Estetică și sens în arta tatuajului: [307781]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ARTE

TEZĂ DE DOCTORAT

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Vică Adorian

Student: [anonimizat]:

Muha Veronica Livia

TIMIȘOARA

2019

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ARTE

Estetică și sens în arta tatuajului:

Ipostaze contemporane în spațiul românesc

Coordonator științific:

Prof. Univ. dr. Vică Adorian

Student: [anonimizat]:

Muha Veronica Livia

TIMIȘOARA

2019

CUPRINS

ARGUMENT

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Problematica tatuajului ca reprezentare corporală grafică p.16

I.1. Tatuajul/[anonimizat] p.17

I.2. Tatuajul, stigmatizare și marcare în Evul Mediu p.24

I.3. 1769 – Tatuajul în modernitatea europeană p.37

I.4. 1891 – Inventarea aparatului de tatuat electric p.45

CAPITOLUL II. Tatuajul în spațiul cultural românesc. Ipostaze istoriografice p.53

II.1. Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România. O perspectivă asupra practicii tatuajului în mediul infracțional p.55

II.2. [anonimizat] p.66

CAPITOLUL III. Tatuajul în România contemporană p.78

III.1. Teoria culturii de masă p.79

1.1. [anonimizat]: An Essay in Political and Social Criticis p.80

1.2. Partisan Review: [anonimizat]-Garde and Kitsch; Dwight MacDonald, A Theory of Popular Culture p.81

1.3. Școala de la Frankfurt și industria culturală p.84

1.4. Conceptul de Kitsch. Definiții și interpretări p.89

1.5. Cultura populară p.90

1.6. Contemporaneitate și critică. O reevaluare a culturii pop p.91

III.2. Tatuajul de tip flash sau mall p.93

2.1. Definirea conceptului de tatuaj flash p.93

2.2. Circumstanțe și motivații în alegerea unui tatuaj de tip mall p.94

2.3. Tatuajul de autor versus tatuajul de mall. Motivații, circumstanțe, artist tatuator p.102

2.4. Tatuajul henna sau arta Mehndi p.112

2.5. Tatuajul de tip abțibild p.113

2.6. Tatuajul semipermanent p.114

III.3. O perspectivă psihanalitică asupra tatuajului. Studiu de caz, tatuajul de penitenciar p.116

3.1.Tatuajul în penitenciar, caracteristici: grupuri sociale, motivații, legislație, instrumentar, tehnică p.116

3.2.Marca deținutului sau tatuajul de identificare p.123

Studiu de caz – Interviu cu un fost deținut. Tatuajul ca formă de expresie artistică personală. Psihanaliza și tatuajul de penitenciar p.126

III.4. Tatuajul din perspectivă feministă p.140

Tatuajul în raport cu conceptul de frumusețe feminină. Idealul de frumusețe contemporană. Corpul ca proiect și frumusețea construită p.140

Istoria tatuajului feminin. Femeile, tatuajul și industria circului în Statele Unite p.143

Raportarea tatuajului la normele frumuseții p.148

4.4.Factori determinanți, teme și motive formale specifice femeilor în contemporaneitatea românească p.150

4.5. Tatuajul ca formă de reconfigurare, construcție a identității și celebrare a corpului. Studiu de caz – Ina Biebel p.174

CAPITOLUL IV. Evoluția tatuajului în spațiul contemporan românesc p.191

IV.1. Evoluția tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă p.192

Premisele evoluției. Anii ʻ60 și tatuajul. Noi consumatori p.192

Tattoo Renaissance sau revoluția estetică a tatuajului p.196

1.3 Tatuajul contemporan, evoluție și direcții estetice p.204

IV.2. Tatuajul ca formă de expresie artistică în contemporaneitatea românească p.224

2.1. Tatuajul în epoca comunistă. Scurt parcurs istoric p.224

2.2. Perioada 1989 – 2010. Studiu de caz – artist tatuator Mahu p.228

2.3. Evoluția tatuajului de la non-artă la artă. Tatuarea ca practică artistică în România.

Studii de caz – interviuri cu artiști tatuatori p.238

CONCLUZII

ANEXE

LISTA ILUSTRAȚIILOR

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Modernitatea a adus omului și (re)descoperirea propriului corp, aprofundarea conștiinței faptului că individul dispune de un trup, cu care alcătuiește un întreg, dar pe care îl poate trata separat și diferit de suflet, de spirit. Descoperirile geografice, progresul tehnologic, transformările sociale și culturale ale ultimelor veacuri au contribuit la redefinirea statutului corpului, eliberat din corsetul mentalităților Evului Mediu. Trupul, altădată ascuns în mod voit vederii, începe treptat să se dezvelească, să se lase privit. Odată cu modernitatea târzie, corpul se expune și este expus în forme noi, a căror cultivare va conduce la așezarea lor în cotidian: el ajunge să fie fotografiat, amprentat, cosmetizat profesional, tatuat. Această ultimă practică reprezintă miza lucrării de față, scopul ei principal fiind cel de a oferi mediului academic și publicului românesc o perspectivă asupra tatuajului în spațiul nostru, cu accent pe dimensiunea sa estetică și artistică.

În cultura autohtonă, tatuajul constituie o experiență recentă, având în urmă o istorie de aproximativ un veac; câteva episoade izolate sunt semnalate în vechime, însă nu putem vorbi – cel puțin în stadiul prezent al cunoașterii – de o continuitate de practică între acestea și desenele corporale practicate și înregistrate tot mai des odată cu începutul sec. XX. În postsocialism, tatuarea va accede de la stadiul unui exercițiu sporadic și cu profunde conotații sociale, la o stare de practică tot mai des întâlnită, la care apelează diverse categorii de purtători. Avem de-a face cu evoluții care pun în lumină schimbări de natură iconografică, semantică și privind tipologia persoanelor ce aleg să se tatueze. Tatuajul își lărgește cadrul de comprehensiune în ultimele trei decenii: viziunea asupra sa se modifică, pe măsură ce cultura românească începe să îl filtreze conform modelelor adoptate din Occident. Fenomenul tatuajului este astăzi unul tot mai dinamic, conectat la noutățile din domeniu (la nivel mondial) și dezvoltându-și propriul parcurs și discurs în plan autohton.

Acesta este contextul în care ne-am fixat ca obiectiv specific de analiză un fenomen recent, cel al tatuajului ca produs și practică artistic(ă): vechea ecuație tatuaj – consumator – executant progresează spre o relație de purtător asumat – artist tatuator – produs elaborat și negociat. În acest ultim sens, centrul de greutate cade asupra raporturilor care se construiesc între actorii noii relații, angrenați într-un proces de negociere, având ca rezultat nu numai un produs cultural, ci unul cu pretenții artistice, ce reflectă rolul inedit și decisiv al artistului devenit, educat ca artist tatuator. În România, categoria artiștilor tatuatori este de dată relativ recentă, după anii 2000 (în Statele Unite, putem vorbi despre ea încă din anii '70), dar, ca pretutindeni, ea se subdivide în două mari grupuri: tatuatori absolvenți ai facultăților de arte și tatuatori fără educație artistică formală, având însă o foarte bogată experiență, mult exercițiu, virtuozitate. Dincolo de taxonomie, este important să observăm transformarea capitală produsă în condiția executantului de tatuaj: el nu (mai) este (doar) meșteșugar, ci artist; iar un artist se definește prin viziune, el creează, inovează și se semnează, validând astfel condiția sa de creator. Prin urmare, această majoră schimbare condiționează și, în primul rând, explică existența tatuajului în ipostaza sa de produs artistic. Astfel, persoana care își dorește un tatuaj, caută în mod special un artist tatuator, unul anume, căruia îi va expune propriul concept, supus apoi unui proces de negociere, în care contează foarte mult încrederea acordată artistului, care are posibilitatea de a se exprima efectiv, conform formației, și mai ales, crezului său artistic.

Sub aspect metodologic, lucrarea de față a solicitat o abordare interdisciplinară, corelarea de surse diferite, de la cele documentare (izvoare antice, lucrări medievale, studii dedicate tatuajului în literatura de specialitate străină), până la cele orale și vizuale. Recursul la metode din arsenalul științelor socio-umane (hermeneutică de text, interviuri semi-structurate, observație participativă indirectă) a încercat să decripteze resorturile care motivează adeziunile, credințele, sentimentele vizavi de tatuaj, de achiziționarea și realizarea sa. Intenția noastră a fost cea de a surprinde mai mult decât descrierea unor categorii de reprezentări corporale: am analizat felul în care actorii implicați în lumea și în industria tatuajului își reprezintă acest [produs] concept, în ce măsură tatuajul reflectă experiențe personale și idei artistice, cum poate constitui tatuajul o grilă de lectură pentru o societate și o cultură în diferite momente ale istoriei. Totodată, am analizat circumstanțele în care un produs cultural atinge statutul de produs artistic, în contextul prefacerilor survenite în condiția tatuatorului (cu propensiuni artistice) și al dinamicii culturii de masă, care modelează comportamentul consumatorului, inclusiv al celui de tatuaj.

Opțiunea pentru cercetarea acestui tip de marcaj corporal a avut la bază caracterul său permanent (prezența sa definitivă pe tegument), în raport cu diferite forme de punere în valoare a potențialului simbolic și/sau estetic al trupului uman. Printre practicile circumscrise de conceptul de marcaj corporal (deformări, forme de mutilare precum ablația sau scarificarea etc.), tatuajul se delimitează printr-o multiplicitate de sensuri și ipostaze, printr-o versatilitate care transgresează și prin care se face acceptat în culturile tradiționale și moderne. Cu străvechi referințe europene și orientale, cu episoade sincopate în medievalitate, tatuajul este redescoperit și reevaluat odată cu descoperirea universurilor exotice ale celor numiți multă vreme „primitivi“, al căror apel la tatuaj relevă o complexă încărcătură simbolică, importată parțial de către europenii ce răspândesc obiceiul împodobirii corpului prin desene și texte. În modernitate și în lumea albă, autocaracterizată drept civilizată, desenul corporal își face o intrare mai degrabă silențioasă, prin intermediul proscrișilor, marginalilor, pentru ca în contemporaneitate să devină un obiect de consum accesibil unor largi categorii social-culturale.

INTRODUCERE

În peisajul postdecembrist, spațiul urban a cunoscut o serie de prefaceri, prin acordarea sa la modelele Occidentului, transformări vizibile și prin apariția unor fenomene ce țin de street art, precum graffiti, stencil sau video projection etc. Acestor elemente ale artei contemporane le este asociat adesea un produs și un concept considerat artefact al mișcărilor culturale ce animă urbanitatea sec. XXI, i.e. tatuajul. Prezența lui tot mai pregnantă într-o societate care se eliberează de diverse tipuri de constrângeri, transgresia sa dinspre periferic către cultura de masă explică interesul nostru pentru inițierea și derularea unei cercetări a dinamicii tatuajului românesc după 1989. O altă rațiune a alegerii acestui subiect rezidă în discursul unei categorii de consumatori de tatuaj, ce consideră desenul corporal drept o formă de artă. Este o perspectivă de dată recentă în studiul acestui produs cultural și care generează noi idei și interogații privind artistul specializat pe tatuaj, educarea gustului estetic în rândul consumatorilor de tatuaj, precum și semiotica raportului imagine – privitor – societate.

Noutatea temei, actualitatea și importanța ei.

Așezarea în contextul cercetării științifice și în contextul inter și trans-disciplinar.

Prezentarea cercetărilor anterioare referitoare la tema aleasă.

Studiul tatuajului nu a generat interes în preocupările sferei academice românești înainte de 1989, din cel puțin două cauze. Pe de-o parte, desenele/marcajele corporale își situau purtătorii în marginalitate, într-o lume a devianței, într-un univers anomic, tatuații – de regulă reperați printre infractori, proscriși – fiind respinși de către societate. Aceasta vedea în tatuaj o stigmă, un (în)semn elocvent pentru un trecut problematic, necorespunzător. Prin urmare, un asemenea subiect nu a putut intra în sfera analizei științifice. În al doilea rând, tatuajul a fost considerat – precum alte produse culturale (de pildă, muzica rock sau pop, hainele hippie) – un atentat la valorile sistemului totalitar, care trasase propriile cadre morale societății pe care o conducea. Regimul comunist nu a admis ca vreo formă de subcultură să submineze proiecția sa despre cultură sau ca delincvenții să altereze imaginea formală a societății.

Deschiderea adusă prin instalarea democrației în anii '90 a schimbat treptat percepția asupra tatuajului, iar importurile culturale din Occidentul european și Statele Unite au introdus în societatea românească noi tipologii de tatuaj, ale căror evoluții au suscitat, în ultimul deceniu, un interes în dezvoltare pentru studiul lor, pe dimensiunea social-culturală. „În dezvoltare”, întrucât tatuajul face în România obiectul unui număr extrem de redus de lucrări: Nicolae S. Minovici (Tatuajele în România, București, Editura Curtea Veche, 2007. Prima ediție a apărut în 1898: Tatuajurile în România, Institutul Medico-Legal Bucuresci, Arhivele Grafice J. V. Socecu); Petru Caraman (Tatuajul la români după creațiile lor folclorice, în„Studii de folclor”, vol. II, București, Editura Minerva, 1988); Mihaela Vlad, (Atitudini și opinii ale elevilor față de tatuaje și body piercing– lucrare de licență, manuscris, Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, anul 2002); Andreea-Monica Gavrilescu (Tatuajul între artă și pseudoartă, în „Contrapunct”, nr. 3-6/2007); Petruța Teampău (studiul Corp gândit – Corp trăit, în „Introducere în sociologia corpului. Teme, perspective și experiențe întrupate”, Laura Grünberg, coord., Iași, Polirom, 2010); Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, București, Adrian Majuru & Roxana Diaconu (coord.), Editura Muzeului Municipiului București, 2014; Mihaela Oancea (Tatuajele nu se lasă la garderobă, 2010); Doina Ostaș (Tatuajul este o artă); Andrei Oișteanu („De n-ai da cu suliman, Nu ți-ar face pielea un ban”, Dilema veche, nr. 94, 3/2005); Cristina Popescu (Pionierul tatuajelor din Timișoara își spune povestea, 2016); Din interior. Cum au renăscut tatuajele în România după '89, 2018); Veronica Muha (Estetică și sens în arta tatuajului. Studiu de caz: Ipostaze contemporane în mediul penitenciar românesc – lucrare de disertație, Departamentul de Istoria Artei și Filosofia culturii, Facultatea de Istorie, Universitatea București, 2015).

Cu excepția primelor trei lucrări menționate, se constată că tatuajul nu a produs la noi o literatură de specialitate extinsă, nici de mari dimensiuni. O parte dintre studii îl examinează din perspectiva sociologiei și antropologiei culturale, iar altele, și sub aspect istoric. Lipsesc cercetările legate de dimensiunea sa estetică, de statutul său recent – în arealul românesc – ca produs artistic, ivit în circumstanțele apariției unei categorii de artiști (ca formație) cu propensiuni spre practica tatuării și care imprimă tatuajului un rol nou, și anume acela de obiect de artă. Lipsesc analizele criticilor de artă și există puține păreri avizate ale actorilor ce gravitează în sfera consumului de desene corporale (curatori, comanditari educați estetic, istorici de artă, artiști). În consecință, cercetarea științifică din spațiul autohton reclamă cu acuitate studii de specialitate care să acopere noile direcții din domeniul artelor vizuale.

Obiective

În acest sens, prezenta teză își propune să lărgească și să optimizeze volumul de cunoaștere asupra tatuajului, în condiția sa de produs cultural, pe mai multe direcții. Astfel, considerăm necesară realizarea unei treceri în revistă a stadiilor traversate de tatuaj în spațiul nostru, în succesiunea epocilor istorice, cu atât mai mult cu cât vom argumenta că stadiile sunt disparate: aici, tatuajul are reprezentări episodice, discontinue, uneori la distanțe mari de timp, iar rolurile și sensurile sale diferă de la epocă la epocă (la fel, categoriile de purtători). O istoriografie, în linii mari, a tatuajului pe plan mondial ni se pare, de asemenea, utilă. Până acum, o astfel de cercetare în limba română nu a fost realizată; ea face posibilă comparația cu progresul tatuajului de pretutindeni și explică evoluțiile tatuajului în România postcomunistă.

Instituirea unui limbaj metodologic în analiza științifică a conceptului constituie o altă preocupare a noastră. Artification, gentrification, comodification, mainstream, tatuajul flash sau cel de mall, scratcher, custom design art product, tattoo industry, autorship, bricolage (combinație de elemente din care derivă stilul personal), artefact (elemente de vestimentație, accesorii, coafură), body art, body reclamation–sunt termeni și concepte folosite în străinătate în cercetarea științifică a subiectului de care ne ocupăm. În România, o analiză pertinentă academic trebuie să opereze cu un limbaj și metodologie adecvate, instrumente care trebuie create; mai cu seamă în condițiile în care studierea tatuajului nu se mai poate realiza pe o direcție îngustă, ci impune strategii conjugate și interdisciplinaritate. Tatuajul nu mai poate fi tratat doar în ipostaza de marcaj stigmatizant, ci antrenează multiple sensuri și planuri, ce includ aspecte legate de practici, relații, instituții, ownership, consecințe etc.

Toate cele mai sus menționate, cât și consumul în creștere de desene corporale dovedesc cât de actuală și de importantă este problematica tatuajului în societatea românească. În cadrul acesteia, există încă puține zone de receptivitate vizavi de concept, de imaginea și semiotica tatuajului, de condiția sa (i)licită, de practicieni, de entitățile angrenate în lumea tatuajului, element din ce în ce mai prezent în artele vizuale. Cercetările privind body art sau body art modification sunt încă la început în România și nu dispun de un cadru metodologic și un conținut bine definite. Prin urmare, o cercetare precum cea pe care o propunem tinde să răspundă la cât mai multe interogații ridicate de dinamica tatuajului, să contureze un cadru științific (dar orientat și spre publicul larg) de cunoaștere și comprehensiune a acestui produs cultural ce prezintă certe trăsături estetice.

Primul capitol al tezei, Problematica tatuajului ca reprezentare corporală grafică, investighează originea, evoluția și semnificațiile actului tatuării de-a lungul istoriei. Am optat pentru o decupare spațială limitată la arealul geografic european, de unde ne-au parvenit cele mai multe informații despre marcaje și desene corporale și în cadrul căruia s-au născut cele mai multe tipologii de tatuaj, generate de epoci și categorii sociale diverse. Structura capitolului stă sub semnul explicării diverselor sensuri pe care le primește exercițiul marcării, al stigmatizării în Antichitatea greco-romană,în Evul Mediu și la momentul 1769 (reîntoarcerea căpitanului Cook din Tahiti), când începe să se răspândească pe scară largă fenomenul de tatuare în Europa. Un alt moment important, ce marchează istoria tatuajului, este anul 1891, când Samuel O'Reilly brevetează primul aparat de tatuaj electric (tatuograful), înlesnind astfel accesul unei mari mase a populației la acest tip de practică.

Capitolul II, Tatuajul în spațiul cultural românesc, se oprește asupra singurelor studii realizate pe tema tatuajului. Cel dintâi, Tatuajele în România, aparține medicului Nicolae S. Minovici, care realizează o cercetare extinsă (pe un număr impresionant de subiecți), singura sursă consistentă ce relevă aspecte ale practicii tatuajului în perioada modernă. Cel de-al doilea studiu, Tatuajul la români după creațiile lor folclorice, este o lucrare a etnografului și folcloristului Petru Caraman: el pornește de la contestarea tezei minoviciene, potrivit căreia tatuajul este un import și nu ține de un obicei autohton. Aducând drept contraargument basmele și baladele românești, P. Caraman decriptează o istorie a marcajelor corporale în cultura noastră tradițională, producții grafice care ilustrează existența unor indivizi excepționali, ce se deosebesc de corpul societății tocmai prin desene plasate în anumite părți de pe trup și încărcate cu sensuri vehiculate în folclorul românesc.

În capitolul al III-lea al tezei, Tatuajul în cultura românească contemporană, fenomenul a fost abordat din trei perspective distincte, pornindu-se de la expunerea teoriilor ce au modelat conceptele de cultură de masă sau cultură masificată, industrie culturală, cultură populară. La analiza relației cultură de masă – tatuaj s-a adăugat o viziune psihanalitică și una ce pune în valoare conceptele teoriilor feministe privind tatuajul. Prima perspectivă, ce se constituie în subcapitolul Tatuajul de tip mall sau flash, a urmărit acel tip de tatuaj derobat de valoare estetică și exponent al culturii de masă – un desen ușor accesibil, clișeic, de circulație și larg consum. Pentru o mai bună înțelegere, respectivei categorii i-a fost contrapus tatuajul de autor, customizat, o categorie cu motivații, tehnică, actori implicați, distinctă de cea întâi menționată.

Cel de-al doilea subcapitol, O perspectivă psihanalitică asupra tatuajului. Studiu de caz, tatuajul de penitenciar prezintă desenul corporal în viziunea persoanelor lipsite de libertate. Cercetarea a avut ca repere posibilitățile de a accesa un tatuaj în penitenciar, motivațiile care stau la baza dobândirii lui, nevoile pe care le satisface un tatuaj într-un spațiu de recluziune, instrumentarul, tehnica implicată, restricțiile legislative. Într-un mediu carceral, tatuajul dezvoltă o motivație de repunere în posesie: el devine o formă de sfidare a sistemului punitiv și o cale, pentru purtător, de a redobândi controlul asupra unei situații opresive. În decursul acestei analize, temele și motivele caracteristice penitenciarului au reprezentat un interes deosebit.

Al treilea subcapitol a avut ca obiect tatuajul din perspectiva femeilor care optează pentru un anumit tip de exprimare personală, în raport cu canoanele de frumusețe dictate de lumea contemporană. Din perspectivă feministă, am urmărit normele estetice și comportamentale impuse de societatea tradițională, identificând efectul lor asupra mentalului și, mai ales, asupra corpului femeii în prezent. Am fost interesați să aflăm în ce măsură tatuajul funcționează ca o formă de contestare normativă, examinând deopotrivă conceptul de body reclamation – preluarea controlului asupra propriului corp. Pe de altă parte, au fost examinate motivațiile ce stau la baza respingerii tatuajului, ca mod de inscripționare a trupului feminin.

Evoluția tatuajului în spațiul contemporan românesc constituie tema capitolului IV, în care am comentat procesele de gentrificare, comodificare și artificare ale tatuajului. Artification, noțiune introdusă și teoretizată de Roberta Shapiro și Natalie Heinich, face referire la fenomenul prin care un anumit meșteșug/îndeletnicire, ce emite pretenții artistice (de exemplu, tatuaj, graffiti, jocuri video), trece de la non-artă la artă. Într-un prim subcapitol, Evoluția tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă, am investigat revoluția estetică și parcursul tatuajului de la un produs de serie către unul cu pretenții și legitimitate artistică, în următoarele circumstanțe: diverși factori au contribuit la elevarea imaginii tatuajului și transformarea sa, pe de o parte, într-o modalitate de reprezentare personală acceptabilă social, pe de alta, într-un produs artistic. În acest ultim sens, ne referim la pătrunderea, în industria tatuajului, a unor artiști talentați, la conturarea unei categorii de consumatori preocupați nu numai de sensul, ci și de estetica desenului (aparțin claselor mijlocii, ridică pretenții în privința calității și originalității produsului) și, nu în ultimul rând, la implicarea industriei de divertisment și publicitară în salubrizarea imaginii tatuajului.

Subcapitolul Tatuajul, ca practică artistică. Studii de caz – interviuri cu artiști tatuatori tratează prefacerile survenite în ultimele două decenii în lumea tatuajului autohton. De la un exercițiu caracteristic marginalilor, la începutul anilor '90, putem vorbi astăzi aproape de o industrie a tatuajului și în România, nu numai prin creșterea exponențială a consumului acestui produs, ci și datorită unor schimbări de rang calitativ, care privesc breasla producătorilor și rezultatele muncii lor. Un salt pozitiv se petrece atât prin introducerea în nomenclatorul meseriilor a practicii tatuării, cât și prin deschiderea saloanelor de specialitate, într-un proces de continuă rafinare și ajustare la fluxul evoluțiilor din străinătate. Specifică universului tatuajului românesc este conturarea, începând cu anii 2000, a unui nucleu de artiști ce „virează” înspre tatuaj, perceput drept posibilă formă de artă, intuind că în desenul corporal există potențial pentru crearea unui produs de extracție artistică.

Această realitate a fost documentată metodologic prin interviuri de profunzime, tehnică a cărei alegere a fost justificată de natura temei analizate. Convorbirile s-au desfășurat cu absolvenți de arte, specializați în tatuare și care articulează un microcosmos al tatuajului ca operă de artă prin perspectiva ideatică, produsele travaliului lor și renegocierea relației consumator – executant. Centrat asupra persoanei, interviul de profunzime a oferit interlocutorilor cadrul adecvat pentru a oferi răspunsuri ample și libere privind un subiect atât de important pentru ei, și anume o muncă făcută din vocație. Am folosit ca instrument un ghid semi-structurat, construit astfel încât să bifeze obiectivele cercetării, dar care, totodată, a lăsat vorbitorilor spațiu de mișcare, în sensul de a dezvolta direcții, amănunte mai puțin previzibile și/sau cunoscute în etapa de început a cercetării. Opțiunea pentru interviuri calitative a fost evident justificată de specificul topicului urmărit, de necesitatea explorării unui domeniu al lucrurilor sensibile: interogațiile adresate de către cercetător au vizat, de pildă, gradul de implicare a artistului în domeniul tatuajului, cretivitatea sa, perspectiva asupra produsului cultural și/sau artistic întruchipat de desenul corporal, negocierile legate de sens și forma tatuajului etc.

Tatuajul dobândește noi valențe prin intervenția artistului tatuator, prin crezul care îl călăuzește pe acesta: tatuajul este artistic prin concept – nu prin conceptul cu care comanditarul pornește în căutarea artistului care să-i imprime pe piele narațiunea personală, ci prin conceptul creatorului, al maestrului, cel care propune o lucrare, nu un clișeu. Pentru a produce artă, este nevoie de idee, de concept, de sens, însă nu cel clasic, oferit și validat de iconografia asociată tatuajului, ci de cel aparținând artistului. Și sub aspect tehnic, asistăm la mutații: educația de belle arte, încorporată în meșteșugul tatuării, a rafinat produsul final și a generat o varietate de tipologii de tatuaj, în care transpar specializările artiștilor ce activează ca tatuatori (graficieni, pictori, graphicdesigneri). O ultimă direcție de studiu a constat în evaluarea relației cu purtătorul de tatuaj, al cărui corp devine obiect de (re)interpretare a relației suport/suprafață/display – intenționalitate – tatuaj/produs artistic/operă de artă.

CAPITOLUL I. Problematica tatuajului ca reprezentare corporală grafică

Examinarea, de-a lungul istoriei, a fenomenului numit tatuaj, ridică în primul rând necesitatea clarificării câtorva aspecte, legate de ceea ce spațiul cultural anglo-american desemnează drept body marking sau practica marcării corpului. Introducerea acestui concept anticipează o problematică pe care o vom dezvolta ulterior – marcarea – dar, în același timp, semnalează importanța înțelegerii corecte a conceptului, întrucât el cunoaște semnificații și trimiteri istorice în funcție de epoci și culturi diferite. Revenind la posibilitățile circumscrise practicilor de tip body marking, identificăm trei modalități de expresie: scarificarea, brandingul (a însemna, emblema, particulariza, eticheta, marca, stigmatiza, califica) și tatuarea. Acestea, determinate de un moment istoric sau altul, sunt realizate fie prin coerciție (îndeplinind o funcție punitivă) sau sunt făcute din voia individului.

Structura acestui prim capitol stă sub semnul explicării diverselor sensuri pe care le primește exercițiul marcării, stigmatizării în Antichitate și Evul Mediu, pe de o parte (cu nuanțele specifice fiecărei epoci), și momentul 1769, pe de alta, odată cu reîntoarcerea căpitanului Cook din Tahiti, când începe să se răspândească, pe scară largă, fenomenul de tatuare, așa cum înțelegem cuvântul în zilele noastre. Aflat în echipajul lui Cook, naturalistul Sir Joseph Banks cataloga în termeni nu prea elogioși tradițiile băștinașilor cu privire la mutilarea trupului, plecând de la faptul că se utilizau instrumente dure, precum bucăți ascuțite de os și scoici, sângerarea și durerea neîmpiedicând însă continuitatea unui obicei ancestral. „Probabil că superstițiile au de a face cu aceasta. Nimic altceva, în opinia mea, nu ar putea să constituie o motivație suficientă pentru un obicei atât de absurd”(trad.noastră).

Cât privește încadrarea temporalo-spațială, primele două părți ale demersului nostru sunt delimitate de reperele reprezentate de Antichitatea greco-romană și Evul Mediu occidental, cu multiplele influențe orientale și barbare. Ce-a de-a treia parte a capitolului se apleacă asupra practicii tatuajului și răspândirii acestuia în perioada modernității europene, pentru ca, în subcapitolul IV să analizăm tatuajul din perspectiva unui fenomen ce a cuprins un segment larg de populație odată cu inventarea aparatului de tatuat electric în America.

I.1. Tatuajul/Stigma în Antichitatea greco-romană

Preocupat de studiul lumii și culturii antice, C. P. Jones, în amplalucrare intitulatăStigma: Tattooing and Branding in Graeco-Roman Antiquity, atrage atenția asupra distincției ce trebuie făcută între tatuaj, stigmă și marcare (branding). Confuzia dintre tatuaj și stigmat apare odată cu epoca medievală, când stigmatizarea capătă sensuri noi, reflectând, după cum vom vedea, anumite mentalități ale perioadei.

Termenul pe care civilizația greacă îl folosește pentru a desemna practica tatuării și urmele acestei practici în surse, este stigma. Inițial, cuvântul făcea referire la mușcătura produsă de șarpe. Putem astfel afirma că stigma este sinonim cu tatuajul, pornind de la descrierea lui Aetius despre modalitatea de aplicare a acestuia:

„Despre tatuaje. Ei numesc tatuaj ceea ce este înscris pe fața sau pe orice altă parte a corpului, de exemplu pe mâinile soldaților, și folosesc următoarea cerneală (…). Se aplică prin înțeparea locului cu ace, ștergând sângele, frecând înainte cu suc de praz și apoi cu preparatul” .

În ceea ce privește operațiunea de marcare, aceasta este folosită, aproape exclusiv, pentru animale (bovine, cai), în vederea recunoașterii și identificării lor. Marcarea ființelor umane, în spețăa sclavilor, apare amintită în Codul lui Hammurabi, informația fiind valabilă pentru civilizația egipteană și persană.

Practica tatuajului era cunoscută si relativ răspândită in Antichitate. Forma de tatuaj cea mai frecvent întâlnită în lumea greco-romană era menită să marcheze criminalul, această cutumă servind mai multor scopuri: facilitarea recunoașterii acestuia de către membrii comunității, stigmatizarea (în accepțiunea de azi a termenului) pe viață; supliciul (ca o formă suplimentară de pedepsire) la care era supus infractorul în urma acestui proces dureros, precum și pericolul la care era expus (reacția oamenilor în raport cu ucigașul putând îmbrăca forme mai dure decât oprobriul public). Sursele oficiale menționează tatuarea mâinilor și gleznelor ca fiind specifică criminalilor condamnați.

În tratatul Dissoi Logoi, tatuajul este indicat ca un semn distinctiv al persoanelor care au săvârșit crime. Platon se referă cel mai probabil la tatuaj, atunci când sugerează marcarea ca formă de pedepsire în cazul săvârșirii unei mari nelegiuiri: „Dacă cineva e prins comițând un sacrilegiu, indiferent dacă e sclav sau străin, să i se scrie infracțiunea pe față și pe mâini”. Suetonius afirma despre împăratul Caligula că ordonase ca deținutul să „fie întâi tatuat pe față– stigmatum notis – și apoi să fie condamnat la (muncă n.n.) în mină sau la pavat străzi“. În Constituția lui Constantin cel Mare găsim o legiferare potrivit căreia unui condamnat la muncă silnică sau vândut ca sclav unei școli de gladiatori, să nu i se aplice o marcare/tatuaj pe chip, ci mai degrabă pe brațe, astfel încât „fața, creată dupa imaginea frumuseții divine, să fie cât mai puțin posibil profanată”. O altă sursă confirmă practica amprentării pe același segment expus privirii tuturor: Teofilus (împăratul iconoclast) condamnă doi idolatri la următoarea pedeapsă: „Mai întâi au fost strașnic bătuți, apoi a poruncit să li se tatueze fețele, și li s-a turnat cerneală pe semne, tatuajele formând litere”.

Aetius vorbește despre stigmatizare, indicând plasarea semnelor nu numai pe față, frunte, ci și pe brațe și gleznă; în plus, oferă soluții pentru îndepărtarea acestora: „În cazul în care dorim să îndepărtăm aceste tatuaje, trebuie să folosim următoarele preparate (sunt pomenite aici lămâia sau gipsul și carbonatul de sodiu, precum și o a doua rețetă cu piper, o substanță neidentificată, precum și miere n.n.). În momentul aplicării, se curățămai întâi tatuajul cu nitriu, se tamponează cu rășină de terebentină și apoi se bandajează pentru cinci zile. În ziua a șasea, înțepați tatuajul cu un vârf (ac), spălați sângele și apoi presărați un strop de sare pe înțepături; după o perioadă de zece stadioi se aplică rețeta de mai sus și se acoperă cu un bandaj de pânză (…)”. Procesul de îndepărtare durează douăzeci de zile și nu lasă urme.

În aceeași notă, Discoride, Pliniu cel Bătrân și Galenus oferă și ei rețete pentru îndepărtarea tatuajelor. Ei prescriu rețete pe bază de batrachion pentru proprietățile sale caustice. Alte modalități de ocultare a tatuajului, care nu implicau eliminarea acestuia prin intervenția fie a unui doctor, fie a unui preot (printr-un miracol), erau bandajarea frunții sau lăsarea părului să crească. Porfirius relatează cum Zamolxis, ajuns sclavul lui Pitagora, în timpul peregrinărilor stăpânului său, cade pradă unor bandiți, care îl vor tatua pe frunte, Zalmoxis fiind nevoit să apeleze la un bandaj spre a ascunde urmarea nefericitei întâmplări.

Potrivit lui Herodot, acest obicei este introdus în lumea greacă pe filieră persană (unde s-ar fi realizat, pentru prima dată, identificarea de acest tip a sclavilor și mai apoi a altei categorii proscrise, criminalii), mai târziu fiind împrumutat de romani.

Sclavii alcătuiesc o altă clasă socială ce trece prin procesul tatuării. De cele mai multe ori, este o modalitate – a stăpânilor –de a-și face cunoscută proprietatea, însă și o formă de pedepsire, în condițiile absenței vreunei obligativități de a marca servii. De asemenea, fugarii erau sancționați prin aplicarea unui marcaj. O serie de izvoare antice furnizează informații cu privire la prezența semnelor desenate pe trupurile sclavilor. De pildă, personajele Petronius, Encolpius și Giton din romanul Satyricon, în dorința de a scăpa de furia Triphaenei și a lui Lichas, vor fi tatuați cu o inscripție elaborată, creând astfel deghizarea perfectă de sclavi evadați. Herodas, într-una dintre piesele sale numită Mimi 5 (din grecescul mimiamboi) ilustrează un episod comic, în care o anume Bittina, înșelată de amantul său sclav, amenințăsă-l pedepsească cu biciuirea; vinovatul Gastron imploră iertarea și promite că se va lăsa tatuat, în cazul unei noi aventuri. Bittina poruncește să fie adus specialistul tatuator, un anume Kossis, dotat cu „ace și cerneală” și care are misiunea de a-l tatua pe bărbatul ușuratic pe frunte.

În perioada elenistică, înregistrăm practica tatuării sclavilor delincvenți (comună până atunci) cu adăugarea descrierii infracțiunii, într-un text plasat frunte. Amplasarea cu predilecție pe frunte a tatuajelor demonstrează intenția expunerii infractorului (și) la judecata societății, fie ea mai mult sau mai puțin manifestă. Legiuitorul emitea un canon de sancțiune a faptei și a făptuitorului, însă poate mai dureroasă decât pedeapsa formală rămânea amintirea de neșters în ochii comunității, prin semnul dezonorant purtat ca o povară.

Fig.1. Vas de ceramică grecesc, sec.V, î.Hr.

Practica tatuării se răspândește și în rândul armatei, fie că avem de-a face cu soldați sau cu lucrători în fabricile militare (fabricenses). Vegetius descrie obiceiul tatuării recruților după pregătirea preliminară: marcați (scriși) cu puncte permanente pe piele (uicturis in cute punctis scripti). Aceste puncte par a fi embleme ale unitații soldatului (puncta signorum). Sursele indică practicarea acestui obicei cu intenția de a se evita dezertările și de a-i prinde pe aceia care alegeau să fugă. Putem crede, prin urmare, că și în rândul armatei, practica este una de control, într-un mediu în care abaterile trebuiau reprimate total și rapid, spre a nu periclita siguranța statului, luând în considerare importanța acestei instituții pentru ceea ce a însemnat guvernarea romană.

Prizonierii de război erau de asemenea tatuați. În conflictul militar dintre atenieni și samieni (440-439), conform lui Plutarh, cei doi combatanți își tatuau prizonierii de război: prizonierilor samieni le era desenată pe frunte samaina (un fel de corabie specifică), iar atenienilor, o bufniță. Mai aflăm de la istoricul grec și faptul că sicilienii i-ar fi vândut pe atenienii capturați drept sclavi, simbolizând încadrarea lor juridică și socială prin tatuarea lor cu un cal pe frunte.

Funcția decorativă sau de înfrumusețare caracterizează populațiile pe care anticii greco-latini le considerau mai puțin civilizate, barbare. În viziunea elenilor, tatuarea se definește prin scopuri evident punitive și de indicare a posesiei. Popoare precum tracii, sciții, galii, picții, celții, obișnuiau să își acopere trupul cu desene în scopuri decorative, magice sau de intimidare a adversarului. Istoricul Herodot afirma că la traci a fi tatuat constituie un indiciu al poziției sociale, în vreme ce absența acestuia reflectă situația individului plasat la periferia comunității. În lucrarea Dissoi Logoi găsim încă o informație lămuritoare: „Tracii consideră tatuajul la fete un mod de a se înfrumuseța, dar la alții, acesta este considerată o pedeapsă”.

Fig.2. Vas de ceramică grecesc, sec.V, î.Hr.

Reprezentări de femei trace, de cele mai multe ori sclave, apar pe o serie de vase pictate atice, prezentând tatuaje în formă de spirală, plasate pe încheietură, sau ca figuri animaliere, precum căprioarele (vizibile pe braț sau picior). Un exemplu oferit de o cupă atică, datând din perioada 450-440 (fig.1), înfățișează o sclavă de origine tracă, ucigându-l pe poetul Orfeu (miturile orfeice). Femeia are tatuate, pe ambele brațe, însemne cu orientare descendentă, în chip de arc de săgeată, dispuse pe diagonală.

Fig.3. Vas de ceramică grecesc, sec.IV, î.Hr.

Fig.4. Vas de ceramică grecesc, sec.IV, î.Hr.

Pe o amforă provenind din aceeași regiune care avea drept centru Atena și datată 470 – 460 î.Hr. (aflată la British Museum), se distinge o menadă, încercând să-l ucidă pe Orfeu (fig.2). Pe brațul drept distingem un tatuaj cu model în pătrățele. Pe un alt vas atic (cca. 430 – 390 î.Hr.), aflat tot la British Museum (fig.3), o femeie cu un copil în brațe (probabil o doică), prezintă un tatuaj stilizat pe ambele mâini.

În figura nr. 4, scena uciderii lui Orfeu se repetă și, la fel ca în exemplele anterioare, figura feminină prezintă tatuaje pe ambele brațe. O altă femeie de origine tracă (fig. 5), pe un vas de secolul V î.Hr., aflat la muzeul din München, este înfățișată prin tatuaje executate pe membrele superioare și inferioare. Având în vedere că imaginile descrise circulă în același spațiu geografic și cultural și că subiectul este identic, putem presupune că avem de-a face cu un canon de reprezentare ce valorifică obiceiul tatuării uneia dintre cele mai joase categorii social-economice și juridice.

Fig.5. Vas de ceramică grecesc, sec.V, î.Hr.

Ținând cont de faptul că civilizația greco-romană înțelege tatuajul ca un împrumut de la alte culturi mai puțin evoluate, practicându-l doar in contextul punitiv, prezența acestei practici este aproape inexistentă. O singură excepție regăsită în surse este cea a cultului perechii Cibele– Attis, practicanții tatuându-și pe piept o iederă .

I.2. Tatuajul, stigmatizare și marcare în Evul Mediu

Am analizat, în prima parte a demersului nostru, originea practicii tatuajului în Antichitatea greco-romană, alături de semnificațiile și scopurile sale – în special de amendare a comportamentului ieșit din normalitatea și morala socială. Feudalitatea aduce cu sine modificări tematice și de simbolistică: dacă pentru Antichitate stigma este sinonim cu tatuajul (preponderent cu rol de sancțiune), în Evul Mediu, acesta capătă noi valențe, în două direcții: stigmatizarea, ca sens al purtării rănilor lui Hristos, atingere a sacrului și formă de sfințenie, și stigmatizarea, drept semn infamant. Practica tatuajului, în accepțiunea antică a termenului, este limitată în Evul Mediu, în lumina interdicției religioase. Însemnarea corpului – drept modalitate de umilire, pedepsire, defăimare, persecuție – va persista într-o altă formă, cea de branding, același tip de pedeapsă fiind recontextualizat de un alt cadru istoric și cultural.

Plecând de la faptul că tatuarea fusese timp de secole utilizată pentru a repera sclavii sau a pedepsi criminalii, modificările legislative au diminuat practica obiceiurilor de marcare corporală. Cu unele excepții, sursele scrise și vizuale indică puține înregistrări ale acțiunilor de tatuare. Nu știm în ce măsură omul Evului Mediu recurgea la practica decorării trupului, întrucât sursele de care dispunem sunt relativ puține și semnalează mai degrabă situații excepționale. Este probabil ca o serie de factori și circumstanțe – precum prohibiția religioasă, tradiția Antichitățiiîn această privințăși spaima, oroarea stârnită de „barbari” (renumiți pentru obiceiurile, modul de a se îmbrăca, deformările și tatuajele lor) – să fi concurat la o atitudine ostilă vizavi de acest tip de practică.

Percepția omului medieval fațăde barbari trădează distanța culturală pe care o resimte lumea greco-romană fațăde unele practici corporale ce îi sînt străine, printre care pictarea anumitor segmente ale corpului sau chiar traumatizarea lui, prin operațiuni ce schilodeau. De pildă, este elocventă descrierea hunilor, realizată de către istoricii Ammianus Marcellinus și Iordanes:

„Îndată după naștere, hunii crestează adânc obrajii băieților, ca să nu le crească nici un pic de iarbă. Aceștia cresc așadar și îmbătrânesc spâni, având chipul slut și zbârcit ca al eunucilor. Trupul îl au însă îndesat, cu brațe și picioare vânjoase și capul mare: au umerii peste măsură de lați, ceea ce le dă o înfățișare oarecum nefirească, aproape de fiare cu două picioare și nu de ființe omenești ori asemenea acelor chipuri ciudate pe care toanele artei le așază pe stâlpii podurilor. Obiceiuri aproape animalice însoțesc înfățișarea respingătoare (…)”.

„Căci, deși li s-ar fi putut împotrivi cu armele în mâini, totuși nu puteau să reziste înfățișării lor îngrozitoare și fugeau de privirea lor. În adevăr, hunii erau grozav de negri, iar fața lor era, dacă se poate spune așa, o masă de carne fără formă; ei n-aveau ochi, ci mai mult niște puncte negre. Siguranța lor și curajul lor îl trăda privirea lor înfiorătoare, căci sunt cruzi până și fațăde copiii lor nou-născuți: băieților le taie cu ferul obrajii pentru ca înainte de a suge lapte să fie siliți să se obișnuiască cu rănile. De aceea, ei ajung la bătrînețe fără barbă, și băieții mari lipsiți de orice frumusețe fiindcă fața lor brăzdată de fier împiedică prin cicatrici creșterea la timp a frumuseții părului”.

În viziunea urmașilor unei culturi care face apologia grației, a frumosului, desenele și semnele inscripționate pe trup nu puteau fi asociate decât cu o cultură involuată. Cultura corpului în societatea greacă și latină prețuia trupul, care era antrenat, îngrijit, spălat, întreținut în palestre și terme, nicidecum transformat în suport al memoriei momentelor dramatice. Poetul și diplomatul Sidonius Apolliniaris, în a sa „Prejudecata unui nobil roman fațăde germanici”,descrie felul de a fi al acestor neam de barbari:

„Cine? Eu să cânt căsătoria în versuri fescenice, cînd trăiesc în mijlocul hoardelor pletoase, asurzit de sunetele limbii germanice, obligat să am aerul că laud cîteodată ceea ce cîntă, ghiftuit, burgundul cu plete unse cu unt rînced? (…) Fericiți ochii tăi, fericite, urechile tale, fericit chiar nasul tău, căci nu simte de zeci de ori, dimineața, mirosul insuportabil de usturoi și ceapă. Tu nu trebuie să primești înainte de răsăritul soarelui, ca și cum ai fi tatăl bătrîn al tatălui lor sau soțul dădacei lor, pe acești uriași cărora abia le-ar ajunge bucătăria lui Alcinous”.

Despre triburile francilor, un alt poet și istoric al Evului Mediu timpuriu, Agathias, relatează:

„Este obiceiul regilor franci să nu-și taie niciodată părul. Nu mai este tăiat din copilărie, și fiecare șuvițăatârnă pe umeri, iar cele din fațăsunt împărțite în două pe frunte și atârnă de o parte și de alta a feței. Dar părul lor nu este ca al turcilor și avarilor, neîngrijit, uscat și murdar, și nici nu e prins într-un nod urât. Dimpotrivă, ei îl îngrijesc cu tot felul de săpunuri și îl piaptănă cu mare grijă. Obiceiul a lăsat această practică pentru regalitate, ca un soi de însemn distinctiv și prerogativă aparte”.

Theophanes Confessor:

„Tot orașul se strânse să-i vadă, pentru că niciodată nu privise asemenea neam de oameni; căci aveau plete lungi de tot, date pe spate, legate cu cordele și împletite, iar restul îmbrăcămintei era la fel cu al celorlalți huni”.

Despre picți, strămoșii scoțienilor, care s-ar fi vopsit cu albastru, amintește Cezar, în cartea V, din celebra De bello Gallico: „Toți britannii însă se vopsesc cu drobușor, care produce o culoare albastră; din această cauză au o înfățișare groaznică în timpul luptelor”.

Într-una dintre cele mai avizate surse privind identitatea religioasă romano-catolică, „The New Catholic Encyclopedia”, întâlnim următoarea definiție a cuvântului stigma: „Termen folosit de membrii comunității creștine [catolice] pentru a descrie urmele, plăgile/rănile sau senzațiile de durere resimțite/plasate în același loc (pe trup) cu cele ale rănilor de crucificare ale lui Iisus Hristos pe mâini, încheieturi și picioare. Termenul provine din ultima propoziție a Scrisorii Sfântului Apostol Pavel către Galateni, unde se spune: „Port pe trup semnele lui Isus”. Pornind de la Sfântul Pavel, o serie de sfinți și mistici, printre care Sfântul Francisc de Assisi sau Padre Pio (mult mai târziu), au purtat rănile lui Hristos. Astăzi, termenul este utilizat cu conotație depreciativă la adresa indivizilor ale căror acțiuni reprobabile s-au întors asupra lor. Sensul de tatuare ca reflex al aplicării unei sancțiuni (și pe care termenul românesc l-a conservat ca înțeles secund) a traversat istoria până în contemporaneitate, demonstrând cât de umilitoare devenea condiția condamnatului, care putea ispăși pedeapsa formală, dar care purta până la moarte semnul înfierării sale.

Precizam, la începutul prezentului capitol, că stigmatizarea, în timpul Evului Mediu (o perioadă de dominație a puterii ecleziastice și de plasare a divinității în centrul culturii europene) a constituit și o expresie a manifestării pietății, a dorinței de identificare cu figura centrală a religiei creștine, Hristos. Apariția unor semne pe trupul creștinului era însă posibilă numai prin grația Lui Dumnezeu, omul fiindu-i interzis să modifice înfățișarea unui bun care nu-i aparținea, ci îi era dat pentru a viețui conform poruncilor divine. Tatuajul însemna supralicitare, în circumstanțele binecunoscutelor recomandări ale Bisericii, legate de puținătatea podoabelor, veștmintele non-luxoase, a modestiei prin care un creștin trebuia să se distingă în comunitatea sa. Originea interdicției religioase vine din Vechiul Testament. În Levitic 19:28, apare următoarea specificație: „Pentru morți să nu vă faceți tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceți pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul Vostru”. În spiritul acesta, Tertulian, în „De cultu feminarum”, explică: „Tot ceea ce se naște este lucrarea lui Dumnezeu. Tot ceea este spoială este lucrarea diavolului”. Împăratul Constantin, odată cu instaurarea creștinismului ca religie oficială, va revoca decretul lui Caligula (de a tatua fețele celor condamnați la muncă silnică). Astfel, Codex Teodosianus (15 februarie, anul 438) stipulează: „Chipul, care a fost creat după asemănarea frumuseții cerești, să nu fie desfigurat” (alterat sau modificat). În acest sens, atât machiajul, cât și măștile devin prohibitive. O informație în acest sens apare la Burchard din Worms, într-un manual pentru confesori, Corrector Burchardi (sec. XI), ce condamnă folosirea măștilor în timpul sărbătorilor de iarnă. În cultura creștină medievală, corpul este un templu, care nu poate fi expus decât în condiții clar stabilite și asupra căruia, în mod paradoxal, omul poate acționa ca formă de pedepsire a sinelui (autoflagelarea), dar nu și în ideea însemnării unor simboluri sau desene.

Există, totuși, o excepție, generată, de altfel, tot în cadrul Bisericii Catolice. Devoțiunea dobândește o nouă formă, prin apelul episodic la practica tatuajului. Creștinii care efectuau pelerinaje la Ierusalim intrau în contact cu o nouă cultură, de tip oriental, în care tatuajul este valorizat pozitiv, în raport cu mentalitatea (moralitatea) Occidentului. Mordechay Lewy, în articolul „The Ancient Orient: Cradle of Western Tattooing“, afirmă că tatuajele devoționale erau numite Jerusalem marks – însemnele Ierusalimului –, nume care s-ar fi păstrat până în secolul XVIII și care denumea orice tip de tatuaj făcut din evlavie . Astfel de tatuaje, expresii ale credinței, emblemă a creștinilor care făceau efortul pelerinajului într-o epocă în care o atare călătorie era extrem de riscantă, erau executate de preoții copți și armeni. Sursele acestor informații sunt jurnalele de călătorie. Putem identifica un dublu scop al acestor mărci: o perpetuă amintire a actului pios, însă și o dovadă, mai ales pentru cei de acasă, a înfăptuirii unei periculoase – dar și profund inițiatice – aventuri religioase.

Călătorul scoțian William Lithgow descrie procesul realizării tatuajului în Jurnalul de călătorie, publicat în 1632 (fig. 6). Lunga peregrinare (în Europa, la Constantinopol, în Nordul Africii, Palestina, Egipt) a culminat cu Ierusalimul. Tatuajul pe care și-l va face acest personaj marchează asocierea dintre credința creștină și identitatea națională:

„(…) în ultima zi a șederii noastre aici, am plecat cu toții, călugări și pelerini, încă odată la Mormântul Sfânt, unde am rămas toată noaptea. Dimineața devreme, venii la noi un individ pe nume Elias Areacheros, un creștin din Betleem, aprovizioner al călugărilor; acesta ne-a gravat pe brațe, de-asupra de Mormântul lui Hristos, numele Iisus și Sfânta Cruce la dorința și opțiunea noastră… Dar am introdus sub tatuajul meu cele patru coroane ale regelui James”(trad.noastră).

Fig.6. William Lithgow, Jurnalul de călătorie, 1632.

O altă descriere este aceea a lui Edward Terry, capelanul lui Sir Thomas Roe, Lord Ambasador al marelui Mogul. În lucrarea O călătorie în India de Est, publicată în 1655, acesta relatează acțiunea de tatuare săvârșită de un pelerin:

„La Ierusalim, unul dintre călători și-a tatuat pe încheietura mâinii stângi emblema Ierusalimului…; iar pe încheietura dreaptă, o cruce asemănătoare cu aceea pe care a suferit Binecuvântatul nostru Salvator. De asemenea, avea scris pe părțile laterale ale tulpinii sau copacului acelei Cruci, aceste cuvinte: Via, Veritas, Vita. La picioarele acelei cruci erau trei cuie, pentru a-l simboliza pe Mântuitor. Toate aceste înscrisuri au fost făcute prin ace ascuțite legate între ele, care au înțepat pielea și apoi o pulbere neagră a fost împrăștiată pe locurile străpunse, devenind de neșters. Acestea păreau a fi făcute doar la suprafață, ca un creion ascuțit pe un pergament. Bietul om se va mândri foarte tare cu aceste caractere inscripționate și privindu-l, te duce cu gândul la Scrisoarea Sfântului Pavel către Galateni, Gal. 6. 17. (deși departe de adevărata semnificație a apostolilor), Eu port în trupul meu semnele Domnului Isus”(trad.noastră).

Fig.7. Crucea Ierusalimului, sec. XV.

Restrânse ca tematică, aceste forme de tatuaj nu caută să epateze, cu atât mai puțin să se dezvolte pe o latură estetică. Scopul lor, de confirmare a apartenenței la o identitate confesională certă, unește, egalizează din punct de vedere social (un fapt care va dispărea în modernitate). Importantă rămâne doar funcția tatuajului de a vădi experiența de pelerin și/sau evidența credinței în Hristos.

În 1553, contele Alexander von Pfaffenheim își tatua pe pulpă un crucifix, la Jaffa, într-o epocă în care s-au făcut eforturi de restabilire a bisericilor și adăposturilor pentru pelerinii creștini, pe ruta spre Ierusalim și spre Galileea. În fine, Otto Friedrich von der Groeben, militar și explorator prusac, în timpul călătoriei sale la Ierusalim din 1675, și-a tatuat pe piept un crucifix.

Ecoul acestei tipologii de tatuare se înregistrează secole mai târziu. În urma vizitei sale la Ierusalim, din 1956, istoricul John Carswell va publica un volum (în 200 de copii), Coptic Tattoo Designs, ce include reproduceri după 184 de modele de tatuaje, gravate pe blocuri de lemn. Acestea au fost găsite în prăvălia lui Jacob Razzouk (fig. 7), vânzător de sicrie și tatuator. Istoria lor este una foarte veche, modelele fiind moștenite din tată în fiu, cele mai vechi datând de pe la 1600. Carswell amintește obligativitatea pelerinilor copți din Egipt de a se tatua ca dovadă a efectuării călătoriei, o impunere virtuală, dar care era permanent pusă în practică, probabil în legătură cu dorința de a demonstra actul în fața compatrioților musulmani. Pe site-ul oficial al companiei, ce își desfășoară și azi activitatea, nepotul lui Jacob Razzouk povestește: „El (bunicul n.n.) a învățat meșteșugul de la bunicul său care l-a învățat de la tatăl său ce a venit din Egipt și a adus cu el blocurile de lemn care erau folosite ca șabloane pentru modelele religioase inspirate din Biblie cum ar fi crucifixul, înălțarea, Fecioara cu pruncul etc…Pelerinii își așteptau rândul la coadă pentru a fi tatuați fie cu modelul crucii, fie cu orice alt model dorit și cu data executării acestuia ca certificat și suvenir al pelerinajului lor în Țara Sfântă” (trad.noastră).

Mult mai târziu, în 1862, ducele de Wales, Albert Edward, viitorul rege Edward al VII-lea, aflat într-o călătorie la Ierusalim, își va tatua pe braț Crucea Ierusalimului.

Fig.8. Fotografie Jacob Razzouk.

Cea mai veche datare găsită în colecție constă într-un bloc de lemn, de la 1749, de origine armeană. Câteva exemple regăsim în figurile 9-12.

.

Fig.9–12. Bloc de lemn, modele tatuaje.

Alte motive frecvente în tatuajele medievale, pe lângă cruce (crucifix) sunt, după informațiile lui van Dinter, peștele și literele grecești X (chi) și P (rho), care reprezentau inițialele lui Hristos, literele latine JN – Iisus din Nazareth, Mielul lui Dumnezeu. De remarcat este că nu numai laicii recurgeau la practica însemnării lor cu simboluri christice, ci și slujitorii bisericii. Un exemplu este cel întruchipat de Heinrich Seuse (1295-1366), călugăr dominican și mistic, beatificat de Biserica Catolică în 1831, tatuat pe piept, la nivelul inimii, cu numele lui Iisus (fig. 13); van Dinter afirmă că tatuarea devoțională era destul de răspândită în rândurile clerului inferior.

Este posibil să interpretăm tatuajul de tipul celui practicat de Heinrich Seuse ca o formă de mortificare, plecând de la cămașa pe care singur și-o confecționase, o haină ghintuită, cu 150 de cuie de alamă, pe care o purta sub sutană în timpul zilei, iar pentru somnul de noapte, o cruce cu 30 de ace și cuie pe care dormea. În sprijinul acestei ipoteze vine și imaginea descoperită într-un manuscris (fig.14) aflat la Bibliothèque Nationale et Universitaire de Strasbourg, ce indică prezența pe piept a inițialelor.

Fig.13. Heinrich Seuse (1295-1366), călugărdominican.

Cazuistica descrisă indică toracele ca segment corporal folosit frecvent pentru exprimarea desenelor devoționale. Chiar dacă nu întotdeauna exprimau devotamentul religios, astfel de mărci serveau și la identificarea personală în împrejurări extreme. O veche legendă a circulat în privința regelui Harold al II-lea al Angliei, mort în urma bătăliei de la Hastings (1066): din cauza mutilărilor faciale și a absenței hainelor de suveran, acesta ar fi fost recunoscut de către soția sa după tatuajele ce le purta pe piept: Edith și Anglia. Tot pe piept purta călugărul napoletan Diego Bernando de Mendoza (mort în 1650) un tatuaj marianic, asociat cu un cult devoțional numit Sclavii Mariei.

Fig.14. Heinrich Seuse (1295–1366), călugăr dominican.

Guido Guerzoni, în articolul Devotional Tattoos in Early Modern Italy, afirmă însă că pe terioriul Italiei de astăzi cel puțin, practica tatuajului ar fi rămas neîntreruptă încă din epoca romană. El pleacă de la articolul etnologului Caterina Pigorini Beri, publicat în 1889 – „Tatuaje sacre și profane în biserica din Loreto” – care descrie tatuajele văzute la populația din localitatea Piceno:

„Observatorul este întotdeauna surprins când îi privește pe lucrătorii de la câmp, cu mânecile suflecate dezvăluindu-și astfel aceste semne simbolice într-o nuanță de turcoaz: o siluetă, un motto, o cruce și simbolurile patimilor, cu soarele sau luna sau cu Sfântul Duh și una sau două inimi străpunse” (trad.noastră).

Această informație se regăsește și la Stoppani, care face o descriere a tatuajelor întâlnite la Loretto. Autorul grupează tipurile de tatuaje în șase categorii, ponind de la tablele gravate din secolul al XVI-lea identificate ca: tatuaje legate de ordinul Sfântului Francisc, tatuaje asociate cu Compania lui Iisus, tatuaje asociate cu ambele ordine menționate, forme variate de tatuaje devoționale, tatuaje de dragoste și ultima categorie, mai largă, ce cuprinde în repertoriul său tatuaje cu tinere soții, porumbei, văduve cu craniu și textul memento mori inscripționat dedesubt.

Pe aceeași linie se situează informațiile antropologului Cesare Lombroso, ce amintește de tatuajele specifice păstorilor din Lombardia, care preferau o cruce pe un glob sau o inimă înconjurată de lumânări. Pentru napoletani, frecvente erau imaginile cu Sfântul Sacrament, alături de crucifixuri, sfinți sau redări fotografice ale celor decedați. Locuitorii din Romagna preferau cristogramele, cel mai adesea litera mare H.

Cele câteva exemple expuse denotă perspectiva profundei religiozități medievale, care marca ritmurile întregii societăți și domina atât universul spiritual, cât și cel mundan, al unui individ ce nu se îndepărtează de la textul biblic și de la învățăturile Bisericii. Asocierea cu tatuajele criminalilor antici și cu cele ale barbarilor nu îl atrag. Tatuajul devoțional trebuie înțeles ca formă de cucernicie și/sau penitență, precum și ca un marker identitar personal, de afiliere la un grup religios. Puținele informații existente, de cele mai multe ori trunchiate, țin mai degrabă de un interes scăzut al mediului academic pentru acest subiect, de unde și lipsa unei imagini mai ample asupra fenomenului.

I.3. 1769 – Tatuajul în modernitatea europeană

Cuvântul tatuaj intră în vocabularul european odată cu reîntoarcerea căpitanului James Cook din Polinezia, în perioada 1766-1769 având loc trei expediții în Pacificul de Sud – ultima dintre ele soldată cu moartea căpitanului (în urma unor altercații cu băștinașii din Hawaii). În iulie 1769, în jurnalul de bord, Cook face primele observații legate de practica băștinașilor de a-și marca corpul prin semne permanente, folosind cuvântul tatuaj:

„Ambele sexe se pictează pe corp, tattow, după cum se cheamă în limba lor. Acest lucru se obține prin introducerea culorii negre sub piele într-o manieră care face imposibilă ștergerea acestora. Această metodă de tatuare am să o descriu aici… Pentru că aceasta este o operațiune dureroasă, în special tatuarea feselor care se execută o singură dată în viață”(trad.noastră).

De asemenea, vor aduce cu ei un băștinaș tatuat, pe nume Omai, ce va fi prezentat la curtea regelui George al III-lea (1738-1820). O parte din membrii echipajului se vor tatua, aducând cu ei această practică. Acesta este considerat momentul în care practica tatuajului (și cuvântul ce desemnează această acțiune) se va răspândi in rândul marinarilor (multă vreme fiind asociat cu aceștia), inaugurând astfel tradiția marinarului tatuat. Ei vor activa, totodată, drept agenți de difuzare a modei preluate de la indigeni, în diferite segmente sociale din întreaga Europă.

Aceasta este versiunea general cunoscută cu privire la originea și practica tatuajului, așa cum îl înțelegem în contemporaneitate. Datele provenite din documente sunt puțin numeroase, cauzele ținând de interesul secundar pentru un obicei considerat primitiv, de numărul mic al posibilitățile de comunicare și informare, de specificul epocii, când fotografia constituia o raritate. Mediul online a recuperat clișeele de secol XIX și început de secol XX, dar a și modificat percepția asupra acestei forme de decorare și marcare corporală, comprehensiunea fenomenului fiind astăzi mai curând orientată spre identificarea tatuajului ca o formă de artă în genere evaluată ca non-academică. Societatea occidentală, probabil cea mai mare consumatoare a acestui produs, cunoaște în mică măsură sensurile inițiale ale practicii, aici o contribuție consistentă având antropologia culturală; ea reprezintă un domeniu care a stratificat o multitudine de informații privind obiceiurile de a însemna simboluri și desene pe trupul indivizilor, în diferite culturi etnice, iar interpretările specialiștilor (etnologi, antropologi) completează stadiul cunoașterii epocii „pre-moderne” a tatuajului.

Termenul indisolubil legat de descrierea făcută de Cook – altfel spus, adoptarea și folosirea sa curentă – se instalează pe un vechi teren al experințelor europenilor în a socoti corpul drept suport pentru acțiuni de coerciție, semnificare sau înfrumusețare. Totuși, momentul 1769 este expresia unei discontinuități (într-adevăr, nu totale), fie și numai prin simpla observație că altminteri, descoperirea adusă de Cook ar fi trecut neobservată într-o presupusă mare de practici similare. Obiceiul zugrăvit de exploratorul britanic introduce o modă, suficient de ciudată, de provocatoare încât să se transforme într-un exotism, atribut care evidențiază diferența netă dintre lumea băștinașilor și universul europenilor: anume, că în vreme ce indigenii îmbrățișează in corpore practica tatuajului, cetățenii continentului nostru subscriu la ea selectiv, așa cum s-a întâmplat și în trecut și cum continuă și astăzi să o facă.

În calitate de corăbieri și descoperitori, supușii marilor imperii coloniale intră primii în contact cu tradiția tatuajului, chiar mai devreme de călătoria lui Cook în Pacific. Conchistadorul Bernal Díaz del Castillo, în Historia Verdadera de la conquista de la Nueva Espana, relatează povestea unui marinar de origine spaniolă, un anume Gonzalo Guerrero; împreună cu membrii echipajului său, el naufragiază pe coasta Yucatanului în anul 1511. În 1519, i se ivește posibilitatea de a se alătura căpitanului Cortes, care acostase în zonă și care oferă recompensă în schimbul prizonierilor. Căpitanul însă întâmpină un refuz din partea lui, întreaga istorie fiind interesantă din mai multe puncte de vedere: aflăm despre existența unui marinar tatuat în anul 1519, despre un anume fel de tatuaj – cel facial și despre un tip de mentalitate vizavi de expunerea într-o societate cu coduri prestabilite de înfățișare:

„Frate Aguilar, sunt căsătorit și am trei copii, iar indienii mă privesc ca pe un Cacique și căpitan în timp de război. Pleacă și Dumnezeu să fie cu tine, dar eu mi-am tatuat fața și mi-am găurit urechile, ce ar spune conaționalii mei să mă vadă sub această înfățișare? Și privește cât de frumoși sunt băieții mei”(trad.noastră).

Această marcare a feței face imposibilă reîntoarcerea în propria comunitate. În ochii conchistadorilor, marca asimilării culturale se transformă într-o marcă a alienării culturale. Un bun creștin a fost marcat fizic de către o societate non-europeană, necreștină, ajungând astfel să poarte stigmatul renegatului cultural. Diego de Landa, în manuscrisul său Relacion in las cosas de Yucatan,descrie un spaniol pe care l-a întâlnit: „(…) și-a decorat trupul, și-a lăsat părul să crească, și-a găurit urechile pentru a purta cercei ca indienii, și se crede că ar fi devenit un idolatru ca ei”. Și în această sursă regăsim aceeași atitudine de blam, perpetuată și trei sute de ani mai târziu în literatură sau în jurnalele de călătorie. Motivul „marinarului alb”, al cărui trup a fost modificat după modelul indigen, este interpretat ca semn al unei culturi alienate (indiferent de epocă, zonă sau colonizatori), corpul nefiind văzut ca un loc al experimentului fizic, cât mai degrabă al inscripționării fizice. Discursul colonialist și postcolonialist au ca dominantă spaima de influența culturală: „Expansiunea europeană a fost caracterizată de un refuz de aculturație, în timp ce o aculturație a valorilor și obiceiurilor europene era așteptată de la cei colonizați”. Herman Melville, prin vocea personajului Tommo, în Typee: A Peep at Polynesian Life, își exprimă oroarea în privința tatuajului, fiind îngrozit de această potențialitate: „(…) dacă într-un moment nefericit voi fi desfigurat într-o asemenea măsură, nu m-aș mai putea niciodată întoarce la conaționalii mei”(trad.noastră).

Practica stilizării unor imagini și semne pe trup câștigă însă treptat teren, în primul rând printre cei evadați de pe corăbii (condamnații la muncă silnică, puși să tragă la galere) și printre prizonierii abandonați de autorități în insule îndepărtate. Există dovezi, încă din secolul XVI, ale existenței unor marinari dezertori de pe baleniere sau nave comerciale, numărul lor sporind în secolul XIX. Aceștia vor primi chiar un nume: beachcombers – într-o traducere aproximativă, „val lovit de mal”. Termenul îi desemnează pe evadații, dar și pe naufragiații care se integrează voluntar (fug de pe nave) sau involuntar (sunt luați prizonieri în urma unui naufragiu) în mijlocul unei populații indigene. În practica tatuării, sub aspect motivațional, diferența dintre ei și polinezieni rezidă în evitarea tatuării feței (sau admisă foarte rar), căci realizarea unei asemenea operațiuni însemna o cale fără întoarcere: individul în cauză nu mai putea reveni, marcat astfel, în societatea în care se născuse și se formase. Joanna White arată că „hainele puteau fi înlocuite, dar tatuajele erau un semn permanent al beachcomberilor rezidenți în insulele Pacificului. Acestea erau înțelese de ceilalți europeni ca simboluri fizice ale transgresiunii și ale respingerii valorilor culturii în care s-au născut. Cu cât mai vizibilă și mai ireversibilă era transformarea, cu atât mai dificilă era reintegrarea”(trad.noastră).

Am putea specula că atracția exclușilor din lumea civilizată (dar și cea resimțită de marinari, mai apoi) față de tatuaj își avea originea în condiția libertății (în raport cu cei sedentari, rămași acasă) de care beneficiau cunoscătorii mărilor, de privirea diferită asupra existenței, o perspectivă eliberată de constrângerea pământului stabil și nutrită de nesfârșitul orizont pelagic. Nu mai puțin important este faptul că adoptarea unui obicei băștinaș (tatuarea, dar nu numai) ușura integrarea albilor în comunitățile închise ale indigenilor, un fel de a le câștiga încrederea. În timp, o parte dintre marinari aleg să se tatueze și pentru că ajung să înțeleagă, să aprecieze resorturile lumii pe care inițial o socoteau cu totul înapoiată și dezgustătoare.

Un exemplu interesant îl constituie Jean-Baptiste Cabri, originar din Bordeaux și rezident în Nuku Hiva, Insulele Marchize. Acesta ar fi fost complet asimilat de băștinași: își uitase limba maternă precum și manierele și modul de viață ale omului civilizat și se căsătorise cu fiica unui șef de trib. Această aculturație însă, a fost cu atât mai vizibilă cu cât Cabri prezenta tatuaje pe întreg corpul, dar mai ales pe față. Aceste tatuaje au fost dobândite în etape, fiecare dintre ele marcând o poziție socială, politică sau miltară în cadrul comunității: masca facială reflectă alianța matrimonială și poziția de ginere al șefului de trib; cel de-al doilea tatuaj facial, un soare plasat pe pleoapa dreaptă, indică câștigarea poziției de judecător. Mai prezintă tatuaje pe piept, brațe și picioare, dobândite în urma unor victorii militare. Cabri ar fi fost răpit de expediția rusească din Marchize și expus la Moscova și Sankt Petersburg. Numerele sale includeau revelarea tatuajelor, dansuri native, precum și mici șarade cu canibali. Se va reîntoarce în Franța unde va face fi prezentat ca Joseph Kabris, născut în Bordeaux, vicerege și mare judecător al Insulelor Mendoca. De aici, va începe o carieră în lumea circului și va călători atât în Europa, cât și în America, adăugându-și noi tatuaje.

În mod eronat considerată a fi cea a Pacificului de Sud, practica este mai degrabă adaptată decât adoptată , motivele originale polineziene fiind aproape în totalitate înlocuite de simboluri naționale și religioase cu o lungă tradiție europeană. Elocventă în acest sens este scrisoarea ducesei Anna Amalie of Weimar, adresată lui Christoph Martin Wieland și datată Portici, 20 iunie 1789:

„Numai ieri ce am văzut un marinar la Chevalier Hamiltons…ale cărui brațe și picioare erau tatuate după moda tahitiană și când să ne uităm mai bine, ce să vezi, că erau crucifixul, stema engleză, Sfântul Sacrament, capul lui Pulcinello”(trad.noastră).

Fig.15. Portretul lui Jean Baptiste Cabri.

Într-o asociere socotită astăzi cel puțin bizară, omul de rând expunea într-un singur loc – trupul său – complexa sa simbolistică interioară, o dovadă a valorilor și reperelor sale identitare.

Maniera de receptare a tatuajului evoluează odată cu extinderea spațiului de practică a tatuajului. Secolul XIX este scena pozițiilor diametral opuse, pe de o parte situându-se medicii cu competențe de criminaliști, pe de alta, etnologii seduși de rafinamentul, exuberanța, articularea simbolurilor ce alcătuiesc tatuajele populațiilor din insule. Cei dintâi împing obiceiul tatuării într-o marginalitate, sub influența contactului îndelungat cu zona infracționalității, văzându-i pe indigeni ca indivizi infantili, tarați sau grotești. Tributari unei morale încorsetate și rasiste de secole, practicienii antropologiei fizice, ai măsurătorilor antropometrice, nu discern între băștinașii necunoscători ai progresului tehnologic și frumusețea artei lor, convinși fiind că niște oameni atât de simpli nu au cum să creeze valori, cu atât mai puțin de esențăartistică.

Abele de Blasio, antropolog italian, în Il tatuaggio (1905) pornește de la povestirea Constantinople a lui Théophile Gautier, căreia, în mod paradoxal, îi dă o interpretare complet eronată, scoțând-o din context și deformându-i sensul:

„Individul cel mai rudimentar simte instinctiv că ornamentul trasează o linie de demarcație de netrecut între el și animal, și atunci când nu-și poate ornamenta haina, își ornamentează pielea”(trad.noastră).

În aceeași lucrare, afirmă că tatuajul la sălbatici se datorează „stării psihice impresionabile și infantile”, în timp ce în societatea modernă acesta se regăsește la „indivizii cu anomalii precum: nevrotici, excentrici, nebuni și criminali”. Tot din spațiul italian, Luigi Cerchiari, în Chiromanzia e tattuagio (1903), caracterizează exercițiul tatuajului ca un „simplu diletantism al unei estetici barbare și o manifestare bizară a unei arte primitive, devenind un index al absenței civilizației, un semn al criminalității, a unei patologii fizice și morale”(trad.noastră).

Cesare Lombroso vedea în obiceiul cu răspândire largă în rândul oamenilor sălbatici și a celor preistorici o revenire la categorii umane aflate la același nivel de dezvoltare inferioară: „(…) aceștia repetă obiceiurile, superstițiile și chiar și cântecele oamenilor primitivi… împărtășesc aceleași pasiuni violente, aceeași întunecime a minții, aceeași vanitate infantilă, aceeași prelungită lene și promiscuitate”(trad.noastră).

El consideră că la sălbatici, acestea sunt principalele stimulente ale bizarei practici. Lombroso este cea mai virulentă voce a epocii. Într-un articol numit Arta sălbatică a tatuajului, el acuză aplicarea marcării corporale la nivelul categoriilor sociale superioare:

„Mi s-a relatat că moda tatuării brațului s-a răspândit printre femeile din înalta clasă a societății londoneze. Gustul pentru acest stil nu este un semn al rafinamentului și delicateții femeilor engleze: în primul rând demonstrează o senzitivitate inferioară,fiindcă trebuie să fii insensibil la durere pentru a te supune acestei operațiuni sălbatice având ca unic motiv o satisfacere o vanității și este împotriva progresului, întrucât toate exagerările în ornamentare/împodobire sunt atavice” (trad.noastră).

O încercare de explicare a acestui comportament, de contestare energică a unei practici evaluate ca reprobabile, se regăsește în viziunea legată de împrumutul de la Celălalt (sălbaticul, inferiorul, alteritatea), în teama fațăde un proces de aculturație pasibil să conteste, în fapt, societatea Occidentului respectabil, principiile și superioritatea sa, tatuarea fiind considerată nocivă datorită inutilității, excesului și auto-reflexivității.

Criminaliștii francezi se vor dovedi mai temperați în discursul condamnării obiceiului gregar. Alexandre Lacassagne, în Les Tatouages. Etude antropologique et medico-legale (1881), dezbate problema tatuajului, lui datorându-i-se o nouă sintagmă: tatuajele – cicatrici vorbitoare. În schimb, Paul Herteloup, în Du tatouage (1870), este mai dur, catalogând tatuajele ca fiindacele desene pe piele, bune pentru barbari, însă o rușine pentru un om liber, care este conștient de propria demnitate. Antonio Stoppani, în Il bel paese (1876), se înscrie pe aceeași linie, socotind tatuarea o formă de barbarism, o operațiune pe cât de crudă, pe atât de stupidă. Anumite teorii ale sale stau însă la baza unor noi interpretări: pielea tatuată este văzută ca povestea tatuată; el face analogia între epiderma însemnată și coperta extravagantă a unui album de lux. Astfel, corpul primitivului tatuat devine echivalentul unui obiect estetic; locusul inechivoc al simbolizării – textul ce se dorește a fi descifrat.În contextul recuperării de către modernitate și prin modernitate a atuurilor Alterității, un alt set de valori și admirația fațăde Celălalt optimizează și percepția sălbaticului: vorbim despre o adevărată fascinație față de o alteritate spectaculoasă, pusă în pericol de expansiunea europeană. În Tropice triste, Levi Strauss descrie modul de existență al indigenului, mai simplu, dar mai creativ, mai bogat din punct de vedere simbolic, în comparație cu vesticul preocupat de plăcerile lumești. Paolo Mantegazza teoretizează noțiunea de etnografie a frumosului:

„Frumosul este și va fi întotdeauna superior față de orice culme umană, deoarece integrează atât adevărul, cât și binele. Ființele umane care au adorat frumosul într-o mai mare măsură – calitativ și cantitativ – i-au depășit pe ceilalți în calea spre progres; ei au fost precursorii civilizației, și chiar dacă s-au epuizat, constituie aristocrația vastei multitudini a creaturilor umane” (trad.noastră).

Tot la el apare noțiune de dandy sălbatic, în circumstanțele în care corpul indigenului este văzut ca transformat într-un agent și obiect al estetizării. El îndeplinește un gest de cultură, o noțiune opusă mai vechii concepții despre indigenul-sălbatic, privit ca o componentă a naturii. Charles Baudelaire, deși cade în același clișeu tipic epocii sale – primitivul văzut ca un copil – în La peinture de la vie moderne idealizează primitivul/barbarul:

„Acele rase – pe care civilizația noastră, confuză și pervertită, cu un orgoliu și o automulțumire de-a dreptul ridicole, e bucuroasă să le judece drept primitive– înțeleg, asemenea unui copil, înalta spiritualitate a toaletei. Atât sălbaticul, cât și copilul deopotrivă, prin aspirațiile lor naive către lumină, către penajul colorat, către materialele strălucitoare, către maiestatea superlativă a formelor artificiale, depun mărturie a dezgustului lor pentru real și dovedesc în acest fel, în orbirea lor, imaterialitatea sufletului lor” (trad.noastră).

De la respingătorul și imoralul sălbatic-dandy tatuat la barbarul nobil, Europa sfârșitului de secol XIX oscilează între stigmatizarea alterității și idealizarea exotismului ei. Discuția privind tatuajul gravitează între partida burgheză – cu morala sa rigidă, intolerantă și obtuză și pionierii modernismului și decadentismului: Baudelaire, Mallarmé, Vigny care văd motivul barbar ca un epitom al creativității și noului.

I.4. 1891 – Inventarea aparatului de tatuat electric

Fig.16. Aparat de tatuat, patentat de Samuel O’Reilly.

În 1891, Samuel O'Reilly inventează primul aparat electric de tatuaj numit și tatuograf. Această invenție atrage după sine câteva modificări la nivelul grupurilor sociale care îmbrățișează acest tip de practică. Segmentul social care practică în mod constant tatuarea este reprezentat de clasa inferioară, însă aceasta va contamina la scară largă clasa muncitoare. În consecință, clasa superioară va renunța la acest obicei excentric ce își pierde calitatea de extra-ordinar.

Abordarea acestui tip de exprimare personală în rândul clasei muncitoare a fost înlesnită și de spectacolele de circ, care prezentau persoane tatuate. Regia acestor numere cuprindea dezvăluirea tatuajelor (de obicei, foarte numeroase), plasarea narațiunii în spații exotice, presupuse dansuri native etc.

Prințul Constantin al Albaniei sau Căpitanul Constantin (albanez de origine greacă) – a fost o figură memorabilă a scenei circului. Tatuajele sale – atât faciale, cât și corporale – au stârnit uimireîn întreaga Europă. Povestea sa este una clasică pentru epocă: a fost capturat și tatuat cu forța. Tatuajele sale,

„(…) 388 de imagini interconectate ce-i acoperă întreg corpul, incluzând fața, pleoapele, urechile și penisul. În afișele și textele publicitare inventarul tatuajelor sale cuprindea sfincși încoronați, dragoni, șerpi, maimuțe, elefanți, leoparzi, tigri, lei, pantere, gazele, pisici, crocodili, șopârle, șoimi, lebede, păuni, bufnițe, pești, salamandre, bărbați și femei, fructe, frunze și flori. Majoritatea erau de mici dimensiuni, dar prezentau detalii excepțional executate” (trad.noastră).

Fig.17. Prințul Constantin al Albaniei.

Nici una dintre informațiile legate de biografia sa nu poate fi verificată. Totuși, Constantin a admis că a fost tatuat din proprie voință de către doi tatuatori (italian și spaniol), foști marinari. Acestea sunt executate în stilul birmanez și de la bun început, intenția sa a fost de a-și construi o carieră prin intermediul lor. Legendele epocii vorbesc de sume fabuloase pe care acesta le-ar fi încasat de la directorii circului Ringling Bros și Barnum & Bailey Circus– 1000 de dolari pe săptămână.

Moda tatuajelor în lumea circului s-a extins, observându-se o predilecție a femeilor pentru acest număr. Irene Woodward, Nora Hildebrand, Annie Frank, Prințesa Cristina sunt doar câteva nume ce au făcut carieră în acest domeniu. Un afiș de circ de la 1900 (fig. 19) le prezintă pe protagonistele acestui număr: Miss Creola și Miss Alwanda sunt tatuate pe tot trupul cu imagini reprezentând președinți americani, embleme patriotice, tribale etc. În plan secundar, apar imagini cu nativi nord-americani. Întreaga narațiune este plasată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Fig.18. Prințul Constantin al Albaniei, afiș.

Fig.19. Domnișoarele Creola și Alwanda, afiș.

Primul salon de tatuare a fost deschis de către Martin Hildebrand în 1846 la New York. Cei mai mulți dintre clienți erau marinari și soldați, motivele predilecte fiind imagini pin-up cu femei, insigne militare, corăbii, cranii, personaje de desene animate, animale fioroase.

Perioada în care această practică atinge o mai largă răspândire, atât pe teritoriul american, cât și în Europa, este cea cuprinsă între sfârșitul primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Această apetență pentru tatuaj este dictată de război și deci de patriotism, majoritatea temelor fiind legate de identitatea națională și dorința de afișare a sentimentului patriotic.

Fig.20. Percy Waters, Detroit, SUA, 1920.

În anii de după război, practica tatuajului a înregistrat un declin. Tatuarea era asociată cu segmente aflate la periferia societății, fiind etichetat ca apanaj al infractorilor, prostituatelor, lumii sărace și lipsite de educație. Multe dintre saloane au fost închise din cauza igienei precare, în urma căreia au proliferat o serie de boli contagioase, tatuajul fiind scos în afara legii în majoritatea statelor din America de Nord. Practica marcării și identificării deținutului prin tatuaj în lagărele naziste a avut de asemenea un impact negativ asupra imaginii acestuia.

Fig.21. Flash, Sailor Jerry.

O renaștere a acestei practici – Tattoo Renaissance – are loc la începutul anilor 1970 și este asociată cu mișcările sociale ce au cuprins America: drepturile civile, mișcările Black Power, mișcările pentru drepturile minorităților sexuale, drepturile femeilor etc. Apar motive noi, precum semne ale păcii, yin/yang, delfini, ciuperci, frunze de marijuana. Aceste mișcări sociale fac posibilă pătrunderea practicii și înspre clasa de mijloc, în anii 1980 fiind deja răspândită la nivelul acestei clase. Tatuajul ca practică suferă transformări majore, pe de o parte, ieșind din zona marginală, pe de alta, reformându-și și îmbogățindu-și vocabularul estetic prin intrarea în industrie a unor tehnicieni cu educație formală artistică.Europa copiază aceste trenduri, promovate de staruri de televiziune, staruri rock, punk și pop, actori și alte figuri din domeniul showbizului convertiteîn vehicule culturale. Astăzi,dat fiind că a intrat în cultura de masă, tatuajul nu mai reprezintă un instrument de frondă sau un mod de a identifica un anumit grup. Grupurile mai neconvenționale ale societății caută noi metode de body alteration(intervenții asupra corpului) pentru a se separa de membrii convenționali ai societății care se raportează la tatuaj ca la o formă de ornamentare acceptabilă social.

Cercetarea de față și-a propus o examinare a originii, evoluției și semnificațiilor actului tatuării de-a lungul istoriei. Considerăm necesară această expunere în virtutea unei mai bune înțelegeri a fenomenului contemporan al tatuării și a evoluției acestei practici, dar mai ales a modului în care societatea a evoluat și s-a raportat la tatuare și tatuaj. Cea de-a doua motivație o reprezintă absența unor studii, a unor cercetări în peisajul academic românesc sau a unor traduceri în limba română. Majoritatea informațiilor despre istoria tatuajului se găsesc în mediul on-line și sunt, în cel mai bun caz, de popularizare, însă de cele mai multe ori, sunt eronate. Considerăm că demersul nostru se poate constitui într-un punct de pornire al unei eventuale noi cercetări.

Obiectul acestei sinteze este reprezentat de așa-numita lume albă și civilizată în raport cu tatuajul. În acest sens, am operat o delimitare spațio-temporală care se concentrează asupra tatuajului și avatarurilor sale în Antichitatea greco-romană, Evul Mediu occidental precum și modernitatea europeană și nord-americană.

În Antichitatea greco-romană tatuarea, ca formă de ornamentare, era considerată specifică popoarelor barbare și necivilizate. În comunitățile proprii, reprezenta un exercițiu de marcare a sclavilor care încercau să evadeze, a prizonierilor de război și a criminalilor. Astfel, tatuajul se califică drept un semn infamant, un instrument de semnalizare și pedepsire a deviantului și, în consecință, de excludere a acestuia.

În Evul Mediu, tatuarea ca formă de pedepsire, de amendare nu mai este practicată. În lumina interdicției religioase (Levitic 19:28), orice formă de modificare a înfățișării era privită drept, o încălcarea poruncilor biblice. Morala creștină interzicea intervențiile aduse corpului, omul fiind considerat o reflecție a frumuseții divine care nu trebuia alterată. Vechea cutumă a însemnării infractorului, spaima generată de migrație și barbari,precum și interdicțiile bisericii sunt indicii aleunei practici scăzute a tatuajului. Excepția de la regulă o constituie tatuajul devoțional practicat de pelerini și de unii membri ai clerului inferior, care însă trebuie înțeles ca o formă de penitență sau chiar de autoflagelare.

Întoarcerea căpitanului Cook din Tahiti în 1769 reprezintă momentul în care practica devine cunoscută sub numele de tatuaj și se răspândește în rândul marinarilor din întreaga Europă, în armată și în marginalitate. Astfel, în modernitate, are loc aproprierea unei practici specifice unei alte lumi, o colonizare culturală. Cu puține excepții, tatuarea este considerată un împrumut barbar, o marcă a alienatului și a marginalului.

Brevetarea, în 1891, a primului aparat de tatuat electric – tatuograful – de către Samuel O’Reilly la New York, reprezintă momentul în care tatuarea se profesionalizează, invenția facilitând consumul de tatuaje pentru segmente tot mai largi de populație. Până în anii 1960-1970, tatuajul a rămas un apanaj al lumpenproletariatului, al straturilor inferioare, clasa de mijloc nemanifestându-și interesul pentru această formă de amprentare personală sau identitară.

Marcarea infractorului în Antichitate, stigmatizarea prin branding sau transgresarea – prin încălcarea poruncilor biblice – în epoca medievală, precum și răspândirea tatuajului în straturile inferioare în modernitate au încadrat tatuajul în zona marginală, obscură, rău famată și bizară. Socotită drept o practică primitivă și barbară, împrumutată de la triburile din insulele Pacificului, tatuarea a reprezentat, cu puține excepții, o contestare a normelor admise de societate, perpetuându-se încă din Antichitate o aversiune față de actul tatuării, din cauza sensului negativ cu care era asociat. Această moștenire culturală s-a perpetuat de-a lungul istoriei până în contemporaneitate, când, datorită fenomenului Tattoo Renaissance, are loc o schimbare de paradigmă, tatuajul și tatuarea începând să fie valorizate pozitiv.

CAPITOLUL II. Tatuajul în spațiul cultural românesc. Ipostaze istoriografice

Sfârșitul secolului XIX marchează perioada acumulării unui corpus de informații privind tatuajul, informații prețioase pentru mediul românesc,în fapt prima bază de datedin modernitate privind acest fenomen. Datorată medicului legist Nicolae Minovici, prima documentare amplă și profesionistă a tatuajului în spațiul autohton permite nu numai cunoașterea temelor, motivelor sau a tipologiilor purtătorilor, ci și analogia cu tatuajele din Occident. Retorica simplistă (sub aspect stilistic, estetic) a tatuajelor de la noi denotă actul de copiere a celor din urmă, fapt explicabil în condițiile în care nu putem vorbi, pe teritoriul românesc, de o continuitate a practicilor de tatuare. De la imaginile elaborate, abundând în trimiteri culturale, de pe trupurile legionarilor și delincvenților francezi (fig. 22) ajungem, în Regatul României, la reprezentări mai degrabă stângace, uneori aproape niște schițe, adesea cu referințe strict personale, ce indică experiențele traversate de către purtătorul respectivului desen (fig. 23). Sub aspect tehnic, gradul redus de măiestrie trădează o lipsă de exercițiu, ceea ce denotă, pe de o parte, un obicei apărut de puțină vreme (finele veacului XIX) în preferințele unor marginali; pe de alta,aderența redusă la un obicei ce va rămâne în țara noastră – până la începutul secolului XXI – specific câtorva grupuri sociale.

Fig. 22. Tatuaj Legiunea străină, Franța, sec. XIX.

Afirmațiile referitoare la caracterul restrâns al tatuării corporale pleacă (și) de la numărul mic al documentelor fotografice de care dispunem, comparativ cu lumea apuseană. În acest sens, pot fi invocate: răspândirea redusă a mijloacelor de captare a fotografiilor, dar, mai cu seamă, interesul pentru surprinderea unui subiect lipsit de priză la public. Interesul lui Minovici pentru tatuaj face excepție în epocă și, datorită lui, beneficiem astăzi de o serie de documente vizuale: am optat să numim astfel tatuajele adunate de medicul legist, întrucât ele nu au fost fotografiate, ci reproduse întocmai, prin desen după modelul real. Prin urmare, chiar copiate cu acuratețe, tatuajele văzute de Minovici nu transmit și date despre purtător, așa cum ne parvin din clișeele provenind din spațiul francez și englez, cu oameni fotografiați cu tatuajele lor. În ultimul caz, avem de-a face cu personaje și povești, spuse prin intermediul desenelor de pe trup. La Minovici, vorbim de documentarea unei practici „in absentia”.

Fig. 23.Tatuaj, colecția Minovici, Regatul României, sec. XIX.

În consecință, sensurile diferă: tatuajele occidentale dau privitorului sentimentul că exista în epocă o valorizare [a acestor producții] mai aproape de ceea ce înțelegem astăzi drept act artistic. Desenele de pe tegumentul cerșetorilor și vagabonzilor înregistrați de medicul român direcționează în primul rând spre mesaj, de vreme ce estetica lor rămâne departe de calitățile exersate de tatuatorii din vestul continentului. Suportului tatuajului este, în ambele împrejurări, pielea: vorbim însă de teritorii culturale și de intenții de a surprinde vizual (fotografic sau prin desen) diferite. Tatuajele infractorilor și marinarilor europeni ne sunt livrate odată cu posesorii, prin faptul că ei se expun (sunt fotografiați de către autorități) unui aparat foto. Cei examinați de Minovici au contat în primul rând din perspectiva desenului în sine, indivizi ale căror chipuri ne rămân necunoscute. Înțelegerea rațiunilor și formelor de estetizarea corpului la intersecția secolelor XIX – XX trebuie contextualizată în tabloul mai larg al interesului pentru înregistrarea fotografică a acestor „narațiuni vizuale”, mai ales în circumstanțele existenței unei arhive a cazuisticii extra-ordinarului patologic (tuberculoși, pitici, malformați etc.).

II.1. Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România.

O perspectivă asupra practicii tatuajului în mediul infracțional

„Imitarea, lipsa de ocupațieși îndemnul operatorilor,alături de lipsa de cultură a tatuatului,au contribuit la răspândirea tatuajului la noi în țară”.

Geneza lucrării: Studiul medicului și profesorului Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România (1898), se naște dintr-o dublă necesitate pe care acesta (la acel moment, Șef al Serviciului Antropometric din București) o resimte în absența – pe de o parte, a unei analize pertinente a fenomenului în spațiul românesc, pe de alta, a unui util instrument de identificare medico-legală (stabilirea identității celui decedat, prin intermediul tatuajului, dar și o posibilă identificare a unui infractor). Medicina legală și judiciară făcuseră deja pași importanți prin protocolul de identificare bazat pe măsurători antropometrice, identificarea prin tatuaj constituind un instrument complementar. Minovici motivează utilitatea examinării tatuajelor și în dimensiunea evaluării psihologice, etnologice și antropologice: „…azi încă, prin varietatea și numărul lor, tatuajele ne arată adeseori stadiile vieții unui individ și câteodată profilul său moral”. Afirmațiile sale au în vedere perspectiva europeană din acele timpuri asupra desenelor corporale (mai rar, faciale): „Nu există țară azi în Europa, unde câmpul atât de exploatat al tatuajelor să nu fi dat naștere la numeroase lucrări de o mare valoare, ca ale dlor Lacassagne (Lyon), Lombroso (Italia), Baer, Leppman (Berlin), Bergh (Copenhaga) etc”. Raportându-se la acele exemple, ilustre pe atunci, lucrarea lui Minovici urmează mentalitatea epocii și,în pofida unor erori/naivități/limitări inerente oricărui demers științific, studiul se constituie, până la momentul actual, drept unica sursă de cartografiere a tatuajului în perioada modernității autohtone.Materialul care alcătuiește substanța lucrării este reprezentat de „tatuajele desenate de mine direct de pe corpul indivizilor, fără a căuta câtuși de puțin să contribui cu ceva la înfrumusețarea sau urâțirea lor. Ele sunt micșorate aproape la jumătate din mărimea naturală”.

Fig. 24. Nicolae Minovici, Embleme amoroase și erotice.

Fig. 25. Nicolae Minovici, Embleme patriotice și religioase.

Din cele 300 de tatuaje ale colecției, 25 au fost adunate din Stockholm, Copenhaga, Hamburg, Berlin, dar și din Muzeul de anatomie patologică al profesorului Babeș, „restul fiind culese de pe corpul delincvenților”. Cercetările au fost făcute asupra unui număr de aproape 15.000 de indivizi, împărțiți astfel: 11.000 au trecut prin Serviciul Antropometric de-a lungul a 7 ani; 1.570 cadavre care au intrat în Institutul Medico-Legal, 689 prostituate, 342 alienați, 600 deținuți din penitenciarele Ocnele Mari, Slănic și Târgu Ocna, precum și un număr destul de mare de bolnavi aflați prin spitale.

Nicolae Minovici și-a construit studiul uzând de metoda comparativă: medicul se raportează în mod constant la Europa Occidentală, în analiza realităților și a particularităților identificate în zona capitalei românești, un pol de atracție pentru o populație care descoperea beneficiile urbanității, într-o lume în schimbare la intersecția veacurilor și modelelor culturale. Lucrarea include însemnări legate de istoria tatuajului, precum și aspecte privind știința medico-legală, patologia. Autorul se arată interesat de persoanele care preiau practicile occidentalilor, de datele lor factuale (vârsta, sexul, profesia) și de aspectele punctuale legate de tatuaje (motivațiile purtătorilor, tipologia și posibilele semnificații generate de materialul consemnat).

Pe acestă linie, lucrarea lui Minovici aduce lămuriri „asupra naturii ideilor morale ale tatuaților, imagini care le sunt scumpe, suvenirurile lor intime și chiar proiectele lor de răzbunare formate într-un mod cinic”. Medicul român cunoștea istoriografia tatuajului, privindu-l nu numaiîn context social, ci și arhetipal, și arătând că există o psihologie universală a reprezentărilor corporale.

„Deși actul tatuajului ca atare nu ne permite să conchidem că o categorie specială de oameni s-ar distinge din punct de vedere psihologic de ceilalalți, cu toate acestea, la noi în țară, el se constată mai mult la delincvenți. Din zece indivizi tatuați, 8 sunt deținuți.”

El consideră că există o predispoziție pentru obiceiul decorării trupului în anumite segmente din păturile joase, ceea ce ne oferă și o idee despre cum mentalul epocii judeca practica marcării corpului. Un alt aspect ține de calea de răspândire a tatuajului în mediul cosmopolit citadin din Vechiul Regat; Minovici pomenește de contactele dintre unii români (precum marinarii, care călătoreau și cunoșteau mereu noi culturi) și străini. Medicul clasifică pe criteriu etnic persoanele care se îndeletniceau cu practica desenelor corporale: în București, 40 de greci și 10 români executau tatuaje pentru indivizi cu povești ieșite din rutina cotidianului, cu o identitate „încercată”, tatuajul rezumând experiențele lor liminale.

Fig. 26. Femeie cu tatuaje multiple, fotografiată la Serviciul de Antropometrie, către 1900.

Practicienii

Pentru Occident, doctorul Minovici arăta că operatorii desenelor sunt „oameni de meserie și unii au devenit adevărați artiști și au chiar ateliere”. Dețineau caiete cu modele de tatuaje sau erau ei înșiși adevărate surse de inspirație, punându-se la dispoziția clienților: „Alții, având aproape întregul lor corp acoperit cu tatuaje, se dezbracă pentru ca clientul să aleagă ca dintr-un album”. Pentru societatea europeană, a fi tatuator însemna (și înseamnă) a deține, de cele mai multe ori, un atelier (aflat atunci pe lângă cazărmi și mai ales cârciumi) și a desfășura o ocupație remunerată (în țara noastră, abia în anul 2005 s-a introdus în nomenclatorul meseriilor această practică). Minovici semnala absența specialiștilor în spațiul românesc: „La noi, din câte știu, profesioniștii nu numai că nu există, dar și cei care se pricep cât de cât să tatueze se găsesc mai ales în închisori”. Profesionalizarea se realiza așadar din mers, pe cont propriu, prin imitația tehnicilor și a tiparelor străine, prin exercițiu, abilitate și gust proprii, și, bineînțeles, ținând seama de solicitările clientului.

Vârsta

Pentru țara noastră, conform statisticii lui Minovici, etatea la care majoritatea indivizilor își făcuseră un tatuaj era de peste 18 ani. Rare erau cazurile copiilor tatuați: 4 tatuaje sunt semnalate la două persoane, executate înaintea împlinirii vârstei de 12 ani.

Sexul

Și în urmă cu un secol consumatorii predilecți ai tatuajului au fost bărbații: femeile optau mult mai rar pentru o asemenea formă de împodobire corporală. Ea a fost observată la femeile de etnie romă și la prostituate,la care se remarca așa-numitul grain de beauté (alunița). Fenomenul este însă rar întâlnit. „În ceea ceprivește tatuajul la prostituatele de la noi, trebuie să spun că este foarte puțin răspândit. La 80 de prostituate examinate la dispensarul din București nu am găsit niciunul, iar din 698 de prostituate înregistrate în 1897 nu s-au găsit tatuate decât patru, după cum ne-a afirmat medicul examinator.”

Profesia

Dacă în Europa apuseană, cel mai mare număr de executanți și purtători de tatuaje proveneau din rândurile marinarilor și ale militarilor, în Vechiul Regat nu avem de-a face cu o situație în oglindă: „În armata noastră tatuajul este foarte rar, aș putea spune că e inexistent, iar cele pe care le găsim la militari adesea sunt anterioare intrării în armată. În ceea ce privește tatuajele maritime – la noi în țară asemenea tatuaje aproape că nu există, sau sunt foarte puține. În colecția mea de tatuaje nu am decât 8 indivizi”.

Zonele corporale de distribuție a tatuajului

Cu predilecție, locul ales pentru plasarea unui desen/însemn/nume era antebrațul. Nu au fost documentați indivizi tatuați din cap până în picioare. Sub aspectul densității desenelor, aflăm că „cel mai mare număr de tatuaje pe un individ este de 7”.

Motivația

Minovici distinge mai multe cauze care îi fac pe indivizii de pretutindeni să recurgă la tatuare și le încadrează în categorii: religia, imitarea, desfrânarea, răzbunarea, absența unei profesii, vanitatea, spiritul de sectă, nevoia de exprimare, pasiunile amoroase (erotismul), nuditatea, atavismul și tradiția culturală. Pentru spațiul românesc, crede Minovici, producția de tatuaje pleacă de la dorința de copiere, un exemplu generând un altul și așa mai departe; astfel, contaminarea individuală joacă rolul de explicație pentru achiziția unuia sau a mai multor desene corporale. „Întrebați care a fost motivul care i-a determinat la această operație, cei mai mulți dintre purtătorii de tatuaje din colecția noastră au răspuns că au văzut la alții și li s-a propus și lor să se tatueze.” Într-o serie de cazuri, geneza tatuajelor este legată de mediul penitenciar: într-un mediu de recluziune și lipsiți de ocupație, infractorii „se distrează tatuându-se”.

În intenția de a clasifica tatuajele, Minovici optează pentru varianta elaborată de Lacassagne, care le împarte în 7 categorii:

1. Embleme patriotice și religioase;

2. Embleme profesionale;

3. Embleme – inscripții;

4. Embleme militare;

5. Embleme amoroase și erotice;

6. Embleme – metafore;

7. Embleme fantastice și istorice.

Tatuajul la criminali

În studiul său, medicul român acordă o atenție specială tatuajului practicat în închisori. Cei ce apelează la acest tip de marcare sunt criminalii și vagabonzii: „Nu numai din statistica noastră, dar și din a celorlalți autori, reiese că din categoriile inferioare ale societății, cei care se tatuează sunt criminali”. Tatuajul apare atât de frecvent la deținuți și foști deținuți, încât autorul afirmă: „Larga răspândire printre ei face ca azi, văzând un individ tatuat, mai că suntem gata să-l întrebăm în ce penitenciar a făcut tatuajul, știind că acest obicei se practică în închisori”. (De remarcat este faptul că o atare mentalitate s-a perpetuat până astăzi. Perioada comunistă a consolidat imaginea infractorului recognoscibil printr-un desen rudimentar (adesea o ancoră sau sirenă, femeie) ori un nume, tatuaje de regulă plasate pe brațe, semnificate de către societate drept semne ale unui episod de detenție. Imaginea se păstrează și în ziua de azi, perpetuându-se în paralel cu noua paradigmă a desenului corporal prin care reperăm tatuajul postdecembrist.)

Rațiunea principală invocată de Minovici pentru actul tatuării rezidă în imitație și plictiseală. Ele se conjugă cu gradul scăzut de educație și de cultură, văzute drept caracteristici ale purtătorilor de tatuaj.

„În definitiv, e vorba de o artă infantilă, eminamente proprie de a seduce spiritele simple chiar în închisori, o contagiune imitativă care lucrează asupra indivizilor cu atât mai mult, cu cât ei sunt mai simpli ca spirit, mai puțin civilizați, mai naivi. Un tatuaj le produce același efect pe care ni-l produce nouă o operă de artă. Ei se dedau la acest obicei fără să se gândească la faptul că va veni o zi când vor regreta”.

Asemenea considerații denotă o viziune a împărțirii lumii în clase, unele având acces, prin origine, la pregătire superioară, la formarea și educarea gustului, la înțelegerea artei ca frumos, în timp ce vulgul se poate lăsa ușor sedus de surogate, precum împodobirea trupului cu semne și/sau desene pretins artistice.

Tematica imaginilor și mesajelor de pe trupurile pușcăriașilor din închisorile inventariate de către doctorul Minovici face evidentă diferența între vestul continentului european și spațiul românesc. Pentru mediul penitenciar occidental sunt frecvente teme care valorifică sentimente precum răzbunarea, cinismul, obscenitatea; de asemenea, asociația, i.e. coduri regăsite la mai mulți membri ai aceleiași grupări. Ele nu apar – sau apar foarte rar – la infractorul nostru. Minovici nu identifică desene din care să transpară răzbunarea (tradusă prin inscripții de genul strigătelor de ură sau de răzbunare) sau cinismul (lipsa bunului-simț). Lascivitatea sau erotismul explicit – socotit de către Lombrosoo altă caracteristică a criminalilor– au fost raportate la numai doi răufăcători: „(…) la un delincvent la care obscenitatea reprezentată prin nudul amantei sale era în contrast cu cadavrul fiului său”, iar la celălalt, provenit din Transilvania (fără descriere), a cărei semnificație Minovici n-a putut-o explica. Alt aspecte specificedoar Europei apusene se referă la precocitate: „(…) la noi, unde printre cei 357 de delincvenți, nu am găsit decât un copil” și la apartenența la un grup, tatuajele legitimând asociația fiind frecvente pe teritoriul Italiei, conform lui Lombroso. De asemenea, însemnele rasiste, coduri oculte, apartanența la un grup infracțional, nu constituie o caracteristică a mediului corecțional autohton. Nu în ultimul rând, Minovici valorizează dimensiunea estetică, considerând că imaginile nu reflectă, calitativ, mesajul (uneori profund sau dramatic) ce se dorea a fi exprimat și exhibat de către creatori.

„Cel care vede o colecție de tatuaje este uimit de modul cum subiectele sunt reprezentate prin niște desene care adesea, departe de a reda gravitatea subiectului, mai mult îl caricaturizează, deși nu aceasta este intenția celor care îl execută”.

În concluzie, Nicolae Minovici verifică prin munca sa câteva ipoteze lansate de C. Lombroso pe care ajunge, prin derularea unei ample demonstrații, să le infirme. Autorul consideră că tatuajul „ca atare nu ne permite să conchidem că o categorie specială de oameni s-ar distinge din punct de vedere psihologic de ceilalți, cu toate că la noi în țară el se constată mai mult la delincvenți”. „Din 10 indivizi tatuați, 8 sunt deținuți”, spune el, spre deosebire de afirmațiile antropologului italian, care vedea tatuajul ca pe o marcă specifică infractorului, precocitatea fiind un semn prevestitor al eventualei infracțiuni.

„Faptul că un deținut a fost tatuat nu indică cert natura sa criminală, după cum absența tatuajului n-ar vorbi în favoarea moralității și inocenței sale”.

Valoarea de document a cercetărilor efectuate de medicul româneste inestimabilă. În primul rând, prin calitatea sa de unică sursă pentru situația tatuajului în spațiul nostru, la confluența veacurilor și a modelor; apoi, prin acuratețea observației și prin dorința de a introduce tatuajul într-o perspectivă comparativă, analizând situația acestei practici în țările occidentale. Lucrarea este cu atât mai interesantă cu cât nu lipsesc comentariile variate ale autorului, comentarii ce exploatează latura socială, artistică, psihologică a desenului corporal și care ne introduc în atmosfera și mentalitatea epocii de atunci. În acest sens, expoziția intitulată „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” (vernisată la Muzeul Municipiului București, 3 decembrie 2014-30 aprilie 2015 și realizată în parteneriat cu Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”) a constituit o recuperarea istoriei sociale a românilor, întrucât a adus în premieră publicului larg colecția didactică de tatuaje realizată la finalul secolului XIX. Ea a oferit o inedită incursiune într-o lume insuficient explorată, mai puțin cunoscută sub aspect vizual: Bucureștiul mahalalelor, al maidanelor, al delincvenților, al săracilor, al „lumpenproletariatului”– într-un cuvânt, Bucureștiul marginalului. Expoziția a lansat și albumul omonim, dând posibilitatea lectorilor să pună în paralel analiza făcută de către Minovici cu materialul brut pe care l-a înregistrat.

Pe parcursul cercetării sale, Adrian Majuru surprinde o secvență deosebit de interesantă – pe care o redă în paginile cărții ce a însoțit expoziția – un studiu de caz, realizat de Francisc Iosif Reiner în anul 1927 cu un purtător de tatuaje, pe numele său Alexandru Popescu, în vârstă de 27 de ani, croitor, tatuat pe ambii umeri și în zona toracelui în perioada în care a fost înrolat (1921) în Legiunea Străină. Pe lângă datele personale, circumstanțele tatuării, antropologul înregistrează și procesul de tatuare. Tatuajele lui Alexandru Popescu se află în acest moment în colecția INML București.

Fig.27. Alexandru Popescu, studiat de Francis Rainer în 1927 și al cărui tatuaj se află azi în colecția INML – București.

II.2. Petru Caraman, Tatuajul la români după creațiile lor folclorice

Spre deosebire de Nicolae Minovici, care socotea tatuajul drept o practică importată în modernitate în anumite medii sociale – „Tatuajele nu intră în obiceiurile poporului român. Ele au fost aduse de străini, și anume de greci, după cum se vede din statistica noastră” – folcloristul Petru Caraman își construiește lucrarea – Tatuajul la români după creațiile lor folclorice – drept evidență pentru înțelegerea tatuajului „ca pe o datină specifică lor (românilor, n.n.)”. Cercetările profesorului Minovici, realizate nemijlocit, prin examinarea unui număr mare de indivizi, documentează realitățile timpului său: este posibil ca medicul român să fi cunoscut mitologia populară, basmele analizate de Caraman, însă fără a asocia simbolurile (la care face referire etnograful) cu exercițiul unei marcări corporale. Caraman însuși considera că diferența de opinii generată de originea și perpetuarea tatuajului în spațiul nostru țin de receptarea sa redusă în rândul populației autohtone; Minovici invoca răspândirea sa sporadică, cu precădere în păturile sociale joase, fenomen prin urmare superficial, „neavând nimic românesc în el”.

Petru Caraman pledează pentru o prezență anterioară finalului de secol XIX, pe teritoriul nostru, a unor forme grafice având drept suport corpul, construind o argumentație în perspectivă diacronică și argumentându-și ipotezele pe baza creațiilor folclorice. Lucrarea se deschide cu o examinare a perioadei preistorice, prin raportarea la descoperirile arheologice de pe actualul pământ românesc: în viziunea sa, tatuarea este confirmată de prezența, în siturile arheologice, a coloranților, a conservanților în recipiente de lut ars, din os sau din corn de animale, „care puteau servi deopotrivă la vopsirea artificială a corpului, ca și la tatuaj”. Etnograful asociază formele temporare și permanente de împodobire a trupului prin desen, arătând că „un popor care practica vopsirea primitivă a corpului, avea să practice ulterior și tatuajul, iar adeseori le practica pe toate sau amândouă concomitent”. Tatuajul este văzut ca o etapă de perfecționare atât sub aspect tehnic, cât și estetic.

În sprijinul considerațiilor sale, pot fi aduse diverse dovezi de natură arheologică. În 1981, la stația neolitică Cucuteni (jud. Iași), au fost scoase la lumină 20 de figurine umane din ceramică (fig.28), datate 4.800-3.000 î.Hr. Acestea sunt acoperite în totalitate cu ornamente geometrice, dispuse simetric în striuri curbe paralele, colorate sau încrustate. O posibilă interpretare are în vedere varianta unei forme de tatuaj. Arheologul Douglass W. Bailey (Universitatea din San Francisco) afirmă: „Acestea pot fi tatuaje. Unii afirmă că sunt haine sau pot reprezenta altceva ce nouă ne scapă. Niciodată nu vom ști cu siguranță, dar într-un fel, acest lucru este mai puțin important. Ceea ce este cu adevărat important este că aceștia foloseau suprafața corpului pentru a comunica idei, indiferent că aceste idei se puteau referi la apartenența la o comunitate sau la identitatea individuală”.

Fig. 28. Figurine antropomorfe, ceramică, cultura Cucuteni, sec V, î.Hr.

În continuarea tezei sale, arheologul continuă:„În neolitic, când se produce și se ornamentează pentru prima dată ceramica, oamenii incizau vasele cu ajutorul unui vârf ascuțit, acest procedeu putând fi interpretat de asemenea ca tatuare. Este posibil ca în urma acestei experiențe, oamenii să fi început să-și decoreze propria piele”. Același tip de figurine a fost semnalat și în alte puncte de pe teritoriul țării: la Hărman, în Transilvania, la Balaci, jud. Teleorman și Crușova, jud. Olt.

Mai departe, Caraman se preocupă de informațiile furnizate de izvoarele antice. După cum am arătat în primul capitol al studiului nostru, acestea redau o imagine a practicii tatuajului în lumea greco-romană. Din izvoare aflăm date legate și de strămoșii populației românești. La Plinius găsim o indicație clară: „Ba și bărbații, la daci și la sarmați, își tatuează corpurile”. Sursa precizează și că „semnul originii dacilor se reproduce pe braț”. Informațiile sunt incluse în contextul capitolului ce tratează „excrescențele patologice ale corpului uman”, Caraman speculând că există posibilitatea ca dacii să fi realizat tatuaje prin scarificare.

Un alt neam cunoscător al tatuajului erau agatârșii, locuitori ai regiunii transilvane parte componentă a vechii Dacii, potrivit lui Herodot. Poetul Virgiliu, în „Eneida”, descrie o serie de barbari, printre care și pe „agatârșii cei tatuați” (pictique Agathyrsi). Tot la agatârși se oprește și Pomponius Mela (geograf roman), arătând că „își tatuează fața și membrele”, cu atât mai mult și mai fascinant, după „cum fiecare excelează prin strămoși”. Avem de-a face cu o simbolistică a originii, expusă nu numai străinilor, ci importantă îndeosebi în interiorul grupului etnic, prin competiția realizării de forme cât mai expresive, care să producă distincție între indivizi și să le confere prestigiu. „Toți sunt tatuați, cu aceleași semne și în așa chip, încât să nu se poată șterge”, ceea ce ne edifică asupra însemnătății conferite desenului corporal la această populație. Istoricul Ammianus Marcellinus scrie despre răspândirea tatuajului la agatârși, cu date legate deestetica aleasă decătre diversele categorii sociale: „Zugrăvindu-și corpul cu culoare albastră, ei își vopsesc chiar și părul. Și firește, oamenii din popor se-mpodobesc cu figuri mărunțele și rare; pe când nobilii, cu figuri mari și mai dese, în culori bătătoare la ochi”. Desenele indică statutul social, rangurile, într-o ornamentație canonizată, prestabilită.

Geții constituie un alt material de examinare pentru folcloristul român. În tratatul despre tălmăcirea viselor a lui Artemidoros, Caraman identifică informația conform căreia la populațiile trace, aceia care se tatuau erau copiii de nobili; „la geți însă, sclavii”. Caraman preia informații ale unor istorici – Tomaschek, Hirt sau Pârvan – care afirmă că la geții luați prizonieri de război, tatuajul nu are o rațiune punitivă (executat post factum, adică în urma învingerii lor în război), ci prin aceea că ei se tatuaseră anterior. De asemenea, exercițiul tatuării la geți este plasat și în contextul cultului lui Zamolxis, care, potrivit savantului rus Kazarov, „și-l reprezentau mort ca fiind tatuat”.

Juxtapunerea tuturor acestor dovezi îl va face pe Petru Caraman să afirme că îndelungata perioadă în care tatuajul nu apare consemnat în spațiul românesc nu trebuie înțeleasă ca o dovadă a încetării practicării lui. „Acest argumentum a silentio nu poate fi nicidecum convingător. Vestigii ale tatuajului, ca o continuare a unei vechi tradiții, există la poporul român aproape pretutindeni pe unde se află el situat, până în vremea noastră”. Caraman își sprijină teoria pe investigarea grupelor dialectale românești din Peninsula Balcanică. Potrivit etnografului N. P. Vaidomir, tatuajul exista la aromânii nomazi din regiunea munților Pindului: „Azi tatuajul se menține la românii nomazi – atât la ramura Fîrșeroților, cât și la cea a Sărăcăcianilor”. Vaidomir întâlnise în cercetările sale bătrâni tatuați, tinerii din acea vreme recurgând mai rar la datină. În ceea ce privește populația sedentară, tatuajul era mai rar întâlnit, dar totuși prezent. Dovezile practicii marcajelor respective sunt indicate în localitățile din regiunea Pindului, și anume: Samarina, Avdela, Perivole, Smixi, Paleoseli, Laca, Păzi. „În unele sate, ca de pildă la Gramaticova, Livezi, Oșani, tatuajul nu numai că există la bătrâni, dar se aplică încă și la copiii de ambele sexe, pe la vârsta de 5-6 ani.” Prin urmare, de la vârsta la care cei mici încep să se distingă printr-o identitate socială, sunt amprentați conform unei reguli a cărei noimă nu s-a păstrat. În ceea ce privește terminologia, pentru cuvântul tatuaj folosește termenul „semnu”: „adară semnu” = a face semn. Marcarea se întâlnește la femei pe frunte (o cruce mică) și pe mână, unde se consemnează data nașterii și numele, precum și desene ca: o inimă, cruce, un schelet, o mandră (plasă de prins pește, împletitură). La bărbați, tatuajele se făceau doar pe braț. Inima și scheletul reprezintă motive moderne împrumutate, în timp ce motivele crucii și ale mandrei aparțineau unei simbolistici locale arhaice.

