Predalidia Final) [308629]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

„CAROL DAVILA” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FARMACIE

DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ ȘI BIOFARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Studiul asupra formulării și preparării unor creme hidratante

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI:

ȘEF LUCRĂRI DR. ANCA CECILIA NICOARĂ

ȘEF LUCRĂRI DR. [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………………….4

Capitolul I. Pielea – Organ eterogen și regenerant…………………………………………………………5

I.1.Structura pielii………………………………………………………………………………………………… ..5

I.2.Funcțiile pielii…………………………………………………………………………………………………….18

Capitolul II.UNGUENTE-GENERALITĂȚI…………………………………………………………….25

II.1.DEFINITIE……………………………………………………………………………………………………..25

II.2.CLASIFICARE……………………………………………………………………………………………….26

II.3.AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UTILIZĂRII UNGUENTELOR……………29

II.4.FORMULAREA UNGUENTELOR

II.4.1. [anonimizat]………………………………………………………………….31

II.4.2.[anonimizat]………………………..33

II.4.3.[anonimizat], adjuvanți……………………….. 33

Capitolul III. Formularea și prepararea unor creme hidratante………………………………………37

III.1. Formularea cremelor studiate……………………………………………………………………………. 38

III.2. Date privind materiile prime……………………………………………………………………………… 41

III.3. Prepararea cremelor hidratante……………………………………………………………………………54

Capitolul IV.Cntrolul calității cremelor studiate……………………………………………………………57

IV.1. Controlul organoleptic……………………………………………………………………………………… 57

IV.2. Stabilitatea fizică………………………………………………………………………………………………58

IV.3. pH-ul……………………………………………………………………………………………………………….61

IV.4. Capacitatea de întindere…………………………………………………………………………………….64

IV. 5. Testarea in vivo………………………………………………………………………………………………. 67

IV.5.1. Determinarea gradului de hidratare a pielii………………………………………………………..67

IV.5.2. Determinarea pierderii de apă de la nivelul pielii………………………………………………..76

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………….. .82

Bibliografie

Introducere

Lucrarea de față are ca scop cercetarea proprietăților hidratante ale unor creme ce conțin cantități diferite de uleiuri esențiale .

În prezentul studiu am urmărit prepararea și caracterizarea unor creme hidratante, pornind de la diverse formulări ce au drept ingrediente active diferite tipuri de uleiuri vegetale cu pronunțat efect hidratant. Pentru a asigura încorporarea corespunzătoare a acestora și o bună etalare pe piele a cremelor, uleiurile au fost asociate cu baze de unguent clasice.

Uleiurile vegetale selectate au fost:

Uleiul de Babasu cu proprietăți emoliente, hidratante

Uleiul de caise delicat, ce reduce discomfortul pielii uscate

Uleiul de coacăze negre cunoscut pentru calitățile antioxidante

Uleiurile de Jojoba și de Borago ce întăresc bariera hidrolipidică a pielii

Uleiul din sâmburi de smochin de Barbaria cu efect restructurant cutanat

Uleiul de vanilie rezistent la oxidare, bun protector împotriva razelor UV

Uleiul de Macadamia pentru proprietățile sale hidratante și hrănitoare

Uleiul din semințe de zmeur-un bun cicatrizant, antioxidant și tonic al pielii

După preparare, cremele au fost supuse controlului de calitate și testărilor in vivo urmărindu-se capacitatea lor de hidratare.

Capitolul I. Pielea – organ eterogen și regenerabil

I.1.Structura pielii

Cunoștințele despre structura pielii s-au accentuat, urmând calea clasică a acumulării de cunoștințe de la aspectele histologice până la noțiuni de biologie moleculară cutanată, acumulând pe parcurs cunoștințele de biochimie, imunologie, fiziologie și biofizică cutanată.[11]

Pielea sau analizatorul cutanat, este un organ analizator fizic, de contact, cât și de protecție și extrectție, format dintr-un țesut conjunctivo-epitelial, care acoperă suprafața externă a corpului.

Fig.1.Structura anatomică a pielii

Pe baza acestor cunostințe se poate considera în prezent că pielea este un organ complex, format din mai multe tipuri de celule și componente extraceulare, grupate în mai multe straturi: epiderm, derm și hipoderm și care formează o serie de structuri derivate, denumite anexele pielii .[11,12]

Straturile pielii sunt bine individualizate: în cazul epidermului și dermului, acestea au origine embrionara diferită, cu funcționatlitate diferită, și sunt delimitate de o structură bine individualizată, denumită membrană bazală.[11]

În cazului dermului și hipodermului nu există o structură de demarcație între ele, limita fiind greu de identificat, fiind apreciată cu aproximație pe preparatele histologice prin schimbarea imaginii histologice. Deși cu functii și structuri diferite, cum este cazul epidermului și dermului, sau asemănătoare, cum este cazul dermului și hipodermului, staturile pielii sunt independente între ele,realizand o unitate funcțională.[11,12]

1.1 Epidermul

Epidermul reprezintă stratul exterior al pielii în contact direct cu mediul extern. Ca structură, epidermul este un epiteliu stratificat, continuu autoregenerativ ce se diferențiază progresiv de la membrana bazală pe care se sprijină, către structurile superficiale.

Termenul de epiteliu a fost dat de către Ruysch în sec XVIII-lea, desemnând un țesut care crește deasupra altui țesut.Aparținând țesutului epitelial, epidermul prezintă caracteristicile principale ale acestui tip de țesut fundamental:celulele sunt strâns legate între ele, în contact direct și substanta fundamentala redusă.[11,13] La aceste două caracteristici se adaugă în cazul epidermului capacitatea de a forma keratina, ca substanță protectoare, fiind deci un epiteliu keratinizat.

Din punctul de vedere al celularității, epidermul este format din mai multe tipuri de celule cu origini embrionare diferite:

Keratinocite ;

Melanocite ;

celulele Langerhans

celulele Merkel

La acestea se adaugă în mod tranzitoriu limfocitele sau alte celule sanguine.

Principalele celule care formează epiteliul sunt keratinocitele care constituie 90-95% din celulele epidermului. Keratinocitele au o dinamică proprie, care se întâlnește și la alte epitelii pluristratificate, respectiv migrarea de la stratul bazal spre exterior.Această migrare este asociată, pe baza unui adevarat program de diferentiere, cu o diferențiere de tip terminal,.

Datorită acestei diferențieri progresive, keratinocitele vor forma mai multe straturi de celule cu diferențieri asemănaătoare mai mult sau mai puțin individualizate. Straturile epidermului vor desemna atat caracteristicile individuale ale keratinocitelor, cât și poziția și stadiul de diferențiere al acestor celule.

Astfel au fost individualizate următoarele strcuturi:

stratul bazal ;

stratul spinos ;

stratul granulos ;

stratul cornos .

Fig. 2.Straturile componente ale pielii

Diferențierea terminală a keratinocitelor este asociată cu procesul de producere si acumulare de keratină, ceea ce face ca sfârșitul procesului de keratinizare să coincidă cu terminarea diferețtierii și moartea celulei, dar cu persistența keratinei care formează primna barieră de protecție a organismului.

Celulele sunt regenerate continuu, prin diviziunea stratului bazal, care deplasează progresiv celulele existente spre straturile exterioare.

Practic se poate considera un singur proces de diferențiere terminală sau keratinizare.Prin descuamare o parte din stratul de keratină este îndepărtat, iar stratul de keratină este menținut constant prin formarea de noi cantități de keratină. Acest proces de diferențiere terminală și keratinizare este un proces controlat genetic, dar care poate fi perturbat în diverse faze de diferențiere și keratinizare, fie de evenimente metabolice, fie morfologice sau de cauze diverse, inclusiv de agenți externi.

Procesul de keratinizare a celulelor epidermului determină o serie de modificări morfologice și metabolice care apar progresiv imediat dupa mitoză.

Cele mai importante sunt:

pierderea capacității de proliferare a celulelor ;

creșterea în dimensiuni a țesutului ;

Deshidratarea țesutului;

reorganizarea organitelor existente;

degradarea organitelor celulare, în special fragmentarea cromatinei nucleare ;

schimbări metabolice centrate pe sinteza de noi molecule de porteine si lipide

modificareaproprietăților membranelor citoplasmatice, membranei celulare și a receptorilor ;[14,20]

Acest proces de diferențiere terminală sau keratinizare este un proces complex, nu o simplă acumulare pasivă de keratină, proces care cuprinde atât structurile de adeziune celulară, cât și keratinocitul în totalitate, dar și lipidele intercelulare. Apar în final celulele cornoase anucleate care protejează de mediul extern celulele viabile din straturile subiacente ale epidermului și odată cu acestea întregul organism.[12]

Stratul bazal,denumit și strat germinativ, este format dintr-un singur rând de keratinocite mitotic active și din celulele imigrante. Acest strat de celule cilindrice are dimensiunea de 6 μm. În anumite condiții de hiperactivitate sau, foarte rar, în condiții normale, stratul bazal poate fi format din doua sau mai maxim trei rânduri de celule suprapuse.[14]

Acesta reprzintă 18 % din grosimea epidermului.

În mod normal, keratinocitele din acest strat sunt situate pe membrana bazală care se leagă prin formațiuni specializate, denumite hemidesmozomi. Keratinocitele bazale sunt nedifențiate, au o formă cuboidă sau columnară cu diametrul mare perpendicular pe membrana bazală. Prezintă un nucleu ovoid și nucleoli vizibili. Celulele au un nucleu central care se intercalează cu o serie de vacuole citoplasmatice ce conțin melanozomi pigmentari transferați de la melanocite prin fagocitoză.[11,12]

Keratinocitele bazale conțin filamente fine de keratină care inconjoară parțial nucleul si se prind sau contribuie la formarea hemodesmozomilor lor. Atât aceste filamente fixe de keratină, cât si celelalte proteine care formează citoscheletul in cazul keratinocitelor, sunt suficient de flexibile pentru a permite diviziunea si migrarea acestor celule.

Împreună cu membrana bazală de care sunt atașate, acestea par a forma o adevarată asociere funcțională. Există numeroase semnale care provin din zona membranei bazale care controlează diferențierea, migrarea sau proliferaresa keratinocitelor, dar și invers, și anume alterări de adeziuni și modificări ale membranei bazale.[17,18]

Membrana bazală este semipermeabilă, iar ritmul de diviziune este adaptat la dispariția celuleor cornoase moarte, pentru a menține constantă grosimea epidermei.

Stratul bazal este stratul cu cea mai importantă activitate mitotică din tot epidermul, iar din punct de vedere mitotic, keratinocitele bazale se împart în trei categorii:

celule stem ;

celule de amplificare tranzitorie;

celule difernțiate postmitotic.

Celulele stem preprezinta aproximativ 10% din keratinocitele bazale. Sunt celule cu durata de viată lungă și care răman la nivelul stratului bazal, cu un potențial ridicat de proliferare. [11]

Celulele stratului geminativ sunt bogate în citocromoxidază și dehidrogenază. Ele pot conține melanină, pigment galben-brun, care este elaborat de melanocite. Aceste melanocite sunt dispersate în stratul bazal, care secretă un pigment precursor, transferat în alte celule și care se oxidează în melanină sub acțiunea tirozinei.[3]

Se consideră, în cazul etiteliului uman, că pentru a ajunge de la stratul bazal la stratul cornos, un keratinocit are nevoie de 14 zile, iar tranzitarea până la descuamare, este tot de 14 zile. În condiții patologice, acest interval se poate modifica.[11,19]

Stratul spinos(strat malpighian).

Denumirea provine de la prezența unor formațiuni subcelulare care apar la nivelul marginilor celulare pe preparate histologice. Acești spini reprezintă de fapt structurile de legătură intercelulară între celulele adiacente denumite desmozomi.

Acest strat reprezintă aproximativ 5% din grosimea epidermului și este format din 6-20 rânduri de celule dispuse în mozaic.[54]

Adeziunea celulelor epidermice se realizează cu ajutorul desmozomilor, dar se asemenea are loc și creșterea rezistenței acestor celule împotriva agresiunilor mecanice.

Cu o structură stratificată lejer, celulelece conțin numeroase organite celulare, lasă între ele un spațiu intercelular subțire. Filamentele de keratină se organizează în adevarate mănunchiuri și se organizează specific, înconjoară nucleul și apoi se inseră pe marginea celulei în formațiuni numite desmozome.

Desmozomii sunt structurile de rezistență, iar joncțiunile gap care apar între keratinocite reușesc să creeze o comunicare metabolică între aceste celule, chiar între celulele cu grad de diferențtiere diferit. Prin aceste joncțiuni gap se asigură o reglare metabolică eficientă și o reglare a creșterii si diferențierii keratinocitelor malpighiene.

Pe celulele stratului malpighian apar markeri de diferențtiere timpurie a keratinocitelor cum sunt involucrina și transglutaminaza.[11,20]

Stratul granulos este reprezentat de 3-6 rânduri de celule reprezentând în condiții normale 10% din grosimea epidermului. Keratinocitele care formează acest strat au o formă romboidală sau chiar fusiformă, cu diametrul mare orizontal. În citoplasma keratinocitelor care formează acest strat prezintă încă organite citoplasmatice încă funcționale, asociate unui metabolism activ, dar cu prezența în citoplasmă a gramulelor bazofile de keratohialină. Aceste granule sunt produse de keratinocitele diferențiate și sunt utilizate în asamblarea structurilor keratinocitare terminale. [11,20]

Granulele conțin:

loricrină

filagrină

alfacistatină

La acestea, se adaugă și involucrina, caredevine insolubilă prin acțiunea transglutaminazei,. În unghie și în corticala firului de păr stratul granular lipsește.

Un strat de tranziție(stratul lucidum) separa celulele încă vii din stratul granular de celulele moarte ale urmatorului strat. Acesta este mai evident în palme și este compus din celule anucleate. În acest strat de tranziție are loc o intensă activitate enzimatică prin care se distruge nucleul și organitele celulare. În paralel cu aceste distrucții are loc sinteza finală a rețelei filamentare de keratină șio a formării învelișului de keratină.[12] Mecanismele de degradare a organitelor celulare nu sunt foarte bine cunoscute. Se presupune că distrucția nu este totală în sensul că o serie de aminoacizi sau nucleotide sunt reutilizate de epiderm.

Stratul cornos reprezintă ultimul strat al epidermului, constituind stratul care intră în contact direct cu mediul exterior. Este format din 4-15 rânduri de keratinocite neviabile, aflate în ultimul stadiu de diferențtiere, mari, aplatizate, anucleate suprapuse strict unele peste altele, asemenea unor cărămizi. La nivelul palmelor numărul rândurilor keratinocitelor care constituie stratul cornos poate ajunge la o sută.

