Stud.arh. Adrian ILIESCU [307573]

Stud.arh. [anonimizat]: Lect.dr.arh. Sidonia TEODORESCU

Îndrumătorul de diplomă: Prof.dr.arh. Sorin MINGHIAT

Anul universitar 2016-2017

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………………………………. pag. 2

Capitolul 1.[anonimizat]………………………………………………………………………………………………………………….. pag. 4

1.1. Monumentele istorice din România …………………………………………………………………… pag. 4

1.2. Categorii de monumente istorice ………………………………………………………………………. pag. 5

1.3. Clasarea și declasarea monumentelor istorice …………………………………………………….. pag. 5

1.4. Componentele monumentului istoric …………………………………………………………………. pag. 6

1.5. Intervențiile ce pot fi efectuate asupra monumentelor istorice ………………………………. pag. 7

1.6. Degradarea monumentelor istorice ……………………………………………………………………. pag. 7

1.7. Restaurarea și consolidarea edificiilor sau a monumentelor istorice ………………………. pag. 9

1.8. Materiale folosite pentru restaurarea monumentelor istorice ………………………………… pag. 10

1.9. Acțiunile de protecție a monumentelor istorice …………………………………………………… pag. 11

Capitolul 2.[anonimizat] – Eșec sau succes …………………………………………………………………………………………………………….. pag. 13

2.1. Cetatea Alba Carolina…………………………………………………………………………………… pag. 13

2.1.1. Scurt istoric …………………………………………………………………………………………………. pag. X

2.1.2. Starea actuală a monumentului istoric……………………………………………………………… pag. X

2.1.3. Concluzii …………………………………………………………………………………………………….. pag. X

2.2. Cetatea Deva…………………………………………………………………………………………………. pag. X

2.2.1. Scurt istoric …………………………………………………………………………………………………. pag. X

2.2.2. Starea actuală a monumentului istoric……………………………………………………………… pag. X

2.2.3. Concluzii …………………………………………………………………………………………………….. pag. X

Capitolul 3.[anonimizat] ……………………….. pag. x

3.1. Fortul 13 Jilava ……………………………………………………………………………………………..pag. Y

3.1.1. Scurt istoric …………………………………………………………………………………………………. pag. X

3.1.2. Starea actuală a monumentului istoric……………………………………………………………… pag. X

3.1.3. Concluzii …………………………………………………………………………………………………….. pag. X

3.2. Cetatea Carsium …………………………………………………………………………………………… pag. X

3.2.1. Scurt istoric …………………………………………………………………………………………………. pag. X

3.2.2. Starea actuală a monumentului istoric……………………………………………………………… pag. X

3.2.3. Concluzii …………………………………………………………………………………………………….. pag. X

Capitolul 4. Concluzii generale ………………………………………………………………………………. pag. z

Reconstruirea, protejarea și revitalizarea monumentelor istorice

Introducere

Această lucrare cuprinde câteva situații concrete în care a avut loc reconstruirea, protejarea și revitalizarea unor monumente istorice. Soluțiile adoptate pentru acest amplu proces diferă de la o țară la alta, avându-se în vedere situația specifică a fiecărei țări, cum ar fi numărul de date statistice, calitatea construcției actuale, interesele populației și beneficiile clădirilor istorice și ale siturilor (SARADJ F.M. / Compatible development solutions in thecontext ofhistorical settings inIran, 2016).

Restaurarea monumentelor istorice reprezintă, de fapt, reconstruirea acestora și revitalizarea, urmărind cu grijă recuperarea formelor arhitectonice originale, consolidarea și punerea acestora în valoare, însă fără a se permite încercări suplimentare cu scopul „înfrumusețării”, „înnobilării”, sau „modernizării” monumentelor istorice care trebuie înțelese ca o mărturie a autenticității epocii în care au fost realizate (Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu" / Studii și cercetări de istoria artei: Seria artă plastică, 2011).

În prezent, de actualizarea permanentă a registrului monumentelor istorice protejate se ocupă administrația, ca urmare a explorării clădirilor ce merită să fie protejate, cu scopul de a fi ulterior clasificate ca fiind monumente istorice. Cercetarea științifică în domeniul restaurărilor implică cunoștințe vaste de istorie a monumentului, cu scopul de a putea oferi informații relevante, preluate din literatura de specialitate. Cercetarea în ceea ce privește reconstruirea, protejarea și revitalizarea unor monumente istorice implică cunoașterea descrierilor acestora din literatura de specialitate, a desenelor existente și a fotografiilor disponibile cu acestea. Mai mult decât atât, sarcinile arhitecturale implică atât măsurătorile monumentelor, cât și proiectarea și execuția reconstrucției (lucrări de reabilitare, picturi murale – picturile de pe diverse monumente istorice, sculpturi și restaurări ale statuilor). Pentru restaurarea clădirilor declarate monumente istorice se folosesc materialele originale, o derogare fiind acceptată doar dacă este absolut necesară (de exemplu din motive ce țin de structură), la fel și în cazul schimbării sau înlocuirii anumitor părți ale monumentului istoric, fapt permis doar în situația în care doar așa se poate păstra valoarea istorică a acestuia.

Dacă se dorește extinderea monumentelor istorice, sunt luate în considerare motivele arhitecturale și estetice. O formă specifică de reconstrucție poartă numele de ”anastiloză”, reprezentând cazul în care părțile rămase ale monumentului nu vor fi schimbate sau demolate, ci baza conceptului fiind întocmai reasamblarea pieselor originale ale structurii prăbușite. (Ph.D. DÉRER Candidate Beatrice / Architecture and the Protection of Historical Monuments in the Hungarian Legislation, 2011).

Capitolul 1.Generalități privind reconstruirea, protejarea și revitalizarea monumentelor istorice

1.1.Monumentele istorice din România

România este o țară pe întinsul căreia, de-a lungul timpului, nenumărați meșteri anonimi, dar și consacrați, și-au putut exterioriza „geniul de constructor”, putând să se exprime liber prin ridicarea unor bijuterii arhitecturale.

De obicei, monumentele istorice dau acel caracter de individualizare orașelor noastre și, în marea majoritate a cazurilor, devin emblema orașului (câteva exemple pot fi: Palatul Culturii – Iași, Biserica lui Ștefan cel Mare – Piatra Neamț, Castelul Corvinilor – Hunedoara, Biserica Neagră – Brașov, Biserica Precista – Galați, Biserica Borzești – Onești, ș.a.). Astfel de cădiri ar trebui reparate sau chiar consolidate, însă în România există și situații în care acestea au fost chiar demolate (un exemplu ar putea fi demolarea Bisericii Ienii, monument istoric al Capitalei, de către regimul Ceuașescu, a Mănăstirii Văcărești, ori a Bisericii Sfânta Vineri, Spitalul brâncovenesc ș.a.), ori lăsate în paragină (un exemplu grăitor în acest sens este Mormântul Hipogeu din Constanța, vechi de 1700 de ani, unic în România, ș.a.).

În domeniul restaurării nu există monumente istorice mai importante sau mai puțin importante. Chiar și atunci când monumetulîn cauză si-a pierdut părți importante din forma originară de-a lungul existenței sale, monumentul trebuie privit ca o operă spațială, participantă la realitatea din jur. Preceptele care guvernează domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice trebuie aplicate individualizat fiecărui monument, în funcție de personalitatea sa, funcțiunea sa trecută sau viitoare, starea de conservare, în măsura în care conceptul de restaurare rezultă din echilibrarea obligațiilor de a nu dăuna monumentului – „primum non nocere”(Carta de la Veneția, 1964), precum și de a acționa pentru transmiterea lui generațiilor viitoare.

Orice monument istoric trebuie privit în totalitatea celor trei atribute ale sale: FIRMITAS (soliditate, tehnica de realizare), UTILITAS(funcționalitate, scopul pentru care a fost realizat), VENUSTAS (frumusețe, expresie estetică).

În acest sens, Carta de la Veneția(1964), referindu-se la conservarea și restaurarea monumentelor istorice, a dat o semnificație mai largă noțiunii de monument, ca o consecință a ofensivei urbanismului și sistematizării, amplificând-o prin introducerea conceptelor de „centrumonumental”, „ansamblu istoric”, „rezervațieurbană”, „nucleul vechi urban”, „zonăperiurbană veche”, „zonă de protecție culturală și naturală” și altele. Astfel, noțiunea de

„monument istoric” cuprinde atât creația arhitecturală izolată, cât și așezarea urbană sau rurală, care aduce mărturia unei civilizații anume, a unei evoluții semnificative sau a unui eveniment istoric.

În acest caz avem în vedere atât marile creații, cât și operele modeste, care au dobândit o semnificație culturală deosebită cu odată cu trecerea timpului.

1.2. Categorii de monumente istorice

Conform legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, au fost stabilite următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran și subacvatic:

a) monument – construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferentdelimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vederearhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;

b) ansamblu – grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic orimuzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitatedelimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vederearhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;

c) sit – teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care suntmărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic,istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.

1.3. Clasarea și declasarea monumentelor istorice

Monumentele istorice se clasează astfel:

a) în grupa A – monumentele istorice de valoare naționalăși universală;

b) în grupa B – monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.

Clasarea monumentelor istorice în grupe se face prin ordinul ministrului culturii și cultelor,la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasareprevăzute de legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Monumentele istorice clasate în grupele A și Bși zonele de protecție a acestora, aflate în proprietate publică, pot fi declarate, potrivit legii, de interes public național saulocal, după caz, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Culturii și Cultelor, respectiv prinhotărâre aconsiliilor locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului București, cu avizulMinisterului Culturii și Cultelor.

Declasarea reprezintă radierea din Lista monumentelor istorice a unui bun imobil sau a unei părți din acesta, prin menționarea în listă a ordinului de declasare.

Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor comunică proprietarului,titularului dreptului de administrare sau titularului altui drept real asupra monumentului istoric declasat, după caz, în maximum 5 zile de la publicarea ordinului de declasare, efectuarea radierii.

Conform ART. 19 din legea Nr. 422/2001, declasarea monumentelor istorice urmează aceeași procedură ca cea prevăzută pentru clasare. Ea este declanșată din oficiu în oricare dintre situațiile următoare:

a) descărcarea de sarcină arheologică, în cazul siturilor arheologice, conform avizului Comisiei Naționale de Arheologie;

b) dispariția monumentului istoric;

c) constatarea pierderii calității de monument istoric a imobilului.

1.4. Componentele monumentului istoric

Un monument istoric este considerat a fi nu doar construcția în sine, ci și terenul pe care acesta este poziționat și amenajările exterioare existente pe acel teren. Astfel, putem exemplifica componentele unui monument istoric:

1. Terenul – parcela cadastrală;

2. Construcții:

– Clădiri cu funcțiuni principale;

– Alte construcții: ziduri de incintă, turnuri, locuințe, chilii, altare, s.a.;

– Anexe gospodărești.

3. Amenajări exterioare:

– Drumuri de acces, scări, alei carosabile, alei pietonale;

– Parcuri, plantații, alei, bazine, statui, taluzuri plantate;

– Instalații exterioare.

4. Alte elemente:

– Cimitire;

– Elemente arheologice.

5. Bunuri culturale mobile.

Fiecare monument istoric trebuie să dețină un inventar al elementelor componente care este întocmit de proprietarul bunului sau de administratorul acestuia.

Prin modificarea structurilor (la interior), păstrarea sau refacerea fațadelor în stilul vechi (care are un aspect artistic deosebit, comparativ cu aspectul de produs industrial al construcțiilor contemporane), prin readucerea la funcționalul și arhitectura exterioară inițială, cât și prin reintegrarea lor culturală și socială se pot repune aceste monumente în siguranță.

Din nefericire pentru inginerul constructor, punerea in siguranță a unui monument istoric printr-o asemenea intervenție radicală asupra sistemului structural este aproape imposibilă, deoarece, spre exemplu, bisericile ortodoxe sunt pictate in frescă la interior, fără a mai aminti de mănăstirile din nordul Moldovei la care intervențiile structurale trebuie să fie minime, date fiind existența frescelor și la exterior.

Clădirile cu o durata relativ lungă de exploatare (de peste 50 ani) au materialelede rezistență mai mult sau mai puțin îmbătrânite, situație in care caracteristicile lor mecanice inițiale sunt afectate. La zidării s-au folosit, de regulă mortare slabe (aprox. M2, M4 și mai rar M10) care uneori s-au măcinat in timp, iar lemnul a suferit ori putreziri ori fisurări din uscare. Anii industrializării au accentuat agresivitatea fizico-chimică a mediului ambiant.

Datorită acestor agenți specifici, cele mai multe dintre construcțiile vechi prezintă degradări și avarieri suplimentare față de cele ale construcțiilor mai noi, deoarece au rezistat acțiunilor seismice repetate având rigiditatea structurală deja afectată.

1.5.Intervențiile ce pot fi efectuate asupra monumentelor istorice

Conform Legii Nr. 422/2001, republicată, ART. 23, intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt considerate a fi:

a) toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice;

b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;

c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcții de protecție, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe și în monumente istorice;

d) schimbări ale funcțiunii sau destinației monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare;

e) strămutarea monumentelor istorice;

f) amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare, inclusiv înzonele de protecție a monumentelor istorice.

Intervențiile asupra monumentelor istorice se pot face numai pe baza avizului emis de către Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor.

1.6.Degradarea monumentelor istorice

Toate monumentele istorice, și acelea construite înaintea apariției cimentului, au fost expuse în decursul existenței lor unor multiple cauze de degradare.

Pe lângă cauzele de tip „traumatic” (incendii, cutremure, războaie), cauzele degradării „naturale” pot fi împărțite în: chimice, fizice, biologice și mecanice. În tabelul 1sunt prezentate pe scurt cauzele degradării „naturale” și mai ales, cauzele mai puțin cunoscute și recent evidențiate în literatura tehnico-științifică.

Tabelul 1. Cauzele care duc la degradarea clădirilor istorice

Cauzele degradărilor de tip chimic pot fi reduse în principal, la două fenomene:

1) Reacția substanțelor alcaline (sodiu și potasiu) conținute în liant cu diferite forme de siliciu amorf, prezent în nisipul cu care se prepară mortarele de zidărie și în agregate (pietre), fenomen deja cunoscut în tehnologia de fabricare a betonului ca reacții alcali – agregat.

2) Reacția sulfatului prezent în zidărie cu hidro-silicații de calciu (C-S-H) și hidro-aluminații de calciu (C-A-H) prezenți în mortarul hidraulic (produși ai varului puzzolanic sau varului hidraulic).

Atacul sulfatic este foarte intens, având acțiuni distructive, și se manifestă frecvent în degradarea zidăriilor din piatră și în special din caramidă, la diverse edificii vechi din centrele istorice ale Europei.

Sulfații pot fi prezenți în interiorul zidăriilor, datorită unuia dintre următorii factori:

utilizarea ghipsului/ipsosului în materialele originale sau de la precedentele restaurări;

ascensiunea umidității prin infiltrarea capilară și a sărurilor sulfatice din teren, prin fundații (mai ales atunci când clădirile sunt imersate în apă – așacum este în cazul Veneției);

utilizarea cărămizilor bogate în săruri sulfatice, care adesea se manifestă pe suprafețe sub forma unor eflorescențe;

sulfatarea mortarelor originale prin penetrarea anhidridei sulfuroase (SO2) prezentă în atmosfera poluată.

Oricare ar fi sursa sulfatului, atunci când este prezent, fie direct sub formă de ghips (CaSO4.2H2O) sau în altă formă capabilă să dea naștere ghipsului in situ, se amorsează procese chimice, care conduc la producerea a două componente (ettringit și thaumasit) foarte periculoase prin acțiunea lor expansivă, dezagregantă, care însoțește formarea lor. (Observație: Acțiunea distructivă este datorată unei creșteri importante de volum la formarea lor, de 1,5 – 3 ori).

Se definește ca fiind coloidal, ettringitul format din cristale de dimensiuni mici (de câțiva μm) și deci capabil să se umfle (modificare de volum) prin absorbția de apă.

Ettringitul coloidalse formează în mediu bazic, iar cel cristalin în absența varului.

Ettringitul cristalin nu este periculos în ceea ce privește degradarea, însă ettringitul coloidal împreună cu thaumasita sunt capabile să provoace deteriorarea mortarelor edificiilor istorice.

Înfigura 3 este arătat un exemplu de degradare severă, atât a mortarului de tencuială, cât și a patului de mortar de zidărie, datorită atacului sulfaților. Cărămizile au rămas neprotejate și au fost expuse acțiunii distructive a apei și înghețului din timpul iernii, având ca rezultat degradarea zidului.

Apa joacă un rol vătămător în toate tipurile de degradări: biologic, fizic și chimic. Apa se poate transforma în gheață (acțiune distructivă prin creșterea volumului); apa poate favoriza creșterea algelor și a lichenilor, și cel mai important, apa poate să amorseze procese chimice (reacția alcali – agregate, formarea de ettringit și thaumasit); apa acționează fie prin participare directă la reacții, fie constituie fluidul de transport pentru diferite componente hidrosolubile prin și din interiorul zidăriilor: ascensiune prin capilaritate, evaporare în ambient, apă de precipitații.

