Așezări getice din Nordul Munteniei între secolele IV. a. Chr. – I. p. Chr. COORDONATOR STIINȚIFIC: Conf.univ.dr. COSAC MARIAN ABSOLVENT: DIACONU… [308037]

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE

SPECIALIZAREA ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR STIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. COSAC MARIAN

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE UMANISTE

SPECIALIZAREA ISTORIE

Așezări getice din Nordul Munteniei

între secolele IV. a. Chr. – I. p. Chr.

COORDONATOR STIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. COSAC MARIAN

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………. 4

Cadrul Geografic…………………………………………………………….5

Geții din Muntenia…………………………………………………………. 6

Așezări getice din Nordul Munteniei……………………………….. 10

Cetățeni, Județul Argeș…………………………………………………12

Iedera, Județul Dâmbovița…………………………………………….15

Bănești, Județul Prahova……………………………………………….22

Tinosul, Județul Prahova……………………………………………….26

[anonimizat]……………………………………………30

Cârlomănești, Județul Buzău…………………………………………38

Târcov, Județul Buzău………………………………………………….44

Cocluzii……………………………………………………………………………

Bibliografie……………………………………………………………………

Introducere

Lucrarea de față vizează așezările getice din Nordul Munteniei între secolele IV a.Chr și I p. Chr. , [anonimizat], dar mai ales tipurile de așezări pe care aceștia au reușit să le ridice în acest teritoriu.

[anonimizat]: sanctuare, [anonimizat], consider că își au completări în ceea ce privește partea religioasă și nu în cea arhitecturală și culturală.

[anonimizat], este reprezentată de Epoca târzie a Fierului, secolele IV a. Chr. – I. p. Chr., mai exact de la începuturile dacilor pe acest teritoriu și până la desființarea statului în 106 p. Chr. , odată cu celebra cucerire romană.

[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]-a fost pus la îndemână și care prezintă de foarte multe ori lucruri inedite despre acest stat, m-a ajutat să compun această lucrare.

[anonimizat], incintele, [anonimizat], [anonimizat], așezările fortificate sau alte categorii de fortificații.

Însă, amploarea și complexitatea subiectului m-a determinat, [anonimizat], având ca studiu de caz următoarele situri arheologice: Cetățeni (jud. Argeș), Iedera (jud. Dâmbovița), Bănești și Tinosu (jud. Prahova), [anonimizat] (jud. Buzău).

Bineînțeles, o [anonimizat]ele de săpătură ale arheologilor, ce au avut dorința, bunăvoința și pasiunea de a cerceta aceste situri, dar și folosindu-mă de o bibliografie pe măsura subiectului.

Prin această cale, doresc să mulțumesc domnului profesor coordonator, Conf.univ.dr. Cosac Marian, tuturor domnilor profesori din cadrul Facultății de Științe Umaniste Târgoviște și colegilor arheologi din cadrul Muzeului Județean Prahova și Buzău, pentru tot sprijinul acordat.

Cadrul Geografic

Baza fundamentală a acestei lucrări o constituie regiunea locuită de geto-daci dintre Carpați și Dunăre, mai exact zona Muntenia. Fiind un subiect mult prea vast, am ales în fază inițială, să studiez doar partea nordică a Câmpiei Române, mai exact câmpiile înalte, piemontane (Câmpia Piemontană a Piteștiului, Târgoviștei, Ploieștiului și Mizilului) (fig.1) situate în arealul județelor Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

Arealele studiate sunt poziționate printr-un șes pe al cărui cuprins se află un masiv împădurit, un loc prielnic de așezare a triburilor getice.

Climatul temperat-continental, variind între 8˚-10˚C, influenețează învelișul bio-pedologic, astfel că, solul în aceste zone este unul fertil și roditor, prielnic supraviețuirii.

De altfel, cum am menționat mai sus, solul este bogat în humus, dominat de cernoziomuri și soluri de silvo-stepă, pe care au fost cultivate diverse cereale, lucru demonstrat prin multitudinea de cariopse descoperite în cadrul siturilor. Fiind vorba de o câmpie înaltă (altitudini cuprinse între 200-400 m ), trebuie menționat că își puteau crește cu ușurință animalele, cu ajutorul întinselor pășuni acoperite cu iarbă. Totodată, această câmpie piemontană le punea la dispoziție numeroase păduri, întâlnite atât în amonte cât și în aval, ceea ce le oferea posibilitatea să vâneze și să se adăpostească de pericolele externe. De altfel, se pare că getii preferau zonele împadurite, fapt ce a fost constatat din numeroasele fortificații și locuințe descoperite de arheologi.

Marele lor beneficiu era reprezentat de pătura freatică întinsă, curgând fără încetare în cuprinsul văilor, râuri mari ( Buzău, Teleajăn, Prahova, Dâmbovița, Argeș, râuri ce curg și în zilele noastre, cu unele modificări timpurii) lucru ce le permitea, dezvoltarea umană. Prin prisma acestor râuri, s-au dezvoltat alte bălți ce le-a îngăduit să pescuiască.

Se pare că aceste teritorii au fost prielnice și pentru comunități mai vechi decât cea getică, având în vedere descoperirile arheologice ce au scos la iveală populații de vânători-culegători din Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului. Cât despre primele populații ale Epocii Fierului stabilite aici, trebuie menționat că au fost identificate culturile Basarabi și Faringele-Bârsești, dar și câteva elemente ale migrațiilor din Răsărit.

Fig. 1. Harta fizică a Câmpiei Române

Geții din Muntenia

Așezarea geților în Câmpia Munteniei le-a oferit posibilitatea dea aduce un trai propice și acest lucru a fost posibil datorită condițiilor geografice și climaterice prezente. Ei preferau, în special, locurile din apropierea apelor curgătoare, în cazul de față zonele din apropierea râurilor Argeș, Dâmbovița și Buzău, construindu-și aici diverse locuințe pe suprafețe întinse.

Numeroasele descoperiri de locuințe getice au dus la ideea unei sporiri a densității în ceea ce privește populația getică și totodată la o înflorire a culturii. Într-un număr la fel de considerabil se remarcă și așezările fortificate, denumite de geți drept dave. Printre cele mai des menționate dave s-au aflat Argedava, Buridava, Capidava, Ramidava, Sucidava dar și multe altele. Grecii numeau aceste dave drept orașe (polis), tocmai datorită faptului că funcționau ca centre economice, militare, politice și uneori chiar religioase.

Cultura geto-dacilor, devenită ulterior foarte omogenă, cuprinsă totodată în fondul hallstattian, a fost completată și de alți factori externi, la baza cărora au stat grecii, celții, sciții, tracii și nu în ultimul rând romanii. Prin intermediul produselor întreprinse din agricultură și păstorit, geții au reușit să intre în legătură directă cu negustorii greci regăsiți pe litoralul Mării Negre, la Dunăre și pe afluenții săi.

Cel care a reușit să dezbată, pentru prima dată, subiectul despre pătrunderea și răspândirea substratului grec în interioarul populației getice, a fost Vasile Pârvan, în lucrarea sa „La pénétration hellénique et hellénistique dans la vallée du Danubé”.

Principalele progrese atestate de inventarul arheologic descoperit, sunt schimburile de mărfuri și dezvoltarea producției. Toate aceste schimburi de mărfuri i-au determinat pe geți să le reproducă în propriile lor ateliere și astfel produsele de origine grecească au ajuns să devină foarte răspândite în rândul populației locale.

