Exploatarea bovinelor de lapte în cadrul fermei Petrișor Ioan, sat Vărd, comuna Chirpăr, județul Sibiu Coordonator științific, Conf.dr.ing. Cărătuș… [308499]

Licență

Exploatarea bovinelor de lapte în cadrul fermei Petrișor Ioan, sat Vărd, comuna Chirpăr, județul Sibiu Coordonator științific, Conf.dr.ing. Cărătuș… [308499]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA DIN SIBIU ʼʼ

[anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat],

Conf.dr.ing. Cărătuș Mirela

Absolvent: [anonimizat], 2018

CUPRINS

INTRODUCERE

Agricultura rămână din cele mai vechi timpuri și continuă să se dezvolte ca fiind un domeniu vital de activitate a omului. [anonimizat] o însemnată piață de desfacere pentru producția acesteia.

În prezent populația caută o [anonimizat], [anonimizat], fără adausuri chimice sau aditivi alimentari.

În România apar tot mai multe cazuri de îmbolnăviri din cauza alimentației necorespunzătoare. Una dintre alternative este aceea de a [anonimizat].

Prezenta lucrare conține o [anonimizat] 1993, până în prezent.

Așadar, în prima parte a [anonimizat], deoarece conțin toate elementele importante vieții. O importanță deosebită o [anonimizat], valorificarea cărnii obținute de la animale.

În capitolul următor am făcut o scurtă prezentare a [anonimizat].

În celelalte capitole am realizat un studiu de caz asupra descrierii zonei (comună Chirpăr) și tehnologia de exploatare a [anonimizat], prin toate elementele ei: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-materială.

Acest studiu se vrea a fi un modelul de fermă dar și spectrul motivațional al potențialului de creștere al agricultorilor individuali din România

Lucrarea mai cuprinde modul de valorificare a [anonimizat].

[anonimizat], dlui.ing. [anonimizat].ing. [anonimizat].ing. Stoia Vasile de la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), mii de mulțumiri coordonatorului științific ai acestei lucrări conf.dr.ing. [anonimizat], care nu m-a lipsit de sprijin și orientare.

CAPITOLUL I

[anonimizat], asigură venituri ritmice și stabile crescătorilor de animale.

Asigură stabilitatea forței de muncă în zona rurală și montană.

Este sursă sigură pentru schimburile comerciale.

Asigură valorificarea superioară a furajelor realizate pe suprafețele de bază furajeră în sistem natural (pășuni naturale).

Exploatarea bovinelor influențează direct nivelul de trai al populației prin furnizarea de produse animaliere de mare importanță pentru consumul populației.

Importanță economică a bovinelor rezida din faptul că de la bovine se obțin următoarele produs: lapte, carne, piele, gunoi de grajd.

Laptele este cel mai important produs obținut, deoarece din el se prelucrează toate produsele lactate și este foarte sănătos pentru om.

Pe lângă lapte, carne de bovine este importantă în alimentația omului.

Bovinele nu fac concurență mare omului în ceea ce privește alimentația, așa cum este în cazul suinelor sau găinilor, care sunt mari consumatoare de cereale. Laptele și în general produsele obținute de la bovine sunt niște componente esențiale pentru viața umană deoarece, conțin toate elementele importante vieții. Laptele de vacă este cel mai asemănător cu laptele de mamă pe care îl înlocuiește în alimentația sugarilor. (Georgescu Gh., 2000, p. 42)

Un lucru esențial în creșterea bovinelor este acela că (pot) valorifică terenurile (pajiștile) agricole care sunt nefolosite și mai ajută la fertilitatea de lungă durată a solurilor de cultură. Plantele furajere de bază, ca și gunoiul, exercită o acțiune armonioasă în cadrul unui ciclu diversificat, mărind puterea productivă a întregului organism agricol.

Creșterea bovinelor reprezintă un lucru foarte important din mai multe puncte de vedere și anume: contribuie la creșterea economică, prin folosirea cea mai judicioasă a furajelor fibroase, suculente și a tuturor produselor secundare ale producției vegetale, dar și prin folosirea rațională a terenului agricol. Creșterea vacilor de lapte contribuie la rentabilizarea creșterii și a altor specii de animale din fermă, prin subprodusele ce rezultă din prelucrarea laptelui.

EVOLUTIA CRESTERII BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

Deși existau condiții favorabile în țara noastră exploatarea bovinelor nu a cunoscut o creștere semnificativă. Primele măsuri de stimulare a creșterii bovinelor are loc dupa terminarea primului război mondial, fiind înființat Institutul Național Zootehnic. După înființarea institutului apar sindicatele care se ocupă de creșterea și exploatarea diferitelor rase din această specie, în special în Transilvania, Bucovina și Basarabia asociații cu rol important în ameliorarea efectivelor. Măsurile privind organizarea alimentației, ameliorării și creșterii, au dus la creșterea ponderii raselor ameliorate (Simmenthal, Brună, Roșie), la stimularea exportului de bovine, la obținerea de venituri semnificative precum și a interesului de exploatare a taurinelor.

În anul 1938 țara noastră deținea un efectiv de 3.653.000 capete de bovine, matca ocupând un procent de 48,9% ceea ce duce la o densitate de 25,2 cap/100 ha teren arabil. Deținând vaci din rasa Sură de stepă producțiile erau nesatisfăcătoare, obținând doar 965 l lapte/cap de vacă, fiind o rasă puțin productivă și erau folosite și la tracțiune, fapt ce explică scăderea producției.

O data cu încheierea celui de-al 2 lea război mondial și a măsurilor luate au dus la refacerea creșterii bovinelor, în mod aparte. În fermele statului prin politica nerealistă de prețuri și prin micșorarea suprafețelor, destinate furajelor, se înregistrează un declin grav al creșterii taurinelor din gospodării particulare, mai ales în ultimele două decenii.

Dacă urmărim dinamica efectivelor, acestea au crescut ajungând la 4.756.000 în 1965, iar producția de lapte a crescut de la 965 1 în 1938 la 1990 1 lapte în 2010. Creșterea producției de lapte se explică, pe de o parte prin ameliorarea.efectivelor, prin folosirea la montă a unor tauri cu valoare genotipică ridicată importați din rasele Simmenthal, Schwyz și Friză, prin extinderea însămânțărilor artificiale.

În ceea ce privește evoluția efectivelor.și a producției de lapte după 1990 și până în 2010, cifrele date de statisticile oficiale nu pot fi luate în considerare, ca urmare a falsificării datelor la diferite nivele.

Conform unei statistici realizate in anul 2009 numărul bovinelor era de 3.683.000 capete, neînregistrând o mare creștere față de numărul existent in anul 1998. Din punct de vedere calitativ producțiile de lapte cresc semnificativ față de anul 1998, ajungând la o medie de 2305 litri lapte/cap de vacă furajat.

Pentru redresarea creșterii taurinelor din România se impun o serie de măsuri:

Creșterea bazei furajere, prin perfecționarea și valorificarea rațională a pajiștilor naturale și cultivate, sporirea suprafețelor de culturi furajere, în special leguminoase, trifoliene, până la nivelul țărilor apusene, utilizarea mai bună a resurselor furajere secundare din producția vegetală și industria alimentară;

îmbunătățirea activității de reproducție a taurinelor prin creșterea procentului de fecunditate și natalitate;

organizarea, însămânțărilor artificiale cu material seminal congelat, pentru realizarea în cel mai scurt timp a progresului genetic presupus;

apărarea sănătății bovinelor prin eliminarea principalelor boli contagioase (tuberculoză, leucoză), prevenirea și combaterea sterilității etc.

Sursa: http://www.madr.ro/crestereaanimalelor/bovine.html, descărcat în mai 2018

În România s-a înregistrat o creștere semnificativă și permanentă între ani 1938-1989. Începând cu anul 1990 efectivul bovinelor scade considerabil, ajungând astfel la sfârșitul anului 1997 să reprezinte cca. 45% din numărul existent în anul 1989.

După anul 2000 așa cum arată datele statistice prezentate pe site-ul ministerului de resort și tabelul 1, evoluția efectivelor totale de bovine din țara noastră a fost una în descreștere, până în anul 2010, după care se observă o ușoară revigorare a sectorului. Efectivul existent în anul 2013 (2197 mii cap.) reprezenta doar 34 % față de cel existent în anul 1989 (6416 mii cap.) și 60 % față de efectivul de bovine pe care îl deținea țara noastră în anul 1938 (3648 mii cap.).

Referitor la structura de rasă, până în anul 1935 procentul ocupat de rasele și populațiile locale ameliorate era 44% din totalul efectivului. Așa cum arată Georgescu Gh. și colab (1990) până în anii 50 ai secolului trecut în structura de rasă a bovinelor din țara noastră predominau rasele naturale în proporție de 55,4 %. După această perioadă se constată o creștere rapidă până în anul 1969 a raselor ameliorate Bălțată românească (43,9), Brună și metișii lor, în proporție de 27,2 % în detrimentul raselor naturale care scad la 6,9 %. Încă din perioada schimbării regimului comunist se prefigura creștere a doar trei rase: Bălțata românească 43 %, Bruna (32%) și B.N.R. (25%), structură care se menține și în prezent.

Între anii 1945-1990 producțiile de carne și lapte sunt scăzute considerabil în raport cu potențialul productiv din țara noastră. Dacă în anul 1950 se realizau producții medii de cca. 900 kg lapte/vacă/an, după 40 de ani s-a ajuns doar la 2063 kg, deci o creștere de cca. 1200 kg. (Acatincăi S., 2004) În anul 2013 producțiile medii nregistrate la această specie se încadrau la 3385 kg lapte/vacă/an și 327 kg/cap greutate medie la sacrificare.

DINAMICA EFECTIVELOR MATCĂ ȘI A PRODUCȚIEI DE LAPTE ÎN PERIOADA 2001-2013

Tabelul 2

(http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/bovine.html)

ISTORICUL CREȘTERII BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

Perioada neolitică a fost una propice dezvoltării unei activități importante ce avea să asigure omenirii un viitor promițător. Această activitate se referă la creșterea bovinelor, una din cele mai importante surse de asigurare a hranei și a câștigurilor pe plan economic. Din diverse surse istorice, se poate afirma că rudele tracilor, adică geto-dacii, creșteau taurine „de culoare albă”, conform Varro în cartea „De rustica”. Creșterea acestora avea ca scopuri principale: hrana, ce consta în carne și lapte și ajutorul în muncile agricole și nu numai.

Când romanii au pus stăpânire pe Dacia, activitatea de creștere a taurinelor devenea din ce în ce mai importantă. Pentru ca acest lucru să evolueze în mai bine, s-au elaborat câteva reguli precum: reguli pentru creștere, pentru igiena animalelor, sacrificarea lor și valorificarea cărnii. Cu toate că invazia romană a adus un aport important acestei activități, aceștia s-au retras la un moment dat și, o dată cu plecarea lor, s-a oprit din dezvoltare și economia locală.

Între secolele XIV și XVII, economia se baza din ce în ce mai mult pe agricultura, pe sectorul agrar. Domnul Moldovei și mare cărturar al umanismului, Dimitrie Cantemir a afirmat în lucrarea sa „Descripțio Moldaviae”, dar și Visconti în lucrarea „Forum Boarium”, Brașov 1699, ca între aceste secole, negoțul cu animale era destul de dezvoltat. Rusia, Ungaria și chiar Imperiul Otoman, primeau turme întregi de boi îngrășați, iar tot în această perioadă, erau exploatate foarte bine, rasele primitive de taurine precum Sura de stepă și Mocănița. După cum se procedează și în zilele noastre și în acea perioadă îndepărtată de noi, animalele stăteau vară pe pășune. Iarna, în schimb, erau întreținute în adăposturi sărace, superficiale. Datorită acestui fapt, producția de lapte și carne nu era la un nivel ridicat de satisfacere a nevoilor oamenilor, dar exista și o parte bună a lucrurilor, aceea că vitele prezentau o rezistență ridicată la boli.

Anul 1824 a venit cu noi activități agricole ce aveau să ajute populația. Atunci s-a semnat Tratatul de la Adrianopol care a ajutat la liberalizarea comerțului cu plante din categoria cerealelor, iar aproximativ 5 mil. de hectare de pământ au fost eliberate și transformate în terenuri arabile.

Sfârșitul de secol XIX a adus cu sine schimbări ce aveau să reducă gradul de satisfacere a nevoilor populației. Așadar, suprafața arabilă reprezenta un procent de doar 3%, din pământurile destinate producerii hranei pentru animale. Din acest motiv, creșterea taurinelor s-a confruntat cu o adevărată problemă de dezvoltare, alimentația animalelor și întreținerea acestora devenind din ce în ce mai greu de realizat.

Cu toate acestea, situația nu avea să rămână așa, iar a doua jumătate a secolului precizat a venit cu noi oportunități de dezvoltare și rezolvare a problemelor. Atunci s-au realizat importuri de tauri și vaci din țări precum Austria și Elveția. Aceste vite erau aparținătoare de rase ameliorate și aveau să aducă un aport semnificativ îmbunătățirii taurinelor locale.

Progrese importante ale speciei și ale economiei, au fost observate în perioada interbelică.

Institutul Național Zootehnic, a luat naștere în anul 1926 sub conducerea lui Gh. K. Constantinescu, om și fondator al geneticii animale a țării noastre. Asociațiile de creștere a animalelor au fost și ele înființate, în principal în Bucovina și Transilvania, observându-se o creștere remarcabilă a efectivului te taurine pe categorii. În anul 1860, vacile aveau un procent de 29% din efectivul de taurine, anul 1945 aducând un procent de 50%.

