Flexibilitate și adptabilitate în arhitectură. [308545]

Flexibilitate și adptabilitate în arhitectură.

[anonimizat] – adaptabilitatea și flexibilitatea de-a [anonimizat], definiții, metode de construcție

Definiții

Beneficiile clădirilor flexibile/adaptabile

Metode de construcție

Materiale utilizate

Proiectarea clădirilor flexibile/adaptabile

Principii care stau la baza proiectării clădirilor flexibile

Clădiri flexibile. [anonimizat] a clădirilor

Conversii de spații

Strategii pentru design flexibil

Percepția spațială

Studii de caz

1

2

3

4

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a mășinilor, de răspuns. [anonimizat]-o [anonimizat], ne redorim să avem individualitate și libertate de exprimare. Se caută variante pentru a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a fost factorul cheie în supraviețuirea speciei. [anonimizat], economie, [anonimizat] o nouă examinare a modului în care construim clădirile care susțin viața și munca.

Lucrarea de față explorează caracteristicile arhitecturii flexibile prin examinarea deciziilor de proiectare care duc la realizarea de clădiri receptive la nivel cultural și tehnologic.

În lucrare se analizează factorii de bază care generează un sentiment de loc și modul în care modelele istorice de construcție au reușit să creeze o [anonimizat], examinează efectul pe care acest tip de design îl are in diferite niveluri din mediul construit.

Lucrarea acordă o [anonimizat] a [anonimizat], etc.

Sunt analizați factorii specifici care fac din acest nou design o resursă valoroasă în căutarea unor strategii flexibile de arhitectură.

[anonimizat], flexibile, crearea spațiilor multifuncționale și libertatea de funcționare sunt examinate în raport cu ambițiile designerului de a crea un mediu receptiv cultural care se conectează direct cu oamenii care folosesc clădirea.

[anonimizat]-lea.

capitolul i. Date generale. Definiții. [anonimizat] a descrie clădirile care sunt proiectate să răspundă cu ușurință la schimbări pe tot parcursul lor de viață. Beneficiile arhitecturii flexibile sunt considerabile: [anonimizat], [anonimizat] adaptează inovării tehnice mai ușor și este mai viabilă din punct de vedere economic și ecologic. Aceasta are, de asemenea, un potențial mai mare de a rămâne relevant pentru tendințele culturale și societale (Kronenburg 2002), să stabilească contextul cultural uman pentru o arhitectură flexibilă și să creeze o nouă generație de modele de construcții flexibile.

Marea schimbare e că în prezent există o arhitectură portabilă/flexibilă, care devine tot mai sofisticată și mai acceptată de către dezvoltatori dar și de publicul larg, devenind o formă mai acceptabilă de design.

Tehnologia avansează și se îmbunătățește. Încă nu este răspândită, dar este mai frecvent privită ca o posibilă soluție. Un prim exemplu de dimeniuni mari poate fi ansamblul imobiliar de la Jocurile Olimpice de la Londra în 2012, unde o treime din clădirile majore au carcateristici mobile sau adaptabile. Motivul a fost că organizatorii căutau modalități de a crea funcțiuni pentru o perioadă de timp limitată și clădiri durabile, iar cerința de a face acest lucru este mai importantă astăzi decât acum 20 de ani.

1.2. ARHITECTURA MOBILĂ

Arhitectura mobilă nu este un tip de arhitectură care are multe stereotipuri. Apare în general atunci când se caută o soluție neobișnuită la o problemă foarte specifică, motiv pentru acre apar soluții inovatoare. . Este mult mai probabil ca acest lucru să se întâmple în tipul de arhitectură mobilă, decât în ​​arhitectura statică convențională, deoarece există multe modalități diferite de a rezolva o problemă de arhitectură statică. Uneori este vorba de stil, imagine, bugete, în timp ce în arhitectura mobilă se lucrează adesea la marginea capacităților de proiectare.

Cu toate acestea, există forme definite de arhitectură mobilă care sunt repetate și se întâmplă din ce în ce mai des, cele mai frecvente fiind arhitectura de tracțiune; clădiri care sunt realizate cu ajutorul corturilor și membranelor.

O altă formă de arhitectură mobilă, care este destul de comună, este arhitectura gonflabilă (arhitectura pneumatică), unde se folosesc corturi și o formă de membrană, ceea ce este destul de tipic.

În general, o structură portabilă este utilizată într-o situație în care aceasta oferă o soluție la o problemă care nu poate fi rezolvată în nici un alt mod. În mod tipic, aceste probleme apar deoarece timpul de realizare a proiectului este limitat sau atunci când proiectul construit se află pe un sit dificil.

Uneori, utilizarea unei variante de arhitectură mobilă apare dintr-o situație pur economică, nu se dorește o clădire permanentă, deci se poate construi o clădire temporară care se poate folosi din nou, in alt scop.

Structurile portabile se folosesc în mare parte din cazuri pentru expoziții sau pentru evenimente de importnață majoră, unde imaginea este foarte importantă, sau ca refugii sociale.

