Structura lucrării [308289]
Structura lucrării
Argument…………………………………………………………………………………………………………………….1
Capitulul I : Noțini de teorie literară……………………………………………………………………………5
1.1. Noțiunea de operă literară. Structura operei literare……………………………………..5
1.2.Genuri și specii literare……………………………………………………………………………..9
1.3. Fabula – operă epică……………………………………………………………………………….12
1.4. Originile si evoluția fabulei în literatura universală……………………………………14
1.5. Apariția și evoluția fabulei în literatura română………………………………………….16
1.6.Clasificarea fabulei.[anonimizat], abateri ………………….21
I.7. [anonimizat]………………………………………….26
Capitolul II Valorificarea activităților în învățământul gimnazial prin fabulă……………..30
2.1. Importanța disciplinei limba și literatura română………………………………………..30
2.2. [anonimizat]………………………32
2.3. Abordarea pluridisciplinară/ interdisciplinară a fabulei……………………………….35
2.4. Fabula – modalitate eficientă de modelare a personalității elevului……………….38
Capitolul III Abordarea metodică a fabulei în gimnaziu………………………………………………42
3.1. Metode de învățare. Delimitări conceptuale……………………………………………….42
3.2. [anonimizat] a fabulei în gimnaziu…………………………………….46
Capitolul IV: Optimizarea predării fabulei prin utilizarea metodelor moderne……………68
IV.1. Ipoteza………………………………………………………………………………………………..68
IV.2. Obiective……………………………………………………………………………………………..68
IV.3. Metodologia cercetării pedagogice………………………………………………………….68
IV.4. Clasele experimentale……………………………………………………………………………70
IV.5. Derularea experimentului……………………………………………………………………….71
Capitolul V: Prezentarea, analiza si interpretarea rezultatelor…………………………………….80
V.1. Obținute în evaluarea inițială……………………………………………………………………80
V.2. Obținute în evaluarea finală…………………………………………………………………….88
V.3. Evidențierea progresului elevilor……………………………………………………………..95
Capitolul VI: Concluzii………………………………………………………………………………………………98
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….100
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………….105
[anonimizat], are o deosebită valoare instructiv-educativă mai ales prin contribuția adusă în special la educarea morală a elevului atât în școală cât și în afara ei. Ea exprimă alegoric, prin simboluri (plante, animale, obiecte) caracteristici omenești, satirizând comportamente și trăsături general umane (ipocrizia, demagogia, dorința de parvenire, infatuarea etc.) cu scopul de a le îndrepta.
Citind fabule copiii își îmbunătățesc cunoștințele și mai mult decât atât, își creionează și întăresc propriile opinii despre lucruri, necuvântătoare și aspecte legate de corectitudinea și moralitatea umană.
Prin intermediul fabulei, copiii nu sunt puși doar în fața unui text cu tentă moralizatoare ci sunt provocați să observe, să analizeze, să sintetizeze și să-și creeze o viziune personalizată asupra unui fapt real cu care, cu siguranță, se vor intâlni cândva în viață.
Datorită structurii sale care evidențiază, de obicei, două părți (întâmplarea propriu-zisă și morala, versurile din care se desprinde învățătura) fabula are un profund caracter didactic oferind elevului pe loc ,, răspunsul “ la situația creată ajutându-l astfel să înglobeze în sistemul său de valori noile noțiuni.
Putem astfel afirma că fabula nu este doar o operă literară, ea având și un caracter practic, pragmatic chiar , deoarece pregătește elevul încă din școală sub forma unui text oarecum codat în ,, lupta” cu diversele situații ce pot apărea de-a lungul vieții. Acesta este chiar unul din motivele pentru care am ales să elaborez aceasta lucrare.
Toate aceste provocări duc la dezvoltarea limbajului și a gândirii dar solicită într-o oarecare măsură și imaginația deoarece fabula transpune micul cititor într-o situație inedită care îi va dezvolta atât o atitudine morală sănătoasă cât și imaginația. Elevii sunt uneori fascinați de posibilitățile de interpretare ale acestui tip de text epic deoarece nu îngrădește imaginația dezvoltându-le acel tip de gândire pe care noi o numim critică și care îi ajută mai târziu în viață să facă alegerile corecte.
Un alt ,,merit” al fabulei este acela că, datorită structurii sale, ea poate fi foarte ușor interpretată sub forma unei scenete ceea ce ajută elevii în formarea limbajului nonverbal prin care să-și exprime diverse stări: mirarea, îngâmfarea, disprețul,etc.Toate acestea au ca scop evidențierea trăsăturilor de caracter specifice diferitelor personaje.
Datorită tehnicii simple de construcție a personajelor, fabula poate reprezenta un prim pas în deprinderea tehnicilor de caracterizare a acestora, deoarece elevul poate evidenția destul de ușor trăsăturile de caracter specifice fiecărui personaj în parte. Un factor care stimulează și mai mult interesul elevilor este folosirea alegoriei care le oferă multiple posibilități de interpretare a textului dar și libertatea de a descoperi tipologiile umane din spatele personajelor.
Un alt argument în favoarea alegerii mele este faptul că sub influența acestui tip de text apar și se dezoltă o serie de sentimente morale care ar trebui să stea la baza personalității sănătoase și armonioase a oricărui elev.Este deci incontestabil faptul că fabula are largi valențe formative deoarece oferă situații reale de viată sub forma unui text ce stimulează imaginația și gândirea și oferă în același timp și cheia acestor situații.
Un alt tip de educație care se dezvoltă este cea estetică deoarece fabula creează mediul propice pentru ca elevii să înțeleagă frumosul din viața oamenilor, să sesizeze muzicalitatea și frumusețea limbii. Prin învățare versurilor, ei descoperă cuvinte noi sau alte sensuri ale unor cuvinte deja cunoscute, realizează asocieri noi de cuvinte ce îi surprind și le lărgesc orizontul cunoașterii.
Fabula este importantă deoarece educă intr-un mod ,,sănătos” elevul încă de timpuriu sub forma unui text ce îi oferă posibilitatea de a se autoeduca de a înțelege și promova valorile reale ale individului. Astfel , acest tip de text pune bazele unei vieți bazate pe aspecte pozitive cum ar fi: modestia, corectitudinea, onoarea, etc.
Un alt argument ce m-a determinat să aleg această tema este și faptul că datorită caracterului său oarecum sincretic fabula este o punte de legătură între literatură și alte arte.De exemplu dramatizarea textului, pe lîngă faptul că transpune elevul în mijlocul evenimentelor și îl face să înțeleagă mai bine situația creată, implică și utilizarea unor abilități practice ce pot fi îmbunătățite în timp, cum ar fi confecționarea de măști și costume.
De multe ori fabula transcende simpla oră de limba română deoarece, prin rolul său moralizator și educativ, oferă un bogat material didactic dar și practic pentru desfășurarea orelor de cultură civică realizând astfel o punte între cele două discipline.
De asemenea, prin conflictul pe care il pune în scenă, fabula ilustrează situații ce generează proverbe sau invers, regăsim proverbe ce au generat fabule de neuitat. De exemplu proverbul ,,Lupul își schimbă părul dar năravul ba” poate sintetiza conținutul fabulei ,, Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu. Acest fapt este foarte important deoarece elevul poate fi solicitat să sintetizeze conținutul unor fabule prin intermediul unor proverbe sugestive ce pot descoperite în înțelepciunea populară și care pot oferi exemple practice de bună purtare.
Un alt argument ce mă determină să cercetez această temă este și faptul că datorită caracterului sau moralizator pe care această specie literară l-a câștigat de-a lungul secolelor, ea a reușit să introducă în rândul elevilor și nu numai, teme actuale și importante care își găsesc exprimarea în formele specifice fabulei. Astfel, teme ca lupta împotriva nedreptății sociale, a asupritorilor, a oricăror defecte umane nu trebuie să rămână doar simple teme ci să devină și motiv de meditație profundă în vederea înlăturării lor.
În această privință, vorbind despre actualitatea fabulei, Marcel Breslașu scria că : ,, În acest domeniu ca și în toate celelalte, s-a produs un salt calitativ “ și că fabula ,, nu numai că a rămas actuală, dar este mai actuală decât oricând; … de-abia acum ea își poate atinge obiectivele sale finale: nu numai învinuirea ci și corijarea celui vizat”.
1.1. Noțiunea de operă literară. Structura operei literare.
Etimologie > lat. Opera: ,, muncă” , ,, lucrare”
Opera literară se definește ca o lucrare originală în versuri sau în proză prin care autorul creează un univers imaginar propriu, folosind resursele expresive ale limbii și care trezește în inima cititorului emoții și sentimente.
Așa cum știm ,,fiind o modalitate specifică de cunoaștere a realității în raport cu umanul, opera literară se adresează sensibilității și gradului instruirii sau autoinstruirii individului.”Așa se explică faptul că opera literară este receptată diferit de la cititor la cititor, deosebirile individuale ( de cultură, sensibilitate, interes) plasând indivizii pe diverse trepte ale ințelegerii operei literare.
Putem spune că prin intermediul operei literare se realizează un proces de cunoaștere specific, prin recrearea realității, proces care impune și necesitatea formării deprinderilor de studiu individual, pentru că dincolo de îndrumările profesorului, elevul va ajunge să descopere singur sensurile profunde ale textului literar.
,,Textul literar presupune o comunicare artistică, pentru că în el se recunoaște originalitatea creatorului operei artistice (populare sau culte) care reflectă lumea. În textul prin excelență reflexiv se manifestă funcția poetică a limbajului, întrucât primează expresivitatea conținutului și nu informațiile oferite.”
Astfel nu putem discuta despre opera literară fără a stabili o relație între cititor și text deoarece literatura transmite mesajul sub forma unui cod care trebuie descifrat de cititor pe parcursul lecturii ,,fiecare operă pretându-se la o lectură particulară, în funcție de trăsăturile sale intrinseci” dar și de experiența cititorului.
Având în vedere cele menționate mai sus putem afirma că procesul receptării operei literare depinde de capacitatea intelectuală a cititorului, de nivelul său de cunoștințe dar și de competența sa ca și cititor.Astfel ,, cititorul ia, conștient sau inconștient, atitudine față de textul citit, pe care-l performează din punct de vedere afectiv ( reacții emotive ) și axiologic ( judecăți de valoare), ca expresie a determinărilor de ordin psihologic, evaluarea fiind nemijlocit legată de personalitatea lectorului, de apartenența sa socio – culturală.”
În gimnaziu și liceu operele literare sunt studiate în special prin intermediul analizei literare care mai este numită și comentariu literar. Prin intermediul acestei analize sunt disociate sensurile profunde ale operei iar elevii sunt încurajați să aibă propria opinie în legătură cu semnificațiile unui text.
,, Prin structura operei literare înțelegem părțile sau elementele constitutive , aflate în relații de interdependență unele cu altele și cu întregul (temă, motiv, subiect, conflict, moduri de expunere, elemente de compoziție, personaj, figuri de stil,etc.)”
1.Tema reprezintă aspectul de viață fundamental pe baza căruia autorul își construiește subiectul prin transpunerea artistică a propriilor idei.
În literatura română sau universală există teme fundamentale cum ar fi: viața, moartea, ura, natura, meditația asupra timpului, dragostea, lupta cu destinul, etc.
Boris Tomașevski definește tema ca fiind ,, unitatea sensurilor diverselor elemente ale operei. Ea se compune din elemente distribuite într-o anumită corelație”.
Orice temă se compune din elemente mai mici , ce se numesc motive :
2. Motivul reprezintă o situație cu caracter general, un personaj, un număr, o formulă care se repetă în diferite momente ale aceleiași opere literare. El poate fi considerat un ,, pretext” în alcătuirea operei literare. Într-o opera literară pot coexista mai multe motive.
Ex: Tema baladei Miorița o reprezintă atitudinea ciobănașului moldovean în fața morții și este alcătuită din șase motive distincte, după cum urmează:
Motivul transhumanței
Motivul complotului
Motivul mioarei năzdrăvane
Motivul testamentului
Motivul măicuței bătrâne
Motivul alegoriei moarte – nuntă
Toate aceste motive se află într-o relație logică, decurgând unul dintr-altul si completându-se reciproc pentru realizarea unei construcții literare desăvârșite.
3. Compoziția unei opere literare este modalitatea de organizare a diferitelor elemente ale operei, intr-o structură unică (gradația, ritmul, îmbinarea scenelor dialogate cu narațiunea sau descrierea etc.)
4. Ideea reprezintă atitudinea scriitorului față de tema abordată și traduce semnificația operei. Prin semnificația operei se înțelege sensul profund al acesteia , care o individualizează și defineste viziunea artistică a autorului, atitudinea sa față de viață.
5. Subiectul operei literare reprezintă o succesiune de întâmplări reflectate artistic; cuprinde faptele și evenimentele dintr-o operă epică sau dramatică cu ajutorul cărora sunt caracterizate personajele și se explică raporturile dintre ele. Acțiunea unei opere epice poate fi structurată pe momentele subiectului. Acestea sunt:
Expozițiunea
Intriga
Desfășurarea acțiunii
Punctul culminant
Deznodământul
În orice operă literară, existența intrigii este obligatorie, ea fiind momentul care declanșează desfășurarea acțiunii. Ordinea momentelor subiectului, precum și existență tuturor nu este obligatorie. Subiectul presupune deci existența unei acțiuni sau a mai multora paralele, care trezesc interesul cititorului.
Tot de subiectul existent în proza narativă depind și conflictul, retrospectiva și suspansul.
Conflictul este, după micul dictionar indrumator in terminologia literară, ,,un factor important în desfășurarea acțiunii unei opere epice sau dramatice. El constă in ciocnirea de interese, fapte, caractere, între două personaje sau grupuri de personaje.”
Conflictul poate fi de doua feluri:
– conflict exterior
– conflict interior
Conflictul exterior rezultă din ciocnirea intereselor între personaje cu concepții diferite (ex. „Dan, capitan de plai” de Vasile Alecsandri). În plus, ,,datorită mobilității si extensiunii în timp și spațiu a acțiunii epice, precum si faptului că epicul are insușirea de continuitate a mișcării, conflictul epic nu prezintă stringența conflictului dramatic, care se deosebeste printr-o mai mare intensitate, concentrare, datorită situării uneori a personajelor in momente cruciale pentru viața si destinul lor. Conflictul dramatic de orice natură ar fi – psihologic, etic, politic – este declanșat și susținut prin intrigă si acțiune. Opera dramatică apare astfel ca acțiune si reacțiune între personaje individualizate sau grupuri de personaje. Se poate afirma ca partea esențială a acțiunii o constituie conflictul, element artistic care definește valoarea operelor dramatice”.
Conflictul interior rezultă din opoziția dintre diferite sentimente și trăiri ale aceluiași personaj care duc la analize profunde ce generează diverse stări, de cele mai multe ori confuze. Conflictul interior este mult mai profund și ține foarte mult de construcția psihică a personajului. De exemplu Ștefan Gheorghidiu din romanul Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război împinge acest conflict până la limita suportabilității reușind practic să creeze un univers propriu delimitat de acțiunea propriu-zisă a romanulului. Spre deosebire de el, cârciumarul Ghiță din Moara cu noroc are câteva momente de analiză a propriei conștiințe dar acestea sunt oarecum superficiale deoarece personajul are o structură sufletească mult mai simplă iar motivațiile lui sunt oarecum meschine. De altfel, modul în care este construit personajul nu permite o explorare mai profundă a acestuia.
Retrospectiva este un procedeu artistic prin care un moment anterior este este adus în prezentul narațiunii prin rememorarea lui de către narator sau personaj la un moment dat.
ex. În romanul Baltagul, Vitoria rememorează momentele plăcute petrecute alături de soțul ei.
Suspansul reprezintă o calitate a acțiunii care are rolul de a-l implica afectiv pe cititor făcându-l să aștepte cu interes și emoție evoluția sau deznodământul acțiunii. Poate fi asociat de multe ori cu punctul culminant al unei opere literare. Toate aceste secvențe narative ale subiectului literar pot fi legate între ele prin înlânțuire (atunci sunt dispuse cronologic), prin alternanță (când se prezintă alternativ cel puțin două întâmplări) sau prin inserție (când o poveste este inclusă în interiorul alteia).
6. Personajul literar este persoana care participă la acțiunea operei literare, fiind o construcție imaginară chiar dacă în construcția lui se pornește de la o persoană reală. ,,Calitatea de personaj a unei persoane decurge din trecerea actelor sau a evenimentelor la care participă în ordinea ficțională.”
Clasificarea personajelor:
1.după frecvența cu care apar în operă:
principale
secundare
episodice
figurante
2. după modul în care sunt prezentate în operă:
individuale
colective
3.după raportul lor cu realitatea:
cu atestare istorică
fictive
4. după semnificația morală
pozitive
negative
5. după viziunea artistică a autorului:
romantic
clasic
realist
naturalist
modern
1.2. Genuri și specii literare
Prin gen literar înțelegem o grupare de opere literare ce se aseamănă între ele prin felul în care redau realitatea și printr-o structură specifică. El este definit ca ,,o categorie a teoriei literare care reunește opere asemănătoare prin raportul dintre artist și realitatea obiectivă exprimată”.
Problema genurilor literare ,,trebuie plasată în contextul comunicării literar artistice, care este un proces dinamic de acțiuni și reacții contractate între subsistemele ce îl compun:realitatea obiectivă – scriitor – operă –cititor.
Genurile trebuie înțelese ca unghiuri de percepție a universului, esențe, date ontologice : liricul ipostazează subiectul ca obiect al propriei contemplații, de aceea este prin excelență subiectiv; epicul prezintă subiectul disociat de obiect, de unde caracterul său obiectiv; dramaticul – subiectul disociat partial de obiect, de unde caracterul său subiectiv – obiectiv. Liricul, epicul și dramaticul își au obârșia în tripla capacitate funcțională a limbii obișnuite în care întâlnim formele de monolog, povestire, dialog.”
Teoria literaturii clasifică operele literare în trei grupe numite genuri literare: liric, dramatic și epic.
Genul liric ( provine din cuvântul grecesc lira) reunește operele literare în care autorul își exprimă în mod direct gândurile, sentimentele și trăirile prin intermediul eului liric.
Eul liric este persoana din perspectiva căreia este exprimat conținutul unui text liric și nu trebuie confundat cu pesoana biografică a autorului.
Caracteristici:
Se caracterizează prin prezența eului liric (sintagma obținută prin substantivizarea pronumelui la pers.Isg.) care denumește vocea care exprimă gândurile și sentimentele poetului;
Mărcile lexico-gramaticale în textul poetic sunt reprezentate de verbe și pronume la pers.I sg. și pl. și la a II-a sg, dativul etic, valoarea afectivă a unor derivate lexicale (diminutive, augumentative), substantivele la cazul vocativ, superlativele stilistice ale adjectivului;
Versificația nu este obligatorie (există și proză lirică), deși genul liric este în majoritate genul poeziei;
Specii ale genului liric au aparut incă din antichitate;
Trăsătura comună a operelor lirice este manifestarea directă a sentimentelor;
Lirica este o poezie a prezentului, are in centrul ei viața oamenilor si urmărește succesiunea unei varietăți de sentimente;
Speciile genului liric se individualizează prin:
a) felul in care poetul isi exprima sentimentele in strânsă legătură cu diferite aspecte din realitate;
b) prin procedeele artistice folosite;
Speciile genului liric: pastelul, doina, imnul, psalmul;
Genul dramatic
Cuprinde operele literare, în versuri sau în proză, destinate reprezentării scenice. Ele se numesc opere dramatice sau piese de teatru.
Caracteristici:
Este limitată în timp și spațiu;
Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic ce constă în confruntarea a două personaje, situații, idei;
Textul este structurat pe acte, scene, tablouri;
Autorul își exprimă în mod indirect gândurile, sentimentele, prin intermediul acțiunii și al personajelor;
Modul de expunere dominant este dialogul, care poate alterna cu narațiunea, descrierea sau monologul dramatic;
Așezarea în pagină este specifică: la începutul operei regăsim lista de personaje iar înaintea fiecărei replici numele personajului care o rostește;
Apar didascaliile ( indicații scenice – singurele intervenții ale autorului ) prin care se fac precizări despre decor, personaje, relații, etc.
Speciile genului dramatic: comedia, drama, tragedia, vodevilul, feeria , etc.
Genul epic (gr.Epikos=cuvânt, zicere, discurs) ,,Cuprinde operele literare populare și culte în versuri și în proză în care autorul își exprimă gândurile, atitudinile și sentimentele în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor”.
Caracteristici:
Succesiunea de întâmplările se constituie într-un fir epic;
Sunt prezente instanțele specific comunicării narative: naratorul (cel care prezintă faptele) și personajele ( participă la acțiune);
Modul de expunere specific este naratiunea prin intermediul căreia se povestesc întâmplările, ce se poate împleti cu dialogul și descrierea;
Apar coordonatele spațio – temporale iar acțiunea se caracterizează, de obicei, prin unitate compozițională, textul fiind structurat pe momentele subiectului;
Prezența unui narator sau povestitor obiectiv sau subiectiv;
Speciile genului epic: schița, nuvela, romanul, basmul, snoava, parabola, poemul, balada, legenda, fabula;
1.3. Fabula – operă epică
Oare cărui gen literar ii aparține fabula?
Șerban Cioculescu susține că ,,prin structură și expresie fabula aparține genului dramatic.Dacă din țesătura ei nu poate lipsi dialogul, desigur că fabula , de cât de mică dimensiune, nu-i altceva decât o scenetă, o comedie umană, travestită în vorbirea dintre animale”.
Cuvântul fabulă provine din lat. "fabula" cu sensul de povestire. În sens larg, termenul denumește nucleul faptelor din care este constituită acțiunea unei opere iar în sens restrâns reprezintă specia genului epic în versuri sau în proză în care sunt povestite diferite întâmplări puse pe seama animalelor, a păsărilor, a plantelor sau ale unor obiecte personificate.
Negreșit fabula prezintă afinități către genul dramatic. Iar acest lucru nu reiese în primul rând din structura textului ci mai ales din prima impresie pe care o creează lectura unei fabule. Spre exemplu , la clasa a VI-a, după lectura operei ,, Câinele și cățelul” prima reacție a elevilor este aceea de recita textul pe roluri în fața clasei, ceea ce reprezintă ( chiar dacă ei nu își dau seama) o încercare involuntară de dramatizare a acestuia.
