COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: Prof.univ.dr.ing. Bibire Luminița Vlad Ion SPECIALIZAREA: Tehnică piscicolă NIVELUL DE CERTIFICARE I –… [307982]

PORTOFOLIU DIDACTIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat].univ.dr.ing. Bibire Luminița Vlad Ion

SPECIALIZAREA:

Tehnică piscicolă

NIVELUL DE CERTIFICARE I – POSTUNIVERSITAR

Bacău

2018

[anonimizat] I

[anonimizat]…………………………………………………………….3

Capitolul 1. PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI……………………………………………………5

Aspecte teoretice. Dezvoltarea psihică umană

Aspecte practice. Adoloscentul. Caracterizarea generală.

.Capitolul 2.PEDAGOGIE I …………………………………………………………………9

Aspecte teoretice.Fundamentele pedagogiei.[anonimizat]. Testul docimologic

Capitolul 3.PEDAGOGIE II

Aspecte teoretice. Teoria și metodologia instruirii.Teoria și metodologia evaluării………..22

Aspecte practice. Probă de evaluare

Capitolul 4. DIDACTICA SPECIALIZĂRII……………………………………………….27

Aspecte teoretice.Programa școlară.

Aspecte practice.Planificare calendaristică.

Capitolul 5. PRACTICĂ PEDAGOGICĂ I ([anonimizat] a lecției finale)………………………………………………………………………………………..36

Capitolul 6 PRACTICĂ PEDAGOGICĂ II([anonimizat] a [anonimizat]) ………………………………………..42

Capitolul7. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI…………………………………….57

Autocunoaștere și dezvoltare personală

Capitolul 8. INSTRUIRE ASISTATĂ PE CALCULATOR (Proiect didactic)…………….64

Bibliografie………………………………………………………………………………….

Declarație de autenticitate……………………………………………………………………79

Rаport de originаlitаte – Plаgiаrism detector

NIVELUL DE CERTIFICARE I – POSTUNIVERSITAR

BACĂU

2018

[anonimizat] I

[anonimizat] 1. PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI……………………………………………………5

Aspecte teoretice. Dezvoltarea psihică umană

Aspecte practice. Adoloscentul. Caracterizarea generală.

.Capitolul 2.PEDAGOGIE I ……………………………………………………………… 9

Aspecte teoretice.Fundamentele pedagogiei.[anonimizat]. Testul docimologic

Capitolul 3.PEDAGOGIE II

Aspecte teoretice. Teoria și metodologia instruirii.Teoria și metodologia evaluării………..22

Aspecte practice. Probă de evaluare

Capitolul 4. DIDACTICA SPECIALIZĂRII……………………………………………….27

Aspecte teoretice.Programa școlară.

Aspecte practice.Planificare calendaristică.

Capitolul 5. PRACTICĂ PEDAGOGICĂ I ([anonimizat] a lecției finale)………………………………………………………………………………………..36

Capitolul 6 PRACTICĂ PEDAGOGICĂ II([anonimizat] a [anonimizat]) ………………………………………..42

Capitolul7. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI…………………………………….57

Autocunoaștere și dezvoltare personală

Capitolul 8. INSTRUIRE ASISTATĂ PE CALCULATOR (Proiect didactic)…………….64

Bibliografie………………………………………………………………………………….

Declarație de autenticitate……………………………………………………………………79

Rаport de originаlitаte – Plаgiаrism detector

Capitolul 1. Psihologia educației

Aspecte teoretice: Dezvoltarea psihică umană

Principalele niveluri ale dezvoltăriii psihice sunt:

– [anonimizat], morfologice, biochimice;

– [anonimizat] a funcțiilor și însușirilor psihice ;

– [anonimizat] ;

În continuare voi prezenta căteva principii de conturare a stadiilor dezvoltării psihice:

a) activitaea predominantă (joc, invățare, muncă, creație)

b) locul și rolul subiectului în sistemul relațiilor interpersonale și sociale

c) de contradicții

d) vârsta (cronologică/biologică)

Stadiile de dezvoltare psihică sunt:

stadiul prenatal(0-9 luni);

stadiul copilului mic (de la naștere la 1 an);

antepreșcolar(1-3 ani);

preșcolar(3-6/7 ani);

școlar mic(6/7-10/11ani);

școlar mijlociu/puberul(10/11-14/15 ani);

școlar mare/adolescentul(14/15-18-19);

vârsta adultă cu tinerețea, maturitateatea și senectutatea.

Elementele dezvotării psihice sunt:

-ereditatea- caracteristica organismelor vii de a transmite anumite caractere;

-mediul – totalitatea factorilor externi care acționează asupra organismului, cauzânt reacțiile acestuia ;

-educația- caracterul conștient, sintematic, planificat, de exercitare a influențelor formative într-un cadru instituționalizat, cu ajutorul personalului didactic pregatit in acest sens ;

-activitatea eului personal- motivația, autodeterminare, acțiune proprie, voința, implicarea, conduita etc.

Concepete privind educabilitatea.

Teoria ineistă (moștenită) – evidențiază rolul fundamental al factorilor ereditari în dezvoltarea ontogenetică a subiectului uman; protestează rolul factorilor sociali și educaționali; atitudine absolutistă, exclusivistă, pesimistă;

Teoria ambientalistă (sociologistă) – dezvoltarea psihică a omului se realizează datorită influenței factorilor exogeni, îndeosebi mediul social și educației, eludând ponderea și rolul factorilor biologici (ereditari); atitudine optimistă;

Teoria dublei determinări –precizează influența factorilor endogeni și exogeni ai dezvoltării psihice, procesualitatea, interdependența lor, atitudine realistă, surprinde limitele celor două teorii menționate, își fundamentează ideile pe cercetările științifice actuale, mai ales în domeniul geneticii și neuropsihologiei.

Analizarea creșterii și dezvoltării psihice a preadolescentului

Caracterizare generală

– pubertatea marchează trecerea de la copilărie la adolescență;

– se caracterizează prin apariția unor nevoi noi, specifice acestei acestei vârste, precum: nevoia de cunoaștere, de afecțiune, de relații de grup, de distracții și de culturalizare, de independență și de auto-determinare, de împlinire a propriei personalități etc.

Transformări fiziologice, somatice

– fenomenul specific acestei perioade de vârstă este perioada de creștere și maturizarea anatomică fiziologică , aceasta manifestându-se creșterea și maturizarea anatomică și fiziologică, într-un ritm rapid;

– este o perioadă de complexe transformări, de accelerare a ritmului creșterii, de maturitate sexual;

– modificarile sunt nesincronice, deoarece nu toate părțile corpului au același ritm de creștere.

