre, Delta Dunării, Dobrogea (inclusiv apele costiere) – tabel 1.1, figura 1.1.

Fig. 1.1. Bazinele/Spațiile hidrografice pe care se realizează Planurile de Management

Fig. 1.2 Principalele unități de relief

Fig. 1.3. Utilizarea terenului

Tabel 1.1. Bazinele/Spațiile hidrografice și apele costiere pentru care se realizează Planurile de Management

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele subterane și din apele de suprafață – lacuri naturale sau artificiale, râuri interioare, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu sunt luate în considerare datorită dificultăților tehnice și economice de desalinizare).

Resursele de apă nu pot fi utilizate fară importante investiții pentru lucrări de amenajare hidrografică și instalații de epurare, deoarece:

râurile interioare sunt dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în același timp, variații importante de debite în timp și în spațiu;

fluviul Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se folosește în mică măsură, datorită poziției sale excentrice, la limita sudică a teritoriului;

Apele subterane au o calitate depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub aspectul intensificării poluării, cât și sub aspectul extinderii zonelor. Se constată astfel imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare instalații de tratare costisitoare.

Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antrenează o diluție foarte mare a apelor recepționate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei 1 și 2.

calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul populației) reprezentând 48-50% din total ;

calitatea 2 (ape utilizate în industriile pretențioase) costituind 24% din total ;

calitatea 3 (utilizate în irigații și utilizări mai puțin pretențioase) în proporție de 10% ;

calitatea 4 (ape degradate) care reprezintă 17-18% din totalul rețelei naționale.

Situația apelor din România din punct de vedere al poluării.

Starea actuală a factorilor de mediu în țara noastră, deosebit de critică, în special, în zonele afectate de activități antropice, necesită ample acțiuni pentru reducerea substanțială a potențialului poluant și pentru refacerea ecosistemelor afectate.

Deși în ultimii 20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalații antipoluante, ajungându-se în prezent să funcționeze peste 4900 de stații de epurare a apei și peste 15000 de instalații de purificare a gazelor evacuate din procesele tehnologice, contribuția acestora la reducerea poluării mediului a fost insuficientă datorită:

lipsa personalului calificat, ca și retribuirea lui la un nivel minim față de alte ramuri, reprezintă o altă cauză care a contribuit la apariția unor deficiențe majore în funcționarea la parametrii proiectați a acestor instalații;

exploatării necorespunzătoare a instalațiilor, lipsa pieselor de schimb, reducerea cotelor de energie și fiabilitatea redusă a unor utilaje;

dezvoltarea capacității de producție fără asigurarea concomitentă a realizării instalațiilor de epurare și respectiv de purificare a gazelor nocive.

Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de apă supravegheate (~20000 km) sunt degradate.

Poluarea rețelei hidrografice a dus la dispariția faunei pe segmente importante de râu, de exemplu: Olt 42%, Siret 31%, Ialomița 48%, Tisa 35%, Mureș 22%, Argeș 22%, Prut 20%, Vedea 23%.

Pentru a ilustra gradul de poluare al apelor de suprafață din țara noastră, precum și a Mării Negre, putem da câteva exemple de situații constatate în ultimii ani. În același timp, trebuie menționat faptul că gradul de poluare se menține ridicat chiar în condițiile în care unitățile economice nu mai funcționează la parametrii proiectați.

Oltul, se spune că este o apă moartă, deoarece, Bârsa îl sufocă, aducându-i substanțele deversate de Fabrica de celuloză și hârtie din Zărnești. Un alt afluent, Vulcănița, aduce “otravă” scursă de la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la Victoria și Govora “contribuie” și ele sârguincioase cu substanțe organo-clorurate, la fel de toxice. Multe asemenea întreprinderi nu au nici măcar autorizații de funcționare, iar stațiile de epurare, ce au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile.

Râul Mureș, numit coloana vertebrală a Transilvaniei este amenințat să se rupă sub apăsarea a industrializării. În aval de orașul Reghin se deversează cca 250 l/sec. apă uzată. În aval de localitatea Gornești, crescătoria de porci amplifică poluarea, la care se adaugă șocul poluant al orașului Tg. Mureș, 3,5 m3/oră apă uzată (menajeră și industrială), care reprezintă 25-35% din volumul total al debitului râului și care conține: compuși ai azotului, fosfați, detergenți, fenoli. Acești poluanți crează un șoc tragic echilibrului ecologic al râului Mureș, alterându-i calitățile. Diminuarea oxigenului din apă duce la existența a doar două grupe de viermi, puțin pretențioși la condițiile de mediu.

Râul Târnava, este o victimă pe termen lung a poluării, este mult abiotic. Coșurile celor două uzine domină cerul nu atât cu înălțimea lor, cât mai ales cu negru de fum și noxele ce le degajă continuu.

Resursele de apă, cantități și fluxuri.

Resursele de apă ale României sunt reprezentate de apele de suprafață – lacuri, râuri, fluviul Dunărea și de apele subterane. Resursele de apă potențiale și tehnic utilizabile pentru anul 2012 ((Balanța apei – Cerința pe anul 2012) se prezintă în Tabelul 1.2.

Tabelul 1.2. Resursele de apă potențiale și tehnic utilizabile pentru anul 2012

Raportat la populația actuală a țării, rezultă următoarele:

resursa specifică, teoretică, de cca. 1.770 m3/locuitor și an, luând în considerare numai aportul râurilor interioare, situând din acest punct de vedere țara noastră în categoria țărilor cu resurse de apă relativ reduse în raport cu resursele altor țări;

resursa specifică utilizabilă în regim natural, de cca. 2.660 m3/locuitor și an, luând în considerare și aportul Dunării.

Resursa de apă principală a României, o constituie râurile interioare. Variabilitatea foarte mare în spațiu reprezintă o caracteristică de bază a acestei categorii de resursă:

variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s și km2 în zonele joase, până la 40 l/s și km2 în zonele înalte);

zona montană, care aduce jumătate din volumul scurs.

O altă caracteristică o reprezintă variabilitatea foarte pronunțată în timp, astfel încât primăvara se produc viituri importante, urmate de secete prelungite. Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa (cu lungime de 2.850 km, din care 1.075 km pe teritoriul României), are un stoc mediu la intrarea în țară de 174×109 m3.

Resursele de apă subterană sunt constituite din depozitele de apă existente în straturi acvifere freatice și straturi de mare adâncime.

Repartiția scurgerii subterane variază pe marile unități tectonice de pe teritoriul țării astfel:

0,1-3 l/s și km2 în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică;

0,5-2 l/s și km2 în Podișul Moldovenesc;

0,1-5 l/s și km2 în Dobrogea de Nord și Platforma Dunăreană;

5-20 l/s și km2 în zona Carpaților, în special în Carpații Meridionali și în zonele de carst din bazinul Jiului și Cernei.

Prelevările de apă

În anul 2012 prelevările totale de apă brută au fost de 6,49 mld.m3 din care:

industrie – 4,35 mld.m3;

agricultură – 1,09 mld.m3.

populație – 1,05 mld.m3;

Prelevările de apă au scăzut de la 10,3 mld/m3 în anul 1995, la 6,49 mld/m3 în anul 2012, datorită:

reducerii consumurilor de apă în procesele tehnologice;

reducerii pierderilor;

aplicării mecanismului economic în gospodărirea apelor.

diminuării activității industriale;

Starea ecologică/potențialul ecologic al cursurilor de apă pe bazine hidrografice

Bazinul hidrografic Ialomița

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafața – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Ialomița. În cadrul Bazinul Hidrografic Ialomița au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare, din punct de vedere al stării ecologice 25 de corpuri de apă – râuri pe o lungime de 1.008,00 km.

Repartiția celor 1.008,00 km pe baza datelor de monitoring, în raport cu starea ecologică este următoarea:

644,00 km (63,89%) în starea ecologică moderată;

364,00 km (36,11%) în starea ecologică bună.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Ialomița. În cadrul Bazinului Hidrografic Ialomița au fost monitorizate din punct de vedere al potențialului ecologic 2 corpuri de apă puternic modificate – râuri, pe o lungime de 67,00 km. Pe baza datelor de monitorizare, toți cei 67 km s-au încadrat în potențialul ecologic moderat.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă artificiale – monitorizate în Bazinul Hidrografic Ialomița. În bazinul hidrografic Ialomița au fost monitorizate 2 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 12,1 km. Pe baza rezultatelor de monitorizare, cei 12,1 km monitorizați s-au încadrat în potențialul ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Prut

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut. În cadrul Bazinul Hidrografic Prut au fost evaluate și monitorizate 8 corpuri de apă naturale – râuri, însumând 498,05 kilometri.

Repartiția stării ecologice pe cei 498,05 kilometri evaluați a fost următoarea:

221,14 km (44,40 %) în starea ecologică bună;

276,91 km (55,60 %) în starea ecologică moderată.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut. În cadrul Bazinului Hidrografic Prut au fost evaluate și monitorizate din punct de vedere al potențialului ecologic 6 corpuri de apă puternic modificate – râuri, pe o lungime de 628,12 km. În urma evaluării datelor obținute, toți cei 628,12 km s-au încadrat în potențial ecologic moderat.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață artificiale – monitorizate în Bazinul Hidrografic Prut. În bazinul hidrografic Prut au fost evaluate și monitorizate 2 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 113,96 km. În urma evaluării, cei 113,96 km s-au încadrat în potențialul ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Dunăre

În cadrul bazinului hidrografic Dunăre au fost evaluate pe baza monitorizării un număr total de 54 corpuri de apă – râuri (în afara corpurilor de apă localizate pe cursul principal al fluviului Dunărea și pe cele 3 brațe principale).

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Dunăre. Repartiția celor cca 715 km monitorizați și evaluați în raport cu starea ecologică este următoarea:

215 km (30,1%) în stare ecologică bună;

500 km (69,9%) în stare ecologică moderată.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață – puternic modificate și artificiale în Bazinul Hidrografic Dunăre. Cei cca 242 km monitorizați și evaluați în raport cu potențialul ecologic s-au încadrat în potențial ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Vedea

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Vedea. În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere al stării ecologice 15 corpuri de apă naturale – râuri, pe o lungime de 819,33 km.

Din cei 819,33 km râuri pentru care s-a determinat starea ecologică pe baza datelor de monitoring, repartiția este următoarea:

94,01 km (11,47%) în stare ecologică bună;

692,93 km (84,57 %) în stare ecologică moderată;

10,94 km (1,34 %) în stare ecologică slabă;

21,45 km (2,62 %) în stare ecologică proastă.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Vedea. În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 3 corpuri de apă puternic modificate reprezentând 96,02 km, care s-au încadrat în potențialul ecologic moderat. Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață artificiale – monitorizate în bazinul hidrografic Vedea. În bazinul hidrografic Vedea a fost monitorizat și evaluat 1 corp de apă artificial, reprezentând 5,04 km, care s-a încadrat în potențialul ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Olt

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Olt. În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate un număr de corpuri de apă 73 – râuri prin monitorizarea elementelor biologice și a elementelor suport, însumând 2.205 km. Pentru cei 2.205 km, repartiția în raport cu starea ecologică este următoarea: 1.553 km (70,43%) în stare ecologică bună și 652 km (29,57%) în stare ecologică moderată.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Olt. În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate prin monitorizarea atât a elementelor biologice cât și a elementelor suport 12 corpuri de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, în lungime totală de lungime de 533,5 de km. Cei 533,5 km CAPM – râuri evaluați, se încadrează astfel: 6 km (1,12 %) în potențial ecologic maxim, 175,5 km (32,89 %) în potențial ecologic bun și 352 km (65,98 %) în potențial ecologic moderat.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață artificiale – monitorizate în Bazinul Hidrografic Olt. În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost delimitate 2 corpuri de apă artificiale, în lungime de 42 km care în urma monitorizării din anul 2012 s-au încadrat ambele în potențial ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Argeș

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Argeș. În cadrul Bazinului Hidrografic Argeș au fost evaluate pe baza datelor de monitoring din punct de vedere al stării ecologice 51 corpuri de apă naturale – râuri pe o lungime de 1.576,59 km.

Repartiția celor 1.576,59 km în raport cu starea ecologică a fost următoarea:

941,65 km (59,73%) în stare ecologică bună;

634,98 km (40,27%) în stare ecologică moderată.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Argeș. În cadrul bazinului hidrografic Argeș au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere al potențialului ecologic 9 corpuri de apă puternic modificate – râuri pe o lungime de 311,26 km. Din cei 311,26 km minitorizați, 52,50 km (16,87 %) s-au încadrat în potențialul ecologic bun, iar 258,76 km (83,13 %) în potențialul ecologic moderat.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață artificiale – monitorizate în Bazinul Hidrografic Argeș. În cadrul Bazinului Hidrografic Argeș, în anul 2012, au fost monitorizate 2 corpuri de apă artificiale, reprezentând un număr total de 24,66 km, ambele corpuri încadrându-se în potențialul ecologic bun.

Bazinul hidrografic Jiu

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Jiu. În cadrul bazinului hidrografic Jiu au fost evaluate prin monitorizarea elementelor biologice cât și a elementelor suport 41 de corpuri de apă naturale – râuri, însumând 1.293,7 km.

Din cei 1.293,7 km, repartiția pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea:

915,1 km (70,74%) în stare ecologică bună

378,6 km (29,26%) în stare ecologică moderată.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Jiu. În cadrul bazinului hidrografic Jiu a fost evaluat un corp de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, cu o lungime de 9 km. În urma evaluării, toți cei 9 km s-au încadrat în potențialul ecologic moderat (PEMo).

Bazinele hidrografice Nera – Cerna

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinele hidrografice Nera-Cerna. În cadrul bazinelor hidrografice Nera – Cerna au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 8 corpuri de apă naturale – râuri, pe o lungime de 493,78 km. În urma evaluării a rezultat că cei 493,78 km s-au încadrat în starea ecologică bună.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în bazinele hidrografice Nera – Cerna. În cadrul bazinelor hidrografice Nera – Cerna au fost evaluate 3 corpuri de apă puternic modificate însumând 45,51 km. Din cei 45,51 km pentru care s-a evaluat potențialul ecologic pe baza datelor de monitoring, repartiția este următoarea: 39,63 km (87,08 %) în potențial ecologic bun și 5,88 km (12,92 %) în potențial ecologic moderat.

Bazinul hidrografic Tisa

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri în Bazinul Hidrografic Tisa.

În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate pe baza monitorizării și a principiului de agregare (procedura de grupare a corpurilor de apă), 32 de corpuri de apă naturale curgătoare (râuri) însumând 1170 km, din care: 987km respectiv 16 corpuri de apă au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare, iar 183 km respectiv 16 corpuri de apă au fost evaluate pe baza principiului de agregare (procedura de grupare) a corpurilor de apă.

În urma evaluării au rezultat următoarele:

25 corpuri de apă (78,13%) – stare ecologică bună;

7 corpuri de apă (21,87%) – stare ecologică moderată.

Repartiția celor 1170 de km râuri pentru care s-a evaluat starea ecologică a fost următoarea:

748 km (63,93%) – stare ecologică bună;

422 km (36,07%) – stare ecologică moderată.

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, din totalul corpurilor de apă evaluate din bazin, obiectivul de calitate privind starea ecologică bună nu a fost atins de 7 corpuri de apă (21,86%), reprezentând 422 km (36,07 %) lungime de râuri.

Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri în bazinul hidrografic Tisa.

În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate 5 corpuri de apă puternic modificate, însumând un număr de 154 km, din care 2 corpuri de apă au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare (104 km), iar 3 corpuri de apă (50 km) pe baza principiului de agregare (procedura de grupare).

În urma evaluării au rezultat următoarele:

1 corp de apă (20%) – potențial ecologic maxim ;

4 corpuri de apă (80%) – potențial ecologic bun.

Potențialul ecologic evaluat pentru cei 154 de km râuri a fost următorul:

13 km (8,4%) – potențial ecologic maxim;

141 km (91,6%) – potențial ecologic bun.

Rezultă că, toate corpurile de apă puternic modificate evaluate din b.h. Tisa ating obiectivul de calitate privind potențialul ecologic bun, respectiv cei 154 km evaluați ating obiectivul de calitate.

Calitatea apei

Noțiuni generale

Calitatea apei este definită ca un ansamblu convențional de caracteristici chimice, fizice, biologice și bacteriologice, exprimate valoric. Pentru stabilirea calității apei, din multitudinea caracteristicilor fizice, biologice și fizice care pot fi stabilite prin analize de laborator se utilizează practic un număr limitat, considerate semnificative.

Sistemul mondial de supraveghere a mediului înconjurător prevede urmărirea calității apelor prin trei categorii de parametri:

parametri indicatori ai poluării persistente: cadmiu, mercur, compuși organo-halogenați și uleiuri minerale;

parametri opționali: carbon organic total (COT), consum biochimic de oxigen (CBO), detergenți anionici, metale grele, arsen, bor, sodiu, cianuri, uleiuri totale, streptococi;

parametri de bază: temperatură, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili.

Pentru precizarea caracteristicilor de calitate a apei se utilizează următoarea terminologie:

indicatori de calitate a apei – reprezentați de caracteristici nominalizate pentru o determinare precisă a calității apelor;

criterii de calitate a apei – totalitatea indicatorilor de calitate a apei care se utilizează pentru aprecierea acesteia în raport cu măsura în care satisface un anumit domeniu de folosință sau pe baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului în care calitatea apei corespunde cu necesitățile de protecție a mediului înconjurător;

parametri de calitate ai apei – reprezintă exprimări și valori numerice ale indicatorilor de calitate a unei ape;

valori standardizate ale calității apei – reprezintă valori ale indicatorilor de calitate a apelor care limitează un domeniu convențional de valori acceptabile pentru o anumită folosință a apei.

Pentru caracterizarea calității și gradului de poluare a unei ape se utilizează indicatorii de calitate. Aceștia se pot clasifica după natura și efectele pe care le au asupra apei astfel:

Indicatori fizici – turbiditatea (tulbureala), indicele de colmatare, temperatura, radioactivitatea, conductivitatea, conductibilitatea electrică, concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul).

Indicatori chimici – indicatori ai regimului de oxigen (oxigenul dizolvat – OD, consumul biochimic de oxigen – CBO, consumul chimic de oxigen – CCO, carbonul organic total – COT), săruri în apă, reziduul fix.

Indicatori organoleptici – se determină cu ajutorul simțurilor: culoarea reală, mirosul și gustul.

Indicatori biogeni – compuși ai azotului, compuși ai fosforului.

Indicatori ai capacității de tamponare a apei – aciditatea, alcalinitatea și duritatea apei.

Indicatori radioactivi

Poluarea apei

Prin poluarea apei se înțelege alterarea caracteristicilor chimice, fizice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activitățile umane și care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea.

Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe și variate, în funcție de natura și concentrația substanțelor impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condițiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi artificială sau naturală. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigației etc. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale și se produce în urma interacției apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta și cu litosfera când se produce dizolvarea rocilor solubile și cu organismele vii din apă.

Se mai poate vorbi și despre poluarea necontrolată și cea controlată. Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorită apelor uzate transportate prin rețeaua de canalizare și evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

Poluarea accidentală și normală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantități mari (anormale) de substanțe nocive ajung în rețeaua de canalizare sau ca urmare a defectării unor obiective din stația de epurare. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate și transportate prin rețeaua de canalizare la stația de epurare sau direct în receptor.

Mai poate apărea și poluarea primară și secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanțelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice depuse din substanțele în suspensie antrenează restul de suspensii și le aduce la suprafața apei, de unde sunt transportate apoi în aval de curentul de apă.

Principalele materii poluante și efectele acestora

Substanțele poluante introduse în ape din sursele artificiale și naturale sunt numeroase, producând un impact important asupra apelor subterane și de suprafață. Prejudiciile aduse mediului de substanțele poluante pot fi grupate în două categorii:

Prejudicii aduse unor folosințe (piscicole,navigație, industriale, etc.);

Prejudicii asupra sănătății publice.

Substanțele poluante pot fi clasificate, după prejudiciile aduse și după natura lor, în următoarele categorii:

Materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului, formând bancuri.

Substanțele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal.

Substanțele anorganice, în suspensie sau dizolvate, sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale.

Substanțele radioactive, radionuclizii, radioizotopii și izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai periculoase substanțe toxice.

Energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale și de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă și industrială și împiedică dezvoltarea florei și faunei acvatice.

Microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, se pot dezvolta necorespunzător sau pot deregla dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii.

Coloranții, proveniți îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc., împiedică absorbția oxigenului și desfășurarea normală a fenomenelor de autoepurare și a celor de fotosinteză.

Substanțele toxice, nu pot fi reținute de instalațiile de tratare a apelor și o parte din ele pot ajunge în organismul uman provocând îmbolnăviri. Aceste materii anorganice sau organice câteodată chiar în concentrații foarte mici, pot distruge în scurt timp fauna și flora receptorului.

Substanțele cu alcalinitate sau aciditate pronunțată, evacuate cu apele uzate, conduc la distrugerea faunei și florei acvatice, la degradarea construcțiilor hidrotehnice, a vaselor și instalațiilor necesare navigației, împiedică folosirea apei în agrement, irigații, alimentări cu apă etc.

Principalele surse de poluare sunt în general aceleași pentru cele două mari categorii de receptori: apele subterane (izvoare, straturi acvifere etc.) și apele de suprafață (fluvii, râuri, lacuri, etc.).

Sursele de poluare se pot împărții în două categorii distincte:

Surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor substanțe în ape;

Surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanțe în ape prin intermediul unor instalații destinate acestui scop, cum ar fi crescătorii de animale, canalizări sau evacuări de la industrii etc.

După acțiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:

Surse de poluare accidentale;

Surse de poluare nepermanente;

Surse de poluare permanente;

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărțite în:

Surse de poluare naturale;

Surse de poluare artificiale, datorate activității omului, care la rândul lor pot fi subdivizate în ape uzate și depozite de deșeuri.

Pentru apele subterane, sursele de impurificare provin din:

impurificări produse de infiltrațiile de la suprafața solului a tuturor categoriilor de ape care produc în același timp și impurificarea surselor de suprafață;

impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări miniere sau foraje;

impurificări produse în secțiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecție sanitară sau a condițiilor de execuție.

Clasificarea apelor după utilizări

Ținând seama de toate utilizările, apele pot fi clasificate în mai multe categorii, după cum urmează:

categoria I – ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a populației, ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă sau ape care servesc ca locuri de îmbăiere sau ștranduri organizate;

categoria II – ape care servesc pentru salubrizarea localităților, ape utilizate pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere, reconfortarea organismului uman;

categoria III – ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare arătate mai sus sau folosite în agricultură pentru irigații.

Pentru fiecare din aceste categorii se dau indicatori de calitate fizici, chimici, microbiologici și de eutrofizare, care trebuie îndepliniți de apele de suprafață, în funcție de categoria de calitate.

Nitrații și fosfații în lacuri și râuri.

Fosfații și nitrații sunt evaluați calitativ în cadrul grupei „Nutrienți.” Nutrienții sunt compuși ai azotului și fosforului care se găsesc în mediul înconjurător, de care plantele și animalele au nevoie pentru a crește și a se dezvolta. Prezența nutrienților în sol, subsol și apă este normală, poluarea cu nutrienți reprezentând încărcarea cu substanțe nutritive peste concentrațiile determinate de mecanismele de funcționare a ecosistemelor. Conform Directivei privind epurarea apelor uzate urbane și Directivei Cadru a Apei, nutrienții includ următoarele elemente fizico-chimice ale azotului și fosforului: N-NH4, N-NO2, N-NO3, P-PO4, Ptotal, Starea ecologică dată de „nutrienți” se obține aplicând principiul „cel mai defavorabil caz”.

Din punctul de vedere al poluării, nutrienții sunt diverse forme ale fosforului și azotului (amoniul, nitriții, nitrații, azotul organic din resturile vegetale sau alți compuși organici și fosfații). Excesul de nutrienți, indiferent de sursa din care provin,ajunge prin infiltrație sau prin spălare în apele subterane, lacuri, râuri și mări. Prin fierbere filtrele de purificare nu absorb nitrații, iar concentrația de nitrați din apă crește.

În mod natural, fosfații (PO4) și nitrații (NO3) din ape provin din solul ce formează cuveta lacustră, din dejecțiile animalelor acvatice (peștilor cu precădere) sau din descompunerea materiei organice specifice acviferului. Surplusul de nitrați și fosfați provine din dejecții umane, din activitățile antropice și din diverse surse industriale și agricole (îngrășăminte și dejecții animaliere).

Creșterea animalelor și agricultura, antrenează o poluare importantă în apele subterane, cel mai adesea cumulativă și persistentă în straturile de apă. Prezența în apele uzate, în cantități mari, a nutrienților, determină contaminarea râurilor și lacurilor care pot suferi procesul de eutrofizare manifestat printr-o creștere accelerată a algelor și altor forme vegetale superioare, așa numita "înflorire algală", care conduce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă și asupra calității apei. Epuizarea conținutului de oxigen din apă, are drept consecință moartea și descompunerea masivă a întregului zooplanctonului. Fără oxigen apa devine locul unor procese de fermentație și putrefacție.

O altă consecință importantă și cu efecte periculoase asupra sănătății umane o constituie prezența nitriților, respectiv a nitraților în apa potabilă. Acești compuși ai azotului pot provoca la sugari sau femei gravide o boală a sângelui numită “maladia albastră” care le poate afecta grav sănătatea și le poate chiar periclita viața.

