CP1 Dr. Ana Tomescu Candidat: [307756]
[anonimizat] I
PROCESUL TEHNOLOGIC DE CULTIVARE
A LEGUMELOR ÎN SERE ȘI SOLARII
Coordonatori:
Prof. univ. Dr. Steliana Toma
CP1 Dr. Ana Tomescu Candidat: [anonimizat]. Mariana Minea
Școala Gimnazială Dumbrăvești
Județul Prahova
2016
CUPRINS
Introducere
Prezentarea localității
A. PARTEA I. CONȚINUTUL ȘTIINȚIFIC
CAPITOLUL I. Legumele-prezentare generală
1.1. Sisteme de protejare a culturilor de legume
1.1.1. Sera(definiție, descriere)
1.1.2. Solarul (definiție, descriere)
1.1.3. Tunelul (definiție, descriere)
1.2. Importanța cultivării legumelor în sistem protejat (seră,solar) [anonimizat]
1.3. Lucrări specifice cultivării legumelor în sistem protejat
1.3.1. Producerea răsadului de legume
1.3.2. Lucrările de îngrijire a răsadului
1.3.3. Înființarea culturilor în sistem protejat
1.3.4. Lucrări de îngrijire a culturilor din spații protejate
1.3.5. Recoltatul legumelor
1.3.6. Transportul legumelor
1.3.7. Depozitarea și păstrarea legumelor
CAPITOLUL II. Cultura tomatelor în solarii și seră
II.1. Tehnologie modernă de cultură pentru tomate în solarii (ciclul I iarna-vara)
Introducere
Ciclul I de producție
CicluL II de producție
Ciclul intermediar mai lung
Obținerea răsadurilor
Plantarea/Înființarea culturilor
Lucrări de întreținere
Recoltarea
II.2. Tehnologia de culturã a tomatelor în sere
Pregătirea serelor
Producerea răsadurilor
Înființarea culturilor
Lucrările de îngrijire
Recoltarea
B. PARTEA a II-a. [anonimizat]
1. Proiectarea instruirii la nivelul disciplinei
1.1. Contribuția disciplinei la atingerea obiectivelor ciclului de școlarizare
1.1.1. [anonimizat]
1.1.2. Definirea conceptului de educație tehnlogică și a specificului său
1.1.3. [anonimizat] a acestora
1.2. Structura conținutului disciplinei
1.3. Corelarea cu alte discipline de învățământ sau module de educație tehnologică
1.3.1. Corelarea intarmodulară a temei
1.4. Organizarea mediului de instruire
2. Proiectarea instruirii pentru unitatea de învățare
2.1. Structura conținutului
2.2. Formularea obiectivelor operaționale
2.3. Elaborarea probei de evaluare
2.4. Stabilirea și asigurarea necesarului mijloacelor didactice
3. Proiecte de lecții
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ANEXE
INTRODUCERE
Sunt profesor la Școala Gimnazială Dumbrăvești și predau disciplina Educație tehnologică.
[anonimizat]-o se intitulează ,,Procesul tehnologic de cultivare a legumelor în sere și solarii” și face parte din modulul ,,Produse alimentare de origine vegetală și animală” studiat de elevii claselor a V-a [anonimizat].
Abordarea temei permite o semnificativă deplasare de accent de pe dimensiunea informativă pe cea formativă a [anonimizat] ,,a învăța pentru a ști” la ,,a învăța pentru a face ”.
[anonimizat]. În contextul actual, ,,a ști” [anonimizat]ntru ,,a ști să faci”, ,,a ști să fii” și ,,a ști să devii”.
M-am gândit că îi pot ajuta pe elevi să se implice eficient în activitățile gospodărești ale familiei, deoarece majoritatea au în gospodărie culturi de legume în spații protejate sau în grădină și este necesar să cunoască modul de amenajare al acestor spații și procesul tehnologic de cultivare al legumelor.
Tema este benefică pentru asigurarea unei alimentații sănătoase, pentru mărirea veniturilor familiei, cât și pentru a le dezvolta capacitatea de a-și alege viitoarea meserie în cunoștință de cauză.
PREZENTAREA LOCALITĂȚII
AȘEZAREA GEOGRAFICĂ
Comuna Dumbrăvești se află în partea centrală a județului Prahova (Fig.1), situându-se la 25 km față de municipiul Ploiești, 6 km de orașul Plopeni, 19 km de orașul Slănic și 15 km de orașul Vălenii de Munte.
Comuna Dumbrăvești se întinde de-a lungul drumului DJ 102B, Plopeni- Slănic, având acces și la calea ferată prin cele 3 stații CFR: Plopeni Sat, Găvănel și Mălăești.
Fig.1 – Harta județului Prahova ( http://pe-harta.ro/judete/Prahova.jpg)
SATE COMPONENTE:
Comuna Dumbrăvești, având suprafața de 33,29 km2, se compune din 6 sate: Dumbrăvești, Sfârleanca, Găvănel, Mălăeștii de Sus, Mălăeștii de Jos și Plopeni Sat.
TERITORIILE ADMINISTRATIVE VECINE:
Sud: Oraș Plopeni
Nord: Comuna Vărbilău
Est: Comuna Gura Vitioarei, Măgurele, Lipănești
Vest: Comuna Cocorăștii Mislii, Comuna Vîlcănești
RELIEF:
Comuna Dumbrăvești se încadrează în zona de câmpie înaltă a Ploieștiului (altitudinea de 222 m în satul Plopeni), cuprinzând în limitele sale și zona dealurilor subcarpatice (altitudinea dealului Mălăești în punctul ,,Cuibul Corbului” de 532,45 m).
Relieful este variat, cuprinzând lunci, terase, văi adânci și dealuri.
REȚEAUA HIDROGRAFICĂ:
Satele comunei Dumbrăvești s-au dezvoltat pe terasa înaltă a pârâului Vărbilău, pârâului Cosmina și partea dreaptă a râului Teleajen.
Pârâul Cosmina, cu afluenții Misleanca și Glod, traversează comuna de la nord la sud, vărsându-se în râul Teleajen ca și pârâul Vărbilău.
Nivelul apelor subterane în fântânile din gospodării variază între 10 și 50 m.
RESURSE NATURALE:
Subsolul comunei Dumbrăvești cuprinde luturi grele, marne și nisipuri fine ruginii, zăcăminte de sare, țiței sau cărbuni.
Specialiștii au constatat că în zonă există soluri fertile, soluri brune, brun-roșcate de pădure și soluri aluviale care permit locuitorilor să cultive cele necesare vieții: cereale, zarzavaturi, viță de vie, livezi de pruni, meri sau nuci și să crească animale.
DEMOGRAFIE:
Populația comunei Dumbrăvești se ridică la 3537 locuitori, din care majoritatea de 89,4% sunt români, iar cca 8,59% sunt rromi.
Din punct de vedere confesional, 93,21% sunt ortodocși, iar cca 3,51% penticostali.
ISTORIA:
Legenda Dumbrăveștiului își trage obârșia din vremurile dacilor, potrivit pasionatului arheolog, colonelul Constantin Zacorit, care a publicat în 1940 o broșură privind cetățile dacice de la Valea Fetii și de la Mora lui Mitruș.
Cetatea de la Valea Fetii, situată între Valea Humei și Valea Cumetrii, a fost poziționată pe o mică terasă diluvială de eroziune. Aici dacii au construit o cetate de apărare, izolând cuprinsul terasei de corpul dealului Găgeni printr-un șanț și un val semicircular de pământ. Terasa a fost despădurită, iar poiana s-a numit ,,Poiana la Cetate” unde locuitorii din vechime veneau la apa izvorului Recea.
La est de satul Sfârleanca se află ,,Castrul Roman”, care atestă existența geto-dacilor pe aceste meleaguri printr-o cetate care a fost apărată cu strășnicie de localnici până în vremea invaziei tătare. Aici s-a găsit o cărămidă inscripționată de romani cu ,,cifre ca de ceasornic”. Acestei cetăți i se mai spune ,,Cetatea de la Moara lui Mitruș”, deoarece Mitruș era un albanez, pe numele adevărat Dimitrie Vitu, care a cumpărat o moară lângă cetate și 20 de pogoane de pământ lângă aceasta, stabilindu-se în 1880 în Dumbrăvești.
A. PARTEA I. CONȚINUTUL ȘTIINȚIFIC
CAPITOLUL I. LEGUMELE – PREZENTARE GENERALĂ
1.1. Sisteme de protejare a culturilor de legume
Legumele au o importanță deosebită în alimentația omului. O alimentație rațională este de neconceput fără folosirea lor zilnică într-un sortiment variat. (Fig.2)
Noțiunea de "legumă" trebuie înțeleasă în sens cât mai larg. Aceasta reprezintă părțile plantei folosite în alimentație, care au efect deosebit de favorabil asupra sănătății organismului uman și anume:
hidratarea organismului datorită conținutului ridicat de apă a legumelor proaspete;
stimularea activității sistemului muscular, prin aportul de hidrocarburi simple;
aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucină, izoleucină, etc;
reducerea grăsimilor;
alcalinizarea plasmei sanguine;
susținerea procesului normal de calcifiere;
sporirea activității enzimelor prin aportul de săruri minerale:Ca,K, Fe, Mg, Zn,Mn, ș.a.
blocarea activității bacteriilor de fermentație;
menținerea permeabilității membranelor celulare;
stimularea activității glandelor interne;
mărirea capacității de apărare a organismului;
reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.
Legumele au un conținut ridicat de săruri minerale, cu rol important în buna funcționare a organismului; ele conțin săruri de Mg, Ca, Fe, K,P, S, Zn, Cu, ș.a , care intră în structura scheletului și a diferitelor țesuturi, echilibrează reacția sucului gastric. Salata, conopida, varza, ceapa ș.a., prin conținutul lor ridicat în P și Ca, neutralizează aciditatea provocată de consumul altor alimente (pește, carne, făină); altele au rol antianemic (salata, pătrunjelul de frunze, spanacul ș.a.), conținând cantități ridicate de Fe.
Conținutul în vitamine este influențat de soi, specie, climă și tehnologia aplicată.
Prin consumul zilnic a 250 – 300g de legume din diferite specii se asigură necesarul de vitamine pentru o persoană activă.
Vitamina A (carotenul) are un rol important în procesul vederii și se găsește în morcov, spanac, ardei, tomate, frunze de pătrunjel. Ea are o mare stabilitate, dar expunerea îndelungată la soare a legumelor conduce la inactivarea acesteia în proporție de 70%.
Vitaminele din complexul B ( acidul pantotenic, thiamina, riboflavina,) au un rol important în funcționarea normală a sistemului nervos, în metabolismul glucidelor.
Aceste vitamine se găsesc în: mazăre, sfeclă roșie, sparanghel, pătrunjel , conopidă, spanac, precum și în legumele conservate prin fermentație lactică .
Vitamina C este prezentă în toate legumele sub forma acidului ascorbic. Se evidențiază printr-un conținut mare: tomatele, frunzele de pătrunjel, spanacul,conopida, varza,ardeii.
În legume se găsesc și alte vitamine ca : PP, E, K, cu rol important în prevenirea unor boli și în echilibrul metabolic al organismului uman. Vitamina PP se găsește în salată, varză creață, varză albă, varză roșie, conopidă. Vitamina E se găsește în salată și țelină. Vitamina K în morcov și pătrunjel.
Legumele aduc o anumită contribuție în bilanțul energetic al omului, prin hidrați de carbon și prin albumine.
Glucidele se găsesc în legume sub diferite forme ( amidon, zaharuri simple, glicogen, celuloză). Se evidențiază printr-un conținut mai ridicat: mazărea boabe, ceapa, morcovul, sfecla, hreanul, ustuoiul.
Fibrele celulozice necesare bunei funcționări a aparatului digestiv se găsesc în legume.
Protidele conținute de legume aduc în hrana omului aprox. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-un conținut mai mare în protide, între 2 și 8 % ciupercile, conopida, bobul, usturoiul, pătrunjelul de frunze, mazărea, spanacul.
Lipidele se găsesc în cantitate mică în legume, remarcându-se ardeiul cu cel mai mare continut (l %). Din acest considerent ele sunt alimente de bază în regimul de slăbire.
Acizii organici: oxalic, malic și acidul lactic care se formează în procesul de murare și alți acizi, fac parte din conținutul legumelor, dând gust răcoritor și plăcut acestora.
Unele legume conțin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuși cu sulf și care se mai numesc fitoncide. Astfel de substanțe se găsesc în usturoi, ceapă, hrean, praz, ridichi și au un efect bactericid.
O serie de cercetători au pus în evidență existența unor substanțe antibiotice în varză, ceapă, morcov ș.a.,asigurând o bună igienă a alimentației.
Prin efectele multiple, consumul de legume constituie un mijloc preventiv de combatere a diferitelor boli, cum ar fi arteroscleroza. De exemplu, tomatele în stare proaspătă sau sub formă de suc au valoare nutritivă deosebită datorită conținutului lor bogat în vitamine:A,B,C,E, și K și săruri minerale: Fe, K, Cu, Mg, P. Acestea au proprietatea de a reduce vâscozitatea sângelui, de al fluidifica, contribuind prin aceasta la reducerea riscului de tromboze, prevenind instalarea arterosclerozei sau a altor afecțiuni ale vaselor de sânge. Tomatele mai au și proprietatea de a stimula secreția sucului gastric și a pancreasului.
Clasificarea plantelor legumicole
Plantele legumicole se pot clasifica după criteriul botanic (Tabelul 1), în funcție de organele care se folosesc în consum, după durata de viață, în funcție de tehnologia aplicată, cea mai uzuală în activitatea de producție și economico-financiară.
Clasificarea legumelor după familia botanică
Tabelul 1
Tabelul 1 (http://conspecte.com/Merceologia-marfurilor alimentare)
Legumele bulboase (Fig.3) sunt reprezentate de usturoi ceapă și praz. Acestea se consumă pentru bulbul foarte bogat în substanțe nutritive cît și pentru frunze, cînd sunt tinere. Bulbul este o tulpină falsă, mult dezvoltat la ceapă și usturoi și bogat în uleiuri eterice, în fitoncide precum și în vitaminele C, E și cele din grupa B.
Legumele bostănoase (Fig.4) includ dovleceii, castraveții, pepenii verzi și galbeni. Sunt bogate în glucide și vitamine ( provitamina A și vitaminele B1, B2, C, etc.).
Legume solano-fructoase ( Fig.5). Tomatele, vinetele și ardeii fac parte din aceeași familie botanică, avînd fructul reprezentat de bace cărnoase cu caracteristici comune. Sunt legume foarte valoroase din punct de vedere alimentar, foarte plăcute la gust, fiind consumate pe scară largă în stare proaspătă.
Legumele frunzoase (Fig.6) se consumă pentru conținutul mare de vitamine (B1, B2, C, caroten), săruri minerale (spanacul se remarcă prin frunzele sale bogate în fier) și hidrați de carbon. Din această grupă fac parte:andivele, salatele, loboda și spanacul.
Legumele păstăioase (mazăre, fasole, bame) (Fig.7) se consumă sub formă de păstăi verzi sau boabe proaspete, uscate sau conservate. Ele au cel mai mare conținut de substanțe proteice, amidon, vitaminele B1, B2, C, provitamina A precum și săruri minerale bogate în fosfor, calciu și fier.
Legumele rădăcinoase (Fig.8) includ ridichile, morcovul, pătrunjelul, păstîrnacul, țelina și sfecla. Partea comestibilă o reprezintă rădăcina. Pătrunjelul și țelina se cultivă și pentru frunzele puternic aromate datorită uleiurilor eterice conținute.
Imagini: Clasificarea legumelor după familia botanică
Fig.10- Legume din grupa verzelor
(www.didactic.ro-Material ppt.)
Sisteme de protejare a culturilor de legume și metodele de cultură
Plantele legumicole prin specificul biologiei și tehnologiei se cultivă în diverse sisteme și metode de cultură, ceea ce asigură aprovizionarea cu aceste produse în tot timpul anului. Sistemele si metodele de cultură sunt cuprinse în tehnologii unitare pe specii sau grupe de specii, în acest fel realizându-se eșalonarea producției și a industriei prelucrătoare în tot timpul anului.
Sistemul de cultură în teren descoperit se practică pentru toate speciile de legume, în perioada martie-octombrie, cu recoltarea produselor în perioada aprilie-noiembrie. În funcție de epoca de semănat sau plantat, durata perioadei de vegetație, începutul și sfârșitul recoltării, condițiile climatice, se deosebesc următoarele metode de cultură:
timpurie sau de primăvară-vară, în perioada martie-iulie la bulboase, rădăcinoase, verdețuri, vărzoase, solano fructoase, păstăioase;
semitimpurie sau de vară, în perioada mai-august la varză, solanacee;
târzie sau de toamnă, în perioada iunie-octombrie, la tomate, vinete, fasole, varză și
verdețuri.
Sistemul de cultură protejată se practică la unele specii de legume în perioada martie-iunie și septembrie-octombrie, folosind materiale specifice, tipuri de construcții și posibilități de încălzire. Protejarea permite crearea unui microclimat favorabil în scopul grăbirii înfloritului și fructificării, deci a protejării recoltei, mai ales în condiții de temperaturi scăzute în exterior. În cadrul acestui sistem se practică următoarele metode:
protejarea terenului (mulcirea) sau acoperirea lui cu material plastic în scopul asigurării unui regim optim de temperatură și umiditate favorabil grăbirii formării organului comestibil (ardei gras, castravete, dovlecel, salata, sparanghel);
protejarea plantelor cu perdele (culise) din plante agricole în vegetație (porumb, secară etc), din deșeuri agroforestiere (coarde de viță, ramuri, tulpini de floarea soarelui, etc) sau din panouri de material plastic la solano- fructoase, pepene;
protejarea plantelor cu adăposturi joase confecționate din material plastic la culturile de verdețuri, varză, castraveti, solano-fructoase;
protejarea plantelor cu adăposturi înalte (sere sau solarii confecționate din lemn sau metal acoperite cu material plastic) la aceleași culturi de mai sus.
Sistemul de cultură forțată se practică în construcții speciale (sere) din metal și sticlă, având încălzire în tot timpul sezonului rece pentru culturi de legume solano – fructoase, castravete, verdețuri, fasole. Metodele de cultură diferă în funcție de tipul serei:
sere tip bloc industrial din sticlă, încălzite tehnic;
sere individuale, din plastic, încălzite tehnic;
sere bloc și individuale încălzite de la soare.
1.1.1. Sera ( definiție, descriere)
Serele sunt construcții destinate producției de legume sau flori tot timpul anului, având posibilitatea de a realiza un microclimat interior necesar acestui scop. Create inițial pentru producerea florilor (Olanda), acestea au cunoscut o dezvoltare rapidă și în cultura legumelor datorită eficenței economice ridicate. Serele au pereții și acoperișul realizate din materiale transparente, spațiul interior fiind organizat, de obicei cu o alee centrală de circulație iar de o parte și de alta spații de producție.
Construcțiile pentru realizarea producției vegetale pot fi:
sere destinate producției intensive tot timpul anului.
răsadnițe și solarii folosite pentru prelungirea duratei de vegetație toamna iar primăvara în scopul obținerii recoltelor timpurii;
Clasificarea serelor se face având în vedere mai multe criterii și anume:
după regimul de temperatură la care sunt exploatate se împart în sere reci, semicalde și calde. Serele calde și semicalde prezintă instalații de încălzire cu apă, abur sau aer cald iar în cele reci se folosește în exclusivitate căldura provenită din radiația solară;
după natura materialului din care se realizează elementele de închidere, serele pot fi din sticlă sau plăci din materiale plastice;
după tipul constructiv, sunt:
a) sere individuale sau sere specializate destinate numai pentru anumite culturi; (Fig.15,Fig.16)
b) sere bloc sau sere universale ( Fig,17), fiind construcții cu spații foarte mari pot fi folosite pentru mai multe specii de culturi. Acest tip de seră s-a extins cel mai mult din cauza eficienței economice foarte ridicate;
c) sere etajate sau sistem turn cu planuri de cultură dezvoltate pe verticală ,se mai numesc sere Ruthner după numele inventatorului acestui tip de seră – au avantajele folosirii superioare a terenului de construcție;
după gradul de mobilitate sunt:
sere fixe se pot numi serele individuale și bloc care rămân în același loc tot timpul exploatării;
b) sere demontabile care au structură formată din panouri ce pot fi demontate și îmbinate din nou astfel încât pot fi construite în locurile necesare.
c) sere mobile care se pot deplasa pe șine pe o lungime de circa de trei ori mai mare decât lungimea serei.
după forma acoperișului, serele pot fi:
a) sere cu o pantă folosite mai puțin datorită deficienței de iluminare și cost ridicat;
b) sere cu două pante, asimetrice sau simetrice. Serele cu două pante simetrice sunt cele mai folosite asigurând ușurință la montaj și un consum minim de material.
Soluții constructive
Elementele de construcție ale unei sere sunt elementele structurii de rezistență și elementele de închidere.
Structura de rezistență este formată din fundație, stâlpi și rigle.
Materialele din care se realizează trebuie să îndeplinească o serie de condiții și anume: să aibă o comportare bună la mediul agresiv din seră și anume umiditate mare și conținut ridicat de bioxid de carbon; să aibă rezistențe mecanice mari ca să se poată realiza secțiuni mici; să permită execuția industrializată.
Cea mai bună structură de seră/solar este cea din oțel galvanizat, care protejează împotriva oxidării datorate umidității ridicate. Se preferă îmbinarea telescopică, evitând astfel sudura care ar provoca corodarea profilelor.
Structurile metalice vor fi astfel proiectate încât să permită extensia ulterioară, atât pe lățime, cât si pe lungime, fără a dezafecta pe cele deja existente.
În funcție de specificul zonei și a culturii ce urmează a se înființa, se va alege modelul de seră de la structuri de bază pentru protejarea culturilor până la cele mai complexe modele de seră. Ea trebuie să fie rezistentă la vânturi puternice, încărcări de zăpadă, intemperii, etc., de cea mai bună calitate, proiectată pentru condițiile meteo din România. Distanța dintre arce trebuie să fie proiectată astfel încât să suporte încărcări mari de zăpadă și să confere structurii rezistență sporită la vânt (distanța optimă este de 2m și este recomandat ca arcele să fie conectate între ele cu profile longitudinale). De asemenea, este important ca fiecare arc al structurii să fie prevăzut cu tiranți, necesari la prinderea firelor de susținere a tulpinelor de tomate.
