Capra cu 3 iezi, Iedul cu 3 capre, Cei 3 purceluși, dar fiecare are de fapt un număr diferit de personaje. În povestea Capra cu 3 iezi sunt 4… [307615]

Licență

Capra cu 3 iezi, Iedul cu 3 capre, Cei 3 purceluși, dar fiecare are de fapt un număr diferit de personaje. În povestea Capra cu 3 iezi sunt 4… [307615]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat] I

[anonimizat]. univ. dr.: MIHAIL ROȘU

Candidat: [anonimizat]. înv. primar: RADU MIHAELA SILVIA

BUCUREȘTI

2012[anonimizat]. univ. dr.: MIHAIL ROȘU

Candidat: [anonimizat]. înv. primar: RADU MIHAELA SILVIA

BUCUREȘTI

2012

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE 5

CAPITOLUL 2. PROFILUL PSIHOLOGIC AL ȘCOLARULUI MIC 8

2.1. Caracterizare generală 8

2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității școlarului mic 9

2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale: 11

2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare 12

2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii 15

2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic 18

CAPITOLUL 3. [anonimizat] – DEZVOLTARE LA ȘCOLARII MICI 21

CAPITOLUL 4. JOCUL – ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTELE COPILĂRIEI………………………………………………………………………………………………………………… 25

4.1. Conceptul de joc 25

4. 2. Teorii despre joc 26

4.3. Clasificarea jocurilor 30

4.4. Funcțiile jocului 34

CAPITOLUL 5. JOCUL DIDACTIC 36

5.1. Definiția și caracterizarea jocului didactic 36

5.2. Structura jocului didactic 38

5.3. Clasificarea jocurilor didactice 39

5.4. [anonimizat] 41

CAPITOLUL 6. JOCUL DIDACTIC MATEMATIC 47

6.1. Concept, caracterizare, clasificare 47

6.2. Locul și rolul jocului didactic matematic în școala primară 51

6.3. Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului didactic matematic 53

6.4. Clasificarea jocurilor didactice matematice 58

CAPITOLUL 7. O CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC LA CLASA I 64

7.1. Ipoteza și obiectivele cercetării 61

7.2. Metode de cercetare 61

7.3.Organizarea cercetării 63

7.3.1.Lot de subiecți 63

7.3.2. Stabilirea variabilelor 63

7.3.3. Etapele cercetării 63

Rezultatele cercetării 118

CONCLUZII 121

BIBLIOGRAFIE 127

ANEXE 130

A. JOCURI DIDACTICE MATEMATICE 130

B. PROIECT DIDACTIC 150

C. FIȘE MATEMATICE 154

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Cerințele mereu crescânde ale societății contemporane impun învățământului actual sarcini importante care să determine creșterea calității lui.

[anonimizat], iar experții în materie de educație o includ printre componentele culturii generale ale omului contemporan.

[anonimizat], [anonimizat], are un important rol formativ.

Gândirea secolului nostru și a celor viitoare se cere a fi tot mai mult o [anonimizat] – inventiv.

[anonimizat], euristică – [anonimizat], [anonimizat].

Învățământul primar constituie prima treaptă pe care copiii pășesc spre împlinirea lor ca oameni. Aici se realizează temelia, pe care apoi în ciclurile următoare de învățământ se clădește edificiul pregătirii lor multilaterale, devenind apți pentru viața socială.

Ținând seama de dezvoltarea fizică și psihică a copilului din ciclul primar, trebuie să folosim cele mai potrivite activități care să-i ajute în adaptarea la regimul școlar.

Între acestea, jocul, ca activitate didactică are un rol deosebit în realizarea acestor sarcini, de aceea consider, că, jocul didactic nu trebuie să lipsească din activitatea școlară mai ales la lecțiile la care se solicită un efort intelectual intens.

Rolul și importanta jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului. El este și un important mijloc de educație intelectuală, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale școlarului.

Pornind de la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învățământ este imperios reclamată de particularitățile de vârstă ale elevilor mici și de necesitatea tratării individuale a acestora în vederea creșterii randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanțelor școlare, mi-am ales tema „Jocul didactic matematic în sprijinul creșterii randamentului școlar”.

M-am bazat pe considerentul că jocul matematic, în ansamblul său, îndeosebi regula de joc, sugerează de cele mai multe ori calea spre conceptul matematic, el mobilizează energia și capacitățile intelectuale ale copilului.

Respectarea regulii de joc formează un om disciplinat, dar nu conformist, un om ascultător, dar nu servil, un om demn, conștient de rolul său.

Prin joc, copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță, rapiditate în răspunsuri.

În utilizarea jocului didactic în lecțiile de matematică, o atenție deosebită am acordat îmbinării și întrepătrunderii componentelor de bază ale jocului didactic care să asigure un conținut și o formă adecvate, permițând integrarea lor în activitatea de bază desfășurată în diferite momente ale lecției.

Urmărindu-i pe copii în timpul jocului am citit în ochii lor bucurie și satisfacție, am văzut născând în ei dorința de autodepășire, de ieșire din anonimat, am observat în jocul lor competitivitate, perseverență, spontaneitate și mi-am dat seama de impactul pe care jocul didactic îl are asupra lor.

J.Château spunea despre copilărie că acesta este "ucenicia necesară vârstei mature și nu putem ignora din acesta perioada jocul – acest impuls irezistibil prin care copilul își modelează el însuși propria statuie".

A.I.Makarenko afirma că " jocul îl pregătește pe copil pentru munca de mai târziu ", Ed. Claparede spunea că " jocul pregătește viitorul, satisfăcând necesitățile prezente."

Toate acestea mi-au întărit convingerea că folosind jocul în procesul instructiv – educativ voi reuși să cunosc mai ușor și mai bine personalitatea elevilor mei, încă din clasa întâi și contribuția pe care acesta o aduce în instruirea și educarea acestora, mă va ajuta să clădesc mai ușor întregul edificiu al cunoașterii, pe care elevii să-l dobândească cu ușurință și plăcere.

Alegerea temei a fost determinată și de constatarea că jocul didactic matematic este o formă eficientă de lucru cu copiii, aducând varietate, înviorând lecția. Din experiența personală dobândită în această perioadă, am ajuns la concluzia că pentru copii, atracția principală era constituită din participarea lor la jocurile de tot felul, condiționată de nevoia de mișcare, conduita ludică, elemente primordiale în creșterea și dezvoltarea armonioasă a școlarilor. Lucrul cu copiii mi-a permis formarea unui bagaj informațional consistent privind particularitățile psiho-fizice și morfo-funcționale specifice acestei perioade, precum și stimularea creativității în îndeplinirea obiectivelor propuse. De asemenea, pe lângă activitatea didactică de bază, am desfășurat și o bogată activitate științifică, concretizată prin prezentarea și publicarea de referate și studii de specialitate la sesiuni naționale și internaționale.

Consider că acea perioadă a marcat un punct de început pentru aprofundarea acestei problematicii care pe parcurs s-a transformat într-o pasiune ce sper să contureze viitoarele programe de instruire focalizate pe obiective care vizează formarea competențelor specifice școlarilor. Consider că tema aleasă este de actualitate. Nu susțin că tema este nouă, dar îmi propun să o abordez într-o nouă viziune.

Lucrarea de față își propune să analizeze rezultatele obținute de elevi, în urma folosirii jocului, pentru a preveni rămânerea în urmă la învățătura și pentru însușirea cu mai multă ușurință a cunoștințelor.

Copii trebuie să învețe jucându-se căci, așa afirmă Henri Walton " jocul este activitatea prin care copilul cucerește încrederea în forțele sale". De aceea, în orele de învățare trebuie inserat jocul.

În familie, jocul se desfășoară intr-o maniera distractivă, devenind un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber. La școală, acesta este înlocuit cu jocul didactic.

Fiind o activitate preferată de elevi, mi-am propus să studiez problema jocului didactic matematic, atât ca procedeu metodic, ca mijloc de instruire și de educare a copiilor, ca formă de organizare a activității, cât și ca lecție independentă sau ca moment al lecției.

CAPITOLUL 2

PROFILUL PSIHOLOGIC AL ȘCOLARULUI MIC

„Jucându-se, copilul asimilează realitățile intelectuale

care fără joc, rămân exterioare inteligenței lui”

(J. Piaget)

2.1. Caracterizare generală

“Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, caracteristice unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențiate de la un individ la altul. Profilul psihologic relevă gradul dezvoltării mintale și comportamentale pentru o anumită vârstă și pentru fiecare individ“ . Prin urmare, putem vorbi despre profilul psihologic al vârstei și de profilul psihologic al individului.

Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese esențiale în dezvoltarea psihică a copilului. Vârsta școlară se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, constituit pe experiență cognitivă a copilului și a achizițiilor anterioare pe care le valorifică și le restructurează, raportându-se la noile dominante psihofizice și noile solicitări ale mediului. Subliniind aspectele definitorii ale acestui stadiu, P. Osterrieth împrumută de la Gessel următoarea caracterizare: ,,6 ani – vârsta extremismului, a tensiunii și agitației; 7 ani – vârsta calmului, a preocupărilor interioare, a meditației, în care apare pentru prima dată “interioritatea”, una din trăsăturile dominante pentru stadiul următor; 8 ani – “vârsta cosmopolită”, a expansiunii, a extravaganței, a interesului universal; 9 ani – vârsta autocriticii, a autodeterminării; vârsta de 10 ani, cu echilibrul și buna sa adaptare constituind pe drept cuvânt apogeul copilăriei… La rândul său , M. Debesse definește vârsta școlară ca”vârsta rațiunii”, “vârsta cunoașterii”, “vârsta sociala” .

La această vârstă dezvoltarea fizico-psihică cunoaște anumite particularități. Astfel, între 6-7 ani procesul cunoașterii se temperează ușor ca, ulterior, să se intensifice, organismul copiilor devenind tot mai puternic și mai rezistent.

Începând cu vârsta de 6 ani dentiția provizorie este înlocuită treptat de cea permanentă iar procesul de osificație devine intens la nivelul toracelui, al claviculelor și al coloanei vertebrale. Are loc intensificarea metabolismului calciului. După vârsta de 7 ani se accentuează osificarea bazinului la fetițe, precum și procesul de calcificare la nivelul oaselor mâinii. Volumul mușchilor crește și se dezvoltă musculatura fină. Pozițiile incorecte în bancă în această perioadă pot duce la deformări persistente. Ghiozdanele prea grele determină de asemenea deformări ale coloanei vertebrale. Pentru că mușchii mici de la degete nu sunt încă suficient dezvoltați și obosesc repede, elevii de la clasa I întâmpină dificultăți de scriere. Luând în considerare acest aspect este necesar ca fiecare învățător să dozeze efortul acestor mușchi, să nu-i solicite prea mult, să organizeze exercițiile pentru dezvoltarea lor.

Școlarul mic, obosește repede, dar se și reface repede. Învățătorul trebuie să țină seama de aceste particularități în organizarea activităților care presupun efort fizic.

Intrarea în școală (considerată ca o încărcare afectivă) crează o condiționare socială inedită pentru copil. În școală el descoperă viață complexă culturală, intelectuală și socială a grupului și rolul pregnant al unui adult a cărui model se impune treptat prin forță intelectuală. Învățarea devine tipul fundamental de activitate cu aspectele ei multilateral formative, mai ales datorită modificărilor radicale de condiționare a dezvoltării psihice în ansamblul său. Primii patru ani de scoală, chiar dacă au fost pregătiti prin frecventarea grădiniței, modifică regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină viața copilului. Asimilarea de cunoștinte mereu noi, dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor, situația de colaborare și competiție, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară contribuie la modificarea de fond esențială a copilului mic. Aceasta înseamnă că activitatea școlară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însușire gradată de cunoștinte cuprinse în programele școlare, și că în consecință la nivelul psihicului copilului se vor organiza și dezvolta strategii de învățare, se va conștientiza rolul atenției și al repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul.

Vârsta școlară mică se constituie decisivă din mai multe puncte de vedere în psihogeneza copilului, dezvoltarea complexă regăsindu-se la nivelul proceselor senzoriale, intelectuale, reglatorii.Tipul de relații se complică sub influența învățării școlare devenind de cooperare, competiție și joc. Relațiile cu adulții se modifică și se complică.

2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității școlarului mic

“Timpul este un copil care se joacă“, este metafora “cu deschidere ludică maximă, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice în care, sub masca jucătorului divin, s-au perindat pe rând Natura, Ideea, Voința, Noul Primordial, sau la limită, Nimeni, în care caz lumea a putut fi înțeleasă și ca un joc fără de cel care se joacă” .

Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane, de aceea, intrarea în școală, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale cursului primar reprezintă momente hotărâtoare ale vieții. Învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se îmbină când cu manipularea obiectelor, când cu jocul, când cu forme elementare de muncă. Se poate susține că în jurul vârstei de șase ani, luată ca normă, se formează premisele trecerii de la activitatea de joc la cea de învățare.

Deși se implică și se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile, se află în raporturi antinomice. Jocul este considerat ca o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, pe “jocul” dispersional al atenției, realizându-se un raport de noutate, creativitate și autodirijare ce nu permite instalarea oboselii și plictiselii iar învățarea se constituie ca fiind o activitate obligatorie, cu program stabilit și efort dozat, cu operații și prestații măsurate prin raportare la un etalon. Datorită notelor definitorii celor două tipuri de activitate, raportându-se la caracteristicile de personalitate și indicele de maturizare, trecerea și adaptarea la noua situație, cea de școlar, cu status și rol bine definit, pot să decurgă inegal de la un copil la altul. Astfel pot fi admise valide cele două situații: a copiilor la care premisele necesare trecerii la școlaritate s-au maturizat, dar formal ei rămân însă preșcolari, deși pot realiza activitatea de învățare; și cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare întarziere în formarea lor, deși formal, ei au început să desfășoare noua formă de activitate, învățatura, dezvoltarea lor fiind încă dependentă de structurile jocului.

Completarea și perfecționarea condițiilor psihologice interne sunt absolut necesare, deoarece rămânerea în urmă se poate croniciza.

Jocul ca activitate fundamentală din gradiniță nu va dispărea complet, ci dimpotrivă va însoți și va completa activitatea de învățare. Acum jocul va avea în considerație mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie să ocupe un loc prioritar în procesul de predare-învățare.

Ocupându-se cu observarea, descrierea și explicarea jocului copiilor și al oamenilor adulți, psihologia și sociologia caută să stabilească natura și semnificațiile acestuia și să indice locul lui în planul vieții așa cum școlii i s-a atribuit calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.

2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale:

În faza școlaritatii mici se dezvoltă văzul, auzul precum și analizatorul verbo-kinestezic, solicitat cu deosebire în activitatea citit-scrisului.

Deși interesul pentru joc rămâne foarte puternic, crește interesul pentru film, cărțile cu povestiri, cu acțiuni palpitante.

Copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri, devin mai meditativi. Este evidentă dorința copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștințelor. Acesta devine mai ordonat, mai perseverent, simte nevoia de a-și planifica timpul și activitățile.

La începutul școlarizării, copilul manifestă o deosebită curiozitate care constituie un sprijin prețios în desfășurarea activității instructiv-educative. Calitatea de școlar schimbă conținutul activității sale anterioare și poziția sa în societate, învățarea fiind o activitate dirijată, serioasă, cu răspundere. Această calitate schimbă de asemenea relațiile copilului cu cei din jur, creează obligații și datorii.

Învățătorul este cel care influențează cel mai puternic dezvoltarea școlarului mic. Exemplul învățătorului, exigențele lui, aprecierile făcute asupra comportării elevilor îl impresionează adânc și-i determină o comportare corespunzătoare. În procesul de învățare se îmbogățesc cunoștințele elevului și se dezvoltă procese psihice, se formează deprinderi de muncă intelectuală și deprinderi practice, se dezvoltă aptitudiniile creatoare, gustul pentru frumosul din natură și cel artistic.

Sub influența muncii, a jocului și mai ales a procesului de învățământ are loc în această perioadă o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor.

Astfel, la micii școlari se constată o lărgire a câmpului vizual și o creștere a preciziei în diferențierea nuanțelor cromatice. Se înregistrează progrese ale capacității de recepționare a sunetelor înalte și ale capacității de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Este perioada în care continuă să se dezvolte toate formele de sensibilitate, modalitați senzoriale (vizuală, auditivă, tactilă, chinestezică,etc.) precum și toate formele complexe ale percepției.

La intrarea în școală percepțiile copiilor păstrează încă unele trăsături care vin în contradicție cu activitatea pe care vin să o desfășoare. Elevii de vârstă școlară mică se caracterizează printr-o deosebită receptivitate față de realitatea înconjurătoare. Dar percepția lor este globală uneori, superficială. Învățătorul trebuie să asigure, în desfășurarea procesului instructiv-educativ, condiții favorabile de sporire a eficienței învățării perceptive prin orientarea și conducerea completă a capacității elevilor de sesizare, conștientizare, discriminare, recunoaștere și interpretare adecvată a obiectelor și fenomenelor percepute concret, intuitiv, direct, observațional. Pe parcursul micii școlarităti, percepția câștigă noi dimensiuni, evoluează. Procesele percepției spațiului se datoresc în primul rând îmbogățirii experienței proprii de viață a copilului sub influența școlară, crescând și precizia diferențierii și denumirii formelor geometrice.

În cadrul procesului de învățare uneori nu este necesar și nici chiar posibil ca obiectele, fenomenele reale să fie prezente și să fie percepute direct de elevi. Totuși, în aceste condiții cunoașterea lor poate fi realizată deoarece informațiile percepute anterior nu dispar fără urmă din mintea elevilor. Ele au capacitatea de a fi conservate și reactualizate la nevoie în lipsa stimulilor care le-au determinat, ca urmare a procesului psihic de reprezentare a lor sub formă de imagini secundare. La intrarea în școală copilul poseda numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic, despre fructe, animale, oameni din jurul său. Copilul ajunge să înțeleagă toate aceste lucruri apelând la reprezentări. Caracteristic pentru micul școlar este trecerea de la apariția involuntară la capacitatea de a evoca reprezentări în mod voluntar, precum și creșterea elementului generalizator care facilitează asimilarea, însușirea treptată a noțiunilor. Datorită activității organizatoare a cuvântului, reprezentările micului școlar se eliberează treptat de caracterul lor difuz, devenind mai precise mai clare. De la reprezentări separate se trece la grupuri de reprezentări. Noile caracteristici – claritatea, coerența, mobilitatea – pe care le dobândesc reprezentările în cursul micii școlaritați fac posibil ca elevul să le poată stăpâni și dirija cursul.

2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare

Gândirea școlarului mic este, într-o buna măsură, concretă adică se bazează pe suport senzorial-perceptiv. În procesul de învățământ, învățătorul transmite elevilor și cunoștinte pe baza altor cunoștințe mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducând la dezvoltarea necontenită a gândirii abstracte a copilului de vârstă școlară mică. Numărul reprezentărilor și noțiunilor crește mereu, de la o clasă la alta. Gândirea copilului prezintă unele neajunsuri, cum ar fi faptul că nu este amplă. Acest neajuns poate fi înlăturat prin îndrumarea pas cu pas a gândirii elevului de la concret la abstract.

La această vârstă copiii admit conservarea materiei, încep să recunoască conservarea greutății și mai târziu conservarea volumului. La vârsta de 11-12 ani ajung să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor – permanența, invariația – gândirea ridicându-se în plan abstract, categorial. La început, copiii înaintează în rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii în plan mintal a diferitelor posibilitați de acțiune. Cu timpul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecățiilor sale. Multe din cunoștintele sale și le dovedește acum, pe calea gândirii, depășind raporturile cognitive primare și acționând mintal pe calea deductivă, apelând la anumite principii de rezolvare generală. A gândi înainte de a acționa devine un mod de raportare a copilului nu numai la sarcinile cognitive dar și la alte aspecte ale activității sale, de pildă, la relațiile și procesele de comunicare cu ceilalți.

Elemente ale gândirii intuitive concrete, cu caracter practic, specifice preșcolarului, mai apar încă în gândirea școlarului mic, îndeosebi în primele clase. Se mai întalnesc tendințe de sincretism, rezultat al insuficienței analize a sarcinilor cognitive și al amestecului condițiilor esențiale ale problemei cu cele neesențiale.

Materia primă a gândirii este constituită din scheme, imagini, simboluri și concepte ca cel de substantiv, verb, adjectiv, etc, dar și concepte mai complexe ca cel de succesiune, de transformare, de relație, de dezvoltare. Există și aspecte ale activității intelectuale, cele ce tind de operativitatea gândirii. Din acest punct de vedere unii autori (J. Piaget) consideră că după 6-7 ani, se organizează operații intelectuale încă orientate concret. Ele cuprind grupuri de operații care dispun de forme de reversibilitate, adică posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct și invers a anticipării rezultatului, efectuării unor corecții, în plan mintal, cum ar fi: clasificările, scrierile, corespondențele. În afară de operații de acest gen există grupuri de operații specifice, ce se realizează în zonele unui domeniu determinant (gramatică, aritmetică, geografia). În această perioadă a micii școlarități se formează aspecte mai consistente ale stilului cognitiv. Școlarul mic mai poate fi supus influenței iluziei momentane în raportarea la cantitați ca urmare a insuficienței eliberări de sub dominația nemijlocită a câmpului perceptiv.

J. Bruner atribuie jocului ca formă de activitate instructiv-educativă o deosebită importanță pentru dezvoltarea intelectuală, deoarece combinațiile de materiale precum și orientarea în ansamblul caracteristicilor apărute în desfășurarea jocului, pot determina folosirea ulterioară a materialului respectiv ca instrument în rezolvarea problemelor. Există de asemenea și servicii educative cu caracter recuperativ folosite când unii copii manifestă lene (față de învățatură, de activitățile de cooperare). A treia categorie de sarcini educative se referă la învățare. Copiii trebuie să-și formeze un regim de viață rațional și igienic.

În procesul de învățamânt se dezvoltă operațiile de gândire absolut indispensabile oricărei activități intelectuale: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, clasificarea și concretizarea logică. Experiența școlii și cercetarile moderne de psihologie dovedesc că posibilitatile școlarului mic, resursele lui intelectuale sunt mai bogate decât se considera anterior.

Prin procesul învățarii se grăbește maturizarea funcțiilor analitice, sintetice ale creierului si, implicit dezvoltarea percepției, a memoriei și a limbajului, copilul își însusește cunoștinte, priceperi și deprinderi, modalitați de gândire și comportamente sociale. O învățare pe bază de procedee raționale grăbește atât maturizarea funcțiilor sistemului nervos central și a analizatorilor, cât și dezvoltarea proceselor intelectuale. Acestea la rândul lor cresc randamentul învățarii. Nu orice învățare are rol formativ, ci numai aceea bazată pe motivație, pe înțelegere și structurarea logică a cunoștintelor, pe problematizare, cercetare și descoperire, pe formarea unor capacitați și abilitați intelectuale. Jocurile în activitățile de învățare dezvoltă capacitățile intelectuale, fac trecerea treptată de la concret la abstract și ajută la specializarea operațiilor gândirii (logice, creatoare), de analiză, sinteză, se consolidează cele patru operații pentru rezolvarea mai rapidă a exercițiilor și problemelor.

Gândirea devine mai productivă ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizarii diferitelor procedee de activitate mintală.

Tot atât de adânci sunt și transformările care se produc în dezvoltarea limbajului școlarului mic. Până la intrarea în școală, limba este asimilată în practica nemijlocită a vorbirii. În școală însă, limba devine un obiect de învățamânt organizat, sistematic. Alături de forma orală care se perfecționează continuu în procesul de învățamant, un rol important în dezvoltarea conștientă a limbajului atât ca mijloc de comunicare cât și ca instrument de gândire, de asimilare a cunoștintelor îi revine limbajului scris. În ceea ce privește limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvării problemelor de aritmetică, desenând sau privind o imagine, școlarul mic învăță treptat să asculte explicațiile învățatorului și să meargă “pe urmele” îndrumătorilor și raționamentelor sale.

În cursul micii școlaritați se formează capacitatea de citit-scris și aceasta impulsionează progresele limajului. Copilul capată cunoștinte despre structura morfo-semantică a cuvintelor. Dezvoltarea limbajului se face și în contextul altor activități școlare de muncă, desen, istorie, observare a naturii, cu prilejul carora copilul face cunoștință cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul.

La vârsta școlară mică pot apărea și unele erori de pronunție și scriere care pot fi înlăturate cu timpul prin munca de predare-învățare cât și prin activitatea recuperatorie. La limba română jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire, pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, aplicarea corectă a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmarește dezvoltarea auzului fonematic, pronunțarea corectă a cuvintelor sub aspect morfologic, exprimarea logică, coerentă și înțelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor. Stimulați fiind în găsirea mai multor soluții în combinarea cuvintelor pentru a realiza o comunicare, implicit se realizează și probleme ale acordului, alegând forme care se potrivesc situației date. Aceste tipuri de exerciții contribuie la formarea capacităților de exprimare a ideilor în propoziții, rezultat observat în verbalizarea independentă a celor percepute din tablourile, planșele folosite la lecturi, lecturi după imagini sau povestiri citite.

Transformări importante se produc și în dezvoltarea memoriei. Școlarul mic reține în general mai ușor formele, culorile, întâmplările decât definițiile, demonstrațiile, explicațiile. Uneori el memorează mecanic, nu logic, memorează cuvinte, nu idei, pune pe același plan ideile principale cu cele secundare. Importante de cunoscut pentru învățator sunt calitățile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea, trăinicia, promptitudinea la memorare, conservare și reactualizare, calități ce pot fi modelate, educate și perfecționate la niveluri performanțiale superioare, mai ales că la această vârstă crește considerabil volumul memoriei și se îmbogățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memorării diferitelor conținuturi. Învățătorul îl ajută să memoreze voluntar, intenționat logic.

Într-o foarte strânsă legatură cu gândirea și limbajul se află imaginația. Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu cât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atât imaginația lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a crea. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități.

În strânsă legatură cu imaginația reproductivă se dezvoltă imaginația creatoare. Ascultând o poveste, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte transformator, introducând modificări în desfășurarea subiectului. Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul cu natura și de activitățile cu munca.

Așadar în perioada micii școlaritați, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului cât și al formei. Comparativ cu vârsta preșcolară, ea devine însă mai “critică”, se apropie mai mult de realitate, copilul însuși adoptând acum față de propria imaginație o atitudine circumspectă, de autocontrol. Jocul constituie polul extern de asimilare a realității de către eul copilului și el conține o doză de imaginație creatoare care va constitui motorul întregii gândiri viitoare și chiar a rațiunii.

Astfel, imaginația este o condiție (o cauză) a gândirii și totodată un rezultat al ei. La începutul școlarității mici, imaginația prezintă un conținut redus, dar o dată cu înaintarea în vârstă și ca rezultat al muncii școlare, ea devine mai bogată, capătă caracter critic și manifestă aspecte creative.

2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii

Motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză de factori externi (observarea și imitarea de către copil a modelelor exterioare) și interni (dorința copilului de a deveni școlar), susținută de multiplele lui cunoștinte despre școală și despre ocupația de școlar.

Uneori folosirea excesivă de către adult a mijloacelor motivației externe poate să conducă la efecte negative. Motivația internă activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu. Ea se naște atunci când învățătorul asigură stimularea și menținerea într-o permanentă stare a vioiciunii și curiozității cognitive a copilului. Jocurile reprezentând o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice vârstei, au rolul de a motiva și stimula copiii mai ales în clasele începătoare când încă nu și-au format interese pentru învățare.

Deoarece elevii întâmpină dificultați în învățare, jocul didactic vine în sprijinul lor, fiind împletit cu învățătura. Jocul didactic prin gradul înalt de angajare al elevului în activitatea de învățare, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare și stimulare a școlarilor mici. Oricare lecție în care apare un joc didactic, reduce gradul de oboseală și stârnește interesul. La vârsta școlaritații mici, copiii au trebuință de explorare, de informare, de documentare. Valorificând această ”deschidere” învățătorul îi poate cultiva atașamentul față de școală și învățătură, dragostea și interesul pentru cunoaștere.

Statutul de școlar face ca la această vârstă copilului să i se rezerve o nouă poziție. Afectivitatea școlarului mic este influențată atât de sarcinile de învățare propriu-zise, cât și de relațiile interpersonale din cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă astfel, atât emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și emoțiile morale și estetice. Învățarea organizată rațional oferă copilului perspectiva reușitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la atașamentul față de munca intelectuală și față de școală. Conținuturile de învățare încep să-i apară ca fiind interesante prin ele însele. Apare curiozitatea intelectuală, dorința de a afla, de a cunoaște cât mai mult.

Copiii trebuie sprijiniți pentru a înțelege și a-și însuși corect conținutul noțiunilor și normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înțelegere, apelând la situații practice de viață ce înseamnă din punct de vedere moral binele și răul, frumosul și adevărul, curajul și lașitatea, cinstea și necinstea.

La începutul micii școlarități, volumul atenției este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în câmpul atenției explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei și cele inteprinse de colegii lor, desfășurarea propriu-zisă a acțiunii și rezultatul ei. Școlarii mici întâmpină greutăți în a-și consolida voluntar atenția de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esențial la obiect.