Tot în această perioadă, structura de rasă a fost îmbunătățită cu ajutorul importului de rase ameliorate precum Simmenthal, Schwytz, taurine roșii, dar și Pinzgau. Chiar dacă aceste lucruri se realizau, producția era în scădere, ca o consecință a exploatării neadecvate.

După ce România a cunoscut o a doua conflagrație, s-au stabilit relații ale prodiției socialiste. Statul de atunci a luat măsuri cu privire la îmbunătățirea calității animalelor și sporirea numerică a acestora, importul de material seminal, juninci, tauri, organizare a unor rețele de producție și extinderea de însămânțări artificiale.

Pe lângă toate acestea, au luat naștere specialiști pentru creșterea animalelor prin dezvoltarea școlarizării pe acest domeniu. Cu toate că s-au depus eforturi considerabile, nivelul nostru ca țara, nu a ajuns la standardele celorlalte tari în care exista proprietatea privată în agricultură.

CAPITOLUL II

AGRICULTURA JUDEȚULUI SIBIU

Agricultura deține în țara noastră o pondere importanta pe plan economic, iar zootehnia este sectorul de bază din agricultură, care prin intermediul producătorilor agricoli, trebuie să asigure alimentația populației cu produse animaliere (carne, lapte, ouă, etc.). Producătorul de lapte, carne și ouă, de cereale, legume sau furaje trebuie să obțină din activitatea să cât mai mulți bani cu putință. Obiectivul poate fi atins numai dacă întreprinzătorul din agricultură privește fluxul tehnologic de obținere a produselor agricole ca pe un proces, în cadrul căruia o formă de energie încorporată într-o structură considerată de noi materie primă este transformată de către un mijloc de producție în altă formă de energie numită marfa.

Prin urmare se poate preciza că un proces de producție agricol este format din trei verigi principale:

• Materia primă

• Mijloace de producție

• Produse agricole sau marfa

În producția animală, materiile prime sunt furajele, mijloacele de producție sunt animalele (de toate speciile), iar marfa este constituită din lapte, carne, ouă și altele. În producția vegetală materiile prime sunt elementele chimice, azot, fosfor, potasiu și altele, existente sau adăugate în sol, mijloacele de producție sunt plantele, iar marfa o constituie cerealele, legume sau furaje. Toate cele trei verigi ale procesului de producție sunt la fel de importante și contribuie, deopotrivă, la reușita oricărei afaceri din agricultură.

Dacă producătorul agricol își conduce judecățile necesare dezvoltării afacerii sale pe aceste principii de bază, atunci șansele sale de reușită cresc considerabil. În felul acesta el va înțelege că produsele sale, pentru a deveni o marfă vandabilă, trebuie să fie multe, ieftine și de cât mai bună calitate. Costurile joase ale producției-marfă pot fi obținute numai dacă materiile prime sunt la rândul lor ieftine și eficiente, iar mijloacele de producție sunt cele mai performante. Materiile prime de calitate și costuri joase pot fi obținute numai prin tehnologii adecvate și moderne, iar performanta superioară a plantelor și animalelor, folosite în calitate de mijloace de producție, se realizează doar pe cale genetică.

Zootehnia este știința creșterii animalelor domestic sau, mai precis, știința cunoașterii, creșterii, ameliorării și exploatării animalelor domestice.

2.1 SECTORUL VEGETAL

Structura culturilor agricole și evoluția realizărilor producțiilor în județul Sibiu din perioada 2001-2006

Tabelul 3

Sursa. APIA Sibiu, 2018

Structura culturilor agricole și evoluția realizărilor producțiilor în județul Sibiu din perioada 2007-2012

Tabelul 4

Sursa. APIA Sibiu, 2018

Structura culturilor agricole și evoluția realizărilor producțiilor în județul Sibiu din perioada 2013-2016

Tabelul 5

Sursa: APIA Sibiu 2018

2.2 SECTORUL ZOOTEHNIC

EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE ANIMALE PE TOTAL JUDEȚ

Tabelul 6

Sursa: APIA Sibiu 2018

EVOLUȚIA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE PE TOTAL JUDEȚ

Tabelul 7

Sursa: APIA Sibiu 2018

Sectorul vegetal

Datorită performanțelor realizate în agricultură cu ajutorul tehnologiei modern și crearea de soiuri și hibrizi mult mai productivi duce la scăderea suprafețelor cultivate dar obținerea unor producții mai mari.

În tabelul prezentat mai sus se poate observa că suprafața cultivată cu grâu+secară+triticale a înregistrat o creștere începând cu anul 2001 până în anul 2005 obținându-se producții medii. Din anul 2006 suprafața cultivată începe să scadă până în anul 2016, dar odată cu acesta producțiile încep să crească semnificativ.

Suprafața ocupată de cartof în județul Sibiu se menține aproape constantă între ani 2001-2007 dar cu producții mai însemnate de la an la an. Din anul 2008 suprafața cultivate începe să scadă treptat până în anul 2016, odată cu aceasta și producția.

Pe parcursul anilor 2001-2016 suprafața ocupată cu trifoi începe să scadă, fiind înlocuit în suprafața mare cu lucerna datorită rezistenței în asolament și producțiilor mai mari.

Sectorul zootehnic

Datorită evidentei realizate de carte APIA în fiecare an, avem următoarea situație:

Începând cu anul 2001 numărul bovinelor începe să crească până în prezent, datorită creșterii de bovine matca și a bovinelor pentru îngrășat care au un număr oscilant de la an la an.

În intervalul de timp analizat cel mai redus de efectiv de bovine este în 2011 (3.223 cap.) iar cel mai ridicat efectiv în anul 2017 (56.610 cap.). La sfârșitul anului 2017 efectivul de bovine exploatat în județul Sibiu este (48.933 cap.). Adică 86% din cele existente în anul 2007.

Între ani 2001-2016 numărul porcinelor, păsărilor și a cabalinelor înregistrează o scădere treptată de la an la an, dar pe lângă toate acestea numărul ovinelor începe să crească ajungând, în prezent la un număr însemnat.

O scădere drastică a înregistrat efectivul de porcine în 2017 (39.420 cap.), ceea ce reprezintă doar 36% din efectivul existent în 2007 (108.820cap.). Această scădere se datorează închideri complexelor de porci de la Vestem și Avrig.

În perioada analizată cel mai scăzut număr de ovine este în 2007 (400.410 cap.) iar cel mai ridicat în 2009 (661.848 cap.), în anul 2017 efectivul de ovine al județului Sibiu (579.654 cap.), ceea ce plasează județul pe poziția 6 la nivel național.

La păsări ouătoare se observa aceeași scădere semnificativă a efectivelor, efectivul exploatației în 2017 (243.423 cap.), adică doar 38% fata de efectivul existent în 2007.

Situația dramatică la pui de carne, se observa datele statistice existente la direcția de specialitate avea înregistrate valoarea pentru ani 2015-2016. În ultimi ani se observă o tendință a micilor crescători de a crește pui de carne pentru nevoi proprii, efectivelor deținute ne fiind înregistrate.

În sectorul apicol s-a înregistrat o creștere de aproximativ 37% a numărului de familii exploatate în anul 2017 (34.500 familii) fata de anul 2007 (25.200 familii).

CAPITOLUL III

DESCRIEREA ZONEI DE STUDIU, COMUNA CHIRPĂR, JUDEȚUL SIBIU

3.1 AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Localitatea este situată la 51 de Kilometri de municipiul reședința de județ Sibiu și 4 kilometri de orașul Agnita. Se află în Podișul Hârtibaciului, în partea de est a județului.

Comună Chirpăr este alcătuită din patru sate componente: Chirpăr reședință a comunei, satul Vărd, satul Veseud, satul Săsăuș.

.

Harta.1 Așezarea gografică a comunei Chirpăr (bibliotecaorase.ucoz.ro)

3.2 ISTORICUL LOCALITĂȚII COMUNEI CHIRPĂR

Meleagul comunei a fost populat din vremuri străvechi, urme de așezări umane fiind descoperite și atestând continuitatea locuirii acestui ținut în toate vremurile. Dovezi materiale din epoca bronzului și a fierului au fost descoperite pe teritoriul comunei Chirpărului.

Numele localității datează din 1332 și ar putea proveni de la biserică așezată pe un deal, traducându-se,”Dealul bisericii – Kirchberg”.

În domeniul construcților cetatea țărănească care este situată în mijlocul comunei și conține monumente care datează din sec.al XIII-lea, fiind declarat și monument de arhitectură.

Conform statistiicilor de la direcția Județeana de Statistică Sibiu comună Chirpăr are o populație de 1564 persoane, fiind alcătuită în mare parte din români, câteva familii de sași și romi.

Agricultura este ocupația de bază a locuitorilor, precum și creșterea animalelor (ovine, caprine, bovine, cabaline, bubaline).

Comuna Chirpăr beneficiază de o rețea de drumuri asfaltate care face legătura între toate cele patru sate componente. Principalele instituții de învățământ a educației sunt cele trei școli și cele trei grădinițe din satele: Chirpăr, Vărd și Veseud.

Foto.1,2 Satul Vărd (Siebenburgen fotos/Cristi Comsa, 2017)

3.3 ELEMENTE ALE CADRULUI NATURAL

3.3.1. Elemente de geomorfologie

Comună Chirpăr este situată în partea sudică a Podișului Hârtibaciului, subdiviziune geomorfologică a Depresiunii Transilvaniei.

Referitor la relieful putem spune ca domină natura hipsografică în majoritatea zonei.

Agenții externi au modelat un relief de dealuri (D.Vărd-545m, D.Morii, D.Bisericii, D.Săsăus, etc) în general cu pante domoale, ce ating altitudinea maximă, de 580m, în D. Hîrlii, care sunt situate în partea de vest a comunei. Cele două vai principale sunt Veseud și Olboc și numeroase vai secundare: valea Lungă, valea Scurtă, valea Merinorului, etc.

Foto.3 Relief (original, 2018)

3.3.2. Elemente geologice

În această parte a Podișului Hârtibaciului întâlnim preponderent formațiuni miocene, ce se cunosc începând cu Burdigalianul, se continua cu Helvețianul și Tortonianul, peste care se dezvolta în continuitate de sedimentare Sarmațianul. Pe porțiuni restrânse apar și depozite Pliocene.

3.3.3. Elemente hidrologice și hidrogeologice

Rețeaua hidrografică a comunei aparține bazinelor Veseud și Olboc. Pârăul Veseud este afluent de dreapta al pârâului Nou care, la rândul său, este afluent de dreapta al Oltului.

Pârăul Veseud străbate de la est la vest satul Veseud și de la nord la sud satele Chirpăr și Săsăus.

Pârăul Olboc străbate de la est la vest satul Vărd, iar în aval de aceasta se varsă, pe partea dreaptă, în Hârtibaciu.

3.3.4. Elemente climatice

Comuna Chirpăr se încadrează în climatul temperat continental, de dealuri și podișuri înalte, cu influențe oceanice.

Cantitatea de precipitații cazute anual, au valori cuprinse între 600 și 700 mm, dar variază de la un anotimp la altul. Avem între 130 și 140 de zile în care cad cantităti însemnate de precipitații. Pe valea Hârtibaciului stratul de zăpadă persistă între 50-75 zile pe an. Alternante îngheț-dezgheț, se pot produce într-un interval destul de mare și anume în 220 de zile.

Valoarea temperaturii medii anuale este de 8ᵒC

Temperatura medie lunară maximă se înregistrează în luna iulie (20ᵒC), iar cea minimă în luna ianuarie intre (-4ᵒC și -6ᵒC)

Umiditatea aerului cuprinde valori între 77% și 88%.

3.3.5. Vegetația

Vegetația lemnoasă este alcătuită din păduri de foioase ce sunt caracterizate de prezența stejarului pedunculat (Quercus robur), însoțit în proporție variabilă de frasin și cireș, uneori de gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica), paltin de munte și având un etaj dominant de carpen (Carpinus betulus) cu rare exemplare de jugastru, măr și par pădureț. Stratul arbuștilor este de regulă bine dezvoltat și cuprinde specii de sânger, păducel, salbe, lemn câinesc, șoc negru.

Foto.4 Vegetația (original, 2018)

Plantele superioare sunt în număr remarcabil, dintre care amintim: răculețul (Polygonum bistorta), floarea cucului (Lychnis flos-cuculi), urzica (Urtica dioica), sânziana de grădina (Solidago gigantea), ceară albinei (Asclepias laciniata), etc.

În general pajiștile sunt formate pe locul pădurilor de foioase defrișate și cuprind numeroase specii cu caracter ecologic destul de diferit. Pajiștile sunt folosite ca pășuni sau fânețe, structura lor aparținând în mare măsură de modul de folosire.

Foto.5 Pășune bovine (original, 2018)

Iarba câmpului (Agrostio stoloniferae) și târsa (Dechampsietum caespitosea) sunt covorul de vegetație pe timpul verii, alături de alte specii dintre care amintim:

• sclipeții (Potentilla erecta),

• sânziene (Galium verum),

• gălbenele (Lysimachia vulgaris),

• rogoz (Carex elata), etc.

• păiuș roșu (Festuca rubra)

• păiuș de livadă (Festuca pratensis)

• trifoi (Trifolium sp.)