Cauzele degradărilor de tip mecanic sunt reprezentate de stresul datorat solicitărilor care apar înainte sau după construire, solicitări mecanice care sunt prea mari pentru deformabilitatea și/ sau rezistența materialelor și/ sau a structurii.

Cauzele degradărilor de tip biologic sunt legate de formarea și apariția de licheni și mai ales de alge, care se dezvoltă în zonele umede ale zidăriei.

Cauzele degradărilor de tip fizic sunt esențial legate de variațiile de temperatură și în special de producerea gheții care are drept consecință creșterea volumului.

1.7. Restaurarea și consolidarea edificiilor sau a monumentelor istorice

Oricare ar fi cauza care a provocat degradarea („naturală” sau „traumatică”), este necesar ca materialul utilizat pentru restaurare (mortarul sau liantul) sau consolidare (injectare) să satisfacă următoarele două cerințe, teoretic opuse:

1) trebuie să fie suficient de poros pentru a permite evaporarea umezelii din interiorul zidurilor spre exterior în anotimpul uscat și mecanic compatibil prin rezistență mecanică și modulul de elasticitate asemănător cu materialele originale;

2) nu trebuie să fie vulnerabil în ciuda porozității sale și a modestelor caracteristici mecanice, la atacul agresiv venit din exterior (ploaie, îngheț, aer poluat) sau din zidăria însăși (sulfați și agregat reactiv la alcali). De regulă, această a doua cerință se realizează în restaurarea operelor din beton utilizând mortare normale sau de injectare cu un raport apă/ ciment scăzut, astfel încât să confere materialului impermeabilitate și impenetrabilitate la agenții agresivi.

La restaurarea zidăriilor edificiilor istorice însă, această soluție nu poate fi adoptată întrucât vine în contradicție cu cerința 1.

În ceea ce privește alegerea lianților utilizați pentru lucrările de restaurare, mortarele „antice” pe bază de var puzzolanic, carămidă fărâmițată în amestec cu mortar de var sau mortarele pe bază de var hidraulic, sunt în general în măsură să satisfacă cerința 1; ele nu sunt imune la riscul „vulnerabilității” prin expunere la agenții agresivi reprezentați de sulfați: în realitate, în aceste mortare există posibilitatea să formeze fie hidro-silicați de calciu (C-S-H), fie hidro-aluminați de calciu (C-A-H) și de aceea există pericolul de a se forma ettringit „coloidal” și thaumasit în urma proceselor chimice (Tabelul 2).

Pe de altă parte, exceptând considerentul estetic, utilizarea cimentului nu este recomandată pentru înlocuirea mortarelor „antice” pe bază de var puzzolanic sau var hidraulic datorită incompatibilității prorietăților mecanice și fizico-chimice. Mortarele pe bază de ciment, datorită modulului de elasticitate ridicat și a rezistențelor mecanice înalte, cu cât sunt mai rezistente (au un raport mic de apă/ciment) pentru a rezista la agenții agresivi, devin mai contraindicate cu materialele originale.

1.8. Materiale folosite pentru restaurarea monumentelor istorice

În ceea ce privește materialele folosite pentru restaurarea monumentelor istorice, acestea trebuie să fie înțelept alese astfel încât să întrunească atât proprietățile fizice, chimice și mecanice necesare, cât și pe cele estetice, dorindu-se ca soluția de consolidare aleasă să nu afecteze aspectul arhitectural.

Pentru a crea o barieră chimică se folosește o emulsie pe bază de rășini siliconice cu diametrul între 20-60 nanometri, ce se aplică prin injectare, pentru a opri ascensiunea umidității pe verticală, prin zidărie).

Materialele pe bază de var hidraulic ce se folosesc pentru restaurarea monumentelor istorice sunt:

mortar predozat, primul strat dat cu rol de punte de aderență, rezistent la săruri și sulfați;

mortar predozat de culoare deschisă, rol de mortar dezumidificant;

mortar predozat de culoare rozalie, rol de mortar dezumidificant;

liant hidraulic de culoare albă, pentru preparare de mortare dezumidificante;

mortare predozate, de culoare deschisă, cu rol de glet.

Materialele de injectare și consolidare a zidăriei și a tencuielilor folosite pentru restaurare sunt:

liant pentru injectare în zidăriile edificiilor istorice;

mortar predozat pentru consolidarea zidăriilor edificiilor istorice.

Materialele pe bază de ciment folosite sunt:

mortar predozat, primul strat dat cu rol de punte de aderență, rezistent la săruri și sulfați;

mortar predozat de culoare gri, cu rol de mortar dezumidificant;

mortar predozat, cu rol de punte de aderență, aplicare mecanizată;

mortar predozat de culoare gri, rol de mortar dezumidificant;

mortar predozat fin, cu rol de tinci.

Linia de vopsele decorative trebuie să fie cu permeabilitate ridicată, pe bază de rășini siliconice sau silicatice:

vopsea pe bază de rășini siliconice în dispersie apoasă cu grad mare de hidrofobizare și permeabilitate ridicată la vaporii de apă pentru exterior;

sistem de protecție și decorare pe bază de silicați, impermeabil la apă, dar permeabil la vaporii de apă din zidărie, pentru tencuieli pe bază de ciment sau var, exterior și interior.

Pentru consolidarea structurală se poate folosi:

mortar biocomponent pe bază de var hidraulic și eco-puzzolan, cu ductilitate ridicată, pentru consolidarea structurală a lucrărilor de zidărie;

plasă din fibră de sticlă, specială, rezistentă la alcali, pentru consolidarea straturilor suport din piatră, cărămizi și tuf (cu ochiuri de 25×25 mm și greutate de 225 g/);

plasă din fibră de sticlă, specială, rezistentă la alcali, pentru consolidarea straturilor suport din piatră, cărămizi și tuf (cu ochiuri de 12,7×12,7 mm și greutate de 125 g/);

plasă din fibră de bazalt, specială, rezistentă la alcali, pentru consolidarea straturilor suport din piatră, cărămizi, tuf și beton (cu ochiuri de 6×6 mm și greutate de 150 g/).

1.9. Acțiunile de protecție a monumentelor istorice

Acțiunile de protecție a monumentelor istorice trebuie să aibă în vedere următoarele obiective și principii:

1. Obiective:

Întreținere: Observarea continuă a stării fizice a monumentului istoric și ansamblul de măsuri luate pentru menținerea acestei stări.

Restaurare: Acțiune de înaltă specializare care are scopul de a evidenția mărturiile istorice incluse în monumentul istoric și de a păstra autenticitatea acestuia.

Consolidare: Acțiune de înaltă specializare care urmărește îmbunătățirea integrității structurale a monumentului istoric.

Pază: Activitate care are ca scop protejarea monumentului istoric împotriva furturilor sau a distrugerilor intenționate (vandalisme).

Integrare socială, economică și culturală în viața comunității locale: Înscrierea înprogramele de dezvoltare și în planificarealocală și regională a acțiunilor de protecțiea monumentelor istorice.

2. Principii:

Expertizarea stării clădirii din toate punctele de vedere: Nu pot exista concepte separate

pentru componentele arhitectură, structură, decorațiune, ci numai un singur concept, unitar, care să le armonizeze pe toate. Investigarea monumentelor istorice, din punctul de vedere al fiecărei specialități, reprezintă suma observațiilor pure, imparțiale, pe care monumentul ne permite să le obținem și care trebuie înregistrate ca atare. Interpretarea datelor trebuie făcută numai după terminarea investigării și cu participarea tuturor membrilor echipei.

Soluția de consolidare trebuie să nu afecteze aspectul arhitectural: Conservarea șirestaurarea monumentelor istorice nupoate să fie abordată decât în echipă;fiecare specialitate are importanța ei aparte în stabilirea unor concepte unitare de restaurare. Echipa trebuie formată de către șeful de proiect arhitect și se bazează pe bună înțelegere, respect reciproc și coeziune. Echipa nu poate fi completă fără participarea restauratorului executant.

Menținerea autenticității: considerată ca fiind acel ansamblu de acțiuni menite să dea obiectului starea pe care a avut-o la un anume nivel istoric – cel mai adesea cel original – constă în reconstrucția tehnică, independent de starea obiectului înainte de intervenție.

Stabilirea nivelului de intervenție și de asigurare antiseismică: Gradul de intervenție asupraunui monument variază de la simple lucrăride întreținere și conservare, trecând prinacțiuni de protecție, consolidare și întregireși ajungând la intervenții complexe derestaurare și recompunere, de dezasamblareși reasamblare, sau, în cazuri extreme, detranslare sau reconstruire parțială (ex.Biserica Rebegești, sec. al XVI-lea – translatăvertical + 3,50 m, ing. Emil Prager, 1935 șiun număr destul de mare de biserici„mutate” în București în anii ’80, autor dr.ing. Iordăchescu).

Execuția în regim de maximă urgență a lucrărilor de consolidare: Este un factorobligatoriu la majoritatea monumenteloristorice, datorită degradărilor șideteriorărilor avansate, constate în urmaexpertizărilor deja efectuate și este necesarpentru a preîntâmpina un dezastru în cazulunui cutremur, cu prioritate amonumentelor care adăpostesc oameni acăror vieți pot fi puse în pericol împreunăcu inestimabile valori de patrimoniu.

Reversibilitatea metodelor aplicate în conservare și/sau restaurare: Plecând de la ipoteza căviitorul ne va aduce tehnologii mai viabile,se impune alegerea unor modalități deconservare și restaurare care vor putea fi cuușurință îndepărtate în viitor, în condițiileunei posibile operații de restaurare utilizând tehnologii și principii care deocamdată ne sunt necunoscute.

Compatibilitatea materialelor utilizate la conservare și/sau restaurare: Trebuieutilizate numaimateriale compatibile, de preferință dinaceeași sursă, pentru că majoritateaincompatibilităților survenite la folosireaunui material vechi (original), alături de unul nou,duc deseori la o degradare ulterioarămult mai rapidă.

Încărcările rezultate din noile elemente de consolidare nu trebuie sa depășească rezistentele capabile ale materialelor (blocuride zidărie, mortar, etc.)

Structura rezultată după consolidare trebuie sa conducă la o bună comportare seismică a ansamblului „structură veche – elemente structurale noi”

Reintegrarea culturală și socială: Monumentele istorice trebuie menținute în permanență într-o stare de funcționare cât mai bună, fie prin păstrarea, dar și modernizarea funcțiunilor lor inițiale, fie prin acordarea de funcțiuni noi, viabile, compatibile cu natura, structura și/sau valoarea lor. Un monument „exploatat", dar și întreținut permanent, menținut viu, se conservă mult mai bine decât altul, fie și consolidat și restaurat, dar neutilizat.

Capitolul 2. Cazuri concrete de monumente istorice reconstruite, protejate și revitalizate – Eșec sau succes

2.1. Cetatea Alba Carolina

2.1.1. Scurt istoric

Arhitectura spectaculoasei cetati din Alba Iulia poarta semnatura genialului Giovanni Morando Visconti, unul dintre cei mai importanti arhitecti de constructii militare ai barocului tarziu, remarcat in toate expeditiile antiotomane ale armatei Imperiului Habsburgic de la finalul secolului al XVII-lea. A trait intre anii 1652-1717, fiind originar din localitatea Curio, cantonul Ticino, astazi in Elvetia, aproape de frontiera italiana. La instaurarea administratiei habsburgice in Transilvania, Visconti a fost detasat prin decret imperial in regiune, cu misiunea de a identifica locatii favorabile pentru planificarea si constructia fortificatiilor a 12 orase. Acestea trebuiau sa gazduiasca garnizoane permanente ale armatei imperiale conform Tratatului de la Blaj (1687).

In anul 1693 a fost numit inginer militar sef al principatului, iscusinta sa conturand definitiv noua imagine a celor mai importante orase din Transilvania: Cluj, Sibiu si cetatea bastionara de la Alba Iulia. Caracteristice fortificatiilor sale erau metodele arhitectonice militare de tip Vauban, cu ziduri masive din caramida, cu aproximativ 20 metri in inaltime, toate acestea facand cetatile si orasele fortificate impenetrabile de catre armata otomana.

Cetatea fortificata din Alba Iulia a fost denumita Alba Carolina, in onoarea Imparatului Carol al VI-lea de Habsburg. A fost ridicata intre anii 1715 si 1738, Visconti proiectand-o conform metodelor Vauban, sub forma stelara si prevazuta cu 7 bastioane, pe o suprafata de peste saptezeci de hectare. Intre edificiile intarite de mari proportii, este cea mai mare cetate fortificata in stil Vauban din sud-estul Europei. Din pacate, Giovanni Morando Visconti nu a apucat sa-si vada opera desavarsita, încetând din viață chiar in timpul coordonarii santierului fortificatiei, in anul 1717, din cauza unei epidemii de ciuma. A fost inmormantat in Catedrala Romano-Catolica „Sfantul Mihail”, unde, de altfel, se afla si un epitaf in cinstea sa. (http://viziteazaalbaiulia.ro/cine-a-proiectat-cetatea-alba-carolina/)

Cetatea este cea mai mare fortificatie de tip Vauban din Romania si cel mai impozant monument baroc al Transilvaniei.

4 noiembrie 1715, Alba Iulia. A fost ziua in care si-au dat intalnire guvernatorul Transilvaniei, comandantul trupelor austriece in Transilvania, arhitectul care intocmise planul fortificatiei, peste 100 de preoti romani, alte notabilitati ale vremii. Reuniunea avea un scop bine definit: punerea pietrei de temelie a bastionului dedicat imparatului de la Viena, Carol al VI-lea. Alegerea zilei de 4 noiembrie nu a fost intamplatoare, coincidea cu aniversarea imparatului de la Viena.

Lucrarile au căzut in sarcina unei echipe conduse de arhitectul Giovani Visconti, cel mai important inginer militar genist al Imperiului Habsburgic din acea vreme. Tot el și-a pus, trei ani mai târziu, iscălitura și pe proiectul pentru noua fortificație. Cetatea a fost ridicata peste alte două fortificații mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina și Cetatea medievală Bălgrad (termen sub care a mai fost cunoscută Cetatea in epoca medievala).

Fortificația ridicată în Alba Iulia a fost gândită ca simbol al puterii politice, economice și militare a curții de la Viena. Este motivul pentru care a primit numele împăratului, respectiv Carlsburg-Cetatea lui Carol. Scopul propagandistic al fortificatiei este evidentiat cel mai bine la Poarta a III-a, denumita si Poarta lui Carol, inzestrata cu sculptura (ronde-bosse și reliefuri), distribuita pe ambele fațade, estica și vestica. Viena a cheltuit numai pentru ridicarea acesteia 30.000 florini de aur.

Costurile totale sunt estimate la peste un milion de guldeni de aur, o suma impresionanta in epoca.

Unul dintre elementele ce particularizeaza Cetatea Alba Carolina este dat de succesiunea celor sase porti situate pe axa est-vest, pe flancul sudic al fortificatiei. Doar poarta a saptea este situata pe flancul nordic.

Lucrarile principale s-au incheiat in 1738. Lucrari secundare si renovari au avut in anii 1747, 1764-1765, 1804, 1812, 1825, 1835, 1838, 1849, 1862, 1873.

Ultimele lucrari s-au finalizat in perioada2009-2014, in mare parte cofinantate din fonduri ale Uniunii Europene. De data aceasta, municipalitatea a avut in centrul atentiei principiul reconstruirii si redarii inimii orasului localnicilor si turistilor de pretutindeni, deopotriva.(http://viziteazaalbaiulia.ro/cetatea-alba-carolina-povestea-continua-din-4-noiembrie-1715/)

2.1.2. Starea actuală a monumentului istoric

Alba Iulia și Cetatea Alba Carolina fac împreună cât o istorie întreagă.Apoulon – Apulum – Bălgrad – Alba Iulia, o capitală, un simbol al daco-romanității și românității de peste 2000 de ani. Și peste toate, Cetatea Alba Carolina vine acum, după 91 de ani de stat mai mult îngropată în pământ, cu frumusețea-i aparte a restaurării, să propulseze orașul în rândul celor mai importante obiective turistice din România și nu numai. După mai bine de un deceniu de la demararea lucrărilor, Cetatea Alba Carolina, considerată cea mai reprezentativă și plină de istorie fortificație bastionară de tip Vauban din România și chiar din sud-estul Europei, a fost restaurată aproape în totalitate. Este vorba de punerea în operă a unui număr de 13 proiecte întocmite de administrația albaiuliană și finanțate din fonduri europene, din bani de la bugetul de stat și din cel local, dar și din parteneriate private. În total lucrările au costat circa 70 milioane de euro, bani proveniți în mare parte din fonduri europene.