Un alt grup vorbitor de dialect românesc la care se regăsește tatuajul este cel al megleno-românilor, așa cum îl descrie un alt lingvist și folclorist, Pericle Papahagi: „Tatuajul este obicinuit printre românii din Meglenia”. Tematica reprezentărilor în acest caz repetă câteva motive aromân: crucea tatuată pe frunte, dar și pe brațe – cruți–, numele și anul nașterii. Specific megleno-româniloreste „damca – un punct îndesat ce și-l fac pe frunte, mai ales în partea unde se îmbină sprâncenele”. Cuvântul este de origine turcească și desemnează semnul făcut pe frunte cu fierul roșu. Conform lui Caraman, stigmatul însă a fost convertit în tatuaj, instalându-se ca tradiție la acești români. Alte motive care apar, florale sau vegetale, îndeplinesc o funcție pur ornamentală. Spre deosebire de aromâni, megleno-românii au extins suprafața corporală destinată tatuajului: pe lângă frunte și brațe, bărbații se tatuează și pe piept.

În felul în care este documentat la cei îndeobște cunoscuți ca „românii de la sud de Dunăre”, Caraman arată ca tatuajul nu apare la marele grup al daco-românilor. Unele indicii sunt cuprinse totuși în tezaurul folcloric, în cântece populare și în basme. Autorul identifică un număr de balade în care apare pomenită această practică: Cântecul lui Mircea Ciobănașul, Cântecul lui Dobrișan și o baladă provenită de la românii din regiunea Timocului iugoslav.

Baladele

Cântecul lui Mircea Ciobănașul sau Mircea Ciobanul. Din variantele amintite de autor, elocventă se dovedește cea culeasă de către folcloristul C. N. Mateescu (jud. Argeș). Balada povestește întâlnirea dintre un cioban pe nume Mircea și Negru Vodă. Păstorul pornește spre Câmpulung pentru a se plânge în divan domnitorului Țării Românești de unele neajunsuri suferite din pricina unor boieri. Domnul îl sfătuiește cum să acționeze, însă boierii se răzbună, bătându-l crunt pe împricinat. Drept urmare, Mircea Ciobanul își face singur dreptate, tăindu-le capetele, pe care le aduce apoi lui Negru Vodă. În consecință domnitorul hotărăște condamnarea la moarte prin spânzurătoare a ciobanului, moment în care Mircea se mărturisește drept frate al său. Acțiunea aduce în prim-plan pasajul în care sunt revelate dovezile prin care eroul își dovedește obârșia înaltă:

„Lăsați-l, nu-l spânzurați, / Luați-l și mi-l dezbrăcați / Și de semne mi-l cătați! / Că d-o avea vreun semnișor, / O fi vro viță de domn / Și mi-o fi d-un frățior. / Boierii mi-l dezbrăca / Și de semne mi-l căta. / Și ce semne că-mi găsia? / Găsia-n pieptu-i soarele, / Lumina cu razele; / Găsia în spate luna, / Lumina cu lumina; / În cei doi d-albi umerei, / Lucea doi luceferi; / Și-n creștetul capului, / Scrisu-i spicul grâului; / Și mai jos, la subțioară, / Scrisă-mi-i d-o săbioară: / Semne bune de domnie, / Soție de vitejie (…)”.

Astfel de documente, pe care le putem considera vizuale, permit o comparație cu semnele/marcajele corporale la care recurgeau odinioară aromânii și megleno-românii. Pentru ultimii menționați, avem de-a face în mod evident cu tatuaje, înțelese ca practică de identificare nominală, un soi de buletin al purtătorului (obiceiul confirmând totodată adeziunea religioasă a grupurilor la Ortodoxia Răsăriteană). Semnele despre care aflăm din folclorul românesc mărturisesc o distincție de ordin social, accesibilă numai pentru cei de neam. Ele confirmă condiția superioară a deținătorului.Nu știm cu siguranță în ce mod sau cu ce tehnică au fost executate imaginile, desenele respective: putem doar presupune că erau tatuaje; ele îndeplinesc una dintre funcțiile atribuite tatuajului: cea de a personaliza, de a distinge purtătorul într-o masă de indivizi, de a arăta că în legătură cu acesta există un „ceva” deosebit (important, extraordinar etc.).

Cântecul lui Dobrișan prezintă multe similitudini cu epopeea lui Mircea Ciobănașul. Baladă este analizată de către Caraman în varianta culeasă de G. Dem. Teodorescu, de la lăutarul brăilean Petrea Crețul Șolcan. Un anume Dobrișan, din comuna Stoienești, stârnește invidia boierilor din cauza bogățiilor sale, iar atunci când este reclamat de către aceștia la domnitor, e nevoit să-l urmeze pe armașul trimis de Mihnea-Vodă la București, cu tot cu oile sale. Judecat și condamnat la moarte, ciobanul își dezvăluie calitatea de frate al domnitorului. De remarcat este rolul pe care îl joacă desenele corporale, fiindcă numai descoperirea lor pe trupul ciobanului îl convinge pe Mihnea-Vodă, care nu crede în confirmarea adusă de chiar mama celor două personaje:

„(…) Vorba, măre, nu sfârșea / Și el, măre, ce-mi făcea? / Pe atât nu se lăsa, / Ci de mână-l apuca / Și la baie mi-l ducea: / De-sarică-l dezbrăca, / Fără haine mi-l lăsa. / Și pe dânsul ce găsia? / Îi găsea măre, la brâu, / Scris prejur un spic de grâu / Și la piept de se uita, / Scris pe dânsul ce găsia? Îi găsea domnești odoare; / Sfânta lună, sfântul soare: / Iar în cei doi umerei, / Găsia doi luceferei”.

Narațiunea se sfârșește în chip fericit: Mihnea-Vodă, care nu mai are nici o îndoială privind legătura de sânge dintre ei, își invită fratele să domnească împreună. În toate variantele baladei, Dobrișan refuză, preferând să rămână pentru totdeauna păstor.

Prezența acestor semne pe trupurile personajelor – în ambele balade – se constituie în indicii ce evidențiază indivizi excepționali, prin aceea că au o origine deosebită de cea a oamenilor de rând. Prezentate drept „semne bune de domnie”, ele reproduc o iconografie des întâlnită în ethosul autohton, atât în creațiile epice, ci și în patrimoniul material (țesături, picturi, sculpturi etc.): soarele, luna și luceferii, precum și spicul de grâu. Aștrii, parte a mitologiei cerului, augmentează sensul sacru al semnelor posibil tatuate, sacralitate subliniată de pasaje precum: „[…] Îi găsea domnești odoare: / Sfânta lună, Sfântul soare […]”. Motivul sabiei la subsoară, și mai evident pentru pretenția la o ascensiune domnească, apare doar în prima baladă, însă Caraman este de părere că s-a pierdut prin transmiterea de-a lungul vremii. Dispunerea semnelor pe corp diferă, însă fără a modifica simbolistica – aceasta fiind identică în ambele cazuri.

Cea de-a treia baladă, fără titlu, aparține românilor din Timocul sârbesc, localitatea Alexandrovăț, jud. Kraina. Dediu, înalt dregător și ginere al lui Negru-Vodă, este invidiat de către domnitor pentru simpatia de care se bucură la curte, pentru farmecul său. Necazurile marelui vistier încep când domnitorul află că Dediu ar purta anumite însemne pe corp, posibilă dovadă pentru o obârșie înaltă și justificând, prin urmare, pretenții legitime la tron. Paragraful ales de Petru Caraman se referă la momentul verificării acestor însemne:

„(…) Negru-Vodă puiu de domn / N-avea minte de un om! / Îl cătă pe Dediu-n cap! / Găsi semnu de-mpărat. / Da mi-l cătă pe sub brâu: / Găsi spiculeț de grâu./ Și mi-l cătă printre spete, / Găsi spiculețu verde. / Și-l cătă sub subsuoară, / Găsi semn de săbioară./ Negru-Vodă așa vorbea: / – Fă-i cucoană, soața mea, / Bune sămne s-a arătat: / C-o să fie de-mpărat (…)”.

În acest caz, semnele corporale nu aduc beneficii deținătorului; acestea pot atrage după sine moartea posibilului contracandidat la tron și sinuciderea domniței. Nu ni se spune care este „semnu de-mpărat”, el fiind probabil cel mai edificator motiv pentru decizia luată de Negru-Vodă; se pomenește„săbioara”, pe care o asociem îndeobște cu un luptător, cu o serie de calități precum curajul, neînfricarea. Motivul sabiei indică vitejia purtătorului și apartenența sa la clasa războinicilor, într-o epocă în care primul oștean al țării este, și nu numai în teorie, domnul țării. Cei ce pretind și dețin conducerea țării îndeplinesc în chip obligatoriu și condiția de bun luptător, arma certificând nu numai curajul în luptă, ci și indiciul suveranității. Cât privește spicul, el trimite la bogata mitologie a grâului: în interpretarea autorului, este pus în legătură cu o străveche tradiție agrară caracteristică teritoriului românesc, cunoscut drept spațiu al existenței unei populații cu un îndelungat specific ocupațional de lucrători ai pământului (agricultori și păstori).

Similar cu ansamblul de semnificații asociate aștrilor, simbolistica spicului de grâu și a sabiei denotă marca descendenței divine. Dumnezeu îi indică astfel pe cei aleși spre a conduce destinele oamenilor pe pământ. Toate baladele care pomenesc această tipologie de tatuaje descriu în termeni elogioși imaginile găsite pe corpul eroilor: „semne bune de domnie , semne multe de mândrieși Bune sămne s-a arătat: / C-o să fie de-mpărat (…)”.

Basmele

O altă categorie examinată de Petru Caraman o constituiepoveștile românești. La fel ca în balade, regăsim în câteva povești motivul desenelor, al imaginilor plasate în anumite locuri de pe corp și care în împrejurări limită sunt devoalate ca dovezi ale excepționalității.

În Ciobănașul cel isteț, basm cules și prelucrat de către Petre Ispirescu, prea frumoasa fată de împărat urmează a se mărita doar cu cel care îi va ghici „semnele ce are pe trup”. Un ciobănaș, care-și păștea turma de oi în apropierea râului, o văzu într-o zi pe frumoasa prințesă, goală, pe când se scălda în lac, el fiind astfel singurul, din mulțimea de pretendenți, capabil să le descrie: „Prea mărite împărate și împărăteasă, fata măriilor voastre are soarele-n piept, luna în spate și doi luceferi în cei doi umeri”. Într-o altă variantă (satul Mădeiu, jud. Suceava), aspirantul cu succes la mâna domniței este un porcar; însemnele fetei sunt aceleași: „Are soarele în piept, luna în spate și luceferi în umeri”. Se cunoaște și o variantă din Oltenia, culeasă de N. I. Dumitrașcu în satul Obislav, jud. Vâlcea: „Pe pieptul împărătiței, era soarele și pe spate, luna cu stelele!”.

În toate cele trei versiuni, precum și în baladele anterior prezentate, motivul aștrilor este recurent. Soarele, luna, luceferii exprimă o carte de vizită, menită să demonstreze descendența nobilă, iar pentru fetele de împărat, pe lângă semnificația obârșiei, ele reprezintă o augmentare a frumuseții neasemuite.

Aștrii definesc excepționalitatea și pentru eroii masculini. În Făt-Frumos și fata negustorului (colecția întocmită de Petre Ispirescu), eroina dă naștere unui copil cu soarele în piept, luna în spate și cu câte un luceafăr pe fiecare umăr. În Înșiră-te mărgărite, mezina promite că: „Dacă m-ar lua pe mine împăratul de nevastă, eu i-aș face doi coconi cu stele pe inimă, luna pe spate și o fată asemenea, cu deosebire c-ar avea soarele pe frunte”. Variante ale aceleiași povești expun încă un atribut al frumuseții idealizate: aurul. „De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți logofeți cu totul și cu totul de aur”. În acest sens, se identifică și referințe precum „mărul de aur”, „părul de aur”, „mâinile de aur” etc. Asocierea motivelor cerești cu metalul nobil accentuează rolul decorativ. În basme, ele contribuie „în mod eficace la crearea unor exemplare ale frumuseții umane de tipul perfecțiunii”. Adesea, soarele este reprezentat printr-o culoare deosebită, auriu, acolo unde a fost posibil folosindu-se foiță de aur sau materiale care să creeze o imagine similară. Auriul și argintiul, situate în afara culorilor obișnuite, au dezvoltat o amplă simbolistică a extra-ordinarului, a regalității și indică de obiceicalități deosebite, supra-ordinare.

Trecând în revistă aceste materiale de proveniență folclorică, transmise predominant pe cale orală, conchidem că reprezentărilor de pe trupurile eroilor din basme și balade le este asociată în primul rând o funcție socială. În plan secundar, formele grafice impresionează prin existența ieșită din ordinar (i.e. faptul că doar unii indivizi le posedă) și prin estetică (o frumusețe figurată de itemi cu mare încărcătură simbolică): derivă de aici un status deosebit al purtătorului, revelat în momentul dezvelirii publice a desenelor/semnelor. În ipoteza că ele reprezentau tatuaje, ne putem întreba de ce au fost ocultate permanent de către posesori, descoperite fiind numai în situații-limită. În mod cert, acele reprezentări legitimau o condiție aparte: putem observa însă că frumusețea lor, oricât de extraordinară, nu a fost destinată privirii, i.e. contemplării.

Din poveștile analizate de P. Caraman, obținem o descriere privind felul semnelor ce amprentează corpul, plasarea lor, iar uneori culoarea. Nu apar însă niciodată informații privind circumstanțele producerii lor. Etnograful explică astfel fenomenul: „Când însă obiceiul tatuajului a dispărut fără urmă ca practică și când îi dispăruse chiar și amintirea, este evident că motivele astrale nu mai puteau fi înțelese de nimeni – nici dintre povestitori și cu atât mai puțin de ascultători – ca semne de tatuaj. Atunci fantezia populară a imaginat că eroina sau eroul s-a născut cu acele semne minunate. Era aceasta o explicație foarte plauzibilă și totodată în spiritul basmelor. Faptul că astrele privite ca simboluri ale frumosului ideal – în calitatea lor de ornamente care împodobesc corpul omenesc – au fost puse pe seama nașterii, venea să accentueze și mai mult atmosfera de miraculos în care sunt învăluiți eroii sau eroinele de basm, purtători ai acestor semne”.

Evident, reprezentările de pe trupurile personajelor mitologice nu sunt semne din naștere, ci semne create, pe care folcloristul român le asociază indubitabil cu tatuajele. Poveștile transmit ideea că semne precum spicul, sabia, astrele nu sunt dobândite în timpul vieții, ci viața individului începe cu/sub aceste semne. Desenele au astfel o origine miraculoasă, deținătorii lor născându-se cu ele. Teza sa se dovedește deopotrivă greu de susținut și de combătut, în absența surselor care să ofere minime informații despre tatuare în teritoriile locuite de români timp de secole.

Istoriografia tatuajului în arealul românesc se compune din câteva episoade, disparate în timp și spațiu. Sursele principalele sunt lucrările unui medic și ale unui etnograf, formația profesională și interesele de cercetare ale celor doi reflectându-se în felul în care subiectul tatuajului a fost documentat și analizat. Contribuția lui P. Caraman se remarcă prin efortul consultării izvoarelor antice, carepomenesc de obiceiul pictării corpului la populații de pe cuprinsul Daciei și regiunile limitrofe. Parcurgerea autorilor greci și romani pune în lumină informații certe despre practica curentă (nu sporadică) a împodobirii cu desene pe trup și pe chip. Ea îmbrăca forme variate, în funcție de neam, comun tuturor fiind faptul că reprezentările traduceau multiple sensuri culturale (aspecte etnice, de clasă socială, religioase etc.). Calitatea de tatuaj este confirmată de modul realizării: „Toți sunt tatuați, cu aceleași semne și în așa chip, încât să nu se poată șterge”, ceea ce denotă intenția de marcare permanentă și la vedere (adică expunerea publică) a părților tatuate. Un alt reper al lucrării lui Caraman constă în explorarea multor narațiuni folclorice, în încercarea de a găsi indicii ale tatuajului în vechea cultură populară (proto)română, demers care lasă deschisă întrebarea privind natura unei astfel de practici în mileniul care a precedat epoca lui Minovici.

Reproducerea tatuajelor văzute de Nicolae Minovici, prin examinarea a numeroși indivizi din straturile modeste ale societății bucureștene la finele secolului XIX, ne pune la curent cu situația tatuajului în România modernă. De această dată, dispunem de informații de primă mână atât privind purtătorii de tatuaje, cât și tematica, numărul, plasarea pe corp a desenelor. Medicul a realizat o investigație sistematică a tatuajelor, le-a ordonat pe categorii, a căutat să afle date despre subiecți, în baza cărora a trecut la aprecieri legate de motivele lor pentru a se tatua, de circumstanțele producerii tatuajelor. Cercetările sale se remarcă și printr-o dimensiune comparativă, Minovici raportându-se permanent la situația marcajelor corporale din occident și afirmând că aici se regăsesc sursele de inspirație pentru producțiile noastre locale.

Deși Caraman nu a operat decât cu surse secundare, ele nu sunt mai puțin importante sau relevante: imaginile vehiculate în basme și balade sunt expresii ale unor vremuri când simbolistica apartenenței la clasa conducătoare se făcea cunoscută și prin alte forme, în afara celor oficializate, formale. Nu putem identifica epoca/epocile la care ar fi putut face referire Caraman: alura mitică a creațiilor populare nu a reținut amănuntele temporale. Rămâne doar faptul că într-un timp anistoric, posibilul tatuaj s-a dovedit important prin funcția sa socială și apoi estetică. Altfel spus, cea de-a doua era importantă prin configurarea acelor elemente care, prin semantica lor, trimit la condiția superiorității, excepționalității. O altă observație asupra analizei întreprinse de folclorist ține de răspândirea geografică a semnelor extra-ordinare: prezența lor certă în cultura aromânilor și a megleniților ne provoacă să găsim răspunsuri privind situația de la nord de Dunăre, unde numai eposul popular vehiculează posibilitatea tatuării (și aceasta numai în anumite împrejurări). O explicație a semnului crucii la neamurile sud-dunărene credem că se leagă de dorința legitimării într-un spațiu dominat secole la rând de otomanii musulmani. Cert este că rațiunile marcajelor corporale – dacă admitem că au existat pe teritoriul actual al României, până la intrarea în modernitate, practici de tatuare – au fost diferite de o parte și de alta a fluviului. Dovadă este tematica formelor grafice, precum și calitatea și numărul purtătorilor. La aromâni și megleno-români tatuajul constituia (cel puțin până în vremea vizitelor de teren ale lui N. P. Vaidomir – deși nu știm de când anume se instituise) o practică curentă și accesibilă tuturor. La români, semnele de pe corp apar ca excepții, iar iconografia este una care trimite la simbolurile precreștine, nefiind pomenită crucea, ci aștrii.

Dincolo de diversele întrebări pe care le ridică numărul mic de izvoare primare și secundare privitoare la exercițiul tatuării, constatăm așadar lipsa de continuitate a acestei practici în spațiul nostru. O examinare comparată a poveștilor din folclorul balcanic, cel puțin pentru perioada medievală, ar putea evidenția dacă situația autohtonă este similară în țările vecine sau dimpotrivă, tatuajul era cunoscut la bulgari, sârbi, bosniaci, greci etc. Nu cunoaștem în ce măsură istoriografia subiectului a constituit un motiv de interes pentru Minovici, însă pentru tatuajul care s-a dezvoltat de-a lungul secolului XX în arealul românesc, originile și tematica (cel puțin într-o primă etapă) constituie, fără doar și poate, importuri.

CAPITOLUL III. Tatuajul în România contemporană

În România secolului XX, atitudinea față de tatuaje, cât și practica tatuajului, cunosc schimbări majore.Desene rudimentare, teme cu o semnificație simplistă, întâlnite mai ales în grupurile marginale, vor face loc treptat, după anii '90, unor desene mai rafinate. Fenomenul devine din ce în ce mai răspândit odată cu restabilirea contactelor cu cultura occidentală, nonconformistă, lipsită de inhibițiile autohtone, și evoluează odată cu societatea, sub toate aspectele ei.

Tatuajul începe să nu mai fie perceput ca un obicei discutabil sau un atac la moralitate, ci intră în modă și este dorit din ce în ce mai mult de o nouă categorie de purtători, aparținând clasei de mijloc, oameni educați, care vor un produs personalizat, bine executat și original, și sunt pretențioși în ceea ce privește condițiile de igienă din procesul de tatuare. Apare și o nouă generație de artiști tatuatori, cu pregătire artistică, unii chiar absolvenți de studii superioare în domeniul artistic. Se deschid saloane de tatuaje, apar noi instrumente,iar tehnicile de lucru se schimbă, iconografia se diversifică și se rafinează. Practica tatuajului beneficiază de o vizibilitate sporită, prin intermediul tuturor formelor media și ale industriei de divertisment, intrând deja în cultura de masă.

Artistul tatuator contemporan nu mai este un simplu executant, ci el se concentrează, ca orice alt artist, pe crearea operei sale, și este mai puțin interesat de semnificația personală pe care purtătorul o atribuie tatuajului. La rândul lor, împătimiții de tatuaje sunt conștienți că poartă pe propria piele o creație artistică ce poate fi admirată de cei din jur.Pe de altă parte, mulți purtători de tatuaje optează în continuare pentru cele de tip flash, care de cele mai multe ori îndeplinesc o funcție sau se încarcă cu un sens: acestea pot avea rolul de amuletă, de afirmare a apartenenței la un grup sau afiliere, au menirea de a cosmetiza o imperfecțiune sau sunt pur și simplu decorative. Acest tip de tatuaj ține mai mult de stăpânirea meșteșugului, și mai puțin de crearea unui produs de artă.

Analiza tatuajului contemporan românesc merge pe trei direcții. Tatuajul de tip mall sau flash, golit de valoare artistică și exponent al culturii de masă, față în față cu tatuajul de autor. Tatuajul de penitenciar,cu particularitățile sale din mediul de izolare în care este făcut și cu temele sale caracteristice. Tatuajul din perspectivă feministă, ca formă de contestare a normelor de tip patriarhal și ca formă de preluarea controlului asupra propriului corp.

III.1. Teoria culturii de masă.

În cele ce urmează vom trece în revistă principalele teorii ale culturii de masă (Greenberg, Arnold, MacDonald, Adorno și Horkheimer) și critica acestora; totodată, vom defini termenii și conceptele cu care aceste teorii operează: cultură de masă, cultură populară, industrie culturală, cultură comercială. Definirea conceptului de kitsch ocupă, de asemenea, un rol important în economia expunerii noastre, având în vedere faptul că cele mai multe dintre tatuajele accesate în actualitatea românească se încadrează în această categorie.

Dominic Strinati, în An Introduction to Theories of Popular Culture, rezumă principalele trăsături ale teoriei culturii de masă – din perspectiva publicului consumator – definite de gânditorii Școlii de la Frankfurt:. „Teoria culturii de masă tinde să considere publicul drept o masă pasivă, vulnerabilă, manipulabilă, exploatabilă și sentimentală. Aceasta se împotrivește provocării și stimulării intelectuale, dar, în același timp, se transformă într-o pradă ușoară în fața consumerismului și publicității, precum și a viselor și fanteziilor pe care acestea trebuie să le vândă. Nu are noțiuni de bun gust și este devotat formulelor repetitive ale culturii de masă” (trad.noastră).

O definiție general valabilă a acestui concept este însă dificilă. Ea diferă de la o periodă la alta și de la un teoretician sau o școală de gândire la alta. Mai mult, problema constă tocmai în terminologie: vorbim despre o cultură de masă/cultura masificată sau o cultură populară; cultură comercială sau industrie culturală? Deși par să se afle într-o relație de sinonimie, sintagma cultură de masă are o conotație peiorativă. De-a lungul modernității, filosofi, sociologi, critici de artă vor încerca să dea o definiție conceptului și să-l analizeze atât din perspectiva produselor culturale, cât și din aceea a producătorilor și consumatorilor. Un rol deosebit de important în demararea discuțiilor privind cultura populară și societatea capitalistă l-a avut grupul New York intellectuals, care în anii ’30–’40 s-a coagulat în jurul publicației literare de stânga Partisan Review: William Phillips, Clement Greenberg, Dwight Macdonald.

În acest subcapitol ne propunem să analizăm aceste definiții/teorii și să le ordonăm cronologic pentru o mai bună înțelegere a conceptului și a evoluției sale. Dacă Theodor W.Adorno și Max Horkheimer – teoreticienii industriei culturale–au rămas în conștiința colectivă ca artizanii acestei sintagme, teoria are însă precursori, lor rămânându-le o virulentă articulare a acesteia.

III.1.1. Matthew Arnold, Culture and Anarchy: An Essay in Political and Social Criticism

Tradiția criticii culturale a fost inaugurată în 1869 odată cu apariția în volumul Culture and Anarchy: An Essay in Political and Social Criticism a unor eseuri (1867–1869) semnate de Matthew Arnold. Acesta aduce pentru prima dată în discuție conceptul de cultură populară – cultură generată și îmbrățișată de masele largi ale populației. În teoria lui Arnold, la antipodul culturii (care în viziunea sa este definită ca urmărirea perfecțiunii totale) se regăsește anarhia – ce funcționează ca sinonim pentru sintagma „cultură populară“. Această anarhie este generată de Populace care, potrivit autorului, este clasa muncitoare – segment social inferior reprezentând tot ce este mai ignorant și brutal, o amenințare la adresa societății civilizate și implicit a culturii: „Nucleului dur al segmentului Populace îi place să răcnească, să se precipite și să distrugă; celui moale îi place berea”(trad.noastră). Arnold împarte societatea în trei segmente distincte: barbarii – aristocrația, filistinii – clasa de mijloc, și Populace. Toate cele trei segmente întrețin o relație disfuncțională cu cultura. Barbarii, care au cea mai mare șansă de îmbogățire spirituală, sunt seduși de splendori mundane, securitate, putere și plăcere. Filistinii rezistă atracției luminii (aici, cu sensul de cultură) preferând afacerile, capelele și petrecerile cu ceai.

Un rol crucial în diseminarea culturii și în ghidarea maselorîl are statul prin intermediul educației. Arnold are o viziune idealistă asupra culturii, aceasta având menirea de a aduce o îmbunătățire societății; cultura trebuie să fie unmelanj între arta înaltă și utilitatea socială.

III.1.2 Partisan Review: Clement Greenberg – Avant-Garde and Kitsch; Dwight MacDonald – A theory of Mass Culture

Articolul Avant-Garde and Kitsch a fost pentru prima dată publicat în toamna lui 1939 în numărul 6 al revistei americane de orientare stângistă Partisan Review. Aceasta a fost fondată în februarie 1934 de către William Phillips și Philip Rahv ca alternativă la publicația Partidului Comunist American – New Masses. Eseul a fost republicat în 1961 în volumul Art and Culture. În 1968, Greenberg publică articolul Avant Garde Attitudes, care se dorește a fi o continuare a ideilor sale din ’39, dar și o revizuire a lor. Odată cu publicarea acestui articol, Greenberg își începe cariera de critic de artă, poziționându-se direct ca unul dintre cei mai importanți critici de artă de pe continentul nord-american și influențând decisiv evoluția artei și a direcțiilor sale în acest spațiu. Deși tema principală a articolului este legată de teoria avangardei și analizarea acesteia în termeni elogioși, interesul nostru este legat de kitsch și de accepțiunea acestuia ca formă artistică specifică. Pentru prima dată apare o definiție a kitsch-ului ca produs cultural inferior care se opune avangardei (produs cultural autentic, original, superior):„Acolo unde găsim avangarda, de regulă se regăsește și ariegarda. Destul de adevărat – în mod simultan, odată cu intrarea avangardei, un al doilea nou fenomen cultural a apărut în vestul industrializat: acel lucru cărora germanii i-au dat minunatul nume de Kitsch: arta și literatura populară și comercială, cu crometipurile, coperțile revistelor, ilustrațiile, reclamele, romanele superficiale, comicsurile, muzica lui Tin Pan, dansul tap, filmele de la Hollywoodetc”.

Potrivit lui Greenberg, kitsch-ul este specific maselor urbanizate, produs al revoluției industriale – kitschul este mecanic și operează cu formule–, al dezrădăcinării și migrației, conceput pentru a veni în întămpinarea gusturilor unei noi piețe care și-a descoperit o nouă capacitate – aceea de a se plictisi.

Perspectiva lui Greenberg asupra culturii și a kitsch-ului va influența teoria Școlii de la Frankfurt. Potrivit lui, cultura înaltă rămâne pentru totdeauna apanajul clasei privilegiate, în timp ce clasele exploatate se vor mulțumi cu un tip de cultură surogat:

„Întotdeauna a existat, pe de o parte, minoritatea celor puternici – și, prin urmare, cultivați – iar pe de alta, marea masă a celor exploatați și săraci – și, prin urmare, cei ignoranți. Cultura formală a aparținut dintotdeauna primului, în timp ce ultimii au fost nevoiți să se mulțumească cu o cultură populară sau rudimentară sau chiar cu kitsch-ul” (trad.noastră).

Boris Groys, în Avangarda și kitsch-ul astăzi, revine la articolul în discuție afirmând că Greenberg a redefinit „kitsch-ul ca singura manifestare autentică a contemporaneității, adevăratul moștenitor al artei trecutului”.

Conceptul de kitsch – definiție, terminologie, critică va fi ananlizat in extenso pe parcursul acestui subcapitol. De asemenea, vom reveni asupra teoriilor culturii de masă în contemporaneitate.

Dwight Macdonald, A Theory of Popular Culture

Preocuparea lui Macdonald legată de teoria culturii de masă se regăsește în patru eseuri: A Theory of Popular Culture (1944), Field Notes (1945), A Theory of Mass Culture (1953) și Masscult and Midcult (1960). Articolulasupra căruia ne-am oprit – A Theory of Popular Culture – a apărut în revista Diogenes în 1953, acesta fiind republicat în volumul Mass Culture: The Popular Arts in America la Editura Macmillan, New York, 1957.

Macdonald, alături de Greenberg, Philip Rahv și William Phillips (fondatorii revistei Partisan Review), va face parte din nucleul gândirii de stânga din America. Aportul său va fi major în orientarea revistei, dar în același timp o va susține și financiar la venirea sa în 1937, salvând-o de la colaps. Părăsește revista în 1943, în urma unor disensiuni editoriale. Cu toate acestea, grupul din jurul revistei a avut un rol decisiv în formarea sa ca intelectual.

Încă de la bun început, Macdonald se poziționează ca un critic virulent la adresa culturii de masă. Acesta renunță la sintagma cultura populară, folosind-o pe cea de cultură de masă: „Câteodată este numită cultură populară, însă cred că un termen mai precis ar fi cultură de masă, semnul său distinctiv fiind acela că este exclusiv și direct un produs destinat consumului de masă, cum ar fi guma de mestecat” (trad.noastră).

Potrivit acestuia, societatea se confruntă cu două tipuri de cultură – cea tradițională,haideți să o numim cultură înaltăși cultura de masă, produsă, manufacturată en-gros. Aceasta este definită ca o excrescență canceroasă a culturii înalte, originile sale aflându-se într-o oarecare măsură în cultura populară (aici cu sensul de folclor); este o extensie a acesteia, dar mai ales în revoluția industrială, definindu-se ca o formă de expresie a oamenilor simpli. Dacă arta populară s-a născut spontan, fiind o expresie autohtonă a oamenilor obișnuiți, acestora din urmă, fără aportul culturii înalte, cultura de masă le este impusă. „Este fabricată de tehnicieni angajați de oamenii de afaceri; audiența acesteia este alcătuită din consumatori pasivi, participarea lor limitându-se la opțiunea de a cumpăra sau nu. Pe scurt, lorzii kitsch-ului exploatează nevoile culturale ale maselor pentru profit și/sau pentru menținerea puterii” (trad.noastră). Cultura de masă se constituie într-un instrument de dominare politică prin însăși natura sa, demonstrând caracteristica exploatatoare a societății capitaliste.

Cultura omogenizată este un nou concept articulat de Macdonald. Potrivit lui, cultura de masă este o forță revoluționară ce dărâmă barierele de clasă, tradiție, gust și dizolvă diferențele culturale. Amestecă și contopește totul, producând ceva ce putem numi cultură omogenizată sau nivelată. Distruge valoarea, de vreme ce judecățile de valoare implică discriminare. Cultura de masă este văzută ca fiind democratică în sensul că refuză să discrimineze orice și pe oricine.

În subcapitolul Adultized Children and Infantile Adults, Macdonald analizeză capacitatea kitsch-ului de a suprima diferențele de vârstă. Această omogenizare a audienței este posibilă prin tipul produselor culturale oferite (acestea ridică foarte mici pretenții intelectuale): exemplul oferit este cel al benzilor desenate sau al filmelor western destinate copiilor care sunt însă consumate și de adulți în timp ce copiii au acces la filmele, programele radio și tv destinate adulților. Consecințele acestei fuziuni ale audienței sunt: „regresie infantilă la adulți, care devin incapabili să facă față tensiunilor și complexității vieții moderne și evadează prin kitsch (care în schimb le confirmă și le augmentează infantilitatea); suprastimularea copiilor care cresc prea repede” (trad. noastră).

III.1.3. Școala de la Frankfurt și industria culturală.

„Cultura este o marfă paradoxală. Ea este într-atât guvernată de legea schimbului, încât ea însăși nu mai ajunge să fie schimbată; se confundă într-atât de orbește cu consumul, încât nici nu mai poate fi consumată. Este și motivul pentru care se dizolvă în reclamă. Cu cât aceasta pare mai absurd sub un monopol, cu atât mai omnipotentă devine. Motivațiile sunt, în fond, economice. Este prea evident faptul că s-ar putea trăi fără această întreagă industrie culturală și că saturația și apatia pe care le generează printre consumatori sunt cu totul exagerate. În ea însăși nu găsește resurse pentru a schimba cursul lucrurilor. Elixirul lor vital este reclama. Dar cum produsul său produce permanent plăcerea pe care o promite ca marfă la simpla promisiune, el ajunge finalmente să se confunde cu reclama de care are nevoie pentru a compensa incapacitatea de a mai produce plăcere”.

Institutul de Cercetări Sociale (Institut fur Sozialfurschung) atașat Universității din Frankfurt sau Școala de la Frankfurt a fost fondată în anul 1923 de către Carl Grunberg, în jurul acestui curent/ școală de gândire de sorginte marxistă, coagulându-se o seamă de intelectuali proeminenți. Printre cei mai importanți gânditori ai mișcării sunt Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Herbert Marcuse și Walter Benjamin. Scopul acestora era de a concepe o teorie critică a capitalismului modern, în cheie neo-marxistă, dar care avea ca punct de plecare meditația hegeliană asupra individului și a destinului acestuia în structurile organizate ale societății. Teoria social-critică a fost elaborată (în viziunea lui Max Horkheimer) cu intenția de a se constitui într-un instrument vital de autoemancipare –în exercițiul individului de a conștientiza sclavia unei societăți opresive. Potrivit lui Adorno, forțele sistemului nu se limitează la a acționa din exterior, ci s-au insinuat în modul de gândire al oamenilor, în sistemul de valori, astfel încât aceștia s-au transformat în pioni pasivi ai sistemului respectiv. Teoria critică ar trebui să servească intereselor populației, scopul fiind eliberarea de acest sistem. Pornind de la viziunea lui Aristotel,Adorno consideră că arta ar putea fi soluția eliberatoare – arta cu rol revelator al unui adevăr moral. Astfel, un subiect central al cercetărilor îl va reprezenta cultura – ca instrument al capitalismului de a-și menține dominarea pe de o parte sau ca mod de eliberare pe de alta.

Odată cu preluarea puterii de către naziști, liderii școlii se refugiază la Geneva, Paris și mai apoi la New York, unde vor reorganiza școala. Los Angeles va fi puctul terminus în peregrinarea americană. Adorno încearcă să rămână la Berlin, însă după trei ani se alătură grupului.

Sintagma de industrie culturală și teoretizarea ei a luat naștere în laboratorul de gândire al acestei școli. Sintagma apare pentru prima dată în lucrarea Dialectica luminilor, publicată la Editura Querido în 1947 (în capitolul intitulat Industria culturală/Luminile ca mistificare a maselor), fiind produsul colaborării dintre doi reprezentanți de seamă ai Institutului – Theodor W. Adorno și Max Horkheimer. Inițial, titlul acestui studiu a fost Eclipse of Reason, însă s-a preferat a doua variantă. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și începutulRăzboiului Rece, Adorno și Horkheimer se reîntorc în Germania unde, din pricina circumstanțelor, cartea nu este republicată, circulând în samizdat. Abia în 1969 este autorizată o nouă ediție a cărții, cu foarte puține intervenții.

În lucrarea After the Great Divide, Huyssen Andreas examinează contextul în care ia naștere teoria culturii industriale. El explică premisele ce au stat la baza discursului care insistă asupra distincției calitativ categoriale dintre cultură înaltă și cultură de masă, discurs apărut încă din secolul XIX. Potrivit acestuia, conformismul este cel care a parazitat intenția subversivă, iconoclasmul și forța avangardelor istorice. Fetișizarea mărfii, standardizarea bunurilor, împreună cu supunerea impusă de autoritate, iraționalitatea, conformitatea, un ego slab și comportamentul dependent al populației sunt trăsăturile culturii moderne și principalele acuze aduse. Sub aceste auspicii, Theodor Adorno și Max Horkheimer extind teoria marxistă a fetișismului mărfii transferând-o către bunurile culturale. Prin reprezentanții ei, „Școala de la Frankfurt vede industria culturală ca un motor ce asigură generarea și satisfacerea unor așteptări false și suprimarea nevoilor reale. Este atât de eficientă în programul ei, încât clasa muncitoare nu mai prezintă o posibilă amenințare la stabilitatea și menținerea capitalismului” (trad. noastră).

În continuarea prezentei expuneri,vom face o succintă prezentare a principalelor trăsături ce definesc industria culturală, producători, consumatori și dinamica relației acestora. Textul abundă în repetiții, astfel că vom încerca, pe cât posibil, să fim cât mai succinți.

Conformismul despre care aminteam mai sus guvernează – în viziunea Școlii de la Frankfurt – majoritatea produselor culturale:„Cultura este astăzi contaminată de similaritate. Filmul, radioul, revistele, formează astăzi un sistem. Fiecare domeniu este uniform în sine și în raport cu celelalte”. În aceeași logică a conformismului, „tehnica industriei culturale nu a realizat nimic altceva decât standardizarea și producția de serie, sacrificând tot ce făcea diferența dintre logica operei și cea a sistemului social”.

Consumatorul este evaluat de sistem ca principal promotor al nivelului calității mărfii ce urmează a fi produsă și consumată: „Standardele ar fi rezultat, chipurile, din necesitățile consumatorilor: așa s-ar explica și acceptarea lor fără vreo rezistență. Acesta este cel ce dă girul unei astfel de producții: prin ratificarea malignă a cererii de gunoaie culturale, el inaugurează armonia totală. Priceperea și expertiza sunt proscrise ca aroganță a celor ce pretind a fi superiori altora, de vreme ce cultura împarte, democratic, privilegiile fiecăruia. În virtutea armistițiului ideologic, conformismul consumatorilor, ca și nerușinarea producției care-i stimulează, dobândesc o conștiință curată. Ambele se mulțumesc cu reproducerea mereu-identicului”. Segmentul social a cărei țintă este această ideologie, victimă a acestui cerc vicios: „Consumatorii sunt muncitorii și funcționarii, fermierii și mic-burghezii. Producția capitalistă dispune de trupul și sufletul lor în asemenea măsură, încât ei cad pradă fără a opune rezistență la tot ceea ce li se oferă. La fel cum cei dominați au luat mereu mai în serios morala dominaților decât au făcut-o aceștia, masele înșelate se agață astăzi de mitul succesului mai curând decât cei care se bucură de el. Și ele au dorințele lor. Se cramponează obstinate de ideologia care le aduce în sclavie. Amorul pernicios al poporului pentru răul ce li se face întrece viclenia autorităților”.

Industria de entertainment este un instrument ideologic, calitatea produselor sale fiind evaluată la cele mai joase standarde cu putință: „Cinematografia și radioul nu mai au a se prezenta drept arte. Adevărul că acestea nu sunt altceva decât o afacere este utilizat de ele ca ideologie, pentru a legitima gunoiul pe care-l produc deliberat”.

Industria culturală nu poate produce decât artă inferioară, căci este supusă rigorilor businessului, ale bestsellerului, transformându-se astfel în pur entertainment: „Industria culturală rămâne o întreprindere a divertismentului”.Aceasta produce artă facilă,deși: „Nu incultura crasă, prostia și grobianismul sunt semnificative…ci faptul că elementele ireconciliabile ale culturii, artei și distracției sunt subordonate unei singure finalități, redusă la o unică și falsă formulă: totalitatea industriei culturale”. O consecință a industriei culturale este reprezentată de fuziunea actuală a culturii și divertismentului,acesta fiind văzut nu doar ca o depravare a culturii, dar și ca o spiritualizare forțată a amuzamentului. Astfel, acesta din urmă este servit travestit publicului, investit cu aura unei opere de artă. Conform artizanilor ei, industria culturală are ca scop principal menținerea dominației asupra maselor în folosul liderilor capitaliști. Este astfel concepută încât nu contestă structurile puterii, nepermițând comunicarea ideilor diferite în cadrul ei.

Analiza statutului operei de artă în contrast cu opera mediocră în capitalism se constituie într-un element central al analizei celor doi autori: „Momentul în care opera de artă transcende realitatea nu poate fi așadar separat de stil; dar el nu constă în atingerea armoniei, a unității problematice dintre formă și conținut, dintre interior și exterior, individ și societate, ci în acele trăsături în care se ivește discrepanța, în eșecul necesar al efortului pasional de realizare a identității. În loc să se expună acestui eșec, în care stilul marii opere de artă s-a negat mereu pe sine, opera mediocră s-a limitat la similaritatea cu celelalte, la surogatul identității. Industria culturală ajunge, finalmente, să absolutizeze imitația. Redusă exclusiv la stil, ea îi trădează acestuia secretul, obediența față de ierarhia socială. Barbaria estetică de astăzi desăvârșește ceea ce a amenințat formele spiritului din clipa în care au fost reunite și neutralizate sub termenul de cultură”.Arta a fost coruptă prin divertisment, al cărui unic scop este de a produce plăcere. Arta înaltă este definită ca vehicul al protestului, devenindastfel un pericol pentru structurile puterii. Arta, reprodusă mecanic, își pierde aura. În viziunea lui Walter Benjamin, aura este în strânsă legătură cu autenticitatea, cu ideea operei de artă unice. El consideră că funcția artei nu este de a fi ieftină sau accesibilă.

Autorii își argumentează teoria aducând exemple din film, benzi desenate, muzică, publicitate – toate produse obediente ale industriei culturale. În opinia lor, scopul filmului – prin confundarea acestuia cu realitatea – este de a-i convinge pe consumatori asupra valorii conformității și a futilității rezistenței. Filmele, cu personajele lor schematice, demonstrează imposibilitatea ființei umane de a-și îmbunătății condiția – acest lucru este posibil doar printr-un accident al sorții sau dacă există niște circumstanțe extraordinare. Unica motivație în ceea ce privește introducerea sunetului în film este aceea de a slăbi vigilența telespectatorilor prin muzică. Violența desenelor animate reprezintă o aducere aminte față de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care populația nu s-ar conforma normelor societății. Muzica – în cazul de față, jazzul – este considerată o barbarie stilizată, lipsindu-i armonia stilurilor clasice.

Rezumând, simplificând textul, am încercat să oferim – printr-o serie aproape abuzivă de citate – o imagine a ceea ce au dorit să sublinieze coautorii acestei terorii. Într-o conferință susținută în martie-aprilie 1963, Adorno revine cu câteva precizări importante asupra textului. Conform acestuia, dacă în schițe, în loc de sintagma industrie culturală, era folosită cea de cultură de masă, aceasta a fost înlocuită „spre a exclude, de la bun început, conotația care convenea susținătorilor ei: că aceasta s-ar fi ivit spontan din masele însele, de forma contemporană a artei populare… În toate sectoarele sale sunt fabricate, mai mult sau mai puțin programatic, produse destinate consumului de masă, care determină, în mare măsură, acest consum”(trad.noastră). Industria culturală este o cultură administrată, impusă ca instrument de îndoctrinare și control.

Calitatea de marfă a bunurilor culturale este de asemenea reiterată: „Creațiile spirituale specifice culturii nu mai sunt și mărfuri, ci doar mărfuri. Acestea se conformează principiului valorificării lor, și nu propriului conținut” (trad.noastră).

O precizare importantă se referă la termenul industrie. Conform lui Adorno, „acesta nu trebuie luat ad litteram. El se referă la industrializarea lucrului însuși (…) și la raționalizarea tehnicilor de distribuție, iar nu strict la procesul de producție” (trad.noastră).

III.1.4. Conceptul de Kitsch. Definiție și interpretări.

Nu întâmplător, capitolul dedicat conceptului de Kitsch din volumul Cinci fețe ale modernității: modernism, avangardă, decadență, kitsch, modernismdebutează cu definiția dată de Clement Greenberg din 1939.Nu vom reveni asupra sensurilor regăsite la Greenberg, Adorno sau Walter Benjaminpe care le-am discutat deja, însă considerăm necesar să insităm pe acest subiect, dat fiind că cel mai frecvent tip de tatuaj întâlnit în contemporaneitate se circumscrie termenului.

Termenul Kitsch, ca și conceptul care-l desemnează, își au originea în Bavaria secolului al XIX-lea (1870-1880) și apare pentru prima dată în jargonul pictorilor și comercianților de artă din München, desemnând producția artistică ieftină. Autorul enumerează câteva variante posibile ale originii conceptului, însă noi ne vom opri la trei dintre ele, considerate de Matei Călinescu ca fiind cele mai sugestive pentru anumite caracteristici esențiale ale kitsch-ului: confuz (ca termen), ieftin și, estetic vorbind, gunoi sau deșeu. Revenind, etimologia este incertă: într-o variantă, acesta și-ar găsi originile în englezescul sketch – desen, schiță – pronunțat greșit de artiștii din München și aplicat în sens depreciativ acelor desene ieftine cumpărate ca amintiri de turiști; o altă versiune ar fi aceea că ar proveni din verbul german verkitschen – în traducere =a ieftini, sau verbul kitschen cu sensul de a aduna mizeria de pe stradă.

Tocmai din pricina ambiguității termenului, acestui concept i-au fost atribuite proprietăți comune obiectelor pe care le desemnează. „Se consideră că acel obiect etichetat drept kitsch este inautentic, fals, un substitut ieftin, fără valoare al originalului. Kitsch-ul provoacă emoții simple, care impresionează puternic, dar ale căror efecte se atenuează rapid, fiindcă au scopul final de a fi reconfortabile pentru public (…) este superficial, neesențial și trivial (…) standardizat și clișeic”.Potrivit lui Călinescu, farmecul unui obiect kitsch rezidă în faptul că este accesibil din punct de vedere financiar și arată bine.

Umberto Eco încadrează kitsch-ul în marea categorie a Urâtului. Potrivit acestuia, urâtul reprezintă un fenomen social, caracteristicile acestuia nefiind definite de membrii claselor superioare care dețin puterea politică și economică, „ci este mai degrabă stabilită de artiști, de persoanele cultivate, de cei care, în lumea literară, artistică și academică sau pe piața artei și a modei, sunt considerați experți în materie de frumos”.

III.1.5 Cultura populară

Un produs al consumatoruluiprin excelență, tatuajul din zilele noastre reclamă o analiză din perspectiva teoriilor culturii populare. Muzica, filmul, publicitatea, televiziunea, sportul și nu în ultimul rând moda au fost îndelung analizate, după cum am văzut, de artizanii sintagmelor cultură de masă sau industrie culturală. Intenția acestui subcapitol este de a explica sintagma cultură populară (pop), originile sale, dar și trăsăturile pe care le dobândește în contemporaneitate. De asemenea, în același context, dorim să discutăm critic aceste teorii actualizându-le.

Critica culturii populare își are originile în mai vechile teorii ale lui Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Dwight Macdonald etc., în contemporaneitate acestea fiind pur și simplu reiterate. Persistă încă discuția cultură înaltă versus cultură de masă (populară). Acest discurs nu face însă discriminări legate de orientarea sau simpatiile politice ale emițătorului. Dacă ele s-au născut dintr-o gândire de stânga, dreapta contemporană adoptă și ea același tip de discurs elitist. Atunci când vorbim de cultură pop(ulară) avem deci de-a face cu o primă distincție de ordin calitativ. În acest sens, cultura pop este una de tip rezidual: ceea ce nu intră în categoria culturii înalte – văzută ca obiect al unei creații singulare, autentice și originale, intră în cea de-a doua categorie, a culturii inferioare și comerciale, produsă în masă. Din însăși această separație se conturează o altă distincție, una de tip cantitativ: o pătură largă a societății împărtășește o anumită fascinație față de un anumit produs, acesta urmând a fi fabricat în masă. Cultura populară este definită și ca o cultură masificată, o cultură comercială, lipsită de autenticitate, repetitivă, produsă pentru un anumit segment de populație a cărei caracteristică este pasivitatea consumului, fără vreun spirit critic sau discernământ. Pe de o parte, este considerată o cultură impusă, administrată de sistemul capitalisto-corporatist, interesat din punctul de vedere al capitalului de păstrarea hegemoniei, oferind de fapt populației un surogat de fericire sau iluzia acestuia, și urmărind, din perspectiva marilor corporații, câștigul financiar și creșterea profitului. Pe de altă parte, cultura pop este o cultură provenită din rândul maselor cărora li se adresează. În lucrarea Cultural Theory and Popular Culture, John Storey discută termenul de hegemonie la Antonio Gramsci – acesta folosește termenul referindu-se la modul în care segmentele dominante ale societății, printr-un proces de leadership intelectual și moral, încearcă obținerea consimțământului segmentelor subordonate ale societății. Teoria lui Gramsci a fost reinterpretată, unii teoreticieni ai culturii populare definind domeniul acesteia ca loc al unei confruntări între rezistența grupurilor subordonate ale societății și forțele ce operează în interesul grupurilor dominante. Astfel, cultura pop este văzută ca un teren al schimbului și negocierii, un echilibru al compromisurilor.

III. 1.6. Contemporaneitate și critică. O reevaluare a criticii culturii pop.

Cultura populară este produsă de mase, pentru mase, prin intermedul resurselor culturale care le sunt puse la dispoziție de către clasele dominante: muzică, cinematografie, televizune, vestimentație, jocuri video etc. Potrivit teoreticianului John Fiske, cultura populară este elaborată în interiorul grupurilor de indivizi subordonați și nu impusă din exterior, după cum afirmă unii teoreticieni ai culturii de masă. Deși se adresează acestor grupuri de indivizi, în mod paradoxal, aceasta servește intereselor structurii dominante. Astfel, întotdeauna poate fi regăsit un element al culturii populare care se află în afara controlului social și scapă ori se opune forțelor hegemonice. De aceea, cultura pop este mereu o cultură a conflictului.

Critica contemporană a reevaluat teoriile și sintagmele cultură de masă, cultură industrială, cultură masificată, cultură pop. În teoria postmodernistă, dezbaterea privind cultura înaltă (high culture) și cultura inferioară (low culture) nu-și mai găsește sensul. Distincțiile de ordin calitativ sunt considerate elitiste și arbitrare. Potrivit lui Storey, postmodernismul a estompat diferențele dintre autentic și comercial. O altă critică adusă acestor teorii și în special lui Adorno și Horkheimer este legată de lipsa dovezilor empirice și istorice care să argumenteze aceste teorii. O metodologie adecvată, specifică științelor sociale, cum ar fi cercetarea de tip calitativ, interviul, povestea vieții, istorie orală nu au reprezentat sursa analizei și concluziilor acestora.

Lărgind aria discuției dincolo de produsele culturale, sunt contestate teroriile privind feminizarea sau infantilizarea publicului consumator, teoria inventării unor false nevoi (prin fabricarea unor produse inutile de către industria culturală) în intenția de a estompa adevăratele dorințe (libertate, fericire). Pasivitatea și în consecință posibilitatea de manipulare a publicului consumator este la rândul ei contestată. John Fiske argumentează: un procent aflat între 80–90 la sută dintre noile produse aruncate pe piață ratează în pofida unei publicități agresive.Mai mult, astăzi avem de-a face cu un nou tip de consumator – the Prosumer. Cuvântul telescopat – combină termenul de producer cu cel de consumer. Astfel, consumatorul este unul activ, parte integrantă a procesului de producție. Este foarte prezent în industria tehnologică, având un rol important în producerea de echipamente sofisticate. Prin intermediul social media, bloguri și review-uri, consumatorii influențează acest proces.

Plasând discuția în câmpul artei contemporane, observăm o schimbare de paradigmă: un melanj între high și low culture, un permanent schimb care se dovedește a fi extrem de productiv, o oportunitate: „Pentru mulți artiști și creatori contemporani, formele culturale tranzitorii, hibride și însuși kitsch-ul, au devenit mai stimulente, estetic și politic vorbind, decât retrograda fixare în „mediul și criteriile de calitate formale ale operei de artă unică, autonomă și, eventual, negativă”. Artistul contemporan este unul globalizat, conectat, în continuă mișcare. Arta este democratizată și accesibilă. Bienalele, târgurile de artă au facilitat accesul populației la arta contemporană. Desigur, acest tip de spectacularizare a artei și transformarea ei în funcție de rentabilitate comportă un risc: transformarea acesteia în divertisment.

III.2. Tatuajul de tip flash sau mall

III.2.1. Definirea conceptului de tatuaj flash

Tipul de tatuaj care poate fi încadrat în categoria produselor culturale de masă este cel de tip mall sau tatuajul flash. Potrivit lui Henk Schiffmacher, în Encyclopedia for the Art and History of Tattooing, tatuajul flash este definit astfel:„o categorie de modele de tatuaj finalizate, categorizate tematic pefoi de carton standardizate. Ele sunt dispuse pe pereții saloanelor, pentru a-i ajuta pe clienți să-și aleagă tatuajele. Într-un salon de calitate, acestea sunt piese artistice originale, create de proprietar sau de artiștii care își desfășoară activitatea în respectivul salon. În zilele noastre, ele sunt fotocopii color, cumpărate de la alți artiști”(trad.noastră). Termenul de flash tattoo a căpătat în timp conotații peiorative, devenind o sintagmă pentru tatuajele de calitate inferioară: copii ale unor tatuaje originale, tatuaje generice (standardizate, clișeizate), răspândite în masă. De cele mai multe ori, acestea sunt prost executate, fie de către tatuatori aflați la început, fie de cătrenon-profesioniști. În interviurile desfășurate cu artiștii tatuatori din România, alături de termenul de tatuaj flash a apărut și termenul tatuaj de mall, aflat în sinonimie cu primul și desemnând aceleași caracteristici negative.

III.2.2. Circumstanțe și motivații în alegerea unui tatuaj de tip mall

Până în anii 2000 (după acest prag, asistăm la o progresie a practicii tatuajului de mall, id esto creștere a numărului de tatuatori profesioniști, de saloane de profil, o evoluție privind tehnica și folosirea materialelor de calitate, o diversificare iconografică), tatuajul de mall (tatuaj standardizat, permanent) era cel mai frecvent întâlnit. Elimplica o accesare rapidă, era ieftin și de serie. Imaginile erau furnizate de canale media diverse (reviste străine de tatuaj, TV), de fotografiile aflate în salonul/bucătăria tatuatorului sau de mediul în care clientul gravita (prieteni, asociați, trecători). Sursele de inspirație nu reprezentau doar căi de promovare a unui anumit tip de modă, ci puteau deveni ele însele tatuajele ce urmau a fi desenate, bătute.Clientul își alegea imaginea dorită și solicita executantului tatuajul. Practicianul nu intervenea în iconografia tatuajului, limitându-se la a transpune pe piele desenul cerut.

Fig. 29. Exemplu tatuaj flash, revista Tattoo, februarie 2011.

Spre deosebire de tatuajele executate de artiști tatuatori, cele de tip mall nu reprezintă întotdeauna finalitatea unui proces de lungă durată. Motivele ceexplică accesarea acestui tip de tatuaj nu sunt de profunzime: ele nu reflectă o pregătire temeinică sau (și) un proces de selecție a tipului de tatuaj, a tatuatorului. Cel mai adesea, motivațiile trimit către un act spontan și țin, mai degrabă, de circumstanțe, de un aici și acum. Iată cum se reflectă procesul într-unul din cazurile documentate:

„(V-a plăcut un anumit model sau ideea de a fi tatuat?) – Ideea de a fi tatuat. Nu știu, mi se părea interesant.(Cum ați ales motivul/modelul Beauty and the Beast?) – Mi-a plăcut mult desenul și, de fapt, îl avem mai multe persoane, l-am ales împreună, cum ar veni…și ni l-am și făcut, șase persoane.(Prieteni?) – Da.(Unde anume l-ați făcut? În ce loc erați atunci când l-ați făcut?) – Acasă.(Dumneavoastră de ce ați ales să vă puneți pe mână Bestia? Are vreo semnificație alegerea locului sauacolo vi s-a părut potrivit?) –Nu. Noi am hotărât toți. Am fost mai mulți și am făcut toți aici, în partea asta [interlocutorul indică locul – pe mâna dreaptă,sus, ca o emblemă] și, cât de cât, să fie ascuns – să nu se vadă – cu un tricou”.

Fig. 30. Fotografie tatuaj, Anonim 1.

Tatuajul a fost executat în perioada adolescenței intervievatului, acesta făcând parte dintr-un grup de prieteni, probabil mai rebeli, la îndemnul cărora a optat pentru acest tip de reprezentare, dar, mai cu seamă, de identificare. Prin urmare, alegerea subiectului poate fi așezată sub semnul influenței spiritului gregar. Cel de-al doilea tatuajdespre care ne relateazăpovestitorul (numit de noi Anonim 1), reprezentând o creatură extraterestră din filmul Alien, s-a realizat în condiții similare. „Eram un grup, tot așa, de români, dar erau în Canada – și ne-am regăsit noi oarecum cu ei”. Desenul a fost executat în condiții precare, întrucât nu a fost posibil accesul la un salon profesionist. Din nou, presiunea grupuluicu care naratorul se identifică a fost determinantă pentru procurarea unui alt marcaj corporal.

Fig. 31. Fotografie tatuaj, Anonim 1.

Calitatea tatuajului a fost dată de o serie de circumstanțe: pentru acest tip de tatuaj, aparatura rudimentară, improvizată, tehnica non-profesionistă și-au spus cuvântul. Prețul unui atare desen este modic (de multe ori e chiar gratuit), executanții aflându-se la început de carieră, cu dorința de a învăța și de a exersa pe pielea umană. Un fragment de interviu (realizat cu un tânăr din București) exemplifică circumstanțele apelării la o persoană fără pregătire în domeniu:

„(Cel de-al patrulea tatuaj ce reprezintă?) – Un mafiot din Bugs Bunny… Mafiotul ăla mic, cu pălărie mare. Și mi l-a făcut prietena mea, prima dată când a pus mâna pe aparat. A fost foarte dureros. (Să lucrezi cu un tatuator experimentat presupune mai puțină durere?) – Da, știe cum să controleze aparatul. Ea nici acum nu știe, dar le are cu desenul”.

Într-o altă convorbire, o purtătoare de tatuaj explică modalitatea prin care încearcă să dobândească o tehnică clasică de tatuare, folosind ca suport propriul corp:

„(Ți-ar plăcea și ție să începi să tatuezi?) – Da, mi-ar plăcea. Am câțiva prieteni care se roagă de mine să le fac, dar încă nu sunt sigură de mine…mai bine mai exersez pe picioarele mele, aș putea să exersez pe piei de porc, însă acestea nu se inflamează, nu sângerează. Dacă nu bați pe pielea ta…Asta m-a sfătuit și băiatul ăsta, să-mi aleg un petic și acolo să exersez. Și cam asta încerc să fac acum. Mi-am comandat tuș și ce am nevoie și mai exersez pe acasă”.

Începutul secolului XXI a însemnat creșterea numărului de practicieni, care au însă la dispoziție aparate profesioniste, o mai mare varietate de pigmenți și de modele, de concepte inspirate de internet, sau, mai aproape de zilele noastre, de social media: Facebook, Instagram etc.

Pentru tinerii aflați la liceu sau în primul an de facultate, tatuajul și procesul dobândirii sale au generat un interes special pentru prezenta analiză. Vârsta dobândirii tatuajului, motivația care a stat la baza achiziționării, contextul în care s-a desfășurat procesul, atitudinea părinților față de gestul adolescenților, precum și raportarea ultimilor la un desen corporal au reprezentat principalele direcții de investigare:

„(La ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?) – La șaisprezece ani, întâmplătoare.(Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat?) – Aaa, a fost spiritul de turmă. Am luat o hotărâre pe moment: Azi vreau tatuaj! (Ce reprezintă?) – Prostiile pe care le aveam în cap atunci”.

Oana L. se raportează la primul său tatuaj ca la un impuls de moment. Următoarele tatuaje (încă trei), au fost realizate pe parcursul a trei ani, însă procesul de dobândire a acestora a fost unul selectiv și de durată. Ele au fost realizate cu ajutorul unui tatuator profesionist. Reacția prietenilor a fost una pozitivă, în vreme ce părinții au privit cu reținere schimbarea înfățișării:

„(Ce părere au avut prietenii, familia?) – Prietenii, una bună, familia, una rea, bineînțeles.

(Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat?) – În România, oamenii încă se uită ciudat, ceea ce este îngrijorător, suntem în 2019, iar noi, ca oameni, încă nu am ajuns să fim open minded asupra unor lucruri atât de banale”.

Aceeași reacție a fost întâmpinată și de Gabriela C. La 17 ani s-a tatuat, fără acordul părinților, care și-au manifestat dezaprobarea, puși în fața faptului împlinit:

„(Ce părere au avut prietenii, familia?) – Prima impresie, destul de negativă. Prietenii m-au susținut… (Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat?) – E destul de finuț, nu am avut reacții deosebite. Dar nici nu prea sunt atentă la străini. Îmi place tatuajul, nu îmi pasă de alte păreri răutăcioase”.

Îndeobște, nu am întâlnit așteptări ale adolescenților vizavi de părinți, în sensul că ultimii ar putea emite aprecieri pozitive legate de achiziționarea unui desen corporal; el este privit ca un atentat la adresa integrității trupului, a identității copilului, așa cum o percep – cum și-au construit-o – părinții. Față de societatea românească, tinerii au o altă raportare, această instanță fiind investită cu espectanța progresului, a ralierii sale la concepția Occidentului despre body (modification) art. Interlocutorii omit faptul că societatea înseamnă vârste, formații culturale, gusturi diferite de ale lor. Mentalitatea lor reflectă o nevoie acută de legitimare din partea celorlalți, chiar dacă uneori discursul bravează.

Majoritatea intervievațilors-au tatuat fie înaintea împlinirii vârstei majoratului, fie mai târziu, aflați însă sub tutela parentală. Marcajul corporal a fost realizat fără știrea sau acordul părinților, de unde și reacțiile: „La început, familia nu a fost de acord, dar apoi s-au obișnuit”. „Prietenilor le-a plăcut, familia a fost mai contrariată, ei fiind mai conservatori”. „La început, familia mea nu a fost de acord cu tatuajele, până când mi-am făcut primul tatuaj mare, pe mână”.

Cât privește motivele deciziei de a se tatua, ele diferă de la un intervievat la altul, dar, totodată, pot fi încadrate în categoria mai largă a „teribilismului adecvat vârstei”, fiind explicate de spiritul de imitație, de curiozitate sau de nevoia de rebeliune:

„A fost foarte spontan. O colegă își făcuse și ea unul și i-am propus în glumă să-mi facă și mie, ea acceptând. În ziua aceea ne-am făcut mai mulți tatuaje, eram trei-patru”.

„Curiozitatea: auzisem că poți realiza un tatuaj cu o coardă de chitară.Așa că am luat coarda unei chitări, gel de pix și mi-am făcut un mic simbol”.

Circumstanțele în care s-a făcut tatuajul, precum și motivația, reflectă calitatea tatuajului. Lipsind acordul părinților pentru tatuaj, subiecții nu au dispus de mijloacele financiare pentru a accesa un produs de calitate. Alex W. ne relatează împrejurările dobândirii tatuajului săuși reacția la un desen de calitate inferioară:

„Primul meu tatuaj a fost foarte bine gândit, construit din mai multe imagini care aveau o semnificație pentru mine în acea perioadă. A fost primul meu pas în lumea fascinantă a tatuajelor și atunci m-am decis să fac asta pentru tot restul vieții. Chiar dacă a fost realizatde un amator, în condiții nesterile și cu tuș de imprimantă, încă îl port cu mândrie și nu-l voi «repara» niciodată”.

Iconografia primului tatuaj accesat nu reprezintă întotdeauna produsul unei reflexii îndelungate. De cele mai multe ori, designul este ales în funcție de circumstanțele tatuării și reprezintă, cel mai adesea, o copie: „A fost un model asemănător pe Google și i-am modificat unele chestii”; „L-am văzut într-o poză pe net și mi s-a părut interesant”; „Bineînțeles, inspirat probabil inconștient de anumite modele populare la acea vreme…dar consider că l-am creat singur”; „Primul tatuaj nu e un simbol. E făcut într-un stil asemănător cu cel al vărului meu de atunci, suntem ca niște frați, chiar dacă nu ne vedem des față în față”.

În economia obținerii unui tatuaj, considerăm că gestul tatuării și nu semnificația desenului inscripționat primează. Tatuarea oferă adolescenților sentimentul de control și autoritate asupra propriei vieți și, am putea spune, o înstăpânire asupra propriului corp, de care pot dispune după cum cred de cuviință, fără intervenția părinților sau a societății/autorității, ultima fiind privită ca dictând modelele „acceptate”/„acceptabile” ale înfățișării și expunerii fizice.Tatuajul poate fi citit ca ritual de trecere de la adolescență la maturitate, iar în cheia revoltei, o reacție la optica familiei și, îndeosebi, a societății, entități ce socotesc tatuarea – la această vârstă – inacceptabilă.

Totuși, o serie de cazuri nu funcționează după o asemenea grilă de lectură. Pe parcursul interviului cu Ioana M., găsim o motivație profundă în dobândirea unui desen corporal, ce depășește cadrul celor expuse mai sus:

„(Ce v-a determinat să faceți un tatuaj? Cum s-a întâmplat?) – La 15 ani am avut parte de un wake-up call, care m-a determinat să vreau să port respectivul moment pe corp. Am fost însoțită de cea mai bună prietenă, ai mei nu știau. Problema igienei mi-am pus-o din start, îmi făcusem cercetarea foarte bine înainte. Am mers la un salon autorizat, unde tatua o cunoștință, în care știam că pot avea încredere, și care avea un portofoliu interesant.(Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales?) – Are o semnificație foarte importantă pentru mine. A fost o etapă destul de riscantă din viața mea, ca să spun așa, pe care o depășisem”.

Tatuajul Ioanei M.marchează, fără doar și poate, un ritual de trecere, transgresarea unui prag ca punct terminus al unei perioade dificile. Nu este relevantă în acest caz iconografia tatuajului, ci marcarea propriu-zisă, inscripționarea pe corp a acelui moment. Desenul este un memento, certificarea reclamată de purtător că o etapă grea a fost parcursă, iar existența își continuă cursul.

Pentru alți intervievați, precum Gabriela C., iconografia aleasă, semnificația conceptului inscripționat joacă un rol deosebit de important în evoluția adolescentei în formare:

„(Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales?) – Când eram mică, făceam adesea buchete de lăcrămioare și îmi tot ziceam că eu nu voi avea la nuntă buchet de trandafiri cum au alte mirese, ci de lăcrămioare. Dintotdeauna mi-au plăcut gingășia și finețea lor. Le-am asociat cu cea mai feminină parte din mine. La momentul respectiv nu mă simțeam deloc feminină sau măcar o fată. Chiar aveam nevoie de el. Este un reminder viu pentru mine că pot deveni cea mai bună variantă a mea, ajutându-mă să mă corectez mereu. Momentul nu a fost unul deosebit, dar a fost prima mea încercare de a avea curaj să-mi fac ceva ce doresc de mult timp, fără să-mi fie frică de faptul că mă judecă cineva.(Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetica?) – Semnificația.(Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Și, apoi, purtarea acestuia?)– Că pot mai multe de la mine. Nu am posibilitatea să-l privesc zilnic, dar știu mereu că este acolo, mă gândesc zilnic la el. Am simțit o mare bucurie și împlinire imediat ce mi l-am făcut. Sentimentul nu a trecut, în schimb a crescut și sentimentul de boost up al încrederii de sine”.

Pentru Gabriela, tatuajul funcționează ca un artefact menit să-i crească încrederea în sine, conferindu-i o stare de bine, motivând-o în dificilul drum al adolescenților către maturitate. Gestul tatuării s-a născut dintr-o necesitate acută de a se remodela, de a-și reconfigura viziunea despre sine, dar și de a forța limitele impuse de societate. Dacă semnificația desenului vorbește despre un travaliu intim și personal, gestul tatuării este unul public, de frondă la adresa lumii (adulte) înconjurătoare: Dar a fost prima mea încercare de a avea curaj să-mi fac ceva ce doresc de mult timp, fără să-mi fie frică de faptul că mă judecă cineva.

Calitatea tatuajelor nu reprezintă un impediment în calea dobândirii lor. Chiar dacă în zilele noastre există saloane specializate și artiști tatuatori, adolescenții care nu vor obține acceptul părinților vor opta pentru un tatuaj de mall, pentru că pe acesta și-l pot permite financiar.

III.2.3. Tatuajul de autor versus tatuajul de mall. Motivații, circumstanțe, artist tatuator.

Pentru o mai bună înțelegere a tatuajului de mall, vom face o comparație cu tatuajul de autor, un tip de produs ce ridică pretenții artistice. Analogia este tratată din perspectiva procesului de elaborare și de execuție a tatuajului de mall și a celui artistic. Pentru ultimul, un rol capital îl joacă alegerea unui artist sau a unui salon de tatuaj cu o bună reputație. În cele ce urmează, analiza are în vedere interviuri realizate cu purtători de tatuaj, urmând ca în capitolul IV al lucrării noastre, tatuajul să fie examinat din punctul de vedere al practicianului/al artistului.

„(Următorul tatuaj la cât timp a fost realizat? La ce vârstă?) – Acum 4 ani, deci la 27 de ani. Aici a fost deja mult mai documentat, voiam neapărat portretul lui mami, am început să caut prin toată țara artiști care chiar fac portrete și am găsit un tatuator la Cluj, Bizar Tattoo”.

Ideea tatuajului i-a fost prezentată artistului tatuator de către intervievată, însă conceptul întregului i-a fost încredințat: „Tatuatorul a fost încântat, mi-a zis că-i place să lucreze cu oameni care-i dau mână liberă, după aceea i-am zis să-l gândească el per ansamblu, cum vrea”.Programarea la artiștii renumiți reclamă un timp îndelungat, procesul de execuție fiind destul de sofisticat. Intervievata Oana Țerbea a reușit să-și rezerve un loc abia peste un an.

Carla H. se înscrie într-o categorie atipică vârstei ei (19 ani), tatuajele sale (cinci la număr) fiind realizate într-un salon profesionist, de către un artist tatuator. Ea a obținut permisiunea părinților și, în consecință, sprijin financiar, ceea ce i-a facilitat calea către un produs calitativ superior. Carla H. și-a dorit un tatuaj încă de la vârsta de 15 ani, însă doar la 18 ani părinții s-au arătat de acord cu dorința sa:

„(Care a fost primul tatuaj? La ce vârstă l-ai făcut?) – Primul tatuaj a fost semnul de pe albumul trupei Bon Iver. Este una dintre trupele mele preferate și mesajul pe care-l transmite acest album este deosebit. Desenul a fost făcut de prietenul meu – eu tocmai împlinisem 18 ani. Al doilea tattoo este un trandafir, desenat de fratele meu – care în fiecare dintre desenele lui ascundea câte un trandafir, din păcate nu știm motivul… – este un omagiu pentru Patrick”.

Fig. 32. Tatuaj, Carla H.

Semnificația celui de-al doilea tatuaj a fost extrem de importantă pentru interlocutoarea noastră, trandafirul fiind un artefact deosebit de prețuit, o reamintire a fratelui pierdut. Alegerea executantului a jucat un rol foarte însemnat în economia accesării acestui tatuaj:

„Am ales artista pentru că auzisem de ea și apoi, după ce am cunoscut-o și ne-am împrietenit – am aflat că lucrase ca designer pentru Alexander McQueen în Londra. După decesul acestuia, ea a hotărât să plece din Londra și a învățat să tatueze, devenind una dintre cela mai bune artiste din Shanghai”.

Cel de-al treilea tatuaj este tot unul de autor, fiind realizat de către aceeași artistă. Carla a dorit să marcheze un moment important al vieții ei, și anume părăsirea temporară (pentru a pleca la studii)a unui oraș în care și-a petrecut o parte importantă din adolescență:

„Știind că voi pleca din Shanghai – unde am locuit peste 5 ani – orașul unde m-am simțit pur si simplu «acasă» – am vrut să-mi fac un tattoo care să fie în memoria acestui timp petrecut în Shanghai. Dat fiind că în zodiacul chinezesceu sunt un dragon, am ales împreună cu Greeni (artista) un dragon – tatuajul a durat peste 3 ore și a fost extrem de dureros. Părinții mei l-au sponsorizat”.

Având acordul și suportul părinților – cel de-al patrulea tatuaj a fost realizat în prezența mamei, care a însoțit-o la salon –, Carla H. a avut posibilitatea de a accesa tatuaje semnate de un artist renumit. Atragerea părinților în proiectul dobândirii unuia (sau mai multor desene corporale) schimbă parcursul procesului. Astfel, adolescenții nu mai sunt puși în postura de revoltați, nu mai traversează incertitudini financiare, pot beneficia de servicii profesioniste și, mai cu seamă, pot avea parte de un tatuaj artistic, nu de serie, de un produs care îi apropie de artă/care îi plasează în zona artei/în orizontul artistic (în contrapondere cu rezultatul finit al executării unui meșteșug – cu pretenții de artă).

În continuare, procesul prin care se dobândește un tatuaj într-un salon de profil va fi urmărit în Timișoara, locul în care s-au realizat cele mai multe dintre interviuri. Interlocutorul nostru, artistul tatuator Luci, explică:

„(Cum se desfășoară procesul de tatuare când vine un client la salon?) – De obicei, procedez în felul următor: le solicit clienților o temă și un stil (conceptul de stil este mai greu de înțeles sau poate clientul îl înțelege diferit), drept pentru care mergem la calculator, sau se uită în jur, pentru a determina împreună stilul în care se dorește tatuajul. (Și desenezi înainte modelul?) – Da, este un proces întreg. Dacă tu vrei un tattoo, îți arăt înainte câteva exemple, să văd în ce direcție merge tattoo-ul și încep să-ți fac schițele; sunt ca niște crochiuri. Îți trimit schița respectivă, tu îmi dai feedback, ce îți place, ce vrei să-ți schimb și eu, practic, la fiecare pas, cum avansez, cum îți trimit schițele. Doar atunci când suntem amândoi mulțumiți îi dăm drumul. Chestia asta poate să dureze o zi, o lună, trei luni, un an, depinde de tattoo”.

Fig. 33. Tatuaj, Carla H.

De cealaltă parte, un purtător de tatuaje expune viziunea sa despre dobândirea tatuajului:

„(Cum ai procedat? Ai venit cu niște schițe?) – Am venit pregătit (datorită internetului găsim tot felul de poze), dar parcă nu aș fi venit cu nimic, erau pur și simplu niște poze care nu arătau…și, după o mică discuție cu artistul, înainte de începerea tatuajului, mi-a explicat: uite așa, uite așa – m-a încântat ceea ce mi-a zis și am zis: ok. Părea mult mai logic decât desenul meu și, până la urmă, a ieșit mult mai bine decât ceea ce voiam eu. Eu, pur și simplu, voiam niște căști, au ieșit niște căști mult mai frumoase. (Consideri că a intervenit specialistul? Artistul tatuator? Ideea designului îți aparține, dar a fost dezvoltată de artist?) – Până la urmă, mi se pare logic să mă las pe mâna unui specialist, să-i las pe ei să-și exprime creativitatea, profesionalismul”.

Ambele fragmente narative ilustrează conlucrarea partenerilor implicați în realizarea tatuajului, un proces cu mai multe etape, în care gustul, cultura (apartenența culturală), intențiile celor doi sunt tatonate, de o parte și de alta. Sentimentele, latura afectivă conduc, motivează pe cel ce va deveni purtător, în vreme ce filonul artistic, creator, îl caracterizează pe artist. La forma finală a desenului se ajunge printr-o permanentă consultare, care avansează fără presiunea timpului, tattoo-ul under construction fiind cel care trasează ritmul. Artistul tatuator sondează până la un anumit punct terenul afectiv al comanditarului, care îl creditează pe cel dintâi, datorită formației acestuia, de profesionist în domeniu, și, mai întâi de toate, datorită recunoașterii acelei capacități deosebite, a dispoziției potențiale și manifeste de a crea, i.e. creativitatea.

Anumite tipuri de tatuaj se potrivesc sau, în mod tradițional, au fost asociate cu anumite zone ale corpului. Un tatuaj de bună calitate nu poate fi pus în valoare decât în anumite zone de pe corpul purtătorului:

„Eu îți aplic modelul pe tine, stencilul, te uiți în oglindă, îți fac poze, să fii sigur, îți explic care este situația, pentru că dacă îți faci un tatuaj pe antebraț, trebuie să știi că acela nu-ți va sta niciodată drept, pentru că se răsucește foarte mult pielea”.

Pentru pasionații de tatuaje, motivația achiziționării tatuajului joacă un rol important. Procesul dobândirii lui este lent și calculat. Componenta estetică a tatuajului este acordată cu motivația, iar iconografia este o consecință logică a ecuației estetică – motivație – iconografie. Tatuajul este văzut ca o formă de artă, estetica jucând un rol important. Bărbați (vezi cultura metrosexualului) și femei deopotrivă își construiesc imaginea exterioară, „frumusețea devenind tot mai puțin un dat și tot mai mult o prelucrare, tot mai puțin un destin și tot mai mult un proiect, o manifestare menită a se răspândi și a fi fabricată”. În această grilă de lectură, tatuajul, ca podoabă sau ornament, constituie, prin semiotica sa, o reprezentare vizuală a sinelui (credințe morale, religioase, politice etc.), o comunicare simbolică a unei fațete identitare, un fin acord între interior și exterior, între suflet și epidermă, precum și o transpunere a unui eu marcat. Astfel, tatuarea devine expresia eu-lui metamorfozat pe piele.

Avatarurile eu-lui sunt legate atât de tribulațiile sinelui, cât și de relația cu mediul de apartenență (familie, rude, prieteni). O parte dintre interlocutori percep familia drept un punct de sprijin în diverse împrejurări ale existenței. Vizualizarea desenului simbolizând un membru sau altul al familiei consolidează încrederea și stima de sine a purtătorului. Tatuajul reprezintă familia la purtător, amuleta protectoare în epoca eu-lui fracturat și fragilizat. Tatuajul este și forma esențializată a unor drame familiale, cu trimitere, printre altele, la familiile scindate de procesul de migrație din contemporaneitate. Parte dintre interlocutorii noștri au părinți plecați în străinătate la muncă sau ei înșiși sunt actori ai procesului de emigrare (de pildă, plecați la studii). Simbolizați printr-un desen pe tegument, cei dragi sunt mereu aproape de purtător: acesta investește tatuajul cu atribute precum sprijin, afecțiune, stabilitate, siguranță.

„(Care a fost motivația ta?) – Nu știu. Primul meu gând, când a fost să-mi fac un tatuaj, a fost legat de familie. Nu știu de ce. Nu mă întreba de ce. Pur și simplu m-am gândit la familie. Odată am vrut să-mi fac o piesă de puzzle, cu cele patru orificii unde se leagă, reprezentând familia mea; inclusiv câinele, care chiar dacă este adoptat, face parte din familie…Dar noi suntem cinci, iar în realitate am vrut să aibă întotdeauna legătură cu realitatea. Îmi plac visele, dar până să visez, sunt realist. Piesa de puzzle are patru orificii și noi, fiind cinci, ar fi trebuit să exclud pe cineva din această poveste și m-am tot gândit foarte mult și n-am putut face asta, nu puteam exclude câinele, căci face parte din viața mea. Și pentru faptul că nu am avut cum să-l includ, m-am gândit cum să fac, cum să fac, și, într-o fracțiune de secundă – eram la mare, ascultam niște muzică, eram la un festival de muzică, eram într-o stare foarte pozitivă (muzica e o altă pasiune de a mea) – mi-a venit în minte să-mi fac o pereche de căști”.

Într-o altă convorbire, Cristina povestește despre cel de-al doilea tatuaj, realizat cu gândul la mama sa, plecată de câțiva ani din țară:

„(Al doilea tatuaj când l-ai făcut?) – Anul trecut [2016]. (Ce reprezintă?) – E o pictură a lui Joan Miro, se numește Maternityși reprezintă legătura liniară dintre mamă și prunc, adică voiam să-mi fac un tatuaj pentru mama, dar nu-mi plac genul acela de portrete, voiam un tatuaj ceva mai conceptual, să știu eu ce reprezintă, și asta-i mama, ăsta e un sân vedere laterală, un sân vedere frontală și copiii cum atârnă de ea și vorbește fix de legătura asta liniară. Nu trebuie neapărat să fie reprezentată mama cu pruncul în brațe, ca să vorbești de conexiune, conexiune există oricum. Și mi-a plăcut mult tabloul. L-am avut printat foarte mare, mi l-a adus cineva din Barcelona și mă uitam la el și mă trimitea cu gândul la mama. Ea, de câțiva ani, nu mai locuiește în țară”.

Majoritatea tatuajelor țin de viața privată, de persoane apropiate, amintiri cu semnificație profundă. Accesarea tatuajului ține mai degrabă de mesaj, estetica acestuia fiind importantă, însă substituindu-se motivației:

„(Mai vrei și alte tatuaje?) – Da. (Ce anume?) – Încă mă gândesc, mai schițez așa… Dar momentan, mi-am făcut ce aveam în minte de câțiva ani. Un stabilopod. Am crescut la mare, la Constanța, și deși părinții mei nu mai trăiesc acolo, s-au mutat de câțiva ani, cumva am rămas foarte conectată cu locul ăla. Când eram mică, aveam o salcie la balcon, ai mei au vândut casa și acum doi ani s-a tăiat salcia aia. Acum am o frunză de salcie. (Tatuajele tale țin de viața ta privată, de sentimentele tale, nu prea au legătură cu moda.) – Nu. Prietena mea își face tatuaje pentru că arată bine, nu crede în semnificațiatatuajului. Nu o interesează să însemne ceva. Dacă ei îi place, și-l face. Eu sunt la polul opus”.

Tatuajele de factură atât de personală necesită timp. Interlocutorii se gândesc la un posibil model care să exprime sentimentele lor legate de un anumit subiect, important în economia vieții lor. Robert ne povestește:

„(Al doilea tatuaj după cât timp l-ai făcut?) – Al doilea l-am făcut după cinci ani. (A trecut mult timp între ele.) – Pentru mine, chestia asta nu e un impediment. Distanța între tatuaje nu reprezintă ceva pentru mine.Pentru mine important este când îmi fac un tatuaj, toate lucrurile să se conecteze în momentul acela cu ceea ce simt, cu ceea ce vreau să transmit și atunci când mă simt conectat, urmează tatuajul. Nu țin cont de câți ani trec. Au trecut doi ani de la ultimul tatuaj, poate o să mai treacă trei, o să mai treacă patru, până nu-mi vin mie ideile așa cum vreau și nu se conectează așa cum simt eu, nu-l voi face, nu mă grăbesc”.

La Goran M, tatuajele au o puternică semnificație identitară, semiotica acestora fiind legată de originile și afectele sale. Patriotismul și pasiunea pentru istorie joacă un rol primordial în accesarea acestui tip de reprezentare și în alegerea conceptului:

„(Ți-au plăcut dintotdeauna tatuajele? Cum ai luat decizia să-ți faci primul tatuaj?) – Are o latură puternic identitară, sunt chestii care mă reprezintă și am vrut să le permanentizez cumva, te fidelizezi față de niște chestii, așa. Și mai e și latura asta estetică, e ca și o casă, când ți-o decorezi, îți place să-ți faci propriul feng shui, consider că arată și bine și am încercat să-mi fac chestii în care cred cumva și consider că mă reprezintă. Poate sună banal, dar într-adevăr așa este, nu am vrut să-mi fac ceva doar de dragul de a-mi face…Și m-am gândit destul de bine, de aceea nu mi-am făcut când eram mai tânăr, pentru că riscam să-mi fac niște chestii din teribilism, care și-ar fi pierdut din însemnătate odată cu trecerea anilor. Am căutat niște chestii care să fie cumva permanente… Eu am căutat niște simboluri, întreaga istorie a umanității este reprezentată prin simboluri, orice țară are un simbol care o reprezintă, omul redus la individ caută niște chestii care-l reprezintă. Te exprimi pe tine însuți. Într-adevăr, este și o modă în ultimii ani, mai ales în România ultimilor ani, dar pentru mine a fost mai mult de atât, nu doar o modă de moment, pur și simplu mi-a plăcut cum arată, are și un film puțin ritualic [sens ritualic, n.n.].Tatuajele se fac de mii de ani, m-am și documentat un pic, am fost curios să văd, am și căutat niște simboluri care se pierd cumva în negura anilor, de exemplu acest tatuaj, al zecilea. Scrisul este într-un alfabet care probabil nu a existat în realitate, este alfabetul culturii Vinča… Chiar dacă nu este alfabetul original, îmi asum acest lucru, mie mi-a plăcut ideea. Și am ales un slogan, îmi place cum sună: «Slavă lui Dumnezeu și neamului!» [este scris în alfabetul Vinča, dar sensul este în sârbă]”.

Potrivit interlocutorului nostru, tatuarea nu se limitează doar la o formă de bricolaj estetic – nu am vrut să-mi fac ceva doar de dragul de a-mi face:gestul este investit cu profunde semnificații, fără de care inscripționarea nu și-ar găsi sensul. Tatuajele au fost realizate la maturitate, vârstă care i-a garantat și validat alegerile: De aceea nu mi-am făcut când eram mai tânăr, pentru că riscam să-mi fac niște chestii din teribilism, care și-ar fi pierdut din însemnătate odată cu trecerea anilor. Gestul permanent al tatuării este reflectat și în iconografia tatuajului. Simbolurile inscripționate au o valoare eternă (pentru Goran), ele nu țin de modă, de unde și originalitatea designului pe care îl are tatuajul:

„(Ce alte tatuaje mai ai? [indică tatuajul de pe brațul drept, n.n.]) – Un lup și un simbol, Kolobrat se numește, simbol solar. Acesta este foarte vechi, este o reprezentare a unei credințe populare din epoca precreștină. Am încercat să caut simboluri cât mai vechi, de exemplu,svastica este una dintre ele, însă nu poți să-ți tatuezi svastica în ziua de azi, că este automat asociată cu nazismul, deși apare la toate popoarele și la indo-europeni. Sau în Rusia, iarăși: am găsit patruzeci de forme diferite ale simbolului. Și acest termen, Kolobrat, înseamnă în limba rusă (rusa a păstrat mai mult din fondul vechi al limbilor slave; limba sârbă are mai multe neologisme din greacă, germană) – și ăsta este un simbol solar foarte puternic și indică rotirea – kol înseamnă horă.Din cele mai vechi timpuri oamenii dansau imitând soarele… Și lupul – nu e foarte original –, dar e un animal totemic la sârbi, există și numele Vuk [lup]– am căutat cele mai vechi simboluri posibile”.

Tatuajele sale – zece la număr – reflectă pasiunea și fascinația pentru acest tip de reprezentare. Acesta consideră tatuarea o artă veche, dar și un ritual pe care subiectul trebuie să-l experimenteze în accesarea lui. Într-adevăr, este și o modă în ultimii ani, mai ales în România ultimilor ani, dar pentru mine a fost mai mult de atât, nu doar o modă de moment, pur și simplu mi-a plăcut cum arată, are și un film puțin ritualic. Majoritatea tatuajelor lui Goran M. exprimă admirația acestuia pentru episoade din istoria încercată a Serbiei, pentru curajul și eroismul acestei națiuni:

„(Ce reprezintă acest tatuaj? Sunt steaguri?) – Da. E un cântec din anul 1804, scris de un tip, Dositei Obradovici – el e din Ciacova – și a scris când a început prima răscoală a sârbilor împotriva turcilor, în 1804, condusă de Karađorđe Petrović [cunoscut drept Caragheorgh]. Și a fost un îndemn la dezrobire, atunci a început, practic, lupta de eliberare a Serbiei, care era o țară subdezvoltată, rurală, imbecilizată, analfabetă, ținută în întuneric de turci timp de cinci secole. Și atunci a fost o luptă și pentru emancipare și pentru eliberare, cântecul este plin de semnificații și cumva a rămas valabil îndemnul ăla: cuvântul «a te ridica» este într-o formă arhaică, de aia mi-a și plăcut cum sună și e o chestie cumva eternă, un îndemn patriotic, în cel mai pozitiv sens al cuvântului…Am o repulsie față de patriotismul de fațadă, patriotard, aia nu-mi place, evit oameni de genul ăsta. Din păcate, toată povestea asta este asociată cu personajele astea, știi? De genul lui Vadim Tudor”.

Goran se raportează la corp, la piele, ca la o pânzăde proiecție, tatuajele sale comunicând informații simbolice. Deși tatuajul este văzut de interlocutor ca o formă de expresie artistică, sensul cu care este încărcat primează în economia accesării lui, întrucât, fără sens, acesta ar deveni superfluu.

„(E tatuajul o artă?) – Da. Normal.(De ce?) – Este exact ca orice domeniu artistic. Depinde de tatuator. Și în pictură avem kitsch… În cazul meu, nu am pretenția să fie super estetice, tatuajele mele sunt mai mult simbolice, legate de identitate. La unii am văzut niște chestii care efectiv sunt opere de artă. Era un tip din Mexic în scaun cu rotile, făcea tatuaje extraordinare, cu detalii, umbre, foarte, foarte fain”.

Fragmentele de interviuri examinate relevă raportări diferite ale consumatorilor tatuajelor de mall și, respectiv, de autor, atât față de de procesul inscripționării desenului, de concept, cât și față de persoana care tatuează. Spre deosebire de accesarea unui tatuaj de mall, dobândirea tatuajelor din a doua tipologie reflectă o atenție sporită acordată conceptului. Acesta se concretizează – de cele mai multe ori – într-un design original, ilustrând o iconografie de inspirație proprie, fără legătură cu teme și motive specifice tradiției tatuajului. Adeseori, alegerea și definitivarea unui concept înseamnă un parcurs laborios (vezi exemplul lui Goran M.), iar concursul tatuatorului, în procesul de elaborare a șablonului – precum și în transpunerea pe piele –, este crucial. Pielea este văzută ca o suprafață de proiecție a identității purtătorilor: intensitatea afectelor, a credințelor acestora denotă asumarea profundă a gestului de a se tatua. Purtătorii sunt conștienți că se găsesc în fața unei alegeri pe viață, optând să amprenteze propriul corp cu desene, însemne care marchează pentru totdeauna. Este vital ca alegerea să îi reprezinte: prin urmare, permanentizarea gestului tatuării transpare din întregul parcurs, plecând de la intenția tatuării, continuând cu alegerea conceptului, a tatuatorului și, în final, cu inscripționarea.

III.2.4. Tatuajul henna sau arta Mehndi

Arta mehndi (în traducere din limba hindi– arta henna) a intrat în cultura de masă sub forma titulaturii de tatuaj temporar cu henna. Acesta este considerat în mod eronat tatuaj: reprezintă un tip de ornamentare ce intră în categoria body art (dacă este realizat de către un artist), fiind un desen corporal temporar.

Istoria acestei practici este una foarte veche. Răspândită în Egiptul antic, India, Orientul Apropiat, Nordul Africii, acest obicei este specific femeilor, care se împodobeau pentru diverse ocazii – ceremonii de nuntă, religioase, nașterea unui copil etc. Simbolurile pictate acționează ca amulete apotropaice, aducătoare de noroc, dragoste, fertilitate. De asemenea,ele acționează împotriva deochiului. Practica respectivă s-a născut în păturile sărace, ca alternativă de înfrumusețare a corpului, aceste femei nepermițându-și bijuterii pentru ocaziile speciale. După anii ‘90, s-a răspândit în lumea occidentală, devenind un accesoriu foarte la modă. Practica a fost apropriată, decuplată de tradiție, desenul fiind denudat de funcțiile și semnificațiile pe care le îndeplinea în sânul comunităților.

În România, există puțini specialiști în acest meșteșug, de cele mai multe ori tatuajele fiind achiziționate în vacanță, la malul mării, bâlciuri etc., unde o mulțime de neprofesioniști le execută spre divertismentul consumatorilor. Durata de viață a acestora este de aproximativ două săptămâni.

Fig. 34. Arta mehndi.

III.2.5. Tatuajul de tip abțibild

Un alt tip de tatuaj temporar este tatuajul abțibild. Acest tatuaj este un produs comercializat în magazinele de cosmetică, vestimentare sau se poate achiziționa via internet de pe site-uri specializate. Apetența pentru acest tip de produs demonstrează revirimentul pe care tatuajul ca formă de bricolaj îl are în rândul tinerilor. Este foarte la modă, ușor de achiziționat și de aplicat. De asemenea, nefiind permanent, nu presupune o reflecție îndelungată sau experimentarea durerii. Durata acestui tatuaj este de până la trei săptămâni (în funcție de marcă) și este cel mai adesea purtat și afișat cu ocazia unui eveniment – petrecere, concert.

Aceste două tipuri de tatuaje temporare apar din ce în ce mai frecvent în paginile revistelor de modă și glossy, precum și la starurile pop românești.

III.2.6. Tatuajul semipermanent

O confuzie care se face destul de frecvent în rândul celor interesați de fenomenul tatuării – potrivit tatuatorilor pe care i-am intervievat – este cea dintre tatuajul temporar și tatuajul semipermanent. Procesul de dobândire și execuție a celui din urmă este similar cu cel al unui tatuaj permanent: concept, travaliu, rezultatul final, diferența constând în durata de viață a acestui produs: între trei și cinci ani. Acesta se execută cu cerneală cosmetică versus pigmenți și se realizează la dimensiuni mai mici. Cromatica este redusă la gri și negru.

În comunitatea purtătorilor de tatuaje,tipurile enumerate mai sus sunt privite cu desconsiderare. Aspectele legate de originalitatea designului, precum și de autenticitatea procesului descalifică acest gen de produs. Un alt motiv de suspiciune este declanșat de absența travaliului fizic necesar dobândirii unui tatuaj veritabil. Mai mult, odată cu revenirea tatuajelor așa numite clasice, procesul dobândirii lor a devenit mai dureros, reprezentând în același timp și o experiență spirituală. În contrast cu tatuajele de autor purtate de membrii comunității, tatuajele flash intră în categoria simulacrelor. Datorită prezenței masive a tatuajului în cultura de masă și a popularității lor, faptului că au intrat în categoria modă, efectul de frondă, de marcare a diferenței s-a diluat. Tatuajul s-a banalizat, nu mai este subversiv. Nu mai reprezintă o unicitate radicală, după cum afirmă Breton. Aceste comunități explorează noi tipuri de bricolaj, încă taboo-izate: scarificare, heavy pierceing etc.

În contemporaneitate se observă o tendință din ce în ce mai accentuată către dobândirea unui tatuaj artistic în detrimentul flash-ului. Acesta va continua să supraviețuiască în diverse forme (henna, abțibild sau tatuaj permanent), însă în contexul unei campanii de remodelare a imaginii exterioare, influențată de societatea de hiperconsum, în care corpul devine subiect de reinventare, tatuajul ce ornamentează dar și marchează expresia privilegiată a sinelui se dorește a fi o operă de artă.

III.3. O perspectivă psihanalitică asupra tatuajului. Studiu de caz, tatuajul de penitenciar.

Fig. 35. Fotografie, Bumbata, Cosmin Bumbuț.

III.3.1.Tatuajul în penitenciar, caracteristici: grupuri sociale, motivații, legislație, instrumentar, tehnică.

Cercetarea noastră se va desfășura din perspectiva particularităților mediului recluziv ca posibilitate de accesare a tatuajului, pe grupurile sociale din penitenciar, pe motivațiile care au stat la baza dobândirii tatuajului, precum și a legislației, instrumentarului, tehnicii implicate. Un interes deosebit am acordat motivației, două ipoteze conturându-se la începutul acestui demers: prima este de natură politică de repunere în posesie: tatuajul ca formă de redobândire a controlului asupra corpului și formă de sfidare a sistemului, cea de-a doua se referă la funcția cathartică cu care se încarcă gestul tatuării în penitenciar. Pe parcursul demersului nostru, vom încerca să validăm aceste două ipoteze sau, dimpotrivă, acestea se vor infirma în cercetarea de teren. Temele și motivele caracteristice penitenciarului prezintă de asemenea interes.

Analiza tatuajului din penitenciar reclamă înțelegerea tipului de regim privativ. Regimurile de executare a pedepselor privative sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, următoarele: regimul de maximă siguranță; regimul închis; regimul semideschis; regimul deschis. Încadrarea unui deținut și plasarea lui într-un anumit tip de închisoare țin de natura infracțiunii, precum și perioada de timp pentru care a fost încarcerat. Studiul nostru se focalizează asupra penitenciarului Timișoara cu regim deschis și semideschis.

În cazul încadrării în tipul de regim deschis (cu o pedeapsă ce nu depășește un an), condamnatul se poate bucura de mai multe privilegii. Acesta poate circula nesupravegheat în penitenciar – în zone prestabilite – și poate desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere. Pentru deținutul încadrat în tipul de regim semideschis (cu o pedeapsă ce nu depășește trei ani) privilegiile sunt reduse, diferența dintre cele două tipuri de regim reflectându-se în libertatea de a circula în afară penitenciarului: pentru cei din a doua categorie, circulația se face sub supraveghere inclusiv electronică.

Astfel, pentru diversele tipuri de regim, avem un corespondent pentru tipul de tatuaj. Cea mai mare discrepanță se observă între tipurile de tatuaj ce se practică în penitenciarele cu regim deschis și cele de maximă siguranță. Tatuajul, privit din lumea exterioară închisorii drept o emblemă a deținuților, se regăsește în toate tipurile de regim privativ; tema sexualității și a pornografiei se regăsește doar la deținuții vechi (recidiviști) sau la cei ce au săvârșit infracțiuni grave, aflați în penitenciare cu regim închis sau de maximă siguranță.

Observațiile noastre au fost posibile în contextul în care condamnatul poate circula în interiorul sistemului, accesând diverse grade de regim. Astfel a putut crește gradul de vizibilitate a condamnatului, iar informațiile noastre au putut fi revelate prin foștii deținuți intervievați.

Tatuajul este foarte larg răspândit în penitenciar. Pentru Timișoara, conform interviului acordat de către Anonim 2 (fost deținut, ce a ispășit o pedeapsă de patru ani): „Din 1200 de oameni, dacă 20 nu sunt tatuați”.Motivațiile ce stau la baza achiziționării unui tatuaj – enunțate de foștii deținuți intervievați –sunt diverse: plictiseala, conștientizarea noii condiții („Greutatea și gândul că am cât am de stat, și ce-am pierdut”); dorința de a rezista, de a merge înainte, reflectarea credinței dobândite/redobândite în penitenciar, o comemorare a rudelor decedate sau o perpetuă amintire a celor aflați afară.

„Acolo e ceva normal să ai, e ceva normal să nu ai, acolo te preocupă altceva, nu ce tatuaj are ăla, de ce și l-a facut… majoritatea își fac ceva simbolic, ca să le amintească de ceva, sau să-i impingă să meargă mai departe… sau [tatuaje cu n.n.] familie și îs acolo care-și fac, își găsesc acolo credința, își fac citate din Biblie, am văzut.” Tatuajul capătă și valențe protective în optica purtătorului: „(Cum v-a venit ideea să vă faceți [continuați tatuajul] și în jurul câinelui? [intervievatul prezintă pe brațul drept imaginea pitbullului său] A fost sugestia tatuatorului?) – Nu, nu. A fost ideea mea. Am ales să fac asta și ca să fie brațul mai plin, unu la mână, și doi la mână, pentru că așa îl consider eu pe el, că el a rămas cu mine să mă păzească în continuare”.

La fel de prezentă apare și motivația estetică. Deținutul consideră că:„Eu mi le-am făcut, v-am zis, nu, mi se pare ceva, e un lucru care-ți înfrumusețează corpul, mi le-aș fi făcut și afară până la urmă”.

În penitenciarele românești (și nu numai) este interzisă tatuarea. În Legea 254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în Anexa nr. 3, apar anumite materiale care sunt folosite exclusiv înprocesul de tatuare sau care pot înlesni acest proces:

„Obiectele interzise a fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele private de libertate, aflate în locurile de deținere.

E. Diferite obiecte

1. Ace fabricate industrial sau manual, material medical de chirurgie

2. Seringi, în alte condiții decât cele stabilite de medicul locului de deținere și aprobate de directorul locului de deținere

3. Aparate și ace pentru tatuat

(…)

6. Flacoane cu produse de parfumerie cu alcool (parfum, loțiuni pentru masaj etc.), precum și cele cu un volum de peste 330 ml. Orice fel de produs de igienă personală, de parfumerie sau cosmetică, dacă nu a fost furnizat de locul de deținere sau achiziționat de la punctul comercial din incinta locului de deținere”.

Găsirea acestor obiecte asupra deținutului precum și/sau în camera acestuia se constituie într-o abatere disciplinară și atrage după sine un raport de pedepsire. În ceea ce privește tatuajul și dobândirea acestuia, executantul – în cazul nostru, artistul tatuator – este cel incriminat și nu deținutul care apelează la serviciile acestuia.

„(Cât timp ați fost dumneavoastră, știți să fi primit raport de pedepsire?) – Da. (Ce presupunea raportul de pedepsire?) – De exemplu, dacă aveai un loc foarte bun de muncă, poate să te scoată de acolo sau vine comisia de eliberare, atunci dacă ai un raport, mai stai o lună sau ceva de genul, depinde de raport, pentru ce e… Sau două luni sau șase luni”.

Persoana care execută marcajul corporal cunoaște riscurile la care se expune în cazul în care este prins încălcând regulamentul. Astfel, fapta sa va atrage o sancțiune disciplinară,o restrângere a drepturilor sale, limitate de altfel de însăși natura mediului de recluziune:

„Sancțiuni disciplinare Art. 101(1) Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt: a) avertismentul; b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună; c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni; e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni; f) izolarea pentru maximum 10 zile".

Fig. 36.Tatuarea în penitenciar, fotografie, Bumbata, Cosmin Bumbuț.

În ceea ce privește artistul tatuator, în penitenciarul de la Timișoara, informațiile ne parvin prin intermediul foștilor deținuți. „(În penitenciar aveți idee cam câți oameni practicau tatuaje?) – Nu foarte mulți. (Zece persoane?) Mai puțin. Erau 1200 de deținuți.”„(Având în vedere atât numărul mare al celor care se tatuează (Dintre cei pe care i-ați văzut în penitenciar, cam câți aveau tatuaje?) – În procente… Mai mult de jumătate. 70-75%” –, cât și numărul executanților, am încercat să investigăm în ce măsură tatuarea este mai degrabă tolerată, gardienii și personalul administrativ trecând cu vederea acestobicei. Răspunsurile au variat: „(Când l-ați făcut, v-ați ascuns?) Nu-i chiar voie, da na, mai pe ascuns. (Ați auzit de cazuri de artiști tatuatori care au fost prinși? Mustrare, raport?) Teoretic ar primi, dar practic, nu e atât de grav”. Un alt deținut însă afirmă: „(Deci cumva penitenciarul nu limitează atât?) – Limitează, nu e legal, se și pedepsește… Se face raport de pedepsire, nu e un mediu steril”,și introduce un nou subiect de analiză: steril/nesteril.

„(V-au spus să le acoperiți?) – Nu-mi zic… dar vă dați seama că nu-i un lucru bun… Acolo nu-i un lucru bun.

(Unde anume?) – În penitenciar… acolo nu e bine… nu e igienic… au fost o grămadă de complicații… o grămadă de persoane”.

Relatarea confirmă riscul asociat cu operațiunea de tatuare într-un spațiu cu reguli stricte și impuse. Intervievații au evitat să vorbească mai mult despre acest aspect, afirmând că tatuarea poate fi periculoasă atâta timp cât este făcută de amatori sau prin tehnici învechite, cum ar fi cea cu bocancul. Gama instrumentelor de tatuare pornește de la acul de siguranță și lamele de ras, folosite pentru a secționa pielea înainte de a o freca cu cerneală; cele mai performante tatuaje sunt realizate cu instrumente profesioniste. Tehnica este corelată cu aparatul folosit. Pentru pușcăriașii vechi, bocancul a reprezentat, o lungă perioadă de timp, singurul mod de tatuare. În penitenciar, cel mai frecvent dispozitiv folosit este cel improvizat. Subiecții noștrii ne-au oferit cîteva exemple:

„(Ce fel de instrument se folosește pentru tatuare?) – Se fabrică acolo: motoraș, pastă de pix…

(Cu ce v-ați tatuat în penitenciar?) – Cu mașina improvizată: motoraș din periuță de dinți, o carcasă de pix, ace făcute din arc de brichetă și rotring și încărcător de telefon.

(Se pricepe, e un profesionist în domeniu?) – Da, face… numai că nu prea a avut cu ce… avea un aparat improvizat… Motoraș de casetofon din ăla cu căști, un pix, un arc și două baterii și cam atât”.

Fig. 37. Instrument de tatuare improvizat.

În penitenciar, posibilitățile restrânse de procurare a componentelor pentru un dispozitiv de tatuare sunt compensate de imaginație și pot fi depistate astfel multe surse de inspirație. Primul model este chiar tatuatorul sau colegul de cameră. Aceasta este cea mai veche formă de alegere a unui tatuaj. În contemporaneitate însă, revistele de tatuaje sunt principala sursă. Foarte rar apar și cataloagele, dar ele sunt scumpe și greu accesibile.

III.3.2. Marca deținutului sau tatuajul de identificare

Fig. 38. Marca deținutului.

Cel mai frecvent tatuaj întâlnit în penitenciar, indiferent de tipul de regim, este marca deținutului, anume, cinci puncte plasate pe mână între degetul mare și arătător. Punctul central este întruchipat de deținut, pe când cele patru puncte desemnează cei patru pereți ai închisorii. Acest tip de tatuaj se plasează pe mâna dreaptă, constituindu-se într-un semn de identificare, de recunoaștere între foștii deținuți. Bărbații salutându-se cu mâna dreaptă, vizibilitatea tatuajului deschide calea spre conversație: A, și tu ai fost pe acolo…când, cu ce faptă, unde?

Acest tatuaj este atât de comun și frecvent deoarece prin retorica simplă și o tehnică de execuție rudimentară – care nu necesită concursul unui tatuator experimentat (de cele mai multe ori colegul de cameră) – poate fi accesat de deținut, indiferent de condiția socială sau resursele financiare. Motivația dobândirii acestui tip de tatuaj se explică prin plictiseală sau dorința de a imita modelul oferit de majoritatea deținuților. Acesta tip de tatuaj se regăsește în categoria necăutaților, urșilor sau reprezentanților etniei rrome, aproape niciodată în categoria căutaților sau a celor educați.Necăutații provin din mediul rural, au abandonat școala, nu sunt vizitați/întreținuți de nimeni, mănâncă la ghium. De multe ori, provin din centrele de plasament sau orfelinate. Urșii sunt originari din mediul rural ori sunt persoane fără adăpost,trăsătura lor definitorie fiind analfabetismul. Aceste trei grupuri prezintă tatuaje prost executate, naive, cu o retorică schematică, superficială, fiind dobândite în libertate (afirmație valabilă pentru urși și etncii rroma) sau în penitenciar. Lipsa educației purtătorului explică sensurile simpliste ale desenelor, iar lipsa resurselor financiare limitează accesul acestora la tatuatorii talentați din penitenciar, tatuajele lor fiind cel mai adesea executate de amici neprofesioniști.

Fig. 39. Marca deținutului.

În acest tip de relație, deținut – închisoare, se încadrează încă un fel de tatuaj – deținutul prins în plasa păianjenului. Acesta apare plasat pe cot sau pe piept. Este un tatuaj mai sofisticat, atât ca sistem de codificare, cât și ca execuție. La acest tip de tatuaj recurg și indivizii aflați în stare de libertate. Putem specula că respectivii sunt interesați de latura estetică a desenului, ignorând senul pe care îl poartă.

Tema timpului ispășit – time done – (timpul pe care deținutul îl petrece în închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa) este regăsită și la deținuții români, fiind o temă de import. Vremea scursă în detenție este reprezentată printr-un ceas plasat de obicei pe încheietură sau pe interiorul antebrațului. Modelul ceasului este unul antic, de mână sau de perete. Vechimea ceasului, precum și fisurile și crăpăturile care apar, sunt menite să ilustreze greutatea ispășirii sentinței, precum și lungimea încarcerării. În Occident, acest tip de tatuaj apare doar la cei care au de ispășit o perioadă lungă de timp. Un ceas de penitenciar, spre deosebire de cel ce apare la indivizi aflați în stare de libertate, nu are niciodată indicatoare pentru ore/minute/secunde.

Aceste tipuri de tatuaj nu au fost identificate în rândul foștilor deținuți intervievați de noi. Ei fac parte din rândul celor așa-numiți căutați. Mai mult, nu vor să se identifice cu marca proscrisului, sperând la reintegrarea în societate după ispășirea pedepsei.

Fig. 40. Marca deținutului.

III.3.3.Studiu de caz – Interviu cu un fost deținut. Tatuajul ca formă de expresie artistică personală. Psihanaliza și tatuajul de penitenciar.

„Pentru că v-am zis, eu chiar de afară voiam să-mi fac niște tatuaje pe corp, eu le privesc ca pe artă…nu le privesc ca pe un lucru rău, le privesc ca pe un lucru bun, e pentru înfrumusețarea corpului.”

Subiectul studiului nostru se disociază de marea masă a purtătorilor de tatuaj din penitenciar. Anonim 3 poartă patru tatuaje: fotografia câinelui său pe mâna stângă, Arhanghelul Gabriel omorând diavolul pe mâna dreaptă, un dragon pe piciorul drept și ultimul, textul de pe spate. Fiecare dintre ele are o semnificație bine conturată în optica sa. Motivația ce stă la baza alegerii noastre – analiza interviului și a întâlnirii cu Anonim 3, constă în atitudinea sa față de tatuaj, precum și discursul legat de opțiunile sale.

Aflat într-o categorie socială privilegiată – căutat –, acesta dispune de resurse și are acces la un produs de calitate. Nici unul dintre tatuajele sale nu reflectă o experiență carcerală. Iconografia nu este specifică penitenciarului (în sensul că nu este o marcă a deținutului), iar calitatea execuției și a materialelor este superioară, semn că evoluția tatuajului în cultura contemporană românească se reflectă și la indivizii privați de libertate. Deși trendurile ajung cu întârziere din cauza accesului mai greu la informație și a circulației lente a surselor de inspirație (revistele de specialitate, sau desenele și fotografiile cu tatuaje), aceleași vehicule ale producției culturale se află – ca și în afară – la dispoziția lor.

„(Cum ați ales acest subiect, al dragonului?) – L-am văzut în cataloage, altele desenate.

(Iar pentru celălalt, de unde v-ați inspirat?) – Acesta este luat din catalog. Mai puțin diavolul, diavolul nu era în catalog.(Și cum ați ales diavolul?) – Tot așa, dintr-un tatuaj, dintr-un tatuaj mai complex, nu-mi amintesc exact.

(Unde ați fost închis?) – București, Timișoara și Arad…

(Sunt diferențe în privința tatuajelor între cele trei centre de detenție?) – Nu. Îs aceleași, revistele pleacă. Pleacă, se mută în alt penitenciar și-și ia revistele cu el…ălalalt îi fură o revistă și o duce dincolo, îs aceleași modele peste tot”.

Fig. 41. Revistă de tatuaje din Ungaria

Potrivit subiectului intervievat, există o omogenizare a tipurilor de tatuaje la nivelul închisorilor din țară.Pentru penitenciarul din Timișoara, ca și pentru saloanele de tatuaj din oraș, revista cea mai des întâlnită este revista Tattoo, comandată din Ungaria, considerată superioară calitativ.

Interesantă în acest sens este reflecția intervievatului (Anonim 3) cu privire la originea fenomenului contemporan al tatuajului în lume și la noi:

„(Pentru citate se preferă limba engleză?) – Se preferă limba engleză.

(De ce?) – Nu știu de ce. Probabil din cauza tendinței americanilor…păi, și cu tatuajele tot după ei te-ai luat…acolo au fost la modă tatuajele…de acolo a plecat, din filmele americane”.

Mai mult, procesul de selecție este mai permisiv, temele și motivele tatuajelor sunt îmbrățișate cu mai puțin discernământ, fără să funcționeze bariera acceptabilului în societate. De asemenea, o altă sursă de inspirație se regăsește tocmai în proximitatea lor – colegul de penitenciar sau chiar gardianul:

„(L-ați văzut într-o revistă?) – Da, într-o revistă, și l-a făcut și un prieten de-al meu, un coleg de-al meu și l-a făcut. Și arată foarte bine cu gen funda jos și scrie perioada în litere gotice”.

Datorită circulației deținutului în diversele penitenciare din România, individul este expus mai multor modele, influențe, trenduri. Corpul său devine suport, dar și display pentru diversele tipuri de tatuaje. Acest mod de expunere este foarte asemănător cu cel din America anilor 1900, când tatuatorul însuși era model.

Un alt aspect important – ce ține de calitatea tipului de produs pe care acesta îl accesează, e legat de intenția de originalitate și autenticitate:

„Așa i-am văzut la revistă și așa i-am luat. Erau în alte tatuaje. Toată imaginea – indicătatuajul cu câinele – e creație proprie, eu i-am zis ce vreau, poza câinelui am adus-o de acasă, partea de jos am luat-o dintr-un alt tatuaj și partea de sus dintr-un alt tatuaj. I-am spus ce vreau. Tatuajul care-l vedeți dumneavoastră aici nu există niciunde altundeva”.

Putem analiza astfel relația comanditar-executant în paradigma paternității produsului artistic. Deținutul se erijează în creator, controlează procesul de creație, tatuatorului revenindu-i doar rolul de bun executant al ideii ce stă la baza lucrării. Unicitatea și aspectul estetic se doresc a fi trăsături esențiale în abordarea unui tatuaj: „Particip la fiecare, vreau să fie unic. Am și rupt șablonul pe care s-a făcut desenul cu câinele meu, să nu se mai repete la nimeni”.

Prin intermediul tatuajelor, individul își narează povestea vieții, chiar dacă fiecare tatuaj se poate citi și separat. Acestea reflectă etape importante din viața purtătorului, atașamentele sale –vezi câinele sau sora sa Gabriela. Anonim 3 își propune să continue seria de tatuaje:

„(Mai vreți să vă faceți și altele?) – Da. Vreau să continui, tot brațul să-l termin, și pe o parte și pe alta. Aici, pe partea asta, cu un citat din Biblie și pe partea asta, vreau să-mi fac perioada de când am picat și până am ieșit…Toată partea din interior va fi de când am fost arestat și până am fost eliberat. Ceva de genul, am văzut niște măști…îs ca niște măști care una râde una plânge, ceva de genul, e foarte complex tatuajul și foarte frumos”.

Vom începe analiza cu tatuajul devoțional, un reper iconografic clasic, care-l înfățișează pe Arhanghelul Gabriel omorând diavolul. Destul de frecvent întâlnit în penitenciar (la căutați) – dar și la indivizii aflați în stare de libertate – este textul/mesajul motivațional care apare în unele cazuri sub forma unui text biblic. Acesta introduce purtătorul într-o zonă de confort și poate fi însoțit sau nu de un tatuaj reprezentând o imagine devoțională. Aceste texte religioase sunt scrise de multe ori în limba engleză, însă indivizii care doresc o rafinare a mesajului preferă limba latină.

„(Pe cealaltă mână?)–Pe cealaltă mână, arhanghelul Gavril în luptă cu diavolul.

(Ce reprezintă pentru dumneavoastră?) – Religia. Pur și simplu credința în Dumnezeu și binele învinge răul mereu.