• ghizdei (Lotus corniculatus), etc.

Foto.6 Pășune (original, 2018)

3.3.6. Fauna

Fauna se dezvolta în strânsă legătură cu vegetația specifică acestei zone. În legătură cu fitocenozele pădurilor de foioase exista o faună de mamifere.

În etajul stejăreturilor populații numeroase au și rozătoarele, alte component mai valoroase ale acestei biocenoze sunt păsările insectivore, granivore sau cu hrănire mixtă. Numeroase sunt și nevertebratele atât ca specii, cât și că exemplare.

Arealul pajiștilor deluroase se întrepătrunde cu cel al terenurilor cultivate și al domeniilor locuite. Dintre mamifere, rozătoarele sunt: șoarecele de câmp, hărciogul, popândăul, acestea constituie hrana pentru mustelide (dihor) sau păsări răpitoare: eretele brun, șorecarul mare, etc.

3.3.7. Solurile

Prin poziția la suprafața litosferei, solul ocupa un loc important între componentele mediului geogrefic. În formarea și evoluția diferitelor categorii de soluri acționează o serie de factori pedogenetici, dintre care un rol important îl au: litologia, climă, factorul biologic, relieful, apă și timpul.

Pe teritoriul comunei Chirpăr predomină soluri din clasa luvisoluri și anume: preluvosolurile, luvosolurile, planosoluri, secundar sunt prezente faeoziomuri(clasa cernisoluri) și cele din clasa antrisoluri ce cuprind erodosolurile.

Foto.7 Sedimentarea solului ( original, 2018)

3.4. RESURSELE CADRULUI NATURAL

Resursele subsolului caracteristice comunei sunt reprezentate prin nisipuri, pietrișuri, marne, argile, ce pot fi folosite în industria de construcții și ceramică.

Resursele de apă sunt deținute în cea mai mare măsură de paraiele Veseud și Olboc. Resursele de apă subterană sunt destul de însemnate, acest lucru fiind demostrat prin existența pânzei freatice aflate la suprafață.

Vegetația cadrului natural, este reprezentată prin pajiști și zone împădurite.

Dintre resursele animale, principalele mamifere de interes cinegetic sunt: mistrețul, cerbul, căprioară, iepurele, iar în ceea ce privesc resursele piscicole interes prezintă cleanul.

3.5. RESURSELE ECONOMICE

• Agricultura – Suprafața pe care se întinde comună Chirpăr este de 10 084 ha din care: 241.19 ha intravilan, 9 842,81 ha extravilan. Suprafețele fiind structurate astfel:

– Arabil – 2 902 ha;

– Pășuni – 2 925 ha;

– Păduri – 1 759 ha;

– Fânețe – 1 515 ha;

– Livezi – 135 ha;

– Teren neproductiv, stufăriș – 606,81 ha;

În general plantele cultivate pe teritoriul comunei Chirpăr sunt: cereale, porumb, triticale, ovăz, cartof și alte leguminoase.

• Zootehnie – Creșterea și ameliorarea raselor de animale este necesară pentru asigurarea populației cu produse animaliere, a industriei alimentare și ușoare cu materii prime, a agriculturii cu îngrășăminte organice și cu forță de tracțiune. Patrimoniul zootehnic este constituit din principalele ramuri: creșterea bovinelor, porcinelor, caprinelor, ovinelor, cabalinelor, păsări domestice și creșterea iepurilor de rasă.

– Bovine total -1084 cap:

– Vaci lapte – 720;

– Juninci – 93;

– Masculi – 30 cap;

– Vitele 1-2 ani – 150;

– Vitele sub 1 an – 91;

– Ovine total – 10.104 cap.

– Oi mame – 8336;

– Tineret – 1469;

– Masculi – 279

– Caprine total – 703 cap;

– Capre mame – 580;

– Țapi monta – 25;

– Tineret caprin – 98;

Foto.8 Ciurda satului (original, 2017)

• Agroturismul- Comună Chirpăr deține o pensiune în localitatea Veseud, Primăria Dispensarul uman, Școală cu clasele I-VIII, Biserica ortodoxă, Biserica Evanghelică, Mănăstirea cu hramul Cuv. Serafim de Sarov – în construcție, Căminul cultural, Poliția, Oficiul poștal, Dispensarul veterinar.

Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Troița este amplasată în vecinătatea Școlii Vechi din satul Vărd și a fost ridicată în 1983, pentru cinstirea memoriei eroilor români căzuți în cele Două Războaie Mondiale.

Monumentul este realizat din beton mozaicat și marmură, prin contribuția locuitorilor satului. Împrejmuirea este făcută cu un gard din lemn. Pe fațada monumentului sunt înscrise numele a 10 eroi români jertfiți între anii 1914-1918, precum și numele a 18 eroi români jertfiți între anii 1941-1944.

Foto.9 Troița sat Vărd (original, 2018)

• Pomicultura-este reprezentată de pomi fructiferi (măr, păr, prun).

Foto.10 Plantație proprie pomi fructiferi (original, 2018)

DISFUNCȚIONALITĂȚI

Se semnalează următoarele disfuncționalități:

Industria este slab reprezentată, ceea ce duce la scăderea economiei.

Plantațiile viticulturii și pomiculturii sunt relative scăzute, deși este o zona favorabilă.

Comerțul (vânzare – cumpărare), nu are o infrastructură foarte dezvoltată. Pentru achiziții mai importante sau pentru vânzări, cetățenii se deplasează la oraș.

Potențialul agricol este insuficient valorificat, mecanizarea și chimizarea agriculturii se face fără specialiști, fără program și fără o bază tehnico-materială. În acest context, producțiile agricole sunt relativ mici, iar excedentul de produse, destinat vânzării, este corespunzător producției;

Infrastructura rurală este mult rămasă în urmă față de celelalte elemente ale dezvoltării (populație, mediu, activități economice).

Zonele cu monumente istorice sunt insuficient puse în valoare și insuficient conservate.

CAPITOLUL IV

RASELE DE BOVINE CRESCUTE ÎN FERMA FAMILIALĂ PETRIȘOR, DIN LOCALITATEA VĂRD, JUDEȚUL SIBIU

La noi în ferma se cresc în special bovinele pentru producția de lapte. Se găsesc următoarele rase: Bălțata Românească, Brună de Maramureș, Metis. În total sunt 20 bovine de lapte.

4.1. RASA BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ

Este rezultată în urma încrucișărilor dintre Sură de stepă și Simmental. Rasa Simmental, la început a fost importată în zona Rădăuți-Suceava, mai târziu în zona Mediașului-Sighișoarei și Lugojului, iar după 1900 în zona Odorheului.

Însușiri morfo-productive. Este asemănătoare rasei Simmental, având o culoare bălțată galben cu alb, galbenul cu diferite nuanțe, având membrele pâna la genunchi albe. O conformație corporală armonioasă, constituție robustă. Având capul potrivit de lung, expresiv și larg, gâtul scurt, trunchi larg și adânc, cu linia superioară dreaptă. Ugerul este nesimetric, dar mare, cu țesutul glandular dezvoltat, membre lungi, puternice, cu aplomburi corecte.

Producția medie de lapte este de 3000-3500 l sau chiar 4000 l, cu un procent de grăsime de 3,8%.

Producția de carne este reprezentată de tineret, care realizează sporuri zilnice de la 0,9 la 1,2 kg, cu un consum specific de 5,2-6,5 U.N./kg. La 13-15 luni se poate ajunge la o greutate de 450-500 kg.

Tineretul femel este apt de reproducție la vârsta de 18 luni, când ajunge la o greutate de 420-430 kg. Are un randamentul de sacrificare de 52-57% la tineretul bovin. Aceasta este principala rasă de la noi din țară, care reprezintă 40% din efectivul de taurine. Va fi crescută în rasă curată, ameliorându-se prin ˛˛presiunea selecției prin masculiʼʼ, folosind la reproducție tauri testați amelioratori autohtoni sau material seminal de import.

Creșterea taurinelor de rasă Bălțată românească în Podișul Transilvaniei se caracterizează printr-un sistem de hrănire diferențiat sezonier, cu întreținere mixtă și muls manual în majoritatea gospodăriilor.

Foto.11 Bălțată Românească (Original, 2018)

4.2. RASA BRUNĂ DE MARAMUREȘ

Apare în urma încrucișărilor rasei Sură de stepă și Mocănița cu rasa Schwyz care a fost adusă în zona Sighetului încă din anul 1881. La început încrucișările au avut loc întâmplător, nedirijat. Un rol important în răspândirea rasei în sudul țării (regiunea Subcarpatică) 1-a avut tamazlâcul de la Runcu înființat în 1907. Odată cu terminarea primul război mondial în zona Maramureșului, a început să crească efectivul de bovine din această rasă și metișii au ajuns să ocupe un procent de 45% în zonă.

Este o rasă mult mai conformată decât Bălțata Românească. Are talia de 1,24-1,30 m, cu o greutate corporală de 450-600 kg la vaci și 800-900 kg la tauri, ceea ce o face să fie încadrată în tipul mixt de producție carne-lapte. Se caracterizează prin comportamentul bland, temperament vioi, constituție fin-robustă, dezvoltare corporală proporțională, adâncimi mari, talia și masă corporală mijlocie. Se deosebește prin culoarea brună, care are două nuanțe: șoriciu-argintiu, brun-negricios. Un detaliu important în deosebirea acestei rase este inelul din jurul botului, linia spinării și partea interioară a membrelor și a ugerului care are o culoare mai deschisă. Capul este scurt, larg și expresiv, cu linia superioară dreaptă, uneori oblică postero-anterior, trunchiul lung, adânc și destul de larg, abdomenul bine dezvoltat, crupa largă dar pătrată iar membrele scurte și puternice. Ugerul, prezintă o formă și o dezvoltare care variază de la un individ la altul, fiind bine prins, cu însușiri bune pentru mulsul mecanic.

Producția medie de lapte la propria fermă este cuprinsă între 2600-3000 litri/an, remarcabil mai scăzută decât la Bălțata Românească și Holstein Frize iar grăsimea fiind în medie de 3,3 %.

4.3. HIBRIZI DE TAURINE

Hibrizii rezultă prin încrucișarea a două rase diferite, în comuna Chirpăr întâlnindu-se hibrizi obținuți între rasa Bălțata românească și BNR sau între Bălțata românească și Pinzgau de Transilvania/ BNRx Pinzgau de Transilvania.

În ultimii ani, crescătorii au început să se orienteze spre producția de carne, știut fiind faptul că rasa Bălțata romnească este o rasă mixtă de carne-lapte, care se pretează la încrucișări de F1 sau chiar de absorbție cu rasa Aberdeen Angus. Datorită influenței date de S.C. Karpateen Meat, de la Marpod, s-au realizat numeroase însămânțări artificiale ale vacilor de rasă Bălțată românească cu rasa Aberdeen Angus, iar produșii rezultați sunt cumpărați apoi de această firmă, la prețuri ce variază între 2 și 3 euro/kg greutate coprorală, cu condiția ca tineretul taurin să fie îngrășat pe pășune, alături de mama, cu înțărcare tardivă și cu livrare la greutăți cuprinse între 200 și 400 kg greutate vie.

Foto.12 Hibrizi (orginal, 2018)

4.4. RASA ABERDEEN ANGUS

Este originară din Scoția care s-a răspândit în foarte multe țări precum Canada, Noua Zeelandă, Australia, S.U.A. etc.

Însușiri morfo-productive: Talia sa este de cca.120 cm, trunchiul adânc și larg, membrele depărtate și scurte. Culoarea sa este neagră, iar animalele sunt lipsite de coarne. Greutatea vacilor este în medie de cca. 400-450 kg cu un randament la sacrificare variind între 62-65%. S-a importat la noi în țară pentru aceleași scopuri ca și rasa Hereford adică: a fost importată pentru încrucișări industriale, în vederea obținerii metișilor destinați producției de carne.

Foto.13 Viței hribrizi Bălțată românească x Aberdeen Angus (original, 2018)

CAPITOLUL V

EXPLOATAREA VACILOR DE LAPTE ÎN FERMA PETRIȘOR IOAN, COMUNA CHIRPĂR, JUDEȚUL SIBIU

5.1 ISTORICUL EXPLOATAȚIEI

Exploatația a fost înființată în anul 1993, este localizată în satul Vărd, comună Chirpăr, județul Sibiu. Această exploatație are ca obiect principal de activitate creșterea bovinelor pentru lapte, având un efectiv de 15 capete de bovine din rasa Bălțată Românească și 5 capete Metis.

În general persoanele din mediul rural au o înclinație spre agricultură și creșterea animalelor. Din această categorie face parte și tatăl meu Petrișor Ioan, care de mic copil a crescut într-un mediu agricol, având doar mama lui o slujbă, tatăl era nevoit să se ocupe de gospodăria proprie în care creșteau porci, găini, oi și una sau două vaci pentru lapte.

După terminarea studiilor în mediul agricol, dragostea fața de locul natal și de părinți îl determină să se reîntoarcă acasă. Datorită lipsei locurilor de muncă din mediul rural, tatăl meu a început să se axeze special pe creșterea animalelor și lucrarea terenurilor. Unul dintre cele mai mari venituri fiind obținute în urma vacilor de lapte și produsele lactate obținute de la acestea.

