CAP. I. Metodologia cercetării [307562]

Cuprins

Introducere

CAP. I. Metodologia cercetării

CAP. II. Vulcanismul în Carpații Orientali

CAP. III. Potențialul turistic al masivelor montane

CAP. IV. Potențialul turistic al depresiunilor intramontane

CAP. V. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], Igniș, Gutâi, [anonimizat], Harghita în grupa centrală. [anonimizat], dar care ar putea fi îmbunătățit cu câteva idei.

[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. Mi-[anonimizat].

[anonimizat], dezvoltarea acestora pentru atragerea a [anonimizat], cultural, istoric, sportiv sau sănătate. Prin amenajarea și dezvoltarea acestor zone o [anonimizat], cât și intramontane.

Lucrarea mea este alcătuită în prima parte de generalități legate de geomorfologia și împărțirea structurală a [anonimizat]. În capitolul șase sunt prezentate pesrpective de dezvoltare a potențialului turistic în vederea atragerii a cât mai multor turiști.

CAPITOLUL I.

Metodologia cercetării

Metodologia reprezintă acele căi și procese de cercetare și cunoaștere a [anonimizat]. [anonimizat], cu varietatea metodelor cercetării foarte complexe.

[anonimizat] a acestora. [anonimizat]. Metodologia geografică este compusă din toate principiile și metodele concrete ce se apropie de realitate. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], care ajută la realizarea corectă a muncii.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], care pot fi aplicate la mai multe ramuri din cadrul științei sau doar anumitor domenii ai geografiei. Cele mai importante metode geografice utilizate sunt metoda dialectică, metoda inductivă, metoda deductivă, metoda analizei, metoda sintezei, metoda istorică, metoda cartografică și cea matematică.

Procedeele geografice se împart în procedee specifice, aplicate pe teren și redate pe hărți, și în procedee generale, care fac parte din zona științei. Din principiile metodologice geografice fac parte principiul repartiției spațiale, principiul cauzalității, principiul integrării geografice, principiul istorismului, principiul regionalismului, principiul ecologic, principiul sociologic și principiul antropic.

CAPITOLUL II.

Vulcanismul în Carpații Orientali

Carpații Orientali se întind din nordul României până în valea Prahovei (Fig.1.). Lanțul muntos dintre Transilvania și Moldova este cea mai întinsă unitate carpatică din România ce se prezintă fragmentat în numeroase masive, având o lungime de peste 500 de km și o lățime medie de 100 de km. Frământările tectonice urmate de activități eruptive au dus la formarea munților de origine vulcanică care dublează lanțul muntos spre vest, având și cea mai complexă alcătuire geologică alături de șisturi cristaline. Aliniamentul vulcanismului neogen al Carpaților reprezintă cel mai lung lanț montan de acest fel din Europa. Spre vest, Carpații sunt dublați de munți vulcanici cu un șir de culmi nordice și un șir de masive. Din șirul de culmi fac parte Munții Oaș, M-ții Gutâi și M-ții Țibleș, iar din șirul de masive fac parte M-ții Călimani, M-ții Gurghiu și Munții Harghita cu culmile Bodoc, Baraolt și Persani.

Această unitate montană prezintă o mare varietate de peisaje pe cuprinsul celor 33.500 km pătrați, determinată de structura geologică, altitudine, masivitate și paralelismul culmilor, acțiunea intensă de modelare a agenților subaerieni din momentul ieșirii teritoriilor de sub influența domeniului de sedimentare, mulțimea depresiunilor și pasurilor, areale de discontinuitate, etajarea biopedoclimatică, expoziția catenelor montane și de intervenția semnificativă a factorului antropic. Această unitate face parte din subunitatea cristalino-mezozoică la care se adaugă ulterior subunități ale flișului cretacic și paleogen, sedimentaro-eruptiv și cele neovulcanice, formând astfel unitatea morfotectonică complexă a Carpaților Orientali și de Curbură. Morfostructural au aspecte specifice, prezența celor două compartimente ridicate, separate printr-o depresiune tectonică umplută cu depozite de tip flișoid având vârstă cretacică. În sectorul nordic apar roci de tipul șisturilor cristaline și eruptive, respectiv sienite, dar și roci sedimentare mezozoice depuse în trei cicluri de sedimentare. Munții Oaș, Igniș și Gutâi în nord, iar Munții Călimani, Gurghiu și Harghita în sud reprezintă subunități neovulcanice pe două areale, unde aliniamentul de fracturi coincide cu zona în care s-a scufundat Masivul Transilvănean și s-a ridicat Masivul Oriental. Cu dimensiunile cele mai mari din Carpații Orientali este relieful vulcanic, evidențiate în două mari trepte de relief, conuri vulcanice și treapta platourilor. În țara noastră se diferențiază trei sectoare:

Sectorul Oaș-Gutâi: aceștia au fragmentare accentuată, altitudini mai mici, cu roci complexe și evoluția reliefului înaintată. Din acest sector fac parte Munții Lăpușului, Gutâi, Igniș și Oaș.( Fig.2.)

Munții Oaș

Depresiunea Oașului se află pe o dislocație tectonică marcată de o rețea de falii de-a lungul căreia au avut loc efuziunile și intruziunile magmatice. Dislocațiile tectonice au ajutat la aranjarea reliefului vulcanic pe lungul aliniamentelor. Morfometric, fac parte din categoria munților joși, caracterizate prin fragmentare avansată datorită factorilor endogeni, apariția masivelor vulcanice și subvulcanice, dar și acțiunea unor factori morfogenetici exogeni de eroziune, nivelare și redistribuire a materialelor din zona geografică. Au cea mai mare complexitate geomorfologică față de restul munților vulcanici. Datorită particularităților geologice și genetice, dar și evoluția ulterioară a masivului a dus la răspândirea glacisurilor acumulative la limita structurilor vulcanice.