Arhitectura mobilă este relativ scumpă, cere eforturi pentru a se proiecta corect, precum și pentru a putea fi deplasată de la un loc la altul. Și mișcarea ceva în jurul valorii nu este sustenabilă.

Dacă clădirea se poate salva în mod permanent, o clădire care altfel e sortită demolării sau risipirii, contracarând astfel costul mișcării, există întotdeauna o ecuație între cât se econmisește și cât costă relocarea. Unul dintre cele mai importante principii ale arhitecturii mobile constă in durabilitate, motiv pentru care se recomandă o clădire cât mai ușoară posibil, foarte compactă, ceea ce face să fie mult mai economică relocarea.

Arhitectura pneumatică, arhitectura gonflabilă (arhetipurile), unde se pot utiliza membrane, arhitecturile foarte ușoare, tensionate sunt cele mai durabile.

ARHITECTURA FLEXIBILĂ.

Una dintre motivațiile importante ale Mișcării Moderne o fost viziunea asupra problemei sociale. Socialiștii liberali și vizionarii au considerat că cel mai mare și importantă datorie a lor este de a îmbunătăți condițiile de viață și de muncă ale națiunii.

Mișcarea modernă a căutat să găsească un mod de exprimare simplificat, abstract, pentru a dezvolta designul arhitectural într-un concept pur, cu o formă clară și fără ornamente inutile.

Perioada de după Primul Război Mondial a marcat un nou punct de cotitură în lumeaarhitecturală. Europa a devenit aria principală în care au avut loc aspectele revoluționare în arhitectură și design.

Mișcarea artistică De Stijl a avut o viziune utopică și filosofică asupra designului, care se baza pe funcționalitatea și simplitatea formelor. Toate elementele decorative au fost desființate, în afară de culorile primare îndrăznețe. Au fost introduse în interior multe elemente de design speciale, care au dus la estomparea vizuală a frontierelor dintre mobilier și casă. A fost introdus peretele pliabil și glisant care diviza sau extindea volumul camerei.

Elemente de mobilier, cum ar fi scaune, mese, dulapuri etc., au fost create sub formă pliată sau glisantă și erau fixate pe pereți sau alte suprafețe. Abordarea lor a oferit flexibilitate prin crearea de funcții multifuncționale, iar spațiu interior a devenit un răspuns instantaneu la nevoile personale.

Un exemplu faimos de De Stijl, unde planul liber a eliberat spațiul de locuit și a creat flexibilitate este Casa Schroder, unde planul liber a eliberat spațiul de locuit și a creat un mediu interior flexibil. [fig. 1.1.]. Combinația de linii curate, simple forme pure, nerestricționate de planurile elementelor de construcție, ferestrele tip bandă, acoperișurile terasă, circulabile, au devenit cunoscute sub numele de Stil Internațional.

Stilul modern modern a fost promovat și reprezentat, printre altele, și de către mișcarea Bauhaus. Bauhaus a fost fondat de arhitectul Walter Gropius în 1919, al cărui scop principal era unificarea artei, designului și industriei.

Viziunea Bauhaus a fost, de asemenea, de natură socială și politică, întrucât a căutat să rezolve problemele clasei muncitoare germane în perioada de regresie de după primul război mondial. Bauhausul a oferit soluții pe mai multe direcții, planificare urbană, locuire, proiectarea de bunuri de consum în masă.

Viziunea grupului asupra clădirilor viitorului s-a bazat pe ideea de a promova noua tehnologie a mașinilor și industriei ca mijloc de a crea un mediu în care colaboratorii, arhitecții și artiștii ar colabora.

Conform concepției mișcării Bauhaus, casa ar trebui să fie centrul tuturor artelor. Clădirea trebuia să ofere un sentiment de deschidere, linii curate, simplitate și flexibilitate.

Le Corbusier a fost cel mai proeminent arhitect care a contribuit la mișcarea modernă, iar a sa Villa Savoye (1930) poate fi văzută ca o un simbol al acestei mișcări, unde se pot identifica clar accentul pus pe proporție, compoziție clară și impact estetic. [fig. 1.2.]

Clădirea, produs al conceptului sau arhitectural, are scopul de a oferi oamenilor un mediu de viață mai bun, pe baza ideologiei publicate în Dom-ino in 1914. Zonele de locuit ale clădirii sunt interconectate, efect creat prin îmbinarea spațiilor printr-o succesiune de rampe și volume și pot fi văzute ca elemente esențiale ale spațiului flexibil.

Termenul de "flexibilitate" a intrat în domeniul terminologiei arhitecturale la începutul anilor '50. Walter Gropius a formulat una dintre cele mai vechi definiții ale conceptului de flexibilitate în 1954, când a spus că arhitecții trebuie să conceapă construirea nu ca pe un monument, ci ca recipiente pentru curgerea timpului, cu concepția că arhitectura ar trebui să fie suficient de flexibilă pentru a crea o fundație potrivită, capabilă pentru a absorbi caracteristicile dinamice ale vieții noastre moderne.

