Microsoft Word – ghid_licenta_disertatie.doc [307749]

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE „DUMITRU STĂNILOAE”

SPECIALIZAREA: ARTĂ-[anonimizat].univ.dr. Nicoleta Melniciuc

Student: [anonimizat]-Ioana Baciu

IAȘI

2016

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………pag

Capitolul 1. Istoricul mătăsii naturale……………………………………pag

Capitolul 2. Drumul mătăsii naturale…………………………………….pag

Capitolul 3. Sericicultura- ocupație tradițională în România….pag

Capitolul 4. Obținerea și structura mătăsii naturale……………….pag

Capitolul 5. Caracteristici structurale ale fibrelor……………………pag

Capitolul 6. Utilizarea în domeniu artistic a mătăsii naturale…..pag

Capitolul 7. Aspecte ale îmbătânirii tesăturilor din mătase naturală…………………………………………………………………………………[anonimizat]. 8 din 1996 [anonimizat], [anonimizat] „Matasea naturala” realizată sub îndrumarea prof.univ.dr. [anonimizat].

Toate sursele utilizate au fost citate corespunzător în textul lucrării și sunt trecute în bibliografia finală a acesteia. Nicio parte a lucrării nu a fost copiată din surse tipărite sau electronice.

Lucrarea nu a mai fost susținută public la nicio instituție de învățământ superior din țară sau strainătate.

Data, Semnătura,

Introducere

Mătasea naturală este o țesătură textilă foarte fină. [anonimizat]. [anonimizat] . De aici a [anonimizat].

Fluturele de mătase a [anonimizat]. Această specie încă trăiește în sălbăticie în țări precum China si Japonia dar și în Peninsula Coreea. Acesta produce gogosile de mătase naturală.

[anonimizat], [anonimizat] o atenție deosebită. [anonimizat], [anonimizat]. Aceste etape sunt:

• incubația;

• ecloziunea;

• creșterea larvelor;

• îngogoșarea larvelor;

• recoltarea și sortarea preliminară a [anonimizat] o anumită specie de fluturi. [anonimizat], din care apar viermi. [anonimizat].

Dudul: [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], ușor digestibilă și reprezintă elementul de baza și materia din care se sintetizează substanțele componente ale firului de mătase: fibrina și sericina .

În scurta sa viață, de 35 de zile, viermele poate mânca între 800 și 1 000 de kilograme de frunze de dud. În ultima fază a existenței, fiecare exemplar începe să țeasă în jurul său cunoscuta gogoașă de mătase, materia primă constituind-o o secreție a glandelor salivare care, în contact cu aerul, se transformă într-un fir gros de numai 8-10 microni.

În interiorul gogoașei, viermele trece prin mai multe faze, ultima fiind cea de fluture. Atunci, viața sa este curmată prin aburire și, ulterior, opărire cu apă. După aceea, pentru obținerea firelor de mătase se folosesc mașini speciale.

Prin înjectarea de gene de păianjeni din specia Nephilia edulis în viermi de mătase, profesorul Nakagaki din Japonia, a reușit să creeze mătase de păianjen, care conține proteine de păianjen 10% și mătase 90%.

Experții spun că aceste fire sunt mai rezistente decât oțelul și mai ușoare decât fibrele artificiale existente, precum Kevlar, utilizate pentru vestele antiglonț. Însă firele de păianjen nu pot fi produse la scară industrială, pentru că insectele realizează o cantitate limitată.

Creatorii șosetelor din fibre de păianjen speră să revitalizeze, cu ajutorul acestui concept, industria mătăsii și cea a șosetelor din Japonia. De asemenea, ei speră să îmbunătățească șosetele cu substanțe anti-îmbătrănire.

Istoricul mătăsii naturale

Mătasea este utilizată din cele mai vechi timpuri datorită calității sale deosebite, de drapaj și luciu.

Cea mai importantă specie siricigena este Bombyx-mori, care a fost obținută prin domesticirea viermelui de mătase sălbatic Bombyx mandarină Mori, originar din sud-estul Asiei, unde se mai găsesc și astăzi (fig.1).

Sericicultură sau mătase de producție are o istorie necunoscuta lunga si plina de culoare pentru majoritatea oamenilor. Pentru mai mult de 2000 de ani, chinezii au păstrat secretul mătasii pentru ei înșiși.

Fig.1 Viermele de mătase

Mătase nu și-a pierdut atractivitatea de lux și astăzi este prezentată în toate casele de moda de toP, iar unii designeri lucrează numai pe mătase.

Foarte puțini dintre cronicarii Imperiului chinez au scris despre cultură viermilor de mătase.

Nu este nici o îndoială că în China au existat acum mult timp țesătorii și vopsitorii de mătase, unde se confecționau diferite podoabe pentru împărați, cu diferite culori și diferite sortimente. În acest sens, una dintre primele relatări, fiind din a două jumătate a mileniului III i.H. spune că „ leagăn” al tesatoriei de mătase este provincia Shantung

Potrivit lui Confucius, istoria mătăsii începe în anul 2640 i.H. ,când Prințesă Leizu avea 14 ani și a scăpat în ceașcă să de ceai un cocon de mătase. Că să-l scoată din băutură, tânăra a început să desfacă firul de pe gogoașă. Așa i-a venit ideea să-l țeasă. După ce a observat viață viermelui de mătase, la recomandarea sotui ei, Împăratul Galben , a început să-și instruiască doamnele de companie în artă creșterii acestor viermi speciali. Legendă spune că, din acel moment, față a devenit zeiță mătăsii în mitologia Chinei, iar secretul creșterii viermilor de mătase și a obținerii firelor a fost păzit cu strășnicie la Curtea imperială chineză, pentru 3.000 de ani.

Pliniu cel Bătrân știa, însă, mai multe despre mătase, fiind un bun observator al naturii, a vorbit despre bombyx mori (sau fluturele de mătase) în tratatul sau, Naturalis Historia: „Ei țes pânze că păianjenii. Acestea sunt transformate apoi într-o țesătură luxuriantă pentru femei și denumită mătase“

În China, creșterea viermilor era rezervată, femeilor (fig.2-15). Mătasea a fost atât de prețuită de aristocrația chineză încât în Cartea Ritualurilor s-a prevăzut că mătasea să fie folosită doar de către membrii familiei imperiale. Pentru aproximativ un mileniu, dreptul de a purta mătase a fost rezervat împăratului și celor mai înalți demnitari. Apoi, s-a extins gradual către alte clase ale societății chineze, însă țăranii nu au avut voie să poarte mătase până la instaurarea dinastiei Qing (1644-1911).