În structura celulelor nu mai există organite, ci conțin în proporție de 80% keratină, fiind denumite celule cornificate. Forma și suprafața acestor celule este adaptată pentru menținerea integrității acestui strat, dar și pentru pierderea continuă de celule prin procesul denumit descuamare. [3]

Keratina de la nivelul acestui strat are o masă moleculară mare, stabilizată prin intermediul legăturilor bisulfidice, adigurand o barieră impenetrabilă pentru apă și cntribuind la protectia mecanică a organismului. Celulele situate în rândurile profunde ale stratului cornos sunt relativ subțiri, prezintă mănunchiuri dese de keratină si un înveliș celular cornificat, relativ fragil in comparație cu randurile superioare. Celulele din rândurile superioare ale stratului cornos prezintă un înveliș celular rigid si degradări proteolitice ale desmozomilor ce permit, în final, alterarea celulelor. Diferența între proteinele componente îmvelișului cornificat celular și între celulele profunde ale stratului cornean este minimă, rigiditatea diferită fiind dată de asocierea cu lipidele.[14,16]

Celulele stratului cornos nu mai au nucleu sau organite celulare, ci persistă sub forma unor profiluri sau cadre membranare pline cu keratină.

Înafară de keratină, se mai găsește o masă amorfă care conține filagrină și ocazional pigment melanic.

Se mai întâlnesc în rândurile profunde sau medii ale stratului cornos granule lamelare care conțin lipide(glicosfingolipide, fosfolipide, colesterol) și hidrolaze. Bariera pe care o realizează stratul cornos este format din din doua componente:

-înseși celulele stratului cornos(corneocitele)-cu compoziție celulară săracă în lipide si bogată in proteine

-matrix extracelular lipidic

Deși este format din celule moarte, stratul cornos nu este total inert. Există la acest nivel o serie de procese biochimice legate de metabolismul lipidic care, perturbate, alterează funcția de barieră a stratului cornos.[11,20]

1.2 Dermul

Dermul reprezintă al doilea strat al pielii si este delimitat de epiderm prin membrana bazală, iar de hipoderm prin țesutul gras.

Are o grosime variabila, respectiv de 5 mm la nivelul toracicelui și de 1 mm la nivelul ploapei.[21]

Ca structură, dermul este constituit aproape în exclusivitate din țesut conjunctiv. Țesutul conjunctiv se deosebește radical de țesutul epitelial din care este alcătuit epidermul. Astfel, în cazul țesutului cojunctiv, matrixul extracelular este foarte abundent, iar celulele sale, distribuite mai mult sau mai puțin uniform.

Matrixul este bogat in polimeri fibroși, în special colagen, ceea ce îi conferă o rezistență crescută la agenții mecanici. Celulele sunt atașate în special pe componentele matrixului, iar legăturile intercelulare sunt mai puțin importante. Rezistența la agenții mecanici este dată în special de rețeaua fibrilară a dermului și mai puțin de componenta celulară. În cazul epidermului, șocul produs de agenții mecanici este preluat de legăturile intracelulare(componenta citoscheletică) și intercelulare și de celule.[11,16]

Fiind puternic vascularizat, dermul are un rol esențial de a hrani epidermul cu capilarele numeroase componente.

Privit în ansamblu, matrixul extracelular in cazul țesutului conjunctiv are o importanță tot atât de mare, ca si celulele care alcătuiesc acest țesut.

Ca elemente de structură, dermul cuprinde trei componente:

celule ;

fibre ;

substanțe fundamentale(matrix).

Celule

Principalele celule ale dermului sunt fibroblastele care secretă componentele matrixului extracelular, ca și fibrele de colagen si elastină. Alte celule care se găsesc în derm si care îndeplinesc funcții specifice pentru sistemele din care fac parte sunt:

-mastocite

-histiocite

-macrofage

-lifmfocite și melanocite

În derm ca in orice alt țesut conjunctiv se găsesc: capilare arteriale, venele limfatice ca si terminații ale nervilor senzoriali și motorii.[11,21]

Fibre

În matrixul extracelulor din derm se găsesc o serie de proteine fibrilare din care cele mai importante sunt colagenul și elastina. La acestea se mai adaugă o serie de componente microfibrilare ca:

-fibrele de reticulină ;

-fibrilină;

-Glicoproteină asociată microfibrilelor (MAGP);

-proteine fibrilare asocate microfibrilelor (MAFT),

Fibrele de colagen au o mare rezistență la tensionare. Aceste fibre formează o rețea care se dispune în așa fel încât cea mai mare parte din ele să fie orientate paralel cu direcția de tensionare a pielii. Grosimea fibrelor de colagem crește progresiv de la dermul superficial la dermul profund, respectiv de la 20 la 70 nm[21,22]

Fibrele elastice reprezintă componenta impornantă, cu un diametru mai mic decât fibrele de colagen și fromează o rețea continuă de la membrana bazală a epidermuluin până în hipoderm. Rețeaua aceasta este mai bine reprezentată în dermul reticular. Elastina conferă fibrelor capacitatea de a reveni la dimensiunile inițiale după ce au fost deformate printr-o forță mecanică.

Matricea extracelulară (substanța fundamentală) reprezintă al 3 le-a element al dermului. Este formată dintr-un complex de substanțe în special proteoglicani și glicozamine. Proteoglicanii au o mare capacitate de a atrage și a reține apa. Se poate asemăna substanța fundamentală cu un gel vâsco-elastic amorf în care se găsesc rețelele de colagen și a fibrelor elastice, fibroblastele și alte tipuri de celule ca și o serie de proteine cu rol in adeziune:

-fibrilină și fibrinectină;

-vitronectină

-osteopontină și trombospondină[11,20,23]

Dermul este bogat în vase de sânge de dimensiuni mici, in special capilare care nu se prelungesc in epiderm.

Acestea au rol important în termoreglare și în echilibrul presiunii sangvine, formând un plex care evoluează paralel cu suprafața cutanată, între derm și țesutul subcutanat.

Vasele se contractă la temperaturi joase și sub actiunea neuromediatorului adrenalină, iar sub acțiunea histaminei, acetilcolinei și căldurii, acestea se dilată.

Fiziologic și structural dermul se poate împărți în doua regiuni:

-dermul papilar

-dermul reticular

Limita dintre aceste două regiuni este dată de un plan orizontal paralwel cu membrana bazală care trece prin plexurile vasculare subpapilare.[3]

Dermul papilar reprezintă porțiunea de derm de sub membrana bazală, în care dunt dispuse și papilele dermice. În dermul papilar, fibrele de colagen au un diametru redus, iar fasciculele pe care le realizează aceste fibre sunt, de asemenea, reduse în dimensiuni. [2].Fibrele elastice de colagen au un diametru redus, iar fasciculele pe care le reralizează aceste fibre sunt, de asemenea, reduse în dimensiuni. Cele mature sunt absente sau rar întâlnite.

În dermul papilar, fibroblastele au o densitate mare, o capacitate de proliferare accentuată ca și un metabolism crescut.

Din plexurile subpapilare pornesc capilare către epiderm până în vârful papilelor dermice unde formează anastomoze de tip arterio-venos, realizând în ansamblu o vascularizație abundentă. Atât vasele cât și foliculii piloși sunt înconjurate și susținute de țesut conjunctiv.

Substanța matriceală, deși conține fibre de colagen cu diametre reduse, este adaptată pentru șocurile mecanice. O subdiviziune a dermului papilar o reprezintă lamina densa (zonă compactă) care se regăsește sub membrana bazală și este caracterizată prin prezența unei rețele de fibre de colagen foarte fine, dar foarte diverse. În acestă zonă, se găsesc numeroase celule care prezintă receptori pentru o serie de molecule cu rol de semnal produse de epiderm. În această regiune se găsesc numeroase molecule cu rol de adeziune ca: tenascina.

Dermul papilar se caracterizează prin prezența fibrelor de oxitalină, care par a fi atașate de membrana bazală de unde coboară sub forma unor mici fascicule la nivelul dermului papilar. Tot aceste fibre-la nivelul dermului reticular-formează o rețea sub plexurile orizontale.[11,24]

Dermul reticular reprezintă porțiunea de derm cuprinsă între planul plexurilor vasculare subpapilare și zona de tranziție către hipoderm în care țesutul conjunctiv fibros este întrepătruns cu țesutul adipos. În această porțiune a dermului, fibrele de colagen sunt mult mai groase în diametru și formează fascicule mult mai mari decât în dermul papilar. Se întâlnesc si fibre mature leastice care formează si ele fascicule, care înconjoară fasciculele fibrelor de colagen. [11,21]

Ca regulă generală, atât grosimea fibrelor, cât și a fasciculelor fibrelor de colagen și elastice, cresc progresiv, pe măsură ce fasciculele sunt situate mai aproape de hipoderm. Spre deosebire de dermul papilar, celulele și substanța matriceală sunt mai reduse.

1.3.Hipodermul

Reprezintă al treilea strat al învelișului cutanat, fiind ca structură țesutul conjunctiv cu numeroși lobuli adipoși care pot pătrunde în interiorul dermului reticular. Limita între aceste două straturi este dată de apariția lobulilor adipoși cu reducerea relativ bruscă a conținutului în fibre a dermului profund. Aceste celule adipoase au capacitatea de a transforma hidrații de carbon în grăsimi și sintetizează colesterolul într-un ritm rapid.[3,11]

Cele două structuri sunt bine integrate funcțional și anatomic, mai ales că o serie de formațiuni cutanate, cum ar fi foliculul pilos sau glandele sudoripare, traverseasă ambele straturi. Adipocitele reprezintă principalele celule ale hipodermului. Sunt organizate în lobuli, delimitate prin septuri de țesut conjunctiv fibros în care se găsesc vase limfatice și nervi.[11]

Hipodermul –prin structura sa- oferă un suport suplu pentru epiderm și derm, dar ancorează aceste straturi la masele osoase sau musculare. Acesta protejează dermul și epidermul de posibile traume care ar rezulta din mișcarea acestor structuri.

O parte din colesterolul conținut în hipoderm este de natură exogenă ce provine din provitamina D, care sub actiunea ultravioletelor, trece in vitamina D.[2]

Prin stocarea grăsimilor, hipodermul reprezintă un adevărat rezervor de energie pentru organism.[2,3]

Tabel I. Organizarea pielii umane-caracteristici

I.2.Funcțiile pielii

În stare intactă, pielea este o barieră formidabilă impermeabilă pentru microorganisme, rezistentă pentru substanțele chimice și radiațiile ultraviolete, dăunătoare țesuturilor.

De asemenea, pielea ne protejează de pierderea în mediul extern a fluidelor biologice necesare vieții.

Mai departe vor fi prezentate principalele caracteristici ce alcătuiesc funcțiile pielii:

funcția de termoreglare

funcția de biosinteză

Funcția de protecție mecanică

Funcția imunologică

Funcția senzorială

II.2.1.Funcția de termoreglare

Menținerea constantă a temperaturii corpului, între anumite limite, reprezintă o achiziție destul de importantă pe scara evoluției. Avantajul constă în faptul că procesele metabolice se pot desfășura în condiții optime, fără să fie condiționate direct de temperatura din mediul extern. În aceste condiții, pielea trebuie să prezinte reținerea sau eliminarea căldurii din organism.[11]

Principala structură cutanata implicată în termoizolare o reprezintă masivă rețea vasculara din derm care cuprinde venelecapilare și arterele, singuri arteriovenoase, numeroase plexuri vasculare. O cantitate importantă de sânge mult mai mare decât ar fi necesară pentru nevoile metabolice, parcurge lent sau staționează în aceste plexuri pierzând căldură. O a doua cale de pierdere a căldurii o reorientare formarea secreției sudorale de către glandele ecrine de la nivelul pielii. Prin evaporarea aceste secreții la suprafață pielii are loc o importantă pierdere de căldură.

Procesul de menținere a unei temperaturi constante este un proces complex controlat de hipotalamus in care pielea are un rol esențial.

Astfel prin intermediul celulele cu rol de termoreceptor, atât pentru cald câtșipentru rece, distribuie neregulat pe toată suprafața pielii, se culeg informații despre schimbările de temperatură si care sunt trimise in hipotalamus. În funcție de informațiile primite, hipotalamusul pe calea nervilor simpatici contractă vasele de sânge cutanate, închide șunturile arteriovenoase și limitează pasajul sângelui prin teritoriul cutanat, anulând pierderea de căldură. De menționat că informațiile primite de la receptorii cutanați de către hipotalamus au o mică importanță pentru procesul de termoreglare în general. Termoreceptor cutanați au un rol minor în modificarea temperaturii centrale corporale, dar au un rol mare în adaptarea pielii la temperaturi mai ridicate sau mai scăzute.

Pielea are în principal rol efector în cazul procesului de termoreglare. De asemenea, pielea poate pierde căldură prin o serie de procese fizice convective, conducție, iradiere și evaporare.

II.2.2Funcția de biosinteză

Această funcție cuprinde trei procese:

1.Keratinogeneza.Este procesul în care are loc formarea keratinei, componenta principala a celulelor stratului cornos. Pielea indeplineste aceasta funcție printr-o continuă înlocuire a celulelor din stratul cornos cu noi celule care migreaza de jos in sus.[55]

Procesul incepe la nivelul celulelor stratului germinativ; celulele responsabile de aceasta functie specifica sunt keratinocitele. Acestea se diferentiaza din celule bazale si in etapele morfogenezei din diferite zone ale epidermului, pierd organitele celulare (nucleii si mitocondriile), se deshidrateaza, transformandu-se in celule moarte, fara nucleu, turtite, cu peretii alcatuiti dintr-o substanta rezistenta – keratina.[55]

Epidermul secertă zilnic 0,6-1 g keratină, scleroproteina cu structură fibroasă. Keratina este insolubilă în apă, solvenți organic, alcooli și reistă la digenstia enzimatică.

2.Melanogeneza (sau pigmentogeneza) estea doua functie speciala a epidermului, care este proprietatea pielii de a forma melanina (pigmentul melanic), o substanță granulară de culoare brun închisă.[57]

Biosinteza melaninei, are loc in celule specializate din structura epidermului denumite melanocite, care in majoritate sunt localizate in zona membranei bazale.

Melanocitele se recunosc (diferentiaza) usor (fata) de celulele malpighiene alaturi de care se gasesc in stratul bazal, prin faptul ca sunt dendritice (prezinta formatiuni asemanatoare degetelor care se extind la distante mari in mediul inconjurator), citoplasma lor este clara si nu prezinta desmozomi. Nucleul lor este rotund si are o membrana dubla: cea externa are o forma neregulata datorita numeroaselor granule de melanina ce adera de ea si cea interna mai groasa decat cea externa.

Dendritele melanocitelor pot veni in contact cu mai multe celule malpighiene, ceea ce demonstreaza că din punct de vedere anatomic melanocitele sunt singurele celule capabile să formeze si sa distribuie melanina in stratul epidemial.[57]

Fig.3.Elementele secretorii ale pielii

Melanogeneza are loc in melanozomi, din precursori cromogeni-incolori (propigment) cum este tirozina, care sub actiunea tirozinazei (enzima oxidativa – cuproproteina sintetizata de ribozomi), trece in 3,4 dihidroxifenilalanina (DOPA), care in continuare sub influenta unei alte enzime oxidative, dopaoxidaza trece in 5,6 dihidroxichinona (DOPA-chinona), iar apoi printr-o serie de produsi intermediari (leucodopacrom, dopacrom, 5,6 dihidroxindol) se ajunge la indol – 5,6 chinona, care se cupleaza cu un substrat proteic formand melanoproteina.[57]

Fig.4. Melanogeneza

3.Sinteza de vitamina D

Soarele este poate cea mai importanta sursa de vitamina D pentru organismul uman.