Controversele critice privind conceptul de "flexibilitatea" au apărut prin 1960, când s-au dezvoltat în discuții divizatoare: dacă arhitectul ar trebui să-și lase munca neterminată, pentru a oferi astfel ocazia să dezvolte designul final în viitor sau dacă proiectarea clădirii ar trebui să fie finalizată, însă flexibilă.

John Weeks, arhitectul englez s-a aflat printre cei care au optat pentru soluția "neterminată" pe motiv că toate instituțiile mari, cum ar fi aeroporturile sau spitalele nu sunt capabile să prezică modificările pe care clădirea le-ar putea cere după folosință.

În opoziție puternică față de această afirmație a venit încă mișcarea din care făcea parte Aldo van Eyk care a avertizat "… mănușa care se potrivește tuturor mâinilor nu devine mâna", adică arhitectura trebuie să fie comprehensivă și să caute unitate.

Yona Friedman, unul dintre cei mai importanți arhitecți și teoreticieni din anii 1950 și 60, a identificat flexibilitate ca concept cheie în arhitectură. În 1958 Friedman a publicat primul său manifest numit "Arhitectură mobilă", care a propus un nou tip de mobilitate, pe care la numit "Teoria generală a mobilității". Conceptul său de "arhitectură mobilă" implică flexibilitatea locuitorilor și nu a clădirii. Friedman descrie mobilitatea ca o "lege naturală" . Friedman susține că cunoștințele arhitecturale nu pot fi proprietatea exclusivă a profesioniștilor și a specialiștilor, și sugerează furnizarea de ghiduri sau manuale, care să explice concepte și să ilustreze reguli de bază, legate de arhitectură și planificarea urbană, în termeni simpli, pentru publicul larg. Teoria lui oferă maximum de flexibilitate prin suprastructurile suspendate peste oraș și asigurară libertatea locuitorilor de a-și construi propriile locuințe în cadrul structurilor.

Adrian Forty, profesor de Istoria arhitecturii, autorul cărții Arhitectura modernă (2000) , consideră flexibilitatea un subiect care necesită o gândire pe termen lung de design arhitectural.

El susține că flexibilitatea devine parte a unui regim mai larg de control când arhitecții se confruntă cu dificultatea implicării lor într-o clădire și că implicarea arhitectului "A încetat chiar în momentul în care a început ocupația. Includerea "flexibilității" în design a permis arhitecților iluzia de a proiecta controlul asupra clădirii în viitor, dincolo de perioada de responsabilitate reală a acestora. "

Deci conform studiilor și teoriilor existente flexibilitatea există la nivel social, funcțional, constructiv, structural.

Unul din cele mai influente curente ale mișcării moderne care a promovat flexibilitatea este metabolismul . Metabolismul japonez este o mișcare arhitecturală glorioasă a secolului al XX-lea care a oferit o nouă direcție pentru arhitectură și urbanism. Prima mișcare de arhitectură japoneză după cel de-al doilea război mondial, a avut scopul de a obține o sinteză și armonie între tradiție, tehnologiei, oameni și natură. Mișcarea Metabolistă a fost înființată în 1960 de criticul de arhitectură Noboru Kawazoe alături de Kiyoshi Awazu, Kiyonori Kikutake, Kisho Kurokawa, Fumihiko Maki și Masato Otaka.

Ei și-au manifestat ideea de pionierat cum atât clădirile, cât și orașele ar trebui să se dezvolte organic și să crească în funcție de nevoile locuitorilor lor. Viziunea lor pentru o nouă direcție pentru viitoarea arhitectură japoneză și urbanism a dus la crearea de diverse forme arhitecturale, proiecte și planuri urbane cu structuri mari, flexibile și extensibile. Kurokawa a numit perioada respectivă "epoca vieții". "Cred că arhitectura nu este o artă permanentă, ceva finalizat și fixat, ci mai degrabă ceva care se dezvoltă spre viitor, se extinde, se renovează și se dezvoltă. Acesta este conceptul de metabolism (metabolizare, circulare și reciclare) "De la vârsta mașinii până la vârsta vieții".

Capitolul II. Adaptabilitate și flexibilitate – principii, definiții, metode de construcție

Definiții

Flexibilitatea este percepută ca un răspuns adaptiv la incertitudinea față de mediu.

Mai exact, este o reflectare a capacității unui sistem de a schimba sau de a reacționa cu puțină penalizare în timp, efort, cost sau performanță.

Prin urmare, flexibilitatea poate fi văzută ca un atribut proactiv, mai degrabă decât un comportament reactiv care poate duce, de fapt, la recuperearea timpului, efortului, costului și performanței.

Adaptabilitatea a fost clasificată ca o capacitate, iar flexibilitate ca o competență, în care capacitățile provin din competențe de nivel inferior.

Există puține date în literatura de specialitate din domeniul construcțiilor în care conceptele de "adaptabilitate" și "flexibilitate" să fie explicate foarte clar.