(De ce ați ales arhanghelul Gavril și nu Mihail?) – Nu, e Gavril. Tocmai de aia l-am ales pe el, pentru că pe soră-mea o cheamă Gabriela.

(Și pentru cel cu arhanghelul, ați ales deja citatul din Biblie?) – E cel care apare în filmul Gangsters Paradise: Even though I walk through the valley of the shadow of death”.

Fig.42. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3.

Intervievatul își motivează alegerile prin credința pe care o simte în Dumnezeu și convingerea că tatuajul va acționa ca amuletă protectoare – Binele învinge răul. Alegerea versetului din Biblie are o dublă explicație: filmul – „Gangsters Paradise” – care i-a oferit accesul la verset, prin intermediul cântecului lui Coolio, alături de conținutul Psalmului 22:1–7, cunoscut de fostul deținut:

„1. (O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

2. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;

3. Îmi invioreaza sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.

5. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.

6. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele” (Psalmul 23, 1-6).

Într-o compoziție simbolică, îngerul războinic nimicește un demon (sau pe Diavol). Îngerul se pregătește pentru o lovitură mortală dată adversarului doborât la pământ. Personajele sunt conturate prin elemente distinctive, precum aripile și roba de înger, coarnele și coada de diavol. Ambele personaje sunt contextualizate de spațiul de apartenență: domeniul celest sau Paradisul și domeniul subpământean sau Infernul. Observăm în cazul ființei angelice o inițiativă interesantă – deși neizbutită – de reprezentare a volumelor, prin drapajele veșmintelor și amploarea aripilor. Din punct de vedere semantic, tatuajul surpinde lupta dintre bine și rău, resimțită la nivel moral de către individ.

Un element inovatorreprezintă alegerea arhanghelului Gavril. În mod tradițional, acest episod îi are ca protagoniști pe Arhanghelul Mihail și pe Diavol. Este vorba de o confuzie generalizată sau, mai degrabă, de o contaminare a calităților și atributelor care-i însoțesc pe cei doi îngeri. Iconografia creștină îl reține pe Arhanghelul Gavril în episodul Bunei Vestiri, mai puțin în ipostaza sa de înger militar. În Apocalipsă, Arhanghelul Mihail apare cu o sabie de foc – semn că el pedepsește păcatul, luptătorul tradițional în lupta cu Diavolul, la origini cu balaurul reprezentat de Lucifer căzut:

„7. Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui

8. Și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.

9. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el”. (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 12, versetele 7–9)

Arhanghelul Gavril este înfățișat întotdeauna (atât în tradiția bizantină, cât și în cea occidentală) cu un crin în mână – simbol al bucuriei și binecuvântării. Gavril este îngerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu: este vestitorul.

Pornind de la această confuzie, fostul deținut consideră că acesta este Arhanghelul Gavril/Gabriel, pe care-l asimilează cu sora sa pe care o cheamă Gabriela. Este un omagiu adus ei, un tribut al respectului pe care i-l poartă, un desen având un dublu rol: de protecție, dar și de reamintire, de celebrare permanentă a unei ființe apropiate.

Fig.43. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3.

În tatuajul de pe mâna dreaptă, executat după fotografia câinelui său, apar doi îngeri – toate trei personajele având rol protector. Ca primă motivație se distinge cea de comemorare a unui prieten credincios. Fostul deținut povestește:

„(Ce reprezintă tatuajul (numărul 1, brațul drept)? – Chipul pitbullului pe care l-am avut.

(Cum îl chema?) – Rocky. L-am primit la majoratul meu, la 18 ani, 8 ani de zile l-am avut, în 2007 l-am operat prima dată de cancer, l-am operat și a doua oară, dar nu au mai putut face nimic pentru el, mi-a murit și, ca să-i port amintirea cu mine tot timpul, l-am iubit foarte mult, deja după 8 ani de zile era ca un membru al familiei, mi-am tatuat să fie cu mine tot timpul… sus avem raiul și îngerașii care-i șoptesc la ureche și jos avem iadul unde nu vrea să meargă. Plăcuțele de la gât, cu Fallen Angel – înger decăzut.

(Îngerii par foarte feminini/feminizați?!) – Așa i-am văzut la revistă și așa i-am luat… Erau în alte tatuaje. Toată imaginea– compoziția – e creație proprie, eu i-am zis ce vreau, poza câinelui am adus-o de acasă, partea de jos am luat-o dintr-un alt tatuaj și partea de sus dintr-un alt tatuaj. I-am spus ce vreau. Tatuajul care-l vedeți dumneavoastră aici nu există niciunde altundeva.

(Dar îngerii și partea de jos apăreau în cataloage?) – Da. Însă partea de jos e desenată mai mult din imaginația celui care mi-a tatuat, deci nu integral, am văzut niște schelete, dar umbrele și restul e integral creația lui.

(Unde ați făcut tatuajul?) – În închisoare. Și partea de sus, am văzut îngerașii în două tatuaje diferite, și acelea le-am ales eu.

(Pe piatra de mormânt ce scrie?) – R.I.P. – rest in peace”.

Structura tatuajului a fost organizată în trei registre, ce se compun în trei narațiuni. Autorul – fostul deținut – folosește surse distincte de inspirație: fotografia câinelui său, cataloagele de tatuaj, precum și imaginația executantului ce asamblează viziunea proprietarului.

Oprindu-ne la semnificația acestui tatuaj, putem decripta rolul de amuletă protectoare pe care această imagine o are: „Pentru că așa îl consider eu pe el, că el a rămas cu mine să mă păzească în continuare”.Afecțiunea purtată câinelui se poate descifra și din atitudinea pe care deținutul o are în privința unei posibile multiplicări a acestei imagini: „Am și rupt șablonul pe care s-a făcut desenul cu câinele meu, să nu se mai repete la nimeni”. Câinele apare identificat cu un înger păzitor:

„(Fallen angel are mai multe semnificații?) – Un înger căzut. Care a picat, care nu mai este. (Dar pentru tine are vreo semnificație?) – Pentru mine asta-i semnificația, că a rămas cu mine pe pământ în continuare și mă protejează de rău. Exact cum a făcut-o și până să moară”.

Dezasamblând registrele, tema religioasă este expusă astfel: în registrul superior sunt zugrăviți îngerii, fostul deținut identificând Raiul – sus avem raiul și îngerașii care-ișoptesc la ureche –cu imagineainefabilă a făpturilor celeste înconjurate de raze.În registrul de jos, apar iadul reprezentat de flăcări, scheletul și o piatră de mormânt. Ca sens și reprezentare a unei idei, acest tip de compoziție se regăsește rar în peisajul carceral. Majoritatea tatuajelor cu o compoziție mai amplă sunt construite dintr-un amalgam de motive și subiecte, fără vreo legătură și cu un sens destul de greu de înțeles.

Fig. 44. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3.

În ultimii ani, moda mesajului motivațional a pătruns și în mediul corecțional. Toate formele de tatuaj reprezintă expresia unui impuls mai mult sau mai puțin ordonat, au o rațiune la bază: prin cele indicate drept „motivaționale” le înțelegem pe cele care nu sunt asociate cu imagini. Acest tip de text desenat reprezintă alegerea cea mai frecventă a indivizilor aflați în stare de libertate, fie că sunt femei sau bărbați, conform afirmațiilor artiștilor tatuatori din saloanele din Timișoara. Acest tip de tatuaj se regăsește atât la căutați, cât și la necăutați: „(Având în vedere faptul că ați văzut atâtea tatuaje în penitenciar, care sunt cele mai frecvent întâlnite teme?) – Cu scris. Mesaje. Cel mai des a fost: Mai bine o zi rege decât o viață în genunchi; Only God can judge”.

Fig.45. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3.

Diferențele se definesc în funcție de prezența sau absența unui desen, precum și în acord cu gradul de complexitate al acestuia.Un alt element ce distinge cele două categorii este idiomul folosit (engleză, latină, ebraică, caractere gotice etc). Iconografia acestui tip de tatuaj se construiește fie în jurul motivului religios, fie al celui exotic.

Pentru cei aflați în stare de libertate, frazele (sau scurte paragrafe) motivaționale sunt rareori însoțite de reprezentări grafice; cele mai des întâlnite texte care apar sunt: never give up, live with hope, never back down, life's too short to worry/life's too long to waitetc. De cele mai multe ori, ele sunt scrise într-o caligrafie elegantă, sunt neostentative și pot fi ușor ocultate, având în vedere faptul că purtătorii lor au studii superioare și lucrează în domenii în care tatuajul la vedere nu este tolerat.

În penitenciare, nu există o restricție de acest ordin. Prezența sau absența imaginii ce însoțește un tatuaj din atare tipologie ține de preferințele deținutului sau de bani. Nu putem vorbi de o regulă generală cât privește plasarea acestui tip de tatuaj: el poate apărea pe încheietură, braț, piept, picior, spate sau ceafă, în funcție de mărimea literei sau dimensiunea textului. Ultimul tatuaj ales de către subiectul acestui studiu este un text motivațional:

„(Cel de pe spate ce reprezintă?) – Este un scris, Never back down – niciodată să nu dai înapoi, niciodată să nu mă dau înapoi de la nimica.

(L-ați văzut undeva?) – A fost si un film, numit Never back down, cu un luptător de kick-boxing, care tot așa, a fost pregătit de cineva, a luat bătaie înainte de la toți, după aia a fost pregătit și nu a mai dat niciodată înapoi de la nimica.

(Un film american?) – Exact”.

Potrivit purtătorului, mesajul are menirea de a-l îmbărbăta, de a-l ajuta să meargă înainte. Povestea filmului, travaliul personajului central, îl inspiră. Astfel, tatuajul acționează ca un imbold. Experiența de penitenciar, statutul de deținut l-au marcat.

Dacă în contextul celor patru tatuaje regăsim diverse teme – mesaj motivațional, tema animalului iubit, tema religioasă și tema exotică, această multitudine de opțiuni sugerând o lipsă de coerență, la acest deținut, temele respective se pot substitui unei teme mai ample, ce le ordonează din punct de vedere al sensului: tema amuletei protectoare.

Tatuajul îndeplinește o funcție cathartică, de eliberare, de exorcizare a unor evenimente traumatice: încarcerarea, doliul/pierderea animalului de companie, rușinea resimțită față de sora sa ar fi doar câteva dintre problemele pe care subiectul încearcă să le înțeleagă și să le soluționeze prin exercițiul tatuării. De asemenea, acesta caută un sens, o ordine și o rearanjare a vieții sale prin ritualul înscrierii pe corp a evenimentelor prin care a trecut. Reprezintă o cale de redobândire (ipotetică) a controlului asupra evenimentelor trecute, dar și viitoare. O experiență necesară depășirii acestor traume. Tatuajul joacă un dublu rol în depășirea traumei: cel expus anterior, rezolvat la nivel psihologic, dar și cel fizic, de ritual violent. În economia dobândirii tatuajului, durerea fizică sau cel puțin disconfortul sunt prezente. Pentru un tatuaj dobândit în penitenciar, în absența unui aparat performant, nivelul de durere resimțit este mai mare decât cel experimentat într-un salon performant. Nicholas Thomas, referindu-se la tatuajul practicat de tribul Ga’anda din nord-estul Nigeriei, afirma: „De cele mai multe ori, partea cea mai importantă în body art nu este reprezentată de produsul final, ci de procesul în sine. Contează mai puțin cicatricea (însemnul produs de scarificare), schița sau tatuajul final, ci violența prudentă și durerea controlată a cutting-ului, a legării piciorului [se referă aici la tradiția chineză de legare a piciorului la femei] sau tatuare. Este producția durerii și procesul trecerii prin suferință sub auspiciul unor circumstanțe rituale extraordinare și dramatice, ce au o putere extraordinară și sunt cathartice. Acest travaliu nu este întotdeauna valabil și cu siguranță există acele contexte în care pur și simplu îți faci tatuajul pentru a-l putea exhiba. Dar cel mai adesea, marcajul narează experiența corpului și transformarea individului ce are ca finalitate exercițiul social ” (trad. noastră).Astfel, de cele mai multe ori, durerea însoțește procesul de dobândire a tatuajului, demonstrând puterea de caracter și anduranța subiectului. În funcție de poziționarea acestuia pe suprafața corpului, precum și de numărul și dimensiunea tatuajelor, gradul de durere poate crește, la fel și admirația cunoscătorilor. La polul opus, în comunitatea celor care se tatuează, tatuajul flash – în cazul de față, tatuajul temporar – este privit cu dispreț. Durerea reprezintă deci un exercițiu de exorcizare, iar tatuajul reprezintă epatarea ei.

Un rol important în economia acestui exercițiu îl joacă și plăcerea estetică generată de ornamentare. Regăsim la Freud o posibilă explicație. Aceasta este definită ca fiind „o formă derivată de satisfacție intelectuală și vizuală datorită participării imaginare la construcția artistică propusă”. Însă participarea lui Anonim 3 nu este imaginară: el este artistul și în această postură putem avansa de asemenea și ipoteza desublimării, a descătușării energiei pulsionale refulate în câmpul artistic avut la îndemână – corpul său.

Pornind de la sintagma propriul corp, putem privi actul tatuării și din altă perspectivă: una politică, de repunere în posesie. Dacă deținutul, odată cu intrarea sa în penitenciar, își pierde dreptul de a dispune de corpul său, actul tatuării reprezintă o sfidare, dar și o încercare de a redobândi controlul.

Analizând tatuajul din perspectiva teoriilor culturii de masă, avem de-a face cu un produs cultural în serie, standardizat, clișeic. Tatuajele pe care le poartă subiectul nostru provin din reviste, au fost văzute la colegi sau de aiurea. În limbajul comunității, ele poartă numele de tatuaje de mall. Acest tip de tatuaj se află cel mai adesea pe pereții saloanelor (considerate inferioare, nepracticabile) sau, cum am afirmat mai devreme, pot fi găsite în reviste, pe internet. Nu sunt autentice și nu au valoare de original. Deși în contextul penitenciarului sunt bine privite, căci sunt mari și relativ bine executate, acestea nu au la bază o idee originală. Singurul aspect pozitiv pe care-l putem contabiliza este compoziția prin care se intenționează autenticitatea.

Una dintre trăsăturile kitsch-ului este aceea de a impresiona, de a avea un impact puternic. Efectele sale însă sunt de scurtă durată. Raportându-ne la tatuajul/tatuajele analizei noastre, una dintre mizele lui Anonim 3 este de a se poziționa în ierarhia penitenciarului prin calitatea, multitudinea și gradul de sofisticare a compoziției tatuajelor sale. Iconografia este bogată, diversă, iar tatuajul cu dragon, colorat (și foarte scump după spusele sale), îi consolidează statutul:

„(Dragonul?) – Foarte colorat, cel mai scump și reprezintă puterea. Și a durat două zile să mi-l facă. În prima zi mi-a făcut conturul, l-a încărcat cât a putut și a doua zi am stat foarte mult să mi-l facă. A fost cel mai lung, cel mai scump, cel mai colorat, cel mai dureros pentru că-mi atinge foarte mult tendonul, tibia.

(Momentul alegerii tatuării dragonului a coincis cu un eveniment?) – Nu. Pur și simplu mi-a plăcut, am citit într-o revistă, dacă nu mă înșel, în anul ăla era chiar la zodia leu, în zodiacul chinezesc era dragonul de foc. A fost o imagine pe care am văzut-o în Almanahul Agenda și mi-am zis: mai trebuie să-mi caut un dragon, dacă e tot zodia mea și se spune că e anul dragonului de foc și înseamnă putere pentru leu, nu prea cred în zodiac, dar atunci mi-a venit ideea cu dragonul pe picior.

(Vă dă senzația de putere?) – Da. Sincer, da.

(Atrage atenția dragonul?) – Da, până și șeful de secție l-a observat și mi-a spus: Bă, tu ți l-ai făcut ăsta aici? Nu, șefu, mi l-am făcut afară”.

Fig.46. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3.

Pornind de la teoria lui Greenberg, putem privi tatuajul ca pe o formă de artă accesibilă marginalității ignorante; cultura înaltă este apanajul celor bogați și, în consecință, cultivați. Potrivit acestuia, ceilalți (păturile inferioare) trebuiau să se conformeze cu folclorul, cultura rudimentară sau chiar cu kitsch-ul. Contextualizând, tatuajul contemporan în penitenciar este una dintre puținele forme cu pretenții artistice practicabile în acest mediu: „Ba da…Eu mi le-am făcut, v-am zis, nu, mi se pare ceva, e un lucru care-ți înfrumusețează corpul, mi le-aș fi făcut și afară până la urmă”.Valoarea tatuajului constă în efectul terapeutic pe care îl are asupra deținutului.

III.4. Tatuajul din perspectivă feministă.

III.4.1. Tatuajul în raport cu conceptul de frumusețe feminină. Idealul de frumusețe contemporană. Corpul ca proiect și frumusețea construită.

Obiectivul acestui subcapitol este de a analiza tatuajul din perspectiva femeilor care optează pentru acest tip de expresie personală, în raport cu canoanele contemporane de frumusețe. Din perspectivă feministă, vomevalua normele estetice și comportamentale impuse de societatea patriarhală, urmărind identificarea vehiculelor de implementare a respectivelor norme și canoane, alături de efectul lor asupra mentalului și, mai ales, asupra corpului femeii contemporane. Ne interesează în ce măsură tatuajul funcționează ca o formă de contestare normativă, examinând deopotrivă conceptul de body reclamation – preluarea controlului asupra propriului corp. În ansamblul prezentei cercetări, vom examina și motivațiile ce stau la baza respingerii tatuajului ca formă de inscripționare a trupului feminin, cât și istoria acestui tip de ostilitate.

Pe baza interviurilor realizate, am inițiat o exegeză a modului în care tatuajul este practicat în România de către femei, a factorilor determinanți, a temelor și motivelor formale. O miză importantă rezidă în a observa măsura în care perspectivele feministe occidentale sunt reflectate în spațiul românesc. Am urmărit totodată și evoluția atitudinilor sociale vizavi de tatuajul expus sau exhibat de femei și confirmarea ipotezei că practicarea tatuajului ar fi o formă de sublimare și exorcizare a unei traume fizice sau psihice.

„Corpul nostru ne aparține! Acesta este, la începutul anilor 1970, strigătul femeilor care protestau împotriva legilor ce interziceau avortul, cu puțin înainte ca acest slogan să fie preluat de mișcarea pentru drepturile persoanelor homosexuale. Discursurile și structura erau în strânsă legătură cu puterea, în vreme ce corpul era printre categoriile oprimate, marginalizate ale societății: minoritățile rasiale, de clasă sau de gen socoteau că nu au decât corpul de opus discursului puterii, limbajului ca instrument de reducere la tăcere a corpurilor”.

Este bine-cunoscut faptul că în centrul studiilor feministe se află denunțarea inechității de gen. Prin urmare, interesul nostru se îndreaptă asupra corpului feminin privit drept spațiu originar al discriminării și oprimării și ca obiect sexual de către o societate care încă mai funcționează potrivit paradigmei patriarhale.

Așa cum arată Rosalind Coward, societatea contemporană operează cu un standard de frumusețe ce valorifică în primul rând slăbiciunea trupului feminin. Pentru a fi dezirabil și senzual, „corpul femeii trebuie să fie subțire, moale și inocent”. Normele estetice contemporane se circumscriu unei vechi tradiții, ce plasează femeia pe o treaptă inferioară bărbatului, cel puțin din perspectiva forței fizice. În cultura occidentală, timp de secole a fost cultivată imaginea femeii monstruoase din natură (vezi Aristotel), incompletă, care nu a atins stadiul final de dezvoltare. Corpul abject, ce provoacă repulsie prin fluxul său, este legat de femeie, care este cel mai fetișizat și cel mai adesea obiectivat de către privirea masculină.

Autoarea găsește că cel mai distructiv criteriu este cel al corpului foarte zvelt, „al idealizării corpului feminin fără pic de grăsime”. Valorizate sunt naturalețea (cea foarte bine cosmetizată), tinerețea (prelungirea pe termen cât mai lung a unei siluete proaspete), fermitatea, absența părului de pe corp. Conform caracteristicilor de mai sus, vorbim despre un trup cu o aparență adolescentină, deși idealul este cel al unei „femei mature, ce reușește să mențină o aparență foarte tinerească”. În spatele imaginii perfecte se ascunde însă intenția de a fi atrăgătoare, dezirabilă sexual și validată din punct de vedere social. Această imagine este intens mediatizată în publicitate, televiziune, revistele glossy. Combinația dintre tineresc și senzual însoțește aproape fiecare reclamă, fie că ne referim la un produs vestimentar sau la unul casnic: „Principala caracteristică a identității feminine estereprezentată în mass-media ca fiind întruparea unui corp sexy, versus mai vechile trăsături ce defineau femeia prin prisma maternității (foarte problematică și excluzionară și ea)” (trad. noastră).

Drept urmare, un corp ce depășește greutatea ideală, lipsit de tonus muscular, o înfățișare neglijentă, o îmbătrânire prematură sunt amendate de societate; femeile cu asemenea caracteristici sunt considerate leneșe, lacome, lipsite de control și indezirabile. Dacă până odinioară, semnele Binelui, adică idealurile de frumusețe și puritate, corespundeau unor valori transcendentale, în directă legătură cu domeniul Spiritului, astăzi ele apar doar în domeniul realității imediate sub forma sănătății corporale idealizate. Pentru omul contemporan, semnele Răului și ale păcatului, adică abandonul în fața poftelor corpului, lăcomia, luxul, lenea nu mai sunt pedepsite după moarte prin damnarea infernală, ci conduc la infernuri imediate: boală, obezitate, îmbătrânire, moarte fizică, toate fiind semne vizibile ale infracțiunilor contra propriului trup. Deși un segment infim al populației se încadrează în atare standarde, idealul rămâne încă valabil. Reversul și imposibilitatea de a se conforma acestuia duc la o stimă de sine scăzută, afecțiuni nutriționale (bulimie sau anorexie), epuizare fizică și psihică, precum și apelul la chirurgia estetică. Comercializarea intensă a unei imagini aproape imposibil de atinsa produs un nou concept: frumusețea care se construiește. O frumusețe ce se fabrică cu ajutorul unor întregi industrii: alimentare, cosmetice, medicale, sportive, vestimentare.Idealul contemporan reprezintă un tip de frumusețe dobândită și nu înnăscută, ceea ce presupune tenacitate, rigoare, control: „Nu mai există femeie urâtă… Există doarfemei care se neglijează”. Potrivit istoricului și sociologului Georges Vigarello, schimbarea de paradigmă a survenit încă din anii 1930, sub influența cinematografiei. A șaptea artă a redus distanța simbolică dintre starul de pe ecran și spectatoarele de film. Frumusețea se afla acum la îndemâna oricui era dispus să investească timp și efort. Dezvoltată cu precădere în ultimele decenii, o presă pentru femei – reviste dedicate lor (din domenii precum psihologia, medicina), fixează acest tipar. Aflăm astfel că absența voinței, a dorinței de a te remodela, este un fapt reprobabil. Femeilor li se induce ideea că abaterea de la standard ar fi inacceptabilă din perspectiva unui așa-numit canon, impus de societate. Apariția și evoluția tuturor formelor de comunicare vizuală, subsumate mass-media, a făcut ca frumusețea să fie vehiculată obsesiv, idealizată în special prin intermediul starurilor de cinema. După anii 1950, trupul feminin devenea cel mai frumos obiect de consum. O nouă normă se insinuează și se impune, cea a corpului erotic, debordând de sex-appeal. Anii 1980 aduc imaginea manechinului, care va dicta norma pentru următoarele decenii: „Reflectarea ei se limitează numai la frumusețe, nemaicerând decât lejeritate și tinerețe”. Revista glossy este cea care va promova intensiv noile criterii de frumusețe, iar în paralel, se produce o adevărată explozie a industriei frumuseții. O problemă suplimentară presupune în același timp și ritmul în care aceste tendințe se schimbă, frumusețea feminină aflându-se în permanent sub asediu:„Industria de frumusețe nu este singurul participant în războiul care se poartă în legătură cu corpurile fetelor și femeilor. Acesta aparține întregii industrii de stil al cărui sine qua non îl reprezintă o tot mai rapidă schimbare a esteticii”.

Vorbim, așadar, despre o frumusețe transformată în marfă, o frumusețe comodificată: frumusețea publicitară. Impunerea acestor standarde nu a fost bruscă, ci a fost propagată și hrănită în timp prin mass-media, cu efect asupra rolurilor de gen, reinventate în acord cu noile canoane. Standardul este, în fapt, normat și ajustat de privirea masculină – male gaze –, care monitorizează înfățișarea și comportamentul femeii, consecință a dominației patriarhale asupra reprezentării feminine în societate, cultură și politică.

III.4.2. Istoria tatuajului feminin. Femeile, tatuajul și industria circului în Statele Unite

„Corpul inscripționat funcționează după un scenariu patriarhal în care vocile și trupurile femeilor sunt distribuite într-un rol secundar sau de decor. Astfel, orice tatuaj aflat pe trupul unei femei devine un simbol al excesului. Când trupul unei femei este un obiect sexual, un trup tatuat devine un obiect sexual lasciv; când trupul unei femei este natural, odată tatuat, el devine primitiv; când trupul unei femei este o viziune, odată tatuat, el devine spectacol. Pare că, indiferent de varietatea sensurilor și mesajelor pe care femeile le atașează tatuajelor lor, acestea sunt mereu interpretate după o grilă culturală prestabilită”(trad.noastră).

Femeile cu tatuaje sunt privite și astăzi, de către un segment mai conservator al societății, cu reticiență sau curiozitate (observându-se totuși o evoluție de la privirea scandalizată sau dezgustată). Atitudinea este una moștenită și se perpetuează încă de la prima apariție într-un număr de circ a unei femei tatuate: povestea sa, repetată la nesfârșit și totodată falsă: răpire–captivitate–tatuare–viol s-a produs și reprodus la nesfârșit în America și Europa. Actul tatuării apărea ca un gest impus asupra subiectului într-un context extraordinar și va fi asociat cu sexualitatea. Pe lângă povestea ieșită din comun a numărului de circ, vizionarea desenelor de pe trupul femeii era posibilă atât timp cât aceasta se afișa seminud și privitorul plătea taxa de intrare. Astfel, apare asocierea dintre tatuaj, voyeurism, sex și bani. O femeie tatuată era considerată o persoană promiscuă, ce se dezbracă pentru un folos material. Numărul de circ cu femei tatuate atrăgea curiozitatea privitorilor, care se simțeau deopotrivă fascinați, dar și îngroziți de acestea, ambiguitate deliberat cultivată de proprietarii circurilor. De altfel, promovarea circului de tip freak show era atent gândită: „Rolul bannerului de la intrare era de a provoca un sentiment amestecat de repulsie și fascinație, conducându-l pe spectator într-un spațiu aflat la intersecția dintre vis și coșmar…stârnindu-i dorințe rușinoase sau interzise” (trad.noastră).

Prima femeie care și-a expus tatuajele într-un show a fost Nora Hildebrandt, „mama tuturor femeilor de la circ tatuate”. Informațiile privind originile ei sunt inexacte, povestea tatuajelor confundându-se cu adevărata istorie a vieții ei. Unele surse îl indică pe Martin Hildebrandt drept soț, altele drept tată. Acoperită cu un număr de 365 de tatuaje, dispuse pe brațe, picioare și corp, aceasta a făcut turul Americii împreună cu compania de circ „Barnum & Bailey” până în anul 1890. Povestea narată în numărul de circ, de altfel asemănătoare cu a tuturor acelora care i-au urmat, se călăuzește după același scenariu: răpire, tatuare, posibil viol. În cazul ei, indienii Sioux se făceau vinovați de actele infame. Acest scenariu era o condiție a numărului prezentat. O convenție care servea mai multor scopuri: cel mai important era cel de a justifica tatuajul și seminuditatea care, în absența poveștii, făceau numărul imposibil de prezentat; totodată, de a oferi spectaculozitate, dar și de a îngroșa trăsăturile Celuilalt, ale sălbaticului, pentru a legitimacolonialismul și genocidul populației indigene de pe continentul American.

Numărul de circ al Norei Hildebrandt fusese inspirat de povestea lui Olive Oatman, o tânără din Illinois, răpită la mijlocul secolului al XIX-lea de către indienii Yavapai, pe teritoriul actual al statului Arizona. După o captivitate de câțiva ani, în urma unor schimburi comerciale, Oatman a ajuns în tribul Mohave și, mai apoi, a revenit în societatea albă. Odiseea sa a impresionat și a fost păstrată în memoria colectivă în special datorită tatuajelor de pe bărbie și brațe, ce i-au fost făcute de către amerindienii cu care trăia, în spiritul tradițiilor tribului. Eliberată după cinci ani de trai între nativii indieni, Oatman a început să-și spună povestea, trezind simpatia publicului și curiozitatea pentru un chip amprentat pentru totdeauna cu semnele unei experiențe dramatice, extraordinare.

Cu timpul, caracterul inedit al numerelorde circ de tipul Norei Hildebrand a dispărut. Din ce în ce mai multe femei au avut curajul de a se tatua, iar odată cu apariția, în 1891, a tatuografului electric care a dus la scăderea prețului pentru desenele executate, tatuarea a devenit accesibilă, poveștile asociate practicii banalizându-se. Tatuajul va ieși treptat din sfera circului, spre a fi adesea regăsit în marginalitate, în universul infracționalității și al prostituției, de unde s-a diseminat și consolidat în mentalul colectiv, drept o formă de exprimare personală, amendată de către societatea respectabilă. Un aspect rămâne însă demn de menționat, anume cel reprezentat de libertatea, autonomia și independența financiară de care se bucurau femeile tatuate, în comparație cu marea masă a semenelor din epoca lor.

La originea ostilității în fața tatuajul feminin se află combinația dintre afișarea unui artefact destinat bărbaților și asocierea acestuia cu prostituția. Această mentalitate s-a perpetuat și înspre perioada contemporaneității prin intermediul Convențiilor artiștilor tatuatori și al revistelor de specialitate. Spectacolele din trecut, unde tatuajul era prezentat unui număr de spectatori neavizați la care efectul de surpriză era extrem de important, s-au transformat astăzi într-un tip de show cu public avizat, unde combinația dintre tatuaj și sex este în continuare prezentă. În cadrul Convențiilor de tatuaj, femei tatuate, îmbrăcate sumar, combină două tipuri de spectacol concurs, cel de tatuaj cu cel de frumusețe. În cadrul acestor convenții, aveau loc de asemenea show-uri erotice, protagoniștii acestor numere fiind angajați pentru a lărgi paleta de divertisment. În istoria recentă însă, în spațiul occidental, latura pornografică a fost diminuată. Practica tatuajului, odată diseminată în segmentele superioare ale societății (părăsind subcultura și marginalitatea),se elevează. Acest lucru se reflectă și în cadrul acestor convenții, care au început să aibă un număr din ce în ce mai mare de participanți interesați de arta tatuajului, de artiștii tatuatori prezenți și de latura artistică în general.

Fig. 47. Nora Hildebrandt.

Fig. 48. Olive Oatman.

Același tip de marketing a fost promovat în trecut și de către revistele de specialitate care prezentau tatuajele sau cele mai noi trenduri în tatuaj într-un mod aproape similar cu revistele dedicate bărbaților: femei pe jumătate dezbrăcate, în ipostaze erotice și provocatoare. În timp, se observă însă o schimare de direcție. În acest moment, în Occident, reviste precum Skin Deep, Inked, Total Tattoo, Tattoo Society și-au reconsiderat viziunea în ceea ce privește promovarea tatuajului, pe coperțile acestora figurând femei sau bărbați atrăgători, ce afișează tatuaje bine realizate, fără însă a fi sexualizați, aspectul erotic nemaifiind exploatat.

În cadrul convențiilor din spațiul românesc (Timișoara, Iași, Cluj, București), se poate observa aceeași tendință. În programul acestor convenții, punctul central este reprezentat de întâlnirea cu artiști tatuatori celebri din țară și din străinătate, precum și de concursurile de măiestrie în tatuaj. Concursul cu cea mai frumoasă fată cu tatuaj sau cel mai frumos, mai interesant tatuaj purtat de o fată este prezent și el. Ca program alternativ, persistă numerele de freak show, însă show-urile de striptease sau erotice sunt mai rare, fiind înlocuite de numere de acrobație, gimnastică, body art.

III.4.3. Raportarea tatuajului la normele frumuseții

Trupul femeii tatuate se constituie ca un afront direct în fața idealului tradițional de frumusețe feminină la care aspiră membrii respectabili ai claselor de mijloc. Tatuajul spulberă primele norme ale idealului convențional de frumusețe: prin tatuare, trupul își pierde puritatea și naturalețea.

În subcapitolul anterior, am examinat tatuajul din perspectiva unui anumit tip de suspiciune pe care practica a suscitat-o de-a lungul vremii, pe fondul dezbaterii configurate de normele frumuseții feminine. În ceea ce privește tatuajul în contemporaneitate, vom examina această trăsătură însă, în același timp datorită prezenței covârșitoare a acestuia în cultura de masă – mainstream – și a accesării acestuia de către clasa de mijloc, se deschide o nouă perspectivă de cercetare și raportare la tatuare. Aspectele de interes sunt reprezentate de tatuajul ca formă de subminare a conceptului de frumusețe și noțiunea de body reclamation; tatuajul ca modă și conformitate; pielea ca suprafață de exprimare a eului feminin; tatuajul ca formă de terapie.

Ca o cale de împotrivire la reguli, tatuajul are o istorie relativ recentă. Până în contemporaneitate, el era asociat și practicat de marginalitate – un lumpenproletariat populat de femei-spectacol și prostituate, pentru ca mai târziu – odată cu inventarea aparatului de tatuat electric – să se disemineze în păturile imediat superioare, adică în proletariat. Vreme de decenii, amprentarea corpului prin semne și imagini a fost asociată cu delincvența, cu noțiunea de gașcă de cartier, subcultura etc. Pătrunderea tatuajului în cultura de masă, odată cu accesarea practicii de către pătura de mijloc, albă și educată, deschide perspectiva înțelegerii tatuajului ca formă de contestare a unei ordini tradiționale. Tatuajul ajunge să dobândească vizibilitate pe măsură ce stârnește interesul unui nou segment social. Câtă vreme acesta constituise un apanaj al marginalității, tatuajul nu a prezentat interes pentru societate; urcând însă scara socială, acesta devine subiect de discuție.

Prezența tatuajului în cultura pop și cultura media poate fi înțeleasă drept frondă la adresa sistemului tradițional, prin contestarea idealului feminin: „Trupurile tatuate au tendința de a fi subversive, de a contesta ideologiile hegemonice despre feminitate – în special acele imagini ale femeii firave obiectivate sexual, altminteri supuse” (trad.noastră). Raportându-ne la M. Atkinson, considerăm că nu doar femeile cu tatuaje de dimensiuni mari și numeroase intră în această categorie. Tatuajele aflate la vedere, cele publice devin problematice. Mary Kosut consideră fenomenul tatuării la femei drept o formă de preluare a puterii, de repunere în posesie, de „body reclamation – a intra în posesia și a deține controlul asupra propriului corp, respingând interdicțiile patriarhale care definesc și reglementează înfățișarea femeii” (trad.noastră). Tatuajul, ca formă de manifestare personală, contestă atât rolurile de gen, inversându-le, cât și perceptele biblice cu privire la modificări ale corpului: „Corpurile tatuate sunt entități unice pentru că presupun o amenințare la adresa sanctității naturale a corpului vizavi de normele religioase, dar și de viziunea societății în privința a ceea ce este masculin și ce este feminin” (trad.noastră). Considerăm că această teorie nu mai este de actualitate în spațiul occidental, aplicându-se însă parțial în contemporaneitatea românească, ce prezintă un decalaj fața de practicile vestice. În actualitatea occidentală, tatuajul – care în urmă cu 20–30 de ani reprezenta un protest, o transgresare – a căpătat încă o dimensiune: a devenit o modă, o marfă. Tatuajul „a devenit un obiect al dorinței ce se dorește a fi cumpărat, purtat și expus. Ca orice tendință în modă, tatuajele sunt caracterizate de o tensiune paradoxală între conformism și exprimare a sinelui” (trad.noastră).În acest sens, tatuajul poate fi citit ca o formă de înfrumusețare a corpului feminin, încă un produs de consum, asociat cu norma socială.

Printre modelele preferate de femei, cele mai căutate sunt mesajele motivaționale, florile, păsările, animalele, insectele, corpurile cerești, mandalele, acestea fiind titrate ca feminine, delicate, reconfirmând astfel hegemonia masculină în câmpul tatuajului. Altfel spus, tatuajele sunt realizate și afișate pentru a produce plăcere vizuală în rândul bărbaților. Cu toate acestea, tatuajul poate poseda ambele caracteristici: pentru multe dintre femei, tatuajul reprezintă o practică complexă care presupune atât conformitatea, cât și rezistența. Dacă în trecut femeile vedeau tatuajul ca un mod de a transgresa normele de gen, în contemporaneitate ele percep tatuajul ca reper convențional al frumuseții (trad.noastră). Din perspectiva conceptului de body reclamation, apare și o altă explicație ce nu mai ține de contestarea normelor feminității, ci de vindecarea unor traume. Ca în cazul tatuajului așa-numit „de penitenciar”, marcarea prin desene poate fi un exercițiu de redobândire a controlului asupra propriului corp. Victimele violenței domestice, ale violului, recurg la tatuaj pentru a-și redobândi autonomia și stima de sine și pentru a restabili echilibrul dintre trup și sine. Un alt tip de tatuaj practicat este cel de cosmetizare a cicatricilor fizice, survenite în urma unor accidente, intervenții chirurgicale. Acestea au rolul de a acoperi zonele aflate la vedere.

Desigur, motivațiile pentru realizarea unui tatuaj pot fi multiple, de multe ori tatuajul fiind încărcat cu sensuri complexe. Fie că este vorba despre transgresiune, modă, identitate, memorie, proces de vindecare, cicatrice psihică sau fizică, tatuajul reprezintă o practică din ce în ce mai frecventă în rândul fetelor tinere, dar și al femeilor mature, care încep să îmbrățișeze acest tip de identificare. În capitolul următor vom încerca, prin intermediul mai multor interviuri, să deslușim sensurile tatuajului feminin în contemporaneitatea românească.

III.4.4. Factori determinanți, teme și motive formale specifice femeilor în contemporaneitatea românească.

Subcapitolul de față se constituie din analiza a șapte interviuri, având ca subiecți femei tinere și de vârstă mijlocie (între 23-51 de ani), persoane cu studii superioare. Acest ultim aspect nu a fost desemnat drept criteriu de eligibilitate: selectarea interlocutoarelor s-a făcut prin metoda bulgărelui de zăpadă, prin apelul la prieteni, cunoștințe, la artiști tatuatori. Convorbirile s-au desfășurat în locuri alese de către intervievate (la domicilul lor, în locuri publice – cafenele, salonul de tatuaj), iar ca durată, au atins aproximativ o oră. Discuțiile s-au derulat pe baza unui ghid de interviu semidirecționat și au permis, în același timp, observație participativă directă.

Primul nivel de examinare s-a concentrat asupra identificării narațiunilor legate de procesul dobândirii unor desene pe corp: motivația achiziționării unui tatuaj, momentul ales, selectarea unui salon sau artist tatuator, optarea pentru un anumit motiv sau model, precum și plasarea sa pe suprafața pielii. Fără doar și poate, au intervenit în discuție și aspecte legate de viața personală, acestea însă contextualizând doar perspectiva subiecților asupra achiziționării și posesiei unui (mai multor) tatuaj(e). În subsidiar ne-a interesat să înțelegem cum se percep interlocutoarele în relația corp – sine și rolul jucat de tatuaj în această dinamică. Tatuajul între modă și autoexprimare, standard de frumusețe și transgresiune, tatuat – stigmă, societate românească au prezentat, de asemenea, interes. În decursul interviurilor realizate, am încercat să verificăm în ce măsură teoriile feministe sunt aplicabile în dinamica tatuaj-sine.

Punctul de pornire al cercetării rezidă în motivație, în factorul determinant ce stă la baza achiziționării tatuajului. El dictează modelul, locul de plasare pe corp a desenului, alegerea tatuatorului. Ca fapt social (nu doar artistic), tatuarea conduce persoana la actul definirii de sine, în raport cu societatea. În alegerea de către femei a unui tatuaj, cele mai frecvente motive (care, de cele mai multe ori, se întrepătrund), consemnate de literatura de specialitate, sunt: dorința de îmbunătățire a propriei imagini, dinamica identității, contestarea normelor. În cadrul convorbirilor, regăsim doi dintre cei trei factori pomeniți, mai puțin tatuajul ca formă de subminare a unui canon de frumusețe. În cele ce urmează, vom expune rațiunile acestor alegeri, precum și complexitatea lor, având în vedere faptul că nu putem izola un singur motiv în accesarea unui tatuaj. De asemenea, de la bun început, trebuie să precizăm că factorul estetic se asociază, de cele mai multe ori, cu dorința de a avea un tatuaj.

Preponderent, desenele corporale ale interlocutoarelor se subsumează categoriilor configurate de tatuajul ornant, decorativ și tatuajul proiect. Tatuajul de tip ornament, motivat de dorința optimizării aspectului personal, devine un instrument sau o modalitate de înfrumusețare, de bricolaj și se regăsește din ce în ce mai frecvent în rândul femeilor în contemporaneitate. Această motivație se reflectă în numărul mare al persoanelor care se tatuează, precum și în alegerile făcute în privința modelului. Cele mai multe desene sunt de dimensiuni mici, poziționate în locuri ușor de ascuns la nevoie. Designul acestora se cuplează în permanență cu tendințele de pe piața tatuajului, cu ceea ce este la modă într-un moment sau altul. Mai mult, accesarea acestora este una cât se poate de facilă, iar procesul scurtat la minimum (nu este vorba despre un tatuaj de autor ci, de cele mai multe ori, de o copie de pe internet). Într-un inventar realizat de autoarea volumului The Painted Lady, marile teme, specifice în tatuajele femeilor occidentale, sunt: vintage (în această categorie trandafirul clasic fiind foarte căutat), nautice (ancora, corabia, sirena), fluturi și flori (bujori, trandafiri, flori de cireș, floare de lotus, crizantemă, crin), păsări (rândunelele în mod special, bufnițele), japoneze (dragonul, pasărea Phoenix, peștele koi), mandale, tatuaje cu henna (motive indiene, arabe sau pakistaneze), precum și combinații ale acestora. Este din ce în ce mai evident că temele occidentale au fost împrumutate și le vedem și la noi.

Acest fel de tatuaj (ornamentare) oglindește o modă pe care o regăsim în cadrul culturii pop contemporane, calificându-se ca încă un accesoriu din arsenalul mecanismelor ce modifică înfățișarea: vestimentație, bijuterii, hair style. Cele enumerate au capacitatea de a modifica vocabularul social și de a propulsa persoana în categoria la modă. Acest tip de tatuaj (de dimensiuni reduse, de serie, plasat în zone considerate acceptabile), practicat în masă, este derobat de valoarea transgresivă, de contestare a normelor impuse de societate. Astfel, el începe să fie citit ca feminin, decorativ, jucăuș, sexy. În categoria acestor tatuaje, regăsim de cele mai multe ori copii, procesul dobândirii (salon, igienă, tatuator), precum și execuția tehnică, sunt însă superioare față de acum zece, douăzeci de ani.

În categoria diametral opusă se află tatuajul văzut ca proiect personal, de reconfigurare a înfățișării corpului. Procesul de dobândire a acestora (când vorbim de un număr mare de tatuaje) este unul îndelungat și elaborat, reflectând pe suprafața corpului o iconografie ce descrie o complexă biografie personală. Sunt tatuaje de autor,de mari dimensiuni, plasate la vedere. Transgresivitatea acestora nu constă în iconografia aleasă, care este tipic feminină, ci în dimensiunea și numărul mare al lor.

În intenția de a contura o imagine de ansamblu asupra tatuajului feminin în România, am optat pentru intervievarea unui profesionist în domeniu, o artistă tatuatoare din Timișoara, cu o experiență de peste zece ani. Interviul a fost realizat în incinta salonului pe care-l deține, elegant și foarte bine echipat. Senzația transmisă a fost aceea a unui atelier artistic extrem de pedant și a unui mediu cât se poate de sigur. Pe pereții salonului am putut vedea o serie de stencil-uri (șabloane) de autor. Catalogul așezat la îndemâna clientului trădează o experiență îndelungată și bogată: „(Câte tatuaje ai realizat?) – Poate o să ți se pară ciudat, dar eu îmi notez fiecare tatuaj făcut. Începând din 2009, și am avut și eu o curiozitate, nu le am chiar pe toate, dar sunt persoane care-și fac două, trei și atunci scriu numele persoanei… Și aveam undeva în jur de 2500”.

Fig. 49. Letiția Boboc tatuând o mandală.

În cadrul acestei discuții am chestionat preferințele femeilor în materie de modele: „(Care sunt cele mai frecvente modele alese de femei?) – În ultimul timp, cel mai des vor flori, dar flori stilizate, nu neapărat stilul realist, scrisuri non-stop și femei și bărbați…Flori, păsări, mandale din acelea sub sâni, cu ciucurei”.

Parcurgând catalogul existent în salon, mi-a fost atrasă atenția de un anumit tip de tatuaje care trădează o nouă tendință:

„(Cum ai ajuns la acest stil? La aceste mandale, dantelării?) – Ca modele liniare, astea sunt cele mai apropiate de dorințele femeilor. E ceva feminin, ceva finuț, chiar dacă sunt încărcate cu detalii, nu sunt greoaie”.

Motivațiile pe care le intuiește artista țin mai degrabă de o plăcere estetică pe care acest tip de tatuaje le-o produce clientelor, dar și de o dimensiune identitară:

„(De ce se tatuează? Cum motivează?) – Cred că mai degrabă vor să arate „[că] ăsta-s eu, asta-mi place”…Cred că tatuajul vorbește mai degrabă despre sine, la fel cum vestimentația ar trebui să o facă”.

Artista consideră că tatuajul ar trebui să exprime un stil cât se poate de personal, dezavuând canoanele culturii de masă și/sau ale modelelor impuse. Cu toate acestea, multe dintre clientele salonului optează pentru un flash sau ready-made ales cel mai adesea de pe internet, rareori colaborând cu artista pentru realizarea unui produs autentic și original.

O altă temă abordată în rândul femeilor și care începe să se impună în ultimii ani este cea a motivului tradițional românesc. O lucrare aflată încă în stadiul de working progress a fost realizată în colaborare cu clienta, un designer vestimentar, fostă colegă de facultate cu intervievata. Tatuajul exprimă pasiunea pentru folclorul românesc și motivele tradiționale, temă exploatată în obiectele vestimentare create.

„(În ceea ce privește tatuajul la care lucrezi acum, cum ați ajuns la acel model?) [un motiv folcloric de-a lungul coloanei vertebrale]?) – Ea este fashion designer și rochiile pe care le face le mai compune din baticurile astea tradiționale”.

Fig. 50. Tatuaj realizat de Letiția Boboc – motiv tradițional românesc.

În cadrul aceluiași interviu, am fost interesată de viziunea personală a artistei cu privire la raportul femei-tatuaj și de rolul pe care desenul l-ar putea avea în construcția unui identități și a unei înfățișări dezirabile: „(Crezi că tatuajul are potențialul de a reconfirma încrederea în sine?) – În unele cazuri, da! Legat de mediul din care provin [mediul artistic], tatuajele fac femeia să pară mai interesantă”. Artista indică un anumit context social în care purtătoarele de tatuaje sunt privite cu admirație și sunt validate. Normele de frumusețe considerate clasice sunt respinse: „Cred că trebuie să fii natural, să nu ții cont de canon și aici mă refer la chirurgia plastică, cu tot cu tatuaje”.

Fig. 51. Tatuaj realizat de Letiția Boboc – Mandală.

Aceeași viziune legată de canonul de frumusețe în raport cu tatuajul am regăsit-o și la intervievata Manu, care, prin natura educației sale, face parte tot din mediul artistic. Chirurgia plastică, în funcția sa de instrument de îmbunătățire a înfățișării, este văzută ca fiind extrem de invazivă și periculoasă, poziționată la polul opus față de tatuaj:

„(Care este idealul de frumusețe în contemporaneitate?) – Standardele de frumusețe, cele populiste, nu ce părere am eu…cred că se exagerează cu operațiile estetice…pe mine mă cam panichează, mi-e frică pentru oamenii ăia, problema este că sunt fete din ce în ce mai tinere, care nu reușesc să se accepte și încep să-și modifice corpul. Acum, dacă stai să te gândești, și oamenii care se tatuează își modifică într-un fel corpul…Dar tatuajul am înțeles de ce se face, cumva, în schimb, operațiile estetice nu”.

Tatuajul reflectă, potrivit interlocutoarei, o femeie echilibrată, cu o încredere în sine ridicată, practicând acest tip de modificare corporală drept reflectare a unei stări de bine, ca o celebrare:

„(E un ornament sau o formă de identificare?) – Depinde de modelul tatuajului…Sunt oameni care-și fac o mulțime de tatuaje și își exprimă tot sufletul pe corp, la fel cum artiștii se exprimă pe hârtie, la fel, chiar nu e nici o diferență…În schimb, când o fată începe să nu se mai accepte cum arată, e puțin problematic pentru că duce la probleme de nesiguranță, o stimă de sine redusă etc., iar genul ăsta de probleme, la o fată tatuată nu apar…ea se simte bine în corpul ei și vrea cumva să-și împodobească corpul cu tatuajul”.

Motivația care a stat la baza realizării tatuajului a fost generată de munca într-un salon de tatuaj: „Păi, a venit în urma experienței într-un salon de tatuaj…Eu am fost ucenică la Luci, am vrut să învăț și eu să tatuez…am început prin a fi ucenică și apoi mi-am făcut tatuajul, a fost o chestie spontană, a venit foarte ușor ideea și mi s-a părut că e ceva drăguț și care mă reprezintă”. Anturajul și frecvența practicii tatuajului în cercul apropiaților au făcut mai facilă achiziționarea tatuajului:

„(Ai prietene cu tatuaje?) – Da. Mai multe prietene, chiar. Eu, trăind în lumea asta mai artistică, toate avem același mod de gândire, mai libertin, mai înțelegător față de toți oamenii, mai deschis, mai pacifist și atunci ni se pare OK tuturor. De fiecare dată când cineva își face un tatuaj nou, mereu vrem să-l vedem și de aproape fiecare dată e o chestie faină”.

Funcția decorativă a tatuajului a jucat un rol important. Intervievata prezintă pe piciorul drept un desen ludic cu „un șir de ciupercuțe, de frunzulițe, de insecte, e și o buburuză acolo, e pe gleznă…E așa, mai natural… Aici e și o omidă. Mie îmi plac foarte mult ciupercuțele, cum arată”. Consideră că o reprezintă și este foarte decorativ.

Potrivit intervievatei Ina, funcția estetică a tatuajului este deosebit de importantă în ceea ce privește aparența feminină/look-ul, desenul luând parte la întreg ansamblul frumuseții feminine în contemporaneitate:

„(În ce măsură tatuajul, hainele, culoarea părului participă la construcția imaginii personale?) – Cred că toate țin de stil. Și mi se pare că, și ca să porți un tatuaj, trebuie să știi cu ce să-l asortezi și nu mă refer numai la haine, trebuie să știi să-l asortezi și cu atitudinea potrivită, cu cuvintele potrivite, pentru că același tatuaj purtat de trei persoane diferite – una care nu vorbește cum trebuie și una care nu se îmbracă cum trebuie – o să arate diferit. Și mi se pare că îți completează stilul, e ca o pereche de cercei, ca un palton bun, o pereche de încâlțăminte de calitate, așa îl văd”.

Tatuajul ca parte a acestui ansamblu, ca produs sartorial, configurează acel tipar și în exemplul unei alte persoane intervievate, Ana Maria: „(Care este motivația ce te îndreaptă înspre achiziționarea unui tatuaj?) – E ca și cum ți-ai dori un inel sau o bijuterie [și accesarea lui] îți aduce la fel de multă satisfacție”. Compararea desenului corporal cu un obiect vestimentar, făcută de cele două interlocutoare, nu reduce tatuajul doar la un produs oarecare, pur și simplu. Un desen pe trup este perceput drept o operă de artă, achiziționarea lui fiind comparată cu aceea a unui obiect de lux, autentic, creat de un designer, original, personalizat. Astfel, tatuajele Inei sunt realizate de către un artist. Aceasta însă nu consideră cele două categorii, artă și modă, ca fiind distincte, ci un melanj al cărui rezultat, în cazul ei, concură la stilul pe care-l abordează. Tatuajele Inei sunt valorificate atât prin intermediul hainelor, cât și al atitudinii: „Eu îmi aleg hainele în funcție de tatuaje, am ajuns să-mi gândesc ținuta în funcție de tatuaje, pentru a le lăsa să respire, dacă le am, să facă parte din întreg pachetul. Să le contextualizez”. Acest tip de abordare a tatuajului îl regăsim cel mai adesea la femeile care sunt pasionate de tatuaj și de modă, deopotrivă. Funcția estetică se îmbină cu cea simbolică, fiecare dintre tatuajele Inei comunicând (către ea însăși) un moment sau o persoană importantă din viața ei. În acest sens, stilul abordat reflectă viața interioară, sinele. Fie însă că vorbim de o persoană ce valorizează foarte mult latura estetică (alocând sume mari de bani, investind timp), fie că ne referim la un tatuaj mai modest, considerat kitsch, există o încărcătură simbolică a gestului, modelul ales fiind aproape întotdeauna conectat la aspecte de viață privată (familie, prieteni, iubit, rit de trecere).

Fig. 52. Tatuaj, Oana Țerbea.

În interviul realizat cu Oana Țerbea, aceasta descrie pasiunea pentru tatuaje și atenția cu care selectează artistul tatuator, modelul și plasarea pe corp a desenului. Tatuajele sunt evaluate ca o formă de artă extrem de personală. Estetica desenului primează; semantica acestuia îi sporește frumusețea:

„Tatuajele le fac pentru mine. Niciodată nu țin cont când îmi cumpăr haine să le aleg în așa fel încât tatuajele să fie scoase în evidență. Mai mult, cred că dacă nu cunoști povestea din spatele lor, nici măcar nu sunt percepute la adevărata lor valoare”.

O motivație importantă în dobândirea tatuajului ce se impune a fi analizată este cea a însemnării, punctării unui prag important din viață. Vorbim astfel detatuajul ca rit de trecere. Modelul, în latura sa estetică, se situează pe planul secund, gestul și procesul căpătând valoare simbolică. Este o categorie de tatuaj ce marchează separarea individului de un anumit grup (părinți, sau soț), care a(u) exercitat control asupra alegerilor personale ale persoanei în cauză. În anumite cazuri, tatuajul indică trecerea peste o perioadă dificilă, tatuajul confirmând încheierea episodului traumatizant.

În interviul realizat cu Ana Maria, rațiunea ce a stat la baza realizării unui tatuaj, dar și iconografia aleasă, au reprezentat încercarea de a dobândi controlul asupra corpului și, implicit, asupra propriei vieți:

„(Care a fost contextul în care te-ai hotărât? Ce te-a determinat?) – Cred că mi-am făcut tatuajul pentru a-mi demonstra mie că sunt puternică; reprezintă, de fapt, un dragon – pentru mine, dragonul reprezenta puterea și datorită faptului că trăiam sub dominație germană în casă, unde limitările erau multe”.

Alegerea dragonului este una interesantă. Rar întâlnită la femei, tema respectivă se identifică din ce în ce mai frecvent la bărbații privați de libertate (fără a fi, totuși, o categorie specifică), în penitenciar, unde joacă rolul de amuletă protectoare și conferă purtătorului sentimentul de putere și control.

Atmosfera în care intervievata a crescut a fost descrisă ca un mediu cât se poate de restrictiv:

„(A fost un act de răzvrătire?) – Nu știu dacă răzvrătire…Ba da. Putem să spunem și că a fost un act de răzvrătire, poate pentru faptul că primeam bătaie cu regularitate de la taică-miu, că aveam interdicții peste interdicții și pedepse peste pedepse, pentru absolut orice și pentru faptul că la 19 ani trebuia să-i cer permisiunea să mă duc la cinema. Eram mereu întrebată la ce oră vin…Mi se părea că ăsta a fost un lucru pe care puteam să-l fac eu. Cumva. Și că pot să fac ceva mai mult decât mi se spune să fac”.

Tatuajul simbolizează trecerea de la controlul parental, dintr-o zonă restrictivă, către libertate și autocontrol. Pasul a fost unul cât se poate de dificil și periculos, mama intervievatei pronunțându-se împotriva unui asemenea gest: „I-am zis maică-mii că vreau să-mi fac un tatuaj și mama a zis: „Doamne ferește, că nu știi ce o să se întâmple, te omoară taică-tu, te dă afară din casă, Doamne ferește”.

După ce a Ana Maria și-a făcut tatuajul, surorile sale au privit-o cu frică și fascinație: „Și cumva poate fetele m-au privit cu teamă, că nu o să fie de bine, toată familia va avea de suferit, și o va lua și maică-mea [bătaie], în frunte cu mine…Sau cine știe care ar fi fost repercusiunile. Pe de altă parte, ce cool că ai îndrăznit să faci chestia asta, nici care nu are tatuaj și nu cred că și-ar face tatuaj”.Chiar dacă intervievata nu a părăsit căminul abuziv decât după un an, tatuajul a ajutat-o să reziste, oferindu-i o imensă satisfacție. „(Ai fost mândră?) – Mândră că am reușit să fac ceea ce am vrut să fac…Am avut satisfacția că l-am făcut”.

În interviul realizat cu Cristina (cinci tatuaje), motivația dobândirii primului desen reflectă o stare acută de gol, un moment extrem de tensionat ce trebuia exorcizat:

„(Ce v-a determinat, influențat?) – Pentru că am fost atât de nefericită în mine și cu mine, și am zis că trebuie să fac ceva ieșit din comun și nu am știut ce să fac…Și mi-a venit acuma…ori plec de acasă ori îmi fac un tattoo…Deci a fost o chestie rebelă. Am vrut să fac ceva ce este interzis, ce nu mă reprezintă deloc…Simțeam că trebuie să-mi găsesc un ventil”.

Depresia, încercarea de a se reechilibra prin intermediul unei opțiuni, precum desenul corporal, au constituit rațiunea de bază a realizării tatuajului. El s-a configurat într-un instrument de atenuare a durerii interioare, prin aplicarea (suportarea) unei dureri fizice.

Din perspectiva procesului de dobândire, povestitoarea îl descrie ca pe un teribil travaliu. Deciziile în privința alegerii salonului, tatuatorului, modelului au fost făcute sub imperiul momentului. Întregul proces s-a aflat sub semnul unei stări psihice fragile.

„(De ce ai plasat tatuajul tocmai în acel loc?) – Pentru că mi-a zis tatuatorul. Nici măcar nu mai știu, căci nu am planificat nimic. A fost un coșmar. Când am văzut-o acuma pe Carla (fiica naratoarei, n.n.) cum și-a planificat tattoo-ul, de ce, cum, când, cum și-a ales artista…Acuma mi-am dat seama de multe lucruri…(Cum a descurs procesul? Cum ai ales artistul tatuator?) – Nu am ales nimic…M-a dus un coleg de lucru și stomacul mi-a zis <fugi de aici> și nu am fugit și a fost atât de penibil totul…(De ce?) – Pentru că cred că era beat mort ăla, nu știu, cred că m-am simțit paralizată. Nu știu, eu am fost tot timpul. Eu nu am avut personalitate, mie mi s-a zis tot timpul de când eram mică, că nu ești bună de nimic, de la mama – acum traumele astea încep să le înțeleg și le prelucrez de mult, acum învățând traumele copilăriei, au venit foarte multe”.

Fig. 53. Tatuaj, Cristina Hockl.

Povestea celui de-al treilea tatuaj, precum și motivația,sunt legate de achizițonarea primului. O copilărie cu multe restricții, al căror efect s-a conștientizat și, mai târziu, un impas major în căsnicie, au reprezentat rațiunea pentru care intervievata a ales tatuarea ca formă de exprimare, de catharsis a tumultului interior.

Fig. 54. Tatuaj, Cristina Hockl.

„Al treilea tatuaj este bicicleta. După cum vezi, este și făcută greșit, e simplă. Am plecat pentru prima dată singură la Barcelona după ce am hotărât că voi divorța. Și am avut un accident cu bicicleta pe la 18-19 ani. Pe mine nimeni nu m-a învățat să merg cu bicicleta, părinții nu s-au ocupat de noi și eram foarte introvertite [eu și sora mea] și crescute cu basmaua în cap…trebuie să recunosc. Nu aveam voie la discotecă, nu aveam voie la film, nu aveam voie la cofetărie, nu aveam voie niciunde”.

Semnificația tatuajului vorbește de trecerea unui prag, încheierea unei căsnicii și un nou început, caracterizat printr-un gest care pare banal la suprafață, dar dificil pentru intervievată, învățarea mersului pe bicicletă. „M-am înscris la un curs și am văzut că aveau doar semicurse vintage. Și am zis nu, mulțumesc. Îmi era o frică teribilă de semicurse…și mai erau două americance, eram, cred, șase în total…Și tipul a fost atât de drăguț, un tip pe la douăzeci și ceva de ani, și mi-a zis te rog încearcă, te rog din suflet încearcă, și am încercat și am reușit și m-am plimbat prin Barcelona cu semicursa”.

Procesul dobândirii tatuajului a fost complet diferit față de accesările anterioare. Artistul a fost recomandat de către fiica povestitoarei, iar la salon a fost împreună cu soțul. Dacă la o primă analiză identificăm un tatuaj a cărui semnificație titrează un prag de trecere, acestuia i se adaugă încă unul, acela de amuletă: „Și ăsta este de fapt un reminder to love myself. Și să încetez să mă mai judec. Pentru că ăsta a fost primul pas, urcându-mă pe bicicletă cu străini, când îți arăți vulnerabilitatea”.

Fig. 55. Tatuaj, Cristina Hockl.

Într-un alt interviu, Dana Miclea explică achiziționarea tatuajelor (o păpădie și vulpea din povestea Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupéry) prin filtrul traumelor cauzate de divorț și descoperirea cancerului. Dobândirea tatuajului a marcat un moment de reflecție asupra trecutului și a începerii unei noi etape. El este plasat la vedere, funcționând, ca și în cazul subiectului Cristina, drept amuletă protectoare: „Este într-un loc vizibil, intenționat l-am făcut acolo, ca să-mi amintesc, astfel încât să poată fi vizualizat permanent”. O promisiune către sine care trebuie rememorată constant: „Da, are o semnificație aparte. Să pot lăsa în urmă ce a durut, ce nu îmi face bine”. Momentul, ca reper în timp, are semnificație.

„Eram într-o relație dureroasă, fără viitor, din care trebuia să ies. Dar ulterior am realizat că am mult mai multe de lăsat în urmă. Am fost bolnavă, am avut cancer și după ceva vreme, am realizat cât de mult m-a afectat și câte port în mine. Și traumele din copilărie. Și divorțul. O grămadă de lăsat în urmă. Și este un bun reminder”.

Fig. 56. Tatuaj, Dana Miclea.

Intenția tatuajului, reflectată prin plasarea sa la vedere, a fost de a-i prelungi efectul pe termen nelimitat:

„(Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Șiapoi purtarea acestuia? Cît de des vă mai gîndiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?) – Cred că spune despre mine că lupt în continuare. Cu demonii mei. Am fost foarte bucuroasă când l-am făcut. Mă bucur de el de câte ori îl privesc. Da, îl privesc zilnic și îl îngrijesc în mod constant”.

Cel de-al doilea tatuaj al Danei este plasat tot la vedere, pe antebrațul stâng. Dacă primul tatuaj a reprezentat o exorcizare a trecutului, precum și o cale de a o motiva, de a se raporta diferit, pozitiv la istoria vieții ei, de a o împinge înspre un viitor proiectat ca luminos, vulpea din Micul Prinț simbolizează partea pozitivă a vieții, evocându-i pe toți aceia care au susținut-o în perioada dificilă a bolii. Acest tip de tatuaj se poate interpreta și ca talisman, o conștientizare permanentă a faptului că este susținută, apreciată, dar mai ales că nu este singură.

„Al doilea tatuaj era și el în plan de multă vreme. Nu este o evoluție. Sunt complet diferite, pe mâini diferite. Este un simbol și un semn de mulțumire pentru cei care m-au ajutat să trec prin perioada bolii. Nu puteam să scriu toate numele pe mână. Este Vulpea din Micul Prinț, care reprezintă pentru mine simbolul prieteniei”.

Tatuajele intervievatei nu intră în categoria tatuajelor de autor sau a celor cu tematică tradițională. Acestea au fost găsite pe internet și preluate fără a interveni cu modificări. Motivația ce a stat la baza accesării și purtării lor nu este una estetică, a unei persoane pasionate de fenomenul tatuajului. „Pentru mine, tatuajele mele sunt un reminder. O urmă definitivă pe trupul meu. O oglindire a ceea ce port în mine”. Semnificația tatuajului este esențială, prevalând în alegerea unui tatuaj:

„(Mai vreți să vă faceți și altele?) – Da, vreau. Pentru că mai am lucruri să îmi spun. Vreau să îmi scriu „respiră” pe încheietura mâinii drepte. Pentru că este important să respiri conștient și pentru că în timpul radioterapiei am auzit cuvântul de sute de ori”.

Fig. 57. Tatuaj, Dana Miclea.

Gestul tatuării, precum și modelul ales, pot reflecta devotamentul, dragostea față de o altă persoană cu care individul a fost (este) angajat într-o strânsă relație emoțională. Fie că este vorba despre o persoană din familie, un iubit, prieten apropiat sau un animal de companie, femeile aleg de multe ori un concept de tatuaj care să oglindească acest atașament. În cele ce urmează, vom examina tipul de tatuaj ce simbolizează această legătură profundă cu o persoană decedată: tatuajul comemorativ. În această subcategorie, vom explora două tipologii: tatuajul ca formă de aducere aminte a persoanei dispărute și tatuajul comemorativ, ca ritual de doliu.

În interviul realizat cu Oana Țerbea, aceasta explică motivul dobândirii tatuajului ca fiind o combinație între pasiunea pentru desene corporale și încărcătura semantică a acestora. Grafica tatuajului în cauză a fost realizată de artistul Cebanenco Stanislav, imaginea comemorându-l pe bunicul decedat al interlocutoarei noastre:

„Următorul tatuaj? E un cal. Și un copac cu crengile în jos și rădăcinile în sus – aici deja am lucrat cu un artist care să mi-l conceapă ca o lucrare. De ce este copacul cu capul în jos? Pentru că bunicul meu a ales să salveze calul și a murit el, și de aceea copacul care simbolizează viața e cu capul în jos”.

Fig. 58. Desen realizat de artistul grafic Cebanenco Stanislav. Tatuaj purtat de Oana Țerbea.

Oana Țerbea acordă un interes deosebit esteticii tatuajului, autenticitatea lui fiind prioritizată în economia procesului de dobândire. Oana alege să poarte un produs original, care nu va mai fi replicat și care a fost realizat doar pentru ea, iconografia reprezentând o secvență a experienței personale/o felie de viață.

„(Ce valorizezi la un tatuaj? Componenta estetică sau semnificația/conținutul?) – Cred că ambele. Estetic – vreau să arate bine, asta e clar, dar în ceea ce privește calul, prea puțină lume înțelege estetica lui, mie îmi place la nebunie și-l simt că e al meu și ca semnificație, da, pentru mine toate au o semnificație și cred că și stilul meu de a fi, că niciodată nu mi-a plăcut să copiez ceva, cu atât mai mult nu mi-aș face un fluturaș sau altceva din categoria asta”.

Putem emite ipoteza că atenția cu care interlocutoarea a ales subiectul tatuajului, narațiunea acestuia, grija pentru detalii reflectă respectul și atașamentul pentru bunicul dispărut. Iconografia tatuajelor comemorative include texte, mesaje, portrete ale dispărutului sau obiecte, imagini, care-l evocă pe acesta. Pentru purtător, tatuajul se circumscrie unui relicvariu sau categoriei amuletelor.

În interviul realizat cu Cristina, vom analiza tatuajul comemorativ din perspectiva unui potențial ritual de doliu. Tatuajul a fost realizat la câteva luni după moartea fiului ei, survenită la vârsta de 21 de ani, după o teribilă și fulminantă boală:

„Al doilea l-am făcut în 2011, după ce a murit Patrick – ne-am dus să-i luăm lucrurile de la colegiu și au venit prietenii lui și Emily a venit cu scrisorile lui, și el se semna tot timpul într-un anumit fel și Emily a zis că vrea să-și tatueze sub inimă o semnătură pe care numai ea și Patrick o înțelegeau”.

Grafica tatuajului este reprezentată de un trandafir, semnătura de artist a fiului ei: „Este semnătura lui Patrick, „Pat” și un trandafir ciudat, dar Patrick, în toate desenele lui, deci este el, a fost copiat de pe semnătura lui Patrick”. În acest context, regăsim tatuajul ca o formă de parcurgere a unui lung proces de vindecare, o etapă în ritualul doliului. Reprezentarea simbolică prin tatuaj a celui pierdut stabilește o legătură permanentă între intervievată și fiul ei, o formă de prezență înscrisă pe piele: „Mi l-aș fi tatuat pe frunte. Eram într-o așa o durere, că nici nu știam”. Permanența tatuajului reprezintă un confort pentru purtător, asigurarea faptului că amintirea celui dispărut va rămâne pentru totdeauna cu el. Tatuajul, ca bun simbolic, oferă purtătorului oportunitatea de a-și exprima durerea interioară, de a încuraja exteriorizarea sentimentelor și a emoțiilor. Pentru Cristina, a reprezentat o formă de conversie a durerii profunde, a agoniei pierderii fiului, dar și o încercare de a înțelege lipsa de sens a unei astfel de pierderi.

Fig. 59. Tatuaj, Cristina Hockl.

Un alt tip de tatuaj pe care îl putem încadra în categoria tatuajelor feminine este tatuajul de mascare, de cosmetizare a unei cicatrici. Urmele ce se doresc a fi camuflate sunt cele cauzate de un accident, o intervenție chirurgicală, semne (defecte) din naștere, considerate inestetice sau urme ale automutilării (percepute ca fiind cele mai stigmatizante). Prin intermediul tatuajului, femeile au posibilitatea de a-și reconfigura corpul, propria imagine despre un trup afectat traumatic, cicatricile fiind considerate, de către subiecții în cauză, un stigmat. Semnele de pe suprafața tegumentului lasă urme adânci în psihicul pacientelor, afectându-le pe termen lung, ducând la scăderea încrederii de sine și provocând anxietate și traumă. În interviul realizat cu Ana Maria, cicatricea rămasă în urma unei intervenții chirurgicale la picior este descrisă în termeni foarte duri, reflectând gradul de afectare provocat de un episod dureros, fizic și emoțional.

Fig. 60. Tatuajde cosmetizare, realizat deLetițiaBoboc.

„În contextul operației de la picior, ți-ai cosmetiza cicatricea cu un tatuaj?) – Mi se pare o idee bună, cred că transformă ceva hidos în ceva frumos și lumea nu o mai percepe ca pe o chestie monstruoasă, e prea mult spus, ca pe un defect… Și X (chirurg plastician) recomandă tatuarea mamelonului în contextul intervențiilor asupra sânului (la cancer)”. Potrivit naratoarei, medicul care s-a ocupat de caz sugerează tatuarea ca formă de cosmetizare.

În cadrul discuției avute cu artista tatuatoare Letiția Boboc, aceasta povestește despre tatuajele de cosmetizare. În categoria clientelor cu cicatrici, cele mai multe dintre ele aveau deja tatuaje, fiind pasionate de fenomen. Acestea nu se simțeau stigmatizate, rațiunea lor fiind una de simplă ornamentare: „Cele mai multe le acoperă pur estetic”. Putem specula că, având deja tatuaje, camuflarea semnului traumatismului reprezenta un viitor proiect. În categoria persoanelor având astfel de răni, artista indică o singură persoană: „Doamna cu sânul a fost singura cu o motivație bazată pe traumă și pe faptul că nu mai suporta să se uite în oglindă”.

Fig. 61. Tatuaj de cosmetizare realizat de Letiția Boboc.

Un alt tip de cicatrice care se dorește a fi mascată este cea rezultată în urma operației plastice de augmentare a sânilor. Unele dintre femei experimentează o senzație de rușine, provocată de negarea propriului corp prin aceste intervenții,iar în relația cu partenerii, ele gestionează cu dificultate sentimentul unei potențiale nesincerități/a unei imposturi, ce ajunge a fi demascată. Senzația este resimțită și din cauza faptului că mulți dintre parteneri își exprimă dezamăgirea în fața așa-numitei fraude. Reacția partenerului transformă gestul (de augmentare a sânilor) în stigmă: raportarea se face la modelul patriarhal, care impune naturalețea, puritatea. În acest sens, corpul este afectat de normele și valorile grupurilor din care facem parte – în cazul de față, ale unei comunități ce care și acum principii conservatoare.

Cele mai devalorizante cicatrici sunt cele generate de automutilare. Prin intermediul tatuajului, stigma se transformă într-un subiect al privirii ce nu mai dezgustă. Multe dintre saloanele din Occident oferă servicii gratuite în aceste cazuri. În interviurile realizate cu posesorii de saloane din România, nu am întâlnit acest tip de tatuaje.

Tatuajul, care acum 30 de ani era văzut ca o formă de expresie a unei categorii sociale aflate la periferie, marca o diferență nedorită, o stigmă tradusă prin devianță, infracționalitate, sărăcie. În contemporaneitate, odată ajuns în straturi superioare ale societății, acesta nu mai reprezintă o pată, ci, dimpotrivă, se transformă într-un instrument de îndepărtare a ei. Prin intermediul tatuajului, femeile redevin stăpâne pe propriul corp, își redobândesc încrederea în ele și transormă un episod traumatizant (permanent reamintit de urmele lăsate pe piele) într-un artefact plăcut privirii proprii, dar și a celorlalți.

III.4.5. Tatuajul ca formă de reconfigurare, construcție a identității și celebrare a corpului. Studiu de caz – Ina Biebel

Tatuajul înțeles ca o formă de body art este practicat de cele mai multe dintre femei fie că aleg un tatuaj de serie, fie unul de autor. Tipologiile prezentate mai sus – tatuaj de repunere în posesie, comemorativ sau tatuajul ce cosmetizează o cicatrice sunt mai rar întâlnite. Motivele care stau la baza accesării tatuajului sunt de ordin estetic, de înfrumusețare. Potrivit artistului tatuator Tavi, femeile care se tatuează vor să-și optimizeze imaginea, sunt fascinate de tatuaj, găsirea unei motivații reprezentând de fapt doar un pretext pentru a accesa ceva ce li se pare încă tabu.

Motivație, estetică și sens. Tatuajul ca operă de artă.

În interviul realizat cu Ina Biebel, tatuajul este văzut dintr-o perspectivă multiplă: ca operă de artă, ca formă de exprimare personală, ca stil (modă), ca un mod de acordare a imaginii corpului cu sinele și cu Celălalt. Pielea devine un spațiu prin care intervievata negociază permanent aceste două relații, dar și suprafață de construcție a imaginii personale, tatuajul completându-i înfățișarea la propriu, dar și la figurat: pielea ca metaforă. Tatuajul are rolul de a aduce la suprafață, de a materializa o lume interioară vibrantă și colorată, un imaginar bogat: „(Consideri că tatuajul a avut rolul de a regla această relație?) – Da, interiorul meu populat cu idei, fantasme, culori, chestii artistice, eu simt că au ieșit din mine la suprafață, în sfârșit le-am dat glas”. Această perspectivă asupra tatuajului s-a construit însă în timp. Primele două tatuaje au fost făcute în tinerețe, la 18, respectiv 20 de ani, iar motivația dobândirii lor ține de o legătură afectivă și de o pasiune comună cu subiectul afecțiunii – muzica.

„(A fost spontan sau premeditat? )– A fost premeditat. Eram tânără pe atunci și nu era deloc la modă și era un singur salon de tatuaj și era foarte scump, la 18 ani nu aveam bani și m-am gândit foarte mult în prima fază cum să pun problema cu părinții, după aceea m-am gândit și ce vrea să însemne… Eram cu Adi (actualul soț) la începutul relației și vorbeam că o să rămânem împreună la infinit și atunci mi-am făcut semnul infinitului. Acum nu se mai vede, este ascuns de un alt tatuaj. (Al doilea tatuaj?) – Al doilea este tot ascuns. A fost un cadou de la Adi, cam la distanță de un an, doi față de primul…L-am făcut tot la un prieten, nu era încă foarte legal și a fost o steluță făcută din chei Sol, fiindcă Adi era muzician și cumva ne lega pasiunea pentru muzică. L-am făcut pe șold, însă și acela este acum acoperit de un altul…Noi ne-am întâlnit într-un magazin de muzică, el cânta într-o formație, m-am dus și l-am ascultat din fața scenei, după care ne-am întâlnit pe stradă, după aia tot în magazinul de muzică, așa ne-am legat. Am făcut schimb de CD-uri, la noi muzica a fost un liant”.

La acel moment, tatuajul făcut reprezenta și o depășire a normelor unei societăți (articulate în special de părinți, școală) încă închistate în mai vechea viziunea asupra tatuajului – formă de identificare a marginalului –, intervievata fiind atrasă și de acest mod de exprimare și experimentare:

„(Ți-a schimbat percepția asupra corpului tatuajul?) – Primul tatuaj a fost (a reprezentat) o fascinație de început, o chestie interzisă, acum 17 ani era mult, gândește-te la România acelor ani, pentru grupul meu de prieteni, era mare lucru. Am avut și piercing înainte…M-am simțit rebelă, un pic anarhistă. Eram la o școală bună, la [Liceul] Pedagogic, eram a doua din clasă, și învățam bine…Dar mie mi-a plăcut dintotdeauna și-mi place și în continuare antagonia [antagonismul] asta…să arăți într-un fel și pe dedesubt să fii altă persoană”.

Tatuajele nu au fost plasate la vedere, erau ușor de ocultat de teama unei evaluări negative a performanței: „(În aceea perioadă, ai stârnit reacții?) – Erau acoperite. Așa le-am și gândit, eram încă la liceu, după aia la facultate și eram și foarte conștiincioasă și nu voiam ca asta să-mi afecteze notele, eram foarte focusată pe școală, pe bursă”. Accesarea tatuajelor și transgresia implicită a fost posibilă datorită expunerii la muzică și la mediul artistic:

„(De ce această mentalitate asupra tatuajului atunci?) – Foarte multă lume zicea că numai pușcăriașii au. Nimeni nu o vedea ca pe o artă. Era o mâzgălitură, zicea ceva despre faptul că ești nonconformist, sau că ești periculos, la mine a fost foarte ușor. Pe mine de Adi m-a apropiat muzica rock și vedeam că toți artiștii sunt tatuați și nu înțelegeam cum se face că muzica ajunsese la noi, însă cultura nu ajunsese, cumva”.

Fig. 62. Tatuaj, Bufnița, Ina Biebel.

Un moment decisiv în evoluția proiectului de body art l-a repezentat pentru Ina Biebel, câțiva ani mai târziu, achiziționarea unui tatuaj de dimensiuni mari, plasat pe spate și gândit inițial ca privat. Tatuajul nu a mai reprezentat o formă de rebeliune, ci o modalitate estetică de exprimare, motivația realizării fiind strict legată de pasiunea pentru această formă de artă. Plasarea la vedere demonstrează noua atitudine a intervievatei față de tatuaj și tatuare. Desenul a fost realizat de un artist tatuator, într-un salon faimos din Cluj, și a presupus o colaborare între tatuator și clientă în elaborarea designului. Un rol deosebit de important în educarea populației privind procesul de dobândire a tatuajului, dar și în privința fenomenului ca formă acceptabilă și interesantă de exprimare personală, l-a reprezentat emisiunea Miami Ink – Arta tatuajelor, lansată în România în septembrie 2008. Ina Biebel explică:

„(Următorul tatuaj?) – După ce le-am făcut pe astea două mici, am hotărât:Gata! Mă duc să-mi fac tot spatele! Ca să acopăr semnul infinitului și mi-am făcut tot spatele. În perioada aceea apăruseră deja la televizor emisiunile LA Ink, Miami Ink, și după un maraton, mi-a venit ideea. Un tatuator din LA Ink i-a tatuat unui tip o bufniță. Și în secunda aia m-a lovit! Am știut că acela va fi tatuajul meu! Și nu a trecut foarte mult timp. Am căutat un artist tatuator pe net, din emisiune știam că așa trebuie să-i cauți, după portofoliu. L-am găsit pe tipul ăsta din Cluj, îmi plăcea că făcea colorat, iar ceilalți erau pe negru și știam că nu vreau asta…i-am scris, mi-a răspuns. Ăsta este singurul tatuaj pe care-l am și nu este desenat de Dushki (sora intervievatei, artist ilustrator). I-am dat lui mână liberă și i-am zis ca vreau o bufniță și mi-a desenat o bufniță, doar că era foarte masculină și realistă. I-am zis nu, asta nu-i de mine…Bufnița mea trebuie să fie foarte colorată și să fie fetiță! Bufnița a fost prima decizie luată cu cap. Cred că contează foarte mult procesul de cercetare, găsirea tatuatorului, desenul, tot”.

Acest tatuaj a reprezentat un pas important în evoluția stilului și atitudinii intervievatei vizavi de modă, de identitate:

„La început, mă gândisem că-l fac pe spate ca să nu-l vadă nimeni, dar după aceea îmi căutam haine astfel încât să se vadă. A fost destul de greu, că nu era atâta modă, nu erau atâtea bluze cu spatele gol…dar îmi făceam bluze și tricouri special, ca să se vadă că e atâta de colorat și atâta de fain. Și în continuare, chiar dacă am mai multe tatuaje, lumea este impresionată de spectaculozitatea acestuia! De ce? Pentru că este pe spate. Cred că e neașteptat să fie pe tot spatele…Așa, pe toată mâna, pe picior m-au mai văzut”.

Privind retrospectiv, intervievata afirmă că dobândirea unui tatuaj ar trebui să aibă loc la o vârstă când subiectul e maturizat, dispune de resurse financiare și este capabil să ia decizii asumate: „(Când ți-ai făcut primul tatuaj?) – Cred că undeva între 18-19 ani, dar cred că vârsta potrivită pentru dobândirea unui tatuaj este de 26 de ani. Mi se pare că ce mi-am făcut după 26 de ani încă îmi place. A fost ales mai cu cap”. Momentul dobândirii celui de-al treilea tatuaj a coincis cu o relaxare a atitudinii societății legată de acestă formă de bricolaj personal:

„(Ce efect are privirea celuilalt?) – Păi, te validează. Dacă te simți bine în pielea ta și vezi că asta funcționează și că oamenii văd același lucru, îți crește ego-ul. Și invers. Dacă eu aș trăi într-o societate în care tatuarea ar fi condamnabilă, nu cred că m-aș mai simți la fel de bine în pielea mea. Dacă aș fi desconsiderată, n-aș mai avea aceeași încredere în mine. Dar cum lumea validează faptul că eu am încredere în mine din cauza tatuajelor, această încredere crește și mai mult”.

Pentru Ina Biebel, tatuajele înseamnă un stil extrem de personal de a se reprezenta pe sine în raport cu ceilalți, însă acest cadru este depășit de pretenția artistică a artefactelor sale, perfect justificată. Fiecare dintre tatuajele ei de maturitate sunt realizate de un artist, fiind acordate cu stilul original, cu pasiunile și afectele sale. Sunt autentice, iar la momentul dobândirii lor, tehnica era una cât se poate de nouă în domeniu.

Cel de-al doilea tatuaj matur, pe care-l încadrăm tot la categoria ornament, a fost premiat la Convenția de la Sibiu pentru categoria best colour. Ina ne povestește procesul dobândirii lui:

„Da, mâna chiar are o poveste! Al cincilea tatuaj a fost rândunica. Am hotărât că vreau să fie un tatuaj vizibil, drept pentru care am dorit să fie unul foarte fain, pentru că-l voi vedea tot timpul și trebuie să aibă un meaning (o semnificație). Am visat efectiv rândunica încadrată într-o ramă cu înflorituri roșie! Dimineața i-am și trimis. Rândunica a desenat-o Dushky, rama am gasit-o pe net și am făcut-o în photoshop și i-am zis asta vreau. Desenul a fost realizat de Dushky, el este un tatuator excepțional, au fost o serie de factori care au dus la câștigarea concursului. Iar pe vremea aceea, un tatuaj atât de colorat era încă o chestie nouă! Încă nu se făceau atât de colorate, era fără contur (și asta a reprezentat o noutate) o combinație norocoasă de factori”.

Fig. 63. Tatuaj, Rândunica, Ina Biebel.

Tatuaj, identitate și biografie

Tatuajele Inei Biebel pot fi citite ca puncte de reper în biografia personală, borne ce indică episoade relevante. În procesul devenirii personale, a maturizării, fiecare dintre tatuajele ei spune o poveste sau marchează un ritual de trecere. Vârsta de 33 de ani a fost resimțită de intervievată ca un prag de trecere de la femeia tânără la cea matură și a fost celebrat printr-un tatuaj reprezentând un autoportret. Acesta a fost realizat la același tatuator, cu un concept gândit de artista Dushky, dar cu ajutorul unei tehnici cu totul diferite.

„(Care este ultimul tatuaj?) – Tipa de pe mână. Este primul tatuaj care mă reprezintă pe mine. Un autoportret. (Cum ai ajuns la acest tatuaj?) – E foarte ciudat…Toată lumea mi-a zis că mă reprezintă sută la sută, doar că nu știau fața asta a mea. În primul rând e negru, nu am nici unul negru, singura pată de culoare sunt buzele roșii, e foarte minimalist, eu nu sunt deloc o persoană minimalistă, e făcut doar din linii, nu are deloc înflorituri și mi se pare că acesta este tatuajul meu de maturizare. La 33 de ani, am simțit că am devenit femeie, și acesta este tatuajul meu de femeie.”

Acest tatuaj este unul privat, nu este vizibil decât pentru cercul intim.

Prin tatuajele sale de maturite, Ina Biebel se exprimă pe sine estetic; ele reflectă o fațetă a identității sale, aflate mereu în procesualitate, fluctuantă. Pasiunile personale, oamenii importanți sau evenimentele relevante sunt inscripționate în epidermă. Tatuajele sunt purtate ca amulete, ca artefacte ce reamintesc secvențe din viață. Raportarea la tatuaj este firească, intervievata îmbrățișând această formă permanentă de marcare. „Toată lumea mă întreabă, dacă o să regreți? Mă, e cam târziu acum, bufnița are deja 14 ani, nu regret, nu am de ce. (Dacă nu o să mai însemne bufnița ceva pentru tine? Sau dacă îl faci [tatuajul] pentru cineva care nu va mai însemna nimic pentru tine?) – Păi, cum poate să nu mai însemne? Și dacă a fost un iubit care te-a părăsit, a însemnat cândva ceva. Ar fi o lipsă de respect față de tine să dezavuezi etape din viața ta”.

Din categoria tatuajelor Inei Biebel care exprimă afecțiunea și legătura strânsă cu familia,face parte și tatuajul cu flori, plasat pe mâna stângă: „Fiecare floare reprezintă pe cineva important din viața mea. E floarea preferată a fiecăruia: mamele au florile lor, tatei i-am făcut floarea de tutun, el e cu țigările, la tata lui Adi i-am făcut floarea de cafea și la Adi i-am făcut floarea de hamei. Cumva am feminizat și bărbații din viața mea, i-am integrat și pe ei”.

Fig. 64. Tatuaj, Flori, Ina Biebel.

Un alt tatuaj care ține de afect și celebrează un eveniment important al vieții ei este cel dedicat băiețelului:

„Nu am vorbit despre tatuajul de pe picior care-l reprezintă pe Levi. A fost total nedureros, este cel mai mare tatuaj al meu, cel mai lung, a durat opt ore și jumătate, a fost desenat de Dushky și executat la Atilla, la Cluj. Povestea lui este foarte faină, când Levi era încă în burtă vorbeam cu el foarte mult, și Dushky zicea că el este un astronaut (ea e cu spațiul), care așteaptă să fie născut. Și când s-a născut, mi s-a părut logic să-l reprezint așa. Și partea foarte drăguță este că e făcut pe picior și cordonul lui – cordonul ombilical, tubul prin care cosmonautul primește aer – tatuatorul a transformat capătul tubului într-o inimioară. A fost un cadou din partea lui…Și inimioara este în proximitatea locului din care a venit Levi. Tehnica prin care s-a executat este una nouă, cu contururi foarte groase, cam 1 cm are conturul și culorile sunt puse ca și cum au fost greșite la tipar, ca și cum matrița și partea de culoare ar fi un pic shifted și reflectă ceea ce mi-am dorit mereu pentru Levi: să nu fie un conformist, să nu intre niciodată în tipar, să-l urmeze, dar să nu rămână în el. E foarte colorat și toată culoarea e shifted din desen. Și are planete și tot felul de chestii pe lângă el”.

Pasiunea pentru tatuaje, reflectată în dimensiunea estetică a artefactelor sale, vine ca o completare a stilului personal. Tatuajul este văzut ca un produs artistic, dar și ca podoabă, ca statement de modă. Cele două interpretări date tatuajului nu sunt delimitate. Pe de o parte, Ina Biebel se vede ca o colecționară de opere de artă, pe de alta, acestea îi întregesc înfățișarea: „(În ce categorie ai încadra tatuajul: modă sau artă?) – În amândouă”. Dimensiunea artistică a tatuajelor sale se reflectă în concept, tehnică, precum și în abordarea unor stiluri diferite: „Uite, de exemplu, la următorul tatuaj pe care vreau să mi-l fac, bujorul, acesta este foarte tradițional, nu am nici unul tradițional! E ca și cum ai fi artist și nu ai încercat niciodată o tehnică diferită, cum ar fi cubismul…Trebuie să încerci odată să vezi”. Tatuajele de maturitate sunt de autor, dar în același timp sunt concepute ținând cont de stilul de viață, trend-uri și personalitate.

Fig. 65. Tatuaj, Levi, Ina Biebel.

Canon de frumusețe contemporan, tatuaj și modă, tatuaj și transgresiune

În cadrul interviului, am urmărit să examinăm și cum se raportează subiectul la canonul clasic de frumusețe. Potrivit Inei Biebel, canonul nu își mai confirmă valabilitatea. Acesta este considerat complet depășit, în cultura de masă fiind promovată frumusețea feminină naturală, neîncorsetată de un tipar sau care presupune ascunderea unor trăsături sau caracteristici considerate inestetice. Fiind pasionată de modă și tendințe și având un business conectat la această industrie, Ina afirmă că (și) prin intermediul marilor retaileri de modă, noua generație este educată în direcția unei relaxări a canonului și a acceptării diversității anatomice a corpului uman, rasei, vârstei, gender-ului (masculin, feminin, ungendered, gender fluid). În acest context, imaginile fotografice nu mai sunt manipulate prin programul Photoshop pentru a oculta eventualele defecte.

„(Consideri că acest canon nu mai este valabil? Sau e mult mai permisiv?) – Da, pentru că ei aud și văd permanent chestii ungendered. Și cred că îți dai seama de faptul că acest canon este în schimbare dacă urmărești marile branduri de fashion: Mango, H&M, Zara, de exemplu la Mango au un model cu o vârstă undeva între 50-60 de ani, la Zara aveau un model despre care nu știai dacă este femeie sau bărbat și poza pentru amândouă liniile; de curând, H&M a anunțat că nu mai photoshopează modelele și dacă dai zoom pe fotografii toate au păr pe mâini, mustață, pistrui, riduri, vergeturi. Nu mai sunt prelucrate deloc. Aceste branduri sunt foarte de masă și toată lumea le ia drept model, și fiind astfel bombardați, începe să li se pară absolut normal. Chiar acum e la modă un rapper de culoare ale cărui versuri sună cam așa: „I am so fuckin’ sick and tired of the Photoshop/ ……… / Show me something natural like ass with some strech marks”. Ei aud lucrurile astea la rapperul care spune că vrea să vadă vergeturi, văd la H&M, văd la prietenele lor și așa mai departe. Și gata, e normal. Nu trebuie să ți le scoți, că știi că se și tatuează vergeturile. Dar nimeni nu mai face asta”.

Fig. 66. Tatuaj, Cerb, Ina Biebel

Operațiile estetice de corectare a ridurilor, de augmentare a sânilor, nu mai sunt considerate la modă. Din punctul de vedere al Inei, tipul de frumusețe hipersexualizată place bărbaților trecuți de 30 de ani, iar generația tânără nu se mai identifică cu această imagine considerată falsă și nerealistă:

„(Ce părere ai despre canonul de frumusețe patriarhal?) – Uite, tocmai am avut o discuție cu o prietenă, și spuneam că asta este o reminiscență a anilor ’90, credem noi. Când era la modă Pamela Anderson, și dacă te uiți la toți bărbații care sunt fun de așa ceva, sunt trecuți de 30 de ani și au fantezii legate de genul ăsta…Tipii foarte tineri, sub 25 de ani, am observat că nu au nici o trăire cu fetele cu păr pe picioare, foarte băiețoase”.

Convorbirea a direcționat interesul nostru și înspre viziunea Inei asupra canonului personal în raport cu tatuajul. Potrivit ei, acesta o poziționează într-o zonă la modă, foarte actuală în peisajul urban. Tatuajul reprezintă o fațetă a identității ei, dar și un mod prin care-și poate gestiona înfățișarea în funcție de persoanele cu care relaționează sau (și) circumstanțe:

„(Care este canonul tău personal de frumusețe?) – Plecând de la mine, mi se pare că, dacă ai tatuaj și în același timp…Ți-am spus că mie îmi place chestia asta, de a arăta ca o tipă care citește, merge la operă și la teatru și are și tatuaje, asta mi se pare așa…Mi se pare interesant. Și tipilor pe care i-am cunoscut, și lor li se pare interesant. Mi s-a întâmplat de multe ori să stau cu cineva la masă, să vorbim și la un moment dat să-mi ridic mâneca, și vedeam în secunda doi cum se oprea discuția și după aia continuam, era momentul ăla de șoc un pic. Îmi place chestia asta. Mi se pare și cool și sexy. Mi se pare mai interesant, sigur e ceva acolo, dacă are atâtea tatuaje”.

În lumina celor afirmate mai sus, constatăm o dublă perspectivă de analiză asupra tatuajului: un produs interesant, sexy, actual, urban, dar și o formă de reprezentare care încă are capacitatea de a surprinde, șoca, într-o anumită punere în scenă. Potrivit Inei, o femeie care este articulată, educată, conectată la viața culturală a orașului, din punctul de vedere al societății, nu ar purta un tatuaj. Astfel, Ina este poziționată de tatuaj într-un nonconformism voalat. Tatuajul nu o invalidează, însă trezește mai vechile suspiciuni legate de o practică a unei marginalități sau cel puțin a unei anumite categorii. În același timp, tatuajele ei sunt asumate de societate în mediile poate cele mai rigide și conservatoare: „(Ești privită diferit?) – Câteodată, da. La persoanele pe care nu le cunosc. Am avut însă un șoc. La grădinița unde merge Levi, am crezut că o să fie diferit, el merge la o grădiniță de stat și am crezut că educatoarele, mai old school, mă vor trata diferit. Eram la ședința cu părinții, era vară, eram în tricou, nu era nimic ascuns, se vedea tot, și una dintre educatoare m-a propus candidată la postul de președinte al comitetului de părinți. Am fost șocată, nu mă așteptam. Ne văzuserăm doar de vreo două-trei ori și vorbiserăm și, de asemenea, Levi a contat, educația lui”.

Fig. 67. Tatuaj, Sleeve, Ina Biebel.

Demersul nostru s-a concentrat și asupra cercetării perspectivelor feministe în privința tatuajului feminin: desenul corporal ca formă de încălcare a unor norme, dar și tatuajul ca formă de investire cu putere. În ceea ce privește raportarea la sexul opus, tatuajul îi conferă intervievatei o poziție superioară, stârnind admirație în rândul bărbaților. „(Te delimitezi de restul grupului prin tatuaj?) – Da. Mi se întâmpla când ieșeam cu grupul meu de prietene într-un club. Eu nu sunt genul care se aranjează [se referă aici la machiaj, n.n.] și atunci ele erau cele care se pregăteau ore în șir, eu eram într-o relație de la 18 ani, nu eram interesată de alți bărbați, ele mergeau să agațe, eu nu aveam de ce să fac asta, dar având atitudinea potrivită, mereu ieșeam în evidență. Și se întâmpla de multe ori, ieșeam în club și una dintre prietenele mele punea ochii pe unul, și-mi zicea uite ăla, și nu era foarte greu, te uitai în ochii lui și gata…E mult mai ușor la o tipă cu tatuaje.” Tatuajele îi conferă încredere în sine, atât în raport cu femeile, cât și cu bărbații. Ele vin în completarea unei personalități puternice, a unei persoane libere și asumate. Atitudinea despre care relatează povestitoarea reprezintă o sumă a acestor trăsături, tatuajul fiind un accesoriu ce completează imaginea. În raport cu bărbații, ne-a interesat de ce consideră că tatuajul este un atu. „(Crezi că o femeie cu tatuaje pare mult mai liberă, mai puțin închistată, e mai degajată?) – Da. Lor li se pare că dacă ai fost capabilă să suporți tatuajele (dobândirea lor), ești o tipă strong. Cred că este o chestie legată de subconștientul lor. E subliminal.”

Potrivit literaturii de specialitate, în contemporaneitate, femeile cu tatuaj, care optează pentru un produs delicat, mic, plasat într-o zonă în care poate fi ocultat, nu mai reprezintă o încălcare a normei, poate chiar dimpotrivă, acele tatuaje sunt făcute cu acceptul și din dorința de a produce o plăcere estetică bărbaților sau partenerului, în special. Femeile care încalcă acest canon și își asumă un rol masculin sunt cele cu multe tatuaje, de dimensiuni mari, raportarea la sexul opus plasându-le cel puțin pe poziție de egalitate:

„(Datorită numărului mare de tatuaje, consideri că depășești gender-ul? Că îți asumi o poziție masculină, de forță?) – Da. Cred că sunt peste. Sunt, pentru că soțul meu nu are nici un tatuaj”.

Astăzi, tatuajul feminin practicat în spațiul românesc, la fel ca și în cel occidental, reflectă mai degrabă o modă, decât o încălcare a unui canon de frumusețe patriarhal. Premisa de la care am pornit cercetarea (sau, mai degrabă, ipotezele inițiale), nu se susține în totalitate. Tatuajul s-a transformat într-un produs de masă, accesat de un segment din ce în ce mai mare de populație feminină, comodificarea sa fiind posibilă prin intermediul unei publicități masive. Acest vehicul a reușit să îmblânzească privirea, societatea nemaireacționând la tatuaj, fiindcă acesta face parte dintr-un peisaj urban deja comun. În contextul actual, tatuajul aparține unui arsenal al seducției feminine, pierzându-și funcția de contestare. Tatuajul reprezintă o formă de ornamentare la fel de banală precum o coafură nouă sau un produs sartorial. Acesta nu mai este însoțit de valorile negative care-l defineau: marginal, promiscuu, rebel.

Fig. 68. Tatuajul ca life style, Ina Biebel.

În interviurile realizate, avem mai degrabă de-a face cu excepții, tatuajele realizate în urmă cu zece, cincisprezece ani confirmându-ne premisele de la care am pornit: tatuajul cu funcție de repunere în posesie, tatuajul ca formă de exorcizare, de depășire a unei traume, tatuajul transgresiv, tatuajul nonconformist comportând aceste valori. Trebuie să subliniem faptul că, în procesul dobândirii tatuajului, aceste funcții ale lui nu au fost neapărat conștientizate de subiect, tatuajul reprezentând în momentul accesării o necesitate urgentă a unui gest extrem în contextul unei societăți ostile, dinamica aceasta fiind deosebit de importantă. Astăzi, funcția transgresivă, de nonconformism a fost pierdută odată cu acceptarea de care se bucură tatuajul în societatea contemporană. Permanența tatuajului însă presupune un proces de reflecție mai lung versus o plajă de tendințe. În acest sens, femeile caută o motivație profundă care să lege artefactul la modă de un episod important al biografiei lor (ritual de trecere, comemorare, o persoană deosebită).

Într-o categorie distinctă însă se află acele femei care practică tatuajul ca formă de body art, intenția accesării nelegându-se de vreo motivație emoțională, ci de una pur estetică: tatuajul ca formă de exprimare artistică. Calitatea desenului, a execuției, mărimea și numărul mare de tatuaje, atitudinea cu care este purtat marchează o diferență în varietatea de corpuri feminine inscripționate. Acestea depășesc limitele acceptării sociale și se circumscriu unei categorii care poate fi analizată din perspectiva unei teze feministe. Angajate într-un proiect corporal (și cultural) radical, acestea transgresează canonul patriarhal, intrând în teritoriul masculin al bărbaților tatuați. Dacă acum câteva decenii tatuajul feminin era taboo-izat, astăzi femeile cu tatuaje mici, jucăușe sunt considerate dezirabile și inofensive, însă cele care-și asumă un proiect amplu de reconfigurare sunt privite cu aceeași suspiciune manifestată la începuturi.

CAPITOLUL IV. Evoluția tatuajului în spațiul contemporan românesc

Capitolul de față este structurat în două subcapitole: Evoluția tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă și Tatuajul ca formă de expresie artistică în contemporaneitatea românească.

Primul subcapitol urmăește metamorfoza tatuajului – în Statele Unite ale Americii – din perspectiva (r)evoluției estetice prin care trece acesta, de la un artefact specific unui segment social marginal, fără pretenții artistice, la un produs artistic legitim. Acest proces, numit artificare (engl. artification), angrenează la rându-i procese de prefacere în rândul creatorilor, consumatorilor și societății. Vom urmări factorii care au declanșat această revoluție estetică, felul cum a fost ea posibilă și care au fost etapele. În paralel ne-a interesat procesul de gentrificare și anume, în cazul de față, schimbarea atitudinii în rândul claselor sociale de mijloc față de o practică anterior blamată, considerată ca fiind specifică claselor de jos. Acest proces, prin care tatuajul începe să fie acceptat, a fost realizat prin intermediul industriei de divertisment și mijloacelor mass-media, care au cosmetizat și livrat tatuajul ca produs, schimbându-i caracteristicile de la o marcă a infractorului la un artefact acceptabil social, ducând la comodificarea acestuia, adică la transformarea sa într-un produs de consum căutat, dorit și la modă.

Al doilea capitol continuă cu urmărirea evoluției tatuajului în România contemporană. Făcând un scurt excurs istoric în perioada de dinainte de 1989, când practica tatuajului se reducea la un segment infim al societății, urmărim avatarurile acestei practici începând cu anii '90 și terminând în contemporaneitate. Pentru perioada de început a tatuajului, cuprinsă între anii 1989–2010, informațiile au fost culese din interviul realizat cu unul dintre pionierii tatuajului timișorean, artistul-tatuator Mahu. Prin intermediul studiilor de caz, interviuri realizate cu artiști-tatuatori, vom trasa contextul social, organizațional, evoluția tehnică și stilistică a acestei practici și devenirea sa ca artă.

IV.1 Evoluția tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă

IV.1.1 Premisele evoluției. Anii ʻ60 și tatuajul. Noi consumatori

Fenomenul Tattoo Renaissance se referă la procesul prin care practica tatuării începe să se detașeze de zona periferică, marginală a societății și să-și croiască drumul către clasele de mijloc. Termenul de Tattoo Renaissancea fost introdus în literatura de specialitate de către Arnold Rubin, care a observat o schimbare artistică, economică și socială în crearea, aplicarea și purtarea tatuajelor. Această transformare a fost posibilă odată cu apariția unor tehnicieni tineri, absolvenți ai Academiilor și Institutelor de Arte, care au inovat și dezvoltat vocabularul estetic, iconografic, și au revoluționat tehnica, transformând domeniul într-o industrie – prin amploarea sa – dar, mai ales, într-o practică cu pretenții de legitimitate artistică.

Până în anii '60, tatuajul era apanajul unor anumite categorii sociale (muncitori, militari, membrii unor grupări de infractori), ale căror opțiuni se limitau la modele populare, de serie, cu o iconografie limitată: cranii, animale (în special feline, vulturi, șerpi, dragoni), embleme militare sau profesionale, fete pin-up, istorii personale, numele iubitelor sau tatuaje care exprimau devotamentul față de familie, religie etc. Paleta de pigmenți era restrânsă la negru, cu care se trasa conturul, roșu, verde, galben, albastru. Tatuajele erau de dimensiuni mici, plasate cu predilecție pe braț, fiind în mod intenționat expuse ca declarații fățișe de apartenență sau afiliere la un anumit grup, sau pur și simplu ca o exhibare a sentimentelor cele mai intime ale persoanei tatuate la un moment dat al vieții sale. Tatuajul era văzut de societate ca o practică deviantă, marcă a infractorului sau a unei subculturi considerate periculoase pentru cei tineri. Teama de boli contagioase – în special de hepatită – alimenta la rândul ei reticența față de tatuaj. Majoritatea saloanelor se aflau în interiorul sau în proximitatea circurilor, a parcurilor de distracții sau a bazelor militare. Tatuatorii erau itineranți. Deprinderea meseriei se făcea de la maestru la ucenic, prevalând abilitatea tehnică de copiere și reproducere, și mai puțin originalitatea sau/și calitatea estetică. Tipurile de tatuaje executate intrau în categoria tatuajelor tradiționale, cunoscute astăzi sub numele de old school și American Classics.

Fig. 69. Modele de tatuaje tradiționale – Flash-uri –, Ole Hansen, Copenhaga, Danemarca, 1952.

Anii '60 au fost scena unor transformări radicale în societatea americană, pe fondul protestelor de amploare care au cuprins țara și care vizau obținerea drepturilor civile pentru americanii de culoare (eradicarea legilor rasiale, a segregării, dreptul la vot, dreptul la salarizare nediscriminatorie, dreptul la educație, în special în statele din Sud), încetarea războiului cu Vietnamul, modificarea statutului femeilor, revendicându-se egalitatea de gen atât pe piața muncii, cât și în spațiul social, autodeterminarea sexuală (apariția pilulei contraceptive, legea avortului), eradicarea legilor ce incriminau homosexualitatea și, nu în ultimul rând, mișcări ce vizau protejarea mediului. Au avut loc masive mișcări de protest, inițiate și organizate în principal de tineri studenți. Tatuajul, ca formă de expresie a subculturilor, atrage pentru început pătura mijlocie prin intermediul acestor tineri protestatari, preponderent albi și educați. Iconografia evoluează de la tiparul clasic spre teme noi, cu o simbolistică radicală și transgresivă.

Fig. 70. Album desen/flash-uri tradiționale, Rich Mingins, Londra, anii 60.

Printre noii amatori de tatuaje se aflau din ce în ce mai mult și femeile. Odată cu lupta de emancipare față de constrângerile unei societăți patriarhale care le reglementa atât statutul social, cât și aspectul fizic considerat acceptabil pentru apariția în public, tatuajul a fost adoptat ca o marcă a nonconformismului și ca o provocare, dar și ca o libertate câștigată. Tot mai multe femei au început să se tatueze urmându-și idolul – Janis Joplin – prima femeie care și-a etalat tatuajele în cadrul unei emisiuni televizate – The Dick Cavett Show. Cele două tatuaje ale lui Janis Joplin – o inimă pe piept și o brățară pe încheietura mâinii – au fost realizate de către artistul Lyle Tuttle, care a recunoscut meritul mișcării feministe în revigorarea fenomenului tatuajului după declinul de după război, ele căpătându-și libertatea de a se tatua după proprie dorință.

Fig. 71. Janis Joplin, tatuaj încheietură și piept

IV.1.2 Tattoo Renaissance sau revoluția estetică a tatuajului

Anii '70 au reprezentat începutul transformării radicale a tatuajului, atât ca tehnică, cât și ca stil. Desigur, aceste schimbări se prefigurau deja din anii '50, terenul fiind pregătit în anii '60 de amplele mișcări sociale din America și de schimbările de mentalitate produse de acestea, inclusiv în privința tatuajului.

Apariția unei noi generații de tineri cu o educație artistică înaltă, interesați de arta tatuajului, a marcat o adevărată schimbare, atât din punct de vedere tehnic, cât și estetic. Don Ed Hardy, Lyle Tuttle în California, Cliff Raven în Chicago, Spider Webb în New York se numără printre cei mai cunoscuți artiști care au revoluționat tatuajul, depășind modelele tatuajelor de tip old school, introducând iconografie și tehnică din tatuajul japonez, din Samoa și Borneo, și din imaginarul cultural al nativilor americani. Au apărut tatuaje de tip ilustrație și tatuaje nonfigurative, apropiate de arta abstractă. Toate aceste schimbări au fost posibile odată cu dezvoltarea tehnicii, a instrumentarului, cu lărgirea paletei de culori cu noi pigmenți, acestea având o contribuție importantă la apariția unui nou produs artistic, de o calitate superioară. Deschiderea către alte culturi, călătoriile și mai ales curiozitatea de care au dat dovadă tinerii tatuatori din anii '70 au descătușat tatuajul de vechile practici, de reproducere, copiere, calchiere, și l-au redefinit ca obiect artistic, piesă de colecție. Funcția identitară, semnificațiile personale care dădeau sensul unui tatuaj au trecut în subsidiar, funcția estetică prevalând. Astfel se modifică și percepția asupra corpului: acesta nu mai este doar un simplu martor la un eveniment artistic, ci devine el însuși un obiect de artă.

Don Ed Hardy, absolvent al Institutului de Artă din San Francisco, a fost pasionat încă din adolescență de tatuaj, petrecându-și o mare parte din timp pe lângă tatuatorii care lucrau în jurul parcului de distracții Nu-Pike, California. Aici îl întâlnește pe Bert Grimm, care-i îngăduie să zăbovească în salonul său și să execute cópii după flash-urile agățate pe pereți. Primele încercări sunt realizate cu stiloul pe pielea prietenilor și colegilor săi. Odată cu intrarea la Liceul de Artă, își pierde interesul pentru tatuaj, explorând alte forme de expresie artistică. În 1966, își dă seama că tatuajul, ca formă de exprimare artistică populară, era complet ignorat, neexistând o preocupare pentru cercetarea fenomenului. Astfel, începe să viziteze saloanele de tatuaj, interesându-se de lucrările realizate și observă că tatuatorilor le lipsește finețea artistică și că tatuajele pe care le executau emanau o putere brută, lipsită de rafinament. Evoluția sa a fost marcată de întâlniri cu artiști tatuatori veterani de la care a avut de învățat. De la Phil Sparrow, scriitor, profesor universitar, tatuator, a aflat că poate să se ocupe cu tatuajul, dar să aibă și o viață intelectuală, că tatuajul nu se rezumă la teme de genul „cowboy-ul rău famat sau la chestii pentru marinari”. Tot atunci a văzut prima oară albumul lui Donald Richie, The Japanese Tattoo, care i-a întărit convingerea că tatuajul poate fi o formă de artă mult mai rafinată. Sailor Jerry, care i-a fost maestru și cu care a corespondat îndelung, l-a primit în studioul său din Honolulu. El i-a deschis calea către lumea tatuajului japonez și datorită lui a început corespondența cu artistul nipon Horihide, în studioul căruia a ajuns să lucreze și să se perfecționeze timp de șase luni.

De-a lungul carierei sale, Don Ed Hardy a deschis mai multe studiouri, a călătorit mult și și-a dezvoltat orizontul artistic. A intrat în contact cu artiști talentați, ce practicau stiluri diferite și astfel i-au fost deschise noi perspective. Întâlnirea cu Jack Rudy și Goodtime Charlie Cartwright a fost importantă pentru dezvoltarea sa artistică. Cei doi deveniseră foarte cunoscuți datorită stilului și iconografiei originale introduse în arta tatuajului. Pentru a realiza portrete cât mai realiste și imagini cât mai detaliate, aceștia au dezvoltat tehnica folosirii unui singur ac, fiind pionierii acestui stil. Lucrările lor monocromatice – black and grey work – vor deveni faimoase pentru virtuozitatea cu care stăpâneau alternanța lumină–umbră. Influențele lor au fost din arta Chicano, tatuaje specifice de penitenciar, tema fantasy. „Nu doar iconografia, ci modul în care arătau erau unice. Făceau un design monocromatic; cu un singur ac și stipple work, ce reprezenta o mare schimbare în lumea tatuajului. Băieții ăștia chiar au fost pionierii acestui stil”.

Fig. 72. Concept de tatuaj, Fox and Chrysanthemums. Ed Hardy, 1974, 30×20 cm. Cerneală și acuarelă pe hârtie.

Fig. 73. Exemplu flash, Sailor Jerry Collins.

În anul 1974, artistul deschide studioul Realistic, care, pentru prima dată în istoria tatuajului american, funcționează doar pe bază de programare. Lucrările realizate aici erau în marea lor majoritate custom made. Pe lângă tipul de tatuaj flash, de dimensiuni mici, cunoscut și practicat până atunci, acesta realizează aici lucrări de dimensiuni mari, pe brațe, piept, spate sau chiar suit, care îi dau posibilitatea să se exprime la scară mare. Hardy pune bazele primei publicații serioase despre tatuaj, Tattootime (1982–1993). Revista era dedicată claselor mijlocii, având o înaltă ținută editorială, o calitate superioară a imaginilor, articole științifice și absența oricărei publicități. Primul număr i-a fost dedicat tribalismului – The New Tribalism , deschizând apetența publicului pentru un nou tip de tatuaj. În același timp, revista a reprezentat pentru tatuatori un instrument de învățare extraordinar despre imaginea tatuajului și a practicilor sale.

Fig. 74. Coperta primului număr al revistei Tattoo Time.

Fig. 75-76. Proiect tatuaj, Giant Squid, Ed Hardy, 1974, 30 x21 cm.Cerneală și acuarelă pe hârtie.

O altă figură marcantă a fenomenului Tattoo Renaissance este Lyle Tuttle. Acesta a fost renumit în epocă drept tatuator al tinerilor hippie și al vedetelor. Janis Joplin, Joan Baez, Cher s-au tatuat în salonul acestuia. Articolul avându-l ca protagonist, apărut în octombrie 1970, în revista Rolling Stone l-a propulsat în categoria celebrităților internaționale. Lyle Tuttle a avut o contribuție însemnată la schimbarea percepției, mai degrabă negative, a publicului față de tatuaj, salubrizându-i imaginea. A fost preocupat de istoria tatuajului, făcând cercetări despre tehnică și colecționând instrumentar specific meseriei, memorabilia, care ulterior au constituit baza materială a primului muzeu al tatuajului din lume – Tattoo Art Museum din San Francisco. A pus bazele publicației Tattoo Historian, prin intermediul căreia a popularizat arta tatuajului și tehnicile sale.

Fig. 77-78. Lyle Tuttle, Tatuaje executate de Bert Grimm.

Lyle Tuttle a jucat un rol crucial în introducerea măsurilor sanitare în industria tatuajului. A înțeles că unul dintre motivele de respingere a acestuia era teama de bolile transmisibile. Introducerea mașinilor de tatuat cu înlocuirea rapidă a acelor și sterilizarea acestora, precum și a recipientelor cu pigmenți pentru uz individual, au transformat industria într-una mult mai sigură din punct de vedere sanitar.

IV.1.3 Tatuajul contemporan, evoluție și direcții estetice

Tatuajul contemporan, ca formă de expresie artistică, a început să evolueze odată cu revoluția estetică generată de fenomenul Tattoo Renaissance. Mai mulți factori au contribuit la rafinarea acestui vechi meșteșug și transformarea lui în artă. Apariția unor artiști formați în institute de artă a avut ca efect schimbarea esteticii tatuajului și desprinderea acestuia de zona meșteșugurilor sau a artizanatului. Un nou tip de tatuaj, custom designed art product, începe să câștige teren. Acesta este realizat la comandă, trăsătura definitorie fiind originalitatea și nu calchierea. Paternitatea lucrării aparține artistului și nu clientului, cel dintâi concentrându-se asupra calității estetice a produsului și nu a funcționalității sale. Astfel, se produce transformarea meșteșugului în artă: artizanatul este caracterizat de îndemânarea tehnică și controlul clientului asupra produsului final. Tatuajul flash poate fi integrat în categoria practicii meșteșugărești în condițiile în care, pentru producerea sa, sunt necesare stăpânirea tehnicii tatuării, aparatură, pigmenți și un design. Este acel tatuaj ce îndeplinește o funcție sau comportă un sens concret pentru individ, fie că este unul identitar, apotropaic sau doar decorativ. Tatuajul artistic este căutat și dorit pentru unicitatea sa și estetica remarcabilă. El își croiește treptat drum spre arta mare, de la non-artistic la artistic, printr-un proces de transformare cunoscut ca artificare, „un proces al proceselor care presupune repoziționarea, redenumirea, recategorizarea, schimbarea instituțională și organizațională, patronaj, consolidarea legală, redefinirea timpului investit în producere, individualizarea muncii, diseminarea și intelectualizarea”(trad.noastră). Acești tatuatori se definesc ca artiști și își prezintă produsele ca fiind artistice. Au început să atragă atenția lumii artistice consacrate prin discursul curatorilor și criticilor de artă, lucrările lor fiind prezente în muzee și galerii. Tatuajul a început „să arate ca un produs artistic, este prezentat ca artă, analizat din perspectivă artistică și este cumpărat și vândut ca artă”(trad.noastră). Astfel, a început să fie socotit o formă de expresie artistică legitimă, caracterizată prin inovare, creativitate, exclusivitate.