Ating înălțimea maximă de 824 m în Dealul Piatra Vâscului, în cadrul lui apărând două aliniamente orientate aproximativ nord-sud, în conformitate cu manifestarea erupțiilor vulcanice, separate de Valea Lechincioara, unul estic mai înalt (Huta-Piatra) și cel vestic insular și mai coborât (Seini-Orașul Nou), eruptivul fiind înconjurat de depozite sedimentare. Râurile au sculptat în depozitele sedimentare din vecinătate și au format o seamă de bazinete ca Gherța Mică, Turț și Batarci, iar la ieșire spre câmpie au tăiat formațiunile eruptive, rezultând defilee epigenetice ca Tur și Talna. Precipitațiile sunt bogate și vegetația forestieră este una corespunzătoare cu făgete în est și cvercinee în vest, în timp ce molidișurile existente au fost introduse. Dispun de resurse forestiere, pășuni și fânețe, bogății ale subsolului, cu mineralizații în zonele Turț și Tarna Mare și izvoare minerale, precum și posibilități pentru dezvoltarea livezilor și a viilor pe glacisurile din jurul „insulelor” vulcanice. (Fig.3.)

Munții Gutâi

Aceștia fac parte din Carpații Orientali, fiind situați în nord-vestul țării și sunt delimitați de Depresiunea Maramureșului, a Oașului și a Băii Mari. Altitudinea maximă este de 1443 m în vârful Gutâi, iar alcăturiea geologică aproape exclusivă din roci vulcanice. Structura geologică a acestor munți determină aspectul actual al reliefului, având elemente comune cu cele din lanțul vulcanic Oaș-Gutâi-Țibleș-Călimani-Gurghiu-Harghita și o varietate mare de roci eruptive, forme de zăcământ, dar și mineralizații. În lungul bazinelor hidrografice ale Tisei, Turului și Someșului se înșirează principalele vârfuri ale masivului, după morfologia generală fiind delimitate zona nordică, cu platou de înălțime, altitudini de peste 1000 de m, pante întinse, văi mlăștinoase și cascade la ieșire din platou, și zona sudică, cu eroziune intensă, strat geologic variat și fragmentat, mari diferențe de nivel și pante accentuate.

Rețeaua hidrografică este una densă cu precipitații bogate, masivul fiind străbătut de apele bazinului Tisei în nord-vest, cu râurile principale Mara și Săpânța, una din cele mai frumoase văi din Munții Gutâi, în vest din sistemul hidrografic al Turului fac parte Valea Rea și Talna Mare, iar în sud sistemul hidrografic al Someșului cu Lăpușul. Cavnicul, cu izvor din Pasul Neteda, și Săsarul ,cu izvor din zona Șuior, cu afluenții mici Usturoiul,Valea Roșie și Valea Borcutului, dar cu cel mai important afluent Firiza, acesta străbătând transversal masivul.

Prin multitudinea de diferențe de nivel și extinderea suprafeței, apar diferite etaje de vegetație, ca pășunile subalpine cu ienupăr, afini, mai rar coacăze roșii și merișoare, zona forestieră cu păduri de fag, conifere și amestec, zone de mlaștini și turbărie, zona piemontană cu fânețe și pășuni. În partea sudică a masivului apar zone extinse de castani comestibili, liliacul sălbatic, dar nu în ultimul rând zmeura, murele și anumite specii de ciuperci.

Din fauna Munților Gutâi fac parte ursul brun, cerbul carpatin, căprioara, lupul, râsul, mistrețul, mai larg răspândite fiind vulpea, jderul, nevăstuica, iepurele și veverița. În ape se întalnesc păstrăvul de munte, lipanul, scobarul, mrena sau cleanul, crap sau caras. Se mai întâlnesc șopârle, salamandre, dar și anumite specii de șerpi.

În Munții Gutâi apare clima continental moderată, iar mulțumită maselor de aer umed-oceanic, apar precipitații bogate cu temperaturi moderate.

Munții Igniș

Este un aparat vulcanic bine conservat cu un platou de lave în partea nordică și un abrupt în partea sudică. Un aliniament de depresiuni a fost sculptat în limita sudică a subunității: Nistru, Băița, Firiza și Chiuzbaia. În nord și sud subunitatea se termină prin trene de grohotiș, favorabile livezilor și chiar viței de vie, iar spre Depresiunea Baia Mare se remarcă climatul de adăpost, ce a favorizat prezența castanului dulce.

Deține cele mai însemnate zone cu mineralizări din România: Handalu Ilbei, Nistru cu minereuri complexe, Săsar, Valea Roșie – Baia Mare cu aur, Herja cu minereuri complexe, Ferneziu cu plumb, Baia Sprie cu minereuri complexe și cupru. Zăcămintele din împrejurimile Băii Mari prezintă o anumită zonare, aur la partea superioară, urmat de argint, plumb și zinc, iar la partea inferioară s-a așezat cuprul. Se evidențiază andezitele bazaltoide la Ilba, Seini, Săbișa, Cicârlău, Firiza-Limpedea. Izvoare de apă minerală la Săpânța și Valea Usturoiului. Pe Valea Firiza a fost realizat barajul cu acelaș nume, cu hidrocentrală ca sursă de alimentare cu apă potabilă a orașului Baia Mare.

Depresiunea Oaș

Această arie veche s-a format prin sculptarea de către Tur și Talna a formațiunilor sedimentare miopliocene, apărând doar marginal, fiind scoase de sub acumulările piemontane, apoi de lavă și piroclastite. Întreaga ramă de depresiune este de natură vulcanică, contactul făcându-se fie tranșant, fie printr-un glacis holocen. Relieful este dispus în trepte, piemont si glacisuri înspre rama montană, terase de-a lungul văilor și vatra depresiunii.

Depresiunea dispune de un climat umed și răcoros, care permite dezvoltarea pomiculturii (prunul), a unor plante furajere, cartofului și creșterea animalelor (ovine). Cu o anumită situație de adăpostire, climatul permite chiar prezența nucului și a castanului dulce.

La Călinești a fost amenajat Lacul Călinești cu rol de regularizare, agrement și piscicultură din convergența apelor Tur, Lechincioara, Râul Alb și Valea Rea.

Industria depresiunii s-a dezvoltat în Negrești-Oaș prin prelucrarea fibrelor naturale și cele sintetice, iar industria minieră a avut o unitate specializată în utilaje corespunzătoare pentru exploatarea minereurilor neferoase complexe din zonele Turț și Tarna, la Bixad fabrică de cherestea, iar la Vama unitate de ceramică (olărit).