Expunerea la soare asigura organismului necesarul de vitamina D. Razele ultraviolete determina sinteza vitaminei D la nivel tegumentar. Sinteza vitaminei D prin expunerea la ultraviolete depinde de anotimp, latitudine, momentul zilei, prezenta norilor, a poluarii si a factorilor de protectie solara aplicati tegumentar. Cu cat factorul de protectie solara aplicat la nivel cutanat este mai mare (FPS peste 8), cu atat sinteza de vitamina D este blocata, insa in vederea prevenirii cancerelor cutanate si a arsurilor solare,  asigurarea acestei protectii se impune. Se consideră că o expunere de 10 – 15 minute de două ori pe saptamă a feței, spatelui, brațelor sau picioarelor permite sinteza unei cantități adecvate de vitamina D. [59]

Odată cu inaintarea in varsta, capacitatea de sinteza a vitaminei D la nivel cutanat o data cu expunerea la soare scade, la fel si capacitatea rinichiului de converti forma inactiva de vitamina D in forma activa. In special batranii institutionalizati au un risc crescut de a dezvolta carenta de vitamina D

II.2.3.Funcția de protecție mecanică

Proprietățile mecanice ale pielii, în afară de funcția de barieră, de referă la rolul protectiv al pielii în caz de acțiune a unor factori mecanici care tind să modifice forma pielii. În primul rând, pielea înveleșteîntreg organismul, fiind o structură careposedă un anumit tonus. La realizarea acestui tonus, contribuie -în special- dermul prin gradul de hidratare, vascularizate, inervație si activitatea metabolică a celulelor care îl compun, ca și fibrele elastice. Proprietățile mecanice ale pielii cum ar fii elasticitatea, rezistență la compresie și la presiune, rezistenta la rupere sunt date în special de fibrele care se găsesc în derm.[11]

Astfel, datorită elasticității sale, pielea se deformează prin acțiunea unui agent mecanic și revine la forma inițială cand acțiunea agentului mecanic a încetat. Pielea poate fi deformată, revenind în proporții de 10-15%. Se consideră că deformarea inițială a pielii are la bază o reorientare a fibrelor de colagen către direcția de sarcină. Peste o anumită limită de extensie apare așa numita extensie vâscoasă"care este ireversibila", si care este dependentă de fibrele de colagen normale sau alterate.[2,3]

O altă proprietate de ordin mecanic o reprezintă plasticitatea. Astfel, presiunea cu un obiect asupra pielii face ca oielea să păstreze o perioadă de timp forma obiectului care a exercitat presiunea.această proprietate se datorează atât structurii fundamentale din derm, cât și a fibrelor de colagen.

Proprietăți mecanice prezintă și stratul cornos. Aceste proprietăți mecanice ale stratului cornos sunt date dd structura acestui strat care, prin rețeaua de proteine structurale, face ca efectul forței să se împrăștie, dar și gradul de hidratare a acestor proteine sau de umiditatea mediului ambiant. Factorii care fac ca apa să fie reținută în stratul cornos contribuie indirect la menținerea elasticității acestui strat, un exemplu fiind substanțele cu greutate mică secretate de keratinocitele sau lipidele din stratul cornos.[25,27]

II.2.4.Funcția imunologică

Răspunsul imun normal presupune parcurgerea a numeroase etape, cu cooperarea a numeroase celule aparținând sistemului imun, cu producerea de numeroși mediatori careacționează în special asupra celulelor aparținând sistemului imun, dar și a altor celule. În final, se ajunge la elementele efectoare ale sistemului imun, limfocitele T citotoxice și anticorpii, dar și a limfocitelor memoriei.[11]

La nivelul pielii, are loc o etapă din răspunsul imun, respectiv preluarea si procesarea antigenelor de către celula Langerhans. Această celulă se găsește în epiderm in proporție de5-10% din totalul celulelor epidermice.

Keratinocitele deși nu sunt celule ale sistemului imun cum sunt considerate celulele Langerhans potelabira in anumite condiții o serie de vitamine care constituie un al doilea semnal, absolut necesar pentru activarea celulelor T și cooperarea acestora cu celulele Langerhans. Ele secretă și exprimă receptori pentru o serie de citokine sau de alte molecule implicate în răspunsul imun sau inflamator.

La nivelul dermului, cele mai multe limfocite sunt limfocitele T, grupatein jurul venulelor post capilare. Într -un număr foarte redus se găsesc limfocite T si printre celulele primelor straturi ale epidermului.

O serie de componente ale membranei bazale poate deveni ținta unor autoanticorpi.

II.2.5.Funcția senzorială

Pielea constituie o sursă importantă de impulsuri aferente catre sistemul nervos central cu formarea de senzații de tipul cald, rece, vibrație, presiune, senzații tactile sau durere. Fibrele nervoase care se găsesc în piele sunt fibresenzitive, care pot exista libere în piele(derm) sau fibre încapsulate, formând receptori specializați pentru un anumit tip de senzație.[25,24]

Fibrele senzoriale sunt mielinizate(fibre A) sau fibre nemielinizate(fibre C) .

Fibrele A sunt mai groase decât fibrele de tip C si transmit influxul nervilor cu o viteză mai mare. Studiile electrofiziologie au evidențiat că există două mari categorii de receptori:

-mecanoreceptori

-mecanoreceptori.

A treia categorie de receptori, receptorii pentru durere răspund la stimulii mecanici, chimici sau termici, când depășesc un anumit prag, prag care ar putea induce distrugerea celulară. [11,28]

Neurotransmitatotii clasici de tipul noradrenalinei si acetilcolinei se întâlnesc la nivelul pielii. S-au descoperit si neuropeptide, de tipul P, VIP(peptide intestinale vasoactive), somatostatina, neuropeptida Yși bromhexinei. Aceste neuroleptice secretate determinările nervoase după stimulare se metabolizează rapid in derm si nu se cumulează. Cu toate acestea, aceste neuroleptice întâlnite în derm au un rol important în modularea răspunsului inflamator, al secreției sebacee sau al procesului de vindecare a rănilor.

Capitolul II.Unguente-fome farmaceutice semisolide

II.1.Definiție

Unguentele sunt forme farmaceutice semisolide destinate administrării pe piele sau mucoase, în scop terapeutic sau de potecție și sunt constituite din excipienți (baze de unguent) în care sunt dispersate substante medicamentoase.(conform FR X)

Din punct de vedere al parametrilor fizico-chimici, unguentele ca forme farmaceutice semisolide fac parte din sistemele disperse microeterogene (microscopice) structurate, denumite și „geluri plastice pentru aplicare cutanată” sau „geluri tixotrope cu limită de curgere și comportare plastică”.[2]

Natura si compoziția acestor forme sunt indicate si specificate în USP XXII, și Ph.FX, menționându-se că „sunt constituite dintr-o bază simplă sau compusă, în care, în mod obișnuit, se dizolvă sau se dispersează una sau mai multe substanțe active.

De asemenea este menționat faptul că „bazele pot fi constituite din substanțe naturale sau sintetice” și pot fi formate dintr-un sistem dispers cu o „singură fază sau mai multe faze”. Direct proporțional cu natura bazelor, preparatele pot avea „prorpietăți lipofile sau hidrofile”.

Aceste forme faramaceutice au în componență, pe lângă elementele menționate și sunstanțe precum: agenți de conservare antimicrobiană, antioxidanți, stabilizanți, emulgatori, vâscozifianți și promotori ai penetrației.[1.2]

Preparatele semisolide pentru aplicație cunatanată special destinate utilizării pe rani deschise sau pe pielea lezată sunt sterile, iar cele destinate a fi aplicate pe memmbrane mucoase și alte suprafețe trebuie să corespundă în plus și altor cerințe prevăzute în monografiile generale, ca de exemplu : Preparate pentru nas, preparate cu adminstrare rectală, preparate oftalmice și preparate vaginale.

II.2.Clasificarea unguentelor

Fr X, supl.2004 și Eur. Ph.2004 înscrie mai multe categorii de preparate semisolide pentru aplicare cutanată:

unguente

creme

geluri

paste

cataplasme

plasturi medicinali.

În funcție de capacitatea de absorbție a apei, unguentele se clasifică în:

unguente hidrofobe, care pot absorbi cantități mici de apă. Bazele utilizate pentru formularea lor sunt: parafinele solide și lichide, uleiurile vegetale, grăsimile animale, gliceridele sintetice, cerurile și polialchil-siloxanii lichizi ;

unguentele emulgatoare, care pot absorbi cantități mari de apă și produc emulsii de tipul apă-în-ulei și ulei-în-apă, dependente fiind de natura emulgatorului: agenți de emulsionare de tipul apaă-îm-ulei ca: esteri ai sorbitanului, monogrliceride și alcooli grași sau agenți de emulsionare ulei-în-apă precum: alcooli grași sulfatați, polisorbați, eteri cetilstearil macrogoli sau atsteri ai acizilor grași cu macrogolii. Bazele lor sunt unguente hidrofobe.

Unguente hidrofile: preparate care conțin baze miscibile cu apa. În mod obisșnuit sunt formate din amestecuri de macrogoli lichizi și solizi (PEG-uri) ; aceastea conțin cantități corespunzătoare de apă.

Pomade-această denumire provine din Franța și țările francofone sau de origine latină; aceste preparate erau obținute prin amestecarea sunstanțelor medicamentoase cu corpuri grase, care au rolul de excipient, în care altădată se adăuga suc de mere, de unde si denumirea de pommade.

Pomezile prezintă un punct de topire mai mare decât temperatura corpului și se înmoaie când sunt frecate pe piele, formând un film superficial gras.

Creme:preparate semisolide, polifazice, sunt unguente-emulsii, constituite dintr-o fază dintr-o fază lipofilă și o fază hidrofilă, strcuturate sub formă de emulsie de tipul H/L sau L/H; faza hidrofilă este în proprție de peste 10% pana la 90%;

Ca și acțiune acestea prezintă porprietăți emoliente, răcoritoare, decongentivă. Utilizarea acestora permite obținerea de formulări cu diferite grade de ocluzivitate (mai mult sau mai puțin lipofile sau hidrofile) și de asemenea cu o consistență foarte diferită.

Paste (neogr.pasta=pastă)-preparate semisolide polifazice, numite și unguente-suspensii; conțin o cantitate mare de pulberi foarte fine, insolubile (peste 25%) între 30-70% dispersate în exicipienți lipofili (pastele grase) sau hidrofili (paste apoase). Au o consistență mai tare decât unguentele și nu se topesc la temperatura corpului; la întindere pe piele acestea formează un film gros, cu efect protector.

Geluri (lat. Gelo, -are = a îngheța): preparate semisolide obținute din polimeri care gelifică în soluții, peste anumite concentrații; in funcție de tipul de polimer și vehicul pot fi geluri: hidrofile și liofile.

Plasturi medicinali: sunt preparate flexibile care conțin una sau mai multe substanțe active, destinate a fi aplicate pe piele. Ele sunt formulate să mențină substanțele active în contact strâns cu pielea, așa încât acestea să poată fi absorbite ușor sau să acționeze ca agenți protectori sa cheratolitici.

Plasturii medicinali constau într-o bază adezivă, care poate fi colorată, conțin una sau mai multe substanțe active închise în strat uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-un material matural sau sintetic. Ele nu trebuie să irite sau să sensibilizeze pielea. Stratul adeziv este acoperit cu un strat protector,care este scos inainte de aplicarea plasturelui pe piele. În momentul detașării liniei protectoare, nu trebuie să se desprindă din preparatul de pe stratul suport.[1,2]

Alte preparate semisolide utilizate sunt: glicerolatele, ceratele si gelatinele

Gelatinele sunt preparate semisolide obținute din gelatină și glicerol; aplicate pe piele sau pe mucoase au o acțiune de lubrifiere: care pot fi utilizate și ca pansamente compresive, peste bandajul fixator; ele fac parte din formele presosensibile;

Ceratele sunt preparate semisolide obținute din excipienți grasi, care conțin un procent mare de ceară de albine sau parafină; în ameestec cu uleiuri vegetale, având o consistență mare si un punct de topire ridicat; astăzi se utilizează foarte rar

Glicerolatele sunt preparate semisolide pe bază de hidrogel de amidon și glicerol; au acțiune emolientă; pot conține și substanțe medicamentoase; sunt numite si unguente cu glicerină, fac parte din gelulire hidrofile.[2]

Formele farmaceutice semisolide se disting de formele lichide și solide prin faptul că în general ele se administrează numai extern, pe piele si mucoase.

În literatura farmaceutică, formele semisolide sunt prezentate sub diferite denumiri ca:

Preparate topice, preparate de uz topic, sisteme farmaceutice topice

Semisolide sau forme farmaceutice semisolide

Forme farmaceutice pentru aplicare locală

Forme dermice, forme farmaceutice cutanate, forme de uz dermatologic;

Unguente;

Modern, forme farmaceutice bioadezive semisolide.

Acești termeni desemnează o categorie mai mare sau mai mică de forme farmaceutice, de exemplu, denumirea de forme topicedesemnează un domeniu larg de administrare a preparatelor lichide semisolide sau solide, pe piele si pe mucoase, inclusiv pe mucoasa gastrointestinală.

Formele semisolide și unguentele desemnează numai preparatele cu o caracteristică proprie comună, și anume consistența moale( semisolidă), deci exclude formele lichide și solide. Aceste forme au capacitatea de a adera pe suprafața adevară(bioadeziune) pentru o perioadă lungă de timp, până când sunt spălate sau sterse.

Denumirea modernă de forme farmaceutice bioadezive semisolide se referă la produsele care se aplică pentru uz extern sau pe cale topică, pe piele sau mucoase, fiind mai cuprinzătoare decât denumirea de preparate dermatologice, care definește strict numai formele administrate pe piele, fie că ele conțin sau nu o substanță medicamentoasă.[2]

Administrarea unguentelor poate viza mai multe scopuri, in funcție de obiectul cercetat.

Forma farmaceutică poate prezenta acțiune locală fie la suprafață, fie la diferite profunzimi ale țesutului; o acțiune generală, sistematică, dar sunt folosite pentru acțiune locală, în tratarea afecțiunilor de la suprafața pielii sau mucoaselor și nu de a penetra în circulația generală.

În general, unguentele au fost si Totusi, dacă substanțele medicamentoase trec prin epidermă și ajung în capilarele sangvine, pot ajunge în circulația generală și nu pot fi detectate în sânge sau urină (fie substanța nemodificată, fie metaboliții acestora).

Însă cele mai multe substanțe medicamentoase utilizate pentru uz topic, nesistematic, nu sunt toxice in concentrațiiole absorbite, așa încât efectele datorate absorbției nu sunt în general recunoscute de pacient.[2]

II.3.Avantajele si dezavantajele utilizării unguentelor

Avantaje pentru utilizarea formelor topice:

-administrarea medicamentului direct la nivelul procesului patologic este un avantaj decisiv față de terapia sistematică;se obține concentrarea substanței medicamnetoase în zona afectată, fără posibilitatea unor efecte toxice, asupra altor organe. Datorită acestui avantaj, numeroase substanțe medicamentoase care au toxicitate crescută, pe cale orală, sunt administrate pe piele.