Noua generație de artiști tatuatori pornește de la stilurile clasice, le adaptează și le îmbunătățesc, de multe ori contopind elemente ale acestor stiluri cu propriile design-uri”. Astfel au apărut stiluri noi, precum New American Classics, New Old School, New Tribalism. Artiști precum Sebastien Winter sau Deno practică stilul old school, însă cu influențe din tatuajul japonez, artă populară, elemente maritime și suprarealism. Winter se raportează la iconografia clasică a tatuajului exploatând teme precum: „iubire, ură, umor, dorință, nostalgie, perenitate, noroc și viață” (trad.noastră). Tehnica este și ea una clasică, cu contururi groase ce asigură păstrarea calității tatuajului un timp mai îndelungat și o mai mare claritate a imaginii. El este de părere că iconografia tatuajului trebuie să conțină subiectele clasice, altfel nu mai este un tatuaj, ci doar pigment în piele.

Fig. 79. Sebastien Winter, Tatuaje contemporane, stilul old school.

Fig. 80. Deno, Tatuaje contemporane, stilul old school, influențe din suprarealism.

Deno are o atitudine mai puțin conservatoare în ceea ce privește practica tatuajului și iconografia sa. Acesta introduce elemente din registre vizuale diferite, păstrând însă o tehnică clasică și curată, ce conferă compozițiilor sale simplitate și senzația de atemporal. Metamorfozele, abundența de figuri zoomorfe hibridizate, alegoriile sale, fac trimitere la bestiarele medievale, precum și la lucrările lui Hieronymus Bosch. Spaniol de origine, acesta a fost adeseori comparat cu Juan Miro datorită trăsăturilor bizare, suprarealiste, prezente în tatuajele sale.

Odată cu fenomenul Tattoo Renaissance, în arta tatuajului au pătruns stilurile non-vestice, stilul japonez, motive specifice Insulelor Pacificului, hawaiiene, și, mai recent, maori. Aceste stiluri sunt practicate cu mare virtuozitate de artiști tatuatori contemporani. Claudia de Sabe îmbină cu finețe elemente și tehnică japoneză cu tipare/modele de textil și broderie: artista este faimoasă pentru maniera originală de lucru și semnătura inconfundabilă – „întunecat, profund, un stil japonez așternut cu multă delicatețe, fidel tradiției ukiyo-e și, în același timp, modern”(trad.noastră). Artist și curator, aceasta a organizat la Londra, în 2012, în prestigioasa Somerset House, expoziția de pictură pe mătase și de fotografie a celui mai renumit artist tatuator japonez irezumi Kokoro: The Art of Horiyoshi III. În 2014, a publicat volumul Time: Tattoo Art Today, ce cuprinde lucrări de desen, pictură, sculptură ale unora dintre cei mai talentați artiști tatuatori contemporani, scoțând la lumină talentul lor artistic extraordinar.

În paralel cu reciclarea tatuajului clasic, apare și influența artei culte, artiștii optând cel mai adesea pentru un melanj de stiluri, influențe și tehnici. Stiluri ale artei culte, precum Art Nouveau, cubism, realism, futurism, action painting au început să contureze noile direcții estetice. Lucrările artistului tatuator german Peter Aurisch au puternice influențe din cubism, futurism și artă abstractă, definind un nou stil, cu elemente încă neexplorate până la el. Figura umană, fauna, flora, precum și imagini cu animale sunt iconografii recurente în opera sa. Deși faimos, acesta lucrează retras, încercând să-și păstreze autenticitatea: „Încerc să nu folosesc vreo referință de pe internet. Întotdeauna vreau să ofer o parte din mine în fiecare lucrare pe care o execut”(trad.noastră).

Fig. 81. Claudia de Sabe, Vinietă cu gheișă și cireși în floare.

Fig. 82. Peter Aurisch, Ape, Figures embracing, Architectural collage.

Cu certe trimiteri la istoria artei, Regino Gonzales explorează teme și tehnici inspirate din graphic design, ilustrație și pictură. Artistul le practică în paralel cu tatuarea, pe care o consideră o artă diferită de celelalte doar din perspectiva suportului folosit, inspirându-se din tatuaj în arta tradițională și invers. Potrivit lui Jesse Lee Denning, între tatuaj și arta tradițională există o legătură organică și un flux continuu, un schimb de informație estetică. Regino Gonzales este profilul reprezentativ al artistului tatuator contemporan, cu o pregătire artistică formală, abordând mai multe discipline artistice. În proporție de treizeci la sută, lucrările sale sunt inspirate de arta tatuajului, o practică ce uneori îl limitează: „În alte discipline, nu ești direcționat artistic de pânză”.

Fig. 83. Regino Gonzales, Snake, tehnică mixtă pe hârtie.

Jose Lopez, californian de origine mexicană, influențat de iconografia renascentistă, arta religioasă, arta Chicano sau jailhouse style, practică stilul de tatuaj black and grey. Această tehnică, ce permite realizarea portretelor hiperrealiste, s-a răspândit în anii '70 în California, iar apoi în toată lumea, fiind inspirată de tehnica folosită în închisori. Tatuajele erau realizate cu mașini improvizate ce foloseau în loc de ac, corzi de chitară, mină de pix, iar ca pigmenți, cenușă de tutun ars, cremă de pantofi, cerneală. Cromatica se limitează la negru, alb, precum și o varietate de griuri. Frumusețea acestor tatuaje constă în umbrele și contrastele obținute și senzația de perspectivă 3D. Temele și motivele aparțin mediului carceral și religios: iconografie catolică, embleme și steaguri ale Mexicului.

Fig. 84. Jose Lopez, Tatuaje în stilul black and grey.

Mikael de Poissy este unul dintre cei mai originali și mai surprinzători artiști tatuatori contemporani. Sursa sa de inspirație este tehnica vitraliului, iconografia incluzând cel mai adesea figuri religioase și istorice din cultura și civilizația franceză. Tatuajele făcute de el sunt ușor de recunoscut după culorile vibrante și puternicele contururi grafice. Mikael de Poissy demonstrează că sursele de inspirație în crearea tatuajelor sunt nelimitate.

Robert Barbas lucrează în stil Art Nouveau, în tehnica black and grey, lucrările sale fiind influențate de Alphonse Mucha, Albrecht Dürer, ilustrație și suprarealism. Este ilustrator și designer pentru trupe rock, iar printre temele predilecte din creațiile sale se numără craniile, scheletele, simbolurile oculte, macabrul fiind puternic explorat.

Fig. 85. Mikael de Poissy, Black and grey Jesus flanked by archangels.

Tatuajul black and grey practicat de Robert Barbas, Jose Lopez, Paul Booth, Kore Flatmo, Victor Portugal, Little Nick, Susanne Kong, intră în categoria tatuajuelor deja clasice. Este cel mai răspândit tip de tatuaj, saloanele și studiourile de dimensiuni mai mari având în colectivul lor și un artist specializat în tipul acesta de tatuaj. Înclinația spre tatuajul black and grey se manifestă în special în rândul bărbaților, care adesea preferă un stil clasic, bine conturat și durabil. Tehnica este folosită cel mai adesea pentru realizarea portretelor, dar și pentru creații dark art, horror, grotești, bizare. Arta lui H. R. Giger, unul dintre cei mai de seamă artiști ai realismului fantastic, este o continuă sursă de inspirație pentru artiștii tatuatori care lucrează in stil black and grey, genul fiind cunoscut ca biomechanical sau, pur și simplu, stilul Giger.

Fig. 86. Robert Borbas, tatuaj black and grey.

Tatuajul contemporan se dezvoltă în direcții noi, reprezentate de nume de referință pentru stilurile originale pe care le-au creat. Amanda Wachob lucrează în stil experimental, fiind considerată una dintre figurile cele mai inovatoare în arta tatuajului, inspirată de arta abstractă și arta conceptuală: „Simt că există atâtea posibilități neexploatate în tatuaj, sunt foarte încântată să sondez acest teren atât din perspectiva unei forme de artă, cât și din cea a mediului în care se exprimă”(trad.noastră).

Fig. 87. Amanda Wachob, Tatuaj în stil experimental.

Simon Pfaff și Volker Merschky inovează iconografia tatuajului cu un stil aparte, numit Realistic Trash Polka, ce folosește elemente de graphic design, pattern-uri, linii, caligrafie, precum și portrete de tip fotorealism. Cromatica este redusă la roșu, gri și negru, iar imaginea creează senzația de colaj. Stilul lor unic a fost foarte apreciat și imitat de tatuatori și de fanii tatuajelor. Artiștii oferă o explicație legată de numele acestui stil: combinația dintre portretul realist – Realistic și Trash – reutilizarea elementelor grafice în compoziții.

Fig. 88. Simon Pfaff ,Volker Merschky, Realistic Trash Polka, Buena Vista Tattoo Club.

Leon Lam-Hien este un alt nume de referință în avangarda tatuajului. Acesta practică stilul experimental, iar tatuajele sale cunosc influențe din expresionismul abstract și din caligrafia chineză. Inovația sa, free hand tattoo, face ca fiecare client să beneficieze de un tatuaj unic și imposibil de copiat. Pielea este pânza pe care artistul pictează, însă linia sa urmărește și cartografiază particularitățile fiecărui corp.

Fig. 89. Leon Lam-Hien, Paint-like drips flowing over the arm and hand.

Evoluția stilistică, varietatea iconografică, multiplele influențe din arta cultă, revoluția tehnologică și sanitară au produs schimbări importante în modul în care societatea, dar și lumea artistică se raportează la tatuaj. Acesta nu mai este văzut ca o practică obscură, sau tabu, destinată unui segment marginal al societății, ci ca o artă la început de drum. Spiritul inovator al artiștilor tatuatori, originalitatea, diversitatea stilurilor si temelor, preocuparea pentru un produs artistic de calitate, sunt definitorii pentru evoluția tatuajului în zilele noastre. Tatuajul, ca formă de expresie artistică, a trecut printr-un proces de curățare, la propriu și la figurat, obținând recunoașterea valorii sale din partea unor specialiști culturali.

Convențiile de tatuaj joacă un rol important în evoluția acestei industrii. Până la apariția mijloacelor audiovizuale și a internetului, tatuatorii puteau fi la puși curent cu evoluțiile stilistice și tehnice din branșă, doar prin intermediul revistelor de specialitate, al albumelor, precum și prin întâlnirile directe cu practicieni din domeniu. Călătoriile erau esențiale pentru deprinderea sau perfecționarea unor tehnici noi. Odată cu Convenția de la Reno, artiștii încep să se întâlnească în mod organizat, astfel că tatuatori din toate colțurile lumii se întâlnesc să lucreze împreună, încep să facă schimb de idei si experiență. Devenind esențiale pentru artiști, aceste convenții s-au dovedit importante și pentru consumatorii tatuajului, cărora li s-a oferit oportunitatea de a cunoaște artiști renumiți din domeniu la lucru, tatuând. Chiar și după ce internetul a făcut posibilă circulația unor cantități enorme de informații în timp real, tatuatori din toată lumea continuă să se întâlnească la convenții, să organizeze întruniri locale și să promoveze această artă tânără, adăugându-i noi stiluri și direcții în pas cu vremurile.

Transformările din domeniul tatuajului au fost posibile prin apariția unor noi tatuatori cu o bază de educație artistică superioară, prin apariția unui nou tip de consumator și cu sprijinul generos al mass-media care a făcut cunoscute noutățile din branșă în toată lumea.

Odată cu trecerea tatuatorului de la meșteșugar la artist tatuator, a început să se prefigureze și o schimbare a profilului consumatorului. Acest proces a început în același timp cu mișcările sociale din America anilor 60, când tineri educați încep să se tatueze ca formă de protest. Treptat, cererea de tatuaje a crescut – în mare parte cu concursul mass-media –, noul tip de consumator impunând și respectarea unor condiții de igienă, estetice și de originalitate ale produsului artistic. Dacă la început iconografia solicitată servea ca insignă de protest, în timp această utilitate dispare, făcând loc unui produs artistic a cărui singură rațiune o reprezintă plăcerea estetică. Această schimbare a profilului consumatorului de tatuaj „a avut un impact considerabil asupra formei și a conținutului produsului”. Acest tip de relație este specifică lumii artistice, în care consumatorii nu sunt destinatari pasivi, ci acționează atât pe plan individual, cât și colectiv în modelarea și direcționarea stilului operei de artă.

Rolul mass-mediei în comodificarea și trasformarea tatuajului într-o formă de expresie personală și artistică acceptabilă social a fost covârșitor, acționândca un vehicul în metamorfozarea tatuajului și influențând modul în care acesta a fost primit și evaluat de către populație.

Publicitatea a fost prima care s-a folosit de tatuaj ca de un accesoriu identitar al produselor promovate la vânzare. Una dintre primele reclame cunoscute în care apare un tatuaj este cea creată de Leo Burnett pentru Marlboro în 1954. Tatuajul avea rolul de a sublinia masculinitatea personajului. Campania trebuia să convingă bărbații să fumeze țigarete cu filtru, produs destinat anterior doar femeilor și este cunoscută ca una dintre cele mai de succes din istoria publicității.

Fig. 90. Reclamă pentru Marlboro.

În prezent, tatuajul este un accesoriu des folosit în diverse campanii publicitare, transmițând subliminal ideea că este legitim, atractiv și onorabil pentru oricine să dorească și să poarte unul: „Utilizarea continuă a tatuajului în campaniile publicitare face să circule o varietate de imagini și mesaje noi despre tatuaj în imaginația publicului; de asemenea, etichetează tatuajul ca fiind un produs de consum legitim și atractiv pentru toate clasele sociale”. Campaniile publicitare reușesc să demonteze prejudecata că tatuajele sunt făcute pentru infractori și motocicliști, îndreptându-și atenția către tineri prin campanii pentru produse precum Diesel, Converse, sau chiar către consumatorii de produse de lux: Moschino, Chanel, Lanvin, Versace. Prin asocierea cu industria vestimentară, tatuajul devine în sine un produs, se comodifică, transformându-se într-un accesoriu vestimentar.

Fig. 91. Reclamă pentru Diesel.

Un alt segment vizat de industria publicitară este cel al copiilor și adolescenților: „Noua generație a copiilor americani crește într-un peisaj cultural mult mai prietenos, dar și mai saturat de tatuaj decât în orice altă perioadă istorică”. Astfel, prin gentrificarea tatuajului, industria de consum a început să producă obiecte destinate copiilor. Relevante în acest sens sunt tatuajele temporare pentru copii sau păpușile Barbie de la Mattel cu tatuaje care au avut un succes extraordinar.

Industria de diveristment a contribuit și ea la modificarea percepției oamenilor în ceea ce privește tatuajul. Vedete de cinema, staruri pop, sportivi faimoși și-au expus tatuajele, spre admirația publicului, care s-a grăbit să-i imite. Angelina Jolie, Rihanna, David Beckham suntfiguri publice considerate fashion icons și modele de urmat. Prin afișarea tatuajelor are loc procesul de de-stigmatizare și de resimbolizare a acestuia.

Fig. 92. Tokidoki Barbie Girl, Mattel, 2015.

Show-urile TV Miami Ink, LA Ink, NY Ink difuzate de canalul Discovery au pătruns în multe case, aducând telespectatorii mult mai aproape de lumea creatorilor și a consumatorilor de tatuaje, considerată până atunci rău famată, nefrecventabilă: „Astfel de emisiuni au normalizat practica tatuajului și au redus stereotipiile asociate cu rebeliunea care le-ar fi specifică tatuaților. Chiar dacă operele prezentate nu au dărâmat nici o limită, totuși au ridicat standardele estetice”(trad.noastră).

Un instrument important pentru popularizarea tatuajului este social media. Mijloacele de comunicare precum Facebook, Twitter, Instagram atrag atenția asupra produselor generate de artiștii tatuatori, ducând la globalizarea fenomenului. Astfel, noile stiluri, tehnici, teme sunt imediat răspândite, iar schimbările din domeniul tatuajului pot fi, în scurt timp, internaționalizate.

Fiecare dintre aceste vehicule a jucat un rol important în schimbarea percepției și raportării la tatuaj – printr-o expunere excesivă – gentrificare –, dar și prin transformarea acestuia într-un produs de consum – comodificare. Efectul a fost intrarea tatuajului în cultura de masă, ca o practică ieșită din subcultură și acceptată de clasele de mijloc. În paralel însă a început procesul de artificare. Deși piața de consum a fost inundată de flash-uri – promovate pe internet și în social media, industria tatuajului a continuat să se transforme prin inovații stilistice, iconografie rafinată, măiestrie tehnică, tinzând către o recunoaștere a legitimității sale artistice.Autenticitatea, originalitatea, precum și raportarea la produsul muncii lor care devine un produs artistic, situează industria în zona artei.

Fig. 93. Campanie publicitară Moschino, 2015.

IV.2 Tatuajul ca formă de expresie artistică în contemporaneitatea românească.

IV.2.1 Tatuajul în perioada comunistă. Scurt parcurs istoric

Perioada totalitară, încheiată în decembrie 1989, a cultivat, printre altele, reticența față de Alteritate, față de tot ceea ce ieșea din cadrele de gândire impuse și controlate de comuniști. Prin urmare, integrarea firească a tatuajului în cultura noastră publică (și, mai apoi, translația spre tattoo art) reclamă o repoziționare la nivel mentalului colectiv, o elevare de perspectivă, în acord cu transformările generate de mondializare. Acest pas a fost/este deja făcut de către generațiile născute după Revoluție, formate într-o societate conectată la fluxul informațional global. Generațiile mai vechi continuă să manifeste față de tatuaj (și, în genere, față de orice formă de body art) un sentiment de respingere, amprentate fiind de spiritul epocii ceaușiste, care a cultivat modelul unic, subminând, interzicând Diferența, Excepția.

În mod paradoxal, deși face parte din istoria noastră recentă, perioada comunistă este săracă în informații despre tatuaj. După documentările minuțioase realizate de dr. Minovici la finele veacului XIX, reconstituirea traseului desenelor corporale pe teritoriul românesc continuă să fie dificilă. În sfera academică din perioada pre-decembristă nu a fost posibilă inițierea de cercetări care să aibă drept obiect o practică asociată cu periferia, cu o lume joasă, vulgară, în afara legalității. Informațiile scrise sunt rare și disparate, singura sursă reală fiind înșiși purtătorii de tatuaje, din ce în ce mai puțini, la trei decenii de la Revoluția Română.

În anii comunismului, tatuajul nu putea beneficia de o imagine publică, de o acceptare sau de recunoaștere formală (de unde și raritatea surselor de informare asupra sa). Exercițiul tatuării constituia un obicei exotic și destul de rar întâlnit și înainte de anii '50, o extravaganță într-un univers care, deși intrase în contact cu modernitatea, continua să se legitimeze printr-un profund orizont mental tradițional. În lumea ternă inaugurată de instalarea la putere a socialiștilor, individualizarea prin semne particulare – care ar fi indicat o distincție, deosebirea de o masă nediferențiată – reprezenta un act de supralicitare, ostentativ, de ieșire din cadrul strâmt, rigid, impus de sistem. Într-o societate omogenizată forțat, individul este deposedat de corpul său: el nu îi mai aparține, este instrumentalizat de către marele corp politic. Uniformizarea, banalizarea, egalizarea indivizilor – ca obiectiv și rezultantă a ideologiei comuniste – a generat un corp social amorf, anost (desexualizat, în cazul femeilor), în care tatuajul nu putea exprima decât o stigmă.

„Chipurile păreau a fi subsumate aceluiași model ideal de chip, ideal prin unicitatea lui, prin negarea oricărei diversități naturale. Ceea ce comunismul pare să refuze este diversitatea, oricare ar fi manifestarea ei. A te recunoaște pe tine, mașinal, robotizat în ceilalți, a te vedea multiplicat în ceea ce-ți este mai personal – corpul tău, modul tău de a-ți purta corpul este, poate, o cale mai sigură de a-ți ignora reflexivitatea, a nu mai fi atât de pregnant conștient de propria individualitate, însemna a fi egal cu masele, a fi tot una cu mulțimea, însemna a te pierde in anonimat”.

Așadar, în societatea românească totalitară, tatuajul este rar întâlnit: el apare în anumite medii, fie în cele periferice sub aspect social (persoane trăind la limita legii și/sau în promiscuitate; la etnicii romi sau alte grupuri defavorizate), fie în cele de recluziune (precum penitenciarul și armata). În cazul celor din urmă, o interpretare dată efectuării tatuajelor trimite la sensul de ritual de trecere; vorbim despre un marcaj corporal, ce atrage atenția asupra intrării dintr-o lume în alta, cu alte principii și reguli. Tatuajul dobândește, în asemenea circumstanțe, moduri variate de expresie: devine extrem de esențializat (exemplul celor cinci puncte plasate pe mână, un cod ce semnifică trecerea posesorului prin închisoare) sau îmbracă forma desenelor și/sau a unor nume or texte scurte – de pildă, figura recurentă a sirenei, imprimată primitiv pe (ante)braț, în timpul executării serviciului militar sau în pușcărie:

„(Unde ați văzut pentru prima oară un tatuaj?) – În filme și la taică-miu. Două chipuri de femei, foste iubite din viața lui. (Ce reprezentau pentru el?) – Chipurile femeilor pe care le-a iubit. Nu l-am întrebat niciodată cum de și le-o făcut, pe care a iubit-o mai mult…Și numele, dedesubt. Clasicele. (Unde erau poziționate?) – Pe brațul stâng și pe brațul drept. Și le-a făcut în armată, a fost tanchist”.

Execuția tehnică rudimentară constituie o trăsătură a multor tatuaje din epocă, având în vedere lipsa instrumentelor specializate (ex.: acele, cerneala), pentru operația de tatuare folosindu-se unele improvizate (de pildă, tehnica bocancului, frecventă în penitenciar). Dintr-un interviu realizat cu un artist tatuator, aflăm detaliile tehnice ale obiceiului, relevate în decursul experienței cu clienții salonului său: „Pur și simplu, el, în cazul lui (intervievatul face referire la o persoană în vârstă de 60 de ani, venit în salonul său pentru a-și acoperi tatuaje mai vechi, căpătate în penitenciar prin metoda amintită, n.n.), bocancul sau talpa de bocanc, cauciuc sau ceva ce poate fi ars, să rămână scrum, dizolvat în urină de obicei… (De ce în urină?) Pentru că ei se gândeau că dezinfectează cât de cât, nu se gândeau că sunt toate toxinele din corp eliminate…că este un fluid propriu…Apa nu dilua suficient și nu se producea consistența corectă. Acea combinație trebuia să ajungă la o anumită consistență, cam ca vopseaua solubilă, relativ păstoasă… Se foloseau câteva picături…Acul, de obicei, era un ac de siguranță și te împungea încetul cu încetul, cum se făcea la tivuri”.

În ceea ce privește efectuarea de tatuaje în rândul tinerilor, informațiile sunt limitate. Purtarea părului lung, a blugilor, chiar piercing-ul, au reprezentat câteva căi de împotrivire la regulile societății comuniste. Un interesant studiu de caz îl reprezintă tinerii „csöves” sau așa numiții tubari. Influențați de revistele occidentale (maghiare și germane), aceștia se îmbrăcau diferit de majoritate: pantaloni strâmți, cămăși largi și lungi, [purtând] păr supraabundent, pantofi cu vârfuri ascuțite. Tubarii își accesorizau veșmintele prin introducerea – în găici de lănțișoare din metal, ornamente lame de bărbierit, scoici, cruci, cuțite etc. Artefactele corporale erau reprezentate de ace de siguranță introduse sub piele în părțile vizibile ale corpului, pe mâini, gât și față. Unii dintre ei au ajuns să-și vopsească fața și mâinile. Deși această formă de bricolage era în mod evident transgresivă, tatuajul ca formă de protest sau de individualizare nu este menționat în studii dedicate contraculturii în România comunistă.

O explicație a absenței tatuajului din peisajul comunist, la acest segment social, ar putea să fi fost teama de consecințe, într-un regim totalmente opresiv, care condamna inițiativele interpretate drept frondă sau mesaj de sfidare a sistemului. Constrângerile nu erau doar formale: a îți face un tatuaj atrăgea blam și din partea comunității (posibil și a familiei). „Anii comunismului au pus tatuajele într-un con de umbră, acestea fiind asociate valorilor ce proveneau din societățile occidentale decadente”. Riscul de a fi catalogat drept imoral, de fi comis ceva socotit ca excesiv, nepotrivit, diferit de cultura (o cultură a decenței formaliste, rigide) în care tânărul a fost crescut, s-a format, a reprezentat, cel mai probabil, o frână în achiziționarea unui desen corporal. Reticența legată de tatuaj ținea de mentalitatea creată în jurul acestei practici, percepută ca fiind una străină, nefamiliară, vicioasă. În articolul citat mai sus, Manuela Marin folosește conceptul avansat de către Stanley Cohen, de panică morală, cu privire la atitudinea Securității vizavi de apariția contraculturilor muzicale punk rock, Noul Val, rock și csöves (tubarii). În ochii autorităților, acestea reprezentau o posibilă deturnare arolului atribuit tineretului în proiectul de construcție a socialismului: atașamentul acestuia față de o anumită cultură muzicală occidentală putea altera proiectul gândit de sistem pentru tineri. Asumându-și sarcina de antreprenor moral, Securitatea a dispus și a folosit mijloace de control social sau a apelat la cele ale altor instituții, cu atribuții în domeniul educației tineretului: școala, familia, UTC sau filiale locale PCR.

Se poate conchide că – precum toate regimurile totalitare – și cel ceaușist a subminat evoluția practicilor legate de personalizarea trupului, fie ele tatuaje, piercing-uri, scarificare etc. Într-un asemenea sistem, inițiative de tipul tatuării nu puteau trece decât subversive, deviante. Problematică era nu numai achiziționarea unui desen corporal, ci și purtarea lui, în sensul expunerii. Ocultarea tatuajului nu ridică astăzi probleme (multe persoane declară că își fac tatuajul pentru plăcerea proprie, nefiind interesate în a stârni admirația celorlalți): le pare cel puțin ciudat tinerilor din prezent faptul că afișarea în public cu un tatuaj, în perioada comunistă, nu era o întreprindere lipsită de riscuri. Tinerii de atunci nu puteau accesa practici de genul tatuajului, într-o cultură a conformismului exagerat și impus. Cei de acum se tatuează în cadrul unui alt tip de cultură, cultura de masă, expresie a unui proces globalizant, de democratizare a culturii, fenomen reflectat și într-o dezvoltare masivă a practicii tatuajului, în ultimele decenii.

IV.2.2 Evoluția tatuajului în spațiul românesc. Perioada 1989 – 2010

Anii `90. Mentalitate și noi consumatori

În epoca postdecembristă, atât tatuarea, cât și alte forme de bricolaj (piercing, păr lung la bărbați – plete, obiecte vestimentare cu inscripții, mesaje și imagini macabre – vezi craniul) continuă să se confrunte cu o mentalitate tributară regimului, ideologiei comuniste. Reținerea societății față de legitimitatea tatuajului ca formă de exprimare-identificare, suspiciunile legate de tatuaj (ca marcă a infractorului) se mențin încă multă vreme după 1989, tatuarea continuând a fi practicată, cel puțin în primul deceniu de după Revoluție, în segmentele inferioare ale societății. În paralel cu vechii consumatori de tatuaj, la începutul anilor `90 se distinge o nouă categorie reprezentată de fanii muzicii heavy metal și punk, tatuajul răspândindu-se în această subcultură și constituindu-se ca marcă a ei. Tatuajul se validează ca un alt instrument de frondă, de protest, la adresa establishment-ului, înțeles aici ca parte a societății care stabilește și/sau restricționează în materie de gust. În acest sens, tatuajul funcționează drept simbol al unei libertăți câștigate, dar și ca o formă de respingere a normelor și convențiilor sociale.

Tot la începutul anilor `90 se conturează, timid, cea de-a treia categorie de consumatori, a tinerilor teribiliști, influențați de filmele americane și starurile muzicii rap (ale culturii hip-hop) și pop, care încep să imite stilul de viață al tinerilor americani, precum și modelele vestimentare și de atitudine. Desenele corporale încep să apară în cartierele de blocuri, în interiorul mai nou constituitelor găști de cartier. Deși a existat o oarecare continuitate a practicii tatuării ante și post Revoluție, noile categorii de consumatori nu se identifică cu purtătorii de dinainte de 1989. Aceștia își arogă un stil vestimentar, un comportament și, mai ales,o iconografie a tatuajului, toate derivate din cultura populară occidentală.

Spre a surprinde o secvență din istoria tatuajuluidin democrația noastră recentă, am apelat la un interviu realizat cu unul dintre cei mai vechi tatuatori din România, cunoscut sub numele de „Mahu”. Discuția a avut loc în locuința care îi servește și atelier, nucleul discursiv gravitând în jurul activității desfășurate după 1989.

O primă temă a fost legată de circumstanțele debutului lui Mahu în meșteșugul tatuării, care avut loc în anul 1992, la vârsta de șaisprezece ani:

„(Cum ai ajuns să tatuezi?) –Eram rocker, satanist sau așa ceva, și mie mi-au plăcut de mult tatuajele, pentru că taică-miu avea un prieten, care avea un tatuaj mare pe braț. Și țin minte că mă uitam ore întregi la el. Tatuaje din alea făcute cu acul, cu arsură. (Indică un tatuaj de pe braț, despre care spune): Uite, ăsta e unul făcut cu acul, arsură de bocanc și urină, cum se făceau înainte. Urina ta, talpă de bocanc: ți-l tai, arzi, faci cenușă, pui două picături de urină, să se facă un fel de pastă și după aia îl faci. (De ce se face cu urină?)–Pentru că urina personală este sterilă. Dacă introduci urina altuia, se poate infecta. Se face de când e lumea. Eu m-am apucat că a venit un prieten de-al meu, ne uitam la postere, la din astea, voiam să ne facem tatuaje, am încercat să ne facem prin rupere cu acul, dar e greu, până să faci o dungă, durează foarte mult. Și prietenul meu a improvizat un aparat dintr-un motoraș de la un aparat de epilat, a venit la ușă și mi-a zis: Hai să ne tatuăm. Ne-am tatuat. Primele două tatuaje i le-am făcut lui, după aia mi le-am făcut mie. Primul client a fost un prieten, Ochelari. Îl și știam. La el am făcut un cover de șapte ori. [cover – tatuaj menit să acopere un tatuaj executat prost] Pe el am făcut primele experimente”.

Relatarea oferă o perspectivă asupra modului în care se desfășura procesul de tatuare în acei ani. În paralel cu mai vechile tehnici – intervievatul nostru posedă un tatuaj vechi–, realizarea unui desen se făcea cu ajutorul aparatelor improvizate sau a acelor care necesitau multiple sterilizări, tehnicienii fiind aleși dintre prietenii pasionați de tatuaj, însă ale căror deprinderi în domeniu erau minime.

Aceste prime experiențe și experimente legate de tatuaj i-au deschis apetitul către forma respectivă de reprezentare, Mahu continuându-și perfecționarea de-a lungul anilor, pentru ca mai târziu să treacă într-o etapă profesionalizată și să tatueze într-un atelier/salon:

„Mai OK, pot spune că am început să tatuez de prin '96-'98. Era un atelier pe aici, Human Design. Înainte se mai făcuseră două ateliere parcă, la Dracula unul, și acolo am lucrat și în locul lui Telescu și cu Telescu. Amândoi ne-am apucat în același timp, în '92, eu nu știam de el, am auzit de el de prin ziare că erau niște golani care se tatuau prin Parcul Rozelor. M-am dus să-l caut să ne batem, că am crezut că-mi face probleme, după aia ne-am cunoscut, ne-am împrietenit, am rămas prieteni de atunci. El tatuează acum în Augsburg, are un atelier și e foarte cunoscut. Vin și de la 600 de km să se tatueze la el. El a luat cam toată elita Timișoarei în tatuaje”.

La Mahu, tatuarea a reprezentat o pasiune la început, pe care o practica în timpul liber, în afara orelor de serviciu. Pentru mulți ani, Mahu și-a păstrat slujba care îi aducea singurul venit constant. Clienții erau foarte puțini în acea perioadă și nu aveau bani. Aceștia erau cel mai adesea prieteni și erau tatuați gratuit, Mahu aprofundându-și experiența, în schimb. Episodul cu tatuatorul Telescu îl interpretăm din perspectiva unei potențiale competiții într-o piață foarte limitată:

„Eu cu Telescu, ăștia se mirau, eu când mai mergeam la convenții (reuniuni ale tatuatorilor, n.n.), tot timpul eram întrebați dacă nu ne certăm, pentru că înainte erau foarte puțini clienți, îți intra un client pe săptămână. Puteai să aștepți și două, trei săptămâni, până să vină unul. Erau și scumpe, noi, românii, eram foarte săraci, până nu de mult. Și nu-ți dădea mâna. Telescu gândea la fel ca mine, mai la prieteni, mai așa, experiență. Și eu, și Telescu, practicam tatuajul ca al doilea job. De plăcere. Eu de-abia de anul acesta am rămas, să zicem, fără al doilea job și m-am apucat numai de tatuaj. Aveam două joburi. De vreo șase ani, lucram numai de două ori pe săptămână altundeva și tatuajele au trecut pe primul loc. Dar înainte nu puteai să trăiești din tatuaje. Lumea nu dădea atâția bani, își făcea numai porcării, nu era la modă deloc, se uita lumea la noi! Cinci la sută din populație intra în atelier, procentul acela care era diferit…”.

Procesul de învățare a meseriei a fost deosebit de anevoios, în lipsa unui cadru legal (abia în 2007 tatuarea intră în clasificarea ocupațiilor din România – COR – prin ordinul 1136/2007) și mai ales profesional: în dobândirea acestei profesiuni este esențială dinamica maestru–ucenic. Fără tehnologie, pigmenți, experiență, fără surse de inspirație, tatuatorii se întâlneau pentru a împărtăși informații, noutăți, primele întâlniri fiind organizate dintr-o necesitate acută: „Știi tu cum e acuma…te gândești cum am excelat atât de greu, în atâția ani. Nu era nimeni să-ți spună, atunci ne strângeam toți în convenții, primele, și ne spuneam, învățam unii pe alții”. Comparând tatuajele de astăzi cu cele din anii '90, precum și procesul de concepere a acestora, Mahu vorbește despre resursele aflate la îndemâna clientului, dar și a tatuatorului, la începuturile tatuajului în România:

„(Cui aparține paternitatea lucrării?) – Clientului. În ziua de azi sunt foarte multe copiatoare, xeroxuri le zic eu, care fac tatuaje foarte bune, dar dacă i-ai luat modelul din față e gata. Mulți nu sunt capabili să deseneze fără model. (De ce crezi că se întâmplă acest lucru? Lipsa experienței?) – Nu, mulți s-au apucat așa, dintr-odată. Copiatori. Au tehnologie, nu mai au treabă. Uite, astea sunt desenele mele din '91, '92, ca să-mi fac un portofoliu, până în '94, cred. Astea-s toate făcute cu creionul, nu m-am uitat niciunde, altele sunt clasice ale genului. Oricum, inspirația este peste tot, copiezi o mână, dar introduci elemente noi, modifici. Uite, astea le-am decupat dintr-un caiet vechi. Sunt galbene deja. Funcționa ca un portofoliu, să știe omul ce să-și facă. Nu era net. Acuma vii cu telefonul, vreau tatuajul ăsta, dar pe atunci nu exista net, nu exista nimic. Desenai pe piele. De exemplu, unul mai bătrân desenează direct pe piele și poate să-ți facă ce dorești”.

În conversația cu Mahu, ne-a interesat profilul tatuatorului, dar și al consumatorului de tatuaj din acea perioadă. Potrivit acestuia, tatuatorul venea – de cele mai multe ori – din subcultura rock, tatuajul fiind un artefact al acestui gen de muzică și al fanilor acestora:„Cu toții ne-am apucat din '92, suntem toți din '76. Eram rockeri și voiam să arătăm asta. Și pentru plete trebuia să te bați atunci”. Segmentele sociale interesate de tatuaj veneau din această zonă sau de la periferia societății:

„(Cum a evoluat profilul consumatorului, din anii '90 până acum? Care era segmentul social interesat de tatuaj, la începuturile tatuajului în România?) – Rockerii. Asta demonstra și faptul că erai împotriva sistemului. În '93 mi s-au întâmplat niște chestii la mare. Purtam tatuaje deja elaborate, al doilea tatuaj pe care-l aveam era un semiportret. Lucram cu umbre, gradiente. Ce văzusem la mare era încă simplist. De exemplu, șase dungi și alea reprezentau o pânză de păianjen…Prietenul meu a primit amendă în Constanța pentru că și-a dat jos tricoul. Pentru expunere indecentă. Avea un tatuaj pe tot spatele, se uita lumea ca la tren. Noi, având o îndelungată experiență cu poliția, știam legile, de exemplu Legea 61/91, de la 15 ani făceam ture cu duba. Ne săreau imediat în cap. Are plete, are tatuaj, ăsta-i golan”.

Potrivit lui Mahu, pletele, tatuajele, o atitudine diferită însemnau o formă de protest, de frondă. Simpla exhibare a unui tatuaj era catalogată drept subversivă, transformând subiectul într-o țintă sigură. Raportarea societății la tatuaj, dar mai ales a organelor de ordine, reprezenta o moștenire a mentalității de dinainte de 1989:

„Mi se întâmpla de foarte multe ori când mergeam la bere să se ia de mine. Mereu erau scandaluri în birturi și primul la care veneau eram eu. Reacționam și evident că eu eram considerat golanul, doar pentru că aveam tatuaje sau plete. Percepția vizavi de tatuaj în țară era teribilă…Atunci, în '90, lumea era altfel, noi, ca români, eram mult mai înapoiați. Nu aveam cultura Occidentului sau a tatuajelor. Eu, care gândeam mai occidental, eram văzut ca un paria”.

Lumea marginală era cea de-a doua categorie socială interesată de tatuaj: micile bande de cartier, infractorii, prostituatele, grupările mafiote. O practică a marcării prostituatelor – ca formă de posesie a lor– reprezenta o realitate a anilor '90: „Venea lumea din țară la Timișoara pentru a se obișnui cu Vestul, pentru a pleca dincolo. Până și prostituatele veneau aici, eu le însemnam. Erau niște baruri de striptease și le însemnau. Le scriau pe spate. Aduceau fete din Moldova și le tatuau. Ca la animale. Le însemnau aici. Învățau aici nemțește și italiană și apoi plecau”.

Aceesul limitat la resurse (tehnologie, pigmenți), a conturat și iconografia tatuajului. Cele mai des întâlnite erau literele sau textele în limba chineză și tribalele:

„(Ce-mi poți spune despre iconografia tatuajului înainte de anii 2000?) – Cele mai frecvente erau înscrisurile chinezești și tribalele. Cu mijloacele pe care le aveam atunci, pe acestea le putem executa. Nu erau tribale sofisticate, cum sunt acum, de exemplu maori, că nu aveam net de unde să ne inspirăm. În general, se preferau textele în altă limbă pentru a nu se înțelege prea ușor mesajul. Nu erau culori, eram limitați. (Rockerii pentru ce modele optau?) – Noi ne tatuam capete de morți, cranii, monștri. După 1998 însă, am început să avem acces, de unde și tatuaje mai complicate.”.

Anii 2000, profesionalizarea tatuării. Tatuaj și normalitate

După anii 2000, un nou segment social, preocupat de tatuaj, începe să se contureze. Tineri interesați de fenomen încep să acceseze tatuajul, acesta fiind văzut nu ca frondă sau afiliere la un grup, ci ca o formă personală de reprezentare, bricolaj. Apariția show-rilor de mare succes Miamy Ink, LA Ink (2007) au transformat percepția societății față de tatuaj, fenomenul începând să capete amploare și în România: „Până să apară Kat von D, Miami Ink, LA Ink și toate show-rile astea de pe Discovery, lumea nu percepea tatuajele ca fiind OK. Tinerii au început să se mai deschidă puțin…”.

Fig. 94. Portofoliu, artist tatuator Mahu.

Mahu povestește despre contextul legalizării acestei meserii, precum și despre apariția primei reviste, pași importanți în procesul de profesionalizare:

„Prima revistă a ieșit în 2010. Ne-am folosit de ea la toate festivalurile. Am făcut și una online, Tattoo Magazine. Am făcut vreo patru ediții, după care s-a scos asta, un anuar care se dă la festivale și s-a făcut primul festival de la Târgu Mureș și acolo ne-am organizat. Ei angajaseră deja un avocat, ne-am băgat în Monitorul Oficial, am plătit toți un fel de cotizație. Băieții de la Târgu Mureș s-au agitat primii. Ei ne-au adunat, aveau deja avocat plătit, erau cu ungurii pe felie, ungurii sunt buni pe tatuaje și noi veneam din ciobănie, din epoca de piatră și ei deja tatuau acolo de 10 ani, aveau de toate. Mergeai în Budapesta, aveai scule, de toate”.

Nu întâmplător, primii pași făcuți înspre profesionalizarea acestei ocupații au fost făcuți la Tâgu Mureș. Maghiarii de acolo au avut acces la mediul profesional din Ungaria încă din 1990 (și astăzi, una dintre cele mai mari piețe de tatuaj), cunoașterea limbii înlesnind contactul cu profesioniștii acestui domeniu în condițiile în care în România, noi veneam din ciobănie, din epoca de piatră. Pentru tatuatorii români din țară, care voiau să învețe meseria sau să participe la convenții în Occident, călătoria presupunea o sumă consistentă de bani, iar până la 1 ianuarie 2002, viză de intrare în statele Schengen.

În paginile revistei TattooAge, supervizată de Asociația Transilvania Tattoo Club și în colaborare cu Asociația Tatuatorilor din România, apar pentru prima dată tatuatori din țară – 14, conform cuprinsului – cu lucrările lor (Alice –Alice Tattoo, Oradea; Atilla – Bizzart Tattoo, Cluj Napoca; Cristi – Six Needles Tattoo, Ploiești; John Body Art Tattoo, București; Naci –NTattoo, Târgu Mureș; Ovidiu, Paul, Pinyu, Răzvan, Tele – Human Design, Timișoara, Titzi – Titzi Tattoo, Carei; Csaba – Transilvania Tattoo, Sibiu; Otto – Asspirin Tattoo, Baia Mare; Simy – SeeMy Tattoo, Galați).

În anul apariției revistei, tatuarea, ca meserie, manifesta un trend ascendent. Informațiile culese de la Mahu privind circumstanțele tatuării – tehnică, profil tatuator, profil tatuat, sunt valabile până în jurul anilor 2000. Conform revistei, în 2010 funcționau o serie de saloane de tatuaj, cu artiști care deja căpătaseră experiență. Mai mult, conform editorialului revistei, prin vocea artistului tatuator Ovidiu Popîrțan, se dorește susținerea acestor artizani, prin publicarea lucrărilor lor în paginile revistei și prin distribuirea materialului în saloanele profesioniste de tatuaj, la centrele de difuzare a presei, precum și la convențiile internaționale. Un alt aspect important promovat prin intermediul revistei ține de afilierea artiștilor la Asociația Tatuatorilor Profesioniști din România, care le-ar fi conferit acestora o bază legală de funcționare, precum și un statut. Statutul ține și de o protecție în fața unei tendințe care vine din afara breslei, resimțite drept competiție neloială. „Asociația noastră își propune să-i adune pe aceia care-și doresc cu adevărat să profeseze ca tatuatori profesioniști și să-i ajute să supraviețuiască într-o piață invadată tot mai mult de întreprinzători, care-și transformă peste noapte frizeriile în studiouri.” Această declarație demonstrează că la finele anului 2010, tatuarea în România începea să capete formă și conținut, atât din punct de vedere legal, cât și profesional și artistic. Mai mult, se conturează o piață competitivă, semn că numărul de consumatori a crescut.

Revista prezintă în paginile sale și un rezumat al primei convenții de tatuaj din România: Transilvania Tattoo Expo, 5-7 iunie, 2009, Sibiu. Conform articolului din revistă, expoziția a fost una internațională, fiind prezenți tatuatori din toate colțurile lumii. Tatuatori români din toată țara au luat și ei parte: „Tatuam cu Telescu, Telescu m-a băgat. Și am mers acolo, ne-am întâlnit, cu toți din țară, și din Târgu Mureș, și din Oradea, Cluj, București, Craiova, toată țara”.

Fig. 95. Prima revistă de tatuaj din România.

IV.2.3 Tatuajul contemporan. Evoluția tatuajului de la non-artă la artă. Tatuarea ca practică artistică în România.

În postcomunismul autohton, tatuajul a evoluat de la practicile sporadice ale unui grup minoritar, social și numeric, spre un consum extins și accelerat, penetrând din(spre) periferie (în)spre segmente sociale superioare. Cursul acestui fenomen urmărește îndeaproape transformările din mentalul cultural și social românesc, un orizont care a absorbit influențe din Occident și nu numai, și pe care le regăsim, filtrate, în expresiile dezvoltate de tatuaj în perioada de după 1989. Lărgirea și variația crescândă a plajei de consumatori a determinat și un parcurs calitativ al tatuajului, de la tatuajul de mall (caracterizat printr-un produs de serie, ieftin, lipsit de valoare estetică), la tatuajul ca produs artistic, legitimat în ultimul deceniu. Purtătorii de tatuaj din România actuală nu mai sunt cei de acum două-trei decenii (i.e. o categorie restrânsă și stigmatizată), ci persoane provenind din mai toate straturile sociale, cu formație și cu / de cultură diversă. Cât privește procesul de gentrificare a tatuajului, el nu se poate înțelege fără examinarea rolului pe care industria de divertisment îl are în modelarea percepției publice asupra tatuării: „Numărul mare al celebrităților, starurilor rock, actorilor și vedetelor sportive ornamentate cu inimi sau alte motive pe suprafețe diverse ale corpului au făcut arta tatuajului mult mai vizibilă publicului larg, influențându-le mentalitatea. Pot să pariez că, atunci când David Beckham și-a făcut tatuajul Guardian Angel la Louis Molloy din Manchester, nici unul dintre ei nu prevedea că acest lucrare va deveni cea mai faimoasă imagine de tatuaj din lume”(trad. noastră). Prin urmare, este necesară cunoașterea procesului prin care mass-media a transformat statutul negativ al tatuajului, conferindu-i o aură cool și la modă.

Un alt concept care necesită analiză este cel de artificare, dezvoltat pe fondul transformărilor social-culturale din România post-decembristă. Procesul de artificare se manifestă, în cazul de față, în trei direcții: una privește schimbarea de statut a celui ce efectuează tatuajul, de la meșteșugar la artist; cea de-a doua se traduce în dezvoltarea produsului livrat, care trece, de la condiția de desen serial (copie), la cea de desen inovat (original, elaborat). A treia direcție presupune participarea instituțiilor în acest proces. Direcțiile amintite sunt studiate de teoreticieni precum Mary Kosut, Roberta Shapiro, Natalie Heinich; ei cercetează procesele prin care un anumit meșteșug/îndeletnicire, cu pretenții artistice – de pildă, tatuajul, graffiti, jocurile video – trece de la non-artă la artă. Potrivit lui Troy Timpel, tatuajul este văzut ca un „mediu fascinant cu un viitor fără limite trasabile, o formă de artă veche, la fel de veche precum timpul, și la fel de contemporană ca ziua de azi”(trad. noastră). Conform prof. Matthew C. Lodde (lector de Artă Contemporană, University of Essex), tatuarea, ca practică, reușește să facă un salt calitativ – de la meșteșug la artă – în momentul în care ajunge să implice originalitate, calitate estetică, îndemânare tehnică; de asemenea, când este evaluată de către practicienii domeniului, de purtători/consumatori și dezvoltă un discurs cultural în termeni estetici, nu doar semiotici, socio-culturali și psihologici.

Trebuie avut în vedere faptul că evoluția tatuajului românesc reproduce în oglindă traiectul tatuajului în Occident. Tatuajul a fost adoptat în cultura noastră nu numai ca o simplă practică decorativ-corporală, ci la pachet cu un comportament asociat de români cu cultura apuseană. Schimbarea statutului tatuajului prin influența mass-media a atras după sine și modificarea profilului purtătorului. El nu mai aparține unei comunități neglijabile, ci a devenit un consumator (mai) educat, cu exigențe estetice și igienice. Prin urmare, interesul nostru se va focaliza, pe de o parte, asupra radiografierii mentalității românești cu privire la tatuaj, ca producție artistică, precum și asupra eforturilor derulate de actorii implicați în producția desenelor corporale și orientatespre îmbunătățirea imaginii respectivei îndeletniciri.

Prin intermediul studiilor de caz expuse în capitolul de față, vom explora atitudinea tatuatorilor față de un fenomen socotit practică artistică, precum și modul în care ei se poziționează în ansamblul industriei tatuajului, dar mai ales al meseriei pe care ei o consideră ca făcând parte din domeniul artei. Pe parcursul conversațiilor avute cu artiștii tatuatori, câteva aspecte au fost urmărite: alegerea acestei cariere și circumstanțele în care a avut loc debutul în domeniu; procesul de învățare, evoluția lor în cadrul unui salon; relația cu clientul devenit suport/cadru/mediu al operei, precum și întregul proces al elaborării tatuajului, atât din perspectivă conceptuală, cât și privind locul fixării desenului pe corp. Vom căuta posibile răspunsuri la întrebarea Cine este adevăratul creator al tatuajului? Cel care elaborează conceptul și ideea (purtătorul tatuajului) sau persoana care pune în operă conceptul (artistul tatuator)? Condiția tatuatorului reclamă și o privire în profunzime asupra individului a cărei poziție oscilează între cea de artist și cea de meșteșugar ori de simplu executant. Nu mai puțin importanți sunt artiștii tatuatori renumiți și explicațiile renumelui lor: calitatea execuției, iconografia, stilul personal al artistului. În fine, o altă pistă de urmat este cercetarea modului în care tatuatorii se formează, fiind remarcate o serie de similarități între formația unui artist de belle arte și a sistemului maestru-discipol.

Octavian Bezzeg Bărbuț (Tavi), artist tatuator

Tatuarea este cea mai extraordinară dintre arte, pentru că este o artă vie.

Fig. 96.Tatuaj, Tavi Tattoo Studio.

Interviul cu Octavian Bezzeg, cunoscut între pasionații de tatuaj drept Tavi, a fost realizat în cadrul studioului de tatuaje pe care-l conduce, numele său fiind menționat în câteva dintre interviurile realizate cu persoane tatuate și totodată, în discuțiile purtate cu alți artiști tatuatori și foști ucenici. Cu o experiență foarte bogată în domeniu, Tavi practică această meserie de peste douăzeci de ani. Informațiile culese din convorbirea cu el s-au dovedit a fi relevante în ceea ce privește evoluția tatuajului de-a lungul vremii, dar, mai ales, în decriptarea profilului artistului tatuator contemporan, permanent preocupat de elevarea meșteșugului său, care, în timp, a dobândit trăsăturile unui produs artistic autentic. Tavi se raportează la tatuaj ca la o formă de expresie artistică, procesul de tatuare dezvoltându-se similar cu procesul de creație a unei lucrări de grafică sau desen. Această poziționare a sa s-a construit treptat, artistul evoluând permanent, după ce a avut un debut modest, similar cu cel al confraților săi, i.e. întâi tatuat, apoi tatuator:

„(Cum ai ajuns să practici meseria asta?) – Am avut intenția să mă apuc de muzică, pas pe care l-am făcut înainte să încep liceul, și după ce am început să fac muzică, am intrat în domeniu și am observat că marea majoritate a artiștilor aveau tatuaje, și mi-am zis că nici eu nu voi urca pe scenă fără tatuaje. Face parte din subcultura rock. Și atunci, ca un adevărat metalist ce am fost, m-am dus și m-am tatuat. (Unde te-ai tatuat?)– La un prieten de-al meu și, când am văzut tot ce înseamnă acest proces, amploarea lui, am fost foarte fascinat și am zis că asta este o chestie pe care și eu aș vrea să o fac. Pentru că aveam în background un mic istoric cu desen și scriam tot timpul albumele trupelor, le desenam logourile, îmi plăcea să desenez. Și atunci mi s-a părut wow, ce tare, să te pui să-l faci direct pe pielea unui om. Pe lângă asta, am fost un mic tehnician de mic și mi-a plăcut tot timpul să repar chestii, și automat mi-am improvizat aparate, și am fost fascinat de toată conotația pe care o are meseria asta”.

Deprinderea meseriei a fost una anevoioasă, accesul la tehnologie, la produse specializate fiind practic inexistent, iar absența saloanelor profesionale nu a permis învățarea tehnicii de la un maestru, ceea ce, potrivit lui Tavi, este esențial în dezvoltarea artistului: „Da, numai așa poți să înveți meseria asta. Și cu maestru și fără, tot ai nevoie de o perioadă de câțiva ani să poți să faci o operă de artă”. Intervievatul vorbește despre o lungă perioadă de timp în care practica tatuajului în România a fost complet deconectată de la tot ce se întâmpla în Occident, perioadă caracterizată de o stagnare a acestei industrii. Impulsul resuscităriii a fost reprezentat nu de accesul la internet și informație, ci, mai ales, de accesul la materialele specifice:

„(Cum ai ajuns să practici meseria? Ai fost ucenic într-un salon? Cum ai învățat?) – La vremea la care m-am apucat eu să fac tatuaje nu prea exista nici un fel de informație sau tehnologie. Tot ceea ce se întâmpla în Vest era altceva, noi am fost rupți de toată chestia asta. Și atunci, de la noi din țară, au fost foarte puțini care au avut acces afară și au venit cu aparatură profesională – noi, de aici, am lucrat în general cu aparatură improvizată și încet-încet am evoluat, ne-am adaptat la ce am avut, teoretic, vreo zece-cincisprezece ani, am fost cam pe lângă toți. Am lucrat cu aparatură improvizată și nu am avut acces la informație. Până am ajuns să tatuăm profesional aici în țară (a fost un fenomen național), a trecut multă vreme în care am bâjbâit. Am învățat unii de la alții. În momentul în care au intrat și la noi resursele și informația, am început să ne conectăm și să evoluăm fiindcă tatuajele la noi în țară au început să evolueze de-abia acum zece-cincisprezece ani”.

Fig. 97. Geometric tattoo sleeve, work in progress, Tavi Tattoo Studio.

Evoluția de la tatuator la artist tatuator s-a petrecut în timp și în paralel cu introducerea informației și accesul la materiale ce aparțin industriei. La momentul prezent, Tavi se evaluează și lucrează ca artist tatuator. Procesul de dobândire a tatuajului în salonul său se diferențiază calitativ față de altele, partea artistică a procesului fiind deosebit de importantă:

„Pot să zic că există categoria de business și categoria de artă. Suntem artiști, trebuie să trăim din asta, ne adaptăm. Dar sunt saloane în care sunt mercenari, merg pe bandă rulantă, profită de trend. Și există saloane cu experiență care au un alt nivel de lucru, pentru că nu merg pe idei care s-au mai făcut deja și se manifestă ei artistic, iar în momentul în care vine un client și își dorește un tatuaj, exact cum procedăm și noi, prima dată stăm de vorbă, înțelegem ce idee vrea să exprime, sau ce mesaj să fie incifrat pe desenul pe care vrea să și-l pună pe corp și atunci ne aducem aportul artistic. Facem un design personalizat, pe care numai el îl are, evident cu amprenta noastră sau a unui artist din salon”.

Tavi face distincția dintre saloanele cu standarde înalte, unde procesul de dobândire a unui tatuaj este unul elaborat și saloanele sau locurile în care tatuajele sunt executate rapid și nu presupun un concept unic, ci doar o copie, câștigul financiar reprezentând singura miză. Potrivit lui, diferența dintre un tatuaj artistic și unul serial este cât se poate de vizibilă, celui din urmă lipsindu-i originalitatea.

În contextul acestei discuții despre „original sau nu”, despre autentic versus inautentic, am încercat să înțelegem cum se resimte diferența dintre un tatuaj tradițional (cum ar fi cel old school, executat de un artist tatuator) și același tatuaj, executat de un tatuator obișnuit. Este vorba de un tip de tatuaj iconic, ce se execută după reguli bine definite, țin de o anumită iconografie, de o tehnică specifică (grosimea liniei, o cromatică distinctă, redusă ca număr), de o plasare corectă pe suprafața corpului. În cazul acestor tipuri de tatuaje primează nu viziunea originală, ci virtuozitatea operatorului:

„(Unde aș putea încadra acest tip de tatuaj, dacă-l pot vedea și în altă parte?) – Păi simplu, old school. Tatuajul, modelele și stilurile de tatuaje se împart în mai multe categorii: eu pot să-ți desenez orice idee în stilul respectiv. Diferența unui old school se vede comparând lucrarea unui tatuator versus artist tatuator. Pentru că tatuatorul poate să fie și un om care nu are viziune artistică și atunci el automat face copy-paste. Ia alte idei și le reproduce pur și simplu, ca un xerox. Dar artistul tatuator, el te pune ca la croitorie, îți ia măsura, încadrează desenul pe trăsăturile corpului tău și pe flow-ul corpului, pe musculatură. Corpul uman e ca un canvas [pânză]”.

Fig. 98. Old school tattoo, Tavi Tattoo Studio.

Tavi subliniază diferența dintre un operator și un artist tatuator și aduce în discuție un alt subiect important: corpul uman, ca mediu de explorare artistică. Suprafața pielii este pânza pe care artistul tatuator își concepe opera, iar întreg procesul se substituie acestui demers. Am fost interesați să aflăm cum vede Tavi diferențadintre tatuaj, un produs artistic executat pe piele și celelalte arte, al căror mediu diferă:

„(Ce legătură vezi între tatuaj și celelalte arte?) – Cel mai extraordinar lucru este că mie mi se pare cea mai deosebită artă dintre toate, pentru că pictura, sculptura – toate celelalte – se manifestă în același mod, în același fel și știi ce rezultat ai. În momentul în care faci un tatuaj, gândește-te că acesta este o pânză vie, toată cerneala pe care o bagi tu în piele, ea este încă vie. Este preluată de sistemul limfatic și menținută. Cel mai interesant fapt este că poți observa în timp cum lucrează, se manifestă, cum e digerată de corp. Este o artă vie și implică mai mult, pentru că nu ai permanent același gen de piele, cu aceeași elasticitate. Deci tatuatorul trebuie să-și folosească simțul acela aparte și trebuie să introducă tușul acela în piele unde trebuie. Fiecare centimetru de piele diferă, nu funcționează în același fel. Nu e ca și cum aș fi luat acul, ți-am făcut o linie și același lucru pot să ți-l fac peste tot. Tu, cu fiecare centimetru pe care-l parcurgi, experimentezi un nou mediu”.

Tatuarea, ca formă de artă, este una diferită pentru că, datorită mediului, ea presupune mereu o stimulare. Suportul nu este niciodată același și reclamă mereu o nouă abordare. Pe de o parte, din perspectiva personalității celui care funcționează ca mediu, a trăsăturilor fizionomice care intră în calculul compoziției și a calității pielii, ce prezintă particularități distincte:

„(Cum adaptezi un tatuaj persoanei cu care lucrezi? Ți se întâmplă să faci lucrul acesta?) – Bineînțeles. Numai asta fac. (Asta înseamnă că tu ai mereu un nou proiect?) –Altă provocare. Este o meserie în care nu te plictisești, dacă o gândești ca pe un demers artistic. Dacă ești mercenar, doar tatuator și copy/paste”.

Tavi își iubește vocația și apreciază practica tatuării ca un domeniu aflat în evoluție. Ca artist, se află permanent conectat la lumea exterioară și la inovațiile din industrie, considerând că procesul de învățare ar trebui să fie unul constant. Raportarea la istoria artei, la arta contemporană, la artiștii occidentali, îl însoțesc mereu înprocesul de cercetare:

„(Cum îți găsești sursele de inspirație sau ce te inspiră?) – În general, mă inspir din toate sursele din realitate, din fotografii, din marii pictori contemporani și din ceilalți artiști, căci permanentrelaționez cu ei, observ, învăț de la ei, pentru că dincolo cultura a fost mult mai vastă și s-a extins mult mai repede decât aici și sunt clar cu o sută de ani înaintea noastră. Deci sunt mult peste noi, noi încă mai învățăm. Eu cel puțin consider că încă mai am de învățat, nu le știu pe toate. Văd din toate colțurile lumii tot felul de artiști interesanți, care au tot felul de idei creative și, în general, cam asta urmăresc și eu”.

În ultimii ani, datorită comodificării tatuajului și a lărgirii segmentelor de populație care îl accesează, vocabularul iconografic al tatuajului s-a diversificat, lăsând să pătrundă teme și stiluri noi într-un domeniu care, până în anii '70 (în Occident), se limita la un număr restrâns de tipare tradiționale repetitive. Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că din ce în ce mai mulți practicieni vin din rândurile facultăților de Arte, aducând cu ei o cultură vizuală superioară și, de asemenea, o tehnică ce poate fi mai ușor deprinsă.

Fig. 99. Black and grey tattoo, Tavi Tattoo Studio.

„(Am observat o evoluție în tehnica și iconografia tatuajului. Am văzut că au apărut stiluri noi care depășesc cu mult tatuajul clasic, de tip old school?) – Se fac tot felul de fuziuni între stiluri, între genurile artistice. După tatuajele tradiționale au venit cele neo-tradiționale, care au avut mai multe nuanțe și mai multe gradiente și au venit artiștii și s-au băgat în industria tatuajului și au combinat cu tot felul de elemente din baroc, din Art Nouveau, din pictură, din toate domeniile și atunci arta s-a înfipt puternic în industria tatuajelor și…(Consideri că este un lucru bun?) – E cel mai frumos lucru care se putea întâmpla”.

Pentru un artist, problema originalității operei de artă este deosebit de importantă. În industria tatuajului, paternitatea lucrării artistice poate fi ușor contestată. De cele mai multe ori, clientul vine deja cu ideea, conceptul sau chiar cu desenul propriu-zis, artistul tatuator limitându-se – în acest context – doar la reproducerea și inscripționarea pe piele a stencil-ului. În această situație, rolul artistului este unul ambiguu, situându-l mai degrabă în postura unui meșteșugar talentat. Tavi este foarte conștient de acest aspect și își selectează clientela în funcție de tipul de produs pe care clientul îl solicită și de spațiul creativ pe care acesta este dispus să i-l permită. În salonul său, clienții vin pentru aportul artistic pe care un tatuator îl aduce unui produs, pentru originalitate și amprentă. Stilul, semnătura sunt motivele pentru care acesta (și colegii din salon) sunt căutați. Astfel, dacă artistul se află în situația de a pune în practică o anumită idee, ea va căpăta forma, amprenta artistică a celui care bate tatuajul. În industria tatuajului, o tehnică foarte bine exersată, un stil personal dobândit în decursul multor ani echivalează cu originalitatea. Putem afirma așadar că avem de a face cu o operă de autor, deoarece ideea de la care pornește tatuajul trece printr-un proces de transformare într-un produs artistic:

„(Care este profilul clientului ideal?) – Clientul ideal este personajul care, în momentul când vine să-mi ceară să fac ceva, să fie capabil să ajungă la un limbaj comun cu mine și să mă lase să mă exprim artistic. Teoretic, de aceea și vii la mine, să mă pui să-ți desenez ceva. Clientul ideal este cela care se deschide și este open minded”.

O parte din rolul pe care artistul tatuator și-l asumă este cel de educație în acest domeniu. Clienții solicită un anumit model pentru că este la modă sau pentru că o vedetă îl afișează. În salonul său, Tavi fie deturnează clienții (în cazul în care vor doar o execuție a desenului), fie tatuajul lor trece prin filtrul artistic al tatuatorului:

„(Sesizezi o anumită tendință, ce e la modă în materie de tatuaj? Îți solicită clienții un anumit tip de tatuaj?) – Evident că în fiecare an vin valuri noi. Am avut o perioadă, de câțiva ani, în care toată lumea a venit și a cerut lupi și tema „forest”. Înainte de asta, toată lumea își făcea ceasuri. Vin în fiecare an trenduri noi. Tot ceea ce pornește de la vedete, la noi se gustă foarte bine. Dar noi suntem aici să-i educăm”.

În această profesie, în dialogul cu clientul, compromisul reprezintă adesea calea cea mai simplă de a ajunge la un tatuaj de calitate. Intenția este ca acesta să înțeleagă rolul artistului tatuator care, în același timp, își ascultă clientul pentru a înțelege ce-și dorește. E o fină echilibristică:

„(Există și compromis?) – Da, există și compromisuri, pentru că nu avem toți aceleași gusturi. Poate tu ai o anumită viziune, într-o anumită direcție și eu am o anumită direcție. Atunci când vii, ai deja create așteptări și atunci eu trebuie să vin cumva în întâmpinarea acestora, e totuși o hotărâre pe care o iei pe viață, compromisul intervine în momentul în care tu-mi spui, trebuie să mai tai de acolo sau de acolo, și eu țin la compoziția pe care am făcut-o, pentru că din punctul meu de vedere exprimă ceva. Atunci te iau pe partea artistică și-ți zic că eu am vrut să pun elementele alea acolo pentru că sunt în lumină, contrastul e acolo, nu înghesuim, detalii…Aici intervine compromisul – eliminăm sau adăugăm detalii… Sau dacă vine cineva, are așteptări, stă de șapte ani să-și facă un tatuaj și mă trezesc cu persoane de genul că vor să-și facă tatuaje mici, dar cu foarte multe idei/elemente integrate. Păi, dedică pentru fiecare idee câte ceva, nu poți să faci un ghiveci și să arate și bine”.

Fragilitatea conceptului de paternitate a operei de artă este legată și de problema drepturilor de autor. Acestea sunt foarte greu sau imposibil de protejat, dacă le privim din perspectiva paternității, de cele mai multe ori netranșată. Pe de altă parte, lucrările acestor artiști fac parte din portofoliul personal, publicat pe site-urile profesionale sau de profil și pe paginile social media, pentru a fi vizualizate de potențiali clienți:

„(Dreptul de autor. Cum reușești să te protejezi?) – Da, nu ai cum. Tu, ca și business, permanent trebuie să arăți publicului ce lucrări ai realizat, e vorba de portofoliu…În momentul în care tu ți-ai făcut lucrarea și ai postat-o, tu ești autor și gata. Ai avut momentul de glorie, după aia mai trebuie să ai și altele. Cam așa funcționează. Asta înseamnă că în permanență inovezi, creezi. Păi, ești artist până la capăt, nu o singură dată în viață”.

Fig. 100.Tatuaj, motiv tradițional românesc, Tavi TattooStudio.

Lucian Pfeifer, artist desenator, artist tatuator

Fig. 101. Dragon tattoo, Private Tattoo StudioPfeifer.

Interviul cu Lucian Pfeifer a fost realizat la Timișoara, în primăvara anului 2015, în salonul său – Private Tattoo Studio Pfeifer, care fusese recent deschis. În prezent, salonul își desfășoară activitatea în aceeași locație, în centrul Timișoarei, artistul continuându-și cariera de succes în domeniu. Lucian Pfeiffer s-a format ca artist tatuator sub ucenicia lui Tavi, luând apoi decizia deschiderii propriului salon:

„(Cum ai ajuns să practici această profesie?) – A venit de la sine, era pasul firesc pentru mine, de la desen. Mi s-a oferit ocazia de către Tavi, care m-a și învățat să tatuez. A fost destul de brusc, un telefon, Am două aparate, sunt ok, sunt foarte faine, vrei, ești curios? Mă tatuam deja la el de vreo cinci ani și i-am zis da, mă interesează. M-am dus, am vorbit cu el, mi-a explicat, și de acolo am pornit. Nu m-am hotărât gata, De azi sunt tatuator. Mi-am zis Hai să tatuez, să văd ce se întâmplă și pur și simplu mi-am dat seama că pot să fac ce vreau, să arăt cum vreau, fără să depind de nimeni”.

În momentul în care Tavi i-a oferit șansa de a deprinde meseria, Lucian Pfeifer era pasionat de fenomen, având deja câteva tatuaje. În scurt timp, și-a dat seama că îi place foarte mult să tatueze și că această meserie îi permite, pe de o parte, să lucreze într-o industrie creativă, pe de alta, să fie independent financiar. Spre deosebire de începuturile lui Tavi, Lucian s-a bucurat atât de o perioadă de ucenicie, cât și de un moment în care accesul la materiale și la informație era deschis. Pentru el, trecerea de la desen la tatuaj a fost una cât se poate de naturală, educația în școlile de artă oferindu-i un start extraordinar, totodată deschizându-i calea către o reputație de artist tatuator înzestrat. La momentul respectiv, puțini tatuatori aveau studii în domeniu sau lucrau într-un salon, majoritatea încadrându-se în categoria executanților, care își desfășurau activitatea acasă. În interviul realizat cu Lucian, am încercat să aflăm în ce măsură pasionații de tatuaje înțeleg privilegiul de a fi tatuați de un artist tatuator versus un executant:

„(Clienții înțeleg avantajul unui artist tatuator?) –Acuma încep, pentru că și-au dat seama cu Facebook-ul și cu social media că în tatuaj nu prea mai există limite. De exemplu, ca stil poți să ceri orice vrei, de la suprarealism la abstract, la grafică, orice, și atunci îți dai seama că ai nevoie de un artist care să înțeleagă ce vrei tu să faci și de ce vrei stilul acela, dacă este OK pentru tine, dacă ți se potrivește. Pentru că un tattoo, lumea nu înțelege, nu se pune ca un sticker, trebuie să arate ca și cum te-ai născut cu el, să vină pe forma corpului, să aibă o logică. Sunt mai multe lucruri care trebuie luate în considerare, și atunci, dacă mergi la un tatuator care este artist și are pregătire, este mai ușor să înțeleagă, are o cultură generală, are o bază, de unde poate să-și tragă toate informațiile, să-ți facă imaginea pe care o vrei tu. Pentru că dacă mergi la unul care nu știe trei stiluri de artă sau nici unul dintre voi nu știți, atunci iese…ce-o fi să iasă”.

Fig. 102. Watercolour, Private Tattoo Studio Pfeifer.

Prin prisma înclinațiilor sale (desenează în permanență), dar și a formării artistice în instituții de profil, Lucian se raportează la tatuare ca la o formă de expresie artistică, ce implică doar un mediu diferit de lucru. În elaborarea unui tatuaj, sunt implicate toate cunoștințele din domeniul artei (bibliotecă iconografică complexă, compoziție, culoare, tehnică), rezultând un produs artistic original. În salonul lui Lucian, pe lângă revistele de profil și portofoliu, se află o mulțime de desene, lucrări de grafică, pasteluri, tehnici mixte, precum și stenciluri ale tatuajelor realizate sau ale proiectelor de viitor. Tatuajele sale sunt de autor, intenția fiind aceea de a crea un obiect de artă unic.

În decursul interviului, am încercat să înțelegem cum se desfășoară procesul de dobândire a tatuajului în salonul unui artist. În plus, cum percepe interlocutorul diferența dintre executant și artist tatuator:

„(Le desenezi modelul cu care au venit? Cum se întâmplă?) – E un proces întreg. În momentul în care clientul își expune ideea și înțeleg în ce direcție se îndreaptă tattoo-ul, ca să fim siguri că ne înțelegem, încep să fac schițele. Schițele respective sunt ca niște crochiuri, doar niște linii, pentru a vedea forma, poziția. Trimit schița respectivă, primesc feedback-ul: ce îi place, ce vrea să schimbe și practic, la fiecare pas, în funcție de cum avansez, mă pun de acord cu clientul…Și când ajungem la un consens, și pot spune și eu da, sunt mulțumit de cum a ieșit modelul ăsta și clientul la fel, îi dăm drumul. Chestia asta poate să dureze o zi, o lună, trei luni, un an, depinde de tatuaj. Acest proces se întâmplă în felul acesta doar dacă mergi la un tatuator care are o școală. Pentru că dacă mergi la un executant– pentru că sunt două categorii, artistul tatuator și executantul –, te duci cu foaia, dar lui nu prea poți să-i ceri așa ceva. Un tattooo să ți-l facă din șapte modele găsite pe net, îți spune că tu ai vrut un ceas, un porumbel și o față. Le găsește și le pune împreună. Și exact așa și arată. În cazul meu, prefer să desenez eu. Când vine cu modelul, OK, dacă nu-l pot îmbunătăți, îl las așa cum e, dar de obicei intervin. Modific ceva, pentru că mi se pare stupid să vrei tatuajul altcuiva, identic. Mai bine să fii tu primul să se ia altul după tine, decât tu să te iei după altul. Ăsta e tot scopul tatuatului”.

În procesul de dobândire a tatuajului, o etapă importantă este reprezentată de poziționarea tatuajului, de amplasarea lui. În această etapă, Lucian aplică șablonul și face o serie de fotografii pentru client, astfel încât acesta să fie sigur că îi place sau i se potrivește. Urmează stabilirea stilului, a cromaticii și apoi inscripționarea. În acest salon, clientul are parte de servicii premium și deține controlul asupra etapelor de concepere a designului și a plasării.

Un aspect indispensabil în procesul de elevare a domeniului ține și de categoria socială din care provine artistul și de modul în care își organizează salonul, dacă respectă prevederile sanitare și își selectează clientela: „(Care sunt clienții tăi?) – Ca vârstă, aș spune 35 de ani. Majoritatea dintre aceeia pe care-i tatuez lucrează în corporații sau au cel puțin studii medii. Mai rar fără educație, deoarece fiind un salon, sunt prețuri de salon, și trebuie să menții un nivel, un standard. Intră, se interesează, întreabă, le spui prețul și pleacă. Cumva se autoselectează toată treaba”. Lucian nu refuză clienți din marginalitate din snobism, ci pentru că tatuajul este văzut ca un proiect comun, în care reușita design-ului ține de posibilitatea unei comunicări între client și artist: „Nu este nimic personal sau fizic. Dar nu ai cu cine vorbi, nu ai ce să-i ceri, nu înțelege, și atunci, decât să te obosești, mai bine te dedici cuiva care apreciază, se implică și dă tot ce dai tu. E opera ta, dar există un interes comun”. Tatuajul este socotit de Lucian ca o operă artistică, ce are un grad mare de vizibilitate.Se constituie într-o carte de vizită. Artistul tatuator se implică total în întreg procesul, însă aceleași pretenții le ridică și clienților săi:

„Eu la toți clienții le zic, nu fac rabat de la nimic, nici de la timp, le aloc oricât este nevoie. Când vii la tatuat, nu vii la spa, nu vii la unu și pleci la două, vii astăzi, vii peste două săptămâni, vii peste o lună, ideea este ca eu să fiu eu mulțumit, că de aceea ai venit la mine și este munca mea. Tu când mergi pe stradă, nu o să zici niciodată că tatuajul ăsta ar fi trebuit să fie fain, dar nu am avut eu grijă de el sau nu m-am dus eu la cealaltă ședință. Nu, o să zici cine ți l-a făcut. Luci”.

Potrivit lui Lucian, un salon ar trebui să aibă protocolul unui spital: „Noi lucrăm ca o sală de operații, practic eu îți despic pielea pentru a introduce tuș. Este vorba doar despre un milimetru, dar iese sânge, limfă ș.a.m.d. Dacă mergi într-un salon care ți se pare dubios, pleacă. Dacă mergi la cineva acasă care ți se pare dubios, pleacă. Niciodată nu face asta, pentru că o viață întreagă vei suferi. Într-un oraș dezvoltat găsești saloane pentru toate clasele sociale”. Prețurile se reflectă în calitatea și durata muncii depuse într-un salon de tatuaj. Atunci când vorbim despre artiști tatuatori, prețul este mai ridicat. În saloanele premiate la Convenții, unde artiștii sunt vedete în domeniu, se aplică de asemenea o taxă suplimentară.

Raportându-ne la anul 2015, moment în care s-a realizat interviul, s-a observat o creștere deosebită a consumului de tatuaj. Din interviurile realizate cu alți artiști tatuatori și cu persoane tatuate, emisiunea Miami Ink a avut un rol deosebit de important în înțelegerea tatuajului ca produs artistic și nu ca marcă a marginalului. Această cerere a generat și o ofertă pe măsură, Lucian afirmând că odată cu creșterea ofertei, a crescut și calitatea și s-a reglat ca orice altă industrie. În acest context, mentalitatea societății românești în privința tatuajului a început să se schimbe prin forța lucrurilor. Având în vedere că domeniul a trecut printr-o creștere bruscă și că din ce în ce mai mulți tineri se tatuează, părinții acestora au fost obligati să recunoască faptul că tatuajul nu le-a schimbat tinerilor personalitatea sau felul de a fi sau a acționa. Aceștia nu s-au transformat în infractori peste noapte. Suspiciunea resimțită inițial privind tatuarea este explicată de Lucian prin prisma lipsei de cultură, a unor prejudecăți, precum și a unei reticiențe în a încerca înțelegerea fenomenului.

Fig. 103. Sleeve with armband, Private Tattoo Studio Pfeifer.

Cebanenco Stanislav, artist grafic, artist tatuator

Fig. 104. Schiță tatuaj, Cebanenco Stanislav.

Tatuarea, ca mod de exprimare artistică, reprezintă la artiștii tatuatori aflați la începutul carierei un mod de supraviețuire. Majoritatea au început acest exercițiu din perioada studenției, încercând în timpul liber să-și rotunjească veniturile. Tatuajul reprezenta deja o pasiune pentru ei, corpul lor fiind adesea ornamentat cu multiple marcaje. De la hârtie, pânză, piatră, saltul s-a făcut destul de ușor la piele ca mediu, ca suport de exprimare artistic. Cebanenco Stanislav este candidat la doctorat în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara, specialitatea sa fiind grafica. În decursul interviului, artistul ne-a povestit circumstanțele care l-au făcut să se îndrepte spre industria tatuajului:

„Nu m-am apucat de prima dată că mi-a plăcut neapărat, pentru că trebuie să-l guști un picca să-ți placă. Am făcut-o pentru că nu mă descurcam ca student la Arte. Și după aceea, mi-am dat seama că-mi place foarte mult și ar trebui să fac și altceva, nu numai tribal sau ce era la modă. Nu că ar fi ceva greșit. Eu am vrut să mă exprim altfel. Am încercat să fac ceva diferit”.

Pentru Cebanenco Stanislav, ca pentru mulți dintre studenții de la facultățile de Arte care au început să tatueze, grafica (sau, după caz, pictura sau sculptura) reprezintă vocația sa, tatuajul fiind considerat un al doilea mediu de lucru. În interviul realizat cu Lucian, acesta vorbește despre noul său coleg, Flavius Roua (Jones), un street artist deosebit de talentat, care a fost nevoit, pentru a-și îmbunătăți situația financiară, să învețe să tatueze și să profeseze în domeniu. Considerăm acest punct de vedere deosebit de relevant pentru condiția artistului în România, dar și pentru situația în care tinerii absolvenți se află după încheierea studiilor:

„Mai ales la noi în țară, unde din artă nu faci bani. Din păcate. Chiar colegul meu este un artist foarte, foarte bun, dar s-a ocupat și de tatuat ca să-și suplimenteze [veniturile]. Îl știi pe Flaviu. Pe Jones, care a făcut toate graff-urile din Timișoara, inclusiv la U-man”.

Fig.105. Tatuaj geometric, Cebanenco Stanislav.

Cât îl privește pe Cebanenco, maniera personală de a desena, amprenta graficii lui, se reflectă și în design-ul tatuajului. Modul în care artistul concepe un tatuaj este similar cu geneza unei compoziții în grafică. Potrivit lui, diferența constă în mici corecturi legate de claritatea liniei pe pielea umană:

„(Care este diferența în procesul de creație, atunci când gândești un concept sau o imagine pentru un tatuaj, unde mediul este corpul uman, și un desen, o lucrare grafică?)– Gândesc ca un grafician și atunci când este vorba de un tatuaj. Grafica față de tattoo e prea puțin diferită. Pielea reacționează în timp și atunci tu trebuie să regândești desenul, linia fiind mai alăturată în grafică. În tattoo o gândești puțin diferit, să fie mai despărțită, să nu se adune liniile, ține mai mult de tehnică”.

Prin raportarea la grafică, Cebanenco propune și practică un stil nou de tatuaj, îmbogățind și împrospătând un domeniu care, datorită implicării din ce în ce mai intense a tatuatorilor cu educație artistică, se află în continuă evoluție:

„(Cum ai defini stilul tău?) –Cu ajutorul desenului. Grafica m-a ajutat foarte, foarte, foarte mult. Și modul în care gândeam. De mult încercam să-mi creez un stil al meu. Din cauza lui Dürer, că mi-a plăcut foarte mult în copilărie volumetria lui. Vedeam liniile alea, eram obsedat și mă gândeam cum ar fi să duc asta la next level? Foaia mi-a permis să evoluez, gravura e mai dură. Grafica cred că mi-a permis mai ușor accesul către tatuaj, nu știu dacă m-aș și apucat de tatuaj dacă făceam sculptură sau pictură, deși am prieteni de la sculptură care tatuează”.

Vocabularul este unul din ce în ce mai diversificat, fiecare dintre artiștii implicați în industrie aducându-și aportul. Tatuajele realizate de Cebanenco Stanislav sunt căutate pentru calitățile artistice excepționale, pentru perspectiva nouă, pentru stilul curat, epurat de elemente ornamentale, neexcesiv. Potrivit lui, datorită graficii, tatuajele aparținând acestui stil se așază mai bine pe corp, pentru că graficienii studiază și se raportează permanent la anatomia umană:

„(Cum ai descrie stilul grafic în tatuaj?) – E mult mai curat. Consider că are mai mare legătură cu corpul, graficienii pun mult accent pe anatomia omului, mai ales când lucrezi pe free hand. Studiez foarte mult corpul persoanei. Ca să pice frumos pe corp. Tatuajele old school nu puneau accentul pe asta, era doar stencilul și atât. Îl aplicau în zonele solicitate de client, zone de altfel tradiționale, braț, antebraț, umăr, spate”.

Fig.106. Tatuaj, Cebanenco Stanislav.

Tatuajul văzut drept practică artistică de către actorii implicați în domeniu schimbă viziunea asupra produsului. Datorită numărului tot mai ridicat de tatuatori cu background artistic, avem aceeași raportare la opera de artă, fie că vorbim de o pictură, sculptură sau un tatuaj. Modul în care s-au format în școli se reflectă și în practicile din salonele profesionale de prestigiu. În acest context artistul tatuator refuză să tatueze un flash sau ready made, un model în care implicarea sa creativă e nulă. Ține de etica profesională. Potrivit lui Cebanenco, artistul tatuator are obligația morală de a-l ghida pe client, de a-l educa:

„(Din perspectiva ta, latura estetică primează într-un tatuaj? Cum te raportezi la semnificația tatuajului?) –Cred că semnificația ține mai degrabă de client, tu îl ajuți cum să se exprime, cum să se regăsească în tatuaj. Aceasta este obligația tatuatorului. Cred eu. Și nu cred că sunt dur, chiar este o obligație. Este foarte importantă comunicarea cu persoana care dorește un tatuaj. Acesta trebuie să-mi spună cam ce și-ar dori, astfel încât să pot începe tot procesul de creație. Dacă nu are nici o reprezentare asupra ce ar dori să-și facă, eu nu o pot ajuta. E din categoria care se uită într-un catalog și alege ceva ready made”.

În toate proiectele sale, fie că are libertate totală de creație, fie că se pornește de la un model prestabilit, artistul va publica pe paginile profesionale sau pe social media acele produse care pot fi definite ca produse artistice. Potrivit lui Cebanenco, din aceeași intenție de a educa publicul:

„Le postez doar pe acelea pe care eu le-am creat, pe cele personalizate, originale. Încerc să educ publicul, nu să-l induc în eroare. Nu vreau să-l hrănesc cu aceleași modele. Asta ar fi deja monotonie, nu mai este artă. Nu poți să-mi spui că tu faci cinci fluturi pe zi și produsul poate fi calificat drept artă”.

Etica profesională, menținerea ei este deosebit de importantă: „Un tatuator, dacă este demn de el, dar tu dacă ai un nume, un stil și ți-ai format o clientelă, îți alegi oamenii cu care să lucrezi, dacă persoana respectivă vrea un tattoo și nu este dispusă să asculte idei noi sau nu pune accentul pe stilul tău, atunci tu nu ești obligat să o tatuezi”.

Acest mod de raportare la munca creativă pe care artistul tatuator o depune se constituie într-una dintre valorile cu care pleacă din școala în care a fost format. În acest context, odată cu virtuozitatea tehnică, cu o bogată cultură vizuală, tinerii artiști care intră în industria tatuajului elevează domeniul din mai multe perspective. Sunt artiști și refuză să abdice de la un atare statut, indiferent că este vorba de tatuaj, graffiti sau comics-uri.

Fig. 107. Tatuaj, Cebanenco Stanislav.

Interviu Rafa, artist grafician, artist tatuator

Acum că sunt la master, mă bucur că cineva mi-a acceptat nebunia, vreau să arăt că tatuajul este artă.

Fig. 108. Tatuaj, Rafa.

Realizat în salonul în care lucrează –Next Tattoo Studio–, interviul cu Rafa ne aduce în fața unui student la masterat, la secția de grafică, a Facultății de Arte din Timișoara. Rafa consideră că tatuarea este o formă de artă: pentru a-și susține punctul de vedere, pregătește –pentru lucrarea de disertație – un subiect pe tema graficii de tatuaj:

„(Te ajută grafica?) –Super mult. Chiar am făcut câteva tatuaje, prin care am încercat să dau impresia de gravură, chiar și la master vreau să duc la capăt proiectul meu cu Cei patrucălăreți ai Apocalipsei: nu contează tema, ci tehnica, vreau să le arăt că pot face gravură pe piele, să schimb suportul. Nu vor fi serii, vor fi exemplare unice”.

Rafa a fost pasionat de multă vreme de tatuaj, începând încă de la vârsta de șaptesprezece ani. A învățat și s-a format singur, bazându-se pe noțiunile de desen pe care le stăpânea foarte bine. Potrivit lui, pentru a realiza un tatuaj reușit, este nevoie și de o tehnologie adecvată, cât și de stăpânirea tehnicii de tatuare, care este un domeniu nou și diferit:

„(Cum ai ajuns să practici această meserie?) – Sincer nici nu mai știu, mi-a plăcut ideea asta de a lăsa ceva urme, de a lăsa ceva desen pe piele. Am văzut asta pentru prima dată la televizor, eram destul de mic, habar nu aveam de unde să-mi fac mașină, după aceea am aflat cum se construiește una: o mică râșniță, cu pix rotring, ceva arc de pix încălzit la flăcări, ca să fac acul, vai de mine cum a fost, am început să fac după care mi-am cumpărat bobine, chinezării, dar tot nu mă ajuta. Degeaba știam să desenez, tatuajele ieșeau ca niște desene, dar nu ieșeau așa, pușcate, să zic, dar era tehnica pe care nu o dobândisem încă, aparatul care nu mă asculta, vibrația prea mare, chiar dacă făceam eu să bată drept, vibrațiile erau mult prea puternice și lucrurile nu ieșeau cum mi-aș fi dorit”.

Rafa consideră că a învățat să tatueze profesionist de un an și jumătate, când a început să lucreze cu o tehnologie superioară. Potrivit lui, e mult mai ușor să înveți în acest moment, deoarece saloanele sunt deschise către artiști, ajutându-i în procesul de dobândire a acestei meserii:

„(Mulți dintre tatuatori învață singuri, până să ajungă într-un salon?) – Cei mai mulți, da. Dar acum toată lumea e lejeră, vii la un salon, primești mașină de zeci de milioane pe mână, îți bate super bine, dacă știi să desenezi, îți iese foarte bine”.

Pentru a înțelege mai exact ce presupune o mașină de tatuat, care sunt caracteristicile ei, și în ce măsură stilul de tatuaj are vreo legătură cu tipul de aparat folosit, l-am rugat pe Rafa să ne explice:

„(Cât costă un aparat bun de tatuat?) – Depinde. Depinde de ce fel de tatuaje vrei să faci, depinde de ce tip de artist ești. Acum vorbim doar de mașinile bune, nu vorbim de mașinile de optzeci de lei, există chinezării de genul acesta pe care poți să ți le achiziționezi până în o sută de lei și îți faci treaba cu ea, dar mai mult înțeapă, îți face rană. Și sunt mașinile profesionale, poți să-ți iei tot pe bobină sau mașini rotative, rotativele sunt mai noi, mai puternice, silențioase, înainte se și speria lumea din cauza zgomotului. Cele pe bobină sunt super zgomotoase, dar sunt foarte bune și te țin o viață întreagă. Dar cum este a mea, o rotativă, fiind mai mult electric în ea, nu o să mă țină atât de mult. Depinde de preferințele fiecărui artist. Astea bat și mai bine, bobinele bat mai ușor. Dacă aș vrea să trag liniile mai repede, m-ar îngreuna un aparat care să bată mai încet. Acum poți adapta tipul de aparat la proiectul pe care-l ai în derulare, înainte nu puteai face asta”.

Fig. 109. Tatuaj, Rafa.

O aparatură adecvată, deprinderea tehnicii, dar mai ales faptul că are o formare artistică l-au ajutat mult pe Rafa. El subliniază importanța stăpânirii desenului în evoluția sa ca tatuator. Consideră că tatuarea nu trebuie văzută ca un proces aproape chirurgical, ci ca un proces de creație a unui desen, raportându-te, desigur, la cele câteva reguli de inscripționare a unui tatuaj. Rafa vede tatuarea ca pe o formă de practică artistică. Este căutat de către clienți pentru modul grafic în care abordează tatuajul, pentru stilul personal:

„(Cât de importante sunt în cariera unui tatuator stilul, tehnica, semnătura? Ești căutat pentru o anume tehnică?) –Da, mă caută. Eu vreau să mă mențin mai mult spre grafic, dark art, nu prea multe umbre, nu prea multe shade-uri, chiar și acelea le voi reda prin puncte, linii apropiate, hașură pe formă. Lumea pentru asta mă caută. Toți zic: Vrei linii finuțe?, du-te la Rafa. Odată ce mă vede lumea că fac ceva, toți vor. Vede lumea că fac o floare grafică, toți vor”.

Libertatea de creație, precum și conceptul de paternitate a operei de artă au reprezentat, de asemenea, un subiect important al discuției noastre. Rafa consideră că nu este îngrădit în a se exprima artistic și că în momentul în care clienții înțeleg avantajul accesării unui tatuaj de autor, bătut de un artist, rezultatul este unul excepțional. În consecință, clienții se întorc pentru a continua procesul de tatuare cu noi motive, modele:

„(Ai proiecte mari de body art, care se întind pe mai multe etape, pe mai mulți ani?) – În general, cei care de la început mi-au dat libertate de creație se întorc să continue. Au fost convinși. Parcă e un drog pentru ei. Au chestia asta, parcă ar avea un puzzle pe care ar vrea să-l completeze. Niciodată nu pare a fi destul”.

În ceea ce privește raportarea lui Rafa la cine este adevăratul creator al unui tatuaj, răspunsul său a fost cât se poate de elocvent, tranșând în fapt o falsă dilemă:

„(Cum vezi tu în tatuaj paternitatea operei de artă? Tu ești creatorul sau amândoi participați?) – Nu, cred că de cele mai multe ori îmi aparține, mai cu seamă când este vorba despre unii dintre prietenii mei, care se oferă drept canafasuri pentru mine, pe care pot să creez. Ei poartă nu operele mele de artă, e mult spus, ci lucrările mele”.

Lucrând într-un salon, Rafa nu realizează doar tatuaje custom, ci și standard, după un flash gata făcut. De fiecare dată simte însă nevoia de a interveni în designul tatuajului, nu copiază niciodată lucrarea unui coleg. Aceasta reprezintă încă o valoare a școlii care l-a format, valoare care pătrunde astfel și în industria tatuajului:

„(Ce părere ai despre dreptul de autor în industria tatuajului?) – Nu este vorba atât de drept de autor, cât de respect. Cu toții încercăm să-i facem pe clienți să nu aleagă un anume tatuaj făcut de altcineva, le propunem o schimbare, o altă perspectivă, artistul tatuator a muncit la acel design și probabil clientul a și plătit extra pentru un design custom, dacă ești un artist care se respectă, atunci nu copiezi. Dacă nu ești, atunci copiază cât vrei. E mai mult o treabă de respect”.

Fig. 110. Black work tattoo, Rafa.

Interviu Letiția Boboc, pictor, artist tatuator

Aș vrea să cred că este mai degrabă o formă de artă.

Fig. 111. Mandala, La Leti Tattoo.

Absolventă a Facultății de Arte din Timișoara Letiția Boboc a ales meseria de tatuator, motivată fiind de continuarea unei cariere într-un domeniu creativ. O altă rațiune a fost posibilitatea de a deveni independentă, de a se putea autosusține financiar. Traiectoria sa este similară cu a artiștilor care au ales industria tatuajului:

„(Cum ai ajuns să practici această profesie?) – Eram încă studentă la master, în anul II și am vrut să rămân în artă, să fac tot asta. Din pictură nu poți să te întreții și am intrat într-un salon, habar nu aveam dacă o să-mi placă să fac asta, dacă voi ști, am întrebat pur și simplu dacă vrea să mă învețe. Inițial a zis că nu are nevoie de ucenic, dar am insistat și după ce i-am arătat câteva lucrări, m-a luat ca ucenică timp de un an”.

Ca și artistul tatuator Lucian Pfeifer, Letiția și-a făcut ucenicia în același salon, urmând ca după un timp să-și deschidă propriul studio, La Leti Tattoo. Perioada de ucenicie a fost destul de dificilă, dobândirea meseriei dovedindu-se – pentru ea – anevoioasă. Trecerea de la hârtie la pielea umană nu a fost una rapidă, ci a presupus o perioadă de opt luni de exercițiu pe alte suprafețe, altele decât pielea. În interviurile realizate cu unele dintre persoanele aflate la începuturile învățării meseriei, exercițiul se realiza pe propria epidermă:

„(Ce presupune ucenicia într-un salon de tatuaj?) – La mine a presupus practică pe grepfrut, nu știu în alte saloane cum se face, am auzit că se face și pe piele artificială. Făceam modele cu pixul pe grepfrut, le tatuam, mă ajuta, pentru că suprafața era rotundă, îți ții mâna tot timpul în aer, nu ești pe masă, pe suprafață plată, din start e mai greu și te obișnuiești cu mașina pentru că vibrează, tot timpul vibrează, și îți controlezi mai bine mâna, ești forțat să-ți controlezi mâna”.

Fig. 112. Tatuaj, La Leti Tattoo.

Letiția consideră că perioada de ucenicie a fost deosebit de importantă în deprinderea meseriei. Prin intermediul maestrului și a flexibilității lui în privința programului ei (era înscrisă la masterat, secția Pictură și venea la salon în afara orarului), artista a avut posibilitatea să observe, să învețe întreg procesul (relația cu clienții, aparatura, materialele) și să exerseze:

„(Cât de mult contează relația maestru-elev?) – Foarte mult. Între noi s-a legat o prietenie care durează de zece ani. Era fain că aveam libertatea să merg când vreau eu (știa că sunt și la master), după ce terminam cursurile, mergeam la el. Așa, ca metodă nu aș ști să-ți spun care era… Mă uitam la el cum tatuează, discuțiile legate de mașini, montare, chestii tehnice, mi le povestea, era mai rezervat de felul lui. Așa am învățat, fiind prezentă și exersând pe grepfrut. M-a ajutat foarte mult exercițiul. El tot timpul îmi zicea, linia să-ți fie sfântă. Și eu pe asta m-am și axat, pe linie. Geometrie, linie, mandale”.

Cu timpul, Letiția a reușit să-și găsească un stil propriu, să se specializeze pe un anume tip de tatuaj. Tehnica preferată este una similară tehnicii de pictură în mici puncte distincte:

„(Ce tehnică preferi, ce stil?) – În cazul în care clientul vine cu un model ales, încerc să-l îmbunătățesc, dacă îmi dă mână liberă, clientul este mult mai încântat…Mie îmi plac modelele astea cu puncte, fac umbrele din puncte, nu neapărat din hașură…redai volumul prin puncte. Și asta este o tehnică cum este pointilismul.(Cum ai ajuns la acest stil? La mandale, dantelării, macrameuri, cum spunea prietenul tău?) – Ca modele liniare, acestea sunt cele mai apropiate de dorințele femeilor. E ceva feminin, finuț, chiar dacă ele sunt încărcate cu detalii, nu sunt greoaie”.

De multe ori, artiștii exersează mai multe stiluri, până își găsesc vocea și se instalează pe o anumită direcție:

„(Cât de importante sunt în cariera unui artist tatuator stilul, tehnica, semnătura?) –Cele mai importante. Însă până ajungi să-ți creezi un stil, trebuie să le încerci pe toate. Nici eu nu am știut dacă o să rămân pe linii, am încercat și portrete și realism, așa am putut să-mi pot da seama pe ce să mă axez. Și publicul asta caută, dacă vor să-și facă o mandală, vin la Leti, dacă vor un portret merg la Preoțescu, dacă vor old school merg la Tavi. În anii trecuți făceam toți de toate, acum și legătura între noi e mai strânsă, mai prietenoasă”.

Fig. 113. Tatuaj,La Leti Tattoo.

Tatuarea este văzută de Letiția ca o formă de expresie artistică, tatuajul fiind încadrat de ea la categoria artă și nu fashion. Din punctul ei de vedere tatuajul a evoluat, multe stiluri din artă pătrunzând și în tatuaj:

„(Ce legătură găsești între tatuaj și celelalte arte?) – E o artă. Acum există stiluri, la fel ca și în pictură – grafic, ornamental, realist, trash polka”.

Din perspectiva sa, tatuajul a evoluat ca stil datorită tehnicii din ce în ce mai avansate, a materialelor performante și a internetului, ca sursă de informație. Și datorită intrării în industrie – afirmăm noi – a practicienilor cu background artistic:

Fig. 114. Sleeve, La Leti Tattoo.

„(Cum vezi evoluția tatuajului, a temelor? Au devenit mai pretențioși clienții?) – [La fel] cum au evoluat și materialele. Aparatele și tot. Te simți cumva și tu obligat să treci la alt nivel. Sunt unii care se minunează când văd unele tatuaje care sunt chiar ca o fotografie. E pictură pe piele, nu-ți mai dai seama că e tatuaj, dacă, evident, e rupt din context. Zici că este o pictură”.

Prin intermediul practicării tatuajului, Letiția și-a regăsit vocația artistică și totodată bucuria de a crea și a lucra într-un domeniu care i-a oferit libertate totală:

„(Ai un tip de instrument pe care-l preferi?) – Acum se folosesc aparatele rotative. Eu îl folosesc încă pe cel cu bobine. Mie îmi face linia perfectă. De asta am rămas pe bobine. Și sunetul! Ai auzit vreodată un aparat? E sunetul acela pe care-l fac. Cred că e și terapie pentru mine, când pornesc aparatul, astea rotative nu mai fac zgomot. Când pornesc mașina parcă m-am deconectat, am avut multe momente așa, veneam la salon și aveam zile când nu eram în formă, dar când pornesc mașina și-i aud sunetul, gata! (Care sunt satisfacțiile legate de această meserie? Nu mă refer la cele financiare.) – Faptul că nu simt că muncesc. Eu nu zic că vin la muncă. Și pasiune, și terapie”.

Fig. 115. Skull Flower, La Leti Tattoo.

Interviu Flaviu Rouă (Flaviu Dew, Mr. Jones), Restless Tattoo Shop, grafician, artist tatuator

Fig. 116. Compoziție tatuaj, tehnică black and grey, portret realist, Flaviu Rouă.

Interviul cu Flaviu Rouă s-a realizat în cadrul studioului său, Restless Tatto Shop, un loc în care artistul – grafician, pictor, ilustrator, și cunoscut muralist/graffer – își propune să lărgească sfera de activitate a unui salon de tatuaj, transformându-l într-un spațiu creativ deschis către public, dar și un loc în care tinerii artiști au posibilitatea să dobândească meseria de tatuator. În contextul întâlnirii noastre, am avut posibilitatea să discut și cu ucenicul său, Răzvan Dumitrescu, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara, secția design grafic, care a explicat viziunea noului salon:

„Noi ne dorim un spațiu deschis, creativ, realizăm tricouri, stickere, va exista și un catalog cu creațiile noastre. În două săptămâni va fi gata și site-ul. Vrem să avem un salon și nu o fabrică de tatuaje pe bandă rulantă. Vrem să deschidem acest spațiu care să funcționeze pe baza unui flux de informații între client și persoanele creative care-și desfășoara activitatea aici, un mediu educativ care-și propune să ghideze clientul. Va fi un shop dar și o mini galerie. (Care este rolul tău acum?) – În prezent învăț și voi începe curând să fac tatuaje. Între timp, în cazul în care un client vine cu un concept gata făcut, eu curăț, adaptez desenul, după care printez stencilul pentru Jones. De asemenea, realizez desene pentru tricouri, stickere și mă ocup de partea de marketing”.

Fig. 117. T-Shirt Concept, Restless Tattoo Shop.

Viziunea lui Flaviu Rouă în privința spațiului în care dorește să-și desfășoare activitatea, precum și disponibilitatea de a-i ajuta și pe alții în procesul de dobândire a secretelor meseriei ține de formația sa artistică, de deschiderea sa, de curiozitatea de a experimenta și în alte ramuri ale artei, de parcursul său în industrie, precum și de experiența într-un salon din Occident. Potrivit lui, mentoratul în această profesie este crucial în formarea unui tatuator. Cariera sa în acest domeniu a urmat, până la plecarea în străinătate, aceeași traiectorie ca și a colegilor săi de breaslă. A început să tatueze după terminarea liceului (exceptând două încercări experimentate la o vârstă mai fragedă), împreună cu un prieten:

„Revenind la momentul în care unul dintre prietenii mei a vrut să se apuce de tatuat, și-a cumpărat echipamente ceva mai rudimentare, tușuri, în mare tot echipamentul, și m-am apucat, și mergeam la oameni acasă, cu reclamă din gură în gură, și eram genul de scratcher făceam tot felul de însemnări grafice precum scrisuri, cruciulițe, inimioare, chiar efectiv chestii de bază pe care oamenii de la momentul respectiv le doreau. Vorbim de 2011. Încă nu eram foarte acomodat cu ideea de tatuaje, era o grămadă de limfă implicată în proces, secreții corporale, plus că eu nu știam să aplic tehnica corect și probabil mult prea agresiv pentru a efectua un tatuaj, așa că am renunțat. Mi-am continuat cariera de artist în domeniul graffiti, de muralist, pictor, ilustrator”.

După o perioadă de pauză, Flaviu Rouă se întoarce în industrie avându-l ca mentor și prieten pe Lucian Pfeifer și urmând ca după o perioadă de doi ani să fie solicitat în Occident:

„La mult timp distanță, prin 2015, m-am reapucat de tatuaje, din nevoie practic, simțeam o lipsă în activitate, o carență, simțeam că nu-mi umplu suficient timpul, lucram undeva la cincisprezece zile pe lună și mi se părea că aș fi avut nevoie de mai mult, eram sătul de Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și de alte desene animate pe care le pictam pe pereți și m-am apucat serios să studiez arta tatuajului. Atunci am luat primul meu chit chinezesc, investisem primii bani într-un spațiu, atunci a apărut și Luci Pfeifer în peisaj și împreună cu el am pornit la drum, eu eram practic ucenicul lui și el era cel care mă învăța. Am lucrat împreună undeva la doi ani de zile. După doi ani deja aveam suficientă experiență, participasem la o Convenție locală mai underground, făcută de niște motocicliști, un Club House Moto local, acolo câțiva au pus ochii pe mine ca artist, mi-au propus să vin în Danemarca, a fost prima mea plecare în Danemarca în 2016, acolo am stat aproape o lună, am prins ceva experiență, m-am întors acasă, învățasem lucruri noi, le-am pus în practică, iar peste opt luni am plecat în Olanda. Eram foarte curios să văd cum era experiența din străinătate într-un salon profesionist. Am plecat din țară, am studiat în Olanda sub îndrumarea unui maestru, Marc, care era tatuator de douăzeci și cinci de ani, el începuse de la old school, traditional tattoos, american classic, neo-traditional, chiar și japoneze. El își făurea singur instrumentarul, ace, cerneală, substanțe de transfer, mașinării, surse, stații, era un artizan, un foarte bun meșteșugar. La bază era electrician, instalator. Foarte priceput, foarte dibaci cu mâinile. Am preluat și eu câteva din noțiunile acestea de tradițional, dar m-am limitat la ceea ce înseamnă schițe, m-a forțat să desenez foarte mult, un an de zile mi-am format mâna; la început nu am înțeles conceptul de a desena în tatuaj”.

Fig. 118. Tatuaj în stilul Trash Polka, Flaviu Rouă.

Experiența acumulată alături de Lucian Pfeifer, precum și cea alături de Marc (artistul tatuator din Olanda), au fost hotărâtoare. Potrivit lui, stăpânirea tehnicii prevalează în fața unei formații de belle arte, în evoluția unui tatuator. Este o meserie ce se deprinde în interiorul unui salon. Pentru un tatuator de bază – față de un artist tatuator – tehnica se poate învăța, pornind desigur de la premisa că ucenicul are cunoștințe elementare de desen sau un strop de talent:

„(Este important mentoratul în formarea unui tatuator?)–Da. Pentru că furi practic din experiența mentorului. Meseria asta se fură. Nu trebuie să fii un foarte bun desenator ca să fii tatuator. Poți să fii artist tatuator sau doar tatuator, un foarte bun executant. Poți să fii un foarte bun copiator de exemplu. Că ai habar de tehnică și știi, cum să așezi anumite efecte – este o tehnică asta – ești un foarte bun tatuator dar asta nu înseamnă că ești un artist tatuator”.

Experiența occidentală a avut un rol deosebit de important în formarea lui Flaviu Rouă ca artist tatuator. Mentoratul în Olanda a reprezentat încă o etapă în evoluția sa, aici reușind să acumuleze mai multe cunoștințe și experiență. Flaviu Rouă afirmă că este deosebit de important să călătorești, să intri în contact cu maeștrii care la rândul lor au învățat de la alții și împărtășesc din cunoștințele lor, care nu țin doar de experimentele și evoluția personală:

„(În Olanda ai avut parte de un training propriu-zis în tatuaj și practicile sale, un tip de educație care lipsește în România?) – Am avut parte de îndrumarea prin viu grai a unui individ care a primit și el la rândul lui educație prin viu grai, acumulând experiență în felul acesta. Este un efect de domino. Contează foarte mult de la cine primești informația. Aici în țară consider că acum ar fi momentul să se propage acest tip de învățare, adică să înveți de la un maestru care are deja o experiență de zece, cincisprezece ani. Contează de asemenea să înveți de la oameni care au preluat informații și din alte surse, nu numai din propria lor experiență. Dacă înveți de la mai mulți artiști care la rândul lor au învățat de la alții, ai un cumul de informații din care poți oferi și altora”.

Pornind de la acestă experiență, interlocutorul nostru își dorește să creeze în salon un mediu propice de învățare care să-i ajute și pe ceilalți tineri artiști să se dezvolte, în România neexistând încă instituții care să ofere training în acest domeniu și nici unstatut adecvat al acestei îndeletniciri:

„Inclusiv acuma vrem să facem mai multe mulaje pe mâini, un braț de silicon sau alte segmente ale corpului uman care sunt cele mai tatuate, pentru că oamenii au nevoie de un suport vizual, să vadă, să atingă. (Îmi arată o mână din silicon) – Pe asta vor putea învăța viitori tatuatori, probabil că în curând tatuajul se va studia și în școli. Dacă există Academia de tuns sau de lustragii, de ce nu ar fi și una de tatuaj. Noi în codul CAEN suntem încadrați în aceeași categorie cu escortele, cu tarotul. Până și dansatul la bară are o academie și a devenit sport olimpic”.

În decursul interviurilor realizate i-am chestionat pe artiștii tatuatori în privința importanței unui background artistic formal în evoluția profesională versus o tehnică bine stăpânită. Intervievatul nostru afirmă că în arta tatuajului tehnica primează, background-ul artistic traducându-se mai ales prin bagaj vizual, prin cultură vizuală:

„(Cât de mult contează background-ul artistic în meseria pe care tu o profesezi?)– Cred că experiența de viață e importantă. Experiența ta vizuală. Bagajul tău vizual cred că prevalează. Îți dau un exemplu: îți vine un tatuaj cu o stradă victoriană, tu, dacă ai un pic de cultură generală sau ai citit un pic din literatura universală, de exemplu Edgar Allen Poe, mă duce la Jack Spintecătorul, deja am două, trei elemente pe care le pot îmbina, un felinar, și automat compui o imagine din diverse elemente: o stradă, un felinar, un bărbat cu un joben într-o lumină diafană, creezi niște contraste din astea foarte frumoase, un ansamblu de elemente ca să creezi un design. Aici contează foarte mult să integrezi elementele în funcție de suprafața pe care o ai. Este important să aibă o coerență designul, dar aici este vina artistului care lasă să se întâmple astfel de tatuaje, dar și clientela care de multe ori nu cunoaște limbajul plastic al tatuajului, și se stigmatizează cu niște elemente aruncate într-o vâltoare, face o ciorbă din ele. Acum, dacă ne referim la incorectitudinea scrisului, lipsesc litere sau lucrurile de genul acesta, aici vorbim deja de scratcher-ii de acasă”.

Artistul operează o distincție între tatuator – tatuator de bază– și artist tatuator. Potrivit acestuia, există manuale, tehnici de realizare a tatuajelor care te pot ghida pentru a ajunge un tatuator de bază, însă un artist tatuator poate fi creativ și poate livra sau modifica un design chiar pe parcurs:

„Erau scheme prin care noi făceam o floare, se făcea din trei cercuri, acestea mergeau concentric cumva, uneam vârfurile și prin această tehnică realizam un lotus, trandafir sau o vrabie. Erau tehnici de bază pentru realizarea tatuajelor, după care acestea erau transpuse pe piele. Acum diferența dintre artist și tatuatorul de bază ar fi că artistul ar putea să conceapă elemente noi pe loc, fără să mai fie nevoie de încă o schiță. Pe loc el poate să conceapă și să transpună o idee. Sunt mulți de genul acela care sunt artiști tatuatori, dar ei la bază au fost pictori, ilustratori, graficieni, cumva își transpun tehnica lor de lucru de pe pânză sau de pe orice alt mediu pe suprafața pielii”.

Tehnica se dobândește după multe ore de practică, dar și cu ajutorul, sub îndrumarea unui mentor:

„(Tehnică sau background artistic?) – Tehnică. Bagajul artistic poți să-l ai, dar degeaba ai acest bagaj dacă nu poți executa un anumit model. Și aici tehnica, din păcate (pentru cei care-și pun pielea la bătaie) sau din fericire, se dobândește după un anumit timp, după ore de tatuare, număr de tatuaje. Multe ore de exercițiu. Unii prind mai repede, alții mai greu. Contează foarte mult în ce mediu ești, dacă ești între oameni experimentați care au capacitatea de a te corecta, care-ți spun vezi că la tatuajul ăla nu ai făcut bine. De multe ori încerci tehnici diferite și singurul mod în care vei vedea [evalua] rezultatele va fi după mult timp, de exemplu, încerci treizeci de tehnici diferite, îți va lua aproximativ un an ca să vezi evoluția acestor tatuaje, modul în care s-au vindecat. Îți trebuie un an de zile să vezi cum se vindecă tatuajul respectiv. Este fascinant deoarece există anumite tipuri de piele care necesită un anumit tip de abordare, și atunci automat trebuie să schimbi viteza de lucru, viteza de la aparat, poate înclinația acului sau a modului în care bagi acul în piele”.

Performanța în acest domeniu se realizează cu sprijinul unui mentor și după multe ore de exercițiu și muncă, parcursul urmând aceleași etape ca în desen, pictură, etc. În arta tatuajului, stăpânirea tehnicii a reprezentat principala valoare a unui profesionist, iconografia tatuajului fiind standardizată. Linia corectă, respectarea regulilor redării anumitor tipuri de tatuaje așa-numite tradiționale– old school, American classics – au definit această breaslă. Odată însă cu fenomenul Tattoo Renaissance (sfârșitul anilor ‘60, începutul anilor ‘70, SUA) iconografia, vocabularul estetic s-au îmbogățit datorită intrării în industrie a tinerilor cu o educație artistică formală. Această schimbare a profilului tatuatorului a dus și la schimbarea profilului clientului care iese din zona marginală și-l regăsim în pătura mijlocie. Ca o consecință, instrumentarul a evoluat, paleta de culori s-a diversificat, făcând astfel posibilă dezvoltarea industriei. Libertatea de creație, neimaginată până în anii ’70, a dus la dezvoltarea mai multor stiluri în tatuaj cu influențe din ilustrație, grafică, pastel, artă abstractă, artă conceptuală, realism, suprarealism etc., artiștii începând să se specializeze și să fie recunoscuți pentru un anumit stil. În România, industria urmărește în oglindă parcursul tatuajului din Occident. Tatuatorii ajung să se specializeze pe un anumit stil și să fie recunoscuți și căutați pentru el:

„(Cât de important este stilul în cariera unui artist tatuator? Îți este recunoscut stilul?) –

Local, probabil da, cred că-și dau seama după tehnica pe care eu o abordez. Dar trebuie să încerci cât mai multe tehnici, oricum ești nevoit să începi cu începutul până ajungi să cunoști ce-ți place, trebuie să înveți și un tribal, și un scris, și realism. E bine să le abordezi pe toate. Acuma sunt unii care sunt atrași de la bun început de un anume stil de lucru, și pe acela se supraspecializează. În Timișoara avem deja artiști supraspecializați pe care îi recunoști după stil. (Care este stilul abordat de tine?) – Un realism ilustrativ. Nu merg înspre hiperrealism. De asemenea, introduc și elemente grafice. În viitor mă văd mergând înspre Alphonse Mucha. Un portret realist, dar cu un contur bine definit, ca să-l țină acolo pentru mai mult timp. Tehnic vorbind, tatuajele care nu au o linie bine definită tind să pălească. Și dacă-ți faci un tatuaj este pentru următorii zece-cincisprezece ani. În condițiile în care tehnologia de scoatere a tatuajului este avansată”.

Fig. 119. Tatuaj, Flaviu Rouă.

În contextul celor afirmate mai sus, deși tatuajul tradițional încă se mai practică și este valorizat, succesul unor artiști tatuatori constă în abordarea diferită a unor teme clasice sau chiar a elaborării unor noi tendințe în tatuaj care diversifică mai mult atât tehnica,precum și iconografia, ceea ce presupune din partea tehnicianului talent, viziune, originalitate greu de atins în afara unei educații artistice și sau a unei lungi perioade de practică. Un exemplu în acest sens este indicat de interlocutorul nostru:

„(Tatuajul ca tipologie de desen te limitează ca artist? Există limitări impuse de mediu?) –

Există un artist pe nume Little Swastika, e tânăr, are în jur de treizeci de ani, a spart barierele astea de tipar pe o singură pânză. Avea pânze imense din șase oameni. Aveau același tatuaj, reprezentau, fiecare dintre ei, câte o piesă de puzzle, împreună formând un ansamblu. Lucrează pe tipare sacre sau tipare geometrice, litere, de exemplu patru persoane formând cuvântul LOVE. Sau o mandala imensă făcută din șaisprezece oameni. Cred că numai noi ne putem impune limitări. Nu cred că există limitări. Acum, de exemplu, a apărut un stil nou, tatuaje cu scarificări. Se taie pielea, după care se tatuează, după care iarăși se taie. Acum se dezvoltă tot felul de trenduri, oamenii încearcă, testează. Nu cred că se va opri vreodată la un anumit stil. Poate să urce foarte mult, să avanseze tehnica și ideile, sau se poate bloca sau poate apărea din nou o prohibiție. Viitorul este incert”.

Fig. 120. Tatuaj LOVE, Little Swastika.