Dintr-o atenție spontană, instabilă, atrasă mai mult de formă, mișcarea și culoarea obiectelor, se ajunge ca sub îndrumarea învățatorului, elevii să-și formeze o atenție voluntară, fiind astfel capabili să urmărească un timp mai îndelungat o explicație chiar dacă aceasta nu are suport concret. În ceea ce privește prelungirea perioadei de menținere optimă a atenției voluntare, învățătorul o poate realiza prin respectarea următoarelor condiții:

stabilirea clară și precisă a scopurilor activităților de instruire-învățare ;

reliefarea semnificațiilor și efectelor pozitive ale activității școlare;

organizarea și structurarea adecvată a ambianței psihosociale și de microclimat din mediul școlar;

programarea etapelor activității și precizarea momentelor mai dificile, de mare încărcătură și încordare voluntară, intelectuală, afectivă;

diminuarea sau anularea factorilor perturbatori ai actului de învățare proveniți din mediul extern ori intern.

Învățătura alături de joc și de unele activități ușoare desfășurate în afara școlii contribuie într-o mare măsură și la dezvoltarea voinței copilului, la formarea aptitudinilor și talentelor, la formarea caracterului. Procesul de învățământ îi pune în față sarcini din ce în ce mai dificile, cerințe tot mai mari față de comportare și de aceea efortul este mai ușor susținut când se folosesc și jocuri, când între joc și învățare se intind punți de legătură. Tocmai în această luptă pentru a înlătura sau a învinge greutățile se formează voința copiilor, capacitatea lor de efort, perseverență, stăpânirea de sine. Voința “iradiază” larg în cuprinsul personalității copilului.

Dacă la vârstă preșcolară se pun bazele unor serii de deprinderi motorii implicate în activitatea de autoservire, acestea continuă să se întărească și în cursul micii școlaritați când încep și formarea unor categorii de deprinderi și priceperi legate de nevoile, tipul de activități și relații în care este încadrat copilul. Astfel în procesul însușirii scrierii și citirii, se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor, la aritmetică, operând cu cantitățile se formează deprinderea de a măsura, deprinderea de calcul numeric iar pe parcursul unităților de învățare ce cuprind noțiuni de geometrie sau de geografie se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente de lucru: linia, compasul, harta, globul, busola. Jocurile și întrecerile sportive creează condiții proprice pentru formarea unor automatizări.

Pe substratul acestor deprinderi, cu evidente componente motorii, se formează ulterior deprinderile și priceperile intelectuale: de numărare, analiză și sinteză mentală, de rezolvare a problemelor.Însușirea cunoștintelor, formarea deprinderilor este insolubil legată de joc și la vârsta școlară mică. Ele sunt strâns legate de acțiunea cu obiectele. Copilul transformă în joc activitățile programate, nu urmărește întrutotul indicațiile învățătorului, nu prezintă interes pentru rezultatele activității. Această particularitate psihologică impune introducerea elementului de joc pentru a capta mai ușor atenția copiilor, a-i antrena la o participare cât mai activă. Procesul de însușire a cunoștintelor, de formare a priceperilor și deprinderilor, în perioada micii școlaritați devine o formă specială de activitate a copilului, distingându-se din toate celelalte forme ale activității sale.

În școală se formează nu numai priceperi și deprinderi ci și obișnuințe cum ar fi cea ce vizează comportarea în societate. Este vorba de conduita civilizată, corectă și reverențioasă ale carei temelii sunt puse din perioada preșcolară și pe care școala prin activitățile de învățare și joc le cultivă sistematic.Transformarea deprinderilor în obișnuințe are loc doar prin intermediul procesului instructiv-educativ. Acesta contribuie în egală măsură la formarea și cultivarea deprinderilor, priceperilor și obișnuințelor.

2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic

Perioada cuprinsă între vârsta de 9 și 12 ani este considerată de Paul Osterrieth ca ”maturizarea copilului”, caracterizându-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie și autodeterminare. “Departe de a fi numai faptură socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie” . Noile împrejurări de viață, datoriile și obigațiile de școlar influențează puternic procesul de formare a personalității. Temperamentul, latura dinamico-energetică a personalității, derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. El “este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală și se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică “ .

În școlaritatea mică, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sanguinici sau melancolici. În cadrul activităților instructiv-educative, depistând și cunoscând portretele temperamentale ale elevilor, aspectele pozitive și limita fiecăruia, se poate facilita intervenția avizată, diferențiată și flexibilă a învățătorului în scopul unor compensări temperamentale. Personalitatea este după cum afirmă psihologul Alain Lieury “nu doar o chestiune de temperament ci depinde de învățarea socială, de ajustări, prin întărire și observație în funcție de situații) “ .

Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea laturii relațional – valorică a personalității, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor dominante. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Câmpul interacțional se îmbogățește și se diversifică, acest stadiu fiind denumit și “vârsta socială”. La formarea personalității copilului de vârstă școlară mică, pe lângă instruirea școlară, contribuie și colectivul școlar.

Viața de colectiv determină pe fiecare elev să țină seama de interesele grupului, să țină la onoarea clasei și a școlii, să înțeleagă semnificația socială a modului său de comportare, a succeselor și insucceselor sale. Crește indicele de socializare a copilului și se amplifică șansele de integrare în viața socială. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influențează asupra personalității copilului și acțivității lui. Sub îndrumarea învățătorului elevul începe să se simtă treptat membru al colectivului, începe să se intereseze de comportarea colegilor, de succesele lor, de semnificația lor pentru colectivul respectiv, pentru clasa lor. Jocul, ca formă de activitate instructiv educativă dezvoltă spiritul de independență, formează atitudini pozitive față de muncă și conduce la sesizarea unor abateri în comportamentul anumitor copii. În cadrul colectivului, elevul își formează trăsăturile personalității: hotărârea, cinstea , disciplina, conștiinciozitatea în activitate.

Învățătorul este cel care trebuie să creeze un cadru adecvat în care copiii găsesc cel mai bun climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a propriei lor personalități. Antrenat în joc, în calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metodele și căile accesibile lui de cunoaștere, pentru ca, pe temeiul acestei condiții importante, el să poată învăța “orice cunoștințe de care are nevoie” .

În același sistem organizat de muncă și învățare, în strânsă legatură cu activitatea pe care o desfășoară se dezvoltă aptitudinile. Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăța. Este vorba de de o anumită dezvoltare generală a copilului concretizată în pregătirea acestuia pentru confruntarea cu ceea ce urmează ulterior să învețe, cu receptivitatea la solicitările învățării, cu strategiile generale – de gândire, imaginație, memorie – care vor facilita accesul la sarcini din domenii diferite și care se constituie în câștiguri pe planul inteligenței. Inteligeța este un “aliaj” de procese logice imaginative, verbale, un complex de acțiuni și scheme operaționale care permit elevului să facă față cu succes solicitarilor și situațiilor mai complexe.

Treptat învățarea începe să fie preferată altor activități și să devină sursa de bucurii și satisfacții. Din înclinația și aptitudinea generală pentru învățare, se desprind și se dezvoltă elementele unor aptitudini specializate cum ar fi cele: matematice, literare, plastice și muzicale. Deosebit de importantă este, mai ales pentru școlarii mici, funcția stimulativă și educativă a evaluării. Aceasta se obține cel mai bine în regimul psihologic al unei evaluări formative, care funcționând împreună cu modelul unei învățări formative, concură la modelarea elevilor, a capacității de a învăța succesual, adică a desfășurării unui proces de învățare care datorită modului ei de organizare și funcționare, facilitează reușita școlară, obține interese, susține succesul școlar.

O dimensiune psihică integratoare a profilului personalității umane o reprezintă creativitatea, care exprimă disponibilitatea procesuală a elevului de a căuta și produce valori, produse originale pentru sine și pentru societate. Învățătorul trebuie să folosească adecvat procesul instructiv-educativ, diferite metode și procedee pentru dezvoltarea creativitații elevilor.

Cunoașterea acestor particularitați anatomo-fiziologice dar mai ales a celor psihice ale copiilor de vârstă școlară mică este de o mare importanță pentru învățător. Activitatea școlară se desfășoară în bune condiții numai dacă se pornește de la cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecarui copil. Pentru a-i dezvolta personalitatea elevului trbuie să știi care-i sunt posibilitățile, să cunoști realitatea asupra căreia vei acționa și pe care iți propui să o transformi.

Nivelul și volumul cunoștințelor care se transmit elevilor, numărul exercițiilor pentru formarea deprinderilor, cantitatea și durata efortului cerut la lecții și în activitățile extrașcolare trebuie să corespundă posibilităților pe care le au elevii și celor pe care le are fiecare elev în parte. Cunoscând particularitățile vârstei școlare mici învățătorul poate alege mijloacele educative cele mai potrivite pentru dezvoltarea lor. Dacă el știe prin ce se caracterizează memoria, imaginația, gândirea, sentimentele, voința elevilor, va ține seama de aceste particularitați și în activitatea sa.

Cunoscând aspectele individuale ale elevilor săi, prin observarea activității și comportării obișnuite ale elevilor, prin aplicarea de teste, prin convorbiri cu elevii, cu părinții, cu prietenii lor, prin studierea produsului activității (desene, compuneri), prin măsurarea unor indici ai dezvoltării fizice, învățătorul poate ajunge la o cunoaștere profundă a fiecarui elev. Cunoașterea elevului este un mijloc de a îndruma concret și știintific activitatea acestuia, de a face educație “pe măsura” individualitații elevului. La nivelul învățământului primar, jocurile didactice reprezintă un mijloc eficient pentru învățarea activă, participativă. “Indiferent în care parte a programului se foloseste jocul, dacă este conceput, dacă există unitate între conținut și scop, sarcinile ce le au de rezolvat copiii sunt accesibile, acesta devine un mijloc de a-l dirija pe copil în învățare”

CAPITOLUL 3

RELAȚIA JOC – ÎNVĂȚARE – DEZVOLTARE LA ȘCOLARII MICI

" Dorințele noastre sunt posibilități ce zac în noi .

Visele sunt realizări în avanpremieră "

Goethe

Concepția modernă asupra educației școlare presupune folosirea din plin a învățării dirijate și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o normare de baza a procesului de largă sociabilizare a copilului . Învatarea are, în acest sens, un continut foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei concepții, învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunostințe verbale și nu este înteleasă ca o activitate bazată pe operații abstracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului. Abia la vârsta școlară mică, când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul vorbirii, învățarea dobândește caracterele de învatare propriu-zisă și servește la formarea și sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii.

“Trecerea de la senzație la percepție, deci de la reflectarea însușirilor izolate ale obiectelor și fenomenelor la reflectarea obiectelor în multitudinea însușirilor acestora, de la imagini primare din percepții la imagini secundare din reprezentări, de la senzorial la logic deci de la simțire la gândire, de la reflectarea însușirilor neesențiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea însușirilor esențiale și generale ale acestora echivalează cu dezvoltarea psihică a omului”

Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere, fiind reprezentat de noțiuni, concepte, coduri, relații, operații și structuri cognitive, tipuri afective și atitudini, conduite, scheme acționale, reacții, sisteme de valori, comportamente sociale etc. Apoi, se constată că învățarea se asociază cu modificarea deoarece direcționează spre dobândirea de conduite, cunoștinte, atitudini, contribuie la formarea unor însușiri psihice complexe în vederea adaptării la situații noi de existență și determină schimbarea comportamentului. Dar nu orice învățare atrage după sine dezvoltarea. Învățarea pentru a produce dezvoltare trebuie să se desfășoare ca proces acțional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienței și momentele externe comportamentale.

Învățarea mai are și un pronunțat caracter adaptativ, finalitatea ei constând în buna adaptare la mediu. Putem spune deci că “învățarea este procesul destinat achizitionării unei experiențe noi, de formare a unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice, înainte inaccesibile, sau, optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare” .

Există învățarea socială, în accepția generală a acumulării de experiență (informații, priceperi, deprinderi) în contextul cultural concret, în funcție de posibilitățile pe care le oferă o anumită etapă social-istorică în care se naște și trăiește persoana, și o învățare didactică. În sensul său profund, noțiunea de proces de învățământ este legată de cea de transformare, schimbare, modificare deci de procesul învățării propriu-zise.

“Acțiunea pedagogică , susține Gilbert Leray, este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate forțele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să stăpanească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate” . Referindu-ne la învățarea școlară realizată în cadrul procesului instructiv-educativ și acoperind limitele vârstei școlare, putem spune că pe lângă accepțiunea generală, această formă de învățare capătă o serie de particularități. “Dintre cele mai importante sunt următoarele:

– se realizează cu mijloace instituționalizate, fiind reglementată de legi, norme, regulamente, structuri de organizare și funcționare (planuri, programe de învățământ, orarii etc.);

– este un proces dirijat din exterior (de către învățători, profesori) care tinde spre etapele finale ale școlaritătii să devină un proces autodirijat;

– proces strict controlat prin mijloace specifice care cu timpul să devină autocontrolat;

– este un demers conștient, presupune stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a efortului, raționalizarea conduitelor;

– are un pronunțat caracter secvențial exprimat in: treceri de la starea de relativă neinstruire la cea de instruire; parcurgerea mai multor secvențe (de învățare, de consolidare, verificare, etc.);

– dispune de un caracter gradual, adică de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate (trecere de la simplu la complex, de la neesențial la esențial, de la senzorio motor la abstract, de la recunoaștere la reproducere).

– este un proces relațional mijlocit, presupunând ansamblul de relații perceptive, comunicaționale, afectiv-simpatetice, de influență între profesor și elev, mediat de obiectul de învățământ.

– are un pronunțat caracter informativ-formativ (încorporând în sine multitudinea informațiilor care-i sunt transmise, elevul își elaborează diverse variante de răspuns, își formează un comportament plastic, suplu în acord cu necesitătile individuale; el își modifică selectiv și sistematic conduita, și-o ameliorează și perfecționează, și-o controlează permanent.)” . Învățarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acțiune a disponibilităților psihicului. Efortul este mai ușor declanșat și susținut mai eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc și învățare se întind punți de legătură.

Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că prin joc se dezvoltă capacitățile și competențele de bază. Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă de a satisface imediat dorințele sau aspirațiile copilului. Prin atingerea scopului, se restabilește echilibrul vieții psihice. Importanța locului pe care-l ocupă jocul în viața copilului este dată de faptul că jocul satisface dorința firească de manifestare, de acțiune și de afirmare a independenței copilului. Învățarea este privită ca „un proces destinat achiziționării unei experiențe noi, formării unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice sau optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare” .

Andrei Cosmovici distinge în cadrul învățării două forme:

a) învățarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;

b)învățarea sistematică, realizată în special în școală.

Învățarea școlară este „însușirea de cunoștințe, priceperi, eât și formarea de capacități necesare adaptării la mediul natural și social” , accentul căzând pe formarea intelectuală. O modalitate de învățare o constituie jocul pentru că răspunde particularităților de vârstă ale școlarilor mici și pentru că elementul distractiv pe care-1 conține, stimulează interesul și curiozitatea școlarilor. Învățarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în corelație cu obiectivele urmărite în lecție. La fiecare joc se impune să acordăm atenție sporită în formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere și care-i determină pe elevi să se implice în actul învățării.

Prin joc, copilul ajunge să cunoască realitatea socială, deprinde modele de conduită și reflectă la comportamentul propriu și al celorlalți. Jocul are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată inițiativa și curajul de a intra în competiție. Prin joc, copilul se eliberează de timiditate și intră cu toate forțele în acțiune. Nu se mai teme așa de tare de critica celorlalți, deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal, ci personajului. Prin joc se pot fortifica, întări voința și atenția. Complexitatea dezvoltării psihice în această etapă conferă școlii un rol special. Fără a subestima importanța mediului familial, care rămâne considerabilă, rolul activității școlare este hotărâtor. Jocul din perioada preșcolară se schimbă în perioada școlară mică și se transformă în joc didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de muncă, de învățare. Se știe că învățarea este uneori obositoare – dacă nu intelectual, cel puțin fizic. De aceea, introducând cu mult tact, cu pricepere, activități de joc, creem o legatură, o continuitate cu perioada de vârstă anterioară, iar prin reușita acțiunii intreprinse, îi dăm copilului satisfacție , îi captăm pentru mai departe intelectul, îl înviorăm.

Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informații, se pot verifica și consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi, se pot dezvolta capacități cognitive, afective și volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalității creatoare, se pot asimila modele de relații interpersonale, se pot forma atitudini și convingeri. Copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție, li se poate dezvolta spiritul de observație, spiritul critic și autocritic, capacitatea anticipativ-predictivă, divergența și convergența gândirii, flexibilitatea și fluența. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situație, de a propune soluții, de a le analiza și opta pentru cea optimă, de a extrapola consecințele unei anumite situații concrete, de a interpreta și evalua anumite experiențe, fenomene, situații.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimillare, fixare și consolidare a cunostințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului. Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale școlarului. El este folosit pentru cunoașterea realității pe o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propia formare și,antrenați în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecății, memoriei, atenției, spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectulală și cea independentă. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Reușita școlară are un sens mai larg și ea desemnează adaptarea elevului la cerințe școlare, echilibrarea cu aceste cerințe. Ea are la bază un element de comparație, furnizat de conținutul programei școlare și exprimă gradul de concordantă dintre prevederile programei școlare și cunoștintele și abilitățile pe care le posedă real elevii. Factorii intelectuali se concentrază în ceea ce numim inteligentă, în general, și inteligentă școlară în special. Elevul învață, însușindu-și cunoștintele lucrând, acționând, rezolvând sarcini. Plasată în contextul anumitor situații problematice, învățarea nu poate fi concepută ca decurgând altfel decât acțional, deoarece descoperirea soluției reclamă: căutare, selecție, inducție, invenție, iar toate acestea sunt modalități de lucru, structuri acționale ale celui care învață. Învățarea școlară este o activitate care-și are originea în acțiunile de învățare din cadrul jocului.

CAPITOLUL 4

JOCUL – ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTELE COPILĂRIEI

„Jocul este o școală, o școală deschisă,

un program tot așa de bogat, precum este viața”

(P. Popescu – Neveanu)

4.1. Conceptul de joc

Noțiunea de joc prezintă anumite particularități la diferite popoare. La vechii greci, desemna activități proprii copiilor „a face copilării”, la evrei corespunde noțiunii de „glumă, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acțiuni umane care „pe de o parte nu presupune o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacție și veselie”.

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile cu fantezie și inventivitate.

Normele didactice impun respectarea principiului adaptării conținuturilor învățării la particularitățile de vârstă ale celui educat. Jocul este prezent în mediul institutional al grădiniței, dar continuă în toate mediile sociale în care se formează.

Jocul alături de învățare, muncă și creație este una dintre activitățile umane fundamentale. Jocul este o activitate constientizată de copil și tratată ca atare neputând să o confunde cu celelalte activități umane.

Esența jocului constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității înconjurătoare. Copilul reușește să imite, într-un mod specific, viața și activitatea adulților.

Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă de ființa umană și recomandă: „faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se și veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia”.

Dicționarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.

D. B. Elkonin definește jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităților sale fizice și psihice.

Adler – susține că jocul este o formă de manifestare a copilului neajutorat, de exprimare a incapacității acestuia de a se afirma în viață. Jocul devine o cale prin care individul fuge din fața realității.

A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-psiho-socială, o activitate conștientă, la baza căreia se află cunoașterea, trebuința de asimilare ocupând primul loc.

C.V. Plehanov – ca fenomen social, jocul este generat de muncă și are trăsături comune cu aceasta. Plehanov arată că atât conținutul, cât și caracterul jocului sunt determinate de mediul social surprinzându-se influența societății în general și a clasei sociale în special.

H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelență” (R. Zazzo), este de părere că jocul copilului este asemănător unei investigații agreabile și animate, în care funcțiile psihice se dezvoltă în toată bogăția lor.

S-a constatat că:

jocul nu apare spontan și autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învățat în ambianță socială;

jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;

jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate, fantezie;

jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;

caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinței de comunicare.

Ambianța de comunicare conferă jocului o motivație socială suplimentară. Relațiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influență coercitivă, disciplinatoare asupra activității fiecărui copil. în joc, copilul învață să se supună cerințelor, regulilor impuse de colectiv.

Jocul este elementul care face trecerea de la grădiniță la școală să nu fie percepută de ființa umană ca un "șoc" ci ca o continuare firească a activităților desfașurate în cadrul grădiniței numai cu un grad de dificultate mai ridicat.

"Copilul trăiește în lumina fericită a jocului, spiriduș ce preface zilele în sărbătoare și viața în minune" (S. Bivolaru).

4. 2. Teorii despre joc

În structura activităților psihice, conform schemei elaborate de Pieron care prezintă clasificarea tradițională a fenomenelor psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu dominantă în ontogeneza timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, doar ca rezultat al desfășurării forțelor înnăscute, ci copilul se dezvoltă și prin el însuși, recurgând, conform lui E.Claparéde „în mod instinctiv" la două instrumente fundamentale: jocul și imitația. Jocul, „folosit de copil chiar de la naștere este prima lui formă de activitate; imitația nu apare decât dupa câteva luni". Despre joc s-au emis o serie întreagă de păreri care s-au constituit într-un număr de teorii ce încearcă să-i explice originea, specificitatea, finalitatea.

Teoria recreerii (odihnei) – Schaller (1861) și Lazarus (1883) – conform căreia jocul este o recreere; el odihnește organismul, de aceea este forma de activitate abordată de către copil;

Teoria are caracter echivoc și argumentație insuficientă. Este greu de presupus că oboseala îndeamnă la joc și nu la repaus. Apoi, copiii se joacă chiar din clipa când se scoală, când încă nu au avut motive de acumulare a oboselii. Chiar și în lumea animalelor, unde puii se joacă necontenit, se naște întrebarea „Ce anume le-a provocat oboseala care să-i îndemne la joc?"

Teoria surplusului de energie – Schiller (1795) și Spencer – în care autorii consideră că orice copil are un surplus de energie, forțele acesteia neputând fi consumate prin ocupații serioase și acumulându-se treptat. Excesul de energie se descarcă „cum poate, scurgându-se în mod firesc pe canalele create deja de obișnuință, în centrii nervoși". Mișcările produse astfel și străine de orice utilitate imediată constituie jocul.

Este posibil ca surplusul de energie acumulată de copil să favorizeze jocul, dar nu se poate constitui o explicație a acestuia prin energia acumulată în exces. Nu se poate explica în acest mod forma determinată pe care o iau jocurile la toate animalele de aceeasi speță. „Este inexact ca în jocurile lor copiii repetă acțiuni obișnuite (așa cum subliniază adepții acestei teorii) ci, mai degrabă, îndeplinesc acțiuni noi pentru ei. Pe de altă parte, nu vedem oare și copii jucându-se chiar atunci când sunt foarte obosiți și cad adormiți pe jucăriile lor? Sau copii convalescenți amuzându-se în patucul lor, îndată ce s-au întremat puțin, fără a mai aștepta un surplus de forțe?" Dacă analizăm atent constatăm că aceste prime două teorii susțin idei contrarii. Dacă prima consideră că jocul se naște atunci când copilul are nevoie de odihnă, (cu scopul de a se recreea), cea de a doua, dimpotrivă, consideră ca atunci când copilul acumulează un surplus de energie, deci se află la maximum potențialului său activ, recurge la joc. Explicațiile fiecareia dintre ele sunt superficiale.

Teoria exercițiului pregătitor – Karl Gross în 1896 – este psihologul care a abordat pentru prima dată jocul dintr-o perspectivă biologică, formația sa profesională bazală fiind aceea de biolog. Astfel, jocul a fost analizat nu doar la om ci și la animale, încercând a descifra nu numai determinismul imediat ci și semnificația funcțională a jocului, rolul lui în conservarea vieții. Privit dintr-o astfel de perspectivă, se constată că jocul variază după categoriile de animale și că, analizând activitățile ludice în cadrul aceleiași categorii se constată o serie de asemănări între acestea și activitățile ulterioare ale speciei respective aflată la vârsta adultă. „Cu alte cuvinte, există aproape tot atâtea tipuri de jocuri câte instincte sunt – jocuri de luptă, jocuri de vânătoare, de întrecere, jocuri erotice etc. …Puiul de pisică, de pildă, se năpustește pe „frunza uscată stârnită de vânt, cum se va năpusti mai târziu pe un șoarece sau pe o pasăre (…) Ajungem, deci, să considerăm jocul ca pe un exercițiu pregătitor pentru viața serioasă." Citându-l pe Gross, Claparède este de acord cu acesta când afirmă că animalul nu se joacă pentru că este tânăr, ci are o tinerețe pentru că simte nevoia să se joace. Există și alți autori care, înainte sau după Gross, au avut intuiția acestei funcționalități a jocului; este vorba despre Froebel care a pus jocul la baza întregului său sistem educațional sau P. Souriau.

Această teorie a fost supusă unor critici serioase, în special de către școala lui Stanley Hall, care nu poate accepta ca jocul să fie o pregătire pentru viitor întrucât aceasta contrazice ideea sa potrivit căreia copilăria este dominată de rămășițe ale trecutului. Patrick atrage atenția asupra faptului că, în afara jocurilor de imitare, celelalte jocuri nu se aseamănă deloc, sau aproape deloc cu activitățile de la vârsta adultă. Patrick are, de altfel, o teorie foarte apropiată de aceea a recreării. Rabick îl acuză pe Gross de confuzie între joc și învățare, deoarece consideră că jocul ar avea ca funcție dobândirea unor anumite deprinderi, funcție pe care, autorul amintit o consideră specifică învățări și nu jocului. În acest mod de a pune problema, apare o confuzie majoră între joc-învățare dirijată, conștientă (ca forma fundamentală la vârsta școlară) și învățarea ca activitate psihică înțeleasă în sens larg psihologic, ca activitate de însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu și dezvoltarea psihocomportamentală. Potrivit acestui sens, Paul Popescu Neveanu îi dezvaluie o fațetă mai complexă, înțelegând-o ca proces de asimilare activă de informație (retenție mnezică) însoțită de achiziționare de noi operații și deprinderi. Are, în consecință, o latură informațională și una operațională (formativă). Dar, achiziția de cunoștințe și dezvoltarea de operații și deprinderi se realizează cu scop explicit în activitatea de învățare de tip școlar, dirijată și conștientă; nu înseamnă că prin joc și, mai târziu, prin muncă, nu se achiziționează informații și nu se formează operații și deprinderi, chiar dacă ele nu sunt urmărite în mod explicit, nu se constituie ca scop în sine al activității. Jocul, în fond, nu are un scop, iar munca are finalităti adaptative de ordin socio-economic cu nuanțe complexe. De aceea, a realiza o contrapunere a jocului și a învățării (în sens larg) de maniera celei menționate, nu este un argument pentru a combate teoria lui Gross, chiar dacă aceasta are lacunele sale.

Mai sunt și alți critici ai teoriei lui Gross, venind cu argumente de fond sau de formă. După opinia lui Claparède, oricât de legitimă ar fi interpretarea fiziologică a jocului, abordată de Gross, ea nu este în stare să explice în profunzime și în totalitate diversele modalități ale acestuia. Elkonin susține că Gross intuiește (chiar dacă nu înțelege și, deci nu explică) însemnătatea deosebită a jocului pentru dezvoltare și din acest punct de vedere el își aduce o contribuție notabilă. Teoria lui K.Gross furnizează un set de explicații interesante despre diversitatea tipurilor de jocuri la diferite spețe de animale și despre locul și rolul acestora în traiectoria dezvoltării de la stadiul de pui la acela de adult și subliniază faptul că, pe măsură ce este vorba de „pui" ai unor viețuitoare aflate la un nivel tot mai înalt pe scara filogenetică, complexitatea jocului crește.

Teoria jocului ca stimulent al creșterii – H.Carr, începutul secolului al XX-lea – autorul consideră și el jocul ca fiind un exercițiu, dar funcțiile ludice nu se referă la dezvoltarea și perfecționarea instinctelor, jocurile nefiind „pre-exerciții" ci, mai degrabă „post-exerciții" cu rol în întreținerea instinctelor deja existente. Se apropie de teoria anterioară întrucât ambele prezintă ideea biologică sugerată de evoluționiști, ideea unui raport de întreținere a funcției-organ, idee prezentă în formularea cunoscută „funcția creează organul".

Wundt critica această viziune biologizantă susținând că finalismul nu poate ține loc de cauză, iar E. Claparède atrage atenția asupra faptului că jocul copiilor, departe de a fi pre-exercițiu al unor instincte sau conduite utile, reproduce ceea ce îl impresionează pe copil, ceea ce determină asimilarea realității, integrarea ei ca act de trăire, „fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilități și disponibilități de a reacționa" (Ursula Șchiopu). Exemplul dat de Claparède este legat de universalul joc cu păpușile în care el considera că nu se exercită la copii instinctul matern, „ci o infinitate de stări afective, de disponibilități nuanțate subtil și de trăiri necesare în procesul adaptării. În consecință, jocul realizează un pre-exercițiu mai mult mental, psihologic. Nu pre-exercițiul explică simbolistica jocurilor, ci o anumită dezvoltare a structurilor mentale contribuie la construirea acestora". S-a conturat în acest mod o ipoteză funcționalistă psihologică preluată ulterior de Baldwin care i-a adăugat tente intelectualiste mai pregnante.