Având în vedere că fabula prezintă caractere diferite, acestea suscită de cele mai multe ori interesul elevilor. Astfel fabula poate fi foarte bine redată și înțeleasă la clasele de gimnaziu sub forma jocului de rol care implică activ elevii, aceștia din urmă manifestând interes pentru unul din personajele operei.
Luând drept exemplu fabula mai sus menționată, elevii pun un accent deosebit pe comunicarea paraverbală ( Samson – impunător, vorbește gros, tare, răspicat, face foarte multe gesturi, se manifesta agresiv, amenință; Samurache – vesel, încrezător, vorbește fără teamă, în final se artă foarte speriat ; boul oarecare – impasibil, fără initiative, inexpresiv, plictisit) iar simpla interpretare îi face pe elevii din bănci să rețină mult mai repede textul.
Principala funcție a prezentării faptelor într-un cadru dramatic este ,,dezvoltarea la elevi a capacității empatice: ei trăiesc cu mai multă intensitate faptele, le rețin mai bine dacă le joacă, tratează stările conflictuale , aspirațiile și convingerile personajelor ca și cum ar fi ale lor”.
Fără îndoială, așa cum se învață în clasele gimnaziale, fabula aparține genului epic. Sunt foarte multe trăsături care trădează acest lucru, cum ar fi:
Prezența structurii specifice: partea narativă ( implică prezența naratorului, întâmplarea propriu-zisă ) și morala (uneori poate lipsi)
Acțiunea se desfășoară în timp și spațiu;
La acțiune participă personaje;
Modul de expunere dominant este dialogul care se poate împleti cu narațiunea (rol în relatarea faptelor) și dialogul (rol în dinamizarea acțiunii si caracterizarea indirectă a personajelor);
Acțiunea poate fi structurată pe momentele subiectului (din cauza acțiunii foarte reduse nu conține întotdeauna toate momentele subiectului);
Reliefarea însușirilor personajelor este esențială în fabulă, întrucât autorul își propune să critice anumite defecte omenești întruchipate de personaje. Astfel se realizează și o altă trăsătură a fabulei – caracterul ei satiric și moralizator – căci autorii urmăresc ca, prin atitudinea lor critică să îndrepte defecte omenești.
Caracterul epic al fabulei este lesne de demonstrat de aceea tangența ei cu dramaturgia reprezintă doar o modalitate de înlesnire a receptării acesteia de către elevi. Dramatizarea ajută la o percepere mai ușoară a textului dar nu ajută în mod direct la dezlegarea tâlcului acesteia, la extragerea învățăturii. De aceea, de multe ori, datorită faptului că dramatizarea implică resurse temporale extinse se recurge la simpla lecturare a textului. Și asta deoarece în fabulă nu este important cum se transmite mesajul ci mai ales ce transmite mesajul. Fără înțelegerea moralei fabula ar rămâne o simplă poezie cu si despre viețuitoare iar sensul ei profund, rostul pentru care a fost creată, s-ar pierde inutil.
1.4. Originea și evoluția fabulei în literatura universală
Se crede că fabula exista deja în Mesopotamia în secolul XX î.e.n. dovadă fiind o serie de tablete de piatră din bibliotecile școlare ale acelor timpuri. Aici regăsim simbolurile animaliere specifice chiar și fabulelor mai recente , cum ar fi: vulpea lăudăroasă, câinele nepriceput, musca încrezută. Specific acestor fabule este faptul că morala este implicită.
Cei mai mulți cercetători susțin ca fabula a luat naștere în Orient iar cele mai vechi scrieri îi sunt atribuite unui autor indian pe nume Pilpay. Despre existența sa reală nu există certitudini de aceea se crede ca e posibil să fie vorba despre o figură legendară.
Primele opere specifice literaturii culte europene datează din secolele VI – VII î.e.n. și au apărut în Grecia antică. Primele încercări au aparținut lui Arhiloc (Vulpea și maimuța, Vulturul și vulpea) și Hesiod (Rândunica și eretele). Aceasta din urmă este prima fabulă cunoscută. Fabula va fi definită ca specie si va fi transmisă peste secole prin intermediul operelor atribuite lui Esop. Cercetătorii recenți se îndoiesc de existența reală a acestuia ,, socotind că el întruchipează spiritul popular, intrând în romanul popular ca un erou de tipul lui Nastratin Hogea sau Eulenspiegel”.Acestea erau scrise în proză și aveau un rol crucial în educația copiilor, fiind apreciate și de filozofi, chiar Socrate petrecându-și ultimele zile din viață transpunând câteva din operele lui Esop în versuri. Latinul Fedru a fost cel care a continuat această muncă de traducere și versificație.
Fabulele lui Esop sunt cele care deschid drumul speciei literare către Europa. ( Broaștele, Calul și măgarul, Leul, măgarul și vulpea , Vulpea și cocorul,etc. )
Aceste fabule ale lui Esop circulau în Franța, traduse deja în limba franceză, încă din secolul al XVIII – lea, sub forma unor culegeri numite Ysopets, fiind foarte apreciate și reprezentând o sursă valoroasă de inspirație pentru scriitorii acelor timpuri. Erau considerate însă opere minore deoarece tragedia, comedia sau epopeea erau speciile agreate în acea perioadă. Fabula este continuată și dezvoltată în Imperiul Roman prin intermediul autorilor Fedru și Avianus care dau ingeniozitate și eleganță acesteia.
În Evul Mediu dezvoltarea fabulei culminează în secolul al XVIII – lea prin intermediul lui La Fontaine, care va influența decisiv marii autori ai acestei specii.(Corbul și vulpea, Vulpea și barza, Vulpea și strugurii, Greierele și furnica).
La Fontaine este considerat a fi părintele fabulei moderne de astăzi pentru că a fost cel care a îmbogățit-o atât cu o varietate semnificativă de simboluri cât și cu o tipologie de personaje complet originală. Din această cauză merită a fi menționate cele două culegeri de fabule.
Prima culegere apare în anul 1668 și poartă titlul Fabule alese, tălmăcite în versuri de domnul La Fontaine. Așa cum o spune și titlul este o scriere inspirată bazându-se aproape în totalitate pe traduceri din Fedru. Scopul acestor fabule este unul didactic, moralizator și se adresează cu precădere copiilor. Fabulele din această culegere exprimă o morală tradițională bazată pe experiență de veacuri a gândurii populare. Ex. ,,că așa-i norocul : se învârte ca o roată”(Leul și tăunul) ,, căci nu e naș pe lume să nu-și găsească nașul” (Vulpea și barza), ,,paza bună trece primejdia cea rea” (Lupul, capra și iedul).
Deși vorbim despre opere inspirate din alți autori , autorul îsi pune amprenta prin originalitatea sa deoarece ,,Nota optimistă este întărită de vioiciunea și de veselia povestirii, de îndemânarea artistică. La Fontaine a transformat proza uscată și sentențioasă a bătrânului Esop într-o povestire ritmată, alertă, spumoasă. A făcut-o voit. Observase doar că ceea ce se cerea în zilele sale era noutatea și veselia.”
A doua culegere poartă numele Fabule și apare zece ani mai târziu fiind o dovadă certă a talentului său de neegalat. Se observă că scriitorul a evoluat foarte mult si chiar dacă sursele de inspirație s-au înmulțit originalitatea lor nu mai poate fi pusă în discuție. Autorul caută subiecte din tradiția populară franceză, în fabliauxuri. Operele sunt mult mai complexe , având uneori o latură de analiză psihologică , dimensiunea lor crește iar povestirea nu mai este chiar atât de liniară cunoscând momente de digresiune, cugetări, etc.
În acest volum satira devine vehementă, autorul criticând Curtea, justiția coruptă, politicienii, clerul. Cunoaște foarte bine oamenii care se invârt în jurul puterii ( Șobolanul schivnisit ), știe efectele justiției ( Jivinele bântuite de ciumă , Motanul ) si are vaste cunoștințe de strategie politică (Liga șobolanilor ) iar prin scrierile sale reușește să devină uneori incomod.
Fabula va căpăta un rol esențial în lumea politică și criticarea acesteia la fârșitul secolului al XVII – lea și în secolul al XVIII – lea prin intermediul unor scriitori foarte valoroși cu ar fi englezul John Gay, francezul Florian și rusul Krîlov. În această perioadă fabula capătă un accentuat caracter social – politic.
Fără îndoială cel mai cunoscut dintre cei trei este rusul Krîlov. Prima culegere de fabule a acestuia apare în anul 1809. Autorul a scris în decursul vieții peste 200 de fabule câteva dintre ele fiind traduceri sau adaptări după francezul La Fontaine sau grecul Esop. Satirizând privilegiile nobilimii, Krîlov revendică egalitatea socială pentru toți cetățenii, îndeplinirea cinstită a datoriei cetățenești fața de stat, indiferent de originea nobilă sau plebee . Fabulele lui Krîlov sunt dominate de elemente populare și naționale, principalele teme fiind nedreptatea justiției și a autorităților, birocrația aparatului de stat, dorința de parvenire cu orice scop, etc..
,,Fabule ca „Oile bălțate”, „Lupii și oile”, „Danțul peștilor”„Știuca”, erau îndreptate împotriva regimului despotic autocrat, împotriva nedreptăților, constituind indirect o pledoarie îndrăzneață în apărarea poporului”.
Krîlov este inovatorul fabulei rusești fiind unul dintre cei mai iubiți scriitori ai acestui popor iar operele sale sunt traduse în peste 50 de limbi , fabulele sale fiind citite în întreaga lume.
1.5. Apariția și evoluția fabulei în literatura română
În țara noastră este aproape sigur că snoava, proverbul sau basmul popular cu plante și animale au fost sursele fabulelor autohtone. O mare importanță la dezvoltarea genului l-a avut contactul cărturarilor români cu operele de o inestimabilă valoare ale lui Esop. Fabula noastră cunoaște momentul său de debut în timpul pregătirii revoluției pașoptiste având influențe din izvoarele antichității sau de la scriitorii ruși și francezi.
Prima perioadă de avânt a fabulei românești o reprezintă prima jumătate a secolului al XIX- lea pe fondul frământărilor politice specifice acelei perioade. Astfel primele fabule apar în proză și reprezintă răspunsul erudiților la adresa societății feudale. Abuzurile săvârșite de stăpânirea habsburgică asupra românilor din Banat sunt redate de scriitorul Țichindeal în opera Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături .
Următorul scriitor care a dus la dezvoltarea speciei a fost Gheorghe Asachi. Cele mai multe fabule ale acestuia sunt traduceri din opera lui La Fontaine, așezate pe versuri cu mare migală și măiestrie. La Asachi se remarcă latura educativă a acestora , lucru recunoscut de autor în poezia introductivă a unuia din volumele sale, denumită Zâna fabulei:
,,Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură,
Aduc ție-ntâia oară cu plăcere-nvățătură:
În a veței strâmbă cale pe român să îndreptez,
Prin lupi, corbi, furnici și broaște a vorbi mă disfătez.
Adevărul salt nu place, de-i și bun , e plin d-asprime,
Dar când vitele l-or spune, n-a să supere pe nime.
De aceea a lor zise, cu gând binevoitor,
Să asculți,să ierți cutezul, prețuind țintirea lor.”
Se remarcă în fabulele lui Asachi în special un atac virulent la moravurile acelor timpuri: infatuarea, demagogia, superficialitatea, parvenirea. O serie de alți scriitori se apleacă asupra fabulei, printre aceștia amintim pe Gheorghe Săulescu, Costache Negri, Constantin Negruzzi. Această orientare spre fabulă este un răspuns la cerințele publicului care regăsesc în fabulă o modalitate fantastică de criticare a defectelor societății.
George Sion își amintește că fabula ,, era una scriere de moda. Docenții începători, în școale și la examene, nu recitau decât fabule. Publicul în genere gusta fabula cu predilecție”.
În această perioadă au existat multe încercări de abordare a acestui tip de text dar fabula va cunoaște deplina sa dezvoltare în momentul apariției unor personalități precum Heliade Rădulescu, Anton Pann sau Grigore Alexandrescu.
Ion Heliade Rădulescu reprezintă așadar unul dintre autorii cu o contribuție substanțială la dezvoltarea speciei. Fabulele lui Heliade Rădulescu au un vădit caracter politic, criticând în special demagogia politicienilor și dorința de parvenire cu orice preț. El este primul scriitor teoretician al fabulei pentru că va emite teorii legate de calitățile necesare unei fabule, de stilul ce trebuie folosit, de necesitatea eficacității sale educative. Conform acestuia în orice fabulă trebuie să existe ,,asemănarea justă între ființe neînsuflețite sau neraționale cu oamenii. Stilul fabulei se cuvine a fi natural, familiar, rident, grațios, naiv”.
Anton Pann este primul scriitor la care se va evidenția jovialitate fabulei deoarece creațiile sale au la bază literatura populară. Majoritatea operelor sale își au originea în proverbe, anecdote și snoave. Personajele acestuia sunt preluate din viața socială a orașelor si satelor iar ele sunt caracterizate în special prin intermediul zicalelor. Portrete pline de haz regăsim în Isprăvile lui Nastratin Hogea și Povestea vorbei . Aceste personaje sunt construite din perspectiva unei trăsături dominante si reprezintă diferite tipologii umane: sluga, stăpânul, grădinarul, hapsânul , parvenitul, leneșul, lăudărosul, etc.
George Călinescu definea aceste personaje drept ,,o galerie de caractere alcătuită numai dintr-o combinație obiectivă de proverbe și zicători, plină de nuanțe invizibile, de o truculență genială.”
Stamati și Donici sunt alți doi scriitori care au avut o oarecare influență în dezvoltarea acestei specii literare. La ei se întâlnesc teme precum: lupta pentru egalitate, asuprirea omului simplu, lupta pentru eliberarea de sub stapân, etc.
Scriitorul care va ridica fabula la nivel de artă va fi Grigore Alexandrescu.Vorbim aici despre scrieri care vor înfiera în special regimurile politice iar scriitorul își folosește măiestria pentru a ataca regimul feudal. Spiritul său acid i-a adus chiar și o arestare după publicarea fabulei Corbii și barza. Fabula sa nu critică doar diverse viicii ci, prin intermediul diversității sale, cuprinde toate păturile sociale ale acelor vremuri.
Prin rolul educativ al fabulelor sale precum și prin realismul zdrobitor Alexandrescu a câștigat simpatia cititorilor, devenind unul dintre cei mai renumiți fabuliști din literatura română.
La sfârșitul secolului al XIX – lea interesul pentru fabulă scade lăsând loc altor specii precum comedia și pamfletul. Urmează o perioadă de uitare fiindcă,, O dată cu dispariția superstițiilor și a credințelor populare în animalele care vorbesc, în plantele cărora li se atribuie puteri miraculoase, fabula și-a pierdut interesul, farmecul literar și însemnătatea ei morală”.
După această perioadă de stagnare se remarcă George Ranetti care introduce în fabulele sale, pe lângă animalele și plantele deja consacrate și o serie de obiecte cu rol depreciativ: gheata, șoșonul, cifra 0, etc. Operele lui Ranetti se bazează în special pe prezentarea în opoziție a valorii omului simplu, muncitor, cu ifosele și dorința de parvenire a celor din clasele sociale superioare. Remarcăm așadar o simpatie a autorului față de lumea celor slabi și necăjiți, simpatie redată prin intermediul unui umor de o finețe extremă dar destul de acidă. Ideea principală este aceea că poporul este cel care duce greul pe când conducătorii își atribuie toate meritele. Astfel autorul ironizează îndeosebi inegalitatea socială și disprețul față de parazitismul și dorința de parvenire a celor din clasele sociale superioare. Atacul la adresa boierimii și monarhiei atinge apogeul prin operele lui Topârceanu. Fabule precum Boierul și argatul sau Leul deghizat ridiculizează pretențiile tot mai mari ale unei stăpâniri ce disprețuiețte tot mai mult poporul.
Fabula lui Caragiale se constituie într-o critică vehementă față de reprimarea răzmerițelor sociale dar critică și slaba organizare a acestora. Se caracterizează prin violență, sarcasm și dramatism. Ciclul fabulelor se deschide cu Duel, opera reprezentativă pentru a sublinia antiteza dintre păturile sociale. Opera Bietul Ion prezintă , într-o formă miniaturală ideea de răzmeriță socială.
Fără îndoială cea mai cunoscută fabulă este Boul și vițelul care înfierează concepțiile demagogului politic care este dispus la orice concesii pentru a-si păstra avantajele dobândite chiar sa-și mintă și apropiații în legătură cu privilegiile de care se vor bucura.
Tudor Arghezi este unul dintre scriitorii români foarte cunoscuți care acordă o atenție deosebită fabulei între cele două războaie mondiale. Fabula acestuia se remarcă prin virulență, prin accentuarea voită a trăsăturilor negative împinse uneori până la limita grotescului. Pompiliu Constantinescu descrie o serie de caracteristici ale personajelor argheziene vazându-le ca ,, adevărate bufonerii, în imagini suprapuse, tipurile pamfletului arghezian au ceva din păpușile monstruoase care desfătează privirile într-un cortegiu carnavalesc.”
În fabula Dihania sub masca grotescă a unui porc ce cântărește 450 de ocale se ascunde fostul exploatator care deși are o putere deosebită este acum purtat de funie de un țăran ce simbolizează poporul renăscut. Concluzia este una semnificativă și descrie starea de fapt a lucrurilor ,, E cel mai mare porc din țară / dar tot un porc…”.
Fabulele argheziene critică de asemenea pseudoartistul (Gâsca inspirată), îngâmfatul (Balada maeștrilor), palavragiii lipsiți de atitudine (Putina cu clei) și în general prostia sub diferitele ei forme (Scândura). Personajele lui Arghezi sunt foarte bine construite dar în același timp destul de aspru criticate acolo unde este cazul pentru a scoate în evidență tarele unei societăți parazitate excesiv.
Nu putem discuta despre dezvoltarea fabulei în literature română fără a pomeni numele unui fabulist care a adus inovații semnificative acestei specii literare. Acesta este Marcel Breslașu iar fabulele sale crează noi simboluri și sunt îmbogățite prin introducere unor noi tipologii. Din punct de vedere compozitional, fabula lui Breslașu este mai modernă iar universal acesteia mult mai bogat. Se pleacă de la vechea alegorie animalieră (Cerbul) și se ajunge până la problema colonialismului sau a personajelor atomice (La poarta fabulei). Fabula acestuia este mult mai elaborată și recurge la jocuri de cuvinte subtile, calambururi uneori, ceea ce conferă acesteia un comic savuros dar și o critică tăioasă, greu de combătut. O trăsătură fundamentală a scrierilor acestuia este aceea că ,,Spiritul viu și caustic se împletește frecvent cu lirismul, ceea ce dă patetism și putere de convingere mesajului poetic”.(Înaintașul, Poetul, Orbul și ologul)
Aurel Baranga este un alt nume sonor care si-a lăsat amprenta asupra acestei specii literare. În volumele sale Satirice și Fabule Baranga sparge convențiile fabulei clasice. Fabulele sale
sunt neconvenționale lipsind cu desăvârșire simetria clasică a versurilor sau structura specifică.Versurile scurte dinamizează dialogul iar jocurile de cuvinte scot la iveală înțelesuri surprinzătoare. Astfel, în Fabulă muzicală broasca este văzută într-o notă comică:
,,ca o babă
Iazma iazului
Arhi- baba jazului.”
iar reacția scriitorului la auzul cântecului acesteia este redată magistral prin intermediul unui joc de cuvinte surprinzător ,, S-o ascult mă prinde si-la
S-o aud m-apucă mi-la
Să v-arăt eu o cântare
Și arpegii si-mi-la-re!”
Dar unde începe să se afirme măiestria lui Baranga? Un mare critic literar mărturisea că ,, în varietatea extraordinară cu care se descurcă în finalul fabulei. Această varietate este rodul virtuozității, manifestată de altfel și în manevrarea versului liber, care joacă, dansează, piruetează cu măiestrie”.
Și Nina Cassian găsește în fabulă un mijloc de exprimare a propriilor opinii critice. Fabulele sale par adevărate piese de teatru, regăsindu-se indicații scenice. Personajele sale depășesc convențiile fabulei, fiind foarte bine înfipte în relitate, inteligente, știind să dea răspunsuri pentru a ieși din situații limită. Apar elemente ce modernizează specia și fac referire la avântul socialist al perioadei: ședință, proces verbal, autocritica,etc. (Critica de jos, Rândunelul inovator).
Dacă fabula Ninei Casian are un pronunțat caracter de dramă în versuri, alți fabuliști adoptă alte modalități de abordare a speciei. Spre exemplu, N. Țațomir conturează portrete concise și tocmai din acestă cauză fabulele sale poartă denumirea personajului surprins: Lupul, Ariciul, Cocoșul, etc. Aceste fabule au o abordare directă și sunt foarte limitate ca spațiu deoarece autorul zugrăvește personajele prin intermediul a două, trei trăsături fundamentale.
Datorită caracterului popular pe care această specie literară l-a câștigat de-a lungul timpului, ea slujește chiar și astăzi la răspândirea și conștientizarea ideilor de maximă importanță socială, devenind o armă eficientă împotriva oricăror manifestări ce depășesc anumite limite impuse de societate.
1.6. Clasificarea fabulei. Structura fabulei – scheme narative, abateri
Din cele mai vechi timpuri, chiar din antichitate s-a încercat o clasificare a fabulei în funcție de mai multe criterii astfel:
După natura personajelor ( Breitinger):
Verosimile: cu personaje umane ;
Neverosimile: cu zei și animale ;
Amestecate : cuprind atât personaje umane cât și zei și animale
După natura eroilor și după desfășurarea acțiunii (Lessing):
Raționale : când întâmplarea este posibilă ;
Morale: când întâmplarea este posibilă în anumite împrejurări ;
Amestecate
După felul narațiunii(Th. Speranția):
Satirice (I. H.Rădulescu) ;
Apologice (Asachi);
Anecdotice (Krîlov);
Din punct de vedere al finalității
Politice (Toporul și pădurea de Grigore alexandrescu);
Sociale (Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu);
Din secolul al XVIII – lea clasificările devin mult mai complexe. Astfel Guttschied (1730) apelează la trei criterii de clasificare, două după personaje și unul stilistic, după cum urmează:
Prima clasificare:
Esopice : cu animale;
Comice, tragice sau epice : cu oameni;
A doua clasificare după personaje:
Personaje credibile;
Personaje incredibile : animale sau plante;
Mixte;
Conform unei definiții complete ,,fabula este o specie a genului epic în versuri sau în proză, în care sunt satirizate defecte umane, prin intermediul unor personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a lucrurilor, cărora li se atribuie, prin personificare, însușiri omenești”.