Legăturile depresiunii cu exteriorul se realizează prin pasul Huta și Orașul Nou- Seini, iar ieșirea spre Câmpia Someșului se îndreaptă drumurile ce trec prin cele două mici defilee epigenetice ale Turului și Talnei.

Sectorul Țibleș- Bârgău: structurile sedimentare sunt de intruziuni magmatice pe alocuri și de erupții la zi. În această zonă s-au manifestat primele erupții din întreg lanțul vulcanic, încetarea acestor manifestări producându-se mai repede, de aceea, aparatele vulcanice sunt distruse în totalitate. Relieful de aici apare sub forma unor cupole cu aspect conic, format din andezite sau dacite.

Munții Țibleșului

Acești munți sunt mai alungiți, de la Pasul Neteda până la Pasul Șetref, fiind considerat un masiv subvulcanic ce a fost scos la zi prin îndepărtarea cuverturii sedimentare, precum și câteva centre de erupție sub forma unor „cupole” vulcanice ( Huedin, Țibleș, Neteda), care domină suprafețele cvasistructurale dezvoltate pe gresii oligocene. Sunt acoperiți de întinse păduri de fag și rășinoase, precum și pășuni și fânețe, iar subsolul dispune de resurse destul de importante de minereuri neferoase complexe, în zonele Cavnic și Băiuț.

Munții Bârgăului

Este o unitate destul de bine conturată în nord culoarul Someșului Mare, în sud culoarul Bârgaielor, în est Valea Coșna, Pasul Grădinița, Valea Dornișoara și Pasul Tihuța, iar în vest Pasul Strâmba. Peisajul este destul de complex datorită caracteristicilor de geneză inițială a vulcanismului subcrustal intercalat în sedimentar și a modelării subaeriene ulterioare. Sunt alcătuiți din roci sedimentare ca marne, argile, gresii și vulcanice, cele din urmă fiind sub formă de neck-uri și dyke-uri. De a lungul văilor au fost sculptate bazinete depresionare mici, fiind separate de sectoare de defilee. Partea estică a masivului apare sub forma unui platou structural relativ extins, cu forme aproape plane, la altitudini de 1400 m, aici făcându-se legătura masivului cu Munții Rodnei, Suhard și Călimani.

Prin prezența pășunilor și a fânețelor, a vegetației forestiere și a gospodăriilor risipite se impune cu claritate în peisaj zona Pasului Tihuța și Platoul Zimbroaia. Rețeaua de văi din masiv a dat posibilitatea de a organiza căi de comunicare, ce fac legătura cu zonele vecine, rutiere și feroviare. De-a lungul celor două văi s-au format așezări, câteva fiind sate foarte mari ca Maieru și Rodna, Prundu Bârgăului și Bistrița Bârgăului. Singurul oraș din această unitate este Sângeorz – Băi pe Valea Someșului Mare, cu o importantă stațiune balneoclimaterică dezvoltată pe baza apelor minerale din localitate.

Munții Maramureșului

Se desfășoară sub forma unui arc de cerc de la Tisa până la Pasul Prislop, pe circa 70 km (Fig.4.). Rețeaua hidrografică amintită a pătruns adânc în spațiul montan, de aici rezultând compartimentarea în mai multe masive ( Pop Ivan, Farcău, Pietrosul Bardăului, Toroioaga și Cearcănu). Unitatea se caracterizează prin diversitatea petrografică de șisturi și calcare cristaline, calcare și conglomerate cretacice, petice de fliș paleogen (gresii) și andezite, care imprimă un relief destul de complex. Apar și unele circuri glaciare sau nivale, în care s-au format mici lacuri, precum și suprafețe locale de nivelare.

Climatul este umed și răcoros, imprimând râurilor un debit destul de bogat și relativ permanent, cu suprafețe întinse de păduri de rășinoase și fag, fauna reprezentând cerbul carpatin, ursul brun, cocoșul de munte și cocoșul de mesteacăn, iar în râurile din munte este prezentă lostrița.

Resursele subsolului au fost puse în loc odată cu formațiunile vulcanice din Masivul Toroioaga, fiind reprezentate prin minereuri de cupru la Toroioaga și complexe la Burloaia, preparate la Baia Borșa, la acestea adăugându-se unele roci de construcții și izvoare minerale.

Depresiunea Maramureșului

Face parte din cea mai mare unitate depresionară din zona carpatică delimitată în est de Munții Maramureșului, în sud Munții Rodnei, în vest eruptivul Oaș-Gutâi-Țibleș, iar în nord până pe dreapta Tisei. A trecut prin faze genetice ca prezența golfului paleogen, cu depunere de pachete groase de gresii eocene și oligocene, în badenian s-a produs fragmentare tectonică puternică, ce a dus la apariția erupțiilor vulcanice și formarea lanțului eruptiv, în golful mioplicen depunându-se anumite formațiuni sedimentare formându-se astfel un baraj vulcanic, depresiunea în sine, iar în policenul superior, după retragerea apelor marine, s-a început modelarea subaeriană, pe partea dinspre munte apar acumulări piemontane bine conturate pe toată zona munților vulcanici, iar pe văi s-au format terasele.

Clima este specifică spațiilor depresionare intramontane. Rețeaua hidrografică este formată din două artere principale. Pe dreapta Vișeu cu afluenții Frumușeaua, Ruscova, Vaser, Borșa și Țâșla, iar pe stânga Iza, cu afluenții Ieud, Botiza, Cosău și Mara. Apar lacurile antropice Ocna Șugatag și Coștiui, formate prin prăbușirea în vechile exploatări de sare.

Principalul centru industrial este la Sighetu Marmației (prelucrarea lemnului, organe de mașini, tricotaj, produse lactate, prelucrarea părului de animal), lângă care se poate aminti Borșa și Vișeu de Sus, precum și câteva centre rurale (Crăciunești, Câmpulung la Tisa, Săcel sau Piatra). Ocupațiile agricole sunt în concordanță cu condițiile de mediu, adică relief accidentat, climat umed și răcoros, soluri relativ sărace ( brune eumezobazice și brune podzolite).

