Drepturile copilului in documentele oficiale [307571]
Drepturile copilului in documentele oficiale
CUPRINS
Argument
Capitolul I
[anonimizat]
2.1. Drepturile omului in documente oficiale internaționale
2.2. Schimbari legislative in protectia copilului in perioada 2004-2016
2.3. Proiecte legislative actuale
Capitolul III
Fondurile europene si exemple de bune practici in promovarea drepturilor copilului
3.1. Directii de crestere a calitatii serviciilor sociale pentru copii
3.2. [anonimizat] : preocupari pentru incluziunea tinerilor pe piata muncii
3.3. Echipele multidisciplinare si formarea lor in sensul lucrului pentru promovarea si respectarea drepturilor copilului
Capitolul IV
Contradictii legislative si recomandari de schimbare
4.1. Concluzii in paradoxuri
4.2. [anonimizat], rasa, [anonimizat]. [anonimizat]. Sunt instriseci oamenilorsi aplicabile legal. [anonimizat] 42 de articole strict cu privire la acestea si a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 si adoptată de 194 [anonimizat] (cu excepția SUA si a Somaliei). [anonimizat]. In Romania vorbim despre Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 314/ 13 iunie 2001, pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului. In Republica Moldova exista chiar un Centru de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului care “este o [anonimizat] 1999. Toate programele pe care le elaborează și le implementează sunt bazate pe cercetări și drepturile copilului. CIDDC oferă acces la informații tuturor părților interesate și/sau responsabile.”
[anonimizat], la aproape 30 [anonimizat]-vizuala, [anonimizat], [anonimizat]. La aproape 20 de ani de la prima modificare a [anonimizat], [anonimizat].
[anonimizat], se vrea o incercare de a [anonimizat]. Primul capitol reprezinta o [anonimizat], [anonimizat], cu referire la specificatiile despre drepturile omului si ale copilului. [anonimizat] 1998 in ceea ce priveste protectia copilului. [anonimizat]lizari in promovarea si protectia drepturilor copilului, in timp ce ultimul capitolul reprezinta o sintetizare a contradictiilor legislative, fiind propuse si cateva recomandari privind schimbarile necesare.
CAPITOLUL I
De la zei, la Isus și la cele doua războaie mondiale
Codul lui Hammurabi si Republica lui Platon
Dreptate, drepturi, libertate, libertati sunt termeni pe care ii auzim atat de des in ultimii ani, incat nu pot sa nu arunc o privire asupra definitiilor asociate acestora. Iata ce gasim in dictionarul explicativ :
dreptate: pricipiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine sis a I se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda ceea ce i se cuvine.
drept: ceea ce este conform cu legile ratiunii, cu legalitatea sociala, cu traditiile;
drepturile omului: totalitatea principiilor si prevederilor general admise pentru realizarea personalitatii umane.
Cautam de asemenea si
libertate: posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta; starea unei persoane care se bucura de deplinatatea drepturilor politice si civile in stat; starea celui care nu este supus nui stapan;
(pl.)drepturi fundamentale recunoscute prin Constitutie cetatenilor de dezvoltare si libera manifestare a personalitatii (libertatea cvantului, libertatea presei)
libertate individuala: dreptul care garanteaza inviolabilitatea persoanei;
libertate de constiinta: principiu formal in societatea moderata pluralista, care face posibila actinea in conformitate cu propria constiinta, in principal in ceea ce priveste religia;
libertate de gandire: drept al cetateanului, prevazut de constitutiile democratice, de a-si exprima modul propriu de gandire.
Societate, constitutie, traditii, cetatean…Sa continuam analiza noastra printr-o intoarcere in istorie, la cateva momente ce ne pot creiona mai bine ceea ce insemna drepturi si libertati cu mult inainte de ceea ce traim astazi. Ne oprim, pentru inceput, in jurul anilor 1760 i. Hr.
Descoperit în anul 1902, Codul lui Hammurabi, scris pe o stela de diorit lunga de 2, 25 metri, nu a fost pentru epoca sa un document ieșit din comun, dar a fost apreciat pentru valoarea sa literară decât pentru cea juridică. Hammurabi cel Mare (1792-1750 î.Hr.) este regele babilonian considerat a fi constructorul primului cod de legi. De asemenea, ceea ce i-a sporit însă importanța a fost răspîndirea în numeroase copii, una dintre ele fiind regăsită în resturile bibliotecii din Ninive din timpul regelui asirian Asurbanipal. Perspectiva din care ne intereseaza este aceea ca este cel mai timpuriu document în care apar termeni ca “soț/soție”, “căsătorie/divorț”, “familie/adulter”, “bărbat/femeie”, fapt pentru care reținem câteva idei. Codul reglementa, în cele 282 de articole (la care se adaugă un prolog și un epilog), dreptul penal, al proprietății, al familiei, al muncii, cel comercial și altele, procedura judiciară fiind bazată pe declarațiile martorilor și ale notabilităților statului, pe expertize, pe jurământul părților, judecarea finalizându-se prin redactarea unui proces verbal. Ultima instanță de apel era regele.
Codul diferenția între trei tipuri de oameni: liber, subaltern (cel care se prosternează) și sclavul (asimilat unui bun mobiliar). Drepturile femeii sunt explicitate astfel:
putea practica numeroase meserii,
uneori poate avea raspunderi importante in societate,
dispunea de bunurile sale pe care le administra liber,
după căsătorie, se supunea autorității soțului,
ramasă văduva, putea administra și apăra interesele moștenitorilor.
Tot în ceea ce privește drepturile în cadrul familiei, se preciza că suveranii putea fi poligami, în timp ce supușii erau monogami, în mod obligatoriu. După decesul tatălui (care era capul familiei), puterea revenea fiilor și, în cazul lipsei moștenitorilor de bărbăteasca, revenea fiicelor.
Sistemul de pedepse era unul foarte aspru, legea talionului fiind aplicată în mai multe cazuri. Spre exemplu: dacă cineva a cauzat moartea fiicei unui om liber prin lovituri, drept pedeapsă va fi ucisă fiica delincventului. Sau, dacă un copil murae în urma relelor tratamente în casa creditorului unde fusese dus drept ostatic de către tatăl său, om liber, în temeiul unei datorii contractate, creditorul va fi fost pedepsit cu moartea propriului său fiu. Dacă însă creditorul era sclav, creditorul era obligat să plătească o treime dintr-o mina de argint. Alte pedepse sunau astfel: “dacă un copil își lovește tatăl, i se taie mîinile” (art.195) sau “dacă copiii unor servitor sau prostituate și-ar renega părinții adoptivi, spunându-le “tu nu ești tatăl meu, tu nu ești mama mea”, să i se taie limba (art. 192), iar dacă disprețuindu-i s-ar întoarce în casa părinților naturali, să li se scoată ochii.” (art. 193)
Codul lui Hammurabi reprezinta codificarea scrisa a principiilor de convietuire sociala din civilizatia babiloniana, descriind normele acceptabile si neacceptabile. Sunt valori acceptate acum 4000 de ani. Documentul vorbeste despre casatorie, adulter, sotie, familie, divort, copii nenascuti, dar care erau valorizati, crime etc. Este evident faptul ca principiile enuntate in Cod earu adoptate pentru a preveni haosul moral, documentul reprezentand un standard ce trasa liniile definitorii ale civilizatiei.
Sa nu uitam ca civilizatia incepe atunci cand societatea stie sa diferentieze intre bine si rau, cand alege binele, il codifica si pedepseste raul, il interzice, manifestand discernamant in a diferentia intre cele doua.
Ne continuam analiza cu dialogul dramatic din jurul anilor 360 i. Hr., construit de Socrate in “Republica” sa, lucrare ce se vrea a fi teoria acestuia despre stat si dreptate. Justitia era definita ca “munca la care el este cel mai potrivit”, iar fiecare trebuie “sa isi faca propriul negot, sa nu fie sclavul societatii”. In teoria sa, justitia nu este o virtute, ea sustine si perfectioneaza trei virtuti: temperanta, intelepciunea si curajul. In acest context, dreptatea este un rezultat al sufletului “disciplinat”. Rezultat al acestei conceptii, oamenii erau clasificati in soldati, producatori si conducatori, societatea fiind justa atunci cand conducatorul era capabil sa creeze legi bune, soldatii sa le apere, iar producatorii sa se spuna autoritatilor.
Intrebat de ce este mai bine pentru individ sa fie drept decat nedrept, argumentele, expuse in Cartea a IV-a, erau urmatoarele:
natura tiranului este sa produca violenta, iar aceasta lasa urme psihice si mentale;
numai filosoful este capabil sa judece ce fel de conducator este cel mai bun, pentru ca doar el poate vedea “forma binelui”;
placerea filosofica este singura placere, iar “plăcerile care sunt acceptate de iubitorul de înțelepciune sunt cele adevărate”, tendinta omului fiind spre corupere prin abuz de putere.
Concluzia lui era ca posturile de conducere ar trebui sa fie ale filosofilor, oameni dezinteresati, care ar conduce pentru binele societatii. Mediul social care ar sta in spatele fiecarei societati istorice ar fi ierarhia, iar clasele sociale ar avea o permeabilitate marginala. Socrate isi dorea un oras fara sclavi si fara discriminari intre barbati si femei.
Lucrarea arata, inca o data, ca pentru Socrate era suficient sa cunosti binele pentru a-l practica. Stiinta era o virtute, iar ignoranta un viciu. Principiul sau, caruia i-a ramas fidel toata viata, a fost ca binele este scopul suprem al omului si explicatia existentei Universului.
Lucrarea este modalitatea prin care autorul isi exprima reprosul fata de sistemul politic ce privilegia opinia publica in defavoarea cunoasterii si intelepciunii. In democratie, fiecare avea dreptul sa isi exprime opinia asupra modului de functionare a statului, ceea ce nu pare a fi un mod dezirabil deoarece multimea este schimbatoare in fata demersului demagogilor.
2.1. Biblia si drepturile omului
Conceptul de drepturile omului si de datoriile fundamentale nu este o idée europeana sau crestina. Conceptia a aparuti pe multe continente si culturi pe masura ce a crescut intelegerea umanitatii omului. In istoria europeana si nord-americana drepturile omului a patruns abia in timpul iluminismului si nu independent de influente crestine. In Vechiul Testament, teologia adduce reflectii asupra eliberarii lui Israel robia egipteana, asupra legamantului lui Dumnezeu eliberatorul cu comunitatea aleasa si asupra drepturilor si obligatiilor, poporului lui Dumnezeu, incluse in acest legamant al libertatii. Noul Testament este o reflectie asupra eliberarii omului de pacat, de lege si de moarte prin trimiterea, jertfa si invierea lui Isus Hristos.
Biblia, scrisă în urma întâlnirii de la Nicea, reprezintă un ansamblu de prescripții privind relațiile om- Dumnezeu, om- om, om-stat, om- colectivitate. „Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de Sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. Prin urmare, din această perspectivă, drepturile pe care le avem sunt conferite de Creator, El fiind sursa lor.
