CERCETĂRI PRIVIND STABILIREA TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE A PEPENILOR VERZI PRIN FERTIRIGARE PE SOLURILE NISIPOASE DIN SUDUL OLTENIEI PROPUNERE… [308198]
TEZĂ DE DOCTORAT
CERCETĂRI PRIVIND STABILIREA TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE A PEPENILOR VERZI PRIN FERTIRIGARE PE SOLURILE NISIPOASE DIN SUDUL OLTENIEI
PROPUNERE
CERCETĂRI PRIVIND (CONTRIBUȚII LA) ÎMBUNĂTĂȚIREA TEHNOLOGIEI DE CULTIVARE A PEPENILOR VERZI PE SOLURILE NISIPOASE DIN SUDUL OLTENIEI
CUPRINSUL LUCRĂRII
INTRODUCERE
PARTEA I
CAPITOLUL I: ORIGINEA, RĂSPÂNDIREA ȘI IMPORTANȚA PEPENELUI VERDE
1.1.Originea și răspândirea în cultură a pepenelui verde
1.2. Importanța alimentară și economică a pepenelui verde
CAPITOLUL II: PARTICULARITĂȚILE BOTANICE ȘI BIOLOGICE ALE PEPENELUI VERDE
2.1. Creșterile vegetative
2.2. Procesul de fructificare și producere a semințelor
2.3. Cerințele față de factorii de mediu
2.3.1. Cerințele față de căldură
2.3.2. Cerințele față de apă
2.3.3. Cerințele față de lumină
2.3.4. Cerințele față de sol
2.3.5. Cerințele față de boli și dăunători
CAPITOLUL III: SITUAȚIA CULTURII PEPENILOR VERZI PE PLAN MONDIAL ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ
CAPITOLUL IV: STUDII PRIVIND ELABORAREA UNOR METODE MODERNE DE CREȘTERE A PRODUCTIVITĂȚII LA PLANTELE DE PEPENE VERDE
Cercetări privind cultivare pepenilor verzi
4.1 Altoirea pepenilor verzi
4.1.1. Necesitatea altoirii pepenilor verzi
4.1.2. Stadiul cercetărilor privind altoirea pepenilor verzi
4.1.3. Metode de altoire a pepenilor verzi
4.2. Fertirigarea ca metodă de creștere a productivității la pepenii verzi
4.2.1. Importanța udării prin picurare
4.2.2. Importanța fertirigării
CAPITOLUL V: EVALUAREA RESURSELOR CLIMATICE ȘI DE SOL DIN ZONELE CU SOLURI NISIPOASE
5.1. Caracterizarea generală a solurilor nisipoase din România
5.1.1. Răspândirea solurilor nisipose din România
5.1.2. Caracteristici generale ale solurilor nisipoase din România
5.2. Caracterizarea solurilor nisipoase din sudul Olteniei
5.3. Condițiile climatice din zona solurilor nisipoase
PARTEA a II-a
CAPITOLUL VI: MATERIALELE UTILIZATE ȘI METODA DE CERCETARE
6.1. Obiectivele cercetărilor
6.2. Organizarea experiențelor
6.2.1: Experiența: Studiul sortimentului de pepeni verzi pe solurile nisipoase în condiții de fertirigare
6. 2. 2. Experiența: [anonimizat].
6.3. TEHNOLOGIA APLICATĂ ÎN EXPERIENȚE
6.3.1. Tehnologia de producere a răsadurilor de pepene verde
6.3.2. Tehnologia aplicată în experiențe în câmpul experimental
6.3.2.1. Tehnologia aplicată în experiența 6.2.1.
5.3.2.2. Tehnologia aplicată în experiența 6.2.2
6.4. OBSERVAȚII ȘI DETERMINĂRI
6.5. METODE FOLOSITE ÎN EXPERIMENTARE
6.5.1. Metode folosite pentru determinări de laborator
6.5.2. Metode folosite pentru determinări și înregistrări în câmpul experimental
6.5.3. Metode pentru calculul ststistic și matematic
6.6. MATERIALE FOLOSITE ÎN EXPERIMENLARE
CAPITOLUL VII: CONDIȚIILE PEDOCLIMATICE ALE PERIOADEI DE EXPERIMENTARE
7.1. CONDIȚIILE CLIMATICE ALE PERIOADEI DE CERCETARE
7.2. CARACTERIZAREA SOLULUI PE CARE AU FOST EFECTUATE CERCETĂRILE
CAPITOLUL VIII: REZULTATE OBȚINUTE
8.1. Experiența 4.2.1. [anonimizat]
8.2. Experiența 4.2.2. [anonimizat]: CONCLUZII GENERALE
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I: ORIGINEA, RĂSPÂNDIREA
ȘI IMPORTANȚA PEPENELUI VERDE
ORIGINEA ȘI RĂSPÂNDIREA ÎN CULTURĂ A PEPENELUI VERDE
În ceea ce privește originea pepenelui verde există mai multe păreri. Unii cercetători consideră că pepenele verde își are originea în deșertul Kalahari din Africa de Sud în urmă cu 5000 de ani unde au fost descoperite diverse forme sălbatice de la dulce la amar de unde s-a răspândit peste tot în lume. Alphonse de Candolle consideră ca loc de origine a pepenelui verde Africa tropicală. Citrullus colocynthis este adesea considerat a fi un strămoș sălbatic al pepenelui verde, care crește sălbatic în nordul și vestul Africii, iar după alții strămoșul comun al pepenilor este Citrullus ecirrhosus din Namibia (Dane Fenny șă colab., 2006). Cu 2000 de ani î.e.n. pepenele verde a fost cultivat și a ajuns un aliment de zi cu zi în Egiptul antic. Primele dovezi sunt heroglifele pe clădiri din acea perioadă care spun povești despre recoltarea pepenilor verzii. Remains of watermelons were also found in tombs of the kings where they were left as food for the deceased in the afterlife. Resturi de pepeni verzi s-au constatat, de asemenea, în morminte ale regilor care au fost lăsate ca hrană în viața de apoi pentru cel decedat.
Its popularity in the hot, desert regions can be attributed to the high amount of water that watermelon contains.Răspândirea pepenelui verde în regiunile calde, deșertice poate fi atribuită cantității mari de apă pe care acesta o conține. Even Bible mentions watermelon as the food of ancient Israelites who were a slave in Egypt at that time. Chiar și Biblia menționează pepenele verde ca hrana israeliții antici, care erau sclavi în Egipt la acea vreme. În secolul al 7-lea pepeni verzi au fost cultivați în India, iar în secolul al 10-lea au ajuns în China.
Din Africa pepenele verde s-a răspândit în Europa în secolul al 10-lea, la început în țările mediteranene, apoi și în alte părți ale Europei. Invadatorii Moorish au introdus fructele în Europa existând dovezi privind cultivarea acestora în Cordoba, în anul 961 și, de asemenea, în Sevilia, in anul 1158. Fructul de pepene verde a început să apară în fitoterapia europeană în anul 1600 și a fost plantat pe scară largă în secolul al 17-lea ca o cultură minoră de grădină (Maynard David și colab., 2012).
În America, pepenele verde a fost adus de către coloniștii europeni și de comerțul cu sclavi din Africa. În anul 1576 coloniștii spanioli au cultivat pepenii în Florida, în 1629 au fost cultivați în Massachusetts, iar în jurul anuli 1600 au fost cultivați în Peru, Brazilia și Panama , precum și în multe colonii britanice și olandeze. Around the same time, Native Americans were cultivating the crop in the Mississippi valley and Florida.Pepenii au fost acceptați rapid în Hawai și alte insule din Pacific fiind introduși de căpitanul James Cook și alți exploratori.
Mark Twain crede că pepenele verde trebuie să fie foarte asemănător cu ceea ce manâncă îngerii. Americanii i-au dedicat pepenelui verde o întreagă pagină din calendar și au numit luna iulie, când este atins vârful producției „Luna Națională a Pepenilor Verzi”, iar în China, în apropiere de Beijing, există un muzeu dedicat pepenilor verzi. În anul 2007 pepenele verde a fost desemnat „leguma oficială a atatului Oklahoma”.
In zilele noastre fermieri din 44 de state ale SUA cresc pepeni in scop comercial. Georgia, Florida, Texas, California si Arizona sunt cei mai mari producatori de pepeni din America.
România este al treilea producător de pepeni din Uniunea Europeană, după Spania și Grecia.
IMPORTANȚA ALIMENTARĂ ȘI ECONOMICĂ
A PEPENELUI VERDE
Din cele mai vechi timpuri omul s-a alimentat cu resurse din regnul vrgrtal. Cercetările științifice tot mai aprofundate au demonstrat că în cadrul unei alimentații raționale, științifice, locul legumelor și fructelor în consum se amplifică deoarece spre deosebire de celelalte produse care intră în alimentația omului (carne, ouă, grăsimi, dulciuri) legumele și fructele nu au, în general contraindicații din punct de vedere medical.
În unele regiuni aride ale Africii, băștinașii folosesc fructele de pepeni verzi ca unică sursă de apă în sezonul secetos, în timp ce în America de Sud fructele mature supuse fermentării servesc la obținerea unor băuturi cu proprietăți organoleptice asemănătoare berii sau siropului. În mod tradițional, În Asia, semințele unor varietăți locale sunt consumate în stare prăjită, în timp ce în zona mediteraneană a Europei fructele constituie un furaj cu pondere în hrana animalelor.
Consumul de semințe de pepene verde este o bună modalitate de a mări cantitatea de proteine vegetale din dieta noastră. Aceasta ajută la menținerea masei musculare, pe lângă faptul că aduce grăsimi sănătoase care au capacitatea de a regla valorile colesterolului din sânge.
Comparativ cu alte legume, fructele de pepeni verzi au capacitate mare de păstrare. La temperaturi de 20-250C fructele de pepeni verzi se pot păstra 10 zile. Dacă temperatura se menține între 5-100C, iar umiditatea aerului se situează în intervalul 80-80%, durata păstrării fructelor se poate prelungi până la 2-3 săptămâni. Pot fi transportate la distanțe mari, fără să-și piardă din turgescență sau din calitățile gustative.
Satisfacerea organismului uman, în cee ce privește cantitatea și diversitatea vitaminelor și substanțelor minerale, în condițiile unui efort mediu, este posibilă prin consumerea zilnică a 300-500 g legume diverse, acestea corespunzând unei cantități totale de 125-180 kg/an/locuitor legume în stare proaspătă sau prelucrată. Un calcul estimativ arată că, pentru populația României, la un consum mediu de 145 kg/an/locuitor, sunt necesare 3 300 000 t, la care se adaugă un necesar de aproximativ 800 000 t materie primă necesară industrializării, rezultând că producția anuală de legume ar trebui să fie de aproximativ 4,1 milioane tone. Aceste valori scot în evidență însemnătatea legumelor pentru alimentașia rațională cât și importanța lor economică comparativ cu celelalte ramuri ale producției agricole.
Fructele de pepene verde se consumă la maturitatea fiziologică, fiind foarte apreciate de consumatori pentru suculența, gustul răcoritor și compoziția lor biochimică, care imprimă acestora o însemnată valoare terapeutică. Deasemenea semințele de pepene verde au multiple întrebuințăi terapeutice. Gama deosebit de largă de substanțe organice și minerale, pe care le conține pepenele verde, conferă valoarea alimentară a acestei specii (tabelul 1.2.1).
Tabelul 1.2.1
Valoarea alimentară relativă a pepenilor verzi
(la 100 g parte comestibilă) (după Voican V. și colab., 1998)
Ui = unități internaționale (1 Ui vitamina A = 0,3 mg vitamina A.
Vitamine: A = carotină; B1 = Thiamină; B2 = Riboflavină; Niacină = Acid nicotinic (din complexul B); C = Acid ascorbic.
S.P. = substanță proaspătă.
Deosebit de important este conținutul pepenilor verzi în vitamine și săruri minerale, care joacă un rol în echilibrul fiziologic al organismului uman. De remarcat este faptul că valoarea terapeutică a legumelor a fost descoperită și folosită din vremuri străvechi, de către popoarele care au înregistrat un nivel ridicat de dezvoltare socială. În acest sens este edificator exemplul pepenilor verzi care sunt folosiți în tratamentul unor afecțiuni renale, ca urmare a însușirii lor de a dizolva calculii renali. Pe lângă efectul stimulativ asupra sistemului nervos și al organismului uman, în ansamblu, componentele legumelor (organice, minerale, vitamine) mai prezintă marele avantaj de a se afla în forme ușor asimilabile, fapt care face ca acestea să intre imediat și integral în circuitul metabolic al substanțelor din organism. În afara consumului în stare proaspătă, din fructele de pepeni verzi se pot face diferite preparate: marmelade, dulcețuri, gemuri, sucuri. Fructele necoapte servesc la prepararea murăturilor.
Deoarece pepenii verzi fac parte uneori din rația de alimentație a omului, fie în stare proaspătă, fie prelucrată, aceștia capătă o importanță economică deosebită, atât pentru cultivatorul de pepeni verzi cât și pentru consumatorul fructelor de pepeni verzi.
Prin practicarea unor tehnologi specifice, pe baza unor investiții asupra mijloacelor de producție adecvate, cultivatorul de pepeni verzi poate obține producții și în afara sezonului natural optim, cu rezultate economice deosebite pentru el (Elena Ciuciuc și colab., 1999, 2007, 2013). Producerea pepeniloe verzi este o îndeletnicire foarte rentabilă, mai ales când timpurietatea este accentuată și realizată prin conversia unor consumuri energetice reduse. O sursă de diminuare a acestor consumuri o constituie valorificarea eficientă a resurselor ecologice și biologice, ca factor de producție, în așa fel încât timpurietatea producției să fie rezultatul acestei valorificări și nu al unor măsuri suplimentare.
În condițiile aplicării unei tehnologi adecvate, cultura pepenilor verzi pe solurile nisipoase din sudul Olteniei este profitabilă și asigură dezvoltarea economică și socială a localităților situate în această zonă (Toma V. și colab., 2011).
CAPITOLUL II: PARTICULARITĂȚILE BOTANICE ȘI BIOLOGICE ALE PEPENELUI VERDE
Pepenele verde face parte din familia Cucurbitacea, alături de castravete, pepene galben, dovlecel și dovleacul comestibil. În limba română poartă denumiri diferite în funcție de zonă: harbuz, lubeniță, lebeniță, boșar, dână.
Denumirea științifică a pepenelui verde este Citrullus vulgaris (Schrad), având ca sinonime Citrullus lanatus (THUNB) MANSF, Citrullus edulis pogn, Cucurbita citrullus L, Colocynthus citrullus (L) O Ktze.
2.1. CREȘTERILE VEGETATIVE
Pepenele verde este plantă anuală, erbacee, cu un sistem radicular bine dezvoltat care poate exploate circa 10 m3 de pământ (Bălașa M., 1973), dezvoltându-se puternic atât în adâncime (1-1,5 m) cât și lateral pe o rază de 3-4 m (Ceaușescu I. și colab., 1980). Sistemul radicular se reface foarte greu dacă rădăcinile sunt rupte sau tăiate. Din această cauză pepenele verde se cultivă în mod obișnuit prin semănat direct, iar pentru cultura prin răsad, acesta se produce numai în ghivece.
Tulpina este târâtoare, ramificată, lungă ajungând la 4-5 m, acăperită cu perișori cenuși impregnați cu carbonat de calciu. Emite ușor rădăcini adventive în contact cu solul, fapt ce favorizează planta.
Frunza este mare, adânc sectată, cu lobi rotunjiți (există și descendențe ce prezintă frunza întreagă și care sunt folosite în lucrările de ameliorare ca genitori marcatori), acoperită cu un strat de perișori cenușii. La subsuoara frunzelor se formează florile și câte un cârcel ce are origine caoliană.
2.2. PROCESUL DE FRUCTIFICARE ȘI PRODUCERE A SEMINȚELOR
Pepenele verde are flori unisexuat monoice mai rar bisexuate, actinomorfe, pentamere care apar la subsuoara frunzelor. Pe vrejul principal predomină florile mascule, iar pe ramificațiile laterale predomină cele femele, raportul fiind de 7:1 ( Ceaușescu I și colab., 1980). Factorii de mediu influențează raportul dintre florile femele și cele mascule (Rudich J. și colab., 1976). Florile femele sunt mai mari decât cele mascule și au un ovar inferior acoperit cu perișori fini, format din 3 (rareori 4-5) carpele cărnoase, un stil drept și 3 stigmate în formă de potcoavă. Caliciul este gamosepal, 5 laciniat, iar corola este alcătuită din 5 petale unite, rar libere. Florile mascule prezintă un receptacul plan și un androceu format din 5 stamine, două câte două unite și a cincea liberă, toate unite sau libere, cu anterele îndoite în formă de „S” și pliate în formă de U. Deseori prezintă și un rudiment de gineceu. Deși pepenii verzi sunt considerați în principiu plante tipic alogame, se observă o întinsă gamă de variații în ceea ce privește gradul de hermafroditism al florilor femele.
Floare masculă (Original) Floare femelă (Original)
Polenul de pepeni verzi este foarte mare, lipicios. El începe să germineze după 1/2-1 oră de la depunerea lui pe stigmat, în 2-3 ore germinând mai mult de 90%. Polenul germinează în etape și în același timp pe stigmat cresc maximum 800-1200 tuburi polinice. Ovarele florilor conțin în medie 400 ovule. Numărul de grăunciori de polen trebuie să fie de 10 ori mai mare decât numărul de ovule pentru o fecundare completă. În primul rând se fecundează ovulele cele mai apropiate de baza placentei, care sunt și mai bine dezvoltate, în timp ce ovulele extreme rîmân nefecundate în cazul insuficienței polenizării și nu dau semințe normal dezvoltate. Receptivitatea stigmatului este maximă după 1-2 ore de la deschiderea florii, adică în jurul orei 8 dimineața.
Fructul de pepene verde este o pseudobacă, cu țesutul placentar puternic dezvoltat, care umple cavitatea ovarian. Aepicarpul este colorat în diferite nuanțe de verde. Miezul fructului este zemos, de culoare diferită, variind de la alg-gălbui la roșu intens. În miez se găsesc semințele așezate pe mai multe linii, de la vârf spre capătul dinspre pedunculul fructului (Maier I., 1969).
Semințele sunt de formă ovală, prevăzute cu tegument tare, gros, cee ce face ca încolțirea lor să se facă cu greutate. Aemințele dinspre pedunculul fructului sunt mai bine hrănite de plantă, se maturizează mai repede și dau naștere la plante viguroase, precoce și foarte productive. Semințele mai vechi dau plante mai productive (Dumitrescu M. și colab., 1968). Facultatea germinativă a semințelor este maximă în anul al doilea sau al treilea de la extragerea din fructe. Semințele poartă un embrion drept, prevăzut cu reserve oleaginoase în cotiledoane, endospermul lipsind.
2.3. CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU
Desfășurarea normală a proceselor metabolice la plantele legumicole este în strânsă dependență cu factorii de mediu. Aceste particularități justifică importanța cunoașterii relațiilor existente între complexul factorilor de mediu și specia de plante cultivată.
Factorii de mediu se împart în două mari categorii:
a) Factorii direcți care acționează nemijlocit asupra plantelor, reprezentând condiția lor de existență. În cadrul factorilor direcți se deosebesc trei grupe:
– factori climatici: căldura, lumina, apa, aerul.
– factori edafici: textura și structura solului, chimismul și troficitatea solului, apa freatică, etc.;
– factori biotici: omul și organismele vii.
b) Factorii indirecți acționează în sensul modificării factorilor direcți, în această categorie fiind incluși factorii: altitudine, latitudine, expoziție, înclinația terenului, etc.
2.3.1. CERINȚELE FAȚĂ DE CĂLDURĂ
Fiind originar din Africa, pepenele verde este considerat planta regiunilor calde, secetoase. Plantele au nevoie de căldură în toate fenofazele creșterii și dezvoltării. Sămânța încolțește la 140C, iar temperatura optimă de vegetație este de 25-300C. Cele mai slabe brume distrug plantele. La 10-150C pepenii verzi vegetează slab și numai înfloresc, iar dacă temperaturile de 8-100C durează timp mai îndelungat (1-2 zile) plantele numai asimilează și treptat pier (Maier I., 1969). După G.A. Lorenz și D. N. Maynard citați de Voican V. și colab., 1998, pentru germinarea semințelor se disting valori specifice ale temperaturii, cum sunt temperatura minimă, temperatura maximă și un interval al temperaturilor optime, la care germinația decurge în cele mai bune condiții (tabelul 2.3.1.1).
Tabelul 2.3.1.1
Valorile specifice pentru temperatură în legătură
cu germinarea semințelor de pepeni verzi
(După G.A. Lorenz și D. N. Maynard citați de Voican V. și colab., 1998)
Din punct de vedere practic este important să se cunoască intervalul de timp de la semănat până la răsărirea plantelor, interval a cărui durată în zile este diferită în funcție de temperatura solului la nivelul de însămânțare a semințelor (tabelul 2.3.1.2).
Cunoașterea duratei de timp de la semănat la răsăritul plantelor are însemnătate pentru obținerea de producții timpurii. Dacă nu se va asigura temperatura optimă, semințele vor sta în sol expuse atacului unor dăunători, unor boli sau își vor pierde capacitatea germinativă, mai cu seamă dacă intervin oscilații mari de temperatură.
Temperatura optimă se referă la fiecare fază și fenofază a creșterii și dezvoltării plantelor, existând o temperatură optimă, precum și limite sub și supraoptime. Dintre acestea în practică trebuie să se acorde o atenție deosebită temperaturii minime letale, precum și temperaturilor minime și maxime biologice.
Tabelul 2.3.1.2
Numărul de zile necesare pentru germinarea semințelor de pepene verde
la diferite temperaturi ale solului la adâncimea de distribuire a semințelor de 1,25 cm
(După G.A. Lorenz și D. N. Maynard citați de Voican V. și colab., 1998)
Un nivel coborât al temperaturii este nefavorabil plantelor. Datorită unor temperaturi mai scăzute resperația este mai mică și respectiv cantitatea asimilatelor consumate pentru întreținerea acesteia este mai redusă. Acestea cresc încet și își prelungesc foarte mult perioada de vegetație determinând întârzieri în atingerea maturității. Procesul de respirație este cu atât mai intens cu cât temperatura este mai ridicată, determinându-se un consum proporțional de substanțe anterior asimilate. Temperatura prea ridicată determină creșterea transpirației plantelor, reducerea acumulării hidraților de carbon prin intensificarea respirației, împiedică formarea florilor.
După Rudich J. și colab., 1976, zile scurte (8 ore) și o temperatură de zi de 27°C crește tendința spre florile femele. Durata zilei de 16 ore și o temperatură de zi de 32°C inhibă dezvoltarea florilor femele.
Prevenirea efectului dăunător al temperaturilor suboptime și supraoptime constituie o preocupare permanentă a tehnologului și se realizează printr-un complex de măsuri.
După Ceaușescu I., 1979, pentru plantele de pepeni verzi temperatura minimă este de 0-40C, temperatura minimă biologică 12-140C, temperatura optimă noaptea 18-210C, ziua 24-300C, temperatura maximă biologică 30-350C.
Conform zonării făcute de M. Voinea și colaboratorii, 1977, în țara noastră se disting trei zone de cultivare a pepenelui verde:
I. Zonă foarte favorabilă – regiunile de stepă și silvostepă din sudul țării, vestul și estul țării, unde suma anuală a temperaturilor medii zilnice este egale sau mai mari de 150C (temperature active) este de peste 30000C și cu durata de timp senin cea mai lungă. Ca teritoriu geografic, această zonă cuprinde:
> Câmpia de Vest – partea joasă de câmpie din județele Timiș și Arad, cu soluri zonale de cernoziom, cu lăcovițti și soluri aluvionare, cu fertilitate ridicată;
> Câmpia Română – părțile stepice de câmpie din sudul județelor Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov; județele Ialomița și Brăila cu solul predominant de tipul cernoziomului. Această zonă este delimitată la nord de o linie ce trece pe la Plenița, Segarcea, Caracal, nord de Alexandria, Vidra, Urziceni, Pogoanele, Urleasca, Brăila, iar în sud, zona îndiguită a Dunării;
> Dobrogea – partea de sud a județului Constanța, de asemenea cu soluri fertile, cernoziomice
II. Zonă favorabilă – se consider districtele de silvostepă, suma anuală a temperaturilor medii zilnice active egale sau mai mari de 150C are valori între 2500-30000C, iar durata de strălucire a soarelui de 900-1200 ore:Această zonă cuprinde ca teritoriu geographic:
> Câmpia de Vest – părțile de câmpie înaltă de silvostepă din centrul județelor Timiș și Arad și Câmpia Crișurilor până la nord de Oradea;
> Câmpia Română – părțile centrale și de est ale județului Mehedinți, părțile de nord ale județelor Dolj, Olt, până la sud de Drăgășani, partea nordică a județelor Teleorman și Ilfov, partea sudică a județului Argeș și părțile sud-estice ale județelor Prahova și Buzău;
> Dobrogea – Podișul Dobrogei de Nord;
> Moldova – părțile de sud-est ale județului Vrancea șide sud ale județului Galați, respectiv Câmpia Siretului de jos
III. Zonă puțin favorabilă – cuprinde districtele din Câmpia de Vest, Câmpia Română și Podișul Transilvaniei, districtele limitrofe cu zona subcolinară cu potențial termic mai redus și cu soluri mai levigate. Se mai include și părțile de șes din Câmpia Transilvaniei și podișul din central Moldovei. În aceste districte factorii pedoclimatici existenți nu satisfac decât în mică măsură cerințele față de căldură ale pepenilor verzi, prin excelență plante termofile, cee ce face ca numai în anii căldurăși și mai puțin ploioși se obțin producții satisfăcătoare de pepeni, și numai pe solurile bogate în humus cu expoziție sudică, bine apărat contra vânturilor.
2.3.2. CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ
Însemnătatea apei pentru plantele legumicole constă, pe lângă participarea la alcătuirea tuturor organelor plantei, și în faptul că ea constituie mijlocul de transport pentru substanțele nutritive, fotoasimilate și produse metabolice.
La asigurarea prelevării apei, ca și la circulația sa în corpul plantei, participă în direct toate părțile plantei, însă rolul cel mai de seamă îl joacă sistemul radicular. Prin urmare, dimensiunea, profunzimea, starea de sănătate a sistemului radicular prezintă o importanță deosebită pentru ritmul de creștere a plantelor (Voican V. și colab., 1998).
Dacă se compară diferite organe ale plantelor, în ceea ce privește conținutul lor în apă, se constată că există diferențe foarte mari. Organele plantei cu cea mai intensă activitate fiziologică prezintă un conținut mai mare de apă. Ca urmare, în cazul unui deficit de apă în mediu și plantă, primele organe care suferă sunt cel cu un consum specific ma ridicat în apă, începând cu vârfurile de creștere și organele de fructificare.
Pepenii verzi au nevoie de apă pe tot parcursul perioadei de vegetație. deoarece fructele de pepene conțin 92% apă, planta are nevoie de cantități mari de apă în perioada creșterii fructului.
Pentru plantele de pepeni verzi este necesară o aprovizionare cu apă a solului la nivelul de 70-80% din capacitatea de câmp pentru apă și o umiditate relativă a aerului sub 75%. Sistemul radicular deosebit de puternic ca și unele caracteristici xerofile ale plantei fac ca pepenii verzi să fie caracterizați ca rezistenți la secetă. Excesul de umiditate din sol este dăunător plantelor de pepene verde deoarece rădăcinile se asfixiază, plantele se ofilesc și pier. Pentru evitarea unor astfel de situații se vor avea în vedere unele măsuri că: irigarea să se facă la capacitatea plantelor de consum a apei; alegerea solurilor cu drenaj natural sau crearea unui sistem de drenaj artificial; mobilizarea solului pentru asigurarea circulației apei și aerisirii ș.a.
Pesolurile nisipoase din sudul Ilteniei momentul aplicării udărilor este atunci când în sol se atinge plafonul minim de 50% din i.u.a. pe adâncimea de 50 cm, normele de irigare oscilând în funcție de condițiile climatice ale anului de cultură între 1000-1300 m3/ha (Marinică Gh., 1998).
Conținutul de apă al plantelor de pepene verde este de 89-90%, coeficientul mediu de transpirație este de 600 g apă pentru 1 g substanță uscată, productivitatea transpirației este de 1,67 g s.u/l apă (Ceaușescu I., 1979).
Coeficientul de valorificare a apei consumate de către plantele legumicole reprezintă raportul dintre cantitatea totală de apă consumată de către plante în decursul perioadei de vegetație și recolta utilă și care la pepenii verzi are valoarea de 60-70 t apă/t produs (Ceaușescu I. și colab., 1984). Mărimea coeficientului de valorifice a apei depinde de mai mulți factori: intensitatea transpirației, capacitatea productivă, cutivar, desime, nivelul aprovizionării cu substanțe hrănitoare, etc.
Umiditatea relativă a aerului pretinsă de pepenii verzi este de 45-55% (după Ceaușescu I, 1979), iar alți autori consideră că umiditatea aerului pretinsă de pepenii verzi este mai ridicată, 65-80% (Avramescu Al., Diaconu N., 1972). Umiditatea realativă prea ridicată poate să determine reducerea și blocarea transpirației plantelor, influențând negativ intensitatea fluxului de apă și săruri minerale prelevate din sol; hidratarea grăunciorilor de polen, făcându-i mai grei și diminuând mobilitatea acestora, determinând polenizarea insuficientă a florilor, cauzând pierderi însemnate de producție; creează condiții favorabile pentru apariția și expasiunea unor boli și dăunători.
Umiditatea relativă prea scăzută are însă alte efecte nefavorabile: intensifică transpirația plantelor, cu apariția fenomenului de ofilire, sau afectează în primul rând organele cele mai tinere; deshidratează stigmatul florilor, determinând derminarea dificilî și incompletă a grăunciorilor de polen, cu efecte negative asupra producției; creează condiții favorabile pentru apariția și expasiunea unor boli și dăunători (Voican V. și colab., 1998).
Umiditatetea relativă a aerului determină o fotosinteză intensă atunci când se găsește la valori cuprinse între 70-90% și provoacă o scădere considerabilă a proceselor fotosintetice la valori de 35-40%, întâlnite pe timp de arșiță, la orele prânzului (Milică C.I. și colab., 1982). Având în vedere aceste aspecte, dirijarea umidității relative a aerului, în măsura în care este posibil, în funcție de cerințele plantei de pepene verde este foarte necesară.
2.3.3. CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ
Cantitatea de radiație luminoasă ajunsă la nivelul solului, exprimată prin durata de strălucire a soarelui, este dependentă de perioada calendaristică și de poziția geografică. Cerințele plantelor legumicole față de radiația luminoasă sunt deosebite, în funcție de originea ecologică a acestora. În acest sens se disting pretențiile față de: durata zilei lumină (fotoperioadă), intensitatea și calitatea luminii.
Comportarea plantelor față de durata zilei (fotoperiodismul) are o mare însemnătate practică, deosebindu-se specii de zi lungă, de zi scurtă și intermediare sau indiferente. Atunci când fotoperioada corespunde cerințelor stabilite în decursul evoluției istorice a fiecărei specii legumicole, creșterea și dezvoltarea decurg intr-un ritm intens, durata perioadei de vegetație fiind cea mai redusă. Schimbarea continua a duratei zilei lumină determină pelungirea perioadei de vegetație.
Provenind din zone tropicale, pepenii verzi sunt plante de zi scurtă. Ca urmare, înfloresc dacă fotoperioada are o durată inferioară unei anumite valori critice, dar cel puțin egală cu „minimul trofic” (8 ore). Plantele solicit o fotoperioadă de pânî la 12 ore. Pepenii verzi dau producții mari pe terenurile foarte însorite, în zonele cu durata de timp senin cea mai lungă (peste 1500 ore de strălucire a soarelui).
Intensitatea luminii este în funcție de poziția soarelui pe bolta cerească fiind dependent de înălțimea soarelui și de gradul de transparență al păturii atmosferice. Cu cât razele solare ajung pe suprafața terestră sub un unghi mai apropiat de 900 cu atât intensitatea este mai mare. O astfel de situație apare către mijlocul zilei, în mod deosebit în lunile de vară. În condițiile specific țării noastre intensitatea luminii poate ajunge în lunile de vară de la 30-40 klucși până la 100 klucși, însă în lunile de iarnă valorile acesteia se reduc la 4-10 klucși. Din acest punct de vedere plantele legumicole asimilează cel mai bine la o intensitate de 20-30 klucși. În funcție de cerințele față de intensitatea luminii, pepenii verzi fac parte din grupa plantelor pretențioase necesitând în medie cel puțin 8000 lucși pentru o creștere și dezvoltare optimă.
Răspunsul plantelor în relație cu lumina, ca durată și intensitate, este dat prin ritmul procesului de fotosinteză, respective de acumulare a substanțelor complexe, pornind de la dioxidul de carbon și apă, în prezența clorofilei și energiei solare. Cantitatea de substanțe plastice acumulată de către plante depinde în mod direct de radiația luminoasă. În faza înfloritului și formării fructelor cerințele față de lumină sunt foarte mari, insuficiența acesteia atrage după sine un înflorit redus, o fecundare slabă și o producție mică. Insuficiența luminii determină o serie de modificări în morfologia și metabolismul plantelor. Aceasta se materializează prin prelungirea perioadei de vegetație, reducerea cantității de substanțe plastic accumulate, prin urmare și a recoltei, diminuarea calității producției, sporirea sensibilității la boli și dăunători (Voican V. și colab., 1998). O lumină foarte puternică nu este favorabilă pentru plante, în sensul că, radiația luminoasă intensă duce la inhibarea procesului de fotosinteză. În același timp, radiația luminoasă este însoțită de emisie foarte puternică de radiații calorice, care provoacă o creștere exagerată a temperaturii, atât în frunză cât și în mediul de cultură. Temperatura prea mare duce la intensificarea procesului de respirație, în care se consumă cantități mari de substanțe assimilate anterior.
2.3.4. CERINȚELE FAȚĂ DE SOL
Solul reprezintă partea superficială a scoarței terestre care asigură plantelor un suport pentru înrădăcinare, în care se găsesc elementele hrănitoare, apa și aerul necesare vieții acestora. Așadar, solul deținre un rol complex în creșterea și dzvoltarea plantelor. Dintre multitudinea și complexitatea factorilor care concură la o nutriție echilibrată a unei culturi, condițiile de sol au o deosebită importanță, acesta fiind continuu influențat de factorii climatici și biologici. Însușirile solului care acționează efectiv asupra disponibilității unor elemente chimice sub formă hidrosolubilă, ușor accesibilă plantelor sunt: textura solului, reacția solului (pH-ul), conținutul în materie organică și elemente nutritive, impermeabilitatea.
Plantele de pepene verde preferă soluri cu textură ușoară sau mijlocie, structurate, profunde, afânate, bine drenate și cu o reacție cât mai aproape de neutră. Reacția ușor alcalină a solului este favorabilă, în timp ce solurile acide sunt contraindicate. (Avramescu Al., 1971). Pepenii verzi sunt foarte sensibili la carența de magneyiu, molibden, mangan, fier, Sunt în schimb toleranți la săruri.
Rolul elementelor nutritive este destul de complex, cele mai multe dintre ele participând singure sau împreună cu altele la numeroase procese enzimatice de sinteză, transport, depunere a substanțelor, etc. Macroelementele considerate esențiale trebuie să fie îndestulătoare, având un rol direct în procesul de nutriție, carența accentuată a acestora ducând la tulburări citologice,histologice, anatomopatologice. Un rol important asupra îl au și microelementele, care sunt indispensabile pentru îndeplinirea anumitor funcții fiziologice (Atanasiu N. și colab., 1988).
Lipsa sau insuficiența accentuată a unui element chimic provoacă stări de carență influențând creșterea și dezvoltarea plantelor, producția realizată și respectiv eficiența economică (tabelul 2.3.4.1).
Tabelul 2.3.4.1
Clasificarea elementelor care provoacă stări de carență
(după Davidescu D. și colab., 1972)
Lipsa azotului precum și excesul determină perturbarea în primul rând a procesului de creștere, de aceea este vecesar ca acest element să fie asigurat încă din primele faze ale creșterii. Dereglarea metabolismului cu azot datorită unor condiții nefavorabile, sensibilizează plantele de pepeni verzi față de atacul unor ciuperci (Botrytis, Fusarium, Alternaria). Fosforul este util mai ales în perioada de formare a florilor șo fructelor, insuficiența lui reprezentând o lipsă de energie care perturbează creșterea și diminuiază recolta. Dacă aceasta este însoțită și de un nivel ridicat de azot, potențialul de înflorire scade cu 70%.
Insufuciența potasiului contribuie la reducerea circulației apei, închiderea stomatelor pentru evitarea transpirației, iar creșterea plantei încetează datorită reducerea cantității de dioxid de carbon, accesibil în plante prin stomate. Pepenii verzi nu suportă concentrații mari de îngrășăminte, din care cauză aplicarea acestora în mai multe reprize este foarte indicată (Avramescu Al. și colab., 1972). Efectul fertilizanților chimici se manifestă din plin pe fondul unei bune aprovizionări a solului cu materie organică.
Calciu joacă un rol vital în menținerea integrității membranelor celulare și acționează ca un agent de cimentare în pereții celulei. Deoarece translocarea calciului în plantă se realizează într-o cantitate foarte mică, lipsa acestui element afectează în primul rând acele țesuturi care sunt în plină dezvoltare.
Magneziul este atomul central al moleculei de clorofilă și joacă un rol important nespecific în în procesul de transport al ionului fosfat. Ca și alte elemente magneziul acționează ca activator al unor reacții enzimatice.
Microelementele, definite în mod relativ arbitrar, ca acele elemente care se găsesc în plante în cantități foarte mici, întervin în toate fenomenele metabolice și joacă un rol esențial în majoritatea reacțiilor enzimatice.
Sistemul radicular bine dezvoltat al plantelor de pepeni verzi permite acestora să utilizeze substanțele fertilizante nefolosite și rămase de la cultura precedentă (Greco L. și colab., 1985).
Având în vedere fertilitatea mai scăzută a solurilor pe care se cultivă pepenii verzi, la aplicarea îngrășămintelor chimice se ține seama de consumul de elemente nutritive din sol de către plantele de pepeni verzi (Tabelul2.3.4.2)
Tabelul 2.3.4.2
Consumul mediu de elemente nutritive din sol de către plantele de pepeni verzi
(după Pelaghia Chilom și colab., 1995)
Alimentarea echilibrată, dublată de o irigare corespunzătoare a plantelor, sunt esențiale pentru succesul unei culturi de pepeni verzi.