Lemnul este cel mai vechi material folosit la realizarea serelor, dar necorespunzând
cerințelor actuale impuse, se utilizează numai la serele mici individuale mai ales sub formă de arce din lemn lamelat încleiat sau arce cintru.
Folia: pe baza unor studii și datorită cerințelor mari la nivel calitativ, sub aspectul transmisiei luminii și a durabilității în exploatare, s-a constatat că cea mai bună acoperire a structurii metalice pentru condițiile meteo actuale din România este folia durabilă, pentru mai multe sezoane, ce prezintă câteva caracteristici importante:
– prezintă o mai redusă transmisivitate pentru radiația în infraroșu;
– folia tratată cu aditivi anticondens previne formarea picăturilor de apă, prezența acestora având un rol negativ asupra plantelor prin creșterea riscului apariției bolilor, dar și prin micșorarea coeficientului de transmisie a luminii. Aditivii anticondens funcționează pe principiul formării unei pelicule care se scurge pe pereții laterali ai foliei. Se va avea în vedere reaplicarea soluției anticondens la câteva luni (10-12).
– acoperirea cu folie dublă inflată, care poate asigura o temperatură interioară de 0°C la o temperatură exterioară de -10°C. Menținerea presiunii aerului între cele două straturi de folie se poate realiza cu ajutorul unei pompe electrice.
– este foarte importantă alegerea unei folii cu rezistență mare (optimă 200 microni), caracteristică pentru condițiile climatice ale țării noastre. Aceasta este triplustratificată (3 straturi) și este obținută prin procedeul de coextrudare.
– este foarte important ca folia să fie rezistentă la razele soarelui (tratată UV), dar și să aibă un coeficient bun de transmisie a luminii.
Policarbonatul celular: în general, placarea serelor cu policarbonat celular se face pe frontoane, cu posibilitatea aplicării acestuia si pe laterale. Din punct de vedere termic, cea mai bună variantă de acoperire a părții superioare este folia dublă inflată.
Policarbonatul este un material apreciat în defavoarea sticlei, deoarece prezintă următoarele avantaje:
– este un bun izolator termic;
– are transparență bună(cel puțin 86%);
– prezintă rezistență mare la deteriorare(față de sticlă);
Microclimatul în sere
Principalii factori de microclimat sunt: temperatura, lumina, apa, conținutul de gaze și curenții de aer. Lumina influențează direct dezvoltarea plantelor datorită asimilației clorofiliene, iar căldura este absolut necesară pentru sinteza hidraților de carbon care au rol de catalizator. Plantele nu se dezvoltă în spații întunecate. Temperatura este,de asemenea, un factor important al climatului interior, deoarece plantele au nevoie de căldură pentru a se dezvolta și nu suportă variații de temperatură mai mari de 3°C-4°C.
Alegerea locației pentru amplasarea serelor și solariilor
Serele, solariile și răsadnițele au destinația de a produce legume în perioadele reci ale anului, iar pentru îndeplinirea acestui rol trebuie ținut cont de mai mulți factori :
Căldura. La răsadnițele și solariile care folosesc încălzire biologică (gunoi de grajd),
căldura se dirijează cu mai multă siguranță deoarece aceasta este o sursă permanentă iar oscilațiile datorate mediului se simt mult mai puțin. Deseori apar însă situații în care temperatura este ridicată și în acest caz se recurge la aerisire prin ridicarea ferestrelor și susținerea lor pe suporți cu mai multe trepte denumite aere. Ferestrele se deschid orientate astfel încât curenții de aer rece să nu pătrundă direct pe cultură (Fig.23).
Fig.23- Reglarea climatului interior (http://www.sere-romania.ro)
Lumina. Intensitatea luminii se urmărește cu atenție, deoarece aceste construcții se
utilizează primăvara timpuriu când radiația luminoasă este mai slabă și cu o durată mai redusă.
Apa. Se asigură permanent în funcție de cultură, la temperaturi adecvate și fără conținut de săruri nocive.
Aerul. Compoziția aerului este un factor de mediu important, deoarece gunoiul de
grajd aflat în fermentație degajă căldură și bioxid de carbon necesare plantelor, dar și alte gaze nocive precum amoniacul. Pentru eliminarea bioxidului de carbon în exces și a amoniacului, se practică aerisirea răsadnițelor și solariilor chiar și în zilele răcoroase.
Răsadnițe
Sunt construcții simple ce permit delimitarea unei anumite suprafețe de teren și un volum variabil de aer, unde se realizează condiții optime pentru creșterea plantelor legumicole. Ele dispun de o sursă proprie de energie, dar și de aportul caloric al radiațiilor solare. Ținând seama de particularitățile constructive și materialele folosite pentru realizarea răsadnițelor, acestea se pot clasifica astfel:
după nivelul temperaturii realizate: răsadnițe calde (20 °C – 25 °C), semicalde (15 °C – 20 °C) și reci (8 °C – 12 °C);
după numărul pantelor: răsadnițe cu o pantă și cu două pante; (Fig.19)
Fig.19- Tipuri de răsadnițe (http://fermierul-olteniei.ro/)
după materialele de construcție: răsadnițe de lemn sau din prefabricate din beton;
după materialele de acoperire: răsadnițe acoperite cu sticlă sau acoperite cu material plastic;
după gradul de mobilitate: răsadnițe fixe, semimobile și mobile;
după poziția față de suprafața solului (Fig.20): răsadnițe îngropate, semiângropate și de suprafață;
1.1.2. Solarul (definiție, descriere)
Este o construcție cu ajutorul căreia se realizează producții timpurii și extratimpurii de legume.Solariile sunt reci (neîncălzite) (Fig.21) sau cu încălzire biologică (gunoi de grajd).
Fig.21-Solar rece(http://www.hortinform.ro)
După caracteristicile constructive, materialele folosite și destinația lor, se deosebesc:
folie întinsă – folie fără susținere. Este tipul cel mai simplu de protejare, folosind folie perforată foarte subțire (0,01 mm);
tunele joase sau tunele simple cu lungimea de 70-80 cm, înălțimea de 40 cm și lățimea de 10-15 cm;
Pentru susținerea foliei se folosesc arcuri din nuiele de răchită sau salcie cu diametrul de 10-20 mm și lungimea de 160-180 cm; distanța între arcuri este de 1 m iar la intervalele de 10 m se pune câte un arc fier-beton.
Se mai folosesc bare din oțel-beton cu diametrul de 6 mm sau tuburi PVC, distanța între arcuri fiind de 1,50-2,00 m. Folia se ancorează la capete cu țăruși;
solar tip tunel cu dimensiuni variabile.
Exemplu: Solarul de 8 m lungime, 6 m lățime și 2,5 m înălțime se poate construi din 4 arce
realizate din țevi de oțel cu diametrul de 16 mm. Arcele se încastrează în stâlpișori din beton armat sau se fixează cu ajutorul unor țăruși de lemn ori metal, bătuți în pământ.
Pentru susținerea foliei se realizează o rețea din sârmă galvanizată cu diametrul de 2 mm, dispusă la distanța de 3,5 cm.
În exterior, pe lateralele solarului, se sapă un șanț unde va fi introdusă poala foliei și apoi acoperită cu pământ pentru a nu fi deplasată de vânt. Alături, se sapă un șanț colector pentru a prelua apa scursă de pe învelitoare.
Ventilarea se face prin ridicarea foliilor de la cele două capete.
Pentru solariile mari avem nevoie de structuri metalice solide, care să susțină greutatea foliei.
solar tip cort (Fig.22) -are stâlpi în pământ, susținerea foliei făcându-se cu o scândură întinsă pe stâlpi. La coamă înălțimea este de 75 cm, iar la margine de 50 cm. Solariile
se mai pot realiza cu o structură de arce de rezistență sub formă de semicerc cu deschidere de 6,00-9,00 m și traveea de 1,00 – 1,50 m, realizate
din bolțari confecționați din lamele de lemn.
Închiderile se realizează cu folie.
solar din lemn cu acoperiș în două pante, realizat din grinzi de lemn de salcâm sau
stejar, cu diametrul de 10 cm. Se ard grinzile la capătul introdus în pământ până se obține un strat de cărbune pentru a proteja lemnul de putrezire. Etape de lucru:
– se marchează terenul conform dimensiunilor solarului și se sapă gropile;
– se introduc stâlpii de susținere, cu lungimea de 2,5 m, în groapa adâncă de 50 cm și se tasează pământul în jurul stâlpilor;
– se adaugă deasupra stâlpilor o grindă (cosoroabă) pentru a-i lega între ei, formând, astfel,
lateralele solarului;
– se amplasează la mijlocul solarului, în față și în spate, 2 stâlpi cu lungimea de 3 m, care vor stabili înălțimea de 2,5m a solarului (după ce au fost introduși 50 cm în groapă) ;
– se unesc între ei stâlpii cu cosoroabe pentru a forma scheletul acoperișului.Construcția cu coamă și căpriori trebuie să aibă panta acoperișului înclinată corespunzător pentru
scurgerea apei și pătrunderea luminii în unghi favorabil creșterii plantelor;
– se realizează pe acoperiș o rețea de șipci de 2mm, bătute la distanță de 35cm sau se bat cap la cap scânduri de brad la 50cm distanță;
– se măsoară folia, se taie și se aplică pe acoperiș;
– se fixează folia cu șipcă suprapusă pe acoperiș și pe cosoroabe;
– se pliază folia la capetele acoperișului și se fixează cu șipcă;
Folia de pe acoperiș trebuie să aibă protecție UV fiind mai groasă și puțin transparentă.
– se măsoară lateralele solarului și se taie folia cu 50cm mai înaltă decât pereții solarului, deoarece aceasta trebuie introdusă în pământ. Se prinde folia laterală de cosoroaba de sus.
Folia laterală trebuie să fie transparentă pentru asigurarea luminii necesare plantelor
– se sapă un șanț pe lateralele solarului și se îngroapă cei 50cm de folie pentru a o fixa.
1.1.3. Tunelul (definiție, descriere)
Tunelurile (Fig.24) sunt adăposturi cu o mare răspândire, mai simple decât răsadnițele și solariile, care asigură toamna protecția culturilor împotriva frigului și mai ales a brumei. Cu ajutorul lor, în acest sezon se pot cultiva: varza timpurie,salata,gulia,ș.a.
Pe terenul desfundat din toamnă și nivelat, se trasează rândurile luând în considerare direcția vântului dominant. Este bine ca acestea să se traseze pe direcția est-vest. Pe locul de plantare, pe strat sau pe bilon ( mușuroiul de pamânt de-a lungul unui rând de plante cultivate), se sapă un șănțuleț în care se pun îngrășăminte și insecticide, în funcție de cerințe.
După ce se udă până la saturare și se lasă să se zvânte, locul este pregătit pentru plantare. În cazul vinetelor, tomatelor și ardeilor, dacă nu se plantează pe biloane, ci pe straturi, plantele de pe laturile opuse se leagă între ele pentru a nu se atinge, în creștere, de polietilena care le protejează.
După plantare se înfig arcuri de nuiele din aprox. 50 în 50 cm, cu care se cuprinde 1-2 rânduri de plante, apoi se acoperă cu folie de polietilenă. Ca masură de siguranță contra vânturilor, folia se fixează din loc în loc de-a lungul tunelului cu brazde de pămant.
În tunele trebuie acordată o atenție deosebită aerisirii, umidității și mai ales temperaturii. Persoanelor cu mai puțină experiență li se recomandă să controleze periodic temperatura cu ajutorul unui termometru.
Legumele plantate pe locul respectiv pot fi apărate temporar de îngheț și prin alte mijloace. Dacă prognoza de pe o zi pe alta oferă indicii în acest sens, până la trecerea
pericolului, plantele trebuie apleacate ușor și învelite cu un strat de pământ în grosime de 2-3 cm, lăsând afară numai câteva frunzulițe.
1.2. Importanța cultivării legumelor în sistem protejat pe plan mondial și în România.
Prin ponderea pe care o ocupă în alimentația omului, consumul de legume reprezintă un indicator important pentru aprecierea nivelului de trai.
Datorită dezvoltării culturilor forțate în sere, a celor protejate în diferite adăposturi și odată cu trecerea la concentrarea legumiculturii și specializarea unităților, importanța economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni. Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea și devoltarea unor direcții și unități de producție economică și industrială specializate (producerea materialelor de construcție pentru sere și adăposturi din mase plastice, realizarea mașinilor agricole și a tractoarelor specifice pentru cultura legumelor în câmp și în spații protejate, fabricarea mijloacelor de transport adecvate, prelucrarea industrială a legumelor).
Importanța economică a culturii legumelor rezidă și din faptul că acestea permit o folosire intensivă a terenului. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1 ha de legume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu. Prin cultura legumelor se obțin producții foarte ridicate la unitatea de suprafață. La cultura legumelor în solarii se obțin producții de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii și în sisteme intensive de cultură (hidroponică) se pot obține producții de peste 300 t/ha.Un alt aspect de importanță economică, se referă la faptul că prin cultura legumelor se asigură o mai bună valorificare a terenurilor decât prin multe alte culturi, datorită posibilităților de efectuare pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura în câmp, dar mai cu seamă la cea protejată.
Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderi mari, integrate, de producere și industrializare a legumelor și fructelor.
Prin faptul că în cultura legumelor se realizează un flux continuu de producție pe
întregul an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forței de muncă, micșorându-se caracterul sezonier al lucrărilor. Prin valorificarea eșalonată a producției pe tot parcursul anului se creează un echilibru dinamic între venituri și cheltuieli.
Dacă privim asupra câtorva țări comunitare, observăm că Spania are în prezent 200.000 ha solarii, Turcia 55.000 ha și Grecia 5.000 ha. România deține în momentul de față cca 1,1% din suprafața acoperită cu plastic a Europei.
Solariile românești ar trebui să producă 45% din producția legumicolă a României.
Argumentele pro ale acestui obiectiv sunt următoarele:
modificările climatice la nivel regional și global, zona europeană B de însorire în
care se află România;
incertitudinea producției la cultivarea legumelor în câmp deschis;
ocuparea terenului în orice anotimp;
creșterea cererii de legume proaspete și de calitate pe tot parcursul anului.
De asemenea, oferta pieței pe tot lanțul tehnologic;
obținerea unor producții foarte mari și de calitate;
posibilitatea practicării unor tehnologii de vârf, durabile și profitabile;
o valorificare la maxim a rezultatelor cercetării din domeniile geneticii și ameliorării, biochimiei, agrochimiei, fiziologiei și protecției plantelor.
posibilitatea creșterii consumului și exportului de legume; posibilități sporite de a practica tehnologii ecologice .
Argumente contra
Desigur că sunt și argumente contra, cum ar fi: costuri foarte ridicate, prohibitive pentru cultivatorii români; necesitatea unei calificări înalte și lipsa unor informații proprii precum și a unui sistem informațional eficient; dependența de importuri; calitatea uneori discutabilă a producției, cauzată în principal de cultivarea hibrizilor necorespunzători atât pentru condițiile noastre de mediu cât și față de cererea consumatorilor.
În contextul actual piața legumicolă este din ce în ce mai uniformă, omogenă și standardizată. Globalizarea piețelor agroalimentare este un fenomen actual însă, asistăm la un fenomen contrar și anume la dorința consumatorilor de a-și manifesta personalitatea și individualitatea.
Necesitățile și preferințele consumatorilor demonstrează, în multe țări și zone ale lumii,o tendință clară de omogenizare; de asemenea, ei sunt dispuși să renunțe la anumite avantaje care diferențiază produsele, optând pentru calitate și prețuri scăzute. Consecință a globalizării, standardizarea produselor generează economii de scară, altfel spus posibilitatea ajungerii, la consumator, a unor produse la prețuri din ce în ce mai accesibile.
O trăsătură fundamentală a agriculturii românești constă în faptul că potențialul natural ridicat poate asigura necesarul intern de alimente de bază pentru o populație mult mai numeroasă decât cea existentă în prezent. Importul de legume ar trebui să fie doar o sursă de completare și diversificare a consumului, nu principala sursă a piețelor noastre.
1.3. Lucrări specifice cultivării legumelor in sistem protejat
Înmulțirea legumelor
Înmulțirea este funcția biologică a tuturor organsimelor vii prin care se sporește numărul de indivizi. Legumele se pot înmulți pe două căi: sexuat, adică prin semințe și asexuat, adică pe cale vegetativă.
Înmulțirea pe cale sexuată (Fig.13,Fig.14) se realizează prin organe specializate, având ca principale momente polenizarea și fecundarea. Prin contopirea celor doi gameți de sex opus rezultă zigotul, care reprezintă o nouă plantă, în stadiu embrionar (sămânța).La plantele autogame fecundarea se face cu polen propriu, iar la cele alogame cu polen străin.
Alogamia este caracteristică pentru cele mai multe specii și soiuri.
Sămânța rezultată reprezintă un nou organism și
include în ea toate componentele plantei legumicole:
rădăciniță, tulpiniță și elemente nutritive. Introdusă în pământ, sub influența apei și temperaturii, din sămânță se formează o nouă plantă cu sistem radicular, tulpină și frunze, care apoi fructifică după un anumit timp.
Înmulțirea vegetativă se asigură prin intermediul unor organe sau porțiuni de organe nespecializate pentru această funcție, mugur, frunză, ramură, rădăcini etc., care puse în condiții favorabile dau naștere unor plante întregi.La plantele legumicole se cunosc metode
de înmulțire vegetativă prin bulbi sau bulbili (la ceapă și usturoi), tuberculi (la cartofi),.
rizomi la hrean, despărțirea tufei la tarhon.
1.3.1. Producerea răsadului de legume
Asigurarea materialului biologic în vederea înființării culturilor legumicole
Materialul biologic este reprezentat de semințele sau organele vegetative folosite pentru înmulțirea plantelor și respectiv cultivarea lor prin semănat sau plantare.
Cele mai importante secvențe tehnologice sunt legate de:
alegerea și pregătirea semințelor pentru semănat direct cât și pentru producerea răsadurilor;
obținerea răsadurilor și pregătirea lor ca și a materialului vegetativ pentru înființarea culturilor.
Pregătirea semințelor în vederea semănatului
În general lucrările de pregătire a semințelor sunt asemănătoare pentru ambele forme de cultură, convențională sau ecologică, diferențele constând în faptul că pentru unele secvențe se vor utiliza limitat substanțele chimice de sinteză (pesticidele) sau vor fi eliminate.
Sortarea și calibrarea semințelor – are drept scop separarea semințelor întregi, sănătoase, viabile, cu însușiri calitative superioare asigurând rezerva de hrană care să influențeze o bună germinare si creșterea plantelor până la apariția primelor frunze adevărate, când planta are posibilitatea de a-și sintetiza singură hrana.
Amestecarea semințelor plantelor de cultură, greu germinabile, cu semințe care germinează ușor, având rolul de a indica rândurile de plante, astfel încât să se poată lua măsuri de prevenire a îmburuienării (plivit, prășit). În acest fel plantele de cultură nu vor fi invadate și asfixiate de către buruieni ,care au un ritm mai accentuat de creștere.
Umectarea – se aplică semințelor care germinează greu din cauza tegumentului tare și are ca rol facilitarea acestui proces, astfel germinarea și străbaterea stratului de sol acoperitor să se desfășoare mai rapid, iar planta să lupte cu buruienile și cu alți factori din sol care ii nfluențează negativ răsărirea.
Stratificarea – este folosită în cazul semințelor cu maturare eșalonată (mărar, ceapă) pentru uniformizarea germinării, asigurând o cultură în care plantele să aibă același stadiu de creștere.
Călirea – se practică la semințele destinate înființării culturilor timpurii cu scopul de a spori vitalitatea, precocitatea și rezistența la frig a plantelor. Semințele umectate și în curs de încolțire se țin alternativ la temperaturi scăzute (0°) și ridicate (20-22° C).
Drajarea semințelor (granularea)- are drept scop mărirea volumului semințelor mici, prin înglobarea lor în amestecuri organice, la care se poate adăuga un extract biologic stimulator sau chiar cu efect dezinfectant. Scopul principal este de a repartiza uniform semințele pe suprafețele de semănat și la adâncime corespunzătoare, iar acestea vor germina și plantele vor crește mai repede, asigurând culturilor o bună uniformitate.
Încastrarea semințelor – este o variantă a granulării și constă în introducerea unei semințe într-o tabletă de vermiculit. Se seamănă la suprafața solului fiind favorizate germinația și creșterea plantelor.
Stimularea – are drept scop scoaterea din repaos a semințelor în vederea grăbirii germinației, cu influențe favorabile asupra celorlalte procese și cu acțiune directă asupra cantității și calității producțiilor. Se poate realiza prin procedee fizice, biologice și chimice.
1.Metode fizice prin utilizarea de: radiații electromagnetice, izotopi radioactivi, neutroni rapizi, laser, curent electric, radiații vizibile ale spectrului solar, ultrasunete, aeroioni artificiali, efect de piramidă sau cu alternanțe de temperaturi ridicate și coborâte.
2.Metode biologice prin folosirea de: biopreparate cu extracte din diferite plante cu acțiuni specifice, respectiv infuzii, decocturi, plămădeli etc.
3.Metode chimice prin utilizarea de produse chimice: acizi (succinic nicotinic, giberelic), folcisteină, cropmax, prccaină, rezorcină etc.
Dezinfecția – lucrare obligatorie care are drept scop diminuarea sau înlăturarea transmiterii prin semințe a germenilor de boli și dăunători sau instalarea acestora de la semănat la răsărire.
Metoda folosită se stabilește în funcție de specie, proveniența semințelor, agentul patogen, pe baza controlului fitosanitar. În ultimul timp sunt utilizate în cultura legumicolă semințe cu rezistențe naturale la principalii agenți patogeni. (Fig.25)
Amestecuri de pământ utilizate pentru producerea răsadului de legume
Producerea răsadurilor necesită folosirea amestecurilor de pământuri nutritive pentru semănături și repicat. Pământurile alese trebuie să se caracterizeze printr-o structură bună, care să asigure o porozitate și o aerație optimă și să conțină cantități suficiente de substanțe nutritive într-o formă ușor asimilabilă de plante.
