A. Abstract -Introducere [307831]
Cuprins
A. Abstract -Introducere
Cap.I Notiuni metodologice
1.1 Orasul
1.2 Conceptul de regenerare urbana
1.3 Abordari in literature de specialitate
1.4 [anonimizat],stiinte sociale
1.5 Repere în istoria regenerari urbane
1.6 Legislatia în cadrul Uniunii Europene
1.7 Abordari in alte tari
1.8 Legislatia din tara noastra
Cap.II. Evolutia economica a [anonimizat] 1990
2.1 Preindustrializare
2.2 Industrializare
2.2.1 Industrializarea fortata din perioda comunista
2.2.2 Efecte in plan urbanistic
2.2.3 Efecte din punct de vedere demografic
Cap.III.evolutia economica dupa 1990
3.1 Dezindustrializare
3.1.1 [anonimizat]
3,1.2 Evolutia principalelor ramuri economice
3.2. [anonimizat]
3.2.1 Studiu de caz Calea Clujului
3,3 [anonimizat]
3.4 inventarierea fostelor platforme industriale in tarile U.E
3.5 Inventarierea fostelor platforme industrial din Oradea.
Cap IV. Reindustrializare
4.1 Parcurile industriale
4.2 Potential de dezvoltare a zonei
4.3 Competitivitatea zonei în context local / regional / national
4.4 investitii in zona
Cap V Proiecte de regenerare urbana lansate in Oradea
5.1 [anonimizat]
5.1.1.
5.1.2
5.1.3
5.1.4
5. 2. Proiecte bazate pe conversia cladirilor existente
5.2.1. Moara Răsărit
5.2.2.Fabrica de Blănuri 1 Mai (Rovex)
5.3 Exemple -proiecte realizate in Romania
5.3.1 Coresi -Brasov
5.3.2 Fabrica de Pensule Cluj
5.3.3. F abrica de bere Cluj
Cap. [anonimizat]
6.1 Marea Britanie
6.2 S.U.A.
6.3 Franta
6.4 Irlanda
6.5 [anonimizat]
7,1 Infratirea
7.2 Alumina
7.3 Fabrica de bere
7.4 Fabrica de ulei
7.5 Fabrica de spirt
7.6 Moara Rasarit
7.7 [anonimizat] o [anonimizat]-pontic, [anonimizat] 1990, procese care au marcat evoluția mediului urban.
Demersul șiințific actual e [anonimizat] a zonei investigate. După 1990 [anonimizat] (Cocean, 2011) [anonimizat]. Obiectivele care decurg din analiza procesului de restructurare urbană a fostelor zone industriale din municipiu sunt:
1. Analiza procesului de industrializare și dezindustrializare cu efectele asupra spațiului urban;
2. Inventarierea siturilor de tip brownfield din municipiul Oradea;
3. Studiul procesului de reconversie/regenerare urbană a fostelor zone industriale;
4. Evidențierea tendințelor de regenerare în spațiul urban orădean. (Cocean, 2011)
[anonimizat]ă a acestuia, conservarea, și, acolo unde este posibil, refacerea capacității/proprietăților sale necesare îndeplinirii cât mai multor funcții, iar dezvoltarea pentru satisfacerea nevoilor prezentului, trebuie să se facă fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.
De ce Oradea ?
Prin trecutul sau, Oradea reprezinta unul dintre orașele in care studiul acestei problematici este deosebit de interesant, ca urmare a evoluției sale economice.După o perioadă de dezvoltare industrială, forțată,în care s-au implementat,construit și dezvoltat o multitudine de zone industriale,unele de importanță națională,bazate în special pe industria grea(construcții mașini,chimică,energetică),mari consumatoare de energie,dar și mari poluatoare,a urmat o periodă de declin (privatizări eșuate,management prost sau mînat de interese proprii,precum și lipsa de performanță),care a dus la închiderea acestora.Majoritatea acestor spații au fost lăsate în paragină,devenind mormane de ruine,generatoare de riscuri pentru mediu înconjurător și zonele limitrofe.
Oradea, orașul de reședință a județului Bihor, prin așezarea sa geografică, a făcut obiectul unui proces de industrializare puternică. După perioadă comunistă a cunoscut dezindustrializarea, fiind o problemă de actualitate, care a lăsat urme adânci în evoluția mediului urban, marcat de multitudinea de situri industriale dezafectate, la care singura intervenție de regenerare a fost demolarea și valorificarea terenurilor în tranzacții imobiliare. Am ținut cont și de faptul că în Oradea se află 89,9% din totalul industriei din Câmpia Crișurilor (Pop, 1977). În prezent majoritatea zonelor industriale sunt integrate în cartiere cu destinație mixtă (locuințe, spații comerciale, unități de învățămînt, etc), iar dezafectarea acestora va avea un impact major atât asupra evoluției urbanului (discontinuități, dezordine), cât și asupra mediului înconjurător.
Alegerea acestei teme de cercetare este justificată de necesitatea de a identifica și inventaria aceste situri, de a diagnostica problemele negative apărute în gestionarea problemelor de mediu, precum și efectele asupra planificării urbane-respectiv discontinuitățiile apărute în planurile urbanistice. Obiectivele concrete ale studiului sunt:
1. Studiul proceselor de conversie și reconversie spațială;
2. Prezentarea unor studii de caz;
3. Identificarea mecanismelor și fenomenelor care stau la baza fenomenului urban
4. Să întocmească un tablou complex a evoluției teritoriale și economice a orașului
5. Analiza proceselor de industrializare, dezindustrializare, reindustrializare.
Cap.I. Notiuni metodologice
Furnizarea de clădiri noi este adesea punctul central al proiectelor majore de regenerare, dar construcția nu este totul. Anterior, fiecare proiect bun de regenerare necesită previziuni pentru spațiile dintre clădiri și modul în care oamenii le folosesc.
"Nu ne gândim întotdeauna destul de bine la calitatea domeniului public și cum să avem grijă de el", a spus el, adăugând: "Nu există nici o indicație mai puternică a succesului sau eșecului unei scheme decât calitatea străzii, parcurile, spațiile de joacă. "(2)
Metodologie de cercetare
Metodele de studiu folosite in cercetarea de fata aparțin atât geografiei cât și arhitecturii și au presupus utilizarea de metode calitative și cantitative în colectarea datelor precum și interpretarea calitativă a datelor și informațiilor din teren, folosind analiza comparativă
Sursele privind datele și informațiile utilizate în cercetare sunt multiple și complexe: recensăminte, anuare statistice, fișele localităților, PUG-urile, diverse legi, documente și rapoarte eliberate de autoritățile locale, regionale și naționale.
Dintre metodele de cercetare utilizate se remarcă:
– metoda anchetei;
– raționamente de tip deductiv și inductiv;
– metoda analizei
-analiza spatiala a datelor din ArcGIS
– analiză calitativă
-analiză diacronică-studiaza schimbarile dintr-un fenomen de-a lungul timpului
– metoda comparativă;
– metoda istorică
– observația participativă
În elaborarea lucrării au fost necesare diverse metode de cercetare care să ajute la descrierea și înțelegerea cât mai bună a fenomenului studiat. Una dintre aceste metode este cea a analizei trecutului istoric al orașului Oradea. Această analiză a fost însoțită de observarea realității concrete pe teren, de unde reiese o altă metodă uzitată – cea de teren. Aceasta din urmă a avut un rol important în elaborarea studiului, întrucât realitatea din teren devine un martor foarte bun al evoluției acestui spațiu. Obsevările efectuate la fața locului oferă informații asupra cauzelor evoluției socio-culturale, economice a arealului.
Tehnicile de evaluare a nevoilor de regenerare se pot grupa pe patru nivele :
-colectarea datelor (recensăminte, sonda je de opinie, anchete statistice, eva luări în s isteme de monitoring, cartări, observații, consultarea materialelor bibliografice etc.);
– prelucrarea informațiilor(metode statistice , modele, tehnici G.I.S., );
– exprimarea și interpretarea rezultatelor finale(prognoze , scenarii, regionalizări, hărți,etc.).
– prelucrarea datelor brute obținute din cercetări totale (recensăminte), cercetări parțiale (anchete, sondaje, inventarieri),
Toate aceste informații se prezintă ca cifre pentru o localitate, un județ sau la nivel național. Este foarte dificilă corelarea acestora cu spațiul dacă nu s-a ținut măcar evidența decupajelor de la circumscripțiile de recensământ. Și mai mult, pentru a putea urmări un fenomen în timp, este nevoie de păstrarea acelorași contururi pentru circumscripțiile de recensământ. În plus,aceste domenii sunt, în general, analizate la nivel național, pe macroregiuni, pe regiuni de dezvoltare și pe județe în cadrul anuarelor statistice național și județene, iar domeniile respective se regăsesc la nivelul orașelor în Fișele Localității. Nu există o regulă generală și sunt situații în care, pentru anumiți indicator. Anuarele statistice județene conțin uneori și date la nivelul localităților componente.În cadrul proceselor de planificare urbană, selecția de indicatori folosiți se bazează, în mare parte, pe Fișa Localității, dar include și un număr însemnat de alte surse. Cu excepția numărului de locuitori, anuarele statistice naționale nu conțin date pentru toate orașele. În general, informațiile privind mediul economic sunt extre de reduse: evidența numărului intreprinderilor la nivelul localităților nu este inregistrată la nivelul tuturor direcții de statistică județene, iar sursele alternative de informații (cum ar fi baza de date privind operatorii economici avand autorizația de funcționare, în posesia primăriilor, precum și baza de date a Registrului Comerțului), folosind indicatorii diferiți. Informații privind investițiile străine nu sunt disponibile la nivelul localităților. Datele privind inovarea și întreprinderile inovative se bazează pe o anchetă realizată în perioada 2002-2004, rezultatele nu mai sunt de actualitate și nu sunt furnizate la nivel de oraș.
Orasul
„Orasele sunt ca oamenii. Au viata, vibreaza si rezoneaza cu fiecare gand de-al nostru, cu fiecare actiune pe care o intreprindem in beneficiul sau spre dezamagirea lor. Asezarile, fie ele urbane ori rurale, nu sunt doar niste intinderi de pamant, pe care s-au ridicat constructii, ci conglomerate cu suflet. Ca fiecare fiinta vie, un oras poate renaste sau dimpotriva, poate pieri, ucis de nepasarea noastra”.( Ambient-Despre regenerare urbana si orase creative, cu Muhamed Mesic -Avocat de proprietate intelectuala la Viena)
Orașele simbolizează dubla provocare cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană: cum poate fi îmbunătățită competitivitatea astfel încât să se respecte și cerințele legate de domeniul social și de mediu.
Orașele Europei sunt centrele de activitate economică, inovare și locuri de muncă ale acesteia. Totuși, ele se confruntă cu numeroase provocări. Tendința de suburbanizare, creșterea gradului de sărăcie și a șomajului în zonele urbane, supraaglomerarea sunt probleme complexe, necesitând elaborarea unor strategii integrate care să răspundă nevoilor locale în materie de transport, locuințe, învățământ ocuparea forței de muncă. Politica europeană regională și de coeziune se confruntă cu aceste probleme.( Regional Policy Inforegio – Paginile tematice – Dezvoltare urbană )
Orașul a încetat să fie privit ca o așezare izolată, ci ca una care întreține relații intense de natură economică, demografică, socială și culturală cu alte așezări rurale sau urbane. Se constituie adesea structuri similare sistemelor locale, regionale,naționale sau internaționale de așezări și care reprezintă diverse forme de concentrare urbană
Orașul de astăzi este pe de o parte o sursă de speranțe, iar pe de altă parte un focar de amenințări. În antichitate, când se vorbea de oraș, se înțelegea democrație și cultură, pentru ca revoluția industrială să-l transforme în purtător de progres tehnic și dezvoltare economică. A doua jumătate a secolului XX îi adaugă la moștenirile istorice valori universale. Schimbările care au avut loc în Europa de Est, precum și cele din țările în curs de dezvoltare transformă orașul într-o matrice a progresului și a libertății. Fără a-și fi pierdut capacitatea productivă, orașul o multiplică prin resursele de inovații, informaționale și de comunicație, regăsindu-și virtuțile inițiale, reprezentate de activitățile politice și de cultură, pe care perioada industrială le estompase. Orașul redevine un mic univers al valorilor umane (Burgel G., La ville aujourd’hui, Collection Pluriel, Hachette, Paris, 1993). De-a lungul întregii istorii a umanității s-a dezvoltat o idee de bază: orașul este civilizație, respectiv sursa bogățiilor materiale și culturale ale omeniri
Orașul desemnează un spațiu urban de extensiune limitată în raport cu spațiul rural, care îl înconjoară, detașându-se prin caracteristicile morfologice și demografice, prin funcțiile și rolul său economic, social și cultural. Prin morfologie se deosebește față de sat datorită modului de distribuție a cartierelor, relativ heterogene, prin habitatul dens și extins pe verticală (prin străzi și nu drumuri, ca în cazul satului), prin clădiri monumentale inserate într-un peisaj deosebit de cel rural, prin existența unui spațiu de tranziție spre periferie
Extinderea zonelor urbanizate, a suburbanizării șI a periurbanizării a modificat limitele dintre oraș și sat. Din punct de vedere demografic se distinge printr-un anumit volum de populație, prin densități ale populației superioare satului, printr-o participare slabă a populației la muncă în sectorul primar. Prin tradiție, orașul prestează servicii și funcții specifice pentru o arie vastă din jurul său, în care își manifestă rolul coordonator al vieții economico-sociale și culturale.
Spre deosebire de sat, orașul apare ca o comunitate cu probleme specifice, uneori foarte complicate, care țin de segregare socială și etnică, de circulație, de poluare, de nivelul și gradul de echipare edilitară, de modul în care este conectat atât cu orașele de rang superior, cât și cu așezările rurale aflate sub influența sa. Astfel de probleme sunt extrem de rar întâlnite în cazul satelor și numai ca aspecte individuale.
Definirea în termeni preciși a orașului a reprezentat o preocupare permanentă a geografilor, chiar înainte de apariția geografiei urbane. Astfel, este cunoscută definiția pe care a dat-o Fr. Ratzel, încă de la sfârșitul sec.XIX, considerând orașul ca fiind determinat de trei criterii esențiale: “o anumită formă de activitate profesională (definiția fiind dată în perioada preindustrială, această activitate era considerată a fi comerțul s.n.), o anumită concentrare a clădirilor și un număr minim de locuitori” (Garnier J.B., Chabot, Geografie urbană, Edit. Științifică, București, 1971, p.34).
În totalitate, aceste criterii se regăsesc și astăzi ca fiind valabile, demonstrând profunzimea ideilor exprimate în urmă cu 100 de ani. Alți autori, ca Fr. Von Richtofen, W. Christaller, M.Aurousseau și R. Dickinson, în esență, exclud din definiția orașului activitățile legate de cultura plantelor (uneori activitățile agricole, în ansamblul lor), arătând importanța celor comerciale și industriale.
O interesantă definiție o dă orașelor Simion Mehedinți, care le consideră “grupări de clădiri și de oameni, provocate de circumstanțe regionale în legătură cu circulația mărfurilor și a oamenilor” (Mehedinți S., Terra. Introducere în geografie ca știință, Edit. Enciclopedică, București, 1994, p.309). Desigur că această definiție este mult mai complexă, fiind vorba pe de o parte de concentrare de populație și o anumită densitate de clădiri, iar pe de altă parte de rolul circumstanțelor regionale, care le-au generat, respectiv al fluxurilor materiale și de populație.
Toate definițiile date orașului până în prezent nu au reușit să întrunească unanimitatea. Loc de producție, de schimburi, de consum, spațiul urban amenajat și supraîncărcat de un ansamblu de astfel de activități se constituie într-o unitate extrem de complexă. Între componentele sale există nenumărate interacțiuni și interrelații, care fac interpretabil spațiul pe care se proiectează acestea. În plus, satul a evoluat așa de mult încât diferențierile tradiționale între acesta și oraș au dispărut, iar noile tipuri de activități crează diferențieri mai mari chiar între orașe, decât între acestea și sate
Refolosirea spațiului urban central generează astăzi mutații social-culturale, care fac frecvent obiectul de analiză al lucrărilor de geografie urbană. In cadrul acestui proces complex se detașează cel de gentrificare (“gentrification”), care ar putea fi tradus prin “elitizare” sau prin “îmburghezire”. Acest fenomen de circa 15 ani constituie tematica preferențială a numeroase studii, mai ales în școala anglo-americană (Bourne, Ley, Smith și alții). Este vorba de o evoluție ascendentă a statutului socio-economic al cartierelor centrale, observată în numeroase orașe occidentale, dar îndeosebi în orașele americane. Acestea au frânat puternic tendința de suburbanizare dominantă îndinamica urbană de după anii 1920, determinând o reurbanizare a centrelor orașelor.
Clasele sociale cu venituri modeste din ariile centrale sunt înlocuite de altele cu venituri mai mari, dar și cu un nivel cultural și profesional deosebit.
„Dinamicile urbane globale rămân o necunoscută pentru majoritatea autorităților locale. Aceasta nu se întâmplă pentru că nu le pasă de ce se petrece în alte orașe; ba chiar din contră, mulți primari sunt foarte dornici să învețe de la omologii lor. Acest lucru se întâmplă pentru că orașele sunt greu de studiat. În primul rând există o problemă a datelor. Datele locale sunt de cele mai multe ori greu de obținut și, chiar și atunci când acestea sunt disponibile, domeniul și scara la care se face analiza ridică o serie de provocări. Cel mai important, este greu de determinat unde începe un oraș și unde se termină. Este bine cunoscut faptul că zonele funcționale ale orașelor se suprapun de cele mai multe ori peste granițele jurisdicționale. Astfel, pentru a înțelege economia unui oraș și impactul social și de mediu al acesteia, trebuie să privim lucrurile la scară mult mai largă. Felul în care trebuie definită această scară în mod precis și corect este totuși o problemă care nu a fost rezolvată până acum. Dat fiind că orașele sunt organisme vii aflate în dinamică, de cele mai multe ori este greu să le comparăm cu o linie de referință stabilă de-a lungul unor perioade mai lungi de timp.” (Consolidarea capacității de planificare spațială, precondiție pentru dezvoltarea urbană raport intermediar, 2013, beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – paragraf 41, pagina 12)
Conceptul de regenerare urbana
Reînnoirea urbană, denumită în general regenerarea urbană ( "regenerarea"în Regatul Unit), "revitalizarea" în Statele Unite este un program de reamenajare a terenurilor în zone cu utilizare urbană moderată sau foarte densă. Reînnoirea a avut atât succese, cât și eșecuri. Incarnarea sa modernă a început la sfârșitul secolului al XIX-lea în țările dezvoltate și a cunoscut o fază intensă la sfârșitul anilor 1940 – sub rubrica reconstrucției . Procesul a avut un impact major asupra multor peisaje urbane și a jucat un rol important în istoria și demografia orașelor din întreaga lume
Conceptul de regenerare urbană, ca metodă de reformă socială, a apărut în Anglia ca o reacție la condițiile din ce în ce mai înghesuite și nesanitare ale sărăciei urbane din orașele industrializate rapid ale secolului al XIX-lea. Agenda care a apărut a fost o doctrină progresivă, care presupune condiții de locuit mai bune, și-ar reforma locuitorii din punct de vedere moral și economic. Un alt stil de reformă – impus de stat din motive de estetică și eficiență – ar putea fi spus că a început în 1853, cu recrutarea lui Baron Haussmann de către Louis Napoleon pentru reamenajarea Parisului.
Termenul de regenerare urbană,în actuala sa formă a fost conceput în 1950 de economistul american Miles Calean și se referă la renovarea clădirii , echipamentelor și infrastructurilor orașului , necesare ca urmare a îmbătrânirii sale sau adaptării la noi utilizări și activități diferite. Este un fenomen complex care poate lua multe căi diferite și este legat de alte tipuri de procese urbane, cum ar fi reabilitarea, reabilitarea sau invazia succesiune.( CERVERA PASCUAL, Guillem. (2013). Regenerarea urbană și regimul său juridic. Madrid,)
Regenerarea urbană presupune relocarea întreprinderilor, demolarea structurilor, relocarea persoanelor și utilizarea unui domeniu eminent (cumpărarea de proprietate publică în scopuri publice) ca instrument juridic pentru a lua proprietatea privată pentru proiecte de dezvoltare inițiate de oraș. Acest proces se desfășoară, de asemenea, în zonele rurale, denumit în continuare reînnoire a satelor, deși nu poate fi exact același lucru în practică.
1.3 Abordari in literature de specialitate
Conceptul de regenerare urbană este un concept uzitat în literature de specialitate în forme variate și în contexte , este strâns legat de dezvoltarea teritorială și amenajarea teritoriului și reprezintă una dintre modalitățile relevante în a revitaliza centrele orașelor și în a controla urbanizarea periferică a marilor orașe, putând fi integrat în politicile Abordări in literatura de specialitate Reînnoirea urbană, denumită în general regenerarea urbană ( "regenerarea" în Regatul Unit), "revitalizarea" în Statele Unite [ este un program de reamenajare a terenurilor în zone cu utilizare urbană moderată sau foarte densă. Reînnoirea a avut atât succese, cât și eșecuri. Incarnarea sa modernă a început la sfârșitul secolului al XIX-lea în țările dezvoltate și a cunoscut o fază intensă la sfârșitul anilor 1940 – sub rubrica reconstrucției . Procesul a avut un impact major asupra multor peisaje urbane și a jucat un rol important în istoria și demografia orașelor din întreaga lume.
Reînnoirea urbană presupune relocarea întreprinderilor, demolarea structurilor, relocarea persoanelor și utilizarea unui domeniu eminent (cumpărarea de proprietate publică în scopuri publice) ca instrument juridic pentru a lua proprietatea privată pentru proiecte de dezvoltare inițiate de oraș. Acest proces se desfășoară, de asemenea, în zonele rurale, denumit în continuare reînnoire a satelor, deși nu poate fi exact același lucru în practică.
Fiecare oraș are buzunare de pământuri insuficient utilizate și insuficient utilizate sau zone urbane aflate în dificultate și degradante. Aceste buzunare de teren slab epuizat diminuează imaginea, viabilitatea și productivitatea orașului. Acestea sunt, de obicei, rezultatul schimbărilor în modelele de creștere și de productivitate urbană. Pentru a aborda problemele legate de declin și dezintegrare urbană, aceste orașe și altele din întreaga lume au proiectat procese complexe de regenerare urbană. Rareori, proiectele de regenerare urbană sunt implementate exclusiv de sectorul public. Nevoia de resurse financiare masive este un factor. Cu toate acestea, chiar dacă guvernul ar putea să ofere resursele necesare pentru regenerarea terenurilor urbane, este necesară achiziția din comunitate și sectorul de afaceri pentru a asigura durabilitatea eforturilor de regenerare. În consecință, participarea sectorului privat este un factor determinant în reușita regenerării terenurilor urbane nefolosite.
Dintre cei preocupați de modul în care regenerarea urbană modifică și influențează spațiul, individul și societatea, amintim: Rana Amirtahmasebi,Andrew Altman, Mariana Orloff, De Arian Mostaedi,Michael E. Leary,John McCarthy,Crișan Rodica , A Pattern Christopher Alexander, Sara Ishikawa, Murray Silverstein , Max Jacobson, Martha Schwarz, Emily Waugh, Charles Waldheim, Felix Rottenberg, Michelle Provoost,Radu Radoslav, Marius Stelian Găman, Ana-Maria Branea, Mirela Paraschiv,liviu Chelcea, Sebastian Jucu,Marius Cristian Neacșu,Angelica Stan publice.
Pentru alte țări, unde regenerarea este activă, termenii care definesc acest proces sunt ceva mai clar definiți și au în general conotații multiple :
– în limba engleză, de exemplu, se folosește termenul de urban renewal și este definit “ Procesul în care un cartier sau o zonă urbană este îmbunătățită și reabilitată. Procesul de reînnoire poate include demolarea clădirilor vechi sau ruinate, construirea de locuințe noi, actualizate sau adăugarea unor elemente precum un teatru sau un stadion. În mod obișnuit, regeneraea urbană este realizată pentru a convinge persoanele mai bogate să vină în această zonă și este adesea o parte a procesului de gentrificare . Termenul englezesc de urban regeneration este considerat ca trecerea de la un proces simplu de renovare, reabilitarea echipamentelor și a zonelor construite afectate de obsolență, la restructurarea formei urbane, apoi la reînnoirea bazei economice a orașului, a imaginii sale, prevalând o mai mare mixitate și echitate socială, participarea comunității și integrarea lor socio-profesională într-un context multifuncțional (Chaline, 1999).
-în limba germană, este uzitat termenul de Sanierung renovarea clădirilor sau așezărilor, a se vedea reabilitarea (construcția),eliminarea siturilor contaminate în tehnologia de mediu,,- care nu implică neapărat din start procesul de demolare.
– în limba franceză : renouvellement urbain – recalificarea, restaurarea terenurilor degradate (terenuri de deșert); reamenajarea, pregătirea terenului pentru primirea unei noi ocupații; reconversia, schimbarea activității unui sit și, prin urmare, regruparea recalificării și reamenajării; renovarea, distrugerea vechii clădiri rezidențiale și înlocuirea acesteia cu una nouă; reabilitarea, conservarea vechii clădiri rezidențiale. De obicei, termenul este asociat cu procesul de demolare parțială sau integrală a clădirilor dintr-un anumit teritoriu, pentru a face loc altora noi.
Din punct de vedere urbanistic, în definiția curentă în practica și literatura urbanistică, regenerarea urbană este o acțiune care conduce la soluționarea problemelor urbane și găsirea unei îmbunătățiri de lungă durată pentru condițiile economice, fizice, sociale și de mediu într-o zonă care trebuie schimbată (Roberts, P., 2000 :17)și implică re-creșterea activității economice în cazul în care aceasta a fost pierdută; restabilirea funcției sociale în cazul în care a existat disfuncție sau incluziune socială, în cazul în care a existat excluziune; și restaurarea calității mediului sau a echilibrului ecologic, în cazul în care acesta a fost pierdut” (Couch, Fraser & Percy, 2003:2).
Reabilitarea clădirilor, îmbunătățirea fizică și modernizarea infrastructurii reprezintă nu sunt doar cerințe esențiale pentru atractivitatea unui oraș, ci și sectoare în care nevoia de forță de muncă este mare și deci reprezintă o nouă sursă potențială de locuri de muncă care pot ajuta la absorbția șomerilor, în particular a celor din sectorul construcțiilor (care în prezent trece printr-o criză majoră în unele state membre).
Conform Declarației de la Toledo instrumentele operaționale care ar putea favoriza regenerarea urbană integrată sunt:
– lansarea de programe și planuri de regenerare integrată care să ia în considerare,orașul ca întreg și limitele sale parțiale de intervenție;
– creearea unor ghiduri de dezvoltare urbană care să fixaze criteriile pentru intervențiile de regenerare fizică, administrarea utilizărilor, îmbunătățirea spațiilor fizice și a scenei urbane, protecția peisajului și a patrimoniului cultural, etc.;
– planificarea urbană și managementul urban trebuie să caute să creeze și să recupereze suficientă atractivitate și condiții optime de locuire și să ofere mijloacele pentru a „răspunde nevoilor locuitorilor prezenți și viitori;
– finanțarea publică a proiectelor de regenerare urbană ,inclusiv prin accesarea fonduri structurale europene, fonduri naționale, regionale și locale, împrumuturi, fonduri „revolving” (reînnoibile), JESSICA;
– întărirea formelor existente de parteneriat public-privat;
– consolidare a capacităților și a abilităților în vederea rezolvării problemelor economice, sociale și de mediu;
– guvernanță și management adaptată contextului local, cu referire particulară la stimularea și canalizarea participării publice;
– creearea unor instrumente adecvate de monitorizare și evaluare în planuri și programe, astfel încât să se verifice dacă obiectivele propuse au fost atinse și, în cazul în care este necesar, să se ia în considerație schimbările sau corecțiile relevante.
1.4 Abordari in alte domenii -arhitectura,stiinte sociale
Planificatorii, arhitecții, constructorii și șefii autorităților locale au un interes comun pentru a obține dreptul la regenerare. Dar mizele sunt cele mai mari pentru oamenii care locuiesc, lucrează și folosesc un cartier reamenajat. Ei vor modela viitorul și vor determina dacă se dezvoltă.
"Dacă creați un sentiment semnificativ de loc, atunci oamenii se vor ocupa de el și îl vor prelua, ceea ce va duce la succes pe termen lung", a declarat Adrian Griffiths, directorul executiv la Chapman Taylor. "Dacă evoluțiile urcând acum vor fi demolate în 30 de ani, atunci vom fi eșuat"
Richard Blakeway, consilier-șef al "thinktank Exchange Policy", a declarat că cele mai bune scheme tind să crească într-o manieră "ecologică". "O schemă bună de regenerare începe cu ceea ce există deja – fie că este vorba despre oameni, peisaj sau clădiri existente", a spus el. Unii se tem că cererea imensă de locuințe și presiunea de a maximiza profitul datorită schemelor rezidențiale de înaltă densitate au dus la lipsa de magazine, birouri, facilități comunitare și spații pentru arte și activități de agrement care fac locurile viabile.
Într-un context de creștere urbană și de divizare generalizată a muncii, funcțiile legate de mecanismele de producere a orașelor s-au diversificat profund: funcția strategică și managerială concretizată prin studii socio-economice strategice; funcția financiară și economică pentru montajul proiectelor; funcția juridică și reglementară în vederea încadrării de proiecte sau a realizării urbanistice a acestora; funcția urbanistică caredescrie obiective, folosințele așteptate ale fondului funciar, reguli de intervenție și funcție arhitecturală pentru compunerea spațiului, proiectelor sau a amenajării; funcția tehnică pentru diversele rețele și servicii de drumuri; funcția comunicațională în vederea mediatizării proiectului vehiculată în parte prin proiectele arhitecturale, imaginile și schițele lor. Aceste funcții specializate necesită competențe aduse de noii profesioniști în câmpul urban (jurist, economist, sociolog, politolog, geograf) sau asumate de cei care realizează lucrarea: urbanistul, arhitectul și inginerul.( PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com- Proiecte Franta)
1.5 Repere în istoria regenerari urbane
Conversia spatiilor nu este un concept nou, exemple în acest sens existând cu secole în urmã: în timpul revolutiei franceze, catedrala din Brou a fost folositã ca hambar, catedrala din Villeneuve-les-Avignon a fost utilizatã atât pentru locuinte cât si pentru ateliere, abatia din Royaumont a fost transformatã în filaturã iar cea din Fontenay în papetãrie. În România, un exemplu elocvent îl constituie folosirea Mãnãstirii Vãcãresti ca penitenciar.
Reutilizarea unui spatiu din punct de vedere functional, asociatã cu pãstrarea clãdirii vechi, apare ca solutie, însã abia din secolul al XIX–lea, odatã cu transformarea castelului de la Versailles în Muzeu National. De atunci, nenumãrate castele, palate episcopale, mãnãstiri sau alte clãdiri monument au fost amenajate ca muzee, centre culturale,cluburi etc. Cu timpul, paleta constructiilor ce meritau a fi salvate s-a lãrgit si cu spatii industriale. Astfel, uzine, fabrici,antrepozite, gãri etc., din secolele al XIX-lea si al XX-lea fac acum obiectul listelor de patrimoniu architectural (sursa Conversia constructiilor industrial lect. dr. arh. Dorina TÃRBUJARU). Separarea functiunilor in oras a fost motto-ul conceptelor urbanistice pana in anii ’70, momentul crizei industriale. Globalizarea a adus modifica circuitului productie, distributie, consum de la un areal retrans; oras, teritoriu, tara la un context global in care pe o piata saturata, mobilitatea marfurilor este cheia supravietuirii. Migratia industriei catre noile piete de desfacere, reducand timpul dintre productie si comercializare, a insemnat inchiderea a numeroase fabrici si platforme industriale din zone altadata traditionale pentru desfasurarea acestor activitati.
Dezvoltarea pe de alta parte a tehnologiei avansate si a diversicarii marfurilor a insemnat o incompatibilitate intre noile tehnologii si spatiile industriale mostenite din primele faze ale industrializarii, cu cat ne apropiem de zilele noastre cu atat timpul dintre constructia unui complex industrial si momentul de depasire din punct de vedere al cerintelor tehnologice este mai scurt. In multe dintre cazuri, din motive economice, numeroase cladiri si situri industriale au fost abandonate optandu-se pentru constructia rapida, de cele mai multe ori in exteriorul orasului, si mai putin costisitoare decat demolarea sau reconditionarea cladirilor necorespunzatoare.
Anii 60 au constituit punctul de cotitura la ceea ce a insemnat lumea moderne asa cum fusese ea cunoscuta pana atunci, intr-o perioada de mare efervescenta in contextual destramarii unor mituri si disolutiei unor axiome universale (Marea Britanie isi pierde si ultimele colonii, revolutia bolsevica si cultul Stalinist suntchestionate din interior, ca pitalizmul de piata nu se ridica la sperantele anilor ’50, perioada de maxima dezvoltate economica a statelor cu capitalism de tip liberal).
Recesiunea economica din anii ’70 si 80’ au lovit puternic economiile dezvotate si in special pe cea britanica si americana, inte acesti ani o mare parte a industriei manufacturiere din Anglia a disparut cauzand inchideri massive de fabrici, nordul Angliei bazat pe industrie grea si extractoare de carbune inceteaza a mai fii motorul dezvoltarii britanice polul de greutate mutandu-se in sud unde coridoarele de inalta tehnologie se aflau inca in expansiune. Orase ca Liverpool (altadata punctul de pornire a marilor transatlantice in cursa de a castiga suprematia si recunoasterea superioritatii tehnologice in batalia cu rivalii francezi sau germani) sau Glasgow au trebuit sa-si inchida santierele navale si docurile, lor le-au urmat Londra (altadata cu cel mai mare port din lume) care a fost nevoita sa-si inchida cea mai mare parte a imensei zone portuare ce incepea din apropierea centrului istoric si se intindea pe 12 km de o parte si de alta a Tamisei si totaliza 14 kmp. Cu acelasi tip de problema s-a confruntat in SUA zona New England centrul productiei manufacturiere americane cazut prada competitiei si diversificarii ofertei, porturi ca Boston sau Baltimore au avut aceeasi soarta ca suratele lor Britanice. Industria textila prima ramura manufacturiera dezvolatata in Anglia si apoi in SUA lasa numeroase relicve incepand cu anii 30’ din timpul marii crize economice (1936 se inchide cel mai mare manufactura textila din lume la acea data Amoskeag Manufacturing, pe raul Merrimack in apropierea orasului Lowell, fondat ca un oras utopic in legatura cu industria textila), (HARVARD ALUMNI BULLETIN, 1968) .
Aceste schimbari masive din interiorul oraselor cat si criza identitara prin care treceau multe dintre societatile din Europa si America au facut ca perceptiile in legatura cu orasul sa se schimbe fundamental. Statele au reactionat la problemele tot mai acute din orase, revolte si neliniste, saracie, promiscuitatea zonelor industriale inchise.
Voci ca cea a lui Jane Jacobs in The death and live of great American cities a fost mai mult decat o critica adusa arhitecturii moderniste si in special modelelor dezurbanizarii ci a fost o pledoarie la adresa recosiderarii oraselor ca un sistem elaborat de complexitate (mai mult oragnizat decat dezorganizat),regasirea vitalitatii si energiei intercatiunilor sociale care depind in mod crucial de diversiatate si de gradul de complexitate.
In anul 1965 apare lucrarea A City is not a Tree a lui Christopher Alexander, acesta se folosea de noile studii structuraliste pentru a compara orasul dezvoltat spontan (ex. Liverpool) cu otel, iar pe cel proiectat (ex. Chandigarh) cu un copac; relatiile elementelorin sistemul de tip copac fiind simple iar in cel de tip retea complexe.Impactul pe care l-a avut aceasta lucrare la timpul ei a facut ca interventiile ulterioare la nivelul tesuturilor urbane sa reconsidere tesutul existent.In acest timp se face un apel la abandonarea arhitecturii functionist-academiste si imbogatirea complexitatii arhitecturii prin democratizarea ei, prin introspectie in arhitectura vernacula si de consum, in Learning from Las Vegas ,Robert Venturi isi exprima admiratia pentru bulevardele din Las Vegas si pentru Disneyland exprimand conceptul de “capital simbolic” introdus de Bourdieu. In societatea de consum creata, anumite paturi sociale pentru a-si defini identiatatea au nevoie de “o colectie de bunuri de lux care sunt relevante pentru gustul si distincia propietarului”. Un nou eclectism apare, iar in goanna de a pretui tot ceea ce este vechi orice relicva a trecutului devine etalon estetic si demn de imitare atunci cand el nu mai exista sau nu a existat niciodata.
Conceptele postmoderniste (cultura de masa) isi gasesc inainte de toate ratiunea in realitati socio-economice si mai apoi in nevoi filozofice si estetice, Leon Krier intr-un articol din Architectural Design Profile din anul 1987 militeaza pentru restaurarea activa si recrerea valorilor urbane traditionale, acest lucru fiind posibil fie prin“restaurarea unui material urban mai vechi si reabilitarea sa cu scopul de a-i conferi utilizari noi, fie creerea de noi spatii ce exprima viziunile traditionale cu toata inventivitatea pe care o permit tehnologiile si materialele actuale” (Harvey David, 2002). Leon Krier isi construia teoria pe baza exemplelor de restructurari si conversii ale ansamblurilor industriale din America si din Anglia.
Revitalizarea Bostonului (Hall Peter, 1999) a constituit un exemplu pentru toate celelalte orase, inceputa in anii 50’ transformarea s-a bazat la inceput printr-o politica de redirectionare a orasului si transformare din centru industrial in centru economic si de cercetare in domeniu universitar, al doilea pas l-a constituit investitia in reabilitarea pe scara larga a zonelor portuare si industriale din apropierea acestora,implicand in acest process noua combinatie de reutilizare a depozitelor cu noi functiuni ce urmau sa atraga publicul si revitalizare a zonei prin investitii in mixtizare functionala (creerea de numeroase spatii publice, baruri,restadardizarea locuintelor din perimetrul portului). Aceeasi reteta a urmat si Baltimore, un alt important port decazut in favoarea New York-ului, cu a sa transformarea Inner Harbor-ului ( sursa-CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL- Adrian Majuru –Moldova – autor: Petre Dragos Mihaila)
Aceste concepte de revitalizare au trecut repede oceanul, docurile din Londra si mai apoi Liverpool au devenit centrul proiectelor de dezvoltare a orasului ca lupta impotriva noii dezurbanizari. Docul canalului din Camden Town, unul dintre districtele Londrei, a fost transformat in piata (una din cele 6 piete care constituie cartierul comercial al districtului).Comertul pe acest canal a incetat prin anii ’70 din secolul trecut, iar docul nu a mai fost folosit pana in 1974, cand aici s-a instalat o piata temporara. Aceasta a ajuns in doi ani una dintre principalele atractii ale districtului. In anul 1991 a fost ridicata, pentru aceasta piata, o cladire proiectata de arh. John Dickinson. Incepand cu 2006 se construiesc, intre docul canalului si fostele grajduri, diverse galerii comerciale. Pe ruinele unei foste fabrici de otel din orasul austriac Hüttenberg, abandonata la inceputul secolului al XX-lea, arhitectul Günter Domenig a propus (1995) o reinterpretare a arhitecturii grandioase a fabricii, imbinata cu forme noi, pentru a crea un centru cultural (o galerie de arta, o sala mare de conferinte si inca 10 sali mai mici). Proiectantul a optat pentru o solutie in care a inchis deschiderile ruinei fabricii cu sticla, dar nu a inlocuit acoperisul vechi, ci a ridicat altul nou peste el, cel vechi intrezarindu-se de sub acesta.
Fosta fabrica de ceai din Liverpool (Anglia), a fost transformata in club si cuprinde: bar, restaurant, spatiu pentru DJ si zone de servicii .Arhitectul Wells Mackereth a folosit materialele (metal si caramida aparenta) intr-o forma bruta, tocmai pentru a accentua atmosfera de depozit. Structura metalica este si ea lasata la vedere, ca si instalatiile de ventilatie. In contrast cu aceasta, foloseste lemnul masiv in design-ul barului si pentru interiorul restaurantului.
Si la noi se mai pastreaza inca importante resurse de patrimoniu construit industrial, unele chiar de acum doua-trei sute de ani. Centre industriale, inglobate in orase sau in vecinatatea acestora, sunt vazute acum ca posibile resurse urbane in cautarea de noi destinatii. In conditiile actuale ale societatii de consum, cand reutilizarea resurselor reprezinta un factor determinant in aplicarea dezvoltarii durabile, investirea in conversia acestor spatii, care nu au nici o alta sansa de a supravietui schimbarilor, le poate reda orasului, prin reintroducerea lor in peisajul urban (sursa lect. dr. arh. Dorina TARBUJARU- revistaconstructiilor-conversia-constructiilor-industriale.).
Anii 80’ si 90’ au fost martorii celor mai importante astfel de proiecte, care au avut in centru refolosirea concept de structuri urbane intr-o noua de mixtizare a functiunilor, (distinctia dintre industrial si commercial, facuta de S. Cantacuzino in Re/Architecture, pare fortata, Arheologia industriala elimina aceasta ambiguitate, considerand orice relicva a epocii industriale (inclusive docuri si depozite) ca apartinand patrimoniului industrial).
