Lect univ dr. Mirel Vasile Bucur [307801]

Lect univ dr. [anonimizat], [anonimizat]. Timpul, [anonimizat] , proces ce poate fi accelerat de condițiile de microclimat nefavorabile : [anonimizat], dar și prin intervenții de restaurare inadecvate. Evaluarea, [anonimizat].

Alegere ușii împărătești ca obiect al lucrăii mele de disertație are ca motivare dorința de a pune în valoare o piesă deosebită și de a-[anonimizat], din păcate timpul și-a lăsat amprenta prin deteriorări serioase. Datorită multiplelor degradări suferite dar și restaurărilor succesive inadecvate restaurarea acestei piese a ridicat multiple și comlexe probleme.Tocmai această complexitate a fost unul din motivele care m-au atras. Găsirea celor mai bune soluții tehnice pentru restaurarea piesei, a [anonimizat] a nu altera prin restaurare simbolistica și mesajul operei.

Munca restauratorului are menirea nobilă de a [anonimizat] a [anonimizat] a-i altera originalitatea. Aceasta nu se poate realiza fără a [anonimizat], chimie, biologie, dar și o analiză atentă a istoricului, esteticii și simbolisticii artistice a obiectului abordat. O mare importanță are studierea contextului istoric și cultural al epocii în care obiectul de artă a fost creat pentru a [anonimizat], și mesajul artistic al operei. Restauratorul are misiunea și responsabilitatea de a păstra obiectele de patrimoniu și a le transmite apoi generațiilor viitoare.

[anonimizat], [anonimizat]…

Partea I

[anonimizat], pe lângă realitatea sumbră a domniilor fanariote cunoaște și o [anonimizat], libertății și identității naționale.

[anonimizat], înregistrarea de numeroase evenimente artistice și culturale ce militau pentru unitatea națională și culturală a românilor de pretutindeni.

[anonimizat], în sânul breslelor de oraș și a obștilor țărănești iau amploare inițiativele ctitoricești fiind construite sute de lăcașe în a căror formă arhitectonică și decoratiuni monumentale se regăsesc aspirațiile claselor mici și mijlocii care luptau pentru o viață mai bună.

”[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], a [anonimizat] – fiul Stancăi Cantacuzino și al postelnicului Papa din Brâncoveni – se trăgea.” (Văetiși, 2010, pag. 7)

”Moștenirea artei brâncovenești a avut, din acest punct de vedere, un rol deosebit de însemnat, ceva mai restrâns în domeniul arhitecturii, dar deosebit de larg în domeniul picturii murale și de icoane, din trunchiul său desprinzându-se nenumărate centre locale care au proliferat în lumea satelor, pentru a se topi apoi în ambianța artei populare de expresie țărănească” (Drăguț, 1982, pag. 419).

Constantin Brâncoveanu

Nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu a domnit în Țara Românească între anii 1688 -1714. Sub domnia lui țara a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și spirituală. În momentul urcării pe tron, Brâncoveanu a găsit țara ca un veritabil șantier cultural și artistic pe care își puseseră amprenta boierii cantacuzini. În cei 26 de ani de domnie a instaurat o epoca de prosperitate și pace.

Fiind el însuși o persoană educată, s-a erijat în protector al tiparului și al școlilor din Țara Românească dar și din Transilvania. A fost unul din finanțatorii școlii din Șcheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități din țară și din străinătate și a susținut atât financiar cât și diplomatic formarea unei noi generații de dascăli în școlile europene.

În 1964 a înființat Academia domnească din București în cadrul mănastirii Sfântul Sava având ca limbă de predare greaca veche. În paralel ființau și alte scoli pe lângă manastiri cu predare in limba română sau slavonă.

În anii domniei sale au fost prioritare reorganizarea fiscală, întărirea rolului domnitorului și dezvoltarea relațiilor cu Moldova și Transilvania. În această epocă țara a cunoscut un marcant progres economic și cultural artistic, s-au dezvoltat relațiile diplomatice cu puterile străine, influențele occidentale începând să ia locul celor orientale.

Sub domnia lui Constantin Brancoveanu, în Țara Românească, viața artistică și culturală a înforit. Acesta, fiind un mare iubitor de frumos a reunit la curtea sa cei mai importanți oameni erudiți ai vremii -stolnicul Cantemir Cantacuzino,Hrisant Notarra sau Antim Ivireanu, a înființat școli, a ctitorit mănăstiri,a susținut financiar formarea unei noi generații de dascăli pentru școlile europene. ” ( http://stiri.tvr.ro/mari-mesteri ) A dat strălucire palatelor de la București și Târgoviște dar si conacelor și construcțiilor bisericești într-un mod nemaivăzut până atunci îmbinând arta românească cu influențele baroce și splendorile de la palatele sultanilor.

A fost un mare susținător al tiparului, începutul domniei sale fiind marcat de tipărirea primei Biblii la Bucuresti, care este o adevărată operă de artă grafică cu remarcabile frontispicii, inițiale și vignete cu motive vegetale.

http://ziarullumina.ro/img/resize/ziarullumina.ro/images/2014-06/tabloul-votiv-hurezi_w1000_h699_q100.jpg

Constantin Brâncoveanu a fost susținător al ortodoxiei, ctitorind un mare număr de biserici și mănăstiri în țările române. Înainte de a ajunge la domnie a ctitorit două biserici una la Potlogi, alta la Mogoșoaia, continuând apoi cu ridicarea și refacerea altor lăcase de cult. Sub domnia sa s-au ridicat numeroase construcții laice și religioase, îmbinând armonios în arhitectură, pictură și sculptură tradiția autohtonă cu stilul neo-bizantin și renascentismul italian.

O preocupare deosebită a avut pentru protejarea ortodoxiei în Transilvania, în acest sens constuind sau refăcând numeroase lăcașe de cult cele mai importante fiind biserica Sfăntul Nicolae din Făgăraș și cea de la Sâmbăta de Sus. În paralel, pictura a cunoscut o mare înflorire prin îmbinarea iconografiei tradiționale cu influențe din arta postbizantină.

Nicolae Iorga afirma ”Brâncoveanu a izbutit să păstreze nu numai Țara Românească, ci întreaga noastră națiune,ca trup politic, ca suflet românesc, timp de mai bine de un sfert de veac.”

Prins în jocuri politice , ajuns prea bogat și incomod pentru Marea Poartă, în 1714 domnitorul este mazilit, deposedat de avere și torturat și executat prin decapitare împreună cu cei patru fii ai săi , devenind astfel un martir al neamului său.

Contextul istoric

Din punct de vedere istoric, epoca a fost marcată de lupta pentru supremație dintre imperiul otoman și imperiul austriac, ambele având interesul de a atrage de partea lor Țara Românească datorită poziției strategice cât și bogățiilor țării. Brâncoveanu a luptat să mențină independența țării căutând ca prin alianțe și prin jocuri politice să evite expansiunea otomană și rusă

.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/harta_valahiei.jpg

Așa cum afirma cronicarul Radu Greceanu, Constantin Brâncoveanu era ”stăpânitor și ocârmuitor în aceste vremuri de primejdii în Țara Românească”.În această perioadă Europa se confrunta cu tendințele expansioniste habsburgice, înăsprirea ocupației otomane în regiunea balcanică, precum și cu apariția unei noi forțe expansioniste pe scena războinică și anume Rusia condusă de țarul Petru cel Mare. Tot în această perioadă republica Venețiană era zguduită de mari tensiuni și lupte politice.

În acest context politic tulbure pentru a se menține pe tron , domnitorul a dezvoltat o diplomație de înalt nivel ,cu secretari vorbitori de latină, germană, turcă, rusă,care întrețineau o intensă corespondență cu suveranii vremii, ambasadori ai marilor puteri, generali imperiali, ierarhi ai bisericii, încheiind alianțele pe care le socotea necesare. Între domnitor și familia Cantacuzino se produce o ruptură și în urma denunțurilor acestora către Marea Poartă, Brâncoveanu este acuzat de trădare, arestat și decapitat împreună cu fii și sfetnicul său Ianache Văcărescu.

Generalități stilistice

„Cronologia stilului brâncovenesc este o problemă disputată de istoria artei: Nicolae Ghika – Budești o limitează la domnia lui Constantin Brâncoveanu, Teodora Voinesc fixează o perioadă mai largă, incluzând și domniile lui Șerban Cantacuzino și a lui Nicolae Mavrocordat, defiinind trei stadii de evoluție: experimental, clasic, barocizant; Corina Nicolescu îl plasează de la mijlocul secolului al XVII-lea până la mijlocul celui de-al XVIII-lea. Pentru Vasile Drăguț, marea epocă brâncovenească este cuprinsă între două monumente, Hurezi și Văcărești; primul deschide porțile maturității, cel de-al doilea o încununează, vestind implacabil declinul. Corina Popa numește arta brâncovenească creația din timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. „ ( Văetiși, 2010, pag. 33)

Din timpul domnitorilor Matei Basarab (1632-1654) și Șerban Cantacuzino (1678-1688) începe să se contureze în artă un stil propriu românesc. Apogeul dezvoltarii artei a fost atins abia în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) motiv pentru care acest stil este denumit brâncovenesc. Deoarece această epocă a influențat evoluția ulterioară, termenul se folosește prin extenție și la epoca primilor domnitori Mavrocordați. Stilul arhitectural brâncovenesc este recunoscut astăzi ca fiind primul stil românesc național.