Teoria exercițiului complementar – este o altă variantă a teoriilor care văd în joc un exercițiu; în consecință, ea continuă ideile avansate de Gross și Cart. Ipoteza jocului ce întreține tendințe și instincte este cunoscută în psihologie sub denumirea de teorie a exercițiilor complementare sau a compensație. Ea cunoaște tratări specifice la Freud, Jung, Adler, convertită fiind pe planul complex al psihologiei abisale. Konrad Lange, tot la început de secol, prezenta varianta sa legată de jocul ca exercițiu complementar; în forma ei clasică, însă, ea privește jocul ca o activitate ce facilitează și suplimentează întregul proces al creșterii, inclusiv consolidarea somatică prin exercițiul muscular, în special.

4.3. Clasificarea jocurilor

Odată cu elaborarea teoriilor despre joc autorii ce și-au canalizat atenția spre acest domeniu au realizat și foarte interesante clasificări ale jocului. Există clasificări după scheme mai simple sau mai complexe, după un singur criteriu sau după mai multe, având la bază o viziune sincronică sau una diacronică (longitudinală). Vom prezenta câteva dintre acestea având ca bază lucrarea citată, coordonată de U. Șchiopu.

B. Quérat amintește trei categorii de joc:

jocuri cu caracter ereditar (de luptă, de urmărire, de vânătoare);

jocuri de imitație privind activitățile specific umane; în această categorie autorul le include și pe cele cu praștia, cu arcul alături de cele de-a familia, de-a vizita etc.;

jocuri de imaginație.

Cum nu se poate decela un criteriu clar al acestei clasificări este destul de greu de stabilit dacă un anume joc este de imitație sau de imaginație; chiar jocurile denumite ca ereditare sunt preluate, în fapt, prin imitație, de către copiii mai mici de la cei mai mari.

K. Gross clasifică jocurile păstrând aceeași lipsă fundamentală. El găsește următoarele categorii:

jocuri de experimentare;

jocuri de funcții generale;

jocuri senzoriale;

jocuri motorii;

jocuri intelectuale;

jocuri afective;

jocuri de voință.

E. Claparède pleacă de la clasificarea lui Gross și o elaborează pe a sa în următoarea structură, gândind că interesează, în special direcția formativă a jocurilor:

jocuri de funcții generale – cu următoarele subcategorii:

jocurile senzoriale; în acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacitățile senzoriale; exemple: jocurile cu trâmbițe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică, caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane colorate sau cu alte instrumente de colorat. cu degetele cu vopsea etc.;

jocurile motorii, antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor, agilitatea. Exemple de astfel de jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coarda, gimnastică, aruncatul cu praștia etc;

jocurile psihice sunt, la rândul lor de două feluri:

intelectuale, care solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate; ex: loto, domino, șah, asociații verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.

afective antreneaza o gamă variată de emoții cu conotații negative sau pozitive (suportarea apei foarte reci, jocuri ce antrenează emoții estetice în desen, pictură, de pildă, jocurile tip farsă etc.).

Autorul trece autostăpânirea jocurilor de inhibiție în categoria aceasta, deși în acest caz apar elemente volitive.

jocuri privind funcțiunile speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:

jocuri de luptă;

jocuri de vânătoare;

jocuri speciale (prin care se imită comportamente sociale; ex: jocul de-a ședința, de-a plimbarea, formarea de tabere etc.);

jocurile familiale (tot de imitație dar a comportamentelor specifice cadrului social familial);

jocuri de imitație.

Clasificarea aceasta este și ea discutabilă, in primul rând pentru că pe măsură ce crește copilul încorporează într-un singur joc un număr de categorii care se consideră a fi distincte. Pe de altă parte este greu de plasat în acest context un joc cu reguli care înglobează și aspecte intelectuale și afective și volitive.

W. Stern, psiholog structuralist, clasifică jocurile în:

individuale, posibile la toate vârstele dar cu nuanțe diferite;

sociale, apar la un moment dat și cunosc o anume evoluție.

J. Piaget subliniază critic faptul că; de pildă în jocurile simbolice este greu de stabilit granițe între manifestările în formă individuală și cele cu mai mulți parteneri. Mai mult, el consideră că în fapt orice joc se dezvoltă cel puțin în fața unui socius imaginar.

Charlotte Bühler găsește următoarele categorii:

jocurile funcționale (senzorio-motorii);

jocurile de ficțiune și iluzie;

jocurile receptive (de consum- contemplare, participare pasivă, cum sunt cele cu elemente din povești);

jocurile de construcții;

jocurile colective.

Și în acest caz nu se găsește un criteriu unic, categoria a treia este asimilabilă la alte categorii, iar jocul de construcție este considerat de alți autori ca o categorie ce face trecerea de la conduita ludică la aceea ocupațională.

J. Decroly realizează o clasificare ce include:

jocuri care se raportează la dezvoltarea percepțiilor senzoriale și la aptitudinea motorie; ele cuprind :

jocurile vizuale de culori;

jocurile de forme și culori;

jocurile de distingere a formelor și direcțiilor;

jocuri motorii și auditiv-motorii.

jocurile de imitate aritmetică;

jocurile raportate la noțiunea de timp;

jocurile de inițiere în lectură;

jocurile de gramatică;

jocurile de înțelegere a limbajului.

Clasificarea este lipsită de criterii.

A. Demarbre analizează într-o lucrare a sa 200 de jocuri pe care le clasifică în funcție de vârsta copilului și de gradul de activism:

jocuri foarte active;

jocuri active;

jocuri de slabă intensitate.

J. Piaget împarte jocurile în trei categorii:

a) jocuri exerciții;

b) jocuri simbolice;

c) jocuri cu reguli.

În etapele inițiale gruparea este evidentă; ulterior se pot înregistra și combinați, în sensul că un joc la o vârsta mai inaintată a copilăriei poate avea caracteristici corespunzătoare nu doar uneia dintre categorii. Fiecare dintre categorii cuprinde subcategorii proprii:

a) jocuri exerciții:

jocuri funcționale simple:

pre-exerciții;

exerciții;

post-exerciții.

Predomină la vârstele mici dar nu se manifestă exclusiv acum ci apar în forme specifice chiar și la adulți.

Aceste jocuri exerciții sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii polare:

a.1) jocuri senzorio- motorii sau de mânuire (manipulare);

jocuri exercițiu simple care facilitează însușirea unei conduite ludice, în care se trage, se împinge, se târăște, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la bază reacții circulare terțiare, experiențe proprii inteligenței senzorio-motorii;

jocuri de combinați fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciții funcționale. În această categorie autorul integrează jocurile de distrugere care adesea sunt animate de curiozitatea ce stă la baza inteligenței;

jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri.

Toate se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității. Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puțin trei direcții: 1. fie că se încorporează în acțiune, reprezentări ale imaginatiei și se transformă în jocuri simbolice; 2. fie că se socializează angajându-se în direcția jocurilor cu reguli; 3. fie că duc la formarea de mișcări utile în adaptarea la viața cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.

a.2) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuții spirituale realizate în forma ludică) se clasifică după o schemă asemănătoare.

Autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul "Ce este asta?" "De ce?" ce apar în conduita verbală a copilului antepreșcolar și preșcolar fac parte din astfel de manifestări ludice destinate exersării în plan intelectual, dacă ele sunt însoțite de tending de amuzament.

Fabulațiile sunt și ele astfel de jocuri

b) jocuri simbolice, la rândul lor pot fi subcategorisite:

b.1) jocuri cu o simbolistică conștientă; ele sunt legate de aspecte multiple ale vieții ce se asimilează;

b.2) jocuri cu o simbolistică inconștientă (cu o anume valoare chatartică și compensatorie uneori: de exemplu, copilul neglijat de mama care are un bebeluș se joacă cu două păpuși inegale: cea mai mică este trimisă în călătorie iar cea mare rămâne cu mama).

Piaget recunoaște ca este greu să se deceleze net între simbolistica primară și cea secundară dar face referiri de detaliu care îl departajează de modalitățile specifice în care este interpretată și analizată simbolistica de către alți psihologi, în special de către freudiști.

Clasificare mai complexă și mai nuanțată, luând în considerare mai multe criterii ce operează succesiv, realizează autoarele lucrării "Activități de joc și recreativ-distractive. Manual pentru școlile normale".

4.4. Funcțiile jocului

Faptul că jocul are un rol deosebit de important în viață și evoluția copilului este demonstrată prin atenția deosebită ce i s-a acordat de către psihologi și nu numai. Multiplele clasificări implică, direct sau indirect, și ideea de funcții ale jocului, literatura de specialitate decelând:

funcții esențiale;

funcții secundare;

funcții marginale ale jocului.

Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții. Este o funcție de cunoaștere, ea garantând „dozarea subtilă a caracteristicilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale". Acțiunea diferențiată a acestei funcții determină aderări individuale, specifice ca nuanță și intensitate la anumite jocuri; sunt preferate anumite jocuri la un moment dat, curiozitatea și atenția trezită de ele fac ca cel mic să părasească alte jocuri, apoi, la rându-le sunt părăsite sau se convertesc în variante noi mai complexe.

altă funcție importantă este aceea de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea complexă. Este funcția pusă în evidență în special, de Carr și Gross. Se manifestă ca funcție principală în copilărie și în perioada adolescenței devenind treptat o funcție marginală.

funcția formativ-educativă este, de asemenea, deosebit de importantă; a fost pusă în evidentă de timpuriu de pedagogi ca Fröbel și dezvoltată de pedagogia modernă.

Jocurile sunt întâia școală a energiei, conduitei, gesturilor, imaginației etc. Printre funcțiile secundare ale jocului se numără:

funcția de echilibrare și tonificare;

funcția de compensare;

funcția terapeutică utilizată în ludoterapie care este socotită și ca funcție marginală fiind utilizată cu succes în cazurile maladive. Ea se constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului.

CAPITOLUL 5

JOCUL DIDACTIC

,,Gândirea există ca gândire umană

numai prin creativitate"

Immanuel Kant

5.1. Definiția și caracterizarea jocului didactic

Potrivit „Dicționarului de pedagogie”, jocurile didactice sunt „metode de învățare și de muncă, folosite cu intenții didactice, care se aseamănă ca formă cu jocurile de societate, dar din punctul de vedere al conținutului tematic au scop de învățare.” Jocurile didactice „ ajută la transmiterea, repetarea și exersarea cunoștințelor și informațiilor sub formă ludică. Motivația și plăcerea copiilor pleacă de la jocul în comun cu alți elevi”.

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile instructiv-educative ale activităților obligatorii, dar și a celor alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă, motivantă . Specificul acestor jocuri constă în faptul că îmbină armonios elementele de instruire cu cele de joc, distractive. Jocurile diodactice facilitează astfel condiții favorabile pentru aplicarea cunoțtințelor și exersarea deprinderilor, priceperilor, capacităților, sub formă unor activități plăcute și atractive.

În cadrul grădiniței, jocurile didactice se desfășoară de obicei în activități comune, cu întreaga grupă, dar se pot desfășura și în activitățile la alegere. Fac parte din jocurile cu reguli și manifestă sporite influențe în planul structurării profilului intelectual și moral al preșcolarului, pregătindu-l pentru școală.

Rolul și importanța jocului didactic constau în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității preșcolarului/elevului. Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului.

Jocul didactic este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în scopul activizării copiilor, imprimării unui caracter mai viu, atrăgător întregului program de instruire și formare din grădiniță și școală.

Datorită conținutului și modului lor de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii grupe de copii/colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată.

Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a preșcolarilor/elevilor cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare.

Eficiența lui depinde de cele mai multe ori de felul în care învățătoarea/învățătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri. Deosebirea dintre jocul didactic și celelalte tipuri de jocuri se face și prin structura acestuia.

La nivelul învățământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. Jocurile didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă, ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste.

Jocurile didactice, organizate în spiritul cerințelor psihologiei învățării, reprezintă un mijloc activ și eficace de educare și instruire a școlarilor mici. Prin joc, elevul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea care se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși si capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multa siguranță și rapiditate în răspunsuri.

Elementele de joc încorporate în procesul instruirii, au calitatea de a modela și a stimula puternic elevii. Prin gradul înalt de angajare a elevului, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare a școlarilor mici și de stimulare a resurselor lor intelectuale. Prin libertatea de gândire și de acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și competiție, jocurile didactice contribuie la dezvoltarea curajului, perseverenței, dârzeniei, combatitivității, corectitudinii, disciplinei, prin supunerea la regulile jocului, precum și spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizată .

Copilul își îmbogațește viața afectivă prin intermediul jocului și tot acum, dobândește capacitatea de a-și stăpâni emoțiile, oricât de puternice ar fi, pentru că regula jocului o impune. Astfel, jocul îl învață pe micul școlar să trăiască o atitudine pozitivă și să ia atitudine, respingând minciuna, incorectitudinea. Alături de procesele afective, se stimulează și dezvoltarea proceselor motivaționale. Crește intersul pentru cunoaștere și se dezvoltă curiozitatea, se structurează treptat motivația intrinsecă ca o importantă constantă a viitoarelor acțiuni umane.

Jocurile didactice, prin sarcinile lor precise, permit reluarea , într-o formă mai dinamică și atractivă a cunoștințelor predate, ceea ce favorizează repetarea, fixarea și evaluarea acestora. Ele pot fi introduse în structura lecției realizând o îmbinare între activitatea de învățare, evaluare și joc, îmbinare ce facilitează procesul de consolidare a cunoștințelor. În raportul dintre joc și instrucție se pot stabili două coordonate. Astfel, jocul stimulează procesul de instrucție, îl adâncește și-l ameliorează. Pe de altă parte, jocul este condiționat de procesul de instruire, calitatea și rezultatele lui fiind determinate de pregătirea anterioară.

Datorită conținutului și modului lor de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv de elevi, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată.

Jocul poate fi conceput pentru toată clasa, pentru grupe de elevi sau individual. În timpul jocului fiecare elev acționează în ritmul său și rezolvă sarcina prin mijloacele operaționale de care dispune. De aici rezultă că jocul activizează elevii în procesul instructiv-educativ și în aceeași măsură, vizează pe fiecare elev în parte, asigurând astfel un învățământ diferențiat. Eficiența jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care învățătorul știe să asigure concordanța între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvintele ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevilor cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare. Regula jocului și respectarea ei îi determină și pe copiii mai dificili, răsfățați să cedeze de cele mai multe ori în fața acestor reguli; le acceptă numai din dorința de a participa la joc. Copiii devin conștienți că nesocotirea regulilor de joc are consecințe grave: sistarea jocului. Respectarea regulilor face din copil un viitor om disciplinat, dar nu un conformist, un om asculător, dar nu servil, un om demn, conștient de rolul sau.

5.2. Structura jocului didactic

În literatura de specialitate sunt identificate următoarele elemente structurale ale jocului didactic:

obiectivele;

conținutul;

sarcina didactică;

regulile jocului;

elementele de joc;

materialul didactic.

Obiectivele – trebuie formulate concret, operațional și urmărite pe întreg parcursul jocului didactic.

Conținutul este format din totalitatea cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor de care dispun copiii și care sunt activate pe parcursul jocului, în funcție de sarcina jocului (reactualizarea informației, reproducerea, recunoașterea), precum și din capacitățile pe care și le formează și/sau consolidează în cadrul jocurilor.

Sarcina didactică/sarcinile didactice reprezintă problema centrală de gândire/de acțiune pusă în fața copilului (de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa, de a formula, de a despărți, de a ordona etc.). Sarcinile didactice se regăsesc în formularea cerinței jocului, sunt corelate cu obiectivele vizate și trebuie formulate clar, în termeni operaționali. Sarcina didactică „indică filonul acțiunii obiectuale și mintale pe care-l desfășoară copiii”. Sarcinile jocului trebuie astfel formulate încât să antreneze întreaga personalitate a copilului (intelectual, afectiv, motivațional, volitiv), învățătoarea având rolul de a menține și crește caracterul ludic al activității.

Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă (fie de natură intelectuală, fie motrică), ele concretizând sarcina didactică, modalitățile de organizare a activității ludice.

Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a copiilor, de recompensă finală, cât și ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, încurajare, stări de tensiune etc.

Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanță cu obiectivele și sarcina didactică, să dispună de calități și valențe pedagogice, estetice, igienice.

5.3. Clasificarea jocurilor didactice

După conținut, C. Popovici împarte jocurile didactice în patru categorii:

jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștințelor în domeniul literar;

jocuri didactice pentru consolidarea deprinderilor de numărat și socotit (matematice);

jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacității;

jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.

După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:

jocuri didactice pentru limba și literatura română;

jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);

jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru istoria poporului român;

jocuri didactice pentru educație plastică;

jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);

jocuri didactice pentru educație fizică și sport.

Constantin Petrovici și Mihaela Neagu grupează jocurile didactice în felul următor:

jocuri de pregătire a actului învățării;

jocuri de îmbogățire a cunoștintelor, priceperilor și deprinderilor;

jocuri de fixare :

de evaluare;

de dezvoltare a atenției, memoriei, inteligenței;

de dezvoltare a gândirii logice;

de dezvoltare a creativității.

jocuri de revenire a organismului – de revenire a atenției și a modului de concentrare;

jocuri de formare a trăsăturilor moral-civice de comportament .

În lucrarea Probleme ale adaptarii școlare-ghid pentru perfecționarea activității învățătoarelor și învățătorilor, Elvira Crețu realizează următoarea clasificare a jocurilor didactice:

– jocuri în care sunt solicitate funcțiile psiho-fiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

– jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școala);

– jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar, militar);

– jocuri artistice (desen, muzică, declamație etc.).

Elena Gheorghian și Maria Taiban clasifică jocurile didactice astfel:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător

jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii

jocuri didactice cu conținut matematic

jocuri didactice pentru dezvoltarea unor procese și fincții psihice.

Jocurile didactice care urmăresc explicit dezvoltarea psihică pot fi foarte variate și pot fi clasificate după criteriul ariei psihofizice exersate:

Jocul psihomotor – jocuri de construcție, de manipulare/coordonare, de stimulare senzorială, de mișcare creativă (dansul), de cățărare, escaladare;

Jocul de stimulare intelectuală – jocuri lingvistice, de cunoaștere a mediului, logico –matematice, de creativitate;

Jocul de dezvoltare socio-emoțională – jocuri de comunicare, de cooperare, de autocontrol, de empatie, de prezentare de sine, de competiție, terapeutice.

D. Todoran afirma: ”Care școală nu tinde să transforme într-un joc serios toate eforturile creatoare ale copilului?”. Prin urmare, elaborarea sau selectarea și aplicarea jocurilor didactice și alternarea lor cu celelalte metode euristice de învățare, constituie una dintre cele mai importante sarcini ale metodologiei didactice contemporane.

5.4. Cerințe metodice privind proiectarea, organizarea și desfășurarea jocurilor didactice

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care învățătoarea sau învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc. De aceea, este necesar să se cunoască și să fie respectate mai multe condiții. Prima condiție este aceea a pregătirii jocului didactic, care presupune studierea conținutului și structurii sale, pregătirea materialului didactic necesar (confecționarea sau procurarea lui) și elaborarea planului jocului didactic. Următoarele condiții ce trebuie respectate în desfășurarea jocului didactic sunt:

♦ organizarea judicioasă a jocului;

♦ respectarea momentului propice pentru desfășurarea jocului;

♦ respectarea unui ritm care să mențină atenția elevilor ;

♦ conducerea strategică a jocului ;

♦ stimularea preșcolarilor/elevilor în vederea participării active;

♦ asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

♦ varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante ).

C. Pâslaru și O. Cazacu sintetizează de asemenea următoarele exigențe metodice privind organizarea și desfășurarea jocurilor didactice:

Alegerea și planificarea jocului;

Selectarea jocului în funcție dce obiectivele educaționale;

Stabilirea locului și a timpului de desfășurare în funcție de succesiunea celorlalte activități;

Stabilirea complexității jocului (numărul de variante în funcție de particularitățile de vârstă –grupa mică, mijlocie, mare – și de nivelul de pregătire al copiilor din grupă;

Planificarea jocului în funcție de obiectivele vizate și sarcina didactică predominantă.

Organizarea jocului didactic cuprinde un ansamblu de măsuri și acțiuni derulate înaintea începerii jocului:

dispunerea adecvată a mobilierului;

distribuirea materialului;

accesul copiilor la locurile principale din cadrul jocului;

aranjarea materialului distribuit/primit de către fiecare copil.

În general, materialul se distribuie la începutul activității de joc întrucât copiii/ elevii cunoscând în prealabil materialul didactic necesar jocului respectiv, vor înțelege mai ușor explicația învățătorului referitoare la desfășurarea jocului. Dar acest procedeu nu trebuie aplicat mecanic, deoarece există jocuri didactice în care materialul poate fi împărțit după explicarea jocului.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde de obicei următoarele momente:

Introducerea în joc. Discuții pregătitoare. Această etapă introduce elevii în atmosfera de joc, discuțiile purtate variind în funcție de tipurile de jocuri.

Anunțarea titlului jocului și a scopului/obiectivelor în termeni clari și accesibili copiilor (ex.: „Astăzi vrem să vedem care dintre noi știe să socotească fără a face greșeli. De aceea vom organiza jocul…”).

Prezentarea materialului ce urmează să fie folosit;

Explicarea regulilor și demonstrarea jocului.

Această etapă constituie un moment deosebit deoarece este condiția esențială a reușitei jocului didactic. Învățătorul trebuie să-l facă pe elev să înțeleagă ce sarcini are, care sunt regulile ce trebuie respectate, care este conținutul jocului, care sunt etapele lui. Învățătorul va explica modul de folosire a materialului didactic, va evidenția atribuțiile conducătorului de joc și care sunt condițiile pentru ca elevii să devină câștigători. Explicațiile trebuie să fie precise, clare; explicațiile lungi plictisesc și produc neliniște în rândul copiilor.

Fixarea regulilor. Învățătorul trebuie să se convingă că elevii au înțeles condițiile de desfășurare a jocului, regulile acestuia.

Executarea jocului didactic de către copii/elevi.

Învățătoarea / învățătorul poate conduce jocul în mod direct (având rolul de conducător) sau indirect (conducătorul fiind un elev care participă la joc). Indiferent de modul în care este condus jocul, cadrului didactic îi revine sarcina precisă, deosebită, de a coordona „din umbră” activitatea, imprimându-i jocului un anumit ritm, menținând atmosfera. Trebuie evitate momentele de monotonie și de stagnare. Învățătorul trebuie să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, dacă respectă regulile stabilite și dacă sunt îndeplinite condițiile propice desfășurării jocului. El trebuie să urmărească comportamentul elevilor, relațiile dintre ei; trebuie să-i antreneze pe toți în activitate, găsind mijloace de stimulare și pentru elevii mai timizi. O bună desfășurare a jocului presupune păstrarea disciplinei, înțelegând prin aceasta respectarea regulilor, dar nu stoparea bunei dispoziții și exteriorizării stărilor emoționale.

Complicarea jocului; introducerea unor variante noi. Rolul acestei etape este de menținere a atenției, de evitare a monotoniei și stimulare a gândirii.

Încheierea jocului și evaluarea lui.

Învățătoarea/învățătorul va formula concluzii și aprecieri cu privire la modul de desfășurare a jocului, a respectării regulilor, a executării sarcinilor de lucru. Este apreciat comportamentul copiilor/elevilor. Se fac recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

La nivelul claselor I-IV, jocurile didactice constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea. Astfel, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele școlare, în orice moment al lecției, într-o anumită etapă a ei, sau întreaga activitate se poate desfășura pe baza lui, urmărindu-se fie dobândirea de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire a elevilor.

Nu orice activitate didactică organizată într-o formă atractivă este joc. Pentru a deveni joc, o activitate didactica trebuie să includă elemente de joc: surpriza, așteptarea, ghicirea, întrecerea ( individuală sau pe echipe ), care se realizează prin mânuirea diferitelor materiale ( de ex., ridicarea în sus a unor jetoane ). De asemenea, executarea unor acțiuni la comandă, după reguli precise, crearea unor momente de tensiune, de emoții, dorința de a câștiga întrecerea mobilizează copiii la o activitate intensă, rapidă și plăcută. Este bine ca jocurile să declanșeze momente vesele, ca și momente de tensiune cu încărcătură afectivă; dar să se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind realizarea sarcinii de învățare propuse .

Jocul didactic imprimă activității didactice un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare bună de dispoziție, de veselie, de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, a plictiselii și a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au un conținut bine diferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale, accentul căzând nu pe rezultat, cât pe modul de obținere a lui.

Sarcinile didactice cuprinse în jocurile didactice trebuie să contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, la dobândirea, prin mijloace proprii, de noi cunoștințe.

Jocul didactic e o eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a motivației superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice antrenează toți elevii, acționează favorabil și la elevii cu situație mai slabă la învățătură, crescându-le performanțele, căpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.

Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activității creatoare, elevii se lasă antrenați cu multă ușurință, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le procese psihice precum: gândirea logică, memoria și imaginația creatoare. Folosite des în procesul de învățământ dau posibilitatea cunoașterii mai bune a copiilor, căci fără a depăși limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăși decât la lecțiile obișnuite.Încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, plictiselii sau stării de oboseală. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, furnizează o motivație secundară dar stimulatorie, o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare, asigură un randament maxim în cadrul procesului de învățământ.

Experiența demonstrează că în desfășurarea procesului instructiv-educativ, jocul didactic, prin sarcina lui precisă, permite reluarea, într-o formă mai dinamică și mai atractivă, a cunoștințelor predate, ceea ce favorizează repetarea și în final fixarea acestora. Astfel, jocul didactic poate fi folosit pentru consolidarea cunoștințelor aritmetice (numerație, ordinea crescătoare și descrescătoare a numerelor, pentru consolidarea deprinderilor de calcul rapid oral sau scris – cu cele patru operații).

Deosebit de importantă este realizarea unei corelări cât mai strânse între conținutul lecției predate și sarcina didactică a jocului.

Jocul este apreciat ca un element de bază în activitatea instructiv-educativă. În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu didactic de realizare a sarcinilor concrete și ca formă de organizare a activităților de cunoaștere și dezvoltare a capacității psiho-fizice pe toate planurile.

Jocul didactic poate fi folosit ca etapă pentru fixarea cunoștințelor la sfârșitul unei lecții, poate fi folosit cu succes în orele de activitate la alegere, în orele rezervate recapitulării materiei și în orele rămase la dispoziția învățătorului, constituind în același timp un mijloc eficient de control al gradului în care elevii și-au însușit cunoștințele, și-au format deprinderile, capacitățile.

În concluzie, jocul este o activitate complexă a copiilor în care se reflectă și se reproduce lumea și societatea, pe care aceștia le asimilează și prin aceasta, se adaptează la dimensiunile lor multiple. Acțiunea de joc, reprezentând trebuința de a participa activ și independent la viața socială, rămâne o expresie a trebuinței umane de a transforma lumea.

Semnalând rolul capital al jocului în viața copilului și chiar a adultului, Schiller scria că „ Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.’’

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare, dar și metode de stimulare a potențialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip școlar, manifestată de elev în procesul de învățământ, dar care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate.

A se juca și a învăța sunt activități care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile educative și didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita încă decât o acțiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului este înlocuit cu un interes imediat și puternic.

Ideea folosirii jocului în ativitățile educative nu este nouă. Și Platon în Republica recomanda: “ Faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia.”

Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoștințele lor, dar și la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obținerii victoriei. Întrecerea prilejuiește copiilor emoții, bucurii, satisfacții.astfel, el constituie o eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a motivației superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare.

Creativitatea, ca formațiune complexă de personalitate, se formează și exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acționeze pe tot parcursul școlarității elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerințele la nivelul claselor primare.

Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raționale, flexibile, fluide, creatoare, depășind înțelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare și creație a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic, învățătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalității copilului de a desfășura o activitate ce solicită efort susținut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înțelegere . Jocurile didactice sunt antrenante pentru toți elevii și acționează favorabil și la elevii cu rezultate slabe la învățătură, crescându-le performanțele și căpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.

Dacă ar fi să căutam sau să definim atributele omului – în orice context de exigențe – educația și creativitatea nu pot lipsi. Se cunosc și se folosesc o mulțime de termeni asociați creativității: dotare, aptitudine, talent, imaginație, inteligență, inventivitate, spirit novator, capacitate. În educație s-a crezut mult timp că activitatea creatoare este apanajul exclusiv al unor oameni excepționali, special înzestrați. Dar, de fapt, nu trebuie decât să observăm multitudinea de idei dezvoltată la copii, fantezia lor fiind o garanție perfectă că creativitatea o posedăm cu toții încă din momentul nașterii. De aceea trebuie să le asigurăm copiilor situații în care au șanse de succes, succes care la rândul lui nu vine de la sine, ci implică din partea lor mult efort de muncă creatoare. Putem deci compara copilul cu un planor, iar educatorul cu instructorul care pregătește zborul, are grijă de un start corespunzator, în condiții bune, așa încât planorul, odată ridicat, zboară singur și aterizează oricând în condiții de deplină siguranță.