– prezintă efecte specifice, dacă acestea conțin, una sau mai multe substanțe medicamentoase, în funcție de efectul dorit;

-invingerea barierelor de permeabilitate prezentate de membranele biologice, prin modularea sau ajustarea funcției de barieră a pielii. Funcția de barieră naturală este cunoscută când se aplică pe piele agenții fotoprotectori; bariera avariată temporar este ajutată cu antibiotice topice si antibacteriene. Bariera este restaurată la funcția normală cu unguente: creme, geluri; toate conferă flexibilitate pielii care a fost temporar scăzută prin expunere în atmosferice uscate, sau prin folosirea detergenților;[2]

-Fenomenul de bioadeziune oferă posibilitatea fixării medicamentului pe situsurile specifice;

-datorită faptului că epiderma nu prezintă vascularizație, aplicarea preparatelor pe piele prezintă un avantaj față de administrearea sistemică, din punct de vedere al reacțiilor adverse mai ușor de combătut;

Unele substanțe aplicate pe suprafața pielii au capacitatea de a difuza epiderma viabilă și în derm, în concentrații adecvate, determinând efecte terapeutice dorite;

-Pielea prezintă un efect de rezervor, astfel că administrarea unui ritm precis asigură concentrații farmacutice active

-grad optim de penetrare al substanțelor medicamentoase prin diferitele structuri ale pielii, utilizând excipienți adecvați;

-realizarea unui efect sistemic (general) prin administreare unor substanțe medicamentoase prin piele (sub formă de plasturi transdermici), evitandu-se astfel degradarea acestora în mediul gastric; acest lucru este util in cazul unor substanțe puternic active;[2]

Este important ca substanța medicamentoasă să nu prezinte tendința de a induce reacții nedorite pe piele, deoarece în acest caz se va evita aplicarea acestora.

Terapia locală prezintă și unele dezavantaje:

-în cazul unor afecțiuni cutanate acțiune a unor substanțe medicamentoase la nivel dermic poate fiineficientă; un exemplu este izotretinoinul în cazul aceei sau metotrexatul în psoriazis.

Există posibilitatea unui efect nul al aplicării pe piele a unor substanțe din cauza mai multor factori precum:

Acțiunea unor factori inhibitori externi

Necesitatea transformării pe ca cale metabolică a sunbstanței active, daca aceasta nu prezintă efect terapeutiv în stare nemetabolizată

Gradul de penetrareal bazelor utilizate la formulare să nu fie optime, astfel determinând și o specificitate scăzută

Apariția unor efecte secundare nedorite, în cazul în care pielea sau mucoasele sunt lezate sau descuamate caracterizate prin pierderea straturilor epidermice superioare (ceea ce are loc în :psoriazis, arsuri, incizii și alte leziuni traumatice). În aceste cazuri, absorbția substanței active poate fi intensificată considerabil cu riscul producerii unor efecte sistemice nedorite;[2,3]

După cum literatura de specialitate susține, prezența unor leziuni sau răni la nivelul pielii poate influența negativ capacitatea de penetrare al preparatelor, deoarece pH-ul pielii in cazul existenței puroiului se schimbă.

De asemenea pot produce efecte sistemice nedorite, din cauza eliberării prea ușoare și absorbției prea rapide.

II.4.Formularea unguentelor

II.4.1. Etapele formulării-reguli

Fig 5.Mojar cu pistil

Unguentele-emusii se obțin din substanțe medicamentoase insolubile în baza de unguent, care pot fi însă dizolvate în solvenți adecvați, în funcție de lipo – sau hidrosolubilitatealor, și soluția este emulsionată în baza de unguent.

În funție de tipul de unguent-emulsie format, se deosebesc:

Unguente-emulsie de tipul A/U sau creme grase (conțin peste 10% apă)

Unguente-emulsie de tipul U/A sau creme hidrofile(conțin 80-90% apă)

Câteva reguli si etape de preparare:

Obținerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atuncicând acestea au p.t. diferite, sau este ușurată dizolvarea unor principii active. Prin încălzire este ușurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită temperatură (la cald)

Uleiurile volatile, parfumurile se adaugă în final, după răcirea emulsiei formate, la temperatura camerei.

Substanțele lipofile moi, precum este cazul balsamului de Peru, ce este insolubil în apă, solubil în alcool absolut), se dispersează ușor în prezența uleiului de ricin, în care este solubil, înainte de a fi adăugat într-o bază de unguent lipofilă.

În toate cazurile se continuă amestecarea pânăla răcire, pentru a nu se produce separarea componentelor. Bazele de unguent geluri se obțin dependent de natura macromoleculelor la rece sau la cald

Încorporarea substanțelor active se face în funcție de proprietățile acestorașI proporția lor în baza de unguent.

Când substanțele sunt solubile într-un componental bazei de unguent, se dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijăcala r ăcire sănu se obținăsoluții suprasaturate din care pot recristaliza [1,2]

Substanțele medicamentoase lipofile pot fi dizolvate în ulei și soluția obținută poate fi emulsionată în baze de unguent-hidrogeluri, când se pormează tot unguente –emulsii de tipul U/A. Aceste preparate se mai numesc unguente libere sau lipsite de emulgatori. Ele conțin faza externă apoasă, sunt stabile, fără să prezinte fenomene de floculare a fazei interne lipofile și nici fenomenul de cremare, datorită câscozității fazei externe, cât si datorită faptului că polimerul gelificat acționeză ca un coloid protector.[2,3]

II.4.2.Asigurarea stabilității fizice și chimice

Parametrul stabilitate contituie o caracteristică importantă a cremelor dermato-cosmetice.

Cremele destinate a fi aplicate pe piele, trebuie să aibă o calitate ireproșabilă, să nu se descompună în timp sun influența căldurii, umidității, luminii sau alți factori externi, deoarece pot provoca reacții de tip alergic manifestate prin senzație de mâncărime, usturime sau alte patologii.[60]

Posibilitatea contaminării după etapa de fabricație, în timpul utilizării sau stocării,

a condus la necesitatea introducerii în preparate a unor agenți chimici, capabili să inhibe

creșterea și dezvoltarea microorgansimelor. [10]

Un produs cosmetic "neprotejat" are toate șansele ca în timp să se transforme intr-

o adevarată cultură de bacterii/drojdii/mucegaiuri, de aceea încorporarea unui sistem de

conservare într-un produs este necesară și ar trebui să fie considerată primordială. Deși

tendința actuală a consumatorilor se îndreaptă spre produsele bio fără consevanți,

protecția pe care agenții conservanți o garantează este de neevitat.[10,60]

II.4.3.Materiile prime folosite, substanțe auxiliare, adjuvanți

Baza de unguent sau excipientul pentru unguente constituie o componenta importanta a unui unguent, deoarece actiunea terapeutica a unguentelor este influentata de baza de unguent aleasa in mod just, in functie de scopul terapeutic urmarit si de proprietatile substantelor active care urmeaza a fi dispersate.

Bazele de unguent trebuie sa indeplineasca anumite conditii :

– sa fie inerte fiziologic, sa nu irite pielea, mai ales pielea bolnava;

– sa fie inerte din punct de vedere chimic, sa nu reactioneze cu substante medicamentoase asociate;

– sa aiba o consistenta corespunzatoare si proprietati realogice adecvate;

– sa permita intindere si aderare uniforma pe epiderm sau mucoase, fara sa se fluidifice la 37s C;

– sa fie stabile : stabilitatea se refera la structura chimica, la consistenta, la structura de gel, cat si la rezistenta fata de microorganisme;

– sa incorporeze usor apa sau alte lichide si sa le mentina in timpul depozitari;

– sa prezinte afinitatea fata de grosimile pielii si sa nu astupe porii pielii;

– dupa scopul urmarit sa asigure o buna prezentare sau absorbtie rapida si completa a substantelor active sau din contra, sa asigure numai un efect de substanta;

– sa nu modifice PH-ul pielii;

– sa nu aiba miros neplacut, penetrant.

Bazele de unguent emulsionate sunt cele mai utilizate pentru formulările dermatologice și cosmetice. Prin adăugarea de apă în bazele de unguent de absorbție, de tip A/U sau în bazele de unguent emulgatoare, de tip U/A se obțin baze de unguent-emulsii de ambele tipuri, numite și creme, dacă proporția fazei hidrofile este peste 10 %.

Cremele sunt produse semisolide, cu aspect tipic, numite și cremă albă, ceea ce le reprezintă o diferență față unguentele simple, care sunt translucide.

La fel ca și emulsiile, o bază de unguent-emulsie este formată din:

Fază lipofilă

Fază hidrofilă

Emulgatorul, care este dizolvat în una din faze

Cremele prezintă următoarele avantaje:

Permit punerea în contact cu pielea substanțelor medicamentoase dispersate în una dinm cele două faze ale bazei de unguent emulsie, luând în calcul afinitatea

Datorită faptului că se aplică ușor pe piele, fară a lăsa impresia de piele grasă, pacienții le preferă

Gradul de ocluzivitate poate fi stabilit încă de la inceputul formulării, datorită utilizării de emulgatori moderni, dar și daca în compoziția acestora se găsesc excipienți ce prezintă funcții proprii precum: lipozimi, ceramide, ciclodextrine

Emolienții – sunt lipide sau uleiuri care au rol de a conferi suplețe și catifelare pielii. Lipidele sunt molecule nepolare, care limitează trecerea apei în mediul înconjurător prin respingerea moleculelor de apă polarizate.

Principalul rol al emolienților constă în suplinirea lipidelor naturale absente din spațiile dintre corneocite de la nivelul stratului cornos. Suplimentar, emo lienții mai oferă și avantajul catifelării tenului, determinând schimbări vizibile în aspectul pielii. De asemenea, emolienții prezintă și acțiune ocluzivă, prin diminuarea valorii coefi cientului pierderilor de apă transepidermice și îmbunătățirea hidratării. Substanțele ocluzive – inhibă pierderile de apă prin evaporare, ca urmare a formării unei bariere hidrofobe pe suprafața stratului cornos și la nivelul spațiilor interstițiale ale acestuia.

Umectanții au doar o acțiune parțială în procesul de hidratare cutanată. Pentru a menține conținutul de apă de la nivelul epidermei și a conserva funcția de barieră a stratului cornos, sunt utilizați și agenții umectanți, care au rolul de a acționa sinergic cu umectanții pentru atracția apei. Agenții ocluzivi sunt efi cienți în tratarea pielii uscate deoarece, prin mișcarea apei din dermul inferior către dermul superior, asigură o sursă fi ziologică de apă disponibilă pentru hidratarea epidermei. În plus, unii agenți ocluzivi, de exemplu alcoolul behenic, prezintă și acțiune emolientă ii cutanate (33).

Vaselina și lanolina sunt doi agenți ocluzivi clasici care, treptat, sunt înlocuiți de substanțe noi, cu proprietăți superioare. Vaselina prezintă un efect ocluziv puternic, însă are dezavantajul caracteristicilor estetice reduse. Pe de altă parte, lanolina nu este recomandată a fi utilizată în formulările cu aplicare facială, datorită mirosului dezagreabil și a potențialului alergen crescut.

Agenții umectanți sunt incluși în faza hidrofilă a unei baze de unguent-emulsie. Aceștia au rolul de a dezvolta sau dispersa unele substanțe medicamentoase în faza hidrofilă.

Un rol de asemenea important este acela că micșorează pierderea apei din produsul final, prin caracterul lor hygroscopic.

Higroscopia lor reduce pierderea de apă la aplicarea pe piele, prin evaporare, așadar umectanții prezintă și effect hidratant, emollient. Prin caracteristicile lor fizico-chimice permite aderarea mai ușoară a unguentului pe întreaga suprafată aplicată.

Agenții de parfumare – sunt ingredienți care au fost evitați frecvent în formularea hidratanților faciali, fiind considerați componenți c ear putea prezenta potențial iritant. Dar în urma cercetărilor din domeniul dermato-cosmetic prin care s-a demonstrat importanța utilizării parfumanților, această ipoteză nu mai este luată în calcul.[6,8]

Parfumanții sunt testați inițial separat, iar ulterior în formulările studiate prin aplicare pe piele normală și sensibilă, fiind stabilită în același timp și concentrația minimă necesară pentru a masca mirosul neplăcut al unor componente, luând în considerare potențialul alergen al parfumurilor. Fiind un ingredient important al oricărei formule cu acțiune hidratantă, parfumul îmbunătățeste complianța, cu atât mai mult când aceasta este destinată aplicării faciale.[10]

Conservanții – reprezintă o clasă de substanțe care este supusă, asemenea parfumanților, unor controale riguroase, datorită proprietăților alergene

Conservanții sunt importanți în produsele cosmetice întrucât protejează consumatorii împotriva agenților patogeni nocivi care altfel ar invada cremele șiprodusele folosite zilnic. În lipsa conservanților, toate produselecosmetice ar avea un termen de valabilitate foarte scurt și majoritatea ar trebui păstrate lafrigider, din cauza dezagregării sau acțiunii factorilor fizici.[61]

Este importantă calitatea produselor cosmetice alese, deoarece ingredientele lor sunt absorbite în procent mare prin piele(până la 60%), acestea ajungând în sistemul circulator.

De preferat ar fi să nu conțină substanțe chimice sintetice, conservanțichimici, arome artificiale, coloranți artificiali, materii prime modificate genetic, pesticide,sulfați, PEG, ftalați, SLS, parabeni etc

Cei mai controversați conservanți sintetici sunt substanțele halogene, clorul, iodulsau bromul (chlorhexidine digluconate – clorofen, triclosanul), familia aldehidelor

(formaldehida poate sa fie 0,2% maxim), familia parabenilor (Butylparaben,

2Methylparaben, Propylparaben), familia polietilenelor și Polypropylen Glycol (PEG si

PPG).[10,62]

Fiind puternici,conservanților sintetici distrug bacteriile dar există posibilitatea de a distrugeinclusiv pe cele care ne protejează, flora saprofită este astfel fragilizată, pătrund în pieleși uneori se găsesc în sânge sau urină și persistă mult timp în organism.[10,62]

Capitolul III.Formularea și prepararea unor creme hidratante

Introducere

Pielea are un conținut de apă de aproximativ 64%, ce este distribuită inegal între diferitele sale straturi, derm și epiderm, reespectiv în stratul cornos.

Dermul are un conținut de apă de 70%, ceea ce reprezintă circa 15-18% din cantitatea totală aflată în organism. Așadar dermul este un adevărat rezervor ce poate stoca, schimba, furniza cantitățile necesare organismului, cu rol în menținerea mediului interior constant

Expunerile prelungite la soare antrenează o îmbătrânire precoce a pielii, dar și o pierdere considerabilă de apă, radiațiile UV acționaând asupra catenelor de ADN, a fibroblastelor și melanocitelor. Epidermul devine, cu vârsta, foarte sensibil la acțiunea ultravioletelor, cu atât mai mult cu cât numărul de melanocite la adult scade cu 10-20%, din 10 în 10 ani.[10,63]

Hidratarea stratului cornos este dependentă de raportul dintre aportul de apă si pierderea acesteia la nivelul pielii prin evaporare în atmosferă, așadar starea straului cornos depinde de echilibrul creat între:

-viteza cu care se produce difuziunea apei din straturile dermice și epidermice profunde spre stratul cornos și care determină transpirația usoară sau perspirația insensibilă.