Prelucrarea mătăsii naturale- Etape

Fig.2 Etapele de prelucrare a mătăsii naturale

Fig.3 Ingrijirea viermilor proaspat iesiti din oua Fig.4 Culegerea frunzelor de dud

Fig.3 si Fig.4

Fig.5 Hranirea viermilor de matase Fig.6 Pritocirea viermilor de matase

Fig.7 Marea trezire a viermilor de matase Fig.8 Stadiul de cocon

Fig.5, Fig.6, Fig.7 si Fig.8

Fig.9 Iesirea fluturilor din cocon Fig. 10 Supravegherea fluturilor

Fig.11 Extragerea firelor de matase Fig. 12 Întinderea firului de matase

Fig.9, Fig.10, Fig.11 si Fig.12

Fig.13 Toarcerea firelor de matase (cu roata de tors) Fig.14 Teserea matasii

Fig.15 Femeie tesand

Fig. 13, Fig.14 si Fig.15

Drumul mătăsii naturale

„Drumul Mătăsii” este de fapt o împletitură de drumuri de caravana, ruta principala legând bazinul Marii Mediterane cu estul Asiei, denumirea această fiind deja folosită în perioda bizantină.

Primul drum al mătăsii trece prin Afganistan , către marile porturi indiene și mai departe, pe mare, către porturile de la Marea Roșie apoi la Alexandria și porturile europene.

Al doilea drum trece din Bactria către Turkestan și valea Ferganei,traversând apoi Mesopotamia pentru a ajunge în porturile Siriei, până la Tir și Beirut

Prin aceste porturi mătasea ajunge la Roma către sfârșitul sec.I i.H. În Roma datorită strălucirii și frumuseții ei ajunge un articol de lux de la curtea imperială.

De-a lungul timpului , comerțul cu mătase și-a manifestat influență asupra domeniilor culturale și politice.

Fig. 6 Drumul mătăsii naturale

Mătasea, trecând granițele Chinei a găsit, condiții tehnice de prelucrare ideale. În lumea antică egiptenii erai maeștri ai arteo țeserii. În jurul anului 3000 i.H., din în erau fabricate țesături la fel de fine că voalul. Iar grecii fabricau haine fine, din lână, reprezentate în sculpturile antice.

În Europa , la început mătasea a fost cunoscută că produs finit, firele fiind foarte rar importate, iar pentru a realiza piese într-o gama largă de modele și culori , era necesară destrămarea țesăturilor importate.

Ateliere vestite ale țesăturilor existau mai ales în Alexandria, Antiochia și în Ierusalim, iar vopsirea în orașele feniciene Sian și Tir. În Imperiu Român, industria prelucrării mătăsii s-a dezvoltat începând cu sec al IV- lea e.n., după victoria creștinismului când Constantinopolul devine nouă capitală a imperiului.

În Persia, prelucrarea mătăsii,devine o adevărată artă care va influență stilul mătăsii din Europa și Asia.

Cunoașterea sericiculturii în celelalte părți ale Europei s-a datorat arabilor care au respandit-o din Caucaz până în Spania trecând prin nordul Africii. Primele centre ale tesatului mătăsii au fost Bagdad, Mossul și apoi Damasc.

Sub influență Estului îndepărtat, a Indiei și apoi a Europei, țările Islamului au dezvoltat un nou stil al mătăsii, care stârnește admirația și în zilele noastre.

Tot datorită arabilor mătasea ajunge și în Sicilia, unde industria mătăsii a luat o amploare deosebită în sec. al XII-lea. De aici ea se răspândește spre nord, în Lombardia și Veneția, la Genova și Florența. În Italia , epoca Renașterii reprezintă cea mai înfloritoare perioada atât pentru artă prelucrării cât și pentru comerțul cu mătase.

Sericicultura- ocupație tradițională în România

În Țările Române , în jurul anului 1348, ardelenii au fost primii care s-au ocupat cu creșterea viermilor de mătase. Apoi activitatea s-a extins în Banat, iar în sec al XVIII-lea ,a devanit o ocupație și pentru munteni și moldoveni. Mătasea a rămas un produs rar, folosit doar în cercul restrâns al curților domnești și al mănăstirilor.

Dezvoltarea sericiculturii în Banat era favorizată de climatul potrivit creșterii duzilor în această parte a țărilor românești și în mod suplimentar de „legile" date de împărăteasa Imperiului romano-german, Maria Tereza (1740-1780), în perioada anilor 1764-1765, prin a căror aplicare multe șosele au fost plantate cu duzi, pe ambele părți.

În Banat, condițiile au fost foarte prielnice pentru cultura dudului. În această zonă se mai găsesc și azi duzi seculari. Ca urmare a extinderii acestei îndeletniciri, în 1904 se înființează Filatura de mătase naturală de la Lugoj.

Mătasea naturală este una dintre cele mai vechi fibre textile, cu înalt nivel ecologic, fiind o fibră naturală absorbantă, elastică, fără electricitate statică și cu pH neutru.

Mătasea brută este cunoscută sub numele de borangic, iar cea prelucrată era folosită pentru producerea de marame, eșarfe și alte obiecte de vestimentație tradițională.

Sericicultura a luat o amploare deosebită după 1974, prin elaborarea unui program special de dezvoltare a acestui domeniu de activitate.

Până în 1990, țara noastră figura pe locul șase în lume și pe locul doi în Europa, fiind și membră fondatoare a Comisiei Sericicole Internationale (Lyon Franța). Drept pentru care și nomenclatorul ocupațiilor din România cuprinde următoarele poziții: finisor fire de mătase naturală, prelucrator deșeuri gogoși mătase naturală, pregătitor gogoși mătase (fierbător), operator îngreunător mătase naturală, înnodator fire mătase naturală. În 1989, s-au produs 2 496 kg de oua de viermi de mătase și 830 tone de gogoși de mătase.

Odată cu dezvoltarea sericiculturii, producția de mătase obținută era prelucrată în gospodărie, obținându-se pânză denumită borangic, din care se confecționau iile, maramele și alte materiale textile.

Prin produsul muncii , viermele de mătase a făcut legături între toate popoarele lumii, întinzând și în zilele noastre, o punte între civilizațiile trecute și prezente.

Declinul sericiculturii dupa 1990

Din 1990 încoace, productia de oua de viermi de matase este in declin datorita, in primul rand, a trecerii in regim de proprietate privată a culturilor intensive de dud existente.

In 2000 s-au inregistrat doar 3 kg de oua de viermi de matase si 5 tone de gogosi de matase. Iar in 2003 doar 2 tone de gogosi de matase s-au produs.

Prin H.G. nr. 199/1990 au luat fiinta 20 de agenti economici avand ca obiect de activitate sericicultura si care au realizat o organizatie patronala denumita „Drumul matasii“. Printre acestea s-a aflat si „Seritim“ din Timisoara. Din pacate, a mai ramas doar unul singur, respectiv „Sericarom“ S.A. Baneasa Bucuresti. A fost desfiintata si ultima filatura de matase, cea de la Lugoj.