La fel ca în celelalte domenii ale culutrii, în artă, se regăsesc influențe apusene, fiind asimilate pe fondul tradițional. În evoluția artei se observă idei și forme noi vorbindu-se despre stilul brâncovenesc ca fiind un amalgam de nuanțe bizantine și renașcentiste cu influențe baroce și orientale conținând chiar și ecouri ale roccocoului occidental. Toate aceste noi elemente nu fac altceva decât să îmbogățească și să înfrumuseze limbajul stilistic tradiționalist.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/biserica_stavropoleos.jpg

Bogat în realizări din toate domeniile, stilul brâncovenesc se caracterizează prin compoziții clare și echilibrate cu structură clasică, ceea ce a permis să se vorbească despre o renaștere brâncovenească, dar și printr-o mare exuberanță decorativă, argument al unui baroc brâncovenesc.(Drăguț, 1976, pag.68)

Arhitectura

Secolul XVIII se remarcă prin ridicarea unui număr remarcabil de monumente înălțate de obștile țărănești sau breslele meșteșugărești și negustorești. Se dezvoltă orașele prin construirea caselor cu ziduri,case construite atât de elitele feudale cât și de exponenți ai claselor mici sau mijlocii.

În Transilvania, Crișana și Banat arhitectura barocă a fost oficial arhitectura imperiului hasburgic, modelul fiind apoi preluat, simplificat și adaptat. În Țara Românească arhitectura brâncovenească ajunsă la maturitate iși pune amprenta pe aproape toate construcțiile anilor 1800, fiind îmbogățită cu elemente baroc.

Stilul brâncovenesc apare prin valorificarea elementelor deja existente, construcțiile devin mai elegante, mai zvelte, stâlpii masivi de cărămidă sunt înlocuiți de coloane suple de piatră, arcadele devin mai largi , pridvoarele mai aerisite, atât interioarele cât și exterioarele sunt bogat decorate.

Se identifică în arhitectură pridvoarele cu coloane și arcade ce se întind pe întreaga lungime a clădiriilor. Pridvorul poate fi privit ca o imbinare a prispei bătrânești spijinită pe stâlpi de lemn cu logia italiană cu elegante coloane de piatră și arcade impodobite.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/loggia_de_la_palatul_mogosoaia.jpg

De inspirație occidentală sunt și coloanele sculptate în piatră și unite între ele prin arcuri precum și plafoanele boltite, cu influențe gotice sau romanice ale încăperilor caselor domnești.

Originalitatea decorațiunilor monumentelor în stil brâncovenesc constă în sculptura artistică a pietrei, relieful fiind accentuat prin tehnica ”a jour”(capitelurile bisericii mănăstirii din Sinaia) cât si din prelucrarea artistică a lemnului (jilțuri domnești și arhierești, iconostase), predomină în decorațiuni motivele vegetale-vrejurile, strugurii, acantul, floarea soarelui. Se infiltrează timid sculptura figurativă-prin reprezentarea unor personaje biblice -Aaron, Moise ,cei patru evangheliști, chipuri de îngeri.

Arhitectura a fost ilustrată prin construcții de palate, și mai ales, prin numeroase ansambluri monastice. Palatele epocii (Mogoșoaia, Potlogi) sunt situate în vecinătatea unor pânze de apă,în cadrul unor incinte largi de formă dreptunghiulară, pe latura opusă edificiului principal aflându-se poata și anexele gospodărești. Organizate pe două niveluri, de asupra uor ample beciuri, palatele au un foișor cu scară pe latura dinspre curte și o loggie pelatura dinspre lac. În general bogată, decorația constă în sculpturi în piatră (predomină motivele vegetale) la coloane și balustrade, din reliefuri de tip oriental realizate în stuc care îmbracă pereții și din picturi murale. Dintre multele ansambluri monastice(Govora, Surpatele, Sinaia, Râmnicul Sărat, etc.) cele mai reprezentative sunt Hurez și Văcărești, ambele organizate conform unui plan general foarte regulat, axa principală fiind est – vest.

În epoca lui Constantin Brâncoveanu nu au fost realizate modificări semnificative în ceea ce privește planul și elevația construcților. Planul dreptunghiular fiind utilizat la paraclise, iar cel triunhiular la ansamblurile mănăstirești. Arhitectura Brâncovenească aduce un nou mod de elaborare al formelor și proporților,dând importanță pridvoarelor și elementelor decorative.

În Transilvanioa ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus și Făgăraș au avut un rol extrem de important în formarea meșterilor și în răspândirea artei brâncovenești dincolo de Carpați.

Reședințe nefortificate sec XVII

În Țara Românească structurile urbane erau rarifeate, casele aveau grădini proprii, cu pomi, ceea ce dădea orașelor un aspect ”plăcut și vioi”. Majoritatea caselor erau construite din lemn și acoperite cu șindrilă. Străzile principale erau și ele pavate cu lemn. Singurele construcții din piatră erau reședințele nobiliare și unele biserici importante. Datorită acestui fapt, distrugerile și-au pus amprenta pe clădirile secolului XVII, imformații despre acestea provenind doar din documentele vremii.

Din descrierile călătorilor s-au păstrat amintiri despre curțile domnești din Târgoviște, refăcute de Matei Basarab. Aceasta era o construcție amplă cu două nivele, cu un foișor cu scară de onoare și o loggie pe partea opusă. Loggia fiind considerată un element de influență renascentistă, ce este mai târziu adoptată de stilul brâncovenesc.

Dispariția reședințelor urbane este parțial compensată prin creșterea numărului de case domnești, conace ,curți.

Curtea domnească din București – Curtea Veche a fost refăcută pe vremea lui Matei Basarab, fiind la acea vreme un ansamblu de patru clădiri cu două etaje așezate pe laturile unei grădini cu fântâni de piatră.

Constantin Brâncoveanu înfrumusețează Curtea Veche, după gustul epocii, Palatul avea o scară principală din marmură, numeroase încăperi boltite, o sală a tronului cu coloane. Palatul se făcea remarcat prin prezența grădinilor cu chioșcuri și fântâni, noua curte brâncovenească, lăsând să se zărească gustul pentru confort și sensibilitatea pentru frumos.

Palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia

Bine păstrat, dar transformat cu ocazia deselor restaurări suferite, palatul de la Mogoșoaia este singurul palat brâncovenesc care a rămas întreg de-a lungul secolelor.

Datând din anul 1702, Palatul Mogoșoaia este cel mai reprezentativ monument civil al epocii brâncovenești.

Acesta este proiectat pe trei nivele, un beci monumental, boltit și prevăzut cu un stâlp central de susținere.

http://i759.photobucket.com/albums/xx233/Derbedeu5/d5940da50cf9b6b34945fc202c49d3d.jpg

Meșterul constructor al acestui palat a folosit schema tradițională a casei boierești. O atenție deosebită a fost acordată în special elementului nou introdus în planul tradițional, o încăpere cu un perete de arcade croită în genul cunoscutelor loggii venețiene, care a fost plasată în mijlocul fațadei dinspre lacul către care grădina coboară în largi terase. ”Valoros ca plan, echilibrat ca volum și bine proporționat, palatul este nespus de prețios și prin elementele sale arhitecturale și decorative: foișorul intrării, mărginit cu arcade trilobate și acoperit cu o cupolă pe trompe, pictată, loggia cu bolți, balconașele care încadrează această loggia, precum și toată decorația sculptată și pictată care însoțește aceste elemente”, scrie Gheorghe Curinschi Vorona, în ”Istoria arhitecturii în România”

În mijlocul fațadei principale se află un foișor monumental, iar accesul la acesta se face printr-o scară exterioară ce pornește din curte. Foișorul e sprijinit pe coloane de piatră cu capitel compozit, balustradele sunt decorate cu vrejuri de acant, iar interiorul dezvoltă o rețea de motive persane.

http://www.summerday.ro/wp-content/uploads/2013/03/DSC_0702.jpg

Influența renascentină se simte atât în alegerea locului pentru construcția palatului, fiind poziționat pe malul unei ape, fațada acestuia se oglindește în apă, accentuând imagini vizuale impresionante.

http://www.vinsieu.ro/uploads/event/medium/serie-de-evenimente-la-palatul-mogosoaia-i48205.jpg

Caracteristice perioadei brâncovenești sunt picturile murale care împodobesc pereții încăperilor interioare, alături de pietrăria lucrată cu o atenție deosebită de marii meștri ai vremii.

Acesta este carcterizat de armonia calmă a proporțiilor și clasicitate, impresionând prin accentele decorației orientale și baroce.

Arhitectul G. M. Cantacuzino îl descrie astfel: Mogoșoaia nu este numai o locuință domnească…este un domeniu, un colț întreg de țară, un peisagiu, ieșit dintr-o evocare,înfăptuit prin râvna creatoare a unui șir de generații.

Palatul brâncovenesc de la Potlogi

În anul 1698 Brâncoveanu construiește un nou ansamblu rezidențial la Potlogi, alcătuit dintr-o casă, numeroase acareturi, grajduri, magazii, totul fiind cuprins într-o uriașă curte cu ziduri de cărămidă, și poartă monumentală străjuită de un turn.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/3/32/Ansamblul_Palatului_Br%C3%A2ncovenesc_din_Potlogi_cod_LMI_DB-II-a-A-17654.jpg/1024px- jpg

Compoziția interioară este complexă cu repertoriu ornamental bogat. ”Fațada dinspre curte, are în mijloc un foișor cu scară, ale cărui coloane de piatră cu capitele compozite, ca și balustradele decorate – prin sculptare și traforare-, cu elemente florle și heraldice, constituie indicii pentru fenomenul de absorbire a formelor de expresie barocă, absorbire discretă și neostentativă căci ornamentica foișorului se integrează în mod firesc în compoziția de ansamblu(…) La etaj,arcadele sunt trilobate, iar coloanele sunt din piatră, încât această galerie a dobândit aspectul unei loggia de tip venețian, prefigurând realizările arhitecturii de la începutul secolululi al XVIII-lea când stilul brâncovenesc va ajunge la deplină maturitate.” (Drăguț, 1976, pag 345)

http://2.bp.blogspot.com/UE3FyM6fT1c/TujJl0Ho75I/AAAAAAAAAtQ/xEbVkklaCsg/s1600/Palatul+Brancovenesc+Potlogi+%25283%2529.jpg

Clădirea era decorată cu motive florale, având o înfățișare elegantă. Era dotată cu aducțiuni de apă, băi și grupuri sanitare, fiind din acest punct de vedere superioară multor reședințe nobiliare din Europa.

