Efectul exploatărilor de petrol din platformele continentale, asupra mediului. [307748]

[anonimizat]:

Lect.univ.dr. Simion Gabriel

Autor:

Pîrvan Mirela Alina (căs. Mina)

[anonimizat], Teleorman

2014

[anonimizat]-economice, existente în arealul localității Cernetu din județul Teleorman. [anonimizat], am încercat să obțin și să prezint cât mai multe informații despre aceasta.

Ideea de fond care m-a orientat în acest demers a fost aceea de a demonstra importanța cercetărilor întreprinse în orizontul local pentru procesul de învățământ. [anonimizat], [anonimizat]. Printr-o cunoaștere științifică a [anonimizat], observațiile și comentariile critice efectuate de acesta vis-a-[anonimizat] o coerență și o eficiență crescută a acestora.

În vederea întocmirii lucrării am recurs la un sistem variat de metode geografice de cercetare pe teren și am întreprins o [anonimizat].

Dintre metodele folosite menționez:

– [anonimizat], a [anonimizat], vegetația, fauna, solurile.

– [anonimizat] a problemelor studiate.

Acestor metode li s-au adăugat: [anonimizat], [anonimizat] a populației, [anonimizat].

Pentru prelucrarea datelor statistice am folosit metodele:

metode de prelucrare și interpretare a datelor (calcularea mediilor, a frecvențelor);

metode de prezentare grafică și cartografică a datelor cu privire la principalele elemente geografice.

[anonimizat], județul Teleorman și localitatea Cernetu.

A doua etapă a constat în alcătuirea materialului cartografic pentru cartarea pe teren și alcătuirea graficelor analitice folosind în acest scop harta topografică 1:25.000, [anonimizat], biopedologice, [anonimizat].

Etapa următoare a fost aceea a studiului pe teren. Aceaste a [anonimizat], [anonimizat], de la Direcția Județeană de Statistică Teleorman. Pe baza acestora și a bibliografiei consultate am întocmit un material grafic și fotografic cred că suficient de ilustrativ pentru scopul acestei lucrări.

Ultima etapă a fost aceea a [anonimizat].

[anonimizat]tor. univ. dr. Gabriel Simion, căruia îi aduc și pe această cale sincere și respectuoase mulțumiri.

De asemenea, țin să mulțumesc inspectorului școlar de specialitate, prof. Alexandra Negrea, precum și profesorilor metodiști care m-au ajutat să-mi perfecționez activitatea metodică și didactică.

A.CADRUL NATURAL

CAPITOLUL I

POZIȚIA GEOGRAFICĂ A LOCALITĂȚII CERNETU ȘI ATESTĂRILE ISTORICE

Poziția geografică și limitele

Poziția geografică

Localitatea Cernetu este situată în partea de sud a țării, la intersecția paralelei de 43054’20’’ latitudine nordică cu meridianul de 25027’23’’ longitudine estică (fig.1).

În ceea ce privește poziția în cadrul unităților de relief, localitatea Cernetu este situată în cadrul Câmpiei Române (fig.2), în subunitatea acesteia Câmpia Burnazului (fig.3), vatra satului fiind localizată în lunca râului Teleorman.

Din punct de vedere administrativ, localitatea aparține comunei Mârzănești, județul Teleorman. Comuna are în componența patru sate: Teleormanu, Mârzănești, Valea Părului și Cernetu. Cele patru sate se desfășoară ca o salba în lungul văii râului Teleorman, Cernetu fiind situat în extremitatea sudică a comunei.

În cadrul județului Teleorman localitatea este situată în partea de SE a acestuia (fig.4). Localitatea este situată la 12 km SE de orașul Alexandria, la intersecția DJ 504 cu

DJ 506.

Limite

Limitele convenționale ale localității sunt următoarele:

Limita nordică, cu localitatea Valea Părului începe în vest din Dealul Bratului, la o altitudine de 83,5 metri, traversează câmpul, podul și fruntea terasei de pe partea dreaptă a râului Teleorman, traversează lunca, apoi coboară către sud în lungul luncii de pe partea stangă, desparte vetrele celor două localitați Valea Părului în nord si Cernetu în sud. Limita străbate terasa stângă a Teleormanului, Dealul Fântana Mare, Dealul Ariei, câmpul satului din partea de est și valea Lacu Fundata și se termină in punctul unde altitudinea reliefului este de 87,8 metri.

Limita sudică, cu localitatea Ștorobăneasa este de asemenea o limită convențională care în vest începe din Dealul Bratului unde altitudinea este de 82,4 m , traversează câmpul, lunca Teleormanului, terasa de pe partea stangă, valea Mare și câmpul în lungul sistemului de irigații, valea Cucuței și se termină în partea de est, în dreptul Movilei Mamora, unde altitudinea este de 90,4 m.

Limita vestică cu localitatea Ștorobăneasa unește cele mai mari altitudini ale Dealului Bratului și care au următoarele valori de la nord la sud 84,2m; 88,5m si 82,4m.

Limita estică, cu localitatea Putineiu, este dată de linia ce unește altitudinile mai mari ale câmpului si care au urmatoarele valori: 87,8m; 88,8m și în sud Măgura Mamora 90,4m.

Figura.1. Poziția geografică a localității Cernetu în cadrul României

SURSA: http://ro.wikipedia.org/

Figura.2. Poziția geografică a localității Cernetu în cadrul unităților majore de relief ale României

Sursa: http://lvm-geografie.wikispaces.com

Figura.3. Poziția geografică a localității Cernetu în cadrul Câmpiei Române

Sursa: http://ro.wikipedia.org/

Figura.4. Poziția geografică a localității Cernetu în cadrul județului Teleorman

Sursa: http://www.cjteleorman.ro/Consiliul Județean Teleorman

Atestări istorice

Documentele istorice și cartografice existente atestă vechimea satului de la începutul secolului XIX.

Pe “Harta Rusă”de la 1835, localitatea Cernetu apare sub numele de Atârnați, localitate cu 130 de gospodării. Se consideră că fiecare gospodărie avea 5 membri, deci rezultă că localitatea avea în anul 1835 aproximativ 650 locuitori.

În lucrarea lui Frunzescu D., “Dictionarul Statistic si Topografic al României” din 1872 se păstrează denumirea de Atârnați. De altfel această denumire se va păstra până în 1965.

Pe “Harta lui Szatmary”1857, localitatea are aceeași denumire și anume Atârnați.

Lahovari.G.I. în lucrarea sa “Marele Dictionar geografic al României”din 1899 folosește aceeași denumire de Atârnați și o defineste ca fiind “o comună rurală în plaiul Marginea, judetul Teleorman, spre estul plăsii, situată pe valea si pe ambele maluri ale râului Teleorman, are un cătun Puțintei. Cătunul de resedință e pe partea din dreaptă a râului Teleorman, Puțintei e pe partea stângă, în depărtare de la Atârnați la 2.5km, în partea de NV a comunei. Populația comunei este de 1592 locuitori.”

Satul Puțintei are o vechime mai mare decât Atârnați, el aparând pentru prima dată pe Harta lui Specht de la 1790. Actuala denumire a satului este Valea Părului.

Dupa 1965, localitatea își schimbă denumirea în Cernetu, denumire care se păstrează și astăzi.

Teritoriul localitații Cernetu a apărut și s-a dezvoltat la intersecția unor vechi drumuri comerciale, care veneau din nord si treceau spre sud către Dunare.

Este demn de amintit “Drumul Sării” care venea din zona dealurilor subcarpatice (Ocnele Mari) si trecea înspre vadurile Dunării (Zimnicea,Giurgiu). În afară de acesta, mai existau în Câmpia Română și alte drumuri numite dupa produsele principale care se transportau pe ele. Astfel sunt “Drumul Pestelui”- care pornea de la Dunăre către nord, si apoi “Drumul Untului”- de la Giurgiu la Turnu Măgurele. În unele documente cartografice (Harta lui Szatmary), sunt menționate unele drumuri postale care legau satul Cernetu cu localitățile din jur, dar și cu orașele Alexandria, Giurgiu, Zimnicea.

1.3. Istoricul cercetărilor geografice

Numeroase studii geografice, cu referiri la spațiul Câmpiei Române, la Câmpia Burnazului sau la anumite sectoare, cuprinse între văile care o străbat, surprind si fenomene geografice legate de teritoriul localității Cernetu.

Până la 1900, printre primele, sunt materialele cartografice de la începutul secolului al XIX-lea elaborate de ofițeri ai armatei austriece sau ruse.

Astfel, pe Harta Rusă de la 1835, apare pentru prima dată numele localitații, iar pe Harta lui Szatmary de la 1857, apare destul de clar modul de utilizare al terenurilor localității, cât si rețeaua de drumuri postale ce făceau legătura localității cu localitățile vecine.

În anul 1872 apare lucrarea intitulată “Dictionarul Topografic si Statistic al României”,al cărui autor Frunzescu D., încearcă o succintă trecere în revistă a toponimelor românești, de râuri, forme de relief, localități și stările economice ale județelor.

În lucrarea intitulată “Dictionarul Geografic al Județului Teleorman” Georgescu P., oferă informații precise privitoare la cadrul natural, la istoria locurilor, cât și la structura administrativă a teritoriului localității.

Lahovary G.I., în “Marele Dicționar Geografic al României” volumul I, 1899, Bucuresti prezintă în mare aceleași lucruri ca și Georgescu P.

Între anii 1900-1948 încep să apară primele lucrări geologice și geografice ce privesc Câmpia Română.

În anul 1907, Munteanu Murgoci Gh. tratează câteva probleme legate de fundamentul Câmpiei Române.

O primă lucrare de ansamblu asupra Câmpiei Române, apartine lui George Vâlsan (1915), teza de doctorat a acestuia, în care autorul, face o descriere genetică a Câmpiei Române și prima subîmparțire a acesteia.

În 1923, apare prima lucrare, cu privire la cercetarea solurilor dintre Mostiștea și Olt, lucrare scrisă de Protopopescu-Pache N.

Lămuriri importante privind constituția geologică, precum si evoluția paleogeografică a Câmpiei Române, sunt aduse în anul 1936 de Voitesti.I.P.

Teze de doctorat sau lucrări referitoare strict la Câmpia Burnazului, nu au fost realizate pâna în prezent, așa cum au fost realizate asupra diverselor unitați regionale din Câmpia Română, cum sunt cele ale lui Coteț P.(1957) “Câmpia Olteniei” sau a lui Mihăilescu V.(1924) “Vlăsia si Mostiștea”.

Între anii 1948-1990, apar cele mai multe lucrări ce au ca temă de studiu Câmpia Română, dar și lucrări generale, în care se regăsesc informații cu privire la Câmpia Romană si subunitatea acesteaia Câmpia Burnazului.

În 1960, Prisnea Elisabeta realizează câteva studii cu privire specială asupra Câmpiei Burnazului în lucrarea “Geneza si dezvoltarea Câmpiei Române (privire specială asupra Burnazului)”.

În 1966 în lucrarea “Dealurile și Câmpiile României” Mihailescu V. împarte Câmpia Burnazului în trei subdiviziuni : Burnazul Central, Burnazul Vestic si Burnazul Estic, teritoriul localității fiind situat în Burnazul Estic.

În 1974 a apărut lucrarea “Formarea Câmpiei Române”a lui Pop N. cu argumente bazate în special pe studiul teraselor fluviatile.

O altă lucrare de geomorfologie apartine lui Rădulescu I.(1957) și se intitulează “Observații Geomorfologice în Câmpia Română”.

Într-o lucrare deosebit de importantă intitulată “Câmpia Română – Studiu de geomorfologie integrată”, Coteț P. (1976), studiază depozitele din Câmpia Burnazului și împarte această câmpie în Burnazul Vestic și Burnazul Estic.

În strânsă legătură cu cercetările geomorfologice si geologice s-au împletit și cele de pedologie prin studiile efectuate de: Florea N., Oancea C., Parichi M., Chiriță C., Geanana M., Opris M.

Dintre acestea se remarcă lucrările:“Geografia Solurilor României”(1968) Florea N. si colaboratorii,“Geografia Solurilor”(1971), Geanana M.

Alte lucrari cu caracter general sunt :

“Relieful României” (1974) Posea Gr., Ielenicz M., Popescu N.

“Geomorfologia României” (1973), Coteț P.

“Clima României” (1970), Ciulache S.

“Geografia Apelor României” (1972), Ujvari I.

“Biogeografia României” (1969), Călinescu R.

Dupa 1994 apare lucrarea geologică a lui Ionesi L.(1994), “Geografia unităților de platformă și a orogenului nord dobrogean”, cu date referitoare la evoluția paleogeografică și structura Platformei Valahe în care se încadrează și Câmpia Română dar și alte lucrări cu caracter general precum:

Geografia fizică a României (2005), Ielenicz M., Pătru I.

Geografia fizică a României – Clima, ape, vegetație, soluri (2006) Pătru I., Zaharia L., Oprea R.

Geografia României – Câmpia Română (vol. V) (2005),

A. POTENȚIALUL FIZICO – GEOGRAFIC

CAPITOLUL II

ELEMENTELE DE ORDIN GEOLOGIC ȘI INFLUENȚA LOR ÎN PEISAJ

Din punct de vedere geologic, localitatea Cernetu se suprapune peste marea unitate structurală cunoscută sub numele de Platforma Valahă, platformă ce reprezintă un sector al Platformei Moesice, situată între orogenul Carpatic si Dunăre.

Platforma Valahă, este alcatuită la suprafață din depozite cuaternare, de sub care eroziunea a deschis pe unele văi și unele depozite mai vechi. Gradul de cunoaștere al cuverturii sedimentare și al fundamentului, se datorează celor peste 10000 de foraje. (Ionesi L.1994).

FUNDAMENTUL (SOCLUL)

Fundamentul este format din: paragnaise cu biotit, șisturi cloritoase și șisturi cuarțosericitoase. În unele foraje au mai fost identificate și roci magmatice intrusive: granite, granodiorite și gabrouri. Corpurile respective sunt acoperite de formațiuni permotriasice sau chiar jurasice.

Fundamentul mai este format și din șisturi cristaline având la partea superioară șisturi verzi de tipul celor din Dobrogea .

CUVERTURA

În stadiul de platformă s-au acumulat depozite paleozoice, mezozoice, paleocen-eocene, pliocene și cuaternare, a căror grosime însumată este 23.000 m . Ca urmare a mișcărilor oscilatorii, în intervalul Cambrian – Pleistocen, se pot separa 4 cicluri mari de sedimentare: Cambrian – Permian; Permian – Triasic; Triasic – Neogen; Neogen –Pleistocen. Între ele au fost etape de exondare, cu procese de denudație.

Sedimentogeneza, din cele 4 cicluri, a îmbrăcat faciesuri variate, cu acumulări de roci epiclastice carbonatate și evaporite.

Ciclul Cambrian Superior – Permian: în acest lung interval de timp, s-au acumulat depozite marine (gresii, argile, marne), ce însumează cca. 6500 m grosime. După caracteristicile litologice, depozitele acestui ciclu sunt separate în 5 formațiuni care reflectă evoluția sedimentării în timp: formațiunea gresiilor de Mangalia, formațiunea argilelor de Țăndărei, formațiunea de Smirna, formațiunea de Călărași și formațiunea de Vlașin.

Ciclul Permian – Triasic: noul ciclu de sedimentare se diferențiază de precedentul, prin natura depozitelor acumulate (roci epiclastice roșii, roci saline și roci carbaonatate) și procesele magmatice desfășurate.

Depozitele acestui ciclu ating cea mai mare grosime în depresiunea Roșiori – Alexandria (cca. 5000 m ).

În cuprinsul acestui ciclu se disting 3 etape de sedimentare, materializat în 3 formațiuni: de Roșiori, de Alexandria, de Segarcea.

Formațiunea de Alexandria, preponderent carbonatată, este alcătuită din calcare, marne, dolomite calcaroase, cu intercalații de anhidrit, argile și gresii ce însumează până la 1200 m grosime.

Ciclul Triasic – Neogen: exondarea care s-a produs la sfârșitul Triasicului, s-a menținut aproape pe întregul interval al Jurasicului inferior, când se reia sedimentarea. Noul ciclu, a continuat pînă la sfârșitul Senonianului, când sedimentarea se încheie pe cea mai mare suprafață.

Ciclul Neogen – Pleistocen: în acest ultim ciclu apele au pătruns pe Platforma Valahă. Și în acest ciclu au existat scurte întreruperi de sedimentare sau regresiuni mari.

Depozitele loessoide de vârsta pleistocenă (fig.5) ce apar pe întreg teritoriul localității, corespund celei mai largi clasificări și cuprind “atât loessul propriu-zis sau primar dar și derivatele lui secundare cunoscute sub denumiri diferite: roci loessoide, luturi loessoide. “Coteț Petre”

Un element structural important, situat în vecinătatea teritoriului studiat, îl constituie depresiunea Roșiori, considerată ca sinecliză prin grosimea mare a depozitelor. Datorită acestui substrat geologic, format mai ales prin depuneri interne, relieful câmpiei este alcătuit dintr-o alternanță de interfluvii largi și culoare de vale. Singurele denivelări le dau crovurile, dezvoltate pe loess.

Apar depozite de terasă, alcatuite de obicei din pietrișuri și nisipuri cu stratificație încrucișată, care reprezintă faciesul inferior, apoi diferite depozite argilo-nisipoase și loessoide care pot fi aluvionare sau eoliene.

Din analiza hărtii litologice (fig.5) rezultă că la nivelul luncii apar depozite aluviale,nisipuri holocene.

Panta redusă generează meandrarea văii râului Teleorman.

Orientarea văilor si bogata pânză freatică sunt elemente care individualizează Câmpia Burnazului, în cuprinsul căreia se află și localitatea Cernetu.

Figura 5. Localitatea Cernetu – Harta litologică (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

CAPITOLUL III

RELIEFUL

3.1. Privire generală asupra reliefului localității Cernetu

Relieful localității Cernetu, se integrează în partea central sudică a Câmpiei Burnazului, subdiviziune a Câmpiei Române.

Treaptă a reliefului tării noastre, “Câmpia Romană sau Câmpia Dunării de Jos, privită în întregimea sa, se arcuiește ca suprafață paralelă, pe de o parte a Carpaților și Subcarpaților, pe de altă parte a luncii Dunării, având altitudini variabile în deosebitele sale zone” (George Vâlsan).

În apropiere de Pitești, Câmpia Româna atinge 250m înaltime, dar coborând de la Pitești către Dunăre (Turnu Magurele), înaltimea acestei câmpii nu scade sub 70m-100m, fapt dovedit și de altitudinile ce apar pe teritoriul localitații, așezare ce face parte din marea familie a satelor situate în această câmpie.

Câmpia Româna este deci, o vasta câmpie înclinată “De la Alexandria câmpia urcă spre sud, această denivelare în sens invers, care în înprejurimile orasului Turnu Magurele atinge 20m/km, este caracterul întregii regiuni care marginește cursul Dunarii până la vărsarea Argesului. Ea transformă câmpia într-o platformă dominând fluviul cu 80m-100m.

Râurile sunt silite să se adâncească pe loc dupa ce au străbătut o zonă în care întârzie în meandre în cuprinsul unei lunci mai largi decât în sus și în jos” (George Vâlsan).

Toate aceste caractere proprii câmpiei, care se întinde pe marginea Dunării între Olt și Arges, ne îngăduie să considerăm regiunea ca pe unitate geografică distinctă, care a primit numele de Câmpia sau Platforma Burnazului.

Grigore Posea, încadrează Câmpia Burnazului în categoria câmpiilor fluvio-lacustre, numite si tabulare. Această câmpie provine dintr-un “piemont vechi, dar care a fost acoperit de sedimente lacustre în timpul terasei a 5-a”.

3.2.Morfometria

Analiza morfometrică din perimetrul localității Cernetu pune în evidență aprecieri de ordin cantitativ si calitativ a reliefului care conduc la determinarea anumitor parametri sau coeficienți materializați pe harta hipsometrică, harta densității fragmentării reliefului, harta adâncimii fragmentării reliefului, harta pantelor, harta geomorfologică generală.

Indicativii cantitativi caracteristici sunt: hipsometria, densitatea fragmentării, adâncimea fragmentării,declivitatea.

a..Hipsometria

Din analiza curbelor hipsometrice de pe teritoriul localitații Cernetu (fig.6), se observă că treapta hipsometrică de peste 80 m deține cea mai mare suprafată. Ea se regăsește aproape exclusiv la nivelul câmpului cu extinderea cea mai mare în partea de est a localității.Treapta hipsometrică cuprinsă între 60-80 m deține o suprafață mică la nivelul podului de terasă și foarte puțin la nivelul câmpului. Treapta cuprinsă între 40-60 m ocupă cea mai mică suprafață din teritoriul localității și este dispusă la nivelul frunților de terasă.

Treapta hipsometrică situată sub 40 de metri este exprimată în cuprinsul luncii Teleormanului. Izohipsa de 40 de metri este cea care delimitează spațiul luncii. În cadrul acestui interval hipsometric este plasată vatra satului.

b. Densitatea fragmentării pe ansamblul localității are valori relativ mici, fapt explicat prin existența unui relief tabular de câmpie în care râurile sunt rare. Lipsa depozitelor magazin, care sa rețină pânza de apă freatică ce ar da naștere la izvoare, se exprimă direct în valorile mici ale densitații fragmentării care are cea mai mică valoare de 0 – 0,05km/km2 (fig.7), care domină regiunea.

Valori putin mai mari se înregistrează pe suprafața micilor bazine hidrografice cu un curs temporar. Astfel apar valori de 1,62 km/km2 și o valoare maximă de 2,6 km/km2 în partea de vest a localității.

c. Adâncimea fragmentării reliefului sau energia de relief, reprezintă un parametru geomorfologic care arată cât de profundă a fost eroziunea liniară exercitată de râuri. Râurile pornesc în adâncirea lor de la o suprafață primară sau inițială. Această suprafață se regasește la nivelul interfluviilor. Adâncimea fragmentării reprezintă un parametru geomorfologic cu importanță în desfășurarea proceselor actuale și în dinamica reliefului.

Adâncimea fragmentării are valori scăzute pentru teritoriul localității Cernetu. Într-o zonă în care altitudinea maximă se ridică la 90,7 m, iar cea minimă sub 40 m, sunt explicabile valorile mici ale acesteia (fig.8). În spațiul localității Cernetu valorile adâncimii fragmentării sunt cuprinse între 0,1-10 m/km2 și ocupă cea mai mare suprafață.Valorile cuprinse între 10-20 m/km2 ocupă suprafețe mici, ca de altfel și intervalul 20-30 m/km2.

Arealul cu valori ale adâncimii de peste 30m/km2, ocupă cea mai mică suprafață, aproximativ 1,5 km2 de o parte si de alta a râului Teleorman.

Figura 6. Localitatea Cernetu – Harta hipsometrică (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

Figura 7. Localitatea Cernetu – Harta densității fragmentării (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

Figura 8. Localitatea Cernetu – Harta adâncimii fragmentării (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

Elementele amintite pâna aici, densitatea si adâncimea fragmentarii precum și hipsometria, sunt dovezi ce confirmă existența unui relief tabular, cu denivelări reduse, cu o slabă fragmentare, fapt ce ne dă posibilitatea să afirmăm că activitatea economică care se desfasoară în această localitate este predominant agricolă.

Urmărind elementele valorice ale densității fragmentării și adâncimii fragmentării le putem corela pentru a afla o nouă caracteristică a reliefului – panta.

d. Pantele

Panta expresie a unui relief fragmentat și a unor denivelări mici, ea reflectă pe lângă acestea și accesibilitatea teritoriului, element de importanță deosebită, mai ales pentru utilizările practice ale terenurilor.

Valorile maxime de 5-10o apar restrâns în partea central-estică a localității pe fruntea terasei de 5-7 m (fig.9).

Valorile de 3-50 si 1-3o apar pe cursurile temporare, afluente râului Teleorman. Pe majoritatea suprafeței teritoriului localității, pantele au însă valori mai mici de 1o, sunt în general pante domoale și ocupă aproximativ același areal unde densitatea fragmentării are valorile cele mai mici. Aceste pante mici conturează arealul interfluviilor.

Figura 9. Localitatea Cernetu – Harta pantelor (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

3.3. Morfografia

Se deosebesc două unități geomorfologice principale: văile și interfluviile

Văile – pe teritoriul localității sunt văi permanente si văi temporare.

Văile permanente. Valea Teleormanului inclusă în categoria albiilor mijlocii de către Petre Coteț, alături de Vedea, este singura vale din perimetrul localității Cernetu, cu un curs permanent și care a lăsat urme în relieful localității.

Râul Teleorman este afluentul râului Vedea, în care se varsă în aval de localitatea Ștorobăneasa( satul Beiu), localitate situată în partea de sud a satului Cernetu.

Râul descrie numeroase meandre, în cuprinsul localității unde are o lungime de

aproximativ 2,25 km, o panta mică, corespunzătoare cu cea a câmpiei, respectiv 2‰, iar coeficientul de sinuozitate este de 1,27. De altfel existența meandrelor, a malurilor puțin înalte, a acumulărilor din luncă (fig.10) și din albie sunt dovezi ale existenței unei pante slabe. De aceea profilul de echilibru al râului Teleorman, nu cuprinde denivelări sau rupturi de pantă.

Albia minoră prezintă meandrări, cu maluri concave în care are loc procesul de eroziune si maluri convexe în care se acumulează material aluvial, nisip cărat de râu rezultând renii. În interiorul albiei minore apar ostroave.

Profilul transversal al albiei are forma literei U, dovada concludentă a unei albii evoluate, a regimului continental de scurgere a râului Teleorman. Treptele genetice de relief specifice teritoriului localității sunt reprezentate de lunca și terasele râului Teleorman.

Lunca râului Teleorman pe teritoriul localității este o luncă asimetrică, bine dezvoltată pe partea dreaptă a râului, și cu lățimi ce variază între 1-1,5 km. Altitudinea luncii este de 1- 3 m, existând posibilitatea inundării ei la viituri.

Microrelieful luncii – deși lunca râului Teleorman pe teritoriul localității pare a fi uniformă ca relief, în cuprinsul ei se poate observa un microrelief destul de variat alcătuit din forme pozitive si negative.

Între formele pozitive pe primul plan se situează grindurile de nisip, fâsii înguste, convexe care urmaresc malurile albiei majore, rezultatul acumulărilor din timpul viiturilor mari. La acestea se adaugă conurile de dejectie formate de torenții afluenți.