Un vis, o idee, o administrație lucidă, un parteneriat public-privat, un proiect complex, bine gândit, la timpul oportun, au făcut din Cetatea Alba Iuliei, în cei aproximativ 12 ani de la demararea lucrărilor de restaurare, o adevărată “perlă arhitectonică” a orașului dar și a turismului din România. Dovada, miile de turiști ce au vizitat-o în ultimii ani de când în mare parte s-a restaurat și a devenit mai vie ca niciodată. Spunem vie, deoarece după cum bine știți sau ați aflat, cel puțin în ultimii doi ani, Piața Cetății, dar și întregul edificiu istoric au devenit scene aproape săptămânale ale unor mari festivaluri naționale și internaționale de muzică, film, teatru, divertisment, scenete istorice etc.

Restaurarea Porților Cetății Alba Carolina (Traseul Porților)

Poarta I

În partea de est, urcând dinspre Orașul de Jos se află complexul primelor trei porți – I, II, III, cele mai bogat ornamentate porți ale Cetății, adevărate bijuterii arhitectonice.

Debutul lucrărilor la această poartă a avut loc în anul 2001, însă la scurt timp au fost întrerupte din cauza lipsei banilor. Practic, în anul 2006, a apărut primul proiect finanțat de Ministerul Culturii, “Lucrări de consolidare – restaurare Poarta I” și astfel au început lucrările de restaurare. Acestea s-au finalizatla sfârșitul anului 2007. Restaurarea propriu-zisă a inclus în principal intervenții și operațiuni precum tratamente de hidrofobizare și sistematizare verticală. Valoarea proiectului a fost de 2.248.772,33 lei, fără TVA. Frumusețea deosebită a acestei porți este dată de faptul că pe ambele fațade ale sale se află patru basoreliefuri cu scene mitologice. Poarta este construită din piatră cioplită în forma unui arc de triumf, străpuns de o arcadă centrală mai înaltă și două laterale mai scunde. Cei patru pilaștri ce-i delimitează deschiderile sunt articulați cu patru semicolonete inelate ce dau acesteia masivitate și plasticitate. Deasupra pilaștrilor centrali sunt reprezentați în stilul baroc zeul Marte îmbrăcat în armură de tip roman și zeița Venus, iar pe centrul porții, pe un piedestal, se află stema Austriei (vulturul bicefal cu spadă, sceptru și coroană).

Poarta a II-a

Poarta a II-a a Cetății Alba Carolina a fost reconstruită în anii 2008-2009, cu un buget de 2.253.396,32 lei, din care 455.268,32 de lei din bugetul municipiului Alba Iulia. Restaurarea acesteia a inclus operațiuni de conservare a elementelor din piatră, a zidăriilor de cărămidă și operațiuni de reîntregire și reconstituire. De menționat că această poartă a fost demolată parțial în anul 1937, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construcție la “Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan”. Pentru redarea formei inițiale au fost folosite diferite informații, documentare și fotografii de epocă. Din poarta veche s-au mai păstrat „in situ” doar cei doi pilaștri laterali decorați cu ghirlande și cu câte o ghiulea decorativă. Principalele elemente decorative ale acestei porți refăcute în perioada 2008-2009, sunt cei doi atlanți și cei doi lei cu scuturi cu monograma împăratului Carol al VI-lea.

Poarta a III-a

Lucrările la Poarta a III-a au început în anul 1998, însă finanțarea a venit abia prin anul 2007, prin Ministerul Culturii. Aceasta se poate spune că a fost aproape refăcută, așa cum a fost ea din vechime. Restaurarea celei mai importante porți a Cetății –Poarta a III-a a inclus practic lucrări de consolidare a construcției, izolații, refacere a terasamentelor și a camerelor de gardă, lucrări de consolidare, restaurare, reconstituire și conservare a componentelor artistice de piatră, lucrări de realizare a podului mobil din lemn și lucrări de restaurare a zidului de la curtină. Valoarea proiectului a fost de 6.927.027,24 de lei, sumă asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, respectiv prin Oficiul Național al Monumentelor Istorice.

Poarta a III-a este de departe cea mai impresionantă ca dimensiuni și ornamentație dintre cele patru porți împodobite ale fortificației bastionare din Alba Iulia. Este poarta triumfală de intrare în incinta superioară a Cetății. Are forma unui dublu arc de triumf, având patru piloni și 8 pilaștri care susțin bolțile și arcadele celor trei intrări. Coronamentul părții superioare îl formează statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea de Habsburg, în timpul căruia s-a construit Cetatea (în centru) iar pe părțile laterale ale soclului se află mănunchiuri de trofee militare. La mijloc se află și vulturul bicefal, purtând pe piept stema Transilvaniei. Tot pe partea superioară mai sunt reprezentați generalul Eugeniu de Savoia, precum și basoreliefuri cu scene inspirate din luptele cu turcii. În soclul statuii lui Carol al VI-lea se află amenajată celula unde se presupune că a fost închis Horea, principalul conducător al marii răscoale țărănești din 1784-1785.

Poarta a IV-a

Punerea în valoare a Porții a IV-a a început în anul 2003, prin lucrări de consolidare și restaurare precum și amenajarea unui grup sanitar. Pe parcursul a trei ani, până în anul 2006, întregul ansamblu al monumentului a beneficiat de ample lucrări de consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare, prin grija Primăriei Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. De asemenea, aici s-a restaurat și amenajat un punct de informare turistică. Banii pentru această investiție au fost alocați de la bugetul de stat, în sumă de 2.007.693,88 lei, prin Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Paleta lucrărilor de intervenție de urgență asupra monumentului a cuprins, pe de o parte, lucrări de revizuire a șarpantei, de schimbare a învelitorii cu preluarea apelor pluviale, instalații și hidroizolații, zidării, tencuieli, zugrăveli și pardoseli, iar pe de altă parte, lucrări deosebit de complexe și laborioase pentru consolidarea, restaurarea și conservarea componentelor artistice din piatră ale portalului. Această poartă este situată la mijlocul laturii de vest a Cetății și printr-un pod fix face legătura dintre nucleul cetății și ravelinul pe care se află traseul celorlate porți, a V-a și a VI-a.Poarta este prevăzută cu o singură intrare semicirculară încadrată de pilaștri, de o parte și de cealaltă a acesteia găsindu-se două camere de gardă așezate simetric în valul de pământ al curtinei, iar deasupra porții se află o clădire care adăpostea în trecut un corp de gardă. Ca decorații mai deosebite, Poarta a IV-a cuprinde cei doi atlanți ce sunt redați de altfel și la porțile I, III, pe frontispiciu se află stema imperială cu însemnele puterii, iar portalul este bogat ornamentat cu tobe, sulițe, halebarde, săgeți, fanioane și steaguri cu însemnele lui Carol al VI-lea.

Poarta a V-a

Amplasamentul Porții a V-a a fortificației de tip Vauban, cea care se află lângă Grădinița nr. 8 din Alba Iulia și care a fost blocată cu un zid de cărămidă mai bine de 50 de ani, a fost redată ciclului turistic în anul 2010, după 6 luni de lucrări de restaurare. Aflat într-o stare de degradare accentuată, atât portalurile cât și zidăriile parazitare, monumentul a suferit lucrări de refacere a paramentului prin țesere, desfacere-refacere cu același tip de material ca al coronamentului invadat de vegetație, a fost completată și plombată zidăria, reabilitate piesele metalice, elementele de arhitectură, a fost asigurat iluminatul exterior și a fost amenajat un sistem de evacuare a apei meteorice. Lucrările pentru reabilitarea monumentului au fost finanțate prin parteneriatul primăriei cu Ministerul Culturii, în calitate de lider de proiect și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru aplicarea Mecanismului financiar EEA 2004-2009 administrat de Regatul Norvegiei, autoritatea locală punând la dispoziție imobilul și susținând financiar costurile neeligibile, inclusiv cheltuielile conexe. Suma alocată a fost de 2.415.914,26 lei.

Portalul este situat între Ravelinul Sfântul Mihail și contragarda Bastionului Trinitarienilor și facelegătura între primele 4 porți cu Poarta a VI-a și ieșirea spre cartierul Platoul Romanilor. Arhitectura acesteia este una simplă, fără elemente sculpturale. În fața porții se găsește un pod ce face legătura între ravelinul Sfântul Mihail și cea de-a treia linie de apărare a cetății(contragarda).

Poarta a VI-a

Poarta a VI-a este ultima care a intrat în procesul de restaurare odată cu întreaga zonă a șanțului vestic al Cetății. Prin Poarta a VI-a au intrat în Cetate Regele Ferdinand și Regina Maria când au vizitat pentru prima dată Cetatea, în anul 1919. Poarta restaurată a fost inaugurată în 5 mai 2012, atunci când a fost inaugurat Traseul Turistic „Porțile Cetății” (IV-VI).

„Traseul Porților” (șase porți) străbate zona Cetății din direcția est-vest, făcând legătura prin interiorul Fortificației de tip VAUBAN între Orașul de jos (Centrul Civic) și cartierul Platoul Romanilor din zona de vest a municipiului Alba Iulia.

Restaurare și amenajare Poarta de Sud a Castrului Roman, în două etape

Poarta de Sud a Castrului Roman, poziționată la intrarea pe Traseul celor Trei Fortificații, a fost restaurată în două etape. Prima etapă a fost realizată în anul 2006, respectiv lucrările pregătitoare de degajare a perimetrului, de canalizare și dirijare a apelor pluviale din zona sitului, aceste lucrări făcând parte din proiectul “O Românie Frumoasă”, susținut de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Reconstrucția porții castrului s-a realizat pe baza cercetărilor arheologice. În 2009, a fost recepționată etapa a II-a, în care s-au executat lucrări de conservare-restaurare.

Din fortificația construită de romani la Alba Iulia după cucerirea Daciei, în prezent se mai păstrează în elevație doar poarta de sud. Acest monument a fost restaurat în perioada 2009-2010, fondurile pentru lucrări provenind de la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, pe vremea ministrului Elena Udrea. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 2.133.397,07 lei.

Traseele de Sud și Est ale Cetății Alba Carolina

Cele două trasee ale Cetății Alba Carolina au fost deschise circuitului turistic în luna aprilie a anului 2011, atunci când a fost inaugurat aici și cel mai mare parc din România amenajat în interiorul unei fortificații. Au fost plantate peste 80 de specii de flori, salcâmi, brazi și molizi argintii, magnolii și ienuperi, în total 700 de arbori și arbuști. Parcul a fost conceput sub forma unei grădini dendrologice, ce completează conceptul arhitectural istoric al Cetății. De asemenea, a fost amenajat sistemul pietonal – autodin dale de piatră naturală, zone de odihnă, au fost marcate puncte de interes și iluminat pietonalul ocazional cu efecte speciale, și iluminat laser pe fațada Porții a III-a. Zona a primit și mobilier urban – bănci, jardiniere cu coșuri de gunoi, modul de stație așteptare turiști. Tot aici s-au executat și lucrări pentru protecția mediului. Acestea din urmă au fost realizate în cadrul proiectului de reabilitare ce a inclus centrul istoric, traseul estic, sudic și nordic, prevăzut cu căi de acces, iluminat și mobilier urban specific.

Traseul Nordic

Traseul de Nord al Cetății Alba Carolina, cel mai lung traseu dintre toate, cuprinzând 4 bastioane: Bastionul Sfântul Mihail, Bastionul Carol al VI-lea, Bastionul Sfânta Elisabeta și Bastionul Capistrano, a fost inaugurat la doar două săptămâni după deschiderea traseelor de sud și de est.

Bastionul Sfântul Mihail a fost distrus parțial în 1922, cu ocazia lucrărilor de construcție a Catedralei Ortodoxe. În vârful acestuia se găsește stema imperială, reprezentată de o pajură imperială ce poartă pe piept un scut al cărui câmp neornamentat este tăiat de o fascie. Emblema este încadrată de animale fantastice. Deasupra platformei de piatră există statuia Sfântului Mihail, patronul bastionului.

Bastionul Carol a fost primul construit dintre cele 7 bastioane ale Cetății. Piatra de temelie a acestuia a fost pusă la 4 noiembrie 1715, fiind dedicat împăratului Carol al VI-lea, pe timpul căruia s-a construit cetatea.

Bastionul Sfânta Elisabeta a fost denumit după numele împărătesei Elisabeta Cristina de Braunschweig. În vârful acestuia se află un grup sculptural format dintr-un medalion pe care este reprezentat un leu tenant, o coroană imperială aflată deasupra emblemei și un mascherone situat la baza acesteia.

Bastionul Sfântul Capistrano (Transilvaniei) a primit această denumire ca simbol al alipirii Transilvaniei Imperiului Habsburgic. Grupul sculptural din vârful bastionului este constituit din stema Transilvaniei și a Ungariei, încadrate de trupurile a două sirene, deasupra cărora se află o coroană imperială. În interiorul acestui bastion, de-a lungul timpului, a funcționat unul dintre cele două depozite de pulbere ale Cetății Alba Carolina, o moară, precum și o cramă.

Traseul Nordic are o suprafață totală de 50.762 de metri pătrați, dintre care peste 40% cuprinde suprafață verde. Odată cu inaugurarea Traseului de Nord, suprafața totală a Parcului din Șanțurile Cetății a ajuns astfel la 93.616 mp, din care zona verde reprezintă nu mai puțin de 43.192 mp.

Pe Traseul de Nord a fost dezvelită, la inaugurare, statuia dedicată memoriei soldaților români necunoscuți din regimentele de graniță românești ale armatei austriece. Statuia reprezintă un toboșar român din cadrul armatei austriece. Pe acest traseu au fost amenajate Grădina Romană și Grădina Japoneză, completând astfel parcul din Șanțurile Cetății.

Tot pe acest traseu, în cadrul aceluiași proiect ce a cuprins și reabilitarea centrului istoric și a traseelor estic și sudic, a fost amenajat și pietonalul-auto din dale de piatră naturală, au fost prevăzute zone de odihnă, parcaje, a fost iluminată întreaga zonă. De asemenea, au fost amplasate bănci și jardiniere cu coșuri de gunoi.

Un alt proiect care a debutat în anul 2009 pe Traseul de Nord a fostrestaurarea bastioanelor, ravelinelor, contragărzilor, curtinelor și cleștilor, deoarece starea de conservare a zidurilor Cetății era precară, întâlnindu-se degradări structurale de tipul surpărilor sau fisurilor la zidăriile de cărămidă, alături de pierderi de material, degradări cauzate de umiditate, infiltrații și vegetație. O parte din lucrări au fost realizate cu fonduri financiare de la bugetul de stat, în valoare de 10.285.576,44 de lei, și de la bugetul local, în sumă de de 923. 036,68 lei. Lucrările au fost atacate în luna octombrie a anului 2010, iar în 2011 au fost suspendate din lipsă de fonduri. Având în vedere amploarea zonei studiate, s-au nominalizat 16 obiective care se vor realizaîn 3 etape, însumând 75 de luni calendaristice (perioada 2010-2016), având lungimea totală de 6275,80 ml și suprafața de 46552 mp.

Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

Latura de Vest, cea care face legătura dintre traseele de sud și de nord, a fost restaurată prin proiectul „Reconstituire și punere în valoare acces Latura de Vest Cetatea Alba Carolina-fortificație de tip Vauban – municipiul Alba Iulia”, proiect în valoare de 40.836.539, 74 lei, bani proveniți din fonduri europene, bugetul de stat și bugetul local (11.129.970,03 lei). În total, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina a fost reabilitat un teren în suprafață de 46.294 mp, din care 18.431 mp spații verzi, respectiv parte din Parcul Unirii, străzile Nicolae Iorga, Mihai Viteazul și platforma din fața Catedralei Reîntregirii Neamului. Suprafața studiată cuprinde de asemenea și zonele adiacente: anteșanțuri, contragărzi, șanțuri principale, raveline, bastioane.

Din această suprafață, pe 27.000 mp au fost amenajate parcări, piste de biciclete, trotuare și mobilier urban precum banchete, jardiniere, coșuri de gunoi, ceasuri urbane, opere de artă urbană sau suporți de biciclete. Accesul pietonal din zona centrală a Parcului Unirii s-a realizat printr-o scară și o rampă pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, pentru asigurarea accesului auto în interiorul Cetății s-au construit 3 poduri, unul peste șanțul principal și două peste șanțul contragărzii. În șanțul principal, accesul auto se realizează pe latura de nord din strada Gemina, prin poarta existentă. La nivelul platformei urbane, peste șanțurile fortificației, accesul pietonal se realizează printr-un sistem de 4 pasarele și 2 poduri mobile.În cadrul aceluiași proiect a fost realizat și podul mobil la poarta a IV-a,estacada fixă dintre Poarta a IV-a și a V-a,pasarela din lemn de la Poarta a VI-a și podul din lemn din zona ravelinului Sf. Mihail, pasarelele și și II. (Alexandra MATEȘ, arhiva ziarului Unirea, fototeca Primăriei Municipiului Alba Iulia, Emanuel Drăgușin, Romulus Oprișcan, Arhivele Nationale Alba)

Planul urbanistic zonal

Demersurile pentru Planul Urbanistic Zonal al centrului istoric al municipiului au demarat in anul 2005 cu documentatia „Studiu de caz: Plan Urbanistic Zonal Cetatea Alba Iulia” realizata de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, insa a fost mai greu pus in aplicare datorita lipsei de aprobari. Avizele cele mai greu de obtinut au fost, conform arhitectilor, cele ale Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si cel al Ministerului Culturii. Aprobarea Planului Urbanistic Zonal a avut astfel loc abia în anul 2014.