-viteza de evaporare a apei la suprafața pielii, sub influența factorilor atmosferici.[63,64]

Când acest echilibru este perturbat se poate produce hiperhidratarea sau deshidratarea stratulu cornos.

Hiperhidratarea apare atunci când trnaspirația insensibilă nu mai poate avea loc, fenomen observat după o baie prelungită sau în cazul aplicării unui pansament ocluziv când se constată că strayul cornos acoperit se umflă, permeabilitatea crește foarte mult ți in felul acesta crește absorbția a numeroase substanțe medicamentoasre. În anumite cazuri limită, acest fenomen poate duce până la situații când rezistența acestui strat este redusă foarte mult, ducând la fisuri cu posibilitate de infectare.[10]

În reglarea mecanismelor de secretie sebacee și a hidratării cutanate se intalnesc variatii individuale, histologice si fiziologice.

După continutul in lipide, aceste diferete se pot clasifica in 4 tipuri de piele:

-pielea normală(ten eudermic), cu tendinte mai mult sau mai putin marcate spre stadiile celealte;

-pielea uscată, alipidică și deshidratată (ten uscat)

-pielea grasă sau seboreică (ten gras)

-pielea mixtă

Fig.6.Ten uscat și aspru

III.1.Formularea cremelor studiate

Kligman și Leyden au definit hidratantul ca fiind „orice substanță sau preparat administrat topic pentru tratarea semnelor și simptomelor pielii uscate“. Scopul fiziologic al hidratării constă în refacerea elasticității și flexibilității stratulului cornos. Aceste caracteristici sunt evaluate subiectiv.[10,8]

Formularea unui produs hidratant facial cu proprietăți optime de restabilire a funcției de barieră a epidermului și de reglare a procesului de reînnoire a pielii reprezintăscopul principal.

S-a emis ipoteza conform căreia proprietățile vâsco-elastice ale stratului cornos, la nivelul căruia trebuie să acționeze agenții hidratanți, dirijează activitatea termodinamică a apei, în funcția de barieră a stratului cornos.[10,20,21]

Park și Badiel susțin că retenția apei este dependent de conținutul în protein din stratul cornos.Constituenții hidrosolubili se dispun între degmentul lanțurilor proteice, favorizând astfel penetrația moleculelor de apă. [10,66]

Am conceput trei formule de creme cu acțiune hidratantă. Formula fiecăreia constă în asocierea bazei de unguent cu ingredientele active în proporții variate, urmărindu-se totodată obținerea a trei produse finite diferite din punct de vedere al compoziției, dar cu același efect terapeutic.

Tabel II.Formula cremei A

TabelII.Formula cremei B

Tabel IV.Formula cremei C

III.2.Date privind materiile prime folosite la preparare

Ulei de Jojoba BIO*, virgin

Fig.7.Ulei de Jojoba BIO*, virgin

Uleiul extras din semințele de jojoba este destul de diferit față de uleiurile vegetale comune, fiind defapt o ceară lichidă. Pătrunde în piele într-un mod interesant și anume prin foliculii de păr pe care nu-i blochează, se amestecă cu sebumul și formează o peliculă fină non-ocluzivă, lăsând pielea să respire.

Are un profil interesant de acizi grași (acid gadoleic, erucic, nervonic), conține o cantitate remarcabilă de polifenoli, dintre care taninii sunt responsabili și pentru senzația uscată după aplicarea pe piele. Poate părea o contradiciție de termeni, dar uleiul de jojoba este un ulei uscat.[49]

Având o compoziție asemănătoare sebumului uman și astfel, o compatibilitate deosebită cu pielea și părul, pătrunde cu ușurință în piele și nu lasă peliculă grasă fiind potrivit pentru orice tip de ten.

De asemenea:

Protejează împotriva deshidratării, este emolient, întărește bariera hidrolipidică a pielii.

Sporește vitalitatea, suplețea și frumusețea părului.

Bogat in antioxidanti, vitamine, substante active si substante antibacteriene. Uleiul de jojoba este considerat singurul ulei care poate fi utilizat si in cazul persoanelor cu ten gras sau predispus la acnee.

Calmeaza si reduce alergiile cutanate.( Zonele alergice pot fi tamponate delicat cu ulei de jojoba lasat la temperatura camerei.)[49]

Ulei de Smochin de Barbaria

Fig.8.Ulei de Smochin de Barbaria

Uleiul din seminte de Smochin de Barbaria este un ulei obtinut exclusiv prin presiunea la rece. Contine importanti acizi grasi esentiali inclusiv acid linoleic (omega6), care face acest ulei sa fie un excelent emolient, calmant si reparator al pielii. [49,52]

Bogat în poli și mono acizi grasi nesaturați este un ulei cu proprietăți hrănitoare, de protecție, înmuiere și întreținere. Bogat în vitamina E, aproximativ 1000 mg/kg și steroli aproximativ 10g/kg, acestea îi conferă proprietăți pentru a proteja pielea împotriva radicalilor liberi.[52]

Exista numai 5% ulei în semințele smochinului de barbaria. Sunt necesare 800 kg de fructe pentru a produce un litru de ulei. Folosit zilnic, acest elixir anti îmbătrânire restabilește elasticitatea,compactitatea și tonusul pielii.

Bogăția în vitamina E (1000mg /kg), steroli (10g/kg, continut in Omega 6 , acid gras esential, de 68%, deasemenea 14% Omega 9, confera acestui ulei calitati extraordinare în îngrijirea tenului.

Smochinul de Barbaria produce primăvara flori galbene impresionante, în urma cărora se formează fructele cărnoase comestibile, de un portocaliu-roșiatic intens. [53]

Florile conțin o serie de elemente nutritive, fitosteroli și compuși liposolubili care trec prin macerare în uleiul de bază.

Se obține  prin macerarea florilor uscate în ulei de floarea soarelui rafinat

Se prezintă sub forma unu  lichid  uleios  fin și  limpede ,deculoare  gălbuie,  cumiros  vegetal  caracteristic

Compușii principali sunt  acizi grași esențiali polinesaturați: acid linoleic și acizi grași nesaturați:

Acid oleic(omega9),

acizigrași saturați:acid palmitic și stearic, trigliceride,fosfolipide, carotenoide, tocoferoli, fitosteroli

Pe piele se absoarbe mai lent, senzație nu foarte grasă, deține proprietăți anitirid, antiîmbătrânire, regenerator al țesutului, nutritive și emollient. Asigură o bună protecție a filmului hidrolipidic al pielii.

Uleiul de sâmburi de smochin poate fiaplicat pur ca atare sau inclus ca și ingredient în diverse preparate cosmetice

Se recomandă păstrarea lui în loc uscat și răcoros, ferit de razele solare

Ulei de Vanilie

Fig.9.Ulei de Vanilie

Obținut prin macerarea într-o bază emolientă (ulei de cocos fracționat) foarte fină și non-grasă a păstăilor de vanilie, uleiul are un parfum discret caracteristic, o textură lejeră și foarteplăcută. Este ușor absorbit de piele, se poate folosi ca atare sau ca ingredient în creme, seruri, rujuri și alte preparate cosmetice de îngrijire a pielii sau de machiaj.[53]

Se prezintă sub forma unui lichid uleios limpede, aproape incolor ușor gălbui, miros foarte discret de vanilie.

Uleiul esențial de vanilie este un emollient foarte bun, ăsând o senzație plăcută pe piele. De asemenea ajută la menținerea hidratării pielii și sporește elasticitatea. Acesta este usor absorbit pe piele, de aceea se poate nutiliza ca ingredient pentru prepararea cremelor cosmetice. Poate fi combinat cu alte uleiuri estențiale în scopul utilizării în masajul corporal.

..Se recomandă păstrareaîn loc uscat și răcoros, pentru o bună conservabilitate.

Se utilizează de asemenea și ca antiseptic, antiinflamator, analgezic, sedativ (sedative) , relaxant. Aromă dulce de vanilie absolutăpromovează buna dispozitie și dezvoltă intuiția si imaginaița. Furnizează energie, crește eficiența, elimină oboseala. Ajută cu insomnie, neurastenie, melancolie. [58]

Reduce inflamatia, elimină erupții cutanate nervos și iritare, are un efect de albire.

Ulei de Macadamia, virgin

Fig.10. Ulei de Macadamia, virgin

Uleiul de macadamia bio extravirgin este obtinut din prima presare mecanica, la rece, din nucile arborelui cu acelasi nume.

Macadamia este un arbore originar din estul Australiei, numit de aborigenii "guandl sau jindilli". Nucile de macadamia erau foarte apreciate pentru conținutul lor ridicat în protein, sunt foarte apreciate datorita faptului că nu conțin colesterol.

Cu mai mult de 20% acid palmitoleic, uleiul de macadamia este recunoscut pentru proprietatile restructurante, hrănitoare, emoliente și hidratante excepționale. Uleiul de macadamia este în special recomandat pielii fragile, în tratamentul vergeturilor, cicatricilor si a țesutului cutanat deteriorat.[49,52]

La fel de bine, uleiul de macadamia este recomandat pentru tenul dezechilibrat, in stimularea microcirculatiei și drenarea sistemului limfatic cât și pentru hrănirea și protejarea părului.

Uleiul de macadamia este foarte asemănător cu uleiul de migdale dulci, însă avantajul uleiului de macadamia este că, spre deosebire de uleiul de migdale dulci, acesta este foarte bine și repede absorbit de piele.

Bogat in acid oleic si palmitoleic, protector al celulelor, uleiul de macadamia este un ulei bland, hrănitor, calmant și un bun protector și filtrant al razelor UV.[58]

Ulei de Borago, virgin BIO

Fig.11. Ulei de Borago, virgin BIO

Borago sau Limba mielului este o plantă ușor de recunoscut după florile ei mici stelate, de un albastru intens. Florile produc numeroase semințe din care se obține prin presare acest ulei prețios, cu o concentrație ridicată de acid gamma linolenic (GLA) ce ajută la buna funcționare a barierei hidrolipidice a pielii.

Se obține prin prin presare la rece din semințe, prezentându-se sub forma unuilichid clar, culoare gălbuie, miros specific.[49]

Uleiul de Borago este potrivit pentru orice tip de ten, util în îngrijirea tenului matur, ridat, tenul îmbătrânit, lipsit de elasticitate. De asemenea acesta este benefic pentru pielea uscată, iritată, fragilă, sensibilă.

Cercetări privind analiza uleiului de semințe de limba mielului arată existența unor alcaloizi ce pot induce efecte secundare. Se utilizează pentru efectul antiinflamator, pentru tartament dar și prevenire.[30,32]

Ulei de Zmeură BIO*, din semințe

Fig.12.Ulei de Zmeură BIO*, din semințe

Ulei de semințe de zmeur, 100% pur și natural, obținut din Cultura Biologică, din prima presare la rece a semințelor de zmeură macinate.

Conține acizi grași esențiali: Omega 6 – 54,9%, Omega 3 – 22,3%, Omega 9 – 4,55%, acid palmitic – 3,95%, acid stearic – 2,6%

Alti compusi naturali: vitamina E (5.600 mg/kg), carotenoizi, tocoferoli

Este remarcat pentru proprietățile antiradicalare  și antioxidante, este recomandat inclus

în  compozițiile care  pregătesc  pielea  pentru  bronz  sau pentru regenerarea pielii afectate  de soare.

Grație conținutului de carotenoide, acid galic și vitamina E, uleiul de zmeură este utilizat și ca ingredient în compoziții de protecție solară.[53]

Se obține prin presare la rece din semințele fructului de zmeură, se prezintă sub forma unuilichid clar de culoare gălbuie, vâscozitate medie, miros caracteristic crud

Proprietățile principale ale uleiului de zmeură  sunt de:

antioxidant puternic, efficient împotriva radicalilor liberi[29]

restructurant și tonifiant al pielii, reparator, cicatrizant, protector UV lejer

calmant șireparatory, cicatrizant și restructurant cutanat;

Stimulant puternic pentru refacerea membranei celulare si a tonusului pielii

Calmant, Omega 3 actțoneaza asupra procesului inflamator

Hranitor si lejer prin excelenta sa capacitate de a patrunde rapid in piele

Prepara pielea atat pentru expunerea la soare cat si la frig intens[49]

Fiind un ulei sensibil la oxidare se păstrează de preferință sub 19°C, ferit de umezeală și lumină iar după deschidere este recomandată păstrarea la loc răcoros.

Ulei de Babassu BIO*

Fig.13.Ulei de Babassu BIO*

Uleiul este extras din semințele palmierului babassu, specie nativă a bazinului amazonian. Palmierul de babassu crește până la 20 m înălțime, iar fructele lui, nucile, sunt grupate în ciorchine și pot cântări între 250 – 400 g.

Uleiul de babassu este obținut și azi prin metode rudimentare, vechi. Nucile sunt uscate natural la soare, iar mai apoi sunt crăpate prin lovire cu ajutor unor unelte de lemn. Solul din zona de recoltare este liber de orice tratament chimic sau pesticide.

Toată activitatea de obținere a uleiului de babassu este întreprinsă de către femeile băștinașe, organizate în asociații, conectate la lanțul de comerț echitabil, contribuind semnificativ la îmbunătățirea vieții localnicilor. [49,53]

Compoziția uleiului de babassu bogată în acizi grași: lauric, miristic, confirmă calitățile incontestabile ale acestui produs, comparat de multe ori cu uleiul de cocos sau folosit ca înlocuitor pentru acesta: emolient, hidratant intens, nutritiv excelent și protector remarcabil.

Există studii ce demonstrează capacitatea hipolipemiantă a uleiului extras din semințe de Babassu, fiind un avantaj, deoarece se poate administra atât intern, cât și extern.[31]

Se prezintă sub forma lichid gălbui deschis cu un fin miros de nuci. La temperaturi de sub 20 °C se solidifică, se poate lichefia prin păstrarea într-un mediu mai cald

Ulei de Caise BIO*, virgin

Fig14.Ulei de Caise BIO*, virgin

Caisul este un pom fructifer foarte răspândit și cunoscut în întreaga lume. Aparține familiei rosaceelor, genul Prunus, este un arbore relativ mic, cu înălțimea de 8-12 metri. Florile rozalii încântă primăvara cu mirosul lor îmbietor. Caisul este cunoscut în Armenia de sute de ani și a fost cultivat atât de mult timp acolo încât este considerat a fi nativ în Armenia (de unde și denumirea botanică), pe când alte surse îi menționează originea în China.