Ca orice operă literară și fabula a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări , în special la nivel structural. Aceste ,, îmbunătățiri” au survenit ca rezultat a două modificări apărute de-a lungul timpului: transformarea continuă a limbii române, îmbogățirea ei prin diverse mijloace dar și adaptarea scriitorului la cititori care devin din ce în ce mai selectivi si preferă o formă organizată a textului lecturat.
Astfel, în secolul al XVIII- lea primele încercări ale lui Țichindeal de abordare a speciei au o formă neșlefuită, narațiunea fiind laconică, lipsită de dramatism, precedând de cele mai multe ori unei morale lungi și stufoase ce îmbracă forme de predică. De multe ori morala depășește cu mult partea narativă. Comicul lipsește aproape cu desăvârșire remarcându-se caracterul pur educativ al scrierilor. De fapt aceste fabule reprezintă transpunerea în limba română a unui autor sârb pe nume Obradovici.
Gheorghe Asachi este cel care dă o formă elaborată fabulei aceasta căpătând aspect de poezie epică în versuri. Se remarcă încă de acum începutul unei tendințe de organizare și de rafinare a textului. Un exemplu elocvent îl constituie începutul fabulei Grierul și furnica:
,,Săltând grierul la țară
Șuierat-au toata vară.
Și când iarna au venit
Cu nemica s-au trezit.” în care se poate remarca simetria aproape perfectă a versurilor. Majoritatea textelor de până acum păstrează structura specifică fabulei și anume partea narativă și morala.
Cel care scrie fabule folosindu-se cu precădere de sursa folclorică autohtona este Anton Pann. Acesta publică o culegere de fabule și istorioare în anul 1841 din care se remarca opere precum Vânătorul sau Planul simigiului. Pentru prima dată se observă în mod explicit că simbolurile sunt luate din fauna și flora țării noastre sau din raporturile sociale existente între mediul rural și cel urban. La Anton Pann se remarcă pentru prima dată o morală bine delimitată și cu trimitere directă către cititor. Ex. Copaciul și dovleacul
,,Gândește la viitoare
Și la cele-ntâmpătoare
Nu te înălța cu firea
Pân’ nu-cerci nenorocirea.”
De multe ori autorul își caracterizează personajele apelând la eposul popular, prin intermediul proverbelor și zicătorilor, iar portretele schițate sunt caricaturizate, stârnind hazul cititorilor.
În acest stadiu , morala are o țintă precisă ,având de cele mai multe ori rol de avertisment.
La Alecu Donici textul capătă, datorită faptului că începe de cele mei multe ori cu o parte narativă ce prezintă personajele și situația initială , accente de opera dramatică. Se păstrează morala dar are caracter de generalitate , exprimând adevăruri valabile dar fără o adresare directă către cititor.
Dacă până acum fabulele au structură astrofică sau de cele mai multe ori structura acestora este delimitată în funcție de părțile lor componente, începând cu Grigore Alexandrescu se remarcă primele fabule cu structură foarte clar organizată pe strofe:.Ex. Privighetoarea și măgarul, Ursul și lupul, Boul și vițelul.
Între anii 1920 – 1944 se remarcă o tendință semnificativă spre construcția ritmată a fabulei și o apropiere de pamflet. Aceasta este perioada în care apar în fabule influențe lirice subtile realizate de către scriitori însemnați precum Arghezi,Topârceanu sau Eftimiu.
Este relevantă poezia Balada unui greier mic , în care autorul își exprimă compasiunea față de mica făptură(însuflețită alegoric) neajutorată, aceasta devenind un punct de plecare pentru diverse fabule în care mica ființă este reabilitată.
Din acest punct se remarcă o modernizare continua a fabulei atât prin faptul că adoptă noi simboluri dar mai ales se trece la folosirea neologismelor și a îmbinărilor subtile de cuvinte.
Deși a publicat puține fabule, Nina Cassian este scriitoarea care aduce o inovație deosebită fabulei românești. La dânsa apare fabula sub forma unei piese de teatru. Fabula Critica de jos este sugestivă în acest sens deoarece fabula începe ca o opera dramatică. La începutul fabulei sunt enumerate personajele iar detaliile scenice sunt foarte clar prezentate: (Un colț de pădurice. o masă pe care se află un telefon, a cărui priză uriașă e înfiptă într-un copac.În frunzișul copacului strălucește un bec. Leul se plimbă furios prin scenă cu labele la spate.)
Structura acestei fabule este una atipică și transpune cititorul în lumea de vis a teatrului. Narațiunea lipsește cu desăvârșire singurele momente când apare fiind în cadrul didascaliilor. Replicile personajelor sunt clar delimitate și se abuzează de punctele de suspensie ca mijloc de conectare a replicilor.
Cu siguranță Aurel Baranga reprezintă un nume sonor când ne referim la evoluția fabulei românești. Fabulele sale sparg convenționalismul speciei și creează o lume dominată de ironie sarcastică. Este, cu certitudine , autorul care a inovat cel mai mult specia. La nivelul versificației se remarcă versurile scurte care pot fi alcătuite uneori dintr-un singur cuvânt. Rima vine de cele mai multe ori de la sine iar lipsa măsurii, așa cum nu ne-am aștepta, dă muzicalitate poeziilor. Iată un exemplu concludent în acest sens:
Fabula demnității
Ceea ce surprinde în mod deosebit la Aurel Baranga este numărul foarte mare de neologisme și structura asimetrică . Originalitatea categorică a autorului reiese în special din lejerețea cu care se descurcă în finalul fabulei. Morala nu lipsește aproape niciodată dar variază de la un singur vers până la o întreagă strofă. Tocmai de aceea putem afirma că datorită lui Baranga fabula realizează un mare pas încadrându-se fără urmă de îndoială în rândul creațiilor contemporane modern.
Se poate astfel spune că ,, Fabulistul modern ne recheamă la realitate, printr-un simț acut al relativității și apoi, prin acela al finalului ce ne așteaptă pe toți, pe întreaga scară a regnului zoologic”.
Ca orice operă literară, fabula a evoluat în timp, pornind de la structura în proză specifică sfârșitului secolului al XVIII- lea și începutul secolului al XIX-lea, cu o morală lungă, uneori greu de înțeles, trecând apoi printr-o perioadă de mijloc supusă unei rigori structurale și ajungând până la forma actuală specifică poeziei moderne. Forma versificată atrage cititorul și sporește apetitul acestuia pentru lectură. Această evoluție a fost necesară si oarecum impusă de evoluția globală a literaturii românești.
Indiferent de structură sau de sursele de inspirație fabula nu și-a pierdut însă rolul pentru care a fost creată scopul ei rămânând mereu același: criticarea dar mai ales îndreptarea moravurilor umane indiferent de epoca în care a fost creată.
1.7.Personaje specific fabulei. Personaje favorite.
Cercetările realizate până la anul 1900 arată că personajele favorite din fabule sunt vulpea, leul, ursul și lupul.Vulpea capătă un loc de cinste datorită faptului că o serie de scriitori români au creat diferite reinterpretări ale vestitei fabule Corbul și vulpea de la Fontaine. Se crede însă că nu acesta a fost motivul hotărâtor. Șiretenia înnăscută a vulpii, așa cum reiese și din povestea lui Creangă, o recomandă ca personaj perfect pentru acest tip de creație literară. De asemenea caracterul ei perfid fac din ea reprezentantul perfect al demagogului politic sau al curteanului lingușitor. Astfel personajul apare chiar în opera lui Țichindeal deci încă din debutul speciei.
( Leul și vulpea)
Acest personaj va intra încă de timpuriu în galleria personajelor privilegiate fiindcă reprezintă cu succes aspirațiile și moravurile unor clase sociale privilegiate.
În majoritatea fabulelor, indiferent de autor, vulpea joacă rolul omului ipocrit, dornic să parvină, dispus să se alieze cu oricine pentru a-și atinge scopurile. În vulpea liberală , aceasta critică elefantul ajuns la domnie dar glasul i se îmblânzește când primește un post însemnat.
Leul, ursul și mai rar lupul reprezintă domnia , de cele mai multe ori despotică și surdă, insensibilă la nevoile celor mulți. Sugestivă este imaginea leului din Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu. Fiind la domnie acesta poate să fie puternic doar atunci când este cazul și acționează în așa fel încât să sacrifice slujitorul cel mai lipsit de apărare. Acțiunile acestor regi animalieri sunt întotdeauna arbitrare și au scopul de a satisface interesele lor personale. Schimbul de putere între aceste animale este descris alegoric de Alexandrescu:
,,Din mână în mână sceptrul se plimbă
Cel de ieri mare, astăzi e mic;
Leul pe urs bate, urs pe leu schimbă,
Dintr-o întâmplare prea de nimic”.
Simbolul leului îmbracă multe forme de-a lungul istoriei fabulei. În accepțiunea maselor acest personaj îmbracă haina despotului feudal care își cunoaște privilegiile și nu ezită să-și arate tirania deoarece știe că nu poate fi tras la răspundere. Totuși fabuliștii atacă fin această instituție. Remarcăm fina ironie din finalul fabulei Leul deghizat de George Topârceanu:
,, O, măria-ta! Iertare!
Zice cel mai diplomat,
Semănai așa de tare
C-un măgar adevărat”
Un alt personaj care simbolizează puterea este și elefantul.Toate aceste personaje apar preponderant în fabule ce critică moravurile politice ale vremurilor respective.
Din vitrine personajelor domestice se evidențiază câinele, boul, măgarul, calul,etc. Personajul canin apare sub diferite forme mergând de la câinii lui Țichindeal ce simbolizează prostia (Câinii) până la personajul lui Anton Pann care întruchipează nepăsarea (Câinile) și al lui Alexandrescu care apare in dublă ipostază, reprezentând demagogia și falsa dorință de egalitate dar și naivitatea. (Câinele și cățelul)
Acest animal îmbracă o haină alegorică subtilă în opera lui G. Ranetti în fabula Biju și Grivei. Biju reprezintă parveniții îngâmfați care trăiesc pe spinarea oamenilor muncitori, reprezentați de Grivei. Concluzia fabulei este edificatoare pentru atitudinea scriitorului față de cele două personaje: ,,… așa vorbi Grivei
Musiu Biju a șters-o-n grabă,
De frică să nu-i trag-o labă.
În orice fabulă există un câștigător sau un învingător care formează perechi deja consacrate cum ar fi: corb – vulpe, lup – miel, vulpe – găină, iepure – câine. Individuale sau colective, personajele din fabule sunt supuse acestei reguli care are scopul de ascunde de cele mai multe ori, sub haina alegoriei, conflicte sociale intense.
Din lumea insectelor se remarcă bineînțeles greierele, furnica, musca, albina. Primele două personaje apar cu preponderență în reinterpretări ale celebrei fabule de La Fontaine. Atitudinea furnicii față de greiere a născut mari controverse de-a lungul timpului de aceea Marcel Breslașu creează fabula Greierul și furnicile în care refuză să vadă în micul cântăreț un leneș de rând. În concepția sa , prin cântecul său greierele este un artist iar arta cere sacrificii. Astfel autorul vede în soarta vitregă a acestuia viața de mizerie pe care o trăiesc cei ce răspândesc frumosul, lipsa de înțelegere a societății la adresa acelora care își dedică viața artei.
Personajul uman reprezintă de obicei meseriile specifice vremii întruchipând peronaje care duc o viață mizeră ( Negruzzi , Bătrânul țăran și moartea ) sau sunt exponenți ai claselor sociale de mijloc , mici producători: morarul ( Andrei Mureșanu, Morariul și fiul său ), simigiul ( Planul simigiului ), etc.
De cele mai multe ori structura personajelor depinde de relațiile care se stabilesc între ele. Aceste relații sunt impuse de cele mai multe ori de anecdotă. De aceea de multe ori regăsim în titlul fabulei două personaje antagonistice atât prin construcție fizică cât și prin caracter.(Leul și țânțarul, Lupul și mielul, Leul și iepurele, muștele și albinele, Șoarecele și pisica )
In ultima perioadă s-a remarcat o orientare vizibilă către personajele obiect, simbolizând categorii sociale sau diverse împrejurări ale vieții. Printre autorii care recurg la ele se numără Arghezi (Cuiul, Biblioteca, Scândura, Putina cu clei), Caragiale (Temelia) și Ranetti (Gheata și șoșonul, Plugul și tunul).
Personajele mitologice sunt foarte rare ceea ce atestă faptul că fabulele românești au luat naștere din izvoare autohtone, influențele străine dominând doar în momentul cristalizării speciei în literatura română.
Capitolul II: Valorificarea activităților în învățământul gimnazial prin fabulă
2.1. Importanța disciplinei limba și literatura română
Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaștere. Putem spune că este mai mult decât o disciplină deoarece studierea ei duce la dezvoltarea multilaterală a elevului.
Formarea și dezvoltarea modalităților de comunicare, a sentimentelor elevilor în mod corect, logic și concis și cultivarea unei vorbiri și scrieri clare și corecte sunt preocupǎri permanente ale învățătorilor și profesorilor.
Ca limbǎ maternǎ, limba romȃnǎ se învață involuntar încă din primii ani de viață, părinții fiind primii pedagogi ai propriilor copii. Ulterior, perfecționarea se realizează de-a lungul vieții în diverse momente dar forma cea mai organizată de educare o constituie școala. Acestea sunt motivele pentru care limba și literatura română, ca disciplină de studiu din programa școlară în învățământul gimnazial, ocupă un loc de seamă.
Având în vedere schimbările care se produc în societate, ritmul infernal de apariție a noutăților în orice domeniu, prioritare nu sunt informațiile pe care le pot achiziționa elevii, ci capacitățile formative, care să le permită să facă față necesităților actuale și viitoare ale societății.
De aceea limba română devine o poartă de intrare către toate celelalte științe. Dezvoltarea multilaterală a elevului este imposibilă fără o prealabilă cunoaștere a limbii române. Importanța studierii limbii și literaturii române în școală reiese ,,din specifitatea ei artistică căci prin intermediul modelelor de artă literară oferite prin receptare, se acționează în mod direct asupra sensibilității și conștiinței elevilor, inoculându-le idei, sentimente și modelându-le atitudini, competențe umane.”
Prin studiul în școală elevul trebuie să își lărgească orizonturile estetice și în același timp i se insuflă dorința sau datoria de a învăța limba să literatura neamului său.
Limba și literatura română aparține ariei curriculare Limbă și comunicare. Această arie curriculară pune accent pe modelul comunicativ-funcțional, destinat structurării capacităților de comunicare socială, pe vehicularea unei culturi adaptate la realitățile societății contemporane și pe conștientizarea identității naționale ca premisă a dialogului intercultural și a integrării europene.
Făcând referire la necesitatea cultivării limbii, I. H. Rădulescu, cel dintâi om de cultură care a privit această activitate dintr-o nouă perspectivă , afirma în Corespondența cu Negruzzi: „A cultiva o limbă, va să zică a o curăți de tot ce nu o face să înainteze, tot ce nu este al său și nici nu poate simpatiza cu dânsa, a pune tot lucrul și toata vorba la locul său, a boteza fiecare idee cu numele său, a o scăpa de tot ce poate să fie echivoc și a o face să exprime aceea ce gândește cineva, iar nu alta”.
De aceea studiul și importanța limbii române trebuie privite din dublă perspectivă: elevii trebuie învățați să organizeze ideile în mod logic, să respecte normele gramaticale, să folosească toate resursele de care dispune limba noastră dar și să încerce să spargă tiparele, să iasă din convenționalism și să se exprime într-o manieră proprie cerută de specificul extralingvistic în care se găsesc și de nuanța proprie a gândirii și simțirii lor.
De aceea în citatul lui Nichita Stănescu se contopesc deopotrivă importanța vorbirii în graiul sfânt al neamului strămoșesc dar și iubirea, dăruirea față de acesta: „A vorbi despre limba în care gândești – a gândi – gândire se poate face numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor! Ce patrie minunată este această limbă (…) noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ și de piatră și încă o dată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie, o patrie fără de nume nu este patrie. Limba română este patria mea”.
De aceea suntem datori cu totii nu numai a vorbi corect românește ci și a avea o atitudine activă față de cei care nu vorbesc corect, sau chiar mai mult ,,ironizează” limba maternă prin folosirea de cuvinte vulgare sau comit greșeli intenționate în exprimare.
2.2. Locul fabulei în manuale și programa instructiv-educativă
Fiind o disciplină foarte importantă , limba și literatura română ocupă un loc privilegiat în planurile de învățământ. De-a lungul anilor de gimnaziu aceasta este reprezentată de opere literare care apartin mai multor genuri și specii literare fiind studiate alternativ cu problemele de limbă. Una dintre problemele învățământului românesc este aceea că programa este foarte aglomerată, existând foarte multe teme putin semnificative dar care ocupă ore destul de multe.În baza acestui principiu elevii sunt nevoiți să învețe noțiuni cu care nu se vor mai întâlni în viață dar care totuși trebuie evaluate și implicit, studiate.
Unul dintre marii pedagogi ai noștri spunea :,, Este mai bine să dăm cunoștințe mai puține, dar să le studiem mai profund, decât să dăm multe cunoștințe, dar să nu existe timp pentru a le aprofunda”.
Problema ar putea fi foarte mult simplificată prin decongestionarea materiei și așezarea ei într-un sistem complex care să răspundă necesităților și cerințelor actuale. Deși noua programă vizează dezvoltarea competențelor , a abilităților de a procesa și folosi cunoștințele dobândite în diverse contexte, situația nu este foarte clară iar acest deziderat nu este ușor de atins din cauza a două probleme majore.
Prima situație întâlnită este conservatorismul și comoditatea unor cadre didactice care preferă efectiv să dicteze elevilor lecția fără a se implica activ în înțelegerea acesteia de către beneficiarii sistemului. Odată cu trecere timpului acest tip de profesor tinde să dispară deoarece noile generații de pedagogi au pregătirea necesară și cunosc și aplică acele metode care atrag și implică elevul în demersul de predare-învățare.
A doua situație se referă la elevii care sunt învățați cu acest sistem de ,,înfulecare “ a materiei, cei care învață pe de rost și se acomodează foarte greu atunci când întâlnesc un cadru didactic care le cere să învețe conștient, să facă raționamente sau analogii.
Studiul literaturii în școală este un fenomen destul de complex care debutează cu operațiune de bază (cititul) și continuă cu dezvoltarea capacităților complexe (receptare, interpretare , comentare) scopul final fiind acela de a crea un cititor complex capabil să recepteze profund mesajele transmise de opera și să adopte o atitudine personală, critică față de lecturile citite.
Receptarea literaturii cunoaște mai multe etape:
1. Etapa citirii explicative – este foarte importantă în clasele primare când achiziția de noi cuvinte și sensuri este esențială pentru dezvoltarea limbajului și a vocabularului;
2. Etapa lecturii literare – corespunde studiului în gimnaziu și liceu, fiind etapa în care se însușesc elementele necesare analizei și comentării operelor literare, apartenenței la gen și specie, se îmbogățește vocabularul, crește capaciatatea de sinteză și cea de receptare.
3. Etapa studierii literaturii în dezvoltarea ei cronologică ( istorică) – se practică în liceu și presupune deja existența unor cunoștințe solide de limbă și literatură deoarece implică clasificarea autorilor și operelor pe curente literare și urmărește cunoașterea scriitorilor din prisma unor opere fundamentale.
Locul deținut de fabulă în programa instructiv-educativă este unul minor și nu reflectă câtuși de puțin importanța acestui tip de text în educarea socio-morală a elevilor. Importanța ei a fost surprinsă magistral în versurile:
,,E o poveste, limpede ca apa,
Ce în domeniul etic ne dă tonul;
Nu "bate șaua să priceapă iapa"
Ci bate iapa să priceapă omul!” care redau foarte plastic rolul
fabulei în viața oamenilor și modalitatea prin care această își propune să educe masele.
Fabula a fost și este neglijată la nivelul învățământului gimnazial dovadă fiind faptul că în cele patru manuale ce corespund claselor V- VIII această specie se regăsește doar în manualul de clasa a VI-a, Editura All. (Câinele și cățelul , de Grigore Alexandrescu).Cu excepția acestui text nu mai există altele cu toate că ar fi foarte apreciate de elevi datorită structurii lor simple și a mesajului transmis sub forma unui limbaj accesibil și plin de umor. Rămâne deci la alegerea cadrului didactic studierea altor texte similare care să ajute la aprofundarea și consolidarea cunoștințelor despre acest tip de text.
Într-o societate în care fluxul de informații ajunge foarte repede la destinatar prin intermediul internetului un lucru devine din ce în ce mai neglijat: calitatea acesteia. De aceea este foarte important ca elevii (copiii în general) să aibă parte de exemple de urmat din viața de zi cu zi.
Copiii iau contact cu texte moralizatoare de timpuriu prin intermediul poveștilor spuse de părinți sau bunici. Multe din aceste narațiuni îmbracă forme alegorice iar majoritatea personajelor se împart în pozitive sau negative. Astfel copilul învață despre șiretenia vulpii, inocența iepurașului, puterea ursului, etc., toate aceste trăsături fiind înglobate într-un sistem propriu de valori. Astfel el se simte solidar cu personajele favorite, face asociații complexe, își imaginează situații în care participă la acțiune, etc. Putem afirma, fără să greșim, că personalitatea și gustul celor mici se cristalizează foarte devreme, prin intermediul poveștilor cu caracter alegoric sub influența directă a părinților.
Ciclul primar permite o abordare sistematică a genului datorită programului mai flexibil și orelor la dispoziția învățătorului. O altă cicumstanță ce favorizează orele de lectură este apetitul destul de mare al elevilor de această vârstă pentru lectură și descoperirea noului prin intermediul ei. La acestă vârstă textul poate fi abordat mult mai repede prin intermediul jocului ce constă în interpretarea rolurilor și acordă o atenție deosebită limbajului nonverbal. Astfel elevii sunt atrași în lumea fabulei și trăiesc orice întâmplare mult mai intens pentru că devin personaj al acesteia.