CAPITOLUL 6

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

„Există ceva care-i separă pe copii de cei ce nu mai sunt copii ;

aceasta este ideea de joc . Pentru copil, ca și pentru

un matematician, jocul este o treabă serioasă.”

Grigore Moisil

6.1. Concept, caracterizare, clasificare

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea urmărește obiective de pregătire intelectuală. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație secundară dar stimulatorie constituind o prezență indispensabilă în ritmul accelerat al muncii școlare.

Știut fiind faptul că îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității.

Prin intermediul jocului matematic, prin caracterul său atractiv, prin stimularea interesului și competitivității, se pot însuși unele concepte și noțiuni noi, se pot verifica și consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi, se pot dezvolta capacități cognitive, afective, volitive și creatoare ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalității, se pot asimila modele de reacții interpersonale, se pot forma atitudini și convingeri.

Un exercițiu sau o problemă poate deveni joc didactic matematic dacă:

a) realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

b) utilizează elementele de joc în vederea realizării obiectivelor propuse;

c) folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;

d) utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de toți elevii;

Scopul didactic respectă cerințele programei și a noului Curriculum Național, în conformitate cu specificul vârstei copiilor clasei respective, impuse de realizarea jocului. O bună formulare a jocului înseamnă o bună orientare, organizare și desfășurare a activității respective.

Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă, altele urmăresc aspecte de ordin formativ.

Deasemenea, există și jocuri didactice care se adresează ambelor categorii de probleme.De exemplu, într-un joc în care se urmărește transmitere

Sarcina didactică este legată de conținutul jocului, de structura lui, conținând referiri la ceea ce trebuie săfacă elevii în mod concret pe parcursul jocului. Sarcina didactică este de fapt esența întregului joc, antrenândoperațiile gândirii: analiza, sinteză, comparația dar și imaginația copilului.

Jocul didactic matematic cuprinde și rezolvă de regulă, o singură sarcină didactică.

Prin urmare, sarcina didactică constituie elementul de bază prin care copilul se transpune, la nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea respectivă.

Spre exemplu în jocul didactic ”Caută vecinii”, scopul didactic este consolidarea deprinderilor de comparare a numerelor naturale, iar sarcina didactică este de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat.

Elementele de joc se stabilesc în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului. Ele pot fi foarte variate:

– întrecere individuală sau pe grupe de elevi;

– cooperare între coechipieri;

– recompensarea rezultatelor bune (fie moral, fie material);

– penalizarea greșelilor comise, pentru a determina respectarea regulilor jocului.

O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice în funcție de conținutul jocului. Important este că elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiții.

Conținutul matematic al jocului este corespunzător sarcinii didactice, dar și particularităților de vârstă ale copiilor cărora li se adresează.

Conținutul trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv, prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care apelează.

Un joc didactic matematic utilizează, de regulă, noțiuni referitoare la mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, numere naturale, operații cu numere naturale, numere raționale, unități de măsură, elemente de geometrie.

Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea corespunzătoare și de calitatea acestuia.

Materialul didactic trebuie să fie variat, cât mai adecvat conținutului jocului.

Astfel, se pot folosi: creioane, cărți, baloane, jucării, jetoane cu desene, jetoane cu numere naturale, cu operații, figuri geometrice, planșe, fișe individuale, riglete, alte materiale confecționate de cadrul didactic.

Materialul didactic trebuie să fie mobil, ușor de manipulat de către copii și să conțină o problemă didactică de rezolvat după caz.

Regulile jocului asigură transpunerea în acțiuni concrete a sarcinii didactice.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de învățător sau cunoscute, în general, de elevi.

Acestea concretizează sarcina didactică și realizează, în același timp, sudura între acestea și acțiunea jocului. Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema în joc, activizând întreg colectivul de elevi la realizarea sarcinilor primite.

Există și jocuri în care elevii sunt antrenați pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice. În aceste jocuri este recomandabil ca propunătorul să introducă o completare de regulă, în sensul de a cere grupei să-l urmărească pe cel întrebat și să răspundă în locul lui dacă este cazul.

Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înțelese de către toți participanții la joc, în funcție de etapele jocului, se stabilesc și punctajele corespunzătoare.

Acceptarea și respectarea regulilor de joc îl determină pe elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc și, în final, succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine, capabil să se integreze într-o societate.

Necesitatea utilizării jocului didactic matematic este dată de:

– continuitatea grădiniță – școală;

– tipul de activitate dominantă (jocul – învățarea);

– particularitățile psiho – fiziologice ale școlarilor mici.

Toate acestea impun ca, la vârsta școlară mică, lecția de matematică să fie completată , intercalată sau chiar înlocuită cu jocuri didactice matematice.

Jocurile didactice matematice, în marea lor diversitate, se pot clasifica după următoarele criterii:

A. – în funcție de scopul și sarcina didactică;

B. – în funcție de aportul lor formativ.

A. În funcție de scopul și sarcina didactică, pot fi împărțite în:

După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:

* jocuri didactice matematice că lecții de sine stătătoare;

* jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activității;

* jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

După conținutul capitolelor de însușit:

* Jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

* Jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

După materialul didactic:

* Jocuri didactice cu material didactic standard (confecționat), natural (din natură);

* Jocuri fără material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cântece, povestiri).

B. În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură)

Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;

Exemplu:

· "Jocul negației" prin care se urmărește să se nască la elevi ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice.

· "Completează șirul" în care copiii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.

Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză;

Exemplu:

· Jocurile matematice cu numere natural;

· Jocuri didactice în care se efectuează operații cu numere.

Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații;

Exemplu:

· Compararea cantitativă a două mulțimi;

· Recunoașterea egalității/inegalității a două numere;

· Compararea numerelor și ordonarea într-un șir crescător/descrescător.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări;

Exemplu:

· "Cine știe, răspunde" cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.

Exemplu:

· "Cine are același număr?" – corespondența între numărul de obiecte și cifra, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare.

O altă clasificare este aceea în care jocul didactic matematic este împărțit în trei categorii:

1. Jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilitaților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.

2. Jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductive.

3. Jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi.

6.2. Locul și rolul jocului didactic matematic în școala primară

Jocul didactic reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, bună dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație secundară, dar stimulatorie, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii școlare.

Jocul didactic este un tip specific de activitatea prin care învățătorul consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.S

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecții, sporind interesul de cunoaștere fată de conținutul lecțiilor.

Odată cu împlinirea vârstei de 6 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare care devine majoră. În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are școala, schimbări care nu diminuează însă dorința lui de joc, jocul rămânând o problemă majoră în timpul întregii copilării.

În aceste condiții, se impune o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuie asimilate de elevi și, în mod deosebit, necesitatea că lecția de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conținut matematic (uneori, chiar concepute sub formă de joc).

Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea corespunzătoare și de calitatea acestuia.

Materialul didactic trebuie să fie variat, cât mai adecvat conținutului jocului, să slujească scopului urmărit. Astfel se pot folosi: planșe, folii, fișe individuale, cartonașe, jetoane, trusă cu figuri geometrice, etc.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de învățător sau cunoscute, în general, de elevi. Aceste reguli concretizează sarcina didactică și realizează, în același timp, sudura între această și acțiunea jocului. Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema de joc, activizând întregul colectiv de elevi la rezolvarea sarcinilor primite. Acceptarea și respectarea regulilor de joc determină pe elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte.

Prin folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii la elevii claselor mici se realizează și importante sarcini formative ale procesului de învățământ. Astfel, jocurile didactice matematice:

antrenează operațiile gândirii: analiza, sinteză, comparația, clasificarea, ordonarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea și cultivă calitățile acesteia;

formarea spiritului imaginative – creator și de observatie;

dezvoltă spiritul de inițiativă și independența în muncă, precum și spiritul de echipă;

dezvoltă atenția, disciplina și spiritul de ordine în desfășurarea unei activități;

formează deprinderi de lucru corect și rapid;

asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe relativ aride pentru această vârstă (numerație, operațiile aritmetice, etc.).

După locul (momentul) în care se folosesc în timpul lectiei, există jocuri didactice matematice:

ca lecție de sine stătătoare, completă;

folosite la începutul lecției ( pentru captarea atenției și motivarea elevilor );

intercalate pe parcursul lecției ( când elevii dau semene de oboseală );

plasate în finalul lecției;

În ceea ce privește rolul jocului didactic matematic în învățarea școlară, acesta poate contribui la:

• facilitarea înțelegerii unei noțiuni noi (în lecția de dobândire de cunoștințe);

• fixarea și consolidarea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi (în lecția de formare a priceperilor și deprinderilor intelectuale);

• sistematizarea unei unități didactice parcurse (în lecția de recapitulare și sistematizare);

• verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor (în lecția de evaluare).

6.3. Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului didactic matematic

Procesul de instrucție și educație – ca activitate conștientă, organizată și întreprinsă sistematic, orientată în direcția atingerii unor finalități presupune o temeinică organizare a activităților și proceselor prin care se realizează. Complexitatea sa deosebită, multitudinea și varietatea proceselor și acțiunilor pe care le cuprinde, ca și realizarea treptată a scopurilor sale, fac necesară programarea și pregătirea minuțioasă a acesteia.

În anticiparea și programarea demersului didactic se ține seama în primul rând de finalitățile generale ale conținuturilor matematice.

Prin ceea ce întreprinde, prin exemplul personal, prin muncă, răbdare și talent, învățătorul este un modelator al structurii personalității copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale.

Învățătorul trebuie să dețină o temeinică pregătire generală și o foarte atentă pregătire pentru lecție, pentru a-l ajuta în cunoașterea celor din colectivul pe care-l conduce și în alegerea metodelor adecvate, necesare eficientizării lecției. O activitate matematică în care ne propunem să folosim jocul didactic devine și ca o situație problemă, iar rezolvarea ei se află în pregătirea minuțioasă a acestei activități, în alegerea jocului matematic potrivit, în alegerea materialului corespunzător, în potrivirea momentului când trebuie folosit și felul cum se vor fructifica rezultatele.

Cadrul didactic trebuie să fie un creator. Jocurile didactice folosite trebuie să aibă amprenta creativității învățătorului.

Prin intermediul jocurilor matematice se oferă copilului posibilitatea de a-și pune în valoare și de a evidenția propriile capacități, favorizând astfel interacțiunea tuturor factorilor psihici ce contribuie la activitatea de cunoaștere și o influențează. Concepute într-o formă atractivă ele solicită din partea școlarului o participare constructivă și în același timp dinamică, în raport cu posibilitățile, interesele și cerințele sale. Varietatea și conținutul jocurilor didactice oferă o arie largă de influențe pozitive ce vor contribui la dezvoltarea intelectuală a copilului.

Pentru bună desfășurare a jocului se au în vedere următoarele cerințe:

– pregătirea jocului didactic;

– organizarea judicioasă a acestuia;

– respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;

– respectarea ritmului jocului, alegerea unei strategii de conducere potrivită;

– stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

– asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

– varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante de joc).

Pregătirea jocului didactic presupune în general următoarele:

studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale;

pregătirea materialului didactic (confecționarea sau procurarea lui);

elaborarea proiectului (planului) jocului didactic.

Organizarea jocului didactic matematic necesită o serie de măsuri. Astfel trebuie să se asigure o împărțire a elevilor în funcție de acțiunea jocului și uneori chiar o reașezare a mobilierului pentru reușita lui în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.

O altă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului.

În general materialul se distribuie la începutul activității de joc și aceasta pentru următoarele motive: cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv copiilor înțelege mult mai ușor explicația referitoare la desfășurarea jocului. Există și jocuri didactice matematice în care materialul poate fi împărțit elevilor după explicarea jocului.

Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.

Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic – constituie o altă cerință pentru bună desfășurare a jocului.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde de regulă următoarele momente:

introducerea în joc;

anunțarea titlului jocului și a obiectivelor;

prezentarea materialului didactic;

explicarea și demonstrarea regulilor de joc;

fixarea regulilor;

executarea jocului de către elevi;

complicarea jocului;

introducerea unei noi variante;

încheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale).

Introducerea în joc – ca etapă îmbracă forme variate în funcție de tema jocului. Uneori, atunci când este necesar să familiarizăm copii cu conținutul jocului, activitatea poate să înceapă printr-o scurtă discuție cu efect motivator.

Alteori introducerea în joc se poate face printr-o scurtă expunere sau descriere care să stârnească interesul și atenția elevilor. În alte jocuri introducerea se poate face prin prezentarea materialului său anunțând direct titlul jocului.

Anunțarea jocului – trebuie făcuta sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități. Învățătorul poate găsi formele cele mai variate de anunțare a jocului astfel că de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

Prezentarea materialului didactic – trebuie făcută explicit axându-se pe obiectivele urmărite. Explicațiile trebuie date atât pentru materialul model cât și pentru cel individual, iar în timpul prezentării putem aplica și câteva exerciții de mânuire și folosire a materialului.

Explicarea jocului – un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic este explicarea și demonstrarea acestuia.

Învățătorului îi revin următoarele sarcini:

să facă pe elevi să înțeleagă sarcinile ce le revin;

să precizeze regulile jocului asigurând însușirea lor rapidă, corectă;

să prezinte conținutul jocului și principalele etape în funcție de regulile jocului;

să dea indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic;

să scoată în evidentă sarcinile conducătorului și cerințele pentru a deveni câștigător.

Explicațiile învățătorului să fie cât se poate de simple și scurte, cât mai adecvate scopului urmărit prin joc, punându-se accent pe înțelegerea de către elevi a elementelor sale esențiale. Uneori este preferabil să se renunțe la o descriere lungă și obositoare a modului de desfășurare a jocului, precizările necesare fiind făcute pe parcursul desfășurării lui.

Răspunsurile la întrebările jocului pot fi date prin acțiune sau prin explicații verbale.

În cazul când jocul se repeta, se renunță la explicații și se trece la desfășurarea jocului.

Fixarea regulilor – uneori în timpul explicației sau după explicație se vor fixa regulile jocului.

Acest lucru se recomandă de regulă, când jocul are o acțiune mai complicată, impunându-se astfel o subliniere specială a acestor reguli. De multe ori fixarea regulilor nu se justifică deoarece se îndeplinește formal, elevii reproducându-le în mod mecanic.

Învățătorul trebuie să acorde o atenție deosebită copiilor care au o capacitate mai redusă de înțelegere sau acelora care au o exprimare mai greoaie.

Executarea jocului – jocul începe de la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai des în joc reamintind regulile jocului, dând unele indicații organizatorice.Pe măsura ce se înaintează în joc sau copiii capătă experiența jocurilor matematice, propunătorul acordă independența copiilor, lăsându-i să se acomodeze liber.

Se desprind, în general, două moduri de a conduce jocul elevilor:

– conducerea directă (propunătorul având rol de conducător);

– conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc fară să interpreteze rolul de conducător).

Pe parcursul desfășurării jocului, propunătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirecta sau le poate alterna.

Totuși, chiar dacă propunătorul nu participă direct la joc sarcinile ce-i revin sunt deosebite.

Astfel în ambele cazuri propunătorul trebuie:

să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

să mențină atmosfera de joc;

să urmărească evoluția jocului evitând momentele de monotonie, de stagnare;

să stimuleze inițiativa și inventivitatea copiilor, să-i lase să-și confrunte părerile, să caute singuri soluții, să învețe din propriile greșeli; Dădăceala nu are ce căuta în astfel de activități, ea fiind profund dăunătoare.

să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică respectându-se regulile stabilite;

să creeze condiții necesare pentru ca fiecare elev să rezolve în mod independent sau în cooperare;

să urmărească comportarea elevilor, relațiile dintre ei, propunătorul neimpunând un anumit sistem de lucru. Expresii ca, „fă așa”, „așază piesă aici”, „nu e bine ce faci” nu sunt indicate a fi folosite de propunător. Nu toate procedeele indicate de adulți sunt accesibile copilului. De multe ori copilul înțelege mai bine când îi explică un alt copil;

propunătorul nu are rolul de, a preda” cunoștințele sau de a prezenta de-a gata soluțiile unor probleme, el provoacă doar anumite probleme, anumite situații în fața cărora sunt puși copiii. Calea de rezolvare trebuie descoperită de copil ca fiind doar sugerată în mod discret.

să activeze toți copiii la joc, găsind mijloace potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

să urmărească felul în care se respectă regulile jocului.

Sunt situații când pe parcursul jocului pot intervenii elemente noi:

autoconducerea jocului (copiii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod independent);

schimbarea materialului didactic între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în cadrul aceluiași joc);

complicarea sarcinilor jocului;

introducerea unor elemente noi;

introducerea unor materiale noi;

Valoarea formativă a jocurilor didactice sporește cu atât mai mult cu cât propunătorul dă curs liber principiilor de bază care le călăuzește;

rolul lor nu se reduce la contemplarea situației în care a fost pus. Copilul reflectă asupra acestei situații, își imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, își imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, își confruntă propriile păreri cu cele ale colegilor săi, rectifică eventualele erori;

copilul studiază diverse variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă, mai simplă și creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care să le formeze corect și coerent;

copilul are deplină libertate în alegerea variantelor de rezolvare, el trebuie totuși să motiveze alegerea să, arătând, în fața colegilor, avantajele pe care le prezintă ea;

în timpul jocului s-ar putea face și unele greșeli. Copilul învață multe lucruri corectându-și propriile greșeli; dacă nu poate el, îl vor ajuta colegii. Învățătoarea nu poate intervenii decât cu sugestii;

în desfășurarea jocului este esențială activizarea conștientă de continuă căutare, de descoperire a soluțiilor. Verbalizarea acțiunilor, exprimarea rezultatelor obținute, deși sunt importante, nu se situează pe același plan cu activitatea însăși, putându-se folosi vocabularul comun.

Realizarea acestor principii depinde în primul rând de modul în care propunătorul își începe organizarea muncii, înțelegând să renunțe în mod deliberat la unele pregătiri tradiționale stabilite în relația, învățător-elev”.

Încheierea jocului – în final, învățătorul formulează concluzii și aprecieri asupra felului în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

În învățământul primar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele școlare în orice moment al lecției, ca activitate de sine stătătoare sau doar ca metodă, urmărindu-se fie dobândirea noilor cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire al elevilor.

Asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanță deosebită, acestea stimulând dezvoltarea intelectuală generală a copilului și influențând pozitiv dinamica vieții sale spirituale.Pe de altă parte, cunoștințele matematice au o tot mai mare aplicare în practică, în toate domeniile de activitate.

Jocul didactic matematic este acela prin care se realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic, folosind un conținut accesibil, atractiv și recreativ atât prin forma de desfășurare cât și prin materialul didactic folosit.

Se știe că activitatea de învățare necesită un efort susținut și de aceea introducând cu mult tact, cu pricepere, activități de joc, se realizează o legătură, o continuitate cu perioada de vârf școlară, trezindu-i copilului interesul pentru activitatea de învățare, împletind-o cu activitatea de joc, dorită de el. Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecției în care observăm starea de oboseală, când atenția nu mai poate fi captata prin alte mijloace didactice sau pot fi organizate lecții joc, în care jocul să domine urmărind fixarea, consolidarea și sistematizarea cunoștințelor.

Inclus inteligent în structura lecției, jocul didactic matematic poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate în același timp să ușureze înțelegerea, asimilarea cunoștințelor matematice și formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizând o îmbinare intre învățare și joc.

6.4. Clasificarea jocurilor didactice matematice

Jocurile didactice matematice se pot clasifica după următoarele criterii:

în funcție de scopul și sarcina didactică

în funcție de aportul lor formativ

A. În funcție de scopul și sarcina didactică, pot fi împărțite în:

A) După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:

jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;

jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activității;

jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

B) După conținutul capitolelor de însușit:

Jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

Jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

C) După materialul didactic:

Jocuri didactice cu material didactic

standard (confecționat)

natural (din natură)

Jocuri fără material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cântece, povestiri)

B. În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură)

A) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză

Exemplu:

„Jocul negației” prin care se urmărește să se nască la copii ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice. (Vezi Anexele nr.6, 8)

„Completează șirul” în care copiii trebuie să deducă regulă după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului. (Vezi Anexele nr.7, 11, 17, 28, 29)

B) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză

Exemplu:

Jocurile matematice cu numere naturale (Vezi Anexele nr. 1, 2, 3, 16, 18, )

Jocuri didactice în care se efectuează operații cu numere (Vezi Anexele nr.12, 13, 26, 27)

Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiza.

C) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații

Exemplu:

Compararea cantitativă a două mulțimi (Vezi Anexele nr.4, 7, 9, 15, 34)

Recunoașterea egalității/inegalității a două numere (Vezi Anexa nr.9)

Compararea numerelor și ordonarea într-un șir crescător/descrescător (Vezi Anexele nr.1, 10)

D) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări

Exemplu:

„Cine știe, răspunde” cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat. (Vezi Anexele nr.13, 30)

E) Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.

Exemplu: „Cine are același număr?” – corespondența între numărul de obiecte și cifra, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare. (Vezi Anexa nr.7, 17, 21,31)

O altă clasificare este realizată de autorii Antohe V., Gherghinoiu C., Obeada M. în lucrarea: „Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Brăila 2002.

Autorii clasifică jocul didactic matematic împărțindu-l în trei categorii:

Jocuri didactice de formare de mulțimi care implica exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilitaților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.(Vezi Anexele nr.5, 7, 9, 14, 19, 20, 23, 24, 25, 35, 36, 37)

Jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv.(Vezi Anexele nr.9, 14, 15, 21, 22, 31, 32)

Jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi. (Vezi Anexele nr.14, 17, 19, 22, 33)

CAPITOLUL 7

O CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC LA CLASA I

„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.”

Albert Einstein

7.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

Activitățile din școală sunt un antrenament al capacității de învățare în măsura în care sunt adaptate particularităților și capacităților de învățare specifice vârstei. Învățătorul poate să-i organizeze copilului experiența de învățare în așa manieră încât să-i faciliteze accesul în cunoaștere și să-i amplifice capacitățile de asimilare de noi cunoștințe, de formare a unor deprinderi de muncă intelectuală esențiale la adaptarea la activitatea școlară. Obiectul acestei cercetări pedagogice a pornit de la ideea organizării unui studiu privind contribuția și implicarea jocului didactic matematic în activitatea de învățare la elevii clasei I .

Ipoteza generală: Presupunem că utilizarea jocului didactic asigură optimizarea performanțelor școlare ale elevilor.

Ipotezele cercetării

Ip.1 Cadrele didactice cunosc necesitatea utilizării jocului didactic, atunci acestea o pot valorifica eficient în cadrul orelor de matematică.

Ip.2 Dacă se dorește implicarea elevilor și realizarea de performanță cognitivă la aceștia, atunci este nevoie de organizarea cât mai atractivă a activităților utilizând metode și mijloace adecvate..

Ip.3 Prin utilizarea și integrarea adecvată în acadrul orelor de matematică a jocului didactic se poate ajunge la creșterea eficienței învățării noțiunilor matematice și prin aceasta la creșterea randamentului școlar al copiilor din învățământul primar.

Ip.4 Prin utilizarea jocului didactic în orele de matematică, ca metodă activă de lucru, în concordanță cu obiectivele și conținuturile instruirii și cu profilul psihologic de vârstă al elevilor, pot fi influențate rolurile în cadrul grupului.

Obiectivul general este realizarea unei cercetări privind atitudinea cadrelor didactice față de utilizarea jocului didactic în orele de matematică în cadrul procesului instructiv-educativ la nivel de învățământ primar precum și rolul jocului didactic în optimizarea performanțelor școlare la matematică, activizarea potențialului intelectual și fizic, dobândirea unor însușiri sociale.

Obiectivele specifice ale cercetării:

O1- identificarea necesității utilizării jocului didactic în activitățile matematice;

O2- analizarea modalităților de realizare a jocului didactic în activitățile matematice;

O3- evidențierea legăturii între utilizarea jocului didactic matematic, performanțele cognitive ale copiilor și dobândirea unor însușiri sociale;

O4- cunoașterea și precizarea locului pe care-l ocupa jocul didactic ca formă de activitate în școală și ca metoda de predare- învățare.

O5 – înregistrarea progreselor elevilor la finele demersului ameliorativ-formativ.

7.2. Metode de cercetare

În vederea demonstrării ipotezelor mi-am propus declanșarea unei cercetări psihopedagogice în care am folosit o serie de metode de cercetare: experimentul, observarea, testarea cunoștințelor. Având la îndemână asemenea instrumente putem, ca practicieni în domeniul educației copiilor să obținem date pe care simpla observație nu ni le-ar putea oferi. Ele au importanța lor în cunoașterea detaliilor.

Metodele, procedeele și tehnicile de cercetare trebuie adaptate continuu, în funcție de caracteristicile, de evoluția și modificările ce intervin în cadrul fenomenului real. Cadrul cel mai direct al experienței pedagogice este activitatea zilnică la clasă, contactul cu elevii, dându-ne posibilitatea să verificăm tehnicile de lucru, să alegem soluțiile eficiente.

Concomitent cu activitatea de instruire și educare, cadrul didactic-cercetător inițiază și un demers de cunoaștere a personalității copilului, cele două acțiuni (educația și cunoașterea celui educat) aflându-se într-o strânsă legătură. Această legătură se datorează faptului că solicitările externe (sarcinile de învățare, măsurile și cerințele educaționale), înainte de a duce la anumite rezultate și de a se concretiza în anumite performanțe, se răsfrâng prin prisma condițiilor interne ale personalității copilului. Variabilele psihologice care mediază performanțele și manifestările elevului sunt numeroase: trebuințele și interesele, disponibilitățile și înzestrările generale, aptitudinile specifice, structurile tipologiei comportamentale, fondul emoțional, atitudinile caracteriale, însușirile intelectuale, achizițiile anterioare.

“Realizând o îmbinare a cunoașterii și recunoașterii trăsăturilor psihice individuale prezente ale copilului, educatorul va putea să întrevadă cum va evolua ulterior un copil sau altul, să emită predicții cu privire la probabilitatea șanselor și reușitelor sale”.

“Orice activitate educațională se întemeiază pe cunoașterea psihologică a subiectelor care fac obiectul unui astfel de intervenții. Mai mult decât atât, calitatea procesului educațional depinde esențial de abilitățile psihologice, ale celor ce-l întreprind. Emil Planchard a sintetizat această idee în sintagma Nemo psychologus, nisi paedagogus (Nu poți să fii pedagog fără a fi psiholog), tocmai pentru a sublinia forța acestei interdependențe.”

În școală, dar și în afara ei, învățătoarea are la îndemână numereoase ocazii de a-și cunoaște copiii din clasă, prin modalități simple, accesibile dar și prin experimentare, cercetare psihologică și pedagogică. Mi-am propus să folosesc rezultatele obținute în cadrul activităților desfășurate cu elevii mei la orele de matematică. Cercetarea se va focaliza cu precădere pe dinamica schimbării în acest sens observând comportamentele manifestate la nivelul clasei I. Pentru a verifica validitatea ipotezei, folosesc următoarele metode de cercetare:

Metode de colectare a datelor cercetării (constatative), drumuri ce au trebuit parcurse spre a strânge date / fapte care au putut sprijini structurarea unui răspuns la problema în studiu:

Observația;

Experimentul pedagogic;

Metoda testelor;

Analiza produselor activității;

Convorbirea;

Metoda biografică.

Metode de măsurare a datelor / faptelor procurate:

metoda ordonării;

metoda comparării perechilor.

Metode de evaluare:

numărarea (raportul procentul);

scările de evaluare (notele școlare, teste docimologice);

clasificare (așezare în serie, comparația binară și baremul).

Metode de prezentare și prelucrare statistico – matematică:

tabelul de rezultate;

reprezentările grafice.

Pentru ca datele să fie semnificative am respectat următoarele condiții:

Observarea s-a desfășurat după un plan bine stabilit, a avut un caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.

Valorificarea rezultatelor acestei cercetări se concretizează în lucrarea ,, Jocul didactic matematic în învățământul primar". De asemenea, rezultatele ei le voi folosi în îmbunătățirea activității didactice personale. Concluziile le voi prezenta și în cadrul comisiei metodice a învățătorilor din școala noastră, precum și la cercul pedagogic al învățătorilor.

7.3. Organizarea cercetării

7.3.1. Lot de subiecți

Cercetarea vizează elevii de la Școala cu Clasele I-VIII Nr.: 49 București, clasa I C, precum și cadrele didactice care predau la ciclul primar în școala în care îmi desfășor activitatea și aflarea părerii acestora în ceea ce privește utilizarea jocului didactic matematic.

Lotul este reprezentat de un număr de 29 de elevi și de un număr de 14 cadre didactice de la Școala cu Clasele I-VIII Nr.: 49 – București.

Cei mai mulți dintre copii au împlinit 7 ani în timpul anului 2012. 62% dintre părinții copiilor au studii superioare și 18% au studii medii, constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație. Cei 29 de elevi sunt neselecționați, deci fac parte din învățământul de masă, prin urmare rezultatele cercetării vor putea fi folosite de către celelalte învățătoare în activitatea la clasă, ca punct de plecare pentru alte cercetări, atât ale noastre, ale practicienilor, cât și ale specialiștilor-cercetători în domeniu.

