ARHITECTURA MEDIULUI TERAPEUTIC ÎN SPITALUL DE PSIHIATRIE [308218]

ARHITECTURA MEDIULUI TERAPEUTIC ÎN SPITALUL DE PSIHIATRIE

INTRODUCERE

I. Prezentarea contextului pentru studiu și motivarea alegerii subiectului.

În ultima vreme întreaga lume se confruntă cu problema bolilor psihice. Natura duală a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], sex sau statut social. Sunt oameni care nici nu conștientizează că au o problemă sau că cineva apropiat are și se ajunge ca boala să avanseze la stadii mai greu de tratat. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], ele trebuie numai dezvăluite.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], dar și oameni care aparent nu duceau lipsă de nimic. Pe parcurs am constatat că o [anonimizat], au o problemă psihică sau psihologică. La început am crezut că e o coincidență, dar pentru că a fost vorba și de prieteni apropiați am continuat să studiez mai mult problema.

Prima concluzie a [anonimizat]-au confirmat experiența mea. [anonimizat] o [anonimizat]. Partea bună este că poate fi ținută sub control ca orice altă boală somatică. Acești oameni au nevoie de foarte multă susținere. [anonimizat]- incapabile, nepregătite să facă față acestei situații.

O altă observație personală, a [anonimizat], o [anonimizat]. [anonimizat], dar spitalul de psihiatrie este un caz particular și cu siguranță reținerea este mare în acest caz.

Noile direcții ale strategiilor pentru tratarea bolilor psihice sunt acelea de a găsi un raport echilibrat între terapia din interiorul spitalului și cea din afară. Ele urmăresc să ofere suport persoanelor în cauză cât de mult se poate în comunitatea din care fac parte și mai puțin în cadrul instituțiilor. [anonimizat] o internare de lungă durată.

Vechile modele de azil necesită noi abordări în designul lor. Acest nou interes pentru proiectarea unui spital presupune studii psihologice. Un astfel de design ar trebui să stimuleze starea de bine a pacienților și un loc de muncă sănătos. Se pune întrebarea ce aspecte ale unui spațiu sunt importante și în ce fel pot influența terapia.

Sănătate mintală este problema globală. [anonimizat], comunități, organizații comerciale și profesioniști din domeniul sănătății. Deosebit de importante sunt politicile locale și naționale ale căror acțiuni pot influența sănătatea mintală. Organismele internaționale încurajează și susțin aceste politici ale tuturor țărilor cu privire la îmbunătățirea sănătății mintale a populației lor. O prim pas este conștientizarea faptului că sănătatea mintală este foarte importantă pentru dezvoltarea comunității.

Acestea fiind spuse, mi- am propus să înțeleg ce presupune psihiatria, ce înseamnă o boală psihică și care sunt nevoile unui bolnav psihic, pentru a putea proiecta un astfel de spațiu terapeutic de care va beneficia indirect o comunitate întreagă, lucruri teoretice, care, până la urmă sunt necesare în proiectarea oricărui spațiu.

II. Obiectivul lucrării și întrebările de cercetare

Obiectivul acestei lucrări este acela de a afla cum influențează arhitectura procesul tratamentelor psihiatrice, pornind de la înțelegerea acestor boli, de la cum este privită această ramură a medicinei de către specialiști, bolnavi și societate.

Întrebările de la care am pornit acest studiu sunt: Care este rolul arhitecturii în terapia bolilor psihice? În ce mod influențează? Este nevoie de un astfel de program in România? Dar în București? Cum ar trebui sa fie configurat un spațiu pentru terapie?

Scopul este acela de a obține toate informațiile teoretice necesare pentru a putea privi lucrurile într-un mod obiectiv, ca mai apoi acestea să poată fi puse în practică.

III. Metodologia studiului

Metodologia disertației conține câțiva pași. Primul pas conține revizuirea studiilor de specialitate relevante pentru tema aleasă, care vor furniza baza teoretică pentru proiectul de diplomă. Al doilea pas va fi analiza unor studii de caz relevante pentru tema aleasă, pentru a înțelege mai bine cum se aplică teoria analizată în prima parte a disertației.

Concepte utilizate. Sănătate mintala, fenomenologie, determinism de mediu, bolnav psihic, mediu terapeutic.

CAP 1- PSIHIATRIA ÎN ZILELE NOASTRE

În acest capitol am dorit să creez o imagine a ceea ce înseamnă bolnavul psihic și înțelegea circumstanțelor în care ei ajung să fie tratați în spitalele de psihiatrie. Mă adresez relației problematice dintre societate și psihiatrie, ce întotdeauna a fost responsabilă pentru manipularea sănătății mintale. Am analizat metodele de tratament pe parcursul istorie, dar și pe cele contemporane. Parcurgerea istoriei evoluției tratamentului psihiatric are ca scop stabilirea științifică a punctelor de vedere ale societății și medicine în această materie complex.

Definirea psihiatriei, boli.

Psihiatria este o disciplină medicală care se ocupă cu studiul, prevenirea și tratarea bolilor psihice, boli ce afectează reflectarea realității obiective, produsă de activitatea sistemului nervos.

Etimologia cuvântului ‘psihiatrie’ provine din combinarea a două cuvinte grecești: „psyche” care înseamnă suflet și „iatreea” care înseamnă vindecare. Prin urmare, psihiatria este acea disciplină medicală care se ocupă cu vindecarea problemelor sufletești sau mintale.

Conceptul de sănătate mintală include partea noastră emoțională, psihologică și bunăstarea socială. Ea afectează modul în care gândim, simțim, și acționăm. De asemenea influențează modul în care gestionăm stresul, relațiile cu ceilalți și modul de a face alegeri. Sănătatea mintală este importantă în fiecare etapă a vieții, de la copilărie și adolescență până la maturitate și bătrânețe. De-a lungul vieții dacă cineva se confruntă cu probleme de sănătate mintală, gândirea, starea de spirit și de comportament ar putea fi afectate. Mulți factori contribuie la problemele de sănătate mintală: factori biologici, experiențele de viață și factorii genetici.

Problemele de sănătate mintală sunt frecvente și i se pot întâmpla oricui. Persoanele cu probleme de sănătate mintală pot obține o ameliorare și chiar recuperarea completă, datorită progresului medicinei în înțelegerea acestor afecțiuni, fapt ce a dus la tratamente și terapii eficiente.

1.2 Istoria dezvoltării tratamentului psihiatric

Psihiatria nu a fost privită ca o ramură distinctă a medicinii până în secolele XVII-XVIII, dar cu toate acestea înțelegerea minții și a problemelor mintale au constituit subiecte de interes pentru filozofi, dar și pentru știința medicală încă din cele mai vechi timpuri. Așadar istoria dezvoltării tratamentului psihiatric este în strânsă legătură cu istoria evoluției concepțiilor legate de psihic de la începuturile istoriei umane și până astăzi.

Istoria psihiatriei poate fi împărțită în trei mari părți

A. Perioada cuprinsă între Antichitate și epoca modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea).

B. Perioada Iluminismului (apariția azilurilor pentru "alienații" mintal).

C. Dezvoltarea științifică a psihiatriei, începând cu secolul al XIX-lea.

Acest subcapitol conturează dezvoltarea și evoluția arhitecturii pentru boli mintale. Sunt analizate ideologiile și punctele de vedere care au motivat și forma arhitecturală, dar și principiile medicale și științifice necesare pentru înțelegerea dezvoltării tratamentului psihiatric.

Prima parte

Vechii egipteni considerau că orice fel de boală, are o origine fizică și că simptomele erau localizate în inimă, care azi sunt denumite psihice. Nu se făcea nicio deosebire între maladii somatice și psihice.

În Antichitatea greco-romana, „nebunia” era considerată de origine mistică, urmare a păcatelor, ce se putea combate cu slujbe religioase efectuate de clerici.

Hippocrate are meritul de a fi introdus conceptul revoluționar după care starea de boală depinde de împrejurări specifice vieții omenești, și nu ca urmare a răzbunării divine.

Ca metode de tratament se foloseau masajele, ventuzele, luare de sânge, dieta. Unii bolnavi erau izolați în încăperi cu ferestre situate la înălțime. Azile sau spitale pentru alienați nu existau în Antichitate.

Societatea medievală considera că indivizii au voință liberă și sunt responsabili pentru acțiunile lor, iar boala este un efect al păcatului, ca pedeapsă divină. Slujbele religioase și rugăciunile devin o metodă de vindecare folosită în mod constant. Mănăstirile încep să aibă un rol semnificativ în tratarea și îngrijirea alinaților psihic.

Primele ospicii pentru bolnavi sunt semnalate în secolul al XII-lea în Damasc, Cairo și Granada.

A doua parte

În Evul Mediu Europa avea o situație deosebită. În 1377 se realizează la Londra celebrul spital "Bethlehem Royal Hospital" (Bedlam), considerat cel mai vechi ospiciu european, care a funcționat până în anul 1948. Bolnavii vilolenți sau agitați erau privați de libertate, sau erau expulzați din interiorul orașului.

Figură 1.1 Robert Hooke, Bethlem, Moorfields,1674–76 (demolat), Londra.

În perioada târzie a Evului Mediu (secolele XV – XVII), sub influența Inchiziției, bolnavii psihici sunt considerați „posedați de diavoli”, se practică exorcismul, sunt torturați, femeile alienate sunt urmărite ca vrăjitoare, multe sfârșesc arse pe rug. Nu exista o îngrijire medicală.

De la Renaștere până la Revoluția Franceză

În această perioadă încep să apară spitale specializate unde diferite activități sunt combinate: ritualuri religioase, asistența medicală și munca artistică. Aceste funcțiuni multiple transformau spitalul într-un mic oraș în oraș. Arhitecții încep să propună o mai mare varietate de elemente capabile să exprime caracterul public al acestor clădiri, arcade, logii, curți interioare, capabile să genereze o tranziție dintre stradă și spital.

Figura 1.2 Ilustrație Azil de Lunatici, Edinburgh, Londra 1807

Această elevație prezintă unul dintre cele patru pavilioane centrale. Acest pavilion cu parter și două etaje este conectat cu celelalte pavilioane prin pasaje la nivel de parter. Ansamblul este flancat de alte patru pavilioane mai mici, parter și un etaj.

Totuși, de aceste spitale beneficiau un număr redus de persoane, săracii nu făceau parte din această categorie. În secolul al XVI-lea din cauza urbanizării masive începe să crească și numărul alienaților. Apar foarte mulți vagabonzi, prostituate, șomeri, tâlhari, criminali, retardați și epileptici. Regalitatea a încercat să reducă acest număr prin supunerea acestora la muncă forțată în spitale.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea – tratamentul moral

În această perioadă se admite faptul că nebunia nu este o simplă pierdere a minții ci o afecțiune a minții. Acest lucru implică faptul că fiecare pacient are capacitatea de a se vindeca în primul rând prin identificarea părților neafectate ce ajută la recuperarea părților afectate ale psihicului. De asemenea clădirile pentru bolnavii mintal au evoluat de la simpla închisoare, al cărui singur scop era de a elimina pericolul, la cele care sunt dedicate exclusiv terapiei.

Primele reflexii asupra relației dintre arhitectură și îngrijirea psihiatrică datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Atunci începe să se considere că un spital pentru alienați trebuie să aibă și o funcție în procesul de vindecare. Acești bolnavi, trebuie să aibă posibilitatea ieșirii din salon, să se plimbe, pentru a-și putea induce stare de bine.