În ceea ce privește abordarea fabulei în clasele gimnaziale lucrurile stau altfel. Lăsând deoparte faptul că programa include un număr limitat de fabule, de obicei una singură la o editură, în manualele pentru clasele V – VIII, fluxul necontenit de informații nu permite abordarea acestora într-un număr mai mare de ore. Luând în considerare și tendința treptată de scădere a numărului de ore din cadrul disciplinei, aprofundarea speciei prin studiere de texte noi este foarte greu de realizat.
Un plus îl constituie faptul că acest tip de text face parte din programa pentru Evaluarea Națională lucru ce face posibilă studierea lui în cadrul orelor de pregătire realizate cu clasa a VIII-a dar în afara programului de studiu. Din păcate, în acest stadiu accentul nu mai cade pe rolul moralizator al textului, pe latura lui educativă ci pe argumentarea apartenenței la specie și gen, incluzând învățarea caracteristicilor acestui tip de text.
Ideală ar fi studierea fabulei în mod aprofundat în clasele a V – a și a VI – a fiindcă atunci elevii sunt mult mai atrași de lectură și nu în ultimul rând, este o vârstă la care sunt mult mai receptivi la nou. În clasa a VIII – a accentul care pe pregătirea Evaluării Naționale iar materia destul de abundentă nu permite, în orele de pregătire suplimentară de la școală, acordarea unui timp generos studiului acesteia. Tocmai de aceea este nevoie de un efort susținut al profesorlor ce predau această disciplină pentru a acoperi optim fiecare specie literară în parte.
2.3. Abordarea pluridisciplinară/ interdisciplinară a fabulei
La orele de literatură, noțiuni precum pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate sau intradisciplinaritate fac parte din demersurile de interpretare a unor texte literare. Se știe că orice operă literară prezintă o multitudine de semnificații ce trebuie înțelese și descifrate. Pentru înțelegerea profundă a acestor sensuri apelăm de multe ori, fără să ne dăm seama la alte științe care înlesnesc procesul de descifrare a textului.,, În cele mai dese cazuri, profesorul / elevii sunt nevoiți, prin însuși datul operei, să facă anumite conexiuni între diferite discipline, să transfere metode din diverse domenii ale cunoașterii în cel al literaturii și să le aplice în vederea interpretării textului artistic “.
Predarea integrată cunoaște o dezvoltare rapidă, în primul rând datorită faptului că răspunde unor preocupări privind natura științei. Cei mai serioși pași în predarea integrată s-au făcut în învățământul preșcolar și primar, dar și în cel gimnazial și liceal.
Predarea integrată reprezintă soluția optimă pentru corelarea științei cu societatea, cultura, tehnologia. Cu toate acestea, se întâmpină o serie de dificultăți, ce țin în primul rând de schimbarea mentalității cadrelor didactice, înlăturarea comodității, a inerției.
În predarea-învățarea conținuturilor în învățământul gimnazial, se remarcă o tendință de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. În dilema predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conținuturilor în “câmpuri cognitive integrate” care transced granițele dintre discipline, a învins, se pare, cea de-a doua variantă.
Ca un argument al integrării ar fi faptul că profesorul are o anumită libertate în alegerea conținutuilor învățării..
Această organizare a conținuturilor prezintă unele dificultăți și limite:
a) Dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră. Sistemul de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din România este predominant axat pe predarea pe discipline, în funcție de specializarea de pe diploma de absolvire a facultății;
b) Imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoașterii științifice specializate;
c) Lipsa de tradiție pedagogică a integrării;
d) Opoziția latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendințele integratoare.
Pluridisciplinaritatea presupune întrebuințarea cunoștințelor din mai multe discipline care nu sunt înrudite , dar care au legături între ele. Disciplinele își păstrează independența, doar o temă aparținând unui anumit domeniu fiind supuse supusă analizei din perspectiva mai multor discipline. De exemplu pentru prezentarea unui anotimp la disciplina limba și literatura română ne putem folosi de desene (abilități practice), muzică (ducație muzicală), schimbări ce survin în natură (biologie). Astfel se realizează pluridisciplinaritatea, ca rezultat al abordării unei teme din perspectiva mai multor discipline.
Fabula permite abordarea pluridisciplinară deoarece există modalități de abordare a textului apelând la diverse discipline de studiu. De exemplu, în fabula ,,Câinele și cățelul“ cele două personaje pot fi abordate din pespectiva diverselor obiecte de studiu.
a) Pentru realizarea portretului celor două personaje se apelează la disciplina abilități practice, prin realizarea unor desene care să redea cât mai fidel personajul așa cum este el perceput de elev; (de obicei elevii surprind foarte bine trăsăturile acestora prin mimica feței și dimensiunile diferite ) , realizarea de măști sau prin asocierea unei culori fiecărui animal în parte.
b) Introducerea poate fi realizată prin apelarea la cunoștințe de zoologie pornind de la prezentarea științifică a câinelui și mergând până la menționarea diverselor rase. O posibilă întrebare ar fi : Căror rase credeti că aparțin cei doi căței?
c) Pentru înțelegerea cât mai profundă a textului acesta poate fi dramatizat astfel încât interesul elevilor să sporească; (se urmăresc detaliile scenice, comunicarea nonverbala, paraverbală, etc.)
Avantaje și dezavantaje ale pluridisciplinarității
Avantaje:
Situează un fenomen sau un concept în globalitatea sa, în toate relațiile sale;
a)Din perspectiva educației permanente, predarea pluridisciplinară fundamentează învățământul pe realitate și pe problemele ei. Legătura școlii cu viața socială este mai motivantă pentru elev;
b) Reduce compartimentarea cunoașterii și a conținuturilor în funcție de domeniul din care fac parte;
c) Asigură un transfer mai bun al cunoștințelor în situații noi.
Dezavantaje:
a) Riscul superficialității în învățare este mare;
b) Nu se asigură progresia de la cunoscut la necunoscut, ca în cazul studiului disciplinelor în manieră tradițională;
c) Se sacrifică rigoarea și profunzimea în favoarea unei simplificări excesive.
Interdisciplinaritatea se referă și la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta, transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare. Ea apare ca necesitate a depășirii limitelor creatoare de cunoaștere, care a pus granițe artificiale între diferite domenii ale ei. Argumentul care pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că oferă o imagine integrată a lucrurilor care sunt analizate separat.
Predarea interdisciplinară pune accent simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică. Interdisciplinaritatea duce la crearea sistematică și continuă a unui nivel de comunicare necesar elevului în învățare, pentru interrelaționarea cu semenii, pentru abordarea cu succes a următoarelor stadii de pregătire, pentru învățarea permanentă. Învățământul modern își pierde treptat caracterul reproductiv, , repetitiv, dominat de îngurgitarea și reproducerea materiei, devenind din ce în ce mai creativ și activ, centrându-se pe dezvoltarea competențelor.
Există o legătură interdisciplinară încă de la nivelul conținuturilor deoarece elevul capătă competențe de comunicare la fiecare disciplină în parte chiar dacă operează cu simboluri diferite.
Ex: • Limba română: dezvoltarea capacității de exprimare orală
• Matematică: formarea capacității de a comunica utilizând limbajul matematic
De exemplu nuanțarea trăsăturilor de caracter ale celor două personaje din Greierele și furnica se poate realiza din diferite perspective. Se poate face trimitere la istoria artelor pentru a evidenția marii artiști ai secolului care deși au fost foarte talentați au dus o viață mizeră și au trăit și murit în singurătate.(analogie realizată în paralel cu soarta greierelui – necesită utilizarea laboratorului C.D.I.) sau se poate sonda din perspectivă psihologică purtarea furnicii.
( incadrarea într-o zodie sau un tip comportamental).
O altă metodă de explicare a comportamentului celor două personaje o reprezintă abordarea din punct de vedere civic și social a situației prin intermediul problematizării.Iată posibile întrebări:
Are furnica un comportament just în această situație? Argumentați.
Ați fi procedat la fel în locul furnicii? Argumentați.
Care personaj vă este mai aproape sufletește? Argumentați.
Această abordare este posibilă deoarece orice operă apare „ca un fapt de conștiință, exprimând conștiința de sine a scriitorului și totodată a umanității” deci permite abordarea proprie a oricărei situații.
Pedagogia modernă a demonstrat eficiența utilizării metodelor interactive la lecție (conversația euristică, problematizarea, demonstrația, jocul de rol, dezbaterea, metode și tehnici de lucru individual sau pe echipe). Educatorul trebuie să își construiască demersul didactic în așa fel încât să se plieze pe cerințele educatului și să găsească cele mai bune metode de valorificare a acestuia. Este un proces dificil care necesită resurse materiale și de timp destul de mari și de aceea se rezumă de cele mai multe ori la simple întrebări adresate elevilor fără a se face analogii directe cu alte discipline.
Avantajele interdisciplinarității sunt:
a) permite elevului să acumuleze informații despre obiecte procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai școlarității;
b) clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
c) creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor școlare;
d) permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii;
e) constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoștințe și volumul de învățare.
Predarea integrată are ca principal scop depășirea limitelor dintre diverse discipline. Într-o societate în care apar mereu noi obiecte de studiu , integrarea încearcă să gasească puncte comune între acestea pentru a facilita o învățare rapidă, rațională, prin implicarea directă a elevului .
2.4. Fabula – modalitate eficientă de modelare a personalității elevului
Educația are loc in diverse stadii ale vieții dar cu precădere in cadrul institutionalizat al gradinitei si scolii. În primul rând, școala îi furnizează elevului de orice vârstă un număr mare, de cunoștințe dar si competente si deprinderi care il pregătesc pentru etapele următoare ale vieții dar și pentru celelalte stadii de învățare. Cu fiecare domeniu, copilul isi lărgește orizontul de cunoaștere si dobândește o viziune mai cuprinzătoare despre lume.
În al doilea rând, mediul instituționalizat de studiu oferă și o educație morală, raportată la un cod etic cu ajutorul căruia copilul de astăzi va deveni mâine un adult responsabil ce va fi un model demn de urmat. Modelele cu care elevul se intâlnește pe parcursul formării sale ca personalitate îl influențeaza si il conduc la constituirea propriului cod de valori ce îl va ajuta să transmită generației viitoare codul etic însușit.
Cu siguranță fabula joacă un rol esențial în educarea copiilor. Acest tip de text este recomandat încă de timpuriu datorită valențelor sale formative. În copilărie textele dominante sunt basmele și poveștile.Acest aspect este unul pozitiv deoarece parcurgerea acestor texte face mult mai ușor de abordat fabula, care necesită anumite cunoștințe anterioare pentru a putea fi înțeleasă.
Copilul poate lua contact cu fabula înainte de începerea educației instituționalizate prin intermediul lecturilor realizate de părinți. Fabula și poveștile, în general, consolidează legătura dintre copil și părinte prin implicarea ambelor părți într-o activitate care îi reunește prin cuvinte, comportamente și trăiri afective. Lectura este un moment favorabil care întărește legătura dintre copil și părinte și oferă acestuia din urmă posibilitatea de a personaliza textul prin scurte digresiuni, mimică, gesturi, etc.
Ca orice text literar fabula are rolul de aduce transformări semnificative atât la nivel personal cât și cognitiv:
a) Dezvoltarea si îmbogățirea imaginației și creativității – fiind un text alegoric în care necuvântătoarele se mișcă și vorbesc precum oamenii, copilul poate contempla o realitate diferită față de cea din care venim, își poate imagina, prin intermediul jocului, noi situații asemănătoare cu cea din text. Abilitatea de a imagina, de a-și crea propria lume dezvoltă gândirea creatoare, consolidează capacitatea de a veni cu soluții inovatoare pentru a acoperi diverse lacune, le dezvoltă tenacitatea, perseverența și conferă flexibilitate cognitivă.
b) Construirea și consolidarea unui sistem propriu de valori – luând contact cu situația de viață din fabulă , elevul învață să facă diferența dintre bine și rău dar mai ales conștientizează cât este de important să fie un om corect, demn de a deveni exemplu de conduită pentru alții. Fără a fi obligat să treacă printr-o experiență negativă, copilul poate învăța astfel să descopere lumea din jur, oamenii și modul în care aceștia acționează în diferite situații de viață. De obicei, după lectura unei fabule , copiii sunt solidari cu personajele care întruchipează calități umane cum ar fi: corectitudinea, onestitatea, simplitatea, onoarea, etc .Este esential ca textul să fie educativ fiindcă trebuie să influențeze pozitiv și constructiv caracterul elevului prin intermediul mesajului moralizator.
c) Dezvoltarea vieții affective – fabula stârnește diferite stări emoționale, sporește afecțiunea copilului, care se pune în pielea personajului și își imaginează cum ar reacționa într-o situație similară. Sentimentele sunt diverse mergând de la repulsia față de personajul negativ până la afecțiune pentru cel pozitiv. De aceea, prin intermediul fabulei, își exprimă mai bine propriile sentimente și emoții.
d) Îmbogățirea vocabularului – ca în orice text literar și aici copilul va întâlni cuvinte noi care îi vor fi explicate și vor fi folosite mai târziu în enunțuri proprii. Dezvoltarea limbajului este primordială deoarece oferă noi perspective și oportunități, deschizând noi orizonturi propice cunoașterii și dezvoltării complete ca individ.
e) Dezvoltarea gustului artistic – fabula permite interacțiunea cu alte arte facilitând dezvoltarea abilităților practice (prin confecționarea de măști și costume) sau interacțiunea cu lumea teatrului (dramatizarea unor fabule) dezvoltând astfel toate tipurile de limbaj. Fabula poate reprezenta pentru elevi o formă de joc prin care deprind semnificațiile vieții reale.
f) Dezvoltarea gândirii critice – prin intermediul fabulei, elevul devine autodidact, ia contact cu situații de viață reale pe care le analizează critic. Astfel învață să ia decizii importante după o analiză proprie a unei situații ce naște controverse, devine criticul sau ,după caz, adeptul unor personaje ce întruchipează anumite calități sau defecte.
g) Dezvoltarea spiritului de observație – acest tip de text necesită o atenție sporită și corelarea unor personaje necuvântătoare cu anumite tipuri umane. Astfel . elevul trebuie să asocieze trăsăturile sau defectele cu un anumit personaj și să observe natura pozitivă sau negativă a acestuia.
Pentru a stimula elevii în clasă, uneori este indicat să li se ceară să descrie personajele, să o imagine sugestivă din fabulă ( rod al propriei imaginații ), să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, se apelează la imaginația lor și îi transpunem în pielea personajelor, le cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de rol care sigur le va plăcea, apoi le solicităm să descrie emoțiile trăite.
Fabula are un rol de necontestat în educația morală a generațiilor deoarece ,,Oricum ar fi, se impune evidența că, reluând și revitalizând de la o epocă la alta, într-un sens sau altul, o serie de teme, în accente și tonalități noi, fabula a perpetuat de-a lungul anilor, la posibilitățile ei, istoria vie, obligând la revizuiri morale și sociale. Această legătură cu viața imediată, a sigurat, până la un punct, vitalitatea ei”.( Georgeta Loghin – Prefață la Fabula în literatura română)
Capitolul III Abordarea metodică a fabulei în gimnaziu
3.1 Metode de învățământ – delimitări conceptuale
Termenul metodă provine din limba greacă, și anume cuvântul ,, methodos(metha = către; odos = cale;) care exprimă ideea de cale de urmat în vederea atingerii unor rezultate așteptate.
Nu putem vorbi despre metode didactice fără a lua în discuție termenul de metodologie didactică ce înglobează o structură foarte bine cristalizată alcătuită din strategia didactică (metode, procedee) și mijloace didactice ce urmăresc eficientizarea acțiunii de instruire. ,,În calitate de teorie stricto sensu, metodologia instruirii precizează natura, funcțiile și clasificările posibile ale diferitelor metode de învățământ. Sunt descrise caracteristicile operaționale ale metodei, în perspectiva adecvării lor la circumstanțe diferite ale instruirii, și sunt scoase în evidență posibilitățile de ipostaziere diferențiată ale acestora, în funcție de creativitatea și inspirația profesorului.”
Metoda poate deveni astfel o formă concretă de organizare a învățării. Ea presupune o acțiune exercitată de către educator asupra educabililor cu scopul atingerii unor scopuri stabilite inițial.
Metodele didactice reprezintă acțiuni subordonate realizării scopurilor activităților de instruire prin propunerea unor căi de însușire eficientă, rapidă și profundă a materiei de către elevi, corelându-se cu celelalte componente ale instruirii.
Metodele dețin mai multe funcții specifice din perspectiva unor specialiști în metodologia didactică:
a) funcția cognitivă (pentru elev, metoda constituie o cale de acces spre cunoașterea adevărurilor și a procedurilor de acțiune, spre însușirea științei și tehnicii, a culturii și a comportamentelor umane; metoda devine pentru elev un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi);
b) funcția formativ-educativă (metodele supun exersării și elaborării diversele funcții psihice și fizice ale elevilor, prin formarea unor noi deprinderi intelectuale și structuri cognitive, a unor noi atitudini, sentimente, capacități, comportamente; metoda de predare este și un proces educativ);
c) funcția instrumentală (sau operațională – metoda servește drept tehnică de execuție, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative);
d) funcția normativă (sau de optimizare a acțiunii – metoda arată cum trebuie să se procedeze, cum să se predea și cum să se învețe astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate).
,,Clasificările posibile ale metodelor pot fi realizate astfel:
din punct de vedere istoric :
• metode tradiționale, clasice (expunerea, conversația, exercițiul etc.);
•metode moderne, de dată mai recentă (algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea programată etc).
în funcție de extensiunea sferei de aplicabilitate:
• metode generale (expunerea, prelegerea, conversația, cursul magistral etc.);
• metode particulare sau speciale (restrânse la predarea unor discipline de învățământ sau aplicabile pe anumite trepte ale instrucției și educației, cum ar fi exercițiul moral sau exemplul, în cazul educației morale).
pornind de la modalitatea principală de prezentare a cunoștințelor :
• metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit;
• metode intuitive, bazate pe observarea directă, concret-senzorială a obiectelor și fenomenelor realității sau a substitutelor acestora.
după gradul de angajare al elevilor la lecție:
• metode expozitive sau pasive, centrate pe memoria reproductivă și pe ascultare; pasivă; • metode active, care suscită activitatea de explorare personală a realității.
după funcția didactică principală :
• cu funcția principală de predare și comunicare;
• cu funcția principală de fixare și consolidare;
• cu funcția principală de verificare și apreciere ale rezultatelor muncii.
în funcție de modul de administrare a experienței ce urmează a fi însușită:
• metode algoritmice, bazate pe secvențe operaționale, stabile, construite dinainte;
• metode euristice, bazate pe descoperire proprie și rezolvare de probleme.
după forma de organizare a muncii:
• metode individuale, pentru fiecare elev în parte ;
• metode de predare-învățare în grupuri (de nivel sau omogene și pe grupe eterogene) ;
• metode frontale, cu întreaga clasă;
• metode combinate, prin alternări între variantele de mai sus.
în funcție de axa învățare mecanică (prin receptare) – învățare conștientă (prin descoperire):
• metode bazate pe învățarea prin receptare (expunerea, demonstrația cu caracter expozitiv);
• metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate (conversația euristică, observația dirijată, instruirea programată, studiul de caz etc.);
• metode de descoperire propriu-zisă (observarea independentă, exercițiul euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming-ul etc.)
după sorgintea schimbării produse la elevi:
• metode heterostructurante (transformarea se produce prin altul, ca în cazul expunerii, conversației, studiului de caz, problematizării etc.);
• metode autostructurante (individul se transformă prin sine, ca în situația unor metode de tipul descoperirii, observației, exercițiului etc.)”
Important este ca metodele să fie alese în funcție de scopul propus și să se țină cont de particularitățile de vărstă ale elevilor, precum și de capacitățile individuale ale fiecărui elev în parte. De aceea alegerea metodei potrivite nu este o decizie ușoară, fiindcă va avea o influență deosebită asupra demersului educativ. Acest lucru tine de strategia didactică adoptată de profesor și depinde foarte mult de experiența cadrului didactic, de capacitatea de a îmbina metode optime pentru atingerea idealului educational: dezvoltarea armonioasă a personalității celui educat.
Strategia didactică nu se reduce doar la folosirea mijloacelor tehnice de învățământ pentru a transmite informația, ci cuprinde într-un tot unitar toate componentele procesului de învățământ, asigurând armonia dintre conținut și celelalte aspecte: organizarea lecției, mijloacele folosite, metodele și procedeele dar și relația profesor – elev, care stă la baza comunicării didactice. Deci orice strategie didactică este eficientă dacă reușește nu doar să transmită o informație ci să-i antreneze pe elevi în asimilarea ei activă și creatoare.
O clasificare simplificată a strategiilor de învățământ ar include:
strategii de tip expozitiv-euristic: conversația, problematizarea, învățarea prin descoperire,etc.
strategii de tip algoritmizat: exercițiul, instruirea programată, algoritmizarea, etc.
Strategii evaluativ-stimulative: chestionarea orală, lucrările scrise, examenele.
În concluzie, orice strategie didactică este rezultatul mai multor metode și procedee și
presupune o succesiune organizată de operații ce au un acop didactic.
Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul de instrumente auxiliare care contribuie la desfășurarea eficientă a activității didactice, sprijinind și stimulând în același timp activitatea de învățare. Ele sunt resurse materiale ale procesului de învățământ, selecționate din realitate, modificate sau confecționate în vederea atingerii unor obiective pedagogice.
Mijloacele de învățământ beneficiază de un anumit potențial pedagogic valorificabil în procesul de învățământ. Acest potențial se poate manifesta ca:
a) sprijin acordat elevilor pentru învățarea obiectivelor pedagogice ( potențial pentru comunicarea de informații, formare de noțiuni, concepte, deprinderi, atitudini, asigurarea participării elevilor în activitatea de învățare) Ex: videoproiector, tablă inteligentă, laptop,etc.
b) sprijin acordat elevilor și profesorului pentru raționalizarea activității desfășurate și prevenirea apariției premature a oboselii. Ex: bănci comode, iluminare optimă, etc.