2.3.5. CERINȚELE FAȚĂ DE BOLI ȘI DĂUNĂTORI
Particularitățile ecologice specifice zonei solurilor nisipoase influențează direct spectrul și evoluția agenților patogeni și a dăunătorilor culturilor de pepeni verzi. Nerespectarea unei rotații adecvate, practicarea pe scară largă a monoculturii a dus la înmulțirea spectrului de agenți patogeni și dăunători specifici (Țârcomnicu Marina și colab., 1984; Ciuciuc Elena și colab., 1998; Șearpe Doina, 2000; 2003).
Bolile infecțioase ale pepenilor verzi sunt produse de virusuri și ciuperci. În funcție de agentul patogen, bolile se clasifică în viroze și micoze.
Virusurile pepenilor verzi
Mozaicul pepenelui verde (Cucumis virus I) (Doolite Smith) este răspândit în toată lumea, producând pagube însemnate atât la pepenii verzi, cât și la castraveți, dovlecei, pepeni galbeni și dovleacul comestibil, dar și la specii din alte familii.
Simptomele bolii variază în funcție de momentul producerii infecției, de condițiile de mediu, tulpina virusului, etc. Plantele de pepeni verzi infectate cu virusul comun reacționeayă printr-o mozaicare foarte evidentă, galbenă-verde, frunzele mai bătrâne manifestând adesea o îngîlbenire, iar mai târziu se ofilesc. Plantele infectate au internodii scurte, deci dimensiuni reduse comparativ cu cele sănătoase. Fructele infectate prezintă mozaic ce evoluează în cloroză cu insule verzi mici și denivelate. Pepenele verde prezintă adesea infecție latentă sau o reacție șoc necrotică.
Agentul patologic. Virusul este izometric cu contur poliedric, relativ instabil în sucul plantelor infectate; temperatura de inactivare și diluția limită sunt în jur de 700C și respectiv 10-4. Prezintă multe tulpini, iar ca antigen este slab.
La pepenele verde nu se transmite prin sămînță. Circuitul virusului în natură este asigurat de 200 specii de plante ce aparțin la 40 de familii botanice și răspândit de peste 60 specii de afide.
Mozaicul verde al castraveților (Marmor astrictum Holmes) este cunoscut îăn majoritatea țărilor din Europa, afectează îndeosebi culturile de pepeni verzi, pepeni galbeni și castraveți din seră.
Simptome. Plantele infectate prezintă pr frunze în primele faze o clarifiere a nervurilor urmată de apariția unui mozaic verde închis sau galben strălucitor. Atacul este mai evident pe frunzele tinere, care capătă un aspect gofrat. Plantele infectate în faza tânără rămân mici și dau producții slabe. Pe fructe, în condiții de temperatură ridicată, pot apărea dungi galbene sau arginti. Când fructele sunt infectate la începutul formării lor, nu mai cresc, se deformează și nu mai pot fi consumate. În cazul atacurilor puternice plantele se usucă.
Agentul patogen. Virusul se prezintă sub formă de bastonașe drepte și rigide, de de 275 – 300 x 14 – 18 µm. Temperatura de inactivare este de 80-900C, iar longevitate in vitro este de peste 9 luni. Se transmite prin semințe și prin resturi vegetale.
Micozele pepenelui verde
Mana (Pseudoperonospora cubensis (Berk. et. Curt. ) Rost.) este o boală foarte răspândită în toate continentele unde se cultivă cucurbitacee și temperaturile sunt moderate, iar precipitațiile bogate. În țara noastră mana produce pagube importante la pepeni verzi, pepeni galbeni, castraveți și dovleci, în anii cu precipitații.
Simptome. Boala se întâlnește în toate fazele de dezvoltare ale plantelor, atât în câmp, cât și în spații protejate. Pe frunze se manifestă prin apariția unor pete în număr mare, cu diametrul de 2 – 24 mm, de regulă colțuroase, la început vrzi-gălbui, apoi galbene, pentru ca după câteva zile să devină brune-deschis. În dreptul petelor, pe fața inferioară a frunzelor, se observă un puf cenușiu-violaceu, constituit din conidioforii și conidiile ciupercii. În condiții de umiditate ridicată sunt atacate aproape toate frunzele, începând cu cele de la bază.
Agentul petogen. Mana este produsă de ciuperca parazită Pseudoperonosprca cubensis (Berk. et. Curt.) Rost. Miceliu cipercii este puternic ramificat și se dezvoltă intercelular în țesuturile plantei gazdă. Din miceliu apar prin stomate conidiofori lungi, de 100 – 300 x 4 – 9 microni, mai groși la bază, ramificați dihotomic la extremitatea superioară. Conidiile sunt unicelulare, ovoide sau elipsoidale, de 18 – 28 x 12 – 20 µm, cenușii –gălbui sau violacei. Ca sursă de infecție pot servi adesea și cinidiile, care se formează pe plantele bolnave în sere, de unde se răspândesc în culturile din câmp. Spre deosebire de alte peronosporacee, P. cubensis, are praguri de temperatură mai ridicate. Ea produce infecții la temperaturi cuprinse între 9 – 280C, cu un optim între 15-230C. Conidiile pot supraviețui și la temperaturi mai ridicate, până la 400C.
Făinarea (Sphaerotheca fuliginea (Schlecht. Et Fr.) poll; Erysiphe cichoraceaum DC; Erysiphe orontii Castagne emend. U. Braun) este o boală cunoscută încă din anul 1800. O dată cu dezvoltarea culturilor de pepeni verzi în sere și solarii, făinarea a devenit și mai păgubitoare în culturile forțate, fiind prezentă în mai toți anii, provocând pagube prin defolierea timpurie a plantelor.
Simptome. Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare, find afectate toate organele aeriene, dar în special frunzele și vrejii. Pe frunze, pe ambele fețe, îndeosebi pe cea superioară, apar pete de formă neregulată, nedelimitate, pâsloase, albicioase, cu aspect făinos, izolete, de dimensiuni mici la început, 5-10 mm în diametru, neuniform răspândite pe suprafața limbului. Cu timpul petele se extind, confluează, acoperind deseori întregul limb. Țesuturile din dreptul petelor se îngălbenesc, se brunifică și se usucă. Pe pețioli, cârcei și vreji se formează ca și pe frunze o pâslă pulverulentă, albicioasă, care acoperă de regulă de jur-împrejur aceste organe. În pâsla albicioasă apar spre sfârșitul vegetației numeroase puncte mici, brune-negricioase, cleistoteciile ciupercii.
Agentul patogen. Făinarea este produsă de ciupercile parazite (Sphaerotheca fuliginea (Schlecht. Et Fr.) poll; Erysiphe cichoraceaum DC; Erysiphe orontii Castagne emend. U. Braun). Ciupercile sunt ectoparazite. La suprafața organelor atacate sedezvoltă miceliul filamentos, ramificat, septat. Conidioforii celor trei ciuperci sunt simpli, erecți și formează prin strangulare repetată numeroase conidii dispuse în lanț. O diagnosticare precisă se poate face numai pe baza cleistotecilor, care la Sphaerotheca sunt globuloase, de 66-90 µm, la început incolore, mai târziu galbene, apoi brune, prevăzute la suprafață cu apendici scurți, simpli, mai rar ramificați septați, bruni la bază, incolori la vârf. În interiorul cleistotecilor se formează o singură ască, globuloasă sau larg ovoidă, de 50 – 96 – x 30 – 76 µm, cu 8 ascospori elipsoidali, incolori, de 17 – 22 x 12 – 20 µm. Cleistotecile de la ciupercile din genul Erysiphe sunt globuloase, de 74 – 160 µm, brune, cu apendici simpli, scurți. Ele conțin 10-15 asce, ovoide sau cilindrice, de 45 – 90 – x 25 – 50 µm, incolore cu câte 2-3 ascospori elipsoidali, de 16 – 30 – x 10 20 µm incolori.
Putregaiul negru (Dydimella bryoniae (Auersw.) Rehm. Sin. Mycosphaerella melonis Pass. Chiu et. Walker, M. citrulina (C.O. Smith) Goss). Ciuperca atacă pepenii verzi, castraveții, pepenii galbeni, dovlecii și alte cucurbitacee. Produce pagube mari în câmp, dar mai ales la fructele de pepeni și dovleci din depozit.
Simptome, Plantele mici, care primesc infecția de la sămânță, sunt invadate de cipercă înainte sau imediat după răsărire și mor. Primele simptome ale bolii se observă îndată după răsărirea plăntuțelor, pe cotiledoane și tulpinițe, sub forma unor pete brune-negricioase, care produc pieirea plantelor. Pe plantele mature, boala produce pete brune deschis sau cenușii pe frunze, pețioli și tulpini. Pe frunze petele sunt dispuse fie între nervuri, în care caz au formă aproape circulară și un diametru de 4-22 mm, fie de+a lungul nervurilor, când sunt alungite, putând ajunge până la 45 mm. La început petele sunt de culoare verde-gălbui, apoi devin brune, zonate concentric, cu puncte mici la suprafață, brune-negricioase (picnidiile ciupercii). În cazul unor atacuri intense frunzele afectate se îngălbenesc și se usucă. Pe tulpini se formează leziuni canceroase, brune-negricioase, alungite, la suprafață cu un exudat gomos, de culoare chihlimbarie. Fructele infectate prezintă o înmuiere a țesuturilor în partea apicală, care rămâne mai subțire. Pe țesuturile atacate se formează o crustă neagră (picnidiile ciupercii).
Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca Dydimella bryoniae (Auersw.) Rehm. Ciuperca produce numeroase picnidii globuloase, de 60-330 µm, brune-negricioase, scufundate în țesut sau parțial aparente la suprafața petelor. Picnosporii sunt cilindrici, unicelulari sau bicelulari, cu capetele rotunjite, incolori, de 3 – 5,7 x 7,6 – 19 µm. Apa din ploaie dizolvă masa gelatinoasă și pune în libertate sporii, care produc noi infecții. Ciuperca se perpetuează de la un an la altul pe resturile plantelor bolnave, atât pe sămânță sau în interiorul acesteia. Temperaturile necesare infecțiilor și fructificării sunt cuprinse între 5-320C, cu un optim de 26-280C. Infecțiile abundente se produc la temperatura de peste 100C.
Antracnoza (Colletotrichum lagenarium (Pass.) Ell. et. Hals. Este o boală foarte gravă în toate țările cultivatoare de cucurbitacee. În țara noastră, boala a fost semnalată în anul 1931 de către Traian Săvulescu, apoi a fost observată în fiecare an atât în spații protejate, cât și în câmp, gravitatea atacului fiind în funcție de condițiile climatice.
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, tulpini, fructe în toate fazele de vegetație. Primele simptome pot apărea imediat după răsărire, pe cotiledoane și pe hipocotil, sub forma unor pete brune-negricioase, care se adâncesc provocând pieirea plăntuțelor. Pe frunze apar pete neregulate sau circulare, la început galben-verzui, apoi brune-roșcate sau brune. Cu timpul petele se măresc, confluează cuprinzând suprafețe mari din frunze care se necrozează și se usucă. Pe pețioli și vreji apar pete slab delimitate, verzui-cenușii, umede, alungite, cufundate în țesut. Cele mai caracteristice simptome se observă pe fructe, sub forma unor pete circulare sau ovale, de 1-2 cm în diametru, mult adâncite, la început de culoare gălbuie, apoi galbenă-roșiatică. În condiții de umiditate ridicată (peste 80%) petele confluează cuprinzând porțiunu mari din fruct care se înmoaie și putrezește. La suprafațățesuturile atacate, pe toate organele, îndeosebi pe frunze și fructe, prezintă lagărele de conidiofori și conidii sub forma unor punctișoare, la început de culoare roz, apoi brună-cenușie, pe timp secetos dispuse concentric.
Agentul patogen. Antracnoza este produsă de ciuperca parazită Colletotrichum lagenarium (Pass.) Ellis et. Halsted. Fructificațiile ciupercii sunt acervuli subcuticulari, de formă rotundă sau neregulată, colorați în brun închis, măsurând până la 126 u. În acervuli apar conidiofori pe care se formează conidii. Conidioforii sunt cilindrici, continui sau septați, incolori, palisați, lungi de 60 70 µm, la capăt câte o conidie ovoidă sau cilindrică, de 11,5 – 20 x 3,5 – 6,5 µm, incoloră. Printre conidiofori se găsesc 1-5 peri lungi, septați, de 60 – 140 x 4 – 6 µm, ascuțiți la vârf de culoare brună.
Perpetuarea speciei de la un an la altul se face prin conidiile și miceliul ciupercii rămase pe resturile de plante bolnave sau pe alte substraturi de natură organică. Există de asemenea ipoteza transmiterii bolii prin sămânță. În timpul vegetației, sporii sunt transportați de vânt și ploaie sau cu ajutorul insectelor, al păsărilor sau al altor vehiculanți.Sporii ajung pe organele susceptibile și produc infecții repetate.
Pătarea brună (Fulvia cucumerinum Ell. et. Arth.) produce pagube la castraveți, dar atacă și pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii șo dovlecii, atăt în câmp cât și în spațiile protejate.
Simptome. Imediat după răsărire, pe cotiledoane și frunze apar pete mici, colțuroase de 5-6 mm în diametru, de culoare verde-gălbui, apoi cenușii-brunii. De obicei țesuturile din dreptul petelor se necrozează, se sfâșie, se rup, frunzele apar ca fiind zdrențuite. Atacul caracteristic este cel de pe fructele tinere, pe care se manifestă prin pete mici, de 2-13 mm în diametru, apoase, de culoare cenușie, adâncite cu aspect de ulcerații. Când umiditatea atmosferică este ridicată, petele se extind, confluează și acoperă porțiuni mari din fruct, care se acoperă cu micegai catifelat de culoare măslinie, conidioforii și conidiile ciupercii. Fructele puternic atacate se deformează, se ștrangulează și devin necomestibile.
Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca parazită Fulvia cucumerinum Ell. et. Arth sin. Cladosporium cucumis Frank. Miceliul ciupercii este colorat verde-măsliniu și se formeayă în țesutul atacat aerian. Conidioforii sunt alungiți, simpli, pe care se formează conidii ovoide, de dimensiuni foarte variabile. Conidiile tinere sunt monocelulare și aproape incolore, de la 10 x 3,4 µ. Conidiile complet formate Sunt despărțite printr-o septă în două celule inegale și măsoară 20,25 x 5,6 µ. Ciuperca este foarte receptivă la variațiile de temperatură și umiditate. Atacurile puternice sunt favorizate de temperaturi moderate și precipitațiile abundente din lunile de vară. Temperaturile pentru creșterea ciupercii ăi fructificare sunt cuprinse între 6-230C, cu un optim cuprins între 21-250C. Ciuperca se perpetuează de la un an la altul sub formă de spori și miceliu în resturile de plante atacate, pe sămânță sau pe scheletul construcțiilor de sere.
Vehicularea sporilor este făcută de curenții de aer, insecte, îmbrăcămintea oamenilor, uneltele agricole. Sporii germinează ușor, pătrunderea hifei de infecție se face în 8-9 ore, iar perioada de incubație este de 3-4 yile.
Alternarioza (Alternaria cucumerina (Ellis at. Ev.) Elliot) a fost semnalată ca boală păgubitoarela toate cucurbitaceele în America și Europa.
Simptome. Ataculse manifestă pe frunze (cu precădere la jumătatea vrejului, apoi se extind la toată planta) prin apariția unor pete mici, circulare, umede care cu timpul se măresc, devin evidente pe suprafața superioară a frunzelor, cu margini bine conturate și cu inele concentrice. Diametrul petelor unitare are 1-1,5cm; acestea confluează ușor ocupând o mare suprafață din limb. Țesutul din dreptul petelor se necrozează, frunzele se răsucesc și cad. Simptomele pot apărea și pe fructe sub forma unor pete adâncite.
Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca Alternaria cucumerina (Ellis at. Ev.) Elliot. La suprafața țesuturilor atacate se dezvoltă un puf brun-negricios, alcătuit din conidioforii și conidiile ciupercii. Conidioforii sunt simpli, bruni, septați, puțin noduroși la capătul superior. Conidiile sunt pluricelulere, brune, fusiforme, de 30 – 75 – x 15 – 25 µm, măciucate, cu vârful alungit, dispunse în lanțuri scurte (2-5).
Ciuperca se perpetuează de la an la an pe resturile de plante bolnave, pe buruieni din familia Cucurbitaceae și pe semințe. Sporii sunt vehiculați de vânt, apa de ploaie și apa de irigații, îmbrăcămintea oamenilor, etc. Infecțiile se propagă cu mare ușurință la plantele debilitate din cauze de nutriție, lipsă de apă sau atacul altor boli.
Plantele viguroase devin sensibile către sfârșitul perioadei de vegetație. Carența de microelemente favorizează atacul pe fructe. În culturi de mediu nutritiv, ciuperca crește la amplitudini mari de temperatură (0-450C). Infecțiile se produc la un optim de temperatură între 15-300C.
Putregaiul alb al tulpinilor și fructelor (Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de Bary) se întâlnește frecvent în culturile de pepeni verzi, pepeni galbeni și castraveți din sere și solarii.
Simptome. Atacul se manifestă pe tulpini, lăstari, pețiolii frunzelor și pe fructe. Pe tulpini și pe lăstari, la diferite nivele de la suprafața solului apar pete alungite, apoase, care se extind de jur-împrejur, de culoare gălbuie la început apoi brună-deschis. Fructele atacate în diferite stadii de dezvoltare,mai ales cele din apropierea solului, putrezesc începând de la vârf spre bază și se acoperă cu miceliu albicios, în care apar corpușoare negre, tari de mărimea boabelor de mazăre (scleroții ciupercii).
Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de Bary. La suprafața țesutului atacat apare un miceliu fin, albicios, cu aspect de vată, în care se formează scleroții de 0,5-1,5 cm lungime, negri-cărbunoși. Miceliul ciupercii este alcătuit din hife hialine, subțiri, de 2,5-6 µu, mai rar de 8-13 µ diametru.
Boala se transmite prin scleroții care ajung la sol. Ciuperca poate trăi în sol sub formă de miceliu, ca saprofit, care pătrunde în țesuturile plantelor direct prin epidermă sau prin rănile produse dediferite cauze. Prin răni infecția se face mai ușor și boala are la început o evoluție mai accentuată. Infecția și dezvoltarea ciupercii în țesuturile invadate se fac la temperaturi cuprinse între 0-320C, temperatura optimă fiind în jur de 220C.
Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea Pers.) este o boală care se manifestă frecvent la culturile protejate, mai rar în câmp. Atacul se întâlnește pe tulpini și fructe.
Simptome. Pe tulpini, de regulă în dreptul leziunilor ocazionate de defoliere, copilire, cârnire, altoire și recoltare, apar pete umede, alungite, de culoare verde-cenușie, la surafața cărora se dezvoltă un puf dens, cenușiu, conidioforii cu conidiile ciupercii. Când umiditatea atmosferică este ridicată, petele se extind, înconjoară tulpina și determină ofilirea plantelor deasupra zonei de atac. Pe fructe, în special pe cele debilitate fiziologic,apar pete umede începând de la vârf, care se acoperă cu conidiofori și conidii.
Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca Botrytis cinerea Pers. Miceliul ciupercii pătrunde și se ramifică în spațiile intercelulare ale plantei. Pe miceliu se formează conidiofori lungi de 1-2 mm, septați, de culoare brună-olivacee la bază. Conidiile sunt unicelulare, hialine sau gălbui și dispuse în formă de ciorchine. Răspândite de curenții se aer, ele gerimează foarte ușor. Putregaiul cenușiu pe fructe se dezvoltă deosebit de puternic când se alică substanțe stimulatoare de creștere. Boala este favorizată de temperaturi în jur de 200C și umiditate foarte ridicată.
Ofilirea (fuzarioza) pepenilor verzi (Fusarium oxysporum (Schlecht.) f. sp. niveum (E. F. Smith) Snyder et Hansen) este o boală foarte frecvent întâlnită atât în câmp, cât cât și în culturile forțate din sere și solarii. Ofilirea afectează plantele în toată perioada de vegetație, producând rărirea culturilor și foarte adeseacalamitatea prin pierderea parțială sau totală a recoltei.
Plantele sunt infectate în toate fazele de vegetație. În cazul plantulelor tinere boala se manifestă prin veștejirea cotiledoanelor, putrezirea sau uscarea rădăcinilor și a bazei tulpinilor, urmată de pieirea acestora. Plantele mai avansate în vegetație prezintă o ofilire care progresează lent, mai evidentă spre mijlocul zilei. Pe marginea fruzelor apar pete galbene, care se necrozează, iar în final plantele se usucă în întregime. În secțiuni prin tulpină se observă brunificarea vaselor conducătoare. În condiții de umiditate atmosferică ridicată, la suprafața tulpinilor atacate, în special în dreptul nodurilor, se dezvoltă un mucegai abundent, alb-roziu, miceliul ciupercii.
Agentul patogen este ciuperca (Fusarium oxysporum (Schlecht.) f. sp. niveum (E. F. Smith) Snyder et Hansen. Conidiile ciupercii sunt fusiforme, încovoiate sau drepte, majoritatea cu 3 septe transversale, de 20,4 – 46,8 x 3 – 4,6 µm. Microconidiile sunt ovoide sau elepsoidale, maloritatea neseptate, rar rar cu 1 sau 2 septe, de 5 – 12 x 2,5 – 3,7 µm.
Boala se transmite prin resturile de plante din sol. Ciuperca trăiește în sol și pătrunderea în plantă este ușurată de letiunile pe care le produc insectele, precum și vehicularea sporilor de către acestea. Atacul ciupercii mai este favorizat și de leziunile care se produc pe rădăcini și tulpini în timpul manipulării, transplantării răsadului, altoirii.
Dăunătorii pepenilor verzi
Păianjenul roșu comun (Tetranzcus urticae) este localizat pe partea inferioară a frunzelor și se recunoaște după uscarea țesuturilor dintre nervuri care devin pergamentoase. Atacul se manifestă cu intensitate maximă în lunile iulie și august. Larvele și adulții au culoarea substratului pe care trăiesc.
Musculița albă (Trialieurodes vaporariorum). Larvele și adulții se hrănesc cu sucul celular pe care îl absorb din țesuturile înțepate. Atacul este însoțit de secreții zaharate pe care secundar se dezvoltă fumagina. Musculița este de talie mică până la 1,5 mm, cu corp gălbui și aripi albe. Larvele au 0,8 mm lungime, de culoare brună și corpul turtit.
Păianjenul roșu comun Musculița albă
Păduchele verde al castraveților (Cerisipha gossypii). În stare de larve și adulți formează colonii aglomerate pe partea inferioară a frunzelor și dispersate pe flori. Dăunează hrănindu-se, sugând seva din țesuturi, frunzele se deformează, se răsucesc și se pot usca. Frunzele se gofrează și se strâng în glomerul, iar plantele stagnează în creștere. Insectele au până la 1,5 mm lungime, de culoare galbenă până la verde închis.
Tripsul comun (Trips tabaci) se găsește localizat pe partea inferioară a frunzelor, unde larvele și adulții distrug țesuturile până în vecinătatea epidermei exterioare. După atac frunzele se necrozează zonal, nervurile rămân intacte, iar restul țesuturilor normal colorate. Atacul este frecvent în anii secetoți și călduroși.
Păduchele verde Tripsul comun și californian
Tripsul californian (Frankliniella occidentalis). Adulții și larvele afectează aparatul foliar și florile și absorb hrana din țesuturi. Ca efect țesuturile se deformează, iar frunzele și florile prezintă numeroase pete decolorate, căpătând cu timpul o culoare argintie. Când atacul intervine înainte de înflorit, bobocii nu se mai deschid.
Musculița plantelor (Delia platura). Larvele fitofage de musca plantulelor rod galerii în semințe, tulpini și cotiledoane, cauzând pierderi importante de producție. Un atac mai puternic poate determina compromiterea culturilor. Larvele sunt apode, gălbui.
CAPITOLUL III: SITUAȚIA CULTURII PEPENILOR VERZI
PE PLAN MONDIAL ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ
3.1. SUPRAFEȚELE OCUPATE CU PEPENI VERZI
Pe plan mondial, cultura pepenilor verzi ocupă un loc important acesta fiind dat atât de suprafețele cultivate cu pepeni cît și de consumul pe cap de locuitor al fructelor de pepene verde. Cea mai mare țară producătoare de pepeni verzi este China cu o producție anuală de 8,2 milioane tone. Alte țări mari cultivatoare de pepeni verzi sunt: Turcia cu o producție de 1,9 milioane tone, SUA cu o producție de 1,2 milioane tone, Spania cu 1,1 mii tone și Italia cu 1,05 mii tone. România se situează pe locul 5 cu o producție anuală de 940 mii tone. În România se înregistrează cea mai mare producție pe cap de locuitor 42,6 kg, fiind urmată de Turcia cu 36,1 kg/locuitor, Spania cu 18,4 kg/locuitor (Anuar FAO).
Suprafețele cultivate cu pepeni în perioada 1980-2014 au oscilat de la un an altul, crescând continuu în perioda 1980 – 1999, de la 11,6 mii ha la 49,5 mii ha (tabelul 3.1.1). Începând cu anul 2000 se constată o reducere a suprafețelor cultivate cu pepeni, ajungându-se în anul 2015 la 25,8 mii ha. Dacă în anul 1980, ponderea suprafețelor cultivate cu pepene era de 3,7% din totalul suprafeței cultivată cu legume, în anul 1989 s-a ajuns la 8,4%, după anul 1990 ponderea suprafețelor cultivate cu pepeni a fost cuprinsă între 11% în anul 2008 și 19,7% în anul 1993. Perfecționarea permanentă a tehnologiilor de cultivare a pepenilor a făcut ca producția medie să aibă o evoluție ascendentă (tabelul 3.1.2). În anul 1989, producția medie de pepeni a fost de 9,25 t/ha, cu 2 t/ha mai mult (11,25 t/ha) în anul 1990 și a crescut semnificativ în următorii ani atingând maximum în anul 2010 (21,05 t/ha). În toți anii de cultură luați în studiu, producția medie pe pepeni a depășit producția medie obținută la plantele legumicole cultivate. Cu excepția anului 2012, când producția medie de pepeni a fost de 17,66 t/ha, în ultimii cinci ani producția medie s-a menținut în limite foarte strânse (20,58-20,91).
Creșterea suprafețelor cultivate cu pepeni, concomitent cu creșterea producției medii la hectar au avut drept rezultat o creștere continuă a producției totale de pepene (tabelul 3.1.3). În anul 1980, producția totală de pepeni la nivel de țară a fost de 120,6 mii tone, reprezentând 3,4% din totalul producției de legume, iar în anul 1989 s-au realizat 215,7 mii tone, respectiv 5,4% din total legume. După anul 1990, producțiile de pepeni verzi au marcat creșteri spectaculoase ajungându-se în anul 1999 la 853,2 mii tone (19,5% din total legume), după care au urmat scăderi ale producției, cea mai mică producție fiind înregistrată în anul 2007, respectiv 408,1 mii tone, reprezentând 13,1% din total.
Tabelul 3.1.1
Evoluția suprafețelor cultivate cu pepeni verzi în România
(Anuarul statistic al României, 2015)
Tabelul 3.1.2
Producția medie la hectar la cultura de pepeni verzi în Romînia
(Anuar statistic 2015)
Tabel 3.1.3
Producția anuală de pepeni verzi în România
(Anuar statistic 2015)
Cu toate că producțiile medii la hectar au avut o evoluție ascendentă, acestea sunt inferioare celor realizate în țările mari cultivatoare de pepene verzi, unde nivelele de 60-90 t/ha sunt realizate în mod frecvent. În țara noastră producții de peste 50 t/ha sunt atinse de cultivatorii din zonele de maximă favorabilitate care care cultivă pepeni verzi în scop commercial. Printre metodele de creștere a nivelului de producție se numără și cultivarea pepenilor verzi cu plante altoite.
Interesul de care se bucură cultura pepenilor verzi în sudul țării și mai ales în județul Dolj, este reflectat și de cele 4555 ha cultivate la nivelul anului 2015 (tabelul 3.1.4).
Tabelul 3.1.4
Suprafața cultivată cu pepeni verzi și pepeni galbeni și producția realizată
în anul 2015, în principalele județe cultivatoare din Romînia
(Anuar statistic 2015)
Pe locul doi privind suprafața cultivată cu pepeni s-a situate județul Ialomița cu 2995 mii hectare, urmat de județele Galați cu 2329 mii hectare, Buzău cu 2205 mii hectare și Brăila cu 2051 mii hectare. Producția de pepeni asigurată de județul Dolj în anul 2015 a fost de 103 220 mii tone rezultând o producție medie de 22,662 t/ha, în județul Ialomița s-a realizat o producție totală de 57 520 mii tone, respective 19,205 t/ha, iar pe locul trei s-a situat județul Galați cu o producție totală de 53 239 mii tone și producția medie de 22,859 t/ha.
Proporțional, suprafața cultivată cu pepeni în anul 2015 în județul Dolj a reprezentat 17,50% din suprafața cultivată la nivel de țară (figura 3. 1), iar producția totală realizată a reprezentat 20,40% din producția totală ( figura 3.1.2).
Figura 3.1.1. Suprafața cultivată cu pepeni în anul 2015, în România, pe județe (Anuar statistic 2015)
Figura 3.1. 2. Producția totală de pepeni obținută în anul 2015, în România, pe județe
În județul Ialomița suprafața cultivată cu pepeni a reprezentat 11,50% din suprafața cultivată în țară, producția realizată reprezentând 11,40%, județul Galați cu 9% suprafață a realizat 10,50% din producție, județul Brăila cu 7,90% din suprafașă și 8,30% din producție și Buzău cu 8,50% suprafață și 6,50% producție. Suprafața cultivată cu pepeni verzi în sudul țării și mai ales în județul Dolj, denotă interesul de care se bucură această cultură în zonă.
CAPITOLUL IV: STUDII PRIVIND ELABORAREA UNOR METODE MODERNE DE CREȘTERE A PRODUCTIVITĂȚII LA PLANTELE DE PEPENE VERDE
4.1. STADIUL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA PEPENILOR VERZI PE SOLURILE NISIPOASE
Nisipurile în stare naturală nu oferă condiții favorabile culturilor legumicole. Precipitațiile relativ scăzute și repartiția lor neuniformă, fertilitatea naturală scăzută, regimul termic și eolian au fost factori care au limitatt suprafețele legumicole în zona solurilor nisipoase. Prin executarea lucrărilor de amenajare și ameliorare (nivelare, irigare, fertilizare ameliorativă, combaterea deflației eoliene, desecarea) s-au realizat condiții necesare practicării și pe aceste soluri a unei legumiculturi performante (Toma V. și colab., 1999).
Zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei se constituie într-o microzonă în care plantele legumicole găsesc condiții deosebite de cele întâlnite pe solurile zonale, condiții care determină unele particularități ale cultivării plantelor legumicole. Începând cu anul 1970 în programele de cercetare ale CCDCPN Dăbuleni au fost incluși și pepenii verzi. Studiul sortimentului de soiuri pentru cultura de pepeni verzi a constituit o preocupare permanentă în activitatea de cercetare, fiind vizate cele mai noi realizări în domeniu obținute în țară și pe plan mondial (Spirescu C., 1983), Nanu Șt., 1998; 1999). În perioada 1978-1985, sortimentul de pepeni verzi a fost studiat și pe nisipurile de la Valea lui Mihai (Bihor) și la Rușețu (Buzău). Rezultatele obținute au demonstrat că pe solurile nisipoase din sudul Olteniei, la aceleași cultivaruri se obțin producții mai timpurii cu 10-16 zile față de alte zone datorită acumulărilor termice mai rapide în primele luni ale anului și desprimăvării mai timpurii.
Având în vedere importanța pepenilor verzi pentru zona solurilor nisipoase, începând cu anul 1978 au fost inițiate cercetările privind ameliorarea acestei apecii. Până în prezent au fost omologate trei soiuri de pepene verde: soiul Dulce de Dăbuleni (1986), De Dăbuleni (1989) și soiul Oltenia (2005). Aceste sunt soiuri de mare productivitate rezistente la fuzarioză, viguroase, care realizează producții semitârzi.
Pe solurile nisipoase vânturile pot provoca prin fenomenul de deflație eoliană pagube însemnate culturilor legumicole, frecvența și intensitatea acestora fiind maximă în perioada martie-mai (Baniță P. și colab., 1981; Toma V. și colab., 1997). Pentru combaterea deflației eoliene la cultura de pepeni verzi s-a demonstrat că cele mai bune rezultate se obțin atunci când s-au folosit benzi din secară cu lățimea de 1,8-3,5 m. Distanța dintre benzi este determinată de gradul de expunere al terenului cultivat fiind cuprinsă între 11,2-18m (Toma V., 1984; 1985). S-a demonstrat de asemenea că lucrările de pregătire a terenului destinat cultivării pepenilor verzi trebuie efectuate în totalitate primăvara. Efectuarea arăturii din toamnă determină amplificația deflației eoliene pe timpul iernii până la înființarea culturilor și pe solurile nisipoase nu se poate conta pe acumulările apei în stratul arabil ca urmare a arăturii de toamnă. Afânarea adâncă prin desfundare nu s-a dovedit o măsură eficientă mai ales acolo unde prin aducerea la suprafață a straturilor mai puțin fertile din adâncime s-a înrăutățit atarea de aprovizionare a solului cu elemente fertilizante (Toma V., Ion P., 1991). Una din preocupările de primă importanță a fost legată de obținerea unor producții extratimpurii și timpurii în spații adăpostite și în câmp (Spirescu C., 1984; 1990). S-a demonstrat că pe teren modelat în brazde înîlțate cu înîlțimea la coronament de 94 cm recoltarea pepenilor verzi începe mai devreme cu 2-3 zile decât pe teren nemodelat. Înființarea culturii de pepeni verzi prin răsad determină obținerea de producții mai timpurii cu 12-18 zile față de cele înființate prin semănat direct în câmp. Atunci când cultura s-a înființat prin răsad, s-a protejat în tunele din folie de polietilenă perforată, iar terenul s-a mulcit cu folie de polietilenă transparentă primele fructe s-au obținut în prima decadă a lunii iunie (22-25 iunie), cu 30 zile mai devreme decât la o cultură clasică.
Datorită desprimăvărării mai timpurii și acumulărilor termice mai rapide, culturile de cartof timpuriu, mazăre de grădină, varză timpurie, părăsesc terenul mai devreme cu 12-14 zile decât pe terenurile zonale. Ca urmare pepenii verzi pot fi cultivați în cultură succesivă putând realiza producții mari în condiții de eficiență economică ridicată (Toma V., 1989).
În ceea ce privește fertizarea, s-a demonstrat că îngrășămintele organice determină o mai bună utilizare a fertilizanților chimici și contribuie la ameliorarea însușirilor fizico-chimice ale solurilor nisipoase. Pe baza rezultatelor experimentale au fost stabilite dozele optime de îngrășăminte organice și chimice, tipurile de îngrășăminte și momentul optim de aplicare (Spirescu C., 1986; Toma V., Alexandrescu V., 1994). S-au efectuat cercetări privind eficacitatea unui număr mare de tipuri de îngrășăminte foliare, aplicate pe diferite agrofonduri și în număr diferit de tratamente (Elena Ciuciuc și colab., 1998, 2001).
Particularitățile pedoclimatice ale zonei solurilor nisipoase dar și cele tehnologice specifice au stat la baza cercetărilor privind desimea optimă a plantelor din cultura de pepeni verzi în funcție de soi. Pentru soiurile de pepeni verzi cu vigoare ridicată desimea optimă a fost de 11000 plante/ha, iar pentru cele mai puțin viguroase 14000 plante/ha (Spirescu C., 1986).
Solurile nisipoase cultivate cu plante legumicole au un grad mare de îmburuienare datorito irigării prin aspersiune și folosirii gunoiului de grajd. Buruienile cu frecvența cea mai mare sunt: Cynodon dactilon, Digitaria sanquinalis, Echinicloa crus galli, Setaria viridis, Chenopodium album, Amaranthus retroflexus, Portula oleracea, Solanum nigrum, Xanthium italicum, Convolvulus sp., Poligonum sp. În lupta contra buruienilor au fost experimentate combaterea chimică, prașile mecanice și prașile manuale aplicate culturilor din asolamentele specifice solurilor nisipoase. Condițiile pedoclimatice specifice solurilor nisipoase impun anumite particularități în aplicarea erbicidelor. Pe solurile nisipoase este necesar să se folosească erbicidele cele mai selective, iar pentru erbicidele a căror absorbție se face la nivelul rădăcinilor este necesară reducerea dozelor cu cca o treime față de doza aplicată pe solurile zonale.
Particularitățile pedoclimatice determină și o persistență mai redusă a acțiunii erbicidelor ceea ce impune necesitattea efectuării de tratamente cu erbicide atât la înființarea culturii cât și pe parcursul perioadei de vegetație. Remanența erbicedelor este de mai scurtă durată pe solurile nisipoase. Datorită capacității reduse de reținere, pe solurile nisipoase se poate vorbi chiar de levigarea erbicidelor, care poate avea consecințe nefavorabile asupra poluării apelor freatice. Pe baza cercetărilor efectuate au fost recomandate erbicidele care pot fi folosite la culturile legumicole pe solurile nisipoase (Toma V., 1977; 1984; Toma V. și colab., 1994; 1995; 1997; 1998; Spirescu C., 1984; 1989).
Identificarea principalelor boli și dăunători la cultura de pepeni verzi precum și stabilirea unor formule de tratament a stat de asemenea în atenția multor cercetători (Costescu Maria, 1974: Alexandri V. și colab., 1978; Costache M și Costache C., 1995; 1996). În 1984, Marina Țârcomnicu și Daniela Ion au izolat din pepenii cultivați pe solurile nisipoase din zona Dăbuleni și din semințele acestora 23 populații de Fusarium spp. Din care 4 populații de Fusarium solanii, una de Fusarium poae, 5 populații de Fusarium oxysporum, 2 de Fusarium equiseti, 3 de Fusarium culmorum, 4 de Fusarium graminearum și 4 populații de Fusarium sambucinum. Dintre speciile identificate, Fusarium oxysporum pare a fi cea mai implicată în patologia pepenilor verzi.
Prin folosirea tratamentelor fitosanitare scade gradul de atac la Fusarium oxysporum, rezultatele cele mai bue fiind obținute prin tratarea plantelor la cuib cu 1 litru soluție de Topsin 0,1% ( Ciuciuc Elenași colab., 1998).