Pentru reducerea potențialului de poluare cu nitrați în zonele vulnerabile se impun următoarele măsuri:

depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie să respecte anumite reguli, în scopul minimizării poluării: depozitarea acestora în afara zonelor sensibile și departe de sursele de apă;

utilizarea metodelor specifice sistemelor de agricultură durabilă și biologică:planuri de fertilizare cu respectarea normelor de aplicare și a condițiilor de utilizare a îngrășămintelor pe terenurile în pantă, terenurile saturate cu apă, inundate sau acoperite cu zăpadă; rotația culturilor. Culturile de leguminoase perene (dar și anuale) sunt preferate pentru îmbunătățirea bilanțului azotului în sol, utilizarea de materiale organice reziduale provenite din sectorul zootehnic (de preferință a celor solide compostate), în combinație cu îngrășămintele minerale pentru asigurarea cu nutrienți a culturilor dar și pentru conservarea stării de fertilitate a solului. Dozele de îngrășăminte, ce urmează a fi aplicate, sunt stabilite pe baza calculelor de bilanț a elementelor nutritive din sol în scopul evitării supradozării, mai ales în cazul azotului, atât pentru reducerea cheltuielilor de producție, cât și a poluării mediului;

Nitrații și fosfații au fost analizați atât în râuri cât și în lacuri, și sunt indicatori ce contribuie la evaluarea stării ecologice/potențialului ecologic al corpurilor de apă de suprafață.

Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniul în apele râurilor.

Oxigenul din apă provine prin dizolvare din aerul atmosferic și prin procesul de fotosinteză. Cantitatea de oxigen care se dizolvă într-un volum de apă depinde de presiunea atmosferică, temperatură, numărul de plante acvatice din sistem și salinitatea. Pe măsură ce salinitatea, temperatura sau presiunea atmosferică cresc, nivelul oxigenului dizolvat scade. Plantele acvatice influențează cantitatea de oxigen din apă deoarece în timpul zilei aceste plante produc oxigen prin fotosinteză, pe când în timpul nopții aceleași plante consumă oxigen. O astfel de problemă se întâlnește adesea în delte și în lacurile superficiale în timpul sezonului călduros.

Oxigenul dizolvat este indispensabil florei acvatice, faunei, dar și bacteriilor aerobe, respectiv preceselor aerobe de autoepurare care oxidează oxidează substanțele organice și care, în final, determină autoepurarea apei. Concentrația de oxigen dizolvat variază în funcție de categoria de folosință, coborârea sub o anumită limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecințe foarte grave.

Scăderea cantității de oxigen din apă duce la pierderea caracterului de prospețime al acestuia, dându-i un gust fad și făcând-o nepotabilă și reduce capacitatea de autopurificare a apelor naturale, favorizând persistența poluării, cu consecințe nedorite.

Creșterea cantității de substanțe organice din apă este sinonimă cu poluarea apei cu germeni care însoțesc de obicei aceste substanțe. Prezența lor favorizează persistența timp îndelungat a germenilor, inclusiv a celor patogeni.

Indicatorii care ne dau informații despre substanța organică din apă sunt consumul chimic de oxigen (CCO) și consumul biochimic de oxigen (CBO5).

Substanțele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt substanțele ce se pot oxida atât la rece (substanțele anorganice) cât și la cald (substanțele organice). Cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidant se numește oxidabilitate.

Consumul biochimic de oxigen (CBO5) este cantitatea de oxigen consumată de microorganisme într-un interval de 5 zile, pentru descompunerea biochimică a substanțelor organice conținute în apă.

Concentrația de oxigen dizolvat normată, variază între 4-6 mg/dm3, în funcție de categoria de folosință, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu urmări foarte grave.

Indicatorul principal pentru starea de oxigenare a corpurilor de apă este consumul biochimic de oxigen (CBO), care reprezintă necesarul de oxigen al organismelor acvatice care consumă materii organice oxidabile. Indicatorul prezintă situația actuală și tendințele legate de CBO și de concentrațiile de amoniu (NH4) din râuri. Valoarea medie anuală a CBO după 5 zile de incubație (CBO5) este exprimată în mg O2/l, iar valoarea medie anuală a concentrațiilor de amoniu total, în mg NH4/l.

Substanțele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanțele organice de origine naturală (vegetală și animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât și după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cantitatea de substanță organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol și în general a tuturor organismelor acvatice. Cele mai importante substanțe organice de origine naturală sunt țițeiul, taninul, lignina, hidrații de carbon, biotoxinele marine ș.a. Substanțele organice – poluanți artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanțe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenți organici ș.a), industriei chimice organice și industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenți).

Indicatorul CCOCr reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în mediu acid. Acest indicator determină în general 60-70% din substanțele organice, inclusiv cele nebiodegradabile. Sursele de materii organice sunt evacuările din stațiile de epurare a apelor uzate insuficient epurate, efluenții industriali și scurgerile provenite din agricultură. Poluarea organică conduce la o medie mai ridicată a proceselor metabolice ce solicită oxigen. Acest fapt poate avea ca rezultat dezvoltarea unor zone acvatice fără oxigen (condiții anaerobe). Transformarea azotului în forme reduse, în condiții anaerobe, conduce la creșterea concentrațiilor de amoniu care este toxic pentru viața acvatică atunci când depășește anumite concentrații, în funcție de temperatura apei, salinitate și pH.

Oxigenul dizolvat, CBO5, CCOCr-ul și amoniul sunt indicatori ce contribuie atât la evaluarea stării ecologice/potențialului ecologic al corpurilor de apă, cât și pentru urmărirea impactului antropic asupra resurselor de apă (în special impactul apelor uzate urbane evacuate).

2. CARACTERIZAREA SPAȚIULUI HIDROGRAFIC ȘI DETERMINAREA SURSELOR POTENȚIALE DE POLUARE.

2.1. Prezentarea generală a spațiului hidrografic Buzău – Ialomița

Direcția Apelor Buzău-Ialomița cu sediul în municipiul Buzău, este o unitate teritorială a Administrației Române „Apele Române” având în administrare bazinele hidrografice Ialomița, Buzău, Călmățui, Mostiștea și fluviul Dunărea,cu o suprafață totală de 24699 km reprezentând 9,4 % din suprafața țării

Spațiul hidrografic Buzău-Ialomița se află în partea de sud-est a țării,învecinâdu-se în partea de nord-vest cu bazinul hidrografic Olt, în nord-est cu bazinul hidrografic Siret, în vest și sud-vest cu bazinul hidrografic Argeș, în sud cu fluvial Dunărea, iar în est cu spațiul hidrografic Dobrogea-Litoral.

Planul de management se realizează pentru spațiul hidrografic care este format din următoarele bazine hidrografice:

Ialomița cu o suprafață de 10350 km

Buzău cu o suprafață de 5264 km

Călmățui cu o suprafață de 1668 km

Mostiștea cu o suprafață de 1758 km conform fig. 2.1.

Fig 2.1.Spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Spațiul hidrografic Buzău-Ialomița cuprinde teritorii din următoarele județe: Călăraș, Prahova, Brașov, Ialomița, Ilfov, Covasna, Brăila si Buzău.

Orașele cele mai importante care se află în acest bazin hidrografic sunt: Ploiești, Câmpina, Călăraș, Urziceni, Brăila, Târgoviște, Fieni, Pucioasa și Buzău.

Numărul populației de pe teritoriul bazinului hidrografic este de aproximativ 2,6 milioane de locuitori, din care cca. 1,27 milioane se află în mediul urban, iar 1,33 milioane de locuitori se regăsește in mediul rural.

2.2. Hidrografia

Suprafața de recepție a bazinului hidrografic Ialomița este de 10350 km si are o lungime de 417 km, reprezentând 4,34% din teritoriul țării. În zona muntoasă, altitudinea medie variază intre 327 m, iar in zona de confluență 42 m. Panta medie a bazinului este de 15%0. Forma alungită cu o lațime medie de cca. 60 km este o caracteristică a bazinului hidrografic, bazinul are 142 afluenți codificați. Densitatea hidrografică a bazinului Ialomița este de 0,30 km/kmp.

Bazinul hidrografic Buzău are o lungime de 302 km ceeace reprezinta 2,2% din suprafața țării si o suprafață de recepție de 5264 km2.Altitudinea medie variază intre 8 m in zona de confluență si 1250 m în zona muntoasă. Panta medie a bazinului este de 4%0.

Caracteristica acestui bazin este faptul că cei mai mulți afluenți îi primește din partea stângă.Acesta are 102 afluenți codificați, râul Buzău fiind transcarpatic, având izvoarele pe partea nordică a Carpaților de Curbură. Densitatea bazinului hidrografic Buzău este de 0,31 km/kmp.

Suprafața de recepție a bazinului hidrografic Călmățui este de 1668 kmp si are o lungime de 152 km ceeace reprezintă 0,7 % din suprafața țării. Altitudinea variază intre 5 m în aval și 92 m în amonte. Panta medie a bazinului este de 1 %0.

O caracteristică a bazinului hidrografic Călmățui este,că se formează în totalitate numai în zona de câmpie. Bazinul Călmățui are o densitate hidrografică de 0,17 km/kmp.

Bazinul hidrografic Mostiștea are suprafața de recepție de 1758 kmp, iar lungimea sa este de 98 km, reprezentând 0,73% din teritoriul tării. Altitudinea este cuprinsă între 91 m și 13 m. Panta medie a bazinului este de 1 %0. Caracteristica bazinului hidrografic Mostiștea este, ca și în cazul bazinului hidrografic Călmățui, că se formează numai în zona de câmpie sub altitudinea de 100 m. Acesta are 13 afluenți codificați. Densitatea hidrografică a bazinului Mostiștea este de 0,19 km/kmp.

2.3. Relieful

Suprafața spațiului hidrografic Buzău-Ialomița se întinde pe trei mari trepte de relief: munți, dealuri și câmpie. Varietatea formelor de relief și a alcătuirii geologice a imprimat și diversificat celelalte elemente ale cadrului natural. Cele trei forme de relief pot fi considerate și zone, deoarece se găsesc una în continuarea celeilalte începând de la nord spre sud.

Zona muntoasă ocupă partea nordică a D.A. Buzău-Ialomița este formată din masive muntoase și culmi care aparține Carpaților de Curbură (munții de la est de râul Prahova, munții Baiului, Ciucașului, Siriului, Podu Calului, Penteleu și cei ai Vrancei între 1600-2000 m) și ai Carpaților Meridionali (masivele Leaota și Bucegi între 2000-2500 m).

Zona subcarpatică este reprezentată de:

Subcarpații Ialomiței între Dâmbovița și Cricovul Dulce,

Subcarpații Teleajenului, de o parte și de alta a văii Teleajenului,

Subcarpații Prahovei, între Cricovul Dulce și Vărbilău-Mislea,

Subcarpații Cricovului Sărat, în partea superioară și mijlocie a bazinului Cricovului Sărat,

Subcarpații Buzăului, la est de Drajna-Cricovul Sărat.

Culmile acestora sunt mari,cuprinse între 800-1000 m la contactul cu zona muntoasă, coboară la 200-300 m la contactul cu zona de câmpie (în partea sudică), dar fac și treceri bruște, cum este cazul Dealului mare – Istrița ( care de la 750 m coboară în Câmpia Buzăului la 100-200 m ).

Zona de câmpie este situată în partea de sud, unde ocupă aproape 40 % din teritoriul țării, fiind reprezentată de unități de relief coborâte sub 100 m, cum ar fii: Câmpia Târgoviștei, Câmpia Gherghiței, Câmpia Ploieștilor, Câmpia Buzăului și Râmnicului.

Aceste regiuni fac legătura între Carpații din nord și Marea Câmpie a Bărăganului din nord si sud-est (câmpie divizată la rândul ei in Bărăganul Central, Sudic și Nordic). Dacă la contactul cu subcarpații au altitudini de 100-150 m, spre fluviul Dunărea au valori mici (sub 40 m), ajungând până la 10 m în câmpia joasă a Siretului.

2.4. Utilizarea terenului

Teritoriul deținut de Direcția Apelor Buzău-Ialomița este ocupat în proporție de 70% de teren arabil.

Relieful colinar, umiditatea și solul au favorizat cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi, terenul ocupat de aceste culturi perene fiind în proporție de 3%.

Pădurile ocupă circa 20% din teritoriu, unde gasim păduri de rășinoase, în special gorun, păduri de fag, molidișuri și tufișuri subalpine.

Zonele urbane reprezintă 3% din teritoriu râurile trecând, în general, prin orașe și localități rurale (Fieni, Târgoviște, Slobozia, Țăndărei, Urziceni, Pucioasa, Buzău, etc).

Zonele industriale ocupă aproximativ 3% din teritoriul administrat, în mare parte fiind în aceleași zone cu cele urbane.

Luciul de apă și zonele umede reprezintă împreună aproximativ 1% din teritoriul spațiului hidrografic.

Culturile de cereale sunt pe primul loc în cadrul suprafețelor însămânțate. Culturile de cereale cele mai întâlnite sunt porumbul și grâul, iar dupa urmează ovăzul, secara și orzul. Alte culturi importante sunt cele de floarea soarelui sfeclă de zahăr și plante leguminoase.

2.5. Geologia

Pe teritoriul D.A. Buzău-Ialomița apar formațiuni aparținând atât Paleozoicului, cât și Mezozoicului și Neozoicului.

În zona de munte apar:

roci carbonatice (calcare, gresii calcaroase, marnocalcare, dolomite);

roci silicioase (șisturi cristaline, gresii silicioase, conglomerate);

roci organogene (calcare recifale, depozite bituminoase).

În zona subcarpatică se găsesc roci organogene (șisturi argiloase bituminoase, calcare organogene, cărbune), roci silicioase și carbonatice (gresii silicioase și carbonatice).

În zonele de câmpie apar, în general, pelitice (bolovănișuri, pietrișuri, nisipuri, marne, argile și mâluri) și roci arenitice. Vârsta depozitelor ce aflorează la zi în teritoriu este cuprinsă între Paleozoic și Neozoic. Astfel, în zona șisturilor cristaline apar formațiuni de vârstă Cambrian-Eocen-Oligocen, în zona de fliș depozitele având vârste cuprinse între Jurasic superior – Paleogen. [1].

Molasa subcarpatică este de vârstă Mio-Pliocenă, iar în câmpie formațiunile sunt, în general, de vârstă cuaternară (Pleistocen inferior – Holocen). Principalele unități geologice caracteristice spațiului hidrografic Buzău-Ialomița sunt prezentate în fig. 2.4.

Fig 2.2 Principalele unități geologice

2.6. Clima

Conform așezării, în partea central-sud-estică a țării, Direcția Apelor Buzău-Ialomița are un climat temperat-continental, cu diferențieri între partea sud-estică (temperaturi mai ridicate și un grad mare de ariditate) și partea nord-vestică (temperaturi mai scăzute și precipitații mai mari cantitativ). Repartiția temperatirii ca și a precipitațiilor, urmăreste marile forme de relief. Astfel, temperatura medie anuală variază de la +11 grade Celsius la câmpie la – 4 grade Celsius la munte.

În bazinul hidrografic Ialomița, precipitațiile nu sunt atât de abundente partea de mijloc și inferioară a bazinului cum sunt în partea sa superioară (zona montană). La fel se întâmplă și în Bazinul hidrografic Buzău. Bazinele Călmățui și Mostiștea, se încadrează într -un climat arid, prin plasarea lor în zona de câmpie, deși în partea vestică a bazinului Mostiștea se varsă o cantitate mai mare de precipitații (450-500 mm).

2.7. Resursele de apă

Resursele teoretice de apă de 200138,897 milioane m3, calculate pentru bazinele hidrografice Călmățui, Buzău, Ialomița și Mostiștea, utilizabile sunt 28%, adică 56924 milioane m3.

Resursele de apă teoretice de suprafață pentru bazinele hidrografice Călmățui, Buzău,Ialomița și Mostiștea, sunt de 72,37 ori mai mari decât cele subterane (197411,097 milioane m3 față de 2727,8 milioane m3), resursele utilizabile de suprafață sunt de 55,66 ori mai mari decât cele subterane (55919,45 milioane m3 față de 1004,55 milioane m3).

Acumulările cu folosință complexă ce au un volum util de 489,52 milioane m3, din spațiul hidrografic Buzău-Ialomița sunt în număr de 14.

Debitul mediu multianual al râului Ialomița crește în lungul cursului, de la 1 m3/s în zona Bolboci la 40 m3/s în secțiunea Coșereni, păstrând această valoare până la confluența cu fluviul Dunărea (întrucât nu mai primește nici un afluent important). Principalul său afluent de stânga, râul Prahova, aduce ca debit, cel mai mare aport.

Debitul mediu multianual al râului Buzău variază de la 1 m3/s în secțiunea Întorsura Buzăului la 25 m3/s în secțiunea Banița, unde păstrează aceeași valoare până la confluența cu râul Siret. Cel mai important este aportul dat de râul Bâsca Unită, iar ceilalți afluenți (Bâsca Chiojdului, Bălăneasa, Slănic, Nișcov, Câlnău), nu au un aport la fel de important, sub 1 m3/s – medie multianuală.

Bazinele hidrografice Mostiștea și Călmățui, au un debit mediu multianual de 1 m3/s, el fiind un debit neînsemnat.

Zonele cu resurse reduse de apă din spațiul hidrografic Buzău-Ialomița cum sunt zonele endoreice dintre Călmățui și Buzău și cele de la sud de Ialomița, ambele fiind situate în Câmpia Bărăganului.

Aspectul deficitar în privința apelor freatice, se menține în zona de câmpie, în sensul că nivelul piezometric se află la adâncimi mai mari de 10 m, apa nu are o calitate foarte bună comparativ cu apa izvoarelor din zonele de deal și munte.[1].

2.8. Categorii de ape de suprafață

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița există 263 râuri cu suprafețele bazinelor mai mari de 10 km2 și 33 de lacuri cu suprafețe mai mari de 50 ha, dintre care 20 lacuri natural și 13 lacuri de acumulare (fig. 2.1).

Râuri:

Râul Ialomița, vecin cu Oltul, Argeșul și Buzăul, unde prin afluenții săi închide șirul sistemelor fluviatile sudice. Acesta, izvorăște din versantul sudic al masivului Bucegi, în jurul altitudinii de 2390 m, de sub Piatra Obârșiei și se varsă în fluviul Dunărea.

Din sectorul montan și carpatic, sector superior, afluenții se înșiră destul de simetric în lungul Ialomiței.

Suprafața râului Ialomița este de 10350 km2, având o lungime de 417 km, 25 de afluenți, cu o pantă medie de 15‰ și un coeficient de sinuozitate de 1,88. Prahova este cel mai important având o lungime de 193 km și o suprafață de 3738 km2, care are la rândul său trei afluenți mai importanți, și anume: Doftana (cu lungimea de 51 km și suprafața de 410 km2), Teleajen (cu lungimea de 122 km și suprafața de 1656 km2) și Cricovul Sărat (cu lungimea de 94 km și suprafața de 609 km2), cu un coeficient de sinuozitate de 1,71 și o pantă medie de 5‰.

În aval, Ialomița pe partea stângă este însoțită de o serie de cursuri fără scurgere spre Ialomița care se termină în limane fluviale anastomozate. Drept consecință, pe sectorul inferior se remarcă o ușoară scădere a debitului Ialomiței.

Originea râului Buzău se află în munții Ciucașului, de la altitudinea de circa 1800 m și se varsă în râul Siret; bazinul are o lungime 302 km, panta medie este de 4‰, suprafața totală este de 5264 km2 și un coeficient de sinuozitate de 2,27.

Cei mai importanți afluenți sunt: Bâsca Chiojdului, Bălăneasa, Sărățel, Bâsca Unită, Slănic și Câlnău. Buzăul este ultimul, dar și cel mai important afluent al râului care îi aduce acestuia un aport de apă de circa 14% din debit.Are în total 36 de afluenți.

De la vărsarea Nișcovului și Slănicului începe desfășurarea marelui con aluvionar al Buzăului. Râul Călmățui (S=1668 km2, L=152 km) își are originea la sud de orașul Buzău, în apropierea Bălții Plopului (altitudinea de 92 m) și se varsă în fluviul Dunărea (altitudinea de 5 m), având o pantă medie de 1‰ și un coeficient de sinuozitate de 1,71. Are patru afluenți, și anume: Rușavăț (S=81 km2, L=16 km), Negreasca (S=73 km2, L=20 km), Strâmbul (S=143 km2, L=55 km) și Buzoel (S=145 km2, L=37 km). [1]

Mostiștea izvorăște din apropierea comunei Moara Săracă, de lângă lacul Căldărușani (altitudinea medie de 60 m). Are o lungime de 98 km, o suprafață de bazin de 1758 km2, panta medie de 1‰ și coeficientul de sinuozitate de 1,30. Are șase afluenți, și anume: Valea Livezilor (S=37 km2, L=7 km), Colceag (S=211 km2, L=33 km), Valea Bisericii (S=60 km2, L=10 km), Belciugatele (S=96 km2, L=21 km), Corâta (S=89 km2, L=12 km), Vânăta (S=498 km2, L=37 km) și Argova (S=305 km2, L=23 km).

Lacuri

Lacuri de acumulare

Lacurile de acumulare cu peste 0,5 km2 din spațiul hidrografic Buzău-Ialomița sunt:

Pucioasa, Dridu, Măneciu, Bolboci, Tâncăbești, Paltinu și Gheorghe Doja (B.H. Ialomița). Primele trei acumulări sunt situate pe cursul principal al Ialomiței, adâncimea medie este cuprinsă între 7 și 24 m, iar suprafețele cuprinse între 1 și 9,96 km2. Volumul total de reținut în acumularea Dridu este de 35 milioane de m3, iar în acumularea Pucioasa este de 5 milioane m3.

Următoarele două sunt situate pe râurile Teleajen și Doftana unde au o adâncime de 44 m respectiv 28 m, iar suprafețele lor fiind de aproximativ 1,9 km2. Aceste acumulări sunt folosite pentru principalele folosințe: producere energie electrică, alimentare cu apă populație, agrement, irigații, atenuare viituri.

Fundulea, Frăsinet, Gurbănești, Iezer (B.H. Mostiștea). Acestea au fost costruite în cascadă și sunt situate pe cursul Mostiștei. Principalele folosințe ale acestor acumulări sunt: atenuare viituri, irigații, agrement și piscicultură. Volumele totale reținute în acumulările Iezer și Fundulea sunt de 201 milioane m3, respectiv de 28 milioane m3. Au suprafețe cuprinse 5 si 28 km2 și adâncimi medii cuprinse între 4 și 6,5 m.

Cândești și Siriu (B.H. Buzău). Lacul Cândești, este un lac de acumulare, amplasat pe râul Buzău în zona comunei Cândești, la 19 km amonte de orașul Buzău,are o suprafață de 0,74 km2 și o adâncime medie de 5 m. Lacul Siriu este situat pe valea superioară a râului Buzău, în zona comunei Siriu. Are o suprafață de 5 km2 și o adâncime medie de 45 m.

Aceste acumulări au ca principale folosințe: producere energie electrică, irigații, alimentare cu apă popilației, atenuare viituri.

Lacuri naturale

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița sunt 20 de lacuri naturale cu peste 0,5 km2 dintre care, 1 în județul Buzău, 2 sunt în județul Ilfov, 6 în județul Brăila, 8 în județul Ialomița și 3 în județul Călărași, unele din ele având folosință terapeutică (ex. Amara, Fundata, etc) și piscicolă (ex. Strachina, Iezer Slobozia Nouă, etc).

Prin legea nr. 5/2000 au fost declarate rezervații și monumente ale naturii:

Lacul Jirlău, județul Brăila;

Lacul Balta Amară, județul Buzău;

Lacul Balta Albă, județul Brăila;

Lacul Snagov, județul Ilfov.

Caracteristica acestor lacuri este că ele sunt situate în zona de câmpie, având un bilanț hidrologic care reacționează la schimbările anuale ale climei.

Fig. 2.3. Categorii de ape

2.9. Ecoregiuni, tipologie și condiții de referință

Ecoregiuni

Din cele 25 de ecoregiuni definite pentru Europa în Anexa XI a Directivei Cadru în domeniul Apei (Ilieș, 1978), pe baza caracteristicilor ecologice și a distribuției geografice a

faunei acvatice, în spațiul hidrografic Buzău-Ialomița s-au delimitat 2 ecoregiuni: Munții

Carpați – 10 și Regiunea Pontică – 12. Acestea sunt reprezentate în figura 2.2. [1].

Ecoregiunea Munții Carpați este alcătuită din roci sedimentare si predominant silicioase eruptive cu altitudini depășind 2000 m în partea de E, cu relief viguros,pante abrupte,iar calcarul fiind slab reprezentat în zonele de S și SE. Solurile sunt foarte complexe și variate ca structură (podzoluri primare – pe pajiștile alpine, brun-acide montane de pădure – între 800 și 1800 m altitudine, brun-roșcate de pădure în zona de podiș sau dealuri înalte).

Vegetația cuprinde etajele pădurilor de conifere și foioase precum și pășiunile subalpine și alpine.

Fig. 2.4. Ecoregiuni

Ecoregiunea Pontică se caracterizează printr-o geologie predominant silicioasă, păduri de foioase, soluri cernoziomice, un relief ușor ondulat în partea de N și prin zone agricole.

Limitele ecoregiunilor Câmpia Ungară, Pontică și Câmpia de Est intersectează cursurile de apă importante care provin din zona montană la altitudinea de 200 -250 m, iar între cursurile principale limita ecoregiunilor urcă până la altitudinea de 400-500 m, pentru a delimita bazinele hidrografice ale căror cursuri de apă sunt situate în regiunea de dealuri joase. [1]

2.9.1. Tipologia și conditiile de referință pentru râuri

Directiva Cadru Apă prevede ca pentru fiecare categorie de apă de suprafață corpurile de apă dintr-un bazin sau district hidrografic să fie diferențiate după tipul lor.