O resursă materială poate dispune de un potențial :
de comunicare de cunoștințe, informații, sarcini de rezolvare sau de conexiune inversă;
de activizare a spiritului de observație , a eforturilor proprii de gândire, a stimulării creativității și a motivației pentru învățare;
de formare a noțiunilor, a capacităților intelectuale, a strategiilor de rezolvare, a deprinderilor , a aptitudinilor și atitudinilor;
ergonomic prin raționalizarea eforturilor depuse de elevi și profesor, sprijinirea activității în ritm propriu și combaterea monotoniei.
De fapt, noțiunea de mijloc de învățământ este parte integrantă a noțiunii de strategie didactică. În alcătuirea unei strategii didactice este necesară alegerea corectă a mijloacelor de învățământ și îmbinarea lor armonioasă cu metodele. Integrarea mijloacelor de învățământ în lecție la momentul oportun, ține de experiența cadrului didactic și de competența acestuia ca și educator.
3.2. Metode de predare – învățare a fabulei în gimnaziu
Se știe că în momentul de față interesul elevilor pentru lectură și studiu în general este foarte scăzut. Treptat acest fenomen cuprinde tot mai mulți copii și riscă să scadă foarte mult nivelul cunoștințelor ce trebuie asimilate. Condițiile care au determinat îndepărtarea tinerilor de lectură sunt cunoscute tuturor.
În asemenea situații, provocările la adresa profesorului de limba și literatură română sunt tot mai mari, de aceea schimbarea așteptată trebuiesă fie una de concepție și de stil educațional. Acesta trebuie să se adapteze la noile situații și să joace un rol în fiecare oră. Va fi pentru elevii săi un regizor care va încerca să-i atragă spre lumea lecturii.
Activitatea de predare – învățare reprezintă, “un act teleologic care urmărește, în mod conștient, atingerea unor finalități anterior stabilite”, deși de multe ori rezultatul nu este neapărat cel scontat. Iată motivul pentru care proiectarea didactică ne apare ca o condiție absolut necesară unei activități didactice optime. Ea reprezintă activitatea complexă de anticipare (prefigurare, prognozare) a modului de desfășurare a procesului instructiv-educativ și, mai ales, a componentelor sale. Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu sintagma design educațional, înțeles ca act de “anticipare, prefigurare a demersului didactic, în termeni care să-l facă intraductibil în practică.”
Se știe că eficiența pedagogică, atât desfășurarea, cât și rezultatele procesului de învățământ depind mai ales de metodele alese de cadrul didactic. De aceea, se impune o continuă perfecționare, atât a educatorului cât și a celui educat, cu scopul de atinge fiecare nivelul maximal de deprinderi și cunoștințe.
Având în vedere faptul că limba și literatura română este una dintre primele discipline de învățământ și că are o importanță deosebită în introducerea elevilor în tehnica studiului individual dar mai ales a receptării cunoștințelor, putem afirma că munca profesorului ce predă această disciplină trebuie să fie foarte eficientă și bine organizată. Acest lucru este necesar deoarece numai printr-o cunoaștere temeinică a limbii pot fi asimilate, la un nivel corespunzător, cunoștințele și noțiunile corespunzătoare celorlalte discipline de învățământ. Având în vedere cele menționate mai sus devine necesară folosirea unor metode de predare – învățare care să suscite interesul elevului, să-l facă să devină parte integrantă a procesului instructiv-educativ. Practic elevul trebuie ,,învățat” cum ,, să învețe”.
Astfel, în ultimul timp se remarcă o orientare a cadrelor didactice către metodele moderne. Acest lucru este necesar deoarece metodele tradiționale urmăresc doar latura cognitivă a elevului, accentul căzând pe îngurgitarea materiei pe discipline școlare. Se creează astfel o ruptură între latura cognitivă și celelalte: afective, atitudinale, comportamentale. Individul este o persoană complexă și de aceea școala trebuie să îl ajute să se dezvolte plenar , pentru a duce la dezvoltarea unei personalități capabile să țină pasul cu nevoile societății contemporane.
Ioan Cerghit realizează o abordare comparativă a metodelor clasice și moderne cu scopul de a evidenția asemănările și deosebirile dintre acestea.
Privit din perspectiva activ – prticipativă, profesorul modern nu mai este văzut ca un depozitar al cunoștințelor, nu este singurul element activ din cadrul procesului de predare – învățare , ci cooperează cu elevii, lucrează cu ei în vederea reușitei învățării. Astfel se creează un parteneriat bazat pe încredere cu scopul atingerii standardelor propuse iar profesorului îi este mult mai ușor să aprecieze corect eforturile de învățare ale fiecărui elev în parte.
Metodele tradiționale pot fi păstrate dar trebuie adaptate la exigențele și cerințele învățământului modern. Uneori aceste metode se întrepătrund existând metode tradiționale în care se poate lucra cu secvențe modernizate dar și metode moderne ce permit abordări tradiționale.
Dezavantajele metodelor moderne
Deși situează elevul în centrul demersului didactic și îl fac să devină parte activă a cestuia metodele active prezintă și unele dezavantaje majore. De menționat este faptul că acestea pot să difere de la o clasă la alta, în funcție de omogenitatea grupului de elevi sau de caracteristicile psiho – sociale ale fiecărui elev în parte.
Metodele active – participative sunt mult mai solicitante pentru protagoniștii demersului educativ, spre deosebire de cele clasice care sunt mai pasive și mai relaxante. Elevii, în special clasele terminale de gimnaziu care au un orar mai încărcat,deși manifestă interes la început, își pierd interesul. Chiar și în activitățile participative, în situația lucrului în echipe, aceștia se relaxează imediat după raportarea sarcinilor, ca reacție de răspuns la efortul depus și nu mai receptează informațiile celorlalte echipe.
Metodele participative necesită un timp îndelungat pentru pregătirea lecțiilor din partea profesorului, eforturi de proiectare, materiale elaborate și costisitoare. De aceea profesorul trebuie să fie pregătit mereu pentru o abordare inedită și neprevăzută a lecției.
Caracterul discontinuu al tipului de învățare apare din cauză că tipul de învățare participativ la școală este diferit de cel de acasă, care este individual și reflexiv.
Evaluarea se realizează sub aceeași formă clasică deoarece scopul ei este ierarhizarea, sancționarea sau recompensarea, operează cu conținuturi ci nu cu aptitudini de joc sau de integrare participativă..
Transpunerea lecției în abordări interactive poate duce la achiziția de informații care nu sunt de importanță vitală, în schimb se pot pierde informații importante fiindcă nu pot fi integrate eficient în metodele respective.
Atunci când se folosește lucrul pe echipe timpul de răspuns este unul relativ scurt (3 – 5 minute pentru fiecare sarcină) acesta fiind foarte greu de respectat, ceea ce duce, de cele mai multe ori la obținerea unor rezultate lacunare. Tot în acest caz, evaluarea va fi superficială și subiectivă, deoarece este destul de greu de măsurat contributia fiecăruia la produsul final al grupului.
Așadar, metodele activ – participative trebuie utilizate cu prudență. Însă aceste metode nu trebuie ignorate pentru ca dinamizează procesul de învățare și motivează elevii.
Pentru receptarea și studierea textului literar se folosesc următoarele metode:
1.Lucrul cu manualul
Această metodă îi ajută pe elevi să-și creeze priceperea, apoi deprinderea de a se orienta într-un text citit, îi învață cum să abordeze tehnicile de studiu individual , fiind cea mai facilă cale de a lua contact ( în clasă ) cu textul literar. Astfel ea reprezintă ,, modalitatea de învățare care are ca sursă de învățare esențială și ca instrument de formare a elevului cartea școlară sau alte surse similare.(Moise, C., 1996)
Citirea explicativă reprezintă, de fapt, principala metodă de lucru a elevilor cu manualul și devine o modalitate simplă de cunoaștere a textului literar, de familiarizare cu acesta. Este foarte utilă în dobândirea abilităților de lectură și ajută în mod hotărâtor la receptarea operei literare. Această receptare presupune două tipuri de lectură:
– ,,lectura primă, sensibilizatoare a operei solicitând afectivitatea cititorului pe deplin conștientizată, în scopul clarificării intuițiilor de lectură” (C. Parfene)
– ,,lectura studiu” care necesită recitirea operei în totalitate, cu scopul realizării unor sarcini de lucru ce vizează înțelegera profundă a textului.
Prima lectură vizează familiarizarea cu textul, fără a emite judecăți de valoare și are rolul de a-l transpune pe cititor în lumea operei literare . Important este ca ritmul lecturii să fie lent, elevii trebuie îndrumați să acorde atenția cuvenită conținutului și să revină asupra pasajelor ce prezintă eventuale dificultăți.
De obicei, după lectura primă, profesorul discută cu elevii despre personaje, spațiul, timpul, în care are loc acțiunea trecându-se apoi la studiul pe fragmente, aceasta fiind cea mai întâlnită modalitate de lucru cu manualul. Studiul pe fragmente este foarte important deoarece duce la receptarea completă a textului : elevii caută expresii noi, extrag cuvintele necunoscute, povestesc fragmentul și extrag ideea principală.
Desprinderea ideilor principale presupune mai multe activități ce nu pot fi realizate decât cu ajutorul manualului iar în povestirea textului sau realizarea rezumatului elevul nu poate fi independent de manual.
Lectura studiu își găsește cel mai bine utilitatea în abordarea speciilor lirice, orientând elevii spre înțelegera intonației specifică textelor lirice, utilizarea unui ritm adecvat prin exerciții de citire expresivă. Acest tip de lectură joacă un rol fundamental pentru că ajută la găsirea figurilor de stil, a imaginilor artistice, a cuvintelor simbol și dirijează elevul către înțelegerea sensului profund al textului. Ține însă de nivelul achizițiilor anterioare ale elevului, de sensibilitatea lui interioară sau de xperiența lui ca lector al unor texte asemănătoare ce îi vor forma deprinderi ulterioare de înțelegere a textului.
De multe ori la clasele de gimnaziu manualul constituie un mijloc de autoverificare sau autocontrol pentru că poate fi folosit cu succes în exerciții de dictare sau autodictare. Familiarizarea elevilor cu cartea este foarte importantă deoarece creează cel mai simplu mod de a avea mereu la îndemână, fără mari eforturi, diverse tipuri de texte literare care să constituie o provocare pentru acesta.
Etapele acestei metode sunt următoarele:
-,, lectura integrală a textului;
– determinarea structurii unui text, a părților sau a fragmentelor;
– analiza textului pe fragmente;
– povestirea orală a fiecărui fragment;
– formularea ideii principale corespunzătoare fragmentului;
– realizarea planului de idei;
– povestirea orală a textului pe baza planului de idei;
– lectura integratoare a textului;”
Ex. Fabula Câinele și cățelul, de Gr. Alexandrescu
S-a citit fabula de mai multe ori, cu intonația specifică fiecărui elev în parte , după lectura model făcută de profesor. S-au descoperit cuvintele necunoscute și s-a insistat asupra unor secvențe cheie. Deși este un text de dimensiuni reduse s-au delimitat momentele subiectului:
Expozitiunea: Samson iși exprimă părerile despre egalitate in fața boului.
Intriga: Cățelusul Samurache ii spune frate dulăului Samson.
Desfășurarea acțiunii: Samson ii explică lui Samurache ca el vrea egalitate cu cei mai mari. Punctul culminant: reprezintă momentul în care Samson îl amenință cu bătaia pe Samurache.
Deznodământul este inlocuit de morală: fabula este o critică la adresa omului care are ca scop dorința de parvenire și care ii disprețuieste pe cei mari fiindcă sunt puternici si pe cei mici că vor sa fie puși cu aceștia pe picior de egalitate.
Lectura studio a vizat nivele taxonomice înalte trecând, după însușirea textului, la recunoașterea figurilor de stil, a simbolurilor precum și a tipologiilor umane existente în spatele personajelor animaliere.
2. Conversația
Se bazează pe valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor și prezintă mai multe variante:
– ,,conversația catehetică (examinatoare) are rolul de a constata nivelul la care se află cunoștințele elevilor la un moment dat;
– conversația euristică – se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări și răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o concluzie, adevărul ca noutate pentru elevi;
– conversația – dezbatere – contribuie la socializarea individului, la formarea spiritului critic și la formarea capacității lui de cooperare; ( Moise,C)
Ca metodă euristică, conversația este o metodă foarte răspândită deoarece mobilizează elevii în scopul reactualizării unor cunoștințe anterioare dar îi și dirijează către achiziția celor noi. Profesorul poate ghida activitatea didactică astfel încât conversația să se bazeze de cele mai multe ori pe relația elev – elev, îmbrăcând uneori forma dezbaterii. Astfel, în cadrul fabulei ,, Boul și vițelul “ de Gr. Alexandrescu, conversația catihetică poate fi folosită la realizarea feedbackului, după studierea integrală a textului.
Iată posibile întrebări:
Ce este fabula?
Unde se desfășoară acțiunea fabulei?
Care sunt personajele fabulei?
Care sunt calitățile sau defectele fiecărui personaj în parte?
Care este personajul pozitiv?
Ce vă sugerează morala fabulei?
Ce tipologii umane reprezintă personajele?
3. Expunerea
Această metodă constă în prezentarea monologată, sub formă verbală, a unui volum de cunoștințe de către profesor. Este una dintre metodele tradiționale care a primit destul de multe critici datorită caracterului preponderent expozitiv ce face din elev un simplu ascultător, fără a fi implicat activ în procesul educativ. Poate fi utilizată singură, dar de regulă se sprijină și pe alte metode sau se impletește cu ele, in funcție de materia la care este utilizată. De pildă, se poate combina cu conversația, in cadrul materiilor umaniste, cum ar fi istoria ori literatura, si cu demonstrația in cadrul unor obiecte ca geografia sau stiințele naturale.
Expunerea cunoaște mai multe variante, în funcție de particularitățile lecției, fiind utilizată în lecțiile de literatură. Astfel, la nivel gimnazial întâlnim:
a) povestirea – are ca scop prezentarea informației sub formă de descriere sau narațiune, respectându-se cu strictețe momentele subiectului. Deși locul central este ocupat de profesor, această metodă deține valențe formative, devenind o metodă stimulativă care are ca scop dinamizarea și sensibilizarea elevilor. De exemplu, profesorul, după o documentare prealabilă poate să povestească elevilor întâmplări deosebite din viața unor scriitori.
b) explicația – sub această formă ,, cuvântul profesorului înfățișează elevilor tema desfășurată într-o ordine logică de date și fapte, care duce în mod necesar la o concluzie sau generalizare.”
Prin această metodă elevii sunt îndrumați să înțeleagă textile la prima vedere, de aceea se bazează foarte mult pe gândirea logică și anumite raționamente care duc în cele din urmă la înțelegerea noțiunilor noi.
În cadrul orelor de limba și literatura română această metodă este folosită pentru descoperirea sensurilor unor cuvinte noi și poate evolua de la simpla folosire a dicționarului până la descoperirea de sinonime și antonime și încadrarea lor în enunțuri. De aceea este o metodă ce poate fi foarte bine pusă în valoare dacă se folosește împreună cu exercițiul.
Ca exemplificare se poate folosi textul ,, Vulpea liberală”, de Gr. Alexandrescu.
1. Dați sinonimele următoarelor cuvinte din text: a pătimi, răzvrătire, știre, obște, orator.
2. Integrați aceste cuvinte în enunțuri proprii.
c) Prelegerea – este o expunere temeinică și organizată a informației, folosită în clasele mari. Constă în comunicarea neîntreruptă a materialului informativ care se încadrează într-o temă prevăzută în programa școlară. Prelegerea apelează la modalitățile științifice de prezentare și interpretare a cunoștințelor (ipoteze, teorii, argumente logice).
Prelegerea magistrală implică doar profesorul fiind practic un monolog expozitiv al cadrului didactic în timp ce scrie la la tablă. De asemenea, este o expunere tradițională, documentată,în care vorbește numai profesorul. De multe ori solicită prea mult profesorul și poate deveni plictisitoare pentru elevi. De aceea este recomandat ca în cadrul aceleeași ore să fie combinată cu prelegerea dezbatere, care este mult mai interesantă și implică elevul.
Ex: Prin metoda prelegerii profesorul poate preda trăsăturile fabulei. (implică folosirea explicației)
Prelegerea-dezbatere constă în parcurgerea unor pași:
1. anunțarea temei ;
2. profesorul face introducerea;
3. urmează discuții libere (dezbaterea);
4. concluzii formulate de profesor cu privire la calitatea dezbaterii și la nivelul de pregătire al elevilor.
Avantajul acestui tip de prelegere este acela că solicită elevii, determinându-i să se implice și să se afirme.
Prelegerea cu oponent – are rolul de a sparge rutina zilnică a lecțiilor, căpătând aspect de spectacol. Este importantă deoarece ajută la creșterea încrederii elevilor și îi ajută în viitor în elaborarea textelor argumentative. Primul pas constă în pregătirea prealabilă a unui elev/grup de elevi pentru regizarea lecției ce urmează . Pe parcursul predării, la anumite momente, lecția este întreruptă de elevul sau elevii pregătiți, care adresează diverse întrebări cu scopul de a contrazice informațiile profesorului.
Ex. Fabula ,, Boul și vițelul” de Gr. Alexandrescu
În momentul în care se argumentează în clasă apartenența textului la specia fabulă elevul poate interveni pe una din trăsăturile specifice acesteia.
Profesorul: Modul predominant de expunere este narațiunea care se îmbină cu dialogul.
Elevul: Nu sunt de acord. Și în opera Alexandru Lăpușneanul predomină narațiunea dar nu este fabulă.
De aici pornesc o serie de explicații care lămuresc întregul colectiv de elevi în legătură cu trăsăturile definitorii ale fabulei. Dialogul implică o serie de cunoștințe prealabile ale elevilor implicați și are neajunsul că necesită o oarecare îndrăzneală din partea lor. De multe ori elevii evită să participe din teama de a nu contrazice profesorul și a nu fi sancționati, de aceea metoda se bazează pe un sistem de relații foarte bine consolidat pe verticală și mai ales pe o oarecare afectivitate între interlocutori.
Prelegerea cu ilustrații – combină comunicarea orală cu interpretarea unor desene pe baza unei experiențe intuitive a elevului. Se folosește îndeosebi la disciplinele cu un pronunțat conținut aplicativ. La fabulă poate fi folosită în textul ,,Câinele și cățelul” pe baza ilustrației din manualul editurii All pentru clasa a VI-a.
Ex: Ce vă sugerează imaginea din manual referitor la cei doi câini? Care din ei este Samson? Dar Samurache? Etc.
4. Dezbaterea
Cuvântul dezbatere provine din franceza veche și înseamnă a lupta, a dezbate, a înfrânge. Această metodă propune discutarea unui subiect din două perspective opuse. Dezbaterea se poate desfășura la nivel individual, între doi elevi sau la nivel de grup. Ideală ar fi existența a două grupuri, unul pro și unul contra temei de dezbătut.
Rolul profesorului este unul relativ minor, el trebuie să lanseze tema dezbaterii ( de preferat cu câteva ore înainte ) și să organizeze grupurile. El nu oferă soluții ci ghidează ,, combatanții” pentru a nu devia de la subiectul propus și este decisiv în soluționarea corectă a dezbaterii. (atingerea obiectivului propus)
Metoda dezbaterii prezintă foarte multe beneficii pentru elevi:
– dezvoltă abilitatea de analiză a unei probleme din diverse perspective;
– stimulează emiterea de judecăți asupra uni fenomen pe baza dovezi obiective;
– dezvoltă gândirea critică prin formularea de argumente pro și contra;
– crește încrederea și stima de sine, după obținerea rezultatelor așteptate;
– ajută la formarea unui stil de prezentare în fața colectivului de elevi (limbaj corect, coerență, etc.)
– crește capacitatea de tolerare a opiniilor opuse;
– dezvoltă abilitatea de lucru în echipă și spiritul de competiție;
– asigura legătura între alte discipline , care se pot intersecta în dezbaterea;
Ex.: Fabula ,,Biju și Grivei” , de G. Ranetti;
După discutarea și înțelegerea fabulei elevii (împărțiți în două grupe) au de pregătit argumente pentru următoarea dezbatere: Poziționați-vă de partea unui personaj. Argumentați-vă opțiunea făcând analogie cu personajele umane întruchipate de cele două personaje. Întrebarea se reduce la a opta între a fi un om lingușitor dar întreținut, fără grija zilei de mâine sau a trăi o viață onestă, cu greutăți, prin care să răzbați cu forțe proprii.
5. Braistormingul
Mai poartă denumirea de ,,furtună în creier”este o variantă a discuției în grup, având ca obiectiv producerea de idei inovative sau găsirea celei mai bune soluții pentru o problemă de rezolvat, prin participarea membrilor grupului. Pentru ca această metodă să fie eficientă sunt acceptate toate ideile, ele vor fi respinse cu argumente în faza finală, când se vor adopta soluțiile agreate de întregul grup. Se poate organiza cu toată clasa sau doar cu un grup special selectat.
Un brainstorming realizat corect debutează cu expunerea unei idei sau a unei probleme la care se pot oferi tot felul de opinii sau soluții. Imaginația elevului nu trebuie îngrădită sub nicio formă, sunt acceptate chiar și răspunsurile fanteziste deoarece pot constitui un punct de plecare pentru găsirea soluției ideale.
Etapele metodei:
– lansarea problemei de dezbătut;
– partea de creare a răspunsurilor;
– inventarierea opiniilor;
– stabilirea unui acord în adoptarea celei mai bune opțiuni;
Avantaje:
– lipsa criticii imediate crește încrederea în sine;
– implică întreg colectivul de elevi;
– soluțiile se obțin foarte repede;
– dezvoltă relații de cooperare între membrii grupului;
Este o metodă care îi motivează pe elevi să se implice, mai ales dacă profesorul le aduce la cunoștință modul în care pot fi valorificate ulterior ideile propuse. Până la un punct, metoda este asemănătoare cu problematizarea.
Ex. : ,, Câinele și cățelul” de Gr.Alexandrescu;
Cum ați fi reacționat în locul lui Samurache?
La ce vă duce cu gândul construcția ,, Un bou oarecare”?(aceste întrebări ajută la înțelegerea textului)
Cum interpretați construcția ,, Samson, dulău de curte , ce lătra foarte tare”.
6. Studiul de caz
Este o metodă care are rolul de a confrunta elevul cu o situație reală, având scopul de a dezvolta abilități de înțelegere a unor situații prin intermediul studiului unui text.