Viața geților din Muntenia atinsese un nivel superior, ajungând la o desprindere a diverselor categorii de specialitate în rândul negustorilor și meseriașilor. Prin aportul grecilor, geții au reușit să devină lideri ai propriei vieți economice. O dovadă a dezvoltării lor sociale și economice o reprezintă modul prin care au reușit să adopte în mod prompt moneda. Insuficiente aceste monede grecești și greu de a acoperi necesitatea tezauriană mereu în creștere a populației, geții au apelat la crearea unor matrițe făurite de meșteri locali și la imitarea monedelor macedonene cu efigii ale lui Filip și Alexandru. La început aceste monede nu erau atât de perfectibile, dar au fost în circulație mai bine de două veacuri. În secolul I a.Chr. s-a descoperit o preferință pentru denarii romani, tetradrahmele thasiene și drahmele din Apollonia Iliria si Dyrrhachium. La fel ca și în cazul monedelor macedonene, și acestea au fost copiate pe scară largă, de data aceasta sub o formă perfecționistă.

Dezvoltarea economică a dus treptat la o împărțire pe clase, astfel inițiindu-se primii pași ai formării unui stat, lucru care a progresat în timpul epocii lui Burebista. Cel mai bine înfăptuit centru politic, militar și religios, din timpul lui Burebista, rămâne Sarmizegetusa.

Desigur, toate domeniile vieții geților începuseră să evolueze și să se dezvolte. Din materialul arheologic scos la iveală din cadrul săpăturilor, o mare parte din el se încadrează în viața materială. În decursul secolului III a.Chr. s-a observat o dezvoltare a perioadei metalurgiei fierului. Astfel, au fost create centre metalurgice, iar drept dovadă stau cuptoarele de redus minereul. Tot aceasta este perioada în care este răspândită și folosită roata olarului. Prin dezvoltarea continuă a meșteșugurilor s-a asigurat un necesar de produse utile vieții. Mai mult de atât, atelierele de specialitate ale geților au scos adevărate podoabe confecționate din metale prețioase.

Privind inventarul așezărilor getice, trebuie menționată și viața spirituală a acestora. Vorbim aici, despre numeroasele necropole descoperite (Cetățeni, Popești, Tei), despre locașurile de cult, sanctuare, fapt ce denotă o influență a culturii unor zei.

Așa cum am menționat anterior, geții au dezvoltat o pasiune pentru artă, astfel că au preluat foarte multe influențe grecești, dar fără să părăsească motivele de ornament geometric, caracteristice lor. Foarte întalnite și numeroase sunt protomele de lut cu capete de animal, vasele de argint cu motive florale, fibulele de tip linguriță, multe dintre ele având diverse nodozități, ceramica cenușie cu decor în relief. În ceea ce privește obiectele de podoabă, s-au descoperit foarte multe brățări de argint, cu adăugiri la extremități de capete de șerpi stilizați, coliere torsionate, aplice, inele. Toate aceste podoabe stau mărturie a grației și măiestriei cu care geții au lucrat aurul și argintul. Această artă s-a dezvoltat între secolele I a.Chr.-I p.Chr, perioadă în care se încadrează mai toate tezaurele descoperite în România.

Progresele demonstrate prin materialul arheologic, în ceea ce priveste viața materială sunt destul de evidente, dar unele manifestări rămân încă necunoscute geților. Cel mai potrivit exemplu îl oferă scrierea. Exceptând câteva inscripții grecești de pe monede, amfore ștampilate, anumite linii sau zgârieturi făcute pe vase, toate aceste lucruri fiind în bună parte de import, nu s-a descoperit nicio dovadă a folosirii a vreunui alfabet. Scrisul, așa cum s-a demonstrat, a apărut extrem de sporadic, în cadrul geto-dacilor, abia în ultimii ani ai domniei lui Decebal.

Au avut loc schimburi și între geto-daci și romani, mai ales în perioada sec I. a. Chr, atunci când geto-dacii erau la începutul luptelor cu romanii, schimburi ce s-au dezvoltat sub forma unui comerț intens. Toate aceste elemente, alături de cele grecești au dus la îmbogățirea culturii getice. În același timp, ele au dus la formarea noii societăți aflate sub conducerea romană. Totuși, după marea cucerire, tradițiile culturale geto-dacice au mai rezistat aproape un secol fiind înglobate, într-un final, de stăpânirea romană.

Așezări getice din Nordul Munteniei

Fig. 2. Hartă GIS. Localizarea așezărilor getice din Nordul Munteniei

„Construcțiile daco-geților, indiferent de natura materialului sau a materialelor din care au fost ridicate și de destinația lor, constituie unul dintre cele mai semnificative capitole ale creației acestui popor. Toate monumentele arhitectonice, începînd cu modestele locuințe și amenajări gospodărești și încheind cu impresionantele lucrări de fortificații, reprezintă tot atîtea indicii pentru posibilitățile materiale și tehnice existente în antichitate în spațiul carpato-dunărean, pentru concepția arhitectonică ce a stat la baza ridicării lor și pentru cadrul în care s-a desfășurat viața de toate zilele, de cele mai multe ori modestă, dar fără a-i lipsi alcătuirile pretențioase, de lux sau acelea ce denotă un înalt grad de civilizație, comparabil pe alocuri doar cu realizări similare din lumea greco-romană.”

Arhitectura civilă și militară a geților a cunoscut o înflorire în perioada secolelor II a. Chr-I p.Chr. Aceste construcții caracterizau o populație sedentară, folosite de regulă pentru adăpostire atât a umanității cât și a lucrurilor materiale deținute. La o analiză mai amănunțită, arheologii au reușit să clasifice toate aceste construcții în mai multe categorii, și anume:

Locuințe de tip bordei

Semibordei

Locuințe patrulatere de suprafață

Ateliere

Gropi de provizii

În ceea ce privește fortificația s-au descoperit elemente de apărare precum șantul, valul și palisada.

De remarcat este faptul că marea majoritate a locuințelor se aseamănă cu locuințele altor populații europene, mai ales în privința spațiului de amenajare, unul extrem de modest. Ocazional s-au descoperit pavaje de piatră la intrare, gropi săpate în podea, vetre de foc cu diferite ornamentații.

Foarte bine puse în evidență sunt clădirile de dimensiuni mai mari, în plan dreptunghiular, ce prezintă blocuri de calcar fasonate, acoperite rareori cu țiglă.

În privința ornamentației atât interioare cât și exterioare a clădirilor, arheologii nu au reușit să afle prea multe. Se cunosc prea puține detalii în această privință. Totuși trebuie să avem în vedere faptul că geții aveau o pasiune pentru arta frumosului, ținând seamă de produsele create (ceramică, podoabe), motiv pentru care cercetătorii tind să creadă că astfel de decorațiuni ale clădirilor nu aveau cum să lipsească. După cum am spus, sunt doar simple ipoteze, ce nu prezintă vreo valabilitate din pricina lipsei probelor arheologice.

În ceea ce privește fortificația, atât la geți cât și la alte popoare europene s-a constatat același plan de construcție special pentru luptă. Astfel că, toate aceste fortificații erau ridicate pentru a rezista în timp războaielor, numerose de altfel, și prezentau ca elemente de apărare șanț, val și palisadă. Un lucru deja cunoscut este poziționarea acestora în zone muntoase, împădurite, amintesc aici versanții Munților Carpați, dar și în puncte strategice ale drumurilor de trecere. Totuși, în cadrul acestor fortificații nu au fost descoperite urme arheologice care să ateste că în interiorul lor ar fi existat surse permanente de apă, în special potabilă. Noutatea arhitecturii militare apare în sec. II a. Chr-I p. Chr., odată cu apariția zidurilor de piatră nefasonate, și care foloseau drept liant petru ele, pământul.