Depresiune Bilbor

Este situat mai la sud, pe Bistricioara, cu legături rutiere spre Tulgheș și drumul principal Borsec –Toplița. În depresiune au rămas depozite aluvionare lacustre ce au intercalații de lignit, iar la contactul cu Munții Călimani apar izvoare minerale carbogazoase.

Depresiunea Borsec

Situat pe Valea Vinului, mai largă decât Depresiunea Bilbor, dispune de izvoare minerale carbogazoase, pe seama căreia s-a dezvoltat Stațiunea balneoclimaterică Borsec. Aici funcționează o importantă unitate de îmbuteliere a apelor minerale, transportate pe cale ferată până la Toplița. S-au format importante resurse de travertin, prelucrarea lemnului și chiar practicarea culturii de cartofi, ovăz și secară.

Depresiunea Dornelor

S-a format pe seama unui golf al Depresiunii Transilvaniei, în prima fază s-au depus formațiuni eocene, apoi bararea acestuia de către eruptivul neogen. Este o depresiune tectono-erozivă, formată prin îndepărtarea formațiunilor miocene-policene, Bistrița ajungând să se impună pe actualul traseu. La suprafață prezintă o cuvertură de pietrișuri cuarternare. Această depresiune face parte din unitățile de mare altitudine, aici adunându-se apele spre Bistrița ( Neagra Șarului, Dorna, Dornișoara, Teșna, Coșna).

Vatra depresiunii a favorizat formarea unor zone întinse de turbării acide de tip oligotrof ( numite tinoave de către localnici), întinzându-se pe circa 1000 ha ( reprezentate sunt Poiana Stâmpei, Dorna Cândrenilor, Șarul Dornei, Pilugani). Datorită prezenței mișcărilor tectonice au apărut abrupturi de falie și rupturi, permițând venirea apelor minerale la suprafață, mai cunoscute fiind cel de la Vatra Dornei, Șaru Dornei, Neagra Șarului, Poiana Negrii, Poiana Stâmpei, la Vatra Dornei dezvoltându-se stațiune balneoclimaterică, dar și zone de practicare a sporturilor de iarnă.

S-a realizat căi de comunicație importante, căi ferate și drumuri rutiere ce pleacă din depresiune. Defrișarea pădurilor de conifere a dus la prezența pășunilor și fânețelor de foarte bună calitate și o extindere relativ largă. Viața economico-socială a zonei este centrată pe orașul Vatra Dornei, cu funcție industrială, balneoclimaterică și de transport.

Sectorul Călimani-Harghita: cuprinde cel mai extins areal compus din masivele Călimani, Gurghiu și Harghita. Aici se înregistrează cele mai mari altitudini, 2100 m în Pietrosul Călimanilor. Relieful vulcanic aici are dimensiunile cele mai mari, fiind evidențiat două mari trepte de relief reprezentat de conurile vulcanice și treapta platourilor. Stratovulcanii din acest sector au cratere destul de bine păstrate, drenate, cu excepția craterului Sfânta Ana, aici fiind păstrat apele lacului vulcanic.( Fig.6.)

Munții Călimani

Aparțin lanțului vulcanic al Carpaților Orientali în partea de nord-vest, fac parte din grupa celor mai tineri munți din țara noastră și cel mai extins masiv vulcanic alcătuiți din alternanță de lave, aglomerate și cenușă. Are o suprafață de 6.400 km pătrați, lățime de 40 km și aproape 160 km lungime, aici fiind prezenți cele mai mari altitudini (Pietrosul Călimanilor cu 2100 m, Gurghiu cu 1776 m și Harghita cu 1800 m). Este delimitat în nord-vest de Depresiunea Dornelor și Munții Bârgăului, în est de Depresiunea Păltiniș, în sud-est Depresiune Drăgoioasa, Bilbor și Secu separându-l de Munții Bistriței și Giurgeului, în sud defileul Mureșului, limita spre Munții Gurghiului, iar în vest piemontul Călimani.

Cea mai mare dezvoltare a vulcanismului carpatic este reprezentat de sectorul Călimani – Gurghiu – Harghita. Munții vulcanici sunt alcătuiți din curgeri de lave cu stratovulcani, asociându-se corpuri intrusive microdioritice. Grupa sudică se evidențiază prin absența manifestărilor badeniene și sarmațiene, acestea întâlnindu-se doar în grupa nordică (Oaș și Gutâi). Elementul principal al masivului îl reprezintă caldera situată în partea de nord , cu un diametru de circa 10 km, formată inițial în urma unui proces de prăbușire, condiționat de diminuarea presiunii rezervorului magmatic al mai multor centre de emisie conjugate, în urma dislocării unui volum important de magmă fluidă. Evoluția ulterioară a masivului nu a reușit să estompeze vechiul relief determinat de structura geologică, fiind de acord și cu constituția litologică.

Călimanul domină regiunile înconjurătoare, întâlnindu-se deasupra Munților Bârgău și a dealurilor din Podișul Transilvaniei. Denivelarea și individualizarea sunt accentuate prin prezența depresiunilor : Toplița, Stânceni, Neagra, Lunca Bradului, Răstolița, Drăgăioasa, Bilbor, Secu și Țara Dornelor. Acest masiv are forma aproximativă a unui dreptunghi, cu lungimea de 60 km și lățimea medie de peste 30 km, cu o suprafață în jur de 2000 km pătrați.

Relieful se caracterizează prin două unități relativ distincte: zona axială centrală, cu podișuri andezitice și piroclastice dominate de conuri vulcanice, și zona vulcano – sedimentară, înconjurând zona central cu aspect de platou. Călimanul este singurul masiv vulcanic ce poartă amprenta glaciațiunii cuaternale, urmele acestora fiind conservate în sectoarele cu masivitate mai mare și acolo unde insolația a fost mai redusă.

Masivul este inclus în climatul temperat montan, ce corespunde reliefului complex al Carpaților. Izoterma de 6 grade delimitează partea inferioară a muntelui, iar cele mai mari înălțimi se caracterizează prin temperaturi sub -2 grade. Etajul climatic al munților joși apare în partea inferioară a masivului, cu altitudini cuprinse între 800 și 1700 m. Etajul climatic al munților înalți apare în platourile situate la peste 1700 m, cât și pe cupolele vulcanice ce ajung până la 2100m, condițiile climatice fiind aspre.