Analiza unui caz oferă elevilor oportunitatea unei analize profunde și imaginarea unor alternative de soluționare a unei situații.
Cazul se poate preda, învăța și rezolva frontal, pe grupe sau individual prin solicitarea unor răspunsuri la situația problemă prezentată.
În urma studierii unei fabule pot fi formulate următoarele întrebări:
Ce nu vă place în comportamentul unui personaj?
Voi cum ați proceda într-o situație asemănătoare?
Unde credeți că a greșit personajul?
De ce credeți că a greșit personajul?
7. Comentariul literar
Reprezintă metoda de bază în studierea textului literar și urmează unor etape ce pregătesc elevul pentru scest tip de abordare profundă. Scopul comentariului este acela de a ajuta elevul să cunoască tehnicile convenționale specifice fiecărui tip de text.
Ioan Șerdean precizează: ,,Familiarizarea cititorului cu mesajul unui text este determinată și de capacitatea lui de a înțelege sensul figurat al mijloacelor de expresie literară, caracterul metaforic al limbajului specific diferitelor creații literare.” Astfel comentariul nu are doar rolul de a descifra tainele textului ci este și o metodă avizată de cunoaștere a textului.
Comentariul presupune cunoașterea unor noțiuni ce se complică progresiv plecând de la primele două clase de gimnaziu, unde se discută despre rolul unor figuri de stil, elemente de versificație, impresia creată de operă și mergând până la incadrarea unor opere în specie și gen, specifice claselor a VII-a și a VIII-a.
Profesorul deține un rol foarte important deoarece el trebuie să ghideze elevii în descoperirea semnificațiilor textului literar.
8. Cubul
Este o metodă ce favorizează analiza unei teme din mai multe perspective sau puncte de vedere. Această metodă poate fi aplicată în orice moment al lecției și implică rezolvarea unor operații mentale ce ajută la formarea unei imagini globale despre opera dezbătută. Poate fi folosită pentru o singură operă dar reprezintă o metodă interesantă în ceea ce privește studierea comparativă a două sau mai multe opere.
Metoda constă în realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt trecute următoarele cerințe: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează. Se recomandă parcurgerea fețelor în ordinea de mai sus, pentru că astfel se abordează tema de la simplu la complex.
Ex. ,,Câinele și cățelul” de Gr. Alexandrescu
1. Descrie sentimentele pe care ți le stârnește atitudinea lui Samson.
2. Compară comportamentul lui Samson cu cel al altui personaj dintr-o fabulă studiată. Găsește asemănări și deosebiri.
3. Analizează comportamentul ,, boului oarecare” și determină ce tip de caracter uman reprezintă.
4. Asociază vorbele lui Samson cu adevăratul său caracter. Ce trăsături ale acestuia ies în evidență?
5. Aplicând cunoștințele dobândite realizează un mic text în care să menționezi cum ar fi trebuit să se poarte Samson.
6. Argumentează că textul aparține speciei literare fabulă.
În același timp metoda poate fi utilizată și pentru a înțelege comparativ două texte.
Ex. ,,Câinele și cățelul” de Gr. Alexandrescu / ,,Boul și vițelul” de același autor
1. Descrie atitudinea lui Samson și a boului din cele două fabule. Notați asemănările și deosebirile dintre cele două personaje.
2. Compară comportamentul lui Samurache cu cel al vițelului. Ce observați referitor la atitudinea celordouă personaje în situațiile date?
3. Analizează trăsătura dominantă specifică fiecărui personaj în parte.
4. Asociază câte patru adjective fiecărui personaj din cele două opere. Argumentați alegerea făcută.
5. Aplicând cunoștințele dobândite, alcătuiește un text narativ care să aibă ca personaje animale.
6. Argumentați că una dintre opere este fabulă.
9. Cadranele
Este o metodă de sinteză și poate fi aplicată cel mai productiv la momentul feedbackului, deoarece produce rezultate imediate. Această metodă furnizează profesorului informații esențiale cu privire la gradul de însușire a unor cunoștințe ( cel puțin generale ) de către elevi. Metoda se adresează gândirii critice și constă în impărțirea foii în patru spații cu ajutorul a două linii perpendiculare.Metoda poate fi aplicată pe grupe sau individual și presupune un timp relativ scurt pentru rezolvarea cerințelor. Este preferată de multe ori abordarea individuală pentru că reliefează cunoștințele fiecărui elev în parte.
Ex.: ,,Biju și Grivei”, de G. Ranetti
10. Pălăriile gânditoare
Este o metodă activ-participativă ce implică pe lângă gândirea critică și asumarea unei poziții ferme față de textul de studiat și interpretarea unui rol. Fiecare pălărie reprezintă o anumită semnificație și impune abordarea unei anumite atitudini față de tema dată. Elevilor le sunt distribuite una dintre cele șase pălării:
1. Pălăria albă este neutră și gândește obiectiv;
2. Pălăria roșie este implicată emoțional, oferind o perspectivă dominată de diverse sentimente;
3. Pălăria galbenă reprezintă gândirea pozitivă având o perspectivă optimistă în ceea ce privește rezolvarea situației;
4. Pălăria verde reprezintă gândirea creativă, ea producând cât mai multe soluții la situația dată, chiar dacă unele par greu de grezut;
5. Pălăria albastră este cea care se ocupă de medierea situației în discuție, definește problema conduce jocul și sistematizează răspunsurile. De asemenea, trage concluziile și formulează ideile finale. (joacă rol de moderator)
6. Pălăria neagră reprezintă perspectiva negativistă, ce judecă mereu faptele dintr-o perspectivă critică.
Pălăria albă: Ce informații îți oferă acest text?
Pălăria roșie: Care este personajul cu care te identifici? Care sunt calitațile lui? Ce te atrage la această operă? Care e morala pe care o poți desprinde din text?
Pălăria galbenă: Putea aborda Samson altfel situația? Ce poți învăța din acest text? De ce important să fim buni cu cei din jurul nostru?
Pălăria neagră: Care sunt greșelile lui Samson? Dar ale lui Samurache?
Pălăria verde: Putem găsi o explicație la comportamentul lui Samson? A greșit Samurache cu ceva?
Pălăria albastră: Ce le-ai întreba pe cele două personaje dacă ar fi în fața ta?Ce curiozități ai avea în legătură cu modul în care Samson a ales să abordeze situația.
11.Mozaicul
Este o metodă care are la bază învățarea prin cooperarea dintre grupuri. Astfel clasa se împarte în grupe de câte patru elevi, fiecare elev primind câte un număr de la unu la patru și apoi o fișă ce cuprinde un item de rezolvat dintr-o listă mai complexă. Este necesar ca tema de studiat să aibă tot atâtea părți câte grupe s-au format. Important la aceasta metodă este faptul că fiecare elev va deveni, pe rând, atât profesor cât și elev pentru că va preda tema sa colegilor și la rândul său va invăța de la colegii ce au celelalte numere temele aprofundate de ei. După ce s-au format grupurile și fiecare elev a primit numărul său, elevii cu nr. 1 se grupează și discută tema lor, cei cu numărul doi la fel, etc..
După studierea temei în grupurile lor, elevii devin experti în tema studiată și se reîntorc în grupul inițial unde predau ceea ce au învățat în grupurile de experți, încercând să fie cât mai convingători. Această metodă este importantă deoarece implică activ toți participanții iar elevii învață să ofere și să primească informații cu scopul de a-și însuși noțiunile propuse. La final profesorul reconstituie întreg materialul și adresează întrebări pentru realizarea unui feedback optim.
Ex. Fabula Grupa 1 – apartenența fabulei la genul epic;
Grupa 2 – apartenența textului la specia fabulă;
Grupa 3 – modalități expresive de realizare a fabulei;
Grupa 4 – momentele subiectului;
12. Ciorchinele
Reprezintă o interpretare schematică a brainstormingului ce încurajează elevii la o gândire liberă dar destul de bine organizată. Poate fi folosită cu succes la momentul actualizării cunoștințelor sau la cel al realizării feebackului. Această metodă se poate aplica individual , pe perechi sau pe grupe și are ca scop stabilirea de conexiuni între diverse elemente studiate .
Ciorchinele pleacă de scrierea unui cuvânt sau a unei expresii în centrul unei foi de hârtie. Apoi elevii sunt invitați sa scrie cât mai multe lucruri despre tema respectivă până la expirarea timpului oferit de profesor. Cuvintele pot fi legate de de tema principală sau de cele secundare, în funcție de logica elevului. După definitivarea ciorchinelei se vor aduce completări de către profesor sau vor fi înlăturate eventualele ramificații greșite.
Este o metodă foarte importantă deoarece implică activ toți elevii și oferă rezultate într-un timp foarte scurt. În afară de aceasta, lansarea temei de către profesor devine o adevărată provocare și crește spiritul de competiție.
Ex.
fabula
opera epică
narator timp, spațiu, acțiune personaje
obiectiv deunăzi în curte momentele Samson
subiectului Samurache
boul oarecare
13.Metoda Starbust (Explozia stelară)
Se aseamănă cu brainstormingul dar diferă prin faptul că presupune organizarea clasei într-un grup și se bazează pe crearea de întrebări la întrebări. Metoda duce la stimularea creativității individuale cât și de grup. Metoda este relativ simplă de aplicat, pornindu-se de la ideea de bază iar în jurul ei se creează cât mai multe întrebări care au legătură cu aceasta.
Etape:
– propunerea problemei de dezbătut;
– formarea grupurilor de elevi;
– elaborarea setului de întrebări în cadrul fiecărei grupe;
– transmiterea întrebărilor create;
– evidențierea întrebărilor inedite;
– evaluarea;
Avantaje:
– este o metodă relaxantă ce nu îngrădește imaginația;
– dezvoltă capacități de cooperare și competiție;
– pune accent pe spontaneitate iar lucrul în grup stimulează fiecare participant;
Dezavantaje:
– repetabilitatea întrebărilor;
-imposibilitatea unei evaluaări obiectve datorită imposibilității măsurării aportului fiecărui membru la produsul final al grupului;
Ex: Imaginați-vă o serie de întrebări care să aibă legătură cu fabula ,, Racul, broasca și știuca” de Alecu Donici:
– Cine sunt personajele?
– Ce simbolizează ele?
– Cum se comportă cele trei personaje în îndeplinirea sarcinii?
– Care este morala fabulei?
– De ce nu reușesc cele trei viețuitoare să ducă sacul în râu?
– Care este atitudinea autorului față de personaje?
– Cui aparține vina pentru efortul zadarnic?
– Unde trebuie dus sacul?
14.Metoda acvariului (fisbowl)
Această metodă este oarecum asemănătoare cu dezbaterea, diferența constând în faptul că elevii sunt împărțiți în grupuri. Ineditul acestei metode constă în faptul că scaunele sunt așezate în două cercuri concentrice ce se includ unul pe celălalt.
Scaunele pot fi aranjate de profesor înainte ca elevii să intre în clasă iar ei își pot alege locul unde să se așeze. Elevii din cercul interior au la dispoziție zece minute pentru a dezbate o problemă controversată, anunțată în prealabil. În timpul discuției se încearcă clarificare eventualelor nelămuriri dar numai pe baza unor argumente solide. Colegii din cercul interior pot combate sau pot fi de acord cu colegul din cercul lor susținându-și opiniile prin propriile argumente. Elevii din cercul exterior ascultă și notează eventuale observații în legătură cu ceea ce se discută în cercul interior. Aceste observații se fac doar în scris, pe baza unei fișe în care se pot nota conflictele apărute în argumentare, strategiile de discuție, reacțiile la diverse răspunsuri,
etc.
După încheierea dezbaterii din primul cerc, urmează expunerea observațiilor notate de către cei din cercul exterior și apoi schimbarea locurilor. Lucrul continuă cu discutarea altui subiect controversat pe care il analizează, de această dată, cei care, în primă fază au fost observatori. Rolul profesorului poate fi variat mergând de la simplu observator până la participant sau suporter al uneia dintre ,, tabere”.
Avantaje:
– asigurară un mediu controlat de expunere a opiniilor ;
– crește încrederea în sine;
– dezvoltă capacități lingvistice și de argumentare;
Dezavantaje:
– cei din cercul exterior manifestă dezinteres față de tema supusă dezbaterii;
– elevii emotivi sau cei care nu au un anumit nivel de cunoștințe evită să participe activ.
Ex.1: Care sunt trăirile sufletești ale personajului vițelul din fabula ,,Boul și vițelul “ de Grigore Alexandrescu? ( elevii din cercul interior spun diverse substantive , iar cei din celălalt cerc alcătuiesc enunțuri cu acestea sau dau sinonimele acestora)
Ex.2: Copiii din cercul interior menționează momentele subiectului unei fabule iar ceilalți povestesc momentul respectiv( apoi se clarfică prin discuții corectitudinea povestirii )
15. Metoda „ Știu / vreau să știu / am învățat”
Este o metodă care constă în abordarea unei teme generale din perspectiva gradului de cunoaștere a ei de către elevi. Învățarea pe baza cunoștințelor anterioare ale elevilor este optima deoarece permite corelarea noțiunilor deja știute cu cele ce trebuie învățate.
Etapele metodei:
1) Profesorul propune o temă de abordat.
2) Elevii impart foaia pe 3 coloane iar în prima rubrică trec tot ceea ce știu despre tema respectivă. În timp ce elevii realizează lista, profesorul imparte tabla în trei scriind in primul spatiul Știu, în spatiul al doilea Vreau să știu și în al treilea Am învățat
3) Elevilor li se cere să spună ce au scris iar profesorul notează în coloana din stânga informațiile cu care clasa este de acord.
4) Elevii redactează o serie de întrebări ce vizează conținuturile pe care vor să și le însușească iar profesorul le va trece în a doua coloană a tabelului. Elevii vor identifica întrebările pe care ei le au despre subiectul abordat, iar profesorul le va lista în a doua coloană a tabelului.
5) Se citește textul propus pentru lecția respectivă.
6) După lectura textului, se revine la întrebările din coloana a doua, se găsesc răspunsurile și se trec la rubrica am învățat.
Ex: Demonstrați șă opera ,,Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu aparține speciei literare fabulă.
16.Cvintetul
Este o metodă prin care se sintetizează o noțiune învățată anterior. Elevii trebuie să alcătuiască o poezie din cinci versuri care să arate gradul de însușire al noțiunilor studiate dar și puterea de sintetizare a acestora. Se folosește la momentul asigurării feedbackului sau reflecției.
Fiecare vers trebuie să îndeplinească o cerință după cum urmează:
– versul 1: precizarea subiectului printr-un singur cuvânt (tema);
– versul 2: folosirea a două adjective pentru descrierea temei;
– versul 3: notarea a trei verbe referitoare la acțiuni specifice temei;
– versul 4: notarea a patru cuvinte ce alcătuiesc o propoziție care să redea starea afectivă despre temă;
– versul 5: redarea temei într-un singur cuvânt;
Ex.: cvintet ,,Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu
1. Egalitatea
2. normală și necesară
3.sprijinind, integrând, încurajând
4.ea este necesară societății
5.ajută
17. Eseul de 5 minute
Reprezintă o metodă eficientă de încheiere a orei, deoarece îi ajută pe elevi să sintetizeze tema lecției și oferă, în același timp, un feedback clar despre atingerea obiectivelor respectivului demers didactic.
Etape:
– elevii sunt solicitați să scrie un scurt eseu în care să spună ce cunoștințe și-au însușit în ora respectivă și să să formuleze o întrebare cu privire la lecția studiată.
– se strâng eseurile de către profesor;
– se inventariază întrebările, care pot deveni un punct de plecare pentru următoarea lecție.
Avantaje:
– oferă feedbackul lecției;
– ajută la proiectarea următoarei lecții;
– încurajează libera exprimare;
– stimulează învățarea activă;
Ex. : ,,Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu
Astăzi am învățat trăsăturile fabulei si cum să le aplic pe text. De asemenea, definiția fabulei mi se pare mult mai ușor de reținut după studiere textului…( etc )
Intrebare: De ce este important să ne respectăm unii pe alții?
18. Jocul. Jocul de simulare
Această metodă constă în simularea unei situații în care elevii joacă diferite roluri cu scopul de a atinge obiectivele prestabilite ale lecției. Jucătorii relaționează ca și cum s-ar afla într-o situație reală ținând cont și de comportamentul celorlalți participanți. Astfel ,,actorul” ia anumite atitudini în timpul jocului și are voie să improvizeze, să adopte un anumit comportament, în funcție de situațiile neprevăzute ce apar. O foarte mare importanță o are în cest caz comunicarea paraverbală care il poate face pe elev să-și descopere un talent nebănuit.
Avantaje:
– elevul va înțelege mult mai bine comportamentul unui personaj atunci când va fi în pielea lui;
– jocul dezvoltă capacitatea de exprimare verbală;
– facilitează înțelegerea textului;
Dezavantaje:
– necesită resurse temporale extinse;
– din cauza inhibiției unii elevi nu pot participa;
Ex: Interpretarea rolurilor din fabula Boul și vițelul de Grigore Alexandrescu
IV: Optimizarea predării fabulei prin utilizarea metodelor moderne
( cercetare psihopedagogică )
4.1 Ipoteza de lucru
Datorită schimbărilor ce au loc în procesul instructiv – educativ se impune necesitatea abordării predării și învățării dintr-o perspectivă modernă care să implice activ elevii și să le ofere posibilitatea de a învăța coerent prin activarea gândirii logice și evitarea memorării mecanice a materiei de studiat.
În organizarea și desfășurarea cercetării privind receptarea fabulei în gimnaziu, am pornit de la următoarea ipoteză: dacă integrez metode moderne în predarea fabulei, voi determina îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor.
4.2. Obiectivele cercetării
În scopul validării ipotezei emise am stabilit următoarele obiective:
1) Evidențierea nivelului inițial de cunoștințe al elevilor clasei a VIII-a în ceea ce privește specia epică fabula la inceputul unei unități școlare.(la nivelul proiectării didactice am realizat o unuitate de învățare cu titlul ,,Opera epică în versuri. Fabula“, cu durata de 6 ore);
2) Optimizarea receptării noțiunilor despre fabulă ;
3) Stimularea interesului elevilor pentru lectura textelor literare;
4) Evidențierea nivelului de cunoștințe acumulate de elevi la finalul unității de învățare la cele două clase.
5) Evidențierea progresului/regresului înregistrat de clasa experimentală în comparație cu rezultatele obținute la evaluarea inițială.
Cercetarea are ca scop folosirea datelor obținute în vederea adoptării unei strategii didactice care să dea rezultate cât mai eficiente la clasă.
4.3 Metodologia cercetării didactice
Metodele de cercetare sunt definite ca fiind ,,o strategie proiectată și realizată în scopul de a surprinde relații și fapte noi între componentele acțiunii educaționale cu scopul de a elabora, pe această bază, soluții optime pentru problemele procesului educațional.”(Gugiuman și colaboratorii, 1993)
Clasificarea metodelor de cercetare:
Într-o cercetare pedagogică este important ca, pe lângă metodele tradiționale să fie folosite și metode moderne în culegerea unor informații pentru ca eventualele neajunsuri ale metodei tradiționale să fie corectate de către cele moderne. În conformitate cu scopurile urmărite, metodele de cercetare pot fi clasificate în:
– metode de cercetare prin studierea documentelor (metoda monografică, istorică, metoda analizei documentelor școlare, etc.)
– metode de cercetare a comunităților școlare (metoda anchetei, metoda observației, metoda studiului de caz, metoda experimentulei, etc.)
– metode de prelucrare și interpretare a informațiilor (metode sociometrice)
Pentru realizarea obiectivelor cercetării au fost folosite următoarele metode:
1. Metoda observației – ,,constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului sau grupului” ( Dumitriu Gh., Dumitriu C. )
Există două tipuri de observație:
a) observația spontană, care nu este rezultat al unei încercări intenționate de observare a comportamentului ;
b) observația intenționată (provocată) care are rolul de a valida sau infirma o presupunere a celui ce o provoacă.
Metoda observației a fost folosită în special la observarea comportamentului școlar al elevilor în diferite momente ale lecțiilor cu scopul adunării unor informații ce mi-au fost utile în realizarea etapelor viitoare ale cercetării.
2. Metoda experimentului furnizează date, produce rezultate în cadrul unei situații provocate, bine organizate, de la care se așteaptă infirmarea sau confirmarea unor ipoteze. Spre dosebire de observație, unde fenomenul educațional se desfășoară în condiții normale, în cazul experimentului așteptările sunt direct legate de tema cercetării.Cu alte cuvinte putem vorbi despre o observație provocată de la care se așteaptă un anumit răspuns.
Etapele realizării unui experiment sunt următoarele:
a) testarea inițială a celor două grupuri (martor și experimental) cu scopul de a verifica nivelul de cunoștințe de la care se pornește în momentul prealabil debutului experimentului;
b) introducerea factorului de progres în clasa experimentală;
c) retestarea celor două clase cu scopul infirmării/confirmării utilității factorului de progres;
d) compararea datelor obținute pentru evidențierea schimbărilor apărute;
3. Metoda analizei produselor activității școlare ,,oferă o imagine de ansamblu asupra randamentului școlar al elevului dar și asupra modului în care se desfășoară activitatea didactică din cadrul școlii.” Datele adunate prin intermediul acestei metode furnizează detalii despre individualitatea sa, despre înclinațiile sale.
4. Testul reprezintă o probă standardizată, de cele mai multe ori scrisă , prin care se măsoară gradul de însușire a unor aptitudini sau cunoștințe. Standardizarea în acest context asigură reglementarea detaliată a normelor de aplicare și a modalităților de măsurare.
Pentru ca un text să fie corect elaborat trebuie să se respecte o serie de etape:
– delimitarea ariei de cunoștințe pe care o acoperă (ex. vocabular, genuri și specii literare, noțiuni de fonetică,etc.);
– elaborarea întrebărilor (se recomandă alternarea tipurilor de itemi pentru a măsura nivele taxonomice diferite);
– aplicarea testului;
– corectarea și prelucrarea datelor (pentru a stabili nivelul achizițiilor și direcțiile viitoare de acțiune);
4.4 Clasele experimentale
Cercetarea a avut loc în cursul anului școlar 2016-2017 pe două grupe experimentale: prima grupă cuprinde un număr de 18 elevi reprezentând elevii clasei a VIII-a de la Școala Ștefan cel Mare, Mastacăn, iar cea de-a doua este formată din elevii clasei a VIII –a B de la Scoala Gimnazială Comuna Borlești, în această clasă existând 14 elevi. Ambele școli aparțin de comuna Borlești, Școala Ștefan cel Mare, Mastacăn, pierzându-și autoritatea juridică în anul 2012 devenind astfel structură a școlii Gimnaziale Comuna Borlești.