Bolnavii sunt eliberați din celulele în care erau închiși și supuși unor tratamente psihiatrice umane în interiorul spitalelor

A treia parte

Secolul al XIX-lea – construcția azilelor

Realizarea axilelor este bazată pe doua supoziții: izolarea, ce stabilizează starea pacientului, ca procedură terapeutică de a scoate pacientul din mediul său patologic și “tratamentul moral”- psihoterapia, ce oferă pacientului puterea proprie de a se lupta cu boala. Principiile medicului Philippe Pinel sunt preluate, aplicate și spitalul ajunge să fie o comunitate terapeutică, din care fac parte atât bolnavii, cât și cadrele medicale. Biserica nu mai are control asupra lor. Pacienții trebuiau tratați cu înțelegere și eliberați de tratamentele si condițiile inumane la care erau supuși.

Azilul trebuia construit în afara orașului, pentru a putea oferi un mediu terapeutic liniștit, aproape de natură. Pe lângă aceste beneficii oferite alinaților mai erau luate în calcul și prețul mic al terenului și scoaterea în afara orașului a unui grup de oameni nedorit în societate.

Specificațiile cu privire la configurarea spațială erau destul de precise. Planul era împărțit simetric pe sexe, central administrația, partea stângă pentru femei și partea dreaptă pentru bărbați. Fiecare parte include mai multe module de cazare cu regim mic de înălțime cu maxim P+3. Ferestrele erau securizate pentru siguranța bolnavilor, dar erau liberi să iasă din saloane pentru promenadă după dorința proprie.

Începutul secolului al XX-lea – declinul azilelor

Pe la începutul anilor 1900, popularele azile au început să-și piardă prestigiul. Pacienții sunt incapabili să părăsească azilele și prin urmare clădirile sunt suprasolicitate. Ideea de a avea grijă de bolnavii mintal în afara instituției și evitarea scoaterii din mediul lor a început să fie populară în 1920. Au început să creadă că dacă tratamentul în interiorul spitalului nu funcționează, poate cel din afară va da roade.

Dezinstituționalizare-

Proces prin care s-a înlocuit izolarea pacienților în spitalele de psihiatrie cu integrarea cestora în comunități mai puțin izolate, capabile să ofere servicii speciale.

Sate- spital

În 1969, francezii propun modernizarea vechilor spitale prin construirea de sate -spital. Acest tip de instituție este prezentată ca spitalul ideal, era aproape de oraș, fără ziduri, regim de înălțime mic, înconjurat de clădiri administrative și medicale, funcționa ca un centru social. Pe scurt mimau o societate normală adaptată pentru cei cu probleme psihice. De fapt s-a ajuns la concluzia că acest tip de instituție este deja testată, ea fiind o declinare a celei din sec al 19-lea, având aceleași tipuri de probleme – segregarea față de societate.

Structuri intermediare

Apar atunci când tratamentul ambulatoriu nu este de ajuns și internarea nu e necesară sau nu mai este necesară. În toată lumea există mai multe structuri de acest fel cu diferite politici în spatele lor.

Conceptul de „clubhouse”, ce a apărut in SUA in 1984, este modelat după “Gentlemen's Club New York” și conceptul este unul simplu: dacă oamenii sănătoși și înstăriți beneficiază de o oază în orașe, un loc unde pot lăsa probleme de la serviciu și de acasă, de ce nu ar putea face în acest fel și bolnavii psihici în recuperare. Ținta este aceea d a-i face pe pacienți să se vadă ca o persoană normală, ce are o predispoziție ca în cazul afecțiunilor somatice, și să-și separe personalitatea de boală. Acest club nu este un centru de tratament și nu sunt cadre medicale specializate.

1.2 Bolile psihice și societatea

Problema bolilor mintale este complexă, fiind văzută ca o interacțiune între medicină și realitatea socială construită. Alienația este în același timp o afecțiune personală (cu o multitudine de cauze, pornind de la cauze genetice până la cele psihosociale), și este accentuată de semne și înțelesuri sociolingvistice. Această complexitate este evidențiată destul de clar de studiile istorice. Bolile psihice au fost interpretate în atâtea feluri și răspunsurile au fost de la o prudentă toleranță până la încarcerare.

Societatea respinge puternic bolile psihice și nu numai societatea, chiar cei ce suferă de aceste afecțiuni, din cauza stigmatizării, refuză tratamentul de specialitate.

Oricine poate ajunge să aibă una dintre aceste boli și tot mai mulți oameni ajung să sufere de o afecțiune psihică.

1.4 Psihiatria în zilele noastre. Viziune. Misiune

În ultima perioadă cererea pentru sănătatea psihică a crescut și asta pentru că probabilitatea ca cineva să sufere sau aibă o predispoziție spre aceste boli este destul de ridicată. Criza economică, stilul de viață stresant, alert și dezordonat sunt factori ce determină creșterea numărului de alienați. Un prim obiectiv ar fi reducerea stigmatizării pentru ca bolnavii să accepte atât diagnosticul cât și tratamentul fără de care se ajunge la evoluții irecuperabile ale bolii.

Mediul terapeutic este un spațiu creat de psihologi, psihiatrii și arhitecți ce colaborează pentru a promova sănătatea psihică. Un astfel de mediu are următoarele două scopuri principale:

– Resocializarea. Fiecare boală psihică are efect negativ asupra relațiilor individuale dintre bolnav și mediul în care trăiesc, astfel se ajunge la izolare, marginalizare. Pentru a fi restabilită această legătura firească este nevoie ca instituția să intervină astfel prin diferite tipuri de terapie sunt realizate interacțiuni intre bolnavi, între aceștia și familie, cunoștințe sau prieteni cu scopul reconstruirii relației cu mediul.

– Regăsirea motivației. Pentru a accelera procesul resocializării, pacienții trebuie să-și găsească motivația prin diverse forme de terapie.

Principala lor funcție a spitalelor de psihiatrie este de a găzdui oameni cu probleme psihologice, psihiatrice sau psiho-fiziologice și să îi trateze fie că este vorba de perioadă scurtă sau lung de internare. Aceste facilități ar trebui să ia în considerare ambele grupuri de utilizatori – pacienții și personalul ce se ocupă de îngrijire. Există spitale cu staționare de lungă durată- azile și spitale de scurtă durată. Această împărțire se face în ideea de a oferi serviciile de care ar avea nevoie fiecare grup.

Facilitățile terapeutice pe termen scurt sunt cele în care pacienții sunt supuși unui tratament, sunt capabili de vindecare sau sunt în convalescență ca apoi să se reîntoarcă la familia lor, la locul de muncă cât mai curând posibil. Psihologia ecologică subliniază faptul că reducerea factorilor nocivi și a celor de stres este strâns legată de convalescență. Se pune accentul pe importanța unui pacient informat, care poate participa la activitățile oferite pentru a contracara acea dependență de starea psihică patologică. Exercitarea influenței, dar și participarea la evenimentele instituționale poate fi stimulată de

furnizarea de informații clare în timpul admiterii in instituție;

explicarea tratamentelor terapeutice;

punerea la dispoziție a unor condiții spațiale și organizatorice eficiente în situațiile nefamiliare;

intimitatea atât personală cât și în ceea ce privește interacțiunea socială;

crearea de structuri arhitecturale, spațiale și organizaționale eficiente, care să răspundă nevoilor individuale, în timpul petrecut în cadrul instituției.

1.5 Metode terapeutice și categorii de servicii

Cele mai răspândite tratamente terapeutice se bazează pe administrarea medicamentelor chimice și apoi alte metode ce implică psihoterapia, mișcarea fizică, ergoterapia, dar în ultima vreme cercetările sugerează faptul că procesul de vindecare este influențat în mare măsură de ultimele metode de terapie.

Pentru aceste metode terapeutice există diferite tipuri de servicii oferite, în funcție de stadiul bolilor și în funcție de comunitatea căreia se adresează, în felul următor:

-Clinica staționară, unde bolnavii sunt internați 24 de ore din 24. Aici apar alte două categorii, internări pentru reabilitare în spitale din afara orașului și internări pentru faze acute în spitale din interiorului orașului;

-Structuri intermediare apar atunci când tratamentul ambulant nu e de ajuns si internarea nu e necesară. Un astfel de centru nu are imaginea unei instituții unde pacienții trebuie să își facă programare pentru o sesiune de tratament, e mai mult un centru unde aceștia vin pentru a-și petrece ziua implicând-se într-un program terapeutic.

-Structuri pe termen lung, necesare pentru anumite tipuri de afecțiuni (dementa, autism, retard mintal), unde bolnavii sunt incapabili de a fi independenți pe viață. Aici internarea este pe termen foarte lung, un fel de azil care de cele mai multe ori este amplasat ori la periferia orașului ori în afara lui.

1.6 Impresiile parcursului de către utilizatori a unui spital de psihiatrie

Atât pentru pacienți cât și pentru apropiații acestora, nu este ușoară internarea într-un spital de psihiatrie. Pacientul este pus în situația în care este scos din mediul lui, din cercul de socializare, își pierde rolul pe care îl aveau în societate. Se găsește într-o situație umilitoare, își pierde o parte din integritate, ce vine din incapacitatea de a relaționa și din pierderea intimității. Aceste lucruri se amplifică în cazul în care internarea se face pe termen foarte lung.

Pentru multă lume, în special pentru cei care sunt pentru prima oară pacienți, a sta într-un spital este ca și cum ar fi într-o lume complet diferită, plină de reguli necunoscute și cu un limbaj înțeles numai de cunoscători. Pentru pacienții a căror stare de bine este limitată de o stare patologică și care trebuie să renunțe la mediul familiar, o internare într-un spital poate fi percepută ca o amenințare sau chiar ca o fobie. Este evident că un spital ar trebui să atenueze această senzație prin asigurarea unui mediu primitor. Noțiunea de spital care să fie mai mult funcțional, ‘fabrică de vindecare’ a început să nu mai fie atât de susținută.

Dimensiunea estetică a medicinei începe să fie din ce în ce mai importantă . Pacienții au nevoie de o atmosferă ce induce starea de bine, acest lucru contribuind la succesul unui tratament de vindecare. Prin urmare proiectarea unui spital nu ar trebui sa aibă ca unic scop perfecțiunea tehnică sau funcțională foarte importantă este și atmosfera. Nici pacienții nu ar trebui să fie tratați pur și simplu ca niște cazuri medicale. Cele mai multe spitale moderne oferă facilități complexe, funcțional și tehnice perfecte, dar aspectul lor neglijează de cele mai multe ori nevoia pacienților. Este esențial să se creeze un mediu, folosind culori, materiale și lumină ce susțin în același timp atât nevoile psihologice cât și pe cele fizice. Știința psihosomatică confirmă faptul că există o relație între tratamentul medical și altitudinea emoțională a pacientului. Persoanele ce suferă de o afecțiune au o stare lipsită de armonie, nu numai din punct de vedere fizic ci și emoțional. Din acest motiv ei ar trebui să simtă că sunt susținuți și din punct de vedere emoțional, cu atât mai mult cei care au o afecțiune psihică. Aceștia din urmă nu trebuie văzuți ca niște cazuri medicale, subiecți cărora li se aplică un tratament medical și cu atât mai mult trebuie să simtă ca niște persoane libere și responsabile. Pacienții și aparținătorii acestora se așteaptă ca spitalele să ofere îngrijire medicală de foarte înaltă calitate și de cele mai multe ori au tendința să critice modul în care se practică tratamentele medicale în aceste instituții. Spitalele și în special cele de psihiatrie nu ar trebui să fie reci, sobre, distante. De asemenea trebuie să se evite cealaltă extremă în care spațiul să fie saturat de foarte multe culori, materiale, obiecte și asta nu numai că este obositor, dar și pentru că poate inspira și neîncredere cu privire la practica profesională.