Formele negative – sunt reprezente prin mici depresiuni (ocupate de mlaștini) și belciuge, forme care sunt prezente în partea de vest a luncii. Din asocierea acestor forme simple, pozitive sau negative, rezultă că lunca râului Teleorman este o forma de relief mai complexă.

Structura – structura pe verticală a luncii râului Teleorman cuprinde doua orizonturi:

unul în bază, grosier,constituit din bolovanișuri, pietrișuri și nisipul rezultat din transportul în lungul albiei minore, denumit facies de albie.

altul superior, mai fin, argilo-nisipos, rezultat din depunerea mâlurilor din timpul apelor revărsate și denumit facies de luncă cu grosime de cca 1-3 m.

În anul 1972, când Teleormanul a atins unul dintre cele mai mari niveluri ale sale, întreaga luncă a fost inundată rezultând modificări esentiale în luncă. În concluzie lunca se distinge prin microclimat, vegetație, soluri și ape subterane specifice.

Terasele. Teleormanul prezintă pe teritoriul localității Cernetu două terase.

Prima terasă, de lângă luncă cu altitudinea de 5-7 m, se desfășoară pe partea stângă a văii râului Teleorman. Terasa prezintă o frunte abruptă cu o pantă de 5-100.

A doua terasă, cu altitudinea de 17-35 m, se găsește pe malul drept al râului Teleorman. Această terasă are fruntea cu o pantă mai lină decât cealaltă.

Terasele sunt de vârstă cuaternară. Sub raport geologic, terasele se caracterizează prin depozite specifice care constituie structura lor, ce apar de obicei în fruntea terasei sau poate fi stabilită prin foraje ce se fac pe podul terasei. În structura ei se pot distinge două elemente litologice: roca de bază și depozitele de terasă.

Văile temporare sunt numeroase, dar de dimensiuni mici. Dintre acestea mai importante sunt: Valea Mare, Valea Lacu Fundata, Valea Cucuței. Aceste văi sunt alimentate de precipitațiile care cad mai ales toamna și primăvara sau de aversele din timpul verii. Ele au albii, nu prea adânci, săpate în materialul usor erodabil al câmpiei. Văile fragmentează relieful și sustrag astfel din circuitul agricol o parte din suprafețe. De altfel, aceste văi crează și denivelările ce apar pe relieful tabular al câmpiei, constituie nivelele de bază către care se scurge apa de pe interfluvii.

Figura 10. Localitatea Cernetu – Harta geomorfologică generală(Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

Foto 1: Lunca și terasa de 5 – 7 m a râului Teleorman

b. Interfluviile – sunt plane, relativ înguste cu altitudini ce nu depășesc 91 m (90,7m, 88,5m în dealul Bratului). Acestea sunt fragmentate, supuse unor intense spălări datorită loessului care le acoperă, precipitațiilor, dar și lucrărilor agricole ce facilitează spălarea solului. Interfluviile, cunoscute si sub denumirea de câmpuri în zona de câmpie sunt presărate cu, crovuri, forme de relief rezultate în urma proceselor de tasare. Interfluviul cel mai extins se găseste în estul localității.

3.4. Procesele geomorfologice actuale

Trăsăturile actuale ale câmpiei, conturate în mare la începutul cuaternarului, reprezintă efectul activității simultane a agenților endogeni si exogeni. În marea lor majoritate procesele de modelare sunt determinate de acțiunea apei (în special a apei rezultată din precipitații). Pe lângă acțiunea apei, rezultată din precipitații, un rol important îl joacă și acțiunea apei râului Teleorman.

Cu toate că relieful nu se caracterizează prin existența unor înalțimi mari, procesele actuale morfodinamice sunt prezente și se fac simțite în permanență. Trebuie spus că regiunea se caracterizează din punct de vedere litologic prin prezența în straturile superioare a depozitelor de loess,precum și a aluviunilor grosiere (pe văi).

Alături de substratul geologic, pentru activitatea proceselor actuale, un rol important îl are și micșorarea capacitații structurale a solului prin sărăcirea în calciu și materie organică, reducerea vegetației pe unele suprafețe prin pașunat și arat, precum și capacitatea redusă de pătrundere a apei în sol (Florea N.1968).

Procesele morfogenetice actuale prezintă o importanță deosebită, deoarece cunoasterea lor poate duce la măsuri de combatere a unor fenomene negative, la împiedicarea degradarii terenurilor agricole, la protejarea drumurilor și a locuințelor.

Din materialul bibliografic studiat, cât mai ales din corelările facute pe teren, am ajuns la concluzia că procesele geomorfologice actuale prezente pe teritoriul localității Cernetu, pot fi împarțite în mai multe categorii după cauzele care le-au dat nastere.

a. Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață au un potential eroziv ridicat, întreținut de frecvența si intensitatea ploilor torentiale, topografia terenurilor în pantă, protectia slabă a covorului vegetal. Aceste procese, în cuprinsul localității se manifestă pe fruntea terasei de 5-7 m,ncare era cultivată cu viță de vie. Prin înlăturarea acesteia, terenul în pantă este supus pluviodenudării și spălării în suprafață în timpul ploilor de primăvară și toamnă cu caracter torențial.

b. Șiroirea se manifestă în aceleasi areale ca și pluviodenudarea.

c. Procesele torențiale se manifestă în cadrul cursurilor temporare. Astfel, au rezultat ravene, în bazinul superior al vailor Lacu Fundata și Valea Mare, și torenți pe Valea Mare și vaile temporare din vestul localității.

d. Procesele fluviale sunt foarte frecvente datorită în principal activității râului Teleorman. Datorită pantei mici a râului, eroziunea laterală este foarte mare. Drept urmare, râul meandrează puternic, creând forme specifice.

Dintre aceste forme, menționez: maluri abrupte create pe partea concavă a meandrului unde curentul este mai puternic și produce eroziune, belciuge. Formele de acumulare sunt reprezentate prin renii, ce se formează în cadrul malului convex (foto 2), ostroave( foto 4).

Foto 2: Valea râului Teleorman – mal concav (procese de eroziune)

Foto 3: Valea râului Teleorman – mal convex (procese de acumulare)

Foto 4: Procese de acumulare în albia râului Teleorman – ostrov

e. Procese de tasare

Forța de coeziune care se stabilește în interiorul loessului, este deranjată de procesele de levigare a carbonaților de calciu din orizonturile superioare, de către apele rezultate din precipitații. Prezența depozitelor leossoide care acoperă câmpul și lipsa drenajului superficial al apelor, au condus la formarea depresiunilor de tasare (crovuri). Acestea sunt prezente la nivelul câmpului din estul localității.

f. Procesele gravitaționale sunt reprezentate prin surpări ale malurilor concave.

g. Modelarea antropică

Prin activitatea sa, omul își aduce o contribuție însemnată în transformarea peisajului local. Formele antropice, create pe teritoriul localității Cernetu, sunt consecința activității de ordin practic.

Pentru asigurarea necesarului de apă, pentru culturile de agricole, au fost construite canale de irigații, respectiv sistemul de irigații Giurgiu-Razmiresti.

Pentru construirea podului peste râul Teleorman, malurile albiei au fost consolidate. Intervenția omului asupra reliefului, s-a făcut simțită și asupra frunții terasei de 5-7 m, care a fost terasată și plantată cu viță de vie.

CAPITOLUL IV

CARACTERISTICI BIOPEDOCLIMATICE ȘI HIDROGRAFICE

4.1. Clima

Clima reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale mediului înconjurător. Prin componentele sale ea influențează, direct sau indirect, procesele și fenomenele hidrologice, capacitatea de eroziune și transport a apelor, contribuind astfel la modelarea continuă a reliefului. În același timp, clima își pune amprenta și asupra particularitaților vegetației și solurilor, aducându-și un aport important la individualizarea peisajelor geografice. Nu trebuie omis, deasemenea, rolul deosebit pe care clima îl deține în existența și activitatea umană.

Teritoriul localității Cernetu se încadrează într-un climat temperat continental, specific zonei sudice a țării, în care este situat. Acesta este caracterizat prin valori ridicate ale bilanțului radiativ și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantități relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în anotimpul de vara și perioade de secetă în tot timpul anului etc.

Caracterizarea climatică s-a realizat pe baza lucrărilor: Geografia României, vol.I-IV, Atlasul climatologic al României și a datelor privind principalele elemente climatice înregistrate în perioada 1989 – 2010 la stația meteorologică Alexandria. Aceste date privind elementele climatice au fost culese de la stația meteorologică Alexandria și de la Administrația Națională de Metorologie .

4.1.1 Factorii genetici ai climei

Caracteristicile climatice au fost impuse de evoluția factorilor genetici ai climei: radiația solară, suprafața subiacentă activă și circulația generală a atmosferei.

Factorii radiativi

Principala sursă de căldură o constituie radiația solară directă și depinde de transparența atmosferei și de înălțimea soarelui deasupra orizontului.Cea mai mare parte din acest tip de radiație se înregistrează la amiază și în timpul verii. Radiația difuză provine din radiația reflectată de anumite elemente ale atmosferei și este în funcție de opacitatea atmosferei, înregistrând valori mai mari iarna.

Radiația solară globală reprezintă suma dintre radiația directă și radiația difuză, iar în cursul unui an, în cadrul județului Teleorman și implicit în cadrul localității Cernetu, are valori de 125-127 Kcal/cmp.

Bilanțul radiativ este condiționat de caracteristicile fizice ale suprafeței active care determină atât potențialul energiei preluate cât și pe cel al energiei cedate atmosferei, ca și de starea atmosferei. Cele mai pronunțate diferențieri latitudinale se produc asupra solului înierbat, iar cele mai reduse pe suprafețe cu un grad mare de omogenitate coloristică și structurală, cum sunt cele cu iarbă verde și cele cu strat de zăpadă.

La stația meteorologică Alexandria, bilanțul radiativ este de peste 45 Kcal/cmp/an.

Factorii dinamici

Datorită gradientului baric existent în estul continentului, masele de aer cu caracteristici termice ale aerului arctic continental pătrund în țara noastră dominând regiunile din estul și sudul țării (inclusiv Câmpia Burnazului). Aceasta face ca în luna ianuarie să predomine timpul rece și cu precipitații reduse.

Luna iulie situează țara noastră sub un câmp mediu baric între anticiclonul Azorelor și depresiunea din Orientul Apropiat. Aceste mase de aer își schimbă caracteristicile fizice până în țara noastră unde ajung mai uscate. Durata zilei, aproape de două ori mai mare decât a nopții, nebulozitatea redusă, fac ca luna iulie să fie intervalul cel mai cald al anului. Între suprafața activă și atmosferă au loc cele mai importante procese și acestea se manifestă prin schimbul reciproc de căldură și umezeală.

Astfel, circulația generală a atmosferei este caracterizată prin frecvența mare a advecțiilor de aer temperat-oceanic din vest și nord-vest, mai ales în semestrul cald și prin frecvența advecțiilor de aer temperat-continental din nord-est și est, mai ales în semestrul rece. La acestea se adaugă pătrunderile mai puțin frecvente ale aerului arctic din nord, ale aerului tropical-maritim din sud-vest și ale aerului tropical-continental din sud-est și sud ( Enciclopedia geografică a României )

Factorii geografici

Cuprind suprafața terestră cu toate particularitățile ei (relief, vegetație, rețea hidrografică, soluri ) influențate sau nu de activitatea omului.

Relieful este alcătuit din zone joase care formează văile și zone puțin înalte, acestea alcătuind interfluviile care ocupă suprafețe întinse și plate. Dar aceste diferențieri altitudinale din cadrul zonei sunt destul de mici, de ordinul a zeci de metri, deci și diferențierile regimului climatic sunt aproape insesizabile.

Formele negative de relief, ca valea Teleormanului au temperatura aerului iarna mai coborâtă decât în zona de interfluvii, datorită inversiunilor termice, ceea ce nu concordă cu legea etajării verticale.

Vegetația, ca expresie a condițiilor climatice dominante, generează, la rândul său, particularități climatice și topoclimatice diferite în raport de gradul de acoperire, de speciile caracteristice, de densitatea lor, înălțimea coronamentului arborilor, forma și densitatea frunzelor, înălțimea pajiștilor și a culturilor, stadiul de vegetație. Prin procesul de transpirație ridică gradul de umiditate a aerului și în funcție de formele sale atenuează absorbția în sol a radiațiilor, modifică și atenuează regimul eolian, durata înghețului, depunerea stratului de zăpadă.

Solurile acționează în special prin capacitatea lor de reflectare a razelor solare datorită culorii (albedou). Având în general culori mai închise reflectă aproximativ 14% din radiația solară, favorizând acumularea unei mai mari cantități de energie în sol, care oferă condiții optime de temperatură culturilor agricole.

Rețeaua hidrografică are un rol important în manifestarea regimului climatic. Datorită prezenței bazinului râului Teleorman în Câmpia Burnazului, se produc deosebiri microclimatice de la un loc la altul, acestea datorită proprietăților fizice ale apei. De aceea regimul termic al aerului deasupra apelor este mult mai moderat decât deasupra uscatului, generând un topoclimat de râu.

4.1.2. Caracteristicile principalelor elemente climatice

a. Temperatura aerului

Potențialul caloric ridicat precum și distribuția lui în timpul anului influențează direct regimul termic al aerului și în această privință întâlnim valori ce se situează printre primele locuri la nivelul țării.

Prin dreptul localității Alexandria, trec izotermele de 11oC (media anuală a aerului), de –3oC (media lunii ianuarie) și de 23oC (media lunii iulie), date obtinute după Atlasul Climatologic al României, 1969.

Temperatura medie anuală, rezultată în urma prelucrării valorilor de temperatură pentru perioada 1989 – 2010 fost de 11,55oC. Variația anuală rezultată în urma analizei mediilor lunare ale temperaturii aerului denotă caracterul continental al climei, cu un minim în ianuarie (-1.46°C), urmat de o creștere a valorilor până în luna iulie (luna cea mai caldă) unde se atinge maximul termic (23.7°C), după care scad pe o pantă descendentă la temperaturile din decembrie (-0.4oC), ianuarie (luna cea mai rece). Temperatura aerului prezintă fluctuații importante (Tabel nr.1, fig.11).

Tabel nr.1. Temperatura medie lunară și anuală (oC) la stația meteorologică Alexandria (1989-2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura 11. Temperatura medie lunară( o C) la stația meteorologică Alexandria (1989-2010) (Sursa datelor: ANM – București)

Temperaturile maxime și minime absolute reprezintă valori instantanee atinse de temperatura aerului, cu caracter de unicat în istoria stației meteorologice analizate, care se produc la un moment dat. Deși sunt cazuri întâmplătore, înregistrându-se la intervale extrem de mari, acest parametru indică limitele reale între care oscilează valorile momentane ale temperaturii aerului, într-un anumit loc pe un interval lung de ani, motiv pentru care are o mare importanță teoretică și practică în evaluarea climei unei regiuni. Față de aceste valori, care dau o imagine cu totul generală asupra potențialului termic s-au semnalat și luni foarte reci de iarnă, în care temperatura medie a coborât sub –100C (ianuarie 1942, -12,10C; februarie 1929, -10,50C) sau foarte calde în care temperatura aerului s-a mentinut pozitivă (4,20C în ianuarie 1936) și luni de vară răcoroase în care temperatura medie abia a atins 20-210C (iulie 1913), sau foarte călduroase înregistrate mai ales în ultimi ani

Temperatura minima absolută a fost de –34,80C la 24-25 ianuarie 1942 fiind provocata de invazia de aer arctic continental sau polar și de răciri radiative în regim anticiclonic (Clima R.P.Române, vol.1, 1962). Se observă că temperatura minimă absolută la stația Alexandria s-a produs în același an ca și temperatura minimă absolută a țării, temperatura la Alexandria fiind cu aproximativ 40C mai ridicată decât cea produsă la Bod, lângă Brasov (-38,50C).

Temperatura maximă absolută a fost de 42,90C la 5 iulie 1916. Această valoare ridicată a fost determinată de invazia de aer tropical continental cu predominarea timpului senin, ceea ce a determinat o insolație prelungită (Paun C.1998).

Temperatura maximă absolută înregistrată la Alexandria este cu aproximativ 20C mai scazută decât maxima absolută la nivelul țării (44,50C), iar aceasta s-a produs cu 36 de ani mai devreme decât cea de la stația Ion Sion, lângă Braila (10 august 1951).

Numărul zilelor cu temperaturi caracteristice

Analiza frecvenței zilelor cu diferite temperaturi caracteristice pune în evidență, alături și de alte elemente climatice o intensă variabilitate a condițiilor climatice, oferind o imagine mai completă a regimului temperaturii aerului în regiunea studiată. La stația Alexandria în perioada 1989 – 2010 s-au înregistrat urmatoarele zile cu temperaturi caracteristice :

Nopțile geroase (temperaturi minime ≤ -100C) determinate de advecțiile de aer rece, polar și arctic totalizează între 4 și 27.

Zilele de iarnă (temperatura maximă ≤ 00C), totalizează între 7 zile și 44 zile.

Zile cu îngheț (temperatura minimă ≤00C) totalizează între 77 zile și 121 zile.

Zilele de vară (temperatura maximă ≥250C) se produc din martie până în octombrie ca urmare a advecțiilor de aer cald tropical și continental totalizând între 100 zile și 139 zile.

Zile tropicale (temperaturi maxime ≥300C) sunt posibile din mai pâna în septembrie, poate chiar octombrie, fiind în teritoriul studiat între 32 zile și 75 zile .

Nopțile tropicale (temperatura minimă ≥200C) sunt posibile din iulie pâna în august, sporadic se pot produce si în mai și septembrie. În ultimii ani frecvența acestora a fost destul de mare, depășind valoarea de 1 – 3 zile pe an.

b. Temperatura solului

La suprafața solului se produc cele mai importante procese de transformare a energiei radiante în energie calorică. Aici procesele de absorbție și de reflexie generează un efect caloric care face din suprafața solului principala sursă de energie termică a troposferei. O parte din căldura obținută de suprafața activă subiacentă sub forma bilanțului radiativ este utilizată pentru încălzirea stratelor din ce în ce mai adânci ale solului. Schimbul de căldură dintre suprafața și straturile din adâncime se produce în două sensuri La suprafața solului valorile termice prezintă limite mai largi datorită încălzirii și răcirii puternice a solului de aerul de deasupra (tabel nr.2).

Tabel nr. 2 Temperatura medie a suprafeței solului (0C) la stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura 12. Temperatura medie a suprafeței solului (oC) la stația meteorologică Alexandria (Sursa datelor: ANM – București)

Prelucrarea datelor referitoare la temperature medie a suprafeței solului am

efectuat-o, ca și în cazul temperaturii aerului pentru perioada cuprinsă între 1989 și 2010. În intervalul de timp studiat, dacă realizăm o comparație între temperatura aerului și temperatura suprafeței solului, observăm o crestere de aproximativ 20C a temperaturii solului. Media multianuală a temperaturii aerului este de 11,550C în timp ce media multianuală a suprafeței solului este de 13,60C.

Regimul anual al temperaturii suprafeței solului are o alură asemănătoare cu cel al temperaturii aerului, punând în evidență, mai ales rolul acesteia de sursă de căldură. Se constată, pe baza analizei valorilor temperaturii medii a suprafeței solului din tabelul nr. 2 si figura 12, că există o crestere continuă a temperaturii începând cu luna ianuarie până în luna iulie (29,10C) pentru ca începand cu luna august valorile temperaturii sa descrească până în decembrie (0,60C).

c. Umezeala aerului

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă este influențată atât de particularitățile fizice ale maselor de aer, în mișcare, cât și de caracteristicile locale ale suprafeței active. Bazinele hidrografice și pădurile constituie surse permanente de evaporație și evapotranspirație, fapt ce crește gradul de umezeală al aerului.

Întrucât în zona localității Cernetu lipsesc marile întinderi de apã (prezent este doar râul Teleorman) și suprafețele de pădure (pădurea Cerneala), așa se explică prezența unei umidități reduse a aerului ce caracterizează această zonă.

Media multianuală a umezelii relative la stația meteorologică Alexandria este de 76.72%. În ceea ce privește valorile medii lunare pentru stația Alexandria, din fig.13 reiese că cea mai mare valoare a umezelii relative s-a înregistrat în luna decembrie, fiind de 91%. Tot valori mari s-au înregistrat și în lunile ianuarie (89%), februarie (82%) și noiembrie (87%). Cea mai micã valoare se înregistreazã în lunile august (66%), iulie (67%) și iunie,septembrie (69%). Se observă din grafic că din luna ianuarie valoarea umezelii relative scade pânã în luna august după care începe să crească până în decembrie.

Tabel nr.3. Umezeala relativă a aerului (%) – medie lunară și anuală

Stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura 13 Variația umezelii relative a aerului (%) Stația Alexandria (1989-2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Dacă se realizează o comparație între valorile medii lunare ale umezelii aerului și valorile medii lunare ale temperaturii aerului, se constată că în perioada rece a anului , atunci când temperaturile sunt scăzute, umiditatea are valori ridicate, iar în perioada de vară, atunci când temperatura aerului are valori mari, umiditatea are valori mici.

d. Nebulozitatea

Regimul tuturor elementelor climatice este influențat și de nebulozitate, care este dependentă de circulatia maselor de aer, dar și de caracteristicile suprafeței active.

În regiunea de câmpie, pe teritoriul studiat, unde convecția termică este mai intensă, producerea norilor cumuliformi în orele de amiază, îndeosebi în perioada caldă a anului, determină valori mai ridicate ale nebulozității ( 5,0 – 5,5 zecimi din bolta cerească).

Sub influența diferitelor sisteme barice care traversează sau staționează deasupra României, nebulozitatea înregistrează în cursul anului un maxim și un minim. Astfel, maximul de nebulozitate se produce în luna decembrie (7,5 – 8,5 zecimi), ca urmare a intensificării activității ciclonice deasupra Mării Mediterane, cu influență și asupra acestei zone, ca și datorită inversiunilor de temperatură specifice semestrului rece al anului (Geografia României, vol. I, 1983). Minimul de nebulozitate se produce în intervalul august – septembrie (3,3 – 3,4 zecimi) (fig. nr. 14). Numărul mediu anual al zilelor cu cer senin este de 60 – 80 zile, iar numărul mediu anual al zilelor cu cer acoperit este sub 100 zile.

Tabel nr.4 Nebulozitatea medie (zecimi din bolta cerească) la stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura 14. Variația nebulozității medii, Stația meteorologică Alexandria

(1989 – 2010) (Sursa datelor: ANM – București)

e. Durata de strălucire a Soarelui

În strânsă legătură cu regimul și distribuția nebulozității este și durata de strălucire a Soarelui. Din analiza datelor heliografice înregistrate la stația meteorologică Alexandria, rezultă că în perioada 1989 – 2010, durata medie anuală de strălucire a Soarelui este de 2375 ore/an , ceea ce conferă zonei un potențial de energie solară ridicat. Cele mai ridicate valori medii lunare s-au înregistrat în lunile iulie (316.3ore) și august (308.7 ore), în timp ce valorile cele mai scăzute au fost înregistrate în lunile ianuarie (95. ore) și decembrie (74.5 ore).

Tabelul nr. 5. Durata de strălucire a soarelui (ore și zecimi). Stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura.15 Durata de strălucire a Soarelui (ore și zecimi). Stația meteorologică Alexandria (1989-2010) (Sursa datelor: ANM – București)

f. Regimul precipitațiilor

Precipitațiile reprezintă un factor activ în modelarea reliefului, în asigurarea umidității solului,a nivelului apei din râuri și lacuri.

Cantitățile medii lunare prezintă valori diferite de la o luna la alta în funcție de circulația generală a atmosferei și de interacțiunea acesteia cu condițiile fizico-geografice locale.Analiza mediilor anuale ale precipitațiilor în perioada 1989 – 2010 evidențiază valori anuale de 551,95 (tabel nr.6).

Tabel nr.6. Precipitatiile (mm) medii lunare multianuale și anuale

– Stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Din analiza valorilor precipitațiilor medii lunare observăm că cea mai mare cantitate de precipitații a căzut în luna iulie (73 mm/an), iar cea mai mică în luna februarie (23,8 mm/an).

Figura 16. Precipitațiile (mm/an) medii lunare multianuale la stația meteorologică Alexandria (1989 – 2010) (Sursa datelor: ANM – București)

Cantitățile maxime de precipitații în 24 h pot depăși uneori cantitatea medie lunară multianuală sau chiar cantitatea anuală. Acestea au drept cauză fie convecția locală puternică, fie trecerea unui front atmosferic rece etc. La stația meteorologică Alexandria, cantitatea maximă de precipitații căzute în 24 h a fost înregistrată în data de 16.07.1906 (144,2 l/m2).

Aceste ploi au adus mari pagube prin saturarea cu apă a terenurilor, distrugere locuințelor precum și prin revărsarea râului Teleorman.

Numărul de zile cu precipitații lichide a înregistrat cea mai mare valoare în anul 2005 (118 zile), iar cel mai redus număr de zile cu precipitații lichide a fost de 69 zile în anul 2003.

Numărul de zile cu precipitații solide a avut valoarea cea mai mare în anul 2007 (41 zile), iar valoarea cea mai mica de 11 zile în anul 2001. Numărul mediu de zile cu ninsoare variază între 23 și 26 zile. În medie, prima ninsoare cade la 10 decembrie, iar ultima la 10 martie. Stratul de zăpadă este discontinuu, atât în timp, cât și în teritoriu, iar durata lui este de circa 40 zile. Grosimea stratului de zăpadă variază între 5 și 8 cm, dar uneori poate depăși 100 cm, însă destul de rar. Pe la începutul primăverii (martie), stratul de zăpadă se topește (menținându-se numai în crovuri, care rămân ca niște pete albe, unde zăpada se topește mai târziu).

Tabel nr. 7 Numărul de zile cu precipitații lichide si solide( stația meteorologică Alexandria), perioada 2000 – 2010

(Sursa datelor: ANM – București)

Ploile din semestrul cald (aprilie-septembrie) atât de necesare culturilor agricole, însumează 54-59% din cantitatea anuală de precipitații. Din analiza datelor reiese ca în timpul unui an se pot produce de la 1 până la 50-60 de ploi cu caracter de aversă, din care 1-4 însoțite de grindină.

g. Regimul eolian

Regimul vântului este determinat atât de particularitățile circulației generale a atmosferei, cât și de particularitățile suprafeței active.