Prin forma și structura specifică vulcanilor, masivul obligă apele care îl brăzdează să își desfășoare radial cursurile. În nord izvorăște râul Neagra Șarului, în nord-vest Dorna cu afluenții săi, în sud este drenat de râuri mai dese cu văi largi și puține repezișuri, partea sud-vestică este străbătut de râul Bistra, la est este pârâul Răstolița, râul Ilva cu afluenții săi, dar și râurile Zebracul, Mermezeul și Călimănelul. Aici apar puține lacuri printre care amintim lacul de nivație Tăul Zânelor, lacul de baraj natural Iezerul Rețițiș, lacul de baraj artificial Colibița și lacul de retenție de pe valea Dumitrelului.

În Călimani se pot admira covoare verzi ale fânețelor, zonă întinsă și întunecată a pădurilor de molid și pășuni alpine cu flori. Aici apar margarete, aglica, clopoțeii, poroinicul, brândușe viorii, ciuboțica cucului, flori de păștiță si slacul violaceu, tufe de măceș și alun, frăguțe, scoruș și păducel, lumânărica pământului și ruțișorul, viorele. Pădurile de amestec sunt formate din fag și molid. La altitudini mai mari apar jneapănul, aninul de munte, zâmbrul, afinul, merișoarele, sălcii pitici, bujorul de munte, strigoaia.

Prin pădurile de rășinoase, cât și în domeniul pășunilor alpine întâlnim animale ca zimbrul, cerbul, ursul, căprioara, râsul, jderul, porcul mistreț, lupul, vulpea, iepurele, veverița, vidra, și păsări, cum ar fi cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, găinușa de alun, caracteristici acestor zone, iar în apele torențiale și reci trăiesc păstrăvul, lostrița și lipanul.

Munții Gurghiului

Încep de la Defileul Toplița – Deda și țin până la izvoarele Târnavei Mari, de unde se coboară în partea superioară a Depresiunii Giurgeului. Spre est vin în contact cu Depresiunea Giurgeului printr-un abrupt de 200-300 m, situate la limita dintre platoul de lave și glacisurile acestuia, la altitudinea de 850-950 m. În vest ajung până la Depresiunea Transilvaniei, care înregistrează o seamă de intrânduri pe văile Ghiurghiu, Niraj și Târnava Mare. Relieful este reprezentat prin două trepte principale ca cupolele vulcanice și platourile de lavă și piroclastite, în cadrul acestor altitudini înregistrându-se temperaturi medii anuale ce se reduc treptat, cu diferențieri importante în precipitații pe cele două fațade.

Aici se înregistrează o etajare biopedologică corespunzătoare cu goluri subalpine, păduri de rășinoase cu pajiști secundare, amestec de rășinoase cu fag, făgete pure, iar la periferie gorune și carpen. Învelișul de soluri este condiționat de prezența materialelor vulcanice, a modului de manifestare a elementelor climatice și de întinsele păduri, care au condus la formarea solurilor limitrofe, urmate de cele zonale, reprezentate prin argiluvisoluri podzolite și brune podzolite la altitudini de peste 1500 m.

Subsolul dispune de ape minerale carbogazoase și andezite, iar în păduri este prezentă o faună cinegetică bogată, cu urs, cerb carpatin, căprior, mistreț și cocoș de munte. În regiunea de izvoare râurile se prezintă în caldera caracteristică de convergență, în timp ce pe conurile vulcanice este specific divergența. Calderele sunt prezente în lanțul munților Călimani, Gurghiu și Harghita. Văile Gurghiului și Târnavei Mici permit individualizarea acestei unități în trei masive, ca Gurghiul Nordic (Fâncel și Bătrâna), Gurghiul Central (Saca și Tătarca) și Gurghiul Sudic, între pasurile Bucin și Șicaș, ultimul fiind ceva mai complex decât precedentele. Prin cele două pasuri se realizează legătura depresiunilor Praid – Sovata și Odorheiul Secuiesc cu Depresiunea Giurgeului.

Munții Harghitei

Sunt un rezultat al asocierii a zece conuri vulcanice, cel mai important fiind Harghita, care păstrează și craterul ce este drenat spre sud de Valea Vârghișului. Acestuia i se alătură alte patru conuri, care împreună cu cel principal formează subunitatea nordică ce ține până la Pasul Vlăhița de la izvoarele Văii Vârghișului. Subunitatea sudică este formată din cinci conuri, primele trei fiind prezentate în arealul dintre Pasul Vlăhița și Defileul Tușnad, iar următoarele două pe stânga Oltului, în masivul Ciomatu Mare, unde apare o situație de îngemănare a două conuri în Sfânta Ana ( singurul lac în crater din România) și Mohoș (în care s-a format o turbărie). Sub conurile vulcanice, pe latura dinspre Depresiunea Transilvaniei, sunt prezente platourile vulcanice, cu o netezime evidentă, împădurite sau cu pășuni, molidișurile urcând până la 1600-1700 m. Eroziunea a condus la formarea unor mici bazinete depresionare (Căpâlnița și Vlăhița).

În acest masiv apar minereuri de fier prelucrate la Vlăhița, cinabru, iar prin alterarea andezitelor a rezultat caolinul, prezentă la Harghita-Băi. Apele minerale sunt prezente în multe locuri, fiind valorificate în Băile Haghita, Băile Sântimbru, Băile Homorod sau Băile Chirui. Capătul de sud-vest al acestor munți este tăiat de către Olt, formând Defileul Oltului sau Tușnadului, încrustat în lavele acestor zone (conurile Pilișca Mare și Ciomatu Mare). Cu privire la fomrarea defileelor situate de-a lungul Oltului, cercetările mai vechi opinează și pentru captări succesive ale apelor din Depresiunile Sibiu, Făgăraș, Brașov și Ciuc. În apropiere sunt prezente apele minerale, pe seama acestora dezvoltându-se stațiunea Băile Tușnad, fiind cel mai mic oraș din România, având 1802 locuitori în 1999.