Dezvoltarea proceselor cognitive

– se amplifică și devin mai fine sensibilitatea tactilă, vizuală, cromatică, auditivă;

– se dezvoltă percepțiile și spiritul de observație;

– o ,,covertire explozivă a cunoașterii în scheme, simboluri și reprezentări’’ (U. Șchiopu);

– se dezvoltă operivitatea specifică a gândirii;

– gândirea logică se realizează ,,prin conștientizarea operativității gândirii asupra răului’’;

– în jurul vârstei de 12 ani se finalizează stadiul operațiilor concrete;

– cea mai importantă contrucție intelectuală a acestui stadiu este raționamentul ipotetico-deductiv, (de la operarea asupra realului la operarea asupra posibilului), școlarul mijlociu fiind capabil să opereze cu concepte, judecăți, raționamente.

Reogarnizări în planul afectivității

– pubertatea ca ,,vârsta neliniștilor’’, caracterizată prin instabilitate emotivă, hipersensibilitate, prin apariția manifestărilor de tact si pudoare, de noi temeri și anxietăți ;

– este stadiul apariției și dezvoltării unor sentimente intelectuale, morale, estetice;

– din ,,obiect’’al afecțiunii altora, puberul devine subiect ce ,,împarte’’ afecțiune altora;

Dezvoltarea socială

-se asociază în grupuri omogene, pe sexe, băieții cu băieți, fetele cu fete;

-se dezvoltă nevoia de multiplicare a relațiilor interpersonale și nevoia de grup.

-aspecte practice: Adolescentul. Caracterizare generală

Vârsta adolescenței este foarte controversată, o mai putem numi și ,,vârstă ingrată’’, ,,vârsta marilor elanuri’’ , ,,vârsta de aur’’ , ,,vârsta crizelor, anxietății, nesiguranței, insatisfacției’’;

Adolescența reprezintă cea mai complexă etapă a dezvoltării ființei umane, etapă a conturării individualității și a începutului de stabilizare a personalității.

Dezvoltarea fizică este echilibrată, ritmul creșterii devenind mai constant

Dezvoltarea proceselor cognitive,

– lărgirea orizontului cunoașterii și utilizarea intensivă a potențialului intelectual;

– nevoia de a ști a școlarului mic, convertită în nevoia de creație a preadolescentului, ia forma creației cu valoare socială;

– adâncirea și specializarea operațiilor formale, dezvoltarea gândirii cauzale, a posibilităților de utilizare a raționamentului ipotetico-deductiv;

– consolidarea inteligenței formale și a structurilor gândirii logico formale;

Dezvoltarea proceselor afective,

În această perioadă apar ,,primele iubiri’’,este perioada izolării și a reveriei, a independenței și a afirmării de sine. Aceasta generează o diversitate de trăiri affective, orientate bipolar pozitiv, prin perseverență și inițiative personale și negative, prin opoziție și renunțare;

Dezvoltarea personalității- trei conduite ale adolescenței (J. Rousselet) :

-conduita revoltei;

-conduita închiderii în sine;

-conduita exaltării și afirmării

Funcții ale adolescenței:

a)funcția de adaptare la mediu;

b)funcția de depășire, ca sursă de progress moral;

c)funcția de definire a personalității.

Capitolul 2. Pedagogie I:

Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului

Aspecte teoretice: Obiective educationale. Concept.Utilitate. Diversitate

Funcții pedagogice

Rolurile pe care obiectivele le au in proiectarea, monitorizarea și evaluarea proceselor de instruire :

In ansamblul demersului educațional, O.E. indeplinesc patru funcții pedagogice esentțiale :

De comunicare axiologica ;

De anticipare a rezultatelor educaționale ;

Evaluativă ;

De organizare și reglare a intregului proces pedagogic ;

Cele cinci dimensiuni ale educației (educație intelectuală, educație morală, educație estetică, educație tehnologică, educație fizică) reflectă conținutul stabil al acivităților de formare a personalității umane și prezintă umătoarele trăsături comune (S. Cristea, 1996, p. 26-27 ) :

Un caracter obiectiv,

Un caracter dinamic,

Un caracter deschis.

Dimensiunile educaționale:

1.Educație intelectuală

Definirea educației intelectuale

Înțeleasă adesea ca ”educație științifică”, de formare și dezvoltare a personalității umane prin intermediul valorilor științifice și umaniste , educația intelectuală creează premisele informative și formative necesare pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educației. Specificul său vizează formarea și dezvoltarea capacităților cognitive, dobândirea instrumentelor intelectuale și a tehnicilor culturale principale (citit, scris, calcul) dezvoltarea unor interese de cunoaștere, asimilarea unor tehnici și procedee de studiu eficiente și productive, formarea unei concepții globale, integrative asupra lumii și asupra propriei existențe .

Principiile educațieiintelectuale: Evidențiază aspectele esențiale care normează valoric activitatea de formare și dezvoltare a personalității umane ,,prin știință și pentru știință”, fiind sintetizate de către Srin Cristea (1996, p.28-29) astfel:

Principiul unității și diversității educației intelectuale, pune in evidență raportul existent intre ,,baza comună” a activității de formare / dezvoltare a prsonalității umane (aptitudinile și atitudinile intelectuale general-umane) și ,,baza specifică” a acesteia (include acele ,,inegalități” aptitudinale și atitudinale cu care fiecare subiect uman este implicat în educația intelectuală).

Principuil ponderii formative a educației intelectuale in raport cu toate celelatlte dimensiuni ale educației, evidențiază rolul exercitat de capacitățile intelectuale, operaționale, funcționale (dobandite de subiectul uman) în planul formării morale, estetice, fizice, tehnologice.

Principiul corelației dintre conținutul cultural al educației intelectuale și necesitățile formative ale fiecărei vârste psihologice și sociale (școlare, profesionale) se referă la concordanța dintre conținuturile selectate ,prelucrate și transmise și profilul psihosocial al ficărei vârste .