7.3.2. Stabilirea variabilelor

Din ipotezele formulate se desprind 2 feluri de variabile ale cercetării:

Variabilă independentă-utilizarea jocului didactic în cadrul orelor de matematică;

Variabilele dependente:

creșterea eficienței însușirii operațiilor aritmetice și implicit a progresului elevilor.

toate modificările produse la nivelul proceselor psihice (gândire, limbaj, memorie, imaginație, creativitate), în atitudinea elevilor, comportamentul lor;

rezultatele obținute în urma organizării orelor de matematică interactiv, folosind cu precădere jocul didactic matematic, dar și alte metode moderne.

7.3.3. Etapele cercetării

Etapa constatativă : 20 septembrie – 16 octombrie 2011

Etapa formativă : 16 octombrie 2011 – 18 mai 2012 – Introducerea „factorului de progres” – jocul didactic.

Etapa evaluativă : 21 mai – 25 mai 2012 – concluzii, recomandări – Strategii de verificare și evaluare a rezultatelor.

A. Etapa constatativă : 20 septembrie-16 octombrie 2011

Pentru culegerea datelor, tehnica utilizată a fost aceea a administrării directe, folosind ca instrument de cercetare chestionarul aplicat celor 14 cadre didactice de la Școala cu Clasele I-VIII Nr.:49 – București.

Proiectul se aplică pe un lot de subiecți aleși și clasificați după următoarele criterii:

a) vârsta :

Grafic 1. Componența pe vârste a lotului experimental de elevi.

b) sex:

Grafic 2. Componența pe sexe a lotului experimental de elevi

c) mediu rezidențial:

Grafic 3. Proveniența elevilor din lotul experimental

d) performante școlare:

Grafic 4. Performanțe elevi pe baza consultării documentelor școlare

Grafic 5. Componența pe sexe a lotului de subiecți – cadre didactice

Grafic 6. Componența pe vârste a lotului de subiecți- cadre didactice

Grafic 7. Componența grade didactice a lotului de subiecți – cadre didactice

Grafic 8. Componența lotului de subiecți – cadre didactice din punct de vedere al pregătirii inițiale.

Acesta este unul dintre cele mai des utilizate instrumente de cercetare. Avantajul chestionarului îl reprezintă anonimatul care determină manifestarea naturală, liberă a subiectului.

Am elaborat un chestionar care cuprinde un număr de 11 întrebări de tipuri diferite, care să acopere realitatea vizată de obiectivele și ipotezele cercetării.

În realizarea chestionarului am folosit diferite tipuri de întrebări cum ar fi:

Întrebări deschise – întrebările numărul 2,5,6,11;

Întrebări de tip „evantai” – întrebările numărul 1,3,4,7,9;

Întrebări închise – întrebările numărul 5,8,10.

Analiza și interpretarea calitativă a datelor obținute în urma aplicării chestionarului cadrelor didactice

La prima întrebare a chestionarului aplicat: ,, În opinia dumneavoastră, care este cea mai eficientă metodă de predare a matematicii la clasa I?” datele obținute relevă care este cea mai eficientă formă de realizare a activităților matematice – jocul didactic – confirmând și prima ipoteză de la care am plecat în realizarea cercetării.

Grafic 9. Răspunsurile cadrelor didactice la prima întrebare

Dintre cadrele intervievate 40% consideră jocul ca formă eficientă în realizarea activităților matematice, dar și combinat cu alte forme de realizare, 20% dintre cadrele didactice consideră că trebuie combinate toate metodele, 10% împreună cu fișa matematică, 10% cu exercițiul cu material individual sau cu jocul logic.

Întrebarea nr.10: „Facilitează jocul formarea deprinderilor de muncă intelectuală specifice vârstei preșcolare ?”

Grafic 10. Răspunsurile cadrelor didactice la întrebarea nr. 10

100% dintre cadrele chestionate consideră jocul ca fiind primul pas în formarea deprinderilor de muncă intelectuală la elevi.

Întrebarea nr.11: “Precizați 3 puncte tari și 3 puncte slabe ale utilizării jocului didactic matematic.”

Grafic 11. Răspunsurile cadrelor didactice la întrebarea nr. 11 – puncte slabe

40% din cadrele chestionate consideră că jocul didactic nu prezintă puncte slabe în utilizarea la activitățile instructiv-educative.

10% consideră că slaba concentrare a unor copii în timpul activității se datorează jocului.

10% consideră că exercițiul individual se desfășoară mai greu în timpul jocului didactic.

În graficul de mai jos se pot observa cu ușurință multitudinea de avantaje pe care le are utilizarea jocului didactic în cadrul lecțiilor de matematică în special, dar și în cadrul tuturor activităților, în general.

Grafic 12. Răspunsurile cadrelor didactice la întrebarea nr. 11 – puncte tari

20 % din cadre consideră că jocul didactic implică copiii în activitate, le dezvoltă relaționarea,contribuie la dezvoltarea funcțiilor cognitive, dar în același timp le dezvoltă și creativitatea.

20 % din cadre consideră că jocul didactic implică copiii în activitate, le dezvoltă relaționarea,contribuie la dezvoltarea funcțiilor cognitive

10% din cadre consideră că jocul didactic dezvoltă și creativitatea.

10% consideră jocul ca fiind cea mai indicată modalitate de realizare a evaluării.

10 % au observat că prin utilizarea jocului didactic copiii se obișnuiesc cu respectarea regulilor impuse.

10 % cred că prin joc se pot fixa cunoștințele pe care copiii le dobândesc în cadrul activităților instructiv-educative.

Această etapă s-a desfășurat în luna septembrie, 2011, după ce m-am documentat asupra temei alese, studiind lucrări de referință din literatura de specialitate românești și traduceri din literatura de specialiatate străină. Ea a constat în teste psihologice de cunoaștere a copiilor, chestionare aplicate părinților, teste sociometrice, convorbiri cu copiii, cu părinții și bunicii copiilor, studierea unor documente. Aceste chestionare au vizat cunoașterea unor date despre copii.

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

Încercuiți sau completați răspunsul potrivit:

Rezultatele obținute au fost următoarele:

Grafic 13. Situația preocupărilor familiilor pentru educația copilului

Se observă că familiile din care provin copiii au preocupări pentru cunoașterea și educația copiilor lor, mai sunt însă și familii care cred că bătaia este o măsură educativă pentru copii. Este de observat că aceia care au neînțelegeri cu copilul folosesc această măsură de disciplinare.

O altă metodă de cercetare folosită în etapa constatativă a fost testul psihologic pentru a cunoaște nivelul de inteligență al acestora. În aplicarea și interpretarea acestui test am solicitat ajutorul psihologului școlii.

Testul ,,Omulețul ” este foarte complex ca interpretare, obținându-se indicii ai dezvoltării mentale. Desenul persoanei este mai superficial la vârste mici și devine din ce în ce mai complet la vârste mai mari. Ceea ce este ușor de observat în desenul unei persoane este maniera de execuție, caracteristicile desenului. Un omuleț foarte mic poatre fi un simbol al unei timidități, al îngrădirii, al frustrării, descurajării. Relațiile din cadrul familiei pot fi observate cu ușurință în desen. Copilul poate să-și deseneze membrii familiei, sau poate să-i omită, fiindcă așa simte în acel moment sau așa dorește el. Distanța dintre membrii familiei poate semnifica anumite bariere, restricții sau chiar interdicții. Copiii abuzați de tată îl vor omite din desene de cele mai multe ori, sau îl vor desena mai departe de ceilalți membrii.

Testul a fost aplicat colectiv. Fiecare subiect a avut o cutie cu șapte creioane colorate: albastru, verde, roșu, galben, violet, cafeniu, negru, precum și un creion negru, o gumă și o coală de hârtie A4, așezată vertical. Le-am spus să deseneze un omuleț cât pot ei de frumos, dacă doresc pot să-l și coloreze.

Copiii au fost lăsați să deseneze cum au dorit, fără să li se acorde ajutor și fără să fie formulate critici, aprecieri sau sugestii. Am stimulat copiii nehotărâți, fiind încurajați cu formule de tipul: ,,Foarte bine, continuă.” Dacă au pus întrebări în ceea ce privește maniera în care trebuie executat desenul li s-a răspuns să procedeze cum doresc ei, cum cred ei că e mai frumos.

Pentru cotarea și analiza desenului omulețului am utilizat foaia de cotare. Am însemnat pe foaia de cotare itemii prezenți în desenul considerat. Am atribuit un punct pentru fiecare item prezent. Am obținut astfel cinci note brute:

1. Nota C , reprezintă numărul de itemi reușiți din scala “cap”;

2. Nota S, reprezintă numărul de itemi reușiti din scala “schema corporală”;

3. Nota V, reprezintă numărul de itemi reușiți din scala “îmbrăcăminte”;

4. Nota T (totală), reprezintă nota C + nota S + nota V;

5. Nota L (culoare), se numără itemii reușiți, din întreaga listă de itemi.

Notele brute obținute au fost raportate la etalon.

Am calculat Coeficientul de Inteligență folosind formula clasică:

Vârsta de maturitate x 100 = coeficient de maturitate

Vârsta reală

PREZENTAREA COEFICIENTULUI DE INTELIGENȚĂ:

Grafic 14. Coeficientul de inteligență la grupa experimentală

După cum se observă , dintr-un număr de 29 de copii, majoritatea, ( 22 copii ) prezintă ,,inteligență normală ” doar 4 copii prezentând ,,încetineală intelectuală ” , trei copii având un intelect la ,,zona marginală a normalului”. Consider că grupa experimentală este echilibrată din punctul de vedere al inteligenței.

Evaluarea inițială docimologică:

NUMELE ELEVULUI: DATA :

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

– DISCIPLINA MATEMATICĂ – CLASA I

1. OBSERVĂ URMĂTORUL OBIECT CONSTRUIT DIN FIGURI GEOMETRICE.

COLOREAZĂ CU ROȘU CĂSUȚA DIN DREPTUL FIECĂREI PROPOZIȚII ADEVĂRATE:

ANIMALELE JUNGLEI S-AU HOTĂRÂT SĂ ORGANIZEZE O CURSĂ DE FORMULA 1. PRIVEȘTE CU ATENȚIE ȘI:

PRIVEȘTE IMAGINILE DE MAI JOS. PUIUȚII ANIMALELOR SE PARE CĂ S-AU RĂTĂCIT. SĂ-I AJUTĂM SĂ-ȘI GĂSEASCĂ PĂRINȚII.

5. CONTINUĂ ȘIRUL CU INCĂ 6 DESENE, RESPECTÂND ORDINEA OBIECTELOR.

6. SCRIE ÎN CASETA CORESPUNZĂTOARE CÂTE OBIECTE SUNT ÎN FIECARE MULȚIME.

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

– DISCIPLINA MATEMATICĂ – CLASA I

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Descriptori de performanță:

FIȘA privind rezultatele obținute la probele de evaluare inițială

Școala cu Clasele I-VIII Nr. 49 – București

Disciplina de studiu: MATEMATICĂ

Clasa I C

Data: 27.09.2011

Nr. elevi evaluați: 29

Obiectivele evaluării:

– să recunoască figurile geometrice: cerc, pătrat, triunghi ;

– să recunoască propozițile adevărate;

– să scrie și să recunoască numerele de la 0 la 10, să determine locul unui număr în șirul numeric;

– să realizeze corect corespondența între animale și puii lor;

– să continue modelul repetitiv reprezentat prin figuri geometrice;

– să scrie numărul corespunzător elementelor unei mulțimi.

NIVELUL DE REALIZARE AL OBIECTIVELOR:

CALIFICATIVE OBȚINUTE EVALUARE:

Rezultate obținute la evaluarea inițială

Grafic 15. Rezulatate la testarea inițială

CONSTATǍRI:

Dintr-un efectiv de 29 de elevi de la clasa experimentală:

7 elevi au avut nevoie de sprijin permanent pentru rezolvarea cerințelor;

10 elevi nu au realizat punctaj maxim la O2, asociind 2 elemente din prima mulțime unui singur element din cea de-a doua mulțime;

la O3, 8 școlari au obținut calificativul B, iar 7calificativul S;

la O4, 9 școlari au obținut calificativul B, iar 8 calificativul S;

la O5, 10 școlari au obținut calificativul B, 8 au obținut calificativul S;

la O6, 11 școlari au obținut calificativul B, 8 au obținut calificativul S;

S-au impus următoarele măsuri de recuperare pentru elevii care au greșit:

– antrenarea permanentă în activități a elevilor respectivi;

– rezolvarea unor exerciții de formare de mulțimi după diferite criterii;

– punerea în corespondență și comparare a unor mulțimi cu număr diferit de elemente;

– organizarea sub formă de concurs a unor jocuri, având drept scop gruparea unor obiecte de același fel, precum și mărirea sau micșorarea numărului de elemente din fiecare grupă realizată conform indicațiilor;

– organizarea de jocuri având ca scop principal recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitatea corespunzătoare;

– organizarea de jocuri didactice în vederea însușirii corecte a numeralului ordinal;

Măsuri de performanță:

– exerciții de sortare, clasificare, grupare și formare de mulțimi după formă și culoare;

– exerciții pentru realizarea corespondenței element cu element;

– jocuri având ca obiective principale: recunoașterea cifrelor, raportarea lor la cantitate, utilizarea corectă a numeralului ordinal;

În acest moment am introdus variabilă independentă pentru îmbunătățirea performanțelor „factorul de progres” – jocul didactic, deci am trecut la faza următoare a experimentului.

Etapa formativă : 16 octombrie 2011 -18 mai 2012

După probele inițiale, prin care am stabilit nivelul la care se afla clasa experimentală la începutul anului școlar, a urmat perioada de formare, care a constat în jocuri didactice matematice.

Observând nivelul cunoștințelor matematice la care se situează școlarii la începutul anului școlar, mi-am propus ameliorarea rezultatelor prin desfășurarea unor activități antrenante, care să stimuleze interesul acestora față de matematică.

Activizarea copiilor s-a realizat printr-o serie de jocuri și fișe didactice (anexa 10), în cadrul cărora am utilizat metode activ-participative precum: cubul, brainstormingul, metoda cadranelor, metoda bulgărelui de zăpadă, învățarea în echipă, învățarea prin descoperire, etc. Aceste activități au urmărit ca școlarii să atingă, în mod conștient și activ, obiectivele matematice propuse de programă. Orele de predare a numerelor naturale la clasa experimentală s-au desfășurat după cum urmează:

Numărul și cifra 2

Moment organizatoric

Se asigură climatul necesar desfășurării lecției. Se pregătesc materialele necesare desfășurării activității.

Reactualizarea cunoștințelor

Se prezintă planșa unde sunt desenate o mulțime fără nici un element și o mulțime cu un element. Solicit elevii să completeze cifra corespunzătoare fiecărei mulțimi desenate. Solicit elevilor să formeze pe bancă mulțimi cu tot atâtea elemente utilizând obiecte din penar.

Captarea atenției

Se prezintă ghicitoarea:

Număr ochi, număr urechi,

Mâini, picioare, deci perechi.

Decât 1 sunt mai mare.

Spune: cum mă cheamă oare?

Se citește și se prezintă imagini pentru “Povestea cifrei 2”

Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor Se comunică într-o manieră accesibilă copiilor obiectivele lecției: să învețe să scrie și să citească cifra 2, să o recunoască, să opereze cu aceasta în cadrul unor exerciții-joc.

Dirijarea învățării

Hai să zicem unu,

Să se facă doi.

Două mâini copilul are,

Una este LUNA.

*Se descoperă pe planșa o mulțime nouă ce are 2 elemente. Cer elevilor să facă o corespondență între mulțimea cu 1 element și cea nou formată. Se analizează noua situație; se explică cum s-a format noul număr: prin adăugarea a încă un element la cele precedente

*Se concluzionează că mulțimii cu două elemente îi corespunde numărul 2 și scriem în căsuță cifra 2; numărul 2 este mai mare decât numărul 1 cu o unitate, așa cum numărul 1 este mai mic decât 2 cu o unitate.

*Compunerea numărului 2 se face prin gruparea unor elemente în mulțimi de câte 2 obiecte.

*Se numără în ordine crescătoare și descrescătoare, de la 0 la 2 și de la 2 la 0.

Solicit elevii să formeze pe bănci o mulțime cu tot atâtea elemente ca cea de la planșă.

*Se cere elevilor să găsească numărul 2 între jetoanele din Jocul numerelor, apoi și numărul 1.

*Se deschid manualele și se intuiește numărul 2 de tipar care este format dintr-o linie curbă și o linie orizontală.

*Se completează pe manual numărul corespunzător mulțimilor date, compara mulțimile.

*Se scrie titlul pe suportul liniat și se observă componentele și modul de scriere a cifrei 2 și direcția de scriere a acesteia.

Se execută de către câțiva elevi, cifra 2 pe suportul liniat, ceilalți execută cifră în aer, pentru a învăța modalitatea de scriere, apoi câteva cifre pe caietul de matematică.

După explicațiile primite individual de la învățător, se trece la scrierea cifrei 2, urmărindu-se executarea corectă a acesteia.

Obținerea performanței

Se cere elevilor să lucreze fișa de lucru.

Se citesc și se explica sarcinile de lucru.

Asigurarea transferului

Solicit elevii să numere crescător și descrescător până la 2.

Solicit elevii să recunoască numerele de pe jetoanele pe care le ridic.

Evaluarea activității

Se fac aprecieri asupra modului de desfășurare a lecției și modul de rezolvare a fișelor.

Numărul și cifra 2

1. Colorează mulțimea cu două elemente.

2. Formează mulțimi. Realizează corespondența între elemente. Scrie cifra corespunzătoare.

3. Scrieți cifrele corespunzătoare mulțimilor date!

Colorează, în fiecare mulțime, atâtea elemente câte indică cifra din dreptul ei!

CONSTRUIM NUMERE! Colorează cu verde bețișoarele corespunzătoare pentru a forma numărul indicat, apoi scrie cu litere numele lui!

Scrie două rânduri cu cifra 2 !

Esti campion? Demonstrează!

Scrie în ordine crescătoare, apoi descrescătoare, numerele/cifrele pe care le-ai învățat !

Numărul și cifra 5

Moment organizatoric

Pregătesc materialele necesare în timpul desfășurării activității. Asigur o atmosferă adecvată desfășurarii în condiții optime a activității.

Reactualizarea cunoștințelor anterior însușite

Se verifică cantitativ și calitativ tema scrisă.

Adresez câteva întrebări:

Ce număr și cifră am învățat noi ora trecută la matematică?

Vă mai amintiți povestea numărului 4?

Ce a trebuit să-i ducă fiul batrânei soției?

Câte camere are o inimă?

Voi știți să numărați crescător și descrescător până la patru?

Care sunt vecinii numărului 2, 3?

Joc didactic pe grupe: „Adu atâtea obiecte câte arată cartonașul”.

Se va efectua exercițiul-joc referitor la cifrele 0, 1, 2, 3, 4. Sarcina didactică este să ridice tot atâtea obiecte câte arată cartonașul, să stabilească numărul corespunzător.

Pregătirea psihologică

Le cer elevilor să fie foarte atenți pentru că le voi citi o mică povestioară. Citesc povestea cifrei 5.

Le adresez următoarele întrebări:

Despre ce cifră era vorba în poveste?

Ce reprezintă cifra 5?

Cu cine se asemănă cifra 5?

Anunțarea temei și a obiectivelor.

Astăzi la ora de matematică vom învăța „Numărul și cifra 5”. Va trebui să fiți foarte atenți ca până la sfârșitul orei să știți să formați mulțimi cu cinci elemente, să dați exemple de mulțimi de cinci elemente, să scrieți corect și frumos cifra 5, să descompuneți o mulțime formată din cinci elemente.

Care este titlul lecției de azi?

Dirijarea învățării

Descopăr pe tablă o mulțime ce are patru elemente și una care conține cinci elemente . Cer elevilor să realizeze corespondența între elementele mulțimilor.

Solicit elevilor să găsească în clasă mulțimi cu cinci elemente.

Cer elevilor să deschidă manualele la pagina 17 (unu-șapte).

Intuirea imaginii din manual.

Le adresez întrebări:

Câți copii participă la joc?

Căte scaune sunt pe margine?

Are fiecare copil loc pe scaun?

Dar balon are fiecare copil?

Ce mulțimi de 5 elemente observi în imagine?

Formați pe bancă, fiecare, din bețișoare (fructe creioane colorate) o mulțime formată din cinci elemente.

Voi cere elevilor să aleagă dintre cifrele de pe bancă cifra corespunzătoare mulțimilor formate. Prezint planșa cu cifra 5.

Cu ce se aseamănă această cifră?

Din ce este formată cifra 5?

Scriu la tablă cifra 5 explicând mișcările.

Se execută mișcările pentru realizarea cifrei 5 în aer, pe bancă și în podul palmei.

Se fac exercițiile pentru încălzirea mușchilor mici ai mâinii.

Vor ieși la tablă 2-3 elevi pentru a scrie cifra 5.

Voi controla scrierea cifrei 5 și voi interveni în caz de nevoie.

Pentru elevii care nu reușesc să scrie corect cifra cinci voi folosi o fișă cu exerciții joc.

Vom număra crescător și descrescător de la 1 la 5 cu ajutorul cântecului Numărătoarea.

Fixarea cunoștințelor

Distribui elevilor o fișă de lucru.

Numărul și cifra 5

Încercuiește paharul care are numărul de creioane indicat!

Completează cu numărul sau mingile potrivite!

Descompune numărul 5 folosind rigletele sau bețișoarele din trusa de matematică !

Desenează în piesele de domino atâtea buline câte sunt necesare pentru a forma numărul 5

Scrie vecinii numerelor!

Unește fiecare număr cu imaginea corespunzătoare!!

Continuă cu numerele corespunzătoare:

Joc de atenție ! Numără și apoi scrie cifra corespunzătoare fiecărei mulțimi.

Trasează cu culori diferite drumul de la albine la floarea corespunzătoare. Colorează florile.

Evaluare

Se vor face aprecieri generale și individuale.

Tema pentru acasă

Vor avea de scris 3 rânduri cu cifra 5.

Numǎrul și cifra 8

Moment organizatoric

Asigur condițiile necesare desfășurării optime a lecției de matematică: aerisesc sala de clasă, pregătesc materialele didactice.

Verificarea cunoștințelor anterioare

Se vor efectua exerciții-joc pentru reactualizarea cunoștintelor însușite anterior, exerciții orale de numărare (crescător, descrescător) în limitele 0-7;

Utilizând metoda “ Ciorchinele”, ne reamintim modalitățile de descompunere ale numerelor învățate.

*Joc: „Vecinii” (precizarea vecinilor unor numere)

*Joc: „Robotelul”

1+1+1; 2+1+1; 2+2+2; 5-1-1; 6-2-1; 7-2+1 etc.;

3 mărit cu1; 6 micșorat cu 2; 7 micșorat cu 1 etc.;

suma numerelor 2,2,2;

diferența numerelor 5 si 2;

cum se numește rezultatul adunării/scăderii?

Captarea atenției

Joc muzical: „Numărătoare”;

Se va audia „Povestea cifrei 8”.

Anunțarea temei

Anunț conținutul învățării: „Numărul și cifra 8” ;

Astăzi ne vom juca cu numărul și cifra 8, ca să putem număra corect, să compunem și să descompunem numărul 8, să îl comparăm cu celelalte numere învățate.

Dirijarea învățării

Pe panoul din fața clasei voi forma o mulțime cu 7 elemente (mere). Un elev va veni la panou și va forma alături o mulțime care să aibă tot atâtea elemente ( pere). Le voi cere elevilor să închidă ochii și voi adăuga mulțimii perelor încă un element. Le cer elevilor să observe diferența, realizând corespondența.(Care mulțime are mai multe elemente?; Cu câte elemente are mai mult mulțimea perelor?).

Vom stabili că mulțimea nou formată are cu unu mai mult decât mulțimea cu 7 elemente.

Numărul corespunzător mulțimii nou formate este 8.

Se va număra crescător și descrescător (din 1 în 1, din 2 în 2) în concentrul 0-8;

Copiii vor lucra în perechi formând o mulțime cu 7 elemente la care vor adauga o mulțime cu un element. Vor integra într-o diagramă mulțimea nou formată. Semnul numarului 8 este cifra 8.

Obtinerea performanței.

Prezint planșa cu numărul și cifra 8 asociată mulțimii cu 8 elemente (analizăm și comparăm cifra).

Astăzi vom învăța să scriem cifra 8. Solicit elevilor să observe elementul grafic nou și le explic scrierea corectă a cifrei 8.

Efectuarea câtorva exerciții de relaxare a mâinilor: „ploaia”, „lupta cocoșilor” (degetele de la mâna dreaptă împing degetele de la mâna stângă, îndoaie degetele, acestea opun rezistență), „boboc-floare” (închiderea și deschiderea pumnului); mimăm scrierea cifrei în aer și pe bancă. Dirijez scrierea corectă. Urmăresc și corectez poziția corectă pentru scris: corpul, caietul, instrumentul de scris, distanța corp bancă.

Se vor scrie 2-4 rânduri cu cifra 8.

Asigurarea feed-backului

Lucru pe fișa individuală. Se dau indicații privind modul de rezolvare a fișei.

Numărul și cifra 8

Completează secvența numerică. Colorează cu roșu numerele cu soț și cu galben numerele fără soț.

Completează numerele caselor vecine:

Numără și scrie cifra corespunzatoare numărului de obiecte:

Scrie în ordine crescătoare numerele: 29; 16; 21; 19; 13; 20; 25; 14; 17.

Încercuieste numărul corespunzător:

Realizează corespondența între mulțimi și numărul corespunzător:

Completează casetele cu numerele potrivite!

Scrieți în pătrățele numerele care corespund:

Desenează atatea elemente cat arata cifra

Evaluarea performanțelor

Se vor corecta frontal fișele de evaluare.

Elevii vor realiza la tabla o floare (suma pe fiecare petala trebuie sa fie 8).

Se cere elevilor să creeze o problemă și să o rezolve, pornind de la imaginea afișată.

Încheierea activității

Apreciez modul de desfășurare al lecției, fac aprecieri colective și individuale. Împart stimulente.

Am prezentat 3 planuri de lecții susținute în cadrul unității de învățare „Numere naturale de la 0 la 10”. În continuare voi prezenta jocuri didactice matematice folosite în celelalte lecții predate la clasă:

Joc didactic: „Cifre fermecate”;

Forma de realizare: joc didactic;

Forma de organizare: cu toată clasa, pe grupe;

Scopul: – identificarea cifrelor în poveștile cunoscute de copii, recunoașterea cifrelor, asocierea de mulțimi la cifre și invers, evaluarea numerației 1-7, evaluarea cunoștințelor despre povești prin joc didactic.

Obiective:

O1 – să enumere povești care conțin în titlu cifre;

O2 – să numere personajele după diferite criterii ( personaje bune – personaje rele, personaje feminine-personaje masculine, personaje animale-personaje păsări, etc);

O3 – să asocieze o cifră la o mulțime de personaje dintr-o poveste;

O4 – să numere personajele dintr-o poveste cunoscută;

O5 – să compare două mulțimi de personaje prin punere în coresponență, precizând care are mai multe sau mai puține elemente;

Reguli de joc: răspunde cel arătat cu bagheta magică, se vor așeza personajele doar la tabloul potrivit poveștii din care fac parte;

Elemente de joc: bătăi din palme, indicarea cu bagheta;

Strategii didactice:

– metode didactice: jocul didactic, observația, explicația, demonstrația, povestirea, problematizarea, învățarea în echipă;

– material didactic: scene ilustrate din povești, personaje din povești din carton, cifre, tablă, cretă;

Desfășurarea activității:

Activitatea debutează cu cântecul caprei din povestea „Capra cu trei iezi”. Apoi copiii și povestesc fragmente din povești care conțin cifre: „Capra cu 3 iezi”, „Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”, „Cei 3 purceluși”, „Iedul cu 3 capre”. La fiecare poveste un copil așază pe tablă personajele, formând mulțimi, apoi asociază fiecărei mulțimi cifra corespunzătoare și le compară.

La complicarea jocului copiii vor identifica diferențe între personaje (ca număr) din povești care au în titlu aceași cifră. De exemplu: „Sunt 3 povești care au cifra 3 în titlu: Capra cu 3 iezi, Iedul cu 3 capre, Cei 3 purceluși, dar fiecare are de fapt un număr diferit de personaje. În povestea Capra cu 3 iezi sunt 4 personaje, în povestea Iedul cu 3 capre sunt 7 personaje, în povestea Cei 3 purceluși sunt 4 personaje”. Copiii vor găsi numărul total de personaje din fiecare poveste și prin operațiile de adunare și scădere, sau prin comparația mulțimilor, vor identifica povestea cu cele mai multe personaje, povestea cu cele mai puține, precum și cu câte personaje sunt mai multe sau mai puține.

Joc didactic: „Cel mai bun croitor”;

Forma de realizare: joc didactic;

Forma de organizare: pe echipe;

Scop: – consolidarea și evaluarea operațiilor intelectuale prematematice vizând grosimea, lungimea, culoarea, textura materialelor.