În spațiile în care personalul medical își practică munca lor (laboratoarele și birourile), mediul ar trebui să configurat în așa fel încât să nu obosească. Trebuie să se urmărească și starea de bine a cadrelor medicale la fel ca și pentru pacienți deoarece lucrul zi de zi cu bolnavii cere tărie și răbdare. Niște condiții de lucru neadecvate pot scădea capacitatea de a performa a personalului și pot afecta relația cu pacienții.

Recepția și intrarea în spital.

Recepția și intrarea sunt primele elemente de contact cu spitalul. Într-un model vechi de spital, seniorii angajați într-o astfel de instituție au sugerat faptul că aparținătorii s-ar simți mai bine, mai confortabil într-un astfel de spațiu dacă ar avea cine să îi îndrume încă de la intrare. De obicei există cineva la intrare, dar nu întotdeauna și oricum pentru cineva care intră pentru prima oară faptul că trebuie să se descurce singur într-un spațiu necunoscut apoi fiind vorba de o vizită neplăcută pentru oricine într-un spital factorul de stres este amplificat. Ghidarea prin semne este destul de greoaie, pentru că de multe ori sunt denumiri medicale, pe care oamenii nu le înțeleg și sugestia este ca îndrumarea să se facă de către personal, iar spațiul să fie ușor de înțeles. În acest fel, spitalul este mai permeabil, iar interacțiunea dintre persoane este foarte importantă, spațiul devenind mai prietenos, la fel cum este un design de calitate.

Intrarea în zona saloanelor

Următoarea parte a vizitei într-un spital de psihiatrie presupune intrarea în saloane. În timp ce unele unități de secții pentru tratamentele fazei acute ale bolilor au fost deschise spre vizitare, vizitatorii ce întră într-un salon sunt, în general, încă verificați de către personal, altele au fost închise complet, iar intrarea, dar și ieșirea dintr-un salon se făcea printr-un control destul de riguros a vizitatorilor cât și a pacienților. Această măsură era luată pentru protecția pacienților, dar creează un sentiment de poziție subordonată a acestora față de personalul medical în spațiul spitalicesc. Așadar acest control ar trebui să se realizeze printr-o barieră lină de securitate pentru a reduce senzația de supraveghere și control. Programele de terapie, acum, par să-și îndrepte atenția mai mult spre aparținători, oferindu-le mai multe informații și promovează o puternică relație între aceștia si membrii personalului. De exemplu există evenimente pentru aparținători, prin care li se oferă informații de specialitate, panouri de informare și de identificare a personalului care ar putea avea grijă de aceștia în timpul vizitei.

Calitatea relației dintre pacienți, aparținători și cadrele medicale.

Calitatea relației dintre personal, pacienți și aparținători este la fel de importantă, interacțiunile sociale pozitive dintre aceștia pot face o diferență uriașă în cadrul terapiilor psihiatrice. Vindecarea este ajutată atât de procesul social, precum și de cel medical. Conlucrarea dintre aceștia și timpul petrecut împreună într-un mod prietenos sunt extrem de importante. Un aspect destul important este și continuarea relațiilor menționate, deoarece în acest fel se poate face o tranziție de succes de la mediul terapeutic din spital la mediul din afara acestuia.

Spațiile pentru socializare, întâlnire cu familia

Organizarea spațiului în spital trebuie să asigure oportunitatea susținerii de activități asemănătoare cu cele din cadrul unei familii și comunitate. Asta include: spații private pentru vizite pentru a oferi familiilor întâlnirea în intimitate. Multe dintre spitalele vechi, nu au camere speciale pentru așa ceva și acest spațiu era înlocuit cel mai adesea de spații liniștite cu cât mai puține persoane, care nu erau rezervate pentru așa ceva. De cele mai multe ori întâlnirile au loc pe holuri lângă saloane, în zona de intrare, iar acustica provoca un nivel înalt de zgomote, plus aglomerație pe căile de circulație și în aceste condiții atmosfera era incomodă. Curtea este văzută ca un bun spațiu de întâlnire atâta timp cât oferă diversitate

și aici nu numai amenajare acesteia este importantă, ci și comunicare cu diversele spații ale spitalului. Activitățile sportive ce au fost apreciate de majoritate, efectul lor fiind relaxarea, buna dispoziție dar și socializarea.

Finisajele și detaliile

Un aspect important privind impresia pe care o poare face un spital ar fi atenția acordată finisajelor și detaliilor. De cele mai multe ori senzația de închisoare este amplificată de gratiile de la ferestre, finisajele sărace și uniforme, lipsa mobilierului.

1.7 Concluzii

Bolile psihice sunt atestate de foarte mult timp si tratarea lor a trecut prin mai multe etape, unele dintre ele repetându-se. Analizând evoluția istorică a tratamentului psihiatric și rezultatele diferitelor terapii putem discerne ce metode sunt eficiente în abordarea acestora.

Alienații erau încarcerați și marginalizați, fapt ce a dus la accentuarea problemelor psihice și a generat fobia și imaginea negativă față de acestea. Ușor, ușor tratamentele au fost mai blânde, dar excluderea lor din societate a continuat. Un spital în afara orașului oferea acel mediu liniștit pentru ameliorarea stării psihice, dar în acest fel era imposibilă integrarea în comunitate, bolnavii aparent vindecați aveau nevoie în continuare de terapie și accesul la aceasta era dificil din cauza distanțelor lungi de parcurs.

În zilele noastre, medicina, propune ca alienatul să fie integrat, susținut. Pe lângă partea estetică și condițiile de siguranță un mediu spitalicesc trebuie să le aibă, acesta ar trebui să fie perceput ca fiind permeabil, incluziv și să permită îngrijitorilor, în condiții optime, aplicarea tratamentului.

CAP 2 ARHITECTURA MEDIULUI TERAPEUTIC ÎN SPITALUL DE PSIHIATRIE.

Cercetarea medicală a dovedit faptul că succesul unei tratament nu depinde numai de factorii majori și de factorii minori.Atributele esențiale ale unui spital de psihiatrie de succes sunt: lumina, eliminarea elementelor stresante ale unui mediu, siguranța, eliminarea elementelor care deranjează vizual, culoarea, lu interacțiunea dintre grupuri, accesul la natura, supravegherea.

Așa cum am văzut în capitolul precedent, instituțiile psihiatrice sunt împărțite în mai multe categorii, în funcție de etapele de vindecare a persoanelor în cauză misiunea lor poate varia destul de mult. Puțini susțin faptul că o instituție poate acoperi întreaga structură a unui proces de vindecare, dar cum se poate face o împărțire, care sunt facilitățile necesare și cum sunt ele transpuse? Ce fel de relație există cu societatea? Astea sunt întrebările la care studiul dorește să răspundă cu aceste studii ce caz dintr-o perspectivă arhitecturală.

În această parte doresc să discut problemele teoretice în ceea ce privește o astfel de arhitectură exemplificând cu spitale de psihiatrie, unele staționare, altele cate oferă tratament ambulatoriu, instituții care și-au îndeplinit cu succes misiunea, fiecare făcând-o în modul său particular.

2.1 Teoria percepției

Juani Pallasmaa: “În experiența arhitecturii se produce un schimb de substanță particular: dai spațiului din emoțiile și gândurile tale, iar spațiul îți dă din aura sa, ademenindu-ți simțurile și eliberându-ți mintea.”

La prima vedere lumea se compune din fenomene, respectiv din răsunetul acestora în noi, adică experiențele noastre. Un anume fenomen este mediatorul unui obiect particular, trebuie să descoperim prin experiență relațiile dintre fenomene și astfel să construim o lume de obiecte. Acest lucru se poate obține doar prin cunoaștere aprofundată, nu doar printr-o percepție superficială. Modernismul a redus percepția numai la nivelul vizualului, lucrul la planșetă ducea la expresii artistice predominant vizuale. În acest fel apare cultura ocular centristă specifică occidentalilor. Privirea domina simțurile și comportamentul mai mult ca niciodată, dar cu timpul s-a ajuns la concluzia că văzul autonom, fără implicarea celorlalte simțuri ignoră elemente importante ale percepției. Oamenii au nevoie de mai mult decât o funcționalitate perfectă. Ei au nevoie de istorie, de cultură, de mediul natural, de încărcătură emoțională.

Critica ocular centrismului propune o imagine ce trebuie trăită, nu doar privită, lucru realizat prin interacțiunea esențială dintre simțuri, memorie și imaginație. Un alt element propus aici a fost dimensiunea temporală – locuim în spațiu într-un anumit timp. Spațiul este determinat de elemente vizibile, dar și invizibile. În întreaga lume bunurile consume riște promovate de tehnici de advertising înlocuiesc conștiința noastră și capacitatea noastră de reflexie.

Arhitectura are capacitatea de a îmbogăți viața dacă se adresează tuturor simțurilor simultan, contopind imaginea cu experiența trăită de fiecare individ în parte. Sarcina esențială a clădirilor este acomodarea și integrarea mentală. În loc să creeze simple obiecte funcționale ce încântă vizualul, arhitectura asociază, mediază și generează sensuri. Studiile de proxemică dovedesc faptul că există relații instinctive și inconștiente cu spațiul și folosirea instinctivă a acestuia este determinată de mesajele comportamentale pe care le transmite. Între mesajele conștiente și cele inconștiente ale arhitecturii e nevoie de tensiune pentru a putea fi implicat observatorul. “Întotdeauna este nevoie de o de o soluționare simultană a opuselor” Actul perceptiv nu este unul pasiv, de receptare de impresii. Noi putem modifica fenomenele printr-o schimbare de atitudine. Intenția, subiectivitatea noastră, conferă caracterul activ al actului perceptiv.

Așadar spațialitatea, culoarea, lumina și materialitatea, sunt elemente inseparabile în procesul percepției. Ele au efect asupra organismului uman, sunt asociate cu psihiatria, chimia, medicina, ingineria electrică, fizica și ele prin arhitectură determină calitatea trăirii.

Într-un spital de boli psihice atmosfera primitoare poate fi element de contact cu natura propriului cămin și acest lucru este foarte important în ideea în care acest loc oferă intimitate, înlătură inhibițiile oferind un anumit confort, lucruri care pentru cei cu boli cronice sunt greu de obținut în spațiile publice. Astfel, o temă care rulează prin literatura de design a spitalelor de boli mentale se referă la posibilitatea de a recrea atmosfera intimă și se face adesea referință acele caracteristici, cum ar fi atenția pentru configurare spațială de ansamblu și detaliu, iluminat artificial și natural, culori, mobilier, care sporesc o atmosferă familiară. Pentru o terapie armonioasă, într-un spital, ar trebui să se creeze locuri similare cu mediile normale în care să fie incorporate elemente naturale, cum ar fi plante, apă și perspective spre natură sunt adesea invocate ca agenți terapeutici deoarece acestea sunt capabile să stimuleze simultan diferitele tipuri ale percepției: percepția kinestezică, percepția olfactivă, percepția tactilă, percepția olfactivă, percepția tactilă.

2.2 Mediu terapeutic

Fiecare instituție psihiatrică are o poziție bilaterală în tratamentul bolilor mintale: față de societate din afară și față de pacienții din interior. Spitalelor de psihiatrie le sunt asociate atribute negative, în timp ce altor categorii de spitale, le sunt asociate experiențe pozitive cum ar fi aducerea pe lume a copiilor. În acest sens arhitectura acestor spații este foarte importantă prin calitatea spațiilor, prin atmosfera pe care o generează.