Clasificarea tipologică a cursurilor de apă se realizează în următoarele etape:

Abordarea bottom-up – tipologie bazată pe măsurători directe ale variabilitățiicomunităților biologice (relație de tip efect-cauză) prin care se urmărește o verificare biologică a tipologiei abiotice;

Abordarea top-down – tipologie bazată pe parametrii descriptivi abiotici,

factori presupuși a se afla în relație indirectă cu comunitățile biologice (relație de tip cauză-efect);

Suprapunerea celor două abordări pentru definirea finală a tipurilor de corpuri

de apă.

Pentru caracterizarea tipologică abiotică a cursurilor de apă din România, având la bază sistemul B de clasificare (Anexa II a Directivei Cadru Apă), s-au utilizat următorii parametri:

opționali – care conduc la diferențieri mai detaliate:

structura litologică a patului albiei;

debitul specific mediu lunar minim anual cu probabilitate de 95%;

debitul specific mediu multianual;

panta medie a cursului de apă;

caracteristicile climatice: precipitațiile medii multianuale și temperatura medie

multianuală

obligatorii – care conduc la primele diferențieri:

altitudinea bazinului; .

ecoregiunile;

caracteristicile geologice;

suprafața bazinului de recepție.

Altitudinea bazinului a fost caracterizată prin domeniile <200m, 200-500m, >500m, care definesc principalele unități de relief: câmpii, dealuri și podișuri, zone piemontane și munți, iar caracteristicile geologice au fost delimitate de următoarele tipuri de roci: silicioase, calcaroase și organice.

Zonarea longitudinală a cursurilor de apă a luat în considerare suprafața bazinului, respectiv: cursuri de apă mici (F = 10 – 100 km2), cursuri de apă medii (F = 100 – 1000 km2), cursuri de apă mari (F = 1000 – 10000 km2), cursuri de apă foarte mari (F > 10000 km2); [1]

Pentru structura litologică a patului albiei s-au considerat următorii constituenți: argilă (D <0,005 mm), pietriș (D = 2 – 70 mm), bolovăniș (D = 70 – 200 mm), nisip (D = 0,05 – 2 mm), mâl (D=0,05 – 0,005 mm) și blocuri (D > 200 mm).

Debitul specific mediul lunar minim anual cu asigurare de 95 % s-a caracterizat prin categoriile: mare (> 2 l/s/km2), mediu (0,3 –2 l/s/km2), mic (<0,3l/s/km2), iar debitul specific mediu multianual prin categoriile: mare (> 30 l/s/km2), mediu (3-30 l/s/km2), mic (< 3 l/s/km2);

Caracteristicile climatice au fost diferențiate prin: temperaturile medii multianuale: mici <0 grade Celsius, medii 0-8 grade Celsius, mari >8 grade Celsius si prin precipitațiile medii multianuale: reduse <500 mm/an, medii 500-800 mm/an și abundente >800.

Analiza datelor și informatiilor mai sus menționate și corelarea acestora cu tipurile de ihtiofaună potențială definite de academicianul Bănărescu în 964 (zona păstrăvului, zona lipanului, zona scobarului și a cleanului, zona mrenei și zona crapului) au condus la definirea, pentru spațiul hidrografic Buzău-Ialomița, a 10 tipuri de cursuri de apă, diferențiate în funcție de geologie, ce au fost raportate în cadrul Raportului 2004, sub Art. 5 al DCA. [1]

Condiții de referință pentru râuri

Directiva Cadru (Anexa II 1.3 (i)) prevede stabilirea condițiilor de referință pe baza elementelor biologice, fizico-chimice si hidromorfologice specifice fiecărui tip de corp de apă. Condițiile de referință reprezintă valorile elementelor hidromorfologice,fizico-chimice, biologice cu influențe antropice minime sau neperturbate corespunzând unor situații din prezent sau din trecut.

Definirea condițiilor de referință s-a realizat în mod preponderent prin metoda abordării spațiale, constând în selectarea secțiunilor de referință sau a celor mai bune secțiuni disponibile pe baza unor criterii specifice, completată în unele cazuri (ex: date nerelevante sau date indisponibile) cu abordarea intitulată „expert judgement” (experiența expertului). Lipsa datelor istorice relevante a evidențiat de asemenea dificultatea procesului de stabilire a condițiilor de referință. [1]

Utilizarea terenului în bazinul de recepție:

Utilizării terenului sau silviculturii și influențele urbanizării trebuie să fie cât mai reduse.

Cursuri de apă și habitate:

Resturile lemnoase să nu fie înlăturate.

Patul albiei sau al malurilor să nu fie fixat.

Măsurile de protecție împotriva inundațiilor să aibă influență minoră.

Să nu existe obstacole în calea migrației organismelor sau a transportului sedimentelor.

Secțiunile de referință trebuie să fie acoperite cu vegetație naturală sau cu păduri neexploatate.

Vegetația malurilor și a zonelor inundabile:

Vegetația zonei inundabile si cea de maluri sa permită migrația laterală.

Regimul hidrologic:

Regimul hidrologic al cursurilor de apă să nu fie alterat sau să aibă modificări minore.

Regimul hidrologic să nu fie perturbat din cauza prelevărilor, derivațiilor, evacuărilor în unde pulsatorii.

Regimul natural de curgere să nu fie perturbat.

Criterii fizico-chimice:

Să nu existe surse punctiforme de poluare cu nutrienți.

Să nu existe alterări ale regimului termic.

Să nu existe surse de poluare difuză.

Să nu se manifeste acidifierea, alcalinizarea și salinizarea.

Să nu existe surse punctiforme de poluare organică.

Biologie:

Fără alterări ale biotei indigene prin introducerea de plante și animale (de ex. piscicultură).

Morfologia lacului:

Alterările hidromorfologice nu trebuie să influențeze funcția ecologică și biodiversitatea

Biomanipulare:

Nu există biomanipulare (de ex în lacuri).

Utilizarea în scop recreațional:

Fără utilizare intensivă în scop recreațional.

S-a realizat o selecție a siturilor potențiale, punându-se totodată bazele unei rețele de secțiuni de monitoring incluse în programul de supraveghere a elementelor de calitate biologice, hidromorfologice și fizico-chimice. Secțiunile de referință selectate acoperă variabilitatea temporală și spațială ce se manifestă în cadrul tipului respectiv. [1]

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița au fost selectate un număr de 4 secțiuni de referință și 5 cele mai bune secțiuni disponibile.

În definirea condițiilor de referință s-a avut în vedere disponibilitatea datelor precum și reprezentativitatea elementelor biologice, pentru râuri fiind utilizate comunitățile de macronevertebrate s-a folosit abordarea multimetrică, reprezentată de utilizarea mai multor indecși, în funcție de tipul de informație oferit de aceștia.

Pentru a se stabili cu mai mare acuratețe condițiile de referință specifice tipului, sau evaluat: pești – ihtiofauna potențială stabilită de profesor Bănărescu (1964) și fitoplanctonul pentru tipurile de cursuri de apă în care acesta este reprezentativ utilizând un indice multimetric. În sistemele lotice, în special în cele de ordin mic, comunitatea fitoplanctonică nu este reprezentativă pentru evaluarea stării ecologice și este utilizată pentru a furniza informații suplimentare evaluării realizate pe baza celorlalte elemente biologice. [1]

Pentru macronevertebratele bentice, valorile de referință ale indicilor care intră în alcătuirea indicelui multimetric sunt prezentate în Planul Național de Management, în anexa 6.1.1.B, iar pentru fitoplancton în anexa 6.1.1.A.

Pentru cursurile de apă care au regim hidrologic nepermanent, avand în vedere diversitatea și heterogenitatea lor din punct de vedere hidrologic, precum și necesitatea investigării și analizei hidrologice aprofundate.

2.9.2. Tipologia și condițiile de referință pentru lacurile naturale

Tipologia abiotică a lacurilor naturale

Criteriile utilizate pentru clasificarea tipologică a lacurilor naturale sunt în concordanță cu cele recomandate de Directiva Cadru și se bazează pe următorii parametri principali:

– geologia bazinului de recepție al lacului: calcaroasă, silicioasă sau organică (meq/l);

– adâncimea medie a lacului: foarte mică (< 3 m), mică (3-15 m) și mare (> 15 m);

– altitudinea la care este situat lacul: zona montană (> 800 m), zona de deal și de podiș

(200-800 m), zona de câmpie (< 200 m).

Unul dintre cele mai importante criterii de tipizare pentru lacuri este geologia bazinului de recepție. Pentru descrierea influenței naturii substratului asupra corpului de apă,s-a produs utilizarea a doi indicatori:

Culoarea (pentru a indica geologia organică sau de turbă);

Concentrația de calciu din apa lacului (pentru departajarea geologiei calcaroase și silicioase).

Analiza rezultatelor prelevărilor de apă din lacuri la nivel național a arătat că nu există întotdeauna o relație biunivocă între roca dominantă în bazinul de recepție și alcalinitatea apei lacului.Valorile crescute de alcalinitate se pot datora suprafețelor mari de teren amenajat agricol, influența unor surse de poluare sau existența solurilor alcaline.

Astfel, din cauza motivelor prezentate mai sus, în procesul de definire a tipologiei s-a considerat geologia reală a zonei, acolo unde natura substratului a fost evidentă. Valoarea limită minimă pentru criteriul de suprafață a lacului stabilită de Directiva Cadru este de 0,5 km2. Având în vedere numărul mare de lacuri naturale sub 0,5 km2, s-au considerat două clase de suprafață: mai mici de 0,5 km2 și mai mari de 0,5 km2. [1]

Pentru stabilirea tipologiei biotice a fost necesară prelucrarea datelor de monitoring fiind investigate o parte din elementele de calitate recomandate: fitoplancton, pești,macronevertebrate. Aplicând principiul ierarhizării elementelor biologice în funcție de reprezentivitatea lor, în cazul tipizării lacurilor, fitoplanctonului i-a revenit un rol în stabilirea tipologiei.

Definirea tipologiei biotice a lacurilor care se bazează pe investigarea comunităților biologice, reprezintă o completare și verificare a tipurilor care au fost delimitate abiotic.

Condiții de referință pentru lacurile naturale

Potrivit recomandărilor Ghidului REFCOND 2.3, condițiile de referință reprezintă o stare din prezent sau din trecut corespunzând condițiilor naturale sau cu impact antropic foarte scăzut, exprimate prin modificări minore ale caracteristicilor fizico-chimice, hidromorfologice și biologice. S-a creat o bază de date utilizând rezultatele monitorizării efectuate de Direcția de

Ape Buzău-Ialomița; au fost analizate valori ale elementelor de calitate hidr omorfologice,fizico-chimice și biologice, atât de la nivelul secțiunilor incluse în programul național de monitorizare, cât și a celor investigate suplimentar, de pe lacurile naturale. [1]

Elementele biologice de calitate investigate sunt cele recomandate de Directiva Cadru în sect. 1.1, Anexa V: microfitobentos, macrofite, macrozoobentos, pești și fitoplancton (pentru care s-au stabilit valori de referință ale parametrului biomasă)

Fig. 2.5. Tipologia lacurilor

Valorile de referință propuse pentru indicele de biomasă fitoplanctonică – lacuri naturale se află în anexa 6.1.1.D a Planului Național de Management. În anul 2008 s-a demarat procesul de intercalibrare a lacurilor naturale pentru grupul est-continental în care este inclusă și România alături de Bulgaria și Ungaria.

Clarificări în ceeace privește stabilirea stării ecologice și implicit a condițiilor de referință pentru o parte din lacurile naturale de pe teritoriul național va aduce finalizarea procesului în anul 2011.

2.9.3 Tipologia și condițiile de referință pentru lacurile de acumulare

Pentru stabilirea tipologiei abiotice a lacurilor de acumulare din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița au fost utilizate următoarele criterii:

geologia bazinului de recepție a lacului: silicioasă, calcaroasă sau organică (meq/l);

timpul de retenție: mic (< 3 zile), mediu (3-30 zile) și mare (30 zile);

adâncimea medie a lacului: foarte mică (< 3 m), mică (3-15 m) și mare (> 15 m);

altitudinea la care este situat lacul: zona montană (> 800 m), zona de deal și de podiș, (200-800 m), zona de câmpie (< 200 m).

2.10. Delimitarea corpurilor de apă

În conformitate cu Art. 2.10 din Directiva Cadru a Apei 2000/60/EC, prin „ corp de apă de suprafață” se înțelege un element discret și semnificativ al apelor de suprafață ca: canal, sector de râu, râu, sector de canal, lac, ape tranzitorii, o parte din apele costiere.

Corpul de apă este unitatea care se utilizează pentru stabilirea, raportarea și verificarea modului de atingere a obiectivelor țintă ale Directivei Cadru a Apei, astfel că delimitarea corectă a acestor corpuri de apă este deosebit de importantă. [1]

Criterii de bază pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață

S-a ținut cont de următoarele criterii pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață:

tipologia apelor de suprafață;

caracteristicile fizice ale apelor de suprafață;

categoria de apă de suprafață.

Criterii adiționale pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață

Pentru delimitarea mai exactă a corpurilor de apă de suprafață s-au considerat, în mod suplimentar, următorii parametri:

ariile protejate:

La identificarea corpurilor de apă pot fi luate în considerare limitele existente ale ariilor protejate. De cele mai multe ori limitele zonelor protejate nu vor coincide cu limitele corpurilor de apă, deoarece ambele zone geografice au fost definite în scopuri diferite, pe baza unor criterii diferite.starea apelor:

în procesul de sub-divizare progresivă a apelor în unități din ce în ce mai mici, este necesar să se păstreze un echilibru între descrierea corectă a stării apelor și necesitatea evitării fragmentării apelor de suprafață într-un număr prea mare de corpuri de apă

un element discret de apă de suprafață nu trebuie sa conțină elemente semnificative ale unor stări diferite. Un “corp de apă” trebuie să aparțină unei singure clase a stării ecologice.

alterările hidromorfologice

CAPM sunt definite preliminar de limitele schimbărilor caracteristicilor hidromorfologice care: (a) împiedică atingerea stării ecologice bune

(b) rezultă din alterările umane generate de activitațile umane

corpurile de apă puternic modificate pot fi identificate și desemnate atunci când starea

ecologică bună nu poate fi atinsă din cauza impactului alterărilor fizice asupra

caracteristicilor hidromorfologice ale apelor de suprafață.

Aspecte – cheie ale delimitării corpurilor de apă

Pentru identificarea corpurilor de apă de suprafață au fost luate în considerare toate lacurile de acumulare cu suprafața la nivelul normal de retenție mai mare de 50 ha și toate râurile al căror bazin hidrografic are o suprafață mai mare de 10 km2.

Corpuri de apă mici – s-a ținut cont de abordarea prezentată mai sus și astfel, în anumite cazuri (bazine hidrografice mici), întregul curs de apă se poate considera ca fiind un singur corp de apă, în cazul în care întregul bazin este “natural” sau este influențat, în principal, de o anumită presiune (ex. hidroenergie).

Gruparea (agregarea / “aggregation”) corpurilor de apă în funcție de cauza care le influențează starea.Astfel, afluenții ce aparțin aceleiași tipologii și a căror stare este naturală sau este determinată de aceeași presiune dominantă (dezvoltări urbanistice; navigație; apărare împotriva inundațiilor; turism, recreere și alimentare cu apă; hidroenergie; agricolă; piscicultură; industrie) și care confluează într-un curs de apă/lac s-au putut grupa într-un singur corp de apă.

De assemenea, în cazul unei cascade de lacuri de acumulare, acestea au putut fi grupate ținând seama de acumularea strategică care regularizează scurgerea.

În principal datorită redefinirii tipologiei corpurilor de apă pe baza criteriilor biotice procesul de identificare a corpurilor de apă s-a reluat în anul 2008.

Totodată, la nivelul anului 2008, dintre tipurile de corpuri de apă – cursuri nepermanente, q95% = 0 – nu s-au mai considerat și delimitat corpuri de apă cele care au secare permanentă. Au fost identificate corpuri de apă: râurile cu secare în fiecare an, râurile cu secare odată la câțiva ani (2-5 ani) și râurile cu secare rară (odată la mai mult de 5 ani). [1]

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița s-au identificat un număr total de 196 corpuri de apă de suprafață prin aplicarea criteriilor menționate anterior, care au stat la baza delimitării corpurilor de apă, dintre care:

18 corpuri de apă – lacuri naturale

19 corpuri de apă – artificiale (canale și derivații)

10 corpuri de apă – lacuri de acumulare.

149 corpuri de apă – râuri; dintre acestea un număr de 49 corpuri de apă sunt reprezentate de corpuri de apă nepermanente

Media lungimilor corpurilor de apă delimitate în spațiul hidrografic Buzău-Ialomița este de 23,3 km deoarece lungimea maximă a corpurilor de apă este de 152 km (Călmățui), iar lungimea minimă este de 1,20 km (Giurca).

La acestea se adaugă două corpuri de apă aferente sectorului de Dunăre aparținând spațiului hidrografic Buzău-Ialomița (Dunărea_Porțile de Fier II_Chiciu și Dunărea_Chiciu_Isaccea), acestea fiind prezentate în Planul de Management al fluviului Dunărea.

2.11. Surse punctiforme de poluare semnificative

2.11.1. Criterii pentru evaluarea surselor de poluare semnificative

În conformitate cu Directiva Cadru în domeniul Apei, se consideră presiuni semnificative presiunile care au că rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă studiat. După modul în care funcționează sistemul de recepție al corpului de apă se poate cunoaște dacă o presiune poate cauza un impact. Această abordare corelată cu lista tuturor presiunilor și cu caracteristicile particulare ale bazinului de recepție conduce la identificarea presiunilor semnificative.

O alternativă este aceea ca înțelegerea conceptuală să fie sintetizată într-un set simplu de reguli care indică direct dacă o presiune este semnificativă. O abordare de acest tip este de a compara magnitudinea presiunii cu un criteriu sau o valoare limită relevantă pentru corpul de apă. În acest sens, Directivele Europene prezintă limitele peste care presiunile pot fi numite semnificative și substanțele și grupele de substanțe care trebuie luate în considerare. [1]

Fig. 2.6. Corpuri de apă de suprafață

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița sunt inventariate un număr de 146 folosințe de apă care folosesc resursele de apă de suprafață ca receptor al apelor evacuate. După ce s-au analizat surselor de poluare punctiformă, au rezultat un număr de 107 surse punctiforme semnificative ( 6 agricole, 53 industriale și 48 urbane).

Caracterizarea principalelor categorii de surse de poluare punctiforme:

În general, în conformitate cu cerințele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane (Directiva 91/271/EEC) apele uzate urbane ce pot conține ape uzate menajere sau amestecuri de ape uzate menajere, industriale și ape meteorice sunt colectate de către sistemele de colectare/canalizare, conduse la stația de epurare (unde sunt epurate corespunzător) și apoi evacuate în resursele de apă, având în vedere respectarea concentrațiilor maxime admise. România a obținut perioada de tranziție pentru implementarea acestei Directive de maximum 12 ani de la aderare (31 decembrie 2018), întrucât, sunt aglomerări umane care nu se conformea ză acestor cerințe, neavând sisteme de colectare și/sau stații de epurare cu dotare și funcționare corespunzătoare (cel puțin cu epurare mecanică și biologică pentru aglomerările cuprinse între 2000 – 10000 l.e și în plus treapta terțiară – pentru îndepărtarea nutrienților – pentru aglomerările cu peste 10000 l.e). Apele uzate urbane conțin, în special materii în suspensie,substanțe organice, nutrienți, dar și alți poluanți ca metale grele, detergenți, hidrocarburi petroliere, micropoluanți organici, etc. depinzând de tipurile de industrie existente, cât și de nivelul de pre-epurare al apelor industriale colectate.

În conformitate cu Planul de implementare al Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, în spațiul hidrografic Buzău–Ialomița există un număr de 321 aglomerări umane (>2000 l.e.), cu o încărcare organică totală de 2.827.509 l.e. [1]

Se presupune că există un număr de 271 aglomerări umane (> 2000 l.e.) care nu sunt dotate cu stații de epurare, iar din numărul total de stații de epurare de 53, niciuna nu îndeplinește cerințelor legislative.

În spațiul hidrografic Buzău-Ialomița nu există aglomerări umane cu mai puțin de 2000 l.e. care să fie dotate cu sisteme de colectare în sistem centralizat.

Situația celor mai importante aglomerări urbane.

Ploiești:

O parte din apele industriale de la agenții economici și apele uzate menajere sunt colectate în rețeaua de canalizare evacuate în pârâul Dâmbu prin stația de epurare care are o singura treaptă mecanică

Debitul evacuat de această stație a fost de 730,34 l/s

Au fost înregistrate depășiri față de limitele maxim admise prin autorizația de gospodărire a apelor pentru indicatorii: crom, reziduu filtrat, hidrogen sulfurat, fosfor total, amoniu, substanțe organice (CBO5, CCO-Cr).

Buzău:

Debitul de evacuare ape uzate epurate în râul Buzău în anul 2007 a fost de 13,370 mil mc

82,17% din populația echivalentă a municipiului Buzău este racordată la sistemul centralizat de colectare ape uzate, dar și la stația de epurare mecano-biologică a orașului

După ce s-au efectuat determinări fizico – chimice, efectuate probelor de ape uzate epurate, au rezultat depășiri ale limitelor admise ale indicatorilor de calitate și anume: CBO5, CCOCr, detergenți sintetici.

Câmpina

În anul 2007 volumul total de ape uzate epurate evacuat în râul Prahova a fost de 2,663 mil mc.

69,4% din populația echivalentă a municipiului Buzău este racordată la stația de epurare mecano-biologică același procent fiind racordat și la sistemul centralizat de colectare ape uzate.

Determinările fizico –chimice efectuate probelor de ape uzate epurate au pus în evidență depășiri ale limitelor admise doar pentru indicatorul amoniu.

Brăila

În municipiul Brăila 208716 de locuitori echivalenți sunt racordați la rețeaua de canalizare.

Apele uzate provenite de la instituții publice și populație sunt evacuate prin 7 guri de evacuare direct în fluviul Dunărea, iar în anul 2007 evacuându-se un volum de 12,884 mil. mc de ape uzate neepurate.

Datorită acestui fapt, la evacuare apar depășiri ale limitelor admise la indicatorii: materii în suspensie, amoniu, substanțe organice (CCO-Cr, CBO5), substanțe extractibile, reziduu filtrat, cloruri, sulfați.

Călărași

Municipiul Călărași are o populație de 100500 l.e., dintre aceștia doar 60,18% fiind racordați atât la sistemul centralizat de canalizare, cât și la stația de epurare.

Apele uzate evacuate în fluviul Dunărea (2,52 mil mc în anul 2007) sunt insuficient epurate, aceasta rezultând din depășirile ce s-au înregistrat la următorii indicatori: materii în suspensie, CCOCr, amoniu, reziduu filtrat, detergenți sintetici, substanțe extractibile.

Slobozia

Apele uzate menajere și o parte din apele industriale de la agenții economici (50591 l.e.) sunt colectate în rețeaua de canalizare evacuate în râul Ialomița prin stația de epurare echipată cu o treaptă mecanică.

Debitul apelor uzate epurate necorespunzător în anul 2007 a fost de 76,189 l/s, înregistrându-se depășiri față de limitele maxim admise prin autorizația de gospodărire a apelor la indicatorii: materii în suspensie, amoniu, CBO5.

Fetești

Populația orașului Fetești este de 35521 l.e, dintre care doar 30,64% sunt conectați la un sistem centralizat de colectare ape uzate.

Aglomerarea nu beneficiază de o stație de epurare astfel că, apele uzate provenite de la populație și instituții publice sunt evacuate direct în fluviul Dunărea – brațul Borcea.

În anul 2007 s-a evacuat un volum de 0,562 mil. mc ape uzate neepurate. Cu toate acestea, în anul 2007 nu s-au înregistrat depășiri decât pentru parametrul amoniu, restul indicatorilor încadrându-se în limitele maxim admise prevăzute prin autorizația de gospodărire a apelor.

Berca

Un procent foarte mic al populației echivalente din aglomerarea umană Berca este racordat la sistemul centralizat de colectare ape uzate (26,86%).

Aceste ape uzate sunt apoi insuficient epurate în stația de epurare M-B și evacuate în râul Buzău cu un debit mediu de 7,61 l/s.

Determinările fizico – chimice efectuate probelor de ape uzate insuficient epurate au pus în evidență depășiri ale limitelor autorizate ale indicatorilor de calitate, și anume: amoniu, reziduu filtrat, cloruri, sulfați, detergenți sintetici.

Nehoiu

Aglomerarea umană Nehoiu are o populație de 12458 l.e., gradul de conectare atât la sistemul centralizat de racordare cât și cel de colectare ape uzate la cele 2 stații de epurare ale aglomerării fiind de 52,25%.

Una dintre cele 2 stații de epurare, situată în localitatea Păltineni este dotată doar cu treaptă mecanică, gradul de conectare fiind foarte mic (7,62%).

Cea de-a doua stație de epurare a aglomerării umane se află în localitatea Nehoiașu; aceasta este dotată cu treaptă biologică și preia apele uzate de la 5559 l.e. (44.62).

Amândouă au evacuat un volum de 0,222 mil mc ape uzate insuficient epurate în râul Buzău.

Depășiri, față de limitele prevăzute în autorizația de gospodărire a apelor, s-au înregistrat pentru următorii parametrii: amoniu, azot total.

Măneciu

Aglomerarea umană Măneciu beneficiază de două stații de epurare a apelor uzate. Gradul de racordare al populației echivalente la cele 2 stații mecano-biologice este foarte mic, doar 10,92 % din populația totală de 11400 l.e. a acestei aglomerări umane.

În anul 2007, cele 2 stații au evacuat un volum total de 0,064 mil mc în râul Teleajen, numai una având o funcționare necorespunzătoare, aceasta înregistrând depășiri față de limitele maxim admise pentru indicatorii: materii în suspensie, CBO5, CCOCr, amoniu, fosfor total.