Se constată, astfel, că la Alexandria frecvența cea mai mare o au vânturile din est (25,05%), urmate de vânturile din vest (19,4%) și cele din NE (9,06%). Celelalte vânturi care bat din alte direcții au frecvențe cuprinse între 2,08% (N) și 9,06% (NE). (tabelul nr. 8, fig. nr. 17)

Tabelul nr. 8. Frecvența și viteza vântului Stația meteorologică Alexandria

(1989- 2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Figura 17. Frecvența și viteza vântului, Stația meteorologică Alexandria (1989-2010) (Sursa datelor: ANM – București)

Vânturile din direcțiile dominante au și vitezele cele mai mari, valorile medii ale vitezei acestor vânturi fiind de 5,2 m/s pentru vânturile de est și de 4,0 m/s pentru vânturile de vest, și valori între 2,1 m/s și 3,8 m/s pentru celelalte vânturi.

Vânturile din sectorul estic sunt cunoscute sub denumirea de Crivăț, bat în timpul iernii viscolind zăpada și blocând căile de comunicație.

Din partea de sud și sud-vest se simte influența Austrului, deși cu o frecvență și intensitate reduse (2,7% – 3,2% și, respectiv, 2,1 m/s – 2,6 m/s), caracteristic în special primăvara, afectează mult culturile agricole, fiind foarte uscat și fierbinte.

Dinspre lunca Dunării se simte influența unui vânt cald și umed denumit Băltărețul.

4.1.3. Fenomene climatice de risc

Particularitățile circulației generale a atmosferei de la un sezon la altul determină producerea diverselor fenomene meteorologice. Astfel, pentru sezonul rece al anului sunt caracteristice fenomenele de îngheț, brumă, chiciură, polei, depuneri de gheață pe conductori aerieni, viscol, ceață. Frecvența, durata și intensitatea acestora sunt condiționate de regimul termic de iarnă și advecțiile de aer rece polar.

Pentru sezonul cald sunt caracteristice fenomenele de rouă și grindină a căror frecvență, durată și intensitate sunt condiționate de regimul termic de vară, de advecțiile de aer tropical, ca și de continentalizarea maselor de aer oceanic.

Spre deosebire de aceste două grupe de fenomene care caracterizează un sezon sau altul, fenomenele de uscăciune și secetă sunt posibile în tot cursul anului, condiționate de lipsa precipitațiilor

Înghetul – intervalul în care se produce înghetul este cuprins în medie între 23 octombrie si 6 aprilie, deși din datele analizate am observat că au existat și ani în care înghetul a fost semnalat mai devreme de 23 octombrie, chiar în luna septembrie (29.09.1977).

Intervalul de zile fară îngheț este cuprins între 195 și 225 zile, perioadă în care încep să se desfașoare lucrarile agricole, deși la începutul și sfârșitul ei se pot produce accidental temperaturi negative ale anului.

Bruma – în zona studiată apare din luna octombrie, putând să apară și în lunile aprilie-mai provocând pagube pomilor, viilor, legumelor

Chiciura și poleiul – sunt dependente de circulația generală a atmosferei și nu se formează în fiecare an.

Ceața – întreține o umezeală mare în aer.Numărul zilelor de ceată la stația Alexandria a fost de 41 în anul 2010 (tabel nr.9).

Tabel nr.9. Numarul zilelor de ceață la Stația meteorologică Alexandria (2010)

(Sursa datelor: ANM – București)

Roua – pe lângă condițiile de timp, particularitățile suprafeței active influențează foarte mult depunerile de rouă. Cel mai frecvent se produce când diferența de temperatură dintre zi și noapte este evidentă (10-20 grade C ): ziua cu intense procese de evaporație, noaptea cu răcire radiativă și inversiuni de temperatură care determină condensarea vaporilor de apă. Fenomenul este întâlnit frecvent pe valea Teleormanului.

Grindina – se manifestă în intervalul cald din norii cumulonimbus. Zona studiată întrunește condiții favorabile de producere a grindinei deoarece proceselor convective intense li se adaugă o mai mare instabilitate a maselor de aer de origine tropicală (mediteraneană ).

Evapotranspirația – Cantitatea totală de apă căzută din precipitații nu reușește să acopere valorile ridicate ale evapotranspirației din lunile de vară, din aceasta cauză, în aceste luni se înregistrează și cele mai mari valori ale deficitului de apă.

Întrucât intervalul coincide în general cu perioadele de vegetație, se simte nevoia unor cantități suplimentare de apă (din irigații), care să asigure o bună dezvoltare a culturilor agricole.

În concluzie, localitatea Cernetu are un climat de tranziție. Verile sunt călduroase, cu timp senin frecvent, umezeala aerului mai mică, precipitații sub formă de averse, uneori cu grindină. Iernile se găsesc sub influența aerului rece continental. Toamnele sunt mai calde, lungi și secetoase.

În urma acestei analize climatice în cadrul localității Cernetu se pot diferenția câteva topoclimate:

Topoclimatul de luncă se caracterizează printr-un climat mai blând, cu umezeală mai mare, calm atmosferic, fiind orientată perpendicular pe direcția vînturilor dominante; stratul de zăpadă este mai gros și mai uniform; regim termic moderat.

Topoclimatul de pădure este specific pădurii Cerneala. Vara este mai răcoroasă, iarna mai blândă, stratul de zăpadă mai bogat, umezeala relativă mai mare datorită evapotranspirației.

Topoclimatul de câmp și terasă prezintă contraste termice mari, o intensificare a circulației aerului cu o umiditate relativă mai scăzută, cu fenomene de uscăciune și secetă vara, cu riscuri climatice de iarnă sau de vară care afectează culturile; stratul de zăpadă este discontinuu fiind mai gros în crovuri.

4.2. Hidrografia

Teritoriul localității Cernetu face parte din bazinul râului Teleorman, care la rândul lui aparține de bazinul Dunării. Resursele hidrografice din zonă sunt relativ sărace, fiind constituite din ape permanente ( Teleormanul) și ape temporare. Râul Teleorman are un debit de apă mic și variabil în funcție de regimul pluviometric. Aceste resurse hidrografice sunt completate de apele freatice și de adâncime.

Un rol important în determinarea configurației hidrografice și a valorii principalilor parametri hidrologici îl au: așezarea geografică a teritoriului în climatul temperat continental și desfășurarea principalelor forme de relief existente .

4.2.1. Apele subterane

După geneză și condițiile hidrogeologice de înmagazinare, apele subterane se diferențiază în ape de adâncime și ape freatice.

Apele de adâncime

În absența forajelor efectuate de Direcția Apelor Române Teleorman în zona studiată nu este posibilă o analiză și evaluare a apelor de adâncime.

b. Apele freatice

Apele freatice din teritoriul localității Cernetu pot fi separate în două grupe:

ape freatice cantonate în orizontul stratelor de Frățești

ape freatice cantonate în depozitele aluvionare de terasă

Apele freatice cantonate în orizontul stratelor de Frățesti

În zona situată la vest de Giurgiu, zona în care se plasează și localitatea studiată, apele din stratele de Frățești au caracter freatic; în condițiile în care ele se găsesc deasupra nivelului luncii, ele sunt puse în evidență prin linii de izvoare ce apar pe malul stâng al văii Teleormanului.

Direcția generală de curgere a apei freatice cantonată în orizontul de Frățești este NNV – SSE. Văile de mică importanță afluente ale râului Teleorman exercită și ele o drenare a apei freatice.

Adâncimea predominantă a nivelului hidrografic a apei freatice cantonate în orizontul de Frățești este mai mare de 20 m. Pe interfluviul Vedea – Teleorman, adâncimea se mentine la valori mai mari de 20 m. Pentru stabilirea caracteristicilor hidrochimice ale apelor freatice cantonate în stratele de Frățești s-au recoltat 14 probe de apă în apropiere de orașul Alexandria. Rezultatele obținute au dat următoarea compoziție chimică a apelor din stratele de Frățești (tabel nr. 10).

Tabel nr. 10. Compoziția chimică a apelor freatice cantonate în stratele de Frățești

Sursa: Slăvoancă D., Opran C., Cercetări geologice și hidrogeologice în zona Giurgiu-Alexandria-Traian.

Din analiza datelor prezentate în tabelul nr.10 se observă că apele freatice cantonate în stratele de Frățești au o compozitie chimică bogată în calciu și magneziu. Rezultă că apele sunt bicarbonate, calcice si magneziene.

Apele freatice cantonate în depozite aluvionare de terasă sunt mai puțin puse în evidență prin existența unor linii de izvoare. În schimb sunt mai frecvente punctele de observație reprezentate prin puțuri.

Depozitele terasei văii râului Teleorman se găsesc între adâncimile de 21-27 m. Nivelul apei freatice se află sub presiune el situându-se la adâncimea de 9 m, de la suprafața terenului

.

4.2.2. Apele de suprafată

4.2.2.1. Apele curgătoare

Apele curgătoare pe teritoriul localității Cenetu sunt reprezentate de râul Teleorman cu un curs permanent, și mai multe cursuri temporare precum: Valea Mare, Valea Cucuței, Valea Lacu Fundata.

Râul Teleorman, ca și alte râuri din interfluviul Olt-Arges, se distinge prin caracterul său semiendoreic.

Râul Teleorman izvorăște de pe versantul estic argeșean al Platformei Cotmeana de la altitudinea de 339 m. După ce izvorăște curge pe conul de dejecție al Argeșului, fiind considerat un curs părasit al acestuia. El drenează o parte din apele conului de dejectie al Argeșului. Cursul devine permanent numai la sud de Costești. În drumul său, Teleormanul străbate diferite formațiuni litologice, pe o lungime de 169 km până la vărsarea în râul Vedea, în aval de localitatea Cernetu și anume la sud de localitatea Ștorobăneasa. Râul străbate localitatea pe o lungime de 2,25 km, formând meandre în cuprinsul luncii. Panta medie a râului Teleorman este de 2‰, iar coeficientul de sinuozitate este de 1,27.

a. Regimul hidrologic

Scurgerea lichidă manifestă o evoluție spațio-temporală foarte variată. Scurgerea lichidă va fi exprimată sub forma debitului lichid (m3/s).

În vederea evidențierii principalelor aspecte privind scurgerea medie a râului Teleorman în cuprinsul localității Cernetu vor fi exprimate și prelucrate șirurile de debite medii lunare și anuale pentru perioada 1950-2007 la stația hidrometrică Teleormanu, stație situată cu aproximativ 7 km în amonte de localitatea studiată.

Debitul mediu lunar multianual în perioada (1950-2007) are valori cuprinse între 1,60m3/s în lunile august și septembrie și o valoare maximă de 7,20 m3s în luna martie (tabel nr.11,fig.18).Valoarea ridicata a debitului din luna martie se poate explica prin topirea zăpezii concomitent cu un aport sporit de apa din precipitații.Debitul mediu multianual înregistrează valoarea de 3,31m3/s.

Tabel nr. 11. Debitul mediu lunar si anual (m3/s) al râului Teleorman la Stația hidrometrică Teleormanu (1950-2007)

Sursa datelor: INHGA București

Figura 18. Debitul mediu lunar multianual (m 3/s) pe râul Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1950-2007) Sursa datelor: INHGA București

Analiza debitelor anuale ale râului Teleorman în perioada 1950-2007 (tabel nr.12, fig.19) indică o ciclicitate a fenomenului scurgerii lichide, perioade de ani ploioși 1952-1958,1968-1973.În această ultimă perioada se înregistrează și maximul debitului mediu anual din perioada analizata care este de 8,1 m3/s în anul 1970. De menționat este și faptul ca în perioada anilor 1970-1972 în anii 2005 și 2014 la nivelul României dar și în regiunea localității studiate s-au produs cele mai mari revărsări și inundații. După aceste două perioade de ani ploioși urmează alte două perioade de ani ploioși dar cu valori mai scăzute ale debitelor. În perioada analizată există de asemenea și o ciclicitate a anilor secetoși, ani în care debitul mediu anual are valori mai reduse.

Tabel nr.12. Debitele medii anuale (m3/s) ale râului Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1950-2000)

Figura 19 . Debitul mediu anual (m /s) pe râul Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1950-2007) Sursa datelor: INHGA București

Pe baza unor calcule probalistice care se efectuează de către instituțiile de specialitate, am putut stabili pentru râul Teleorman, la stația hidrometrică Teleorman în perioada analizată de 57 ani, anul normal, anul cel mai ploios și anul cel mai secetos.

Anul normal a fost stabilit ca fiind anul 1952, an în care debitul mediu anual are valoarea de 2,70m3/s.

Tabel nr. 13. Debitul mediu lunar și anual (m3/s) al râului Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu – 1952, an normal

Sursa datelor: INHGA București

Figura 20. Debitul mediu lunar (m /s) pe râul Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1952-an normal) Sursa datelor: INHGA București

Analizând valorile debitelor înregistrate în anul normal și reprezentate în fig.20, se constată că în lunile iulie, august și septembrie debitul are valori sub 1m3/s, chiar sub 5m3/s în luna august. Debitul maxim s-a produs în luna decembrie și a avut valoarea de 14,6m3/s.

Anul cel mai ploios s-a stabilit a fi anul 1970, debitul anual în acest an fiind de 8,10 m3/s.

Tabel nr.14. Debitul mediu lunar si anual (m3/s) al râului Teleorman, la stația hidrometrică Teleormanu –1970, anul cel mai polios

Sursa datelor: INHGA București

Figura 21. Debitul mediu lunar (m /s) pe râul Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1970-anul cel mai ploios) Sursa datelor: INHGA București

Din analiza valorilor din tabelul nr.14, fig.21, se observă că în lunile februarie și martie s-au înregistrat cele mai mari debite cu valori de 22,3 respectiv 25,4m3/s, iar luna septembrie a fost luna cu cele mai mici valori ale debitului (1,69m3/s).

Anul cel mai secetos a rezultat în urma calculelor probabilistice ca fiind anul 1950, an cu o valoare medie anuală a debitului de 1,25m3/s.

Tabel nr.15. Debitul mediu lunar și anual (m3/s) al râului Teleorman, stația hidrometrică Teleormanu – 1950, anul cel mai secetos

Sursa datelor: INHGA București

Figura 22. Debitul mediu lunar (m /s) pe râul Teleorman la stația hidrometrică

Teleormanu (1950-anul cel mai secetos) Sursa datelor: INHGA București

Anul 1950 a fost anul în care debitul mediu lunar al râului Teleorman nu a depașit valoarea de 3m3/s .Din analiza fig.22, am observat că debitul maxim s-a înregistrat în luna februarie (2,73m3/s), iar debitul minim în luna august.

Scurgerea medie sezonieră

Studierea scurgerii sezoniere se face pe sezoane calendaristice și anume: iarnă, primăvara, vară, toamnă, iarna. Scurgerea sezonieră medie multianuală este exprimată în m3/s în tabelul nr.16 și în procente redată în figura 23.

Tabel nr.16. Scurgerea sezonieră a râului Teleorman la stația hidrometrică Teleorman (1950 – 2007)

Sursa datelor: INHGA București

La baza constituirii graficului au stat scurgerile medii sezoniere multianuale din perioada 1950 – 2007 la stația hidrometrică Teleormanu.

Figura 23. Scurgerea medie sezonieră (%) a râului Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1950-2007) Sursa datelor: INHGA București

Sezonul de primavara este sezonul cu cea mai bogată scurgere, în acest sezon scurgându-se 37,20% din volumul anual.

În sezonul de vara volumul scurs este de 6,53m3/s, ceea ce reprezintă 16,8% din volumul total care este de 38,84 m3/s.

Scurgerea din sezonul de toamnă indică comparativ cu sezoanele anterioare cel mai scăzut volum sezonier.Acest sezon are o valoare de 6,39 m3/s,ceea ce reprezintă 16,4% din volumul total scurs.În sezonul de iarnă scurgerea reprezintă 29,53%.

În concluzie cea mai ridicată scurgere este cea din sezonul de primavară, iar cea mai scăzută este în sezonul de toamnă.

Debitul maxim anual care s-a înregistrat la stația hidrometrică Teleormanu în perioada 1950 – 2007 a avut o valoare de 278m3/s în anul 1972, an în care s-a înregistrat și cel mai ridicat nivel maxim anual față de “O” grafic, nivel ce a atins valoarea de 456 cm. Anul 1972 este unul dintre anii cu o valoare foarte ridicată a debitului mediu anual (7,22 m3/s), an în care s-au produs cele mai mari inundații.

Debitul minim anual înregistrat pe râul Teleorman la stația hidrometrică Teleorman, în perioada 1950 – 2007, a fost de 0,100 m3/s la data de 12.07.1968.

Bilanțul hidrologic (tabel nr.17) este în general deficitar, umezirea totală a solului fiind în exclusivitate legată de cantitatea de precipitații. Evapotranspirația este în jur de 700-800 mm, iar cantitatea de precipitații căzută este de 500-550 mm/an.

Tabel nr.17. Caracteristicile bilantului hidrologic

SURSA: Ujvari I.,(1972),Geografia Apelor Romaniei,Ed.Stiintifica,Bucuresti

Unde: X0 – suma medie a precipitațiilor anuale (mm)

Y0 – scurgerea medie multianuală (mm)

Z0 – scurgerea medie superficială (mm)

U0 – scurgerea medie subterană (mm)

Scurgerea solidă are valori mai mici decât în zona piemontană datorită pantei mici. Debitul solid al râului Teleorman variază în perioada 1964 –2007 între 0,187 kg/s în anul 1989 și o valoare maximă înregistrată în anul 1972 de 6,703kg/s (tabel nr.18,fig.24). Debitul solid mediu multianual, a fost în perioada analizată de 1,340 kg/s.

Înregistrarea debitului solid maxim în anul 1972 corespunde cu anul în care s-a înregistrat si debitul lichid maxim. Anul 1972 fiind unul dintre anii cu precipitații bogate, debitul lichid fiind mare, eroziunea a fost mai puternică, a rezultat și un debit solid ridicat.

Tabel nr.18. Debitele solide-medii anuale (kg/s) ale râului Teleorman la stația hidrometrică Teleorman (1964-2007) Sursa datelor: INHGA București

Figura 24. Debitul solid (kg/s) mediu anual al râului Teleorman la stația hidrometrică Teleormanu (1964-2007 ) Sursa datelor: INHGA București

b. Chimismul apelor

Datorită prezenței cuverturii sedimentare pliocen cuaternare de origine fluvio- lacustră, apele au o mineralizare de tip bicarbonatat calcică. Mineralizarea ajunge la 1000mg/l. Râul Teleorman poate deveni clorurat la debite mici.

Tabel nr.19. Caracteristicile hidrochimice – râul Teleorman – la stația hidrometrică Teleormanu

SURSA: Ujivari I.,(1972), Geografia apelor României, Ed.Științifică, București

c. Regimul termic și de îngheț

Temperatura apelor se distinge prin amplitudini mari de variații, vara apele râurilor care nu seacă se încălzesc până la 30 – 420C, iar în timpul iernii se menține timp îndelungat în jur de 100C.

Temperatura medie a apei în iulie este în jur de 20 – 210C în teritoriul studiat (râul Teleorman).

Temperatura de peste 100C se menține în medie timp de 170 – 190 zile, peste 150C între 100 – 115 zile, iar peste 200C între 40 – 70 zile.

Fenomenele de îngheț – primele fenomene de îngheț apar în medie la mijlocul lunii decembrie, însă podul de gheață se instalează de obicei la începutul lunii ianuarie.

Fenomenele de îngheț sunt în funcție de asprimea iernii. Durata medie a podului de gheață este de 20- 35 de zile, maxima ajungând la 80-90 de zile în iernile cu regim anticiclonal.

Durata totală a fenomenelor de îngheț este mai mare cu 10-20 zile față de durata podului de gheață. Gheața dispare în cea de-a doua decadă a lunii februarie, iar în iernile reci poate dura până la sfârșitul lui martie. La nivelul anului 2000 pe râul Teleorman, la stația hidrometrică Teleormanu, podul de gheață s-a menținut în perioada 25-29 ianuarie, iar fenomenul de îngheț total a durat 32 de zile.

d. Fenomene hidrologice de risc

Viiturile sunt creșteri bruște și puternice a nivelului și debitului unei ape curgătoare. Ele sunt generate pentru râul Teleorman de către ploile torențiale (în intervalul mai – noiembrie), de topirea bruscă a zăpezii (decembrie – martie) sau prin asocierea topirii zăpezii cu precipitațiile de primăvară în perioada iarnă – primăvară. Aceste fenomene provoacă mari distrugeri societății umane, așa cum s-a întâmplat în anii 1972, 2005, primăvara anului 2014 (foto 5)

Foto 5. Revărsarea râul Teleorman, localitatea Cernetu (21 aprilie 2014)

Cea mai mare viitură din perioada analizată este cea produsã în luna aprilie 2014, când debitul maxim lunar a fost de 204 m3/s stația hidrometrică Teleormanu.Debitul maxim înregistrat în 2005 a fost de 197 m3/s, în data de 4 iulie. Din grafic (fig.25) se observă că este o viitură cu o singură undă de viitură principală .

Tabelul nr. 20. Debitele râului Teleorman, Stația Hidrometrică Teleormanu Viitura din luna aprilie 2014

Sursa.www.rowater.ro(Apele Române)

Figura 25. Hifrograful viiturii de pe râul Telorman, Stația hidrometrică Teleormanu(aprilie 2014) Sursa.www.rowater.ro(Apele Române)

4.2.2.2. Cursuri de apă temporare, lacuri, bălti, mlaștini

Cursurile de apă temporare au dimensiuni mici și sunt: Valea Mare, Valea Cucuței, Valea Lacu Fundata. Aceste cursuri sunt alimentate de precipitațiile ce cad mai ales primăvara și toamna sau de aversele din timpul verii. Aceste cursuri constituie nivele de bază către care se scurge apa de pe interfluviile ce le despart și pe care își sapă ravene ce vor constitui viitoarele organisme torențiale.

La nivelul luncii râului Teleorman a existat lacul Tigăneșteanca și mai multe bălți, dar în urma lucrărilor de sistematizare ele au fost drenate către un canal, canal care în perioada verii seacă.

În concluzie, în prezent în lunca râului Teleorman nu mai există lacul și bălțile.

4.3. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

4.3.1. Vegetația

Din punct de vedere geobotanic, localitatea Cernetu este amplasată în zona de silvostepă. Obișnuit, silvostepa se prezintă ca o alternanță de suprafețe mai mari sau mai mici de stepă și de pădure (Călinescu R.1969).

Vegetația existentă pe acest teritoriu este rezultatul acțiunii mai multor factori: climă, relief, slouri, activitatea antropică. Aspectul actual este rămas din Holocen când s-a definitivat formarea majorității speciilor vegetale. Distribuția actuală a vegetației nu reflectă numai efectul condițiilor naturale ci și pe cel al activității omului, în general, vegetația naturală fiind înlocuită prin culturi agricole, vii, pajiști secundare.

Tipuri de vegetație

a) Pădurile – caracteristice pentru zona silvostepei sudice sunt pădurile de stejar brumăriu care au ca specie dominantă în arboret Quercus pedunculiflora cu Quercus pubescens, în amestec cu frasin, paltin, ulm, stejar pedunculat, arțar tătărăsc, dud, păr pădureț, salcâm, plop.

Arbuștii ce se întâlnesc în mod obișnuit sunt păducelul (Crataegus monogyna, Crataegus pentagyna), porumbarul, salba moale, cornul, socul negru. La umbra arborilor se întâlnesc specii tipice de pădure: Geum urbanum, Glechoma hederacea, Dactylus polygama, Viola hirta. În locuri mai luminate și poeni se asociază cu specii de păduri rărite cum sunt: Fragaria viridis, Paeonia peregrina, Asparagus verticillatus, precum și numeroase specii de stepă: Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Vinca herbacea, Agropyron intermedium, Vicia angustifolia.

b) Pajiștile de câmpie – principalele specii edificatoare sunt: Festuca valesiaca, specii de Stipa, Agropyron cristatum. La aceste specii se asociază un număr foarte mare de specii xerofile și mezoxerofile: graminee, unele leguminoase și diverse alte specii. Productivitatea acestor pajiști este în medie de 1,5-2,5 t/an/ha, deci redusă și din această cauză servesc ca pășune pentru animale sau au fost transformate în pajiști cultivate productive.

c)Pajiștile de luncă – condițiile ecologice specifice luncii (inundații periodice, umiditate ridicată sau excesivă în anumite perioade ale anului, aluviuni cu textură variată) determină formarea unor pajiști a căror compoziție și producție se deosebesc mult de acelea ale pajiștilor zonale. Aceste pajiști sunt destul de diferite în raport cu regimul de umiditate și de troficitate al aluviunilor. În lunca râului Teleorman cu aluviuni și soluri de luncă, bogate în substanțe minerale și mai ales în azot, se întâlnesc pajiști cu graminee alături de Carex vulpina, Trifolium repens, Gratiola officinalis.

Prin pășunat prea intens, care provoacă o bătătorire a solului, îmbogățire în azot și o scădere a umidității în orizonturile superioare ale solului, pajiștile de luncă evoluează spre un stadiu în care domină specia Lolium perenne.

Vegetația arborsecentă de luncă este alcătuită din specii de esențe moi, unele în plantații: plopul (Populus nigra), salcia și răchita (Salix alba, S. Fragilis).

d)Vegetația acvatică și palustră – apele curgătoare, lacurile, terenurile cu apă stagnantă crează condiții ecologice specifice.

Vegetația acvatică este alcătuită din plante cu adaptări speciale: plante lipsite de rădăcini (specii de alge, lintiță), plante prin rădăcini în mâlul de pe fundul apei, dintre care unele în întregime submerse, iar altele cu frunze și flori plutitoare.

Vegetația palustră se dezvoltă pe terenuri acoperite cu un strat de apă puțină sau cu apă freatică la mică adâncime în cea mai mare parte a anului, pe mâluri organico-minerale sau pe soluri gleice. Una dintre cele mai caracteristice plante palustre este stuful (Phragmites australis) care suportă oscilații mari ale nivelului apei , ca și condiții edafice mai puțin favorabile. Stuful se asociază cu papura (Typha latifolia), alături de care apar diferite plante însoțitoare ca: Lythrum salicaria, Carex.

e)Vegetația ruderală

Vegetația ruderală cuprinde foarte multe comunități. O grupă destul de bine delimitată este specifică solurilor bătătorite din curți și de pe marginile drumurilor și cărărilor, pe margini de islazuri: Malva pusilla, Hordeum murinum, Poa annua, Atriplex tatarica, Plantago major, Prunella vulgaris, Rumex conglomeratus. În gradini și pe lângă garduri se întâlnesc adesea desișuri formate din pelin (Artemisia annua), iar lângă grajduri și țarcuri de vite: Chenopodium, Hyosciamus niger, Datura stramonium.