Profesorul John W. Montgomery a identificat în Biblie o gamă largă de drepturi ale omului, printre care:
dreptul la un proces corect din punct de vedere procedural (art. 5,6,7 din Convenția Europeană):
imparțialitatea judecătorului (mal. 2:9; 1 Tim.5.21);
judacată echitabilă (Ex. 22:9);
celeritatea procesului (Ezra 7:26);
confruntarea martorilor (Is. 43:9);
răspunderea unică (Naum 1:9);
dreptul la un proces corect din punct de vedere material:
discriminare inechitabilă (fapte 10:34; Deut. 16:19; Prov. 24:23);
egalitatea în fața legii atât a celor drepți, cât și a celor nedrepți (Matei 5:45);
egalitatea în fața legii indifferent de rasă sau sex (Gal.3:28 Amos 9:7; Ex. 21:2);
egalitatea în fața legii indiferent de cetățenie (Ex. 12-49; Lev. 23-22; 22-42; Num. 9:14; 15:15-16);
drepturi fundamentale de prima, a doua și a treia generație:
dreptul la viața de familie (1 Tim. 5-8);
libertatea de gândire, conștiință, religie, exprimare, întrunire, asociere și mișcare (Ioan 7:17);
dreptul la educație universală (Deu. 6:7; 11:19);
dreptul la protejarea onoarei și a reputației personale (Ex. 20-16);
dreptul la timp de odihnă (Ex.20:16).
Vechiul testament vorbește despre unul din drepturile omului și anume, creația (Gen. 1:26) “Apoi Dumnezeu a zis să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră”. Prin urmare, originea noastră ar justifica demnitatea umană, fiecare om fiind creația lui Dumnezeu. Aceasta dă fiecăruia din noi, în singularitatea noastră, valoare. Ca și creații, am fost dotați cu intelect, cu voință, cu emoții și sentimente, cu libertate de gândire și de alegere. Astfel, din punct de vedere juridic, fiecare om are dreptul la viață. Creatorul ne îndreptățește să existăm, având drept de moarte și de viață asupra noastră. Statutul de ființă umană creată după chipul și asemănarea Lui obligă la respectarea demnității aproapelui. “Elaine Pagel, profesor de istorie și religie la Universitatea Columbia, Bernard College, susține în acest context, faptul că actul acestei creații sugerează egalitatea ființelor umane și sprijină ideea drepturilor de care se bucură cu toții în virtutea umanității lor comune.”
Cele două Războaie Mondiale și perioada postbelică
“Două războaie mondiale au lăsat în urmă mai mulți morți decât au numărat toate armatele angajate în vreun război intrat în istorie antică sau medievală. Nicio altă jumătate de secol nu a fost vreodată martoră la un măcel de asemenea proporții, la asemenea cruzimi și atrocități, la asemnea deportări în masă ale unor oameni duși în robie, al asemena anihilări ale minorităților. Teroarea lui Torquemada pălește în fața inchiziției naziste. Aceste fapte umbresc toate celelalte realități istorice, și după ele își vor aminti generațiile următoare acest ultim deceniu. Dacă nu putem elimina cauzele și preveni repetarea unor astfel de evenimente barbare, atunci nu aș face deloc o profeție iresponsabilă dacă aș afirma că secolul al XX-lea poate încă să aducă distrugerea civilizației. Stimulați de aceste fapte, am început să reparăm năpasta care s-a abătut peste memoria vremurilor noastre.”
Secolul XX și începutul mileniului III au fost marcate de numeroase violări ale drepturilor omului și amintim aici exemplul țărilor din Sud-Estul Europei unde disidența politică și ideologica a fost aspru reprimată, al țărilor din Orientul Mijlociu unde creștinii sunt persecutați de necreștini, al fostei Yugoslavii unde s-au înregistrat discriminări de clasă și ale minorităților sau al războiului din Irak unde au fost practicate pedepse inhumane.
Această “năpastă” a încercat să fie reparată prin procesul de la Nurenberg care a marcat un moment de evoluție a drepturilor omului prin elaborarea ulterior a Declarației Universale a Drepturilor Omului și a acordurilor privind respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale, a Convenției Europene a Drepturilor Omului de către Națiunile Unite.
Cele două războaie mondiale, care au avut loc în secolul nostru, plus peste 150 de conflicte din perioada postbelică, dintre care peste 30 în curs de desfășurare în prezent, cu tot cortegiul lor de suferințe – morți, răniți, refugiați, foamete și mizerie etc. – sunt o dovadă a unei realități dramatice pe care dreptul internațional umanitar este chemat să o reglementeze. Așadar, dreptul umanitar nu este întotdeauna un substitut al păcii; el rămâne pavăza umanității în fața provocărilor sângeroase.
Drepturile omului acționează în organizarea puterii statale față de individ. Ele sunt produsul teoriilor din Secolul Luminilor despre stat și și-au găsit firesc expresia în dreptul constituțional intern. Pentru Anglia, putem da ca exemplu Petition of Rights din 1628, Habeas Corpus Act Bill of Rights din Virginia, din 1776; pentru Franța Declaration des droits de homme et du citoyen din 1789.
Abia după al doilea război mondial, ca răspuns la abuzurile comise de forțele Axei, au pătruns drepturile omului în dreptul internațional public. Sfârșitul anilor ‘40 marchează momentul în care drepturile omului se plasează pentru prima oară alături de ceea ce în vremea aceea se mai numea încă dreptul războiului. Problema relației lor reciproce în cadrul dreptului internațional nu se poate pune decât plecând de la acest moment. Dar ramura drepturilor omului este prea tânără și prea puțin dezvoltată pentru a face obiectul analizelor ce presupun o sferă de aplicare mai așezată și o elaborare tehnică mai amănunțită.
Prin cele două Protocoale adiționale din 8 iunie 1977 sunt readuse în actualitate, pentru prima oară în perioada postbelică, norme din domeniul purtării ostilităților, care instituie noi restricții în utilizarea metodelor și mijloacelor de război. Totodată, Protocoalele menționate, împreună cu cele patru Convenții de la Geneva din 1949 și cu alte tratate din domeniul limitării sau interzicerii folosirii unor arme, au consolidat protecția umanitară a victimelor de război – răniți, bolnavi, naufragiați, prizonieri de război, persoane deținute – precum și a populației și a persoanelor civile.
Prin adoptarea la Roma, la 17 iunie 1998, după un efort de peste jumătate de veac, a Convenției cu privire la crearea Curții Penale Internaționale, Dreptul Internațional Umanitar a dobândit o nouă dimensiune instituțională, care completează mecanismul intern sancționator consacrat prin Convențiile adiționale.
Dreptul drepturilor omului a influențat dispozițiile Convențiilor de la Geneva și Protocoalelor lor Adiționale. Curtea Internațională de Justiție a concluzionat că normele drepturilor omului continuă să se aplice în timpul conflictului armat. În Opinia sa Consultativă referitoare la Armele Nucleare, Curtea a precizat că, „protecția prevăzută în Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice nu încetează în timp de război, cu excepția cazului stipulat de art. 4, al înțelegerii prin care se poate deroga de la anumite dispoziții”.
Drepturile omului sunt o expresie a faptului că, în ciuda tuturor diferențelor socio-culturale, există unele interese de bază, comune tuturor oamenilor de pe acest Pământ. Faptul că aceste drepturi cer să fie articulate, dovedește renașterea politică a omenirii și arată că s-a format cel puțin o normă politică fundamentală, care pretinde să fie respectată pe tot cuprinsul lumii. Formularea acestora și ridicarea lor la rangul de normă internațională reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale dreptului internațional și ale specialiștilor din domeniu. Schimbarea normelor transformă și conștiințele, influențând astfel, chiar dacă în mod indirect și de durată, comportamentele. Aceasta este contribuția pe care o au întru instaurarea păcii.
Pe de altă parte, codificarea dreptului internațional și dezvoltarea sa viitoare nu trebuie supraestimate în ceea ce privește funcționalitatea. Motivele cele mai însemnate în acest sens au fost deja amintite. Dreptul internațional este și va fi mereu un drept consensual, care depinde de acceptul statelor participante. Aportul său la crearea păcii este pe atât de mare pe cât o permit membrii sistemului. Doar aceștia pot decide dacă și în ce măsură dreptul internațional poate instaura pacea.
Frecvența conflictelor armate în perioada postbelică și caracterul lor din ce în ce mai devastator evidențiază caracterul actual al dreptului umanitar. Este îndeobște cunoscut că rațiunile, ideile, conceptele, oricât de elaborate și bine structurate ar fi chiar emise de exegeți în domeniu, dacă nu au și aplicabilitate practică rămân opere monumentale de gândire frumos dispuse pe rafturile și site-urile bibliotecilor din lume. La fel și termenul „umanitar” fără acțiune concretă în beneficiul celor aflați în nevoie rămâne așa cum aminteam un succes al teoriei. Prin urmare „umanitarul în acțiune” însemnează acțiuni umanitare, în special ajutorul de urgență pentru populațiile victime în urma catastrofelor naturale sau conflicte armate. Acestea au devenit o componentă a diplomației și chiar a strategiei țărilor occidentale și dețin o pondere din ce în ce mai mare în practica internațională, în contextul globalizării care tinde să acapareze toate domeniile inclusiv cel al umanitarului. Ele joacă de asemenea, și un rol primordial în activitățile operaționale ale ONU, în timp ce nenumărate organizații nonguvernamentale participă la aceste activități și chiar câteodată la procesul de creație alături de Societățile Naționale de Cruce Roșie sau alături de Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Spațiul umanitar este astăzi foarte aglomerat .
Nu mai trebuie subliniate încă o dată rolul și importanța deosebită a dreptului umanitar internațional, ramură a dreptului internațional public, în etapa actuală. Printre cele mai deosebite realizări ale dreptului internațional se numără codificarea drepturilor omului. Frecvența conflictelor armate în perioada postbelică și caracterul lor din ce în ce mai devastator evidențiază caracterul actual al dreptului umanitar. Dreptul internațional al conflictelor armate este denumit, pe bună dreptate, Regele drepturilor omului. El și-a dobândit acest statut, deoarece este o ramură a dreptului internațional public în plină evoluție și foarte actuală. Fiecare dintre cele trei subramuri ale sale – dreptul conflictelor armate, dreptul umanitar și dreptul internațional penal – au cunoscut, în ultima jumătate de secol, dezvoltări substanțiale.
Arhitectura contemporană a dreptului internațional umanitar este ilustrată și de noile sale componente – protecția drepturilor omului prin instrumente de drept umanitar, protecția umanitară a mediului natural în situații de conflict armat, de catastrofe naturale sau tehnologice, dar și prin eforturile de a dezvolta normele care guvernează conflictele cu caracter neinternațional, care constituie fenomenul caracteristic cel mai barbar al acestui sfârșit de secol. Ca atare, pe măsură ce noi pericole tot mai amenințătoare s-au ivit, fără a-și neglija domeniul său tradițional – înfrânarea exceselor de violență armată – dreptul tradițional umanitar și-a extins aria de protecție la patrimoniul spiritual al umanității, la noi categorii de persoane în suferință sau amenințate – refugiați, populații deplasate. Pentru juriști, specialiști în dreptul internațional, dar și pentru economiști în egală măsură această întrebare este esențială și trebuie să facă urgent obiectul unui proiect de cercetare la care trebuie să contribuie aceștia în primul rând și apoi filosofii și teoreticienii politici. Analiza filosofică și etică reprezintă fundamentul pe care se pot construi edificiul unor instituții juridice și acțiunea. Prioritățile „justiției globale” vizează structura sistemului politic și de drept din lume, care, din păcate, este astfel făcută încât pentru a realiza aceste reforme trebuie convinse țările bogate.