Aceste pământuri nu trebuie să formeze la suprafață o scoarță, care este foarte dăunătoare mai ales plantelor de castraveți, ridichi de lună și andive. Principalele componente ale amestecurilor nutritive folosite în sere și răsadnițe sunt în cele ce urmează.
Pământul de țelină se obține prin descompunerea țelinei înierbate. El se procură din terenurile cu graminee și leguminoase. Pământul de grădină se obține din terenurile cultivate cu legume și trebuie dezinfectat,dat prin ciur și curățat de pietre, rădăcini etc.
Pământul de răsadniță se strânge vara după terminarea sezonului, obținându-se un material nutritiv foarte valoros. După o dezinfecție puternică, acesta se așază în platformă timp de 6 luni pentru aerisire și se amestecă cu îngrășăminte minerale sub formă de soluție.
Pământul de turbă se pregătește în orice perioadă a anului și poate fi gata după 6-12 luni. Se prepară din turba bine descompusă. Pentru a reduce aciditatea se adaugă 3 kg. var la 1 m3 de turbă proaspătă, iar în timpul păstrării se lopătează de 1-2 ori.
Nisipul de râu se folosește în mod curent la amestecurile pentru semănături și repicat.
Pentru prinderea plantelor și grăbirea fructificării se aplică semănatul și repicatul în diferite suporturi (cuburi și ghivece nutritive) confecționate din turbă, plastic, hârtie sau carton. Ghivecele nutritive se execută cu ajutorul unor utilaje speciale.
Pentru confecționarea ghivecelor nutritive se recomandă un amestec format din trei părți mraniță și o parte pământ. În ultimul timp o largă răspândire capătă ghivecele jiffy-pot și strips-pot, al cărui perete permite trecerea rădăcinilor plantelor. Compoziția jiffy-potului este următoarea: 70-75% turbă de Sphagnum, bogat în humus, 20-23% material de legătură (celuloza din fibre de lemn de pin) și 2-3% substanțe nutritive ușor solubile (uree). Ghivecele jiffy-pot se umplu cu pământ la nivelul superior al pereților, iar udatul se
execută numai în limita saturării pereților. În interiorul pereților se formează un sistem radicular ramificat, iar, după plantare, rădăcinile străpung pereții și ajung cu ușurință în sol.
În cazul insuficienței ghivecelor nutritive se poate folosi patul nutritiv, compus dintr-o parte pământ de țelină, două părți mraniță cernută și nisip, sau din turbă 60%, pământ 20% și mraniță 20%, care se așează deasupra patului cald de băligar din răsadniță. Pământurile nutritive pentru semănat și repicat trebuie în mod obligatoriu dezinfectate contra bolilor criptogamice înainte de a fi depozitate în locuri speciale, pe cale termică sau chimică.
Producerea răsadurilor de plante legumicole
Semințele speciilor legumicole semănate în condiții specifice, conduc la obținerea de
răsaduri care reprezintă prima fază a perioadei de creștere vegetativă a plantelor
legumicole, definită prin etapa parcursă de la apariția primei frunze adevărate până la
începerea depunerii substanțelor de rezervă.Vigoarea plantelor la finalul acestei faze influențează mult celelalte perioade și faze, inclusiv producția.
Într-un sens restrâns, răsadurile sunt plante tinere, la începutul vegetației, obținute în condiții organizatorice și tehnice specifice și care prin transplantare servesc la înființarea unei mari proporții dintre culturile de plante legumicole.
Elementele cu cea mai mare importanță în legumicultura clasică și ecologică sunt:
înființarea culturilor cu material biologic sănătos,viguros ;
asigurarea de culturi uniforme și bine încheiate, fără goluri etc;
reducerea necesarului de semințe dând posibilitatea introducerii de hibrizi cu mare rezistență și productivitate, chiar dacă sămânța este destul de scumpă.
Semănatul în vederea producerii răsadurilor de plante legumicole
În spațiile de producere se execută semănatul (Fig.26, Fig.27) care trebuie efectuat corect și la momentul optim pentru a obține un răsad viguros, sănătos, imprimându-se calități tehnologice deosebite și capacitatea de a rezista mai bine condițiilor de cultură. Indiferent de sistemul de cultură, legumele vor fi semănate într-o anumită epocă de
semănat. Pentru condițiile țării noastre, sunt trei epoci: toamna, primăvară și vara.
Epoca de semănat – depinde de biologia fiecărei specii, de soiurile sau hibrizii cultivați, de condițiile de climă, sol, relief și temperatura solului, de scopul pentru care se face cultura, de termenul de livrare.(Tabelul 2)
Date tehnice privind semănatul în vederea producerii răsadurilor de plante legumicole
Tabelul 2
Sistemul de cultură protejată se practică la unele specii de legume în perioada martie-
iunie și septembrie-octombrie, folosind materiale de protejare, tipuri de construcții și posibilități de încălzire. Protejarea permite crearea de microclimat favorabil în scopul grăbirii înfloritului și fructificării, deci a protejării recoltei, mai ales în condiții de temperatură scăzută în exterior.
1.3.2. Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor de plante legumicole
Pentru a obține răsaduri de bună calitate, absolut obligatoriu în legumicultura ecologică dar și în cea clasică, cu o capacitate bună de adaptare la condițiile de cultură, este necesară respectarea tuturor secvențelor tehnologice, respectiv cele prezentate anterior la care se adaugă lucrările de îngrijire.
I. Lucrările de îngrijire sunt:
repicatul;
dirijarea factorilor de vegetație.
Repicatul reprezintă lucrarea de transplantare provizorie a răsadurilor din
semănături dese la distanțe mai mari, cu scopul asigurării spațiului de nutriție corespunzător și a unui regim de lumină mai bună.
Momentul repicatului – în faza cotiledonală sau la primele frunze adevărate.(Fig.29)
Repicatul se aplică obligatoriu pentru culturile forțate, protejate și timpurii din câmp și mai rar pentru unele culturi de vară.
În vederea repicatului răsadul se udă cu 24 ore mai devreme, se dislocă din semănătura deasă, se fasonează la nivelul rădăcinilor și se repică cu un plantator mic sau "cu degetul".
Fig.29- Răsaduri produse in ghivece (www. agroromania.manager.ro)
Repicatul se poate efectua în cuburi nutritive, ghivece nutritive, ghivece din turbă,
ghivece din hârtie, palete alveolare.(Fig.30)
Lucrările de dirijare a factorilor de vegetație
Lumina – se dirijează în funcție de specie și faza de vegetație.
De la semănat la răsărire nu este necesară lumina. Imediat după răsărire trebuie asigurată cât mai multă lumină posibilă până în momentul plantării, în corelație directă cu ceilalți factori.Durata și intensitatea procesului de fotosinteză sunt depenedente de durata și intensitatea luminii. În sere, pentru ciclul de cultură de iarnă se recurge la rărirea ghivecelor.
Temperatura – se dirijează în corelație cu ceilalți factori și în special cu lumina.
În general este bine ca regimul de căldură să se mențină spre limitele inferioare ale cerințelor speciilor, obținându-se răsaduri de cea mai bună calitate. Aerul se încălzește ziua, în principal, pe seama radiației reflectată de suprafața solului, iar noaptea prin preluarea radiației emanată de pământ după încălzirea din timpul zilei. Temperatura solului este mai ridicată cu câteva grade decât a aerului, în funcție mai ales de umiditatea solului.
Aerisirea permite reglarea temperaturii și a umidității relative a aerului precum și conținutul acestuia în O2 și CO2.
Regimul de nutriție – se asigură prin echilibrarea componentelor organice din amestecuri, stabilindu-li-se o bună proporționalitate în funcție de cerințele de bază. Suplimentarea hranei în vegetație se poate asiguri prin fertilizanți organici (must de gunoi, fertilizanți organici lichizi siu fito-preparate cu rol de fertilizanți sau stimulatori de creștere).
Distrugerea buruienilor – se face curativ prin dezinfecția termică a amestecurilor nutritive, prin lucrarea de plivit manual când plantele sunt mici pentru a nu concura răsadurile în privința hranei și a luminii.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Preventiv se asigură prin măsuri de igienă culturală, dezinfecția termică a semințelor și substratului, asigurarea în optim a factorilor de vegetație, folosirea semințelor hibrizilor rezistenți, iar curativ prin folosirea de produse ecologice admise și în special de biopreparate fitotehnice.
Călirea răsadurilor – este reprezentată de totalitatea lucrărilor ce se aplică în procesul de producere a răsadurilor, pornindu-se de la calitatea semințelor și definitivarea acestui proces prin obișnuirea treptată a acestuia cu condițiile noi în care va continua vegetația.
Tratarea cu substante bioactive pentru accelerarea sau inhibarea creșterii răsadurilor.
Dintre acestea menționam: produsele cu efect retardant: Cycocel, iar dintre cele cu efect
stimulator: Radistim, Procaina.
1.3.3. Înființarea culturilor în sistem protejat
Alegerea sortimentului de specii și cultivare de plante legumicole
O decizie corectă în privința stabilirii sortimentului de specii de cultivare în legumicultură, se ia de către producător în urma cunoașterii cerințelor și particularităților de cultură a acestora precum și a modului de valorificare a producțiilor.
Cultivarul înglobează două noțiuni taxonomice cunoscute în producția agricolă respectiv soiul și hibridul.
Soiul este definit ca un ansamblu de indivizi cultivați care au proprii un număr de caractere și însușiri (morfologice, fiziologice, biochimice, citologice etc) importante pentru practică și care după înmulțire își mențin caracteristicile distinctive.
Hibridul rezultă în urma încrucișărilor dirijate între doi sau mai mulți genitori cu
valoare culturală deosebită denumiți și hibrizi comerciali sau sămânță hibridă.
Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole în spații
protejate cu mase plastice
Realizarea de culturi în cadrul acestui sector prezintă următoarele avantaje:
obținerea de legume timpurii și extratimpurii;
prelungirea vegetației culturilor în toamnă;
siguranța realizării producției prin evitarea pericolelor prezentate de grindină, ploi
torențiale, înghețuri, brume târzii de primăvară și timpurii de toamnă.
mai bună eșalonare a recoltărilor.
Cultivarea speciilor de plante legumicole în solarii
Lucrări executate toamna:
strângerea și evacuarea resturilor vegetale, ale culturii anterioare;
verificarea scheletului solariilor și remedierea defecțiunilor apărute;
discuirea în vederea afânării solului, pentru a se putea executa o bună nivelare ;
nivelarea de întreținere, lucrare obligatorie, datorită faptului că în solarii, culturile se
înființează numai pe teren modelat, irigarea efectuându-se în principal pe brazde, care determină apariția unor denivelări ușoare ce trebuie remediate;
fertilizarea de bază, se face cu îngrășăminte organice, în medie 60-70 t/ha;
mobilizarea solului – se execută toamna, fără răsturnarea brazdei, până la 10-15
octombrie, la adâncimea de 28-30 cm, folosindu-se mașina de săpat solul M.S.S- 1,4 sau plugul cultivator de vie P.C.V- 1,8, care lucrează în agregat cu V- 445;
o dată la 3-4 ani este necesară mobilizarea straturilor adânci ale solului, lucrare ce se
execută cu subsolierul S.D.V- 45 în agregat cu V-445, la adâncimea de 40-50 cm, cu 10-15 cm sub talpa arăturii, realizând condiții adecvate pentru infiltrarea apei și activitatea microorganismelor din sol.(Fig.31)
Lucrările executate primăvara:
in vederea înființării culturilor se execută următoarele lucrări:
grăparea solului imediat ce acesta s-a zvântat,folosindu-se grapa cu cadru flexibil, în agregat cu V- 445 sau freza FP-1,4;
acoperirea solarului, prin rnontarea foliei de polietilenă cu circa 5-1O zi!e înainte de plantare, în vederea încălzirii solului și aerului. în ultimul timp se folosesc folii, „long life", care au o durată de utilizare de 3-5 ani. rămânând în tot acest timp peste scheletul solarului. Utilizarea acestora permite efectuarea de culturi în succesiuni, pe o durată cât mai mare din timpul anului;
mobilizarea solului cu freza, la adâncimea de 15-18 cm, imediat după învelirea solarului;
modelarea solului (Fig.32), care se execută prin deschiderea brazdelor de udare, fie cu cultivatorul prevăzut cu corpuri de rariță și perfectarea lor, fie cu M.M.S – modificată sau manual.
Producerea răsadurilor este o etapă tehnologică de mare importanță., culturile
protejate realizându-se prin răsad, care se obține corespunzător tehnologiei clasice.
Înființarea culturilor în solarii se referă la epoci, scheme și distanțe, mijloace și
metode, care se stabilesc după aceleași principii ca și la culturile timpurii din câmp. Particularitățile sunt determinate de sistemul de cultură: pe sol sau cultură hidroponică.
Cultura hidroponică a legumelor
Practic, cultura hidroponică (denumită și cultura fără sol) presupune creșterea plantelor cu rădăcinile în apă. De fapt nu este vorba de apă simplă, ci de o soluție nutritivă. Această soluție este realizată prin diluarea în apă a unor fertilizatori, în funcție de nevoile plantei.
Cultivarea tomatelor în sistem hidroponic .
Prin cultura hidroponică înțelegem cresterea plantelor cu ajutorul soluțiilor nutritive, pe substraturi inerte (turbă, perlit, vată minerală). Astfel, avem control complet asupra mediului de cultură și eliminăm dăunătorii din sol.
Asigurând în permanență pH-ul si EC-ul la nivel optim în soluție, plantele de tomate vor asimila nutrienți la nivelul maxim de absorbție. Dacă pe lângă acești parametri, ne ocupăm și de reglarea cantităților de lumină, umiditate, temperatură și dioxid de carbon, obținem plante cu o creștere foarte rapidă și o fructificare superioară.(Fig.33)
Sistemele de culturi hidroponice, presupun amenajarea unui mediu de înrădăcinare a plantelor, altul decât solul, care poate fi vata minerală (foarte utilizată, în ultima vreme), pietrișul, nisipul, cuarțul, perlitul (un material spongios, obținut din roca vulcanică), argila expandată, poliuretan etc. Materialele folosite pentru substraturile de susținere, fie că sunt naturale, fie că sunt obținute industrial, trebuie să permită rădăcinilor să respire, sa aibă capacitatea de a reține soluția (dar să asigure și un bun drenaj), să nu interacționeze cu diverși compuși ai substanțelor nutritive. Materialele sunt umezite, la intervale regulate de timp, cu soluția nutritivă care trebuie să conțină, în anumite proporții, toate elementele (minerale și oligoelemente) pe care planta, în mod normal, le extrage din sol: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, fier .Cei care practică acest tip de culturi hidroponice au elaborat rețete de soluții, în funcție de specii (pentru roșii, castraveți, morcovi, ciuperci etc.), de o anumită fază a vegetației și în concordanță cu temperatura și umiditatea mediului ambiant, acestea fiind ținute sub control automatizat.
O variantă a sistemelor de cultură fără sol este aeroponica, aceasta constând în introducerea rădăcinilor plantelor în interiorul unor tuburi din plastic, în care se pulverizează soluția nutritivă(Fig34). Se pot crește plante și pe film nutritiv, adică în containere introduse în niște conducte la baza cărora soluția circulă sub forma unor pelicule foarte fine. De asemenea, pentru accelerarea procesului de maturare a legumelor și a fructelor, se folosește tot mai mult “ultraponia”, un procedeu bazat pe urmărirea variațiilor ciclice ale unor funcții biologice ale plantelor, într-un interval de 24 de ore, cu scopul de a le stimula prin diverse procedee.
Avantajele sistemelor de culturi hidroponice
Productivitate mai mare, în comparație cu sistemele tradiționale(Fig.35);
Calitatea superioară a produselor agricole obținute;
Producțiile nu sunt dependente de condițiile climatice și nici de lumina naturală;
Nu se folosesc ingrășăminte chimice și nici pesticide;
Asigură creșterea rapidă a plantelor (plantele cresc de două ori mai repede în culturi hidroponice decât în sol);
Se obțin mai multe recolte pe an;
Se fac economii substanțiale la consumul de apă (cu 90% mai puțină decât la
culturile cu sol), iar unele sisteme performante permit chiar reciclarea apei folosite;
Se elimină fenomenul de “oboseală” a solului, aceeași cultură putând fi repetată,
pe același suport, de mai multe ori pe an (de exemplu, se pot obține aproximativ 20 de recolte de salată pe an);
Condiții maxime de igienă;
Instalațiile specifice ale acestor sisteme de culturi hidroponice nu poluează.
Dezavantajele sistemelor de culturi hidroponice
Costurile ridicate ale amenajărilor și ale energiei electrice;
Amortizarea se face în timp îndelungat;
Folosirea unor cantități mari de materiale plastice pentru substrat, care, de regulă,
nu sunt reciclabile;
Plantele sunt foarte sensibile la variațiile de temperatură, nemaiintervenind
autoreglajul, ca atunci când rădăcinile cresc în sol, ceea ce presupune sisteme sofisticate de aerisire și reglare a temperaturii.
Chiar dacă astăzi sistemele de culturi hidroponice par a fi cea mai modernă și surprinzătoare tehnologie aplicată în creșterea plantelor, principiul este vechi de când lumea. Pe baza lui s-au ridicat Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, în secolul al VII-lea Î.Hr.. Datorită lui, populația din zonele muntoase din Peru își cultivă legumele pe suprafețe acoperite cu apă sau cu nămol. Gospodăriile țărănești din China, chiar și astăzi, folosesc tehnicile milenare ale culturilor pe pietriș.
Epocile de înființare a culturilor de bază sunt în general cu 2-4 săptămâni mai devreme decât pentru culturile similare timpurii din câmp.
Plantarea răsadurilor (Fig.36) se execută manual, în gropi deschise cu sapa sau lingura de plantat, sau semimecanizat, prin deschiderea rigolelor mecanizat și plantarea manuală a acestora și chiar mecanizată cu mașina de plantat răsad – modificată.
Adâncimea de plantare a răsadurilor este în general cu 2-3 cm mai adânc față de nivelul solului, comparativ cu adâncimea specifică producerii răsadurilor.După plantare, răsadurile se udă la cuib cu 1,5 litri de apă sau prin brazde, cu o normă de 200 m3 apă la hectar sau udare prin picurare.
Schemele de înființare a culturilor se stabilesc în așa fel încât să se asigure desimea optimă la unitatea de suprafață(Fig.37).
Date tehnice și cantitative privind înființarea culturilor legumicole în solarii tip tunel înalt și în adăposturi joase (Tabel 3)
Tabel 3
** desimea se poate modifica în funcție de hibrid
Tabel 3 – Înființarea culturilor legumicole în solarii (http://blog.sereimd.ro)
1.3.4. Lucrări de întreținere aplicate culturilor legumicole cultivate în
spații protejate
În legumicultura se efectuează trei grupe de lucrări:
cu caracter general, ce se aplică la toate speciile;
cu caracter special, particular, ce se aplică numai la unele specii.
de dirijare a factorilor de mediu
Lucrările cu caracter general:
afânarea solului și combaterea crustei;
prevenirea apariției și combaterea buruienilor;
verificarea și completarea golurilor;
prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor;
îngrășarea fazială;
irigarea culturilor.
Afânarea solului și combaterea crustei are drept scop asigurarea celor mai bune condiții pentru creșterea și dezvoltarea plantelor legumicole, dirijând:
regimul de umiditate, favorizând înmagazinarea unei cantități mai mari de apă în sol și reducerea pierderilor de apă;
regimul de aer, la nivelul sistemului radicular, necesar proceselor de absorbție și desfășurării normale a activității microbiene;
regimul de temperatură- solurile afânate se încălzesc mai ușor, permițând înființarea culturilor mai devreme;
răsărirea plantelor și evitarea pierderilor datorate formării crustei;
favorizarea activității microorganismelor.
Prașilele se execută fie înainte de răsărirea plantelor și se numește prașilă oarbă, fie după răsărirea plantelor sau după plantare, considerându-se normale.
Lucrarea se efectuează mecanic, folosindu-se grape ușoare, freze sau cultivatoare, la adâncimea-la care să nu deranjeze activitatea microorganismelor și sistemul radicular al plantelor, iar numărul prașilelor depinde de durata de vegetație a speciei, tipul de sol și metoda de udare, dinamica îmburuienării, lucrarea efectuându-se printre rândurile de
plante.
Prașilele manuale se execută cu sapa și unelte tip Wolff sau Gardena, pe rândul de plante sau între rânduri, pe suprafețe mici, având același scop de afânare a solului, și de distrugere a buruienilor. În sere și solarii afânarea solului se face manual folosind furca cu colți scurți, iar mecanizat cu. motofreze cu organe rotative de 6-9 CP., sau cu motocultoare de mică putere (M6) echipate cu freze .
În general, la plantele legumicole se execută 1-4 prașile mecanice, și 1 -3 prașile manuale.
Combaterea crustei se realizează în principal prin prașile și mulcirea solului, dar și prin alte mijloace preventive, respectiv prin folosirea îngrășămintelor organice; folosirea unor materiale anticrustă sau condiționatoare de sol.
Prevenirea apariției și combaterea buruienilor
În figura 38 este prezentat mecanismul combaterii integrate în legumicultură prin metodele specificate, combinându-se secvențele tehnologice ale ciclului vegetativ la plante.
Fig.38-Combatere integrată (după Chirilă, C, 1990)
• Verificarea și completarea golurilor, are drept scop optimizarea numărului de plante la unitatea de suprafață, asigurând o cultură „încheiată". Lucrarea este obligatorie la toate culturile, asigurându-se prin același material biologic folosit la înființarea culturii.
Lucrarea trebuie efectuată în câteva zile de la răsărire sau de la plantarea răsadurilor, atunci când se observă goluri în cultură, pentru a nu apărea decalaje în ritmul de creștere și dezvoltare a plantelor. Pentru înlocuirea golurilor, solul trebuie să fie reavăn și cu posibilități de udare în continuare, pentru ca lucrarea să fie eficientă.(Fig.39)
Prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor este o lucrare de mare importanță, deoarece după buruieni, bolile și dăunătorii provoacă mari pagube culturilor legumicole.
Se folosesc atât măsuri preventive, cât și curative, care trebuie aplicate corespunzător normelor tehnologice și ecologice de protecție a muncii.