Edmonds și Gorgolewski (2000), de exemplu, văd clădirile adaptabile ca încorporând, din etapa de proiectare și construcție, capacitatea de a face schimbările viitoare cu ușurință și cu cheltuieli minime pentru a răspunde nevoilor, în permanentă schimbare, ale ocupanților.

Rappoport și colab. (1991) consideră că adaptabilitatea urmărește să stabilească configurații de sisteme de bază care să permită extinderea și contracția zonelor funcționale, dar întotdeauna în constrângeri fixe stabilite.

Potrivit Edmonds și Gorgolewski (2000), clădirile adaptabile includ, la etapa de proiectare și construcție, capacitatea de a face schimbările viitoare cu ușurință și cu cheltuieli minime pentru a răspunde nevoilor în evoluție ale ocupanților. Aceasta înseamnă proiectarea unei clădiri care să permită schimbarea straturilor ierarhice, fiecare în propriul timp.

Încorporarea adaptabilității într-o clădire în timpul construcției inițiale economisește timp, bani și neplăceri atunci când sunt necesare modificări proiectate mai târziu, în viața clădirii. Addis și Schouten (2004) consideră că o clădire flexibilă este o clădire care a fost proiectată pentru a permite o rearanjare ușoară a amenajării sale interioare și a compartimentării pentru a se potrivi nevoilor în schimbare ale ocupanților.

Groak (1992) definește adaptabilitatea ca fiind capacitatea de a permite diferite utilizări sociale și flexibile, care permit o recompartimentare (Groak, 1992: 15).

• CLĂDIRE ADAPTABILĂ – o clădire care a fost proiectată, construită și amenajată cu ideea că ar putea fi ușor modificată pentru a-și prelungi viața, prin adăugare sau eliminarea de noi corpuri, pentru a se potrivi noilor utilizări sau unor modele noi de funcționare (adaptată din Addis și Shouten, 2004)

• CLĂDIRE FLEXIBILĂ – o clădire care a fost proiectată astfel încât să permită o rearanjare ușoară a amenajării și compartimentări interioare pentru a se potrivi nevoilor în schimbare ale ocupanților (Addis și Shouten, 2004)

Principiile care stau la baza clădirilor flexibile/adaptabile

Ființele umane sunt incredibil de flexibile care se mișcă în voia lor, manipulează obiecte, operează într-o gamă largă de medii, hotărâți să își îndeplinească dorințele.

Oamenii se adaptează și adoptă spații, motiv pentru care-și doresc ca clădirile să fie adaptabile. Clădirile sunt exploatate de diferite tipuri de persoane în moduri proprii. Spațiul lor personalizat se schimbă de la spațiu la spațiu, de la funcțiune la funcțiune, de la locuință la domiciliu.

Perioada de utilizare generează esența unică a locului care este necesară pentru existența arhitecturii. "Pentru că lumea exterioară actuală ne afectează în moduri din ce în ce mai intense și disparate, modul nostru de viață se schimbă mai rapid decât în ​​vremurile anterioare. Este de la sine înțeles că mediul nostru va suferi schimbări corespunzătoare. Acest lucru ne conduce la amenajări, spații și clădiri, care pot fi modificate, care sunt flexibile și care pot fi combinate în moduri diferite ".

Flexibilitatea a devenit unul dintre cei mai importanți termeni ai arhitecturii moderne. Conceptul de arhitectură flexibilă corespunde schimbărilor – în loc și în timp, în mărime / formă și în scop, fără frontiere.

Arhitectura flexibilă definită de către Kronenburg este "arhitectură fluidă care devine completă odată ce oamenii o locuiesc și o folosesc." Într-adevăr, conceptul este strâns legat de realitatea noastră vie, atât psihică, cât și materială. Arhitectura flexibilă urmărește să îmbrățișeze schimbările și provocările lumii dinamice moderne. Arhitectura flexibilă necesită un design care este modelat prin atitudinea de a integra cerințele prezentului cu posibilele schimbări ale viitorului. Situații diferite, funcții, modele de utilizare, cerințe individuale ale utilizatorilor pentru ziua de azi și pentru mâine – acestea sunt principalele criterii care conturează proiectarea unei arhitecturi flexibile. Kronenburg identifică patru factori cheie care caracterizează arhitectura flexibilă: Adaptare, Mobilitate, Transformare, Interacțiune.

ADAPTABILITATE

Charles Darwin a spus: "Nu cei mai puternici sau cei mai inteligenți supraviețuiesc, ci cei care se adptează cel mai ușor".

Proiectarea adaptabilă are o semnificație din ce în ce mai importantă, odată cu apariția conceptului de durabilitate, precum și de necesitatea de a oferi valoare unor imobile care sunt construite prin viață.

Beadle și colab. (2008) susțin că "clădirile adaptabile au capacitatea de a schimba utilizarea în condițiile pieței, permițându-le să aibă o viață utilă mai lungă."