Stilul și supraspecializarea se realizează însă în timp, fiind necesare multe ore de muncă, ceea ce în tatuaj presupune un număr mare de clienți care sunt dispuși să meargă pe mâna tatuatorului. Atât în România, cât și aiurea, o mare parte a clienților optează încă pentru un flash, o copie care presupune doar redarea unui model pe piele, libertatea de creație a artistului fiind astfel limitată. Potrivit lui Flaviu Rouă, în primii ani tatuatorul este nevoit să presteze cât mai mult pentru a învăța iar apoi pentru a-ți menține salonul realizând multe lucrări de tip flash:

„(În ce măsură clientul român înțelege accesarea unui tatuaj creeat de un artist?) – Te limitează. Depinde și de modul în care te promovezi. În primii ani depinzi de clienții tăi pentru că de obicei nu dispui de un buget care să-ți permită să-ți selectezi clientela și atunci faci lucrurări de mentenanță, ca să-ți asiguri shop-ul. Dacă ai buget și ești susținut de familie, atunci îți permiți să faci anumite experimente, atunci de exemplu, ai un client pe săptămână care vine să-și facă portretul unui câine și atunci te axezi doar pe portrete de animale și în timp scurt ajungi să fi un bun portretist de animale… Alții fac numai litere. Numai script writing și asta este deja o formă de artă foarte faină. Tehnologia joacă și ea un rol important. Am văzut tatuaje pe care le poți scana cu telefonul mobil, sunt oameni care au cerințe bizare și sunt oameni care vor chestii stricte. La început, ești limitat, dacă ai un buget poți să alegi clientela, dacă nu atunci va trebui să-ți clădești abc-ul tău personal și să mergi în continuare. (Asta înseamnă că durează câțiva ani până reușești să te exprimi în ce direcție ai vrea de fapt?) – Am început deja. Încep să refuz deja. Oamenii în general își imaginează că orice tablou merge pe piele, de orice dimensiune. De exemplu, vine și-ți cere Răpirea din Serai, și nu pe tot spatele, ci pe doi centimetri de piele. Nu mai este cool deloc. Și atunci are loc o negociere, trebuie să-l fac să înțeleagă că anumite lucruri nu funcționează. Cred că la un moment dat refuzul ar fi singura cale să educi clientela. Dar acest lucru ar trebui făcut de toți tatuatorii la modul cât se poate de conștiincios. Dacă noi, care suntem mai avansați, am face chestia asta, rămâne ca acel client să meargă la un scratcher acasă, să plătească cu propria lui piele”.

În decursul conversației avute cu Flaviu, acesta a folosit în discursul său despre tatuaj o serie de termeni pe care nu i-am regăsit și la alți tatuatori și asupra cărora ar trebui să insistăm. El face distincția între artistul tatuator, tatuatorul de bază și scratcher. Cel din urmă termen provine din limba engleză și în traducere înseamnă a zgâria, a scrijeli. Acesta îl desemnează pe acel tatuator care nu lucrează într-un salon și care nu a avut parte de o pregătire corespunzătoare, ale căror lucrări sunt lipsite de valoare estetică și care pot pune în pericol viața clientului. Termenul este folosit în industrie în spațiul occidental și este împrumutat de către artistul tatuator în discursul său pe lângă o serie de alți termeni legați de industria tatuajului care nu au corespondent în limba română: „Este important să aibă o coerență designul, dar aici este vina artistului care lasă să se producă astfel de tatuaje, dar și clientela care de multe ori nu cunoaște limbajul plastic al tatuajului, și se stigmatizează cu niște elemente aruncate într-o vâltoare, face o ciorbă din ele. Acum dacă ne referim la incorectitudinea scrisului, lipsesc litere sau lucrurile de genul acesta, aici vorbim deja de scratcher-ii de acasă”. Parafrazându-l, acești scratcheri, ale căror lucrări sunt ieftine, seriale, prost executate nu fac decât să stigmatizeze clientul, acesta fiind nevoit – în unele cazuri – să plătească cu propria piele. Cel de-al doilea termen este a stigmatiza, pe care artistul tatuator îl folosește într-un sens pe care nu l-am mai întâlnit la alți tatuatori. Din perspectiva sa, un tatuaj de proastă calitate îl poate stigmatiza pe purtător, însemnându-l pe viață cu o marcă inestetică sau cu un tatuaj ce-l poate îmbolnăvi.

Având în vedere experiența internațională, ne-a interesat perspectiva comparativă a artistului vizavi de industria tatuajului și actorii implicați la noi și în Occident:

„(Tatuarea în România versus în Occident?) – Suntem ușor în urmă, pentru că am fost ținuți sub această mantie de tabu. Tatuajul era accesat doar de un anumit segment social, în Occident demult nu mai există această mentalitate. Dar chiar dacă am pierdut startul, odată cu internetul reușim să recuperăm. Avem artiști foarte buni care sunt deja internaționali, ne-am impus pe hartă foarte puternic ca artiști, avem oameni care au dezvoltat un stil nou, A.D. Pancho spre exemplu are un stil foarte pastelat, realist, dar foarte frumos și are o tehnică deosebită. Are modele foarte frumoase. Cred că recuperăm foarte repede și venim și cu un surplus”.

Fig. 121. Tatuaj, AD Pancho.

Artistul tatuator AD Pancho este român originar din Chișinău, Republica Moldova. Este recunoscut pe plan internațional, iar în prezent trăiește și lucrează în Olanda. Raportarea la el nu este întâmplătoare, Flaviu Rouă admirând școala rusească de artă. Printre artiștii pe care-i apreciază și-i urmărește, se află și Dmitry Samohin, un alt reprezentant al aceleiași școli. Ne-a interesat să aflăm de ce consideră că noua generație de artiști români recuperează decalajul față de europeni și cum își explică o eventuală superioritate a lucrărilor lor:

„(De unde vine plus valoarea?) – Cred că de la setea, foamea – de la apetitul pentru această formă de artă – nu am putut și acum suntem descătușați. Și știm prea bine că estul a fost mai bun ca vestul la artă. Rusia, Ucraina, România, Moldova, Școala Rusească de Artă. În partea de est, am fost puternici pe pictura realistă, pe culoare. Îl amintesc aici pe Dmitriy Samohin (Odessa, Ucraina), este maestrul tatuajului în culoare. I se mai spune maseurul tatuajelor, nu simți durere. Are o tehnică foarte clară, curată, se vindecă foarte bine. Are la bază Academia de Arte rusească. Pe viitor îi văd pe tatuatorii români diferențiindu-se de ceilalți prin motivele geometrice, tiparele noastre geometrice, motivele populare românești. Acesta este un stil care poate fi impus pe viitor pe piața internațională”.

În decursul acestui interviu ne-a interesat să aflăm și profilul clientului român în comparație cu cel occidental. Care sunt motivele frecventate de femei și bărbați, care sunt trendurile în tatuaj, cum se raportează la tatuaj, cât sunt de deschiși vizavi de experiment sau nou. Potrivit lui, atât aici, cât și în Occident, tatuajele comportă aceleași sensuri, fie că țin de ornamentare sau motivație:

„(Cum se raportează clienții tăi la tatuaj? Ornament, artă, reprezentare personală?) – Toate cele enumerate de tine. Poate fi și un stigmat, o amintire a unui eveniment traumatic. Poate fi și un semn distinctiv, de apartenență la un grup anume. Am avut la un moment în Danemarca niște polițiști, luptau într-o celulă antitero și aveau un simbol al lor; alții erau pușcași marini, din beretele verzi care și-au făcut un craniu, ceva cu un fulger, cred. Mai sunt și cele decorative care nu țin de o semnificație profundă. Vreau să-mi fac o mandală sau o chestie geometrică, acestea nu reprezintă neapărat ceva, chiar dacă de exemplu au un pattern de flower of life. Sunt decorative, arată bine și mereu vor arăta bine pe suprafața pielii, nu contează unde sunt amplasate. Poate fi și un tatuaj de moment, am avut un client care și-a făcut trei puncte, acestea erau un reminder pentru a bea apă. Când se uita la încheietură, își aducea aminte să bea apă. Alții își fac tatuaje spirituale: cruci, îngeri, dumnezei. Cred că dacă își poartă credința pe piele, vor fi protejați. Ca un fel de talisman”.

Flaviu Rouă afirmă că în spațiul românesc însă există o mai mare deschidere către noile stiluri în tatuaj versus Occident unde stilul tradițional este încă extrem de prezent: „(Sesizezi un oarecare conservatorism în alegerea modelelor sau e deschisă către abordarea stilurilor noi?) – În Occident sunt mai conservatori, românii sunt mai deschiși. Românii nu-mi cer tatuaje tradiționale, cu o istorie în spate. Nu cunosc imageria tatuajului tradițional (old school sau neo-traditional) și-mi cer să fac realism. Sunt cantonați în categoria asta”. O posibilă explicație stă în faptul că în România nu a existat o dezvoltare organică a acestei industrii și nici acces la informație – în perioada comunistă – care să înlesnească schimbul de idei. Acesta a rămas cantonat în zona marginală a societății încă de la 1900, neexistând profesioniști în domeniu. Tatuajul a rămas un apanaj al lumpenproletariatului, istoria sa nefiind cunoscută la noi. Astfel, în anii ‘90 se revine la tatuaj ca practică, însă informațiile sunt încă puține, iar tehnica rudimentară. Începând cu anii 2000, putem vorbi de o evoluție a tatuajului în spațiul românesc, însă iconografia acestuia, precum și tehnica au depășit stilul tradițional drept pentru care importul și aproprierea a fost contemporană anilor 2000.

Fig. 122 Tatuaj, Flaviu Rouă.

În ceea ce privește moda actuală, precum și raportarea la tatuaj, artistul sesizează un comportament diferit la femei. Acestea „sunt din ce în ce mai agresive pe tatuaj. Vor mai mare, mai mult, mai colorat. Deja vor și tatuaje masculine și chiar sunt mult mai îndrăznețe decât băieții, sunt mult mai deschise și rezistă mai bine la durere. La femei apar tot felul de trenduri noi cu mandale, geometrii, se impun chestiile trash polka – stilul acesta a deviat într-un french trash care dă senzația că ai fost stropit de o bidinea, un Jackson Pollock reinterpretat”. Bărbații sunt mai conservatori, optează pentru tatuaje mai tradiționale, legate de familie: „Băieții în general sunt mai puțin receptivi la nou, sunt mai sceptici, acum le plac motivele legate de timp – memento mori – portrete, imortalizarea părinților, copiilor, animalelor, lucrări figurative în general. Le place să se mândrească cu familia. Ține de apartenența la familie. Nu mai e la modă să ai telefonul plin de poze, acum le porți, ai pozele celor dragi pe tine. E interesant, iar pe mine ca artist mă motivează să realizez un portret care să rămână acolo, să nu-și piardă din calitate, să-și recunoască fiul pentru tot restul vieții. E vorba de tehnică aici”.

Tehnica joacă un rol extrem de important în arta lui Flaviu Rouă. Potrivit lui, o tehnică stăpânită corect prelungește viața unui tatuaj.

„(Sunt clienți care îți acordă această libertate?) – Sunt clienți. Din ce în ce mai mulți. În ultimele săptămâni am realizat câteva modele pe care le-am inclus în portofoliu și în care am avut libertatea să experimentez. Pe viitor, cred că stilul geometric va fi din ce în ce mai accesat, acesta prinde contur acum și se dezvoltă în mai multe direcții. Geometrie sacră, svastici, sunt din ce în ce mai căutate. Avantajul lor este că se vindecă bine și rămân frumoase în timp. Vorbim de următorii douăzeci-treizeci de ani, mai ales în vedere faptul că pielea îmbătrânește. În acest moment lumea este din ce în ce mai conștientă, pune întrebări pertinente, cum va rezista culoarea în timp, de câte ori va trebui să vin să-mi fac retușuri, cum va arăta acest portret peste mai mulți ani, ce aș putea face pentru ca acesta să reziste în timp? Atunci le propun tot felul de abordări”.

Exercițiul și perfecționarea stilului, precum și permanenta căutare creativă îl definesc ca artist: „Cu ajutorul lui Răzvan lucrăm la modele, iconografii noi și încerc să-i conving să încerce și altceva. Există programe prin care poți face simulări, faci fotografii și poți amplasa tatuajul pe corp și-ți poți da seama cam cum ar arăta”.

Fig. 123. Tatuaj, Flaviu Rouă.

Interlocutorul nostru este pasionat de munca sa, pe care o consideră o formă de expresie artistică. Potrivit lui, tatuarea este o formă de artă, atâta doar că este un alt mediu. [Tatuatorul]este un om care lasă un semn pe un alt mediu, este piele, poate fi considerată o pânză. Evaluarea tatuajului ca produs artistic este de la sine înțeleasă pentru el, acesta nepunându-și problema de a o socoti ca o ramură inferioară. Acesta abordează cu aceeași seriozitate și dedicare un proiect de tatuaj sau unul de grafică, pictură, ilustrație. Diferența însă între tatuaj și alte forme de expresie artistică constă în perenitatea operei de artă:

„(Înainte de a demara acest interviu ai vorbit despre faptul că vezi acest salon mai mult decât doar un shop de tatuaje și că te gândești să lărgești sfera creativă?) – În primul rând, îmi propun să-i învăț și pe alții arta tatuajului, iar shop-ul să ajungă să se întrețină, ca un perpetuum mobile, iar eu să mă pot retrage să pictez in continuare. Consider că această artă – arta tatuajului – este efemeră. La un moment dat moare, odată cu purtătorul. E perisabilă. Sunt multe aspecte pozitive legate de arta tatuajului, e plăcută, frumoasă, bănoasă, dar este efemeră. Moare odată cu purtătorul. Aș vrea să creez mai multe obiecte de artă, poate ne dezvoltăm în mai multe direcții”.

Fig. 124. Aerograf, Flaviu Rouă.

Examinarea tatuajului și a tatuării din perspectiva artiștilor tatuatori a avut în vedere categoria de practicieni care au depășit statutul de meșteșugari și care se raportează la industrie ca la un domeniu creativ. Numim artiști tatuatori practicienii cu o îndelungată experiență, care au pornit de la un aparat improvizat, care au evoluat permanent, perfecționându-și tehnica și stilul. Fără studii artistice, ei au generat premisele evoluției tatuajului, prin aportul adus la transformarea unui artefact cu funcție decorativă – produs al unei banale tranzacții comerciale – într-o lucrare artistică, cu certe trăsături estetice. Susținând dezvoltarea, devenirea, prefacerea tatuajului în peisajul autohton, artiștii-tatuatori au desfășurat o muncă de pionierat, suprapusă anilor 1989-2010. Ea a fost caracterizată, cel mai adesea, de condiții dificile, fără acces la informații, surse de inspirație, tehnică, pigmenți și, până în anii 2000, fără o clientelă suficient de largă, care să asigure un exercițiu constant.

Odată cu conectarea la Occident – posibilă în post-comunism – prin participarea la convenții, accesul la materiale și la (r)evoluția estetică a tatuajului, lărgirea plajei de clienți, prin procesul de gentrificare românesc, cât și prin contactul cu noii practicieni de formație artistică, tatuatorii amintiți și-au desăvârșit pregătirea, atingând statutul de artiști tatuatori. În zilele noastre, acești practicieni s-au convertit în maeștrii noilor intrați în domeniu, construind o bază de cunoștințe pentru viitorii tatuatori: potrivit majorității celor intervievați, relația maestru-ucenic este esențială în deprinderea tehnicii. Prin cultivarea ei, se accelerează procesul de învățare, asigurându-se o cunoaștere temeinică a tehnicilor și procedurilor.

O altă categorie este reprezentată de practicieni cu studii în domeniul artelor, al căror aport în redefinirea tatuajului ca practică artistică este esențial. O parte dintre ei și-au făcut ucenicia în saloanele tatuatorilor mai vechi, deprinzând tehnica și, mai apoi, inovând. O cultură vizuală bogată, stăpânirea tehnicii desenului, noțiuni solide de compoziție, precum și valorile cu care au venit în domeniu au transformat tatuajul dintr-un produs serial – apanaj al periferiei – într-unul autentic și original, cu pretenții estetice. Respectivii s-au raportat la tatuaj ca la un produs artistic, procesul creativ evoluînd similar cu cel au unui proiect în grafică, desen, pictură etc. Într-o asemenea grilă, tatuarea se transformă în demers artistic, suprafața pielii fiind canafasul pe care artiștii se exprimă. Vocabularul vizual s-a îmbogățit permanent, tatuajul fiind dislocat de tradiție și reinventat permanent. Influențele din arta grafică, cubism, pointilism, ilustrație – ca să enumerăm doar câteva curente/stiluri – precum și noi iconografii (vezi motivul folcloric românesc) au început să definească tatuajul contemporan autohton.

În viziunea practicienilor educați în facultățile de Arte, în procesul de elaborare a conceptului de tatuaj, vocea clientului este importantă atât timp cât nu intervine în procesul creativ, solicitând un produs de tip flash. Conceptul de custom designed art product devine, de fapt, trăsătura principală a tatuajului elaborat de ei. Atare practicieni exclud calchierea, ca mod de lucru, din respect față de colegi, dar și față de statutul lor, caracterul de produs unic jucând un rol important în acest proces. Astfel, paternitatea operei de artă le aparține, atât în raport cu clientul, cât și în relație cu ceilalți artiști.

Vechii tatuatori, cât și cei cu pregătire artistică, s-au influențat reciproc și au crescut împreună, făcând posibilă evoluția tatuajului românesc în parcursul său către artă. Prin intermediul studiilor de caz, înțelegem repoziționarea acestor actori, de la tatuatori la artiști tatuatori, producători ai unor produse artistice de calitate superioară, ce presupun virtuozitate tehnică, precum și originalitate și inovație. Tatuarea reușește reușește astfel să evolueze de la meșteșug la artă.

Cu toate acestea, din cauza decalajului produs de condițiile politice, în România, procesul de artificare se află la început. Muzeele, galeriile, instituțiile de învățamânt de artistic nu creditează tatuajul ca o artă sau formă de expresie artistică, deși astăzi nu se mai poate ignora existența unei comunități de consumatori și producători ai tatuajului, care a declanșat un amplu proces de autentificare, legitimare, valorizare.

CONCLUZII

În România, tatuajul este caracterizat de un parcurs sinuos, non-liniar, de episoade fără continuitate (până în anii '90 ai secolului trecut) și de o dezvoltare rapidă, aproape spectaculoasă, în cele trei decenii scurse de la Revoluție. De la imagini schematice, rudimentare, atât ca tehnică, precum și ca iconografie, s-a ajuns astăzi la desene sofisticate, fie colorate, fie cu gradiente, la produse elaborate, conceptuale. În spatele lor decriptăm schimbări de anvergură în evoluția tatuajului, în principal datorită educării gustului în rândul consumatorilor, și datorită apariției, în branșă, a grupului de tatuatori absolvenți ai facultăților de Arte. Numărul clienților a sporit, acoperind în zilele noastre diferite clase sociale și forme de instruire. Parte dintre ei alcătuiesc grupul consumatorilor fără pretenții, interesați de transpunerea pe piele a cel puțin uneia dintre narațiunile vieții private, persoane care trimit la tatuajul clasic, la o simbolistică clar stabilită, definită și astfel, ușor de decodificat. O altă categorie, o elită – din punct de vedere numeric și al preocupării pentru semiotica și designul desenului corporal –, se compune din comanditari interesați de acel tip de tatuaj ce distanțează esteticul de cotidian. Ei sunt dispuși să achiziționeze (caută în mod special și nu admit compromisuri) un produs înalt calitativ, original, unic, purtător de mesaj artistic, încrezători, prin urmare, în potențialitatea creatoare a artistului (absolvent al Facultății de Artă) care s-a specializat în exercițiul tatuării, în genere atenți la ceea ce înseamnă și ce se întâmplă în body art.

Considerăm că realitățile pe care le-am descris reprezintă principalele repere pentru situația tatuajului în România. Desenul corporal, ieșit din conul de umbră în care l-a plasat secolul trecut și având o puternică legătură cu statutul social, înseamnă astăzi o modă, un produs al culturii de masă, o ieșire din anonimat. Ești cool dacă ai o mașină scumpă sau interesantă, dacă adopți o anume vestimentație sau comportament ori dacă ai ales să te tatuezi. Astfel lupți împotriva conformismului, iar demersurile de a achiziționa un desen corporal, cât mai deosebit, ilustrează efortul de a demonstra că tatuajul nu este nici vulgar, nici împotriva moralei. „Tatuajul nu mai este nici sacru, nici funcțional, mai mult ca oricând, el răspunzând dorinței de individualizare, de sporire a fascinației personale, de evadare din marea masă a indivizilor”. Astfel se explică de ce este adesea întâlnit în rândul tinerilor și al persoanelor ce contestă limitările sau manifestă convingeri puternice, nelăsându-se influențate de opiniile celorlalți. În multe împrejurări, tatuajele au încetat să mai constituie embleme ale unor grupuri anume, să mai vorbească despre caracteristicile, valorile, ideologiile unor comunități. În universul contemporan, ele personalizează și vorbesc despre o singură persoană, despre irepetabila sa poveste. Paradoxal, chiar dacă story-urile sunt unice, tatuajele au dezvoltat un număr relativ finit de teme și motive, dovadă fiind tatuajele standardizate, altfel spus, cele din tipologia flash sau mall. Diferența sau excepția o produce categoria tatuajelor care, de la bun început, au drept intenționalitate crearea unui obiect estetic, mărturie a unui crez artistic.

Astfel, tatuajul artistic semnifică un împreună travaliu, în care purtătorul se (re)construiește laolaltă cu propriul desen corporal, încorporat în identitatea sa și, totodată, nouă expresie a persoanei sale. De cealaltă parte, întâlnim motivațiile producătorului, acel tatuator „care se consideră pe sine a fi competent artistic, condus de dorința de a produce tatuaje de mai bună calitate, mai interesante și mai ambițioase” (trad. noastră). Tatuatorul cu educație formală artistică schimbă profund imaginea și sensul desenului coroporal. Pentru el, cele mai importante sunt forma, tehnica, linia, gradientele. Pentru graficianul sau pictorul devenit practicant de tatuaj, capital este limbajul vizual și nu iconografia ori dorințele (poveștile personale ale) comanditarului. Tatuajul realizat după această rețetă este un produs care trăiește prin sine însuși, nu prin context. Parafrazându-l pe Greenberg, care scria în „Modernist Painting” (1961), că „subject of art was art itself”, putem afirma că subiectul tatuajului este, devine tatuajul în sine.

În această grilă de lectură, artiștii tatuatori gândesc precum cei renascentiști: anume că produsul în sine e cel mai important, de unde și alura lor de formaliști. Ei fac abstracție de cadrul social, de suport, dar tatuajul nu are cum să fie înțeles în absența comprehensiunii mediului și a condițiilor în care a fost conceput, sau pe care le reflectă. Bogăția tatuajului derivă din faptul că este o entitate artistică, dar, în același timp, și din faptul că sensurile obiectului artistic se regăsesc în purtător.

Pe de altă parte, cu privire la relația simbol–receptor, trebuie observat că întreaga simbolistică se găsește în suport, nu în ceea ce vede, observă privitorul. Conținutul semantic al tatuajului este, de multe ori, imposibil de descifrat pentru cei din afara cercului intim al purtătorului. De pildă, ceea ce pare, la prima vedere, un trandafir, poate însemna, de fapt, o semnătură esențializată. Semiotica ne oferă indicii: desenul (trandafirul) constituie – în grila de lectură a culturii de masă – o nouă cale de ornamentare, dar, de cele mai multe ori, mesajul este ascuns. Un alt aspect demn de remarcat ține de interpretarea personală a iconografiei. Prin intermediul culturii de consum, foarte multe imagini sunt deformate, sunt diferit interpretate de purtător (față de înțelesul lor inițial), care le modifică sensul. Până la momentul Tattoo Renaissance, un tatuaj putea fi cu ușurință citit și înțeles, pentru ca mai apoi să asistăm la o progresivă „blurare”: tatuajul își va pierde o serie de funcții, evoluând – prin intervenția artiștilor tatuatori – către statutul de pură emoție estetică. Desenul corporal nu mai comunică, precum în trecut, atâtea idei, credințe, valori. El tinde să devină o formă de ornamentică, astfel că raportarea la tatuaj devine una similară relației privitor–operă de artă (de unde și accentul concentrat pe aspectul formal).

Am încercat în lucrarea de față să răspundem unor întrebări, să lansăm altele, interogații ivite treptat în desfășurarea procesului de analiză științifică și care își vor găsi dezlegare pe măsură ce studiile despre desenul corporal din cultura autohtonă vor deveni o preocupare reală și constantă, în mediul academic. Am problematizat tipologii ale tatuajului, am identificat categorii de purtători și motivații în alegerea unui flash sau a unui produs original. Credem că sistematizarea unor surse bibliografice importante nu numai asupra tatuajului, ci și asupra noțiunii de body art era necesară, pentru a debuta cu dreptul în exercițiul analitic al unui fenomen din ce în ce mai manifest, mai vizibil după anii 2000, ce reflectă inclusiv prefaceri ale mentalului românesc. Utilă, în același scop, ni s-a părut a fi și schițarea istoriografiei subiectului. Sub aspect metodologic, am propus reunirea de metode din științele socio-umane (în dimensiunea lor calitativă și uzând, în principal, de instrumentul interviului semi-direcționat) cu analiza de imagine, spre a surprinde condiția estetică, artistică a tatuajului. Inovarea limbajului de specialitate în investigarea tatuajelor (cât și a altor forme de body art) a constituit o condiție obligatorie pentru a înțelege locul acestora în dinamica culturii și societății de masă; suntem de părere că accelerarea dinamicii amintite va îmbogăți în viitor cu alți termeni bagajul conceptual inițiat de noi. Cea mai importantă contribuție adusă de teză considerăm a fi fost inițierea și derularea analizei referitoare la categoria recent constituită în rândul practicienilor, anume artiștii tatuatori, grup ce a antrenat modificări esențiale în tehnica, semantica și statutul tatuajului (și al practicii tatuării) în societatea actuală. Studiile de caz prezentate au deschis un drum de analiză: sperăm ca el să devină tot mai larg și mai ofertant pentru viitoare abordări academice, în folosul lumii științifice, dar și al publicului larg, interesat și purtător de tatuaj.

ANEXE

GHID DE INTERVIU, FETE

Număr tatuaje

Nume

Vârsta

Educație

Profesie

Religie

Stare civilă

Mediu de rezidență

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Vă amintiți ce reacție v-a stîrnit?

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărîre premeditată sau întâmplătoare?

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Ce reprezintă?

Cum ați ajus la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau este o creație proprie? Au mai existat și alte posibile variante? Care anume?

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un meseriaș? Artist?

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața d-voastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strîng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

Ce spune acest tatuaj despre d-voastră? Ce sentiment v-a dat accesarea ? Purtarea acestuia? Cât de des vă mai gîndiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

V-a schimbat percepția asupra propiului corp?

Cum vedeți relația corp/suflet?

Care este percepția asupra propriului corp?

E public sau privat? L-ați gîndit ca un tatuaj intim sau public (la vedere)?

Ce efect are asupra d-voastră? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Ce părere au avut prietenii, familia?

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întîmpinat în societate? În România sau și în străinătate, dacă ați fost?

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Anturajul d-voastră ce tatuaje are? Au toate prietenele d-voastră? Care credeți că sunt preferințele?

Cele care nu au, de ce nu au?

V-ați mai face? De ce da, de ce nu?

Cum ați defini tatuajul? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Vedeți vreo legătură între religie și posibilitatea/voința individului de a face ce dorește cu corpul său? Corpul aparține omului sau lui Dumnezeu? Cunoașteți atitudinea Bisericii față de tatuaj?

Putem vorbi de o solidaritate, de o comunitate a purtătorilor de tatuaje? De pildă, intrați mai ușor în vorbă cu o persoană tatuată? Simțiți că aveți ceva de împărtășit cu alți purtători de tatuaje?

CU MAI MULTE TATUAJE

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

Vine in completarea primului sau este complet diferit (atât din perspectiva motivației, cât și a modelului ales)?

La ce distanță de timp a fost făcut?

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce da, de ce nu? Ce anume?

Dă tatuajul dependență?

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el? V-ați cumpărat asemenea cărți?

GHID DE INTERVIU, BĂIEȚI

Număr tatuaje

Nume

Vârstă

Educație

Profesie

Religie

Stare civilă

Mediu de rezidență

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Ce reprezintă?

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau a fost creație proprie? Au mai existat și alte posibile variante? Care anume?

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Ce este tatuatorul pentru d-voastră? Un tehnician, un artist?

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața d-voastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Ce are mai mare pondere, semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

Ce spune acest tatuaj despre d-voastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre d-voastră?

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Cum vedeti relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

E public sau privat? L-ați gândit ca pe un tatuaj privat sau public?

Ce părere au avut prietenii/familia?

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate, dacă ați fost?

Cum priviți d-voastră societatea tatuat fiind?

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Anturajul d-voastră ce tatuaje are? Au toți prietenii d-voastră? Care credeți că sunt preferințele?

Cei care nu au, de ce nu au?

Ce părere aveți despre tauajele așa-numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului (vezi motivație versus model)?

Alte tipuri de practică corporală. Ce înseamnă un tatuaj? / Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitima?)

Daca ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

CU MAI MULTE TATUAJE

De ce un al doilea tatuaj?

Vine în completarea primului sau este complet diferit (atât din perspectiva motivației, cât și a modelului ales)?

La ce distanță de timp a fost făcut?

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Dă tatuajul dependență?

GHID DE INTERVIU, ARTIST TATUATOR

Nume

Vârstă

Educație

Profesie

Religie

Stare civilă

Mediu de rezidență

Parcurs profesional.

Cum ai ajuns să practici această meserie?

Cât de mult contează background-ul artistic? A fost un instrument util în formarea profesională? O anumită tehnică sau cultura vizuală dobândită?

Cum este organizat un salon? Care este relația dintre proprietar/artist tatuator și angajați (ceilalți artiști)?

Cât de mult contează relația maestru–elev? Există un program de training pentru novici?

Perioada de dobândire a tehnicilor și secretelor meseriei?

Se poate vorbi despre supraspecializare într-un salon? Anumite tehnici/tipuri de tatuaj?

Cât de importante sunt în cariera unui artist tatuator stilul, tehnica, semnătura? Între consumatorii/pasionații de tatuaje anumite lucrări sunt recunoscute?

Paternitatea operei de artă: cine este autorul unui tatuaj? Clientul sau artistul? În ce măsură vă găsiți încorsetați de pretențiile clientului? Există o selecție clară a acestora?

Care este profilul clientului ideal? Cum înțelege clientul român dobândirea unui

tatuaj? Câtă libertate oferă acesta artistului? Care este relația dintre client și artist? Descrierea procesului de dobândire a tatuajului.

Care sunt temele cele mai frecvente?

Câtă pondere are trendul? Cine sunt trend-setter-ii în tatuaj? (staruri mzică, film, sport?)

Tatuaje femei versus bărbați? Cum au evoluat temele de când ați început până acum?

Care sunt motivațiile în dobândirea unui tatuaj?

Definiție tatuaj

Dacă ar fi să dați o definiție tatuajului? Dar piercing/scarificare sau alte forme?

Ce legătură găsiți între tatuaj și celelalte arte?

Fashion (haine, make-up, hairstyling) și tatuaj. Tatuaj și grafică? Unde l-ați încadra?

Unde găsiți sursele de inspirație? Sunt alte medii artistice surse de inspirație?

Există artiștii tatuatori pe care-i admirați? Tehnica sau temele?

Cum vedeți dihotomia frumos-urât? Care este relația tatuajului cu grotescul/burlescul? Temele pornografice/horrorul?

Tatuajul subcultură sau mainstreem?

Dar cele mainstreem?

Cât influențează media (tv, Fb, Instagram etc.) creșterea consumului de tatuaj?

Tehnica

Care sunt tehnicile practicate în tatuaj? Aparat, tehnică tradițională.

Cum au evaluat acestea în timp?

Care este cea mai frecventă/versatilă tehnică?

Care are cel mai mult potențial creativși vă oferă mai multă libertate din această perspectivă?

Există anumite tehnici pe care un anumit mediu le poate suporta? Diferențe între indivizi/piele. Plasarea într-o anumită parte a corpului necesită abordări diferite?

Anumite modele necesită abordări tehnice diferite?

Cromatică și tehnică.

Evoluția cromaticii în tatuaj.

Temele

Evoluția temelor/modelelor din `90 până azi?

Putem vorbi de câteva teme mari care sunt clasice și vor rămâne mereu? Care sunt acelea?

Sunt anumite tatuaje care vor rămâne mereu consumate de un segment mai dur al societății? Care sunt acestea?

Femeile au teme preferate care nu se regăsesc la bărbați?

Teme specifice spațiului românesc? O deschidere pentru un anumit motiv/model, care nu apare în iconografia occidentală?

Dar teme specifice mitologiei/folclorului/istoriei românești?

Tatuaje rare.

Ce modele refuzați să tatuați? (pornografie, însemne antirasiste, xenofobe etc.)

Profilul clientului

Dar un profil al clientului atunci și acum? Vârstă, educație, sex, motivație.

De ce se tatuează cei care o fac? Cum văd/percep tatuajul? Motivația cel mai des întâlnită?

Clientul indezirabil. Pe cine nu tatuați? (vârstă, igienă personală, narcotice, alcool, profil psihologic).

Pe cine ați vrea să tatuați?Trăsăturile clientul ideal?

Sănătate

Cum gestionați contactul cu numărul mare de persoane cu care intrați în contact? (piele, fluide, boli etc.)

Cum vă protejați? Există anumite analize pe care le solicitați?

Există un filtru prin care ajunge lumea în salon?

Se intră pe o minimă recomandare?

Tatuajul ca business

Poate această meserie, practicată în România, să ofere un trai decent?

Se poate face carieră?

Care sunt satisfacțiile oferite de practicarea acestei meserii? (nu doar financiare)

Cum vedeți reglementările legislative legate de această meserie? Există spațiu pentru îmbunătațirea condițiilor? Ce lipsește? Vă organizați în vreun fel?

Tatuaj si societate

Cum a evoluat percepția tatuajului din ‘90 până acum?

Resimți încă o stigmatizare legată de tatuare/tatuaj?

Este tatuarea într-un trend ascendent sau stagnează? Cum vedeți viitorul?

Tatuaj și artă

Este tatuajul o formăde artă? De ce?

Tatuaj si artă – ar trebui tatuajul să fie expus în muzee/ galerii?

De ce credeți acest lucru?

INTERVIURI FETE

Interviu CRISTINA, februarie 2017, București

VÂRSTĂ – 24

OCUPAȚIE – lucrător comercial

STUDII – UNARTE

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ai văzut pentru prima dată un tatuaj?

Când eram foarte mică, în videoclipuri. Frate-miu era rocker și …

La MTV?

Da.

Ți-a rămas în minte vreun model?

Cele mai întâlnite erau tribalele și tatuajele de pușcărie cu ancore, sirene, Maria, dar chiar și acelea mi se par interesante…Eu cred foarte mult în concept, mai mlt decât în estetică, de asta mi-am realizat câteva care nu sunt neapărat cele mai estetice tatuaje dar pentru mine semnifică ceva și mie îmi dau energia de care aveam nevoie.

Când ți-ai făcut primul tatuaj?

La 16 ani, fără acordul părinților.

Ce au spus părinții?

Cum îl scoatem? Încă mă întreabă și acum…

Care a fost primul tatuaj?

Un om cu cap de radio – Radiohead, îmi plăcea mie foarte mult trupa asta și în perioada aia muriseră niște prieteni de-ai fratelui meu care ei cumva mi-au arătat ce înseamnă muzica și galerie de artă, aveau un bar unde aveau și galerieși ei m-au introdus în lumea asta așa…

E o lume mai underground?

Nu neapărat. Dar ei mu-au transmis ce aveam nevoie, mă luau cu ei acolo și-mi prezentau tot felul de chestii tari, au avut o influență destul de bună.

Cu cine ai fost la primul tatuaj?

Cu prietena mea, ea s-a tatuat mai întâi, dar ea are aproape tot corpul tatuat, mai puțin spatele, și am mers la prietenul ăsta care momentan făcea tatuaje doar acasă, era mai la început și aveam încredere în el că na era prietenul meu și știam că era foarte igienic…

Ți-a fost teamă de durere?

Mai mult la umbre sau dacă-ți bagă alb e groaznic.

Al doilea tatuaj când l-ai făcut?

Anul trecut.

Ce reprezintă?

E o pictură a lui Joan Miro, se numește Maternity și reprezintă legătura liniară dintre mamă și prunc, adică voiam să-mi fac un tatuaj pentru mama dar nu-mi plac genul acela de portrete, voiam un tatuaj ceva mai conceptual să știu eu ce reprezintă, și asta-i mama, ăsta e un sân vedere laterală, un sân vedere frontală și copiii cum atârnă de ea și vorbește fix de legătura asta liniară, nu trebie neapărat să fie reprezentată mama cu pruncul în brațe ca să vorbești de conexiune, conexiune există oricum. Și mi-a plăcut mult tabloul. L-am avut printat foarte mare, mi l-a adus cineva din Barcelona și mă uitam la el și mă trimitea cu gândul la mama. Ea de câțiva ani nu mai locuiește în țară.

De cine este realizat?

Același băiat. Acuma el e mai mult bazat pe cranii, tentacule, pe animale marine dar le face foarte foarte realist, așa 3D. De preferat el vrea să facă fix filmul lui.

A existat o nouă reacție din partea părinților tăi la cel de-al doilea tatuaj?

Nu au mai zis nimic. Tatălui meu i-a plăcut, mama mea nu-l înțelegea după care i-am explicat și s-a simțit atinsă. Mai am două tatuaje. Aici mi-am calculat eu CNP-ul divin și mi-am făcut niște puncte și mi-am mai făcut un pește aici.

Când ți le-ai făcut?

Astă vară. Dar trebuie să le bat din nou.

Doare?

Nu doare așa tare ca la aparat… Aici e 712199237 etc eu știu ce înseamnă asta, nu mă interesează esteticul ci ceea ce-mi transmite mie.

Prietenele tale sunt tatuate?

Locuiesc cu două fete, amândouă au tatuaje.

Au terminat și ele artele?

Nu, psihologie și limbi străine.

Cum regăsești diferența de receptare a tatuajului anii 90 vs contemporaneitate?

Cred că și internetul a influențat foarte mult, acum avem acces la tot felul de chestii, și cum afară se promovează foarte mult cu hipsterimea asta cu tatuaje cool, cu fluturași, pisici, chestii geometrice îți dai seama că și la noi, vrem să fim ca ăștia din afară. Numai că bătrânii te tratează la fel cași cum ai avea un semn distinctiv, și am primit un comentariu foarte interesant de la o doamnă de la un magazin și mi-a zis că a văzut ea un documentar la televizor cum că persoanele tatuate când fac copii, aceștia se vor naște cu tatuajul imprimat, da așa spălată pe creier și susținea că e foarte greșit ce am făcut căci copiii mei vor avea de suferit căci se vor naște cu tatuaje. Și cred că mai este nevoie de un pic de educație pe partea asta căci sunt doar niște simple desene, nu cred că te influențează ca și om, cum funcționezi tu în societate dacă ai niște tatuaje.

Crezi că purtătorii de tatuaje sunt mai curajoși sau mai liberi?

Mă uit la colega mea de cameră și este atât de curajoasă și de prăpăstioasă și totuși are 4 tatuaje. Nu are nici o treabă.

E tatuajul o formă de legitimare sau un mod care exprimă diferența? Că tu ești diferită?

Depinde de persoană. Unii o fac să demonstreze ceva… Pentru mine tatuajul este o chestie privată. Dacă nu ar fi fost atunci mi-aș fi făcut ceva mainstream gen pisicuță, sau ceva să arate frumos și atât dar pentru mine nu asta contează.

Referitor la discuția privind persoană tatuată/societate…

Mai ales la prietena mea, că ea vara e groaznic, toată lumea se întoarce la ea și se uită ca la satana. E complet tatuată pe mâini și pe picioare. Eu reacționez, ea a trecut deja peste asta. Mă enervează să se uite așa obsesiv la tine de parcă ai da la cineva în cap. Doar pentru că ai niște desene pe tine care pentru tine reprezintă ceva.

Mai vrei și alte tatuaje?

Da.

Ce anume?

Încă mă gândesc, mai schițez așa… Dar momentan mi-am făcut ce aveam în minte de câțiva ani. Un stabilopod. Am crescut la mare la Constanța și deși părinții mei nu mai trăiesc acolo, s-au mutat de câțiva ani, dar cumva am rămas foarte conectată cu locul ăla. Când eram mică aveam o salcie la balcon, ai mei au vândut casa și acum doi ani s-a tăiat salcia aia. Acum am o frunză de salcie.

Tatuajele tale țin de viața ta privată, de sentimentele tale, nu prea au legătură cu moda.

Nu. Prietena mea își face tatuaje pentru că arată bine, nu crede în semnificația tatuajului. Nu o interesează să însemne ceva. Dacă ei îi place și-l face. Eu sunt la polul opus.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, cum l-ai defini?

E ca o fotografie. Cumva tipăresc momentul ăla, și pot să-mi aduc aminte de el fără să deschid calculatorul, mă uit pe picior și îmi aduc aminte de ce am făcut asta.

Joacă un rol de protecție tatuajul?

Nu.

Piercing?

Am avut. 4.

Și de ce ai renunțat la ele?

Nu-mi plăcea cum îmi stau… Eram și mai micuță… Și le-am ținut o lună și jumătate.

Nu te reprezentau?

Exact. Și mai aveam și probleme la liceu.

Primeai comentarii din partea profesorilor?

Da… Aveam la un moment dat un medalion din Vama Veche, și era legat așa cu ață neagră și s-a luat directoarea de mine cum adică să port așa ceva la școală!

Era un simbol?

Nu era doar o spirală, galben cu verde.

Aveați uniforme?

O cravată doar.

…………………………………………………………

Povestește-mi te rog de tehnică!

Este o tehnică tradițională, cu ac de tatuaj numai că se bate punct cu punct, asta-i mișcarea…nu te mai folosești de aparat și ai control deplin unde să se ducă acul ăla…Momentan mi se pare foarte complicat, am încercat să trag niște linii aici doar că este foarte complicat să ții linia, mai ales că și acele așea sunt de diferite dimensiuni de la 3 capete până la 18 și trebuie să le încerci pe toate să vezi cam cât e diametrul sferei.

Există anumite tipuri de tatuaje care se bat prin metoda asta?

În general tribalele așa au început să apară. Se făceau în Asia cu băț de bambus cu foarte multe ace și cu ciocanul se bătea tribalul. La ei se face cu incantații tribalul trebuie să te programezi cu timp înainte… Am niște prieteni care au fost în Thailanda – soț/soție – și și-au făcut amândoi pe tot spatele iar experiența a fost cât se poate de spirituală.

Ți-ar plăcea și ție să începi să tatuezi?

Da, mi-ar plăcea. Am câțiva prieteni care se roagă de mine să le fac dar încă nu sunt sigură de mine…mai bine mai exersez pe picioarele mele, aș putea să exersez pe piei de porc însă acestea (reacționează diferit) nu se inflamează, nu sângerează. Dacă nu bați pe pielea ta, asta m-a sfătuit și băiatul ăsta, să-mi aleg un petec, și acolo să exersez. Și cam asta încerc să fac acum. Mi-am comandat tuș și ce am nevoie și mai exersez pe acasă.

Există o comunitate a celor tatuați?

Mă uit la băiatul ăsta care tatuează toți prietenii lui sunt artiști tatuatori sau cel puțin care sunt implicați în mișcarea asta…mai sunt cascadori care se leagă cu tot felul de cârlige, se atârnă și sunt o comunitate toți.

Intr-un mediu în care avem atât tatuați cât și netatuați crezi că cei tatuați vor deschide mai repede un dialog?

Da, pentru că cei tatuați s-au deschis mai mult făcând chestia asta. Nu mai funcționează după niște chestii preconcepute.

RECAPITULARE TATUAJE

Omul Radio, Maternity, un stabilopod, o frunză de salcie, un pește – prietenii cu Radiohead aveau barul ăsta cu Fix the Fish. Aici mi-am calculat eu CNP-ul divin pentru energii…și l-am transpus în niște cifre…

În legătură cu prietena ta care este foarte tatuată…

Bine, nici nu are chestii feminine, are un craniu pe tot piciorul, ea fiind micuță și finuță…

De ce l-a ales?

Pentru că i-a dat mână liberă prietenului. Asta-i specializarea lui…E cea mai frumoasă dovadă de încredere pe care poți să i-o oferi un artist tatuator… Fă ce vrei tu…

Tu cum te simți cu tatuajele tale?

Bine.

Te uiți la ele?

Cu ăsta mare am avut ceva probleme… Acum câțiva ani m-am intrebat cum ar arăta pielea mea fără el aici…Am avut un moment din ăsta în care nu mai purtam nici piercinguri, machiaj, nimic. Dar mi-a trecut.

Cum te raportezi vis-a-vis de tatuajele tale? Estomparea efectului de noutate?

La primele tatuaje, primele două luni eram Wow după care le vedeam și-mi spuneam Ah, e mâna mea. Face parte din mine. Până te obișnuiesti.

Interviu OANA ȚERBEA, februarie 2017, Timișoara

VÂRSTĂ – 33

OCUPAȚIE – manager

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ai văzut pentru prima dată un tatuaj?

Nu mai țin minte, când eram mică.

Și mai ții minte ce reprezenta?

Nu mai știu. Nu mai am nici o amintire de genul ăsta.

Când ți-ai făcut primul tatuaj?

21 de ani.

A fost o întâmplare sau a fost premeditat?

Mi-l doream și a fost pentru prima dată când am avut bani să mi-l fac. Dar mi-l doream de mult. Și cu pierce-urile, am avut urechile pline de piercuri, din clasa a șasea, mi-a făcut mami o a doua gaură și de atunci am continuat, deci cumva de mică am fost cu piercingurile și tatuajele… Deci primul a fost când am avut bani.

Ce reprezintă primul tatuaj? Un îngeraș?

Da. Atunci locuiam în Italia și venisem special pentru tatuaj, auzisem de Tavi care era destul de renumit pe atunci, îmi făcusem programare și atunci am vrut să-mi fac un portret, portretul lui mami, doar că, atunci când am ajuns la el nu mi-a prea inspirat încredere și atunci văzusem un îngeraș și cumva după o scurtă discuție cu el mi-a mai pus și o floare și până la urmă am rămas cu un îngeraș.

Unde este poziționat îngerașul?

Pe coaste.

Dureros!

Da, foarte. Si funny că mama știa că-mi fac un tatuaj cu portretul ei și m-am dus acasă și mi-am ridicat bluza și i-am zis mami tu ești pentru mine ca un îngeraș… E un eșec îngerașul, e un îngeraș cu tri picioare în loc de două…

Ai fost nemulțumită de cum a ieșit?

Da, cumva ca și tehnică îți pune poz și copiază pe urmă drept pentru care pe piele nu rămâne desenul complet ca și pe foaie.

Ai fost singură să-ți faci tatuajul sau însoțită?

Singură.

Și cum a fost? Înțeleg că nu a fost o experiență de care să fi în prezent mulțumită?

Dar nici nu mă deranjează, mi-e drag de el acuma așa cum este.

Următorul tatuaj la cât timp a fost realizat? La ce vârstă?

Acum 4 ani, deci la 27 de ani. Aici a fost deja mult mai documentat, voiam neapărat portretul lui mami, am început să caut prin toată țara artiști care chiar fac portrete și am găsit un tatuator la Cluj, Bizzar Tattoo, la el am și făcut până la urmă, i-am trimis o poză, i-am zis că vreau să iasă portretul lui mami, vreau cu maci, nu știu de ce cu maci, nu sunt florile mele pereferate dar vreau cu maci, și voiam un scris, mi-am scris Keep making …..doar că nu voiam să fie un tatuaj clasic cu portret, maci și dedesubt scrisul. Tatuatorul a fost încântat, mi-a zis că-mi place sa lucrez cu oameni care-mi dau mână liberă, după aia i-am zis că na să-l gândească el per ansamblu cum vrea. Avea liber de abia peste un an dar mi-a făcut loc peste trei luni. M-am dus la el, nu văzusem nici o schiță înainte, îmi schițase pe picior gen cum fac copiii o caricatură, niște ochi rotunzi și niște linii. Eu am fost înspăimântată în prima fază, am zis Doamne, măcar ăsta din Timișoara avea poză, dar a ieșit foarte fain, în prima zi am stat opt ore, a fost horror, dar voiam să-l terminăm mai repede dar nu am reușit, undeva pe oase sângeram foarte tare și nu mai prindea culoarea, după două nurofene forte nu înceta am făcut și febră și am lăsat-o baltă, l-am făcut alb-negru. Portretul oricum a rămas negru, dar macii i-am colorat până la urmă ceva watercolour, ah și până la urmă foarte fain scrisul ăla pe care-l voiam integrat în tatuaj, scrisul e din codițele macilor. Foarte fain. Și am făcut febră vreo două zile și după un an m-am întors și mi l-am terminat. Mi-a fost destul de peste mână să ajung la Cluj… (este poziționat pe piciorul stâng).

De ce portretul mamei?

Suntem destul de apropiate, de când am găsit o poză de-a ei la bunici, eram micuță pe atunci am zis că o să-mi fac un tatuaj. Expresia lui tati când a văzut tatuajul a fost priceless – neprețuită, deci se uita și zicea Doamne, Doamne, chiar așa era mami. Deci tatuajul este foarte reușit, este excelent. E artist tipul.

Ce sentiment îți dă? Care a fost prima senzație când l-ai văzut pe tine?

Că e foarte fain. Asta e prima chestie. Eu nu-mi văd tatuajele zilnic nu le conștientizez, nu e ca și cum mă uit în oglindă și wow, uite-l acolo. Cele mai ciudate feelinguri e când lumea se uită și mă întreabă cine e și zic că e mami și îmi zic că le pare rău… De ce? Păi că o murit. Și asta am auzit-o de la multă lume… Și atunci de ce ai făcut tatuaj cu ea?

Următorul tatuaj?

E un cal. (Intervievata indică tatuajul) Și un copac cu crengile în jos și rădăcinile în sus aici deja am lucrat cu un artist care să mi-l conceapă ca o lucrare. De ce este copacul cu capul în jos? Pentru că bunicul meu a ales să salveze calul și a murit el și de aceea copacul care simbolizează viața, e cu capul în jos.

Unde este pozitionat tatuajul?

Pe piciorul drept.

Având în vedere faptul că sunt vizibile, ce reacții primești?

Mie mi se pare că lumea nu se prea mai uită. Eu am fost șocată când azi vară un coleg de lucru mi-a zis că nu-i place de mine că am tatuaje. Cu toate astea mie mi se pare că lumea nu mai judecă așa de mult că am tatuaje… Simt pe stradă că lumea întoarce capul după mine pentru că unul este destul de mare… Calul e cumva cu tehnica asta să dai volum din linii și pe piele nu a ieșit chiar atât de fain ca și pe hârtie și atuncea lumea vine și mă întreabă că nu se înțelege ce e. Dar mai întreabă lumea ce-o fost în capul tău, clasicele întrebări, o să regreți când o să fi bătrână, șamd. Ăsta de la Cluj e foarte foarte fain, ai impresia că sunt în relief culorile și vine lumea și mă întreabă dacă poate să-l atingă.

Ai avut probleme la job?

Nu am avut probleme, inclusiv la Universitate lumea îmi zicea o să trebuiască să-l ascunzi șamd, nu-l am ascuns. Bine, ideea era că eram deja de un an în Universitate și lumea știa deja ce pot, am fost cu tatuajele la vedere și cu fustă la conferințe și nu am avut nici o treabă.

Prietenele tale au tatuaje?

O singură prietenă. Are un tatuaj.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, care ar fi aceasta?

Pentru mine e artă. Artă pe piele și eu chiar cred că o să ajung la optzeci de ani plină. Deci pentru mine asta e, artă.

Ce valorizezi la un tatuaj? Componenta estetică sau semnificația/conținutul?

Cred că ambele. Estetic – vreau să arate bine, asta e clar dar calul de exemplu prea puțină lume înțelege estetica lui, mie îmi place la nebunie și-l simt ca e al meu și ca semnificație da, pentru mine toate au o semnificație și cred că și stilul meu de a fi că niciodată nu mi-a plăcut să copiez ceva, cu atât mai mult nu mi-aș face un fluturaș sau …

Cum vezi tu diferența dintre tatuaj și pierceing din perspectiva noțiunii de înfrumusețare a corpului?

Pentru mine piercingul îl experimentezi când ești mai copil însă prin tatuaj poți exprima mai mult….

Al patrulea tatuaj?

E un început. O să fiu plină, pe mâna asta o să vreau doar chestii de genul ăsta (o mânecă/sleeve) linii, punctulețe și așa mai departe.

Foarte decorativ? Care este imaginea finală?

Da. Am ceva poze, dar eu le dau mână liberă că așa le place dar ca și idee unde o să ajung…multe linii, nonfigurativ. Iar pe mâna asta vor fi peisaje de munte.

Te-ai pregătit pentru durere?

Da, aștept să strâng și banii.

La cine vei merge pentru următorul tatuaj?

Păi ăsta este început de un tip din Timișoara și voi merge în continuare la el pentru că pe partea de puncte și linii e bun. Cu celălalt (peisajele) o să merg cu Preutescu, nu am fost încă la el am văzut doar pe facebook, are niște lucrări de excepție.

Cum îți imaginezi peisajul de munte?

Unul foarte realist.

De ce un peisaj de munte?

Nu am o explicație. Probabil pentru că sunt de la munte. Și cred că-mi lipsește.

INTERVIU, PARTEA A DOUA

În ceea ce privește tatuajul cu macii, care este textul care însoțește tatuajul?

Keep making my half unknown life flawless.

Tatuatorul a folosit o tehnică sau un stil special, diferit?

Nu știu detalii.

În ceea ce privește tatuajul cu calul, care a fost procesul de dobândire? Cum ai ajuns la Cebanenco? Cum a fost creeată grafica tatuajului? I-ai povestit istoria bunicului tău și apoi el a realizat stencilul?

Pe Cebanenco l-am observat pe Facebook și acolo am și intrat în contact cu el. Am avut o poza cu calul nostru. I-am spus că vreau să integrăm în tatuaj și un copac care simbolizează viața (copacul apare în tatuaj cu capul în jos pentru că bunicul meu a ales să salveze calul în detrimentul vieții lui). El a realizat grafica, și a transpus ideea și într-un tablou pe care l-a vândut ulterior.

Tot el a fost acela care ți l-a bătut? Tehnica? Stilul în care este realizat?

El l-a bătut. Tehnica este volum prin linii.

Ce tatuaj ți-ai mai făcut? Ce reprezintă? Există vreo semnificație? Tehnică/stil? Coincide cu vreun moment important/persoană sau este unul pur estetic?

O cabană integrată într-un peisaj în ceață. Tatuajul reprezintă pentru mine un loc din apropierea localitații în care am copilărit, chiar dacă poza după care e inspirat tatuajul nu este facută exact în același loc, relieful este foarte asemănător. Acest loc mi-a dat întotdeauna o stare de liniște și o senzație de libertate. Cabana completează senzația de libertate și neapartenență la lumea comerciala pe care mi-o inspira locul.

Cum vezi relația dintre corp și suflet/sine?

În ceea ce mă privește, sunt o persoană care face destul de puține compromisuri; am reușit pe parcurs să mă cunosc și să mă autoeduc astfel încât să îmi găsesc mereu echilibrul. Din acest motiv și datorită faptului că nu mă preocupă să mă încadrez în anumite standarde și categorii agreate la nivel social, pot spune că dau fiecăruia, corp, suflet ce are nevoie și există o armonie la mine în minte.

În ce măsură tatuajele tale reflectă sinele? E un tatuaj identitar? În sensul că te vezi completă sau completată de tatuaj? Ai făcut vreodată un exercițiu de imaginație – Oana fără tatuaj! Cum te-ai simțit?

Tatuajele mele sunt idei, povești cu care mă identific. Prima dată apare povestea și apoi tatuajul. Și tocmai de aceea mă simt completă cu ele. Simt că exprimă modul în care mă dezvolt și diverse etape din viața mea. Nu de puține ori am auzit: – Wow ce tatuaje faine ai, vreau să îmi fac și eu, dar încă nu știu ce, mă mai uit pe net. Asta nu mi s-a întâmplat și nu înțeleg cum se întamplă. – Wow ce mari sunt tatuajele tale, dacă peste cinci ani nu o să îți mai placă ? Au trecut cinci ani și au devenit parte din mine (cumva nu le mai conștientizez, sunt ca celelalte alunițe sau intervenții chirugicale pe care le am, adică parte din mine. Nu m-aș gândii niciodată să le scot. Cum nu mai pot nici să îmi imaginez cum aș arăta fără ele sau cum m-aș simți fără ele. Ar fi niște goluri.

Găsești că prin tatuaj are loc o reconfigurare a corpului? În ce măsură simți că-ți îmbunătățește imaginea personală? Sau ești doar pasionată de tatuaje și nu are neapărat legătură cu modul în care te vezi? Te simți diferită de alte persoane?

Când eram mică, eram un copil care se afla în centrul atenției, atât din punct de vedere al aspectului fizic (tunsori mai atipice pe care mi le făcea mami, păr vopsit și cercei extra încă din școala generală), dar și din punct de vedere al personalitații (independentă, hotărâtă) ceea ce mi-a dezvoltat un grad de vanitate destul de ridicat. Cred că toți ne încărcăm și ne hrănim cu aprecierea celorlalți, doar că eu mă bucur că am experimentat-o la vârsta aceea, că am reușit să mă autoeduc și apreciez că în viața de adult sunt aspecte pe care le prețuiesc mai mult decât admirația celor din jur în fața aspectului fizic. Tatuajele le fac pentru mine. Niciodata nu țin cont când îmi cumpăr haine să le aleg în așa fel încât tatuajele să fie scoase în evidență. Mai mult, cred că dacă nu cunoști povestea din spatele lor, nici măcar nu sunt percepute la adevărata lor frumusețe.

Cum vezi canonul general al frumuseții feminine raportat la tatuaj? Care crezi că este canonul? E transgresiv tatuajul în dinamica asta? Cum ai defini tu frumusețea feminină?

Transgresiv nu îl văd neapărat. Mi se pare mai mult o reinventare, redefinire a standardelor de frumsețe,este de fapt cursul firesc al evoluției ca în orice alt domeniu și aici mă raportez la tatuajele de calitate, care pentru mine sunt de fapt o artă.

Ce te motivează în dobândirea unui tatuaj? Cum se întâmplă?

Ideea de tatuaj apare în urma unui eveniment important din viața mea, eveniment care îmi transmite o stare puternică.

Ce legătură găsiți între tatuaj și celelalte arte? Tatuaj și grafică? Unde l-ai încadra?

Tatuajul este o artă atâta timp cât grafica din spate este o artă. Mie îmi place să dau mână liberă tatuatorului și tocmai de aceea este important să fie un artist și nu o persoană care învață să tatueze după șabloane.

Fashion (haine, make-up, hairstyling) și tatuaj.

Tatuajele datează de mii de ani, însă într-adevar, cred că rolul pur estetic nu a fost niciodată mai evident decât în zilele noastre.

Interviu ANA MARIA, ianuarie 2019, Timișoara

VÂRSTĂ – 40

OCUPAȚIE – team leader

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – catolică

STARE CIVILĂ – căsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

În copilărie.

Ce anume?

Ancoră, sirenă, femei dezbrăcate.

La cine?

În zonă, la bărbați.

La femei ai văzut?

Da, și la femei, tot genul ăsta. Muncitorii necalificați din UMT. Și ele și ei.

Ce părere aveai?

Mi se părea normal să aibe. Erau o categorie de oameni…Cred că mă gândeam că și-au făcut tatuajele… nu cred că puteam să-mi imaginez motivele…cred că îndrăzneală, fie de pedeapsă…

Dar încadrai oamenii aceștia într-o categorie diferită?

Da, primele persoane pe care le-am văzut tatuate cu sirene, zaruri femei cu sânii le vedere, sau nume, cred că erau sau îi consideram poate scandalagii, bătăușii, durii zonei.

Deci clar veneau dintr-o anumită zonă socială?

Clar veneau. Boxerii, pot să zic că erau amici de-a lui tata și ăia erau tatuați, știam că intră în scandaluri prin birturile din zonă, La Țânțarul spre exemplu. Erau în zonă, aia era lumea mea, dacă vorbim de când am văzut eu primele tatuaje și în ce context.

Când ți-ai făcut tatuajul?

La 19 ani.

Cum a evoluat percepția ta asupra tatuajului? Dacă în copilărie asociai tatuajul cu un anume mediu? Care a fost contextul în care te-ai hotărât? Ce te-a determinat?

Cred că mi-am făcut tatuajul pentru a-mi demonstra mie că sunt puternică, reprezintă de fapt un dragon, pentru mine dragonul reprezenta puterea și datorită faptului că trăiam sub dominație germană în casă, unde limitările erau multe.

A fost un act de răzvrătire?

Nu știu dacă răzvrătire. Ba da. Putem să spunem și că a fost un act de răzvrătire, poate pentru faptul că primeam bătaie cu regularitate de la taică-miu, că aveam interdicții peste interdicții și pedepse peste pedepse, pentru absolut orice și pentru faptul că la nouăsprezece ani trebuia să-i cer permisiunea să mă duc la cinema, eram mereu întrebată la ce oră vin. Mi se părea că ăsta a fost un lucru pe care puteam să-l fac eu. Cumva. Și că pot să fac ceva mai mult decât mi se spune să fac.

O educație foarte strictă?

Da, o educație foarte strictă și cred că voiam să mă simt și eu stăpână pe ceva. Adică măcar pe corpul meu să fiu stăpână. Nu știu acum. Au trecut câțiva ani.

Cum ai ales modelul și cu cine ai fost să te tatuezi? Și la cine?

Modelul l-am ales pe principiu că dragonul reprezintă puterea pe propriul meu corp.

Crezi că proriul tău corp reprezenta de fapt viața ta?

Da. Și pentru că asta reprezenta pentru mine atunci puterea. Modelul, strict estetic, care mi s-a părut că arată mai bine dar a contat și faptul că trebuia să reprezinte ceea ce vroiam eu să reprezinte. Artistul tatuator era în cămin, în complexul studențesc, prieten cu Ova, și Ova mi-a zis că are un prieten care face tatuaje și într-adevăr văzusem un tatuaj realizat pe el, la prietena lui Ova, era de fapt plină de tatuaje colorate, cu flori, fluturi și tatuatorul când a auzit că vreau să-mi fac dragon, m-a întrebat dacă sunt sigură sigură… I-am spus că nu vreau nimic colorat, voiam simplu, negru. M-a costat o sticlă de pepsi de doi litri și o apă, ceva de genul. S-a întâmplat deci într-o cameră de cămin din complex.

Și cu ce te-a tatuat?

Avea un aparat, nu improvizat. Cred că tipul venise cu ceva idei, modificări, cred că a fost mai simplu tatuajul pe care l-am ales eu și el a venit cu niște mici intervenții, pe care le-am acceptat.

În ce măsură crezi că s-au respectat normele de igienă?

Omul a dezinfectat aparatul. Mie mi s-a părut safe.

A durut?

Nu. Nici măcar nu a durut. Era o senzație, ca și cum te epilezi cu aparatul. Ce a fost mai bizar este că mi-au amorțit picioarele pentru că tipul se sprijinea pe mine. Dar, nu, nu pot să zic.

Ți-a schimbat percepția asupra corpului odată accesat tatuajul? Te-a satisfăcut?

Da.

Cât a durat senzația? Ai fost mândră?

Mândră că am reușit să fac ceea ce am vrut să fac. Am avut satisfacția că l-am făcut. I-am zis maică-mii că vreau să-mi fac un tatuaj și mama a zis Doamne ferește, că nu știi ce o să se întâmple, te omoară tac-tu, te dă afară din casă, Doamne ferește. Și de fapt ce s-a întâmplat înainte, a fost… Am venit într-o zi de la sală și mi-am dat jos bandajele de pe mâini și i s-a părut maică-mii că am un pansament și mi-a zis mă tu ți-ai făcut tatuaj, nu mama, nu mi-am făcut nici un tatuaj. Ți-ai făcut tatuaj, dă să văd ce ți-ai făcut, arată-mi să văd și i-am zis că nu mi-am făcut nimica! Dar dă-mi să văd! Și când am văzut că asta este de fapt reacția ei, mi-am zis stai puțin că aici nu pare să fie atât de gravă situația că vai te dă tac-tu afară din casă, bla, bla, bla. Și cred că într-o săptămână m-am și dus să mi-l fac. Reacția la un potențial tatuaj nu a fost atât de dură. Asta-i tot? Și vrei să-l și vezi? Era convinsă că mi l-am făcut atunci si că nu vreau să i-l arăt.

După ce ți-ai făcut tatuajul, cine a știut despre el?

Păi surorile în primul rând.

Și ce reacție au avut?

Sincer, nu-mi aduc aminte. În schimb îmi aduc aminte de o chestie, foarte interesanttă. Eu am avut un compleu cu niște pantaloni verde militar pe care încă îl mai am, a fost cumpărat cu primul salariu. Cu vestă verde militar, cu fermoar, cu buzunare și glugă, cu pantaloni cu buzunare laterale, care erau cu talie joasă, și dacă îl purtam cu un tricou mai scurt și cu vestă se vedea tataujul. A purtat Roxi când am fost în Italia compleul meu, și a zis că i s-a părut că lisește ceva și apoi și-a dat seama că lipsește tatuajul. Dar cred că reacția a fost ceva de genul băi dacă află tati sau vede că ți-ai făcut tatuajul… dar cred că mi s-a părut că eram deja la vârsta în care putem să ne băgăm picioarele, toți tinerii la optisprezece ani zic, îmi bag picioarele, plec de acasă, nu mai stau cu părinții că nu o să mă comande taică-miu toată viața. Adică ești major, poți decide. Ei bine, eu aveam nouăsprezece ani și nu puteam să decid pentru că încă primeam interdicții. Dar atâta timp cît eram sub acoperișul lui eram sub comanda lui. Și cumva poate fetele m-au privit cu teamă, că nu o să fie de bine, toată familia va avea de suferit, și o va lua și maică-mea în frunte cu mine, sau cine știe care ar fi fost repercursiunile. Pe de altă parte, ce cool că ai îndrăznit să faci chestia asta, nici care nu are tatuaj și nu cred că și-ar face tatuaj.

Cum ai ales locul?

Ca să se vadă doar atunci când vreau eu, și să nu-l vadă tata, și să fie doar al meu, și să-l descopăr doar atunci când vreau eu. Dacă vreau să-l vezi, ai să-l vezi dacă nu, n-ai să-l vezi. Și cumva mi s-a părut cel mai sigur loc în care poate fi controlat.

Ce efect are acum asupra ta tatuajul? Când privirea îți cade pe el? Bănuiesc că nu-l mai conștientizezi.

Să știi că nu-l mai conștientizez. Nu-l mai observ. E o parte din mine.

Care este primul gând care-ți trece prin minte?

Că mi-aș mai face un tatuaj!

La ce anume te-ai gândit și unde l-ai plasa?

Mi-aș face o pisică neagră haioasă pentru că e în contrast cu dragonul. E și o diferență de ani. Pentru că eu cred că m-am schimbat mult de când mi-am făcut primul tatuaj. M-am maturizat, deși pisica haioasă, caricaturizată, o schiță de mâță mi se pare amuzantă, mi se pare că e mâța neagră ce aduce ghinion și e o superstiție în care eu nu cred.

În contextul operației de la picior, ți-ai cosmetiza cicatricea cu un tatuaj?

Mi se pare o idee bună, cred că transformă ceva hidos în ceva frumos și lumea nu o mai percepe ca pe o chestie monstruoasă, e prea mult spus, ca pe un defect. Și Crăiniceanu (chirurg plastic) recomandă tatuarea mamelonului în contextul intervențiilor asupra sânului (la cancer).

Crezi că ești privită diferit de restul lumii?

Prima oară când l-a văzut soacra mea a fost foarte amuzant. Eram la masă și mi s-a ridicat un pic bluza și mi-a zis: – Vezi că ți s-a lipit un pătrunjel!

S-a amuzat pe seama ta?

Da, a fost foarte haioasă! Și bunicul l-a văzut la un moment dat și a făcut o glumă pe seama lui.

Tatăl tău l-a văzut până la urmă?

Nu cred că l-a văzut. Timpul scurs între achiziționarea tatuajului și moartea lui a fost destul de scurt.

Tatăl tău încă trăia când ai plecat tu în Italia?

Da. A murit la un an și jumătate după ce am plecat.

Ce părere a avut despre plecarea ta?

Mult noroc mi-a dorit! A înțeles gestul meu. A fost decizia mea și a actualului meu soț. Cred că l-a văzut de două ori înainte să plecăm. Cumva cred că s-a gândit că plecăm la mai bine. Ne era greu, amândoi părinți muncitori, cu cinci copii. Sigur i-a părut rău că trebuie să plec.

Cum vezi relația corp-suflet? Interior, exterior. Modul în care alegem să ne reprezentăm în societate – corp ca extensie a sinelui. Din această perspectivă cum vezi tatuajul? Cum ai gândit relația sine-corp în momentul în care ai făcut tatuajul? Ai reflectat suficient înainte de a face gestul tatuării? A existat o negociere?

Știam că vreau să-l fac, am văzut tatuaje. Am ieșit din comunism, între timp am văzut și filme cu Jackie Chan, Chuck Norris, Rambo. Duri care s-au tatuat și noi și pasionate de sporturi de contact. Practicante.

Câți de la voi de la sală erau tatuați?

Nu știu dacă era cineva de la sală tatuat. Nu-mi aduc aminte să fi văzut vreun coleg de la sală tatuat.

Foarte interesant! Tatuajul e legat de masculinitate, de sală de sport, de lumea asta?

Nu, în primul rând vorbim de sportul practicat de Bruce Lee, Jeet Kun Do (Calea interceptării pumnului) care presupune o disciplină strictă. Sensei-ul nostru era foarte atent la selectia oamenilor, era un anume profil, nu erau durii de la sălile de kick boxing. Am fost și la kick boxing.

Și acolo?

Nici măcar acolo nu-mi aduc aminte, ca să mă influențat.

Cum vezi tatuajul versus credință?

Atunci nu era cazul. Acum îmi asum.

La primul tatuaj mi-ai expus motivația. Acum, ce te motivează?

În primul rând Liviu nu a fost niciodată de acord cu tatuajele. Spre norocul meu l-am întâlnit după ce mi-am făcut tatuajul. El mi-a zis că ne-am fi despărțit dacă mi-aș fi făcut tatuajul în timpul relației.

De ce nu este de acord cu tatuajul?

Pentru că el crede că dacă corpul tău așa a fost lăsat de la Dumnezeu, așa trebuie să-l lași. Nu trebuie să-l modifici cumva.

Se referă doar la tatuaj sau și la alte practici corporale?

În contextul tatuajului se referea, nu aș ști să-ți spun ce crede despre chirurgia plastică. Poate o augmentare a sânilor nu l-ar deranja, acolo s-ar putea să fie de acord, credința ar putea să fie mai flexibilă.

Crezi că Oana te-a influențat în vreun fel? [Oana este o bună prietenă, are multe tatuaje, foarte elaborate] Ar fi putut să te influențeze, fără să-ți dai seama?

Nu. Asta este o chestie chiar înainte de Oana, dar Liviu fiind împotrivă hai că nu-mi doresc chiar atât de mult dacă vreau neapărat pot să-mi fac o chestie temporară, o mâță neagră și haioasă. E ca și cum ți-ai dori un inel sau o bijuterie, și dacă ăla este o mâță neagră, desenată, zburlită sau eu știu cum…și îți aduce la fel de multă satisfacție cât îți aduce un inel sau o brățară pandora, e gândul acela, satisfacția aceea. Nu cred că a fost dintotdeauna ideea cu o mâță neagră dar…

Tatuajele tale: sunt un mesaj către tine sau către ceilalți?

E o chestie privată. Nu are legătură cu nimeni. Pentru mine a fost și primul tatuaj. Și mâța cred că ar fi într-un loc care este numai al meu. Nu știu încă, nu m-am gândit, dar dacă vreau să-l vadă cineva să poată să-l vadă, și dacă vreau să nu-l vadă, să nu fie în permanență la vedere, e ca și cu brățara sau inelul pe care dacă vreau să-l port îl port, dacă nu, nu. Aș vrea să mai adaug faptul că atunci când l-am făcut aveam un abdomen lucrat, bine conturat și mă gândeam cu amuzament că dacă v-a fi să mă îngraș se v-a deforma dragonul…oricum mi s-a părut acceptabil, mi-am asumat. Când am făcut peritonita, doctorii au ocolit ușor coada dragonului pentru a nu-l secționa. Mi-au spus că au încercat să-l salveze și pe el.

Ce diferență totuși, unul e dragon și altul e pisică!

Eu sunt altcineva, au trecut totuși douăzeci de ani și te schimbi, nu mai ești ăla care ascultai hip hop la nouăsprezece ani, și erai rapper și erai ăla care asculta RACLA sau BUG Mafia, ești ăla care ascultă jazz și muzică clasică sau Queen sau Muse sau altceva sau nu știu învață germană pentru că vrea să învețe germană și atunci nu învăța nimic pentru că nu vroia să învețe nimic. Sunt aceiași persoană, conștiincioasă și sârguincioasă și încerc să fac mereu bine, să fiu onestă să nu cer altora ceea ce eu nu dau, aceastea au evoluat în timp.

Interviu DANA MICLEA, februarie 2019, Timișoara

VÂRSTĂ – 40

OCUPAȚIE – bucătăreasă

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – divorțată

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Prima dată am văzut un tatuaj în copilărie.

Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da, le cunosc. Circula mitul că sunt tatuaje făcute în pușcărie. Nu îmi plac, am considerat mereu ca sunt urâte.

Vă amintiți ce reacție v-a stîrnit?

Copil fiind, frica.

Când, la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

Primul tatuaj l-am facut la treizeci și nouă de ani. A fost o hotărîre premeditată sau întîmplătoare?

A fost o hotărîre premeditată.

Ce v-a determinat, influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Simțeam nevoia să îmi amintesc să nu mă cramponez de oameni. Tocmai trecusem prin mai multe experiențe marcante și simțeam nevoia să îmi amintesc acest lucru. Am fost singură să îmi fac tatuajul. Nu, a fost o experiență amuzantă. Mi-am pus problema igenei, dar am căutat un salon cu istoric și m-am gândit că dacă nu l-au închis până acum, înseamnă că este în regulă. Nu am auzit despre persoane cu probleme de sănătate din cauza tatuajelor.

Ce reprezintă?

O păpădie lângă care scrie Let go.

Cum ați ajus la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat?

La Let go mă gandisem de multă vreme, din cauza tendinței mele de a duce cu mine, în suflet și cap, oameni, amintiri care nu îmi fac bine, din contră. Păpădia a fost contribuția prietenei mele Judith. Ea mi-a trimis și primele poze cu posibile variante de păpădii.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Colaborarea a fost excelentă. Am căutat împreună modelul pe net. Eu uitasem poza mea acasă. Locul unde doream să fac tatuajul îl știam deja.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un meseriaș? Artist?

Este un artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales?

Da , are o semnificație aparte. Să pot lăsa în urmă ce a durut, ce nu imi face bine. Momentul ca reper în timp are semnificație. Eram într-o relație dureroasă, fără viitor din care trebuia să ies. Dar ulterior am realizat că am mult mai multe de lăsat în urmă. Am fost bolnavă, am avut cancer și după ceva vreme am realizat cât de mult m-a afectat și câte port în mine. Și traumele din copilarie. Și divorțul. O grămadă de lăsat în urmă. Și este un bun reminder.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ, estetica?

Semnificația.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Nu știu ce tehnică a folosit. Nici nu știam că există mai multe.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani pentru a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

Șaizeci de euro. Da. Eu. Dar încă nu știu exact cum va fi tatuajul.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Și apoi purtarea acestuia? Cît de des vă mai gîndiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

Cred că spune despre mine că lupt în continuare. Cu demonii mei. Am fost foarte bucuroasă când l-am făcut. Mă bucur de el de câte ori îl privesc. Este într-un loc vizibil, intenționat l-am făcut acolo, ca să imi amintesc. Da, îl privesc zilnic și il îngrijesc în mod constant.

V-a schimbat percepția asupra propiului corp?

Nu.

Cum vedeți relația corp, suflet?

Cred că, corpul trebuie îngrijit și iubit pentru a putea adăposti un suflet sănătos. Și invers. Corpul nu poate fi sănătos dacă sufletul este bolnav, nefericit, murdar.

Care este percepția asupra propriului corp?

Acum, la aproape patruzeci și unu de ani, am realizat că sunt frumoasă și bună. Mi-a luat ceva, dar tot este bine că am realizat asta.

E public sau privat? L-ați gîndit ca un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Este privat. Faptul că îl văd alții nu mă face să simt că își pierde din semnificație sau că nu mai este intim.

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Mă face să mă gândesc la mesaj. Să fiu prezentă. Da, scrie Let go! Deocamdată nu a fost interpretat greșit.

Ce părere au avut prietenii, familia? Prietenilor le-a plăcut?

Tata s-a supărat.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întîmpinat în societate? În România sau și în străinătate?

Nu am simțit că sunt privită altfel de când am tatuajele. Oamenii le admiră, când le văd. Eu am făcut tatuajele în Germania, dar nu am observat diferențe în reacții.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Le admir. Și aș vrea să am curaj să îmi fac o mânecă.

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Nu.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Un prieten si Diana au pălăria elefant din Micul Prinț. Diana mai are un șarpe și un Pegas, făcute în tinerețe care nu îi mai plac.

Cele care nu au, de ce nu au?

Judith înca nu și-a adunat curajul, dar mai sunt câteva care își doresc, dar încă nu știu ce să își tatueze.

V-ați mai face? De ce da, de ce nu?

Da. Am deja doua. Și mai vreau. Pentru că mai am câteva lucruri importante să îmi amintesc.

Dacă vi s-ar cere sa definiți tatuajul, ce ati putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Pentru mine tatuajele mele sunt un reminder. O urmă definitivă pe trupul meu. O oglindire a ceea ce port în mine.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Aș spune că tatuajul are un mesaj, reprezintă ceva, exprimă ceva, pe când un piercing nu îmi spune nimic. Piercingul îmi pare mai mult o atitudine.

Vedeți vreo legătură între religie și posibilitatea sau voința individului de a face ce dorește cu corpul său? Corpul aparține omului sau lui Dumnezeu? Cunoașteți atitudinea Bisericii față de tatuaj?

Da. Cred că trupul este un dar ceresc, aparține lui Dumnezeu. Știu ce scrie în Biblie despre a îți însemna pielea. Dar mai știu că Dumnezeu este mare și bun și că sunt multe alte lucruri care contează în ochii Lui. Nu cred că voi ajunge în iad din cauza tatuajelor mele.

Putem vorbi de o solidaritate, de o comunitate a purtătorilor de tatuaje? De pildă, intrați mai ușor în vorbă cu o persoană tatuată? Simțiți că aveți ceva de împărtășit cu alți purtători de tatuaje?

Așa la modul general, nu cred asta. Cred că există grupuri care se identifică prin tatuaje (bikerii de exemplu), dar nu invers, adică au devenit o comunitate pentru că au tatuaje. Nu intru în vorbă mai ușor din acest motiv. Când căutam un loc unde să îmi fac tatuajul și vedeam pe cineva cu un tatuaj frumos, întrebam unde l-a facut.

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

Al doilea tatuaj era și el în plan de multă vreme. Nu este o evoluție. Sunt complet diferite, pe mâini diferite. Este un simbol și un semn de mulțumire pentru cei care m-au ajutat să trec prin perioada bolii. Nu puteam să scriu toate numele pe mână. Este vulpea din Micul Prinț, care reprezintă pentru mine simbolul prieteniei.

Vine în completarea primului sau este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Este complet diferit. Atât ca motivație cât și ca model.

La ce distanță de timp a fost făcut față de primul?

Două săptămâni.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da, nu am avut nici o emoție.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Da. Mi-a plăcut cum lucrează și era și foarte prietenos.

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce da, de ce nu? Ce anume?

Da, vreau. Pentru că mai am lucruri să îmi spun. Vreau să îmi scriu respiră pe încheietura mâinii drepte. Pentru că este important să respiri conștient și pentru că în timpul radioterapiei am auzit cuvântul de sute de ori.

Dă tatuajul dependență?

Din punctul meu de vedere, nu.

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el?

Nu. Caut pe internet modele, dar doar atât.

Interviu CRISTINA HOCKL KIRALY, februarie 2019, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – 5 (trandafir omoplatul stâng, trandafir cu semătura Pat (Patrick) pe brațul drept, bicicletă antebrațul drept, tatuaj japonez pe brațul stâng, o coroană încheietura stângă)

VÂRSTĂ – 51

OCUPAȚIE – student/profesor

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – catolică

STARE CIVILĂ – căsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Nu pot să țin minte, probabil aici pe stradă ăia care se tatuau cu creionul, bețivanii cu ancora, peștele, sticla de bere. Pe vremea aia în România când eram copil, ziceam uită-te la ăștia sunt cei mai de jos.

De ce credeați voi asta?

Pentru că erau numai alcoolicii, numai țiganii. Cine se tatua pe vremea aia în România? Spune-mi tu mie. Asociai tatuajul unui alcoolist, unui looser. Păi îi vedeai în tramvai, eu cum am lucrat în comerț de la șaisprezece ani îi vedeam când plăteau.

Unde vedeai, pe mâini?

Da, pe mâini cel mai adesea. Pe brațe.

Și ce anume vedeai tatuat?

Pește, sirenă, ancoră. Nume. Tipicele.

Când, la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

Oh my God! Cred că am avut 31 de ani. Da.

Și ce reprezintă?

Voia să reprezinte un trandafir, foarte ciudat, când stau să mă gândesc. A ieșit o varză. Patrick când m-a văzut mi-a zis de ce ai o salată sau e o varză? Mă spălam pe cap și Patrick avea 7 ani și m-a întrebat: De ce ai făcut tattoo cu o varză? Și i-am zis: – Nu mama, e un trandafir! Și mi-a zis: – Nu mama, îmi pare rău, nu e trandafir.

Ce v-a determinat, influențat? Care a fost contextul? Cum de ți-ai făcut un tatuaj?

Pentru că am fost atât de nefericită în mine și cu mine, și am zis că trebuie să fac ceva ieșit din comun și nu am știut ce să fac. Și lucram la Mega company, ca un fel de Media markt, și am avut foarte mulți tipi cu piercinguri care lucrau cu noi, tipi tineri, care aveau prin limbă, prin sprâncene, peste tot. Și aveam o tipă care era plină, plină de tattoo-uri și era foarte cool. Și eu eram prea cuminte. Am felul ăla de wall flower. Și mi-a venit acuma, ori plec de acasă ori îmi fac un tattoo. Deci a fost o chestie rebelă. Am vrut să fac ceva ce este interzis, ce nu mă reprezintă deloc. Simțeam că trebuie să-mi găsesc un ventil.

Ce ai simțit după? A avut efectul scontat?

Nu m-am simțit nicicum, m-am speriat.

Cum a descurs procesul? Cum ai ales artistul tatuator?

Nu am ales nimic. M-a dus un coleg de lucru și stomacul mi-a zis fugi de aici, și nu am fugit și a fost atât de penibil totul.

De ce?

Pentru că cred că era beat mort ăla, nu știu, cred că m-am simțit paralizată. Nu știu, eu am fost tot timpul, eu nu am avut personalitate, mie mi s-a zis tot timpul de când eram mică, că nu ești bună de nimic, de la mama, acum traumele astea încep să le înțeleg și le prelucrez de mult, acum învățând traumele copilăriei au venit foarte multe.

În Germania te-ai tatuat? Și spune-mi cum a fost?

Nu l-am ales, nu.

Și cum ai ales tatuajul? Dintr-o revistă?

Da, da. A fost așa. Nici nu am știut, tipul a zis asta ți-ar sta bine. Eram foarte labilă, nici nu am știut ce fac.

De fapt pe tine te interesa doar accesarea unui tatuaj, atunci pe loc?

Da, nici nu știam.

Voiai doar să te tai și nu conta cum?

Da, da.

De ce ai plasat tatuajul acolo?

Pentru că mi-a zis ăla. Nici măcar nu mai știu căci nu am planificat nimic. A fost un coșmar. Când am văzut-o acuma pe Carla [fiica ei] cum și-a planificat tattoo-ul, de ce, cum, când, cum și-a ales artista. Acuma mi-am dat seama de multe lucruri.

Experiențele nu se aseamănă de loc?

Nu.

Al doilea?

Al doilea l-am făcut în 2011 după ce a murit Patrick, ne-am dus să-i luăm lucrurile, de la college și au venit prietenii lui și Emily a venit cu scrisorile lui, și el se semna tot timpul într-un anumit fel și Emily a zis că vrea să-și tatueze sub inimă o semnătură pe care numai ea și Patrick o înțelegeau, și atunci eu am zis că și eu vreau un tattoo și Uwe a vrut un tattoo și plasarea este complet horror pentru mine și în ziua de astăzi.

Ce ai ales să-ți faci?

Este semnătura lui Patrick deci Pat și este un trandafir ciudat, dar Patrick în toate desenele lui, deci este el, ăla a fost copiat de pe semnătura lui Patrick.

Stencilul este a lui Patrick, grafica este a lui, el a fost artistul?

Da, da. Mi l-aș fi tatuat pe frunte. Eram într-o așa o durere că nici nu știam. Iarăși am căutat un motiv, nu știu de ce am făcut. Și Uwe și l-a tatuat, arătam ca doi pirați, cu tatuajele pe umăr. Deci foarte ciudat.

De ce pe umăr? Pentru că îl poți vedea doar foarte rar.

Și eu m-am întrebat de ce nu l-am plasat pe piept sau în altă parte.

A fost un tatuaj făcut într-un moment tensionat însă încărcătura emoțională este incomparabilă cu cea de la primul tatuaj?

Patrick în toate desenele lui a desenat un trandafir mic. Deci dacă îi vezi desenele peste tot vezi trandafirul fie că este ascuns sau la vedere, sau mai mulți chiar.

Ce simboliza trandafirul pentru el?

Nu știu. Nu ne-a spus niciodată, de multe ori l-am întrebat ce înseamnă și mi-a spus: Nu știu mama ce înseamnă pentru tine!

La cât timp după ce s-a dus Patrick te-ai tatuat?

Patrick a murit în mai și noi ne-am dus să-i luăm lucrurile de la colegiu în vară, cândva în august. Avea acolo lucrurile lui și a vrut să le doneze și eu nu am vrut să i se doneze lucrurile pentru că am suferit mult că i s-a donat inima și tot ce s-a întâmplat cu Patrick.

Dar cine a luat decizia?

Doctorița. El murise, l-am dus la spital, dar în timp ce Patrick murea eu am chemat salvarea, nu puteam să concep, eu nu am crezut, eu nu, nu, am zis el trebuie să trăiască! A venit salvarea. L-a luat, noi ne-am dus după el că nu ne-au lăsat în salvare, la spital a avut tot felul de tuburi și tot felul de chestii… parcă dormea, era atât de frumos și doctorița a venit și a spus că Patrick ar fi vrut să-i donăm organele, și eu am zis nu, nu, nu, eu nu am vrut să plec, și aici începe durerea și povestea asta pentru că Uwe a hotărât, da, da, da, și când a murit și când i-au scos inima, pentru că organele, din cauza chimioterapiei nu au mai fost viabile. Eu am sperat că a fost vorba de un copil, am aflat după aceea că un bătrân a primit și am fost foarte supărată, pentru că mi-am dat seama că a fost cumpărat.Pentru că sunt atâția copii care stau la rând și un om de șaizeci și opt de ani a fost pus pe listă înaintea unui copil, e evident că a fost manipulat.

Noi unde ne aflăm acum, în Germania?

Da, în Germania. Dar doctorița, cea care l-a operat de trei ori, din România, din București, prietenă de-a noastră, de fapt un geniu de femeie a spus că Patrick ar fi vrut să facem un bine din ce s-a întâmplat și deci asta a fost cu trandafirul de pe umăr.

Și unde ți l-ai făcut, în America?

Da, în America. Pe internet am găsit, de fapt Emily a găsit un tattoo artist foarte renumit dar ea a știut ce vrea, noi acolo văzând scrisorile și citind. Patrick era foarte funny și foarte ironic și o făcea să râdă tot timpul, și lui îi mergea rău și ea îmi spunea mie uite că lui îi mergea rău și mă făcea pe mine să râd. Și aici a fost ceva ciudat, nu știu cum să explic.

Acest tatuaj a fost făcut din cu totul alte motive și în cu totul alt context, dar tot într-un moment de durere profundă.

Absolut.

Al treilea tatuaj?

Al treilea tatuaj, este bicicleta. După cum vezi, este și făcută greșit, e simplă. În Barcelona am plecat după ce am hotărât că voi divorța și am plecat pentru prima dată singură. Și eu am avut un accident cu bicicleta când am avut optisprezece, nouăsprezece ani, pe mine nimeni nu m-a învățat să merg cu bicicleta, părinții nu s-au ocupat de noi și eram foarte introvertite, și crescute ca cu basmaua în cap, trebuie să recunosc. Nu aveam voie la discotecă, nu aveam voie la film, nu aveam voie la cofetărie, nu aveam voie niciunde.

De ce?

Nu știu de ce. Pentru că nu aveam voie. Și m-am urcat din nou pe bicicletă. M-am înscris la un curs și am văzut că aveau doar semicurse vintage. Și am zis nu, mulțumesc. Îmi era o frică teribilă de semicurse… Și mai erau două americance, eram cred șase în total și tipul a fost atât de drăguț, un tip pe la douăzeci și ceva de ani, și mi-a zis te rog încearcă, te rog din suflet încearcă, și am încercat și am reușit și m-am plimbat prin Barcelona cu semicursa. Și când am venit acasă și mi-am dat seama ce am făcut, și am ajuns în Shanghai și anul ăla a însemnat foarte mult pentru mine, din multe puncte de vedere, dar mai mulți prieteni mi-au zis deodată, Cris tu trebuie să te înveți să te iubești! Toată lumea îmi zicea că strălucesc dar eu de fapt eram înspăimântată. Pentru pasul ce l-am făcut, pentru ce gândeam, și atunci am plecat în Australia, și în luna aceea în Australia când am făcut Celta Course, și mi-am atins limita fizică și psihică, nu știu cum am făcut. Eu nu beau alcool, eu nu am probleme să fiu singură, dar sunt un om foarte sociabil și am fost singură, mă întâlneam în weekend cu oameni pe care-i știam acolo. Dar cursul a fost foarte greu, mi-am dat seama că am investit opt mii de euro (avion, cazare) și cursul pe care l-am plătit și mi s-a zis acolo că dacă nu faci față noi nu putem să-ți dăm banii înapoi. Și am învățat ca o nebună, și a trebuit să ies eu din mine. A doua zi ne-a dat deja să învățăm. A fost cumplit. Și prima notă a fost un pass (notă de trecere). Era very good, good și pass. Eu nu am crezut că o să trec. Și am primit un pass pentru că am folosit limbajul meu, era pentru vorbirea limbii engleze ca a doua limbă, dar eu practic am tradus din germană sau română. Nu am putut să mă țin de regula aceea, să folosesc limba engleză fără traducere. Pe de o parte m-a tras în jos dar pe de alta am fost mândră dar nu destul de mândră și am venit acasă și i-am zis la Carla: – I need a tattoo! Și asta este de fapt un reminder to love myself. Și să încetez să mă mai judec. Pentru că ăsta a fost primul pas, urcându-mă pe bicicletă cu străini, când îți arăți vulnerabilitatea că de fapt era să pic de două ori. Dar Carla își făcuse primul tattoo, și m-am dus cu Uwe, lui nu-i venea să creadă ce fac, am poze în timp ce mi-l face.

Dar de ce nu-i venea să creadă?

Lui Uwe nu-i venea să creadă că fac asta și că vreau să divorțez și că am fost la avocat, și că am adus actele, am plătit. Pentru el era numai bla,bla, bla, ani și ani. Am vrut să-mi schimb viața, nu vreau să mor ca tatăl meu, măcar să încerc. Și să încerc să fiu onestă, să mă uit în oglindă și să zic asta sunt eu, take it or leave it. Apoi ultimul tattoo, numărul patru, a murit tata. În același an. Și eu am suferit foarte mult că nu mi-am păstrat numele de familie, Kiraly, am zis Carla trebuie să ne facem un tattoo pentru tata. Și ea l-a iubit, nu-l ține bine minte dar a păstrat o afecține pentru el, pentru că tata era foarte sensibil.

Kiraly înseamnă rege, nu?

Da. Basquiat are o coroană ca semnătură, este imperfectă. Exact așa am vrut să fie. Nu ceva fancy, sau nu știu ce. Dar Carla își făcuse înainte de asta un dragon. Are un dragon de sus până jos, nu o să-ți vină să crezi cât este de superb. Realizat de artista aceasta.

Coroana este realizată în China, de aceiași artistă?

Da, da, de aceiași artistă. Cu Carla. Aveam amândouă același lucru. Și apoi, pentru că trecuse un an, și pentru că eu trecusem prin multe, mi s-a părut că acest tattoo (cu bicicleta) este rece, am vrut să bag o floare prin el, să-l înfrumusețez, să-l încălzesc, parcă să-i dau viață. Și atunci mi-a spus tipa asta, nu, de ce nu-l lași așa cum este, mie îmi place așa, l-ai făcut într-un anumit moment, îți aduce aminte scopul a fost să-l vezi tot timpul și să-ți aduci aminte de ce l-ai făcut, și atunci am zis ok, dar este, ca și cum îți cumperi… ca și cum tu ți-ai cumpărat acele picturi fabuloase, care sunt din altă lume. Și atunci, știind că voi pleca din Shanghai, că nu voi sta nu știu cît și că fata asta va pleca și ea, căci era din Hong Kong, și acest tattoo… deci este o artistă, este o artistă… Și atunci mi-a dat un teanc de tattoo-uri pe care le face ea. Flori, ea foarte mult tatuează flori. Mi-a plăcut stilul ei de a fi, cum era ea, a fost o chimie. Acest tattoo a fost într-adevăr ales, ales artistul, ales în liniște, nu a fost o chestie de moment, am economisit bani pentru acest tatuaj.

A fost costisitor?

A fost foarte costisitor, a costat cinci sute de euro. Dar nu mă așteptam să mă coste atât, a fost enorm, wow ce am făcut că nu mă dau afară banii din casă! Dar a fost ideea că am vrut ceva de la ea. Pentru că o apreciez și am vrut ea să-l facă. Și am vrut totuși să însemne ceva. Și am fost cu Carla și Carla uitându-se prin materialele pe care le avea acolo (de unde se inspiră) toate trei am picat pe o carte a unui japonez, de pe la 1800 – The Book of Waves. Este un val de fapt ce a tatuat, Hamonshu, Japanese book of Waves [1903, stilul Nihonga, artist – Mori Yuzan]. Și atunci Carla a zis – Mom I love this, și eu am zis – Oh my God! a wave. Eu asociez valurile, ce bine ce noroc că avem valurile, că vin și spală totul. Că tipa asta, în timp ce m-a tatuat, a plâns, mi-a povestit povestea vieții ei, am plâns cu ea, de durere, și pentru faptul că un om m-a ales pe mine să mi se confeseze, și mi-a zis: – Îți spun toate astea și nici măcar nu te cunosc! Ea a ales locul, nu știu dacă se mai vede albul, spuma valurilor. A durut îngrozitor. Uită-te la acest tattoo [indică tatuajul cu semnătura lui Patrick] – ăsta este un tatuaj de tractorist. I-am zis și Carlei, Patrick ar muri încă odată dacă l-ar vedea! Carla s-a tatuat, ea a vrut deasupra inimii, asta a zis, când ea va împlini optisprezece ani vrea să-și tatueze ceva și și-a tatuat un desen de-a lui Patrick pe care această fată i l-a făcut. Ea nu copiază, dacă îți dai seama, ea nu copiază cum fac alți artiști. Ea se uită și face desenul după imagine. Asta este povestea. Și ea a vrut să lase să fie vintage, să nu fie negru. Și ăsta este tatoo-ul Carlei.

Dragonul?

Da, pentru că ea a vrut ca asta să fie amintirea ei din Shanghai, ea a zis că ar fi ultimul lucru dacă ea și-ar tatua NI HAO? Sau deschizătorul de sticle tipic pentru Shanghai, a zis că este așa un kitsch și uite-te ce talent are fata asta. Ea l-a lucrat și au fost dicuții și ea l-a ales și l-a transformat.

Te-ai gândit și la alte tipuri de practică corporală?

Nu, niciodată. Cred că ajunge și cu tatuajul.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului?

Artă. Asta este artă [se referă la utimul]. Restul a fost durere! Nu știu, tatuajul, depinde în ce context, depinde cine-l face, depinde de la om la om. Nu știu, dar eu cred că este artă. Sunt unii oameni care vor să-și facă tatuaje doar ca să iasă în evidență, fără să se gândească, care sunt răniți precis înăuntru, și mi-am dat seama că și eu, în loc să mă tai am făcut chestia asta pentru că nu se potrivește deloc cu mine, nu e caracterul meu, deloc. Și știu că ăsta a fost ultimul.

Deci nu-ți mai faci?

Nu, nu. Ar fi ridicol.

De ce?

Pentru că îmbătrânesc. Și pentru că nu mai durează mult până să se vadă că se lasă pielea. Dar ăsta este cu adevărat frumos (indică valul). E ca și când ți-ai cumpăra un ruj sau un pantof, astea nu trebuiesc ascunse. Eu găsesc că e un mare curaj dar depinde iară de ce-l faci. Deci pentru mine de fiecare dată a însemnat ceva.

Prima dată când te-ai tatuat, ce a zis Uwe?

Nimic. El plecase la Munchen la un meci de fotbal. Eu am lucrat și de la lucru direct m-am dus, nu a fost nimic planificat. A venit și a fost șocat căci cine ar fi crezut? Nu a zis nimic.

Cum vezi tatuajul din perspectiva unei femei? Cum asociezi femeile cu tatuajul? Crezi că sunt privite diferit din cauza tatuajului?

Da. Absolut. Pentru că și noi judecăm fără să ne dăm seama. Da, da, sunt privite altfel.

Ai simțit priviri surprinse? Nu neapărat ostile?

Prietenii mi-au zis wow, ce frumos, ce superb. Dar și ei sunt purtători. Alții au zis că nu ar putea suporta durerea, dar nu ar putea să o ducă, dar ar vrea și ei. Și Uwe care vrea și el acuma încă unul… Nu! Unde trăiesc eu, lumea este așa de deschisă și cred că ăsta ar fi ultimul lucru care i-ar deranja. Dar trebuie să spun că o colegă, unde predau eu germana, ea vrea să predea spaniolă, și acea fată a fost trimisă acasă căci avea toată mâna tatuată, cu diferite culori, dar bineînțeles, trăind în China, pentru o școală publică, comunistă, nu a fost acceptată.

În contextul întâlnirii cu Cristina, aceasta mi-a vorbit de tatuajele fiicei sale Carla, care a acceptat să-mi răspundă la câteva întrebări și să-mi furnizeze fotografii cu tatuajele achiziționate.

VÂRSTĂ – 19

OCUPAȚIE – student

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – catolică

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Primul tatuaj a fost semnul de pe albumul trupei Bon Iver. Este una dintre trupele mele preferate și mesajul pe care-l transmite acest album este deosebit. Desenul a fost făcut de prietenul meu – eu tocmai împlinisem 18 ani. Al doilea tattoo este un trandafir, desenat de fratele meu – care în fiecare dintre desenele lui ascundea câte un trandafir, din păcate nu știm motivul – este un omagiu pentru Patrick.

Am ales artista pentru că auzisem de ea și apoi, după ce am cunoscut-o și ne-am împrietenit – am aflat că lucrase ca designer pentru Alexander McQueen în Londra. După decesul acestuia, ea a hotărât să plece din Londra și a învățat să tatueze, devenind una dintre cela mai bune artiste din Shanghai.

Știind că voi pleca din Shanghai – unde am locuit peste 5 ani – orașul unde m-am simțit pur si simplu «acasă» – am vrut să-mi fac un tattoo care să fie în memoria acestui timp petrecut în Shanghai. Dat fiind că în zodiacul chinezesc eu sunt un dragon, am ales împreună cu Greeni (artista) un dragon – tatuajul a durat peste 3 ore și a fost extrem de dureros. Părinții mei l-au sponsorizat.

După acest tattoo am crezut că mă voi opri (durerea a lăsat urme) dar anul acesta – am vrut să mai fac un tattoo – o magnolie. Deoarece am aflat Greeni în US – și pentru că știam că este cea mai bună artistă în ceea ce privește florile – sau pur și simplu arta minimalistă) mi-am dorit acest tattoo tot făcut de ea. Greeni petrecuse o lună lucrând cu faimoși artiști în New York și m-a rugat să o las să facă magnolia așa cum o vede ea – și cu un mod nou de a tatua.

Între timp, împrietenindu-mă cu o altă artistă, care pe lângă desen și pictură a învățat să tatueze – la un vernisaj al ei – mi-a oferit cadou realizarea unui tattoo. Am ales un fluture. Simplu și vintage – mama mereu îmi spune că îi aduc aminte de un fluture. Pe mâna stângă am un mic tattoo – același cu mama- o mică coroană – în memoria bunicului meu. Pentru că numele lui era Kiraly (rege).

Interviu Manu, februarie 2019, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – 1

VÂRSTĂ – 29

OCUPAȚIE – designer vestimentar

STUDII – Master, facultatea de Arte și Design

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Wow, cred că am văzut la unchi de-al meu o sirenă clasică când eram mică și mă întrebam cum și l-o fi făcut cu pix sau cu ce. De mică aveam înclinații artistice și mi se păreau foarte urâte.

La ce vârstă ți-ai făcut primul tatuaj?

Când am terminat facultatea: douăzeci și doi sau douăzeci și trei de ani.

A fost o chestie spontană sau premeditată?

Păi a venit în urma experienței într-un salon de tatuaj. Eu am fost ucenică la Luci, am vrut să învăț și eu să tatuez, am început prin a fi ucenică și apoi mi-am făcut tatuajul, a fost o chestie spontană, a venit foarte ușor ideea și mi s-a părut că e ceva drăguț și care mă reprezintă.

Ce ți-ai tatuat?

[intervievata indică] Un șir de ciupercuțe, de frunzulițe, de insecte, e și o buburuză acolo, e pe gleznă. E așa mai natural. Aici e și o omidă. Mie îmi plac foarte mult ciupercuțele, cum arată. Probabil v-a trebui să-l refac, arăta foarte bine la început, era foarte grafic, tatuajul în timp se transformă. Tatuajele sunt acoperite în timp de un strat de epidermă care se reface și-l acoperă și negru nu mai este negru, apare nuanța aia de albăstrui.

Te-a durut?

Da. Foarte tare. Doare la gleznă, sunt multe oase și am avut de asemenea linii foarte lungi și alea de asemenea dor. Nu am știut că sunt așa de rezistentă la durere.

Și cine ți l-a făcut, Luci?

Tavi, colegul lui de atunci.

Mai ai tatuaje?

Nu, acesta este singurul. Posibil să-l continui pe ăsta. Am avut o idee despre un al doilea tatuaj, trebuia să-l facă Luci, m-am răzgândit pentru că mi s-a părut pueril, nu a fost ca și cu primul, spontan, la cel de-al doilea m-am gândit mai mult, l-am desenat. Mi-am făcut un design și am ajuns să cred că este prea pueril, era cu simboluri ale unor supereroi, mie îmi plac mult comics-urile, desenul în sine arăta fain însă mie mi s-a părut că arăta ca o copertă de comicsuri.

Crezi că te-ai gândit prea mult și de aceea ai renunțat?

Posibil să fie și asta.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului? Cum vezi tu practica asta a tatuajului? Și stencil-urile?

Asta ar fi o discuție super lungă având în vedere că, ca și practică ținea de expresie acum mai mult ține de design. Aș găsi multe categorii la tatuaj: tatuajele pur sentimentale (alea care-s cu familie, animale de companie), super simbolice, cu triburi, chestii de inițiere și sunt astea care-s cu steluțe, chestii, nu spun că sunt stupide, nu vreau să jignesc pe cineva dar genul de tatuaje pe care le copiezi de pe alți artiști. Tind să cred că este și ceva de natură psihologică, o chestie de nesiguranță acolo.

Cum vezi legătura tatuajului cu fashion-ul? E o modă?

Da, este o modă. Dar și chestia asta cu trendurile, apar și dispar, noi evoluții a unor lucruri, noi influențe. Datorită tehnologiei, un om poate avea o influență foarte mare asupra unui segment larg al populației. Vis-a-vis de tatuaj, ce mă frapează este că se răspândesc cele care sunt mai kitschi-oase sau mai neoriginale. De fapt cred că sunt cele mai neoriginale poate din cauza repetiției. Poate tatuajele originale sunt ascunse, ca nu cumva acelea să devină trend.

În contextul în care apelezi la un tatuator care este educat, care are o bibliotecă bogată de imagini, o tehnică demult dobândită și intens exersată, poate fi tatuajul o formă de artă?

Depinde de client. Este o formă de artă din punctul meu de vedere, are loc un proces destul de intim – poate mai intim decât la doctor – ești mult mai expus, ai încredere în omul ăla că are grijă de tine, că nu contactezi anumite boli, că nu te însemnează pe viață cu un lucru nasol. Toată lumea ar trebui să treacă printr-un proces mai îndelungat atunci când se tatuează și ca și tatuator este foarte artistic ce se întâmplă acolo, și cu culorile și cu pigmenții care reacționează într-un anumit fel la contactul cu pielea, este foarte interesant. Am experimentat cu pigmenții la un tatuaj color, cred că era al doilea tatuaj pe care-l făceam și este foarte interesant. Nu am mai regăsit nimic din ce am experimentat eu în ani de studiu de desen și culoare, e cu totul altceva la tatuaj. E o cu totul altă disciplină (ca studiu). Pigmenții nu mai reacționează cum știm noi în mediul artistic că reacționează. Galben cu albastru nu mai reacționează la fel. Este alt proces.

Trebuie să reînveți anumite lucruri?

Da.

Cum de nu ai mai tatuat?

E foarte greu din punctul meu de vedere, îți trebuie stăpânire de sine, aparatul vibrează foarte tare, acum sunt aparate care nu vibrează, eu știu să trag o linie dreaptă, dar în tatuaj e cu totul ceva nou și am zis că mai bine mă axez pe ceva ce știu decât să încep ceva ce știu că o să dureze foarte mult. Mi s-a părut că-mi lua foarte mult să învăț. Am încercat, am văzut unde sunt și mi se părea că mai am foarte mult de învățat.

E totuși un proces îndelungat, cel de învățare?

Pentru mine, uite am colegi de facultate care s-au apucat și le-a mers bine din prima. Poate pe culoare, poate aș fi mers pe culoare. Dar pe linii, grafică, în nici un caz. A fost o decizie strict pentru mine și pentru oamenii care ar fi venit la mine să-i tatuez. Mi-am zis că fiind atât de novice mai bine nu.

Cum te-ai simțit după ce ai făcut tatuajul și ai început să-l porți?

Mă simțeam foarte mândră. Uneori nu voiam să-l vadă toată lumea, pe atunci nu era așa în trend tatuajul ca acum, și cumva aveam senzația că lumea îmi invada intimitatea, fără să-și dea seama că fac treaba asta, ca și atunci când ești însărcinată și vine lumea să-ți pună mâna pe burtică, vine lumea și se bagă în seamă fără să țină cont de spațiul tău privat și nu m-am gândit că o să mă lovesc de chestia asta. Sau când mergeam la plajă, știi că trebuie să ai mereu foarte multă grijă, trebuie să-l dai cu cremă, îngrijirea tatuajului după ce-l faci este foarte importantă, este cea mai critică perioadă, trebuie să ai grijă astfel încât să ai un tatuaj frumos pe timp îndelungat. Din câte am înțeles nu ar trebui să se oprească niciodată îngrijirea lui.

Cum citești azi o femeie cu tatuaj având în vedere faptul că pe vremuri a fost un apanaj al bărbaților? Poate fi un empowerment?

Îmi plac femeile cu tatuaj. Îmi plac pentru că băieții au tatuaje cu teme de băieți, fetele cu cele de fete și sunt atât de multe tatuaje drăguțe mi se pare o expoziție de artă. Pe lângă asta sunt unele fete care au tatuaje foarte feminine altele de-a dreptul macabre. Dar este un stil de viață pe care trebuie să ți-l însușești când deja exagerezi. Atunci când exagerezi cu expunerea lor: când ai tatuaj pe gât, pe față, sau pe mâini. Am văzut un mic filmuleț pe You Tube, se întâmpla în Londra, ea era o fată foarte tatuată și a încercat să ceară indicații privind o stradă, însă nimeni nu a băgat-o în seamă. Evident asociau tatuajul cu stilul ăsta de viață al drogurilor, petrecerilor, bețivanilor, paria societății. Au refăcut experimentul aplicându-i un machiaj peste tatuaje și îmbrăcând-o în haine office. Evident că lumea a sărit să o ajute.

Crezi că te privește lumea diferit? Și aici nu mă refer la cei de generația ta ci la părinți, profesori, bărbați?

Am avut reacții, mai degrabă priviri. Oamenii care mă cunosc știu că este o chestiuță inofensivă dar priviri ciudate de la oameni mai în vârstă am surprins.

Care este idealul de frumusețe în contemporaneitate?

Standardele de frumusețe, cele populiste, nu ce părere am eu cred că se exagerează cu operațiile estetice. Pe mine mă cam panichează, mi-e frică pentru oamenii ăia, problema este că sunt fete din ce în ce mai tinere care nu reușesc să se accepte și încep să-și modifice corpul. Acum, dacă stai să te gândești și oamenii care se tatuează își modifică corpul într-un fel. Dar dacă mergi spre partea aia de extremism al tatuajului, îți pui silicon în frunte sau îți faci cornițe, îți despici limba sau. Eu sunt însă mai apropiată de oamenii ăia decât de fetele care-și fac operații estetice. Ce mă frământă pe mine este că în momentul în care treci de o anumită limită există un dereglaj biologic sau psihologic, ceva se întâmplă, dar tatuajul am înțeles de ce se face cumva, în schimb operațiile estetice…

De ce se fac tatuajele?

E o colorație, o formă de artă.

E un ornament sau o identificare?

Depinde de modelul tatuajului. Sunt oameni care-și fac o mulțime de tatuaje și își exprimă tot sufletul pe corp, la fel cum artiștii se exprimă pe hârtie, la fel, chiar nu e nici o diferență. În schimb când o fată începe să nu se mai accepte cum arată, e puțin problematic pentru că duce la probleme de nesiguranță, o stimă de sine redusă etc, iar genul ăsta de probleme la o fată tatuată nu apar. Ea se simte bine în corpul ei și vrea cumva să-și împodobească corpul cu tatuajul. În schimb îmi place că se acceptă tot mult această varietate a formelor fizice la femei, nu acel stereotip promovat de mass media și internet. Fete mai plinuțe care au încredere în ele și transmit lucrul ăsta. Cred că e benefică influența asta.

Ai prietene cu tatuaje?

Da. Mai multe prietene chiar. Eu trăind în lumea asta mai artistică, toate avem același mod de gândire mai libertin, mai înțelegător față de toți oamenii, mai deschis, mai pacifist și atunci ni se pare ok tuturor. De fiecare dată când cineva își face un tatuaj nou, mereu vrem să-l vedem și de aproape fiecare dată e o chestie faină… Am fost surprinsă când eram ucenică la salon să văd tot așa fete drăguțe totuși majoritatea nu erau din mediu artistic și de obicei alegeau steluțele lui Rihana, ori Tinkerbell, ori o pană, ori semnul infinitului, lumea pe care toată lumea le face sau veneau cu poze reprezentând tatuajul altcuiva și-l făceau identic, fără nici o schimbare. Lucruri din astea superficiale.

De ce crezi că făceau asta, având în vedere faptul că intrau într-un salon în care artistul tatuator chiar era unul creativ (Luci)?

Nu veneau și-l știau pe Luci. Asta nu am înțeles nici eu, dar am stat și m-am gândit și am ajuns la concluzia că sigur există oameni mai limitați din punct de vedere creativ și atunci când vezi ceva și nu poți să accesezi părțile alea sclipitoare – cred că se numește inspirație – atunci se întâmplă lucruri de genul ăsta copiatul, iar eu nu-l înțeleg. Ai fi surprinsă să vezi câtă lume își face chestii copiate. Chiar îi povestea odată Luci la Tavi că a venit un tip și a vrut să-și tatueze pe coaste mesajul lui Beckham, scris în chineză sau japoneză, ceva simboluri dar tatuajul era ceva foarte personal, un mesaj despre familia lui.

A fost citit diferit tatuajul tău?

Da, unii oamenii s-au gandit că-mi plac ciupercile halucinogene.

Cum ai ajuns la acest model?

Iubesc natura, și când mă uit la tatuajul meu îmi provoacă o stare de bucurie, mă gândesc la munți, îmi plac munții foarte mult. Cred că a fost o alegere super faină. Mă gândesc la natură.

Interviu INA BIBEL, februarie 2019, Timișoara

TATUAJE – multiple

VÂRSTĂ – 34

OCUPAȚIE – media planner, freelancer

STUDII – Facultatea de Jurnalism

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – căsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ți-ai făcut primul tatuaj?

Cred că undeva între 18-19 ani dar cred că vârsta potrivită pentru dobândirea unui tatuaj este de 26 de ani. Mi se pare că ce mi-am făcut după 26 de ani încă îmi place. A fost ales mai cu cap.

A fost spontan sau premeditat?

A fost premeditat. Eram tânără pe atunci și nu era deloc la modă și era un singur salon de tatuaj și era foarte scump, la optisprezece ani nu aveam bani și m-am gândit foarte mult în prima fază cum să pun problema cu părinții, după aceea m-am gândit și ce vrea să însemne. Eram cu Adi (actualul soț) la începutul relației și vorbeam că o să rămânem împreună la infinit și atunci mi-am făcut semnul infinitului. Acum nu se mai vede, este ascuns de un alt tatuaj.

Unde l-ai plasat?

Pe ceafă. E foarte prost făcut tatuajul, și l-am făcut până la urmă la un prieten că nu am avut bani, la el acasă, cu un aparat improvizat, nu se pricepea. După ce am studiat mult, și am atâtea tatuaje, știu că nu era bine bătut, nu avea cerneala care trebuia, nu era nici la stratul de piele care trebuia, erau mai multe greșeli făcute. Norocul meu era că a fost mic și a fost foarte ușor de acoperit.

Cu cine ai fost când ți-ai făcut tatuajul?

Cu Adi.

A durut?

Da, pentru că nu am știut la ce să mă aștept. Habar nu aveam, nu-mi puteam imagina durerea. Și aici pe spate, chiar pe os este foarte dureros. Acum, cu atâtea tatuaje știu care sunt zonele cel mai sensibile, pe degete, pe mâini pentru că nu e deloc carne, e doar piele și os… datorită contactului frcvent cu apă, se estompează culoarea, se duc. Mulți dintre prietenii mei care și-au făcut verighete tatuate, sunt foarte șterse, indiferent unde le-ai făcut și cu ce cerneală, ce artist tatuator, deci chiar nu rezistă în timp.

Ce părere ai de noul trend în tatuaj – stick and poke?

Da. Ai văzut în slow motion video-urile acelea cu ele? E ceva îngrozitor, eu m-am oripilat.

Consider că este destul de periculos să ți le faci singur acasă.

Da! Acum nu aș mai face pentru nimic în lume așa ceva. Nici să-mi promită cineva că mă duce undeva în lume la un trib să-mi fac, nu, vreau să fiu în siguranță.

Ți-a schimbat percepția asupra corpului tatuajul?

Primul tatuaj a fost o fascinație de început, o chestie interzisă, acum șaptisprezece ani era mult, gândește-te la România acelor ani, pentru grupul meu de prieteni, era mare lucru. Am avut și piercing înainte. M-am simțit rebelă, un pic anarhistă. Eram la o școală bună, la Pedagogic, eram a doua din clasă, și învățam bine. Dar mie mi-a plăcut dintotdeauna și-mi place și în continuare antagonia asta: să arăți într-un fel și pe dedesubt să fii altă persoană.

Îți place un anume nonconformism?

Nu-mi place încadrarea asta conformism/non-conformism, etichetarea asta. Îmi place ambivaleța.

Care a fost reacția părinților?

Aoleu!! Nu… A știut doar mama, ea mi-a dat acordul să-l fac, tata nu știa și l-am ascuns că tot așa, acum șaptisprezece ani nu erau nici creme speciale, nici folii speciale și a trebuit să am mare grijă de el, și era și vară. L-am ascuns două săptămâni până s-a vindecat ca apoi într-o zi m-am schimat și l-a văzut taică-miu pe spate și m-a întrebat, ce ți-ai făcut? Și așa a aflat.