4.2. ALTOIREA PEPENILOR VERZI
4.2.1 NECESITATEA ALTOIRII PEPENILOR VERZI
Folosirea intensivă a terenului destinat cultivării pepenilor verzi, precum și renunțarea în cele mai multe cazuri la o rotație adecvată a culturilor, a condus la creșterea virulenței atacului unor agenți patogeni de sol, în special în special Fusarium oxysporum și a dăunătorilor din sol (Meloidogyne sp.). Altoirea plantelor legumicole a aparut ca o necesitate pentru prevenirea pierderilor și deprecierilor datatorate atacului produs de bolile și dăunătorii de sol precum și în vederea îmbunătățirii calității producției și a creșterii gradului de toleranță și rezistență a plantelor la stresul termic și hidric. Takahashi (1984) apreciază că 68% din pierderile înregistrate în producția de legume din Japonia sunt cauzate de bolile solului și nematozi. Datorită sistemului radicular viguros al portaltoiului, care exploatează un volum mare de sol, randamentul de utilizare a îngrășămintelor organice și chimice cât și al apei este mai ridicat față de culturile nealtoite. Altoirea imprimă rezistență la atacul unor agenți patogeni și dăunători făcând posibil eliminarea tratamentelor deosebit de costisitoare și uneori greu de aplicat, determină creșterea nivelului producției și a profitabilității în special la culturile înființate prin răsad, mulcite cu folie de polietilenă sau cultura în adăposturi joase tip tunel. Fructele la plantele altoite au greutate medie mai mare, fără a fi diminuată calitatea acestora. Altoirea poate fi considerată ca o verigă importantă în obținerea de pepeni verzi biologici (Toma V. și colab., 2011). În ultimii ani altoirea a devenit o alternativă la tratarea solului cu bromură de metil, produs chimic interzis în practica agricolă pe plan mondial.
Altoirea plantelor a fost utilizată pentru a induce rezistență împotriva clorozei de fier în soluri calcaroase ( Romera și colab., 1991 ), precum și pentru a spori absorbția de nutrienți (Pulgar și colab . , 2000 , . Ruiz și colab., 1997), creșterea sintezei de hormoni endogeni (Proebsting și colab, 1992 ), reducerea absorbției poluanților organici persistenți din solurile agricole (Otani și Seike, 2006 ), pentru a ridica toleranța la salinitate și la inundații (Estan și colab., 2005; Yetisirși colab., 2006 ), și pentru a limita efectul negativ al toxicității bor și cupru (Edelstein și colab., 2005, 2007;).
În concluzie, avantajele principale ale altoirii sunt:
– rezistența conferită hibridului sau soiului de către portaltoi permite cultivarea acestora în zone unde agenții patogeni din sol ar împiedica cultura acestora;
– procesul nu necesită aplicarea de sterilizanți pentru sol, contribuind la siguranța producătorului și protecția mediului;
– altoirea poate induce o vigoare ridicată, în special datorită consumului sporit de apă și nutrienți, determină timpurietatea, toleranța la temperaturi mai scăzute și creșterea producției atât a celei timpurii cât și a celei totale;
– altoirea la pepenii verzi îmbunătățește toleranța culturii la boli și la factorii de stres termic și hidric și induce mici schimbări pozitive în calitatea fructelor și valoarea nutritivă;
– odată cu creșterea grijii ca practicile horticole să nu dăuneze mediului, altoirea poate fi considerată un mijloc eficient permanent pentru obținerea producțiilor nepoluate.
4.2.2. STADIUL CERCETĂRILOR PRIVIND ALTOIREA PEPENILOR VERZI
Practica altoirii legumelor a fost utilizată încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea în țări din extremul Orient (Lee, 2003). Primele cercetări organizate științific privind altoirea plantelor legumicole au fost făcute la Kyusyu University în Japonia și la Korea University în Coreea, în anul 1920 și au urmărit stabilirea tehnologiei producerii răsadurilor altoite și a cultivării pepenilor verzi altoiți. Primul portaltoi utilizat în cercetările efectuate pentru altoirea pepenilor verzi a fost Curcubita moschata Duch.
Din anul 1960, în cele două țări, altoirea cucurbitaceelor a intrat în practica comercială, în prezent culturile de castraveți, pepeni galbeni și pepeni verzi fiind realizate în cea mai mare parte cu plante altoite (Lee J. M. și Oda, 2003). Cercetările privind altoirea pepenilor verzi au fost efectuate în multe țări cultivatoare de pepeni verzi și au vizat stabilirea metodelor de altoire, comportarea unor cultivare de pepeni verzi altoite pe diferiți portaltoi, eficacitatea altoirii asupra agenților de dăunare, conținutul chimic al fructelor plantelor altoite, obținute în diferite variante tehnoogice (Lee J. M și Oda K, 1994 și 2003; Choi D. C., 2002; Yetișir H. N., 2003; Core J., 2005; Memmot F. D., 2006; Hassell R., 2008; Nathan Howel, 2008; Miguel A., 2004; Cushman K., 2009; Yilmaz S., 2009). Marile firme producătoare de semințe derulează programe de creare de noi cultivare de pepeni verzi rezistente la cele trei rase de Fusarium Oxysporum ssp. Niveum (rasa 0, 1 și 2), dar și de portaltoi.
Cercetările întreprinse în Spania în zona de coastă din sudul Valencieie, pe soluri cu un conținut de argilă cuprins între 16-38%, la pepenii verzi altoiți au arătat că s-au obținut fructe cu o greutate mai mare, iar compoziția biochimică a miezului nu a fost afectată (Mikel A. și colab., 2004).
La plantele de pepeni verzi altoite, fertilizate constant cu macro și micronutrienți au fost efectuate determinări ale conținutului de fier și alți indicatori chimici din frunze, pentru a determina dacă rezultatele obținute se datorează influenței portaltoiului (Rivero R. și colab. 2004).
Cercetările efectuate în Statele Unite ale Americii la South Central Agricultural, la pepenii verzi altoiți au scos în evidență un conținut mai mare de licopen, substanța care dă culoarea roșie și care acționează ca un puternic antioxidant. De asemenea altoirea nu a afectat acumularea glucidelor în fructele de pepene verde (Bruton B., 2005).
S-au întreprins cercetări cu privire la comportarea pepenilor verzi altoiți la păstrare. Rezultatele obținute au arătat că, conținutul de zahăr din fructele altoite a fost independent de portaltoi și a rămas constant timp de 10 zile de la recoltare. Aceste studii sugerează că, prin altoire, portaltoiul va transmite fructelor un conținut de zahăr și licopen asemănător cu cel al fructelor nealtoite (Roberts B. W. și colab., 2005). Alexopoulos A. și colab. (2007) au arătat că, altoirea pepenilor verzi a avut ca rezultat creșterea greutății fructelor, dar coaja fructelor a fost mai groasă și conținutul de substanță uscată solubilă a fost mai mic la fructele provenite de la plantele altoite. Cu toate acestea, consideră că aceste diferențe nu constituie defecte grave de calitate, această cultură fiind avantajoasă.
Cultura pepenilor verzi cu plante altoite se practică în prezent pe scară largă în Asia și Europa de vest. Japonia și Coreea sunt țările cu cele mai mari suprafețe cultivate cu plante altoite, 93 – 98% din suprafața plantată cu pepeni este cu plante altoite. În conformitate cu date prezentate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Pescuitului Japonia în Horticultural Reviews,vol.28, în anul 2004 în Japonia se cultivau mai mult de 750 milioane de legume altoite , iar în Coreea nu mai putin de 540 milioane.
În Europa, primele cercetări privind altoirea legumelor ca metodă de obținere a unor plante rezistente față de atacul agenților patogeni de sol au fost efectuate la castraveți în Olanda, începând cu anul 1947 (Gronewegen, 1953). Daskalov (1956), în Bulgaria a obținut primele plante de castraveți grefate pe Cucurbita ficifolia. În Franța, primele rezultate preliminare asupra altoirii pepenilor pe Benincasa cerifera (1959) au fost comunicate de Louvet și Lemaitre în 1961.
În tot mai multe țări (Italia, Grecia, Germania, ș.a.) au fost efectuate studii și cercetări pentru specii ca tomate, pătlăgele vinete, pepeni galbeni și verzi, castraveți și dovlecei.
În Italia, în ultimii ani, o suprafață de peste 40.000 ha de seră și solarii este cultivată cu legume la care se aplică tehnologia de altoire a răsadurilor, tehnologie care se folosește în mare parte și la unele culturi legumicole de câmp (pepeni verzi, pepeni galbeni, vinete).
Astfel numărul plantelor altoite a fost de 14 milioane în anul 2000; 20 milioane în 2002, 25 milioane în anul 2005. Dacă în anul 2000 se obțineau în culturi comerciale îndeosebi răsaduri de pepeni verzi și pepeni galbeni în anul 2006 metoda s-a extins pe suprafețe comerciale și la alte specii – tomate și vinete – care împreună cu pepenii reprezintă 97% din totalul producției de plante altoite. Concomitent și numărul unităților producătoare a crescut de la 10 în anul 2000 la 31 în ultimul an.
În Spania întreaga producție de pepeni verzi este realizată prin folosirea acestei tehnologii iar numărul de plante altoite este de peste 45 de milioane.
Printre țările cu o pondere ridicată în cultivarea legumelor altoite se numără și Grecia și Turcia, cu procente din total suprafața plantată de până la 100%, cum este în cazul Greciei la cultura de pepeni verzi.
În țara noastră altoirea pepenilor este mai puțin cunoscută. Primele cercetări în domeniu au fost efectuate în anul 1980 de către Răduică Șt. la Întreprinderea de Sere Buzău, la facultatea de Horticultură din Craiova (Maria Dinu, 1998) și la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole – Horting București. Începând cu anul 2000, la Centrul de Cercetare- Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dabuleni în cadrul programelor naționale de cercetare au fost efectuate cercetări privind altoirea pepenilor verzi. În acest scop s-a studiat comportarea unor cultivare de pepeni verzi altoiți (Toma V. și colab., 2007), stabilirea unor metode de creștere a timpurietății producției la pepenii verzi altoiți, cea mai bună fiind protejarea solului cu mulci din polietilenă și protejarea plantelor cu agril (Elena Ciuciuc și colab., 2010, 2011), influența diferiților portaltoi (Elena Ciuciuc și colab., 2010).
4.2.3. METODE DE ALTOIRE A PEPENILOR VERZI
Altoirea este o metodă de înmulțire vegetativă prin care doi parteneri (altoiul și portaltoiul) vin în contact, se acceptă reciproc și conviețuiesc ca o entitate nouă.
Sudarea și vascularizarea rapidă la locul de altoire, urmată de vegetația și fructificarea normală a noului individ, denotă existența compatibilității – cei doi parteneri se potrivesc, între ei există un fel de acceptare reciprocă. Mecanismul interacțiunii dintre simbionți se realizează pe trei căi, și anume: capacitatea de transport a apei și sunstanțelor nutritive; capacitatea de absorbție, sinteză și utilizare a substanțelor nutritive; schimbul de substanțe hormonale specifice.
Compatibilitatea mai este influențată și de gradul de înrudire a partenerilor altoiți. Se obțin rezultate bune destul de ușor, dacă se altoiesc între ele două soiuri aparținând aceleiași specii, dacă se altoiește un soi pe specia sălbatică din care a provenit, sau dacă se altoiesc două specii aparținând aceluiași gen. Plantele mai puțin înrudite dau rezultate mai slabe la altoire, sunt mai lipsite de compatibilitate decât cele cu grad ridicat de rudenie la care compatibilitatea este mai mare. De asemenea, s-a constatat că plantele tinere dau rezultate mai bune la altoire decât plantele mature și bătrâne.
Între plantele care nu sunt compatibile, sudura și vascularizare nu are loc și ca urmare, nu se realizează prinderea la altoire. Corpul străin (altoiul) este respins de portaltoi care formează țesutul de rană (parenchimul) în cadrul căruia apar cambiul și ferogenul. Acesta din urmă împiedică contactul celor doi parteneri printr-un strat de suber. Altfel spus, rana de altoire se vindecă, izolând și separând partenerii. Incompatibilitatea la altoire prezintă o multitudine de manifestări și forme sub care aceasta poate apărea, explicarea lor presupunând studii bazate pe procese intime anatomice, fiziologice, înscrise în contextul relației dintre altoi și portaltoi.
Cauze ale lipsei de compatibilitate la altoire au fost sesizate prin:
deficiențe de natură morfo-anatomică de creștere;
dereglări de ordin fiziologic;
deficiențe induse de dezechilibrul biochimic;
infecții cu virusuri.
Simptomele care demonstrează o evidentă lipsă totală sau parțială de afinitate sunt:
neprinderea la altoire;
umflături și îngroșări inegale la punctul de altoire;
creșteri vegetative slabe;
procent mic de prindere la altoire;
sudură slabă la punctul de altoire care cauzează pieirea prematură și desprinderi sau dezbinări din acest loc.
Pe lângă acestea, sunt de asemenea considerate simptome interne ale lipsei de afinitate:
prezența parenchimului nediferențiat la linia de sudură;
deformarea țesuturilor vasculare, distorsiuni;
distribuirea anormală a amidonului, et.
Portaltoii folosiți pentru altoirea pepenilor verzi aparțin speciilor: Lagenaria siceraria Cucurbita pepo, Cucurbita maxima, cucurbita moshata, hibrizi interspecifici Cucurbita maxima x Cucurbita moshata, Citrulus lanatus, Lufa cilindrica. Alegerea portaltoilor trebuie făcută în urma unui studiu riguros privind afinitattea altoi-portaltoi, interacțiunea altoi-portaltoi fiind urmărită din punct de vedere al eficacității asupra atacului agenților de dăunare, calității producției și randamentul acesteia, în funcție de particularitățile ecologice ale zonei de cultură. Cercetări privind portaltoii pepenilor verzi au fost făcute de către Lee J.M. și Oda K., 2003; Yilmaz H. N., 2003; Howell N., 2008. Au fost evidențiați portaltoii din specia Lagenaria siceraria ( Macis F1, Enphasis F1), hibrizi interspecifici Cucurbita maxima x Cucurbita moshata (Shintosa Camel F1, Strongtosa F1).
Literatura de specialitate prezintă numeroase referiri la metodele de altoire a pepenilor verzi (Lee J.M. și Oda K., 2003; Yilmaz S. și colab., 2009; Cushman K., 2010; Howell R.,2008; Memmot F. D., 2006).
Principalele metode de altoire a pepenilor verzi:
Metoda „cu limbă prin apropierea plantelor” este cea mai veche metodă de altoire a pepenilor verzi utilizată în Japonia, Coreea, dar și în alte țări. Semințele altoiului și portaltoiului se seamănă separat în alveole (ghivece, cuburi nutritive). Când plantele altoi și portaltoi au 1-2 frunze adevărate se secționează hipocotilul la un unghi de 450 sub formă de limbă, în sens opus, pe jumătate din grosimea acestuia. Se apropie cele două plante prin întrepătrunderea celor două limbi, iar locul de unire se strânge cu o bandă îngustă de folie de aluminiu. Cele două plante astfel pregătite se replantează în alveole cu diametru corespunzător și se depun în spațiul de creștere. După 7-8 zile, când locul de inserție s-a calusat, se taie cu lama rădăcina altoiului și parte de sus a portaltoiului. Metoda poate fi aplicată și de cultivatorii începători și care nu dispun de spații speciale de calusare. Dezavantajul metodei este că implică cheltuieli mai mari cu forța de muncă și este nevoie de un spațiu de producere a plantelor mai mare.
Altoirea ,,cu limbă prin apropierea plantelor”(după Hassell R.)
Plante altoite prin metoda ,,cu limbă prin apropierea plantelor”(după Cushman K.)
Metoda prin „alipire cu un cotiledon” este cea mai folosită metodă de altoire, fiind făcută atât manual cât și de către roboții de altoire. Semințele altoiului se seamănă pe straturi nutritive, cu 4-5 zile înaintea portaltoiului. Semințele portaltoi se seamănă în alveole (ghivvece, cuburi nutritive). Când plantele portaltoiului au 1-3 frunze adevărate, cu o lamă bine ascuțită se taie epicotilul și printr-o tăietură oblică la 450 se îndepărtează unul dintre cotiledoane. Altoiul se taie oblic la 450 la 1-2 cm sub cotiledoane, se alipește portaltoiul pe lungimea tăiată și se prinde cu clipsul de altoire.
Altoirea prin ,,alipire cu un cotiledon”(după Hassell R.)
Plante altoite prin ,,alipire cu un cotiledon”(după Cushman K.)
Altoirea „cu pană între cotiledoane”. Semințele portaltoiului și ale altoiului se seamănă la fel ca în cazul metodei anterioare. La planta portaltoi se face o tăietură sub formă de pană între cotiledoane pe lungimea de 1-1,5 cm. Planta altoi se taie la 1-2 cm sub cotiledoane în formă de pană, se introduce între cotiledoanele portaltoiului și se prinde cu clipsul de altoire. După altoire plantele se introduc în tunelul de calusare, care are posibilitatea de umbrire, de asigurare constantă a temperaturii de 25-260C și a umudității relative cât mai apropiată de 100%. După 3-4 zile lumina, temperatura și umiditatea se aduc treptat la condiții normale. Dezavantajul metodei este acela al necesității tunelului de calusare și a apariției unor lăstari din țesutul meristematic neîndepărtat al portaltoiului.
Plantă altoi pregătită pentru altoire Plantă portaltoi pregătiră pentru altoire
(Original) (Original)
Plantă imediat după altoire Plantă imediat după altoire (detaliu)
(Original) (Original)
Metoda de „altoire laterală”. Pe hipocotilul portaltoiului, se deschide o mică fantă. Planta altoi se taie la 1-1,5 cm sub cotiledoane în formă de pană la 450 și se introduce în fanta deschisă în hipocotilul portaltoiului, se prinde cu clipsul de altoire care se fixează cu un bețișor în amestecul de pământ. Plantele altoite se introduc în tunelul de calusare și se procedează ca în cazul descris anterior.
Altoirea laterală”(după Hassell R.)
Plante altoite lateral (după Cushman K.)
Metoda de altoire „cu orificiu de inserție”. Semințele altoiului se seamănă cu 5-6 zile înaintea portaltoiului, pe stratnutritiv sau alveole. La altoire portaltoiul trebuie să aibă cel puțin o frunză adevărată. Planta portaltoi se taie deasupra cotiledoanelor și se deschide un orificiu mic cu ajutorul unui bețișor de bambus (scobitori), sau unui burghiu special, îndepărtându-se astfel țesutul meristematic. Altoiul se taie oblic, se introduce în orificiul dintre cotiledoane, după care se fixează cu clipsul de altoire și se introduc în tunelul de calusare.
Altoirea ,, cu orificiu de inserție”( după Hassell R.)
Plante altoite după metoda,, cu orificiu de inserție”(Cushman K.)
Metoda de altoire „în hipocotil”. Este mai nou introdusă, este cel mai ușor de aplicat, dar presupune o dotare tehnică corespunzătoare. Plantele altoi și portaltoi se produc la fel ca și în cazul celorlalte metode, dar la altoire trebuie să aibă cel puțin 2-3 frunze adevărate. Portaltoiul se taie sub cotiledoane oblic sub un unghi de 35-450. La fel se taie și planta altoi, cele două părți se prind cu clema de altoire prevăzută și ea cu bețișor de fixare, după care plantele altoite se introduc în tunelul de calusare.
Altoirea ,, în hipocotil” ”(după Hassell R.)
4.2. FERTIRIGAREA CA METODĂ DE CREȘTERE A PRODUCTIVITĂȚII LA PEPENII VERZI
4.2.1. IMPORTANȚA UDĂRII PRIN PICURARE
Aprovizionarea plantelor de pepene verde cu apă este una din măsurile de importanță vitală pentru reușita unei culturi, stresul de apă constituind un factor major de mediu care limitează producția de pepeni verzi. Punerea în valoare a culturilor de pepeni verzi în regiunile aride și semiaride depinde de asigurarea cu apă a plantelor. Reducerea creșterii plantelor și a randamentului cauzate de stres de apă a fost demonstrată de diferiți autori ( Hartz, 1997; Jaimez și colab., 1999; Kirnak și colab., 2002; Șimșek și colab., 2004). Moreover, when water supply is limited, plant structure is modified by increasing the root:shoot ratio ( Atkinson et al., 1999 ; Chaves et al., 2003 ). Mai mult decât atât, atunci când alimentarea cu apă este limitată, structura plantelor este modificată (Atkinson și colab., 1999, Chaves și colab., 2003 ). Limitation of leaf growth and an increase in stomatal resistance to gas exchanges are associated with a decrease of water and mineral nutrition flow from roots, which affects net assimilation, thereby decreasing the production and allocation of carbohydrates to the epigeous plant parts, including the fruits ( Atkinson et al., 1999 ; Shaw et al., 2002 ). Limitarea creșterii frunzelor și o creștere a rezistenței stomatelor la schimbul de gaze sunt asociate cu o scădere a apei și a nutriției minerale prin rădăcini, ceea ce afectează asimilarea, scăzând astfel producția și inclusiv greutatea fructele (Atkinson și colab, 1999 ; Shaw și colab., 2002 ).
La nivel global, managementul apei devine un subiect din ce in ce mai delicat. 70% din consumul global de apa merge in agricultura, pentru irigarea culturilor. Agricultura irigata reprezinta 20% din totalul pamantului cultivat (media globala), dar aduce 40% din hrana. (sursa: raport FAO pe 2012). Analizand afirmatia de mai sus, ne putem da seama de eficienta crescuta a culturilor irigate. Acest lucru se datoreaza faptului ca apa este poate cel mai important element din plante. Datorita apei, planta transporta spre frunze mineralele absorbite de radacina. In continuare, apa asigura desfasurarea procesului de fotosinteza si "expedierea" produsilor (materiale organice) catre diverse tesuturi, fructe si seminte.
O perioadă îndelungată s-a folosit ca metodă de udare irigarea prin aspersie. Această metodă de udare prezintă unele dezavantaje: Costuri energetice ridicate pentru exploatarea sistemului, timp prelngit de udare și folosirea unor cantități mari de apă, formarea de crustă la suprafața solului fiind necesare lucrări suplimentare de afânare, pulverizarea apei pe frunzele plantelor crează condiții favorabile apariției unor agenți patogeni, repartizarea neuniformă a apei pe suprafața solului în condiții de vânt, etc.
Apa devine rapid o resursă rară din punct de vedere economic, în multe zone ale lumii, în special în regiunile aride și semiaride. The increased competition for water among agricultural, industrial, and urban consumers creates the need for continuous improvement of irrigation practices in commercial vegetable production in this region. Competiția pentru apă a crescut în rândul consumatorilor agricoli, industriali și urbani creându-se nevoia de îmbunătățire continuă a practicilor de irigare în producția vegetală comercială.
În agricultura modernă irigarea prin picurare (distribuirea apei, picatură cu picatură, numai în apropierea sistemului radicular al plantelor) câștigă tot mai mult teren în rândurile horticulturilor si agricultorilor datorită avantajelor pe care această metodă le are:
– permite dozarea exactă a apei necesare diferitelor tipuri de culturi, eliminindu-se pierderile. Prin picurare la pepenele verde se folosește cu 40% mai puțină apă față de irigare (Elmstron și colab., 1981);
– limitarea evaporației, datorită ariei mici umezite la suprafața solului.
– permite administrarea îngrășămintelor și a diferitelor tratamente în timpul irigării;
– menține structura și textura solului astfel încât sistemul radicular al plantelor se poate dezvolta mult mai bine comparativ cu alte modalități de irigare;
– prin irigarea prin picurare nu se răcește solul ceea ce elimina un stres al plantei pe care l-ar avea în cazul în care ar fi irigată prin aspersiune;
– datorită faptului că frunzele și tulpina plantei sunt uscate în timpul irigării prin picurare, nu există riscul arderii plantelor chiar și in cazul irigarii in zilele foarte calduroase cu temperaturi exterioare de peste 40ș C;
– restrânge posibilitatea dezvoltarii buruienilor datorită faptului ca se udă numai zona activa a radacinilor plantelor din cultura, ducând la eliminarea tratamentelor de combatere a buruienilor;
– restrânge posibilitatea răspândirii la nivelul intregii culturi a bolilor si daunatorilor deoarece frunzele plantelor rămân uscate;
– pesticidele aplicate nu sunt spălate de pe frunze odată cu irigarea, prelungindu-se astfel timpul de acțiune al acestora, reducând numărul de tratamente aplicate, implicit cantitatea de substanțe utilizate;
– consum redus de energie si apă și forță de muncă;
– zonele uscate dintre rândurile de plante permit accesul usor in interiorul culturilor astfel incat lucrarile specifice se pot executa mai ușor si mai repede;
– preîntâmpină scurgerile de apă atât la suprafață cât și în straturile adânci ale solului protejând mediu prin faptul că se evită levigarea îngrășămintelor.
Irigarea prin picurare pezintă și unele dezavantaje:
– costuri ridicate ale instalației;
– posibilitatea înfundării dispozitivelor de picurare, fiin necesară filtrarea apei;
– sistemul de irigare prin picurare genereaza cheltuieli în plus dupa recoltare. Aceste cheltuieli se referă la strângerea conductelor sau benzilor de picurare, transportul și depozitarea acestora.
4.2.2. IMPORTANȚA FERTIRIGĂRII
Sistemul de irigare prin picurare este foarte potrivit pentru a se efectua fertirigarea, adică aplicarea fertilizanților odată cu apa din norma de udare a culturii. Atunci când se dorește realizarea fertirigarii, trebuie alese îngrășăminte cu o foarte bună solubilitate în apă.
Printre factorii care influențează dezvoltarea unei culturi apa și azotul merită o atenție deosebită. Apa trebuie folosită eficient, fără a provoca stres plantelor, iar azotul trebuie aplicat în momentul în care este cea mai mare nevoie a plantelor (Mausinho și colab., 2003; Bilibio și colab., 2010; Sousa V.F. și colab.,2009; Sousa G.G.,2014).
Aplicate prin fertirigare, îngrășămintele sunt folosite eficient de către plante și poate fi permis un control adecvat privind alimentarea plantelor cu nutrienți (Pizarro F., 1996).
Prin fertirigare cu azot sunt influențate creșterile vegetative, crește activitatea fotosintetică care determină randamentul culturii (Pizarro F., 1996), nu este afectat pH-ul solului și conținutul fructelor în substanțe solubile (Andrade Junior și colab., 2009).
Avantajele fertirigării:
punerea la dispoziția plantelor a elementelor nutritive în momentul în care acestea sunt necesare plantelor;
reducerea cheltuielilor cu ingrasamintele, datorita aplicarii acestora localizat, la fiecare planta, prin dizolvarea în apa de udat;
reducerea forței de muncă privind aplicarea îngrășămintelor.
CAPITOLUL V: EVALUAREA RESURSELOR CLIMATICE ȘI DE SOL DIN ZONELE CU SOLURI NISIPOASE
5.1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A SOLURILOR NISIPOASE DIN ROMÂNIA
5.1.1. RĂSPÂNDIREA SOLURILOR NISIPOSE DIN ROMÂNIA
Suprafața ocupată cu nisipuri și soluri nisipoase, controversată cifric de diferiți autori, reprezintă după după ultimele date furnizate de Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie, 439 mii hectare, din care totalul suprafeței agricole este de 381 mii hectare. Cele mai importante masive nisipoase se găsesc răspândite în zona de stepă și silvostepă, pe câmpiile joase, în lunci, în Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre. Aproape două treimi din suprafața totală cu nisipuri și soluri nisipoase este localizată în Câmpia Română, cu ponderea în partea sa vestică, descrise în literatura de specialitate sub denumirea de „nisipurile din sudul Olteniei” (Câmpia Blahniței, Câmpia Băileștiului, Câmpia Romanațului), (tabelul 5.1.1). Circa 44 mii hectare sunt răspândite în Câmpia Română centrală și estică (Câmpia Munteniei și Câmpia Tecuciului). Suprafețe importante cu nisipuri es întâlnesc În Lunca Dunării, Delta Dunării și câmpia litorală (30,2 mii hectare), precum și în Câmpia banato-crișană (25,7 mii hectare). Pe suprafețe restrânse nisipurile și solurile nisipoase se întâlnesc în Podișul Dobrogei (3,5 mii hectare) și în Depresiunea Brașovului (2,2 mii hectare).
Din enumerarea arealelor de răspândire ale nisipurilor și solurilor nisipoase se desprinde concluzia că ele se cantonează în cea mai mare parte a lor în zone cu pondere în agricultura țării.
Pentru exploatarea superioară a nisipurilor și solurilor este necesar să fie bine cunoscuți, alături de alți factori, originea și modul de formare a lor.
Un factor predominant în formarea nisipurilor și solurilor nisipoase din îara noastră a fost climatul, cu elementele lui componente: temperatura, vântul și regimul pluviometric. Acestea în decursul timpului au variat în limite largi. Formarea zonelor cu nisipuri și soluri nisipoase este de asemenea strâns legată de prezența fruviului Dunărea, a râurilor interioare precum și a Mării Negre (Obrejanu Gr. și colab., 1972).
Tabelul 5.1.1
Răspândirea solurilor nisipoase din România pe unități geomorfologice
(După Florea N și colab., 1988)
Până nu demult se considera că nisipurile și solurile nisipoase din îara noastră au în exclusivitate o origine fluviatilă, apele pe seama cărora s-a susținut teoria fluviatilă fiind următoatele: Dunărea pentru nisipurile din sud-vestul Olteniei, Tisa pentru nisipurile din nord-vestul țării, Ialomița-Buzău pentru nisipurile din Bărăgan și Bârladul pentru nisipurile de la hanul Conachi (Ionescu B., 1923; Chiriță C. și colab., 1938; Coteț V.P., 1957).
Cercetările efectuate de Tufescu V., 1966 au infirmat teoria prin care nisipurile sunt în exclusivitate de natură eoliană sau fluviatilă, arătând că acestea s-au format in situ din depozite de vârstă levantină.
Pe județe, după Florea N. și colab., 1988, cele mai mari suprafețe cu nisipuri și soluri nisipoase de origine eoliană sunt cantonate în județele Dolj (104,4 mii ha), Mehedinți (36,0 mii ha), Tulcea (24,10 mii ha), Brăila (16,2 mii ha), Satu Mare (10,6 mii ha).
5.1.2. CARACTERISTICI GENERALE ALE SOLURILOR NISIPOASE DIN ROMÂNIA
Evoluția nisipurilor în decursul timpului ca urmare a acțiunii în complex a diverșilor factori face ca acestea să capete noi caracteristici morfologice și fizico-chimice. Intensitatea procesului de evoluție în timp s-a diferențiat în raport cu zonele pedoclimatice în care s-au format diferite formațiuni nisipoase, cu relieful caracterizat printr-o diversitate de forme și expoziții ale versanților, cu proporția diferitelor partcule texturale sortate de vânt, cu natura mineralogică a rocii pe care au luat naștere, cu vegetația spontană sau cu cea cultivată, cu nivelul apelor freatice precum și în raport cu măsurile pedoameliorative aplicate.
Terenurile nisipoase, în condiții natural, se caracterizaează printr-o suprafață neuniformă, reprezentată prin dune și interdune orientate pe direcția vântului dominant în zonă. Atfel, dunele au o orientare NE-SV în Delta Dunării, NE-NV în Câmpia Valea lui Mihai și VNV-ESE în sud-vestul Olteniei.
Terenurile nisipoase din Delta Dunării au o reacție alcalină datorită conținutului ridicat de carbonați, cu o valoare pH în jur de 8, iar cele din Câmpia Română, Câmpia Tecuciului, sud-vestul Olteniei și nord-vestul țării au o reacție slab acidă spre neutră (pH = 6,2-7,3). Terenurile nisipoase sunt slab aprovizionate cu materie organic, azot, fosfor și potasiu, acestea oscilând în funcție de orografia terenului (dună sau interdună).
În compoziția granulomatrică a terenurilor nisipoase predomină fracția nisipoasă care conține 70-95%, nisipul grosier reprezentând valori diferite de la un teritoriu la altul. Astfel, în sudul Olteniei acesta este cuprins între 35-80%, în Câmpia de nord-vest a țării între 40-70%, iar în Delta Dunării nu depășește 40%. Greutatea volumetrică are valori cuprinse între 1,23-1,84 g/cm3 în funcție de zonă. Porozitatea totală are valori de 40-50%, ceea ce asigură o aerație corespunzătoare solului. Căldura spefică este redusă, iar conductivitatea caloric are valori mari. Capacitatea de reținere a apei de către solurile nisipoase este redusă. Coeficientul de ofilire are valori cuprinse între 0,75-2,25%, iar capacitatea de câmp este scăzută (4-11%).
Stratul de sol al terenurilor nisipoase din perimetrul amenajat pentru irigații a fost supus unor puternice modificări antropice ca urmare a lucrărilor de modelare-nivelare. Solurile nemodificate antropic se întâlnesc cu totul local, din această categorie făcând parte soluri aparținând molisolurilor, argiluvisolurilor, cambisolurilor și psamosolurilor. În prezent majoritatea solurilor a fost modificată antropic, cee ce a dus la apariția solurilor de tip erodisol și protosol (Parichi M., 1985).
Din punct de vedere taxonomic, solurile nisipoase aparțin la patru clase de sol:
soluri nedezvoltate;
molisoluri;
cambisoluri;
argiluvisoluri, incluzând psamosoluri, varietăți lamelare ale diferitelor subtipuri de sol sin clasele menționate și apecii texturale nisipoase și luto-nisipoase.
Clasificarea agronomică a solurilor nisipoase s-a efectuat după conținutul în humus, astfel:
soluri slab humifere, cu până la 0,75 humus;
soluri moderat humifere, cu un conținut de humus cuprins între 0,71% și 1,2%;
Soluri puternic humifere, cu un conținut de humus peste 1,2%.
Alături de humus s-a introdus și conținutul de argilă (orizont iluvial Bt), obținându-se 5 grupe de soluri nisipoase:
– soluri nisipoase slab humifere, fără benzi, cu două subgrupe: carbonatice și necarbonatice;
– soluri nisipoase moderat humifere, fără benzi;
– soluri nisipoase moderat humifere, cu benzi;
– soluri nisipoase puternic humifere, fără benzi;
– nisip (slab humifere), rezultate prin nivelare (decopertare) sau eroziune.
5.2. CARACTERIZAREA SOLURILOR NISIPOASE DIN SUDUL OLTENIEI
Solurile nisipoase din sudul Olteniei ocupă suprafața cea mai întinsă din țară, circa 209,4 mii ha (Tufescu V., 1966) și apar în Câmpia Mehedinților, Câmpia Calafat-Băilești, Câmpia Romanaților (stânga Jiului).
Tabelul 5.2.1
Proprietățile fizice și hidrofizice ale nisipurilor din sudul Olteniei
(după Canarache și colab., 1967)
Tabelul 5.2.2
Proprietățile fizice și chimice ale nisipurilor din sudul Olteniei
(după Maxim I., 1964; citat de Toma V., 2011)
5.3. CONDIȚIILE CLIMATICE DIN ZONA SOLURILOR NISIPOASE
Din punct de vedere climatic zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei este încadrată înprovincia climatică Cfax (după Kopen), având un pronunțat caracter temperat continental, cu ușoară influență mediteraneană, caracterizată printr+o accentuată uscăciune în lunile iulie-septembrie și un surplus de precipitații în lunile mai și iunie.
În tabelul 5.2.3 sunt prezentate principalele elemente climatice care caracterizează zona cu psamosoluri din sudul Olteniei din punct de vedere climatic, pe o perioadă de 35 de ani (1980-2016), înregistrate la stația meteo a Centrului de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.
Tabelul 5.2.3
Principalele elemente climatice înregistrate la stația meteo a
CCDCPN Dăbuleni (1980-2016)
Resursele hidrice existente sunt insuficiente pentru creșterea și dezvoltarea optimă a plantelor de pepene verde predominând seceta pe tot parcursul perioadei de vegetație. Analiza resurselor termice și hidrice au pus în evidență o tendință de accentuare a secetei în ultimele decenii, cu efecte nefavorabile asupra agriculturii din sudul Olteniei.
Rezultatele de cercetare obținute în condiții de neirigare, arată că obținerea de producții la majoritatea plantelor cultivate pe psamosoluri este nesigură, aceasta fiind dependentă de cantitatea de precipitații căzute și de distribuția acestora în timp. Pe psamosoluri perioadele de secetă apar la intervale mai scurte de timp, în comparație cu celelalte tipuri de soluri (Nicolescu M. și colab., 2008).
Suma anuală a orelor de insolație în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei depășește 2000 de ore, ceea ce face ca această zonă să aibă o însemnată resursă heliotermică. De asemenea zona se caracterizează prin valori ridicate ale evapotranspirației potențiale și prin vânturi puternice a căror frecvanță corespunde direcțiilor nord-est, frecvența medie fiind de 36,2% și nord-vest, frecvența medie 23,5% (Baniță P. și colab., 1981).
Pentru desfășurarea normală a proceselor vitale, fiecărei specii de plante, îi sunt necesare potrivit însușirilor ereditare, anumite condiții legate de climă, sol și tehnologia de cultură. Acești factori acționează în complex și au un rol pozitiv sau negativ asupra recoltelor atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Fiecare dintre acești factori are un rol determinant și lipsa unuia nu poate fi substituită de ceilalți. Uneori însă este posibil ca gradul de intensitate al unui factor să mărească sau să micșoreze cerința față de altul.
Desfășurarea normală a proceselor fiziologice și biochimice, în esență creșterea și dezvoltarea plantelor, nu poate avea loc decât în prezența unei cantități de apă, acesata fiind elementul predominant în compoziția corpului plantelor. Astfel se explică de ce cultura pepenilor verzi este strâns legată de prezența apei care poate deveni un factor limitativ mai ales dacă se ține seamă de faptul că în condiții normale, existența acesteia depinde în totalitate de regimul precipitațiilor dintr-o zonă.
Pe solurile nisipoase din sudul Olteniei, dinamica precipitațiilor anuale înregistrează oscilații mai mici față de dinamica temperaturii, deosebirea dintre ele apărând mai pregnantă în partea a II-a a verii când temperaturile ridicate sunt însoțite de precipitații foarte slabe. Se înregistrează un deficit de umiditate în sol și aer, deficit care crește proporțional cu scăderea cantitativă a precipitațiilor. Din acest motiv cultura pepenilor verzi nu poate fi concepută fără aplicarea rațională a irigațiilor.
În timpul unui an apar și situații în care precipitațiile depășesc limitele normale, creând exces de umiditate, la fel de dăunător pentru evoluția creșterii și dezvoltării plantelor, fiind împiedicată în plus și aplicarea lucrărilor de întreținere (Nanu Șt., Toma V., 2005).