In 2000, baza tehnico-materiala era formata din 558,6 hectare de plantatii intensive de dud, din care 48,2 hectare cuprindeau colectia nationala de soiuri de dud, plantatii mama semincere si ramuri altoi, iar cca 120 000 mp de constructii speciale pentru cresterea viermilor de matase.

Romania detine ca patrimoniu genetic 65 de rase si linii de viermi de matase si 59 de soiuri si hibrizi de duzi, din care unele unice in lume.

La Statiunea Baneasa a S.C. „Sericarom“ S.A. s-au produs in 2003 doar doua kilograme de oua de viermi de matase. Un kilogram a fost cumparat de Centrul de Cercetări Sericicole din Atena, iar celalalt a fost pus in conservare pentru a fi distribuit crescatorilor în 2004.

In ceea ce priveste duzii inca foarte prezenti pe marginile soselelor, acestia mai servesc doar pentru productia de dude, din care se face tuica, si de lemne de foc.

Din cauza multor accidente rutiere si decese inregistrate de-a lungul timpului, este posibila taierea tuturor copacilor plantati pe marginea soselelor, deci si a duzilor.

Preturile practicate pe piata mondiala de profil erau în 2004 de 600 de euro/kg pentru ouale de viermi de matase si de 21 de euro / kg la firele de matase naturala.

Aproximativ 93% din exporturile mondiale proveneau din China, iar 5% din Brazilia.

Obținerea și structura

Mătasea naturală este produsă sub formă unui filament de către larvă viermelui de mătase, care aparține ordinului Lepidopteră. Cea mai mare cantitate de mătase este produsă de specia Bombyx mori, o insectă care se hrănește cu frunze de dud.

Acesta este cel mai apreciat vierme de mătase, datorită istoriei sale lungi de domnesticire cât și calităților textile ale firului predus .

Există și alte insecte care produc filamente, dar, în afară de Bombyx mori, numai larvele fluturelui Tussah și Anaphae produc gogoși care pot fi utilizate pentru fibre.

Rasă Bombyx mori este considerată a fi o rasă domestică, sericicultură fiind ramură economică al cărui obiect este creșterea viermelui de mătase.

Fig.7 Depunerea ouălelor de către viermele Bombyx mandarina

Fig.8 Ciclul de viața a viermelui de mătase

Se deosebesc următoarele rase de viermi de mătase domestici (de dud) din specia Bombyx mori:

– rase europene;

– rase asiatice;

– rase din Orientul Apropiat.

Firul de mătase se obține dintr-un lichid vâscos, produs în corpul larvei. Glanda care produce soluția de proteine constă dintr-o parte posterioară, sub formă de tub, lung de circa 30 cm, un rezervor scurt, cu un diametru de 3–4 mm și o secțiune anterioară foarte subțire, care duce la orificiul sau filiera din capul larvei. Prin acest orificiu este extras filamentul de mătase. Imediat înainte de acest orificiu, cele două ramificații ale glandei se unesc, și în acest punct are loc secreția unei glande speciale. Fibră, așa cum este produsă de insectă, se compune din două filamente de proteine, reunite la nivelul sistemului de filare al insectei, și anume fibroină, cimentată și înconjurată de o altă proteină, denumită sericină. Sericină formează o rețea în jurul fibroinei.

Aparatul sericigen este format din două glande situate în carpul larvei, diferențiate în trei zone, cu funcții bine definite. Peretele epitelial al glandelor e format din celule hexagonale care sintetizează fibroină și sericină mătăsii

Firul produs de vierme este format din 2 filamente cu un diametru de circa 6,5 µ, are finețe de la 1,75 la 4,0 denieri și este de culoare albă, galbenă sau gri, datorită pigmenților care se găsesc în majoritate în sericină.

Conținutul de sericină și fibroină variază, după cum fibră este la începutul, mijlocul sau sfârșitul gogoșii.

Proprietățile fizico-mecanice ale mătăsii sunt determinate de prezența sau absența sericinei.

Fig.9 Formare gogoșilor de mătase

Compoziția gogoșilor de mătase este următoarea:

– apă: 63,4 %;

– fibră continuă de mătase: 14 %;

– puf exterior de mătase: 0,7%;

– crisalidă și strat interior de protecție: 22 %.

Fig.10 Gogoși de mătase

Fig.11 Variațiile de calitate ale coconilor după inspecție vizuală

Pentru siguranța în conservare, trebuie să se distrugă crisalidele, prin uscarea gogoșilor în utilaje speciale, cu un curent de aer fierbinte de circa 75°C, timp de 90 min.

Rezistența mătăsii degomate este mai mică cu circa 25% față de rezistența dinainte de degomare.

Fig. Utilaj pentru unscarea gogoșilor

Uscarea, depozitarea și sortarea gogoșilor de mătase.

Uscarea

Scopul principal al uscării gogoșilor de mătase este de a proteja calitatea acestora, de a păstra starea pentru a se depănă și prevenirea deteriorărilor determinate de perioadele lungi de depozitare. Primul risc aste acela dat de metamorfoza continua a pupei (nimfei). Un fluture nou apărut va străpunge învelișul făcând gogoașa imposibil de utilizat pentru a fi transformată în mătase brută. Expunerea la umezeală excesivă în cadrul gogoșii duce la putrezire și mucegai. Uscarea ucide pupa și face ca mucegaiul, care ar putea ruina gogoașa de mătase, să se evapore.

Mecanismul uscării gogoșii de mătase:

Conținutul de apă variază în funcție de tipul viermelui de mătase, anotimpuri, dacă o gogoașă e produsă de un mascul sau de o femelă.

Având în vedere că majoritatea apei este cuprinsă în corpul pupei, măsura uscării va depinde de conținutul de apă actual. Atunci când se așează gogoși proaspete în mașina de uscat, apa din învelișul gogoșii de mase se evaporă rapid și ea pătrunde în pupă prin înveliș. După moartea pupei, cam după 10 min corpul acesteia se evaporă foarte rapid.

Uscarea gogoșilor de mătase continuă în mod gradat și atunci când s-a evaporat cantitatea dorită de apă, viteza de uscare se reduce în funcție de scăderea umidității până ce se atinge uscarea completă.

Temperatura de uscare: Temperatura de uscare are impact asupra învelișului gogoșii și asupra rezultantei sale, producția de mătase brută. De exemplu, daca temperatura depășește anumite limite, sericina degenerează, în consecință eficiența și procentajul de mătase primară scad. Atunci când se reglează o temperatură de terminare, mai mare eficiența de uscare crește rapid; punctual de topire al sericinei scade când rata de uscare depășește 50%. Temperatura de terminare ar trebui redusă în mod gradat de la 60C la uscarea cu aer cald și de la 55C în cazul uscării cu aburi calzi.