Modificări antropice ale vegetației și florei

Omul reprezintă un factor activ de transformare a vegetației, atât direct prin defrișări de mari proporții pentru a face loc culturilor agricole cât și indirect prin intermediul animalelor domestice care exercită prin pășunat o presiune mult mai mare asupra covorului vegetal decât ierbivorele sălbatice.

Restrângerea și fragmentarea continuă a arealului pădurilor au fost însoțite de modificări ale structurii arboretelor prin introducerea sau extinderea unor esențe lemnoase direct prin plantații forestiere. Modificări profunde ale structurii și compoziției floristice s-au produs șă în asociațiile de pajiști ca urmare a pășunatului excesiv și a desțelenirilor periodice pentru culturi. Prin aplicarea de îngrășăminte naturale și chimice, prin desțelenire și supraînsămânțare, prin lucrări anticorozionale se urmărește înlocuire unor asociații slab productive, apărute de obicei ca urmare a procesului de degradare a terenurilor prin exploatarea nerațională. În general se observă efecte pozitive, dar în anumite cazuri pot fi afectate unele specii rare ceea ce impune protejarea lor

4.3.2. Fauna

Structura faunei, se află în raport de interdependență cu vegetația și condițiile mediului înconjurător. Modificările pe care flora le-a suferit în urma acțiunilor de defrișare a pădurilor, de îndiguire a zonelor de luncă, de desecare a bălților s-au răsfrânt și asupra lumii animale.

Mamiferele sunt reprezentate îndeosebi de rozatoare: iepure (Lepus europaeus), popândăul (Citellus citelus), hârciogul (Cricetus cricetus), șoareci de câmp (Microtus arvalis). Pe lângă acestea se mai întâlnesc vulpea, viezurele, mistrețul. O mare răspândire o au păsările: mierla, prepelița, cioara, coțofana, ciocănitoarea, pițigoiul, sitarul, în pădurile de cer și gârniță, iar în zăvoaiele de luncă se găsesc în plus cucul și diferite specii de priveghetori. Se mai află și o serie de păsări care își fac cuibul pe pământ – ciocârlia de câmp, ciocârlia mare, presura de grădină. Firește nu lipsesc reptile specifice regiunii de câmpie: gușterul, sopârla, șarpele; batracienii (broasca roșie de pădure, broasca râioasă comună), precum și insecte. Ihtiofauna râului Teleorman este reprezentată prin pești precum plătica, crapul, carasul.

Foto 6: Vegetație de luncă ( râul Teleorman)

Foto 7. Vegetație forestieră – Padurea Cerneala

Foto 8.Vegetație ruderală pe marginea DJ 504(12.07.2014)

4.4. SOLURILE

4.4.1. Factorii pedogenetici

Condițiile morfologice și climatice specifice teritoriului studiat se reflectă în caracteristicile solurilor. Din punct de vedere pedogeografic localitatea Cernetu se încadrează în Regiunea Dunăreano-Pontică, în domeniul molisolurilor, subdomeniul cernoziomurilor argiloiluviale și cernoziomurilor cambice (Geografia României, vol.I).

Formarea solurilor este rezultatul acțiunii îndelungate a unui întreg complex de factori naturali, denumiti factori pedogenetici (Geanana M, 1971). Deci solul reprezintă un produs de sinteză și se formează în urma unei interacțiuni a șapte factori: roca de solificare, clima, relieful, vegetația, apa, timpul, omul

Roca de solificare intervine în desfășurarea proceselor pedogenetice și în proprietățile solurilor, îndeosebi prin compoziția chimico-mineralogică, gradul de consolidare și alcătuirea granulometrică a rocilor.

Factorul climatic intervine în procesul de pedogeneză încă din primele faze ale acestuia. Climatul cu temperaturi medii anuale de 9-10 grade C, cu precipitații de cca 600 mm anual nu permite o alterare intensă a mineralelor primare, din care cauză rezultă puține substanțe minerale argiloase secundare. De regulă, acestea nu migrează pe verticală din cauza mediului neutru în care se formează și a regimului hidric, ca urmare, se produce o slabă argilizare a părții superioare a solului. Circulația soluțiilor, atât descendent, cât și ascendent, determină spălarea spre adâncime numai a sărurilor ușor solubile, cele mai greu solubile, împreună cu diversele baze rezultate în procesul de alterare, rămân în profilul solului.

Relieful de câmpie a favorizat formarea unei scoarțe de alterare de mare grosime și a unor soluri bine dezvoltate, ca urmare a faptului că produsele dezagregării și alterării rămân pe locul formării lor, din cauza înclinării foarte slabe sau chiar orizontalității terenului.

Vegetația exercită o influență pedogenetică în primul rând cu caracter zonal. Formațiunile vegetale ierboase lasă în sol o cantitate mare de resturi organice, care provin fie din părțile aeriene ale plantelor, fie mai ales din sistemul lor radicular. Atât din cauza conținutului mic de substanțe de descompunere, cât și ca urmare a intensei activități a microorganismelor, în regiunile de stepă și silvostepă are loc o transformare rapidă a materiei organice brute, cu formare și acumulare moderată de humus saturat și cu eliberare masivă de baze.

Apa este luată în cosiderare ca factor pedogenetic numai în situațiile în care umezește, permanent sau periodic, profilul de sol sau o parte a acestuia.

Timpul este considerat drept factor pedogenetic deoarece de durata fenomenelor care au loc în cadrul acestui proces depind în bună măsură proprietățile solurilor.

În procesul solificării intervine și omul, fie direct prin lucrări agrotehnice, construcții, administrarea de îngrășăminte și pesticide, fie indirect prin modificarea celorlalți factori pedogenetici, declnșând uneori eroziunea.

4.4.2. Sistematica și răspândirea solurilor

În urma cercetărilor pedologice, solurile de pe teritoriul localității Cernetu au fost grupate în clase conform sistemului de clasificare elaborat de Institutul de Cercetări Pedologice.

Astfel din analiza harții solurilor (fig.26) realizată la scara 1:25000, după Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Alexandria, se deosebesc la nivelul localității Cernetu următoarele clase de soluri:

clasa molisoluri cuprinde: cernoziomurile cambice, cernoziomurile argiloiluviale, cernoziomurile argiloiluviale vertice.

clasa solurilor hidromorfe, cuprinde: lăcoviștile.

clasa solurilor neevoluate cuprinde: solurile aluviale (solul aluvial molic gleizat).

Clasa molisoluri

Cernoziomurile cambice – se întalnesc pe frunțile de terasă și în cadrul câmpului. În teritoriul ocupat de aceste soluri, clima are un caracter temperat cu temperaturi medii anuale de 10,8-110C. Temperatura medie a lunii iulie este de 230C, iar a lunii ianuarie este de –30C. Media anuală a precipitațiilor este de 506,5mm.

În ceea ce privește vegetația sub care s-a dezvoltat, aceasta este caracterizată prin asociațiile de Festuca Valesiaca, alături de care se întâlnesc numeroase alte asociații de specii ierboase.

Roca mamă a cernoziomurilor este reprezentată prin loess și depozite loessoide, ale căror proprietați fizice (porozitate, friabilitate) conferă condiții litologice optime pentru formarea acestor soluri.

Relieful este cuprins între 35-90,7 m altitudine absolută și este favorabil apariției acestor soluri.

Cernoziomul cambic are o textură care variază de la lutoasa la argiloasă. Apa freatică se găsește la adâncimi mai mici de 10 m.

Procesul de formare a cernoziomurilor cambice se caracterizează printr-o acumulare intensă a humusului, alterarea și levigarea sunt ceva mai pronunțate.

Succesiunea orizonturilor este următoarea: Am-Bv-Cca. Orizontul superior este un orizont A molic (Am) cu textura lutoargiloasă, culoare brun cenusiu foarte închis în stare umedă, grosimea de 30-50 cm, structura grăunțoasă. Ca urmare a unei activități biologice intense acest orizont prezintă cervotocine si caproline.

Orizontul Bv este gros de 30-60 cm, închis la culoare cu crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, cu o structură poliedrică, moderat compact. În primii centimetri poate prezenta cervotocine si caproline.

Orizontul Cca (carbonatoiluvial) este gros de 40-60 cm, textura lutoasă, brun gălbui închis la culoare în stare umedă, efervescență puternică. Acest tip de sol face parte din categoria solurilor cu proprietăți bune, sunt folosite pentru o gamă largă de culturi. Deși sunt deosebit de favorabile pentru vie si pomi fructiferi, se folosesc mai ales în cultura plantelor de câmp, în rândul cărora ponderea cea mai mare revine grâului, porumbului și florii soarelui.

Cernoziomurile agriloiluviale se găsesc situate la nivelul câmpului. Le sunt caracteristice aceleași condiții fizico-geografice ca și cernoziomurilor cambice. Sunt formate tot pe loess sau depozite loessoide. Acest tip de cernoziomuri se definește printr-un profil cu următoarea succesiune de orizonturi Am-Bt-C sau Cca.

Orizontul Am (molic) cu o grosime de 20-40 cm, textură lutoargiloasă, culoare brun cenușiu foarte închis, cromele fiind mai mici de 2 la materialul în stare umeda, structura grăunțoasă, moderat compact.

Orizontul Bt (B argiloiluvial) are o grosime de 40-60 cm, are o textură lutoargiloasă si chiar lutoargiloasaprăfoasă. Orizontul Bt are cel puțin în partea superioară valori și crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, atât pe fețe cât și în interiorul elementelor structurale. Are o structură poliedrică sau prismatică bine dezvoltată cu un conținut ridicat de argilă, agregatele structurale fiind îmbracate în argilă migrata din orizontul superior.

Orizontul C reprezentat prin loess sau depozite leossoide. Cernoziomurile argiloiluviale au o fertilitate bună, imprimată de structura glomerulară, de porozitate și capacitate mare de reținere a apei. Sunt soluri foarte active din punct de vedere microbiologic, bine aprovizionate cu substanțe nutritive. Sunt folosite pentru cultura cerealelor.

Cernoziomul argiloiluvial vertic se întâlnește pe versanții văilor Valea Mare și Valea Fundata. Se caracterizează prin prezența unui orizont vertic între orizontul Am și 100 cm sau cu crăpături de orizont vertic chiar de la suprafață. Acest tip de sol este de fapt un subtip vertic al cernoziomului argiloiluvial și are urmatorul profil Am-Bty-Cca.

Clasa solurilor hidromorfe

Lăcoviștile se întâlnesc în lungul văilor temporare din partea de vest a localității, în lungul râului Teleorman și la nivelul luncii acolo unde apa freatică se găsește la adâncimi mai mici de 1 m. Le sunt caracteristice temperaturi medii anuale de 10,8-110C și precipitații medii anuale de 506,5 mm/an.

Vegetația este reprezentată prin asociații ierbacee hidrofile. Relieful are altitudini reduse. Lăcovistile sunt formate pe depozitele fluviatile. Textura în secțiunea de control este lutoargiloasă. Succesiunea orizonturilor este următoarea: Amg-Gr. Orizontul AmG-are aspect marmorat, pete de reducere 30% și de oxidare peste 16%; valori și crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, nestructurat.

Orizontul Gr (de reducere) prezintă un colorit uniform sau marmorat, este nestructurat. Lăcovistile au un potențial ridicat de fertilitate, dar nu dau rezultate corespunzătoare datorita excesului de apă.

Clasa solurilor neevoluate

Solul aluvial molic gleizat întâlnit în lunca râului Teleorman. Îi sunt caracteristice tot temperaturi medii anuale de 10,8-110C și precipitatii de 506,5 mm/an. Vegetația este reprezentată printr-o vegetație de luncă. Sunt formate pe depozite fluviale. Textura variază de la nisipo-lutoasă la luto-nisipoasă. Succesiunea orizonturilor este Am-Ag-C.

Orizontul Am (molic) este gros de aproximativ 30 cm, structura poate fi glomerulară sau poliedrică, slab până la moderat dezvoltată.

Orizontul Ag (gelizat) are o grosime de aproximativ 30 cm, textura lutonisipoasă argiloasă, culoare brun gălbui închis în stare umedă, nestructurat, foarte friabil.

Orizontul C reprezintă materialul paternal constituit din depozite fluviatile.

Solurile aluviale au fertilitate ridicată, fiind scoase de sub influența inundațiilor, dau rezultate mai bune în agricultură (culturi legumicole).

Figura 26. Localitatea Cernetu – Harta solurilor(Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

♦B. POTENȚIALUL GEODEMOGRAFIC

CAPITOLUL V

POPULAȚIA

5.1. Evoluția numerică a populației

Populația privită ca parte componentă și factor activ al mediului geografic,este o rezultantă a legităților sociale și naturale, care și-au manifestat influența în succesiunea timpului cât și în repartiția spațială a așezărilor. Pe baza documentelor și a materialelor statiatico-demografice existente, se pot urmări câteva aspecte asupra evoluției social-economice a localității, de-a lungul perioadei 1835-2012.

De-a lungul acestei perioade populatia localitatii a crescut din 1835 cand avea 650 de locuitori la 1701 locuitori în anul 1992. După 1992 populația a scăzut, ajungând la 1413 locuitori în anul 2012. Evoluția numerică a populației și mai cu seamă distribuția sa teritorială, a înregistrat diferențieri evidente în timp și în spațiu. Se constată o “revărsare”a populației din zonele montane către căile principale de comunicație încă de la începutul secolului al XIX-lea și aglomerarea pronunțată în zona de gravitație a unor târguri, precum și în unele zone bogate în resurse naturale (păduri, pășuni, terenuri agricole).

Teritoriul studiat se înscrie în această zonă de convergență a drumurilor și de gravitație către târguri pe importanta arteră hidrografica a Câmpiei Burnazului, râul Vedea, râu situat în apropierea localității Cernetu.

Pe baza Hărții Ruse de la 1835 s-a făcut prima evaluare numerică a populatiei localității, acesta fiind și primul document cartografic pe care apare pentru prima dată localitatea sub denumirea de Atârnați.

Astfel de pe Harta Rusa se desprinde faptul că localitatea avea un numar de 130 gospodarii și aproximativ 650 locuitori, ea încadrându-se astfel în categoria satelor mijlocii.

Date privind populația localității ne furnizează și “Marele Dicționar Geografic al României” din 1899, în care după ce este prezentată poziția localității în cadrul județului Teleorman, este redată populația comunei Atârnați, comună ce cuprindea și satul Puțintei, ca având 1592 locuitori. Secolul al XX-lea se caracterizează prin schimbări cu un conținut mai profund, se constată atât o creștere, cât și o descreștere numerică a populației.

Tabel nr. 20 Evoluția numărului de locuitori în localitatea Cernetu între anii 1930-2000

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Figura 27. Evoluția numărului de locuitori între anii 1930 – 2012 în localitatea Cernetu, Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

La recensământul din 1930 populația înregistrată a fost de 2136 locuitori (tabel nr.20, fig.27) și pentru prima dată populația localității trece de 2000 de locuitori Perioada 1930-1956 înregistrează cea mai mare crestere a numărului de locuitori, mai precis după al doilea război mondial se înregistreză această creștere, când se ajunge la o populație de 2715 locuitori, aceasta fiind și valoarea maximă înregistrată în istoria localității. Această valoare a fost atinsă într-o perioadă relativ scurtă de timp de 25 ani, rezultând astfel o creștere a populației de aproximativ 23 de locuitori pe an.

După anul 1956 numărul populației începe să scadă cu aproximativ 200-300 locuitori în intervalele dintre recensăminte. Astfel la recensământul din 1966, numărul populației era de 2555 locuitori, iar în 1977 de 2063 locuitori.

Aceeași scădere se înregistrează și în perioada 1977-1992, populația ajungând la 1701 locuitori. Această scădere a numărului de locuitori poate fi explicată prin plecarile în numar mare, ale locuitorilor către zona urbană (Alexandria) și stabilirea lor acolo, precum și prin scăderea natalității și creșterea mortalității.

Dupa 1992 se constată de asemenea o evoluție numerică negativă, astfel că la următoarele recensăminte ale populației, din 2002 și 2011 în localitatea Cernetu s-au recenzat 1550 locuitori(2002) respectiv 1411 locuitori( 2011).

5.2. Dinamica populației

a.Mișcarea naturală

Analiza aspectelor demografice, respectiv natalitatea, mortalitatea și sporul migratoriu, în intervalul cuprins între anii 1985-2012 ne dă posibilitatea de a înțelege fenomenul scăderii numerice a populației.

Natalitatea s-a remarcat printr-o mobilitate continuă, constituind un factor principal în evoluția numerică a populației.

Din analiza graficului cu evoluția natalității (fig.28), se constată că în intervalul 1985-1989 natalitatea variaza între 9,9‰ în anul 1985 și 13,3‰ în anul 1988. Valoarea de 13,3‰ reprezintă și maximul înregistrat în perioada analizată. În perioada cuprinsă între 1985-1989 natalitatea a avut valori ridicate și datorită politicii pronataliste care exista în România, prin care era interzisă întreruperea de sarcină, natalitatea fiind astfel încurajată. După 1990 natalitatea începe să scadă până la un minim de 5,8‰ înregistrat în anul 2001. Ulterior se constată o tendință de creștere a valorii natalității până în anul 2007 când atinge valoarea de 9,5‰. Din 2007 și până în 2012 natalitatea a avut un curs oscilant, cu creșteri și descreșteri, până la minimul perioadei analizate de 5,4‰ în anul 2011. Scădere natalității după 1990 poate fi explicată prin dispariția politicii pronataliste și astfel întreruperea de sarcină nu a mai fost interzisă, dar și prin scăderea nivelului de trai .

Tabel nr.21. Evoluția natalității (‰) între anii 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Figura 28. Evoluția natalității între anii 1985- 1990; 1994-2012, în localitatea Cernetu , Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Din analiza datelor referitoare la natalitate se constată ca în perioada 1994-2012, natalitatea în localitatea Cernetu se situează sub valoarea medie pe țară cu aproximativ 3‰.

Mortalitatea ca și natalitatea a avut în perioada analizată o evoluție oscilantă. Astfel în intervalele 1985-1990 si 1994-2012 variază între 16,6‰ si 29,9‰ (tabel nr.22, fig.29). În intervalul 1985-1990 mortalitatea a crescut de la 17,9‰ în anul 1985 la 20,8 ‰ în anul 1987, pentru ca apoi să aibă loc o scadere a valorii acesteia la 16,8‰ în anul 1990.

Tabel nr.22. Evoluția mortalității între anii 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Figura 29. Evoluția mortalității între anii 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu, Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

În intervalul 1994-1999 mortalitatea înregistrează valori cu mult mai mari decât în intervalul anterior. Se înregistrează o creștere din anul 1994 (21,3‰) până în anul 1996 când se atinge un maxim de 28,8‰, pentru ca apoi mortalitatea să scadă continuu până la o valoare de 19,7‰ în anul 2007. După anul 2007 mortalitatea crește până la maximul perioadei analizate de 29,9‰ în anul 2010, ca apoi să scadă la 19,8‰ în anul 2012.

Spre deosebire de natalitate care se situează sub valoarea medie pe țară, mortalitatea înregistreaza valori cu mult mai mari față de media pe țară care este de 11,6 ‰. Această evoluție a natalității și mortalității se răsfrânge în valori negative ale sporului natural pe toată perioada analizată. Ca rezultat al sporului natural negative se observă o scadere a numărului de locuitori.

Figura 30. Evoluția natalității, mortalității și sporului natural între anii 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu, Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Mișcarea migratorie

Mișcarea migratorie intră și ea în sfera largă a dinamicii populației. Această mișcare migratorie este rezultatul deplasărilor pentru muncă, atât a deplasărilor sezoniere cât și a deplasărilor definitive.

Tabel nr.23. Evoluția sporului migratoriu în perioada 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu

Sursa datelor : Direcția Județeană de Statistică Teleorman

În localitatea Cernetu sporul migratoriu a înregistrat valori negative în perioada 1985-1990, variind între -7‰ în anul 1985 pentru a atinge un maxim de –42,7‰ în anul 1990. Aceste valori negative se corelează strâns cu dezvoltarea industriei din orașul Alexandria, precum și cu aplificarea activităților terțiare care cereau tot mai multă forță de muncă din mediul rural. Dupa 1990, respectiv în intervalul analizat (1994-2012) se observă valori pozitive ale sporului migratoriu, cu excepția anului 2005, când valoarea a fost negativă (tabel nr.23,fig.31). Aceste valori pozitive sunt rezultatul restructurărilor ce au avut loc la nivelul industriei municipiului Alexandia și astfel tot mai multe persoane se întorc în mediul rural.

Figura 31. Evoluția sporului migratoriu în perioada 1985-1990, 1994-2012 în localitatea Cernetu, Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

5.3. Densitatea populației

Densitatea medie a populației la nivelul lucalității Cernetu este de 43,5 locuitori/km2.

5.4. Structuri demografice

a. Structura populației pe grupe de vârstă și sexe, arată tendințele populației de îmbătrânire precum și posibilitățile de a acoperi din generațiile viitoare necesarul de forță de muncă al localității.

Această structură ofera un cadru de investigație deosebit de important în legătură cu dinamica populației.Structura pe sexe la recensământul din anul 2011(fig.25) indică o pondere mai mare a populației de sex masculin (50,7%) față de populația de sex feminin (49,3%). Structura populației pe grupe de vârsta la aceeași dată

indică o pondere mare (50,24%) deținută de persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-59 ani, deci cu un potențial de muncă ridicat. Persoanele cu vârsta mai mică de 15 ani dețin o pondere de aproximativ 11,1% din totalul populației. Populația ce trece de vârsta de 60 ani ocupă un procent de 38,63%, din totalul populației. Analizând valorile din tabelul nr.24 dar și piramida vârstelor (fig.26), se constată tendința de îmbatrânire a populației. Baza piramidei, reprezentată de populația tânără este îngustă, iar vârful piramidei reprezentat de populația vârstnică este mult mai lat.

Figura 32. Structura populației pe sexe, Localitatea Cernetu, anul 2012, Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Tabel nr.24 Localitatea Cernetu -Structura populației pe grupe de vârstă și sexe , anul 2012

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Figura 33. Piramida vârstelor, anul 2012, localitatea Cernetu, Sursa: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

b.Structura etnică La nivelul anului 2012 populația stabilă pe etnii era repartizată astfel: 94,70% români, 3,80% rromi, iar pentru 1,50% din populație nu există date referitoare la etnie.

Figura 34. Structura etnică a populației în anul 2012 -Localitatea Cernetu

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

c. Structura confesională atestă faptul că populația majoritară este de religie ortodoxă. La nivelul anului 2012 structura confesională a populației din localitatea Cernetu avea următoarea configurație: 94,3% ortodocși, 2,8% creștini după evanghelie 0,65% adventiști de ziua a șaptea, 0,36% baptiști și 1,3% cu religie nedeclarată. Se observă ca populația majoritară în localitatea are religie creștin – ortodoxă.

Fig.35.Structura confesională a populației Localitatea Cernetu -anul 2012

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Teleorman

d.Structura populației după domeniul de activitate

Populația activă propriu- zisă cuprinde atât populația care desfăsoară o activitate economic retribuită, cât și populația aflată în căutarea unui loc de muncă, incluzând salariații, muncitorii independenți, dar și șomerii sau tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă, pentru că și unii și alții sunt potențial activi. În cadrul populației active se disting astfel, populația ocupată ce este angajată efectiv într-o activitate productivă și populația neocupată, respectiv acea parte a populației aflată în căutarea unui loc de muncă.

Populația activă în localitatea Cernetu deținea la recensământul din anul 1992 o pondere de 45% din totalul populației, iar recensământul din 2011 are o pondere de 42%.

Structura populației pe principalele ramuri de activitate la recensământul din 2011 indică faptul că din totalul populatiei active cea mai mare parte este ocupată în agricultură (66%), rezultând de aici caracterul predominant agricol al localității. Structura pe principalele ramuri de activitate a înregistrat până în prezent schimbări datorate modificărilor care s-au produs în domeniul social economic, restructurării industriei și astfel o reorientare profesională către agricultura.

La nivelul anului 1977, populația ocupată în industrie deținea aproximativ același procent care este deținut în prezent de populația ocupată în agricultură. Ca pondere în ordine descrescătoare urmează populația ocupată în industrie, construcții, comerț, învățământ.

În cadrul populației neocupate, la sfârșitul anului 2011 la nivelul localității Cernetu s-a înregistrat un numar de 72 șomeri, ceea ce reprezintă 5% din totalul populației.

C. ACTIVITĂȚI ECONOMICE ȘI INFLUENȚA LOR ÎN PEISAJ

CAPITOLUL VI

ECONOMIA

6.1. Potențialul agricol și modul de utilizare a terenurilor

6.1.1. Relațiile dintre condițiile naturale și modul de utilizare agricolă a terenurilor

Având în vedere condițiile naturale favorabile, îndeosebi prezența câmpului cu o largă desfașurare între văile puțin adânci, o densitate a fragmentării redusa, panta mică, cu valori mai mari pe fruntea de terasă, lipsa sau ponderea foarte mica a proceselor geomorfologice actuale precum și solurile fertile (cernoziomuri) au constituit și constituie încă premise favorabile pentru dezvoltarea agriculturii. Totuși se constată un deficit de umiditate în perioada de vară, atunci când vegetația naturală și cultivată are nevoie de o umiditate sporită. O parte din acest deficit este compensat prin irigații. Pentru asigurarea necesarului de apa pentru culturile agricole a fost construit sistemul de irigații Giurgiu-Răzmirești. Deficitul de apa din sol variază între 3 și 5 luni.

6.1.2. Dinamica utilizării terenurilor

Pentru analiza mai detaliată a dinamicii utilizării a terenurilor mă voi folosi de documentele cartografice, dar și de datele statistice oferite de “Direcția Județeană de Statistică” Teleorman.

Un material cartografic de o mare valoare pentru studiul nostru îl reprezintă Harta lui Szatmary din 1857. Din această hartă se desprind urmatoarele categorii de terenuri:

Terenuri arabile – care ocupa cea mai mare suprafață la nivelul localității.

Pădurea care este reprezentată de Pădurea Cerneala și ocupă fruntea terasei de pe stanga râului Teleorman.

Pașunile care apar în zona de luncă.

Terenurile viticole care ocupau fruntea terasei de pe partea dreaptă și o suprafață redusă la nivelul câmpului.

Terenurile mlăștinoase erau cantonate în zona râului Teleorman.

Pe această hartă apar și o serie de drumuri care făceau legătura cu localitățile învecinate.

De mare importanță se dovedește a fi și “Marele Dicționar Geografic al României” al lui Lahovari de la 1899 în care apare suprafața totală a localității Cernetu, care atunci era cunoscută ca fiind Comuna Atârnați, cu satele Atârnați și Puțintei. Suprafața comunei era de 4300 ha. Din suprafața totală 1550 ha permanent arabil si 5 ha păduri, 870 ha pământ arabil și 8 ha pădure pe moșia Puțintei; vii 136 ha.