În anii în care după o perioadă caldă și secetoasă urmează o perioadă ploioasă se producere o creștere a turgescenței celulare. Excesul de apă imprimă un ritm de creștere în volum a țesuturilor, care depășește elsticitatea epidermei determinând apariția unor crăpături mai mult sau mai puțin profunde și care afectează calitatea fructelor (Brad I., 1988).
Pepenii verzi dau producții mari pe terenurile foarte însorite, în zonele cu perioada de timp senin cea mai lungă (peste 1500 ore de strălucire a soarelui) condiții caracteristice și zonei cu soluri nisipoase din sudul Olteniei.
CAPITOLUL VI: MATERIALELE UTILIZATE ȘI METODA DE CERCETARE
6.1. OBIECTIVELE CERCETĂRILOR
Lucrarea are ca obiectiv general îmbunătățirea tehnologiei de cultivare a pepenilor verzi pe solurile nisipoase folosind fertirigare și altoirea plantelor.
Pentru realizarea acestui obiectiv ne-am propus următoarele obiective specifice:
Studierea unui sortiment de cultivaruri (soiuri și hibrizi) autohtone și străine în condiții de fertirigare, care prin zestrea genetică pe care o posedă se pot adapta la condițiile de mediu specifice solurilor nisipoase în vederea recomandării și introducerii lor în cultură.
Stabilirea desimii optime de plantare a pepenilor verzi în funcție de metada de cultivare și cultivar, in condiții de fertirigare.
6.2. ORGANIZAREA EXPERIENȚELOR
Pentru realizarea obiectivelor propuse, în perioada 2015-2017 s-a întocmit un program de cercetare care a fost materializat în condițiile pedoclimatice din sudul Olteniei , la Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, cuprinzând un număr de două experiențe.
6.2.1: Experiența: Studiul sortimentului de pepeni verzi pe solurile nisipoase în condiții de fertirigare.
Au fost luate în studiu 12 cultivare autohtone și străine:
V1 – De Dăbuleni
V2 – Dulce de Dăbuleni
V3 – Oltenia
V4 – Susy F1
V5 – Baronesa F1
V6 – Oneida F1
V7 – Huelva F1
V8 – 62-269 F1
V9 – Fantasy F1
V10 – Tarzan F1
V11 – Grand Baby F1
V12 – LF 6720 F1
Experiența a fost monofactorială și s-a amplasat în câmpul experimental după metoda blocurilor randomizate în 4 repetiții. Suprafața unei variante a fost de 20 m2.. Cultura s-a înființat prin răsad produs în sera solar cu dublă protejare. În fiecare variantă s-au plantat câte 2 rânduri de pepene verde la distanța de 2 m între rânduri și 1 m între plante pe rând.
SCHIȚA EXPERIENȚEI
R4
R3
R2
R1
I________________________ 48 m__________________________________________I
Suprafața variantei = 20 m2
Suprafața experienței = 460 m2
6. 2. 2. Experiența: Influența desimii de plantare la cultura de pepeni vezi în funcție de cultivar și tipul de cultură, în condiții de fertirigare.
Experiența este trifactorială și s-a amplasat în câmpul experimental după metoda parcelelor subdivizate în 4 repetiții.
Variantele experienței
Factorul A – cultivarul
a1 – Romanza F1
a2 – Oltenia
Factorul B – tipul de cultură
b1 – cultură cu plante nealtoite
b2 – cultură cu plante altoite
Factorul C – desimea culturii
c1 – 5000 plante/ha
c2 – 4000 plante/ha
c3 – 3000 plante/ha.
Suprafața unei variante a fost de 20 m2. În fiecare variantă s-au plantat câte 2 rânduri la distanța de 2 m în rânduri, iar între plante pe rând diatanța a fost de 1 m pentru asigurarea desimii de 5000 plante/ha, 1,25 m pentru asigurarea desimii de 4000 plante/ha și distanța de 1,66 m pentru asigurarea desimii de 3000 plante/ha.
SCHIȚA EXPERIENȚEI
R4
R3
R2
R1
______________________________ 48 m ________________________________________
Suprafața experienței = 1104 m2
6.3. TEHNOLOGIA APLICATĂ ÎN EXPERIENȚE
6.3.1. TEHNOLOGIA DE PRODUCERE A RĂSADURILOR DE
PEPENE VERDE
Răsadul altoit necesar înființării experienței a fost produs în sera solar cu dublă protejare. Semințele altoiului s-au seamănat pe strat nutritive în rânduri distanțate la 10 cm, la adâncimea de 2 cm, distanța între semințe pe rând fiind de 5-8 cm. Ca portaltoi s-a folosi specia Lagenaria siceraria (Macis F1). Semințele portaltoi au fost seamănte în tăvițe alveolare, cu 4-5 zile mai târziu față de cele altoi. Altoirea a fost efectuată atunci când altoiul și portaltoiul au ajuns la același diametru, respectiv când plantele portaltoi au avut prima frunză adevărată. Ca metodă de altoire s-a folosit cea prin “alipire cu un cotiledon”. Cu o lamă bine ascuțită s-a efectuat la portaltoi o tăietură oblică la 450 îndepărtându-se unul din cotiledoane. Altoiul a fost tăiat oblic la 450 la 1-2 cm sub cotiledoane, apoi s-a alipit atoiul cu portaltoiului pe lungimea tăiată și s-a prins cu clipsul de altoire. Alveolele cu plantele altoite au fost udate abundent, acoperitr cu folie transparentă foarte subțire (0,015 mm), au fost așezate în adăpostul tunel și umbrite. S-a asigurat constant temperatura de 25-260C și umiditate relativă cât mai aproape de 100%. După 3-4 zile lumina, temperatura și umiditatea au fost aduse treptat la condiții normale. Cumulând toate operațiile de producere rezultă o vârstă a răsadurilor altoite de 35 zile.
Răsad altoit la CCDCPN Dăbuleni (Original)
6.3.2. TEHNOLOGIA APLICATĂ ÎN EXPERIENȚE ÎN CÂMPUL EXPERIMENTAL
.
Terenul destinat înființării experienței a fost arat primăvara devreme și fertilizat cu îngrășămînt complex 16-16-16 la nivelul de N 100 P2O5 100 K2 O 100. Înainte cu 5-8 zile de plantare s-a lucrat terenul cu freza și s-a erbicidat cu Stomp Aqua 3 l/ha după care s-a întins folia de mulci împreună cu banda de picurare în vederea asigurării apei necesare plantelor și a fertirigării.
Teren pregătit pentru plantare (Original)
Plantarea în camp a răsadurilor s-a făcut în perioada 28 aprilie-5 mai în funcție de condițiile climatice ale anului de cultură. S-a folosit între rânduri distanța de 2 m, iar între plante pe rând 1 m asigurându-se desimea de 5000 plante/ha.
Cultură recent înființată (Original)
Pe parcursul perioadei de vegetație au fost efectuate câte 2 prașile mecanice și 2 prașile manuale. Necesarul de apă a fost asigurat prin udări repetate prin picurare. Asigurarea necesarului de elemente fertilizante s-a făcut prin fertirigare conform următoarei scheme:
50 kg/ha îngrășământ solubil tip N 13 P2O5 40 K2O 13, o singură fertilizare la
10 zile de la plantare;
îngrășământ solubil tip N 30 P2O5 10 K2O 10, două fertilizări la interval de 7 zile;
îngrășământ solubil tip N 20 P2O5 20 K2O 20, trei fertilizări;
îngrășământ solubil tip N 15 P2O5 15 K2O 30, două fertilizări.
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate s-a erbicidat cu Pantera 2l/ha.
Pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor s-au efectuat tratamente fitosanitare repetate folosind produsele: Topsin 500 SC 0,15%, Dithane M75 0,2%, Champ 77 WP 0,3%, Novadim 0,2%, Calypso 480 SC 0,03%;
Recoltarea s-a făcut eșalonat la maturitatea tehnologică.
6.4. OBSERVAȚII ȘI DETERMINĂRI
Pentru a putea fi cunoscute și analizate consecințele particularităților variantelor studiate, au fost necesare și ca atare, efectuate anumite observații și determinări:
a) Determinarea stării de fertilitate a solului:
– conținutul în materie organică;
– conținutul în azot;
– conținutul în potasiu;
– conținutul în fosfor;
– pH-ul solului.
b) Determinarea unor procese și indici fiziologici:
– rata fotosintezei;
– rata transpirației;
c) Determinări biometrice:
– data apariției primelor flori și fructe;
– lungimea vrejului;
– evidențierea în dinamică a producției fiecărei variante;
– numărul de fructe pe plantă;
– determinarea greutății medii aunui fruct;
– determinarea producției totale pe fiecare variantă.
d) Determinări biochimice efectuate la fructele de pepene verde:
– conținutul în apă;
– conținutul în substanță uscată totală;
– conținutul în substanță uscată solubilă;
– conținutul în glucide;
– conținutul în vitamina C.
6.5. METODE FOLOSITE ÎN EXPERIMENTARE
6.5.1. METODE FOLOSITE PENTRU DETERMINĂRI DE LABORATOR
Determinarea stării de fertilitate a solului:
– azotul total – metoda Kjeldahl;
– fosfor extractibil (P-AL) – metoda Egner – Riem Domingo, prin care fosfații se extrag din proba de sol cu o soluție de acetat – lactat de amoniu la pH – 5,75 , iar anionul fosfat extras se determină colorimetric cu albastru de molibden;
– potasiu schimbabil(K-AL) – metoda Egner – Riem Domingo prin care ionii de hidrogen și amoniu ai soluției de extracție înlocuiesc prin schimb ionii de potasiu în formă schimbabilă din proba de sol care sunt trecuți astfel în soluție. Dozarea potasiului în soluția astfel obținută se face prin fotometrie de emisie în flacără.
– carbon organic – metoda oxidării umede și dozării titrimetrice (după Walkley – Blak în modificarea Gogoașă);
– pH- ul solului, metoda potențiometrică.
Cântărirea probelor de sol la balanța analitică Kern
(Original)
Instalație distalare simplă folosită la determinarea azotului total din sol
(Original)
Fotocolorimetru pentru determinarea fosforului extractabil
(Original)
Flam Fotometru – Aparatul pentru determinarea potasiului schimbabil din sol
Ph – metru – aparat pentru determinarea Ph-ului din sol
Determinări biochimice efectuate la fructele de pepene verde:
– apă și substanță uscată totală – metoda gravimetrică;
– vitamina C – metoda iodometrică;
– substanță uscată solubilă – metoda refractometrică;
– glucide totale – metoda Fehling Soxhlet;
– aciditate titrabilă – metoda titrimetrică.
Conținutul de apă și substanță uscată totală din fructe s-a determinat prin uscare (metoda gravimetrică), la temperatura de 105 0C, folosind o etuvă cu termoreglare. Prin acest procedeu se măsoară pierderea de greutate, ce are loc la această temperatură. Rezultatele se exprimă în g % apă și g % substanță uscată totală.
Glucidele totale din fructe s-au determinat prin metoda Fehling – Soxhlet, metodă care se bazează pe reacția de oxidare, dintre cuprul din alcoolatul de cupru al tartratului de sodiu și potasiu (reactivul Fehling) și gruparea aldehidică și cetonică a glucidelor reducătoare. Rezultatele se exprimă în g % glucide.
Vitamina C din fructele de pepeni verzi a fost determinată prin metoda iodometrică. Prin această metodă, vitamina C este oxidată cu iod în mediu acid în prezența amidonului ca indicator. Rezultatele se exprimă în mg/100g substanță proaspătă.
Aciditatea titrabilă din fructe s-a determinat prin metoda titrimetrică, metodă prin care un volum de extract apos din fruct este neutralizat cu o soluție de NaOH 0,1n, în prezența fenolftaleinei ca indicator, până la colorația roz. Rezultatele se exprimă în g % acid citric, la 100 g substanță proaspătă.
Pregătirea probelor pentru analize (Original)
Conținutul de apă și substanță uscată totală din fructe s-a determinat prin uscare, la temperatura de 105 0C, folosind o etuvă cu termoreglare. Prin acest procedeu se măsoară pierderea de greutate, ce are loc la această temperatură. Rezultatele se exprimă în g % apă și g % substanță uscată totală.Conținutul sucului în substanță uscată s-a determinat prin metoda refractometrică
Determinarea conținutului în substanță uscată (Original)
Glucidele totale din fructe s-au determinat prin metoda Fehling – Soxhlet, metodă care se bazează pe reacția de oxidare, dintre cuprul din alcoolatul de cupru al tartratului de sodiu și potasiu (reactivul Fehling) și gruparea aldehidică și cetonică a glucidelor reducătoare.
Vitamina C din fructele de pepeni verzi a fost determinată prin metoda iodometrică.
Prin această metodă, vitamina C este oxidată cu iod în mediu acid în prezența amidonului ca indicator. Rezultatele se exprimă în mg/100g substanță proaspătă (foto 4.5.).
Determinarea vitaminei C din fructe (Original)
6.5.2. METODE FOLOSITE PENTRU DETERMINĂRI ȘI ÎNREGISTRĂRI ÎN CÂMPUL EXPERIMENTAL
Determinările privind procesele fiziologice la speciile luate în studiu s-au efectuat cu aparatul Lcpro+Portable photosynthesis system, care este un sistem realizat pentru determinarea activitătii de fotosinteă din plante. Stabilitatea pe timp îndelungat este asigurată datorită punctului de zero automat ce este realizat în ciclul de funcționare standard, iar toate măsurătorile de CO2 sunt automat compensate cu presiunea atmosferică, temperatura, efectele vaporilor de apă si diluția.
Pentru a putea oferi date complete despre fotosinteză, camera pentru frunzele plantelor este prevazută cu o serie de senzori de mediu de înaltă calitate. Doi senzori laser pentru vaporii de apă oferă date precise despre transpirație, în timp ce senzorii bine calibrați masoară radiația activă a fotosintezei și temperatura camerei pentru proba de analizat.
Pentru creșterile în lungime a vrejilor au fost efectuate măsurători la câte 10 plante din fiecare variant. La fiecare recoltare au fost numărate fructele recoltate pe fiecare variant și repetiție în parte și s-au cântărit.
Lcpro+Portable photosynthesis system (Original)
6.5.3. METODE PENTRU CALCULUL STATISTIC ȘI MATEMATIC
Interpretarea rezultatelor obținute s-a făcut prin metoda statistică atât pentru fiecare an de experimentare cât și pentru media acestora.
6.6. MATERIALE FOLOSITE ÎN EXPERIMENTARE
În vederea realizării experiențelor propuse au fost luate în studio următoarele soiuri de pepene verde:
Dulce de Dăbuleni a fost obținut la CCDCPN Dăbuleni prin selecție individuală pe grupe de familii din soiul Montain Stone Improved Rezistent fiind destinat pentru consum în stare proaspătă și zonat în toate regiunile favorabile culturii pepenilor verzi. Plantele au vigoare mare, cu lungimea vrejului la dezvoltarea maximă de 3,4-3,5 m. Frunzele sunt mari având lungimea de 22-25 cm, lățimea de 20-22 cm, pubescente, mijlociu sectate. Florile sunt de culoare galbenă unisexuate, inserate cu preponderență pe vrejul principal la nivelul nodurilor 7-15. Fructele sunt globuloase ușor alungite, având lungimea de 25-39 cm, diametrul de 20-30 cm și greutatea medie cuprinsă între 4,8-8 kg. Suprafața fructelor este netedă, cu dungi mijlocii de culoare verde închis și desen fin dantelat. Pulpa are culoarea roșu zmeuriu, cu consistență semifină, aromată. Semințele sunt mici, având lungimea cuprinsă între 6-8 mm, lățimea de 4-5 mm și grosimea de 1,5 mm, de culoare bej deschis cu vârful închis la culoare, fără desen, netede. Soiul are o bună comportare la Pseudoperonospora cubensis, Colletotrichum laganarium și Fusarium oxysporum f.sp. niveum și comportare mijlocie la Alternaria cucumerina și Spherotheca fuliginea. Este un soi semitârziu, cu capacitatea de producție cuprinsă între 40-68 t/ha.
(Original)
De Dăbuleni a fost obținut la CCDCPN Dăbuleni prin selecție individuală cu o singură alegere din soiul Charleston Gray. Este destinat consumului în stare proaspătă și zonat în toate regiunile favorabile culturii pepenilor verzi, cu precădere pe solurile nisipoase din sudul țării.
Plantele au vigoare mare, cu lungimea vrejului la dezvoltarea maximă de 2,8 m, cu frunze mari având lungimea de 18,6 cm, lățimea de 18,5 cm, pubescente, mijlociu sectate. Florile sunt unisexuate, inserate cu preponderență pe vrejul principal începând cu nivelul nodurilor 8-16. Fructul este de culoare verde albicios cu nervațiuni, de formă ovală mult alungită, având lungimea de 46,9 cm, diametrul de 21,9 cm, greutatea medie oscilând între 11-13 kg în condiții de irigare a culturii. Pulpa este de culoare roz închis, aromată, bine texturată, cu gust de bună calitate. Semințele sunt mari, având lungimea de 9-12 mm, lățimea de 7 mm, grosimea de 2 mm, de formă obișnuită, colorate în maroniu cu pigmentații. Soiul are o comportare foarte bună la Pseudomonas lachrymas, Erwinia tracheiphilia, Pseudoperonospora cubensis, Erysyphe cichoracerum și o comportare bună la Colletotrichum lagenarium. Este un soi semitârziu, cu o capacitate de producție cuprinsă între 30-43t/ha.
(Original)
Oltenia este un soi semitardiv creat la CCDCPN Dăbuleni, foarte viguros, tolerant la atacul agenților patogeni. Fructele sunt mari 6-12 Kg, vărgat cu dungi de culoare verde alternând cu dungi de culoare verde deschis. Capacitatea de producție 80-100 t/ha.
(Original)
Susy F1 este un hybrid extratimpuriu de pepene verde tip Crimson, de la anunhems, de vigoare medie, leagă bine în condiții de cultură timpurie. Fructul are forma rotund ovală de 6-9 kg, pulpa cu textură fină, conținut ridicat de zahăr și aromă plăcută.
Baronesa RZ F1 este un hibrid nou de pepene verde tip Sugar Baby, de la Rijk Zwaan. Fructele au un gust exceptional, canteresc in medie 6-8 kg, au o forma usor alungita. Miezul este de culoare rosu profund, are un continut ridicat de zahar, coaja este de culoare verde inchis-negricios. Planta are o vigoare mediu-puternica, leaga foarte bine in conditii de stres termic. Se recomanda pentru cultura in camp deschis. Hibridul prezinta rezistenta la fuzarioză (Fusarium oxysporum) rasele 0 și 1.
Baronesa RZ F1
Oneida RZ F1. Pepene verde extratimpuriu, se remarca prin productivitate si calitate. Plantele sunt viguroase si leaga fructe cu o greutate de 6-8 kg. Fructul are o forma usor ovala, cu miez de culoare rosu intens si seminte medii de culoare maro. In ciuda coajei subtiri, acest hibrid este foarte rezistent la transport si manipulare. Potrivit pentru cultura in camp deschis. Prezinta rezistenta la temperaturi scazute si la fusarioza.
Huelva F1. Hibrid de tip Sugar Baby clasic, timpuriu, cu plante viguroase, remarcându-se prin aspectul exterior foarte atrăgător, având un foliaj viguros. Fructul are o greutate medie de 6 – 8 kg, formă rotundă – ușor ovală. Coaja de culoare verde/negru este subțire fără a afecta însă rezistența la transport și manipulare a fructelor. Miezul este de culoare roșu aprins, foarte dulce și suculent, foarte atractiv. Prezintă un conținut ridicat de zahăr și o aroma specifică foarte placută. Semințele sunt de mărime medie, de culoare neagră. Bună toleranță la temperaturi scăzute. Hibridul este rezistent la fuzarioză (Fusarium oxysporum) rasele 0 și 1.
Huelva F1
Carroll RZ F1 (62-269) Este un hibrid foarte timpuriu, vigoare medie, fructe ușor ovale, coaja verde vărgat, greutatea medie a fructelor este 9 – 10 kg pentru pepenii altoiți și 8 kg pentru pepenii nealtoiți. Pulpa fructelor este de culoare roșu închis, suculentă și are consistență bună.
Fantasy F1 este un hibrid timpuriu, cu perioada de vegetație de 75-78 zile de la plantare. Plantele sunt viguroase, cu fructe rotund alungite, având greutatea cuprinsă între 7-10 kg. Coaja fructelor este de grosime medie(asigură o bună rezitență la transport), iar pulpa este de culoare roșie, crocantă și foarte dulce. Hibridul prezintă toleranță la fuzarioză. Este tolerant la stresul termic și hidric având și o bună capacitate de producție. În condiții de altoire mărimea fructelor și potențialul de producție cresc.
CAPITOLUL VII: CONDIȚIILE PEDOCLIMATICE ALE PERIOADEI DE EXPERIMENTARE
Pentru a putea fi explicate o serie de procese care au loc în plantă, precum și rezultatele de producție obținute, a fost necesară cunoașterea condițiilor climatice din perioada de creștere și fructificare a plantelor. Pentru fiecare an, la stația meteo CCDCPN Dăbuleni, au fost înregistrate zilnic temperaturile medii în aer, temperaturile maxime și minime și cantitatea de precipitații căzută. Cei trei ani de cercetare au fost foarte diferiți din punct de vedere climatic. Pentru cultura de pepeni verzi prezintă importanță condițiile climatice din perioada aprilie-iulie, dar, deosebit de important pentru cultura pepenilor verzi sunt temperaturile din ultima decadă a lunii aprilie și prima decadă a lunii mai, perioadă ce corespunde cu epoca optimă de plantare în câmp a răsadurilor, precum și perioada de prindere a acestora, respectiv decada I și a II-a a lunii mai.
7.1. CONDIȚIILE CLIMATICE DIN PERIOADA DE CERCETARE
În anul 2015, decada a III-a a luni aprilie a fost călduroasă pentru această perioadă, dar și cu o cantitate de precipitații de 53,4 mm, precipitații care au căzut imediat după plantarea în cîmp a răsadurilor de pepeni verzi, fiind însoțită și de căderi de grindină (tabelul 7.1.1). Luna mai a fost foarte călduroasă, cu temperaturi medii de 19,20C, maxima lunii fiind de 8,90C și o minimă de 8,60C. Cantitatea de precipitații căzută a fost de 52,4 mm, repartizată neuniform pe parcursul lunii, cea mai mare parte (37,4 mm) fiind înregistrată în decada a III-a a lunii. Luna iunie a înregistrat fluctuații mari de temperatură, media lunii situându-se sub media multianuală a lunii. Media temperaturilor înregistrate în luna iunie a fost de 21,30C în prima decadă a lunii, 22,80C în decada a II-a și de numai 19,70C în decada a III-a, înregistrându-se și o temperatură minimă aproape de pragul biologic al plantelor de pepeni verzi (10,20C). Pe fondul acestor temperaturi s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 134,20C, creându-se condiții favorabile apariției atacului agenților poatogeni specifici pepenilor verzi. Temperaturile din luna iulie au fost aproape de media lunii pentru zonă, cu o maximă de 39,80C, luna fiind săracă în precipitații, înregistrându-se 11 mm repartizate pe toată perioada în cantități foarte reduse, neputând beneficia plantele de acestea. Putem concluziona că, anul 2015 din punct de vedere climatic a fost un an mai puțin favorabil pentru cultura de pepeni verzi, fapt ce s-a răsfrânt asupra producțiilor realizate.
Tabelul 7.1.1
Condițiile climatice din perioada aprilie-iulie 2015/
The climate conditions from April to July 2015
Luna aprilie a anului 2016, deși a înregistrat temperature mari, putem spune record pentru această lună (mediile primelor două decade fiind de 160C), în cea de a treia decadă temperaturile au scăzut simțitor, media acestei decade fiind de 13,10C, fapt ce a întârziat plantarea în camp a pepenilor verzi (tabelul 7.1.2). Dacă în primele două decade au căzut 9,4 mm, respective 12 mm precipitații, în ultima decadă a lunii au fost înregistrați 38,8 mm. Se poate constanta o amplitudide foarte mare de temperature, maxima fiind de 31,40C, iar minima de 0,80C.
Tabelul 7.1.2
Condițiile climatice din perioada aprilie-iulie 2016/
The climate conditions from April to July 2016
Temperaturile s-au menținut scăzute și în prima decadă a lunii mai, media fiind de 13,70C, perioadă în care s-au înregistrat 67,8 mm precipitații. În următoarea perioadă a urmat o creștere progresivă a temperaturilor, în decada a II-a a lunii mai înregistrându-se o medie de 16,40C, iar în cea de a III-a decadă s-au înregistrat în medie 20,30C. Luna mai a fost bogată în precipitații, acestea însumând 104,4 mm. Perioada iunie-iulie a fost călduroasă, cu maxime de 37,70C și 380C, iar precipitațiile căzute au însumat 53,2 mm în luna iunie și 31,6 mm în luna iulie. Temperatura medie a lunii iunie a fost de 23,60C, iar in luna iulie s-a înregistrat o medie de 24,80C, temperature favorabile culturii de pepeni verzi.
În anul 2017, atât luna aprilie cât și luna mai au fost răcoroase, temperaturile medii fiind de 120C în luna aprilie și 17,80C în luna mai, dar și cu o maximă de 31,40C (tabelul 7.1.3).
Tabelul 7.1.3
Condițiile climatice din perioada aprilie-iulie 2017/
The climate conditions from April to July 2017
Cantitatea de precipitații căzută a însumat 62,8 mm în luna aprilie și 78,6 mm în luna mai. Lunile iunie și iulie au fost deosebit de călduroase cu maxime de 41,20C în luna iunie pe fondul unei cantități mici de precipitații, instalându-se seceta.
Luna iulie a fost deosebit de călduroasă, temperature maximă a fost de 40,80C, iar cantitatea de precipitații deșii a înregistrat 120,8 mm, cea mai mare parte (98,8 mm) a căzut într-o singură zi, restul zilelor fiind secetoase. Temperaturile înregistrate satisfac pretențiile față de factorul căldură al pepenilor verzi. Fiind plante iubitoare de căldură, pepenii verzi suportă mai ușor seceta, căldurile mari, umiditatea redusă în atmosferă și sol având coeficientul hidrotermic cel mai redus 0,7- 0,8 (Voinea M. Și colab., 1977). Desfășurarea normală a proceselor fiziologice și biochimice, în esență creșterea și dezvoltarea plantelor, nu poate avea loc decât în prezența unei anumite cantități de apă. Din totalitatea substanțelor care intră în componența corpului plantelor, apa este elementul predominant. Astfel se explică de ce reușita unei culturi este strâns legată de prezența apei care poate deveni un factor limitativ mai ales dacă se ține seama că în condiții normale, existența acesteia depinde în totalitate de regimul precipitațiilor dintr-o zonă. Pentru satisfacerea necesarului de apă a fost necesară udarea culturii.
Dacă analizăm temperaturile minime din perioada plantării și prinderii răsadurilor de pepene verde, respectiv perioada 21 aprilie – 20 mai se constată că există pericolul apariției unor temperaturi sub pragul biologic al plantelor figura 7.1.1).
Figura 7.1.1. Temperaturile minime zilnice din perioada 21 aprilie – 20 mai/ Minimum daily temperatures from April 21 to May 20
Temperatură foarte scăzută s-a înregistrat în anul 2015 imediat după plantare, fiind asociată și cu precipitații și grindină afectând tinerele plante. Acestea au fost afectate, s-au refăcut foarte greu chiar dacă temperaturile minime nu au mai scăzut în perioada următoare sub pragul biologic nu și-au mai pus în valoare potențialul productiv, astfel se explică producțiile scăzute din acest an.
7.2. CARACTERIZAREA SOLULUI PE CARE PE AU FOST EFECTUATE CERCETĂRILE
În scopul determinării stării de aprovizionare în elemente nutritive a solului pe care s-au amplasat experiențele au fost recoltate probe de sol pe adâncimea 0-30 și 0-50 cm, din diferite puncte ale câmpului experimental. Probele au fost înregistrate și condiționate în laborator, din care au fost efectuate următoarele determinări: azotul total, fosfor extractibil (P-AL), potasiu schimbabil(K-AL), carbon organic și pH- ul solului.
Compoziția chimică a solului este prezentată în tabelul 7.3.1
Tabelul 7.3.1
Compoziția chimică a solului pe care au fost amplasate experiențele/
The chemical composition of the soil on which experiments were placed
Rezultatele obținute scot în evidență o neuniformitate a solului, specifică solurilor nisipoase. Conținutul de azot a fost cuprins între 0,06 % și 0,08%, valori care indică o stare de aprovizionare a solului redusă, după datele din literatura de specialitate (tabelul 7.3.2).
Tabelul 7.3.2
Caracterizarea stării de aprovizionare a solului cu principalele macroelemente și materie organică ( după Davidescu D., 1981 și ICPA, 1980)/
Characterization of the state of supply of soil with the main macroelements and organic matter
(after Davidescu D., 1981 and ICPA, 1980)/
Azotul este principalul element care intră în compoziția țesuturilor plantei a aminoacizilor, alcaloizilor și a clorofilei. Fără azot planta nu poate să crească deoarece el intră în structura proteinelor fără de care țesuturile plantei nu se pot forma. În lipsa azotului sau a aprovizionării deficitare cu acest element, plantele rămân mici, au o suprafață foliară redusă și deci și o capacitate de asimilație mică. Excesul de azot stimulează creșterea vegetativă cu acțiune nefavorabilă asupra fructificării și calității fructelor, mărește sensibilitatea plantelor la boli și dăunători.
Fosforul extractibil a prezentat valori cuprinse între 73 ppm și 78 ppm, valori care caracterizează solul ca fiind foarte bine aprovizionat în fosfor. Fosforul participă în plantă la formarea acizilor nucleici, a hidraților de carbon, a unor grăsimi (lecitina) și a proteinelor. Fosforul este prezent în toate enzimele care participă la formarea proteinelor. Influențează favorabil procesele de fructificare precum și pe cele de transport și depunere a glucidelor în fructe și rădăcini.
O bună nutriție cu fosfor duce la dezvoltarea unui sistem radicular bogat, având o influență pozitivă asupra creșterii plantelor, stimulează fructificarea, sporește precocitatea plantelor, influențează sinteza azotului, iar împreună cu K, Ca și Mg, determină rezistența plantelor la ger și secetă. Insuficiența fosforului stânjenește activitatea enzimelor, determină o slabă dezvoltare a sistemului radicular, slabă creștere a plantei, influențează negativ fructificarea și calitatea fructelor crește consumul specific de apă și scade rezistența plantelor la boli și dăunători.
Conținutul în potasiu schimbabil a fost cuprins între 95 ppm și 109 ppm. Valorile obținute caracterizează solul cu o stare de aprovizionare mijlocie. În cantitate suficientă, potasiul contribuie la economisirea apei (micșorează transpirația, determină hidratarea coloizilor protoplasmatici hidrofili), mărește rezistența la ger și secetă (prin ridicarea presiunii osmotice), favorizează procesele fiziologice, influențează sinteza azotului, iar în prezența fosforului accelerează coacerea fructelor. Insuficiența potasiului dereglează procesele fiziologice, țesutul mecanic se dezvoltă insuficient și scade calitatea fructelor.
Carbonul organic a prezentat valori în intervalul 0,39% – 0,54%, starea de aprovizionare a solului în materie organică fiind redusă, fapt caracteristic solurilor nisipoase.
PH-ul solului pe care au fost amplasate experiențele, a oscilat între 6,19 și 6,25 valori care arată o reacție moderat acidă spre neutră.
În general, pH-ul solului prezintă o variație sezonieră, fiind mai scăzut în perioadele uscate și cu temperatură mai ridicată și având valori mai ridicate în perioadele mai reci și cu umiditate ridicată în sol. Aceste variații sezoniere de temperatură și umiditate afectează în primul rând concentrația în săruri a soluției de sol.
CAPITOLUL VIII: REZULTATE OBȚINUTE
8.1. REZULTATE OBȚINUTE ÎN EXPERIENȚA 6.2.1. STUDIUL SORTIMENTULUI DE PEPENI VERZI, PE SOLURILE NISIPOASE ÎN CONDIȚII DE FERTIRIGARE
Producțiile realizate de soiurile și hibrizii de pepeni verzi luați în studiu sunt determinate de potențialul productiv al fiecărui soi sau hibrid, dar și condițiile climatice ale anului de cultură și gradul de adaptabilitate al acestora la condițiile naturale existente.
8.1.1. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2015
În faza de creștere intensă a fructelor s-a determinat intensitatea fotosintezei și a transpirației la orele 9, 12 și 15.
Fotosinteza a înregistrat o variație diurnă fiind influnțată de condițiile de mediu în mod special de temperaturile din perioada înregistrărilor, cu variații mari de la un cultivar la altul (tabelul 8.1.1.1).
Tabelul 8.1.1.1
Variația diurnă a fotosintezei în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of photosynthesis according to the studied cultivar
Fotosinteza a înregistrat o variație diurnă fiind influnțată de condițiile de mediu în mod special de temperaturile din perioada înregistrărilor, cu variații mari de la un cultivar la altul. Cele mai mari acumulări de substanțe organice s-au înregistrat la ora 12 la soiul De Dăbuleni (28,25 micromoli CO2/m2/s), la hibrizii Baronesa F1 (25,57 micromoli CO2/m2/s), Fantasy F1 (24,32 micromoli CO2/m2/s) și Huelva F1 (24,08 micromoli CO2/m2/s). Creșterea temperaturilor la orele dupăamiezii au determinat scăderi ale fotosintezei la majoritatea soiurilor și hibrizilor, cele mai mari acumulării organice înregistrându-se la soiul Oltenia (24,65 (micromoli CO2/m2/s). Media zilnică ne indică o bună comportare la condițiile de mediu a hibridului Fantasy F1 a cărui valoare medie zilnică a fotosintezei a fost de 23,62 micromoli CO2/m2/s urmat de soiul De Dăbuleni cu o valoare a fotosintezei de 21,66 micromoli CO2/m2/s.
Principalii factori care influențează intensitatea transpirației sunt: temperatura aerului, umiditatea relativă a aerului și curenții de aer. Valoarea transpirației a fost mică la ora 9 deoarece temperatura aerului a fost mai mică și umiditatea relativă mai ridicată, fiind cuprinsă între 1,01 mmoli H2O/m2/s la soiul Dulce de Dăbuleni și 3,51 mmoli H2O/m2/s la hibrizii Susy F1 și Fantasy F1 (tabelul 8.1.1.2)
Tabelul 8.1.1.2
Variația diurnă a transpirației în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of perspiration according to the studied cultivar
Odată cu creșterea temperaturii și scăderea umidității relative, a crescut și transpirația, cele mai mari pierderi de apă prin transpirație înregistrându-se la ora 15 la aceiași hibrizi și menținându-se scăzută la soiul Dulce de Dăbuleni.
Lungimea vrejilor carcterizează vigurozitatea soiului (hibridului) studiat. Temperaturile scăzute înregistrate în anul 2015 imediat după plantare, ploaiea survenită însoțită de grindină au influențat negativ tinerele plante. Acestea s-au refăcut greu, creșterile în lungime ale vrejilor nu au mai ajuns la dimensiunile caracteristice, lucru care s-a răsfrânt și asupra elementelor de producție.
În condițiile spefice anului, lungimea vrejilor a fost cuprinsă între 1,33-1,61 m (figura 8.1.1.1).
Figura 8.1.1.1: Lungimea vrejului în funcție de cultivarul studiat/ The length of the plant according to the studied cultivar
S-au rmarcat prin lungimea vrejului hibrizii Grand Baby F1 (1,61 m), Fantasy F1, Huelva F1 și Baronesa F1 cu lungimi ale vrejilor cuprinse între 1,54-1,56 m, urmate de soiul Oltenia și Dulce de Dăbuleni.
Greutatea medie a unui fruct de pepene verze a fost cuprinsă între 2,4-5,3 kg, iar numărul de fructe/plantă a avut valori între 1,1-1,6 (figura 8.1.1.2).
Figura 8.1.1.2: Influența cultivarului asupra numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct de pepene verde, în anul 2015/ The influence of the cultivar on the number of fruit / plant and the average weight of a fruit of watermelon in 2015 year.
Cele mai mari fructe s-au înregistrat la hibridul Fantasy F1 (5,3 kg/fruct), urmat de soiul De Dăbuleni și hibridul Baronesa F1 cu 4,5 kg/ fruct. Hibizii LF 6270 F1, Grand Baby F1, Susy F1 și Tarzan F1 au realizat fructe cu cea mai mică greutate (2,4 – 2,9 kg/fruct). Numărul de fructe/plantă se corelează într-o oarecare măsură cu greutatea unui fruct în sensul că, la un număr mare de fructe/plantă greutatea acestora sete mai mică, și crește la un număr mic de fructe/plantă. Cel mai mare număr de fructe/plantă s-a înregistrat la soiul Delce de Dăbuleni și hibridul LF 6270 F1.
Recoltarea pepenilor verzi s-a făcut în trei etape, respectiv la data de 8 iulie, 14 iulie și 22 iulie. Producțiile obținute la fiecare recoltare au fost dependende de soiul (hibridul) cultivat corespunzător cu gradul de timpurietate al acestora (figura 8.1.1.3)
La data de 8 iulie au ajuns la maturitate fructele de la cei nouă hibrizi luați în studiu, producțiile realizate la această dată fiind cuprinse între 9-27 t/ha. S-a remarcat prin timpurietatea producției hibridul Fantasy F1care a realizat 27 t/ha și Huelva cu 20,6 t/ha. Soiurile De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni și Oltenia fiind semitardive nu au ajuns la maturitate la această dată. La cea de-a doua recoltare, respectiv la data de 14 iulie s-au efectuat recoltări și la soiurile De Dăbuleni și Dulce de Dăbuleni, producțiile fiind de 3,7 t/ha la De Dăbuleni, respectiv 2,6 t/ha la Dulce de Dăbuleni.
Figura 8.1.1.3: Dinamica producției de pepene verde în funcție de cultivar/ The dynamics of watermelon production by variety
La hibrizii de proveniență străină la această dată au fost realizate producții cuprinse între 6,1 t/ha la LF-6720 F1 și 10,5 t/ha la 62-269 F1. La soiul Oltenia, fructele nu au ajuns la maturitate nici la această dată, întreaga cantitate fiind recoltată la data de 22 iulie. La această dată s-a recoltat cea mai mare parte din producție la soiul Dulce de Dăbuleni (30,3 t/ha) și la De Dăbuleni (21,7), iar la ceilalți hibrizi s-au obținut producții mici, între 0,8-4,8 t/ha.
Numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct au influențat producția totală de pepene verde. În condițiile climatice specifice anului 2015 plantele de pepene verde nu și-au putut pune în valoare adevăratul potențial productiv, producțiile realizate fiind cuprinse între 21,8-34,7 t/ha (tabelul 8.1.1.3; figura 8.1.1.4).
Hibridul Fantasy F1 a realizat cea mai mare producție (34,7 t/ha), urmat de soiul Dulce de Dăbuleni cu o producție de 33 t/ha și hibridul Huelva F1 cu 30,3 t/ha.
Soiul autohton De Dăbuleni a realizat o producție de 25,5 t/ha fiind depășit de soiurile Dulce de Dăbuleni cu 7,5 t/ha și Oltenia cu 1,7 t/ha, precum și de hibrizii Baronesa F1 cu 2 t/ha, Huelva F1 cu 4,8 t/ha, 62-269 F1 cu 1,8 t/ha și de Fantasy F1 cu 9,2 t/ha.
Soiul Dulce de Dăbuleni a realizat o producție de 33 t/ha fiind depășit doar de hibridul Fantasy F1 cu 1,7 t/ha, iar soiul Oltenia cu o producție de 27,2 t/ha a dost depășit de soiul Dulce de Dăbuleni cu 5,8 t/ha și de hibrizii: Baronesa F1 cu 0,3 t/ha, Huelva F1 cu 3,1 t/ha, 62-269 F1 cu 0,1 t/ha și Fantasy F1 cu 7,5 t/ha.
Tabelul 8.1.1.3
Producția totală de pepeni verzi în funcție decultivar, în anul 2015/ Total production of watermelons by variety in 2015
DL 5% = 14,9 t/ha
Deci, putem concluziona că, hibridul Fantasy F1 a valorificat cel mai bine condițiile mai puțin favărabile ale anului de cultură 2015 remarcându-se atât prin greutatea medie a fructului, cât și prin timpurietate și cantitatea totală a producției realizate.
Compoziția chimică a fructelor de pepeni verzi este complexă și variată, fiind o particularitate genetică de specie și soi.
Conținutul în apă și în substanță uscată totală sprijină nu numai randamentul în produse finite, ci și precizarea sortimentului de soiuri, care se pot cultiva pe solurile nisipoase. Aprecierea producției după acest criteriu, ar da posibilitatea stimulării producătorilor, pentru realizarea de producții calitativ superioare.
Cultivarele studiate s-au comportat bine din punct de vedere al calității fructelor în condițiile climatice ale anului 2015 (tabelul 8.1.1.4).
În condițiile climatice ale anului 2015, toate cultivarurile de pepeni verzi au acumulat în fructe, un procent de substanță uscată totală mai mare de 9 %, iar cel mai mare conținut a fost determinat la cultivarele: Huelva F1 (12,91%), Oneida F1 (11,85%), Fantasy F1 (13,11%), Susy F1 (12,73%), Tarzan F1 (11,07%) și LF 6720 F1 (13,08%).
Dacă temperatura este ridicată, substanța uscată se poate pierde printr-o respirație excesivă. Într-un sezon foarte cald, dar cu umiditate în sol, substanța uscată va rămâne mai mare, ca urmare a reducerii în intensitate a procesului de respirație (Kellock și colab., 1995, Geremew și colab., 2007). Și în condițiile climatice ale zonei s-a asigurat necesarul de umiditate din sol. O parte a fost asigurat prin precipitații, iar atunci când acestea au lipsit, cultura a fost irigată. Asigurarea umidității normale a solului, pe fondul temperaturilor ridicate a condus la o acumulare bună a asimilatelor în pepenii verzi.
Tabelul 8.1.1.4
Comportarea cultivarelor de pepeni verzi din punct de vedere a calității fructelor,
în anul 2015/ Behavior of watermelon cultivars in terms of fruit quality,
in 2015 year
Cu creșterea cantității de substanță uscată totală, scade procentual, cantitatea de apă din fructe. La cultivarele de pepeni verzi studiați, cantitatea de apă a fost cuprinsă între 86,89 % la cultivarul Fantasy F1 și 90,80 % la cultivarul De Dăbuleni.
Apa asigură fructelor proaspete, frăgezime și suculență. Pe perioada păstrării, apa liberă trebuie menținută la valorile specifice speciei și soiului de fructe, pentru a asigura turgescența celulelor și țesuturilor și pentru a menține însușirile calitative ale unui produs proaspăt.
Substanța uscată solubilă a prezentat valori cuprinse între 9,00 % la cultivarul De Dăbuleni și 10,70 % la cultivarul Fantasy F1. Cultivarele, care au acumulat o cantitate mai mare de substanță uscată totală au acumulat și o cantitate mai mare de substanță uscată solubilă.
Acizii sunt compuși chimici care au valoare organoleptică. În funcție de raporturile în care se găsesc cu glucidele solubile și taninurile, determină gustul caracteristic pe care îl au fructele. Prezența lor în compoziția chimică a fructelor ajunse la maturitatea de consum, imprimă acestora gustul de acru sau de acid, diferențiat ca intensitate, de la un produs la altul. Aciditatea este mai pronunțată la fructele aflate în stadiul de creștere și scade la maturitatea de consum. Aciditatea fructelor a fost foarte scăzută, fiind cuprinsă între 0,10 – 0,20g acid malic la 100 g substanță proaspătă. Conținutul scăzut al acidității conferă acestor fructe un gust dulce, plăcut, cu o frăgezime și suculență deosebită, datorită cantității mari de apă .
Glucidele existente în proporție de 75 % din substanța uscată sunt reprezentate în mare parte de zaharuri simple, ușor asimilabile (glucoză, galactoză, fructoză). Prezența glucidelor simple în fructe contribuie la scurtarea perioadei de păstrare a acestora în rețeaua comercială, deoarece zaharurile simple sunt substanțe organice ușor descompuse de către enzimele proprii sau de cele ale microorganismelor, care se găsesc pe coajă, rezultînd modificări biochimice nedorite. Glucoza, fructoza și zaharoza reprezintă glucidele solubile ale produselor horticole, sunt solubile în apă și conferă acestora gustul dulce. Cantitatea de glucide din fructele de pepeni verzi a prezentat valori diferențiate în funcție de cultivarul luat în studiu și condițiile de climă. Conținutul de glucide a fost cuprins între 7,47% la cultivarul De Dăbuleni și 8,90% la cultivarul Fantesy F1. Cultivarele: Dulce de Dăbuleni, De Dăbuleni și Oltenia ameliorate la Stațiunea Dăbuleni, au prezentat un conținut bun de glucide și de substanță uscată.
Conținutul în vitamina C este un caracter de soi și poate fi influențat de condițiile de cultură și de cele climatice. S-au evidențiat cultivarele: Baronesa F1 (10,12 mg), Fantasy F1(12,32 mg), Tarzan F1 (10,56mg), Grand Baby F1(10,12 mg).
8.1.2. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2016
La ora 9 între valorile ratei fotosintezei au fost între 4,14 µmol CO2/m2/s la 62-269 F1 și 27,57 µmol CO2/m2/s la hibridul Oneida F1 (tabelul 8.2.1).
Tabelul 8.1.2.1
Variația diurnă a fotosintezei în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of photosynthesis according to the studied cultivar
La ora 12 fotosinteza a avut valori între 7,12 µmol CO2/m2/s la 62-269 F1 și 25,83 µmol CO2/m2/s la hibridul Grand Baby F1, iar la ora 15 între 4,70 µmol CO2/m2/s la hibridul Grand Baby F1 și 26,03 µmol CO2/m2/s la hibridul Fantasy F1.
Valorile mediei zilnice au oscilat între 9,47 µmol CO2/m2/s la linia 62-269 F1 și 23,91 µmol CO2/m2/s la hibridul Oneida F1.
Maximul diurn s-a înregistrat la hibridul Oneida F1. Și soiurile Oltenia, Dulce de Dăbuleni și De Dăbuleni au înregistrat valori mari la ora 12 cuprinse între 20,70 – 22,65 µmol CO2/m2/s justificând gradul mare de adaptare la seceta de pe solurile nisipoase.
Rata transpirației foliare (tabelul 2) la pepenii verzi a înregistrat oscilații în funcție de soiurile studiate, fiind influențată de factorii climatici existenți în momentul determinărilor (tabelul 8.1.2.2).
Tabelul 8.1.2.2
Variația diurnă a transpirației în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of perspiration according to the studied cultivar
Valorile ratei transpirației foliare la ora 9 au oscilat între 0,97 mmoli H2O/m2/s (De Dăbuleni) și 3,97 mmoli H2O/m2/s la hibridul Oneida F1, la ora 12 au oscilat între 2,54 mmoli H2O/m2/s (Fantasy F1) și 6,89 mmoli H2O/m2/s la hibridul Grand baby, la ora 15 au oscilat între 3,40 mmoli H2O/m2/s (Grand Baby) și 7,81 mmoli H2O/m2/s la hibridul Oneida F1.
Valorile mediei zilnice au oscilat între 3,33 (Dulce de Dabuleni) și 5,74 mmoli H2O/m2/s la hibridul Oneida F1. Maximul diurn s-a înregistrat la ora 15 când acțiunea factorilor de stres este maximă la hibridul Oneida F1. Acest hibrid a înregistrat un maxim și la rata fotosintezei, valorificând eficient apa evaporată prin transpirația foliară.
În condițiile anului 2016, înfloritul s-a declanșat la data de 2 iunie la hihrizii Susy F1, Oneida F1 și Huelva F1, la data de 3 iunie la hibrizii Grand Baby F1 și LF 6720 F1 și în perioada 6-7 iunie la ceilalți hibrizi. Soiurile autohtone au înflorit mai târziu, respectiv în perioada 10 13 iunie (tabelul 8.1.2.3). Legarea primelor fructe a avut loc în perioada 9-15 iunie la cultivarele de proveniență străină și în perioada 20-24 iunie la cultivarele autohtone
Tabelul 8.1.2.3
Observații și determinări biometrice/ Biometric observations and determinations
Lungimea vrejilor de pepene verde a fost cuprinsă între 1,84-2,35 m. Cele mai mari creșteri în lungime s-au înregistrat la cultivarele Huelva F1 (2,35 cm), Oneida F1 (2,14 cm)Dulce de Dăbuleni (2,11 cm).
Prima recoltare a fost făcută la data de 13 iulie la cultivarele străine și la data de22 iulie la cultivarele autohtone (tabelul 8.1.2.4).
Tabelul 8.1.2.4
Dinamica producției de pepene verde în funcție de cultivar, în anul 2016/
The dynamics of watermelon production by variety in 2016 year
Producțiile obținute la data de 13 iulie la cele 9 cultivare au fost cuprinse între 8,2 t/ha la cultivarul Tarzan F1 și 19 t/ha la cultivarul 62-269 F1. S-au mai remarcat prin producțiile realizate la această dată cultivarele Huelva F1 cu o producție de 18 t/ha, Grand Baby F1 cu 16,3 t/ha și LF 6720 F1 cu 16,4 t/ha.
La recoltarea din 22 iulie producțiile realizate au fost ridicate la toate cultivarele fiind cuprinse între 15,6-28,5 t/ha. Cultivarele Fantasy F1, Tarzan F1, Grand Baby F1 și LF 6720 F1 și-au încheiat perioada de vegetație la data de 22 iulie, iar celelalte cultivare la data de 1 La ultima recoltare, respectiv la data de 1 august producțiile realizate au fost cuprinse între 1,8 t/ha la cultivarul Susy F1 și 22,6 t/ha la cultivarul Oltenia.
Numărul de fructe recoltat/plantă a fost între 1,5-2 fructe/plantă (tabelul 8.1.2.5).
Tabelul 8.1.2.5
Influența cultivarului asupra numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct de pepene verde, în anul 2016/ The influence of the cultivar on the number of fruit / plant and the average weight of a fruit of watermelon in 2016 year.
Cel mai mic număr de fructe pe plantă a fost înregistrat la cultivarul Fantasy F1, iar cel mai mare număr de fructe/plantă s-a înregistrat la cultivarele Oneida F1, Huelva F1 și LF 6720 F1.
Greutatea medie a unui fruct de pepene verde a oscilat între 3,6-5,3 kg/fruct. Cele mai mari fructe au fost înregistrate la cultivarele Oltenia, Baronesa F1 și 62-269 F1.
Producția de pepene verde obținută la cele 12 cultivare testate a fost cuprinsă între 32,6 – 47,9 t/ha (tabelul 8.1.2.6).
Tabelul 8.1.2.6
Producția totală de pepeni verzi în funcție decultivar, în anul 2016/
Total production of watermelons by variety in 2016
DL 5% = 17,30 t/ha
DL 1% = 23,57 t/ha
Dl 0,1% = 31,68 t/ha
Cele mai mai mari producții au fost realizate la cultivarele Baronesa F1 și 62-269 F1 care au realizat 47,9 t/ha, urmate de LF 6720 cu 44,9 t/ha Oltenia cu 43,6 t/ha, Huelva F1 cu 41,8 t/ha și Grand Baby F1 cu 41,6 t/ha.
Cele mai mici producții de pepene verde au fost obținute la cultivarele Susy F1, Fantasy F1 și De Dăbuleni.
Producția soiului Oltenia a fost depășită doar de trei din cele 11 cultivare, diferențele de producție fiind de 1,4-4,3 t/ha.
În concluzie, în condițiile anului 2016 prin numărul de fructe/plantă s-au remarcat cultivarele Oneida F1, Huelva F1 și LF 6720 F1, iar prin greutatea medie a unui fruct de pepene verde s-au remarcat cultivarele Oltenia, Baronesa F1 și 62-269 F1.
Prin timpurietate s-au remarcat cultivarul 62-269 F1 cu 19 t/ha la data de 13 iulie și cultivarul Huelva F1 cu o producție de 18 t/ha.
Conținutul în apă și în substanță uscată totală sprijină nu numai randamentul în produse finite, ci și precizarea sortimentului de soiuri, care se pot cultiva pe solurile nisipoase. Aprecierea producției după acest criteriu, ar da posibilitatea stimulării producătorilor, pentru realizarea de producții calitativ superioare.
Substanța uscată totală a fost cuprinsă între 9,06% la cultivarul De Dăbuleni și 12,56% la cultivarul Fantesy F1, cu o medie a cultivarelor de 10,55%. Cultivarul Fantesy F1 a prezentat cea mai mare cantitate de substanță uscată totală și în condițiile climatice ale anului 2016 (tabelul 8.1.2.7).
Tabelul 8.1.2.7
Comportarea cultivarelor de pepeni verzi din punct de vedere a calității fructelor,
în anul 2016/ Behavior of watermelon cultivars in terms of fruit quality,
in 2016 year
Cultivarele studiate s-au comportat bine din punct de vedere al calității fructelor în condițiile climatice ale anului 2016. Temperatura aerului în lunile aprilie, mai și iunie a fost ușor mai ridicată comparativ cu media multianuală, iar umiditatea solului a fost asigurată din precipitații și irigare. În luna iunie și în acest an cantitatea de precipitații a fost mult mai mare comparativ cu suma multianuală (104,4 mm), care pe fondul temperaturilor ridicate au contribuit la acumularea intensă a asimilatelor în fructele de pepeni verzi. În condițiile climatice ale anului 2016, toate cultivarele de pepeni verzi au acumulat în fructe, un procent de substanță uscată totală mai mare de 9 %, iar cel mai mare conținut a fost determinat la cultivarele: Fantesy F1 (13,11%), Susi F1 (11,27%), LF 6720 F1 (11,58%) 62-269F1 (10,91%).
Dacă temperatura este ridicată, substanța uscată se poate pierde printr-o respirație excesivă. Într-un sezon foarte cald, dar cu umiditate în sol, substanța uscată va rămâne mai mare, ca urmare a reducerii în intensitate a procesului de respirație (Kellock și colab., 1995, Geremew și colab., 2007). Și în condițiile climatice ale zonei s-a asigurat necesarul de umiditate din sol. O parte a fost asigurat prin precipitații, iar atunci când acestea au lipsit, cultura a fost irigată. Asigurarea umidității normale a solului, pe fondul temperaturilor ridicate a condus la o acumulare bună a asimilatelor în pepenii verzi.
Cu creșterea cantității de substanță uscată totală, scade procentual, cantitatea de apă din fructe. La cultivarele de pepeni verzi studiați, cantitatea de apă a fost cuprinsă între 87,44 % la cultivarul Fantesy F1 și 90,94 % la cultivarul De Dăbuleni.
Apa asigură fructelor proaspete, frăgezime și suculență. Pe perioada păstrării, apa liberă trebuie menținută la valorile specifice speciei și soiului de fructe, pentru a asigura turgescența celulelor și țesuturilor și pentru a menține însușirile calitative ale unui produs proaspăt
Substanța uscată solubilă a prezentat valori cuprinse între 8,2 % la cultivarul Huelva F1 și 11,0 % la cultivarele Susi F1 și LF 6720 F1. Cultivarele, care au acumulat o cantitate mai mare de substanță uscată totală au acumulat și o cantitate mai mare de substanță uscată solubilă.
Aciditatea fructelor a fost foarte scăzută, fiind cuprinsă între 0,13 – 0,26g acid malic la 100 g substanță proaspătă. Conținutul scăzut al acidității conferă acestor fructe un gust dulce, plăcut, cu o frăgezime și suculență deosebită, datorită cantității mari de apă .
Glucidele existente în proporție de 75 % din substanța uscată sunt reprezentate în mare parte de zaharuri simple, ușor asimilabile (glucoză, galactoză, fructoză). Cantitatea de glucide din fructele de pepeni verzi a prezentat valori diferențiate în funcție de cultivarul luat în studiu și condițiile de climă. Conținutul de glucide a fost cuprins între 7,00% la cultivarul Huelva F1 și 9,15% la cultivarul Susi F1.
Conținutul în vitamina C este un caracter de soi și poate fi influențat de condițiile de cultură și de cele climatice. S-au evidențiat cultivarele: Baronesa F1 (16,56), Fantesy F1(12,32mg), Grand Boby F1(15,84 mg), Oltenia (14,08mg), Huelva F1 (19,36 mg), Oneidu F1(16,72 mg).
8.1.3. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2017
În condițiile anului 2017, primele flori au apărut la data de 2 iunie la hibrizii Tarzan F1 și Grand Baby F1 și la data de 5 iunie la ceilalți hibrizi (tabelul 8.1.3.1).
Soiurile autohtone fiind mai târzii au înflorit la data de 11 iunie De Dăbuleni și Dulce de Dăbuleni și la data de 14 iunie soiul Oltenia.
Tabelul 8.1.3.1
Observații și determinări biometrice/
Biometric observations and determinations
Creșterile în lungime ale vrejilor de pepene verde au fost mai mari față de ceilalți ani, lungimea vrejilor fiind cuprinsă între 1,40-2,36 m). S-au remarcat prin lungimea vrejului soiul Oltenia (2,36 m), Fantasy F1 (2,32 m), Dulce de Dăbuleni și De Dăbuleni.
A fost determinată radiația activă în fotosinteză, variația diurnă a ratei fotosintezei și variația diurnă a ratei transpirației foliare.
În luna iunie valorile radiației active au fost cuprinse între 1016-1740 µmol/m2/s (tabelul 8.1.3.2).
Tabel 8.1.3.2
Variația diurnă a fotosintezei în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of photosynthesis according to the studied cultivar
Valorile ratei fotosintezei au fost: la ora 9 între 12,71 µmol CO2/m2/s la hibridul Oneida F1 și 26,81 la hibridul Grand Baby F1; la ora 12 între 25,02 µmol CO2/m2/s la hibridul Fantasy F1 și 37,17 µmol CO2/m2/s la linia 62-269 F1; la ora 15 între 12,00 µmol CO2/m2/s la linia 62-269 F1 și 26,59 µmol CO2/m2/s la hibridul Baronesa F1.
Valorile mediei zilnice au oscilat între 19,65 µmol CO2/m2/s la linia LF 6720 F1 și 30,3 µmol CO2/m2/s la soiul De Dăbuleni.
Rata transpirației foliare la pepenii verzi a fost influențată de factorii climatici, de soiurile studiate si de momentele determinărilor (tabelul 8.1.3.3).
Tabel 8.1.3.3
Variația diurnă a transpirației în funcție de cultivarul studiat/
The diurnal variation of perspiration according to the studied cultivar
Valorile ratei transpirației foliare au fost următoarele: la ora 9 au oscilat între 2,51 mmoli H2O/m2/s la Susy F1 și 4,79 mmoli H2O/m2/s la LF 6720 F1; la ora 12 au oscilat între 3,96 mmoli H2O/m2/s laBaronesa F1 și 7,13 mmoli H2O/m2/s la LF 6720 F1 și la ora 15 au oscilat între 4,62 mmoli H2O/m2/s la62 – 269 F1) și 7,81 mmoli H2O/m2/s la Grand Baby F1.
Maximul diurn s-a inregistrat la ora 12 la 62 – 269 F1 si la ora 13 la Grand Baby F1.
Valorile mediei zilnice au oscilat între 4,81 mmoli H2O/m2/s (Baronesa F1) și 6,43 mmoli H2O/m2/s (Grand baby F1). Soiurile care pierd o cantitate mare de apa prin transpirație foliară se adaptează mai greu la secetă. Soiurile create în zona noastră ca Oltenia , Dulce de Dabuleni și De Dăbuleni sunt mai rezistente la secetă și prezintă valori mai reduse la transpirația foliară cuprinse între 4,19-5,06 mmol H2O/m2/s.
În anul 2017 au fost efectuate două recoltări. La prima recoltare, respectiv la data de 10 iulie au fost efectuate recoltări numai la hibrizii străini, producțiile realizate la această dată fiind cuprinse între 3,9-15,2 t/ha (tabelul 8.1.3.4).
Tabelul 8.1.3.4
Dinamica producției de pepene verde în funcție de cultivar, în anul 2017/
The dynamics of watermelon production by variety in 2017 year
Cea mai mare producție timpurie s-a realizat la hibridul Fantasy F1 (15,2 t/ha, urmat de hibridul Susy cu o producție de 13,7 t/ha. Hibridul LF 6720 F1 a realizat cea mai mică producție timpurie, respectiv 3,9 t/ha, iar la ceilalți hibrizi studiați, producția timpurie a fost cuprinsă între 7,3-9,7 t/ha. La soiurile De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni și Oltenia, recoltarea fructelor s-a făcut printr-o singură trecere la data de 24 iulie.
Numărul de fructe/plantă a oscilat între 0,6-1,9 fructe/plantă, iar greutatea medie a unui fruct a fost cuprinsă între 2,9-6,6 kg/fruct (tabelul 8.1.3.5).
Tabelul 8.1.3.5
Influența cultivarului asupra numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct de pepene verde, în anul 2017/ The influence of the cultivar on the number of fruit / plant and the average weight of a fruit of watermelon in 2017 year.
S-au remarcat prin numărul de fructe recoltate pe o plantă soiul Oltenia și hibrizii Susy F1 și Baronesa F1, iar prin greutatea fructului sa remarcat soiul Dulce de Dăbuleni, hibridul Fantasy f1 și soiul Oltenia.
Numărul de fructe /plantă și greutatea medie a unui fruct au determinat producția totală de fructe (figura 8.1.3.1).
Figura 8.1.3.1: Producția de pepeni verzi în funcție de cultivar în anul 2017/ The production of watermelons by variety in 2017 year
Soiurile de pepene verde De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni și Oltenia au realizat cele mai mari producții în anul 2017, remarcându-se soiul Oltenia cu o producție de 55,6 t/ha.
Hibrizii străini testați nu s-au putut adapta condițiilor climatice ale anului realizând producții între 8-39,3 t/ha, cele mai mari producții obținîndu-se la hibrizii Fantasy F1 39,3 t/ha), Huelva F1 38,3 t/ha) și Baronesa F1 (37,3 t/ha). Hibrizii Oneida F1, Tarzan F1, Grand Baby F1 și LF 6270 F1 au realizat cele mai mici producții.
Cele 12 cultivaruri luate in studiu s-au comportat in mod diferit din punct de vedere al calitatii fructelor. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 8.1.3.6.
Tabelul 8.1.3.6
Comportarea cultivarelor de pepeni verzi din punct de vedere a calității fructelor,
în anul 2017/ Behavior of watermelon cultivars in terms of fruit quality,
in 2017 year
Substanța uscată totală a fost cuprinsă între 8,16% la cultivarul Fantesy F1 și 12,67% la cultivarul Susy F1, cu o medie a cultivarelor de 10,71%. Cultivarul Fantesy F1 a prezentat cea mai mare cantitate de substanță uscată totală în condițiile climatice ale anului 2015 si 2016, dar in conditiile de stress termo-hidric accentuat din acest an nu a dat rezultate foarte bune, plantele și fructele fiind afectate de aceste condiții.
În condițiile climatice ale anului 2017 cultivarele care au acumulat o cantitate mai mare de substanță uscată totalaăau fost: Susy F1 (12,67%), LF 6720 F1 (12,25%), Oneida F1(12,19%), 62-269 F1 (11,10%), De DăbulenI (11,50%). Cele trei cultivaruri ameliorate in condițiile climatice caracteristice solurilor nisipoase din sudul Olteniei s-au comportat bine din punct de vedere a calității fructelor in condițiile climatice extreme din acest an. Au acumulat o cantitate de substanță uscată totală cuprinsă între 10,03% la cultivarul Dulce de Dabuleni și 11,50% la cultivarul De Dabuleni. Aceste cultivaruri prezintă o stabilitate a producției și insușirilor de calitate indiferent de condițiile de climă din anul de cultură, sunt rezistente la factorii de stress termo-hidric, deoarece prezintă un aparat foliar bogat, cu un potențial fotosintetic ridicat și deci cu o putere de asimilație ridicată.
In primele zile ale lunii iulie au fost inregistrate precipitații care în doua zile au însumat 100 mm, iar umiditatea solului a revenit la valori optime pentru o perioadă de circa 12 zile. Perioada a coincis cu cea a maturării fructelor de pepeni verzi, iar asigurarea umidității normale a solului, pe fondul temperaturilor ridicate a condus la o acumulare bună a asimilatelor în pepenii verzi. Plantele de pepeni verzi sunt iubitoare de caldură și dacă se asigură o umiditate normală în sol suportă și temperaturi ridicate în aer.
Aplicarea unor măsuri tehnologice de reducere a stresului termic și hidric la diferite culturi, pot conduce la reducerea perioadei de vegetație a plantelor, prin obținerea de producții mai timpurii, fără modificări ale calității produselor (TomaV., și colab, 2007, Mihaela Croitoru și colab, 2007, Elena Ciuciuc si colab., 2007).
Cu creșterea cantității de substanță uscată totală, scade procentual, cantitatea de apă din fructe. La cultivarele de pepeni verzi studiați, cantitatea de apă a fost cuprinsă între 87,33% la cultivarul Susi F1 și 91,84% la cultivarul Fantesy F1, cu o medie a cultivarelor de 89,29%, iar literatura de specialitate indica un continut de 92-94%.
Apa asigură fructelor proaspete, frăgezime și suculență. Pe perioada păstrării, apa liberă trebuie menținută la valorile specifice speciei și soiului de fructe, pentru a asigura turgescența celulelor și țesuturilor și pentru a menține însușirile calitative ale unui produs proaspăt. Pepenii verzi, datorita continutului ridicat de apă, sunt recomandați a fi consumați în cantitate mai mare în sezonul cald pentru hidratarea organismului.
Substanța uscată solubilă a prezentat valori cuprinse între 7,5% la cultivarul Fantesy F1 și 10,7% la cultivarul 62-269 F1, cu o medie a cultivarelor de 9,33%, valoare care se incadreaza in intervalul 8-12% cat indica datele din literatura de specialitate.
Aciditatea fructelor a fost foarte scăzută, fiind cuprinsă între 0,18 – 0,46g acid malic la 100 g substanță proaspătă. Valorile scazute ale aciditatii sunt caracteristice speciei, iar valorile mai mari de 0,30 g acid malic la 100g s.p au fost determinate la cultivarele straine, care prezinta o variabilitate mare a caracterelor de calitate. Conținutul scăzut al acidității conferă acestor fructe un gust dulce, plăcut, cu o frăgezime și suculență deosebită, datorită cantității mari de apă .
Glucidele existente în proporție de 75 % din substanța uscată sunt reprezentate în mare parte de zaharuri simple, ușor asimilabile (glucoză, galactoză, fructoză). Cantitatea de glucide din fructele de pepeni verzi a prezentat valori diferențiate în funcție de cultivarul luat în studiu și condițiile de climă. Conținutul de glucide a fost cuprins între 6,70% la cultivarul Fantesy F1 și 9,15% la cultivarul Susi F1, cu o medie a cultivarelor de 7,84%, iar literatura de specialitate indica un continut de glucide in pepenii verzi cuprins intre 4,5% si 18,3%.
Conținutul în vitamina C este un caracter de soi și poate fi influențat de condițiile de cultură și de cele climatice. In acest an in fructele de pepeni verzi a fost determinat un continut de vitamina C cuprins intre 6,16mg la cultivarul Baronesa F1 si 14,96mg la cultivarul 62-269 F1, cu o medie a cultivarelor de 9,29 mg, iar datele din literatura indica 9 mg pentru pepenii verzi.
8.1.4. REZULTATE MEDII OBȚINUTE ÎN PERIOADA 2015-2017
Media pe cei trei ani a fotozintezei zilnice a fost cuprinsă între 15,93-23,38 µmol CO2/m2/s , iar transpirația foliară a avut în medie valori cuprinse între 3,42-4,91 mmoli H2O/m2/s (figura 8.1.4.1).
Figura 8.1.4.1: Influența cultivarului asupra principalelor procese fiziologice (media 2015-2017) / Influence of the cultivar on the main physiological processes (average 2015-2017)
La soiurile autohtone au fost înregistrate valori mari ale fotosintezei pe fondul unei transpirații reduse, ceea ce le conferă adaptabilitate ridicată la condițiile naturale de mediu. Cea mare activitate fotosintetică au avut-o soiurile De Dăbuleni (23,38 µmol CO2/m2/s) și Oltenia (20,72 µmol CO2/m2/s) care au înregistrat și cantități mici de apă prin transpirație. Soiul Dulce de Dăbulenii a avut o valoare a fotosintezei mai mică față de celelalte două soiuri (18,56 µmol CO2/m2/s), pierderile de apă prin transpirație au fost mici (3,42 mmoli H2O/m2/s). Activitate fotosintetică ridicată au avut și hibrizii Fantasy F1 (20,22 µmol CO2/m2/s) și Oneida F1 (20,14 µmol CO2/m2/s), dar transpirația a fost mai ridicată, având valori de 4,3 mmoli H2O/m2/s, respectiv 4,64 mmoli H2O/m2/s. Cea mai scăzută valoare a fotosintezei s-a înregistrat la hibridul LF-6270 F1 (15,93 72 µmol CO2/m2/s) la care valoarea transpirației a fost ridicată (4,62 mmoli H2O/m2/s). Hibridul Grand Baby a înregistrat cele mai mari pierderi de apă prin transpirație (4,91 mmoli H2O/m2/s) dovedind o slabă adaptabilitate la condițiile specifice zonei.
Din figurile 8.1.4.2 și 8.1.4.3 reiese că, atât fotosinteza cât și transpirația la plantele de pepene verde au fost influențate foarte mult de condițiile climatice ale anului de cultură, dar și în funcție de gradul de adaptabilitate al fiecărui cultivar la condițiile naturale.
Figura 8.1.4.3: Valoarea totosintezie/ The value of photosynthesis
Figura 8.1.4.3: Valoarea transpirației/ The value of perspiration
Anul 2015 fiind un an răcoros pierderile de apă prin transpirație au fost foarte reduse, valoarea fotosintezei fiind apropiată de medie. Anul 2017, un an foarte călduros a accelerat procesul de fotosinteză și valoarea transpirației a fost ridicată la toate cultivarurile. Indiferent de condițiile climatice, soiurile autohtone au înregistrat valori mari ale fotosintezei și transpirașie redusă comparativ cu cele străine.
Lungimea vrejilor caracterizează vigurozitatea soiului (hibridului) studiat (figura 8.1.4.4).
Figura 8.1.4.4: Lungimea vrejului în funcție de cultivarul studiat/
The length of the plant according to the studied cultivar
În medie pe cei trei ani de cercetare, vrejii de pepene verde au atins lungimi cuprinse între 1,62-196 cm în funcție de vigoarea caracteristică fiecărui soi (hibrid). S-au remarcat prin vigurozitate soiul Oltenia, Dulce de Dăbuleni, Huelva F1 și Fantasy F1.Cea mai mică vigoare au avut-o hibrizii LF 6270 F1 și Tarzan F1.
Greutatea medie a unui fruct a avut valori între 3,2-5,2 kg (figura 8.1.4.5).
Figura 8.1.4.5: Influența cultivarului asupra numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct de pepene verde (media 2015-2017)/ The influence of the cultivar on the number of fruit / plant and the average weight of a fruit of watermelon (average 2015- 2017).
Soiul Oltenia și hibridul Fantasy F1 au realizat cele mai mari fructe, greutate medie 5,2 kg/fruct, urmate de soiul Dulce de Dăbuleni și hibridul Baronesa F1 cu 4,8 kg/fruct și soiul De Dăbuleni cu 4,5 kg/fruct. Cele mai mici fructe s-au obținut la hibrizii Tarzan F1 (3,2 kg/fruct), Susy F1 și LF 2670 F1 cu 3,3 kg/fruct.
Numărul de fructe/plantă a fost cuprins între 1,4-1,7 fructe/plantă.
În medie pe cei trei ani de cercetare, în perioada 1-10 iulie au ajuns la maturitate numai fructele de la hibrizii străini, producția medie obținută fiind cuprinsă între 4,3-14,1 t/ha (figura 8.1.4.6).
Figura 8.1.4.6: Dinamica producției de pepene verde în funcție de cultivar (media 2015-2017)/ The dynamics of watermelon production by variety (average 2015-2017)
Hibridul Fantasy F1 a fost cel mai timpuriu soi, realizând în perioada 1-10 iulie o producție de 14,1 t/ha, reprezentînd 39.6% din producția totală (figura 8.1.4.7), urmat de hibridul Susy F1 cu o producție de 10,2 t/ha (33,8% din total) Huelva F1 cu 10 t/ha (27,2%). La ceilalți hibrizi producția timpurie a fost cuprinsă între 4,3 t/ha la LF 6270 F1 și 8,1 t/ha la Tarzan F1.
În perioada 11-20 iulie au ajuns la maturitate și fructe de la soiurile De Dăbuleni și Dulce de Dăbuleni, producțiile realizate în această perioadă fiind foarte mici, de 1,2 t/ha la soiul De Dăbuleni reprezenrând 3,6% din totalul producției și 0,9 t/ha la soiul Dulce de Dăbuleni, respectiv 2,3% din total. La ceilalți hibrizi, în această perioadă s-au obținut între 4,8-9,8 t/ha.
Figura 8.1.4.7: Dinamica procentuală a producției de pepeni verzi în funcție de cultivar/ The percent dynamics of watermelon production by cultivar (%)
În perioada 21-31 iulie , la soiurile De Dăbuleni și Dulce de Dăbuleni s-a realizat cea mai mare parte din producție, iar la soiul Oltenia întreaga producție a fost realizată în această perioadă.
Cea mai mare producție totală medie a fost realizată de soiul Oltenia (42,1 t/ha), urmat de soiul Dulce de Dăbuleni cu 39,5 t/ha (figura 8.1.4.8).
Figura 8.1.4.8: Producția de pepeni verzi în funcție de cultivarul studiat/
The production of watermelons according to the studied cultivar
Dintre hibrizi s-au remarcat prin producțiile medii realizate Baronesa F1 cu 37,5 t/ha, Huelva F1 cu 36,8 t/ha și Fantasy F1 cu 35,6 t/ha. Hibrizii Tarzan F1 și LF 6270 F1 au realizat cele mai scăzute producții.
Corelația dintre fotosinteză și producția de pepeni verzi este exprimată printr-o regresie polinominală dată de o ecuație de gradul II cu un factor de corelație nesemnificativ (r = 0,390) cum reiese din figura 8.1.4.9.
Figura 8.1.4.9: Corelați între fotosinteză și producție la pepenii verzi/ The correlation between phosinthesis and the production of watermelon
Între numărul de fructe/plantă și producția de pepeni verzi există o corelație distinct semnificativă dată de o ecuație de gradul II în care r=0,593 (figura 8.1.4.10),
Figura 8.1.4.10: Corelația dintre numărul de fructe/plantă și producția de pepeni verzi/ The correlation between the number of fruit / plant and the production of watermelon
Între greutatea medie a unui fruct și producția de pepeni verzi există o corelație exprimată printr-o regresie liliară dată de o ecuație de gradul I cu un factor de corelație distinc semnificativ (r = 0,914) așa cum reiese din figura 8.1.4.11.
Figura 8.1.4.8: Corelația dintre greutatea fructului și producția de pepeni verzi/ The correlation between the fruit weight and the production of watermelon
Figura 8.1.4.11: Corelația dintre greutatea fructului și producția de pepeni verzi/ The correlation between the fruit weight and the production of watermelon
8.2. EXPERIENȚA 6.2.2. INFLUENȚA DESIMII DE PLANTARE LA CULTURA DE PEPENI VEZI ÎN FUNCȚIE DE CULTIVAR ȘI TIPUL DE CULTURĂ.
8.2.1. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2015
Procesele fiziologice au fost influențate atât de factorii studiați cât și de condițiile climatic ale anului de cultură.
În anul 2015 la hibridul Romanza F1 în cultură nealtoită rata fotosintezei a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 13,19-18,16 micromoli CO2/m2/s (tabelul 8.2.1.1).
La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 12,64-15,58 micromoli CO2/m2/s, iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 12,29-23,12 micromoli CO2/m2/s.
Tabelul 8.2.1.1
Variația diurnă a fotosintezei în anul 2015/
The diurnal variation of photosynthesis in 2015 year
În cultură altoită la același hibrid, rata fotosintezei a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 8,27-14,69 micromoli CO2/m2/s. La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 12,43-23,35 micromoli CO2/m2/s, iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 8,32-19,84 micromoli CO2/m2/s .
În cea ce privește soiul Oltenia, în cultură nealtoită rata fotosintezei a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 11,46-28,25 micromoli CO2/m2/s. La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 16,52-29,07 micromoli CO2/m2/s ,iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 3,25-26,45 micromoli CO2/m2/s.