Efectul umidității și vitezei aerului: Umiditatea aerului de uscare are influență mică asupra calității gogoșii: totuși ventilarea slabă poate determina temperatură și umiditate ridicată, ceea ce va dăuna calității înfășurării. Viteza aerului ca un factor izolat are un efect minim asupra calității gogoșii. Totuși dacă presiunea aerului nu este uniformă în mașina de uscare există un risc de uscare neuniformă.

Metode de uscare În unele țări, cum ar fi Japonia, care dețin tehnici avansate de sericicultură gogoșile ‘’bivoltine’’ sunt uscate prin folosirea aerului fierbinte, generat prin electricitate sau aburi. Această metodă modernă este potrivită doar pentru speciile ‘’bivoltine’’. În zonele tropicale, unde predomină gogoșile de mătase ‘’multivoltine’’, procedura principală este înăbușirea cu abur.

Uscarea solară Pentru omorârea pupelor și uscarea gogoșilor de mase în plin soare

nu este nevoie de nici o investiție. În mod clar, acest lucru este posibil doar în zonele tropicale și subtropicale. Gogoșile de mătase proaspete sunt împrăștiate în straturi subțiri pe scânduri de lemn și expuse direct la lumina soarelui. În funcție de puterea razelor solare, procesul durează 2/3 zile. Cu toate că această metodă este simplă și ușor de utilizat, principalul dezavantaj al ei constă în sensibilitatea fibrei la razele ultraviolet, care dăunează rezistenței și culorii fibrei. Având în vedere faptul că există localuri puține pentru vânzarea gogoșilor de mătase, uscarea solară continuă să fie utilizată în multe țări tropicale și subtropicale.

Înăbușirea cu aburi În general, în multe țări tropicale și subtropicale, gogoșile

proaspete sunt puse grămezi într-un coș și puse la aburi, metodă folosită în unitățile mici de depănare. După aburire gogoșile pot fi prăjite intro tigaie deschisă, metodă des folosită în India, de către micii producători. Pentru unitățile mari de depănare, dotate cu boiler se utilizează camerele cu abur. Acestea reprezintă o îmbunătățire față de coșuri, deoarece gogoșile sunt împrăștiate în straturi subțiri. Aburul acționează bine asupra gogoșilor multivoltine care sunt moi, ușor de depănat și nu necesită perioade lungi de depozitare. Aburirea se face rapid, căci pupele sunt omorâte în 30 min. Imediat după aburire gogoșile se împrăștie pe rafturi spațioase și bine ventilate, unde sunt lăsate 3-4 zile înainte de depănare. Gogoșile trebuie întoarse frecvent pentru a preveni apariția mucegaiului. Dacă sunt lăsate mai mult de o lună, riscul de mucegai este mare, chiar dacă se întorc des și ventilarea este suficientă. Aceasta se întâmplă des mai ales în anotimpul ploios.

Uscarea cu aer fierbinte Această metodă este foarte comună pentru gogoșile bivoltine în țările cu sericicultură avansată. Uscătorul este compus în esență din:

1. Camera de uscare, în care gogoșile sunt așezate de obicei în straturi;

2. Un ventilator care să mențină curentul de aer uniform și constant, printre straturi, împreună cu un ventilator eficient care să alunge mucegaiul prin evitarea condensării în camera de uscare;

3. Un încălzitor pentru aerul transmis prin ventilator. De asemenea este nevoie de un sistem de control termostatic precis pentru reglarea temperaturii:

prin mijloace chimice – utilizând substanțe toxice ca sulfura de carbon, substanțe

amoniacale etc; procedeul respectiv a dat rezultate nesatisfăcătoare, influențând calitatea fibrei, iar substanțele respective sunt nocive pentru fluture și om;

prin menținerea crisalidei la temperaturi scăzute, crisalidele mor repede, calitatea

firului se menține, dar procedeul necesită spații frigorifice mari.

Depozitarea

Pentru a depozita gogoșile uscate sunt necesare condiții optime pentru a putea păstra materia primă intactă, fără mucegaiuri sau dăunători pe o perioadă cât mai mare de timp, de obicei între 4-12 luni.

Gogoșile uscate se păstrează în depozite speciale, cu variații mici de temperatură, umiditate scăzută, cu ușile și ferestrele protejate pentru a preveni intrarea insectelor și a rozătoarelor. Gogoșile se păstrează în saci de hârtie, pânză sau canafas care au o capacitate de 13-16 kg. Este necesar să se acorde atenție deosebită pentru: o prevenirea apariției mucegaiului – care apare când pupele au o umiditate mai mare de 15% sau dacă gogoșile sunt păstrate la o umiditate ridicată; gogoșile pe care au apărut mucegaiuri nu se filează corespunzător, fiind afectate luciul, culoarea, rezistența și alungirea firului. o prevenirea atacului insectelor, astfel: a) se folosesc insecticide în cameră înainte de depozitare; b) gogoșile se introduc în camera de depozitare imediat după uscare, pentru a evita expunerea lor la atacul insectelor; o camerele de depozitare să nu prezinte găuri prin care pot pătrunde șoareci (consumă pupele și perforează gogoșile).

Sortarea

Înainte de uscare se face o sortare preliminară prin care se îndepărtează gogoșile nedezvoltate și pe cele duble. Gogoșile necesită o a doua sortare pentru a asigură o calitate uniformă pentru depănare, în vederea realizării firului de mătase. Acesta se formează prin reunirea filamentelor extrase simultan de pe mai multe gogoși. La a doua sortare, sortatorii în urma unei inspecții vizuale a gogoșilor împrăștiate pe mese speciale pot detecta: gogoșile pătate, zdrobite, pe cele duble, deteriorate de insecte, pe cele cu înveliș subțire sau mucegăite. În țările dezvoltate producătoare de mătase, sortatorii detectează chiar și gogoșile deteriorate intern și le elimină în urma trecerii acestora peste plăci de sticlă mată iluminate de jos. O lumină fluorescentă sau chiar un bec obișnuit de 60 wați, plasat într-o poziție corespunzătoare, furnizează iluminarea necesară de jos. Atunci când gogoșile care conțin pupe descompuse sau au interior decolorat sunt ușor detectate. În majoritatea fabricilor moderne care tind să producă mătase brută de calitate înaltă, tipurile de gogoși clasificate la inspecția vizuală sau testul mecanic sunt de fapt amestecate în proporțiile necesare. Aceasta se numește amestecarea gogoșilor și se face pentru a asigura viteza și uniformitatea de depănare și pentru a obține gradul de puritate a mătăsii. Această amestecare este esențială pentru asigurarea unei eficiențe mai mari a mașinilor automate de filat. După operațiile descrise mai sus, urmează pre-procesarea gogoșilor înaintea filării, adică pregătirea gogoșilor pentru această operație. Pregătirea constă din topirea surplusului de sericină de pe gogoși pentru ca firele să se poată dezlipi, îndepărtarea frizonului, adică a stratului exterior de fibră al gogoșii și evidențierea capetelor de fir și eventual prinderea lor.