Cât timp ține senzația asta de nou la un tatuaj?

Dacă este într-o zonă vizibilă, acum având foarte multe, mă ține până se vindecă. După aceea devine o parte din mine. Ăsta pe care-l am aici sus pe mână are două săptămâni, azi dimineață am pus mână pe el și am văzut că nu are nici un fel de coajă, gata! L-am integrat.

Al doilea tatuaj?

Al doilea este tot ascuns. A fost un cadou de la Adi, cam la distanță de un an doi față de primul… L-am făcut tot la un prieten, ne era încă foarte legal (?) și a fost o steluță făcută din chei sol fiindcă Adi era muzician și cumva ne lega pasiunea pentru muzică. L-am făcut pe șold însă și acela este acum acoperit de un altul. Noi ne-am întâlnit într-un magazin de muzică, el cânta într-o formație, m-am dus și l-am ascultat din fața scenei, după care ne-am întâlnit pe stradă, după aia tot în magazinul de muzică, așa ne-am legat. Am făcut schimb de CD-uri, la noi muzica a fost un liant.

Cumva motivația dobândirii tatuajelor a fost pasiunea pentru această formă de expresie iar semantica lor vorbește despre legătura afectivă/sentimentală cu Adi? Povestea de dragoste?

Da, exact. Următoarele nu au mai fost legate de el.

A durut?

Nu. Deloc, știam la ce să mă aștept. Era simplu de făcut, a durat foarte puțin, chiar nu a durut. Și datorită plasării pe corp…nu este o zonă dureroasă. A fost și mai bine realizat, nu perfect dar mai bine făcut decât primul… Când am fost la artistul tatuator să mi le acopăr ăsta mi-a zis: Bine că nu ți le-ai făcut mari, așa sunt mult mai ușor de acoperit. Cel de pe șold nu se mai vede deloc pe sub.

În aceea perioadă, ai stârnit reacții?

Erau acoperite. Așa le-am și gândit, eram încă la liceu, după aia la facultate și eram și foarte conștiincioasă și nu voiam ca asta să-mi afecteze notele, eram foarte focusată pe școală, pe bursă.

Tatuajele reprezentau o altă fațetă a ta.

Da, una ascunsă.

De ce această mentalitate asupra tatuajului atunci?

Foarte multă lume zicea că numai pușcăriașii au. Nimeni nu o vedea ca pe o artă. Era o mâzgălitură, zicea ceva despre faptul că ești non-conformist, sau că ești periculos, la mine a fost foarte ușor. Pe mine de Adi m-a apropiat muzica rock și vedeam că toți artiștii sunt tatuați și nu înțelegeam cum se face că muzica ajunsese la noi însă cultura nu ajunsese cumva. Vorbeam cu artistul tatuator Atilla care era maghiar din Oradea și care mi-a povestit că în Ungaria sunt foarte multe saloane de tatuaj care practicau prețuri foarte mici pe vremuri. Toți din Europa veneau să se tatueze aici din cauza prețurilor. Și că la un moment dat au făcut ceilalți tatuatori o petiție ca să nu mai scadă ăștia prețul.

Următorul tatuaj?

După ce le-am făcut pe astea două mici am hotărât gata! Mă duc și-mi fac tot spatele! Ca să acopăr semnul infinitului și mi-am făcut tot spatele. În perioada aceea apăruseră deja la televizor emisiunile LA Ink, Miami Ink, și după un maraton, mi-a venit ideea. Un tatuator din LA Ink i-a tatuat unui tip o bufniță. Și în secunda aia m-a lovit! Am știut că acela va fi tatuajul meu! Și nu a trecut foarte mult timp… Am căutat un artist tatuator pe net, din emisiune știam că așa trebuie să-i cauți, după portofoliu! L-am găsit pe tipul ăsta din Cluj, îmi plăcea că făcea colorat iar ceilalți erau pe negru și știam că nu vreau asta…i-am scris, mi-a răspuns. Ăsta este singurul tatuaj pe care-l am și nu este desenat de Dushki [sora intervievatei, artist ilustrator]. I-am dat lui mână liberă și i-am zis ca vreau o bufniță și mi-a desenat o bufniță doar că era foarte masculină și realistă. I-am zis nu, asta nu-i de mine. Bufnița mea trebuie să fie foarte colorată și să fie fetiță! Și mi-a zis na vin-o tu aici și vedem. M-am dus blind, nu am știut cum o să-mi facă, m-am dus acolo și mi-a făcut repede din mână o bufniță, și am zis ok, că nu mă mai întorceam înapoi la Timișoara fără tatuaj. A durat patru ședințe, am fost de patru ori la Cluj, timp de un an. Trebuia să stau cam o lună jumate până să se vindece complet. Înainte așa era. Acum își fac și de pe o zi pe alta, chiar dacă mâna este umflată continuă tatuajul. Dar trebuie lăsat, obligatoriu. Cincizeci la sută din calitatea tatuajului ține de modul în care-l îngrijești. Bufnița a fost prima decizie luată cu cap. Cred că contează foarte mult procesul de cercetare, găsirea tatuatorului, desenul, tot.

Cum te-ai simțit cînd a fost gata?

Inițial mă gândisem că-l fac pe spate ca să nu-l vadă nimeni dar după aceea îmi căutam haine astfel încât să se vadă. A fost destul de greu că nu era atâta modă, nu erau atâtea bluze cu spatele gol…dar îmi făceam bluze și tricouri special că să se vadă că e atâta de colorat și atâta de fain. Și în continuare, chiar dacă am mai multe tatuaje, lumea este impresionată de spectaculozitatea acestuia! De ce? Pentru că este pe spate. Cred că e neașteptat să fie pe tot spatele…Așa pe toată mâna, pe picior m-au mai văzut dar…

Femeile mai rar își fac mâneci. E mai dureros?

Pe unele porțiuni, da. Pe mână a fost al cincilea tatuaj.

Câte tatuaje ai, în total?

Depinde cum le contorizăm. Ajungând la mână am putea-o considera ca o lucrare însă ea a fost realizată din 4 ședințe separate. Patru idei total diferite care au trebuit să se lege la un moment dat, ca să nu arate ciudat.

Există o poveste legată de tatuajele/tatuajul de pe mână?

Da, mâna chiar are o poveste! Al cincilea tatuaj a fost rândunica. Am hotărât că vreau să fie un tatuaj vizibil drept pentru care am dorit să fie unul foarte fain, pentru că-l voi vedea tot timpul și trebuie să aibă un meaning. Și tot așa, m-am gândit foarte mult și nu-mi venea nici o idee. Eram deja prietenă bună cu tatuatorul. După ședințele cu bufnița mi-a zis că-i va părea rău că-mi termină tatuajul pentru că nu ne vom mai întâlni însă i-am spus să stea liniștit căci nu mă voi opri aici. Am rămas foarte buni prieteni, am senzația că dacă aș merge la altcineva parcă l-aș înșela dacă mi-l fac altundeva. Mi-a zis că va fi la o convenție de tatuaje la Sibiu și dacă vreau pot să vin acolo. Am știut că asta este șansa mea căci este foarte greu să prinzi o programare la el. Este foarte ocupat. Am zis ok, până atunci mă hotărăsc eu la ceva. M-am tot gândit și nu mi-a venit nici o idee. Cel mai ușor îmi vin ideile înainte să adorm. Într-o seară mi-am impus: – Gândește-te la o idee, gândește-te și nu mi-a venit nici una în schimb am visat tatuajul! Am zis gata, asta este! Am visat efectiv rândunica încadrată într-o ramă cu înflorituri roșie! Dimineața i-am și trimis. Rândunica a desenat-o Duski, rama am gasit-o pe net și am făcut-o în fotoshop și i-am zis asta vreau. Mi-a zis că nu-i place, dar nu am timp acum, trebuie să ajung la convenție, ne vedem acolo! Am ajuns acolo, era super încântat căci i se năștea prima fetiță și a uitat că nu-i place și mi-a făcut stencilul și mi l-a tatuat.

De ce nu-i plăcuse modelul ales de tine?

Nu-i plăcuse modelul rândunicii încadrate de o ramă. – Ce-i aia? Și i-am zis și că vreau să iasă rândunica din ramă. Pe la jumătatea tatuajului și-a adus aminte și a zis: – Fir-ar să fie! Am uitat că nu vreau să-ți fac asta! Faza foarte faină este că am terminat tatuajul, a durat patru sau cinci ore și fiind la convenție, tatuajele executate acolo intră în concurs. Și am plecat să mâncăm, în Sibiu este un restaturant care se cheamă Bufnița și între timp am primit un telefon să venim repede înapoi căci câștigasem! Luasem locul întâi la categoria best colour! Ne-am șocat amândoi, nu ne venea să credem! Și i-am spus vezi, nici măcar nu ai vrut să-l faci și am câștigat la best colour! A fost foarte faină povestea. Și mi l-a făcut cadou. Ăsta este tatuajul pe care mi l-a făcut cadou! Desenul a fost realizat de Duski, el este un tatuator excepțional, au fost o serie de factori care au dus la câștigarea concursului… Da. Și pe vremea aceea un tatuaj atât de colorat era încă o chestie nouă! Încă nu se făceau atât de colorate, era fără contur, și asta a reprezentat o noutate, o combinație norocoasă de factori.

Și ai continuat mâneca?

Da, am continuat. Inițial nu planificasem o mânecă. Mi-am zis că nu o voi umple (mâna) ca să iasă în continuare rândunica în evidență. Și nu știu cum s-a întâmplat, mi-a venit ideea cu mandala de pe umăr, și mi s-a pus atât de tare pata că am fșcut-o! Nici măcar nu mai știu dacă a existat o poveste…tot pe mâna asta pentru că mi-am zis că nu o să-mi fac nici un tatuaj pe cealaltă mână, mi se părea mult mai interesant cu un singur sleeve. Și în timp ce-mi făcea artistul tatuajul mi-a zis o să-ți umpli mâna, stai liniștită și o să ți-o faci și pe cealaltă… I-am răspuns că niciodată însă mi-a zis never say never și că face asta de atât de mult timp încât deja recunoaște semnele…

Ai încercat stiluri, tehnici diferite? Bufnița?

Bufnița este într-un stil relativ tradițional, cu contur negru, culoare…

Stilul abordat pe tatuajul de la mână este diferit. Poți să-mi explici?

Lipsa conturului la ramă a reprezentat deja o diferență, factorul WOW. Și la rândunică am vrut un contur mai gros decât se făcea în mod normal… Apoi am continuat florile, toate sunt fără contur, iar aceste geometrii sunt făcute să se potrivescă cu cerbul care este water colour, așa le-a văzut Duski căci ea este artista… Tehnica watercolour era o tehnică relativ nouă, nu era foarte la modă pe atunci. Cotul și încheietura au fost foarte dureroase…și sub braț, doare rău…Am crezut că toți anii ăștia de epilat cu ceară o să mă ajute dar nu…e total alt feeling.

Alte tatuaje?

După ce am terminat mâna am luat o pauză căci am rămas gravidă și după ce se născuse Levi am intrat într-o perioadă în care nu am mai avut timp de mine, pe de altă parte am vrut să-l celebrez și pe el și să fac ceva mai cu meaning. Uite, de exemplu tatuajul cu florile: fiecare floare reprezintă pe cineva important din viața mea. E floarea preferată a fiecăruia: mamele a florile lor, tatei i-am făcut floarea de tutun, el e cu țigările, la tata lui Adi i-am făcut floarea de cafea și la Adi i-am făcut floarea de hamei. Cumva am feminizat și bărbații din viața mea, i-am integrat și pe ei.

Ce contează mai mult pentru tine conceptul/designul unui tatuaj sau semnificația?

Depinde de tatuaj. La cel cu rândunica a contat mult conceptul. A fost un statement, e la vedere, ăsta îl împart cu lumea. Primul tatuaj cu care ies în lume, pe care nu pot să-l ascund.

Care este canonul tău personal de frumusețe?

Plecând de la mine, mi se pare că, dacă ai tatuaj și în același timp…Ți-am spus că mie îmi place chestia asta, de a arăta ca o tipă care citește, merge la operă și la teatru și are și tatuaje, asta mi se pare așa… Mi se pare interesant. Și tipilor pe care i-am cunoscut, și lor li se pare interesant. Mi s-a întâmplat de multe ori să stau cu cineva la masă, să vorbim și la un moment să-mi ridic mâneca, și vedeam în secunda doi cum se oprea discuția și după aia continuam, era momentul ăla de șoc un pic. Îmi place chestia asta. Mi se pare și cool și sexy. Mi se pare mai interesant, sigur e ceva acolo dacă are atâtea tatuaje.

În ce măsură tatuajul, hainele, culoarea părului participă la construcția imaginii personale?

Cred că toate țin de stil. Și mi se pare că, și ca să porți un tatuaj trebuie să ști cu ce să-l asortezi și nu mă refer numai la haine, trebuie să ști să-l asortezi și cu atitudinea potrivită, cu cuvintele potrivite, pentru că același tatuaj purtat de trei persoane diferite, una care nu vorbește cum trebuie și una care nu se îmbracă cum trebuie o să arate diferit. Și mi se pare că îți completează stilul, e ca și o pereche de cercei, ca și un palton bun, o pereche de încâlțăminte de calitate, așa îl văd.

În ce categorie ai încadra tatuajul modă sau artă?

În amândouă.

Majoritatea fetelor spun artă.

Nu, nu aș spune asta. Este foarte fashion, eu îmi aleg hainele în funcție de tatuaje, mi-am dat seama că de exemplu nu pot purta cămăși cu flori, arată groaznic, nu se potrivește. Am ajuns să-mi gândesc stilul în funcție de tatuaje și să nu le omor cumva, dacă le am, să facă parte din tot contextul. Efectiv gândesc hainele în funcție de tatuaje.

Ce părere ai despre canonul de frumusețe patriarhal? Albă, slabă, cu aparență tinerească?

Uite, tocmai am avut o discuție cu o prietenă, și spuneam că asta este o reminiscență a anilor 90 credem noi. Când era la modă Pamele Anderson, și dacă te uiți toți bărbați care sunt fun așa ceva, sunt trecuți de 30 de ani, a căror fantezii sunt legate de genul ăsta…Tipii foarte tineri, sub 25 de ani, am observat că nu au nici o trăire cu fetele cu păr pe picioare, foarte băiețoase…

Consideri că acest canon nu mai este valabil? Sau e mult mai permisiv?

Da, pentru că ei aud și văd permanent chestii ungendered. Și cred că îți dai seama de faptul că canonul este în schimbare dacă urmărești marile branduri de fashion: Mango, H&M, Zara, de exemplu la Mango au un model cu o vârstă undeva între 50-60 de ani, la Zara aveau un model despre care nu știai dacă este femeie sau bărbat și poza pentru amândouă linii; de curând H&M a anunțat că nu mai photoshopează modelele și dacă dai zoom pe fotografii toate au păr pe mâini, mustață, pistrui, riduri, vergeturi. Nu mai sunt prelucrate de loc. Aceste branduri sunt foarte de masă și toată lumea le i-a drept model, și fiind astfel bombardați începe să li se pară absolut normal. Chiar acum e la modă un rapper de culoare a căror versuri sună cam așa: Im so tired of the photoshop I wanna sea some real beauty like some ass with some strech marks… (Humble, Kendrick Lamar) Ei aud lucrurile astea la rapperul care spune că vrea să vadă vergeturi, văd la H&M, văd la prietenele lor și așa mai departe. Și gata, e normal. Nu trebuie să ți le scoți că ști că se și tatuează vergeturile. Dar nimeni nu mai face asta.

Datorită numărului mare de tatuaje consideri că transgresezi gender-ul? Că îți asumi o poziție masculină, de forță?

Da. Cred că sunt peste. Sunt, pentru că soțul meu nu are nici un tatuaj, și toată lumea îl întreabă…

Cum vezi relația corp-sine?

Mi se pare că acum se iubesc mai mult și se completează. Cu fiecare tatuaj pe care mi-l fac mi se pare că sunt mai completă.

Consideri că tatuajul a avut rolul de a regla această relație?

Da, interiorul meu populat cu idei, fantasme, culori, chestii artistice, eu simt că au ieșit din mine la suprafață, în sfârșit am dat glas.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, ce ai spune despre el?

E clar o operă de artă, cu asta aș începe, care vine să completeze spiritele… La mine este o necesitate, trebuie să-l fac ca să zic ceva, ceea ce simt.

Dă tatuajul dependență?

Da. Multă lume (care nu are) îmi spune aș vrea să-mi fac unul dar dacă nu-mi fac nu mă mai opresc! Le spun că nu sunt persoana potrivită cu care să vorbească despre asta pentru că eu nu m-am mai oprit.

Care este ultimul tatuaj?

Tipa de pe mână. Este primul tatuaj care mă reprezintă pe mine. Un autoportret.

Cum ai ajuns la acest tatuaj?

E foarte ciudat… Toată lumea mi-a zis că mă reprezintă sută la sută doar că nu știau fața asta a mea. În primul rând e negru, nu am nici unul negru, singura pată de culoare sunt buzele roșii, e foarte minimalist, eu nu sunt deloc o persoană minimalistă e făcut doar din linii nu are deloc înflorituri și mi se pare că acesta este tatuajul meu de maturizare. La 33 de ani am simțit că am devenit femeie, și acesta este tatuajul meu de femeie.

Ce poți să-mi spui de plasarea tatuajului?

E cumva ascuns, în interiorul mâinii, e pielea mai albă acolo, și când țin mână apropiată de corp se văd doar buzele roșii și asta mi se pare foarte interesant. Cum de nu l-ai așezat pe braț, pe exterior? Era prea la vedere și nu mă reprezintă. Așa l-am gândit. A fost dureros? Foarte dureros. Noroc că au fost doar linii.

Următorul tatuaj?

Următorul tatuaj o să fie, cred, am mai multe idei… Mi-am zis că dacă tot am început să-mi fac și al doilea sleeve, acesta va fi în contradicție cu celălalt. Primul sleeve e cu faună și vegetație închis sus cu o mandală, care este super geometrică, doar neagră așa încât mâna asta va fi foarte minimalistă, aerisită, doar linii si va fi completată sus de un bujor japonez făcut în stil tradițional, colorat. Ăsta e super plin cu o chestie geometrică și ăsta este foarte gol cu o floare colorată.

Poți afirma că tatuajele tale reflectă o biografie personală?

Da. Clar.

Nu am vorbit despre tatuajul de pe picior care-l reprezintă pe Levi. A fost total nedureros, este cel mai mare tatuaj al meu, cel mai lung, a durat opt ore și jumătate, a fost desenat de Duski și executat la Atilla, la Cluj. Povestea lui este foarte faină, când Levi era încă în burtă vorbeam cu el foarte mult, și Duski zicea că el este un astronaut (ea e cu spațiul) care așteaptă să fie născut. Și când s-a născut mi s-a părut logic să-l reprezint așa. Și partea foarte drăguță este că e făcut pe picior și cordonul lui – cordonul ombilical, tubul prin care cosmonautul primește aer – tatuatorul a fost transformat capătul tubului într-o inimioară. A fost un cadou din partea lui… Și inimioara este în proximitatea locului din care a venit Levi. Tehnica prin care s-a executat, este una nouă, cu contururi foarte groase, cam 1 cm are conturul și culorile sunt puse ca și cum au fost greșite la tipar, ca și cum matrița și partea de culoare ar fi un pic shifted și reflectă ceea ce mi-am dorit mereu pentru Levi să nu fie un conformist, să nu intre niciodată în tipar, să-l urmeze dar să nu rămână în el. E foarte colorat și toată culoarea e shifted din desen. Și are planete și tot felul de chestii pe lângă el…

Ce zice Adi despre pasiunea ta?

El este super încântat. Și Levi? Levi știe care este al lui, care-i mama, cel care mă reprezintă pe mine, a văzut desenul pe care l-a făcut Duski și a zis, fără să-i fi spus eu ceva, asta-i mama!

Duski are tatuaje? Nici unul.

De ce? Pentru că-i este frică. Dacă ar fi să-și facă un tatuaj, ce și-ar face? Ea a zis că un atom. Care este cea mai mică particulă a universului.

În ceea ce privește designul versus semnificația tatuajelor tale?

Depinde de tatuaj. La unele prevalează designul la altele semnificația. Uite, de exemplu la următorul tatuaj pe care vreau să mi-l fac, bujorul, acesta este foarte tradițional, nu am nici unul tradițional! E cași cum ai fi artist și nu ai încercat niciodată o tehnică diferită cum ar fi cubismul… Trebuie să încerci odată să vezi.

Te consideri o colecționară?

Da.

Există un mesaj pe care-l trasmiți celorlalți?

Printr-un tatuaj nu, dar luate ca pachet da. Cred că lumea nu vede dincolo de pachet, toată mâna sau tot spatele…Întrebarea care mi se pune cel mai des, este ce sombolizează și a doua dacă a durut! În cazul în care mă angajez în conversație a treia este cât a costat?

Prețul reflectă calitatea tatuajului?

Da. De fiecare dată când mă întreabă lumea cât costă și le spun prețul pe care-l percepe tatuatorul meu pe oră, se miră și-mi zic că este scump. Le xplic că este un gest făcut pe viață și că merită. Ți se pare ok să dai o grămadă de bani pe o pereche de încălțăminte pe care ai văzut-o la un star și nu ți se pare ok să investești banii ăștia în tine?! Asta chiar rămâne cu tine pentru totdeauna.

Ești privită diferit?

Câteodată da. La persoanele pe care nu le cunosc. Am avut însă un șoc. La grădinița unde merge Levi, am crezut că o să fie diferit, el merge la o grădiniță de stat și am crezut că educatoarele, mai old school, mă vor trata diferit. Eram la ședința cu părinții, era vară, eram în tricou, nu era nimic ascuns, se vedea tot, și una dintre educatoare m-a propus candidată la postul de președinte al comitetului de părinți. Am fost șocată, nu mă așteptam. Ne văzusem doar de vreo două trei ori și vorbisem și de asemenea Levi a contat, educația lui.

INTERVIU – PARTEA A DOUA

Ina spune – Dacă sunt într-o mare de femei, simt că am un avantaj.

Te demarchezi de restul grupului prin tatuaj?

Da. Mi se întâmpla când ieșeam cu grupul meu de prietene într-un club. Eu nu sunt genul care se aranjează (se referă aici la machiaj) și atunci ele erau cele care se pregăteau ore în șir, eu eram într-o relație de la 18 ani, nu eram interesată de alți bărbați, ele mergeau să agațe, eu nu aveam de ce să fac asta, dar având atitudinea potrivită, mereu ieșeam în evidență. Și se întâmpla de multe ori, ieșeam în club și una dintre prietenele mele punea ochii pe unul, și-mi zicea uite ăla, și nu era foarte greu, te uitai în ochii lui și gata…E mult mai ușor la o tipă cu tatuaje.

Crezi că o femeie cu tatuaje pare mult mai liberă, mai puțin închistată, e mai degajată?

Da. Lor li se pare că dacă ai fost capabilă să suporți tatuajele (dobândirea lor) ești o tipă strong. Cred că este o chestie legată de subconștientul lor. E subliminal. Pe de altă parte așa cum unele femei se machiază, eu mă tatuez.

Urmărești femei care se tatuează?

Da, mă uit pe instagram. Una dintre ele are și augmentări și botox (nu la modul exagerat) și e foarte cool ca pachet. Îmi place însă eu nu aș vrea să fiu ca ea, nu am atâta dispoziție să-mi aranjez fața. Mi-am aranjat corpul. Eu tot cred că ține de stil. Tipele pe care le știu cu tatuaje au și un stil foarte cool. La fetele cu multe tatuaje, unde se vede că e totul gândit și stilul e diferit.

Crezi că tatuajul e un stil de viață diferit?

Da. Nu pentru tine neapărat cât pentru ceilalți care te văd diferit.

Ce efect are privirea celuilalt?

Păi te validează. Dacă te simți bine în pielea ta și vezi că asta funcționează și că oamenii văd același lucru îți crește ego-ul. Și invers. Dacă eu aș trăi într-o societate în care tatuarea ar fi condamnabilă nu cred că m-aș mai simți la fel de bine în pielea mea. Dacă aș fi desconsiderată nu aș mai avea aceiași încredere în mine. Dar cum lumea validează faptul că eu am încredere în mine din cauza tatuajelor, această încredere crește și mai mult, îmi confirmă… Țin minte că am citit la un moment dat un interviu cu un tobar de la o formație, care avea 16 ani, provenea dintr-o familie dezechilibrată și știa că vrea să devină rockstar. Acesta era scopul lui în viață. Și s-a dus la un salon și s-a tatuat tot, ca să fie sigur că nu o să-l angajeze nimeni niciodată pe un job din ăla de nimic. Și ca el să-ți urmeze visul și să ajungă sus. Și a ajuns. Nu știu cât de adevărat este dar mi-a plăcut povestea.

Efectul tatuajului sau dobândirea lui ți-a dat senzația de proprietate asupra lui?

Da. Și că mi-l fac cum vreau eu. Corpul e un dat nu am făcut nimic ca să-l primesc așa, nici nu fac sport, nu am fost niciodată obsedată să arăt bine la corp, am avut noroc și de o genă bună, dar cumva mi se părea că asta făceam eu ca să-mi întregesc corpul.

Cum te-ai vedea în acest moment fără tatuaje?

Trist, plictisitor. Incompletă. Mie mi se pare că sunt persoane care mă recunosc după tatuaje, dacă stau cu spatele, sau văd doar o parte din mine știu că sunt eu. Tatuajele mă reprezintă, sunt o parte din mine, ca și o aluniță sau ochii albaștri, sau părul de o anumită culoare…

Ce te-ar opri să nu te mai tatuezi.

Cred că dacă s-ar întâmpla ceva nasol cu corpul meu. În rest nu văd ce.

Cum te vezi la bătrânețe?

Cool. Chiar spunea sora mea că mi-am propus să o întrec pe o tipă care la 60 de ani a ajuns model tocmai pentru că are multe tatuaje. E bătrână, toată ridată, grizonată dar e slabă și înaltă, încercase în tinerețe să fie model și nu a reușit dar la 60-70 în trendul ăsta de anti models a reușit să fie model….Toată lumea mă întreabă, dacă o să regreți? Mă e cam târziu acum, bufnița are deja 14 ani, nu regret, nu am de ce. Dacă nu o să mai însemne bufnița ceva pentru tine? Sau dacă îl faci (tatuajul) pentru cineva care nu va mai însemna nimic pentru tine? Păi cum poate să nu mai însemne? Și dacă a fost un iubit care te-a părăsit, a însemnat cândva ceva. Ar fi o lipsă de respect față de tine să dezavuezi etape din viața ta. Nu de mult m-am uitat în oglindă și când am văzut primul rid, l-am îmbrățișat și când mă uit și la Adi, și mi se pare frumos că are riduri că știu că le-a făcut cu mine.

INTERVIURI BĂIEȚI

Interviu ALEX, februarie 2018, București

NUMĂR TATUAJE – 5

VÂRSTĂ – 32

OCUPAȚIE – lucrător comercial

STUDII – Facutatea de Jurnalism

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Câte tatuaje ai Alex?

Cinci tatuaje.

Când ai văzut pentru prima dată un tatuaj?

Când eram mic.

Și mai ții minte ce ai văzut?

La o formație ceva…

Când ți-ai făcut primul tatuaj?

Acum trei sau patru ani…pe la douăzeci și patru de ani.

Ce anume ți-ai tatuat?

Niște simboluri.

Ce tip de simboluri? [Intervievatul pare stânjenit de tatuajele sale. Acestea reprezintă simboluri naziste. Sunt ilegale – vezi legislația care spune că afișarea simbolurilor naziste se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani].

Simboluri naziste?

Da.

Cum te-ai hotărât să le faci?

Așa…

Ai simpatii de dreapta? Au o semnificație specială pentru tine sau a fost doar un episod în viața ta? (Intervievatul răspunde cu greutate la întrebări, nu vrea să-și prezinte tatuajele…)

Nu, îmi place.

Ți-ai tatuat svastica nazistă?

Nu.

Dar?

SS-urile pe mâini, pe braț o medalie și pe picior un citat. Din Mein Kampf.

Citatul este în limba germană sau în română?

Nu, în engleză.

Despre ce citat este vorba?

Că în viață trebuie să protejăm femeia albă, ariană să nu dispară de pe pământ.

Toate tatuajele reprezintă o simbolistică nazistă?

Doar 4.

La ce interval de timp ți-ai făcut tatuajele?

Patru în același an, la o perioadă de câteva săptămâni și ultimul nu știu, mai târziu.

Prietenii tăi sunt tatuați? Da. Cu același gen de tatuaje?

Nu, doar vreo doi. Frate-miu are.

Ți-e teamă să-ți arăți tatuajele?

Nu.

Sunt la vedere? Se văd vara?

Da, da.

Poți să-mi arăți?

Nu, că trebuie să le refac… Mi le-am făcut în Franța și imediat după am făcut baie în Mediterana și mi-a cursul tușul de la apă sărată…

Necesită tatuajele o îngrijire specială?

Da, da.

Ce sentiment îți dă purtarea acestui tatuaj? Te simți diferit?

Nu, mi se pare ceva normal.

Phillip Leo (tatuator renumit și tatuat) povestea despre tatuajele sale că purtându-le se simte ca într-o armură. Te stăpânește aceiași senzație?

Nu.

În mod evident, politic te situezi la extrema dreaptă.

Păi vreau să-mi fac și cămașă și pantaloni scurți.

Sunteți un grup de prieteni care împărtășesc aceiași viziune asupra lumii?

Da.

Cum a decurs procesul tatuării? Cum a fost cu artistul tatuator?

Eram de aceiași vârstă. Culmea, era țigan.

Și nu a avut nici un comentariu legat de simbolistica tatuajelor tale?

Nu, a executat. Am prieteni țigani. Nu am treabă cu ei dar în mare parte toți sunt la fel. Nu se schimbă.

Ce părere are familia ta? N-au treabă.

Tatuajele tale – în mod evident – nu au un rol decorativ ci conțin un mesaj…

Da, negativ.

Negativ considerat de societate, pozitiv de tine??

Da. Hitler a luat svastica, un simbol religios de fapt, și lumea a înțeles altceva…Dar na, mie îmi place ce a făcut, trebuia să facă mai mult…

Mai mult?!

Continuăm să fim înconjurați de evrei. Nu la noi în țară.

Ce părere ai despre tatuajele vechi, cele de pe vremuri?

Cu ancora, sirena? Asta se știa atunci, nu erau prea multe informații. Nu erau idei.

Aș dori să recapitulăm tatuajele, ordinea lor.

Primul a fost o stea, al doilea și al treilea SS-urile (pe ambele mâini), al treilea citatul, și al patrulea? Un mafiot din Bugs Bunny…Mafiotul ăla mic cu pălărie mare. Și mi l-a făcut prietena prima dată când a pus mâna pe aparat. A fost foarte dureros.

Un tatuator experimentat înseamnă mai puțină durere??

Da, știe cum să controleze aparatul. Ea nici acum nu știe dar le are cu desenul.

Având în vedere încărcătura simbolistică a tatuajelor tale, îți creează o nouă identitate? Da.

Te identifici cu un grup ce împărtășește aceleași valori? Care au o anumită gândire?

Da.

Aceasta a fost intenția ta? Te identifici cu acest grup?

Da.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, ce ai spune?

Nu știu.

Nu o definiție de dicționar, cum vezi tu tatuajul?

Mi-a plăcut, nu știu ce să zic…E un mesaj… M-am uitat la multe documentare despre cultura asta și îmi place…

Ce părere ai despre ce s-a întâmplat la Auschwitz?

Părerea mea e că nu a făcut prea bine ce a făcut dar așa ar trebui și în ziua de azi.

Crezi că ar trebui izolati de restul societății?

Da, izolați dar nu să moară de foame.

Ce părere ai de piercinguri?

Și eu vreau să-mi fac unul…

De ce ai simțit nevoia să-ți faci mai multe tatuaje?

Îmi place cum se văd pe corp, dacă sunt mai multe…

Dă dependență tatuajul? Simți nevoia să continui?

Da.

De unde crezi că vine această nevoie de a continua cu tatuajele??

Dă bine pe tine, nu știu…

Cum te raportezi vis-a-vis de tatuajele tale? Sunt un accesoriu sau reprezintă mai mult de atât? [Intervievatul nu oferă un răspuns]

Îți place cum arată, resimți o satisfacție estetică dar în același timp conțin și un mesaj?

Da, doar atât că e un mesaj dar nu pot schimba nimic cu un mesaj. Atât că e scris pe mine.

Te face să te simți diferit?

Da.

Cele 4 tatuaje au fost făcute de același tatuator?

Da. Ce de-al cincilea a fost realizat de iubita mea. Suntem împreună de 7 ani.

Plănuiești să-ți mai faci și alte tatuaje?

Da. Mai multe.

Cu ce?

Cu familia mea.

Cum a fost la primul tatuaj? A fost premeditat, te-ai gândit mult la el sau a fost o chestie de moment?

De moment.

Și tema tatuajului?

Tema nu neapărat că voiam de mult să-mi fac.

Crezi că ești privit diferit din cauza tatuajelor?

În principal bătrânii…Mulți confundă svastica.

Interviu ROBERT, 1.02.2018, București

VÂRSTĂ – 32

OCUPAȚIE – vânzător

STUDII – Facutatea de educație fizică și sport

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ai văzut pentru prima dată un tatuaj?

Nu mai știu acum exact dar în vremea junioratului ca să spun așa…

La cine?

Automat, oameni așa, mai în vârstă.

Mai știi ce tatuaje purtau?

Sincer nu mai știu, din păcate la oamenii străzii, din păcate din alea făcute cu mina de la pix, plus, cred că toată lumea a văzut cinci puncte pe vremea respectivă, cei bătrâni care ajungeau la închisoare și erau însemnați.

Cum se raportau ceilalți vis-a-vis de ei?

Era nasol. Din ce știu acum cu totul altfel se raportează lumea la tatuaje, e mai permisivă… dar și taică-miu, când mi-am făcut primul tatuaj mi-a zis că o să vezi acum când o să vrei să te angajezi, dar uite că suntem în 2017 și nu mai e cazul…

La ce vârstă ți-ai făcut primul tatuaj?

Acum în jur de șase ani, pe la douăzeci și cinci de ani, cam pe acolo…

Și ce ți-ai tatuat?

O pereche de căști pe mâna stângă, pe interiorul brațului stâng, inițial nu a fost așa gândul dar la un moment dat, pe moment…

A fost un gest spontan sau premeditat? Te-ai gândit de mult la el??

M-am gândit mai mult la asta, dar tatăl meu fiind un tip sever, nu a acceptat așa ceva, am avut mai multe discuții…și a trebuit să mă gândesc, să pun tot pe o foaie, să premeditez ca să spun așa…

Să faci rost de bani?

Nu, nu.

A fost scump?

Nu. Pentru mine personal reprezentând o artă, când mă gândesc să-mi fac un tatuaj, nu are nici o legătură cu prețul, merită orice preț având în vedere că rămâne pentru toată viața, plus că spune o poveste pentru mine personal. Nu m-am gândit niciodată la preț, nu am negociat niciodată prețul cu tatuatorul, când a fost, atât, aia a fost.

Ți-a fost frică de durere?

Da.

Sau de boală?

Nu, nu. Eu am o fobie legată de ace, și în momentul de față, când e vorba de ace sunt foarte sperios. Am avut o experiență la un moment dat foarte urâta. Doar frica de ace.

Practic efortul de obținere a tatuajului a fost foarte mare privind din perspectiva aceasta.

Da, a fost un efort mental și spiritual dar mă bucur că am reușit și mă bucur că pe lângă faptul că am reușit să-mi fac tatuaje, și părinții mei, tatăl meu în mod special, și-a dat seama că lucrurile nu stau așa cum gândea el și eu sufletește m-am mai liniștit…și acum mi-e mult mai ușor.

Și-a dat seama că nu a fost un teribilism. Care a fost motivația ta?

Nu știu… primul meu gând când a fost să-mi fac un tatuaj a fost legat de familie. Nu știu de ce. Nu mă intreba de ce. Pur și simplu m-am gândit la familie. Odată am vrut să-mi fac o piesă de puzzle, cu cele patru orificii unde se leagă, reprezentând familia mea, inclusiv câinele care chiar dacă este adoptat face parte din familie…dar noi suntem cinci, iar în realitate, am vrut să aibă întotdeauna legătură cu realitatea, îmi plac visele dar până să visez sunt realist. Piesa de puzzle are patru orificii și noi fiind cinci ar fi trebuit să exclud pe cineva din această poveste și m-am tot gândit foarte mult și n-am putut face asta, nu puteam exclude câinele căci face parte din viața mea. Și pentru faptul că nu am avut cum să-l includ m-am gândit cum să fac, cum să fac și într-o fracțiune de secundă, eram la mare, ascultam niște muzică, eram la un festival de muzică, eram într-o stare foarte pozitivă, muzica e o altă pasiune de a mea, mi-a venit în minte să-mi fac o pereche de căști.

Acest tatuaj exprimă deci una dintre plăcerile vieții tale?

Care bineînțeles are legătură cu familia. Tatăl meu e împătimit cu muzica, de la el am moștenit chestia asta, multe chestii legate de muzică când eram mic, și până la urmă de asta, fără să-mi dau seama, mintea mea și gândul meu s-a dus în prima fază la familie, după care, tot acolo am ajuns.

Al doilea tatuaj după cât timp l-ai făcut?

Al doilea l-am făcut după cinci ani.

A trecut mult timp între ele.

Pentru mine chestia asta, nu e un impediment. Distanța între tatuaje nu reprezintă ceva pentru mine. Pentru mine important este când îmi fac un tatuaj toate lucrurile să se conecteze în momentul acela, cu ceea ce simt, cu ceea ce vreau să transmit și atunci când mă simt conectat urmează tatuajul. Nu țin cont câți ani trec. Au trecut doi ani de la ultimul tatuaj, poate o să mai treacă trei, o să mai treacă patru, până nu-mi vin mie ideile așa cum vreau și nu se conectează așa cum simt eu nu-l voi face, nu mă grăbesc.

Crezi că dă dependență tatuajul?

Da, da. Cu siguranță da.

Al doilea tatuaj ce reprezintă?

Al doilea tatuaj, după cum v-am zis tot legat de familie, avându-l pe primul, după aia am putut să mă leg de el și mi-au venit în minte tot felul de idei, în răstimpul acesta de cinci ani am avut tot felul dar tot felul de idei dar următorul a fost legat tot de familie. Având primul tatuaj legat de muzică, am zis să merg pe același drum, pe aceiași idee, și să-mi fac unul tot legat de muzică dar în același timp, legat și de familie. Al doilea tatuaj, până în ziua în care l-am făcut nu mi l-am imaginat așa, a fost o surpriză și pentru mine, pentru că mi-l imaginasem altfel, îl aveam în minte cu totul altfel. Al doilea tatuaj reprezintă un magnetofon din perioada în care m-am născut eu, anii ‘80 care mă reprezintă inclusiv pe mine, perioada în care m-am născut eu, pe tatăl meu care este partea veche a lucrurilor, partea nouă, căștile, sunt eu, generația mai nouă și mama mea, reprezentată în acest ansamblu de două tatuaje, efectiv nu m-am gândit că aș fi putut să o integrez în această poveste, dar în ziua tatuajului, după ce mi-am făcut magnetofonul, am simțit o lipsă în compoziția tatuajului, nu găseam legătura dintre primul tatuaj și cel de-al doilea, i-am spus tatuatorului că nu simt o conexiune între cele două, vino cu ceva. Și el pe moment, să fac o altă paranteză, mi-a propus ca la fiecare tatuaj să aduc cu mine o persoană importantă din viața mea, prin acest proces să integrez și o altă persoană în povestea mea. La primul tatuaj au fost prezenți unii dintre cei mai buni prieteni de-ai mei care formează și azi un cuplu, și la al doilea tatuaj am mers cu o bună prietenă de-a mea, să meargă cu mine și să facă parte din povestea asta a mea.

Din proiectul acesta al tău de viață?

Da, da.

Și să revin, nu era acea conexiune între primul tatuaj și cel de-al doilea tatuaj, și pe moment tatuatorul a zis să-mi facă linia aceasta de rezonanță muzicală sau în același timp fără să-mi dau seama, aceasta o reprezintă pe mama mea care a lucrat tot timpul în domeniul spitalicesc, datorită ei sunt persoane în București care acuma trăiesc.

Cum a decurs relația/colaborarea cu tatuatorul? Ai avut în minte ceva, te-a ajutat, ai avut o schiță?

Același tatuator l-a făcut?

Da. De fapt ideea a fost următoarea. M-am dus la un artist cunoscut de pe net, din vorbă în vorbă, dar în momentul în care am ajuns la salon, respectivul era ocupat cu un alt proiect și atunci mi l-a prezentat pe colegul său. Pe moment mi s-a părut ciudat pentru că eu venisem la el, dar în următoarea fracțiune de secundă m-am gândit că nu este normal să refuzi că până la urmă și celălalt băiat era până la urmă tot un artist și eu fiind la primul tatuaj nu sunt în măsură să decid eu că doar prin niște poze, doar prin niște vorbe că el este mai bun decât celălalt și în următoarea fracțiune de secundă m-am gandit că nu ar trebui să judec după poze și dacă el mi l-a recomandat înseamnă că el știe mult mai bine ce face și știe de ce mi l-a recomandat, și m-am lăsat tatuat.

Și cum ai procedat? Ai venit cu niște schițe?

Am venit pregătit – datorită internetului găsim tot felul de poze – dar parcă nu aș fi venit cu nimic, erau pur și simplu niște poze care nu arătau… și după o mică discuție înainte de începerea tatuajului cu artistul mi-a explicat uite așa, uite așa, m-a încântat ceea ce mi-a zis și am zis ok. Părea mult mai logic decât desenul meu și până la urmă a ieșit mult mai bine decât ceea ce voiam eu, eu pur și simplu voiam niște căști, au ieșit niște căști mult mai frumoase.

Consideri că a intervenit specialistul? Artistul tatuator? Ideea designului îți aparține însă a fost dezvoltată de artist?

Până la urmă mi se pare logic să mă las pe mâna unui specialist, să-i las pe ei să-și exprime creativitatea, profesionalismul…

Ce părere a avut tatăl tău când ți-a văzut primul tatuaj? El fiind acela care s-a împotrivit…

Prima dată i l-am arătat mamei și a avut o reacție normală – dacă ție îți place dacă pe tine te face fericit, mă bucur pentru tine. A doua zi i l-am arătat tatălui, după ce în prealabil m-am pregătit și, după cum v-am zis și la începutul interviului, a avut o reacție ciudată, dacă îmi aduc bine aminte numai pușcăriașii au, o să vezi tu ce înseamnă când o să te angajezi, eu pe vremea aceea jucam fotbal, nu știam ce înseamnă să muncești în alt sesn decât a face sport, și cam astea au fost cuvintele lui, nu neapărat de încurajare, nu neapărat să mă descurajeze dar fiind o altă generație, o altă mentalitate, până la urmă i-am acceptat punctul de vedere.

Ce contează pentru tine mai mult la un tatuaj? Sensul, povestea sau?

Povestea. Datorită celor trei tatuaje am ajuns să știu deja ce vreau, ce urmează, ce va fi pentru următorul tatuaj, unde vreau să ajung.

Vrei să continui?

Vreau să continui povestea pentru că ea nu este terminată, nu am integrat-o pe sora-mea în poveste, inclusiv câinele, suntem cinci, eu, mama, și tata, câinele v-a fi integrat în ceea ce înseamnă tatuaj și poveste ulterior, dar așa cum a venit el într-un moment în viața mea așa v-a veni prin prisma tatuajelor, se v-a evidenția într-un anumit moment, nu acuma, acum este fix familia mea, mama, tata și eu iar golul acesta este sora mea.

Care este părerea ta în ceea ce privește tatuajele fără semnificație?

Am trăit chestia asta. Acum vreo cinci ani m-am nimerit cu un băiat care avea un portret de fată. Și l-am întrebat ce reprezintă și el mi-a răspuns că reprezintă doar o fată. Și i-am zis bun, am înțeles că reprezintă o fată… Eu personal am nevoie de mai mult decât de o pereche de căști sau un magnetofon… Pe mine mă atrag și mă fascinează poveștile la un tatuaj. Dar mă gândesc că și băiatul acela avea totuși o poveste pe care nu mi-a știut să mi-o exprime, să mi-o spună…

Anumite tatuaje sunt făcute din rațiuni care la momentul accesării lor aveau un sens dar după trecerea timpului acestea nu se mai regăsesc în imaginea despre sine. Ce părere ai despre ștergerea tatuajelor?

Din punctul meu de vedere e total aiurea pentru că ceea ce reprezintă un om în prezent este legat și de lucruri din trecutul lui iar tu ești ceea ce ești în momentul de față și datorită acelor lucruri din trecut. Atunci nu ai nici un motiv, indiferent că scrii numele prietenei, nu ai nici un motiv chiar dacă te desparți de ea, să îl ștergi pentru că te reprezintă, face parte din trecutul tău…

Crezi că ești privit diferit din cauza tatuajelor?

În momentul de fașă nu. Dar ce simt eu, din ce văd, din tot felul de discuții, avansăm ușor ușor în bine, în normalitate.

Prietenii tăi au toți tatuaj?

Majoritatea.

Cei care nu au, de ce nu au?

Tuturor le plac tatuajele însă chestiile spirituale, sufletești, mentale nu s-au legat ca să ducă în acel punct. Am prieteni care și-au dorit, își doresc însă de la dorință și până la înfăptuire e un drum și drumul ăla trebuie pavat și dacă nu e pavat rămâne doar un drum.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului?

Pentru mine personal e o formă de artă foarte frumoasă, foarte elaborată. Părerea mea legată de oameni în general, nu neapărat de tatuaj, fiecare lucru pe care îl faci te definește ca om, la fel și fiecare tatuaj sau fiecare desen pe care-l pui pe corp te definește ca om. Nu trebuie să port o discuție cu un om, dacă esti un pic atent la ce are desenat pe corp îți vei da seama de ceea ce a fost până atunci de ce om poate să fie. Mi se pare o formă de artă superbă în sensul ăsta, spunând povești, e ca un film bun.

Simți că porți o formă de artă? Da. Că-ți aparține chiar dacă a fost elaborată de altcineva? Ești coautor?

Da.

Public sau privat? Tatuajul de la încheietură poate fi vizibil însă în același timp poate fi și ocultat.

Nu m-am gândit la chestia asta, nu în momentul în care am ales să-mi fac tatuajul.

De ce la încheietură? Este o zonă dureroasă?

Pe interior este puțin mai dureros.

Cum ați ajuns la poziționarea lui acolo?

Nu m-am gândit. Dar mă simt norocos căci lucrurile pentru mine au venit fără să mă gândesc. Consider că, chiar dacă nu m-am gândit au venit chiar unde trebuia pentru că brățara este cea mai mare dovadă, cercul este cea mai mare dovadă de unire de familie, nu are nici început, nu are nici sfârșit, este un infinit. Fiind poziționată la încheietura mâinii formează o brățară. Tatăl meu, eu, mama mea, sora mea asta este familia. Ăsta este începutul. De aici încolo, tot ceea ce va fi, va fi legat de mine. Ăsta este începutul, datorită lor sunt aici. De aici încolo eu și viața mea.

Ce urmează?

Sunt multe în mintea mea dar încă nu s-a conturat ceva.

Ce părere ai despre alte forme de modificare corporală?

Nu am nimic împotrivă. La fete dacă sunt făcute ok pot reprezenta o formă de înfrumusețare. Arată o femeie care are tupeu, este stabilă. Pentru băieți, nu am nimic împotriva flash-urilor, n-am nimic împotriva chestiilor mai mici. Dacă sunt mai mari atrage mai mult din punct de vedere vizual și poate să iasă din normalitatea aia de chestie estetică în sensul bun al cuvântului. Am avut și eu în minte să-mi pun un cercel dar datorită vieții pe care am avut-o și chestiilor prin care am trecut, lucruri pe care le-am făcut, au rămas doar la stadiul de gând și cu siguranță doar acolo vor rămâne.

Ce tatuaje ai văzut că se poartă? Ce ți se pare că ar fi la modă?

Era la un moment dat la modă tatuajul cu tribalul. Mai ales la fete, cele pe nadă. Acuma cred că chestia asta s-a diversificat din ce în ce mai mult, cred că artiștii sunt din ce în ce mai deschiși la ramuri, și apar pe net care e oricum cea mai importantă formă de actualizare, apar tot felul de concepte, ramuri ale tatuajului care din punctul meu de vedere sunt foarte foarte drăguțe, și mă pun pe mine personal în situația de a alege, îmi place și forma aceea și aceea.

Deci internetul râmâne sursa cea mai la îndemână de inspirație. Revistele?

Nu.

Ai fost la vreo convenție?

Nu, nu am apucat.

Interviu GORAN MRAKIC, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – 10

VĂRSTA – 40 de ani

EDUCAȚIE – Facultatea de Istorie

PROFESIE – Scriitor

RELIGIE – Ortodoxă

STARE CIVILĂ – Căsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Câte tatuaje ai Goran?

Zece tatuaje.

Când ți-ai făcut primul tatuaj?

Nu mai știu data exactă, acum vreo zece, doisprezece ani. Aveam vreo douăzeci și ceva de ani, terminasem facultatea.

Care a fost primul tatuaj? Ce reprezintă?

O stemă veche a Serbiei. Sunt mai multe însă atunci când îți faci un tatuaj nu poți să-ți faci toate culorile, mă rog unele se șterg și ăsta mi s-a părut cel mai ok și ca simbol și ca posibilitate de execuție. Era o chestie mai simplă, stema actuală este mai încărcată foarte colorată și nu am vrut ceva așa colorat.

Ți-au plăcut dintotdeauna tatuajele? Cum ai luat decizia să-ți faci primul tatuaj?

Are o latură puternic identitară, sunt chestii care mă reprezintă și am vrut să le permanentizez cumva, te fidelizezi față de niște chestii așa. Și mai e și latura asta estetică, e ca și o casă, când ți-o decorezi, îți place să-ți faci propriul feng shui, consider că arată și bine și am încercat să-mi fac chestii în care cred cumva și consider că mă reprezintă. Poate sună banal dar într-adevăr așa este, nu am vrut să-mi fac ceva doar de dragul de a-mi face. Și m-am gândit destul de bine, de aceea nu mi-am făcut când eram mai tânăr pentru că riscam să-mi fac niște chestii din teribilism care și-ar fi pierdut din însemnătate odată cu trecerea anilor. Am căutat niște chestii care să fie cumva permanente. Eu am căutat niște simboluri, întreaga istorie a umanității este reprezentată prin simboluri, orice țară are un simbol care o reprezintă, omul redus la individ caută niște chestii care-l reprezintă. Te exprimi pe sine. Într-adevăr este și o modă în ultimii ani, mai ales în România ultimilor ani, dar pentru mine a fost mai mult de atât, nu doar o modă de moment, pur și simplu mi-a plăcut cum arată are și un film puțin ritualic. Tatuajele se fac de mii de ani, m-am și documentat un pic, am fost curios să văd, am și căutat niște simboluri care se pierd cumva în negura anilor, de exemplu acest tatuaj, al zecilea. Scrisul este într-un alfabet care probabil, în realitate nu a existat, este alfabetul culturii Vinca, și cineva a încercat să reconstruiască, probabil că provine din entuziasmul unor tipi cărora le place istoria, nu este atestat sută la sută ca fiind autentic autentic, seamănă cu alfabetul chirilic contemporan, dar mie mi-a plăcut ideea indiferent dacă este adevărat sau nu, știind lumea arheologilor, există o întreagă dezbatere, dacă a existat scriere acolo sau nu (prima civilizație după glaciațiune s-a așezat la Dunăre, și populațiile alea cumva eu nu am de unde să știu acuma dacă sunt descendent direct al acelor oameni, sunt câteva milenii dar îmi place să cred în chestia asta. Nu mi-am făcut teste din alea care până la urmă nu demonstrează mare lucru dacă vrei să vezi te uiți în oglindă și îți dai seama… Chiar dacă nu este alfabetul original, îmi asum acest lucru, mie mi-a plăcut ideea. Și am ales un slogan, îmi place cum sună: Slavă lui Dumnezeu și neamului! (este scris în alfabetul vinca dar sensul este în sârbă).

Multe dintre tatuajele tale sunt însoțite de texte. Sunt majoritatea în sârbă?

Da. Acest tatuaj [indică un tatuaj pe brațul stâng] reprezintă trei bătălii din primul război mondial pe care armata sărbă le-a câștigat într-un mod cu totul și cu totul eroic, au fost copleșiți numeric de o armată mult mai mare, armata austro-ungară, chiar dacă după aceea au venit nemții și i-au bătut primele trei bătălii câștigate de ei au fost eroice! În urma evenimentelor din 1914-1915 întreaga Europă a fost impresionată, și acest eveniment m-a inspirat. Am o chestie pentru asta, poate prea mult spus un cult. Am un respect foarte mare pentru eroismul acelor oameni, mi-e teamă că noi nu am putea să dăm dovadă de atâta eroism. Atunci când mă gândesc su citesc despre subiect mă mișcă în interior, toată Golgota prin care au trecut oamenii ăia și mă sensibilizează foarte mult. Și din respect pentru eroismul acelor oameni…am găsit o poză, și mă rog…Bine, bunicul meu a fost în armata austro-ungară, au fost mobilizați forțat, au fugit, oricum nu s-a distins prin eroism…A dezertat dar pentru că nu a crezut, el mergea să lupte împotriva alor săi! Eu nu sunt fan, nu am fetișuri cu războaie, nu am treaba asta, un război e o chestie nasoală, am văzut ce s-a întâmplat în fosta Yugoslavie, am cunoscut oameni, am citit foarte mult și mă pasionează subiectul, și e o chestie sinistră, toți cei implicați au făcut lucruri absolut oribile din toate părțile, de la lagăre de concentrare la epurări etnice, nimeni nu și-ar dori să treacă prin așa ceva. Dar sunt anumite momente când te confrunți cu ceva inevitabil, fugi sau lupți. Consider că Serbia, în primul război mondial a fost efectiv atacată. Nu a avut de ales și atunci trebuie să lupți. Ca să rezum, am un respect pentru asta! E o chestie care s-a pierdut, lumea din ziua de azi a pierdut această dimensiune, oamenii nu ar mai fi dispuși la asemenea sacrificii. Acum cred că majoritatea ar fugi. Poți să păstrezi într-o patină pozitivă latura asta identitară. Nu trebuie să renunți la latura asta identitară.

Ce poți să-mi spui despre legătura dintre faptul că scrii, originile tale, tatuaj?

Prin scris am exploatat tot latura asta locală, oamenii pe care-i cunosc, lucrurile pe care le știu, cunosc personaje din astea mai periferice care mă atrag, care mi se par așa mai deosebite, dar și asta ține tot de latura identitară, încerc să promovez orașul în care trăiesc să scriu despre lucrurile care nu sunt foarte ieșite din comun dar care mi se par mai deosebite sau să pun o altă lumină asupra lor. Pentru că lucrurile nu sunt na, foarte spectaculoase, n-am scris despre Război și Pace dar totul ține de reflectorul pe care-l pui asupra unor personaje și asta este tot o latură identitara, să ții la locul de unde ești, mie îmi place Timișoara, mi-ar fi foarte greu să mă adaptez în altă parte, nu m-am gândit niciodată să plec în altă țară, nu am avut niciodată filme de genul ăsta…și asta ține de latura identitară locală. Alta este de cea națională sârbească. Dacă o să-mi mai fac un tatuaj o să fie ceva legat de Banat, de Timișoara, ceva de genul ăsta. Nu am găsit încă un simbol potrivit. Cumva sunt legat de câmpie deși e cea mai urâtă și nespectaculoasă formă de relief, m-am născut aici. Aici nu ai ce să faci, te urci pe o ludaie vezi tot Banatul…trăind însă aici, te legi, te atașezi… Eu sunt mai contemplativ, mă gândesc așa, îmi fac scenarii… Sunt legat de geografia asta. Ai mei sunt originari din Herțegovina, și asta am găsit și apropo de chestia cu tatuajele, acolo este un obicei străvechi. S-a păstrat mai mult la populația asta catolică croată. Mai vezi babe cu tatuaje pe mâini. Era o fază.

Ce alte tatuaje mai ai?

[Indică tatuajul de pe brațul drept] Un lup și un simbol – Kolobrat se numește – simbol solar. Acesta este foarte vechi, este o reprezentare a unei credințe populare din epoca precreștină. Am încercat să caut simboluri cât mai vechi, de exemplu zvastica este una dintre ele, însă nu poți să-ți tatuezi zvastica în ziua de azi că este automat asociat cu nazismul, deși apare la toate popoarele și la indo-europeni sau în Rusia iarăți am găsit patruzeci de forme diferite ale simbolului. Și acest termen Kolobrat înseamnă în limba rusă (rusa a păstrat mai mult din fondul vechi al limbilor slave, limba sârbă are mai multe neologisme din greacă, germană) și ăsta este un simbol solar foarte puternic și indică rotirea – kol înseamnă horă, din cele mai vechi timpuri oamenii dansau imitând soarele. Și lupul – nu e foarte original – dar e un animal totemic la sârbi, există și numele Vuk (lup) am căutat cele mai vechi simboluri posibile.

Ai legat vreun tatuaj de un anume eveniment?

Nu.

Ce reacție au avut cei din jur față de tatuajele tale?

Sincer, nu m-a interesat. Dar câteodată e ciudat să apari într-un astfel de mediu (eu lucrez la Uniunea Sârbilor din Banat, la ziar) unde vin scriitori, intelectuali și-ți văd unii mâinile… încă nu e ca în Anglia unde toți bărbații au tatuaj, nu e nici o chestie, la noi încă nu cred că este așa de acceptat. Lumea se raportează tot la tatuajele vechi cu ancoră, sirenă, semn al pușcăriașilor sau din alea de care se făceau în armată. Mi-a plăcut o chestie pe care am văzut-o în tramvai, un rrom avea tatuat numele unei femeie care era tăiat și sub a scris un alt nume. Mi s-a părut tare, probabil că dacă o găsește și pe a treia o să-l taie și pe ăsta. Chiar nu-mi pasă, am depășit faza asta.

Crezi că societatea românească este încă conservatoare?

Da, mai ales bătrânii. Printre tineri e deja altă mentalitate. Păi soacră-mea, când m-a văzut pentru prima dată se uita un pic așa…când ne-am cunoscut a avut un mic recul, o reținere. Sau mai sunt glume din astea, mă întreabă unii, alea când le dai jos sau sunt permanente? La dume din astea nici nu poți să răspunzi, sunt atât de patetice încât…

La cine te-ai tatuat?

Doar la doi la care merg. Primul mi l-a făcut Telescu Ciprian, restul la Mahula. Restul sunt făcute toate la el acasă.

Nu are salon?

Într-un timp lucra la alea două tipe brunete, gemene, La Șefe li se spune, au avut pe Take Ionescu dar s-a închis. El face acasă. Mergeam la el, mă uitam la un film în timp ce tatua…

Te mai doare, mai simți durerea? Simți. Nu-i plăcut dar sunt zone și zone… Dacă mi-ar fi frică nu m-aș duce.

Sunt publice sau private?

Publice.

Comunici un mesaj prin intermediul tatuajelor?

De exemplu nu aș putea merge în Croația la mare. Cred că aș risca enorm dacă m-aș duce. De ce? Pentru că sunt în limba sârbă și au existat probleme între ei…Cu Croația a izbucnit războiul în 1991, sârbii au distrus un oraș croat, l-au bombardat. Au murit douăzeci de mii de croați în război. Nu ar fi indicat să merg. Fiind în limba sârbă, cu simboluri sârbești ei ar considera asta o provocare. Asociază tot ce ține de sârbi cu o agresiune. Poate și dacă m-aș duce la Sarajevo. De fapt am și fost dar nu ostentativ să le arăt. Nu le plac sârbii. Eu nu am nimic cu nimeni.

Ce sentiment îți dau?

Câteva luni până te obișnuești ai senzația de nou. Ca și cu o pereche de pantaloni, la început când îi porți ai senzația că toată lumea se uită la tine dar după aia…Devine o chestie comună, banală.

Cum ai descrie relația corp-sine?

E o carcasă corpul. Nu m-am gândit la chestia asta.

Pielea este o suprafață de proiecție a sinelui?

Da. E ca o pânză.

Sunt tatuaje pe care le regreți?

Nu.

Te întreabă lumea de tatuaje, e curioasă, ai conversații pe tema asta?

Da. Pentru cine e curios, da.

În cercul tău de prieteni, ai bărbați cu tatuaje?

Cel puțin jumătate din ei au.

Alte tipuri de practică corporală?

Am avut acum vreo 20 de ani cercel dar l-am scos.

Ce are mai mare pondere semnificația sau estetica?

Ambele. Poate dacă mi-aș mai face un tatuaj, nu știu, rămâne deschisă treaba, poate unul mai abstract însă nu-mi place să caut pe net modele…să am ce mai au încă o sută de alți oameni. Mi-ar place să fie ceva original, mi-ar place să știu să desenez, trebuie să apelez la alții, nu orice desen se pretează tatuajului.

E tatuajul o artă?

Da. Normal.

De ce?

Este exact ca orice domeniu artistic. Depinde de tatuator. Și în pictură avem kitsch. În cazul meu nu am pretenția să fie super estetice, tatuajele mele sunt mai mult simbolice, legate de identitate, la unii am văzut niște chestii care efectiv sunt opere de artă, era un tip din Mexic în scaun cu rotile, făcea tatuaje extraordinare, cu detalii, umbre, foarte, foarte fain.

Ce reprezintă acest tatuaj? Sunt steaguri?

Da. E un cântec din anul 1804, scris de un tip Dositei Obradovici, el e din Ciacova, și a scris când a început prima răscoală a sârbilor împotriva turcilor în 1804 condusă de Karadorde Petrovic și a fost un îndemn la dezrobire, atunci a început practic lupta de eliberare a Serbiei care era o țară subdezvoltată, rurală, imbecilizată, analfabetă, ținută în întuneric de turci timp de cinci secole, și atunci a fost o luptă și pentru emancipare și pentru eliberare, cântecul este plin de semnificații și cumva a rămas valabil îndemnul ăla: cuvântul a te ridica este într-o formă arhaică, de aia mi-a și plăcut, cum sună și e o chestie cumva eternă, un îndemn patriotic în cel mai pozitiv sens al cuvântului. Am o repulsie față de patriotismul de fațadă, patriotard, aia nu-mi place, evit oameni de genul ăsta. Din păcate toată povestea asta este asociată cu personajele astea, știi? De genul lui Vadim Tudor.

INTERVIURI ON LINE FETE

Interviu CZIFRA GABRIELA

NUMĂR TATUAJE – 1

VÂRSTĂ – 19

OCUPAȚIE – elev

STUDII – medii

RELIGIE – catolică

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Momentan am doar unul pe ceafă, doar linework. Am o floare (lăcrimioara).

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj? Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri & trupuri de femei? Ce părere vă fac?

De mică, și tata are tatuaj. Cunosc acele tatuaje, nu îmi plac în mod expres. Consider că arată ok dacă au fost lucrate bine. Eu nu mi-aș face.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)? Vă amintiți ce reacție v-a stârnit?

Mereu am o reacție pozitivă și de admirație, în special la persoane foarte tatuate.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?

La 17 ani. De pe la 13 ani voiam tatuaje dar abia după 4 ani am reușit să găsesc o persoană să îl bată și mai ales să fie mai acceptabil social vârsta primului tatuaj.

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Totul a fost rapid, am fost singură, nu mi-am pus probleme de igienă… Și da am auzit foarte multe cazuri cu complicații ale tatuajului. Consider că dacă tu ca purtător îl îngrijești, 95% din probleme, le eviți cu propriile mâini.

Ce reprezintă?

O floare, lăcrimioara.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Modelul l. Am ales subconștient după o amintire din copilărie.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Destul de bună. A avut răbdare, și a fost implicat 100%.

Ce este tatuatorul pentru dvs.? Un meseriaș? Artist?

Artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Când eram mică, făceam adesea buchete de lăcrimioare și îmi tot ziceam că eu nu voi avea la nuntă buchet de trandafiri cum au alte mirese, ci de lăcrimioare. Din totdeauna mi-au plăcut gingășia și finețea lor. Le-am asociat cu cea mai feminină parte din mine. La momentul respectiv nu mă simțeam deloc feminină sau măcar o fată. Chiar aveam nevoie de el. Este un reminder viu pentru mine că pot deveni cea mai bună variantă a mea, ajutandu-mă să mă corectez mereu. Momentul nu a fost unul deosebit, dar a fost prima mea încercare de a avea curaj să îmi fac ceva ce doresc de mult timp, fără să îmi fie frică că mă judecă cineva.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Semnificația.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Nu prea multe.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

Cunosc foarte multe persoane care strâng bani pentru tatuaje. A fost un cadou.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

Că pot mai multe de la mine. Nu am posibilitatea să îl privesc zilnic, dar știu mereu că e acolo, mă gândesc zilnic la el. Am simțit o bucurie și împlinire foarte mare imediat ce l- am făcut. Sentimentul nu a trecut, în schimb a crescut și sentimentul de boost up al încrederii de sine.

V-a schimbat percepția asupra propriului corp?

Da.

Cum vedeți relația corp/suflet?

Cu propria-ți persoană, ajungi la suflet prin corp. Dacă te respecți și te iubești, este imposibil să ai un corp urât sau neglijat. Dacă ai iubire de sine și corpul dar și sufletul se luminează una pe cealaltă.

Care este percepția asupra propriului corp?

Foarte bună, mulțumită, dar foarte conștientă că este loc de mai bine prin postură, gestică și alimentație.

E public său privat? L-ați gândit că un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Este destul de public cam 3 sezoane din an, nu m-am gândit la asemenea aspecte. Când am zis mai sus că l-am făcut fără frica de a fi judecată, chiar nu mi-a păsat nici un detaliu legat de tatuajul meu, cu publicul. Tatuajele sunt foarte personale… chiar dacă sunt publice sau mai intime.

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Nu transmite un anume mesaj evident altora, și da, a fost interpretat ca și "îți plac lăcrimioarele" sau "ce floare e aia, tu ai desenat-o?" (cu sensul dacă e inventată)

Ce părere au avut prietenii, familia?

Prima impresie destul de negativă. Prietenii erau foarte susținători, puțin cârcotași cu povestea din spatele acestuia.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat în societate? În România sau și în străinătate dacă ați fost?

E destul de finuț, nu am avut reacții deosebite. Dar nici nu prea sunt atentă la străini. Îmi place tatuajul, nu îmi pasă de alte păreri răutăcioase

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Foarte bună.

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Da, chiar sunt.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Nu au toate dintre ele. Majoritatea au asemănătoare ca lucrare și semnificație ca și a mea. Mici, finuțe, cu încărcătură sentimentală.

Cele care nu au, de ce nu au?

Le plac, le admiră, dar nu pe ele:)) cam acesta e motto al lor.

V-ați mai face? De ce dă, de ce nu?

Da. Îmi plac foarte mult, ele sunt o amintire vie a vieții tale, pot fi unicat, și când îți plac asemenea lucruri, acestea te reprezintă.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Tatuajul practică corporală, artă decorativă cu încărcătură emoțională.

Interviu FLOREA ANDA

NUMĂR TATUAJE – 2

VÂRSTĂ – 23

OCUPAȚIE – grafician

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Momentan am 2 tatuaje (unul facut de 4 ani iar celalalt de 1).

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj? Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri & trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Când eram foarte mică am văzut pentru prima oară un tatuaj și pot spune că mi-au plăcut dintotdeauna. Da, cunosc. Sunt de părere că tatuajele tradiționale au evoluat destul de mult și că arată bine pe piele.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)? Vă amintiți ce reacție v-a stârnit?

Am fost din totdeauna foarte intrigată de acest domeniu. Am și vrut la un moment dat să mă apuc și eu de tatuat și să-mi creez propriile modele.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?

La 18-19 ani a fost primul. A fost o hotărâre premeditată deoarece mi-am desenat propriul tatuaj (un simbol denumit ouroboros) ca să îmi las amprenta asupra lui. Am fost foarte încântată de el și încă sunt.

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Eram determinată de câțiva ani să îmi fac. Mi-am făcut mai multe modele dar mi-am mai schimbat ideile între timp. De acest simbol am fost sigură că îl vreau pe pielea mea deoarece mă reprezintă. A venit o prietenă cu mine la salon la Raven tattoo în Timișoara. A fost o experiență plăcută și nu a durut foarte tare zona (în jurul cotului). Nu mi-am pus problema igienei deoarece eram pusă bine în temă cu modul și mediul de lucru a artistului, pe lângă faptul că știam că nu au existat probleme cu acel salon. Da, am auzit de incidente neplăcute ce s-au întâmplat dar consider că trebuie făcut un research ca lumea înainte să știi la ce să te aștepți.

Ce reprezintă?

Ourobos este simbolul renașterii și reîncarnării, reprezentat de un șarpe care își mănâncă coada.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Am citit din cărți de simbolism și m-a atras din prima acest simbol, după care am făcut mai mult research.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Pe Dani îl știu din liceu deoarece am fost împreună la arte plastice și am colaborat foarte bine de la început. Are un spirit plăcut și vine întotdeauna cu idei noi sau sugestii ale plasării modelului pe corp.

Ce este tatuatorul pentru dvs.? Un meseriaș? Artist?

Artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

A fost un semnal de maturizare și împlinire a unor idei.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetic?

Estetica.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Știu că înainte oamenii se tatuau cu niște ace lungi și culori naturale. În timp, a evoluat în diferite mecanisme și culori artificiale.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

350 lei parcă. Da.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

V-a schimbat percepția asupra propriului corp?

Da.

Cum vedeți relația corp/suflet?

Strânsă.

Care este percepția asupra propriului corp?

Corpul e ca un templu ce merită decorat și onorat.

E public său privat? L-ați gândit că un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Public.

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Da, transmite. A fost interpretat greșit, normal, doar că nu-mi pasă ce consideră alții. Mie mi-l place și asta contează cel mai mult.

Ce părere au avut prietenii, familia?

Nu au fost prea încântați la început dar s-au obișnuit cu ideea.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat în societate? În România sau și în străinătate dacă ați fost?

Majoritatea mi-au spus că am tatuaje frumoase.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Sunt frumoase și aparte.

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Tratată diferit, nu. Poate privită în alt fel de unele persoane. Who cares anyway.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Da, am mulți prieteni care au. Nu mai e așa de anormal să ai tatuaje zilele astea.

Cele care nu au, de ce nu au?

Le e frică de durere, de igienă sau că se vor plictisi de modele.

V-ați mai face? De ce dă, de ce nu?

Da, mi-aș mai face deoarece sunt părți ale sufletului ce mă reprezintă și arată frumos pe corp.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Toate la un loc.

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

Putem vorbi de o evoluție mentală în care dorești să exprimi prin niște simboluri ce simți în acel stadiu al vieții.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Complet diferit.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Câțiva ani.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Da, deoarece lucrează frumos și atent.

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce dă, de ce nu? Ce anume?

Da.

Dă tatuajul dependență?

Cam da.

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el? V-ați cumpărat, v-ai cumpăra asemenea cărți?

Da, mă preocupă. Am câteva sute de artiști pe Instagram la follow din care mă inspir fie pentru arta mea, fie pentru o nouă idee de tattoo.

Interviu KARLA

VÂRSTĂ – 20

OCUPAȚIE – Tester, app/web builder

STUDII – Liceul de arte plastice

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Au semnificație.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj? Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri si trupuri de femei? Ce părere vă fac?

În copilărie, le cunosc, unele sunt sexiste chiar misogine pe bărbați, altele sunt ok.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)? Vă amintiți ce reacție v-a stârnit?

Am considerat că e "tare" să ai desene pe piele.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?

17/18, premeditată.

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Cu o prietenă, i-am făcut cadou de ziua ei să ne facem același tatuaj.

Ce reprezintă?

Simbolul aerului.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Este simbolul aerului, există de sute de ani.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

A ajutat la plasarea lui pe corp.

Ce este tatuatorul pentru dvs.? Un meseriaș? Artist?

Unii sunt artiști alții "meseriași" dar diferența este clară.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Am răspuns mai sus.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

Both.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Multe.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

50 Ron cred.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea ? Și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

Că semnul meu zodiacal este aerul, nu îl văd zilnic deoarece este în mijlocul spatelui dar nu am uitat de el în toți acești ani.

V-a schimbat percepția asupra propriului corp?

Nu.

Cum vedeți relația corp/suflet?

Sunt spirituală so…

Care este percepția asupra propriului corp?

Ok.

E public său privat? L-ați gândit ca un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Nu-mi plac tatuajele "private".

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Da.

Ce părere au avut prietenii, familia?

Părere ok.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat în societate? În România sau și în străinătate dacă ați fost?

M-am mutat din România la puțin timp după ce mi-am făcut tatuajul, românii sunt încuiați din toate punctele de vedere.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Super, de ce ai face diferența între o femeie sau un bărbat cu tatuaje?!

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Da.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Unii au alții deloc, fiecare cu preferințele lui.

Cele care nu au, de ce nu au?

Nu știu.

V-ați mai face? De ce da, de ce nu?

Da.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Pentru mine pielea mea este ca un jurnal și îmi tatuez doar lucruri importante cu semnificație.

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

De ce nu?

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Unele se completează altele nu.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Câteva luni cred, nu mai știu.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da.

Ați fost la același tatuator? De ce aă, de ce nu?

Și da și nu.

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce dă, de ce nu? Ce anume?

Da, de ce nu.

Dă tatuajul dependență?

Da.

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el? V-ați cumpărat, v-ai cumpăra asemenea cărți?

Da, am citit mult.

Interviu LUGOJAN OANA

NUMĂR TATUAJE – 4

VÂRSTĂ – 20

OCUPAȚIE – studentă

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Am 4 tatuaje, 2 făcute la o vârstă fragedă (16 ani :)) ) și celelalte două făcute mai cu cap, acum pe la 20.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri & trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Acum mult timp probabil. Da le știu, așa zisele "tatuaje de marinari", mie personal îmi plac modelele astea mai vechi.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)? Vă amintiți ce reacție v-a stârnit?

A fost o reacția plăcută, niciodată nu am avut nimic personal față de oamenii cu tatuaje/ tatuaje în sine.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?

La 16 ani, întâmplătoare.

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

Ah, spiritul de turmă. Am luat o hotărâre pe moment, azi vreau tatuaj! Am fost însoțită. Nu a fost o experiență traumatică. Da, am fost la un salon. Da, am auzit o grămadă.

Ce reprezintă?

Prostiile pe care le aveam în cap pe atunci.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Este emoji-ul extraterestru de la tastatură Iphone, îl văd zilnic.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Nu m-a ajutat cu nimic, eu am venit cu modelul dar și cu ideea locului.

Ce este tatuatorul pentru dvs.? Un meseriaș? Artist?

Un artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Momentul nu și nici nu pot să zic că are o semnificație anume, at least not anymore.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

Estetica, pentru că toată lumea judecă la primă vedere:) nimeni nu e interesat de poveste.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Personal, nu mă pasionează.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

200 de lei. Da, cunosc, unele tatuaje pot ajunge la niște prețuri exagerate.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea ? Și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

Cel de pe ceafă chiar nu mi amintesc cum arată dar pe restul da, le văd zilnic. Mă reprezintă dar în același timp dă lumii o părere diferită asupra mea față de cum sunt eu de fapt.

V-a schimbat percepția asupra propriului corp?

Nu

Cum vedeți relația corp/suflet?

Una importantă, trebuie să existe o strânsă legătură între cele două dacă ești fericit cu tine însuți:)

Care este percepția asupra propriului corp?

Bună, nu am complexe.

E public său privat? L-ați gândit că un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Unul e privat, restul sunt publice dar nu se văd nici ele.

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Modelele nu au fost interpretate greșit doar faptul că există a fost. Nu au nici un efect, mă reprezintă.

Ce părere au avut prietenii, familia?

Prietenii una bună, familia una rea bineînțeles.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat în societate? În România sau și în străinătate dacă ați fost?

În România, oamenii încă se uită ciudat ceea ce e încă îngrijorător, suntem în 2019 iar noi ca oameni încă nu am ajuns să fim open minded asupra unor lucruri atât de banale.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Nu am nici cea mai mică problemă.

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Depinde de cine.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Nu toate, 20-30%.

Cele care nu au, de ce nu au?

Unele plănuiesc să își facă, altele pur și simplu nu vor dar le place să le privească.

V-ați mai face? De ce dă, de ce nu?

Da, de ce nu? E corpul meu și nu dau doi bani pe ce zic alții, pot să mă exprim cum vreau.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Un mod de a te exprima dar de a rămâne tăcut în același timp.

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

Există o evoluție între primul și următoarele, de aia a existat și un următorul.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Este complet diferit din ambele perspective.

La ce distanță de timp a fost făcut?

2-3 luni?

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Nici prima vizită nu a fost însoțită de emoții.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Nu, am ales pe cineva mai profesionist.

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce dă, de ce nu? Ce anume?

Da, am o pisică Sfinx cu 2 capete pe picior și vreau să o continui, încă nu am o idee completă.

Dă tatuajul dependență?

Nu știu ce să spun despre asta, nu ca și țigările în orice caz. A trecut un an de când nu mi-am mai făcut unul dar continui să le vreau.

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el? V-ați cumpărat, v-ai cumpăra asemenea cărți?

Am citit despre metode de îngrijire dar despre istoria tatuajelor în sine, nu.

Interviu IOANA MARCU

NUMĂR TATUAJE – 4

VÂRSTĂ – 20

OCUPAȚIE – studentă

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Am 4 tatuaje în prezent, o piesă care îmi acoperă jumătate de spate, câte unul pe fiecare deget mare, iar unul pe antebraț. Tatuajele mele reprezintă momente cheie din viața mea și mă mândresc foarte tare cu artă pe care o port.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj? Cunoașteți tatuajele acelea cu ancoră, sirene, chipuri & trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Cred că primul tatuaj văzut a fost în copilărie la televizor, mă uitam cu plăcere la emisiuni precum LA Ink și Miami Ink. Cunosc respectivele tatuaje, de obicei sunt făcute în stil tradițional și părerea mea este că atâta timp că sunt executate bine și persoana care le poartă este mândră cu ele e ideal.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)? Vă amintiți ce reacție v-a stârnit?

Am fost mereu fascinată de tatuaje. De când eram mică am dorit să-mi fac și eu. Am fost mereu plăcut surprinsă când vedeam oameni acoperiți în bucăți de artă și care își foloseau corpul pe post de pânză.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare?

La 15 ani cred că a fost primul. L-am gândit foarte mult deși nu este deloc un tatuaj complicat.

Ce v-a determinat/influențat? Cum s-a întâmplat? Ați fost singură sau însoțită de cineva? A fost o experiență traumatică? V-ați pus atunci problema igienei? Ați auzit de cazuri care au avut probleme de sănătate din cauza unui tatuaj?

La 15 ani am avut parte de un "wake-up call", care m-a determinat să vreau să port respectivul moment pe corp. Am fost însoțită de cea mai bună prietenă, ai mei nu știau. Problema igienei mi-am pus-o din start, îmi făcusem cercetarea foarte bine înainte. Am mers la un salon autorizat, unde tatua o cunoștință în care știam că pot avea încredere și care avea un portofoliu impresionant.

Ce reprezintă?

Sunt 2 triunghiuri, unul deasupra celuilalt, îndreptate în sus. Le-am tatuat pe ceafă.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Știam sigur că vreau un tatuaj geometric. Timp de câteva săptămâni am stat să desenez diferite variante până am ajuns la cea dorită. Au fost tot felul de compoziții implicând 2 triunghiuri.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? A plasării lui pe corp? A modelului?

Am avut o colaborare foarte faină, o tipă foarte deschisă. Nu a fost nevoie de ajutor la respectivele deoarece știam foarte bine ce vreau, dar sugestiile ei au fost foarte bine venite.

Ce este tatuatorul pentru dvs.? Un meseriaș? Artist?

Un artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Are o semnificație foarte importantă pentru mine. A fost o etapă destul de riscantă din viața mea, ca să spun așa, pe care o depășisem.

Ce are mai mare pondere: semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Cred că depinde foarte mult de situație. Cred că cel mai bine e să îți alegi un artist care îți poate încorpora semnificația într-o estetică perfectă pentru tine. Dar personal, îmi voi face și tatuaje care nu semnifică neapărat ceva.

Tehnica? Ce știți despre tehnica tatuării?

Mie îmi place foarte mult stilul neo-tradițional, dar am o afinitate și pentru tatuajele stick and poke. Sunt oricum o multitudine de tehnici și stiluri, de la metodele antice cu cuiul bătut, până la mașina pe care o cunoaște toată lumea.

Cât a costat? Cunoașteți persoane care strâng bani spre a putea să plătească un tatuaj [scump/deosebit]?

Primul tatuaj m-a costat 120 lei. Dar da, cunosc persoane care strâng bani pentru tatuaje, eu fiind inclusă. Piesa pe care o am pe spate m-a costat în jur de 2000 lei.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Ce sentiment v-a dat accesarea? Și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Trec mai multe zile și nu vă amintiți de el?

V-a schimbat percepția asupra propriului corp?

Cum vedeți relația corp/suflet? Corpul este carcasa sufletului.

Care este percepția asupra propriului corp?

Am avut perioade mari în care nu eram așa de încântată de propriul corp, odată cu tatuajele am ajuns să-l iubesc.

E public său privat? L-ați gândit că un tatuaj intim sau pentru a putea fi privit de oricine?

Nu l-am gândit niciodată ca fiind privat. Îmi place ca piesele pe care le am să fie admirate.

Ce efect are asupra ta? Transmite un mesaj? A fost vreodată interpretat greșit?

Mă face să mă simt mai bine cu mine, în aparență poate nu transmite direct un mesaj. Nu cred că a fost interpretat greșit, lumea tinde să întrebe înainte să presupună.

Ce părere au avut prietenii, familia?

Prietenii m-au susținut. Familia a aflat de el după aproximativ un an, dar m-au susținut și ei, văzând că pe mine mă face fericită.

Cum vă privește societatea? Ce fel de reacții ați întâmpinat în societate? În România sau și în străinătate dacă ați fost?

Am primit toate reacțiile posibile. De la "ai desene satanice pe spate" la "ți-aș înrăma spatele la cât e de frumos tatuajul". Nu mă deranjează reacțiile negative. Depinde foarte mult de mentalitate.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Ador femeile cu full body art. Mi se pare sexy.

Credeți că sunteți privită sau chiar tratată diferit din pricina tatuajelor?

Depinde de situație. Deși nu ar trebui, în unele cazuri sunt tratată diferit.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toate prietenele dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Nu toți prietenii mei au tatuaje. Nu toți își doresc. Am și prieteni tatuați din cap până în picioare.

Cele care nu au, de ce nu au?

Au alte forme de a-și exprima trăirile sau gândurile. Nu e stilul lor.

V-ați mai face? De ce dă, de ce nu?

Da, mi-ar plăcea ca într-o bună zi să am pielea acoperită.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona?)

Pentru mine un tatuaj este o piesă de artă care mă reprezintă. Un moment din viața mea, o trăire, o dorință etc, sau pur și simplu ceva care arată bine.

De ce un al doilea tatuaj? Se poate vorbi de o evoluție între un tatuaj și următorul? A celui care îl poartă, a tehnicii, a esteticii sale?

Evoluție există clar, am vrut ceva mai mare, mai complex. Tehnica este similară, și tot cu motive geometrice.

Vine în completarea primului sau este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Vine în completarea primului din punct de vedere estetic, dar are altă semnificație.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Un an.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Nici prima dată nu aveam emoții, eram foarte nerăbdătoare.

Ați fost la același tatuator? De ce dă, de ce nu?

Am fost la alt tatuator pe care l-am cunoscut ulterior. Mi-a înțeles viziunea din prima și a fost o conexiune instantă. M-am simțit mai în largul meu cu el.

Mai vreți să vă faceți și altele? De ce dă, de ce nu? Ce anume?

Categoric, am o listă întreagă cu idei de tatuaje notate de-a lungul timpului.

Dă tatuajul dependență?

Aș spune că mie mi-a dat.

Vă interesează revistele dedicate subiectului? Citiți pe internet despre tatuaje? Vă preocupă istoria tatuajului, studiile, cărțile despre el? V-ați cumpărat, v-ai cumpăra asemenea cărți?

Citesc foarte mult despre tatuaje. Mă uit pe YouTube la tot felul de emisiuni pe subiect. Le găsesc fascinante.

INTERVIURI ON LINE BĂIEȚI

Interviu ALEX WEST

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 28

OCUPAȚIE – artist tatuator

STUDII – medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da. Ce vrei sa ști?

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

La 15 ani.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da. Se numesc tatuaje old school și au un farmec aparte. Deasemenea au și o reputație mai putin buna din păcate pentru ca majoritatea au fost realizate în condiții precare.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Bineînțeles plăcut și foarte fascinat.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

La 19 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva? Primul meu tatuaj a fost foarte bine gândit, construit din mai multe imagini care aveau o semnificație pentru mine in acea perioada. A fost și primul meu pas în lumea fascinantă a tatuajele și atunci m-am decis sa fac asta pentru tot restul vieții. Chiar dacă a fost făcut de un amator, în condiții nesterile și cu tuș de imprimantă, încă îl port cu mândrie și nu îl voi "repara" niciodată.

Ce reprezintă?

Cred ca asta e cea mai grea întrebare pentru ca necesita mult de povestit și deschide prea multe subiecte. Este un cuțit de vânătoare care este înfășurat de un lanț, pe fundal un dreamcatcher de care sunt legate câteva medalioane fiecare cu o semnificație…

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Bineînțeles inspirat probabil inconștient de anumite modele populare la acea vreme…dar consider că l-am creat singur.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Tatuatorul era un prieten foarte bun și a fost foarte entuziasmat de model.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Cred ca ambele. Un tatuator are nevoie sa fie un fel de jack of all trades, dar totuși sa fie master of arts sa zic așa. O permanentă căutare și îmbunătățire personală. Chiar ai nevoie sa fi desenator, pictor, sculptor , psiholog, filosof, asistent medical și tehnician… uneori și babysitter.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

A fost un fel de renaștere de la acel moment era doar o chestie de curiozitate.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

As spune ca semnificația deschide mai multe drumuri spre un model mai original dar și estetica este foarte importanta din moment ce este permanent pe corp și devine o parte din noi.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Au trecut ani buni și oamenii se schimba dar pot spune ca reprezintă o amintire al unui tânăr cu capul în nori.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Mi-a oferit mai multă încredere.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Mă simțeam mai diferit și încrezător.

E public sau privat? L-ați gândit ca pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Este pe umăr deci foarte vizibil.

Ce părere au avut prietenii/familia?

La început familia nu a fost de acord dar apoi s-au obișnuit.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

În România , deși nu erau atât de acceptate ca ai acum, nu am avut vreodată parte de reacții negative.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

La fel. Un tatuaj sau mai multe nu schimbă radical părerea asupra lumii.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Dacă sunt alese cu grija cred că le stă foarte bine.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Nu.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Am tatuat majoritatea prietenilor dar am și cunoștințe fără nici un tatuaj.

Cei care nu au, de ce nu au?

Pentru că le este greu să ia o decizie pe viață, le este oarecum frică de schimbare.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Eu le văd speciale cu povești uneori amuzante în spatele lor.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Tatuajele făcute în pușcărie sunt doar o modalitate de integrare în acele grupuri… Un fel de supraviețuire să zic așa, un avertisment și un scut în acea lume. În societate sunt privite cu frică sau dezgust mai ales cele naziste sau care aparțin de grupuri extremiste.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? / Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Tatuajul este oglinda sufletului și scutul împotriva oamenilor care nu au ce căuta în preajma noastră.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Nu sunt de acord cu piercingul dar fiecare face ce dorește cu propriul corp.

De ce un al doilea tatuaj?

Fiecare tatuaj este încă o pagină în cartea vieții noastre.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Uneori completare alteori ceva nou.

La ce distanță de timp a fost făcut?

La început m-am tatuat mai des cam la 2-3 luni dar apoi am luat pauză câte 2 ani.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Foarte mari emoții la început…apoi doar un sentiment de entuziasm și curiozitate.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Din moment ce eram prieteni da mi-am făcut la același tatuator dar restul din curiozitate am încercat și alți artiști în căutare de noi experiențe asupra acestei arte.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Sigur că da. Tot ce există în suflet va fi și eventual pe piele!

Dă tatuajul dependență?

Cred că da! Nu am întâlnit un om cu un singur tatuaj.

Interviu BALEA LUCIAN CRISTIAN

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 22

OCUPAȚIE – student

STUDII – Automatică și calculatoare

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – rural

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Nu rețin, foarte devreme în copilărie.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da, au fost cândva la modă, însă azi mi se par învechite.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Nici una nici alta, mai mult curios.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

2017-20 de ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

E un tatuaj care comemorează memoria cuiva apropiat. A fost premeditat, voiam demult să fac, însă nu aveam o idee legată de design. Am fost însoțit de o verișoară.

Ce reprezintă?

Larva-omidă-fluture. Reprezintă evoluția, transformarea în ceva mai bun. "Fluture" a fost porecla bunicului.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

L-am văzut într-o poză pe net și mi s-a părut interesant.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Colaborarea a fost bună, m-a lăsat pe mine să aleg zona afirmând că e bine așa cum m-am gândit.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Un artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Modelul semnifică evoluția, momentul nu reprezintă nimic.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetica?

Au ponderi egale. După părerea mea poți să faci un tatuaj și pentru aspectul estetic doar.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Da, anume că fiecare om trebuie să evolueze în ceva mai bun, mereu.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

A reprezentat o barieră psihică pe care am depășit-o, m-am simțit mai "liber" după ce l-am avut. Acum trec zile fără să îl observ, dar tot mă încântă.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

De multe ori când mă simt descurajat privesc tatuajul să mă motivez.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

"My body my rules".

E public sau privat? L-ați gândit ca pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

E pe antebraț, deci poate fi privit de oricine.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Prietenilor le-a plăcut, familia a fost contrariată, ei fiind mai conservatori.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

De obicei nimeni nu îl bagă în seamă, rareori sunt întrebat ce înseamnă.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

La fel ca și înainte.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Aceiași părere ca și în cazul bărbaților. Unele arată bine, unele nu.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Nu, chiar deloc.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Nimeni din anturajul meu nu are tatuaje.

Cei care nu au, de ce nu au?

Bănuiesc că nu au fost pasionați destul încât să își facă.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Au fost niște oameni încrezători su deschizători de drum, ținând cont de cum îi privea societatea la momentul respective.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model).

Fiecare e liber să facă cum consideră, atâta timp cât nu face rău cuiva. Sunt doar curios de semnificația tatuajului și de ce a ales să îl facă.

Alte tipuri de practică corporală. Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Tatuajul este o practică corporală.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Piercingul e temporar, tatuajul e permanent.

Interviu BUNESCU EDUARD

NUMĂR TATUAJE – 2

VÂRSTĂ – 22

OCUPAȚIE – șomer

STUDII – studii superioare

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Un pește koi pe jumătate de mână, un omuleț pe o trambulină în palmă.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Sub 10 ani.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da. Nu sunt fan.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Neplăcut.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

16 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

O trupă m-a ajutat să descopăr tatuajul. Am fost cu o prietenă.

Ce reprezintă?

Perseverență, devotament etc.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau vi l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

A fost un model asemănător pe google și i-am modificat unele chestii

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

A fost foarte bună, m-a ajutat cu tot.

Ce este tatuatorul pentru neavoastră? Un tehnician, un artist?

Un artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Îmi amintește să nu mă dau bătut.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Pentru mine, semnificația, pentru majoritatea, aspectul.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Că sunt o fire mai serioasă.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Un sentiment de realizare. Este la fel de incitant.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

În nici un mod.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Bună.

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Public.

Ce părere au avut prietenii/familia?

O părere foarte bună.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Reacții bune.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

La fel.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

O părere bună.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Uneori.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Fel și fel de tatuaje, au mai toți prietenii mei.

Cei care nu au, de ce nu au?

Fiindcă nu sunt atrași.

Ce părere aveți despre tauajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Nu mă atrag.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Deloc.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Este o modificare estetică a corpului.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Nu pot să le compar fiindcă le am pe amândouă

De ce un al doilea tatuaj?

Fiindcă îmi plac.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Total diferit.

La ce distanță de timp a fost făcut?

3 ani.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Nu.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

Nu, fiindcă nu mai era în țară.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Da, e o listă lungă, cu specific japonez. Fiindcă îmi place cultura lor.

Dă tatuajul dependență?

Da.

Interviu CURTUIUS FLORIN

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 19

OCUPAȚIE – barman

STUDII – studii medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

În 2016.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Tipul de persoane care nu au încredere în ei. Asta ar fi singura părere.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Plăcut.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

La 16 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Am fost determinat, nici o influență mereu am vrut un tatuaj (cel puțin), l-am făcut de revelion cu ajutorul unui prieten, nu pot numi însoțit doar între prieteni.

Ce reprezintă?

Live free or die hard. "Trăiești liber sau mori degeaba".

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Tatuajul înlocuiește pe altul care l-am vrut, modelul e desenat de mine și tatuator.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Modelul ușor ajustat. Restul am decis personal.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Artist. Clar fiind din cultură.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Era revelionul, tatuatorul a decis să facă de Crăciun până de revelion 10 tatuaje gratis și am avut norocul și momentul potrivit să fiu ales. Semnificația tatuajului fiind exact ce zice.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Semnificația.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Reprezintă viziunea mea față de societate.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Primele zile nu eram bucuros, după am început să înțeleg ideea, face doar parte din mine.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Semnificativ de mult în ideea de a înțelege ce este în jurul meu.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Public, toți trebuie să înțelegem unele aspecte despre anumite lucruri, nu dezvolt.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Una normală, era așteptat din partea mea.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Multă neînțelegere fiind scris în engleză, iar majoritatea lumii nu cunosc limba sau nu înțeleg meaning-ul lui.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

Aici depinde de foarte multe aspecte. Tatuajele nu influențează neapărat persoana de sine.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Una blanao.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Puțin. Afectează și stilul de îmbrăcăminte bagyy.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Unii, preferințele în general fiind mainstreem. Alte tatuaje observate la alții. Asta cred eu.

Cei care nu au, de ce nu au?

Nu au prins ocazia sau nu sau decis ce doresc.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Ideea de evoluție, poate nici mâna de artist nu era foarte dezvoltată… fiind caracterizate sau majoritatea fiind purtate de inmate.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

E o reprezentație. E ok. Nu înseamnă neapărat motivație fiind închis o anumită vreme afectează iar ca model 5 puncte e clară treaba.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

E un mode de a te exprima față de alte persoane nonverbal. Să îți exprimi povestea ta prin artă sau chiar semne ce te definesc.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Mai bine un tatuaj decât să îți faci un piercing. Categoric un tatuaj.

Interviu GUGU DRAGAN ALEXANDRU

NUMĂR TATUAJE – 3

VÂRSTĂ – 23

OCUPAȚIE – student

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Am 3 tatuaje, primul un splash art pe picior, 2 pe umărul și antebrațul mâinii drepte (un craniu cu efect de umbră și un tigru albastru).

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Probabil de când eram mic am văzut la alții stilul vechi de tatuaj de "închisoare" făcute într-un stil groaznic.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da tocmai despre ele vorbeam, sunt ok atâta timp cât purtătorului îi plac dar cel mai important este cum o fost făcut și cum arată. Plus că acum sunt alte tipuri de tatuaje mainstream.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Plăcut.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

La18 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Am fost cu verișorul meu din Suedia atunci avea (22 de ani) a venit în România să steie cu familia și de ce nu să se tatueze și aici pentru că este mai ieftin. La vremea aceea am avut câteva tatuaje ce mi le doream și am făcut cel de pe picior într-un stil asemănător cu ce își făcea văru-meu.

Ce reprezintă?

Primul tatuaj nu e un simbol. E doar făcut într-un stil asemănător cu cel al vărului meu de atunci, suntem ca niște frați chiar dacă nu ne vedem des față în față.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

L-am găsit pe internet și am vrut să fie personalizat. Nu e un tatuaj mare. Da erau și alte variante. Dar fiind pe picior uiți că ai un tatuaj acolo uneori.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Da, întotdeauna indiferent de tatuaj sau la ce tatuator am mers. În caz că mai erau nevoie de retușări doar veneam la salon peste câteva săptămâni și era ok.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Aș zice artist cu mână de doctor, și da sunt tatuatori care au făcut medicina.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Am zis, doar vizita vărului meu și gândurile că vreau să îmi fac primul tatuaj.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Aș zice aspectul, indiferent ce înseamnă un tatuaj trebuie să te bucuri de cum arată pe tine.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Posibil, dacă tot vorbim despre primul are note despre al doilea război mondial.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Primul tatuaj nu, se află.pe gamba piciorului și nu mă uit des la el. Cele de la brațul drept da.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Nu o modifică nici cum, nu sunt genul de om agresiv sau impunător deci sunt același om.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Trebuie să mai slăbesc. E ca și cum vrei un tricou dar nu îți stă bine fiindcă ești grăsuț așa nu prea o să vrei să ai un tatuaj pe abdomen său piept.

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Da toate tatuajele pot fi văzute, depinde doar de îmbrăcăminte. În general mă încântă să văd lumea cum se uită sau mă întreabă despre ele.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Nimeni nu era împotriva și câțiva veri mai mari erau pentru. Acum toți sunt obișnuiți și nu e ca și cum sunt cel mai tatuat din familie.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Eu nu am avut probleme, dar știu că oamenii vârstnici pot reacționa urât. Și evident la interviuri sunt la cămașă cu mânecă lungă.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

Știu că societatea este mai ok acum cu ele dar încă vreau ca la nivel profesional sau prima impresie să nu fie una negativă.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

La fel ca la băieți, sunt bine venite. Multe fete mă întreabă despre tatuatori, unde doare mai tare etc.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

În general nu am fost deloc și nici nu vreau.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Din prieteni nu au mulți tatuaje, 1/15? Încerc pe cei care își fac să nu își facă tatuaje pe care le vor regreta, normal ca unii mă ignoră dar ce să fac.

Cei care nu au, de ce nu au?

O să vă spun sincer, au mai mult un rol estetic și social dar nu atât de mare precum crede lumea, depinde. Mulți oameni nu își fac pentru că nu le văd rostul sau nu le plac.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Aș zice să le retușeze sau pot să își facă ceva frumos peste. Niște linii făcute corect și cu puțină culoare ar arăta iar bine.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Groaznic, da le văd des. Știu cum se fac acele aparate de tatuaj în închisoare știu și acul din ce și cum e făcut și da poate fi steril. Ce nu e bun, este calitatea cernelii. Plus tatuatorul nu are libertatea să lucreze cu aparatura de acasă, cu modele și programe de pe pc. Poate tatuatorul e și un începător.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Toate cele de mai sus pot fi adevărate despre tatuaj dar sunt diferențe enorme între ele.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Piercing nu îmi place, la băieți mi se pare echivalentul cu un cercel băgat unde vrei, este învechit. Ce poate fi mai cool este în limbă dar tot nu mă văd cu unul. Avantajul lui este că poți să îl scoți ușor, schimba etc. Tatuajul e parte din tine.

De ce un al doilea tatuaj?

Primul era să văd dacă îmi place pe termen lung și evident mi-a plăcut, de ce să îl las singur?

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Diferit, al doilea are semnificație, al treilea estetic.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Cam 2-3 ani.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da.

Interviu JAC ALEX

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 22

OCUPAȚIE – student

STUDII – student UTCN

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

La o vârstă fragedă.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da, îmi plac cam toate tipurile, mai puțin cele realiste.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Plăcut.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

18 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Am fost cu mătușa, a fost o idee spontană.

Ce reprezintă?

Am mai multe, nici unul nu reprezintă nimic, doar momente din viață, de exemplu faptul că la 18 ani îmi plăceau mult rechinii, așa că mi-am făcut un rechin, deci practic reprezintă o amintire.

Cum ați ajus la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau vi l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

E un rechin, știe toată lumea cum arată unu, doar am precizat că nu vreau să fie unul realist.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Nu m-a ajutat, i-am zis doar ce vreau și unde.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un technician, un artist?

Artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Nu, strict vizual.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Estetică.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Da, îmi plac rechinii.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Nu-l găsesc la fel de incitant, face parte din corpul meu acum, îl văd la fel ca orice alt organ, doar cu o importantă mult mai mică față de un braț de exemplu.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

În niciun fel.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Mă simt foarte fresh.

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Poate fi privit de oricine, deși e pe picior.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Le-a plăcut.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Tipică întrebare, ce reprezintă, nimic.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

Nu înțeleg întrebarea.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Mi-e indiferent dacă e tatuată sau nu, cât timp îmi place respectiva femeie.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Nu.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Nu au toți prietenii mei tatuaje, dar nici nu este vreo unul care să fie deranjat de tatuaje.

Cei care nu au, de ce nu au?

Pentru că nu au avut efectiv ocazia sau ideea pentru un tatuaj, cum nici eu nu urmează să-mi mai fac, am 3, mi se par puține, dar nu vreau să-mi mai fac, nu curând.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Cele mai mișto.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Nu înțeleg exact întrebarea.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Văd tatuajul ca un mod de ați defini stilul, și îl văd trist estetic, adică da, unele tatuaje pot semnifica ceva, dar mi se pare stupid că scopul principal al unui tatuaj să semnifice ceva, adică prefer un tatuaj random cu un cuțit sau un șarpe decât un tatuaj ce nu arată nicicum dar semnifică ceva.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Eu cel puțin nu sunt atras de piercinguri, dar nu mă deranjează, am avut și eu acum câțiva ani buni, deci tatuajele mă atrag mai mult decât piercingurile.

De ce un al doilea tatuaj?

Pentru că ai o nouă idee.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Stilul aș prefera să fie același, în rest poate fi total altceva.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Un an.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da.

Ați fost la același tatuator? De ce dă, de ce nu?

Nu, pentru că toate tatuajele le-am făcut gratuit, deci sunt făcute la mai mulți artiști.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Da, la un personaj numit Joi din filmul Blade Runner 2049, doar pentru că îmi place personajul și aspectul personajului, o Toyota AE86 pentru că e ce mai iconică mașină de drift, un fulger pentru că îmi plac fulgerele.

Dă tatuajul dependență?

Nu.

Interviu SORIN TEODORESCU

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 38

OCUPAȚIE – artist vizual

STUDII – Studii medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Tatuajele mele sunt unice și pe gustul meu. Sunt ca orice tatuaje numai că sunt but ale mele. Joking.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Niciuna, nu știu condițiile în care au fost făcute.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

În legătura cu..?

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

12 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Teribilismul adecvat vârstei. Singur.

Ce reprezintă?

Un ochi stilizat. The soul mirror.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Nu, deloc. Nu am avut nevoie.

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Tehnician. Artistul nu are definiție concretă și nu lucrează la comandă.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Doar că era cool, ulterior schimbându-se datele problemei.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Semnificația.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Nu, marcaje personale.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Mai multă încredere în mine. Da, da.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Nu prea a schimbat. Sper.

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Corpul e locul în care stă sufletul. Arată că atare.

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Depinde de anotimp.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Nu m-a interesat să aflu.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Foarte înapoiate în Ro, pe unde am fost în afara țării e ceva normal. Cu excepții.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

O mare mizerie.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Nu ar trebui să am vreo părere, e corpul lor.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Da!

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Au cam 99% în primul rând să fie estetice.

Cei care nu au, de ce nu au?

Treaba lor.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

The real deal!

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Plictiseală.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Este un act intim.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Nu au legătură.

De ce un al doilea tatuaj?

De poftă în mare parte.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Ambele, chiar de sunt diferite își continuă treaba de a schimba imaginea și a marca o etapă mentală influențând ulterior.

La ce distanță de timp a fost făcut?

2 zile.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

La fel.

Ați fost la același tatuator? De ce dă, de ce nu?

Da. Că e ușor să alegi dacă prima dată ai fost mulțumit.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Never say never. Da și nu… Depinde cum voi gândi mâine.

Dă tatuajul dependență?

Nu. Doar minților ușor de viciat.

Interviu TUDOR ALIN

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 20

OCUPAȚIE – student

STUDII – Studii superioare

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

La 4-5 ani a fost prima dată când am conștientizat unul.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

În prezent tatuajele sunt prea evoluate pentru a avea o părere pertinentă despre ele, însă admir semnificațiile lor istorice, iar oamenii care își fac tatuaje de genul în prezent o fac drept un omagiu adus începutul stilului tradiționalist al tatuajelor.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Indiferent.

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

18 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Știam din copilărie că vreau să am tatuaje și am așteptat terminarea liceului și găsirea modelului potrivit pentru a-l face.

Ce reprezintă?

O inimă de porțelan spartă și unită cu fir de aur, precum în tehnica japoneză kintsugi.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

De kintsugi am aflat prin pasiunea pentru cultura orientală iar ideea de o inimă desenată în acest fel a fost ideea mea și designul a fost făcut de tatuatorul meu plecând de la câteva poze orientative.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Fiind primul tatuaj pot spune că interacțiunea nu putea decurge mai bine. Sunt încântat atât de designul făcut de ea, și de experiența tatuării în sine și de produsul final.

Ce este tatuatorul pentru d-voastră? Un tehnician, un artist?

O combinație între cele două.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Da, semnifică faptul că procesul vindecării nu trebuie ascuns ci purtat cu mândrie și faptul că fiecare din imperfecțiunile noastre ne fac mai valoroși.

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Semnificația puțin mai mult decât estetică.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Reprezintă principiul că vulnerabilitatea e o calitate a oamenilor puternici și însumează o serie de valori în care cred.

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

A devenit o parte din mine, îl privesc de mai multe ori pe zi și de fiecare dată mi se pare la fel de frumos.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

A concretizat un ideal în care credeam de mult timp și l-a făcut palpabil. Sunt același om și cu tatuaj și fără, doar mi-am "decorat corpul".

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

Corpul este un templu dar în același timp corpul este o pânză și înțeleg oamenii care vor pânza imaculată, însă mie mi-ar părea rău să nu îmi umplu pânza cu opere de artă.

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Ținând cont că este pe antebraț îl pot considera un tatuaj public. Poate fi privit de oricine însă este un tatuaj introvertit care are de-a face doar cu mine și cu nimeni altcineva

Ce părere au avut prietenii/familia?

Am primit doar reacții pozitive, chiar și de la părinți, spre surprinderea mea (care sunt de modă veche, dar foarte deschiși la minte).

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Eu sunt student în Londra și aici am primit multe complimente privind tatuajul meu. În România complimente de la prieteni și cunoștințe și priviri siderate de la tot felul de bătrâne ursuze prin oraș, însoțite de comentarii de genul "un băiat așa frumos ca tine, de ce te strici cu prostiile alea pe corp" sau alte opinii de genul pe care nu țin minte să le fi cerut vreodată.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

Generația bunicilor mei (60+) este majoritar " pierdută" din acest punct de vedere, cu o ignoranța și gândire învechită rămasă mărturie a sechelelor comunismului. Tendința aceasta a cetățenilor înaintați în vârstă de a fi refractari conceptelor noi nu o pot condamna, așa merg lucrurile din cele mai vechi timpuri însă faptul că acceptă spălarea pe creier și manipularea având drept consecință o ignoranță acută nu o pot accepta. La generația părinților mei (40-60 de ani) lucrurile stau însă considerabil mai bine, un foarte bun exemplu fiind faptul că fata care m-a tatuat mi-a fost recomandată de un prieten de familie al părinților mei, tată a trei copii, care la 45 de ani și-a făcut primul tatuaj, iar la nici un an de atunci având încă trei.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Depinde de tatuaje, în general mi se par atrăgătoare dar depinde care e motivația femeii din spatele tatuajului. Când văd femei cu săgeți sau semne ale infinitului sau tatuaje ce par trase la indigo de pe internet mă lasă indiferent, când văd ceva original poate chiar mă impresionează mai mult decât ar fi făcut-o dacă nu avea tatuaj.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Cu siguranță privit diferit, cu siguranță nu voi accepta să fiu tratat diferit. Singurele meserii care nu m-ar lăsa să am tatuaj sunt meserii de care nu m-aș fi atins nici în lipsa lor. De bătrâni sunt privit cu ochi răi (conform credinței învechite cum că doar marinarii și infractorii au tatuaje) iar de tineri cu ochi buni. Secretul e să fii imun la orice fel de comentariu privind decizia de a avea tatuaje.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Din prietenii foarte apropiați doar câțiva au tatuaje. Am observat o creștere constantă a oamenilor tatuați însă din păcate vine împreună cu o creștere a oamenilor ce se tatuează pentru că e "trendy" sau pentru că "arată bine" ceea ce mi se pare destul de trist și forțat.

Cei care nu au, de ce nu au?

Unii așteaptă modelul/momentul potrivit, unora nu le plac, unora le plac însă consideră că nu sunt pentru ei tatuajele.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Respect "moștenirea" începută de tatuajele tradiționaliste și mi se par interesante, deși nu lasă foarte mult loc individualității.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație versus model)

Consider că mentalitatea asta anacronică a fost abandonată în comunism și România a început deja un val de toleranță și înțelegere privind oamenii moderni diferiți de cei din trecut. Oamenii pot judeca sau pot condamna, însă asta nu va opri pe nimeni care își dorește cu adevărat un tatuaj din a-l face.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Daca vi s-ar cere sa definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Oricare din acestea poate fi un răspuns, tatuajele înseamnă lucruri diferite pentru fiecare persoană și fiecare tatuaj poate fi definit altfel de către o persoană. Tatuajul meu este o reafirmare a individualității, un memento privind o trăsătură de caracter importantă mie pe care nu vreau să o pierd.

Daca ar fi sa comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

Piercingul e pur estetic, tatuajul e mult mai profund si personal în teorie, deși sunt destule tatuaje ce au doar rol estetic.

De ce un al doilea tatuaj?

Când un tatuaj lasă un impact pozitiv asupra individului mi se pare logic să își dorească să repete experiența.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Complet diferit.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Aproape un an.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Da.

Ați fost la același trăgător? De ce dă, de ce nu?

Nu, deoarece e alt stil și tatuatorul trebuie ales în funcție de tatuajul dorit.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Da, o statuie spartă pe abdomen care să simbolizeze faptul.

Dă tatuajul dependență?

E foarte posibil.

Interviu UTA RĂZVAN CRISTIAN

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 20

OCUPAȚIE – student

STUDII – Facultatea de Arte si Design Timisoara

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Sunt destul de proaspăt dacă pot spune așa în această artă a tatuajelor și deocamdată nu mă definesc printr un stil anume. Deoarece nu am făcut nici un curs și am învățat totul singur pot spune că experimentez diverse stiluri și învăț cât mai multe tehnici ca mai apoi să mă axez pe un stil anume care cel mai probabil o să fie bazat pe tradițional și old school.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

Eram destul de mic, nu mai știu exact, probabil în școala primară când aveam o obsesie în a urmării LAink și MiamiInk.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Cine nu le cunoaște.. Cred că toți am văzut fie la bunicii noștri fie la părinți. Personal mi se par “cool” și îmi place modul naiv în care sunt reprezentate și parcă, parcă aș vrea să am și eu unul așa.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

La 17 ani. A fost unul micuț cu semnul berbecului, pe deget realizat în metoda “Stick and Poke”.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

A fost foarte spontan. O colegă își făcuse și ea unul și i am propus în glumă să mi facă și mie, ea acceptând. În ziua aceea ne am făcut mai mulți tatuaje, eram 3-4.

Ce reprezintă?

Nimic mai banal, mai simplu. Zodia mea.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Am stat ceva până să hotărâm în ce zonă să-l facem așa ca interiorul degetului a fost cea mai bună pentru un tatuaj vizibil și nu prea (cu toate că a durut destul de tare).

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Un tatuator este o combinație dintre cele două sau mă rog, așa ar trebui, de asemenea trebuie să fie o persoană care să inspire încredere.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Am început să trec peste partea de semnificație și să aleg să mi fac tatuaje din punct de vedere estetic.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Tatuajele mele nu pot spune că au nu știu ce semnificație, pot spune că le consider ca pe niște desene într un jurnal (corpul meu).

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Încă nu m am săturat de ele, îmi plac la fel de mult precum la început cu toate că uneori mi se întâmpla să uit de ele, chiar și de cele care sunt la vedere.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

Ca unele privite de oricine.

Ce părere au avut prietenii/familia?

La început familia mea nu a fost de acord cu tatuajele până când l-am făcut pe primul tatuaj mare, de pe mână. De atunci au început să fie mai deschiși, să le placă și chiar ei m-au îndrumat și m-au bătut la cap să încep chiar eu să tatuez; acum nu mai scap de ei și mă întreabă mai mereu când am timp să-i mai tatuez și pe ei.

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Personal nu am întâmpinat probleme, ba chiar am și putut să mă angajez dar problema cea mai mare este că am fost un caz fericit. E trist să vezi că încă și în ziua de azi oamenii cu tatuaje sunt discriminați, etichetați și prea puțin apreciați. Din păcate până vom scăpa de asta o să mai dureze o perioadă lungă de timp.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

O privesc cu dezgust, și cu dezamăgire și plină de oameni care judecă înainte de a se informa sau de a cunoaște o persoană.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Femeie tatuate mi se par interesante și parcă emană o anume siguranță și tărie

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Sunt sigur de acest lucru numai că prefer să nu bag în sema toate lucrurile negative; mă concentrez pe cele pozitive.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Anturajul meu este foarte divers, de la prieteni cărora nu le plac tatuajele până la cei care și ar tatua fiecare centimetru de piele. Preferințe sunt și ele diverse, în funcție de gusturile și personalitatea fiecăruia.

Cei care nu au, de ce nu au?

Cel mai adesea aceste persoane sunt speriate de ideea că vor avea mereu ceva pe piele și că poate nu o să mai fie la fel de atrași de tatuaj ca și când a fost realizat sau din diferite motive legate de religie sau mai știu ce.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Tatuajele de pușcărie nu mi se par cele mai estetice din lume, dar parcă din contră acest lucru le face să fie parcă interesante.

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitimă?)

Definesc tatuajul ca fiind o metodă de înfrumusețare, un element de decor mai mult sau mai puțin care în majoritatea cazurilor nu are o mare însemnătate. Această practică devine din ce în ce mai populară, astfel crescând încet, încet toleranța oamenilor asupra lor.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

De ce un al doilea tatuaj?

Tatuajele sunt ca o boală, un drog. Sunt de părere ca majoritatea persoanelor care își fac un tatuaj, vor reveni cu siguranță și pentru al doilea. Așa a fost și cazul meu; după ce am devenit eu tatuat, mă abțin cu greu să nu îmi umplu corpul cu tatuaje. Până acum mi-am făcut singur 4.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Depinde, sunt cazuri și cazuri dar majoritatea nu au legătură unele cu altele. Ale mele spre exemplu am încercat să le fac cât de cât unitare însă nu prea am reușit.

La ce distanță de timp a fost făcut?

Un an.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Primul tatuaj fiind făcut mai nonconformist într un parc cu un ac de seringă clar a fost o oarecare emoție la salon, a fost foarte diferit și o experiență interesantă.

Ați fost la același tatuator? De ce da, de ce nu?

De data asta, la tatuajul mare am ales un tatuator profi, tatuajul fiind într un loc vizibil am vrut să fie executat așa cum trebuie.

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Daa, am multe, multe idei. Aș vrea să continui să mi fac tatuaje tradiționale pentru că îmi plac foarte mult din punct de vedere estetic.

Dă tatuajul dependență?

DA! (pe care foarte greu o mai stăpânești)

Interviu VLAD NISTOR

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 21

OCUPAȚIE – student

STUDII – studii medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Poți să îmi vorbești despre tatuajele tale?

Da.

Când ați văzut pentru prima dată un tatuaj?

În copilărie, aprox. 4 ani.

Cunoașteți acele tatuaje cu ancoră, sirene, chipuri și trupuri de femei? Ce părere vă fac?

Da, sunt tradiționale, le văd ca pe niște piese de istorie.

Care a fost reacția (plăcut/neplăcut)?

Când/la ce vârstă v-ați făcut primul tatuaj?

La 15 ani.

Ce v-a determinat/influențat? A fost o hotărâre premeditată sau întâmplătoare? Cum s-a întâmplat? Ați fost singur sau însoțit de cineva?

Curiozitatea, auzisem că poți realiza un tatuaj cu o coardă de chitară, așa că am luat coarda unei chitare, gel de pix și mi-am făcut un mic simbol. Am fost singur.

Ce reprezintă?

Numărul pi.

Cum ați ajuns la acest model? L-ați văzut undeva? (prieteni, tv, revistă, salon) sau l-ați imaginat? (au mai existat și alte posibile variante? Care anume?)

Eram total lipsit de inspirație, dar oricum nu aveam nevoie decât să îmi satisfac curiozitatea.