La nivelul anului 1985 suprafața agricolă a localității era de 2919 ha. Deci are loc o scădere a suprafeței agricole cu aproximativ 10 ha. Suprafața totală a localității este de 3245 ha.

Fondul funciar al localității Cernetu are o suprafață totală de 3245 ha la nivelul anului 2012 din care: suprafața agricolă este de 3028 ha (96,4%), suprafața pădurilor 3 ha (0,09%), ape 1 ha(0,003%) și alte suprafețe 113 ha (3,59%) (fig.36).

Figura 36. Structura fondului funciar, anul 2012, localitatea Cernetu, Sursa datelor: Direcția Județeana de Statistică

6.1.3. Activităti de cultură a plantelor

a.Terenurile agricole dețin ponderea cea mai mare 96,4 % respectiv 3028 ha. În categoria terenurilor agricole se regăsesc: terenuri arabile, pășuni naturale, plantații viticole si pomicole. Suprafața agricolă prezintă următoarea structură (fig.37): suprafață arabilă 2762 ha (91, 21%), vii 51,2 ha (1,69%), pășuni 214,8 ha (7,09%),.

Figura 37. Structura terenurilor agricole în localitatea Cernetu – anul 2012

Sursa datelor: Direcția Județeana de Statistică

a.1.Terenurile arabile și structura principalelor culturi

Terenurile arabile ocupă 91,21% din suprafața agricolă și ele au suferit schimbări cantitative în perioada 1985-2012, de la 2756 ha în anul 1985, la 2685 ha în anul 1989, iar în anul 2012 ele ajungand la 2762 ha.

Aceste schimbări s-au produs ca urmare a transformării modului de utilizare a unor categorii de terenuri, cum ar fi plantațiile pomicole care în anul 1990 dețineau 13 ha. Ulterior au fost tăiate și transformate în terenuri arabile.

În anul 2012 situația principalelor culturi agricole la nivelul municipiului Alexandria se prezenta astfel: cereale (grâu, porumb, orz) 1991 ha, plante tehnice (floarea soarelui,rapiță) 736 ha, legume și cartofi 35 ha.

Cultura cerealelor

Având drept suport desfăsurarea mare a câmpului și luncii, teritoriul localității Cernetu se preteaza la dezvoltarea intensivă a celor mai imporante culturi cerealiere.

Condițiile climatice,suma temperaturilor de peste 50 ajung la 40000;190-200 zile pe an cu temperaturi >100C; fertilitatea mare a solurilor fac ca acest teritoriu să se încadreze în zona foarte favorabilă culturii grâului și porumbului.

Astfel cultura grâului deține cea mai mare suprafață din totalul suprafeței ocupate de cereale, dar și din totalul suprafeței arabile, respectiv 1131 ha.

Pe locul doi, la cultura cerealelor se află cultura porumbului cu o suprafață de 850 ha, iar pe ultimul loc se plasează cultura orzului cu o suprafață extrem de mică, respectiv 10 ha.

Cultura plantelor tehnice deține o suprafață de 736 ha care este ocupată de floarea- soarelui și rapiță. Daca la nivelul anului 1990 floarea-soarelui deținea numai 315 ha, după cum se poate observa suprafața s-a dublat. Este valorificată în industria alimentară, pentru obținerea uleiului comestibil. Nu același lucru se poate spune și despre sfecla de zahăr, care a înregistrat o scădere continuă a suprafeței, începând cu anul 1988, când deținea 152 ha, ajungând în 1990 la 87,5 ha, pentru ca în 1998 să ocupe o suprafață de numai 20,3 ha, iar începând cu anul 1999 să nu mai fie cultivată.Acest fapt se datorează și desființării fabricii de zahăr de la Zimnicea. Rapița se cultivă pe suprafețe din ce în ce mai mari, astfel că în anul 2012 suprafața totală cultivată a fost de 6 ha. Este utilizată pentru obținera uleiului industrial.

Legumele si cartoful dețin suprafețe relativ mici. Legumele se cultivă în lunca râului Teleorman și ocupă o suprafață de 33 ha. Legumele predominante sunt roșiile, vinetele și ardeiul. Cartoful deține o suprafață de numai 2 ha.

a.2.Pășunile naturale reprezintă 7,09 % (214,8 ha) din suprafața agricolă. Ele ocupă în general zona joasă de luncă.

a.3.Plantațiile viticole reprezintă 1,69 % (51,20 ha) din suprafața agricola. Ele ocupă o suprafață de 51,2 ha, dispusă la nivelul frunții de terasă de pe partea dreaptă a Teleormanului, dar și pe o mică suprafață la nivelul câmpului.

a.4.Plantațiile pomicole nu se mai regăsesc la nivelul localității Cernetu, ele au fost taiate după 1989. Înainte de acest an ele dețineau o suprafață de 12,9 ha.

b.Terenurile neagricole

b1.Pădurea (pădurea Cerneala) deține o suprafață de numai 3 ha (0,09%) din suprafața totală a localității, fiind dispusă pe fruntea terasei de pe partea dreaptă a râului Teleorman.

b.2.Suprafața ocupată de ape este mai mică decât cea ocupată de pădure, respectiv 1 ha (0,003%), suprafață reprezentată prin bălțile din lunca râului Teleorman.

b.3.Terenurile construite dețin cea mai mare suprafață din totalul terenurilor neagricole. Terenurile construite dețin 3,59% din totalul suprafeței localității, ceea ce reprezintă o suprafață de 113 ha.

Figura 38. Localitatea Cernetu – Harta modului de utilizare a terenului (Sursa: Pîrvan M. A., 2002, Localitatea Cernetu – Studiu geografic)

Foto 9. Modul de utilizare a terenului-cultura porumbului

Foto 10. Modul de utilizare a terenului-cultura viței de vie

Foto 11. Modul de utilizare a terenului-cultura grâului (plan îndepărtat)

6.1.4. Activități de creștere a animalelor

Creșterea animalelor reprezintă o importantă ramură a economiei agrare. În prezent animalele se cresc în gospodării individuale încercând să acopere consumul local. Înainte de 1990 acestea erau crescute CAP –ul satului.

Principalele categorii de animale care se cresc pe raza localității Cernetu sunt: bovine, ovine, caprine, porcine, păsări.

Bovinele dețineau în anul 2011 un efectiv de 159 capete. Acestea sunt crescute atât în gospodării individuale, cât și într-o microfermă care deține circa 50 bovine.

Ovinele dețineau în anul 2011 un efectiv de 671 capete. Și ovinele ca și bovinele se cersc atât în gospodării individuale, cât și în grupuri mari (stâne) de 100 – 200 de capete, deținute de către ciobani.

Porcinele- la nivelul anului 2011, s-a înregistrat un efectiv de 175 capete.

Păsările crescute în gospodăriile individuale dețin un efectiv ridicat, 18100 capete.

În localitatea Cernetu există condiții favorabile pentru dezvoltarea apiculturii, baza meliferă fiind asigurată de salcăm și tei, dar și de cămpurile cultivate cu floarea soarelui, rapiță și florile din gospodărie. O activitate de creștere a animalelor care se dezvoltă continuu în ultimii ani este apicultura. Aceasta este stimulată și de fondurile europene acordate apicultorilor pentru dezvoltare.

6.2. Activitățile industriale și comerciale

Pe teritoriul localității Cernetu, nu există industrie propriu-zisă, dar există subunități ale industriei alimentare, cum este moara de mălai sau cazanul de făcut țuică.

În ceea ce privește activitățatea comercială, la nivelul localității sunt înregistrate 12 societăți comerciale ce se ocupă cu desfacerea produselor alimentare și nealimentare.

6.3. Căile de comunicație și transporturile

Asigurând legătura dintre zonele de producție și cele rezidențiale, între unitățile industriale și agricole, transporturile înlesnesc, continuă și completează producția, deoarece efectuarea oricărui proces de producție începe cu transportul materiilor prime și al mijloacelor de producție și se încheie cu transportul produselor finite la locul de consum. Totodată transporturile reduc distanțele și introduc elemente noi în peisajul geografic, indispensabile umanizării lui, contribuind astfel efectiv la dezvoltarea regională. Repartizarea căilor de comunicație este influențată atât de condițiile fizico-geografice, cât și de cele socio-economice. Căile de comuncație la nivelul localității sunt reprezentate doar de căilor rutiere. Localitatea este situată la intersecția a două drumuri județene, DJ 506 – Cervenia – Vitănești – Băbăița, care traversează localitatea de la nord la sud și DJ 504- Alexandria –Giurgiu, care străbate localitatea de la vest la est. Ambele sosele au fost asfaltate recent, DJ 504 în anul 2013 și DJ 506 în anul 2011. Prin asfaltarea DJ 504 locuitorii beneficiază de un acces mult mai facil către municipiul reședința de județ, Alexandria, distanța între cele două localități, Cernetu și Alexandria fiind de numai 12 km. Locuitorii satului utilizează în prezent drumuri de pământ, încă neasfaltate.

D. ASPECTE METODICO – ȘTIINȚIFICE

Locul și rolul educativ al geografiei în învățământul preuniversitar

Geografia este una dintre cele mai vechi științe, apărută din necesitatea omului de-a explica lumea și modul său viață. Geografia, ca disciplină de învățământ, are un rol deosebit în formarea si educarea elevilor. Disponibilitățile stiințifice ale geografiei îi amplifică valențele în plan didactic, exprimate prin dimensiuni educaționale variate. În timp, simultan cu evoluția civilizației umane, geografia s-a îmbogățit continuu și, mai ales, în ultimul secol a devenit dintr-o știință mai mult descriptivă, o știință mai mult aplicativă, o adevărată tehnologie de ameliorare a relației om-natură bazată pe un suport teoretic vast și bogat. Geografia a devenit astfel o disciplină de învățământ care nu numai că apelează din plin la interdisciplinaritate, ci este condiționată de o abordare nouă în acest spirit, deoarece ea este o disciplină de sinteză, o știință a relațiilor, impunându-se astfel o abordare practică, complexă, cauzală, sistemică și integratoare a mediului.

Geografia, ca obiect de învățământ, se distinge prin multiplele sale valențe formative, instructiv-educative, cu largi implicații în formarea personalității elevului. Prin conținutul său geografic contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere, la dezvoltarea unor capacități intelectuale, precum și la formarea unor deprinderi practice, necesare viitorului adult. În procesul de instruire și educare, geografia reprezinta unul dintre cele mai utile obiecte de învățământ, contribuind, totodată, prin valențele sale instructiv – educative, la formarea culturii generale. Geografia dezvoltă o gândire formativă, contribuind la cunoașterea relațiilor dintre natura și societate..

Nu-i pregătim pe elevi pentru a deveni geografi, dar îi pregătim să vadă fapte geografice – G. Vâlsan, să-și exerseze ochiul și spiritul geografic, să tragă singuri concluziile generale asupra mediului înconjurător. Inițierea în acest domeniu începe cu orizontul local, pentru că așa cum spuneau S. Mehedinți și V. Mihăilescu (1937): „Orizontul locului este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice”; „Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte țări”(Valeria Velcea, 1980).

Studiul orizontului local este un important mijloc de educație, o formă prin care se realizează multe din finalitățile învățământului. În predarea geografiei se face apel foarte des la aplicațiile practice atât în clasă, cât mai ales în afara clasei, în orizontul local. Acestea sunt cele mai eficiente modalități de consolidare a cunoștințelor teoretice.

Orizontul local cuprinde o suprafață convențională sau o unitate teritorială bine definită după anumite criterii, în care cercetarea globală sau de detaliu dă posibilitatea identificării unor mecanisme proprii fenomenelor și proceselor, a dinamicii acestora și a direcțiilor de evoluție”(Valeria Velcea, 1980). În acest sens putem distinge un orizont local foarte apropiat, redus la împrejurimile școlii, urmează orizontul local al satului, cartierului, comunei, orașului, extins pe o rază de până la 10-12 km, ce poate fi străbătut pe jos timp de o zi. Un altul poate fi considerat pe o rază până la 100 km, pentru care deplasarea se face cu un mijloc de transport și care poate cuprinde comune cât și orașe. Conținutul orizontului variază și în raport cu zona geografică și condițiile naturale unde este așezată localitatea.

Ținând cont că geografia contribuie la dezvoltarea intelectuală a elevilor, la dezvoltarea gândirii geografice, îi familiarizează cu modul în care trebuie să interpreteze fenomenele din natură, acestea fiind necesar a fi prezentate dinamic, în mod evolutiv.

A-i învăța pe elevi să gândească geografic înseamnă sa-i deprindem să privească fenomenele naturii în continuă dezvoltare și transformare, să pătrundă legăturile lor interne, să sesizeze interdependența dintre ele. Nici un fenomen nu trebuie prezentat separat, ci în contextul din care face parte. Prin explicarea și înțelegerea cauzalității fenomenelor se dezvoltă spiritul de observație și curiozitatea științifică. Prin aplicațiile practice efectuate în orizontul local, pe lângă faptul că se consolidează cunoștințele predate în clasă, acestea contribuie și la dezvoltarea atașamentului elevilor pentru locurile natale.

Investigarea științifică a unor aspecte geografice din orizontul local constituie o activitate foarte importantă și utilă pentru pentru legarea învățării de practică, a formării unui spirit științific la elevi.

Profesorii pot antrena elevii în cunoașterea orizontului local prin realizarea de monografii geografice ale localităților, prin cartarea zonelor degradate, corelarea toponimiei etc.”Prin folosirea sistematică a orizontului local, elevii pot fi pregătiți în mod treptat să înțeleagă obiecte, fenomene, procese”(I. Gruescu, 1982).

CAPITOLUL VII

METODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚĂREA GEOGRAFIEI

Realizarea obiectivelor educației prin antrenarea elevilor în situații eficiente de învățare presupune cunoașterea și utilizarea unui sistem coerent de strategii, metode, procedee și tehnici didactice. Metodele didactice reprezintă cel mai consistent segment al metodologiei didactice ( Simona Bernat, 2003). Metodele didactice sunt ,, modalități de acțiune, instrumente cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini”(Ionescu,M., Radu,I., 1995, p. 142). O metodă didactică implică:

un scop formulat precis

un plan de acțiune structurat în mai multe etape

o cale de învățare și de cunoaștere parcursă de către elev

un ansamblu de operații mentale și practice prin care elevii dobândesc cunoștințe , priceperi, deprinderi, capacități,atitudini.

În funcție de rolul elevului în activitatea de instruire, Maria Dulamă, a separat trei categorii de metode:

metode cu rol pasiv: povestire, descrierea, explicația, învățarea prin film;

metode cu rol semiactiv: conversația catehetică, observarea, problematizarea, discuția dirijată;

metode cu rol activ: studiul de caz, exercițiul, lucrările pe terenul geografic și în natură, dezbaterea, descoperirea, etc.

Pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere a geografiei se pune accent, în ultima perioadă, pe utilizarea unor mijloace și metode activizante, elevul având rolul principal, profesorul fiind doar ‚ ,, dirijor’’.

Gândirea critică este un concept nou, utilizat tot mai mult în didactica actuală, și este privită ca o gândire liberă, caracterizată de claritate și coerență, de originalitate și creativitate, lipsită de șabloane și stereotipie.

Pentru ca un elev să se bucure de un astfel de univers cognitiv, trebuie să se elibereze de automatismul schemelor și să beneficieze de un mediu exterior favorabil determinat de un profesor manager, care să-l stimuleze în dobândirea abilităților și deprinderilor de gândire critică.

Stilul și personalitatea profesorului generează atitudini și, în final, deprinderi mentale și comportamentale ce favorizează, inhibă sau distrug gândirea critică a celor conduși. Una din dificultățile profesorului este de a selecta acele competențe, acele valori, care să asigure integrarea elevilor în societate, concomitent cu orientarea fiecăruia spre identificarea limitelor propriului univers, care de multe ori este neconcordant cu tabloul general.

În perioada actuală se pune mare accent pe activitatea individuală, pe dezvoltare capacităților de muncă individuală aflate însa sub îndrumarea strictă a profesorului.

Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice reprezintă un ansamblu de metode care acționează asupra modului de gândire și manifestare a cadrului didactic, dar și al elevului. În timpul procesului instructiv – educativ, se realizează o colaborare totală între profesor-elev dar și elev-elev, dând sanse egale tuturor elevilor, iar prin transparența lor la clasă, devin instrumente de lucru cu care elevii pot opera pentru explorarea conținuturilor impuse de școală.

Trecerea în revistă a câtorva metode și mijloace de predare, care se bazează pe utilizarea gândirii critice a elevului, va veni în sprijinul celor interesați de acest aspect al didacticii moderne.

Gândiți – Lucrați în perechi –Comunicati reprezintă o metodă care poate fi aplicată cu succes, mai ales la clasele gimnaziale unde se studiază geografia regională, dar și la clasele de liceu cu deosebire la clasele a X-a și a XI-a, unde se pune mare accent pe gândirea fiecarui elev cu privire la evenimentele lumii contemporane, la prefacerile care au avut loc în ultima perioadă în infrastructura unor zone. Această metodă se bazează pe modelul „Evocare – Realizarea sensului- Reflecție”, prin care cunoștințele noi sunt integrate în sistemul cunoștințelor anterioare prin gândire critică. Acest cadru de gândire și învățare, este un proces transparent deoarece elevii văd și învață atât conținutul, cât și procesul de învătare a conținutului.

Ex .: Secvență de învătare, clasa a XI-a, Lecția ,,Hazarde naturale și antropice”

a.Notați timp de zece minute pe o foaie toate cunoștințele pe care le dețineți despre hazarde

b.Împreună cu colegul de bancă, realizați o grupare a hazardelor în funcție de spațiul unde se produc

c. Comunicați cu colegul și completați sau corectați notițele

Pentru cunoștințele referitoare la hazarde, elevii vor menționa:

definiția

categorii de hazarde în funcție de geneză

hazardul cunoscut de ei, care s-a manifestat pe raza localitătii Drăgănești Vlașca

Activitatea se poate desfașura frontal, cu notarea pe tablă a celor mai bune răspunsuri primite, sau pe grupe. Fiecare grup își alege un conducător care va avea rolul de prezentare, în fața profesorului și a întregii clase, a concluziilor și realizărilor întregului grup.

Avantajul este dat de faptul că la evaluare participă întreaga clasă, sunt analizate răspunsurile și pot fi trase unele concluzii.

Dezavantajul este dat de neimplicarea directă a profesorului în desfășurarea activității fiecărui grup și de eventualul deranj fonic.

Diagramele sunt reprezentări grafice sintetice, expresive, la scară, ale datelor statistice sub formă de desene geometrice, liniare sau în suprafață, care redau fenomenele cercetate, atât sub aspectul cantitativ, cât și calitativ, evidențiind trasăturile esențiale ale acestora ( Dulamă, p.122, 2000).

Această metodă se poate utiliza atât în învațământul gimnazial, cât și liceal, cu mare succes, deoarece elevii își vor putea utiliza gândirea critică în analiza unor procese și fenomene.

Ex: Evoluția natalitătii, mortalității și sporului natural(aplicabilă la clasa aV-a, lectia ,,Numărul populației si evoluția numerică, în orizontul local și apropiat ,, )

Figura 39. Evoluția natalității, mortalitătii și sporului natural în municipiul Alexandria

Profesorul cere elevilor să analizeze diagrama și să observe elementele reprezentate. Definesc natalitatea, mortalitatea, sporul natural și precizează factorii care influențează cele trei componente.

Elevii sunt cei care au rolul principal în desfășurarea lecției, profesorul doar îi îndruma, cerându-le să precizeze urmatoarele

anii în care natalitatea și mortalitatea a avut cele mai mari, respectiv cele mai mici valori

precizați cauzele care au stat la baza acestor valori ridicate su scăzute;

analizați evoluția sporului natural

cum credeți că va evolua în viitor cele trei componante ale mișcării naturale a populației, în municipiul Alexandria

este acest model de evoluție caracteristic și comunei Drăgănești Vlașca?

analizați acest aspect și prezentați concluziile în ora următoare

Prin intermediul diagramelor se realizează o cooperare între elevi și profesor, iar cunoștintele obtinuțe prin efort intelectual propriu vor fi fixate foarte bine.

Activitatea se desfășoară frontal, participă întreaga clasă iar profesorul coordonează întreaga activitate, chiar îi stimulează pe elevi în dezvoltarea gândirii critice.

Dezavantajul este pentru elevii mai timizi care nu-și pot exprima liber punctul de vedere.

Scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice este o metoda în care elevul este situat în centrul procesului educativ, oferindu-i-se, prin activități de scriere, posibilitatea abordării personale a unor fenomene și procese, precum și interpretarea relațiilor dintre acestea.

Ex : Cauzele producerii inundațiilor în Comuna Drăgănești Vlașca și în bazinul râului Teleorman?

Elevilor li se precizează tema, iar ei trebuie să redacteze o lucrare după un plan stabilit în prealabil de profesor.

Localizarea comunei și a bazinului ce trebuie analizate ;

Caracterizarea reliefului regiunii ;

Precizarea factorilor care influențează clima ;

Cauzele producerii inundațiilor ;

Urmările inundațiilor.

Dezavantajul unei astfel de activități este dat de neimplicarea activă a profesorului în realizarea lucrării, dar acesta stabilește un plan inițial și analizează rezultatele finale.

Avantajul este în primul rând pentru elevii mai timizi, cărora le este mai greu să se exprime oral, dar sunt foarte studioși, sau foarte buni realizatori de lucrări scrise.

Ciorchinele, este un organizator grafic, un tip de brainstorming neliniar, prin care se evidențiază într-o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect (Dulamă, 2002,p.179). Ciorchinele reprezintă o activitate eficientă de scriere, care îi determină, pe elevi, să lucreze și pe cei mai puțin motivați, individual sau în grup, în toate etapele cadrului de predare – învățare sau numai în una dintre ele. Ciorchinele reprezintă o metodă care poate fi aplicată cu succes, mai ales la clasele gimnaziale unde se studiază geografia regională, dar și la clasele de liceu

Exemplu: Secvență de învățare, realizarea unui ciorchine, clasa a VI-a, lecția ITALIA – caracterizare geografică.

Elaborarea unui ciorchine se face în mai multe etape.

• Comunicarea sarcinii de lucru: Lucrați individual timp de trei minute. Scrieți cuvântul ITALIA în mijlocul unei foi goale din caiet și încercuiți-l. Eu voi scrie în mijlocul tablei acest cuvânt – cheie. Pe foaia din caiet scrieți toate ideile și cuvintele pe care le cunoașteți despre Italia.

• Activitate în perechi: Prezentați colegului de bancă ciorchinele realizat și apoi adăugați informațiile primite de la el.

• Activitate în grupuri: Prezentați ciorchinele elaborat de perechea voastră unei alte perechi și completați-l cu informații primate de la colegi.

• Activitate frontală: Vom completa ciorchinele pe tablă. Fiecare pereche va prezenta câte o singură informație care nu a fost prezentată anterior.

În realizarea ciorchinelui se parcurge un anumit traseu logic care implică: localizarea in spațiu, analiza componentelor naturale, studiul populației și al așezărilor, caracterizarea economiei statului.

Braistorming-ul este cea mai simplă, cea mai eficientă și cea mai utilizată tehnică de stimulare a creativității și de generare de idei noi în cadrul unui grup. Un moment de brainstorming este ușor de creat în orice lecție cu scopul stimulării motivației pentru dobândirea cunoștințelor și pentru formarea capacităților.(Dulamă, 2002, p.47)

Exemplu: Secvență de învățare, clasa a XI-a, lecția Rolul Chinei în sistemul mondial actual

Comunicarea sarcinii de lucru

Prin asocierea spontană de idei:

Scrieți tot ce vă trece prin minte despre China.

– Prin întrebări productive:

Care sunt asemănările și deosebirile dintre România și China?

Cum ar arăta România dacă ar fi înființate Zone economice speciale, precum cele înființate în China?

Care sunt cauzele diferențelor economice existente între estul și vestul Chinei?

Cum ar fi arătat China astăzi dacă nu aplica ,,Politica copilului unic”?

Cartoanele colorate vizează exprimarea și exploatarea așteptărilor și temerilor în raport cu o acțiune, o situație, un rol, o problemă etc. Așteptările sunt scrise pe cartoane verzi, iar temerile pe cartoane galbene. Această tehnică utilizată în etapa de reflecție are mai multe etape(Dulamă E., 2002, p.190 ).

Exemplu: Secvență de învățare ,clasa a X-a, lecția ,,Căile de comunicație și transporturile”

Comunicarea sarcinii de lucru: Veți lucra în perechi. Un elev va interoga pe celălalt pornind de la următoarele întrebări:

Care sunt avantajele transporturilor rutiere și feroviare?

Care sunt dezavantajele transporturilor rutiere și feroviare?

Intervievarea reciprocă: Elevii se intervievează reciproc, pe rând și scriu răspunsurile pe cartoane. Intervievatorul notează răspunsurile colegului pentru prima întrebare pe cartoanele verzi, iar pentru a doua întrebare, pe cartoanele galbene. După terminarea interviului schimbați rolurile.

Afișarea cartoanelor: Toate cartoanele verzi se afișează într-un loc, iar cele galbene în alt loc. De asemenea ideile pot fi notate pe tablă sau flipchat, cu verde avantajele și cu galben dezavantajele.

Problematizarea este o metodă didactică activă, dialogată, care constă în crearea unor situații conflictuale între ceea ce știe sau poate rezolva și ceea ce nu știe și trebuie să resolve elevul, respective în rezolvarea unor întrebări problemă, probleme sau situații problemă (Ilinca N.,2008, p.55).

Problema este un obstacol în calea gândirii, care-și pune în funcțiune operațiile în scopul rezolvării ei.

Exemplu: Secvență de învățare, clasa a VIII-a, lecția ,,Numărul populației și evoluția numerică”

Problema: Natalitatea în localitatea Cernetu a fost, în anul 2012, de 7,1‰, iar mortalitatea de 19,8‰. Calculați valoarea sporului natural.

Situația-problemă este o situație contradictorie alcătuită dintr-un enunț (partea introductivă a problemei) și o întrebare (cea care provoacă tensiune în gândire pentru găsirea de soluții)

Exemplu: Secvență de învățăre, clasa a X-a, ,,Evoluția numerică a populației”

Situatie problema: China și-a redus foarte mult ritmul de creștere în ultimele decenii, de la circa 18 ‰ în perioada 1975-1980 la circa 6 ‰ în ultimii ani; cum vă explicați acest fapt?!