Băicoi

Dimensiunea aglomerării umane Băicoi este de 23000 l.e. Dintre aceștia aproximativ 26% sunt racordați la sistemul centralizat de canalizare, același grad de racordare fiind și la stația de epurare mecano-biologică ce preia apele uzate ale acestei aglomerări umane.

În anul 2007 prin această stație de epurare s-a evacuat în râul Dâmbu un volum de 0,341 mil mc. ape uzate epurate necorespunzător, fapt ce a reieșit și din determinările fizico-chimice de laborator ce au evidențiat depășiri ale limitelor admise pentru parametrii: CBO5, CCOCr, amoniu, fosfor total.

Fig.2.7. Aglomerări umane (˃ 2000 l.e.) și gradul de racordare la sistemele de colectare din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Fig.2.8. Aglomerări umane (˃2000 l.e.) și tipul de stație de epurare din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița.

2.11.2. Surse de poluare industriale și agricole

Sursele de poluare agricole și industriale contribuie la poluarea resurselor de apă, prin evacuarea de poluanți specifici tipului de activitate desfășurat. Astfel, se pot evacua nutrienți (industria alimentară, industria chimică, industria fertilizanților, celuloză și hârtie, fermele zootehnice, etc.), substanțe organice, micropoluanți organici periculoși (industria chimică organică, industria petrolieră, etc.), precum și metale grele (industria extractivă și prelucrătoare, industria chimică, etc.).

Sursele punctiforme de poluare industriale și agricole trebuie să respecte cerințele Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC), Directivei 2006/11/EC care înlocuiește Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității, Directivei privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole -91/676/EEC, Directivei privind accidentele majore – 86/278/EEC (Directiva SEVESO), precum și cerințele legislației naționale (HG 352/2005 privind modificarea și completarea HG nr.188/2002 privind aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare, HG 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase).

Pentru implementarea Directivei 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității, România a obținut o perioadă de tranziție de 3 ani (decembrie 2009), având în vedere anumite unități industriale care evacuează cadmiu și mercur (27 de unități la nivel național), hexaclorciclohexan (3 unități) și hexaclorbenzen, hexaclorbutadienă, 1,2 – dicloretan, tricloretilenă și triclorbenzen (21 unități). De asemenea, pentru instalațiile sub incidența Directivei IPPC, România a obținut perioade de tranziție cuprinse între 2 și 9 ani (maximum decembrie 2015).

La nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, din cele 107 surse punctiforme industriale și agricole semnificative, 29 au instalații care intră sub incidența Directivei IPPC.

În continuare se prezintă situația celor mai importante surse punctiforme semnificative de poluare – industriale și agricole.

SC CELHART SA Brăila

Este un agent economic ce are ca domeniu de activitate fabricarea celulozei, hârtiei și a produselor din hârtie. Celhart Donaris SA este o unitate aflată sub incidența Directivei IPPC, având o perioadă de tranziție până în anul 2014; de asemenea, a fost inventariată și în Registrul Poluanților Emiși (EPER) ca fiind o societate ai cărui parametri au depășit valorile de prag. În anul 2007 aceasta unitate a evacuat în fluviul Dunărea un volum de 3,729 mil mc ape uzate insuficient epurate în stația de epurare proprie dotată doar cu treaptă mecanică de epurare. Conform determinărilor fizico-chimice din laboratorul DA Buzău – Ialomița, s-au înregistrat depășiri față de limitele admise prin autorizația de gospodărire a apelor pentru indicatorii: CBO5, CCOCr, substanțe extractibile.

SC AMONIL SA Slobozia

Profilul de activitate al acestei unități este fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase, având instalații care intră sub incidența Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC), cu o perioadă de tranziție până la data de 31.12.2014. De asemenea este o unitate inventariată în Registrul Poluanților Emiși care a evacuat în anul 2007 în râul Ialomița un volum de 0,794 mil mc ape uzate epurate corespunzător în stația de epurare proprie, dotată doar cu treapta mecanică (în anul 2007 nu au fost determinate depășiri ale parametrilor fizico-chimici față de valorile admise prin autorizația de gospodărire a apelor).

SC AVICOLA SA Slobozia – Ferma 2-3 Bora

Unitatea iși desfășoară activitatea în domeniul zootehnic, având ca profil de activitate creșterea păsărilor, activitate ce intră sub incidența Directivei IPPC. A avut în anul 2007 un debit de evacuare a apelor uzate în râul Ialomița de 0,095 l/s (0,003 mil mc). Nu deține stație de epurare și aproape toti indicatorii determinați au înregistrat depășiri față de limitele maxim admise. Valorile determinate ale indicatorilor sunt: materii în suspensie – 0,455 t/an față de 0,21 t/an admis, CBO5 – 0,644 t/an față de 0,18 t/an admis, CCOCr – 1,182 t/an față de 0,584 t/an admis, NH4 – 0,097 t/an față de 0,045 t/an admis, fosfot total – 0,012 t/an față de 0,009 t/an admis, reziduu filtrat – 2,704 t/an față de 2,397 t/an admis.

SC TERMOELECTRICA SA – Sucursala Brăila

Este o unitate ale cărei instalații intră sub incidența Directivei IPPC și pe următoarele profile de activitate: producția de energie electrică; furnizarea de abur și aer condiționat; activitate servicii anexe transporturilor de apă. În anul 2007 a evacuat în fluviul Dunărea prin stația de epurare mecanică un debit de 6562,437 l/s (103,76 mil mc). În urma determinărilo fizico-chimice efectuate apelor uzate evacuate au rezultat depășiri pentru materii în suspensie și amoniu.

SC PETROM SA – Sucursala Petrobrazi

Profilul de activitate al acestei surse semnificative de poluare este fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului având instalații care intră sub incidența Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC), cu o perioada de tranziție până la data de 31.12.2014. De asemenea, a fost inventariată și în Registrul Poluanților Emiși (EPER) ca fiind o societate ai cărui parametri au depășit valorile de prag. În anul 2007 această unitate a evacuat în râul Prahova un volum de 6,118 mil mc (194 l/s) ape uzate insuficient epurate în stația de epurare proprie, M+B+C. Conform determinărilor fizico-chimice din laboratorul DA Buzău – Ialomița, s-au înregistrat depășiri față de limitele admise prin autorizația de gospodărire a apelor pentru indicatorii: materii în suspensie, CCOCr, amoniu, azotati, reziduu filtrat, cloruri, plumb.

Fig.2.9. Surse punctiforme semnificative de poluare – industrile și agricole din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

2.11.3. Surse difuze de poluare semnificative inclusiv modul de utilizare a terenului

Modul de utilizare a terenului

Este observabilă o diferență netă a utilizării terenurilor în concordanță cu relieful, în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița.

Conform Corine Land Cover (CLC 2000), suprafața de teren arabil ocupă cea mai mare pondere, urmată de păduri și apoi de zone industriale și urbane. Se remarcă faptul că terenul aferent culturilor perene ocupă o suprafață de 3 % din totalul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița.

Fig.2.10. Utilizarea terenului în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Din suprafața totală a spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, suprafața terenului agricol ocupă cca. 65 % (1603485 ha).

Categoriile principale de surse de poluare difuze sunt următoarele :

Industria → produse finite, situri industriale abandonate, depozite de materii prime, unități ce produc poluări accidentale difuze, stocare de deșeuri neconforme.

Agricultura → comunele identificate ca fiind zone vulnerabile sau potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse agricole, ferme agrozootehnice care nu au sisteme corespunzătoare de utilizare/stocare a dejecțiilor, unități care utilizează pesticide și nu se conformează legislației în viguare, alte unități/activități agricole care pot conduce la emisii difuze semnificative.

Localitățile sau aglomerările umane → care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau sisteme corespunzătoare de colectare și eliminare a nămolului dn stațiile de epurare, precum si localitățile care au depozite de deșeuri menajere neconforme.

Caracteristica principalelor categorii de surse de poluare difuze :

● Agricultura → activitățile agricole pot conduce la poluarea difuză a resurselor de apă. Căile prin care poluanții (pesticidele și nutrienții,dar și alți poluanți) ajung în corpurile de apă, sunt diverse (percolare, scurgere la suprafață etc.).

Sursele de poluare difuză sunt reprezentate de :

Creșterea animalelor domestice;

Utilizarea pesticidelor pentru combaterea dăunătorilor;

Stocarea și utilizarea îngrășămintelor organice și chimice.

La nivel național, cantitățile specifice de îngrășăminte chimice (exprimate în substanță activă) utilizate în anul 2006, au fost cu cca 10% mai mari față de situația din 2002, când la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița erau utilizate cantități medii de cca. 2,47 kg N/ha de teren agricol, respectiv 0,18 kg P/ha de teren agricol. În anul 2006, comparativ cu anul 2002, cantitățile de îngrășăminte naturale utilizate au scăzut cu cca. 10%. Comparând cantitățile specifice de îngrășăminte utilizate în România cu cantitățile utilizate în statele membre ale UE, se observă că România se situează cu mult sub media europeană.

La nivelul județelor din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița, situația efectivelor de animale în anul 2006 se prezintă astfel :

Tabel 2.1. situația efectivelor de animale din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

În spațiul hidrografic Buzău – Ialomița, numărul de animale echivalente estimate este de cca 633731 (reprezentând o densitate specifică de animale echivalente de 0,39/ha suprafață agricolă).

Emisiile de nutrienți din surse difuze

Presiunile difuze datorate activităților agricole sunt greu de cuantificat. Presiunile agricole difuze afectează mai ales calitatea apelor subterane, dar și calitatea apelor de suprafață.

Modelul MONERIS (MOdelling Nutrient Emissions în RIver Systems) este folosit pentru estimarea emisiilor provenind de la sursele de poluare difuze și punctiforme. Modelul a fost elaborat și aplicat pentru evaluarea emisiilor de nutrienți (fosfor și azot) în mai multe districte/bazine hidrografice din Europa, printre care și districtul/bazinul Dunării.

În cazul surselor de poluare difuze, estimarea încărcărilor cu poluanți a apelor este mai dificilă decât în cazul surselor punctiforme având în vedere modul diferit de producere a poluării. Pe lângă emisiile punctiforme, modelul MONERIS consideră următoarele moduri (căi) de producere a poluării difuze :

Scurgerea de suprafață;

Scurgerea din rețelele de drenaje;

Depuneri din atmosferă;

Scurgerea subterană;

Eroziunea solului;

Scurgerea din zonele impermeabile orășenești.

În figurile următoare se prezintă contribuția modurilor de producere a poluării difuze cu fosfor și azot, pentru anul 2006, având în vedere căile prezentate mai sus.

Fig.2.11. Căi (moduri) de producere a poluării cu azot în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Se menționează că scurgerea din zonele impermeabile orășenești prezintă cea mai mare contribuție la emisia difuză de fosfor,iar scurgerea subterană reprezintă principala cale de emisie difuză pentru azot.

Fig.2.12. Moduri (căi) de producere a poluării difuze cu fosfor în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

De asemenea, modelul MONERIS cuantifică contribuția diverselor categorii de surse de poluare la emisia totală de nutrienți. Astfel pentru sursele difuze de poluare, aceste categorii de surse sunt reprezentate de: agricultură, localități (așezări umane), alte surse (ex. depunerea oxizilor de azot din atmosferă), precum și fondul natural. De subliniat este faptul că, modelul MONERIS ia în considerare toate sursele de poluare și nu numai pe acelea identificate ca fiind semnificative.

În figurile următoare se prezintă emisiile de fosfor și azot din surse difuze de poluare,având în vedere aportul fiecărei categorii de surse de poluare,pentru anul 2005.

Emisia medie specifică pe suprafața totală pentru azot este de 2,99 kg N/ha, iar pentru fosfor este de 0,25 kg P/ha.

Fig.2.14. Emisii de azot din surse difuze în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Se observă că mai mult de jumătate (51,8%) din cantitatea de azot emisă de sursele difuze se datorează activităților agricole, rezultând o emisie specifică de 2,39 kg N/ha suprafață agricolă.

Fig.2.15. Emisii de fosfor din surse difuze în spațiul hidrografic Buzău – Ialomița

Se menționează că 55% din emisia totală difuză se datorează localităților/aglomerărilor umane, agricultură contribuind cu cca 163 t/an, ceea ce reprezintă o emisie specifică de 0,1 kgP/ha suprafață agricolă.

3. Principii și metode de monitorizare a bazinului hidrografic.

3.1. Monitorizarea și caracterizarea stării apelor

Rețele și programele de monitorizare

În conformitate cu Articolul 8 (1) al Directivei Cadru din domeniul apelor (2000/60/EC), Statele Membre ale Uniunii Europene au stabilit programele de monitorizare pentru apele subterane, apele de suprafațăși zonele protejate în scopul cunoașterii și clasificării "stării" acestora în cadrul fiecărui district hidrografic.

Programele de monitorizare stabilite au devenit operaționale în România în data de 22.12.2006, aplicându-se corpurilor de apă subterană, corpurilor de apă de suprafață și zonelor protejate.

Sistemul Național de Monitoring Integrat al Apelor cuprinde următoarele subsisteme:

Ape subterane

Ape costiere

Ape tranzitorii

Ape uzate (monitoringul de control al apelor uzate evacuate în receptorii naturali)

Râuri

Lacuri

Mediile de investigare sunt reprezentate de elemente de calitate, apă, sedimente și biotă, parametrii și frecvențele minime de monitorizare fiind în concordanță cu cerințele Directivei Cadru în domeniul apei, funcție de tipul de program.

Monitorizarea stării apelor în România pe baza programelor de monitorizare,se realizează de către Administrația Națională "Apele Române" prin unitățile sale teritoriale. Pentru unele corpuri de apă din Delta Dunării, monitorizarea se efectuează de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare “Delta Dunării”-Tulcea, iar pentru corpurile de apă costiere monitorizarea este realizată de Direcția Apelor Dobrogea Litoral împreună cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” – Constanța.

Programele de monitorizare a apelor de suprafață includ:

Programul de investigare;

Programul operațional;

Programul de supraveghere.

În abordarea națională, o secțiune de monitorizare poate servi atât programului de operațional de monitorizare, cât și programului de supraveghere.

Programele de monitorizare a apelor subterane includ:

Programul de monitorizare calitativă (operațional și de supraveghere);

Programul de monitorizare cantitativă.

3.1.1. Apele de suprafață

În conformitate cu anexa V din Directiva Cadru, informațiile furnizate de sistemul de monitoring al apelor de suprafață sunt necesare pentru:

Validarea evaluării de risc;

Proiectarea eficientă a viitoarelor programe de monitoring;

Clasificarea stării corpurilor de apă (având în vedere atât starea ecologică, cât și starea chimică);

Evaluarea schimbărilor pe termen lung datorate activităților antropice;

Evaluarea schimbărilor pe termen lung datorită cauzelor naturale;

Evaluarea schimbărilor în starea corpurilor de apă identificate ca fiind la risc, ca răspuns la aplicarea măsurilor de îmbunătățire sau prevenire a deteriorării;

Estimarea încărcărilor de poluanți transfrontalieri sau evacuați în mediul marin;

Utilizarea în exercițiul de întercalibrare;

Stabilirea magnitudinii și impactul poluărilor accidentale;

Stabilirea cauzelor datorită cărora corpurile de apă nu vor atinge obiectivele de mediu;

Cuantificarea condițiilor de referință pentru apele de suprafață.

Stațiile/secțiunile de monitorizare pentru apele de suprafață din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița sunt reprezentate în figura 3.1.1.

Programul de supraveghere

Monitoringul de supraveghere are rolul de a evalua starea tuturor apelor din cadrul bazinului hidrografic, furnizând informații pentru: proiectarea eficientă a viitoarelor programe de monitoring, validarea procedurii de evaluare a impactului, evaluarea tendinței de variație pe termen lung a resurselor de apă, inclusiv datorită impactului activităților antropice.

Programul de supraveghere, în România, se realizează în fiecare an pe perioada unui plan de management și majoritatea secțiunior de monitorizare au fost definite ca fiind de supraveghere.

Râuri

La nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, pentru programul de supraveghere, numărul secțiunilor de monitorizare pentru râuri este de 101.

Elementele de calitate monitorizate, parametrii și frecvențele de monitorizare pentru fiecare element de calitate sunt prezentate în tabelul 3.1.1.

Lacuri

Rețeaua pentru monitoringul de supraveghere la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița se realizează prin 49 secțiuni în cazul corpurilor de apă lacuri naturale și corpurilor de apă lacuri de acumulare.

Elementele de calitate și frecvența de monitorizare pentru fiecare element de calitate inclusiv parametrii, sunt prezentate în tabelul 3.1.2. În cazul lacurilor naturale mari, dar și în cazul lacurilor de acumulare, monitorizarea elementelor fizico – chimice și biologice se face pe sub – secțiuni: suprafață, zonă fotică și în unele cazuri limita zonei fotice.

Programul operațional

Monitoringul operațional are ca scop stabilirea stării corpurilor de apă posibil la risc, și a stării corpurilor de apă din cadrul bazinului hidografic ce prezintă riscul de a nu îndeplini obiectivele de mediu precum și evaluarea oricăror schimbări în starea acestor corpuri de apă, schimbări datorate aplicării programului de măsuri. Programul operațional se realizează în fiecare an pe perioada unui plan de management și va înceta în cazul în care corpurile de apă vor atinge starea bună.

Monitoringul operațional pentru spațiul hidrografic Buzău – Ialomița se realizează printr-un număr de 78 secțiuni de monitorizare.

Râuri

Rețeaua pentru monitoringul operațional pentru râuri din cadrul spațiului hidrografic Buzău-Ialomița este alcătuită dintr-un număr de 41 secțiuni (din care 8 sunt doar pentru măsurători cantitative).

Directiva Cadru prevede că monitoringul operațional să fie specific și să aibă la bază monitorizarea unor parametrii relevanți (care să indice riscul neatingerii stării bune). În tabelul 3.1.1. se prezintă elementele, parametrii și frecvențele de monitorizare pentru elementele biologice, hidromorfologice și fizico-chimice.

Lacuri

În cadrul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, rețeaua pentru monitoringul operațional la lacuri este alcătuită dintr-un număr de 26 secțiuni în cazul corpurilor de apă lacuri naturale și prin 11 secțiuni în cazul corpurilor de apă lacuri de acumulare.

În tabelul 3.1.2. se prezintă elemente de calitate hidromorfologice, fizico – chimice și biologice, parametri și frecvențele de monitorizare ale acestora. Monitorizarea elementelor fizico – chimice și biologice ca și în cazul programului de supraveghere se face pe profile (sub – secțiuni): suprafață, zonă fotică și în unele cazuri limita zonei fotice.

Programul de investigare

Programul de monitorizare investigativă în România a fost stabilit pe baza prevederilor Directivei Cadru în domeniul apei, fiind reprezentat de:

Certificarea cauzelor pentru care un corp de apă nu poate atinge obiectivele de mediu (acolo unde monitoringul de supraveghere arată că obiectivele stabilite pentru un corp de apă nu se poate realiza, iar monitoringul operațional nu a fost încă stabilit);

Identificarea cauzelor depășirilor limitelor prevăzute în standardele de calitate și în alte reglementări din domeniul gospodăririi apelor;

Stabilirea impactului poluărilor accidentale, furnizând informații referitoare la programele de măsuri necesare pentru remedierea efectelor poluărilor accidentale.

Programul de investigare, dacă este necesar, se aplică, la completarea cunoștințelor privind calitatea apei, la probarea ipotezelor privind evaluarea presiunilor și a impactului, la testarea noilor metode de evaluare calitativă, nefiind necesară stabilirea în avans a rețelei de monitoring investigativ și a elementelor de calitate monitorizate.

Fig. 3.1. Rețeaua de monitorizare a apelor de suprafață din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița.

3.1.2. Ape subterane

Articolul 8 al Directivei Cadru stabilește cerințele de monitorizare pentru starea apelor subterane, iar anexa V indică faptul că informațiile furnizate de sistemul de monitoring al apelor subterane sunt necesare pentru:

Estimarea direcției și a debitului din corpurile de apă subterană care traversează granițele Statelor Membre;

Evaluarea stării cantitative a tuturor corpurilor sau grupurilor de apă subterană;

Evaluarea tendințelor pe termen lung a diverșilor parametrii cantitativi și calitativi,ca rezultat al schimbărilor condițiilor naturale și datorită activităților antropice;

Validarea procedurii de evaluare a riscului;

Identificarea prezenței tendințelor importante și continue de creștere a contrațiilor de poluanți;

Stabilirea stării chimice pentru toate corpurile de apă subterană identificate a fi la risc de a nu atinge starea bună;

Evaluarea schimbării (inversării) tendințelor în concentrația poluanților în apele subterane;

Stabilirea, proiectarea și evaluarea programului de măsuri.

Stațiile/secțiunile de monitorizare pentru apele subterane din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița se prezintă în figura 3.1.2.

Frecvențele de monitorizare și parametrii monitorizați, inclusiv elementele de calitate sunt prezentate în tabelul 3.1.3.

Monitorizarea cantitativă a corpurilor de apă subterană are ca scop principal validarea caracterizării realizate în conformitate cu Articolul 5 și a procedurii de evaluare a riscului de a nu atinge starea cantitativă bună la nivelul tuturor corpurilor de apă subterană sau a grupurilor de corpuri.

În spațiul hidrografic Buzău – Ialomița au fost identificate un număr de 556 secțiuni (536 foraje, 20 izvoare).

Monitorizarea calitativă (chimică)

Programul de supraveghere, la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, numărul secțiunilor (foraje/izvoare) monitorizate din punct de vedere calitativ cu programul de supraveghere este de 389 (15 izvoare și 374 de foraje).

Fig. 3.1.2. Rețeaua de monitorizare a apelor subterane din spațiul hidrografic Buzău – Ialomița.

Programul operațional

Numărul secțiunilor (foraje/izvoare) la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița monitorizate din punct de vedere calitativ în programul operațional este de 189 (182 foraje și 7 izvoare).

3.1.3. Zone protejate

Corpurile de apă desemnate pentru captarea apei destinate consumului uman sunt considerate zone protejate.

Totodată, în conformitate cu articolul 7 al Directivei Cadru, Statele Membre trebuie să identifice toate corpurile de apă utilizate sau care vor fi în viitor utilizate pentru captarea apei destinate consumului uman, care furnizează, în medie, mai mult de 10 m3/zi sau deservesc mai mult de 50 de persoane. De asemenea, Statele Membre trebuie să monitorizeze toate corpurile de apă care furnizează mai mult de 100 m3/zi (în medie).

Pentru apele de suprafață, în cadrul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița au fost identificate un număr de 26 captări de apă, unde s-au stabilit secțiuni de monitorizare în conformitate cu prevederile Directivei Cadru.

Frecvența de prelevare și analiza a probelor de apă de suprafață utilizate pentru captarea apei potabilă e prezentată în tabelul următor:

Tabel 3.1.1. Elemente de calitate și frecvențele de monitorizare în programul de supraveghere și programul operațional

-Râuri-

* în cazul viiturilor frecvența de monitorizare va fi crescută funcție de regimul hidrologic al râului

** se monitorizează de 6/an când corpul de apă este la risc datorită alterărilor hidromorfologice și substanțelor prioritare

** se monitorizează de 12/an când corpul de apă este la risc datorită nutrienților și substanțelor organice

*** numai în cazul secțiunilor de captare a apei de suprafață în vederea obținerii de apă potabilă

Pentru apele subterane, la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița, au fost identificate un număr de 9 foraje utilizate pentru monitorizarea captărilor de apă destinată consumului uman.

Referitor la parametri și frecvența de monitorizare, se specifică că:

Monitorizarea parametrilor fizico-chimici, obligatorii, precum și poluanții/parametri (prevăzuți de Legea apei potabile 458/2002 modificată și completată de Legea 311/2005 se efectuază de 4 ori pe an);

Măsurătorile de nivel în forajele de observație ale Rețelei Hidrogeologice Naționale (situate în raza de influență a acestor captări) se realizează odată la 3 – 15 zile, în funcție de regimul de variație al nivelurilor

Tabel 3.1.2. Elemente de calitate și frecvențele de monitorizare în programul de supraveghere și programul operațional

-lacuri-

*frecvența de monitorizare poate deveni lunară sau mai mare funcție de evoluția procesului de eutrofizare (mai-septembrie)

2) Poluanți specifici neprioritari (substanțe din Anexa 8 și 9 din Directiva Cadru): în cazul existenței surselor de poluare care evacuează astfel de substante;

3) Alti poluanți: substanțe ce nu se regăsesc în anexele 8, 9 și 10 din Directiva Cadru: în cazul existenței surselor de poluare care evacuează astfel de substanțe

Tabel 3.1.3. Elemente și frecvențe de monitorizare în programul de supraveghere și programul operațional

-ape subterane-

*frecvența măsurătorilor de nivel la forajele rețelei hidrogeologice naționale pentru apele freatice este funcție de rezultatele analizei regimului de variație al acestora (la 3, 6 sau 15 zile).

4. Etapele gestiunii integrate pe bazine hidrografice

4.1. Noțiuni generale

Activitatea de gestiune a apelor implică luarea deciziilor la diferite nivele:

Apărarea contra inundațiilor;

Alocarea cantitativă și calitativă a apei pentru diferiți utilizatori;

Prevenirea și diminuarea efectelor poluărilor accidentale.

Luarea acestor decizii se bazează pe cunoașterea în timp real a utilizatorilor de apă, a lucrărilor hidrotehnice și a parametrilor caracteristici ai mediului hidric – parametri obținuți în cadrul monitorizării integrate a apelor.

Integrarea datelor obținute din domeniul apelor este absolut necesară pentru administrarea echilibrată și integrată din punct de vedere calitativ și cantitativ a apelor subterane și de suprafață.