Russell & Moffatt (2001) subliniază faptul că stocul de clădiri este o resursă cheie care trebuie gestionată corect pentru ca acesta să fie sustenabil – întrucât zonele urbane de pretutindeni se confruntă cu probleme legate de utilizarea redusă a clădirilor și de fluxurile mari de energie și de materiale, fapt susținut de Bijdendijk (Leupen et al., 2005) (Graham, 2005) rezumă: "O clădire durabilă nu este una care trebuie să dureze pentru totdeauna, dar una care poate fi ușor adaptați la schimbare "

Crearea unui mediu mai durabil poate fi sporită prin strategii de proiectare adaptabile care produc un grad de maleabilitate a clădirii și care permit o varietate de schimbări care să fie adaptate. Astfel, dezvoltarea unei înțelegeri mai bune a modului în care clădirile se schimbă în timp este, fără îndoială, crucială pentru a informa arhitecții în legătură cu prelungirea duratei de viață a clădirilor. Adaptabilitatea în arhitectură este definită ca o abilitate de a recunoaște "(…) că viitorul nu este finit, că schimbarea este inevitabilă, dar că un cadru este un element important în a permite schimbarea să se întâmple."

Clădirile adaptabile sunt proiectate să se adapteze la diferite funcții definite de activitățile utilizatorilor. Clădirile pot oferi, pe lângă funcția de bază, și alte funcțiuni distincte, iar prin implementarea conceptului de clădire deschisă, cu plan liber, care poate fi ușor adaptat la etapa ulterioară, aceste spații devin loc de desfășurare pentru diferite activități.

Există în principiu trei "școli" de arhitectură adaptivă; reutilizărea adaptivă, arhitectura generică funcțională și sistemele adaptive.

Aceste defalcări se identifică în sisteme de construcții specifice și abordări de proiectare.

Reutilizarea adaptivă se bazează pe repopularea unei structuri "găsite" – o piesă de arhitectură preexistentă care a devenit inutulizabilă din punct de vedere funcțional sau care nu mai corespunde din varii motive scopului inițial pentru care a fost proiectată.

Acest lucru este frecvent în contextul structurilor comerciale, municipale și industriale cu spații mari în interior, înălțimi generoase, care permit o ușoară modernizare sau, uneori, crearea unor strucuri în interior, fără lumină naturală ”casa-n casă”.

Reutilizarea adaptivă se aplică, de asemenea, vehiculelor și altor artefacte industriale precum ambalajele de transport ISO și a fost explorată cu totul, de la conducte de canal la rezervoarele de demensiuni mari. [fig 1.5.]

Reutilizarea adaptivă se poate aplica, de asemenea, unor structuri prefabricate și a unor sisteme de construcție complet noi, care sunt utilizate pur și simplu pentru un alt scop decât cel pentru care nu au fost proiectate inițial, în special în cazul structurilor ușoare industriale/agricole și sistemele lor de construcții uneori extrem de modulare.

Arhitectura generică funcțional se bazează pe structuri concepute pentru o reutilizare adaptivă perpetuă – adică o clădire cu un nivel de previziune, concept destul de rar astăzi și care, în mod obișnuit, este limitat la clădiri comerciale și industriale de dimensiuni mari.

Acestea structuri nu au o funcțiune pre-determinată – cu excepția, probabil, într-un sens foarte generalizat al ambianței sau atmosferei zonelor mari ale structurii. Aceste spații sunt concepute pentru a găzdui cât mai multe funcțiuni posibil, funcțiuni temporare, care printr-o rethenologizare asigură toate dotările necesare noii funcțiuni.

Acest concept este strâns legat de noțiunea de arhitectură "skybreak" în care o structură independentă este folosită ca un spațiu de protecție pentru vreme/temperatură, iar în interiorul acesteia se dezvoltă o formă arhitecturală care nu trebuie să țină cont de intemperii, vreme,rezistență. Cea mai bună exemplificare a acestui concept este Domul lui Buckminster Fuller, structură în care s-a creat un alt obiect de arhitectură. [fig 1.6.]

Sistemele adaptive sunt sisteme de construcție în care structurile întregi se adaptează datorită componentelor modulare ușor de demontat și manipulat. Aceasta este forma ideală a arhitecturii adaptive, în care atât micro-structura cât și macro structura unei întregi comunități, au același potențial de dezvoltare liberă și perpetuă, într-un ritm foarte alert, dacă este necesar.

Aceste sisteme sunt, de asemenea, utile atât în ​​contextul de reutilizare adaptivă, cât și în contextul funcțional al arhitecturii generice, oferind baza unor structuri luminoase care pot întări interiorul altor structuri mai mari.

Aceste sisteme tind să se încadreze în două categorii; module de unitate și sisteme componente modulare. Modulele de unitate se bazează pe unități modulare relativ mari, care cuprind una sau mai multe încăperi care servesc ca structuri prefabricate complete, uneori prefabricate, asemănătoare cu aparatele care pot fi asamblate în complexe mai mari, fie direct, fie cu ajutorul unei suprastructuri de susținere exterioare. Unul dintre cele mai bune și mai mari exemple de astfel de arhitecturi este Mosabul Safdi Habitat, construit pentru Montreal Expo și bazat pe module mari de beton intercalat, care formează un vast complex multi-etaje.