Munții Ceahlău

Este o unitate tranșantă cu limitele la nord cu Bistricioaia, la est cu Bistrița, la sud Bicazul, iar la vest Munții Hăghimașa. Este format aproape în întregime din fliș intern cretacic, fiind evidențiate foarte clar subunitățile înalte și joase. Partea înaltă apare sub forma unei cupole uriașe, un sinclinal suspendat, cu zona de platou întins din care se înalță vârfuri de peste 1800 m. Platoul central se termină cu abrupturi puternice până la baza cărora a ajuns rețeaua hidrografică ( Schitu, Izvorul Alb, Izvorul Muntelui). Partea joasă este formată în cea mai mare parte din fliș cretacic, dar cu formațiuni mai moi ca șisturile marnoase și argiloase, gresii calcaroase și depozite ale flișului paleogen.

Aici se înregistreză temperaturi medii anuale de 0,7 grade la Vf. Toaca și 7,2 grade C în localitatea Ceahlău, cu precipitații mai ridicate pe versantul vestic decât pe cel estic. Fauna zonei este formată din capra neagră, râsul, pisica sălbatică și cocoșul de munte. Flora este compusă din păduri și pășuni la marginea culmilor.

Pe seama materialelor de construcții (calcare, gresii, argilă, marne, ape minerale) se dezvoltă industria de cherestea, lianți și producția de ciment la Bicaz și Tașca, ajutând la construirea barajului de la Izvorul Muntelui și asigurarea necesității de lianți din partea estică a țării.

Depresiunea Ciucului

Are în fundament șisturi cristaline, calcare triasice și jurasice și fliș cretacic, prăbușindu-se înaintea declanșării erupțiilor vulcanice din estul Transilvaniei. Are în evidență trei trepte de relief ca piemonturile laterale, terasele și lunca. Oltul prezintă unele zone de îngustare în corpurile bazaltice de la Racu și Jigodin, în care a fost obligat să se adâncească și să formeze mici sectoare cu aspect de defileu, împărțind depresiunea în trei subunități ca Ciucul Superior, Mijlociu și Inferior. În partea centrală și inferioară a depresiunii se păstrează întinse mlaștini și turbării, determinate de condiția de sustidență a unității, precum și de caracterul de unitate suspendată față de Defileul Tușnad. În rama montană apar resurse de subsol ca andezite, bazalte, calcare și gresii, iar în vatra depresiunii zăcăminte de turbă. În urma manifestărilor postvulcanice s-au format apele minerale carbogazoase bicarbonate la Jigodin-Băi, feruginoase, la Miercurea-Ciuc, Sântimbru sau Băile Tușnad, aici dezvoltându-se stațiunile Băile Tușnad și Jigodin-Băi.

Climatic seamănă cu caracteristicile Depresiunii Giurgeului, cu moderare termică condiționată din perioada de vară, fapt ce permite cultivarea cartofului și al inului, a plantelor furajere, a unor cereale și a sfeclei de zahăr. Populația este formată în cea mai mare parte din secui care locuiesc în orașele Miercurea-Ciuc și Băile Tușnad, și în 51 de sate grupate în piemont, terase și luncă. Industria este prezentă la Miercurea-Ciuc ( utilaje pentru calea ferată, prelucrarea lânii și a lemnului, confecții), la Sânsimion ( spirt și amidon pe baza cartofilor) sau Remetea (prelucrarea laptelui).

CAPITOLUL III.

Potențialul turistic al masivelor montane

Din cadrul Carpaților Orientali fac parte masivele montane: Munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Maramureșului, Munții Călimani, Gurghiu, Harghita.

Zona turistică Oaș (Munții Oaș)

Ținutul Oașului este o zonă întinsă, de la valea Tisei până la pasul Huta, remarcându-se formele de relief și peisajul pădurilor (Fig.7.). Singurul centru urban al zonei turistice Oaș este reprezentat prin Negrești-Oaș, fiind situat pe râul Tur, la 50 km de Satu Mare. (Fig.8.) Acest spațiu, ca în Roma antică, se întinde pe șapte coline la poalele munților Oaș și Igniș. Localitatea are legături strânse cu tradițiile zonei, prin porturile populare și construcțiile în stil oșenesc semănând cu un muzeu în aer liber. Expoziția de arhitectură de pe dealul Dâmbeni, cu arhitectură populară specifică din Țara Oașului, oferă turiștilor imaginea satului oșenesc tradițional. Din această localitate există numeroase trasee spre munții Igniș și Oaș, dar și spre localitățile din depresiunea Oaș și Maramureș, cu peisaje superbe și numeroase tradiții. Principalul obiectiv turistic este reprezentat de Muzeul Țării Oașului, cu colecții și exponante de artă și arhitectură, costume sau obiecte de uz casnic. Expoziția de arheologie este reprezentat prin mărturii legate de civilizația tracică, de așezări dacice și de cetatea feudală de la Tămșășeni. Aici anual se organizează la sfârșitul lui decembrie „Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă”, valorificându-se fondul cultural păstrat. La Huta Certeze se organizează anual la începutul lui mai Sâmbra oilor, fiind sărbătorit primul muls al primăverii cu prilej de bucurie pentru sătenii din Țara Oașului. (Fig.9.)

Zona turistică Igniș-Gutâi

Aceasta zonă se întinde de la pasul Huta până pe valea pârâului Cavnic (Fig.10.). Datorită frecvenței poienilor, Munții Igniș sunt numiți și Munții Poienilor, ce formează o legătură armonioasă între pasul Huta și pasul Gutâi. Pentru cei care se aventurează pe vârfurile Igniș, Pietroasa, Pleșca Mare sau Brezele, pot vedea forme reziduale cu aspect ruiniform datorită proceselor crergice ca blocuri oscilante, turnuri, ace, vârfuri piramidale.

În pădurea de stejari seculari, Lacul Bodi-Ferneziu este un loc îndrăgit de băimăreni pentru petrecerea timpului liber în mare parte la sfârșit de săptămână, pe timpul verii la umbra pădurilor. (Img.1.) Lacul Strâmtori-Firiza este la 11 km de municipiul Baia Mare, acoperit de păduri de conifere și foioase. La 32 de km de Baia Mare se află Stațiunea Climaterică Izvoare, sub versantul nordic al vârfului Igniș, devenind în ultima vreme un loc de odihnă principal pentru această zonă. (Img.2.)