Fertilizarea fazială este o lucrare de mare importanță pentru menținerea fertilității solului și pune la dispoziția plantelor elementele necesare creșterii și dezvoltării pe faze de vegetație, dar cu restricțiile de rigoare, fiind un element tehnologic specific pentru agricultura ecologică. Se folosesc biopreparatele ținute în infuzii, decocturi, plămădeli.
Irigarea culturilor este,de asemenea, o lucrare de mare importanță, fără de care nu se pot efectua culturi legumicole și nu se pot obține producții ia nivelul potențialului soiului, în cazul în care nu este aplicată și dirijată corespunzător. Pentru majoritatea legumelor, conținutul ridicat de apă asigură suculența, prospețimea și frăgezimea produsului.
Fig.40-Irigare prin picurare(www.marcoser.ro) Fig.41-Irigare prin microaspersie(www.marcoser.ro)
Lucrările cu caracter special (particular):
răritul;
bilonatul și mușuroitul;
mulcirea;
înălbirea (etiolarea) organelor comestibile;
susținerea plantelor (palisarea);
copilitul;
înlăturarea vârfurilor de creștere (cârnit și ciupit);
tratarea cu biopreparate;
defolierea;
stimularea legării fructelor.
Răritul – lucrare aplicată la culturile legumicole înființate prin semănat direct,constă în îndepărtarea surplusului de plante, asigurându-se distanța optimă pe rând. Se execută manual, când plantele sunt mici. La speciile de la care plantele obținute prin rărit se pot folosi, lucrarea se execută mai târziu încât organele comestibile să aibă însușiri comerciale
Bilonatul și mușuroitul – sunt lucrări în cadrul cărora, cu ajutorul solului, se favorizează: emiterea de rădăcini adventive (tomate, castraveți) și înălbirea părților comestibile (sparanghel, cicoare, praz)
Bilonatul se execută, mecanizat cu ajutorul cultivatorului prevăzut cu corpuri de rarițe, aducându-se pământ de o parte și de alta a rândurilor de plante, dar și manual, cu sapa.
Mușuroitul se execută manual cu sapa, aducându-se pământ în jurul plantei.
Deși prin aceste lucrări se pierde apă mai multă din sol și se deranjează activitatea microorganismelor aerobe, trebuie totuși aplicate numai acolo unde sunt absolut necesare, pentru rezolvarea obiectivelor menționate.
• Mulcirea
Este o operație de acoperire a solului (Fig.44) cu diferite materiale (Fig.42,Fig.43) având scopuri multiple, în același timp are și multe alte efecte pozitive:
reglează umiditatea și îmbunătățește regimul de irigare;
diminuează dezvoltarea bolilor prin reducerea umidității atmosferice și a contactului frunzelor cu solul umed;
stimulează prinderea plantelor datorită menținerii unui conținut mai ridicat al
umidității în sol;
crește temperatura solului în timpul nopții datorită transferului lent de căldură.
protejează structura solului împotriva efectelor negative induse de ploi și de irigarea
prin brazde sau aspersiune;
se obțin legume curate datorită evitării contactului acestora cu solul;
în combaterea buruienilor și reducerea numărului acestora în culturi.
Materialele folosite pot fi materiale organice (carton, special, frunze, paie, pleavă, rumeguș, compost, turbă,
mraniță, material celulozic de la
ciupercări, hârtie specială); materiale
plastice nedegradabile P.E. sau P.V.C., folii de aluminiu.
Înălbirea sau etiolarea este lucrarea prin care, folosind mai multe posibilități se
realizează un singur scop, acela de a obține organe comestibile în lipsă de lumină (etiolate), care devin mai fragede, mai suculente și cu un gust mai plăcut.
Ca mijloace se folosesc: solul prin bilonare sau mușuroire la sparanghel, praz, țelină pețiol; legarea frunzelor peste organele ce trebuie etiolate la conopida; acoperirea sau înfășurarea organelor ce trebuie etiolate cu diferite materiale la țelina de petioli etc.
Susținerea plantelor (palisarea) – lucrarea se aplică la:
speciile legumicole cu țesuturile mecanice slab dezvoltate și care nu se pot menține
singure în poziție verticală, având port înalt (tomate, fasole urcătoare, castraveți )
soiurile viguroase de ardei vinete în condițiile de cultură din sere și solarii.
Susținerea se asigură prin:
arăcire folosindu- se araci din lemn, așezați individual sau în piramidă (Fig.45)
prin spalieri joși (palisat) alcătuiți din țăruși de lemn prevăzuți cu sârme spalier;
prin sfori legate de sistemele de susținere ale construcțiilor (sere, solarii) câte o sfoară
la tomate, castraveți, pepeni galbeni, fasole urcătoare și 2-4 sfori la ardei și vinete.(Fig.46)
Copilitul – este lucrarea prin care se îndepărtează copilii (lăstarii) ce se formează
pe plantă și sunt mari consumatori de substanțe nutritive, întârziind creșterea, fructificarea și chiar maturarea fructelor.
Plantele copilite ajung mai repede la formarea fructelor, calitatea acestora este mai bună, iar semințele au o valoare culturală mai ridicată. Lucrarea se execută când lăstarii sunt mici, până la cei mult 10 cm, eliminându-se consumul inutil de hrană.
Modul de efectuare:
la culturile de tomate din sere, solarii și timpurii din câmp se practică copilitul
radical, la cele de vară copilit parțial lăsând 1-2 copili și tulpina (Fig.47)
la ardei și vinete (când se aplică) se efectuează copilitul parțial, lăsndu-se pe
plantă 2-4 lăstari principali (brațe) îndepărtându-se cei ce cresc spre interiorul tufei, favorizând și o mai bună iluminare.
Fig.47-Copilitul tomatelor(www.fabricadeplante.ro)
Înlăturarea vârfurilor de creștere (cârnit și ciupit)
Cârnitul -constă în îndepărtarea vârfului de creștere al plantelor (Fig.48) cu scopul de:
sistare a creșterii în înălțime a plantelor în favoarea fructificării prin
creșterea numărului de fructe legate în inflorescențe (tomate); pentru a obține producții
mai timpurii (tomate, ardei, vinete);
a favoriza creșterea fructelor (tomate, ardei, vinete, castraveți).
ââ
Ciupitul – este lucrarea prin care se dirijează fructificarea la castraveții monoici și pepenii galbeni, favorizând apariția lăstarilor de ordin superior. Se rupe în mod repetat vârful lăstarilor -in medie după 3 – 4 frunze.
Tratarea cu biopreparate
Are drept scop influențarea creșterii șifructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acțiune specifică asupra unor procese din plante.
Defolierea – constă în îndepărtarea frunzelor îmbătrânite de la baza planteor, care împiedică aerisirea, contactează mai ușor agenți patogeni și dăunători, consumă hrană.
• Asigurarea fructificării – se realizează prin mijloace fizice (polenizarea) sau chimice (stimidarea) dar numai cu biopreparate sau produse ecologice omologate.
Polenizarea suplimentară – este o măsură fizică prin care se urmărește punerea în mișcare a unei cantități mai mari de polen pe plantă, în condiții de umiditate ridicată și o aerisire mai lentă în sere. Se aplică la tomate, ardei, vinete și pepeni.galbeni, în lunile de iarnă.În practică, se utilizează: baterea sârmelor; scuturarea plantelor; vibrarea inflorescențelor cu vibratoare electromagnetice; folosirea bondarilor; folosirea albinelor din stupii amplasați în sere.
Stimularea legării fructelor – se realizează pe cale chimică, dar numai cu biopreparate sau produse ecologice admise.(Fig.51)
Dirijarea factorilor de mediu
Dirijarea factorilor de mediu în perioada de vegetație se face cu multă atenție
pentru a asigura creșterea și fructificarea normală a plantelor.
Lumina reprezintă un factor esențial în cultura legumelor de seră, întrucât durata și
intensitatea procesului de fotosinteză sunt dependente de intensitatea si durata luminii.
Pentru dirijarea acestui factor se folosesc ecranele termice, care pot realiza diferite grade de umbrire sau iluminatul artificial în cazul luminii insuficiente.
Temperatura se dirijează cu ajutorul instalației de încălzire, în funcție de specie, faza de vegetație și în strânsă corelație cu intensitatea luminii. În perioadele reci se iau măsuri de păstrare a căldurii, iar în cele călduroase se intervine cu aerisirea puternică și opacizarea geamurilor.
Umiditatea solului se reglează prin irigare, practicându-se mai multe metode: prin aspersiune, subterană sau prin picurare, iar umiditatea relativă se reglează în funcție de specie, faza de vegetație prin aerisiri repetate.
Aerisirea permite reglarea temperaturii, umidității relative a aerului și conținutul acestuia în CO2 și O2.
Fertilizarea în perioada de vegetație se realizează pe baza unor programe speciale stabilite de laboratorul de agrochimie,în funcție de specie, faza de vegetație,conținutul
solului în elemente nutritive etc. În perioada de vegetație, în funcție de specie, ciclul de cultură, hibridul cultivat, se administrează 70-93% din îngrășăminte cu fosfor și 30-90% din îngrășămintele cu potasiu. Se aplică atât îngrășăminte chimice simple cu macro sau micro elemente, cât și îngrășăminte minerale complexe.
Prevenirea, combaterea bolilor și dăunătorilor se realizează cu ajutorul tratamentelor profilactice pe bază de soluții de Nemagon, Dithane sau sulfat de cupru.
La apariția dăunătorilor se fac tratamente cu Ridomil, Captadin, Bavistin, Ronilan,
Lanate, Actelic, Filitox, Onevos, Orafon, Trigard, Fernos.
1.3.5. Recoltatul legumelor (fructe, frunze, rădăcini, tulpini)
Organizarea recoltării se face din timp prin realizarea corectă a graficelor de livrare, pe
baza anticipării recoltei și prin asigurarea mașinilor si utilajelor necesare, a ambalajelor, a
mijloacelor de transport și a punctelor de colectare a recoltei precum și organizarea
formațiilor de lucru. Trebuie să se cunoască destinația producției recoltate și prognoza
meteorologică pentru perioada în care urmează să se facă recoltarea.
După specificul creșterii și dezvoltării fiecărei specii de legume și în funcție de destinația
producției se disting mai multe feluri de maturitate:
– Maturitatea fiziologică este determinată de momentul în care semințele au ajuns la
mărimea caracteristică și maturare deplină și sunt capabile să germineze.
– Maturitatea de consum corespunde momentului când legumele au dobândit
caracteristicile specifice speciei și soiului ca formă, mărime, culoare, gust, aromă etc.
– Maturitatea comercială reprezintă gradul de maturare în care sunt reunite
caracteristicile cerute de beneficiari.
– Postmaturarea este o noțiune cu caracter practic, care se folosește numai la anumite
specii și ea este destinată să indice că după recoltare unele legume își ameliorează
consistența, gustul, aroma, culoarea ca urmare a hidrolizării substanțelor pe care le conțin
în momentul recoltării. Aceasta este specifică tomatelor, gogoșarilor, pepenilor galbeni.
Recoltarea legumelor se face la diferite grade de maturitate, în funcție de caracteristicile
speciei și de destinația producției.
Tomatele pentru consum imediat sau pentru bulion și pastă, se recoltează atunci când au
ajuns la maturitatea fiziologică. Cele destinate transportului pe distanțe mari se recoltează
înainte de maturitatea fiziologică, când încep să se îngălbenească.
Vinetele, ardeii grași, fasolea, mazărea, bamele, castraveții se recoltează la maturitatea
de consum, adică atunci când fructele sunt tinere, înainte de maturitatea fiziologică.
Spanacul, salata și alte verdețuri se recoltează la maturitatea de consum, când s-au
format căpățânile sau rozeta de frunze.
Pepenii verzi și anumite soiuri de pepeni galbeni se recoltează la maturitatea fiziologică,
care corespunde cu maturitatea de consum.
Legumele bienale ca prazul, varza, ceapa și rădăcinoasele se recoltează în primul an când
și-au format părțile comestibile.
Legumele din grupa bulboaselor și rădăcinoaselor destinate consumului imediat, se
recoltează la cerere.
Recoltarea trebuie să se facă dimineața, după ce s-a ridicat roua, până la orele când
temperatura legumelor recoltate devine cel mult egală cu cea a aerului atmosferic.
Legumele recoltate nu se vor lăsa expuse vântului, soarelui, ploii, prafului, ci se vor
adăposti sub umbrare improvizate, șoproane, magazii, depozite etc.
Recoltarea se poate face manual, semimecanizat sau mecanizat.
Manual se recoltează legumele destinate consumului în stare proaspătă (tomate, vinete,
ardei,castraveți) (Fig.52); prin tăiere cu ajutorul cuțitelor (varză, conopidă, gulie), prin
smulgere (ridichi, usturoi) și cu cazmaua, sapa, furci de recoltat (rădăcinoase, hrean etc.).
Fig.52-Recoltare manuală la tomate și castraveți (http://www.business-review.eu)
Recoltarea mecanizată complet se face, în special, la legumele destinate prelucrării,
prin folosirea unor mașini specializate (Fig.53). Recoltarea mecanizată se aplică la
tomatele destinate industrializării, la fasole, mazăre, ceapă, spanac etc.
După recoltare, legumele se transportă la locul de condiționare în lădițe (tomate, ardei,
castraveți) (Fig.54) sau vrac ( varză, ceapă etc.).
1.3.6. Transportul legumelor
Operația de transport reprezintă deplasarea produselor legumicole de la producător până la
beneficiar sau consumator. Operația de transport, în circuitul valorificării, prezintă mai
multe verigi:
transportul produselor necondiționate de la ferme la depozitele de condiționare-
păstrare sau la fabricile de prelucrare sub formă de conserve. Aceste trasporturi
trebuie făcute cu ambalaje de mare capacitate (paletizate sau containerizate). Cele mai
eficiente sunt transporturile auto;
transportul produselor condiționate de la ferme sau de la punctele de condiționare
către depozitele din zonă sau către alți beneficiari;
transportul produselor condiționate, ambalate pentru desfacere sau pentru păstrare,
se face paletizat ;
transportul produselor pregătite pentru export în ambalaje specifice, solicitate de beneficar;
transportul produselor ambalate si preambalate în vederea aprovizionării
magazinelor de desfacere.
În orice transport de legume se urmăresc mai multe obiective:
menținerea calității legumelor transportate;
ajungerea în cel mai scurt timp la destinație a produselor;
cheltuieli de transport cât mai mici;
mecanizarea operațiilor de încărcare-descărcare.
Transportul legumelor se efectuează pe cale rutieră, feroviară, aeriană și maritimă.
Tractoarele cu diferite tipuri de remorci se folosesc la transportul legumelor pe
distanțe mici, în vrac.
Autocamioanele reprezintă cel mai important mijloc de transport a legumelor de la locul de producție la locul de depozitare sau de consum. Pentru a feri produsele de intemperii, acestea trebuie să fie prevăzute în mod obligatoriu cu prelate.
Semiremorcile izoterme sunt remorci închise necesare pentru transportul legumelor care au fost răcite în prealabil .Menținerea temperaturii scăzute în timpul transprtului se
realizează cu ajutorul pereților izolați ai semiremorcii. Acestea asigură o temperatură de
7°C-10°C timp de 1-2 zile. Capacitatea de transport poate fi de 15-25 tone.
Semiremorcile refrigerate sunt remorci izoterme, prevăzute cu un spațiu aferent
gheții cu rol de refrigerare. Prezintă un ventilator care asigură recircularea aerului.
Semiremorcile frigorifice sunt prevăzute cu un agregat frigorific cu compresor. Menținerea și reglarea temperaturii în interiorul semiremorcii se comandă din exterior prin intermediul unui termostat. Cu ele se transportă numai legume prerăcite în prealabil. Sunt folosite la transportul legumelor pe distanțe foarte mari.
Transportul pe cale feroviară se execută cu diferite tipuri de vagoane:
Vagoanele simple, fără răcire, se folsoesc pentru transportul legumelor pe
distanțe mici și pentru speciile puțin perisabile (cartofi,ceapă, pepeni).
Vagoanele izoterme au pereții izolați termic. Produsele transportate se prerăcesc în prealabil. Se folosesc la transportul pe distanțe mici a castraveților, tomatelor, ardeilor.
Vagoanelor refrigerate sunt izolate termic și au posibilitatea de a stoca un mijloc frigorigen (gheață). Sunt prevăzute cu dispozitive de vehiculare a aerului din interior.
Vagoanele frigorifice sunt cele mai corespunzătoare pentru transportul
legumelor proaspete, deoarece au posibilitatea să asigure temperatura optimă de transport pentru fiecare produs și să o mențină constantă pe toată durata transportului. Sunt vagoane izoterme, prevăzute cu grupuri frigorifice.
Vagoanele încălzite au pereții izolați și sunt prevăzute cu o sursă de căldură în interior. Se folosesc pentru transportul legumelor în timpul iernii.
Transportul legumelor pe cale navală se execută cu nave de transport comerciale. Acestea sunt nave special construite, cu spații amenajate în cale, izolate termic și prevăzute cu ventilatoare și posibilități de reîmprospătarea aerului. Pe cale navală se transportă legume neperisabile si conservele de legume.
Transportul pe cale aeriană se realizează cu avioane cargo de transport. Sunt cele mai rapide mijloace de transport. Se folsoesc pentru transportul la distanțe foarte mari a legumelor foarte perisabile (ciuperci, legume de seră etc).
Legumele se transportă în condiții de temperatură coborâtă și umiditate relativă de 85-95%. În vederea transportului produsele legumicole se prerăcesc. Prerăcirea constă în reducerea într-un timp scurt, a temperaturii produsului ce urmează a fi transportat, cu scopul reducerii proceselor de transpirație, a atacului de agenți patogeni, a întârzierii maturării, a păstrării calității.
Prerăcirea se poate realiza prin diferite mijloace tehnice, cele mai utilizate fiind prerăcirea cu ajutorul circulației forțate a aerului rece, prerăcirea în apă rece cu temperatura de circa 1°C (hydrocooling) si prerăcirea în vid (vacuumcooling) în spații sau instalații speciale.
1.3.7. Depozitarea și păstrarea legumelor
Capacitatea de păstrare a legumelor proaspete variază invers proporțional cu cantitatea de căldură degajată de acestea prin respirație.(Fig.55)
Păstrarea legumelor este influențată și de condițiile naturale în care au fost obținute. Fertilizarea excesivă cu azot, irigarea sau ploile abundente determină creșterea în volum a legumelor, formarea unor țesuturi afânate, cu un conținut mare de apă care influențează negativ păstrarea produselor legumicole.
Capacitatea de păstrare a legumelor este influențată și de temperatura din timpul
recoltării în sensul că, dacă produsele se recoltează într-o zi cu temperaturi ridicate,
acestea duc la deshidratarea lor cu consecințe nefaste asupra păstrării.
Condițiile de micro-climat optime și durata păstrării legumelor sunt prezentate în Tabelul 4.
Valorile optime ale temperaturii și umidității relative ale aerului care induc durata max de păstrare a legumelor Tabel 4
(După Burzo, I si colab.)
Fig.55-Păstrarea legumelor in depozite figorifice (www.eoficial.ro)
Temperatura trebuie să se mențină cât mai apropiată de temperatura de congelare, iar umiditatea relativă a aerului să fie în jurul procentului care reprezintă conținutul de apă al produsului păstrat pentru a evita deshidratarea sau favorizarea bolilor.
Circulația aerului este necesară pentru reglarea și uniformizarea temperaturii, umidității relative și a compoziției aerului în spațiul de păstrare.
Păstrarea produselor legumicole se face în depozite special construite si amenajate, în alte spații și în silozuri de pământ.
Depozitarea produselor se face în palete, lăzi, în lădițe paletizate sau în vrac.
Păstrarea legumelor în atmosferă controlată se face în condițiile depozitelor frigorifice cu temperatura între limitele – 1°C… + 4°C, umiditatea relativă de 90-95%, conținutul în CO2 de 3-6%, iar cel de O2 între 2-5%. În astfel de condiții durata menținerii calității produselor poate fi prelungită cu 30-60 de zile, ca urmare a reducerii intensității respiratorii cu 30-40%, iar pierderile în timpul păstrării sunt mai reduse cu până la 20%.
O altă metodă de prelungire a păstrării o constituie iradierea produselor cu raze gama, care are efect bactericid și de combatere a unor dăunători. Se aplică la păstrarea cepei și a cartofilori.
Ambalarea legumelor
Pentru preambalarea legumelor se folosesc ambalaje specifice, care trebuie să
îndeplinească o serie de condiții: să protejeze produsele menținându-le calitatea, să
fie ieftine și igenice, să facă economie de spațiu, să fie rezistente, să permită
vizibilitatea produselor, să nu aibă mirosuri străine, să se preteze la etichetare.
Legumele folosite la preambalare trebuie să fie de calitate superioară (extra și 1); înainte de preambalare se face condiționarea riguroasă a acestora.
Pentru preambalarea produselor legumicole se utilizează polipropilena, pelicule de polietilenă, policloruri de vinil, plasă tubulară, coșulețe, în funcție de specificul produsului .
Mărimea unităților de ambalaj se stabilește după specificul produsului, ca submultiplu sau multiplu de 1 kg astfel:
– unități de ambalaj de 125 g, 250 g și 500 g; lkg, 2 kg, 3 kg si 5 kg.
Pentru ambalarea legumelor și fructelor se utilizează mai mult plase, lăzi, lădițe, cutii diferite, coșuri, saci, containere, plase, pungi, sacoșe.Ambalajele sunt confecționate din hârtie, lemn, mase plastice(Fig.56), carton(Fig.57) sau fibre liberiene.
Fig.56-Ambalaje din plastic pentru legume –(www-bizoo.ro)
Fig.57-Ambalaje din carton pentru legume –(www-biopack.ro)
Legumele și fructele destinate consumului în stare proaspătă se pot preambala. Preambalarea asigură un nivel ridicat de igienă, protejează legumele și fructele împotriva deprecierilor și favorizează desfacerea lor prin unitățile de autoservire.
Capitolul II. Cultura tomatelor în solarii sau sere
1. Tehnologie modernă de cultură pentru tomate în solarii (ciclul I iarna-vara)
Introducere
Tomatele fac parte din categoria legumelor sensibile la lumină și temperatură, gradul variind în funcție de faza de dezvoltare a culturii. Perioada de timp de la înflorire până la coacere, în special faza polenizării și a legării fructelor, este dependentă de temperatură.