Având doar două vaci ale părințiilor lui, în primul an după luarea deciziei de ași face o fermă reușește să achiziționeze încă două vaci de lapte, una Bălțată Românească și una Metis. Pentru a-și mări efectivul de bovine și-a propus ca în fiecare an să cumpere 2-3 vaci în funcție de buget, iar vițelele fătate în fermă să nu fie vândute.

Din 1993 până în prezent ferma noastră a ajuns de la 2 vaci la un efectiv de 18 vaci de lapte, din care 14 capete din rasa Bălțată Românească și 6 capete Metis.

În anul 2014 a fost necesar extinderea adăpostului (grajdului) deoarece celălalt a devenit mult prea mic pentru efectivul de bovine.

Activitatea principală a fermei este producția de lapte și produsele lactate (telemea de vacă, cașcaval, lapte de consum). Tot în aceasta fermă se mai cresc pentru consum porci, găini, oi.

5.2 SUPRAFEȚELE DE TEREN ȘI STRUCTURA CULTURILOR

După cum am menționat, principala activitate a fermei este creșterea bovinelor pentru lapte iar ca activități secundare avem cultivarea plantelor furajere.

Plantele sunt cultivate în general pentru a servi la hrana animalelor aflate în fermă dar și pentru consumul propriu.

În prezent ferma dispune de o suprafață agricolă de 22 hectare. După categoria de folosință se împart în:

– Teren arabil 17 hectare;

– Pajiști temporare, teren necultivat 2 hectare;

– Teren fânețe/pășune 7 hectare + 20 ha izlaz comunal utilizat în asociere;

În cadrul fermei se evită monocultura, deoarece cultivarea aceleași plante pe aceeași parcelă timp de mai mulți ani duce la creșterea potențialului de atac al agenților patogeni, al dăunătorilor, diminuarea resurselor solului în substanțe nutritive pentru plante, a humusului din sol și diminuarea producției plantelor cultivate.

Se utilizează rotația culturilor și folosirea plantelor premergătoare, acestea fiind în general leguminoase fixatoare de azot în sol.

Foto.14 Cultură porumb și cultură grâu (original, 2018)

Foto.15 Producție obținută (original, 2018)

Structura culturilor pe 3 ani și producții obținute

Tabelul 8

5.3 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ DIN CADRUL FERMEI

Ferma este dotată cu un aparat de muls automat, bidoane de aluminiu și inox, un răcitor de lapte cu o capacitate de 1000 litri.

Totodată dispune și de utilaje tehnologice de prepararea hranei și cele care sunt folosite în cadrul lucrărilor secundare.

De asemenea ferma deține pe lângă cele menționate mai sus, un depozit pentru cereale. Este compus din lăzi folosite pentru a stoca cerealele pe termen lung. Lăzile reprezintă o soluție mai bună de stocare având opțiunii de aerisire, precum guri de aerisire. Unul dintre avantaje este acces ușor pentru întreținerea și hrănirea animalelor având scara solidă exterioară, guri de evacuare mari pentru descărcarea rapidă a cerealelor.

Fânarul constituie o construcție anexa esențială din cadrul fermei pentru înmagazinarea nutrețurilor. Este o construcție simplă din lemn cu porți mari și acoperit cu șindrile, construită pe două nivele. Se poate accesa ușor fiind foarte aproape de adăpostul animalelor.

Echipamentul din cadrul fermei este compus din:

• Tractor JOHN DEERE 75 CP, acest utilaj presupune calitatea produselor dar și puternică rețea de desfacere.

• Tractor FENDT 45 CP

• Culegător de porumb ZMAJ pe 2 rânduri

• Cositoare rotativă

• Greblă mecanică de adunat fânul

• Păianjen pentru întors și adunat fânul

• Presă de balotat baloți mici JOHN DEERE

• Pluguri (2 bucăți)

• Pompă de erbicidat

• Mașină de împrăștiat îngrășămintele

• Grapă dințată

• Remorcă cu 1 anexă

• Remorcă stil balenă

• Remorca pentru împrăștiat gunoi

• Semănătoare păioase

• Tocător resturi vegetale

• Scarificator

• Combină de recoltat cereale

Foto.16 Utilaje (original, 2018)

Foto.17 Presă baloți (original, 2018)

Foto.18 Cositoare și culegător porumb (original, 2018)

Foto.19 Remorcă (original, 2018)

5.4 STRUCTURA EFECTIVULUI DE ANIMALE

Cod exploatație: RO 1444830002

Proprietar exploatație: Petrișor Ioan PFA

Cod unic identificare proprietar: 29963963

Adresa: Str.Principala, nr.127

Tabelul 9

Foto.20 Efectiv bovine (original, 2017)

5.5 TEHNOLOGIA DE EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE

Exploatarea vacilor de lapte urmărește obținerea unei producții maxime, de calitate superioară și eficientă sub raport economic, utilizând verigi specific (întreținerea, hrănirea, muls).

5.5.1 Întreținerea legată a vacilor în adăpost închis

Adăposturile închise sunt construcții cu toți pereții compleți și amenajări interioare specifice.

Indiferent de construcția realizată, ea trebuie să cuprindă trei spații:

– Spațiu de furajare;

– Spațiu de circulație și de evacuare a dejecțiilor;

– Spațiu de odihnă.

Întreținerea vacilor de lapte în adăposturi închise cu spații comune de odihnă (neindividualizate). Această variantă constă în întreținerea vacilor în adăposturi tip hală, având lățimea de 12-16 m, asigurând 3,7-4 m2/cap.

Zona de odihnă este amplasată spre perete, prezentând un prag de 20 cm ce o separă de zona de circulație. Așternutul este permanent, evacuarea gunoiului ca și formarea așternutului realizându-se ca la varianta cu adăposturi semideschise.

Adăpostul este prevăzut cu ferestre și uși largi, care sunt deschise pe timp favorabil, fiind traversat de o alee centrală de furajare (2,3-2,5 m). La frontul de furajare pot exista dispozitive pentru imobilizarea vacilor în timpul consumului.

Adăparea se realizează cu adăpători cu nivel constant.

Această variantă tehnologică este din ce în ce mai puțin utilizată datorită neajunsurilor pe care le prezintă:

● spațiul construit pentru fiecare animal este mai mare;

● apar accidente în timpul odihnei (călcături pe uger);

● vacile care ocupă locuri inferioare în “ierarhia de grup” sunt deranjate în timpul odihnei;

● microclimatul în adăpost este mai puțin corespunzător datorită proceselor fermentative din așternut.

Întreținerea vacilor de lapte în adăposturi închise cu spații individualizate de odihnă.

Se poate spune că această variantă este optimă având în vedere îmbinarea avantajelor adăposturilor închise, cu cele ale adăposturilor semideschise și deschise. Această variantă constructivă se distinge prin existența unor spații de odihnă delimitate cu ajutorul unor elemente metalice, care realizează un spațiu optim pentru confortul animalului.

În interiorul adăpostului se disting trei zone:

– Zona de odihnă, prevăzută cu spații de odihnă numite cușete;

– Zona de mișcare și de evacuare a dejecțiilor;

– Zona de furajare.

Adăpostirea se realizează în grajduri cu dimensiuni variabile (lățimea 10-24 m și lungimea 36-72 m), compartimentate, astfel încât, să se păstreze grupele tehnologice formate după nivelul productiv și starea fiziologică.

Zona de odihnă. Spațiul destinat odihnei este compartimentat în “cușete” individuale, dimensionate astfel încât să permită confortul animalului culcat (lungimea trunchiului + lungimea gâtului-2-2,20 m), iar lățimea să nu permită animalului să se întoarcă între grilajele despărțitoare (1,10-1,15 m)

Patul de odihnă poate fi confecționat din cărămidă pe muchie, din dulapi de lemn sau din beton acoperit cu un covor elastic din cauciuc. Se pot utiliza și soluții mai rustice (pământul bătut, două straturi succesive de 12 cm nisip, 12 cm gunoi fermentat și deasupra 15 cm rumeguș). Pardoseala trebuie să fie plină, dreaptă, netedă, elastică, termoizolantă și igienică. S-a constatat că cea mai bună elasticitate o conferă patul de odihnă realizat din saltea de apă.

Atunci când se folosesc paie sau rumeguș pentru așternut, pentru a se evita răspândirea acestora în zona de mișcare, se recomandă că patul de odihnă să prezinte un prag de câțiva centimetrii în partea posterioară. Pentru a se îndepărta riscul defecării animalului pe stand, se instalează limitatorul de greabăn la înălțimea de 0,7-0,8 m, care obligă animalul ca în momentul trecerii din decubit în stațiune să facă un pas înapoi și să defece în afara cușetei.

Zona de circulație sau de mișcare. Se găsește plastă între două rânduri de cușete sau între zona de odihnă și cea de furajare, permițând deplasarea a două animale în sensuri diferite fără a se incomoda. În acest sens, lărgimea minimă a spațiului de mișcare, se recomandă să fie de 1,8-2 m.

Zona de circulație este practic și cea de evacuare a dejecțiilor, putând fi realizată din grătar de beton, dacă evacuarea se face hidraulic sau cu plug raclor de adâncime, sau din pardoseală plină, în cazul în care se adoptă evacuarea dejecțiilor cu tractorul cu lamă sau cu plugul de suprafață.

Zona de hrănire. Este locul unde animalul staționează în timpul consumării hranei. Această zonă este în legătură directă cu spațiul de odihnă și de mișcare.

Forma ieslei este dependentă de tehnica și forma de distribuire a furajelor. Distribuirea furajelor se poate realiza cu racleți, cu șnec, cu bandă transportoare, cu remorca tehnologică. La nivelul ieslei poate exista sistemul de blocare prin care se poate dirija consumul de furaj, animalele nu se vor deranja între ele în timpul hrănirii.

Dacă furajarea este raționată, se recomandă un front de furajare de 0,7 m, iar dacă furajarea este “ad libitum”, frontul este 0,7 m pentru cca 50% din efectiv. Lățimea zonei de hrănire trebuie să permită trecerea unui animal pe lângă altul care consumă furaj, fără să se incomodeze reciproc. În medie lățimea se recomandă să fie de 3 m.

Soluțiile din ultimele decenii prevăd pentru întreținerea liberă a vacilor și un sistem automat de distribuire a furajelor concentrate în grajd, în vederea compensării rației de bază.

Îngrijirea corporală. În cazul întreținerii libere, îngrijirea corporală a animalelor devine mai simplificată comparativ cu întreținerea legată, unde animalul staționează pe stand cea mai mare parte a vieții productive.

Îngrijirea corporală se rezumă la spălare și ștergerea zonelor murdare, la interval de cca o săptămână, înainte de intrarea la sala de muls. Atenție deosebită trebuie să se acorde și ongloanelor ce se vor curăța periodic, se vor ajusta și dezinfecta ca și în cazul întreținerii legate.

Mișcarea vacilor. Datorită întreținerii libere se poate spune că regimul de mișcare nu mai este strict, el realizându-se prin deplasarea animalelor în adăpost și padoc.

Microclimatul în adăposturile pentru vaci de lapte. Microclimatul reprezintă un complex de factori fizici, climatici și biologici ai aerului din adăposturi, care acționează concomitent asupra animalelor.

Factorii de microclimat pot fi reprezentați schematic astfel:

Factori fizici: temperatura, umiditatea, mișcarea aerului, presiunea, iluminarea, starea electrică, sunetele;

Factori climatici: azotul, oxigenul, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, amoniacul, hidrogenul sulfurat, gazele odorante, gazele produse în acțiunea de decontaminare, dezinsecție și deratizare a adăposturilor;

Factori biologici: pulberile, microorganismele.

Condițiile de microclimat pot exercita o influență deosebită asupra stării de sănătate și producției animalelor. În adăposturile închise compoziția aerului este diferită de cea a aerului atmosferic, datorită proceselor de respirație, transpirație, eliminării de gaze și de materii fecale, ca și gazelor ce se formează prin descompunerea materiei organice.

Calitatea aerului dintr-un adăpost depinde nu numai de compoziția chimică, ci și de proprietățile lui fizice. Dintre factorii climatici pe care îi analizăm, importanță mai mare prezintă: temperatura, umiditatea, curenții de aer și radiațiile solare.

Temperatura. Temperatura din adăposturi, cât și cea din mediul extern influențează cantitatea de lapte și conținutul în grăsime atunci când se depășesc “limitele zonei de confort” (care la taurine, după Silov, citat de Georgescu, Gh. Este cuprinsă între 9 și 16ᵒC).

În situația când temperatura scade brusc, însă nu prea mult, producția de lapte înregistrează o scădere ușoară, de 5-10% pe o durată de câteva zile, după care revine la normal ca urmare a adaptării vacilor la noile condiții de mediu.

Dacă temperatura mediului înconjurător scade sub -15ᵒC și se menține timp îndelungat, apare o dereglare a temperaturii corpului, mai ales la vacile cu stare slabă de întreținere, iar producția de lapte scade.

Creșterea temperaturii peste limita superioară a zonei de confort (peste 16ᵒC) determină o scădere a producției de lapte și a conținutului în grăsime. La o temperatură de peste 24oC scade procentul de grăsime din lapte, iar la 40ᵒC producția de lapte încetează.