PUZ-ul este de o importanta incontestabila atat pe plan local, cat si din punct de vedere al potentialului turistic al zonei.

Planul Urbanistic Zonal pentru centrul istoric al Municipiului Alba Iulia a fost coordonat de arhitectul Toader Popescu impreuna cu consultantul stiintific Arhitect Serban Popescu Creivan, in stransa colaborare cu colectivul local. (site-ul Primăriei Municipiului Alba-Iulia (http://www.apulum.ro/index.php/primaria/document/1604)

2.1.3. Concluzii

Cetatea de tip Vauban a fost construita la inceputul secolului al XVIII-lea si restaurata din fonduri europene pe o perioada de aproximativ 7 ani, pana in 2014. Este cea mai mare Cetate de acest tip din intreaga Europa de Est. Cetatea Alba Carolina a fost construita pe Dealul Citadelei si, initial, avea rolul de fortificatie strategica pentru apararea Imperiului Habsburgic in cazul unor atacuri din partea Imperiului Otoman. Costul pentru construirea acestei cetati a fost unul imens pentru acea vreme, ridicarea cetatii fiind necesara pentru consolidarea puterii habsburgice pe plan local.

Construita pe locul in care anterior s-au aflat alte doua fortificatii, respectiv Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (in 106 e.n.) si Cetatea Medievala Balgrad (intre secolele XVI-XVII), Cetatea Alba Carolina pastreaza si astazi vestigii ale acelor vremuri. Unul dintre cele mai importante trasee turistice din Cetate, Traseul Celor Trei Fortificatii, iti ofera sansa sa calatoresti intr-o singura zi prin istoria a doua milenii din trei epoci diferite, putand observa cele 3 fortificatii care au existat aici de-a lungul timpului. (http://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-cu-incetinitorul/perle-arhitecturale-renovate-cu-bani-europeni-446217)

In prezent, Cetatea Alba Carolina are statut legal de monument istoric (LMI: AB-II-a-A-00088). (http://viziteazaalbaiulia.ro/stiati-ca-cetatea-alba-carolina-are-statut-legal-de/)

Afirmația scurtă și succintă a lui Michael Kreft von Byern, președintele Consiliului de Turism al Camerei de Comerț și Industrie a Germaniei: “Aveți o perlă a culturii europene la Alba Iulia”, este mai mult decât suficientă pentru a justifica importanța restaurării acestei Cetăți. Părerea sa este împărtășită și de specialiștii Comisiei Europene, care au dat Alba Iuliei titlul de Destinație Europeană de Excelență, sau de juriul Europa Nostra, care a inclus Alba Iulia între siturile semnificative ale patrimoniului european.

2.2. Cetatea Deva

2.2.1. Scurt istoric

Cetatea Deva (Castrum Deve), asezata pe magura andezitica a Dealului Cetatii, in NV orasului, la o altitudine de 371 m Cetatea Devei a fost construita pe urmele unei fortificatii daco romane.

Primele lucrari de edificare dateaza din primii ani ai secolului XI, dupa infrangerea de catre unguri a ducelui Ahtum din Cetatea Morisena (Cenad), cand au venit primii colonialisti dinspre vest, alte lucrari au fost executate in timpul regelui maghiar Geza II (1141-1161), cand au sosit primii colonialisti germani in Ardeal.

Cel mai plauzibil insa, cetatea a fost inaltata in jurul anului 1250 in timpul regelui Bela IV, dupa navalirea tatarilor din 1241, care a pustiit Valea Muresului.

Inaltata in secolul XIII intr-o zona strategica, la ingustarea Vaii Muresului si patrunderea raului in defileul dintre Muntii Poiana Rusca si Apuseni, Cetatea Devei a fost una dintre cele mai importante cetati ale Transilvaniei.

Urmand cursul istoriei, cetatea a avut rol de aparare impotriva tatarilor si a altor potentiali dusmani care urmareau ocuparea regiunii, a fost refugiu pentru nobilii in fata rascoalelor taranesti, resedinta nobiliara, inchisoare si garnizoana, a asigurat protectia calatorilor si a comerciantilor care circulau in lungul Vaii Muresului.

Prima atestare documentara a cetatii dateaza din anul 1269, cand intr-un act emis de Stefan duce al Transilvaniei, se aminteste de “Castrum Deva”. Cetatea a fost resedinta voievodala incepand din 1307, iar in secolele XIV si XV district militar valah avand in jurisdictie patru districte romanesti. Incepand cu 1453 Iancu de Hunedoara a transformat-o in castel nobiliar, ajungand astfel printre cele mai puternice cetati ale Transilvaniei. In timpul navalirii turcilor din anii 1550, 1552, si 1557 a suferit asedii otomane, cetatea fiind ocupata in 1557 de sultanul Soliman cel Mare, care a predat-o reginei Isabela a Ungariei si fiului sau Ioan Sigismund. Cetatea a functionat in secolul XVI si ca inchisoare, aici fiind intemnitati umanistul David Ferencz, fondatorul bisericii unitariene si Moise Secuiul conducatorul nobilimii tansilvanene ostile puterii imperiale. In celula in care a fost intemnitat David Ferencz a fost amplasata in anul 1948 o placa comemorativa.

Cetatea a avut un rol important in inabusirea rascoalelor taranesti din 1437, 1514 si 1527.

In secolul XVII cetatea a fost stapanita de nobilii Gabriel Bethlen si Stefan Bethlen, Gheorghe Rakoczy și si Acatiu Barcsay, perioada in care s-au facut lucrari de reparatii si s-a ridicat bastionul circular din partea de sud. Din 1686 cetatea trece in stapanire austriaca, care se va mentine pana in secolul XIX. Incepand cu 1713, guvernatorul Transilvaniei, Ioan Steinwille, care isi avea resedinta la Deva incaseaza de la populatie un impozit de 50.000 de florini cu care construieste noi fortificatii si intareste cetatea, cu doua bastioane in partea de est si cazemate in partea de vest.

In timpul rascoalei din 1782 cetatea a fost ocupata vremelnic de taranii din Dobra, iar in 1786 asediata de taranii rasculati condusi de Horea, Closca si Crisan.

La sfarsitul secolului XVIII cetatea si-a pierdut importanta strategica, fiind lasata in parasire, dar si-a recapatat importanta dupa 1817, cand imparatul Fracnisc și trecand prin Deva a hotarat sa o restaureze. Lucrarile au durat peste un an, cheltuindu-se peste 216.000 florini. In timpul revolutiei din 1848-1849, garnizoana austriaca aflata in cetate condusa de locotenentul Wurn, la vestea victoriilor dobandite de revolutionari asupra armatelor imperiale, a minat zidurile cetatii.

Revolutionarii au asediat in primavara anului 1849 cetatea, fortand garnizoana austriaca sa o paraseasca. Pe fondul derularii ultimelor evenimente revolutionare in august, concomitent cu infrangerea revolutiei, explozia depozitului de munitie a aruncat in aer zidurile Cetatii Devei.

In prezent se mai pastreaza centurile de ziduri intarite cu turnuri patrate sau circulare si cu porti monumentale. De la poarta de intrare principala, se dezvolta zidul inferior de incinta care urca dealul si inconjoara cetatea. Drumul care insoteste zidul conduce la a doua poarta in forma de coridor lung boltit. In dreapta acestei porti se pastreaza urmele camerelor corpului de garda. Trecand de a doua poarta spre complexul de cladiri de pe culmea dealului, poteca urca spre poarta incintei a doua a cetatii.

Zidul de incinta prezinta creneluri fiind amenajat pentru armele grele de foc. Dupa un bastion semicircular se ajunge la poarta ultimei incinte care pastreaza contraforturi masive. In aceasta incinta se dezvolta curtea interioara a cetatii, care este marginita de peretii inalti care reprezinta ruinele unor incaperi, dependinte gospodaresti, depozite, etc.

In partea centrala se gasesc ruinele palatului nobiliar cu resturi de boltiri in stil gotic si elemente renascentiste. La vest de poarta este situat un turn de aparare, iar in est camera corpului de garda.

Cetatea Devei in forma pe care o are in prezent este inca evocatoare, starnind interesul vizitatorilor atat prin ruinele ei cat si prin pozitia sa care domina orasul.(http://www.turism-deva.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=115&Itemid=95)

2.2.2. Starea actuală a monumentului istoric

Cetatea Deva este o zona cu patrimoniu arheologic cunoscut, inclus pe lista monumentelor istorice si se afla in intravilanul orasului Deva, pe malul stang al Muresului la 460 latitudine nordica si 220 longitudine estica insumand o suprafata de aproximativ 30 ha. Cetatea se afla pe o formatiune de natura vulcanica ce se desprinde din masivul Poiana Ruscai, constituind punctul cel mai inalt spre nord, avand o altitudine de 378 m fata de nivelul marii si 184 m fata de oras.

Cetatea medievala a Devei, construita pe dealul cu acelasi nume, a pazit, secole de-a randul, iesirea si intrarea in Transilvania, pe valea Muresului. Pozitia strategica deosebita a inaltimii ce domina orasul Deva i-a ispitit pe oameni inca din cele mai vechi timpuri. Astfel, aici s-au descoperit urme de locuire din neolitic si din epoca bronzului iar prezenta unor blocuri de piatra cioplita, cu caracteristicile taieturi in forma de coada de randunica, dovedeste ca in acest loc a existat si o fortificatie dacica.

Incinta a III-a

Incinta a III-a a fost construita in secolul al XVIII-lea inconjurand celelalte doua incinte si ingloband o suprafata apreciabila de teren. Ea protejeaza mai ales drumul carosabil de acces spre incintele principale de pe varful stancii.

Accesul in incinta se face printr-o cladire poarta (poarta inferioara, denumita in continuare poarta intaia), situata pe latura de sud aacesteia. Zidurile ei sunt realizate din piatra nefasonata, au o grosime de 2 metri, iar pe latura dinspre exteriorul incintei cetatii au colturile intarite cu blocuri fasonate din calcar. Cladirea portii are in plan, o forma patrata, cu latura de 10 m masurata pe exterior. Cladirea este orientata pe directia nord est –sud vest. Zidurile incintei a treia se inchid pe latura interioara a cladirii pe colturile de nord – vest si nord – est. Cladirea are doua porti ce sunt situate una pe latura sud-est, iar cealalta pe latura de nord-vest. Poarta din exterior avea un ancadrament din blocuri de piatra fasonate, in prezent partial distrus.Cladirea este bine pastrata. Zidurile au paramentul intact in proportie de 80%. Acoperisul este insa integral distrus (deasupra cladirii crescand in prezent vegetatie), imaginea lui pastrandu-se doar intr-o stampa din secolul al XVIII-lea. Exista de asemenea referiri la inventarul acestei porti in lucrarea publicata in anul 1906 de dr. Veress Endre „Deva vara es uradalma”. Din documentele pastrate se poate deduce ca poarta era acoperita cu o sarpanta in patru ape cu invelitoare din sindrila si avea doua porti de acces ce se deschideau inspre exteriorul cetatii. Portile erau din lemn, intarite cu benzi si colturi din fier si aveau pe una dintre foi o poarta-usa mai mica si ea decorata cu elemente din fier.

Drumul de acces se continua pe langa latura de nord a zidului incintei si trecea printr-o a doua poarta (poarta mijlocie, denumita in continuare poarta a doua) situata la mijlocul laturii de nord, la circa 180 m departare de poarta intaia, intrerupand accesul direct spre cetate. Cladirea are in plan, o forma dreptunghiulara, cu laturile avand dimensiunile de 17,35 m si 11,25 m. Peretii sunt din zidarie de tip „opus mixtum” adica din piatra nefasonata in combinatie cu caramida. Cladirea are spatiul interior impartit in doua, unul prin care se facea trecerea prin cladire si un altul in care stateau paznicii. Ambele incaperi interioare sunt boltite cu cate trei bolti din caramida. Golurile portilor si a ferestrelor nu aveau ancadramente. Cladirea este destul de bine pastrata, zidurile avand paramentul intact in proportie de 65%.

Paramentul zidurilor este distrus mai ales in zona celor doua porti si a ferestrelor. Acoperisul este integral distrus (deasupra cladirii crescand in prezent vegetatie). In lucrarea publicata in anul 1906 de dr. Veress Endre „Deva vara es uradalma” se fac referiri si la inventarul acestei cladiri, precum si la acoperisul cu invelitoare din sindrila. Putem deci presupune ca aceasta cladire era acoperita cu o sarpanta in patru ape cu invelitoare din sindrila si avea doua porti. Portile erau din lemn, intarite cu benzi si colturi din fier si aveau pe una dintre foi o poarta –usa mai mica si ea decorata cu elemente din fier.

In coltul de sud – est este un bastion de artilerie, umplut partial cu pamant, prevazut cu metereze pentru tragere cu arme usoare de foc. Alipit de latura nordica a acestui bastion era o scara mobila din lemn, consemnata in documente. Partea superioara a zidurilor si golurile sunt partial distruse.

De la prima poarta pornesc spre nord si est cele doua panze ale curtinei, construite din piatra locala, masurand in inaltime 5 m, in grosime 1,10 m, avand un parapet inalt de 2 m si gros de 0,80 m, prevazut cu creneluri dispuse la distante intre 1,50 m si 2,50 m. La baza parapetului se afla un drum de straja lat de 0,30 m, din zidarie, care se continua cu un drum asezat pe console de lemn. Zidurile incintei sunt din piatra nefasonata, in unele portiuni in combinatie cu caramida. Latura incintei situata intre prima poarta, poarta a doua si bastionul de sud-est, are zidul intarit pe exterior cu contraforti. O parte dintre acestia s-au pastrat pana in prezent, altii sunt distrusi sau acoperiti cu daramaturi, pamant si vegetatie. Partea superioara a zidului este distrusa aproape pe tot traseul, existand insa o portiune intre poarta intaia si cea de a doua, unde aceasta s-a pastrat aproape intacta. Pe aceasta portiune se poate inca observa nivelul drumului de straja si crenelurile partii superioare.

Latura de sud a incintei, mai ales cea care coboara spre prima poarta este cel mai puternic degradata ea necesitand grabnice consolidari.

In partea de vest a incintei, la partea de nord a platformelor pentru artilerie se afla o suita de trei incaperi, identificata in documente ca fiind camera artileristilor. Incaperile sunt inchise la partea superioara cu arce si bolti din caramida. Acoperisul este distrus in totalitate, la fel si golurile pentru ferestre si usi. Atat peste, cat si in jurul constructie exista un strat destul de mare de moloz si depuneri depamant.

Reabilitarea incintei a III-a

Lucrarile de pregatire, conservare, consolidare si restaurare a monumentului se refera la decaparea stratului vegetal si a pamantului depus de-a lungul timpuluiin incinte, pentru readucerea lor la nivelul de calcare originar. De asemenea, se refera la inlaturarea daramaturilor, a molozului din daramaturi (pivnite, incaperi cu bolti prabusite, etc) si evacuarea lui, precum si la transportul pamantului rezultat in urma sapaturilor arheologice care vor precede orice interventie asupra monumentului.

Poarta I

La poarta intai se propun a se executa urmatoarele:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

se va inlatura vegetatia din apropierea cladirii (o portiune de cel putin 1 m latime de jur imprejur) si de pe etradosul boltiilor portii;

se vor curata zidurile de depuneri, de adosari contemporane si de vegetatie (ierburi si muschi);

se vor degaja de pe partea superioara a cladirii depunerile de pamant si molozul din daramaturi.

Lucrari de conservare primara si consolidare

se vor executa plombari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

se vor realiza consolidari si completari de ziduri, acolo unde este cazul.

desfacerea tencuielilor degradate la pereți, arce și bolți cu păstrarea și conservarea fragmentelor originare

se va curăța, conserva și completa – după caz – piatra fățuită folosită la colțurile exterioare ale porții și la bordarea golurilor

Lucrari de reabilitare volumetrica si functionala

se vor reface arcele și se va repara bolta din zidărie de cărămidă de epocă

se vor borda golurile de acces

în interior se va executa o pardoseală din lespezi de piatră naturală și dale șlefuite în dreptul pragurilor, dispuse pe strat suport de balast compactat, șapă din beton și nisip compactat

se va executa o rigolă din piatră naturală,pe mijlocul aleii (semi) carosabile

Pereții interiori și exteriori se vor tencui în câmp cu tencuială de epocă și se vor spoi cu lapte de var

se vor reface portile de acces din lemn, avand doua canate cu o latime de 3,60 m si respectiv 3,70 m, iar una dintre foi va avea o usa mica cu latimea de 90 cm.