Obiectivele educației intelectuale

Din esența educației intelectuale se desprind două obiective generale ale acesteia :

Informarea intelectuală, constă în transmiterea informațiilor ștințifice, prelucrate, accesibilizate și organizate conform principiilor și normelor psihopedagogice. “Ce”, ”Cât”, ”Cum” sunt intrebări ce vizează atât demersul de selectare a informației, cât și pe cel de transmitere a acesteia. Nu există răspunsuri universal și acceptate unanim la aceste întrebări, dar regăsim în literature de specialitate câteva principia orientative , dintre care reținem: – conținutul educației intelectuale

– informarea intelectuală

– calitatea conținutului curricular

– cantitatea și calitatea informației

– centrarea informării intelectuale

– perfecționarea continuă

– optimizarea teoriei și practicii

În procesul asimilării cunoștințelor științifice fundamentale care reprezintă “trunchiul de bază” al culturii generale se formează și consolidează deprinderile și capacitățile intelectuale de natură instrumentală (scris, lectură, calcul, utilizarea calculatorului, ș.a.) necesare pentru asimilarea în continuare a culturii generale și profesionale .

Formarea intelectuală, vizează “o activitate” prin intermediul informației, a potențialităților copilului, determinând dezvolterea tuturor proceselor și capacităților sale intelectuale, restructurarea și echilibrarea internă a acestor procese și capacități.

Sistematinând aceste modificări și restructurări determinate de însușirea de către elevi a unor sisteme funcționale de cunoștințe în planul formării intelectuale I. Nicola (1995,1996) enumeră următoarele componente :

Formarea unor capacități intelectuale operaționale și funcționale precum : operativitatea gândirii, spiritul de observație, memoria logică, inteligența, etc. ;

Construirea și dezvoltarea resurselor motivațional-afective ale învățări (interese cognitive, trebuința de autorealizare, nivel de aspirații, curiozitatea episistemică, capacitatea de a depune efort, etc.);

Stimularea și dezvoltarea creativității ca proces (producerea noului), ca produs (caracterizat prin noutate, utilitate), ca dimensiune psihologică a personalității (factori subiectivi și obiectivi / social ai creativității), ca potențial creativ (creativitatea fiind proprie tuturor copiilor , în limitele dezvoltării normale );

Familiarizarea elevilor cu metode și tehnici de muncă intelectuală (folosirea instrumentelor auxiliare pentru rezolvarea sarcinilor de învățare, priceperea de a utiliza sursele de documentare , abilitatea elevilor cu procedee speciale de invățare , cu tehnica de observare și experimentare, stabilirea unor corelații între cunoștințe, utilizarea strategiilor creative în rezolvarea sarcinilor de învățare, respectarea unui regim rațional de muncă și odihnă ș.a.);

2. Educație morală

Definirea educației morale

Educația morală este o componentă a educației prin care se realizează forarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, formarea profilului moral al personalității, elaborarea comportamentului social-moral. Esența educației morale contă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale in structura personalității morale a copilului, elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia concordanță cu imperativele societății noastre.

Obiectivele educației morale

În esență, educația morală urmărește realizarea următoarelor obiective fundamentale :

Fomarea conștiinței morale.

Include din punct de vedere psihologic două componente : componenta cognitivă și cea afectivă. Prima se referă la informarea copilului despre conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale și se realizează prin instruire morală. Componenta afectivă însoțește orice cunoștință din acest domeniu ajutând la fixarea cunoștinței în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei și impregându-i în același timp energia interioară necesară.

Fiecărei noțiuni morale i se asociază o trăire efectivă corespunzătoare, dar nici adeziunea afectivă, nici cunoașterea nu sunt suficiente pentru declanșarea actului moral datorită nenumăratelor obstacole interne și externe pentru înlăturarea cărora e necesar un efort de voință .

Formarea conduitei morale

Personalitatea umană se exprimă mai ales prin comportare. Conduita morală este obiectivarea conștiinței morale în fapte și acțiuni cu valoare de răspunsuri pentru situațiile concrete in care este pusă persoana umană și care îmbracă forma de deprinderi și obițnuințe morale.

Formarea obișnuințelor morale conduce mai departe la formarea unor trăsături de voință și caracter. Trăsăturile de voință ca perseverența, stăpânirea de sine, răbdarea, spiritul de independență nu se formează de le sine, în mod spontan, ci presupune o îndelungată muncă educativă.

Prin caracter, ca obiectiv al educației morale, se înțelege consecvența voinței, perseverența voinței, unitatea ei.

3. Educția estetică

Educația estetică reprezintă o componentă indispensabilă formării personalității prin intermediul căreia se urmărește dezvoltarea capacității de a recepta, interpreta, crea frumosul.

Educația estetică are o infinitate de de efecte pozitive asupra elevilor. Cele mai semnificative dintre acestea vizează calitatea procesului de socializare a copiilor, maturizarea condiției socio-umane (curaj, capacitatea de comunicare interumană ș.a.), formarea și rafinarea intelectului ca stuctură raționlă și evaluativă-critică în plan mental, organizarea plăcută și eficintă a timpului liber prin reacrearea unui univers propriu în sfera imaginativului, a afectivului, motivaționalului, motricului și volitivului, afirmarea și trăirea sentimentului identității cultutalstrânse de stimularea capacității copiilor de a iubi patrimoniul artistic al națiunii, stimularea inițiativelor in practicarea artelor etc.

Într-o formulare sintetică, educația estetică este aceea care îl va invăța pe copil „să trăiască armonia interioară și echilibrul între forțele imaginației și cele ale acțiunii, între vis realitate, aspirațiile eu-lui și aceptarea realității între îndatoririlr față de sine și cele față de semeni.

A trăi în frumusețe, presupune interes pentru măsură și armonie, deci o moralitate superioară; o moralitate superioară duce la bucurie-efect și semn al armoniei interioare și echilibrului, iar pe planul acțiunii la dinamism secund “. Educția estetică școlară are drept esență, formarea personalității elevilor prin intermediul frumosului din artă, societate și natură.

Partea centrală a educției estetice, educația artistică, are o sferă de acțiune mai restrânsă (vizează numai valorile artei),sondează insă mai adânc, presupune un grad mai mare de inițiere, angajează calități mai subtile și solicită mai complex personalitatea în ansamblul ei.

Obietivele educației estetice

Educarea atitudinii estetice.

Atitudinea estetică se exprimăprintr-unansamblu de reacții spirituale, finite, umane față de valorile estetice (ale naturii, societății și artei). Spre deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv, economic etc. În cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor trebuințe spirituale, al unor aspirații și nevoi umane. La baza atitudinii estetice se află un interes specific și anume „interesul estetic” (I.Pascadi-1972).Efectele acestui interes vizează subiectivitatea ființei umane, sensibilizând-o prin manifestări, cum sunt cele de plăcere, de desfățare, dăruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale atitudini estetice sunt : gustul, judecata, idealul, sentimentele și convingerile estetice.