CAPITOLUL II
Convergența drepturilor copilului din drepturile omului
2.1. Drepturile omului oglindite in documente si institutii oficiale
După cum am subliniat anterior, Organizația Națiunilor Unite a inițiat demersuri pentru protejarea drepturilor omului care a devenit o preocupare majoră, în acest scop fiind create instrumente și mecanisme specializate.
Semnată la Paris, la 10 decembrie 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului cuprinde 30 de articole, autorul său fiind René Cassin, fondatorul Institutului Internațional pentru Drepturile Omului din Strassbourg, câștigător al Premiului Nobel pentru pace. Acesta afirma că cele Zece Porunci constituie originea ideologică a documentului.
Concepută de Arthur H. Robertson, avocat, profesor asociat la Universitatea din Paris, secretar general al Institutului Internațional pentru Drepturile Omului din Strassbourg, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale a fost semnată la 4 noiembrie 1950, dar a intrat în vigoare trei ani mai târziu. În opinia lui J.W. Montgomery, la baza succesului acestui sistem stau valorile comune ale statelor europene, derivându-și sistemele legale din clasicul Cod creștin al lui Iustinian sau din dreptul comun de inspirație biblică, orientarea lor morală provenind din Sfânta Scriptură. Conveția este structurată pe 18 articole.
Declarația Americană a Drepturilor și Îndatoririlor Omului a fost adoptată în anul 1948 și este structurată în două capitole. Primul cuprinde drepturile omului, printre care dreptul la viață, la egalitate în fața legii, la libertatea religioasă și a cultului, a opiniei, a exprimării și a răspândirii ideilor, la ocrotirea onoarei și reputației personale, a vieții de familie și a vieții private, la familie și la ocrotirea acesteia, la domiciliu și la libertatea de mișcare, la inviolabilitatea locuinței, la inviolabilitatea corespondenței și al transmiterea ei, la păstrarea sănătății și la bunăstare, la educație, la muncă și remunerație corectă, la timp de odihnă și la folosirea acestuia, la securitate socială, la recunoașterea personalității juridice și a drepturilor civile, la o judecată dreaptă, la cetățenie, dreptul de a alege și a fi ales, dreptul la întrunire, la asociere, la proprietate, la azil. Cel de al doilea capitol conține îndatoririle omului față de societate și față de copii și părinți, datoria de a primi instruire, datoria de a vota, datoria de a sluji comunitatea și națiunea, de a plăti impozitele, de muncă și de a se abține de la activități politice într-o țară străină.
Convenția Americană pentru drepturile Omului a fost semnată la data de 22 noiembrie 1969 și a intrat în vigoare la data de 18 iulie 1978. Convenția a fost ratificată de 17 state din America de Sus și rămas neratificată de SUA. Autorul Convenției Europene a fost consilierul autorilor Convenției Americane. Aceasta are o structură asemănătoare cu cea a Convenției Europene, însă se ocupă foarte puțin de drepturile economice și sociale, cea mai mare atenție acordându-se drepturilor politice și civile. Formularea dreptului la viață în Convenție, puternic influențată de creștinismul catolic din America Centrală și de Sud, a stârnit mari dispute în Congres. Articolul 4 (1) prevede: „Fiecare persoană are dreptul ca viața să-i fie respectată. Acest drept va fi protejat de lege și, în general, din momentul concepției. Nimeni nu trebuie să fie privat arbitrar de viața sa”. Profesorul John W. Montgomery susține că „tonul autoritar al acestui articol a neliniștit mai mulți congresmeni: oare, nu cumva după ratificare, Statele Unite se vor găsi în postura de inculpat înaintea Curții Interamericane a drepturilor omului din cauza procesului Roe vs Wade (n.n. – un proces celebru provocat de practicarea avortului în SUA)?”
Concomitent cu aceste documente, au fost inființate și angajate în lupta pentru apărarea drepturilor omului numeroase organizații nonguvernamentale. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a ales o denumire care își găsește rădăcinile în Sfintele Scripturi, întrucât face referire la moartea jertfitoare a lui Cristos pe cruce pentru păcatele lumii și la îndemnul biblic dat de Petru: „Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Cristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă ca să călcați pe urmele Lui”. Pe cele 5 contimente funcționează aproximativ 130 de societăți naționale.
Comisia Internațională a Juriștilor are sediul la Geneva, obiectul său de activitate constând în publicarea cu regularitate a rapoartelor asupra gradului de nerespectare a legii, corectitudinii proceselor și dreptului natural pe tot cuprinsul Globului.
Amnesty Internațional, cu sediul în Londra și 40 de filiale, s-a născut din viziunea avocatului catolic, Peter Beneson, fiind cea mai cunoscută organizație în domeniul drepturilor omului. Prin publicarea rapoartelor asupra violării drepturilor omului, elaborate fără prejudecăți politice, Amnesty Internațional joacă un rol foarte important în planul protecției drepturilor omului.
Biserica Romano-Catolică are o contribuție semnificativă prin eforturile depuse de Papa Ioan al XXII-lea și de Papa Ioan Paul al II-lea. Primul a fost preocupat de drepturile omului și de obligațiile ce revin acestuia și a făcut un apel la ONU să depună toate diligențele pentru a asimila idealurile Declarației Universale. Al doilea s-a implicat activ în lupta pentru apărarea drepturilor omului, cunoscută fiind intervenția și influența sa asupra organismelor internaționale în sângeroasele conflicte interetnice/interregionale.
Asa cum spuneam, Conventia ONU cu privirea la drepturile copilului a fost adoptata de Adunarea generala a Natiunile Unite la data de 20.11.1989. Pana la acea data, drepturile copilului erau incluse in cadrul mai larg la drepturile omului, inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Conventia a adus o noua perspectiva asupra abordarii copiilor, discutandu-se despre acestia ca despre fiinte umane complete si active ale comunitatii carora le apartin si, mai mult, a societatii, beneficiari de drepturi. In acest sens, documentul a subliniat importanta fiecarui copil, indiferent de abilitati, de origini sau de sex, importanta opiniilor lor asupra aspectelor ce ii privesc sau le afecteaza viata in mod direct. De asemenea, prin acest act se interzice discriminarea, abuzul si exploatarea copiilor, prevazand ca niciun copil nu ar trebui sa traiasca in saracie. Dezvoltarea lor trebuie sa fie asigurata si incurajata prin educatie, asistenta medicala, alte servicii care sa ii ofere cel mai bun inceput de viata.
In Romania, Conventia a fost ratificata in anul 1990, insa abia in toamna anului 1997, apare OUG 26 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate, concomitent cu OUG 25 cu privire la adoptie. Pana la acea data insa a ramas in vigoare Legea 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori. La nivel local, serviciul cu atributii in acest sens era Autoritatea Tutelara. Aceasta lege incuraja transferul de responsabilitate in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor, de la familie la stat, fara ca parintii sa suporte niciun fel de repercusiune din acest abandon. Inainte de aparitia ordonantelor mentionate anterior, in institutiile de stat erau ocrotiti aproximativ 100.000 de copii. In ceea ce priveste minorii deficienti, fusesera infiintate institutii rezidentiale mari, unele avand si 350 de locuri, de cele mai multe ori localizate in afara localitatilor, institutionalizarea avand ca motivatie “cresterea, educarea si pregatirea scolara si profesionala”.
Intr-o incercare de centralizare a documentelor juridice internationale, obtinem urmatoarea lista:
1. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
2. Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999;
3. Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată;
4. Protocolul facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 470/2001;
5. Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;
6. Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată prin Legea nr. 396/2002;
7. Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, ratificată prin Legea nr. 100/1992;
8. Convenția europeană asupra recunoașterii și executării hotărârilor în materie de încredințare a copiilor și de restabilire a încredințării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980, ratificată prin Legea nr. 216/2003;
9. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
10. Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Organizația Internațională a Muncii privind eliminarea muncii copilului, semnat la Geneva la 18 iunie 2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1156/2002; 11. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forțate, ratificată prin Legea nr. 140/1998;
12. Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii, ratificate prin Decretul nr. 83/1975;
13. Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002;
14. Recomandarea nr. 19/2006 a Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre, referitoare la politicile care vizează susținerea parentalității pozitive;
15. Recomandarea nr. 5/2005 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind drepturile copiilor instituționalizați; 16. Recomandarea nr. 1286/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind o strategie europeană pentru copii;
17. Rezoluția nr. 97/1996 a Consiliului Europei și a reprezentanților guvernelor țărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalizarea Șanselor pentru Persoanele cu Handicap;
18. Regulile standard ale ONU privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, adoptate cu ocazia celei de a 48-a sesiuni din 20 decembrie 1993 (Rezoluția 48/96).
Momentul deciziv in declansarea reformelor pentru copii l-a constituit adoptarea Planului national de actiune in favoarea copilului, in anl 1995. Anterior, in anul 1991, fusese infiintat Secreteriatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, care va fi fost reorganizat in 2003, sub denumirea de Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap. In 1992, au intrat in vigoare doua legi care s-au dovedit a fi doua capete de pod ale introducerii problematicii dizabilitatii pe agendele politice. Este vorba despre Legea nr. 53/1992 privind protectia speciala a persoanelor handicapate si Legea nr. 57/1992 privind incadrarea in munca a persoanelor handicapate. Tot in acea perioada, in iulie 1993, este aprobata legea privind abandonul de copii, care permitea ca dupa o durata de 6 luni de nevizitare a unui minor de catre parintii sai, sa fie decalarat judecatoreste abandonat, deschizandu-i-se poarta adoptiei, de catre familia extinsa sau fara grad de rudenie. Legea va fi abrogata o data cu aprobarea Legii 272/2007.
OUG 26/1997 aduce schimbari in structurile organizatorice la nivelul administratiei publice locale si centrale prin fiintarea Departamentul pentru Protectia Copilului si Oficiul Roman pentru Adoptii, respectiv Serviciile Publice Specializate pentru Protectia Copilului, care aveau sa angajeze specialisti in asistenta sociala, psihologie, sociologie, drept pentru a pune in practica procesul de reforma pe principiul descentralizarii puterii de decizie si a responsabilitatilor. Acest act oficial a angajat Romania, autoritatile locale si centrale, pe un drum care s-a dovedit a fi lung si inca greoi, care a necesitat multe interventii de transformare a abordarii copilului in ansamblul drepturilor sale. Un rol esential in acest drum l-au avut organizatiile nonguvernamentale, cu sprijinul organizatiilor internationale al caror rol a fost covarsitor. In urma acestui document a fost infiintat Departamentul pentru Protectia Copilului in cadrul Guvernului, al carui rol era de coordonare si elaborare a politicilor in domeniu si care a lansat Strategia Guvernului privind protectia copilului in dificultate. Astfel, reforma era indreptata in sensul dezinstitutionalizarii prin crearea de servicii alternative, cum ar fi asistenta maternala, case de tip familial, centre de zi, centre de consiliere, centre specializate pentru copii cu dizabilitati.