Peste extradosul boltilor se va amenaja o platforma belvedere

se va executa o scara de acces la platforma belvedere

se va executa un acoperiș cu sarpanta din lemn si invelitoare in patru ape din tiglă solzi; elementele de lemn se vor ignifuga și trata pentru stoparea atacurilor biologice

Spațiul interior fiind de trecere, se va ilumina, dar nu va fi încălzit. Iluminarea se va face cu proiectoare luminoase și reflectoare

spatiul interior va fi amenajat ca punct de informare pentru vizitatori (panouri ce prezinta istoricul cetatii, pliante, carti etc.)

Poarta a II-a

La poarta a doua se propun a se executa urmatoarele:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

va inlatura vegetatia din apropierea cladirii (o portiune de cel putin 1 m latime de jur imprejur) si de pe etradosul boltilor portii;

se vor curata zidurilor de depuneri si de vegetatie (ierburi si muschi);

se va degaja partea superioara a cladirii de depunerilor de pamant si de moloz din daramaturi.

se va restabili cota originară a pragurilor și nivelul de călcare originar din spațiile interioare

Lucrari de conservare primara si consolidare

curățarea suprafețelor de zidărie din piatră și cărămidă

se vor executa plombari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

consolidari si completarari ale zidariei ;

se vor executa consolidari ale arcelor siboltilor din caramida;

se vor executa consolidari ale arcelor celor doua porti de acces.

Lucrari de reabilitare volumetrica si functionala

refacerea arcelor și completarea bolților din zidărie de cărămidă de epocă

în prima încăpere se va executa o pardoseală din lespezi de piatră naturală, dispusă pe strat suport de balast compactat, șapă din beton și nisip compactat

se va executa o rigolă din piatră naturală,pe mijlocul aleii (semi) carosabile

pereții interiori și exteriori se vor tencui în câmp cu tencuială plină de epocă și se vor spoi cu lapte de var

se vor reface portile de acces din lemn, avand doua canate cu o latime de 3,60 m si respectiv 3,70 m, iar una dintre foi va avea o usa mica cu latimea de 90 cm

tâmplăria (ușă de acces și ferestre) se va executa din lemn de stejar

se va executa un acoperiș cu sarpanta din lemn si invelitoare din tiglă solzi; elementele de lemn se vor ignifuga și trata pentru stoparea atacurilor biologice

peste extradosul boltilorse va amenaja o terasa acoperita pentru expunere si odihna

spatiul interior va fi amenajat ca spatiu de expunere ( ex. expozitie de costume medievale)

Se va reface pardoseala incaperii din cărămizi dublu presate, format special de epocă, pe pat de nisip compactat și șapă din mortar de ciment

Spațiul de trecere nu va fi încălzit. În sala închisă se va realiza oincalzire electrica.

Iluminatulspațiilor se va face folosind proiectoare luminoase și reflectoare, iar în spațiul de expunere se vor folosi spoturi reglabile

Camera artileristilor

La camera artileristilor se propun a se executa urmatoarele:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

se va inlatura vegetatia din apropierea cladirii si de pe partea superioara;

se vor curatarea zidurile de depuneri, de adosari contemporane si de vegetatie (ierburi si muschi);

se vor degaja de pe partea superioara a cladirii depunerile de pamant si molozul din daramaturi;

se va scoate molozul din spatiul interior.

Lucrari de conservare primara si consolidare

se vor executa plombari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

consolidari si completari de ziduri acolo unde este cazul;

se vor executa consolidari ale boltilor interioare din caramida;

se vor executa consolidari si sistematizarea terenului in zonele de acces

Lucrari de reabilitare functionala si volumetrica

se va reface acoperisul cu sarpanta din lemn si invelitoare din tigla solzi;

se vor reface rampele de acces cu trepte din piatra;

se va reface fereastra si se va inchide cu tamplarie din lemn;

spatiul interior va fi amenajat ca spatiu de expunere (expozitie de arme medievale – piese de artilerie).

se va reface pardoseala incaperii si se va realiza o incalzireelectrica.

instalatia de iluminat interioara se va face folosind spoturi reglabile

Ziduri incinta a III-a, fortificatii vest

Se propun a se executa urmatoarele lucrari:

– se va inlatura vegetatia de langa zidurile incintei a III-a pe o fasie de 2 m in exteriorul incintei si de 5 m in interiorul incintei;

– se vor inlatura daramaturile si depunerile de pamant de langa zidurile incintei;

– nivelul de calcare al incintei a treia va fi adus, prin evacuarea depunerilor de pamant, la cel din secolul al XVIII-lea;

– se vor executa lucrari de conservare primara si consolidari la zidurile incintei a III-a si la fortificatiile din pamant situate in partea vestica;

– se va executa completarea/restaurarea zidurilor in zonele prabusite, cu refacerea coronamentului

– se vor executa completari locale la zidăriile din piatră – acolo unde paramentul este distrus;

– se vor executa injectări cu pastă de ciment a fisurilor și crăpăturilor cu deschideri mai mari de 3mm

– curățarea rosturilor zidăriei din piatră si rostuirea ei cu mortar de var de epocă

– se va conserva/reabilita drumul de straja pe latura vestică și sudică

– se vor monta parapeți pentru protecția turiștilor

– pe o portiune din zidul de incinta intre poarta de intrare 1 si 2 se va reface drumul de straja;

– se va amenaja aleea de acces ce va lega poarta intai de poarta a doua si de podul din lemn pe care se accedea in incinta a doua. In acest sens se vor evacua depunerile de pamant si daramaturi, se va degaja vegetatia pe o fasie de 2 m de la rigola de colectare a apelor pluviale inspre amonte, se va refacere pavajul din dale de piatra, si se vor amenaja locuri de odihna pentru vizitatori. Apele pluviale de pe versanti se vor colectarea in rigole pietruite si vor fi evacuate in canalizarea orasului.

Incinta a II-a

Incinta a doua are un traseu ovoidal neregulat, determinat de forma primei incinte si de configuratia terenului. Distanta fata de prima incinta variaza intre 2 m si 20 m. Ea a fost construita la mijlocul secolului al XVI-lea, modificata in secolul al XVII-lea intre anii 1613-1660 precum si in prima jumatate a secolului al XVIII-lea.

Zidul este construit din piatra bruta locala, avand o grosime medie de 1,30 m, fiind prevazut cu un drum de straja lat de 0,80 m si cu un parapet care se mai pastreaza pana la inaltimea de 1,50 m. Latura de nord-est pe o lungime de 25 m este complet distrusa, in urma exploziei din anul 1849.

Aproape de coltul sud-vestic se afla bastionul semicircular, construit de principele Gabriel Bethlen in anul 1618. Este o constructie semicirculara, cu diametrul de 7,20 m, din ziduri de piatra si caramida groase de 1,85 m, inaltimea fiind de 13 m, masurata pe exterior. Bastionul are parter, un etaj si o terasa superioara. Terasa sustinea arme grele de foc dispuse in fata a patru creneluri, carora li se adauga trei jgheaburi pentru lansat lichide incendiare si grenade.

In prezent pe terasa superioara este un strat de moloz de circa 50 cm iar planseul dintre parterul si etajul bastionului este distrus. Se pot inca observa urmele barnelor din lemn ce sustineau acest planseu. Nu se poate vedea pardoseala parterului din cauza unui strat de moloz, a carei grosime nu o putem aprecia. Zidul bastionului, pe partea semicilindrica spre exteriorul fortificatiei era tencuit, tencuiala ce se mai poate vedea si in prezent, chiar daca este puternic degradata.

Pe latura denord-vest, curtina a doua este dublata de un zid la o distanta de 2,50 m, formand un zwinger construit tot de principele Gabriel Bethlen. Zidurile nu s-au pastrat pe inaltimea lor initiala.

Reabilitarea incintei a II-a

Lucrari de pregatire, conservare, consolidare si restaurarea monumentului

Lucrarile de pregatire, de conservare primara, de consolidare si restaurare se vor realiza cu incepere din incinta II.

Lucrarile se refera la decaparea stratului vegetal si a pamantului depus de-a lungul timpuluiin incinte, pentru readucerea lor la nivelul de calcare originar. De asemenea, se refera la inlaturarea daramaturilor, a molozului din daramaturi (pivnite, incaperi cu bolti prabusite, etc) si evacuarea lui, precum si la transportul pamantului rezultat in urma sapaturilor arheologice care vor precede orice interventie asupra monumentului.

Scara semicirculara est si incaperi anexe din incinta II

La scara semicirculara si incaperile anexe se propun a se executa urmatoarele categorii de lucrari:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

se va inlatura vegetatia de pe scara semicirculara si din imediata apropiere a ei, din incinta a III-a;

se vor curata zidurile scarii de depuneri de vegetatie si pamant;

se va inlatura vegetatia, molozul si depunerile de pamant de pe si din interiorul celor doua incaperi, in care se ajunge de pe scara semicirculara.

Lucrari de conservare primara si consolidare

se vor executa plombari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

se vor executa consolidari prin injectarea fisurilor si completari de ziduri, acolo unde este cazul;

se vor consolida boltile din caramida ale incaperilor anexa;

in paralel cu lucrarile de pregatire ale amplasamentului si cu cele de consolidare se vor face si lucrari de cercetare arheologica, pentru ca despre zona respectiva nu exista decatinformatii foarte succinte, ea nefiind descrisa in nici una dintre lucrarile publicate pana in prezent.

Bastion semicircular Bethlen

La bastionul semicircular se propun a se executa urmatoarele:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

se vor inlatura depunerile de pamant de pe terasa bastionului si din interiorul lui.

se vor curata zidurile de vegetatia parazitara

Lucrari de consolidare primara si consolidare

se vor executa plombari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

se vor realiza consolidari si completari de ziduri, acolo unde este cazul.

curățarea rosturilor zidăriei din piatră

conservarea porțiunilor cu tencuială originară

desfacerea îngrijită a unor asize de piatră degradată de la partea superioară a zidului și înlocuirea lor cu zidărie de epocă

se va completa zidăria pentru conturarea golurilor

Lucrari de reabilitare volumetrica si functionala

se vor completa zidurile bastionului, la partea superioara;

platforma se va amenaja ca punct de observatie a panoramei orasului si a imprejurimilor, prin amplasarea unor lunete;

spatiul interior va fi reabilitat prin refacerea planseului etajului intermediar si a scarii interioare si amenajat ca spatiu de expunere (expozitie de arme medievale);

intrarea va fi protejata si inchisa astfel ca apele pluviale sa nu patrundain interiorul bastionului;

pereții interiori și exteriori se vor tencui cu tencuială plină de epocă cu mortar de var și se vor spoi cu lapte de var

închiderea spațiului interior se va face cu tâmplărie din lemn de stejar

încăperile vor fi incalzite electric, iar iluminarea interioara se va face prin spoturi reglabile

Ziduri incinta a II-a

La zidurile incintei se propun a se executa urmatoarele:

Lucrari de pregatire a amplasamentului

se va inlatura vegetatia situata intre incinta a doua si prima incinta;

se vor inlatura vegetatia, daramaturile si depunerile de pamant intre zidurile incintei a treia si a doua pe latura de sud, incepand de la scara semicirculara si terminand in zona teraselor de artilerie din cadrul incintei a treia;

se vor inlatura vegetatia, daramaturile si depunerile de pamant pe o fasie de 10 m adiacenta cu latura de nord a zidurilor incintei a doua;

se vor realiza consolidari ale versantului nordic in zona afectata in urma exploziei din anul 1849. De asemenea, stancile dislocate si aflate inca intr-o pozitie instabila vor fi distruse;

nivelul de calcare al incintei a doua va fi adus, prin evacuarea depunerilor de pamant, la cel din secolul al XVIII-lea.

Lucrari de conservare si consolidare

se vor executa completari de ziduri acolo unde paramentul este distrus;

se vor realiza consolidari si completari de ziduri, acolo unde este cazul;

se vor completa zidurile la partea superioara ;

se va desfiinta poteca de acces de pe latura de sud si se va reface zidul in aceasta portiune;

se va reface zidul pe latura de nord, in portiunea complet distrusa, restaurandu-se si drumul de straja pe aceasta zona;

se vor reface zidurile turnului de langa poarta de acces, de pe latura de nord, iar la partea superioara va fi amenajata o platforma pentru vizitatori pentru a putea admira imprejurimile;

lucrarile vor fi executate concomitent cu finalizarea cercetarii arheologice a intregii incinte, in special a zonei de est cuprinsa intre zidurile incintei a doua si intaia. Acolo unde se descopera ziduri, fundatii ale unor cladiri distruse sau fundatii ramase din faze anterioare de constructie in functie de importanta lor ele vor fi marcate la nivelul terenului;

in vederea asigurarii unui iluminat corespunzator pe aleile pietonale din incinta a doua, precum si a platformelor din incinta s-a prevazut montarea unor stalpi metalici de iluminat ornamentali, pitici (h = 0,6 m);

in vederea punerii in evidenta a zidurilor incintei și s-a prevazut montarea unor proiectoare uniform distribuite in de jur imprejurul zidurilor incintei.

Iluminat cai de acces

Lucrarile de reabilitare ale cailor de acces spre cetate, presupun realizarea unei instalatii electrice de iluminat exterior.

In zona de acces spre incinta a III-a, se propune o instalatie electrica de iluminat exterior, ce va fi realizata cu stalpi metalici (H = 2,0 m), echipati cu corpuri de iluminat ornamentali. In punctele de odihna, acolo unde se amplaseaza banci, va fi realizat un iluminat local cu stalpi metalici pitici (H = 0,6 m). Comanda instalatiei electrice de iluminat exterior se va realiza prin intermediul unui luxomat – releu crepuscular, montat pe cladirea postului de transformare din zona.

Reabilitarea drumurilor de acces

Tronsonul de drum existent situat intre intersectia strazilor Stefan cel Mare cu str. Cetatii, actuala Prelungire Cetatii, se va moderniza, reabilita si largi la 4,00m partea carosabila (categ. IV)

Dinsprestrada propusă a fi reabilitată,Prelungire Cetatii, se va amenaja un acces semi carosabil, spre Poarta I, care va continua in incinta III până la stația de sosire a monolinnerului si apoi spre platformele de artelerie din partea vestica. Aleea va avea latimea de 3.00 m. (http://www.turism-deva.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=153&Itemid=114)

2.2.3. Concluzii

–

Capitolul 3. Monumente istorice – subiectul reabilitării și consolidării

3.1. Fortul 13 Jilava

3.1.1. Scurt istoric

La sugestia regelui Carol I, în jurul Bucureștiului a fost ridicat, între anii 1870 și 1890, un sistem de apărare împotriva unui eventual atac otoman format din 18 forturi, fiecare dintre ele fiind prevăzut cu o baterie de artilerie. Proiectul a fost elaborat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont și de căpitanul de geniu Ioan Clucer . După terminarea construcției, Fortul 13 Jilava a fost folosit ca depozit de muniții și garnizoană militară până în anul 1907, când la Jilava au fost aduși o parte dintre țăranii arestați. Din acel an, Jilava a fost amenajată ca închisoare militară, subordonată Statului-Major al Armatei până la 1 aprilie 1948, când a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne, Direcția Generală a Penitenciarelor .

Fortul a fost săpat până la adâncimea de 10 m, iar pământul care a rezultat în urma săpăturilor a fost folosit la ridicarea zidului împrejmuitor, pe acest zid fiind amplasate turnurile de observație. Intrarea în fort se făcea printr-o poartă boltită, pe frontispiciul căreia este gravat anul de înființare al închisorii militare și inscripția „Fortul 13 Jilava". În 1907, închisoarea avea un pavilion administrativ (180 m patrati), Cancelaria închisorii (30 m pătrați), dormitorul trupei (120 m pătrați) și fortul propriu-zis cu 52 de camere.

Suprafața camerelor era de 15 000 metri patrati. Pe partea stângă a drumului de intrare în fort se afla camera comandantului gărzii, a ofițerului de serviciu și cancelaria închisorii, iar pe partea dreaptă se aflau dormitoarele soldaților care asigurau paza închisorii . Intrarea în clădire se face printr-o poartă de fier forjat. Administrativ, penitenciarul este împărțit în trei secții: reduitul, zona centrală și cea mai umedă a fortului și alte două secții plasate în stânga și în dreapta reduitului. Secția centrală avea 17 camere cu dimensiunile de 5 m lungime și 4 m lățime. În fiecare cameră existau 20 de paturi suprapuse. Celelalte două secții erau împărțite în 17 camere cu dimensiunile de 5 m lungime și 4 m lățime, în fiecare cameră fiind amenajate 27 de paturi suprapuse.