Toate construcțiile ridicate, au fost utilizate atât în scop militar, cât și politic și social. Cert este că, o fortificație, fie ea o așezare sau o cetate, avea inițial rolul de centru militar, apoi politic. În privința locuințelor putem vorbi și de un rol economic. Încă de pe la începutul sec. I. a.Chr., începe să se observe o clasificare a locuințelor în funcție de nivelul de trai deținut de fiecare. Apar locuințele pretențioase, așezate cât mai aproape de Sarmizegetusa, și care cer un nivel de trai ceva mai avansat față de cel al populației sărace. Modestia amenajărilor gospodărești s-a remarcat, în special din inventarul arheologic descoperit.

După încercările lui Burebista de a unifica statul geto-dacilor, lucrurile s-au mai concretizat. Astfel putem vorbi în fază incipientă de o delimitare a teritoriului „din Slovacia pînă la Bug și din Carpații nordici pînă la Munții Haemus.”

În timpul domniei domniei lui Decebal s-a reușit marea unire a dacilor într-un singur stat.

Așezările geto-dace, foarte des întâlnite în zona Munteniei au îndemnat arheologii să desfășoare campanii de săpătură de mare amploare, multe dintre ele continuând și în prezent.

Din cercetările efectuate, cu ajutorul măsurătorilor topografice și a cartărilor, s-au depistat peste 200 de așezări din cultura La Tène, în zona Munteniei, dar cu siguranță numarul acestora va crește considerabil, odată cu avansarea tehnologiei.

Voi începe prin a prezenta prima așezare pe care am dorit să o studiez și să o evidențiez în această lucrare și anume așezarea getică de la Cetățeni din județul Argeș.

Așezarea getică de la Cetățeni, Județul Argeș

Așezarea de la Cetățeni din județul Argeș este situată în bazinul Argeșului, localizată pe malul stâng al râului Dâmbovița, în satul numit Valea Cetățuia. Este limitată la nord de Valea lui Coman, iar în zona de sud de Valea Chiliilor. Amplasarea ei la intrarea în defileul Dâmbovița, se pare că ar fi ajutat, în principal, la dirijarea schimburilor făcute între populația din Câmpia Dunării și cea din Transilvania.

În această așezare se afla un punct întărit, înconjurat de un zid de piatră cu rol de apărare.

Fig. 3. Hartă GIS. Localizarea așezării getice de la Cetățeni, în cadrul Jud. Argeș.

Primele cercetări importante ale acestui sit au fost efectuate între anii 1940-1941 de către D.V. Rosetti. Din rapoartele vechi de săpătură se pare că au fost continuate cercetările până în anul 1984.

Începând cu anul 2002 Muzeul Județean Argeș a decis reluarea săpăturilor. Din primele cercetări efectuate s-ar părea că la Cetățeni nu ar fi fost o cetate ci mai degrabă un târg risipit, ce putea fi apărat cu ajutorul defileului din zonă, păstrat până în zilele noastre. Inițial au fost deschise 5 secțiuni, pe o suprafață de 138 mp. S-au descoperit locuințe getice ce aveau în componență ca material prim, piatra, procurată cu ușurință din apropiere. Se pare că din S1 și S2 arheologii și-au dat seama că locuința avea un singur nivel (media fiind de 0,4 m grosime), iar stratul La Tène a fost identificat la -0,6 m.

Între S4 și S5 a fost identificată o porțiune dintr-un parapet masiv de terasare. Baza acestui parapet a fost depistată în stratul arheologic La Tène inferior, ceea ce a demonstrat ca au depistat o terasă de sec. II a. Chr. (in ultima sa parte), ce a fost prezentă până la dispariția geto-dacilor din zonă. Tot în cuprinsul acestui segment a mai fost găsită o aglomerare de pietre de râu, pe o lungime de 6 metri, dispuse în 2 șiruri, ce reliefau aspectul unor paramente.

În ceea ce privește inventarul arheologic, au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, atât lucrate la roată cât și lucrate cu mâna, specifice geto-dacilor clasici. Mai deosebită este o fibulă de tip linguriță și la fel de frumos reprezentat este un fragment dintr-o brățară de fier, cu capete modelate zoomorf, cu ajutorul cărora au putut efectua o datare a nivelului, surprins în a doua jumătate a sec. I. p.Chr.

Printre obiectele ceramice s-a remarcat un fragment de vas ce avea reprezentată o podoabă zoomorfă, copiind un rhyton grecesc. S-au descoperit foarte multe importuri, amfore grecești, chiupuri de provizii. Săpătura a continuat mai apoi în anul 2004, de data aceasta , extizându-se zona de cercetare cu alte 3 sectiuni noi: S11, S12, S13.

În S2 s-a adâncit săpătura, ajungându-se la -3,5 m ceea ce a putut oferi arheologilor, atât foarte mult material arheologic, dar și mai important, o evidențiere clară a stratigrafiei în zona cercetată. Totodată, din S9 s-a stabilit că locuința descoperită a avut 3 niveluri de locuire. Astfel că, din informațiile reieșite, împreună cu obiectele arheologice descoperite: amfore rhodiene, o fibulă de tip linguriță din bronz, arheologii au datat așezarea dacică, ca avându-și începuturile între anii 180-170 a. Chr. și continuând până în sec. I p. Chr.

În ceea ce privește fortificația, s-a secționat zidul de susținere a terasei de locuire, pentru ca cercetătorii să stabilească dimensiunile reale și structura acestuia. Din stratigrafie s-a stabilit că zidul a fost ridicat în cea de-a doua fază a locuirii și cel mai probabil că a fost restaurat de comunitatea dacă în ultima fază a locuirii acestora. Ca dimensiuni, zidul are 4 m grosime și 1,7 m înălțime, având ca material prim de utilizare, piatra de râu, și prezenta blocuri de gresie fațetate, lipite între ele cu pământ.

În S11 s-a descoperit o groapă menajeră din care s-au preluat foarte multe vase dacice, în mare parte întregibile. De asemenea, s-au mai găsit: o mărgea din pastă sticloasă de culori brun și alb și multe bucăți de amfore rhodiene.

Din multitudinea fragmentelor de amfore grecești s-a ajuns la concluzia că această zonă a fost mai de grabă una de transbordare a mărfurilor atât grecești cât și getice. Abundența amforelor în Muntenia explică trecerea continuă a comunităților grecești la Nord de Dunăre, în urma schimburilor pe care le întreprindeau cu dacii.

Totuși, odată cu transformările geografice suferite de șesul getic, a dispărut și traficul comercial, astfel că așezarea de la Cetățeni a dispărut efectiv.

Așezarea getică de la Iedera, Județul Dâmbovița.

Fig. 4 . Localizarea Așezării Getice de la Iedera, Județul Dâmbovița

Săpăturile arheologice de la Iedera din județul Dâmbovița, au început în anul 1934, atunci când Dumitru Berciu a realizat primele sondaje, în urma cărora a descoperit o așezare fortificată geto-dacică, de unde provine și o tetradrahmă thasiană. Potrivit mențiunilor arheologice, aceste sondaje incipiente și ulterior reale săpături arheologice, s-au desfășurat în punctul numit Cetățuia, la o distanța de 4 km de satul Iedera, pe suprafața a două terase.

Aceste sondaje au fost continuate în anul 1960, de către Nicolae Simache, fost director al Muzeului Regional Ploiești, care însa, nu a publicat niciun rezultat din cercetările sale. Totuși confirmarea așezării getice a dus la săpăturile ulterioare.