Doi ani mai tarziu, Departamentul pentru Protectia Copilului a fost reorganizat in Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, sub coordonarea careia a fost demarat procesul de inchidere a centrelor de tip vechi. In perioada 2000-2001, sistemul a preluat si caminele spital si internatele scolare pentru copiii cu nevoi speciale, iar guvernul a demarat o politica publica de integrare masiva a acestora in scolile de masa. In anul 2003, are loc revizuirea Constitutiei, care insa pastreaza un articol distinct destinat persoanelor cu handicap: “persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efcetive a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.”
Trebuie subliniat, de asemenea, că, în anul 2002, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1018/2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la obligațiile care revin serviciilor publice specializate pentru protecția drepturilor copilului, în vederea garantării respectării dreptului la imagine și intimitate al copilului aflat în plasament sau încredințare, hotărâre care a avut ca temei legal Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Potrivit articolului 3, alineatul a din Regulamentul menționat, „datele ori informațiile de orice natură referitoare la copilul aflat în plasament sau încredințare nu vor fi furnizate niciunei persoane fizice sau juridice decât după obținerea acordului prealabil scris al directorului serviciului public specializat pentru protecția drepturilor copilului cu privire la obținerea și diseminarea acestor date ori informații”, iar în concordanță cu același articol, alineatul d, „Solicitantul este obligat să declare pe propria răspundere că datele ori informațiile ce urmează a fi obținute vor fi utilizate fără a aduce atingere imaginii și dreptului la intimitate al copilului aflat în plasament sau încredințare”.
Complementar cu aceste măsuri de asistență și protecție socială a copilului, au fost elaborate norme mai precise cu privire la protecția membrilor familiei. Cele mai pertinente dintre ele au fost cuprinse în Legea 197/2000 și în Legea 217/2003. Legea 197 din anul 2000, de exemplu, a răspuns imperios unei nevoi de restructurare a politicilor penale, modificând și completând unele articole ale Codului Penal, pentru a include măsuri de protecție a membrilor familiei împotriva violenței. Printre aceste modificări trebuie menționate introducerea unor circumstanțe agravante pentru actele violente comise asupra membrilor familiei, definirea mai clară a noțiunii de membru de familie, înăsprirea sancțiunilor în cazul lovirilor sau altor violențe, al vătămărilor corporale, relelor tratamente aplicate minorilor, actelor sexuale întreținute prin constrângere, actului sexual cu un minor, părăsirii, alungării sau lăsării fără ajutor a unui copil sau a unei persoane care nu se poate îngriji etc. În ceea ce privește subiectul pe care-l abordăm, legea menționată a oferit o definiție mai clară violului marital și incestului. La rândul ei, Legea 217 din 25 mai 2003 a stabilit un cadru general pentru combaterea și prevenirea violenței în cadrul familiei și a fixat responsabilități mai precise pentru autoritățile publice de la nivel central și local în acest domeniu. Potrivit acestei legi, „ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național” (art. 1, alineat 1). Violența în familie – subliniază legea menționată – reprezintă „orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material” (art. 2, alineat 1). Trebuie menționat, în acest context, și faptul că articolul 4 al acestei legi stipulează că de efectele ei „beneficiază și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, dovedite pe baza anchetei sociale”. Cu alte cuvinte, legea extinde protecția împotriva violenței și asupra instituției concubinajului, a partenerei și copiilor rezultați dintr-o asemenea relație. Această precizare a fost necesară pentru a completa articolul 149 din Codul Penal din anul 1997 (în prezent, abrogat) care a fost supus criticilor pentru limitarea numărului de persoane protejate împotriva violenței. Totuși, Legea 217/2003 fiind o lege specială, care cuprinde reglementări cu caracter extrapenal, dispozițiile ei nu reprezintă o 9 Evoluția legislației 265 modificare a Codului Penal, ci au un caracter complementar. Dintre alte reglementări cuprinse în legea menționată, trebuie menționate cele care stabilesc înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei și atribuțiile ei în domeniul protejării și sprijinirii victimelor violenței familiale, acelea care vizează responsabilitățile persoanelor special desemnate pentru instrumentarea cazurilor de violență familială (de exemplu, „asistenții familiali”), intervenția instituției medierii în cazurile de violență în familie, înființarea centrelor pentru adăpostirea victimelor violenței în familie și atribuțiile acestea în ceea ce privește găzduirea, îngrijirea și consilierea victimelor etc.
2.2. Schimbari legislative in protectia copilului in perioada 2004-2016
Drepturile fundamentale stabilite de Conventia Internationala a Drepturilor Copilului se regasesc in legislatia nationala atat in baza prevederilor art 11 coroborat cu art. 22 din Constitutie, cat si prin preluarea in legislatia nationala, in legea nr. 272/2004 privind drepturile copilului, in Codul Civil, precum si in Legea nr. 488/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap, pentru protectia drepturilor copilului cu handicap.
Un prin aspect important adus de Legea 272/2004 este faptul ca vine sa extinda sfera de actiune de la protectia copilului aflat in dificultate la protectia drepturilor copilului. Mai mult, responsabilitatea cresterii si educarii copiilor revine parintilor si nu statului, fiind abrogata Legea abandonului, in acest sens.
Dreptul copilului la o familie, la un mediu stabil si sigur, a fost una din prevederile care au condus, asa cum am mentionat mai sus, la aplicarea politicii de dezinstitutionale a copiilor aflati in leagane, centre de plasament de tip residential publice si private, fie prin reintegrarea in familiile naturale si extinse, fie prin inlocuirea masurii de protectie de tip residential cu cea de tip familial. Ideea de baza a fost aceea ca dezvoltarea fizica, intelectuala si psihica armonioasa, precum si integrarea adecvata in societate pot fi realizate cel mai bine in societate. In acest sens, studiile realizate de catre Fundatia SERA Romania in aceasta perioada a fost elocvente, specialistii urmarind evolutia copiilor integrati in familii pe o perioada de 10 ani. Actul normativ interzice pentru prima data plasarea copilului cu varsta sub 2 ani in institutii, cu exceptia celor cu dizabilitati grave, “cu dependenta de ingrijiri in servicii de tip residential specializate”. Art. 46 se refera la copilul cu handicap care “are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale”. Acesta reprezinta de fapt, transpunerea articolului 23 al Conventiei ONU.
Dreptul copilului de a fi ascultat este asigurat prin unul din instrumentele introduse de Legea 272/2004, si anume de existenta numarului unic european de asistenta pentru copii (116111). În anul 2001 erau deja înființate 27 de astfel de linii telefonice, marea majoritate având numărul 983, doar 9 dintre ele având caracter permanent. Ulterior, au mai fost create circa 40 de linii telefonice, în acest scop, dintre care cea mai mare parte au un caracter permanent. Initial proiectul s-a numit “Casa de copii nu e acasa”, fiind un serviciu de informare si consiliere adresat parintilor si publicului larg, numarul de telefon fiind 0 800 8 200 200. In primele sase luni din 2014, spre exemplu, s-au inregistrat 56315 apeluri, din care 2663 de cazuri au avut nevoie de interventia institutiilor abilitate, problemele semnalate tinand de nevoia de comunicare, neintelegeri cu parintii, precum si depresie, frica, ganduri suicidale.
Dat fiind faptul că o parte importantă dintre părinții copiilor minori au ales să muncească în străinătate, lăsându-și copiii în grija altor rude sau persoane, unul dintre cele mai importante ordine elaborate de Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (transformată, ulterior, în Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului) a fost Ordinul din data de 15 iunie 2006 cu privire la activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate. Acest ordin a fixat responsabilități precise serviciilor publice de asistență socială, organizate la nivelul municipiilor și orașelor, în ceea ce privește identificarea copiilor aflați în situații de risc, de natură să pună în pericol dezvoltarea lor fizică, psihică, intelectuală sau morală, precum și în privința instituirii unor măsuri de protecție specială.
Un alt aspect prevazut in Legea 272/2004 face referire la copilul ai căror părinți sunt divorțați si care are dreptul de a menține relații personale cu aceștia, prin mai multe forme de realizare a legăturilor personale: dreptul de acces, de vizita, de gazduire, de corespondenta, de a primi informatii personale. Este necesar sa corelam acest aspect cu ceea ce se numeste “custodia comuna” a parintilor asupra copilului, un raport juridic între părinți și copii concretizat printr-o sentința judecătorească sau printr-o tranzacția aprobată notarial prin care autoritatea parinteasca este acordată ambilor părinți.
Cele mai importante măsuri de protecție a copiilor sunt însă cuprinse în Programele de interes național pe termen scurt, mediu și lung. Un asemenea program, de exemplu, a fost inclus în Hotărârea Guvernului nr. 1697 din 29 noiembrie 2006, care a vizat dezvoltarea rețelei de servicii specializate pentru copiii care sunt victime ale abuzului, neglijării și exploatării, și a stabilit o serie de indicatori fizici (servicii specializate), indicatori de eficiență și indicatori de rezultate. Alte două Programe de interes național, elaborate în anul 2006, au fost cele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1726 din 6 decembrie, care a modificat unele reglementări cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 197/2006. Dintre cele două programe, primul a vizat Strategia sistemului de servicii specializate prin finanțarea în parteneriat de proiecte destinate dezvoltării și menținerii unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, pentru a putea facilita accesul victimelor la serviciile oferite la nivelul comunităților locale. Dintre aceste servicii trebuie menționate centrele ce asigură găzduire temporară, asistență medicală, îngrijire și consiliere psihologică. Programul și-a propus înființarea, în perioada 2006–2008, a cel puțin 13 unități de prevenire și combatere a violenței în familie, prin cofinanțarea proiectelor depuse de organizațiile nonguvernamentale și de instituțiile publice locale, precum și susținerea financiară a cel puțin 8 unități de prevenire și combatere a violenței în familie5 . Cel de al doilea program vizat este Dezvoltarea serviciilor de recuperare și reintegrare socială destinate agresorilor familiali, care și-a propus ca scopuri principale, pe de o parte, responsabilizarea acestor agresori asupra consecințelor manifestării unui comportament violent în cadrul familiei, iar pe de altă parte, instituirea de măsuri de protecție specială a membrilor familiei în raport cu agresorul. Pentru realizarea acestor scopuri, s-a propus înființarea și finanțarea a cel puțin 10 unități de recuperare și reintegrare socială, tratarea a cel puțin 1 000 de cazuri de violență în familie și reducerea cu 50% a repetabilității cazurilor care implică asemenea violențe.
O etapă importantă în sistematizarea informațiilor cu privire la copiii aflați în situația de a fi protejați l-a constituit Odinul nr. 280 din 6 iunie 2006 al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului privind introducerea informațiilor din sistemul de protecție a copilului în baza de date Child Welfare Monitoring and Tracking Information System (CMTIS).