Monitorizarea apelor reprezintă activitatea de măsurători și observații continue și standardizate, de lungă durată, pentru cunoașterea și evaluarea parametrilor caracteristici ai apei, în scopul administrării apelor și definirii stării și tendinței evoluției mediului hidric.

Monitorizarea poate fi efectuată în:

puncte temporare sau sezoniere (de exemplu, pe perioada de vară sau în locurile de scăldat);

puncte de bază – stații fixe de monitorizare, care oferă răspunsuri la întrebările de bază și specifice (supraveghere intensivă);

puncte de urgență – de exemplu, după o revărsare în punctele critice.

Există mai multe moduri de monitorizare a parametrilor apelor:

prin măsurarea fizică a condițiilor generale cum ar fi temperatura,culoarea apei, debitul, etc.;

prin măsurători chimice, pentru monitorizarea constituenților apei, sedimentelor, etc. (de exemplu: oxigen dizolvat, particule în suspensie, nutrienți, metale, uleiuri și pesticide);

prin măsurătorile biologice ale abundenței și varietății plantelor acvatice și vieții animale și a abilității organismelor de a supraviețui în mostrele de apă.

Activitățile de monitorizare au următoarele scopuri principale:

Identificarea problemelor specifice, existente sau posibile, din punct de vedere al calității apelor.

Caracterizarea apelor și identificarea schimbărilor și tendințelor în calitatea apei de-a lungul timpului.

Determinarea obiectivelor programelor care urmează a fi implementate și aplicate în domeniul reglementării capacității de poluare și controlului poluării.

Obținerea de informații necesare pentru concepția programelor de prevenire a poluării sau de intervenție în cazul poluării apelor.

Intervenția în caz de urgențe cum ar fi revărsările și inundațiile (viiturile).

Conceptul de administrare durabilă a resurselor de apă implică, din punct de vedere informațional, în primul rând elaborarea sistemelor de monitoring integrat pentru fiecare factor de mediu: apă, aer, sol, păduri, etc. și în al doilea rând elaborarea unui sistem de monitoring global al mediului care va cuprinde o selecție de informații obținute pentru fiecare factor de mediu, necesare în principal pentru cunoașterea legăturilor și condiționărilor dintre ele.

4.2. Monitoringul integrat al apelor

Monitoringul integral al apelor trebuie să furnizeze informații referitoare la:

Cantitatea și calitatea apei;

Precipitații, scurgeri, resurse de apă și folosirea apei de către diferiți utilizatori;

Toate obiectivele acvatice (ape subterane, râuri, lacuri, mări) și interacțiunile dintre ele.

Din punct de vedere al utilizării informațiilor, ele trebuie să fie integrate la scară astfel:

Națională;

Bazinală;

Zonală – departamentală;

Locală – obiectiv (lac de acumulare, utilizare a apei, etc.)

Scopul monitoringului integrat al apelor este de a furniza datele și informațiile pentru:

alocarea optimă a resurselor de apă pentru diferite categorii de utilizare;

cunoasterea stării mediului acvatic;

avertizarea populației și utilizatorilor de apă asupra apariției fenomenelor periculoase (ploi de mare intensitate, poluări accidentale, etc.);

verificarea depășirii limitelor de calitate (stabilite de standarde și de autorizări) a surselor de apă și efluenților;

determinarea tendințelor de evoluție a mediului hidric datorate impactului omului și stabilirii măsurilor pentru prevenirea și corectarea tendințelor negative.

4.3. Structura și dinamica ciclului de monitorizare a apelor

Procesul de monitorizare trebuie privit ca o secvență de activități interconectate dintre care cele mai importante sunt:

elaborarea strategiei de monitorizare;

proiectarea rețelei de monitorizare;

definirea informațiilor necesare;

prelevarea eșantioanelor;

efectuarea analizelor de laborator;

analiza datelor;

transmiterea datelor;

raportarea datelor;

utilizarea informațiilor în administrarea integrată a apelor.

→ Pentru definirea parametrilor care trebuie monitorizați se are în vedere cunoașterea continuă și completă a stării și evoluției mediului acvatic și a deciziilor care trebuie luate în domeniul administrării cantitative și calitative a apelor. Deciziile se împart în: decizii operaționale și decizii cu caracter tactic și strategic.

Deciziile operaționale luate în domeniul administrării apelor se referă la:

exploatarea lucrărilor de administrare a apelor;

alocarea optimă a resurselor de apă la diferitele categorii de utilizatori;

lupta împotriva inundațiilor și a secetei;

siguranța lucrărilor hidrotehnice;

protecția împotriva poluărilor accidentale.

Deciziile cu caracter tactic și strategic se referă la stabilirea direcțiilor de dezvltare a administrării apelor, de exemplu:

stabilirea și împărțirea pe etape de lucru a lucrărilor de administrare a apelor care vor fi desfășurate în scopul asigurării necesarului de apă al utilităților și de protejare a resurselor de apă împotriva epuizării și poluării;

elaborarea planurilor de administrare a apelor.

→ Strategia de monitorizare trebuie să ia în considerare:

modalitatea de încheiere a observațiilor și măsurătorilor, de transmitere și prelucrare a datelor care pot fi obținute automat și/sau manual sau mixt;

etapele de luare a deciziilor în domeniul administrării apelor;

metodele de diseminare a informațiilor care pot fi: TV, radio, rețea de calculatoare, telefoane, copiatoare, radiotelefoane, etc.

Pentru coordonarea activității de administrare a apelor, deciziile sunt luate la scară:

națională;

bazinală;

zonală (departamentală);

locală (obiectiv).

Deciziile operaționale la scară națională în domeniul administrării apelor sunt luate pentru alocarea de apă la utilitățile cele mai importante care sunt alimentate cu apă de la mai multe bazine versante, pentru utilizarea apelor râurilor care formează frontiera de stat a României și pentru exploatarea rezervelor strategice.

Deciziile la scară bazinală sunt luate pentru toate obiectivele importante: lacuri de acumulare, utilizatori de apă, etc. a căror exploatare influențează regimul cantitativ și calitativ al apelor pentru întreg bazinul versant sau pentru sub-bazine importante. Aceste decizii sunt luate la nivelul organizațiilor teritoriale

Deciziile la scară locală sunt luate pentru anumite obiective de mică importanță care au un impact punctual asupra regimului resurselor de apă. Aceste decizii sunt luate la nivelul conducerii fiecărui obiectiv. Ele se referă de obicei la anumite obiective, de tipul lacurilor de acumulare, utilizatorilor de apă, etc. a căror funcționare are impact asupra unor zone restrânse. Aceste decizii sunt luate la nivelul unui bazin versant.

Ținând seama de tipul de decizie în domeniul administrării apelor, sistemul de monitorizare este organizat în flux lent sau în flux rapid.

Fluxul lent are ca scop crearea bazelor naționale de date și luarea deciziilor cu caracter strategic, iar fluxul rapid se referă la datele în timp real utilizate pentru elaborarea previziunilor și luarea deciziilor operaționale.

→ Proiectarea rețelei de monitorizare a apelor trebuie să stabilească punctele de măsură, elementele care vor fi măsurate și frecvența observării sau/și măsurării lor. Proiectarea este bazată pe criterii specifice fiecărui parametru care trebuie monitorizat, care ține seama de:

interdependența cu alți parametrii specific ai mediului hidric și a altor factori de mediu;

variația în timp și spațiu a parametrului care urmează a fi monitorizat;

impactul omului asupra mediului hidric.

→ Eșantionarea se face de preferință în mod automat, dar de obicei, pentru majoritatea parametrilor, eșantionărle sunt făcute pe ambele maluri și în mijlocul cursurilor de apă.

→ Analiza eșantioanelor se face in situ pentru parametrii care sunt mai sensibili la modificarea condițiilor de mediu: pH, temperatura, conductivitate și oxigen dizolvat. Pentru ceilalți parametri, analizele sunt făcute de obicei în laborator, mai ales atunci când sunt necesare operații suplimentare (distilare, mineralizare) și analiza eșantioanelor durează mai mult timp (fenoli, metale grele, etc.).

→ Transmiterea datelor este preferabil să se facă de manieră automată pentru ca factorul de decizie să aibă destul timp pentru a lua măsurile de prevenire și limitare a efectelor negative ale apelor.

→ Analiza datelor implică compararea datelor între stații, analiza tendințelor, elaborarea relațiilor cauză – efect, de exemplu între sursele de poluare și calitatea apei, utilizarea terenului, datele hidrologice, etc.

→ Comunicarea datelor se face în mod specific ținând seama de utilizator: comunitate științifică, public, autorități, etc.

→ Pentru elaborarea sistemului de monitoring integrat al apelor trebuie să se țină seama de următorul paradox: monitorizarea unui parametru caracteristic al apelor necesită cunoașterea variației în spațiu și timp, cunoaștere posibilă numai prin măsurare și observare.

4.4. Metode de măsurare a calității apei

Plecând de la complexitatea tipurilor de parametri care definesc calitatea apei, se disting două metode de măsurare:

automată (on – line)

de laborator (off – line

Metoda de determinare în laborator constă în prelevarea periodică de probe de apă din sursa supravegheată și analiza lor prin mijloace chimice (reacții cu diverse soluții de reactivi); acest tip de analize se utilizează pentru determinarea tuturor proprietăților apei: organoleptice, bacteriologice, fizice și chimice.

Modul de prelevare a probei poate fi automat (printr-o instalație de pompare a apei care este adusă la laborator la cerere), sau manual (operatorul se deplasează pe teren; prelevarea automată presupune o serie de amenajări tehnologice (conducte de aducțiune și evacuare a apei, pompă, alimentare cu energie a acesteia).

Metoda de măsurare continuă a parametrilor este utilizată în general pentru o parte din proprietățile fizice ale apei, aplicând principii din electromagnetism, electro – chimie, etc.

În prezent există analizoare pentru determinarea automată (on-line) a unor proprietăți chimice utilizând reactivi (conținut de metale grele, substanțe organice, săruri de azot, etc.).

În figurile 4.1 și 4.2 sunt prezentate două exemple de utilizare a buclei de măsură on – line a pH-ului: în figura 4.1 se prezintă modul de măsurare a pH-ului direct în conductă, iar în figura 4.2 se ilustrează modul de măsurare a pH-ului în medii puternic contaminate.

Un exemplu de aplicație pentru măsurarea on – line a concentrației de oxigen dizolvat este prezentat în figura 4.3, iar în figura 4.4 se prezintă o variantă de măsurare on – line a conductivității, cu tratarea apei potabile.

În general, aparatele care indică valorile pH sau O2 au și posibilitatea indicării temperaturii.

Fig. 4.1. Măsurarea pH-ului direct în conductă

Fig. 4.2. Măsurarea pH-ului în medii puternic contaminate

Fig. 4.3. Măsurarea on – line a concentrației de oxigen dizolvat

Fig. 4.4. Măsurarea on – line a conductivității, cu tratarea apei potabile

4.5. Componentele sistemelor de monitorizare a parametrilor de calitate a apei

Traductoare specifice și variante de măsurare

Conservarea proprietăților apei și menținerea calității ei la valori optime este o fază decisivă în procesul tehnologic de alimentare cu apă. Pentru a eficientiza această activitate este necesară informarea continuă și rapidă a operatorului uman (care supraveghează procesul) asupra valorilor parametrilor mai importanți care definesc calitatea apei. Pentru realizarea acestui deziderat, în instalațiile moderne de alimentare cu apă și de tratare a apei se utilizează măsurarea on-line a acestor parametri, utilizând traductoare specializate.

Traductoarele sunt aparate de măsură specifice fiecărei mărimi de măsurat, care culeg informațiile direct din proces. Aceste aparate sunt amplasate pe conductele de apă, pe marginea râului, în câmp sau în cadrul amenajărilor hidroenergetice și funcționează pe baza unor principii bine stabilite.

Traductoarele realizează o funcție de măsură continuă a parametrului controlat, convertind valoarea instantanee a acestuia în semnal unificat (4 … 20 mA) și furnizând la ieșire un semnal proporțional cu valoarea măsurată; acest semnal este compatibil cu alte echipamente utilizate în instalațiile de automatizare și poate fi prelucrat în funcție de necesități (afișat, transmis la distanță, înregistrat, etc.).

Se pot utiliza două variante de măsurare a parametrilor:

Varianta a) – Utilizarea unui echipament multiparametric de determinare a calității apei, amplasat în incinta unei stații de avertizare.

Varianta b) – Utilizarea pentru fiecare parametru a câte unui aparat, amplasat pe teren.

În varianta a) (fig.4.5.) se utilizează o stație de monitorizare a apei (în acest caz, de tip CE – 26), care reprezintă un echipament compact prin intermediul căruia se pot măsura următorii parametrii: conductivitate, turbiditate, pH, temperatură și oxigen dizolvat.

În varianta b) (fig. 4.6.) traductoarele utilizate sunt: turbidimetru, pH-metru, aparat pentru determinarea concentrației de cianuri; temperatura este asociată măsurătorii de pH sau O2. Traductoarele sunt amplasate distribuit în câmp, adaptoarele respective furnizând la ieșire un semnal de 4 … 20 mA, care este transmis în incinta unei stații de avertizare la un concentrator de date. Toate traductoarele au posibilitatea afișării valorilor instantanee, atât local cât și la un panou aflat în incintă.

Fig. 4.5. Schema bloc pentru varianta a)

Fig. 4.6. Schema bloc pentru varianta b)

4.6. Soluții moderne oferite de firma ENDRESS+HAUSER pentru sistemele de monitorizare a calității apei

În sfera măsurărilor tehnologice analitice, firma Endress+Hauser (Germania) oferă atât puncte individuale de măsură care includ senzorii și aparatura de monitorizare a parametrilor măsurați cât și echipamente interactive de măsură integrate în sisteme de reglare automată.

Pentru măsurarea parametrilor de calitate a apei, firma firma Endress+Hauser oferă o serie de soluții adaptate care oferă informații despre: potențialul redox, valoarea pH-ului, turbiditate, concentrația de clor sau oxigen, conductivitatea electrică. Firma produce senzori pentru o mare varietate de parametri utilizați la analiza lichidelor și sisteme sofisticate de curățare a acestora, asigurând astfel o precizie continuă a măsurărilor și un management optim al procesului.

Soluțiile moderne de monitorizare a parametrilor de calitate a apei presupun prelevarea automată a probelor și stații de monitorizare complet automatizate. Acestea sunt proiectate pentru a monitoriza atât local cât și industrial apele reziduale, stațiile de epurare a apelor și pentru protecția mediului.

Firma Endress+Hauser propune pentru fiecare tip de senzori în parte sisteme de curățare evoluate și complet automatizate, care asigură curățarea periodică a acestora și implicit precizia informațiilor obținute în urma măsurătorilor.

Firma Endress+Hauser oferă sisteme complete de monitorizare a parametrilor măsurați. Aplicațiile speciale necesită soluții speciale.

Din punct de vedere mecanic, soluțiile oferite sunt modulare și combinate cu instrumente software și hardware, oferind:

posibilități de extindere și opțiunile corespunzătoare;

ramificații speciale și soluții de aplicare;

unități de bază universale;

unități adaptate la necesitățile specifice aplicației respective.

Firma Endress+Hauser oferă următoarele aparate de înregistrare:

Alpha – Log – un aparat de înregistrare hibrid adaptat oricărei aplicații.

Chroma – Log S – un aparat de înregistrare standard care oferă o soluție economică.

Mega – Log Tx – un aparat de înregistrare modular, hibrid, care poate fi utilizat pentru toate aplicațiile și toate necesitățile.

Fig. 4.7. Aparate de înregistrare pe hârtie: Chroma-Log S (stânga); Alpha – Log (centru); Mega – Log Tx (dreapta)

Firma Endress+Hauser a dezvoltat și o gamă de instrumente de înregistrare care nu necesită hârtie. Acestea sunt:

Memo – Log – gestionează datele, înregistrând semnalele industriale, analizându-le și stocându-le.

Memo – Log S – este o versiune a aparatului descris anterior. Optimizează comanda de la distanță și aplicațiile speciale. Are o ieșire analogică pentru transmiterea valorilor calculate sau poate fi schimbat și setat utilizând interfața.

Mini – Log – un memorator de date robust și economic, pentru aplicații autonome. Are încorporată o baterie cu Lithium care permite efectuarea operațiilor pe termen lung.

Fig. 4.8. Instrumente de înregistrare care nu necesită hârtie: Mini-Log (stânga), Memo-Log (centru).

O altă gamă de instrumente de înregistrare sunt cele care folosesc hârtia pentru analiza, afișarea și stocarea datelor. Un produs reprezentativ al firmei Endress+Hauser este Memo – Graph. Acesta este un gestionar de date vizuale care afișează grafic color, monitorizează, analizează și stochează valorile măsurate.

Fig. 4.9. Memo-Graph – Afișarea simultană a semnalelor analoge și digitale

Semnalele de intrare sunt digitale și analogice. Sistemul este compatibil cu conexiunea PROFIBUS și utilizarea interfețelor seriale și oferă cea mai înaltă performanță în înregistrarea modernă a valorilor măsurate. Poate fi utilizat ca unitate independentă dar și integrat într-un sistem. Operațiile se execută cu ajutorul meniurilor iar funcțiile incorporate garantează simplitatea operațiilor. Modul de afișare a semnalului care este cel mai des folosit poate fi selectat prin folosirea unui buton; opțiunile oferite sunt: curbe, tabele, bare/coloane, evenimente, grupuri.

Memo-Graph poate fi optimizat pentru a răspunde unei aplicații date.

Pachetul de programe ReadWin operează cu toate instrumentele de înregistrare Endress+Hauser care au interfețe seriale. El are următoarele caracteristici:

afișarea instantanee a valorilor unităților conectate;

citirea valorilor salvate în unități individuale de înregistrare;

exportul datelor în programele de calcul tabelar (de exemplu: Excel, Lotus etc.);

tipărirea tabelelor, graficelor, parametrilor unităților;

accesul la unități aflate la distanță utilizând conexiunea prin modem;

importul datelor deja existente (parametri și valori măsurate).

mediul de operare folosit este Windows 3.11 / 95 / NT;

unitate serială de setare/schimbare a parametrilor;

stocarea setărilor unității într-o bază individuală de date;

Programul este inclus în instrumentele care folosesc interfețe seriale: Memo-Log S, Memo-Graph, Mini-Log, Memo-Log, Mega-Log Tx cu interfață serială și Alpha-Log în combinație cu alte accesorii.

Fig. 4.10. Interfața programului ReadWin

Memo-Graph Visual Data Manager (VDM) este atât un sistem de achiziție al valorilor măsurate, cât și un aparat de înregistrare video-grafică care utilizează stadiul actual al tehnologiei din domeniu. El analizează punctele de măsură, monitorizează limitele, tipărește semnalele, stochează intern datele și le arhivează pe dischete standard. Memo-Graph funcționează ca un sistem independent și operează cu punctele de măsurare PROFIBUS. De asemenea, poate fi utilizat ca o alternativă la instrumentele de înregistrare standard.

Măsurarea

Memo-Graph înregistrează secvențele de măsurare furnizând informații valabile. El poate evalua 8 sau 16 puncte de măsură analogice. Dacă este necesar, aceste puncte de măsură pot fi combinate matematic în patru canale adiționale.

Afișarea

Memo-Graph permite operatorului să selecteze simplu, cu ajutorul unui buton, forma corectă a datelor afișate. Caracteristicile acestei operații sunt următoarele:

afișarea curbelor în arii individuale;

posibilitatea trasării unor curbe de rezoluție înaltă;

afișarea simultană a canalelor analogice și digitale;

fiecărui grup îi poate fi alocat un nume de identificare;

la selectarea listei evenimentelor sunt afișate limite, căderi de tensiune, etc.;

prin gruparea semnalelor se oferă o vedere rapidă a celor opt puncte de măsurare din fiecare grup.

Căutarea

Utilizatorul are posibilitatea căutării informațiilor particulare, rapid și eficient.

Analiza

Posibilitatea de analiză automată a semnalelor creează condiții ușoare de citire. Valorile semnalului actual și ale celor anterioare sunt listate în tabele. Memo-Graph permite:

Calculul mediilor analizelor zilnice, lunare, anuale;

Evaluarea automată a mediilor, valorilor minime și maxime pentru punctele de măsurare analogice;

Afișarea numărului valorilor, timpilor de operare și cantităților.

Monitorizarea

Aparatul monitorizează valorile analogice și condițiile de numărare.

Funcțiile PROFIBUS

Memo-Graph (VDM) poate fi utilizat numai cu puncte de măsurare PROFIBUS (DP și PA).

În modul de operare "Monitor" interoghează cu regularitate toate punctele de măsurare ale sistemului de control.

Dacă operează în modul "Listener" analizează magistrala de comunicație a sistemului și selectează informațiile necesare fără a încărca în plus această magistrală.

De asemenea poate opera în modul "Mono-Master", pentru sisteme "mici" care utilizează până la 16 puncte de măsurare analogice. În acest caz Memo-Graph preia funcția interogare a punctelor de măsurare individuale fără a fi necesar un sistem sofisticat de calcul.

Structura unui sistem complet de monitorizare

Utilizând interfețe seriale adecvate (RS 232 și RS 485), aparate de înregistrare corespunzătoare (Alpha – Log, Mega – Log Tx, Mini – Log, Memo – Log /-S, Memo – Graph) și un sistem de calcul care să corespundă necesităților aplicației respective, poate fi creat un sistem complet compatibil de monitorizare a parametrilor de calitate ai apei.

Sistemul poate fi configurat utilizând setările stocate pe discul fix al sistemului de calcul. Pentru a vedea ce valori sunt active în cadrul procesului într-un anumit moment, se apelează valorile măsurate în acel moment și se afișează sub formă tabelară pe calculator.

Conectarea prin modem

Toate funcțiile care pot fi utilizate prin intermediul unei interfețe seriale pot fi de asemenea disponibile și atunci când este conectat un modem, fără a se pune problema distanței. Memo-Log S poate să furnizeze date calculatorului sau, în cazul unei alarme, să formeze un număr de telefon setat anterior (va emite un mesaj sub formă de text).

Transmiterea informațiilor măsurate

Instrumentele cu memorie integrată analizează semnalele de măsură. Valorile obținute sunt stocate apoi în formă comprimată; astfel, într-un număr mare de valori măsurate sunt conținute informații importante. Acest lucru este necesar pentru o utilizare mai bună a spațiului de stocare a informațiilor, transmiterea rapidă a datelor și ocuparea unui spațiu minim în memoria calculatorului.

Stocarea valorilor măsurate

Memo-Log S și Memo-Log stochează datele utilizând cartele magnetice standard. În funcție de aplicație, mărimea necesară stocării poate fi selectată. Cartela poate fi îndepărtată din unitate și citită de un PC, care are integrat un slot special pentru cartele magnetice sau un echipament extern; de asemenea, ea poate fi refolosită. Memo-Graph poate stoca datele fie într-o memorie internă, fie pe dischete standard (3 ½ inch, 1,44 MB). Din acest motiv datele pot fi manevrate ușor, citite în calculator și arhivate economic.

5. Stabilirea structurii de bază a unui sistem de supraveghere a bazinelor hidrografice

5.1. GESTIUNEA INTEGRATĂ A APELOR PE BAZINE HIDROGRAFICE

Apa și clima se află într-o strânsă legătură; este suficientă o modificare regională pe termen scurt (câteva zile, luni sau ani) a ciclului hidrologic pentru a determina apariția unei secete sau a unei inundații. De aceea, schimbările climatice sezoniere asociate cu efectul de seră, pot avea o incidență directă asupra curgerii medii anuale, variabilității sale anuale și sezoniere.

La gestionarea resurselor de apă „regenerabile” se pune problema unei evaluări corecte în vederea utilizării durabile, ținând seama mai ales de relațiile complexe care există între apele de suprafață și cele subterane.

Resursele de apă se diferențiază astfel:

apa verde – reprezintă apa care provine din sol; este cantitatea de apă înmagazinată în sol și care se evaporă, aprovizionând ecosistemele și culturile neirigate;

apa fosilă – reprezintă apa subterană care s-a acumulat într-un interval mare de timp adesea în perioade geologice anterioare și care este realimentată foarte puțin sau deloc. Nu este vorba despre o resursă regenerabilă;

apa albastră – reprezintă resursele regenerabile de apă; este cantitatea de apă de ploaie care se varsă în cursurile de apă și alimentează apele subterane.

5.1.1. Bazinul versant

Un bazin versant are frontiere naturale și sunt de dimensiuni variabile care pot grupa bazine fluviale și lacustre.

Limitele unui bazin nu pot fi delimitate administrativ sau politic, în funcție de amplasarea geografică vor exista bazine naționale sau internaționale (dacă bazinul se află în întregime sau nu în interiorul frontierelor unei țări).

5.1.2. Calitatea apei

Este important ca gestiunea resurselor de apă să nu se limiteze numai la aspecte cantitative; ea trebuie să aibă în vedere și necesitățile care trebuie satisfăcute pentru ecosistem. O gestiune durabilă a resurselor de apă va trebui să garanteze că apa, prin calitatea sa, va putea să satisfacă atât nevoile umane cât și menținerea funcțiilor naturale ale ecosistemului care le adăpostește.

5.1.3. Ecosistemul

Ecosistemul este o noțiune cheie în orice abordare a gestiunii durabile a resurselor de apă. Acesta reprezintă un sistem organizat cu componente chimice, fizice și biologice care include omul și activitățile sale.

În materie de gestiune durabilă a resurselor de apă se folosește noțiunea de „ecosistem fluvial”, deoarece singura abordare posibilă este cea care ține seama de om și natură, uniți într-un singur sistem natural. Noțiunea de ecosistem fluvial grupează în același timp dimensiunile de mediu, economice și sociale. La sfârșitul gestiunii se poate considera că limitele ecosistemului fluvial corespund cu cele ale bazinului.