În cultură altoită la același soi, rata fotosintezei a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 10,52-20,65 micromoli CO2/m2/s. La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 6,79-25,29 micromoli CO2/m2/s ,iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 3,61-7,74 micromoli CO2/m2/s.
Rata transpiraței la hibridul Romanza F1 în cultură nealtoită a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 1,26-1,54 mmoli H2O/m2/s (tabelul 8.2.1.2). La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 2,73-3,44 mmoli H2O/m2/s,iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 2,86-3,77 mmoli H2O/m2/s .
Tabelul 8.2.1.2
Variația diurnă a transpirației în anul 2015/
The diurnal variation of perspiration in 2015 year
În cultură altoită la același hibrid, rata transpirației a înregistrat la ora 9 valori mai mari față de cultura nealtoită, cuprinse între 2,10-2,84 mmoli H2O/m2/s. La ora 12 de asemenea valoarea transpirației a fost mai mare cu valori cuprinse între 2,91-4,01 mmoli H2O/m2/s, iar la ora 15 a înregistrat valori mai mici față de nealtoit cuprinse între 2,20-3,67 mmoli H2O/m2/s.
În cea ce privește soiul Oltenia în cultură nealtoită rata transpirației a înregistrat la ora 9 valori cuprinse între 2,25-3,61 mmoli H2O/m2/s. La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 3,15-6,06 mmoli H2O/m2/s, iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 4,12-4,62 mmoli H2O/m2/s .
În cultură altoită la același soi, rata transpirației a înregistrat la ora 9:00 valori cuprinse între 2,57-3,84 mmoli H2O/m2/s. La ora 12 rata fotosintezei a înregistrat valori cuprinse între 4,62-5,78 mmoli H2O/m2/s,iar la ora 15 a înregistrat valori cuprinse între 3,21-4,36 mmoli H2O/m2/s .
Cultivarul folosit a nu a influențat numărul de fructe/plantă, acesta fiind de 1,7 fructe/plantă, iar între greutatea fructelor diferențele au fost mici (tabelul 8.2.1.3).
Tabelul 8.2.1.3
Numărul mediu de fructe/plantă și
greutatea medie a unui fruct în funcție de cultivar în anul 2015/
The average number of fruit / plant and
the average fruit weight according to cultivar in 2015 year
Tipul de cultură folosit a influențat numărul de fructe/plantă acesta fiind de 2 fructe/plantă la nealtoit și 1,3 fructe/plantă la altoit (tabelul 8.2.1.4).
Tabelul 8.2.1.4
Influența altoirii asupra numărului de fructe/
plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2015/
The influence of grafting on the fruit / plant number
and the weight of the fruit in 2015 year
Greutatea medie a unui fruct a fost foarte apropiată ca valoare la cele două metode de cultivare.
Desimea plantelor de pepene verde a influențat numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct (tabelul 8.2.1.5).
Tabelul 8.2.1.5
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2015/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit
Atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea unui fruct au crescut odată cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha la 4000 plante/ha și a scăzut la desimi de 3000 plante/ha.
La desimea de 5000 plante/ha s-au înregistrat 1,1 fructe/plantă cu o greutate medie de 5,5 kg/fruct, la desimea de 4000 plante/ha s-au înregistrat 2,1 fructe /plantă cu o greutate de 5,6 kg/fruct, iar la desimea de 3000 plante/ha a scăzut numărul de fructe la 1,9 fructe/plantă cu o greutate medie de 5,2 kg/fruct.
Hibridul Romanza F1 în cultură nealtoită a realizat 2,1 fructe/plantă cu o greutate medie de 4,4 kg/fruct, iar prin altoire a scăzut numărul de fructe la 1,7 fructe/plantă, dar a crescut greutatea fructului la 6,2 kg/fruct (tabelul 8.2.1.6).
Tabelul 8.2.1.6
Influența tipului culturii asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2015/
The influence of culture type on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit according to cultivar in 2015 year
La soiul Oltenia, atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea unui fruct au fost mai mici la plantele altoite față de cele nealtoite.
Indiferent de cultivar, numărul de fructe/plantă a crescut concomitent cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha la 4000 plante/ha și a scăzut la desimi de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.1.7).
Tabelul 8.2.1.7
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2015/
The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same cultivar in 2015 year
La hibridul Romanza F1, greutatea unui fruct a crescut de la 5 kg/fruct la desimea de 5000 plante/ha la 5,8 kg/fruct la desimea de 4000 plante/ha și a scăzut la 5,2 kg/fruct la desimea de 3000 kg/fruct. La soiul Oltenia greutatea fructelor a scăzut concomitant cu scăderea desimii de plantare.
La aceeași metodă de cultivare, numărul de fructe/plantă a crescut cu scăderea desimii de plantare la 4000 plante/ha și a scăzut la desimi mici (tabelul 8.2.1.8).
Tabelul 8.2.1.8
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la aceiași metodă de cultivare în anul 2015/ The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same culture type in 2015 year
Greutatea unui fruct a fost cuprinsă între 5,2-5,6 kg/fruct la Romanza F1 și între 5,3-5,7 kg/fruct la Oltenia.
Numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct au fost dependente de factorii luați în studiu (tabelul 8.2.1.9)
Tabelul 8.2.1.9
Influența interacțiunii factorilor studiați asupra asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2015/
The influence of factors interaction on
the number of fruit / plants and the average weight of a fruit in 2015 year
Numărul de fructe/plantă a crescut concomitant cu reducerea numărului de plante/ha indiferent de cultivar și metoda de cultivare. La hibridul Romanza F1, in cultură nealtoită numărul de fructe/plantă a crescut de la 1,1 fructe/plantă la 2,9 fructe/plantă, iar în cultura altoită a crescut de la 0,8 fructe/plantă la 1,5 fructe/plantă. La soiul Oltenia în cultură nealtoită numărul de fructe/plantă a crescut de la 1,6 fructe/plantă la 2,2 fructe/plantă, iar în cultura altoită a crescut de la 0,8 fructe/plantă la 1,8 fructe/plantă.
Greutatea medie a unui fruct a crescut odată cu scăderea desimii de plantare de la 5000 plante/ha la 4000 plante/ha și a scăzut la asigurarea unui număr de 3000 plante/ha la Romanza F1 și a scăzut concomitant cu reducerea desimii de plantare la Oltenia. Numărul mare de fructe/plantă a determinat creșteri mai mici în greutate a fructelor datorită concurenței pentru hrană a acestora.
Producțiile anului 2015 au fost relative scăzute fiind de 26,3 t/ha la hibridul Romanza și de 35,5 t/ha la soiul Oltenia (tabelul 8.2.1.10)
Tabelul 8.2.1.10
Influența cultivarului asupra producției de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of the cultivar on the production of watermelon in 2015 year
DL 5%=13,33
DL 1%=30,78
DL 0,1%=97,96
În cultura altoită, producțiile de pepene verde au fost inferioare celor din cultura altoită deoarece, imediat după plantare a intervenit ploaie însoțită de grindină care a afectat răsadul abia plantat, plantele altoite refăcându-se mai greu. Astfel, plantele nealtoite au realizat o producție medie de 38,3 t/ha, iar cele altoite au realizat o producție de 23,5 t/ha diferența fiind semnificativă în sens negativ (tabelul 8.2.1.11).
Tabelul 8.2.1.11
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of the culture type on the production of watermelon
in 2015 year
DL 5%=9,73 t/ha
DL 1%=16,1 t/ha
DL 0,1%=30,13 t/ha
La o desime de 5ooo plante/ha s-a realizat o producție de 29,6 t/ha (tabelul 8.2.1.12).
Tabelul 8.2.1.12
Influența desimilor de plantare asupra producției de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of planting density on the production of watermelon in 2015 year
DL 5%=8,16 t/ha
DL 1%=11,38 t/ha
DL 0,1%=15,67 t/ha
Prin reducerea desimii de plantare la 4000 plante/ha a crescut numărul de fructe recoltate și greutatea medie a unui fruct, determinând creșteri ale producției cu 8,2 t/ha, creștere semnificativă din punct de vedere statistic. Reducerea desimii la 3000 plante/ha a determinat scăderi ale producției de pepene verde datorate greutății mici a fructelor.
În condițiile specifice anului 2015, la ambele cultivaruri producțiile au fost mai mari la plantele nealtoite (tabelul 8.2.1.13).
Tabelul 8.2.1.13
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi
la același soi în anul 2015/
The influence of the culture type on watermelon production
according to cultivar in 2015 year
DL 5%=13,62
DL 1%=22,54
DL 0,1%=42,18
Cea mai bună comportare din punct de vedere al producțiilor a avut-o soiul Oltenia în cultură nealtoită, care a realizat 49,1 t/ha. În cultura altoită, producțiile au fost de 21,8 t/ha, diferența față de nealtoit fiind distinct semnificativă în sens negativ.
La cele două cultivaruri, producțiile medie au crescut la folosirea desimii de 4000 plante/ha față de folosirea desimii de 5000 plante/ha, dar au scăzut odată cu scădere desimii de plantare la 3000 plante/ha (tabelul 8.2.1.14).
Tabelul 8.2.1.14
Influența desimii de plantare la același cultivar în anul 2015/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to cultivar in 2015 year
DL 5%=11,66
DL 1%=16,06
DL 0,1%=22,11
La aceeași desime de plantare producțiile au fost mai mari la soiul Oltenia față de hibridul Romanza F1.
În raport cu tipul culturii, producțiile de pepeni au fost mai mari la desimea de 4000 plante/ha și mai mici la desimea de 3000 plante/ha în variatele altoite creșterile de producție fiind semnificative (tabelul 8.2.1.15). Deasemenea, producțiile au fost mai mari la plantele nealtoite față de cele altoite.
8.2.1.15
Influența desimii asupra producției de pepeni verzi la aceeași tip de cultură/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type in 2015 year
DL 5%=11,66
DL 1%=16,06
DL 0,1%=22,11
La hibridul Romanza F1, în cultură nealtoită, producția a crescut odată cu reducerea numărului de plante/ha de la 22,6 t/ha la desimea de 5000 plante/ha la 31,4 t/ha la desimea de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.1.16).
Tabelul 8.2.1.16
Influența desimii de plantare la același tip de cultură și cultivar
asupra producției de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type and cultivar in 2015 year
DL 5%=16,53
DL 1%=22,77
DL 0,1%=31,35
În cultură altoită, producția de pepeni a crescut odată cu scăderea desimii înregistrându-se 22,9 t/ha la desimea de 5000 plante/ha și 39 t/ha la desimea de 4000 plante/ha. Reducerea desimii la 3000 plante/ha a determinat scăderi ale producției la 13,5 t/ha.
Soiul Oltenia a realizat cele mai mari producții în cultura nealtoită față de altoit, aceasta fiind mai mare la desimea de 4000 plante/ha atât la cultura nealtoită cât și la cea altoită.
La pepenii verzi, cultivarul, metoda de cultură, densitatea de plantare alături de celelalte verigi tehnologice au influențat calitatea fructelor. Cele mai bune rezultate de calitate au fost obținute la ambele soiuri, la plantele din cultură altoită, la o densitate de plantare de 3000de plante /ha. Atât la soiul Romanza F1 cât și la Oltenia însușirile de calitate cresc procentual cu reducerea numărului de plante/ha (tabelul 8.2.1.17).
Tabelul 8.2.1.17
Influența cultivarului, tipului de cultură și a densimii de plantare asupra
calității fructelor de pepeni verzi în anul 2015/
The Influence of cultivar, culture type and plant density on
the quality of the fruit watermelon in 2015 year
Prin sporirea densității culturii se poate asigura încă de la început o suprafață foliară mai mare și un randament fotosintetic ridicat. Pe măsura înaintării în vegetație și a creșterii plantelor, intervine însă, suprapunerea etajelor foliare, apare umbrirea și ca o consecință a acesteia efectul pozitiv inițial al densității devine negativ. În aceste situații plantele cu o densitate mare se alungesc în goana lor după lumină, se umbresc, iar aparatul foliar nu mai este utilizat în întregime (Chichea I., 2000).
Conținutul de substanță uscată totală crește procentual cu reducerea numărului de plante /ha, iar cele mai mari valori au fost determinate la soiul Oltenia în cultură altoită, la o densitate de 3000plante/ha (11,47%).
Cu creșterea conținutului de substanță uscată totală scade procentual cantitatea de apă din fructele de pepeni verzi.
Substanța uscată solubilă a prezentat cele mai mari valori la fructele obținute din plante altoite, plantate la o densitate de 3000 plante/ ha (10% la cultivarul Romanza și 10,2% la cultivarul Oltenia).
Aciditatea titrabilă a prezentat valori mai mari la fructele obținute din cultura cu desimea de 5000 plante /ha (0,17 g acid malic la 100g substanță proaspătă la cultivarul Romanza și 0,18 g acid malic la 100g substanță proaspătă la cultivarul Oltenia).
Acumularea glucidelor are loc prin translocarea acestora din organele asimilatoare în cele de depozitare, în majoritatea cazurilor sub formă de zaharoză, alteori sub formă de D-sorbitol, rafinoză sau heptuloză.(Gherghi și colab., 1983).
Conținutul în glucide din fructele de pepeni verzi a fost influențat de cultivarul luat în studiu, metoda de cultură și densitatea de plantare. Glucidele fiind produsul primar rezultat în procesul de fotosinteză, poate fi influențat de intensitatea acestui proces fiziologic. Astfel prin sporirea desimii culturii se poate asigura încă de la început o suprafață foliară mai mare și un randament fotosintetic ridicat. Pe măsura înaintării în vegetație și a creșterii plantelor, intervine însă, suprapunerea etajelor foliare, apare umbrirea și ca o consecință a acesteia efectul pozitiv inițial al densității devine negative. În variantele cu densitate mare în fructele de pepeni verzi conținutul de glucide a fost mai scăzut comparativ cu varianta în care numărul de plante a fost doar de 3000/ha. Cel mai mare conținut de glucide a fost determinat la cultivarul Romanza F1, în cultură altoită, la densitatea de 3000 plante/ha ( 8,85%).
Conținutul în vitamina C este un caracter de soi și poate fi influențat de condițiile de cultură și de cele climatice. Cele mai mari valori au fost determinate la cultivarul Oltenia, în cultură nealtoită, la desimea de 3000 plante/ha.
A fost determinat și conținutul de nitrați din miezul fructelor, iar valorile obținute arată în unele variante o depășire a LMA de normele în vigoare (100 mg/kg produs). Conținutul de nitrați a fost cuprins între 65mg/kg produs la cultivarul Oltenia, în cultură nealtoită, la o desime de 5000 plante/ha și 141mg/kg produs la cultivarul Romanza, în cultură nealtoită și o desime de 3000 plante/ha. Din datele prezentate în figura 8.2.1.2. se poate observa că la ambele cultivare conținutul de nitrați a fost mai mare în variantele în care desimea plantelor a fost mai scăzută.
Alături de factorii tehnologici, factorii climatici au o influență deosebită asupra conținutului de nitrați din plantă. Efectul condițiilor climatice se manifestă în special prin factorul umiditate, care favorizează creșterea vegetativă, mai ales când survine în veri secetoase, precedate de perioade umede. Nebulozitatea mare, excesul de umiditate, temperatura aerului scăzută sunt condiții care contribuie la acumularea nitraților în plantă și fruct.
Dacă analizăm influența desimii de plantare din tabelul 8.2.1.18 se poate observa o îmbunătățire a calității fructelor de pepeni verzi cu reducerea numărului de plante/ha. Conținutul de nitrați crește cu reducerea numărului de plante/ha. La desimea de 5000 de plante/ha consumul de îngrășăminte/plantă este mai redus față de desimea de 3000 plante/ha.
Tabelul 8.2.1.18
Influența densimii de plantare asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of planting density on the quality of fruit watermelon in 2015
Analizând influența cultivarului și a tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi din datele tabelului 8.2.1.19 se poate observa că cele mai bune rezultate au fost obținute la cultivarul Oltenia în cultură altoită (10,80% substanță uscată totală, 10% substanță uscată solubilă, 8,51 % glucide și 9,39 mg vitamina C (tabelul 8.2.1.19).
Tabelul 8.2.1.19
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi
la același cultivar în anul 2015/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of the watermelon
to the same cultivar in 2015 year
Altoirea plantelor a influențat calitatea fructelor, s-au obținut creșteri procentuale ale conținutului de substanță uscată totală, substanșă uscată solubilă și glucide (tabelul 8.2.1.20). Conținutul de vitamina C a fost cu 2,06mg mai mare în varianta nealtoită comparativ cu cea altoită.
Tabelul 8.2.1.20
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of watermelons in 2015
Cele două cultivare, Romanza și Oltenia s-au comportat bine din punct de vedere calitativ în condițiile solurilor nisipoase, dar rezultate mai bune au fost obținute la cultivarul Oltenia (tabelul 8.2.1.21).
Tabelul 8.2.1.21
Influența cultivarului asupra calității fructelor
de pepeni verzi în anul 2015/
The influence of the cultivar on the quality of the fruit
of watermelons in 2015
Condițiile climatice din perioada de vegetație a culturii de pepeni verzi au influențat în mod determinant calitatea nutrițională a fructelor, cât și procesul de maturare. În perioada de creștere intensă a plantelor și fructelor au fost înregistrate temperaturi normale pentru acea perioadă, iar umiditatea solului a fost menținută la valori normale din precipitații și din irigații. În faza de maturare a fructelor, care corespunde lunilor iunie și iulie, condițiile climatice au fost prielnice pentru cultura de pepeni verzi (144,2 mm precipitații, temperaturi maxime de 36,1 0C – 39,2 0C). Prin altoirea plantelor, stabilirea unei densități optime a plantelor și alegerea judicioasă a cultivarului se poate reduce perioada de vegetație a culturii fără a afecta calitatea nutriționale a fructelor și în acest fel se evită perioada cu temperaturi foarte ridicate și secetă care poate influența atât producția cantita
8.2.2. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2016
La pepenii verzi altoiți s-a studiat variația unor indici fiziologici la hibridul Romanza F1 și soiul Oltenia.
În luna iulie rata fotosintezei la hibridul Romanza F1 a înregistrat la ora 9 valorile între 6,90 µmol/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 4 000 pl/ha și 23 µmol/m2/s la plantele altoite cultivate la desimea de 4 000 pl/ha; la ora 12 valorile au oscilat între 5,38 µmol/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 5000 pl/ha și 15,30 µmol/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 3 000 pl/ha; la ora 15 valorile au oscilat între 6,10 µmol/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 5 000 pl/ha și 16,71 µmol/m2/s la plantele altoite cultivate la desimea de 4 000 pl/ha (tabelul 8.2.2.1)
Tabel 8.2.2.1
Variația diurnă a fotosintezei în anul 2016/
The diurnal variation of photosynthesis in 2016 year
Valorile mediei zilnice au oscilat între 7,98 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite și la desimea de 5000 plante/ha și 16,83 µmol CO2/m2/s la plantele altoite cultivate la 4000 pl/ha. La plantele altoite din hibridul Romanza F1 fotosinteza s- a dublat și triplat la desimea de 4 000 plante/ha.
La soiul Oltenia rata fotosintezei a înregistrat valorile: la ora 9 valorile au oscilat între 7,35 µmol CO2/m2/s la plantele altoite cultivate la desimea de 3000 plante/ha și 19,33 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 5000 plante/ha; la ora 12 valorile au oscilat între 4,69 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 5000 pl/ha și 17,52 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 4000 plante/ha; la ora 15 valorile au oscilat între 3,27 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea a de 5000 plante/ha și 13,00 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la desimea de 4000 plante/ha;
Valorile mediei zilnice au oscilat între 8,53 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite și la desimea de 5000 plante/ha și 12,80 µmol CO2/m2/s la plantele altoite cultivate la 4000 pl/ha. Soiul Oltenia are o afinitate redusă față de portaltoi deoarece rata fotosintezei a inregistrat valori mai ridicate la plantele nealtoite.
Rata transpirației foliare la pepenii verzi altoiți la Romanza F1 a înregistrat următorele valori (tabelul 8.2.2.2): la ora 9 valorile au oscilat între 1,25 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 3,17 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (4000 plante/ha); la ora 12 valorile au oscilat între 3,09 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 5,34 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (5000 plante/ha); la ora 15 valorile au oscilat între 2,45 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 5,78 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (4 000 plante/ha).
Valorile mediei zilnice au oscilat între 2,26 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 4,42 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (5000 plante/ha).
Rata transpirației foliare la pepenii verzi altoiți la soiul Oltenia a înregistrat următorele valori: la ora 9 valorile au oscilat între 0,48 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 3,92 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (4000 plante/ha); la ora 12 valorile au oscilat între 2,08 mmoli H2O/m2//s la plantele altoite (4000 plante/ha) și 8,72 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (4000 plante/ha); la ora 15 valorile au oscilat între 1,57 mmoli H2O/m2//s la plantele altoite (4000 plante/ha) și 4,60 mmoli H2O/m2/s la plantele altoite (4000 plante/ha).
Valorile mediei zilnice au oscilat între 2,35 mmoli H2O/m2/s la plantele nealtoite (5000 plante/ha) și 4,86 la plantele nealtoite (4000 plante/ha).
Tabel 8.2.2.2
Variația diurnă a transpirației în anul 2016/
The diurnal variation of perspiration in 2016 year
La hibridul Romanza F1 au fost recoltate în medie 1,7 fructe/plantă, iar la soiul oltenia s-au recoltat 2,2 fructe/plantă (tabelul 8.2.2.3).
Tabelul 8.2.2.3
Numărul mediu de fructe/plantă și
greutatea medie a unui fruct în funcție de cultivar în anul 2016/
The average number of fruit / plant and
the average fruit weight according to cultivar in 2016 year
Greutatea medie a fructelor a fost aceeași la ambele cultivare.
Metoda de cultivare folosită a influențat în numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct aceasta fiind mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite. (tabelul 8.2.2.4).
Tabelul 8.2.2.4
Influența altoirii asupra numărului de fructe/
plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2016/
The influence of grafting on the fruit / plant number
and the weight of the fruit in 2016 year
Desimea plantelor de pepene verde a influențat diferit numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct (tabelul tabelul 8.2.2.5).
Tabelul 8.2.2.5
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2016/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit in 2016 year
Numărul de fructe/plantă a crescut concomitent cu scăderea desimii plantelor. La desimea de 5000 plante/ha s-au obținut 1,6 fructe/plantă, la 4000 plante/ha s-au obținut 1,8 fructe/plantă, iar la scăderea desimii de plantare la 3000 plante/ha, numărul de fructe a crescut la 2,5 fructe/plantă
Greutatea medie a unui fruct a crescut odată cu scăderea desimii de la 5000 la 4000 plante/ha de la 6,0 la 7,0 kg/fruct, dar a scăzut la 5,9 kg/fruct la desimea de 3000 plante/ha, scădere datorată numărului de fructe formate/plantă.
În ceea ce privește influența altoirii asupra numărului de fructe și a greutății medii a unui fruct la același cultivar se constată diferențe între variantele studiate (tabelul 8.2.2.6)
Tabelul 8.2.2.6
Influența tipului culturii asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2016/
The influence of culture type on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit according to cultivar in 2016 year
La cultivarul Romanza F1 atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea medie a unui fruct au fost mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite. Astfel, la plantele nealtoite s-au obținut 1,4 fructe/plantă cu o greutate medie de 5,6 gk, iar la plantele altoite s-au obținut 2 fructe/plantă cu o greutate medie de 7 kg/fruct.
La cultivarul Oltenia numărul de fructe a scăzut de la 2,3 la plantele nealtoite la 2,1 fructe/plantă la plantele altoite, iar greutatea medie a unui fruct a crescut de la 6,1 kg/fruct la plantele nealtoite la 6,5 kg/fruct la plantele altoite.
În cadrul aceluiși cultivar, numărul de fructe/plantă a crescut odată cu scăderea desimii, iar greutatea medie a unui fruct a crescut odată du scăderea desimii de la 5000 la 4000 plante/ha și a scăzut odată cu scăderea desimii la 3000 plante/ha (tabelul8.2.2.7).
Tabelul 8.2.2.7
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2016/
The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same cultivar in 2016 year
La cultivarul Romanța F1, numărul de fructe/plantă a fost cuprins între 1,4 la desimea de 5000 plante/ha și 2,2 la desimea de 3000 plante/ha, iar greutatea medie a unui fruct a fost cuprinsă între 6,1 kg/fruct la desimea de 5000 plante/ha și 6,9 kg/fruct la desimea de 4000 plante/ha.
La Oltenia numărul de fructe/plantă a fost cuprins între 1,5 la desimea de 5000 plante/ha și 2,7 la desimea de 3000 plante/ha, iar greutatea medie a unui fruct a fost între 6 kg/fruct la desimea de 5000 plante/ha și 7 kg/fruct la desimea de 4000 plante/ha.
Și la aceeași metodă de cultivare, numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct a avut aceeași evoluție în funcție de desimea culturii (tabelul 8.2.2.8).
Tabelul 8.2.2.8
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la aceiași metodă de cultivare în anul 2016/ The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same culture type in 2016 year
Numărul de fructe/plantă a crescut indiferent de metoda de cultivare odată cu scăderea desimii de plantare, iar greutatea medie a unui fruct a marcat creșteri la desimea de 4000 plante/ha și a scăzut la desimi de 3000 plante/ha.
Analizând influența interacțiunii celor trei factori luați în studiu (cultivar, metodă de cultivare și desime de plantare) se constată că, desimea de plantare și metoda de cultivare a avut cea mai mare influență asupra numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct (tabelul 8.2.2.9).
Tabelul 8.2.2.9
Influența interacțiunii factorilor studiați asupra asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2016/
The influence of factors interaction on
the number of fruit / plants and the average weight of a fruit in 2016 year
Cel mai mare număr de fructe /plantă s-a înregistrat la cultivarul Oltenia nealtoit cu 3000 plante/ha (2,9 fructe/plantă) și la cultivarul Romanza F1 cu plante altoite și în condițiile asigurării unei desimi de 3000 plante/ha (2,7 fructe/plantă). Cea mai mare greutate a unui fruct s-a înregistrat la cultivarul Romanza F1 în cultură altoită stunci când s-au asigurat 3000 plante/ha (8,2 kg/ha).
La cultivarul Romanza F1 atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea medie a unui fruct au fost mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite, iar la cultivarul Oltenia numărul de fructe/plantă a fost mai mare la plantele nealtoite, iar greutatea medie a unui fruct a marcat creșteri la plantele altoite la desimi de 5000 și 3000 plante/ha.
Au fost efectuate două recoltări, la data de 22 iulie și 1 august, producțiile realizate fiind foarte diferite (tabelul 8.2.2.10). La cultivarul Romanza F1 la prima recoltare s-au obținut producții cuprinse între 15,8-23,5 t/ha la plantele altoite
Tabelul 8.2.2.10
Dinamica producției de pepene verde în funcție de factorii studiați/
Dynamics of watermelon production according to the studied factors
Producțiile realizate de cultivarul Oltenia la prima recoltare au fost mult mai mici față de cele ale cultivarului Romanza F1 și au fost cuprinse între 13,3-18,8 t/ha la plantele nealtoite și între 12,0-16,0 t/ha la plantele altoite. Cea mai mare producție la data de 22 iulie a fost obținută la cultivarul Romanza F1 în cultură altoită la desimea de 4000 plante/ha (30 t/ha).
În ceea ce privește producțiile medii realizate de cele două cultivare acestea au fost de 42,8 t/ha la hibridul Romanza F1 și de 53,5 t/ha la soiul Oltenia diferența de producție dintre cele două cultivare fiind de 10,7 t/ha (tabelul8.2.2.11).
Tabelul 8.2.2.11
Influența cultivarului asupra producției de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of the cultivar on the production of watermelon in 2016 year
DL 5% = 21,62 t/ha
DL 1% = 49,94 t/ha
DL 0,1% = 158,94 t/ha
În cultura nealtoite s-a obținut o producție medie de 44,2 t/ha, iar prin altoirea plantelor de pepene verde s-a asigurat o creștere a producției medii de 7,9 t/ha, respective o producție medie de 52,1 t/ha (tabelul 8.2.2.12).
Tabelul 8.2.2.12
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of the culture type on the production of watermelon
in 2016 year
DL 5% = 14,26 t/ha
DL 1% = 23,59 t/ha
DL 0,1% = 44,16 t/ha
În ceea ce privește influența desimii de plantare asupra producției de pepene verde se constată că, producția a crescut de la 48,2 t/ha la desimea de 5000 plante/ha la 49,9 t/ha la desimea de 4000 plante/ha (tabelul 8.2.2.13).
Tabelul 8.2.2.13
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2016/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit
DL 5% = 7,65 t/ha
DL 1% = 10,54 t/ha
DL 0,1% = 14,51 t/ha
Scăderea desimii de plantare la 3000 plante/ha a determinat scăderea producției la 43,6 t/ha. Analizând influența metodei de plantare asupra producției de pepene verede la același cultivar se constată că, la cultivarul Romanza F1 prin altoire s-a realizat un spor de producți de 17,9 t/ha față de nealtoit, iar la cultivarul Oltenia, producția a scăut cu 2,2 t/ha la plantele altoite față de cele nealtoite (tabelul8.2.2.14).
Tabelul 8.2.2.14
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi
la același soi în anul 2016/
The influence of the culture type on watermelon production
according to cultivar in 2016 year
DL 5% = 20,15 t/ha
DL 1% = 33,35 t/ha
DL 0,1% = 62,42 t/ha
Astfel, la cultivarul Romanza F1 s-au obținut 33,8 t/ha în cultură nealtoită și 51,7 t/ha la cultura altoită, iar la cultivarul Oltenia producțiile medii au fost de 54,6 t/ha la cultura nealtoită și de 52,4 t/ha la cultura altoită.
La aceeași metodă de cultivare se mențin ridicate producțiile realizate de cultivarul Oltenia față de cele realizate de cultivarul Romanza F1, diferențele de producție fiind mult mai mari la plantele nealtoite.
În cultură nealtoită hibridul Romanza F1 a realizat o producție medie de 33,8 t/ha, iar soiul Oltenia a realizat 54,6 t/ha, cu cu 20,8 t/ha mai mult, iar în cultură altoită romanza F1 a realizat 51,7 t/ha, iar Oltenia 52,4 t/ha cu 0,7 t/ha mai mult. Deci, în cultură nealtoită diferențele de producție între cele două cultivare sunt foarte mari, iar la cuntura altoită producțiile celor două cultivare sunt foarte apropiate ca valoare.
La același cultivar desimea de plantare a influențat diferit producția de pepeni verzi (tabelul 8.2.2.15).
La hibridul Romanza F1 producțiile au fost de 41,3 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, au crescut la 45,1 t/ha la desimea de 4000 plante/ha, ca apoi să marcheze o scădere la 41,9 t/ha la desimea de 3000 plante/ha. Soiul Oltenia a înregistrat scăderi ale producției concomitant cu scăderea desimii de plantare, cea mai mare producție realizându-se la desimea de 5000 plante/ha %% t/ha), iar cea mai mică la desimea de 3000 plante/ha (50,8 t/ha).
Tabelul 8.2.2.15
Influența desimii de plantare la același cultivar în anul 2016/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to cultivar in 2016 year
DL 5% = 10,83 t/ha
DL 1% = 14,92 t/ha
DL 0,1% = 20,54 t/ha
Plantele nealtoite au înregistrat scăderi ale producției de pepene verde concomitant cu scăderea desimii de plantare, iar la plantele altoite s-au înregistrat creșteri ale producției de la 49,1 t/ha la desimea de 5000 plante/ha la 56,8 t/la la desimea de 4000 plante/ha și scăderi ale producției la 50,4 t/ha când s-a asigurat desimea de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.2.16).
Tabelul 8.2.2.16
Influența desimii asupra producției de pepeni verzi la
aceeași tip de cultură în anul 2016/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type in 2016 year
DL 5% = 10,83 t/ha
DL 1% = 14,92 t/ha
DL 0,1% = 20,54 t/ha
Indiferent de desimea de plantare folosită, producțiile de pepeni verzi au fost mai ridicate la plantele altoite față de cele nealtoite. La desimea de 500 plante/ha producțiile au dost de 47,3 t/ha la cultura altoită și 49,1 t/ha la cultura altoită, sporul de producție realizat fiind de 1,8 t/ha.
La desimea de 4000 plante/ha, diferențele de producție dintre nealtoit și altoit sunt mai mari, 13,7 t/ha, producțiile realizate fiind de 43,1 t/ha la plantele nealtoite și de 56,8 t/ha la plantele altoite.
Folosind la plantare desimea de 3000 plante/ha, producțiile de pepene verde au fost de 42,3 t/ha la plantele nealtoite și de 50,4 t/ha la plantele altoite.
La aceeași desime de plantare, în toate situațiile, soiul Oltenia a realizat producții mai mari față de hibridul Romanza F1, diferențele de producție fiind de 13,7 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, 9,7 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și de 8,9 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
Menținând constant cultivarul și metoda de cultivare, desimea de plantare a influențat producția de pepene verde în mod diferit (tabelul 8.2.2.17).
La cultivarul Romanza F1 în cultura nealtoită cea mai mare producție a fost de 36,3 t/ha și s-a înregistrat la desimea de 5000 plante/ha, la celelalte desimi de plantare producțiile fiind cuprinse între 30,5 – 34,5 t/ha. La cultura altoită cea mai mare producție s-a înregistrat la desimea de 4000 plante/ha, aceata fiind de 59,7 t/ha, cu 13,4 t/ha mai mulf față de cea înregistrată la desimea de 5000 plante/ha și cu 10,5 t/ha mai mult decât cea de la desimea de 3000 plante/ha.
La soiul Oltenia cu plante nealtoite producțiile de pepene verde au scăzut odată cu scăderea desimii de plantare. Astfel, la desimea de 5000 plante/ha s-a realizat o producție de 58,2 t/ha, la desimea de 4000 plante/ha s-a realizat producția de 55,7 t/ha, iar la 3000 plante/ha producția a fost de 50 t/ha.
Plantele de Oltenia altoite au asigura producții de 51,8 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, 53,8 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și 51,6 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
Tabelul 8.2.2.17
Influența desimii de plantare la același tip de cultură și cultivar
asupra producției de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type and cultivar in 2016 year
DL 5% = 15,32 t/ha
DL 1% = 21,11 t/ha
DL 0,1% = 29,06 t/ha
Deci, la plantele nealtoite, indiferent de cultivarul folosit cele mai bune rezultate de producție se obțin la desimea de 5000 plante/ha, iar la plantele altoite desimea de 4000 plante/ha asigură cele mai bune rezultate. Putem concluziona că, prin altoirea plantelor de pepene verde se reduce numărul de plante/ha de la 5000 la 4000 plante/ha. Scăderea desimii de plantare la 3000 plante/ha nu se justifică din punct de vedere al producțiilor realizate.
La hibridul Romanza F1 cea mai mare producție a fost de 59,7 t/ha și s-a realizat la cultura altoită folosind desind desimea de 4000 plante/ha, iar la soiul Oltenia cea mai mare producție, respective 58,2 t/ha s-a realizat la plantele nealtoite la desimea de 5000 plante/ha.
La toate cele trei desimi de plantare, hibridul Romanza F1 a realizat producții mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite, diferențele de producție fiind de 10 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, 29,2 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și de 14,7 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
Soiul Oltenia a realizat producții mai ridicate la plantele nealtoite față de cele altoite la desimea de 5000 și 4000 plante/ha și ușoare creșteri prin altoire la desimea de 3000 plante/ha.
La pepenii verzi, cultivarul, metoda de cultură, densitatea de plantare alături de celelalte verigi tehnologice au influențat calitatea fructelor (tabelul 8.2.2.18). Cele mai bune rezultate de calitate la soiul Romantza au fost obținute în cultura altoită, la o densitate de 3000 de plante /ha (12,02% substanță uscată totală, 10,60% substanță uscată solubilă, 0,20 g acid malic la 100g s.p., aciditate titrabilă, 8,82% glucide, 10,56mg vitamina C). La soiul Oltenia, de asemenea, au fost obținute rezultate mai bune în cultură altoită, dar la o densitate de 4000 de plante/ha.
Tabelul 8.2.2.18
Influența cultivarului, tipului de cultură și a densimii de plantare asupra
calității fructelor de pepeni verzi în anul 2016/
The Influence of cultivar, culture type and plant density on
the quality of the fruit watermelon in 2016 year
Dacă analizăm influența densității de plantare din datele tabelului 8.2.2.19 se poate observa o îmbunătățire a calității fructelor de pepeni verzi cu reducerea numărului de plante/ha. În condițiile climatice ale anului 2016 cele mai bune rezultate au fost obținute la o densitate de 4000 plante/ha.
Tabelul 8.2.2.19
Influența densimii de plantare asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of planting density on the quality of fruit watermelon in 2016
Analizând influența cultivarului și a metodei de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi din datele tabelului 8.2.2.20 se poate observa că cele mai bune rezultate au fost obținute la cultivarul Romantza în cultură altoită (11,19% substanță uscată totală, 10,03% substanță uscată solubilă, 8,37 % glucide și 12,32mg vitamina C).
Tabelul 8.2.2.20
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi
la același cultivar în anul 2016/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of the watermelon
to the same cultivar in 2016 year
Altoirea plantelor a influențat calitatea fructelor, s-au obținut creșteri procentuale ale conținutului de substanță uscată totală, substanșă uscată solubilă și glucide. La toate componentele studiate s-au obținut rezultate mai bune în varianta altoită comparatib cu cea nealtoită (tabelul 8.2.2.21).
Tabelul 8.2.2.21
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of watermelons in 2016
Cele două cultivare, Romantza și Oltenia s-au comportat bine din punct de vedere calitativ în condițiile solurilor nisipoase (tabelul 8.2.2.22). Cultivarul Romantza F1 a acumulat în fructe un conținut mai mare substanță uscată totală, substanță uscată solubilă și glucide, iar la cultivarul Oltenia a fost determinat în fructe un conținut mai mare de vitamina C.
Tabelul 8.2.2.22
Influența cultivarului asupra calității fructelor
de pepeni verzi în anul 2016/
The influence of the cultivar on the quality of the fruit
of watermelons in 2016
8.2.3. REZULTATE OBȚINUTE ÎN ANUL 2017
Anul 2017 a fost un an favorabil culturii de pepene verde, acumulările de substanțe organice fiind superioare celor înregistrate în ceilalți ani determinând creșterea elementelor de productivitate. La a hibridul Romanza F1, la ora 9 rata fotosintezei a oscilat între 26,92 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 5 000 pl/ha și 28,76 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4 000 pl/ha (tabelul 8.2.3.1).