Între elevii celor două clase nu există diferențe vizibile în ceea ce privește educația și nici nu se diferențiază prin particularități lingvistice.
Din dorința de a afla mai multe despre cele două școli am cercetat o serie de documente precum și paginile online de promovare a celor două școli. În primul rând, comuna Borlești este cea mai întinsă comună a județului Neamț (107 kmp) și a doua ca populație (9650 locuitori) , fiind situată în partea de sud-est a județului Neamț, la 25 de km distanță de orașul Piatra-Neamț. Sub aspect documentar, avem prima atestare a acestei localități, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun (1419). Modernizarea societății românești în secolul al XIX – lea se resimte pe coordonate modeste și în localitatea noastră , o dovadă în acest sens fiind înființarea unor școli .
Prima școală apărută pe teritoriul comunei a fost cea din satul Borlești, în anul 1859 dar atestată documentar în anul 1861. La acea dată, școala funcționa cu un număr de 48 elevi înscriși în clasa I, toți băieți, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani având ca învățător pe domnul Nicolae Popovici. Actualul local de școală a fost construit între anii 1964 – 1968 fiind modernizat de-a lungul timpului, în măsura posibilităților existente.
În ceea ce privește școala din Mastacăn, primul lăcaș al școlii a fost deschis în anul 1865, cursurile ținându-se aproape 20 de ani într-o casă proprietatea comunei, apoi s-a mutat chiar în localul primăriei. Urmau cursurile 30 de copii, primul învățător fiind preotul Vasile Luca.
În anul 1902 învățător era domnul Alexandru Baciul absolvent al Școlii Normale "Vasile Lupu" din Iași. Acest lucru este atestat de procesul verbal încheiat pe 18 noiembrie 1902 ,de revizorul școlar G. Nicolau însoțit de renumitul poet al tării G. Coșbuc.
Actualul local de școală s-a dat în folosință în anul 1964. Școala este situată în centrul satului în vecinătatea unui parc ce reprezintă mândria comunității locale.
4.5. Derularea experimentului
Conștientizând importanța predării limbii și literaturii române prin metode moderne, prin care elevul este implicat activ în procesul instructiv-educativ, am derulat un experiment didactic la o unitate de învațare creată special pentru acesta: Opera epică în versuri.Fabula ,,Biju și Grivei” de George Ranetti.
Etapele cercetării:
Cercetarea s-a desfășurat în trei etape, după cum urmează:
1. etapa evaluării inițiale , cu rol constatativ, la începutul unității de învățare:
S-a desfăsurat în data de 16.01.2017 și a constat în aplicarea testului de evaluare initial în scopul obținerii de date referitoare la nivelul de cunoștințe al elevilor din cele două clase implicate în experiment. Cele două clase au fost testate în aceeași zi, la aceeași oră și au beneficiat de aceleași resurse temporale pentru a rezolva sarcinile de lucru.
2. etapa intervenției formativ – ameliorative :
S-a desfășurat în perioada 17.01.- 24.01.2017 și a constat în abordarea diferențiată a lucrului la clasă la cele două grupe de elevi. La clasa a VIII-a B de la Școala Gimnazială Borlești s-a predat folosindu-se metode tradiționale, iar la clasa a VIII-a de la Școala ,, Ștefan cel Mare “, Mastacăn metode activ-participative (moderne) care să asigure un nivel superior de asimilare a cunoștințelor. Unitatea de învățare vizată a fost: Opera epică în versuri.Fabula Biju și Grivei, de George Ranetti.
a) exemple de de metode tradiționale aplicate la clasa a VIII-a B ( Scoala Borlești)
– înaintea lecturii model s-a explicat titlul operei accentul căzând pe caracterul antitetic al celor două nume;
– a urmat lectura elevilor cu evidențierea celor două personaje;
– la a doua lectură a textului s-au evidențiat cuvintele și expresiile necunoscute :
Exerciții de vocabular:
1. Indicați sinonimele următoarelor cuvinte din fabulă: javră, tinichea, băncuță, fudulie,
dispreț, camarad, filfison, morală;
2. Indicați antonimele următoarelor cuvinte: a apostrofa, a compătimi, prieten, dispreț, credincios, harnic;
3. Alcătuiți enunțuri cu expresiile: a o șterge, a avea un rost pe lume, a lua o mutră ;
4. Găsiți în text două perechi de sinonime și două de antonime: (îngâmfat/trufaș; fudulie/trufie; să lingușească/ a face sluj; credincios/ păgân; mic/ mare;
5.Alegeți, prin încercuire, sinonimul potrivit:
,, sudalmă” înseamnă:
a) sudoare;
b) înjurătură;
c) vorbă;
,,cusur” înseamnă:
a) a coase:
b) cositură;
c) defect;
Expresia ,, a face sluj” sugerează
a) a ține slujbe;
b) a linguși;
c) a slăbi;
Expresia ,,a avea un rost pe lume” semnifică:
a) a fi util;
b) a vorbi pe de rost;
c) a fi bogat;
Construcția ,, gând păgân” semnifică:
a) gând rău;
b) gând negativ;
c) pe negândite;
6. Dați expresii sinonimice pentru următoarele verbe: a apostrofa, a veghea, a presupune;
7. Extrageți din text trei cuvinte formate cu sufixe diminutivale.
8. Deși textul nu este mare ca întindere, a fost citit pe fragmente, delimitându-se momentele subiectului.
Expozițiunea: prezentarea într-o manieră ironică a cățelului Biju;
Intriga: Biju îl apostrofează pe Grivei în legătură cu condiția lui socială;
Desfășurarea acțiunii: cuprinde argumentele celor două personaje și răspunsul lui Grivei;
Punctul culminant: Biju pleacă de teamă să nu fie lovit de Grivei;
Deznodământul: Este preluat de morală care ne învață să ducem un trai onest, câștigat prin muncă și sacrificii;
S-a trecut la comentarea unor secvențe elocvente pentru înțelegerea mesajului transmis de această fabulă.
9. Recunoașteți modurile de expunere din text și menționați rolul lor în conturarea celor două caractere.
10. Precizați ce tipologii umane pot întruchipa cele două personaje și argumentați cu citate din text.
În continuare s-a insistat pe caracterizarea celor două personaje prin intermediul antitezei.
11. Explicați modalitatea de realizare a celor două personaje și sesizați intenția autorului:
,,Biju, o mică javră care
Nu avea capul mult mai mare
Decât un glonț,
Avea-n schimb părul cârlionț
Și-n jurul gâtului avea
O pănglicuță
Ce susținea o tinichea.
………………………………………….
Eu da, sunt un dulău urât,
Nu am medalie la gât;
Eu nu mănânc din farfurie
Trăiesc în neagra sărăcie;
Dar stau de pază neclintit
Lângă stăpânul meu iubit
Si-i sunt un prieten credincios
……………………………………….
Și nu mi-e frică nici de patru.”
12.De ce credeți că autorul pune accent pe trăsăturile morale ale lui Grivei ci nu pe cele fizice?
13.Care este reacția lui Biju după autocaracterizarea lui Grivei? De ce are acest comportament?
14.Care este rolul personificării și alegoriei în conturarea celor două portrete?
15.Argumentați că textul ,,Biju și Grivei” este fabulă.( prin intermediul conversației și explicației sunt reamintite trăsăturile fabulei)
16.Cărui gen literar credeți că aparține fabula? Argumentați.
17.Prezentați într-o scurtă compunere atitudinea lui Grivei față de Biju.
b) Exemple de metode moderne activ-participative folosite la clasa a VIII- a:
La acest eșantion, pe lângă metodele tradiționale, folosite în special la exercițiie de vocabular am folosit și metode moderne.
Trăsăturile genului epic realizate prin joc, cu ajutorul ciorchinelui
1.Joacă-te completând următorul ciorchine.Completează-l cu trăsăturile operei epice.
2.Prin metoda cubului se rezolvă următoarele cerințe:
– descrie atitudinea personajelor;
– compară cele două personaje;
– asociază fabula cu altă specie asemănătoare prin tipologia personajelor;
– analizează modalitățile stilistice de construcție a textului;
– argumentează încadrarea în genul epic;
– aplică cunoștințele dobândite pentru a înțelege morala textului;
3. Completează următorul ciorchine cu momentele subiectului și cu trăsăturile fiecărui moment în parte după modelul dat:
4. Pune un x în caseta care crezi că reprezintă un răspuns corect:
Fabula este o specie a genului liric.
Prin fabulă se critică defecte umane.
Folosește ca mijloace expresive personificarea și alegoria.
În fabulă modul predominant de expunere este descrierea.
Fabula poate fi structurată pe momentele subiectului.
Prezintă structură specifică alcătuită din: introducere, cuprins și încheiere.
Fabula are caracter anonim.
De obicei, personajele din fabule sunt construite în antiteză.
5. Descoperă însușirile fizice și morale ale personajului Grivei și construiește pentru fiecare un enunț răspunzând la următoarele întrebări:
1. Cine este Grivei?
2. Ce calități morale are acest personaj?
3. Unde puteți descoperi cele mai mari diferențe între cele două personaje. Argumentați.
4. Când îi răspunde Grivei lui Biju?
5. Cum reacționează Grivei la apostrofările lui Biju?Argumentați atitudinea personajului.
6. Completați următorul cadran :
7. Prezintă trăsăturile celor două personaje completând cercurile libere cu câte 5 adjective aflate în antiteză:
8. Cvintetul ( poezie în cinci versuri )
– Versul 1: precizează printr-un substantiv, subiectul;
Versul 2: utilizează două adjective pentru a descrie subiectul;
Versul 3: scrie trei verbe referitoare la acțiuni proprii subiectului;
Versul 4: notează patru cuvinte care să exprime starea afectivă față de subiect;
Versul 5: redă într-un singur cuvânt esența subiectului.
9. Completează următorul ciorchine:
10. Pălăriile gânditoare
3. etapa finală
Pentru a scoate în evidență nivelul de achiziții dobândit de cele două clase experimentale după parcurgerea unității a fost aplicată o probă de evaluare finlă.Testul a fost aplicat în aceleași condiții ca și cel inițial. Rezultatele au fost înregistrate și prelucrate în vederea confirmării sau infirmării ipotezei de lucru.
V. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor cercetării
V.1. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor obținute la evaluarea inițială
În vederea evaluării inițiale a elevilor clasei a VIII-a ( eșantionul experimental ) și a VIII-a B ( eșantionul de control ) am realizat o unitate de învățare independentă cu titlul: Opera epică în versuri. Fabula. (Biju și Grivei, de George Ranetti). Înaintea începerii unității de învățare am aplicat următorul test:
Data……………….
Test de evaluare inițială la limba și literatura română
Clasa a VIII-a
Pentru rezolvarea integrală a cerințelor se acordă 78 de puncte. Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
Subiectul I 6 x8 = 48 de puncte
Se dă textul:
,,Biju, o mică javră care
Nu avea capul mult mai mare
Decât un glonț,
Avea-n schimb părul cârlionț
Și-n jurul gâtului avea
O pănglicuță
Ce susținea o tinichea.
D-acele ce pentr-o băncuță
Se vând oricui la primărie.
Biju cuprins de fudulie,
Cusur al celor mititei
Apostrofă plin de dispreț
Pe camaradul său Grivei,
…………………………………
– Monșer, eu te compătimesc—
Grăi Biju foarte-ngâmfat—
Fii donc! Nu nu ești decorat
Nici parfumat și nici frizat!”
……………………………..
(George Ranetti, Biju și Grivei)
Pornind de la textul dat, rezolvă următoarele cerințe:
1.Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: cârlionț, cusur, fudulie;
2. Descoperă în text două omonime și alcătuiește enunțuri cu celelalte sensuri ale acestora.
3. Explică rolul cratimei în structura ,,pentr-o băncuță”.
4. Cuvântul său s-a format prin:
a) schimbarea valorii gramaticale;
b) derivare;
c) compunere;
5. Numește un mod de expunere folosit în text.Argumentează-ți răspunsul prin două versuri edificatoare.
6. În structura,, o mică javră" există:
a) o hiperbolă;
b) o inversiune;
c) o personificare;
7. Menționează măsura și tipul de rimă pentru primele patru versuri ale poeziei.
8. Numește un mijloc de caracterizare din textul citat. Argumentează-ți răspunsul prin două versuri edificatoare.
Subiectul al II- lea 30 de puncte
Redactează o compunere de 15-20 de rânduri , în care să demonstrezi că textul citat aparține genului epic.
În compunerea ta trebuie:
– să precizezi patru trăsături ale genului epic;
– să ilustrezi două trăsături valorificând textul dat;
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte;
Interpretarea rezultatelor obținute în urma aplicării testului inițial
În tabelul analitic de mai jos se regăsesc rezultatele obținute de cele două clase experimentale
TABEL ANALITIC NR.1 – EVALUARE INITIALA
TABEL SINTETIC NR. 1.1.( REZULTATELE OBȚINUTE DE ELEVII CLASEI a VIII-a – EȘANTIONUL EXPERIMENTAL)
După aplicarea probei de evaluare inițială la clasa a VIII-a ( eșantionul experimental) am constatat că cinci elevi nu au obținut notă de trecere, șapte au obținut nota șase, câte doi notele cinci și nouă, cinci elevi au obținut nota opt iar unul nota 7. Procentul de promovabilitate este de 73,6.
TABEL SINTETIC NR.1.2. ( REZULTATELE OBȚINUTE DE ELEVII CLASEI a VIII-a B EȘANTIONUL DE CONTROL)
După aplicarea aceluiași test, eșantionul de control reprezentat de clasa a VI-a B au obținut un procent de promovabilitate de 78,6.
Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute de elevi în urma aplicării probei de evaluare inițială se poate observa cu ajutorul histogramei, a poligonului de frecvență și a diagramei areolare.
a.eșantionul experimental
Histogramă:
Poligon de frecvență:
Diagrama areolară:
b.eșantionul de control
Histograma
Poligon de frecvență
Diagrama areolară
c. Analiza comparativă a rezultatelor din evaluarea inițială
Diferența între cele două clase în ceea ce privește procentul de promovabilitate este de 4,9.
Cu ajutorul poligonului de frecvență putem urmări reprezentarea grafică a rezultatelor obținute de cele două clase în urma aplicării probei de evaluare.
Poligonul de frecvență
5.2. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală
Pentru evaluarea finală a celor două clase după introducerea factorului de progres la eșantionul experimental (clasa a VIII-a) la sfârșitul unității de învățare: Opera epică în versuri. Fabula (,, Biju și Grivei “), de George Ranetti am aplicat următorul test:
Data……………….
Test de evaluare finală la limba și literatura română
Clasa a VIII-a
Pentru rezolvarea integrală a cerințelor se acordă 78 de puncte.Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte.Din oficiu se acordă 10 puncte.
Subiectul I 6 x8 = 48 de puncte
Se dă textul:
,, Grivei, cu vocea cea mai calmă, Și nu mi-e frică nici de patru
Răspunse astfel la sudalmă: Când or veni cu gând păgân
–,, Mai oblu, june filfison! Să prade noaptea pe stăpân.”
Căci ce făcuși tu, ce ispravă, Așa vorbi Grivei
Să-ți iei o mutr-așa grozavă? Musiu Biju a șters-o-n grabă,
Știu că faci sluj într-un salon, De frică să nu-i trag-o labă.
Și mai faci încă murdării Ș-acuma, cititor, de vrei,
Pe scaune și pe covoare; Poți trage orișice morală
Dar altceva ce poți, ce știi? Din povestirea mea banală.
Ce rost ai tu pe lume oare? De pildă, poți să presupui
Eu da, sunt un dulău urât Că domnișorul Biju nu-i
Fără medalie la gât; Decât un moftangiu d-acei
Eu nu mănânc din farfurie, Ce-s meșteri doar să lingușească;
Trăiesc în neagra sărăcie; Pe când dulăul de Grivei
Dar stau de pază neclintit E muncitorul harnic care
Lângă stăpânul meu iubit Lipsit adesea de mâncare
Și-i sunt un prieten credincios! Și totdeauna de trufie,
Eu, da, nu știu <<să fac frumos>>; Din viață doar d-atâta știe:
Știu să veghez și știu să latru De jertfă și de datorie!
(George Ranetti, Biju și Grivei)
Pornind de la textul dat, rezolvă următoarele cerințe:
1. Scrie câte un antonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: calmă, urât, sărăcie;
2. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: sudalmă, veghez, să prade;
3. Cuvântul altceva s-a format prin:
a) compunere;
b) derivare;
c) schimbarea valorii gramaticale;
4.Explică rolul semnului întrebării din enunțul:,, Dar altceva ce poți, ce știi? “
5. Extrage din text două epitete.
6. Explică sensul expresiei ,, a face sluj” alcătuiește două enunțuri cu expresii în care să intre verbul ,, a face”.
7. Extrage din text patru versuri ce corespund rimei încrucișate.
8. Numește procedeul artistic prin care sunt prezentate cele două personaje și încercuiește litera corespunzătoare:
a) cele două personaje sunt asemănătoare;
b) sunt complet opuse din punct de vedere fizic și sufletesc;
c) există mici diferențe între ele;
Subiectul al II- lea 30 de puncte
Redactează o compunere de 15-20 de rânduri în care să demonstrezi că fragmentul citat aparține speciei literare fabulă.
În compunerea ta trebuie:
– să precizezi patru trăsături ale fabulei;
– să ilustrezi două trăsături valorificând textul dat;
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte;
Interpretarea rezultatelor obținute în urma aplicării testului final
În tabelul analitic de mai jos se regăsesc rezultatele obținute de cele două clase
TABEL ANALITIC NR.1 – EVALUARE FINALĂ
TABEL SINTETIC NR.2.1.( REZULTATE OBȚINUTE DE ELEVII CLASEI a VIII-a
(EȘANTIONUL EXPERIMENTAL)
Se observă că au obținut notă de trecere 89,5% din totalul elevilor.
TABEL SINCRETICNR.2.2 ( REZULTATE OBȚINUTE DE ELEVII CLASEI a VIII-a B – EȘANTIONUL DE CONTROL )
Numărul elevilor care au obținut sub cinci s-a diminuat, procentul celor care au obținut peste cinci crescând până la 86 %.
Putem urmări rezultatele obținute de elevi în urma aplicării probei de evaluare finală cu ajutorul histogramei, a poligonului de frecvență și a diagramei areolare:
a.Eșantionul experimental
Histograma
Poligon de frecvență
Diagrama aureolară
b. eșantionul de control
Histograma
Poligon de frecvență
Diagrama aureolară
c. Analiza comparativă a rezultatelor din evaluarea finală
TABEL SINTETIC NR.2. 3 ( REZULTATELE COMPARATIVE OBȚINUTE DE ELEVI ÎN URMA APLICĂRII TESTULUI DE EVALUARE FINAL )
Din punct de vedere al promovabilității se observă că eșantionul experimental a ajuns la un procent de 89 cu o evoluție semnificativă a mediei pe clasă de la 6,26 la 6,63 deci notele obținute la evaluarea finală au fost mai mari decât la cea inițială.
În ceea ce privește eșantionul de control, la care s-au folosit metode clasice de predare promovabilitatea a crescut de la 78,6% la 86% dar media clasei de 6,14 la evaluarea inițială a scăzut până la 6,07.
Se observă că ambele eșantioane au progresat față de testul inițial dar o creștere semnificativă a avut-o eșantionul experimental.
Putem urmări reprezentarea grafică a rezultatelor obținute de ambele eșantioane, în cele ce urmează, cu ajutorul poligonului de frecvență:
5.3 Evidențierea progresului elevilor
a. evidențierea progresului școlar la clasa a VIII – a (eșantionul experimental)
Se observă că în urma aplicării probei de evaluare inițială , elevii care au obținut notă de trecere au fost în procent de 73,7%, iar după aplicarea testului final s-a înregistrat un progres de 15,8% .
Putem urmări reprezentarea grafică a rezultatelor obținute de eșantionul experimental în urma aplicării celor două probe ( inițială și finală) în cele ce urmează cu ajutorul poligonului de frecvență:
Evidențierea progresului școlar la clasa a VIII- a ( eșantionul de control )
La eșantionul de control se observă o creștere de 7,6%, inferioară eșantionului experimental, unde s-au aplicat metode moderne în etapa formativ – ameliorativă.
Putem urmări reprezentarea grafică a rezultatelor obținute de eșantionulde control în urma aplicării celor două probe ( inițială și finală) în cele ce urmează cu ajutorul poligonului de frecvență:
VI. Concluzii
Studiul literaturii române are o importanță deosebită pentru fiecare elev în parte. Aprofundarea acesteia contribuie la realizarea educației generale a elevului, la dezvoltarea gândirii, lărgește orizontul cultural și imaginația și formează concepția despre viață și lume în general. Dezvoltarea interesului elevului către lectură este un drum anevoios presărat, din păcate, cu tot mai multe piedici. Dezvoltarea rețelelor electronice de informare a luat locul cărții și asta se observă tot mai mult în limbajul și nivelul de dezvoltare al vocabularului elevilor de astăzi. Pentru dezvoltarea competențelor de lectură elevul trebuie să posede o serie de cunoștințe sau instrumente care să îl facă să înțeleagă structura unei opere, simbolurile pe care le conține și mai ales mesajul transmis de acesta.
Consider că fabula are o importanță deosebită în formarea spiritului critic și în consolidarea unei imagini ,, sănătoase “ despre cum ar trebui să funcționeze o societate bazată pe valori morale. Dincolo de simplele versuri se ascunde o lume pe care elevul o percepe după propriile sale capacități de înțelegere și care îi oferă calea ce trebuie urmată pentru a fi un model pentru alții. Prin natura sa, fabula modelează gustul estetic, spiritul de observație și cultivă anumite sentimente umane cum ar fi adevărul, solidaritatea umană, formarea unei conduite corecte în societate.