Gustul estetic – reprezintă capacitatea de a reacționa spontan printr-un sentiment de satisfacție sau insatisfacție față de obiectele și procesele naturale, de actele și realizările umane sau de operele de artă, privite toate ca obiecte ale însușirii estetice a realității de catre om.

Judecata estetică – reprezintă un aspect psihic de natură intelectuală care constă în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprimă sub forma unor propoziții ce condensează impresii și argumente întemeiate pe criterii de apreciere a fruosului.

Idealul estetic – este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii și norme teoretice care imprimă o anumită direcție atitudini estetice a oamenilor aparținând unei epoci, națiuni sau categorii sociale.

Sentimentele estetice – însumează o configurație de emoții, rezultat al unor trăiri mai profunde și de durată a frumosului din natură, societate și artă. Sentimentele estetice reprezintă cea mai inaltă formă de trăire a frumosului. Ele își pun amprenta asupra intregii personalități.

Convingerile estetice – sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri interne, orientând și călăuzând preocuparea omului in vederea asimilării și introducerii frumosului in modul său de viață.

Formarea trebuințelor estetice – vizează obiective legate mai ales de sfera motivațional-afectivă. Exemple: formarea stilului estetic de viață, crearea unui spațiu intim, compensator și psihoterapeutic și formarea sensibilității estetice.

Formarea și dezvoltarea stilului estetic de viață – exprimă cerința potrivit căreia viața fiecărui elev, poate și trebuie gândită în școală, în familie și în afara lor, în conformitate cu regulile frumosului, ale armoniei, măsurii și exemplărității existenței sociale, contribuind astfel la o integrare funcțională in mediul ambiant.

4.Educația tehnologică

Această formă a educației se bazează pe toate celelalte dimensiuni:

Pe: cunoștințele, deprinderile, capacitățile și competențele dobândite in plan intelectual;

Pe: deprinderile, priceperile și competențele în plan motor, acțional;

Pe: competențele morale și estetice;

Pe: dezvoltarea și funcționarea sănătoasă și armonioasă a corpului.

Obiectivele educației tehnologice, în domeniul psihocomportamental:

Obiective cognitive:

Formarea și consolidarea capacităților senzorio-motorii fundamentale

Asimilarea funfamentelor conceptuale, teoretice ale tehnicii

Formarea și consolidarea unei gândiri tehnice creative, inventive, critice

Obiective afective :

Formarea unei atitudini adecvate față de tehnica și activitatea productivă

Dezvoltarea intereselor tehnico-profesionale ale tinerilor

Formarea unei conduite active și responsabile în producție

Organizare și inițiativă

Asumarea riscului, etc.

Obiective psihomotorii :

Formarea de abilități practice de bază, aplicarea cunoștințelor in practică și consolidarea savoire – feire-ului (expertizei) într-un cadru acțional și interacțional.

Conținutul educației tehnologice vizează :

Dimensiunea cognitivă – unitatea dintre cultura intelectuală și cea tehnologică

Dimensiunea afectivă – formarea atitudini pozitive față de activitățile practice

Dimensiunea acțională – formarea abilităților de acțiune practică

Adoptarea și promovarea unui model formativ – educarea subiectului uman în vederea alegerii și perfecționării sale socio-profesionale.

5.Educația fizică

Reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității prin intermediul valorilor sănătății umane. Educația fizică urmărește formarea conștiinței fizice, realizabilă prin dobândirea și practica unei anumite culturi medicale, igienico-sanitare, sportive. Avem în vedere faptul că educația fizică angajează valorificarea deplină a potențialului fiziologic și psihologic al omului în ”condiții igienico-sanitare” specific societății moderne, care solicită “O minte sănătoasă într-un corp sănătos”. În această accepție, educația fizică poate fi definită, mai exact ca educația psihofizică, aflată în strânsă legatură cu toate celelalte dimensiuni ale educației și anume cu educația morală, intelectuală, tehnologică și estetică.

Aspecte practice: Test docimologic

Testul cuprinde un număr de 40 de itemi pe care trebuie să-i analizați atent și să alegeți răspunsul corect / răspunsurile corecte dintre variantele date.

A. Itemi cu răspuns dual:

Citiți cu atenție fiecare din următoarele afirmații. În cazul în care apreciați că afirmația este adevărată, încercuiți litera A; dacă apreciați că afirmația nu este adevărată, încercuiți litera F.

1. Psihologia este considerată știință deoarece are un domeniu propriu de studiu, metode proprii / adaptate de cercetare, precum și legi, principii și modele explicative.

A F

2. Domeniul de studiu al psihologiei este reprezentat de activitatea umană privită în toate ipostazele sale: subiectivă / obiectivă, psihică și comportamentală.

A F

3. Legile specifice psihologiei se încadrează în modelul cauzalității, fiind de tip liniar.

A F

4. Psihologia educației utilizează aceleași metode ca și psihologia generală, dar adaptate specificului acesteia.

A F

5. Dezvoltarea psihică constă în asimilarea și interiorizarea normelor, valorilor, modelelor socioculturale și reglarea conduitei în acord cu acestea.

A F

6. Maturizarea biopsihosocială este un proces complex de structurare a funcțiilor vegetative, senzoriomotorii, afective, intelectuale și atitudinale.

A F

7.Gândirea școlarului are un caracter animist, egocentric, sincretic, magic.

A F

8. Blocajele comunicării didactice sunt determinate numai de caracteristicile persoanelor angajate în comunicare (profesor, elev).

A F

9. Conceptul de personalitate exprimă caracteristicile psihofizice și fiziologice unice, irepetabile ale individului concret.

A F

10. Aptitudinile reprezintă latura relațional-valorică a personalității și exprimă valoarea morală,personală a omului.

A F

B. Itemi cu alegere multiplă Alegeți varianta / variantele corecte de răspuns:

11.Legile psihologiei au un caracter:

a) statistic

b) dinamic

c) probalist

12. În clasa școlară se manifestă următoarele tipuri de relații interpersonale:

a) cognitive / de intercunoaștere

b) comunicaționale / de intercomunicare

c) afectiv-simpatetice

d) de influențare

13.Procesele cognitive superioare / logice includ:

a) gândirea

b) imaginația

c) reprezentarea

d) memoria

14.Psihologia educației are ca obiect de studiu:

a) legile activității psihice și psihosociale a elevilor și dezvoltarea acesteia de-a lungul vârstei școlare ;

b) bazele psihologice ale instruirii și educării elevilor;

c) fundamentarea psihologică a metodelor de instruire, de acțiune și intervenție asupra dezvoltării psihice a elevilor;

d) relațiile dintre componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metodologie didactică, evaluare).