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat intre 19,79 µmol CO2/m2/s la desitatea de 5 000 pl/ha si 29,97 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
Lla ora 12 valorile au oscilat între 12,88 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha și 19,32 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 5000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat între 27,74 µmol CO2/m2/s la densitatea de 5 000 pl/ha si 38,62 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha
Maximul fotosintezei s-a inregistrat la plantele altoite si cultivate la densitatea de 3000pl/ha.
La ora 15 valorile fotosintezei la plantele nealtoite au oscilat între 17,78 µmol CO2/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 24,26 µmol CO2/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat între 11,91 µmol CO2/m2/s la densitatea de 5 000 pl/ha si 33,05 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
Valorile mediei zilnice au oscilat la plantele nealtoite între 19,55 µmol CO2/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 23,44 µmol CO2/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha.
La plantele altoite din Romanza F1valorile mediei zilnice ale fotosintezei au oscilat între 19,81 µmol CO2/m2/s (5 000 pl/ha) și 33,88 µmol CO2/m2/s (3 000 pl/ha)
Tabel 8.2.3.1
Variația diurnă a fotosintezei în anul 2017/
The diurnal variation of photosynthesis in 2017 year
La soiul Oltenia la ora 9 rata fotosintezei a oscilat între 19,91 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4 000 pl/ha și 35,92 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 3000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat între 25,85 µmol CO2/m2/s la desitatea de 5 000 pl/ha si 29,60 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
La ora 12 valorile au oscilat între 32,03 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha și 40,83 µmol CO2/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 5000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat între 27,11 µmol CO2/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha si 37,18 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
La ora 15 valorile fotosintezei la plantele nealtoite au oscilat între 14,51 µmol CO2/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 25,02 µmol CO2/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei fotosintezei au oscilat între 19,26 µmol CO2/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha si 30,97 µmol CO2/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 5 000 pl/ha.
Valorile mediei zilnice au oscilat la plantele nealtoite între 27,48 µmol CO2/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 27,90 µmol CO2/m2/s la densitatea de 5 000 pl/ha.
La plantele altoite din soiul Oltenia valorile mediei zilnice ale fotosintezei au oscilat între 26,39 µmol CO2/m2/s (4 000 pl/ha) și 31,21 µmol CO2/m2/s (5 000 pl/ha).
Soiul Oltenia suportă densități mai mari de plante la hectar unde se acoperă solul nisipos evitand supraâncalzirea aparatului vegetativ.
Rata transpirației foliare (tabel 8.2.3.2 ) la soiul de pepenii verzi Romanza F1 a înregistrat următorele valori: la ora 9 valorile au oscilat între 3,62 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 5 000 pl/ha și 5,79 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4 000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 4,21 mmol H2O/m2/s la desitatea de 4 000 pl/ha si 4,96 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
La ora 12 valorile au oscilat între 4,37 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4 000 pl/ha și 5,66 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 5000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 6,14 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha și 7,17 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 5 000 pl/ha.
La ora 15 valorile transpirației foliare la plantele nealtoite au oscilat între 3,46 mmol H2O/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 7,82 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 5,25 mmol H2O/m2/s la densitatea de 5 000 pl/ha și 8,65 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
Valorile mediei zilnice au oscilat la plantele nealtoite între 4,07 mmol H2O/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 5,99 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha.
La plantele altoite din soiul Romanza F1 valorile mediei zilnice ale transpirației foliare au oscilat între 5,25 mmol H2O/m2/s (5 000 pl/ha) și 6,76 mmol H2O/m2/s (3 000 pl/ha).
Maximul diurn (8,65 mmol H2O/m2/s) la rata transpiratiei foliare s-a inregistrat la Romanza F1 la plantele altoite si cultivate la densitatea de 3000 plante la hectarla ora 15.
Tabel 8.2.3.2
Variația diurnă a transpirației în anul 2017/
The diurnal variation of perspiration in 2017 year
La soiul Oltenia rata transpirației foliare a înregistrat valorile: la ora 9 valorile au oscilat între 3,76 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha și 4,52 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 4,94 mmol H2O/m2/s la desitatea de 5 000 pl/ha si 5,46 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 4 000 pl/ha.
La ora 12 valorile au oscilat între 6,57 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha și 7,71 mmol H2O/m2/s la plantele nealtoite cultivate la densitatea de 4000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 6,46 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha și 8,00 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
La ora 15 valorile transpirației foliare la plantele nealtoite au oscilat între 6,22 mmol H2O/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 8,42 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha;
La plantele altoite valorile ratei transpirației foliare au oscilat între 8,53 mmol H2O/m2/s la densitatea de 5 000 pl/ha și 8,81 mmol H2O/m2/s la plantele cultivate la densitatea de 3 000 pl/ha.
Valorile mediei zilnice au oscilat la plantele nealtoite între 5,51 mmol H2O/m2/s la densitatea de 3 000 pl/ha și 6,88 mmol H2O/m2/s la densitatea de 4 000 pl/ha.
La plantele altoite din soiul Oltenia valorile mediei zilnice ale transpirației foliare au oscilat între 6,83 mmol H2O/m2/s (4 000 pl/ha) și 7,27 mmol H2O/m2/s (3 000 pl/ha).
Maximul diurn (8,81mmol H2O/m2/s) la rata transpiratiei foliare s-a inregistrat la soiul Oltenia la plantele altoite si cultivate la densitatea de 3000 plante la hectar la ora 15.
Factorii stresanti pe solurie nisipoase actioneaza ca forțe deshidratante asupra speciilor cultivate in zona. Actiunea maxima a factorilor stresanti cu temperatura aerului ridicata la 370C, umiditatea aerului scazuta la 25 si seceta pedologică se manifesta la ora 15.
În anul 2017 numărul mediu de fructe/plantă a fost de 1,5 la romanza F1 și 2,1 la oltenia, iar greutatea medie a unui fruct a fost de 7 kg/fruct la Romanza F1 și 8,5 kg/fruct la Oltenia (tabelul 8.2.3.3).
Tabelul 8.2.3.3
Numărul mediu de fructe/plantă și
greutatea medie a unui fruct în funcție de cultivar în anul 2017/
The average number of fruit / plant and
the average fruit weight according to cultivar in 2017 year
Metoda de cultivare folosită a influențat numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct aceasta fiind de 5,9 kg/fruct la plantele nealtoite și de 6,8 kg/ fruct la plantele altoite (tabelul 8.2.3.4).
Tabelul 8.2.3.4
Influența altoirii asupra numărului de fructe/
plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2017/
The influence of grafting on the fruit / plant number
and the weight of the fruit in 2017 year
Desimea plantelor de pepene verde a influențat numărul de fructe/plantă și greutatea medie a unui fruct aceste prezentând valori crescânde concomitent cu scăderea desimii (tabelul 8.2.3.5). La desimea de 5000 plante/ha s-au înregistrat 1,5 fructe/plantă cu o greutate medie de 7,1 kg/fruct, la desimea de 4000 plante/ha s-au înregistrat 1,9 fructe /plantă, iar la desimea de 3000 plante/ha a crescut numărul de fructe la 2.1 fructe/plantă cu o greutate medie de 8,5 kg/fruct.
Tabelul 8.2.3.5
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2017/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit in 2017 year
Altoirea a influențat diferit numărul de fructe și greutatea unui fruct. Astfel, hibridul Romanza F1 în cultură nealtoită a realizat 1,3 fructe/plantă cu o greutate medie de 6,3 kg/fruct la cultura nealtoită, iar prin altoire a crescut atât numărul de fructe cât și greutatea medie a unui fruct (tabelul 8.2.3.6).
Tabelul 8.2.3.6
Influența tipului culturii asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2017/
The influence of culture type on the number of fruit / plant and
the average weight of a fruit according to cultivar in 2017 year
La soiul Oltenia, altoirea nu a influențat numărul de fructe, în schimb greutatea medie a unui fruct a crescut de la 8,1 kg/fruct la nealtoit le 9 kg/fruct la altoit.
Indiferent de cultivar, atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea unui fruct au crescut concomitent cu scăderea desimii (tabelul 8.2.3.7).
Tabelul 8.2.3.7
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la același cultivar în anul 2017/
The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same cultivar in 2017 year
La hibridul Romanza F, la desimea de 5000 plante/ha au fost recoltate în medie 1,4 fructe/plantă cu o greutate medie de 6,3 kg/fruct. La desimea de 4000 plante/ha a crescut atât numărul de fructe/plantă (1,7 fructe/plantă) cât și greutatea medie a unui fruct (6,9 kg/fruct). Reducerea desimii de plantare la 3000 plante/ha a determinat creșterea greutății fructului la 7,8 kg. Aceeași evoluție crescătoare a elementelor cantitative studiate concomitent cu scăderea desimii a fost remarcată și la soiul Oltenia. La toate desimile folosite, soiul Oltenia a realizat greutăți mai mari ale fructelor și număr de fructe/plantă mai mare față de hibridul Romanza F1.
Și la același tip de cultură atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea medie a unui fruct a crescut odată cu scăderea desimii (tabelul 8.2.3.8)
Tabelul 8.2.3.8
Influența desimii de plantare asupra numărului de fructe/plantă
și greutății medii a unui fruct la aceiași metodă de cultivare în anul 2017/ The influence of planting density onthe number of fruit / plant
and the average weight of a fruit to on same culture type in 2017 year
Atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea medie a unui fruct au fost mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite și deasemenea mai mari la soiul Oltenia față de Romanza F1 (tabelul 8.2.3.9). La desimea de 5000 plante/ha a fost cel mai mic număr de fructe/plantă cu cea mai mică greutate, iar la desimea de 3000 plante/ha acestea au înregistrat cele mai mari valori.
Tabelul 8.2.3.9
Influența interacțiunii factorilor studiați asupra asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2017/
The influence of factors interaction on
the number of fruit / plants and the average weight of a fruit in 2017 year
Atât numărul de fructe/plantă cât și greutatea medie a unui fruct au fost mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite și deasemenea mai mari la soiul Oltenia față de Romanza F1.
Timpurietatea producției a fost influențată de cultivar și metoda de cultivare. Prima recoltare s-a efectuat la data de 14 iulie, la această dată recoltându-se numai variantele cu hibridul Romanza F1 în cultură nealtoită (tabelul 8.2.3.10).
Tabelul 8.2.3.10
Dinamica producției de pepene verde în funcție de factorii studiați în anul 2017/
Dynamics of watermelon production according to the studied factorsin 2017 year
Producțiile obținute la această data au fost de 18,1 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, 15,9 t/ha la desimea de 15,9 t/ha și 13,7 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.La cea de a II-a recoltare, respectiv la data de 21 iulie au fost recoltate fructe în toate variantele luate în studiu.
La hibridul Romanța f1 în cultură nealtoită producțiile au fost foarte apropiate ca valoare fiind cuprinse între 16,6-17,0 t/ha, în aceste variante plantele încheindu-și perioada de vegetație. La plantele altoite producțiile au fost de 25,8 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, a u crescut la 30 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și au marcat o scădere la 19 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
La soiul Oltenia, la această dată producțiile au cresct concomitent cu scăderea desimii fiind cuprinse pa plantele nealtoite între 22,1 t/ha la desimea de 5000 plante/ha și 37,8 t/ha la desimea de 3000 plante/ha, iar la plantele altoite între 23,7 t/ha la desimea de 5000 plante/ha și 25,6 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
La recoltarea a III-a, la hibridul Romanza F1, în cultură altoită, producțiile au fost de 25,7 t/ha la desimea de 5000 plante/ha, au crescut la desimea de 4000 plante/ha atingând 32,2 t/ha și au scăzul la 28,4 t/ha la reducerea numărului de plante/ha la 3000.
La soiul Oltenia, în cultură nealtoită cea mai mare producție s-a realizat la desimea de 3000 plante/ha (39,5 t/ha), iar la altoit producțiile au scăzut odată cu reducerea numărului de plante/ha de la 52,9/ha la desimea de 5000 plante/ha la 45,6 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și 38,7 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
În condițiile anului 2017, Romanza F1 a realizat o producție medie de 43,2 t/ha, iar Oltenia o producție de 66,4 t/ha (tabelul 8.2.3.11). Diferența de producți dintre cele două cultivare este semnificativă în sens negativ luând ca martor soiul Oltenia.
Tabelul 8.2.3.11
Influența cultivarului asupra producției de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of the cultivar on the production of watermelon in 2017 year
DL 5% = 22,1 t/ha
DL 1% = 51,04 t/ha
Prin altoire s-a realizat un spor de producție de 14,3 t/ha, spor distinct semnificativ din punct de vedere statistic față de nealtoit (tabelul 8.2.3.12)
Tabelul 8.2.3.12
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of the culture type on the production of watermelon
in 2017 year
DL 5% =7,06 t/ha
DL 1% = 11,68 t/ha
DL 0,1% = 21,86 t/ha
În ceea ce privește influența desimii asupra producției de pepene verde, se constată o creștere a producției odată cu scăderea desimii de plantatre de la 5000 plante/ha la 4000 plante/ha, și scăderea producției la desimi de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.3.13).
Tabelul 8.2.3.13
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct în anul 2017/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit in 2017 year
DL 5% = 8,37 t/ha
DL 1% = 11,53 t/ha
DL 0,1% = 15,87 t/ha
Creșterea numărului de fructe/plantă și a greutății medii a unui fruct la desimea de 3000 plante/ha nu se regăsește în producția realizată datorită numărului mic de plante/ha.
Analizând influența altoirii asupra producției de pepeni verzi la același cultivar, se constată că, indiferent de cultivar producțiile sunt mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite (tabelul 8.2.3.14).
Tabelul 8.2.3.14
Influența tipului de cultură asupra producției de pepeni verzi
la același soi în anul 2017/
The influence of the culture type on watermelon production
according to cultivar in 2017 year
DL 5% = 10,00 t/ha
DL 1% = 16,56 t/ha
DL 0,1% = 30,99 t/ha
La hibridul Romanza F1 diferența dintre nealtoit și altoit este de 21,1 t/ha, distinct semnificativă din punct de vedere statistic. La soiul Oltenia, prin altoire s-a realizat un spor de producție de 7,5 t/ha.
Desimea de plantare a influențat în mod diferit producția de pepeni verzi (tabelul 8.2.3.15).
Tabelul 8.2.3.15
Influența desimii de plantare la același cultivar în anul 2017/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to cultivar in 2017 year
DL 5% = 11,85 t/ha
DL 1% = 16,32 t/ha
DL 0,1% = 22,47 t/ha
Hibridul Romanza F1, la desimea de 5000 plante/ha a realizat o producție de 43 t/ha. La desimea de 4000 plante/ha producția a crescut la 47,6 t/ha și a scăzut la 39,2 t/ha la desimea de 3000 plante/ha. Producția soiului Oltenia a crescut concomitent cu scăderea densității de la 66,2 t/ha la desimea de 5000 plante/ha la 67,8 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și 70,8 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
La plantele nealtoite producția a crescut odată cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha la 3000 plante/ha, iar la plantele nealtoite au fost înregistrate creșteri ale producției la desimea de 4000 plante/ha și scăderi la desimea de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.3.16).
Tabelul 8.2.3.16
Influența desimii asupra producției de pepeni verzi la
aceeași tip de cultură în anul 2017/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type in 2017 year
DL 5% =11,85 t/ha
DL 1% = 16,32 t/ha
DL 0,1% = 22,47 t/ha
La aceeași desime de plantare, producțiile au fost mai mari la plantele altoite comparativ cu cele nealtoite, diferențele fiind mai mari la desimi de 5000 plante pe ha și 4000 plante/ha. La desimea de 3000 plante/ha diferențele de producție între nealtoit și altoit au fost mici, neasigurate statistic.
La desimea de 5000 plante/ha la plantele nealtoite s-a realizat ă producție de 45,1 t/ha, iar la cele altoite 64,1 t/ha , sporul de producție realizat fiind foarte semnificativ. La desimea de 4000 plante/ha producțiile au fost de 48,8 t/ha la plantele nealtoite și 66,5 t/ha la plantele altoite, sporul de producție realizat prin altoirea plantelor fiind distinct semnificativ din punct de vedere statistic.
Analizând interacțiunea celor trei factori studiați se constată diferențe între cele două cultivare studiate (tabelul 8.2.3.17).
Tabelul 8.2.3.17
Influența desimii de plantare la același tip de cultură și cultivar
asupra producției de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of planting density on the production of watermelon
according to culture type and cultivar in 2017 year
DL 5% = 16,72 t/ha
DL 1% = 23,06 t/ha
DL 0,1% = 31,75 t/ha
La hibridul Romanța F1 nealtoit producțiile au scăzut concomitent cu scăderea desimii de plantare, acestea fiind cuprinse între 34,5 t/ha la desimea de 5000 plante/ha și 30,6 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
În cultură altoită, la hibridul Romanza F1 s-au înregistrat creșteri ale producției odată cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha ( când s-au obținut 51,5 t/ha) la 4000 plante/ha (62,2 t/ha) și scăderi ale producției la desimi de 3000 plante/ha (47,4 t/ha).
Soiul Oltenia în cultură nealtoită a înregistrat creșteri ale producției odată cu scăderea desimii de plantare, iar în cultură altoită a înregistrat scăderi ale producției concomitent cu scăderea desimii de plantare.
Hibridul Romanza F1 a realizat cea mai mare producție (62,2 t/ha) în varianta altoită la desimea de 4000 plante/ha, iar soiul Oltenia a realizat cea mai mare producție (77,3 t/ha) în varianta nealtoită la desimea de 3000 plante/ha.
In conditiile climatice ale anului 2017 rezultatele cu privire la calitatea fructelor de pepeni verzi in functie de cultivarul luat in cultura,de metoda de cultura, cât si de desimea de plantare sunt prezentate în tabelul 8.2.3.18.
Cele mai bune rezultate de calitate la cultivarul Romantza F1 au fost obținute în cultura nealtoita, la o densitate de 3000 de plante /ha (12,33% substanță uscată totală, 10,20% substanță uscată solubilă, 0,29 g acid malic la 100g s.p., aciditate titrabilă, 8,50% glucide, 10,56 mg vitamina C). La soiul Oltenia, cele mai bune rezultate rezultate au fost obtinute în cultură altoită, la densitatea de 3000 de plante/ha (10,38% substanță uscată totală, 9,00% substanță uscată solubilă, 0,20 g acid malic la 100g s.p., aciditate titrabilă, 7,50% glucide, 10,80 mg vitamina C).
Tabelul 8.2.3.18
Influența cultivarului, tipului de cultură și a densimii de plantare asupra
calității fructelor de pepeni verzi în anul 2017/
The Influence of cultivar, culture type and plant density on
the quality of the fruit watermelon in 2017 year
Prin sporirea densității culturii se poate asigura încă de la început o suprafață foliară mai mare și un randament fotosintetic ridicat. Pe măsura înaintării în vegetație și a creșterii plantelor, intervine însă, suprapunerea etajelor foliare, apare umbrirea și ca o consecință a acesteia efectul pozitiv inițial al densității devine negativ. În aceste situații plantele cu o densitate mare se alungesc în goana lor după lumină, se umbresc, iar aparatul foliar nu mai este utilizat în întregime (Chichea I., 2000).
Dacă analizăm influența densității de plantare din datele tabelului 8.2.3.19 se poate observa o îmbunătățire a calității fructelor de pepeni verzi cu reducerea numărului de plante/ha. În condițiile climatice ale anului 2017 cele mai bune rezultate au fost obținute la o densitatile de 4000 si 3000plante/ha.
Akintoye, Kintomo, Adekunle, 2009, au aratat ca densitatea de plantare a pepenilor verzi influenteaza atat productia cat si calitatea fructelor. In urma cercetarilor efectuate in diferite zone din Nigeria au evidentiat ca cea mai mare productie in zona lleha a fost determinata la o densitate de 11 111plante/ha, iar in zonele Ibadan și Dogondawa la 14815plante/ha. Răspunsul la desimea de plantare pare să fie dependent de locație, iar producătorii ar trebui să planteze pepenele verde la o desime optimă a populației plantelor, determinată prin rezultatele experimentale din fiecare zonă ecologică a Nigeriei.
Tabelul 8.2.3.19
Influența densimii de plantare asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of planting density on the quality of fruit watermelon in 2017
Analizând influența cultivarului și a metodei de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi din datele tabelului 8.2.3.20 se poate observa că cele mai bune rezultate au fost obținute la cultivarul Romantza în cultură nealtoita (11,35% substanță uscată totală, 10,07% substanță uscată solubilă, 8,38 % glucide și 9,09mg vitamina C), iar la cultivarul Oltenia cele mai bune rezultate au fost obtinute în cultura altoită,
Tabelul 8.2.3.20
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi
la același cultivar în anul 2017/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of the watermelon
to the same cultivar in 2017 year
In conditiile climatice ale acestui an diferentele dintre cele doua metode de cultura au fost nesemnificative (tabelul 8.2.3.21).
Tabelul 8.2.3.21
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of watermelons in 2017
Cele două cultivare, Romantza și Oltenia s-au comportat bine din punct de vedere calitativ în condițiile solurilor nisipoase (tabelul 8.2.3.22). Cultivarul Romantza a acumulat în fructe un conținut mai mare substanță uscată totală, substanță uscată solubilă și glucide, iar la cultivarul Oltenia a fost determinat în fructe un conținut mai mare de vitamina C.
Tabelul 8.2.3.22
Influența cultivarului asupra calității fructelor
de pepeni verzi în anul 2017/
The influence of the cultivar on the quality of the fruit
of watermelons in 2017
La fructele de pepene verde obținute în condițiile anului 2017 au determinați următorii indici calitativi: conținutul de carotene, conținutul total de polifenoli, conținutul de licopen, vitamina C, aciditatea titrabilă, umiditatea, conținutul de substanță uscată solubilă, pH-ul, capacitatea oxidantă și conductibilitatea.
Pentru determinări s-au folosit probe de pepene verde cu următoarele caracteristici:
Oltenia nealtoit : coaja 30%, pulpa 68% și semințe 2% (figura 8.2.3.1).
Oltenia altoit : coaja 25%, pulpa 82% și semințe 3% (figura 8.2.3.2).
Romanza F1 nealtoit : coaja 29%, pulpa 69,5% și semințe 2,5% (figura 8.2.3.3).
Romanza F1 altoit : coaja 27%, pulpa 71% și semințe 2% (figura 8.2.3.4).
Figura 8.2.3.1: Pepene verde Oltenia nealtoit/
Figure 8.2.3.1: Oltenia watermelon without grafting
Figura 8.2.3.2 : Pepene verde Oltenia altoit/
Figure 8.2.3.2 : Oltenia watermelon grafting
Figura 8.2.3.3 : Pepene verde Romanza F1 nealtoit/
Figure 8.2.3.3 : Romanza F1 watermelon without grafting
Figura 8.2.3.4. Pepene verde Romanza F1 altoit/
Figure 8.2.3.4: Romanza F1 watermelon grafting
Metodele folosite pentru determinări
Determinarea conținutului de carotene totale.
Probele cântărite din fructe de pepene verde au fost omogenizate cu ajutorul unui blender tip Braun MR 404 timp de 1 minut în prezență de acetonă 95% (50 ml acetonă pentru fiecare gram de probă) ca în figura 8.2.3.5 apoi omogenatul s-a filtrat și s-a centrifugat într-o centrifugă tip Hettich universal 320 / 320R la 2500 rpm timp de zece minute (figura 8.2.3.6).
Supernatantul a fost separat iar absorbanțele au fost citite la valoarile de 470 nm pentru carotenele totale, 662 nm pentru clorofila a și 646 nm pentru clorofila b la un spectrofotometru Cary 50. Conținutul în carotene totale, clorofila a și b s-a calculat cu formulele (Lichtentaler colab., 1985; Dere și colab., 1998; Wellburn și colab., 1994):
Ctotale = 1000 ∙ A470 − 2.270 ∙ Ca − 81.4 ∙ Cb/227,
Ca = 11.75 ∙ A662 – 2.350 ∙ A645
Cb = 18.61 ∙ A645 – 3.960 ∙ A662
Figura 8.2.3.5: Omogenizarea probelor de pepene verde/
Figure 8.2.3.5: omogenisation of watermelon samples
Figura 8.2.3.6: Filtrarea probelor de pepene verde/
Figure 8.2.3.6: Filtration of watermelon samples
Determinarea conținutului total de polifenoli
Obținerea probelor
O probă de 1 până la 5 g a fost omogenizată într-un blender vertical Braun MR 404 Plus timp de 1 minut cu 15 mL HPLC 80% metanol, la temperatura camerei. Omogenizatul s-a filtrat și s-a centrifugat la 2500 rpm timp de 5 minute utilizând o centrifugă tip Hettich Universal 320/320R. Probele filtrate și centrifugate au fost transferate în flacone cotat de 50 ml aducându-se la acest volum cu metanol 80%.
Determinarea conținutului total de polifenoli
Conținutul de polifenoli totali s-a determinat prin metoda colorimetrică Folin-Ciocâlteu. La 800 μL de apă deionizată, s-au adaugat 50 μL de reactiv Folin Ciocâlteu și un volum de probă variind între 10 – 50 μL. După 1 min, s-au adăugat 100 μL soluție de carbonat de sodiu 20% și s-a agitat după care s-a adăugat apă deionizată până la volumul de 1 ml. Soluția a fost amestecată cu atenție și conținutul total de fenoli a fost estimat spectrofotometric la 765 nm (Cary 50), după 2 ore de incubare. Cuantificarea s-a făcut utilizându-se curba de calibrare cu acid galic. Toate determinările au fost efectuate în triplicat (Tommonaro și colab., 2008; Nicolaescu și Biță, 2009).
Determinarea conținutului de licopen
Proba de pepene verde (5g), după omogenizare în blender Braun MR 404 Plus timp de 1 minut a fost adăugată la 50 ml amestec hexan/acetonă/etanol (2:1:1, v/v/v) și incubată 30 minute (Sadler și colab., 1990; Vinha și colab., 2013) după care s-a citit absorbanța la lungimea de undă de 472nm la un spectrofotometru UV-VIS Cary 50 față de hexan ca probă martor.
Cantitatea de licopen a fost determinată folosind ecuația:
unde v – este cantitatea de hexan (ml);
W – greutatea probei (g);
A – absorbanța la 472 nm ;
3.450 este coeficientul de extincție.
Determinarea conținutului de Vitamina C prin metoda iodatometrică
Vitamina C (acid ascorbic) extrasă cu HCl 2%, prin mojararea unei cantități de pepene verde cu nisip de cuarț și cu HCl 2%, se titrează cu o soluție de iodat de potasiu N/250, în prezența iodurii de potasiu și a amidonului ca indicator, pâna la apariția unei colorații albastre. Reacția de oxidare decurge după următoarea reacție:
Reactivi necesari:
– HCl 2%;
– Iodat de potasiu N/250;
– Iodură de potasiu 1%;
– Amidon.
Mod de lucru
O proba de 5- 10 g pepene verde, în prealabil mojarat cu nisip de cuarț, se trece într-un balon cotat de 100 ml, cu ajutorul unei soluții de acid clorhidric 2%. Se agită. După sedimentare se filtrează într-un pahar uscat. Din filtrat se ia o alicotă de 10 ml, se trece într-un pahar Berzelius, se adaugă 30 ml apă distilată, 5 ml iodură de potasiu 1% și 1 ml soluție de amidon. Se titrează cu iodat de potasiu N/250, sub agitare până la apariția unei colorații albăstrui (Dumitru și Marinescu., 2010).
Calculul se face aplicând formula:
Vitamina C mg %= 0,352. n.f / G
în care : n = ml folosiți la titrare;
f = factorul soluției de iodat de potasiu N/250 ;
G = greutatea probei în grame.
Determinarea acidității titrabile
Dintr-o probă de 5-10 g de pepene verde omogenizată cu blender vertical tip Braun MR 404 Plus timp de 1 minut s-au luat 1-2 ml care au fost diluați cu 10 ml apa distilată și titrați cu hidroxid de sodiu 0,1N în prezență de fenolftaleină .
Calculul acidității se face cu formula:
unde N – normalitatea soluției de NaOH
Determinarea umidității
Pentru determinarea umidități s-a folosit o etuvă cu încălzire electrică tip Memmert ca în figura 8.2.3.7, având o ventilație eficace și reglată astfel încât temperatura aerului și a platourilor pe care se află probele, să fie, de (103 2)C. Etuva trebuie să aibă o capacitate calorică în așa fel ca, după reglarea prealabilă la temperatura de 103C, să poată atingă această temperatură în maxim 30 minute, după așezarea numărului de probe care se usucă simultan
Figura 8.2.3.7: Etuva Memmert/Figure 8.2.3.7: Oven Memmert
. Valorile umidităților obținute folosindu-se etuva au fost verificate cu ajutorul unei balanțe Moisture analyzer MX 50, figura 8.2.3.8.
Figura 8.2.3.8: Balanța Moisture analyzer MX 50
Determinarea conținutului de solide solubile s-a realizat prin metoda refractometrică
Pe prisma inferioară a refractometrului Abbe se pun două picături de apă distilată, se acoperă cu cealaltă prismă și se lasă să circule apa prin montura prismelor timp de 5 minute pentru a le aduce la 20oC. Se deplasează ocularul până la suprapunerea reperului cu linia de separareeste în dreptul indicelui de refracție de 1,333 care corespunde la 0% substanță uscată. Dacă există o deviere, cu ajutorul unei chei speciale se aduce linia de separare în dreptul reperului de 1,333 iar după calibrare pe prisma inferioară a aparatului se pun 2 picături din probă. Se apropie prisma și se deplasează ocularul până la suprapunerea reperului cu linia de separare a celor două câmpuri. Se citește apoi direct conținutul de substanță uscată solubilă la temperatura de 20oC, %. ( Conținut de substanță uscată SR EN ISO 12147:1999).
Determinarea pH-ului
pH-ul a fost măsurat utilizând un pH-metru Consort C861 care în prealabil a fost calibrat cu soluții tampon pH 4.0 respectiv pH 7.0.
Determinarea capacității antioxidante prin metoda DPPH
O metodă rapidă, simplă și necostisitoare pentru a măsura capacitatea antioxidantă implică utilizarea radicalilor liberi, 2,2-difenil-1-picrylhydrazyl (DPPH*). DPPH* este utilizat pe scară largă pentru a testa capacitatea compușilor de a acționa ca eliminatori de radicali liberi sau donori de hidrogen.
Activitatea de captare a radicalilor din fiecare extract de fructe de tomate a fost determinată după metoda utilizată de Vinha și cola.,2013 cu unele modificări minore. Pe scurt, o alicotă de 1,5 ml de DPPH* în MeOH (20 mg/l) se adaugă la 0,5 ml de extract polifenolic și se incubează timp de 60 minute în întuneric după care se citește absorbanța. Absorbanța (A) s-a măsurat la fiecare 10 minute într-o perioadă de timp de 60 min, la 517 nm, folosind un spectrofotometru UV-VIS (Cary 50). Activitatea de captare a radicalilor (RSA) a fost exprimată ca procent de inhibare și calculată folosind ecuația:
Determinarea conductibilității
Conductibilitates a fost măsurată utilizându-se un Conductivity meter Recorder.
Rezultate obținute în urma determinărilor asupra fructelor de pepene verde
În urma determinărilor efectuate asupra fructelor de pepene verde altoite și nealtoite au fost obținute rezultate conform figurilor 8.2.3.9; 8.2.3.10; 8.2.3.11¸8.2.3.12; 8.2.3.13; 8.2.3.14; 8.2.3.15; 8.2.3.16.
Figura 8.2.3.9: Valori obținute la Romanza F1 nealtoit și altoit /
The Values obtained at Romanza F1 without grafted and grafted
Figura 8.2.3.10: Valori obținute la Oltenia nealtoit și altoit /
The Values obtained at Oltenia without grafted and grafted
Figura 8.2.3.11: Valori obținute la Romanza F1 nealtoit și altoit /
The Values obtained at Romanza F1 without grafted and grafted
Figura 8.2.3.12: Valori obținute Oltenia nealtoit și altoit /
The Values obtained at Oltenia without grafted and grafted
Figura 8.2.3.13: Valori obținute la Romanza F1 și Oltenia nealtoit și altoit /
The Values obtained at Romanza F1 and Oltenia without grafted and grafted
Figura 8.2.3.14: Valori obținute la Romanza F1 și Oltenia altoit /
The Values obtained at Romanza F1 and Oltenia grafted
Figura 8.2.3.15: Valori obținute la Romanza F1 și Oltenia nealtoit /
The Values obtained at Romanza F1 and Oltenia without grafted
Figura 8.2.3.16: Valori obținute la Romanza F1and Oltenia altoit /
The Values obtained at Romanza F1 grafted
Datele experimentale obținute la probele de pepene verde Romanza F1 și Oltenia nealtoite și altoite prezentate pun ȋn evidență rolula altoirii ȋn obținerea unor fructe de calitate superioară.
Diferența ȋn concentrație a principalilor componenți cu rol antioxidant și implicit antistres (carotene, polifenoli, licopen, vitamina C) sunt puse pe seama stresului apărut ȋn timpul procesului de altoire. Se știe că altoirea exercită repercursiuni semnificative asupra manifestării proceselor fiziologice la plante (intensitatea procesului de fotosinteză, conductivitatea hidrică și electrică, conținutul de pigmenți asimilatori etc. ). In condiții de stres plantele superioare sunt capabile să manifeste un complex ȋntreg de reacții mediate de substanțe chimice. Deosebit de sensibile la factorii de stres sunt enzimele implicate ȋn procesul respirator precum și o serie ȋntreagă de metaboliți secundari de tipul alcalozilor, polifenolilor, carotenoizilor etc.
Valorile mici ale acestor componente conduc la ideea că soiul Romanza a suportat mai greu procesul de altoire ceea ce a condus la un consum mai mare de componenți antioxidanți.
Un conținut redus de substanțe carotenoide din plantă implică o absorbție redusă a energiei luminoase alături de o reducere a procesului de fotosinteză. Este diminuată cedarea energiei absorbite clorofilei a, cât și apărarea clorofilelor și a altor substanțe biologic active de degradări fotooxidative. Se diminuează procesul de respirație și de fecundație.
Toate aceste fenomene diminuaeză semnificativ procesele metabolice din plante reducând formarea unor componenți.
Polifenolii sunt substanțe cu rol important ȋn adaptarea plantelor la condițiile de stres ȋn special la temperatruile scăzute care declanșeză o varietate de modificări biochimice, fiziologice și molecular ce permite plantelor să se adapteze la condiții de stress fie ca o intervenție a omului ȋn vederea obținerii unor diferite soiuri sau ȋncrucișări ȋntre plante specific anumitor zone de cultură. Acest proces este cunoscut sub numele de aclimatizare. In urma stresului planteleor are loc o acumularea de specii reactive de oxigen (ROS). Activitățile enzimatice sunt reduse iar sistemele de apărare sunt în imposibilitatea de a contrabalansa formarea ROS.
Acumularea de ROS are efecte negative în special asupra membranelor. Unele plante se pot adapta prin intermediul unor mecanisme bazate pe
sinteza proteinelor, modificări de compoziție a membranei precum și activarea sistemelor antioxidante.
Licopenul este un fitonutrient carotenoid fiind este cel mai puternic
antioxidant natural prezent în multe fructe și vegetale. El protejează celulele plantelor împotriva razelor de soare și servește drept pigment fotoabsorbant în timpul fotosintezei.
Vitamina C asigură echilibrul reducător pentru multe reacții biochimice
Din plante.
Alături de rolul avut de componenții cu acțiune antioxidantă ȋn plante,
acești componanți prezintă o importanță majoră ȋn alcătuirea valorii nutritive și
organoleptice ale fructelor conferindu-le proprietăți antioxidante organismului uman prin consumarea fructelor.
Valorile conductibilități mărite ale probele de pepene verde altoit pun ȋn evidență o acumulare mai mare de săruri și compuși organici față de probele de pepene verde nealtoite.
Se remarcă variații și la conținutul de semințe, coajă și meiz la probele
altoite și nealtoite.
In urma determinărilor obținute se poate remarca faptul că probele de pepene verde Oltenia prezintă valori ale principalilor indici calitativi superiori probelor de pepene verde Romanza.
8.2.4. REZULTATE MEDII OBȚINUTE 2015-2017
Cele două cultivaruri s-au comportat diferit în ceea ce privește activitatea fotosintetică. La hibridul Romanza f1 cu plante nealtoite valoarea fotosintezei a oscilat în limite foarte restrânse fiind cuprinsă între 15,91-16,53 µmol CO2/m2/s (figura 8.2.4.1).
Figura 8.2.4.1: Valoarea fotosintezei (media 2015-2017)/ The value of photosynthesis (average 2015-2017)
Cea mai mică valoare a fotosintezei a fost înregistrată la desimea de 5000 plante/ha, iar cea mai ridicată la desimea de 4000 plante/ha. La plantele hibridului Romanza F1, valoarea fotosintezei a fost de 14,91 µmol CO2/m2/s la desimea de 5000 plante/ha și de 18,76-18,8 µmol CO2/m2/s la celelalte desimi.
La soiul Oltenia valorile fotosintezei sunt mai mari față de hibridul Romanza F1 și de asemenea mai mari la plantele nealtoite față de cele altoite. Rata fotosintezei a scăzut cu scăderea desimii de plantare, cele mai mari valori înregistrându-se la desimea de 5000 plante/ha (19,77 µmol CO2/m2/ la plantele nealtoite și 19,05 µmol CO2/m2/ la plantele altoite).
Rata transpirației a oscilat între 3,29-4,36 mmol H2O/m2/s la Romanza F1 cu plante nealtoite, 4,18-4,51 mmol H2O/m2/s la Romanza F1 cu plante altoite, 4,21-5,03 mmol H2O/m2/s la Oltenia cu plante nealtoite și între 4,52-4,72 mmol H2O/m2/s la Oltenia cu plante altoite (figura 8.2.4.2). Soiul Oltenia a înregistrat o rată a transpirației mai mare față de hibridul Romanza F1. La hibridul Romanța F1transpirația a fost mai intensă la plantele altoite față de cele nealtoite, iar la soiul Oltenia aceasta a fost mai mare la plantele altoite.
Figura 8.2.4.2: Valoarea transpirației (media 2015-2017)/ The value of perspiration (average 2015-2017)
Atât în ceea ce privește numărul de fructe/plantă cât și și greutatea medie a unui fruct de pepene verde, soiul Oltenia a fost superior hibridului Romanza F1 (figura 8.2.4.3). La plantele din hibridul Romanza F1 au fost recoltate în medie 1,7 fructe/plantă cu o greutate medie de 6,2, iar la soiul Oltenia s-au recoltat fructe/plantă cu o greutate medie de 6,8 kg/fruct.