Modul de a proiecta și utiliza un spațiu al unui spital este dictat de înțelegerea metodelor de tratare psihiatrică și modul de utilizare al acestuia. Rolul contemporan al tratamentului psihiatric este acela de a integra în comunitate persoana în cauză, boala acestuia să fie numai o chestiune personală, interacțiunea cu mediul să nu aibă de suferit. Un spital trebuie să ajute pacienții să-și păstreze și să-și dezvolte abilități pentru o viață independentă. De asemenea să îl ajute în sensul reintegrării în comunitate, sau atunci când mediul din care provine individul nu este favorabil sănătății mintale, acesta trebuie ajutat la integrarea într-un nou mediu sănătos.

Ideea în care mediul, inclusiv arhitectura, poate influența comportamentul a fost numit “determinism de mediu” și rămâne un concept valabil, oricât de derutant ar fi, în discursul arhitectural de azi. În cazul azilelor, gânditorii secolului al XIX-lea, cu siguranță credeau că mediul nu numai că influența comportamentul, dar ajungea și să sporească procesul de vindecare.

Mediile degradate, ca orașele, produc o populație degenerată. Această sumbră analiză este un pas mai aproape de găsirea rezolvării problemei. Crearea diferitelor tipuri de medii, care metodic, corectează deficiența în comunitate, și vindecarea problemelor mintale a fost la îndemână. Apare preferința pentru mediile mai aproape de natură, în ideea în care mediul natural este capabil sa educe mințile sănătoase și să le reeduce pe cele bolnave.

2.3 Relația cu societatea

În continuare voi încerca să determin care sunt condițiile ce echilibrează relația problematică dintre societate și psihiatrie, care întotdeauna a fost responsabilă pentru starea sănătății mintale. Prezența fizică a unei instituții de psihiatrie are un rol substanțial în combaterea stigmatizării. Aspectul clădirii este un indicator al poziției pe care instituția o are față de utilizatorii săi și față de societate. În funcție de locul amplasării construcției, în afara orașului, la periferie sau în centrul lui, prejudecățile se pot diminua sau accentua. Astfel voi rezuma istoricul evoluției tratamentului psihiatric pe care îl voi folosi ca element de referință în analiza a patru spitale diferite prin modul de integrare în oraș.

Relația cu orașul este foarte importantă și acest lucru se poate constata din istoria evoluției tratamentului psihiatric. De-a lungul timpului au existat mai multe păreri cu privire la locul amplasării unui spital de psihiatrie. Primele spitale de psihiatrie au fost construite în interiorul orașelor. Mai târziu, din considerente economice, dar și în ideea că un spital în afara orașului poate beneficia de grădini terapeutice veritabile, spitalele au fost mutate în zone extravilane. De menționat este aici este faptul că accentul nu se puntea pe reintegrarea în comunitate a bolnavilor, ei erau internați pentru că erau nedoriți. Odată cu noile descoperiri din domeniu psihiatriei, bolnavul psihic nu mai este irecuperabil, el trebuie tratat și reintegrat în societate. Pentru asta au apărut structurile ce imitau comunitatea, dar care erau tot izolate față de oraș și bolnavii erau incapabili de a se reintegra.

A urmat dezinstituționalizarea. Spitalele de psihiatrie au fost desconsiderate, mediul cel mai potrivit pentru tratament era, acum, cel familial, aproape de comunitate. Așa au apărut tratamentele ambulatorii, medicii vizitau bolnavii, sau aceștia din urmă mergeau în clinici pentru terapie. În acest caz clinica trebuia să fie accesibilă, aproape de comunitate din care făceau parte alienații.

Soluția părea ideală, dar nu toți bolnavii aveau parte de un mediu sănătos în cadrul familiei, sau starea lor era atât de gravă, încât reprezenta un pericol, atât pentru el, cât și pentru ceilalți. Izolarea pentru oferirea tratamentului era necesară și asta nu se putea face decât în spitale, unde personalul specializat era însărcinat cu supravegherea și oferirea tratamentului pentru o scurtă perioadă de timp, până ce reîntoarcerea în comunitate era posibilă. Așa au apărut structurile intermediare, unde internările se fac pentru cazurile acute ale bolilor psihice pe o perioadă relativ scurtă de timp – maxim 30 de zile și se continuă cu tratamentele ambulatorii. În acest caz, un astfel de spital trebuie să fie accesibil, nu numai pentru bolnavi, dar și pentru familiile acestora, deoarece trebuie și ei să facă parte din terapiile de grup.

Din nefericire unii oameni ajung în stadii foarte avansate ale bolilor psihice, unde recuperarea și reintegrarea este imposibilă. În acest caz, apar azilele, unde internarea este pe perioade foarte lungi de timp sau chiar pe viață.

Relaționarea cu societatea și implicit cu orașul poate avea mai multe abordări, în funcție de durata internării, de tipul tratamentului, de dimensiunea terenului alocat, de vecinătăți. Există trei tipuri de relaționare cu societate. Primul printr-o clădire autonomă în interiorul orașului care să exprime foarte clar faptul că psihiatria face parte din viața noastră și îi trebuie acordată atenție. Al doilea tip este, în opoziție cu primul, scoaterea în afara orașului pentru a putea oferi cele mai bune condiții în ceea ce privește intimitatea, discreția și dimensiunea parcurilor terapeutice. Și al treilea fel de abordare ar fi doilea prin integrarea în cadrul altei instituții cum ar fi extensia unui spital de boli somatice sau un centru universitar în așa fel ca bolile psihice să fie privite ca orice alte boli ce pot fi tratate și ținute sub control cu ajutorul medicinei.

Toate aceste trei tipuri de spitale sunt valabile, ele nu se exclud unele pe altele fiind binevenite diferitele abordări pentru a răspunde cât mai bine diferitelor nevoi ale societății și în acest sens am adus pentru fiecare dintre cele trei abordări exemple de spitale psihiatrice, care au avut un impact pozitiv, fiecare făcând-o în modul său particular.

Primul tip – integrarea în oraș printr-o clădire autonomă.

Un prim exemplu este Centrul de Psihiatrie du Nord Vaudois (CPNVD) în Yver-don-les-Bains inaugurat în 2005. Este unul dintre primele spitale staționare din Elveția ce a căutat o integrare puternică în structura orașului.

Este un spital staționar ce oferă și tratament ambulatoriu, iar politicile lui pun accent pe integrarea mediului în terapia pacientului durata de internare fiind în jur de 14 zile. Este localizat la cca 600 m față de gară într-o zonă cu accesibilitate crescută. Integrarea în zonă nu a fost o sarcină ușoară, soluția arhitecturală trebuia să se adapteze cerințelor din zonă și sitului relativ mic. Inserția acestui tip de program în cartier a avut avantajul că parcela nu avea vecinătăți imediate fiind fostă zonă industrial în curs de dezvoltare, așadar nu au existat obiecții ale acestora cu privite la noua funcțiune.

Azi instituția se integrează prin proporții, ritmul fațadei și aliniamentul față de clădirile industriale. În același timp își evidențiază autonomia prin culoarea roșie a betonului de pe fațadă și prin volumetria izolată. Clădirea are un caracter protectiv exprimat prin golurile mici. Faptul că această clădire se evidențiază în țesut, îndeplinește doua importante roluri. Primul rol este acela de a face conștient publicul că bolile mintale fac parte din societatea noastră și că bolnavii psihic nu trebuie excluși din societate. Acest lucru este ajutat și de amplasarea într-o zonă cu clădiri destinate educației. După cum se poate observa din capitolele precedente, aceste lucruri ajută la reducerea stigmatizării. Al doilea rol al prezenței evidente a clădirii este acela de a face cunoscut acest program publicului, ca atunci când apare nevoia unui astfel de tratament să se știe exact unde poate fi primit.

Cafeneaua publică integrează mai multe grupuri, pacienți, cadre medicale, vizitatori, dar și angajați din apropiere, fapt ce contribuie la micșorarea prejudecăților. La fel se întâmplă și în cazul curții, care e accesibilă și publicului.

Al II-lea tip – scoaterea în afara orașului.

Spre deosebire de CPNVD, clinica la Métairie nu caută conexiuni directe cu societatea. Aceasta oferă pacientului o atmosferă calmă și protejată, nu prin închideri cu goluri mici ca CPNVD, ci prin amplasarea acesteia într-un parc mare, înconjurată de copaci. Totuși clinica este la o distanță relativ mică față de centrul orașului Nyon, 1.2 km. Orașul este mic și atunci nu se poate spune că această clinică este exclusă din comunitate, dat fiind distanța mică dintre centru orașului și clinica. Mulți oameni sunt atrași de configurația discretă, unde bolnavii primesc tratament într-un mediu intim, fără riscul de a fi observat de către public. Până la urmă aceasta e o altă abordare, benefică pentru unii care își doresc cât mai multă discreție și aceasta relaționează pozitiv cu societatea prin rezultatele terapeutice.

Din moment ce nu este o clinică pentru intervenții în cazul stadiilor acute ale bolilor psihice, accentul cade pe serviciile de înaltă calitate: grădina veritabilă, spațiile primitoare ce generează atmosferă familială, calitatea unității de cazare și intimidate, servicii ce nu puteau fi oferite în interiorul orașului.

Acesta este o clinică de psihiatrie staționară privată ce oferă tratamente psihiatrice cu standarde hoteliere de cazare. Perioadele de internare sunt mai mari de 28 de zile în funcție de fiecare caz în parte și nu este accesibilă transportului public, dar dat fiind faptul că pacienții sunt înstăriți își permit să vină aici cu mașina sau cu taxiul. Din aceste considerente amplasarea în afara orașului e mai potrivită decât în interiorul acestuia. Sau poate, din moment ce clădirea este din 1860, serviciile oferite au fost adaptate în funcție de amplasare. În cazul în care internarea se făcea pe perioade mai mici era un flux continuu de oameni, ceea ce ar fi necesitat o accesibilitate crescută, sau un teren atât de mare dedicat spitalului nu ar fi fost eficient din punct de vedere economic în cadrul orașului.

Al III-lea tip – asocierea cu o altă instituție, spital general sau universitate de medicină.

Ca exemplu de extensie a unui spital de boli somatice este Spitalul de Psihiatrie Helsingor, Danemarca, din 2005.

Relația cu orașul este mediată de Spitalului General, tratamentul și internarea bolnavilor psihic se fac departe de zgomotele străzii și izolat de celelalte boli somatice deoarece metodele de tratament sunt distincte dar și pentru evitarea răspândirii bolilor contagioase. Cel doua unități sunt conectate printr-o pasarelă deoarece sunt interdependente din punct de vedere medical. În acest fel secția de psihiatrie este percepută ca parte a spitalului din care face parte și inserția unui astfel de program nu a fost privită cu reticență

La fel ca în cazul Spitalului de Psihiatrie Helsingor, Centrul Psihiatric Universitar din UZ Leuen (Figurile 2.9, 2.10, 2.11), este și el amplasat la marginea orașului, dar nu pentru că acest tip de program trebuie amplasat la periferic, ci pentru că este conectat la Universitatea de Medicină. Leuen este un oraș format din cinci campusuri universitare, iar Centrul Psihiatric este construit în campusului destinat universităților de medicină și farmacie.