In afara Angliei si Americii toate celelalte state europene au adoptat noile concepte (Berlinul este si acum teatrul unora dintre cele mai importante transformari incepute dupa caderea Cortinei de Fier) rafinadu-le pe alocuri. Exemplul cartierului La Villette din Paris a devenit deja unul classic, restructurarea cartierului presarat de fostele abatoare ale Parisului si de alte industrii conexe cu acestea, decazute in urma transformarilor tehnologice din industria alimentara, a inceput in anii ’70 avand finalitate la mijlocul anilor ’90 si a insemnat restaurarea Pavilionului Vamii de catre Bernard Huet, conversia unei hale industriale in centru cultural, precum si creerea parcului cu acelasi nume ca al cartierului de catre Bernard Tschumi si Jacques Derrida, exemplu etalon al coprezentei straturilor intr-un impecabil discurs post-structuralist (mai amintesc, in aceeeasi politica de restructurare urbana, construirea Centrului Muzicii si al Dansului, concepute de Christian de Portzamparc, Muzeul Tehnicii).(sursa-CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL-Adrian Majuru –Moldova autor: Petre Dragos Mihaila).
Prima reconversie a unei platforme industriale din Bucuresti s-a facut la fosta fabrica Electronica din Pipera, care a devenit complexul de birouri Iride, ce dispune la acest moment de o suprafata inchiriabila de birouri de 92.855 mp.Iride este primul proiect de reconversie, inceput in anii 2000 si care va continua sa se extinda inca 20 de ani de acum incolo, pana la o suprafata de 200.000 mp.
O poveste asemanatoare prezinta si cea a dezvoltarii fabricii FEA, de echipamente pentru automatizari, devenita acum un complex mixt, comercial si birouri, format dinPromenada Mall si Sky Tower, cel mai inalt turn de birouri din Romania ( sursa http://greateconomy.ro/povestea-fabricilor-bucurestene-transformate-in-mall-uri-sau-apartamente/).
1.6 Legislatia în cadrul Uniunii Europene
În ultimii 30 de ani, operațiunile urbane în țările Uniunii Europene au obiective ce se definesc mai bine prin noțiunea de regenerare urbană. Operațiunile urmăresc nu numai reabilitarea cadrului fizic, ci și integrarea aspectelor care țin de mediul construit sau natural cu aspecte care să susțină dezvoltarea socială și economică. Abordarea regenerării urbane este în strânsă relație cu principiile dezvoltării urbane durabile care susțin limitarea extinderii teritoriului urbanizat și re-folosirea resurselor funciare deja urbanizate. Reîntoarcerea în centrul istoric, folosirea tuturor spațiilor disponibile după retragerea industriei, ameliorarea
condițiilor în cartierele deja constituite sunt teme ale dezvoltării urbane durabile pentru că reprezintă o utilizare eficientă a resurselor disponibile în plan local. Acest aspect este subliniat și de documentele de politică europeană: “regenerarea urbană trebuie să servească drept scop al dezvoltării durabile prin reutilizarea terenurilor deja valorificate prin construcții existente,conservarea siturilor naturale. Trebuie să urmărească obiective precise ca ameliorarea accesibilității, eficiență energetică,participarea cetățenilor”.( Raport Orașe durabile europene, Comisia Europeana, 1996 )
I. Documente și date cheie în problematica dezvoltării urbane durabile și a regenerării urbane în cadrul Uniunii Europene
• 1980 – 1982 – Campania europeană pentru renașterea orașelor. Organizată de Consiliul Europei, a urmărit sensibilizarea autorităților publice și a cetățenilor asupra a patru teme de dezbatere:
-îmbunătățirea calității mediului
– reabilitarea parcului de locuințe existent,
– stimularea inițiativelor sociale și culturale în cadrul orașelor, -participarea la procesul decizional.
• 1990 – Carta verde a mediului urban. Document publicat de Consiliul , în care se propune o metodă de analiză a problemelor mediului urban și o abordare integrată. Este subliniată nevoia de reamenajare a zonelor urbane destructurate pentru a contracara tendința de extindere a orașelor, precum și revitalizarea cartierelor de locuințe existente –(centre istorice sau cartiere situate la periferie).
• 1993 – Programul comunitar de acțiune pentru mediu și pentru o dezvoltare durabilă care ține cont de protecția mediului, elaborat de Comisia Europeană pentru dezvoltare sustenabilă.
• 1993 – Lansare de proiect: Orașe durabile, cu obiectivul de a identifica modul prin care se poate pune în practică dezvoltarea durabilă în cazul orașelor.
• 1994 – Carta de la Aalborg, 27 mai 1994 privind orașele europene și dezvoltarea durabilă. Carta este semnată de reprezentanții a 80 de autorități locale europene și de către 253 de reprezentanți ai unor organizații internaționale. Legăturile între dezvoltarea durabilă și politicile urbane sunt enunțate sub formă de principii de acțiune în vederea dezvoltării durabile.
• 1996 – Orașe europene durabile: Raport alGrupului de experți stabilit de Direcția Generală de Mediu a Comisiei Europene. Raportul are ca obiectiv să orienteze intervențiile locale și definește un ansamblu de principii aplicabile pentru a allege zonele de acțiune și pentru a evalua și supraveghea dezvoltarea durabilă a zonelor urbane.
Pentru prima dată este subliniată legătura între dezvoltarea durabilă și funcționarea administrației publice, al cărui rol este de a instaura dezvoltarea durabilă, printr-o abordare integrată a problemelor economice, sociale și spațiale ale orașelor. Integrarea orizontală și verticală a politicilor publice cu incidență asupra dezvoltării urbane este indispensabilă.
• 1997 – Chestiunea urbană: orientări pentru o Comisia Europeană, în care este enunțată explicit necesitatea apariției unei perspective urbane în cadrul politicilor europene. Uniunea Europeană își propune să aducă o mai bună contribuiție dezvoltării urbane.
• 1999 – Cadru de acțiune: Pentru o dezvoltare durabilă în cadrul Uniunii Europene. Documentul publicat de Comisia Europeană este articulat în jurul a patru teme: prosperitate economică și crearea de locuri de muncă, inserția socială și reabilitarea zonelor urbane, mediul urban, guvernanța urbană și capacitatea locală de a trata aceste probleme.
Comisia Europeană propune ca fondurile structurale să fie utilizate pentru a ajuta la reabilitarea economică și socială a zonelor ce se confruntă cu dificultăți structurale.
• 1999 – A fost aprobată Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar (ESDP). ESDP stabilește pentru prima dată un cadru pentru a asigura o dezvoltare teritorială durabilă și echilibrată a teritoriului
european.
• 2000 – Consiliul European de la Lisabona. Șefii de stat și de guvern din țările europene au fixat un obiectiv ambițios – să construiască în Uniunea Europeană o economie bazată pe cunoaștere, care ă devină cea mai competitivă până în anul 2010. Se accentuează dezvoltarea tehnologiilor informației și încurajarea inovației pentru a recupera decalajul existent între țările europene și Statele Unite ale
• 2001 – Consiliul European de la Goteborg a arătat că dezvoltarea europeană trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile și a înscris obiectivele Consiliului de la Lisabona într-o perspectivă de
protecție a mediului .Începând cu Consiliul European de la Goteborg
UE dispune de o strategie de dezvoltare integrată,construită pe trei componente esențiale (economică,socială și teritorială) având ca obiective creșterea și competitivitatea pentru o dezvoltare durabilă.
• 2004 – Comisia Europeană a adoptat cadrul legislative pentru reforma politicii de coeziune pentru perioada 2007 – 2013, obiectivele stabilite pentru programele comunitare fiind creșterea competitivității într-oUniune Europeană lărgită (cu noile state membre).
• 2004 – Acordul de la Rotterdam, aprobat în cadrul Reuniunilor informale anuale ale Miniștrilor responsabili cu amenajarea teritoriului și urbanismul.
• 2004 – Adoptarea celui de-al treilea raport privind coeziunea economică și socială care a dezvoltat conceptul de coeziune teritorială.
• 2005 – Comisia Europeană prezintă o versiune revizuită a strategiei de la Lisabona, al cărui obiectiv rămâne stimularea creșterii și crearea de locuri de muncă.
• 2005 – Acordul de la Bristol privind instituirea unei cooperări pentru favorizarea dezvoltării unor Strategiile de la Lisabona și Goteborg stau la baza programelor de dezvoltare naționale și regionale ale țărilor membre ale Uniunii Europene.
• 2007 – se aprobă Agenda Teritorială Europeană – cadru strategic de referință pentru cooperarea în domeniul dezvoltării teritoriale europene.
• 2007 –Accentul s-a pus pe dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene,recunoscându-se potențialul dezvoltării orașelor ca centre de dezvoltare economică însă și existența problemelor de natură demografică, în ceea ce privește echitatea socială, excluziunea socială a unor anumite grupuri de populație, o lipsă de locuințe de calitate accesibile ca preț, și probleme de mediu. Se recunoaște nevoia de a asigura diversitatea culturală și de a stabilii
standarde înalte de calitate în domeniile design-ului urban, ale arhitecturii și ale mediului. Prin aceasta se sprijină folosirea cât mai frecventă a abordarii integrate în dezvoltarea urbană.Politica de dezvoltare urbană integrată este un proces prin care sunt coordonate aspectele cheie de ordin spațial, sectorial șitemporal. Procesul permite actorilor orașului sa identifice natura transformărilor, în cazul studiat, pentru a propune o intervenție de calitate bazată pe obiectivitate. Rezultatul dorit este integrarea operațiunii la scara locală, cât și municipală din punct de vedere urbanistic, economic și social. Se aprobă Charta urbană a orașelor durabile.Cunoscută și sub numele de Charta de la Leipzig,promovează abordarea integrată și participativă a dezvoltării urbane pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă a teritoriului european.Obiectivele Chartei de la Leipzig sunt axate pe întărirea competitivității și a identității orașelor/regiunilor europene și suportul pentru strategia Uniunii Europene de dezvoltare durabilă.
. ..( SURSA-Ghid informativ privind regenerarea urbana-Anca Ginavar, Ileana Blum, Vera Marin, Erika Popliceanu,Oana Gherghinescu, Mihaela Vrabete, Gabriela Frentz).
– În 2008, Comisia Europeană a adoptat „Cartea Verde privind coeziunea teritorială: transformarea diversității teritoriale întrun-avantaj“. Cartea Verde pune accent pe importanța economiilor de scară, pe o infrastructură de conectare de înaltă calitate
, precum și pe necesitatea de a reduce și mai mult divizarea pentru a putea rezolva numărul tot mai mare de probleme transfrontalier. În același timp, acest important document recunoaște importanța geografiei economice și necesitatea de a înțelege problemele cu care se confruntă regiunile cu caracteristici geografice specifice (regiuni de munte, regiuni insulare și regiuni rurale și de graniță, cu populație extrem de redusă). Cartea Verde cuprinde și o inventariere a celor mai importante politici UE cu privire la amenajarea teritorială, de la
agricultură la mediu, transport, ocuparea forței de muncă, bazine maritime, cercetare și dezvoltare, precum și concurență.
1.7. Implicarea Uniunii Europene in fondurile structurale
Proiectele de regenerare urbana sunt asistate de doua dintre fondurile structurale ale Uniunii Europene: Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si Fondul Social European. Contributia nu depaseste de regula jumatate din valoarea proiectului.
În politica de regenerare urbana se pot distinge doua abordari majore: un parteneriat intre guvernul central, guvernul local, sectorul privat si colectivitatea locala, care permite actorilor urbani sa exploateze la maximum resursele existente si sa dirijeze fondurile catre domeniile care au cel mai mult nevoie si un dispozitiv concurential in care autoritatile locale si alti actori locali trebuie sa liciteze pentru a accede la fonduri de regenerare urbana.
Se considera ca in felul acesta operatorii urbani vor adopta noi metode de lucru. Acest demers a fost criticat din doua puncte de vedere: pe de o parte, exista riscul ca fondurile sa nu fie distribuite in raport cu necesitatile reale, ci in functie de modul de prezentare a proiectului; pe de alta parte, daca proiectul nu este selectat, timpul si fondurile investite in pregatirea licitatiei vor fi pierdute.
Metodele de regenerare urbana sunt considerate printre cele mai inovatoare din lume. Experienta operatorilor urbani pune in evidenta cateva conditii majore, pe care trebuie sa le indeplineasca o politica de regenerare urbana in actualul context economic si politic european:
► Implicarea statului in regenerarea urbana pe baza unei structuri juridice proprii, care incorporeaza ansamblul operatorilor prezenti intr-un teritoriu de interventie, in urma acordului locuitorilor cu privire la concentrarea de mijloace bugetare importante.
► Competitie intre diferitele situri si proiecte pe baza licitatiilor publice, generalizarea parteneriatelor public-privat si a accesului la finantari europene prin intermediul dispozitivelor profesionale si specializate.
► Integrarea intr-o structura teritoriala unica a ansamblului campurilor de interventie necesare proiectului de regenerare (demolare-reconstructie, crearea de locuri de munca, formare, educatie, sanatate etc.).
Raman, totusi, o serie de dificultati, cu care politicile de regenerare urbana se confrunta peste tot si anume: stabilirea ponderii investitiilor publice si private in montarea operatiunilor, analiza detaliata a diferitelor forme de structuri juridice necesare sustinerii proiectului, pe de o parte, si sustinerii sectorului asociativ, pe de alta parte si construirea unui cadru juridic propice pentru asocierea locuitorilor si gasirea resurselor care pot fi mobilizate pentru functionarea parteneriatului cu acestia.
Suma de 21,1 miliarde de euro, reprezentând 6,1% din bugetul total alocat politicii de coeziune, a fost alocată pentru proiecte de dezvoltare urbană ce vor fi derulate în perioada 2007-2013. Din aceasta, 3,4 miliarde sunt destinate reabilitării amplasamentelor industriale și suprafețelor de teren contaminate, 9,8 miliarde proiectelor de regenerare urbană și rurală, 7 miliarde transportului urban ecologic și 917 milioane locuințelor. Alte investiții în infrastructură în domenii ca cercetarea și inovarea, transportul, mediul, educația, sănătatea și cultura au, la rândul lor, un impact semnificativ asupra orașelor.( Regional Policy Inforegio – Paginile tematice – Dezvoltare urbană)
1.7 Abordari ale procesului de regenerare urbana din punct de vedere a instrumentelor de implemerntare în alte tari
În S.U.A. activitatea în domeniul reconversiei zonelor industriale dezafectate este foarte avansată. în cadrul unei strategii coordonate de guvernul federal și cele ale statelor a fost creată Environment Protection Agency-EPA (Agenția pentru Protecția Mediului), care a inițiat un program de reabilitare al celor 100-500.000 de terenuri care se consideră că ar fi fost contaminate de activitățile industriale, în prezent fiind neutilizate sau abandonate. De asemenea, în anii ’80 a fost lansat Superfund Basic Research Program (Programul de Cercetare Fundamentală Superfund) care se axează pe obținerea noilor cunoștințe științifice și de inginerie care duc atât la o mai bună conștientizare a societății asupra riscurilor umane și ecologice provenite de la substanțele periculoase și cât și dezvoltarea unor noi tehnologii de mediu pentru decontaminarea amplasamentelor industriale dezafectate.
Consiliul pentru Dezvoltare Economică evaluează diversele proiecte pentru reconversie a siturilor industriale dezafectate, care în marea majoritate vor fi destinate locuințelor pentru persoane defavorizate și cu venituri modeste. Guvernul analizează caracteristicile populației care dorește să se mute în zonele reabilitate și stimulentele ce ar putea fi oferite pentru atragerea de locuitori. În acest scop, agențiile guvernamentale efectuează la fiecare 10 ani analize, iar Biroul de Recensământ anchete anuale care privesc mișcările de populație în funcție de vârstă, rasă, etnie, etc. Studiile și cercetările au demonstrat că reconversia reduce propensiunea de mutare, iar un proiect de reconversie care face parte dintr-un plan mai amplu de reamenajare zonală poateschimba percepția de ansamblu asupra locuirii.
Creșterea interesului pentru patrimoniu, pentru trecut și pentru păstrarea elementelor ce aduc aminte de anumite perioade din istoria orașelor fac ca acest tip de intervenție – conversie funcțională să fie relaționată cu precădere către programe de arhitectură socio culturale. În THE INDUSTRIAL HERITAGE – MANAGING RESOURCES AND USES, Judith Alfrey și Tim Putnam pun accent pe importanța acestei tendințe, menite să susțină aceste intervenții în siturile industriale[14]. Totodată definesc conceptul de leisure learning[15], concept ce pune în evidențăinteresul locuitorilor orașul asupra istoriei și a patrimoniului urban, siturile industriale marcând cu siguranță o perioadă importantăîn istoria orașului, având în vedere că această etapă a influențat semnificativ dezvoltarea orașului industrial sau zone industriale a orașului în perioada modernă. Totodată Judith Alfrey și Tim Putnam reflectă faptul că locuitorii care s-au relocat într-un oraș cu o istorie bogată sunt de cele mai multe ori interesați de cunoașterea patrimoniului istoric.
Conversia funcțională reprezintă o soluție în acest sens, alocarea unei noi functiuni facilitând o întreținere mai bună a construcțiilor și subansamblurilor, toate acestea plecând de la premisa că intervenția de arhitecturăeste una care protejează, păstreazăși pune în valoare elementele semnificative ale sitului.
In Olanda integrarea este destul de bine dezvoltată, datorită existenței unei scheme
naționale de amenajare a teritoriului, legată de politica principalelor orașe, precum și
de contractele dintre guvernul central și autoritățile de la nivelele inferioare, care
stabilesc legătura dintre finanțare și politică.
◦ In Franța amenajarea teritoriului național cuprinde gestionarea zonelor urbane,
susținută de o strategie de finanțare și de aplicarea unui contract de plan. Legea
Solidarității și reînnoirii urbane (SRU) a scos în evidență necesitate integrării
programelor sociale în strategiile de regenerare.
◦ In Belgia responsabilitatea pentru amenajarea teritoriului revine regiunilor; astfel de
ex. regiunea Bruxelles-Capitale corespunde unei zone metropolitane este însoțit de strategiile de punere în valoare a orașului și de renovare a cartierelor celor mai sărace.
◦ In Marea Britanie politica națională de amenajare este prezentă în “notele de orientare
a politicilor de planificare” (Planning Policy Guidance Notes) care tratează subiecte
specifice. Politicile respective sunt reluate în cartea albă a politicii urbane (Urban
Policy White Paper) din 1999, care definește un cadru politic integrat pentru orașe. Un
document paralel, “Un nou angajament pentru renovarea cartierelor: plan național de
acțiune strategică” (A New Commitment to Neighborhood Renewal: National Strategy
Action Plan), se concentrează pe reorientarea banilor cheltuiți de ministerele interesate
spre zonele defavorizate.( PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com)
1.8 Legislatia din tara noastra
Revalorificarea patrimoniului industrial pare imposibilã datoritã unui cumul de decizii proaste: locații nejustificate, materiale si execuții inadecvate, industrii nesustenabile. Ramâne doar sursa de materiale refolosibile si miza imobiliarã a terenului de sub ele. Tipologia spațiilor, terenurilor, teritoriilor și construcțiilor aflate la un moment dat în această situație și care necesită o atitudine a societății, dar și o intervenție eficientă și rapidă este foarte variată. Diversele categorii de terenuri și clădiri neutilizate și abandonate se pot împărți pe palierele mediului rural și urban. Gama construcțiilor abandonate din mediul urban este foarte diversă în comparație cu mediul rural: zone de locuințe, locuințe; zone și obiective industriale; zone speciale (construcții și instalații aferente); construcții pentru cult, învățământ, sănătate; construcții pentru funcțiuni culturale; monumente, ansambluri și situri istorice; ansambluri vernaculare etc. Existența acestor spații construite și neconstruite, dezafectate, abandonate reprezintă o vulnerabilitate a comunităților, tradusă prin efecte economice, sociale, politice și culturale și nu în ultimă instanță ecologice. Procesele de regenerare a acestor spații sunt profitabile din diverse perspective și anume: social (atât la nivel local, cât și la nivel regional) ; economic – reintroducerea în circuitul economic a construcțiilor și amenajărilor existente; cultural – în sensul revigorării semnificațiilor și încărcăturii culturale care determină acea stare de geniul al locului (genius-loci), spațiu recognoscibil și asumat social și cultural, ecologic, tehnic, dar și administrativ.
Pe de altă parte, este de relevat intervenția vizuală, spațială, volumetrică, plastic arhitecturală și structurantă a acestor intervenții în spațiul public, semipublic, semiprivat și privat. De altfel imaginea, peisajul recreat va avea efecte puternice în imaginea mentală individuală a socio-grupurilor, dar și a comunității în ansamblu. Regenerarea, reconversia reprezentată de schimbarea și adaptarea funcțiunilor unor spații, teritorii, clădiri determină evoluția acestora către un destin nou, diferit și asumat de colectivitate.
Fostele zone industriale ocupă de obicei suprafețe mari de teren din apropierea centrelor orașelor, astfel că potențialul de valorificare al acestora este deosebit de important. Pentru dezvoltarea orașului, municipalitatea ar trebui să ia în considerare o regenerare a acestor spații, fiind mai rentabil să recuperezi, reutilizezi, restaurezi, reciclezi, decât să demolezi și sã construiești de la zero. Insă reutilizarea acestor giganți întâmpină numeroase dificultăți. Principalele probleme ale acestor obiective, din punctul de vedere al potențialului de reconversie sunt: dimensiunile foarte mari care le fac foarte greu de adaptat altor funcțiuni; așezarea la distanță de polii urbani lângă care sunt amplasate; expresia arhitecturală care cu greu ar putea fi percepută drept valoroasă de către eventualii beneficiari și investitori care ar trebui convinși să aleagã opțiunea reconversiei; starea avansată de degradare a multora dintre ele; materiale de proastă calitate care nu constituie un bun support.
Termenul de “regenerare urbană” a fost introdus oficial în România prin intermediul Ordonanței nr. 27 din 27 august 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului,fiind definită“ Aducerea la viata a zonelor urbane cu efortul cooperativ al municipalitatilor, proprietarilor si a altor actori implicati cu scopul de a imbunatati conditiile de trai, de a creste calitatea mediului si a climatului social si de a intari economia locala.“
Ordinul MDRAP nr. 233/2016 privind normele de aplicare a legii 350/2001
(1) Conform prevederilor art. 46 alin. (3) lit. g) din Lege, Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la delimitarea zonelor în care se preconizează operațiuni de regenerare urbană.
Aceste zone vor fi delimitate pe limite cadastrale și vor cuprinde zone omogene din punct de vedere funcțional, ce necesită implementarea unor operațiuni integrate, caracterizate de una sau mai multe dintre următoarele situații:
a) zone centrale;
b) zone istorice;
c) zone construite protejate;
d) zone din mari ansambluri de locuit;
e) zone locuite de comunități defavorizate, inclusiv așezări informale;
f) zone de reconversie funcțională:
-situri industriale dezafectate;
-situri militare dezafectate;
-situri cu infrastructuri majore dezafectate.
Dintr-o perspectivă macro-teritorială, România s-a alăturat unei inițiative a statelor membre ale Grupului de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) de colaborare în domeniul planificării teritoriale. Din 2008, a fost manifestată dorința acestor State de a coopera și cu România și Bulgaria. În 2010, a fost semnată o declarație comună a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea regională prin care aceștia s-au angajat să continue cooperarea în domeniul amenajării teritoriului, urmând ca în procesul de coordonare a documentelor naționale de dezvoltare teritorialâ să ia în considerare rezultatele activității desfășurate în cadrul V4+2.
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Orizonturi 2013-2020-2030 (SNDD) este un document de referință pentru România și pentru demersul actual de elaborare a SDTR. Acesta a fost un proiect comun al Guvernului României, prin Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD), prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, aprobat prin Hotarârea de Guvern Nr. 1216 din 4 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.737 din 31 octombrie 2007. Documentul a fost prezentat, spre aprobare, Comisiei Europene în iunie 2009.
Referitor la planificarea spațială, SDD prevede:
- Limitarea prin lege a expansiunii spațiului intravilan al localităților urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurarii (reciclării) terenurilor intravilane existente pentru noile investiții;
- Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcții noi prin reciclarea terenurilor intravilane și extravilane desemnate prin planurile strategice sau restructurarea terenurilor subutilizate sau părăsite și limitarea expansiunii zonelor urbanizate;
Cap.II. Evolutia economica a municipiului Oradea,pina in 1990
Situat într-o zonă favorabilă din punct de vedere geografic (la contactul dintre Câmpia și Dealurile de Vest, pe Crișul Repede) orașul Oradea a întrunit încă din perioada medievală condiții propice desfășurării unei vieți economice intense.
De-a lungul secolelor, municipiul Oradea a cunoscut o dezvoltare economică propice datorită poziției sale din punct de vedere geografic, această dezvoltare făcând obiectul unor analize și studii întocmite de diverși autori- Ianoș, Pop, Măhăra, Gorun, Cucu, Barna. Printre cele mai vechi documente în care apare menționată Oradea, sunt documente cu rol economic, prin care erau reglementate vămile. (Statutul Municipiului Oradea, 2011).
Pentru a înțelege mai bine procesele care au loc în fiecare etapă am ales să structurăm analiza pe patru perioade distincte :
1. Perioada preindustrială;
2. Industrializarea;
3. Procesul de dezindustrializare;
4. Reindustrializarea.
2.1 Perioada preindustrială
În accepțiunea noastră, perioada preindustrială cuprinde intervalul de timp în care apar germenii unei viitoare industrii, începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, cu activitatea fierarilor, care a fost prima dată atestată în decursul secolului al XV-lea. Continuând cu breslele lăcătușilor, a samsarilor și a șelarilor în secolul al XVI-lea, iar în secolul următor la acestea s-au adăugat bresla croitorilor și a blănarilor și se termină la începutul secolui XIX. Un efect pozitiv asupra dezvoltării ramurii industriei, l-a avut invazia Otomană dintre anii 1660-1692, astfel orașul transformându-se „într-un important centru economic și comericial”. Diferite documente istorice vorbesc despre practicarea anterioară a unor meșteșuguri, încă din secolul XII, respectiv Registrul din Oradea (1208-1235), face referire la brutari, dogari, lemnari, iar în 1342 se fac referiri la cismari și blănari.
(Statutul Municipiului Oradea, 2011).
Din analiza literaturii de specialite, observăm că majoritatea autorilor sunt de acord că în această perioadă evoluția orașului a fost relativ lentă datorită următoarelor evenimente importante:
1.Distrugerilor suferite ca urmare a războaielor purtate cu popoarele migratoare
2. Prilejul mișcării antihabsburgice dintre 1703-1711 .
În a doua jumătate a secolului al XVIII, s-a trecut de la micile ateliere meșteșugărești la industria de fabrică, iar breslele s-au transformat în asociații, micii meseriași fiind absorbiți de diverse întreprinderi și fabrici, mai ales după anul 1860. Printre primele industrii au apărut cele producătoare de mașini, de cărămidă, alcool, pantofi, etc.
2.1 Preindustrializare
Începând cu a doua parte a secolului al XVIII-lea se accelerează trecerea de la micile ateliere meșteșugărești la industria de fabrică. Breslele au continuat sa funcționeze și in această perioadă, însă treptat acestea se vor transforma în asociații,iar meseriașii (mai cu seamă după anul 1860) vor fi absorbiți în întreprinderi și fabrici.
Diversitatea acestora din urmă a fost mare, producând mașini agricole (Penger șiRozsaly), cărămidă (nu mai puțin de 8 fabrici funcționau la sfârșitul secolului al XIX-lea),alcool (bere – Dreher-Hagenmarcher, spirt – Leder și Kalman, Moskovits Mor, vin – Füschl 50etc), pantofi și cizme (Moskovits Farkas), îngrășăminte artificiale (fabrica Oradea Mare),săpun (Rothbart Adolf Ede), sticlărie și porțelărie (Deutsch K.I.) etc. Conform unui recensământ din anul 1900 în Oradea existau un număr de 2 408 întreprinderi deservite de 2 642 muncitori, 4046 auxiliari și 994 de ucenici. Trei decenii mai târziu, într-un alt recensământ, efectuat în plină criză economică mondială, au fost consemnate un număr de 2 735 de întreprinderi industriale și comerciale. În ordinea ponderii deținute în ansamblul vieții economice a orașului s-a remarcat industria alimentară, chimică,textilă, tipografică, materialelor de construcții, metalurgică și a construcțiilor de mașini, pielăriei și încălțămintei și cea a prelucrării lemnului.
Existența unor multiple activități economice în oraș e atestată cu începere din a doua jumătate a secolului al XVI-lea de prezența breslelor, fiecare din acestea având un profil distinct de activități. Printre cele mai vechi se numără cea a fierarilor căreia, undeva între anii 1560-1565, primarul orașului i-a recunoscut statutul de funcționare; lapuțin timp după aceea sunt pomenite breslele lăcătușilor, samsarilor și șelarilor. În debutul secolul următor li se adaugă breasla croitorilor și cea a blănarilor.
Stăpânirea otomană asupra Oradiei dintre anii 1660-1692 deși nu este cunoscută foarte bine din documentele cercetate până în prezent pare a fi fost totuși favorabilă dezvoltării diverselor ramuri industriale și unui tablou economic mai degrabă optimist.
Instalarea administrației austriece după lungul asediu asupra cetății dintre 1691-1692 s-a tradus printr-o multiplicare a activităților economice desfășurate care au tins să egalizeze ponderea celor cu caracter agrar, încă predominante. Spre exemplu, un document din 1722 în care se stabilea prețurile a diferite produse, pomenește nu mai puțin de 15 de meșteșuguri desfășurate în oraș în acea perioadă: măcelărie, cizmărie,sumănărie, croitorie de târg, croitorie mixtă, cojocărie, curelărie, săpunărie, năsturărie,funărie, lăcătușărie, rotărie, tâmplărie, orfevrărie și dogărie. În anii următori li s-au adăugat altele, precum cele legate de prelucrarea pieilor (tăbăcărie), confecționarea de pantofi, de site și ciururi etc. Tuturor acestora li se adaugă o larga paletă de alte activități atestate ce poate fi încadrată în categoria serviciilor și a satisfacerii trebuințelor curente de zi cu zi, deservite de brutari, morari, olari, tâmplari, fierari ceasornicari, strungari, armurieri.(sursa -Oradea Travel
2.2 Industrializare
Industrializarea a început în secolul al XIX-lea (întârziere de aproape un secol față de statele din Europa de Vest), procesul desfășurându-se ulterior lent (în prima jumătate a secolului) și accelerandu-se în timpul regimului comunist, timp în care noul statut al României s-a schimbat în cel al unei țări industriale, acest lucru aducând după sine o lungă serie de mutații și noi realități urbane.
În Câmpia Crișurilor primele unități industriale apar în cadrul industriei alimentare (mori, fabrici de spirt în anul 1887). Conform unui recensământ din anul 1900 în Oradea existau un număr de 2 408 întreprinderi deservite de 2 642 muncitori, 4046 auxiliari și 994 de ucenici. Din acele 2 408 întreprinderi doar 576 erau întreprinderi care se ocupau de industria de mașini,chimică, a metalelor sau alimentară. (Gorun, Borcea &colab, 2007).
Din fig 2 constatăm multitudinea de întreprinderi existente în Oradea, precum și faptul că în industrie era pus accentul pe diferite ramuri, pe primul loc fiind industria fierului și a metalelor, fiind urmat de industria alimentară
Fig 2. Ramurile industriale din municipiul Oradea, în anul 1900 (sursa datelor: Gorun si colab, 2007, p 227)
În primele decenii ale secolului XX apar unități mici specializate în reparat vagoane, turnătorie, unelte agricole (Penger și Rozsaly), prelucrarea lemnului, fabrica de butoaie, cărămidă (nu mai puțin de 8 fabrici funcționau la sfârșitul secolului al XIX-lea), alcool (bere – Dreher-Hagenmarcher, spirt – Leder și Kalman, Moskovits Mor, vin – Füschl 50, etc), pantofi și cizme (Moskovits Farkas), îngrășăminte artificiale (fabrica Oradea Mare), săpun (Rothbart Adolf Ede), sticlărie și porțelărie (Deutsch K.I) rezultând astfel faptul că orașul avea încă din secolul XX un profil industrial complex.
În perioada interbelică în Oradea au funcționat un mare număr de unități industriale, fapt confirmat și de un alt recensământ, efectuat în plină criză economică mondială, cînd au fost consemnate un număr de 2 735 de întreprinderi industriale și comerciale. În ordinea ponderii deținute în ansamblul vieții economice a orașului s-a remarcat industria alimentară, chimică (Vesta-lacuri, dezinfectante, Aurora-substanțe dizolvante, Clofild-vopsele, Fabrica de lacuri și vopsele), textilă, tipografică, materialelor de construcții, metalurgică și a construcțiilor de mașini, pielăriei și încălțămintei și cea a prelucrării lemnului.(Pop, Măhăra, 1977
Fig 3-Repartiția industriei- Berindei, Pop, Măhăra, A. Posea- Câmpia Crișurilor. Crișul Repede. Țara Beiușului. Cercetări în geografia României, Ed. Științifică și enciclopedică,București, 1977, p 143
Declanșarea celui de-al doilea război mondial și mai apoi instaurarea regimului comunist au generat serioase mutații la nivelul vieții economice. La 11 iunie 1948 a fost pusă în aplicare legea naționalizării principalelor mijloace de producție, într-o primă etapă fiind naționalizate fabricile și atelierele, urmate apoi de spitale, farmacii,cinematografe, restaurante, prăvălii, locuințe etc. Au fost impuse apoi planuri anuale de producție (pentru anii 1949 și 1950), iar apoi pe intervale de 5 ani (cincinale), în paralel depunându-se eforturi susținute în vederea modernizării instalațiilor vechi și înființării unor noi unități de producție. Accentul a căzut îndeosebi pe industria constructoare de mașini, pe cea energetică, siderurgică (în 1962 a început șantierul de construcție al uzinei Alumina) și chimică (unitățile existente înainte de 1945 au fost comasate în 1948 în două mari fabrici, respectiv Sinteza și Transilvania), de mașini unelte (mai multe ateliere de prelucrare a metalelor se vor grupa în 1945 în Societatea pe acțiuni Phoebus,numele acesteia fiind schimbat după naționalizare în Înfrățirea). Industria chimică orădeană era cunoscută în trecut doar prin vopsele, lacuri și unele produse farmaceutice obținute în unități de capacități modeste. La Oradea, încă în anul 1945 existau câteva unități ale industriei chimice: ,,Aurora’’, ,,Clotild’’, Fabrica de vopsele ,,Vesta’’, ,,Zankl’’, ,,Esta-Sun’’, ateliere, mici laboratoare, în care, în chip meșteșugăresc, se realizau unele substanțe, fie de bază pentru medicamente, fie lacuri și vopsele. După naționalizare acestea au fost comasate în două unități mari[1]. În următorii ani, prin lucrările de dezvoltare și reutilare, și-au mărit de câteva ori capacitatea, devenind două importante fabrici ale județului: ’’Transilvania’’ și ’’Sinteza’’, care au dat o gamă largă de produse deosebit de solicitate atât în țară, cât și peste hotare. Fabrica ,,Transilvania’’ producea lacuri, vopsele și pigmenți. Fabrica ,,Sinteza’’ producea mari cantități de acid salicilic tehnic și farmaceutic, benzoat de sodiu și alte substanțe de sinteză. Prin H.C.M. din 19 august 1969 aceasta s-a comasat prin absorbție cu Fabrica ,,Transilvania’’.
Luând în considerare faptul că cele două unități au funcționat separat până la 1 noiembrie 1948, vom prezenta și istoricul unităților constituente. Unitatea I a fost înființată de farmacistul Dr. Mesinger Armin, organizată la 10 mai 1922, cu denumirea de Firma ,,Vesta’’, ocupându-se cu producerea articolelor selenice. Pornește cu un capital de 1000000 lei, urmând ca în 1925 capitalul să se dubleze la 2100000, iar în anul 1928 jumătate % este preluată de familia Weiser, acționarii principali ai Întreprinderii ,,Phönix’’ din Baia Mare, capitalul ajungând la 3000000 lei. Cu timpul, întreprinderea s-a dezvoltat prin construirea mai multor clădiri, mărind și numărul muncitorilor de la 10 la 32. După Dictatul de la Viena, Banca Comercială Ungară din Pesta, împuternicită de grupul Weiser, preia conducerea firmei, ridicând capitalul social de la 100000 pengö, la 255000 pengö cumpărând teren pentru extindere. În intervalul 1941-1944 fabrica exporta din produsele sale în Bulgaria. Până la naționalizare, întreprinderea a funcționat în condiții dificile, apoi, cu împrumuturi pentru investiții de 8070000 lei pentru completarea instalației de acid salicilic, a început să se redreseze, instalând mașini noi, mărind numărul angajaților la 82, dintre care 67 muncitori, 4 ingineri și 11 funcționari. Pentru anul 1950 s-a planificat o producție de 170000000 lei, din care producția principală de 50000 kg acid salicilic și 12000 kg aspirină. În anul 1954 firma ,,Vesta’’, fabrica de produse chimico-farmaceutice, primește denumirea de Fabrica chimică ,,Sinteza’’ Oradea.
Sinteza Oradea de fabricare a bioxidului de carbon. Prin comasare cu Atelierul de butoaie din carton care își avea sediul în orașul Dr. Petru Groza, în anul 1960, în profilul Întreprinderii chimice ,,Sinteza’’ se include și fabricarea de ambalaje din hârtie și mucava. Prin anul 1963 se realizează alte două produse: bromura de metil insecticid și bromura de metil, destinate agriculturii. Pentru acestea, în anul 1965, se construiește o stație pilot productivă. Între 1966-1970 fabrica a investit pentru deschiderea unei secții noi de pigmenți organici, precum și pentru o instalație de antidăunători pentru agricultură. Între 1971-1975 Întreprinderea chimică ,,Sinteza’’ înregistrează creșteri de producție la: halogenuri de achil, produse de sinteză organică fină, lacuri și vopsele și antidăunători pentru agricultură. În baza Legii 15/1990 și a HG 1213/1990 are loc transformarea Intreprinderii Chimice ,,Sinteza’’ în societatea comerciala pe acțiuni ,,Sinteza’’ Oradea, care funcționează și astăzi(.Industria chimica in Crisana- dr.Mariana Barna.)
Înființată în anul 1928, sub denumirea de Fabrica de Oxigen și acid carbonic, proprietatea lui Reich Iosif, după preluarea de către autoritățile maghiare, în anul 1944 până la eliberare, apoi naționalizată în 1948, devine parte a Fabricii de vopsele ,,Transilvania’’, în anul 1956. Fabrica producea oxigen, aer comprimat și acid carbonic, funcționând ca o secție a acestei întreprinderi
După anul 1960 au fost puse bazele platformei industriale din partea de vest orașului care în final va cuprinde un număr de 12 noi obiective dintre care se vo remarca combinatul de prelucrare a lemnului, întreprinderea de materiale deconstrucții, întreprinderea de ansamble pentru mijloace de transport, fabrica de zahăr etc. Tot în același timp a fost pusă în funcțiune și întreprinderea Electrocentrale, acest lucru ducând apoi la dezvoltarea rețelei de termoficare a agenților industriali și a edificiilor mai vechi ori a blocurilor noi.
O ramură industrială care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în acest interval a fost cea ușoară prin fabricile de încălțăminte Solidaritatea, Arta, Crișul, fabrica de confecții, cea de țesături, Miorița etc. Industria alimentară a fost reprezentată de unități de industrializare a laptelui, cărnii etc., de obținere a zahărului, uleiului, de conserve de carne și legume etc.
2.2.1 Industrializarea fortata din perioda comunista
Efectele Industrializării fortate
Aprecierea efectelor industrializării forțate asupra evolutiei spatiului urban si populatiei a preocupat de a lungul timpului mai mulți autori , părerile fiind împărțite în funcție de perioada cînd sunt făcute.AstfelȘ
– industrializarea a dus *la o etapă calitativ nouă .în evoluția economico-socială și culturală*(berindei 1977=137),*un rol hotărîtor în transformarea structurală a economiei romînesti(cucu 1984-217)*
-*procesul de industrializare a fost grăbit, forțat, și nu lăsat să se desfășoare rațional, cumpătat. Încercarea de a recupera anumite decalaje e întotdeauna bună, dar nu ușoară, nici benefică dacă se face cu prea multe sacrificii. De aceea, problema este nu că regimul comunist a industrializat țara (doar în parte adevărat, fiindcă o industrie semnificativă exista și înainte de regimul comunist), ci că a industrializat-o forțat.*( valentin Maier (2009), Industrializarea Romaniei >> Sursa online)
-industrializarea forțată a avut mai multeaspecte negative* , un prim aspect negativ este acela că procesul de alocare a unor uriașe sume pentru dotarea cu fonduri fixe a industriei s-a desfășurat concomitent cu prelungirea duratei normate de funcționare a lor și chiar cu menținerea în funcțiune după expirarea acesteia.Un alt aspect negativ al politicii industriale l-a constituit faptul că marile beneficiare de investiții în general, de cele industriale în special, au fost cinci ramuri: industria constructoare de mașini, energia electrică și termică, combustibili, chimia și metalurgia și cu prețul neglijării, am putea spune al sacrificării chiar, a altor ramuri industriale, între care și industria alimentară, căreia, în anii 1980-1989, I s-a alocat mai puțin de 5% din totalul investițiilor industriale. Rezultatul n-a întârziat să apară. Oferta scăzută de produse alimentare pe piața internă a dus la apariția „pieței paralele“, a prețurilor de speculă și, implicit, la diminuarea consumului populației și a nivelului de trai, dar și la îngustarea pieței interne, un fenomen care are efect de bumerang asupra posibilităților viitoare de dezvoltare a unei părți a capacității de producție a industriei. În prima parte a perioadei menționate, fenomenul a îmbrăcat forma mascată a unei mase monetare disponibile și a creșterii economiilor populației. În cea de a doua, el îmbracă forma evidentă a deprecierii monetare, prin creșterea prețurilor și scăderea veniturilor reale ale populației.*( Tismaneanu, Raport final al analizei dictaturii comuniste in Romania).