Expunerea tomatelor la un regim de temperaturi fluctuante nu duce la pierderi de productivitate, în comparație cu tomatele crescute într-un regim constant de temperatură (Hurt RG, 1984), dar scăderea bruscă a temperaturii sub 5° C, pentru mai mult timp, afectează iremediabil tomatele.
În România producerea tomatelor în sere neîncălzite și solarii reci se face în cicluri: primul de iarnă-vară, iar cel de–al doilea vară-toamnă. Există și al treilea ciclu mai lung, de primăvară-toamnă în zonele în care clima mai rece sau producerea altor legume (varza, spanac, morcov, ceapa, etc) nu permite efectuarea a două culturi consecutive de tomate .
Practic ciclul I (ciclu scurt sau mediu), ciclu II (ciclu mediu) și ciclul intermediar (lung) reprezintă formele principale și majoritare în care se produc tomatele în România, cu excepția serelor profesionale sau a serelor din sticlă rămase în funcțiune.
Ciclul I de producție:
Ciclul scurt, extratimpuriu, se parctică în sud-vestul României.
1. Semănarea se face iarna, în răsadnițe încălzite, din ianuarie până la jumătatea lui februarie. Se cultivă hibrizi rezistenți Lady Rosa F1 sau Amanda F1;
2. Plantarea răsadurilor se face de la începutul lunii martie până la jumătatea lunii aprilie în solare cu volum mare de aer și folii de acoperire profesionale, cu efect termic.
3. Recoltarea începe după jumătatea lunii mai și durează în funcție de plantare și numărul de etaje lăsat până la jumătatea lunii iunie; Numărul de etaje lăsat este cuprins intre 3 (ciclu foarte scurt, extratimpuriu) până la 6 etaje (ciclu mediu);
Ciclu II de producție;
1. Semănarea se face primăvara sau vara cu 3-4 săptămâni înainte de terminarea culturii
precedente (castraveți extratimpurii, tomate), utilizând hibrizi profesionali cu postmaturare;
2. Plantarea se face începând cu 20 iunie până la 15 iulie;
3. Recoltarea începe de la sfârșitul lunii august până toamna târziu în funcție de plantare,
număr de etaje lăsat și condițiile asigurate de tipul constructiv al solarului;
Numărul de etaje variază de la 6 etaje pana la 8, 10 sau chiar 12 etaje în condiții favorabile.
Ciclu intermediar mai lung:
Se parctică în zone cu climă rece sau după culturi de varză, salată, ceapă, etc.(zona Băleni);
1. Semănarea se face de pe 15 martie până pe 15 aprilie; se cultivă hibridul Rosaliya F1;
2. Plantarea se face în cursul lunii mai;
3. Recoltarea începe de pe 15 iulie și ține până toamna târziu în funcție de numărul de etaje lăsate; Numărul de etaje este lăsat în funcție de construcția serei/solarului;
Obținerea răsadurilor
Este necesar un spațiu special amenajat pentru crearea condițiilor optime de dezvoltare a plăntuțelor: temperatură, lumină, aerisire, irigare;
Pentru obținerea unor recolte bogate, de bună calitate și cât mai timpurii este hotărâtoare calitatea răsadului la plantare.
Un răsad de tomate de bună calitate, necesar ciclului I de producție (Fig.59) trebuie să se încadreze în următorii parametri de calitate:
Să aibă între 55 – 70 zile;
Să se vadă primul buchet floral, dar să nu fie înflorit;
Să aibă înălțimea între 20 – 30 cm (împotriva alungirii se aplică Cyocel 0,1%);
Să nu aibă tulpina fragilă pentru a nu se apleca după plantare (să fie erecte);
Să nu aibă virusuri, boli și dăunători (sunt necesare tratamente fitosanitare pe timpul vegetației răsadurilor)
Să nu prezinte carențe de macro sau microelemente
(sunt necesare fertilizări radiculare și foliare pe tot
parcursul dezvoltării răsadurilor);
Să nu aibă frunzele albite în lipsa clorofilei (etiolate);
Să fie viguroase și să prezinte un sistem radicular
dezvoltat care să ocupe întreg volumul de substrat;
Să nu prezinte deteriorări mecanice în urma manipulării sau alte stricăciuni;
Să fie turgescente (să nu fie ofilite);
Să fie călite.
Producerea răsadurilor implică 2 etape tehnologice:
1.Semănatul tomatelor pentru ciclul I extratimpuriu și timpuriu are loc între 2-20 ianuarie.
În bazinul legumicol Matca, semănatul are loc mai devreme (25-31 decembrie), deoarece se dispune de încălzirea solariilor/serelor după plantare, iar tipul constructiv al solariilor dublat de utilizarea foliilor profesionale de acoperire a lor, le permite plantarea devreme,
sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie.
Folia de acoperire trebuie să aibă calități de protecție împotriva razelor ultraviolete și infraroșii, iar transmisia luminii să fie de 85% la un strat de folie sau 75% la două straturi.
Semănatul se face pe pat germinativ (Fig.60) sau în tăvițe alveolare (Fig.61). În ambele cazuri substratul de semănat este reprezentat de turba special tratată pentru optimizarea EC-ului și pH-ului și cu adaos de fertilizatori.
a) Pe pat germinativ(Fig.60);
Nu se recomandă patul germinativ cald pe gunoi de grajd pentru obținerea unui răsad profesional, uniform calitativ. Pierderile economice în cazul în care se utilizează semințe hibrid profesionale (250g / ha), sunt foarte mari în aceste condiții.
Fig.61-Tăvițe alveolare pregătite pentru semănare directă (www.marcoser.ro)
Repicatul plăntuțelor din patul germinativ sau celulele alveolare se face în ghivece de
plastic;
Condițiile pentru ca un substrat profesional pe bază de turbă sa fie utilizat în producerea răsadurilor sunt următoarele:
pH-ul=5,5 – 6,5 (nu se admit valori ale pH-ului sub 5);
EC-ul să fie de preferat 0,6 – 0,8 dS/m (nu mai mare de 1 dS/m);
Să aibă adaos de fertilizatori NPK și microelemente necesare hrănirii plăntuțelor în primele 2 săptămâni;
Granulația recomandată fiind între 0 – 5 mm (este admisă granulația 0 – 10 mm) ;
Pentru semănat este recomandat un amestec de turbă blondă și turbă neagră, deoarece la repicare, rădăcinile nu suferă răni majore datorită ușurinței desprinderii turbei;
Recomandarea este ca cel puțin semănatul să fie făcut doar în substrat profesional pentru semănat.
Parametrii și condițiile necesare unei germinări optime a semințelor de tomate sunt:
temperatura optimă de germinare este cuprinsă intre: 22-26oC. Aceasta nu trebuie să fie mai mică de 15oC, umiditatea de 100%, lipsa completă a luminii în primele zile până la răsărire (se acoperă cu ziare sau carton din hârtie).
În cazul în care se utilizează substratul profesional pentru semănat, procesul tehnologic
este următorul:
* Se udă cu apă turba până la umectarea completă;
* Se trasează rândurile printr-o ușoară apăsare a substratului;(Fig.62)
Fig.62- Rânduri trasate in substrat de turba pentru semănare (www.marcoser.ro)
* Se pun semințele una câte una pe rând;(Fig.63)
Fig.63- Semănare pe pat germinativ in substrat de turbă (www.marcoser.ro)
* Se acoperă cu un strat fin de substrat de maxim 0,5 cm (semințele de tomate au putere germinativă mică și se întârzie răsărirea);
* Nu se mai udă ulterior;
* Se acoperă cu ziare sau cartoane patul germinativ peste care se pune o folie cu rol de reținere a umidității necesare germinării și răsăririi tomatelor. Se aplică la semănatul în timpul iernii, când intensitatea soarelui este mică și nu crează probleme tomatelor. În timpul primăverii și verii, nu se utilizează acoperirea cu folie a semințelor deoarece conduce la sufocarea și distrugerea plăntuțelor;
*Se asigură o temperatură constantă zi/noapte cuprinsă între 22-26oC ,dar nu mai mică de 15oC ( temperaturile cuprinse între 15-18oC întârzie germinarea și răsărirea cu aproximativ două săptămâni).
Toate etapele tehnologice de mai sus se respectă și în cazul semănării în tăvițe alveolare (Fig.64) cu mențiunea că semănarea în ele se face cu câte o singură sămânța în fiecare celulă alveolară.
Avantajele utilizării alveolelor pentru semănare (Fig.65) față de patul germinativ sunt:
1. Pot fi lăsate cu 7-10 zile mai mult până la repicare;
2. Rănirea rădăcinilor la repicare este micșorată față de cazul în care plăntuțele sunt luate din patul germinativ, unde firicelele radiculare se întrepătrund cu cele ale vecinelor lor;
3. Răsadul este mai viguros datorită densității mici între plante;
4. Uniformitatea răsadurilor este optimă;
Fig.65 – Răsaduri produse în tăvi alveolare -www.marcoser.ro
După răsărirea completă a plăntuțelor este nevoie ca ziua temperaturile să fie cuprinse între 22 – 26oC, iar noaptea între 16 – 20oC. Se urmărește umiditatea substratului care se va iriga constant până la repicare. Fertilizările se fac cu îngrășăminte minerale cu raport echilibrat NPK și adaos de magneziu și microelemente. Dozele de îngrășăminte sunt foarte mici de 10 – 20 g/10 litri de apă. Pentru a evita căderea plăntuțelor se recomandă ca și fungicid Previcur 0,15%. Recomandarea insecticidului pentru prima fază de dezvoltare a răsadurilor este Actara 0,02% . Dacă există riscul apariției de acarieni se recomandă utilizarea Vertimec sau Milbeknock.
2.Repicarea
Perioada cuprinsă între semănat și repicat este de 20-30 zile în funcție de temperatura din răsadniță și substratul utilizat. Răsadul este gata de repicat când are două frunze adevărate, bine dezvoltate și un sistem radicular bine dezvoltat. Repicarea tomatelor se face în cuburi nutritive (Fig.66), închise la culoare, prin care nu pătrunde lumina la rădăcină sau în ghivece de plastic mate (Fig.67).Rădăcinile care vin în contact cu lumina își pierd funcțiile specifice de absorbție a apei și elementelor nutritive.
Fig.66-Cuburi nutritive- (http://www.hortinform.ro)
De asemenea, trebuie reținut faptul că, indiferent de plantele repicate, un volum mai mare de substrat este întotdeauna de preferat în locul unui volum mai mic.
Fig.67-Repicatul răsadului de tomate in pahare de plastic –(www.wordpress.ro)
Pentru obținerea răsadurilor de tomate necesare ciclului I sunt recomandate ghivecele
rotunde cu diametrul de 10 cm și cu înălțime cât mai mare. De asemenea, mai pot fi utilizate și tăvile alveolare de 28 celule/tăvița (Fig.68), dar trebuie avut grijă să nu se întârzie perioada de plantare, deoarece plantele vor crește mult în înălțime într-un timp scurt.
Substratul utilizat pentru repicare poate fi un amestec de pământ de pădure cu turbă. Dacă nu se utilizează turbă se va utiliza mraniță fină (raport de 1/4 sau 1/5) pentru îmbunătățirea texturii substratului.Utilizarea gunoiului de grajd incomplet descompus, ca amestec pentru substratul de răsad, duce la arderea rădăcinilor și la degajarea amoniacului ce îngălbenește micile plăntuțe și le oprește din creștere.
După repicare, se menține o temperatură constantă ziua și noaptea de 22 – 24oC pentru reducerea stresului de repicare și reluarea dezvoltării răsadurilor. După aceste 2 zile se revine la alternanța temperaturilor dintre zi și noapte.
Diferența temperaturilor dintre zi și noapte trebuie să fie de maxim 7oC, cu mențiunea că temperatura nu trebuie să scadă sub 5oC, ziua sau noaptea.
Pe parcursul dezvoltării răsadurilor se va urmări ca plantele să fie constant udate, fertilizate și tratate contra dăunătorilor. Ca și la semănat spațiul utilizat pentru repicarea răsadurilor trebuie dezinfectat. Prezența în răsadniță a insectelor (Thrips, musculița albă, musculița neagră) poate provoca pagube mari. Se recomandă ca de la prima sau cel târziu la a doua irigare să se utilizeze Actara pentru protecția împotriva acestor insecte. De asemenea sunt recomandate 1-2 tratamente cu Previcur, Topsin sau Folpan contra căderii plăntuțelor (10-14 zile de pauză între tratamente). Dacă există pericolul apariției acarienilor se recomandă 1-2 tratamente cu Vertimec sau Milbeknock. Aplicarea îngrășămintelor în această perioadă se face constant la fiecare irigare. Ca și fertilizatori se utilizează îngrășăminte minerale NPK echilibrate în aceleași concentrații ca la răsaduri (10-20 g / 10 litri apă). Pentru o bună dezvoltare radiculară se pot utiliza îngrășăminte tehnice de ultimă generație cum ar fi Sprintene, Salwax și Calciamec/Alcaplant.
Referitor la temperatura din această fază de dezvoltare, în cazul în care se înregistrează peste 35 – 40oC, este necesară aerisirea ușoară a spațiului cu răsaduri.
Rărirea ghivecelor prin așezarea lor pe pământ oferă plantelor o cantitate mare de lumină și posibilitatea călirii răsadurilor înainte de plantare pentru a obișnui planta cu noile condiții de cultură.
Ghivecele cu tomate stau pe pământ 2-3 săptămâni, până se îndeplinesc condițiile necesare plantării. (Fig.69)
Fig.69-Răsaduri rărite pe pământ –( www.hortinform.ro)
Plantarea
Înainte cu câteva zile de operația de plantare, sunt necesare următoarele operații tehnologice:
1.Se accentuează călirea răsadurilor prin închiderea căldurii și aerisirea spațiului răsadniței;
2. Se stropesc foliar cu fungicid și insecticid; astfel se economisește timp, pesticid și apă, iar răsadurile vor fi protejate în momentul plantării;
3. Se afânează solul cu motosapa și se fac găurile pentru plantare;
4. Se instalează sistemul de irigare prin picurare;
5. Înaintea oricărei culturi de legume în sere și solarii este bine să se facă o dezinfectare a solului cu Basamid cu o lună înainte de plantare. Se recomandă aplicarea la sol a unor produse nematocide cu câteva zile înainte de plantare dacă nu s-a făcut dezinfecția cu Basamid ;
6. Folia de mulcire se instalează înainte de plantare;
7. Înainte de plantare, se aplică un insecticid contra coropișnițelor, care ar cauza pierderi mari după plantare.
Densitatea de plantare specifică pentru cultura de tomate în primul ciclu este cuprinsă între 40000-45000 plante/hectar. Se ajunge la această densitate în primul ciclu, deoarece primăvara plantele nu au putere vegetativă mare și sunt lăsate 3-6 etaje după care le sunt rupte vârfurile, favorizând eliberarea spațiului.
Ca mod de plantare se utilizează două variante: distanțe egale între rânduri și distanțe alternate între rânduri (două apropiate urmate de două mai depărtate). Metoda utilizată în ciclul I este cea cu distanțe alternante între rânduri (distanța între rândurile apropiate de 60 cm, iar distanța între rândurile îndepărtate de 90 cm) (Fig.70).
Distanța între plante, pe rând, trebuie să fie de 30 – 35 cm, realizându-se astfel o densitate de 40000-45000 de plante/ha.
Fig.70-Distanța alternantă între rânduri (2 apropiate și 2 îndepărtate)-(www.marcoser.ro)
Lucrări de întreținere aplicate culturii tomatelor in solarii
Irigarea și fertilizarea
Înainte de înființarea culturilor de legume se recomandă efectuarea analizelor de sol, pentru evidențierea rezervelor de elemente minerale și organice ale solului și pentru întocmirea riguroasă și eficientă a programului de fertilizare adecvat.
La întocmirea programului de fertilizare optim pentru a obține nivelul maxim productiv și calitativ al unui hibrid, se iau în calcul următorii parametri:
a) analizele de sol ce relevă cotele de aprovizionare cu macroelemente ( N, P, K),
mezoelemente (Ca și Mg) și microelemente (Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo); se au în vedere
pH-ul (reacția acida sau bazică a solului) și EC (electroconductivitatea sau concentrația în săruri a solului);
b) tipul culturii înființate, deoarece legumele au nevoi diferite din punct de vedere al nivelului de macro și microelemente;
c) sezonul de plantare – datorită faptului că în anotimpul rece, elementele nutritive nu sunt accesibile plantelor din cauza anumitor proprietăți.
Dacă nu se efectuează analizele de sol, toamna se administrează 60-80 tone/ha de gunoi de grajd descompus (de origine bovină sau ovină). Tot la fertilizarea de bază se mai pot adăuga Dolomita (amendament de Calciu) în doză de 1 tona/ha și superfosfat în doză de până 500 kg/ha. O parte din elementele nutritive necesare tomatelor sunt asigurate de fertilizarea de bază, o altă parte de rezervele solului, iar restul necesar dezvoltării plantelor se aplică prin fertilizare fazială.
Aplicarea îngrășămintelor în fertilizarea fazială se face prin 2 metode:
1. Aplicare la sol împreună cu apa de irigare – fertiirigare;
2. Aplicare prin stropire,separat sau împreună cu anumite pesticide – fertilizare foliară;
Tratamente Fitosanitare
Recomandări privind utilizarea pesticidelor și combaterea dăunătorilor:
Se citește eticheta și se respectă recomandările.
După plantare, în prima fază de dezvoltare a plantelor, se utilizează fungicide cu cel puțin 2 componente: una de contact și una sistemică. În această fază, plantele au un ritm accelerat de creștere, iar dacă se utilizează doar fungicide de contact, ele nu vor putea proteja adecvat țesuturile și organele noi formate ca și componenta sistemică ;
Întotdeauna se alternează produsele fitosanitare;
Nu se utilizează de mai multe ori consecutiv aceeași substanță activă, pentru a nu crește rezistența la pesticide a dăunătorilor.
Dozele de substanțe active utilizate vor fi calculate în funcție de vârsta plantelor și de suprafața tratată (nu în funcție de cantitatea de apă utilizată);
6. Nu se fac stropiri cu pesticide o zi înainte și una după stimularea tomatelor;
7. Se pot efectua fertilizări foliare odată cu tratamentele fitosanitare cu condiția ca substanțele utilizate să fie compatibile;
Palisarea sau susținerea plantelor
Palisarea tomatelor în ciclul I se face în două moduri: pe ață și pe arac.
Palisarea pe ață se utilizează în sere și mai puțin în solarii din cauză că acest mod de susținere necesită o structură solidă a solarului.
1. palisarea pe ață (Fig.71);
Fig.71-Palisarea tomatelor pe ață-(www.paradisverde.ro)
Conducerea tomatelor pe ață se poate face prin răsucirea periodică a tulpinii în jurul aței (1-2 ori săptămânal. Ața utilizată nu trebuie să fie subțire, deoarece există riscul rănirii plantei prin tăiere sub acțiunea propriei greutăți.
2. palisarea pe araci (Fig.72);
Fig.72-Palisarea tomatelor pe araci –(www.paradisverde.ro)
În cazul utilizării metodei de palisare pe araci, aceștia se înfig în pământ cât mai aproape de plantă, cu mare atenție, deoarece se poate produce o rănire puternică sau distrugerea fascicolelor radiculare. Prin legare periodică (sub buchet) cu ață, planta este susținută foarte bine de arac. Avantajele utilizării aracilor pentru susținerea tomatelor constă în faptul că stropirea se efectuează mai ușor și că nu există dependență față de structura de rezistență a solarului.
Copilirea
Copilirea sau ruperea lăstarilor se execută pentru favorizarea creșterii fructelor și este
recomandat ca această operație să se facă înainte ca lăstarul să atingă lungimea de 5 cm.
Dacă lăstărirea se face când lăstarul este mic, rănile se cicatrizează rapid, planta se vindecă repede și nu suferă de pe urma acestei operațiuni. De reținut că oricând se execută operațiuni care crează răni deschise, trebuie intervenit cu un tratament fitosanitar pentru protejarea plantelor de eventuale îmbolnăviri.
Cârnirea
În cazul tomatelor timpurii și extratimpurii, pentru a grăbi maturitatea fructelor se execută operația de rupere a vârfurilor după apariția ultimei inflorescențe (cârnit). Ruperea vârfurilor se face după ultima inflorescență, însă se păstrează o frunză sau două cu funcția de “trăgător de sevă”. Astfel toți produșii de fotosinteză merg către fructe, iar timpul necesar ajungerii la maturitate scade considerabil.
Defolierea
Aparatul foliar reprezentat de masa vegetativă a plantei este important, deoarece reprezintă ,,bucătăria plantei”, unde se produc toți compușii necesari dezvoltării noilor țesuturi și organe și creșterii fructelor. La defoliere se îndepărtează frunzele începând de la
bază, dacă acestea sunt senescente (galbene, îmbătrânite, ofilite), deoarece consumă hrana plantei, maxim până la două frunze sub inflorescență. După recolatrea unui etaj, se poate defolia complet până la etajul respectiv.
Polenizarea
Tomatele sunt plante care au componentele mascule și femele situate pe aceeași floare (Fig.73), iar polenizarea se face ușor, printr-o simplă mișcare a plantei,bătând sârmele de susținere.
Fig.73-Structura unei flori la tomate-(www.marcoser.ro)
Pentru o polenizare optimă se pot utiliza bondarii, cu condiția să existe temperaturi favorabile pentru bondari . Alte metode de polenizare, cum ar fi utilizarea atomizoarelor sau a vibratoarelor electrice, sunt puțin sau deloc folosite în practică.
Stimularea
Datorită condițiilor nefavorabile de climă specifice primăverii timpurii, pot apărea multe probleme cu legarea fructelor.
Stimularea se poate efectua prin doua metode: prin pulverizarea florilor deschise cu ajutorul unui pulverizator sau prin îmbăierea inflorescențelor într-un recipient cu soluție de stimulare. În cazul metodei prin pulverizare, se va avea grijă ca jetul să nu atingă vârful de creștere sau alte părți sensibile ale plantei, deoarece compușii chimici pot cauza stres fiziologic plantei, sensibilizând puternic vârfurile de creștere. În cazul în care totuși planta suferă un stres fiziologic, manifestat prin răsucirea în spirală a frunzelor de la vârf, strângerea frunzelor de la vârf, subțierea lor, se recomandă un tratament foliar cu Sprintene 0,2% , care revigorează puternic planta, continuându-și dezvoltarea normal.