Observațiile cercetărilor efectuate cu privire la temperatura din mediul extern, comparativ cu cea din adăposturile semideschise și închise, evidențiază următoarele:

• variațiile cele mai mari de temperatură s-au înregistrat în mediul extern, apoi în adăpostul semideschis și cele mai mici în adăpostul închis;

• temperatura mediului cea mai scăzută în sezonul de iarnă s-a înregistrat în mediul extern, de -4,5ᵒC, în grajdurile semideschise de 6ᵒC și cea mai ridicată în grajdurile închise, de cca 12ᵒC; diferențele de temperatură dintre adăpostul semideschis și cel închis au fost în medie de 7ᵒC.

Pentru adăposturile închise temperatura optimă se recomandă să fie cuprinsă între 10-14ᵒC, iarna minimum +6ᵒC, iar vara maximum +28ᵒC.

La animalele care sunt întreținute în stabulație liberă și care în timpul sezonului de iarnă trebuie să suporte temperaturi foarte scăzute, se recomandă să li se asigure în rație o cantitate mare de proteine, lipide, hidrați de carbon, vitamine din complexul B, în special tiamina, precum și săruri minerale.

Umiditatea. Umiditatea aerului are o influență deosebită asupra sănătății și productivității animalelor, acționând în strânsă interdependență cu temperatura.

Cercetările efectuate de numeroși specialiști au arătat că, la vacile întreținute la temperaturi scăzute, umiditatea aerului între 47 și 91% nu are nici o influență asupra producției de lapte. Dacă temperatura este de peste 25ᵒC și umiditatea relativă 80-90% producția de lapte la vaci scade, revenind la același nivel după 6-7 zile.

Observațiile efectuate de Georgescu, Gh. În perioada 1960-1961 cu privire la umiditatea din adăposturile închise, semideschise și din mediul extern în sezonul de iarnă au condus la următoarele concluzii:

• media umidității relative pe perioada analizată a fost de 71% în mediul extern, de 75% în adăpostul semideschis și de 80% în adăpostul închis;

• variațiile cele mai mari ale umidității relative s-au înregistrat în mediul extern, fiind cuprinse între 84 și 44%, apoi în adăpostul semideschis, între 85 și 60% și cele mai reduse în adăpostul închis, având valori cuprinse între 86,3 și 65%;

• în adăpostul semideschis umiditatea medie este cu 4% mai ridicată față de cea din mediul extern, în timp ce în adăpostul închis este cu 5% mai redusă.

Curenții de aer. Möller, citat de Georgescu, Gh. În urma cercetărilor efectuate cu privire la microclimatul adăposturilor deschise, scoate în evidență că în aceste adăposturi nu se formează curenți de aer prea puternici, viteza lor medie fiind de 0,4 m/s, în timp ce în aer liber au o viteză de cca 6 ori mai mare, respectiv de 2-3 m/s.

La adăposturile semideschise din unele zone ale țării noastre, în care bat vânturi puternice cum este crivățul se recomandă închiderea fațadei adăpostului cu panouri mobile, confecționate din scânduri, lăsându-se deschidere pentru circulația animalelor și a aerului.

Radiațiile solare. Animalele întreținute în stabulație liberă au privilegiul de a beneficia de acțiunea radiațiilor solare.

Cercetările efectuate asupra luminozității adăposturilor deschise și închise au demonstrat că aceasta are valori de peste 2 ori mai mari când condițiile meteorologice sunt nefavorabile și până la de două ori când cerul este senin pentru adăposturile deschise.

Se poate spune că, în general, microclimatul din adăposturile semideschise permite o mai bună evidențiere a potențialului productiv și o longevitate productivă mai bună.

În tabelele 10 și 11 sunt redate normele de microclimat pentru temperatură, umiditate și curenți de aer.

Norme de microclimat

Tabelul 10

Norme privind concentrațiile maxime admise ale gazelor

nocive din adăposturi

Tabelul 11

Efectul favorabil al întreținerii în stabulație liberă se reflectă și asupra activității de reproducție.

În tabelul 10 se poate observa influența microclimatului din adăposturi deschise și închise asupra activității de reproducție.

Stabulația liberă a vacilor de lapte reduce și cazurile de îmbolnăvire, ca urmare a condițiilor de microclimat mai apropiate de cele din mediul natural.

De asemenea, cercetările efectuate în condițiile unui microclimat necorespunzător în adăposturi închise au demonstrat că vacile au poftă de mâncare redusă, rumegă slab, peristaltismul este încetinit, au atonie a prestomacelor și elimină prin fecale particule de nutreț incomplet digerate. Se poate spune că microclimatul are influență și asupra stării fiziologice a animalului.

Influența întreținerii libere și legate asupra reproducției

Tabelul 12

Frecvența diferitelor boli în funcție de sistemul de întreținere

Tabelul 13

5.5.2 Tehnologia de hrănire a vacilor de lapte

Sistemul de hrănire practicat în cadrul fermei este condiționat de modul cum variază diferitele sortimente de furaje ce intră în compoziția rației în cursul anului. Astfel, practicăm două sisteme: sistem de hrănire în pășunat pe timp de vară și sistem de hrănire din stabulatie în timpul iernii.

Furajarea în timpul verii se face prin.pășunat, cuprins în intervalul 1 mai-1 noiembrie în funcție de condițiile climatice ale fiecărui an. Exploatarea capacității productive a vacilor necesită asigurarea unui pășunat.bogat în masă verde care să se mențină constant pe timpul pășunatului.

Trecerea de la regimul de stabulație la regimul liber pe timp de vară se face treptat pentru evitarea deranjamentelor gastro-intestinale. întrucât nutrețul verde are un efect laxativ ridicat. Înainte să scoatem vacile la pășune, micșorăm cantitatea de fân din rație și mărim cantitatea de suculente conservate și furaj verde, după posibilitate. Pe pășune durată pășunatului crește sau scade în funcție de durata zilei. Furajarea animalelor se face în timpul verii prin pășunat și apă la discreție deoarece pășunea.este șansa noastră pentru a dezvolta durabil o exploatație.de tip familial pentru că nu necesită costuri prea mari pentru întreținerea pășunatului.

Pe timp de vară bovinele pasc o perioadă în pășunatul satului alături de o mare parte a vacilor din localitate. Pășunatul este închiriat de către Asociația Crescătorilor de Taurine, având o suprafață.de aproximativ 200ha. Este un pășunat destul de sărac, proporția gramineelor este dominantă față de cea a leguminoaselor în toată pășunea ceea ce demonstrează lipsa fertilizărilor. În acest sens structura floristică este similară ca și compoziție pășunilor semi-sălbatice. Datorită lipsei de hrană, vara târziu bovinele din fermă sunt mutate în pășunatul privat unde beneficiază de hrană suficientă pană la stabilirea pe stabulație.

Foto.21 Furajarea în timpul verii (original, 2018)

Furajarea în timpul iernii, pe perioada de stabulație se face prin sistem legat în adăpost. Aici se desfășoară și toate activitățile, legate de creșterea și exploatarea bovinelor în perioada 1 noiembrie aprilie. Pentru a asigura hrana animalelor pe timpul iernii, cultivăm plante pentru nutreț dar ținem cont de condițiile zonei, producția cantitativă, perioada recoltării.

Hrana în timpul iernii, constă în masă verde uscată (fân, lucernă, paie, borceag), furaje de siloz, făină obținută din amestec.în mare parte porumb și tărâțe din grâu ovăz, orz, mazăre etc. Trecerea de la pășunat la stabulație se face din nou treptat pentru a evita probleme gastro-intestinale. Fiind într-o zonă de deal, fibroasele au o pondere mai ridicată în hrana animalelor, deoarece o vacă adultă consumă în medie.13 kg de masă uscată. Furaje de siloz și administrarea suplimentelor de făină constituie o mare parte din hrana vacilor. Toată hrana necesară pe timp de iarnă se produce în propria exploatație.

Fânul reprezintă o hrană importantă și de bază în procesul de furajare al bovinelor. Atât coasa cât și adunatul acestuia se practică în două moduri și anume: pe locurile înclinate sau în pantă se execută coasa și adunatul manual iar pe locurile întinse și drepte se face mecanizat cu ajutorul utilajelor. Păstrarea fânului se face în fânare aerisite și acoperite pentru nu pătrunde apa.

Obținerea furajului de siloz este un proces mai dificil deoarece pentru obținerea unui furaj din porumb calitativ, este necesară o suficientă experiență, o înaltă eficiență tehnică și o groapă de siloz corespunzătoare. Pentru a nu întâmpina dificultăți în pregătirea furajului de siloz din porumb este foarte important ca umplerea groapei, tasarea precum și etanșarea acesteia să se facă într-un mod cât mai rapid deoarece procesul de fermentație lactică se desfășoară în condiții anaerobe.

Adăpatul, are mare influență asupra producției de lapte, apa fiind element de bază în sinteza laptelui. În cadrul fermei, apa este la discreție, are calități biologice. Corespunzătoare, iar temperatura de 10-15ᵒC. Consumul de apă se reduce ca urmare a frecvenței scăzute la adăpare, a temperaturii apei sau a calității necorespunzătoare.

Pentru o producție calitativă, cantitativă și un trai bun de viață a unei vaci adulte este necesar de aproximativ 50-60 de litri de apă pe zi.

Cerințe nutritive pentru vacile de lapte

Aspecte generale. alimentația normată a animalelor presupune satisfacerea cerințelor nutritive ale acestora prin folosirea unor rații echilibrate, adaptate particularităților digestive și cât mai economice posibil.

Hrănirea rațională a vacilor de lapte presupune parcurgerea următoarelor etape:

evaluarea cerințelor nutritive de întreținere și producție (terminarea creșterii sau gestației);

stabilirea rației de bază, folosind furaje de volum, rație ce se distribuie tuturor vacilor dintr-un adăpost;

stabilirea amestecului de concentrate și a cantității ce urmează a fi distribuită fiecărui animal (sau grup de animale), în funcție de producție.

Evaluarea cerințelor alimentare la animale și a valorii nutrețurilor în țara noastră, se realizează pe baza a două sisteme (clasic și modern).

Sistemul clasic are la bază exprimarea necesarului de substanțe nutritive și a valorii nutritive a furajelor prin:

– grame substanță uscată /kg nutreț;

– energie (UN);

– proteine (g PBD/kg);

– săruri minerale (Ca, P-g /kg, Na,Cl-g);

– apă (l);

– vitamine-caroten (mg/kg).

Sistemul modern promovat după 1990 de I.B.N.A. are la bază realizările actuale ale cercetărilor în domeniu.

Principalii indicatori de apreciere a valorii nutritive a nutrețurilor pentru rumegătoare sunt:

● Conținutul (în grame) de substanță uscată a nutrețurilor în stare naturală (g SU);

Substanța uscată (SU) exprimată în grame la 1 kg nutreț în stare naturală (SN), reprezintă cantitatea de substanță rămasă din nutreț după uscarea acestuia prin metoda Weende la 65oC, respectiv 105oC (g SU/kg SN).

● Conținutul în energie netă lapte (exprimată în unități nutritive lapte – UNL), energie netă carne (exprimată în unități nutritive carne – UNC) al unui kg SU nutreț;

Energia netă lapte (ENL) este energia netă utilizată pentru întreținere și producția de lapte, de animalele în lactație, respectiv de energia netă utilizată pentru întreținere și producție la tineretul femel de reproducție pentru care sporul zilnic de greutate este mai mic de 800g. Unitatea de măsură pentru ENL este MJ/kg SU.

Unitatea nutritivă lapte (UNL) este definită ca energia netă lapte a unui kg de ovăz boabe în stare naturală administrat peste cerințele de întreținere a rumegătoarelor în lactație (SU = 874 g/kg SN). Această energie este eliminată prin lapte sau fixată în organismul animalului.

1 UNL = 6,1 MJ (1457 kcal) energie netă lapte

● Conținutul în grame proteină digestibilă intestinală PDI al unui kg SU al unui nutreț caracterizată prin două componente:

proteină digestibilă intestinală, permisă de conținutul în energie al nutrețului (PDIE);

proteină digestibilă intestinală, permisă de conținutul în azot al nutrețului;

Proteina digestibilă intestinală a nutrețului inclus într-o rație în care azotul reprezintă un factor limitativ al sintezei proteinelor microbiene (PDIN) reprezintă suma proteinei digestibile intestinale de origine alimentară (PDIA), care nu a fost degradată în reticulo-rumen cu proteina digestibilă intestinală de origine microorganică (PDIMN) sintetizată în rumen, permisă de conținutul în azot al nutrețului.

PDIN se exprimă în g / kg SU.

Proteina digestibilă intestinală a nutrețului inclus într-o rație în care energia reprezintă un factor limitativ al sintezei proteinelor microbiene (PDIE) reprezintă suma proteinei digestibile intestinale de origine alimentară (PDIA) care nu a fost degradată în reticulo-rumen cu proteina digestibilă intestinală de origine microorganică (PDIME) sintetizată în reticulo-rumen, permisă de conținutul de energie fermentescibilă al nutrețului.

PDIE se exprimă în g / kg SU.

● Ingestibilitatea unui kg SU nutreț exprimată în:

unități sațietate vaci (USV), pentru vaci în lactație și tineretul femel de reproducție;

unități sațietate tăurași (UST), pentru tineretul taurin în creștere și îngrășare;

Unitatea de sațietate a nutrețurilor pentru vaci de lapte se utilizează pentru aprecierea capacității de ingerare a nutrețurilor de volum.

Ca etalon pentru definirea USV s-a folosit pajiștea naturală verde, pentru care cantitatea maximă ingerată de o vacă este de 140g SU raportată la 1kg greutate metabolică.