Fig. Defibrilarea și asortarea coconilor

Culoarea mătăsii naturale:

Culoarea mătăsii brute este dată de pigmenț ii din sericină (galben, galben-verzui sau albă); după degomare, mătasea este alb strălucitoare.

Densitatea matăsii

Densitatea este variabilă, în funcție de zona de pe gogoașă; astfel:

fibra din zona exterioară are 1,442 g/cm3

la mijloc ,40 g/cm3

în interior 1,32 g/cm3

iar mătasea degomată are 1,34 g/cm3

Diametrul fibrelor este de 20–30 µm la partea exterioară, de 30–40 µm la mijloc și de 17–25 µm la partea inferioară.

Mătasea are rezistența la rupere cea mai mare dintre fibrele naturale, ajungând până la 46 daN/mm2; în stare de imersie aceasta scade cu circa 13%, iar prin degomare pierderea de rezistență este de 30%. Deformația la rupere variază de la 12 la 25%, iar în mediu umed crește până la 30%. Modulul de elasticitate variază între 700 și 864 daN/mm2.

Pentru a se împleti un fir de mătase cu o grosime de un milimetru ar fi nevoie de patru mii de asemenea fire sau de 12 000 de gogoși de mătase. Un vierme este în stare să producă între două și patru mii de metri de fir, însă utili sunt doar 800 de metri.

Fig. 11 Ciclul de viață a viermelui de mătase

Fig. 12 Fierberea coconilor țesuți de viermii de mătase

Fig.13 Fire de mătase naturală

Utilizarea în domeniul artistic

Țesăturile de mătase naturală au avut de-a lungul secolului o notă distinctivă, un stil aparte datorită calității materialului.

De-a lungul timpului, mătasea și-a adaptat un stil propriu legat de modul de țesere al firelor dar și de motivele ornamentale. Acest stil nu a putut fi prelucrat de alte produse textile deoarece nu aveau aceleași efecte.

Stilul mătăsii s-a dezvoltat și perfecționat de mahomedani. Acesta constă în realizarea modelelor și desenelor care nu atrag atenția prin subiecte, ele se pun în evidență prin caracterul specific al mătăsii și anume luciul său.

La început mătăsurile erau țesături simple, vopsite în culori strălucitoare. Odată cu introducerea modelelor pictate sau brodate pe suportul de mătase în anul 2000 I.H. , apar elemente ale artei naturaliste prin diferite reprezentări ale dragonilor, acestea fiind privite că divinități, sau reproduceri de animale reale. Acestea pot fi considerate creații ale artei țeserii.

Treptat se va renunță la tehnică broderiei iar, spre sfârșitul secolului al-ÎI-lea, meșteșugarii încep să țeasă modele din mătase însăși. Legătură simplă, cu efecte de dungi este și ea treptat înlocuită cu legătură diagonală a cărei ordonare în linii oblice a punctelor de legare constituie implicit un element al creației artistice.

Mătasea era un material foarte rar și foarte scump și de accea, uneori textilele chinezești erau destrămate și din firele obținute se țeseau, în amestec cu fire de in sau de lână. Aceste materiale se numeau „ tramsericon” sau „ subsericon”.

Fig. Țeserea mătăii

Odată cu trecerea timpului au fost adoptate motive orietele misterioase, acestea se recunoșteau prin prezența unui erou care ucidea un leu, erou care în perioada următoare este reprezentat prin figura unui călăreț grec, apoi prin idolul persan Ormuzd și mai târziu cu figura Mântuitorului.

Subiectele creștine erau rare chiar și după expasiunea din sec al- IV- lea a Imperiului Român. Subiectele biblice și ecleziastice, tratate în manieră naturalistă, apar preponderent în secolele al- V- lea și al- VI- lea.

Fig.13 Țesatura de mătase bizantină (sec al- VI- lea – al-VII- lea)

Stilul creștin în mătasea naturală a atins perfecțiunea în Egipt între sec. al- VII- lea și sec al- IX- lea prin așa numitul stil copt care s-a inspirat din desenele babiloniene antice, cu grifoni pereche polenizând un palmier.

Acest stil al mătăsii din perioada sasanida din Persia se adaptează foarte bine materialului a cărui strălucire este pusă în valoare. Este un stil care a creat adevărate capodopere de artă a țeserii datorită policromiei bogate , cât și a motivelor pereche, plasate simetric față de o axa longitudinală și încadrate în medalioane care se repetă.

Meșterii sasanizi au dezvoltată o tehnică de țesere a motivelor pereche în care fiecare motiv este repetat în poziție inversă.

Sasanizii au fost primii cărora le-a venit ideea de a împărți urzeala motivului pereche în două zone situate de o parte și de altă a axei de simetrie longitudinală a medalionului .

Fig.14 Țesătură de mătase sasanilă

Mătăsurile sasanide erau țesături pe războaie prevăzute cu un sistem de sfori ce permitea acționarea manuală și individuală a firelor de urzeala, sistem ce reprezintă un progres tehnic deoarece motivele odată înregistrate, puteau fi apoi repetate automat.

După un timp acesta tehnică a fost preluată de țesătorii sirieni și bizantini , menționându-se neschimbată până la sfârșitul Evului Mediu .

Datorită disprețului mahomedan pentru reproducerea naturalistă, cucerirea Persiei de către arabi a accentuat tendința țesătoriilor persani spre geometrizare și abstractizare.

Alături de figurile umane sau animale, apare un nou element și anume scrierea arabă veche care era folosită că element ornamental.

Superbe sunt și produsele de mătase ale Spaniei mahomedane unde au fost adăugate alye morive și unde a fost cultivat stilul pur ornamental. Și aici își fac simțită prezența repetarea motivelor pereche. Diferite animale precum: lei, gazele și păsări au dat viață motivelor ornamentale și se pare că această influență a dus la dezvoltarea stilului gotic al bordurilor.

Fig.14 Brocard din matase, sec al- XIII- lea, Spania

Încep să fie apreciate în sec al IX- lea țesăturile de mătase realizate în Bizanț, Moreea și Teba, acestea fiind decorate cu scene de vânătoare și de lupta , înscrise în medalioane circulare, care fascinează atât prin policromia foarte bogată și strălucitoare, cât și prin ordonarea în compoziție. Stilul bizantin nu a excluc portretizarea figurii umane precum a făcut-o cel a Islamului.