La aproximativ 35 de ani de la aceste sondaje, arheologii s-au hotărât să acorde mai multă atenție acestui sit, în urma numeroaselor descoperiri ale localnicilor, care au scos la iveală bucăți de ceramică și divers material arheologic, motiv pentru care au început, în anul 1995, prima cercetare sistematică arheologică în punctul Cetățuia.

Pentru această săpătură au fost deschise 6 secțiuni, plasate în diverse puncte ale sitului, acoperind o suprafață totală de 3 ha. În urma cercetărilor, s-a constatat că au existat 2 niveluri de locuire. Din secțiunile deschise, S IV a prezentat un potențial arheologic bogat, din care a fost recuperat foarte mult material arheologic, iar în S VI, a fost identificată o vatră construită din fragmente de vase de provizii. Din materialul recuperat al acestei camapanii de săpătură, s-a tras concluzia că majoritatea fragmentelor ceramice au fost lucrate manual, descoperindu-se totusi și câteva fragmente ceramice de import.

Cercetarea a continuat și în anul 1996, dar fără prea multe noutăți și rezultate clare, regăsindu-se la fel de mult material ceramic lucrat de mână, clasificată de către arheologi, pentru moment, între sec II a.Chr. – I p.Chr. În anul 1996 atenția a fost îndreptată mai mult către secțiunile III, VI și VII, din care arheologii au recuperat un bogat material arheologic, însa cu preponderență din S III: numeroase fragmente ceramice, pietre, mici fărâme de carbune, presupunându-se a fi de la 2 locuinte, și un cuțit din fier.

În secțiunea VI s-a continuat cercetarea anterioară, identificându-se o locuința ce prezenta, pe langă materialul arheologic, și o vatră. Însă, de mare interes a fost descoperirea vetrei de cult, fragmentată, ce face parte din categoria celor cu gardină cu o suprafața lutuită, identificată în S VII, în carourile 13-14.

Cercetările au continuat și în anul 1998, de data aceasta ieșind la suprafață 3 locuințe din secțiunile IX, X și XII. Motivul pentru care arheologii au dat mai multă atenție acestor secțiuni, au fost grămezile de chirpici ars, urmele de pari și pietrele răspândite în cele 3 suprafețe. Au fost identificate diverse fragmente ceramice lucrate cu mana. Ceva mai mult potențial a prezentat S XII, unde au fost descoperite atât bucăți de chirpici ars cât și fragmente din pereți, fapt ce a confirmat teoria arheologilor, că aici ar fi fost o așezare.

Echipa de cercetători condusă de Cârstina Ovidiu, Diaconescu Mihai și Păunaș Adrian au reluat săpătura în anul 2000, fără a extinde vreo suprafață. Totuși au fost nevoiți să deschidă mai multe casete în secțiunile VI, X, XI, XII, pentru aflarea mai multor repere cronologice și a stabilirii raporturilor stratigrafice.

Fig 5. Repertoriul Arheologic Național, Campania 2000. Raportul nr. 90, Iedera, Cetățuia

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32311

Rezultatele nu au întârziat să apară, arheologii descoperind în S VI o drahmă de argint, cu o greutate de 2,70 g, emisă așa cum s-a constatat, la Appolonia Illyria. Această circulație a monedelor grecești în Dacia ar fi avut loc în sec II-I a.Chr. Tot din S VI au fost identificate: „piron de fier, daltă din fier, în stare de conservare relativ bună, fragment vas sticlă translucidă, de culoare verzui-gălbuie, cu benzi incizate, două fusaiole din lut, de mici dimensiuni, mărgică din lut, de culoare cărămiziu-negricioasă, de formă sferică, vârf de săgeată din fier, cu tub pentru fixarea tijei de lemn, cu două muchii și aripioare, fragment lamă silex”.

Fig 6 .Repertoriul Arheologic Național, Campania 2000. Raportul nr. 90, Iedera, Cetățuia [drahmă din argint, piron din fier, daltă din fier]

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32316

Fig. 7. Repertoriul Arheologic Național, Campania 2000. Raportul nr. 90, Iedera, Cetățuia [fragment de oglindă, 2 fusaiole, margică din lut]

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32313

În S XIII cercetătorii au identificat un bogat material arheologic, printre care o amuletă din calcar poros, o așchie de jasp, 2 figurine din bronz, o piesă din fier și o piesă dintr-un pandantiv de bronz, cu capetele ondulate.

Fig. 8. R.A.N. , Campania 2000. [vârf de săgeată din fier S VI, fragment lamă silex,

piesă din fier, amuletă din calcar poros]

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32314

Fig. 9. R.A.N. , Campania 2000. [fragment de jasp, fragment de oglindă din bronz]

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32312

Fig. 10. R.A.N. Campania 2000.[piesă dintr-un pandantiv de bronz cu capete ondulate, 2 figurine din bronz]

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32315

Pe langă tot acest bogat material arheologic s-au descoperit numeroase fragmente ceramice, reîntregibile, lucrate cu mâna sau la roată.

Campania de săpătură a continuat, mai apoi, în anul 2004, sub îndrumarea arheologilor Cârstina Ovidiu, Diaconescu Mihai, Diaconescu Petru-Virgil, dar și cu ajutorul studenților, care au curațat vechea săpătură. Prin această campanie s-a determinat modul de conservare a sitului și pașii premergători campaniei din 2005. Continuând și în anul 2005, cercetătorii au dorit să aibă o perpectivă mai amplă asupra obiectelor metalice descoperite, motiv pentru care au cercetat meticulos secțiunile V, XII, ce au prezentat bogate informații și material arheologic. În secțiunea V s-a desființat martorul de pământ, extizânsu-se mai mult săpătura, arheologii reușind să acumuleze mai multe informații despre urmele materiale lăsate, și totodată, redând întreg spațiul pe care bucațile de chirpici ars se îndindeau, conturând astfel o fostă locuința. La o adâncime de -0,7 m, s-au descoperit bucați ceramice ce alcătuiau o fructieră, pe care arheologii au încadrat-o în sec II a. Hr, dar și o cațuie tot de sec II a. Hr. În casetele efectuate în S V, arheologii au descoperit diverse oase descompuse de animal.

În secțiunea XII s-a dorit adâncirea săpăturii, pentru a se clarifica nivelul de locuire, însă rezultatele nu au fost foarte clare. Urmărind bucățile de chirpic ars și urmele de nuiele, arheologii au identificat o locuință incendiată, cu dimensiuni 4×4, ce prezenta o fundație de piatră.

Trebuie menționat că toate vestigiile arheologice au ajuns în cadrul Complexului Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, care s-au ocupat de restaurarea și aranjarea în vitrine speciale a tuturor obiectelor. Din cercetările efectuate, se pare ca nu au mai fost continuate alte campanii de săpătură, astfel că au fost publicate în cadrul Repertoriul Arheologic Național toate informațiile acumulate din cadrul campaniilor din 1995-2005.

Privind elementele de cronologie, cercetătorii au precizat că la Iedera a existat o așezare fortificată geto-dacică, datată în La Tène-ul mijlociu (sec.IIa.Chr – I p.Chr.).

Așezări getice din Județul Prahova: Bănești și Tinosul

Fig. 11. Localizarea așezărilor getice de la Bănești și Tinosul în cadrul județului Prahova.

Așezarea getică de la Bănești

Așezarea getică de la Bănești, județul Prahova, este amplasată la SE de orașul Câmpina și la o distanță de aproximativ 4 km de orașul Bănești. Amplasarea propriu-zisă se află pe Dealul Domnii, pe o tersă înaltă și împădurită de jur împrejur.