5.1.4. Gestiunea pe bazine

Un principiu recunoscut universal, reprezintă utilizarea bazinelor versante ca fiind teritoriul cel mai potrivit pentru gestiunea resurselor de apă.

Experiența gestiunii pe bazine sub forma sa instituțională cea mai formală a fost utilizată în mai multe țări din continente diferite, din aceste studii rezultând unul dintre cele mai cunoscute modele de gestiune a apei pe bazine, asemănător celui utilizat în Franța.

5.1.5. Gestionarea integrată a resurselor de apă

În anul 2000 a fost introdusă o nouă noțiune și anume cea a „gestiunii integrate a resurselor de apă”.

Între conceptul de gestiune integrată a resurselor de apă și cel al gestiunii tradiționale pe bazine apar următoarele diferențe:

Noțiunea de gestiune integrată a resurselor de apă pune accentul pe necesitatea abordării problemei gestiunii apei sub diferite unghiuri, atât în termeni tehnici (ape de suprafață și ape subterane), cât și sub diverse aspecte politice, economice și sociale.

Termenul gestiune pe bazine consideră bazinul fluvial ca o entitate importantă, punând accentul atât pe relațiile existente între apă și sol, cât și pe dimensiunile geografice și adesea internaționale (amonte – aval). În plus, acest termen nu limitează gestiunea numai la nivelul bazinului, nu consideră că bazinele fluviale sunt sisteme închise și că este vorba despre un singur teritoriu valabil.

Gestiunea pe bazine în multe dintre modelele tradiționale pune accentul pe aprovizionarea cu apă cu un anumit tarif și cu redevențe asociate deversărilor de poluanți, conform principiului utilizatori – poluatori – plătitori. Această abordare are o serie de avantaje, dar și o serie de limite. Faptul că există și alte delimitări importante decât cea pe bazine constituie un argument în favoarea gestiunii integrate.

5.1.6. Abordarea ecosistemică

O abordare ecosistemică are următoarele concepte fundamentale:

natura dinamică și complexă a ecosistemelor necesită ca abordarea ecosistemică să fie adaptabilă și suplă;

toate elementele unui ecosistem (chimice, biologice și fizice) sunt independente;

problemele complexe dintr-un ecosistem nu pot fi abordate decât prin integrarea preocupărilor științifice, sociale și economice; cercetarea, planificarea, comunicarea și gestiunea de mediu trebuie să fie interdisciplinare.

Avantajele abordării ecosistemice sunt următoarele:

se pune accentul pe problemele pe termen lung sau la scară mare, ceea ce permite adoptarea unei strategii orientată în special către „anticipație și prevenire” mai curând decât către metoda folosită în mod curent – „reacție și corecție”;

se acordă o atenție prioritară relațiilor dintre diferitele elemente ale unui ecosistem, ceea ce favorizează gestiunea integrată a acestora;

se recunoaște rolul valorilor, culturii și sistemelor socio-economice în problemele de gestiune a mediului și resurselor;

această abordare oferă un mecanism care să permită integrarea științelor și gestiunii.

5.1.7. Gestiunea integrată pe bazine

Elementele fundamentale ale noțiunii „gestiune integrată pe bazin” sunt următoarele:

Ecosistemul fluvial – este vorba despre un sistem care implică numeroase interrelații și care evoluează conform propriilor sale reguli. Orice acțiune în interiorul acestui sistem antrenează reacții mai mai mult sau mai puțin complexe. Apa este în cantitate și de calitate limitată; alocarea ei diferiților utilizatori, incluzând aici și necesitățile naturale, constituie o problemă reală în ceea ce privește gestiunea resurselor de apă.

Omul face parte și depinde de acest sistem. Trebuie găsite mijloacele de asigurare a dezvoltării, evitând conflictele între oameni, dar și între om și natură. Omul nu administrează bazinul, dar poate administra activitățile sale proprii în raport cu resursele și restricțiile proprii bazinului respectiv.

Este necesară participarea utilizatorilor pentru a asigura o utilizare durabilă a sistemelor naturale, mai ales a apei. În cazul bazinelor internaționale, dimensiunile politice și juridice sunt foarte importante.

5.2. Etapele gestiunii integrate pe bazine hidrografice

Gestiunea unui bazin fluvial este o sarcină complexă bazată pe dezvoltarea politicilor strategice și pe gestiunea operațională. Sunt utilizate atât instrumente și sisteme de ajutor la luarea deciziilor, orientate către alocarea alternativă în viitor a politicilor și planurilor de acțiune, cât și sisteme de urmărire, colectare și prelucrare a datelor orientate spre furnizarea informațiilor referitoare la situația existentă.

Gestiunea implică trei faze: planificarea, documentarea și intervenția, iar acestea urmăresc următoarele obiective:

în faza de planificare, planul de acțiune furnizează soluții pentru rezolvarea fiecărei probleme identificate;

în faza de documentare, lista problemelor trebuie să furnizeze pentru fiecare folosință sau resursă afectată, o explicație a cauzelor schimbărilor suferite;

în faza de intervenție, urmărirea efectelor trebuie să permită evaluarea rezultatelor (dacă obiectivele sunt atinse).

5.2.1. Acumularea cunoștințelor

În cadrul gestiunii integrate pe bazine fluviale, cunoașterea este un element de o importanță majoră și poate fi abordată sub cinci aspecte:

programele de urmărire;

gestiunea informației;

definirea necesarului de cunoștințe;

integrarea informației;

utilizarea expertizei.

5.2.2. Definirea necesarului de cunoștințe

Pentru această etapă trebuie să se stabilească următoarele:

informațiile necesare pentru planificarea bazinului;

scara informațiilor;

tipul informațiilor;

scopul acțiunii.

Colectarea informațiilor care permit o evaluare realistă a condiției biofizice a bazinului poate fi limitată, dacă acestea sunt suficiente pentru stabilirea unor obiective realiste. Dacă sunt necesare informații suplimentare pentru a avea o imagine detaliată a bazinului, următoarele întrebări pot servi drept criterii de limitare a activității de colectare a informațiilor:

care sunt informațiile cu adevărat necesare bazinului:

îmbunătățirea cunoașterii ecosistemului bazinului;

precizarea obiectivelor gestiunii bazinului;

precizarea activităților de gestiune care vor fi eficiente;

definirea și stabilirea priorității sub-bazinelor.

Cum pot fi completate informațiile prin intermediul diferitelor tipuri de studii sau supravegheri? Care este prețul și timpul necesar pentru realizarea acestor studii?

Deoarece în cazul gestiunii unui bazin, informațiile necesare provin dintr-un mare număr de domenii și sectoare, rezultatele vor fi eterogene. În cazul apei, aspectele cantitative sunt mult mai bine documentate decât cele calitative. Există foarte puține informații referitoare la sedimente iar habitatele sunt descrise în general superficial. În ceea ce privește fenomenele naturale, pluviometria este în general bine descrisă. În ceea ce privește aspectul general, există importante deficiențe în ceea ce privește descrierea spațială și temporală a bazinului.

În ce măsură se vor lua cele mai bune decizii prin îmbunătățirea informației disponibile?

5.2.3. Programele de urmărire

Următoarele obiective ale programelor de supraveghere în domeniul apei sunt:

furnizarea informațiilor în timp real pentru luarea deciziilor;

furnizarea informațiilor referitoare la starea și evoluția ecosistemului acvatic;

asigurarea calității apei în conformitate cu exigențele diferitelor folosințe;

controlul eficienței intervențiilor.

Urmărirea poate viza un obiectiv unic (de exemplu: urmărirea precipitațiilor acide) sau mai multe obiective simultan (supravegherea stării generale a apei).

Teritoriul care face obiectul urmăririi poate fi bazinul hidrografic sau numai o parte din acesta, în cazul în care activitatea de urmărire este definită în funcție de cerințe. În ambele cazuri este vorba despre colectarea de date conform unei liste predefinite de parametri, urmând protocoale standardizate, cu un pas de timp și un interval fix al punctelor de eșantionare, etc. în scopul de a obține datele necesare din punctul de vedere al obiectivelor vizate de program.

În prezent, dezvoltarea tehnologică a permis modificarea scărilor spațiale la care se poate desfășura supravegherea. Teledetecția permite ca, la costuri foarte acceptabile, fenomenele să fie urmărite la scări care nu erau accesibile cu mijloacele tradiționale. Cu ajutorul sateliților sau ale fotografiilor aeriene pot fi observate schimbările rapide sau mai lente care au loc la scară națională, regională, continentală sau chiar planetară.

5.2.4. Gestiunea informației

Una dintre problemele cele mai importante care trebuie rezolvate de către specialiști este gestiunea informației.

La nivel operațional sunt disponibile mai multe instrumente analitice. Ceea ce trebuie rezolvat, este omogenizarea urmăririi și a metodelor analitice utilizate de instuțiile implicate, mai ales în cazul bazinelor internaționale. De asemenea, informațiile obținute trebuie să fie puse într-o formă accesibilă la dispoziția celor interesați sau implicați.

La scară locală, este util să se creeze o unitate de informații care să regrupeze informațiile de bază referitoare la teritoriul studiat și să permită factorilor de decizie locali și tehnicienilor accesul la informație: cadastru, hărți ale solurilor, ale covorului vegetal, ale sub-bazinelor hidrografice, hărți topografice, cu delimitarea administrativă și infrastructura.

La scară națională, principala problemă este cea a băncilor de date referitoare la apă. În acest sens, este necesar să se utilizeze serviciile oferite de experți și să se dezvolte la maximum capacitățile Sistemelor Informatice Geografice.

5.2.5. Integrarea informației

La scară mondială, dezvoltarea tehnologiei informației permite în prezent integrarea informațiilor într-un context de gestiune. În ultimii ani s-au dezvoltat puternic Sistemele Informatice Geografice (GIS). Acestea reprezintă un instrument informatic evoluat care permite reprezentarea și analiza diferitelor fenomene, cu condiția furnizării unei referințe geografice pentru fiecare informație în parte. În acest caz, este posibil să fie prelucrate datele cartografice de bază, hărțile și datele sectoriale, hărțile și datele de mediu.

Instrumentul cel mai utilizat pentru gestiunea resurselor naturale este în general Planul director. El poate fi sectorial (agricultură, pescuit) sau multisectorial (planuri directoare ale bazinelor, sub-bazinelor sau teritoriale, conform unei delimitări administrative). Schema directoare, reprezintă un instrument de planificare utilizat în domeniul gestiunii pe bazine care poate fi relativ bine gestionat.

Atât la scară națională, cât și regională, este necesar să se integreze toate datele existente într-un singur document de gestiune. De aceea, este obligatoriu ca pentru același bazin să se utilizeze suporturi informatice standardizate. Analizele care se fac pe baza datelor primite de la organizațiile regionale trebuie să se bazeze pe norme standardizate (de exemplu, în cartografie este vorba despre scări și clasificări standardizate). Pentru a fi cu adevărat utile, rețelele hidrometrice trebuie concepute la scara bazinului.

În cadrul gestiunii integrate pe bazine, o altă dimensiune a integrării o constituie asocierea informațiilor de mediu cu cele care provin din sectoarele economic și social.

5.3. Căutarea informațiilor

Noțiunea de informație poate avea un sens larg. În cazul gestiunii integrate pe bazine, ea corespunde ansamblului de cunoștințe care permit realizarea gestiunii la timp și cât mai explicit.

Toată activitatea de gestiune este bazată pe căutarea, prelucrarea și utilizarea informației. Ea se bazează de asemenea pe experiența și expertiza unui număr mare de tehnicieni, operatori de proiecte, oameni de știință, gestionari. Deciziile sunt luate de către persoane care se bazează pe multiple surse de informare, interpretate mai mult sau mai puțin obiectiv.

La început, trebuie extrasă partea cea mai bună a informației disponibile. Trebuie să se țină seama de cateva aspecte în procesul de căutare al informațiilor:

Evaluările calitative fiabile sunt deosebit de utile pentru demararea unei activități de planificare. Informația nu trebuie să fie exclusiv cantitativă.

Sursele locale de informare trebuie valorificate deoarece:

în cadrul etapelor de consultare și intervenție, colaborarea cu autoritățile locale va fi mult mai ușoară, dacă ele au fost mobilizate de la început în scopul valorificării informațiilor pe care le dețin.

În cele mai multe cazuri acestea sunt singurele surse de informare disponibile

Sistemele de prelucrare a informației (modelare, baze de date, sisteme informatice geografice, etc) pot fi costisitoare și complexe în raport cu calitatea și cantitatea datelor care trebuie prelucrate.

Datorită existenței unei cantității mici de informații de bună calitate, schimbul și partajarea informațiilor constituie practici curente și utile ale gestiunii. Costul obținerii de informații este mare și absența informațiilor pertinente poate determina întârzieri importante în toate etapele gestiunii.

Un alt aspect este utilitatea informației. Aceasta poate fi clasificată în funcție de modul în care permite obținerea de răspunsuri la întrebările puse sub aspect temporal și spațial:

în raport cu dimensiunea temporală: Cu ce frecvență este primită? Când se obține informația? Care este perioada acoperită?

în raport cu dimensiunea spațială: Care este precizia (spațiul dintre punctele de măsură)? Teritoriul studiat a fost inventariat?

Trebuie precizate obiectivele vizate de căutarea informației, cu atenție deosebită la:

suprafața pe care se va face colectarea de informații → Ideal, teritoriul corespunde ansamblului bazinului hidrografic. Cu toate acestea, în funcție de scopul activității, el poate fi limitat la cursul major al fluviului sau poate fi restrâns la un tronson al fluviului sau la un sub-bazin, fără a afecta activitatea de gestiune;

spațiul de timp în care se face colectarea informațiilor → Durata perioadei este în funcție de necesitatea studiului, rapiditatea schimbărilor, fiabilității și disponibilității datelor mai vechi. Perioada de studiu se poate stabili la ultimii 20 de ani pentru folosințe și resursele biologice. Cu toate acestea, o perioadă mai lungă se poate dovedi utilă în ceea ce privește: componentele ecosistemului, fenomenele naturale și activitățile omului. De asemenea, este posibil să apară lipsuri în seriile cronologice de informații, indiferent de bazinul studiat;

nivelul de precizie sau de detaliu care limitează colectarea informațiilor;

nivel de integrare.

La nivelul fiecărui bazin hidrografic, în conformitate cu HG 1212/29.11.2000 și Legea Apelor, s-a înființat un Comitet de Bazin (Fig. 5.1.). Scopul creării acestui Comitet de Bazin a fost colaborarea eficientă a organismelor teritoriale de gospodărire a apelor cu organele administrației publice locale,beneficiarii serviciilor publice de gospodărire a apelor, utilizatorii din bazinul respectiv și a organizațiilor neguvernamentale locale cu profil de protecție a mediului. Acest comitet își propune aplicarea și respectarea principiilor gospodăririi durabile a resurselor de apă și menținerea echilibrului între dezvoltarea și conservarea durabilă a resurselor de apă.

Datele și informațiile care au fost utilizate în elaborarea Planului de Management sunt date din anul 2007.

Aceste date au fost furnizate, în principal, de Ministerul Mediului și alte ministere, Administrația Națională “Apele Române” și Direcțiile de Ape, autoritățile locale și județene, utilizatorii de apă, Agențiile de Protecția Mediului, Institutul Național de Statistică, Institutul

Național de Cercetare și Dezvoltare Delta Dunării, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, și Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie.

Fig. 5.1. Structura organizatorică pentru implementarea Directivei Cadru în domeniul Apei în România

Din decembrie 2008 până în noiembrie 2009, proiectele celor 11 Planuri de Management ale spațiilor/bazinelor hidrografice au fost prezentate pe website-urile Administrației Naționale „Apele Române” și ale Direcțiilor de Ape în vederea asigurării informării și consultării publicului. De asemenea, cele 11 Planuri de Management bazinale au fost avizate de către Comitetele de Bazin. În concordanță cu cerințele Directivei Cadru Apă, în 22 decembrie 2009, Planul Național de Management este publicat pe website-ul Administrației Naționale „Apele Române”.

Planul Național de Management aferent porțiunii naționale a bazinului hidrografic internațional al fluviului Dunărea, sinteza a Planurilor de Management la nivel de bazine/spații hidrografice, a urmat procedura de evaluare strategică de mediu (SEA), în concordanță cu cerințele Directivei 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (transpusă prin H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe), în vederea aprobării prin Hotărare de Guvern.

Totodată, după elaborarea la 22 decembrie 2009 a Planului Național de Management și a Planurilor de Management la nivel de bazine/spații hidrografice, o serie de autorități ale administrației publice centrale, autorități administrative autonome sau alte autorități publice și-au schimbat în mod oficial denumirea.

6. STUDIU DE CAZ: BAZINUL HIDROGRAFIC BUZĂU – IALOMIȚA

6.1. Prezentare generală baraj Paltinu

Barajul Paltinu , amplasat pe râul Doftana la 17 km amonte de vărsarea în râul Prahva (măsurat pe talveg), face parte din amenajarea complexă a bazinului Prahova – Ialomița , a fost construit în perioada 1966-1970 și a beneficiat de lucrări de reabilitare între anii 1976-1986 .

Principalele scopuri :

alimentarea cu apă potabilă și industrială a unor localități din jud.Prahova;

atenuarea undelor de viitură;

producerea de energie electrică;

irigații;

pescuit sportiv;

agrement;

Barajul Paltinu este un baraj de beton , dublu arc cu rost perimetral și aripă parabolică de închidere. Secțiunea în care a fost amplasat barajul prezintă o importantă asimetrie geologică ( gresii, șisturi argiloase și argilo-grezoase ) și morfologică determinată de prezența terasei de pe malul stâng . Soluția agreeată a fost cea de baraj în dublu arc cu rost perimetral legat de malul stâng de o aripă parabolică . Soluția de rost perimetral a fost acceptată pentru a realiza simetria geometrică a construcției și pentru reducerea asimetriei condițiilor geologice pe ambele maluri .

Barajul central este constituit din 27 de ploturi ; el este străbătut de o serie de galerii:

galeria perimetrală localizată exact pe rostul perimetral este in principal o galeria de injecții și observații vizuale;

4 galerii de vizitare – pentru măsuratori , observații dar și pentru (re) injectarea rosturilor;

2 galerii de drenaj pe malul stăng.

Caracteritici tehnice

Principalele caracteristici tehnice :

înaltimea maximă: 108 m;

lungimea coronamentului: 460 m;

lățimea coronamentului: 6 m;

lățimea maximă la bază: 16 m;

lățimea soclului: 24 m;

volumul util: 53.6 mil.m3;

volumul de beton baraj: 300.000 m3;

Construcția barajului a generat apariția acumulării Paltinu cu urmatorii afluenti :

-Doftana- afluent principal (80% din aport )

-Păltinoasa

-Secăria

Uvraje ( descărcători )

Capacitățile de evacuare a apei :

uzina hidroelectrică (debit maxim evacuat : 15 m3/s);

golirea de fund nr.1 – vane fluture (20 m3/s);

golirea de fund nr.2 – vane plane in carcasă (50 m3/s);

golirea de semiadincime – vane plane in puț umed (180 m3/s);

descărcător de ape mari tip pâlnie deversoare.

Toate uvrajele sunt funcționale și sunt utilizate în funcție de regimul de explotare și de necesitățile din aval .

Punerea sub sarcină

Punerea sub sarcină s-a realizat eșalonat cu paliere de așteptare pentru a se analiza starea de solicitări și pentru acomodarea construcției la aceste solicitări . Astfel atingerea NNR s-a realizat in 1995 când s-a constatat o bună comportare .

Urmărirea comportării construcției

Barajul Paltinu este o construcție de categorie B ( de importanță deosebită ) conform legislației din România , astfel este supus unei urmăriri speciale , la nivelul colectivului de la baraj , în institute de specialitate și în final de către Comisia UCC din cadrul Administrației Naționale “Apele Române” .

In cadrul acestui sistem sunt urmărite diverse fenomene precum :

deformațiile rocii;

deplasările absolute și relative ale structurii de beton;

evoluția rosturilor;

debitele infiltrate și drenate;

starea de eforturi și temperaturi din beton;

fenomene seismice (barajul se afla într-o zona cu seismicitate mare la 90 km.de zona epicentrala Vrancea);

observatii vizuale – foarte importante (70% din evenimentele la constructiile hidrotehnice au fost determinate prin observații vizuale);

Prin acestă activitate se preântâmpină apariția unor evenimente , accidente sau se stopează acestea în faza inițială . Urmarirea se realizează pe baza modelelor statistice de comportament.

Factorii exteriori ce acționeaza asupra construcției sunt :

temperatura mediului;

presiunea hidrostatică;

radiația solară;

seismele;

Construcția barajului și apariția lacului au determinat modificarea ecosistemului , pe de o parte dar și îmbunătățirea acestuia:

amplificarea potențialului ecologic și al peisajului zonei;

apariția de noi populații de plante și animale;

Lacul are caracter oligotrof-mezotrof deoarece cantitatea de biomasă ( fitoplancton și zooplancton) este mică.

In prezent barajul se comportă normal și în consecință poate fi exploatat în continuare fără restricții speciale.

Fig. 6.1.1 Plan de situație baraj Paltinu

Fig. 6.1. Secțiune baraj Paltinu

6.2. Sistemul de supraveghere

6.2.1. Obiectivele sistemului de supraveghere

Sistemul de supraveghere este conceput pentru măsurarea următorilor parametrii:

Factori externi: nivelul apei în lac, temperatura aerului, precipitații, ore de funcționare a descărcărilor (turbine CHE, goliri de fund, deversor);

Deplasări ale barajului

Deplasări relative ale coronamentului măsurate cu penduli. Sistemul de măsură permite determinarea numai a deplasărilor in plan,dupa cele două direcții corespunzătoare axelor barajului ( nu și a deplasărilor pe vertical): radial și tangențial;

Deplasări în roca de fundație,măsurate cu ajutorul rocmetrelor;

Deplasări relative ale rosturilor permanente și ale fisurilor cu ajutorul deformetrelor;

Deplasări absolute măsurate geodezic;

Temperaturi, eforturi și deformații în betonul barajului măsurate cu ajutorul unor traductori amplasați în ploturile barajului și în diverse câmpuri de măsură.

Infiltrații prin măsurarea debitelor drenate și a nivelurlor piezometrice din forajele de la piciorul aval al barajului;

Mișcări seismice măsurate cu ajutorul unor stații seismice tip SMA-1 și Hemving Braun.

Fig. 6.2.1. Seismograf tip SMA-1

6.2.2. Instalațiile și aparatura de măsurare pentru solicitările exterioare

Nivelul in lac măsurat cu miră;

Temperatura aerului măsurat cu un termometru;

Precipitațiile măsurate cu pluviometru;

Solicitări seismice măsurate cu 1 seismograf și 4 accelerometre;

Colmatarea acumulării măsurate prin ridicări batimetrice periodice.

6.2.3. Instalațiile și aparatura de măsurare pentru urmărirea lucrărilor de barare și a fundației acestora

Sistemul de dispozitive instalate pentru urmărirea comportării barajului este organizat pe o rețea de arce și console. Sunt urmărite consolele reprezentate de ploturile: 4,9,13,17,21, și 31. Aceste ploturi sunt alese simetric față de axul de simetrie al cupolei centrale. Măsuratorile de deplasări se fac cu ajutorul pendulilor în cele 4 galerii de vizitare care străbat corpul barajului la cotele 570, 590 610 și 630 mdM.

Tipurile de dispozitive de măsura instalate pentru urmărirea barajului Paltinu sunt următoarele:

Deplasari:

Deplasări absolute → rețea de microtriangulație;

Structură față de fundație → penduli direcți și inverși;

Fundație → rocmetre;

Rosturi și fisuri → deformetre;

Consolidare mal stâng → lanț Kern + foraje înclinometrice + rocmetre;

Temperaturi, eforturi și deformații:

Rostul perimetral

eforturi totale → capsule tensiometrice;

deschideri rosti → fleximetre;

Corpul baraului

Temperaturi → teletermometre;

Deformații → extensimetre;

Infiltrații:

Debite drenate și infiltrate → puncte de colectare a unor debite totale;

Niveluri piezometrice → foraje piezometrice;

Mișcări seismice → stații seismice.

Principalul sistem de măsură este reprezentat de măsurătorile de deplasări relative realizat cu ajutorul pendulilor direcți și inverși montați în ploturile 0, 9, 13, 17, 21 și 30. Toate deplasările măsurate la penduli sunt exprimate față de coordonatele proprii barajului, adică după direcțiile radiale și tangențiale. Pentru a urmării deplasările rocii de fundație, rocmetrele sunt amplasate, în general, în planul radial, înclinate la 45° față de verticală, spre amonte sau spre aval. S-a acordat o atenție specială urmăririi deplasărilor plotului "0", de pe versantul drept, unde sunt amplasate un pendul invers, un rocmetru vertical și unul orizontal pe direcția tangențială.

Debitele infiltrate sau drenate sunt măsurate atât sub formă de debite individuale măsurate la fiecare punct de colectare, cât și sub formă de debite totale pentru anumite sectoare de baraj, galerii de drenaj etc.

Aparatura telemetrică fabricată de firma Galileo – Italia, folosește traductoare cu coardă vibrantă, cu ascilații amortizate. Ea permite urmărirea deplasărilor, a temperaturilor și a deformațiilor betonului în corpul barajului, a eforturilor totale și a deplasărilor în rostul perimetral, a temperaturilor și deformațiilor în structura centrală și în aripa parabolică. Citirea traductoarelor se face centralizat în casa AMC situată aval de baraj, pe terasa de pe versantul stâng. În prezent citirea se face prin măsurarea frecvenței de oscilație cu un instrument nou la care s-a făcut verificarea corespondenței cu măsurătorile anterioare făcute cu centrala GALILEO.