Sub influență stilului bizantin și a gustului islamic-spaniol pentru ornament, s-a format stilul caracteristic atelierelor din Sicilia, din sec. al- XII- lea și a celor din Veneția, Genova și Florența, care, pentru realizarea de catifele, damascuri și brocarturi, se vor inspiră din temele orientale.

Treptat influență spiritului Renașterii își face simțită prezența în Europa, în artă mătăsii care își adaptează stilul exigențelor materialului într-o maniere cu totul deosebită.

În sec al XVII- lea , Orientul cunoaște o renaștere a propriului sau trecut, motivele din perioada sasanida reapar și sunt dezvaltate într-o manieră minunată, proprie stilului baroc când leii pereche și alte animale sunt țesute din fire de mătase de țesătorii din Bagdad și Ispahan.

Datorită perfecționării tehnicilor de țesere, în sec. al- XIX- lea apar mașini de țesut Jacquard, scenele și motivele abordate se diversifică, țesăturile realizându-se după cartoanele unor mari pictori.

În Țările Române atracția luxului din Orient și din Occident au dus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante ramuri ale comerțului și anume importul de țesături. Mătasea și-a găsit repede adepți împătimiți ai luxului în familiile domnitorilor, ale marii baierimi deținătoare de ranguri înalte care, treptat , devin imitatori ai modei Orientului și Occidentului.

Încă din sec al XII- lea pătrund în țară noastră țesături scumpe de mătase, denumite tafta,atlas, camhă, damasc și catifele și brocarduri cu fir de aur. În mare măsură își face prezența influență orietala și bizantină datorită negustorilor bulgari, genovezi și sârbi, care făceau schim de mărfuri pe piețele orașelor dunărene, până la Suceava și Târgoviște cu cereale, piei de vită, miere etc.

Influiența occidentală marchează următoarea etapă prin intermediul sașilor și a polonilor dar mai ales prin cea a italienilor care aduc renumite catifele broșate, cosiderate de către biserica simboluri ale bogăției, demnității și puterii. Incepand din a doua jumatate a sec. al XV- lea , tesaturile orietale vor fi importate, în cantități mai mari, în Țară Românescă și Moldova, alături de țesăturile din mătase fabricate în Veneția, care continuă să fie folosite în mediu curților domesti.

Țesăturile indigene erau utilizate de târgoveții săraci, de slujitorii de boieri precum și de țărănime, iar borangicul era utilizat din Oltenia și Muntenia la țeserea maramelor.

Toate țesuturile din mătase se constituie într-un adevărat tezaur artistic al patrimoniului universal care ne face să privim cu respect la oamenii care prin creațiile lor și-au veșnicit amintirea în piesele de o frumusețe extraordinară.

Fig.15 Mătase naturală imprimată

Fig.16 Mătase naturală imprimată

Stofele din mătase au un aspect strălucitor datorat structurii triunghiulare a firului de mătase, care permite luminii să se reflecte în unghiuri diferite, producând culori diferite. Materialul este fin, lucios, izolează atat căldura cât și frigul, se sifonează destul de greu însă este sensibil la temperaturi mari și la frecare.(fig.)

Fig. Îmbrăcăminte din mătase naturală

De asemenea, stofele din mătase își pierd din culoare și se îngălbenesc daca sunt expuse la lumina puternică. Aceasta nu este alunecoasă, spre deosebire de alte textile lucioase, are o textură delicată și netedă. Este una dintre cele mai puternice materiale textile, însă devine mai sensibilă când este udă, cu o elasticitate scazută – dacă este alungită stofa, realizată din fibre de mătase, nu își mai revine la forma inițială.

Mătase este considerată ca fiind "Regina tuturor fibrelor textile" datorită frumuseții și eleganței. Mătasea este fibra de proteine naturale obținute din coconi de mătase a viermilor. Japonia este cunoscut pentru producerea de cea mai bună varietate de mătase. India produce diferite soiuri de mătase și este renumit pentru calitatea acestora. Există o creștere enormă a producției de mătase în ultimii ani

În funcție de modul de hrană al viermilor de mătase se disting patru tipuri de mătase:

Mătasea de dud – cea mai întâlnită, cu o nuanță de bază de alb sau auriu

Mătasea eri – creată de viermi care se hrănesc cu frunze de ricin, cu o nuanță de bază de galben pal

Mătasea Muga – creată de viermi care se hrănesc cu plante specifice Indiei – soalu și sorn – cu o nuanță de bază de galben normal

Mătasea Tasar – creată de viermi care se hrănesc cu frunzele plantei indiene Asan, cu o nuanță de bronz mai puțin lucioasă

Fig. Mătasea Tasar

Totusi exista tipuri de matase luxoase, care se disting prin modul de producere:

• Matasea Dupioni

Este unul dintre cele mai scumpe tipuri de matase din lume, de o inalta calitate, produsa prin impletirea a doua fire de matase din culori diferite. Astfel, matasea finala pare sa isi schimbe culoarea la fiecare miscare. Este o matase care nu se sifoneaza deloc, si care acelasi aspect si pe fata si pe dos. Este un material puternic, care se preteaza excelent pentru tinute formale.

Fig. Rochie din matase dupioni

• Matasea Charmeuse

Este mult mai delicata, are un aspect puternic satinat si lejer, perfect pentru piese vestimentare drapate. Este un material cu care se lucreaza foarte greu, deoarece este sensibil la orice zgarietura sau intepatura. Din acest motiv hainele croite din matasea charmeuse sunt si mai scumpe.

Fig. Rochie din matase charmeuse

• Sifonul din matase

Sifonul sau panza din matase are o stralucire mai putin evidenta, este usor transparent si are o textura foarte diafana dar creponata. Se foloseste cel mai des pentru rochiile de seara.

Fig. Rochie din sifon de matase

• Matasea Jacquard

Jacquard este un tip de tesatura care prezinta tipare complexe descrise, in cazul matasii, de modele care se disting prin lipsa stralucirii, in contrast cu luciul tipic al matasii.

Fig. Bluza din matase jacquard

• Satinul din matase

Satinul este unul dintre materialele luxoase cel mai cunoscut in lumea modei, insa foarte des facut din poliester. Satinul din matase este cel mai scump, cel mai sensibil dar si cel care ofera o stralucire de calitate unei piese vestimentare

Fig. Rochie din satin de matase

Organza din matase

Este unul dintre cele mai scumpe materiale, cu un aspect lucios, dar transparent, foarte fin la atingere, insa extrem de sensibil la sifonare.