Gândirea critică are menirea de a găsi „calea cea mai scurtă” spre dezvoltarea gândirii elevului, schimbându-i atitudinea față de învățare, dar și dezvoltarea pozitivă a personalității sale. Trebuie să recunoaștem că învățământul românesc actual se confruntă cu numeroase probleme generate de neimplicarea totală a profesorilor în reformă, aceștia neputând renunța la acele metode și tehnici de predare tradiționale în care rolul principal îl are profesorul, iar elevul este doar captator de informație, dar și din partea elevilor care nu sunt obișnuiți să formuleze întrebări, să argumenteze sau să observe anumite fenomene în mediul înconjurător.

O învățare activă presupune o interacțiune între profesor și elevi, utilizarea unor metode, strategii și practici noi care să dezvolte gândirea logică, gândirea critică, formarea capacității de a rezolva probleme.

Toate aceste metode stau la îndemâna fiecărui profesor preocupat de modernizarea procesului de predare – învățare, proces în care relația profesor – elev va căpăta alte dimensiuni, mai ales că utilizarea lor nu presupune eforturi materiale deosebite.

Mai mult, aplicarea lor la orele de geografie, atât la gimnaziu, cât și la liceu, a făcut ca această disciplină să devină cu adevărat atractivă, nemaifiind tratată de către elevi drept o disciplină la care „este necesar să tocești”.

În activitea de predare – învățare se realizează o combinare a metodelor didactice, astfel încât însușirea conținuturilor de către elevi să se facă mult mai facil. În acest sens, în cadrul orelor de geografie, la Liceul Tehnologic, Draganești Vlașca am îmbinat metodele didactice, clasice și moderne, pentru o eficiență sporită în procesul de predare – învățare.

Exemplu de îmbinare a metodelor didactice într-o lectie de geografie.

PLAN DE LECTIE

Liceul Tehnologic, Drăgănești Vlașca

Profesor: Mina Mirela Alina

Data:

Clasa: a X-a A

Obiectul: Geografie umană

Subiectul: Resursele naturale

Tipul lectiei: recapitulare și sistematizare a cunoștințelor (consolidare)

Competențe specifice

1.1. Utilizarea terminologiei științifice pentru prezentarea unei informații de geografie economic (resurse naturale)

3.2. Sesizarea unor succesiuni de fenomene și procese social – economice

4.1. Citirea și interpretarea informației grafice și cartografice de geografie economică

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică

4.6. Descrierea și explicarea faptelor observate pe teren sau identificate pe modele

5.4. Utilizarea unor metode și tehnici simple, specifice diferitelor discipline științifice, pentru analiza unor elemente referitoare la resurse

Activități de învățare

A1 – clasificarea, resurselor naturale, în funcție de criteriul repartiției spațiale și criteriul durabilității, realizând pe tablă o schemă de tip ciorchine

A2 – precizarea a trei forme de conversie a energiei solare, utilizând cunoștințele învățate

A3 – identificarea a două avantaje și două dezavantaje ale utilizării energiei solare și eoliene și două dezavantaje ale utilizarii combustibililor minerali fosili, pe baza lecțiilor predate

A4 – localizarea pe harta politică a lumii a primelor trei state producătoare de huilă, petrol, gaze naturale, minereu de fier și minereu de aur

A5 – precizarea a trei moduri de utilizare a resurselor apelor continentale, utilizând imaginile prezentate

A6 – precizarea a trei cauze care au condus la reducerea suprafeței împadurite, pe baza cunoștințelor acumulate anterior

Metode: lucrul cu harta, conversatia, braistormingul, ciorchinele, problematizarea, metoda “ Cartoanelor colorate”.

Mijloace: Harta politică a lumii, Atlasul geografic, Fișe de lucru

Material bibliografic:

Dulamă, Maria Eliza, (2000), Strategii didactice, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

Dulamă, Maria Eliza, (2001), Elemente din didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

Dulamă, Maria Eliza, (2002), Metode, strategii și tehnici didactice activizante, cu aplicații în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

1.Organizarea clasei

Elevii vor fi organizați în 5 grupe.

2. Pregătirea aperceptivă și anunțarea temei

Elevii sunt anunțați că lecția va fi una de recapitulare din unitatea de învățare ,,Resursele naturale”. Sunt anuntate activitățile de învățăre.

3. Dirijarea recapitulării

– Activitate frontala: Definiți resursele naturale și rezervele. Ce diferență există între cele două noțiuni?

– Activitate pe grupe: Timp de două minute fiecare grupă va nota în caiet categoriile de resurse în funcție de criteriul repartiției spațiale și criteriul durabilității.

– Vom realiza pe tablă o schemă de tip ciorchine, îmbinând cele doua criterii de clasificare

– Elevii realizează pe tablă ciorchinele, sub îndrumarea profesorului;

– Sunt prezentate două imagini, o centrală solară și un parc eolian, elevii fiind rugați să analizeze cele doua imagini și să percizeze ce observă;

– Elevii privesc fotografiile și apoi răspund;

– Fiecare grupă va primi doua cartonașe galbene și un cartonaș verde. Timp de două minute, în cadrul fiecărei grupe, prin chestionarea colegilor se vor completa cartonașele astfel: pe cartonasul verde avantajele utilizării energiei solare și energiei eoliene, iar pe cartonașele galbene dezavantajele utilizării energiei solare și energiei eoliene, dar și dezavantajele utilizării combustibililor minerali fosili.

– Elevii notează și apoi câte un elev de la fiecare grupă va ieși pe rând și va scrie pe Flipchat, cu verde avantajele și cu galben dezavantajele;

– Elevii vor citi și vor analiza un material despre perioada de epuizare a combustibililor minerali fosili

– Analizați Harta repartiției principalelor resurse energetice pe Terra, din Atlasul geografic și prezizați trei bazine carbonifere și trei regiuni cu rezerve de petrol;

– Elevii analizează și apoi localizează pe Harta politică a lumii aceste regiuni;

– Notati în caiete, timp de doua minute, primele trei state producătoare de huilă, petrol, gaze naturale, minereu de fier și aur

– Elevii notează și apoi vor localiza pe Harta politică a lumii aceste state, prin lipirea unor cartonașe autocolante cu forme și culori diferite pentru fiecare resursă

– Analizați Harta politică a lumii și identificați statul care produce cea mai mare varietate de resurse

– Elevii vor primi o fișa de lucru, cu un rebus geografic. Vor completa rebusul geografic, timp de 3 minute, și apoi vor scrie răspunsurile în rebusul desenat pe flipchat.

– Elevii vor asculta următoarea situație problemă:

-SITUAȚIE PROBLEMĂ

Jamaica și Guineea, exploatează cantități mari de bauxită, dar nu sunt producătoare de aluminiu.

– Explicați această afirmație.

– Elevii vor vizualiza 3 imagini cu modul de utilizare a apelor continentale

– Elevii sunt rugati să identifice modul de utilizare a apelor continentale în funcție de imaginile prezentate.

– Cum a evoluat suprafața împadurită pe Terra? Care au fost cauzele despăduririlor? Numiți două efecte ale despăduririlor asupra mediului.

4. Tema pentru acasă

Realizați un referat cu tema: Efectul exploatărilor de petrol din platformele continentale, asupra mediului.

Figura 40. Ciorchinele realizat de elevi pe tablă

Foto 12. Imagini prezentate în cadrul lectiei de sistematizare a cunoștințelor ,,Resursele naturale”

CAPITOLUL VIII

UTILIZAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN PREDAREA- ÎNVĂȚAREA GEOGRAFIEI

Geografia este știința spațiului. Ea studiază repartiția teritorială și interdependența dintre obiectele, fenomenele și faptele geografice. Perceperea de către elevi a unei asemenea problematici ar fi foarte dificila dacă nu chiar imposibilă fără utilizarea la lecțiile de geografie a materialului didactic intuitive: hărți, fotografii, schițe, grafice etc.

Nu putem explica organizarea spațiului geografic fără hărți și schițe iar analiza statistică este imposibilă fără reprezentarea grafică.

În activitatea didactică, harta este principalul mijloc de informare, cunoaștere, cercetare, expunere și instruire geografică. Harta este mijlocul didactic cel mai utilizat de profesorul de geografie, fiind instrumental său specific. Harta este modelul care dă geografiei cea mai eficace posibilitate de a se informa, de a organiza, de a sistematiza, de a sintetiza, de a investiga, de a prognoza. Are un rol covârșitor în gândirea și metodologia geografică, în învățământul geografic, oferind imaginile cele mai sugestive ale repartiției fenomenelor geografice în spațiu, redând ansamblul fenomenelor dintr-o dată, privirea cuprinzând simultan o întreagă regiune sau întreg Globul. Harta este o sinteză cartografică, conținând diferite semne convenționale care trebuie cunoscute. De asemenea, harta, ca mijloc de reprezentare, a depășit demult sfera geografiei, devenind un mijloc de lucru, pentru toate științele naturii și sociale.

Pe elevi harta îi pune în fața unor metode de lucru precise, le dezvoltă spiritul tehnic, cartografic și artistic, completându-le, astfel, pregătirea geografică și nu numai.

Harta poate fi utilizată în orice moment al lecției. Pentru a forma la elevi deprinderea de a citi și interpreta harta este necesar ca orice hartă utilizată în clasă să fie analizată cu elevii în privința tipului ei ( după întindere, conținut, scară) și să fie descifrată cu rigurozitate legenda.

Rolul hărții în predarea geografiei este de o mare importanță:

hărțile sunt necesare pentru localizarea obiectelor și fenomenelor și pentru însușirea cunoștințelor geografice

harta este izvor de cunoștințe, care are calitatea de,,a vorbi” celor care știu să o înțeleagă, s-o citească, s-o interpreteze.

harta sintetizează cunoștințele geografice ale elevilor și se adresează în același timp percepției, gândirii, memoriei și imaginației.

Pentru a preveni unele greșeli care se strecoară în citirea și interpretarea hărții este necesar:

să asigurăm o poziție corectă la harta ( în stânga hărții, cu fața la clasă, folosind un indicator de cca. 1 m);

elevii vor fi învățați să arate apele curgătoare de la izvor spre vărsare;

limitele județelor și granițele țărilor vor fi arătate pe conturul respectiv

localitățile vor fi localizate pe semnul convențional, nu unde e scrisă denumirea.

direcțiile vor fi precizate cu ajutorul punctelor cardinale și intercardinale . pronunțarea corectă a denumirilor proprii ale elementelor geografice.

Pentru ca elevii să dobândească competența de a analiza și de a interpreta o hartă, ei vor fi implicați în situații de învățare care vizează obiective diverse și metode variate.

În clasa a IX-a studiul geografiei este focalizat pe cunoașterea suprafeței terestre la nivel local și global. Pentru ca elevii să înțeleagă fenomenele complexe care au loc pe planeta Pământ, utilizez în lecții diferite hărți generale și tematice. Pentru cunoașterea orizontului local, în accord și cu tema lucrării, am utilizat la clasele a IX-a, pentru identificarea elementelor unei hărți topografice dar și pentru exerciții de calcul a lungimilor și suprafețelor, harta topografică a localitătii Cernetu (scara 1:25 000) și harta județului Teleorman.

Exemplu de secvență de învățare, clasa a IX-a, lecția ,, Măsurarea și calculul distanțelor și al suprafețelor pe hărți geografice și în orizontul local”.

Activități de învățare:

A1. Identificarea elementelor principale ale unei hărți topografice.

La ce scară este realizată Harta topografică a localității Cernetu?

(…1:25 000)

Ce fel de scară este aceasta?(…scară numerică)

Este o hartă la scară mare sau la scară mică?(…scară mare)

Ce valori au curbele de nivel de pe teritoriul localității Cernetu?(…valori reduse, între 40 și 80 m)

Dacă se înregistrează aceste valori reduse ale curbelor de nivel, în ce treaptă de relief este situată localitatea?( …treapta de câmpie)

Identificați râul care străbate localitatea(…râul Teleorman)

Analizați Harta județului Teleorman și identificați râul în care se varsă Teleormanul.(…râul Vedea)

Analizați harta localității Cernetu și identificați și alte elemente reprezentate.

A2.Calcularea distanțelor pe hartă

Utilizând harta topografică, calculați lungimea râului Teleorman pe raza localității Cernetu.

Sub îndrumarea mea, elevii măsoară pe hartă, cu rigla, lungimea râului, apoi fac transformarea în kilometri utilizând scara hărții.

Utilizând harta județului Teleorman, calculați distanța dintre Cernetu și municipiul reședință de județ, Alexandria.

Exemple de secvențe de învățare pa baza hărților la Geografia României –

Cls. a VIII-a

Exerciții pentru utilizarea hărților în studiul climei

Secvență de învățare prin descoperire

Activitatea de învățare: pe parcursul secvenței de învățare, elevii vor fi capabili să realizeze completarea tabelului cu date despre cantitatea de precipitații medii anuale, reprezentate prin izohiete, pe Harta precipitațiilor atmosferice din România

Figura 41. Harta precipitațiilor medii anuale. Sursa. Atlasul geografic al României

Sarcina de lucru : Observați Harta precipitațiilor atmosferice ( a izohietelor )din România. Completați în tabel informațiile identificate pe hartă.

Timp de lucru: 10 min

Secvență de învățare prin cooperare

Activitate de învățare: pe parcursul secvenței de învățare elevii vor fi capabili să realizeze completarea în tabel a informaților identificate pe Harta climatică a României

Figura 42. Harta climatică a României

Sarcina de lucru: Lucrați în grupuri de câte patru elevi. Observați Harta climatică a României. Studiați legenda. Identificați cu ajutorul legendei tipurile de climat din România și unitățile de relief în care sunt caracteristice fiecare dintre acestea. Timp de lucru :10 min.

CAPITOLUL IX

FORME DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII DIDACTICE GEOGRAFICE

Esența procesului de învățământ constă în activitățile instructiv educative, informativ-formative, prin care se realizează obiectivele lui. Înțelegerea relației dintre informativ (instrucție) și formativ (educare), conștientizarea acesteia, stă la baza unei organizări raționale a activității didactice, prin:

identificarea activităților de învățare;

raționalizarea conținuturilor;

elaborarea strategiilor, acestea conducând în final la sporirea eficienței formative a procesului de învățământ.

Predarea – învățarea – evaluarea sunt cele trei activități fundamentale care se desfășoară în mod unitar în cadrul procesului de învățământ, devenit eficient numai în măsură în care cele trei activități fundamentale de natură instructiv-educativă ale sale formează o unitate. Pentru ca activitatea didactică să-și îndeplinească obiectivele, trebuie acordată o grijă deosebită conceperii secvențelor de instruire, urmărind corelarea firească a elementelor de predare cu cele de învățare, încheiate cu evaluarea.

În pedagogia modernă, predarea se definește ca un ansamblu de operații sistematice întreprinse de profesor în vederea organizării și desfășurării optime a învățării. Predarea presupune acțiuni de planificare și proiectare, de orientare și dirijare, de comunicare și stimulare, de control și evaluare a activităților didactice. Profesorul nu este numai o sursă de informare a elevilor, el prelucrează informația astfel încât s-o adapteze la sistemul de gândire al elevilor. El este cel care selecționează informațiile în scopul asigurării eficienței formative a acestora.

Învățarea desfășurată de elev, sub îndrumarea profesorului, este un proces de asimilare a cunoștințelor, de prelucrare și interiorizarea a lor, de formare a priceperilor și deprinderilor, de formare a aptitudinilor și atitudinilor. Profesorul este cel care are rolul de a-i învăța pe elevi „cum să învețe” în mod eficient și productiv. Profesorul este cel care trebuie să coreleze componentele implicate în procesul de învățământ (conținut, obiective, metode și mijloace didactice de predare – învățare – evaluare), să descopere dependențele dintre aceste componente. Această activitate, deosebit de complexă, se caracterizează prin alcătuirea unei succesiuni de proiectare de activități didactice.

Lecția – Unitate didactică esențială în procesul de instruire și educație

Lecția constituie o forma de activitate didactică fundamental, desfășurată în cadrul binomului profesor – elev, prin care un sistem de cunoștințe este perceput și asimilat active de către elevi, într-un timp determinat, cu ajutorul metodelor, mijloacelor și principiilor didactice.Lecția sintetizează toate elementele siatemului de instruire și educare, sub conducerea profesorului.(Ilinca,Mândruț și colaboratorii, 2006, p.75)

Proiectul de lecție trebuie văzut ca un instrument de lucru, ca un ghid în realizarea unei activități didactice eficiente (Irina Maciuc, 1998, p.379).

Proiectarea unei lecții este operația de identificare a secvențelor instrucționale ce se derulează în cadrul unui timp determinat (C. Cucoș, 1996, pag. 120 ).

Exemple de planuri de lecție

PLAN DE LECTIE NR.1

Liceul Tehnologic, Drăgănești Vlașca

Profesor: MINA MIRELA ALINA

Clas: a IX-a A

Data:

Obiectul: Geografie fizică generală

Subiectul: Zonele biogeografice (zona caldă)

Tipul lectiei: Însușirea de noi cunoștințe

COMPETENȚE SPECIFICE

1.1. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice (concepte, noțiuni) pentru prezentarea unei informații pertinente;

1.2. Argumentarea unui demers explicativ;

3.2. Sesizarea unor succesiuni de fenomene și procese naturale;

4.1. Citirea și interpretarea informației grafice și cartografice;

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică;

4.6. Descrierea și explicarea faptelor observate pe teren sau identificate pe modele;

5.5. Utilizarea reprezentărilor cartografice în investigarea mediului geografic.

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Pe parcursul lecției, elevii vor fi capabili să realizeze:

A1 – localizarea, pe harta biomurilor Terrei a minim 2 regiuni pentru fiecare zonă biogeografică

A2 – precizarea tipurilor de climat în care se dezvoltă pădurile tropicale, savanele și deșerturile, utilizând cunoștințele anterioare

A3 – numirea a minim 3 diferențe bioclimatice între savană și deșert, utilizând cunoștințele predate

A4 – menționarea unei cauze care determină desfășurarea zonelor biogeografice în lungul paralelelor

Metode: conversația, descrierea, descoperirea, explicația, lucrul cu harta, fișa de evaluare

Mijloace: Harta Fizică a Lumii, atlasul, manualul, imagini, prezentare Power Point, Fise de evaluare

Desfășurarea lecției

1. Organizarea clasei (1 min).

– controlul prezenței și notarea absențelor în catalog

2..Pregătirea aperceptivă și anunțarea temei(3 min)

– Elevii vor fi rugați să vizualize 3 imagini și sa identifice tipul de peisaj caracteristic fiecărei imagini.

– Elevii urmăresc imaginile și identifică tipul de peisaj. Profesorul va scrie pe tablă titlul lecției,,,ZONELE BIOGEOGRAFICE ’’.

3..Dirijarea învățării (40 min)

– Observați legenda Hărtii zonelor de vegețatie din Atlas. Notați în caiete timp de 2 minute, care sunt zonele de vegetație (biogeografice) ?

– Elevii notează și apoi raspund ;

– Vor fi grupate zonele de vegetație în funcție de zona climatică, iar această grupare va fi prezentată elevilor utilizând videoproiectorul ;

– Observați harta. Din ce cauză zonele biogeografice au aspectul unor fâșii situate în lungul ecuatorului ?

– Elevii răspund :…deoarece plantele și animalele se dezvoltă în strânsă legătură cu condițiile climatice.

– Observați în Atlas ,, Harta zonelor și a tipurilor de climă și Harta zonelor de vegetație. Ce asemănări observați între cele două harți.

– Elevii răspund :….pe Harta zonelor de climă fâșiile sunt distribuite în mod asemănător

– Analizând denumirea, ce credeti că este o zonă biopedoclimatică ?

– Elevii răspund : ,, Zona biogeografică = fâșie a suprafaței terestre cu desfasurare latitudinală care are o anumită omogenitate a celor trei elemente: climă, vietuitoare și soluri

– Cum se numeste zona biogeografică situată în apropierea Ecuatorului?

– Elevii raspund…Pădurea ecuatorială

-Analizați, timp de un minut, Harta zonelor de vegetație și identificați: 3 regiuni unde sunt situate pădurile ecuatoriale.

– Localizați pe Harta fizică a lumii cele 3 regiuni identificate

– Elevii, vor iesi la hartă și vor localiza

– Profesorul va nota pe tablă într-un tabel poziția geografică și regiunile indicate de elevi

– Analizați Harta zonelor de climă și identificați tipul de climat în care se dezvoltă Pădurile ecuatoriale

– Elevii analizează și apoi notează pe tablă în table (……climatul ecuatorial)

– Elevii sunt rugați să-și reamintească caracteristicile climatului ecuatorial

– Cunoscând caracteristicile climatice, ce caracteristici va avea vegetația în acestă zonă

– Elevii ascultă, gândesc și apoi răspund(….densă, etajată și un număr mare de specii)

– Se notează pe tablă acestă caracteristică

– Elevii vor vizualiza imagini cu plante specifice pădurii ecutoriale

– Ce animale trăiesc în aceste păduri?

– Elevii gândesc, răspund și notează în tabel aceste informații

– Elevii vizualizează imagini cu animalele specifice acestei zone biogeografice;

– Analizați Harta tipurilor de sol și precizați solurile specifice pădurii ecuatoriale;

– Analizați Harta zonelor de vegetație și identificați trei regiuni cu vegetație de savană;

– Elevii vor ieși la hartă și vor localiza zonele de savană;

– Elevii vor nota pe tablă, în tabel, trei zone cu vegetație de savană;

-Analizați harta climatică din atlas și prin corelație cu harta zonelor de vegetație precizați tipul de climă specific savanei

– Elevii precizează tipul de climat (climat subecuatorial sau tropical cu două sezoane alternante)

– Elevii sunt rugați să-și reamintescă caracteristicile acestui tip de climat?

– Elevii ascultă, gândesc și răspund (alternanța a două sezoane, temperaturi medii anuale ridicate)

– Observați următoarele imagini. Notati în caiet 3 specii vegetale și 3-4 specii de animale întâlnite în savană.

– Analizații harta solurilor din atlas și precizați tipul de sol specific savanei

– Observati Harta zonelor de vegetație și notați trei regiuni cu vegetație deșertică tropicală

– Profesorul colectează informațiile și apoi elevii vor localiza pe harta fizică a lumii deșerturile

– În ce tip de climat se dezvoltă deșerturile? Ce caracteristici climatice are acest climat?

– Elevii ascultă, gândesc și raspund (climat tropical arid)

– Se prezintă caracteristicile biogeografice specifice deșerturilor și se notează în tabelul de pe tablă

5Momentul de retentie si transfer(5 min)

Administrarea unei fișe de evaluare

6.Tema(1 min)

Realizati un eseu cu tema ,,Deșertificarea”,

Foto. 13 Imagini utilizate pentru captarea atenției în cadrul lecției ,,Zonele biogeografice”

Figura 43. Fișă de evaluare completată de elevi la sfârsitul lecției

PLAN DE LECȚIE NR.2

SCOALA GIMNAZIALĂ

DRĂGĂNEȘTI VLAȘCA

CLASA a VIII-a B

PROFESOR- MINA MIRELA ALINA

OBIECTUL – GEOGRAFIA ROMÂNIEI

EDITURA – CORINT

SUBIECTUL LECȚIEI – Așezările rurale. Tipuri de sate

TIPUL LECȚIEI – de predare- învățare, însușire de cunostințe noi

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea limbajului specific în prezentarea și explicarea realității geografice

4. Raportarea realității geografice la un suport cartografic și grafic

6. Identificarea și explicarea dimensiunii sociale, civice și culturale a caracteristicilor spațiului

geografic

7. Dobândirea unor deprinderi și tehnici de lucru pentru pregătirea permanentă

COMPETENTE SPECIFICE

1.2 Definirea, în cuvinte proprii, a sensului termenilor geografici de bază

4.2. Citirea hărții și utilizarea semnelor convenționale

4.4. Localizarea unor elemente din realitate pe reprezentări cartografice

6.1. Explicarea importanței mediului geografic al României pentru om și societate

7.1. Aplicarea cunoștințelor și deprinderilor învățate

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

A1 –construirea, în cuvinte proprii a definiției asezărilor rurale pe baza informațiilor din manual

A2 – precizarea elementelor componente ale satului, citind și interpretând noțiunile din manual.

A3 – precizarea tipurilor de sate, după diferite criterii, cu ajutorul figurilor și textului din manual

A4 -precizarea influenței pe care o are relieful în tipologia așezãrilor rurale

A5 – explicarea legăturii dintre aspectul exterior al localităților rurale și activitățile lor economice de bază;

A6 – completarea corespunzatore a itemilor din fișa de evaluare

STRATEGII DIDACTICE – dirijată, cognitivă, euristică

METODE SI PROCEDEE – expunerea și explicația, descrierea, conversația, comparația, lucrul cu harta și manualul, metoda demonstrației cu ajutorul ilustrațiilor,

schițelor

MATERIALUL DIDACTIC – Harta fizică a României, prezentare Power Point atlasul geografic, manualul

MATERIAL BIBLIOGRAFIC – manualul “ Geografia României ” cls. VIII,

autor Octavian Mândruț

DESFAȘURAREA LECȚIEI

Figura 44. Fișa de evaluare completată de elevi la sfârșitul lecției ,, Așezările rurale și tipurile de sate”

Figura 45. Aspecte din prezentarea Power Point din cadrul lecției ,,Așezările rurale și tipurile de sate”

PLAN DE LECȚIE NR.3

LICEUL TEHNOLOGIC, DRĂGĂNEȘTI VLAȘCA

Prof. MINA MIRELA ALINA

DATA:

OBIECTUL: Geografie fizică (,,Pamântul -planeta oamenilor’’)

CLASA: a IX-a B

SUBIECTUL LECȚIEI: Apele curgătoare

TIPUL LECȚIEI: lecție de transmitere de cunoștințe bazată pe material demonstrativ

MOTIVAȚIA: această lecție este importantă deoarece elevii își completează noțiunile referitoare la apele curgătoare, analizează caracteristicile acestora, localizează pe hartă elementele componente și învață sa interpreteze anumite grafice. De asemenea vor obține noi informații despre hidrografía orizontului local.