Valoarea de sațietate a pajiștii naturale verzi este prin convenție 1 USV. Această valoare de sațietate exprimată în USV este dată de raportul dintre cantitatea maximă de grame SU pajiște naturală verde pe kg greutate metabolică ingerată la discreție și cantitatea maximă de grame substanță uscată nutreț pe kg greutate metabolică ingerată “ad libitum”.

● Conținutul în macroelemente al unui kg SU nutreț evidențiat pentru Ca și P (după Burlacu, Gh., 1998) pentru asigurarea unor producții superioare trebuie să se respecte normele de hrănire rațională. Abaterea de la aceste norme poate să conducă la erori, materializate prin subalimentație sau supraalimentație.

Subalimentație este consecința hrănirii parcimonioase a vacilor de lapte. Efectele acestei erori în tehnica hrănirii pot fi: slăbirea animalelor, pielea devine mai puțin elastică, acetonemie, infertilitate, afecțiuni podale, tetanie de iarbă, diminuarea cantității de lapte, modificarea compoziției chimice a laptelui etc.

Supraalimentația apare ca urmare a hrănirii abundente, depășindu-se normele pentru întreținere și producție. Excesul de energie și nutrienți determină: îngrășarea animalelor, modificarea tipului de metabolism, tulburări de reproducție, mastite, steatoză hepatică etc.

În vederea depășirii unor astfel de situații se impune respectarea cerințelor nutriționale ale vacilor de lapte.

Stabilirea cerințelor de energie. Cerințele de energie ale animalelor corespund energiei utilizate pentru întreținerea funcțiilor vitale și pentru producția de lapte.

Necesarul de energie pentru întreținere cuprinde energia corespunzătoare metabolismului bazal și energia necesară menținerii relativ constante a greutății animalelor, în condiții normale de viață.

Necesarul de energie pentru metabolismul bazal provine din:

cerințe legate de marile funcții vitale ale organismului (circulație, respirație, excreție renală, secreții hormonale și enzimatice;

cerințe legate de reînnoirea constantă a constituenților celulari.

Cerințele de energie corespunzătoare metabolismului bazal sunt de ordinul a 70 kcal/kg0,75 la vaci.

La vacile întreținute în adăpost consumul de energie este mai redus cu 17-23% față de cele întreținute liber în afara adăpostului.

Normele clasice folosite pentru hrănire prevăd pentru întreținere 1 UN/ 100 kg greutate vie, iar cele moderne 1,2 unl.

Necesarul de energie pentru producție. Cerințele pentru producție au implicații asupra refacerii rezervelor corporale, dezvoltării fetușilor sau asupra producției de lapte.

Necesarul de energie pentru lactație este dependent de cantitatea de lapte produsă și de compoziția chimică a laptelui. Cerințele de energie pentru depunerea rezervelor corporale se referă la proteinele și lipidele fixate de vaci în decursul celei de-a doua părți a lactației și a repausului mamar. noile norme de alimentație publicate de INRA în 1988 prevăd 7,65 Mcal EN pentru fiecare kg de rezerve corporale. Energia necesară pentru gestație corespunde energiei fixate în fetuși, învelitori fetale, pereți uterini și în glanda mamară.

Conform datelor furnizate de INRA în 1988 și citate de Nicolae, M. în 1999, necesarul de energie (de proteină) pentru vacile de lapte este redat în tabelul 14.

Unitatea furajeră lapte (UFL) exprimă valoarea energetică a nutrețurilor; a fost introdusă în Franța în anul 1978 și modificată în anul 1988.

Deosebirea între UNL și UFL este dată de faptul că UNL corespunde unei valori de 1540 kcal ENL, în timp ce UFL corespunde valorii de 1700 kcal ENL.(UNL/UFL= 0,90 sau UFL/UNL=1,10).

Necesarul de energie și proteină al vacilor de lapte

Tabelul 14

În sistemul clasic necesarul de energie pentru producție se prezintă astfel:

pentru producerea unui kg lapte 0,94 UN;

în ultima parte a gestației se suplimentează necesarul cu 2 UN;

pentru îmbunătățirea stării de întreținere la vacile slabe se suplimentează cu 1-2 UN;

pentru crearea rezervelor corporale – 2-3 UN;

pentru vacile primipare și secundipare se suplimentează necesarul cu 2 UN;

Stabilirea cerințelor de proteină. În stabilirea cerințelor de proteină trebuie să se țină seama de următoarele aspecte:

celulele, țesuturile au același necesar de aminoacizi ca și monogastricele;

aminoacizii absorbiți la nivelul intestinului subțire au o dublă origine: proteina alimentară nedegradată în rumen și proteina microbienă formată în rumen-rețea.

Sistemul care corespunde exigențelor privind utilizarea digestivă și metabolică a proteinelor este cel al proteinei digestibile la nivel intestinal.

Proteina digestibilă la nivel intestinal (PDI) este dată de următoarele fracțiuni:

proteina realmente digestibilă în intestinul subțire, de origine alimentară (PDIA);

proteina realmente digestibilă în intestinul subțire, de origine microbiană (PDIM).

● PDIM = PDIA + PDIM

PDIM, în funcție de energia fermentescibilă și proteina degradabilă, poate avea două valori:

proteina digestibilă la nivel intestinal, de origine microbienă, permisă de azot (PDIMN);

proteina digestibilă la nivel intestinal, de origine microbienă, permisă de energie (PDINE).

Fiecare nutreț are două valori PDI:

● PDIN = PDIA + PDIMN

● PDIA = PDIA + PDIME

Conform acestor relații Nicolae, M., în 1999, apreciază că cea mai mică dintre aceste valori este valoarea proteică efectivă a unui nutreț, atunci când este distribuit singur animalelor. Valoarea cea mai mare poate fi considerată valoarea potențială (valoarea maximă), care nu poate fi atinsă decât dacă nutrețul respectiv este asociat cu alte nutrețuri.

La vacile cu performanțe productive superioare, aminoacizii limitativi lizina și metionina au devenit foarte importanți în rație. Cercetările efectuate au stabilit că necesarul de lizină digestibilă (Liz Di) să fie de 7,3% din PDI, iar necesarul de metionină digestibilă (Met Di) să fie de 2,5% din PDI.

În sistemul clasic necesarul de proteină pentru întreținere este de 70 g/100 kg greutate vie. Pentru producția de lapte se prevăd 65g Pbd/kg lapte.

Stabilirea cerințelor în substanță uscată și lest. La stabilirea necesarului de substanță uscată pentru vacile de lapte trebuie să se țină seama de următoarele elemente: greutatea vie, nivelul productiv, starea fiziologică (lactație sau gestație), stadiul lactației.

Necesarul optim de SU este de 2,5-3,5 kg /100 kg greutate vie.

Normele clasice prevăd 1,46 kg SU/100 kg GV și 0,47 KG SU/l lapte.

Cerințele în rest reprezintă cantitatea de nutrețuri voluminoase (fibroase și grosiere) necesare funcționării normale a prestomacelor.

În vederea stabilirii cerințelor în lest trebuie respectate trei condiții:

asigurarea unei structuri fizice corespunzătoare utilizând nutrețuri fibroase netocate sau tocate la lungimea de peste 1 cm, în cantitate minimă de 3 kg /vacă/zi;

coeficientul de încărcare (kg SU/UN), care variază în funcție de greutatea corporală, nivelul producției etc.; aportul optim se asigură prin nutrețuri fibroase și grosiere, cu conținut de cca 20% celuloză în rații din SU.

Sistemul modern de stabilire a normelor cuantifică acest coeficient de încărcare prin unitatea de sațietate vaci (USV), reflectând capacitatea de ingestie (10,8-18,6 kg).

asigurarea fermentațiilor optime în prestomace (glucidele nu trebuie să depășească 40-80 g/100kg greutate vie).

Stabilirea necesarului de lipide și glucide. Grăsimile conțin energie, fiind importante în rație pentru vitaminele liposolubile (A,D,E). Necesarul de lipide este în medie de 200 g/zi. Cantitățile prea mari de lipide pot provoca tulburări în rumen, scad ingestia și digestia și se diminuează proteina din lapte. De aceea, se recomandă ca lipidele în concentrate să nu depășească 6%.

Necesarul de glucide în rație se referă la asigurarea celulozei, amidonului și zaharurilor. Cantitatea de zaharuri se limitează la 2-3 kg/zi/animal, administrând-se în două tainuri, datorită surplusului de acid butiric care se poate forma în rumen. Amidonul favorizează creșterea rezervelor corporale și a conținutului în proteine, însă determină scăderea grăsimii din lapte.

Stabilirea necesarului de elemente minerale. Elementele minerale sunt deosebit de importante pentru hrana vacilor de lapte, datorită rolului complex (plastic, fizico-chimic și funcțional).

În organismul animal, elementele minerale sunt prezente sub formă de săruri (cloruri, carbonați, fosfați, sulfați) sau în moleculeorganice (acizi nucleici, hormoni, hemoglobină). Principalele elemente minerale indispensabile pentru organismul animal sunt: P, Ca, Mg, Na, K,Cl, S, Fe, Zn, Mn, Cu, Co, I, Mo, Se, Fl, Cr, Si). Laptele de vacă conține cca 7,5 g elemente minerale/kg. Normele stabilite de inra în 1988 privind necesarul de Ca și P sunt redate în tabelul 6.

Conform normelor clasice pentru macroelemente se prevăd următoarele valori: 2,5-3g Ca și 1,5-2g P cu un raport fosfo-calcic 1/1,6, iar la vacile cu performanțe productive superioare 1/1,2. Pentru microelemente se specifică următoarele valori: Zn-3 mg,Mn-35 mg, Fe-30 mg, Cu-6 mg, I-0,4 mg, co-0,1 mg, Se-0,1 mg/kg SU (Burlacu,Gh. 1983, citat de Georgescu, Gh. 1998).

Estimarea necesarului de microelemente este mai dificilă, datorită interacțiunilor dintre microelemente-macroelemente și vitamine sau datorită variației conținutului nutrețurilor.

Necesarul de calciu și fosfor, la vaci, în funcție de

producția de lapte (g/cap/zi)

(INRA 1988, citat de Nicolae, M. – 1999)

Tabelul 15

În tabelul 16 sunt prezentate normele de microelemente pentru bovine și pragul lor de toxicitate.

Necesarul de microelemente la bovine (mg/kg Su)

și pragurile de toxicitate

(după INRA, 1978, citat de Nicolae, M. 1999)

Tabelul 16

Stabilirea necesarului de vitamine. Alături de microelemente, vitaminele trebuie să fie asigurate în cantități suficiente pentru a permite animalelor menținerea stării de sănătate și realizarea de producții.

Vacile de lapte nu sunt autonome de aportul exogen de vitamine K și din complexul B, acestea fiind sintetizate în prestomace și în intestinul gros de către microorganisme. Vitamina C se sintetizează în urma metabolizării glucidelor.

Există totuși riscul ca la vacile de mare producție să apară carențe în vitamina B1 (tiamina), vitamina B12 și PP (niacina).

Normele de hrană pentru bovine prevăd: 800-1200UI vitamină A/kg SU, 120UI vitamină D/Kg SU, 5-8 mg vitamină C/kg SU. Vacile performere trebuie să beneficieze de un aport mai mare de vitamine (A-3200-4000 UI/kg SU, D-1000 Ui/ kg SU și E-15 mg /kg SU).

Principalele surse furajere de vitamine sunt: iarba, nutrețul verde proaspăt, morcovii, granulele și brichetele furajere, fânul de foarte bună calitate.

Stabilirea necesarului de apă

Apa reprezintă un element indispensabil animalelor, fiind utilizată atât pentru întreținere cât și pentru producție.

Având în vedere că apa se elimină în mod continuu din organism (respirație, transpirație, defecație, lapte), bovinele trebuie să dispună de apă în cantități suficiente.

De asemenea, condițiile pe care să le îndeplinească apa sunt: să fie potabilă, igienică, cu temperatură între 10-15oC.

Normele de apă prevăd 4-5 l/kg SU. (15)

5.5.3 Tehnologii de muls moderne folosite în exploatarea vacilor de lapte

Sistemul mecanic de mulgere

Mulsul reprezintă o verigă tehnologică de exploatare de mare complexitate, ocupând 40-70% din timpul de lucru zilnic din fermele de vaci de lapte.

Prin aplicarea unui muls corect și rațional se poate îmbunătăți cantitatea, calitatea și igiena laptelui. De asemenea, printr-o aplicare corectă a mulsului se poate influența starea de sănătate a ugerului și durata de exploatare a bovinelor.

Tehnologia de muls condiționează efortul și productivitatea muncii, costul producției, ținând seama de faptul că el deține 40% din totalul cheltuielilor de întreținere a animalelor.

Necesitatea introducerii mulsului mecanic rezultă din avantajul pe care acest sistem de muls îl prezintă. Principalele avantaje ale mulsului mecanic sunt următoarele:

crește productivitatea muncii, de 3-4 ori față de cea întâlnită la mulsul manual;

reduce considerabil efortul fizic depus de mulgător, scade consumul de ore om la 1,2-1,3 ore om/hl;

se diminuează incidența bolilor profesionale, se modifică caracterul muncii mulgătorului transformând-o într-o variantă a muncii industriale;

sporirea cantității de lapte muls, și în special, creșterea conținutului laptelui în grăsime cu 10-20%, deoarece prin mulsul mecanic se poate colecta și laptele de la sfârșitul mulsului, care este mai bogat în grăsime;

se îmbunătățește calitatea igienică a laptelui, reducându-se numărul de microorganisme nedorite din lapte.