Uleiul extras din sâmburii de caise are o textură ușoară, pătrunde bine în piele și nu lasă film gras. Este considerat un ingredient universal, făcând parte din compoziția numeroaselor produse cosmetice de înfrumusețare și îngrijire a tenului și corpului.[52]

Se obține prin prin presare la rece a sâmburilor din fructele coapte și se prezintă sub forma unui lichid clar gălbui, vâscozitate redusă, miros ușor characteristic.

Uleiul esențial are proprietăți regeneratoare, revitalizante, hidratante, hrănitoare. De asemenea ameliorează efectele îmbătrânirii cutanate, este illuminator și satinat.[49]

Este un produs ce poate fi folosit ca atare, aplicat direct pe pieleca ingredient în felurite creme de zi sau de noapte și loțiuni, în amestec cu alte uleiuri și active liposolubile pentru ulei facial, seruri.

Se poate utilize și ca ingredient în prepararea uleiurilor de masaj corporal împreună cu alte ingrediente specifice[52]

Asocieri benefice și recomandate:

combinat cu ulei de jojoba sau macadamia pentru ten mixt/gras

combinat cu ulei de rosa mosqueta, borago și smochin pentru ten uscat, matur

combinat cu ulei de morcovi, cătină și gălbenele pentru pregătirea pielii la expunerea solară

combinat cu unt de cacao sau unt de shea pentru îngrijirea pielii foarte uscate

cu unt de murumuru pentru îngrijirea mâinilor

cu ulei de crin alb pentru iluminarea tenului

Se recomandă păstrarea în mediul ambiant, de preferință sub 25°C, ferit de umezeală și lumină.

Ulei de coacăze negre BIO

Fig.15. Ulei de coacăze negre BIO

Uleiul extras din semințele de coacăze negre este foarte bogat în acid gamma-linolenic, care nu este unul comun pentru uleiurile vegetale, iar sinergia acestuia cu încă o serie de acizi grași esențiali și vitamina E, are efecte regeneratoare, antioxidante și de echilibrare a funcțiilor țesutului cutanat.

Uleiul de coacăze negre aduce beneficii în special pielii mature, devitalizate, deteriorate, îmbătrânite sau predispuse la riduri prematur.

Se prezintă sub forma unui lichid clar de culoare galben-verzui, vâscozitate medie, miros caracteristic ușor acidulate.Este un bun antioxidant, contribuie la reducerea proceselor oxidative și a daunelor radicalilor liberi. Conferă suplețe și sporește elasticitatea pielii, regenerator și revitalizant[49]

De asemenea este un bun antiinflamator, calmant șiatenuează roșeața și iritațiile pielii

Se folosește în cosmetic ca un ulei concentrat, de obicei nu se aplică pe piele ca atare sau ca ingredient în compoziții cosmetice, în dozaj de până la 25%.[52]

În compoziții preparate prin emulsificare, se include la faza finală, la rece

Se recomandă păstrarea de preferință sub 19°C iar după deschidere la frigider.

Uleiul de coacaze este bogat în acid gamma-linolenic care nu este comun tuturor uleiurilor. Conținutul de acizi grasi si vitamine (F, E) îi dă o aromă caracteristică și o vascozitate medie,

Colesterolul este o substanță naturală. În produsele cosmetice și produse de îngrijire personală , colesterolul este utilizat în formularea de ochi și față de machiaj , preparate de ras, precum și pentru îngrijirea pielii și a părului

Colesterolului ajuta la prevenirea separarea uleiului și a componentelor lichide în produse cosmetice și produse de îngrijire personală. Este , de asemenea, un agent de piele de condiționare și agent de creștere a viscozității în produse cosmetice și produse de îngrijire personală .[2,3]

Colagenul este o proteină fibroasă care apar în mod natural găsit în corpul tău . Este o componentă esențială , oferind sprijin structural pentru dvs. de organe , piele , tendoane , mușchi , cartilaj și oase . Colagen lucreaza alaturi de elastina si keratina pentru a asigura o rezistență și suplețe în pielea ta : ea este proteina care da pielii fermitatea .

O cremă care conține colagen va hidrata cu siguranta pielea si poate de bine face sa se simta mai lin : un efect care va dura până când pielea este spălată.[2]

Retinolul funcționează , de asemenea, un antioxidant care poate întrerupe procesul de radicali liberi care cauzeaza daune si alte semne de încrețire ale îmbătrânirii . Mai mult decât atât , a fost demonstrat de a crește producția de colagen , ajuta la decolorare decolorarile de la soare daune , și există în curs de dezvoltare de cercetare ce indică potențialul său pentru construirea elastina .

Ulei de Măsline –

Fig.16. Ulei de Măsline –

Obținut prin presare la rece din pulpa boabelor, uleiul de măsline este apreciat în cosmetică pentru efectul nutritiv, antioxidant și emolient. Este ingredientul de bază al săpunurilor de Alep și Marsilia. Este folosit pentru îngrijirea pielii și a părului datorită acțiunii de protecție împotriva deshidratării, reparatoare și calmante.

Se obține prin presare la rece, prima presă .

Se prezintă sun formaunui lichid uleios de vâscozitate medie, culoare auriu verzui, miros characteristic; este bine tolerat și de pielea sensibilă, poate fi inclus astfel și în creme sau balsam pentru îngrijirea pielii copiilor[49]

Este un produs ce poate fi folosit ca atare, aplicat direct pe piele și firele de păr, fiind un ulei destul de greu și gras, este indicat să se folosescă în combinație cu uleiuri mai uscate sau inclus ca ingredient în preparate cosmetice

Lanolina (lano [latină] = lână + oleum [latină] = ulei), denumită popular bursuc, este o ceară naturală secretată de glandele sebacee ale ovinelor și care se găsește pe lâna acestora, de unde se și extrage. De pe lâna oilor, lanolina se extrage cu solvenți sau prin spălare cu săpun.

Lanolina brută este anhidră (nu conține apă), având în compoziție: ceride, alcooli superiori liberi, acizi grași monocatenari liberi, acizi grași ramificați (acid lanomistric, acid lanopalmitic), steride (lanosterol, 7-dehidrocolesterol, colesterol) și hidrocarburi.

Lanolina este o substanță semisolidă, unsuroasă, cu miros specific (de oaie), de culoare galben-deschis,  foarte higroscopică (reține cu ușurință apa din aer) și hidroscopică (legă cantități mari de apă). Lanolina leagă până la 300% apă, fără să se dizolve (este insolubilă în apă). Se amestecă la căldură cu alte ceruri, mai ales cu ceara de albine, și se dizolvă, când este topită,  în trigliceride. Lanolina se topește la 38-42°C.[6]

Intră în diferite formule cosmetice și dermatologice, regăsindu-se în diverse produse și preparate de uz extern.

Cremele pe bază de lanolină sunt superioare, prin faptul că sunt puternic hidratante și se absorb cutanat.

Prin faptul că întinde și netezește pielea, lanolina maschează temporar ridurile. În unguentele medicinale, lanolina este importantă, deoarece poate fixa și introduce în piele, când este frecată, diferite extracte fitoterapeutice sau farmaceutice. [6]

Față de alte ingrediente hidratante din unguente, așa cum este de pildă vaselina, lanolina este cu mult mai bine tolerată, dând foarte rar manifestări alergice sau alte reacții adverse.

Lanolina se mai întrebuințează în industria textilă și în pielărie.  Pe bază de lanolină, se prepară cele mai bune balsamuri pentru întreținerea hainelor de lână

Acid hialuronic

Matricea extracelulară înzestrează pielea cu proprietățile sale hidratante.

Componentele matricei extracelulare la microscopul optic au structură amorfă, și formează o struc tură organizată de glicozaminoglicani (GAG), proteoglicani, glicoproteine, factori de creștere peptidici și protein structural, cum ar fi colagenul și elastina, dar întro-o măsură mai mică. Cu toate acestea, component predominant a matricei este hialuronanul.[34]

Termenul acest este folosit pentru a acoperi atât acidul hialuronic, cât si hialuronatul de sodiu.

Acidul hialuronic este o proteină întâlnită în mod natural în organism, mai ales în cartilaje și în piele. Mai mult decat atât, funcționează ca un lubrifiant între rețelele de fibre elastice. Pielea este cel mai mare rezervor de acid hialuronic, unde exista în procent de 50%. Nivelurile cele mai înalte se întâlnesc in dermul papilar, comparative cu dermult reticular, unde se găsește în cantitate mai mică.[32,34]

Acidul hialuronic sub formă de hialuronat de sodium este utilizat în timpul procedurilor chirurgicale la nivelul ochiului; de asemenea este administrat prin injectare intraarticulară în tratamentul osteoartritei. Aplicarea sub formă de soluție 0,1% pacienților cu ochi uscați este utilă pentru a combate senzația de ochi iritați.

Datorită structurii sale, acesta formează la nivelul pielii un film invizibil, transparent și elastic, care acționează în profunzime, la nivelul țesuturilor. Astfel, reușsește să mențină suplețea și elasticitatea pielii. În produsele cosmetic, acidul hialuronic are proprietatea de a reține apa la suprafața pielii.

Ceara se obține prin topirea fagurilor de miere și conține esteri ai alcoolilor superiori cu acizii palmitic, hidroxipalmitic, cerotic, precum și o proporție mare de acizi grași liberi, comparative cu lanolina.

Ceara de albine conține o serie de principii care rămân active chiar și după prelucrarea termică. Ceara de albine purificată, care prin filtrare și tratare termică devine albă și cu un miros mai puțin pregnant față de varianta galbenă, dă libertate la crearea compozițiilor fără influență asupra culorii sau parfumului rezultat. Ideal prin urmare pentru crearea de creme, unguente, balsamuri cu textură frumoasă, rujuri și alte cosmetice decorative.[1,60]

Acționează ca emulgator de tip A/U slab și contribuie la stabilitatea fizică a emulsiei prin consistența mărită pe care o conferă acesteia.

Fiind un ingredient care conferă pielii suplețe și catifelare, a fost apreciată din cele mai vechi timpuri pentru acțiunea restructurantă și elasticizantă.

Fig.17.Ceara utilizată în cosmetologie

Se prezintă sub forma unor pastile albe translucide ceroase, cu un ușor miros de miere

Cetaceum – este un produs obtinut din substante grase continute in cavitatile pericraniene ale balenei. Se prezintă ca o masă cu luciu sidefos,cu structură lamelară cristalină.

Este un produs obtinut din substante grase din cavitatea craniana si pericraniana ale balenei (Physeter macrocephalus) sau casalotul (Physeter catodon) lina, transparenta in strat subtire cu miros slab caracteristic.[2,58]

Adăugat în bazele de unguent confera preparatului un aspect omogen.

Nu este iritant sau alergic. La lumina seantioxideaza cand are loc colorarea in galben. Se poate folosi in prepararea alifiilor, unguentelor, cremelor de fata pe baza de lanolina.

III.3.Prepararea propriu-zisă –etapele

Fig 18.Cremele obtinute experimental

Cele 3 formule au fost preparate dupa același principiu (conform regulilor generale de preparare a cremelor la cald):

Faza lipofilă constituită din colesterol, ceară, cetaceu, lanolină și ulei de măsline se aduc într-o patentulă care se încălzește pe baia de apă la o temepratură de aproximativ 60-70 grade C, până cand componentele se topesc, iar amestecul devine omogen.

Amestecul se aduce cantitaiv într-un mojar. Se începe triturarea încorporăndu-se treptat acidul hialuronic și colagenul.

În momentul în care temperatura este de aproximativ 30°C se adaugă uleiurile vegetale și Vitaminele A si E. Aceste componente se adaugă la sfârșit deoarece sunt instabile la temepraturi mari și pot deveni inactive.

Amestecul se triturează pana la răcire, la temperatura camerei, adăugându-se treptat în timpul triturării cantități mici de apă. Apa se încălzește separat și se aduce la aceeași temperatură cu baza lipofilă (40°C).

Compoziția își schimbă culoarea, devenind albă și de asemenea devine voluminoasă. Acest lucru de datorează capacității bazei uleioase de a încorpora apă, formându-se creme de tipul U/A.

Se obțin creme omogene, de culoare albă sau alb gălbuie, de o consistență solidă, plăcută la atingere.

Observații:

Datorită faptului că cetaceul si ceara sunt solide, acestea necesită încălzire până la topire.

Faza lipofilă se încălzește pe baie de apă pentru a nu depăși temnperatura de 80 grade C, când componentele s-ar putea decompune. Baza grasă folosită în preparare are capacitatea de încorpora cantități mari de apă, obținându-se o cremă mai vâscoasă sau mai puțin vâscoasă. Coeficientul de încorporare al apei destul de mare este dat și de lanolină, care are proprietăți emulgatoare.

În funcție de cât de multă apă se încorporează, crema va pătrunde mai ușor în piele sau va forma un film protector la suprafața acesteia.

Vitamina E este utilizată pentru proprietățile ei antioxidante. Ca ingredient activ se folosește în concentrații de 0,1-0,5 %, iar ca antioxidant are un dozaj cuprins între 0.05-0,2 %.

Conservare:

Conservarea se va face în flacoane bine închise la temperatura camerei, nu la frigider și nici la temeraturi înalte (peste 30°C).

Capitolul IV.Controlul calității cremelor studiate

IV.1.Controlul organoleptic

Înainte de examinare, produsele preparate au fost păstrate în recipiente bine închise, la temperatura camerei pentru a nu influența stabiliatatea. Controlul organoleptic constă in verificarea preliminară a caracteristicilor principale ale unguentelor: aspectul, culoarea, mirosul, gradul de finețe, aderența.

Fig.19.Aspectul omogen al cremei A

Fig.20.Aspectul omogen al cremei B

Fig.21.Aspectul omogen al cremei C

Cremele obținute au miros cara caracteristic componentelor din fomulă, nu prezintă miros rânced sau de mucegai, conform prevederilor din Farmacopeea Română de la monografia Unguente.

Aspectul preparatelor este omogen, nu prezintă aglomerări sau particule, culoarea este albă sau cu o tentă gălbuie, iar textura este fină și plăcută la atingere.

IV.2.Stabilitatea fizică

Pentru a testa stabilitatea preparatelor obținute în laborator, fiecare dintre cele 3 au fost împarțite în câte două probe, prima proba fiind depozitată la temperatura camerei ( C) respectând prevederea din FR X, iar cealaltă la loc răcoros (conform FR X la 8- C).

Fig.22.Aspectul cremei A păstrate la temperatura camerei

Fig.23.Aspectul cremei B păstrate la temperatura camerei

Fig.24.Aspectul cremei C păstrate la temperatura camerei

Fig.25.Aspectul cremei A după depozitarea la loc răcoros

Fig.26.Aspectul cremei B după depozitarea la loc răcoros

Fig.27.Aspectul cremei C după depozitarea la loc răcoros

S-au observat următoarele aspecte:

Probele păstrate la temperatura camerei nu au suferit modificări de aspect sau miros

Probele depozitate la loc răcoros înca dupa prima zi cele 3 probe au suferit modifcări de aspect, și anume au suferit fenomnul de separare al fazelor. Apa conținută în creme a format un strat deasupra preparatelor, conferind un aspect neomogen.

Mirosul cremelor după depozitarea la loc răcoros s-a schimbat, devenind neplăcut.