Pisaniile sculptate erau împodobite cu însemne heralidce, realizându-se opere semnificative cum ar fi pisanile cu stemă de la palatul Potlogi.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/8/88/Pisania_Palatului_ 17654.jpg

La acest monument se regăsesc decorațiuni sculptate, bogate localizate la ancadramentele ferestrelor, portale, coloane. Remarcăm particularitățile stilului baroc prin: vrejuri vegetale, coloane în torsadă, capiteluri, reprezentări antopomorfe și zoomorfe.

Portalele brâncovenești sunt inspirate din paginile de titlu ale tipăriturilor baroce, din centrul și estul Europei în a doua jumătate a secolului XVIII.

În timp se insinuează elemente decorative de origine orientală în special mici reliefuri florale. Coexistența elementelor gotice, baroce și orientale este evidentă la monumentele din secolul al XVII, acestă plăcută îmbinare de stiluri dă naștere unui stil nou profund, autohton, preluat și perfecționat de Constantin Brâncoveanu.

Arhitectura religioasă

Arhitectura religioasă a secolului XVII prezintă o varietate de stiluri îmbinând stilul tradițional cu forme inovatoare , ornamentația cunoscând o gamă largă de combinații între elemente occidentale (gotice, renașcentiste, baroce) și orientale (persane și otomane)

O caracteristică a arhitecturii religioase este compoziția  planimetrică, specifică fiind distribuția echilibrată a maselor arhitecturale de o parte și alta a axei est-vest, în centru fiind amplasat lăcașul de cult. De regulă a fost ales un tip de plan tradițional, în general planul dreptunghiular, cu o singură turlă pe naos uneori și o turlă clopotniță pe pronaus.

Caracteristică este împarțirea fațadelor bisericilor  în doua regiuni printr-un brâu alcătuit dintr-un ciubuc rotunjit  mărginit  de o parte și de alta de siruri de cărămizi așezate pe colț, asemenea unor dinți de fierăstrău.Fațadele sunt decorate cu arcaturi din ciubece de căramidă și panouri dreptunghiulare aspecte decorative ce apar pentru prima dată în Țara Românească.

La începutul secolului XVII, se remarcă, în cazul construcțiilor religioase, datorită contextului istoric, o serioasă preocupare pentru amenajarea defensivă a bisericilor. Aceste caracteristici conferind bisericilor un aspect robust, cu accentuată severitate. Se remarcă o restângere cromatică progresivă, cu tendințe de barocizare decorativă.

Bisericile din epoca lui Constantin Brâncoveanu pun accent pe volume prin albul tencuielilor și ornamentele florale de piatră, pridvorul fiind un element decorativ al bisericilor. Dacă se iau în considerare bogăția ornamentelor decorative și somptuozitatea acestora se poate afirma despre o influență barocizantă

Hurezi

Marele așezământ monastic de la Hurez este cel mai reprezentativ ansamblu al arhitecturii brâncovenești mature. Conform principilor renașterii, ansamblu mânăstrii Hurez, este orientat în funcție de axa est- vest. În centrul incintei de tip patrulater se află Biserica Mare, paraclisul pe cea vestică, în sud turnul clopotniță și casa domnească, în latura nordică chiliile, iar pe cea vestică brutăria și bucătăria. Peste tot albul imaculat al tencuielilor și sculpturile de piatră dau o notă de eleganță.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/branco_3.jpg

” Prin stilul arhitectural și pictural pe care îl impune, prin spațiul pe care îl definește, și construcțile care o articulează, prin spiritualitatea pe care o conturează ea se instituie ca model prin mai mute planuri și sensuri. Proiectată a fi necropolă domnească, reședință voievodală, mănăstire model, loc de spiritualitate și cultură, ea atinge expresia deplină a programului arhitectural, prelungind linia formelor instituite de tradiția arhitecturi monahale, pe care se grefează toate înnoirile și particularitățile epocii.” (Drăguț 1982, pag 394)

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/branco_6.jpg

Pietrăria Mânăstirii Hurez a fost executată de Vucașin Caragia, într-un stil sobru, robust, dar nu lipsit de eleganță. Coloanele pridvorului sunt decorate cu motive vegetale de inspirație barocă și motive orientale.Portalul vestic se remarcă prin geometria compoziție și decorațiunile exuberante. Portalul principal de la Hurez conține pisania cu litere excizate, încadrate de vrejuri meandrice. Acest portal a fost deseori folosit ca model de meșterii pietrari din secolul al XVIII-lea.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/branco_4.jpg

Ansamblul mural al bisericii mari a fost realizat sub îndrumarea arhimandritului Ioan, cordonarea echipei de zugravi revenindu-i lui Constantinos.

Pereții sunt acoperiți de picturi înfățișând scene biblice din Noul și Vechiul Testament, sinoade ecumenice despărțite prin ornamentații florale desenate în culori vii.

Pe lângă iconografia religioasă găsim compoziții laice – scene din viața împăratului Constantin Cel Mare, luptele victorioase ale creștinilor împotriva semilunii- subiecte de actualitate ale vremii de atunci.

O dimensiune a rafinamentului pictural este atinsă prin tablourile votive cu portrete, variate, nuanțate, expresive ce surprind trăsături psihologice ,subliniind bogăția, prestigiul și frumusețea personajelor. Modul în care sunt înfățișate reflectă mentalitatea și ideologia epocii.

Tabloul votiv ce îl înfățișază pe Constantin Brâncoveanu alături de soție și de cei 11 copii ai săi este plasat pe peretele ce desparte naosul de pronaos, deasupra mormântului său sculptat în piatră asemenea unui sarcofag. Acest amplasament este diferit de celelalte biserici unde tabloul votiv al ctitorilor este localizat pe peretele vestic.

În scena Judecății de apoi grupul păcătoșilor este reprezentat de turci și tătari ,deci dușmani ai țării. Multe alte scene au caracter satiric sau moralizator. Tema Judecății este apoi preluată frecvent în pictura Țării Românești, oferindu-le zugravilor prilejul de a dezvălui gravele inechități sociale ale vremii.

http://povestidecalatorie.ro/wp-content/uploads/2014/04/Hurezi-89.jpg

Pictura bisericii mari a Mânăstirii Hurez a devenit un reper pentru pictura secolului al XVIII- lea în Țara Românească; numeroase teme iconografice au fost preluate,regăsindu-se în bisericile din Muntenia și Transilvania.

Sculptura în piatră se împletește cu bogăția decorului vegetal al iconostasului, argintăria liturgică, și broderiile ce sporesc frumuseșea bisericii. Decorația sculptată exuberantă aparent excesivă asigură echilibru și unitate întregii compoziții.

Din timpul lui bâncoveanu se mai păstrează frumoasa catapeteasmă sculptată în lemn de tei aurit precum și stranele domnești, purtând stema contacuzinilor.

http://ortodox.dyndns.org/ro/Ionut-laptop/Colectii/Colectia%20FOTO/Manastiri%20-%20Schituri%20-%20Biserici/Hurezi%20-%20jud%20Valcea/Hurezi%20-%20Catapeteasma%20icoane.jpg

Paraclisul situat pe latura vestică este unul din cele mai gingașe monumente ale acelei epoci. Pictura în frescă, a temelor iconografice este opera meșterilor Marin și Preda. Tampla din lemn este fin sculptată și decorată în culori vii.

"Marele ansamblu monahal de la Hurez, cel mai complex și mai întins din țară, cuprinzând mai multe biserici și schituri construite și împodobite în anii 1691-1703, a constituit o adevarată pepiniera artistică, pe șantierul său formându-se constructori, cioplitori în piatră, și în lemn, poleitori, dar mai ales pictori prin a căror concertată conlucrare avea să se ajungă la maturitatea așa-numitului stil brâncovenesc.”( Drăguț, 1982 pag. 396)

Complexul arhitectural de la Hurezi este inclus pe lista Unesco a patrimoniului universal din anul 1993.

Școala de la Hurez

La Hurez s-a creat un veritabil atelier școală , unde se formau numeroși meșteri și calfe,putându-se afirma că stilul brâncovenesc s-a născut la Hurez.