De asemenea, în anul 2004 a fost emisă Hotărârea Guvernului 1438 cu privire la aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și a celor de protecție specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi. Hotărârea respectivă a stabilit modul de funcționare a trei tipuri de servicii destinate protecției speciale a copiilor care sunt lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților: a. serviciile de tip rezidențial (centre de plasament, case de tip familial, centre de primire a copiilor în regim de urgență, centre maternale), care au ca beneficiari copiii separați temporar sau definitiv de părinții lor, copiii pentru care a fost dispusă măsura plasamentului în regim de urgență, tinerii care au împlinit 18 ani și care au nevoie de protecție specială, cuplurile părinte/reprezentant legal-copil, în situația constatării riscului de abandon al copilului din motive neimputabile părintelui/reprezentantului legal, copiii din familii de refugiați, neînsoțiți de părinți; b. serviciile de tip familial (care au rolul de a asigura, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi). Aceste servicii, care asigură protecția copilului pe o perioadă determinată, până la integrarea sau reintegrarea acestuia în familia naturală, au ca beneficiari copiii pentru care urmează să fie instituită tutela sau care vor fi încredințați unor familii de adopție, copiii separați temporar sau definitiv de părinții lor, ca urmare a aplicării măsurii plasamentului, inclusiv a plasamentului de urgență, tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care beneficiază de protecție specială; c. serviciile de zi (centre de zi, centre de consiliere și sprijin pentru părinți, centre de asistență și sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale, servicii de monitorizare, asistență și sprijin al femeii gravide predispuse să își abandoneze copilul), care au ca beneficiari copiii și părinții cărora li se acordă prestații și servicii destinate prevenirii separării lor, copiii care au beneficiat de o măsură de protecție specială și au fost reintegrați în familie, copiii care beneficiază de o asemenea măsură de protecție specială, părinții ai căror copii beneficiază de o măsură de protecție specială, copiii neînsoțiți de părinți sau alt reprezentant legal, care solicită o formă de protecție, în condițiile regimului refugiaților. Toate cele trei servicii menționate asigură, între altele, promovarea drepturilor copilului, protecția acestuia împotriva abuzului și exploatării, responsabilizarea părinților în ceea ce privește exercitarea responsabilităților față de copii, asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a copiilor aflați în situații dificile, promovarea unui model familial de îngrijire a copilului ș.a.
O altă Hotărâre a Guvernului, al cărei conținut trebuie semnalat, este cea cu nr. 860/13 august 2008, privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copiilor în perioada 2008–2013 și a Planului operațional pentru implementarea acestei strategii la nivel național. Obiectivul general al strategiei menționate l-a constituit și îl constituie, în continuare, „implementarea drepturilor pentru cei aproximativ 4,4 milioane de copii ai României”, inclusiv „pentru copiii fără cetățenie aflați pe teritoriul țării, copiii refugiați și copiii cetățeni străini”, „mobilizarea resurselor necesare, responsabilizarea factorilor relevanți și asigurarea unui parteneriat mai eficient în vederea protecției copiilor, precum și a îmbunătățirii condiției copilului și a valorizării sale în societatea românească”. Strategia și-a propus să ofere soluții concrete pentru problemele existente, pornind de la identificarea resurselor necesare (materiale, umane, financiare), în vederea creșterii calității vieții copilului în România. Grupurile țintă ale strategiei menționate sunt reprezentate de copiii aflați în risc de separare de părinți, copii deja separați de părinți, copiii părăsiți în unitățile sanitare, copiii abuzați, neglijați sau supuși exploatării, copiii delincvenți, cei cu dizabilități etc. În ceea ce privește domeniile principale de interes și direcțiile de acțiune, strategia la care ne referim a stabilit un plan operațional, care vizează: 1. protecția și promovarea drepturilor copilului, prin: a. responsabilizarea familiei pentru creșterea, îngrijirea și educarea propriilor copii; b. promovarea respectării drepturilor și libertăților civile ale copiilor; c. creșterea accesului la serviciile de sănătate și adaptarea serviciilor medicale și de promovare a sănătății la nevoile copiilor; d. realizarea unui acces egal la educație pentru toți copiii; e. respectarea dreptului copilului la odihnă și promovarea activităților recreative și culturale; f. monitorizarea drepturilor copilului; g. respectarea dreptului copilului la protecție, prin intervenție multidisciplinară și interinstituțională, împotriva abuzului, neglijării și exploatării; 2. prevenirea separării copilului de părinți și protecția specială a copilului separat de părinți, prin: a. responsabilizarea comunităților locale pentru prevenirea separării copilului de părinți și în susținerea familiilor pentru creșterea, îngrijirea și educarea propriilor copii; b. continuarea reformei serviciilor sociale pentru copil și familie; c. protecția unor grupuri vulnerabile de copii și tineri, care necesită o atenție specială (copiii străzii, copiii delincvenți, copiii cu dizabilități etc.).
Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, dintre care cea mai importantă se referă la asigurarea protecției și asistenței victimelor acestui trafic, în special minori și femei. Legea 678 a fost, la rândul ei, completată și modificată prin Hotărârea de Guvern 79/2005, care, între altele, exonerează victimele de răspunderea comiterii unor fapte infracționale conexe traficării lor, și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului din 14/2005, care a precizat într-un mod mai exact modul în care este săvârșit traficul de persoane. În acest context, este de menționat și faptul că Planul Național de Acțiune pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane, care a fost statuat prin HG. 1.142/2012 privind aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016 și a Planului național de acțiune 2012–2014 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016, prin intermediul unor obiective, responsabilități, activități și indicatori de performanță specifici, precum și prin crearea unor parteneriate viabile. Inca din anul 2006 se propunea un sistem integrat de monitorizare și evaluare a fenomenului traficului de persoane și o coordonare interinstituțională mai eficientă împotriva acestuia, în condițiile unei protecții și asistențe sporite a victimelor, toate aceste obiective circumscriindu-se scopului general de prevenire a acestei forme grave de abuz. De asemenea, trebuie subliniat faptul că, în vederea monitorizării respectării dreptului copilului de a fi protejat împotriva exploatării prin muncă, în cadrul ANPDC a fost creată Unitatea Specializată privind Munca Copiilor. Creșterea capacității acestei unități de a se ocupa cu cele mai grave forme ale muncii copiilor Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind Potecția și Promovarea Drepturilor Copilului, fundamentată pe baza principiilor cuprinse în Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, România devenind cea de a treisprezecea țară care a interzis, prin intermediul legii, violența împotriva copilului atât în mediul familial, cât și în afara lui. Dintre principalele prevederi ale acestei legi se pot menționa:
– drepturile și libertățile civile ale copilului (dreptul la identitate, dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele și alte persoane cu care copilul a dezvoltat legături de atașament, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul de a fi ascultat, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, la liberă asociere, la viață culturală proprie, la respectarea personalității și individualității, de a nu fi supus la pedepse fizice sau tratamente umilitoare ori degradante ș.a.);
– dreptul lui de a crește și a se dezvolta armonios în cadrul mediului familial, iar în cazul în care acesta prejudiciază dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală sau social, să aibă dreptul la protecție alternativă (tutelă sau adopție);
– dreptul copilului de a avea acces la serviciile medicale și de recuperare, de a beneficia de un nivel de trai care să-i permită dezvoltarea în toate privințele, de a beneficia de asistență socială și asigurări sociale;
– dreptul la educație, activități recreative și culturale;
– dreptul la protecție specială a acelor copii lipsiți, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților, complementar cu instituirea instituției plasamentului, inclusiv plasamentul în regim de urgență;
– supravegherea specializată și protecția copiilor care au comis fapte penale;
– protecția copilului împotriva exploatării economice și sexuale, împotriva consumului de droguri, abuzului și neglijenței;
– stabilirea unor atribuții clare pentru instituțiile și serviciile specializate în protecția copilului.
2.3. Proiecte legislative actuale
“Așa cum se poate observa din prezentarea cvasiexhaustivă pe care am făcut-o reflementărilor legislative vizând protecția și promovarea drepturilor copiilor, în România există o abundență de asemenea reglementări. Problema nu este aceea a deficitului de legislație, ci a aplicării legii în așa fel încât aceasta să apere în mod eficient drepturile copilului și să prevină abuzurile comise asupra lui. Legea, prin caracterul ei sancționator, constituie un instrument de descurajare a acelora care comit abuzuri, dar ea nu se poate substitui măsurilor de prevenție socială elaborate de întreaga comunitate, în vederea eliminării factorilor care determină sau potențează abuzul, neglijarea și exploatarea copiilor.”
Strategia nationala in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului 2014-2020, are ca scop principal promovarea investiției în dezvoltarea și bunăstarea copilului, pe baza unei abordări holistice și integrate de către toate instituțiile și autoritățile statului, în condițiile respectării drepturilor copilului, satisfacerii nevoilor acestuia, precum și accesului universal la servicii. De asemenea, își propune să asigure coerența și consolidarea politicilor la nivel sectorial, între diferitele nivele și mecanisme de guvernanță, precum și concordanța acestora cu obiectivele stabilite în documentele europene, bazandu-se pe urmatoarele principii de lucru:
Promovarea centrării societății pe dezvoltarea și bunăstarea copilului Copilul trebuie să reprezinte o valoare centrală a oricărei societăți și resursa umană a viitorului. Actualele probleme critice ale societății nu pot fi depășite fără un efort colectiv direcționat sistematic pentru bunăstarea copilului.
Promovarea și respectarea interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului reprezintă principiul fundamental pe care se bazează toate actele normative ce reglementează domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, cu impact în toate domeniile: educație, sănătate, justiție, asistență socială, etc.
universalitatea, nediscriminarea și egalitatea de șanse
primordialitatea responsabilității părinților în creșterea și îngrijirea copiilor și caracterul subsidiar, dar responsabil, al intervențiilor autorităților statului
promovarea parteneriatului interinstituțional și cu societatea civilă
participarea și consultarea copiilor în adoptarea deciziilor care îi privesc
asigurarea stabilității, continuității și complementarității îngrijirii personalizate acordate fiecărui copil și primordialitatea asigurării unui mediu familial pentru copiii din sistemul de protecție specială.
CAPITOLUL III
Fondurile europene si exemple de bune practici in promovarea
drepturilor copilului
3.1. Directii de crestere a calitatii serviciilor sociale pentru copii
Orice persoana are nevoie de anumite abilitati pentru a putea duce o viata la un nivel calitativ acceptabil, pentru a se dezvolta si a mentine relatii normale cu ceilalti, pentru a face fata diferitelor dificultati si pentru a-si realize scopurile propuse la un moment dat. In acest sens, avem in vedere un set de deprinderi, aptitudini, competente, trasaturi si calitati, atitudini si comportamente care sa mijloceasca atingerea acelui nivel de calitate dorit. Pe scurt, este vorba despr deprinderile de viata independenta sau cu alte cuvinte, acele abilitati tehnice si psihosociale, insusite pana la automatism, care permit unui individ sa duca o existenta normala, fara a depinde de asistenta din partea societatii si folosindu-se de oportunitatile pe care aceasta i le ofera.
Studiind documentele legislative din domeniul protectiei copilului, vom observa ca acest aspect este obligatoriu de urmarit in toate programele desfasurate de asistenta sociala, indiferent de serviciul oferit: centru de zi, ajutor material/financiar, masura de protectie speciala.
Abilitatile de viata autonoma presupun cel putin trei directii: abilitatile de viata interpersonale la nivel personal, de relationare cu sine, apoi la nivelul interactiunii cu ceilalti, de comunicare si relationare cu acestia si la nivelul interactiunii in societate si comunitate.