Câmpurile de măsură sunt amplasate după o rețea de arce și console. Consolele de amplasare a câmpurilor de măsură sunt cele corespunzătoare ploturilor în care sunt amplasați și pendulii.Arcele sunt amplasate pe verticală, în intervalele dintre galeriile de vizitare, adică la cotele: 580, 600, 620 și 640.

Totalul traductorilor în funcțiune la începutul anului 1998 era de 226 față de 285 montați inițial. Situația este foarte bună, dacă ne gândim că respectivii traductori au peste 35 de ani de funcționare. Schimbarea sistemului de măsură la traductorii electrici face necesară o nouă verificare a numărului de traductori în funcțiune în present, a rezistenței circuitelor de legătură etc.

Mișcările seismice sunt înregistrate cu ajutorul a 4 accelerometre tip SMA-1 care se declanșează la cutremure ce depășesc intensitatea de 4 MKS. Acestea sunt amplasate la:

casa vanelor de la golirea de fund nr. 1;

plot 21 – cota 630 mdM;

plot 13 – cota 610 mdM;

culee mal stâng.

De asemenea în dotare există și un seismograf de mare sensibilitate, de tip Hemving Braun, cu înregistrare permanentă, montat în casa AMC.

6.2.4. Modificările survenite în alcătuirea sistemului de supraveghere

Măsurările luate pentru reabilitarea barajului după accidentul din 1974 au cuprins și o serie de completări ale sistemului de supraveghere. S-au montat: rocmetre, fisurometre, penduli inverși, foraje înclinometrice, aparatură seismică si măsurători de debite drenate. O parte dintre aceste dispozitive de măsură au intrat în programul normal de urmărire: rocmetre, penduli inverși exterior, fisurometre. Alte dispozitive de măsură au fost instalate pentru a avea o posibilitate de control a mișcării din zona versantului stâng în cazul în care măsurătorile din programul normal indică apariția unor astfel de mișcări: foraje înclinometrice, bolțuri pentru măsurarea deplasărilor cu lanț Kern. La aceste dispozitive s-au făcut măsurători inițiale și în prezent ar trebui să se facă măsurători de verificare pentru a vedea în ce măsură se poate conta în continuare pe capacitatea lor de a furniza informații.

În decursul timpului s-au făcut unele încercări de automatizare a măsurătorilor la traductoarele electroacustice montate în corpul barajului. Pentru aceasta s-au montat cutii ECAROM pentru baleierea automată a punctelor de măsură. Aceste dispozitive au devenit total depășite și au fost demontate. A fost schimbat aparatul de efectuare a citirilor la aceste traductoare cu un aparat nou care măsoară direct frecvența, o afișează digital și stochează rezultatul pe memorie magnetică ce poate fi descărcată direct în memoria calculatorului. Din cauză că nu toate traductoarele răspund corespunzător la aceste măsurători este necesar un control al legăturilor electrice dintre cutiile terminale din galerii și casa AMC.

În decursul timpului s-au constatat defecțiuni la pendulii exteriori de la ploturile 4 și 30, defecțiuni care s-au remediat.

6.3. Securitatea zonei

6.3.1 Regimuri de exploatare caracteristice

Pe baza datelor hidrometeorologice și de exploatare concrete, respective:

prognoze și avertizări;

nivelul (volumul) apei în lac;

debitul afluent în acumulare;

debitul necesar folosințelor;

debitul minim necesar a fi asigurat în albie aval de baraj;

temperatura aerului;

cantitatea de precipitații căzute în bazin;

rezultatele măsurătorilor a.m.c.

colectate la dispeceratul central al S.G.A. Prahova și în conformitate cu prevederile graficului dispecer, ale programelor lunare de exploatare, ale planului de secetă și ale planurilor de apărare și de avertizare-alarmare, conducerea S.G.A.Prahova stabilește decizia privind regimul de funcționare al acumulării Paltinu.

Decizia privind funcționarea acumulării Paltinu în regim de ape medii, în regim de ape mici și deficitare, în situații de îngheț sau de poluări accidentale, prin dispeceratul central al S.G.A.Prahova, va fi comunicată conducerii formației de exploatare de la barajul Paltinu pentru aplicarea măsurilor necesare, precum și la dispeceratul bazinal al D.A.Ialomița Buzău, spre informare.

Având în vedere că acțiunea de apărare împotriva inundațiilor se desfășoară în mod unitar la nivelul întregului bazin hidrografic laiomita și că exploatarea acumulării Paltinu influențează funcționarea altor lucrări hidrotehnice din bazin, atunci când se constată că parametrii hidrologici caracterizează regimul de funcționare la ape mari va fi informat imediat dispeceratul bazinal, iar deciziile de funcționare ale acumulării Paltinu vor fi aprobate de conducerea D.A.lalomita Buzău.

În acest caz, dispecerul de serviciu de la S.G.A.Prahova va transmite datele concrete de exploatare și eventual propuneri de decizie la dispeceratul bazinal al D.A.lalomita Buzău.

În exploatarea acumulării Paltinu, funcție de condițiile hidrometeorologice din bazin, de cerințele folosintelor, de starea tehnică și de funcționare a lucrării, a instrucțiunilor proiectantului se iau în considerare următoarele regimuri caracteristice:

1. Regim normal de exploatare — ape medii ;

2. Regim de exploatare de ape mici sau deficitare ;

3. Regim de exploatare în perioadele de îngheț ;

4. Regim de exploatare Ia ape mari

Se are în vedere faptul că funcțiunea principala a acumulării este alimentarea cu apă a folosintelor din aval (populație, industrie) și se ține cont de caracterul neregulat al afluxului de apă în lac.

6.3.2. Descrierea sistemului de supraveghere

Pentru supravegherea în timp a comportării barajului Paltinu, se efectuează măsurători la aparatura de măsură și control montată, respectând cu mare strictețe programul stabilit de proiectant.

Principalele fenomene urmărite sunt:

Parametrii cu rol deosebit pentru caracterizarea comportării barajului Paltinu sunt deplasările măsurate cu ajutorul pendulilor, precum și debitele infiltrate sau drenate.

6.3.3.Descrierea sistemului de supraveghere

Instalații și aparatura de măsurare a parametrilor meteorologici și hidrologici pentru solocitări exterioare:

Nivelul apei în biefu → amonte:

Miră pe puțul deversor

Miră pe baraj

Nivelul apei în biefu → aval:

precipitații: post pluviometrci baraj Paltinu;

temperatura aerului: termometru ordinar

miră în zona podului Valea Corneanu

aparatură seismică: 1 stație seismică Herwing Braun

4 accelerometre Kinemetrics

colmatarea lacului: ridicări baltimetric

b) Observațiile vizuale se referă la:

1. starea betonului pe paramentul aval și amonte (exfolieri, desprinderi, degradări);

2. alunecările de teren pe versanți, în cuveta lacului și aval de baraj (eroziuni, căderi pietre);

3. starea infiltrațiilor și a galeriilor;

4. aspectele calității apei;

5. stearea aparaturii de măsură și control;

6. starea tehnică a echipamentului și funcționarea descărcătorilor;

7. apariția de izvoare;

8. infitrația prin rostul 7-8 și în special în perioada iernii când gheața se formează pe pasarelele situate sub aceste curgeri de apă;

9. înghețarea suprafeței apei pe perioada iernii;

10. prezența plutitorilor la suprafața apei

c). Dispozitive și aparatură de măsurare pentru supravegherea unor lucrări anexe din cadrul amenajării

Pentru supravegherea comportării lucrărilor anexe din cadrul amenajării (clădire a.m.c., clădire UHE, platforms UHE, trepte contrafort și de protecție) se utilizează rețeaua geodezică complexă alcătuită din 162 de puncte nivelitice și 74 de puncte planimetrice.

În situații excepționale ( seism de mare intensitate, accident, etc) măsurătorile geodezice se efectuează ori de câte ori este nevoie. În situații normale de exploatare aceste măsurători se efectuează o dată pe an de un institut de specialitate.

Se efctuează observații vizuale zilnice și săptămânale asupra conctrucțiilor anexe din cadrul amenajării de către personalul de exploatare de la barajul Paltinu.

Cea mai mare parte a aparatelor și dispozitivelor de măsură rnontate sunt încă în stare de funcționare.

Sistemul de măsurare de la traductorii cu coardă vibrantă a fost înlocuit. Sistemul de măsură EXT 98 realizat de COMTECH este un sistem specializat pentru măsurarea eforturilor, deformațiilor, temperaturilor și deplasărilor în interiorul barajelor folosind traductorii cu coardă vibrantă cu oscilații amortizate, înglobați de la construcția lucrării. El este un aparat portabil care permite măsurarea concomitentă a unei frecvențe (pentru determinarea deformației) și a unei rezistențe electrice (pentru determinarea temperaturii).

Rezultatul este afișat și înmagazinat pe suport magnetic de unde poate fi preluat pentru prelucrări primare direct de către un calculator. Sistemul de măsură a fost fabricat special pentru barajul Paltinu, pentru măsurători la traductorii de fabricație GALILEO.

În present datele nu sunt introduse automat în calculator, astfel încât ele vor fi introduse manual și prelucrate.

d). Cadrul general al instrucțiunilor de exploatare și întreținere pentru aparatele de măsură, dispozitivele și instalațiile utilizate pentru supravegherea lucrării

Descrierea detaliată a dispozitivelor a.m.c. sursele de erori, modul de efectuare al măsurătorilor, întreținerea curentă a aparaturii, modul de verificare și de înlăturare a acestora, verificările metrologice necesare se află în cărțile tehnice ale aparatelor și în dosarul de verificări metrologice a.m.c. existente la barajul Paltinu.

e). Modul de prelucrare primară a rezultatelor

Valorile obținute în urma efectuării calculelor necesare în ceeace privește prelucrarea primară, se compară cu rezultatele măsurătorilor anterioare pe categorii de aparate. Astfel :

La debitele infiltare și drenate se urmărește ca variația valorilor între două măsurători să nu depășească valoarea de 100 cm3/s;

La penduli și rocmetre se verifică încadrarea valorii în ecartul stabilit de proiectant prin modelul statistic, grafice existente în "Prelucrarea observațiilor a.m.c. pe anul 1999";

La celelalte tipuri de aparate se verifică dacă rezultatele măsurătorilor sunt în limitele de variație anterioare ( deformetre 250-500 mm, aparatură telemetrică, fisurometre).

În cazul în care se constată că valorile normale menționate mai sus au fost depășite, se trece la o frecvență sporită a măsurătorilor, se refac și măsurătorile la aparatele din imediata vecinătate și se consultă proiectantul lucrării.

6.3.4. Criteriile de avertizare pentru încadrarea în situații excepționale : alertă și pericol, atenție

Situația normală se referă la valorile normale ale solicitărilor, la corecta funcționare a tuturor elementelor ce alcătuiesc amenajarea și un răspuns al construcției la solicitări previzibile.

Orice abatere de la aceste condiții conduce la instituirea unei situații excepționale. În funcție de gravitatea abaterii de la situația normală și de gradul de risc rezultă :

– starea de alertă se declanșează la sesizarea unor fenomene care ar putea

constitui un pericol pentru zona aval a acumulării;

– starea de atenție care înseamnă abaterea de la parametrii normali fără a pune

în pericol siguranță lucrării;

– starea de pericol este declanșată la apariția evacuării unor debite ce determină

inundarea zonei aval sau pericol de avariere sau rupere a barajului.

Criteriile de avertizare nu pot fi date sub formă de valori limită pentru toate nivelele de avertizare și pentru toți parametrii măsurați. O importanță deosebită o are intrarea în starea de atenție ori de câte ori acest lucru devine necesar, chiar și numai pentru colectarea de date suplimentare necesare pentru analiza comportării lucrărilor. Cu toate acestea, valorile maxime înregistrate în perioada 1991-1998 constituie limite pentru debitele infiltrate sau drenate colectate în fiecare punct :

mal drept – trepte cotrafort → 559 cm3/s

trepte coborâre → 80 cm3/s

mal stâng – galeria inferioară de drenaj → 1000 cm3/s

– galeria superioară de drenaj → 500 cm3/s

– trepte contrafort → 404 cm3/s

– trepte coborâre → 180 cm3/s

galeria perimetrală →1548 cm3/s

galerie falie (F3) mal stâng → 241 cm3/s

platforma CHE → 313 cm3/s

● TOTAL → 3404 cm³̸s

Debitele infiltrate în barajul Paltinu în intervalul 1991 – 2008 sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 6.3.5. Debite infiltrate în barajul Paltinu

Fig. 6.3.5. Debitul total infiltrat în barajul Paltinu

Se intră în starea de atenție în următoarele situații :

Solicitări deosebite ale barajului, respectiv :

variație a nivelului peste 5 m în intervalul dintre două citiri conform frecvenței normale de la aparatul respectiv;

nivel în acumulare situat peste cota 645 mdM sau sub cota 600 mdM;

temperaturi excesive, respectiv medii zilnice sub —10° C sau peste 25° C;

variații ale nivelului apei în lac superioare la 1 m/zi ;

precipitații peste 40 mm/24 h;

seism cu intensitate peste 4 MKS.

Se impun măsurători suplimentare ori de câte ori în intervalul dintre două măsurători, efectuate conform frecvenței normale, nivelul apei în lac variază cu mai mult de 5 m sau când variația zilnică a nivelului apei este mai mare de 1 m.

La sesizarea unor fenomene ce pun în pericol zona aval se declanșează starea de alertă, situație în care se impune aplicarea unor măsuri speciale ( golirea partială a acumulării, măsuri constructive, etc) ce depășesc puterea de decizie a personalului de la barajul Paltinu si sunt anunțați în ordine :

șef formație;

discpeceratul S.G.A. Prahova;

conducerea S.G.A. Prahova;

proiectantul lucrării;

dispeceratul bazinal.

6.3.5.Frecvența observațiilor pentru situație normal sau excepțională de exploatare

În funcție de comportarea barajului Paltinu, de contribuția pe care o au diferiți parametrii măsurați, de programul de exploatare, frecvența măsurătorilor a.m.c. a fost modificată în decursul timpului ce a trecut de la punerea în funcțiune a barajului și acumulării Paltinu.

Frecvența actuală a măsurătorilor, atât pentru situația normală cât și pentru cea excepțională este următoarea :

Dacă atunci când se efectuează măsurătorile, personalul a.m.c. semnalează un fenomen atipic, se va trece imediat la repetarea măsurătorilor pentru a obține elemente suplimentarea în vederea elucidării situației. În funcție de rezultatele măsurătorilor făcute, se instituie starea excepțională și se trece la un program de măsurători cu frecvență sporită integral sau doar pentru o parte dintre observații și măsurători.

Persoana care se ocupă cu supravegherea trebuie să aprecieze necesitatea trecerii la o frecvență sporită, superioară celei din tabel, ori de câte ori evoluția parametrilor măsurați impune acest lucru.

6.3.6. Evidența și stocarea rezultatelor

Rezultatele măsurătorilor a.m.c. sunt păstrate pe un suport magnetic și sunt stocate în caietele de măsurători pentru fiecare tip de aparat existent la barajul Paltinu. Apoi pot fi preluate direct de către un calculator și sunt completate diagramele necesare prin programele stocate în calculator.

Datele sunt introduse în calculator manual, dar în viitor acest lucru se va efectua automat, vor fi create și completate bazele de date cu măsurătorile in curs, vor fi create grafice de evoluție în timp pentru fiecare măsurătoare pentru a urmării mai bine eventualele erori.

6.3.7. Sistemul de măsurare a datelor hidrometeorologice

Sistemul informațional hidrometeorologic constă în observarea, prelucrarea și înregistrarea datelor hidrologice periculoase și meteorologice, precum și transmiterea lor, a factorilor implicați în acțiunea de apărare, în vederea luării deciziilor și stabilirii măsurilor necesare.

Pentru fundamentarea deciziilor se folosesc :

Manevrele de exploatare de la barajul Paltinu care au ca effect modificarea regimului natural de curgere;

Procedeele de prognoză pentru a se asigura anticiparea fenomenelor periculoase ce se pot produce;

Datele din rețeaua hidrometeorologică.

În consecință, din bazinul hidrografic al râului Doftana, cu o suprafață de 334 km² în secțiunea baraj Paltinu, sunt preluate următoarele informații:

În afara stației hidrometrice Teșila, din rețeaua hidrologică de bază și a postului pluviometric Trăisteni, cuprins în rețeaua pluviometrică a INMHGA, celelalte puncte de măsură sunt ale rețelei proprii de exploatare a S.G.A. Prahova.

Datele obținute de la rețeaua hidrometeorologică, unde se adaugă și o serie de informații privind calitatea apei (privind feomenele de poluare accidentală) și urmărirea comportării construcțiilor (măsurători și observații a.m.c.) constituie informațiie de bază pe care se fundamentează decizia de exploatare.

Conform diagramei de relații colectarea acestor informații se face la dispeceratul S.G.A. Prahova astfel :

cu frecvența orară se urmărește nivelul apei în lacul Paltinu;

cu frecvența orară sunt urmărite datele de exploatare privind asigurarea debitelor necesare folosințelor alimentare din acumularea Paltinu;

de 2 ori/zi pentru datele hidrometeorologice, în condiții normale;

În cadrul sistemului informațional, în situația unei exploatări normale, formația Paltinu are următoarele atribuții :

informează zilnic asupra situației concrete de exploatare a barajului Paltinu participând la elaborarea deciziilor de exploatare;

execută dispozițiile de manevră;

primeste deciziile si dispozițiile de manevră de la dispeceratul central al S.G.A. Prahova;

urmărește aplicarea deciziei și execuția manevrelor prin personalul de exploatare al barajului Paltinu;

urmărește evoluția parametrilor hidrometeorologici și informează dispecerul central al S.G.A. Prahova asupra modificărilor înregistrate, în vederea modificării deciziilor stabilite anterior;

informează dispeceratul central al S.G.A. Prahova asupra execuției manevrelor conform dispozițiilor primate.

În situația de ape mici și deficite sau poluări accidentale, dispeceratul S.G.A. Prahova ia măsuri de diminuare a debitelor de apă tratată sau de întrerupere a alimentării cu apă a populației și de livrare a debitelor către industrie, în măsura în care acest lucru este posibil și informează beneficiarii asupra posibilității de introducere a restricțiilor în alimentarea cu apă a acestora.

În caz de ape marl sau evacuări de debite din acumularea Paltinu ce depășesc capacitatea de transport a albiei în aval dispeceratul S.G.A. Prahova alertează urgent comisiile locale de apărare și obiectivele social-economice din aval asupra pericolului. Colectarea datelor hidrometeorologice și de exploatare se face cu frecvența orară.

Dacă legătura cu dispeceratul central al S.G.A.Prahova nu este posibilă, conducerea formației Paltinu colectează, analizează și înregistrează informațiile primite în registrul de tură, stabilește deciziile adecvate și ia măsurile ce se impun. După reluarea legăturii cu dispeceratul central al S.G.A.Prahova, comunică situația concretă și informează asupra măsurilor luate.

În situații excepționale (ape mari, secetă, îngheț, seisme, poluări accidentale) S.H.Paltinu-Voila și S.G.A.Prahova colaborează .după caz, cu organele locale , cu Comisia Județeană de Apărare Împotriva lnundatiilor și Dezastrelor (CJSU), precum și cu Agenția de Protecția Mediului Ploiești.

Pragurile critice la posturile pluviometrice din bazinul de recepție al acumulării Paltinu în caz de precipitații :

Meteor roșu → 25 l/mp într-o oră (sunt precipitații ce pot produce creșteri bruște de nivel, curgeri intense de strat de apă pe versanți);

Agravare → 25 l/mp în 6 ore și mai puțin;

Avertizare → 15 l/mp în 3 ore și mai puțin.

Praguri critice la stațiile hidrometrice din bazinul de recepție al acumulării Paltinu :

Istoriul datelor hidrometeorologice ale acumulării Paltinu este prezentat în tabelul următor:

Solicitări exterioare baraj Paltinu din anul 2013:

Fig. 6.3.7. Nivelul apei în lacul Paltinu

6.4. Sistemul de avertizare – alarmare

Barajul Paltinu a fost prevăzut cu un sistem de avertizare – alarmare a localităților si a obiectivelor din aval, în caz de accident la baraj sau situații deosebite.

Sistemul de avertizare – alarmare sonoră existent în Valea Doftanei aval de barajul Paltinu este alcătuit din sirene de 5,5 KV cu raza de acțiune de 500 – 800 m, și sirene de 3 KV.

Aceste sirene sunt amplasate în următoarele locuri :

BAC Lunca Mare;

Baraj Paltinu;

Gara CFR Telega;

S.I.L. Telega;

Consiliul local Florești;

S.C."Victoria"S.A. Florești;

Consiliul local Brănești.

Alimentarea cu energie electrică se face prin PT 6/0,4 KV – 400 KVA, iar ca sursă de rezervă este PT 20/0,4 KV – 250 KVA.

În caz de avarie în sistemul de alimentare cu energie electrică, se utilizează un grup electrogen de 0,4 KV – 38 KVA. Pentru menținerea parametrilor necesari unei bune utilizări în caz de necesitate, grupul electrogen va fi pus în stare de funcționare zilnic, timp de 15 minute, fară cuplare la rețea.

Sistemul de avertizare – alarmare se declanșează în situații de excepție constatate prin observații și măsurători, cum ar fi :

măsurători la aparatura de măsură și control cu depășirea pragurilor critice stabilite de proiectant;

debite afluente în lac, înregistrate la stația hidrometrică Teșila, care depășesc capacitatea de evacuare a uvrajelor de la barajul Paltinu;

nivelul apei în lacul Paltinu, citit la miră de la barajul Paltinu, care depășește cota 649,00 mdM;

efectuarea de manevre care determină debite catastrofale în aval;

accident la baraj (deplasări, dislocări, fisuri, crăpături, ruperi, blocare vane);

apariția de izvoare,

seisme;

alunecări de teren în zona cuvetei lacului.

Conform planului de avertizare – alarmare, în funcție de gravitatea situației constatate (depășirea pragurilor critice, depășirea nivelului maxim de exploatare, inundații catastrofale, etc.) decizia de declanșare a stării de atenție o are personalul de exploatare de la barajul Paltinu. Acesta are ca sarcină intensificarea programului de observare și măsurare a fenomenelor respective, refacerea setului de măsurători la a.m.c., verificarea legăturilor telefonice, telex și radiotelefon, anunțarea șefului de sistem și a dispeceratului central al S.G.A.Prahova.

La intrarea în starea de alarmă se anunță conducerea Direcției Apelor Ialomița Buzău, Comisia Județeană pentru Situații de Urgență, CCAIIFMPACH.

La declanșarea stării de alertă este anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență, comandamentele locale de apărare conform "Planului de apărare", se verifică starea de funcționare a sistemului de avertizare sonoră, a surselor de alimentare cu energie electrică (de serviciu și de rezervă), se solicită aprobări pentru efectuarea golirii preventive a acumulării.

După consultarea cu Comisia Județeană pentru Situații de Urgență și cu conducerea Direcției Apelor Ialomța Buzău se declanșează sistemul de avertizare sonoră și se iau măsuri de evacuare a populației și bunurilor din zona aval.

Comanda de punere în funcțiune a sirenelor de alarmare a populatiei o dă Comisia Județeană pentru Situații de Urgență a județului Prahova care anunță și Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județul Ialomița.

Conform "Studiului de inundabilitate în caz de accident la baraj" zonarea văii Doftana se face astfel :

Zona 1 – este o zonă de maxim pericol care va fi afectată în prima oră, care cuprinde toată Valea Doftanei aval de la barajul Paltinu până la vărsare și râul Prahova până în zona localității Florești. Prima dată alarma sonoră dă semnalul de evacuare a populației din zona inundabilă din aval, apoi sunt încetate procesele tehnologice la unitățile economice din aval ( SIL Telega, Stația de tratare Voila), se iau măsuri de salvare a populației și bunurilor, de aprovizionare a populației cu alimente, apă, bunuri de consum necesare, mijloace de iluminat, de încălzit, se iau măsuri de prim ajutor, etc.

Zona a 2–a – este o zonă afectată după prima oră, care cuprinde valea râului Prahova aval de localitatea Florești, zonă în care este situat barajul de priză Nedelea.

Localitățile și obiectivele social economice din aval de barajul Paltinu ce pot fi afectate în caz de avarii la instalațiile hidromecanice aferente lucrării, fenomene meteorologice periculase, inundații catastrofale și accidente la baraj, sunt :

Com. Brebu;

Com. Telega;

Com. Câmpina;

Com. Șotriile, sat Lunca Mare;

Com. Bănești;

Com. Poiana Câmpina, sat Bobolia;

S.I.L. Telega;

Gara CFR Telega;

Stația de tratare a apei Voila;

Stația de tratare a RAGCL pentru oraș Câmpina;

Baraj Nedelea.

Comisiile locale de apărare și conducerile obiectivelor social – economice avertizate vor lua măsurile necesare pentru protejarea populației și a bunurilor și vor acționa în conformitate cu prevederile planurilor de apărare și de avertizare – alarmare în viguare.

6.4.1.Exploatarea în situații de îngheț

Perioada de iarnă începe odată cu intensificarea fenomenelor de iarnă ( gheață la mal, pod de gheață, etc) și încetează odată cu dispariția acestora. Instalarea fenomenelor de iarnă este determinată de temperatura aerului de minus 10 grade Celsius înregistrată timp de 7 zile consecutiv (gheață la mal, pod de gheață). Grosimea stratului de gheață la suprafața lacului este de minim 5 cm.

Măsurile care se iau în vedere au ca scop principal asigurarea condițiilor pentru stocarea unor volume de apă corespunzătoare care să asigure toți consumatorii și folosințele din aval, dependente de rezerva de apă din acumularea Paltinu.