Industrializarea forțată și destinarea către export a unei mari parți a producției obținute pe plan local a făcut ca începând din anii '70 la nivelul întregii țări să fie resimțite efectele unei puternice crize economice . Odată cu această construcție de locuințe necesară populației s-a realizat ceea ce pentru oraș la vremea respectivă era considerată identitatea economică a orașului și anume zona industrială. Cum orașul nu a dispus de resurse naturale de importanță strategică la aceea vreme s-a configurat o identitate o orașului care ulterior, odată cu trecerea la economia de piață s-a dovedit a fi neviabilă
. Așa s-a încercat ca orașul să fie specializat pe producerea de mașini-unelte în domeniul construcțiilor de mașini (Uzina Înfrățirea era considerată la aceea vreme cel mai mare exportator de centre de prelucrare automată din Europa de Est) dar și în domeniul agriculturii (Uzina Mecanică furniza utilajele necesare pentru prelucrarea mecanizată a culturilor în agricultură). A doua tendință majoră în perioada în care s-a configurat zona industrială a municipiului Oradea era de a specializa industria orașului în producerea de bunuri de consum. Așa a rezultat Uzina Metalica care furniza mașini de gătit pe gaze naturale pentru populație dar și Uzina de Subansamble pentru industria auto (U.A.M.T) în care își desfășurau activitatea un număr impresionant de locuitori ai municipiului Oradea.
Zona industrială a fost realizată la marginea orașului, iar încercările de a dezvolta și alte ramuri din industria prelucrătoare (Uzina Alumina) s-au dovedit a fi ulterior lipsite de succes datorită incapacității acestora de a se adapta la rigorile economiei de piață.
Fiindcă populația era o societate de consum, alături de aceste industrii dezvoltate în perioada revoluției industriale, a fost dezvoltată și industria alimentară, o parte din aceasta menținându-și activitatea și în prezent. Este vorba de fabricile de producție a zahărului, uleiului, conservelor din carne, inclusiv a producerii berii.
Dezvoltarea industrială a fost în cele din urmă caracterizată de trei mari tendințe, care și-au pus amprenta asupra identității economice prezente și anume:
a) tendința de dezvoltare a industriei constructoare de mașini – unelte
pentru prelucrarea metalelor și pentru prelucrarea pământului din agricultură;
b) tendința de dezvoltare a industriei destinate bunurilor de consum –
producerea de aragaze și subansamble pentru industria auto;c) tendința de a dezvolta industria alimentară – pentru consumului zilnic al populației (zahăr, ulei, făină, etc.
2.2.2 Efecte in plan urbanistic
În jurul anului 1960 a fost definitivată prima schiță de sistematizare a Oradiei conform principiilor comuniste, plan realizat de ISCAS București. În baza acestui plan vor fi construite, în prima parte a anilor ´60, primele cvartale de blocuri, în Zona de Vest (Cartierul Rogerius), Calea 1 Mai (actualmente Calea Mareșal AlexandruAverescu), Str. Gh. Magheru, Piața 23 August (Parcul 1 Decembrie), Piața București.
Este perioada în care profilul industrial al orașului suferă cele mai importante modificări. Este construită platforma industrială de vest, cuprinzând Uzina deAlumină (construcția sa începe în anul 1962), Combinatul de prelucrare a lemnnului, Întreprinderea de materiale de construcții, Întreprinderea de Ansamble pentru Mijloace de Transport (IAMT), noua termocentrală (Întreprinderea Electrocentrale), respectiv Întreprinderea de industrializare a zahărului8. Pe lângă toate acestea, în
continuarea Căii Borșului, pe care este amplasată platforma, era construită, în aceeași perioadă, Întreprinderea de Sere.
. Felul în care procesul sistematizării urbane era înțeles s-a schimbat radical la începutul anilor ´70. Procesul sistematizării Oradiei în înțelesul dat de noua legislație în domeniu (Directivele Consiliului Național al PCR privind sistematizarea orașelor15, Legile nr.16 și 517 din 1973, privind construcția de locuințe și administrarea fondului locativ și Legea 58/197418) s-a desfășurat pe parcursul celei de-a doua jumătăți a deceniului al optulea și pe toată durata celui următor. În acest interval s-a trecut la construirea obiectivelor social-economice pe locul vechilor clădiri, terenurile libere epuizându-se.
Tipizarea, în continuare, a construcțiilor, era cerută de organele politice de conducere cu mai multă ardoare decât în anii dinainte. În Oradea, debutul deceniului al optulea a coincis cu creșterea numărului clădirilor ridicate cu materiale prefabricate. Apar noi tipuri de locuințe, multe din acestea construite pe sistemulvagon, cu încăperi cu intrare consecutivă, apartamente cu un grad d e confort redus și cu probleme energetice.
Pentru aceasta, la începutul anilor ´70 era constituită Întreprinderea de materiale de construcții Oradea, cu două secții: cea de betoane grele (înființată în anul1971) și cea de beton celular autoclavizat (1972) 20. Numită și „Fabrica de case”, unitatea producea panouri mari prefabricate, care erau ulterior asamblate pe șantierele blocurilor de locuințe, a clădirilor industriale, comerciale ș.a.
În decursul deceniului 1980-1989, activitatea de sistematizare s-a desfășurat în toate cartierele importante ale orașului. Dacă în prima sa jumătate încă vorbim de reconstruirea cartierelor aflate la o oarecare distanță una de cealaltă, în cea de-a doua, aceste cartiere vor fi unite prin ansambluri de locuințe și dotări dispuse de-a lungul principalelor căi de comunicație. Pentru început, avem în vedere evoluția Cartierului Rogerius, ieșit din limitele Zonei de Vest și care, în urma demolărilor masive, s-a extins către centrul orașului.
. Trecerea la etapa reconstrucției totale a cartierelor a presupus revizuirea schițelor de sistematizare a localităților bihorene. Se aveau în vedere menținerea acelui an). Actualizarea schițelor de sistematizare s-a realizat în condițiile în care autoritățile centrale gândeau deja direcțiile de dezvoltare ale țării până în anul 2000.
.Sistematizarea Oradiei reprezintă un proces cu dublu înțeles, unul fiind valabil pentru perioada de dinainte de 1972-1974, respectiv cel de-al doilea corespunzător ultimului deceniu și jumătate de existență al regimului. Dacă în această primă parte, sistematizarea a însemnat doar centralizarea locuirii, respectiv a activităților recreative sau a utilităților sau traficului, după emiterea legii sistematizării, accentul a căzut în special pe demolarea vechilor cartiere de case și construirea, în locul lor, a celor de locuințe colective.( sursa drd. Cristian CULICIU- coordonator: prof. univ. dr. Gabriel MOISA)
În jurul anului 1960 a fost definitivată prima schiță de sistematizare a Oradiei, care v-a sta la baza construiri primele cvartale de blocuri, în Zona de Vest , Calea 1 Mai, Str. Gh. Magheru, Piața 23 August, Piața Cetate și este construită platforma industrială de vest. În cea de-a doua jumătate a anilor 1970, zonele în care se va construi cu precădere în această perioadă sunt: cartierul Ioșia-Nord, Zona de Vest, în proximitatea străzilor Ostașilor-Moldovei-Transilvaniei, Calea Aradului, Cartierul Nufărul, practic au fost extinse în spatele clădirilor existente .
De-a lungul zecilor de ani, a avut loc o expansiune a orașului din punct de vedere urbanistic, zonele industriale, care la un moment dat se afla în intravilanul orașului, în prezent, majoritatea sunt amplasate în centrul orașului. În fig de mai jos se poate observa poziția acestora, majoritatea aflându-se în zona centrală în apropierea malului Crișului Repede sau a Peței, motiv pentru care, prețul terenurilor a crescut de-a lungul anilor. Datorită poziției favorabile, acestea sunt subiectul major de interes pentru samsarii imobiliari, care doresc demolarea acestora și construirea de noi clădiri. Numărul total al apartamentelor date în folosință în această perioadă (1965-1990 ) ar fi fost de 52 000, din care circa 20 000 în deceniul 1980-1989.(sursa-Gabriel Moisa,Instituția primarului și primarii Oradiei între 1945-2003- Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2003, p. 164 – SISTEMATIZAREA MUNICIPIULUi ORADEA (1960-1989). Cristian CULICIU coordonator: prof. univ. dr. Gabriel MOISA- Editura Universității din Oradea–2015)
Sursa- Miruna Boca–HARTA EVOLUTIE URBANISTICA A ORASULUI-Suprapunere harta actuala- prelucrare dupa sursa Pasca Mircea- Dezvoltarea urbanistica a orasului Oradea la inceputul secolului al XX-lea, Hochhauser-Contributie la o istorie a industriei de fabrica la Oradea 1848-1948)
Linie ingrosata de culoare rosie- perimetrul construit 1857
ingrosata de culoare neagra- perimetrul construit 1912
Puncte albastre- zonele industriale la inceputul anului 1960
Situatia in Europa(comparatie)
In aceasi perioada.pe plan mondial tendința nu mai constă în extinderea orașelor, ci mai degrabă în gestionarea celui existent, sub forma renovărilor urbane sau a recalificării cartierelor. Cu toate acestea, sunt situații în care poate exista densificarea și construcția orașului peste sine însuși. Orașul continuă să se întindă din diverse motive: evoluția, în anumite țări, a modurilor de viață și a profilelor demografice (separarea familială de exemplu), presiunea marilor evenimente istorice(care implică recompunerea unei metropole) sau efectele politicilor de amenajare a teritoriului la nivel național sau local. Aceste fapte necesită construcția de noi cartiere, adică de părți de oraș.
Extinderea urbană integrează de asemenea și recentul concept de „dezvoltare durabilă”care constă în căutarea unui echilibru mai mare între zonele urbane și zonele naturale și în stoparea dispersiei urbane pentru a transmite un oraș armonios generațiilor viitoare. Acest concept de dezvoltare durabilă s-ar traduce în mod ideal prin ideea orașului ”pe distanță scurtă” sau a „orașului compact”. Densitatea urbană și amestecul funcțiilor ar reduce astfel mobilitatea persoanelor.
Dezvoltările urbane din Țările de Jos și din Germania ilustrează acest aspect al producerii orașului. Aceste două țări au integrat, într-o manieră mai intensă decât în Franța, economiile de scară în gestionarea teritoriului lor. Sensibilitatea lor la problemele de mediu este de asemenea mai dezvoltată. Tradiția lor de negociere le permite să integreze mai bine partenerii foarte diverși (administrații, operatori publici și privați, cetățeni, asociații) dezamorsând astfel situațiile potențial conflictuale.
Numeroase orașe europene sunt confruntate cu vechimea marilor terenuri urbane, altădată terenuri industriale, portuare, feroviare, militare sau zone de depozite, devenite spații în paragină și ruină. Din cauza mutațiilor economice intervenite în ultimii ani în Europa, importante restructurări industriale au provocat abandonul acestor spații. Declinul activităților și închiderea întreprinderilor au antrenat grave consecințe sociale: șomaj și incertitudine, sărăcie, delincvență. Reciclarea și transferul întrebuințării acestor terenuri se înscriu într-o strategie de reconversie economică.
Una din primele mize ale acestor intervenții urbane este de a transforma aceste terenuri dintr-un sit industrial într-unul urbanizabil, din moment ce pământul nu este, sau doar foarte rar, negociabil din punct de vedere comercial în starea în care se găsește. Costurile depoluării sau decontaminării pământurilor pot fi foarte importante, după cum se vede peste tot în Europa de Vest, dar și în orașele din Europa de Est.
Acestea sunt adesea spații cu o suprafață foarte mare, și reutilizarea lor este avută în vedere pe o perioadă lungă, din motive economice, financiare și de potrivire la fluxurile piețelor locale. Este necesar atunci un punct de sprijin public al proiectului, căci sectorul privat nu investește pe un asemenea termen din cauza unei conjuncturi demoralizate (dificultăți de închiriere sau de vânzare, comerțuri și birouri).
Începând cu anii 1980, mai multe municipalități din Europa înscriu, în agenda lor politică,utilizarea politicilor publice numite de revitalizare sau de regenerare a acestor teritorii.
Aceste politici pornesc de la ideea că trebuie întreprinsă o nouă formă de dezvoltare de către orașe și aglomerații. Ea trebuie să fie destinată lărgirii sau reconvertirii bazei lor economice și să răspundă problemei utilizării. Miza este de a atrage investiția și de a exporta bunurile și serviciile produse local, procese adesea proiectate la scară europeană .
Această logică creează un climat de competiție interurbană la scară regională, națională și europeană, adică mondială. Această competiție se traduce prin formularea proiectelor urbane și arhitecturale care se sprijină pe restructurări de mare amploare: elaborarea sau îmbunătățirea infrastructurilor grele (autostrăzi, aeroporturi, trenuri de mare viteză) pentru
a facilita accesul în orașe; crearea de parcuri de întreprinderi, de tip tehnopol pentru a atrage capitalurile în jurul unei alianțe înalte tehnologie-servicii (sofware și terțiară); dezvoltarea de structuri de formare (universități, școli mari) pentru a atrage cadrele numeroaselor societăți care cer un mediu de calitate; implantarea de dotări culturale și de distracție pentru a oferi un cadru de viață mai bun și pentru a atrage turismul de afaceri.
Acestea sunt proiecte-motor de orașe prin dinamica urbană pe care o includ și ale căror beneficii se măsoară, pe termen mediu sau lung, prin numărul de locuri de muncă create în sectoarele comerțului, serviciilor, distracției și culturii. Cel puțin aceasta este ceea ce anunță public responsabilii locali la lansarea proiectelor.
Trei orașe europene sunt considerate ca exemplare pentru aceste demersuri: Bilbao, Birmingham și Dunkerque. Ele au în comun faptul de a fi întreprins, de vreo zece ani, reconversia lor industrială și un proces de regenerare urbană. Cele trei proiecte tratate au luat naștere în a doua jumătate a anilor 1980, ceea ce permite să se întocmească un prim bilanț după câțiva ani de la lansarea lor. Ele se referă la orașe de mărimi variate, dar cu un context spațial similar (terenuri în paragină în contact cu centrul orașului; activitățile legate la port) și mânate de o dorință identică de a transforma modul lor de dezvoltare.
Cu toate acestea, aceste trei proiecte se referă la tradiții de intervenție oarecum variate.
Anglia este marcată de o politică liberală, aplicând dezvoltării urbane metodele întreprinderii private. Spania, dincolo de Barcelona pentru jocurile olimpice sau Sevillia pentru Expoziția Universală, afișează puternice ambiții internaționale, într-un context în care puterile publice locale, înființate pe un fundament cultural vivace, își negociază dezvoltarea cu Statul Central (.Légé, Bernard Réhabilitation et désenclavement symbolique Les annales de la recherche urbaine: Urban regeneration in Europe)
2.2.3 Efecte din punct de vedere demografic
Perioada a cunoscut o dezvoltare industrială semnificativă, fapt care a avut și efecte negative cauzate tocmai de politica de industrializare forțată, efecte ce s-au resimțit mai ales în anii '70 și care au declanșat o adevărată criză economică ajunsă la apogeu și în viața orașului, în anii '80, asemenea întregii Românii. Industrializarea forțată a condus în principal la triplarea populației între 1944 și 1989. Acest proces a necesitat și o forță de muncă serioasă, atrasă din mediul rural din jurul Oradiei și nu numai, din zonele majoritar românești, ceea ce a condus la creșterea semnificativă a numărului românilor din oraș.(Măhăra, 1977)
(STATUTUL MUNICIPIULUI ORADEA)
Orașul a fost specializat pe producerea de mașini-unelte în domeniul construcțiilor de mașini (Uzina Înfrățirea era considerată la aceea vreme cel mai mare exportator de centre de prelucrare automată din Europa de Est), industria metalurgică (Alumina), chimică (Sinteza) dar și în domeniul agriculturii (Uzina Mecanică furniza utilajele necesare pentru prelucrarea mecanizată a culturilor în agricultură). A doua tendință majoră în perioada în care s-a configurat zona industrială a municipiului Oradea era de a specializa industria orașului în producerea de bunuri de consum. Așa a rezultat Uzina Metalica care furniza mașini de gătit pe gaze naturale pentru populație dar și Uzina de Subansamble pentru industria auto (U.A.M.T) în care își desfășurau activitatea un număr impresionant de locuitori ai municipiului Oradea. Multe dintre aceste întreprinderi, sunt actuale brownfielduri studiate aflate în dificultate de dezvoltare urbanistică.
Aprecierea efectelor industrializării forțate asupra evolutiei spatiului urban și a preocupat de a lungul timpului mai mulți autori, părerile fiind împărțite în funcție de perioada cînd sunt făcute. Astfel conform lui Berindei și Cucu industrializarea a dus „ la o etapă calitativ nouă în evoluția economico-socială și culturală” (Berindei, 1977, p.137), ”un rol hotărîtor în transformarea structurală a economiei românesti”.(Cucu, 1984, p.217). Ianoș consideră că industrializarea forțată reprezintă „o exacerbare a funcției industriale……ce depășește potențialul local”.
„Procesul de industrializare a fost grăbit, forțat și nu lăsat să se desfășoare rațional, cumpătat. Încercarea de a recupera anumite decalaje e întotdeauna bună, dar nu ușoară, nici benefică dacă se face cu prea multe sacrificii. De aceea, problema este nu că regimul comunist a industrializat țara, ci că a industrializat-o forțat.”(Valentin Maier (2009), Industrializarea Romaniei, sursa web http://industrializarearomaniei.blogspot.ro).
Industrializarea forțată a avut mai multe aspecte negative, un prim aspect negativ este acela că procesul de alocare a unor uriașe sume pentru dotarea cu fonduri fixe a industriei s-a desfășurat concomitent cu prelungirea duratei normate de funcționare a lor și chiar cu menținerea în funcțiune după expirarea acesteia. Un alt aspect negativ al politicii industriale l-a constituit faptul că marile beneficiare de investiții în general, de cele industriale în special, au fost cinci ramuri: industria constructoare de mașini, energia electrică și termică, combustibili, chimia și metalurgia și cu prețul neglijării, am putea spune al sacrificării chiar, a altor ramuri industriale, între care și industria alimentară, căreia, în anii 1980-1989, I s-a alocat mai puțin de 5% din totalul investițiilor industriale. Rezultatul n-a întârziat să apară. Oferta scăzută de produse alimentare pe piața internă a dus la apariția „pieței paralele“, a prețurilor de speculă și, implicit, la diminuarea consumului populației și a nivelului de trai, dar și la îngustarea pieței interne, un fenomen care are efect de bumerang asupra posibilităților viitoare de dezvoltare a unei părți a capacității de producție a industriei (Tismaneanu, Raport final al analizei dictaturii comuniste in România).
Cap.III.evolutia economica
Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. întreprinderile de stat se transforma in societați comerciale pe actiuni, iar prin Ordinul nr. 187/1993 dat de Agenția Națională de Privatizare (privind arondarea societăților comerciale cu capital de stat, în vederea distribuirii a 30% din capitalul social al acestora, între cele cinci Fonduri ale Proprietății Private se dispune in art.2 o cota de 30% din capitalul social al societății comerciale cu capital de stat se alocă în mod egal fiecărui Fond al Proprietății Private, respectiv 6%) (sursa Monitorul Oficial), acesta este momentul care pune bazele viitoarelor privatizări și distrugere a industriei romanești.
Problema majoră a acestor societăți comerciale, nou create, a fost aceea că odată cu trecerea la economia de piață, nu s-au putut adapta rigorilor impuse datorită dimensiunilor gigante, la care au fost proiectate uzinele indiferent de profilul de activitate și mai mult datorită sistemului în care operau în perioada economiei planificate, când nu trebuiau să își identifice, nici piața unde urmau să își desfacă produsele și nici, să își procure materia primă. Aceasta a condus în timp la o lipsă acută de cultură în relația cu consumatorul precum și în relația cu furnizorii care sunt vitali în condițiile în care piața funcționează după regulile dure ale cererii și ofertei de bunuri și servicii.
Rezultatul a fost, imediat după trecerea la economia de piață, ca multe din aceste companii au dat faliment, iar altele și-au reconfigurat profilul de activitate, sau ce este mai grav au apelat la diferite metode de închiriere a activelor ca o formă de subzistență a un întreprinderi neviabile din punct de vedere economic.ca dupa 1990
3.1 Dezindustrializare
Perfecționarea proceselor tehnologice și a modului de valorificare a materiilor prime, procesul continuu de miniaturizare a componentelor mecanice și electronice au condus la restrângerea considerabilă a suprafețelor ocupate de spațiile destinate producției și la uzura morală a vechilor tehnologii în raport cu noile cerințe. De asemenea, producerea anumitor bunuri s-a diminuat sau a încetat, acestea fiind înlocuite cu altele având aceeași funcționalitate însă concepute și fabricate diferit. Drept urmare, a apărut necesitatea unor spații adaptate noilor tehnologii și produse. Un alt aspect al schimbărilor care au avut loc în industrie îl reprezintă fenomenul migrării întreprinderilor în zonele cu forța de muncă ieftină.
Toate aceste fenomene au avut drept consecință părăsirea unor suprafețe industriale întinse, care constituie un patrimoniu construit important, ce poate fi utilizat prin conversie datorită potențialului și calităților pe care le însumează.*( Radu Andrei- 4,2 efecte4/2013 al revistei Arhitectura)
Fenomenul de dezindustrializare a fost studiat în literatura de specialitate a ultimilor ani, precum și în contextul crizelor regionale sau globale. În acest sens, Rowthorn (1997) definește procesul de dezindustrializare drept „scăderea gradului de ocupare în industrie, ca procent din numărul total de angajați”.
În literatura de specialitate (Cairncross, 1982, Lever, 1991) se regăsesc și alte motivații pentru dezindustrializare, în afară de scăderea în producția industrială sau în gradul de ocupare, cum ar fi: Reorientarea către sectorul serviciilor; o scădere în proporția pe care o dețin produsele industriale în comerț cu precădere în exporturi (*** Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Reindustrializarea României: politici și strategii, 2010)
Procesul în Romania începe în 1990 și se deșfășoară în accepțiunea lui Ianoș în 5 etape:
1. ”Anul 1990–desființarea piețelor CAER -pierderea piețelor de desfacere;
2. Scăderea dramatică a producției industriale 1990-1995-apare șomajul;
3. Creștere temporară a industriei-puternic subvenționată;
4. Accelerarea privatizării 1997-2000,urmată de restructurări masive;
5. 2000 restructurarea industriei” (Ianoș, 2004, p.31)
Aceași abordare o are și Jucu în lucrarea sa ”Analiza procesului de restructurare urbană ” (2011, p.226-228)
În studiul prezent am abordat conceptele lansate de Cocean, deoarece reflectă mult mai bine evoluția municipiului Oradea în perioada respectivă, unde procesul de reajustare a volumului producției industriale a început imediat după 1990, fapt atestat de scăderea continuuă a numărului de salariați din industrie. Cocean (2011, p.115) și Chelcea (2008, p.27-38), abordează dezindustrializarea din punct de vedere a organizării orașului de tip fordist, urmată de procese de dezindustrializare și suurbanizare, postfordismul.
Tab 1- Structura populației ocupată pe sectoare economice în municipiul Oradea (2002), sursă preluată din PDJ Bihor Caracteristicile actuale ale sectorului industrial din municipiul Oradea
Prin trecutul sau, Oradea reprezinta unul dintre orașele in care studiul problematicii sectorului industrial este deosebit de interesant, ca urmare a evoluției sale economice. După o perioadă de dezvoltare industrială, forțată, în care s-au implementat, construit și dezvoltat o multitudine de zone industriale, unele de importanță națională, bazate în special pe industria grea (construcții, mașini, industria chimică, energetică), mari consumatoare de energie, dar și mari poluatoare, a urmat o periodă de declin (privatizări eșuate, management prost sau mînat de interese proprii, precum și lipsa de performanță), care a dus la închiderea acestora. Majoritatea acestor spații au fost lăsate în paragină, devenind mormane de ruine, generatoare de riscuri pentru mediu înconjurător și zonele limitrofe.
Oradea a fost dintotdeauna unul din cele mai prospere orașe ale României și unul dintre cele mai semnificative centre economice, în mare parte datorită proximitatii față de frontiera cu Ungaria, devenind astfel o poartă inspre Occident. Din perspectiva activităților industriale, municipiul Oradea a deținut sectoare cu tradiție din industria alimentară, industria confecțiilor din textile-pielărie dar și a industriei constructoare de mașini.
Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. întreprinderile de stat se transforma in societați comerciale pe actiuni, iar prin Ordinul nr. 187/1993 dat de Agenția Națională de Privatizare (privind arondarea societăților comerciale cu capital de stat, în vederea distribuirii a 30% din capitalul social al acestora, între cele cinci Fonduri ale Proprietății Private se dispune in art.2 o cota de 30% din capitalul social al societății comerciale cu capital de stat se alocă în mod egal fiecărui Fond al Proprietății Private, respectiv 6%) (sursa Monitorul Oficial), acesta este momentul care pune bazele viitoarelor privatizări și distrugere a industriei romanești.
Problema majoră a acestor societăți comerciale, nou create, a fost aceea că odată cu trecerea la economia de piață, nu s-au putut adapta rigorilor impuse datorită dimensiunilor gigante, la care au fost proiectate uzinele indiferent de profilul de activitate și mai mult datorită sistemului în care operau în perioada economiei planificate, când nu trebuiau să își identifice, nici piața unde urmau să își desfacă produsele și nici, să își procure materia primă. Aceasta a condus în timp la o lipsă acută de cultură în relația cu consumatorul precum și în relația cu furnizorii care sunt vitali în condițiile în care piața funcționează după regulile dure ale cererii și ofertei de bunuri și servicii.
Rezultatul a fost, imediat după trecerea la economia de piață, ca multe din aceste companii au dat faliment, iar altele și-au reconfigurat profilul de activitate, sau ce este mai grav au apelat la diferite metode de închiriere a activelor ca o formă de subzistență a un întreprinderi neviabile din punct de vedere economic.
Dezindustrializarea se manifesta agresiv, lasind in urma zone vaste de terenuri abandonate sau pline de ruine. Oradea începe să se confrunte cu probleme legate de:
– degradarea spațiului construit;
– calitate a vieții nu întotdeauna la standardele sau așteptările majorității cetățenilor;
– probleme legate de calitatea mediului;
– cartiere de blocuri de locuințe care nu au cunoscut renovări substanțiale de la darea în folosință;
– centre/clădiri istorice adeseori în paragină;
– zone industriale abandonate, în ultimii ani, din cauza încetării activităților;
– spații publice neîntreținute;
– infrastructura vetustă sau inexistentă uneori;
– servicii urbane nesatisfăcătoare;
– transport public ineficient;
– spații verzi insuficiente sau pe cale de dispariție.(Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Ghid informativ privind regenerarea urbana. Principii si practici europene.
3.1.1 Efecte asupra urbanului, inclusiv prin trecerea la dezvoltare imobiliara pe orizontala și extinderea intravilanului.
După anul 2004, ca urmare a presiunilor imobiliare, orașul s-a extins haotic, suprafața sa crescând cu circa 600 de ha și ajungând la 8000 de ha, iar în intravilanul orașului avem peste 250 de hectare de terenuri ce sunt nefolosite. O categorie importantă o reprezintă fostele platforme industriale și unitățile militare dezafectate . Asigurarea infrastructurii în aceste zone este deficitară iar realizarea implică alocarea unor sume mari de bani din bugetul local, de care orașul nu va dispune într-un termen scurt.( Planul de dezvoltare al municipiului Oradea, în perioada 2016 – 2020)
(
Dezindustrializarea se manifesta agresiv, lasind in urma zone vaste de terenuri abandonate sau pline de ruine. Oradea începe să se confrunte cu probleme legate de:
degradarea spațiului construit;
calitate a vieții nu întotdeauna la standardele sau așteptările majorității cetățenilor;
probleme legate de calitatea mediului;
cartiere de blocuri de locuințe care nu au cunoscut renovări substanțiale de la darea în folosință;
centre/clădiri istorice adeseori în paragină;
zone industriale abandonate, în ultimii ani, din cauza încetării activităților;
spații publice neîntreținute;
infrastructura vetustă sau inexistentă uneori;
servicii urbane nesatisfăcătoare;
transport public ineficient;
spații verzi insuficiente sau pe cale de dispariție.(Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Ghid informativ privind regenerarea urbana. Principii si practici europene, 2007)
Suprafata orașului a ajuns la 11.556 ha, ceea ce il plaseaza intre primele 10 orase din punctul de vedere al intinderii ,numai după anul 2004, ca urmare a presiunilor imobiliare, orașul s-a extins haotic, suprafața sa crescând cu circa 600 de ha (Planul de dezvoltare al municipiului Oradea, în perioada 2016 – 2020). Ca urmare a acestei extinderi, zonele industriale au fost înglobate treptat în oras care era în continuă creștere, construcțiile fiind realizate la periferie, însă datorită expansiunii, în prezent, majoritarea fabricilor și uzinelor se găsesc în apropierea centrului. Revitalizarea clădirilor de tip industrial va fi o componenta a revitalizarii urbane, tocmai datorita pozitiei lor.
În perioada comunistă a fost implementată ideologia tabula rasa prin care era promovată idea ca tot ceea ce este vechi trebuie să dispară de la oameni, clădiri până la orașe, fiind reconstruite de la zero, având ca scop ștergerea din memoria colectivă legatura cu trecutul, această mentalitate persistând și în prezent.
Situația actuală, a fostelor platforme industriale de municipiul Oradea
În urma observațiilor din teren și a analizelor efectuate asupra documentelor privind evoluția economică a acestui oraș, am identificat, nu mai puțin de 35 foste platforme industriale (cu o suprafață totală estimată la peste 300 ha), aflate în diferite stadii de distrugere/ părăsire sau care parțial mai deșfășoară activități economice, conform cu obiectul de activitate.
Pentru a determina, valoarea economică a acestor situri, din care cca 15%, sunt demolate total, iar 40 % sunt demolate parțial, urmînd a fi valorificat terenul pe care acestea se află, am clasificat aceste situri, în strînsă legătură, cu zonele stabilite de către asociațiile de notari, cu privire la prețul de vînzare a imobilelor și terenurilor, din municipiul Oradea (DATA ELABORĂRII: 27.12.2016 GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR-valabil pentru anul 2017).
Din, punct de vedere, al amplasamentului, putem grupa aceste situri în:
A. amplasate în zona centrală – Pentru terenurile din zona unu, prețurile de tranzacționare au fost cuprinse între 110 și 270 €/mp.
În această zonă, cuprinsă între Gara C.F.R., str Dacia, Decebal, P-ța 22 Decembrie, str.Bistriței, Seleușului, Averescu, Olteniei, am identificat un număr de 8 situri industriale, spații de depozitare anexe, după cum urmează:
– Pe str. Republici, pe zona pietonală, se află amplasată o clădire cu trei etaje în care a funcționat Fabrica de pantofi Crișul Oradea- un de spatiul de 7.000 metri patrați, actualmente abandonat de actuali proprietari. Pană in 1999, avea peste 800 de salariati, o cifra de afaceri de 110 miliarde de lei vechi, venituri de 120 de miliarde si datorii de doar 23 de miliarde. La sfarsitul lui 2003, societatea inregistra datorii de peste 62 de miliarde, cu un efectiv redus de doar 479 de angajati. Datoriile au crescut, iar la sfarsitul lunii august 2004 intreprinderea datora creditorilor peste 100 de miliarde de lei. A fost scos la vanzare a sediului fabricii, la data de 7 iunie 2006 spatiul de 7.000 metri patrati a fost vandut cu suma de 136 miliarde lei, grupului de firme “European Drinks”, care ar intentiona sa reamenajeze cladirea pentru birouri(hotnews.ro);
– Harta privind impartirea zonelor in raport de valoarea de piata si valoare a terenurilor din Municipiul Oradea- informatii prelucrate din GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR-valabil pentru anul 2017
– Linie ingrosata verde- zona centrala
– Linie groasa rosie-zona pericentrala
Sursa- Miruna Boca
– Pe str.Independenței nr.7-9- Intreprinderea de confectii Oradea fost infiintata in anul 1959 (Barna, 2015), iar la 01 octombrie 2008 fabrica isi inchide portile din cauza lipsei comenzilor. În prezent cca 50% din spațiu este închiriat , are un look nou și adăpostește acum un restaurant de lux, sală de gimnastică, birouri (bihon.ro).
– Pe str, S. Bărnuțiu, nr 15, se află un imobil în care a funcționat fabrica de Încălțăminte ,,Solidaritatea”. A fost fondată în anul 1923, sub emblema ,,Carmen’’în anii 1980, la Intreprinderea “Solidaritatatea” lucrau peste 4500 angajati (Barna 2015), în prezent spațiu este de închiriat;
– Pe strada M. Viteazul nr. 6 se află un teren , pe care a funcționat Moara Emilia. Ridicată în 1885, în clădire a funcționat ani la rând o moară iar la începutul lunii lunii martie-2014 a început demolarea acesteia.(Hochhauser, 2010, Jurnalul Bihorean, 2014). În imediata apropiere pe str. M.Kogălniceau nr. 26, este un alt teren viran pe care se afla amplasat sediul Vinalcool. La 1 martie 1968, întreprinderea își restrânge activitatea în limitele județului Bihor, păstrându-și specificul și primind denumirea de Întreprinderea Vinalcool Bihor – Oradea, iar în anul 2016 imobilul este demolat.(Barna, 2015, Junalul Bihorean, 2016).
Și din Fabrica de Spirt și Drojdie Oradea, a mai rămas un teren viran, situat în Calea Clujului nr. 78,avand o suprafață totală de 12. 288 mp, compus din trei parcele, respectiv un teren situat în calea Mareșal Averescu nr. 81,cu o suprafață totală de 1992 mp, si două parcele, pe ambele terenuri existând construcții industriale în prezent dezafectate. În imediata apropiere se mai află trei imobile în care au funcționat:
– Pe str. Miron Costin 21- Moara Răsăritului ( a fost înființată la 1 Decembrie 1857), cu o suprafață totală de 6320 mp ;
-Pe str. Griviței nr. 11, înregistrată în 1917 și lansată în 1928, fabrica orădeană Rovex, în aprilie 2017, a intrat în faliment. Suprafata teren 4.240 mp (Regim de inaltime P, P+2, P+4 Suprafata construita 2.123 mp.
-In anul 1928 ia ființă societatea anonimă pe acțiuni ,,Imperial’, care după naționalizare, în anul 1949, și-a schimbat numele în ,,Avântul’ iar prin sentința civilă nr 302/F/18.XII 1998, s-a constatat că nu există șanse de reorganizare și s-a stabilit ca societatea să fie scoasă la vânzare.(imobil patru etaje, plus teren aferent, cu o suprafață de 1051 mp, precum si fosta cantina).
Siturile de tip industrial situate în zona centrală a orașului ocupă suprafețe mari de teren, subutilizate, unele dominate de clădiri aflate în diferite stadii de degradare, afectează grav imaginea urbană, ca element esential pentru organizarea spațiului .Totodată eforturile municipalității de a reabilita construcțiile, sunt sabotate de întreruperile apărute în organizarea spațiului de prezența acestor situri. Fiind în zona centrală, dispun de toate utilitățiile publice, necesare pentru a fi reintegrate în spațiul urban. Cel puțin două situri, pe care se mai află clădiri (str M.Costin și Griviței), pot fi regenerate cu costuri redus,iar datorită valorii istorice și a clădirilor pot fi folosit pentru activități culturale și incliuse în circuitul turistic al orașului, mai ales că sunt amplasate în imediata apropiere a cetății- monument arhitectonic cu o valoare istorică deosebită.
B -amplasate în zona 2- pericentrală – terenurile in aceasta zona sunt estimate la 70-80 €/mp.
GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALEPROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR, pg 39
Așezate, anterior, la periferia orașului, marile platforme industriale (Înfrățirea, Metalica, Fabrica de Bere, Fabrica de Ulei, Fabrica de Cărămidă, Fabrica de Mobilă, Fabrica de Pâine, Chimprod, Fabrica de Lapte, Abatorul) odată cu extinderea orașului, au fost integrate în cartiere de locuit, nou construite. Majoritatea clădirilor au fost demolate și se remarcă transformarea unor spații industriale de tip brownfield în spații urbane funcționale.
C. Siturile din zona 3 – perifică – prețul terenului este de cca 20-25 €/mp.
GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR, pg 41
– zona limitrofă -prețul terenului este de cca 10-15€/mp. II in acte sau conform Decret-Lege nr. 61/1990 Anexa 1 Foste cămine de nefamiliști: Podului 17 21, 23, 27, Războieni 85, Borșului,Uzinelor , între 15000-20000.
Aici sunt localizate suprafete mari de terenuri care au aparinut S.C. Sere Oradea (100 ha) și Avicola Oradea.
În zonele 3-4, cuprinzînd în mare parte fosta Platformă industrială, majoritatea spațiilor industriale au fost păstrate intacte, unele fiind folosite în scopurile inițiale (Zahărul, U.A.M.T., CET I, Sinteza). Au fost demolate sau vor fi demolate integral Alumina, CET II, Parțial Sinteza ( pentru Chim parc). În schimb, primăria a dezvoltat în imediata apropire a acestor zone periferice Parcuri Industriale, care au preluat cerințele de spațiu pentru investiții în industrie.(oradea.ro)
În prezent, în Oradea există un număr semnificativ de situri industriale, care au fost demolate în scopul eliberării terenurilor, fie pentru construirea unor funcțiuni precum supermarketuri (Fabrica de mobila), mall-uri (Fabrica de bere, Înfrățirea), sau fie pentru construirea de locuințe colective (Înfrățirea, Moara cu valțuri Emilia). Pe lângă clădirile demolate, mai există cele lăsate într-o stare de degradare, ignoranța față de aceste construcții ducând la o risipă de materiale, dar și față de resursele culturale, acestea fiind mărturii ale istoriei civilizației orașului Oradea.
Din totalul populației municipiului Oradea (206.614 locuitori), înregistrat la ultimul recensământ, respectiv cel din 2002, doar 83.866 locuitori reprezenta populația ocupată în diverse ramuri economice, aceasta însemnând 42,2 % din total. (tab 1).
Procesele de privatizare, greșit înțelese și aplicate de manageri slab pregătiți, coroborat cu goana după un câștig ușor (este mai usor să demolez, vinzi utilajele și terenul, decât să gestionezi o fabrică.), a dus treptat la demolarea principalelor unități industriale, creșterea șomajului, migrația forței de muncă, iar în locul ”faimoaselor” uzine, unele unice în țară au apărut mall-uri, locuințe, ieșind tot mai mult la iveală funcția de oraș terțiar de servicii. Evoluția spre distrugere a principalelor fabrici, din arealul orădean, este prezentată pe larg in ultimul capitol.
În Romania secolului al XXI-lea, majoritatea spațiilor industriale, care nu au fost demolate, au fost părăsite, lăsate într-o stare majoră de degradare, datorită nepăsării atât a proprietarilor siturilor cu caracter industrial, dar și a autorităților locale.
Siturile industriale din zona centrală a orașului, aflate astăzi într-o stare mai mult sau mai puțin avansată de degradare, ocupă un loc aparte printre formele clasice ale ruinei industriale, memoria orașului contemporan fiind marcată de prezența fabricilor care au crescut odată cu el. ”Absența activităților din interiorul acestor construcții părăsite creează niște goluri citadine și cotidiene, măcinate de mecanismul timpului și expuse pericolului uitării (colective). Valoarea clădirilor industriale capătă valențe patrimoniale, prin totalitatea amintirilor ce le trezesc, prin rememorarea poveștii de viață a omului de rând, prin re-găsirea caracterului specific al locului.” (atelier Lakatos, Roșca- Proiect Conversia urbană a siturilor industriale, Universitatea Ion Mincu, an universitar 2016-2017).
3,1.2 Evolutia principalelor ramuri economice
Sectorul industriei și construcțiilor a înregistrat o scădere dramatică în intervalul1992-2011 și anume cu 41,15%, reduceri drastice de personal angajat în industrie sunt municipiul Oradea (-41,15%) . În cazul municipiului Oradea sectorul serviciilor a crescut 1992- 2011 considerabil cu peste 55% în intervalul 1992-2011, iar cel al agriculturii și silviculturii a devenit practic inexistent.
Ponderea sectorului industriei în totalul PIB la nivelul anului 2000 pentru Oradea a fost de 27,6 %, ponderea sectorului privat fiind de 82,7% din acest procent. Categoriile de industrii cu pondere semnificativă în dezvoltarea municipiului Oradea sunt: industria chimică, industria ușoară (confecții, pielărie, încălțăminte, blănărie), materiale de construcții, construcții de mașini și echipamente, metalurgie, prelucrarea lemnului și mobilier, alimentară și băuturi, piese de schimb și subansamble pentru mijloace de transport rutiere.(Institutul National de Statistica)
Un alt indicator concludent în elaborarea unei radiografii a mediului economic din municipiul Oradea ar fi cel al numărului de întreprinderi la 1000 de locuitori. După unele date statistice acest indice ar fi fost în anul 2008 de 83,13 întreprinderi la 1000 de locuitori. Analiza celor doi indicatori semnificativi pentru municipiul Oradea dar și pentru mediul de afaceri ne indică faptul că în economia locală există trei sectoare de activitate care au înregistrat o rată de progres cel puțin din perspectiva cifrei de afaceri. Aceste trei sectoare de activitate sunt construcțiile, comerțul și serviciile în special cele financiar-bancare. Explicația dezvoltării celor trei sectoare de activitate este oarecum legitimă (Institutul National de Statistica)
Construcțiile s-au dezvoltat din cel puțin două motive: primul a fost determinat de faptul că au fost alocate fonduri din bugetul de stat, bugetul local, fonduri nerambursabile pentru refacerea infrastructurii de utilități publice iar cel de-al doilea motiv este a fost determinat de investițiile imobiliare, mai ales în blocurile de locuințe, care datorită efectelor crizei imobiliare au rămas în diferite stadii de execuție.