Domnitorul Constantin Brancoveanu a căutat pentru ctitorile sale cei mai pricepuți meșteri- Constantinos, Pârvu Mutu, Manole, Vucașin Caragea, cărora le impune să creeze un stil nou ”Meșterilor de la Hurez li se recunoaște rolul de făuritori de valori spirituale, în perspectiva unei noi atitudini față de artă, proprie epocii moderne, pe care faptele de cultură și de artă ale epocii lui Constantin Brâncoveanu o ilustrau cu demnitate”(Drăguț, 1982, pag. 398)

Este caracteristică școlii de la Hurez o accentuare a efectelor decorative, suprafețele cu motive florale ocupând aproximativ jumătate din suprafața pictată. Ornamentația vegetală cu nivele diferite de stilizare contribuie atât la delimitarea zonelor de arhitectură cât și la monumentalitatea ansamblului. Acestea sunt de inspirație bizantino- balcanică, oriental-musulmană dar și occidentală, o notă particulară fiind dată de redarea realistă a unor elemente din flora locală precum în arta țărănească. De asemenea este specifică abordarea narativă, scenele religioase sunt apropiate de realitate, prin introducerea de personaje și situații reale,abordate de multe ori cu umor sau sarcasm.Se aduc asfel modificări iconografiei tradiționale- ilustrarea psalmilor fiind realizată prin scene rustice de exemplu hore cu lăutari, personajele purtând hainele caracteristice vremii.

http://povestidecalatorie.ro/wp-content/uploads/2014/04/Hurezi-541.jpg

Pictorii formați în școala de la Hurezi au lăsat o remarcabilă producție de icoane mobile sau care aparțineau catapetesmei.”Toate se remarcă prin fastul lor, folosirea din belșug a aurului, atât pentru fond cât și pentru marcarea faldurilor și a podoabelor veșmintelor, ori decorarea tronurilor, prin tratarea mai blândă, mai umanizată a chipurilor sfinților,transmițând mai explicit stări și sentimente. Compozițiile devin mai dinamice, narativul este mai prezent și peste toate regăsim un dinamism mai accentuat în redarea veșmintelor și expresivitatea figurilor. Desenul este îngrijit, caligrafic,cromatica este realizată din tonuri armonioase de roșu, albastru, verde și mult aur, este puternică, vie strălucitoare.” ( Văetiși, 2010, pag. 100 )

” Dar ceea ce a dorit domnitorul Constantin Brâncoveanu pentru Hurezi a fost nu doar construirea unui ansamblu monumental, ci în aceeași măsură întemeierea unei mânăstiri model, un loc în care se întâlnesc trăirea duhovnicească, arta, istoria, cultura.” (( Văetiși, 2010, pag. 53 )

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b3/ManastireaHorezuVL_%2852%29.jpg/800px-ManastireaHorezuVL_%2852%29.jpg

Constantinos

Un artist care a jucat un rol deosebit de important în dezvoltarea picturii de la sfârșitul secolului al XVII-lea în Țara Românească a fost pictorul Constantinos. Invitat probabil de Șerban Cantacuzino, el a lucrat la început împreună cu Ioan la biserica Doamnei din București-1683.

Constantinos (din Țara Românească)(sec XVII), zugrav de origine grec este autorul principal al picturilor care decorează biserica Doamnei din București (1688 -1689 în colaborare cu Ioan), al picturilor din biserica mare a mănăstirii Hurez (1693 – 1704, în colaborare cu Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim) ce reprezintă una dintre realizările cele mai importante din istoria picturii sec XVII, și al picturilor din biserica Polovragi (1703 în colaborare cu Andrei, Simion, Istrate, Hranite). C. Este considerat șeful școlii de la Hurez. Lucrările sale de factură athonită caracterizate prin viziunea eclectică, prin suplețea desenului și eleganța coloritului, vădesc o formație de artist peregrin prin țările Orientului creștin. (Drăguț, 1976, pag l05)

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/52/ManastireaHorezuVL_%2864%29.jpg/800px-ManastireaHorezuVL_%2864%29.jpg

Excelent desenator și bun colorist, Constantinos preferă acordurile cromatice luminoase.

“Constantinos era un artist cu o formație eclectică, în arta căruia tradiția elenistică transmisă prin intermediul picturii cretano-athonite se întâlnea cu inovațiile picturii baroce italiene, ample și tumultoase” – (Drăguț, 1982 pag. 394)

Acesta modifică schemele iconografice tradiționale și încalcă adesea ciclul cronologic al reprezentărilor, manifestând o îndrăzneață libertate. Acordă spații largi secenlor importante pentru a le pune în valoare, compozițiile lui fiind de un remarcabil dinamism cu multe grupuri de personaje, foarte expresiv redate. Aceste scene trădează canoanele școlii cretane prin cursivitatea desenului, eleganță și frumusețe.

Pictorul se integrează ușor vieții artistice locale, adaptând progresiv forme stilistice practicate de meșterii autohtoni, semnătura sa de mai târziu devenind “Constantinos din Țara Românească”.

Constantinos ajunge în scurtă vreme șeful marelui atelier de pictură de la Hurez, acesta transformându-se în una dintre cele mai importante școli, ducând până departe faima înfloritoare a vieții artistice din Țara Românească aflată sub conducerea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

http://www.agerpres.ro/media/images/2014-10/10071623840414536.jpg

În direct legătură cu picture murală, iau o mare amploare icoanele, destinate în primul rând iconostaselor, dar și chiliilor, locuințelor domnești și boierești. Acestea au devenit un elemet de podoabă, la modă, fiind înfințate ateliere de pictură la Hurez, București, Târgoviște. Elementele ornamentale baroce sunt și mai evidente în cazul icoanelor, fiind redate tronuri baroce, decorate complex, fundalurile conțin peisaje arhitectonice fanteziste, iar veșmintele personajelor cad cu falduri bogate. Elemente de exuberanță ornamentală sunt subordonate structurilor compoziționale echilibrate. Compozițiile sunt clare,expresiile nobile, și faldurile bine studiate sunt puse în valoare de un desen sigur, cursiv și de cromatica rafinată.

Discipolii lui Constantinos s-au răspândit în țară pentru a decora alte edificii în același stil devenit caracteristic primei jumătăți a secolului al XVIII-lea.În această perioadă se remarcă o explozivă dezvoltare a picturii de icoane destinate iconostaselor dar și împodobirii locuințelor boierești sau chiliilor. În iconografia vremii se fac remarcate influențele baroce, compozițiile sunt clare,expresiile nobile,veșmintele cu falduri savante, scrierea cursivă și coloritul rafinat. Sunt menționate mai multe ateliere: Hurez, Târgoviște, București, Câmpulung, Pitești, atelire ce cunosc o deosebită dezvoltare în această epocă .

Pârvu Mutu

Pârvu Mutu își formează stilul în Moldova sub influența meșterilor greci și moscoviți, la întoarcerea în Valahia acesta devine pictorul de curte al familiei Cantacuzino. Pârvu Mutu a realizat ansamblurile murale de la Mănăstirile Cotroceni și Sf. Gheorghe din București, care din păcate astăzi nu se mai păstrează, Filipeștii de Pădure, Măgureni, Lespezi și Râmnicul Sărat. În pictură acesta pune accent pe figura umană, introducând elemente pitorești și detalii preluate din gravuri și ilustrații de carte. Pictorul reușește prin tablourile votive să individualizeze personajele prin gestică,însă totodată surprinde atmosfera hieratică și aristocrată a portretelor din familie princiară.

Constantinos și Pârvu Mutu, au creat un model pentru arta veacurilor următoare, începând evoluția spirituală a epocii moderne. Aspectul hieratic este diminuat, iar atenția pentru portret și lumea înconjurătoare ocupând un loc tot mai important.

http://www.crestinortodox.ro/files/image/biserici%20din%20romania%20-%202/cotroceni/manastirea-cotroceni-(5).jpg

Pictura

Gustul rafinat și interesul pentru artă al voievozilor din acea perioadă, a condus la formarea unui mediu artistic creativ și innovator. Numeroși meșteri veniți pentru realizarea marilor ansambluri murale ale ctitoriilor brâncovenești , au fost aduși din renumite centre din Grecia, Italia, Dalmația, Valahia și Transilvania. Aceștia au contribuit la formarea meșterilor autohtoni. Cei mai importanți artiști ai epocii fiind Constantinos și Pârvu Mutu.

Dintre pictorii formați în școala de la Hurezi pot fi enumerați și Grigore Ranite, Gheorge, Tudor și Vasile Diaconu, Andrei, Radu Dascălul ce au răspândit arta brâncovenească pe tot teritoriul actual al României.

Majoritatea acestor meșteri au fost formați la marele șantier de la Hurez, calfele și ucenicii lor s-au răspândit ducând mai departe secretele acestui meșteșug. Stilul picturii brâncovenești este caracterizat de un desen elegant, colorit sobru, nobila frumusețe a pesonajelor sfinte cu siluete prelungi și veșminte cu falduri bogate, precum și prin echilibru compozițional. Iconografia este puternic influențată de tradiția bizantină.

https://www.igloo.ro/s/big/3cdf731e2e17d17fe8f7f2d666c0dede4d76cb4f.jpg

Pictura epocii numără foarte multe ansambluri murale și icoane, un rol deosebit în constituirea stilului brâncovenesc revenind Școlii de pictură de la Hurez. Caracteristice pentru pictura brîncovenească sunt tendințele de laicizare, concretizate în primul rând în vastele galerii de portrete, precum și accentuarea elementelor decorative..( Drăguț, 1976, pag. 68-69)

”Pictura secolului al XVIII-lea din Țările Române, cu a sa explozivă efloresncență și proliferare până în cele mai mici centre urbane și rurale, ilustrează irezistibilul proces de emancipare a păturilor mici și mijlocii, aspirațiile către libertate și justiție socială fiind însoțite de nevoia de frumusețe.”( Drăguț, 1982 pag. 457)

https://lh3.googleusercontent.com/h9wIgPn0cN1iCR8btwafkkIf1NtAjFb3hMSmufmUPNBSAVhQ0zYxlg0N2NaIBZkgyUf5Pw=s85

Extrem de numeroase, ansamblurile de pictură murală , icoanele pe lemn și sticlă, ne relevă o pictură exuberantă cu influențe tradiționale ale meșterilor populari.

La începutul secolulul al XVIII-lea arta portretistică este tot mai mult studiată și aplicată fiind relevant interesul pentru chipul omenesc, gestică și transmiterea emoților.

” O altă caracteristică generală a picturii secolului este plăcerea narațiunii care se traduce deseori în scene de o debordantă fantezie, imaginile religioase fiind de-a dreptul sufocate de episoadele adiacente, care permit pictorilor să redea aspecte din viața înconjurătoare.” (Drăguț, 1982 pag.. 460) Această atracție are legătură cu larga răspândire a cărților polpulare, astfel se pot întâlni pe fațadele bisericilor scene de vânătoare sau ilustrații ale unor fabule.