Cum a fost colaborarea cu tatuatorul? V-a ajutat în alegerea tatuajului? Plasării lui pe corp? Modelului?

Ce este tatuatorul pentru dumneavoastră? Un tehnician, un artist?

Depinde de complexitatea și originalitatea tatuajului. Dacă e ceva creat, și nu copiat, îl voi considera artist.

Modelul are vreo semnificație aparte? Dar momentul ales? S-a întâmplat ceva semnificativ în viața dumneavoastră? (un iubit, o etapă depășită, celebrarea unui eveniment?)

Ce are mai mare pondere semnificația sau aspectul decorativ/estetică?

Am 9 tatuaje, dar doar 3 au o semnificație, unde asta a contat, nu aspectul.

Ce spune acest tatuaj despre dumneavoastră? Reprezintă o parte din viziunea despre lume, despre dumneavoastră?

Ce sentiment v-a dat accesarea și apoi purtarea acestuia? Cât de des vă mai gândiți acum la tatuajul făcut? Îl priviți zilnic? Îl găsiți la fel de incitant?

Nu îl găseam incitant nici când l-am făcut.

Cum a modificat tatuajul percepția asupra sinelui?

Cum vedeți relația corp/sine? Percepția asupra corpului?

E public său privat? L-ați gândit că pe un tatuaj intim sau care poate fi privit de oricine?

E public.

Ce părere au avut prietenii/familia?

Ce fel de reacții ați întâlnit în societate? În România și sau în străinătate dacă ați fost?

Reacții normale, eventual hilare.

Cum priviți dumneavoastră societatea tatuat fiind?

O privesc precum o priveam și când nu aveam vreun tatuaj.

Ce părere aveți în privința femeilor cu tatuaje?

Nu am o părere aparte. Deși, în unele cazuri, mi se par mult mai atractive.

Credeți că sunteți privit sau chiar tratat diferit din pricina tatuajelor?

Nu cred.

Anturajul dumneavoastră ce tatuaje are? Au toți prietenii dumneavoastră? Care credeți că sunt preferințele?

Majoritatea au. Nu pot stabili preferințe, deoarece sunt diferite între ele.

Cei care nu au, de ce nu au?

Unul dintre ei își consideră trupul un templu.

Ce părere aveți despre tatuajele așa numite vechi? Dar despre cei care și le făceau? (ancora, sirena)?

Cum am mai spus, piese istorice.

Cum vă raportați la tatuajul marginalului/pușcăriașului? (vezi motivație vs model)

Alte tipuri de practică corporală – Ce înseamnă un tatuaj? /Dacă vi s-ar cere să definiți tatuajul, ce ați putea spune? (Este un accesoriu, o practică corporală, un fel de a te înfrumuseța, un mod de a impresiona, legitima?)

Văd tatuajul ca pe un alt desen, iar așa cum unii își pun postere pe pereți, noi ne alegem desenele preferate și le punem pe piele.

Dacă ar fi să comparați un piercing cu un tatuaj, ce ați putea spune?

De ce un al doilea tatuaj?

Pentru că voiam un tatuaj pereche cu iubita mea de atunci.

Vine în completarea primului său este complet diferit (atât din perspectiva motivației cât și a modelului ales)?

Diferit.

La ce distanță de timp a fost făcut?

1-2 sapt.

Vizita la salon a fost mai lipsită de emoții?

Nu am fost vreodată la un salon.

Ați fost la același tatuator? De ce dă, de ce nu?

Mai vreți să vă faceți și altele? Dacă da, la ce anume v-ați gândit? De ce?

Da, am tatuaje în plan de câțiva ani încoace. M-am gândit la o pictură cu un înger care pornește de pe gât în jos pe piept. Un altul e un T-rex vesel cu o înghețată în mâini. De ce? No reason.

Dă tatuajul dependență?

Da.

INTERVIURI FOȘTI DEȚINUȚI

Interviu ANONIM 1, fost deținut, martie 2015, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – 2, Beauty and the Beast, Allien

VÂRSTĂ – 33

OCUPAȚIE – lăcătuș mecanic

STUDII – Școala profesională

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Unde ați văzut prima oară un tatuaj?

L-am văzut afară, nu în penitenciar. Nu mai știu cand. Am fost de la început atras de ele. Mi-au plăcut.

V-a plăcut un anumit model sau ideea de a fi tatuat?

Ideea de a fi tatuat. Nu știu, mi se părea interesant.

Cum ați ales motivul/modelul Beauty and the Beast?

Mi-o plăcut mult desenul și de fapt îl avem mai multe persoane, l-am ales împreună cum ar veni … și ni l-am și făcut, șase persoane.

Prieteni?

Da.

Unde anume l-ați făcut? În ce loc erați atunci când l-ați făcut?

Acasă.

Nu în penitenciar?

Nu.

Dar se poate face în penitenciar?

Da, dar legislația nu o permite.

Ce fel de instrument se folosește pentru tatuare?

Se fabrică acolo: motoraș, pastă de pix.

Există specialiști care fac în penitenciar?

Sunt pictori, sunt.

Puteau să iasă bine?

Cum să nu, am văzut unele tatuaje foarte ok, pe tot spatele, cu imagine, cu portret, cu tot felul.

Deci cumva penitenciarul nu limiteaza atât?

Limitează, nu e legal, se și pedepsește. Se face raport de pedepsire, nu e un mediu steril.

Ce înseamnă raport de pedepsire?

Se pedepsește persoana care practică, nu cel tatuat.

Cealalta imagine? Este Allien? De ce Allien?

Mi-a plăcut mie foarte mult.

Cum ați ales modelul acesta? Într-un catalog sau la cineva?

L-am văzut într-o revistă, nu era un catalog de tatuaje practic, dar era un desen pur și simplu și avea o semnificație … deci eram un grup, tot așa de români, dar erau în Canada și ne-am regasit noi oarecum cu ei.

Apar tatuaje cu femei în penitenciar? Sunt ele mai dese decât altele?

Nu neapărat. Portrete se fac foarte multe. Adică: mama, fiica, cred că sunt cele mai numeroase pe care le-am vazut eu.

Erau deja făcute, au intrat cu ele în penitenciar sau și le-au făcut în detenție?

Nu, erau făcute în penitenciar.

Și cum se procedeaăa, te duci cu fotografia?

Da, te duci cu fotografia, îți face desenul și … na, cel puțin eu când am fost și oamenii pe care i-am întâlnit acolo deci chiar erau talentați, nu erau din ăștia că mă pun acuma să fac… erau pictori, profi.

Și cum îi recompensați pe artiștii care fac tatuaje?

În penitenciar banii-s țigări și nu sunt foarte ieftine. [tatuajele]

Și cât costă în țigări un tatuaj?

Am un prieten care și-a făcut cu șase cartușe, șaizeci de pachete.

Mult.

Dar a fost un desen pe tot spatele, cu o imagine veche din New York, cu scările alea de incendiu de la ei, ceva tipic așa. Ceva frumos… Oricum nu sunt ieftine…

Aceste tatuaje nu se execută dintr-o dată trebuie să te întâlnești de mai multe ori cu artistul. Acest lucru nu ridică probleme? Nu atrage atenția gardienilor?

Nu. Timișoara este un penitenciar cu regim deschis și semideschis. Asta înseamnă ușile deschise, poți să mergi în camera de lângă. La opt dimineața se deschid ușile până la doisprezece, se închid până la două când e prânzul și apoi se deschid din nou și poți să mergi oriunde.

Deținutul se poate plimba deci în toata închisoarea?

Nu chiar. Nu poate merge în comandament. Poate de pe o secție pe alta, la magazin, la cumpărături. Ai acces la sala de sport, la terenul de fotbal.

În penitenciar nu v-ați făcut nici un tatuaj?

Nu.

Reprezintă ceva în penitenciar tatuajul? Îți conferă vreun statut, sau reprezintă vreun statut?

Foarte multă lume are tatuaje, nu te pune nici mai sus nici mai jos.

Lipsa tatuajului ar fi o problemă?

Nicidecum.

Poate reprezenta tatuajul un subiect de discuție, o problemă?

Nu, chiar nu.

Dar o persoana care are un tatuaj mai deosebit poate fi privită altfel?

Nu, doar că are un tatuaj mai deosebit. Celor care le place or să zică: Uau, ai văzut la ăla? Atât.

De ce credeți că există o predispoziție în reprezentarea femeii nud sau seminud?

Pai ești într-un mediu în care nu te intalnești cu femei, cum ar veni, nu știu ceva ce-ți lipsește și că probabil în felul ăsta te exprimi.

Și totuși cele mai multe sunt portrete cu mama.

Mama, fiica…

Sunt mai dese acestea decât cele cu o femeie?

Da. Așa cu o gagica pur si simplu desenată acolo nu cred să fi văzut prea des. Un poster sau o femeie care să fie nu știu cine, nu.

Cum v-ați dat seama că e mama sau că e fiica?

De exemplu dacă era o copilă sau o femeie, nu? Nu era vreun fotomodel sau vreo femeie super sexi, sau eu știu. Era o femeie care arăta ca o mamă. Aveam și prieteni care și-au făcut. Aici pe mama, aici pe fiica.

I-ați întrebat d-voastră?

Cum să nu, era poza cu numele scris.

În felul acesta ei consideră că persoana le este mai aproape?

Ăsta ar fi un motiv și poate ca să demonstreze afectivitatea.

Dumneavoastră de ce ați ales să vă puneți pe mână Bestia? Are vreo semnificație alegerea locului sau pur și simplu acolo vi s-a părut potrivit?

Nu. Noi am hotărât toți. Am fost mai mulți și am făcut toți aici, în partea asta (pe mână dreapta, sus, ca o emblemă) și cât de cât să fie ascuns, să nu se vadă, cu un tricou.

De ce să nu se vadă?

Se caută la tatuaje să nu fie chiar din prima vizibile … adica să poți să-l ascunzi.

De ce?

Clar sunt persoane care ar judeca și ar zice imediat: – A, a, uite la tatuatul ăla!!

Deci dacă ești tatuat intrii într-o anumita categorie?

De la rebel în sus …

Deci nu la vedere?

Da, majoritatea nu sunt pe mâini, pe gât, pe față.

Și de ce pe piept nu e mai dureros? [prezintă un tatuaj plasat pe piept]

Ba da. E mult mai dureros.

Poate fi considerat machism? E o chestie de macho?

Eu nu am avut ideea asta, știam că o să doară mai tare decât pe umăr, dar până la urmă toate dor, nicicare nu sunt plăcute, trebuie să te obișnuiești cu durerea aia, nu-i o durere să zici că uau nu mai poți. O zgârietură sau ceva de genul.

Îți mai plac?

Da, eu nu aș renunța la ele.

V-ați mai face altele?

Nici asta.

V-a reproșat cineva dintre apropiați, cunoscuți că v-ați făcut tatuaj?

Mama, tata?!

Și ce-au spus părinții? Care a fost reacția lor?

Golan, ești ca un golan!! Ce zic vecinii?! Mă faci de rușine!!!

Și ce-au zis vecinii??

Mie nimic, vă dați seama.

Și prietenii, cei de vârsta d-voastră, din cartier/școala/servici? Ce comentarii au făcut?

În general ok. Oh, ce fain e! Mi-aș face si eu!!

Femeilor le place tatuajul?

Da.

Li se pare interesant? Vă întreabă de ce l-ați făcut sau ce reprezintă?

Da. De obicei da.

Vi se pare că tatuajul schimbă poziția (percepția) omului în societate, îi modifică cumva statutul?

Eu nu cred.

De ce credeți că oamenii asociază tatuajul cu epitete gen golan?

Pentru că înainte se făceau numai în închisoare.

De ce credeți asta?

Pentru că eu când mi-am făcut tatuajul ăsta de pe mână nu cred să fi existat vreun salon în Timișoara.

În ce an, vă mai amintiți?

Acuma șaptisprezece, optisprezece ani.

Și unde anume vi l-ați făcut? Ați cunoscut pe cineva care făcea?

Da, am avut un prieten, un vecin. A mai făcut și la altii și mi-am făcut și eu …Mie mi-au placut, îmi plăcea foarte mult cînd vedeam un tatuaj. Erau și rare, era adevarat că nu vedeai peste tot, nu avea chiar toată lumea.

În penitenciar care vi s-au părut că sunt cele mai dese subiecte pentru tatuaj? Modelele cele mai des întâlnite?

Nu știu să vă spun, erau foarte variate. Am avut un prieten căruia îi plăceau mult câinii, și-a tatuat nițte câini, altul emblema de la steaua. Dar cele cu portrete erau dese.

Cele cu femei?

Nu, cele familiare: mama, fiul, fiica.

Deci nu vi se pare că cele cu femei erau des întalnite?

Nu, eu unu nu am văzut foarte multe tatuaje așa cu femei.

Cât ați stat?

Trei ani și șase luni.

Însemne naziste ați văzut?

Da, însa nu foarte mult.

Simboluri religioase?

Da. Crucea, îngeri, demoni.

Și ați ales Allien, de ce?

Inițial am avut alt desen, unul micuț, un scorpion, zodia mea, a fost un pic aiurea, și trebuia să mi-l acopăr cumva, deci n-am mai vrut să-l văd acolo.

Și nu v-a mai plăcut scorpionul?

Da, și trebuia să-l acopăr cu ceva.

Și a fost încorporat în noua imagine?

Da.

Vi se pare că un bărbat cu tatuaje e mai atractiv pentru femei?

Nu știu, nu cred. Adică, probabil că sunt femei care le place mai mult, cu siguranță că sunt și altele care dă respingere cum ar veni.

Ați întalnit astfel de cazuri? Femei care au comentat negațiv despre tatuajele pe care le aveți?

Nu.

Tatuajul vă face să vă simțiți mai puternic sau mai deosebit față de restul oamenilor?

Nu, adică e o chestie din viața mea.

Reprezintă o etapă sau un moment? O rememorare? De exemplu momentul executării tatuajului cu scorpion, a însemnat ceva aceea perioada pentru dumneavoastră?

Nu.

Iar acestea pe care le aveți acum vă aduc aminte de o perioada fericită, de prieteni, de tinerețe?

De adolescență, de grupul de prieteni.

De faptul că aveați o legătură cu niște oameni și vă simțeați bine împreună?

Da.

Și că împărtășeați aceleași gânduri, plăceri, bucurii, valori?

Da.

Mai țineți legătura cu oamenii aceștia?

Nu. Nici măcar nu mai știu pe unde sunt.

Pentru d-voastră tatuajul are un rol de îmbunătățire a imaginii? O înfrumusețare?

Da. Ceva de genul.

Dar în penitenciar ați discutat mai pe larg cu oamenii care aveau tatuaj? O discuție doar pe tema desenelor pe care și le-au facut? Era acesta un subiect de discuție?

Da, este un subiect de discuție. Tot timpul era cineva care te întreba cum ți l-ai făcut, ce semnifică, și eu la rândul meu mai întrebam ce reprezintă, cum de?

De ce credeți că lumea vorbește totuși greu despre tatuaje?

Pentru că e personal. Adică odată ce l-ai făcut pe tine… Eu nu le ascund, nu mi-s complexat de ele, dar nici nu merg să le arăt. Aveți grijă că am tatuaj.

Vă mai gândiți la ele sau pur și simplu au devenit o parte din d-voastră?

M-am obișnuit cu ele, sută la sută.

De ce nu ați renunțat la ele? Ipotetic vorbind, dacă vi s-ar oferi o sumă de bani, ați face-o?

Nu neapărat un motiv, dar nu mă deranjează, mă simt ok cu ele.

Credeți că s-ar șterge ceva din trecutul dumneavoastră, din amintirile, din ceea ce sunteți d-voastră ca om? Vi s-ar părea că se schimbă ceva în privința asta?

Nu, nu e vorba de asta. Pur și simplu îmi plac, nu mă deranjează nu vreau sa scap de ele.

În penitenciar aveți idee cam câți oameni practicau tatuaje?

Nu foarte mulți.

Zece persoane?

Mai puțin. Erau o mie două sute de deținuti.

Cât timp ați fost d-voastră știti să se fi primit raport de pedepsire?

Da.

Ce presupunea raportul de pedepsire?

De exemplu dacă aveai un loc foarte bun de muncă, poate să te scoată de acolo sau vine comisia de eliberare, atunci dacă ai un raport, mai stai o lună sau ceva de genul, depinde de raport pentru ce e. Sau două luni sau șase luni.

Care mai era forma de plată pentru execuția tatuajelor în afara de țigări?

Și bani, și obiecte, cu cardul.

A fost grea detenția?

Nu așa, eu am muncit tot timpul. Am auzit și eu povești care mă îngrozeau, dar nu mai e așa.

Interviu ANONIM 2, fost deținut, martie 2015, Timișoara

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 29

OCUPAȚIE – mecanic

STUDII – Școala profesională

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Unde ați văzut prima oară un tatuaj? Ați dorit/v-ați gândit în acel moment să vă faceți și dumneavoastră?

Primul tatuaj l-am văzut la tata, și l-a făcut în armată, inițialele lui pe braț, aici, foarte mic, cum se făcea înainte. L-am întrebat de ce și l-a făcut și mi-a răspuns “l-am făcut când n-am fost cuminte”. Nu m-a influențat să-mi fac și eu. Nu m-a tentat să-mi fac niciodată (tatuajul) până să ajung în pușcărie. Am văzut odată un tribal care mi-a plăcut am vrut să mi-l fac, dar nu mi l-am făcut.

Ce înseamnă Live for nothing, die for something?

La pușcărie mi l-am făcut ăsta. Este un citat cu doua înțelesuri, e din Rambo IV. Mi-a plăcut citatul în sensul că mie unu, îmi da puțin putere și mă ajută să merg mai departe; acolo nu e chiar simplu, chiar ușor. Pentru mine cel puțin a trebuit să-mi vând motoru, să-mi vând mașina, mai multe chestii, ca să nu-i chinui pe ai mei să mă țină la pușcărie.

Cum adică să vă țină la pușcărie?!

Acolo se pun bani pe card ca să-ți poți face cumpărături: zahăr, cafea, țigări, eu sunt fumător; țigările acolo sunt ca banii afară; cu țigări poți să cumperi orice… Eu și cu frate-miu nu am mâncat niciodată acolo, te îmbolnăvești pur și simplu. Erau care nu erau căutați, și mâncau ghium se cheamă unde îți aduce mâncarea, niște butoaie de aluminiu, de obicei mâncau cei care veneau de pe la sate, eu unu, frate-miu, nu am putut mânca de la ghium.

În ce consta mâncarea?

Nu conține nimic, apă și cartofi. Punct.

Când anume ați făcut tatuajul? Ce anume v-a determinat?

Pe carantina mi-am făcut tatuajul, jos scrie Street life.

Ce reprezintă?

Viața mea de dinainte. După aia mi-am făcut scrisul, citatul ăsta, eram deja condamnat, cu regimul făcut.

Stiați exact cât ve-ți ispăși?

Da, nu am avut voie la munca, eram încadrat altfel.

Să revenim: Live for nothing, die for something, ce semnificație are pentru dumneavoastră?

Adică dacă trăiești pentru nimic, adică nu faci nimic, eu zic că trăiești degeaba, ești ca un om mort; când trăiești pentru ceva îți dai silința, ești acolo, ai un scop, eu nu zic că trebuie să mori dar…

Tatuajul, semnificația lui, îți confera o oarecare poziție de putere în penitenciar?

Nu, nu contează, contează să dai bine cu pumnul! Aia contează… Nu are importanță. Din o mie două sute de oameni dacă douăzeci nu sunt tatuați…

Majoritatea se tatuează în penitenciar?

Da, chiar când intră.

Nu aveți discuții despre tatuaj, ce înseamnă, cum ați ales modelul? Poziția?

Nu, e o chestie strict personal. Nimănui nu-i pasă, nimeni nu te obligă, nimeni nu are treabă.

Dacă nu are nici o legatură, cum se face că doar douăzeci din penitenciar nu erau tatuați? E un mediu propice? Dumnevoastră vi l-ați făcut în penitenciar imediat ce ați intrat. Cum explicați?

Una la mână nu costă cât afară, și ți-l faci cam la fel de bine ca afară, și mult mai ieftin, cam la jumate de preț la cât ți l-ai putea face afară.

Și totuși ce anume v-a condus la ideea unui tatuaj?

Greutatea și gândul că am cât am de stat, și ce-am pierdut.

Și tatuajul?

M-a motivat să merg înainte. Atât. Nu pentru altceva, probabil dacă nu făceam pușcărie și rămâneam afară, îmi faceam afară.

V-ați gandit la vreun model înainte de a vi-l face?

Nu, v-am spus, ăsta este un mesaj pentru mine, care mă ajută să… m-a ajutat să merg mai departe. Tribalul e doar ca să umple spațiul, ca să arate cât de cât ok.

De ce l-ați pus pe spate și nu în alt loc de pe corp?

Și când am vrut să-mi fac afară tot pe spate și pe gât am vrut să fie. Nu vreau să-mi fac pe mâini. Eventual dacă-mi fac pe mâini, că vreau să-mi fac în continuare, am să-mi fac eventual până la cot (să nu se vadă), pentru că lumea e încă încuiată la noi. V-am spus, eu circul în Europa foarte mult, și afară nu e ca la noi. Îl vede pe unu tatuat, și gata: ori e puscăriaș, ori e golan, ori e panaramă, oricum are o gândire negativă, ai tatuaj, are lumea o gândire negativa de tine. Pentru că aici încă persistă gândirea comunistă. În Romania.

Cum a reacționat familia la tatuaj?

Nici o problemă, nici un stres. Eu mă descurc singur de pe la șaisprezece ani. A venit prima dată tatăl meu la două luni dupa ce am fost închis. Mi-a zis nici o problemă, asta e, capul sus, ai fost haiduc afară, ești și aici. Punct.

Având în vedere faptul că ați văzut atâtea tatuaje în penitenciar, care sunt cele mai frecvent întâlnite teme?

Cu scris. Mesaje. Cel mai des a fost: Mai bine o zi rege, decât o viață în genunchi; Only God can judge.

Oamenii se inspiră unii de la alții sau din cataloage?

Nu știu, fiecare cum vrea.

Există cataloage cu modele?

Există, da.

Femeile sunt un motiv?

Da, sunt …

Ce tipuri de femei?

Cred că din familie. Pentru că se aduce poza de afară, și se face dupa poza aia. Copiii sau …

Nuduri?

Nu, poate se făceau înainte. De obicei cu femei goale au pușcăriașii vechi, cu ancora.

Ce înseamnă pușcăriași vechi?

Care au mai multe intăari, care au pedeapsa mare, mare însemnând peste zece ani. Pentru mine și cinci ani a fost mult.

Există vreo legatură între tatuajele cu femei și un anumit nivel de educație al acelora care preferă acest motiv?

Nu. De obicei, un criminal de exemplu, care e pe la sfârșitul pedepsei, este mai citit ca nouăzeci la sută din populația de afară care nu a făcut niciodata pușcărie. Adica are mult mai multe cărți de domenii diferite citite.

Faptul că citești în penitenciar poate să te conducă la alegerea mai degraba a unui tatuaj sub formă de text? Sunt considerate cele ce coțin un text mai sofisticate?

Nu, de obicei, v-am spus, ți-l faci ori că ți-l place, ori că te ajuta să, nu știu, e un mesaj care te ajută când îl vezi să te ridici de jos, sunt și pușcăriași ziși “urși”, adică așa se zice acolo, adică nu știe să citească, nu știe să scrie, dar el are treizeci și doi de ani. Semianalfabeți.

Dar există cursuri de alfabetizare, nu?

Se fac cursuri și de alfabetizare, și de artă, și de pictură.

Considerați că ar fi interesant un curs de introducere în istoria artei?

Poate de tatuaje. Dar haideți să vă spun. Toți, până și eu am mers pentru câștig. Nu merg pentru că vreau să-mi continui școala, contează zilele câștig, creditele, pentru asta, atât. Nu merge nimeni de plăcere la un curs de psihologie, de antidrog pentru că ai altele, lucruri pe care să le faci acolo, nu să-ți pierzi timpul la cursuri.

Ce poți face acolo?

Multe lucruri! Faci sală, te plimbi, te uiți la tv, joci cărți, remy, table. Ca să mergi la vreun curs trebuie să fie castig de zile, atunci vine toată lumea.

Există vreo legatură între tatuaj și infracțiunea comisă?

Doar criminalii.

Și ce-și tatuează?

Cuțite, tot felul de lucruri. Asta-i cam pe la începutul pedepsei. După aia le regretă și-și fac fiecare câte altceva.

De ce le regretă? Nu-i mai reprezintă?

Nu că nu-i mai reprezintă, la început ești nervos, ești suparat pe orice, orice ce mișcă, eu care am primit cinci ani, eu nu suportam pe nimeni, dar pe unu care stie că are douăzeci și cinci de ani. Nu? Cum ești?

Scarificare există în penitenciar?

Nu ca mod de a se înfrumuseța ci cei terorizați, care nu mai suportă, de disperare, care vor să ajunga la spital. Este o scăpare.

Tatuajul reprezintă un obiect de discuție în penitenciar?

Nu. Poate atunci când ți-l faci. Ce ți-ai făcut? Uite asta. Făinuț. Bun. Atât.

De ce nu?

Pentru că acolo să ai tatuaj este ceva normal. Și dacă ai și dacă nu ai, nu e stres.

Mă refer la cele cu mesaje. Nu ați fost întrebat ce e cu mesajul acela? Sau dumneavoastră nu ați întrebat pe alții?

Nu. Știu engleză, știu italiană, știu câteva limbi. Nu trebuie să-mi explice nimeni. Înțeleg. Nu întreabă nimeni. Nu e o regulă. Nu se întreabă. Ce mă interesează pe mine ce ți-ai tatuat.

V-ați mai face tatuaje?

Da. Nu la vedere. Până la cot.

V-ați gândit la un model anume?

Da. Vreau să-mi tatuez viața mea. Prin etape. M-am născut, mergeam la școală, prima mea mașină, primii bani făcuți, am ajuns la pușcărie, m-am eliberat, chestiile astea, lucruri importante din viața mea. În imagini.

Ve-ți cere ajutor profesinist în ceea ce privește alegerea tatuajului, dispunerea acestuia, compoziția?

Nu, cum vreau să mi-l fac așa mi-l fac. Adică, aici vreau nașterea copilului [subiectul indică mâna dreaptă] adică cum m-am născut, aici jos cum mergeam la școala etc.

Le plac femeilor tatuajele?

Nu mă interesează.

În sensul unor reacții ale acestora vis-a-vis de tatuaje vă întreb?

Părerile sunt împărțite. Mie de exemplu nu-mi plac femeile cu tatuaje.

De ce?

Pentru că femeia trebuie să fie… De fapt ce înseamnă femeia? Ceva sensibil, ceva frumos, asta înseamnă femeie. Dacă îți faci un tatuaj cum au toate de pe la cluburile de streaptease ăla jos aici la fund, tribal, pentru mine… Eventual dacă are un tatuaj micuț, frumos. De obicei tatuajele mai agresive, mai mari și le fac bărbații. Femeile trebuie să-și faca un tatuaj foarte micuț, finuț, discret. Asta-i părerea mea.

Vreo femeie din viața dumneavoastră a făcut vreo remarcă la adresa tatuajului?

Toate au zic că-i plac.

Și v-au întrebat mai multe?

Nu. Oricum nu prea ai ce să discuți prea mult despre tatuajul meu. E un scris cu un tribal. Eu mi l-am făcut strict pentru că este un mesaj care mă motivează și punct. Pentru mine, nu pentru altii, pentru nimeni.

Încă vă mai motivează?

Credeți că dacă ai ieșit de acolo acuma viața e mai ușoara? E chiar mai grea.

De ce e mai grea?

Pentru că ai o etichetă, lumea te vede cum te vede.

Credeți că în societatea romanească, tatuajul îl exclude pe individ?

În România, da. Persistă încă gândirea comunistă, de țară, de țăran. Afară, femei care le vezi la birou, la companii mari, după ce le vezi în weekend, îs tatuate, piercinguri și nu o privește nimeni altfel. Că e tatuată și merge la birou și nu se vede asta e partea a doua. E ceva discret. Dar la noi, încă suntem cu sapa.

Sunteți o persoană religioasă?

Da.

Ați descoperit credința în închisoare, sau acolo vi s-a întărit?

Nu. În închisoare am pierdut-o.

Nu a fost o salvare?

Nu.

Ați văzut în penitenciar tatuaje cu simboluri religioase?

Da. Imaginile copiilor lor înconjurate de îngerași. Cruci, sfinți, demoni dar tatuajele cele mai dese, scrisuri.

Cât ați plătit pentru tatuaj?

Tot tatuajul a fost șapte pachete de țigări. E mult mai ieftin. Afară plăteam pe undeva pe la opt sute, nouă sute de lei.

Cu ce v-ați tatuat în penitenciar?

Cu mașina improvizată: motoraș din periuța de dinți, o carcasă de pix, ace făcute din arc de brichetă și rotring și încărcator de telefon.

Legea nu permite tatuarea în penitenciar.

Multe nu-s permise, dar …

Interviu ANONIM 3, fost deținut, martie 2015, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – 4 (un câine, arhangelul Gavril, un dragon și un text)

VÂRSTĂ – 32

OCUPAȚIE – antreprenor

STUDII – Facutatea de Educație Fizică și Sport

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Unde ați văzut prima oară un tatuaj?

În filme și la taică-miu. Două chipuri de femei, foste iubite din viața lui.

Ce reprezentau pentru el?

Chipurile femeilor pe care le-a iubit. Nu l-am întrebat niciodată cum de și le-o făcut, pe care a iubit-o mai mult… Și numele dedesubt. Clasicele.

Unde erau poziționate?

Pe brațul stâng și pe brațul drept. Și le-a făcut în armată, a fost tanchist.

Ce reprezintă tatuajul? [ne referim la tatuajul numărul 1, brațul drept]

Chipul pittbulului pe care l-am avut.

Cum îl chema?

Rocky. L-am primit la majoratul meu, la optisprezece ani, opt ani de zile l-am avut, în 2007 l-am operat prima dată de cancer, l-am operat și a doua oară dar nu au mai putut face nimic pentru el, mi-a murit și ca să-i port amintirea cu mine tot timpul, l-am iubit foarte mult, deja după opt ani de zile era ca un membru al familiei, mi-am tatuat să fie cu mine tot timpul… sus avem raiul și îngerașii care-i șoptesc la ureche și jos avem iadul unde nu vrea să meargă. Plăcuțele de la gât, cu Fallen Angel – înger decăzut.

Îngerii par foarte feminini/feminizați?!

Așa i-am văzut la revistă și așa i-am luat. Erau în alte tatuaje. Toată imaginea (compoziția) e creație proprie, eu i-am zis ce vreau, poza câinelui am adus-o de acasă, partea de jos am luat-o dintr-un alt tatuaj, și partea de sus dintr-un alt tatuaj. I-am spus ce vreau. Tatuajul care-l vedeți dumneavoastră aici nu există niciunde altundeva.

Dar îngerii și partea de jos apăreau în cataloage?

Da. Însă partea de jos e desenată mai mult din imaginația celui care mi-a tatuat, deci nu integral, am văzut niște schelete dar umbrele și restul e integral creația lui.

Unde ați făcut tatuajul?

În închisoare. Și partea de sus, am văzut îngerașii în doua tatuaje diferite, și acelea le-am ales eu.

Pe piatra de mormânt ce scrie?

Rest in peace. R.I.P.

Și pe cealaltă mână?

Pe cealaltă mână , arhanghelul Gavril în luptă cu diavolul

Ce reprezintă pentru dumneavoastră?

Religia. Pur și simplu credința în Dumnezeu și binele învinge răul mereu.

De ce ați ales arhanghelul Gavril și nu Mihail?

Nu, e Gavril. Tocmai de aia l-am ales pe el pentru că pe sora-mea o cheamă Gabriela. Toate tatuajele sunt făcute în penitenciar? Toate. Am vrut să le fac de afară. Ba nu au existat finanțele, după cum a spus și colegul meu afară sunt foarte scumpe, în închisoare sunt foarte accesibile, ba nu am avut timp, ba nu am avut finanțele necesare și nu am avut inspirația. În 2008 mi-a murit câinele în 2009 m-a arestat deci automat știam deja ce vreau. Înainte eu nu știam că vreau să-mi desenez pittbulul pe mână.

Iar pentru celălalt de unde v-ați inspirat?

Acesta este luat din catalog. Mai puțin diavolul, diavolul nu era în catalog.

Și cum ați ales diavolul?

Tot așa dintr-un tatuaj, dintr-un tatuaj mai complex, nu-mi amintesc exact.

La dumneavoastră apare și un tatuaj colorat. Acestea sunt mai scumpe?

Sunt puțin mai scumpe deoarece e rotringul pe care-l primește băiatu acolo. Și afară sunt scumpe, pentru că sunt colorate. Îs mai scumpe din cauza vopselelelor, sunt vopselele mai scumpe.

Cât a costat primul tatuaj și cât a costat al doilea?

Nu mai știu. Acesta m-a costat opt pachete de țigări (câinele) și acesta (indică arhanghelul) un cartuș jumate.

Cât timp a durat să le faceti?

Două ore. Deci ca și durată sunt același lucru. Aici mi-am făcut prima dată pitbullul și a doua oară mi-am făcut partea de jos și partea de sus. Prima dată a fost numai chipul pittbulului.

Cum v-a venit ideea să vă faceți și în jurul câinelui? A fost sugestia …?

Nu, nu. A fost ideea mea. Am ales să fac asta și ca să fie brațul mai plin unu la mână și doi la mână pentru că așa îl consider eu pe el, că el a rămas cu mine să mă păzească în continuare. Deci se zbate între iad și rai. Îi ramas pe pamant cum ar veni.

Cât timp ați fost închis?

Trei ani și o lună.

Și când ați făcut tatuajele, imediat ce ați fost arestat sau în timp?

În timp le-am făcut, până când m-am eliberat, chiar înainte cu vreun an de zile să mă eliberez îmi făcusem deci undeva pe la jumătatea pedepsei am început să mi le fac.

A fost vreun moment anume care v-a influențat?

Nu, nu a fost. Pentru că v-am zis, eu chiar de afară voiam să-mi fac niste tatuaje pe corp, eu le privesc că pe artă, nu le privesc că pe un lucru rău, le privesc ca pe un lucru bun, e pentru înfrumusețarea corpului.

În momentul în care le-ați făcut cei din familie au avut vreo reacție?

Nu. Chiar le-a plăcut. Tată-miu care și el e tatuat i-a plăcut enorm de mult, maică-mea la fel, și soră-mea care este mai reticientă puțin cu tatuajele i-au placut foarte mult când le-a văzut. Bine, mi-a spus că am prea multe.

În libertate, ce părere au avut femeile?

Îs atrase de tatuaje.

Le-ați explicat ce înseamnă?

Nu, niciodată. Nu m-au întrebat. Dacă mă întrebau le explicam. Mai mult acesta (cel cu câinele) mi se ridică mâneca și mă întreabă, e pittbulul tau? Majoritatea mă știau că am avut pittbulul și-mi ziceau da, foarte frumos, e foarte apreciat tatuajul acesta și pentru mine e unic, e făcut pe bucăți, e mult conceput din cap.

Vă simțiți cel mai legat de el?

Cel mai legat. Sigur că da.

Cel de pe spate ce reprezintă?

Este un scris, Never back down – niciodată să nu dai înapoi, niciodată să nu mă dau înapoi de la nimica.

Ați văzut undeva?

A fost și un film, numit Never back down, cu un luptător de kick-boxing, care tot așa a fost pregătit de cineva, a luat bătaie înainte de la toți, după aia a fost pregătit și nu a mai dat niciodată înapoi de la nimica.

Un film american?

Exact.

Și ordinea care a fost?

Acesta primul [indică câinele], Arhanghelul, dragonul de pe picior al treilea și ultimul a fost scrisul.

Cel de pe picior?

Este foarte colorat, un dragon de foc care semnifică de fapt puterea și pentru aia l-am făcut.

Tot dintr-un film ați fost inspirat?

Nu, nu. Absolut deloc. Pur și simplu mi-a venit ideea: dragonul. Acesta a costat cel mai mult, trei cartușe de țigări. E mai mare și e colorat, e de la gleznă până la genunchi.

Ați stârnit senzație printre cei din camera în care erați?

Nu. Exact cum a spus și colegul meu, acolo nu se pun întrebări, nu se uită, eventual spune dacă-i place, nu-i place, se mai fură idei. Acolo e ceva normal să ai, e ceva normal să nu ai, acolo te preocupă altceva, nu ce tatuaj are ăla, de ce și l-a făcut, majoritatea își fac ceva simbolic, ca să le amintească de ceva, sau să-i împingă să meargă mai departe sau familie și îs acolo care-și fac, își găsesc acolo credința, își fac citate din Biblie am văzut.

În absența acestor tatuaje ați fi fost mai puțin motivat să mergeți mai departe?

Ba da. Eu mi le-am făcut, v-am zis, nu, mi se pare ceva, e un lucru care-ți înfrumusețează corpul, mi le-aș fi făcut și afară până la urmă.

Mai vreți să vă faceți și altele?

Da. Vreau să continui, tot brațul să-l termin, și pe o parte și pe alta. Aici pe partea asta cu un citat din Biblie și pe partea asta vreau să-mi fac perioada de când am picat și până am ieșit.

[colegul afirmă că tatuajul dă dependență]

Da, zici că-ți faci unul, că așa am zis și eu la început, îmi fac unul, mi-am făcut unul mi-l fac și pe al doilea și pe al treilea și pe al patrulea și am continuat.

Ce părere aveți despre femeile tatuate?

Îmi place dar să nu fie ca Ruby. Ruby nu-mi place.

Ce părere aveți de Kat von D?

Prea vulgar, e prea mult. Pentru o femeie prea mult. Am văzut femei tatuate, genul pe spate, pe omoplat, sau cum e Rhyana, Rhyana îmi place are șase sau șapte tatuaje câte are, dar toate sunt finuțe sunt ok. Ruby e prea vulgară, adică genul toata mână și în culori și sare prea tare în ochi, prea, nu știu, pentru o femeie mă refer, pentru o femeie trebuie să fie finuță, să nu sară în halul ăsta în ochi. Pentru un bărbat e logic, are brațele mari, trebuie să se vadă, tatuajul le și mărețte. Creează iluzia unui braț mai mare.

Și cu ce doriți să continuați?

Toată partea din interior va fi de când am fost arestat și până am fost eliberat. Ceva de genul, am văzut niște măști și-s ca niște măști care una râde una plânge, ceva de genul, e foarte complex tatuajul și foarte frumos.

L-ați văzut undeva, într-o revistă?

Da, într-o revistă, și și l-a făcut și un prieten de-al meu, un coleg de-al meu și l-a făcut. Și arăta foarte bine cu gen funda jos și scrie perioada în litere gotice. Pe mine mă intereseaza ce-i aici de fapt, pe unu care-l vede din exterior nu o să știe ce înseamnă decât dacă îi explic eu.

Pe lângă semnificația personală a fiecărui tatuaj cât de important este și aspectul estetic?

Particip la fiecare, vreau să fie unic. Am și rupt șablonul pe care s-a făcut desenul cu câinele meu, să nu se mai repete la nimeni.

Fallen angel are mai multe semnificații?

Un înger căzut. Care a picat, care nu mai e.

Dar pentru tine are vreo semnificație?

Pentru mine asta-i semnificația, că a ramas cu mine pe pământ în continuare și mă protejează de rău. Exact cum a făcut-o și până să moară.

Și pentru cel cu arhanghelul, ați ales deja citatul din Biblie?

E cel care apare în filmul Gangsters Paradise: If I walk to the valley of the dead…

[Psalmul 22]

Pentru citate se preferă limba engleză?

Se preferă limba engleză.

De ce?

Nu știu de ce. Probabil din cauza tendiței americanilor, păi și cu tatuajele tot după ei te-ai luat, acolo au fost la modă tatuajele, de acolo a plecat, din filmele americane.

Rezonezi mai bine cu limba engleză din cauza filmelor?

Păi cum sună: Niciodată nu dau înapoi! În primul rând e prea lung și doi la mână ăsta ce e, semn de circulație? Altfel sună în engleză.

În alte limbi străine? În latină?

Da, se face foarte mult în latină și în gotică. În ebraică. Eu am un prieten care și-a făcut citatul acesta pe care vi l-am spus eu dar parcă în ebraică.

Cum vi se pare că privește societatea infractorul a cărui trecut este deci cunoscut și mai are și tatuaj?

După cum v-am spus. România. Eu am lucrat în străinătate în securitate ca fost infractor și nimeni nu m-a întrebat nimi, acolo e ceva normal.

Am văzut că cei care lucrează la firme de pază și protecție au mai multe tatuaje decât alții?

Da. Pentru că majoritatea sunt foști luptători, și e logic să aiba tatuaje, foști golani, bodygarzii aia sunt: foști golani.

Dragonul?

Foarte colorat, cel mai scump și reprezintă puterea. Și a durat două zile să mi-l facă. În prima zi mi-a făcut conturul, le-a încărcat cât a putut și a doua zi am stat foarte mult să mi-l facă. A fost cel mai lung, cel mai scump, cel mai colorat, cel mai dureros pentru că-mi atinge foarte mult tendonul, tibia.

Momentul alegerii tatuării dragonului a coincis cu un eveniment?

Nu. Pur și simplu mi-a plăcut, am citit într-o revistă, chiar era dacă nu mă înșel, în anul ăla era la zodia leu, în zodiacul chinezesc era dragonul de foc. A fost chiar o imagine pe care am văzut-o în Almanahul Agenda, și mi-am zis: mai trebuie să-mi caut un dragon, dacă e tot zodia mea și se spune că e anul dragonului de foc și înseamna putere pentru leu. Nu prea cred în zodiac dar atunci mi-a venit ideea cu dragonul pe picior.

Vă dă senzația de putere?

Da. Sincer da.

Și celelalte?

Da, toate pentru mine, îmi dau putere.

Atrage atenția dragonul?

Da. Până și șeful de secție l-a observat și mi-a spus: Bă tu ți l-ai făcut ăsta aici? Nu șefu, mi l-am făcut afară. O grămadă de priviri se îndreaptă vara asupra piciorului.

Interviu ANONIM 4, fost deținut, martie 2015, Timișoara

NUMĂR TATUAJE –

VÂRSTĂ – 30

OCUPAȚIE – bucătar

STUDII – Școala profesională

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Unde ați văzut prima oară un tatuaj?

În libertate.

Când anume, în copilărie?

Nu mai știu, nu prea băgam de seamă.

În familie?

Nu, nu are nimeni din familie.

Vă mai aducți aminte ce tipuri de tatuaje ați văzut?

Mai mult la televizor.

Între cunoscuți?

Da, da. Nu m-au interesat în libertate.

Și în penitenciar ce tipuri de tatuaje ați văzut?

În general Isus Hristos, Maica Domnului, tigrii, cam astea se poartă pe acolo, cam astea se fac.

Pe acestea le-ați văzut cel mai des??

Da, da.

Cât timp ați fost închis?

Patru ani.

Ați dorit/v-ați gîndit în acel moment să vă faceți și dumneavoastră?

Da.

Care a fost primul tatuaj?

Ăsta de pe picior.

Și când anume l-ați făcut?

Eram în arest preventiv. La o lună de zile.

Iar celelealte?

Pe parcurs, cam în ultimii doi ani.

[Subiectul nu a dorit să-și arate toate tatuajele. Susține că restul de trei, nu sunt colorate, și are atât imagini cât și mesaje]

Sunt mai scumpe cele colorate?

Nu, nu-mi plac. Îmi plac, cum să zic, mai sinistre.

Ce vreți să spuneți prin sinistru? Mai sobru?

Da, da așa.

[În continuare vom discuta despre singurul tatuaj pe care subiectul a ales să-l prezinte, un dragon]

Cum ați ales acest subiect, al dragonului?

L-am văzut în, îs cataloage, altele desenate.

Se pricepe, e un profesionist în domeniu?

Da, face, numai că nu prea a avut cu ce, avea un aparat improvizat.

El a executat toate tatuajele?

Nu, fiecare tatuaj e făcut de altcineva, doar cel cu dragonul l-a făcut el.

Și celelealte au fost mai scumpe?

Nu, nu.

Și tot așa, pe țigări?

Da, același lucru.

Alți subiecți afirmau că sunt mai scumpe de la șapte pachete, la un cartuș sau chiar mai mult?

Da, se plătește. Dar eu nu am plătit, dacă le plăteam mai bine le făceam afară. Le-am făcut mai mult de plictiseală, lăsam să se vindece, după o saptămână două se vindecă, trecea timpul îmi făceam altul, și tot așa.

Alte motive în afară de plictiseală?

Bine, mi-au și plăcut, nu zic, nici unul nu reprezintă nimica, nu mă reprezintă cu nimica nici unul, asta era, îmi plac și îmi trecea timpul foarte repede.

Patru ani totuși nu au trecut atât de repede?!

Nu or trecut dar printre altele, au fost perioade care au trecut mai repede. Alte persoane se taie, alții i-a pastile de somn, fiecare își trece perioada cum poate.

Dumneavoastră priviți tatuajul ca o formă de consumare a timpului care pare foarte lung?

Fiind atâta timp închis nu ai ce să faci altceva, nu-mi place să citesc, adică nu am răbdare, nu. Citesc o carte, ajung la sfârșitul ei și nu știu cum am ajuns acolo.

Ați lucrat în penitenciar?

Ba am lucrat, am lucrat în ultima perioadă.

Timpul poate fi împărțit în activități? Ai ce să faci?

Da, ai ce să faci.

Puteți privi tatuajul și ca o formă de înfrumusețare?

Nu, în primul rând la noi e o altă mentalitate, se uită la tine altfel, nu-i ca în alte țări?

De ce spuneți asta? Ați călătorit în alte țări?

Da.

Ați perceput diferit situația dincolo?

Până și poliția, și judecători, și la primărie, și îi ceva normal, îs plini, au tricou și nu contează că-s de la poliție, judecători sau îs de la pază. La noi, dacă te vede un pic și te duci se uita mai… dar acolo, nu.

De când ați ieșit, ce reacție ați întâmpinat din partea oamenilor, unde v-ați dus?

Deja-s obișnuit, nu-s genul care să iasă în cluburi, sunt mai de casă, felul meu.

Ma gândeam vara? Că se văd?

N-am apucat vara pe aici încă.

La angajare ați primit o apreciere negativă vis-a-vis de tatuaj??

Nu, că nu m-am dus cu ele la vedere. Săptămâna trecută am fost să mă angajez, m-am și angajat și nu s-a văzut nimic. Când deja am început lucrul s-au văzut.

Deci aveți tendința să vă feriți, la modul conștient?

Păi trebuie să te ferești! Sigur mai mult te respinge din cauza lor, decât te ea. Numai dacă are nevoie de tine la modul extrem, atunci te ia, lucrez acuma. Îs pizzer. Și contează mult prima impresie.

În momentul în care le-ați făcut v-ați pus această problemă? Că la eliberare ați putea întâmpina probleme la angajare și nu numai?

Nu m-am gândit.

Regretați că le-ați făcut?

O parte din ele.

De ce anume?

Păi nu arată ca înainte, în timp s-au decolorat, nu trebuia să-mi fac atât de multe, prea multe.

Familia, apropiații, au făcut comentarii?

Părinții mei sunt penticostali.

V-au spus să le acoperiți?

Nu-mi zic, dar vă dați seama că nu-i un lucru bun. Acolo nu-i un lucru bun.

Unde anume?

În penitenciar, acolo nu e bine, nu e igienic, au fost o grămadă de complicații, o grămadă de persoane.

Unde ați fost închis?

București, Timișoara și Arad.

Sunt diferențe în privința tatuajelor între cele trei centre de detenție?

Nu. Îs aceleași, revistele pleacă. Pleacă, se mută în alt penitenciar și-și ia revistele cu el, ălalalt îi fură o revistă și o duce dincolo, îs aceleași modele peste tot.

Ce modele apar mai des?

Isus Hristos, Maica Domnului, tigrii – la țigani în general – ei îs cu animalele.

Femei?

Da. La ăștia care au fost de mai multe ori, au femei, alea erau pe vremuri, acum nu și le mai face nimeni.

Adică cei care sunt mai tineri nu-și fac?

Da. da. Își mai fac, dar foarte rar.

De ce?

Nu prea am văzut, rar cineva care să-și faca o femeie.

Portrete ați văzut?

Da.

Ale cui?

Familie în general: mama, tata, copii.

V-au spus ei că sunt din familie sau ve-ați dat seama singur?

Mi-au spus.

Erau însoțite de nume?

Da, da.

Alte animale?

Cai, lupi.

Demoni?

Da.

Sunt mai des întâlniți?

Îngeri, demoni, astea-s mai dese.

Scorpioni?

Da, scorpioni, raci, își face pe gât, arată bine.

Țin de zodie?

Nu.

Cu ce instrumente se lucrează?

Aparat improvizat. Motoraș de casetofon din ăla cu căști, un pix, un arc și două baterii și cam atât.

Când l-ați făcut v-ați ascuns?

Nu-i chiar voie, da na, mai pe ascuns.

Ați auzit de cazuri de tatuatori care au fost prinși? Mustrare, raport?

Teoretic ar primi, dar practic nu e atât de grav.

Este ocupat tatuatorul? Are programări?

Dacă are timp, are chef, îți face.

Ați văzut cataloagele? Ați apelat atunci când v-ați făcut, la cataloage? Sau de unde v-ați inspirat?

Din cataloage.

Și mesaje scrise aveți?

Am chestii scrise.

În ce limbă?

Română și spaniolă.

De ce în spaniolă? Cunoașteti limba?

Da, așa am vrut.

Sunt multe în engleză, există vreo explicație pentru asta?

Nu știu care e, îs de la tatuaje luate.

Adică așa arătau tatuajele? Așa arăta șablonul?

Da.

La dumneavoastră la fel?

Da.

Nu ați tradus dumneavoastră?

Nu, din cataloage le-am luat.

Ce părere au femeile?

Depinde de la om la om, la fiecare, la unu I se pare interesant, la unu urât.

Când v-ați făcut tatuajele erați încă căsătorit?

Nu, ne-am despărțit înainte să intru la…

După ce ați ieșit?

După ce am ieșit, am cunoscut-o pe viitoarea soție.

A spus ceva?

Nu.

I-a plăcut?

Nu am întrebat-o: – Îti place, nu-ți place? Nu e ceva cu care mă mândresc. Nu am întrebat-o niciodată. Ea nu a zis niciodată acoperă-le sau ceva de genul ăsta. Acuma chiar în august am zis că facem nunta și am zis că trebuie să-mi i-au mânecă lungă. Păi cum să-ți iei mânecă lungă că e cald! Nu pot să mă duc că vin atâția oameni, neamuri și mă vede toată lumea. Așa e lumea de la țară.

Ați văzut și tatuaje cu scene foarte vulgare în penitenciar?

Da, da foarte rar.

Era la unele persoane cu nivel de educație foarte scăzut?

Da, și erau foarte vechi.

Se găseau la persoane mai în vârstă, cu mai multe intrări?

Da.

S-au mai rafinat acum?

Da, înainte nu erau culori, acuma sunt culori. Înainte se făceau cu bocanc, cine știe cum.

Cu bocanc?

Cauciuc ars.

Un tatuaj cum este cel cu dragonul, cam cât ar costa în libertate?

Ăsta așa cum arată, gratis. Dacă ar arăta cum trebuie să arate, un trei-patru milioane?!

Ați mai face și altele?

Nu.

Le-ați șterge?

Nu, că am văzut la tv că e foarte dureros. Să le refac eventual, să arate mai bine.

Credeți că imaginea unui om poate să se schimbe în societate prin prisma faptului că are un tatuaj sau mai multe??

Păi îs oameni care nu te întreabă cine ești, cum te cheamă, și te-o judecat. Majoritatea oamenilor sunt așa, se uită la tine și te judecă.

Ați simțit priviri?

Da, câteodată. Dar nu mă deranjează, nu mă afectează cu nimica, am o situație bună, știu să fac multe lucruri dar se vede omul când se uită.

Vi se pare că în general oamenii care au tatuaje sunt mai la marginea societații? În România? Sunt excluși?

Eu zic că da. Nu am simțit pe pielea mea, dar eu zic că da.

Dintre cei pe care i-ați văzut în penitenciar, cam câți aveau tatuaje? În procente, mai mult de jumătate?

Șaptezeci, șaptezeci și cinci la sută.

E vreo diferență între cei cu tatuaj și cei fără în penitenciar?

Nu, nu se pune problema. Nici într-un fel.

Tipuri de tatuaje care să te integreze într-o gașcă? Mai multe la fel?

La noi nu există așa ceva. Nu e adevărat. Poate în America.

Există vreo legătură între tatuaj și tipul de infracțiune?

Nu. Sunt povesti. Poate pe vremuri, nu știu, dar acuma nu.

Cum v-ați dat seama că în străinătate nu există o prejudecată în ceea ce privește tatuajul?

Păi din moment ce lucrează și în poliție și în tribunal. La noi nu ai voie, cel puțin cei ce lucrează la penitenciar, mai erau câte unii tineri care aveau, dar și le ascundeau. Dar la poliție sub nici o formă.

Ai un sentiment de vinovație vis-a-vis de faptul ca ți-ai făcut tatuajele?

Nu, poate doar că sunt prea multe. De fiecare dată când mă duc la cineva nou, mi le ascund prima data, îmi dau seama cum gândește omul, prima impresie.

Ocultarea tatuajului îți înlesnește relația cu ceilalți?

Depinde de omul la care te duci și interesul cu care te duci… că e un prieten, depinde de fiecare, depinde de ceea ce vrei să obții.

Deci nu priviți tatuajele ca pe un handicap?

Nu, nu. Eu nu mă simt vinovat, este handicapul societații care privește tatuajele, nu al meu.

E un mod de a te proteja, ocultarea tatuajului? Consideri că înainte trebuie să te cunoască și apoi în functie de relația pe care o stabiliți îți poți dezvălui tatuajele?

Da, da.

Consideri că dacă le vede înainte, ai de pierdut?

Da, așa este.

Credeți că societatea privește oamenii tatuați ca mai puternici, pentru că, cu siguranță au trecut prin mai multe situații dificile?

Nu, nu cred că este așa. Așa văd oamenii, dar nu este așa. Înainte te vedeau oamenii cu un tatuaj și ziceau: – Da, ai fost la pușcărie! Chiar dacă ai fost, n-ai fost, l-ai făcut afară, la salon, ăsta a fost la pușcărie. Dar eu cred că și la noi ar fi mult mai mulți cu tatuaje, numai că la noi sunt mult mai scumpe, dar eu cred că în curând o să se schimbe și la noi, o să fie tot mai mulți cu tatuaje.

Prețul este o problemă?

Da, prețul.

INTERVIURI ARTIȘTI TATUATORI

Interviu artist tatuator, MAHU, decembrie 2018, Timișoara

VÂRSTĂ – 43

OCUPAȚIE – tatuator

STUDII – Studii medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

În ce an a avut loc convenția?

Tatuam cu Telescu, Telescu m-a băgat. Și am mers acolo, ne-am întâlnit, cu toți din țară și din Târgul Mureș și din Oradea, Cluj, București, Craiova, toată țara. (acesta vorbește despre Convenția ce a avut loc la Sibiu în perioada 5-7 iunie 2009, Transilvania Tattoo Expo).

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Sincer nu mai știu dar știu că prima revistă a ieșit în 2010. Ne-am folosit de ea la toate festivalurile. Am făcut și una online, Tattoo Magazine, poți să cauți. Am făcut vreo patru ediții după care s-a scos asta, un anuar care se dau la festivale și s-a făcut primul festival de la Tîrgu Mureș și acolo ne-am organizat. Ei amgajaseră deja un avocat, ne-am băgat în Monitorul Oficial, am plătit toți un fel de cotizație și după aia ne-am despărțit, noi am rămas doar cu partea de Transilvania. Noi nu am fost de acord ca diplomele să se dea la București pentru că băieții de șa Tîrgu Mureș s-au agitat primii. Acolo trebuia. Ei ne-au adunat, aveau deja avocat plătit, erau cu ungurii pe felie, ungurii sunt buni pe tatuaje și noi veneam din ciobănie, din epoca de piatră și ăia deja tatuau acolo de 10 ani, aveau de toate. Mergeai în Budapesta, aveai scule, de toate. Eu din 92 am început să tatuez și…

Cum ai ajuns să tatuezi?

Eram rocker, satanist sau așa ceva și mie mi-au plăcut de mult tatuajele pentru că taică-miu avea un prieten care avea un tatuaj mare pe braț și țin minte că mă uitam ore întregi la el. Tatuaje din alea făcute cu acul, cu arsură. Îmi indică un tatuaj de pe braț despre care spune – Uite ăsta e unul făcut cu acul, arsură de bocanc și urină, cum se făceau înainte. Urina ta, talpă de bocanc, ți-l tai, arzi, faci cenușă, pui două picături de urină să se facă un fel de pastă și după aia îl faci. De ce se face cu urină? Pentru că urina personală este sterilă. Dacă introduci urina altuia se poate infecta. Se face de când e lumea. Eu m-am apucat că a venit un prieten de-al meu, ne uitam la postere, la din astea, voiam să ne facem tatuaje, am încercat să ne facem prin rupere cu acul dar e greu, până să faci o dungă, durează foarte mult. Și prietenul meu a improvizat un aparat dintr-un motoraș de la un aparat de epilat, a venit la ușă și mi-a zis hai să ne tatuăm. Ne-am tatuat. Primele două tatuaje i le-am făcut lui după aia mi le-am făcut mie. Primul client a fost Ochelari. Îl și știam. La el am făcut un cover de șapte ori. Pe el am făcut primele experimente. Mai ok, pot spune că am început să tatuez de prin 96-98. Era un atelier pe aici, Human Design. Înainte se mai făcuseră două ateliere parcă, la Dracula unul, și acolo am lucrat și în locul lui Telescu și cu Telescu. Amândoi ne-am apucat în același timp, în 92, eu nu știam de el, am auzit de el de prin ziare că erau niște golani care se tatuau prin Parcul Rozelor. M-am dus să-l caut să ne batem că am crezut că-mi face probleme, după aia ne-am cunoscut, ne-am împrietenit, am rămas prieteni de atunci. El tatuează acum în Augsburg, are un atelier și e foarte cunoscut. Vin și de la 600 de km să se tatueze la el. El a luat cam toată elita Timișoarei în tatuaje. Radu Casab, Schipor, Mircea Stamu care este foarte bun. Eu cu Telescu, ăștia se mirau, eu când mai mergeam la convenții tot timpul eram întrebați dacă nu ne certam pentru că înainte erau foarte puțini clienți, îți intra un client pe săptămână. Puteai să aștepți și două, trei săptămâni până să vină unul. Erau și scumpe, noi românii eram foarte săraci până nu de mult. Și nu-ți dădea mâna. Telescu gândea la fel ca mine, mai la prieteni, mai așa, experiență. Și eu și Telescu practicam tatuajul ca și al doilea job. De plăcere. Eu de abia de anul acesta am rămas să zicem fără al doilea job și m-am apucat numai de tatuaj. Lucram două joburi. De vreo șase ani lucram numai de două ori pe săptămână altundeva și tatuajele au trecut pe primul loc. Dar înainte nu puteai să trăiești din tatuaje. Lumea nu dădea atâția bani, își făcea numai porcării, nu era la modă deloc, se uita lumea noi! Cinci la sută din populație intrau în atelier, procentul acela care era diferit care erau cu tatuajele cărora le plac, merg la convenții. Tatuajul este până la urmă…unii o văd o artă, eu o văd și ca pe o artă și pe ca un mod de viață. Eu îl văd altfel. Acuma atât de multe au apărut și mulți vor să se tatueze, e ceva normal și atunci și pe tine ca bătrân te pune, îți dă un șut în cur, îți dă un avans, hai să mai fac și aia, și aia…Acum își cumpără scule noi, ști tu cum e acuma te gândești, cum am excelat atât de greu în atâția ani. Nu era nimeni să-ți spună, atunci ne strângeam toți în Convenții, primele, și ne spuneam învățam unii pe alții. Pe corp sunt mai multe tipuri de piele și în funcție de asta trebuie să aplici acul într-un anumit fel.

Cum a evoluat profilul consumatorului din anii 90 până acum? Care era segmentul social interesat de tatuaj la începuturile tatuajului în România?

Rockerii. Asta demonstra și faptul că erai împotriva sistemului. În 93 mis-au întâmplat niște chestii la mare. Purtam tatuaje deja elaborate, al doilea tatuaj pe care-l aveam era un semiportret. Lucram cu umbre, gradiente. Ce văzusem la mare era încă simplist. De exemplu șase dungi și alea reprezentau o pânză de păianjen… Prietenul meu a primit amenda în Constanța pentru că și-a dat jos tricoul. Pentru expunere indecentă. Avea un tatuaj pe tot spatele, se uita lumea ca la tren. Noi având o îndelungată experiență cu Poliția, știam legile, de exemplu Legea 61/91, de la 15 ani făceam ture cu duba. Ne săreau imediat în cap. Are plete, are tatuaj, ăsta-i golan. Eu eram tânăr pe atunci și am încercat să-i explic: suntem la mare, ce aberație este asta! Dacă aveam vitiligo sau cancer de piele, s-ar fi considerat expunere indecentă? Trebuia să-mi i-au tricoul pe mine?

Mi se întâmpla de foarte multe ori când mergeam la bere să se i-a de mine. Mereu erau scandaluri în birturi și primul la care veneau eram eu. Reacționam și evident că eu eram considerat golanul doar pentru că aveam tatuaje sau plete. Percepția de tatuaj în țară era teribilă. La noi în Timișoara era mai altfel pentru că eram spre vest, aici tot timpul a fost mai diferit. Venea lumea din țară în Timișoara pentru a se obișnui cu Vestul, pentru a pleca dincolo. Până și prostituatele veneau aici, eu le însemnam. Erau niște baruri de streptease și le însemnau. Le scriau pe spate. Aduceu fete din Moldova și le tatuau. Ca la animale. Le însemnau aici. Învățau aici nemțește și italiană și apoi plecau. Cam ăsta era segmentul social. Până să apară Kat von D, Miami Ink, LA Ink și toate show-rile astea de pe Discovery lumea nu percepea tatuajele ok. Tinerii au început să se mai deschidă puțin dar nu asta era percepția pentru că aveai 16 ani, te certa acasă. Acum nu mai poți prostii omul pentru că toți au un smartphone și ăla care cară oile de la Peciu la Remetea stă pe câmp și se uită la facebook. Și fiecare se deschide la minte. Eu știu că la Vasile îi trebuie un cap cu Isus, dar trebuie să arate ca un cap cu Isus. Nu sirene sau tatauje de care se făceau înainte, sau cruci cu Trădarea cere răzbunare sau cuțite cu șase degete sau tot felul de chestii de genul ăsta. Atunci în 90 lumea era altfel, noi ca români eram mult mai înapoiați. Nu aveam cultura Occidentului sau a tatuajelor. Eu, care gândeam mai occidental eram văzut ca un paria. Când i-am șocat pe polițiști și le-am zis că eu sunt satanist doar pentru faptul că eram sătul de atâta hărțuire: ei știau de sataniști că mănâncă pisici. Și i-am zis, da, măi omule nu ai văzut că nu mai există mâțe că le-am mâncat eu pe toate!!! Și polițiștii pe vremea aia erau altfel. Milițieni. Cu cei de azi poți să discuți, au facultăți, se vede pe ei că sunt mai inteligenși. Nu-i mai lasă ca pe vremea aia. Percepția era foarte foarte diferită. În sens negativ, evident. Ce mă intriga însă este că mergeam prin 96 în Bihor și bătrânii nu se uitau la tatuaje, se uitau în ochi, îți vorbeau direct. Erau mai deschiși și mai inteligenți decât un director de corporație. Am un prieten tatuat care s-a angajat într-o companie în perioada iernii. Vara s-au așezat la o terasă și i s-au văzut tatuajele. Și deși ajunsese un om de o mare încredere patronul i-a zis: Dacă știam că ai tatuaje nu te-aș fi angajat! Și acum ccunosc o grămadă de fete care sunt fane tatuaje, au și piercinguri și nu pot lucre decât la bucătărie în spate. Sunt ascunși ca nu cumva să vadă lumea circul.

CLIENT. MODĂ CONTEMPORANĂ.

Am o cunoștință care lucrează la Mall, e din comunitatea LGBT. Fata aia este tatuată…ști cum e, ea e tatuată că are refulări, mulți dintre ei…. De aia se tatuează pe mâini, pe față, acum sunt jumi juma. Cei care sunt cu moda și sunt foarte închiși la minte, nu văd nimica, sunt șmecheri o zi în dicotecă și a doua zi plâng că au tatuaje pe față. Și asta este prostia mare că ei nu realizează… Foarte multă lume este păcălită în ziua de azi. De exemplu vezi o reclamă de genul: La Arad este cel mai bun aparat de scos tatuaje. Eu le spun, măi oameni buni, nu mergeți pentru că nu merge așa, de 27 de ani fac tatuaje, acuși fac 30 de ani, am 43 fac de la 16 ani. Le zic, nimeni nu poate să-ți scoată tatuajul. Numai la români au existat tatuaje semipermanente. Lumea e proastă iar noi profităm de prostia omului. Eu le ziceam că nu există așa ceva. Eu am tatuat o grămadă, am acoperit o grămadă de tatuaje ale unor fete care și-au inscripționat numele iubiților lor pe gât sau în alte părți, tatuaje care se voiau permanente și dispăreau în doi ani! Ei bine, nu s-au mai dus. În general sunt păcăliți că tatuajul v-a dispărea: Mai așteaptă doi ani, și o să se ducă. Tu ai tenul altfel.

Nu există de fapt tatuaj semipermanent?

Nu. E un bullshit. Se poate să-ți facă un tatuaj mai artificial care să se estompeze în timp. Cum e noua modă cu sprâncenele, microblading. Toți se uită pe you tube și cred că știu.Sunt influențați de social media. Pe facebook văd diverse tatuaje suprarealiste care sunt manipulate fotografic. Nu are cum să iasă așa un tatuaj. 90 la sută sunt photoshop. Dar lumea crede că este expertă pentru că s-a uitat 20 de minute pe you tube.

Cui aparține paternitatea lucrării?

Clientului. În ziua de azi sunt foarte multe copiatoare, xeroxuri le zic eu, care fac tatuaje foarte bune dar dacă i-ai luat modelul din față e gata. Mulți nu sunt capabili să deseneze fără model.

De ce crezi că se întâmplă acest lucru? Lipsa practicii?

Nu, mulți s-au apucat așa. Copiatori. Au tehnologie, nu mai au treabă. Uite astea sunt desenele mele din ‘91, ‘92, ca să-mi fac un portofoliu, până în ‘94 cred. Astea-s toate făcute cu creionul, nu m-am uitat niciunde, altele sunt clasice genului. Oricum inspirația este peste tot, copiezi o mână dar introduci elemente noi, modifici. Uite astea le-am decupat dintr-un caiet vechi. Sunt galbene déjà. Funcționa ca un portofoliu, să știe omul ce să-și facă. Nu era net. Acuma vii cu telefonul, vreau tatuajul ăsta dar pe atunci nu exista net, nu exista nimic. Desenai pe piele. De exemplu unul mai bătrân desenează direct pe piele și poate să-ți facă.

Cum a evoluat tehnica?

De exemplu acele. Pe vremuri când lucram foloseam un ac chiar și de zece ori, fiind nevoiți să le sterilizăm de fiecare dată. Acum fiecare ac vine separate, este de unică folosință și este extreme de ieftin. 50 de bani sau 1 leu bucata. Sunt o grămadă de site-uri de unde poți comanda. Eu i-au de la români. De la băiatul de la Tîrgul Mureș, de la Naci cu care m-am împrietenit. Cel care a făcut Convenția. Și cu care ne-am împrietenit chiar înainte…

Am tatuat la Convenție de la 9 dimineața însă eu nu i-au în serios partea financiară sau organizațională atunci când mă gândesc la tatuaj.Pentru că pentru mine tatuajul este așa cum îl face bătrâna din Malaezia, în spatele casei, o chestie spiritual, de trib. Cum erau înainte, ei se tatuau și pentru înfrumusețare și pentru ierarhia în trib…Tot timpul omul a căutat să se împopoțoneze…e firea umană. Tatuajele de azi nu mai îmi plac atât de mult pentru că înainte tatuajele trădau o parte a personalității acum ele sunt păcălici de personalitate. Sunt tot felul de oameni care folosesc tot felul de crème pentru a nu resimți durerea. Păi tatuajul trebuie să-l simți, îl faci că este al tău. Mă întreabă lumea dacă nu m-am plictisit de ele. Păi tu ești tâmpit la cap? Cum să-ți faci un tatuaj de care te plictisești? Un tatuaj e o trecere în timp. Am fost aici, mâine sunt acolo. (un reminder al unei etape).

Cu toții ne-am apucat din ‘92, suntem toți din ‘76. Eram rockeri și vroiam să arătăm. Și pentru plete trebuia să te bați atunci. Aveam plete și treceam prin față pe la Continental și luam șuturi în fund de la schimbătorii de valută. Până am pus punct. Hai să dau și eu cu pumnul să vezi că nu este chiar așa.

Înainte de ‘90 existau tineri care se tatuau?

Da. Dar automat erai confundat cu un fost pușcăriaș. Mulți puștani se făceau în armată pentru că te luau la 18 ani și atunci de plictiseală și de golănie, fiecare voia să demonstreze ceva, lumea era mai înceată.

Dar nu aveau probleme cu Miliția?

Ba da. Eu ți-am spus. În 92 se luau, dar mai înainte. Dar atunci nici nu erau tatuaje prea sofisticate. Acum își fac toți pe mâini și mari, un tatuaj dura mult, dura o zi întreagă, îți băteai ac cu ac, nu erau motorașe. Eram vai de capul nostru. În 94 când m-am dus la primărie nu-ți pot exprima ce față a făcut ăla de acolo. – Ce, ce ai zis?? Sunt cu tatuajele. Legea împotriva tatuajelor există? Știam că dacă te prindea în pușcărie sau în armată că-ți făceai tatuaje era nasol. Și nu știam dacă era legal sau ilegal. Și cel de la primărie m-a luat cu legile familiei. Băi omule, tu înțelegi ce-ți spun? Îți dai seama ce mentalitate înapoiată. Și acum toți vor, unu ca ăla vrea și el un tatuaj ca să se dea șmecher, să meargă în Happy și să agațe gagici. Cam așa e…

Mereu au fost tatuaje. Eu când merg prin țară văd câteodată țigani din ăștia bătrâni cu tatuaje mari. Îmi plac tatuajele vechi. Îmi plac pentru că omul ăla a stat acolo o zi, s-a chinuit să-și bată tatuajul ăla și încă este acolo. Văd mulți care s-au săturat de din astea noi. De exemplu când îl văd pe al meu, de pe antebraț, ăsta e mai vechi. Am fost la Convenții și au venit la mine și-mi spuneau de tatuajul meu – Nice tattoo! Și mi-au cerut să le fac stilul ăsta și le-am zis că este imposibil. Și am zis că o să fac un aparat cum se făceau înainte. În Occident stilul tradițional (stick and poke) i-a foarte mare amploare. (Ce-mi poți spune despre iconografia tatuajului înainte de anii 2000?) – Cele mai frecvente erau înscrisurile chinezești și tribalele. Cu mijloacele pe care le aveam atunci, pe acestea le putem executa. Nu erau tribale sofisticate, cum sunt acum, de exemplu maori, că nu aveam net de unde să ne inspirăm. În general, se preferau textele în altă limbă pentru a nu se înțelege prea ușor mesajul. Nu erau culori, eram limitați. (Rockerii pentru ce modele optau?) – Noi ne tatuam capete de morți, cranii, monștri. După 1998 însă, am început să avem acces, de unde și tatuaje mai complicate

Cu ce tip de aparat lucrezi?

Acuma sunt tot felul de aparate. Sau reinters la motoraș. Au fost și pe bobine dar acum s-au reintors la motoraș. Motorașul este cel mai bun. Că e rotativ. E mai silențios și nu are șocul pe care-l are cel cu bobină.

Cum ai define stilul pe care-l practice în tatuaj? De ce te caută lumea?

Stilul mahulesc. Capete de mort, stilul black and grey, Giger. Toți tatuatorii care au fost rockeri practică stilul dark. E specific lor, cu asta au început. Și asta le place. Și tricourile cu cap de mort. Pe vremuri noi ne uitam la sârbi sau pe video la concerte rock, la Iron Smith sau Guns…. (artefacte ale subculturii rock). Lumea mă caută pentru silul acesta și pentru cover. Fac multe cover-uri. Tatuatorii tineri nu se prea bagă. Este mult mai dificil de lucrat așa. Dacă e vorba de tatuaje mai vechi, acestea au fost bătute mai adânc și mereu vor ieși la suprafață. Stratul superior se estompează de la soare însă în timp tușul din stratul mai adânc iese la suprafață. Se poate rezolva însă trebuie să cunoști tehnică și să ai experiență. De exemplu am lucrat la cosmetizarea unei teribile arsuri… Se simțea foarte prost când mergea la ștrand. Se simțea stigmatizat, făcea mereu baie seara ca să nu șocheze pe nimeni. Și am reușit să-l acopăr! A plans și mi-a zis: Bă, m-ai salvat!!! Fac multe coveruri pe tatuaje urâte. Asta se întâmplă pentru că sunt mulți tineri care copiază. Dar sunt mercenari… Am refuzat mulți clienți… A venit un tânăr de optisprezece ani cu buletin să-l tatuez. Voia un tatuaj mare pe gât. Evident că nu i l-am făcut. Că nu voiam să-l nenorocesc.

Pe cover m-am axat acum. Și vin la mine pentru că lucrez mult mai ieftin și mai stau și la discuții cu clienții. Cred că este o meserie în care trebuie să te apropii de client, nu-l poți trata de sus. Trebuie să încerci să-l convingi să facă ceva cât mai original nu să copieze dar merită respect. De exemplu toată lumea vrea acum ceasuri și busole, la nesfârșit…

Am fost la Convenție la Londra și acolo nu am văzut nici un ceas. Adevărații pasionați de tatuaje nu merg după modă: stelele lui Rihanna sau tatuajul lui Justin Biber, Aripile lui Beckham, Only God can judge me – din alea am tatuat peste 500!!!

Am povestit la Convenție cu mai mulți tatuatori. În universal tatuajului suntem cunoscuți ca mâncători de litere. Era și o replică într-un film: Cine ți-a făcut tatuajul, un român?

Cred că cele mai multe tatuaje greșite se întâlnesc în penitenciar?

Probabil. Am fost în piață și am văzut un rom care avea un tatuaj a cărui concept îmi aparținea. Nu-l tatuasem eu. Și l-am întrebat: Băi omule, de unde ai tatuajul? Ă, că din pârnaie. Dar de unde îl ai? Nu voia unu să-mi dea modelul și când dormea îl copiam…

Cel mai bun tatuator din penitenciarul din Timișoara era pictorul.

Da, îl știu că a stat pe cameră cu niște cunoscuți de-ai mei din tinerețe. Și i-am trimis ace, tușuri, pigmenți. Era tânăr, avea timp. E bine că a putut să evadeze prin artă.

Urmărești tatuatori renumiți?

Paul Booth, Toxic, sunt mai mulți. Sunt ruși care lucrează foarte bine, polonezi, cehi, unguri, români.

La ce tatuator m-ai trimite?

Stamen, Telescu, Radu Casab, Costi, Ovi, Elis, Naci, toți. Aceștia chiar știu meserie. Stamen a luat multe premii în Olanda. Oricum în continuare ținem legătura și ne sfătuim.

În arta tatuajului ai mereu de învățat?

Până mori.

Da. Pe întreg parcursul carierei. Sunt unii care se culcă pe lauri, dar mereu apar stiluri și tehnici noi. Și trebuie să înveți. Trebuie în permanență să te reinventezi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Anumite modele necesită abordări tehnice diferite?

Da. La portretistică trebuie să lucrezi foarte fin, acestea nu au un contur bine delimitat. La tribale se bate diferit tatuajul.

Cum arată aparatul? Câte aces se folosesc? Eu de la șapte la douăzeci și șapte de ace… Mult mai performante decât cele de pe vremuri. Am lucrat și eu cu un ac și dacă acesta era îndoit atunci îți rupea efectiv pielea. Acum cincisprezece ani nu exista așa ceva. La fiecare model, abordarea este diferită.

Sunt câteva teme în tatuaj așa numite clasice. Crezi că vor rămâne întotdeauna?

Da.

Stilul tău?

Dark. Mă raportez mereu la Giger, Paul Booth. Dar nu mă limitez doar la acest stil, lucrez în mai multe tehnici și abordez și teme diferite. Îmi plac și temele funny, ilustrații, cartoon…De exemplu unei femei nu i-aș face doar cranii și chestii de genul ăsta… Nu e feminin. Stilul clasi va rămâne mereu. Tu de exemplu îmi iei acuma interviu pentru că este la modă tatuajul. Eu personal aș fi vrut să rămână mai underground. Nu-mi place neapărat cum arată azi meșteșugul ăsta. S-a pierdut și se pierde în fiecare zi esența tatuajului… De exemplu îmi spune unul: Fă-mi ceva ce mă reprezintă! Păi tu trebuie să faci ceva ce te reprezintă! Astea-s povești americanizate că mâța mea a avut pancreatită și a trebuit să-mi tatuez pisica care a murit. Percepția tatuajului s-a modificat. Totul a devenit superficial, hai să ne distrăm… Și sumele atât de mari care se vehiculează pentru un tatuaj… Eu prefer să lucrez pentru pătura de mijloc? și de jos! Lumea de lângă mine în mijlocul căreia trăiesc: instalator, pizzer, cel de la benzinărie… Nu că nu am și medici sau avocați cu care lucrez.

Există o temă sau un model de tatuaj specific românesc?

Da. Lupul dacic, figuri istorice românești. Am avut un client care dorea să-și tatueze figura lui Ștefan cel mare, Mihai Viteazul etc. Chestii ce țin de naționalism. Cred că vor reveni în forță. Tinerii în mod special vor accesa teme de genul ăsta. Își caută identitatea și rădăcinile. Cum e și cu muzica populară la nunți, costumele populare revin… Începe să revină. Clientul indezirabil. Pe cine refuzi să tatuezi?

Pe cei care nu înțeleg. Nu fac sprâncene. Cel de 18 ani care voia un tatuaj mare pe gât. Sau pe cei aroganți.

Cum vede societatea românească tatuajul?

Nu numai societatea românească privește diferit tatuajul. E fals. Cred că noi suntem chiar mai deschiși decât în occident. Tatuajele sunt deja peste tot și românii știu să se muleze foarte bine, învață foarte repede.

Interviu artist tatuator, TAVI, martie 2019, Timișoara

VÂRSTĂ –

OCUPAȚIE – artist tatuator

STUDII – Studii medii

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Cum ai ajuns să practici meseria asta?

Am avut intenția să mă apuc de muzică, pas pe care l-am făcut înainte să încep liceul, li după ce am început să fac muzică, am intrat în domeniu și am observat că marea majoritate a artiștilor avea tatuaje, și mi-am zis că și eu la rândul meu nu o să mă urc pe scenă fără tatuaje. Face parte din subcultura rock. Și atunci, ca un adevărat metalist ce am fost, m-am dus și m-am tatuat.

Unde te-ai tatuat?

La un prieten de-al meu și când am văzut tot ce înseamnă acest proces, și ce amploare are am fost foarte fascinat și am zis că asta este o chestie pe care și eu aș vrea să o fac. Pentru că aveam în background un mic istoric cu desen și scriam tot timpul albumele trupelor, le desenam logo, îmi plăcea să desenez. Și atunci mi s-a părut WOW ce tare, să te pui să-l faci direct pe pielea unui om. Pe lângă asta am fost un mic tehnician de mic și mi-a plăcut tot timpul să repar chestii și automat mi-am improvizat aparate și am fost fascinat de toată conotația pe care o are meseria asta.

Cum ai ajuns să practici meseria? Ai fost ucenic într-un salon? Cum ai învățat?

La vremea la care m-am apucat eu să fac tatuaje nu prea exista nici un fel de informație sau tehnologie. Tot ceea ce se întâmpla în vest era altceva, noi am fost rupți de toată chestia asta. Și atunci de la noi din țară au fost foarte puțini care au avut acces afară și au venit cu aparatură profesională, noi de aici am lucrat în general cu aparatură improvizată și încet încet am evoluat, ne-am adaptat la ce am avut, teoretic vreo 10-15 ani am fost cam pe lângă toți. Am lucrat cu aparatură improvizată și nu am avut acces la informație. Până am ajuns să tatuăm profesional aici în țară (a fost un fenomen național) a trecut multă vreme în care am bâjbâit. Am învățat unii de la alții. În momentul în care au intrat și la noi resurse de informații am început să ne conectăm și să evoluăm fiindcă tatuajele la noi în țară au început să evolueze de abia acum 10, 15 ani.

[Intervievatul vorbește despre o perioadă lungă în care tatuajul și tatuarea au fost complet deconectate de influențele occidentale. Lipsa unei aparaturi adecvate, a materialelor, a informației în general au însemnat o stagnare a evoluției tatuajului la nivel național]

Accesul la internet a dat un impuls?

Nu, accesul la ace, la tușuri profesionale. Nu prea se aduceau. Nu prea aveai acces. Nu erau prea multe firme care distribuiau…

Ai ucenici? Îi ajuți pe alții să învețe?

Da, de câțiva ani am început să mai dădăcesc pe unul, altul.

Ucenic maestru?

Da, numai așa poți să înveți meseria asta. Și cu maestru și fără, tot ai nevoie de o perioadă de câțiva ani să poți să faci o operă de artă.

Saloanele sau artiștii tatuatori se specializează pe un anumit stil? Există supra specializare?

Da. Pot să zic că există categoria de business și categoria de artă. Suntem artiști, trebuie să trăim din asta, ne adaptăm. Dar sunt saloane care sunt mercenari, merg pe bandă rulantă, profită de trend. Și există saloane cu experiență care au un alt nivel de lucru, pentru că nu merg pe idei care s-au mai făcut deja și se manifestă ei artistic iar în momentul în care vine un client și își dorește un tatuaj, exact cum procedăm și noi, prima dată stăm de vorbă, înțelegem ce idee vrea să exprime, sau ce mesaj să fie încifrat pe desenul pe care vrea să și-l pună pe corp și atunci ne aducem aportul artistic. Facem un design personalizat, care-l are numai el, evident cu amprenta noastră sau a unui artist din salon.

Cum se poate face diferența între tatuajele seriale și tatuajele old school, accesate pentru tradiția lor și prezente la multă lume?

Nu sunt seriale sau copy pentru că indiferent ce-ți dorești eu pot creea în stilul old school.

Unde aș putea încadra acest tip de tatuaj, dacă-l pot vedea și în altă parte?

Păi simplu, old school. Tatuajul, modelele și stilurile de tatuaje se împart în mai multe categorii: eu pot să-ți desenez orice idee în stilul respectiv. Diferența unui old school se vede comparând lucrarea unui tatuator versus artist tatuator. Pentru că tatuatorul poate să fie și un om care nu are viziune artistică și atunci el automat face copy-paste. Ia alte idei și le reproduce pur și simplu, ca și un xerox. Dar artistul tatuator el te pune ca la croitorie, îți i-a măsura, încadrează desenul pe trăsăturile corpului tău, și pe flowul corpului, pe musculatura. Corpul uman e ca un canvas (ca o pânză). La stilul tradițional de exemplu, tatuajele ies în evidență datorită liniilor grase și groase – fat lines, așa se numesc – și culori primare de exemplu. Ori doar umbre ori doar cele șapte culori care se folosesc. Astea au fost tatuajele tradiționale și de aia le spun tradiționale. Din 1800 încoace asta știau să facă, nu au avut multe culori și au mers pe cele șapte care au fost, nu au dezvoltat alte nuanțe. Asta s-a descoperit după o perioadă destul de lungă de timp. Evident, dacă mă pun să-ți desenez o rândunică cu aceleași linii groase și aceleași culori, va semăna. Nu este un copy paste pentru că l-am desenat în stilul respectiv.

Cât de importante sunt în cariera unui tatuator stilul, semnătura?

Da, evident că de-a lungul timpului fiecare artist are amprenta, stilul, maniera în care lucrează. Fiecare artist are clienții lui care vin pentru mai mult, pentru faptul că îți face un anumit design dar și pentru faptul că se simt bine când trec prin tot procesul ăsta. Contează foarte mult chimia dintre artist și client. Artistul poate să aibă desene extraordinare dar tu să nu poți să-l suporți, ca și om. Procesul este unul foarte intim. Intru cu acul în tine, și trebuie să-ți mențin confortul psihic și pe lângă asta trebuie să am mâna ușoară să nu te agasez, să nu te stresez.

Care este clientul ideal, care este cel indezirabil?

Clientul ideal este personajul care în momentul în care vine să-mi ceară să fac ceva, să fie capabil să ajungă la un limbaj comun cu mine și să mă lase să mă exprim artistic. Teoretic de aia și vii la mine să mă pui să-ți desenez ceva. Clientul ideal este cela care se deschide și este open minded.

Paternitatea operei de artă? Client versus artist?

Am avut clienți care au venit și au avut design-ul lor sau au avut soră, verișoară artist și a ținut ca respectiva persoană să facă schița. Am luat schița respectivă și am adaptat-o tatuajului propriu-zis. Nu am avut nici o problemă cu asta. Chiar mă bucur.

Există și compromis?

Da, există și compromisuri pentru că nu avem toți aceleași gusturi. Poate tu ai o anumită viziune, într-o anumită direcție și eu am o anumită direcție. Atunci când vii ai deja create așteptări și atunci eu trebuie să vin cumva în întâmpinarea acestora, e totuși o hotărâre pe care o iei pe viață, compromisul intervine în momentul în care tu-mi spui trebuie să mai tai de acolo sau de acolo și eu țin la compoziția pe care am făcut-o pentru că din punctul meu de vedere exprimă ceva. Atunci te i-au pe partea artistică și-ți zic că eu am vrut să pun elementele ale acolo pentru că sunt în lumină, contrastul e acolo, nu înghesuim, detalii…Aici intervine un compromis – eliminăm sau adăugăm detalii… Sau dacă vine cineva, are așteptări, stă de șapte ani să-și facă un tatuaj și mă trezesc cu persoane de genul că vor să-ți facă tatuaje mici dar cu foarte multe idei/elemente integrate. Păi dedică pentru fiecare idee ceva, nu poți să faci un ghiveci și să arate și bine.

Modă și trend. Sesizezi o anumită tendință, ce e la modă în materie de tatuaj? Îți solicită clienții un anumit tip de tatuaj?

Evident că în fiecare an vin valuri noi. Am avut o perioadă de câțiva ani, toată lumea a venit și a cerut lupi și tema forest. Înainte de asta toată lumea îți făcea ceasuri. Vin în fiecare an trenduri noi. Tot ceea ce pornește de la vedete, la noi se gustă foarte bine. Dar noi suntem aici să-i educăm.

Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, cum l-ai defini?

În primul rând este o podoabă, de cele mai multe ori cred că la ideea asta se rezumă totul, e o podoabă, este o chestie care-ți împodobește trupul. Dacă privim retrospectiv de la chestia asta s-a pornit și tot la asta s-a ajuns. Oamenii permanent au avut tendința de a se împodobi și au ajuns și la această formă de exprimare care au ajuns să fie semne distincte și așa mai departe…

Cele mai multe dintre femei motivează dobândirea unui tatuaj datorită esteticii sale dar în același timp vorbesc și despre o motivație profundă.

De obicei femeile se împodobesc, se fac frumoase, foarte multe caută un motiv să-și facă tatuaje, motive legate de exemplu de nașterea unui copil, au un motiv să se scoată în fața celorlalți oameni pentru că ce o să zică că eu mi-am făcut tatuaj în fața societății. Și atunci o să zică a, eu nu-mi fac tatuaj, nu știu ce dar am un copil. Îmi fac un tatuaj cu mama și copilul.

Probabil permanența acestui gest impune și comportarea unei semnificații…

Nu, e teama de societate la noi. Tot timpul se leagă rudele de tine și societatea în general. Ce va spune familia, neamurile?

Din acest motiv își plasează tatuajele în locuri mai ușor de ocultat?

Da, mai mici, mai ascunse, sub haine. Dar ele îți doresc mai mult decât bărbații tatuaje. Ele îți doresc dar așteaptă momentul oportun. Sunt cumva obstrucționate de societate. Dacă-și fac tatuaje prea mari sunt prea mari, cele căsătorite ascultă de soț, ce zice soțul, ce-i place soțului, cele necăsătorite, nu-mi mai găsesc soț pentru că sunt prea tatuată…Pentru că bărbații se tatuează dar se uită și zic îmi place cum arată pe tine dar nu sunt feminine. Trendul este următor – ei promovează fetele care sunt ușoare sau le pun dezbrăcate și tatuate pentru că bărbații trebuie să înțeleagă lucrul ăsta. Și atunci s-au inventat revistele astea care sunt pseudo playboy cu fete în diverse posturi și marea majoritate sunt modele, s-a creat o adevărată industrie dedicată și se încearcă să se implementeze asta în rândul bărbaților și bărbații nu o să mai zică nimic când vor vedea femei tatuate.

[Îmi răspunde colega de salon, Andreea]. Din păcate se pune accent pe chestia asta. Fetele care sunt modele sunt ca alea de la playboy. Siliconate, botoxate, trebuie să arate cât mai bine. Sunt fabricate toate. Și cumva la convențiile mari din afară femeia încă e ca la circ, sunt fetele care sunt îmbrăcate de fapt cât mai dezbrăcate și au tot felul de numere de circ, cu focul, jonglerii și striptease. Noi asta vrem să facem cu convenția să schimbăm perspectiva. Dar au venit mulți la noi și ne-au întrebat unde este entertainmentul, nu e nici o gagică care dansează, noi vrem să ne rupem de chestia asta, e frumoasă și fata aia care-i tatuată și nu e siliconată. Uită-te la frumusețea tatuajului!

Ce legătură vezi între tatuaj și celelalte arte?

Cel mai extraordinar lucru este că mie mi se pare cea mai deosebită artă dintre toate pentru că pictura, sculptura, toate celelalte se manifestă în același mod, în același fel și ști ce rezultat ai. În momentul în care faci un tatuaj gândește-te că acesta este o pânză vie, toată cerneala pe care o bagi tu în piele, ea este încă vie. Este preluată de sistemul limfatic și menținută. Cel mai interesant fapt este că poți observa în timp cum lucrează/se manifestă, cum e digerată de corp. Este o artă vie și implică mai mult pentru că nu ai permanent același gen de piele, de aceiași elasticitate. Deci tatuatorul trebuie să-și folosească simțul acela aparte și trebuie să introducă tușul acela în piele unde trebuie. Fiecare centimetru de piele diferă, nu funcționează în același fel. Nu e ca și cum aș fi luat acul, ți-am făcut o linie și același lucru pot să ți-l fac peste tot. Tu cu fiecare centimetru pe care-l parcurgi, experimentezi un nou mediu.

Cum adaptezi un tatuaj persoanei cu care lucrezi/ Ți se întâmplă să faci lucrul acesta?

Bine-înțeles. Numai asta fac.

Asta înseamnă că tu ai mereu un nou proiect?

Altă provocare. Este o meserie în care nu te plictisești, dacă îl gândești ca pe un demers artistic, dacă ești mercenar, doar tatuator și copy/paste… gândește-te dacă timp de un an de zile, cât a durat fiecare val, fiecare trend în aceiași zi să fac același ceas, același model de pădure, dacă l-am făcut de vreo două ori, a treia oară m-am plictisit. Nu aș putea face același lucru în fiecare zi, m-aș plafona. Nici cu creionul pe hârtie nu poți scrie de 1000 de ori aceiași chestie.

Cum îți găsești sursele de inspirație sau ce te inspiră?

Pot să zic că filtru prin care trec toate ideile ține în primul rând de gusturile mele. În general un artist așa își lasă amprenta pentru că îi plac anumite lucruri și le simte într-un anumit fel și atunci toate chestiile care ies din el trec prin filtru lui și au tendința să semene toate, să meargă într-o anumită direcție și în general ca și sursă de inspirație mă inspir din toate sursele din realitate, din fotografii, din marii pictori contemporani și din ceilalți artiști căci permanent mă relaționez cu ei, observ, învăț de la ei pentru că dincolo cultura a fost mult mai vastă și s-a extins mult mai repede decât aici și sunt clar cu 100 de ani înaintea noastră. Deci sunt mult peste noi, noi încă mai învățăm. Eu cel puțin încă consider că mai am de învățat, nu le știu pe toate. Văd din toate colțurile lumii tot felul de artiști interesanți care au tot felul de idei creative și în general cam asta urmăresc și eu pentru că mă uit și văd tot felul de lucrări care sunt aceleași, aceiași lucrare se repetă la nu știu câți și atunci mă interesează ideile interesante care exprimă într-adevăr ceva. Că dacă te pui și cauți acum nu știu ce trandafir pe google o să găsești o infinitate de modele dar doar câteva răsar și îți atrag privirea și atunci le am permanent în vedere, toate lucrurile care chiar exprimă ceva. Care nu sunt doar un perete cu niște chestii pe care dai scroll. Și asta mă interesează pe mine personal. Și sursele mele de inspirație sunt și din natură și din artele conexe, ceva care chiar exprimă ceva.

Tatuajul ca formă de expresie artistică îți impune limite?

Da. Eu consider că nu este normal să-ți faci un tatuaj pe față și să-ți modifici fizionomia. Pentru că-ți modifică și personalitatea și-ți modifică și multe chestii, și modul în care ești văzut de societate, asta este cea mai de impact chestie.

Dar s-a întâmplat vreodată să-ți vină o idee extraordinară și să realizezi că este imposibil de aplicat pe piele?

Da. Dar încerc să adaptez. În general orice idee poate fi aplicabilă. Între anumite limite. Totuși trebuie avut în vedere că nu e ca și cum ai lucra pe hârtie, că ai făcut o liniuță și așa va rămâne. Organismul lucrează.

Două tatuaje identice pot arăta diferit pe două persoane datorită diferenței pielii?

Da. Sunt artiști care lucrează ca imprimanta…

Am observat o evoluție în tehnica și iconografia tatuajului. Am văzut că au apărut stiluri noi care depășesc cu mult tatuajul clasic, de tip old school? Sunt câteva iconografii clasice.

Se fac tot felul de fuziuni între stiluri, între genurile artistice. După tatuajele tradiționale au venit cele neo-tradiționale care au avut mai multe nuanțe și mai multe gradiente și au venit artiștii și s-au băgat în industria tatuajului și au combinat cu tot felul de elemente din baroc, din art nouveau, din pictură, din toate domeniile și atuncea arta s-a înfipt puternic în industria tatuajelor și …

Consideri că este un lucru bun?

E cel mai frumos lucru care se putea întâmpla.

Ce tatuaj stil în tatuaj se cere cel mai mult?

La noi în țară e mai mult pe modă. Acum e realismul, de fapt fotorealismul, detalii de macro. Lumea a început să iubească foarte mult culorile și atunci…

Varietatea culorilor/pigmenților e foarte mare. Aveți multă libertate de creație în sensul acesta?

Da. Ți-am spus, unii merg ca imprimanta. Fiecare nuanță, poză la poză. (zice ea) dacă mergi afară și vezi tatuajele e altfel. Am fost la o Convenție în Londra, la noi în public vezi vreo doi trei care au old school, restul modă! Când am fost la Londra, majoritatea aveau pe ei old school fete, băieți. Mâini, picioare, toate old school. Ei țin de tradiție. La fel și China, Japonia, cu costumele lor țin de tradiție, nu vezi la ei chestii noi, doar de-a lor. (cei din Yakuza aveau costume de tatuaje și au impresionat pe toată lumea). Tatuatorii de acolo s-au inspirat foarte mult, la o astfel de lucrare (suit) te poți exprima altfel față de un tatuaj de zece pe zece care e ca un magnet de frigider. Dacă vii și-ți fac un costum deja avem poveste.

La bărbați contează povestea din spatele tatuajului?

Băieții de cele mai multe ori vor să șocheze, vor să atragă atenția, și atunci în ultima perioadă de când s-a mediatizat și au apărut emisiunile s-a întipărit în mentalul colectiv că fiecare tatuaj trebuie să aibă o poveste. Și atunci s-a introdus și conotația asta personală și au apărut și trendurile. Din categoria celor care-și fac tatuaje de duzină sunt cei care-și fac numele copiilor. De abia așteaptă să se nască că-și și fac numele copiilor pe mână. Sau își fac lupi și lei. Înainte erau lei, acum sunt lupi. Cum pică trendul. Toți suntem daci, își fac daci. Dar ca idee s-a introdus noțiunea de conotație personală. De aia te și întreabă dar ce semnifică, ce înseamnă asta pentru tine?

Înțeleg că povestea este justificarea pe care simt că trebuie să o dea pentru îndrăzneala de a-și face un tatuaj?

Andreea: – Eu când mi-am făcut-o prima dată pe Sailor Mars m-au întrebat da ce ți-ai făcut, de ce ți-ai făcut-o? Desene animate? La vârsta ta? Dar mie îmi place…

Tatuajul subcultură sau mainstream?

Acum chiar e mainstream, uită-te că se promovează în reclame, în viața de zi cu zi ți se prezintă tot felul de VIP-uri sau nu neapărat… (Cum îl cheamă pe cântărețul ăla Benone sau cum…care e de vârsta lui maică-mea are șaizeci și de ani și și-a făcut ambele mâini…). Vezi personaje de pe vremea părinților care sunt băgați în media…

Media este principalul vehicul…vezi LA Ink,…

Fenomenul tatuajului a luat amploare de când a apărut emisiunea pe Discovery, toată lumea și-a deschis mintea.

Considerați că tipul acesta de emisiune a produs o schimbare în mentalul societății românești?

Da. Numai că a degenerat tot. La noi nu se i-au după Kat von D cu după Atena 3 (zice ea). E tipul de la Capatos (?)… O să vezi vara la ștrand, o grămadă de gagici care sunt ca niște ziare umblătoare, băieți cu ceasuri, mie tot îmi vine să le zic, îmi spune unul că vreau să-mi fac un ceas, dar de ce nu-ți cumperi unul?

Cum vezi relația tatuajului cu burlescul? Grotesc, horror? (mă refer la cel foarte încărcat cu elemente baroce, foarte colorat, de circ).

Asta Andreea poate să-ți spună, ei îi place. Se practică în lumea tatuajelor inclusiv la convențiile mari sunt fetele care fac cabaret sau au numere de circ. Astea sunt strict legate de lumea aia. Dar vorbind de tatuajele care sunt făcute intenționat în stilul acesta, ca o tragicomedie, se practică. Oamenii vor să iasă în evidență și este momentul lor de glorie poate singura șansă să apară în multimedia. Există o Convenție dedicată tipului acestuia de tatuaj: porno, horror, în Germania cred, acolo tipele umblă la sânii goi și așa mai departe.

Tatuajul este un produs apropriat din Occident cu tot ceea ce implică fenomenul: produse, tehnică, iconografie. Există teme specific românești?

Tot. Avem și noi tatuajele noastre tradiționale românești. Dar sunt promovate tot felul de motive tradiționale românești. Și putem adapta arta noastră românească ca și model de tatuaj.

Există cerere pe tipul acesta de tatuaj?

Da.

Îi expun ipoteza lui Caraman. Este de acord și zice: Noi oricum am fost o țară care a suferit tot felul de influențe, dar sunt sută la sută sigur că a existat și la noi chestia asta, din păcate nu ai cum să demonstrezi. În general totuși în istorie își făceau tatuaje războinicii și oamenii importanți.

Oricum în perioada comunistă cine era lăsat să aibă tatuaje, nimeni. Aveau doar pușcăriașii și cei din armată. (Zic eu – e interesant faptul că tatuajele desenate de Minovici seamănă foarte mult cu cele realizate în perioada comunistă.) Da, pentru că lumea are tendința să reproducă. Gata hai să-mi desenez și eu. Așa se transform în trend pentru că toată lumea vrea să-și facă un tatuaj nu pentru că l-ar fi visat ci pentru că relaționezi cu tot ceea ce este în jur.

Cum te protejezi? Intri în contact cu multă lume?

Foarte riscant. Există norme de igienă pe care trebuie să le respecți. E un protocol.

Tatuajul ca business? Poate tatuajul oferi – în România – un standard de viață confortabil? S-a ajuns la acel nivel?

Da. S-a ajuns demult. Salonul funcționează din 2008.

Poți să faci carieră?

Da.

Care sunt satisfacțiile tale personale legate de această meserie?

Faptul că întâlnesc permanent oameni cu care ajungem în final să avem o relație de prietenie, cu foarte mulți dintre clienții pe care i-am tatuat am construit o relație de prietenie, ne cunoaștem de ani de zile, toți se întorc și vin…

Relația dintre tatuator client ajunge să fie mult mai mult decât lasă să se vadă la prima vedere.

Da, este. Evident că depinde și de persoana pe care o tatuezi, nu ajungi să te legi chiar de fiecare client.

Pe cine refuzi să tatuezi?

Există o categorie care intră și în protocol, în legislație (alcool, droguri, vârstă, igienă personală). Persoanele care sunt irascibile, cele care prezintă diferite leziuni al pielii sau chestii neidentificate/nespecificate, acestea reprezintă o categorie. De asemenea oamenii care nu au o atitudine pozitivă și îi simt că nu sunt pentru tatuaj. Dacă intuiția mă face să mă îndoiesc, îl bag într-un mini interviu și descopăr dacă trebuie să-și facă tatuajul sau nu. În general nu-ți fac ce tatuaj ți-a trecut ție prin minte. Stăm de povești ți încerc să direcționez pe toată lumea dacă văd că nu ai nici o noimă, te i-au, te pun cu capul pe umeri și te fac să înțelegi niște aspecte și atunci căutăm să avem un drum comun. Deci dacă văd că tu nu ai nici o treabă cu tatuajul și tu insiști să-ți faci orice tâmpenie poți să mergi oriunde altundeva dare u nu ți-l fac.

Tatuaje rare. Ți s-a întâmplat în carieră să ți se solicite un tatuaj deosebit pe care nu l-ai mai regăsit niciunde altundeva?

Radu Scurtu. Ca idee da, pot să zic că sunt oameni mai creativi decât alții ți au alt fel de percepție. Toate ideile respective poate ți se par trăsnite pentru că nu te întâlnești cu ele zilnic. Am un prieten care de exemplu își face tatuaje extraordinar de colorate, acum nu mi se par ieșite din comun dar nu le-am prea întâlnit în zona noastră să le ceară lumea.

Cum a evoluat percepția tatuajului din 1990 până acum?

Având în vedere că au apărut emisiunile americanilor în atenția publicului, toată lumea a început să vrea. Au atras mai mult public datorită faptului că a apărut și o emisiune în care se vorbește și despre dedesubturile meseriei în primul rând, și în al doilea rând despre cultura respectivă, nu toată lumea se pune să citească cărți și una este să citești o carte și alta să vezi un artist cum interacționează cu un client, să-ți dai seama cum se întâmplă tot procesul de fapt. De exemplu la noi se știe că atunci când vrei să-ți faci un tatuaj doare foarte rău, trebuie să spui nu știu câte rugăciuni, să vii cu o voință de fier și să te ții bine de scaun.

Anestezice? Pe care noi de exemplu nu le folosim și de asemenea eu nu recomand.

Dreptul de autor. Cum reușești să te protejezi? Sunt totuși lucrări pe care le faci, sunt autentice…

Da, nu ai cum. Tu ca și business permanent trebuie să arăți publicului ce lucrări ai realizat, e vorba de portofoliu…. În momentul în care tu ți-ai făcut lucrarea și ai postat-o tu ești autor și gata. Ai avut momentul de glorie după aia mai trebuie să ai și altele. Cam așa funcționează. Asta înseamnă că în permanență inovezi, creezi. Păi ești artist până la capăt nu o singură dată în viață.

În privința legislației românești?

Are nevoie de îmbunătățiri. Majore.

În ce sens?

Din foarte multe puncte de vedere. Este învechită. De exemplu tehnologia la care s-a raportat legea este veche, nu mai este actuală și ar trebui adaptată la momentul actual. Pe lângă tehnologie s-a schimbat și mediul în care se lucrează – pentru a evita contaminarea încrucișată industria medicală a inventat protecția de unică folosință și atunci s-a creat un sistem în care acele sunt de unică folosință, mânerele pot fi de unică folosință dacă nu există un mini sleeve pe care l-ai pus peste, l-ai ambalat și previne contactul cu fluidele. Și atunci în care ai separat suprafețele de contact direct și atunci nu mai ești obligat să ai scaun din piele care poate fi spălat cu soluții biocide care să nu le corodeze, pur și simplu pot să pui un cearceaf de unică folosință și gata. Acesta este doar un mic aspect al legislației lăsate în urmă. Dar există multe alte aspecte din legislație care trebuiesc reînnoite. Cum ar fi interzicerea vânzării către persoane neautorizate (fără atestat) a produselor de tatuat. Cei care lucrează acasă nu pot fi controlați… Mulți sunt inconștienți, ne uităm pe facebook… În Germania, Franța, toți cei care vând produse pentru tatuare, tehnică medicală, îți cer atestatul, că ești tatuator sau că ții de un salon. Cea mai bună formă de a te proteja.

Aveți o comunitate a artiștilor tatuatori? Comunicați, schimbați informații, vă întâlniți?

Da. Noi facem Tattoo Expo în Timișoara, tocmai pentru a înlesni comunicarea, să adune toți tatuatorii laolaltă, să vorbească între ei, să se împrietenească, să facă schimb de experiență, și să-i cunoască publicul. Să-i vadă cum lucrează, le i-au pulsul. Tu, în momentul în care vezi saloanele cum lucrează, nu mai trebuie să stai să te uiți după review-uri pur și simplu îl vezi pe artist cum lucrează și…

Cum ai gândit convenția din noiembrie?

În primul rând este de educare a publicului și a artiștilor și în al doilea rând pe noi ne interesează latura artistică și vrem să o menținem în această sferă, lumea să o perceapă ca pe o artă nu ca pe o bădărănie.

Mai faceți convenții?

Da. Tot în noiembrie, acum căutăm săli.

Interviu artist tatuator LUCI, martie 2015, Timișoara

VÂRSTĂ – 34

OCUPAȚIE – artist tatuator

STUDII – Studii superioare (FAD, secția grafică)

RELIGIE – catolic

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Cum ai ajuns să practici această meserie?

A venit de la sine, era pasul firesc pentru mine, de la desen. Mi s-a oferit ocazia de către Tavi care m-a și învățat să tatuez. A fost destul de brusc, un telefon, am două aparate, sunt ok, sunt foarte faine, vrei, ești curios? Mă tatuam deja la el de vreo cinci ani și i-am zis da, că mă interesează. M-am dus am vorbit cu el, mi-a explicat și de acolo am pornit. Nu m-am hotărât gata, de azi sunt tatuator. Mi-am zis hai să tatuez, să văd ce se întâmplă și pur și simplu mi-am dat seama că pot să fac ce vreau, să arăt cum vreau fără să depind de nimeni.

Ai educație artistică?

Din clasa a V-a și până la Facultatea de Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Doi ani după care m-am lăsat.

Majoritatea tatuatorilor din Timișoara au studii în domeniu artelor?

Nu. Cred că suntem vreo trei, patru, cel puțin de care știu eu. Sunt foarte mulți tatuatori în Timișoara dar tatuează acasă, sunt la început, sau au ajuns la un nivel și tatuează dincolo și vin doar două, trei luni în țară să-și termine lucrări. În rest sunt foarte mulți care tatuează dar nu știu dacă au pregătire.

Clienții înțeleg avantajul unui artist tatuator?

Acuma încep pentru că și-au dat seama cu facebook-ul și cu social media că în tatuaj nu prea mai există limite. De exemplu ca stil poți să ceri orice vrei, de la suprarealism la abstract, la grafică, orice, și atunci îți dai seama că ai nevoie de un artist care să înțeleagă ce vrei tu să faci și de ce vrei stilul acela, dacă este ok pentru tine, dacă ți se potrivește. Pentru că un tattoo, lumea nu înțelege, nu se pune ca un ca un sticker, trebuie să arate ca și cum te-ai născut cu el, să vină pe forma corpului, să aibă o logică. Sunt mai multe lucruri care trebuie luate în considerare, și atunci dacă mergi la un tatuator care este artist, și are pregătire, este mai ușor să înțeleagă, are o cultură generală, are o bază, de unde poate să-și tragă toate informațiile, să-ți facă imaginea pe care o vrei tu. Pentru că dacă mergi la unul care nu știe trei stiluri de artă sau nici unul din voi nu știți atunci iese…ce o fi să iasă”.

Câtă libertate de creație îți oferă clientul? Vine cu desenul sau are deja imaginea a ceea ce se dorește a fi bătut?

Nu-i oblig, dar îi fac să înțeleagă. Să vină cu un minim de idee. Le cer o temă și un stil cât de cât dar când îi întreb de stil, ca să fiu sigur că înțeleg, le propun să vedem imagini pe internet sau să ne uităm în jur, dă-mi o umbră, un ochi, să știu eu să-l localizez și de acolo mă descurc. Și atunci prefer să fac eu modelul. Îs care vin cu modelul lor.

Le desenezi modelul cu care au venit? Cum se întâmplă?

E un proces întreg. În momentul în care clientul își expune ideea și înțeleg în ce direcție se îndreaptă tattoo-ul, ca să fim siguri că ne înțelegem, încep să fac schițele. Schițele respective sunt ca niște crochiuri, doar niște linii, pentru a vedea forma, poziția. Trimit schița respectivă, primesc feedback-ul: ce îi place, ce vrea să schimbe și practic, la fiecare pas, în funcție de cum avansez mă pun de acord cu clientul.. Și când ajungem la un consens, și pot spune și eu da, sunt mulțumit de cum a ieșit modelul ăsta și clientul la fel, îi dăm drumul. Chestia asta poate să dureze o zi, o lună, trei luni, un an, depinde de tatuaj. Acest proces se întâmplă în felul acesta doar dacă mergi la un tatuator care are o școală. Pentru că dacă mergi la un executant, pentru că sunt două categorii, artistul tatuator și executantul. Când mergi la un executant, te duci cu foaia, dar lui nu prea poți să- i ceri așa ceva. Un tattoo o să ți-l facă din șapte modele găsite pe net, îți pune că tu ai vrut un ceas, un porumbel și o față. Le găsește și le pune împreună. Și exact așa și arată. În cazul meu prefer să desenez eu. Când vine cu modelul, ok, dacă nu-l pot îmbunătăți îl las așa cum e dar de obicei intervin. Modific ceva, pentru că mi se pare stupid să vrei tatuajul altcuiva, identic. Mai bine să fi tu primul să se i-a altul după tine decât tu să te iei după altul. Ăsta e tot scopul tatuatului.

În penitenciar am întâlnit o persoană, care și-a tatuat pe braț fotografia câinelui său și ca nimeni altcineva să nu-l mai poată purta a rupt schița desenului.

Da. Și eu fac la fel. Le păstrez doar pe cele făcute de mine, acolo e desenul meu.

Clientul la tine, are parte de servicii premium. Tatuajul îi aparține numai lui, există un proces de creație, și o etapă a producerii în care clientul deține controlul, până în momentul în care acesta este bătut.

Și după. După ce cădem de comun acord, asupra programării, gamei de culori, stilul, toate detaliile, pentru că îmi place să fiu informat ca să știu ce mă așteptă. Și începe procesul de inscripționare. Înainte de asta însă eu îți aplic desenul pe tine, stencilul, te uiți în oglindă, îți fac poză să fii sigur. De exemplu dacă îți fac un tatuaj pe antebraț trebuie să știi că niciodată nu va fi drept. De aia toate scrisurile pe care le vezi tu sunt drepte doar câteodată, pentru că ți se răsucește foarte mult pielea. Și dac tragi o linie dreaptă aici, când stai așa, când ai lăsat mâna jos se șerpuiește în jurul antebrațului. Oamenii nu se gândesc la lucrurile acestea pentru că nu au de ce. Și atunci după tot procesul cu modelul intervine procesul amplasării, de ce trebuie acolo, de ce nu este bine acolo, după care începe tatuatul în sine. Și acolo mai puțin control pentru client pentru că eu trebuie să-ți fac ce am de făcut.

Care sunt clienții tăi? Cei mai mulți?

Ca vârstă aș spune 35 de ani. Majoritatea dintre aceia pe care-i tatuez lucrează în corporații, cel puțin liceu. Mai rar fără educație deoarece fiind un salon, sunt prețuri de salon, și trebuie să menții un nivel, un standard. Intră, se interesează, întreabă, le spui prețul și pleacă. Cumva se auto selectează toată treaba.

Steril/nesteril?

Noi lucrăm ca și o sală de operații, practic eu îți despic pielea pentru a introduce tuș. Este vorba doar despre un milimetru dar iese sânge, limfă ș.a.m.d. Dacă mergi într-un salon care ți se pare dubios, pleacă. Dacă mergi la cineva acasă care ți se pare dubios, pleacă. Niciodată nu fă asta pentru că o viață întreagă vei suferi. Într-un oraș dezvoltat găsești saloane pentru toate clasele sociale. Pe urmă sunt oameni care tatuează acasă și acolo chiar trebuie să știi în ce te bagi. Și eu am început acasă dar eu aveam o cameră specială pentru tatuaj, care se închidea cu cheia și era perfect sterilă. Am fost la prieteni care tatuau acasă și te doare mintea… Crește calitatea pentru că crește oferta, a devenit ca orice altă industrie. În ultimii ani chiar a devenit o industrie și foarte mulți tatuatori se îndepărtează, întorc spatele pentru că un tatuator niciodată nu a vrut să fie vedeta, munca lui trebuie să fie vedeta, și atunci vei vedea și un declin în următorii ani, pentru că e boomul ăsta care e și inevitabil pică. Acum toată lumea profită de val și hai, și după ce trece chestia asta rămân doar cei care merită. Nu este nimic personal sau fizic. Dar nu ai cu cine vorbi, nu ai ce să-i ceri, nu înțelege și atunci, decât să te obosești mai bine te dedici cuiva care apreciază, se implică și dă tot ce dai tu. E opera ta dar există un interes comun. Eu la toți clienții le zic, nu fac rabat de la nimic, nici de la timp, când vii la tatuat nu vii la spa, nu vii la unu pleci la două, vii astăzi, vii peste două săptămâni, vii peste o lună, idea este să fiu eu mulțumit că de aia ai venit la mine și este munca mea, tu când mergi pe stradă nu o să zici niciodată că tatuajul ăsta ar fi trebuit să fie fain dar nu am avut eu grijă de el sau nu m-am dus eu la cealaltă ședință. Nu, o să zici cine ți l-a făcut? Luci.

Care este momentul care îți oferă cele mai multe satisfacții legate de meseria ta?

Dimineața când mă trezesc și vin la mine în salon. Acum, de câteva luni de când îl am. Până acum am lucrat pentru altcineva. Și atunci era bucuria că tatuez, dar acuma cinstit că mă trezesc, vin în salonul meu, fac ce-mi place, trăiesc din asta, nici nu-mi trebuie mai mult. Nici nu cred că ți-ai putea dori mai mult. Sunt un om simplu, nu-mi trebuie mașini și vilă, cât am este ok. Mai ales la noi în țară unde din artă nu faci bani. Din păcate. Chiar colegul meu este un artist foarte foarte bun dar s-a ocupat și de tatuat ca să suplimenteze. Îl știi, pe Flaviu. Pe Jones care a făcut toate graff-urile din Timișoara, inclusiv la U-man (bebelușul ăla).

Interviu artist tatuator, LETIȚIA BOBOC, februarie 2019, Timișoara

VÂRSTĂ – 32

OCUPAȚIE – artist tatuator

STUDII – Facultatea de Arte, Secția Pictură, Master Pictură

RELIGIE – ortodoxă

STARE CIVILĂ – necăsătorită

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Cum ai ajuns să practici această profesie?

Eram încă studentă la master, în anul II și am vrut să rămân în artă, să fac tot asta. Din pictură nu poți să te întreții și am intrat într-un salon, habar nu aveam dacă o să-mi placă să fac asta, dacă voi ști, am întrebat pur și simplu dacă vrea să mă învețe, inițial a zis că nu are nevoie de ucenic dar am insistat și după ce i-am arătat lucrări m-a luat ca ucenică timp de un an.

Ce presupune ucenicia într-un salon de tatuaj?

La mine a presupus practică pe grepfruit, nu știu în alte saloane cum se face, am auzit că se face și pe piele artificială. Făceam modele cu pixul pe grepfruit, le tatuam, mă ajuta pentru că suprafața era rotundă, îți ții mâna tot timpul în aer, nu ești pe masă, pe suprafață plată, din start e mai greu și te obișnuiești cu mașina că vibrează, tot timpul vibrează, și îți controlezi mai bine mâna, ești forțat să-ți controlezi mâna.