Comerțul, cel de-al doilea sector care în mod constant a înregistrat o rată de progres atât sub forma rentabilității cât și sub forma extinderii volumului de activitat (Cifra de Afaceri) s-a dezvoltat ca urmare a lipsei ”culturii consumului” dar și a lipsei infrastructurii adecvate pentru comerț indiferent că e vorba de comerț cu ridicata sau de comerț cu amănuntul. În prezent municipiul Oradea dispune de o rețea de centre comerciale dintre care cele mai semnificative sunt: Centrul Comercial LOTUS Market,Centrul Comercial REAL1 și 2, SELLGROS, PRACTIKER, ERA SHOPPING, METRO și ORADEA SHOPPING CITY.
Aceste evidențe rezultă și din distribuirea la nivelul municipiului Oradea a forței de muncă pe sectoare macroeconomice. Astfel, în industria locală în 2002 lucrau 34.376 de persoane, în 2003 doar 33.075, în anii următori trendul descendent se menține până în anul 2006, pentru ca din 2007 să se observe un scurt reviriment, 32.480 angajați, iar în 2008 să atingă nivelul de 32.616.(Institutul National de Statistica) Aceeași analiză a cifrei de afaceri și a investițiilor brute din economia locală maI evidențiază faptul că un sector important al economiei locale a cunoscut o scădere semnificativă a activității, fiind vorba de sectorul activităților industriale.
Industria locală se află în acest moment într-un relativ declin din cauza unui complex de factori atât interni cât și externi. Principalele elemente caracteristice ale funcțiunilor cu profil industrial prezente pe teritoriul Municipiului Oradea sunt:
– relocarea operatorilor industriali tradiționali din zona centrală și zonele rezidențiale ale orașului spre periferii și înspre localitățile limitrofe;
– se constată un declin relativ al industrie ușoare, care era principalul furnizor de locuri de muncă, în acest domeniu. Companiile care își desfășoară activitatea în domeniul textilelor, pielăriei, marochinăriei își relochează o parte din activități spre Estul Europei sau în Asia, datorită costurilor mari ale forței de muncă din județul Bihor și a numărului mic de persoane dispuse să lucreze în această industrie;
– industria producătoare de utilaje grele și mașini a înregistrat în ultimii ani o scădere drastică a activității, marea majoritate a fabricilor fiind închise, în restructurare, relocate sau în curs de închidere (Înfrățirea, Metalica, UAMT, etc.). S-au prăbușit, pe rând, multe din întreprinderile orădene cunoscute în toată țara: fabricile de încălțăminte ,,Solidaritatea”, ,,Arta”, ,,Crișul”, fabrica de confecții ,,Oradinum”, fabrica de tricotaje ,,Miorița”, Combinatul de Alumină, Uzina Mecanică, fabrica de mobilă ,,Alfa”, fabrica de bere, fabrica de ulei, fabrica de spirt, fabrica de mașini-unelte ,,Înfrățirea”. O mulțime de ,,oameni de afaceri”, în cârdășie cu organismele statului, au transformat firme viabile în „afaceri cu terenuri” și ,,cu fierul vechi”. Dezinteresat, cu ajutorul unor funcționari ,,cointeresați”, statul a transferat proprietățile sale unor așa ziși ,,oameni de afaceri”, care nu au avut intenția de a continua tradiția industrialăa orașului, ci de a se îmbogăți imediat vânzând și speculând activele acelor fabrici
3.2. Aparitia discontinuitatii in imaginea urbana ,prin disparitia platformelor industriale
În prezent, în Oradea există un număr semnificativ de situri industriale, care au fost demolate în scopul eliberării terenurilor, fie pentru construirea unor funcțiuni precum supermarketuri(Fabrica de mobila), mall-uri ( Fabrica de bere, Înfrățirea), sau fie pentru construirea de locuințe colective ( Înfrățirea, Moara cu valțuri Emilia). Pe lângă clădirile demolate, mai există cele lăsate într-o stare de degradare, ignoranța față de aceste construcții ducând la o risipă de materiale, dar și față de resursele culturale, acestea fiind mărturii ale istoriei civilizației orașului Oradea.
Factorii care determină dacă o anumită construcție este conformă regenerării, sunt amplasamentul și funcțiunea. Amplasarea pe spații libere din afara orașului a permis extinderea pe suprafețe mari de teren a construcțiilor cu rol industrial (Fabrica de bere, CET II, Fabrica de ulei). În cazul amplasării acestora în interiorul orașului sau pe malul râului Crișul Repede au determinat restrângerea suprafeței ocupate pe teren, acestea desfășurându-se în general pe verticală (Moara cu valturi Emilia, Fabrica Rovex, Fabrica Metalica, Moara Răsărit).
Printre clădirile existente ce pot oferi posibilitatea de găzduire a funcțiunilor culturale se află construcțiile industriale, ele apartinând programelor de arhitectură importante specifice perioadei moderne, începând cu secolul al XIX-lea. Arhitectura industrială este o dovadă a dezvoltării metodelor tehnice și tehnologice, dar și a schimbărilor produse de era industrială atât în structurile sociale dar și în cele economice și culturale ale civilizației occidentale. (Cocean, 2008)
Elementele care oferă un potențial cultural acestui tip de program sunt atât importanța istorică cât și valoarea arhitecturală.Fostele spații industriale sunt un punct important în dezvoltarea unui oraș datorită suprafețelor extinse pe care sunt dispuse, dar și datorită deschiderilor interioare mari, ceea ce le face un spațiu propice pentru dezvoltarea unor programe arhitecturale precum galerii de artă, muzee, centre culturale, etc. Aducerea la „ viață” a acestor spații, reintegrarea lor în societate, ar însemna amplificarea caracterului locului.
Zonele industriale au fost înglobate treptat în orasele care erau în continuă creștere, construcțiile fiind realizate la periferia acestora, însă datorită expansiunii orașelor, în prezent, majoritarea fabricilor și uzinelor se găsesc în apropierea centrului. Revitalizarea clădirilor de tip industrial va fi o componenta a revitalizarii urbane, tocmai datorita pozitiei lor.
În perioada comunistă a fost implementată ideologia tabula rasa prin care era promovată idea ca tot ceea ce este vechi trebuie să dispară de la oameni, clădiri până la orașe, fiind reconstruite de la zero, având ca scop ștergerea din memoria colectivă legatura cu trecutul, această mentalitate persistând și în prezent.
Tarile din Europa de Est si Centrala , au fost grav afectate de dezindustrializare in urma sfarsitului socialismului. Majoritatea spatiilor industriale se afla in zone centrale sau sunt inconjurate de cartiere rezidentiale. In momentul in care aceasta activitate a incetat, ele au fost in cele mai bune cazuri restaurate, ori au fost folosite doar pentru furnizarea deseurilor metalice/caramizilor, ori au cedat terenul altor constructii.
a-dezordinea-lipsa de continuitate aregulamentelor ubanistice,intervenții fragmentare asupra siturilor
b-difunctii in modul de functionare a sistemului teritorial
c-indiferenta care produce apatiesocială,scaderea potentiallui economic
d-dezechilibre din punct de vedere ecologic
Cresterea excesivă sau dezvoltarea în pată de ulei,prin extinderea în exces a intravilanului,an de an, a suprafețelor construite reprezintă un proces caracteristic ariilor metropolitane neinstituționalizate.Continuarea politicii imobiliare haotice si speculative, dublată de lipsa unor politici
clare de dezvoltare urbanistică la nivel local, va favoriza conturarea de spații cu atractivitate scăzută, cu servicii deficitare si cu probleme de mediu ce se vor proiectaîntr-un spațiu din ce în ce mai mare (degradarea calităŃii aerului, apelor, solului,vegetației si faunei, pierderea diversității biologice si a elementelor de peisaj, conturarea de areale degradate, supraconsum de resurse etc.).
Analiza proiectelor de regenerare,elaborate pînă în present scoate în evidență o lipsă de coerență a a regulamentelor ubanistice,intervenții fragmentare asupra siturilor în funcție de interesele diversilor proprietari.
Efecte demografice
Singurele scăderi de populație din istoria urbei sunt înregistrate după cel de al doilea război mondial și între anii 1992 -2009. Pierderile de populație datorate războiului trebuie corelate în special cu deportarea comunității evreiești în lagărele morții, apoi cu mișcarea demografică (refugiere) datorată arbitrajului de la Viena din 1940 și revenirii orașului în granițele României la 12 octombrie 1944. Scăderea de populație între anii 1941 și 1948 este potrivit statisticilor de 11, 47 % de la 92.942 la 82.282 de suflete. Este posibil ca cifrele să fi fost mai mari și fac obiectul unor dispute datorită suspiciunilor privind manipularea datelor. Sigur este că la o asemenea cifră s-a ajuns prin deportarea masivă de populație, un număr important de refugiați și prin consecințele războiului.
În ceea ce privește scăderea demografică de după 1992, cauzele principale puse în cauză de către cercetătorii în domeniu sunt scăderea indicelui natalității și mișcarea migratorie soldată cu plecarea mai multor locuitori decât venirea altora noi. Cifrele absolute prezentate de site-ul amintit prezintă o scădere de a populației orașului de la 222.741 locuitori în 1992 la 206.614 la recensământul din anul 2002. După o estimare a Institutului Național de Statistică de 204.882 locuitori pentru anul 2009 putem observa o reducere a populației cu 7,2 %. Și în acești ani sesizăm un recul dramatic al populației neobișnuit într-o perioadă de pace.
Scăderea numărului de locuitori ai marilor orașe din România are ca explicație și îmbătrânirea populației. Pentru acest fenomen este ilustrativ un tabel prezentat de către Direcția Județeană de Statistică – Bihor pentru întreg județul (sursa www.bihor.insse.ro). Astfel dacă în anul 1990 dintr-o populație de 660.116 de locuitori, în județul Bihor erau 110.308 persoane cu vârstă de peste 60 de ani, adică 17 %, în 2009 dintr-o populație ajunsă la 593.055 de locuitori, 115.825, 20 % intrau în această categorie de vârstă. La nivelul județului populația a scăzut cu 10 % în acești ani. Față de acestă reducere, evident, îmbătrânirea pare mult mai redusă și nu explică scăderea demografică. Mult mai dramatică este scăderea numărului de persoane tinere (0-14 ani) de la 146.614 în 1990 la 94.305 în 2009, adică 64%
În perioada 1992-2011, reședința județului, municipiul Oradea, a pierdut peste 26.300 de locuitori reprezentând 11,84% din populație. O astfel de dinamică a caracterizat majoritatea
centrelor urbane din România în ultimele două decade, având ca explicație creșterea mobilității populației, decizii de emigrare precum și sporul negativ. În perioada 2006-2011 se manifestă și alte cauze ale acestei dinamici negative, printre care schimbarea preferințelor legate de locuire. În ciuda faptului că populația Oradei a scăzut – deși fenomenul de suburbanizare și creșterile înregistrate de comunele din proximitate contracarează parțial această tendință – municipiul are un rol vital de polarizare a activitații socio-economice din județ, concentrând aproximativ o treime din populația totală.
Rezultatele provizorii ale recensământului din 2011 (publicate aici in octombrie 2011) evaluează populatia Oradiei la 184.461 locuitori, indicând o scădere a populație cu 10 procente într-o perioadă de 10 ani.( www.oradeamea.com/oradeadatedemografice/3 feb. 2012 -)
Sursa -Strategia pentru dezvoltare durabilă a județului Bihor 2014-2020.
3,3 Necesitatea inventarieri fostelor platforme industriale- (Cabernet)
Noua provocare legată de schimbările structurilor urbane a apărut la începutul secolului al XXI- lea, deoarece în perioada de transformare din anii 1990 multe foste locații industriale, rezidențiale, militare, agricole și alte tipuri de localități și-au pierdut utilizarea inițială și au devenit neglijate, abandonate și Suprafețe necorespunzătoare. Noul fenomen al zonelor industriale – zonele neglijate, abandonate și nefolosite, sunt legate de riscurile pentru sănătatea locuitorilor, cu probleme de mediu (de exemplu contaminarea solului și a apelor subterane) sau cu probleme socio-economice, cum ar fi de exemplu o concentrare mai mare a persoanelor excluse social.
Se așteaptă ca autoritățile pilot să identifice site-urile industriale provizorii de pe teritoriul lor
baza de datei existente și să ia în considerare ce alte surse relevante ar putea fi utilizate
Spatiile industriale care nu sunt dezansamblate sau innoite imediat ce devin neprofitabile au fost folosite in vest pentru activitati diferite de cele industriale, fie in sfera serviciilor (ca locuri de depozitare, birouri, centre comerciale sau magazine), fie ca proiecte culturale alternative, cum s-a intamplat in New York, Pittsburg, Londra Glasgow sau Paris. . Pentru "dezvoltatorii urbani", dezindustrializarea reprezinta "oportunitati" de afaceri, chiar daca unele din cladirile vizate sunt monumente de patrimoniu.
Pentru fostii angajati sau grupurile marginale ce gravitau in jurul fabricilor, dezindustrializarea reprezinta o sursa de venituri efemere prin vanzarea materialelor "recuperate" (de multe ori cu acordul directorilor) in aceste zone. Artistii si colectionarii de relicve industriale gasesc o noua sursa de inovare a discursului vizual, resemnificand istoria tehnologiei ca arta si motiv de diferentiere.
In fine, pentru arhitecti, arheologi si specialisti ai patrimoniului fabricile (…) dobandesc o dimensiune estetica, siturile industriale capatand o noua semnificatie culturala".* Chelcea /Simon- Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur*
Situl industrial din centrul orașului, aflat astăzi într-o stare mai mult sau mai puțin avansată de degradare, ocupă un loc aparte printre formele clasice ale ruinei industriale, memoria orașului contemporan fiind marcată de prezența fabricilor care au crescut odată cu el. Absența activităților din interiorul acestor construcții părăsite creează niște goluri citadine și cotidiene, măcinate de mecanismul timpului și expuse pericolului uitării (colective). Valoarea clădirilor industriale capătă valențe patrimoniale, prin totalitatea amintirilor ce le trezesc, prin rememorarea poveștii de viață a omului de rând, prin re-găsirea caracterului specific al locului.* Lakatos / Roșca- Proiect Conversia urbană a siturilor industrial.
Unde se pot "vedea" zone industriale dezafectate?
A în documentele de planificare
Studii de Amenajarea Teritoriului:
PATN – Plan de Amenajare a Teritoriului National.
PATJ – Plan de Amenajare a Teritoriului Judetean.
Studii de Urbanism de tipul :
PUG – Plan Urbanistic General.
PUZ – Plan Urbanistic Zonal.
PUD – Plan Urbanistic de Detaliu.
Acestea sunt cel mai importante instrumente ale Urbanismului si Amenajarii Teritoriului. Acestora le revine atributia de a controla si modela dezvoltarea asezarilor umane.
B în documentele strategice
– Strategia de dezvoltare a județului Bihor
– PLANUL DE DEZVOLTARE AL JUDEȚULUI BIHOR 2007-2013
– Strategia pentru dezvoltarea durabila a judetului Bihor, pentru perioada 2014-2020
– Planul de acțiuni pentru perioada 2014-2020 al Unitaților Administrativ Teritoriale si Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara din județul Bihor
C în analizele economice speciale
D în arhivele locale
în bazele de date regionale
în cadrul programelor operaționale pentru fondurile structurale etc
Etape metodologice
În vederea identificării siturilor , titularii de planuri de amenajarea teritoriului și de documentații de urbanism vor urmări următoarele etape:
. Etapa 1 – studiu de birou
Studiul de birou reprezintă prima etapă în identificarea siturilor industriale.Studiul de birou se poate baza pe informații provenite din diferite surse, precum: imagini fotografice și/sau înregistrări video, documente de atestare, studii monografice, pictograme, documente informative locale.
Dintre activitățile ce pot fi întreprinse în această etapă subliniem următoarele:
• Studierea geomorfologiei zonei de referință;
• Evoluția utilizării terenurilor;
• Istoricul local;
• Caracteristici demografice;
• Coerența logică a sitului;
Etapa 2 – Constituirea comitetului consultativ
Evaluarea unui sit în scopul determinării valorii acestuia este o activitate ce presupune percepția spațiului, recunoașterea elementelor arhitecturale care dau valoare acelu sit sau legătura cu evoluțiile socio-istorice ale comunității. Comitetul poate fi constituit din reprezentanți ai autorității publice locale, direcții de patrimoniu de la nivel județean,arhitecti, experți muzeografi, membrii ai comunității locale.
Dintre activitățile ce pot fi întreprinse de comitetul consultativ menționăm:
• Documentarea și realizarea de studii de specialitate asupra unor elemente care susțin valoarea economica a sitului;
• Delimitarea zonei;
• Formularea de propuneri privind integrarea sitului intr-un program de regenerare.
Etapa 3 – studiu de teren sitului
Această etapă are în vedere analiza zonei in care este situate situlu prin realizarea unor vizite de teren. În această etapă se încearcă delimitarea cât mai exactă, precum și definirea elementelor care conferă valoare sitului. . Acest demers are o importanță deosebită în identificarea elementele cheie sau caracteristice care nu sunt evidente din studiul de birou, precum și în înregistrarea calităților estetice și de percepție a zonei.
În această etapă autoritatea locală, împreună cu comitetul consultativ, poate utiliza următoarele metode de investigare a percepției comunității:
• Ancheta de teren (intervievarea membrilor comunității);
• Documentare și studii monografice;
• Realizarea de capturi foto-imagistice sau înregistrări video.
3.4 inventarierea fostelor platforme industriale in tarile U.E
Inventarierea in alte state
Spre deosebire de Romînia,în alte țări,obiectivele de patrimoniu intră în scheme economice,care le asigurî sustenabilitatea.Proiectele de regenerare/reconversie a clădirilor industrial sunt două categorii
-proiecte publice-realizate de municipalitate
– -proiecte private,relizate de investitori privati (Chelcea 2008-76)
A .Anglia,Scotia și Țara Galilor
Terenul terestru a fost o preocupare politică în Marea Britanie din anii 1970. Politica Brownfield în Anglia este Responsabilitatea Oficiului Viceprim-ministrului 2 (ODPM). ,
Procesul de planificare
În general, un sistem cuprinzător de reglementări privind amenajarea teritoriului este utilizat pentru a controla modul în care reamenajarea are loc pe amplasamentele industriale. Procesul "Planificare urbană și urbană" promovează Brownfield redevelopment în mare parte prin inhibarea sau prevenirea proiectelor de dezvoltare pe site-uri Greenfield,
și prin punerea la dispoziție a terenurilor brownfield pentru dezvoltare,
printr-o structură ierarhică de orientare și planuri care să acopere planificarea națională, regională și locală care include:
•Declarații privind politica de planificare națională (PPS)
•Strategii spațiale regionale (RSS)
•Cadrele de dezvoltare locală (LDF).
, Două surse de date privind utilizarea terenurilor sunt colectate în mod obișnuit și oferă informații privind amploarea,
Distribuirea de terenuri brownfield și reamenajarea terenului brun. Acestea sunt- schimbarea utilizării terenului (LUCS) și proiectul NLUD (NLUD-PDL). Sursele de date oferă baza pentru evaluarea și monitorizarea politicii și țintelor industriale.
Monitorizarea schimbării utilizării terenurilor este efectuată de către Ordnance Survey (OS, Agenția Națională de Cartografie Din Marea Britanie) în numele Guvernului. Datele sunt asamblate și publicate de ODPM ca un Buletin statistic anual . Datele sunt colectate ca parte a revizuirii de rutină a scalei naționale mari (Monitorizarea și reutilizarea terenurilor de teren brun din Anglia și Țara Galilor -Dr. Andrew R Harrison 1 , LandInform Ltdince).
SUA
Comunitatea Virginia susține reamenajarea Brownfield. Returul proprietății contaminate sau potențial contaminate la utilizarea productivă este lucrul inteligent de făcut pentru întreprinderi și mediul înconjurător. Pentru a face acest lucru, Virginia a adoptat legi care stabilesc programe de susținere și oferă stimulente persoanelor și întreprinderilor pentru a întreprinde cu succes reamenajarea zonei industriale.
La departamentul Virginia de calitate a mediului ("DEQ") , există mai multe programe și instrumente care susțin aceste eforturi. Pentru a aborda problemele legate de răspundere, Programul Brownfield al DEQ oferă un proces de măsuri de restrângere și de curățare, imunitate și diminuare a sancțiunilor în situații de executare și limitări ale răspunderii pentru anumiți proprietari . Aceste mecanisme sunt:
• Programul de remediere voluntară ("VRP")
• Răspundere limitată statutară
• Răspundere limitată prin determinarea directorului
• Brownfield Amnesty Program pentru dezvăluirea voluntară
• Evaluarea voluntară de evaluare a mediului
• Încurajarea încărcării civile pentru încălcările autocunoaștere
• Scrisori de confort
• Memorandumul de Acord al APE (CERCLA)
• Biroul executiv federal
Programul Amnesty VRP, Brownfield și procesele de răspundere limitată fac parte dintr-o lege numită Legea restabilirii terenului și reînnoirea terenului (Cod §§ 10.1-1230 până la 10.1-1237). Altfel , Codul 10.1-1199 prevede imunitatea pentru anumite evaluări voluntare de mediu, iar DEQ prevede diminuarea tarifelor civile în manualul său de executare, care modelează dispozițiile sale cu privire la o politică APE similară. Pentru a asista persoanele implicate în site-urile Brownfield, DEQ poate emite scrisori de confort pentru a aborda situațiile de rutină. Aceste scrisori oferă confort pentru responsabilitatea site-ului, care poate ajuta la negocierile cu părțile private pentru vânzarea, finanțarea și reamenajarea siturilor Brownfield. Small Business Liability Relief și Brownfield s Revitalization Act ( legislația federală Brownfield semnat în ianuarie 2002) a extins definiția pentru a include stațiile de benzină abandonate și terenurile de mine înrădăcinate. Și în timp ce problemele de mediu de la Brownfields sunt adesea eligibile pentru programul de reparații voluntare Virginia (VRP), siturile care fac obiectul RCRA, regulamentele privind deșeurile solide și programul LUST sunt incluse ca situri viabile Brownfield . DEQ recunoaște că Brownfield sunt tranzacții imobiliare cu o componentă de mediu. În conformitate cu obiectivele de revitalizare ale guvernatorului Warner, DEQ furnizează stimulentele juridice necesare și asistența de reglementare pentru a încuraja vânzarea și cumpărarea de site-uri Brownfield în scopul reutilizării și reamenajării.( Durwood H. Willis , director- BROWNFIELDS MANUAL.)
BRNO-CEHIA
Municipalitatea din Brno a început să rezolve problemele zonelor industriale dezafectate de la începutul secolului al XXI- lea. În 2005, a fost publicată prima versiune a bazei de date urbană brună, care a fost creată în colaborare cu Departamentul de Planificare și Dezvoltare Spațială a Magistratului Brno și a firmei private Kovoprojekta. Prima versiune a bazei de date conține un eșantion de zone industriale urbane cu o dimensiune minimă de 0,5 hectare. Această bază de date a fost actualizată cu o frecvență de trei ani (2006, 2009 și 2012) și, în prezent, periodicitatea a fost mărită la 2 ani, iar cea mai recentă versiune a bazei de date brunei Brno a fost creată în anul 2014.Baza de date industrială Bruno a fost publicată pe internet . Utilizatorii finali pot selecta din această bază de date grupurile de terenuri industriale bazate pe criteriile de bază, cum ar fi aria cadastrală, cartierul urban, dimensiunea zonei, numărul proprietarilor, utilizarea originală, utilizarea viitoare recomandată și pot găsi informații din anumite hărți GIS Hărți de bază, imagini aeriene, proprietate de la Oficiul Cadastral). Din punct de vedere tehnologic, există eforturi importante de utilizare a GIS – baza de date industrială este conectată la alte baze de date online (Biroul Cadastral, zonele inundabile, siturile contaminate etc.). Caracteristicile detaliate pe așa-numita carte informațională (a se vedea figurile 36 și 37).
Importanța zonelor industriale dezafectate pentru dezvoltarea orașului Brno poate fi evidențiată prin faptul că zonele brownfield sunt discutate în documentele importante de dezvoltare, ca de exemplu Strategia pentru Brno (2012), iar orașul participă la târgurile de oportunități de investiții. În acest context, este necesar să menționăm că există o broșură verde în limba cehă și engleză a 63 de terenuri brownfield revitalizate cu succes în Brno (a se vedea detaliul Brno brownfields 2013), care este utilizată în scopuri de marketing (Figura 38) – este sursa de inspirație pentru potențial Investitori, care ar putea fi interesați de investiții în zonele brownfield neregenerate.( Brownfields on the territory of city Brno- s.mendelu.cz/eknihovna/)
FRANȚA
Incepând din 1982, odată cu legiferarea descentralizării, reformularea raporturilor dintre stat și colectivitățile locale a dat nastere în Franța unui sistem variat de cooperare pe bază de contract pentru implementarea acțiunilor publice. Reabilitarea urbană a fost unul din domeniile privilegiate ale acestei inovații instituționale: pe baza primelor operațiuni în cartierele existente modelul de contract s-a afirmat ca instrument de elaborare și de
pilotare a proiectelor urbane complexe.
Incheierea de contracte ca parte a transformării modelului francez de politici publice este în primul rând un mijloc de reglementare prevăzut de către stat care să răspundă provocărilor de teritorializare, de complexitate și de continuitate a acțiunii publice în cadrul celor mai fragile teritorii. Aceasta este o formă de angajament reciproc pe termen mediu legat de un proiect de inițiativă locală, care permite concilierea de fapt atât a
priorităților statului, ca garant al interesului general, cât și ale colectivităților locale, care sunt prin definiție mai aproape de cetățeni și de problemele lor zilnice. Statul care intervine în principiu sub aspect normativ pe întregul teritoriu național, are astfel ocazia să cunoască mai bine diversitatea realităților locale.
Aplicate aztăzi în numeroase domenii, procedurile contractuale s-au dovedit deosebit de bine adaptate reabilitării urbane. Convențiile legate de OPAH au prefigurat acest mod de intervenție în anii 1970. Demersul a fost continuat prin Convențiile pentru Dezvoltarea Socială a Cartierelor (DSQ), proceduri care au fost înlocuite în 1994 prin Contractele de
Oraș. In linii generale, încheiate între stat și una sau mai multe comune și înscriindu-se în Contractele de Plan, semnate la fiecare 5 ani între stat și regiuni, Contractele de Oras vizează tratarea cartierelor în dificultate într-o adevărată strategie de dezvoltare urbană, la o scară adaptată complexității provocărilor respective.
intervențiilor tuturor acestor actori, favorizând intercomunalitatea, incitând comunele
din aceeași aglomerație să se regrupeze. Totodată, reglementează raporturile între
autoritățile competente în materie de locuire, echipare, acțiune socială sau școlară.
Definește conținutul măsuriler pe care acestea trebuie să le întreprindă cu partenerii lor
pirvați pentru a realiza înnoirea cartierelor în dificultate.
3.5 Inventarierea fostelor platforme industriale
În urma observațiilor din teren și a analizelor efectuate asupra documentelor privind evoluția economică a acestui oraș, am identificat, nu mai puțin de 35 foste platforme industriale (cu o suprafață totală estimată la peste 300 ha), aflate în diferite stadii de distrugere/ părăsire sau care parțial mai deșfășoară activități economice, conform cu obiectul de activitate.
Analizând din punct de vedere istoric și a valorii arhitecturale ,am grupat aceste situri ,în primul rînd după perioda istorică în care au fost construite,respectiv
A -construite la șfărșitul secolului xIx și începutul secolului xx ,periodă în care în urbea de pe malurile Crișului Repede, își găseasc loc de manifestare arhitecți de o valoare redutabilă și stiluri arhitectonice foarte apropiate Europei Centrale și Vestice.
Moara Răsăritului a fost, multă vreme, cea mai mare moară din nord-vestul României. Clădirea în care funcționa a fost remodelată de un vestit arhitect al secolului al XIX-lea, Kalman Rimanoczy. Această Moară a luat ființă în 1 Decembrie 1857, dar a fost constituită, ca societate pe acțiuni în anul 1886.
Moara cu valțuri Emilia, fosta Moară Jakab Weinberger și fiul, fondată la 1884 – din pacate neclasat ca monument istoric, desi procedura fusese declansata in 2011 prin eforturile unor specialisti pasionati din Oradea si procesul intentat de proprietar impotriva declansarii procedurii de clasare fusese castigat de DJCPCN Bihor ,în prezent demolată
Fabrica de bere din Oradea – Pe la 1727, pe malul stâng al pârâului Peța, în Seleuș, exista o a doua fierbătorie de bere orădeană denumită Braxa Dominalis care producea bere blondă și neagră. Pe acest loc sau în vecinatatea lui va apărea mai târziu o fabrică de bere. În anul 1896 are loc reorganizarea fabricii aceasta căpătând denumirea de Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleus “Lowy Ignaz” și scoțând pe piață, timp de patru ani, bere Szent Laszlo (Sfantul Ladislau) și Marcziusi (Bere de Martie)-demolată
Moara Adria, a fost înființată în anul 1890, având o suprafață de 3.000 metri pătrați, fiind situată pe strada Vámház (Sucevei ). Aceasta era o moară de arpacaș și decorticat mei. A început sa funcționeze în anul 1890, în complexul „Adria” a societății „Moskovits Adolf și Fiii
Fabrica de Blănuri „1 Mai” („Rovex”) – Această Fabrică a fost înființată în anul 1928, de către Iosif Leichner, cel ce a fost comerciant de blănuri și care, în colaborare cu un specialist din localitatea Leipzig, a început cu tăbăcirea și vopsirea blănurilor la Oradea. Fabrica a purtat pentru început numele de Iosif Leichner și se ocupa numai cu argăsirea pieilor , corpurile de clădire din această fabrică, au fost construite în jurul anul 1870,
– Fabrica de ulei din Oradea a fost construită în 1940.
Fabrica de Încălțăminte ,,Solidaritatea’’ Oradea[3], cu sediul pe strada Simion Bărnuțiu, nr. 15, a fost fondată în 1923, sub emblema ,,Carmen’’. În 4 decembrie 1924, s-a acceptat proiectul pentru fondar În 1925, Monus Alexandru devine acționar principal, contribuind cu imobilele sale situate în Oradea, strada Simion Bărnuțiu nr. 15 și 17,unde a funcționat până în 2000
B -clădiri construite după 1948 ,sunt în general Hale Industriale ,cu suprafață și deschidere mare,nerespectînd neaparat un anumit stil arhitectonic .Acestea au făcut în general obiectul , după falimentarea proprietarilor obiectul unor tranzacții imobiliare ,ulterior fiind demolate .
Pentru a reintegra în urban aceste foste platforme industriale se impune derularea unor proiecte de regenerare urbană integrată ,sub stricta supraveghere a autoritățiilor locale ,deoarece diversi deținători ai terenurilor acționează independent ,în funcție de interesele proprii sau nu dispun de resursele financiare necesare pentru regenerarea /conversia imobilelor sau terenurilor ( Alumina, Infratirea.)
.Pentru a determina, valoarea economică a acestor situri, din care cca 15%, sunt demolate total, iar 40 % sunt demolate parțial, urmînd a fi valorificat terenul pe care acestea se află, am clasificat aceste situri, în strînsă legătură, cu zonele stabilite de către asociațiile de notari, cu privire la prețul de vînzare a imobilelor și terenurilor, din municipiul Oradea (DATA ELABORĂRII: 27.12.2016 GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR-valabil pentru anul 2017).
Harta privind impartirea zonelor in raport de valoarea de piata si valoare a terenurilor din Municipiul Oradea- informatii prelucrate din GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR-valabil pentru anul 2017 Linie ingrosata verde- zona centrala Linie groasa rosie-zona pericentrala (sursa Miruna Boca)
Din, punct de vedere, al amplasamentului, putem grupa aceste situri în:
A. amplasate în zona centrală – Pentru terenurile din zona unu, prețurile de tranzacționare au fost cuprinse între 110 și 270 €/mp.
În această zonă, cuprinsă între Gara C.F.R., str Dacia, Decebal, P-ța 22 Decembrie, str.Bistriței, Seleușului, Averescu, Olteniei, am identificat un număr de 8 situri industriale, spații de depozitare anexe, după cum urmează:
– Pe str. Republici, pe zona pietonală, se află amplasată o clădire cu trei etaje în care a funcționat Fabrica de pantofi Crișul Oradea- un de spatiul de 7.000 metri patrați, actualmente abandonat de actuali proprietari. Pană in 1999, avea peste 800 de salariati, o cifra de afaceri de 110 miliarde de lei vechi, venituri de 120 de miliarde si datorii de doar 23 de miliarde. La sfarsitul lui 2003, societatea inregistra datorii de peste 62 de miliarde, cu un efectiv redus de doar 479 de angajati. Datoriile au crescut, iar la sfarsitul lunii august 2004 intreprinderea datora creditorilor peste 100 de miliarde de lei. A fost scos la vanzare a sediului fabricii, la data de 7 iunie 2006 spatiul de 7.000 metri patrati a fost vandut cu suma de 136 miliarde lei, grupului de firme “European Drinks”, care ar intentiona sa reamenajeze cladirea pentru birouri(hotnews.ro);
– Pe str.Independenței nr.7-9- Intreprinderea de confectii Oradea fost infiintata in anul 1959 (Barna, 2015), iar la 01 octombrie 2008 fabrica isi inchide portile din cauza lipsei comenzilor. În prezent cca 50% din spațiu este închiriat , are un look nou și adăpostește acum un restaurant de lux, sală de gimnastică, birouri (bihon.ro).
– Pe str, S. Bărnuțiu, nr 15, se află un imobil în care a funcționat fabrica de Încălțăminte ,,Solidaritatea”. A fost fondată în anul 1923, sub emblema ,,Carmen’’în anii 1980, la Intreprinderea “Solidaritatatea” lucrau peste 4500 angajati (Barna 2015), în prezent spațiu este de închiriat;
– Pe strada M. Viteazul nr. 6 se află un teren , pe care a funcționat Moara Emilia. Ridicată în 1885, în clădire a funcționat ani la rând o moară iar la începutul lunii lunii martie-2014 a început demolarea acesteia.(Hochhauser, 2010, Jurnalul Bihorean, 2014). În imediata apropiere pe str. M.Kogălniceau nr. 26, este un alt teren viran pe care se afla amplasat sediul Vinalcool. La 1 martie 1968, întreprinderea își restrânge activitatea în limitele județului Bihor, păstrându-și specificul și primind denumirea de Întreprinderea Vinalcool Bihor – Oradea, iar în anul 2016 imobilul este demolat.(Barna, 2015, Junalul Bihorean, 2016).
Și din Fabrica de Spirt și Drojdie Oradea, a mai rămas un teren viran, situat în Calea Clujului nr. 78,avand o suprafață totală de 12. 288 mp, compus din trei parcele, respectiv un teren situat în calea Mareșal Averescu nr. 81,cu o suprafață totală de 1992 mp, si două parcele, pe ambele terenuri existând construcții industriale în prezent dezafectate. În imediata apropiere se mai află trei imobile în care au funcționat:
– Pe str. Miron Costin 21- Moara Răsăritului ( a fost înființată la 1 Decembrie 1857), cu o suprafață totală de 6320 mp ;
-Pe str. Griviței nr. 11, înregistrată în 1917 și lansată în 1928, fabrica orădeană Rovex, în aprilie 2017, a intrat în faliment. Suprafata teren 4.240 mp (Regim de inaltime P, P+2, P+4 Suprafata construita 2.123 mp.
-In anul 1928 ia ființă societatea anonimă pe acțiuni ,,Imperial’, care după naționalizare, în anul 1949, și-a schimbat numele în ,,Avântul’ iar prin sentința civilă nr 302/F/18.XII 1998, s-a constatat că nu există șanse de reorganizare și s-a stabilit ca societatea să fie scoasă la vânzare.(imobil patru etaje, plus teren aferent, cu o suprafață de 1051 mp, precum si fosta cantina).
Siturile de tip industrial situate în zona centrală a orașului ocupă suprafețe mari de teren, subutilizate, unele dominate de clădiri aflate în diferite stadii de degradare, afectează grav imaginea urbană, ca element esential pentru organizarea spațiului .Totodată eforturile municipalității de a reabilita construcțiile, sunt sabotate de întreruperile apărute în organizarea spațiului de prezența acestor situri. Fiind în zona centrală, dispun de toate utilitățiile publice, necesare pentru a fi reintegrate în spațiul urban. Cel puțin două situri, pe care se mai află clădiri (str M.Costin și Griviței), pot fi regenerate cu costuri redus,iar datorită valorii istorice și a clădirilor pot fi folosit pentru activități culturale și incliuse în circuitul turistic al orașului, mai ales că sunt amplasate în imediata apropiere a cetății- monument arhitectonic cu o valoare istorică deosebită.
B -amplasate în zona 2- pericentrală – terenurile in aceasta zona sunt estimate la 70-80 €/mp.
GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALEPROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR, pg 39
Așezate, anterior, la periferia orașului, marile platforme industriale (Înfrățirea, Metalica, Fabrica de Bere, Fabrica de Ulei, Fabrica de Cărămidă, Fabrica de Mobilă, Fabrica de Pâine, Chimprod, Fabrica de Lapte, Abatorul) odată cu extinderea orașului, au fost integrate în cartiere de locuit, nou construite. Majoritatea clădirilor au fost demolate și se remarcă transformarea unor spații industriale de tip brownfield în spații urbane funcționale.
Direcții preferate, ca urmare a beneficiilor directe mai rapide obținute în urma procesului de regenerare, respectiv – terenurile au fost folosite de către proprietari pentru dezvoltarea unor centre comerciale (Fabrica de bere s-a tranformat in Lotus Center- Lotus Center are o suprafață construită de 65.000 de metri pătrați, o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați, 1.400 de locuri de parcare și peste 150 de magazine).
au fost dezvoltate fie ca noi ansambluri rezidențiale de tip bloc-cartierele rezidențialeRED edificate de către firma Ared ( Înfrățirea, Fabrica de mobilă);
ca spații comerciale de mari dimensiuni, aparținând unor retaileri cu mari investiții recente pe piața românească.( Înfrățirea –Kaufland, Penny)
au fost dezvoltate locuri de cazare în scop turisti (Fabrica lapte-Hotel Nevis) sau social (Abatorul- Locuinte Sociale).
Un statut aparte il are terenul pe care a funcționat Înfrățirea, care datorită suprafeței foarte mari a fost împărțit între diversi investitori, care în funcție de interesele proprii, dezvoltă diverse investiții:
– Firma ROMEXA _Proiectul, desfășurat pe 147.000 mp, va fi unul mixt și va cuprinde atât un nou centru comercial, cât și spații rezidențiale și de birouri, finalizarea primei faze a investiției fiind programată pentru ultimul trimestru al anului 2017. Investiția pentru întregul proiect se ridică la 60 de milioane de euro. În primă fază se va construi partea comercială, iar apoi vor fi dezvoltate apartamentele și spațiile de birouri. Noul centru comercial va avea o suprafață construită de 32.000 de mp și o suprafață închiriabilă de 25.000 de mp, precum și o parcare cu peste 1.000 de locuri. Mixul de chiriași va fi format din magazine de fashion, restaurante și spații de entertainment, inclusiv un cinematograf cu șase săli. Pe același teren, investitorii vor construi în faza a doua a proiectului și clădiri de birouri, spații adecvate instituțiilor publice, băncilor precum și blocuri pentru apartamente. (ECONOMICA.net);
– Kaufland și ARED. Cele două au construit un hypermarket în anul 2014, respectiv două blocuri P+9 în 2014-2016. În iarna 2013-2014 a fost construită și strada de legătură dintre Șt. O. Iosif și Oneștilor (oradea.ro);
C. Siturile din zona 3 – perifică – prețul terenului este de cca 20-25 €/mp.
GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR, pg 41
– zona limitrofă -prețul terenului este de cca 10-15€/mp. II in acte sau conform Decret-Lege nr. 61/1990 Anexa 1 Foste cămine de nefamiliști: Podului 17 21, 23, 27, Războieni 85, Borșului,Uzinelor , între 15000-20000.
Aici sunt localizate suprafete mari de terenuri care au aparinut S.C. Sere Oradea (100 ha) și Avicola Oradea.
În zonele 3-4, cuprinzînd în mare parte fosta Platformă industrială, majoritatea spațiilor industriale au fost păstrate intacte, unele fiind folosite în scopurile inițiale (Zahărul, U.A.M.T., CET I, Sinteza). Au fost demolate sau vor fi demolate integral Alumina, CET II, Parțial Sinteza ( pentru Chim parc). În schimb, primăria a dezvoltat în imediata apropire a acestor zone periferice Parcuri Industriale, care au preluat cerințele de spațiu pentru investiții în industrie.(oradea.ro)
În prezent, în Oradea există un număr semnificativ de situri industriale, care au fost demolate în scopul eliberării terenurilor, fie pentru construirea unor funcțiuni precum supermarketuri (Fabrica de mobila), mall-uri (Fabrica de bere, Înfrățirea), sau fie pentru construirea de locuințe colective (Înfrățirea, Moara cu valțuri Emilia). Pe lângă clădirile demolate, mai există cele lăsate într-o stare de degradare, ignoranța față de aceste construcții ducând la o risipă de materiale, dar și față de resursele culturale, acestea fiind mărturii ale istoriei civilizației orașului Oradea.