Condiții necesare pentru introducerea mulsului mecanic. Cea mai importantă condiție care se impune în momentul optării pentru sistemul de muls mecanic o constituie efectivul de animale, care trebuie să fie suficient de mare și să prezinte aptitudini pentru mulsul mecanic.

Animalele trebuie să aibă un nivel productiv ridicat (peste 3000 kg/lactație), să fie docile, ușor abordabile. Înainte de a opta pentru acest sistem de muls, se verifică vacile din punct de vedere al aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic (uger mare, bine prins, simetric, cu mameloane de dimensiuni normale 6-9 cm lungime și 2-4 cm grosime, cu tonicitate moderată a sfincterului mamelonar, cu orificii rotunjite, cu viteza de muls de cca 2l/min, indicele mamar de peste 45%, cu reflex pronunțat de cedare a laptelui, iar distanța dintre uger și sol să fie de peste 40 cm și cantitatea de lapte reziduală sub 200 ml). Se preferă animale aflate la începutul lactației, sănătoase.

Un alt element care condiționează introducerea mulsului mecanic este existența unei surse de energie sigură, precum și de apă (mulsul mecanic necesită un consum mai mare de apă).

În funcție de soluția de muls adoptată sunt necesare construcții speciale. La întreținerea legată, care se asociază totdeauna cu mulsul la adăpost trebuie să se asigure încăperi pentru agregatul de vacuum, pentru spălarea instalației, recepția, răcirea și depozitarea laptelui. În cazul stabulației libere, cu mulsul în săli speciale, este nevoie de încăperi pentru: platforma de muls, padocuri de așteptare, agregate, încăperi pentru recepție, depozitare și livrare a laptelui, compartimentul pentru însămânțări artificiale.

Existența unei instalații de muls care trebuie să îndeplinească anumite standarde este o altă condiție. Instalația de muls trebuie să asigure parametrii funcționali constanți, să execute un muls rapid și complet, să poată fi manevrată ușor, să poată fi curățată și dezinfectată cu ușurință, să nu producă efecte nedorite asupra ugerului.

Persoanele care efectuează mulsul (mulgătorii) trebuie să cunoască particularitățile fiziologice ale ugerului, să cunoască aparatele de muls și modul lor de funcționare.

Pentru obținerea unor rezultate apreciabile este necesar ca personalul să fie instruit în ceea ce privește mulsul, să fie oameni conștiincioși și să se poarte blând cu animalele.

Reușita mulsului mecanic depinde în bună măsură de tehnica utilizată pentru obișnuirea animalelor la mulsul mecanic, tehnica diferențiată în funcție de tipul instalației de muls și de metoda de muls folosită.

Mulsul mecanic necesită un management tehnic și economic corespunzător, vizând următoarele:

optimizarea activității de reproducție a vacilor pentru a asigura o eșalonare corectă a fătărilor, respectiv structura normală pe stări fiziologice (80% din vaci să fie în producție și 20% în repaus mamar, respectiv 50% vaci fătate și însămânțate recent și 30% vaci în lactație și gestante în lunile 3-7);

formarea grupelor tehnologice de vaci după nivelul productiv și starea fiziologică;

optimizarea programului din fermă, inclusiv cel legat de muls.

Foto.22 Aparat de muls (original, 2018)

Sistemul manual de mulgere

Constituie un sistem folosit mai mult în gospodăriile proprietate personală ale cooperatorilor sau altor categorii de salariați cât și unitățile crescătoare în care nu s-a introdus încă mulsul mecanic. Se practică sub formă a 3 variante:

– Mulgerea cu mână plină, cunoscută ca metoda olandeză și constă din apucarea mamelonului cu mâna de jur împrejur, astfel încât vârful sfârcului să rămână liber sub degetul cel mic. Este cea mai bună metodă, întrucât nu dăunează și nici nu jenează sfârcurile. Se recomandă ca mulgerea după această variantă să fie făcută cu mâinile uscate și nu umectate cu lapte sau unse cu vaselină (asemenea practici vor fi combătute).

– Mulgerea cu nod se caracterizează prin aceea că sfârcul este apucat în mâna de așa maniera încât degetul cel mare îndoit să alunece pe lungimea să. Sistemul se folosește cu bune rezultate, în special în cazul vacilor care au sfârcurile prea groase (cărnoase) și se mult greu. Metoda are o doză de brutalitate asupra sfârcului producând adesea traumatizarea, iritarea și chiar lezarea acestuia.

– Mulgerea cu două degete constă prin apucarea sfârcului cu degetul mare și cel arătător. Se folosește cu bune rezultate în cazul vacilor primipare care au de obicei sfârcurile prea scurte. Nu este un sistem recomandabil deoarece trăgând mereu sfârcurile, acestea se alungesc, sub presiunea asupra lor cu degetele crăpa, ceea ce atrage după sine infecții și îmbolnăviri destul de grave.

Foto.23 Mulgere manuală (originală,2018)

Reguli pentru un muls rational

Petru obținerea unor cantități mari de lapte și grăsimi, trebuie respectate următoarele reguli:

– Să se facă mulgerea la ore fixe. Mulgerea la aceiași oră ajută la formarea reflexelor condiționate care favorizează evacuarea completă a laptelui;

– Pentru obținerea unui lapte igienic, trebuie să avem in vedere pregătirea vacilor și a mulgătorilor;

– Înaintea procesului de mulgere, trebuie să aplicăm ugerului în mod obligatoriu un masaj. Acesta, este un mijloc de influențare a dezvoltări țesutului glandular al ugerului;

– Mulsul trebuie să fie executat rapid, după terminarea masajului, metodele aplicate pentru muls trebuie să corespundă particularităților individuale ale fiecărei vaci;

– Mulgerea trebuie să fie completă. Dacă mulgerea este incompletă duce la scăderea producției de lapte și a procentului de grăsime și chiar la înțărcare. Laptele rămas în uger poate să fie un mediu ideal pentru dezvoltarea microorganismelor patogene, care provocă îmbolnăvirea lui;

– Zgomotele și brutalizarea vacilor are efecte negative asupra producțiiei de lapte, de aceea în timpul mulsului trebuie să fie o o liniște deplină.

-Igiena adăpostului, a mulgătorului, a vaselor influențează igiena laptelui obținut; înainte de muls nu se administrază hrana fibroase care fac praf și nici nutreț-însilozat care transmite miros specific laptelui.

Aerisirea adăpostului este obligatorie înaintea mulsului; numărul mulsurilor pe zi se vor stabili de la caz la caz, în funcție de vârsta vacii, nivelul productiv și volumul ugerului.

După fătare, în prima lună se recomandă să se efectueze mulgerea de 3 ori pe zi; în continuare se vor mulge de 3 ori numai vacile care au producții peste 15 litri de lapte. La femelele primipare pentru o dezvoltare a ugerului este necesar mulge de 3 ori pe zi și o perioadă mai lungă de timp (2-3 luni), chiar dacă nu dau producții mari.

5.5.4 Însămânțarea, gestația și fătarea

Însămânțarea vacilor adulte în fermă se poate realiza atât pe cale naturală cât și pe cale artificială.

Pe cale naturală

Se face o selecție iar cel care îndeplinește condițiile fizice cele mai bune, dar și care provine dintr-o mamă cu un randament bun, se crește pentru a folosi la însămânțarea vacilor pe cale naturală

Pe cale artificială

Din anul 2014 nu s-a mai crescut un taur pentru însămânțările naturale ci s-a folosit o altă variant și anume cea artificială. Materialul seminal folosit la însămânțarea artificială, provine S.C.SEMTEST-BVN S.A. TÂRGU MUREȘ

O vacă fertilă este predispusă să fete în fiecare an câte un vițel. Pentru evitarea apariției unor tulburări sau prelungiri ale perioade dintre două fătări trebuie să se respecte anumite principii.

O vacă sănătoasă nu va fi mulsă cel puțin cu 50 de zile, înainte ca ea să fete. După un muls complet, vaca rămâne nemulsă înainte de momentul hotărâtor pentru înțărcare. A doua zi se efectuează un control în plus al stării de sănatate a fiecărui sfert de uger pentru a evita boala infecțioasă a ugerului, numită mamita. Se pot efectua controale preventive a ugerului la intervale mai mari în perioada de întrerupere iar în cazul în care apare o inflamație, se poate administra un tratament pe cât posibil homeopat, astfel pot să apară tulburări ale stării generale sau există posibilitatea de a deranja procesul de fecundare în lactația următoare.

Dacă vițelul este poziționat corect la o vacă sănătoasă, fătarea, se poate desfășoară fără ajutor. În caz contrar, vaca trebuie ajutată pentru a nu intervenii alte probleme. După o fătare desfășurată în mod normal, vaca primește un tratament ceva mai atent. În primele 10 zile după fătare, cantitatea de furaj administrată va fi puțin diminuată dar va putea primii și supliment din tărâțe de grâu. Abia dupa acest interval ii se va putea administra furajarea obișnuită.

Abia după eliminarea placentei și a regenerării uterului, ciclul vacii revine destul de repede la normalitate.

Primele călduri apar la animalele sănătoase, în cazul fătărilor și a fazei postfătare, în general după 21 de zile. Însămânțarea poate avea loc la 9 săptămâni de la fătare, adică la a treia perioadă de călduri, atunci fiind vaca pregatită din punct de vedere fiziologic pentru acest tip de intervenție.

5.5.5. Întreținerea vițeilor

Calitatea și creșterea efectivelor de bovine nu se poate realiza dacă nu se acordă o atenție și creșterii tineretului.

Starea de sănătate, este esențială în creșterea vițeilor și depinde în primul rând de modul de ingrijire, de hrănire dar și de procentul de morbiditate.

Perioada de alăptare poate fi structurată în două subperioade: colostrală și de alăptare propriu zisă.

Colostrul reprezintă prima hrană a noului-născut, datorită proprietăților fizico-chimice deosebite, fiind considerat indispensabil pentru creșterea și dezvoltarea lui normală.

Imediat dupa fătare, colostrul este mai bogat în substanță uscată și în poteine, față de laptele normal, iar prin conținutul ridicat în imunoglobuline, colostrul îi asigură vițelușului un transfer de imunitate de la mamă.

În prima oră de viață este necesară administrarea primului tain colostral.

Alăptarea se poate realiza prin două metode diferite: naturală și artificială. Prin alăptarea naturală, vițeii consumă laptele prin supt de la vacă, iar în cazul alăptării artificiale, vițeii sunt hrăniți cu ajutorul biberonului sau al găleții de alăptat.

Sistemul de alăptare artificial prezintă câteva avantaje în comparație cu sistemul natural de alăptare și anume:

scade instinctul matern al vacii, ceea ce duce la o mulgere mai ușoară;

ușurează selecția vacilor în funcție de performanța productivă;

asigură creșterea dirijată a vițeilor;

se evită contactul dintre vițel și vacă astfel se diminuează transmiterea unor boli de la mamă la vițel.

Înțărcarea, se face treptat prin administrarea unei cantiăți mici de masă uscată și făină iar la vârsta de aproximativ 80 de zile procesul de înțărcare ar cam trebuii să se încheie.

Hrănirea cu nutrețuri fibroase începe simultan cu administrarea amestecului de făină (tărâțe de grâu, făină de porumb), asigurând fânuri de bună calitate, cum ar fi fânul mărunt, de lucernă sau trifoi, otavă.

Foto.24 Vițel hibrid (original, 2018)

Foto.25 Vițel hibrid (original, 2018)

Foto.26 Vițel Rasă Angus (original, 2018)

CAPITOLUL VI

PRODUSE DIN LAPTE OBȚINUTE ÎN CADRUL FERMEI

PETRIȘOR IOAN DIN LOCALITATEA VĂRD, JUDEȚUL SIBIU

În cadrul fermei se obține zilnic 250 l/zi în timpul pășunatului și 150 l/zi pe perioada de stabulație.

Pentru a obține producții însemnate de lapte este necesar să respectăm programul mulsului, precum și ordinea în care se mulg vacile. Reducerea cantitativă a laptelui, a conținutului de grăsimi și proteine precum și a substanțelor care îl compun, provin din modificările și întârzierile mulsului.

Laptele muls de la vacile aflate sub tratament sau bolnave nu este amestecat cu celălalt, fiind utilizat în hrana porcilor din gospodărie.

Având o producție de lapte însemnată, mai ales în timpul pășunatului, suntem nevoiți să livrăm o cantitate însemnată de lapte spre centrul de colectare din localitate iar restul este folosit pentru obținerea produselor lactate: cașcaval, telemea.

Valorificare producției din fermă

Tabelul 17

Pentru a putea livra laptele la NICOLAS BRANZETURI SRL suntem nevoiți să îndeplinim următoarele condiții:

Aspect – lichid omogen, fără sedimente.

Consistența-i fluidă.

Culoare – alb cu nuanța gălbuie.

Miros – plăcut, dulceag caracteristic laptelui proaspăt.

Alte condiții: fără impurități, fără adaos de apă.