COMPETENȚE SPECIFICE

1.1. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice (concepte, noțiuni) pentru prezentarea unei informații referitoare la apele curgătoare

1.2. Argumentarea unui demers explicativ;

3.2. Sesizarea unor succesiuni de fenomene și procese naturale;

4.1. Citirea și interpretarea informației grafice și cartografice;

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică;

4.6. Descrierea și explicarea faptelor observate pe teren sau identificate pe modele;

5.5. Utilizarea reprezentărilor cartografice în investigarea mediului geografic.

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE:

A.1 – Deducerea modului de formare și a caracteristicilor apelor curgătoare;

A. 2 – Definirea și compararea pâraielor, râurilor și fluviilor;

A.3 – Definirea și localizarea pe hartă a componentelor unui râu;

A.4 – Delimitarea și definirea bazinului hidrografic și a componentelor sale;

A.5 – Caracterizarea mișcării apelor.

A.6 – Identificarea elementelor componente ale unei văi

Obiective Atitudinale.

Să manifeste interes și curiozitate știintifică pentru cele discutate

Să evalueze corect răspunsurilor celorlalți elevi;

Să ofere feedback colegilor.

Obiective Metodologice.

Să localizeze pe hartă fluviile cu cea mai mare lungime, cel mai mare debit

Să analizeze graficele cu evoluția debitelor râurilor

CONDITII PREALABILE: elevii au noțiuni anterioare despre apele continentale și structura apelor continentale

RESURSE MATERIALE: schema bazinului hidrografic, fotografii cu pâraie, râuri și fluvii, harta fizică a lumii, manuale, atlasul geografic, videoproiectorul, calculatorul, test formativ.

RESURSE PROCEDURALE:

analiza hărților;

discuția dirijată;

realizarea schemei logice;

problematizarea;

FORMA DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII ELEVILOR: frontală, individuală, în perechi.

STRATEGIA DIDACTICĂ : conversația euristică, demonstrația, explicația, problematizarea

EVALUAREA: Ce dovezi există că elevii au învățat lecția?

a) De conținut:

răspunsuri la întrebări;

analiza hărților și interpretarea graficelor oferite de profesor.

b) De utilizare a operațiilor gândirii:

explicarea cauzelor, desfășurării și consecințele fenomenelor;

raționamentul;

analogii și comparații.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Moment organizatoric: Notarea absenților, asigurarea liniștii în clasă

Pregătirea aperceptivă: Profesorul cere elevilor să clasifice apele continentale

Dobândirea noilor cunoștințe

A.1 – Deducerea modului de formare și a caracteristicilor apelor curgătoare Stimularea motivației prin prezentarea decupajului din realitate și conversația euristică:

Ce se întâmplă cu apa din precipitații când ajunge la suprafața Pământului? (…o parte se scurge spre râuri, o parte se infiltrează în scoarță, o parte se evaporă.)

Apele curgătoare curg peste întreaga suprafață terestră sau prin anumite locuri adâncite? (…prin locuri mai adânci, albii)

Ce forță determină curgerea apelor curgătoare? (…gravitația)

Dacă știm că gravitația este forța care determină mișcarea apelor curgătoare, atunci spre ce locuri din scoarță se îndreaptă întotdeauna apele curgătoare? (…spre locurile cele mai joase)

Ce se întâmplă cu apa unor pâraie atunci când este secetă? (…seacă)

1. Caracteristicile apelor curgătoare

curg întotdeauna spre locul cel mai jos al suprafeței terestre

au un loc adâncit în scoarța terestră pe unde curg

curg permanent sau temporar

apa provine din precipitații, din topirea zăpezilor sau a ghețarilor și din apele subterane

A. 2 – Definirea și compararea pâraielor, râurilor și fluviilor;

Analiza caracteristicilor apelor curgătoare în profile transversale:

Priviți desenele și comparațile.

Care sunt cele mai mici ape curgătoare? (…pâraiele)

Care ape curgătoare nu au afluenți și seacă uneori din cauza secetei? (pâraiele)

Care ape curgătoare sunt cele mai adânci, late, lungi și cu mai mulți afluenți? (…fluviile)

Figura 46. Aspectul apelor curgătoare în profil transversal

2. Tipuri de ape curgătoare

Pârâul = apă curgătoare permanentă sau temporarăde dimensiuni mici, cu albie și traseu propriu.

Râul = apă curgătoare permanentă, de dimensiuni mijlocii, cu albie, traseu și afluenți.

Fluviul = cea mai mare apă curgătoare, cu numeroși afluenți și care se varsă în lacuri și mări printr-un estuar sau deltă

Identificați pe harta fizică a lumii cele mai mari fluvii ale Globului (…Amazon, Nil, Chang Jiang, Mississippi, Huang He, Obi, Enisei, Zair, Mekong)

A.3 – Definirea și localizarea pe hartă a componentelor unui râu;

Conversație euristică pe baza desenului schematic al bazinului hidrografic:

Ce reprezintă izvorul pentru un strat acvifer? (…locul unde apa din pânza freatică iese la suprafață)

Ce reprezintă izvorul pentru un râu? (…locul de unde începe cursul râului)

Priviți desenul.

Figura 47. Elementele unui râu

Cursul de apă aste apa curgătoare care are o albie proprie și un traseu bine conturat. Cum se numește punctul prin care un râu se varsă în alt râu, fluviu, lac sau mare? (gură de vărsare)

3. Componentele râului

Izvorul = locul de unde începe cursul râului, care poate fi: apa subterană care iese la suprafață, un lac, marginea unui ghețar

Cursul râului = traseul parcurs de apă între izvor și vărsare; poate fi împărțit, în funcție de trăsăturile morfologice, fizico-geografice și hidrologice, în: curs superior, mijlociu și inferior

Gura de vărsare = locul de vărsare într-un alt râu sau fluviu, ori într-un lac, mare sau ocean

A.4 – Delimitarea și să definirea bazinului hidrografic și a componentelor sale;

Fiecare râu are o suprafață de unde primește apa prin afluenți. Această suprafață se numește bazin hidrografic.

Ce sunt afluenții? (…ape curgătoare care se varsă în alte ape curgătoare).

Cum se numește locul unde se întâlnesc două ape curgătoare? (…confluență).

Bazinul hidrografic se desparte de bazinele hidrografice vecine prin cumpăna apelor.

4. Bazinul hidrografic = suprafața de pe care un râu sau fluviu împreuna cu afluenții săi își adună apele

Afluentul = apa curgătoare care se varsă în altă apă curgătoare numită râu colector

Confluența = locul unde se unesc două ape curgătoare

Cumpăna apelor = linia care delimitează bazinele hidrografice vecine. Ea unește punctele cu cea mai mare altitudine dintre bazine

A.5 – Caracterizarea mișcării apelor.

Ce diferențe sunt între apele curgătoare? (…lungime, lățime, adâncime, cantitate de apă care curge)

Apele curgătoare se deosebesc între ele prin viteza de curgere a apei și debit.

Ce este viteza? (…distanța parcursă într-o unitate de timp)

Care ape curg mai repede, cele din regiunile montane sau cele de la câmpie? (…cele montane)

De ce curg mai repede apele din regiunile montane? (…înclinarea suprafeței terestre este mai mare)

Unele râuri au mai multă apă, iar altele mai puțină. Debitul este cantitatea de apă scursă într-un anumit timp printr-un loc. Se măsoară în m³/s sau l/s.

Care ape curgătoare au debitele mai mari? (…fluviile)

Dar debitele cele mai mici? (…pâraiele)

Care sunt factorii care influențează debitul? (…cantitatea de precipitații, temperatura aerului, topirea bruscă a zăpezii, vegetația, relieful, suprafața bazinului, rocile)

Dacă apa iese în afara albiei minore se produce o revărsare, iar dacă iese în afara albiei majore au loc viituri care pot produce inundații.

Care sunt cauzele viiturilor ce provoacă inundații de mari proporții? (…ploi îndelungate, ploi torențiale, ploi bogate asociate cu topirea bruscă a zăpezii)

5. Mișcarea apelor curgătoare

Viteza = distanța parcursă de apa râului într-o unitate de timp

Debitul = volumul de apă care se scurge printr-o secțiune a albiei în unitatea de timp. Se măsoară în m³/s sau l/s

Revărsarea = apa iese în afara albiei minore

Inundația = apa iese în afara albiei majore

A.6 – Identificarea elementelor componente ale unei văi

Prezentarea decupajului din realitate și stimularea motivației prin conversație euristică

Figura 48. Elementele unei văi

Priviți desenul. Fiecare apa curgătoare sculptează la suprafața scoarței terestre un loc pe unde curge.

Cum se numește locul pe unde curge apa (…albie, vale).

Valea este principala formă de relief creată de apa curgătoare. Prin ea nu curge apa întotdeauna.

Cum se numește locul prin care curge permanent apa curgătoare (…albie).

Analiza componentelor văii pe un profil transversal privind desenul.

Ce este albia minoră (Albia minora este canalul de curgere a apei la debite medii).

Ce se întâmplă cu apa când plouă mult (Apa iese în afara albiei minore și inumdă suprafața din apropiere)

Ce este albia majora ( Este suprafața netedă din afara malurilor unui râu prin care apa curge la debite mari)

Ce credeți că este lunca ( Lunca este mediul geografic de lângă râu, supus în parte peste albia majoră, periodic sau întâmplător inundat, cu vegetație, faună și soluri specifice).

Pe desen se observă ca râul este mărginit de niște trepte.

Cum se numesc aceste trepte (…terase).

Terasele sunt ca niște trepte situate în apropierea luncii și formate prin adâncirea albiei în fostele lunci (albii majore).

De unde cunoaștem că terasa este o luncă veche (…are la suprafață aluviuni).

Cum recunoaștem că sunt aluviuni (…rocile sunt rotunjite).

Toate râurile au terase? (nu).

Pe desen observați ca râurile sunt marginite de doua suprafețe înclinate numite verasanți. Versanții sunt suprafețe înclinate, orientate în acelasi sens față de vale.

6.Componentele văii

Valea – principala formă de relief creată de râu.

Cuprinde:

talveg;

albie minoră;

albie majoră (luncă);

terase;

versanți;

7. Hidrografia orizontului local :

– Identificați pe harta din atlasul geografic, denumirea râurilor din orizontul local.

– Identificați pe harta din atlasul geografic izvorul rârilor Teleorman și Câlniștea, locul de vărsare și afluenții acestora.

Atingerea feed-back-ului:

Localizați pe Harta fizică a Europei fluviului Dunărea.

Obținerea performanței:

Analizați graficul de variație a debitului mediu lunar al râului Teleorman

Rezolvați cerințele înscrise în fișa de evaluare

Figura 49. Fișă de evaluare completată de elevi la sfârsitul lecției

Precizarea activităților pe care elevii le vor desfășura acasă:

De pregătit lecția și de realizat un referat cu titlul “Inundațiile din județul Teleorman”.

PLAN DE LECTIE NR. 4

LICEUL TEHNOLOGIC,

DRĂGĂNEȘTI VLAȘCA

Prof. Mina Mirela Alina

Clasa : a X-a A

Data :

Obiectul: Geografie umană

Subiectul: Caile de comunicație și transporturile (TRANSPORTURILE TERESTRE)

Tipul lectiei: mixta(predare –învățare)

Competențe specifice

1.1. Utilizarea terminologiei științifice (concepte, noțiuni) pentru prezentarea unei informații referitoare la transporturi

4.1. Citirea și interpretarea informației grafice și cartografice

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică

4.6. Descrierea și explicarea faptelor observate pe teren sau identificate pe modele

5.5. Utilizarea reprezentărilor cartografice în investigarea mediului geografic.

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Pe parcursul lecției elevii vor fi capabili să realizeze:

A1 – clasificerea căilor de comunicație, în funcție de mediul în care se desfășoară, utilizând cunoștințele anterioare

A2 – precizarea a două avantaje și două dezavantaje ale transporturilor terestre, utilizând cunoștințele predate

A3 – localizarea pe hartă a traseului celor două magistrale feroviare (Transsiberianul și Transaustralianul)

A4 – localizarea pe harta fizică a lumii a traseului șoselelor: Panamericana și Transcanadianul

Metode: conversația, explicația, lucrul cu harta, problematizarea,

Mijloace: Harta fizică a lumii, manualul, imagini, prezentare Power Point

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

1.Momentul organizatoric (1 min): Verificarea prezenței, asigurarea liniștii și noatea absențelor în catalog.

2.Verificarea cunoștințelor anterioare(5 min): Adresarea de întrebări din lecția Serviciile

3.Pregatirea aperceptiva(2 min)

Urmariți următoarele imagini. Despre ce vom discuta astăzi?(….Caile de comunicție și transporturile)

Profesorul notează pe tablă titlul lecției și anunță obiectivele .

4.Dirijarea învățării(30 min)

– Notați în caiet, folosind cunoștintele învățate anterior, cum se clasifică transporturile în funcție de mediul în care se desfășoară.

– Elevii notează și apoi comunică oral

– Profesorul notează pe tablă clasificarea

– Anunță elevii că vor discuta numai despre transporturile terestre

– Profesorul expune elevilor începuturile transporturilor feroviare în lume

– Notați în caiet timp de 2 minute, 2 avantaje și 2 dezavantaje ale transporturilor feroviare

– Elevii ascultă, gândesc și răspund(cost redus, capacitate mare, siguranță)

– Notați, pe flipchat, cu marker verde avantajele, iar cu marker galben dezavantajele transporturilor feroviare

– Care este lungimea totală a căilor ferate din lume?(……1.6 milioane km)

– Este prezentată repartiția densității rețelei feroviare în diferite țări

– Cât la sută din transportul mondial, îl reprezintă transportul feroviar?(..20% din transportul de mărfuri și 15% din cel de pasageri)

– Este prezentată clasificarea căilor ferate în funcție de intensitatea traficului

– Elevii sunt întrebați care sunt cele mai moderne garnituri de tren?

– Sunt prezentate imagini cu garniturile moderne de tren.

Foto 14. Fotografii prezentate în cadrul lecției, pentru exemplificarea garniturilor modern de tren

– Elevii sunt rugați să menționeze care sunt cele mai importante artere feroviare din lume?

– Sunt localizate pe hartă, Transsiberianul, Transaustralianul, Transandinul

– Sunt date elevilor exemple de tuneluri feroviare și de linii ferate de mare altitudine

– Elevii notează în caiet

– Sunt expuse elevilor începuturile transporturilor rutiere

– Care sunt țările cu cele mai lungi rețele rutiere?(… S.U.A, Franța, Brazilia)

– Care este lungimea căilor ferate în lume?(16 mil km)

– Elevii vor nota în caiete, timp de 2 minute, avantajele și dezavantajele transporturilor rutiere

– Avantajele si dezavantajele vor fi notate pe flipchat de către elevi

– Care sunt cele mai importante șosele din lume?(Panamericana, Transamazonianul, Transcanadianul)

– Elevii notează în caiete

– Vor localiza pe harta politică a lumii orașele care sunt legate de aceste șosele -TRANSPORTURILE TERESTRE DIN ORIZONTUL LOCAL-

– Descrieți pe scurt, prin cuvinte proprii, ajutându-vă de harta din atlasul geografic, caracteristicile transporturilor terestre din orizontul local. Precizați traseul drumului European și al magistralei feroviare care traversează localitatea Drăgănești Vlașca.

5.Momentul de retentie si transfer(10 min)

Propune elevilor rezolvarea unei situații problemă:

Cum explicați situația Australiei, un stat dezvoltat, care are o rețea rutieră și feroviară puțin extinsă?

Elevii vor completa o fișă de evaluare

6.Activitatea pentru acasă(2 min)

Realizați un referat de maxim o pagină despre tunelurile submarine.

Figura 50. Fișa de evaluare completată de elevi la sfârșitul lecției ,,Căile de comunicație și transporturile”

CAPITOLUL X

EVALUAREA

Evaluarea este o componentă distinctă a actului didactic, care permite evidențierea achizițiilor de cunoștințe și abilitați dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unei probe orale, scrise sau practice. Procesul de instruire depinde și de modul în care este proiectată evaluarea. De exemplu, dacă se pune accentul dominant pe aprecierea volumului de cunoștințe, se vor avea în vedere definițiile, conceptele, caracteristicile proprii obiectelor, fenomenelor și proceselor geografice, si mai puțin gândirea elevilor.

Evaluarea are rol de feed-back pentru elevi, profesori și părinții elevilor. Pentru a fi eficientă cu adevărat, se recomandă evaluarea în trei timpi (I. T. Radu, 2000):

– evaluarea inițială

– evaluarea formativă sau continuă

– evaluarea de sumativă( de bilanț).

Evaluarea inițială (predictivă) se realizează la începutul anului școlar, la începutul semestrului, la începutul unui capitol, la preluarea unei clase.Are ca scop diagnosticarea cantității și calității cunoștințelor, dar și a lacunelor în vederea organizării conținuturilor sau a grupelor de elevi.

Evaluarea formativă (continuă), presupune verificarea permanent a rezultatelor, în secvențe mic,i pe tot parcursul programului de instruire.Prin această evaluare se dorește cunoașterea sistematică și continuă a rezultatelor elevilor. Se identifică astfel lacunele și erorile, dar și dificultățile întâmpinate de elevi. Se oferă posibilitatea intervenției imediate a profesorului fără a trece la urmatoarea etapă cu lacune.

Evaluarea sumativă( de bilanț) se realizează la sfârșitul unei perioade de formare(capitol, semestru, an, ciclu de învățământ) și presupune verificarea cantitativă și calitativă a însușirii întregii materii studiate.

Cele trei forme de evaluare nu sunt opuse, nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă sunt complementare. Îmbinarea lor în procesul didactic asigură eficiența acestuia, realizarea obiectivelor și maximizarea rezultatelor.

Pentru realizarea celor trei tipuri de evaluări se folosesc o serie de metode și tehnici, atât clasice cât si moderne.

Metoda de evaluare reprezintă „calea prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoștințelor, de formare a diverselor capacități, testate prin verificarea unei diversități de instrumente adecvate scopului urmărit’’(A. Stoica si colaboratorii, 2001).

Evaluarea școlară utilizează mai multe metode, fiecare din ele presupunând mai multe tehnici.

Examinarea orală are avantajul ca elevii pot fi ajutați prin întrebări sau informații suplimentare, au posibilitatea să-și corecteze și să completeze imediat răspunsurile. Această metodă dezavantajează pe elevii timizi și pe cei cu ritm lent de lucru.Examinarea orala utilizează următoarele tehnici: conversația, interviul, descrierea, lista de întrebări.

În examinarea orală pot fi utilizate mai multe tehnici pentru aceeași probă (descrierea obiectului sau redarea conținutului, pot fi urmate de conversație sau discuție) În elaborarea unei probe orale profesorul își fixează obictivele evaluării, precizează conținuturile și obiectivele învățării care vor constitui obiectul evaluării, hotărăște tehnicile, elaborează schema de notare.

Evaluarea orală este subiectivă, limitată și incompletă. Aceasta depinde de starea de moment a evaluatorului sau evaluaților, de gradul de dificultate a întrebărilor și vizează anumite secvențe de conținut sau numai anumiți elevi.

Evaluarea scrisă permite evidențierea volumului de cunoștințe însușite, a capacitatilor și calităților intelectuale. Este preferată de elevii timizi și cei cu ritm de lucru intelectual încetinit. Prin intermediul ei sunt verificați toți elevii unei clase din aceleași conținuturi, permite astfel profesorului sesizarea conținuturilor mai dificile și identificarea elevilor cu probleme de învățare. Are dezavantajul că nu permite corectarea imediată a răspunsurilor greșite. Evaluarea scrisă se realizează prin extemporale, lucrări de control, teze, teste.

Testele de cunoștințe cuprind un ansamblu de itemi, variați ca mod de formulare(întrebări, exerciții, probleme) cu care se verifică cantitatea și calitatea cunoștințelor, capacitatea elevilor de a opera cu ele.Într-un test se solicit diferite procese psihice precum: gândirea, memoria, imaginația.

Itemul reprezintă cel mai mic element independent, identificabil al unei lucrări scrise sau o unitate de conținut exprimată sub forma unei întrebări, unei problem sau sarcini de lucru.

Baremul este o grilă de evaluare unitară care descompune tema în subtheme si prevede un punctaj pentru fiecare subtema și eventual o soluție corectă. Prin barem se oferă condițiile unei notări obiective .

Evaluarea scrisă valorifică următoarele tehnici:

Tehnici de testare semiobiective

tehnica răspunsului scurt, solicită din partea elevilor producerea unui răspuns scurt. Se pot identifica două variante ale tehnicii:

Răspunsul scurt este solicitat prin intermediul unei întrebări:

„Care este reședința județului Teleorman?”

„Care este statul cu cea mai mare suprafață?”

Răspunsul este solicitat prin intermediul unei formulări incomplete:

„România se învecinează în sud cu……………”

„Orașul Alexandria este traversat de râul……………….”

– tehnica itemilor structurați. Un item structurat este format din mai mulți subitemi, care pot fi de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu, legați printru-un element comun, care poate fi un grafic, o hartă, un text, subîntrebări, date suplimentare.

b. Tehnici obiective

-tehnica alegerii duale solicită elevilor să asocieze unul sau mai multe enunțuri cu una dintre componentele unor cupluri de alternative duale, cum ar fi: adevărat-fals, corect-greșit, da-nu, acord-dezacord, etc

-tehnica perechilor, prin care se cere elevilor să asocieze enunțuri așezate pe două coloane, enunțurile din prima coloană fiind numite premise, iar cele din a doua coloană răspunsuri.

-tehnica alegerii multiple solicită alegerea unui răspuns dintr-o listă de alternative oferite pentru același enunț

c. Tehnici subiective testează obiectivele care vizează: originalitatea, creativitatea și specificul personal al răspunsului. De asemenea aceste tehnici pun în evidență cunoștințe si deprinderi practice, capacități de exprimare, fluența, logica argumentată. Aceste tehnici presupun rezolvarea de problem sau realizarea unui eseu.

Tehnicile subiective ridică dificultăți în elaborarea schemei de corectare, a baremului de notare și în corectarea propriu-zisă. În proba de evaluare scrisă pot fi utilizate mai multe tehnici de evaluare.

a) Proiectarea evaluării pentru o unitate de învățare

Formularea competențelor de evaluare, pornind de la analiza de curriculum

Instrumentul de evaluare a fost proiectat la clasa a IX-a și este un test de evaluare periodică dat la sfârsitul unității de învățare: Apele Terrei, pentru a verifica gradul de însușire a cunoștințelor de către elevi .

În elaborarea lui am ținut cont de competențele specifice unității de învățare Apele Terrei .

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice (concepte, noțiuni) pentru prezentarea unei informații pertinente;

4.1. Citirea și interpretarea informației grafice și cartografice;

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică;

5.4.Utilizarea unor metode și tehnici simple, specifice diferitelor discipline științifice, pentru analiza unor elemente ale hidrografiei, în contextul mediului înconjurător;

Pornind de la competențele specifice selectate, testul își propune să monitorizeze nivelul de cunoștințe al elevilor în domeniul geografiei prin utilizarea unor termeni specifici și capacitatea lor de a vehicula în mod coerent o informație prin intermediul limbajului științific:

La sfârșitul unității de învățare Apele Terrei, elevii vor fi capabili să realizeze:

Activitățile de evaluare:

A1 – identificarea, pe suport cartografic, a principalelor fluvii și mări de pe Terra

A2 – precizarea, pe baza unei diagrame, a caracteristicilor hidrologice ale râului Teleorman

A3 – caracterizarea oceanului Pacific, pe baza unui text dat

A4 – precizarea elementelor caracteristice ale apelor subterane

SUBIECTUL I (45 de puncte)

Pe harta de mai jos sunt reprezentate, cu litere, bazinele unor mari fluvii ale lumii și cu numere oceane, mări, golfuri și lacuri.

A.Pe baza acestei hărți, precizați pe foaia de test:

1. numele fluviilor ce traversează regiunile marcate, pe hartă, cu literele A, B și C;

2. numele golfului marcat, pe hartă, cu numărul 1;

3. numele mărilor marcate, pe hartă, cu numerele 2, 3 și 4;

4. numele oceanelor marcate, pe hartă, cu numerele 5 și 6;

5. numele lacului marcat, pe hartă, cu numărul 7.

10 puncte

B. Scrieți, pe foaia de test, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre

afirmațiile de mai jos:

1. Cel mai adânc ocean al Terrei se numește:

a. Arctic b. Atlantic c. Indian d. Pacific 5 puncte

2. Suprafața de pe care un râu își colectează apele poartă numele de:

a. areal b. bazin hidrografic c. cumpănă de ape d. platformă 5 puncte

3. În zona de țărm, unde mareele sunt slabe, fluviile ce se varsă își formează o gură

de vărsare sub formă de:

a. deltă b. estuar c. fiord d. golf 5 puncte

4. Cea mai adânc lac al Terrei este reprezentat de către lacul:

a. Aral b. Baikal c. Malawi d. Onega 5 puncte

5. Viteza de curgere a apei unui râu se măsoară cu ajutorul:

a. flotorilor b. limnigrafului c. limnimetrului d. termometrului 5 puncte

6. Marile Lacuri americane sunt un lacuri de origine:

a. antropică b. glaciară c. tectonică d. vulcanică 5 puncte

7. Mareele negre se formează datorită poluării apelor oceanice sau marine cu:

a. ape uzate b. gunoaie c. petrol d. sedimente 5 puncte

SUBIECTUL al II-lea (45 de puncte)

Reprezentarea grafică de mai jos reprezintă evoluția debitului mediu lunar al râului Teleorman.

1. Pe baza reprezentării grafice alăturate, precizați:

a.valoarea debitului maxim și luna în care se înregistrează;

b.valoarea debitului minim și luna în care se înregistrează;

c. numele județului în care râul are cea mai mare lungime;

d.modul de calcul al debitului mediu anual;

e.numele râului în care se varsă râul Teleorman

10 puncte

2. Se dă următorul text:

„…este cel mai mare ocean din lume, acoperind aproximativ 33% din suprafața Pământului. Oceanul are o suprafață totală de 179,7 milioane de km² și se întinde pe aproximativ 15.500 km de la Strâmtoarea Bering în nord și până la Marea Ross în Antarctica. Limita vestică a oceanului este Strâmtoarea Malacca, iar la est oceanul e mărginit de continentul America.” (www.wikipedia.org)

Pe baza acestui text răspundeți la următoarele întrebări:

Menționați numele oceanului descris în textul de mai sus;

Menționați numele a două insule sau arhipelaguri ce se află situate în acest ocean;

Menționați numele unui curent oceanic cald și a unui curent oceanic rece ce se formează în acest ocean. 10 puncte

3. a. În coloana A sunt numerotate fluvii, iar în coloana B sunt numerotate mările și oceanele în care acestea se varsă. Scrieți, pe foaia de test, asocierile corecte dintre fiecare număr din coloana A și litera corespunzătoare din coloana B.