IV.3.pH-ul

Termenul pH este folosit ca o abreviere pentru hidrogenul potențial. Astfel, pH-ul oricărei soluții este măsurarea concentrației de ioni de hidrogen. Cu cât valoarea pH-ului este mai ridicată, cu atât fluidul analizat este mai alcalin și mai bogat în oxygen. Pe de alta parte, cu cât este valoarea pH-ului mai mică, cu atât fluidul în cauză va fi mai acid și privat de oxygen.

Afecțiunile pielii sunt adesea asociate cu valori anormale de pH. În dermatozele veziculare nesupurative se constată o tendință spre alcalinitate, iar în cazul proceselor atrofice, al tulburărilor descuamatice și dermatozelor poigenice, o tendință spre aciditate crescută.

Hidratarea este ușor de reglat de către glandele sudoripare prin secreția lor, pH-ul contribuind la mecanismele de apărare a pielii. Valoarea trebuie menținută in jurul valorii de 4,5 (4,2-5,6).

Filmul hidrolipidic acid al pielii este dat de acidul lactic, ce favorizează reînnoirea celulelor pielii, exfoliază, îmbunătățește textura și aspectul pielii, conferă strălucire părului, de aminoacizii carboxilici rezultați din procesele de transirație, amestecați cu sebumul, și de acidul carboxilic provenit din straturile profunde, care difuzează la suprafață.[2]

Atunci când pH-ul organismului suferă un dezechilibru, aproximativ toate funcțiile de bază ale organismului suferă modificări. Gradul mare de aciditate împiedică sau încetinește vindecarea, atunci când apare o problemă de sănătate.

Reglarea nivelului de pH se poate realiza în principal printr-o dietă echilibrată. Alimentele alcaline echilibreaza pH-ul organismului, contribuie la pierderea în greutate și la prevenirea multor afecțiuni specifice vieții modern. [57]

În afecțiunile cutanate, valoarea pH-ului pielii crește în toate cazurile, în sensul alcalinizării, în unele maladii ajungând chiar și la valoarea 8. În straturile profunde(derm), pH-ul ajunge la valorile 7,1-7,3.De asemenea, valorile pH-ului variază de la o regiune la alta a corpului și poate ajunge la 7.2 in spațiile interdigitale.[2]

Se consideră că părțile mai puțin expuse la aer (axile, regiunile interdigitale, pliurile inghinale) au un pH mai puțin acid, în comparație cu pielea feței.

pH-ul pielii poate fi modificat prin folosirea de produse dermice și cosmetice. Sub influența acestor factori, poate varia de la o zi la alta și chiar de la o oră la alta.

În tabelul următor sunt reprezentate valorilecomparative ale pH-ului în diferite zone ale corpului.

Tabelul V.Valorile pH-ului pielii în diferite zone ale corpului

Regiunile care au o tendință spre alcalinitate sunt mai expuse unor îmbolnăviri cutanate, deoarece prin alterarea mantalei acide și creșterea pH-ului peste 6,5 scade apărarea față de invazia microbiană.

Spălarea cu săpun a epidermului poate crește pH-ul de la 5,5 la 8 pe de-o parte și produce o degresare excesivă, prin acțiunea detergentă, pe de altă parte.[1,2]

Aceste efecte sunt anulate de piele prin secrețiile naturale și produselede metabolism, care refac mantaua acidă, dar aceasta constituie un efort care poate provoca oboseala și îmbătrânirea precoce a pielii.

Principiul metodei

Conform FR X, unguentele trebuie să aibă pH-ul cuprins între 4,5 și 8,5 dacă în monografiile respective nu se prevede altfel. pH-ul se determină prin metode colorimetrice sau potențiometrice în soluția apoasă separată după o prealabilă agitare cu unguentul rece, dacă acesta este hidrofil sau după o răcire, dacă este lipofil.

În cazul unguentelor-emulsii obținute experimental se separă fazele, se agită la cald faza grasă cu o porțiune de apă, se filtrează și apoi de face determinarea. În cazul unguentelor hidrosolubile acestea se dizolvă în apă și se determină pH-ul.

pH-ul este important pentru a asigura stabilitatea sistemului dispers al unguentului-emulsie, a substanțelor auxiliare cât și a substanței active.

Mod de lucru

Din fiecare preparat s-au adus câte 5 grame cantărite la o balanță Mettler Toledo AT261 (cu sensibilitate 0,01 mg) într-o eprubetă, peste care s-au adăugat 20 ml de apă distilată fierbinte. Se agită bine timp de un minut, după care se răcește și se filtrează, pH-ul filtratului determinâdu-se cu ajutorul hârtiei de pH.

Rezultate

În cazul celor 3 formule s-a obținut următoarele valori ale pH-ului:

Tabel nr.VI.Valoarea pH-ului preparatelor obținute experimental

Aceste valoari se încadrează în valorile prevăzute de FR X., preparatele fiind bine tolerate și neiritante la aplicarea pe piele.

IV.4.Capacitatea de întindere

Această porprietate este importantă pentru formele semisolide și furnizează informații privind facilitate de aplicare a unguentelor pe piele și mucoase. Produsul testat este supus unor forțe asemănătoare celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

Principiul constă în măsurarea suprafeței de talare sub acțiunea unei forțe determinate.

Mod de lucru

Se folosește dispozitivul Ojeda – Arbussa, alcătut din două plăci de sticlă de anumite dimensiuni cu latura de 11 cm. Pe partea externă a plăcii inferioare este lipită o hârtie milimetrică, pe care sunt înscrise 5 cercuri concentric ale căror diametre sunt gradate în milimetrii.

Fig.28. Dispozitivul Ojeda – Arboussa

Se cântărește 1 g din produsul de analizat și se plasează între cele 2 plăci astfel încât produsul să se întindă uniform fără bule de aer. Se măsoară suprafața de întindere a cremei sub acțiunea greuutății plăcii superioare după 1 minut, apoi se continuă determinările încărcând placa superioară cu greutăți de la 50 la 500 g.

Am folosit o placă de sticlă cu masa de 145 g și greutăți de 50g, 100 g, 200 g, , 500g, obținând în fiecare caz valoarea razei de întindere a preparatului. Am calculate pentru fiecare caz în parte suprafața de întindere pe baza formulei:

S=π

Unde,Ssuprafața cercului

R= raza cercului

Valorile obținute au fost centralizate într/un tabel. Cu aceste valori am realizat un graphic care arată variația de întindere în funcție de forța de greutate cu care am acționat asupra plăcii.

Formula 1:

Tabel nr. VII. Valorile determinărilor pe crema A

Grafic 1.Variația suprafeței de întindere în funție de greutate a cremei A

Formula 2:

Tabel nr. VIII.Determinările pe crema B

Grafic 2.Variația suprafeței de întindere în funție de greutate a cremei B

Formula 3:

Tabel nr. IX.Determinările pe crema C

Grafic 3.Variația suprafeței de întindere în funție de greutate a cremei C

Concluzii:

Se remarcă faptul că toate cele trei creme preparate prezintă o plasticitate corespunzătoare, acesta putând fi ușor etalat pe piele.

Se observă o creștere a suprafeței de întindere dupa fiecare greutate aplicată în cazul tuturor celor 3 preparate;

Cea mai mare valoare a capacității de întindere se regăsește în cazul celui de-al 3-lea preparat;

Cea mai mică valoare a capacității de întindere se observă în cazul cremei A

IV.5. Teste in vivo

IV.5.1.Determinarea gradului de hidratare

Măsurarea hidratării pielii este bazată pe metoda Corneometer recunoscută internațional, utilizând Corneometrul CM 825 cunoscută ca și metoda capacitanței, Această măsurătoare folosește constanta de apă (81) a diferiților dielectrici și a altor substanțe (în special <7).

Fig.29.Corneometer CM 825

Condensatorul de măsurat arată schimbările capacitanței în funcție de hidratarea din sonde. Astfel, orice modificare a hidratării pielii determină modificarea constantei dielectrice, producând și o modificare a capacității condensatorului. O lamela de sticlă separă lamelele metalice (aur) din capul sondei de piele pentru a preveni conducerea curentului. Un câmp electric dispersat penetrează pielea în timpul măsurătorii și este determinată dielectricitatea. O lamelă va aduna surplusul de electroni (încărcare negativă) Și cealaltă un deficit de lectroni (încărcare pozitivă). Va apărea un câmp electric între lamele metalice cu atracție alternativă. În timpul măsurătorilor câmpul dispersat penetrează primul strat de piele și determină dielectricitatea. Spre deosebire de măsurătorile de impedanță nu există nicio relație galvanică între dispozitiv și obiectul de măsurat sau efecte de polarizare.

Mod de lucru

Testul a fost efectuat pe trei suprafețe localizate pe antebrațul mânii drepte, înainte și dupa 30 minute, 12 zile si respectiv 20 zile, dupa aplicări zilnice pe zonele marcate.

Se alege „Corneometer” apăsând pe butonul din dreapta ecranului. Mai departe se allege tipul de afișare a măsurătorii (degmente, digital, curbă sau tabel).

Se așsează capul sondei vertical pe pielea ce trebuie testată ținând seama de presiunea arcului din sondă. Trebuie să avem in vedere existenta firelor de par, pentru ca zonele respective să fie evitate.

Fig.30.Măsurarea gradului de hidratare cu Corneometer CM 825

Sonda Corneometer pornește măsurătorile când este in contact cu pielea. Un semnal sonor va anunța că măsurătoarea a fost făcută cu succes. Pe moniotor vor apărea valorile măsurate.

Pentru măsurătorile ulterioare se procedează la fel. O valoare medie a tuturor măsurătorilor este afișsată întotdeauna și poate fi memorată cu date adiționale despre temperatură, umiditate, partea corpului pe care a fost efectuată măsurătoarea, cuvântul cheie și comentariul.

Se pot face măsurători continue, schimbând setările din meniul Options.

În prezentul studiu am aplicat cele patru formulări pe trei zone diferite ale pielii, urmărind efectul lor pe parcursul a 20 de zile, măsurătorile fiind efectuate: înainte de aplicare, după prima aplicare, după 10 și respectiv 20 de zile de aplicare zilnică.

Rezultate

Fig. 31 Gradul de hidratare al pielii înainte de aplicarea formulării 1, în zona 1

Fig 32. Gradul de hidratare al pielii înainte de aplicarea formulării 2, în zona 2

Fig 33. Gradul de hidratare a pielii înainte de aplicarea formulării 3, în zona 3

Fig. 34 – Gradul de hidratare a pielii după prima aplicare a formulării 1, în zona 1

Fig. 35 – Gradul de hidratare a pielii după prima aplicare a formulării 2, în zona 2

Fig 36.Gradul de hidratare a pielii după prima aplicare a formulării 3, în zona 3

Fig.37.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 1 timp de 12 zile în zona 1

Fig.38.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 2 timp de 12 zile în zona 2

Fig.39.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 3 timp de 12 zile în zona 3

Fig.40.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 1 timp de 20 zile în zona 1

Fig.41.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 2 timp de 20 zile în zona 2

Fig.4.Gradul de hidratare a pielii după aplicarea formulării 3 timp de 20 zile în zona 3

Interpretarea rezultatelor

In urma determinărilor efectuate în decursul a 20 de zile, am obținut rezultate conform cărora am demonstrat acțiunea hidratanta a preparatelor.

Următoarele diagrame conțin evoluția gradului de hidratare raportat la unitatea de timp.

Grafic4..Reprezentarea gradului de hidratare a cremei A

Grafic nr 5.Reprezentarea gradului de hidratare a cremei B

Grafic nr 6.Reprezentarea gradului de hidratare a cremei C

Se pot observa următoarele:

Toate cele trei formule au efect hidratant dupa 30 de minute, cel mai mare avându-l crema A;

Cea mai mare valoare a gradului de hidratare se constată la formula A( valoarea medie 61,92)după aplicarea timp de 20 de zile;

Cu o valoare medie apropiată de prima formulă aparține celui de-al treilea preparat (61,54) după aplicarea timp de 20 de zile;

În urma testelor efectuate se observă că zona de piele trataă cu oricare dintre cele 3 creme cosmetice are un indice de hidratare mai mare decât zonele inițiale, pe care nu s-a aplicat niciun produs cosmetic. Efectul hidratant al cremelor s-a menținut pe toată durata determinării.

Se poate concluziona faptul că toate cele trei creme studiate produc o intensă hidratare a pielii, gradul de hidratare atingând în unele cazuri, după 20 de zile, chiar valori duble față de valoarea înregistrată înainte de aplicarea cremelor. Acesta este un efect benefic la utilizarea lor în practica farmaceutică, putându-se recomanda aplicarea lor pe termen îndelungat.

IV.5.2.Determinarea pierderii de apă de la nivelul pielii

Principiul metodei

Difuziunea dm/dt arată cantitatea

Baza fizică a măsurătorii este Legea difuziunii descoperită de Adolf Fick în 1855.

= – D x A x

A=suprafața în

m=apa transportată (în grame)

t=timpul (în ore)

D=constanta difuziunii( 0,0877 g/m x h x mm Hg)

p=presiunea vaporilor în atmosferă

x=distanța de la suprafața pielii la punctul de măsurare (în metri)

Difuziunea dm/dt arată cantitatea per transportată într-o perioadă de timp. Este proporțională cu suprafața A și schimbarea concentrației per distnță dc/dx. D este coeficientul de fifuziune al vaporilor de apă în aer. Această lege este validă numai în cadrul unei zone de difuziune omogene, când este formată aproximativ de un cilindru găurit.

Gradientul de densitate rezulat este măsurat indirect de 2 perechi de senzori (temperatură și umiditate relativă) și este analizat de un microprocesor.

Fig.42.Măsurarea pierderii de apă cu Tewameter TM 300.

Măsurarea pierderii de apă la nivel transepidermic este un parametru important pentru evaluarea funcției de barieră a stratului cornos și a efectului ocluziv al preparatelor obțiunute. Această tehnică se utilizează și pentru a valua integritatea pielii sau eventualele leziuni cauzate de anumiti agenți chimici sau fizici, dar și de anumiți factori patologici.

Senzorii de temperatură și umiditate, precum și măsurarea electronică și datele de calibrare sunt localizat în interiorul sondei. Vârful sondei este un cilindru mic ( 10 mm diametru și 20 mm înălțime), pentru a micșora influențele turbulențelor de aer din interiorul sondei.

Prin folosirea microprocesorului și a celor 2 perechi de senzori este posibil să primim informații despre valorile corespunzătoare de temperatură și umiditate a fiecărei valori TEWL în timpul uni măsurători complete. Senzorii de temperatură pot fi pre-încălziți pentru a face măsurătoarea stabilă.

Acest lucru are o foarte mare importanță pentru evaluarea acurateții și reporductibilității dispozitivului.

Ambele curbe ale măsurătorii (umiditate și temperatură pentru senzorul de sus și de jos) pot fi afișate pe ecran.

Mod de lucru

Se selectează „Tewameter” prin apăsarea butonului din marginea dreaptă a ecranului. Înplus se alege un mod de afișare pentru măsurătoare (bară, afișare digitală, curbă sau tabel numeric).