Din punct, de vedere, al starii actuale, putem grupa aceste situri industriale, astfel :
1. demolate sau în curs de demolare – Alumina (1), Fabrica de spirt și drojdie(2), C.E.T II (3), Fabrica de ulei (4), Moara Emilia (5), Serele Oradea (6);
2. areale în reconversie- Alfa Mobila S.A (Calea Borsului- SC Master) (7), Sinteza( parțial demolată) (8), Fabrica de lapte (str Oneștilor, acum e Hotelul Nevis) (9), Înfrățirea (blocuri, mall, o parte a fost demolată, o parte este în destructurare) (9), Fabrica de cărămidă (TigerAmira-Clujului) (10), Fabrica de bere (Lotus) (11), Oradinum (o parte este reconvertiă, o parte este destructurată) (12), Drum Nou (Sc Aura – lângă Piața Mare, str Cantemir) (13), Fabrica de Mobilă (Lidl și ARED) (9), SC Comica (blocuri) (14), Moara Răsărit (15);
3. areale în destructurare- Metalica S.A (16), Miorița (17), Crișul și Arta (Republicii) (18), Fabrica de blănuri 1 Mai-Rovex (19), Întreprindere Mecaniă și Piese de schimb (str Piața Cetății 18) (19), Fabrica de azbociment (str Seleușului) (20), Fabrica de conserve Avântul Oradea (19), Electro Metal (Clujului) (21);
4.areale care și-au păstrat domeniul de activitate- Plastor (SC. Viitorul) (22) , Zahărul (23), UAMT (24), Solidaritatea (25), Întreprinderea poligrafică de stat (26), C.E.T I (23); Mecanica
5. noi înființate după 1990- Parcul industrial (27).
Sursa – Miruna Boca
Perspective financiare
Pentru spații industriale situate în Oradea și în localitățile limitrofe cererea este formată din investitori care își dezvoltă activitatea prin relocarea într-un spațiu modern, sau cei care datorită unui amplasament median sau central nu mai obțin în locația existentă prelungirea autorizațiilor de funcționare; investitori care își dezvoltă o afacere în municipiu. Oferta este asigurată de dezvoltatori care au procedat la reconversia unor spații existente; societăți care în urma reorganizării activității au rămas cu spații excedentare. Cererea este în creștere în primul rând datorită atractivității facilităților asigurate înparcurile industriale. (GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR, 2016)
A continuat orientarea investitorilor, dar și a cumpărătorilor către apartamentele situate în blocuri de locuințe noi. La nivelul municipiului putem menționa în primul rând cartierele rezidențialeRED edificate de către firma Ared în zona Kaufland Ioșia, blocul “PrimaResidence Premium” de pe str Sucevei, blocul “Prima Residence Bolcaș” din zona străzii Aradului, noul complex rezidențial “Ioșia”de pe str Lăpușului, etc.
Majoritatea investițiilor vizează edificarea de blocuri în regimuri de înălțime de minim S+P+6E. Printre realizările recente mai putem menționa și ansamblul rezidențial Miorița în regim de înălțime de până la P+2E+M dotat cu garaje și spații verzi. Conform informațiilor publicate recent, în perimetrul fostei Intreprinderi Infrățirea, în zona str. Vladimirescu, str. St. O. Iosif, str. Decebal, societatea Lotus Center dezvolta un proiect imobiliar de 60 mil Euro, constând dintr- un mall nou, spații comerciale, rezidențiale și de birouri, pe o suprafață de 147.000 mp. Proiectul cuprinde realizarea unui centru comercial de 32.000 mp cu suprafața închiriabilă de 25.000 mp, 1000 de locuri de parcare, iar în faza a 2-a se vor edifica spații de birouri și blocuri de locuințe. Data preconizată a punerii în funcțiune, pentru prima etapă, este trimestrul 4- 2017. Tot în același perimetru dezvoltatorul Oasis&Retail Development Consulting investește 12 mil Euro într-un parc de retail care în prima fază va oferi o suprafață închiriabilă de 10.000 mp, cu termen de predare martie 2017.
– pentru Oradea, apartamentele situate în blocurile de locuințe au fost evaluate la un preț mediu de 697 Euro/mp, cele situate în casele colective la 703 Euro/mp, iar terenurile cu case de locuit la 630 Euro/mp(GHID BAZAT PE STUDIUL DE PIAȚĂ PRIVIND VALORILE ORIENTATIVE MINIME ALE PROPRIETĂȚILOR IMOBILIARE DIN JUDEȚUL BIHOR).
De-a lungul zecilor de ani, a avut loc o expansiune a orașului din punct de vedere urbanistic, zonele industriale, care la un moment dat se afla în intravilanul orașului, în prezent, majoritatea sunt amplasate în centrul orașului. În fig de mai sus se poate observa poziția acestora, majoritatea aflându-se în zona centrală în apropierea malului Crișului Repede sau a Peței, motiv pentru care, prețul terenurilor a crescut de-a lungul anilor. Datorită poziției favorabile, acestea sunt subiectul major de interes pentru samsarii imobiliari, care doresc demolarea acestora și construirea de noi clădiri.
In Oradea, pentru terenurile de construcții prețurile minime au stagnat în 2016, cu excepția terenurilor amplasate în zonele 3 și 4 unde s-a consemnat o ușoară creștere a prețului minim iar în zonele periferice cu potențial de dezvoltare între 11și 15 €/mp.
Potential de dezvoltare a zonei
Oradea are rezultate remarcabile și probabil cea mai bună administrație publică din România. La nivelul cheltuielilor de capital, Oradea a investit 240,4 milioane euro în ultimii 8 ani, ceea ce înseamnă €1.225 pe cap de locuitor, iar la fonduri europene, a reușit să atragă proiecte în valoare de €140,6 milioane, cu o medie de 716 euro pe cap de locuitor.
Oradea este probabil localitatea din România cu o performanță extraordinară nu numai în ceea ce privește absorbția de fonduri europene și cheltuielile de capital, ci și în ceea ce privește bunele practici într-o sumedenie de domenii. Primăria din Oradea este printre puținele din țară care au dus la bun sfârșit mai multe proceduri de expropriere pentru caz de utilitate publică; este printre puținele primării cu o politică coerentă în ceea ce privește parcările; are un program ambițios și eficient de reabilitare a clădirilor istorice din oraș; este cea mai eficientă primărie în ceea ce privește atragerea de investitori (parcurile industriale sunt de obicei administrate de consilii județene); este printre puținele primării cu o viziune clară și coerentă de dezvoltare.( Cele mai eficiente zece orașe din România! Pe ce loc se află Timișoara
de Elena Franț – 28 ianuarie 2018).
Din punct de vedere a potențialului de dezvoltare, distingem :
– Sit cu potențial ridicat de dezvoltare (self-developing sites), acestea se definesc ca fiind situri puternic viabile din punct de vedere economic, cu posibilitatea de a susține proiecte de redezvoltare finanțate cu fonduri private, iar regenerarea este profitabilă pentru investitori(Cabernet, 2006). Cateva exemple de astfel de situri sunt Infratirea, unde s-au propus atat spatii comerciale, cladiri de birouri si locuinte colective, Fabrica de Mobila, unde s-au realizat spatii comerciale si locuinte colective, sau Fabrica de bere, unde in prezent functioneaza spatii comerciale, centru de afaceri, mall.
– potențial mediu de dezvoltare (potential developing sites) reprezintă acele terenuri brownfield care au nevoie de proiecte de redezvoltare finanțate prin parteneriat public-privat pentru a se regenera, iar procesul se află la limita profitabilității pentru investitorii implicați. (Cabernet, 2006).
– potențial redus de dezvoltare = Pentru a fi regenerate, este necesară intervenția municipalității în inițierea de proiecte de redezvoltare, deoarece profitabilitatea economică obținută în acest caz este scăzută, în raport cu valoarea investiției necesare. În același timp, procesul de regenerare presupune înaintarea de fonduri publice și implementarea unor instrumente legislative specifice. unităților industriale izolate Moara Emilia se afla in aceasta categorie. Datorita distrugerii si lasarii in paragina a unui monument clasa A, cladirea a fost demolata, iar in prezent, realizarea unei investitii noi nu este profitabila pentru un investitor privat.In al Doilea Razboi Mondial, aceasta zona se afla in ghetto. Terenurile din apropierea Haldei de Slam, de pe Soseaua Borsului care au apartinut intreprinderii de tabacit piei si o parte din terenurile Sinteza se afla in aceasta categorie.
Investitori
Ultimul deceniu a marcat o creștere accelerată în această regiune, în special datorită apropierii geografice de investitorii străini și partenerii noștri comerciali cei mai importanți la nivelul Uniunii Europene. Astfel, zona de nord-vest a atras în ultimii 10 ani investiții străine mai importante numeric și valoric decât orice altă regiune a țării.
Dintre investitorii mai semnificativi putem menționa Faist Mekatronic, Emerson, Plexus, Shinheung Electronic-( Emerson (americanii au realizat cea mai mare investiție de până acum din parcul industrial – 21 de milioane de euro) și Faist Mekatronic (cel mai mare contribuabil la bugetul local în 2015, potrivit unui clasament realizat de primărie).
– Celestica cu un număr de 1012 angajați, a înregistrat o a cifreă de afaceri, de 1,08 miliarde lei în 2013 l și 924,1 milioane lei în 2014;
– Shinheung Electronics de la Oradea a fost inaugurată în ianuarie 2011, în urma unei investiții în valoare de 30 milioane de euro, are 1000 de angajați;
– În ultimii 5 ani, mii de noi locuri de muncă în IT, automotive, farmaceutice și industrie au fost create în cele trei parcuri industriale, cu investiții de 200 de milioane de euro. Pe parcursul anului trecut, țări precum Danemarca, Germania, Italia, Turcia, Canada, Franța sau SUA au luat legătura cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, aceasta fiind vizitată de 17 companii interesate să-și dezvolte afacerile în parcurile industriale din acest oraș. Totodată, în parcurile industriale I și II a fost plănuită construirea unor centre de servicii cu dotări precum magazin alimentar, instituții de învățământ preșcolar, bănci și bancomate, poștă și curierat sau sală de fitness. Cea mai importantă investiție din Oradea în valoare de zeci de milioane de euro a fost realizată de grupul american Emerson. Aceasta a constat în construirea unei hale de producție de 16.500 mp și a unei clădiri de birouri de 5.000 mp în care se desfășoară servicii de inginerie, suport financiar, comercial, IT și administrativ, ambele situate în parcul industrial Eurobusiness, potrivit Ziarul Financiar;
– producătorul american de componente electronice Plexus, care numără acum o mie de angajați. De avantajele oferite în județul Bihor s-au convins și americanii de la Inteva, care după ce au deschis o fabrică în Salonta și-au extins afacerile și în Oradea;
– compania Olimp-Impex Bihor, producator de tigla metalica, isi extinde si diversifica activitatea, prin achizitionarea de utilaje printr-un proiect cu finantare europeana.Valoarea maxima a investitiei se ridica la 3,34 milioane de lei (peste 760.000 de euro) fara TVA;
-compania germană Eberspächer a anunțat că intenționează să investească într-o nouă fabrică de sisteme de evacuare în Municipiul Oradea. Unitatea de producție va fi localizată în Parcul Industrial Eurobusiness Oradea, pe o suprafață de teren de aproximativ 11,2 hectare. Suprafața totală construită va fi de aproximativ 22.000 de metri pătrați, constând într-o hală de producție de 15.000 de metri pătrați, zone de depozitare și birouri administrative. Prin noua unitate, furnizorul german de componente auto intenționează să creeze, un număr de până la 150 de locuri de muncă pentru angajații locali. Investiția este estimată de către presa economică la circa 32 de milioane de euro;
– sectorul IT din Oradea, acesta a cunoscut o puternică expansiune în 2017 prin atragerea de noi investitori din domeniul tehnologic.
}n ultimii 5 ani, mii de noi locuri de muncă în IT, automotive, farma și industrie au fost create în cele trei parcuri industriale, cu investiții de 200 de milioane de euro. Pe parcursul anului trecut, țări precum Danemarca, Germania, Italia, Turcia, Canada, Franța sau SUA au luat legătura cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, aceasta fiind vizitată de 17 companii interesate să-și dezvolte afacerile în parcurile industriale din acest oraș. Totodată, în parcurile industriale I și II a fost plănuită construirea unor centre de servicii cu dotări precum magazin alimentar, instituții de învățământ preșcolar, bănci și bancomate, poștă și curierat sau sală de fitness.
Cea mai importantă investiție din Oradea în valoare de zeci de milioane de euro a fost realizată de grupul american Emerson. Aceasta a constat în construirea unei hale de producție de 16.500 mp și a unei clădiri de birouri de 5.000 mp în care se desfășoară servicii de inginerie, suport financiar, comercial, IT și administrativ, ambele situate în parcul industrial Eurobusiness,(
( potrivit Ziarul Financiar)
De pildă, Imprezzio Global, un mare jucător specializat în producția de software de pe piața gloabală de IT a deschis un birou în Oradea în vara anului trecut. Xerox, lider mondial în serviciile de management al documentelor, a optat pentru extinderea centrului de servici pentru clienți din acest oraș, alegând un nou spațiu de birouri și crescând numărul de angajați la aproximativ 150. Și companii românești au ales să-și extindă afacerile în Oradea, un exemplu fiind Fortech, furnizorul de IT outsourcing din Cluj-Napoca.
Totalul investițiilor private atrase în parcurile industriale este de 285 de milioane de euro iar, totalul locurilor de muncă înființate până în prezent în parcurile industriale orădene este de 4.860, urmând să crească la 6.000. În 2016, cifra de afaceri a agenției s-a ridicat la 9,8 milioane lei (2,5 milioane euro), profitul brut aprobat a fost de 581.780 lei, iar cel realizat a fost de 773.480 lei, ceea ce înseamnă o depășire cu 30% a planului iar totalul veniturilor directe încasate de municipalitatea orădeană de la rezidenții parcurilor industriale este de 12,43 milioane lei, sume provenite din: vînzarea de terenuri (4,56 milioane lei), dividende (130.065 lei), autorizații de construcție (593.225 lei) și din impozitul pe salariile angajaților companiilor din parcurile industriale (7,14 milioane lei).
În anul 2016 au fost atribuite prin licitații 4,10 hectare de teren către 12 companii românești,iar investițiile mari atrase prin negociere directă în anul 2016 în parcurile industriale din Oradea au o valoare totală de aproximativ 39 de milioane de euro, acestea urmând a genera un număr de 360 de locuri de muncă. Companiile care realizează aceste investiții sunt producătorul de sisteme de evacuare Eberspaecher Exhaust Technology România (un proiect de 17,5 mil. euro, realizat pe o suprafață de teren de peste 11 hectare și finalizat în luna octombrie a anului trecut), producătorul de materiale de construcții AdePlast (o investiție de 15 mil. euro care se va realiza pe un teren de 7 hectare și va geneta 60 de locuri de muncă) și o investiție de 10 mil. euro în extinderea fabricii deținute la Oradea de furnizorul britanic de componente pentru infrastructura telecom și industria auto Faist Mekatronic.
Alte investiții mari dezvoltate în parcurile industriale din Oradea sunt fabrica de motoare electrice Nidec, cu o suprafață totală de 25,6 hectare, din care 26.000 de metri pătrați este suprafața construită, achiziționată anul trecut de concernul japonez de la Emerson, fabrica dezvoltată de producătorul american de componente electronice Plexus pe o suprafață de 8,7 hectare, dar și unitatea de producție a sud-coreenilor de la Shinheung Electronics, unul dintre furnizorii Samsung, realizată pe o suprafață de 10 hectare.
Un alt proiect vizează construcția de locuințe pentru angajații din parcurile industriale orădene, fie din surse de la bugetul local sau al ADLO, fie printr-un parteneriat public-privat. Terenul a fost identificat în vecinătatea parcului de pe Borșului, intenția fiind de a se construi aproximativ 150 de apartamente cu două camere (Agenția de Dezvoltare Locală Oradea – Bilanțul parcurilor industriale*).
În acest moment, în Parcul industrial III din Oradea există opt companii care și-au asumat investiții în valoare totală de 15 milioane de euro și crearea a 225 de locuri de muncă. Domeniile în care activează aceste companii sunt producția de încălțăminte, logistică, transport, comerț cu lubrifianți și piese auto
(m.zf.ro/…/un-parc-industrial-nou-din-oradea-a-atras-investitii-de-15-milioane-de-euro.)
Oasis Retail & Development Consulting, un dezvoltator din Sibiu cu o experiență de 14 de ani pe piața centrelor comerciale din România, anunță demararea lucrărilor de construcție pentru proiectul Prima Shops din Oradea, un parc de retail ce va necesita o investiție totală de 12 milioane EUR.
Galeria comercială Prima Shops va fi ridicată pe bulevardul Decebal, și țintește o zonă principală (primary catchment area) de 60.000 de locuitori, în timp ce zona secundară, situată la mai puțin de 10 minute de mers cu mașina, depășește 150.000 de persoane. În imediata vecinătate este deschis de doi ani un hipermarket Kaufland cu o suprafață de 5.500 mp, astfel încât noua dezvoltare va completa oferta pentru clientela deja formată aici. ”Atunci când am ales Oradea pentru dezvoltarea proiectului Prima Shops am ținut cont de nivelul ratei șomajului, respectiv 3,6%, unul dintre cele mai mici din țară, de venitul pe cap de locuitor, care este peste media națională, precum și de faptul că aici este un important centru universitar, cu 3.000 de absolvenți anual”, a declarat Kurt Wagner, acționar în cadrul Oasis Retail & Development Consulting.( www.turnulsfatului.ro/…/o-firma-sibiana-anunta-o-investitie-de-12-milioane-intr-un-n…)
www.turnulsfatului.ro/…/o-firma-sibiana-anunta-o-investitie-de-12-milioane-intr-un-n…
În 2018 Parcul industrial Western din Oradea va fi extins cu o nouă hală de peste 6.300 mp, rezervată unui investitor german care își deschide, pentru prima dată, o filială în România.
În portofoliul nostru ce cuprinde aproximativ 300.000 m2 de spații industriale și de birouri în mai multe orașe din țară, adăugăm o nouă clădire în Western Industrial Park din Oradea. Viitoarea hală, cu o suprafață de peste 6.300 m2, este deja contractată de un client strategic din străinătate, care activează în industria componentelor electrice și electronice. Parcul industrial din Oradea va ajunge, în urma acestei construcții, la o suprafață totală de peste 25.000 m2 de spații industriale și de birouri.
Noua clădire este proiectată și va fi construită după cerințele clientului, cuprinzând aproximativ 5.000 m2 cu destinația producție și depozitare și 1.300 m2 spații de birouri.
Construirea unui nou cartier de locuințe colective, servicii complementare, comerț, turism și alimentație publică pe str. Ceyrat, cu propunerile de organizare urbanistică și regulamentul de urbanism aferent.Astfel, în noua zonă rezidențială se vor amplasa 18 clădiri de locuințe colective cu 646 de apartamente și funcțiuni complementare locuirii (servicii de proximitate, unități sanitare de mici dimensiuni, unități de învățământ preuniversitar, magazine). Zona de turism și alimentație publică va cuprinde o construcție cu destinația de hotel cu 70 de camere și sală de alimentație publică în suprafață de 400 mp.
Competitivitatea zonei în context local / regional / național
Potrivit unui Studiul întocmit de Banca Mondială și finanțat de Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politica Regională și Urbană, întreprinzătorii români pot să demareze mai ușor o afacere în București, Oradea, Ploiești și Timișoara, unde înregistrarea TVA durează o săptămână, față de două săptămâni în Constanța și aproape trei săptămâni în Craiova, arată concluziile raportului Doing Business în Uniunea Europeană 2017, care evaluează cadrul de reglementare aplicabil mediului de afaceri și impactul asupra întreprinzătorilor locali în nouă orașe din România. O autorizație de construire se obține în 156 de zile în Oradea – de două ori mai repede decât în Constanța sau Timișoara, are o performanță peste media UE la transferul dreptului de proprietate.
În 2016, rata șomajului în județul Bihor a scăzut sub 3%, reprezentând o evoluție descrescătoare în ultimii trei ani,iar în nvățământul superior, informațiile care le avem în județul nostru existau 4 universități,iar numărul studenților a crescut continuu în ultimii ani atingând cifra de 22.304 reprezentând aproximativ
23% din totalul de 90.919 câți erau înregistrați pentru Regiunea de Nord-Vest.
.((Planul de dezvoltare al municipiului Oradea, în perioada 2016 – 2020 ..)
Oradea reprezintă un important centru economic din România, alături de orașe precum Cluj, Timișoara sau București. Orașul a ocupat locul 4 în topul Forbes Best Cities 2016 datorită strategiei pe termen lung realizată de autoritățile locale și a expansiunii mediului de afaceri.
Pentru anul 2017, se prognozează o creștere a PIB-ului în județul Bihor cu 4,2% față de anul precedent și o creștere cu 6% a salariului mediu net lunar la 1.633 lei, potrivit datelor emise de Comisia Națională de Prognoză.
Orașul competitiv
Vom susține în continuare atragerea de investiții, de noi întreprinderi și creșterea firmelor existente. Vom încuraja diversitatea economică. Orașele cu o economie diversă răspund mai bine la schimbările economice. Amestecul de firme multinaționale și locale, mari și mici, fabrici și servicii sunt cheia stabilității.
Vom pune la dispoziția firmelor terenuri accesibile cu o infrastructură bună. Vom dezvolta două noi parcuri industriale. Unul pe terenul de 50 de ha al fostului CET II de pe strada Ogorului printr-un parteneriat, celălalt pe
Impozitele locale vor rămâne la un nivel redus și vor fi predictibile. Agenția de Dezvoltare Locală va susține în continuare companiile ce investesc în oraș și judet, inclusiv prin construirea de hale în vederea închirierii acestora. Vom adopta măsuri care să crească numărul locuitorilor orașului. Vom susține construirea de locuințe noi la prețuri accesibile. Unul din primele proiecte va fi noul cartier de blocuri din zona Peța – Ceyrat. Primăria se va implica în construirea de locuințe ieftine pentru cei care doresc să se stabilească în Oradea. Ne vom implica în racordarea sistemului de învățământ la economia locală. E necesar ca tinerii noștri să aibă abilitățile necesare pentru ce locuri de muncă oferă firmele din oraș. Un proiect important va fi susținerea dezvoltării școlii de meserii, pentru a avea o mână de lucru calificată.
Vom consolida reputația orașului privind guvernarea sa eficientă și serviciile publice bune pe care le asigură. Sistemul de termoficare va avea alocat peste 50 mil. euro din fonduri europene pentru reabilitarea magistralelor și punctelor termice în scopul reducerii pierderilor. Spitalele vor beneficia de investiții importante și în anii următori.( Planul de dezvoltare al municipiului Oradea, în perioada 2016 – 2020)
Cap IV. Reindustrializarea
După 2010, sectorul industrial s-a revigorat, în special datorită investițiilor străine. Investitorii provin din majoritatea țărilor europene (în principal din Elveția, Germania, Suedia,Franța, Anglia, Belgia, Ungaria, Polonia, Austria etc.), dar și din țări precum Coreea de Sud,Canada, Turcia etc. Principalele domenii în care s-au realizat investiții străine sunt: fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, industria alimentară, a băuturilor, a articolelor de încălțăminte, a articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea produselor de cauciuc și mase plastice, industria mobilei, prelucrarea lemnului, industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, producția și furnizarea energiei electrice și gaze, apă caldă și aer condiționat, construcția de clădiri.
Principalele companii din sectorul industrial, in prezent, sunt (PIDU, wwe.adlo.ro) :
– S.C. Celestica SRL Oradea – companie înființată în anul 2004, având ca obiect de activitatefabricarea calculatoarelor, echipamentelor electrice, piese și subansambluri electrice și electronice. Firma a avut în anul 2011, 1 163 salariați și o cifră de afaceri de peste 2,3 milarde lei;
– S.C. Connectronics SRL Oradea – firmă înființată în anul 2002, având ca obiect de activitate fabricarea componentelor electronice. În anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de peste 611 milioane lei și un număr de 841 angajați;
– S.C. Ara Shoes România SRL – firmă cu capital german, având ca obiect de activitate fabricarea încălțămintei, producție care aproape în totalitate este destinată exportului. Societatea a avut în anul 2011 o cifră de afaceri de peste 220 milioane lei și un număr de 1 548 salariați;
– S.C. Lloyd Shoes România SRL – companie cu capital german, având ca obiect de activitate fabricarea încălțămintei, cu o cifră de afaceri de 147 milioane lei în anul 2011 și 624 salariați;
– S.C. Andromi com SRL – firmă înființată în anul 1994, având ca obiect de activitate producția și conservarea cărnii. În anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de peste 153 milioane lei și 79 angajați;
– S.C. Zahărul Oradea SA – societate comercială înființată în anul 1991 prin cumpărarea vechii fabrici de către un investitor francez, având ca obiect de activitate fabricarea zahărului. În anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de 388 milioane lei și 269 salariați;
– S.C. Ada Fabrica de Mobilă SRL – firmă înfiițată în anul 2004, având ca obiect de activitate fabricarea mobilei. Firma are capital majoritar austriac. În anul 2011 societatea a avut o cifră de afaceri de 101 milioane lei și 501 angajați;
– S.C. Hanil Electronics SRL – firmă înființată în anul 2007 cu capital majoritar coreean, având ca obiect de activitate fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice. În anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de 163 milioane lei și 913 salariați;
– S.C. Bihore SRL – firmă înființată în anul 2005 cu capital elvețian, avand ca obiect de activitate fabricarea încălțămintei. În anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de 92 milioane lei și 625 salariați.
4.1 Parcurile industriale
La nivelul municipiului Oradea un impuls semnificativ în creșterea suprafețelor de spații industriale a fost dat de dezvoltarea de către Primăria Oradea ale parcurilor industriale administrate de către Agenția de Dezvoltare Locală Oradea:
– Parcul Industrial I, care se întinde în zona șos. Borșului pe o suprafațăde 130 ha, prețul terenului fiindde 8 Euro/mp, cu un grad de ocupare de cca 92% ,c el mai mare parc a atras investiții de peste 220 milioane de euro. Sunt investiții din țări precum Germania, Austria, Grecia, Spania, Coreea de Sud, Belgia, SUA sau Italia.
Cel mai important este că s-au creat peste 5.000 de noi locuri de muncă.
-Parcul Industrial II care se situează în zona străzii Ogorului pe o suprafață de 83 ha, prețul terenului fiind 8 Euro/mp, având un grad de ocupare de cca 25%;
– Parcul Industrial III situat în zona str Uzinelor pe o suprafață de 15 ha cu prețul terenului de 5-6,5 Euro/mp, cu un grad de ocupare de cca 35%;
– – Parcul Industrial IV v-a fi construit pe un teren de 40 de ha preluat de la Ministerul Justiției, situat la intrarea în Sîntandrei, după trecerea de cale ferată.
– Chem Park Oradea este următorul pas în dezvoltarea firmei. Sinteza s-a reorientat de pe piața internă, unde livra 50 de produse în cantități mici, spre piața europeană, unde vinde acum un singur produs în cantități industriale. "Producem anual 450 de tone de acid benzoic pe o linie cu o capacitate de 10.000 tone și vom înființa încă o linie de producție", zice Păsulă. Reorientarea pe piață a triplat cifra de afaceri a societății, de la 9,3 milioane lei în 2010 la 33 milioane lei anul trecut. Iar întreg profitul a fost reinvestit în noi facilități de producție a acidului benzoic. Parcul are 17 hectare de teren brăzdate de canale tehnice cu toate utilitățile, vor fii investiții de 24 milioane euro și creeate circa 300 de noi locuri de muncă.
Cap V Proiecte de regenerare urbana lansate in Oradea
Siturile industriale au înglobată în general o investiție mare de energie (embodied energy) și aceasta trebuie preluată, adaptată și reutilizată. Această energie și investiție trebuie evaluatăîn functie de valoarea economică dar și în funcție de valoarea arhitecturală stilistică sau istorică a sitului. În situația în care acest sit sau părți din acest sit au o valoare, aceasta trebuie păstratăși înglobatăîn noul proiect de arhitectură.Dacă părți din sit nu au valoare, trebuie evaluat dacă este mai eficient ca acestea să fie demolate sau adaptate pentru noul program de arhitectură. Aceste clădiri industriale se pretează foarte bine unei intervenții de conversie funcțională, datorită potențialului lor, asa cum susține și James Duet[17]în cartea sa Industrial Heritaje Re-toold.Potențialul economic al intervențiilor este așadar pe de o parte de valoarea intrinsecă a terenurilor pe care există situl industrial și pe de altă parte de valoarea culturalăși memorialăîn unele cazuri, perioadele în care s-a dezvoltat industria reprezentând etape din istoria orașului
Așezate, anterior, la periferia orașului, marile platforme industriale (Înfrățirea, Metalica, Fabrica de Bere, Fabrica de Ulei, Fabrica de Cărămidă, Fabrica de Mobilă, Fabrica de Pâine, Chimprod, Fabrica de Lapte, Abatorul) odată cu extinderea orașului, au fost integrate în cartiere de locuit, nou construite. Majoritatea clădirilor au fost demolate și se remarcă transformarea unor spații industriale de tip brownfield în spații urbane funcționale.
Direcții preferate, ca urmare a beneficiilor directe mai rapide obținute în urma procesului de regenerare, respectiv – terenurile au fost folosite de către proprietari pentru dezvoltarea unor centre comerciale (Fabrica de bere s-a tranformat in Lotus Center- Lotus Center are o suprafață construită de 65.000 de metri pătrați, o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați, 1.400 de locuri de parcare și peste 150 de magazine).
au fost dezvoltate fie ca noi ansambluri rezidențiale de tip bloc-cartierele rezidențialeRED edificate de către firma Ared ( Înfrățirea, Fabrica de mobilă);
ca spații comerciale de mari dimensiuni, aparținând unor retaileri cu mari investiții recente pe piața românească.( Înfrățirea –Kaufland, Penny)
au fost dezvoltate locuri de cazare în scop turisti (Fabrica lapte-Hotel Nevis) sau social (Abatorul- Locuinte Sociale).
Un statut aparte il are terenul pe care a funcționat Înfrățirea, care datorită suprafeței foarte mari a fost împărțit între diversi investitori, care în funcție de interesele proprii, dezvoltă diverse investiții:
– Firma ROMEXA _Proiectul, desfășurat pe 147.000 mp, va fi unul mixt și va cuprinde atât un nou centru comercial, cât și spații rezidențiale și de birouri, finalizarea primei faze a investiției fiind programată pentru ultimul trimestru al anului 2017. Investiția pentru întregul proiect se ridică la 60 de milioane de euro. În primă fază se va construi partea comercială, iar apoi vor fi dezvoltate apartamentele și spațiile de birouri. Noul centru comercial va avea o suprafață construită de 32.000 de mp și o suprafață închiriabilă de 25.000 de mp, precum și o parcare cu peste 1.000 de locuri. Mixul de chiriași va fi format din magazine de fashion, restaurante și spații de entertainment, inclusiv un cinematograf cu șase săli. Pe același teren, investitorii vor construi în faza a doua a proiectului și clădiri de birouri, spații adecvate instituțiilor publice, băncilor precum și blocuri pentru apartamente. (ECONOMICA.net);
– Kaufland și ARED. Cele două au construit un hypermarket în anul 2014, respectiv două blocuri P+9 în 2014-2016. În iarna 2013-2014 a fost construită și strada de legătură dintre Șt. O. Iosif și Oneștilor (oradea.ro);
5.1 proiecte de regenerare ,bazate pe demolarea cladirilor existente
Pentru a stabili ce poate fi demolat și ce nu, trebuie să avem în vedere și criteriile de valoare architectural-culturala a clădirii și trebuie facută o analiză asupra gradului de importanță și valoare și asupra costurilor de reabilitare. Cu siguranță, dacă avem de-a face cu clădiri cu valoare arhitecturală sau culturală mare, costurile de reabilitare trebuie să se subordoneze acestor valori, întrucât valoarea architectural culturală nu poate fi estimata financiar. Însă în situația în care valoarea architectural culturală este contestabilă, putem pune în prim plan criteriile de cost, existând cazuri în care costurile restaurarii sunt foarte mari și trebuie analizat dacă produsul final al clădirii restaurate va reprezenta o valoare pentru prezent și viitor.
Trebuie păstrat un echilibru intre conservarea elementelor valoroase din cadrul sitului industrial si transformarea acestuia in urma intervențiilor necesare pentru adaptarea la noua funcțiune.
5.1.1 Proiecte regenerare în zona fostelor Întreprinderi Înfrățirea-Fabrica de Lapte-Combinatul de Prelucrare a Lemnului Oradea
Zona în suprafață de cca.35 ha ,pe care au funcționat cele trei inteprinderi ,după 1990 a făcut obiectul unor multiple tranzacții ,care au dus la framentarea spațiului între diverși deținători ,care au acționat fiecare după propriul interes ,de obicei economic.
În prezent ,pentru zona respectivă au fost elabarate multiple proiecte de regenerare urbană ,în funcție de suprafața deținută și de posibilitățiile financiare ale investitorului.Ca urmare asistăn la o interpunere de tipuri de construcții ,de diferite forme,înălțimi ( parter,p+9,p+11,d+p+10 ,p+4) sau destinații ,cu zone pline de moloz sau buruieni. Analiza acestor proiecte, indică o orientare spre spații de locuit și spații de servicii -comerciale ,în detrimentul spațiului verde sau a spațiilor de recreere, în condițiile în care în zona limitrofă sunt multe ansambluri de locuit ,școli ,licee ,grădinițe.
5.1.2. Proiectul Lotus-Center -Fabrica de Bere
Pe terenul fostei Braxa Dominalis s-a construit primul mall din oras- Lotus. Investiția financiară necesara construcției ajunge la 150 milioane dolari. Lotus Center, este condus de către omul de afaceri Alexandru Mudura, și este unul dintre primele malluri din România și primul centru comercial lansat în orașul Oradea. Lotus Center a fost inaugurat în decembrie 2002. Se află la a treia actualizare a conceptului, după ce în anul 2011 complexul a căpătat o înfățisare complet nouă, iar în 2008 a fost extins pentru a putea găzdui ancore precum hipermarketul Carrefour, Media Galaxy și retailerii ca Hervis, New Yorker, Deichman sau Takko. În aces an, centrul comercial continuă șirul modernizărilor. Au început lucrările de reamenajare ale cinematografului. În prezent centrul comercial oferă 65.000 de mp construiți, 130 de magazine și 1.400 de locuri de parcare.
5.1.3. Necesitatea elaborarii unor proiecte integrate.Aspecte critice ale proectelor de regenerare implementate in Oradea.
Proiectele integrate de regenerare urbana se elaboreaza intr-o viziune strategica pe termen lung, viziune impartasita de toti actorii locali; sunt comprehensive in masura in care includ dezvoltarea economica si sociala, aspectele de mediu si ameliorarea generala a cadrului construit. Sunt de regula implementate de o structura institutionala special creata si implica planificarea riguroasa a resurselor – umane, financiare, de teren, management etc.
In primul rand este un proiect urban, care implica o actiune publica concertata in timp si spatiu, avand ca scop regenerarea unei parti din oras prin reabilitare, renovare sau intensificare sau crearea unei dezvoltari complet noi. De regula este vorba de proiecte integrate, care combina diferite functiuni urbane, si face apel la diferite scari de planificare urbana si de dezvoltare (dezvoltare economica, sociala, de mediu, managementul mobilitatii populatiei si altele) intr-un cadru de referinta unic.
Cand spunem de mari dimensiuni ne referim nu numai la dimensiunea fizica a teritoriului (situri de cateva sute de hectare), ci si la scopul ambitios care sta la baza sa (de ex. organizarea unui eveniment major) sau dimensiunea programelor carora le da nastere (numar locuri de munca, numar locuinte etc.) sau resursele alocate (valoarea investitiilor publice si private).
Rareori este vorba de spre un singur obiect major – de regula se compune din mai multe proiecte independente legate intre ele in spatiu si timp.Un proiect de mari dimensiuni este de cele mai multe ori o combinatie de diverse proiecte independente de „mici dimensiuni” adunate sub un proiect „umbrela”, cu un obiectiv strategic unic.( www.scrigroup.com/geografie/…/REGENERAREA-URBANA-PROIECTE-UR62566
Dacă uni dezvoltatori au făcut risipă de teren (construcții pe un singur nivel-Prima Shop ),la alți -gen Ared ,imobilul construit lîngă Kaufland ,nu a risipit nici măcar un metru pătrat pentru spațiu verde.
Fiind elaborate proiecte distincte ,fără legătură și infrastrutura este proiectată caatare ,dezvoltarea unor noi proiecte în zonă demonstreză insuficiența acesteia .
Foto Miruna Boca _februarie 2018
Discontinuitate și diferențe majore între proiecte
5. 2 Proiecte bazate pe conversia cladirilor existente
5.2.1. Moara Răsărit
In prezent Primaria municipiului Oradeaa elaborat un PlanReabilitare și reconversie funcțională pentru Moara Răsarit
Elaborarea PUZ – Reabilitare si reconversie functionala „Moara Rasarit” si amplasare locuinte colective S+P+E+M, str.Miron Costin, nr.21, nr.cad. 3423 – Oradea
Primaria municipiului Oradea anunta elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru reabilitare si reconversie functionala „Moara Rasaritului” si amplasare locuinte colective S+P+E+M, conform proiectului intocmit de catre SC Tehnoproiect SRL- arh. Szasz Paul.
Prin planul urbanistic zonal initiat de catre SC Parcul Amintirilor SRL reprezentata prin Rogojan Gabriela, se propune reabilitare si reconversie functionala „Moara Rasarit” si amplasare locuinte colective S+P+E+M, conform planselor de Reglementari urbanistice (3/U) aferenta PUZ.
Reglementarile pentru zona studiata:
– Functiuni propuse in incinta: functiuni de turism (hotel, pensiune, motel, hostel); alimentatie publica (restaurant, cafenea, bar, club); comert mic en detail; functiuni de cultura (galerii, sali de expozitie, turn muzeu, ateliere de creatie); functiuni administrative (birouri, sedii ONG-uri, sali de evenimente); parc tematic; locuinte colective;
– Limita de implantare: se va pastra aliniamentul existent la str.Miron Costin; – cladirile noi cu destinatia locuinte colective se vor amplasa la frontul celor doua strazi (str.Miron Costin si str.Avantului);
– se vor amenaja 40 locuri de parcare in incinta respectiv 50 locuri de parcare la subsol;
5.2.2. Fabrica de Blănuri Rovex
La 31 martie 2017, în ultima lună înainte de intrarea în faliment, firma avea datorii către stat de doar 585.000 lei, iar pierderea netă pentru 2016 era cifrată la 705.579 lei, la o cifră de afaceri modestă, de 86.109 lei. Datoriile totale depășeau însă 18 milioane de lei, din care 6,8 milioane lei către BRD, 4,2 milioane lei către Robon Credit Solutions și 6,1 milioane lei către furnizori .Fabrica de blănuri are o suprafață de 2.123 metri pătrați și un teren de 4.420 metri pătrați, fiind foarte aproape de centrul orașului. Fabrica de tăbăcărie are 6.534 metri pătrați și un teren de 13.377 metri pătrați.( Informațiile publicate de Profit.ro)
În luna iulie, asociația Experiment Teatru Clandestin și Fundația Alternative au ales Fabrica de Blănuri Rovex ca locație pentru Gala Traficantului de Cultură 2012. Locația a fost aleasă pentru a delimita un spațiu alternativ, experimental, de nișă, în care arta și cultura să se redefinească. În istoria artei mereu miza cea mare a fost de a reinventa. De când dadaiști au spus nu formelor clasice de exprimare, scena mondială a artei se definește prin căutarea de noi mijloace și spații artistice. Gala Traficantului de Cultură aduce un suflu nou în Oradea de trei ani, alegând spații neconvenționale – Cetatea în 2010 și Palatul Sonnenfeld în anul 2011. Iată că sentimentul de libertate oferit de aceste spații a dat roade: an de an, tot mai mulți orădeni au vizitat Gala. Anul acesta, alegerea fabricii Rovex a fost una cât se poate de ambițioasă: o mână de oameni a transformat nouă hale prăfuite în nouă teatre. De-a lungul lunii august, trecătorii de pe strada Griviței au putut vedea în fiecare zi, la ora 14.00 un grup de tineri intrând tăcuți, parcă pe ascuns, în fabrica Rovex. Traficanți! Însă traficanți de cultură… Înăuntrul fabricii s-au demontat mese, s-au cărat scaune pentru amenajarea unei cafenele la parter și s-a construit un decor din colaje, picturi și mașini de cusut, potrivit pentru tema de anul acesta a Galei, "Țara Minunilor''! În aceelași timp, aproape 100 de artiști s-au înscris la Gală și peste 50 au fost selectați să participe cu expoziții sau reprezentații originale și alternative. În această lună, începând de vineri 21 și până luni, 24, roadele muncii traficanților se vor face publice, aducând din nou cultura și arta în prim plan în Oradea. Gala Traficantului se Cultură Internațional 2012 vă invită să treceți pe strada Griviței, la Fabrica de Blănuri Rovex, pentru a lua parte la traficul de muzică, film, teatru, pictură, sculptură, vin și… blănuri.