Atat institutiile de stat, cat si cele din mediul privat, urmarind drepturile copilului asa cum sunt ele dezvoltate in legislatia romaneasca si internationala, cauta sa ofere servicii in urmatoarele domenii ale abilitatilor de viata independenta:
viata zilnica: nutritie, planificarea meniului, achizitionarea de alimente, prepararea hranei, comportament corect la masa, igienizarea spatiului, managementul si siguranta casei;
gestiunea locuintei si folosirea resurselor comunitare;
managementul banilor;
ingrijirea personala;
dezvoltare sociala;
integrare profesionala.
In acest sens, un proiect co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeste in oameni!”, care a vizat dezvoltarea abilitatilor de viata independenta, este cel al Fundatiei Estuar intitulat “ Servicii integrate de dezvoltarea profesionala pentru adultii cu probleme de sanatate mintala”, ai caror beneficiari nu au fost doar persoanele mentionate in titlu ci si copii din judete unde organizatia are filiale (Ploiesti, Giurgiu, Cluj-Napoca, Botosani), astfel incat fiecare individ sa beneficieze de interventia timpurie a unei echipe complexe formate din psiholog, asistent social, terapeut occupational, jurist, psihiatru, consilier vocational, instructori pe diverse zone de interes.
Proiectul a fost realizat in parteneriat cu DGASPC sector 6, ANOFM, Hight Performance Team, Comber Ireland, iar actiunile au avut loc conform principiilor managementului de caz, prevazut in legislatia actuala.
In acelasi context, un alt exemplu este cel al organizatiei “Salvati Copiii Romania” care in cadrul unui Proiect finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European. Organizatia promoveaza de 21 de ani drepturile copilului si militeaza de 10 ani pentru stoparea violentei asupra copiilor prin propuneri de reforme legislative, campanii si programe de educare a adultilor in vederea utilizarii disciplinei positive de educare a copiilor. In finalul lucrului cu colective de elevi, cadre didactice si parinti din Bucuresti, Iasi, Targu Mures, Suceava, Timisoara, clasele de copii definite ca fiind “galagioase”, “obositoare”, “clase problema”, specialistii au lansat un Ghid de bune practici in educatia pozitiva a parintilor, cadrelor didactice si elevilor.
Acesta isi propune sa-si imbunateasca abilitatile, cunostintele si comportamentele de disciplinare si educare a copiilor, astfel incat:
profesorii sa gaseasca metode de a disciplina elevii “problema”, solutii la problemele de interrelationare dintre elevii ce provin din medii diferite;
parintii sa gaseasca metode de rezolvare a conflictelor cu copiii sau de imbunatatire a relatiilor cu acestia;
copiii sa gaseasca metode de imbunatatire a relatiilor cu ceilalti colegi/copii, de rezolvare a conflictelor, de a deveni mai siguri si mai increzatori in relatiile cu acestia; de asemenea, metodele se vor referi si la relatiile cu parintii.
Un alt exemplu este cel al specialistilor de la GRADO care, prin finantare PHARE, in anul 2003, au infiintat Centrul de Asistenta si Suport impotriva Agresiunii in Familie. Prin proiect se asigurau adapost temporar in situatii de criza, asistenta si consiliere sociala, consiliere juridica, consiliere psihologica si terapie de suport pentru copii. De asemenea, in aceeasi perioada, au desfasurat un Program de educatie alternativa pentru minorii aflati in detentie. Proiectul consta in crearea unei structuri de activitati de grup sub forma unui concurs de creatie, activitati de grup in cadrul carora se dezvolta abilitati pro-sociale si se transmite informatie relevanta minorilor cu ajutorul activitatilor artistice, literare si sportive. Obiectivele proiectului au fost accesul minorilor la o forma de educatie alternativa in scopul facilitarii reintegrarii si imbunatatirea imaginii minorului aflat in detentie, fiind organizat un concurs de creatie finalizat printr-o intrecere organizata sub forma unui spectacol la care fost invitati elevi ai unui liceu din capitala.
Copiii de astazi, adultii de maine: preocupari pentru incluziunea
tinerilor pe piata muncii
Tinerii reprezinta una dintre cele mai importante resurse pentru dezvoltarea socio-economica a unei tari, fiind caracterizati de curajul si energia necesare propunerii de idei inovatoare si mecanisme de progres in toate domeniile de activitate. Tinerii pot, doresc si trebuie sa participe la solutionarea propriilor lor probleme, de aceea oportunitatea de a le utiliza cunostintele si abilitatile este nesar a fi exploatata in sensul implicarii in procesul de schimb informational cu alti tineri si al asumarii responsabilitatii pentru ameliorarea nivelului lor de viata, cresterea competentelor si abilitatilor si dobandirea de deprinderi comportamentale benefice.
Astfel, accesarea Fondului Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeste in oameni!” a dat posibilitatea lansarii unor parteneriate public-privat ale caror obiective sa fie in mod indirect cresterea calitatii serviciilor oferite in directia respectarii drepturile copilului, copil care va fi adultul de maine.
Consolidarea politicilor si practicilor in ceea ce priveste ocuparea si dezvoltarea retelelor la nivel european, precum si consolidarea capacitatii actorilor pietei muncii de a se implica activ in promovarea ocuparii si incluziunii sociale a tinerilor, mai ales a celor care parasesc sistemul de protectie sociala, prin implementarea politicillor ce vizeaza ocuparea lor, a fost unul din obiectivele generale vizate de proiectele lansate. In acest sens au fost implicate organizatii sindicale si patronale, autoritati publice, organizatii non-guvernamentale. Legile despre care se face vorbire sunt in special cele cu referire la voluntariat, stagiatura, ucenicia.
In astfel de proiecte, obiectivele specifice au vizat actiuni cum ar fi:
initierea si incheierea de parteneriate transationale pentru dezvoltarea resurselor umane, adaptarea formarii profesionale la noile tehnologii si crearea unei piete a muncii inclusive pentru tineri;
imbunatatirea mecanismelor de cooperare dintre institutiile si organizatiile care contribuie la cresterea capacitatii de insertie profesionala a tinerilor;
lansarea de scheme, strategii, oportunitati pentru finantarea tinerilor antreprenori;
dezvoltarea serviciilor de suport pentru integrarea tinerilor;
cresterea mobilitatii si relocarii pentru integrarea in munca, reducerea riscului de imbolnavire;
cresterea capacitatii de insertie profesionala.
Sa nu uitam, in aceeasi directie, de realizarea de studii si cercetari comparative, realizarea de schimburi de experienta, trasferuri de bune practice, precum si numarul mare de beneficiari (spre exemplu, un grup tinta poate depasi 300 de persoane). In acest sens, s-a constatat faptul ca migrantii ramasi in strainatate au reusit intr-o proportie mai mare decat cei reveniti in tara sa se integreze pe piata muncii din Romania inainte de plecare. “Lipsa de experienta de munca anterioara le-a afectat negativ sansele de integrare pe piata muncii din tara de destinatie.” Mai mult, persoanele care afirma ca nu s-au integrat “sunt, de regula, cele care nu si-au facut prieteni printre straini (cetatenii tarii gazda) si care si-au petrecut timpul doar in compania conationalilor.”
Constientizarea beneficiilor obtinute de comunitate in momentul in care tinerii sunt tratati in mod nediscriminatoriu si incluziv, fiind sustinuti pe parcursul intregului proces de tranzitie de etapa de adolescenti la cea de tineri ce urmeaza a fi integrati pe piata muncii, este un deziderat inca insuficient promovat insa, lipsind actiunile si interventiile specifice si esentiale pentru dezvoltarea capitalului uman romanesc. Orientarea profesionala, consilierea si formarea asigurate in timpul scolii nu creeaza locuri de munca, este adevarat, insa faciliteaza procesul de ajustare a capacitatii persoanelor la nevoile organizatiilor si la cerintelor pietei, cu impact direct asupra cresterii gradului de angajabilitate al tinerilor. Sa reamintim in acest context, ca printre masurile din sfera de responsabilitate a Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice se numara urmatoarele: ucenicia si stagiile, angajarea tinerilor, stimularea mobilitatii acestora, stimularea lor pentru initierea de afacerea si crearea de intreprinderi mici si mijlocii, formarea profesionala, acordarea de acompaniament personalizat celor cu risc de marginalizare sociala, orientare si consiliere in cariera.
Colaborarea dintre institutiile de profil, elevi, tineri si ceilalti actori relevanti pare a fi solutia pe termen lung, astfel incat sa beneficiile sa fie pentru toti agentii implicati. De asemenea, se simte necesitatea unei infrastructuri capabila sa faciliteze procesul de tranzitie de la scoala la viata activa.
In acest sens, notam aici, lansarea oficiala a Asociatiei Consiliul Tinerilor Institutionalizati, in data de 28 iunie 2016, la Fundatia Filantropica METROPOLIS. Consiliul s-a infiintat in baza proiectului “Eu, Tu, El si Ea – Noi ne reprezentam!”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civica, un program dezvoltat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile in parteneriat cu Romanian-American Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe si sponsorizat de Raiffeisen Bank. Scopul principal este de “a actiona pentru apararea si promovarea drepturilor tinerilor institutionalizati aflati in prezent sau nu (post-institutionalizati) in sistemul de protectie speciala, pentru cresterea participarii active a acestora la viata comunitatilor in care activeaza, precum si pentru a sustine si promova interesele comune ale membrilor sai la nivel local, regional, national, european si international.”
Echipele multidisciplinare si formarea lor in sensul lucrului pentru promovarea si respectarea drepturilor copilului
Din momentul in care Legea 272/2004 a fost aprobata, modificarile si adaptarile a fost continue pe parcursul ultimilor 12 ani, astfel incat actiunile desfasurate de serviciile sociale de stat sa poata conlucra intr-un mod cat mai eficient si eficace cu alte organizatii si institutii in sensul atingerii unor obiective pe termen mediu si lung, integrate si integrative, si nu doar punctuale si pe termen scurt. Accentul pare sa se puna din ceea ce mai mult pe lucrul in echipe si pe tratarea individuala a cazurilor.
In acest sens, specialisti nu sunt considerati doar asistentii sociali, psihologii, medicii, educatorii, ci toate persoanele care intra in contact cu copii si adolescentii: bucatari, asistenti maternali, agenti de curatenie, soferi.
Fundatia Internationala pentru Copil si Familie “Dr. Alexandra Zugravescu”, printr-un proiect finantat cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul UE de Educatie continua, s-a centrat pe asistentii maternali profesionisti, mai exact pe nevoia acestora de supervizare. Sub denumirea “Formarea supervizorilor si a consultantilor pentru asistentii maternali”, actiunile au vizat trei tari si anume Bulgaria, Polonia si Romania, unde serviciul social de asistenta maternala este relative nou. Profesionalizarea serviciului de plasament aduce in prim plan necesitatea prestarii de consultanta, instructaj si supervizare a familiilor de plasament timp de cel putin 2-3 ani, pentru a le imbunatati cnoastintele si competentele, adecvarea si indemanarea.