Multe scene narative sunt redate cu umor, cu accente satirice, moralizatoare, în sânul picturii religioase inserându-se critici la adresa asupritorilor. ”În alte cazuri, verdictul artiștilor este implicat în costumația personajelor ce intră în compunerea scenelor religioase”(Drăguț, 1982 pag.. 461).

Pictura de început de secol XVIII cunoaște un intens proces de rusticizare, dar și influențe occidentale. Este astfel o epocă în care arta populară cunoaște un proces de spectaculoasă eflorescență.

Pictura murală brâncovenească degajă un aer de sobrietate clasică. Eleganța formelor și amploarea repertoriului iconografic și decorativ, conferă trăsăturile distincte a picturii brâncovenești în contextul artei sfârșitului de secol XVII din sud-estul Europei. Dispunerea iconografică respectă canoanele bisericești, scenele bogate nu intră în concurență cu spațiul interior, ci îl împodobesc armonios. Scenele nu impresiponeză prin sistemele de construcție ale spațiului, emoția fiind transmisă prin chipurile și gesturile personajelor. Peisajul se transformă din peisaj – fundal în peisaj – cadru,accentuând caracterul narativ al scenelor.

La fel ca la pictura murală, în arta icoanelor se introduce o nouă concepție de redare, ce va impune un stil nou, predominant, până spre sfârșitul secolului XIX. Sinteza de influențe athonite, ale lumii grecești, și al școlii italo – cretane, dar și cele occidentale vor influența decisive modul de a picta. Influențele artei postrenașcentiste își fac simțită prezența prin ornamentica grafică. Tratarea mai naturalistă a carnației și înclinația spre fast, fiind doar unele din elementele caracteristice. Atelierele transilvănene și arta din Austria și Italia și-au lăsat amprenta prin forma și ornamentația barocă. Astfel putem observa un dinamism accentuat, tratare liberă a fizionomiilor și a gesturilor, tendința scenelor spre narativitate și decorarea cu aur nu doar pentru fundal ci și pentru décor sau costume. Decorul vegetal de inspirație barocă adaugă un plus de fast .

Pictura din epoca brâncovenească cunoaște pe lângă influențele occidentale, o revenire stilistică la modelele artei post-bizantine, datorită curentului elenist și relațiilor intense cu lumea grecească. Astfel este produsă o îmbogățire substanțială a repertoriului iconografic, ce poate fi datorată ilustraților și tipăriturilor din acea perioadă, dar și preluării unor noi teme iconografice specific mediului athonit

Sculptura

Sculptura lespezilor funerare a evoluat de la forme sobre către compoziții bogat decorate de stil baroc și cu influențe renașcentiste. Către sfârșitul secolului, în Țara Românească, în decorarea lespezilor funerare, apar motive ornamentale asemănătoare cu cele al portalurilor – cu vrejuri vegetale și flori, figuri de îngeri și însemne heraldice.

La începutul secolului al XVIII-lea a avut loc o evoluție a stilului sculptural, supus odată restricțiilor religiei ortodoxe ce interzicea reprezentarea chipurilor cioplite,iar sub influențele occidentale apar reprezentări noi.

Sculptura a avut ca principal obiectiv decorarea monumentelor: ancadramente de fereastră, balustrade portaluri, coloane și lespezi funerare.

https://lh3. mYL3OF7Bsd42EokG9P5C7pRncHt1egDNDlxeY3HMcw=s115

Stilul tradițional sobru,este îmbogățit cu elemente decorative exuberante, în concordanță cu schimarea gustului societății față de arta barocă.

Ancadramentele ferestrelor și portalele sunt împodobite cu bogate ghirlande vegetale, cu flori de dovleac, acant, lalea, pe lângă care mai apar și motive zoomorfe: leul, căprioara, mai rar cele antropomorfe: mascheroni, îngeri.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/detaliu_usa_principala_bordesti.jpg

În mod frecvent apar motive heraldice- stema Țării Românești integrată în pisania palatului Mogoșoaia sau placa de la biserica Colțea cu acvila bicefală încoronată, încadrată în medalionul susținut de doi lei.

http://www.cotidianul.ro/upload/tiny/images/branco_10.jpg

Un element nou în arta brâncovenească sunt coloanele cu fusuri în torsadă, capitele corintice și baze decorate cu motive vegetale.

De o deosebită frumusețe este balustrada traforată a biserici Stavropoleos cu motive fitomorfe și zoomorfe în câmpul central fiind redată lupta lui Samson cu leul. În ciuda stângăciei expresive a scenei, trebuie subliniat faptul că aceasta a fost prima sculptură de mari dimensiuni având ca temă figura umană.

În cursul secolului al XVIII-lea, numeroase monumente au fost împodobite cu coloane, poratluri, traforuri pentru răsuflători și ancadramente de fereastră. Acestea erau imitații ale modelelor brâncovenești,în multe cazuri acestea erau simplificate.

Cel mai important ansamblu de sculptură este foișorul lui Dionisie, din incinta mânăstirii Hurez (1750), realizat de meșterul pietrar Iosif. Trăsăturile stilului baroc, predomină datorită ornamentației pline, cît și prin puternica torsadă a coloanelor. Balustradele sunt decorate cu motive vegetale, zoomorfe, heraldice, notabilă fiind apariția stemelor Moldovei și Țării Românești, deși acesta nu a fost construit din inițiativa unui domnitor ce a guvernat în cele două principate.

Artele decorative

Artele decorative au cunoscut o intensă dezvoltare în epoca brîncovenească, remarcabile fiind realizările din domeniul broderieie, argintăriei și lemnului sculptat. O imagine sinoptică a artei brîncovenești oferă Muzeul palatului Mogoșoaia, în care sunt prezentate colecții de icoane, de arte decorative și de sculptură monumentală. (Drăguț, 1976, pag. 69)

Obiectele liturgice, de decor și de folosință cotidiană, din bisericile și palatele brâncovenești,tipăriturile și manuscrisele,de le sfărșitul secolului XVII, prezintă un stil unitar creat prin împletirea influențelor renașcentiste și baroce cu cele de origine bizantină.

Principala structură ornamentală, prezentă în toate artele decorative este în general preluată din repertoriu vegetal. Acestea sunt compuse în frize, ușor ondulate, dispuse armonios în compoziții simetrice, cu linii sinuoase și detalii prețioase specifice stilului brâncovenesc.

” Țesături de Brusa sau Damasc, tapiserii din Asia Mică, ceramică și faianță de Iznik, care se alăturau porțelanurilor franceze sau olandeze, făceau parte din ambianța cotidiană a vieții la curte dintr-un deocr în care stilistica orientală era îmbogățită cu elemente luate din gramatica decorativă a Renașterii și Barocului. Se continua astfel un univers deopotrivă decorativ și simbolic în ornamentarea palatelor și împodobirea bisericilor, în sculptura portalurilor și a coloanelor, în broderiile, mobilierul, argintăria și ceramica epocii ” ( Văești, 2010, pag. 111)

Broderia

Broderia medievală românească este foarte bine reprezentată în arta orientului creștin. Marea majoritate a obiectelor brodate sunt în relație cu cultul bisericesc, având destinații liturgice dvere, epitafe,poale de icoane, veșminte preoțești. Pe lângă acestea s-au realizat frumoase veșminte domnești sau boierești, precum și podoabe destinate caselor domnești și boierești. Dorința pentru lux și fast s-a materializat în broderii bogate realizate prin îmbinarea firelor de aur și argint cu materiale scumpe brocat, catifea sau mătase.

Broderia din epoca brâncovenească se remarcă prin interesul pentru portete, acestea fiind realizate într-o manieră realistă , acordâdu-se o atenție deosebită detaliilor vestimentare, cu multiple efecte decorative, borduri bogate și chenare în care se regăsesc elemntele decorative caracteristice – verjuri, flori, frunze.

http://www.mnar.arts.ro/web/Evenimente/Moda-Brancovenilor-si-performingul-de-costum-conferinta-in-cadrul-programului-BrancoveanuMNaR-9827

”Cu rol esențial în cult sau în viața la curte,broderiile vor beneficia de-a lungul veacurilor de creația multor artiști, unii dintre ei rămași anonimi, alții, precum Gherasim Galatianul sau Despineta din Constantinopol, cunoscuți ca autori ai unor opere comandatede Serban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanupentru ctitoriile lor. ” ( Văești, 2010, pag. 115)

De la sfârșitul secolului al XVII-lea se pot menționa ca reprezentante ale artei broderiei trei epitafe dela Cotroceni 1680, Tismana 1681 și Biserica Doamnei din București 1683 .Acestea sunt o transpunere din pictura monumentală a scenelor ”Coborârea de pe cruce” și ”Plângerea”,brodate cu fir de aur pe mătase roșie, porțiunile brodate fiind impodobite cu perle și paiete ce sporesc somptuozitatea piesei. realizată cu o mare virtuozitate tehnică.Compozițiile sunt clare, simetrice, sintetizând tradiția bizantină precum și influențele decorative baroce și renascentiste.

La Hurezi funcționa un atelier condus de o artistă venită de la Constantinopol, Despineta, unde firele de aur și argint, mătasea și catifeaua erau transformate în adevărate opere de artă. Aici au fost create dvere, poale de icoane, epitrahii, remarcabile fiind decorațiunile florale deosebit de bogate, oarecum în detrimentul figurației religioase. Special este epirtahilul cu portretul domnitorului Constantin Brâncoveanu și al doamnei Maria.

Argintăria

Majoritatea pieselor de argintărie, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea erau destinate cultului ortodox și mediului artistic românesc, fiind executate de meșterii sași din Transilvania. S-au păstrat numeroase piese de argint ce atestă că atât voievodul cât și boierii au făcut comenzi meșterilor argintari din zona Sibiului și a Brașovului.