Primele cercetări arheologice ce au avut loc în această zonă, au fost efectuate în anul 1997 și au continuat abia în anul 2000. În cadrul campaniilor de săpătură din 2000 și 2001 au fost cercetate 19 casete, însumând o suprafață de 160 mp și ajungându-se la o adâncime de -1,8 m. Din numărul total de casete, 13 dintre ele au fost reprezentate de gropi, iar restul de diverse amenajări de suprafață.

În ceea ce privește materialul arheologic descoperit din gropi, s-au evidențiat o protomă de capac sub forma unui vultur, un fragment de ac din bronz, o fibulă de mici dimensiuni din bronz, câteva fructiere fragmentate, un silex microlit. Trebuie menționat că unele gropi au caracteristici funerare, ceea ce a dus la ideea unui complex ritual de cult cu depuneri de ofrande animaliere, de altfel, foarte cunoscut pentru cultura geților (sec. II a.Chr-I p. Chr.) .

Amenajările de suprafață sunt amplasate de la E de gropile descoperite, prezintă în mare parte un pat de pietre arse, de râu, peste care au fost puse fragmente de chirpic și cărbune, fragmente de ceramică și bucăți de oase și ajung la adâncimi de până la -1,5 m. Aceste complexe nu au prezentat inventar arheologic, iar materialul ceramic descoperit este foarte fragmentat, ars și foarte fragil, iar printre el s-au remarcat bucăți de amfore grecești. În mare parte, materialul ceramic a fost lucrat cu mâna.

În campaniile din 2002 și 2003 s-au mai săpat 2 casete în plus (20 și 21) și s-au lărgit alte 3 casete din campaniile anterioare: 13, 15 și 17. Sau cercetat astfel 4 gropi rituale, o vatră deschisă și alte 2 zone ce prezentau material ceramic din abundență.

Gropile rituale erau prevăzute cu clopot în secțiune și au fundul acoperit cu un strat de cenusă de circa 3-4 cm. S-a remarcoat foarte bine gropa rituală numărul 22, ce prezenta 6 straturi ceramice, dispuse succesiv. Tot aici a fost descoperit un corn de bovideu și un fragment de greutate pentru războiul de țesut. Alte două greutăți pentru războiul de țesut au fost identificate și în gropa numărul 26, împreună cu alte vase ceramice, de dimensiuni mari, lucrate cu mâna, iar din gropa 27 a fost descoperită o amforă.

În ceea ce privește materialul ceramic descoperit în întreg site-ul arheologic, trebuie spus că aparține unor vase de dimensiuni mari, arse în proporție de 80%, lucrate la mână și provine de la cești, oale, fructiere, dar și de la importuri elenistice precum amfore, boluri. În mare parte aceste vase sunt reîntregibile.

Tot materialul arheologic descoperit a ajuns în cadrul Muzeului Județean de Arheologie, Ploiești. Săpătura arheologică a fost coordonată de Peneș Marinela în colaborare cu restauratorul Dumitrescu Claudia. Se pare că după anul 2003, nu au mai fost întreprinse alte campanii de săpătură.

Fig. 12. Campania 2000. Raportul nr. 16, Bănești, Dealul Domnii

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32163

Fig. 13. Campania 2000. Raportul nr. 16, Bănești, Dealul Domnii

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=32164

Fig. 14. Campania 2003. Raportul nr. 31, Bănești, Dealul Domnii.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34876

Fig. 15. Campania 2003. Raportul nr. 31, Bănești, Dealul Domnii.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34877

Așezarea getică de la Tinosul

Așezarea getică de la Tinosul este poziționată pe malul stâng al terasei de lut roșcat al Prahovei, la 21 de m desupra râului. Este așezată strategic, într-o zonă de pădure, la limita dintre zona de șes și cea de deal. La 15 km de orașul Ploiești este localizat satul Tinosul, despărțit fiind de așezarea getică de către râul Prahova.

Fig. 16. Așezarea getică de la Tinosul

Primele cercetări arheologice au fost efectuate de către C. Bolliac în anul 1869, totodată fiind primul care a considerat că această așezare este de tip getic. Ulterior săpătura a fost reluată tocmai în anul 1924, atunci când Radu Vulpe împreună cu Ecaterina-Dunăreanu Vulpe au decis să exploreze mai mult și să publice toate rezultatele în lucrarea lui Vasile Pârvan ”Getica”.

Din săpăturile realizate s-a determinat o grosime a stratului arheologic de 1,10 m, astfel că din urmele de locuire și din inventarul arheologic al așezării s-a constatat că așezarea ar aparține celei de-a doua epoci a fierului, mai exact perioadei Latène III, clasificată între secolele I a.Chr – I p.Chr.

Din rezultatele publicate, se pare că, nu a putut fi reconstituită niciun plan de locuință. Trebuie însă menționat că aceste locuințe erau de obicei construite deasupra solului și aveau ca elemente de construcție lemn și vălătuci.Au fost identificate foarte multe gropi, ce serveau drept depozite pentru diverse grâne.

Privind fortificația, cercetătorii au constatat că era reprezentată de un val cu șanț, cu o lungime de 82 de m, iar pe coama acestuia fusese ridicată o palisadă cu vălătuci masivi. Această fortificație a fost ridicată abia după cultura Monteoru. După cele rezultate și anume resturile de culoare roșiatică ale lipiturii, s-ar părea că palisada a fost incendiată, iar cel mai probabil în urma unui război ”Geții din Tinosul, ca și cei din toată zona de dealuri, au păstrat această situație de semidependență față de romani cam tot cursul secolului I e.n. După toate semnele, cetatea de aici trebuie să fi fost evacuată cu prilejul războiului dintre Decebal și Domițian. Pacea dintre cei doi beligeranți, încheiată în anul 89 e.n., în urma victoriei categorice a generalului roman Tettius Iulianus, n-ar fi putut concede condiții blînde și chiar avantajoase regelui dac, dacă n-ar fi fost compensate prin garanții militare efective…”

În ceea ce privește materialul arheologic, vorbim despre o diversitate și multitudine a acestuia. S-au descoperit două străchini de tip celtic din Latène II, foarte multe obiecte din fier, printre care amintesc: cuie, cuțite, scoabe, vârfuri de săgeți, o undiță, un vârf de lance, o cheie, dar și obiecte din bronz precum: pandantive, brățări, fibule, oglinzi, un vârf de teacă de pumnal.

Se remarcă în special o fibulă de tip trac (sec. III- II a. Chr.), două broșe de bronz, de formă rotundă (sec. I a. Chr. ).

Fig.17. Podoabe de bronz: fibulă tracă și broșe romane

De asemenea, s-au descoperit două monede de bronz (una ce s-ar părea că reprezenta un triobol macedonean de secol III-II a.Chr, iar cealaltă monedă fiind una romană cu efigia Agrippinei.

Fig. 18. Aversul monedei romane a împăratului roman Claudiu cu chipul Agrippinei.

La fel de impresionant este un vas de candelabru confecționat din bronz. Cronologia acestuia este stbilită în sec. I a.Chr., iar ca particularitate a acestuia se remarcă decorul cu incizii ce înfățișează penele unui vultur.

Fig.19. Vas de candelabru greco-roman de bronz.

S-au descoperit de asemenea vase fine de sticlă, incolore și câteva colorate moderat, dar și câteva mărgele de culori diferite, toate aceste descoperiri fiind clasificate de arheologi ca importuri grecești dar și romane.