Fig. Rochie din organza de matase

Aspecte ale îmbătânirii țesăturilor din mătase naturală

Îmbătrânirea fizică:

Este un fenomen general care are loc în toate materialele aflate la temperaturi mai mici decât temperaturta de tranziție sticloasă Tg, deoarece, în acest domeniu de temeratura, regiunile amorfe ale polimerilor nu se află în echilibru termodinamic. Procesul de îmbătrânire apare datorită ordonării unor domenii dezordonate și a fost studiat din punctul de vedere al descresterii volumului liber, al conținutului de căldură și al mobilității moleculare.

Studiile efectuate de către cercetătorul american Struik, au demonstrat faptul că termoreversibilitatea îmbătrânirii fizice rezultă din încălzirea probei până la Tg unde este atins echilibru termic. Limita superioară de temperatura a îmbătrânirii fizice o reprezintă valoarea temperaturii de tranziție sticloasă.

Îmbătrânirea fizică a materialelor textile nu a fost în întregime elucidată. Certatatorul Struik a emis ipoteza că prezența orientării și cristalinității determina o descreștere locală a mobilității segmentale a matricei necristaline și are efectul extinderii domeniului Tg fără a modifică viteză de îmbătrânire. Influență morfologiei asupra îmbătrânirii fizice nu a fost investigată suficient pentru a verifică ipoteza emisă de cercetorul Strik. În acest sens, unele cercetări au demonstrat efectul pe termen lung al cristalinității asupra volumului liber și a mobilității domeniilor amorfe, factorii care pot determina schimbări ale vitezei de îmbătrânire .

Efectele îmbătrânirii fizice asupra țesăturilor de mătase naturală:

Din cauza că valoarea Tg a mătăsii uscate este de 197o C, depozitarea în condiții uscate și de temperatura ambientală de 20-25oC va fi favoralila pentru apariția fenomenului de îmbătrânire fizică. Cel puțin o parte din rigiditatea țesăturilor vechi de mătase naturală, depozitate în astfel de condiții au efectul de îmbătrânire fizică.

Deși îmbătrânirea fizică este un proces reversibil, această rigiditate poate fi eliminată prin depășirea Tg –ului. Pentru a scădea Tg –ul mătăsii în vederea ștergerii mai puțin dure a îmbătrânirii fizice, se pot utiliza plastifianti, de exemplu, apă.

Plastifianții au efectul de a micșora Tg –ul fără a pătrunde în cristalite încât ștergerea termică a îmbătrânirii poate avea loc la temperatura mai mică. Astfel Tg –ul mătăsii uscate este de 197oC în timp ce cel al mătăsii umede aste de 30oC.

Îmbătrânirea chimică:

Considerații generale

Îmbătrânirea chimică, din cauza modificărilor degradative produse în timp, implică formarea și ruperea unor legături covalente și este în mare parte ireversibilă.

Cele mai importante reacții care au loc în timpul îmbătrânirii chimice a fibrelor textile sunt scindarea lanțului polimeric și reticularea. La viteze mai mici de reacție, reticularea are că rezultat creșterea rezistenței și a tenacității fibrei, în timp ce alungirea foarte mică și friabilitatea crescută sunte rezultatele unor nivele mai mari de reticulare

Procesul degradării țesăturilor de mătase naturală în condițiile

mediului ambiant obișnuit

Procesele de degradare pot fi inițiate prin mecanisme termice, fotolitice sau mecano- chimice și în cazul mătăsii naturale au că efecte principale, modificarea compoziției în aminoacizi, diminuarea caracteristicilor mecanice, fragilizarea și deteriorarea aspectului exterior prin modificarea luciului sau a culorii.

Degradarea mătăsii naturale apare, prin reacții de scindere a legăturilor cjimice implicând oxidarea sau hidroliză.

Hidroliză poate fi provocată de acțiunea acizilor sau alcaliilor și determina scindarea lanțului macromolecular la gruparea amidica, cu formarea grupărilor amino și carboxil.

Degradarea filamentului de mătase naturală, datorită acțiunii acizilor și alcaliilor, se manifestă prin afectarea caracteristicilor fixico-mecanice, (cum ar fi:micșorarea tenacității, diminuarea elasticității).

Oxidarea mătăsii naturale are loc printr-un mecanism complex, în funcție de tipul oxidantului și de condițiile reacției.Acțiunea agenților oxidanti implică oxidarea lanțurilor laterale sau ale resturilor cu grupări amino terminale și ruperea legăturilor peptidice.

Dintre agenții oxidanti, cel mai potrivit în tratamentele de restaurare ale mătăsii este apă oxigenata.

Ozonul este alt agent oxidant a cărui acțiune asupra mătăsii naturale este considerată că fiind un factor important în activitatea de conservare.

Dar și acțiunea luminii asupra mătăsii produce o reacție de oxidare, cu formare de amoniac.

Procesele de degradare care au loc prin reacții de oxidare și de hidroliză pot fi inițiate prin macanisme termice, fotolitice sau mecano-chimice.

Degradarea termică

Degradarea termică se produce din cauza modificărilor chimice care apar în structura mătăsii naturale expuse în condiții de temperatura ridicată, fără că ați factori de degradare să se implice.

Creșterea temperaturii poate mari numărul legăturilor excitate care execută mișcări de vibrație mai ample, până când energia de disociere este depășită și legăturile sunt rupte.

Comparativ cu celelalte fibre textile, mătasea naturală prezintă o rezistență termică bună. Expunerea prelungită la căldură , la temperaturi de peste 100o C are că efect modificarea caracteristicilor tensionale și o îngălbenire rapidă și intensă.

Degradarea termică a mătăsii naturale în condiții de temperatura constantă este influențată și de umiditatea relativă. Atunci diminuarea caracteristicilor tensionale este minimă pentru valori ale umidității relative cuprinse între 0 și 50% iar în condiții de umiditate relativă mai mare de 50%, se accentuează odată cu creșterea umidității. De accea degradarea termică a mătăsii naturale poate fi micșorată dacă umiditatea relativă este menținută sub 50%, însă reducerea umidității cu mult sub această valoare nu va diminua substanțial gradul de degradare. Aceste costatări sunt valabile doar în condiții de absența a luminii.

• Fotodegradarea

Mătasea naturală este una dintre fibrele cale mai sensibile la lumină. Acțiunea luminii are ca efecte semnificative modificarea caracteristicilor mecanice și a culorilor.

Cercetările au arătat faptul că fotodegradarea mătăsii este influențată de tratamentele anterioare. Mătasea tratată cu soluții acide își diminuează rezistență mai repede decât mătasea netratată sau tratată cu alcalii. Din acest motiv tratamentele acide, mai ales cele cu acid sulfuric, utilizate pentru menținerea pH –lui băilor de vopsire sau în clatirele finale, sunt factori posibili ai degradării steagurilor vechi din mătase naturală.

De asemenea și coloranții folosiți pot afecta viteză degradării fotochimice a mătăsii. Expunerea la lumina soarelui a mătăsii naturale vopsite duce la diminuarea rezistenței mecanice într-o măsură mai mare decât în cazul mătăsii nevopsite.