Piesele din argint, făurite de meșterii sași, erau reprezentate de candele, anafornițe, sfeșnice, potire, pahare, pocale, ferecături de cărți. Luxul de la curțile domnești era reflectat de argintăriile aflate aici -pahare, talere , căni dar și obiecte de podoabă sau arme.

Repertoriu decorativ este bogat, după tendințele stilului brâncovenesc, rămânând adaptat la specificul ortodoxiei. Motivele vegetale precum lalele, maci, bujori, flori de dovleac, se îmbină cu motive preluate din arta apuseană: scoici, cornul abundenței, capete de îngeri, etc.

http://muzee-religioase-hurezi-brancoveni.ro/cache/com_zoo/images/Cadelnita_cat_th_1c33de759fe34c912e19125650ae1.JPG

Obiectele de argint erau de înaltă calitate, pentru decorarea acestora fiind folosită tehnica cizelării și a repousse-ului. Compozițiile sunt realizate pe un fundal bogat, personajele se mișcă cu naturalețe, peisajele sunt tratate realist cu o foarte atentă grije pentru detalii.

Pe lângă candelele și cădelnițele bogat ornamentate cu motive florale, de o deosebită frumusețe este chivotul dăruit de Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Hurezi în 1692. Este o piesă de mari dimensiuni, lucrată în argint aurit și email policrom, bogat decorată cu motive florale și păsări, realizată ca o machetă a bisericii mari a mănăstirii.”Iconografiei obișnuite a chivotului,dispusă aici în registrul inferior, i se adaugă plăcuțele de email cu marile praznice împărătești. Este una din cele mai complexe opere de argintărie din întreaga noastră artă medievală, grija pentru detalii, diferitele tehnici de execuție, armonia cromatică trimițându-ne către un atelier sud-dunărean.” (Văești, 2010, pag.121)

O altă piesă deosebită este ferecătura de Evanghelie făcută de Georg May II care pe prima pagină redă scena Coborârii în iad și cele 14 scene ale Patimilor. Pe ultima pagină este redat Sfântul Gheorghe, având la picioare un tablou votiv ce-i reprezintă pe domnitorul Constantin Brâncoveanu și pe soția sa într-o atitudine plecată, rugătoare. Acesta este unicul portret votiv al domnitorului realizat pe un obiect de orfevrărie liturgică.

Miniatura

Arta manuscriselor miniate și a caligrafiei cunoaște o anumită regresie datorită dezvoltării artei tiparului, desi din secolul al XVII-lea se păstrează opere de o reală frumusețe.

Au existat în epoca brâncovenească cinci tipografii unde lucrau cei mai buni meșteri tipografi și legători. Din această perioadă s-au păstrat carți care impresionează prin frumusețea legăturilor de carte, prin gravurile cu motive geometrice , animale și vegetale, îmbinând armonios tradiționalul cu barocul.

http://media.tvrnews.ro/image/201408/full/miniatura_54381100.JPG

Limbajul decorativ adaugă pe lângă motivele geometrice tradiționale, elemente decorative vegetale tipice stilului brâncovenesc -floarea de acant, laleaua, bujorul. Schemele compoziționale se desfășoară pe registre suprapuse, în asize, în frize sau în structuri concentrice ce pornesc de la un elemente decorativ central. În iconografie se remarcă o prezență diminuată a figurilor de sfinți în favoarea elementelor decorative vegetale foarte bogate.

Documentele cancelare din această epocă sunt scrise pe pergament sau hârtie fiind împodobite cu frontispicii spontuase, vrejuri meandrice, elemente zoomorfe sau antropomorfe. Actele de cancelarie din epoca lui Constantin Brâncoveanu au virtuți artistice, fiind caligrfiate cu rafinament și spectaculos împodobite, pe fond baroc.

Liturghierul lucrat de Calinic ieromonahul, dedicat domnitorului Constantin Brâncoveanu este un manuscris somptuos unde ilustrațiile și decorațiunile se îmbină armonios. Paginile sunt încadrate în chenare cu motive vegetale, cu inițiale policrome ornate, frontispicii cu ghirlande florale, motive zoomorfe dar și figurile celor trei autori ai liturghiilor (Sf. Ioan Gură de aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore Dialogul).

Mobilierul

Din secolul al XVII-lea nu s-a păstrat nici o piesă de mobilier din reședințele domnești și boierești din Țara Românească, principalele forme de mobilier artistc ce s-au păstrat fac parte din arhitectura lăcașurilor bisericești.

”Iconostas perete despîrșitor între naos și altar,de obicei din lemn sculptat, pe care sunt fixate, după un anumit canon icoanele care-l acoperă. Pentru circulație I. Este străbătut de trei uși: ușile împărătești , în mijloc, rezervate numai preotului , și de cele două uși diaconești în extremități. Iconostasul s-a constituit ca sistem iconografic și arhitectonic în marele cnezat al Moldovei (sec XV- XVI) fiind ultimul sistem de separare dintre naos și altar (după catapeteasmă cancel și tâmplă). Partea de rezistență a iconostasului este decorată către naos cu motive vegetale tratate plat în operele mai vechi(sec XVI – XVII), apoi în relief înalt cu ajururi, repertoriul ornamental fiind progresiv îmbogățit cu elemente tipice baroce și motive zoomorfe. Uneori decorația sculptată urmează schema compozițională a Arborelui lui Ieseu , figura acestuia fiind reprezentată culcat în partea de jos a compoziției. Rândurile de icoane se însciu de jos în sus, în următoarele categorii: a) împărătești în partea inferioară, la nivelul ușilor; b) prăznicare; c) Deisis amplificat cu icoanele apostolilor; d) Răstignirea – crucea fiind decupată pentru a forma coronamentul. Primele iconostase sunt semnalate în Moldova(Humor l590, se mai păstrează doar crucea), unde în secolul XVII s-au realizat câteva opere foarte valoroase (biserica Sf. Gheorghe- Iași, schitul Hlincea, etc) În Țara Românească folosirea iconostasului a fost mai intensă începând cu epoca lui Matei Basarab(Crasna, Clocociov, Râmești – Vâlcea,Bolnișa Bistriței, etc) producția de iconostase sculptate în lemn ajungând la o excepțională înflorire sub Constantin Brâncoveanu (Arnota, Polovragi, Hurez, Sărindar- București, Govora, etc) . Pentru iconostasele brâncovenești este caracteristică o decorație stufoasă, cu motive florale și zoomorfe, care acoperă în întregime suprafețele grinzilor și colonetelor care compun ansamblul de rezistență. În secolul XVIII au fost realizate numeroase iconostase în spiritul tradiției brâncovenești (Stravropoleos – București, Bengești – Gorj) foarte accentuat fiind procesul de barocizare. ”(Drăguț, 1976, pag. 176- 177)

http://www.stiridb.ro/wp-content/uploads/biserica-domneasca-02.jpg

Iconostasele sunt caracterizate printr-o clară compoziție arhitectonică și prin abundența decorativă. Ornamentația era compusă din vrejuri vegetale sau reliefuri cu profile arhitectonice, poleite și policromate.

În vremea lui Șerban Cantacuzino, decorația iconostaselor avea să devină mai abundentă și mai somptuasă, această perioadă a contribuit pregătirea noului stil artistic din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când toate curentele artistice se întâlnesc într-o atitudine stilistică unitară.

Adevăratul triumf al noului mod de decorare al iconostaselor este dat de efectul simultan al icoanelor cu a lor policromie rafinată, ornamentația sculptată și traforată, strălucirea poleiturii. Cele mai valoroase iconostase din acea perioadă sunt cele de la Filipeștii de Pădure 1688, Măgureni 1694, Arnota 1694, Hurez 1694, biserica Domnească din Târgoviște 1697, biserica mânăstirii Polovragi 1699.

Desfășurarea iconostaselor este cea tradițională, dictată de canoanele iconografice. În partea superioară se află icoana Răstignirii, încadrată de icoanele Maici Domnului și a evanghelistului Ioan, urmând un registru sau două , primul cu reprezentări din ciclul Rugăciunii iar al doilea rezervat Laudei Maicii Domnului, al treilea destinat icoanelor de sărbători. Registrul inferior,cuprinde ușile de intrare în altar și cele patru icoane împărătești. Arhitectura iconostaselor brâncovenești, menită să pună în valoare icoanele pictate pe lemn, preia organizarea compozițională a unei fațade de edificiu cu mai multe etaje, efectul de orizontalitate fiind asigurat de colonete. Sculptura în lemn ce împoobește ansamblul, grinzi orizontale și coloane, este tratată decorativ, ornamentele înconjurându-le cu voluptate. Modul de tratare al ornamentației este variat,de la relief plat la relief înalt, traforurile fiind folosite frecvent, astfel încât toată decorația pare suspendată deasupra nucleului central. Vrejurile vegetale ascund în bogăția lor nenumărate reprezentări zoomorfe, pline de grație și dinamism. Finețea desenului, acurateția modelajului, compozițiile de o deosebită eleganță și finisaju deosebit al auriturii, conferă iconostaselor valoarea unor capodopere ale stilului brâncovenesc.

Alături de iconostase un rol deosebit de important îl au ușile, pentru care meșterii epocii au preferat relieful plat și compozițiile bazate pe repetiția unor elemente, repertoriul ornamental fiind și în acest caz extrem de bogat, cu motive vegetale, zoomorfe și antropomorfe, amintind astfel de țesăturile de brocart. Dincolo de bogăția aparentă a ușilor se remarcă compoziții sigure și echilibrate.

La piesele de mobilier interior regăsim aceeași exuberanță ornamentală, care, chiar dacă nu aparține stilului baroc este contingent cu aceasta prin dorința de fast și somptuositate.