Obiective:

O1 – să confecționeze din materiale diverse (hârtie, materiale textile, ațe, carton, pungi de plastic), hăinuțe pentru păpuși respectând diferite criterii: lungime, culoare, grosime;

O2 – să măsoare lungimi utilizând unități de măsură standardizate (metrul), dar și nestandardizate (degetele, brațul, bețișoare);

O3 – să confecționeze prin lipire, colaj, tăiere, legare, coasere, haine potrivite pentru fiecare păpușă, respectând cerințele învățătoarei;

O4 – să compare materiale și produsele rezultate (culoare, formă, textură, lungime, lățime);

O5 – să identifice, prin comparație, diferențe și asemănări între cele 4 rochițe, pentru a le

confecționa în ceea ce privește culoarea, lungimea, lățimea;

O6 – să lucreze în echipă, respectând partenerii de activitate și cerințele învățătoarei;

Strategii didactice:

– metode didactice: tăiere după contur, aplicația, conversația, explicația, jocul didactic, învățarea prin descoperire.

– material didactic: păpuși de diferite mărimi; hârtie glasată, creponată, materiale textile de diferite culori, foarfece, lipici, ace, ață, pungi, metru, bețișoare pentru măsurat.

Desfășurarea activității:

Clasa este organizată sub forma a 3 magazine unde se confecționează haine. O păpușă e necăjită fiindcă nu reușește să le găsească celor 4 copii ai ei hainele potrivite. Cele 4 păpuși au toate nevoie de haine speciale:

– prima păpușă este foarte înaltă și are nevoie de haine lungi. Culoarea ei preferată este roșu, dar și orice nuanță care este aceași gamă (roz, vișiniu, portocaliu);

– a doua păpușă este mai plinuță și are nevoie de haine mai largi. Culorile ei preferate sunt culorile cerului și a ierbii (verde și albastru) și îi plac hainele mai groase;

– a treia păpușă este scundă. Culorile ei preferate sunt culorile soarelui și a portocalei (galben și portocaliu) și îi plac hainele subțiri;

– a patra păpușă este nehotărâtă. Nu vrea haine nici prea lungi, nici prea scurte, nici prea largi, nici prea stramte. Și vrea ca hainele ei să aibă o culoare unică, pe care să n-o poarte altă păpușă. Copiii, așezați la cele 3 croitorii vor începe să lucreze. Pentru început ei vor nota ce dorește fiecare păpușă, ce lungime, ce culoare, ce mărime să aibă hainele. Apoi vor măsura cu ajutorul metrului, a degetelor, a bețișoarelor: lungimea brațelor, a bustului, a picioarelor. Vor trasa pe hârtie schițele hainelor, folosindu-se de lungimile aflate, apoi le vor tăia după contur și le vor îmbrăca pe păpuși utilizând tehnici ca: lipirea, cusutul, legarea cu ață.

Complicarea jocului:

Deoarece a patra păpușă este mai pretențioasă, ea oferă un premiu croitoriei care va reuși să îi satisfacă cerințele:

– hainele vor fi mai scurte decât ale primei păpuși, dar mai lungi decât ale celei de-a treia ( pot să aibă aceeași lungime ca și celei de-a doua păpuși);

– hainele ei vor fi mai largi decât ale primei sau ale celei de-a treia păpuși, dar mai strâmte decât alei celei de-a doua;

– culorile nu trebuie să fie la fel cu ale celorlalte păpuși.

Copiii compară lungimile, mărimile și gama de culori ale celor 3 rochii pentru a identifica cu ce materiale mai pot să lucreze pentru a respecta cerințele.

Joc didactic: „Al câtelea iepuraș a fost prins?”;

Forme de organizare:

– în formații de câte 2, 4 sau 8;

– în șir crescător sau descrescător ( în limitele 1-8);

Scop: – consolidarea cunoștințelor despre numerație în limitele 1-8 prin efectuarea unor exerciții fizice, prin exerciții de mers, alergare, săritură, îndoire, răsucire, prin organizarea în formații specifice activităților de educație fizică.

Obiective:

O1 – să formeze corect șirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-8;

O2 – să efectueze corect diferitele tipuri de mers și de alergare, respectând formațiile: câte 1, câte 2;

O3 – să se așeze în formație câte 4, respectând ordinea cifrelor de pe tricouri;

O5 – să efectueze exercițiile pentru influnțarea selectivă a aparatului locomotor;

O6 – să păstreze ritmul din timpul exercițiilor prin efectuarea numerației 1-8.

Strategii didactice:

– metode didactice: jocul (fizic și muzical), exercițiul fizic, explicația, demonstrația.

– materiale didactice: jetoane cu cifre de la 1 la 8;

Desfășurarea activității:

Copiii iși aleg câte o cifră de la 1 la 8 și se așează într-un șir crescător, apoi descrescător până au format șirul pentru începerea activității de educație fizică. Exercițiile de mers în coloană, de alergare, săriturile și alte exerciții de încălzire se vor efectua prin enumerarea ritmică 1-2-3-4.

Așezați câte 4, copiii vor efectua apoi exerciții în formații, pastrându-se di nou ritmul prin numerație. La sfârșitul activității se va desfășura jocul: „Al câtelea iepuraș a fost prins?” Copiii vor fi așezați pe două șiruri de câte 8. Copiii din primul șir sunt lupii, iar cei dintr-al-doilea sunt iepurașii. Unul dintre „lupi”, la semnalul învățătoarei, va alerga spre grupul advers și „va fura” un iepuraș. Ceilalți vor striga: „Repede, repede să alergăm, pe-al 6-lea coleg să îl recuperăm”.

Ei îl aduc înapoi pe iepuraș și îl așează în „adăpost”, la locul său. Jocul se va termina când toți iepurașii vor fi așezați în șir numeric de la 1 la 8.

Evaluarea formativă

La mijlocul perioadei de formare, care a constat în activități matematice cu caracter interdisciplinar, s-a desfășurat o probă de evaluare sumativă, care a constat într-o fișă individuală, pentru a se stabili progresul școlarilor și eficiența activităților interdisciplinare desfășurate până acum, precum și pentru a identifica eventualele obstacole pe care școlarii le-ar putea întâmpina referitor la obiectivele matematice propuse.

Probă de evaluare formativă la clasa I C – experimentală

Forma de realizare: fișă individuală;

Forma de organizare: individuală;

Scop: evaluarea numerației în limitele 0-10, a capacității de a efectua adunări și scăderi în limitele 0-10, a capacității de a compara 2 mulțimi, evaluarea termenilor „crescător”, „descrescător”, „succesor”, „predecesor”, <,>;

PROBA DE EVALUARE FORMATIVĂ

Unitatea de învățare: Numere naturale de la 0 la 10

Descriptori de performanță

REZULTATE:

NIVELUL DE REALIZARE AL OBIECTIVELOR:

CALIFICATIVE OBȚINUTE EVALUARE:

Rezultate obținute la evaluarea continuă

Grafic 16. Rezulatate la testarea continuă

CONSTATǍRI:

Dintr-un efectiv de 29 de elevi de la clasa experimentală:

5 elevi au avut nevoie de sprijin permanent pentru rezolvarea cerințelor;

10 elevi nu au realizat punctaj maxim la O2, asociind 2 elemente din prima mulțime unui singur element din cea de-a doua mulțime;

la O3, 8 școlari au obținut calificativul B, iar 6calificativul S;

la O4, 9 școlari au obținut calificativul B, iar 5 calificativul S;

la O5, 10 școlari au obținut calificativul B, 5 au obținut calificativul S;

la O6, 11 școlari au obținut calificativul B, 5 au obținut calificativul S;

După înregistrarea datelor în tabelul centralizator și întocmirea histogramei nr. 2, a poligonului de frecvență nr. 2 și a diagramei radiale nr. 2 s-a constatat că:

16 copii au obținut calificativul FB;

8 copii au obținut calificativul B;

5 copii au obținut calificativul S.

În urma evaluării sumative s-a constatat că:

– au progresat față de evaluarea inițială de la calificativul Suficient la calificativul Bine un număr de 2 copii. Au mai rămas 5 copii cu calificativul Suficient, care au înregistrat progrese mai reduse;

– au trecut de la calificativul Bine la calificativul Foarte Bine 2 copii;

– toți copiii au înregistrat progrese, chiar dacă unii dintre ei au stagnat ca și calificativ, mai precis 8 copii au obținut tot calificativul Bine, ca și la evaluarea inițială, iar 5 dintre ei calificativul Suficient.

– s-au constatat dificultăți în ceea ce privește reprezentarea grafică și recunoașterea cifrelor 2,5,3, 6 și 9.

În vederea ameliorării rezultatelor copiilor, se vor desfășura activități recuperatorii, care vor consta în activități matematice monodisciplinare și în activități matematice cu caracter interdisciplinar, cum ar fi:

– povestiri, poezii, cântece, ghicitori, despre cifre și forme geometrice (în vederea consolidării numerației și a capacității de a recunoaște și denumi cifrele;

– jocuri didactice matematice simple și cu caracter interdisciplinar;

Fișă matematică de recuperare

Numele copilului: Data:

Încercuiește numărul de elemente cerut!

Completează cu numerele potrivite!

Scrie câte animale din fiecare specie sunt în acvariu! Colorează!

Colorează după cod:

-Fișă FF

S-au impus următoarele măsuri de recuperare pentru elevii care au greșit:

– antrenarea permanentă în activități a elevilor respectivi;

– rezolvarea unor exerciții de formare de mulțimi după diferite criterii;

– punerea în corespondență și comparare a unor mulțimi cu număr diferit de elemente;

– organizarea sub formă de concurs a unor jocuri, având drept scop gruparea unor obiecte de același fel, precum și mărirea sau micșorarea numărului de elemente din fiecare grupă realizată conform indicațiilor;

– organizarea de jocuri având ca scop principal recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitatea corespunzătoare;

– organizarea de jocuri didactice în vederea însușirii corecte a numeralului ordinal;

Măsuri de performanță:

– exerciții de sortare, clasificare, grupare și formare de mulțimi după formă și culoare;

– exerciții pentru realizarea corespondenței element cu element;

– jocuri având ca obiective principale: recunoașterea cifrelor, raportarea lor la cantitate, utilizarea corectă a numeralului ordinal;

Fișă de dezvoltare

Continuă șirul:

Încercuiește cifra corespunzǎtoare numǎrului de elemente:

Completeazǎ șirul numeric crescǎtor și descrescător cu numerele care lipsesc:

Scrie care sunt vecinii numerelor:

Numără și scrie cifra corespunzătoare:

Completează piesele de domino, așa cum îți arată cifra!

Am continuat cu variabila independentă pentru îmbunătățirea performanțelor „factorul de progres” – jocul didactic și la celelalte unități de învățare:

Jocul ,,Săgeata magică”

Completează cu numere potrivite:

Jocul didactic ,,Istețel”

Joc didactic: “Găsiți puii fiecărei rațe”

Joc didactic ,,Cufărul fermecat”

Lucru pe echipe

Colorați cufărul căruia i se potrivește cheia numărul 1:

Joc didactic ,,Culori potrivite”

Ghicitori matematice

Trei iepuri mici, pe scară….

După flori de tei urcară.

Unul a căzut din tei,

Câți au mai rămas?

Vine ploaie, bate vânt,

Două mere-n măr mai sunt,

Unul a căzut că-i copt,

Câte mai sunt sus? …

Trei șoareci sub un plop

Joacă hora: Hop! Hop! Hop!

Trei au fugit că plouă

Câți mai joacă-acum în horă?

Doi băieți stau sub tei.

Vin la ei încă trei,

Vine și Cernat

Câți s-au adunat?

Un pescar a pus în sac,

Opt peștiuci și înc-un rac.

Dară racul supărat,

Doi peștiuci a-nfulecat,

Câți mai sunt acum în sac ?

Pe-o crenguță mișcă-n vânt

Două frunze colorate

Una s-a desprins căzând.

Câte au rămas din toate?

Azi în vale, pe un lac

Patru rațe baie fac.

Două pleacă: mac, mac, mac,

Câte-au mai rămas pe lac?”

Cinci copii se joacă,

Alin și Matei pleacă.

Mai vin trei copii.

Câți copii sunt? Știi ?

Câte mere?

Am în mână patru mere,

Unul ți-l dau ție, vere!

Cine poate-acum să-mi spună

Cu ce-am mai rămas în mână?

Pe un lac sunt patru rațe.

Mai vin încă cinci surate.

Spune rar și răspicat,

Câte rațe sunt pe lac?

Cățelușa Zambilica,

Crește cinci pui acușica.

Dar vecina ei Tilica,

Numai patru , mititica.

Spuneți repede și bine:

Câți pui au cele vecine ?

Jocul didactic „La florărie”

Obiectiv fundamental: Consolidarea deprinderilor de calcul oral;

Obiective:

să stabilească relații între numerele date(prețul florilor);

să compună și să descompună numerele date;

să utilizeze cu interes și plăcere numerele date pentru a alcătui diferite exerciții;

să rezolve cu atenție operațiile de adunare și scădere cu trecere peste ordin;

să manifeste disponibilitate și plăcere de a utiliza și de a opera cu numerele naturale în concentrul 0-100 în exerciții și probleme;

să intre în rolurile propuse în cadrul acestui joc.

Sarcina didactică: – Să rezolve exerciții de adunare și scădere cu trecere peste ordin, în concentrul 0-100.

Materialul didactic:

– cartonașe cu prețul florilor;

– cartonașe pentru vânzătoare și clienți;

– flori;

– planșe didactice;

– fișa de lucru

– diplome de participare.

Prezentarea secveței / jocului didactic „La florărie”

Copii sunt introduși în joc prin intermediul unor ghicitori; se anunță titlul acestui joc didactic și se prezintă apoi materialele și regulile. Se va face o demonstrație cu ajutorul unui prim grup de copii (vânzătoare, cumpărători) și se vor fixa astfel regulile jocului, iar apoi vor participa toți elevii clasei.

Variante:

* clientul alege o floare și îi oferă vânzătoarei 50 de lei sau 100 de lei, iar apoi se va face operația de scădere pentru a afla ce rest va primi;

* clienta/clientul va alege 2-3 flori, va calcula cât vor costa acestea, iar apoi va oferi vânzătoarei bancnota potrivită, aceasta va calcula ce rest îi va da clientei/clintului;

* se vor realiza atât dialoguri potrivite, insistându-se pe salut, formularea întrebărilor și răspunsurilor,

* elevii vor alcătui la centrul de matematică exerciții și probleme potrivite pornind de la exercițiile propuse;

Toți elevii vor nota pe fișa de lucru exercițiile / problemele propuse și vor fi răsplătiți prin aplauze pentru realizarea și rezolvarea lor. În final se vor acorda diplome de participare sau diplome pentru cele mai interesante probleme.

În concluzie, jocul îl solicită pe elev să ia parte la activitate fiind spontan și creativ, îl obligă la reacții motivate ce pun la încercare iscusința și priceperea, fantezia și inițiativa lui, îndrăzneala dar și prudența de care este capabil să dea dovadă.

Evaluarea finală

La sfârșitul perioadei de formare (și în urma activităților ameliorative) s-a realizat evaluarea finală. În acest sens, în vederea stabilirii nivelului de pregătire pe care școlarii l-au atins la matematică, s-a aplicat un test individual.

Probă de evaluare finală

Forma de realizare: fișă individuală

Forma de organizare: individuală;

Anul școlar 2011-2012

Disciplina Matematică

Clasa I

Numele și prenumele elevului: Data susținerii testului:

PARTEA I

Scrie numerele:

De la 5 la 19;

De la 45 la 38.

Aranjează numerele:

– în ordine crescătoare: 29; 16; 21; 19; 13; 14; 17.

– în ordine descrescătoare: 28; 22; 26; 19; 15; 25; 11.

Calculați:

Colorează cu roșu cercul, cu albastru pătratul și cu verde dreptunghiul.

Partea aII-a

Rezolvă conform cerinței:

numărul cu 7 mai mare decât 42;

află numărul cu 6 mai micdecât 69;

diferența dintre suma numerelor 45 și 22 scade numărul 16.

Rezolvă problemele:

Alex și-a propus să rezolve 39 de probleme în vacanță. A rezolvat 15 dintre ele.

Câte probleme mai are de rezolvat?

Pe un raft sunt așezate 32 de borcane, iar pe al doilea raft cu 17 borcane mai mult.

Câte borcane sunt pe al doilea raft?

REZULTATE LA EVALUARE FINALĂ

MATEMATICĂ – CLASA I

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

O.o.1 – să probeze că și-au însușit numerația 0 – 100 scriind cel puțin 10 din numerele cerute la I.1;

O.o.2 – să dovedească învățarea conștientă a numerelor 0 – 100 prin ordonarea a cel puțin 7 din cele

14 numere date conform cerințelor de la I.2;

O.o.3 – să calculeze corect cel puțin 8 din cele 12 operații date I.3;

O.o.4 – să probeze că au învățat elementele intuitive de geometrie colorând corespunzător cel puțin 1 din cele 3 figuri geometrice date la I.4;

O.o.5 – să demonstreze stăpânirea limbajului matematic aflând cel puțin 2 din cele 4 numere cerute la I.5;

O.o.6– să rezolve cel puțin 1 din cele 2 probleme propuse demonstrând însușirea algoritmului de rezolvare a problemelor I.6;

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

NIVELUL DE REALIZARE AL OBIECTIVELOR:

CALIFICATIVE OBȚINUTE LA PROBA DE EVALUARE:

REZULTATELE OBȚINUTE:

REZULTATE:

Rezultate obținute la evaluarea finală:

Grafic 17. Rezultatele testării finale

CONSTATǍRI:

Dintr-un efectiv de 29 școlari de la clasa experimentală:

3 școlari au avut nevoie de sprijin permanent pentru rezolvarea cerințelor;

6 școlari au avut comportamente în dezvoltare;

10 școlari nu au realizat punctaj maxim la O2;

la O3, 6 școlari au obținut calificativul B, iar 3calificativul S;

la O4, 7 școlari au obținut calificativul B, iar 3 calificativul S;

la O5, 6 școlari au obținut calificativul B, 3 au obținut calificativul S;

la O6, 6 școlari au obținut calificativul B, 4 au obținut calificativul S;

În urma evaluării finale s-a constatat că:

– 69%, adică 20 dintre copii au reușit să rezolve singuri itemii, obținând calificativul FB (Foarte Bine);

– 21%, adică 6 copii au obținut calificativul B (Bine);

– s-au înregistrat trei calificative de S (Suficient)10%;

– au înregistrat progrese chiar și cei care au avut calificativul Suficient;

– s-a constatat o ameliorare semnificativă a rezultatelor la matematică;

– comparativ cu evaluarea inițială s-a constat că școlarii au progresat; astfel de la calificativul Suficient au trecut 2 copii la calificativul Bine, iar de la calificativul Bine la calificativul Foarte Bine au trecut 4 copii;

– trei școlari au stagnat ca și progres, iar ca și calificativ au rămas la calificativul suficient, adică au înregistrat un progres mai mic.

Rezultatele cercetării

În urma desfășurării la clasa experimentală de la Școala cu Clasele I-VIII Nr.: 49 – București, alături de jocurile didactice matematice obișnuite, ale unor activități matematice interdisciplinare, s-au constatat următoarele:

– jocurile didactice matematice mi-au oferit posibilități mai diversificate de organizare a activităților în vederea atingerii obiectivelor propuse;

– prin diversitatea formelor de organizare, s-a răspuns problemelor actuale ale copiilor (nevoia de mișcare, de acțiune, de manipulare, deficit de atenție, ADHD).

Pentru stabilirea gradului de evoluție a școlarilor la matematică s-au întocmit: tabel privind rezultatele testelor inițiale, sumative și finale, grafice simple și comparative care demonstrează evoluția școlarilor de la evaluarea inițială la cea sumativă – prin care se poate observa progresul de la începutul aplicării cercetării până la evaluarea finală, folosind jocul didactic matematic.

REZULTATE COMPARATIVE:

Rezultate obținute la cele trei evaluări:

Grafic 18. Rezultatele comparative ale testării inițiale, testării formative și testării finale

Atfel, comparând rezultatele obținute la cele 3 evaluări (inițială, sumativă și finală) se constată că:

Numărul copiilor care au obținut rezultate foarte bune a crescut de la testare la testare, iar numărul copiilor cu rezultate de suficient a scăzut de la o testare la alta.

S-ar putea crede că școlarii care au obținut rezultate bune (calificativul bine) au stagnat, ceea ce nu este adevărat. Școlarii de la suficient au urcat la bine, iar cei de la bine la foarte bine.

CONCLUZII

Mi-am propus o cercetare constatativ-formativă care a avut următoarele obiective:

Obiectivul general este realizarea unei cercetări privind atitudinea cadrelor didactice față de utilizarea jocului didactic în lecțiile de matematică în cadrul procesului instructiv-educativ la nivel de învățământ primar, precum și rolul jocului didactic în optimizarea performantelor școlare la matematică, activizarea și optimizarea potențialului intelectual și fizic, dobândirea unor însușiri sociale.

Obiectivele specifice ale cercetării:

O1- identificarea necesității utilizării jocului didactic în orele de matematică;

O2- analizarea modalităților de realizare a jocului didactic în orele de matematică;

O3- evidențierea legăturii între utilizarea jocului didactic matematic, performanțele cognitive ale copiilor și dobândirea unor însușiri sociale;

O4- cunoașterea și precizarea locului pe care-l ocupa jocul didactic ca formă de activitate în ciclul primar și ca metoda de predare- învățare.

Ipoteza generală: Presupunem că utilizarea jocului didactic asigură optimizarea performanțelor școlare ale elevilor.

Ipotezele cercetării

Ip.1 Cadrele didactice cunosc rolul ameliorativ al jocului didactic matematic, atunci acestea îl pot valorifica eficient în lecțiile de matematică.

Ip.2 Dacă se dorește implicarea școlarilor și realizarea de performanță cognitivă la școlari, atunci este nevoie de organizarea cât mai atractivă a activităților utilizând metode și mijloace adecvate..

Ip.3 Prin utilizarea și integrarea adecvată în lecțiile de matematică a jocului didactic se poate ajunge la creșterea eficienței învățării noțiunilor matematice și prin aceasta la creșterea randamentului școlar al copiilor din învățământul primar.

Ip.4 Prin utilizarea jocului didactic în orele de matematică, ca metodă activă de lucru, în concordanță cu obiectivele și conținuturile instruirii și cu profilul psihologic de vârstă al elevilor, pot fi influentate rolurile în cadrul grupului.

Desfășurând experimentul cele patru ipoteze au fost validate. Deci:

Atunci când cadrele didactice cunosc rolul ameliorativ al jocului didactic matematic, îl pot valorifica eficient în lecțiile de matematică – validare 100%.

Este nevoie de organizarea cât mai atractivă a activităților utilizând metode și mijloace adecvate dacă se dorește implicarea colarilor și realizarea de performanță cognitivă la elevi – validare 100%.

Prin utilizarea și integrarea adecvată în lecțiile de matematică a jocului didactic se poate ajunge la creșterea eficienței învățării noțiunilor matematice și prin aceasta la creșterea randamentului școlar al copiilor din învățământul primar – validare 100%.

Prin utilizarea jocului didactic în orele de matematică, ca metodă activă de lucru, în concordanță cu obiectivele și conținuturile instruirii și cu profilul psihologic de vârstă al elevilor, pot fi influentate rolurile în cadrul grupului – validare 100%.

Consider că ipotezele cercetării au fost confirmate, dovedind încă o dată că utilizarea jocului didactic în lecțiile de matematică, în concordanță cu obiectivele și conținuturile instruirii și cu profilul psihologic de vârstă al copiilor, contribuie la dezvoltarea intelectuală a acestora, la integrarea socială și implicit la creșterea randamentului școlar. Strădania mea de a prezenta modul în care jocul didactic își evidențiază valoarea formativ-educativă constituie o încercare de de a aplica în practică cunoștințele teoretice din lucrările de specialitate, îmbinate cu propria experiență acumulată la catedră.

Jocurile didactice constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei și imaginației, a energiei, fiind un instrument indispensabil pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor . „Cine nu știe să se joace cu copiii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator“ (C.G. Salzmann)

Operând cu concepte care determină copiii să facă primul pas în procesul de trecere de la concret la abstract, lecțiile de matematică au fost nevoite să se adapteze capacităților și caracteristicilor școlarității (concretism, animism, înclinația spre joc, curiozitate, nevoie de socializare, de însușirile psiho-comportamentale). Ele au adoptat acele forme de organizare, metode și mijloace care au exploatat aceste trăsături, și care reușesc să conducă școlarul spre atingerea obiectivelor matematice propuse, dar mai ales spre formarea și dezvoltarea intelectuală și comportamentală a celor mici.

Axându-se pe dezvoltarea globală, holistică a personalității, pe crearea unor punți de legătură între domenii și indivizi interdisciplinaritatea depășește limitele jocurile didactice matematice. Jocurile didactice matematice ajută școlarii să se formeze ca și persoane active, deschise spre nou, capabile să stabilească corelații, să sesizeze legături, puncte comune între discipline și mai târziu între subiecte de viață diferite.

Jocurile didactice matematice ajută cadrul didactic să obțină o serie de avantaje:

ajută școlarii să sesizeze relația matematicii cu alte discipline;

ajută copiii să vadă că matematica face parte din viața de zi cu zi;

ajută copiii să stabilească legături între conținuturi;

se concentrează pe implicarea directă în activitate pe stimularea atenției, memoriei, gândirii critice și divergente, imaginației și limbajului copiilor, pe dezvoltarea colaborării, a spiritului critic;

încurajează școlarii să caute și să descopere soluții diverse la probleme;

prin metodele utilizate, activitățile matematice interdisciplinare îndrumă școlarii spre sesizarea multitudinii de forme prin care se pot însuși conceptele matematice și spre observarea punctelor comune între matematică și alte discipline;

Lecțiile de matematică oferă învățătoarei o paletă largă de abordare a obiectivelor, ceea ce înseamnă că ea are la îndemână un arsenal mult mai bogat de stimulare, de activizare a școlarilor. Jocul didactic matematic reprezintă o activitate de bază în scopul dezvoltării intelectuale a copiilor școlari.

Urmărirea progresului înregistrat de copilul angajat în realizarea acestor activități permite observații prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuală și afectivă.

Observarea modului de manifestare a copilului în cadrul lecțiilor de matematică în care se utilizează jocul didactic matematic permite o evaluare corectă a progreselor înregistrate de copil în dezvoltarea gândirii, îndeosebi în sfera operațiilor de analiză, sinteză, a progreselor în comportament, în activitatea de observare, în formularea unor aprecieri asupra evoluției probabile a copilului, cu posibilitatea intervenției în aspectele deficitare.

Observarea sistematică a conduitei intelectuale a copilului în cadrul jocului didactic matematic permite aprecierea individualizată în etapa micii școlarități.

Jocul didactic matematic are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative, în primul rând datorită faptului că școlarul își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient. În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii își exersează vorbirea, își însușesc o terminologie adecvată, își dezvoltă vocabularul matematic. Ei se obișnuiesc să exprime corect și cu ușurință ceea ce gândesc și rezolvă practic, să stabilească o legătură firească între cuvânt și semnificația să. Copilul își exprimă gândurile și sentimentele cu ajutorul cuvintelor, deci el trebuie antrenat să le folosească pentru a-i forma deprinderi corecte de gândire și de limbaj.

Jocul „Te rog să-mi dai”, îi obișnuiește pe copii cu o exprimare clară, coerentă și o atitudine politicoasă față de partenerii de întrecere.

Jocurile logico-matematice, și-au dovedit valoarea educativă deosebită asupra dezvoltării gândirii corecte, evoluate a imaginației. La această vârstă gândirea copiilor se ridică treptat de la forme intuitiv-acționale senzomotorii, la forme intuitiv-imaginative și verbale. Dezvoltându-le copiilor gândirea logică, ei fiind puși în situația de a căuta soluții și de a verbaliza acțiunile îndeplinite, ele contribuie la realizarea aspectului formativ al activităților matematice.

Prin aceste jocuri se dezvoltă potențialul intelectual și acțional-creator al preșcolarilor, spiritul de observație, unele calități ale gândirii, capacitatea de analiză, sinteză, comparația, abstractizarea și generalizarea. Prin joc copiii învață cu plăcere elementele de logică matematică.

„Jocul celor două cercuri”, în care copiii trebuie să plaseze în interiorul a două cercuri secante mulțimea de piese geometrice cu o proprietate caracteristică dată, astfel că în intersecție să apară toate elementele comune celor două mulțimi, pune în fața copiilor probleme de analiză, comparație, abstractizare.

Jocurile în care copilul este pus să grupeze obiectele după trăsăturile caracteristice dezvoltă operația de comparare. Pentru a le grupa, copilul le compară, desprinde notele lor comune și diferite, după care le clasifică în diferite categorii. Această clasificare nu este posibilă fără generalizare, astfel încât atunci când așează obiecte diferite în grupe, copilul trebuie să generalizeze notele comune și esențiale ale acestora și să le integreze într-o noțiune generalizatoare ( „piese mari”, „dreptunghiuri”, „piese roșii” ).

Jocul "Te rog să-mi dai" urmărește nu numai sesizarea complementarei unei mulțimi, determinarea atributelor unor piese folosind deducția logică, negația și conjuncția ci și obișnuirea copiilor de a folosi principii ale judecății logice: „O piesă nu poate fi simultan în ambele echipe” (contradicția); „Ea se află la noi sau la echipa adversă, o altă posibilitate nu există” (terțul exclus).