Într-un pat dormeau și câte doi, trei deținuți. După 1948, în fața penitenciarului au fost amenajate patru curți interioare de plimbare. Cei încarcerați erau scoși la plimbare pe camere și la intervale de timp diferite, pentru a nu se întâlni.

Între 1907 și 1948, Fortul 13 Jilava a funcționat ca închisoare militară în subordinea Statului-Major al Armatei, fiind destinată deținuților militari condamnați pentru încălcarea și nerespectarea regulamentului militar, soldaților pedepsiți disciplinar precum și civililor arestați și condamnați pentru infracțiuni militare. În timpul primului război mondial, în acest penitenciar au fost aduși soldații care au refuzat să se prezinte la încorporare, iar după ocuparea Bucureștiului de armata germană, prizonieri din armata română.

Între 1921 și 1944, la Jilava au fost închiși ca deținuți politici membri ai Partidului Comunist arestați în mai 1921, în urma congresului de constituire a acestei formațiuni politice, dar și după scoaterea PCR în ilegalitate, în 1924 . În 1933, aici au fost aduși o parte dintre comuniștii arestați în timpul grevei de la Atelierele CFR Grivița, ca Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici sau Gheorghe Vasilichi .

În noaptea de 25/26 noiembrie 1940, la Jilava au fost împușcați 64 de opozanți ai Mișcării Legionare care erau încarcerați în acest penitenciar ca represalii la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu. Dintre aceștia, amintim pe generalul Gheorghe Argeșeanu, fostul prefect al Poliției Capitalei, Gabriel Marinescu, ministrul de Justiție, Victor Iamandi, directorul Siguranței Statului, Niky Ștefănescu, șeful Serviciilor Secrete, Mihai Moruzov, fostul prim-procuror al Tribunalului Militar al Capitalei, colonelul Vasile Zeciu. În aceeași noapte au fost deshumate și cadavrele celor 14 legionari (Corneliu Zelea Codreanu, „Nicadorii" și „Decemvirii") uciși pe 28/29 noiembrie 938, în timpul transferului de la Râmnicu Sărat la Jilava. Cadavrele au fost ulterior reînhumate la Casa Verde . Din ianuarie 1941, la Jilava au fost aduși o parte dintre legionarii arestați și condamnați în urma rebeliunii legionare din 1941.

Între 23 august 1944 și 1 aprilie 1948, Jilava a funcționat ca închisoare militară, iar după 1 aprilie 1948 a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne, Direcția Generală a Penitenciarelor, ca penitenciar civil. Din 1944 și până în 1964, la Jilava și-au executat pedeapsa deținuți de drept comun, bărbați și femei, aflați în curs de judecare sau condamnați, deținuți cercetați sau condamnați pentru „infracțiuni contra securității" (membri ai partidelor istorice, PNȚ, PNL, PSD, legionari, spioni, „criminali de război, trădători de patrie" și membri ai unor „organizații subversive anticomuniste").

Secția de femei era formată din patru camere și era izolată de restul secțiilor.

În 1958, la Jilava a fost amenajată o nouă secție cu nouă celule, fiecare celulă având două paturi suprapuse. În această secție, care se afla în partea din spate a închisorii, erau închiși deținuții aduși pentru supliment de anchetă. (Andrei Muraru (coordonator), Clara Mareș, Dumitru Lăcătușu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petrem, Sorin Cucerai, Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, Iași, 2008, pp. 351-363)

3.1.2. Starea actuală a monumentului istoric

Penitenciarul Jilava este așezat în apropierea drumului național București-Giurgiu, la 10 km sud de București și la 3 km nord-est de comuna Jilava, pe raza administrativă a comunei omonime. (Andrei Muraru (coordonator), Clara Mareș, Dumitru Lăcătușu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petrem, Sorin Cucerai, Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, Iași, 2008, pp. 351-363)

Fortul 13 Jilava este un fort din secolul al XIX-lea, unde alternează spațiile închise cu cele deschise, iar lungimea fațadelor și grosimea zidurilor sunt confuzante.

Ridicat (deși termenul nu este chiar cel mai adecvat, dată fiind semiîngroparea construcțiilor în teren) pentru a fi un element al centurii de fortificații a Bucureștiului și nefolosind nici măcar o dată scopurilor inițiale, Fortul 13 este, pe rînd, pușcărie pentru țăranii răsculați în 1907, deținuții de drept comun și politici ai perioadei interbelice, loc al crimelor legionare din ianuarie 1941 și al celor comuniste de după 1945. Procesul de dezafectare după cutremurul din 1977 este scurt și dramatic punctat de folosirea sa în decembrie 1989.

Toate aceste utilizări au adăugat o serie de clădiri, edicule, împrejmuiri și modificări ale construcțiilor inițiale, astăzi lipsite de orice echipament rămas din proiectul militar. Lipsei vreunei evocări a utilizării militare a Fortului 13 și se contrapune o destul de consistentă prezență a memoriei pușcăriei politice postbelice. În acest raport specific stă o primă dificultate a perceperii mesajelor sitului: în timp ce planul de ansamblu poate fi înțeles dacă îl privești ca pe o fortificație, parcurgerea spațiilor care-l compun te trimite cu precădere către universul penitenciar.

În Reduit vezi dispoziția specifică arhitecturii militare, dar geometria și detaliul arhitectural, ca și puținul mobilier păstrat, vorbesc despre închisoarea politică unde s-a petrecut tragedia elitelor românești în secolul al XX-lea. Absența unei efective istorii militare în comparație cu „greutatea“ celei generate de perioada în care a funcționat aici închisoarea – cărora li se adaugă asocierea suprarealistă a construcțiilor, mai noi sau mai vechi, cu grădinile de roșii și micile țarcuri de păsări – sporește dificultatea de percepere și înțelegere a locului. (Aparut în Dilema veche, nr. 448, 13-19 septembrie 2012, Sergiu Nistor- conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București)

Deși în jur aproape totul este pământ crud sau ars, fiecare perete poartă urme care-i dau o înfățișare diferită. Prin zidurile din cărămidă cu grosimi de peste un metru, umezeala urcă din fundații și coboară din bolțile de beton acoperite cu un strat gros de pământ. Umezeala e prezentă până și în toponimul locului, iar faptul că fortul a fost săpat la o adâncime de circa 8 m față de terenul înconjurător, astfel încât umplutura de pământ de deasupra construcțiilor să atingă cota terenului învecinat, nu face decât să-i favorizeze prezența. Peste tot înfloresc săruri minerale care pătează pereții și macină încet cărămida.

Drenul colmatat al curții inelare a făcut ca nămolul adus de inundațiile din 2005 să nu poată fi curățat în întregime decât patru ani mai târziu. Urmele nivelurilor în scădere ale apei din inundații au desenat pe pereții interiori ai reduitului o stratificație stranie, în care pseudo-fosile recente coabitează cu semnele încrustate în tencuială de deținuți. Lichenii și algele proliferează pe toate suprafețele expuse apei de ploaie, iar copacii crescuți în pământul de peste construcții își întind rădăcinile până la bolțile de beton.

Peste tot, spațiul este parazitat de compartimentări ulterioare, de construcții anexe aflate într-o stare precară, de schelete metalice ruginite și deformate. Multe ziduri sunt mutilate de leziuni profunde datorate tasării pământului de deasupra și de dedesubt sau de desfaceri de zidărie urmate de reparații neglijente. Straturi succesive de var se scorojesc la soare sau ascund inscripții zgâriate în pereții celulelor. Gratiile ferestrelor se corodează încet și ușile cu vizetă își expun rândurile de vopsea de ulei și tăblițele cu numere de celule din epoci succesive. Circulația în interiorul clădirilor fortului este întreruptă prin zidirea coridoarelor în numeroase puncte. Prin astuparea tunelurilor de aerisire în perioada detenției politice, în reduit, care este practic îngropat în pământ, s-a creat un adevărat instrument de tortură: „Neagra”, după cum au denumit deținuții perechea de celule înghețate și umede, fără ferestre, cu mucegaiuri și stalactite de calcit atârnând din bolțile fisurate. (informașii preluate din numărul 2/2013 al revistei Arhitectura, articol scris de Cătălina Bulborea, 12.06.2013)

Tipologie

Planimetria generală se încadrează în Tipul II de construcție de gen, aplicat la constituirea sistemului defensiv al Cetății Bucureștiului și respectă principiile stabilite de generalul Brialmont în proiectul inițial din anul 1882, respectiv de fort cu reduit central cu trei turele-cupole cu eclipsă, două șanțuri aproximativ concentrice, masiv flancat de o caponieră de capăt și două semicaponiere cu turele de tragere pentru artilerie pe frontul sudic, glacis larg delimitat de un val de pământ și cu plantație.

Volumetria este specifică tipului de fort izolat-detașat amplasat în zonă de câmpie, în teren fără denivelări. Cerințele tehnice de camuflare și de reacție la atac a obiectivului au determinat crearea unor volume caracteristice, puțin reliefate peste nivelul general al zonei. Repartizarea spațiilor funcționale și a circulațiilor pe verticală și orizontală este realizată în trei masive construite și acoperite de strat gros de pământ înnierbat,

parțial cultivat.

Secțiunea transversală prin fort evidențiază elementele componente principale și distribuția lor în lungul ”capitalei” – axa centrală a construcției, precum și raportul înălțimilor cu nivelul terenului natural. Se disting trei volume principale, marcate prin șanțuri:

– masivul de intrare al porții, marcat de aleea de acces descendentă și creneluri, cu sala boltită centrală și corpul de gardă subteran;

– masivul fortului propru-zis cu perimetru pentagonal,

este subîmpărțit funcțional în zona interioară, unde se desfășoară un complex de încăperi destinate cazarmei, construite în contraescarpa

frontului de gât

– primul șanț al complexului, spre poartă; sălile, distribuite prin gangul de acces pe două ramuri – corpurile A și C – ierarhizate pentru cazarea curentă a trupei de infanterie și servanților de artilerie, subofițeri, magazii de materiale și armament, popota etc, sunt boltite larg în pannier sau în plin cintru, ca și culoarele de distribuție; zona exterioară a masivului adăpostește o rețea de galerii-poterne subterane pentru circulații de distribuție spre caponiera frontală și cele două semicaponiere laterale – punctele principale de tragere de artilerie, spre creasta de apărare cu parapet din pământ pentru infanterie și în contraescarpa inelului central al șanțului interior, apărat prin goluri crenelate de tragere; sălile izolate adiacente galeriilor, oarbe și boltite la rândul lor, erau destinate depozitelor de armament și muniții de infanterie și artilerie;

– masivul central – reduitul – componenta centrală a fortului este înconjurată de inelul șanțului interior, cu laterale zidite vertical; accesul și distribuția circulațiilor laterale se face prin gang larg, boltit. Sălile subterane de la nivelul inferior, boltite, amplasate în contraescarpa inelului central, erau destinate cazarmei pentru ofițeri; la nivelul superior al turelelor se accede prin scara principală abruptă din care se ramifică două culoare laterale de acces la sălile comandamentului și la cele trei cupole de artilerie grea.

Construcția fortului a suferit modificări față de proiectul inițial, într-o primă etapă pe parcursul execuției, rațiuni tehnico-tactice, evoluția rapidă a tehnicii de artilerie a impus utilizarea unor materiale noi – betonul și betonul armat înlocuind, pe alocuri, piatra și cărămida prevăzute inițial.

În timpul realizării sistemului de fortificații au intervenit și modificări din motive financiare – reduceri de spații subterane de depozitare, simplificarea traseelor de galerii, zidire parțială a șanțului exterior etc.

În a doua etapă, refuncționalizarea complexului ca penitenciar militar, ulterior civil de maximă siguranță, a determinat adaptarea spațiilor interioare și exterioare la cerințe de supraveghere și control, prin subîmpărțiri de săli pentru crearea celulelor-izolator și carcerelor, obturarea unor galerii subterane și a turelelor exterioare, asigurarea perimetrală prin împrejmuirea de creastă din sârmă ghimpată.

Suprateran, pe latura estică a fortului, a fost organizată o gospodărie proprie, cu remize auto și trăsuri, șoproane pentru căruțe, adăposturi pentru animale, ateliere diverse – rotărie, croitorie, cismărie, tâmplărie etc., iar o parte din galerii, care dispuneau de iluminat electric și sistem de ventilare, au fost amenajate ca ciupercării.

În timp, pe măsura cerințelor, au fost construite în incintă diverse anexe pentru manutanță, barăci utilitare pe fort precum și o curte de ”plimbare supravegheată” – împrejmuită cu ziduri înalte de cca 2 m din cărămidă pe latura nordică.

Componentele principale, bine definite în plan, sunt realizate pe o platformă generală coborâtă cca 8-10 m sub nivelul terenului exterior natural, anvelopa orizontală a construcțiilor celor patru masive fiind o umplutură groasă de pământ, peste bolți.

Zidăria galeriior este masivă, în general cu grosimi de 1,5-2,00 m, până la cca. 3 m la zidurile interioare de contraescarpă. Spațiile interioare sunt închise cu bolți din beton de cca 1,00-1,50 m grosime. Fundațiile construcției sunt din piatră – adâncimea de fundare și geometria acestora sunt necunoscute până în acest moment.

Materiale de construcții necesare reabilitării Fortului 13 Jilava

La realizarea fortului au fost inițial prevăzute lucrări de piatră și cărămidă cu umplutură din pământ. Pe parcursul execuției, în urma evoluției tehnicii de artilerie a vremii, a fost necesară adaptarea proiectului și utilizarea betonului armat la bolțile sălilor și a galeriilor – poterne.

Fortul 13, printre primele puse în execuție, are în mare parte din ziduri realizate din piatră brută sau cioplită.

Piatra brută și cioplită utilizată la socluri, pereuri, trepte de scări provine din extracțiile de pe Valea Prahovei-Bușteni, Comarnic. Pietrișul și nisipul pus în operă la realizarea fortului a fost adus din cariere locale – Chitila, Străulești, Cernica, Jilava, Sabar.

Cărămida utilizată, cu dimensiuni de 22×10,5×5,5 cm, a fost produsă local de ing. A.L.Pluvier în urma unei convenții cu Ministerul de Război.

Varul de construcție pentru forturi era fabricat la Câmpina, Azuga sau Comarnic.

Cimentul, importat exclusiv din Franța până în 1886 – fabricile din Boulogne sur Mer, Boulonnais – provine începând din 1890 și de la prima fabrică din țară, de la Brăila.

Asupra materialelor de finisaj inițiale există informații colaterale – pardoseli reci din ciment sclivisit, zugrăveli simple cu var iar în Procesul verbal nr. 17/02.05.1948 sunt menționate tîmplăriile din lemn cu gratii la ferestre, uși cu sisteme de închidere.

Zidurile verticale ale șanțului interior – escarpa și contraescarpa inelului central – au un parament din cărămidă aparentă, ca și segmentele zidite ale șanțului exterior, celelalte zone construite fiind tencuite și zugrăvite.

Starea fizică actuală a FORTULUI 13

Începând cu anul 2005 complexul Fortului 13 Jilava, aflat în administrarea Ministerului de Justiție, este nefuncțional, inclusiv spațiile utilizate ca depozitări diverse și de producție ale ciupercăriei.

Administrația Penitenciarelor asigură evacuarea periodică a apei din infiltrații, iar în acest an demarează activitatea de igienizare prin îndepărtarea depozitelor de deșeuri diverse din unele spații.

La exteriorul fortului, pe zona verde care acoperă cele două masive, sunt cultivate parcele cu plantații gospodărești pentru uzul propriu al penitenciarului.

Starea general-structurală a construcției este bună, însă prezintă un nivel ridicat de umiditate și degradare a structurii constructive, mai ales la nivelul inferior, din cauza unor factori multipli climatici și hidrologici – inundații, ploi excesive, infiltrații, ridicarea nivelului pânzei freatice și lipsei protecțiilor specifice (Fig. 34).

În galeriile reduitului central se pot observa fisuri în masivul construit și tasări ale pardoselii, precum și depuneri de calcit din infiltrații.

La zidurile șanțului inelar se observă lacune în parament, pete și fisuri pronunțate.

Finisajele interioare și exterioare sunt puternic afectate, degradate integral. Sunt prezente mucegaiuri, eflorescențe minerale pe tencuieli vechi declasate.

Instalațiile interioare – electrice, sanitare, de ventilație – sunt nefuncționale. (Revista Monumentelor Istorice, Anul LXXIX, nr. 1-2, 2010, FORTUL 13 JILAVA ȘI CETATEA BUCUREȘTI*, Margareta Mihăilescu, *=Articolul vine să completeze studiul dedicat aceluiași subiect publicat în Revista de Istorie Militară, Nr. 3-4, 2009, București – http://revistamonumenteloristorice.ro/?articol=57782-fortul-13-si-cetatea-bucuresti, Publicat de: Institutul Național al Patrimoniului, pp 47-62)

3.1.3. Concluzii

Fortul 13 Jilava este un excelent exemplu de monument istoric a cărui conservare, restaurare și punere în valoare nu se poate face fără a decela amănunțit valorile și precisa lor poziționare în substanța eterogenă și eteroclită a construcțiilor. Peste și alături de structurile fortificate de sfîrșit de secol XIX stau modeste construcții precum miradoare, anexe, garduri, care împiedică perceperea corectă a arhitecturii militare. În interior, straturile de vopsea deseori scrijelite de mîinile celor internați, ca și compartimentările făcute pentru utilizarea eficientă a spațiului penitenciar, acoperă, ascund sau chiar fac greu de înțeles funcționalitatea inițială a construcției.