Concluzii

Privită în ansamblu arta din perioada brâncovenească aduce multiple inovații în ceea ce privește sistemul decorativ, repertoriul ornamental, stilul arhitectural ca o reflectare a schimbării modului de gândire și abordare a societății.

Prin acest studiu, aprofundat al trăsăturilor și a dezvoltării stilului brâncovenesc, am putut înțelege mai bine mentalitatea civilizațiilor, preocupările și obiceiurile meșterilor.

În această parte a lucrării s-a încercat să se sublinieze importanța operațiuninlor de cercetare a operei și a contextului istoric în care a fost creată. Studiul amănunțit al operie reprezintă primul lucru ce trebuie făcut, în orice intervenție de conservare – restaurare. Aceste date ajută în elaborarea intervențolir de restaurare și mai presus, ne ajută să descoperim legăturile dintre cauzele și efectele degradărilor.

”Cultura brâncovenească a deschis calea spre o nouă lume și un nou orizont artistic. sensibilitatea sa pentru decorativ, dublată de un sens autentic al armoniei și ritmului, întâlnea un substrat tradițional clasic, astfel că accesul la o sferă mai largă de forme și idei, nu a însemnat imitarea unor formule străine, ci integrarea lor organică în vechea noastră tradiție de gândire și creație artistică….Ceea ce îi conferă unitate, dincolo de bogăția formulelor plastice și conceptuale, este o conștiință culturală și un profil spiritual marcate de datele fundamentale ale existenței la finele veacului al XVII-lea și începutul celui următor.” (Văești, 2010, pag. 142)

Partea II

RESTAURAREA UNEI UȘI ÎMPĂRĂTEȘTI APARȚINÂND ICONOSTASULUI BISERICII MARI DOMNEȘTI DIN TÂRGOVIȘTE

Aspecte generale:

Biserica Domnească din Târgoviște, Dâmbovița, a fost zidită de Petru Cercel în 1585, fiind la acea dată, cea mai mare construcție religioasă din Țara Românească.

Pictura, păstrată până în zilele noastre, este realizată integral între anii 1696-1699, de pictorul grec Constantinos adus la Târgoviște la cererea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Pictura iconostasului, este, de asemenea, atribuită echipei de meșteri zugravi Ioan, Ioachim și Stan condusă de Constantinos. Aceștia au pus bazele școlii de pictură de la horezi și sunt autorii a multor picturi în stil brâncovenesc, precum cele de la mânăstirea Hurezi și biserica Doamnei din București.

Biserica a suferit nenumărate degradări datorate războaielor, calamităților naturale: incendilro și cutremurelor ce afectează grav edificiul. De asemenea biserica a avut parte de numeroase ”restaurări”, care de multe ori au înrăutățit starea pieselor. Unul din exemple este dublarea suportului din lemn prin aplicarea unui capac din lemn atașat deasupra unui strat de bitum aplicat pe suportul original, în anul 1929.

Descrierea piesei din punct de vedere istoric, iconografic și stilistic:

Decorația ușilor împărătești ce aparțin iconostasului Bisericii Mari Domnești, din componența Complexului Național Muzeal “Curtea Domnească”, Târgoviște îmbracă un aspect plin de exuberanță, specifică artei brâncovenești.

Ușile împărătești sau sfinte apar și se dezvoltă o dată cu evoluția iconostaselor. ”Intrarea în altar reprezintă în chip simbolic intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Buna Vestire este punctul de plecare, începutul mântuirii noastre, care îi deschide omului intrarea în Împărăție: aceasta este vestea cea bună anunțată de Evanghelist! Propovăduirea acestora se adresează nemijlocit omului care vine aici pentru a se împărtăși din Împărăție.” (Uspensky, 1994, pag. 127)

Iconografia Bunei Vestiri este una dintre cele mai vechi iconografii cunoscute. Prima reprezentare a Bunei Vestiri se află în Catacomba Priscillei din Roma, pe care arheologii o datează în secolul al II-lea.

Din punct de vedere al programului iconografic, ușile împărătești ale iconostasului de la Biserica Mare Domnească, Târgoviște, respectă întocmai canoanele ortodoxe și stilistice ale vremii.

Scena Bunei Vestiri este reprezentată prin Arhanghelul Gavriil, pe batanta de nord (stanga) și Maica Domnului pe cea de sud (dreapta). Aceștia sunt flancați de figurile regilor proroci Solomon în stânga și David în dreapta. În registrele inferioare, sunt redați cei patru Evanghelisti: în partea stângă sus Ioan și Marcu jos, iar pe ușa dreaptă Matei sus și Luca jos.

În iconografia ortodoxă scena bunei vestiri este descrisă astfel: ” în partea stângă a compoziției se afle Arhanghelul Gavriil, cu mâna dreaptă întinsă, binecuvântând-o pe Prea Sfânta Fecioară Maria, care se află în partea opusă… Fecioara Maria stă în picioare în fața unui scaun înalt, alteori așezată pe el. Poartă veșminte lungi care îi lasă descoperite doar fața, gâtul și mâinile. Chipul și atitudinea ei exprimă modestie, prudență și smerenie. Stă cu capul înclinat în direcția îngerului… În fundal sunt clădiri a căror formă elegantă sporește frumusețea compoziției (Cavarnos, 2009, pag. 20). Din nefericire scenele sunt foarte lacunare, nefiind astfel posibilă o detaliere amănunțită a acestora.

Pe batanta dreaptă, în dreptul scenei cu Fecioara Maria este redat ”proorocul și regele David, bătrân cu barbă rotundă”. (Dionisie Din Furna, 2000, pag. 91). Scena este încadrată de două coloane aurii cu fusul bogat decorat, cu motivul unor solzi și capitel decorat cu frunze de acant. În partea de sus scena se închide printr-un sipet în acoladă, ce face legătura cu elementele traforate din partea superioară a ușii. Elemente traforate, alcătuiesc un decor foarte bogat, specific stilului brâncovenesc, în care apare motivul îngerului al cărui corp, de la bust în jos se transformă în elemente vegetale.

Cele două scene, sunt delimitate în partea inferioară, printr-un brâu decorat cu frunze de acant aurite pe fond roșu ce crează rafinamentul cromatic propriu brâncovenesc.

Sub acest brâu decorul sculptat se împletește în vrejuri aurii, cu flori și frunze, ce contrastează cu fondul albastru ultramarin. Compozițiile sculpturale sunt continue, curgând armonios de la un capăt la altul. Acesta crează o ramă elegantă și extrem de somptuoasă pentru elementele vegetale aflate în partea cealaltă a chenarului auriu. Acestea sunt mult mai dinamice și diversificate ca primele, aici apar denticuli, vița de vie cu frunze și struguri, bujori, ce înconjuară medalioanele centrale ale evangheliștilor Matei și Luca. Simbolurile acestora sunt redate într-o ramă profilată, aurie, lobat în formă de cruce greacă. Matei, în primul pandantiv, are ca simbol omul deoarece acesta își începe Evanghelia cu înșiruirea oamenilor din genealogia după trup a Mântuitorului. Expresia nobilă a personajului și faldurile bine studiate sunt puse în valoare de un desen sigur, elegant și cromatică rafinată pe foița de aur. În ultimul pandantiv apostolul Luca, are ca simbol vițelul deoarece acesta este singurul Evanghelist care vorbește despre „vițelul cel gras” care, potrivit parabolei întoarcerii fiului risipitor, este sacrificat la ospăț. Din nefericire scena este tare degradată, păstrându-se doar desenul prin incizie al aureolei și niște falduri neclare.

Stinghia de acoperire este prinsă pe batanta dreaptă, și este împărțită pe mai multe registre. Primul registru este de forma unui pilastru, decorată pe cele trei laturi cu ghirlande vegetale: vrejuri, flori și frunze, aurite pe fond roșu, încadrate de un spiet auriu. Aceasta se termină în dreptul registrului scenei superioare cu Maica Domnului și se continuă printr-o coloană, aurită, decorată în torsadă, cu elemente geometrice sub motivul unei panglici perlate din linii și puncte. Partea superioară este o adăugire ulterioară, o cruce cu brațe trilobate la bază căreia se află ochiul în triunghi, inconjurat de raze solare, reprezentare a Sfintei Treimi. Ochiul atotvazator poate fi considerat un simbol al lui Dumnezeu manifestat prin omniprezenta Sa, prin veghea si protectia Sa permanenta.

Structura compozițională a repertoriului ornamental este dinamică fapt ce rezultă prin dezvoltarea longitudinală a elementelor decorative. Acesta este extrem de bogat și cunoaște o mare varietate, compoziție și de tratare a formelor.

Sculptura în lemn brâncovenească se exprimă prin tehnici în care relieful e puțin desprins de suprafața materială fiind o sculptură de fond. (Caietele restaurării 2015 pag. 124)

Gama cromatică a icoanei este largă, în suprafețele pe care au fost executate personaje s-a aplicat inițial foița de aur și ulterior s-a realizat desenul și s-au aplicat culorile. Acest strat de foiță transpare la nivelul fondului compoziției, al elementelor de arhitectură, pe aripile și veșmintele personajului și pe elementele decorative ale acestora. Culoarea caldă a aurului, aplicat pe majoritatea suprafețelor contrastează cu albastrul ultramarin, creeând astfel profunzime și eleganța specifică stilului brâncovenesc.

„Dintre toate metalele, aurul era cel mai expresiv nu numai datorită asocierilor sale , puterii lui de a sugera bogăția, splendoarea, omagiul și sacrificiul; nu numai pentru culoarea sa de un galben prețios; nu doar pentru luciul său, pentru reflexele lucitoare sau sclipitoare pe care putea să le producă[…]” (Thompson 2006, pag. 221).