Acest proiect nu a beneficiat de teren mai mare, dar zona nu este aglomerată și nu a necesitat o retragere fată de stradă. Finisajele fațadei sunt alese în așa fel încât construcția să se integreze cu ușurință în țesutul existent. Golurile sunt de diferite dimensiuni, cele mai mici sunt alocate spațiilor de terapie sau saloanelor de internare, menite să protejeze față de posibilele zgomote din exterior, iar cele mai mari sunt destinate spațiilor publice, intrare, circulații.

2.4 Organizarea spațială

După cum se poate observa din subcapitolele anterioare, forma clădirii și raportarea acesteia la vecinătăți sunt foarte importante. Nu trebuie însă ignorată partea funcțională, care este vitală. Organizarea unui spital trebuie să ofere cele mai bune condiții îngrijitorilor pentru a oferi cel mai bun tratament, dar trebuie să ofere și siguranță. De asemenea capacitatea de orientare a tuturor persoanelor care intră în contact cu spațiul spitalului este determinate de aceasta. În acest sens, pe lângă aspectul estetic, se urmărește minimizarea distanțelor de circulație și împărțirea spațială în zone autonome și distincte, unde pacienții pot avea intimitate și zone de întâlnire, zone de tratament, zona administrației, zona tratament ambulatoriu.

Forma clădirii este puternic influențată de alegerea sistemului de acces și de sistemul de circulație. De aceea trebuie ales din timp dacă se adoptă soluția de tip magistrală adică zonele funcționale sunt organizate de-a lungul unei circulații principale sau se alege soluția circulațiilor radiale ce pornesc din centru, acest lucru depinzând de dimensiunile programului, forma, orientarea și dimensiunea terenului. Regimul de înălțime este și el influențat de amplasament, în interiorul orașului nu este eficientă construcția joasă a unui spital de psihiatrie. În aceste condiții dezvoltarea pe verticală a unui spital trebuie să se facă în așa fel încât să asistența, tratamentul, aprovizionarea eliminarea deșeurilor, transportul bolnavilor, administrația, garajul subteran să fie conectate eficient și accesibile. O dispunere eficientă pe verticală ar putea fi următoarea:

subsol 2 garaj subteran, centrală electrică;

subsol 1, depozitare, bucătărie, centrală de climatizare și ventilație, spălătorie;

parter, foaier, cabinete analize, gărzi medicale, ambulanța, primire bolnavi, primire urgențe, informații, administrație, cafenea, farmacie;

etajul 1, cabinete medicale, cabinete analize, amfiteatru;

etajele 2-3, cabinete terapie individuală și de grup, activități terapeutice;

etajul 4 și mai sus, laboratoare cercetare, cabinete cercetare.

Interacțiunea dintre grupuri, pacienți, cadrele medicale, vizitatori, aparținători este puternic influențată de organizarea spațială. Bolnavii au nevoie de supraveghere, dar și de intimitate și sentimentul de libertate, acestea din urmă determinându-i să coopereze în terapia vindecării. Organizarea funcțională ar trebui să urmărească aceste principii indiferent de tipologia sistemului de circulație și în acest sens am ilustrat mai departe aceste noțiuni teoretice prin exemplele menționate în subcapitolul precedent.

Figura 2.9 Scheme funcționale CPNVD

Clădire în forma literei ‘H’, are două aripi conectate de o circulație. Camerele pacienților sunt grupate în entități de câte patru și fiecare entitate împarte câte o cameră de zi. Această împărțire generează o atmosferă prietenoasă în ciuda dimensiunii complexului. Spațiile comune sunt responsabile pentru reintegrarea în comunitate a pacienților prin posibilitatea realizării de noi cunoștințe. Din imaginile cu spațiile interioare se poate observa diversitatea de spații a spitalului.

Figura 2.13 Scheme funcționale

Clinica de Psihiatrie la Métairie.

.

Organizarea spațială a acestei clădiri specifică secolului al XIX-lea prin separarea pe sexe și separarea pe stadii ale bolii nu mai este valabilă și azi. Toate spațiile comune sunt la parter ca la etaj să fie saloanele pacienților. Faptul că este o clădire istorică îi aduce un plus de valoare clădirii, dar privind din punct de vedere al funcționalității această circulație liniară nu este eficientă. Totuși coridoarele au fost transformate în spații comune echipate cu canapele. Trebuie observat aici faptul că pacienții au libertare de mișcare destul de mare, ei pot avea acces în toată clădirea, mai puțin în zonele spațiile tehnice și în câteva birouri. Atmosfera este una primitoare, invită la

Spitalul este configurat în așa fel încât să ofere cele mai bune condiții în ceea ce privește sănătatea mintală. S-a urmărit o schemă funcțională cât mai eficientă, dar în același timp oferă și spații autonome, intime unde utilizatorii se pot simți aproape ca în propria locuință.

Circulațiile tentaculare sunt unite de un spațiu comun. Există trei module identice, iar in fiecare modul sunt repartizate saloane pentru pacienți și cabinete de terapie și tratament. administrația este localizată în spitalul general, Centrul Psihiatric fiind izolat de acesta pentru a se evita contactul cu bolile contagioase.

Centrul este organizat pe parter și etajul 1. La parter sunt saloanele si cabinetele cadrelor medicale însărcinate cu supravegherea bolnavilor, iar la etajul 1 sunt cabinete de terapie și sălile pentru activitățile terapeutice. Accesul se realizează la nivelul etajului printr-un pasaj ce se deschide în nodul central, un spațiu luminos și amplu, capabil să poată orienta pe oricine. La parter, saloanele sunt grupate pe una din laturile tentaculului, iar spațiile pentru personal sunt pe cealaltă latură, spațiul dintre cele două este împărțit în mai multe zone de curți interioare. În acest fel sunt generate mai multe tipuri de spații capabile să răspundă mai multor nevoi.

Intimitatea este foarte importantă și pentru întâlnirile dintre membrii familiei, iar interacțiunea socială cu familia și prietenii este un element vital în terapia vindecării. Cele mai multe studii au dovedit faptul că saloanele pentru o singură persoană sunt preferate de vizitatori în schimbul celor cu mai multe paturi, care reduc intimitatea și impune un program de vizitare mult mai restrictiv. În timp ce pentru o mică parte dintre pacienți, faptul de a împărți camera de internare cu cineva, este benefică prin faptul că socializează, pentru cealaltă parte, un coleg de cameră este o sursă de stres. Rezultate cele mai bune le-au avut pacienții care au stat singuri în cameră, deoarece au avut parte de un loc liniștit pentru odihna de care au mare nevoie. Problema socializării a fost rezolvată prin asigurarea de spații speciale pentru acest tip de interacțiuni, amenajare cu mobilier confortabil și flexibil.

Figura 2.20 Plan salon de internare, La Métairie

Atmosfera primitoare și relaxantă este datorată mobilării, Se observă cum de la nivelul patului se poate privi pe fereastră. Confortul este sporit de faptul că fiecare salon are propriul grup sanitar.

În aceeași clinică se oferă și saloane și pentru o persoană și pentru două. La fel și aici, bolnavul beneficiază de intimitate, confort, elemente generate de mobilare, propriul grup sanitar și în cazul saloanelor duble, paturile sunt poziționate în așa fel încât să nu existe o ierarhie între ele.

2.5 Culoarea

Culorile joacă un rol deosebit de important în viața noastră deoarece influențează direct dispoziția noastră și starea sufletească. Fiecare dintre noi are un spectru personal al culorilor preferate și al culorilor nesuferite. Coloritul mediului care ne înconjoară influențează dispoziția noastră deoarece undele fizice specifice cuantificabile pe care ochiul uman le percepe ca stimuli sunt direcționați mai departe spre creier și spre glanda pituitară. Percepția culorilor din jurul nostru este dependentă de mai mulți factori: nuanța culorii, felul luminii, lumina zilei sau artificială, intensivă sau slabă, modul în care ne simțim în general, ritmul biologic, etc.

Importanța semnificativă a culorilor ca suport în terapie este recunoscută. Un design profesionist al culorilor aplicat în domeniul sănătății ar trebui să fie o prioritate. Fiecare culoare poate influența starea oamenilor și fiecare spațiu în funcție de activitatea pe care o găzduiește, ar trebuie să fie diferențiat și prin culoare. Spațiile sunt cadre ale relațiilor sociale și a activităților oamenilor și un lucru fundamental a funcției culorilor este factorul de comunicare element cu caracteristici interactive.

Arhitecții pot, interpreta greșit experimentele efectelor psihologice ale culorilor, anume că roșul stimulează, sau că albastrul calmează. Acest lucru poate genera erori ce nu duc la efectul dorit, ba chiar pot avea efecte opuse și este un fenomen complex. Configurarea unui spital de psihiatrie poate fi un exemplu practic: multe tonuri de albastru au fost folosite ca element calmant pentru pacienți. Acest efect nu a fost obținut, dar utilizarea acestei culori în masă a generat o atmosferă monotonă și uniformă. Albul denotă curățenie într-un spital și este destul de des utilizat pentru că este neutru în ceea ce privește percepția lui.

Este o greșeală a presupune că putem plasa strategic culoarea în spațiu în așa fel încât să obținem efecte psihologice specifice, cum ar fi scăderea tensiunii sângelui pentru pacienți cu hipertensiune. Cercetările asupra efectelor psihologice ale culorilor au ajuns la concluzia că acele reacții fizice nu rămân constante. După o creștere inițială, de exemplu prin expunere la lumina roșie, presiunea sângelui ajunge să se stabilizeze. Reacția oamenilor la culorile din spațiu depind de foarte mulți factori: nuanță și saturație, cantitate și amplasare a culorii în spațiu, funcțiunea spațială. Dacă utilizarea unei culori în masă poate genera monotonie, localizarea unor culori puternice în masă poate fi un factor perturbator.

În spațiul unui spital, ar trebui să fie un standard de utilizare al culorilor.

Utilizarea tonurilor contrastante pentru a diferenția suprafețe adiacente care sporesc vizibilitate, capacitatea de orientare.

Folosirea pentru detalii a unor culori puternice pe un fond neutru poate scoate în evidență elemente de interes ale spațiului: uși, mobilier, anumite zone; (Figurile 2.7, 2.8, 2.9)

Scările sunt diferențiate prin culoarea galben, în acest fel ele atrag atenția și orientează. Acest efect este amplificat într-un mod discret de peretele portocaliu și utilizarea culorii verde pentru sala de sport. Se poate observa cum aceste culori sunt folosite pe un fond neutru, atât cât să atragă atenția.

Albul este de bază, deoarece s-au folosit obiecte de mobilier colorate, mai multe texturi la nivel de pardoseală și mobilierul din lemn.

Sportul relaxează și pentru a spori acest efect, arhitecții au utilizat culoarea verde atât pentru pereți, cât și pentru pardoseală și plafon, fără a suprasolicita vizualul cu alți stimuli.

2.6 Lumina. Analiza vitrajelor.

Lumina naturală reprezintă întregul spectru de unde electromagnetice. Calitatea luminii într-un spațiu depinde de deschiderea ce permite intrarea razelor luminoase, poziția sursei și condițiile atmosferice. Lumina realizează interacțiunea de calitate dintre oameni și mediu ambiant. Pe parcursul unei zile, unghiul razelor luminoase se schimbă, ceea ce duce la schimbarea atmosferei și a percepției vizuale a culorilor. Cu apariția planificării ecologice conștiente, lumina solară devine din ce în ce mai important ca sursă de lumină pentru locuri de muncă, locuire, și alte activități ale oamenilor. Tendința este ca lumina artificială să fie din ce în ce mai puțin folosită, din motive atât economice, cât și din punct de vedere al percepției.