Munții Gutâi

Reprezintă o unitate montană bine conturată, ce se desfășoară pe o suprafață de 80 km pătrați, între pasul Gutâi și pasul Neteda (Fig.11.). Obiectivele turistice din zonă cuprind atăt rezervații, chei, mlaștini, cât și lacuri. Lacul Bodi din Baia Sprie, din Ferneziu și Lacul Nistru sunt obiective turistice rămase din executarea amenajărilor hidrotehnice. Majoritatea lacurilor sunt de baraj artificial ce constituie atracții turistice estivale. Cele mai numeroase izvoare minerale apar în zona Certeze, Negrești, Izvorul Luna-Șes și Băile Puturoase. Izvoare minerale mai apar la Apa Sărată din cartierul Valea Borcutului, Izvorul Matei din borcutul Ferneziu, borcutul Chiuzbăii sau izvorul de pe Valea Borcutului-Baia Sprie. Singurul izvor mineral îmbuteliat și în prezent este cel de la Săpânța. În momentul de față există 10 zone cu statut de rezervație în masivul Gutâi, printre care amintim:

Rezervația geologică Creasta Cocoșului (Img.3..) reprezintă un contrafort sculptat de eroziunea subaeriană exercitată pe flancuri, se ocrotește lama stâncoasă și zimțată cu o înălțime de aprox. 60-80 m și o suprafață de 50 de ha.

Rezervația fosilieră Chiuzbaia (Img.4.) se află la baza vârfului Igniș, fiind ocrotite numereoase impresiuni în frunze, ce indică o pădure dezvoltată într-un climat temperat. Aici se află cele mai bogate și bine conservate flore fosile din România, cu 120 de specii identificate, din care 32 pentru prima dată în România, 6 pe plan mondial și 3 varietăți noi.

Rezervația de castani comestibili de la Baia Mare (Fig.12.) este cea mai extinsă din acest masiv, are o suprafață de aprox. 500 ha, care se întinde între Tăuții de Sus și Tăuții Măgherăuș.(Img.5.)

Mlaștini oligotrofe ocrotite acestea sunt ocrotite pentru flora specifică dintre care amintim:

Mlaștina Vlășinescu, aproape de stațiunea Izvoare, cu o întindere de 3 ha, turba de aprox. 3,5 m grosime și câteva plante rare.(Img,6.)

Mlaștina Tăul lui Dumnezeu, 3 ha ca suprafață, turba bombată în centru și plante rare.(Img.7.)

Mlaștina Poiana Brazilor, întindere de 4 ha cu păduri de molizi, pâlcuri de jneapăn și ienupăr, aici fiind cea mai joasă altitudine din carpații românești unde apare jneapănul.(Img.8.)

Tăul Morărenilor (Img.9.) este un lac de baraj natural ce se află la nord de masiv, 20 ha sunt ocrotite pentru flora, fauna, apa dar și pentru peisajul oferit.

Lacul Albastru (Img.10.) format prin surparea unor galerii de mină, iar apa mineralizată de o culoare verde-albăstruie, are o adâncime de 4 m aflându-se pe versantul sud-vestic al Dealului Dosul Minei de la Baia Sprie.

Specii declarate rare pe teritoriul masivului Gutâi sunt bulbucii de munte, cocoșul de munte, acvila țipătoare și bufnița.

În Munții Gutâi se poate ajunge din toate părțile, fiind înconjurat de mai multe localități în cele trei depresiuni. În localitățile din partea sudică apar cabane, marcaje și locuri de agrement, fiind principalele puncte de plecare spre obiectivele turistice. Din această zonă fac parte Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Firiza, Chiuzbaia, Șurdești și Băița. În partea estică (Depresiunea Maramureșului) apar localitățile Sighetu Marmației, Săpânța, Sat-Șugatag, Desești și Ocna Șugatag. În vestul masivului întâlnim localitățile Negrești-Oaș și Huta-Certeze.

La 8 km de Baia Mare se află o mică stațiune balneară Băile Apa Sărată, cu armonii de pante line, piemontane, făcând legătura între Câmpia Someșului și Munții Igniș. Climatul cu efecte tonice și izvoarele minerale clorosodice, sulfuroase și iodurate sunt indicate în tratarea bolilor aparatului locomotor și a sistemului nervos periferic, stațiunea funcționând doar pe perioada verii.

O atracție turistică are și Lacul Bodi din Baia Sprie, aflându-se la poala măgurii vulcanice Mogoșa, cu zone de agrement foarte căutate de turiști pe timp de vară.

Munții Călimani

În cuprinsul Munților Călimani (Img.13.) se găsesc patru rezervații importante atât geomorfologic, cât și peisagistic, cu potențial turistic însemnat:

Piatra Cușmei (Img.18.) este o stâncă masivă în formă de cupolă asemănător al unei căciuli, alături de Piatra Scrisă, singurul loc unde se găsește o specie de arbuști mici, cu clopoței alb-azurii, întâlnit în pădurile de molid din vestul Călimanului.

Tăul Zânelor (Img.12.) este un lac de nivație populat cu păstrăvi, la izvoarele Borcutului.

Rezervația Călimani (Img.13.) cuprinde sectorul marcat de vârfurile Iancului-Bradul Ciont-Rețițiș (sistem ecologic cembra-jneapăn-cocoșul de mesteacăn) cu frumoase caldere glaciare suspendate sub creasta nordică și pâraie înspumate revărsate peste cascade. Rezervația prezintă o importanță științifică deosebită, aici aflându-se un arboret natural cu amestec între molid și zâmbru, unic în țară. Se întâlnesc specii de plante ca laricea, smirdarul sau ghințura. Fauna este reprezentată de urși, cerbi carpatini, căprioare, lupi, vulpi, râși, jderi, veverițe, în jnepeniș cocoșul de mesteacăn și de munte. În arealul rezervației se găsesc Grotele Luanei, descoperite in 1961, dar în mare parte distruse.