Recoltarea
În mod tradițional fructele de tomate se recoltează când au ajuns la maturitatea biologică, adică atunci când fructul își va schimba culoarea din verde în roșu (Fig.74). Datorită utilizării unor hibrizi de tomate de mare valoare genetică, care au proprietăți de postmaturare, se recomandă recoltarea în pârgă, când fructele își schimbă culoarea din verde deschis în portocaliu sau roz deschis. Acesta este momentul potrivit pentru recoltare în cazul hibrizilor Amanda F1, Lady Rosa F1, Rosaliya F1(Fig.75).
Avantajele recoltării hibrizilor cu proprietăți de postmaturare, în faza de pârgă:
1. În această fază de dezvoltare, greutatea fructelor este maximă;
2. Crește rezistența la transport și depozitare și perioada de păstrare, deoarece nu încep procesele metabolice care apar în faza de maturitate a fructelor;
3. Timpul necesar unui fruct să se coacă natural pe plantă este mai mare decât atunci când este cules în pârgă și depozitat corespunzător (5 zile pe plantă și 2-3 zile la recoltarea în
pârgă);
4. Se scurtează perioada de ajungere la maturitate a fructelor rămase, deoarece după culegerea fructelor în pârgă, planta își redistribuie resursele către cele rămase și implicit se scurtează și perioada de recoltare;
5. Se reduce riscul apariției unor ptobleme de calitate a fructelor, precum crăparea acestora, recoltând în pârgă a tomatele;
6. În cazul hibrizilor care au proprietatea de postmaturare, calitatea fructelor din punct de vedere al gustului, culorii și a altor proprietăți este aceeași la fructele recoltate în pârgă sau ajunse la maturitate pe plantă;
7. Recoltarea se face manual, una câte una în funcție de gradul de maturitate al fructelor;
Depozitarea și transportul tomatelor se face cel mai adesea în cutii de carton.
Tehnologia de culturã a tomatelor în sere
Dintre toate culturile practicate în sere, tomatele ocupã primul loc. Datoritã temperaturilor ridicate din timpul verii, cultura se realizeazã în douã cicluri: ciclul I din ianuarie pânã la sfârșitul lunii iunie și ciclul II din prima decadã a lunii iulie pânã la jumãtatea lunii decembrie.
Pregãtirea serelor se face diferențiat pentru cele douã cicluri de culturã, mai ales în
ceea ce privește efectuarea dezinfecției solului.
Ordinea în care se realizează lucrãrile de pregãtire în ciclul I este urmãtoarea:
– evacuarea resturilor culturii precedente;
– mobilizarea adâncã a solului la 28-30 cm cu MSS;
– frezarea solului la adâncimea de 15 cm;
– dezinfecția chimicã a solului cu Basamid Granule (3-5 Kg/100mp) cu efect fungicid, nematocid,insecticid,erbicid, sulfat de cupru (500-1000 kg/ha) sau Nemagon (500 kg/ha);
– fertilizarea de bazã cu îngrãșãminte chimice conform rezultatelor analizelor agrochimice; – frezarea pentru încorporarea acestora și modelarea terenului.
Doze de îngrãșãminte pentru fertilizarea de bazã la cultura tomatelor în sere
Tabel 5
Tabel 5-Fertilizarea de bază(după http://documents.tips/documents/tomate)
*Cifrele din paranteze reprezintã cantitãțile maxime de substanțe nutritive care pot fi asigurate cu îngrãșãminte minerale.
Pentru ciclul II se pot administra îngrășăminte organice în cantitate de 80-100 t/ha.
Rãsadurile se produc în sere înmulțitor, semănându-se pe strat sau direct în ghivece.
Pentru ciclul I semănatul are loc în a treia decadă a lunii octombrie, cantitatea de sămânță utilizată fiind de 200-250 g/ha. Răsadurile se repică după 8-12 zile, în cuburi nutritive cu latura de 10 cm, confecționate din turbã neagră 33%, turbã roșie 34% și compost forestier 33%, sau în ghivece din plastic de 1 litru, folosind același amestec.
La ciclul II, semãnatul se face în prima decadã a lunii iunie. Vârsta rãsadului este de 30 – 35 zile.
Lucrãrile de îngrijire a rãsadurilor constau în: dirijarea atentã a factorilor de vegetație( dirijarea temperaturii se face în funcție de luminozitate – între 20 și 220 C în zilele senine și între 16-180 C în cele noroase, iar noaptea 14-160 C); rãrirea ghivecelor la 20 de zile de la repicat; asigurarea umiditătii; fertilizarea cu soluții de îngrãșãminte complexe sau foliare; aerisirea periodicã, tratamente cu Cycocel 0,1 %, când plantele au
3-4 frunze adevãrate, împotriva alungirii răsadurilor; combaterea bolilor și dãunãtorilor.
Pentru ciclul I, folosirea iluminãrii suplimentare permite reducerea timpului necesar obținerii rãsadurilor, dar este costisitoare.
Înființarea culturilor pentru ciclul I are loc în intervalul 1 ianuarie – 15 martie, în
funcție de posibilitãțile asigurãrii energiei. Pentru ciclul II plantarea are loc în jurul datei de 15 iulie.
Distanțele de plantare sunt de 80-120 cm între rânduri și de 37–50 cm între plante pe rând, în funcție de cerințele hibrizilor, realizându-se densități de 24000–34000 plante/ha. Adâncimea de plantare este cu 2,5 cm mai mare decât în răsadniță.Se udă după plantare.
Completarea golurilor se face în 5-10 zile de la plantare, cu rãsad din rezerva de rãsad, de bunã calitate și din același hibrid.
Lucrãrile de îngrijire se aplicã la sol, se combat bolile și dãunãtorii, se dirijeazã
factorii de vegetație și se fac lucrãri speciale la plante.
Solul se afâneazã manual cu furca sau sapa, sau mecanic cu motoprãșitoarea.
Primul prășit manual se face după 10-12 zile de la plantare, următoarele prașile repetându-se la 10-15 zile, în funcție de nevoi.
Mulcirea se executã cu ajutorul unui strat de 5-10 cm grosime de paie de grâu sau de secarã, dupã 50-60 zile de la plantare, pentru menținerea umidității și prevenirea compactării pământului. Mulcirea se poate executa și cu folie de polietilenã neagrã în grosime de 0,05m (Fig.76). Tomatele mulcite cu polietilenã neagrã de 0,15 mm grosime au dat producție mai ridicatã, cea timpurie fiind de 42 t/ha, iar cea totalã de 96 t/ha, fațã de 53 t/ha la varianta martor.
Dirijarea factorilor de vegetație.
Lumina se asigură prin menținerea curatã a geamurilor. Din luna mai și pânã la începutul lunii septembrie se iau mãsuri de opacizare prin aplicarea lucrãrii de cretizare a geamurilor cu soluții din humã, șlam sau se folosesc ecrane de protecție.
Temperatura se dirijeazã cu ajutorul instalației de încãlzire astfel ca în primele zile dupã plantare sã se menținã la 20-220 C, apoi se reduce la 160 C în zilele senine.
Dupã plantare se va urmãri menținerea nivelului de umiditate în aer de 67-70 %, iar în sol de 70-75 % din I.U.A. Pânã la înflorire și apoi în perioada de fructificare, se va menține în aer umiditatea de 55-60 %, iar în sol umiditatea va crește la 80-85 % din I.U.A.
Irigarea se face prin aspersiune, pe rigole (Fig.77) sau prin picurare(Fig.78), în funcție de tipul de instalație cu care este dotatã sera respectivã. Apa de irigare nu trebuie să aibă temperatura mai mică de 10°C, deoarece deranjează rădăcinile plantei.
Fig.77-Irigarea tomatelor prin aspersiune –( blog.seretransilvania.ro/cresterea-tomatelor-in-sere)
Fig.78-Irigarea tomatelor prin picurare-
(blog.seretransilvania.ro/cresterea-tomatelor-in-sere)
Fertilizarea
La fertilizarea tomatelor în sere în cursul perioadei de vegetație, se va ține seama de consumul specific.
Consumul specific de elemente la culturile de tomate (kg/t)
Tabel 6
Tabel 6-Fertilizarea tomatelor(după http://documents.tips/documents/tomate)
Dupã plantare, este important conținutul de fosfor și potasiu al solului din sere,
apoi cresc cerințele fațã de azot, iar în perioada recoltãrii se acordã atenție potasiului pentru asigurarea unei calitãți comerciale corespunzãtoare.
O atenție deosebitã se acordã aerisirii. Când plantele sunt mici, volumul de aer din serã este suficient. La ciclul II este necesarã ventilarea pentru reducerea temperaturii. Pentru început se aerisește numai în zilele însorite. Pe mãsurã ce plantele cresc, se intensificã aerisirea. O bunã aerisire se realizeazã prin ventilație forțatã și distribuirea
aerului prin conducte perforate din folie de polietilenã. Prin aceste conducte se poate
distribui și dioxid de carbon care contribuie la obținerea unui spor de producție.
Combaterea bolilor și dãunãtorilor
Pentru combaterea acestor boli: antracnoza, bășicarea fructelor, pătarea brună a frunzelor, pătarea albă, pătarea cafenie, se recomandă folosirea următoarelor produse de protecție a plantelor:
Fungicide de contact:
Bouille bordelaise WDG – 0,75% (s.a.-cupru sub formă de sulfat de cupru)
Bravo 500 sc – 0,2%
Dithane neotec 75 WG -0,2%
Merpan 50 WP- 0,2 – 0,25%
Fungicide sistemice:
Melody compact 49 WG – 0,2% (s.a.-cupru sub forma de ox.de cupru)
Cabrio Top – 0,15-0,2%
Folio Gold- 537,5 SC – 0,2%
Pentru combaterea dăunătorilor cum ar fi: păduchele solanaceelor, musculița albă de seră,
păduchele verde, musca minieră, omida capsulelor de bumbac, tripsi, în soluția de stropit se adaugă și un insecticid precum:
Nuprid 200 SC
0,04% (s.a.-imidacloprid-200 g/l) – paduchele solanaceelor
0,075% (s.a.-imidacloprid-200 g/l) – musculița albă de seră, tripsul tutunului
Mospilan 20 SP
0,04% (s.a.-acetamiprid-20%) pentru trips calif.
0,025% (s.a.-acetamiprid-20%) pentru musculița albă de seră
Mavrik 2F – 0,05% (s.a.-tau-fluvalinat-240 g/l) – omida capsulelor, musculița
albă de seră
Actara 25 WG – 0,02%(s.a.-tiametoxam-25%) – musca minieră, musculița albă
de seră, tripsi
Confidor Energy
0,08% (s.a.-imidacloprid 75g/l+deltametrin 10g/l) – omida capsulelor
0,13% (s.a.-imidacloprid 75g/l+deltametrin 10g/l) – tripsul tutunului, musca
minieră
Pentru reducerea populațiilor de acarieni, se aplică:
Ortus 5 SC – 0,1% (s.a.-fenpiroximat 50g/l) – păianjenul roșu comun
Vertimec 1,8 EC – 0,1% (s.a.-abamectin 18 g/l) – păianjenul lat la ardei
Susținerea plantelor ( Fig.79) se face cu sfori legate cu un capãt de sârma spalierului, iar cu celãlalt capăt de baza tulpinii plantei. Pentru a permite îngroșarea tulpinii, legătura se face mai largă. Palisarea se executã dupã 15-20 zile de la plantare, când plantele sunt deja bine înrãdãcinate. Pe mãsurã ce plantele cresc, se paliseazã prin rãsucirea pe sfoarã.
Fig.79- Susținerea plantelor de tomate –( www.scritub.com)
Copilitul (Fig.80) se face sãptãmânal și constã în ruperea tuturor lãstarilor ce cresc la subsoara frunzelor, când au 4-5 cm lungime.
Fig.80- Copilitul la tomate – (www.gazetadeagricultura)
Cârnitul plantelor (Fig.81) se executã pentru ciclul I, dupã 8-12 inflorescențe, iar pentru ciclul II dupã 4-8 inflorescențe.Se face cu circa 60 zile înainte de încheierea culturii, lãsând 1-2 frunze deasupra ultimei inflorescențe.
Fig.81- Cârnitul tomatelor-(www.scritub.com)
Defolierea (Fig.82) reprezintă ruperea frunzelor bătrâne de sub nivelul fructelor pentru ghidarea substanțelor nutritive către fructe și o mai bună circulație a aerului. Se începe defolierea înainte de intrarea în pârgã a fructelor din prima inflorescențã și se poate continua treptat pânã sub etajul de fructe din care se recolteazã. Nu se vor elimina mai mult de 3 frunze pe sãptãmânã.
Fig.82- Defolierea-(www.marcoser.ro)
Polenizarea mecanică este necesară în seră pentru că gradul de umiditate este crescut, iar circulația aerului este deficitară. Se realizeazã prin mișcarea plantelor prin ''baterea sârmelor" cu un bãț, prin folosirea vibratorului electric sau a atomizatorului.
Stimularea legãrii fructelor (Fig.83) se face prin îmbăierea inflorescențelor sau pulverizarea acestora cu o soluție de Tomafix (0,03-0,05 %), Tomato-set (0,5-1 %), Tostim 3 % sau 2,4 D în concentrație de 10 mg/l apã.
Influențã pozitivã are și tratarea plantelor cu Cycocel 0,1 % la 10-15 zile dupã plantare. În vederea sporirii producției timpurii se poate aplica tratamentul cu Ethrel 250 ppm, prin stropire, când fructele din prima inflorescențã au diametrul de 2-2,5 cm.
Factorii care duc la scăderea numărului de fructe sunt: variația temperaturii, umiditatea crescută, intensitatea scăzută a luminii, calitatea apei, dezechilibrul substanțelor nutritive, dăunătorii.
Fig.83-Stimularea fructificării la tomate- (www.marcoser.ro)
Cizelarea fructelor este o lucrare ce trebuie extinsã și în serele din țara noastrã. Constã din îndepãrtarea fructelor rămase mici din inflorescențe. Efectuarea acestei lucrãri va duce la un plus de producție de 5-10% pe unitatea de suprafațã.
Recoltarea tomatelor în ciclul I poate începe la sfârșitul lunii martie și chiar mai târziu, în funcție de data plantãrii și dureazã pânã la sfârșitul lunii iunie.
Producția este în jur de 80-100 t/ha. În ciclul II recoltarea începe în ultima decadã a lunii septembrie și se prelungește pânã la jumãtatea lunii decembrie, realizându-se o producție de 50-70 t/ha.
Recoltarea se face manual, la
diferitele grade de maturare, în funcție de destinația fructelor, la interval de 2-3 zile.
Ele trebuie rupte în așa fel încât o parte din pedicel și bracteea să rămână pe fruct.
Fig.84 –Recoltarea tomatelor –(http://seramea.blogspot.ro)
Dupã recoltare, fructele se sorteazã, se calibreazã și se ambaleazã în lãdițe (Fig.84).
Pentru postmaturarea fructelor, temperatura optimã este de 22-270 C. Fructele din ultimele recoltãri pot fi supuse postmaturãrii. Postmaturarea fructelor verzi se întrerupe la 100C. Tomatele în pârgã pot fi pãstrate la 7,50 C circa 7 zile. Fructele care provin de la hibrizii deținãtori ai genei ''long shelf life", de pãstrare îndelungatã, se pot pãstra între 30 și 90 de zile.
CONȚINUTUL METODICO-APLICATIV
CAPITOLUL 1. PROIECTAREA INSTRUIRII LA NIVELUL DISCIPLINEI
1.1. CONTRIBUȚIA DISCIPLINEI LA ATINGEREA OBIECTIVELOR CICLULUI DE ȘCOLARIZARE
Educația tehnologică, ca disciplină de trunchi comun, este componentă a ariei
curriculare Tehnologii, are,ca principal obiectiv, întregirea culturii generale a elevului,
dar și un profund caracter interdisciplinar și practic -aplicativ.
Obiectivul fundamental al disciplinei constă în noua viziune și atitudine practică asupra omului și sensurilor vieții, prin prisma tehnologiei, precum și o înțelegere a rolului tehnologiei în progresul omenirii. Astfel, va fi înțeles omul în efortul său continuu de perfecționare, asociindu-și tehnologia pentru a-și multiplica forța și simțurile prin instrumente și mașini; pentru a comunica la distanță prin sunet și imagine; pentru a se extinde în spațiu și a reduce distanțele; pentru a se elibera de muncile grele, repetitive, în medii nocive; pentru a-și multiplica capacitățile de informare și operare a informației, fiind disponibil pentru activități creatoare și, nu în ultimă instanță pentru a fi în armonie cu natura și a invăța permanent de la mama natură.
Obiectivele cadru sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate și complexitate.Ele se referă la formarea unor capacități și atitudini specifice disciplinei, urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu sau a ciclului de școlarizare.
Obiectivele instructiv-educative ale educației tehnologice și căile de realizare a lor
cultivarea unui veritabil umanism tehnologic;
dezvoltarea spiritului științific de cercetare;
amplificarea capacităților creative, a disponibilităților pentru invenție și inovație;
inițierea în pregătirea tehnico-practică;
inițierea în limbajele tehnologice specifice;
cunoașterea dezvoltării științei și tehnicii, a istoriei ingeniozității spiritului uman;
înțelegerea raportului dintre tehnologie și mediu și cultivarea unei atitudini și a unui comportament ecologic;
cunoașterea marilor familii profesionale cu specific tehnologic pentru o viitoare opțiune socio-profesională.
Cultivarea unui veritabil umanism tehnologic trebuie să se fundamenteze pe ideea că progresul tehnico-științific este conceput în folosul omului și umanității și nu al subordonării și compromiterii condiției umane. Aceasta înseamnă că știința și tehnologia trebuie să fie utilizate în sens benefic și nu nefast pentru autodistrugere. Totodată, automatizarea și robotizarea urmăresc să-l facă pe om disponibil pentru noi acte de creație.
Pentru aceasta el trebuie învățat să cerceteze.
Învățarea prin cercetare, descoperire trebuie să ducă la sesizarea fondului de probleme, la găsirea și punerea problemei, la stăpânirea unor strategii pentru determinarea relațiilor cauzale, interdependențe dintre fenomene. În ultimă instanță, atitudinea interogativă, capacitatea de a pune întrebări lumii înconjurătoare constituie calități ale adevăratului cercetător.
Învățarea prin cercetare are marele merit că îl învață pe elev spiritul și stilul cercetării științifice, ca aptitudine esențială pentru viață și în mod deosebit pentru viitor. Emulația creativă se poate realiza prin metode de stimulare colectivă precum brainstorming-ul, tehnica delphi sau ancheta iterativă, reuniunea panel sau grupele „față-în-față”..
Acele națiuni care știu să pună în valoare potențele creatoare ale propriului popor sunt avantajate în această cursă acerbă de competențe și tehnologii avansate.
Inițierea în pregătirea tehnico-practică va urmări:
cunoașterea materiilor prime și a materialelor auxiliare, a proprietăților acestora, pentru a putea fi prelucrate;
dezvoltarea capacității de a citi un desen tehnic adecvat nivelului de pregătire, de a proiecta și realiza schițe și desene tehnice;
cunoașterea și înțelegerea logicii tehnologice, a operațiilor necesare prelucrării materialelor, în vederea realizării unor produse necesare omului;
inițierea practică în utilizarea unor scule, mașini-unelte necesare procesului tehnologic; cunoașterea principiilor de funcționare; a normelor de exploatare și eventual a unor defecțiuni posibile și a unui mod de depanare;
inițierea în probleme de igiena muncii, de formare a unei discipline tehnologice, respectarea normelor de protecția muncii și PSI;
cunoașterea modului de organizare a unor întreprinderi, ateliere, a proceselor de fabricație, a unor fluxuri tehnologice (prin vizite, întâlniri cu ingineri, expoziții);
inițierea în probleme financiar economice, vizând estimarea costurilor, cheltuielilor, prețurilor unor produse.
Inițierea în limbajele matematice, tehnologice specifice sunt necesare atât în prezent dar mai ales în viitor. Cele patru limbaje care se impun a fi cunoscute sunt:
limbajul computerelor, al informatizării;
limbajul matematic, ca limbaj universal;
limbajul desenelor tehnice și simbolistica specifică domeniului tehnologic;
limba engleză ca mijloc de informare tehnică, de codificare a comenzilor, a prospectelor existente pe orice tip de tehnologie, indiferent de proveniență.
Combaterea analfabetismului tehnologic funcțional, la orice vârstă și prin mijloace instructiv-educative adecvate, este un imperativ al zilelor noastre.
Cunoașterea dezvoltării științei și tehnicii, istoria sumară a ingeniozității spiritului uman nu se poate realiza decât printr-o tratare istorică a evoluției științei umane, precum și printr-o viziune interdisciplinară, conducând în ultima instanță la structurarea unor fundamente ale concepției despre lume și viață.
Studierea biografiilor marilor inventatori ai omenirii și relevarea contribuției aduse de civilizațiile trecute la progresul omenirii se integrează într-o strategie educativă, motivațională pentru acțiuni viitoare și, totodată, constituie sursa de modele de viață.
Facem cunoștință cu trecutul, ca mijloc pentru a înțelege prezentul și mai ales pentru a ști sensul viitorului. Educația pentru viitor, educația pentru schimbare, dezvoltând tehnici de proiectare a viitorului, de anticipare, conducând elevii spre învățarea modului de a face supoziții, reprezintă o sarcină a științei.
Înțelegerea raportului tehnologie- mediu și cultivarea unei atitudini și a unui comportament ecologic reprezintă un obiectiv care duce la cunoașterea legilor și relațiilor ecologice, a dezechilibrelor create de om prin civilizație și tehnologie, a marilor conflicte dintre tehnologie, mediu și societate.
Educația tehnologică are această sarcină de a pregăti ca atitudine viitorul specialist, pentru a nu intra în contradicție cu natura, cunoscând că de fapt orice modificare produsă de activitatea economică are repercusiuni asupra vieții sociale și conservarea naturii este elementul indispensabil pentru dezvoltarea social-economică.