În tabelul următor se prezintă principalele măsuri ce se vor lua în prima parte a perioadei de timp, respectiv luna noiembrie cât și pe parcursul întregii perioade ( noiembrie – martie) pentru explatarea și întreținerea lucrarilor, urmărirea și supravegherea lor.

Date de bază și informații furnizate dispeceratului de către personalul operativ de exploatare :

Grosimea stratului de gheață pe lac;

Grosimea stratului de zăpadă;

Temperatura aerului;

Debitul necesar asigurării folosințelor;

Debitul afluent în acumulare;

Nivelul apei în lac;

Alți parametrii ai acumulării.

La dispecerat sunt adunate informații privind fenomenele specifice de iarnă existente pe lac și în bazinul de recepție ( pod de gheață, gheață la mal, starea podului de gheață, apariția zaiului, prezența sloiurilor, blocaje, etc.).

6.5. Factorul de mediu – Apă

6.5.1. Regimul hidrologic

Bazinul hidrografic al râului Doftana are o suprafață de 334 km² până în secțiunea barajului Paltinu.

Stația hidrometrică Teșila controlează aportul de apă al râului Doftana pentru o suprafață de bazin hidrografic de 229 km².

În lacul de acumulare se varsă pe partea dreaptă pârâul Secăria având suprafața bazinului hidrografic de 16 km², iar pe partea stângă se varsă pârâul Păltinoasa cu o suprafața a bazinului hidrografic de 19 km². Aportul în lac al acestor afluenți este necontrolat.

Figură 6.5.1. Rețeaua hidrografică a Doftanei superioare

Debitele medii lunare multianuale afluente în lac în regim natural în intervalul 1960 – 2000:

Q Teșila x1,90= Q afluent

Fig. 6.5.2. Debitul mediu anual în regim natural

Debitul mediu lunar multiannual în secțiunea barajului Paltinu, prelucrat de INMH București pentru perioada 1952 – 1999 ( QPaltinu = 1,09 x QTeșila) este :

– mc/s –

Debitul minim lunar afluent în lacul Paltinu variază între 0,1 mc/s ( nov.1989) și 9,20 mc/s (apr. 1973).

Media anuală a debitului minim este cuprinsă între 0,413 mc/s (1990) și 3,57 mc/s (1980). Debitul mediu minim multianual pentru perioada 1973 – 1999 de la punerea în funcțiune a acumulării Paltinu până în prezent este de 2,0 mc/s.

Debitele medii minime lunare înregistrate la stația hidrometrică Teșila pentru perioada 1971 – 1999 sunt următoarele :

– mc/s –

În luna aprilie, datorită viiturilor provenite din topirea zăpezilor, este înregistrată cea mai mare valoare medie lunară multianuală de 3,92 mc/s, iar cea mai mică valoare 1,11 mc/s este înregistrată în luna ianuarie din cauza fenomenelor de iarnă.

Unda teoretică de viitură cu asigurare de 1 % în secțiunea baraj Paltinu, conform "Studiului hidrologic privind scurgerea maximă" elaborat de INMH București în anul 1992 are următoarele caracteristici :

Timp de creștere → 10 ore

Timp total → 48 ore

Volum total → 22,5 mil.mc.

Debit maxim → 435 mc/s

Coeficient de formă → 0,30.

Anual se înregistrează una sau două viituri importante fie în perioada de iarnă când temperaturile aerului sunt pozitive, prin topirea stratului de zăpadă căzut anterior asociată cu precipitațiile (decembrie, ianuarie), fie în perioada topirii zăpezilor (primavara) din precipitațiile abundente căzute vara (iulie – august).

Cea mai mare viitură înregistrată de la punerea în funcțiune a acumulării Paltinu (1971 – 1999) a avut loc în perioada 20 – 22 iulie 1994.

Caracteristicile acestei viituri au fost următoarele :

Volum total → 4,646 mil.mc.

Timp total → 32 ore

Timp de creștere → 9 ore

Debit maxim afluent → 233,0 mc/s

Nivel maxim atins în lac în timpul viiturii → 640,00 mdM.

În timpul viiturii a fost evacuat din acumularea Paltinu un volum total de 1,836 mil.mc. prin funcționarea în tranșee a CHE Paltinu cu un grup hidroenergetic și prin acționarea golirii de fund nr. 2 la deschideri parțiale.

Efectul de atenuare a fost realizat prin reținerea în acumulare a unui volum de 2,810 mil.mc. care a fost evacuat controlat în perioada imediat următoare și utilizat în alimentarea cu apă a folosințelor din aval.

Regimul hidrologic natural al râului Doftana în secțiunea barajului Paltinu este neuniform în timp, caracterizat prin debite mici în sezonul rece, dar și vara și cu viituri care se pot produce primăvara la topirea stratului de zăpadă căzut în bazinul hidrografic, sau vara în urma precipitațiilor abundente și uneori chiar și iarna.

Ca urmare a utilizării rezervei de apă din lac în perioadele deficitare, se evită în multe cazuri introducerea de restricții în alimentarea cu apă a folosințelor.

De asemenea acumularea Paltinu reține în timpul viiturilor volume de apă pe care le restituie controlat în perioadele deficitare.

Bazinul hidrografic al râului Doftana este dotat cu următoarele posturi de măsură :

Postul pluviometric Trăisteni;

Stația hidrometrică Teșila, amplasată la podul Cheile Teșilei, echipată cu miră hidrometrică, limnigraf, profil pentru măsurarea debitelor (cărucior funicular), pluviometru;

În luna octombrie, anul 2002, s-a instalat experimental, în coada lacului, pe afluentul principal, un sistem de măsură și transmisie a debitului afluent. Rezultatele sunt bune (funcționare continuă, valori reale de debit confirmate de citirile agentului hidro).

În cadrul sistemului mai sunt instalate pluviometre la :

Barajul Paltinu

BAC Lunca Mare

Cantonul Valea Doftanei

Barajul Voila

Sistemul hidrometeorologic folosește datele furnizate ca date primare pentru luarea deciziilor de exploatare a acumulării.

Din analiza debitelor solide medii lunare pe perioada 1970 – 1999 înregistrate la stația hidrometrică Teșila rezultă că în lacul Paltinu aportul mediu lunar multianual de debit solid oscilează între 0,258 kg/s și 2,61 kg/s.

Cea mai mică valoare medie lunară 0,006 kg/s s-a înregistrat în ianuarie 1987, iar cea mai mare medie lunară 18,2 kg/s s-a înregistrat în iulie 1991.

Se observă că în perioada viiturilor de primăvară și în general în perioadele de viitură se înregistrează cele mai mari cantități de debit solid, iar cele mai mici se înregistrează în perioadele reci ale anului.

Din 1.01.1986 a fost schimbată curba de capacitate a lacului Paltinu. Din aceasta rezultă un volum colmatat de 1,3 mil.mc. până în anul 1985. Procesul este însă continuu și sunt necesare măsurători batimetrice.

6.5.2. Sursele și cauzele posibile de poluare

Deoarece prin acumularea Paltinu se regularizează o parte din stocurile naturale de apă disponibile, ținând cont de cadrul natural si de rolul atenuării debitelor din aval prin diminuarea pagubelor potențiale, această acumulare nu se constituie ca o sursă potențială de poluare pentru factorul de mediu apa, dar faptul că în amonte de coada lacului sunt așezări umane și în zona acumulării sunt amplasate 40 de case de vacanță, iar pe versantul stâng al acumulării este pozată o conductă de petrol aparținând SC PETROTRANS SA aflată în conservare din anul 2001, este necesară o atenție sporită și o monitorizare permanentă a calității apei din acumulare.

De asemenea este necesară permanent intervenția în salubrizarea zonei de resturi vegetale si PET-uri mai ales după viituri, lucrări realizate de personalul de exploatare împreuna cu alte forțe umane în anii anteriori.

6.5.3. Măsuri de urmărire și prevenire a degradării calității apei

Fișa de observații vizuale – Ianuarie 2013:

Fișa de observații vizuale – Iulie 2013

Fișa de observații vizuale – Decembrie 2013

Urmărirea calității apei la acumularea Paltinu se face prin observații vizuale ale barajistului de serviciu, la citirea cotei în lac și de către A.M.C.-istul de serviciu în cadrul inspecțiilor vizuale ale lacului și ale versanților. Orice situație neconformă va fi comunicată conducerii Sistemului Prahova, care va informa conducerea Direcției Apelor Buzău – Ialomița și serviciul de Gestiune și Calitatea Apei.

Determinări periodice pe probe de apă

La o anumită perioadă de timp se fac recoltări de probe de apă din anumite secțiuni pentru determinări fizico – chimice și biologice. Determinările sunt efectuate de laboratorul SGA Prahova, trimestrial și ori de câte ori este nevoie în cazul unei poluări accidentale.

Organizarea urmăririi calității apei

Calitatea apei se urmărește prin programul de recoltări și analize chimice și bio – bacteriologice instituit în cadrul laboratorului Direcția Apelor Buzău – Ialomița.

Recoltările se fac in șase puncte : mal stâng, mal drept, intrare lac, mijloc 5 m, mijloc suprafață, adâncime și coada lacului.

Măsuri speciale pentru menținerea calității apei

Pentru menținerea calității apei se vor lua, în principal, următoarele măsuri speciale :

Montarea de panouri cu delimitarea zonelor de protecție sanitară;

Colectarea plutitorilor de pe suprafața lacului;

Montarea de panouri avertizoare privind activitățile poluatoare interzise pe malul lacului;

Interzicerea construcțiilor de orice fel pe malurile lacului.

a). Prevenirea și combatarea eutrofizării lacului.

Pentru menținerea calității apei se vor lua în principal următoarele măsuri speciale :

Montarea de panouri cu delimatarea zonelor de protecție sanitară;

Colectarea plutitorilor de pe suprafața lacului;

Interzicerea construcțiilor de orice fel pe malul lacului;

Interzicerea pescuitului sau ambarcațiunilor de agrement pe luciul de apă;

Montarea de panouri avertizoare privind activitățile poluatoare interzise pe malurile lacului.

b). Asigurarea debitelor de diluție pe cursul de apă în aval

Debitul minim necesar a fi asigurat în albie aval de barajul Paltinu pentru menținerea scurgerii salubre este de 0,300 mc/s.

În anul 2006 din punct de vedere fizico – chimic, acumularea Paltinu se încadrează în clasa de primă calitate.

La lacul Paltinu, azotul total înregistrează pe parcursul recoltării valori caracteristice stadiului eutrof, iar în ceea ce privește fosforul total, valoarea se încadrează în stadiul mezotrof.

Din punct de vedere al biomasei fitoplanctonice, stadiul trofic al lacului este ultraoligotrof, iar clorofila "a" înregistrează valori specifice stadiului oligotrof.

La lacul Paltinu, pentru analiza indicatorului fitoplancton au fost efectuate prelevări în luna iulie (proba de mai), în luna septembrie (2 prelevări) și în luna octombrie. În cele trei ampanii s-au recoltat probe din secțiunea coadă lac, mijloc și baraj.

S-au determinat în medie 9 taxoni / l la coada lacului, dar și la baraj lac, și 12 taxoni / l în secțiunea mijloc lac.

Sub aspect cantitativ, speciile care au populat limnofitoplanctonul au înregistrat densități cuprinse între 5.520.000 ex/l în luna septembrie – secțiunea mijloc lac și 1.235.000 ex/l în luna septembrie – secțiunea coadă lac.

6.6. FACTORUL DE MEDIU– AER

6.6.1. Calitatea aerului

Calitatea aerului reprezintă, conform SR 9081 – 1994, starea aerului definită de ansamblul caracteristicilor sale cantitative și calitative.

Aerul reprezintă un amestec format din oxigen și azot în raport volumetric 4 : 1 care este extrem de necesar organismelor aerobe și care conține și mici cantități de gaze (CO2 , Ar, Ne, He, Kr, Xe) vapori de apă și diverse particule.

Calitatea aerului se realizează prin măsurători a diferitelor tipuri de concentrații a poluanților din aer în scopul comparării cu standardele de calitate a aerului.

Aerul lipsit de substanțe ce manifestă acțiune agresivă asupra omului si/sau mediului reprezintă aerul curat.

Aerul poluat reprezintă aerul care conține poluanți în concentrații la care aceștia acționează nociv asupra organismelor vii și dăunător mediului înconjurător.

Gradul de poluare (nivel de poluare) reprezintă concentrația poluanților din aer, într-un punct sau într-o zonă evaluată în raport cu anumite criterii (concentrații maxime admise, poluare de fond, risc pentru sănătate).

Pentru fiecare tip de poluant funcție de procesele din care rezultă tipul zonei (zonă protejată sau nu) există norme și STAS-uri care limitează concentrațiile de poluanți la anumite niveluri.

Zonele protejate reprezintă :

Zone de locuit;

Rezervații naturale;

Parcuri;

Zone de interes balneoclimateric;

Emisiile de poluanți reprezintă eliminarea în aer a poluanților de către diferite surse de poluare. Cele mai multe emisii apar la suprafața Pământului în straturile inferioare ale atmosferei și în funcție de condițiile meteorologice, în special când apare o inversiune termică, poluanții se pot acumula în anumite zone, depășind pragurile de alertă.

Poluanții emiși suferă schimbări în atmosferă ca urmare a dispersiei, reacțiilor chimice.

Timpii de transformare a poluanților în atmosferă sunt foarte diferiți.

Transformările chimice convertesc poluanții primari emiși direct (cum ar fi SO2, sau NOx) în poluanți secundari (cum ar fii acizii și particulele de sulfați și nitrați).

6.6.2. Efectele poluării aerului asupra populației și vegetației

În contextul poluării și acidificării aerului, substanțele sunt discutate în trei faze :

Substanțe dizolvate în picături de apă sau filme umede de pe suprafața particulelor;

Gaze:

Particule solide (la care pot fi atașate diferite substanțe).

Gazele care pot reacționa cu oxigenul și pot forma acizi sunt SO2 și Nox (H2SO4 și HNO3 fac parte din grupa acizilor tari)

Efectele asupra mediului au loc prin prezența în atmosferă (gaze, particule în suspensie), prin depunerea uscată (particule acide, gaze) și prin depunerea umedă (particule, acizi). Oxizii de sulf și de azot sunt principalele cauze ale apariției ploilor acide (dizolvarea lor în picături de apă și formarea acizilor care conduc la scăderea pH-ului sub valori normale), fenomen evidențiat la scară globală.

Comportarea oxizilor de azot → Gazele de ardere conțin în principal monoxide de azot (NO) care reacționează cu oxigenul, produsul final stabil de reacție fiind acidul azotic (HNO3).

Spre deosebire de H2SO4, HNO3 poate exista sub formă de gaz. El se poate dizolva în picăturile de umezeală din atmosferă, disociindu-se în ioni nitrat (NO3) și ioni hidrogen (H+), care se pot evidenția în precipitații.

Dioxidul și monoxidul de azot sunt transportați la mari distanțe.

Comportarea SO2 → dioxidul de sulf nu este stabil în atmosferă, el fiind convertit în timp, (circa 10 % pe oră), în acid sulfuric (H2SO4). Acest acid a existat în formă gazoasă, se condensează sun formă de picături.

Acidul este transferat pe sol sub formă de precipitații. În soluție, acidul se disociază în ioni sulfat și ioni hidrogen. Dacă se înregistrează concentrații mai mari de ioni sulfat decât în aerul curat, este evident că, în timpul transportului în aer, SO2 s-a transformat în acid.

SO2 emis în atmosferă urmează două căi :

O parte este transportată de vânt la distanțe mari, se transformă în H2SO4 și afectează zonele îndepărtate, ca picături acide sau prin ploi acide;

O parte în fază gazoasă, are o influență locală (zone mai apropiate de sursă).

Particulele de acid sulfuric pot fi neutralizate în aer.

Praguri de alertă și praguri de intervenție pentru procesele tehnologice :

STAS – ul 12574/87 prevede următoarele norme (CMA) pentru protecția sănătății populației la acțiunea poluanților prezenți în atmosferă:

Poluantul CMA( μg/m³) Timp de expunere

6.6.3. Sursele de poluare și cauzele poluării

Sursele de poluare pentru factorii de mediu aer sunt reprezentate de coșurile sobelor din cadrul clădirii administrative.

Aceste surse sunt caracterizate după :

Formă → punctuale;

Origine → antropice;

Înălțime → joase (hcoș < 50 m);

Mobilitate → fixe (coș evacuare efluent gazos);

Mod de evacuare → dirijată (evacuare prin coș);

Regim de funcționare → intermitentă (pentru sobe).

Sursele de emisie dirijată sunt reprezentate de sursele din care rezultă emisii prin sisteme exhaustoare.

Emisiile dirijate reprezintă evacuări controlabile prin coșuri de dispersie. În acest caz sursele de emisii dirijate sunt :

● Coșurile de evacuare gaze arse de la sobe

6.6.4. Tipuri de poluanți

Poluanții emiși de sursa de poluanți prezentată sunt :

Gazele de ardere (NOx, CO, SOx, pulberi) rezultate de pe urma proceselor de ardere a combustibilului lichid, la motoare. În general, la arderea combustibililor, dioxidul de carbon este poluantul majoritar, oxidul de carbon și oxidul de azot având o pondere importantă (funcție de anumite condiții), particulele solide rezultând în proporții mult mai mici.

6.6.5. Impactul asupra factorului de mediu aer

În clădirea administrativă, pe timpul iernii se folosește GPL la centrala termică (4.200 l/an).

Ținând cont că centrala termică are o capacitate mică – 35 Kw, timpul scurt de funcționare și cantitatea mică de combustibil utilizată, se poate spune că factorul de mediu aer nu este afectat de funcționarea centralei termice.

Pentru funcționarea în condiții optime a centralei termice de gaze se recomandă verificarea anuală a coșurilor cu tiraj natural, astfel încât coeficientul excesului de aer (α) să fie la nivel optim, iar concentrațiile Cco/CNOx < CMA impuse de ordinul 462/1993.

6.6.6. Concluzii

Ținând cont de următoarele :

Controlul anual se realizează la coșurile cu tiraj natural;

Debitele mici de gaze arse la coșuri;

Distanța mare față de așezările umane x = 7 km;

Concetrațiile la emisii și imisii sunt sub limitele impuse de Ordinul 462/1993 – Instalații de ardere cu combustibil lichefiat.

Cco < 250 mg/Nm³

CNOx < 500 mg/ Nm³

6.7. FACTORUL DE MEDIU – SOL

6.7.1. Sursele de poluare

Sursele de poluare potențiale pentru factorul mediu sol din cadrul Cantonului Acumulării Paltinu sunt :

Deșeuri metalice depozitate necorespunzător;

Materiale propuse pentru casare și cauciucur.

Activitățile desfășurate în cadrul obiectivelor sistemului nu produc poluarea sollluuului, protecția acestuia fiind asigurat prin următoarele :

Folosirea unor spații închise special amenajate pentru stocarea lubrefianților;

Depozitarea GPL în spațiul special împrejmuit;

Depozitarea temporară a deșeurilor menajere în containăre;

Evitarea depozitării direct pe sol a unor materiale sau produse, care pot reprezenta surse de poluare.

Acumularea Paltinu nu constituie sursa de poluare pentru factorul mediu sol.

6.7.2. Tipul poluării

Legătura strânsă care există între soluri și apele subterane, determină riscuri comune, de niveluri diferite sau de același nivel, generate în mod obișnuit de aceleași surse de poluare.

Poluarea solurilor și a apelor subterane înregistrează trei forme de poluare, în funcție de natura ei:

● Poluare biologică : poluare cu germeni patogeni → vuriși, bacterii și microorganisme;

● Poluare chimică : poluare cu substanțe minerale (acizi, baze și săruri → cloruri, nitrați, metale grele, săruri radioactive etc.) și poluare cu substanțe organice sintetice și naturale;

● Poluare fizică : poluare cu materiale minerale sau organice în suspensie; poluare radioactivă; poluare termică (cu ape sau afluenți calzi sau reci).

După originea sa poluarea solurilor și a apelor subterane poate fi :

Liniară, care se manifestă de-alungul șoselelor, cursurilor de apă, căilor ferate, , canalelor de evacuare a apelor uzate.

Punctiformă sau locală, datorată depozitării și deversării necontrolate a unor substanțe poluatoare precum și exploatării defectuase a instalațiilor de extracție a apelor subterane, pe un spațiu relativ redus.

Difuză, care rezultă în urma aplicării îngrășămintelor și produselor fito sanitare, prin poluarea masivă a atmosferei etc.

Poluarea poate să aibă un caracter accidental (de exemplu prin spargerea unor conducte de transport a hidrocarburilor) sau să aiba un caracter permanent (adică prin administrarea inadecvată a îngrașămintelor și prin depozitarea necontrolată a unor deșeuri).

De asemenea poluarea poate fi veche (sau istorică) cand aceasta datează de mulți ani, sau poate fi actuală cand aceasta este rezultatul unei activități recente.

Poluarea factorului de mediu sol în cadrul cantonului Paltinu :

În funcție de origine, poluarea este punctiformă;

În funcție de natura poluantului → poluare fizică : deșeuri metalice;

În funcție de perioada apariției, poluarea este actuală;

Caracterul poluării → ocazional.

6.7.3. Cauzele poluării

Cauza poluării subsolului/solului datorită activităților desfășurate pentru exploatarea Acumulării Paltinu este :

● Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor metalice și cauciuc.

6.7.4. Poluanții pentru factorul de mediu sol

Poluanții pentru factorul de mediu sol, datorită surselor prezentate sunt deșeurile metalice și din cauciuc.

6.8. ALTE SURSE DE POLUARE

6.8.1. Deșeuri și ambalaje

Deșeurile se definesc conform OUG 195/2005 ca fiind preparatul, substanța, sau orice obiect din categoriile stabilite de legislația specifică privind regimul deșeurilor, pe care deținătorul în aruncă, are intenția sau obligația de al arunca.

Deșeurile pot constitui surse importante de poluare pentru factorii de mediu în funcție de substanțele chimice pe care le conțin dacă nu sunt respectate prevederile legislației în viguare referitoare la regimul deșeurilor.

Sursele de deșeuri pot fi împărțite în:

Cauciucuri → ca rezultat al schimburilor periodice la autovehiculelor din dotare;

Deșeuri menajere → rezultă de la personalul care deservește Acumularea Paltinu;

Fierul vechi → rezultă în urma operațiilor de revizie, reparație capitală casări ale utilajelor,conductelor, etc.

Deșeuri menajere → cca. 1,1 t/an, cu depozitare în containăr și transport la groapa de gunoi Câmpina conform contractului în viguare încheiat cu SC FLORICON SALUB SRL Câmpina.

Fier vechi și cauciuc → se predă la centrele REMAT din zona apropiată.

6.8.2. Transformatori/Condensatori electrici

Condensatorii electrici și transformatorii pot constituii surse potențiale de poluare a mediului datorită prezenței uleiului de răcire.

Acesta, în anumite situații accidentale (neetanșeișăți) poate ajunge în mediu producând poluarea acestuia.Uleiul de transformator poate conține PBC – bifenil policlorurați ( în funcție de vechimea echipamentelor) care sunt toxici pentru sănătatea umană în situația producerii unui incendiu.

La obiectivele sistemului se găsesc următoarele posturi trafo :

Un PT cu o putere de 20 dkW la MCH;

Un PT cu o putere de 6/0,4 kV, 400 kVA și un PT 20/0,4 kV, 250 kVA la acumularea Paltinu.

Pentru evitarea poluării apelor și a solului, posturile trafo sunt prevăzute cu cuve din beton pentru colectarea eventualelor pierderi de ulei.

Toate aceste posturi trafo sunt întreținute de unitatea teritorială de distribuție a energiei electrice care efectuează operațiile de completări și recuperări de ulei, inclusiv trimiterea acestora pentru recondiționare la unitățile specializate.

În urma analizelor efectuate la data constatărilor de teren asupra posturilor de transformatori s-au constatat următoarele :

Toate transformatoarele de forță au construite cuve de retenție a uleiului în caz de avarie. Acestea sunt foarte bine întreținute;

Transformatoarele nu preintă scurgeri de ulei;

În cazul în care apar scurgeri de ulei, acestea sunt imediat semnalate și remediate.

Până în prezent nu au fost situații de avarie, însoțite de incendii, datorită protecțiilor cu care sunt prevăzute aceste echipamente electrice.

Analiza uleiului din transformatoare trebuie să se schimbe periodic, în cazul în care buletinul de analiză este necorespunzător, uleiul este schimbat imediat, în acest fel, prevenindu-se posibilitatea existenței bifenililor policlorinați.

6.8.3. Securitatea zonei

Securitatea obiectivelor este asigurată prin următoarele măsuri :

Iluminatul pe timp de noapte a zonelor și incintelor de importanță deosebită;

Interzicerea accesului pe baraj și la instalațiile amenajărilor hidrotehnice;

Existența împrejmuirilor prin garduri de plasă de sârmă și placi de beton la prize, MHC;

Asigurarea pazei pe schimburi la Acumularea Paltinu cu ajutorul paznicilor, iar la restul obiectivelor prin personalul de deservire pe ture;

În confrmitate cu prevederile Legii Apelor a fost instituită în jurul lacului de acumulare Paltinu, zonă de protecție cu o lățime de 15 m, măsurată de la nivelul normal de retenție (649,00 mdM). Pe conturul lacului, la NNR au fost amplasate borne de beton.

Aceste restricții impuse prin zonele de protecție ale obiectivelor completează măsurile de securitate mai sus menționate.

Dotările și activitățile obiectivelor nu creează condiții de declanșare a incendiilor.

Măsurile de prevenire a incendiilor vizează în special rezervorul de GPL de la canton, instalațiile electrice din clădiri, precum și arderea gazului la centrala termică pentru încălzit la Acumularea Paltinu.

Pentru stingerea incendiilor există dotări corespunzătoare, respectiv surse de apă și stingătoare unde este cazul.