Inițiativa și inventivitatea, sunt trăsături psihice cultivate de jocuri prin conținutul și modul lor de organizare. Fiind pus în fața unei situații, copilul nu adoptă o atitudine contemplativă ci reflectează asupra ei, își imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, își confruntă părerile proprii cu cele ale colegilor, acționează, rectifică eventuale erori. Îi învață pe copii nu numai să rezolve probleme, ci și să le compună și să verifice singuri soluțiile prin faptul că uneori, rezolvarea poate fi găsită pe mai multe căi ceea ce-l determină pe copil să studieze diversele variante, să opteze pentru una sau alta, motivând alegerea făcută prin avantajele pe care le oferă ea în comparație cu celelalte. Rezolvarea sarcinilor de către copii contribuie la educarea atenției voluntare, la coordonarea mișcărilor mâinilor de către analizatorul vizual și auditiv, a interesului pentru activitate.

Formarea deprinderilor de muncă independentă are la bază activitatea individuală cu mulțimile de obiecte și fișele individuale. Pe măsură ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să acționeze și în mod independent, activitate de mare importanță în pregătirea pentru școală, unde începe munca intelectuală independentă.

Un mijloc eficient pentru realizarea educației morale, dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de inițiativă, a disciplinei conștiente, perseverenței și sociabilității trăsături de caracter și voinței îl reprezintă aceste jocuri logice.

Organizarea echipelor permite copiilor să se obișnuiască cu cerința de a munci în colectiv, de a cultiva relații interpersonale corecte între copii, cu organizarea schimbului de experiență ; în cadrul echipelor trebuie antrenați și cei mai timizi. Astfel se formează spiritul de echipă, fiecare copil luptând pentru câștigarea competiției de către echipa sa. Învățătoarea are rol de organizator, de îndrumător, de arbitru imparțial.

În cadrul jocului logic trebuie subliniată însemnătatea însușirii și respectării regulii de joc ceea ce-i conferă un preponderent rol formativ educând la copii, simțul de răspundere și onestitate. Copiii devin conștienți că nesocotirea regulilor de joc are uneori consecințe grave: trenul poate deraia, construcțiile se pot dărâma etc., de aceea nerespectarea lor are drept consecință sistarea jocului. Astfel, bibliotecara nu împrumută decât cărțile care sunt denumite corect și complet, constructorii refuză să ridice case care nu respectă regulile date.

Jocul didactic matematic constituie un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului și socotitului. El conține o problemă, o sarcină didactică pa care copilul trebuie s-o îndeplinească concomitent cu participarea lui la acțiunea jocului. Experiența probează că jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută în situația sistematizării, consolidării și verificării cunoștințelor.

Consolidarea sau verificarea cunoștințelor copiilor prin intermediul jocurilor didactice matematice se realizează diferit în funcție de scopul imediat al activității, de forma pe care o îmbracă acțiunea jocului și de materialul folosit de învățătoare. Unele jocuri pot crea copiilor posibilitatea de a număra o anumită cantitate (,,Cine știe să numere mai bine?”), de a stabili suma obiectelor numărate (,,Câți porumbei sunt?”), de a indica locul fiecărui număr în șirul numeric (,,A câta jucărie lipsește?”), de a raporta numărul la cantitatea corespunzătoare și invers (,,Dă-mi tot atâtea jucării”). În alte jocuri au prilejul să compare cantitățile (,,Cine are același număr”) sau să efectueze operații de adunare și scădere (,,Să adăugăm – Să scădem”). Jocul didactic matematic poate apărea deci atât ca element al unei activități comune, cât și ca activitate independentă.

Sarcina jocului didactic matematic este legată de conținutul acestuia, de structura lui. Astfel, pot fi concepute drept sarcini didactice recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitate (,,Cine are același număr?”), respectarea succesiunii numerelor în ordine crescătoare și descrescătoare, în intervalul 1-10 (,,Cine știe să numere mai bine”), compararea numerelor în limitele 1-10 cu diferență de o unitate (,,Caută vecinii”), precizarea locului numărului în șirul numeric (,,A câta minge lipsește?”), sesizarea locului numerelor în șirul natural al numerelor, deci folosirea numeralelor cardinale și ordinale (,,Al câtelea brad și a câta ciupercă lipsește?”).

Fixarea sarcinilor didactice în joc ne oferă posibilitatea desprinderii unor elemente metodice și anume: formulează o problemă care trebuie rezolvată de toți copiii și conține indicația concretă a acțiunii pe care trebuie să o desfășoare aceștia în cursul jocului propus, au în vedere numai un singur aspect al număratului și socotitului, exersează operațiile gândirii – comparația, analiza, sinteza -, verifică divers cunoștințele și deprinderile copiilor. Sarcina didactică a jocului matematic se realizează prin acțiunea dirijată a copiilor, împletindu-se strâns deci cu elementele propriu-zise de joc. Sudura dintre sarcina didactică și acțiunea jocului o realizează regula. Fiecare joc didactic matematic trebuie să conțină cel puțin două reguli: una de transpunere a sarcinii didactice în acțiune concretă, atractivă, iar alta este cea care vizează organizarea copiilor. Acceptarea și respectarea regulilor, după cum observa J. Piaget, determină copilul să participe la efortul comun al grupului din care face parte.

Prezenta lucrare nu a vrut decât să aducă, alături de alte cercetări axate pe problema jocurilor didactice în general și a celor matematice, în special, un argument în favoarea deschiderii cadrelor didactice spre această formă de organizare a activității matematice. Jocul didactic matematic, fie că se desfășoară sub formă de jocuri didactice, în care se folosesc metode moderne active, fie sub formă de experimente, memorizări, cântece, ghicitori, fie că se desfășoară cu întreaga clasă, pe grupe sau individual, și indiferent de momentul zilei, contribuie cu certitudine la implicarea activă a școlarilor în procesul însușirii noțiunilor matematice, dar și la dezvoltarea globală a personalității lor.

BIBLIOGRAFIE

,,Curriculum pentru clasele I și a II-a”, București, 2003;

Aebli, H., „Didactica psihologică – Aplicații în didactică a psihologiei lui Jean Piaget”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973;

Alecu, Simona, „Metodologia cercetării educaționale”, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2005;

Ana, D., Ana, M., Logel, D., Logel, E., „Metodica predării matematicii la clasele I – IV”, Ed. Carminis, Pitești, 2002;

Antohe, Georgeta; Barna, Iuliana, „Psihopedagogia jocului”, Ediția a doua completată. Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006;

Antohe, Valerian; Gherghinoiu, Constantin; Obeadă, Monica, „Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Editura ExLibris, Brăila, 2002;

Bădica, Tatiana; Marinescu, Eugenia; Duțu, Olga, “Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii”, E.D.P., București, 1976;

Barbu H., Popescu E., Șerban F., „Activități de joc și recreativ-distractive. Manual pentru școlile normale”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;

Bonchiș, E. , Psihologia copilului, Editura Universității din Oradea, 2004;

Bunescu, V., “Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.)”, București, 1973;

Claparede. E., Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P. București, 1975;

Cristea, Sorin, „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Dăscălescu L., Giugiuman A., Lupu G., Jocul didactic matematic, rolul în activitățile formative, Revista Învățământul preșcolar nr. 2-3/1991;

Dascăr Titania Doina, ,,Puncte de sprijin în activitatea instructiv-educativă îndrumător – compendiu”, Editura Alfabetul, Deva, 1995;

Debesse M., Etapele educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;

Dima Silvia, Pâclea D., Țarcă E., Jocuri logico – matematice pentru preșcolari și școlari mici, Editată de Revista Învățământul preșcolar, București, 1998;

Dumitriu, Ghe. și Dumitriu,Constanța, “Psihologia procesului de învățământ”, E.D.P. București, 1997;

Dumitru, A., Dumitru, V.G., „Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar”,Editura Paralela 45, București, 2005;

Elkonin, D. B., „Psihologia jocului", E. D. P., București, 1980;

Enache, Melania; Munteanu, Maria, „Jocuri didactice”, Editura Porto-Franco, Galați 1998;

Epuran, M., Dezvoltarea psihică – Aspecte al dezvoltării psihice în ontogeneză, curs masterat, Bacău., 2002;

Ezechil, Liliana Mihaela Lăzărescu-Păiși, Laborator preșcolar metodologic, ed. a III-a , Editura V&I Integral, București, 2006;

Glava A., Glava C. „ Introducere în pedagogia preșcolară”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003;

Golu, Florinda, Dinamica dezvoltării personale la vârsta preșcolară, Editura Miron, Bucuresti, 2004;

Golu, Pantelimon; Zlate, Mielu; Verza, Emil; “Psihologia copilului”, E.D.P., București, 1993;

Lieury, A., “Manual de psihologie generală, (trad.)”, Ed. Antet, București, 1996;

Lupu, Costică; Săvulescu, Dumitru, „Metodica predării matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee pedagogice”, Editura Paralela 45, Pitești 2000;

Manolache, A. și colaboratorii, „Dicționar de pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979;

Meilă, P., Milea, S., Tratat de pediatrie, vol.VI, Editura Medicală, București, 1998;

Neacșu Ioan, ,,Metodica predării matematicii la clasele I- IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988;

Neagu, Gheorghe, Neagu, Narcisa Maria, Teme alese de metodica predării matematicii, Editura Plumb, Bacău, 1998;

Neveanu Popescu, P., “Dicționar de psihologie” , Ed. Albatros, București, 1978;

Nicola, I., “ Pedagogie”, E.D.P. București, 1994;

Nicola, Ioan, “ Pedagogie”, E.D.P., București, 1994;

Nițu Adina- Școala veselă,Editura ERC PRESS, București, 2004

Oprescu, Nicolae, Bazele logicii, psihologice și metodologice ale formării conceptului de număr natural, din „Revista învățământului preșcolar”, Nr. 3 – 4 / 1993;

Oprescu, Nicolae; Dănilă, Ioan; Novac, Cornel; Cămărașu, Gina; Păunescu, Anca, „Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar”, Editura Didactică Nova, Craiova, 2007;

Osterrieth, P., “Introducere în psihologia copilului, (trad.)”, Ed.Științifică și Enciclopedică, București, 1976;

P.Osterrieth, Introducerea în psihologia copilului, EDP., 1976;

Păduraru, Veronica (coordonator), „Activități matematice în învățământul preșcolar”, Editura Polirom, Iași, 1999;

Păiși, M, „Ghid pentru cunoașterea nivelului de dezvoltare psihică a copilului preșcolar” în Revista „Învățământ preșcolar”. Nr. 3-4, 1996;

Pâslaru, C., Cazacu, O., „Instruire și educație modernă în învățământul preșcolar contemporan”, Editura Grafit, Bacău, 2005;

Pacearcă Ștefan, Matematică, ghidul învățătorului, Editura Teora, 2004;

Pavelea, Cristina, Pavelea, D.T., Gh. Alexandru, “Psihopedagogie aplicată în activități de practică pedagogică”, Ed. „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2005;

Pavelescu, V. , Psihologia pedagogică, E.S.D.P., Bucuresti, 1962;

Piaget, J., Construirea realului la copil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976;

Querat, B., „ Les jeux de I'enfant”, Paris, Alcan, 1905 ;

Roșca, A., Chircev, A., Psihologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975;

Roșu, M.ihail, „Pedagogia învățământului primar și preșcolar/Didactica matematicii în învățământul primar”, M.E.C., București, 1996;

Roșu, Mihail, Metodica predării matematicii, Editura Credis, București, 2004;

Sălăvastru, D., Psihologia Educatiei, Ed.Polirom, “Dimensiunile creativitatii, 2004;

Șchiopu, U., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967;

Schiopu, U., coordonator, „ Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor”, EDP, București, 1970;

Simionică Elena, Caraiman Florica, ,,Matematica … prin joc”, Editura Polirom, Iași, 1998.

Suchodolski, Bogdan., Pedagogia și marile curente filozofice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;

Șuteu, Titus, „Cunoașterea și autocunoașterea elevilor”, Editura Politică, București, 1978;

Taiban, M. (coord.), „Jocuri didactice pentru grădinițele de copii”, Ed. Didactica și Pedagogică, 1996;

Tiberiu, Kulcsar, „Factori psihologici ai reușitei școlare”, EDP București, 1976;

Zlate, M., „ Introducere în psihologie”, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1996.

ANEXE

JOCURI DIDACTICE MATEMATICE

Anexa 1

JOC DIDACTIC: „AL CÂTELEA URSULEȚ S-A ASCUNS”

SCOP: folosirea corectă a numeralelor ordinale până la 3; fixarea locului numerelor în șirul numeric; exersarea atenției, a spiritului de observație, a memoriei; familiarizarea cu pozițiile spațiale: în față, în spate, în, lângă.

SARCINA DIDACTICĂ: recunoașterea locului ocupat de ursuleț și a numărului în șirul numeric.

ELEMENTE DE JOC: mișcarea, aplauze, închiderea și deschiderea ochilor.

REGULI DE JOC: copilul numit de învățătoare va preciza al câtelea ursuleț s-a ascuns și ce loc ocupă el în șirul numeric. Vor închide și vor deschide ochii la fluierul învățătoarei.

MATERIAL: un copac din crengi fixat într-un suport de brad (acoperit), trei ursuleți (jucărie) așezați în ordine pe o măsuță în fața copiilor.

VARIANTE DE JOC:

Ursuleții sunt așezați în sistem liniar orizontal cu distanță potrivită între ei. La fluierul învățătoarei, copiii închid ochii, timp în care învățătoarea ascunde un ursuleț. La următorul fluier copiii deschid ochii. Învățătoarea întreabă:” Al câtelea ursuleț s-a ascuns?”. Copilul numit trebuie să răspundă:” Al doilea ursuleț s-a ascuns”. Răspunsurile corecte vor fi răsplătite cu aplauze.

Se descoperă copacul. Se vor intui pozițiile spațiale: în, în fața, în spatele, lângă copac. Se atrage copiilor atenția că unul din ursuleții din șirul nostru vor ocupa una din aceste poziții. Ei trebuie să răspundă al câtelea ursuleț se află în acea poziție. La fluierul învățătoarei copiii închid ochii, timp în care învățătoarea așează un ursuleț în fața copacului. La următorul fluier copiii deschid ochii. Învățătoarea întreabă:” Al câtelea ursuleț s-a așezat în fața copacului?”. Copilul numit răspunde:” Al treilea ursuleț s-a așezat în fața copacului „. Răspunsul corect este răsplătit cu aplauze.

Copiii vor fi solicitați să așeze ei un ursuleț în poziția indicată de învățătoare: „Așează primul ursuleț lângă copac”. „Așează al doilea ursuleț în copac”. „Așează al treilea ursuleț în spatele copacului”, etc.

Anexa 2

JOC DIDACTIC: „ SĂCULEȚUL CU SURPRIZE”

SCOPUL: – recunoașterea numărului de obiecte prin analizatorul tactil; consolidarea număratului între 1 și 2; dezvoltarea atenției, gândirii logice și a analizatorului tactil.

SARCINA DIDACTICĂ: – separarea obiectelor de același fel și denumirea lor prin analizatorul tactil; folosirea corectă a numeralului cardinal.

ELEMENTE DE JOC: – căutarea, mișcarea, ghicirea și aplauze, legarea ochilor și surpriză.

REGULI DE JOC: – copilul numit introduce mâna în sac fără să privească, pipăie obiectul, îl denumește, îl scoate și îl așază pe masă. Alt copil va căuta obiecte de același fel, procedând ca mai sus. Acțiunea va fi verbalizată.

MATERIAL: – un săculeț cu jucării (două mingi, o păpușă, două cuburi, o mașină etc.);

DESFĂȘURAREA JOCULUI: – copilul numit de învățătoare introduce mâna în sac, pipăie jucăria și, fără s-o privească, o denumește, o scoate din sac, o arată copiilor și o așază pe masă, spunând ce jucărie a scos. Alt copil va căuta în sac și tot prin pipăire va trebui să scoată o jucărie la fel cu precedenta. Dacă în sac nu vor mai fi jucării de același fel, copilul va trebui să precizeze aceasta. Jocul va continua în acest fel până se vor termina jucăriile din sac.

COMPLICAREA JOCULUI: – copilul chemat la masa învățătoarei va fi legat la ochi. Pe masă se va lăsa o singură grupă de obiecte formată din una sau două jucării de același fel, pe care le va pipăi cu amândouă mâinile și va spune câte sunt și ce sunt. După această acțiune, copilul va fi dezlegat la ochi pentru a vedea dacă răspunsul este corect. Atât în prima parte cât și în cea de-a doua, răspunsurile corecte vor fi aplaudate.

Anexa 3

JOC DIDACTIC: „ CINE AȘEAZĂ MAI BINE?”

SCOPUL: – alcătuirea de grupe de obiecte de același fel; stimularea operațiilor gândirii și dezvoltarea calităților ei; corectitudinea, promptitudinea, independența și rapiditatea.

SARCINA DIDACTICĂ: – separarea, gruparea și denumirea corectă a grupelor de obiecte de același fel.

ELEMENTE DE JOC: – mânuire, mișcare, surpriză, întrecere, închiderea și deschiderea ochilor, aplauze.

REGULI DE JOC: – copiii separă și grupează obiectele de același fel conform exemplarului primit. Ei acționează independent prin întrecere și denumesc pe rând grupele de obiecte formate.

MATERIAL: – cinci–șase feluri de obiecte (mingi, castane, păpuși, mașini, bețișoare, etc.), un coș și un șervețel pentru acoperit coșul.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: – copiii numiți de învățătoare (cinci-șase, după câte feluri de obiecte sunt folosite în joc) vor primi primi câte unul din obiectele existente, se vor așeza cu fața spre ceilalți copii și spre obiectele de pe covor, iar la cuvintele: „Cine așază mai bine?”, ei vor grupa obiectele de același fel și pe rând le vor denumi. De exemplu: „Eu am format grupa mingilor”, „Eu am format grupa mașinilor” etc. Gruparea se face prin întrecere și cei care așază repede și bine sunt aplaudați.

Repetarea grupării obiectelor rămâne la latitudinea învățătoarei.

COMPLICAREA JOCULUI: – copiii numiți să grupeze obiectele nu vor mai primi câte un exemplar, ci, la cerința verbală a învățătoarei, vor efectua acțiunea tot prin întrecere. În continuarea jocului, la primul semnal, copiii vor închide ochii, în timp ce învățătoarea mai adaugă și alte obiecte prin grupele de obiecte deja formate, de exemplu: în grupa mașinilor mai apare și o păpușă sau în grupa mingilor apare o castană etc. La al doilea semnal, copiii deschid ochii și trebuie să sesizeze greșeala și să o corecteze.

Anexa 4

JOC DIDACTIC: „ CINE ARE ACELAȘI NUMĂR?”

SCOPUL: – compararea numerelor alăturate pe bază de material concret; recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitate; înțelegerea și folosirea termenilor matematici necesari verbalizării operațiilor efectuate.

SARCINA DIDACTICĂ: – efectuarea unor operații de adunare și scădere; raportarea numărului la cantitate.

ELEMENTE DE JOC: – mânuirea materialului, surpriza, aplauze.

REGULI DE JOC: – la deschiderea cortinei apare un număr de rățuște. Copiii le numără în gând și le raportează la cantitatea de rățuște de pe jetonul primit, apoi vor raporta numărul la cifra corespunzătoare.

MATERIAL: – pentru fiecare copil, câte un jeton cu 1-10 rățuște, teatru de păpuși, un panou, o vulpe, zece boboci de rață și cifrele 1-10.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: – învățătoarea atrage atenția copiilor că pe lac vor veni pe rând rățuște. Ei trebuie să privească rățuștele, să le numere și cel care are pe jeton un număr de rățuște egal cu numărul celor aflate pe lac, în acel moment, ridică jetonul, motivând acțiunea. Un alt copil va alege cifra corespunzătoare numărului de rățuște de pe lac. Așa se va proceda până vor fi așezate toate cele zece rățuște. Se va închide cortina. La redeschiderea cortinei, pe lac apare un număr de rățuște (ex. patru). Se simulează apariția vulpii care mănâncă o rățușcă. În continuare se procedează ca mai sus (se numără, se ridică jetonul cu același număr de rățuște, apoi jetonul cu cifra corespunzătoare numărului, se motivează).

COMPLICAREA JOCULUI: – învățătoarea deschide cortina. Pe lac va fi un număr de rățuște. Învățătoarea va cere copiilor să ridice jetonul cu o rățușcă mai puțin (mai mult), decât cele de pe lac. Copilul va motiva acțiunea. Astfel jocul va continua în limita timpului afectat.

Anexa 5

JOC DIDACTIC: “Ce este și cum este această piesă? “

Sarcini de învățare:

Copiii formează prin triere și grupare mulțimea discurilor. Se lucrează pe această mulțime introducându-se noi criterii de culoare, apoi de mărime și de grosime.

Prin sarcina de lucru se va solicita copiilor descrierea pieselor astfel: “Această piesă este un disc roșu, mare și subțire “.

Ordinea în care sunt enumerate atributele nu este esențială iar atenția învățătoarei se va îndrepta spre enumerarea în totalitate a atributelor, exprimarea corectă și precisă a acestora.

Jocul continuă atâta timp cât este necesar pentru a se constata dacă fiecare copil posedă cunoștințele de bază legate de atributele pieselor.

Anexa 6

JOC DIDACTIC: “Cum este și cum nu este această piesă? “

Descrierea pieselor trusei Dienes cu ajutorul atributelor și negației logice; intuirea complementarei unei mulțimi și discriminarea atributelor pieselor cu ajutorul negațiilor:

Sarcini de învățare:

Copilul alege o piesă și o caracterizează, precizându-i însușirile;

Se așteaptă răspunsul: “Piesa este roșie, mare, groasă și are forma de triunghi”.

Se cere copilului să precizeze și ce însușiri nu are piesa aleasă, în comparație cu proprietățile celorlalte piese ale trusei;

Se așteaptă răspunsul: “Piesă nu este albastră, nu este galbenă, nu este subțire, nu este mică, nu este nici dreptunghi, nici disc, nici pătrat”.

Se pot accepta, la început, răspunsuri incomplete, dar acestea vor trebui completate de ceilalți copii.

Treptat, în cadrul aceluiași joc, copiii vor fi conduși să facă unele deducții pentru a ușura răspunsul: “Dacă piesa mea este roșie, înseamnă că nu este galbenă și nu e albastră; dacă este mare, cu siguranță nu este mică “.

Prin repetarea exercițiului, copiii vor înțelege că este mai ușor să enumere succesiv variabilele fiecărei piese: formă, culoare, mărime, grosime și să utilizeze negația pentru aceste însușiri pe care piesa nu le posedă.

Anexa 7

JOC DIDACTIC: “Te rog să-mi dai! “

Jocul se organizează în grupe de câte doi copii.

Piesele trusei se împart în mod egal între cei doi copii, fără a urmări un anumit criteriu de selecție. Se pot folosi 24 de piese sau 12, în funcție de nivelul clasei.

Sarcini de învățare:

Unul dintre copii solicită celuilalt o piesă pe care el nu o are în mulțimea primită, determinând-o cu cele patru atribute.

Dacă piesa a fost denumită corect și este corect identificată de colegul său, atunci el o primește; în caz contrar, nu primește nimic și este rândul celuilalt copil să solicite o piesă.

Aceeași sarcină o are și cel de-al doilea copil.

Câștigător este cel care va avea, la un moment dat, cele mai multe piese.

În urma unei bune activități de orientare în sarcină, condusă de învățătoare, copilul observă și identifică toate atributele pieselor cu care lucrează și, treptat, optimizează procedeul de căutare și înțelege că nu poate descoperi piesele ce îi lipsesc, decât dacă organizează mulțimea pieselor în două grupe formate după criteriul mărimii.

Exemplu: pentru fiecare mărime copilul trebuie să aibă piese cu cele patru forme (disc, triunghi, pătrat, dreptunghi) și cele trei culori (roșu, galben, albastru) și poate forma perechi între piesele cu același atribut de culoare sau formă, dar de mărimi diferite. În acest fel, copilul va descoperi cu ușurință piesa care îi lipsește (vor rămâne piese fără pereche) și va ști ce piesă trebuie să ceară partenerului. Piesa va putea fi acum ușor de caracterizat cu ajutorul conjuncției și a negației logice.

Anexa 8

JOC DIDACTIC: “Trenul cu o diferență “

Negația unui singur atribut.

Sarcina de învățare:

Fiecare copil trebuie să pună o piesă care să se diferențieze de cea anterioară printr-un singur atribut.

Jocul se poate începe cu orice piesă, aceasta fiind “locomotiva”, iar piesele următoare “vagoanele”. Dacă, de exemplu, s-a pus un pătrat mare, gros, albastru, se poate continua cu orice piesă care nu e pătrat sau nu e mare, sau nu e gros sau albastru. În acest fel, piesă cu care se continuă trenul are negat un singur atribut.

Prin acest joc, se pot exersa deprinderile de caracterizare a pieselor dobândite în jocul “Cum este și cum nu este această piesă? “.

Anexa 9

JOC DIDACTIC: „ APRECIAZĂ CORECT”

Scopul jocului: – dobândirea cunoștințelor privind relațiile cantitative ale grupelor de obiecte: „tot atâtea”, „mai multe”, „mai puține”;

2. Materiale:

– Jetoane reprezentând meseriași, unelte, produse ale muncii;

– Tabla magnetică;

– Panou;

– Fișe de evaluare;

– Instrumente de scris.

3. Pregătirea jocului:

– Pregătirea materialului didactic necesar desfășurării jocului;

– Aranjarea băncilor;

– Asigurarea ordinii și disciplinei.

4. Desfășurarea jocului:

Învățătoarea citește scrisoarea primită de la clasa vecină:,

Pentru că noi nu putem aprecia dacă fiecare meseriaș are cu ce lucra sau dacă a lucrat ceva, am apelat la clasa vecină să aprecieze ei în care grupă sunt, „mai multe”, „mai puține”, „tot atâtea” „elemente (obiecte)”. Pentru ca să apreciem corect trebuie să formăm perechi. Ex: Grupa bucătarilor și grupa polonicelor pentru supă. Copiii vor pune în corespondenta de 1-1 elementele celor două grupe, apoi vor aprecia grupa cu, „mai multe”, „mai puține”, „tot atâtea” elemente (obiecte). Se execută jocul, „Apreciem corect” – grupa tâmplarilor și grupa ciocanelor sub îndrumarea învățătoarei.

Anexa 10

JOC DIDACTIC: „NUMĂRĂ CORECT”

Obiective:

să perceapă numerele după auz;

să poată număra respectând succesiunea numerelor

Sarcina didactică: – ascultă și numără corect bătăile din palme și alege numărul potrivit.

Material didactic: cartonașe cu numerele de la 0 la 10.

Desfășurare: – învățătoarea bate din palme, copilul alege cartonul cu numărul corespunzător bătăilor din palme

Anexa 11

JOC DIDACTIC: „CE NUMERE AU FUGIT?”

Sarcina didactică: – stabilirea numerelor lipsă dintr-un șir dat.

Material didactic: – jetoane cu numere 0-10, tabele cu numere de la 0 la 10, conform figurii de mai jos:

L 0 l l 2 l l 4 l l 6 l l 8 l

L 7 l l 5 l l 3 l l 1 l

Desfășurarea jocului: – se poate organiza pe echipe sau individual. Copilul vine și pune la locul potrivit numărul care lipsește.

Anexa 12

JOC DIDACTIC: „CE SEMN S-A ASCUNS?”

Scopul: – exersarea deprinderii de calcul, folosirea corectă a semnelor grafice de operație (+, -);

Regula jocului: – copiii trebuie să ghicească ce semn de calcul a dispărut;

Desfășurarea jocului: – se prezintă copiilor planșe (pe rând), cu probleme ilustrate ce presupun adunări sau scăderi. Copiii au sarcina să ghicească semnul de calcul care lipsește. Jocul poate fi organizat pe echipe.

Anexa 13

JOC DIDACTIC: „Găsește locul potrivit”

Scop: – formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi;

sarcina didactică: – să formeze mulțimi după unul sau două criterii;

Regulile jocului arată copiilor cum să rezolve sarcina didactică fiind condiționate de conținut și de sarcina didactică.

Anexa 14

JOC DIDACTIC: "Jocul asemănărilor"

Scopul jocului: – dezvoltarea capacității de a discrimina culorile.

Sarcina didactică: – să identifice culoarea obiectelor.

Conținutul jocului: – cunoștințele referitoare la culoarea obiectelor.

Reguli de joc: – când Martinel ridică un steguleț de o anumită culoare, copiii așează jucăriile având culoarea indicată pe raftul identic colorat.

Elemente de joc: participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulețe colorate), gruparea după culoarea medalionului, mânuirea materialului.

Materiale didactice: – jucării de diferite culori, ursuleț, stegulețe colorate, medalioane colorate, trompetă, rafturi colorate amenajate în sala de grupă.

Obiectivele operaționale pe care le-am urmărit sunt:

să denumească culoarea obiectelor (jucăriilor) prezentate;

să clasifice obiectele în funcție de culoarea acestora;

să verbalizeze acțiunile efectuate.