15. Conceptul de dezvoltare psihică are următoarele accepțiuni:

a) curs ascendent, progresiv al transformărilor cantitative și calitative

b) proces de formare a noi seturi de procese, însușiri, funcții psihice

c) proces de continuă devenire a structurilor psihocomportamentale

d) stare funcțională finală de „împlinire” anatomofiziologică, neuropsihică, socială

16. Delimitarea stadiilor dezvoltării psihice se realizează pe baza următoarelor criterii:

a) activitatea predominantă, tipul fundamental de activitate realizată

b) locul și rolul subiectului în sistemul relațiilor interpersonale și sociale

c) tipuri de contradicții dintre cerințele externe și cerințele subiective

d) vârsta cronologică / și biologică.

17. Factorii dezvoltării psihice sunt:

a) mediul

b) educația

c) ereditatea

d) eul persoanei

18. Dezvoltarea psihică „își extrage” conținutul din:

a) zestrea ereditară

b) datele furnizate de mediul socio-cultural

c) educația formală și non-formală

19. Caracteristicile dezvoltării psihice vizează:

a) stadialitatea ei

b) caracterul complex, multifactorial

c) maturizarea biologică și psihosocială

d) caracterul individual (specific fiecărui individ)

20. În raport cu învățarea, dezvoltarea psihică este:

a) independentă

b) identică

c) în relație de determinare și condiționare reciprocă

21. În evaluarea nivelului dezvoltării psihice a copiilor se utilizează următoarele modalități:

a) stadial-clinică

b) sociometrică

c) psihometrică

d) formativă

22. Teoriile învățării sunt grupate astfel:

a) teorii de tipul stimul-reacție

b) teorii cognitive c) teorii acționale

d) teorii psihogenetice

23. Sunt rezultate ale învățării, modificările de comportament care:

a) sunt de natură centrală (au loc în SNC)

b) se produc la fel la toți reprezentenții speciei

c) au caracter individual și depind de experiența individuală

d) au caracter stabil

e) duc la apariția unor comportamente noi

24. Învățarea are un pronunțat caracter adaptativ deoarece:

a) contribuie la o mai bună adaptare la mediu

b) restructurează mecanismele genetice

c) asigură rigiditatea răspunsurilor ereditare

d) „dirijează” dezvoltarea psihică

25. Teoria formării pe etape a acțiunilor mintale cuprinde:

a) latura orientativă (orientarea în sarcină a elevilor)

b) latura efectorie

c) latura evaluativă

26. Etapele interiorizării acțiunilor sunt următoarele:

a) acțiunea materială și materializată

b) acțiunea în planul exprimării verbale externe, cu glas tare

c) acțiunea în planul limbajului extern, doar pentru sine

d) acțiunea în planul limbajului intern (momentul interiorizării acțiunii)

27. Învățarea se prezintă sub mai multe forme:

a) didactică

b) din proprie experiență

c) perceptivă

d) verbală

e) cognitivă

f) euristică

28. După nivelurile învățării deosebim:

a) învățarea prin rezolvare de probleme

b) învățarea conștientă

c) învățarea hipnotică

29. Învățarea școlară se caracterizează prin:

a) caracter formativ-educativ

b) caracter secvențial și gradual

c) caracter relațional

30. Funcțiile îndeplinite de reprezentare în procesul învățării sunt:

a) de simbolizare

b) de facilitare a generalizărilor din gândire

c) de suport intuitiv pentru desfășurarea raționamentelor

d) de sprijin al imaginației

e) de reglare a conduitei persoanei

31. Volumul, fidelitatea, promptitudinea, durata reprezintă:

a) legile memoriei

b) calitățile memoriei

c) procedee de optimizare a memoriei

32. Fazele procesului rezolutiv sunt:

a) atributele structurale sau implicite

b) punerea problemei c) formularea ipotezelor

d) verificarea

e) construirea modelului rezolutiv

f) rezolvarea propriu-zisă

33. J. Rousselet descrie trei conduite ale adolescenței:

a) conduita revoltei

b) conduita voluntară

c) conduita închiderii în sine

d) conduita exaltării și afirmării

34. Modelul învățării sociale (Bandura) susține următoarele:

a) toate comportamentele umane pot fi explicate prin condiționarea clasică și instrumental

b) numai o parte dintre comportamentele umane pot fi explicate prin condiționarea clasică și instrumental

c) oamenii pot învăța și prin raportarea la modele și imitarea comportamentului modelului

35. Stadiile dezvoltării inteligenței (J. Piaget) sunt:

a) stadiul inteligenței senzorio-motorii (0- 18 luni/2ani)

b) stadiul preoperațional (2-7/8 ani)

c) stadiul antepreșcolarului (1-3 ani)

d) stadiul operațiilor concrete (7/8-11/12 ani)

e) stadiul operațiilor formale (11/12-15/16 ani)

36. Modelul ierarhic al trebuințelor umane (Maslow) cuprinde:

a) trebuințe fiziologice

b) trebuințe de securitate

c) trebuințe de iubire și apartenență/afiliere la grup

d) trebuința de stimă de sine

e) trebuințe intrinseci

f) trebuințe de autorealizare (cognitive, estetice, de concordanță)

37. Procesul creației cuprinde următoarele faze:

a) prepararea

b) incubația

c) luarea hotărârii

d) iluminarea

e) verificarea

38. În funcție de nr. participanților și tipul de relație dintre aceștia, sunt delimitatea următoarele tipuri de comunicări:

a) comunicarea de grup

b) comunicarea intrapersonală

c) comunicarea interpersonală

d) comunicarea paraverbală

e) comunicarea public

f) comunicarea de masă

39. Eficientizarea comunicării didactice impune exigențe privind:

a) calitatea mesajului

b) expresivitatea vorbirii

c) formarea elevilor pentru o cultură a dialogului

d) realizarea feedback-ului

e) tipul de relație dintre persoanele aflate în interacțiune

40. Ca grup primar, clasa de elevi posedă următoarele caracteristici:

a) interacțiunea directă, nemijlocită, față în față

b)prezența scopurilor și a motivelor

c) structura grupului

d) un grad de organizare scăzut

e) un sistem de norme

f) un anumit grad de coeziune

Capitolul 3. Pedagogie II.

Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării

Aspecte teoretice: Procesul de învățare

Procesul de învățare reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățare, în cadrul căruia sunt realizate activități didactice și educative, în generale și specifice stabilite la nivelul de politică școlară/universitară. Acesta este cunoscut și ca ‘’proces instructive-educativ’’ iar teoria instruirii este considerată ca subteorie a teoriei educației.

Instruirea proiectată de profesor care vizează formarea și dezvoltatea personalității elevului.

Funcțiile generale ale procesului de învățare.

Funcțiile generale ale procesului de învățare reflect funcțiile generale ale educației

Funcția centrală a procesului de învățare vizează formarea-dezvoltarea personalității elevilor prin activitatea de instruire, realizată în mediul școlar (formal sau nonformal) în perspective integrării lor sociale.

Funcțtiile principale ale procesului de învătare urmăresc formarea-dezvoltarea personalității elevilor prin :

Valorile culturii (generale, de profil, de specialitate) transmise, receptate, interiorizate și aplicate în contextul instruirii școlare.

Valorile culturii morale (civice, politice, religioase, filozofice) transmise, receptate, interiorizate și aplicate în contextul instruirii școlare.

Valorile culturii tehnologice și economice transmise, receptate interiorizate și aplicate în contextul instruirii școlare în perspectiva integrării socio-profesionale imediate și pe termen mediu și lung.

Dimensiunile generale ale procesului de învătare sunt evidente în contextul abordării sistemice a variabilelor angajate în proiectarea activității de instruire în raport de nucleul funcțional-structural și de cadrul sau contextul de realizare printr-o triplă dimensiune:

Dimensiunea funcțională a procesului de învățământ vizează un ansamblu de variabile dependente de sistem, de politică educțională (idealurile, scopurile educației ) care determină finalitățile.

Dimensiunea structurală a procesului de învățământ vizează o altă categorie de variabile dependente de sistem: resursele pedagogice (materiale, umane, bugetare, informaționale)

Avem în vedere :

a)baza didactico-materială

b)calitatea unei anumite generații de elevi dar și calitatea profesorilor

d)resursele informaționale existente

Dimensiunea operațională a procesului de invătământ vizează variabilele dependente ale cadrului didactic privind proiectarea, realixarea și dezvoltarea.

Aspecte practice: Probă de evaluare.

Capitolul 4.Didactica specialității

Aspecte teoretice: Programa școlară

Definirea programei școlare.

Programa școlară este o componentă a curriculumu-lui național , un document școlar reglator în care profesorul găsește oferta euducațională și bugetul de timp alocat pentru fiecare disciplină. La clasele a V-a și a VI –a (ciclu de dezvoltare) a VII –a , a VIII –a și a IX –a (ciclul de observare și orientare) programa cuprinde:

Notă de prezentare

Descrie parcursul obiectului de studiu respectiv

Argumentează structura didactică adoptata

Sintetizează o serie de recomandări considerate semnificative de către autorii programei

Competențe cheie, europene vizate prin studiul disciplinei

Prin programa de educație tehnologică se realizează corelarea cu exigențele formulate în documentul de politică educațională din România și din Comunitatea Europeană privind pregătirea elevilor pentru viață și învățare continuă precum și opțiunea pentru cariera profesională.

Competențe generale

Competențele sunt definite de ansambluri de cunoștințe, deprinderi și aptitudini care urmează să fie formate până la sfârșitul școlarității obligatorii.

Competențele generale se definesc pentru fiecare disciplină de studiu și se formează pe durata unui ciclu de invățare preuniversitar. Acestea au un grad ridicat de generalitate și complexitate.

Competențe specifice și conținuturi

Competențele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu, sunt deduse și copetențele generale și sunt etape în formarea acestora .

Conținuturile învățării sunt mijloace prin care se urmărește atingerea competențelor generale și specifice propuse .

Sugestii metodologice.

Orientează dimensiunile axiologică și afectiv atitudinală care contribuie la formarea personalității elevilor din perspectiva fiecărei discipline.

Aspecte practice: Planificare calendaristică

Capitolul 5. Practică pedagogică I

(Proiect didactic, fișa de evaluare a lecției finale)

FIȘĂ DE EVALUARE A LECȚIEI FINALEâ

Data: 16.03.2018

Clasa: a V-a A

Subiectul lecției: Dezvoltarea mediului contruit

Tipul lecției: Predare-învățare

Nume: Vlad Ion

COMISIA

1. PROFESOR MENTOR

Boghiu Liviu

Nota finală = media notelor corespunzătoare indicatorilor 1, 2 și 3 = 3×10/3=10(zece)

Capitolul 6. Practică pedagogică II (Proiectul didactic, fișa de evaluare a lecției finale, fișa de caracterizare psihopedagogică)

Proiect didactic

Cerere și ofertă pe piața muncii

Școala: ,,Gh. Nechita” Motoșeni Profesor:Vlad Ion

Clasa: a VIII-a B Disciplina:Educație Tehnologică

Data:04.04.2018 Modulul:Domenii profesionale

Tipul lecției:mixtă

A. Necesitatea studierii temei

Orientarea în carieră, cunoașterea corelației dintre cerere și ofertă pe piața muncii.

B. Structurarea conținutului

C. Contextul în care se realizează lecția:

D. Obiectivele operaționale ale lecției

E. Probă de evaluare

Clasa se împarte în grupe eterogene formate de catre profesor.Elevii vor realiza în grup sarcina de lucru.

F. Strategii didactice( desfășurarea lecției)

FIȘĂ DE EVALUARE A LECȚIEI FINALE

Data: 04.04.2018

Clasa: a VIII-a

Subiectul lecției: Cere și ofertă pe piața muncii

Tipul lecției: Predare-învățare

COMISIA

1. PROFESOR MENTOR

Boghiu Liviu

Nota finală = media notelor corespunzătoare indicatorilor 1, 2 și 3 = 10+9,54+9,80/3=9,78

CAPITOLUL 7. Managementul clasei de elevi

AUTOCUNOAȘTEREA ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ

Autocunoaștera reprezintă o datorie a ființei umane, doarece înainte de toate trebuie să te cunoști pe tine însuși. A te cunoaște pe tine însuși, vei reuși să-ți cunoști limitele, să fii capabil să interacționezi cu ceilalți oameni din jurul tău, reușind să-ți elimini frica. De exemplu, pentru a susține o probă orală la un examen, prin cunoașterea pe sine însuși vei găsi puterea necesară de a face față cu brio .

Autocunoașterea te ajută să-ți dezvolți propriul potențial, să descoperi ceea ce este mai important pentru tine, să găsești rezolvare la cele mai dificile momente din viața personală și profesională, să afli mai multe despre propria persoană.