Dezechibrele ecologice generate de poluare sau inginerie genetică iresponsabilă,ne indică necesitatea formării unei concepții corecte prin asimilarea unor valori și principii ecologice ce definesc raportul societate-natură tehnologie.
Prin lecțiile de educație tehnologică elevii sunt pregătiți ca, atât în prezent prin calitatea lor de „mici ecologi”, cât și în viitor prin specializarea pe care o vor avea, să nu intre conflict cu natura pentru a nu produce modificări negative ale mediului natural prin dezvoltarea social-economică a societății.
Cunoașterea familiilor profesionale cu specific tehnologic pentru o viitoare opțiune socio-profesională
Educația tehnologică are menirea de a-i dezvolta elevului și capacitatea de a alege și nu a fi selectat în ceea ce privește calificarea sa ulterioară; de a alege în cunoștință de cauză și nu de a fi „orientat” și „dirijat”.
Prezentarea unor monografii profesionale din domenii tehnice, vizitarea unor unități economice, întâlniri cu specialiști, vizionarea unor expoziții, filme documentare, participarea la activitatea unor cercuri și cluburi cu profil tehnico-aplicativ, dezvoltarea unor mici pasiuni și preocupări de timp liber sunt doar câteva genuri de activități care pot avea influențe asupra structurii unor modele și idealuri socio-profesionale cu valoare motivațională în opțiunea viitoare.
Învățământului, științei și tehnologiei le revin roluri de prim ordin în societatea de azi și cea viitoare, fiind unanim acceptată ideea că pentru realizarea progresului este necesară unirea științei și tehnicii cu umanismul, cu grija față de ființa umană. Învățământul este tot mai recunoscut ca o forță motrică de prim rang în societate, revenindu-i misiunea de a contribui în mod esențial la efortul de îmbunătățirea condiției umane.
1.2. STRUCTURA CONȚINUTULUI DISCIPLINEI
Tabel 1
1.3. CORELAREA CU ALTE DISCIPLINE ȘI MODULE
I.3.1. CORELAREA INTRAMODULARĂ A TEMEI
I.3.2. CORELAREA INTERDISCIPLINARĂ A TEMEI
1.4. ORGANIZAREA MEDIULUI DE INSTRUIRE
Pentru obținerea unor rezultate bune în activitatea de instruire, în afara metodelor și procedeelor adecvate și a măiestriei pedagogice a profesorului, un rol important îl are mediul în care se desfășoară această activitate.
Cabinetul de educație tehnologică poate fi dotat cu mijloace de învățământ care pot fi grupate conform tabelului 2:
Tabel 2
Resursele materiale ale procesului de învățământ ușurează comunicarea, înțelegerea, formarea noțiunilor și deprinderilor, fixarea, evaluarea și aplicarea cunoștințelor dobândite în practică, precum și consolidarea abilităților de muncă.
O etapă importantă în proiectarea lecției o constituie selecționarea mijloacelor de învățământ în raport cu obiectivele și metodele stabilite. La selecționarea materialelor didactice se au în vedere calitatea lor intrinsecă și contextul pedagogic în care sunt folosite
Școala Gimnazială Dumbrăvești dispune de mostre de materiale, material grafic, CD-uri, DVD-uri, calculatoare, videoretroproiector.
LISTA LUCRĂRILOR PRACTICE EFECTUATE
1. Realizarea unui colaj cuprinzând tipurile de clădiri din localitate.
2. Realizarea machetei locuinței sau a școlii din polistiren / carton.
3. Montarea rețelelor de utilități pe macheta locuinței prezentată în secțiune, folosind tuburi colorate din plastic sau conductori electrici.
4. Realizarea piramidei alimentației sănătoase din polistiren și carton colorat.
5. Prepararea salatei bulgărești de legume, a tartinelor și a salatei de fructe.
6. Murarea castraveților.
7.Aranjarea mesei festive.
8. Realizarea unei etichete pentru un produs alimentar.
9. Realizarea reclamei unui produs pe baza imaginii, a caracteristicilor și a unui slogan-text.
10. Realizarea produselor din lemn (ramă pentru tablou, băncuță, scăunel ).
11. Realizarea perniței pentru ace.
12. Realizarea șervețelului artizanal pe etamină.
13. Realizarea unui colaj cu îmbrăcăminte și incălțăminte în diferite sezoane.
14. Realizarea produselor din piele sau înlocuitori (curea, portochelari ).
15. Realizarea produselor din lut polimeric ( pandantive,mărțișoare ).
16. Realizarea tabloului decorativ din doze de aluminiu
17.Realizarea ghiveciului pentru flori din PET-uri.
18.Realizarea brățării din mărgele,a bonsai-ului și a globulețelor.
19.Realizarea brățării din inele elastice și a măștii din hârtie gumată.
20. Realizarea din materiale reciclabile a unui suport pentru creioane (doze de suc sau suport de hârtie igienică ), a vazei decorate cu bucățele de oglindă, a măturii din PET-uri
21. Realizarea turbinei hidraulice și integrarea ei în schema hidrocentralei.
22. Realizarea lămpii electrice pentru controlul tensunii în circuit.
23. Montarea prizelor, întrerupătoarelor și lămpilor într-un circuit electric.
24. Remedierea defectelor fierului de călcat,întrerupătoarelor, comutatoarelor.
25. Realizarea tabloului decorativ cu materiale textile
26. Decorarea oului de Paște prin tehnica Quilling.
27. Realizarea felicitărilor.
CAPITOLUL 2. PROIECTAREA INSTRUIRII PENTRU UNITATEA DE ÎNVĂȚARE
2.1. STRUCTURA CONȚINUTULUI
Planificarea calendaristică și proiectarea unității de învățare
Proiectarea activităților didactice se realizează pe baza a două documente:
planificarea calendaristică;
proiectul unității de învățare.
2 1.1. Planificarea calendaristică este un instrument de interpretate personalizată a programei, care asigură un demers didactic concordant cu situația concretă din clasă. Planificarea calendaristică se elaborează pentru un an școlar pentru a avea o imagine de ansamblu asupra realizării curriculum-ului, a obiectivelor vizate și conținuturilor aferente.
Pentru elaborarea planificării este necesară parcurgerea următoarelor etape:
Studierea atentă a programei și a manualului.
Corelarea obiectivelor și conținuturilor din programă cu unitățile / lecțiile din manualul în care se găsesc.
Identificarea altor resurse didactice, în cazul în care manualul nu acoperă în totalitate conținuturile din programă.
Stabilirea succesiunii unităților de învățare (oră / oră de curs) și detalierea conținuturilor tematice pentru fiecare unitate în raport cu acele obiective care le sunt asociate prin programă.
Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învățare, în concordanță cu obiectivele specifice vizate.
Planificarea calendaristică se realizează avându-se în vedere următoarele componente din curriculum:
– tabel de corelare a obiectivelor de referință și conținuturilor;
– recomandările privind conținuturile și ordinea cronologică de parcurgere a acestora; recomandările pentru activitățile de învățare.
2 1.2. Proiectarea unității de învățare
Trăsăturile specifice unei unități de învățare sunt:
* determinarea la elevi a unui comportament specific, în funcție de obiectivele
vizate;
* unitatea conținutului tematic;
* se desfășoară continuu pe o perioadă de timp;
* se finalizează prin evaluare.
Proiectarea unității de învățare presupune o succesiune de etape înlănțuite logic, ce contribuie la detalierea conținuturilor în vederea formării competențelor specifice.
Etapele proiectării sunt aceleași, oricare ar fi unitatea de învățare.
Proiectarea unității de învățare se poate realiza tabelar, fiecare rubrică conținând răspunsuri la unele întrebări care vizează demersul didactic.
Conținuturile unității de învățare dau răspuns la întrebarea Ce predau? și cuprind detalieri de conținut (tema este detaliată pe lecții).
Obiectivele de referință sunt răspunsuri la întrebarea De ce predau? Și cuprind obiectivele de referință din programă, aferente conținuturilor respective.
Activitățile de învățare – răspund la întrebarea Cum predau?; ele fiind activități care duc la la dezvoltarea competențelor propuse, care pot fi realizate efectiv și presupun activitatea nemijlocită a elevului.
Resursele – este rubrica în care se dau răspunsuri la întrebarea Cu ce predau? și conține formele de organizare a clasei, metodele de învățare prin care se pot îndeplini obiectivele, precum și materialele didactice folosite.
Evaluarea este rubrica în care se răspunde la întrebarea În ce măsură evaluez?, iar conținutul rubricii cuprinde instrumente și modalități de evaluare aplicate la clasă.
Pentru atingerea obiectivelor dorite, activitățile de învățare-predare utilizate au un caracter activ, interactiv și centrat pe elev, cu pondere sporită pe activitățile de învățare și nu pe cele de predare, pe activitățile practice și mai puțin pe cele teoretice.
2.2. FORMULAREA OBIECTIVELOR OPERAȚIONALE
O problemă de bază în proiectarea activității didactice o constituie operaționalizarea obiectivelor. A operaționaliza obiectivele înseamnă a le defini în termeni de comportamente observabile sau măsurabile, respectiv a transpune rezultatele așteptate în urma instruirii în termeni de operații și acțiuni, sau alte manifestări observabile, adică precizarea în mod concret a ceea ce trebuie să știe și ce vor fi capabili elevii să facă la încheierea unui proces de predare-învățare.
Operaționalizarea obiectivelor cuprinde următoarele etape:
a. Stabilirea acțiunii sau operației pe baza conținutului de predat;
Precizarea obiectului acțiunii (ce anume știe să definească, să identifice sau să rezolve elevii)
Descrierea condițiilor situațiilor didactice;
Precizarea criteriului de evaluare cerut de obiectul acțiunii și de condițiile stabilite.
Operaționalizarea oferă precizie și obiectivitate în stabilirea finalităților procesului de educație, au valoarea unor dovezi obiective de natură să-i permită profesorului să dezvăluie cum au gândit sau cum au simțit, ori cum au executat elevii anumite sarcini pe parcursul desfășurării lecției.
În activitatea de elaborare a obiectivelor se respectă principiul accesibilității și se urmăresc treptele de performanță tabelul 3:
Tabel 3
La disciplina educație tehnologică se operează cu verbe care denumesc comportamentele cele mai tipice precum și clase de conținuturi, tabelul 4.
Tabel 4
B.Bloom – Verbele categoriilor taxonomice
Obiectivele operaționale ale lecțiilor prezentate în lucrare, tabelul 5:
Tabel 5
2.3. ELABORAREA PROBEI DE EVALUARE
2.3.1. METODE TRADIȚIONALE DE EVALUARE
În procesul de învățământ, activitățile de predare, învățare și evaluare constituie elemente importante care se află într-o strânsă legătură de aceea trebuie proiectate în același timp. După modul în care se integrează în desfășurarea procesului didactic, evaluarea poate fi de trei tipuri:
evaluare inițială, care se realizează la începutul unui ciclu de învățare sau program de instruire în scopul stabilirii nivelului de pregătire al elevilor;
evaluare formativă, realizată pe întregul parcurs didactic prin verificări sistematice ale tuturor elevilor asupra întregii materii;
evaluarea sumativă se realizează la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire oferind informații utile asupra nivelului de performanță al elevilor în raport cu obiectivele de instruire propuse.
Metodele tradiționale de evaluare utilizate în cadrul disciplinei educație tehnologică sunt: probele orale, probele scrise și probele practice. Aceste metode sunt concepute pentru a realiza un echilibru între trei tipuri de probe și constituie elementele principale și dominante în desfășurarea actului evaluativ.
Evaluarea orală se poate realiza individual, frontal sau combinat. Metoda asigură un feed- back rapid și dezvoltă abilitatea de comunicare dar prezintă dezavantajul că evaluarea poate fi subiectivă, necesită un consum mare de timp și determină neglijarea clasei.
Evaluarea scrisă face posibilă verificarea unei arii extinse de cunoștințe și capacități, permite raportarea rezultatelor la criteriile de validare prestabilite, încurajează munca individuală. Modernizarea evaluării scrise se poate realiza prin eseuri și referate.
Evaluarea prin probe practice este utilizată în cadrul disciplinelor tehnice și urmărește identificarea abilităților concretizate în activități materiale.Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării capacității elevilor de a aplica anumite cunoștințe teoretice, precum și a gradului de stăpânire a priceperilor și deprinderilor de ordin practic.
Strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acțiunii evaluative care să ofere elevilor suficiente și variate posibilități de a demonstra ceea ce știu (ca ansamblu de cunoștințe), dar, mai ales, ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi, abilități). Acest lucru se realizează prin utilizarea metodelor complementare de evaluare.
2.3.2. METODE COMPLEMENTARE DE EVALUARE (ALTERNATIVE)
Spre deosebire de metodele tradiționale care realizează evaluarea rezultatelor școlare obținute într-un timp mai limitat și de regulă cu o arie mai mică de conținut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puțin două caracteristici:
realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură sau odată cu instruirea/învățarea;
privesc rezultatele școlare obținute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacități, dobândirea de competențe și mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învățare. Vizează formarea personalității autonome,libere și creatoare.
Evaluarea este implicită demersului pedagogic curent, permițând, atât profesorului cât și elevului, să cunoască nivelul de achiziție a competențelor, să identifice lacunele și cauzele lor, să facă remediile care se impun în vederea reglării procesului de predare-învățare. Metodele de evaluare continuă, corespunzătoare obiectivelor vizate, sunt:
a. observarea sistematică a comportamentului elevilor, care permite evaluarea conceptelor, capacităților, atitudinilor față de sarcina dată;
b. investigația;
c. autoevaluarea, prin care elevul compară nivelul la care a ajuns, cu obiectivele și standardele educaționale și își poate impune/modifica programul propriu de învățare;
d. metoda exercițiilor practice.
Ca instrumente de evaluare se folosesc:
* fișe de observație; * chestionarul;
* fișe cu itemi; * fișe de autoevaluare;
* fișe de lucru; * miniproiectul;
* interviul; * portofoliul.
Se folosesc metode didactice specifice în corelație cu mijloacele didactice și conținuturi:
fișe de lucru, modele, seturi de piese, instrumente pentru măsurarea unor mărimi fizice, mape cu desene, mostre de materiale;
suport video corespunzător;soft educațional specific.
Deseori se folosesc testele de evaluare care conțin diferite tipuri de itemi.
2.3. Elaborarea probei de evaluare
Teste de evaluare și fișe tehnice
Test de evaluare nr.1
2p I. Încercuiește litera din fața variantei considerate răspunsul corect:
1. Este factor de vegetație al plantelor:
a) apa
b) vântul
c) activitatea omului
2. Prin recoltare se realizează:
a) sortarea, spălarea și ambalarea produselor
b) strângerea, depozitarea și păstrarea întregii producții
c) condiționarea, depozitarea și ambalarea produselor
3p II. Completați spațiile libere astfel încât afirmațiile să aibă sens: 1.Substanțele nutritive sunt transportate de la rădăcina plantei până la frunze cu ajutorul……………………….
2. Semănatul semințelor se realizează în perioada optimă pentru a asigura ………………………….de germinare a semințelor.
3. Consumul zilnic de legume și fructe trebuie să fie de aprox………………..
4. Materia primă pentru obținerea pâinii este…………………………
3p III. Stabiliți valoarea de adevăr a afirmațiilor, încercuind A sau F: 1. Cârnitul se execută la tomate și castraveți.
A F
2. Plantarea răsadurilor se face numai în zilele însorite, asigurându-se astfel o mai bună prindere a plantelor.
A F
3. Copilitul consta în îndepărtarea lăstarilor de la subsioara frunzelor.
A F
4. Prin măcinarea cerealelor se obține o făină bogată în amidon,gluten și vitamine.
A F
2p IV. Realizați corespondența prin săgeți, între elementele coloanei A și elementele coloanei B:
A B
1.Lucări de pregătire a terenului a) grăpat
2. Lucrări de îngrijire a culturilor b) irigat
3. Lucrări ale solului cultivat c) prășit
d) rărit
e) tăvălugit
A B
1. arat a) combină
2. irigat b) furtun
3. recoltat c) tractor
d) plug
Barem de corectare și notare
I. 1-a
2-b Tp=2×0,5p=1p
II. 1. apei
2. temperatura
3. 600-700g
4. grâul Tp=4×0,75=3p
III. 1. A
2. F
3. A
4. A Tp= 4×0,75= 3p
IV. 1 a 1 a
2 b 2 b
3 c 3 c
d d
e
Tp=2x1p=2p
Se acordă din oficiu 1p
Total 10 p
Fișa de lucru nr.1
1. Completați schema de mai jos cu semințe sau plante cultivate în zona unde locuiți:
Semănat Plantat
Fișa de lucru nr.2
Completați aritmogriful, folosindu-vă de verticala dată: PLANTĂ.
1. Componentă principală a organismului plantelor,cu rol și funcții importante în viața plantei.
2. Factor de vegetație fără de care plantele superioare nu pot trăi, nu se pot hrăni, deoarece nu poate avea loc procesul de fotosinteză.
3. Este necesară atât în aer cât și în sol, pentru desfășurarea proceselor vitale ale plantelor.
4. În lipsa ei plantele nu se dezvoltă normal, iar cu tmpul dispar.
5. Dirijarea factorului de vegetație pe timp de secetă.
6. Factor de vegetație de care plantele au nevoie atât în atmosferă cât și în sol.
Fișa de lucru nr.3
Identificați posibilitățile de valorificare a materiilor prime de origine vegetală din zona unde locuiți, în produse finite:
M
A
T
E
R
I
I
P
R
I
M
E
V
E
G
E
T
A
L
E
Test de evaluare nr.2
2p I. Realizați corespondența prin săgeți între imagini și denumirile uneltelor și utilajelor agricole,apoi subliniați pe cele folosite la pregătirea terenului:
2p II. Stabiliți valoarea de adevăr a afirmațiilor încercuind A sau F,după caz:
1. Prin rotația culturilor se asigură condiții optime de hrană plantelor.
A F
2. Proteinele vegetale de cea mai bună calitate sunt furnizate de germenii de
grâu. A F
3. Pentru a favoriza formarea rodului la cartof se aplică operația de cârnit.
A F
4. Protejarea legumelor împotriva brumelor se realizează prin arderea de substanțe fumigene.
A F
1p III. Încercuiți litera din fața variantei considerate răspunsul corect:
1.Lucrările de mușuroire sau bilionare se aplică culturilor de:
a) grâu
b) ceapă
c) cartof
d) lucernă
2. Dirijarea factorului lumină de către om în livezile de pomi se realizează prin:
a) distrugerea buruienilor
b) tăierea crengilor
c) aplicarea îngrășămintelor
d) tratament de erbicidare
3p IV. Completați spațiile libere astfel încât afirmațiile să aibă sens și să respecte adevărul științific:
1.Recoltarea produselor agricole vegetale se poate face manual sau ……………………..
2. În timpul preparării și aplicării substanțelor pentru combaterea bolilor și dăunătorilor se va purta………………………………
3. Intervențiile la utilajele agricole se vor face în timpul ……………………….. și a opririi motorului.
4. Valorificarea produselor agricole se face prin …………………………………..
1p V. Care sunt posibilitățile de valorificare a legumelor obținute în grădină, seră sau solarii?
Barem de corectare și notare
I. sapă,plug,greblă,disc Tp=2p
II. 1.A
2.A
3.F
4.A Tp=4×0,5p=2p
III. 1-c
2-b Tp=2×0,5p=1p
IV. 1-mecanizat
2-echipament de protecție
3-staționarii mașinii
4-vânzare Tp=4×0,75p=3p
V. Valorificare prin vânzarea lor în stare proaspătă sau conservate prin murare, congelare. Tp=1p
Se acordă din oficiu 1p
Total 10p
CAPITOLUL 3. PROIECTAREA LECȚIEI
Școala: Școala Gimnazială Dumbrăvești
Clasa: a V-a
Disciplina: Educație tehnologică
Profesor: Minea Mariana
Tipul lecției: predare-învățare
A. Necesitatea studierii temei:
Elevii au în familie grădină și teren arabil.Ei trebuie să cunoască procesul tehnologic de cultivare a plantelor pentru a-și ajuta părinții în gospodărie sau pentru a duce mai departe afacerea familiei.
B. Structurarea conținutului lecției:
arat
grăpat
discuit
tăvălugit
prășit
plivit
rărit
combaterea bolilor și dăunătorilor
irigat
administrarea îngrășămintelor
copilit
cârnit
C. Contextul în care se realizează lecția:
D. Obiective operaționale
E. Proba de evaluare
Test de evaluare nr.2
F. Strategii didactice
Fișă de lucru
Completați spațiile libere:
discuit grăpat
arat tăvălugit
Școala: Școala Gimnazială Dumbrăvești
Clasa: a V-a
Disciplina: Educație tehnologică
Profesor: Minea Mariana
Tipul lecției: predare-învățare
A. Scop: Recreere, vizitarea unor obiective turistice și a unui trust de construcție a serelor, precum și a unei fabrici de solarii la cheie, pentru a înțelege construcția și amenajarea spațiilor protejate pentru legume.
B. Schema logică a conținutului:
C. Contextul în care se realizează lecția:
D.Obiective operationale ale lecției:
E. Proba de evaluare
F. Strategii didactice
Traseul propus pentru un circuit turistic de 2 zile este:
Dumbrăvești 19 km Slănic 15 km Vălenii de Munte 36 km Cheia
65 km Brașov 15 km Codlea 15 km Brașov 45 km Sinaia 10 km Posada
53 km Ploiești 60 km București 19 km Mihăilești 19 km București 60 km
Ploiești 20 km Dumbrăvești
Obiective propuse:
Salina Slănic
Biserica Neagră Brașov
SC er AL Sere Codlea
Castelul Peleș Sinaia
Muzeul Cinegetic Posada
Grădina Botanică București
Fabrica de solarii Mihăilești
Muzeul Ceasului Ploiești
Fișa tehnică a circuitului turistic
Total km:451km
Timp afectat călătoriei: 34h 45 min
Timp afectat opririlor:11h 15 min(masă+vizite)
Timp servicii cazare: 12 h
Timp liber:3h
Școala: Școala Gimnazială Dumbrăvești
Clasa: a V-a
Disciplina: Educație tehnologică
Profesor: Minea Mariana
Tipul lecției: predare-învățare
A. Scopul: formarea unei baze teoretice privind realizarea unui plan de afaceri.
Însușirea cunoștințelor despre elementele și conținutul planului de afaceri.