Materialul ceramic este de asemenea unul abundent. Multe dintre vase fiind întregibile, lucrate cu mâna sau la roată. S-a remarcat un capac de vas ce avea vârful modelat sub formă de cap de vultur și câteva fragmente de chiupuri. De asemenea, au fost identificate vase de import, printre care amintesc: numeroase amfore grecești și câteva fragmente de vase elenistice lucrate foarte fin.

Cronologic vorbind, s-a stabilit că așezarea getică de la Tinosul a fost clasată între secolele III a.Chr. – I p.Chr., rezultate obținute în urma descoperirilor făcute de cercetători.

Așezări getice din județul Buzău

Fig. 20. Hartă GIS. Localizarea așezărilor getice din Buzău.

Așezarea fortificată Geto-Dacică de la Gruiu Dării,

Comuna Pietroasele, Județul Buzău

Situl arheologic de la Gruiu Dării, este localizat în comuna Pietroasele, sat Pietroasa Mică, Județul Buzău, pe latura sudica a Dealului Istrița, fiind pentru prima dată cercetat între anii 1974-1989 si reluată săpatura tocmai în anul 2001.

Locul unde este amplasat situl de la Gruiu Dării se află la foarte mică distanță de locul unde a fost descoperit tezaurul Cloșca cu puii de Aur.

Comuna Pietroasele și-a câștigat faima atât datorita cetății dacice de la Gruiu Dării, cât și a castrului roman de la Pietroasele.

Se pare că această fortificație ar fi avut în Epoca Dacică o suprafată de 3500-4000 mp, iar la începutul săpăturilor din anul 2001, arheologii au reușit să măsoare o lungime a incintei de 70-75 m, destul de considerabil pentru o astfel de fortificație. Tot aici a mai fost descoperită o așezare fortificată a culturii Monteoru din Epoca Bronzului.

Datorită faptului că cercetarea acestei așezări getice s-a desfășurat în foarte multe campanii de săpătură, cu preponderență încă din anul 2001 șimergând până în prezent, voi însuma toate rezultatele arheologice și voi evidenția doar elementele de noutate ce a stat la baza acestor cercetări.

În primă fază, anul 2001 avea să aduca descoperiri din Eneolitic (Cernavodă și Cucuteni), din Epoca Bronzului dar și geto-dacice (sec. IV î. Hr.- I. d. Hr.). S-au deschis mai multe secțiuni, S1-S9, pe care arheologii au încercat să le cerceteze în amănunt. Dintre toate secțiunile deschise în acea campanie, doar S6 a fost săpată până la nivelul arheologic steril.

Privind fortificația, arheologii au considerat că este vorba despre o incintă ridicată între sec. I î.Hr.-I. d.Hr. , ce prezenta două paramente și emplecton. În ceea ce privește nivelul dacic târziu, s-au descoperit 3 complexe cu depuneri de tip moviliță, cu ring de piatră la bază. Unele dintre ele aveau si vatră în interior. Trebuie menționat că nu a fost găsit nici un complex de locuire in situ.

În Complexul 1 din S6 au fost identificate 25 de piese din bronz și fier (cârlig de undiță, fibule, oglinzi, cuțite, un ac de par, etc). S-au descoperit de asemnea numeroase fragmente ceramice, în special dacice și elenistice, arme, podoabe, dar și vase întregi: cești-opaițe, capace, borcane, fructiere. În ceea ce privește Eneoliticul (Cultura Monteoru) au fost identificate câteva unelte și ustensile din silex, din os, împreună cu alte câteva fragmente ceramice.

Din sec. IV-III î.Hr. s-au descoperit foarte puține fragmente ceramice, care proveneau de la câteva castroane sau străchini, modelate atât cu mâna cât și la roată. Tot din Epoca La Tène, ceva mai târziu, sec I î.Hr.-I d. Hr. Au fost găsite câteva accesorii vestimentare, unelte, ustensile, arme, podoabe, vase ceramice ce cuprind marea majoritate a tehnicilor și compozișiilor specifice doar olăriei geto-dacice. S-au identificat și câteva importuri elenistice(amfore, obiecte din sticlă) și rare importuri romane.

Din acest inventar arheologic, arheologii au constatat că incinta a fost locuită în perioada sec. III î.Hr (aprox. 350-200 î. Hr.) și I d. Hr. (101-106 d.Hr).

Campania de săpătură a continuat și în anul 2002. De data aceasta au fost deschise alte 7 secțiuni, în continuarea celor din 2001, și anume S10-S16.

În ceea ce privește fortificația, arheologii au extins săpătura in S2 și au îndepărtat malurile secțiunii 1 pentru a constata că, de fapt, fortificația aceasta a prezentat 2 faze de existență. Se pare ca inițial zidul a fost ridicat pe stânca nativă, care s-a dărâmat ulterior, iar în a doua fază a fost reconstruit un nou zid peste cel vechi. Toate aceste ipoteze sunt confirmate de urmele mari de lipitură arsă și de fragmentele dacice găsite. Totodată s-a constatat că au fost folosite bârne de lemn și lut la noul zid, pentru a putea fi consolidată fortificația.

În cuprinsul secțiunilor S11 și până la S16 au fost identificate 30 de complexe, pe raza a 100 mp, doua dintre ele fiind vetre, iar 28 prezentandu-se a fi complexe de tip moviliță, cu ringuri de piatră la bază, de formă rotundă sau puțin ovală. Câteva dintre ele aveau și lipitură arsă pe cuprinsul pereților. În interiorul acestor complexe a fost descoperit un inventar arheologic bogat: fibule din bronz sau fier, monede din Argint, râșnișe, podoabe, arme, 2 jetoane din ceramică, piese de harnașament, vase ceramice fragmentate sau chiar întregi. O mare parte din inventarul arheologic a fost descoperit doar din interiorul complexelor. Privind importurile, au fost prezente cele elenistice în mare parte, cu amfore, fibule, câteva fragmente din vase de sticlă, etc.

Pe lângă obiectele descoperite mentionate mai sus, în cadrul campaniei din 2002 s-au mai descoperit diverse unelte si ustensile din Argint, bronz, fier, piatră: cuțite, undițe, cute, fusaiole, cosoare, un toporaș; accesorii vestimentare: cercei, mărgele, pandantive, inele; arme: cuțite, vârfuri de săgeți; piese de harnașament: pinteni, zăbale; diverse monede dacice și romane, dar și cuie, piroane.

Cronologic vorbind, se pare că nivelul complexelor se încadrează între sec. I d. Hr. și începutul sec. II d. Hr.

Fig. 21. Complexe din suprafața S11, S12 și S14.

Sursă: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34473

Fig. 22. Fortificația de pe latura N-V

Sursă: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34472

În campania de săpătură din anul 2003 au fost deschise încă 6 secțiuni. Au fost cercetate aproape în totalitate 35 de complexe, dintre care 16 erau complexe de tip movilițăcu ring de piatră la bază, 6 complexe cu diverse aglomerări (bolovani, oase de animale, fragmente ceramice), 9 vetre izolate, două gropi de stâlpi și 2 complexe adâncite monteorene.

Cercetarea a prepus și analiza a 12 complexe, din care au fost prelevate oase. Astfel că s-au identificat cateva resturi umane, in diverse complexe, iar din analizele făcute în laboratoarele de specialitate, a reieșit faptul că au aparținut unor adulți.

Materialul ceramic este la fel de bogat. Au fost descoperite în număr foarte mare cuțite din fier, dar și podoabe, unelte (în special cele agricole), accesorii.