Vor fi și evenimente permanente: expoziții de artă: pictură, sculptură, instalații,bibliotecă antitotalitară. Va fi și un program educational, adică workshop-uri, lecturi, dezbateri .GTCI’12 are, de asemenea,și o contribuție personală în ,,traficul de cultură”, ce constă în piese de teatru, filme proprii, radio si TV. Toate acestea se adaugă arhivei de experiență a GTCI și garantează calitatea evenimentului”, spun organizatorii pe blogul oficial al evenimentului. GTCI este un eveniment cultural care are ca scop promovarea producțiilor experimentale, într-un efort de a face ca și orașul Oradea să devină vizibil în sfera internațională a artelor și a circuitului cultural. Printre secțiunile acestei gale se numără piese de teatru, concerte, filme, arte vizuale, expoziții de fotografie, ateliere de teatru și lansări de carte. Artiștii invitați sunt din România și din străinătate.
.
3.2.1 Studiu de caz Calea Clujului
Calea Clujului
Așezată pe axa străbătută de drumul european E60 ca modalitate de tranzit intre occident (Ungaria) și Cluj-Napoca , este un exemplu cu privire la necesitatea implicării autoritățiilor, în parteneriat, cu proprietarii terenurilor și imobilelor din zonă.
Locuită, în trecut, dar în mare parte și în prezent, de familii de origine rromi, presărată cu urme ale vechilor întreprinderi industriale sau cu spații adiacente unor activității economice, majoritatea în stadii avansate de degradare, zona ar impune elaborarea unui proiect de regenerare urbană integrată, executat în parteneriat public—privat.
Pe acest traseu, trec zilnic turiști care doresc să viziteze România, dar peisajul oferit, aproape imediat de la intrarea în țarț este dezolant.
Studiul efectuat, în teren, a scos în evidență faptul că doar pe segmentul cuprins între Piața Tineretului și Str . Tileagdului, în lungime de trei km, se află înșirate 12 astfel de terenuri și construcții, după cum urmează :
Teren viran, plin de moloz și buruieni , situat în Calea Clujului nr. 78, în suprafață totală de 12.288 mp, compus din trei parcele, respectiv un teren situat în calea Mareșal Averescu nr. 8, în suprafață totală de 1992 mp, pe care anterior a funcționat Fabrica de spirt. SC Sirius Dezvoltare SRL București deține terenurile pe care le-a dobândit prin cumpărare de la SC Spirt și Drojdie SA, respectiv SC Fixing SRL în baza a două contrate de vânzare-cumpărare ;
Între str. Dragoș Vodă și Calea Clujului , se află mai multe clădiri, într-o stare avansată de degradare, in care au funcționat filiale ale Sinteza și Fabricii de Blănuri ;
La intersecția cu str.Gutenberg, se află un teren viran, poluat în mare parte, cu produse petroliere pa care au funcționat Depozitele PECO;
între str.Delfinului și str. Micsandrelor, pe partea dreaptă, sunt înșirate clădirile care au aparținut Depozitului de Legume-Fructe și un teren, în suprafață de 11.85 ha, pe care mai sunt în ruină, cîteva din clădirile în care a funcționat Fabrica de Ulei. Fabrica de ulei din Oradea a fost construită în 1940. În 1993 este privatizată prin metoda MEBO și până în 2000 se investesc în retehnologizarea ei 11 milioane de dolari. În anul 2004 ea intră în proprietatea compania multinaționale Bunge, pentru ca aceasta, brusc, în vara lui 2007 să ia decizia închiderii ei.
Între str. Micsandrelor și str Molliere se observă un teren viran, în suprafață de 20 ha mărginit de câteva depozite vizibil degradate, pe care a funcționat B.J.A.T.M 4 -Oradea. În prezent terenul aparține S.C. Sapico și S.C. Bador. Terenul aparține S.C . SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL Oradea (CUI: 6617596), societate care a intrat în insolvență pe 4 iulie 2016 și care, conform tabelului preliminar al creanțelor, are datorii de 117,54 milioane lei . SAPICO CHEMICAL INTERNATIONAL SRL deține BADOR SA Oradea (CUI: 67191).
Tot în această porțiune se află un teren , care a aparținut Fabrici de Gaz , Fabrici de Pâine și Dacia-Service
Pe partea stîngă, la intersecția cu str. Tileagdului , se află un teren în suprafăță de 24508 mp și o construcți ,abandonată în care a funcționat Fabrica de Pompe Electrometal (CALEA CLUJULUI 207/B ), actualmente , după datele furnizate pe site-ul companie, fără activitate economică.
Principalele piedici în regenerarea urbană a siturilor industrialu
Majoritatea regenerărilor de zone industriale dezafectate a fost efectuată de către investitori privați
Cadrul juridic, strategii, planuri și politici inadecvate și prost focalizate
Condițiii ecomomice și de piață liberã nefavorabile
Locație necomercialã și greu accesibilã
Site prea mare și complex
Lipsa de integritate a proprietații
investitorii, consultanții sau autoritățile locale nu dispun de competențele necesare, ca urmare, riscurile de dezvoltare și costurile pot crește, ceea ce duce la complicații de finanțare a proiectului
Disponibilitatea și accesibilitatea surselor de finanțare
5.3 Exemple -proiecte realizate in Romania
Prima reconversie a unei platforme industriale din Bucuresti s-a facut la fosta fabrica Electronica din Pipera, care a devenit complexul de birouri Iride, ce dispune la acest moment de o suprafata inchiriabila de birouri de 92.855 mp.Iride este primul proiect de reconversie, inceput in anii 2000 si care va continua sa se extinda inca 20 de ani de acum incolo, pana la o suprafata de 200.000 mp.
O poveste asemanatoare prezinta si cea a dezvoltarii fabricii FEA, de echipamente pentru automatizari, devenita acum un complex mixt, comercial si birouri, format dinPromenada Mall si Sky Tower, cel mai inalt turn de birouri din Romania ( sursa http://greateconomy.ro/povestea-fabricilor-bucurestene-transformate-in-mall-uri-sau-apartamente/
5.3.1 Coresi -Brasov
CORESI AVANTGARDEN – proiect de regenerare urbană în Brașov. De la avioane la tractoare și imobiliare, într-un cartier cu un secol de istorie
Dezvoltat pe fosta platformă industrială Tractorul din Brașov, Coresi Business Park este unul dintre cele mai importante centre de birouri din afara Bucureștiului, ce totalizează în prezent peste 40.000 mp, la standard de clasă A. În completarea spațiilor de birouri ce au trecut prin procesul de reconversie, proiectul cuprinde și 10 clădiri moderne de birouri, noi, cu regim mic de înălțime (P+3E/4E). Faza a doua, reprezentând primele trei clădiri noi – L1, N1 si N2 – este în curs de finalizare. Masterplanul Coresi Business Park cuprinde 100.000 mp construiți de birouri, suprafață ce va fi atinsă în următorii 8-10 ani. (Ziarului Financiar din data de 13.12.2017 )
Înființată în 1925 ca fabrică de avioane, fosta platformă industrială a produs câteva dintre cele mai cunoscute avioane de luptă. După 1990, Tractorul a intrat într-un lent proces de privatizare, dar din cauza neînțelegerilor cu autoritățile locale și din cauza alegerilor de atunci privatizarea nu a mai avut loc, iar în 2007 a intrat în proces de lichidare.
Platforma Tractorul UTB a fost cumpărată de către societatea imobiliară Flavus Invest în 2007. Cumpărătorul viza derularea unui proiect de regenerare urbană pentru întreaga zonă, cu o suprafață de 124 de hectare, ce cuprindea birouri, locuințe și spații comerciale. Conceptul Coresi Business Park presupune un mix echilibrat de spații industriale transformate în spații de birouri clasa A, neconvenționale, contemporane dar și clădiri noi. Datorită crizei, costul derulării proiectului a crescut, dar valoarea investiției facute în cumpărarea uzinei a scăzut.
Regenerare urbană – momentul oportun pentru investiții imobiliare
România reprezintă în tot contextul european o țară stabilă din punct de vedere socio-economic și socio-politic, cu o creștere economică susținută. Dezvoltarea de locuințe, de birouri, chiar și de spații comerciale șilogistice se mișcă foarte bine tocmai pentru că România reprezintă în momentul acesta un centru de interes regional.
Intenția ca zona Tractorul să redevină un motiv de mândrie pentru brașoveni, un punct de atracție în regiune și un exemplu la nivel național a existat încă de la primele planuri creionate după vânzarea platformei, însă în decursul ultimilor ani responsabilitatea s-a împărțit între dezvoltatori cu competențe diferite.
Remodelarea suprafeței de 100 din cele 124 de hectare ale uzinei a început în 2012, când Immochan a achiziționat acest teren și a pus pe hârtie planurile pentru zona comercială și rezidențială. Decizia nu a fost una speculativă și nici nu putea fi vorba de așa ceva la momentul respectiv, ci a fost motivată de potențialul neexploatat pe care încă îl avea România. Pornind de la această convingere au achiziționat terenul din centrul țării pentru un proiect cu o perioadă de implementare estimată la 10 ani. Terenul achiziționat nu mai păstra nimic din aspectul impunător de altădată al uzinei brașovene, ci cuprindea doar ruine, hale dezafectate, buncăre și mult moloz.
Primul pas a fost Coresi Shopping Resort – centrul comercial mult așteptat de brașoveni, inaugurat în 2015. După darea în folosință a celor 24 hectare destinate spațiilor comerciale, viitorul cartier Coresi a cunoscut o dezvoltare rapidă a infrastructurii.
Coresi Avantgarden, demarat în 2016, reprezintă etapa a treia a proiectului ce revitalizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov. Se construiește pe ruinele fostei platforme industriale Tractorul, zonă cu o puternică semnificație și încărcătură emoțională pentru brașoveni. În calitate de urbaniști, nu doar de dezvoltatori imobiliari cu competențe complementare, Avantgarden Invest și Immochan sunt conștienți de impactul pe care acest proiect cu o localizare privilegiată îl are asupra orașului de la poalele Tâmpei și de nevoile care se vor crea ulterior în cadrul comunității.
Blocurile care se construiesc aici au regim jos de înălțime, majoritatea au 5/6 etaje, iar cateva clădiri au 8 etaje pentru ca apartamentele să beneficieze de lumină naturală cea mai mare parte a zilei, sunt înconjurate de spații verzi ce oferă intimitate locatarilor, dar și o zonă cu alei pietonale ce aduc o notă de dinamism.
Suprafața spațiilor verzi este importantă pentru crearea unor zone de recreere, plimbări și activități sociale în cartier. Dezvoltatorul a alocat un procent mare din teren pentru alei și vegetație, încurajând astfel un stil de viață activ și având intenția de a crea locatarilor o „stare de bine”. Spațiile verzi și aleea pietonală ce leagă zona comercială de cel mai mare parc al orașului oferă oportunități prin care încurajează un stil de viață activ, prin plimbări, alergare, exerciții fizice, ciclism etc., inclusiv deplasări pe rutele dintre zonele locuite și zona de birouri sau facilitățile publice (magazine, clinici, școli).
(27 iulie 2017 11:19 AM de Ovidiu Vranceanu( sursa revistaBiz Brasov Stirile care conteaza in Brasov).
5.3.2 Fabrica de Pensule Cluj
Reconversia Fabricii de Pensule într-un centru de artă contemporan sau prezența în zonă a unor noi categorii de utilizatori ai spațiului a trecut aproape neobservată. Mai ales că Fabrica de Pensule arată exact ca în trecut, la fel de neîngrijită ca și celelalte fabrici. De fapt, cartierul nu a avut niciodată avut o viață vie, densă și plină de evenimente, un moment exemplar care să se fi constituit în momentul de aur din istoria sa. La fel ca și alte cartiere de muncitori a fost mai degrabă un loc destinat locuirii și atât. Nimic spectaculos nu ancoreze o istorie locală. Muncitorii leagă trecutul cartierului lor de istoria lor personală, cu micile ei puncte de inflexiune private: căsătoria, primul copil, moarte soțului. Iar istoriile individuale se articulează între ele prin marile momente de cotitură: războiul, fabricile din 70, schimbarea sistemului în 1989, concedierile din anii 90, asfaltarea de curând a străzilor. De fapt, momentul de glorie al cartierului este acum, străzile sunt îngrijite, au apărut case noi, mai frumoase, zona devine atrăgătoare și pentru alții. Viața acestui ca și a muncitorilor e discretă, se desfășoară în prezent și e periferială în schema mare a lucrurilor.
Chiar dacă o mare parte din muncitori lucrează în industria prelucrătoare, în continuare vechile fabrici sunt mult sub-utilizate ca infrastructură. Devalorizate pe piața imobiliară, în cazul în care nu sunt părăsite, sunt folosite mai degrabă ca zone de birouri pentru firme de servicii, mici depozite, sau ateliere pentru firme de producție mici. În plus, dezindustrializarea aduce nu doar devalorizarea acestor active și spații. Aduce și devalorizarea vieților muncitorilor. Dacă marea industrie Ceaușistă a însemnat prezența masivă ca forță demografică a muncitorului imigrant rural, acum logica spațiului industrial cu firmele mult mai mici face atât din muncitor o categorie invizibilă, cât și din industria care a mai rămas în oraș o activitate pe care o recunoști eventual doar din cifre.
Fabrica de Pensule este legată de logica pieței și a geografia devalorizării spațiilor industriale. Chiria foarte mică per suprafață a fost evident o parte importantă a creării unui centru artistic în periferia a unui oraș care își valorizează cultural centrul istoric. Însă e greu să nu observi o omologie de structură între ideea de artă care refuză cravata, pălăria cu boruri, greutatea intelectuală, gesturile manierate burgheze, și spațiile cărora li s-a refuzat o istorie legitimă urbană. Există o similitudine de poziție între artistul care experimentează cu incompletul, parțialul, în proces și locurile devalorizate, neîngrijite, scorojite, viețiile mici ale muncitorilor, istoria mică. De aici și ușurința de a asuma numele Fabrica de Pensule și toate conotațiile care vin cu această etichetă atașată unui centru de artă contemporană.
Evident, acest proces de valorizare a micului și incompletului în circuite de artă și consum cultural nu este un proces inocent cu efecte salvatoare în sine. E de fapt tot un proiect de clasă, însă un proiect care se definește în alți parametrii, nu prin papion, ci prin eșarfă, nu prin costum, ci prin haina vintage colorată. E proiectul unei facțiuni de clasă de mijloc pentru care cultura este un aspect firesc al vieții cotidiene. Cultura nu ocupă un moment special, izolat prin ritualuri de consum sofisticate în care fracul face diferința dintre înainte și după „actul de cultură”. Producția și consumul de semnificații este o formă normală de a fi, care nu are nevoie de întreaga producție de distincții hegemonice și de putere. Nu ai nevoie de gesturile civilizatoare care să semnaleze diferența de esență între tine ca și consumator de artă și muncitorul needucat. Însă rămâne de văzut dacă va putea să își asume cartierul pe care îl locuiește, al istoriei mici și ne-sofisticate – însă nu în sensul de a fi o arta pentru muncitori. Rămâne de văzut dacă va putea să își aproprieze istoria clasei populară, istoria muncitorului, a subalternului, într-un mod în care toate acestea să nu rămân ceva distant, un corp mort pe care îl studiem cu simpatie, dar cu penseta, din laborator, cu mănuși. E clar că există și momente ratate, însă e evident că ele produc dezbateri, luări de poziție, reflexivitate. Oricum, rămâne să vedem dacă noul proiect de clasă și de producție culturală va caută producția de distincții noi de putere, sau din contră vom avea o artă care dorește să emancipeze, să creeze alianțe instabile și inedite. Dacă va fi capabil să producă o artă ca loc de întâlnire, nu ca loc al distincției și diferenței (insurmontabile).
5.3.3. F abrica de bere Cluj
Autori: Laurentiu Cotu , Ioana David – Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.04.20
istoria fabricii Ursus din Cluj
Fabrica Ursus din Cluj a fost înființată în anul 1878, fiind de-a lungul timpului unul dintre cei mai importanți producători de bere din țară. Asta până în anul 2010, când proprietarii au decis oprirea producției de la Cluj și transferarea liniilor tehnologice la Buzău și Timișoara.
Între anii 1909-1912 s-au construit clădirea principală cu secțiile de fermentare, pivnițele, secțiile de umplere a sticlelor și butoaielor, clădirile secției de mașini și ale celei de fierbere, precum și birouri sau locuințe. După modernizare, fabrica de bere a funcționat sub denumirea „Fabrica de bere Czell”, după numele ultimului proprietar Czell Friedrich. La acel moment, în clădirea din Cluj se producea numai bere, iar malțul venea de la concernul „Dr. Wilhelm Czell” din Brașov, din care făcea parte și fabrica.
În anul 1927 a fost înființată firma „Ursus” Fabrica de Bere SA, iar fabrica și-a început activitatea sub acest nume din luna ianuarie 1928. Un an mai târziu, concernul „Dr. Wilhelm Czell” vinde acțiunile sale către fabrica de bere din Turda, iar utilajele acestei fabrici sunt mutate la Cluj, mărind astfel capacitatea de producție. Ursus demarează astfel producția de bere blondă (albă) specială Ursus și Gloria, o bere neagră din malț dublu. Acestea erau vândute însă numai în localul Ursus din centrul orașului. Pentru o perioadă, în incinta fabricii de bere Ursus din Cluj a fost înființată și o secție de lichioruri și vinuri, însă din anul 1941 s-a revenit la producția de bere mărită. În 1948, Fabrica de Bere Ursus și secția din Turda sunt naționalizate, iar fabrica își schimbă numele în Întreprinderea „Înainte”. Din 1951, în componența sa intră fabrica de spirt și oțet Clujeanul, fabrica de spirt Gherla și secțiile de malț din Turda și Bistrița. În anul 1958, la Cluj începe fabricarea primei beri pasteurizate din România.
După Revoluție, Ursus a fost prima companie privatizată prin ofertă publică din România. Începând cu anul 1993, s-a produs prima bere după rețeta Pils, Ursus Pils, urmată în anul 1994 de Ursus Premium Pils, o bere care viza segmentul superior al pieței, fiind totodată prima bere românească ce avea denumirea de „Premium”. Din anul 1994, Ursus începe distribuția berii către zonele învecinate Clujului, dar și în București și Constanța. Din păcate, istoria acestui simbol al Clujului se termină în anul 2010, când compania Ursus Breweries, filiala locală a producătorului sud-african de bere SABMiller, a decis închiderea fabricii Ursus de la Cluj Construcțiile aflate pe platforma Ursus erau cele originale, cu o încărcătură istorică enormă, iar Ursus trebuia să păstreze aceste clădiri și să le transforme într-un muzeu al beri.
Noul ansamblu Platinia va fi un proiect spectaculos care va revigora o zona plina de istorie si traditie din centrul Clujului . Pe fostul sit al fabricii de bere , in centrul orasului , va lua nastere un ansamblu rezidential spectaculos , atat din punct de vedere arhitectural cat si a serviciilor oferite .
AnsamblulAnsamblul va pune la dispozitia doritorilor peste 300 de apartamente cu 2,3 si 4 camere, iar locatia excelenta le va facilita accesul viitorilor locatari la zona parcurilor , stadionului si a Salii Polivalente. La pari mezanin, insumand 13.000 mp de spatii comerciale, va fi un shopping mall care serviciile de car nevoie intr-un singur loc. va pune la dispozitia doritorilor pesteNoul proiect
Constructia va pastra standardele de calitate pentru care proiectele Platinia sunt cunoscute deja datorita ansamblurilor rezidentiale construite pana in prezent Platinia Lounge Residence ( Str. Dorobantilor 33-35-37 ) , Platinia Elite Residence ( Str. Constanta nr.12 ) si serviciile premium pe care le punem la dispozitia locatarilor nostri : paza non-stop , card de membru , concierge , parcare subterana . De asemenea , locatarii vor avea acces direct in zona centrului comercial si la gradina suspendata de deasupra acestuia .
Proiectul este important atat din punct de vedere economic cat si pentru comunitate datorita construirii unui drum de patru benzi care va uni strada Calea Manastur cu zona stadionului si a Salii Polivalente .
PLATINIA insemna o arhitectura frumoasa , materiale premium , locatie centrala , dar mai ales un pachet unic de servicii creat special pentru locatarii nostri (serviciul de concierge hotelier, paza 24/24, un lounge elegant mobilat si cardul PLATINIA cu care locatarii nostri beneficiaza de discounturi si facilitati la o serie de furnizori locali). La PLATINIA veti gasi mai mult decat un spatiu confortabil de locuit, veti descoperi luxul unui stil de viata elegant si confortabil.
Ansamblurile Patinia sunt compuse din cladiri rezidentiale cu apartamente de 1 camera , 2 camere sau 3 camere , cladiri de birouri dotate dupa cele mai inalte standarde de calitate pentru confortul dumneavoastra , iar ultimul nostru proiect va include un shopping mall pe 2 nivele , cu o ambianta eleganta si un mix de functiuni atent realizat .
Cap. VI Proiecte de regenerare urbana ,in alte tari
6.1 Marea Britanie – Parcul Olimpic
La 6 iulie 2005, Comitetul Internațional Olimpicla numit pe Londra drept gazda Jocurilor Olimpice și a Jocurilor Paralimpice în 2012. Regenerarea Valea Lea inferioară, o parte defavorizată din East London, a reprezentat o parte importantă a licitației Londra pentru jocuri. Regenerarea urbană a reprezentat un element semnificativ în ofertele olimpice de succes și în planificarea altor evenimente sportive majore, cum ar fi Jocurile Commonwealth din Manchester, în 2002. Se speră că nivelul foarte ridicat de investiții pentru jocuri va determina o creștere pozitivă lant de cauzalitate cumulativă, aducând în permanență un nivel de trai mai ridicat în zonă.
Deși multe locații din și în jurul Londrei vor fi folosite pentru Jocurile Olimpice (Figura 1), locația principală a evenimentului va fi noul Parc Olimpic de 500 hectare din Valea Lea inferioară din estul Londrei. Râul Lea curge de la nord la Luton, în Bedfordshire, până la confluența cu râul Tamisa din estul Londrei (figura 2). Valea Lea inferioară formează granița dintre cartierele Newham, Hackney, Waltham Forest și Tower Hamlets și se întinde pe aproximativ 5 km între Stratford și râul Tamisa. Stația Stratford, care va fi punctul principal de transport pentru jocuri, este la aproximativ 4 km nord de Docklands – cel mai de succes proiect de regenerare urbană din Marea Britanie până în prezent.
Valea Lea inferioară găzduiește una dintre cele mai defavorizate comunități din țară și este considerată cea mai mare oportunitate de regenerare din Londra. Rata șomajului este ridicată, iar nivelul de sănătate publică este scăzut. În prezent, acest mediu de degradare cu o istorie industrială suferă de o lipsă de infrastructură . Cea mai mare parte a industriei existente oferă doar locuri de muncă cu densitate scăzută. Acoperirea zbura a fost o problema majora in zona de ani de zile.
Zona este una dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic din Marea Britanie. Figura 3 arată procentul de persoane din grupurile etnice din Newham. Zona are o imagine negativă atât în estul Londrei, cât și în capitală ca întreg. Se speră că Jocurile Olimpice vor transforma Valea Lea de Jos, aducând prosperitate permanentă în zonă prin procesul de cauzalitate cumulativă . Jocurile Olimpice vor aduce o dezvoltare care va fi în acord cu cadrul de regenerare existent. Investiția totală în zonă este de așteptat să depășească 6 miliarde de lire. Planurile de a dezvolta Valea Lea inferioară s-au aflat de ceva timp, însă rolul de dezvoltare al Jocurilor Olimpice va accelera acest proces.
Parcul Olimpic a fost proiectat de EDAW Consortium în colaborare cu Arup și WS Atkins, ulterior fiind preluat de LDA Design împreună cu Hargreaves Associates. Parcul olimpic va primi numele Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii după încheierea competiției..
Parcul are urmatoarele componente:
-Stadionul Olimpic are o capacitate de 80.000 de spectatori și este înconjurat de un râu, iar oamenii vor putea intra în arenă traversând niște poduri. Stadionul este construit folosind 75% mai puțin oțel decât alte structuri similare
-Velodromul are o capacitate de 6.000 de spectatori și este situat în nordul parcului Olimpic. Designerii au gândit arena luând în considerare și indicațiile unor atleți.
-Circuitul BMX se află lângă Velodrom și 48 de cicliști se vor întrece acolo. Circuitul este dotat cu obstacole și curbe care vor testa abilitățile acestora.
-Arena pentru polo se află lângă Stadionul Olimpic și Centrul Acvatic și are o piscină pentru încălzire și una pentru competiții. Aceasta va fi demontată după Jocurile Olimpice și părți din ea vor fi integrate în diverse locuri din Marea Britanie.
-ÎNOT. „Clădirea are formă de val, este o aluzie clară la sporturile care se vor desfășura înauntru. Din păcate, pentru JO există două tribune temporare. Abia după JO se poate observa clădirea în toată splendoarea ei”, crede Pearman, critic de arhitectură la revista Sunday Times.
-Arena de handbal are o capacitate de 7.000 de spectatori și este construită pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. În arenă vor fi jucate numai meciurile preliminare de handbal, semifinalele și finala fiind jucate în Arena de baschet.
-Cele două arene de hochei au o capacitate de 16.000 de oameni și au fost construite în vara aceasta pentru a fi testate în mai 2012.
-Arena de baschet este una dintre cele mai îndrăznețe clădiri construite pentru JO. Este cea mai mare arenă temporară din lume, cu 12.000 de locuri(www.datonul.ro/jocurile-olimpice-london-2012)
Printre preocupări exprimate în legătură cu Jocurile Olimpice au fost:
O incintă olimpică va demola orice clădire, afacere și copac în zona existentă.
Aproximativ 450 de apartamente de asociere a locuințelor și Centrul creștin internațional Kingsway (cea mai mare biserică din Marea Britanie) vor fi demolate pentru a face loc sitului olimpic.
Un site nou trebuie găsit pentru călătorii care trăiesc în prezent pe drumul Waterden.
Peste 300 de întreprinderi vor trebui relocate. Un număr semnificativ de locuri de muncă vor fi probabil pierdute în acest proces, deoarece multe întreprinderi se vor deplasa dincolo de a ajunge la oamenii locali.
Locuitorii locali vor fi afectați negativ de zgomotul, praful și poluarea vizuală a anilor de construcție și a mișcării vehiculelor grele asociate. Unele drumuri și ciclism vor fi închise. Persoanele care trăiesc în Wick Village și în Trowbridge Estate vor fi cele mai afectate.
Contribuabilii consiliului londonez vor suporta costurile. Există îngrijorarea că costurile vor crește mult peste estimările inițiale și că londonezii vor trebui să plătească chiar mai mult decât sa crezut pentru prima dată. Contribuabilii din Montreal plătesc încă datoriile din jocurile din 1976.
Cele 87 de parcele de pe parcelele Manor Gardens vor fi pierdute.
140 de locuri de agrement pentru localnici vor fi demolate.
.
Unul dintre elementele cheie din oferta Londrei a fost angajarea unei investiții uriașe în transport, care va conduce la construirea a aproximativ 50 de stații, trei linii feroviare și extinderea a trei linii. Multe dintre aceste proiecte au fost deja în curs de desfășurare și, deși guvernul a spus că acestea vor fi încheiate chiar dacă oferta de la Londra nu a avut succes, a existat un sentiment în unele părți că planurile ar fi fost reduse. ână când jocurile de la Londra au fost acordate, 81% din terenul din Parcul Olimpic era deja sub control public. Agenția de Dezvoltare de la Londra (LDA, agenția primarului pentru afaceri și ocuparea forței de muncă) negociază în prezent cu cele 284 de întreprinderi care ocupă restul de 19% din site. LDA și-a dat un angajament clar că nicio afacere nu va fi mai gravă din punct de vedere financiar ca urmare a relocalizării și oferă acorduri voluntare numite Procesul de achiziție obligatorie (CPO). În cadrul acestui proces CPO, LDA va trebui să plătească valoarea de piață pentru toate terenurile achiziționate. Cu toate acestea, unele întreprinderi doresc mult mai mulți bani decât LDA este pregătită să ofere. Ca proprietar majoritar, LDA are suficient teren pentru a reloca orice afacere existentă pe site-ul olimpic, dar unele întreprinderi pot alege să-și facă propriile aranjamente. Exemple de întreprinderi locale afectate de aranjamentele de relocare sunt:
H. Forman și Fii, o fabrica de fumat de somon pe parcul comercial Marshgate Lane cu 50 de angajați
Un rând de aproximativ 20 de garajuri și șantiere de transport pe Carpenters Road.
Figura 9 arată opoziția companiilor locale față de jocuri. O serie de alte locații, de exemplu Peterborough și Milton Keynes, au dorit să atragă întreprinderile relocatoare pentru a crește ocuparea forței de muncă în zona lor.
LUXUL DE NUMERAR
CHELTUIELI
Rularea jocurilor: 1,5 miliarde de lire sterline
Stadionul olimpic: 560 de milioane de lire
Satul și parcul sportiv: 650 de milioane de lire sterline
Securitate: 200 de milioane de lire
Redescoperirea: 800 milioane de lire sterline
Infrastructura de transport (deja planificată): 7 miliarde de lire sterline
SURSA DE VENIT
Loteria: 1,5 miliarde de lire sterline
TV și marketing: £ 560m
Sponsori și furnizori oficiali: 450 milioane de lire
Venituri bilete: 300 milioane de lire
Licențiere: 60 de milioane de lire sterline
Agenția de Dezvoltare a Londrei: 250 milioane de lire
Taxa de impozitare a Consiliului: 625 de milioane de lire sterlis
Sursa- www.geocases2.co.uk/olympics20121.htm
Arhitectul Phil Askew a prezentat la Bucuresti proiectul de reconversie a Parcului Olimpic din Londra, la ora actuala cel mai complex sit de regenereare urbana din Europa.
"Parcul Olimpic din Londra este cel mai mare proiect de regenerare urbana din Europa. Investitiile totale sunt de peste 8 miliarde de lire sterline, iar dupa incheierea Jocurilor Olimpice va deveni un nou cartier al Londrei", a declarat, marti, ambasadorul Regatului Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris.
Astfel, dupa incheierea Jocurilor, parcul va fi transformat si va gazdui cinci locatii sportive, ArcelorMittal Orbit (turn de observatie inalt de 115 metri), precum si spatii deschise pentru organizarea de evenimente. De asemenea, vor fi aproximativ 11.000 de locuinte, trei scoli, noua crese, trei centre medicale, 12 centre comunitare si 29 de locuri de joaca.
"Pentru a construi Parcul Olimpic a trebuit sa regeneram intreaga zona de est a Londrei care a presupus schimbari majore la nivelul retelei de transport si de infrastructura. De asemenea, am construit o statie de decontaminare a solului in care am tratat peste 1 milion de metri cubi de pamant. Imaginati-va ca pamantul scos pentru tunelul de sub Canalul Manecii a insumat 3 milioane de metri cubi", a spus Paul Hartman, project manager Autoritatea de Dezvoltare Olimpica.
Peste 30 de cladiri, in majoritate foste fabrici si depozite, au fost demolate, iar 97% din materialul rezultat a fost recuperat si folosit la constructia Parcului Olimpic.
Doar 10.000 de tone de otel au fost folosite la constructia stadionului, cu mult mai putin decat in cazul altor proiecte asemanatoare. De exemplu, pentru Stadionul Olimpic din Beijing au fost folosite 110.000 de tone de otel, 300.000 de plante au fost aduse in zonele mlastinoase ale Parcului Olimpic. De asemenea, bazele sportive vor cunsuma cu 40% mai putina apa decat in mod normal prin initiative precum folosirea apei de ploaie stranse pe acoperis pentru curatarea toaletelor.
Peste 50% din materialele de constructie ramase si deseurile stranse sunt transportate cu trenuri si salupe pentru a reduce semnificativ emisiile de dioxid de carbon rezultate din transportul cu masina. "Ne-am propus sa reducem cu 50% emisiile de CO2", a mai spus Hartman.
Ambasada Marii Britanii a deschis oficial , marti, in incinta Universitati de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", Expozitia Olimpica Londra 2012.( 22 May 2012
Foto: london-attractions.info, hellouk.org
Satul olimpic din Londra, situat in estul capitalei Angliei, a fost vandut pentru 557 milioane de lire sterline (634 milioane de euro) unui consortiu din care face parte si Qatari Diar, filiala a fondurilor suverane de investitii din Qatar. Conform Olympic Delivery Authority, Qatari Diar si grupul imobiliar britanic Delancey au obtinut drepturile de cumparare si de gestionare pe termen lung a Satului Olimpic. Contractul include si drepturile pentru sase terenuri adiacente, pe care s-ar putea construi inca 2.000 de locuinte. Cotidianul Evening Standard noteaza ca Delancey si Qatari Diar vor prelua 1.439 din cele 2.818 case din Satul Olimpic. Asociatia londoneza se va ocupa de procesul de inchiriere a apartamentelor destinate familiilor cu venit mic, iar Qatari Diar va inchiria restul spatiilor la valoarea de pe piata imobiliara.”
Agentia France-Press -2013-Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 9 septembrie 2013
12 septembrie 2016
"Miracolul Manchester": cum a devenit un oraș în declin copilul posterului pentru regenerarea urbană?
De Fred Paxton
Zona Piccadilly din centrul Manchesterului în 1887. Imagine: Hulton Archive / Getty.
În aprilie 2015, un sondaj comandat de Manchester Evening News a constatat că 72% dintre respondenți au fost în favoarea eliminării Manchesterului din Regatul Unit.
Ca și petiția post-Brexit pentru independența Londrei, sondajul nu ar trebui luat prea serios.Dar ilustrează spiritul mancunian independent – un spirit care ia văzut și pe liderii săi civici care remodelau instituțiile politice și strategiile economice ale orașului de la supraviețuirea postindustrială din anii 1980.
Astăzi, Greater Manchester se îndreaptă spre alegerea primului său primar de metrou anul viitor. Ar putea într-adevăr să meargă dincolo de asta – la independență?
Declinul post-industrial
Manchester a fost primul dintre boom-urile industriale din Europa Occidentală – dar orașul a suferit un proces catastrofal de dezindustrializare după cel de-al Doilea Război Mondial.Între 1971 și 1981, Manchester a pierdut aproape 50 000 de locuri de muncă cu normă întreagă și 17,5% din populația sa.
Toate zonele au fost descrise ca fiind "golite", caracterizate prin excluziune socială, criminalitate și condiții de viață deteriorate: peisaje sonorizate de Joy Division. Primul oraș industrial din lume părea să se situeze în declinul terminal până în anii 1980. O mare disparitate economică a apărut ulterior între Londra și orașele industriale în declin, cum ar fi Manchester. PIB-ul pe cap de locuitor în Londra rămâne dublu față de cel al regiunilor din nordul Angliei.
Fabricile de bumbac din Manchester în 1936. Imagine: Hulton Archive / Getty.
Această evoluție neuniformă a fost condusă de forțele globalizării și facilitată de statul britanic (fapt care ajută la explicarea eforturilor recente ale Manchesterului de autonomie sporită). Disparitățile dintre Londra și nord s-au deschis dramatic de la sfârșitul anilor '70, când guvernele au încetat să încerce să răspândească mai mult creșterea economică între orașe.
Cea mai importantă decizie politică a fost așa-zisul "Big Bang" din 1986: dereglementarea piețelor financiare din Londra, care a permis apariția sa ca centru financiar preeminent al lumii. Apropierea centrului financiar înfloritor de centrul politic existent al Marii Britanii a încurajat guvernele succesive – fie conservatoare, fie muncitoare – să sporească și mai mult poziția dominantă a capitalei.
Miracolul economic al lui Manchester
Conducătorii orașului Manchester au angajat de atunci noi strategii economice pentru a-și redefini rolul și pentru a-și îmbunătăți poziția pe piața mondială. Revoluția mărturie din ultimii ani a fost atât de reușită încât uneori se numește "miracolul Manchester".
Pentru a prospera în economia globală competitivă, orașele trebuie să-și valorifice "monopolurile locului" – acele calități distincte acordate de locație și de activele locale care nu pot fi ușor imitate în altă parte.
Îmbunătățirea conectivității regionale și internaționale prin intermediul modernizării infrastructurii de transport este o strategie economică utilizată pentru a exploata poziția Manchesterului în cadrul conurbației nordice englezești și la vârful "bananei albastre" europene. Modificările specifice includ Centrul de Nord, un proiect de îmbunătățire a conexiunilor feroviare dintre Manchester și alte orașe din nord și dezvoltarea conexiunilor internaționale de zbor ale aeroportului.
Anunțul recent al zborurilor directe de la Manchester către Beijing de către președintele chinez Xi Jinping subliniază importanța acestei strategii; subliniază, de asemenea, creșterea investițiilor chineze care circulă în Manchester, inclusiv 800 milioane de lire sterline investite în extinderea aeroportului, precum și alte finanțări pentru o regenerare urbană mai largă.
Un alt set de active care contribuie la creșterea economică a lui Manchester sunt universitățile sale, care descurcă viitorii angajați de înaltă calificare din întreaga lume în oraș și realizează cercetări inovatoare care au avantaje economice majore atunci când sunt comercializate. Un raport din 2003 al consiliului de la Manchester a numit universitățile orașului "fabricile sale de cunoaștere". Termenul clarifică faptul că acestea nu sunt doar situri pentru învățarea științifică, ci joacă un rol în creșterea economică.
O nouă formă de guvernare a orașului
Prevăzute atât de neglijarea guvernelor naționale centrate pe Londra, cât și de eșecul administrațiilor orașelor socialiste de a face față problemelor economice cu care se confruntă Manchester în perioada postbelică, guvernul orașului a schimbat cursul în anii 1980.
Consiliul muncii a fost condus anterior de o agendă redistributivă și welfaristă, acordând prioritate protecției locurilor de muncă în sectorul industrial în declin – politici în contrast evident cu privatizarea agresivă și dezindustrializarea urmărite de guvernele naționale conservatoare ale vremii.
Consiliul guvernatorilor din Manchester a schimbat dramatic direcția în 1987, mergând spre o formă de guvernare numită "antreprenorial urban" de către geograful radical David Harvey: guvernarea în alianță cu întreprinderile în loc să se bazeze pe o birocrație centralizată și concentrându-se pe creșterea competitivității orașului pe piața mondială, de exemplu prin strategii de marketing loc. Alții îl numesc în realitate: o nouă abordare care recunoaște eșecul metodelor redistributive anterioare de a opri declinul urban și nedreptatea socială.
În ultimii ani, regiunea orașului Manchester a exercitat din ce în ce mai mult putere independent de statul națiunii. Autoritatea combinată mai mare din Manchester (GMCA), formată în 2011, a adus 10 autorități locale din regiune într-un singur organism. Începând cu anul viitor, GMCA va fi condusă de un primar ales în mod direct (cel mai probabil, fiica mare a muncii Andy Burnham) cu control asupra domeniilor de politică a ocupării forței de muncă, locuințelor, transportului și dezvoltării economice. Comitetul executiv care exercită aceste competențe va fi asistat de un consiliu de conducere a afacerilor, format din actori din sectorul public și privat.
Un alt exemplu este folosirea de către consiliu a rețelei transnaționale Eurocities, ocolind pasivitatea statului-națiune pentru a căuta expertiză internațională în tactici de marketing-loc și achiziționarea de fonduri UE.
Manchester astăzi. Imagine: Getty.
Statul continuă să fie influențat – nu în ultimul rând pentru că facilitează exercitarea din ce în ce mai independentă a puterii de către instituțiile orașului Manchester, așa cum a arătat fostul cancelar al trezoreriei, căutarea lui George Osborne a agendei "Northern Powerhouse".
De asemenea, statul își păstrează influența asupra orașului Manchester prin calitatea sa de membru al UE – care, după cum sugerează exemplele rețelei Eurocities și fondurile UE, a fost un atu important pentru oraș. Implementarea lui Brexit ar putea avea un impact profund asupra strategiei economice a lui Manchester și totuși este o politică determinată la nivel național: atât în ceea ce privește electoratul referendumului, cât și în ceea ce privește cine conduce negocierile în temeiul articolului 50 cu alte state membre.
Jan Gehl, arhitect danez, Copenhaga, Stockholm, Londra, Amman, Melbourne, San Francisco, New York și, cel mai recent, la Moscova.
Bilbao, aflat în Țara Bascilor din Spania, este acum un model de regenerare urbană stimulată prin cultură, datorită Muzeului Guggenheim. Într-o regiune lovită de o rată enormă a șomajului în anii 1990 (în jur de 25%), planul de revitalizare, în valoare de 700 milioane USD, a crescut atractivitatea orașului, a stabilizat un număr de 4400 de locuri de muncă deja existente în oraș și a generat peste 1000 de locuri de muncă noi cu program complet. Numărul de turiști de la lansarea oficială a muzeului încoace a crescut de opt ori.
Elena Badea_Marketing Director_EY Romania„Infrastructura culturală reprezintă un catalizator al dezvoltării urbane: construirea unui muzeu oferă adesea oportunități de angajare în proiecte de dezvoltare urbană mari și de dezvoltare a unui nou <<brand al orașului>> în jurul industriilor creative și culturale. Astfel de proiecte emblematice cresc atractivitatea unui oraș pentru turiști, potențiale talente și profesioniști cu grad ridicat de competențe”, spune Elena Badea.
Dezvoltarea unei infrastructuri culturale este o prioritate pentru România
La nivel global, unele orașe dezvoltă în mod special zone culturale. Printre exemple se numără Zorlu Center din apropiere de Istanbul, Odaiba din Tokio, NDSM din Amsterdam și Stratford City Development din Londra. Zorlu Center, situat la nouă kilometri de centrul Istanbulului, include nu doar un mall de cumpărături premium (de 105.000 metri pătrați), ci și un mare centru cultural (de 55.000 metri pătrați) cu două teatre și spații expoziționale. În sezonul inaugural al centrului (2014-2015) au fost incluse 400 de spectacole cu un public total de 500.000 spectatori.