B. Structura logică a lecției:
C. Contextul în care se va realiza lecția:
D. Obiective operaționale:
E.Proba de evaluare:
F. Strategii didactice:
FIȘĂ DE LUCRU
CUPRINSUL UNUI PLAN DE AFACERI
I.Afacerea
1.Firma
2.Domeniul de activitate
II.Piața
1.Clienții
2.Produsele/serviciile
3.Concurența
III.Organizare și conducere
Structura organizatorică(organigrama)
IV.Finanțe
1.Venituri
2.Cheltuieli anuale
3.Profit
. 3. Elaborarea unui plan de afaceri are doua etape:
A.Culegerea informațiilor
B.organizarea informațiilor
A.Intreprinzatorul particular trebuie să știe cat mai multe date despre activitatea pe care o incepe ,despre condițiile in care aceasta se va derula. El trebuie sa cunoască:
A.1.Afacerea – să determine cu claritate ce face sau ce doreste sa facă;
A.2.Piața – care sunt clienții,unde sunt acestia,ce doresc ei,cu cine va concura,etc.?
A.3.Finanțele – întreprinzatorul particular poate să satisfacă cerințele clienților potențiali si să obțină un profit?
B.Organizarea informațiilor
Pentru intreprinzatorul particular nu este suficient să știe totul despre o afacere.Este foarte important si modul cum o prezintă partenerilor de discuții pentru a-i convinge. Planul de afaceri trebuie să fie cuprinzător si concis. Ideile să fie organizate in capitole distincte,care să se refere la aspecte specifice,iar limbajul să fie clar si simplu.
Detaliile tehnice si alte materiale ajutătoare vor fi trecute in anexe astfel incât textul principal să fie usor de urmarit,
Planul de afaceri trebuie permanent actualizat , pentru că el va evolua.
ÎNFIINȚAREA UNEI FIRME
Planul de afaceri este o prezentare scrisă a ceea ce dorește întreprinzătorul să realizeze.
Conținutul “Planului de afaceri”
Domeniile principale pe care ar trebui să le cuprinda un plan de afaceri sunt:
I. Afacerea
– firma
– domeniul de activitate
– obiectivele
II. Piața
-care sunt clienții,ce doresc ei
– produsele
– segmentul de piață
– concurența
III. Conducerea și organizarea
– cum îți organizezi afacerea
– conducerea
– personalul
IV. Finanțele
Trebuie luate in considerare:
– resursele financiare pe care le ai
– sursele si utilizarea fondurilor
– ce cheltuieli vei face cu:
-resursele umane
-resursele materiale
– previziunile financiare
PROIECT PENTRU ÎNFIINȚAREA UNEI FERME
DE LEGUME ÎN CÂMP
I. AFACEREA- prezentarea firmei și a strategiei generale
Firma : fermă de legume în câmp-Întreprindere Individuală Popescu Ion
Sediu social: comuna Dumbrăvești, județul Prahova
Nr. de înregistrare în Registrul Comerțului:
Cod unic de înregistrare
Activitatea firmei: producerea legumelor în câmp(2 ha)
Produse oferite: tomate,castraveți,morcovi,varză albă pe o suprafață de câte 0,5 ha
Oportunitatea investiției sub următoarele aspecte:
-condițiile pedo-climatice din zonă recomandă soluri și clima pentru cultura legumelor
-piața de desfacere locală și în apropierea comunei, pe fondul campaniilor de conștientizare a necesarului consumului de legume și fructe proaspete. Prognoza prevede creșterea consumului de legume,mai ales a produselor autohtone bio în detrimentul celor din import
-forța de muncă ieftină
-dezvoltarea economiei locale prin creșterea veniturilor la bugetul local
-proiectul este în acord cu studiul ,,Investiții În Exploatații Agricole” din Programul SAPARD și proiectul model pentru ferma de legume în câmp, pus la dispoziție de MADR
-implementarea proiectului în condițiile cofinanțării prin Programul Național pentru Dezvoltarea Rurală, măsura 121,va avea ca rezultat o rentabilizare a capitalului propriu investit și o durată de recuperare mai scurtă decât în cazul în care proiectul ar fi reaizat din surse proprii.
Domeniu de activitate
Mijloc fix:20 000 mp teren arabil-proprietate personală
Mijloace mobile :mașini și utilaje agricole necesare tehnologiei de cultivare ce trebuie achiziționate prin accesarea fondurilor FEADR
1.Moto cultor 12 CP-motor diesel 12 CP, greutate 132 000 de Kg -folosit pentru arat ,afânat, aerisit în profunzime,mărunțit teren agricol. Este dotat cu o gamă largă de accesorii pentru pregătirea terenului.
2. Plug rotativ 1800. Prezintă două trupițe pentru lucrările de arat primăvara.
3. Mașină pentru plantat răsaduri.Productivitate:2000-2500 plante /oră/rând. Distanța între plante: minim 23 cm,maxim 78 cm.Plantarea răsadurilor se face cu rădăcina goală sau cu bulgări de turbă.
4. Freza utilizată pentru lucrările de afânare și aerisire a solului, combaterea buruienilor,încorporarea îngrășămintelor în sol, pregătirea patului germinativ prin mărunțirea solului. Lățime de lucru:40-60 cm; adâncime de lucru: 10-16 cm.
5. Cultivator care se va utiliza pentru spargerea crustei în vederea ușurării răsăririi plantelor sau pregătirii însămânțării. Lățime de lucru: 30-60 cm, greutate: 36 kg.
6.Semănătoare pentru semănatul în rânduri a semințelor de mocov sau alte legume(semănătoare cu 3 rânduri).
7. Instalație de irirgat prin picătură-dozează apa în diferite etape de dezvoltare a culturilor. În funcție de cultura irigată, fiecare plantă primește cantitatea optimă.
Pompă pentru alimentarea cu apă.
Cunducte de polietilenă.
Racord tub picurare pe robinet.
Dop tub picurare.
Reductor pesiune apă.
Materii prime necesare pentru desfășurarea activității:
– răsaduri achiziționate de la firme specializate
-semințe
-fertilizanți
-dezifectanți sol
-tratamente pentru combaterea dăunătorilor
Materiale auxiliare: lădițe; saci; araci de lemn; sârmă;consumabile
Proces tehnologic – cultura tomatelor
1. Pregătirea terenului: suprafața cultivată cu tomate=0,5 ha.
Aratul se realizează toamna cu ajutorul motocultorului și a plugului cu două trupițe. Arătura va fi adâncă de 25-30 cm.
Nivelarea terenului se realizează toamna cu ajutorul motocultorului și cultivatorului.
Pregătirea patului germinativ se face cu ajutorul frezei prin aplicarea fertilizanților și a erbicidelor. Erbicidarea se efectuează manual cu preemergent 1l/ha în 300l de apă.
2. Asigurarea materialului biologic: răsadurile vor fi achiziționate de la diverși furnizori autorizați pentru producerea și comercializarea răsadurilor . La înființarea culturii de tomate se vor folosi răsaduri provenite din semințe autorizate.
3. Lucrări de întreținere:
-completarea golurilor cu răsaduri
-prășitul culturii: 3-4 ori mecanic și 2-4 ori manual
-susținerea plantelor se face cu araci de lemn de 1m și sârmă
-copilitul și cârnitul se efectuează numai la soiurile cu creștere nedeterminată,
lăsându-se cel mult 2 lăstari
-cârnitul se execută la culturile de toamnă cu 45-50 zile înainte de încheierea culturii
-fertilizarea se execută în 2 etape: la începutul fructificării,în prima inflorescență, cu 150 kg azotat de amoniu/ha și la fructificarea influorescenței a treia, când se aplică 150 kg azotat de amoniu și 100 kg sulfat de potasiu/ha
-irigarea culturilor cu ajutorul sistemului prin picurare:350 m3/ha
-combaterea bolilor și dăunătorilor (atacul de mană, Septoria și gândacul de Colorado) se aplică tratamente foliare, soluție de 1l/ha, 4 doze/ ciclu de producție
4. Recoltarea: se face când legumele ajung la maturitate. Se recoltează manual, se sortează și se ambalează în lădițe de 20 kg pentru comercializare.
Producția= 42 t/ha
Obiective
Obiectiv general:creșterea competitivității firmei Popescu Ion Întreprindere Individuală printr-o mai bună utilizare a factorilor de producție și a resurselor umane, cu respectarea standerdelor naționale și comunitare.
Obiective specifice:
1. obținerea unor producții mari:
-tomate = 48 000 kg/ha
-castraveți = 36 000 kg/ha
-morcovi = 36 000 kg/ha
-varză albă = 66 000 kg/ha
2. adaptarea exploatațiilor legumicole la standardele comunitare prin:
a) achiziționarea de utilaje și echipamente competitive .
b) respectarea fluxului tehnologic .
c) efectuarea lucrărilor în perioadele prevăzute .
d) optimizarea gamei de îngrășăminte, erbicide, pesticide și substanțe de tratament, care asigură complementaritatea cu elementele nutritive din sol .
3. Creșterea veniturilor exploatației legumicole- se preconizează obținerea unor venituri de 155750 lei/an.
4. Crearea de noi oportunități pentru ocuparea forței de muncă .
5. Respectarea standardelor de calitate sub aspect agronomic, comercial, organoleptic, nutrișional și sanitar .
6.Respectarea cerințelor fitosanitare care să asigure siguranța consumatorilor și să respecte normele de mediu care protejează apa și solul.
II. PIAȚA- descrierea pieței,analiza concurenței,analiza clienților
Tendința de orientare spre o alimentație sănătoasă include creșterea consumului de legume proaspete autohtone care au gust natural și calitate superioară celor din import.
Problemele majore ale pieței românești de legume și fructe sunt:
-producția autohtonă este fluctuantă,fragmentată,90% provenind din gospodăriile private și 10% din ferme
-un rol important îl au intermediarii,în fața cărora producătorii locali nu au multe opțiuni
-deși România este un producător important de legume și fructe, producția autohtonă ia calea fabricilor de conserve europene, iar importatorii afișează produse din Turcia,Spania, Argentina
A. Clienții:
NONYCOR COMPANY SRL Plopeni
NOZA SERV SRL-Plopeni
ROLIR SRL- Plopeni
ADADIMA IMPEX SRL- Slănic
CEROM PROD SRL-Slănic
DANCOS GRUP SRL-Slănic
AGRITEAM EXPERT SRL-Dumbrăvești
APOLON GYM SRL-Dumbrăvești
AF Pătrăscioiu Alexandru-Dumbrăvești
GESIM SRL-Dumbrăvești
NICAROM SERVCOM SRL-Dumbrăvești
TYFANI SRL-Sfârleanca
DORIMA SRL-Sfârleanca
GETEX IMPEX SRL- Plopeni sat
AF Anghel Loredana Lory- Plopeni sat
BUGANIS COM IMPEX SRL- Plopeni sat
AELIN SRL- Plopeni sat
SEGANI IMPEX SRL-Mălăești
SERVALEX SRL-Mălăești
POTENȚIALI FURNIZORI AI FIRMEI:
1.Răsaduri tomate,varză albă
– New Biosolaris Sistem- Ciorogârla
-Seminis- Cluj Napoca
2. Semințe mocov,castraveți:
-SC ECOPLANT SRL-Craiova
-SC Marcoser- comuna Matca, Galați
3. Îngrăsăminte,fertilizanți,erbicid,insecticid,funicid:
-SC DYAMON SRL- Râmnicu Vâlcea
-Natural Resarch-Craiova
-KILTEC IMPEX SRL –Craiova
4. Lădițe lemn:
-Contemporan Constrct-București
-Orizont SRL- Slobozia
5. Araci lemn:
-Top Proiect SRL- Toplița,Harghita
B. CONCURENȚA:
Firma vizează pe termen scurt piața locală și din apropiere, iar concurența este constituită din mici producători locali.
Principalii producători din județ sunt:
-PFA Cromaruc N Victor- Corlătești, Prahova
-Balasa Agro Expert SRL-Ploiești, Prahova
Pe termen lung se va avea în vedere pătrunderea și pe alte piețe geografice, iar firma își va asigura o bază de clienți solidă prin calitatea legumelor sale.
C. PRODUSELE FIRMEI:
Firma oferă legume proaspete de calitate superioară(care îndeplinesc toate standardele) spre comercializare, iar produsele care rămân după sortare vor fi vândute către procesatori pentru a nu avea pierderi.
Promovarea produselor firmei se va realiza prin afișe, presa locală, prezentări de produse și internet.
Calitatea produselor, seriozitatea, respectarea obligațiilor contractuale vor asigura o clientelă fidelă-persoane fizice și juridice.
III. ORGANIZARE ȘI CONDUCERE
Structura organizatorică(organigrama):
Conducerea:
-responsabil legal: Popescu Ion
-funcția: administrator
-studii: inginer în domeniul agricol
-sarcini:
1. realizează evidența contabilă a firmei
2. angajează muncitori în fermă și îi supraveghează
3. se ocupă cu aprovizionarea cu materii prime și desfacerea produselor
4. asigură aplicarea proceselor tehnologice de cultivare a legumelor și respectarea standardelor de caliatate
Personal productiv:
-2 muncitori necalificați în fermă
-1 mecanic exploatare și întreținere utilaje agricole
-pentru activitățile de recoltare sau alte activități suplimentare se vor angaja zilieri
IV.INFORMAȚII FINANCIARE
Achiziții mașini și utilaje agricole:
-motocultor= 26 083 lei
-mașină plantat răsaduri=16 134 lei
-plug=1 344 lei
-freză=4 033 lei
-cultivator=1 882 lei
-semanatoare=13 445 lei
-instalație de irigat=36 570 lei
Total = 99 491 lei
Pentru achiziționarea parcului de utilaje și echipamente agricole se solicită sprijin financiar nerambursabil, prin accesarea fondurilor FEADR.
Construcții și lucrări de investiții=18 500 lei
Comisioane, taxe=814 lei
Total=19 314 lei
Valoare TVA=4 440 lei
Total general=23 754 lei
Curs euro=4,337 lei
Valoare totală=103 021 lei
Valoare eligibilă=80 234 lei
Valoare neeligibilă=22 786 lei
Ajutor public nerambursabil (UE+ cofinanțare națională)=7 400 lei
Cofinanțare privată=11 100 lei
Autofinanțare=5 254 lei
Împrumuturi =11 100 lei
Avans solicitat= 3 700 lei
Cheltuieli:
-fertilizant ,erbicid, fungicid- 800 kg= 3 734 lei
-motorină- 96 l= 1 225 lei
-semințe – 2 kg și răsaduri- 64 500 fire = 59 150 lei
-lădițe plastic- 500 buc. și saci rafie- 200 buc. = 2 200 lei
-araci, spalieri- 16 000 buc.= 11 200 lei
Total =77 509 le
Salarii:
-administrator=3 000 lei
– 2 muncitori= 2x 1 200=2 400 lei
-mecanic= 1 500 lei
Total =6 900 lei
TOTAL GENERAL CHELTUIELI= 84 409 LEI
Venituri estimate:
Legume proaspete
-tomate: 21 000 kg x 1,7 lei= 35 700 lei
-castraveți: 17 000kg x 2 lei= 34 000 lei
-morcovi: 17 000kg x 2 lei= 34 000 lei
-varză albă: 30 000kg x 1,5 lei= 45 000 lei
Total = 148 700 lei
Legume pentru conserve
-tomate: 3 000kg x 1leu= 3 000 lei
-castraveți: 500kg x 1,5 lei= 750 lei
-morcovi: 500kg x 0,6 lei= 300 lei
-varză albă: 3 000kg x 1leu= 3 000 lei
Total = 7 050 lei
TOTAL GENERAL VENITURI= 155 750 LEI
PROFIT= VENITURI-CHELTUIELI= 155 750 LEI- 84 409LEI= 71 341 LEI
CONCLUZII
Teza de față își propune o abordare riguroasă și coerentă a demersului proiectării, realizării practice și evaluării procesului predării- învățării.
Prin abordarea temei se urmărește prezentarea metodelor didactice moderne de predare- învățare- evaluare , care oferă o învățare temeinică, ușoară și plăcută, cu pronunțat carcater activ participativ din partea elevilor, cu posibilități de cooperare și comunicare eficinetă. Folosirea sistematică a metodelor moderne presupune desfășurarea unor relații de comunicare eficientă și constructivă în cadrul căora toți cei care iau parte la discuții să obțină beneficii în planurile cognitiv,afectiv-emoțional,atitudinal, social și practic aplicativ.
La finalul activităților moderne de predare- învățare- evaluare, rezultatele școlare nu se referă numai la achizițiile elevilor în plan cognitiv, cunoștințe, priceperi, capacități, abilități, ci și la întregul spectru de comportamente care contribuie la dezvoltarea personalității elevului: comportamente școlare în plan afectiv și psihomotor, rezultate extrașcolare, deprinderi autoevaluative.
Adolescentului de azi trebuie să-i fie întărită puterea de gândire și de acțiune, oferindu-i-se un orizont cât mai larg , abilitatea de a răspunde la cât mai multe probleme din cele mai variate domenii pe care i le impune viața contemporană și conștientizarea necesității de perfecționare continuă.
În majoritatea cazurilor, părinții și dascălii trebuie să realizeze o consiliere vocațională pentru adolescentul în formare, aflat în căutarea menirii sale. Ei trebuie să îl canalizeze, sa-l direcționeze spre polul preocupărilor, înclinațiilor și virtuților manifestate, să-i lumineze calea care duce la împlinirea năzuințelor lui.
Educația realizată prin familie și prin procesul de învățământ devine responabilă pentru valorificarea vocației individuale. Procesul de învățământ pune accent pe individ ca personalitate distinctă, ca purtător al unei vocații proprii.
Educația tehnologică nu se reduce la inițiere într-un meteșug tradițional sau o profesie modernă, ci prin diversitatea modulelor tratate atât teoretic, cât și practic, îl ajută pe tânăr să-și găsească înclinația, chemarea, aspirația, atracția către un anumit domeniu, într-un cuvânt să-și descopere vocația.
Tema lucrării mele, ,,Procesul tehnologic de cultivare a legumelor în sere și solarii”,
se concretizează prin realizarea unor machete de solarii.Voi realiza aceaste machete cu elevii clasei a V-a, la orele de educație tehnologică repartizate pentru aplicații practice. Elevii vor
parcurge modulul ,,Alimente de origine vegetală și animală” în semestrul al II-lea și vor dobândi cunoștințe legate de cultivarea legumelor.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Apahidean, Al. S., Apahidean, M. 2004. Cultura legumelor și ciupercilor. Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca.
2.Berar, V. 2006. Legumicultura. Ed. Mirton, Timișoara.
3.Brezuleanu, C.-O. 2003. Metodica predării-învățării specialităților agronomice, Didactică specială, Ed. ETP TEHNOPRESS, Iași.
4.Ceaușescu, I., Bălașa, M., Savițchi, P., Voican, V., Radu, Gr., Stan, N. 1984. Legumicultură generală și specială, Ediția a-II-a revizută, Editura Didactică și Pedagogică, București.
5.Chilom, P. 2002. Legumicultură generală. Ed. Reprograf, Craiova.
6.Cucoș, C. 1998. Pedagogie, Editura Polirom Iași.
7.Dulamă, M. E. 2002. Metode, strategii și tehnici didactice activizante, Editura Clusium.
8.Dumitrescu, M., Raicu, C., Drăguț, Gh., Stoian, L., Mercescu, E., Dițu, P. 1975. Tehnologia producerii răsadurilor de legume. Ed. Ceres, București.
9.Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. 2004. Psihopedagogie, Editura Didactică și pedagogică, București.
10.Echim, T., Jidav, L., Sonea, V., Voican, V. 1983. Mică enciclopedie de Horticultură, Editura științifică și enciclopedică, București.
11.Găvenea, Ax. 1975. Cunoașterea prin descoperire în învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.
12.Gherghescu, J., Gherghescu, L.N., Stratulat, A., Pleșu, C.C. 2007. Interdisciplinaritatea – Teorie și practică, Editura Sfera.
13.Indrea, D., Apahidean, Al. S., Apahidean, M., Măniuțiu, D., Sima, R. 2007. Cultura legumelor. Ed. Ceres, București.
14.Măniuțiu, D. 2008. Legumicultură generală. Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca.
M.E.N.– C.N.C. 2001. Ghid metodologic de aplicare a programelor de abilități practice și Educație tehnologică, Editura Corint, București.
15.Popescu, V., Petrescu, M. 1993. Legumicultură. Manual pentru Grupurile Școlare Agricole, Meseria horticultor-clasele X-XI , Editura Tehnică Agricolă, București.
16.Popovici, L., Moruzi, C., Toma, I. 1985. ATLAS BOTANIC, Ediția a doua revizuită,
Editura Didactică și Pedagogică, București.
17.Singer, M., Voica, C. 2005. Didactica ariilor curriculare Matematică și Științele naturii și tehnologii. Unitatea de management a PIR, București.
18.Stanciu, M. 1999. Reforma conținuturilor învățământului, Editura Polirom, Iași.
19.Sima, R., Măniuțiu, D. 2006. Practicum de legumicultură. Ed. Accent, Cluj-Napoca.
20.Sima, R. 2009. Legumicultura. Sursă de hrană și potențial ornamental. Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca.
21.Tița, I., Stan, M. 2002. Cultura plantelor horticole.Manual pentru clasele a XI-a și a XII-a, Specializarea: agricol și agromontan, Editura Gimnasium, Târgoviște.
22.Voican, V., Lăcătuș, V. 2004. Cultura protejată a legumelor în sere și solarii. Editura Ceres, București.
WEBOGRAFIE:
www.google.ro
www.marcoser.ro
www.gazetadeagricultura.info
www.seretransilvania.ro
www.agropataki.ro
www.agroromania.manager.ro
www.horticultorul.ro
agro.afacereamea.ro
www.agriculturaromaneasca.ro
www.solarii.eu
www.sere_romania.ro
www.sere_natura.ro
ANEXE
GLOSAR /CUVINTE CHEIE
Fișă de documentare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CP1 Dr. Ana Tomescu Candidat: [307756] (ID: 307756)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.