În capaniile săpate în tot acești ani au fost descoperite numeroase vestigii arheologice din Eneolitic, Bronz și perioada Geto-Dacică(sec. IV-III a. Chr, dar și I a.Chr- I . p. Chr). Arheologii au constat că în ultima perioadă de locuire a existat o incintă sacră fortificată, ce a prezentat zid din patră fasonată.

Fig. 23. Terasa 1, Complex dacic nr.206. Campania din 2007.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=41238

În anul 2009 s-a ajuns la primele concluzii clare în ceea ce privește natura sitului arheologic de la Gruiu Dării și l-au clasificat în epoca dacică clasică. Complexele întâlnite aici nu fac parte din structurile clasice de locuire și nici nu sunt sincluse în activitățile meșteșugărești. Totuși ele aseamănă foarte mult cu platoul fortificat în privința depunerilor.

A fost descoperit un pandantiv lucrat dintr-o coastă, o rotiță de car miniatural, destul de fragmentată, o fusaiolă, toate în timpul campniei de săpătură din 2010. La nivelul Eneolitic au fost identificate foarte multe statuete antropomorfe și zoomorfe, astfel fiind foarte bine pusă în evidență plastica antropomorfă și zoomorfă. Foarte specială este o protomă avimorfă de la un capac.

Fig. 24.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=44259

Fig. 25.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=44258

Fortificația a fost cercetată în mare parte, fiind descoperit și paramentul exterior al fundației zidului. În umplutura rambleului au fost identificate materiale din cultura Monteoru, cu preponderență, bucăți mari de lipitură arsă. Cercetarea acestei fortificații nu s-a încheiat, astfel că săpăturile continuă și în anul 2018.

Trebuie precizat că săpăturile au fost întrerupte anul 2014, dar au fost reluate doi ani mai târziu. Campania din anul 2017 a avut ca prim scop reluarea săpăturilor în S 28- S 31, săpături începute încă din anul 2014.

De data aceasta, arheologii au decis să se axeze doar pe cea de-a doua epocă a fierului. Au fost descoperite și cercetate 3 complexe arheologice, ce aparțineau sec.

I p.Chr.

În privința materialului arheologic, vorbim despre o multitudine de fragmente ceramice, dar se remarcă o rotiță de car miniaturală, o figurină zoomorfă din lut, numeroase jetoane, câteva verigi, două împungătoare de os și câteva lame de silex.

Fig. 26. Desen Secțiunea 30, carourile A-D, Campania 2017.

Materialul ceramic este foarte bogat, de la borcane, cești-opaiț, kantharos și până la amfore.Însumând un număr al tuturor complexelor cercetate, s-a înregistrat peste 260 și 31 de secțiuni. Bineînțeles, numărul acestora va crește în cercetărie viitoare.

Potrivit Repertoriului Arheologic Național, situl de la Pietroasa Mică-Gruiu Dării, se clasifică în lista celor mai importante monumente geto-dacice. Toate piesele din inventarul arheologic au fost preluate de Muzeul Județean Buzău și au fost efectuate operațiuni de restaurare și conservare. Totodată, s-au organizat diverse expoziții muzeale pentru a pune în atenția tuturor vestigiile descoperite.

Așezarea geto-dacică de la Cârlomănești, Județul Buzău

Așezarea getică de la Cârlomănești este localizată în județul Buzău, comuna Vernești, pe o terasă înaltă, poziționată în punctul Cetățuia. Se află la 4 km distanță de orașul Buzău. Pe malul drept se găsește râul Buzău, în zona de maximă confluență cu pârâul Nișcov. Punctul cercetat, Cetățuia, se află pe o terasă ovală, cu o suprafață de aproximativ 7500 mp și este înconjurat de pante abrupte.

„Acest platou a fost locuit intens, cu mici întreruperi, pe toată perioada epocii bronzului, după care este părăsit o perioadă îndelungată, locuirea fiind reluată în epoca clasică geto-dacă. În acest interval, pe platou au mai trecut sporadic, comunități hallstattiene, după cum o dovedesc cele câteva fragmente ceramice descoperite în campanii mai vechi, precum și comunități getice din sec. IV-III, care au săpat câteva gropi, ce au livrat materiale destul de puține.”

Fig. 27. Localizarea așezării getice de la Cârlomănești, punct Cetățuia

Sursa:http://www.instarhparvan.ro/pagini%20secundare/activitati/santiere/preistorie/carlomanesti/carlomanesti.htm

Din primele cercetări efectuate de A. Odobescu, în anul 1871, actuala așezare de la Cârlomănești, a primit numele de „Movila cu cetate de la Nișcov”. Săpături au mai fost efectuate și prin anii 1968-1981, însă un interes deosebit față de această așezare a fost dat odată cu prima camapanie de săpătură, de salvare din anul 2001. Sub îndrumrea arheologilor Babeș Mircea, Motzoi-Chicideanu Ion, Sebastian Matei, Sârbu Dorin, a pornit prima săpătură sistematică în această așezare.

În primă fază, arheologii au identificat vechea săpătură și au făcut un plan topografic al stațiunii, realizat la o scară de 1:2000, care i-a ajutat să-și desfășoare activitatea și în anii următori.

Fig. 28. Ridicarea topografică a zonei cu punctele Cetățuia și La Aman.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34930

În urma sesizărilor efectuate de localnicii din zonă, arheologii au descoperit trei morminte de inhumații, dar doar câteva resturi ale acestora, împreună cu câteva vestigii de locuire. Astfel că, arheologii au realizat un sondaj de salvare și au identificat mormântul 1, unde au descoperit scheletul unui adult, ce avea un inventar bogat (un colan din sârmă de bronz, aflat la gât și un vas cu două torți). Dacă acest prim mormânt a reușit să furnizeze ceva mai multe informații arheologilor, despre celelalte două nu se poate vorbi la fel, deoarece au fost prelevate doar câteva fragmente de oase.

În anul 2003 au fost cercetate noi areale, de data aceasta pe suprafețe mai mari, 9×9,50, astfel fiind cercetate 8 gropi ce prezentau material ceramic din Latene și totodată alte 8 complexe ce aparțineau culturii Monteoru. Campania din 2003 a adus descoperiri semnificative. Ca prim scop al acestei campanii, arheologii au dorit descoperirea clădirii apsidale.

În privința materialului arheologic, s-a descoperit o monedă de argint asemănătoare cu tetradrahmele de tip Philip II., trei fragmente dintr-un vas de provizii, de culoare cărămizie, ce aveau o inscripție în limba greacă. Se pare că a fost un vas lucrat la roată, iar înainte de arderea în cuptor, acest vas a fost inscripționat de către olar cu numele și titlul pe care proprietarul îl deținea. Astfel, pe aceste fragmente s-au păstrat 5 litere grecești, ce ar desemna substantivul grecesc „basileu”, iar ultima literă ar reprezenta o inițială a numelui. În trducere, această inscripție ar însemna „proprietatea regelui B”

Fig.29. Monedă din Argint asemănătoare tetradrahmelor de tip Philip II

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34934

Fig. 30. Fragment de vas de provizii cu inscripție în limba gracă

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=34937

Anul 2004 a necesitat două campanii de săpătură, astfel că au fost descoperite două gropi de schelet. Din G16 (groapa primului schelet din acest an) oasele nu au mai putut fi identificate, deoarece erau complet distruse, motiv pentru care nu s-a putut determina poziționarea și orientarea acestui schelet. În privința G17, s-au păstrat o bună parte din oase, astfel că vorbi, de o poziționare pe partea stângă, chircit. S-au descoperit vase pe fundul acestor gropi. Inventarul funerar este unul reprezentativ monteorean, două cești decorate și una nedecorată și câteva mărgele de caolin dintr-un colier.