De ce supervizare pentru asistentul maternal profesionist? Pentru ca acest proces reprezinta un sprijin
pentru a reflecta asupra pozitiei personale si a actiunilor posibile in fata problemelor, a dificultatilor, a conflictelor;
al procesului de reflectare pentru ameliorarea calitatii muncii sale;
care incurajeaza o comunicare constructiva intre cei care lucreaza impreuna;
care largeste abordarile si actiunile posibile in munca zilnica.
Sa nu uitam faptul ca datele recente arata ca exista un numar de 20291 de copii in institutii, in jur de 36988 de copii in servicii de tip familial. Intre anii 2009-2011, in Bulgaria si Romania, un proiect Leonardo da Vinci a asigurat transferul de standarde profesionale franceze pentru Asistentul maternal, conform carora supervizarea si consultanta fac parte din pregatirea si suportul acordat acestor profesionsti. Ideea centrala, regasita si in documentele oficiale, este aceea ca interesul superior al copilului nu este reprezentat in mod necesar de interesul familiei acestuia, rezultand astfel conceptul de protectie. Plasarea copilului in afara familiei biologice opereaza pe cel putin doua abordari teoretice si practice si anume acela de substitutiva si co-parentalitate. Eforturile pe care specialistii ar trebui sa se concentreze ar fi mai necesare sa se indrepte catre asigurarea ca exista bune tratamente in loc sa caute modalitati de a face fata consecintelor tratamentelor rele in contextual mai sus mentionat. Bunele tratamente se traduc prin respect pentru nevoile individuale. Aceasta se traduce prin intelegerea nevoilor specifice (care depind de caracteristicile individuale, varsta, etape de dezvoltare) si, concomitent prin experienta asistentilor profesionisti pentru a indeplini sau satisface toate cerintele sau cel putin pe cele mai importante ale persoanei. Este de subliniat faptul ca familia de plasament este aleasa pentru a oferi un context dinamic si pentru a sprijini copilul, deschis catre noi experinte. Atunci cand membrii familiei de plasament devin referinte reale de sprijin si re-actioneaza evolutia proceselor psihologice, prevenid astfel vulnerabilitatea. “Functionalitatea psihologica a unui copil vulnerabil este de asa natura ca pana si o variatie infinitezimala, interna sau externa, comporta disfunctii semnificative, o suferinta deseori tragica, o oprire, o inhibare sau o dezvoltare la minim a potentialului copilului”
Deoarece functionarea ca asistent maternal cere o stabilitate emotionala majora, emotiile fiind unul dintre instrumentele de lucru principale, riscul la care se poate ajunge usor fiind cel de epuizare si concentrarea exclusiva pe limitari si nereusite. Epuizarea apare atunci cand lucrul nu mai ofera nici satisfactie, angajatul nu mai avanseaza in cariera, lucreaza prea mult si este nemultumit de lucrul care ii facea placere in trecut, procesul avand trei elemente: epuizarea emotionala, depersonalizarea, evaluarea inferioara a realizarilor proprii. De aceea, lucrul echipei de profesionisti trebuie sa se concentreze si pe legatura de atasament, ajutandu-l pe asistentul maternal sa gaseasca si sa pastreze o distanta buna in acest amestec de dimensiuni personale-profesionale specific muncii lor.
CAPITOLUL IV
Contradictii legislative si recomandari de schimbare
4.1. Concluzii in paradoxuri
Daca ordonantele 26 si 25/1997 punea bazele primelor Servicii Publice de Asistenta Sociala de dupa 1989, separandu-se de activitatea Autoritatii Tutelare, legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilulului a deschis, in evolutia organizarii serviciilor sociale, oportunitatea rescrierii directiei si sensului actiunilor din domeniul protectiei copilului. Punand la baza drepturile copilului, legiuitorul a relansat perspectiva lucrului cu si pentru copii a specialistilor.
“Copilul, inainte, era un obiect mutat dintr-un loc in altul si tratat ca atare, iar acum este un subiect pe care il discuta politicieni, specialisti si oameni care intervin vizavi de el. Este tratat ca o persoana care are drepturi si fata de care statul are obligatia sa le respecte. La inceput poate ca au fost niste cuvinte frumoase puse pe hartie, dar incetul cu incetul, mai ales de cand Legea 272/2004 a aparut exact pentru a operationaliza intr-un mod cat mai specific ceea ce Conventia prevedea, cred ca de la vorbe chiar s-a trecut la fapte”, declara Gabriela Coman, secretar de Stat la ANPDCA. Totusi, cu toate schimbarile resimtite si vizibile in ceea ce priveste protectia si promovarea drepturilor copilului, mai sunt o serie de aspecte care se regasesc partial sau deloc la nivel de politici nationale. Este vorba despre politica de mediu, spre exemplu, in care sa fie abordata nevoia copilului de a fi protejat. Mai mult, in abordarea tuturor ploticilor, ar trebui sa existe un singur punct de plecare si anume, copilul.
Apoi, in teren, la nivel local, ar fi necesara punerea in aplicare a prevederilor legale existente. Ne referim la tribunalele specializate pentru copii si la servicii obligatorii la nivelul fiecarei comunitati. De asemenea, mai sunt de pus in practica aspecte ce tin de exprimarea opiniei copiilor cu privire la deciziile ce il privesc, ceea ce este inca un deziderat: consiliile scolare sau profesorale nu permit copiilor sa isi spuna parerea sau, la nivelul comunitatii si chiar a familiei, cand isi alege scoala, religia, profesia.
Tot in ceea ce priveste absenta unor dispozitii legale, ne putem referi la faptul ca nu exista prevederi privind elementele calitative cum ar fi demnitatea, dezvoltarea plenara a personalitatii, a vocatiilor si a aptitudinilor mentale si fizice ale copilului, cultivarea respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale. Totusi, ultima Conventie adoptata privind drepturile persoanelor cu dizabilitati reprezinta o noua viziune de drepturi complexe, fiind insa cu siguranta mai greu de implementat la nivel calitativ. Romania a semnat Conventia in data de 26 septembrie 2007 si a ratificat-o prin Legea nr. 22/2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 792/2010. N a fost insa ratificat Protocolul optional. Rata persoanelor cu handicap, calculata la populatia Romaniei, conform datelor oficiale, a fost de 3,66% la mijlocul anului 2016, dinamica de dupa intrarea in vigoare a Legii 448/2006, fiind progresiv ascendenta..
In ceea ce priveste divortul cu copii, apar cateva aspecte problematice, printre care enumeram cateva: discriminarea parintilor de sex masculin cu privire la incredintarea minorilor, desi legea da teoretic sansa egale; practica neuniforma a instantelor de judecata cu privire la proramele de legaturi personale; lipsa crsurilor de specializare pentru magistratii implicate in cause cu minori; lipsa unei metodologii de audieri a minorului sa a evaluarii fenomenului alienarii parintesti.
Mentionam in acest context si lipsa normelor de aplicare a Legii 272/2004.
Analizand evolutia transformarilor din domeniul protectiei copilului, se poate observa cum mobilizarea initiala in acest sens nu a ramas constanta. In anul 2010, Guvernul a desfiintat Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului, desi, cu un an inainte, Comitetul ONU recomandase intarirea structurii. In acelasi an, Romania a primit 53 de recomandari de indeplinit, insa nu au fost realizate decat trei, iar raportul pe care ca stat semnatar al Conventiei ar fi trebuit sa il trimita din patru in patru ani, termenul fiind anul 2013, nu a fost inca inaintat.
4.2. Recomandari si propuneri
Schimbarile pe care promovarea si protectia drepturilor copilului le-au suferit dupa anul 1998 au fost si sunt vizibile in plan local si national, atat la nivelul serviciilor oferite beneficiarilor, cat si la nivel de politici sociale, precum si al structurii organizatorice si al nivelului profesionalismului specilistilor care activeaza in domeniu. Mai mult, legatura public-privat s-a consolidate prin actiuni concrete la nivel national si zonal.
Cu toate acestea, nevoile de coordonare a actiunilor pe termen lung, coroborarea politicilor educationale, de sanatate si sociale, monitorizarea si centralizarea datelor, raman inca aspecte de imbunatatit.
Astfel, propunem cateva recomandari ce reies din realitatea actuala a societatii noastre:
schimbarea mentalitatii mediului de afaceri si a institutiilor responsabile de politici sociale si nationale;
existenta unei viziuni de la nivelul politicilor publice, a dezvoltarii capacitatii institutiilor statale si ale organizatiilor neguvernamentale in vederea imbunatatirii dialogului social si al parteneriatelor public-privat si public-public in sensul informarii si cresterii calitatii serviciilor de suport, a accesibilitatii la servicii adecvate nevoilor personale si ale comunitatii.
reducerea riscurilor polarizarii sociale si ale saraciei;
abordarea sinergica fata de regiunile cele mai afectate de migratie si integrarea problemei migratiei tinerilor ca o politica orizontala in politile lor (dezvoltare rurala si regionala, ocupatia, educatia, ocuparea si incluziunea sociala);
recunoasterea invatarii non-formale si informale si corelararea continua intre curricula formarii in sistemul de educatie si cerintele pietei muncii, astfel incat sa existe un raspuns viabila schimbarillor din aceasta piata;
tranzitia de la varsta copilariei la cea a adultului in zona dizabilitatii implica evaluarea din alta perspectiva institutionala si tehnica a nevoilor individuale, asigurarea continuumului de servicii necesare, accentuarea preocuparii pentru formare profesionala, gasirea si pastrarea unui loc de munca, dezvoltarea deprinderilor pentru viata independenta si participare sociala, inclusive exercitarea dreptului la vot;
armonizarea cadrului legislativ care guverneaza protectia copilului cu cel care guverneaza protectia adultului si desenarea unui mechanism de pregatire timpurie a acestei tranzitii in paralel cu armonizarea standardelor de acordare a serviciilor pentru cele doua categorii de varsta;
intensificarea actiunilor si masurilor adecvate pentru a dota copiii si tinerii cu instrumentele necesare si pentru a le imbunatati calitatea formarii, astfel incat sa fie dezvoltatata increderea in sine si fluidizata integrarea lor pe piata muncii. Sa amintim aici faptul ca “in ceea ce priveste piata muncii, migratia nu duce la o crestere a ratei somajului, asa cum se afirma adesea in presa si afecteaza doar marginal salariile lucratorilor autohtoni.”
riscul de esec pe piata muncii, somajul, excluziunea sociala si emigratia necesita masuri si proiecte care sa le contracareze sis a ii transforme pe fiecare dintre cei implicate din agenti pasivi in persoane active si responsabile;
folosirea disporei drept capital uman si financiar valoros in vederea dezvoltarii durabile a tarii;
infiintarea Avocatul copilului ce ar trebui sa fie o institutie puternica, articulata, cu o capacitate reala de analiza si sinteza, dar si factor de echilibru si solutii pentru puterea legilativa.
Ceea ce este conclusiv este faptul ca in acest domeniu este mai puțin nevoie de o schimbare a cadrului legal (care există, în special în Legea Administrației Publice Locale), cât mai degrabă a normativelor și cadrului administrativ individualizat. Soluția adoptată de mai multe administrații publice locale în Europa la problema lipsei de resurse pentru formarea unor unități cerute de lege, care aplică un cadru legal, a fost asocierea pe termen lung a unităților administrative, sub forme recunoscute de stat. În momentul de față există asemenea asocieri, dar ele sunt temporare și determinate, înființate prin decizie politică, administrativă sau juridică pentru un scop delimitat.