Desfășurarea jocului:

Ursulețul Martinel are foarte multe jucării, dar sunt amestecate și ar vrea să și le ordoneze. Se prezintă copiilor jucăriile ursulețului. În clasă sunt amenajate niște rafturi diferit colorate (roșu, galben, verde etc). Copiii vor alege jucăriile de culoarea stegulețului ridicat de Martinel și le vor așeza pe raftul de aceeași culoare. Verbalizează apoi acțiunea efectuată, specificând caracteristicile (culoarea) jucăriilor.

Variantă: – fiecare copil primește câte un medalion de o anumită culoare. La semnalul sonor al învățătoarei (suflă din trompetă) copiii se grupează în funcție de culoarea medalionului.

Anexa 15:

JOC DIDACTIC: „Mai multe jucării, mai puține”

Scopul jocului: – denumirea corectă a grupelor de obiecte și compararea lor pe baza percepției globale, utilizând termenii: mai multe, mai puține. Dezvoltarea spiritului de observație, stimularea vorbirii, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza, sinteză, comparația).

Sarcina didactică: – să denumească grupe de obiecte, să compare grupe de obiecte și să aprecieze global cantitatea.

Conținutul jocului: – grupe cu "mai multe" obiecte, grupe cu "mai puține" obiecte.

Regulile jocului: – răspunde copilul care primește mingea.

Elemente de joc: – aruncarea și prinderea mingii, surpriza, semnal sonor, mânuirea materialului, aplauze.

Material didactic: – grupe de jucării: mașini, avioane, tractoare, păpuși, minge, jetoane reprezentând mai multe/mai puține obiecte.

Obiective operaționale:

O1: – să denumească materialul utilizat;

O2: – să compare grupe formate, identificând relații cantitative existente;

O3: – să utilizeze în exprimare termenii "mai multe", "mai puține".

Desfășurarea jocului: Se prezintă copiilor două grupe de păpuși (I – 6 păpuși, a II-a – 3 păpuși). Se denumesc în mod corespunzător – „o grupă cu păpuși multe, o grupă cu păpuși puține". Se arată copiilor jucăriile și se stabilește unde sunt mai multe, unde sunt mai puține.

Se acoperă în continuare jucăriile așezate în fața copiilor și copilul care primește mingea aruncată de învățătoare descoperă jucăriile.

Ascunse, le denumește și spune unde sunt mai multe, unde sunt mai puține. Exemplu: Eu am găsit ursuleți.

Aceasta este grupa cu mai mulți ursuleți Aceasta este grupa cu mai puțini ursuleți.

Variantă:

Fiecare copil primește câte un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai puține jucării. La semnalul sonor (telefon) al învățătoarei ridică jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai puține) jucării.

Anexa 16

JOC DIDACTIC: "Să împodobim bradul"

Scopul jocului: – recunoașterea grupelor cu 1, 2, 3 obiecte și formarea deprinderii de a acționa cu obiectele.

Sarcina didactică: – să denumească jucăriile și să le aranjeze în brad; să formeze grupe de 1-2-3 obiecte.

Conținutul matematic: – cunoștințe legate de numerație.

Reguli de joc: – copilul numit de învățătoare să împodobească bradul alege atâtea jucării câte îi indică învățătoarea (una sau două). Jucăriile sunt așezate în brad de același copil, utilizându-se numeralele cardinale unu (un) și doi, una (o) și două.

Elemente de joc: – împodobirea bradului, surpriza, prezența lui Moș Crăciun, hora copiilor, interpretarea cântecelului, mânuirea materialelor, sunetul clopoțelului.

Material didactic: – un brăduleț, un părinte îmbrăcat în Moș Crăciun, un sac cu jucării (ciuperci), globuri, steluțe, fundițe, etc), bucăți de poliester (bulgări de zăpadă).

Obiective operaționale:

– să denumească obiectele aduse de Moș Crăciun;

– să numere până la 3;

– să împodobească bradul cu 1, 2, 3 jucării;

– să selecteze un grup de obiecte în funcție de cardinalul indicat;

– să verbalizeze acțiuni efectuate folosind termeni matematici ("grupă", "mai mulți", "mai puțini" etc.).

Desfășurarea jocului:

Sub formă de surpriză va fi invitat în sala de clasă Moș Crăciun. Acesta le-a adus copiilor un sac de jucării și un brad. Scoate din sac câte o jucărie și-i întreabă pe copii cum se numește fiecare. Învățătoarea le propune copiilor să împodobească bradul. Se numește un copil care alege din sac o jucărie preferată (de exemplu o steluță), o așează în brad, o numără prin încercuire și apoi spune: "Eu am împodobit bradul cu o steluță". Alt copil va împodobi bradul cu două jucării (globuri) procedând la fel ca primul. Învățătoarea adresează întrebările: "Copii, cu ce am împodobit bradul?" (cu steluțe și globuri). "Unde sunt mai multe jucării, în grupa steluțelor sau în grupa globurilor?" (în grupa globurilor).

Variantă:

Copiii fac o horă în jurul pomului, iar învățătoarea le dă bulgări de zăpadă. La semnalul ei, (sună din clopoțel) fiecare copil, pe rând, aruncă un bulgăre sau doi bulgări de zăpadă, spunând în ordine câți bulgări a aruncat. Apoi prinși în horă, cântă:

"Brăduleț, brăduț drăguț,

Noi în clasă te-am adus,

Cu toții te împodobim,

În jurul tău ne învârtim

Și daruri multe noi dorim."

În finalul jocului Moș Crăciun împarte copiilor câte o ciocolată și câte două bomboane.

Anexa 17

JOC DIDACTIC: „DE CÂTE ORI TE-AM STRIGAT?”

SCOPUL JOCULUI: – determinarea cantității prin analizatorul auditiv; consolidarea număratului în limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive și vizuale.

SARCINA DIDACTICĂ: – să perceapă cantitatea pe baza analizatorului auditiv.

CONȚINUTUL JOCULUI: – cunoștințe legate de numerație.

REGULI DE JOC: – copilul chemat va fi așezat cu fața la perete, va asculta cu atenție, va preciza de câte ori a fost strigat.

ELEMENTE DE JOC: – rostirea numelui, mișcarea, aplauze, bagheta fermecată.

MATERIAL DIDACTIC: – bagheta fermecată, buline, coșuleț, planșe.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – Să recepteze mesajul transmis de „bagheta fermecată”;

O2 – Să precizeze de câte ori a fost strigat;

O3 – Să descrie imagini vizualizate anterior.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Un copil ales de bagheta fermecată va veni în fața clasei și va sta cu fața la perete. Bagheta fermecată va striga copilul pe nume o dată sau de două ori. După ce este strigat, copilul va scoate dintr-un coșuleț atâtea buline de câte ori a fost strigat. Răspunsurile corecte se aplaudă.

Varianta I

Un copil desemnat de bagheta magică va striga copilul ce stă cu fața la perete de atâtea ori câte baloane îi arată învățătoarea.

Varianta a II a

Se prezintă copiilor o imagine reprezentând un copil care desenează și doi copii care construiesc. Se acoperă apoi imaginea, adresându-se întrebarea: «Câți copii desenau? Dar câți construiau?». La fel se procedează cu două – trei imagini diferite.

Anexa 18

JOC DIDACTIC: „ALEGE CUM ÎȚI PLACE”

SCOP: – verificarea număratului până la 10; raportarea numărului la cantitate; consolidarea deprinderii de a constitui grupe de obiecte după formă, mărime și culoare.

SARCINA DIDACTICĂ: – separarea obiectelor de aceeași formă, mărime sau culoare și numărarea obiectelor din fiecare grupă constituită.

REGULILE JOCULUI: – elevii numiți vor rezolva sarcinile și vor răspunde întrebărilor învățătoarei; fiecare răspuns corect este recompensat prin aplauze, iar cel greșit va fi îndreptat.

ELEMENTE DE JOC: – personajul îndrăgit.

MATERIAL DIDACTIC: – creioane, ascuțitori, cărți, ceșcuțe, popice, bile, mingiuțe etc.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Un personaj îndrăgit de copii (iepuraș, ursuleț, păpușă) sosește în clasă și aduce copiilor o cutie cu jucării. Personajul va ruga elevii să-i ajute să separe jucăriile după formă (culoare sau mărime) și să precizeze numărul obiectelor din fiecare grupă.

Exemplu: Cine alege creioanele roșii? Câte sunt?

Cine alege popicele? Câte sunt?

Separați popicele mari de cele mici. Câte sunt din fiecare?

Variantă:

Pe fiecare masă vor fi așezate jetoane reprezentând diverse obiecte. Elevii vor avea sarcina de a le separa și de a le aduce învățătoarei în ordinea solicitată.

Exemplu: Aduceți grupa în care este un obiect. Aduceți grupa în care sunt nouă obiecte.

Preșcolarii care execută sarcina motivează acțiunea.

Anexa 19

JOC DIDACTIC: "JOCUL CULORILOR"

SCOPUL JOCULUI: – dezvoltarea capacității de discriminare a culorilor; stimularea imaginației copiilor.

SARCINA DIDACTICĂ: – să asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).

CONȚINUTUL MATEMATIC: – cunoștințe referitoare la culoarea obiectelor.

REGULILE JOCULUI: – copilul îmbrăcat în haine de culoarea fațetei cubului va colora obiectul cunoscut în culoarea corespunzătoare.

ELEMENTE DE JOC: vestimentația specială a copiilor (fiecare copil îmbrăcat într-o anumită culoare), rostogolirea cubului, așezarea copiilor în diferite poziții.

MATERIAL DIDACTIC: cub cu fațete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, bețișoare

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – Să identifice colorile prezentate;

O2 – Să denumească corect culorile folosind analizatorul vizual;

O3 – Să stabilească legături corecte între culoare și obiectul care o posedă.

DESFĂȘURAREA JOCULUI

Copiii sunt îmbrăcați în culori diferite: roșu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Învățătoarea rostogolește un cub cu fațete diferit colorate. Va veni în fața clasei un copil îmbrăcat în culoarea fațetei de deasupra. Alege carioca de aceeași culoare și colorează la flanelograf obiectul ce poate fi la fel.

Exemplu: pentru verde copiii pot colora un brăduț, o frunză etc.

Varianta I

Învățătoarea este pictor și vrea să picteze diferite obiecte (floare, măr, fluture). Culorile de care se va folosi vor fi copiii.

Exemplu: pentru o floare, are nevoie de 2 copii – unul costumat în verde și unul în galben. Cel îmbrăcat în verde va sta întins, cel îmbrăcat în galben va sta ghemuit pentru a imita forma florii.

Varianta a II a

Copiii sunt împărțiți în două grupe. Primesc bețișoare colorate. Vor construi din bețișoarele colorate obiecte cunoscute, respectând culorile lor reale, (floare, copac etc).

La evaluare copiii au primit creioane colorate și câte o fișă în vederea completării. Sarcina a fost următoarea: alege culoarea preferată și desenează la fel.

Anexa 20

JOC DIDACTIC: „UNDE S-AU ASCUNS JUCĂRIILE?”

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – Să formeze grupe de obiecte după anumite criterii;

O2 – Să precizeze locul (poziția spațială) unde se află grupele de obiecte;

O3 – Să numere elementele din imagine;

O4 – Să identifice schimbarea efectuată în imagine.

SCOPUL JOCULUI: – Dezvoltarea capacității de orientare în spațiu

– Cultivarea atenției și a spiritului de observație.

SARCINA DIDACTICĂ:

– Să perceapă pozițiile spațiale ale unor obiecte sau grupe de obiecte;

– Să denumească poziții spațiale simple, precum: „sus”, „jos”, „pe”, „sub”, „în”.

CONȚINUTUL MATEMATIC: – cunoștințe legate de poziții spațiale: "sus", "jos", "pe", "sub", "în”, "lângă".

REGULILE DE JOC: – sarcinile jocului sunt propuse de rățoiul Donald, care dă semnalul de începere și finalizare a jocului. Copiii trebuie să denumească locul unde se află grupa de obiecte.

ELEMENTE DE JOC: – prezența rățoiului Donald, semnalul clopoțelului rostirea versurilor, închiderea – deschiderea ochilor.

MATERIALE: – rățoiul Donald, jucării, clopoțel, maimuțică.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Rățoiul Donald le aduce copiilor mai multe jucării pentru a se juca. Se grupează jucăriile după formă și mărime. La clinchetul clopoțelului, copiii închid ochii, timp în care o grupă de jucării se așează într-o anumită poziție spațială – La următorul semnal sonor copiii deschid ochii și observând unde "s-au ascuns" jucăriile vor denumi poziția spațială respectivă.

Variantă:

Se prezintă o imagine ce poate fi intitulată "În parc"; conține aparate de joacă, bănci, copaci. Ca element surpriză al imaginii este o maimuțică ce poate fi detașabilă (cu magnet). Se recită versurile:

"Maimuțică jucăușă

În mișcări este ghidușă

Se dă huța, se ascunde,

Unde-i, unde?", timp în care copiii au ochii închiși și învățătoarea schimbă locul maimuței în imagine, astfel încât, copiii să denumească poziția spațială pe care maimuța o ocupă.

Anexa 21

JOC DIDACTIC: "CAPRA CU TREI IEZI"

SCOPUL JOCULUI: – consolidarea cunoștințelor despre numeralul ordinal în limitele 1-3;

SARCINA DIDACTICĂ: – să utilizeze numeralul ordinal descoperind poziția pe care o ocupă obiectul denumit într-un număr de obiecte.

CONȚINUTUL JOCULUI: – cunoștințele despre numerație și numeralul ordinal.

REGULI DE JOC: – jocul se desfășoară sub formă de teatru de păpuși. Copiii trebuie să stabilească, folosind numeralul ordinal, care ied – "al câtelea" a plecat să deschidă ușa.

MATERIALUL DIDACTIC: – păpuși, iezi și măști.

ELEMENTE DE JOC: – folosirea păpușilor, interpretarea rolurilor de iezi;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să numere conștient în limitele 1-3;

O2 – să precizeze locul unui obiect într-un șir de 3 obiecte;

O3 – să denumească locul unde se află un obiect;

O4 – să se plaseze la poziția spațială indicată de învățătoare.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se va desfășura sub formă de teatru de păpuși. Iezii sunt așezați în șir în fața caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu și al treilea iedul cel mic. Capra pleacă după mâncare și sosește lupul care bate la ușă. Copiii sunt întrebați: "Al câtelea ied a plecat?" Răspunsul dat va fi: "Primul ied a plecat". La îndemnul fraților iedul cel mare nu deschide ușa și se întoarce la locul lui în șir. Analog se procedează și cu ceilalți iezi.

Variantă:

Se cheamă trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi așezați în șir iță spre ceilalți copii. Învățătoarea va numi iedul care să plece și să se așeze în poziția spațială indicată de ea. Exemplu: "Iedul cel mijlociu să se așeze sub masă". "Al câtelea ied s-a așezat sub masă?" "Al doilea ied." Aceste jocuri s-au desfășurat cu succes.

Anexa 22

JOC DIDACTIC: „CAUTĂ-ȚI CĂSUȚA”

SCOP: – verificarea însușirii cunoștințelor copiilor privind denumirile formelor și culorilor predate; formarea priceperii de a compara după criteriul formei și al culorii.

MATERIAL: – pentru fiecare copil câte o căsuță confecționată din carton care are pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare, uși pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: În fata clasei, pe flanelograf se afla mai multe căsuțe confecționate din carton care au pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare. La semnalul învățătoarei fiecare copil caută ușa potrivită, pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori. După ce fiecare căsuța are ușa potrivită, se cere fiecărui copil să denumească forma și culoarea pe care o au figurile lipite pe căsuța și ușa să. Câștigătorii jocului vor fi cei care găsesc în mod corect ușa și care indică forma și culoarea figurii respective. La confecționarea ușilor, se va avea în vedere că aceeași formă și culoare să nu o aibă mai mulți copii.

Anexa 23

JOC DIDACTIC: „ JOC CU BEȚIȘOARE”

SCOP: – fixarea reprezentărilor despre figurile geometrice; dezvoltarea atenției.

MATERIAL: – 20 de bețișoare pentru fiecare copil.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Fiecare copil are în fata grupa de bețișoare. La semnalul învățătoarei toți copiii trebuie să combine bețișoarele în așa fel încât să formeze figuri geometrice cunoscute de ei (triunghi, pătrat, dreptunghi). Câștigă cel care a terminat primul, executând corect figurile geometrice.

Anexa 24

JOC DIDACTIC: „CONSTRUCTORII”

SCOP: – consolidarea cunoștințelor cu privire la figurile geometrice; dezvoltarea imaginației creatoare.

MATERIAL: – trusa cu figuri geometrice.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Învățătoarea cere, spre exemplu, copiilor să scoată din trusa: un dreptunghi mare, două pătrate mici și un triunghi mare. Cu aceste piese, copilul care reușește să construiască primul o casă, este câștigătorul. Drept răsplată este chemat la tabla să deseneze o casă la fel cu cea construită de el.

La fel se pot construi și alte obiecte.

Anexa 25

JOC DIDACTIC: „GHICEȘTE UNDE S-A ASCUNS URSULEȚUL”

SCOP: – recunoașterea figurilor geometrice, folosirea corectă a denumirii acestora, recunoașterea culorilor.

MATERIAL: – figuri geometrice (pătrat, triunghi, dreptunghi, cerc) de culori diferite; un jeton cu ursuleț.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Figurile geometrice sunt aranjate pe flanelograf, iar într-un colț al flanelografului stă ursulețul. Pentru început învățătoarea are rolul de conducător, rol care va fi preluat fiecare dată de copilul care răspunde corect, iar ceilalți sunt vânătorii. Conducătorul jocului întreabă:

– Unde s-a ascuns ursulețul?

Copilul desemnat trebuie să răspundă, după care figură geometrică s-a ascuns ursulețul de vânător. Pentru ca răspunsul să fie corect trebuie să se precizeze și culoarea figurii geometrice.

Anexa 26

JOC DIDACTIC: „CÂTE SUNT?”

SCOP: – consolidarea deprinderii de numerație; dezvoltarea atenției și a spiritului de observație.

MATERIAL: – cartonase pe care sunt scrise cifre.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Învățătoarea așează pe flanelograf un cartonaș care reprezintă un anumit număr de desene. Copiii vor trebui să așeze pe măsuțe cartonașul care reprezintă numărul de obiecte desenate.

Anexa 27

JOC DIDACTIC: „CE URMEAZĂ?”

SCOP: – formarea deprinderii de a număra de la 1-10.

MATERIAL: – cartonase pe care sunt scrise numerele de la 1-10.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Copiii sunt așezați sub forma de semicerc. Copiii primesc câte un cartonaș. Un copil însă nu va primi, ci va trece în mijlocul cercului.

Între timp ce copiii se învârt în joc și rostesc:, Dacă știi a număra, locul meu îl vei lua". Copilul din mijlocul cercului va indica un anumit copil și-i va spune: „Numără mai departe". Copiii se opresc, iar cel indicat va trebui să iasă din cerc și să numere mai departe, începând cu numărul imediat următor celui indicat pe cartonașul său. De exemplu, dacă pe cartonaș are cifra 7, va număra 8, 9, 10. Dacă numără corect înmânează cartonașul său celui din mijloc, iar rolurile se inversează.

Anexa 28

JOC DIDACTIC: „CINE SUNT FRAȚII TĂI?”

SCOP: – formarea deprinderii de a număra conștient de la 1 la 10; dezvoltarea atenției.

MATERIALE: – cartonașe cu cifre/numere 0-10.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Învățătoarea numește un copil căruia îi spune un număr, spre exemplu 7, după care întrebă:

– Care sunt frații tăi?

Copilul numit trebuie să indice fratele mai mic (6) și fratele mai mare (8).

Anexa 29

JOC DIDACTIC: „CAMPIONUL”

SCOP: – dezvoltarea spiritului de observație și a memoriei; consolidarea cunoștințelor privitoare la numerație și cifre.

MATERIALE: – jetoane cu cifrele/numerele 0-10, foi de hârtie, creioane.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Fiecare copil are câte un creion, o foaie de hârtie și un număr de jetoane cu cifrele/numerele 0-10. Învățătoarea prezintă un jeton cu un număr de obiecte pe el, după care îl pune imediat la loc. Copiii trebuie să ridice jetonul care reprezintă numărul de obiecte care au fost prezentate.

Se repetă acest lucru cu un număr variat de jetoane, copiii trebuind să ridice de fiecare dată jetonul care reprezintă cifra corectă raportată la jetonul prezentat.

Pentru complicare, învățătoarea prezintă jetonul ce reprezintă o anumită cantitate de obiecte, iar copiii trebuie să scrie pe foaie numărul corect raportat la cantitate.

La sfârșit se numără greșelile fiecăruia și se face clasificarea în ordinea scrierii corecte.

Anexa 30

JOC DIDACTIC: „JOCUL NUMERELOR”

SCOP: – dezvoltarea inteligenței practice.

MATERIAL: – cutia cu bețișoare

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Cine poate descompune un număr în cât mai multe moduri. De exemplu, pentru numărul 4:

Anexa 31

JOC DIDACTIC: „ PĂTRATELE MAGICE”

SCOP: – dezvoltarea gândirii creatoare; exersarea capacității de a opera cu numere naturale

SARCINA DIDACTICĂ: – completarea căsuțelor libere cu numere, astfel încât suma lor să fie 80, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cele două pătrate.

MATERIAL DIDACTIC: – planșe pe care sunt desenate "pătratele magice" și fișe care sunt împărțite fiecărei echipe.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Din geanta lui Rilă – Istețilă se prezintă o planșă și fișe pe care sunt desenate "pătratele magice". Fiecare elev trebuie să completeze câte 1- 2 căsuțe cu cifrele care lipsesc, astfel încât pe orizontală, cât și pe verticală să obțină suma 80. Ultimul elev trebuie să verifice corectitudinea și are voie să corecteze greșelile.

RECOMPENSĂ: Rilă – Istețilă le oferă câte un zâmbăreț ☺și calificativul Fb.

Anexa 32

JOC DIDACTIC: „CUM URCĂM MAI REPEDE CU LIFTUL?”

SCOP: – dezvoltarea atenției și a gândirii logice; exersarea competențelor de a rezolva rapid și corect operațiile de adunare și scădere în concentrul 0 -100.

SARCINA JOCULUI: – să rezolve corect și rapid exercițiile.

MATERIAL DIDACTIC: – planșă cu exerciții.

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Din geanta lui Rilă – Istețilă se prezintă o planșă pe care este desenat un bloc cu 8 etaje. Pe fiecare etaj este scris câte un exercițiu de adunare sau scădere. Numărul exercițiilor poate fi stabilit în funcție de numărul elevilor din grup (echipaj). Ei trebuie să rezolve corect exercițiile date ca să ajungă mai repede la etajul 8. Jocul se dasfășoară în liniște, sub forma unui joc mut. Se va indica de unde începe rezolvarea exercițiilor și la semnalul învățătorului (experimentatorului), primii elevi de la fiecare grup vor trece și vor rezolva câte un exercițiu la tablă, după care vor da creta următorului.

Câștigă echipajul care a rezolvat corect, rapid, a scris corect, ordonat și a ajuns primul la etajul 8.

ATENȚIE! Ultimul elev de la fiecare echipaj are voie să corecteze greșelile pe care le observă.

RECOMPENSĂ: – echipajul care rezolvă corect cerința este apreciat și primește calificativul “Fb” și câte un zâmbăreț ☺ .

Anexa 33

JOC DIDACTIC: „FLORI MATEMATICE”

SCOP: – exersarea capcității de a aduna și scădea numere naturale până la 100, fără trecere peste ordin; dezvoltarea gândirii creatoare.

SARCINA DIDACTICĂ : – rezolvarea corectă a operațiilor aritmetice propuse.

MATERIAL DIDACTIC : Cercuri galbene în care sunt scrise numerele 34 și 78 și o multitudine de petale roșii pe care sunt scrise diferite operații aritmetice.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Fiecare echipă primește de la Rilă – Istețilă cercuri galbene în care sunt scrise numerele 34 și 78 și o multitudine de petale pe care sunt scrise diferite operații de adunare și scădere. Fiecare elev din echipaj trebuie să aleagă câte o petală potrivită pentru care rezultatul operației este cel din cerc și le lipesc pentru a obține floarea.

RECOMPENSĂ: Cine va forma corect floarea o va primi în dar, și calificativul “Fb”.

Anexa 34

JOC DIDACTIC: „NU RUPE BRĂȚARA!”

SCOP: – dezvoltarea atenției și a gândirii logice; exersarea competențelor de a rezolva rapid și corect operații de adunare și scădere.

SARCINA DIDACTICĂ: – rezolvarea corectă a operațiilor de adunare și scădere astfel încât rezultatul final să rezolve primul număr din joc.

MATERIAL DIDACTIC: – planșă pe care este desenată brățara și fișe care sunt împărțite fiecărei echipe.

B. PROIECT DIDACTIC

Anexa 35

PROIECT DIDACTIC

ARIA CURRICULARĂ: MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE ALE NATURII

OBIECTUL: MATEMATICĂ

TEMA ACTIVITĂȚII: „Cine știe, câștigă!”

FORMA DE REALIZARE: – joc-concurs;

TIPUL ACTIVITĂȚII: – consolidare de cunoștințe;

SCOPUL ACTIVITĂȚII: – consolidarea cunoștințelor matematice dobândite cu privire la numerația în limitele 1-10, utilizarea corectă a numeralelor ordinale, precizarea corectă a unui număr în șirul numeric, verificarea capacitații copiilor de a efectua operații simple de adunare și scădere cu 1, 2 unități;

OBIECTIVE:

O1 – să numere corect în sens crescător și descrescător în limitele 1-10, relaționând secventa verbală cu activitatea de manipulare a obiectelor;

O2 – să denumească corect vecinii numerelor, stabilind locul fiecărui număr în șirul numeric;

O3 – să identifice locul obiectelor în șirul dat, folosind numeralul ordinal;

O4 – să efectueze operații simple de calcul oral de adunare și scădere cu o diferență de 1-2 unități folosind un limbaj matematic adecvat.

SARCINA DIDACTICĂ: – denumirea corectă a pozițiilor spațiale, utilizarea numeralului ordinal, folosirea unui limbaj matematic adecvat.

ELEMENTE DE JOC: – întrecerea, surpriza, aplauze, mânuirea materialului.

REGULILE JOCULUI: – copiii vor rezolva sarcinile primite, vor așeza jetoanele pe panou conform cerințelor.

STRATEGII DDACTICE:

Metode și pocedee: – explicația, conversația, descoperirea, problematizarea, demonstrația, jocul, problematizarea, algoritmizarea.

Mijloace de învățământ: – jetoane cu imagini, cifrele de la 1 la 10, simboluri matematice, probleme ilustrate, panou.

Elemente de joc: – surpriza, aplauzele, recompensa.

Reguli de joc: Copiii vor fi grupați în două echipe. Fiecare echipă are de rezolvat mai multe sarcini; membrii unei echipe se pot consulta în formularea răspunsului. Fiecare răspuns corect vă fi marcat printr-o steluță; câștigă echipa care a acumulat mai multe steluțe. Poate fi și egalitate

FORMA DE ORGANIZARE: – frontal, pe grupe, individual.

FORME DE EVALUARE: – continuă prin observarea comportamentului copiilor, prin analiza acțiunilor și răspunsurilor, corectarea imediată a greșelilor, stimulare verbală, aplauze.

DURATA: 35-40 min

LOCUL DESFĂȘURĂRII: sala de clasă

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

FIȘE MATEMATICE

Anexa 36

Fișe pentru exersarea scrierii cifrelor

ANEXA : 37

ANEXA : 38

ANEXA :39

ANEXA : 40

1. Calculează si coloreză dupa cod:

4 – maro închis ; 5 – alb ; 8 – rosu ; 7 – portocaliu ; 6 – albastru ; 2 – maro deschis ; 3 – galben ; 9 – verde ; 10 – roz ; 0 – gri.

6-2=

8-4= 0-0=

9-5= 10-5= 10-6=

10-1=

4+4=

8-1= 6-3=

5+5=

1+1= 9-3=

1+3= 2+2=

7-4 0+4= 7-2=

10-2=

9+0

6+1 6+2=

0+2= 4-1=

10-6=

2. Formulează o problemă de adunare în care să folosești numărul de ghinde din rucsăcele!

3. Formulează o problemă de scădere în care să foloșesti numărul de ghinde rămase neadunate!

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Capra cu 3 iezi, Iedul cu 3 capre, Cei 3 purceluși, dar fiecare are de fapt un număr diferit de personaje. În povestea Capra cu 3 iezi sunt 4… [307615] (ID: 307615)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Capra cu 3 iezi, Iedul cu 3 capre, Cei 3 purceluși, dar fiecare are de fapt un număr diferit de personaje. În povestea Capra cu 3 iezi sunt 4… [307615]

Copyright Notice

SPECIALIZAREA: PATOLOGIA ȘI REABILITAREA CONSTRUCȚIILOR [306182]

Terra, Casa Noastră De Imprimat [302938]

Pagină 1 din 15 [600313]

1 Studiu asupra impactului energetic privind soluțiile de sprijinire a terenurilor în pantă Rodica Sabina G UGU1, Gheorghe Constantin IONESCU2 1… [616605]

Infiintarea Agentiei De Turism X Tour(1)(2)(2) [629459]

Bulletin of the Transilvania University of Bra sov Vol XX(YY), No.ABC – 2018 [625463]

Copyright Notice

Similar Posts