Notă: fiecărui element din coloana A îi corespunde un singur element din coloana B.

A B

1.Amazon a.Marea Mediterană

2.Columbia b.Marea Neagră

3.Don c.Oceanul Arctic

4.Nil d.Oceanul Atlantic

5.Obi e.Oceanul Indian

f.Oceanul Pacific

5 puncte

b. 1.Urmăriți figura de mai jos și identificați cele cinci elementele hidrografice ale unui râu 5 puncte

2. Explicați, prezentând două argumente, faptul că țărmurile au un climat influențat de către curenții oceanic 5 puncte

4. Realizați un text coerent cu tema „Apele orizontului local”, folosind câte o singură dată termenii de mai jos:

Hidrografia, județul Teleorman, pânza freatică, substratul geologic, Teleorman, debitul, alimentare pluvială, lacurile, Dunăre, afluenți. 10 puncte

Liceul Tehnologic

Drăgănești Vlașca

Barem de evaluare și de notare

Clasa a IX-a,

Unitatea de învățare, “Apele Terrei”

· Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerințelor.

· Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.

· Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului total acordat pentru lucrare la 10.

SUBIECTUL I (45 de puncte)

A. Se acordă câte 1p pentru fiecare răspuns corect:

1. A- Nil, B- Amazon, C- Mississippi Total 3 x 1p = 3puncte

2. 1- Golful Bengal Total = 1punct

3. 2-Marea Neagră, 3- Marea Caraibilor, 4- Marea JaponieiTotal 3 x 1p = 3puncte

4. 5-Oceanul Arctic, 6- Oceanul Indian Total 2 x 1p = 2puncte

5. 7-Lacul Baikal Total =1punct

B.Se acordă câte 5 pucte pentru fiecare răspuns corect:

1. d; 2. b; 3. a; 4. b; 5. a;6. b;7.c. Total (1+2+3+4+5+6+7) = 35 puncte

SUBIECTUL al II –lea (45 de puncte)

1. Se acordă 10 puncte atfel:

a. 5,78m3/s, martie Total 2x 1punct= 2 puncte

b. 1,45m3/s, septembrie Total 2x 1punct= 2 puncte

c. Teleorman Total = 2 puncte

d.suma debitelor lunare împărțită la numarul de luni (12) Total = 2 puncte

e.Râul Vedea Total = 2 puncte

2. Se acordă 10 puncte atfel:

a.Oceanul Pacific Total = 2 puncte

b.Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare insulă sau arhipelag menționate corect.

Total 2x2puncte = 4 puncte

c.Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare curent cald sau recemenționat corect .

Total 2x 2 puncte= 4 puncte

3. a. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare corelație corectă, astfel:

1-d; 2-f; 3-b; 4-a; 5-c. Total 5 x 1 punct = 5 puncte

b.Se acorda 15 puncte astfel:

1. Se acordă câte 5 puncte pentru precizarea corecta a fiecarui element hidrografic astfel : cumpăna de ape -1p ; colectorul – 1p ; afluent – 1p ; vărsare – 1p ; confluența – 1p . Total 5 x 1punct = 5 puncte

2.Se acordă câte 2,5 puncte pentru fiecare argument menționat corect.

Total 2 x 2,5 puncte = 5 puncte

4. Se acordă 10 puncte astfel: câte 1 punct pentru utilizarea fiecăruia dintre termenii menționați în listă . Total 10x 1 punct =10 puncte

În cazul realizării unui text incoerent se acordă jumătate din punctaj .

Prezentarea și administrarea testului

Testul cuprinde două subiecte, fiecare cu mai multe subpuncte și mai multe tipuri de itemi. Tipurile de itemi utilizate în test sunt următoarele:

Subiectul I

A.Item semiobiectiv structurat, de analiză și identificare pe hartă.

B. Cuprinde cinci itemi obiectivi cu răspuns de tip alegere multiplă.

Subiectul al II-lea

1. Item semiobiectiv structurat de analiză a unei reprezentări grafice.

2. Item sebiobiectiv cu întrebări structurate.

3.a. Item obiectiv de asociere.

3.b.1. Item sebiobiectiv structurat.

3.b.2. Item subiectiv care necesită emiterea unor argument.

4. Item subiectiv de tip eseu cu răspuns restrâns. Acest eseu vizează originalitatea, creativitatea și capacitatea de analiză a unor fenomene geografice.

Acest instrument de evaluare este un test de diagnosticare cu următoarele caracteristici:

Validitate

Fidelitate

Obiectivitate

Aplicabilitate

Validitatea se referă la faptul că testul trebuie să măsoare ceea ce este destinat să măsoare-adică nu trebuie conceput într-un limbaj inaccesibil nivelului de cunoștințe și de înțelegere vârstei elevilor. Testul trebuie să măsoare ceea ce s-a predat și este prevăzut de programa școlară.

Fidelitatea se referă la obținerea unor rezultate constante în cursul aplicării succesive a testului.

Obiectivitatea are în vedere standardizarea testelor.

Aplicabilitatea vizează calitatea unui test de a fi interpretat cu ușurință

Analiza administrării testului

Testul de evaluare, a fost administrat în anul școlar 2013- 2014, elevilor clasei

a IX-a B din Liceul Tehnologic, Drăgănești Vlașca și și-a propus să verifice gradul de cunoaștere și înțelegere a cunoștințelor din unitatea de învățare ,, Apele Terrei”.

Din cei 31 elevi înscriși în clasa a IX-a B, la test au fost prezenți 27.

De remarcat că elevii au reușit în cea mai mare parte să utilizeze corect limbajul geografic în diverse conjuncturi. Acest test a avut rol de reglare a mesajului transmis de profesor.

Prin aplicarea testului s-a observat că elevii au răspuns mai bine la itemii subiectivi, ceea ce a demonstrat faptul ca ei știu să prelucreze informația, să folosească limbajul geografic, știu să gândească și să se exprime liber. Analiza itemilor de tip obiectiv a arătat faptul că elevii sunt neatenți în ceea ce privește citirea enunțurilor , constatând de-a lungul timpului că sunt greșelile cu cea mai mare frecvență .

Tabel nr. 25. Repartiția notelor obținute de elevi în plaja de notare:

Majoritatea elevilor au obținut note cuprinse între 7,00 și 9,99, ceea ce dovedește un nivel bun al clasei. Cele mai frecvente probleme s-au datorat citirii neatente a textului și nu dificultăților de receptare a limbajului de specialitate. Elevii trebuie conștientizați asupra necesității ca orice temă să fie abordată cu responsabilitate și cu atenție.

Din punct de vedere al gradului de dificultate , testul este de nivel mediu , cea mai mare parte a elevilor făcând față foarte bine .

Pentru o analiză mai exactă a testului se iau în calcul următorii indicatori :

distribuția frecvențelor, a cărei reprezentare grafică este histograma .

Tabel nr. 26 Distribuția notelor pe număr de elevi

Figura 51. Histograma notelor

Figura 52. Distribuția frecvenței absolute

Analizând graficul cu distribuția frecvenței notelor, se constată că procentul deținut de notele 7, 8 si 9 este de 63%, iar notele sub 7 dețin un procent de 33%. Un număr de nouă elevi au obținut nota 6; 7 au obtinut nota 8, iar nota 10 a fost obținutăde un singur elev.

b) Media clasei este 7,59.

c) Modulul reprezintă nota obținută de cei mai mulți dintre elevi. După aplicarea acestui test, prin rotunjire, cei mai mulți au obținut nota 6, respectiv 9 elevi.

d) Mediana (punctajul obținut de elevul de la „mijloc” pe o distribuție mediană a notelor) este 7,95.

e) Rezultatele pe itemi:

Subiectul I

A – 70 % dintre elevi au rezolvat corect cei cinci itemi

B – 82% dintre elevi au rezolvat corect cei cinci itemi ;

Subiectul II

1. – 100% răspunsuri corecte;

2. – 75% răspunsuri corecte;

3. – 80% răspunsuri corecte;

4. – 100% răspunsuri corecte

Aceste rezultate evidențiază capacitatea de transfer a cunoștințelor, stăpânirea terminologiei de specialitate, creativitatea, dar și dificultăți în identificarea și localizarea elementelor geografice pe suportul cartografic.

b.Evaluarea de la clasic la modern

Evaluarea este privită ca o cale de perfecționare ce presupune o strategie globală asupra formării. Evaluarea realizată în sistemul de învățământ, la nivelul procesului de pildă, generează anumite informații care au o funcție autoreglatoare pentru creșterea eficienței instruirii

O evaluare eficientă se poate realiza prin modalități care să încurajeze dezvoltarea gândirii critice, să motiveze și să stimuleze implicarea participantilor, să îi determine pe elevi să participe activ la activități, să le stârnească interesul. Cea mai potrivită este evaluarea ritmică ce are rolul de a-i motiva pe elevi să învețe constant și nu în salturi, pentru o mai bună dobândire a cunoștințelor.

Nu cu mulți ani în urmă, evaluarea era privită ca o trecere în revistă a întregului material predat de profesor și transpus ’’cuvânt cu cuvânt’’ de către elev. Pe măsura evoluției societății în ansamblul ei, au apărut modificări și în sistemul de învățământ și, inplicit, în modul de evaluare a cunoștințelor. Se impune tot mai mult renunțarea la evaluarea tradițională, când elevul era ascultat în fața întregii clase, iar profesorul îl nota la sfârșitul expunerii, și trecerea spre un mod de evaluare modern punându-se accent pe gândirea critică a elevului și pe capacitatea acestuia de analiză și interpretare a datelor și cunoștințelor, cu alte cuvinte, pe implicarea cât mai profundă a elevului în procesul instruirii.

Evaluarea practicată, în prezent, se axează pe lucrul desfășurat cu o mare parte a elevilor clasei, lucrul individual, când elevul prezintă în fața întregii clase activitatea desfășurată, iar profesorul face evaluarea după un plan stabilit inițial împreună cu întreaga clasă.

Metodele de evaluare, încă practicate de unii profesori care, dintr-un motiv sau altul nu vor sau nu pot să le îmbunătățească ori să le schimbe, sunt : conversația euristică, conversația catihetică, utilizarea filmului didactic, lucrările scrise, lucrările de control.

Cei care acceptă că evoluăm din toate punctele de vedere, că ne putem adapta noilor cerințe și inovații din sistemul de învățământ românesc, folosesc noi metode de evaluare : calculatorul, proiectul, portofoliul, diagrama Venn, analiza SWOT, evaluarea dupa imagini, jocuri didactice, studiul de caz, metoda pălăriilor gânditoare, diagrama Ishikawa etc.

Diagrama Venn este o metodă ce se poate aplica cu succes la orice nivel de învățământ, deoarece elevii folosesc gândirea critică în compararea unor teme asemănătoare cărora le identifică elementele ce le individualizează, dar și cele comune (Dulamă p.230, 2004).

Ex: La clasa a VIII a, după ce se studiază relieful Carpaților, se poate aplica Diagrama Venn pentru a realiza o comparație între Carpații Orientali și Carpații Meridionali. Pentru a putea realiza mai bine această diagramă, elevii trebuie să compare caracteristicile reliefului din cele două unități de relief, respectând următoarele cerințe:

– Perioada de formare;

– Alcătuire geologică;

– Orientarea culmilor;

– Altitudini maxime;

– Tipuri de relief;

– Grad de fragmentare

Pentru fiecare cerință trebuie să dea exemple și să precizeze elementele comune celor două unități de relief.

Figura 53. Diagrama Venn – comparație între Carpații Orientali și Carpații Meridionali

Activitatea se poate desfășura atât frontal cât și pe grupe .Atunci când activitatea se desfășoară pe grupe, fiecare grupă își alege un lider care prezintă concluziile la care a ajuns grupul în urma rezolvării sarcinilor cerute de profesor.

Dacă activitatea se desfășoară frontal prezintă avantajul participării active a profesorului care pune întrebări ajutătoare, completează lacunele sau îndreaptă greșelile.

Dezavantajul apare atunci când clasa este împărțită în grupe, profesorul nu participă activ, dar poate interveni în momentul în care liderul fiecărui grup prezintă diagrama realizată de grupul său.

Acest tip de evaluare dezvoltă gândirea critică a elevilor deoarece aceștia sunt solicitați sa gândească, să-și evalueze cunoștințele anterioare și să expună rezultatele întru-n mod cât mai corect și concret, în fața întregii clase care participă direct la evaluare.

O foarte interesantă metodă ce contribuie la dezvoltarea gândirii critice a elevului este

Analiza SWOT (Strenghts – puncte tari; Weaknesses – puncte slabe; Opportunities – oportunități; Threats – pericole) constă în studierea concomitentă a caracteristicilor interne ale unui spațiu – punctele tari și punctele slabe, apoi se analizează influențele externe.

Ex.: Realizați o analiza SWOT cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană (clasa a X- a și la clasa a XII- a).

Elevii folosesc cunoștințele studiate la clasă dar și din alte surse situate în particular.Activitatea se poate realiza individual sau în grup, elevii completează tabelul precizând:

Tabelul nr. 27 Analiza SWOT a integrării României în U.E.

Metoda pălăriilor gâditoare, este o metodă ce exersează gândirea elevilor (E. De Bono, 1985).

SCOPUL: stimularea creativității prin interpretarea de roluri „dacă interpretezi rolul unui gânditor, chiar vei deveni unul…” (Eduard De Bono).

Se bazează pe folosirea a șase pălării, de culori diferite, cărora le sunt asociate anumite tipuri de gândire.

Pălăria albă-gândirea obiectivă, pălăria roșie-gândirea afectivă, pălăria neagră-gândirea negativă, pălăria galbenă-gândirea pozitivă, pălăria verde-gândirea creativă iar cea albastră-gândirea despre gândire. Am aplicat o astfel de metodă la clasa a XI-a pentru evaluare în cadrul temei ’’Hazardurile naturale și antropice”, respectiv la secvența de învățare ,,Hazarduri hidrologice – Inundațiile,,. Am comunicat elevilor tehnica metodei și am stabilit că întreaga clasă să poarte în același timp pălărie de aceeași culoare, dezvoltând același tip de gândire.

Vă imaginați că purtați pălăria albă ce dezvoltă gândirea obiectivă. Purtând această pălărie trebuie să prezentați în mod obiectiv cauzele producerii inundațiilor.

Următoarea este pălăria roșie care dezvoltă gândirea afectivă. Când purtați această pălărie trebuie să vă gândiți dacă un membru al familiei voastre sau cineva drag vouă a fost afectat cumva de inundații și ce a simțit atunci.

Haideți să schimbăm cu o pălărie neagră, situație în care voi trebuie să precizați toate problemele grave pe care la aduc inundațiile. Exemplificați astfel de pagube din orizontul local.

Pălăria galbenă ne determină să gândim pozitiv. Prezentați aspectele pozitive și avantajele împăduririlor împotriva stopării inundațiilor.

Ce spuneți despre o pălărie verde ? Ne imaginăm că avem un rol important în societate și încercăm să rezolvăm problema inundațiilor. Propuneți soluții de rezolvare a poblemei inundațiilor în localitatea voastră.

Pălăria albastră, este ultima și ne obligă să tragem concluzii, să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, să concluzionăm. Ce ar trebui să facă autoritătile pentru a evita producerea inundațiilor în orizontul local ?

Avantajul acestei metode este dat de participarea activă a întregii clase, de dezvoltarea gîndirii critice a elevilor, creșterea gradului de conștientizare a problemelor actuale ale omenirii și emiterea soluțiilor găsite de elevi. Prin conștientizarea problemelor, elevii vor reține mai ușor subiectele propuse pentru studiu, vor împărtăși și altor persoane aceste probleme cu care ne confruntăm

Concluzionând cele prezentate mai sus, putem afirma că evaluarea este foarte importantă în procesul de predare–învățare, deoarece este singura care stă la baza motivării elevilor pentru studiu, dar și cea care le măsoară capacitățile intelectuale și cunoștințele dobândite.

Consider că trebuie să se renunțe la acele metode de evaluare tradiționale, care nu-i mai atrag pe elevi, și să se adopte modalități moderne, mult mai atractive, care stârnesc interesul elevilor și care îi determină pe aceștia să gândească, să studieze individual, să lucreze în echipă, să se autoevalueze.

Totuși putem constata că întreaga noastră existență este evaluată zilnic, în fiecare clipă, de persoane mai mult sau mai puțin avizate. De aceea trebuie să ne obișnuim încă din școală ca toate faptele și cunoștințele noastre să fie evaluate în orice moment la un nivel ridicat și pentru aceasta, perioada școlarității este cea mai propice pregătirii pentru viață, pentru viitor.

Realizarea unor lecții de geografie de bună calitate mă preocupă permanent Pentru aceasta valorific la maximum potențialul formativ al geografiei și aleg metodele și procedeele care activează eficient gândirea elevilor. Din experimentele efectuate la clasele la care predau geografia, am desprins concluzia că eficiența însușirii cunoștințelor este dependentă de activitatea directă, continuă și permanentă a elevilor în cadrul orei de curs.

CONCLUZII

Lucrarea de față este rezultatul unei activități de mai bine de trei ani, perioadă în care m-am preocupat de documentarea și cercetarea localitătii Cernetu, atât din punct de vedere fizico-geografic cât și uman.

Realizarea unui studiu geografic complex asupra unei regiuni necesită o amplă documentare, urmată de o sintetizare a informațiilor culese. Pornind de la această idee am analizat relieful, formele și tipurile de relief, procesele geomorfologice actuale și cauzele producerii acestora.

O atenție deosebită am acordat-o și capitolului de climă deoarece în ultimii ani observăm o influență tot mai mare a activităților umane asupra evoluției elementelor climatice, generând poluare intensă ce are drept rezultat producerea fenomenelor climatice de risc.

Localitatea este străbătută de râul Teleorman. Acesta fiind un râu de câmpie, se caracterizează printr-un debit scăzut. În urma cercetărilor efectuate, am constatat că putem vorbi de anumite manifestări climatice și hidrologice care nu se produceau până nu de mult în arealul Câmpiei Române. O astfel de dovadă o reprezintă inundațiile din anul 2005 dar și din 2014 care au afectat localitățile situate în aval de Cernetu, Ștorobăneasa, Beiu.

Vegetația fauna și solurile sunt cele caracteristice Câmpiei Române și anume silvostepa, însă aceasta este înlocuită pe suprafețe întinse de culturi agricole.

O atenție deosebită am acordat evoluției localității din punct de vedere uman.

Pentru prima dată localitatea apare pe „Harta Rusă”, 1835, sub denumirea de Atârnați, iar denuirea actuală, Cernetu,se meține din anul 1965.

Până în anul 1990 și în Cernetu, ca de altfel, în întreaga țară populația era în creștere din punct de vedere numeric. În prezent se constată o scădere accentuată a numărului de locuitori și un spor natural negativ.

Agricultura, este o ocupație de bază în localitate, 66% din populație este ocupată în agricultură.

Aplicațiile metodico-știintifice prezentate sunt rezultatul activităților desfășurate cu elevii la clasă dealungul mai multor ani. Am încercat și am reușit într-o măsură cât mai mare să ating mai multe metode, atât clasice cât și moderne, să realizăm portofolii, pe care elevii le-au lucrat cu interes iar la final au fost evaluați în funcție de efortul depus de fiecare.

Studierea orizontului local îi ajută pe elevi să înțeleagă mai bine fenomenele și procesele ce se produc în natură, dar pot face și observații individuale referitoare la activitatea umană și influența acesteia asupra mediului.

Încercările mele de a studia perimetrul localității Cernetu, reprezintă un punct de plecare pentru alte persoane care doresc să studieze orizontul local, iar pentru mine o temă de cercetare continuă care mă va determina să aduc date noi.

BIBLIOGRAFIE

CĂLINESCU R., (1969), Biogeografia României, Editura Științifică, București.

CIULACHE, ST., (1985), Meteorologie și climatologie, curs universitar, București

COTEȚ P., (1973), Geomorfologia României, Editura Științifică, București.

COTEȚ P., (1976), Câmpia Română-studiu de geomorfologie integrată”, Editura Ceres, București.

CUCU, V., (1981), Geografia Populației și Așezărilor Umane, Editura Didactică Și Pedagogică, București.

CUCU, V., (1983), Îndrumător metodic pentru observații pe teren și întocmirea lucrărilor de sinteză geografică asupra așezărilor umane, sinteze geografice, Editura Didactică și Pedagogică, București.

DULAMĂ, M., E., (2001), Elemente din didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca

DULAMĂ, M., E., (2002), Modele, strategii și tehnici didactice activizante cu aplicații în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca

DULAMĂ, M., E., (2006), Metodologie didactică, Editura Clusium, Cluj-Napoca

DULAMĂ, M., E., (2006), Harta în predarea geografiei – studii, cercetări, modele, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

FLOREA, N., ( 1968), Geografia solurilor României, Editura Științifică, București.

FRUNZESCU, D., ( 1982), Dicționarul topografic și statistic al României, București.

GÂȘTESCU, P., RUSENESCU, C., BREIER, A., (1976). Județul Teleorman, Editura Academiei,București.

GEANANA, M., (1971), Geografia solurilor României, Centrul de multiplicare al Universității București.

GEANANA, M., (1984), Clasificarea generală a solurilor României, București.

GEANANA, M., (1984), Colecție de soluri, București.

GEORGESCU, P., ( 1897 ), Dicționarul geografic al județului Teleorman, București.

IONESI, L., (1994), Geologia unităților de platformă și a orogenului nord dobrogean, Editura Științifică,București.

IELENICZ, M., COMĂNESCU, L., MIHAI, B., NEDELEA, A., OPREA, R., PĂTRU, I., (1999), Dicționar de geografie fizică, Editura Corint, București. ILINCA, N., (2000) Didactica Geografiei, Editura Corint, București.

ILINCA, N., MÂNDRUȚ, O., (2006), Didactica aplicată a geografiei, Editura CD PR

MÂNDRUȚ O., (1999), Geografia României, manual pentru clasa aVIII-a, Editura Corint, București,

MÂNDRUȚ, O., (2007), Geografie umană,manual pentru clasa a X-a, Editura Corint, București

MÂNDRUȚ, O., (2010), Competențele în învățarea Geografiei – Ghid metodologic, Editura Corint, București.

MIHĂILESCU, V., (1966), Dealurile și câmpiile României, Editura Științifică, București.

NEGUȚ, S.,IELENICZ, M., BĂLTEANU, D., NEACȘU M.C., BĂRBULESCU, A., (2008), Geografie, manual pentru clasa a XI-a, Editura Humanitas Educațional, București

NEGUȚ, S., APOSTOL, G., IELENICZ, M., (2011), Geografie fizică generală, manual pentru clasa a IX-a, Editura Humanitas Educațional, București

ONCESCU, N., (1965) Geologia României, Editura Tehnică,București.

PASCU, M., STELEA, V., (1968), Cercetarea apelor subterane, Editura Tehnică, București.

PASCU, M., (1983, ) Apele subterane din România, Editura Tehnică, București.

POSEA, Gr., (1987), Tipuri ale reliefului major în Câmpia Română; Importanța practică, Terra nr.3.

POSEA, Gr., POPESCU, N., IELENICZ, M., (1974), Relieful României, Editura Științifică, București.

POSEA, Gr., GRIGORE, M., POPESCU, N., IELENICZ, M., (1976), Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

PRISNEA, E., (1960), Geneza și dezvoltarea Câmpiei Române (privire specială asupra Burnasului), Anal Rom.Sov. Secția Geologie-Geografie, nr. 1.

PRISNEA, E., (1962), Contribuții la cunoașterea versantului sudic al Burnazului și văii Dunării , Anal Rom. Sov. Sectia Geologie-Geografie, nr.2.

RĂDULESCU, I., (1957), Observații geomorfologice în Câmpia Română, Probleme de geografie, vol.V, București.

ROȘU, A.,( 1973), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogica, București.

SLĂVOANCĂ, D., OPRAN, C., (1963), Cercetări geologice și hidrogeologice în zona Giurgiu-Alexandria-Traian, Hidrogeologia, nr.6.

UJVARI, I., (1972), Geografia apelor României, Editura Științifică,București.

VÂLSAN, G., ( 1915), Câmpia Română, Buletinul Soc.Rom.Regale de Geografie.

VÂLSAN, G., (1971), Câmpia Română, în Opere alese, Editura Științifică București.

VELCEA, V., (1971), Studiul orizontului local, Revista Terra, nr. 4.

VELCEA, V., (1983), Îndrumător pentru întocmirea materialului cartografic util lucrărilor cu caracter fizico-geografic. Sinteze geografice, Editura Didactică și Pedagogică, București.

XXX (1835), Harta Rusă

XXX (1857), Harta lui Szatmary, Sc 1:57000

XXX ( 1899,) Marele dicționar geografic al României

XXX (1960), Monografia geografică a R.S.R., vol.I,Bucuresti.

XXX (1966), Harta Geologică, Foaia Giurgiu, Sc 1:200000.

XXX (1968), Harta fizică și administrativă a R.S.R., Sc 1:400000, București.

XXX ( 1969,) Atlasul climatologic al R.S.R.

XXX ( 1969), Harta economico-administrativă a R.S.R., Sc 1:500000.

XXX ( 1971), Râurile României, Monografie geografică. I.N.M.H.

XXX (1978), Harta topografică, Sc 1:25000.

XXX ( 1977, 1992, 2002, 2011), Recensământul Populației României.

XXX (1982), Enciclopedia geografică a României, Editura Academiei RSR.

XXX (1983), Geografia României, vol. I, Ed. Academiei RSR.

XXX (1984), Geografia României, vol. II, Ed.Academiei RSR.

XXX (1980), Teleorman, Monografie, Ed. Sport Turism, București.

XXX (2005), Geografia României – Câmpia Română (vol. V) – Editura Academiei, București

http://www.cjteleorman.ro

http://www.didactic.ro/

http://ro.wikipedia.org

62. http://lvm-geografie.wikispaces.com

63. http/:www.rowater.ro

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnata MINA MIRELA ALINA, înscrisă la examenul pentru obținerea Gradului didactic I, seria 2013-2015, specializarea GEOGRAFIE, prin prezenta, certific că lucrarea metodico-științifică cu titlul LOCALITATEA CERNETU – STUDIU GEOGRAFIC ȘI ASPECTE METODICO ȘTIINȚIFICE conducător științific Lector.Univ.Dr. SIMION GABRIEL este rezultatul propriilor mele activități de investigare teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în activitatea mea didactică.

În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista bibliografică, iar preluările de texte, date și elemente de grafică din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate în lucrare.

Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative – examene sau concursuri.

Data: _____________

Semnătura:

________________________