Fortul 13 este astăzi dezafectat, dar este păzit de Administrația Națională a Penitenciarelor care, fără a avea o viziune asupra viitorului acestui monument, e totuși conștientă că este depozitara unei valori pentru care – așa cum se spunea în perioada Revoluției Franceze – „națiunea poate cere socoteala“. El nu riscă să fie vandalizat sau demolat (este clasat ca monument istoric iar administratorul știe că acest lucru este interzis), ci riscă să fie insuficient analizat, iar restaurarea lui să fie necorespunzătoare.(Aparut în Dilema veche, nr. 448, 13-19 septembrie 2012, Sergiu Nistor- conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București)

Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai dure închisori comuniste, a fost declarat monument istoric de grupa A, adică obiectiv de mare importanță națională, în 2012, și urmează să devină un memorial dedicat crimelor comunismului. În acest sens a fost semnat un protocol de colaborare între Institutul Național al Patrimoniului (INP) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pentru amenajarea locului respectiv.

Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii Comuniste din România (AFDPR) a avut inițiativa transformării Fortului 13 în Memorialul Jilava.

"Este deosebit de important ca acest muzeu să se facă mai repede, pentru că, insist cu încăpățânare, este mult mai important să citim istoria de la făuritorii de istorie și nu de la istoricii care scriu după dosare. Pentru noi, Fortul 13 înseamnă mai mult decât pentru cei care nu au trecut pe acolo nici măcar să-l viziteze. Noi nu am trăit acolo, ci ne-am târât ca niște râme pe sub pământ. Nu mai trăim nici măcar 1 din 100 de deținuți politici. La nivel de țară, mai suntem aproximativ 3.000 de deținuți politici", a declarat, la semnarea protocolului, Octav Bjoza, președintele AFDPR și fost deținut politic la Jilava.

Se dorește ca Fortul 13 Jilava să devină un Muzeu al Represiunii Comuniste, deoarece un muzeu ar fii mai mult decât un memorial. Muzeul este un spațiu practic care, pe de o parte, are și valența comemorativă adresată bineînțeles victimelor comunismului dar, pe de altă parte, poate să fie și un spațiu de cercetare, un spațiu adresat tuturor cercetătorilor, tuturor oamenilor interesați de acest subiect, poate să fie un spațiu interactiv în care vizitatorii să vină, să cunoască și istoria, să poată să intre cumva și în această profunzime a locului, dar în același timp să fie un spațiu care să se reinventeze de fiecare dată, să fie un spațiu activ, viu.

Nu neapărat să fie o zonă în care vizitatorii să fie copleșiți de memoria trecutului și doar atât. Din ce am mai citit și eu din memoriile victimelor comunismului, dorința lor tocmai nu era de a avea un sentiment de revanșă față de ce a fost, ci tocmai de seninătate și de a depăși cumva acest moment, dar de a nu uita ce s-a întâmplat acolo, iar Jilava este poate printre zonele în care într-adevăr suferința a atins toate formele. (Epoch Times prezintă cititorilor noștri interviul complet cu prof. dr. Andreea Matache, unul dintre coordonatorii proiectului studențesc interdisciplinar Fortul 13 Jilava)

Se dorește consolidarea, reabilitarea, protejarea și nu în ultimul rând valorificarea patrimoniului istoric și culturat prin transformarea Fortului 13 Jilava în muzeu al comunismului, astfel că Ministerul Culturii și Patrimoniului Național susține că va continua demersurile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple. (Adresa de la Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 5360 din data de 30.11.2010, semnată de către domnul Ministru Kelemen Hunor și adresată Parlamentului României, Camerei Deputaților și domnului deputat Andrei Dominic Gerea)

Fortul 13 Jilava este un obiectiv unitar constituit, conform principiilor de epocă, dintr-un masiv construit cu poartă de acces-corp de gardă, două masive construite cu spații de cazarmă-penitenciar, turele de tragere dezafectate și galerii subterane, camuflate sub strat de pământ vegetal, două șanțuri de apărare și o zonă exterioară de protecție-glacis.

Edificat ca o construcție cu destinație militară, parte componentă a sistemului de fortificații a Cetății București, a fost solicitat de un comanditar unic – Ministerul de Război și realizat sub coordonarea gen. Henri Alexis Brialmont.

Din punct de vedere arhitectural, Fortul 13 se înscrie în categoria lucrărilor cu destinație militară, parte a sistemului de apărare a capitalei, constituit pe baza unor planuri elaborate pe principii strict funcționale de camuflaj și observare, reacție la atac cu mijloace de artilerie și infanterie, adăpostire, mentenanță și circulație interioară rapidă transpuse într-o rețea distribuită relativ simetric față de axa construcției.

Experiența europeană în domeniul construcțiilor militare de apărare din secolul al XIX-lea, concretizată în lucrările de fortificațiile de la Verdun, Anvers, Köln, Koblentz, Mainz etc, aplicată și în realizarea sistemului defensiv al României cu un efort financiar și de resurse materiale remarcabile, s-a dovedit a fi ineficient și inutil în fața evoluției rapide a tehnicii de luptă.

Rigoarea aplicării principiilor constructive militare a determinat realizarea unei construcții echilibrate, masive, cu o distribuție ordonată a spațiilor interioare și a golurilor ritmate pe fațade. Regimul de înălțime este

dificil de definit, însă masivele fortului pot fi asimilate unor construcții P+3-5 niveluri.

Din punct de vedere artistic, specificul militar al construcției a impus o sobrietate decorativă, limitând elementele de decor la frontul porții principale, la deschiderile pasajelor pe sub masivele principale cu

bosaje din piatră la arce și pilaștri, la care se adaugă rostuirea foarte îngrijită a paramentului din cărămidă aparentă.

În ceea ce privește valoarea urbanistică, ansamblul constituie un reper important, având în vedere apartenența sa la un sistem complex de fortificații ce a generat dezvoltarea circulației inelare perimetrală Bucureștiului – șoseaua de centură și traseul c.f.

Fortul 13, edificat ca o componentă a unui obiectiv militar major – Cetatea București – în sistemul de apărare a țării la sfârșitul secolului al XIX- lea, a pierdut funcțiunea inițială devenind în 1906 penitenciar militar, ulterior unul dintre cele mai grele locuri de detenție civil-politice, înscriindu-se în lanțul Memorialului Durerii alături de închisorile din Sighet, Gherla, Dej, Periprava etc. În plus, faptul că aici și-au găsit sfârșitul, în urma condamnării la pedeapsa capitală, personalități ale vieții politice și culturale române cu vederi opuse puterii de după 1945, îi conferă o valoare memorial simbolică excepțională.

Institutul Național al Patrimoniului a elaborat, în anul 2010, documentația de clasare de urgență în Lista Monumentelor Istorice a Fortului 13 Jilava, ca monument de arhitectură de grupă valorică A.

Echipa de specialiști care a elaborat documentația de clasare, compusă din arh. Margareta Mihăilescu, arh. Dan D. Ionescu, arhg. Raluca Iosipescu, ing. Constantin Mehedințeanu, propune, în același timp, includerea pe Lista Monumentelor Istorice a întregului sistem de fortificații CETATEA BUCUREȘTI ca zonă protejată, având în vedere unicitatea sa în România – ansamblu de tip defensiv. (Revista Monumentelor Istorice, Anul LXXIX, nr. 1-2, 2010, FORTUL 13 JILAVA ȘI CETATEA BUCUREȘTI*, Margareta Mihăilescu, *=Articolul vine să completeze studiul dedicat aceluiași subiect publicat în Revista de Istorie Militară, Nr. 3-4, 2009, București – http://revistamonumenteloristorice.ro/?articol=57782-fortul-13-si-cetatea-bucuresti, Publicat de: Institutul Național al Patrimoniului, pp 47-62)

3.2. Cetatea Carsium

3.2.1. Scurt istoric

Lasfârșitulsecolului și p.Chr.,romaniiclădesccetateaCarsiumcapunctdelegaturădintrelitoralul Mării Negre și lumea extracarpatică, dar și ca avanpost, punct de aparareși rezistență, în fața invadatorilor din lumea barbară spre interiorul provinciei. Cetatea este arsă între secolele III-VII de mai multe ori de populatiile germanice, huni, avari, slavi etc. A fost reclădită însă de fiecare dată. Cele mai ample acțiuni de refacere sunt, potrivit surselor istorice, cele din timpul împăraților Constantin Cel Mare și Justinian. După această epocă spatiul cetății și teritoriul inconjurator a fost locuit de comunitatile străromânești,organizate in sate modeste. In secolul al X-lea bizantinii revin la Dunare și recladesc cetatea din temelii. In secolele urmatoare sufera mai multe transformari fiind inclusa in sistemul defensiv al Tiirii Romane ti.In secolul al XV-lea, impreuna cu intreaga Dobroge, este ocupata de turci. In aceasta perioada ora ul sedezvolta foarte mult. In secolul al XVII-lea, potrivit calatorului turc Evlia Celebi, localitatea avea 1.600 de case, un bazar și mai multe geamii. Pozitia favorizanta la vadul care face legatura cu Muntenia a Ia.cut ca permanent sa vina in imprejurimi, comunitati de romam, cu deosebire mocani ardeleni. A a ca elementul autohton se mare te considerabil, trept t, in secolele XVII-XIX. In prima parte a secolului al XIX-lea ora ul se prezenta sub forma unui sistem de fortificatii care inchidea cele doua stanci din depresiunea portuara. Dupa tratatul de la Adrianopol turcii au fost obligati sa distruga cetatea. Cand Dobrogea a fost integrata Romaniei și a inceput construirea ora ului modem, zidurile fortificatiei au fost transformate in cariere de piatra.

Practic,stratigrafiacetatiicuprindeurmatoarelefazedeconstructie:cetatearomanatimpurieconstruitadinlemn,cupalisade-locatianecunoscuta; cetatea romanade secoleleII-III – locatie necunoscuta(unrestde tum descoperitin apropiereastrazii Carsium se poate data in aceasta perioada); cetatearomano-bizantina(secoleleIV-V)-secunoatepoartadenord;probabilcaresturidezidurisuprapusedefortificatiamedievalasaapaqinaacesteifaze.Incinteledeest și vestalefortificatieisuntsuprapusedeproprietatiledinperimetrulstrazilorCarsium-AlexandrueelBun-Dobrogei; fortificatiajustinianee (sec. VI)- se afla, probabil, pe suprafata rezervata; fortificatiabizantinadesecolulalX-lea- seaflapesuprafatarezervata; cetatea genoveza – se afla pe suprafata rezervata; fortificatiadesecoleleXV-XVII-seaflapesuprafatarezervata; fortificatiadesecoleleXVII-XIX-sedesraoarapeosuprafatadecca.28haindepresiuneadintreceledouadealuricaremarginesc,lavest și est,aezareamodema.

InimprejurimilelocalitatiiHarsovasuntmaimultefortificatii minoredatatepreliminarin antichitate și evul mediu.

Pesuprafatarezervata,dintrestr.Cetatii și abruptulstancos,s-apututurmiiri,inmodexceptional, in sectorul incintelor de vest cercetat intre anii 2000 și 2007 stratigrafia sitului din secolele II-III pana insecolul al XIX-lea.

Lareconstruireafortificatiei,defiecaredata,s-aurefolosit,inceamaimaremasura,zidurilevechi. Acest fenomen poate fi observat cu u urinta la simpla analiza a emplectonului și paramentuluiincintelor depesuprafatarezervata

Descrierea monumentului

Pesuprafatacetatii,deasuprastancii,laadancimede4,50-6maufostdescoperiteresturideziduri romane,iarinparteacentralaaorauluipoartadenordacetatii.Foarteinteresantaestepoartadenorda cetatiiromano-bizantine.Aceastaafostdescoperitainanul2009peolucrareedilitaralaintersectia strazilorUniriicuCarsium.Rezultateleobtinuteincercetareaobiectivuluisuntdemareimportantapentru istoriamilitaraaacesteizonealimesuluidunarean.

Cercetarea desra urata in perioada 2009-2014 a aratat ca aici se afla restul unei poqi de intrare in cetatea Carsium, din perioada romano-bizantina, de pe latura de nord, cu orientarea N-NV, in directia vadului de trecere a Dunarii aflat la cca 10 km distanta de albia fluviului și cca 2 km de terasa inundabila. Se pastreaza, potrivit datelor actuale, fundatiile celor doua tumuri, in forma litereu ,U" cu un rand din paramentul exterior, realizate din blocuri mari de calcar, unele de peste 1 m lungime și 0,50-0,60 m grosime, și emplectonul zidurilor pana la inaltimea de 2,5 m. Grosimea zidurilor este de cca 2,70 m. Seobserva eel putin doua faze de constructie. Tumurile au dimensiuni interioare(potrivitdatelor preliminare)astfel: latime de peste 4 m și lungimea de peste 7 m. Distanta dintre tumuri este de peste 5 m.Intrareasefacepeunpavajdinpiatramica,curesturiceramicepealocuri.

S-a constatat ca elementele definitorii ale intriirii pe poarta de pe latura din dreapta (stalpul poqii, pragul, paramenul incintei din spate și chiar o parte din pavaj) au fost dislocate din vechime, ele lipsindastiizi. Insa pe baza pieselor existente pe latura stanga și a amprentelor de mortar, destul de vizibile, s-a putut face o reconstituire a intriirii. Astfel se poate aprecia preliminar ca dimensiunile initiale ale acesteia se incadrau intre 3,30-3,40 m. Modul in care a fost prelucrata placa de poarta indica faptul cape intrare puteau circula atat vehicule mici (cu distanta dintre roti de 1,15-1,20 m) cat și mari (cu distanta intre rotide 1,50 m). Pavajul din spate a fost realizat din dale mari de piatra de calcar cu dimensiuni variabile (0,70- 0,80 m x 0,90-1 m). Intre tumuri, in fata poqii, pavajul a fost realizat din piatra mica prinsa cu piimant. Ca și in cazul cercetiirii tumului T 1, in campania trecuta, și la intrarea pe poarta se identifica, dupa compozitia mortarului, doua faze de constructie. Stratigrafia inregistrata aici, pastrata pe adancimea de 1,20m, surprinsa inS II, car. 1-2, este urmatoarea: 1 – nivelul de constructie (dale din piatra, cu dimensiuni variabile, lungime, latile maximum 1 m, grosime cca 0,20 m, a ezate pe un pat de mortar din nisip și var); 2 – nivelul de distrugere, cu grosimea maxima de 0,10-0,15 m, alcatuit din piimant compactat cu mult mortar și o pelicula de arsura deasupra; 3 – nivelarea cu putine materiale romane tarzii și romano­ bizantine, cu grosimea de cca. 0,50 m, realizata dupa incetarea functionarii poqii; 4 – nivelul de demantelare sistematica al zidului poqii alcatuit din piatra mica sraramata, mortar (nisip, var și caramida pisata), fragmente de ciiramizi, in grosime decca. 0,35-0,37 m; 5- un nivel din piimant brun-deschis, bine compactat, cu rare materiale modeme (cca. 0,20 m); 5 – 0,05-0,07 m pietri de macadam peste care s-a a ezat asfaltul.

Inzonaportuara,laDunare,aufostidentificateresturideziduridinepocaromanacareauracut partedininstalatiaantica.

Sebiinuieste,pominddupaimagineastampelordatatelainceputulsecoluluialXIX-lea,dar și dupaexistentaunuirestdezid,subcetate"sauinloculimpropriunumit,cetateade jos"caaceastaafunctionat,imediatlasuddefortificatie,pemalulDuniirii și afostconstruitaintreceledouastancicuaspect debastioane.Nevoiadesluiriiacesteiimportanteproblemepentruocetateduniireana,dar și iminentaaplicareaunuiproiectdeconsolidareaziduluiportuarmedieval,incapastrat,audeterminatincludereaacestuisectorinplanuriledecercetare.Incampaniaanului2012aufost executatedouasectiuni,pedirectiaN-S,perpendicularepezidulmedieval,spreDuniire:S și iSII.S și aredimensiunilede8X2m.Aiciaufostidentificateurmatoarelenivele:

Nl -eelmaivechi,laadancimeade3,20-3,30m-esteconstituitdinpiatramica și ciiriimizibinecompactateinmalulaluvionar.ReprezintacheiulziduluidinfazaaII-aaportului(sec.IV,eelmai probabil);

N2 – nivel aluvionar consistent cu mai multe orizonturi nisipoase, ceea ce sugereaza o inundatie de propoqii și petimpindelungat(grosime0,96m);

N3-niveldinpiatracompactatainmalulaluvionar,curareresturiceramice.Grosime=0,30-0,40m.Reprezintacheiuldinperioadaromano-bizantina(sec.IV-VI) și poatechiarmedievala;

N 4- nivelaluvionarcumaimulteIentiledenisipdatoratuneiinundatiimari.Grosime=0,41m;

N 5- niveldepiatramicabinecompactatainaluviuni.Grosime0,04-0,06m.Poatecorespundecheiuluidinperioadamedievala;

N 6 -nivelaluvionaringrosimede0,51m;

N 7 -niveldepiatracarepoateconstituifieunrestalcheiuluimedieval,afectatdedemanteliirilemodeme, fieunniveldedistrugere;

N 8 -nivelaluvionaringrosimede0,50m;

N 9 -niveldedepunerimodemecupiatra și nisipde lainundatiileultimilordeceniiingrosimede0,60m.