Componentele modulare sunt cele în care structurile sunt construite din componente modulare de dimensiuni relativ mici, de obicei în combinații de module din cadre, panouri și module de fixare, toate scalate pentru asamblare relativ ușoară, manuală și, în anumite cazuri, proiectate pentru asamblarea robotică. Structurile spațiale cadru reprezintă exemplul obișnuit al acestei forme de structură.

Mobilitate "Sunt pentru case portabile și mobilier nomad. Orice nu se poate impacheta și lua cu voi este o păcăleală asupra mediului și o insultă pentru libertatea voastră. " Arhitectura mobilă reprezintă mișcarea fizică, este arhitectura care schimbă locul într-un interval de timp.

"Mobilitatea" se referă la clădiri care se pot mută fizic dintr-un loc în altul.

Kronenburg descrie arhitectura mobilă ca o arhitectură care "se rostogolește, plutește sau zboară".

În zilele noastre există încă o mulțime de comunități nomade care își iau locuințele cu ei, precum: mormintele mongole, corturile triburilor de beduini, rulotele americane,etc.

Multe clădiri demontabile care sunt produse azi pe scară largă, iar avantajul unor astfel de clădiri temporare constă în flexibilitatea și diversitatea funcțiunii lor, precum și faptul că pot fi refolosite. Simplul fapt că acestea sunt reutilizabile "înseamnă că acestea utilizează eficient materialele și resurseleși, prin urmare, pot fi proiectate cu produse de înaltă calitate adaptate unei nevoi specifice dacă nu există o locație specifică".

Potențialul de reciclare oferă posibilitatea de a experimenta schimbări în funcție de necesități. Relocarea în funcție de nevoile specifice este ideea de bază a structurilor mobile, structuri care ne permit să comparăm și să înțelegem efectele diferitelor medii locale asupra societății. Arhitectura mobilă prezintă un efort curajos în promovarea mișcării și a flexibilității locului. Casa mobilă întruchipează multe neajunsuri, care primează în fața avantajelor, fiind o opțiune de locuire pentru personele cu venituri reduse sau standarde scăzute de trai.

Metoda de producție a casei mobile constă în- prefabricare, livrare, plasarea permanentă – doar pentru că ceva se poate mișca, nu înseamnă că o va face.

Arhitectura mobilă poate rămâne statică, devenind în cele din urmă imobilă și permanentă. Arhitectura mobilă este legată și de posibilitatea înființării de locuințe temporare în situații acute și de urgență; zonele de război, dezastrele naturale. Această nouă direcție în cadrul arhitecturii, axată pe crearea spațiilor de viață futuriste în medii neobișnuite, adesea afectate de schimbările climatice, are potențialul de a da naștere unor proiecte și idei care au fost de neimaginat până în prezent.

Transformarea "Vreau să reinventez mediul construit pentru a extinde domeniul de acțiune al conștiinței." În acest fel, Michael Jantzen și-a exprimat ideea de transformare.

Clădirile transformabile sunt capabile să-și schimbe forma, spațiul, aspectul prin modificarea fizică a componentelor lor structurale, a carcasei exterioare sau a suprafețelor interioare. "Arhitectura cu adevărat transformabilă […] trebuie să permită o schimbare dramatică a caracterului întregului mediu arhitectural. […] Aceasta este o arhitectură care se deschide, se închide, se extinde sau se contractează. "

Introducerea caracteristicilor de transformare într-o clădire staționară aduce ceva magic în legătură cu această performanță – o clădire devine cinetică la o simplă atingere a unui buton.

Prin operațiuni simple sau complicate, clădirile își schimbă forma și dau impresia că sunt vii. În același timp, procesul de transformare se poate dovedi a fi o provocare. Mecanismele utilizate pentru a permite mișcarea trebuie să fie fiabile, robuste, cu întreținere minimă, ușor de manipulat. Caracteristicile importante ale mișcărilor mecanice ale componentelor clădirilor sunt îmbinările de deschidere și închidere. Acestea trebuie să fie proiectate cu atenție pentru a evita orice defecțiuni.

Aspectul suplimentar important al arhitecturii transformabile este capacitatea clădirii de a interacționa cu mediul extern și de a răspunde situațiilor climatice. Acoperișurile, ferestrele sau alte părți ale fatadei pot fi deschise, de exemplu, pentru lumină sau închise din orice alte motive atmosferice. Acest tip de control elimină bariera pe care clădirile o au de obicei între interior și exterior și contribuie din nou la sustenabilitatea mediului.