Trebuie menționat că aceste gropi au fost umplute cu pietre, calcar și câteva bucăți de arbuști arși. Din acest motiv, arheologii au săpat foarte atent și foarte îngrijit aceste două gropi.

Până în anul 2005, în cimitirul de la punctul La Arman, Cârlomănești, s-au descoperit17 complexe funerare, specifice Culturii Monteoru.

În urma cercetărilor efectuate în anul 2006, arheologii au încercat să surprindă urme ale vreunei fortificații ale platoului, pentru a putea înțelege mult mai bine structura terasei. Datorită numeroaselor campanii de săpătură întreprinse în anii 2006-2017, cu o întrerupere de 2 ani între 2015-2017, am decis sa relatez cat mai pe scurt acțiunile pe care arheologii s-au angajat să le efectueze.

Urmele de locuire descoperite în această cetate, sunt alcătuite din resturi provenite de la construcții făcute din lemn și chirpic. Astfel, din cercetările făcute se pare că au existat două niveluri de locuire de tip Latène. Multitudinea descoperirilor arheologice din cuprinsul amenajărilor gospodărești locale aflate la baza sitului, dar și din apropierea acestora, demonstrează ca suprafața acesteia era mult mai mare, motiv pentru care arheologii au confirmat că la Cetățuia a existat o importantă davă.

Inventarul ceramic descoperit aici constă în ceramică geto-dacă clasică, lucrat atât la mână cât și la roată. Au fost descoperite vase fine cu decor sau pictate, dar și importuri precum amfore de Rhodos, Cos, kantharoi.

Abundența obievtelor descoperite, unelte, ustensile, fusaiole, râșnițe din piatră, calapoade, cuțite, bijuterii din fier, oglinzi, jetoane, demonstrează faptul că nu erau doar folosite, dar erau în special produse în mari cantități. Ceva mai rar au fost descoperite obiectele de podoabă: fibule din bronz, argint sau fier, brățări de bronz, un pandantiv de aur.

A fost descoperit un tezaur monetar cu 124 de piese de argint și aparțin celei de-a doua faze a tetradrahmelor de tip Filip II, emise la Thasos, dar cu o greutate ceva mai mica de 4,98 gr. Toate aceste descoperiri monetare, au ajutat la stabilirea cronologică a acestei dave. Consider că multitudinea acestor descoperiri monetare indică un eventual atelier monetar local, astfel viața politică era prezidată de o anumită autoritate.

Fig. 31. Tezaurul monetar din argint

Sursa: http://www.instarhparvan.ro/pagini%20secundare/activitati/santiere/preistorie/carlomanesti/carlomanesti.htm

Foarte cunoscută în lumea arheologică este „plastica de la Cârlomănești” , datorită statuetelor descoperite, dar mai ales unei piese de tezaur „Lupul de la Cârlomănești”. Toate obiectele de plastică descoperite sunt avimorfe și zoomorfe. De remarcat este grija cu care au fost modelate, iar arheologii au tins să creadă că în apropiere a existat un atelier local de creație. Majoritatea pieselor au fost descoperite în interiorul gropilor sau complexelor.

Fig.32. Celebra piesă de tezaur „Lupul” de la Cârlomănești

Sursa: http://www.instarhparvan.ro/pagini%20secundare/activitati/santiere/preistorie/carlomanesti/carlomanesti.htm

Săpăturile sistematice au fost întrerupte în anul 2015 și reluate după doi ani, în anul 2017. Până la momentul actual au fost descoperite 115 complexe funerare, iar toate acestea împreună cu necropola cercetată, a demonstrat că la Cârlomănești se află cel mai mare cimitir al Culturii Monteoru. Totodată nivelul de complexitate al practicilor funerare cu specific monteorean o face, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase necropole.

Până în prezent, din cercetările efectuate și din descoperirile arheologice făcute, arheologii vorbesc de o cronologie a culturii geto-dacice clasice, cuprinsă între secolele II a. Chr- I p. Chr.

Toate cercetările și încercările arheologilor de a reconstituii dava de la Cârlomănești au facut ca din anul 2014, aceasta să devină prima davă organizată sub forma unui muzeu în aer liber, care este deschisă mereu pentru vizitatorii curioși.

Așezarea fortificată de la Târcov, Județul Buzău.

Așezarea fortificată de la Târcov este localizată în județul Buzău, Comuna Pârscov și este situată pe o creastă numită Piatra cu Lilieci. Acest punct înalt al așezării ajunge la o înălțime maximă de 750 de m.

Această așezare a fost locuită încă din epoca Bronzului, dar s-a dezvoltat foarte mult în timpul epocii geto-dacice clasice. Această așezare a fost construită pe o culme la care se putea ajunge destul de greu, pe succesiunea a 3 terase plate, fortificate cu ziduri din piatră și din lemn. Aceast sit este așezat pe un platou-acropolă cu o lungime totală de 200 de m. Primele cercetări efectuate au avut loc în anul 1988, dar nu au fost publicate mare parte din cercetările făcute. Săpătura sistematică a început tocmai în anul 2007, atunci când arheologii au hotărât să acorde mai multă importanță investigării acestui sit. Din motive nedefinite, cercetarea nu a fost foarte complexă, astfel că s-au deschis doar două secțiuni.

Fig.33. Localizarea geografică a sitului; 2. Fortificația dintre Terasa 2 și Terasa 3 (vedere dinspre sud). Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=43993

Având în vedere aspectul ceramicii, arheologii au decis să claseze această așezare în sec. I p. Chr. Mergând mai departe, în anul 2008 campania s-a bazat pe cercetarea complexelor descoperite anterior. A fost identificată și cercetată o structură lineară de piatră, ce avea o lungime de 7 m și care, cel mai probail, a reprezentat un perete transversal al Terasei 2. Arheologii au considerat că în campaniile de săpătură din anii următori se va putea stabili clar legătura dintre terase și sistemele de susținere și fortificație.

În privința descoperirilor culturale, arheologii au considerat ca pe această Terasă 2, nivelul de locuire se clasează undeva în sec. IV a. Chr.

Din cercetările ulterioare, s-a constat că acaestă așezare a fost locuită încă din perioada Epocii Bronzului, mai exact în Cultura Monteoru și foarte puțin între sec. IV-III a. Chr. Totuși trebuie precizat că nivelul de locuire cel mai intens a fost în epoca geto-dacică clasică. Arheologul și șeful de șantier Matei Sebastian a ținut să precizeze că această cetate a funcționat în timpul regelui Decebal, dar și că ar fi fost cel mai probail folosită ca punct de observație și de aici s-ar fi apărat trecătorile dintre Dunăre. Tot din cercetările făcute, această așezare bine fortificată nu ar mai fi funcționat și după războaiele daco-romane.

Din inventarul vetrelor descoperite, dar și a vestigiilor, arheologii au tins să creadă că aici au locuit cel mai probabil militarii.

Au fost identificate resturi ceramice, lucrate atât de mână cât și la roata olarului, câteva importuri elenistice, dar și podoabe (fibule, oglinzi), câteva monede de argint, împungătoare, cuțite, scoabe, fusaiole, râșnițe din piatră.

Toate aceste obiecte au intrat în patrimoniul Muzeul Județean Buzău, unde s-au aplicat metode re restaurare și conservare. Pentru fortificația de aici, s-au luat măsuri de protecție și conservare a tuturor zidurilor.

Fig.34.

Sursa: http://ran.cimec.ro/sel.asp?imgid=43993