Celemaisemnificativedescoperiris-au inregistratinSII -dimensiuni18x2m.Aiciaufost puse inevidentacatevaresturideziduri,dupacumurmeaza:

Laadancimeade3,30-3,50m,inpiimantulviu,deculoarecrem-galbui,malos(unloessalterat deprezentacalcarelor)aufostidentificatemaimulteamprentealeunortaru și (cca17orificii)intredoipintenidestancacemarginescpedreapta și stangasectiunea.Pestancadinspreestsemaidistingincabulgaridincalcarprin și cuunmortar,dinnisip și var,lipsitdeconsistenta.Celmaiprobabil,tarusiiau servitpentrusubstructiaziduluidistrusintotalitate.Esteeelmaivechiindiciualinstalatieiportuare.PoatefidatatinsecoleleII-III;

Zid din piatra cu mortar foarte tare din var, nisip și ciiriimida pisata, prins spre est de baza unui piontenmasivdestancaceaparelazi.Esteuorinspateleceluidescrismaisus. Langastancaaregrosimeade2,80mdupacaresesubtiazala1,40m.Seaeazapestepamantulcrem-galbui,cecoboarainpantaspre apa,compactatcupiatramica.Subacestase gasescinsaresturidecaramizi,tigle și fragmenteceramice.ZidulpoatefidatatinsecolulalIV-lea.Cheiulsauafostconstruitdinpiatramicacompactatainaluviuni. Depesuprafataacestuiaaufostadunatemaimultecatevamonede;

Ziddinpiatracumortar(nisip,var,caramidapisata)construitlacca1minspateleceluianterior.

Sepastreaza2asizealcatuitedintreiranduridecaramizidispuseregulat.Frontulziduluiestedinpiatra cioplitasumarlaexterior.Dinpacatesemaipastreazadoarcatevaprinsedepintenuldestancaceieselaexterior.Acesteaaupermismasurareazidului:grosime=2,75-2,80m;Inparteadeestsepastreazapana lainaltimeadecca3m.Inspateleziduluis-alasatunculoarpentrucirculatiedelanivelulprimeiasize,culatimeade0,80m.Suntindiciisprerasaritcadeasuprasaseaflaonouafaza,maitarzie,cumortarcumultacaramidapisatapestecareseaeazafazamedievala.PoatefidatatinsecoleleIV-VI.

Innivelecercetateaufostdescoperitefragmentedevase,catevamonede,fragmentedematerialedeconstructie(piatramulta,resturidecaramizi,olane,tigle).

Astazitimcusigurantacaceamaimareparteafortificatieianticeseaflasublocalitateamodema.

Doarunplanurbanisticpentruzonaistoricavechepoatesalvaceeaceamairamas și segaseteinprofunzimedincetateaantica.

De la intrarea in ora (dinspre Constanta) și pana in apropierea scolii vechi se intinde necropola anticaaaezarii.Inparteaderasaritalocalitatii,inextravilanse aflaointinsanecropolatumularacareaapaqinutuneiaezariautohtonecolonizata putemiccuelementeromanizateaduse,dupacumindicadescoperirilearheologice,dinprovinciilerasaritenealeImperiului.

3.2.2. Starea actuală a monumentului istoric

Situatia existenta a obiectivului de investitii

Parcelapecareseaflaobiectivulalcatuitdinterensiruineestecunoscutsubdenumireade"situl arheologic Cetatea Carsium de la Harsova".

Situl arheologic se afla in proprietatea publica a Consiliului Judetean Constanta si este nominalizat in lista monumentelor istorice 2010 – Ord. nr. 2361112.07.2010 al MCP publicat in MO nr. 670 bis/01.10.2010, codul: 266 CT-I-m-A-02676.01 Cetatea medievala, oras Harsova, Malul Dunarii- str. Dobrogei pana la intersectia cu str. Gh. Doja- spre V de-a lungul str. Carsium pana la intersectia cu str. Lunei- str. Lunei si str. Venus spre S, pana la malul Dunarii, la Crucea monument, sec. X-XIX Epoca medievala si codul: 267 CT-I-m-A-02676.02 Cetatea Carsium, oras Harsova, Malul Dunarii – str. Dobrogei pana la intersectia cu str. Gh. Doja- spre V de-a lungul str. Carsium pana la intersectia cu str. Lunei- str. Lunei si str. Venus spre S, pana lamalul Dunarii, la Cruceamonument, sec. I-VI p. Chr. Epoca romana.

CetateaCarsiumestedeclaratavaloaredepatrimoniuculturaldeinteresnational(Legea5/2000, anexa III, pozitia 1.2.g.13); zona construita protejata de interes national generata de cetate se suprapune cu teritoriul zonei naturale protejate de interes national "Canaralele din portul Har ova" – categoria "rezervatii și monumente ale naturii" (Legea 5/2000, anexa I, pozitia 1.2.369).

Localizare: Dealul Cetatii, intre malul Dunarii (la sud), strazile Dobrogei si Carsium (la est), strafa Cetatii (la nord) si strada Alexandru cel Bun (la vest).

Obiectivedepatrimoniu:ruinelefortareteiromane,romano-bizantine și medievale.

Componenteleprincipalealefortaretei:sectornord și vest:incintesuccesive(sec.VI-XIVcca.)cupoqideacces,turnbizantin(,tumulcomandant",sec.X)caresuprapuneobazilicacretinadesec.IV,fundatiiturnsec.IV-VI;sectorsud(port):instalatieportuara(perioadaromana și medievala).

Amplasamentul nu dispune de bransamente la retele de utilitati. Conform documentatiei cadastrale, obiectivul este compus din:

– teren in suprafata de 25520 mp.

Zona inundabila din proprietate: 1720.21 mp

Vecinatati:

– la nord cu proprietati private, str. Cetatii si str. Ghe. Doja;

– la est cu proprietati private, str. Dobrogei si str. Carsium;

– la vest cu proprietate privata si str. Alexandru eel Bun;

– la sud cu fluviul Dunarea.

Actuala documentafia are Ia baza Tema de fundamentare a investitiei intocmita, ca titular si beneficiar, de Consiliul Judetean Constanta, exprimata prin atribuirea contractului "Actualizare documenta{ie faza SF/ DALL adaptare Ia standardele POR 2014-2020 (ACB și plan de marketing) precum și intocmirea documenta{iilor complete necesare depunerii, obfinerii $i prediirii ciitre beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizafiilor, necesare deruliirii Proiectului <<Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorijicarea cultural turistica a Cetafii Carsium (Hiir ova)>>" catre S.C. High Construct Project S.R.L.

Documentafia tehnico-economicii aproiectului se realizeaziiinvedereasolicitiiriidefinantare nerambursabila in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020: Axa prioritara 5 – Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila apatrimoniului cultural, Prioritatea de investitii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural.

Intocmireastudiilorce stau la baza proiectuluiinfaza SF și DALI,s-a facutdecatre uncolectivdespecialisti(arhitecti,ingineriproiectantiderezistenta,deinstalatii,topometristi,geotehnicieni,economisti). Pentrurealizareadocumentatieis-auintocmitstudiisirelevee(masuratori,desenesidocumentatiefoto)sis-aufolositdocumentatiilemaivechidecaredispuneabeneficiarul proiectului.

Obiectivul general al proiectului urmare teimpulsionareadezvoltariilocaleprinrestaurarea, conservarea, amenajarea si valorificarea cultural artistic a Cetatii Carsium (Harsova), parte componenta apatrimoniuluicultural national.

PrinacestproiectdeinvestitieseurmaretecajudetulConstanta,partecomponentaaRegiuniideDezvoltareSud-Est,safoloseascaavantajeleoferitedepotentialulturistic și patrimoniulculturalpropriu inidentificarea și consolidareaidentitatiiproprii,pentrua- și imbunatatiavantajelecompetitiveinsectoarecuvaloareadaugatamare și continutcalitativ și cognitivridicat,atatpepietetraditionale,cat și pepietenoi,informare.

Atat,pentruRegiuneade DezvoltareSud-Est,cat și pentru judetulConstantaeste deosebitde important sa se conserve ceea ce a ramas din mo tenirea culturala grav afectaia in timp.

Obiective specific:

Porninddelaobiectivulgeneraldemaisus,prinrealizareaacestuiobiectivinvestitionalse urmare teinmodspecial:

– lucrari aferente sectorului Turnul Comandantului și zidurilor acestuia;

– consolidareZidSectorPort;

– lucrariaferenteZiduluiSectorIncinteVest;

– constructiecorpmultifunctional;

– lucrariamenajaresit;

– lucrariimprejmuire;

– lucrariinstalatiielectrice și sanitare;

– activitati de marketing și promovare turistica a obiectivului, inclusivdigitizarea acestuia, in cadrul proiectului;

– cresterea numarului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural

Descrierea lucrarilor de interventie realizate asupra sitului in trecut.

Cercetarile arheologice desfasurate la sit au fost descrise anterior

Starea tehnica, din punctul de vedere al asigurarii cerinfelor esenfiale de calitate in construcfii, potrivit legii.

In contextullucrarilor de reabilitare, restaurare si amenajare inclusiv de modemizare, obiectivul va trebui sa raspunda cerintelor de calitate astfel:

a) rezistenft'i mecanicii $i stabilitate

Conform expertizei tehnice principalul defect al structurilor istorice este lipsa elementelor ce asigura preluarea intinderilor (stalpi, centuri etc.) si faptul ca nu exista proiectare initiala, constructia la data executiei ei Ia.candu-se pe baza experientei breslei constructorilor. Mai mult chiar, a a cum rezulta din studiul istoric, constructia s-a fiicut in diverse etape.

Cauzele degradarii Cetatii se pot incadra in urmatoarele categorii principale:

– deficiente de conformare;

– umiditatea la baza constructiei;

– prezenta vegetatiei;

– cauze de natura umana;

– fenomenele de imbatranire a materialelor.

Ca atare se preconizeaza realizarea unor solutii de interventie si consolidare asupra componentelor Cetatii care sa ridice gradul nominal de asigurare seismica.

b) siguranfii in exploatare;

Se va avea in vedere echiparea corpului anexa propus cu echipamente si dotari pentru a raspunde sigurantei in exploatare. Cladirea va fi dotata cu priza de pamant. Se propune executia unui iluminat de siguranta.

Se voraplica masurilespecifice pentruaccesulpersoanelorcu handicapla monumenteleistoricein conformitate cu cerintele Ghidului GP-088-03 aprobat de Ministerul Transporturilor Constructiilor si Turismului cu Ordin nr.914 din 29.11.2003.

Caile de acces si circulatie verticala(scari) sunt prevazutecu balustradede protectie de minim 90cm inaltime. Platformele inclinate (rabatabile) pentru persoanele cu handicap in scaun rulant vor fi prevazute cu bare de siguranta care blocheaza deplasarea scaunului in timpul functionarii acestora evitand producerea de accidente

c) securitate Ia incendiu

In conformitate cu legislatia in vigoare si cu cerintele normativului P -118 privind diguranta la foe a constructiilor se vor lua toate masurile de asigurare a obiectivului cu toate mijloacele de avertizare si de stingere in caz de incendiu

d) igienii, siiniitate și mediu

Evacuarea deseurilor se va face in sistem ecologic

e) protecfieimpotriva zgomotului

Prinnaturafunctiunii,Cetateanuvafigeneratoaredezgomot,nefiindnecesaretratamente fonoabsorbante

f) economie de energie # izolare termicii

ConformArt.8dinLegieanr.372/13decembrie2005privindPerformantaenergeticaacladirilor ,,Cerintele stabilite in metodologie nu se aplica urmatoarelor categorii de cladiri:- Cladiri si monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii,fie au valoare arhitecturala sau istorica deosebita, carora, daca li s-ar aplica cerintele, li s-ar modifica in mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior".

Corpul anexa propus se va termoizola.

Valoarea de inventar a construcpei :valoarea de inventar a ruinelor Cetatii Carsium si a terenului pe care se gaseste edificata aceasta este de: 56.654 lei.

Actul doveditor al fortei majore, dupa caz: nu este cazul.

Concluziile raportului de expertiza tehnica/audit energetic Prezentarea a eel putin 2 optiuni

In urma aplidirii interventilor,constructia se va situa din punct de vedere al risculuiseismic in clasa RS III.

Varianta 1 – Scenariul 1:

Solutia nu l și propune sa ridice nivelul de asigurare seismica ci doar sa lmbunatateasca starea generala a turnului in general.

Lucrarile executate vor fi: reparatii structurale locale; curatare piatra; biocidare piatra; amenajari exterioare

Varianta 2 – Scenariul 2

Solutia are In vedere ca pe plan european se pune accent pe lmbunatatirea sigurantei, metodele de calcul s-au rafinat, coeficientii și valorile de referinta ale lncarcarilor au sporit.

Lucrarile executate vor fi: ridicarea nivelului sigurantei seismice: 1.Turn: in vederea ridicarii nivelului de siguranta structurala se vor lua urmatoarele masuri: 2.In toate perforatiile In care se gaseau talpi de lemn se vor introduce lemne tratate cu solutie de piatra vanata și substante de biocidare insecto-fungicide și anti-combustie și ulterior se vor injecta cu mortar de var gras. Alternativ se pot injecta perforatiile cu mortar de var și introduce tije de armare cu fibrii elastica tip steel Helibar (producator Kerakoll sau echivalent);3. Perete port se va subzidi cu zidiirie de piatra cu mortar de var zona de perete catre Duniire in zona afectata de eroziunea apelor Duniirii; se va reface zidul anterior peretelui de chei; se recomanda introducerea in primul și ultimul rost al zonei de subzidire a unor tije de armare cu fibra elastica tip steel Helibar (producator Kerakoll sau echivalent) In pat de mortar de var. reparatii structurale locale; curatare piatra; biocidare piatra; amenajari exterioare

Recomandarea expertului/auditoruluienergetic asupra solupei optime din punct de vedere ethnic si economic, de dezvoltare in cadrul documentapei de avizare a lucrarilor de intervenfii.

Expertul tehnic recomanda aplicarea solutiei numarul 2, intrucat aceasta se apropie de o rezolvare optima a elementelor ce trebuie corectate

3.2.3. Concluzii

Capitolul 4. Concluzii generale

Trecutul istoric al unei națiuni trebuie protejat și transmis generațiilor viitoare intact, sănătos și îmbogățit, motiv pentru care, cel mai adesea, sunt invocate următoarele soluții:

– educarea populației în spiritul dragostei și grijii față de trecut și implicit față de monumentele istorice;

– legi privind protecția monumentelor, în scopul apărării lor de comercianții de antichități, vânătorii de comori sau de amatorii incompetenți;

– crearea unui sistem de acreditare profesională și alcătuirea unor coduri profesionale în urma cărora numai oamenii profesioniști să se ocupe de studierea și prezentarea trecutului. (Shanks, M. și Tilley, C. Re-Constructing archaeology. Theory and practice, Ediția a doua, London-New York: Routledge, 1992, p. 65.)

Discursurile dominante legate de monumentele istorice, convertite fiind în „cultură legitimă”(prin sistemul de învățământ, expoziții, etc.), impun și criteriile de selecție a monumentelor istorice care „merită” să fie conservate. Acestea consideră că există un singur trecut obiectiv care trebuie descoperit, conservat și apoi păzit de cei care vor să-l distrugă. Dar aceste discursuri acordă semnificații diferite trecutului, în măsura în care acesta are sau nu „valoare națională” și/sau „importanță științifică”.

Aceste semnificații se regăsesc în politica de conservare și restaurare a monumentelor istorice. Cererea de a conserva și îmbogăți patrimoniul național reflectă atât acțiunea statului-națiune de căutare a identității sale în trecut3, cât și criteriile „științifice” de selecție a monumentelor care trebuie conservate. (Demoule, J.P. Ethnicity, culture and identity: French archaeologists and historians, în C. Scarre și S. Stoddart (eds.), Theory in French Archaeology, “Antiquity 73”, 1999, pp. 190-198)