Interaction. In an architectural world interactive architecture positioned as a type of architecture that performs interaction between the building, people and appliances. It merges physical interaction of environment with people and interactive design, where the mind moves through abstract spaces. To a great extent, the interactive design depends on the technological system employed in the creation of the interactive building. “Intelligent building systems are used to create interactive architecture that responds to users’ requirements in automatic or intuitive ways. It is architecture that is receptive to people’s needs to alter their environment and has mechanisms in place to do so easily.(..)…sensors operate actuators that can trigger a wide range of actions – kinetic systems that physically alter space, services that alter the environment or materials that alter their state.” 42 Buildings “interact” when they respond to the user’s requirements in automatic or intuitive ways, and when people become participants instead of users. Facades that are programmed for change represent the process of creating dynamic spaces and objects capable of performing a range of pragmatic and humanistic functions. This type of architecture includes contribution from the world of architecture, industrial design, computer programming, engineering and physical computing. Interactive architecture is still an up-and-coming design arena. It nevertheless absorbs the inspiration from other industries, such as for example car manufacturing. Developing technologies contribute to the possibility of new and better constructional and operational strategies.

Studii de caz

Comunități nomade. Tendințe moderne. Drop city vs loftcube

Drop City Community was founded in the beginning of 1960s and is seen today as representative of many of the communes and "intentional communities" of the 1960-s, although in many ways it remains unique. It became known as the first American rural "hippie commune”. Drop City Community was a physical space, which was inhabited by free-thinking people who had their own vision of a lifestyle, free of societies, rules and regulations. There were several other pre-1960 communes in American history: the so-called “Polish Brook Farm” of Helena Modjeska at Anaheim; the raw-food vegan colony called Joyful near Bakersfield; the socialist colony called the Army of Industry at Auburn; Pisgah Grande, a substantial religious colony near Simi Valley; the Thelemic Magic community of Pasadena, founded by devotees of the British occultist Aleister Crowley; Trabuco College, a Vedanta commune at which Aldous Huxley lived for a time; Tuolumne Cooperative Farms, a Quakerinspired colony near Modesto; and the Ma-Na-Har Cooperative Community at Oakhurst, also founded by Quakers. The list is an extensive one.

However, I have chosen to focus on Drop City Community as I think this example, when positioned in comparison to Loftcube, most aptly illustrates the contrasts between these two different types of mobile communities, along with their respective societal needs. What they definitely have in common is the mobility of their dwellings, and that the inhabitants are most probably young ambitious people. The desire to experience extraordinary style of living can be seen as the binding threads between these communities. In addition they both can be categorized as nomadic communities. “The Sixties” ( as a term used by historians) or “the cultural decade” was a time of rebellious youth and associated with all the new radical and exciting changes taking place in society, especially the declaration of freedom from social taboos like sexism and racism. It was the time of the rise of feminism and anti-war movements, growing interest in Eastern religions and philosophy. At the time many attempts were made to establish and run different communes, which supported different views, from free love to religious Puritanism. The era of hippies in the 60s and early 70s blossomed together with newly–established communities, which were of the great interest to the media. Those communes that were not "hip" in some cases also influenced the hippies. Religious communalism, an iconic theme in American history, was a part of the context, with groups focused and dedicated to Catholicism, various Eastern religions, and the Anabaptist tradition. All those secular communities devoted to radical politics, anarchism, sexual freedom, the sharing of labour, creation of arts and crafts, land development, ethnicity, with different contests and views were thriving in the early 1960s. The appearance of Drop City Community was influenced by a number of collective traditions that left an impact on the founders; such as the collective ideas of Marxism, and the concept of bohemian artists’ collectives. However, the core idea of the Drop City was art. The artists who lived here envisioned the development of a radical new civilization – one that rejected conventional economical structures of developed society such as paid work, which gave them the freedom to focus solely on their art. Drop City was founded by Gene Bernofsky, Jo Ann Bernofsky, Richard Kallweit and Clark Richert, at that time art students and filmmakers from the University of Kansas and the University of Colorado. They bought 28000 m2 plot near Trinidad, Colorado, with the intention of creating a live-in space– a work of Drop Art – a concept of art they had developed themselves earlier. The founders called themselves Droppers after this concept, and their vision of life-as-art was expressed in their unusually creative artistic dwellings, which were inspired and influenced by Buchminster Fuller’s geodesic domes.

German architect Werner Aisslinger designed Loftcube in 2003. The architect used the latest techniques and new materials, combined with artistic and experimental approaches. The idea behind the project is a proposal for the temporary, minimalistic dwelling unit that can be suitable for a particular group of people – people leading a modern nomadic lifestyle. According to the architect’s views,43 Loftcube can be an ideal home for those with the need to live in a large and densely populated city for a short period of time. It was designed to be placed on the flat roofs of existing urban architecture in mega polis, offering additional living space. The idea particularly refers to taking advantage of the many flat roofs of post-war high blocks available in Berlin and its suburbs. The use of such undermined spaces is seen as a legitimate solution to housing problems in large cities.