6.2 S.U.A.
6.3 Franta
6.4 Irlanda
6.5 Germania
6.6.Spania-Muzeul Guggenheim
Orașul Bilbao a câștigat recunoașterea internațională după construirea Muzeului Guggenheim de către arhitectul canadian Frank Ghery pe site-ul Abandoibarra. Înainte de construirea acestui proiect iconic, orașul a suferit de probleme socio-politice, inclusiv șomajul ridicat, închiderea unor industrii precum șantierele navale și oțelării și terorismul asociat cu separatiștii basci care au afectat investițiile în oraș. Acest efect, cunoscut acum sub numele de "efect Bilbao", a devenit o poveste de succes imediat, cu fiecare oraș din întreaga lume care dorește să reproducă acest tip de intervenție în siturile industriale industriale. Strategia orașului a fost să pună în aplicare intervenții urbane la scară largă, cu arhitecți de stele și clădiri iconice, în timp ce înlăturarea și demolarea patrimoniului industrial existent care a rămas pe aceste situri. Această piesă se concentrează asupra contradicțiilor interne ale acestor procese, asupra creșterii valorilor imobiliare pe care aceste provocări le-au provocat și asupra procesului de gentrificare care a avut loc ca rezultat. De asemenea, analizează problemele ridicate de această dezvoltare și analizează modul în care acestea ar putea fi aplicate în mod util pe site-uri similare din întreaga lume.
Sursa (Bitacora Urbano Territorial, Volumen 1, Número 24, p. 114-119, 2014. ISSN electrónico 2027-145X. ISSN impreso 0124-7913. Impactul socio-spațial al marilor proiecte urbane din Bilbao și lecțiile aplicabile pentru alte orașe-Impactul socio-espiabil al orașelor în orașele Bilbao și în celelalte regiuni
Alona Martinez-Perez Profesora Titular de Arhitectura de la Universidad de Plymouth (Reino Unido).
Es Fellow del Geddes Institutul Universității de Dundee (Escocia) alonalisa@yahoo.es
Muzeul Guggenheim din Bilbao, proiectat de Frank Gehry , este un exemplu magnific de arhitectura contemporana si inovatoarea a secolului al XX- lea. Cu mai bine de un deceniu de activitate, sute de expozitii si zeci de milioane de vizitatori Muzeul Guggenheim din Bilbao este o institutie culturala ce merita vizitata.
Orașul, situat în nordul Spaniei, a suferit în anii 1980 dintr-o serie de probleme care au intensificat nevoia de regenerare. Printre aceste probleme a fost închiderea industriei siderurgice de-a lungul râului, pierderea statutului de capital al capitalei Țării Bascilor în favoarea orașului Vitoria, atunci când democrația a ajuns în Spania la sfârșitul anilor 1970, o șomaj ridicat, pierderea populației și conflict armat referitor la grupul separatist basc ETA (Euskadi ta Askatasuna). Dacă luăm acest lucru în considerare, Bilbao nu a fost lăsat doar cu o moștenire a problemelor socio-politice, ci și cu un râu foarte contaminat care împărțea orașul în două părți; stânga (clasa muncitoare tradițională și cu o rată ridicată a șomajului după închiderea industriei) și dreptul (burghezia care inițial făcea parte din puterile comerciale și economice ale orașului); în plus, siturile brownfield de-a lungul fluviului aveau nevoie disperată de regenerare urbană. Aceste zone au fost afectate de o contaminare ridicată, de lipsa de acces și de diferite tipuri de proprietate, dar, în ciuda tuturor acestor probleme, acestea au fost, de asemenea, văzute ca zone de oportunitate. Pentru a le regenera, a fost necesară demolarea infrastructurii industriale existente pentru a atrage noi tipuri de economii și investiții. Această abordare radicală este dublă deoarece, pe de o parte, este "o poziție drastică chiar și iconoclastică în ceea ce privește atitudinea conservatoare de a păstra orice vestigii din trecutul industrial" (Leira, 1994: 69) care permite Bilbao să se nască din cenușă ca un Ave Phoenix și re-scrierea istoriei urbane; dar, pe de altă parte, patrimoniul industrial a fost distrus pentru a permite construcția de noi clădiri în aceste locații (fără a mai aminti arhitectura care reprezentau industria oțelului și a construcțiilor navale de-a lungul râului).
Procesul a început cu un concurs pentru un nou Muzeu Guggenheim de pe malurile râului Nervion, câștigat de arhitectul canadian Frank Ghery, care a pus de fapt orașul Bilbao pe hartă și a creat conceptul de "Bilbao Effect". Crearea acestei icoane care a devenit una dintre cele mai fotografiate imagini din istoria arhitecturală recentă a condus la o nouă abordare a regenerării urbane bazată pe acest concept de utilizare a unei icoane pentru a vinde noul Bilbao. Ca parte a acestui proces, "site-urile cheie de-a lungul malurilor râurilor au fost identificate ca zone de oportunitate. Regenerarea zonelor de oportunități desemnate a fost realizată de Bilbao Ria 2000, care a investit în perioada 1997-2006 un total de 560 de milioane de euro. Planul teritorial a identificat patru astfel de zone de oportunitate (Abandoibarra, Zorrozaurre, Ametzola și Miribilla) (Ploger, 2007: 22). Muzeul a fost amplasat pe locul Abandoibarra în inima orașului și la sfârșitul secolului al XIX-lea dar topografic a fost la aproximativ zece metri sub nivelul solului din restul orașului, ceea ce însemna că există probleme cu permeabilitate și conectivitate cu restul țesăturii urbane. Muzeul a fost, de asemenea, începutul regenerării economice și dezvoltarea industriilor turistice în Muzeul nu este doar un obiect sau o icoană, dar se angajează, de asemenea, cu țesutul urban al orașului ca "intrarea subterană la care ar trebui să fie privită și la fel de bine cât mai aproape, este în aliniere directă cu o arteră majoră, care bisectează orașul, terminând pe piața principală din Bilbaos. De la atrium, un alt zbor de scări îi îndrumă pe vizitatori spre turnul sculptural, care integrează podul Puente de la Salve și oferă o cale publică în centrul orașului "(Klingman, 2007: 242). de către alți savanți, iar importanța acestui efect nu este doar pentru imaginea orașului, ci și pentru implicațiile sale financiare: "Noul Guggenheim al lui Frank Ghery costa 100 de milioane de dolari și în doi ani a adus 400 de dolari. Acest "efect Bilbao" nu a fost prima folosire a semnificanților enigmatici ca punct de reper, dar a fost cea mai eficientă. Observați modul în care clădirea se angajează cu peisajul total – elementele industriale și podul, râul Nervion și dealurile de pe ambele maluri ale râului "(Jencks, 2006: 5). Ceea ce este cel mai de succes este regenerarea remarcabilă a râul, parcurile publice și plimbările care deschid Bilbao la râul Nervion. Compania de regenerare Bilbao Ria 2000 și abordarea sa inovatoare față de parteneriatul public-privat au influențat cu siguranță succesul acestor intervenții (inclusiv proiecte de infrastructură mari precum tubul lui Foster sistemul și noul aeroport al lui Calatrava și intervențiile de eliberare a spațiului prin punerea subterană a căilor ferate și a drumurilor pentru a aduce spațiile publice civile înapoi în oraș)
In 1991 autoritatile basce au propus fundatiei Solomon R. Guggenheim crearea unui muzeu in Bilbao. Pentru locatie a fost ales un fost fost debarcader dintr-o zona in care era de regenerare urbana.Arhitectul responsabil de proiectarea muzeului a fost canadianul Frank Gehry. Constructia Muzeului Guggenheim din Bilbao a inceput in octombrie 1993 si a tinut pana in octombrie 1997. Datorita complexitatii proiectului, Gehry a fost nevoit sa se foloseasca de un software concepuut pentru industria aerospatiala, pentru a putea sa redea cu fidelitate conceptul sau. Pentru exteriorul cladirii s-au folosit aproximativ 33 000 de foi extrem de subtiri de titan, al caror rol este de a produce un efect dur, dar oganic. Unul dintre motivele pentru care a fost ales titan pentru finisajele exterioare este capacitatea sa de a capata diferite nuante in functie de conditiile meteorologice si de luminozitate.( https://www.travel-time.ro/muzeul-guggenheim-din-bilbao)
Construit din calcar, sticla si titan, muzeul pastreaza sursa originala de inspiratie a lui Gehry, fiind comparat cu un ‘buchet’ din cozi de peste. Pe langa arhitectura spectaculoasa, Muzeul Guggenhein impresioneaza mult mai mult prin impactul pe care l-a avut asupra orasului Bilbao – de la post-industrial, tern, plictisitor la un adevarat centru cultural vibrant si de amploare. De remarcat cum alte orase asemanatoare isi doresc cu ardoare o cladire culturala impresionanta, pentru a obtine ceea ce acum se numeste ‘efectul Bilbao’.
(https://www.spatiulconstruit.ro/…/cladiri-care-au-schimbat-lumea-muzeul-guggenheim…)
Bitacora Urbano Teritorială
Bitacora Urbano Territorial, Volumen 1, Número 24, p. 114-119, 2014. ISSN electrónico 2027-145X. ISSN impreso 0124-7913.
Impactul socio-spațial al marilor proiecte urbane din Bilbao și lecțiile aplicabile pentru alte orașe
Impactul socio-espiabil al orașelor în orașele Bilbao și în celelalte regiuni
Alona Martinez-Perez
Profesora Titular de Arhitectura de la Universidad de Plymouth (Reino Unido).
Es Fellow del Geddes Institutul Universității de Dundee (Escocia) alonalisa@yahoo.es
Abstract
Regenerarea urbană implică mai mulți actori și organizații. Acest articol se concentrează asupra post-scenariului unui proiect urban amplu, amplu, într-un oraș de dimensiuni medii. Orașul Bilbao a câștigat recunoașterea internațională după construirea Muzeului Guggenheim de către arhitectul canadian Frank Ghery pe site-ul Abandoibarra. Înainte de construirea acestui proiect iconic, orașul a suferit de probleme socio-politice, inclusiv șomajul ridicat, închiderea unor industrii precum șantierele navale și oțelării și terorismul asociat cu separatiștii basci care au afectat investițiile în oraș. Acest efect, cunoscut acum sub numele de "efect Bilbao", a devenit o poveste de succes imediat, cu fiecare oraș din întreaga lume care dorește să reproducă acest tip de intervenție în siturile industriale industriale. Strategia orașului a fost să pună în aplicare intervenții urbane la scară largă, cu arhitecți de stele și clădiri iconice, în timp ce înlăturarea și demolarea patrimoniului industrial existent care a rămas pe aceste situri. Această piesă se concentrează asupra contradicțiilor interne ale acestor procese, asupra creșterii valorilor imobiliare pe care aceste provocări le-au provocat și asupra procesului de gentrificare care a avut loc ca rezultat. De asemenea, analizează problemele ridicate de această dezvoltare și analizează modul în care acestea ar putea fi aplicate în mod util pe site-uri similare din întreaga lume.
.
1 – Implicațiile teritoriale ale intervențiilor urbane pe scară largă și contradicțiile lor interne
"Zona Bilbao (Bilbao Metropolitana) este formată din orașul Bilbao și din mai multe municipalități din împrejurimi, în 2005, orașul Bilbao avea 350.000 de locuitori, iar zona metropolitană 900.000 de locuitori, din provincia de 1.15 milioane de locuitori, 80% locuiesc în zona metropolitană Bilbao și o treime în orașul Bilbao Bilbao este nu numai cel mai important oraș basc, ci și cea mai mare aglomerație pe coasta atlantică a Spaniei și a șasea cea mai mare zonă metropolitană din Spania "(Ploger 2007: 4) .
Orașul, situat în nordul Spaniei, a suferit în anii 1980 dintr-o serie de probleme care au intensificat nevoia de regenerare. Printre aceste probleme a fost închiderea industriei siderurgice de-a lungul râului, pierderea statutului de capital al capitalei Țării Bascilor în favoarea orașului Vitoria, atunci când democrația a ajuns în Spania la sfârșitul anilor 1970, o șomaj ridicat, pierderea populației și conflict armat referitor la grupul separatist basc ETA (Euskadi ta Askatasuna). Dacă luăm acest lucru în considerare, Bilbao nu a fost lăsat doar cu o moștenire a problemelor socio-politice, ci și cu un râu foarte contaminat care împărțea orașul în două părți; stânga (clasa muncitoare tradițională și cu o rată ridicată a șomajului după închiderea industriei) și dreptul (burghezia care inițial făcea parte din puterile comerciale și economice ale orașului); în plus, siturile brownfield de-a lungul fluviului aveau nevoie disperată de regenerare urbană. Aceste zone au fost afectate de o contaminare ridicată, de lipsa de acces și de diferite tipuri de proprietate, dar, în ciuda tuturor acestor probleme, acestea au fost, de asemenea, văzute ca zone de oportunitate. Pentru a le regenera, a fost necesară demolarea infrastructurii industriale existente pentru a atrage noi tipuri de economii și investiții. Această abordare radicală este dublă deoarece, pe de o parte, este "o poziție drastică chiar și iconoclastică în ceea ce privește atitudinea conservatoare de a păstra orice vestigii din trecutul industrial" (Leira, 1994: 69) care permite Bilbao să se nască din cenușă ca un Ave Phoenix și re-scrierea istoriei urbane; dar, pe de altă parte, patrimoniul industrial a fost distrus pentru a permite construcția de noi clădiri în aceste locații (fără a mai aminti arhitectura care reprezentau industria oțelului și a construcțiilor navale de-a lungul râului).
Procesul a început cu un concurs pentru un nou Muzeu Guggenheim de pe malurile râului Nervion, câștigat de arhitectul canadian Frank Ghery, care a pus de fapt orașul Bilbao pe hartă și a creat conceptul de "Bilbao Effect". Crearea acestei icoane care a devenit una dintre cele mai fotografiate imagini din istoria arhitecturală recentă a condus la o nouă abordare a regenerării urbane bazată pe acest concept de utilizare a unei icoane pentru a vinde noul Bilbao. Ca parte a acestui proces, "site-urile cheie de-a lungul malurilor râurilor au fost identificate ca zone de oportunitate. Regenerarea zonelor de oportunități desemnate a fost realizată de Bilbao Ria 2000, care a investit în perioada 1997-2006 un total de 560 de milioane de euro. Planul teritorial a identificat patru astfel de zone de oportunitate (Abandoibarra, Zorrozaurre, Ametzola și Miribilla) (Ploger, 2007: 22). Muzeul a fost amplasat pe locul Abandoibarra în inima orașului și la sfârșitul secolului al XIX-lea dar topografic a fost la aproximativ zece metri sub nivelul solului din restul orașului, ceea ce însemna că există probleme cu permeabilitate și conectivitate cu restul țesăturii urbane. Muzeul a fost, de asemenea, începutul regenerării economice și dezvoltarea industriilor turistice în Muzeul nu este doar un obiect sau o icoană, dar se angajează, de asemenea, cu țesutul urban al orașului ca "intrarea subterană la care ar trebui să fie privită și la fel de bine cât mai aproape, este în aliniere directă cu o arteră majoră, care bisectează orașul, terminând pe piața principală din Bilbaos. De la atrium, un alt zbor de scări îi îndrumă pe vizitatori spre turnul sculptural, care integrează podul Puente de la Salve și oferă o cale publică în centrul orașului "(Klingman, 2007: 242). de către alți savanți, iar importanța acestui efect nu este doar pentru imaginea orașului, ci și pentru implicațiile sale financiare: "Noul Guggenheim al lui Frank Ghery costa 100 de milioane de dolari și în doi ani a adus 400 de dolari. Acest "efect Bilbao" nu a fost prima folosire a semnificanților enigmatici ca punct de reper, dar a fost cea mai eficientă. Observați modul în care clădirea se angajează cu peisajul total – elementele industriale și podul, râul Nervion și dealurile de pe ambele maluri ale râului "(Jencks, 2006: 5). Ceea ce este cel mai de succes este regenerarea remarcabilă a râul, parcurile publice și plimbările care deschid Bilbao la râul Nervion. Compania de regenerare Bilbao Ria 2000 și abordarea sa inovatoare față de parteneriatul public-privat au influențat cu siguranță succesul acestor intervenții (inclusiv proiecte de infrastructură mari precum tubul lui Foster sistemul și noul aeroport al lui Calatrava și intervențiile de eliberare a spațiului prin punerea subterană a căilor ferate și a drumurilor pentru a aduce spațiile publice civile înapoi în oraș)
Acest proiect urban amplu nu numai că a regenerat o zonă a orașului care a fost lăsată abandonată, dar a devenit și un fenomen pe care alte orașe de dimensiuni similare doreau să le copieze, în special ideea de a folosi o icoană pentru a pune orașul pe hartă . Procesul de regenerare de pe site-ul Abandoibarra din Bilbao a fost finalizat împreună cu o serie de alte intervenții mari în jurul râului, turnurile Isozaki, podul Calatrava, noul palat Euskalduna de Federico Soriano, mall-ul Zubiarte de Robert Stern, arhitecții Rafael Moneo și Alvaro Siza și cel mai înalt zgârie-nori din oraș, Turnul Iberdrola de Cesar Pelli.Unele dintre clădirile iconice sunt mai integrate în oraș decât altele; cu toate acestea, ceea ce este clar în Bilbao este că intervențiile de infrastructură de curățare a râului, îmbunătățirea infrastructurii de transport din oraș și abordarea inovatoare adoptată de agenția de regenerare Bilbao Ria 2000, face ca proiectele iconice să colaboreze în diferite zone industriale. Clădirile singure nu ar funcționa doar în mediul urban fără celelalte elemente urbane (râul, conexiunile și îmbunătățirile din domeniul public).
na dintre contradicțiile interne cu această intervenție urbană pe scară largă este că conceptul de icoană a fost reprodus de prea multe ori pe site, fără a lua în considerare împrejurimile sale imediate, terminând cu prea multe icoane pe un singur sit, fără ca nici unul dintre ele să fie un reper clar integrând cu adevărat atât site-ul și râul, cât și țesătura orașului, așa cum a făcut muzeul Guggenheim atunci când a fost construit. Există o saturație a icoanelor într-un singur sit, excluzând patrimoniul industrial care a existat odată. A fost într-adevăr eliminată pentru a permite ca marile proiecte să iasă în evidență. Poate că revizuirea unor structuri mici care erau acolo ar fi dus la diferite tipuri de considerații și direcții în dezvoltarea unora dintre aceste site-uri și a agendei lor specifice. Pentru mine, aceasta este una dintre principalele contradicții inerente acestui proces: "convențiile sale teeter la prăpastia de saturație, care ne conduc la această propunere aparent ciudată: Arhitectura nu se mai poate limita la urmărirea estetică a realizării clădirilor; la o politică de separare selectivă a acestora "(Stoner, 2012: 1).
Cred că observarea unor infrastructuri rămase pe râu din vechile industrii ale orașului ar putea oferi posibilitatea de a dezvolta noi agende de proiectare care folosesc obiecte mici pentru regenerarea acestor situri pentru a provoca noi tipuri de gândire și abordări diferite de cele propuse mai devreme în Bilbao, că, deși a pus orașul pe hartă, au luat de asemenea reminiscențele industriale care făceau parte din istoria sa. În opinia mea, acest tip de gândire nouă este necesar nu doar în Bilbao, ci și în multe alte orașe din lume cu probleme și dileme similare cu privire la regenerarea lor urbană.
2. Re-structura urbana si conflictele create de cresterea valorii imobilului / terenului in spatiul urban
Restructurarea urbană a acestei zone din Bilbao a însemnat o creștere a valorii imobiliare și a terenului. Muzeul însuși a fost un succes "În timp ce Muzeul Guggenheim din Bilbao a fost o afacere costisitoare, rentabilitatea investiției (fără a include valoarea colecției permanente de artă) a fost recuperată în primii șapte ani de la inaugurare. , orașul a primit o medie de peste 779.028 de șederi peste noapte și a creat 907 noi locuri de muncă cu normă întreagă. "(Plaza, 2007: 16) GMB câștigă în jur de 39,9 milioane de dolari anual pentru trezoreria bască. Creșterea valorii terenului, a ceea ce era inițial un sit industrial, se traduce într-o lipsă de proprietăți rezidențiale accesibile pentru populația locală pe aceste situri. De asemenea, aceasta înseamnă că investițiile se concentrează în principal pe zone de oportunități, lăsând alte părți ale orașului fără îmbunătățiri pe o perioadă lungă de timp. Un proces de gentrificare apare apoi în sensul că, deși ocuparea forței de muncă și beneficiile acestor intervenții sunt clare în ceea ce privește rentabilitatea investițiilor financiare în industria turistică, aceasta înseamnă și o lipsă clară de includere a populației locale în unele dintre aceste procese sau capacitatea lor de a participa la unele dintre aceste proiecte. Un apartament în turnurile Isozaki (unul dintre puținele proiecte rezidențiale) din zona Abandoibarra variază între o jumătate de milion de euro și șapte sute de mii de euro 1, care este probabil unul dintre cele mai mari prețuri rezidențiale, nu doar în Bilbao, ci în Spania. Acest lucru înseamnă în mod inerent că populația locală care a trăit odinioară în aceste zone nu și-a putut permite să locuiască acolo și a trebuit să se mute în alte părți ale orașului.
5 – Agenți politici și actori care modelează agendele de transformare urbană – Parteneriate publice și private
Situația politică și varietatea de proprietate asupra siturilor industriale de-a lungul râului Nervion au însemnat că, pentru a le dezvolta, trebuia creată o agenție cu puteri autonome de prezidare a dezvoltării acestor zone.
"În decembrie 1992, guvernul bascilor și administrația centrală au ajuns la un acord pentru crearea unei societăți de dezvoltare pentru regenerarea metropolitanei Bilbao, cea mai mare parte a terenurilor pentru dezvoltare fiind situată pe malul stâng al râului. precum Renfe, INI (Institutul Național pentru Industrie), autoritatea portuară și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Mediului (MOPTMA): toate terenurile aflate în proprietatea acestor corporații au reprezentat un potențial site de reabilitare.
Agenția de regenerare este Bilbao Ria 2000. Scopul său principal este de a gestiona revitalizarea pe scară largă a terenurilor abandonate ocupate anterior de porturi și industrie sau de infrastructura de transport învechită. Obiectivul său este "să producă noi oportunități din vechile probleme", iar obiectivele sale sunt de a recupera, comunica, transforma facilita și îmbunătăți. Agenția este o societate pe acțiuni, în care instituțiile locale și regionale și guvernul central au fiecare o cotă de 50%. Primarul orașului Bilbao este președintele companiei, în timp ce vicepreședintele său este secretarul de stat pentru infrastructuri și planificare al Ministerului Dezvoltării. Partenerii alocă teren pentru companie care urmează să fie redezvoltată. Compania este o organizație nonprofit (NPO) și orice câștiguri financiare sunt reinvestite în zonele însele sau în alte activități de urbanism "(Holm & Martinez-Perez, 2009: 20-22)
Acest tip de parteneriat, alcătuit atât din investiții publice, cât și din cele private, a permis evoluției POR să apară încet și într-un mod foarte reușit. Structura are diferite niveluri de guvernare regională și națională care permit încheierea de acorduri la nivelurile politice, fără a interveni prea multe aparate birocratice. Un alt aspect al acestui tip de abordare este faptul că site-urile care dețin mai multe proprietăți sunt sub o umbrelă; acest factor facilitează procesul de regenerare urbană prin unificarea clarificării terenurilor industriale, crearea infrastructurii de bază și comercializarea și vânzarea parcelelor către dezvoltatori.
În calitate de director general Bilbao Ria 2000, Angel Maria Nieva explică reflectarea din ultimii ani:
"Prin urmare, a fost decis să se pună în aplicare un plan radical de acțiune pentru zona strategică de lângă râu. Prima acțiune ar fi demolarea sistematică a vechilor instalații industriale, feroviare și portuare care au devenit caduce și, începând cu aceasta, re-urbanizarea completă a zonei fluviale dintre Bilbao și gura râului până la mare, în Golful Abra. Împreună, acestea ocupă un total de aproape 600 de hectare de teren strategic, ideal pentru transformarea în zonele de cea mai înaltă calitate ale metropolei, cu posibilitatea de a câștiga aproape douăzeci de kilometri de malul apei (zece pe ambele maluri ale râului) "(Gobierno Vasco, 2002: 160)
Cu toate acestea, există unele voci critice pentru acest succes, în special în legătură cu site-ul Abandoibarra: "Proiectul, cel mai iconic al Bilbao contemporan, nu are etapele și structura expansiunii din secolul al XIX- lea și mai ales a uitat întâlnirea orașului cu râul 2 (Cenicacelaya, 2004: 27).
Este clar că istoria proiectului de regenerare din Bilbao a fost una foarte reușită, atrăgând atenția globală și, în mod clar, și investițiile. Cu toate acestea, ca rezultat al proceselor de gentrificare care au urmat, sa înregistrat o creștere a valorilor imobiliare ale siturilor. De asemenea, patrimoniul industrial nu a fost păstrat, însă a fost înlocuit cu clădiri iconice, fără a lua în considerare geniul loci al locului. În timp ce unele elemente ale designului acestor clădiri iconice s-ar putea referi la sit, există o întrerupere clară între situl Abandoibarra și țesătura generală a orașului.
Un alt aspect este creșterea valorii utilizării terenurilor rezidențiale care a avut loc ca urmare a regenerării Abandoibarra, devenind acum una dintre cele mai scumpe zone din orașul care trăiește. Puteți pune la îndoială elementele instrumentelor de regenerare urbană și succesul lor, când doar câțiva își pot permite să trăiască în Turnurile exclusiviste Isozaki și mai recent nu vedem cât de mult va avea succes proiectul Garellano al lui Richard Rogers în ceea ce privește a furnizării de locuințe și, de asemenea, în legătură cu această zonă a orașului.
Cu toate acestea, regenerarea râului a adus un nou spațiu public clar orașului și a deschis orașul până la apă.
Adevărata provocare pare să se întâmple cu ceea ce se va întâmpla în zonele rutiere rămase de-a lungul râului.
Acest lucru pune întrebări interesante, deoarece o abordare diferită, după cum am menționat mai devreme în acest articol, ar putea fi căutată care să încorporeze dezvoltarea structurilor existente în planul general pentru aceste situri. Este evident că beneficiile economice ale Muzeului și regenerarea urbană au adus în oraș o nouă industrie turistică, schimbând chipul unui oraș industrial, într-un serviciu de servicii. Cu toate acestea, având în vedere criza actuală și situația economică din Spania, istoria acestui succes rămâne de văzut în termeni sociali, cu creșterea șomajului și scăderea consumismului. Criza economică a orașului nu poate fi rezolvată numai cu o nouă industrie turistică emergentă, ci cu programe mult mai coerente de dezvoltare economică care includ atât generarea de locuri de muncă, cât și furnizarea de locuințe și nu doar intervențiile urbane. Criza deschide, de asemenea, noi oportunități în a gândi dacă abordarea iconică și efectul pe care l-au generat sunt modele pe care ne putem baza, deoarece acestea depind de valori reale ale statului și de investiții.
Punctul interesant despre Bilbao este aplicarea sa în orașe similare care nu sunt capitale, ci la cele mijlocii cu probleme socio-politice similare pentru a-și schimba destinul și pentru a folosi diferite forme de parteneriat public-privat pentru a-și putea atinge obiectivele urbane regenerare. Sursa (Bitacora Urbano Territorial, Volumen 1, Número 24, p. 114-119, 2014. ISSN electrónico 2027-145X. ISSN impreso 0124-7913. Impactul socio-spațial al marilor proiecte urbane din Bilbao și lecțiile aplicabile pentru alte orașe-Impactul socio-espiabil al orașelor în orașele Bilbao și în celelalte regiuni
Alona Martinez-Perez Profesora Titular de Arhitectura de la Universidad de Plymouth (Reino Unido).
Es Fellow del Geddes Institutul Universității de Dundee (Escocia) alonalisa@yahoo.es)
Biblio
laza, B. (2007) Bilbao Effect.Museum News, Sept / Oct 2007, pp. 13-15, 68. Asociația Americană a Muzeelor.
Cenicelaya J., 2004. Bilbao și la urgencia de un urbanism sostenible în Urbanismo en el siglo XXI: o criză critică: Bilbao, Madrid, Valencia, Barcelona 1. ed., Barcelona: Escola Tecnica Superior d'Arquitectura de Barcelona: Edicions UPC. Cenicelaya și Javier (1994). "Piese de schimb, reînnoirea urbană Bilbao", Arquitectura Viva, 34, pp. 21-27
Cenicelaya J., (2004). Bilbao și la urgența de urbanism sostenible în Urbanismo en el siglo XXI: o viziune critică: Bilbao, Madrid, Valencia, Barcelona 1. ed., Barcelona: Escola Tecnica Superior d'Arquitectura de Barcelona: Edicions UPC. Fernandez-Galiano, Luis (1997). "De los Angeles a Bilbao", Arquitectura Viva, 55, pp. 16-17
Fernandez-Galiano, Luis (1997). "Tormenta de titanio", Arquitectura Viva, 55, p 15 Gobierno Vasco, Fundación Metropoli (2002) Orașele Proyecto Euskal Hiria, Vitoria, Servicii de editare centrală a guvernului basc
Holm, Lorens și Martinez-Perez Alona (2008) "Grupul de lucru al Institutului Geddes pentru orașele și regiunile lor numărul 1", Dundee, Institutul Geddes Universitatea din Dundee
Jencks, Charles (2006) "Clădirea Iconică este aici pentru a rămâne", City. 10: 1, 3-20
Kostof, Spiro (1991), Modelele urbane în istorie, Londra, Thames și Hudson.
Klingman, Anna (2007) Brandscapes Arhitectura în economia de experiență, Cambridge MA, MIT Press
Leira, Eduardo (1994). "Bilbao un nou oraș liniar de-a lungul râului", Casabella, 622, pp 2033, 68-69
Ramirez, Juan Antonio (1997). "La explozie congelada Bilbao-Babel", Arquitectura Viva, 55, pp 48-55
Mozas, Javier (1997). "Collage metropolitano", Arquitectura Viva, 55, pp. 24-31 Munford, Lewis (1979), Orașul din istorie, ediția a II-a. Buenos Aires, Editorial Infinito. Ploger, Jorg, (2007) Raport de caz privind raportul orașului Bilbao 43 Centrul pentru analiza excluziunii sociale LSE.
Ramirez, Juan Antonio (1997). "La explozie congelada Bilbao-Babel", Arquitectura Viva, 55, pp 48-55
Rajchman, Jhon (decembrie / ianuarie 1999-2000). "Bilbao un nou oraș liniar de-a lungul râului", Casabella, 673/674, pp. 164-165
Roman, Antonio (1997). "Pasos del Nervion", Arquitectura Viva, 55, pag. 66-69
Ruiz de Olabuenaga, Jose Ignacio (1998), Bilbao, Ediția a 2-a Bilbao, Elkar Kostof, Spiro (1991), Modelele urbane în istorie, Londra, Thames și Hudson.
Zulaika, Joseba (1997). "Potlatch arquitectonico", Arquitectura Viva, 55, pp 20-22 Zulaika, Joseba 2001 " Frumusețea tare: Bilbao ca Ruină, Arhitectură și Alegorie. " Joan Ramon Resina, ed., Iberian Cities (NY și Londra: Routledge) 1-
Proiectele culturale sunt motoare ale regenerării urbane
Bilbao, aflat în Țara Bascilor din Spania, este acum un model de regenerare urbană stimulată prin cultură, datorită Muzeului Guggenheim. Într-o regiune lovită de o rată enormă a șomajului în anii 1990 (în jur de 25%), planul de revitalizare, în valoare de 700 milioane USD, a crescut atractivitatea orașului, a stabilizat un număr de 4400 de locuri de muncă deja existente în oraș și a generat peste 1000 de locuri de muncă noi cu program complet. Numărul de turiști de la lansarea oficială a muzeului încoace a crescut de opt ori.
– See more at: https://www.cariereonline.ro/actual/aceste-active-pot-deveni-unele-strategice-pentru-economiile-marilor-orase-din-romania#sthash.Qqq9u6ZK.dpuf(
Bilbao, al patrulea oraș ca mărime din Spania, a fost odată un oraș de construcții navale. Bilbao Guggenheim face parte dintr-un plan ambițios de a reda orașul ca un centru internațional de cultură și finanțe. Alte proiecte, în plus față de muzeul de 100 de milioane de dolari, includ un nou sistem de metrou cu stații proiectate de Norman Foster și un nou aeroport proiectat de Santiago Calatrava. Guggenheim, care și-a extins operațiunile internaționale de la numirea lui Thomas Krens în 1988, a ajuns la un acord pentru deschiderea filialei Bilbao acum șase ani. Două guverne regionale au subscris costurile de construire și de exploatare pentru cel puțin 20 de ani. În schimb, Guggenheim va folosi colecția sa de artă modernă și contemporană, expertiză și prestigiu curatorial.
Krens, care a lucrat îndeaproape cu Gehry la designul muzeului, a fost deseori malign de cei care se răzbună de aspirațiile sale globale, de căile sale de tip wheeler-dealer. Dar lăsați contorii de fasole să numere fasole, mestecatoarea de mestecat mesteacă guma. În calitate de patron al proiectelor de la Gehry, Arata Isozaki, Gae Aulenti, Zaha Hadid și Hans Hollein, Krens a oferit o arhitectură mai puternică decât oricare alt director de muzeu american din ultimii jumătăți de secol. Rotunda, ridicându-se la 138 de picioare deasupra nivelului stradal, este înfășurată cu curbe voluptoase din oțel îmbrăcat în panouri de titan. Ochiul ia această viziune mai mult ca o masă de lumină adunată decât ca o clădire corespunzătoare. Întunericul străzii înguste transformă strălucirea metalelor într-o explozie a retinei. Dar lumina este moale. Metalul pare să absoarbă lumina și să o reflecte, cum ar fi partea plictisitoare a unei piese de tablă. Expansiunile de titan, parțial decolorate de intemperii, sunt modificate în aparență de nori și de locația soarelui. Plăcile metalice se fixează mai sus spre centrul rotundului, la fel ca frunzele unei anghinare cu vârfuri tăiate.
Un cartuș de metal și sticlă iese într-o ușoară înclinare din partea de sus a acestei flori de oțel. Pe măsură ce mergem spre clădire, Gehry spune că acum regretă această caracteristică: "Seamănă cu un cos. Dar cred că este bine ca o față să aibă un cos. "La apropierea apropiată, o aripă de dimensiuni mai convenționale alunecă într-o vedere. Este o clădire modernă, cum ar fi fost o dată o clădire modernă, și conține suveniruri de galerii clasice. Conturul dreptunghiular al aripii servește drept foaie, ca să spunem așa, pentru folie. Este îmbrăcat în calcar cu miere. Lumina răsună înainte și înapoi între piatră și metal ca și cum ar fi în fatetele cristalului încorporat în rocă.
O scară mare în spate – în formă de pâlnie, coboară în loc să se ridice – te revarsă în clădire, ducându-te în marea surpriză spațială a atriumului muzeului. Chiar dacă ați intrat la nivelul solului, atriul ar fi o minune. Spațiile înglobate pot părea mult mai vaste decât containerele lor – gândiți-vă la Guggenheimul lui Frank Lloyd Wright sau la Grand Central Terminal din New York. Dar, pentru că scara Gehry a proiectat vă atrage după o poveste completă sub nivelul solului, atriul vă pune într-o versiune închisă a stării de suprarealitate care vă depășește la intrarea în Bilbao. Strângeți-vă, dar nu vă treziți. E mai bine să visezi asta.
Atrium oferă o concentrație distilată a vocabularului material al clădirii. Piatra, sticla, titanul, curbele, liniile drepte, opacitatea, transparenta, deschiderea si incinta sunt aduse in conjunctie senzuala. Ați putea să vă gândiți, în timp ce stați în acest spațiu, că povestea Turnului Babel era un mit creat de oameni care se temea de diversitate. Aici vedeți că multe limbi nu numai că pot coexista, ci și bâlbâi în jurul unei viziuni largi și vibrante a lumii.
Galeriile se întind de la atrium într-o varietate de forme și dimensiuni. Două aripi conțin galerii clasic dreptunghiulare, dacă sunt suprapuse, care se deschid unul pe celălalt în enfilada liniară tradițională. Picturile gigantice alegorice ale lui Rubens de Marie de 'Medici, una dintre cele mai frumoase comori ale lui Luvru, ar arăta fabulos aici. Forma simetrică a galeriilor este parțial mascată de viermele metalice ale exterioară, precum și de forma petală a galeriilor adunate în jurul lor. Până acum, înțelegeți că aici se spune ceva în numele neregulilor. Hurtling off într-o a treia direcție, paralel cu malul râului, este cea mai dramatică a galeriilor, un tub de spațiu lung de 433 de picioare: un tunel sau un bulevard interior. Gehry îl numește "barca". Pe măsură ce procedați de-a lungul ei, există schimbări în scară și contur, cum ar putea fi pe o stradă a orașului. Tavanul, susținut de fermieri gigant, alb, scade într-un declin rapid de la o înălțime de 85 de metri înălțime la mai puțin de jumătate. Contractul de pereți; schimbarea acustică.
Spectacolul nu se termină aici. Ea continuă în afara, unde ieșirea de pe malul râului este chiar mai mare ceremonial decât intrarea clădirii. Un baldachin metalic, susținut de o singură coloană subțire, pare să crească în briză la 92 de metri deasupra solului și toată fațada pe malul râului pare a fi vântată. Spre dreapta, un pod de oraș se strecoară de-a lungul unui colț al clădirii, iar șoseaua se fortifică în două treceri, în timp ce face contact. Apoi, pe latura exterioară a podului, clădirea se aprinde într-o pereche de turnuri de oțel, arcurile lor eclozând, în formă verticală, furculița din drum.
Turnurile sunt placate doar pe trei laturi, dezvăluind cadrul metalic din interior. Deși nu conțin spații utile, ele nu sunt funcționale. Acestea permit muzeului să fie văzut de-a lungul râului și de la centrul orașului. Ca și Turnurile Gemene din New York, ele sunt simboluri ale ei înșiși. Și sunt, de asemenea, emblematice ale intenției lui Gehry de a se uni cu infrastructura urbană. În trecut, Gehry a folosit de multe ori piei de construcție ca și împachetări, suprafețe care să dezvăluie volumul în interior. Aici a folosit forme tridimensionale pentru a-și înfășura brațele în jurul unui oraș.
În timpul vizitei mele, a fost instalată o singură lucrare, "șarpele" lui Richard Serra. "Poate că nu este posibilă evaluarea clădirii fără a ține seama de cât de bine funcționează ca o vitrină a artei. Ar putea fi totuși una dintre funcțiile majore ale acestei clădiri să trăim prin această întrebare. De-a lungul timpului, oamenii vor judeca cât de bine sau cât de rău muzeul prezintă operele individuale de artă. Dar aceste judecăți ar putea fi influențate de conștientizarea crescândă a faptului că arta se află doar parțial în cadrul operelor de artă individuale. De asemenea, ea trăiește în spiritul riscului și al experimentării pe care operele de artă le susțin. Această conștientizare este o caracteristică centrală a orașului postindustrial, precum și o temă a artei contemporane. Arta sa vărsat din recipientele sale clasice în spectacol, media, moda și alte forme efemere de exprimare. De asemenea, cel puțin de la apariția artei conceptuale, sarcina multor artiști a fost nu numai să creeze obiecte, ci și să scape de dimensiunile lor limitate.
Bilbao Guggenheim este un obiect, bineînțeles, oricât de priceput Gehry a interconectat muzeul cu orașul din jurul lui. Totuși, în interior și în exterior, este o întruchipare spectaculoasă a tensiunii dintre obiecte și lumea dincolo de ele. În aceste galerii extrem de neutre, lucrările de artă vor fi inevitabil atrase în relații complexe cu arhitectura și una cu alta. În afara, designul depășește orice concepție obișnuită despre ce ar trebui să semene un muzeu sau o clădire. Ca și regiunea bască, această clădire este un loc de granițe contestate.
Gehry spune că, la fel ca mulți tineri arhitecți, a început să vrea să schimbe lumea. El a fost preocupat de planificarea urbană, de justiția socială, de un mediu mai echitabil. Cu toate acestea, el a reușit să efectueze schimbarea pe o scară pe care o realizează puțini arhitecți.
În Los Angeles, în 1983, Gehry a luat o stație de distribuție pentru vehiculele municipale și a transformat-o în muzeu temporar contemporan, o clădire care a declarat mult mai eficient sensul orașului de inferioritate culturală decât Muzeul de Artă Contemporană permanent al lui Arata Isozaki. Informalitatea savuroasă și pietricică a Temunei ia spus lui Los Angelenos că o inteligență arhitecturală de statură neegalată era una dintre ale sale.
The New York Times Magazine – n HERBERT MUSCHAMP Sep. 7, 1997
Cap VII Marirea si decaderea marilor intreprinderi ,din municipiul Oradea
7.1 Infratirea
Ansamblul , cu o suprafață aproximativă de 28 hectare, a fost demolat în primăvara anului 2015. Terenul pe care în prezent a început construcția unui mall, este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona central-vestică al orașului Oradea. Parcela sa sub formă neregulată este delimitată la nord de strada Tudor Vladimirescu, la sud de strada Ștefan Octavian Iosif, la est de strada Oneștilor iar la vest de proprietăți private. În prezent terenul a fost dezmembrat în mai multe parcele, numere cadastrale care sunt deținute de diverse persoane fizice.