Totodată autocunoașterea are o importanță deosebită deoarece: te ajută să-ți recunoști unicitatea ca individ, să-ți descoperi mijloacele de a face cu succes situațiilor zilnice cu care te confrunți și în final să-ți construiești un prezent și un viitor.

A te cunoaște și a te accepta pe tine însuși sunt elemente importante în funcționarea și adaptarea la mediul social în menținerea sănătății mentale și emoționale.

Deci cunoașterea personală avantajează acceptarea performanțelor indiferent de rezultate și o gândire pozitvă, adică a recunoaște că avem ceva de oferit.

I. PARTEA TEORETICĂ

I.1 Delimitări conceptuale.

Conceptul de autocunoaștere se referă la procesul de pătrundere și structurare a caracteristicilor proprii, rezultând imaginea proprie de sine a persoanei. Caracteristicile proprii unei unei persoane sunt: abilități, emoții, motivații, atitudini, credințe, mecanisme de adaptare și apărare.

Autocunoașterea presupune formarea conceptului de sine care cuprinde totalitatea ideilor și sentimentelor pe care o persoană le are despre ea însăși.

Autocunoașterea este procesul prin care ființa umană își răspunde la propria întrebare: Cine sunt eu ?Acest răspuns duce la formarea unei însemnări mentale despre propria persoană sau imaginea de sine. Imaginea de sine poate fi împărțită în trei componente: imaginea fizică, imaginea psihică și imaginea socială. Aceste imagini se modifică odată cu trecerea timpului, datorită schimbării fizionomiei, dobândirii de noi abilități, atitudini, sentimente, valori etc.

Autocunoașterea are două aspecte : imaginea de sine și stima de sine.

I.2Imaginea de sine.

Reprezintă opinia despre calitățile și defectele pe care le avem, dar și modul în care ne analizează cei din jur.

În cadrul imaginii de sine se cuvine a se afirma că aceasta nu reflectă întodeauna realitatea. Un exemplu ar fi următorul: o tânără cu un aspect plăcut se poate considera o persoană urâtă.De aceea cu cât o persoană se simte corect și își dezvoltă convingeri mai reale despre ea însuși, cu cât funcționarea sa este mai bună ,

Imaginea de sine conține mai multe elemente:

-Eul actual se referă la ceea ce individul consideră că este important într-un anumit moment al dezvoltării sale;

-Eul ideal se referă la persoana care își imaginează mental ceea ce ar dori să fie, însă nu are resursele necesare; acest ideal nu poate fi realizat întodeauna.

-Eul viitor se caracterizează prin faptul că individul își exprimă dorința ce va putea să devină în viitor.

Imaginea de sine are două laturi importante: imaginea de negativă și pozitivă.

Imaginea de sine pozitivă ne ajută să fim optimiști să avem încredere în calitățile noastre și o sursă de succes.

Imaginea de sine negativă, determină o stimă de sine scăzută, devenind pesimiști, încrederea din noi este spulberată și fiind un obstacol în învățare.

În Tabelul 1 sunt descrise căteva consecințe ale imagini de sine negative și pozitive.

Tabelul 1

I.2.1Moduri de exprimare a imaginii de sine negative.

Evitarea –manifestarea de tipul ,,dacă nu încerci nu greșești’’. Renunțarea și comportamentele timide de ocolire a confruntării cu problemele sunt indicii ale imaginii negative.

Agresivitatea defensivă -faptul că un elev este catalogat cu o imagine de sine negativă, îl va ironiza pe colegul său că a luat o notă mai mare, pentru a se compensa, dat fiind situația lui.

Echilibrarea defensivă – un elev cu un insucces la unele materii, le ignoră, încercând să obțină succces la altele, pe care le consideră importante.

Motivația scăzută – elevul cu o imagine de sine scăzută va manifesta lipsă de încredere în forțele proprii. În concluzie el nu se va implica in activități deoarece nu se va simți în stare să le finalizeze.

Rezistența –elevii cu o imagine negativă sunt mai rezisenți la schimbări, reducând astfel riscul uni eșec în situații dificile.

I.3 Stima de sine.

Se referă la modul cum ne apreciem noi înșine, cum ne evaluăm în raport cu propriile așteptări și așteptările din partea celorlalți.

Stima de sine are doi poli unul pozitiv și celălat negativ, respectiv stima de sine pozitivă și stima de sine negativă.

stima de sine poztiva este sentimentul de autoapărare și încredere în forțele proprii;

stima de sine negativă este sentimentul de neîncredere în posibilitățile proprii; exemplu: copii cu stimă scăzută se simt nevaloroși și au mereu trăiri emoționale negative datorită experiențelor trăite.

În Tabelul 2 sunt prezentate căteva caracteristici ale persoanelor cu stimă negativă /pozitivă.

Tabelul 2

I.4 Alte aspecte ale autocunoașterii.

Aptitudinile- persoana care obține performanțe foarte bune într-un domeniu;obținerea acestor performanțe depinde de următorii factori: motivație, învățare, atitudinea părinților și a cadrelor didactice, sănătate, codiții materiale etc.

Interesele- reprezintă preferințele persoanei pentru anumite domenii de activitate , având un rol important în luarea deciziilor privind cariera. Aceste preferințe se creează în funcție de factorii genetici și experințele individului, pe baza cărora învață să prefere unele activități și să evite altele.

Motivația – reprezintă un element important pentru obținerea performanței într-un domeniu de activitate. Ea determină inițierea unei activități și stăruița în realizarea unei sarcini, eventual abandonarea acesteia.

II. PARTEA APLICATIVĂ

În Tabelul 3 este descrisă o tehnică de managemet al clasei dupa Shapiro (1998).

Tabelul 3

CONCLUZII

Autocunoșterea te ajută să-ți descoperi forța interioară, să-ți depășești emoțiile și să știi să spui da sau nu, în diversele situații ale vieții personale sau profesionale. Dezvoltarea autocunoașterii, poate fi încurajată prin încercarea de a răspunde sincer la căteva întrebări:

Ce știu și ce pot să realizez ? – acest răspuns ne ajută să ne descoperim talentul, capacitatea, deprinderile.

Ce aș vrea, sau ce mi-ar plăcea să realizez ?- răspunsul ne conduce la conștientizarea dorințelor, preferințelor, idealurilor proprii.

Cum sunt eu ?- se referă la descoperirea trăsăturilor de personalitate (demnitate, creativitate, rațiune, optimismul etc.).