Vopsirea mătăsii, încă din cele mai vechi timpuri, în prezența ionilor metalici pe filament sau în baia de vopsire, a provocat fragilizarea mătăsii naturale în timp. În acest caz ionii metalici au acționat drept catalizapori ai reacțiilor fotochimice, degradarea fiind dată de metal dar și de hidroliză produsă de anionul asociat

Referitor la proprietățile mecanice, mătasea naturală se caracterizează printr-o tenacitate crescută, iar îi ceea ce privește elasticitatea mătăsii, această se datorează fazei amorfe unde prezența aminoacizilor permite că eventualele deformații să nu fie împiedicate de punțile de hidragen intercatenare .

Degradarea biologica:

Acțiunea agenților biologici asupra textilelor se finalizează prin apariția fenomenului de biodeteriorare, un fenomen complex de procese fizice, chimice și biochimice determinat prin asocierea a două mecanisme: cel nutritiv, prin care obiectivul servește la nutriția agentului biologic, suferind o acțiune distructivă, ex: rosături, găuri etc, și cel metabolic, exercitat prin produsii de metabolism ai agentului, cu o acțiune nocivă asupra obiectului, soldată deseori prin pătări, degradarea aspectului exterior prin modificarea culorii și a luciului, coroziune chimică, fenomene ce nu se manifestă singular ci în mod frecvent.

În activitatea de conservare și restaurare a obiectelor textile din mătase naturală, cunoașterea mecanismelor de degradare a fibroinei face posibilă atât stabilirea condițiilor adecvate de conservare cât și găsirea de noi produse și tehnici care să permită stoparea procesului de degradare, stabilizarea stării obiectelor și redarea, printr-o intervenție minimă.

Bibliografie

1. Varron A., The Origins and Rise of Silk, Ciba Revue, nr 11, 1998

2. Varron A., Silk and Development of Trade, Ciba Revue, nr 11, 1998

3. Alfred Leix, Trades Routes of the Middle Ages Ciba Revue, nr. 10, 1938

4. Carmen Marian, Repere ale restaurării textilelor arheologice din mătase naturală, Editura Tehnopress, 2001

5. Varron A., The Lavish Use of Silk among the Ancient Peoples, Ciba Revue, nr 11, 1998

6. Kaplan D. Adams W. Wade, Farmer B., Viney C.- Silk: Biology,Structure,Properties and Genetics, in Silk Polymers: Materials

7. Ifrim S.- Ce știm despre mătase?, Ed. Tehnica, București, 1985 Science and Biotechnology, American Chemical Society, Washington, DC 1994,

8. Varron A, Silk and Stile, Ciba Revue, nr 11, 1993

9. Bresese Randall R., Chandrashekar Venkatramana, Jones Byron W.- Age Determination of Textiles from Single- Fiber Creep Measurements, in:Historic textiles and Papers Materials: Conservation and Characterization, American Chemical Society, Washington DC, 1986,

10. Dinu M.- Contribuții la înțelegerea îmbătrânirii fizice a fibrelor poliamidice, în: Indusria Usoara, 31, 1980,

11. Struik, L.C.E.- Physical Aging in Amorphous Polymers and other Materials, Elsevier, New York, 1978

12. Crigjton J.S., Textile Conservation, in : Polymers in Conservation, Edited by M.S. Aleen, M. Edge and C.V.Horie,

13. Grindea M., Hanganu A., Grigoriu A., Puscas E.L.- Tehnologia chimică textilă, Ed. Tehnică, București, 1981

14. Hansen Eric F., Sobel H. –Effect of the environment on the degradation of silk: a review, in Postprints of the American Institute for Conservation Textile Specialty Group, Buffalo NY, Textile Specially Group Postprints, A.I.C.,1992,

15. McCaffrey M. Lana- Some Theory Behind Silk Degradation and Stabilization, in: Silk, Ed. By the Harpers Freey Regional Textile Group, November 12-13, 1992,

16. Grigoriu A., Stoichitescu L.I.- Tehnologie chimica textila, I.P.I., Rotaprint, 1992

17. Hansen Eric F., Ginell S. William- The Conservation of Silk with Parylene- C in ACS Symoisium Series, 410, 1989,

18. Hansen E.- Evaluation of Parylene- C for Conservation Application: I Accelerated Aging of Moder, Coated Silk, Internal Report, The Getty Conservation Institute, Two volumes, 1987

19. Scott Philippa, Le livre de la soie, Imprimerie Nationala, Paris, 1993

20. Ballard W., Mary, Koestler J. Robert, Indictor Norman – Recent Results Concerning the Degradation of Historic Silk Flags, ICOM, 9th Triennial Meeting, Dresden, 1990,

21. Roman- M., Freddi G.- Seta e microscopia elettronica a scansione, in: Dipinti sutela; metodologie d’ indagine per i supporti cellulosici, Ed. Nardini Firenze, 1993

22. Marin C.- Degradarea textilelor de muzeu,- Referat de doctorat, 1996

23. Enomoto, Mutsumi and Ssetoyoma, Koichi- Determination of yellowing and effects of various factors influencing on photo-yellowing, in: Journal of the Society of Fiber and Technology, Japan, 28, nr4-5, 1972,

24. Howell David- Silk Degradation Studies, in: Silk, Ed. By the Harpers Ferry Regional Textile Group, November 12-13, 1992,

25. Nishi, Hisami- Yellowing of silk and is structure. Journal of Sericicultural Science of Japan, 43, nr.2, 1978,

26. Kuruppillai R.V., Hersh S. P., Tucker P.A.- Degradation of Silk by Heat and Light, in: Historic Textile and Paper Materials: Conservation and Characterization, American Chemical Society, DC, 1986,

27. Susumu O., and Masao K.- The decomposition of silk fibroin bt sunlight V. On the discrystallization of crystalline part of silk by light. Journal of the Sericultural Science of Japan, 27, 1958,

28. Avram M.- Chimie, val 1 si 2, Ed. Academiei R.S.R., București, 1983

29. Carmen Marian- Meșteșuguri textile în cultura Cucuteni, Ed. Trinitas, Iași, 2009

30. Dumitrescu, V., Arta culturii Cucuteni, Ed. Merediane, București, 1979

31. Marian, C., Anastasoaie, D., Arta și creativitate în tehnologia textilă a culturii Cucuteni, Conservarea și Restaurarea Patrimoniului Cultural, vol.VII, Ed. Trinitas, Iași, 2007

32. Marian, C., Anastasoaie, D., Tricotarea și procedeul nalbinding. Studiu comparativ, Buletinul Centrului de Conservare Restaurare a Patrimoniului Cultural Național, nr.1, 2007, Iași