Proprietăți fizio-chimice ale laptelui obținut în fermă

Tabelul 18

Sursa: Buletin de analiză a laptelui predat către SC NICOLAS BRANZETURI SRL 2018

Reziduuri ale laptelui de bovine, obținute în cadrul fermei

Laptele nu trebuie să depășească limitele admise prevăzute de legislația în vigoare pentru: reziduri de medicamente de uz veterinar (antibiotice, sulfamide), reziduri de pesticide, metale grele și contaminare radioactive. Producătorul de lapte crud trebuie să asigure un buletin de analiză a laptelui, eliberat de un laborator veterinar aflat în subordinea DSVSA, autorizat în efectuarea analizelor.

Depozitarea laptelui de bovine obținut în cadrul fermei

După muls laptele este păstrat în recipient de inox curate și dezinfectate cu ajutorul cărora este transportat la centrul de colectare din localitate.

Foto.27 Recipienți din aluminiu și inox (original, 2018)

6.1. PRELUCRAREA LAPTELUI DE BOVINE DIN FERMĂ

Înainte ca laptele să fie prelucrat, trebuie filtrat pentru îndepărtarea diferitelor impurități. Filtrarea laptelui se realizează cu ajutorul unor strecurători metalice și 3-4 straturi de tifon care se așează pe aceasta. La început tifonul este spălat cu apă rece, iar apoi cu apă fierbinte și se fierbe 15-20 minute.

6.1.1. Închegarea lapelui

Prin coagularea laptelui se efectuează trecerea din stare lichidă într-o masă gelificată, de o anumită consistență, care constituie coagulul. Coagulul este format din cazeină, care include și alte substanțe prezente în lapte cu ajutorul cheagului. Cheagul, folosit în cadrul fermei este un cheag artificial achiziționat din Germania. Pregătirea cheagului în vederea închegării laptelui se face astfel: 4 g cheag la 400 litri de lapte.

Laptele, care urmează să fie închegat trebuie să îndeplinească următoarele condiții : să fie proaspăt, cu aciditate normală, iar închegarea să fie făcută la temperatura de 35°C pe o durată de 40 minute. În cazul închegării unei cantități mai mari de lapte și când se urmărește realizarea unei durate de închegare specifică sortimentului de brânză (telemea, caș) se face o probă de închegare pe baza căreia se stabilește necesarul de cheag. Se introduc într-un pahar 10 linguri de lapte încălzit la temperatura de închegare și o lingură din soluția de cheag pregătită. Astfel se determină exact durata de coagulare a laptelui, timp în care se menține paharul cufundat în vasul cu lapte încălzit la temperatura de închegare. Coagularea se consideră terminată în momentul în care coagulul format se desprinde de pereții vasului la o ușoara înclinare a acestuia. Soluția de cheag trebuie să fie pregătită cu o jumătate de oră înainte să fie folosită. Momentul final de închegare se apreciază printr-o ușoară apăsare cu degetul asupra coagulului format; acesta trebuie să fie o masă bine legată și dacă se desprinde de pereții vasului, înseamnă că închegarea este terminată. Dacă coagulul are o consistență prea moale se mai prelungește perioada de închegare.

Sursă: http://www.epractica.ro/isj-ph/download.htm?id=1078

Produsele tradiționale care se obțin din prelucrarea laptelui de vacă în cadrul fermei sunt: cașcaval, brânza și telemea.

Cașcaval. Cașcavalul se obține prin opărirea în apă a cașului de vacă. Aceste brânzeturile sunt cunoscute sub denumirea de cașcaval, astfel prin opărirea în apă la o temperatură de circa 80°C a cașului, după maturarea lui prealabilă. Pasta care se obține este prelucrată și introdusă în forme, obținându-se cașcavalul crud. După sărare acesta este păstrat în anumite condiții de umiditate și temperatură. Prin opărirea cașului, produsul capătă proprietăți plastice putând fi întins sub formă de fire. Procesul tehnologic de obținere a cașcavalului cuprinde două faze principale:

– Prepararea cașului;

– Fabricarea propriu-zisă.

Sursă: http://www.meat-milk.ro/cascavalul-afumat/

Foto.28 Cașcaval 1 kg (original, 2018)

Brânza Telemea de vacă se obține tot din prelucrarea laptelui în cadru fermei. Pentru obținerea acesteia este necesară o dotare minimă conform cerințelor pentru siguranța alimentelor și de obținere a produselor tradiționale.

Laptele se strecoară și se încălzește la o temperatură de 360C apoi se adaugă cheagul, care este de provenință animală, din stomac de vițel sau de miel. Durata coagulării este de 45 minute, după care se feliază. Feliile de coagul se pun în rânduri suprapuse (solzi de pește) apoi se taie masa cu un cuțit, în fâșii egale cu latura de aproximativ 3-4 cm, apoi se strâng cele patru capete ale pânzei, două câte două, pe diagonală. Se lasă la scurs 10-15 minute, se procedează la a doua tăiere, se lasă din nou să se scurgă zerul 10-15 minute, se rup marginile care sunt mai reci, se așează deasupra și se strânge pânza sub formă de plic. Deasupra se așează un capac de lemn cu o greutate, care să reprezinte 1/3 din greutatea laptelui ce a fost coagulat. După terminarea presării, 30-60 de minute, din blocul de caș presat se taie calupuri cu latura de 10-15 cm, așezate pe crintă încă 15 minute. Sărarea brânzei telemea se face în soluție concentrată de 20-22%. După o zi în saramura se introduce în puțini. Pe suprafața lor liberă, se presară 8-10 grame de sare granulată pe fiecare bucată.

Sursă: http://www.epractica.ro/isj-ph/download.htm?id=1078

Foto.29 Telemea (original, 2018)

CAPITOLUL VII

APRECIEREA EFICIENȚEI ECONOMICE A EXPLOATAȚIEI

Tabelul 19

Așadar, analiza economică la nivelul fermei venituri-cheltuieli pentru anul 2017, a proceselor tehnologice care au loc în cadrul acesteia denotă faptul că veniturile sunt mai mari decât cheltuielile.

Datorită precipitațiilor bogate din anul 2017, face ca la finalul acestuia raportul dintre venituri și cheltuieli să fie unul pozitiv, obținând un profit destul de însemnat. Acest profit se datorează cantităților însemnate de lapte realizate pe timpul verii și recoltelor bogate de cereale, care apoi au fost utilizate în hrana animalelor, ceea ce s-a răsfrânt și asupra producțiilor animaliere.

Vânzarea surplusului de furaje obținute cât și a tineretului animal, aduce un venit însemnat.

Datorită orientări populației spre produsele naturale obținute în cadrul fermelor mici și mijloci face ca producția de lactate să crească semnificativ.

La creșterea veniturilor au participat și prestările de servicii executate oamenilor din sat care au suprafețe mai mici de teren și pentru care investiția în utilaje agricole nu poate fi amortizată într-o perioadă scurtă de timp.

Având la dispoziție adăposturile și majoritatea utilajelor necesare unei ferme face ca investițiile pe parcursul anului 2017 să fie unele mici ajutând și ele la creșterea veniturilor, dar totodată cheltuielile cele mai însemnate sunt cele tehnologice și cele legate de sămânță și tratamente chimice.

În anul 2017 s-au înregistrat următoare grupe de cheltuieli pentru înființare, întreținere, recoltarea culturilor vegetale de 42.580 lei. Cheltuieli pentru sectorul animalier 27.700 lei, investiții 6000 lei, impozite plătite 2000 lei.

Venituri încasate în același an au provenit din: vânzarea animalelor și a produselor animaliere 95.350 lei.

Venituri din suvenții 14.500 și din prestări service 34.750.

Venitul net realizat în anul 2017 a fost de 70.320 lei, rezultând un venit mediu lunar/exploatație de cca. 5.860 lei.

CONCLUZII

Agricultura deține în țara noastră o pondere importanta pe plan economic, iar zootehnia este sectorul de bază din agricultură, care prin intermediul producătorilor agricoli, trebuie să asigure alimentația populației cu produse animaliere (carne, lapte, ouă, etc.).

La sfârșitul anului 2017 efectivul de bovine exploatat în județul Sibiu este 48.933 cap.

Unitatea teritorială- administrativă a comunei Chirpăr, este alcătuită din patru sate componente: satul Chirpăr, reședința comunei, satele: Vărd, Veseud, Săsăuș. Localitatea este amplasată la 51 de kilometri de municipiul Sibiu și 4 kilometri de orașul Agnita, în Podișul Hârtibaciului.

Ocupația de bază a locuitorilor comunei este agricultura și creșterea animalelor.

Pentru asigurarea populației cu produse animaliere, a industriei cu materii prime este necesară ameliorarea raselor și creșterea animalelor perfecționate.

Principalele ramuri ale zootehniei sunt: creșterea bovinelor, porcinelor, caprinelor, ovinelor, cabalinelor, păsărilor domestice și a iepurilor de rasă. La sfârșitul anului 2017 efectivul de bovine exploatat în comună Chirpăr este de 1084 cap.

Exploatația a fost înființată în anul 1993, este localizată în satul Vărd, comună Chirpăr, județul Sibiu. Această exploatație are ca obiect principal de activitate creșterea bovinelor pentru lapte, având un efectiv de 15 capete de bovine din rasa Bălțată Românească și 5 capete Metis. Creșterea efectivelor de bovine și calitatea acestora nu se poate realiza dacă nu se acordă o atenție deosebită și creșterii tineretului.

Reproducția în cadrul fermei se face prin însămânțări artificiale, utilizând materialul seminal de proveniență care provine de la S.C.SEMTEST-BVN S.A. TÂRGU MUREȘ.

Sistemul de întreținere în cadrul fermei este vară pe pășune, iar iarna în stabulație în adăpost în sistem legat la iesle. Rațiile furajere sunt preparate în cadrul fermei sub formă de fân și făină de cereale, amestecul fiind făcut după o rețetă standard proprie.

În cadrul fermei se obține zilnic 250 l/zi în timpul pășunatului și 150 l/zi pe perioada de stabulație. Având o producție de lapte însemnată, mai ales în timpul pășunatului, suntem nevoiți să livrăm o cantitate însemnată de lapte spre centrul de colectare la firma SC. NICOLAS BRÂNZETURI SRL la prețul de 1 leu/litru iar restul este folosit pentru obținerea produselor lactate: cașcaval, telemea.

Din punct de vedere al rentabilității ferma este pe profit în anul 2017 obținându-se un beneficiu de 70.320 lei/an, ceea ce denotă că este o afacere profitabilă.

Ca perspective de viitor ne propunem să continuăm această afacere de familie, prin extinderea efectivelor de animale, prin achiziționarea de animale de rasă pură, modernizarea fermei prin utilaje moderne și de performanță.

Ferma își propune valorificare pășunilor naturale din localitate, creșterea în condiții tradiționale așa cum au fost moștenite de la bunicii și strămoșii noștri, a taurinelor exploatate în vederea obținerii de produse ecologice care sunt consumate în familie iar surplusul este comercializat la o clientelă proprie, pentru a obține un profit din vânzarea acestora.

BIBLIOGRAFIE

Acatincăi Stelian, 2004, Producțiile bovinelor, Editura Eurobit, Timișoara

Georgescu, Gh., 1983, Cartea fermierului – Cresterea taurinelor, Ed. Ceres, Bucuresti.

Georgescu, Gh. Coord., 1989, Tratat de crestere a bovinelor, vol. II, Ed. Ceres, București.

Georgescu, Gh. coord., 1990, Tehnologia cresterii bovinelor, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Georgescu, Gh. coord., 1998, Alimentația rațională a animalelor producătoare de lapte, Ed. Ceres, București.

Stanciu Mirela, 2016, Zootehnie generală. Note de curs. Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu

Vidu, Livia coord. 2006, Tehnologia producerii laptelui, Ed.Printech, București

Vidu, Livia, 2006, Filiera cărnii, Ed. Printech, București

Vlad Iulian, Vidu Livia, Stanciu Mirela, 2013, Zootehnie generală. Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu

*** Creșterea și ameliorarea taurinelor în România, A.G.C.T.R., Bucuresti

*** Date furnizate de APIA Sibiu, 2018

http://www. chirpar.ro/

http://www.madr.ro/crestereaanimalelor/bovine.html, 2016

www.chirpar.ro/download/789/

http://www.chirpar.ro/wp-content/files/Memoriu_PUG_Chirpar_2011.pdf

http://www.primariatantareni.ro/index.php/raport-primar

http://www.epractica.ro/isj-ph/download.htm?id=1078

Sursă: http://www.meat-milk.ro/cascavalul-afumat/

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Exploatarea bovinelor de lapte în cadrul fermei Petrișor Ioan, sat Vărd, comuna Chirpăr, județul Sibiu Coordonator științific, Conf.dr.ing. Cărătuș… [308499] (ID: 308499)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Exploatarea bovinelor de lapte în cadrul fermei Petrișor Ioan, sat Vărd, comuna Chirpăr, județul Sibiu Coordonator științific, Conf.dr.ing. Cărătuș… [308499]

Copyright Notice

KEMAMPUAN KOMUNIKASI MATEMATIS DALAM PEMBELAJARAN MATEMATIKA MATHEMATICAL COMMUNICATION SKILLS IN TEACHING MATHEMATICS Hodiyanto Program Studi… [603006]

Ghidul Solicitantului Sm 6.1 2018 2 [605068]

IEEE Recommended Practice for [621092]

Asistența socială modernă, dezvoltată pe fundamentele curentului solidarist, dar și ca o [621399]

Este bine cunoscut faptul că investițiile străine sunt o latură indispensabilă a procesului de creștere și [612219]

Hálózatok specializáció [629241]

Copyright Notice

Similar Posts