Datorită necesității de dezvoltarea industriei românești au fost construite sute de întreprinderi noi, dotate cu mașinării moderne pentru acea vreme, iar cele existente au fost reconstruite și reutilate complet.Printre cele mai importante unități industriale care au avut un rol important în dezvoltarea economiei țării a fost și uzina de mașini unele, Înfrățirea .
Istoria Uzinei Înfrățirea a început în anul 1902 când Sándor Tátray se asociază cu Alajos Klier și înființează împreună o întreprindere pe strada Transilvaniei, întreprindere care în anul 1904 este mutată pe actualul teritoriu al Uzinei Înfrățirea .
Turnătoria și fabrica de mașini Tatray și Asociații a fost fondată în anul 1906 de către mecanicii de origine moravă Sándor Tátray și Alajos Klier. Pentru acea vreme, această turnătorie era considerată a fi una dotată cu mașinării moderne. La început, în fabrică lucrau între 10-12 muncitori străini, numărul lor ajungând în două decenii până la 600-700 muncitori. Această turnătorie a rezprezentat nucleul în jurul căreia s-a dezvoltat Fabrica de mașini-unelte, Înfrățirea.
Această fabrică producea de-a lungul anilor diferite produse precum piese turnate pentru satisfacerea nevoilor locale(stâlpi pentru construcții, învelitori pentru conductele de apă și capace pentru gurile de canalizare), cât și articole care până la acea vreme erau procurate din import- șasiuri pentru mașini, corpuri de cișmea și pompe. Mai mult a preluat o parte din comenzile Turnătoriei din Petroșani, care nu reușea să facă față cererilor (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabricăla Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.70).
De-a lungul Primului Război Mondial, fabrica se ocupa de manufacturarea de produse destinate armatei austro-ungare precum corpuri de grenade și alezaje pentru proiectile dar și trifoane de fxare pe travesre a șinelor de cale ferată.
În perioada următoare, au avut loc investiții importante ceea ce a dus la dezvoltarea fabricii, prin realizarea de noi construcții de ateliere, aceasta fiind dotată cu mașinării și instalații moderne.
La 6 noiembrie 1926, societatea a adoptat numele Turnătoria de fier și fabrica de mașini Phoebus S.A. (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabricăla Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.71). Până în anul 1930, aceasta a cunoscut o perioadă de prosperitate, producția fabricii a inclus și fabricarea locomotivelor dar și a motoarelor cu explozie, mașini agricole, instalații pentru mori de ulei, macarale și mașini unelte. În 1936 este vândută Bănci Franco-Române,în urma falimentului acționarilor.
Fabrica metalurgică Phoebus a fost cea mai importantă fabrică de acest gen în județul Bihor, dar și în zona de vest a țării. În anul 1939 din interese egoiste ale capitaliștilor și politicienilor de atunci, fabrica a fost demontată și părăsită, mașinile și instalațiile au fost dispersate în diferite alte localități din țară (Brăila) , rămânând astfel fără de lucru circa 700 de lucrători ( Arhivele Naționale, Istoricul Fabricii Fhoebus Oradea).
Din dorința de a readuce industria metalurgică la ceea ce a fost în zona județului Bihor, autoritățile decid după Cel De-al Doilea Război Mondial, gruparea întreprinderilor individuale metalurgice din oraș respectiv : Frații Grunwald (atelier de lăcătușerie ) , Fulger ( atelier broaște uși ) , Dezső Szántó și Fiul (atelier de rulpuri și sobe ), precum și Standard (fabrică cărucioare pentru copii ) înființând astfel fabrica sub același nume, Phoebus. În anul 1948, fabrica a avut un total de 181 de angajați.
În data de 11 iunie 1948, fabrica Phoebus, prin naționalizare a primit denumirea de Fabrica Metalurgică de Stat Înfrățirea, Oradea, nume care a dăinuit în memoria colectivă până în primăvara anului 2015 când a fost demolată, pe sit fiind propuse noi proiecte precum malluri, clădiri de birouri și locuințe colective.
Fabrica de rulouri Dezső Szántó a fost înființată în anul 1911 și a fost prima fabrică orădeană de rulori, în interiorul acesteia lucrând între 30-40 de angajați aceștia producând rulouri de tip Esslingen, obloane de tablă de oțel, rulori din damasc, jaluzele, rulouri din pânză, structuri parasolar și articole de lăcătușerie în masă.
După Primul Război Mondial, fabrica se ocupa în special de servicii în folosul comunității precum montarea și repararea instalațiilor de apă, depanarea mașinilor agricole precum și un serviciu nemaintâlnit în Oradea până la acea vreme, executarea de suduri cu autogen.
În anul 1923 firma s-a transformat în societate, numele acesteia fiind Gründwald și Szántó, iar după un timp aceasta a fost regăsită în documente sub numele de Fabrica de rulouri și sobe Dezső Szántó și Fiul.
După cel De-al Doilea Război Mondial aceasta s-a unit cu alte patru fabrici sub sigla Phoebus.
Fabrica de articole de metal și tinichea Gründwald și Asociații a fost înființată în anul 1922, iar din anul 1924 a fost cunoscută sub numele de Frații Gründwald. Fabrica producea diferite produse metalice și chimice și tinichea, precum și suporturi pentru rulouri, bidoane, diferite capace, soluți pentru curățirea obiectelor metalice și pentru ape de colonie, butelii pentru eter, farfurioare pentru vopsele și avea 32 de angajați. Pe lângă zona orașului Oradea, firma livra produse și în cele mai mari orașe ale țării precum București, Iași, Ploiești, Craiova, Brăila, Chișinău precum și Cernăuți.
Turnătoria de fier Iosif Ivan, a fost fondată în anul 1920 și producea piese turnate de fontă, aluminiu și alpaca, mașini agricole și instalații pentru vie, linuri de struguri cu două coșuri, mașini industriale de tocat mac, lămpi de benzină, aparate pentru tăierea zarzavaturilor, mașini de tocat porumb, chei de broască din aluminiu. În perioada în care a fost fondată , în aceasta lucrau 50 de angajați, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, aici lucrau doar 35 de angajați.
În urma asocierii micilor întreprinderi din Oradea la 27.XI.1947 și anume: Frații Gründwald, Fulger, Standard, S.I.N.C și Dezső Szántó și Fiul, luând denumirea fostei mari întreprinderi din Oradea Fhoebus a intrat la 15 febr 1949 sub formă de arendare și turnătoria Ivan cu toată instalația ce o mai avea, continuându-se astfel existența până la data naționalizării din 11 iunie 1948, când apoi împreună cu alte mici întreprinderi au intrat și au format întreprinderea de stat Înfrățirea. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Ivan Oradea).
Fabrica Forja, a fost înființată prin unirea a două fabrici (Rovior- lucrau doar 20 de angajați și Gitya-a intrat in inactivitate in anul 1947) în anul 1949 și producea mașini agricole. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Forja/Rovior și Gitya)
Fabrica Gitya Dumitru și Fiul a fost înființată în anul 1844 sub numele de Demeter Gitye. Aceasta producea diferite tipuri de cântare precum cântare cu cârlige, cântare balanță, dar și pluguri, plite, sobe și mobilier din fier forjat. Evoluția sa a fost stopată de recesiunea economică începută în 1929. Devenind insolvabilă, a dat falliment(…) insolvența s-a datorat lipsei de numerar și a scăderii numărului de clienți. (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.76).
Și această fabrică unită sub denumirea Forja a fost naționalizată la data de 11 iunie 1948 si-a lucrat de sine stătătoare până la data de 06 iunie 1949, când s-a comasat cu uzina Înfrățirea, conform Deciziei nr 2158 a ministerului industriei. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Forja/Rovior și Gitya)
Datorită dorinței de întărire a industriei metalurigice o serie de fabrici naționalizate în 1948 au fost comasate cu fabrica Înfrățirea, conform Deciziei nr 135/ 22.01.1949 a Ministerului industriei, publicat în Monitorul Oficial nr 23 din 28 ianuarie 1949.(Arhivele Naționale). Printre acestea s-au enumerat firma Florencz (fabrică de cîntare), Metaloid (atelier de agrafe și mărunțișuri) , Mihai Bojak (țesătorie metalică) , Gheorghe Doja, Frații Hallas( atelier de lăcătușerie și rulouri), Fulger,iar la 6 iunie 1949,prin decizia 2158 se mai comasează ți turnătoria Salamon și o forjăpentru unelte agricole.
În anul 1948, în momentul naționalizării, în uzina Înfrățirea lucrau aproximativ 250 de angajați, iar suprafața ocupată era de 1800 mp.
Obiectivul principal în următorii cinci ani a fost dezvoltarea uzinei, producția acesteia crescând de la an la an, iar mașinăriile demodate ale acesteia fiind înlocuite cu utilaje moderne precum strunguri și mașini de frezat noi, browecuri și mașini de rabotat, utilaje pentru prelucrarea roților dințate și multe altele. În anul 1950 se produceau diferite mașini uunelte precum mașini de găurit, shapinguri, ferestraie circulare. Anul 1955 a reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea uzinei, aceasta realizând primele mașini de export. Uzina ,,Înfrățirea’’ Oradea avea cea mai mare pondere în cadrul industriei.
În anul 1902, prin asociere, lăcătușul Tatrai Alexandru și Klein Jaroslav, turnător, au înființat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătușerie și turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrățirea’’. În 1907 se mai unește cu un atelier de lăcătușerie și tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgește prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătușerie și tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf și Zsuba Martin, reîntorși din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producția pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie și fabrică de mașini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. În anul 1911 s-a construit o hală de prelucrări mecanice și montaj, cu o suprafață de 1800 m². În timpul acțiunilor greviste care au cuprins întreaga monarhie austro-ungară, pe fondul greutăților materiale derivate din desfășurarea războiului mondial, în Oradea anului 1918 se înființează un sindicat al muncitorilor. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizează și ia numele de Fabrica ,,Phoebus’’. Acționarii acestei fabrici au încheiat contracte cu statul pentru reparații de locomotive și încep fabricația, cu un capital de 300000 lei. În anul 1926, fabrica are un capital de 100 milioane lei. Pe parcursul anilor, în cadrul fabricii au loc greve ale muncitorilor, care cereau măriri de salarii și condiții mai bune de lucru. În anul 1936, Fabrica ,,Phoebus’’ a fost preluată de Societatea Franco Română, iar în anul 1940 a fost evacuată și mutată la Brăila, cu o parte dintre muncitori, punând bazele Uzinei ,,Progresul’’. La evacuare acționarii au demontat complet acoperișul metalic de la secția prelucrări mecanice, precum și turnătoria de fontă. În anii următori, cât a fost cedat Ardealul, în aceste clădiri s-au instalat o serie de ateliere mici. În anul 1947 s-au asociat: Turnătoria de oțel a lui ,,Ivan’’, Lăcătușeria ,,Frații Grünwald’’ – fabrică de ambalaje metalice, Fabrica de sobe ,,Szanto Dezideriu și Fiul’’ – fabrică de rulouri și sobe, Atelierul de broaște și uși ,,Fulger’’, Fabrica de cărucioare de copii ,,Standard’’ și Fabrica de avioane fără motor, aparținând lui Molnar. Asocierea acestor întreprinderi s-a făcut la inițiativa Comitetului Județean al P.C.R. Bihor și a comisiilor sindicale, înființându-se o societate pe acțiuni sub vechea denumire de ,,Phoebus’’. Obiectul de activitate al acestei societăți era fabricarea de produse din fier și din lemn (rulouri de metal și lemn), mașini unelte pentru export. La 11 iunie 1948, în urma naționalizării, s-au mai comasat o serie de întreprinderi din Oradea, luând ființă Întreprinderea ,,Înfrățirea’’Oradea.
În anul 1949, pe baza Deciziei dată de Ministerului Industriei, s-au comasat următoarele întreprinderi: ,,Bojan Mihai’’- țesătorie metalică, ,,Frații Hallas’’– lăcătușerie și rulori, ,,Metaloid’’ agrafe și mărunțișuri, ,,Florencz’’ – fabrica de cântare. În anul 1948, fabrica avea două clădiri pentru secțiile de producție, o hală pentru secția de prelucrări mecanice și secția montaj, o hală pentru secția de întreținere și secția sculărie. În 1 martie 1951, prin Decizia nr. 262 din 1 martie 1951 a Ministerului Metalurgiei și Industriei Chimice, Uzina ,,Înfrățirea’’ rămâne să producă numai mașini unelte așchietoare. Pentru atelierele care produceau articole de larg consum se înființează Întreprinderea Metalurgică de Stat ,,Bernath Andrei’’, care se profilează pe articole de larg consum (lacăte și broaște de uși). Se construiește o turnătorie de fontă și un atelier de forjă, treptat, utilajele vechi sunt înlocuite cu utilaje noi: strunguri și mașini de frezat, mașini de rabotat, utilaje pentru prelucrarea roților dințate etc. Prin desprinderea unor secții din cadrul Uzinei ,,Înfrățirea’’, în anul 1951, se înființează Întreprinderea de echipament metalic pentru binale[5]. La început, aceasta producea bunuri de consum. Începând cu 1973, profilul întreprinderii s-a stabilizat pe accesorii și mecanisme cinematice pentru toate mijloacele de transport fabricate în țară, (autocamioane, vagoane, locomotive, vase fluviale și maritime) și lăcătușerie pentru binale. Anul 1955 marcheză o nouă etapă în dezvoltarea producției uzinei. Atunci s-au livrat primele mașini la export, mașini-unelte de cele mai diverse tipuri, care și-au câștigat aprecierea fiind exportate în 45 de țări de pe glob[6]. Din anul 1963, produsele acestei uzine au participat la marile expoziții de la Tokio, Tripolis, Göteborg, Bruxelles și Milano.
Produsele întreprinderilor industriale care făceau parte din ramura industrială a construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor erau destinate atât pieței interne, cât și celei externe. Cea mai mare pondere la export a avut-o Uzina ,,Înfrățirea’’.
Foto: Miruna Boca 2017
7.2 Alumina
Istorie
În 1965, Alumina a fost prima fabrică dată în folosință pe platforma industrială de pe Șoseaua Borșului. Folosind bauxită autohtonă, fabrica producea oxidul de aluminiu necesar Fabricii de aluminiu de la Slatina (actuala ALRO).
1994 – Cemtrade SA este infiintata in Bucuresti, capitala Romaniei.
2000 – Compania rusă Ruskii Alumini achiziționează Cemtrade SA.
Aprilie 2000 – Cemtrade SA achizitioneaza rafinaria Alum Oradea, din nord-vestul Romaniei, pentru 200.000 de milioane de lei si isi muta sediul in Oradea.
Ianuarie 2002 – Activitatea de producție din fabrică este oprită.
2004 – Este reluată producția de fabrica a fabricii Cemtrade.
Noiembrie 2006 – Fabrica este închisă din nou pentru a fi nerentabilă și pierde.
Spetember 2007 – Cemtrade SA anunță planurile sale de a vinde fabrica din Oradea.
Ultima actualizare în 19 iulie 2016.
Alor” – S.A. Societate comercială pe acțiuni Șos. Borșului nr. 31, Oradea, Bihor Producerea și comercializarea oxidului de alumină în diferite calități și sortimente.
Producerea și comercializarea de:
hidroxid de aluminiu;
metavanalat de amoniu și pentoxid de vanadiu – alumină sinterizată de tip tabular.
733,15
——————
(383,273+226,387) Întreprinderea de Alumină Oradea(Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::0014bis – Partea I – Marți, 22 ianuarie year::1991
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni)
HOTARARE Nr. 445 din 29 iulie 1994
privind actiunea de restructurare a unor societati comerciale cu capital majoritar de stat, de importanta deosebita pentru economia nationala
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 215 din 15 august 1994
Art. 1
In scopul realizarii unor activitati rentabile, eliminarii pierderilor si a platilor restante, utilizarii eficiente a mijloacelor existente, incurajarii privatizarii, in baza art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 780/1993, se supun restructurarii economico-financiare societatile comerciale cuprinse in anexa nr. 1 la prezenta hotarare, sub coordonarea Agentiei de Restructuraresocietatilor comerciale cu capital majoritar de stat la care programele de restructurare se vor realiza prin forte proprii, sub supravegherea Agentiei de Restructurare si a Fondului Proprietatii de Stat
Ministerul Industriilor
Departamentul industriei metalurgice
–––––––––––––––––––-
Nr.
crt. Societatea comerciala Localitatea
–––––––––––––––––––-
1. ALRO – S.A. Slatina
2. ABROM – S.A. Barlad
3. ALOR – S.A. Oradea.
Nr. crt. COMPANIA NUMĂR DE ANGAJAȚI (MII)
1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004
3 Alor Oradea 1,2 1,2 1,1 1 0 0 0
Foto: Miruna Boca -2017
7.3 Fabrica de bere
în apropierea Cetății exista în 1717 o "fierbătorie de bere" ce funcționa sub patronajul comunității și al Capitlului romano-catolic.
Un deceniu mai târziu, în cartierul Seleuș a apărut a doua fierbătorie, "Braxa Dominalis", care producea bere neagră și blondă. În 1896, aceasta a devenit "Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleuș Lowy Ignaz", care a scos pe piață mărcile Szent Laszlo și Marcziusi (Bere de martie). În 1912, botezată "Hungaria", fabrica a ajuns la o producție de 18.500 hectolitri.
Harta Oradiei 1887, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
Denumirea așezării (Péce-Szöllös) arată importanța pârâului Peța pentru aceasta. Fiind încă neamenajată, curgând neregulat, ca Peța Caldă și Peța Rece, în direcția cartierului Velența, iar mai apoi prin Subcetate, pârâul era folosit la punerea în funcțiune a morii Seleuș, aflată pe strada Eforiei. Clădirea există și azi. De asemenea, în apropiere funcționa una din cele mai vechi manufacturi de bere din regiune, evoluată, odată cu așezarea, într-o adevărată fabrică de bere (Dreher-Haggenmacher, denumire păstrată până la cel de-al doilea război mondial).
În următorul deceniu, și-a schimbat de mai multe ori proprietarii, pentru ca în 1922 să devină societatea pe acțiuni "Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher". În consiliul de administrație al societății s-a aflat, printre alții, și avocatul Aurel Lazăr.
Principalele sortimente produse la Oradea au fost Berea de Martie și Salvator, care se vindeau și în București. În perioada interbelică, mărcile locale de bere au fost Dreher-Haggenmacher, Bak (Țapul, suprasaturată cu malț), Dacia, Herkules, Szent Laszlo, Tur și Gazda.
În 1948, Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher a fost naționalizată, iar în 1972 s-a unit cu Fabrica de Spirt și Drojdie, devenind Întreprinderea de Bere, Spirt și Drojdie Oradea. În această perioadă, sortimentele produse au fost Berea hipoglucidică, Bihor, Sport, Felix, Stăncuța, Carpați și Bucegi. După 1989, economia de piață a impus schimbarea denumirilor mărcilor, așa apărând berile Crișana Premium, Iadolina, Clasic, Crișana Favorit și Crișana brună specială.
În 1999, Fondul Proprietății de Stat a decis să-și vândă acțiunile de la fabrica de bere firmei orădene Evro Impex, cu 4 miliarde lei. Evro Impex a fost acționară a firmei Romexa Oradea, societate care a produs oul cu surprize Kinder. La începutul anului 2000, fabrica a intrat în pierdere, drept urmare proprietarul a decis demolarea și dezafectarea terenului.
Pe 1 februarie 2001, la ora 15, a început demolarea, prin implozie. Pe teren s-a construit primul mall al orașului, Lotus Center. În memoria fabricii care a produs bere pentru orădeni atâtea veacuri, acesta are un pub cu denumirea " n anul 1717, în apropierea cetății din Oradea se producea, sub patronajul comunității orașului și a Capitalului romano-catolic, celebrul lichid blond-brun, mai exact berea. În anul 1727, pe malul stâng al pârâului Peța, în Seleuș, exista o a doua fierbătorie de bere orădeană denumită Braxa Dominalis care producea bere blondă și neagră. Pe acest loc sau în vecinatatea lui va apărea mai târziu o fabrică de bere. În anul 1896, are loc reorganizarea fabricii sub denumirea de Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleus “Lowy Ignaz” și scoțând pe piață, timp de patru ani, bere Szent Laszlo (Sfantul Ladislau) și Marcziusi (Bere de Martie). Dupa anul 1900, fabrica de bere se numea “Hungaria” și avea o producție de bere care în anul 1912 ajungea la circa 18500 hectolitri, de 10 ori mai mult decât în anul1900. Berea produsă în aceasta perioadă, purta a numele de “Goliath”, iar pe parcursul următorului deceniu fabrica își schimbă de mai multe ori proprietarii, iar în anul 1922 devine societate pe actiuni și are denumirea de Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher S.A.. Fabrica producea bere blondă și neagră în sticlă, precum și bere cu concentrație slabă de alcool. Principalele sortimente erau Berea de Martie și berea Salvator, producția urmând să se diversifice în următorii ani, iar mărcile produse la Oradea ajung și pe piața din capitală în jurul anului 1923, concurând puternic sortimentele autohtone Luther și Bragadiru. Mărcile orădene interbelice erau Dreher-Hanggenmacher, Bak (Țapul-bere suprasaturată cu malț și valoare nutritivă ridicată), Dacia, Herkules, berea blondă specială Szent Laszlo, Tur(Soimul peregrin), Komlo Gyongye (Perla hameiului) și Gazda. În anul 1943, fabrica de bere edita pentru clienții săi și un calendar de buzunar, care cuprindea tot ce trebuia să știe un cetățean respectabil: mersul trenurilor spre și dinspre Budapesta, un tabel caloric, indicații privind modul de calculare al dobânzilor bancare, indicatoare de circulatie rutieră, un tabel cu marile orașe ale lumii precum și cu sistemul monetar internațional și unitățile de măsură. Miniagenda conținea informații despre berea produsa de fabrică, valorile nutriționale și temperatura de păstrate a berii în pivnițe precum și numeroase reclame care lăudau calitatea inegalabilă a berii de la Oradea. Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher, a fost naționalizată în anul 1948 și a mai funcționat încă 52 de ani. În anul 1972 se unește cu Fabrica de Spirt și Drojdie devenind Interprinderea de Bere Spirt si Drojdie Oradea. Sortimentele produse în aceasta perioadă sunt : Berea hipoglucidică, Bihor, Sport, Felix, Stăncuța, Carpați și Bucegi.( ISTORIA PRODUCERI BERII ÎN ORADEA, Județul Bihor, Provincia Crișana:\18 Septembrie 2017 popadincrisana)
7.4 Fabrica de ulei
Fabrica de ulei- Oradea
Această fabrică a fost construită în orașul Oradea, din Județul Bihor,în anul 1940. După naționalizare în anul 1953, fabrica de ulei din Oradea, primește utilaje de precizie care au fost aduse din Uniunea Sovietică, iar instalația de prelucrare a uleiului este fabricată în țară. În anul 1993 a fost privatizată prin metoda MEBO ,fabrica fiind printre primele unități economice orădene privatizate, salariații preluând controlul prin celebra metodă MEBO, în anii 1993-1994 (salariații și persoanele din conducere putând dobândi contra certificate de proprietate și bani acțiuni de la societatea unde munceau). Bineînțeles, cei care și-au tras partea leului au fost directorii, unul dintre principalii beneficiari ai privatizării fiind Coriolan Vușcan, directorul general. Prin cumpărări repetate de acțiuni a devenit acționar majoritar, în perioada 1998-2000 scandalul "ingineriilor" cu acțiuni de la Interoil ținând prima pagină a presei locale. În fine, fabrica merge pe profit și intră în retehnologizări repetate în anii 1993, 1996, 1998 și 2005. Perioada de vârf se încheie odată cu mișcările neinspirate ale patronului Vușcan, care a contractat credite și împrumuturi uriașe punând drept garanție activele fabricii. Neputând plăti datoriile, Interoil este preluată de surata ei din București, fabrica de ulei Muntenia, iar o parte din terenul fabricii, pe care se afla și un depozit, intră în proprietatea Tiger Amira. Cum societatea Muntenia a fost preluată, la rândul ei, de compania similară din Iași, deținută de americanii de la Bunge, cercul se închide și multinaționala este cea care va decide de acum înainte în afacerile cu ulei de floarea soarelui sau alt tip de ulei vegetal. La ora actuală, în țară, Bunge are o singură unitate de producție, cea de la Buzău, unde au fost relocate o parte dintre utilajele de la Oradea, București și Iași, fabricile de aici fiind închise. Compania din România deține o cotă de piață de 40% și a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 214 milioane euro. .( sursa- provinciacrisanana.blogratuit.ro/…/Fabrica-de-ulei-Oradea-JudeEul-Bihor-ProvinciCri…)
Foto:Miruna Boca
"Costurile industriale ridicate si volumul mare al investitiilor necesare pentru modernizarea fabricii au stat la baza hotararii actionariatului", a declarat directorul Bunge Romania, Michael Whitney. Fabrica Interoil Oradea a fost construita in 1940 si necesita investitii substantiale pentru modernizarea echipamentelor si a infrastructurii. "Costurile industriale se ridica mult peste cheltuielile inregistrate de unitati similare, precum fabrica de la Martfu din Ungaria, sau Unirea de la Iasi, in timp ce capacitatea de productie este mult mai mica", a subliniat reprezentantul fabricii. Interoil a fost preluat de grupul american de firme Bunge in anul 2003. Fabrica din Oradea producea ulei pentru partea de vest a tarii. Pe viitor productia pentru aceasta parte a tarii va fi preluata de Unirea Iasi si de fabrica Martfu din Ungaria, in timp ce fabrica de la Buzau va produce pentru partea de sud ( www.romanialibera.ro/economie/…/bunge-inchide-fabrica-de-ulei-din-oradea
7.5 Fabrica de spirt
Ansamblul, cunoscut sub numele de Fabrica de spirt și drojdie a fost demolat în anul 2007 .În prezent terenul lipsit de construcții având o suprafață de aproximativ 12.288 mp, aparține unei proprietar privat.
Terenul pe care o dată se afla fabrica este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă dreptunghiulară și este delimitat la nord de Calea Mareșal Alexandru Averescu, la sud de Calea Clujului, la est și la vest de proprietăți private.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, fabrica era cunoscută sub numele de Fabrica de spirt Mór Moskovits și Fiul, aceasta fiind o fabrică de importanță majoră, fiind o competitoare de excepție pe piață și în secolele care urmau. Aceasta a fost înființată în 1848 de către Márton Hilinger.
Anul 1882 a cunoscut o dezvltare majoră, o dată cu preluarea acesteia sub custodia lui Mór Moskovits. Acesta a propus pentru diversificare activității, ca în interiorul fabricii să se deschidă o fermă zootehnică, care se ocupa de îngrășarea vitelor. Acest mix de domenii de activitate era întâlnit în fabrici, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Alături de Fabrica de spirt Léderer și Kálman, au devenit nucleul cartierului Subcetatea, creînd multitudine de locuri de muncă.
După16 ani, a fost lărgit obiectul de activitate cu fabricarea lichiorului, a drojdiei, a romului și a diferitelor tipuri de esențe. Această fabrică aproviziona o mare parte a orașelor din Transilvania.
În acea perioadă, suprafațe terenului era de 1800 mp, pe care erau ridicate trei clădiri importante și anume clădirea fabricii propriu-zise, clădirea depozitelor și cea a birourilor și încă nouă alte imobile dotate cu mașinării considerate moderne la acea vreme .În anul 1901, fabrica a cunoscut un boom din punct de vedere al dezvoltării, aceasta fiind recunoscută la nivel mondial.
Fabrica a fost naționalizată în anul 1948, fiind recunoscută sub numele de Întreprinderea Industrială de Stat, Victoria-fabrica de spirt și drojdie comprimată, Oradea, iar din 1949 , a fost înființată o nouă secție de fabricare a oțelului prin comasarea a patru întreprinderi.
În 1951 a fost introdusă secția de acid carbonic, ca și materie primă fiind folosită melasa.
Din anul 1972 se realizează mărirea întreprinderii, mărindu-se astfel producția de bere fabricată, precum și construirea unei noi fabrici de malț. După anul 1990, fabrica a cunoscut un declin daorită privatizări ,schimbărilor politice din acea vreme, aceasta fiind lăsată în paragină iar apoi demolată în anul 2007.
Foto: Miruna Boca -2017
7.6 Moara Rasarit
Ansamblul este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă trapezoidală și este delimitat la sud de strada Miron Costin, la nord, est, vest de proprietăți private.Terenul are aproximativ 11.650 mp și aparține Statului Român.
Istoria acestui ansamblu a început în anul 1910, moara având numele de Moara cu aburi Léderer și Kálman, la început, domeniul de activitate aacesteia fiind doar morăritul, în scurt timp aceasta fiind dotată cu mașinării moderne. Avantajul acestei mori, față de alte construcții cu aceași funcțiune, era amplasamentul, această fiind poziționată în apropiere de gară. În timpul Primului Război Mondial și celul De-al Doilea Război Mondial, aceasta a funcționat fără întrerupere.
După eliberare, întreprinderea a fost preluată de Armata Roșie, pentru care a lucrat fără oprire până la începutul anului 1945 (…).(Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.38).
A luat ființă la 1 Decembrie 1857, dar a fost constituită, ca societate pe acțiuni abia în 1886. S-a ocupat și cu îngrășarea vitelor folosind borhotul rezultat de pe urma distilării alcoolului.În anul 1871, firma a produs 16.000 hl de spirt, având un număr de 180 muncitori. Forța motrică era asigurată de 3 motoare cu aburi, Din anul 1875, dispunea de o instalație de rafinare a spirtului. Suprafața fabricii era de 12,66 ha, și se compunea, în afară de îngrășătorie, din 12 clădiri. Istoricul morii se întinde în trecut, până în anul 1868, când comerțul cu cereale avea un rol important în viața economică a orașului și a împrejurimilor acestuia. Întreaga producție de cereale din zona Crișurilor, se aducea la Oradea, pentru a fi prelucrată. Prima moară cu măciniș plat, cu două etaje avea modesta capacitate de prelucrare 3,6 tone grâu pe zi. Moara a fost acționată de o mașină cu aburi de 35 CP.
În anul 1910 s-a clădit un siloz pentru 1250 tone de cereale și o magazie de făină de 600 tone. Vechea mașină de aburi a fost înlocuită cu una de 170 C.P. pentru asigurarea forței de acționare corespunzătoare. În anul 1912 s-au prelucrat: 400 vagoane de porumb, 1.400 vagoane de grâu, 700 vagoane de cărbune și producea 15.000 hl de spirt, 1.300 vagoane de făină, comercializând 600.000 l lapte îmbuteliat în sticle. Îngrășătoria avea la acea dată 700 de cornute și 160 de vaci În timpul primului război mondial moara a funcționat fără întrerupere. După terminarea acestuia, proprietarii Léderer și Kálmán au arendat moara unei societăți comerciale, iar mai apoi unui antreprenor. După investițiile care s-au făcut, moara a ajuns la o capacitate de 40 tone, capacitate cu care a funcționat până în anul 1940.
În al treilea deceniu al secolului nostru, întreprinderea, care era deja un complex format din moară, fabrică de spirt și îngrășătorie, nu putea scăpa de efectele crizei economice mondiale dintre anii 1929-1932, proprietarii luând măsuri pentru sistarea activității fabricii de spirt. În urma schimbării patronilor muncitorii a fost concediați, moara rămânând totuși în funcțiune. În anul 1940 utilajele fabricii s-au demontat, iar patronii au trecut la extinderea capacității de producție a morii. S-au înlocuit o serie de utilaje, în locul mașinilor cu aburi s-a instalat un motor cu gaz de 250 CP. și un generator electric de 75 kW. Ca urmare a introducerii noii forțe de acționare, capacitatea de producție a morii s-a mărit la 60 tone pe zi.
În timpul celei de a doua conflagrații mondiale, moara a funcționat fără întrerupere. În anul 1945 întreprinderea a trecut în mâna muncitorilor sub forma organizației de cooperativă, după care în anul 1947, în administrarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I), urmând ca în același an și până la naționalizare să se înapoieze vechilor proprietari. În anul 1951 a luat ființă în cadrul întreprinderii sectorul de contractare a orezului, înființându-se și o secție pentru decorticarea acestuia, cu o capacitate de 50 tone pe zi. Această secție a funcționat până în anul 1960. În anul 1955 fabrica a fost reutilată, producția sa crescând la 80 tone pe zi. În anul 1958 s-a electrificat, înlocuindu-se mașina de forță cu gaz, cu un motor electric de 200 kW, producția crescând la 100 tone pe zi.
În anul 1960 moara a fost din nou reutilată. S-au schimbat cele 5 site plane MAG cu site plane I.U.M., s-a montat un trior dublu automat, 2 finisoare, 2 filtre de aspirație, 3 mașini de griș, o mașină de spălat, o mașină de periat. De asemenea s-a îmbunătățit sistemul de ventilație. S-au efectuat lucrări de consolidare la construcțiile existente și reparații la toate instalațiile electrice. În această perioadă și ca urmare a acestor lucrări din anul 1965 producția s-a ridicat la 135 tone pe(https://www.facebook.com/hochhauser.ronald) (Istoric.. muzeológus at Muzeul Țării Crișurilor) .
Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. se transforma in societate comerciala pe actiuni ,sub de numirea S.C. Pamora S.R.L. iar din 2002 – prezent S.C. Parcul Amintirilor S.R.L. In spatiu alocat se desfasoara,in prezent doar eveniumente culturale,activitatea de productie fiind oprita definitiv.
Foto: Miruna Boca -2016
7.7 Moara Emilia
Ansamblul, cunoscut sub numele de Moara Emilia a fost demolat în anul 2014. În prezent terenul lipsit de construcții având o suprafață de aproximativ 4800 mp, aparține unei proprietar privat. În anul 2011 a fost declanșată procedura de clasare a acesteia drept patrimoniu industrial, operațiunea nefiind implementată.
Terenul pe care o dată se afla moara este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă trapezoidală și este delimitat la nord de strada Mihail Kogălniceanu, la sud de proprietăți private, la est de strada Mihai Viteazu iar la vest de strada 1848.
Moara cu valțuri Emilia a fost întemeiată în anul 1884 de către Jakab Weinberger. Aceasta a fost cunoscută la început ca și Moara cu valțuri Jakab Weinberger, însă după câteva luni de la înființare, proprietarul s-a asociat cu Mór Aufricht, care împreună au dus mai departe moara sub numele rămas și azi în memoria colectivă a orașului.
După 7 ani de la înființare, uzina a fost extinsă producând anual 5000t de grâne măcinate. Aceasta era dotată cu un motor cu aburi care acționa utilajele necesare, aici lucrând un număr de 25 de angajați. Produsele erau cunoscute în partea vestică a Europei.
În 1914 întreprinderea a fost transformată în societate de acțiuni iar în anul 1918 deținătorii morii au considerat necesară înființarea unei fabrici de pâine. În acest an obiectul de activitate a societății a fost procurarea de grâne pentru măcinat, întreținerea acestora, cumpărarea și vânzarea de cereale.
În anul 1921 s-a continuat extinderea socității, domeniul de activitatea fiind și creșterea de porci, producerea țițeiului și s-a amenajat un atelier de reparat de mașini dar și utilaje.
După 3 ani, acționarii societății Moara Emilia au decis fuziunea cu Societatea pe acțiuni a morilor cu aburi, fuzionate, Lásźlo și Hunyadi, o parte din clădiri fiind folosite de către Depozitul Granaria. Moara a continuat să funcționeze sub numele de moara Stefánia. Într-un timp record, noul proprietar al morii, Vass a revigorat si modernizat activitatea morii.
În anul 1948 a fost naționalizată, iar după această perioadă aceasta nu a mai avut importanța din trecut, iar într-un final aceasta a fost închisă. În anul 1960, în interiorul clădirilor mai existau utilaje, care în final au fost casate și distruse, iar clădirea a fost folosită ca depozit până în anul 2000, când curtea acesteia a fost închiriată uÎn ianuarie 1999, Consiliul Județean Oradea decidea restaurarea morii și folosirea ei ca bibliotecă județenă, un an mai tîrziu, Primăria Oradea a scos imobilul la vînzare, acesta fiind cumpărat Ovidiu Copil.patronul unei ne firme de construcții. În anul 2014 moara a fost demolată, iar în prezent este propus un proiect de construire a unui imobil de locuințe colective care este aflat momentan la nivel de proiectare.
. Fabrica de Blănuri „1 Mai” („Rovex”) Oradea.
Această Fabrică a fost înființată în anul 1928, de către Iosif Leichner, cel ce a fost comerciant de blănuri și care, în colaborare cu un specialist din localitatea Leipzig, a început cu tăbăcirea și vopsirea blănurilor la Oradea. Fabrica a purtat pentru început numele de Iosif Leichner și se ocupa numai cu argăsirea pieilor. Dinamica, ritmul și continuitatea în dezvoltarea industriei de blănuri, ca și în alte ramuri industriale între anii 1928 – 1944 , dar șiîn anul 1948, până la naționalizarea fabricii, principalele mijloace de producție, au fost caracteristicile relațiilor de producție ale sistemului capitalist, rezultatul fiind cererea și oferta produselor de pe piață sub influența crizelor economice, mai ales cea din perioada interbelică, înainte și după cel de-al doilea război mondial. Patron a căutat să dea dezvoltare fabricii de blănuri, cumpărând în anul 1932 actualul teren cu imobilul de pe strada Clujului nr. 161, iar în anul 1941 a fost înființată activitatea Confecție, folosindu-se 5 mașini de cusut textile și 15 mașini de blănărie. Tot în același an, fabrica a început să primească comenzi militare pentru șube, pieptare și mănuși de blană, atât pentru argăsire, cât și pentru confecționare. În anul 1947, fabrica a fost preluată de o societate anonimă și a fost condusă până la naționalizare. La data de 11 iunie 1948, are loc naționalizarea principalelor mijloace de producție.
După naționalizare fabrica s-a dezvoltat în așa fel încât, numărul de 165 angajați câți erau la data naționalizării, a crescut până la sfârșitul anului 1948, la 528 de angajați. Având o dezvoltare mult mai mare și confecțiile de blană, șube îmblănite, cojoace lungi și scurte pentru protecție, dar și căciuli, precum și comenzi masive pentru Armată și Miliție (Poliție). a fost necesară lărgirea atelierelor de confecți, lărgire care a fost posibilă în anul 1949, fără investiții și cheltuieli de amenajări reduse. Imobilul aflat pe strada Griviței nr. 11, care fiind proprietatea fostei firme Leichner, a trecut în urma naționalizării în patrimoniul întreprinderii, unde au fost mutate utilajele specifice confecțiilor din blană.
Corpurile de clădire din această fabrică, au fost construite în jurul anul 1870, dată la care au fost destinate diverselor scopuri industriale, de la depozitare în anul 1949. În cursul anilor, în acest imobil a fost fabrica de ghete „Primus” , iar după aceea o fabrică de pâslă și vată, care a fost comasată la fabrica ,„Flora” din localitate, iar spațiile au rămas goale. Din grupurile de clădiri aflate pe strada Griviței nr. 11, au fost amenajate grupa B cu 2 etaje, grupa C cu un etaj și grupa D cu un etaj, în așa fel ca în luna iulie anul 1949, a luat ființă și secția de confecție.
Pentru buna realizare a capacității de lucru în această secție, întreprinderea a investit foarte mult în utilaje. La înființarea întreprinderii încăperile au fost mici, încălzite cu sobe de lemn, hașpelele și butoaiele erau din lemn. Mașinile speciale ale blănăriei au fost aduse din localitatea Leipzig. Clădirile construite au avut încăperi mici, fiind separate cu ziduri. În anii 1960-1970, clădirile au devenit mult mai spațioase, în formă de hale pe distanțe lungi, hașpelele fiind din tablă inoxidabilă și autobasculante, iar mașinile specifice blănăriei erau din import, iar exportul a crescut și el foarte mult în acei ani. Tocmai din aceste motive, dimensiunile mari ale halelor, amplasarea la marginea centrului orașului Oradea, în aproapiere de Cetate, un simbol al orașului Pe actualul amplasament al fabricii de blănuri ,,1 Mai” ( ,,Rovex” ) , s-a aflat anterior prima moară din orașul Oradea , moara ,,Laszlo”. Înființată în 1870 , avea o capacitate de 10t de grâu măcinat în 24 de ore. În 1898 , s-a înființ ,,Societatea pe acțiuni a morilor reunite Lazlo și Hunyadi”, prin contopirea celor două mori falimentare și și-a mutat sediul pe actuala str. Sucevei nr.6 ; societatea devenind una dintre cele mai prospere întreprinderi de profil din oraș. Pe amplasamentul de pe str. Griviței nr.11 s-a mai păstrat un singur corp de clădire din cele care
au aparținut morii ,,Lazlo” și care a fost mai târziu readintegrat în complexul fabricii de blănuri ,,1 Mai.”.
Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. se transforma in societate comerciala pe actiuni,iar prin Ordinul nr. 187/1993 dat de Agenția Națională de Privatizare( privind arondarea societăților comerciale cu capital de stat, în vederea distribuirii a 30% din capitalul social al acestora, între cele cinci Fonduri ale Proprietății Private se dispune in art.2 :)o cota de 30% din capitalul social al societății comerciale cu capital de stat se alocă în mod egal fiecărui Fond al Proprietății Private, respectiv 6%.(sursa Monitorul Oficial).
Ulterior fabrica a fost privatizata,moment in care incepe declinul acesteia .In present in sediul din str.Grivitei nu se mai desfasoara activitate de productie.
Electrometal
CET II
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: A. Abstract -Introducere [307831] (ID: 307831)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.