Lumina naturală, lumina artificială și radiațiile solare directe pot avea beneficii semnificative asupra sănătății populației, în general și cu atât mai mult asupra bolnavilor psihic.

Există cercetări ce sugerează faptul că lumina, naturală sau artificială, poate îmbunătății starea de bine în cazul depresiilor, persoanelor agitate, insomniilor, al demenței și al bipolarității. Lumina dimineții este mai benefică față de cea de seară. Utilizarea luminii naturale este o intervenție terapeutică mai puțin invazivă, uneori poate fi costisitoare în cazul în care se cere un POT și CUT foarte mari, dar efectele sunt pozitive. În cazul în care se ia în calcul de la începutul proiectării unei clădiri acest aspect, utilizarea luminii naturale ajunge să fie o eficientă în timp, prin efectele benefice asupra sănătății psihice. Poziționarea saloanelor spre Est permite luminii de dimineață să intre în salonul pacientului și poare avea o contribuție semnificativă în procesul vindecării. Spațiile pentru terapie și tratament sunt cel mai bine orientate pe partea de Nord, Nord- Est, Nord-Vest.

Contrastul, lumină-întuneric, dintr-o încăpere trebuie evitat. Trecerea de la densități extreme ale luminii afectează adaptarea vizuală. În timpul acestui proces capacitatea vizuală este redusă și ochiul obosește. Totuși absența totală a contrastelor trebuie evitată deoarece reduce percepția tridimensională a spațiului. Distribuția armonioasă a luminii oferă confort vizual în interiorul spațiilor. Spațiile uniform luminate sau difuz, sunt monotone.Lumina interioară este puternic influențată de orientare și dimensiunea golurilor.

Orientarea cea mai avantajoasă pentru încăperile funcționale și de tratament este nord-est, nord-vest. Pentru saloanele pacienților este favorabilă orientarea sud-est, sud-vest, lumină agreabilă, acumulare de căldură scăzută și cerințe minime de protecție solară. În comparație cu astea saloanele cu orientare est-vest beneficiază de însorire intensă pe timpul verii și însorire redusă iarna.

Ferestrele sunt foarte importante prin faptul că asigură lumina naturală în interior și perspective spre mediul exterior, spre oraș, spre curte, etc. Ele sunt elemente de legătură dintre spațiul interior și exterior. Pentru a proteja bolnavii de ei înșiși, ferestrele au fost completate de grații metalice ce au produs o atmosferă de închisoare, lucru nedorit. În acest context, arhitecții au eliminat gratiile și au încercat să asigure protecție prin configurarea structurii vitrajelor (ca în figurile 2.37, 2.38), prin folosirea de sticlă securizată și ferestre rabatabile astfel încât să asigure protecția necesară.

2.7 Materialitatea

Am văzut cum organizarea spațială, culoarea și lumina pot influența atmosfera unui spital. Experiența spațiului este influențată de acești parametri la care se mai adaugă și materialitatea. Între acestea există o interdependentă, materialitatea trebuie să îndeplinească simultan cerințe impuse de estetică, optică, ergonomie și funcțiune

Un material este diferit în funcție de structura sa (metal, lemn, material textil), textura, și metodele de prelucrare. În funcție de aceste lucruri același obiect poate transmite lucruri diferite. Materialele, reci sau calde, cu diferite texturi și culori,

Într-un spital de psihiatrie se pune și problema siguranței atât a pacienților cât și a personalului medical și a vizitatorilor. Din acest motiv nu se poate folosite orice tip de material, ele trebuie să fie rezistente, să nu fie ușor de desprins și să asigure condițiile igienico-sanitare chiar dacă un astfel de spital oferă internare în regim hotelier.

Din aceste doua imagini se poate observa cum atmosfera primitoare în interior este susținută de materiale din care sunt confecționate piese de mobilier: tapițerie textilă, lemn. Pentru sporirea acestui efect pentru amenajare s-au folosit draperii, tablouri și plante de interior.

2.8 Importanța grădinilor în cadrul unui spital

După cum s-a putut observa, natura, lumina soarelui și aerul proaspăt erau componente esențiale în procesul de vindecare în perioada sec al lXX-lea, dar odată ce spitalul de psihiatrie a devenit ‘fabrica de vindecare’, valoarea terapeutică a accesului la natură a dispărut începând cu sec al XX-lea și apoi a dispărut din orice spital. Aerul condiționat a luat locul ventilației naturale, balcoanele și terasele au dispărut, iar spațiile verzi au fost sufocate de mașini și locuri de parcare, iar atmosfera din interior în dorința de a de crea spații eficiente a devenit una stresantă pentru pacienți, personal și vizitatori.

Un studiu important realizat între anii 1980-1990 a întărit ideea că interacțiunea cu natura are o influență pozitivă asupra sănătății. A fost demonstrat că grădinile sunt importante deoarece reprezintă, din multe puncte de vedere, un contrast puternic cu ceea ce înseamnă să fii într-un spital: domestic versus atmosfera instituțională, natură versus antropic, o experiență complexă a simțurilor versus elemente de detaliu ce limitează experiența senzorială, varietate organică a formelor versus spațiu controlat riguros; locuri unde poți fi singur versus câteva locuri ce oferă intimitate; aer curat versus aer controlat. În ultimii 20 – 30 de ani, s-au făcut eforturi pentru reintegrarea verdelui și a naturalului în clădirile dedicate sănătății, dar deseori aceste bune intenții nu au fost duse până la capăt din cauza bugetelor restrânse.

Efectele pozitive, menționate mai sus, sunt amplificate de accesul la o priveliște sau o curte mică și cu atât mai mult de parcuri sau grădini veritabile. Acestea oferă posibilitatea realizării de terapii prin mișcare fizică, horticultură, contemplație. De asemenea oferă posibilitatea recreării personalului din spital pentru atenuarea stresului și relaxare. Natura este un element relaxant în cadrul căruia poate avea loc interacțiunea vizitator-pacient, în afara interiorului spitalului.

Pentru pacienți, vizitatori sau membrii personalului din spital, petrecerea timpului într-un astfel de mediu poare fi foarte stresantă. Accesul la un peisaj natural sau o gradină amenajată poate îmbunătăți capacitatea de a face față stresului și implicit poate fi un factor ce ajută procesul vindecării.

Relația directă dintre oameni și natură se face prin intermediul teraselor, curților, grădinilor, parcurilor și al plantelor integrate în spațiile interioare, în funcție de dimensiunile programului și ale terenului. Aceste tipologii sunt ilustrate prin exemplele ce urmează.

Terasa

Aici terasa substituie curtea,

deoarece dimensiunile sitului nu a permis realizarea uneia. Terasa permite contactul cu exteriorul, iar parapetul obișnuit de 90 cm est înălțat până la nivelul pereților în care este inserat o fereastră pentru a avea parte de perspectivă asupra vecinătăților. În general, terasele sunt evitate în acest tip de program, dar în cazul de față arhitectul a găsit o soluție pentru a proteja bolnavii într-un mod subtil

Curte interioară

Oferă un spațiu protejat, iar interiorul este relaționat puternic cu exteriorul. Curțile interioare oferă intimitate, ele sunt ușor de supravegheat, pot fi mai multe și diferite între ele pentru diversitate.

Interior în care se integrează elemente naturale. plante, finisaje din materiale naturale.

Atriu scăldat în lumină naturală amenajat cu plante, finisaje din materiale naturale. Acesta poate fi folosit ca loc de socializare indiferent de condițiile meteo, oferă un spațiu amplu protejat de posibilele priviri indiscrete ale publicului. Și aici a fost pusă problema siguranței bolnavilor prin evitarea parapetului de 90 cm.

Parc

Aici este vorba de un teren foarte mare, amenajat cu diferite tipuri de vegetație și alei pentru promenadă.

2.9 Concluzii

Societatea este poate influența sănătatea mintală și din acest motiv ea trebuie educată prin atenția acordată modului în care instituția se integrează în comunitate, lucru ce poate ajuta diminuarea stigmatului responsabil pentru fobia față de astfel de spital. Cele mai bune rezultate în acest sens au fost spitalele și clinicile de psihiatrie integrate în orașe, acolo unde în vecinătatea lor pot exista centre educative, comerciale, de recreere sau instituții destinate sănătății. Un alt element important este accesibilitatea crescută a zonei, pentru a permite bolnavilor și personalului medical cu ușurință accesul la această instituție. O navetă anevoioasă poate fi un factor de stres în plus pentru aceștia sau i-ar demotiva pe bolnavi să ajungă la programele de terapie.

Un factor vital este și interacțiunea cu natura ce se poate realiza prin terase, grădini, sau parcuri în funcție de posibilitățile sitului și dimensiunea programului, interiorul spitalului ar trebui să comunice ușor cu exteriorul și să ofere un mediu primitor, pașnic, care poate reproduce practicile domestice, capabil să întărească într-un sens pozitiv relațiile între personalul medical, între pacienți, dintre pacienți și vizitatori, dintre cadre medicale și si vizitatori. Spațiile trebuie să fie adresate tuturor grupurilor ce intră în contact cu spitalul, capabile să găzduiască activități de socializare, de creație, unde să se poată forma grupuri, prietenii, la fel ca într-o comunitate.

Pentru o astfel de instituție ar fi mult mai de ajutor dacă atât designul cât și felul terapiilor și al tratamentelor ar fi bazate pe o bună înțelegere a modului în care pacienții percep experiența spitalului. Pentru utilizatorii unor astfel de servicii medicale, dar și pentru aparținătorii acestora, spitalul este un loc unde se întâmplă să ajungă periodic și în aceste condiții este esențial să se îmbogățească calitatea terapeutică a spitalului privind din punctul lor de vedere.

CAP 3 SITUAȚIA ÎN ROMÂNIA

În acest capitol analizez situația psihiatriei în România pentru a descoperi care este relația societății cu psihiatria și care este statutul bolnavului mintal. Voi începe cu evoluția tratamentului pentru a înțelege mai bine situația actuală pentru ca apoi să identific lipsurile cu care se confruntă instituția din punct de vedere arhitectural comparând cu situația internațională. Aceste probleme ce stau la baza justificării readaptării vor fi ilustrate printr-un studiu de caz.

3.1 Evoluția tratamentului în România până în zilele noastre.

Informații despre dezvoltarea psihiatriei în Țările Române sunt puține. Primele așezăminte spitalicești ("bolnițe") au apărut pe lângă biserici sau mănăstiri, unde uneori exista o icoană "făcătoare de minuni", ca în cazul bisericii "Sf. Spiridon" din Iași. În aceste așezăminte, bolnavii, nu primeau o îngrijire din partea unor medici pregătiți pentru această specialitate medicală, preoții și monahii foloseau metode tradiționale ("băbești") de tratament. Aceștia foloseau plante, sub diverse forme, decocturi, tincturi, ceaiuri, unsori, îmbinate cu rugăciuni speciale pentru însănătoșire. La Mânăstirea Neamț, apare o "bolniță" pentru vârstnici în jurul anului 1720. Tot aici, în 1841, după un incendiu, se reconstruiește în 1843 o nouă clădire și odată cu ea se înființează și un ospiciu pentru alienați, ce erau considerați "lipsiți de minte și chinuiți de duhuri rele".

În 1813 se întemeiază spital izolat pentru bolnavii de ciumă, lângă o biserică din București. Acest spital avea capacitatea de 30-40 de bolnavi. Acest lazaret ajunge să fie în 1829 ospiciu pentru bolnavii mintal până în anul 1924. Poetul Mihai Eminescu ajunge să moară în data de 3 februarie 1889 în sanatoriul doctorului Suțu de la București.