The first time Loftcube was exhibited, was at Berlin’s design festival “Design May”, from May 3rd to May 18th, 2003. Two prototypes of this little penthouse, a “living” version and a “home office” version were put on display, with real-life equipment, but without any connection to utilities.44 The project was covered in the media and widely discussed by visitors and in the architectural world. Loftcube comes in two proposed sizes – a square plan shape of 6,25m x 6,25m (outer size 7,20m x 7,20m) and a rectangular shape of 8,75m x 6,25m, giving the net room space of 39m² and 55m² respectively. The sizes of these dwellings are really minimal and may be best suitable for a single occupant or a couple. The unit rises 1,5 m above the ground, and the overall height of the unit is 4,8m. Inside the room height is 2,5m. The total weight of the Loftcube-39 is 35t, while Loftcube-55 is 40t.45 The shipping of Loftcube can be done in a standard shipping container as a self-construction kit. It takes 2-4 days of work on site, and 2-3 people to assemble it. It can also be transported by a helicopter as whole unit. The main frame of this mobile dwelling has a simple form too – a caravan-like shape of a soft-cornered box. It is made of honeycomb type wooden modules with plastic laminate made from vacuum-formed white laminated polyestyrol, the type of material that is used on yachts. Organic frame structures are made of glass reinforced plastics (GRP), suitable for dismantling. The outer walls consist of separate panels of timber frames with full-height glass sheets. The whole little penthouse rests upon four supporting columns located in its corners. The mechanical and other technical installations run through channels provided by the corner columns. The construction of all elements was thoroughly designed; from restrictions in size to provide the possibility of transportation to the use of quick-locking mechanisms for the fixing of glass panels to the main frame. The main frame is made of aluminium to minimize weight. The customized design of the four window spaces provides a choice of transparent, translucent or opaque glazing, serving the needs of the user. The degree of translucence can be adjusted to personal preferences. Such full size windows, from ceiling to floor, create an openness of the inner space. Open volumes of the unit give the impression of spaciousness. The layout of the inner space consists of a separate kitchen, adjacent to a separate bathroom (they take up 1/3 of the floor area), and sitting / sleeping areas. Sliding partitions make the indoor space transformable, adapting to the type of living area desired by the user. The simple interior of the dwelling is highly functional, where every single spacesaving detail of the interior is of use. The separate kitchen and bathroom use the same tap in both sinks. Also, a shower-head can flip around from the bath side and serve as a water-can for plants on the living area side. By not repeating devices and utilities, such dual usage of living elements helps to maximize space. The living spaces of the unit blend into each other seamlessly, rejecting the traditional division of home spaces. The interior is flooded with light and consists of all the luxury and comfort of the modern deluxe room. The architect took on a challenge to design the minimal mobile unit, where modern nomads would find the privacy of the home. And he advises potential clients on how it would work: it either can be container for sale, where transportation happens by helicopter, relocation by mobile crane and further transfer by lorry, inland boat or train. Or the container could be dismantled, giving possibilities for various types of transport. Another option is containers for rent, when Loftcube is permanently located on a decided site, and is rented out through competent companies.

Metode de construcție

Materiale prefabricate

Materiale utilizate

Proiectarea clădirilor flexibile/adaptabile

Ființele umane sunt creaturi flexibile. Ne mișcăm cum dorim, manipulăm obiecte și reușim să operăm într-o gamă largă de medii.

Nu cu mult timp în urmă, existența speciei umane se baza pe capacitatea noastră de mișcare și adaptabilitatea, motiv pentru care am supraviețuit ca specie.

După mii de ani de viață mai mult sau mai puțin sedentară, această flexibilitate ar putea deveni încă o dată o prioritate în dezvoltarea umană, tehnologică, socială și economică.

Schimbările prin societatea trece, la ora actuală, obligă sau cel puțin încurajează, o nouă formă de existență nomadă bazată pe piețele globale, internet și tehnologie la nivel mondial și transportul ieftin și rapid.

Succesul arhitecturii este conectat direct la flexibilitatea sa. Oamenii își folosesc casele

și locurile de muncă în mod individual. Modificarea mediului înconjurător și a unui spațiu care să corespundă cerințelor noastre este o caracteristică comună a transformării unei clădiri dintr-o clădire anonimă într-un spațiu într-un anumit "loc". Filosoful german Martin Heidegger a argumentat convingător că o clădire nu este un loc – pur și simplu aduce un loc în existență (Heidegger 1993).

Günter Nitschke a susținut, de asemenea, că timpul este un factor cheie în generarea locului (Nitschke 1993). Pentru a fi acasă undeva trebuie să trăiești acolo, aprecierea locului în clădire sau peisaj apare în timp. Prin urmare arhitectura trebuie să fie experimentată; a trăit, a lucrat, a folosit. Crearea unei clădiri perfecte de este, prin urmare, imposibilă.

Timpul de utilizare generează esența locului, care se vede odată cu distribuția ocupanților, experiența și adaptarea ulterioară, un ingredient esențial în acest succes (Kronenburg, 2002).

Programe CAD de modelare a clădirilor

Conversii de spații

Percepția spațială

Studii de caz

1

2

3

4

Proiectul de diplomă

Concluzii

Bibliografie