Figura 8.2.4.3: Numărul de fructe/plantă și greutatea unui fruct în funcție de cultivar (media 2015-2017)/ Number of fruit / plant and weight of a fruit acoording to variety (average 2015-2017)
Acestea au influențat producția de pepene verde, hibridul romanza F1 realizând o producție de 37 t/ha, iar soiul Oltenia a realizat 52,4 t/ha (figura 8.2.4.4).
Figura 8.2.4.4: Producția de pepene verde în funcție de cultivar media 2015-2017)/
The watermelon production acoording to cultivar (average 2015-2017)
Tipul de cultură a influențat în mod diferit numărul de fructe/plantă și greutatea unui fruct (figura 8.2.4.5).
Figura 8.2.4.5: greutatea fructului și numărul de fructe pe plantă în funcție de tipul culturii/ Number of fruit / plant and weight of a fruit acoording to cultute type (average 2015-2017)
Numărul de fructe a fost foarte apropiat fiind de 1,9 fructe/plantă la plantele nealtoite și de 1,8 fructe/plantă la plantele altoite, în schimb greutatea unui fruct a fost mai mare la olantele altoite (6,9 kg/fruct) față de cele nealtoite (6,2 kg/fruct).
Greutatea fructelor a determinat nivelul producției, aceasta fiind de 44 t/ha la plantele nealtoite și de 47,6 t/ha la plantele altoite (figura 8.2.4.6).
Figura 8.2.4.6: Producția de pene verde în funcție de tipul culturii (media 2015-2017)/ The watermelon production acoording to culture type (average 2015-2017)
Numărul de fructe a crescut concomitant cu scăderea desimii de plantare de la 1,4 fructe/plantă la desimea de 500o plante/ha la 1,9 fructe/plantă la desimea de 4000 plante/ha și 2.2 fructe/plantă la desimea de 3000 plante/ha (figura 8.2.4.7).
Figura 8.2.4.7: Numărul de fructe/plantă și greutatea unui fruct în funcție de desimea culturii/ The number of fruit / plant and weight of fruit according to crop density
La desimia de 5000 plante/ha fructele au fost mai mici cîntărind în medie 6,2 kg/fruct. Reducerea desimii la 4000 plante/ha a determinat creșterea în greutate a fructelor acestea atingând 6,7 kg/fruct, în schim prin reducerea desimii de plantare la 3000 plante/ha greutatea fructelor a marcat o ușoară scădere datorită numărului mare de fructe/plantă.
Producția de pepene verde a avut aceeași evoluție ca și greutatea medie a unui fruct (figura 8.2.4.8).
Figura 8.2.4.8: producția de pepene verde în funcție de desimea culturii/
The watermelon production acoording to crop density
La desimea de 5000 plante/ha producția de pepene verde a fost de 44,1 t/ha, crește atingând nivelul de 48,5 t/ha la desimea de 4000 plante/ha și scade la 41,6 t/ha cu reduccerea desimii la 3000 plante/ha.
Altoirea influențează principalele elemente de producție dependent de cultivarul folosit (tabelul 8.2.4.1).
Tabelul 8.2.4.1
Influența altoirii asupra elementelor de producție la același cultivar
(media 2015-2017)/
The influence of the grafting on the production elements of the same cultivar
(average 2015-2017)
DL 5% = 3,05 t/ha DL 1% = 5,06 t/ha DL 0,1% = 9,47 t/ha
La hibridul Romanza F1, prin altoire se realizează o ușoară creștere a numărului de fructe de la 1,6 fructe/la 1,7 fructe/plantă, crește greutatea medie a unui fruct de la 5,4 kg/fruct la 7 kg/fruct și implicit producția de pepene verde crește de la 31,3 t/ha la 42,8 t/ha. Sporul de producție realizat prin altoire este 11,5 t/ha, foarte semnificativ din punct de vedere statistic.
La soiul Oltenia numărul de fructe/plantă, greutatea unui fruct și producția de pepene verde au fost mai mici la plantele altoite față de cele nealtoite, diferențele de producție fiind distinct semnificative în sens negativ.
La ambele tipuri de cultură producțiile au fost mai mari la soiul Oltenia.
Analizând influența desimii de cultură la cele două cultivaruri se constată că, elementele de producție au avut aceeași evoluție în sensul că, au marcat creșteri cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha la 4000 plante/ha și scăderi la desimi de 3000 plante/ha, menținîndu-se mai ridicate la soiul Oltenia (tabelul 8.2.4.2).
Tabelul 8.2.4.2
Influența desimii de plantare asupra elementelor de producție
la același cultivar ( media 2015-2017)/
The influence of planting density on the production elements of the same cultivar
(average 2015-2017)
DL5% = 7,71 t/ha
La cultura nealtoită numărul de fucte a crescut cu scăderea desimii de plantare de la 1,5 fructe/plantă la desimea de 5000 plante/ha, la 2,2 fructe/plantă la desimea de 3000 plante/ha (tabelul 8.2.4.3), greutatea unui fruct a crescul de la 6 kg/fruct la 6,4 kg/fruct, iar producția a avut cel mai mare nivel la desimea de 4000 plante/ha.
Tabelul 8.2.4.3
Influența desimii de plantare asupra elementelor de productivitate
la același tip de cultură (media 2015-2017)/
The influence of planting density onthe on the production elements of the same
culture type average (2015-2017)
DL 5% = 7,71 t/ha
Prin altoire a crescut greutatea fructelor și producția față de nefertilizat, cea mai mare producție realizîndu-se la desimea de 4000 plante /ha, sporul de producție realizat față de desimea de 5000 plante/ha fiind semnificativ.
Analizând interacțiunea celor trei factori studiați se constată diferențe între cele două cultivare studiate (tabelul8.2.4.4).
Tabelul 8.2.4.4
Influența interacțiunii factorilor studiați asupra elementelor de producție
(media 2015-2017)/
The influence of factors interaction on the production elements
(average 2015-2017)
DL 5% = 10,89 t/ha DL 1% = 15,00 t/ha
La hibridul Romanța F1 nealtoit producțiile au scăzut concomitent cu scăderea desimii de plantare, acestea fiind cuprinse între 34,5 t/ha la desimea de 5000 plante/ha și 30,6 t/ha la desimea de 3000 plante/ha.
În cultură altoită, la hibridul Romanza F1 s-au înregistrat creșteri ale producției odată cu scăderea desimii de la 5000 plante/ha ( când s-au obținut 51,5 t/ha) la 4000 plante/ha (62,2 t/ha) și scăderi ale producției la desimi de 3000 plante/ha (47,4 t/ha).
Soiul Oltenia atât în cultură nealtoită cât și în cultură altoită a înregistrat creșteri ale producției odată cu scăderea desimii de plantare la 4000 plante/ha și scăderea producției la desimi de 3000 plante/ha. Hibridul Romanza F1 a realizat cea mai mare producție (62,2 t/ha) în varianta altoită la desimea de 4000 plante/ha, iar soiul Oltenia a realizat cea mai mare producție (77,3 t/ha) în varianta nealtoită la desimea de 3000 plante/ha.
Compoziția biochimică a fructelor de pepene verde a fost influențață de factori studiați așa cum reiese din tabelul 8.2.4.5.
Tabelul 8.2.4.5
Influența cultivarului, tipului de cultură și a densimii de plantar
asupracalității fructelor de pepeni verzi (media 2015-2017)/
The Influence of cultivar, culture type and plant density on
the quality of the fruit watermelon (average 2015-2017)
La hibridul Romanza F1, în cutură nealtoită, conținutul în substanță uscată, substanță solubilă, aciditatea titrabilă și glucidele cresc cu reducerea desimii de plantare, cele mai mari valori înregistrându-se la desimea de 3000 plante/ha. Aciditatea titrabilă și conținutul în vitamina C sunt mai mari la desimea de 3000 plante/ha.
În cultură altoită, fructele hibridului Romanza F1 prezintă valori mai ridicate ale componentelor biochimice la desimea de 4000 plante/ha. La soiul Oltenia, în cultură nealtoită, conținutul în substanță uscată este mai mare la desimea de 3000 plante/ha aciditatea titrabilă prezintă valori mai mari la desimea de 5000 plante/ha iar ceilalți indici de calitate au valori mai mari la desimea de 4000 plante/ha.
La plantele altoite cu excepția acidității titrabile la care valoarea maximă s-a înregistrat la desimea de 5000 plante/ha, toți ceilalți indici de calitate au avut valori mai mari la desimea de 4000 plante/ha.
Dacă analizăm compoziția fructelor la cele două cultivare constatăm că, conținutul în substanță uscată, substanță uscată solubilă și glucide este mai ridicat în fructele hibridului Romanza F1 așa cum reiese din tabelul 8.2.4.6.
Tabelul 8.2.4.6
Influența cultivarului asupra calității fructelor
de pepeni verzi (media 2015-2017)/
The influence of the cultivar on the quality of the fruit
of watermelons (average 2015-2017)
Altoirea influențează pozitiv calitatea fructelor de pepene verde, toți indicii de calitate prezentând valori mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite (tabelul 8.2.4.7).
Tabelul 8.2.4.7
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi
(media 2015-2017)/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of watermelons
(average 2015-2017)
Dacă analizăm datele din tabelul 8.2.4.8 se poate observa o îmbunătățire a calității fructelor de pepeni verzi cu reducerea numărului de plante/ha, cele mai bune rezultate fiind obținute la o desime de 4000 plante/ha.
Tabelul 8.2.4.8
Influența desimii de plantare asupra
numărului de fructe/plantă și greutății medii a unui fruct (media 2015-2017)/
The influence of planting density on
the number of fruit / plant and the average weight of a fruit (average 2015-2017)
Tabelul 3
Influența tipului de cultură asupra calității fructelor de pepeni verzi
la același cultivar (media 2015-2017)/
The influence of the type of culture on the quality of the fruit of the watermelon
to the same cultivar(average 2015-2017)
CAPITOLUL IX: CONCLUZII GENERALE
Zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei este favorabilă pentru cultura pepenilor verzi însă pot exista fluctuații ale condițiilor climatice de la un an la altul, în special în ceea ce privește temperatura și nivelul precipitațiilor, ceea ce face ca procesele fiziologice să se desfășoare cu intensitate diferită în funcție de condițiile climatice ale anului de cultură și de particularitățile fiecărui cultivar.
Alegerea soiurilor (hibrizilor) trebuie făcută numai în urma unor testări prealabile pentru a evita riscul neadaptabilității acestora la condițiile de mediu specifice.
În condițiile unui an răcoros, mai puțin favorabil, cum a fost anul 2015 intensitatea fotosintezei este în general mai redusă. Cultivarurile care își mențin ridicată valoarea fotosintezei sunt Fantasy F1 și De Dăbuleni.
Pierderile de apă prin transpirație sunt de asemenea mai mici în condiții de temperatură scăzută și umiditate relativă ridicată. Cel mai mic nivel al transpirației îl au soiurile De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni și Oltenia, iar hibrizii Fantasy F1 și Susy F1 au cele prezintă cel mai ridicat nivel al transpirației.
Vigoarea plantelor este dată de lungimea vrejilor, însă creșterile fiind influențate de condițiile de mediu aceste sunt mai reduse în perioade mai reci. În condițiile spefice anului 2015, lungimea vrejilor a fost cuprinsă între 1,33-1,61 m.
În condițiile anului 2015 s-a remarcat prin greutatea fructului hibridul Fantasy F1 (5,3 kg/ fruct), prin timpurietate hibrizii Fantasy F1 și Huelva F1, iar prin nivelul producțiilor realizate s-au remarcat Fantasy F1 cu o producție de 34,7 t/ha, Dulce de Dăbuleni cu 33 t/ha și Huelva F1 cu 30,3 t/ha.
Acumulările de de substanță uscată totală în fructe au fost ridicate la hibrizii: Fantasy F1 (13,11%), LF 6720 F1 (13,08%), Huelva F1 (12,91%), Susy F1 (12,73%), Oneida F1 (11,85%), Tarzan F1 (11,07%).
Toate cultivarurile au acumulat o cantitate mai mare de substanță uscată solubilă peste 9,00 %.
Anul 2016 a fost un an favorabil pentru plantele de pepene verde, procesele fiziologici desfășurându-se cu intensitate mai mare față de anul 2015, maximul fotosintetic înregistrându-se la hibridul Oneida F1. Acest hibrid a înregistrat un maxim și la rata fotosintezei, valorificând eficient apa evaporată prin transpirația foliară.
Creșterile în lungime a vrejilor au fost favorizate de condițiile existente, acestea fiind cuprinse între 1,84-2,35 m. Cele mai mari creșteri în lungime s-au înregistrat la cultivarele Huelva F1 (2,35 cm), Oneida F1 (2,14 cm),Dulce de Dăbuleni (2,11 cm).
S-au remarcat prin timpurietatea producției hibrizii : 62-269 F1 Huelva F1, c, Grand Baby F1 cu 16,3 t/ha și LF 6720 F.
Anul 2016 fiind un an favorabil culturii de pepene verde, producțiile au fost mai mari față de anul 2015, remarcându-se hibrizii Baronesa F1 și 62-269 F1 care au realizat 47,9 t/ha, LF 6720 cu 44,9 t/ha, soiul Oltenia cu 43,6 t/ha, și hibrizii Huelva F1 cu 41,8 t/ha și Grand Baby F1 cu 41,6 t/ha.
Hibridul Fantesy F1 a prezentat cea mai mare cantitate de substanță uscată totală (12,56%) urmat de LF-67-20 F1 (11,58) și Susy F1 (11,27%).
Cel mai ridicat conținut de substanță uscată solubilă a fost de 11% la fructele hibrizilor LF-67-20 F1 și Susy F1.
Anul 2017 a fost un an deosebit de călduros, procesele fiziologice din plante desfășurându-se cu maximă intensitate. Cele mai mari acumulări de substanțe organice prin procesul de fotosinteză a fost înregistrat la soiurile autohtone De Dăbuleni și Dulce de Dăbuleni.
Soiurile De Dăbuleni și Oltenia au înregistrat cele mai mici pierderi de apă prin transpirație ceea ce demonstrează gradul ridicat de adaptabilitatee al acestora la condițiile naturale.
Cele mai mari valori ale ratei transpirației s-au înregistrat la hibrizii Grand Baby F1 și LF 6720 F1.
În condițiile anului 2017 s-au remarcat prin cea mai mare producție timpurie hibrizii Fantasy F1 și Susy F1.
Soiurile de pepene verde De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni și Oltenia au realizat cele mai mari producții în anul 2017, remarcându-se soiul Oltenia cu o producție de 55,6 t/ha.
Hibrizii LF 6270 F1, Tarzan F1, Oneida F1 și Grand Baby F1 nu s-au putut adapta condițiilor climatice ale anului realizând producții foarte mici.
Hibrizii de proveniență străină: Baronesa F1, Huelva F1, Fantesy F1 au prezentat indici de calitate inferiori față de anii 2015 si 2016, iar cultivarele: LF 6720, Susi F1, Oneida F1, 62-269 F1 s-au comportat foarte bine din punct de vedere al calității fructelor chiar în condițiile climatice ale acestui an.
Soiurile De Dabuleni, Dulce de Dabuleni si Oltenia au prezentat o stabilitate a productiei si insusirilor de calitate indiferent de conditiile de clima din anul de cultura, sunt rezistente la factorii de stress termo-hidric, deoarece prezinta un aparat foliar bogat, cu un potential fotosintetic ridicat si deci cu o putere de asimilatie ridicata.
În medie pe cei trei ani de cercetare s-au remarcat prin timpurietate hibrizii Fantasy F1, Susy F1 și Huelva F1, iar prin nivelul producțiilor s-au remarcat soiurile autohtone Oltenia și Dulce de Dăbuleni și hibrizii Baronesa F1, Huelva F1 și Tarzan F1.
Altoirea plantelor de pepene verde determină creșterea zesistenței la factorii de stres termic și hidric precum și realizarea unor producții superioare. Totuși, recomandarea introducerii în cultură a unor soiuri cu plante altoite nu se poate face decât prin testarea comportamentului acestora în cultură.
Ce două cultivaruri luate în studiu (Romanza F1 și Oltenia) s-au comportat diferit în cultură altoită.
La hibridul Romanza F1 procesele fiziologice, în speță fotosinteza se desfășoară cu intensitate maximă la plantele altoite, iar la soiul Oltenia cele mai mari valori ale fotosintezei și înregistrează la plantele nealtoite.
Prin altoire hibridul Romanza F1 realizează o ușoară creștere a numărului de fructe/plantă, crește greutatea medie a unui fruct și implicit producția de pepene verde rezultând un spor de producție foarte semnificativ din punct de vedere statistic.
La soiul Oltenia, prin altoire scade numărul de fructe/plantă, greutatea unui fruct și producția diferențele de producție fiind distinct semnificative în sens negativ.
Datorită vigorii mari pe care o imprimă portaltoiul, plantele altoite exploatează un volum mai mare de sol impunându-se reducerea numărului de plante/ha.
Numărul de fructe/plantă crește cu reducerea desimii, cel mai mare număr de fructe fiind înregistrat la desimea de 3000 plante/ha, în schimh greutatea unui fruct crește concomitent cu reducerea desimii la 4000 plante/ha și scade la desimi de 3000 plante/ha.
Numărul mare de fructe/plantă care se realizează la desimea de 3000 plante/ha determină creșterea concurenței pentru hrană, fructele rămân mai mici și ca atare și producția scade.
Cele mai mari producții se realizează prin plantarea pepenilor verzi asigurând o desime de 4000 plante/ha.
Hibridul Romanza F1 dă cele mai bune rezultate prin altoire folosind la plantare 4000 plante/ha. În aceste condiții se obțin 1,8 fructe/plantă cu o greutate medie de 7,5 kg/fruct, rezultând o producție de 53,6 t/ha.
Soiul oltenia realizează cele mai mari producții în cultură nealtoită folosind 4000 plante/ha.
Altoirea influențează pozitiv calitatea fructelor de pepene verde toți indicii de calitate prezentând valori mai mari la plantele altoite față de cele nealtoite.
RECOMANDĂRI
Prin rezultatele prezentei lucrăni aduc o contribuție originală în ceea ce privește recomandarea și introducerea în cultură pe solurile nisipoase a unor hibrizi noi de pepene verde cu adaptabilitate ridicată la condițiile de stres termic și hidric specifice solurilor șisipoase și cu potențial productiv ridicat. Hibrizii recomandați pentru îmbunătățirea tehnologiei de cultivare a pepenilor verzi sunt: Fantasy F1, Huelva F1 și Baronesa F1.
Recomand reducerea desimii de plantare la 4000 plante/ha care se poate realiza prin folosirea distanțelor de plantare de 2 m între rânduri și 1,25 m între plante/rând.
BLIOG RAFIE
Akintoye H. A. , A. A. Kintomo, A. A. Adekunle , 2009, Yield and Fruit Quality of Watermelon in Response to Plant Population, International Journal of Vegetable Science, Volume 15, p. 369-380.
Alexopoulos, A.A., Kondylis, A. and Passam, H.C. 2007- Fruit yield and quality of watermelon in relation to grafting. International journal of food, agriculture and environment ISSN 1459-0255, vol.5 nr. 1, p. 178–179.
Alphonse Candolle, Origin of Cultivated Plants (1882) pp 262ff, s.v. "Water-melon".
Anderson Soares de Andrada Junior, Claudio Ricardo da Silva, Nildo da Silva Dias, Braz Henrique nunes Rodrigues, Valdenir Queiroz Ribeiro, 2009 – Response of watermelon to nitrogen fertigation. Irriga, Botucatu, v. 14, nr. 2, p. 115-122, ISSN 1808-3765. Brazilia.
Atkinson, C.J., Policarpo, M., Webster, A.D., Kuden, A.M.. 1999 – Drought tolerance of apple rootstocks: Production and partitioning of dry matter. Plant Soil 206:223–235.
Avramescu Al., Diaconu N., 1972 – Cultura pepenilor. Editura Ceres, București, România.
Baniță P și colab., 1981 – Cultura plantelor pe nisipuri. Editura Scrisul Românesc, Craiova.
Bălașa M., 1973 – Legumicultura. Editura didactică și pedagogică, București.
BILIBIO, C.; CARVALHO, J.A.; MARTINS, M.; REZENDE, F.C.; FREITAS, E.A.; GOMES, L.A.A. Desenvolvimento vegetativo e produtivo da berinjela submetida a diferentes tensões de água no solo. Revista Brasileira de Engenharia Agrícola e Ambiental, v.14, p.730-735, 2010. http://dx.doi.org/10.1590/S1415-43662010000700007
Brad I., Gabriela Marinescu, Elena Glodeanu, 1988 – Chimie și biochimie vegetală. Lucrări practice, Universitatea din Craiova.
Bruton Benny, 2005 – Grafting watwrmelon onto squash or gourd rootstoch Makes Firmer, Healthier Fruit, Agricultural Research.
Ceaușescu I., 1979 – Cultura legumelor. Editura Ceres, București, România
Ceaușescu I., Bălașa M., Voican V., Savițchi P., Radu Gr., Niator S., 1980 – Legumicultură generală ți specială. Editura Didactică și Pedagogică, București.
Chaves, M.M., Maroco, J.P., Pereira, J.S., 2003 – Understanding plant responses to drought from genes to whole plant. Fun. Plant Biol. 30:239–264.
Chiriță C., Bălănică T.I., 1938 – Cercetări asupra nisipurilor din sudul Olteniei. Analele ICEF, seria 1, vol. IV.
Choi D. C., Kwon S. W., Ko B., R., Chou J. S., 2002 – Using chemical control watermelon (Citrullus lanatus). Acta Hort. 588:43-48.
Ciuciuc Elena, Toma V., Dorneanu A., 1998 – Noi tipuri de îngrășăminte foliare folosite la fertilizarea pepenilor verzi pe solurile nisipoaes. Analele ICLF Vidra, vol. XV, p. 331. Ciuciuc Elena, Toma V., Nanu Șt., 1998 – Certetări privind metoda de cultivare și eficacitatea unor tratamente fitosanitare la pepenii verzi cultivați pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. X, p. 142-151.
Ciuciuc Elena, Bălașa M., 1999 – Cercetări privind stabilirea unor metode pentru obținerea de producții extratimpurii la pepenele galben cultivat pe solurile nisipoase. Hortinform, nr. 10.
Ciuciuc Elena, Toma V., Croitoru Mihaela, 2007 – Cercetări privind influența altoirii asupra pepenilor verzi cultivați în diferite condiții de protejare. Lucrări științifice SCDCPN Dăbuleni, vol. XIV. 5.
Ciuciuc Elena, Dorneanu A., 2001 – Cercetări privind folosirea unor compoziții lichide cu aminoacizi și ureide la fertilizarea foliară a culturilor de pepeni verzi și pepeni galbeni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. XIII.
Ciuciuc Elena, Toma V.,Mihaela Croitoru, Marieta Ploae, 2013 – Cultura protejată a pepenilor verzi biologici cu plante altoite /The protected crops biological watermelons with grafted plants. Anale CCDCPN Dabuleni, vol XIX
Ciuciuc Elena, Toma Vasile, Croitoru Mihaela, 2012 -“Organic fertilization management for the culture of grafing watermelons on sandy soil in southen Oltenia“. Lucrări științifice simpozion SCDP Constanța. Procedeeding of 2nd International workshop of the environment & Agriculture in arid and semiarid regions. Constanta
Core J., 2005 – Grafting watermelon onto squash or gourd roostock msker fifmer, healthier fruit. Agric. Res. Jully issue.
Costache M., Roman T., 1998 – Ghid pentru recunoașterea și combaterea agenților patogeni și a dăunătorilor la legume. Agris, București.
Coteț V. P., 1957 – Câmpia Olteniei. Editura Științifică, București.
Cushman Kent, 2009 – Grafting Technics for Watermelon. Horticultural sciences. Frorida, cooperative Extension service, Institute of Food and Agricultural Sciences, University of Florida.
Dane, Fenny; Liu, Jiarong (2006). "Diversity and origin of cultivated and citron type watermelon (Citrullus lanatus)". Genetic Resources and Crop Evolution. 54 (6): 1255. doi:10.1007/s10722-006-9107-3.
Dere S., Tohit Günes T., Sivaci R., 1998. Spectrophotometric Determination of Chlorophyll – A, B and Total Carotenoid Contents of Some Algae Species Using Different Solvents, Turkish Journal of Botany, 22, p.13-17.
Dumitru M. G., Marinescu G., 2010. Analize biochimice, Editura Universitaria Craiova, p. 195-196.
Edelstein, M., Ben-Hu, M., Cohen, R., Burger, Y., Ravina, I. (2005) Boron and salinity effects on grafted and non-grafted melon plants. Plant Soil 269:273–284.
Edelstein, M., Ben-Hur, M., Plaut, Z. (2007) Grafted melons with fresh or effluent water tolerate excess boron. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 132:484–491.
Elmstron G.W., Locascio S. J., Myers J. M.,1981 – Watermelon response to drip and sprinkler irrigation. Proceeding of Florida State Horticultural Scienty, v.94, p. 161-163.
Estań, M.T., Martinez-Rodrigue, M.M., Perez-Alfocea, F., Flowers, T.J., Boalrin, M.C. (2005) Grafting raises the salt tolerance of tomato through limiting the transport of sodium and chloride to the shoot. J. Expt. Bot. 56:703–712.
Hartz, T.K. 1997 – Effects of drip irrigation scheduling on muskmelon yield and quality. Sci. Hort. 69:117–122.
Hassel R., Memmot F., 2008 – Watermelon grafting methods, Research raport, Florida University.
Hovell Nathan, Amy L. Poston, Nathan Howard, Timothy Coolong, 2008 – Grafted watermelon performance in Kentucky. UK Department of Horticulture. Fruit and vegetable research report University of Kentucky.
Ionescu B., 1923 – Les dunes de l” Oltenia, Paris
Jaimez, R.E., Rada, F., García-Núñez, C., 1999 – The effect of irrigation frequency on water and carbon relations in three cultivars of sweet pepper (Capsicum Chinese Jacq.), in a tropical semiarid region. Sci. Hort. 81:301–308.
Kirnak, H., Tas, I., Kaya, C., Higgs, D., 2002 – Effects of deficit irrigation on growth, yield, and fruit quality of eggplant under semi-arid conditions. Aust. J. Agr. Res. 53:1367–1373.
Lee J., M., 1994 – Cultivation of grafted vegetables. Curent, status, grafting methods, and benefits. Hort. Science 29:235-239.
Lee, J.M. 2003. Advances in vegetable grafting. Chronica Hort 43:13–19
Lee, J.M., C. Kubota, S.J. Tsao, Z. Bie, P.H. Echevarria, L.Morra, and M. Oda. 2010. “Current Status of Vegetable Grafting: Diffusion, Grafting Techniques, Automation. Scientia Hort. 127:93-105.
Lichtenthaler H. K., Wellburn A. R., 1985. Determination of Total Carotenoids and Chlorophylls A and B of Leaf in Different Solvents, Biochemical Society Transactions, 11, p. 591-592.
Maier I., 1969 – Cultura legumelor. Editura agrosilvică, București.
Marinică Gh., 1998 –Cercetări privind regimul de irigare aplicat culturilor de pepeni verzi pe solurile nisipoase amenajate din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. X, pg. 161-167.
MOUSINHO, F.E.P.; COSTA, R.N.T.; SOUSA, F.; GOMES FILHO, R.R. Função de resposta da melancia à aplicação de água e nitrogênio para as condições edafoclimáticas de Fortaleza, CE. Irriga v.8, p.264-272. 2003. Disponível em: < http://200.145.140.50/ojs1/viewarticle.php?id=126&layout=abstract
Maynard, David; Maynard, Donald N. (2012). "6: Cucumbers, melons and watermelons". In Kiple, Kenneth F.; Ornelas, Kriemhild Coneè. The Cambridge World History of Food, Part 2. Cambridge University Press. doi:10.1017/CHOL9780521402156. ISBN 978-0-521-40215-6.
Miguel A., Maroto J. V., San Bautista A., Baixauli C., Cebolla V., Pascual B., Lopez S., Guardiola J. L., 2004 – The grafting of triploid watermwlon is an atvantageous alternativeto soil fumigation by methyl bromide for control of Fusarium wilt. Scientic Horticulturae, Volum 103, Issue 1, pp. 119-127.
Milică I., Dorobanțu N., Polixenia Nedelcu, Baia V., Suciu T., Florica Popescu, Viorica Teșu, Ioana Molea, 1982 – Fiyiologie vegetală. Editura Didactică și Pedagogică, București.
Nanu Șt., Toma V., 2005 – Cultura pepenilor verzi. Editura Ararat.
Nanu Șt., Toma V., 1988 – Studiul unor caractere cantitative și calitative, în procesul selecției conservative, la soiul Dulce de Dăbuleni.Analele ICLF Vidra, vol YV, P. 129-142,
Nanu Șt., 1999 – Soiuri și hibrizi de pepeni verzi cultivați pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Lucrără științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. X.
Nicolaescu I., Biță M. G., 2009. Influence of Humic Substances on the Antioxidative Activity of Soil, Revista de chimie, București, Vol. 60, Nr.6, p.561-563.
Nicolescu M., Gheorghe M., Mocanu R., Paraschivu M., 2008 – Particularități ale sistemului de agricultură durabilă din Oltenia. Editura SITECH, Craiova.
Obrejanu Gr., Trandafirescu T., 1972 – Valorificarea nisipurilor și solurilor nisipoase din Romînia. Editura Ceres, București.
Oda, M. 1993. Present state of vegetable production using grafted plants in Japan. Agr.
Hort., 68: 442 – 446.
Oda, M. 2007. “Vegetable Seedling Grafting in Japan.” Acta Hort. 759:175-180.
Otani, T., Seike, N. (2006) Comparative effects of rootstock and scion on dieldrin and endrin uptake by grafted cucumber (Cucumis sativus) J. Pestic. Sci. 31:316–321.
Pizarro F., 1996 – Riegos localizador de alta frecuencia (RLAF) goteo-microaspersion-exudacion. 30 ed. Mundi, Madri, 513 pp.
Proebsting, W.M., Hedden, P., Lewis, M.J., Croke, S.J., Proebsting, L.N. (1992) Gibberellin concentration and transport in genetic lines of pea. Plant Physiol. 100:1354–1360.
Pulgar, G., Villora, G., Moreno, D.A., Romero, L. (2000) Improving the mineral nutrition in grafted watermelon: Nitrogen metabolism. Biol. Plant. 43:607–609.
Rivero, R. 2003. Role of grafting in horticultural plants under stress conditions. Food,
Agriculture & Environment. 1:70-74.
Roberts B. M., Bruton B. D., Popham T. W., Fish W. W., 2005 – Improving the quality of fresh-cut watermelon through grafting and rootstock, Hortscience, 40(3), 871.
Romera, F.J., Alcántara, E., de la Guardia, M.D. (1991) Characterization of the tolerance to iron chlorosis in different peach rootstocks grown in nutrient solution. Plant Soil 130:115–119.
Rouphael, Y., Cardarelli, M., Rea, E., Colla, G. (2008) Grafting of cucumber as a means to minimize copper toxicity. Environ. Exp. Bot. 63:49–58.
J. Rudich..A. Peles, Sex expression in watermelon as affected by photoperiod and temperature Scientia Horticulturae, Volume 5, Issue 4, Decembrie 1976, pages 339-344.
Ruiz, J.M., Belakbir, A., Lopez-Cantarero, A., Romero, L. (1997) Leaf-macronutrient content and yield in grafted melon plants: A model to evaluate the influence of rootstock genotype. Sci. Hort. 71:227–234.
Sadler G., Davis J., & Dezman D., 1990. Rapid extraction of lycopene and β-carotene from reconstituted tomato paste and pink grapefruits homogenates, Journal of Food Science, 55, p. 1460-1461.
SOUSA, G.G.; AZEVEDO, B.M.; FERNANDES, C.N.V.; VIANA, T.V.A.; SILVA, M.L.S. Growth, gas exchange and yield of peanut in frequency of irrigation. Revista Ciência Agronômica, v.45, p.27-34, 2014. http://dx.doi.org/10.1590/S1806-66902014000100004
SOUSA, V.F.; COÊLHO, E.F.; SOUZA, V.A.B. Frequência de irrigação em meloeiro cultivado em solo arenoso. Pesquisa Agropecuária Brasileira, v.34, p.659-664, 1999. http://dx.doi.org/10.1590/S0100-204X1999000400018
Shaw, B., Thomas, T.H., Cooke, D.T., 2002 – Responses of sugar beet (Beta vulgaris L.) to drought and nutrient deficiency stress. Plant Growth Regulat. 37:77–83.
Spirescu C., 1983 – Comportarea unor soiuri de pepeni verzi pe nisipurile de la Dăbuleni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. V.
Spirescu C., 1984 – Cercetări privind obținerea de pepeni extratimpurii și timpurii pe nisipurile ameliorate. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VI.
Spirescu C., 1984 – Cercetării privind erbicidarea culturii de pepeni verzi pe nisipurile ameliorate de la Dăbuleni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VI.
Spirescu C., 1986 – Contribuții la stabilirea tehnologiei de cultură a pepenilor verzi pe nisipurile din sudul țării. Teză de doctorat, Universitatea din Craiova.
Spirescu C., 1989 – Cercetări privind stabilirea desimii optime în funcție de soi la pepenii verzi cultivați pe nisipuri. Buletinul informativ al ASAS, nr. 18, București.
Spirescu C., 1989 – Cercetări privind combaterea chimică a buruienilor din cultura de ardei gras pe nisipurile amenajate din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VII.
Spirescu C., Toma V., 1990 – Nisipurile amenajate din sudul Olteniei, zonă ecologică foarte favorabilă pentru obținerea de legume timpurii și extratimpurii. Buletinul informativ al ASAS, nr. 18, București.
Șimșek, M., Kaçura, M., Tonkaz, T., – 2004 The effects of different irrigation regimes on watermelon [Citrillus lanatus (Thunb.)] yield and yield components under semi-arid climatic conditions. Aust. J. Agr. Res. 55:1149–1157.
Toma V., 1977 – Cercetări privind combaterea chimică a buruienilor din cultura de tomate pe nisipuri. Lucrări științifice SCCANBechet, vol. II.
Toma V., 1984 – Cercetări privind erbicidarea culturii de tomate timpurii pe nisipurile ameliorate din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VI.
Toma V., 1989 – Cecetării privind stabilirea unor succesiuni de plante legumicole pe nisipuri. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VII.
Toma V., Ion P., 1991 – Cercetări privind eficacitatetea lucrărilor de afînare adâncă a nisipului, prin desfundare asupra unor culturi legumicole. Simpozionul „Ion Ionescu de la Brad”, Craiova.
Toma V., Alexandrescu V., 1994 – Cercetări privind folosirea gunoiului de grajd și a îngrășămintelor chimice pentru fertilizarea culturilor din asolamentul tomate timpurii, ceapă, fasole păstăi + varză de toamnă, pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. VIII.
Toma V., Șarpe N., 1995 – Cercetări privind erbicidarea culturilor de pepeni verzi pe nisipurile din sudul Olteniei. Proplant 95, Călimănești.
Toma V. Șarpe N., Roibu C., 1995 – Researches concerning the chemical weed control on the carrot crop on the sandy soil of Oltenia. 10th Simposium, EWRS, Budapesta.
Toma V., Ifrim Aurelia, Ciuciuc Elena, Nanu Șt., Spirescu C., 1997 – Valorificarea condițiilor ecologice specifice nisipurilor amenajate din sudul Olteniei prin culturile legumicole timpurii. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. IX.
Toma V., Șarpe N., Roibu C., 1998 – Strategy of weed control in the watermelon crops on sandy soils. 6th EWRS Mediteraneen Symposium, Montpellier, France.
Toma V., Aurelia Ifrim, Elena Ciuciuc, Nanu Șt., Marinică Gh., Mihaela Croitoru, 1999 – Rezultate ale cercetărilor în domeniul legumiculturii și floriculturii pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol. XI, p. 216-246.
Toma V., Aurelia Diaconu, Elena Ciuciuc, Mihaela Croitoru Marieta Ploae, Rățoi I., Nanu Șt., Lascu N., Hănescu V., Lucia Șandru, 2011 – Cultura ecologică a pepenilor verzi cu plante altoite pe solurile nisipoase. Editura SITECH, Craiova, ISBN 978-606-11-2016-1.
Tommonaro G., Poli A., De Prisco R., Nicolaus B., 2008a. Chemical, pharmacological and biotechnological application by industrial tomato waste and analysis of antioxidative compounds in tomato hybrids, Biotechnology, 4, p. 109.
Tufescu V., 1996 – Modelarea naturală a reliefului și eroziunea accentuată. Editura RSR.
Țârcomnicu Marina, Daniela Ion, 1984 – Specii de Fusarium implicate în ofilirea și pătarea pepenilor verzi și galbeni. Lucrări științifice SCCCDCPN Dăbuleni, vol. VI, p. 235.
Vinha A. F., S. V. P., Barreira S. V. P., Castro A., Costa A. & Oliveira M. B. P. P., 2013. Influence of the Storage Conditions on the Physicochemical Properties, Antioxidant Activity and Microbial Flora of Different Tomato (Lycopersicon esculentum L.) Cultivars, Journal of Agricultural Science, Vol. 5, No. 2, p. 118-128.
Voican V., Lăcătuș V., 1998 – Cultura protejată a legumelor în sere și solarii. Ed. Ceres. București. ISBN 973-40-0394-4
Voinea M., Andronicescu D., Perceali Gh., 1977 – Criterii pentru zonarea legumiculturii. Editura CERES, București.
Wellburn A. R., 1994. The Spectral Determination of Chlorophylls A and B, as well as Total Carotenoids, Using Various Solvents with Spectrophotometers of Different Resolution. Journal of Plant Physiology, Vol. 144, p. 307-313.
Yetisir H. N., 2003 – Roostock resistance to fusarium wilt and effect on watermelon fruit yield and quality. Phyroparasitica 21:1-7.
Yetisir, H., Çaliskan, M.E., Soylu, S., Sakar, M. (2006) Some physiological and growth responses of watermelon [Citrullus lanatus (Thumb.) Matsum. and Nakai] grafted onto Lagenaria siceraria to flooding. Environ. Exp. Bot. 58:1–8.
Ylmaz S., Betul S., Sinan Z., 2009 – Grafting as in alternative to MeBr in vegetable production in Turkey.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CERCETĂRI PRIVIND STABILIREA TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE A PEPENILOR VERZI PRIN FERTIRIGARE PE SOLURILE NISIPOASE DIN SUDUL OLTENIEI PROPUNERE… [308198] (ID: 308198)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.