În anul 1838 Eforia Spitalelor Civile înființează un sanatoriu pentru bolnavi psihic la mânăstirea Malamuci aproape de satul Malamuc, din Prahova, la aproximativ 40 km de București. Din 1845, bolnavii au fost mutați la Mărcuța. Așezământul se mai numea și "Balamuci", de la care a provenit cuvântul "balamuc", echivalent cu "casă de nebuni". Bolnavii erau vizitați periodic de medici ce îi îngrijeau dar nu se poate spune că le ofereau un tratament medical.

În perioada comunistă, psihiatria a fost utilizată ca armă politică. Abuzul de acest tip a fost organizat de către stat și au fost implicați funcționari oficiali, activiști de partid, organe represive ale statului, inclusiv personalul medical. În 1990, o comisie a Ministerului Sănătății alcătuită din psihiatri și care a funcționat timp de patru ani, a examinat mai mult de 60 de cazuri de astfel de cazuri reclamate din perioada comunistă și a recunoscut unele abuzuri.

3.2 Despre situația actuală în România

Într-un clasament european ce cuprinde 23 de țări, România de află pe locul al II-lea la incidența bolilor mintale. În România sunt 44 spitale de psihiatrie cu un număr total de cca 17067 paturi. Numărul pacienților externați cu tulburări mentale și de comportament a crescut cu aproximativ 25% din 2005 până în 2012. Așadar conform statisticilor unul din zece români au primit oficial tratament psihiatric.

În realitate însă, numărul bolilor psihice este mult mai mare și cuprinde o listă lungă, de la tulburări ușoare, dependența de alcool și substanțe, atacuri de panică, la psihoze, boli endogene, sau schizofrenie. Din datele OMS reiese că 10% dintre locuitorii României sunt diagnosticați cu depresie, gravitatea acesteia variind de la o depresie ușoară cu efecte asupra relațiilor conjugale, situație financiare, cu disponibilizări la locul de muncă mergând până la episoade depresive majore de tipul psihozelor, în care aspectele genetice, experiențele traumatizante și stresul cotidian formează substratul fragilizării psihice.

Frica bolnavului de a merge la psihiatru pornește de la preconcepții susținute și de perioada comunistă în care psihiatria era folosită ca arma politică. Oamenii se tem de tratamentele psihiatrice deoarece se tem că le este îngrădită libertatea. În 2006 apare Ordinul nr. 914 și în 2012 este republicată legea 487/2002, legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice care adaptează la normele internaționale viziunea și standardele de la calitate, sistemul de psihiatrie din România.

3.3 Studiu de caz. Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia” București

Pentru a înțelege situația din România, am ales ca studiu de caz reprezentativ spitalul de psihiatrie “Al. Obregia” București localizat în partea de S-E a capitalei.

Este inaugurat în 1923, ca ‘spital de nivel european’ și cel mai mare din România. Aceste impune de aproape un secol progresul medical, desfășoară învățământ universitar și post universitar în cadrul Universității de Medicina si Farmacie “Carol Davila” București de aceea reprezintă o unitate de referință.

Spitalul se întinde pe o suprafață de 11 hectare, are două porți pe laturi opuse, iar în acest perimetru funcționează și Institutul cerebro-vascular, dar și 17 pavilioane de psihiatrie, printre care sunt și secții de toxicomanie, neurologie, psihiatrie infantilă cu un total de 1.259 de paturi

Relația cu orașul

Spitalul este inserat în interiorul orașului într-o zonă cu accesibilitate crescută dat fiind faptul că cea mai apropiată stație de metrou se afla la cca 850 m, 10 minute de mers pe jos.

Parcela de 11 hectare este deservită de Șoseaua Berceni și Strada Emil Racoviță, lucru ce a permis realizare a două accese. În partea de N-E a spitalului sunt centre comerciale, în partea de S-E este Spitalul de Urgență ‘Bagdasar Arseni’, întreaga zonă este una rezidențială.

Intrarea principală este ușor de identificat și oferă imaginea unei instituții impozante. Retragerea față de stradă generează un spațiu tampon necesar pentru protecția față de zgomotele mașinilor, dar delimitarea incintei prin gardul cu o lungime de cca 700 m, izolează instituția față de restul orașului și exprimă faptul că accesul public nu este admis și nici din incintă spre spațiul public nu este permisă trecerea.

Intrarea secundară este mai puțin evidentă, iar gardul ce delimitează incinta generează aceeași senzație de închisoare.

Organizarea spațială a întregului ansamblu se realizează modular, în fiecare modul este o altă secție. Regimul de înălțime este P pentru pediatrie, P+1 etaj pentru majoritatea secțiilor de psihiatrie.

Aceste module generează spații de calitate în interiorul incintei, iar dimensiune mici ale acestora oferă atmosferă primitoare. Acest tip de organizare dorea să simuleze comunitatea, dar acest lucru este resimțit numai de cadrele medicale și vizitatori. Terapia pacienților depinde prea puțin de celelalte module din incintă. O altă problemă o constituie traseele lungi dintre anumite secții de internare și anumite facilități sau funcțiuni, de exemplu transportul mâncării de la singura bucătărie a ansamblului la secțiile deservite.

Ansamblul surprinde plăcut prin spațiile verzi plantate, prin aleile lungi utilizate pentru promenadă și vegetația ce constă în copaci înalți este capabilă să producă un microclimat agreabil.

Distanțele dintre clădiri sunt destul de mari, lumina naturală nu este o problemă. Retragerea față de stradă este benefică în condițiile în care atmosfera ansamblului este una liniștită, de la nivelul modulelor de internare, orașul nu este vizibil, dar el în sine arată ca un oraș.

Legătura dintre interior și exterior este, din punct de vedere vizual, una defectuoasă, golurile vitrajelor acoperite de grilaj, sunt prea mici și interiorul nu beneficiază de perspective memorabile asupra curților.

Din interiorul spitalului, imaginile relevă o atmosferă neprimitoare, aglomerată în ciuda faptului că dimensiunile spațiilor sunt asemănătoare ale unei locuințe, arhitectura lor nu pare a fi una vindecătoare.

O secție de psihiatrie de cca 10m X 54m amprenta la sol, are la parter cabinetele medicale ale medicilor specialiști, cabinet asistenți, cabinet psiholog, sală de mese, camera de izolare, grupuri sanitare și un hol iluminat artificial. Spațiul comun este aici holul îngust de cca 180 de cm. La etajul 1 există de o parte și de alta a holului saloane de internare ce oferă în jur de 75 de paturi, grupuri sanitare și o cameră pentru supraveghetor. Curțile sunt singurele spații de întâlnire ample, dar când condițiile meteorologice și programul de vizitare nu permit ieșirea, singurele spații de comune rămân holurile înguste.

Într-un salon sunt de intre 2 și 4 paturi. Înălțimea salonului este destul de mare 3,5 m, cu o fereastră îngustă dublată de grilaj ce accentuează imaginea de închisoare.

Mobilierul și materialele finisajelor sunt sărăcăcioase și ostile, iar culorile sunt monotone.

Se poate spune că interiorul spitalului nu corespunde standardelor de calitate cerute prim Ordinul nr. 914 din 26 iulie 2006 (articolele 9, 10, 24, 25). Accesul persoanelor cu handicap locomotor este posibil numai la parter, deoarece nu există lift pentru etaj, saloanele sunt prea aglomerate, nu există spații comune de întâlnire, și nu există spații special amenajate pentru terapiile individuale și de grup.

Atmosfera acestui spital este una sumbră, monotonă, iar prima impresie încă de la intrare în incinta lui acesta impune o imagine a unei instituții sobre. Relația cu vecinătățile este una tensionată prin prezența gardului delimitant de la stradă. Spațiul verde din exterior este amplu și plăcut traversat de ale ce leagă funcțional fiecare unitate a ansamblului, în imaginea de oraș în oraș nu corespunde cu programul activităților pentru bolnavi. Ei sunt internați într-o secție și ies numai în curte, fără să interacționeze cu celelalte unități. În interior lucrurile sunt mai apăsătoare, mediul natural nu este integrat aici, spațiile sunt prea mici, saloanele sunt supraaglomera, finisajele sunt monotone și sărăcăcioase. Singurele spații comune sunt holurile înguste, lungi și iluminate artificial sau casa scării care chiar dacă primește lumină artificială este prea mică și nu relaționează cu exteriorul, la fel ca într-o închisoare.

3.4 Justificarea urgenței readaptării

Mediciiau subliniat într-un comunicat de presă din 2014, faptul că psihiatria din România are nevoie de o readaptare a serviciilor care să răspundă nevoilor bolnavilor psihic. Acestea sunt definite în Legea Sănătății Mintale care a fost adoptată în 2002, însă până în 2014, nu au fost puse în practică de politicile din domeniul sănătății. Printre aceste servicii se numără calitatea metodelor terapeutice adaptate la nevoia bolnavilor, standarde de calitate privind amenajarea și configurarea spitalului, programe obligatorii de terapie educațională, educativă, recreativă, terapiile de integrare socială și profesională pentru persoanele cu grad înalt de recuperare etc.

Lipsa acestor servicii, pe care medicii le consideră vitale, a dus la refuzul celor cu probleme psihice de a merge de urgență la specialist. Educarea populației în identificarea problemelor psihice și apoi conștientizarea necesității consultului de specialitate reprezintă de asemenea o prioritate în funcționarea sistemului sănătății mintale, în beneficiul pacienților.

Neajunsurile sunt clar reflectate în studiile făcute în România, luată prin comparație cu celelalte țări europene, de exemplu România ocupă locul trei în frecvența depresiilor. Oamenii refuză să apeleze la medicii psihiatri pentru că serviciile nu răspund problemelor. Serviciile medicale sunt învechite și factorii ce duc la accentuarea problemelor psihiatric se înmulțesc.

În acest context, profesioniștii cer ajutor politicului pentru sprijinul financiar care să permită obținerea condițiilor în vederea aplicării prevederilor legale, respectiv creșterea numărului de personal, susținerea calificării acestuia, amenajarea și crearea spatiilor optime necesare pentru aplicarea intervențiilor terapeutice vitale.

O altă problemă în România este faptul că unitățile psihiatrice publice nu sunt repartizate judicios în teritoriu. Din studiul de caz din subcapitolul precedent se poate observa că sunt două spitale de psihiatrie în sud-estul Capitalei, la 5 km distanță între ele. Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia” este foarte mare și cu toate acestea este aglomerat, de unde se înțelege că există nevoia construirii unui alt centru situat în partea de nord- vest, într-o zonă accesibilă, apropiat de un parc și care să beneficieze de un teren mai mare pentru posibilitatea de a avea o grădină terapeutică. Din cauza dimensiunii foarte mari a spitalului studiat, pot apărea probleme în supravegherea pacienților. Au fost menționate cazuri în care bolnavii psihic au fost manipulați de toxicomani sau s-a făcut trafic de droguri.

Relația cu societatea a spitalelor de psihiatrie este deficitară, prin imaginea unei instituții impunătoare, neprimitoare ce seamănă mai mult a închisoare. Spațiile nu corespund noilor direcții în ceea ce privește terapia de care au nevoie bolnavii. In majoritatea cazurilor, organizarea spațială este redusă numai holuri de circulații înguste ce leagă saloanele – foarte mici, aglomerate cu aspect de închisoare, de cabinetele medicale- la fel de mici și înghesuite și de alte laboratoare de analize. Singurele spații comune sunt locul de luat masa, curtea și holurile. Clădiri noi dedicare psihiatriei nu există, cele existente sunt vechi și sunt organizate după principiul închisorilor cu spații neadaptate noilor metode de tratament.