Înainte de măsurare, se așează sonda în poziția corectă pe piele. Pentru a începe măsurătoarea, se apasă butonul de pe sondă și se asteaptă un raspuns sonor ce reprezintă inceperea inregistrărilor.

Pentru a termina măsurătoarea, se apasă butonul de pe sondă (se poate selecta din meu să se oprească de asemenea și singur). Cursorul din grafic indică cea mai mică valoare a deviației standard(cea mai sigură). Valoarea medie reprezintă valoarea TEWL reală, în funție de care se interpretează rezultatul final.

Preparatele au fost aplicate pe 3 zone diferite ale antebrațului mâinii drepte, determinările facându-se înainte de aplicare și respectiv dupa 30 de minute, 12 zile și 20 de zile.

Aparatul utilizat pentru testare este Tewameter TM 300.

O măsurătoare TEWL este în general stabilă, reproductibilă. Din cauza faptului că in mod normal prin piele se pierde o cantitate mică de apă, este nevoie ca aparatul să dețină un anumit tip de senzori care să înregistreze valorile la temperatura fiziologică normală a pielii. În vârful sondei se află 2 perechi de senzori care permit o măsurare rapidă si exactă, fără a fi necesare proceuri de estimare a măsurătorilor.

De asemenea, acesti senzori dețin funcția de preâncălzire aproape de temperatura normală, scurtând timpul de măsurare. În condiții normale de ambianță o măsurătoate poate di realizată în 20 de secunde.

Designul sondei împiedică inflențe externe, asigurând măsurători eficiente si reproductibile chiar și înafara unui climat controlat.

Pentru determinarea gradului de pierdere a apei din piele am facut determinările la aceleași patru moment de timp: înainte de aplicarea cremelor, după o singură aplicare, după 10 zile și după 20 zile de aplicare zilnică a acestuia. Determinările au fost făcute la nivelul brațelor. Rezultate:

Grafic nr.7.Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii înainte de aplicarea

formulării A în zona 1

Grafic nr.8. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii înainte de aplicarea

formulării B în zona 2

Grafic nr .9. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii înainte de aplicarea

formulării C în zona 3

Grafic nr. 10. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după prima aplicare a formulării A în zona 1

Grafic nr.11.Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după prima aplicare a

formulării B în zona 2

Grafic nr12. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după prima aplicare a

formulării C în zona 3

Grafic nr.13. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după aplicare timp de 20 de zile a formulării A în zona 1

Grafic nr.14. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după aplicare timp de 20 de zile a formulării B în zona 2

Grafic nr.15. Determinarea pierderii de apă de la suprafața pielii după aplicare timp de 20 de zile a formulării C în zona 3

Valorile medii ale indicelui TEWL măsurate la momentul inițial demonstrează că pielea se prezintă într-o stare bună. După aplicarea cremelor se observă o scădere a indicelui TEWL, dar starea efectivă este la fel cu cea inițială, neobservându-se modificări.

Se remarcă faptul după aplicarea zilnică timp de 20 de zile a tuturor celor trei creme studiate, pielea se află în condiție foarte bună. Se observă faptul că în toate cazurile încă după prima aplicare indicii scad ușor, ajungând ca după 20 de zile, scăderea acestora să fie semnificativă, ceea ce înseamnă că produsele obținute împiedică pierderea apei din piele.

În concluzie scăderea indicelui TEWL demonstrează caracterul ocluziv al bazei lipofile, alcătuită din: ceară, cetaceu, vaselină, ulei de măsline, utilizate la prepararea cremelor.

Concluzii

În lucrarea prezentată s-a urmărit realizarea unor preparate topice de tip creme hidratante și revitalizante folosind,drept ingrediente active, diferite combinații de uleiuri volatile obținute prin presare la rece.

Deficientele nutriționale, hidratarea precară și îngrijirea externă influentează dezechilibrele apărute la nivelul pielii și arată simptomele unor posibile boli interne. Pielea beneficiaza de nutrientii din alimentatia noastra la fel ca și celelalte organe importante. Dieta echilibrata, care include grasimi sanatoase si asigura necesarul de vitamine, minerale si antioxidanti, si hidratarea optima asigura o piele curata, fina si stralucitoare.

În prima parte a lucrării am prezentat baze teoretice ce cuprind caracterele fiziologice și funcționale ale pielii, dar și date despre formulare și preparare a unguentelor.

Partea experimentală a lucrării prezintă modul de realizare a cremelor hidratante motivarea alegerii ingredientelor active și a excipienților, precum și rezultatele obținute în urma controlului calitativ și controlului in vivo efectuate asupra lor.

Excipienții utilizați în formularea cremei au fost: lanolina, cholesterol, ceară, ulei de măsline, cetaceu.

Prepararea a urmărit etapele clasice de obținere a cremelor, prin metoda de preparare la cald, iar în continuare, în cadrul părții experimentale am analizat cremele obținute, din punct de vedere calitativ, testele efectuate fiind: controlul organoleptic, stabilitatea fizică, determinarea pH-ului și a capacității de întindere.

În urma rezultatelor determinărilor din controlul calitativ am observat faptul că, toate cele trei creme studiate prezintă un aspect și o omogenitate corespunzătoare, un pH compatibil cu pielea, și o excelentă capacitate de întindere.

În cadrul controlului in vivo, am studiat gradul de hidratare a pielii și pierderea apei din piele, în urma aplicării celor trei creme la diferite momente de timp. Pentru acest studiu am utilizat aparatul MULTI PROBE ADAPTER (MPA5).

În ceea ce privește gradul de hidratare, am putut observa că toate cele trei creme studiate produc o intensă hidratare a pielii.

De asemenea, s-a demonstrat faptul că produsele studiate împiedică pierderea apei din piele.

Indispensabilă pentru a păstra prospețimea, suplețea, tonicitatea și aspectul sănatos al pielii, hidratarea este un fenomen complex care poate fi rezumat ca un flux constant de apă din derm către epiderm care este exprimat prin procentaj de apă de la nivelul stratului superficial al epidermei, respectiv stratul cornos.

Bibliografie

1,Hârjău V., Lupuleasa D.,Dumitrescu A.-Deremo-cosmetologie, Ed.Polirom, 1998;

2.,Lupuleasa D.,Popovici I., Ochiuz L.-Terminologie medicală și farmaceutică, ediția aII-a, Editura Polirom,2011

3.Popovici I.,Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică volumul II, Ed.Polirom,2011

4.Farmacopeea Română ediția a X-A- Editura Medicală, București, 1993

5.Farrington, J.K. et al Ability of Lab Methods to predict in-use Efficacy Antimicrobial Preservatives In an Experimental Cosmetic, Appl Envir Microbiol 60(12):4553, 1994

6.,Marion B. SULZBERGER, M.D., THelma Warshow, M.D. AND FranZ Herrmann, M.D. Studies of Skin-Hypersensitivity to lanolin

7.Raelos Z.K., Thaman L.A., D Cosmetic Formulation of Skin Care Products . New York: Taylor & Francis, 2006, 345-359

8.Raelos Z.D., D Cutaneous formulation issues. In: Draelos, Z., Thamen, L., eds. Cosmetic Formulation of Skin Care Products . New York: Taylor & Francis, 2006, 3-34.)

9.Mccaw A., Ewald A.J., Werb Z., P Matrix metalloproteinases and the regulation of tissue remodeling. Nat Rev Mol Cell Biol, 2007, 8, 221-233.

Vicaș Laura Grațiela,TEHNICĂ FARMACEUTICĂ Editura Univ. din Oradea – 2006, 320

10.Lăcrămioara OCHIUZ, Utilizarea produselor cu acțiune hidratantă în dermocosmetologie Practica Farmaceutică , Iași – Vol. 4, Nr. 2, An 2011

11.Mihail Alecu, Patologia molecular a pielii, Editura Medicală,Bucuresști, 2006, Pag19-35

12.Montagna W.Cutaneous comparative biology, Arch. Dermatologhy,1971, 104, 557-591

13.Alberts B, Bray D.,Lewis J et al-cell functions, cell adhesion and the cellular matrix. In Molecular Biologyof the cell,19,948-950, Publishing inc., New York, 1994

14.Burton J.L., Burnis D.A. ,Breathnacy S.M.-Comparative dermatology. In:Rook Wikinson, Ebling, Text Bokk of Dermatology, Campion R.H.,Blackwell Science,1998

15.Breitner-Hann-Biology of integument, vol1, Invertebrates, 1,817-825, Springer Varlang, Berlin 1984; of the skin

16.Haake Anne, Glynis A., Holbrook S., Holbrook KA-Structure and function of the skin. In:The biology of the skin, Greinkel R.K, Woodley D.,2,19-46, The pathenon Publishing Group, New York,2001

17.O Guin W.M.Sherner A, Lynch et al –Differentation/related expression of keratin pairs in cellular and molecular biology of intermediate filaments, 301,122-126, New York, Pientum, 1990

18.Smack D.P; Korge B.P,James W.D.-Keratin and keratinization ,J.Am.Acad Dermatol,194,30,85-102

19.Eckert R.L.-Structure function and differentiation of the keratinocyte, Physiol.Res.1989,69,1316-1346

20.Holbrook K.A, Wolff K-The structure and development of the skin in dermatology, Fitzpatrik,3,93-131, McGraw-hill, New York,1987

21.Pope F.M/-dermis in:Text Book od dermatology, Rook, Wilkinson, Enbling ed 3,59-73, champion R.H, Burns D.A.,Blackwell Science,1998

22.Kadler K.E.Holmes D.F, Trotter J.A. chapmihn-Colagen fibril formations, Bichem J. 1996 316,1-11

23.Lozzo R.V-Matrix Proteoglycans:from molecular design to cellular functions, Ann.Rev.Biochem 1998,67,609-652

24.Cotta-Pereira G.Rodrigo F.G.Bittencourt S-oxitalin, elaunin and elastic fibres in the human skin, Dermatol,1996,66,143,148

25.Archer C.B.-Functions of the skin, J.Dermatol,1994,14-24

26.Rice R.H, Green H.-The cornified envelope of terminally differentiated human epidrrmal Keratinocytes consist of cross-linked protein, cell, 1994,11,417-422

27.Imokawa G.,Keino H, Kawai M.-Stratum corneum lipids serve as a bound water modelator,J.Invest. Dermatol 1991,96,845-851

28.Munger B.L.IdeC.-The structure and function of cutaneous sensory receptors, ARCH ,Histol, Cytol, 1988,57,1-34

29.Anna Prescha,Magdalena Grajzer, Martyna Dedyk,Halina Grajeta,The Antioxidant Activity and Oxidative Stability of Cold-Pressed Oils,2014; 91(8): 1291–1301.

30.Asadi-Samani M, Bahmani M ,Rafieian-Kopaei M,The chemical composition, botanical characteristic and biological activities of Borago officinalis

31. Santos AR1, Coelho KL, Coelho CA, Effects of low fat and babassu fat diets on nutritional status in obstructive cholestasis in young rats., 2008 Jan-Feb;23(1):4-10.

32.Meletis CD, Wagner E. Natural remedies for promoting skin health. Alt Complement Ther 2002; 8: 186-190.

33.Mhamdi B, Wannes WA, Bourgou S, Marzouk B. Biochemical characterization of borage (Borago officinalis L.) seeds. J Food Biochem 2009; 33: 331-341

34.Balazs EA, Band P. Hyaluronic acid: its structure and use. Cosmet Toilet 1984; 99:65–72.

35.Berson DS, Shalita AR. The treatment of acne: the role of combination therapies. J Am Acad Dermatol 1995; 32:S31–S41.

36.Prottey C, George D, Leech RW, et al. The mode of action of ethyl lactate as a treatment for acne. Br J Dermatol 1984; 110:475–485

37.Ditre CM, Griffin TD, Murphy GF, et al. Effects of alpha-hydroxy acids on photoaged skin: a pilot clinical, histologic, and ultrastructural study. J Am Acad Dermatol 1996; 34:187–195.

38. Lavker RM, Kaidbey K, Leyden JJ. Effects of topical ammonium lactate on cutaneous atrophy from a potent topical corticosteroid. J Am Acad Dermatol 1992; 26:535–544.

39.Proksch E, Nissen HP. Dexpanthenol enhances skin barrier repair and reduces inflammation after sodium lauryl sulfate-induced irritation. J Dermatol Treatm 2002; 13:173–178

40Final Report on the safety assessment of panthenol and pantothenic acid. J Am Coll Toxicol 1987; 6:139–163.

41.Rawlings AV, Matts PJ. Stratum corneum moisturization at the molecular level: an update in relation to the dry skin cycle. J Invest Dermatol 2005; 124:1099–1110.

42.Jacobi OK. Moisture regulation in the skin. Drug Cosmet Ind 1959; 84:732–812

Budavari S. The Merck Index. Rahway, NJ: Merck & Co., 1989.

43.Sweetman S, ed. Martindale: The Complete Drug Reference. London: Pharmaceutical Press, 2005

44.Rowe RC, Sheskey PJ, Weller PJ. Handbook of Pharmaceutical Excipients. 4th ed. London: Pharmaceutical Press, 2003.

45.Yoneya T, Nishijima Y. Determination of free glycerol on human skin surface: biomedical mass spectrometry 1979; 6:191–193.

46.Nakagawa N, Sakai S, Matsumoto M, et al. Relationship between NMF (lactate and potassium) content and the physical properties of the stratum corneum in healthy subjects. J Invest Dermatol 2004; 122:755–763.

47.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/870634

48..http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed

49.www.elemental.ro

50.http://www.schrader-institute.de/

51.http://tinnews.co.kr/

52.http://ebionatura.wixsite.com/

53,.http://www.bioterapi.ro/

54. https://ro.wikipedia.org

55.https://www.scribd.com/doc/20125321/PROCESUL-DE-CHERATINIZARE

56.http://medclub.org.md/

57. http://www.scrigroup.com/sanatate/cosmetica-frumusete/Melanogeneza75161

58. www.ingredientecosmetice.ro

59.Delia Simon,REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOL. LVII, NR. 2, AN 2008

60.Vicaș Laura Grațiela,TEHNICĂ FARMACEUTICĂ Editura Univ. din Oradea – 2006, 320

61.Orth D.S., O Handbook of Cosmetic Microbiology. New York: Marcel Dekker, 2003, 378-399.

62. Held E., Jorgensen L.L., H The combined use of moisturizers and occlusive gloves: an experimental study. Am J Contact Dermatol, 2009, 10, 146-152.

63. Verdier-Sevrain S., Bonte F., V Skin hydration: a review on its molecular mechanisms. J Cosmet Dermatol, 2007, 6, 75-82

64Epstein H., E Skin care products. In: Paye, M., Barel, A., Maibach, H., Handbook of Cosmetic Science and Technology, 2nd edn. Boca Raton: CRC Press, 2006, 427-439

65.Rawlings A.V., Canestrari, D.A., Dobkowski B., R Moisturizer technology versus clinical performance. Dermatol Ther, 2004, 17 (1), 49-56.

66.Wellner K., Wohlrab W., W Quantitative evaluation of urea in stratum corneum of human skin. Arch Dermatol Res, 2003, 285, 239-24