Receptarea fabulei în gimnaziu se realizează în cadrul unor lecții ce ar trebui să cuprindă mai multe etape:
a) contactul vizual cu textul;
b) lectura model;
c) lectura pe roluri care deține un rol foarte important deoarece îl face pe elev să se identifice cu personajul;
d) explicarea cuvintelor sau a expresiilor necunoscute care ajută la înțelegerea textului;
e) înțelegerea mesajului textului,
f) descoperirea tipologiilor umane din spatele personajelor;
g) discutarea situațiilor conflictuale exitente în text cu argumente pro și contra;
h) caracterizarea personajelor,
g) evidențierea trăsăturilor fabulei pe text;
h) redactarea eseului argumentativ;
Atenție mărită trebuie acordată următoarelor aspecte:
a) alegerea unui text compatibil cu particularitățile de vârstă și de înțelegere ale elevilor;
b) formularea întrebărilor în așa fel încât să suscite interesul copiilor;
c) evaluarea imediată a răspunsurilor obținute prin intermediul aprecierilor verbale;
d) antrenarea tuturor elevilor în procesul instructiv-educativ;
e) realizarea unei evaluări sumative pentru a măsura gradul de atingere al obiectivelor propuse;
În ceea ce privește metodele activ-participative, profesorul joacă un rol esențial. El trebuie să îndeplinească rolul de moderator al activității didactice lăsând elevii să se exprime liber, intervenind doar atunci când este nevoie. Acesta trebuie să exploateze la maxim resursele oferite de fiecare metodă pentru a ajuta elevii să-și dezvolte competențele lingvistice și de înțelegere a textului literar. De aceea după prezentarea fiecărei metode au fost descrise avantajele și dezavantajele lor și am exemplificat modalități de aplicare la clasă pe diverse texte suport.
Oricât de eficiente s-ar dovedi metodele moderne, acestea nu sunt potrivite în orice demers didactic sau la orice clasă. Ține de măiestria cadrului didactic să descopere lecțiile și colectivele de elevi la care aceste metode se pot aplica pentru a se obține un randament maxim.
Metodele interactive au marele avantaj că stimulează coeziunea grupului școlar , dezvoltând spirirtul de competiție dar și pe cel de cooperare. De asemenea stimulează creativitatea, gândirea și imaginația. Ca orice metode, prezintă și unele dezavantaje: implică resurse temporale mai mari, sunt mult mai solicitante și necesită unele costuri suplimentare pentru procurarea materialelor necesare.
Cercetarea pedagogică de față a relevat faptul că ambele clase au progresat, obținând promovabilitate mai mare. La clasa a VIII-a, eșantionul experimental, la care s-au folosit metodele moderne, după etapa formativ-ameliorativă, creșterea a fost de 15,8 la sută. În ceea ce privește clasa a VIII- a ( eșantionul de control ), unde au fost folosite metodele clasice, creșterea a fost mai mică, de 7,6 %.
Numărul elevilor care au obținut nota patru a scăzut de la 5 la 2 la eșantionul experimental și de la 3 la 2 la cel de control. La opt elevi din eșantionul experimental s-a consemnat o creștere cu un punct , zece au obținut aceeași notă ca la testul inițial, iar un elev a înregistrat un regres de un punct.
În ceea ce privește eșantionul de control cinci elevi au progresat, cinci au obținut aceeași notă iar 4 au obținut notă mai mică decât la testul inițial, doi dintre ei absentând la orele corespunzătoare etapei formative. Din experiența proprie la catedră (9 ani) am înțeles că un progres semnificativ se poate obține doar prin îmbinarea celor două tipuri de metode.
BIBLIOGRAFIE
I Lucrări de teorie, istorie și critică literară
Alexandrescu Grigore, Poezii, București, Editura Cartex 2000, 2006;
Baranga Aurel, Apud Pseudoprezentare la Fabule , de București, Editura Eminescu,1977;
Boatcă M., Șovu G. , Limba și literatura română, București, Editura Recif, 1992,
Breslașu Marcel, Actualitatea fabulei, București, EdituraVeac Nou, an 11, 1955, noiembrie 11, nr.45;
Cardaș Gheorghe, Fabula în literatura românească, București, Bibliotecă Școalei,1934;
Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura ,,All Educațional , 2002; Cârstocea E., Columban M., Pregătire completă, București, Editura Art Educațional, 2015;
Cioculescu Șerban, Prefață la Aurel Baranga , Fabule, București, Editura Eminescu, Piața Scânteii nr . 1 1977;
Constantinescu Pompiliu ,Tudor Arghezi, București, Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol II;
Cretu Ecaterina, Alexandrescu Coca, Hanu Rodica, Ojog Valeria, Moisoiu Veronica,Lectura textului literar.Concepte operaționale. Bacău,Editura Grafit, 2002,
Cretu Ecaterina, Alexandrescu Coca, Hanu Rodica, Ojog Valeria, Moisoiu Veronica, Termeni de stilistică și de poetică a textului, Bacău,Editura Grafit, 2007,
Cornea Paul, Introducere în teoria literaturii , București, Editura Minerva, ,1998
Dumitrache Mimi, Romonți Nicolae Adrian, Topan Claudia, Basalic Diana Florentina, Pop Emilia Alina, Fetti Lavinia, Anisie Cristina Monica, Popa Marius , Ghid compet pentru Evaluarea Națională 2016, Limba și literatura română, București, Editura Delfin, 2015;
Cheroiu Mariana, Kuttesch Nicoleta, Mușat Mihaela, Nichitov Florentina, Limba și literatura română, Evaluare Națională, București, Editura Niculescu, 2015;
Cârstocea E., Columban M., Corcheș H., Kudor D., Sfârlea L., Pregătire completă, București, Editura Art Educațional, 2014;
Fabule alese , Mică antologie de fabule din literature română și universală, București, Editura Andreas, 2009;
Florescu C., Ghiță Gh., Mic dicționar îndrumător în terminologia literară, , București, Editura Ion Creangă, 2008;
Florescu C., Ghiță Gh., Mic dicționar îndrumător în terminologia literară, , București, Editura Ion Creangă, 2008;
Galvano della Volpte, Critica gustului, București,1975(apud Parfene Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Iași,Polirom 1999)
Gane Tamara,Literatura clasică rusă, Editura Cartea Rusă, 1956;
Gherghina Dumitru , Buziași Ion, Turean Maria, Dănilă Ioan, Literatura pentru copii și adolescenți – curs practic cu noțiuni de teorie literară, Craiova, Editura Didactica Nova, 2008,
Iosif Carmen, Dumitrache Mimi , Exersează compunerile pentru nota 10, București, Editura Delfin, 2016;
Lungu Mariana, Fabula în literatura pentru copii, Râmnicu Vâlcea, Editura Nova Didact, 2011,
Pann Anton, Fabule și istorioare, București, Editura Herra,
Parfene Constantin, Teorie și analiză literară, București, Editura Științifică,1993;
Radian Sanda, Prefață la Antologia fabulei românești , București, Editura Pentru Literatură,1961;
Rădulescu Heliade , Curs de poesie generală, Satirele și Fabulele lui I. Heliade Rădulescu, București,Editura Librăriei S. Samitca, 1884;
Slăvescu Micaela, La Fontaine. Fabule. Prefață, București, Editura Tineretului,1977;
Sion George, Al. Donici, Viața și operele sale, Analele Societății Academice Române, 1870;
Șchiopescu Virgiliu, Dueluri epigramatice, București, Editura Sedona, 1993;
Tomașevski Boris, 1925-Teoria literaturii, Poetică, tradus de Leonida Teodorescu,București 1973;
Topârceanu George , Balade vesele și triste, București, Editura Jurnalul Național, 2010;
II. Lucrări de psihopedagogie și și metodica predării limbii și literaturii române
Brânzei Gheorghe, Apetroaie Elena, Receptarea literaturii în gimnaziu și liceu, Piatra- Neamț, Editura Alfa, 2004.
Bunescu V, Perfecționarea învățământului, București,Revistă de pedagogie, nr 10, 1973;
Cioban Florin, Elemente de metodică a predării limbii și literaturii române, Budapesta, Editura Elte 2015;
Cerghit Ioan, Proiectarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983;
Cojocariu Venera Mihaela, Teoria și metodologia instruirii, București Editura Didactică. și Pedagogică., 2002;
Cucoș Constantin, Pedagogie, București, Editura Polirom, 2006;
Dumitriu C, Strategii alternative de evaluare,Metodele teoretico-experimentale, București. Editura Didactică. și Pedagogică., 2004;
Dulamă Maria-Eliza, Metodologie didactică,Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2006;
Dumitriu Gh., Dumitriu C., Psihopedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2003;
Gherghina Dumitru , Dănilă Ioan,Pușcașu Petre Ciprian, Novac Cornel, Gherghina Maria, Ilie Vali, Bunăiașu Claudia, Baciu Rodica-Magdalena, Turean Maria, Draica Valeria,Ghiță Otilia, Cristici Valeria, Toader Maria, Zidăroiu Paula – Mihaela, Crețoi Eugenia, Rugină Carmen, Bogeanu Dorin, Vulpe Veronica – Lavinia, Iorga – Nistor,Balaci Duțulica, Ozun Nicolița, Tomescu Ion, Răduț Liuța, Metodica predării limbii și literaturii române în școala primară, gimnaziu și liceu, Craiova, Editura Didactica Nova, 2005,
Goia Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Cluj-Napoca, Editura Dacia Educațional, 2008;
Ilie Emanuela, Didactica limbii și literaturii române, Iași, Editura Polirom, 2014;
Ilie Emanuela, Didactica literaturii române, Iași, Editura Polirom, 2008;
Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Cluj-Napoca Editura Dacia, 2001;
Landsheere, V., L’Education et la formation”, PUF, Paris, 1992;
Mâță Liliana, Ghid de pregătire psihopedagogică pentru gradele didactice, Bacău, Editura Alma Mater, 2010;
Neacșu I.,Instruire și învățare, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1999;
Nicola Ioan, Tratat de pedagogie școlară,București, Editura Didactică și Pedagogică, 2006;
Norel Mariana, Sâmihăian Florentina, Didactica limbii și a literaturii române, București, Manual elaborat în cadrul proiectului pentru învățământ rural, 2011;
Pamfil Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Pitești, Editura Paralela 45 Educațional,2003;
Parfene Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Iași, Editura Polirom, 1999;
Sacară Liliana, Dumitriu Iulia Cristina, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și gradul didactic II, Bacău, Editura Alma Mater, 2007;
Șchiopu Constantin, Interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate în studiul literaturii, Revista Limba Română, Chișinău, nr. 9-10, anul 2011;
Cerghit I., Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom, 2008;
Todoran D., Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964;
Șerdean Ioan, Didactica limbii și literaturii române, București, Editura Corint, 2008;
III. Manuale , auxiliare școlare și documente oficiale
Crișan Alexandru, Dobra Sofia, Sâmihăian Florentina ,Limba română, București, Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, 2012
Șerban Anca, Șerban Sergiu, Limba Română, Manual pentru clasa a VI-a, București, Editura All, 2004;
Lăbonțu Constantin, Borlești.Amintiri despre oamenii de altădată,București,Editura Paco,2014;
Dicționarul explicativ al limbii române,Academia Română, Institutul de lingvistică,, Iorgu Iordan- Al. Rosetti”, București, Editura Univers Enciclopedic, 2010;
ANEXA 1
Unitate de învățare: Opera epică în versuri. Fabula.
Nr. de ore alocate: 6
ANEXA 2
PROIECT DIDACTIC
Data:
Clasa: a VIII-a
Propunător: Olteanu Dan-George
Școala Ștefan cel Mare, Mastacăn
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Opera epică în versuri.Fabula.
Text suport: Biju și Grivei, de George Ranetti
Tipul lecției: mixtă
Competențe generale:
1.Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare; 2.Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată ;
4.Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
Competențe specifice:
1.1 înțelegerea semnificației generale a mesajului oral, sesizând progresia și coerența ideilor exprimate;
1.3 sesizarea adecvării elementelor lexicale utilizate la scopul mesajului ascultat;
2.1 construirea unui discurs oral pe o temă dată;
4.1 redactarea diverselor texte, adaptându-le la situația de comunicare concretă;
4.3 redactarea unui text argumentativ
Obiective operaționale:
La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să:
A. Cognitive:
OC1 – să definească fabula;
OC2 – să identifice trăsăturile specifice acestei specii;
OC3 – să enumere părțile componente ale fabulei: întâmplarea propriu-zisă și morala;
OC4 – să evidențieze modurile de expunere folosite de autor;
OC5 – să recunoască procedeele artistice specifice fabulei;
OC6 – să identifice morala fabulei și să o explice;
B. Motrice :
OM1 – să utilizeze cu grijă manualul și caietul;
OM2 – să urmărească atent activitatea profesorului;
C. Afective :
OA1 – să manifeste interes față de situația prezentată în text;
OA2 – să înglobeze într-un sistem propriu de valori învățăturile dobândite;
Resurse:
A. Bibliografice:
– Programa școlară pentru învățământul gimnazial, Edu.ro;
– Antologia fabulei românești , București, Editura Pentru Literatură,1961;
– Dumitriu C, Strategii alternative de evaluare,Metodele teoretico-experimentale, București. Editura Didactică și Pedagogică., 2004;
B. Metodologice
a) Strategia didactică: inductiv-deductivă;
b) Metode și procedee: conversația, spargerea gheții, lectura expresivă, brainstorming, expunerea, explicația, învățarea prin descoperire, metoda cadranelor.
c) Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, alternativ cu cea individuală, activitate pe grupe;
d) Mijloace de învățământ: tabla, planșe, markere, rebusul ,fișe de lucru;
e) Metode de evaluare: observare sistematică, aprecieri verbale, analiza rezultatelor obținute;
C. Temporale: 50 de minute.
SCENARIUL DIDACTIC
Anexa 1
1.Sinonimul cuvântului „vrajă”
2.Antonimul cuvântului „dușman”
3.Sinonimul cuvântului „viteaz”
4.Antonimul cuvântului „umed”
5.Prepoziție simplă dar și notă muzicală
6.Antonimul cuvântului „răsărit”
Anexa 2
ANEXA 3
PROIECT DIDACTIC
Data:
Clasa: a VIII-a
Propunător: Olteanu Dan-George
Școala Ștefan cel Mare, Mastacăn
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Opera epică în versuri.Fabula.
Elemente de conținut: Biju și Grivei, de George Ranetti.Caracterizarea personajelor.
Tipul lecției: mixtă
Competențe generale:
1.Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare; 2.1 construirea unui discurs oral pe o temă dată 2.Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată ; 3.Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare,în scopuri diverse.
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
Competențe specifice:
1.2 sesizarea semnificației îmbinării elementelor verbale cu cele nonverbale (gest, mimică etc.) într-un text oral;
2.1 construirea unui discurs oral pe o temă dată
3.3 identificarea valorilor etice și culturale într-un text, exprimându- și impresiile și preferințele
4.1 redactarea diverselor texte, adaptându-le la situația de comunicare concretă
4.2 utilizarea în redactarea unui text propriu a cunoștințelor de morfosintaxă, folosind adecvat semnele ortografice și de punctuație
Obiective operaționale:
La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să:
A. Cognitive:
OC1 – să precizeze personajele pe baza trăsăturilor lor dominante;
OC2 – să ilustreze însușirile fizice și sufletești cu exemple din text;
OC3 – să recunoască tipologiile umane ce se ascund în spatele personajelor;
OC4 – să introducă citate selectate din text în compunerea de caracterizare;
B. Motrice :
OM1 – să utilizeze cu grijă manualul și caietul;
OM2 – să urmărească atent activitatea profesorului;
C. Afective :
OA1 – vor prețui valorile umane ale personajului;
OA2 – vor lua atitudine față de comportamentul unor personaje;
Resurse:
A. Bibliografice:
– Programa școlară pentru învățământul gimnazial, Editura Corint, București, 2006;
– Antologia fabulei românești , București, Editura Pentru Literatură,1961;
– Șerdean Ioan, Didactica limbii și literaturii române, București, Editura Corint, 2008;
– Pamfil Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Pitești, Editura Paralela 45 Educațional,2003;
– Dumitriu C, Strategii alternative de evaluare,Metodele teoretico-experimentale, București. Editura Didactică și Pedagogică., 2004;
B. Metodologice
a) Strategia didactică: inductiv-deductivă;
b) Metode și procedee: conversația , lectura expresivă, starbust, brainstorming, explicația, învățarea prin descoperire, metoda cadranelor.
c) Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, alternativ cu cea individuală, activitate pe grupe;
d) Mijloace de învățământ: video-proiector, tabla, planșe, markere, rebusul, fișe de lucru;
e) Metode de evaluare: observare sistematică, aprecieri verbale,chestionare orală;
C. Temporale: 50 de minute.
SCENARIUL DIDACTIC
Anexa 1
Anexa 2
Metoda cubului:
Grupa I
1.Descrie sentimentele pe care ți le stârnește atitudinea lui Biju.
Grupa II
2. Compară comportamentul lui Biju cu cel al altui personaj dintr-o fabulă studiată. Găsește asemănări și deosebiri.
Grupa III
3.Analizează comportamentul lui Grivei și determină ce tip de caracter uman reprezintă.
Grupa IV
4. Asociază vorbele lui Biju cu realizările sale. Ce trăsături ale acestuia ies în evidență?
Grupa V
5. Aplică noțiunile dobândite și realizează un mic text în care să menționezi cum ar fi trebuit să se poarte Grivei.
Grupa VI
6. Argumentează atitudinea lui Biju după replica lui Grivei.
Anexa 3
Fișă de caracterizare
ANEXA 4 Teste de evaluare diferentiate
Test de evaluare nr.1
Pentru rezolvarea integrală a cerințelor se acordă 78 de puncte. Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
Subiectul I 6 x8 = 48 de puncte
Un bou ca toți boii, puțin la simțire, La o mojicie atâta de mare
În zilele noastre de soartă-ajutat, Vițelul răspunde că va aștepta;
Și decât toți frații mai cu osebire, Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Dobândi-n cireadă un post însemnat. Pe lângă el trece, făr-a se uita.
– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine, Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc: Însă socotește că unchiu-a orbit:
Decât multă minte, știu că e mai bine Căci fără-ndoială nu putea crede
Să ai totdeauna un dram de noroc. Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.
Vițelul atuncea plin de bucurie, ,,Boierule, zise, așteaptă afară
Auzind că unchiul s-a făcut boier, Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
Că are clăi sumă și livezi o mie: – ,,Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
"Mă duc, zise-ndată, nițel fân să-i cer." N-am astfel de rude, și nici voi să-l știu."
Făr-a pierde vreme, vițelul pornește, ( Grigore Alexandrescu , Boul și vițelul
Ajunge la unchiu, cearcă a intra; fragment )
Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supăra."
– Ba să-ți cauți treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii."
A.
1. Cuvântul trânteală, din text s-a format prin:
a) conversiune; b) derivare; c) compunere;
2. Menționează numărul de sunete și de litere din cuvintele:
a) cireadă; b) unchiul; c) ciudat;
3. Explică rolul cratimei din structura ,, N-am astfel de rude”;
4. Extrage din text un pronume și un adjectiv pronominal;
5. Alcătuiește enunțuri în care cuvintele post și minte să aibă alte sensuri decât cele prezente în textul dat;
B.
1. Extrage din text o inversiune și o personificare;
2. Menționează măsura versurilor din prima strofă;
3. Explica în 3 – 5 rânduri construcția ,, Un bou ca toți boii..”
Subiectul al II-lea 30 de puncte
Redactează o compunere de minimum 130 de cuvinte în care să argumentezi apartenența la specie a fabulei Boul și vițelul.
În compunerea ta trebuie:
– să precizezi două trăsături ale fabulei;
– să ilustrezi două trăsături ale fabulei, valorificând textul dat;
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea privind numărul de cuvinte;
Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări.( respectarea normelor ortografice, de exprimare și punctuație precum și respectarea numărului minim de cuvinte)
Test de evaluare nr.2
Pentru rezolvarea integrală a cerințelor se acordă 78 de puncte.Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte.Din oficiu se acordă 10 puncte.
Subiectul I 6 x8 = 48 de puncte
Un bou ca toți boii, puțin la simțire, La o mojicie atâta de mare
În zilele noastre de soartă-ajutat, Vițelul răspunde că va aștepta;
Și decât toți frații mai cu osebire, Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Dobândi-n cireadă un post însemnat. Pe lângă el trece, făr-a se uita.
– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine, Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc: Însă socotește că unchiu-a orbit:
Decât multă minte, știu că e mai bine Căci fără-ndoială nu putea crede
Să ai totdeauna un dram de noroc. Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.
Vițelul atuncea plin de bucurie, ,,Boierule, zise, așteaptă afară
Auzind că unchiul s-a făcut boier, Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
Că are clăi sumă și livezi o mie: – ,,Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
"Mă duc, zise-ndată, nițel fân să-i cer." N-am astfel de rude, și nici voi să-l știu."
Făr-a pierde vreme, vițelul pornește, ( Grigore Alexandrescu , Boul și vițelul
Ajunge la unchiu, cearcă a intra; fragment )
Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supăra."
– Ba să-ți cauți treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii."
A.
1.Identifică în text un cuvânt format prin derivare și unul format prin conversiune;
2. Scrie din text un cuvânt care să conțină diftong și unul care să conțină hiat;
3. Explică folosirea liniei de dialog din ultimele două versuri;
4. Extrage din text un adjectiv propriu-zis și un verb aflat la mod nepersonal;
5. Alcătuiește enunțuri în care cuvintele mare și mie să aibă alte sensuri decât cele prezente în textul dat;
B.
1. Extrage din text o enumerație și o inversiune;
2. Menționează rima poeziei.
3. Explică în 3 – 5 rânduri construcția ,, N-am astfel de rude, și nici voi să-l știu."
Subiectul I 30 de puncte
Redactează o compunere de minimum 130 de cuvinte în care să argumentezi apartenența la specie a fabulei Boul și vițelul.
În compunerea ta trebuie:
– să precizezi două trăsături ale fabulei;
– să ilustrezi două trăsături ale fabulei, valorificând textul dat;
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea privind numărul de cuvinte;
Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări.( respectarea normelor ortografice, de exprimare și punctuație precum și respectarea numărului minim de cuvinte)
ANEXA 5 Testarea inițială
Metode de lucru
Evaluarea finală
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Structura lucrării [308289] (ID: 308289)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.