CAP 4 CONCLUZII

Prioritățile în vederea proiectării spațiilor terapeutice sunt: înțelegerea programului, integrarea în comunitate, propunerea de spații terapeutice conform standardelor de calitate.

Prin partea teoretică corelată cu partea studiilor de caz am încercat să ilustrez o sinteză a ceea ce presupune arhitectura mediului terapeutic în spitalul de psihiatrie pentru a putea fi pusă în aplicare și în cazul României. Domeniul psihiatriei este extrem de cuprinzător și în lucrarea de față am surprins elementele esențiale. Aceasta poate fi îmbogățită cu mai multe subiecte, dar ar fi dincolo de domeniul de aplicare al temei anunțate. Din studiul istoric se pot folosi acele teorii care au funcționat și se poate învăța din aplicațiile ce au dus la eșec. Aspectele teoretice din capitolul 2 au fost validate de exemplele contemporane, spitale care azi funcționează exemplar.

Există două abordări arhitecturale diferite pentru a răspunde situației. Pe de o parte, o clădire poate atrage atenția societății prin configurarea sa arhitecturală și în acest fel atenționează faptul că psihiatria face parte din viața de zi cu zi. Pe de altă parte, o clădire poate fi foarte modestă prin integrarea în mediul înconjurător și în acest fel să comunice societății că psihiatria este parte din ea. În orice caz, este important ca arhitectura să răspundă scopului și nevoilor instituției. Cele două abordări nu trebuie să fie forțate ci sensibile la condiția bolnavului psihic. Un spațiu ar trebui să fie proiectat în așa fel încât să îndeplinească atât cerințele societății cât și cerințele psihiatriei.

Limita dintre o persoană diagnosticată cu o boală psihică și una sănătoasă este greu de stabilit. Din cauza lipsei alternativelor, un număr foarte mare de bolnavi au fost internați în azile sau în spitale de psihiatrie pe termen lung de timp. Spitalele ce intervin în situații de criză ca apoi să ofere tratament ambulatoriu și terapii prin care să se încerce reintegrarea lor, au devenit un model bun de urmat. Un arhitect care se ocupă cu proiectare unei astfel de clădiri nu se confruntă numai cu oameni bolnavi sau numai cu oameni sănătoși, ci cu toate categoriile. Acest lucru cere un grad mare de flexibilitate a arhitecturii, pentru ca aceasta să se adapteze multiplelor nevoi ale utilizatorilor. Nu există un singur mediu terapeutic ideal, el depinde mai mult de gravitatea stării psihice pacienților. Până la urmă un spațiile pentru mediile terapeutice nu trebuie să se adreseze numai bolnavilor psihic, ci tuturor oamenilor, sănătoși sau care pot avea orice altă boală. Un spital de psihiatrie trebuie să fie funcționeze asemănător unei comunități: să ofere spații protejate de zgomote, să ofere spații pentru interacțiunile sociale și cele necesare terapiilor individuale și de grup. Organizarea arhitecturală a unui spital de psihiatrie este capabilă sa influențeze interacțiunea dintre pacienți, dintre pacienți și vizitatori, dintre pacienți și personalul medical, dintre personalul medical și aparținători. De exemplu este o tensiune între intimitatea pacientului și necesitatea controlării, care trebuie rezolvată de arhitectură prin crearea de zone plăcute pentru bolnav ca asta să poată avea încredere în instituție, factor important în procesul vindecării.

În România lucrurile sunt puțin în urmă din punct de vedere arhitectural, nevoia readaptării este vitală. Dacă se face o comparație între situația spitalelor românești și a celorlalte europene, decalajul este evident. Partea bună aici este că bazele teoretice validate de exemple viabile există și atunci ele nu trebuie decât adaptate nevoilor societății româneș.

Daghcshk

Bibliografie

Juhani Pallasmaa /Privirea care atinge: arhitectura si simturile, Editura Fundatiei Arhitext design, 2015.

Annmarie Adams /Medicine by Design_ The Architect and the Modern Hospital, 1893-1943 (Architecture, Landscape and Amer Culture) (2008)

Stroman, Duane.The Disability Rights Movement: From Deinstitutionalization to Self-determination. University Press of America. (2003).

Curtis, W Gesler, K Fabian, S Francis, S Priebe: Therapeutic landscapes in hospital design: a qualitative assessment by staff and service users of the design of a new mental health inpatient unit, Environment and Planning C: Government and Policy 2007, volume 25.

Edwin R. Wallace, John Gach: History of Psychiatry and Medical Psychology, Springer 2008;

Carla Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, 2007.

Edwin R. Wallace, John Gach: History of Psychiatry and Medical Psychology, Springer 2008.

Bangladesh Ishika Alim, Hemayetpur Centru Psihiatric Pabna. Al II-lea seminar susținut pentru examenul parțial de master de arhitectură, Universitatea de Arhitectură Brac, aug. 2014.

Mary de Young: Madness. An American History of Mental Illness and Its Treatment, McFarland & Company, Inc., Publishers Jefferson, North Carolina, and London 1949.

Mary de Young: Madness. An American History of Mental Illness and Its Treatment, McFarland & Company, Inc., Publishers Jefferson, North Carolina, and London 1949.

Arh.Erturk Mehmed, psychiatrist Kemeralti Caddesi: The therapeutic environement- an attempt at studyng the emotional content of architectural space. Department of Psychiatry, Faculty of Medicine Sciences, University of Istanbul, Turkey.

Meerwein, Rodeck, Mahnke, Birkhäuser, Basel: Color –Communication in Architectural Space, Boston, Berlin;

Wood. V, J., Curtis, S., Gesler, W., Spencer, I., H., Close, H, J., Mason, J., Reilly, J, G.: The impact of the design of the Psychiatric inpatient facility on perceptions of Carer wellbeing; Durham University research online, 12 may 2014 Prof. Ștefan Vianu: Note de curs, Axiologia și filosofia culturii, UAUIM București, 2016.

Peter Neufert, Corneluis Neufert-Neufert – Manualul arhitectului, Hardcover,2004

Abram de Swaan, Charles Jencks, Stephen Verderber, Aaron Betsky, Cor Wagenaar, The Architecture of Hospitals Turtleback ,Cor Wagenaar, March 1, 2006.

Ann Marie Adams: Medicine by Design: The Architect and the Modern Hospital, 1893–1943, Architecture, Landscape, and American Culture Series Katherine Solomonson, University of Minnesota.

Articole:

Future directions in design for mental health facilities: Hassell Iulie 2014

Herrman, H.; Saxena, S.; Moodie, R.: Promoting Mental Health, Concept.Emerging evidence. Practice World Health organization, Geneva.

Dalke, Littlefair, Loe, Camgöz, Lighting and colour for hospital design.

Ordin nr. 914 din 26 iulie 2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, Ministerul sănătății publice.

Legea 487/2002 republicata 2012, legea sanătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburari psihice.

Webografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_psihiatriei, data accesarii 22. 01. 2017

https://www.mentalhealth.gov/basics/what-is-mental-health/index.html, data accesării 10 .03. 2017

http://www.infoleac.ro/psihiatrie/istoric-2; 20.02.2017

Menthal Health Miths and Facts:  https://www.mentalhealth.gov. U.S. Department of Health & Human Services, data accesării 11.01 2017

https://en.wikipedia.org/wiki/Deinstitutionalisation; 02.12. 2016

http://www.chuv.ch/psychiatrie/dp-hospitalisation-cpnvd.htm, data accesării 21. 01.2017.

http://www.dl-c.ch/sample_proj_detail_dlc_2015.php?crtproj=049&No_rec_projet=0490, data accesării 21. 01.2017.

http://www.lametairie.ch/en/, data accesării 25.01.2017.

http://www.archdaily.com/804323/university-psychiatric-centre-stephane-beel-architect, data acccesării: 21.03.2017.

https://en.wikipedia.org/wiki/UZ_Leuven, data acccesării: 21.03.2017.

http://www.dl-c.ch/sample_proj_detail_dlc_2015.php?crtproj=049&No_rec_projet=0490, data accesării 21. 01.2017.

http://architizer.com/projects/psychiatric-hospital-helsingor/, data accesarii 22. 01. 2017

http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_comunista/represiunea_psihiatrica_in_romania_comunista/2107/. 15.01.201

INS- Institulul Național de Statistică, http://statistici.insse.ro/shop/?page=register&lang=ro, data accesării 02.10.2016

http://www.evz.ro/romania-al-treilea-popor-depresiv-din-europa-de-ce-refuza-romanii-sa-mearga-la-psihiatru.html ,

data accesării 07. 10. 2014

http://www.solidaritatea-sanitara.ro/index.php/stiri-din-domeniul-sanatatii/20768-psihiatria-bazata-pe-dovezi data accesarii 22. 01. 2017

http://www.gandul.info/stiri/situatia-de-la-spitalul-obregia-descrisa-de-un-medic-intra-toxicomani-insotiti-de-familie-oricare-poate-fi-traficant-10246549, data accesării 22.03.2017.

Surse imagini

Figura 1.1 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 18.

Figura 1.2, 1.3 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 23

Figura 1.4 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 22.

Figura 1.5 1.6 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 24.

Figura 1.7 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 27.

Figura 1.8 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 53.

Figura 1.9 – Yanni: The architecture of madness: insane asylums in the United States, pag 53.

Figurile 2.1, 2.2, 2.4, 2.5, 2.10, 2.11, 2.12, 2.23 – http://www.chuv.ch/psychiatrie/dp-hospitalisation-cpnvd.htm data accesării 21.01. 2017

Figurile 2.3, 2.6, 2.14, 2.16, 2.21, 2.47 – http://www.lametairie.ch/en/, data accesării 25.01. 2017

Figurile 2.7, 2.17, 2.18, 2.19, 2.30, 2.35, 2.45 – http://jdsa.eu/psy/, data accesarii 26. 03. 2017

Figurile 2.8, 2.36, 2.38, 2.44, 2.46 – http://www.archdaily.com/804323/university-psychiatric-centre-stephane-beel -architect. data accesării 22. 03. 2017.

Figurile 2.9, 2.20, 2.22 – Benjamin Schütz & Livia Wicki, Architecture for psychiatric treatment ( (PhD diss., EPFL – École polytechnique), 2011.

Figurile 2.18 0 – http://www.dl-c.ch/sample_proj_detail_dlc_2015.php?crtproj=049&No_rec_projet=0490

data accesării 21.01. 2017

Figurile 2.24 – 2.29 , 2.39 – 2.41 – Meerwein, Rodeck, Mahnke, Birkhäuser, Basel: Color –Communication in Architectural Space.

Figura 2.31 – http://www.medicalarchitecture.com/projects/roseberry-park/, data accesarii 26. 03. 2017.

Figurile 2.33, 2.34 – Future directions in design for mental health facilities: Hassell, iulie 2014.

Figurile 3.1, 3.3 – 3.20 – arhiva proprie.

Figura 3.2 – http://spital-obregia.ro/structura-organizatorica/

Figurile 3.21 – 3.23 – https://teodorhorea.wordpress.com/2013/11/24/dan-gavris-internat-la-spitalul-de-psihiatrie-alexandru-obregia-iulie-2013/ data accesării 25.02.2017.