Tehnica de execuție:

Suportul:

Esența aleasă, pentru realizarea ușilor a fost teiul.. Această esență a fost foarte utilizată, atât la confecționarea panourilor pentru pictură, cât și în sculptură, și are caracteristici similare plopului, având fibra dreaptă , gren foarte fin și o culoare mai închisă și mai caldă. Aceasta este ușor de prelucrat, fiind însă vulnerabil la atacul insectelor xilofage (Giuseppina Perusini 2004, pag. 211).

Lemnul este un material natural, complex, ce provine din palnte lemonase, fiind compus în mare parte din celuloză (45 – 50%) hemiceluloză (15 – 20%) și lignină (25 – 30%) (Nicolaus 1998, pag. 17).

Datorită intervenților de restaurare inadecvate și a degradărilor accentuate, ne este aproape imposibil să aflăm date despre tehnica de realizare a acestora. Ușa are o lungime de 183,5 cm și lățimea de 47,8 cm; și a fost compusă, probabil, prin îmbinarea mai multor panouri.

Tehnica de realizare a decorul sculptat a fost cea a basoreliefului, traforul, relieful plat, realizate manual, cu dalta și ferăstrău special de traforaj.

Stratul de preparație (grundul):

„Prin termenul de preparație ne referim la primele straturi aplicate pe suport pentru a obține o suprafață adecvată aplicării stratului de culoare. Straturile preparatorii au mare importanță în menținerea longevitatăți suportului, oferă textura straturilor de culoare ajutând la o mai bună conservare a acestora.”.( Maltese 1993, pag. 11 – 14)

În mod tradițional, și probabil, și în cazul ușii împărătești, pe teritoriul țării noastre straturile preparatorii sunt constituite dinmateriale inerte, substanță minerală de culoare albă pe bază de calciu, cretă de munte (carbonat de calciu) și dintr-un adeziv pe bază de cleiuri animale.

Peste grund a fost aplicat un strat de bolus ocru. Acesta este o substanță ce se găsește în natură sub formă argiloasă foarte fină și are aceleași proprietăți ca bolusul roșu. Singura diferență, este cea cromatică, dată de oxidul ce îl au în componență. ”Bolusul de culoare ocru – galben crează reflexe mult mai calde, care tind spre galben, iluminând suprafața.”(Pignolo 2000, pag. 91)

După uscare acesta este șlefuit, iar cu ajutorul unui mordant, foița de aur este lipită de stratul de preparație. Pentru mai mult luciu, aceasta a fost lustruită, cu ”piatră de agat, ametist sau colții animalelor carnivore”, precum găsim menționat în Tratatul de pictură (Cenninni 1997, pag 94).

Pelicula de culoare:

Un pigment este o pulbere colorată care poate fi menținută pe locul aplicării cu un medium adeziv în care sunt aplicați. (Thompson 2004 pag. 118)

Ușa împărătească a fost realizată în tehnica tempera și înnobilată de foița de aur.

Stratul de protecție (verniul):

Verniurile sunt soluții de substanțe organice, transparente sau slas gălbui, solubile în solvenți organici sau uleiuri sicative și care, prin uscare formează o peliculă (Istudor, 273).

Verniul dă stratului pictural profunzime, strălucire, luciu protejându-l totodată față de factorii mecanici și climatici.

Starea de conservare înainte de restaurare

Suportul

Suportul original a suferit multe operațiuni de restaurare de-a lungul anilor, ușa a fost consolidată pe verso printr-un pat de bitum și armătură metalică, acestea tensionând materialul lemnos.Ulterior această completare a fost înlocuită cu fibră de sticlă. În partea cu straturile picturale, sunt vizibile degradări ale suportului, cauzate de atac xilofag. Teiul, este o esență atacată frecvent de insectele xilofage, în cazul de față fiind vizibile urme ale acestora pe întreaga suprafață, prin orificile de zbor și urme ale galeriilor în masa lemnoasă, dar și datorită pulverulenței și friabilității acesteia. Atacul biologic, ce a degradat sever piesa, este acum inactiv. Fragilizarea suportului în unele zone ale decorului sculptat poate fi datorată și condiții improprii de păstrare în spații cu valori crescute ale umidității relative.

Sunt prezente crăpătrui, fisuri, fracturi „leziuni care, propagându-se paralel sensului fibrelor, pot afecta parțial sau total un suport, mergând uneori până la a-l diviza în două părți distincte.”( Baroni 1992, pag.12) Acestea au fost în mare parte consolidate și completate pe verso cu inserții dintr-un lemn de esență moale, balsa.

Lipsa de material lemons este datorată fragilizării lemnului, manipulări neadecvate, accidentelor și catastrofelor naturale, sau a uzurii funcțională ce au dus la pierderi ale elementelor componente și a decorului sculptat.

Intervențile de restaurare ne adecvate cu materiale incompatibile au dus la tensionarea suportului lemnos și crearea de intervaluri.

Aceste degradări precum și depunerile de praf și depozitele aderente sunt localizate pe întreaga suprafață a ușii, fiind mai accentuate în extremități.

Straturile picturale

Examinarea straturilor picturale este îngreunată, de patina, praful și depuneri aderente, prezente pe suprafață pictată. Evaluarea exactă a degradărilor a putut fi realizată doar după operațiunilor de curățire.

Suprafața straturilor picturale este fragilizată și prezintă numeroase fisuri, crăpături, cracluri , desprinderi.

Stratul de grund, prezintă diferite tipuri de degradări, care în mare parte se datorează „sărăciei liantului”. Cleiul, pe bază de proteine, asigură coeziunea materialelor inerte, din componența grundului. Acesta și-a pierdut parțial calitățile adezive, datorită unui mediu de păstrare neadecvat, umidității relative crescute, șocurilor mecanice, cauzelor constructive sau îmbătrânirii materialelor. Grundul se sfărâma cu ușurință, devenind în unele locuri pulverulent. Același lucru s-a întâmplat și în cazul pigmentului albastru, prezent pe fondul decorului sculptat.. Acest fatpt poate fi datorat pierderii calităților coezive ale liantuluii sau absenței unui strat de verni protector.

O altă degradare datorată excesului de umiditate, este umflarea și desprinderea straturilor picturale. Procesul nu a fost oprit la timp, straturile picturale au devenit friabile, desprinderile oarbe și în două ape, formate au evoluat în lacune de diferite profunzimi și dimensiuni.

Factorul uman a avut un rol semnificativ în degradarea ușilor împărătești prin intervențile anterioare prin repictări debordante, cu un strat de culoarea umbră naturală, aplicat neglijent peste limitele lacunei în zona scenelor pictate. Sunt prezente pierderi importante datorită uzurii funcționale în zonele expuse manipulării și posibilelor vandalizări din zona personajelor. Foița metalică a fost grav afectată de intervențile neadecvate de ”spălare”, făcute periodic în cadrul bisericlor, pentru reîmprospătarea imaginii. Aceste intervenții au fost probabil realizate de persoane neautorizate și neinstruite cu materiale, incompatibile, ce au uzat și distrus foița metalică și în unele locuri chiar și bolusul.

Stratul de verni

Degradările acestui strat protectiv, de verni se datorează în mare parte condițiilor de păstrare într-un micoclimat necorespunzător, expunerii îndelungate într-un iluminat impropriu, viciilor de tehnică, îmbătrânirea normală a materialelor și nu în ultimul rând factorului uman.

Pe lângă depozitele aderente, stratul de verni, acolo unde s-a mai păstrat, este brunificat, întunecat și îngălbenit, iar în anumite zone acesta s-a opacizat. Aglomerările de verni, zgârieturi și cracluri sunt mai accentuate în zonele cu personaje, aceste probabil fiind revernisate ulterior.

Aceste deteriorări împiedică lizibilitatea imaginilor, modificând cromatic nuanțele.

Restaurări anterioare

Ușa împrătească a fost supusă la diverse intervenții de restaurare atât la nivelul suportului cât și al straturilor picturale.

Multe din restaurările, ce încercau să rezolve probleme mai mult sau mai puțin grave, au înrăutățit starea operei tensionând suportul, ducând la pierderi de material lemnos, și implicit cauzând degradări ale straturilor picturale. Aatfel este și intervenția de consolidare din 1929 când pe partea posterioară a ușii au fost atașate panouri confecționate din lemn de tei, consolidate prin elemente metalice inserate într-un strat de bitum. Pe întreaga suprafață se pot observa crăpături, fisuri și fracturi, datorate acestor tensionări și, de asemenea, fragilizări accentuate ce a dus și la pierderi la nivelul elementelor sculptate. Ulterior acesta a fost înlăturat. Consolidarea structurală fiind făcută cu noi materiale compatibile ce nu tensionează materialul lemnos.

Stratul de bitum, aplicat pe spate, a penetrat fisurile materialul lemnos, producând grave degradări la nivelul straturilor picturale, modificându-le cromatic și distrugând integritatea piesei.

Tot la nivelul straturilor picturale sunt prezente chituiri grosolane, cu un chit alb, extrem de dur.

Reintegrarea cromatică cu albastru nu este conformă normele de restaurare. Aceasta este ireversibilă, aplicată neglijent, nu respectă forma lacunei și perturbă integritatea operei.Aceasta este o culoare murdară, înegrită datorită modificărilor cromatice sau alegerea greșită a nuanței de retuș. În lacunele din zona personajelor a fost aplicat un strat gros de culoare, această integrare debordantă, fără valoare istorică va fi îndepărtată pentru ca opera sa îsi poate redobândi integritatea.

Pe suprafața operei a fost aplicat un strat protector ce a format peste suprafața operei o peliculă sticloasă extrem de rezistentă, ce ascunde adevărata frumusețe cromatică a operei.

Ușa împărătească a suferit nenumărate operațiuni inadecvate de curățire și revernisare, ce au produs multiple degradări și pierderi ireversibile.