Înțeleg că este mult mai greu de lucrat pe piele? E dificilă schimbarea mediului în care te-ai obișnuit să lucrezi?

De la hârtie la piele, e cu totul altceva. Bine, eu până am ajuns la piele, cam opt luni a durat, am exersat.

Cât de mult contează background-ul artistic? A fost un instrument util în formarea profesională? O anumită tehnică sau cultura vizuală dobândită?

Păi mă ajută mult în viziunea asta, spre exemplu atunci când știu că am tatuaje 3D, știu cum pică umbra, ce ai studiat, foarte mult ajută. Eu am terminat pictură și am simț cromatic, este și nativ dar prin studii m-am perfecționat.

Modul în care reacționează culorile, cum se combină între ele e diferit în tatuaj?

Principiul este același dar ai acum o gamă foarte largă de culori, nu mai este necesară amestecarea pigmenților dar reacția pe piele depinde foarte mult de perioada de vindecare, unele sunt mai estompate, depinde și de tehnică, dacă lucrezi în acuarelă spre exemplu acuarela.

E foarte la modă acuarela?

Nu, nu mai e așa, a trecut moda.

Cât de mult contează relația maestru-elev?

Foarte mult. Între noi s-a legat o prietenie care durează de zece ani. Era fain că aveam libertatea să merg când vreau eu (știa că sunt și la master), după ce terminam cursurile mergeam la el. Așa, ca metodă nu aș ști să-ți spun care era. Mă uitam la el cum tatuează, discuțiile legate de mașini, montare, chestii tehnice, mi le povestea într-un bar când avea chef el să mi le zică, era mai rezervat de felul lui. Așa am învățat, fiind prezentă și exersând pe grepfruit.M-a ajutat foarte mult exercițiul. El tot timpul îmi zicea, linia să-ți fie sfântă. Și eu pe asta m-am și axat, pe linie. Geometrie, linie, mandale.

Mi se par foarte sofisticate aceste forme.

Dantelării, macrameuri.

Cât de importante sunt în cariera unui artist tatuator stilul, tehnica, semnătura?

Cele mai importante, însă până ajungi să-ți creezi un stil, trebuie să le încerci pe toate. Nici eu nu am știut dacă o să rămân pe linii, am încercat și portrete și realism, așa am putut să-mi pot da seama pe ce să mă axez. Și publicul asta caută, dacă vor să-și facă o mandală, vin la Leti, dacă vor un portret merg la Preoțescu, dacă vor old school merg la Tavi. În anii trecuți făceam toți de toate, acum și legătura între noi e mai strânsă, mai prietenoasă.

10. Paternitatea operei de artă: Cine este autorul unui tatuaj? Clientul sau artistul? În ce măsură vă găsiți încorsetați de pretențiile clientului? Există o selecție clară a acestora?

De cele mai multe ori vin cu modelul.

De unde se inspiră?

Cel mai mult de pe internet. Mi-ar plăcea mult să am libertate de creație însă m-am obișnuit deja să lucrez așa.

12. Care este profilul clientului ideal? Clienții tăi sunt preponderent femei?

Nu. Vin și bărbați.

13. Femeile nu preferă mai degrabă o tatuatoare?

Nu, doar dacă e vorba de zone mai intime, altfel nu e o regulă. Ideal e să nu citească nimic înainte de pe internet, să stea să se uite la filmulețe care-i sperie. Asta legat de primul tatuaj. Să stea cât mai relaxați, clar încerc să-i scot din starea asta. Discutăm.

14. Îți transmit starea de frică?

Nu. M-am confruntat și cu leșinuri, dar m-am călit, acum zece ani când am început femei tatuatoare nu prea erau și cumva când ești între bărbați, te călești.

15. Ai simțit că ești într-o lume a bărbaților?

În primii doi, trei ani așa. De la potențiali clienți am simțit. Îmi spuneau că mă duc la X că ăla tatuează de nu știu câți ani, că tu ești fată și mai la început… dar am avut și reacții foarte bune pe parcurs căci îmi ziceau că eu, ca fată, sunt mai migăloasă, mai atentă la detalii și atunci mă căutau pentru chestia asta. Sunt și psiholog. Când stai atâtea ore cu o persoană, vrând nevrând îți spun de toate, toate problemele lor.

16. Cum înțelege clientul român dobândirea unui tatuaj? Care este procesul de dobândire a tatuajului? Cum ajung clienții la tine?

Pe pagină îmi fac programări, probabil din vorbă în vorbă. Dar pagina este foarte cunoscută și cine vrea intră pe pagină. Dacă vrea să-și facă un anumit model se uită în ce stil lucrez și îmi scriu. Stabilim programarea, vin cu modelul și discutăm pe marginea lui. Dacă au idee și îmi spun că nu vor nimic copiat atunci le desenez, le trimit modelul, discutăm și împreună stabilim modelul final.

17. Cât durează procesul efectiv de tatuare?

În funcție de dimensiune și complexitate. Cel mai mic model durează cam jumătate de oră.

18. Cu tot cu pregătiri?

Pregătirea înseamnă scos la imprimantă modelul, stencilul îl fac pe un indigo special, se imprimă cu o soluție pe piele și începe tatuarea.

19. Înainte cum se făcea? Când nu era indigo?

Indigo era, nu erau soluțiile de imprimat ca acum. Cum ar fi detolul. Înainte imprimam cu Man and speedstick, cu deodorantul ăla.

20. Care sunt cele mai frecvente modele alese de femei?

În ultimul timp cel mai des vor flori, dar flori stilizate, nu neapărat stilul realist, scrisuri non stop și femei și bărbați.

21. Ce fel de scrisuri? Mesaje motivaționale sau de care?

De tot felul… tot ce te face să fi puternic, să marchezi un moment, dar majoritatea sunt de pe internet gata făcute. În engleză, foarte rar în franceză, în latină, dar cel mai des în engleză. Au început să apară și în română. Am realizat unul care mi-a plăcut Fă rai din ce ai. Și fontul ales de client era foarte frumos.

22. Ai întâlnit cereri să tatuezi mesaje sau imagini antisemte, rasiste, xenofobe?

Nu. N-am întâlnit.

23. Să revenim la teme.

Flori, păsări, mandale din acelea sub sâni, cu ciucurei.

24. Nu e o zonă mai sensibilă?

Ba da, dar sunt creme speciale anesteziante din farmacie.

25. Sunt anumite zone predilecte pe care le aleg femeile?

Astea mici pe încheietură. Dacă sunt modele mai mari, acuma depinde dacă vor să nu fie la vedere își fac în zona de coaste. Ce am observat, femeile foarte rar își fac brațele. Eu cu brațele am început.

26. Crezi că e foarte masculin?

Nu știu. Majoritatea spun că se simt prea expuse, sunt prea vizibile. Pe coapse își mai fac în așa numita zonă sexy.

27. De ce se tatuează? Cum motivează?

Cred că mai degrabă vor să arate ăsta-s eu, asta-mi place.

28. Crezi că tatuajul este unul mai degrabă identitar?

Cred că tatuajul vorbește mai degrabă despre sine, la fel cum vestimentația ar trebui să o facă.

29. Care sunt temele predilecte la bărbați?

Animalele. Lupul în mod special.

30. E o modă cu lupul?

Da. Lupul realist, cap de lup. Și unde-l plasează? Pe braț mai mult, sau pe omoplat.

31. Tribale?

Nu, nu mai sunt la modă, mai erau derivate – maori, polinezian, astea le-am mai făcut dar tribale nu se mai fac. Poate cei care lucrează acasă mai fac dar altfel nu se mai fac. Implică un stil mai greoi, deloc stimulant, ca într-o carte de colorat.

32. Dacă ar fi să dai o definiție tatuajului, cum l-ai defini?

O formă de exprimare.

33. Ce legătură găsești între tatuaj și celelalte arte? E o artă.

Acum există stiluri, la fel ca și în pictură – grafic, ornamental, realist, trash polka (pete, stropi).

34. Ce legătură vezi între tatuaj și fashion (industria vestimentară/cosmetică)? Unde ai încadra tatuajul, în categoria artă sau fashion.

Aș vrea să cred că este mai degrabă o formă de artă.

35. Care sunt sursele de inspirație? În mod covârșitor – internetul dar și revistele. Acestea sunt împârțite pe categorii. Dacă ești interesat de artiști poți găsi interviuri în reviste.

36. Răsfoim împreună revistele de specialitate. Pe cele mai multe dintre ele apar femei îmbrăcate foarte sumar. De ce tatuajul este asociat cu o nuditate de tip provocator? Tatuajul nu (mai) este apanajul marginalității, prostituției și totuși acesta este modul în care este împachetat. Ce părere ai despre acest lucru?

Păi m-a întrebat la un moment dat cineva – e revistă de tatuaje sau e porno? Femeile de genul ăsta sunt luate la convenții și nici măcar nu știu să explice nimic. Am mai văzut interviuri sau live-uri pe facebook, am mai văzut doamne care-și descriu tatuajele, nu țin clar de ele, nu ele și le-au ales.

37. Înțeleg că e un job bine plătit?

Asta categoric da!

38. De ce nu apar și bărbați în ipostaze provocatoare?

Dar apar și bărbați în boxeri etalându-și tatuajele.

39. Dar în ce măsură sunt provocatori?? Am căutat împreună cu artista prin revistele pe care le are în salon și am găsit una singură cu un bărbat pe copertă. Nici urmă de nuditate.

40. Există artiști tatuatori care te inspiră, a căror muncă o urmărești?

Da, pe instagram.Ii urmăresc în funcție de stilul pe care-l abordează.

39. Ai încercat tehnica clasică de tatuare?

Stick and poke tattoo? Nu. Însă prietena mea își face și pe față, peste tot, pe degete.

40. Ai un tip de instrument pe care-l preferi?

Acum se folosesc aparatele rotative. Eu îl folosesc încă pe cel cu bobine. Mie îmi face linia perfectă. De asta am rămas pe bobine. Și sunetul ai auzit vreodată un aparat? E sunetul acela pe care-l fac. Cred că e și terapie pentru mine, când pornesc aparatul, astea rotative nu mai fac zgomot. Când pornesc mașina parcă m-am deconectat, am avut multe momente așa, veneam la salon și aveam zile când nu eram în formă dar când pornesc mașina și-i aud sunteul gata!

Cum abordezi zonele sensibile?

În general împart tatuajul în mai multe ședințe. Încep cu zona de contur, înfoliat, după două trei săptămâni, după ce se vindecă revine la o nouă ședință.

Ce tehnică preferi, ce stil?

În cazul în care clientul vine cu un model ales, încerc să-l îmbunătățesc, dacă îmi dă mână liberă clientul este mult mai încântat. Mie îmi plac modelele astea cu puncte, fac umbrele din punce nu neapărat din hașură, redai volumul prin puncte. Și asta este o tehnică cum este pointilismul.

43. Cum ai ajuns la acest stil? La aceste mandale, dantelării (macrameuri cum spunea prietenul tău)?

Ca modele liniare astea sunt cele mai apropiate de dorințele femeilor. E ceva feminin, ceva finuț, chiar dacă ele sunt încărcate cu detalii ele nu sunt greoaie.

44. Câte tatuaje ai realizat?

Poate o să ți se pare ciudat dar eu îmi notez fiecare tatuaj făcut. Din 2009 începând și am avut și eu o curiozitate, nu le am chiar pe toate dar sunt persoane care-și fac două trei și atunci scriu numele persoanei. Și aveam undeva în jur de două mii cinci sute.

45. Care este cea mai sensibilă zonă la tatuat?

Coastele. Acolo este sensibil pentru toată lumea și e și greu de respirat.

46. Care este senzația, nivelul de durere pe care-l resimți atunci când te tatuezi?

Este ca și cum te-ai epila cu aparatul epilator.

46. Cum vezi evoluția tatuajului, a temelor? Au devenit mai pretențioși clienții?

Cum au evoluat și materialele. Aparatele și tot. Te simți cumva și tu obligat să treci la alt nivel. Sunt unii care se minunează când văd unele tatuaje care sunt chiar ca o fotografie. E pictură pe piele, nu-ți mai dai seama că e tatuaj, dacă, evident e rupt din context. Zici că este o pictură.

47. Artiștii tatuatori evoluează datorită practicii, exercițiului?

Da, dar și datorită internetului care le este foarte la îndemână.

48. Consideri că și clienții au evoluat tot datorită internetului??

Un factor determinant au fost showrile LA Ink, Kat von D.

49. Pot folosi fotografiile tale?

Toți care vin la mine semnează un document prin care sunt de acord să le folosesc fotografiile. Merg cu ele la convenții, le postez, sunt publice.

50. Teme mari, clasice care vor rămâne în tatuaj?

Ancore.

51. Poftim?

Da, încă mai fac! Tatuajele old school.

51. Tatuaje specifice spațiului românesc?

Lupul dacic, motive tradiționale, folclorice.

52. Ce modele refuzi să tatuezi? (de exemplu însemne rasiste, pornografice)

Eu nu fac portrete, nu practic stilul realist, fotorealism, tribalul.

53. Cum te protejezi?

Trebuie să fac anual, HIV-ul, TBC, hepatitele.

54. Clienților le soliciți analize?

Nu. Eu mă protejez prin mănuși, mască uneori. Tot timpul dezinfectez.

55. Există vreun filtru prin care lumea ajunge la salon? O minimă recomandare?

Prin pagina mea, din vorbă în vorbă, convenții.

56. Tatuajul ca bussiness? Poate această meserie practicată în România să-ți ofere un trai decent?

Da. Îți poți construi o carieră? Da.

57. Care sunt satisfacțiile legate de această meserie? Și nu mă refer la cele financiare.

Faptul că nu simt că muncesc. Eu nu zic că vin la muncă. Și pasiune și terapie.

58. Este tatuajul o forma de arta?

Da.

59. Tatuaj si artă – ar trebui sa fie expus in muzee/ galerii??

Da.

60. Tatuajul si femeia. Tatuajul si canoanele de frumusețe.

Cred că trebuie să fii natural (să nu ții cont de canon și aici se referă la chirurgia plastic) cu tot cu tatuaje.

61. Crezi că tatuajul are un potențial de a reconfirma încrederea în sine?

În unele cazuri, da! Legat de mediul din care provin, tatuajele fac femeia să pară mai interesantă.Eu pot să-ti zic despre tatuajele mele, ce am avut eu în cap. Primul tatuaj l-am făcut după un an și ceva de când eram ucenică, nu m-am tatuat imediat. Am avut clar în minte că nu vreau să-mi fac doar de dragul de a-mi face că am început să tatuez… și eu mi-am ales, am pe brațul drept filmul cu ai mei, rola de film. Mami, tati și eu și am știut că primul tatuaj pe care o să mi-l fac va fi legat de familie, să fie ai mei pentru că ei sunt pe viață, și nu m-am gândit că wow ce cool o să fiu că mi-am făcut tatuajul. Și reacțile chiar au fost pozitive legate nu neapărat de faptul că mi-am făcut portretul alor mei, ci de rola de film, de felul în care sunt încadrați, de concept.

62. Era un tatuaj realizat strict pentru tine?

Pentru mine dar și datorită vizibilității era și pentru ceilalți.

(pentru tine are o valoare afectivă, pentru ceilalți una estetică). Da dar mă percep și ca pe o persoană care-și iubește foarte mult părinții.

63. Ce alte tatuaje ți-ai mai făcut?

Din nevoia de a fi simetric, pe brațul ăsta, un colțișor de natură dar stilizat, tot din linii. Soare, apă, pietre, plante.

63. Ce comunicăm prin tatuaje?

Eu le-am făcut pentru ai mei.

64. În ceea ce privește tatuajul la care lucrezi acum. Cum a ajuns la acel model (un motiv folcloric pe coloana vertebrală)?

Ea este fashion designer și rochiile pe care le face le mai compune din baticurile astea tradiționale.

65. Alte motivații?

Am avut un tip care și-a tatuat un cap de leu în zona abdomenului în ideeea să nu se mai îngrașe. În cazul acesta tatuajul se modifică, trebuie rebătut, refăcut. Se motivează cu tatuajul în zona asta. Multe comemorative își fac…legat de nume, iubit/iubită/soț/soție.

Interviu artist tatuator Florina, Timișoara

NUMĂR TATUAJE – opt

VÂRSTĂ – 25

OCUPAȚIE – student

STUDII – Master, facultatea de Arte și Design

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ai văzut pentru prima dată un tatuaj?

Când eram mai mică, văzusem tatuaje, aveam idee de ceea ce este un tatuaj dar când am crescut un pic mai mare mama mi-a zis – eram undeva în clasa a patra, a cincea, desenam de mică, desenam într-una și ea mi-a zis de ce nu vrei să faci tu tatuaje? Asta în condițiile în care eu provin din mediul rural, locuiam la sat. Am fost șocată să o aud pe mama că-mi spune asta. Au trecut anii și fără să vreau neapărat, am ajuns să fac tatuaje. Și mi-a spus mama că avusese sentimentul, intuiția că voi face tatuaje. Știam că o să am tatuaje… Am văzut random un tatuaj undeva și mi-am zis că-mi place ideea și o să am tatuaje.

Găsești că în tatuaj te poți exprima mai bine artistic?

Poate, cumva. În același timp poți să faci și bani dar să și produci artă, arta mea, conceptul meu, stilul meu. Altceva este să faci pe pânză sau să faci pe piele. Este complet diferit.

Pielea, ca mediu de lucru te limitează în vreun fel?

E mult mai dificil. Pe pânză sau pe hârtie e cumva static. Pe piele, sunt mult mai multe reguli, trebuie să întinzi pielea, dacă nu o întinzi destul de bine poți să tragi linia greșit, acul trebuie băgat la o anumită adâncime, la câțiva milimetri. Învăț, observ, mă documentez, este destul de dificil și riscurile implicate sunt mai mari – absolut totul trebuie să fie steril altfel se poate infecta zona. Indiferent dacă tatuezi acasă sau la salon, totul trebuie să fie steril. Plus că există teama aia, eu cel puțin când am făcut primul tatuaj…

Cum a fost?

Primul tatuaj mi l-am făcut mie, mi-am spus că vreau să încerc întâi pe pielea mea, nu pe a altuia. Să experimentez întâi pe mine. Am realizat că nu mi-a ieșit deloc rău, și mi-am dat seama că aș putea face asta. Știu să desenez iar eu consider că desenul este baza, linia pe care o faci trebuie să fie bună. Și la culoare la fel. Dacă știi pictură, automat este același lucru. Vei știi cum să pui culoarea, umbrele, e cam același lucru, doar pielea, care se mișcă este diferită.

Consideri că toate cunoștințele dobândite în școală contează?

Absolut. Foarte mult.

Cum are loc procesul de realizare a tatuajului? În cazul în care vin cu un flash, încerci să-i convingi să-și facă un tatuaj original?

Da. Și am văzut și la prietenii mei care tatuează, în cazul în care vine cineva cu un tatuaj kitsch sau de prost gust încerci cumva să fie bine pentru el dar și pentru tine, pentru că este lucrarea ta. Dacă totuși nu vrea, asta este. Că tu-ți vrei banii până la urmă.

Care este primul tatuaj pe care ți l-ai făcut? Când ți-ai făcut primul tatuaj?

Primul tatuaj mi l-am făcut pe la vârsta de 21 de ani deși mi-l doream de vreo trei ani. Mi l-a făcut altcineva. A fost un tatuaj luat de pe net, nu am schimbat nimic la el și acum nu e ca și cum aș regreta pentru că este frumos însă mă gândesc că trebuia să schimb ceva la el pentru că cineva mai are tatuajul acesta, exact la fel. Același loc, aceiași structură. Și la scurt timp mi-am dat seama că mai vreau altul și altul, altul și nu am mai putut să mă opresc.

Dă dependență tatuajul?

Da, chiar da. Am văzut și la restul lumii că vor să-și facă un tatuaj după care mai vor unul, și încă unul. După care vor din cap până în picioare.

De ce crezi că se întâmplă asta?

Sunt foarte faine. Sunt și la modă, este foarte la modă să ai tatuaje, ești rebel, ești artist. E aceea formă de artă pe care o expui pe tine. Vede toată lumea chestia asta cu arta pe tine.

Ca purtător de tatuaje, te consideri un colecționar?

Nu neapărat.

Câte tatuaje ai?

Undeva pe la opt tatuaje. La mine tatuajele nu au neapărat un mesaj. Pur și simplu mi-au plăcut, sau sunt ornamentale, nu există neapărat o poveste în spate.

Prevalează dimensiunea estetică?

Da, pe asta mă bazez. Vreau să arate bine și să fie făcute cât mai bine. Nu merg pe chestii care sunt peste tot sau kitsch, astea basic cumva. Încerc să fie un pic mai diferite. Primele două tatuaje le-am luat de pe net și acum când mă uit la ele mă gândesc ce puteam modifica. Atunci însă nu mi-am pus problema în felul acesta. Atunci nu tatuam și nici nu credeam că voi face asta. Pe vremea aceea aveam un prieten care era tatuator, el m-a influențat, de la el am învățat multe, am stat mult în salon, vreo doi, trei ani, am văzut, am furat meserie. Așa am ajuns la concluzia că vreau și pot să fac tatuaje.

În interviul realizat cu o altă persoană pasionată de tatuaje aceasta mi-a spus că primul tatuaj pe care ea îl consideră ca fiind reprezentativ a fost realizat la vârsta de 26 de ani. Primele tatuaje erau generice: un semn al infinitului și o cheie sol care ulterior au fost acoperite. Ce părere ai despre acest lucru?

Consider că este foarte bine că se pot acoperi și că tipul acesta de tatuaje care nu-ți spun nimic se pot transforma în ceva cu totul diferit.

Dincolo de dimensiunea estetică a tatuajului, este acesta și un mod de a te exprima?

Cred că este un mod de a te exprima pe piele. Tot ce simți, toate emoțiile, tot ce ai trăit în trecut sunt cumva inscripționate pe suprafața pielii. Mulți cred că acea persoană se tatuează, își pune piercing-uri, se rade în cap pentru că a avut o copilărie nefericită și vrea să atragă atenția. Consider că este o mentalitate greșită.

Într-un mediu urban ca Timișoara, consideri că tatuajele mai atrag atenția?

La cinci, șase tatuaje, nu mai există factorul wow. Ești ca toți ceilalalți. Nu ești cu nimic special. E o formă de artă.

Cum ai defini tatuajul?

E o formă de artă pe piele și cumva îți exprimi tot ce ai pe suflet. Majoritatea oamenilor pe care-i știu cu tatuaje, piercing-uri sunt mult mai faini ca restul să zicem. Am întâlnit oameni care la prima vedere mi s-au părut ultimii junky-ști însă mi-am dat seama în foarte scurt timp că sunt oameni de treabă, oameni serioși. Dar astea sunt prejudecăți. Preconcepții mai vechi. Până nu cunoști omul, poate să aibă tatuaje, nu înseamnă că e un om rău. Nu cataloghezi omul după aparențe.

Dacă ar fi să argumentezi că tatuajul este o formă de artă precum pictura, ce argumente ai aduce în sprijinul acestei idei?

Mie mi se pare la fel. Este același lucru pentru că până la urmă ai o suprafață pe care lucrezi și-ți expui lucrarea pe o suprafață indiferent că vorbim de piele, pânză, hârtie. E același lucru.

Cum ai descalifica tatuajul ca formă de artă?

E ca și în pictură. Nu orice stropeală e artă. Aici intervine chestia de kitsch, efecte care poate nu transmit nimic. Și cu tatuajul este la fel. Poți să faci tatuaje dar să nu transmiți nimic cu ele. Să fie și greșit făcute, și plasate prost (asta este o altă regulă importantă).

Consideri că la tatuaj prevalează mult tehnica?

Da. Trebuie să ști și să desenezi, pictezi, trebuie să cunoști și forma aia de artă ca să te apuci de tatuaje. Se vede, dacă tu nu ști să desenezi și faci un tatuaj, chiar dacă pui stencilul care se lipește pe piele, dacă nu stăpânești tehnica nu-ți iese.

Cum are loc procesul de concepere și dobândire a unui tatuaj?

În general, și asta am văzut și la alții, în cazul în care nu știu exact ce vor, le solicit clienților să vină cu imagini ca să-mi dau seama cam în ce zonă s-ar îndrepta. Acesta ar fi punctul de pornire. În momentul în care începe să se concretizeze o idee, fac mai multe desene și de acolo începe discuția. După aceea se trece desenul pe stencil iar de pe stencil se lipește pe piele apoi se fixează.

În trecerea de la desenul pe hârtie prin stencil și apoi în tatuajul propriu-zis se pierd detalii? Este nevoie de o simplificare a imaginii?

Nu. Stencilul poate copia în detaliu desenul, mai puțin umbrele pe care se poate reveni după executarea liniilor. Riscul ar fi ștergerea stencilului de pe piele, în cazul în care se insistă prea mult într-o anumită zonă, dar altfel nu, desenul poate fi duplicat pe piele în întregimea sa. În cazul tatuajelor ornamentale, geometrice în care părțile modelului sunt în oglindă și în care sunt multe detalii trebuie acționat cu grijă pentru a nu se șterge părți din el. Pentru acest tip de tatuaj, munca este una migăloasă. Se lucrează cu mai multe ace, de diferite dimensiuni, atenția este mult mai mare.

Cum este văzut tatuajul în societate, la școală?

Păi suntem la arte. Toată lumea are tatuaje. E acceptată chestia asta cu tatuajele. Dar și la alte facultăți este în regulă, generația noastră are tatuaje, lumea e mult mai deschisă și nu mai este chestia asta că numai pușcăriașii își fac tatuaje. Și am observat că mulți de la arte se apucă să facă tatuaje. Au varianta asta. Fac tatuaje pentru că am studiat arte. E cumva la mână. E ușor. Avantajul este că rămâi în zona aia faci tatuaje dar pe lângă poți să faci și pictură. Dacă în paralel desenezi, pictezi, te documentezi, tot ce acumulezi poți să pui în tatuaje. Absolut tot. Te ajută să fii mai creativ. Să fi diferit față de ceilalți tatuatori. Cu cât ești mai curios cu atât e mai bine.

Pentru tatuaj ce surse de inspirație găsești? Sunt acestea diferite?

Ca în orice domeniu al artei, te poți inspira din orice. Fiecare face cum simte, până la urmă rezultatul este important. Să transmită ceva, să fie atât de bine făcut încât să transmită ceva. Să rămâi wow. Căci sunt foarte mulți tatuatori dar nu toți transmit.

Cum ai început să tatuezi?

Am fost la un salon și mă simțeam destul de inconfortabil. Gândul meu era să vin la salon, să învăț tehnica, să tatuez. Ei au vrut să mă ajute însă mă simțeam prost să cer materiale, să trag de om… Era parcă o tensiune ciudată și atunci am ales să învăț singură acasă. Consider că poți să înveți enorm de pe internet. Am început să tatuez acasă cu aparatul unei prietene, să caut tutoriale pe net, chestii simple. Au venit prieteni pe care i-am tatuat și care mi-au confirmat că sunt foarte bine pentru început. Eu nu prea știam ce făceam acolo dar ieșea bine. Ușor ușor am început să deprind meseria, au început să apară clienții iar acum am primit o ofertă de a intra în echipa unui salon.

Cine este autorul unui tatuaj, clientul sau tatuatorul?

Tatuatorul. El i-a deciziile creative. El vine cu cel mai mare aport. De aceea clientul vine la tine, pentru viziunea ta, pentru o lucrare făcută de tine. Vorbim desigur despre tatuajele autentice și nu de flash-uri.

Contează stilul în cariera unui tatuator? Tu te afli la început de carieră. Consideri că începe să se creioneze un stil al tău propriu?

Da. Și observ și la ceilalți tatuatori că au ceva al lor, un stil personal și am observat și la mine, așa cum am propria viziune în desen, la fel se întâmplă și cu tatuajul. Îl simt la fel însă mai am mult de muncă pentru ca acest lucru să se distingă mai bine în tatuaj. Sunt încă în căutări. După câțiva ani îți formezi un stil bine conturat astfel încât lumea să te recunoască după lucrări. E un proces mai îndelungat dar depinde de asemenea de cât de mult lucrezi și cât de implicat ești. Și la Rafi când am fost, îi cunosc lucrările, îmi dau seama că este stilul are altă finețe linia lui față de să zicem alt tatuator care poate are are alt tip de linie. Se vede. Eu cel puțin sesizez.

La tatuajele old school se vede diferența între doi artiști care execută același model?

Old school-ul se face după reguli stricte așa că artistul nu-și pune amprenta sau nu lasă să i se vadă stilul pentru că atunci tatuajul nu mai este old school ci un old school reinterpretat.

Cum socotești tatuajul de tip old school în comparație cu un tatuaj customizat?

E tot o formă de artă. De acolo au pornit tatuajele. Dacă vrei să-ți faci ceva clasic, old school-ul este ca o emblemă cumva. Poate să fie identic cu încă o mie de tatuaje, în același stil, e mai degrabă o chestie de tradiție. Nu este catalogat ca fiind kitsch. E ca și cum ai spune de Renaștere că e kitsch. E un stil care va rămâne mereu.

Cât conteză trendul la clienții/prietenii pe care i-ai tatuat?

Nu prea contează.

Ce preferințe au femeile?

În general flori.

Putem vorbi de o categorie de tatuaj feminin?

Păi florile te duc automat cu gândul la feminitate.

Din perspectiva motivației sau și semnificației unui tatuaj sesizezi unele diferențe între categoria femeilor și bărbaților care accesează un tatuaj?

Nu neapărat. Nu am întrebat. Cea mai importantă motivație la care mă pot gândi este că le place tatuajul și ideea de a avea tatuaje.

Ce legătură găsești între tatuaj și modă?

E tot ca un fel de îmbrăcăminte, e o chestie ornamentală. Îți decorezi pielea. E la modă sa ai tatuaje, nu? Ești fashion, ești șic dacă ai tatuaje.

Cum vezi meseria de tatuator?

Consider în primul rând că, vis-a-vis de client, trebuie să ai o anumită decență, conduită morală. Contactul cu acesta este unul foarte intim și cred că și o anumită chimie este necesară între ambele părți altfel lucrarea ar putea suferi. E un vibe ce se transmite.

Poți să-mi vorbești despre tehnicile în tatuaj? Există anumite tipuri de tatuaj/modele care implică un anume tip de tehnică?

Da, cele ornamentale spre exemplu. Depinde și dacă vrei doar linie sau și umbre. Sau la tipul de tatuaj realist, procesul în sine este diferit. Aplici stencilul pe care este doar desenul și unde ai zone de umbră ți le punctezi iar în momentul în care vi și tatuezi tu nu faci linia aia peste tot, unde e zonă de umbră automat va trebui să le faci cu [?] pentru că unde sunt zonele de umbră nu ai ce să cauți cu linie. De vreo două săptămâni am început să studiez umbra în tatuaj și-mi dau seama că e foarte mult de învățat pentru a deprinde tehnica asta. Progresez, însă mai e mult de muncă.

Ai artiști tatuatori pe care-i urmărești?

Da, nu le țin minte numele dar da. Studiez foarte mult. Dacă nu exersez atunci măcar vizual trebuie să înmagazinez ceva.

E importantă în tatuaj inovarea?

Clar. A evoluat foarte mult industria, consider că tatuajele sunt executate cu mult mai multă grijă, înainte nu se punea atâta accent pe tehnică, să fie cât mai corect, cât mai drept făcut, acum e importantă linia. Tehnica a evoluat foarte mult, înainte erau doar tușul și acul, acum sunt aparate performante, ace, pigmenți, creme. Înainte nu se punea atât de mult preț pe igienă, acum joacă un rol crucial.

Cât de mult influențează media, social media creșterea consumului de tatuaj?

Destul de mult. De fapt internetul influențează cel mai mult. E un boom de informație peste tot. Eu folosesc mult instagram-ul, urmăresc diverși tatuatori, vezi diferite stiluri, diferite concepte, te influențează. Mie mi se pare extraordinar că poți urmări ce fac, nu mai stai cu revistele, că așa am auzit că au început mulți, își căutau reviste te miri de pe unde, ca să vadă nu știu ce tatuaj. Uite, recent m-am uitat la un tatuator care este destul de cunoscut și are un documentar cu povestea începutului său, în urmă cu zece ani. Și zicea că pe atunci, trebuia să-și caute reviste ca să vadă niște tatuaje pe care ar fi vrut să le facă.

Acum ai totul pe tavă. Poți să evoluezi mult mai ușor.

Cum sunt văzute femeile cu tatuaj în România?

Depinde de ce categorie de oameni vorbim. Oamenii mai în vârstă încă au o reținere, judecă într-un fel. Poate nu o spun dar se vede, o gândesc. Dar și la tineri am auzit, destul de des, îmi plac dar nu le vreau pe mine. Dar îmi place să văd! Unora le este frică de procesul în sine deși le-ar plăcea să aibă. Sau mai aud că spun unii nu-mi fac pentru că mă plictisesc de el. Nu sunt de acord cu asta. Dacă e bine făcut nu ai cum să te plictisești de el. Ba din contră, vrei mai multe, vrei mai multe pentru că sunt faine. Plus că-l integrezi, ajunge o parte din tine. Nu te poți plictisi de mâini sau de picioare.

Clientul ideal, clientul indezirabil.

Nu m-am gândit niciodată. În primul rând să-mi stea. Am pățit chiar cu prietenul meu. I-am tatuat o insectă însă se mișca în premanență iar mie linia trebuia să-mi fie precisă și sunt și la început, nu stăpânesc bine, s-a mișcat încontinuu pentru că-l durea și a fost dificil. L-am făcut, arată bine dar se putea și mai bine. În schimb unui alt prieten i-am făcut un tatuaj și după ce am folosit un spray anesteziant nu a mai simțit durerea și nu s-a mai mișcat deloc. Sunt multe beneficii legate de evoluția materialelor folosite în tatuaj. Îți ușurează munca.

INTERVIU ARTIST TATUATOR, CEBA

NUME – Cebanenco Stanislav Leonidovici

VÂRSTĂ – 31

OCUPAȚIE – grafician, artist tatuator

STUDII – Studii superioare, FAD, secția grafică

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Asta fac în timpul liber, desenez, tatuez și pictez.

Cum ai ajuns să desenezi?

La șase, șapte ani, asta mi-a plăcut cel mai mult. Am început să desenez pur și simplu porumbei, omuleți, roboți și am atras atenția foarte mult și asta mi-a plăcut. Și cu timpul, pe la zece, unsprezece ani, am dat de un profesor de desen care era de fapt dirigintele meu în clasa a V-a și de acolo m-a recomandat la un pictor de biserici. Așa am trecut la uurmătorul nivel, necesită mai multă răbdare, lucrezi cu mai multe culori, pigmenți naturali și am început să gândesc altfel creionul, pictura, așa m-am îndrăgostit. Nu m-am gândit că voi trăi din asta, nu pot să zic că trăiesc din asta dar trăiesc. Ideea este să-ți placă să faci asta și să nu simți că lucrezi.

Ai urmat cursurile unei școli de arte?

Am urmat Liceul Pedagogic din Bârlad, cu profil de arte. Apoi am venit la Timișoara unde am făcut Facultatea de Arte, Masterul și acum Doctoratul pe grafică.

De ce te-ai angajat într-un demers atât de dificil cum este Doctoratul?

Am vrut să mă provoc probabil. Pentru mine nu a fost îndeajuns să stau acasă să desenez, sau să expun, eu cred că am vrut să-mi arăt ceva. Cred că asta a fost. Este o provocare personală, vreau să văd cât de departe pot să ajung în grafică, să simt că pot realiza ceva special, unic.

Care sunt artiștii tăi favoriți?

Albrecht Durer.

I-am vizitat casa muzeu în Nurenberg, aveau și o expoziție frumoasă.

Și eu îmi propun să vizitez cât mai mult, acum că o să mă susțină tatuajul. Pot să studiez mai mult.

Cum ai ajuns la tatuaj? Când ți-ai făcut primul tatuaj?

Cred că la douăzeci de ani. Care a fost motivația dobândirii? Păi mi-a plăcut de mic, Bârladul este un oraș ciudat, este plin de cămătari și de case de amanet, e un contrast foarte puternic acolo și cumva desenul m-a salvat practic. Și tatuajul mi-a plăcut din cauza anturajului de acolo, mulți erau tatuați, bad boys.

Ce aveau tatuat?

O Doamne, câte povești! Îmi povesteau de tatuaje făcute în pușcărie, aparate improvizate, cu bocancul se tatuau, topeau cauciucul să facă tuș, combinau cu urină pentru că credeau că este steril…

Primul tatuaj l-am făcut la 20 de ani pentru că am coonsiderat că am mintea suficient de sănătoasă și eram destul de mare, bine că nu mi-am făcut în copilărie. Am mulți prieteni tatuați și au numai prostii pe ei. Și l-au făcut la 14-15 ani. Nu m-am apucat de prima dată că mi-a plăcut neapărat pentru că trebuie să-l guști un pic pentru ca să-ți placă. Am făcut-o pentru că nu mă descurcam ca student la arte. Și după aceea mi-am dat seama că-mi place foarte mult și ar trebui să fac și altceva nu numai tribal sau ce era la modă. Nu e ceva greșit.Eu am vrut să mă exprim altfel. Am încercat să fac ceva diferit.

Suntem întrerupți din conversație pentru că o persoană îl întreabă pe interlocutorul meu dacă face tatuaje. A replicat: Și tatuaje! Aș fi vrut să-mi fac și eu unul! Ai timp? Ești ocupat? Sunt destul de ocupat. Depinde cât de tare te grăbești. Mai ai și alte tatuaje? Da. Îmi dai și mie numărul tău? Cred că mă găsești pe instagram, numărul de telefon nu-l prea dau. Atunci numele? Cebanenco Stanislav mă cheamă. Mă găsești și pe facebook. Și unde ai salonul? Păi eu lucrez de acasă, de asta-ți zic, că eu le personalizez. (Zic eu – El este artist. Mult spus artist. Este foarte greu cuvântul artist. Înțelegi ce sick e lumea artelor? Dacă artiștii se duc înspre lumea tatuajelor ce să mai vorbim?

Dar tu înțelegi cât de mult a evoluat industria pentru că artiștii au fost nevoiți să se îndrepte în acea direcție?

Eu nu pot decât să mă bucur că oamenii sunt din ce în ce mai deschiși! Și asta este o formă artistică, te exprimi atât tu cât și clientul! Și e și mai dificil atunci când lucrezi pe ceva viu.

Inițial te-ai apucat să tatuezi pentru că îți plăceau și pentru că era un mod de a te întrține la facultate? Dar apoi mi-ai spus că ai descoperit un teritoriu nou, pielea umană? Cum e să lucrezi în acest mediu?

Da, din nou o întrebare bună. Poate pare nebunesc ce-ți spun dar simți omul ca energie. E și un mod prin care mă convinge să tatuez sau nu. Văd dacă este pe același film cu mine, dacă mă înțelege, dacă-l înțeleg, nu pot să schimb ideea omului, că eu fac ceva diferit și nu fac altceva. Încerc să-l înțeleg. Și chiar în timpul tatuajului simți persoana.

În procesul de tatuare, care este momentul tău favorit?

Îmi place întreg procesul. Momentul când văd persoana și mă bucură că de multe ori îmi spun uite, asta este ideea, și fă tu cum știi tu mai bine pentru că-mi place cum lucrezi. Sau stilul tău.

Ei vin cu o idee și tu de fapt gândești conceptul.

Atunci o gândim împreună, după aceea, momentul când stau și desenez. Îmi gândesc compoziția, că-s singur. E un playground total.

Care este diferența în procesul de creație atunci când gândești un concept sau o imagine pentru un tatuaj, unde mediul este corpul uman, în carne și oase dar mai ales piele și un desen, o grafică?

Gândesc ca un grafician și atunci când este vorba de un tatuaj. Grafica față de tattoo e prea puțin diferită. Pielea reacționează în timp și atunci tu trebuie să regândești desenul linia fiind mai alăturată în grafică în tattoo o găndești puțin diferit, să fie mai despărțită, să nu se adune liniile, ține mai mult de tehnică. Desenul să rămână în timp același, nu negru tot sau nu se văd detaliile. Acolo ține foarte mult de persoană. Dacă e hidratată, dacă este deshidratată, dacă stă prea mult la soare, dacă are contact cu apa, tenul pielii este foarte important pentru tattoo, pigmentul sensibil. A. și tușul e vegetal tot timpul. Sunt unele situații în care oamenii chiar nu înțeleg, unii se joacă cu tatuajele cât de serios este acel moment, cât de periculos poate fi.

Atunci când un artist gândește, concepe un tatuaj, procesul se realizează împreună cu persoana care-l va purta toată viață.

Arta comercială, tatuajul clasic, tradițional se face după catalog. La tatuajele custom made este diferit. Trebuie să alegi tatuatorul, stilul, acolo se încurcă foarte multă lume, când nu fac diferența de stil, ei cred că un tatuator sau un tattoo artist cum se spune mai nou, toți fac același lucru, dar nu este așa. Sunt tatuatori care lucrează strict pe gri/negru, sunt tatuatori care lucrează strict pe black (desene mari, negre), tatuatori care merg strict pe puncte, care merg pe watercolour sau doar pe umbră, sunt multe tipuri.

Cum ai defini stilul tău?

Cu ajutorul desenului. Grafica m-a ajutat foarte, foarte, foarte mult. Și modul în care găndeam. De mult încercam să-mi creez un stil al meu. Din cauza lui Durer, că mi-a plăcut foarte mult în copilărie volumetria lui. Vedeam liniile alea, eram obsedat și mă gândeam cum ar fi să duc asta la next level? Foaia mi-a permis să evoluez, gravura e mai dură. Grafica cred că mi-a permis mai ușor accesul către tatuaj, nu știu dacă m-aș și apucat de tatuaj dacă făceam sculptură sau pictură, deși am prieteni de la sculptură care tatuează.

Cum vin clienții la tine sau de ce crezi că apelează la tine pentru tatuaj?

Prin recomandări și prin stilul pe care-l abordez.

Contează foarte mult în industrie stilul, semnătura, modul în care abordezi tatuajul?

Da. Oamenii apreciază modul în care lucrez. Dar și cum apreciez pielea, că lucrez mai curat, mai finuț. Stilul meu aerisit care de exemplu e foarte diferit de stilul shade-ing. Care nu este greșit dar este diametral opus a ceea ce fac eu. De aceea este foarte bine ca clienții să fie mai selectivi cu tatuatorii să fie foarte atenți pe cine anume aleg.

Consideri că tatuajele alese la maturitate te reprezintă mai bine?

Da. De aceea am și ales să mă tatuez mai târziu.

Lumea are tendința de a acoperi tatuajele făcute în tinerețe pentru că nu mai reflectă sinele. Multe sunt tatuaje circumstanțiale și cel mai adesea executate prost.

Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Nu mi-am acoperit nici un tatuaj. E un moment în care te-ai exprimat, este o amintire, chiar dacă arată prost. Nu trebuie să-l acoperi. Doar dacă eventual îți influențează viața la modul negativ.

Stilul grafic în tatuaj.

E mult mai curat, mai epurat de elemente extra. Consider că are mai mare legătură cu corpul, graficienii pun mult accent pe anatomia omului, mai ales când lucrezi pe free hand. Studiez foarte mult corpul persoanei. Ca să pice frumos pe corp. Tatuajele old school nu puneau accentul pe asta, era doar stencilul și atât. Îl aplicau în zonele solicitate de client, zone de altfel tradiționale, braț, antebraț, umăr, spate.

Putem spune că ne apropiem mai mult de body art? Contează anatomia, corpul cu care lucrezi și amplasamentul.

Din perspectiva ta, latura estetică primează într-un tatuaj? Cum te raportezi la semnificația tatuajului?

Cred că semnificația ține mai degrabă de client, tu îl ajuți cum să se exprime, cum să se regăsească în tatuaj. Aceasta este obligația tatuatorului. Cred eu. Și nu cred că sunt dur, chiar este o obligație.

Tatuajele old school reprezentau o formă de exprimare a identității personale, afiliere la un grup, etc. Cum vezi tatuajul astăzi, care este extrem de căutat pentru dimensiunea estetică?

Tatuajul a devenit foarte cool. Apare foarte mult pe piața asta de fashion, la modă. De asta se pune foarte mult accentul pe tatuaje personalizate. Industria de fashion colaborează chiar cu tattoo artiști. Poate fi și comercial și nu aș ști să-ți spun dacă este neaparat ceva rău.

Când lucrezi la un tatuaj, de unde vine inspirația? Ce anume accesezi în interiorul tău?

Este foarte importantă comunicarea cu persoana care dorește un tatuaj. Acesta trebuie să-mi spună cam ce și-ar dori, astfel încât să pot începe tot procesul de creație. Dacă nu are nici o reprezentare asupra ce ar dori să-și facă eu nu o pot ajuta. E din categoria care se uită într-un catalog și alege ceva ready made.

Cum te poziționezi vis-a-vis de acest tip de tatuaj?

Nu am nimic împotrivă, le pot executa însă pe paginile mele de socializare nu vei vedea acest gen de tatuaje. Le postez doar pe acelea pe care eu le-am creeat, pe cele personalizate, originale. Încerc să educ publicul, nu să-l induc în eroare. Nu vreau să-l hrănesc cu aceleași modele. Asta ar fi deja monotonie, nu mai este artă. Nu poți să-mi spui că tu faci cinci fluturi pe zi și produsul poate fi calificat drept artă.

În contextul unui shop poate înțeleg, ai facturi de plătit, etc. – Un tatuator dacă este demn de el, dar tu dacă ai un nume, un stil și ți-ai format o clientelă, îți alegi oamenii cu care să lucrezi, dacă persoana respectivă vrea un tattoo și nu este dispusă să asculte idei noi sau nu pune accentul pe stilul tău atunci tu nu ești obligat să o tatuezi. Mulți o fac pentru că au nevoie de niște bani în plus sau pentru ca să-și pastreze shopul. Nu da vina pe client, ci pe tine, că ai acceptat sa faci asta.

De ce tatuajul este o formă de artă?

Este încă un mod de a te exprima artistic. Și cu această ocazie ajuți și omul de rând să se exprime artistic. Omul de rând nu prea știe să se exprime. Cum să o facă? Și atunci o face prin tattoo. Printr-un pierce, printr-un tattoo, prin achiziționarea unei lucrări, se regăsește cumva prin piesa aceea.

Consideri că tatuajul s-ar integra în ceea ce se numește o democratizare a artei, care s-a deschis pentru un segment mult mai mare al populației și prin intermediul tatuajului omul se poate exprima artistic și poate deveni colecționar?

Da, dacă persoana apreciază și stilul tatuatorului, da. Cu siguranță este un colecționar. Sunt persoane care merg peste tot în lume doar ca să-și facă tattoo-ul respectiv la tatuatorul respectiv. Sau să-și facă în Cambogia, tatuajul clasic, bătaie cu bătaie.

Interviu artist tatuator, RAFA, martie 2019, Timișoara, Next Tattoo Studio

VÂRSTĂ – 23

OCUPAȚIE – student, artist tatuator

STUDII – Studii superioare, FAD, secția grafică

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – necăsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Cum ai ajuns să practici această meserie?

Sincer nici nu mai știu, mi-a plăcut ideea asta de a lăsa ceva urme, de a lăsa ceva desen pe piele. Am văzut asta pentru prima dată pe televizor, eram destul de mic, habar nu aveam de unde să-mi fac mașină, după aceea am aflat cum se construiește una: o mică râșniță, cu pix rotring, ceva arc de pix încălzit la flăcări, ca să fac acul, vai de mine cum a fost, am început să fac după care mi-am cumpărat bobine, chinezării, dar tot nu mă ajuta, degeaba știam să desenez, tatuajele ieșeau ca niște desene dar nu ieșeau așa pușcate să zic, dar era tehnica pe care nu o dobândisem încă, aparatul care nu mă asculta, vibrația prea mare, chiar dacă făceam eu să bată drept vibrațiile erau mult prea puternice și lucrurile nu ieșeau cum mi-aș fi dorit.

La ce vârstă ai început?

Mi-e și rușine să spun, fac șase ani de când tatuez, dar profesionist de un an, un an și jumătate. La salon. Înainte ce făceam m-am apucat singur, nu prea semănau a tatuaje, am învățat totul singur, a mers totul încet, încet.

Mulți dintre tatuatori învață singuri, până să ajungă într-un salon?

Cei mai mulți da. Dar acum toată lumea e lejeră, vine la un salon, primești mașină de zeci de milioane pe mână, îți bate super bine, dacă ști să desenezi îți iese foarte bine.

Cât costă un aparat bun de tatuat? – Depinde. Depinde de ce fel de tatuaje vrei să faci, depinde de ce tip de artist ești. Acum vorbim doar de mașinile bune, nu vorbim de mașinile de optzeci de lei, există chinezării de genul acesta pe care poți să ți le achiziționezi până în o sută de lei și îți faci treaba cu ea dar mai mult înțeapă, îți face rană. Și sunt mașinile profesionale, poți să-ți iei tot pe bobină sau mașini rotative, rotativele sunt mai noi, mai puternice, silențioase, înainte se și speria lumea din cauza zgomotului. Cele pe bobină sunt super zgomotoase dar sunt foarte bune și te țin o viață întreagă. Dar cum este a mea, o rotativă, fiind mai mult electric în ea, nu o să mă țină atât de mult. Depinde de preferințele fiecărui artist. Astea bat și mai bine, bobinele bat mai ușor. Dacă aș vrea să trag liniile mai repede, m-ar îngreuna un aparat care să bată mai încet. Acum poți adapta tipul de aparat la proiectul pe care-l ai în derulare, înainte nu puteai face asta.

Câtă greutate comportă în practicarea acestei meserii backgroundul tău artistic?

Foarte mare. Primul impas pe care l-am avut a fost tehnica, dar am trecut totuși foarte repede prin asta pentru că m-a ajutat foarte tare faptul că știu să desenez. Chiar ajută foarte, foarte mult desenul pentru că nu mai tratezi tatuajul ca pe o operațiune aproape chirurgicală. Prietena mea, cum învață, i-am spus să nu mai trateze tatuajul ca proces în sine, ci ca e un desen, raportându-se la cele câteva reguli de tatuare. Acum îi ies tatuajele extraordinar de bine.

Care crezi că a fost impactul asupra industriei odată cu intrarea artiștilor? Este observabilă diferența calitativă?

Ușor, ușor începe să se observe. Văd din ce în ce mai multe tatuaje reușite. Ca și client mergi într-un mediu curat, un mediu profesionist, și-ți spui că vrei să faci ceva frumos, nu neapărat artă însă atâta timp cât e făcut bine și încântă ochiul, e super. Din ce în ce mai mulți apar cu tatuaje destul de reușite. Dar încă nu este de ajuns, încă se simte reticiența asta.

Crezi că în societatea românească se simte încă mentalitatea aceasta?

Da. În grupul meu de prieteni firește că nu, dar când merg acasă, lumea nu este atât de obișnuită ca în Timișoara. Acolo lumea vede lucrurile într-o matrice gen: service, familie, copii. Astea sunt niște chestii ciudate. Și mai ales când aud prețul! De ce ai dat atâția bani, te mutilezi.

În ce categorie ai încadra tatuajul? Este o formă de expresie a identității, o formă de artă, o formă de ornamentare?

Depinde. Din punctul meu de vedere (personal) e o exprimare a identității personale, cred că tatuajul te ajută să depășești anumite momente, anumite praguri. Pentru marea majoritate cred că este o chestie ce ține de modă, arată cool și vor să fie văzuți pe stradă. De exemplu mulți vin să-mi ceară tribale maori. Nu aș vrea să le fac o reclamă negativă. Sunt tatuaje foarte tari, foarte puternice, au o istorie în spate, fiecare tatuaj maori este personal, e unic, trebuia să faci ceva ca să-l meriți, și vin diverși bărbați care vor acest tatuaj pentru că spre exemplu peste o lună au un eveniment. Cu ăștia nu prea.

Accepți să faci flash-uri?

Da. Trebuie să accept.

Ai clienți care-ți dau libertate de creație?

Da, dar ține de mine. Vin oameni la mine cu un design dar este de ajuns să vină doar cu o idee. Și când își dau seama că au multiple posibilități, și că sunt capabil să creez, îmi dau mână liberă. Atunci simt că sunt creativ în meseria asta și este foarte plăcut la finalul zilei atât pentru mine cât și pentru client.

Care este diferența atunci când lucrezi cu un client aflat la primul tatuaj versus un pasionat?

E mult mai ușor să discut cu un pasionat de tatuaj pentru că acela este capabil să înțeleagă tot procesul: de la design la amplasarea tatuajului, tot.

Cum vezi tu în tatuaj paternitatea operei de artă? Tu ești creatorul sau amândoi participați?

Nu, cred că de cele mai multe ori îmi aparține mai cu seamă când este vorba despre unii dintre prietenii mei care se oferă drept canafasuri pentru mine, pe care pot să creez. Ei poartă nu operele mele de artă, e mult spus, ci lucrările mele.

Ai proiecte mari de body art, care se întind pe mai multe etape, pe mai mulți ani?

În general cei care de la început mi-au dat libertate de creație se întorc să continue. Au fost convinși. Parcă e un drog pentru ei. Au chestia asta, parcă ar avea un puzzle pe care ar vrea să-l completeze. Niciodată nu pare a fi destul.

De ce crezi că nu este destul?

E euforia aceea când te tatuezi, se elimină niște substanțe. E impactul durerii, gândul că este o chestie permanentă.. Pe de altă parte tatuajul are calitatea aceasta de a-ți conferi o senzație de putere, îți ridică încrederea de sine. Și atunci vrei să repeți experiența căci în timp efectul acesta scade.

Cum văd tatuajul clienții tăi?

Unii se raportează la tatuaj definindu-l ca mișto, alții îl văd ca pe o artă frumoasă, alții o văd ca pe o amintire care trebuie înscrisă pe piele, depinde de clienți, e foarte diversificată motivația. Pentru mine e munca mea, și dacă-mi reușesc niște linii frumoase sunt super încântat.

Te ajută grafica?

Super mult. Chiar am făcut câteva tatuaje prin care am încercat să dau impresia de gravură, chiar și la master vreau să duc la capăt proiectul meu Cu cei patru călăreți ai Apocalipsei, nu contează tema, ci tehnica, vreau să le arăt că pot face gravură pe piele, să schimb suportul. Nu vor fi serii, vor fi exemplare unice.

De ce te-ai hotărât să faci dizertația pe tatuaj totuși?

Profesorii mi-au atras mereu atenția. Ce faci aici? Aici nu-i tatuaj. Desenam și unele dintre desnele mele aveau o ușoară tentă de design de tattoo… Acum că sunt la master mă bucur că cineva mi-a acceptat nebunia, vreau să arăt că tatuajul este artă, e desen fain.

Cât de importante sunt în cariera unui tatuator stilul, tehnica, semnătura? Ești căutat pentru o anume tehnică?

Da, mă caută. Eu vreau să mă mențin mai mult spre grafic, dark art, nu prea multe umbre, nu prea multe shade-uri chiar și acelea le voi reda prin puncte, linii apropiate, hașură pe formă. Lumea pentru asta mă caută. Toți zic vrei linii finuțe, du-te la Rafa.

Odată că mă vede lumea că fac ceva, toți vor. Vede lumea că fac o floare grafică, toți vor.

Ce părere ai despre dreptul de autor în industria tatuajului?

Nu este vorba atât de drept de autor cât de respect. Cu toții încercăm să-i facem pe clienți să nu aleagă un anume tatuaj făcut de altcineva, le propunem o schimbare, o altă perspectivă, artistul tatuator a muncit la acel design și probabil clientul a și plătit extra pentru un design custom, dacă ești un artist care se respectă atunci nu copiezi. Dacă nu ești atunci copiază cât vrei. E mai mult o treabă de respect.

Ce legătură găsești între tatuaj și fashion?

Există o legătură foarte strânsă. Nu poți să porți un tatuaj cu un guleraș din bumbac. Tatuaj, piele, lanțuri. Automat presupune un alt stil.

Consideri tatuajul un ornament care ar trebui asortat cu personalitatea în primul rând?

Exact. Oricum tatuajul îți conferă o personalitate distinctă.

Cum crezi că este văzut tatuajul feminin în societatea românească?

Aici este ciudat pentru că ochiului îi place să vadă de exemplu o femeie tatuată. Wow ce mișto e aia! Dar dacă este să fie a ta de bună, te gândești uite la aia cum e! Lumea este obișnuită cu normalul. E tatuată frate, nu-i ultima zdreanță! E tatuată doar!

E un job riscant. Cum te protejezi?

Folie, folie, folie peste tot! Lucrez cu foarte multă precauție. Șeful meu mi-a spus: Absolut tot din salon are Sida. Gândește-te la asta! Protejează-te! Totul se dezinfectează.

Care sunt trendurile anul acesta? Care sunt modelele de tatuaje care ți s-au cerut cel mai frecvent?

Tema forest și capul de lup la bărbați. La femei cam aceleași.

Interviu artist tatuator, FLAVIU ROUĂ, mai 2019, Timișoara, Restless Tattoo Shop

VÂRSTĂ – 30

OCUPAȚIE – artist tatuator

STUDII – Facultatea de Arte din Timișoara, secția Grafică

RELIGIE – ortodox

STARE CIVILĂ – căsătorit

MEDIU DE REZIDENȚĂ – urban

Când ai ajuns să practici meseria aceasta?

Profesia am ajuns să o practic datorită unui prieten care a încercat să mă convingă să intru în industria asta.

Este vorba despre Lucian Pfeifer?

Nu, Luci a fost primul meu mentor, cel care m-a ghidat la început. Prima mea intervenție sub formă de tatuaj a fost în clasa a VIII-a. La vârsta de paisprezece ani. În euforia vârstei, eu și cu prietenul meu văzusem tot felul de tatuaje pe internet – tocmai se lansase internetul, fiind o bună resursă de informații – și atunci am luat un ac de cusut cu o papiotă și am învârtit cumva ața în jurul acului, am îmbibat în cerneală grafică – taică-su era grafician – și am început să-l înțep în piele. I-am străpuns pielea atât de tare încât déjà cerneala se spărgea în derm. Nu mai avea nici o coerență desenul în sine. Era un tribal nereușit și el suferea așa de tare încât am renunțat la a mai face tatuajul. La vreo cinci-șase ani distanță, deja terminasem liceul, am ajuns într-unul dintre primele saloane de tatuaj din Timișoara – Derma Graphics se numea – unul dintre frații patroanei care avea salonul avea cheile de la salon și fiind într-o stare mai exaltată amândoi am ajuns în fața unui moment ciudat la ora respectivă și mi-a zis haide, fă-mi un tatuaj, eu neavând decât o unică experiență, cea de la paisprezece ani. Ok, și am făcut primul meu portret. Aceea a fost cea de-a doua experiență ca tatuaj, nu pot spune ca tatuator. Revenind la momentul în care unul dintre prietenii mei a vrut să se apuce de tatuat și-a cumpărat echipamente, ceva mai rudimentare, tușuri, în mare tot echipamentul și m-am apucat și mergeam la oameni acasă, cu reclamă din gură în gură, și eram genul de scratcher făceam tot felul de însemnări grafice precum scrisuri, cruciulițe, inimioare, chiar efectiv chestii de bază pe care oamenii de la momentul respectiv le doreau. Vorbim de 2011. Încă nu eram foarte acomodat cu ideea de tatuaje, era o grămadă de limfă implicată în proces, secreții corporale plus că eu nu știam să aplic tehnica corect și probabil mult prea agresiv pentru a efectua un tatuaj așa că am renunțat. Mi-am continuat cariera de artist în domeniul graffiti, de muralist, pictor, ilustrator. La mult timp distanță, prin 2015 m-am reapucat de tatuaje, din nevoie practic, simțeam o lipsă în activitate, o carență, simțeam că nu-mi umplu suficient timpul, lucram undeva la cincisprezece zile pe lună și mi se părea că aș fi avut nevoie de mai mult, eram sătul de Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și de alte desene animate pe care le pictam pe pereți și m-am apucat serios să studiez arta tatuajului. Atunci am luat primul meu chit chinezesc, investisem primii bani într-un spațiu, atunci a apărut și Luci Pfeifer în peisaj și împreună cu el am pornit la drum, eu eram practic ucenicul lui și el era cel care mă învăța. Am lucrat împreună undeva la doi ani de zile. După doi ani deja aveam suficientă experiență, participasem la o Convenție locală mai underground, făcută de niște motocicliști, un Club House Moto local, acolo câțiva au pus ochii pe mine ca și artist, mi-au propus să vin în Danemarca, afost prima mea plecare în Danemarca în 2016, acolo am stat aproape o lună, am prins ceva experiență, m-am întors acasă, învățasem lucruri noi, le-am pus în practică iar peste opt luni am plecat în Olanda. Eram foarte curios să văd cum era experiența din străinătate într-un salon profesionist. Am plecat din țară, am studiat în Olanda sub îndrumarea unui maestru, Marc, care era tatuator de douăzeci și cinci de ani, el începuse de la old school, traditional tattoos, american classic, neo-traditional, chiar și japoneze. El își făurea singur instrumentarul, ace, cerneală, substanțe de transfer, mașinării, surse, stații, era un artizan, un foarte bun meșteșugar. La bază era electrician, instalator. Foarte priceput, foarte dibaci cu mâinile. Am preluat și eu câteva din noțiunile acestea de tradițional dar m-am limitat ceea ce înseamnă schițe, m-a forțat să desenez foarte mult, un an de zile mi-am format mâna la început nu am înțeles conceptul de a desena în tatuaj.

Există diferențe între desenul clasic și cel specific de tatuaj?

Da. Este cumva cincizeci/cincizeci la sută. Poate să fie un model de desen sau de pictură care să se potrivească prin natura sa să se potrivească ca și model de tatuaj, altfel trebuie făcut cumva conceptul pentru a se potrivi pentru tatuaj. Pe dinamica pielii. Pentru că pielea are o dinamică, are o înclinație, ea nu este dreaptă, ea se mișcă în permanență, are tendință să-și schimbe consistența odată la zece ani, sau în urma unor factori externi, vorbim de soare sau de mediul înconjurător, contează mult zonele geografice, mediul înconjurător.

Aplici o tehnică diferită, de exemplu adâncimea la care introduci acul, în funcție de mediul în care trăiește persoana?

Da. Am observat că pe pielea albă nu trebuie să insiști așa de mult pentru că oricum negrul va rămâne acolo, pe o piele mai închisă la culoare va trebui să insiști un pic mai mult, în general pe pielea mai pigmentată, pe pielea africanilor sau arabilor pigmentul color nu este atât de bine reținut, acolo pigmentul negru merge cel mai bine, în rest toate vor fi absorbite de melanina din piele.

Este important mentoratul în formarea unui tatuator?

Da. Pentru că furi practic din experiența mentorului. Meseria asta se fură. Nu trebuie să fi un foarte bun desenator ca să fi tatuator. Poți să fi artist tatuator sau doar tatuator, un foarte bun executant. Poți să fi un foarte bun copiator de exemplu. Că ai habar de tehnică și ști cum să așezi anumite efecte – este o tehnică asta – ești un foarte bun tatuator dar asta nu înseamnă că ești un artist tatuator.

Unde se vede diferența?

Diferența dintre artist tatuator și tatuator rezidă în faptul că tatuatorul de bază – și aici vorbim de o experiență de bază, asta înseamnă că tehnica de desen se fură – ar trebui să știe măcar un nivel de bază pentru desenat, se cere chestia asta, nu poți să zici că ai venit acuma ca și avocat și te apuci de tatuaje și nu ai nuici măcar un fundament de desen la bază, aici sunt tehnici de cum să construiești un ornament, cum să construiești ceva figurativ și non-figurativ. Erau scheme prin care noi făceam o floare, se făcea din trei cercuri, acestea mergeau concentric cumva, uneam vârfurile și prin această tehnică realizam un lotus, trandafir sau o vrabie. Erau tehnici de bază pentru realizarea tatuajelor, după care acestea erau transpuse pe piele. Acum diferența dintre artist și tatuatorul de bază ar fi că artistul ar putea să conceapă elemente noi pe loc, fără să mai fie nevoie de încă o schiță. Pe loc el poate să conceapă și să transpună o idee. Sunt mulți de genul acela care sunt artiști tatuatori dar ei la baza au fost pictori, ilustratori, graficieni, cumva-și transpun tehnica lor de lucru, de pe pânză sau de pe orice alt mediu pe suprafața pielii.

Cât de mult contează background-ul artistic în meseria pe care tu o profesezi?

Cred că experiența de viața e importantă. Experiența ta vizuală. Bagajul tău vizual cred că prevalează. Îți dau un exemplu: îți vine un tatuaj cu o stradă victoriană, tu dacă ai un pic de cultură generală sau ai citit un pic din literatura universală, de exemplu Edgar Allen Poe mă duce la Jack Spintecătorul, deja am două, trei elemente pe care le pot îmbina,un felinar, și automat compui o imagine din diverse elemente: o stradă, un felinar, un bărbat cu un joben într-o lumină diafană, creezi niște contraste din astea foarte frumoase, un ansamblu de elemente ca să creezi un design. Aici contează foarte mult să integrezi elementele în funcție de suprafața pe care o ai. Este important să aibă o coerență designul dar aici este vina artistului care lasă să se întâmple astfel de tatuaje, dar și clientela care de multe ori nu cunoaște limbajul plastic al tatuajului, și se stigmatizează cu niște elemente, aruncate într-o vâltoare, face o ciorbă din ele. Acum dacă ne referim la incorectitudinea scrisului, lipsesc litere sau lucrurile de genul acesta, aici vorbim déjà de scatcher-ii de acasă…

În Olanda ai avut parte de un training propriu-zis pe tatuaj și pe practica sa, un tip de educație care lipsește în România.

Am avut parte de îndrumarea prin viu grai a unui individ care a primit și el la rândul lui educație prin viu grai acumulând experiență în felul acesta. Este un efect de domino. Contează foarte mult de la cine primești informația. Aici în țară consider că acum ar fi momentul să se propage acest tip de învățare, adică să înveți de la un maestru care are déjà o experiență de zece, cincisprezece ani. Contează de asemeni să înveți de la oameni care au preluat informații și din alte surse nu numai din propria lor experiență. Dacă înveți de la mai mulți artiști care la rândul lor au învățat de la alții, ai un cumul de informații din care poți oferi și altora. Este de asemeni foarte important pentru cineva care încearcă să învețe această meserie, să călătorească.

Tehnică sau background artistic?

Tehnica. Bagajul artistic poți să-l ai dar degeaba ai acest bagaj dacă nu poți executa un anumit model. Și aici tehnica din păcate (pentru cei care-și pun pielea la bătaie) sau din fericire, se dobândește după un anumit timp, după ore de tatuare, număr de tatuaje. Multe ore de exercițiu. Unii prind mai repede, alții mai greu. Contează foarte mult în ce mediu ești, dacă ești între oameni experimentați care au capacitatea de a te corecta, care-ți spun vezi că la tatuajul ăla nu ai făcut bine. De multe ori încerci tehnici diferite și singurul mod în care vei vedea (evalua) rezultatele va fi după mult timp, de exemplu încerci treizeci de tehnici diferite, îți va lua aproximativ un an ca să vezi evoluția acestor tatuaje, modul în care s-au vindecat. Îți trebuie un an de zile să vezi cum se vindecă tatuajul respectiv. Este fascinant deoarece există anumite tipuri de piele care necesită un anumit tip de abordare, și atunci automat trebuie să schimbi viteza de lucru, viteza de la aparat, poate înclinația acului sau a modului în care bagi acul în piele. Sunt două sau trei moduri în care poți să bagi acul în piele, de acolo e doar texturare sau …

Cât de important este stilul în cariera unui artist tatuator? Îți este recunoscut stilul?

Local, probabil da, cred că-și dau seama după tehnica pe care eu o abordez. Dar trebuie să încerci cât mai multe tehnici, oricum ești nevoit să începi cu începutul până ajungi să cunoști ce-ți place, trebuie să înveți și un tribal, și un scris, și realism. E bine să le abordezi pe toate. Acuma sunt unii care sunt atrași de la bun început de un anume stil de lucru, și pe acela se supra specializează. În Timișoara avem deja artiști supra specializați pe care îi recunoști după stil.

Care este stilul abordat de tine?

Un realism ilustrativ. Nu merg înspre hiper realism. De asemenea introduc și elemente grafice. În viitor mă văd mergând înspre Alphonse Mucha. Un portret realist dar cu un contur bine definit, ca să-l țină acolo pentru mai mult timp. Tehnic vorbind, tatuajele care nu au o linie bine definită tind să pălească. Și dacă-ți faci un tatuaj este pentru următorii zece-cincisprezece ani. În condițiile în care tehnologia de scoatere a tatuajului este avansată.

Tatuajul ca tipologie de desen te limitează ca artist? Există limitări impuse de mediu?

Există un artist pe nume Little Svastika, e tânăr, are în jur de treizeci de ani, a spart barierele astea de tipar pe o singură pânză. Avea pânze imense din șase oameni. Aveau același tatuaj, reprezentau, fiecare dintre ei câte o piesă de puzzle, împreună formând un ansamblu. Lucrează pe tipare sacre sau tipare geometrice, litere, de exemplu patru persoane formând cuvântul LOVE. Sau o mandala imensă făcută din șaisprezece oameni. Cred că numai noi ne putem impune limitări. Nu cred că există limitări. Acum de exemplu a apărut un stil nou, tatuaje cu scarificări. Se taie pielea, după care se tatuează, după care iarăși se taie. Acum se dezvoltă tot felul de trenduri, oamenii încercă, testează. Nu cred că se va opri vreodată la un anumit stil. Poate să urce foarte mult, să avanseze tehnica și ideile, sau se poate bloca sau poate apărea din nou o prohibiție. Viitorul este incert.

În ce măsură clientul român înțelege accesarea unui tatuaj creat de un artist?

Te limitează. Depinde și de modul în care te promovezi. În primii ani depinzi de clienții tăi pentru că de obicei nu dispui de un buget care să-ți permită să-ți selectezi clientela și atunci faci lucrări de mentenanță, ca să-ți asiguri shopul. Dacă ai buget și ești susținut de familie, atunci îți permiți să faci anumite experimente, atunci de exemplu ai un client pe săptămână care vine să-și facă portretul unui câine și atunci te axezi doar pe portrete de animale și în timp scurt ajungi să fi un bun portretist de animale.

Sunt atât de nișați?

Da, sunt tatuatori care fac doar leoparzi sau feline. Asta știe să facă omul, pe asta e specializat. Îi poți vedea pe instagram care este deja foarte vast și care a ajuns să pună în contact clientul cu tatuatorul. Alții fac numai litere. Numai script writing și asta este deja o formă de artă foarte faină. Tehnologia joacă și ea un rol important. Am văzut tatuaje pe care le poți scana cu telefonul mobil, sunt oameni care au cerințe bizare și sunt oameni care vor chestii stricte. La început ești limitat, dacă ai un buget poți să alegi clientela, dacă nu atunci va trebui să-ți clădești abc-ul tău personal și să mergi în continuare.

Asta înseamnă că durează câțiva ani până reușești să te exprimi în ce direcție ai vrea de fapt?

Am început deja. Încep să refuz deja. Oamenii în general, își imaginează că orice tablou merge pe piele, de orice dimensiune. De exemplu vine și-ți cere Răpirea din Serai și nu pe tot spatele ci pe doi centimetrii de piele. Nu mai este cool deloc. Și atunci are loc o negociere, trebuie să-l fac să înțeleagă că anumite lucruri nu funcționează. Cred că la un moment dat refuzul ar fi singura cale să educi clientela. Dar acest lucru ar trebui făcut de toți tatuatorii la modul cât se poate de conștiincios. Dacă noi, care suntem mai avansați am face chestia asta, rămâne ca clientul să meargă la ceva scratcher acasă, să plătească cu propria lui piele.

Există un trend pentru acest an, bărbați, femei, îți solicită anumite lucruri?

Da. Văd de exemplu că femeile din România sunt din ce în ce mai agresive pe tatuaj. Vor mai mare, mai mult, mai colorat.

Au început să acceseze și alte motive decât cele din categoria flori, păsări, text?

Da. Deja vor și tatuaje masculine și chiar sunt mult mai îndrăznețe decât băieții, sunt mult mai deschise și rezistă mai bine la durere. Mai degrabă este o senzație de iritație, nu mai putem vorbi de durere. Băieții în general sunt mai puțin receptivi la nou, sunt mai sceptici, acum le plac motivele legate de timp – memento mori – portrete, imortalizarea părinților, copiilor, animalelor, lucrări figurative în general. Le place să se mândrească cu familia. Ține de apartenența la familie. Nu mai e la modă să ai telefonul plin de poze, acum le porți, ai pozele celor dragi pe tine. E interesant, iar pe mine ca artist mă motivează să realizez un portret care să rămână acolo, să nu-și piardă din calitate, să-și recunoască fiul pentru tot restul vieții. E vorba de tehnică aici. Cât de închis sau deschis lucrezi. La femei apar tot felul de trenduri noi cu mandale, geometrii, se impun chestiile trash polka – stilul acesta a deviat într-un french trash care dă senzația că ai fost stropit de o bidinea, un Jackson Pollock reinterpretat.

Cum motivează clienții alegerea unui tatuaj de tip artsy?

Este un accesoriu estetic, pur și simplu le place. De exemplu văd un tatuaj pe internet, îmi place cum arată, cum îi stă tipei, mă văd ca ea, mă regăsesc în stilul ei. Dacă vine totuși cineva cu o astfel de idee aș vrea să-i călăuzesc, să-i îndrum și să mă impun cumva cu stilul meu, hai să o facem un pic free hand. Să i-au un marker acuma și să desenez câteva linii, dacă tot îmi lași atâta libertate măcar să fie o chestie originală, pe care am făcut-o în momentul acesta, nu e copiată, și ce iese iese.

Sunt clienți care îți acordă această libertate?

Sunt clienți. Din ce în ce mai mulți. În ultimele săptămâni am realizat câteva modele pe care le-am inclus în portofoliu și în care am avut libertatea să experimentez. Pe viitor cred că stilul geometric va fi din ce în ce mai accesat, acesta prinde contur acum și se dezvoltă în mai multe direcții. Geometrie sacră, svastici, sunt din ce în ce mai căutate. Avantajul lor este că se vindecă bine și rămân frumoase în timp. Vorbim de următorii douăzeci-treizeci de ani, mai ales în vedere faptul că pielea îmbătrânește. În acest moment lumea este din ce în ce mai conștientă, pune întrebări pertinente, cum va rezista culoarea în timp, de câte ori va trebui să vin să-mi fac retușuri, cum va arăta acest portret peste mai mulți ani, ce aș putea face pentru ca acesta să reziste în timp? Atunci le propun tot felul de abordări. Este trend-ul old school, american classics care au contururi bine definite, acestea rezistă în timp.

Dacă pe tatuajul old school am reușit să găsesc studii, nu am găsit în schimb informații legate de evoluția tatuajului.

Peste următorii zece, cincisprezece ani vei găsi probabil. Sunt prea recente transformările din domeniu. E mult prea nou, informațiile pe tehnicile exersate acum cinci, zece ani acum ies la iveală. Am văzut tatuaje vindecate. Dar sincer să fiu, există și o foto manipulare a clienților, unii dintre ei vin cu cerințe imposibil de realizat. Trebuie să le explic că de fapt calitatea respectivă nu există în tatuaje și că este o foto manipulare. Am văzut la un moment dat pe social media o abordare de genul ce skills-uri ai ca artist și apărea o mașină de tatuat, creionul și apoi level 99 Photoshop de lux, tatuajul era extrem de strălucitor, albul zici că era de la o firmă de lavabil de exterior, un alb imaculat pe un tip care era creol. Este imposibil. Albul trebuie băgat în porțiuni foarte mici sau îl amesteci cu alte culori ca să fie un alb prăfuit, un alb gălbui, alb rozaliu, albăstrui, în funcție de contrastele pe care le dai. Dacă bagi alb în cantitate foarte mare există riscul de infecție, are o cantitate mare de zinc. Pigmenții de tatuaj încă conțin metale, roșul este unul dintre cei mai toxici pigmenți, conține oxid de fier. Primii pigmenți organici creați de industrie au fost din plante însă tatuajele nu rezistau. Industria s-a dezvoltat și așa au apărut acești pigmenți cu diferiți compuși poate nocivi dar care rezistă în timp. Cel mai ok a rămas în continuare negrul, conține tintă, sepie, cărbune.

Cum se raportează clienții tăi la tatuaj? Ornament, artă, reprezentare personală?

Toate cele enumerate de tine. Poate fi și un stigmat, o amintire a unui eveniment traumatic. Poate fi și un semn distinctiv, de apartenență la un grup anume. Am avut la un moment în danemarca niște polițiști, luptau într-o celulă antitero și aveau un simbol al lor; alții erau pușcași marini, din beretele verzi care și-au făcut un craniu ceva cu un fulger cred. Mai sunt și cele decorative care nu țin de o semnificație profundă. Vreau să-mi fac o mandală, sau o chestie geometrică, acestea nu reprezintă neapărat ceva, chiar dacă de exemplu au un pattern de flower of life. Sunt decorative, arată bine și mereu vor arăta bine pe suprafața pielii nu contează unde sunt amplasate. Poate fi și un tatuaj de moment, am avut un client care și-a făcut trei puncte, acestea erau un reminder pentru a bea apă. Când se uita la încheietură își aducea aminte să bea apă. Alții își fac tatuaje spirituale: cruci, îngeri, dumnezei. Cred că dacă îți poartă credința pe piele, vor fi protejați. Ca un fel de talisman.

Poate fi tatuajul o formă de autoflagelare?

Da. La ora actuală este un grup de italieni care tatuează gratis dar care-și scot acele excesiv de mult doar pentru a-ți provoca durere, să te stigmatizeze și în general te bagă în anumite grade de durere…( BRUTAL BLACK PROJECT).

E tatuarea o formă de artă?

Da, atâta doar că este un alt mediu. Este un om care lasă un semn pe un alt mediu, este piele, poate fi considerată o pânză.

Tatuarea în România versus în occident?

Suntem ușor în urmă pentru că am fost ținuți sub această mantie de tabu. Tatuajul era accesat doar de un anumit segment social, în occident demult nu mai există această mentalitate. Dar chiar dacă am pierdut startul odată cu internetul reușim să recuperăm. Avem artiști foarte buni care sunt deja internaționali, ne-am impus pe hartă foarte puternic ca artiști, avem oameni care au dezvoltat un stil nou, A.D. Pancho spre exemplu are un stil foarte pastelat, realist, dar foarte frumos și are o tehnică deosebită. Are modele foarte frumoase. Cred că recuperăm foarte repede și venim și cu un surplus.

De unde vine plus valoarea?

Cred că de la setea, foamea – de la apetitul pentru această formă de artă – nu am putut și acum suntem descătușați. Și știm prea bine că estul a fost mai bun ca vestul la artă. (?) Rusia, Ucraina, România, Moldova, Școala Rusească de Artă. În partea de este am fost puternici pe pictura realistă, pe culoare. Îl amintesc aici pe Dmitriy Samohin (Odessa, Ucraina), este maestrul tatuajului în culoare. I se mai spune maseurul tatuajelor, nu simți durere. Are o tehnică foarte clară, curată, se vindecă foarte bine. Are la bază Academia de Arte rusească. Pe viitor îi văd pe tatuatorii români diferențiindu-se de ceilalți prin motivele geometrice, tiparele noastre geometrice, motivele populare românești. Acesta este un stil care poate fi impus pe viitor pe piața internațională. Portul popular românesc în tatuaje?

Crezi că se simte o tendință în achiziționarea unor tatuaje specifice românești?

Florile. E tipul acela de grafică cu floare și frunză, cred că este un trandafir. În portul popular moldovenesc e non culoare li culoare, roșu și negru. L-am văzut în mod repetat în ultimul timp. Am încercat să-l introduc și eu în câteva tatuaje dar am rămas doar la idee…

Sesizezi un oarecare conservatorism în alegerea modelelor (gen old school) sau e deschisă către abordarea stilurilor noi?

În occident sunt mai conservatori, românii sunt mai deschiși. Românii nu-mi cer tatuaje tradiționale, cu o istorie în spate. Nu cunosc imageria tatuajului tradițional (old school sau neo-traditional) și-mi cer să fac realism. Sunt cantonați în categoria asta. Cu ajutorul lui Răzvan – ucenicul său – lucrăm la modele, iconografii noi) și încerc să-i conving să încerce și altceva. Există programe prin care poți face simulări, faci fotografii și poți amplasa tatuajul pe corp și-ți poți da seama cam cum ar arăta.

Înainte de a demara acest interviu ai vorbit despre faptul că vezi acest salon mai mult decât doar un shop de tatuaje și că te gândești să lărgești sfera creativă?

În primul rând îmi propun să-i învăț și pe alții arta tatuajului iar shopul să ajungă să se întrețină, ca un perpetuum mobile, iar eu să mă pot retrage să pictez in continuare. Consider că această artă – arta tatuajului – este efemeră. La un moment dat moare, odată cu purtătorul. E perisabilă. Sunt multe aspecte pozitive legate de arta tatuajului, e plăcută, frumoasă, bănoasă dar este efemeră. Moare odată cu purtătorul. Aș vrea să creez mai multe obiecte de artă, poate ne dezvoltăm în mai multe direcții. Inclusiv acuma vrem să facem mai multe mulaje pe mâini, un braț de silicon sau alte segmente ale corpului uman care sunt cele mai tatuate, pentru că oamenii au nevoie de un suport vizual, să vadă, să atingă. Îmi arată o mână din silicon – pe asta vor putea învăța viitori tatuatori, probabil că în curând tatuajul se va studia și în școli. Dacă există Academia de tuns sau de lustragii, de ce nu ar fi și una de tatuaj. Noi în codul CAEN suntem încadrați în aceiași categorie cu escortele, cu tarotul. Până și dansatul la bară are o academie și a devenit sport olimpic.

Cum vezi acest proces de transformare prin care a trecut tatuajul, de la o practică marginală la una de masă?

Găsesc că industrializarea tatuajului îi fură din esență dacă te raportezi la modul în care a pornit, la istoria lui. Dintr-o cameră retrasă, undeva într-un apartament, tatuatorul nu avea mănuși, ștergea cu ceva cârpă, mai și fuma în timp ce tatua, acum vreo șaptezeci de ani, își făureau singuri pigmenții, instrumentarul… Odată industrializat, va dispărea esența, puritatea și forma de artă. Acum e mainstream dar nu aș vrea să fie industrializat forțat. Ar fi frumos să faci în continuare o incursiune printr-un orășel, să cauți un anumit artist, să ajungi la el, să faci o conexiune, să creezi o legătură. Este extrem de importantă relaționarea cu clientul, în momentul în care ai șase, șapte clienți pe zi, acest lucru dispare. Ca și client îți creezi un orizont de așteptări, există o anumită chimie între tatuator și client mai cu seamă dacă vorbim de unul cu renume. De multe ori clienții vin înspăimântați, îi vezi că urmăresc cu atenție ce faci, nu vor să-ți arate acest lucru dar odată ce începi să le vorbești, nu trebuie să fi psiholog ca să-ți dai seama prin ce trec. Vorbesc cu oamenii, relaționez, sunt mai cald de felul meu. Am avut o clientă care era extrem de agitată, panicată însă vorbind cu ea am ajuns să-i creez o stare de confort, să o calmez. A avut o experiență bună iar tatuajul a ieșit bine. Desigur cu unii ai chimie cu alții nu. Cei din cea de-a doua categorie mă etichetează din start, mă judecă. De multe ori încerc o previzualizare a clientului, să pot să-mi dau seama ce-și dorește. Sunt mulți care au un limbaj de topor și se te și tratează ca pe un nimeni, hai fă-mi acolo, mă poți pune mâine, nu i-au în considerare că tu ai un program, o viață, cred că ei nu vor să stabilești o legătură, ei nu vor să se arunce, să fie mai intimi cu tine și atunci încerci să te detașezi, distanțezi. Contează foarte mult să vorbești cu clientul. Am avut tatuaje care au durat cinci, șase ore timp în care am vorbit, clienții au plecat cu zâmbetul pe buze, parcă a trecut doar o oră și pentru ei dar și pentru mine. Ești uluit de cât de repede a trecut timpul, de cât de bine a ieșit, ce experiență frumoasă a fost. Asta se întâmplă de cele mai multe ori cu străinii care vin la mine, vor să-și facă ceva micuț, mai stăm, mai vorbim, glumim, sunt doze scurte de bucurie în care schimbi experiențe de viață, au loc schimburi de informații. Nu știu cum era în trecut. Acum cu social media, îți dau like-uri, îți mulțumesc, vor să facă poze cu tine, înainte probabil îți trimiteau o scrisoare, o telegramă.

Arhivezi?

Arhivez aproape tot. Pot să-mi dau seama și de evoluție sau de dorecția înspre care merg.

INTERVENȚIE RĂZVAN, UCENICUL LUI JONES DEW

Noi ne dorim un spațiu deschis, creativ, realizăm tricouri, stickere, va exista și un catalog cu creațiile noastre. În două săptămâni va fi gata și site-ul. Vrem să avem un salon și nu o fabrică de tatuaje pe bandă rulantă. Vrem să deschidem acest spațiu care să funcționeze pe baza unui flux de informații între client și persoanele creative care-și desfășoară activitatea aici, un mediu educativ care-și propune să ghideze clientul. Va fi un shop dar și o mini galerie.

(Care este rolul tău acum?)

În prezent învăț și voi începe curând să fac tatuaje. Între timp în cazul în care un client vine cu un concept gata făcut eu curăț, adaptez desenul după care printez stencilul pentru Jones. Dacă se dorește.

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Fig.1. Vas de ceramică grecesc, sec.V, î.Hr., <http://www.archaeology.org/issues/107-1311/features/tattoos?start=5>, accesat la data de 03.09.2016.

Fig.2. Vas de ceramică grecesc, sec.V, î.Hr., <https://cyoca.wordpress.com/2014/10/02/ thracian-witch/>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.3. Vas de ceramică grecesc, sec.IV, î.Hr, <http://www.britishmuseum.org/research/collection_online/collection_object_det ails.aspx? objectId=399597&partId=1&subject=16164&page=1>, accesat la data de 04.09.2016.

Fig.4. Vas de ceramică grecesc, sec.IV, î.Hr,

<https://cyoca.wordpress.com/2014/10/02/thracian-witch/>, accesat la data de 30.08.2016.

Fig.5. Vas de ceramică grecesc, sec. V, î.Hr,

<https://cyoca.wordpress.com/2014/10/02/thracian-witch/>, accesat la data de 31.08.2016.

Fig.6. William Lithgow, Jurnalul de călătorie, 1632,

<https://europeanconversionnarratives.wordpress.com/2013/04/04/holiday-tattoos-wearing-the-mark-of-jerusalem/>, accesat la data de 02.09.2016.

Fig.7. Crucea Ierusalimului, sec. XV, <https://openclipart.org/detail/265574/jerusalem-cross> accesat la data de 02.09.2016.

Fig.8. Fotografie Jacob Razzouk,<http://razzouktattoo.com/>, accesat la data de 02.09.2016.

Fig.9. Bloc de lemn, modele tatuaje,

<http://www.tattoosymbol.com/christian/christian2.html>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.10. Bloc de lemn, modele tatuaje,

<http://www.tattoosymbol.com/christian/christian2.html>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.11. Bloc de lemn, modele tatuaje,

<http://www.tattoosymbol.com/christian/christian2.html>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.12. Bloc de lemn, modele tatuaje,

<http://www.tattoosymbol.com/christian/christian2.html>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.13. Heinrich Seuse (1295-1366), călugăr dominican,

<http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e5/Suso_bild.jpg>, accesat la data de 03.09.2016.

Fig.14. Heinrich Seuse (1295-1366), călugăr Dominican,

<http://www.sfinticatolici.ro/heinrich-seuse/>, accesat la data de 03.09.2016.

Fig.15. Portretul lui Jean Baptiste Cabri,

<https://thetattooedbettie.wordpress.com/2014/01/08/jean-baptiste-cabri-the-forgotten-tattooed-man/>, accesat la data de 01.09.2016.

Fig.16. Aparat de tatuat, patentat de Samuel O’Reilly, <http://tattooverse.com/the-history-of-the-modern-tattoo-machine>, accesat la data de 04.09.2016.

Fig.17. Prințul Constantin al Albaniei, Henk Schiffmacher, Burkhard Riemschneider (eds.), 1000 Tattoos, (eds.), Koln, Editura Taschen, 2014, p. 31.

Fig.18. Prințul Constantin al Albaniei, afiș, Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.64.

Fig.19. Domnișoarele Creola și Alwanda, Henk Schiffmacher, Burkhard Riemschneider (eds.), 1000 Tattoos, (eds.), Koln, Editura Taschen, 2014, p. 151.

Fig.20. Percy Waters, Detroit, SUA, 1920, Henk Schiffmacher, Burkhard Riemschneider (eds.), 1000 Tattoos, (eds.), Koln, Editura Taschen, 2014, p. 174.

Fig.21. Flash, Sailor Jerry, sec. XX, Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.130.

Fig.22. Tatuaj legiunea străină, Franța, sec. Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.43.

Fig.23. Tatuaj, colecția Minovici, Regatul României, sec. XIX , Adrian Majuru, Roxana Diaconu, (coord.), Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, București.Editura Muzeului Municipiului București, 2014, p. 106.

Fig. 24. Nicolae Minovici, Embleme amoroase și erotice, Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România, București, Curtea Veche, 2007, p. 100.

Fig. 25. Nicolae Minovici, Embleme patriotice și religioase, Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România, București, Curtea Veche, 2007, p. 87.

Fig.26. Femeie cu tatuaje multiple, fotografiată la Sericiul de Antropometrie către 1900, Adrian Majuru, Roxana Diaconu, (coord.), Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, București.Editura Muzeului Municipiului București, 2014, p. 37.

Fig. 27. Alexandru Popescu, studiat de Francis Rainer în 1927 și al cărui tatuaj se află azi în colecția INML – București, Adrian Majuru, Roxana Diaconu, (coord.), Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, București.Editura Muzeului Municipiului București, 2014, p. 43.

Fig. 28. Figurine antropomorfe, ceramică, cultura Cucuteni, sec V, î.Hr.,

<http://www.archaeology.org/issues/109-1311/features/1349-cucuteni-figurine-romania-neolithic> accesat în 30.08.2016.

Fig. 29. Exemplu tatuaj flash, revista Tattoo, februarie 2011, foto credit Bodea Marc.

Fig. 30. Fotografie tatuaj, Anonim 1, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig. 31. Fotografie tatuaj, Anonim 1, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig. 32. Tatuaj, Carla H., foto credit Carla H.

Fig. 33. Tatuaj, Carla H., foto credit Carla H.

Fig. 34. Arta mehndi, foto credit Sumita Batra, The Art of Mehndi, Dubai, Carlton Book, 2013.

Fig. 35. Fotografie, Bumbata, Cosmin Bumbuț, Cosmin Bumbuț, Bumbata, București, Punctum, 2013.

Fig.36. Fotografie, Bumbata, Cosmin Bumbuț, Cosmin Bumbuț, Bumbata, București, Punctum, 2013.

Fig.37. Instrument de tatuare improvizat, <http://lucruri bizzare.blogspot.com/2011/04/inventii-ale-detinutilor.html> accesat în 25.07.2015.

Fig.38. Marca deținutului, <https://www.click.ro/entertainment/stiri-ciudate/care-e-semnificatia-sinistra-tatuajelor-pe-care-le-au-puscariasii> accesat în 25.07.2015.

Fig.39. Marca deținutului, <https://www.click.ro/entertainment/stiri-ciudate/care-e-semnificatia-sinistra-tatuajelor-pe-care-le-au-puscariasii> accesat în 25.07.2015.

Fig. 40. Marca deținutului, <https://www.click.ro/entertainment/stiri-ciudate/care-e-semnificatia-sinistra-tatuajelor-pe-care-le-au-puscariasii> accesat în 25.07.2015.

Fig. 41. Revistă de tatuaje din Ungaria, foto credit Bodea Marc.

Fig.42. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig.43. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig.44. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig.45. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig.46. Tatuaj executat în penitenciar, Anonim 3, foto credit Flavius Neamciuc.

Fig. 47. Nora Hildebrandt, Margot Mifflin, Trupuri subversive: o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, București, Editura Hecate, 2015, p. 11.

Fig.48. Olive Oatman, Margot Mifflin, Trupuri subversive: o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, București, Editura Hecate, 2015, p.15.

Fig. 49. Letiția Boboc tatuând o mandală, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 50. Tatuaj – motiv tradițional românesc, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 51. Tatuaj – tema mandalei, foto credit Letiția Boboc

Fig. 52. Tatuaj Oana Țerbea, foto credit Oana Țerbea.

Fig. 53. Tatuaj Cristina Hockl, foto credit Cristina Hockl.

Fig. 54. Tatuaj Cristina Hockl, foto credit Cristina Hockl.

Fig. 55. Tatuaj Cristina Hockl, foto credit Cristina Hockl.

Fig. 56. Tatuaj Dana Miclea, foto credit Dana Miclea.

Fig. 57 Tatuaj Dana Miclea, foto credit Dana Miclea.

Fig. 58. Tatuaj Oana Țerbea, foto credit Oana Țerbea.

Fig. 59. Tatuaj Cristina Hockl, foto credit Cristina Hockl.

Fig. 60. Tatuaj cosmetizare, realizat de Letiția Boboc, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 61. Tatuaj cosmetizare, realizat de Letiția Boboc, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 62. Tatuaj, Bufnița, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 63. Tatuaj, Rândunica, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 64. Tatuaj, Flori, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 65. Tatuaj, Levi, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 66. Tatuaj, Cerb, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 67. Tatuaj, Sleeve, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 68. Tatuajul ca life style, Ina Biebel, foto credit Ina Biebel.

Fig. 69. Ole Hansen, Flash-uri, Henk Schiffmacher, Burkhard Riemschneider (eds.), 1000 Tattoos, Koln, Editura Taschen, 2014, p.113

Fig. 70. Rich Mingins, Flash-uri, Henk Schiffmacher, Encyclopedia for the Art and History of Tattooing, Carrera, Amsterdam 2010, p.161.

Fig.71. Janice Joplin, Margot Mifflin, Trupuri subversive: o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, București, Editura Hecate, 2015, p.55.

Fig.72. Concept de tatuaj, Fox and Chrysanthemums, Ed. Hardy, Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.125.

Fig.73. Sailor Jerry Collins, Flash-uri, <https://easytatt.com/collections/sailor-jerry/products/sailor-jerry-set>, accesat la data de 2 februarie 2019.

Fig.74. Coperta primului număr al revistei Tattoo Time,<https://www.amazon.com/New-Tribalism-Tattootime-Donald-Hardy/dp/0945367023>, accesat la data de 2 februarie 2019.

Fig.75. Proiect tatuaj, Giant Squid, Ed Hardy, Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.120.

Fig.76. Proiect tatuaj, Giant Squid, Ed Hardy, Tattoo, Musee du Quai Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014, p.121.

Fig.77. Lyle Tuttle, Tatuaje executate de Bert Grimm, <http://www.lyletuttle.com/history/1949-1969.html>, accesat la data de 2 februarie 2019.

Fig.78. Lyle Tuttle, Tatuaje executate de Bert Grimm, <http://www.lyletuttle.com/history/1949-1969.html>, accesat la data de 2 februarie 2019.

Fig.79. Sebastien Winter, Tatuaje contemporane, stilul old school, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p. 183.

Fig.80. Deno, Tatuaje contemporane, stilul old school, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p.160.

Fig.81. Claudia de Sabe, Vinietă cu gheișă și cireși în floare, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p.166.

Fig.82. Peter Aurisch, Ape, Figures embracing, Architectural collage, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p.174.

Fig.83. Regino Gonzales, Snake, Jo Waterhouse, Art by Tattooists. Beyond Flash, Laurence King Publishing, London, 2009, p.63.

Fig.84. Jose Lopez, Tatuaje în stilul black and grey, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p.73

Fig.85. Mikael de Poissy, Black and grey Jesus flanked by archangels, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p.148.

Fig.86. Robert Borbas, tatuaj black and grey, <https://www.inkinc.us/2019/05/25/tattoo-gallery-heads/>, accesat la data de 15 februarie 2019.

Fig.87. Amanda Wachob, Tatuaj în stil experimental, <https://smashingtops.com/wp-content/uploads/2015/01/wachob-1.jpg>, accesat la data de15 februarie 2019.

Fig.88. Simon Pfaff ,Volker Merschky, Realistic Trash Polka, Buena Vista Tattoo Club, <https://www.pinterest.ca/pin/342484746652799542/?lp=true>, accesat la data de15 februarie 2019.

Fig.89. Leon Lam-Hien, Paint-like drips flowing over the arm and hand, Anna Felicity Friedman, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015, p. 266.

Fig.90. Reclamă pentru Marlboro, <https://whathappenedindotnet.files.wordpress.com/2013/12/marlboro.jpg>, accesat la data de20 februarie 2019.

Fig.91. Reclamă pentru Diesel, <https://blogfabrik.de/2016/12/26/get-branded-how-advertising-changed-the-perception-of-tattoos/>, accesat la data de20 februarie 2019.

Fig.92. Tokidoki Barbie Girl, Mattel, 2015, <https://ro.pinterest.com/pin/31525266119638360/>, accesat la data de20 februarie 2019.

Fig.93. Campanie publicitară Moschino, 2015, <https://blogfabrik.de/2016/12/26/get-branded-how-advertising-changed-the-perception-of-tattoos/> , accesat la data de20 februarie 2019.

Fig.94. Portofoliu, artist tatuator Mahu, foto credit Mahu.

Fig.95. Prima revistă de tatuaj din România – TattooAge, foto credit Mahu.

Fig. 96. Fără nume, Tavi Tattoo Studio, foto credit Tavi Tattoo Studio.

Fig. 97. Geometric tattoo sleeve, work in progress, Tavi Tattoo Studio, foto credit Tavi Tattoo Studio.

Fig. 98. Traditional tattoo, Tavi Tattoo Studio, foto credit Tavi Tattoo Studio.

Fig. 99. Black and grey tattoo, Tavi Tattoo Studio, foto credit Tavi Tattoo Studio.

Fig. 100. Tatuaj, motiv tradițional românesc, Tavi Tattoo Studio, foto credit Tavi Tattoo Studio.

Fig. 101. Dragon tattoo, Private Tattoo Studio Pfeifer, foto credit Private Tattoo Studio Pfeifer.

Fig. 102. Watercolour, Private Tattoo StudioPfeifer, foto credit Private Tattoo Studio Pfeifer.

Fig. 103. Sleeve with armband, Private Tattoo Studio Pfeifer, foto credit Private Tattoo Studio Pfeifer.

Fig. 104. Schiță tatuaj, Cebanenco Stanislav, foto credit Cebanenco Stanislav.

Fig. 105. Tatuaj geometric, Cebanenco Stanislav, foto credit Cebanenco Stanislav.

Fig. 106. Tatuaj, Cebanenco Stanislav, foto credit Cebanenco Stanislav.

Fig. 107. Tatuaj, Cebanenco Stanislav, foto credit Cebanenco Stanislav.

Fig. 108. Tatuaj, Rafa, foto credit Rafa.

Fig. 109. Tatuaj, Rafa, foto credit Rafa.

Fig. 110. Black work tattoo, Rafa, foto credit Rafa.

Fig. 111. Mandala, La Leti Tattoo, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 112. Tatuaj, La Leti Tattoo, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 113. Tatuaj, La Leti Tattoo, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 114. Sleeve, La Leti Tattoo, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 115. Skull Flower, La Leti Tattoo, foto credit Letiția Boboc.

Fig. 116. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 117. T-Shirt Concept, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 118. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 119. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 120. LOVE, Little Swastika, <http://www.th-ink.co.uk/2014/08/10/little-swastika/>, accesat la data de 7 martie 2019.

Fig. 121. Tatuaj, AD Pancho, <https://www.facebook.com/adPanchoTattoo/photos/a.234963116697100/589815771211831/?type=3&theater>, accesat în 7 martie 2019.

Fig. 122. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 123. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

Fig. 124. Tatuaj, Restless Tattoo Shop, foto credit Flaviu Rouă.

BIBLIOGRAFIE

VOLUME

Aitken-Smith, Trent, The Tattoo Dictionary. An A-Z guide to choosing your tattoo, London,

Octopus Publishing Group, 2016.

Andreas, Huyssen, After the Great Divide, Theories of Interpretation and Difference, Bloomington, Indiana University Press, 1986.

Arnold, Matthew, Culture and Anarchy: An Essay in Social and Political Criticism, Smith, Elder& Co, London, 1869.

Atkinson, Michael, Tattooed: the sociogenesis of a body art, Toronto, University of Toronto Press, 2003.

Barron, Lee, Social Theory in Popular Culture, London, Palgrave Macmillan, 2013.

Batra, Sumita, The Art of Mehndi, London, Carlton Books Limited, 2013.

Bălan, Marin, Loredana Niculeț, Ioan Pânzaru, (coord.) Cultura Populară, Editura Universității din București, 2017.

Benjamin, Walter, Opera de artă în epoca reproductibilității sale tehnice, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2015.

Boia, Lucian, Între înger și fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre, București, Editura Humanitas, 2011.

Le Breton, David, Antropologia corpului și modernitatea, București, Editura Cartier, 2009.

Brousseau Marcel, Hajeski, Nancy, Purcell, Lisa, Tattoo, London, Apple Press, 2009.

Caesar, Iulius Caius, Războiul gallic. Războiul civil, București, Editura Științifică, 1964.

Caraman, Petru, Tatuajul la români după creațiile lor folclorice,în„Studii de folclor”, vol. II,București, Editura Minerva, 1988.

Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității: modernism, avangardă, decadență, kitsch, modernism, Iași, Polirom, 2017.

Căzan, Florentina, Vasile, Grigore, Documente privind trecerea de la Antichitate la Evul mediu în Europa occidentală, București, Tipografia Universității București, 1979.

Connelly, Frances S., The grotesque in Western art and culture: the image at play, New York, Cambridge University Press, 2012.

Corbin, Alain, Jean-Jacques, Courtine, Georges Vigarello, Istoria corpului, București, Grupul Editorial Art, 2008.

Coward, Rosalind, Female Desires, New York, Grove Press, 1985.

D`Alleva, Anne, Methods and Theories of Art History (second edition), London, Laurence King Publishing, 2018.

DeMello, Margot, Bodies of inscription: A cultural history of the modern tattoo community, Durham, Duke University Press, 2000.

DeMello, Margot, Encyclopedia of Body Adornment, Westport, Greenwood Press, 2007.

DeMello, Margot,Inked, Tattoos and Body Art around the World, Santa Barbara, ABC-CLIO LLC, 2014.

Eco, Umberto, Istoria urâtului, Editura Rao, București, 2014.

Elliott, Anthony, Concepts of the Self, Cambridge, Polity Press, 2014.

Fiske, John, Reading the Popular, London, Routledge, 2000.

Friedman, Anna Felicity, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015.

Galliot, Anne & Julien Sebastien and Bagot, Pascal, Tattoo, Paris, Musee du Quai Branly, 2015.

Gay, Kathlyn, Christine Whittington, Body Marks: Tattooing, Piercing, and Scarification, Brookfield, Twenty-First Century, 2002.

Greenberg, Clement, Art and Culture, Beacon Press Boston,1961.

Hardy, Lal, The Mammoth Boof of Tattoos, London, Running Press, 2009.

Hammermeister, Kai, The German Aesthetic Tradition, Cambridge University Press, 2002.

Hesselt van Dinter, Maarten, The World of Tattoo: An Illustrated History, Amsterdam, KIT Publishing, 2005.

Holmes, Dominique, The Painted Lady. The art of tattooing the female body, Lodon, Ryland Peters & Small, 2013.

Horkheimer, Max, Adorno, Theodor W., Dialectica Luminilor. Fragmente filosofice, Iași, Polirom, 2012

Iordanes, Gheorghe Popa-Lisseanu (trad.), Getica, București, Tipografia Bucovina, I.E. Torouțiu, 1939, XXIV.

Ispirescu, Petre, Basme, București, Editura Unicart, 2007.

Job, Sebastian, Mackenthun, Gesa (eds.), Embodiments of Cultural Encounters, Münster, New York, München, Berlin, Waxman, 2011.

Kammen, Michael, American Culture, American Tastes: Social Change and the 20th Century, New York, Oxford University Press, 1993.

Majuru, Adrian, Roxana, Diaconu, (coord.), Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, București. Editura Muzeului Municipiului București, 2014.

Melville, Herman, Typee: A Peep at Polynesian Life, New York, Dodd, Mead and Company, 2009.

Mifflin, Margot, Trupuri subversive, o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, București, Editura Hecate, 2015.

Minovici, Nicolae, Tatuajele în România, București, Editura Curtea Veche, 2007.

Nae, Cristian, Moduri de a percepe. O introducere în teoria artei moderne și contemporane, Iași, Polirom, 2015.

Orbach, Susie, Corpuri, București, Editura Trei, 2018.

Pickthall, Barry, A History of Sailing in 100 Objects, London, Bloomsbery Publishing, 2016.

Sanders, Clinton R., D.Angus Vail, Customizing The Body. The Art and Cultureof Tattooing, Philadelphia, Temple University Press, 2008.

Schiffmacher, Henk, Burkhard, Riemschneider, 1000 Tattoos, (eds.), Koln, Editura Taschen, 2014.

Schiffmacher, Henk, Burkhard, Riemschneider, Encyclopedia for the art and history of tattooing, Amsterdam, Carrera, 2010.

Storey, John, Cultural Theory and Popular Culture, London, Pearson/Prentice Hall, 2001.

Strinati, Dominic, An Introduction to Theories of Popular Culture, London, Routledge,2004.

Thomas, Nicholas, Body Art, New York, Thames and Hudson, 2014.

Vigarello, Georges, O istorie a frumuseții, Corpul și arta infrumusețării din renaștere până în zilele noastre, Chișinău, Editura Cartier, 2006.

Waterhouse, Jo, Art by Tattooists. Beyond Flash, Laurence King Publishing, London, 2009.

TATTOO, Musee du Quai de Branly – Actes Sud EBS, Arles, 2014.

STUDII

Atkinson, Michael, Pretty in Ink: Conformity, Resistance, and Negotiationsin Womens Tattooing în „Sex Roles. A Journal of Research”, vol. 47, nr. 5-6, 2002.

Braunberger, Christine, Revolting Bodies: The Monster Beauty of Tattooed Women, în „NWSA Journal”, vol. 12, nr. 2, 2000.

Castle, J. & Phillips, W.L., Grief Rituals: Aspects That Facilitate Adjustment to Bereavement, în „Journal of Loss and Trauma”, nr. 8, 2003.

Cuceu, Codruța, Gen, corp, politică în comunism, în „Journal for the Study of Religions and Ideologies”, nr. 10, 2005.

Dann, Charlotte, Callaghan, Jane, Fellin, Lisa, Tattooed female bodies: Considerations from the literature, în „Psychology of Women Section Review”, 18(1), 2016.

Gill, Rosalind, Postfeminist Media Culture: Elements of a Sensibility, în „European Journal of Cultural Studies”, 10 (2), 2003.

Ivan, Andreea-Cristina, Kitsch and the the Origins of its Semantic Diversity, în „Journal of Romanian Literary Studies”, nr. 7, 2015.

Jonnes, C.P., Stigma: Tattooing and Branding in Graeco-Roman Antiquity în „The Journal of Roman Studies”, Vol.77, 1987.

Kosuth, Mary, The Artification of Tattoo: Transformation within a Cultural Field în „Cultural Sociology”, vol.8(2), 2014.

Kosut, Mary, An Ironic Fad: The Commodification and Consumption of tattoos, în „The Journal of Popular Culture”, Vol.39, No.6, 2006.

Kosuth, Mary, Tattoo Narratives: The Intersection of the Body, self-identity and society, în „Visual Sociology”, 15(1), 2008.

Lewy, Mordechay, Der Alte Orient: Wiege der abendländischen Tätowierungen. The Ancient Orient: Cradle of Western Tattooing în „Jüdisches/Jewish Museum Berlin Journal(JMB)”, Nr. 10, 2014.

Lodder, Matthew C., Body Art: Body Modification as Artistic Practice, Teză de doctorat – manuscris, Universitatea din Reading, Departamentul de Istorie a Artei, https://www.worldcat.org/title/body-art-body-modification-as-artistic-practice/oclc/757121453, accesat în data de 13 ianuarie 2018.

Marin, Manuela, Securitatea și panica morală: contraculturile muzicale ale tineretului în România comunistă a anilor '80, în „Marginalități, periferii și frontier simbolice. Societatea comunistă și dilemele sale identitare. Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”, vol. IX, 2014, Iași, Polirom, 2015.

Macdonald, Dwight, A theory of Mass Culture în „Diogenes”, vol. 1, nr. 3, 1953.

Pireddu, Nicoletta, Primitive Marks of Modernity: Cultural reconfigurations in the Franco-Italian fin de siècle în „The Romanic Review”, Volume 97, no 3-4, 2006.

Osterhammel, Jürgen, Colonialism: A Theoretical Overview în „Journal of World History”, Vol. 10, No. 1, 1999.

Sanders, Clinton, Marks of Mischief: Becoming and being tattooed, în „Journal of Contemporary Etnography”, vol. 16, nr. 4, 1988.

Eadem, Organizational constraints on tattoo images: a sociological analysis of artistic style, în Ian Hodder(Ed.), The Meanings of Things: Material Culture and Symbolic Expression, London, Unwin Hyman, 1989.

Shapiro, Roberta, Nathalie Heinich, When is Artification?, http://www.contempaesthetics.org/newvolume/pages/article.php?articleID=639, accesat la data de 11.02.2016.

Teampău, Petruța, Corp gândit – Corp trăit în Laura Grünberg (coord.), Introducere în sociologia corpului. Teme, perspective și experiențe întrupate, Iași, Polirom, 2010.

Walzer, Alejandra, Sanjurjo P., Media and contemporary tattoo, în „Comunication and Society”, 29(1), 69-81, 2016.

SURSE ONLINE

***Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX '09), http://dexonline.ro/> accesat în 25.05.2015.

***https://europeanconversionnarratives.wordpress.com/2013/04/04/holiday-tattoos-wearing-the-ma rk-of-jerusalem/, accesat în 28.02.2016.

*** Razzouk Tattoo web page, http://razzouktattoo.com/history/, accesat în 01.03.2016.

*** http://www.catholic.org/saints/stigmata/, accesat în 5.03.2016.

*** http://wiki.bme.com/index.php?title=Constantine, accesat în 03.06.2016.

***http://anp.gov.ro/acasa accesat, accesat în 28.05.2015.

***http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_durata_periodicitate_bunuri_private_libertate_3024_2007. php, accesat în 28.05.2015.

***http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_durata_periodicitate_bunuri_private_libertate_3024_2007.php,accesat în 28.05.2015.

***http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_durata_periodicitate_bunuri_private_libertate_3024_2007.php, accesat în 28.05.2015.

***http://www.descopera.ro/stiinta/7964181-ingenioasele-inventii-ale-detinutilor, accesat în 28.05.2015

***Din interior. Cum au renăscut tatuajele în România după 89, 14.01.2018, https://www.digi24.ro/special/reportaje/din-interior-cum-au-renascut-tatuajele-in-romania-dupa-89-859968, accesat în 5.01.2019.

Douglas, W. Bailey, Ancient Tattoos, Ceramic Female Figurine, http://www.archaeology.org/issues/107-1311/features/tattoos?start=5, accesat în 23.05.2015.

Dunlop, Tessa, Tattoos: The Legacy of a Seafaring Heritage, în „History Today”, vol. 62, 6, 2012, https://www.historytoday.com/archive/history-today/volume-62-issue-6-june-2012, accesat în 22.05.2015.

Gavrilescu, Andreea-Monica, Tatuajul între artă și pseudoartă, în „Contrapunct”, nr. 3-6 (decembrie 2007, anul XVIII), p. 22-23, http://www.contrapunctpress.ro/files/cp3-6-2007/pdf/CP%2006_2007.pdf, accesat în 13.06.2019.

Groys, Boris, Avangarda și kitschul astăzi, în „Critic atac”, 11 februarie 2017, http://www.criticatac.ro/avangarda-kitschul-astzi/, accesat în 10.03.2018.

Guerzoni, Guido, Devotional Tattoos in Early Modern Italy, https://www.academia.edu/6628976/Devotional_Tattoos_in_early_modern_Italy, accesat în 12.05.2016.

Oancea, Mihaela, Tatuajele nu se lasă la garderobă, 2010, http://societateareala.com/downloads/02%20TATUAJELE_Tatuajele.pdf, accesat în 12.05.2016.

Oișteanu, Andrei, „De n-ai da cu suliman, Nu ți-ar face pielea un ban", Dilema veche, nr. 94, 3/2005, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/de-n-ai-da-cu-sulimannu-ti-ar-face-pielea-un-ban, accesat în 14.05.2019.

Ostaș, Doina, Tatuajul este o artă, https://www.academia.edu/18741075/Tatuajul_este_o_arta, accesat în 13.06.2019.

Popescu, Cristina, Pionierul tatuajelor din Romania își spune povestea (6 iunie 2016), http://www.banatulazi.ro/pionierul-tatuajelor-din-timisoara-isi-spune-povestea/, accesat în 24.05.2019.

SURSE ORALE

Anonim 1, 33 de ani, studii medii, lăcătuș mecanic, șomer, ortodox, necăsătorit, mediu urban, căutat, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie, 2015.

Anonim 2, 29 de ani, studii medii, mecanic auto, ortodox, necăsătorit, mediu urban, căutat, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2015.

Anonim 3, 32 de ani, studii superioare, antreprenor, ortodox, necăsătorit, mediu urban, căutat, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2015.

Anonim 4, 30 de ani, studii medii, profesia – pizzer, ortodox, necăsătorit, mediu urban, căutat, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2015.

Ana Maria, 40 de ani, studii superioare, freelancer, ortodoxă, căsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Alex, 32 de ani, studii superioare, lucrător comercial, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Muha Veronica, București, februarie 2017.

Alex W., 18 ani, vârsta dobândirii tatuajului – 17 ani, tattoo artist, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Carla H., 19 ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 18 ani, studentă, catolică, necăsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Cebanenco Stanislav Leonidovici, studii superioare, artist grafic și artist tatuator, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2019.

Cristina, 24 de ani, studii superioare, lucrător comercial, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, București, februarie 2017.

Cristina Hockl, 51 de ani, studii superioare, profesor, catolică, căsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, februarie 2019.

Dana Miclea, 40 de ani, studii superioare nefinalizate, recepționer, ortodoxă, divorțată, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, februarie 2019.

Flaviu Rouă, 30 de ani, studii superioare, artist tatuator, ortodox, căsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, mai 2019.

Florin C., 23 de ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 16 ani elev, studii superioare, artist vizual, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Gabriela C., 19 ani, elevă, roman-catolică, necăsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Goran M., 40 de ani, studii superioare, scriitor, ortodox, căsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, aprilie 2019, Timișoara.

Ioana M., 19 ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 15 ani, studentă, ortodox, necăsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, ianuarie 2019.

Ina Biebel, 34 de ani, studii superioare, freelancer, ortodoxă, căsătorită, mediu urban, interviu realizat cu Veronica Muha, Timișoara, februarie 2019.

Letiția Boboc, 32 de ani, studii superioare, artist tatuator, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2019.

Lucian B., 20 de ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 20 de ani, studii duperioare, barman, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Lucian Pfeiffer, 34 de ani, studii superioare nefinalizate, artist tatuator, catolic, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2015.

Mahu, 43 de ani, studii liceale, artist tatuator, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, decembrie 2018.

Manu, 28 de ani, studii superioare, designer vestimentar, ortodoxă, necăsătorită, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, februarie 2019.

Oana L., 20 de ani, studentă, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Oana Țerbea, 33, studii superioare, manager, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, februarie 2017.

Octavian Bezzeg Bărbuț, (nu cunoaștem vârsta intervievatului) studii medii, artist tatuator, antreprenor, proprietar al salonului Tavi Tattoo Studio, ortodox, necăsătorit, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2019.

Rafa, studii superioare, artist grafic și artist tatuator, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, martie 2019.

Răzvan U., 20 de ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 18 ani student, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Robert, 32 de ani, studii superioare, lucrător comercial, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, București, februarie 2017.

Sorin T., vârstă necunoscută, maxim 23 de ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 12 ani, student, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Vlad N., 19 ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 15 ani, elev, student, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.

Tudor A., 20 de ani, vârsta dobândirii primului tatuaj – 19 ani, student, ortodox, necăsătorit, mediu urban, interviu realizat de Veronica Muha, Timișoara, ianuarie 2019.