Totuși, după părerea mea, pentru a avea succes prin a ne cunoaște, este bine să se exerzeze încă din fragedă copilărie, alături de părinți și în cadrul școlii cu ajutorul psihologului și a profesorului.

A te cunoaște pe tine însuți nu este o transformare a procesului care se sfârșește odată cu adolescența sau tinerețea, ci este continuu, după cum afirma Proust:

,,Adevărata călătorie a descoperii nu înseamnă a căuta tărâmuri, ci a vedea cu ochi noi.’’

BIBLIOGRAFIE:

1. Baban A.(2009),  Consiliere educationala, Cluj-Napoca:Asociația de Științe cognitive din România

2. Salomia E. (2003), Ghidul carierei mele, Bucuresti: Humanitas

3. Baban A. ( 2002), Consiliere si orientare, Bucuresti: Humanitas

4. Grosu M. (2005), 855 de jocuri și activități –Ghidul animatorului, Chișinău

5. MEC. (2006). ,,Curriculum clasele I-XII, Consilier și orientare’’, București

CAPITOLUL 8

INSTRUIRE ASISTATĂ PE CALCULATOR (Proiect didactic)

Profesor:

Data:

Clasa:a V-a A

Aria curriculară: Tehnologii

Disciplina:Educație tehnologică

Unitatea de învățare:Produse alimentare

Titlul lecției: Bucătăria tradițional pescărească

Tipul lecției: – de formare de priceperi și deprinderi

Obiective de referință:

2.1 Să identifice materiile prime, materialele si principalele unelte, instrumente si echipamente specifice utilizate în obținerea produselor.

2.4 Să analizeze calitatea produselor alimentare în funcție de nevoile pe care le satisface, proprietățile organoleptice, valoarea nutritivă, energetică si estetică.

Obiective operaționale:

O1. Recomandări rezultate din experiența gospodinelor si confirmate de gastronomi.

O2. Caracteristicile organoleptice a unor produse alimentare.

O3. Obținerea unor produse culinare specifice locului.

Strategii didactice:

Metode :

– conversația

-discuția colectivă

-explicația

– instructajul

– explozia stelară – explorare indirectă:

– demonstrația

– jocul

-de acțiune reală: – activități recreative

lucrări practice

tehnici creative

Mijloace:

Informativ demonstrative: PC- Prezentări tutoriale practice

Bibliografie

1) Cerghit, I., Radu, I., T., Popescu, E., Vlăsceanu, L. (1997), Didactica, Manual pentru școli

normale, București: E.D.P;

2) Crețu, C. (1998), Conținuturile procesului de învățământ, componentă a curriculum -ului, în

Psihopedagogie (coord. Cucoș, C.), Iași: Polirom;

3) Cristea, S. (2000), Dicționar de pedagogie, Chișinău-București, Grupul Editorial Litera, Litera Internațional;

4) Cristea, S. (1996), Pedagogie generală. Managementul educației, București: E.D.P.;

5) Cucoș, C. (1996), Pedagogie, Iași: Polirom;

6) Cucoș,C. (1995), Pedagogie – Reconsiderări, evaluări, interpretări, Iași: Ed. Universității „Al. I. Cuza”;

7) Debesse, M. (1981), Etapele educației, București: E.D.P.;

8) D Hainaut ș.a. (1981), Programe de învățământ și educație permanentă (trad.), București:E.D.P.;

9) Gagne, R., Briggs, L. (1977), Principii de design al instruirii, București: E.D.P.;

10) Ionescu, M., Radu, I. (1995), Didactica modernă, Cluj-Napoca: Ed. Dacia;

11) Jinga, I., Istrate, E. (1998), Manual de pedagogie, București: All Educațional;

12) Jinga, I., Negreț, I. (1982), Predarea și învățarea eficientă, în Revista de pedagogie, nr.1 –6;

13) Landsheere, V. de, Landsheere, G. de ( 1979) , Definirea obiectivelor educației , București:E.D.P.;

14) Momanu, M. (1998), Proiectarea și desfășurarea activității didactice, în Psihopedagogie (coord. Cucoș, C.), Iași: Polirom;

15) Neacșu, I. (1983), Învățământul modular-strategie integrată în abordarea interdisciplinară a învățământului, în Revista de pedagogie nr. 3/1983;

16) Neacșu, I. (1983), Particularități ale învățării și evaluării specifice abordării modulare , în Revista de pedagogie nr. 10/1983;

17) Neacșu, I. (1990), Instruire și învățare, București, Ed. Științifică;

18) Neveanu, P., P. (1978), Dicționar de psihologie, București: Ed. Albatros

125 19) Nicola, I. (1996), Tratat de pedagogie școlară, București: E.D.P.;

20) Surdu, E. (1995), Prelegeri de pedagogie generală, București:E.D.P.;

21) Ștefan, M. (1983), Terminologia pedagogică, în Revista de pedagogie nr. 10/1983;

22) Vlăsceanu, L. (1988), Proiectarea pedagogică, în Curs de pedagogie, București:T.U.B.;

23) Văideanu, G. (1986), Abordarea sistemică a procesului instructiv-educativ, în Pedagogie, Ghid pentru profesori, Iași: Centrul de Multiplicare al Universității „Al.I.Cuza”;

24) Văideanu, G. (1985), Expose de quelques concepts foundamentaux, UNESCO;

25) Țârcovnicu, V. (1975), Pedagogie generală, Timișoara: Ed. Facla;

26) XXX. (1987), Recomandări metodice privind organizarea procesului de învățământ și aplicarea conținuturilor programelor pentru clasele I-IV, în condițiile activității simultane, M.E.N., București: E.D.P.;

27) XXX. (1998), Programe școlare pentru învățământul primar, M.E.N, București, Consiliul Național;

28) XXX. (1999), Curriculum național pentru învățământul obligatoriu, Cadru de referință, M.E.N. , București;

29) XXX. (2000), Materiale de lucru-Noul Curriculum Național-Ghid „Om și societate”, M.E.N., București: Consiliul Național pentru Curriculum;

30) XXX. (2000), Memorandum privind învățarea permanentă, Comisia Europeană, Centrul Național „Leonardo Da Vinci”, România;

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

privind elaborarea portofoliului didactic

Subsemnatul/subsemnata………………………………………………………………..

declar pe propria răspundere că:

lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;

nu au fost folosite alte surse decât cele menționate în bibliografie;

nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale mele;

lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Data, ABSOLVENT,

_______________ ____________________________

Semnătura,