În Legea Administrației Publice Locale sunt însă prevăzute forme de asociere pe termen lung, recunoscute ca atare de stat, în vederea îndeplinirii unor funcțiuni legale ale administrației publice locale. In afara acestor concluzii generale ale evaluarii, prezentam mai jos si o serie de concluzii specifice care pot sprijini decidenții și proiectul în continuare în abordarea deficiențelor din system:
la nivelul DGASPC nu există suficienți specialiști desemnați să desfășoare activitatea de management de caz. Chiar dacă un criteriu prioritar în funcție de care cazurile sunt repartizate îl reprezintă numărul de cazuri deja aflate în responsabilitatea MC, acesta depășește cu mult numărul de cazuri impuse de standardul în vigoare (30 cazuri/MC), media la nivel național fiind de 2,5 ori mai mare (peste 75 cazuri).
DGASPC-urile utilizează in mod discretionar CMTIS-ul. Se recomandă ca folosirea acestui program să devină o obligație pentru toate Direcțiile. Pentru a deveni mai util atât la nivel central cât și la nivel local este necesar ca tot mai mulți specialiști să cunoască modul de utilizare al acestuia, în special tehnica generării de raportări utilizând diverse variabile; în acest sens recomandăm organizarea unor cursuri pentru personalul care urmează să utilizeze CMTIS, cursuri la care DPC, DGASPC-urile și SPAS-urile să fie obligate să-și trimită angajații. Este foarte important ca toți cei care introduc date în CMTIS să fie instruiți și să primească exact aceleași explicații și instrucțiuni pentru utilizarea acestora și generarea rapoartelor, în lipsa cărora datele ar putea fi denaturate. Datele din program ar putea fi folosite la identificarea problemelor majore la nivel național, regional și la monitorizarea activității fiecărei Direcții în parte.
atribuțiile DGASPC-urilor in domeniul managementului calitatii serviciilor sunt insuficient reglementate. Este necesara o imbunatatire a reglementarilor referitoare la supervizarea si acreditarea serviciilor sociale, a metodologiilor si procedurilor de lucru specifice, precum si a celor ce vizeaza evaluarea gradului de implementare a metodologiilor, procedurilor de lucru și, implicit, a standardelor minime obligatorii și a prevederilor legale în vigoare.
activitatea compartimentelor de resurse umane a DGASPC se concentrează prioritar pe gestionarea personalului (eliberarea de adeverințe și certificate, realizarea de statistici, arhivare, administrarea dosarelor personale ale angajaților, colectarea declarațiilor de avere etc.) și foarte puțin pe aspectele de ordin strategic ale managementului resurselor umane (planificarea resurselor umane, dezvoltarea personalului etc.). Pregătirea redusă în domeniul resurselor umane este una dintre cauze, la care se adaugă lipsa unui mandat clar al compartimentului de resurse umane sau al persoanelor cu atribuții de resurse umane.
lipsa de personal din unele judete a condus la supraîncărcarea cu sarcini a personalului existent și la prestarea de timp suplimentar de lucru. Acest lucru indica faptul că atenția este prioritar orientată către inputuri și mai puțin către calitatea și valoarea adaugată a formării respective.
evaluarea performantelor profesionale a personalului DGASPC este mai mult formala. Deoarece evaluarea are consecințe asupra promovării, salarizării și menținerii raporturilor de muncă, se preferă ca toți angajații să obțină calificative mari pentru a nu fi nevoie să se opereze reduceri de personal în condițiile în care sistemul deja suferă de o lipsa acută de personal sau să se ia măsuri care să demotiveze și mai mult personalul. Aceste considerente îndepărtează însă evaluarea de adevăratele ei obiective și, ca atare, viciază însuși rezultatul evaluării.
în majoritatea comunelor atribuțiile de asistență socială sunt îndeplinite de diferite categorii de angajați (viceprimarul, referentul agricol, bibliotecarul, secretarul, contabilul, casierul), prin cumul de atribuții. În plus, acești angajați se ocupă atât de problemele sociale ale copiilor, cât și de ale adulților și ale familiilor în dificultate în general, întocmind și toată documentația necesară acordării tuturor tipurilor de prestații sociale.
copiii și familiile vulnerabile beneficiază in special de prestații/beneficii și mult mai puțin de servicii acordate de către SPAS. Ponderea acestor categorii ar putea să reprezinte unul din punctele de pornire pentru dezvoltarea unor servicii sociale adecvate pentru a răspunde nevoilor familiilor cu copii.
necesitatea modificării legislației în sensul facilitării procedurii de înregistrare și utilizare a sumelor ce provin din donații și sponsorizări de către instituțiile publice sau chiar din producție proprie, în cazul centrelor rezidențiale.
asistenții sociali de la nivelul SPAS dedica cea mai mare parte a timpului de lucru acordării de prestații, in detrimentul managementului de caz, a prevenirii, evaluarii si monitorizarii copiilor in dificultate.
in ceea ce privește baza materială, ponderea cea mai mare o dețin centrele mici, mai apropiate de mediul familial, care asigură pentru copii o dezvoltare mai bună și o integrare mai ușoară în societate. Se constată faptul că acele clădiri care adăpostesc centrele/serviciile sunt în general într-o stare bună sau satisfăcătoare. Totuși, exista clădiri au structuri deteriorate, fiind necesară introducerea lor într-un proces de reparații capitale ce presupun reabilitare energetică, a finisajelor exterioare și termoizolarea podurilor sau sunt necesare lucrări de reparații la centralele termice.
Bibliografie
https://ierisiastazi.files.wordpress.com/2014/03/vechiul-testament.pdf
Academia Romana, Dictionar Explicativ al Limbii Romane, , Ed. Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012
Noul Testament si Psalmii, Ed. Institutul Biblic , Bucuresti, 2015
Biblia , trad. Cornilescu, Ed. Casa Cartii
Bowlby, John, O baza de siguranta, Editura Trei, Bucuresti, 2011
Drd. Cambir, A., Duma , V., Pietreanu, M., Andoria Ioniță, A., Păcurar, C., Studiu privind evolutia fenomenuluui familiilor monoparentake in Romania, Centrul National de pregatire in statistica, 2009, http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Studiu%202009%20Familii%20monoparentale.pdf
Covey, Stephen R., Eficienta in sapte trepte sau in abcedar al intelepciunii, Editura ALLFA, Bucuresti, 2002
Hanga, Vladimir, Mari legiuitori ai lumii, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1977
Maslach, Christina, Maslach Burnout Invetory Manual, Third Ed., Palo Alto, CA (www.researchgate.net/publication/277816643_The_Mashach_Burnout_Inventory_Manual)
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Studiu conclusiv, bazat pe evaluarea la nivel național a dgaspc, spas și a altor instituții și organizații implicate în sistemul de protecție a copilului, volumul 1, revizuit iulie 2013
Montgomery, J.W., Slaughter of the Innocents: Abortion, Birth Control and Divorce, în Light of Science, Law and Theology, Westchester, II, Crossway, 1981
Moro, M. R., Enfants d ici venus d ailleurs. Naitre et grandir en France, Paris, Editions La Decouverte, 2002
Stanculescu, M., Stoiciu, V., col. Alexe, I., Motoc, L., Impactul crizei economice asupra migratiei fortei de munca, Ed. Paidea, 2012
Stonciu, Victoria, Libera circulatie a fortei de munca: ce pierdem si ce castigam, Raport anual al Societatii Academice din Romania, 2014,
Lavinia, Biblia si drepturile omului, https://provitabucuresti.ro/docs/argument/biblia-drepturile-omului.pdf
https://sar.org.ro/wp-content/uploads/2014/04/libera-circulatie-a-fortei-de-munca.pdf
http://grado.org.ro/wp-content/uploads/2012/01/Raport-2003.pdf
http://m.mediafax.ro/social/analiza, La 25 de ani de Conventie ONU privind drepturile copilului, Romania are inca restante, 20.11.2014
https://www.agerpres.ro/social/2016/10/26/ministerul-muncii-775-309-persoane-cu-dizabilitati-inregistrate-la-30-iunie-36-31-aveau-handicap-grav-13-57-04
www.mmuncii.ro/buletinstatistic
http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/brosura-crc.pdf
http://www.copii.ro/transparenta/statistici-page/
https://www.agerpres.ro/ots/2016/07/04/consiliul-tinerilor-institutionalizati-11-27-35
http://www.salvaticopiii.ro
Legislatie
OUG 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei in vigoare de la 12.06.1997 până la 01.01.2005, fiind abrogat(ă) și înlocuit(ă) de Legea nr. 273/2004
OUG 26/1997 Ordonanța de urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, in vigoare de la 12.06.1997, fiind abrogat(ă) și înlocuit(ă) de Legea nr. 273/2004
Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilulului, cu modificari
Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, cu modificari
Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii, publicata in MO nr. 153/1993
Legea nr. 215/2001, text publicat în M.O. 123/2001, in vigoare de la 23.05.2001
Declaratia Universala A Drepturilor Omului din 10 Decembrie 1948, Emitent: Organizatia Natiunilor Unite Publicat In: Brosura din 10 decembrie 1948; http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_DrepturilorOmului.pdf
HG 679/2003 privind conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist
Conventia ONU cu privire la drepturile copilului: http://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf
Constitutia Romaniei: http://www.constitutiaromaniei.ro/
Ordin nr. 286/2006 din 06/07/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 28/07/2006
Ordin al Ministerul muncii, solidaritatii sociale si familiei autoritatea nationala pentru protectia drepturilor copilului Nr. 288/ 6 iulie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului, publicat în M. O. nr. 637/ 24 iulie 2006
HG 669/2006 privind Strategia nationala de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sitemul de protectie a copilului
Strategia Nationala pentru Ocupare in perspectiva 2020
Hotărârea Guvernului nr. 860/2008 din 13/08/2008, publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 646 din 10/09/2008, privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008–2013 și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008–2013
Hotărârea nr. 1018/2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la obligațiile care revin serviciilor publice specializate pentru protecția drepturilor copilului, în vederea garantării respectării dreptului la imagine și intimitate al copilului aflat în plasament sau încredințare
Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
Hotărârea Guvernului 1438 cu privire la aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și a celor de protecție specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi.
HG nr. 860/13 august 2008, privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copiilor în perioada 2008–2013 și a Planului operațional pentru implementarea acestei strategii la nivel național
HG. 1113/12 decembrie 2014 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014 – 2020 și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014 – 2016, publicată în M.O. nr. 33/15 ianuarie 2015
Anexa_1_strategia_nationala_drepturile_copilului_2014-2020.pdf
HG. 1.142/2012 privind aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016 și a Planului național de acțiune 2012–2014 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016, publicata in M.O. nr. 820 din 6.12.2012
Legea nr. 329/2009
Legea 287/2009 privind Codul civil
CODURI_[ngo4628]_NoulCodCivil_2009.07.08_SelectieArticoleCustodie_395-407.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile copilului in documentele oficiale [307571] (ID: 307571)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.