Rezervația Doisprezece Apostoli (Img.14.) este unică în Bucovina, adăpostind minunate ‘statui’ cu forme zoo-și antropomorfe, stane de piatră modelate de natură de-a lungul timpului, are o suprafață de aproximativ 200 hectare. Această rezervație geomorfologică și geologică s-a creat pentru protejarea acestor stânci alcătuite din aglomerate mai rezistente. Cocoșul de munte este adăpostit de tufe de jneapăn și ienupăr, iar afinele și merișorii ocupă suprafețe mari din rezervație mai ales în partea estică.

Cu o suprafață de circa 2000 km pătrați, Munții Călimani este o barieră uriașă andezitică între Moldova și Transilvania, unde se poate ajunge pe cale ferată sau pe drumuri asfaltate cu numeroase variante de trasee. În cadrul Defileului Mureșului sunt amplasate cele mai importante cabane turistice. În interiorul masivului, baza de cazare este asigurată de refugii deschise, cabane forestiere și case de vânătoare cu regim restrictiv de primire. Localitățile sunt amplasate la periferia masivului sau în depresiunile formate la contactul cu celelalte zone montane, cele mai importante fiind așezările de pe valea Mureșului, adică Toplița (cea mai însemnată așezare din zonă și una din cele mai vechi localități din zonă), Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița, acestea fiind importante puncte de plecare în Munții Călimani. Caracteristica așezărilor din zonă este constituită de amplasarea doar la periferia Călimanului, în alte masive situându-se chiar în interiorul zonei montane, de-a lungul văilor și în cotloanele depresionare.

CAPITOLUL IV.

Potențialul turistic al depresiunilor intramontane

Din cadrul Carpaților Orientali fac parte depresiunile intramontane: Depresiunea Oașului, Depresiunea Maramureșului, Depresiunea Bilbor, Depresiunea Borsec, Depresiunea Giurgeu, Depresiunea Ciuc.

Depresiunea Oașului

Țara Oașului are o populație românească străveche care și-a păstrat portul și obiceiurile până în prezent. Potențialul turistic al depresiunii rezultă din prezența unor izvoare minerale valorificate pe Valea Măriei, prezența diferitelor manifestări specifice locului (Sâmbra Oilor) sau chiar și unele elemente de arhitectură populară. Atracții deosebite sunt stațiunile balneoclimaterice de la Bixad, Valea Măriei, Turț-Băi și Băile Tarna, iar cele mai căutate zone de agrement sunt la Călinești-Oaș și Hanul Sâmbra Oilor. Lacul de acumulare artificială Călinești-Oaș este o atracție turistică importantă cu multiple posibilități de agrement și poziția acestuia cu peisajul natural format din păduri de foioase, iar în imediata vecinătate anual în iunie se desfășoară manifestarea folclorică Serbarea Căpșunilor. Stațiunea Valea Măriei se află la o mică distanță de localitatea Vama, renumită pentru ceramica oșenească. Izvoarele minerale din stațiune sunt căutate pentru tratarea afecțiunilor aparatului locomotor și ginecologice.

Depresiunea Maramureș

Această regiune este un spațiu în care diversitatea elementelor naturale și desfășurarea armonioasă a acestora se îmbină cu obiectivele istorice, folclorice și etnografice de mare bogăție și originalitate. Majoritatea localităților din zonă se află pe văile principale, acestea fiind bine antrenate în activitățile agroturismului. Elemente definitorii în această zonă sunt peisajele naturale inedite, multitudinea de produse prin prelucrarea lemnului și țesuturi specific zonei, porturi, obiceiuri, sărbători și muzică inconfundabilă.

Depresiunea Maramureșului are o origine complexă și este alcătuită din culmi, între acestea se află văile în lungul cărora sunt bazinete cu terase și așezări cu mici defilee tăiate de gresii și conglomerate. O multitudine de peisaje apar pe culoarul văilor Vișeu, Iza și Mara. În nord se află Munții Maramureșului, alcătuiți din roci cristaline, în sud, până la Pasul Șetref, se află masivele vulcanice Igniș, Gutâi, Lăpuș și Țibleș. Între Munții Gutâi și Igniș se află pasul Gutâi, prin care trece șoseaua ce leagă Maramureșul de Baia Mare. În sud-est se află partea nordică și nord-estică a Munților Rodnei.

Datorită încadrării depresiunii de munți, dar totuși deschisă maselor de aer din vest și nord-vest, climatul zonei este una destul de rece și umedă pe direcția vest-est. Datorită existenței culoarelor de vale și a bazinetelor depresionare cu inversiuni termice, ajută la o bună desfășurare a activităților turistice diversificate după sezon pe tot timpul anului, iar durata de menținere a stratului de zăpadă ajută la practicarea sporturilor de iarnă. Din rețeaua hidrografică maramureșană fac parte râurile mai mari ca Vișeul, cu o lungime de peste 60 km cu afluenții Vaser și Ruscova, și Iza, cu 83 km cu afluentul Mara. Există izvoare minerale în special feruginoase și sulfuroase, iar în vest, la Ocna Șugatag și Coștiui apar izvoare cloruro-sodice. La Ocna Șugatag și Coștiui sunt lacuri de apă sărată, formată prin prăbușirea unor ocne, în jurul cărora sunt organizate amenajări turistice.

Vegetația zonei depresionare este alcătuită din păduri de fag în pâlcuri, pășuni, pâlcuri de păduri de gorun în vest, iar în zone restrânse, areale cu plante de sărătură și zăvoaie de lunci. Fauna din zona depresionară este alcătuită din cocoșul de mesteacăn, cerbul, ursul brun, căprioara, jderul și râsul, iar în apele râurilor trăiesc lostrița, păstrăvul, lipanul și scobarul.

Țara Maramureșului se înscrie între vechile teritorii de habitat al populației românești, caracterizate prin aspecte originale de arhitectură populară și obiceiuri străvechi, ca porțile de lemn, bisericile de lemn, Muzeul Etnografic al Maramureșului cu Secția în aer liber de la Sighetu Marmației, „Cimitirul Vesel” de la Săpânța, portul popular, sărbătoarea primăverii, stațiunile balneoclimaterice de la Ocna Șugatag și Coștiui sau monumentul de la Moisei. Concentrează un potențial antropic bogat cu dovezi de mare originalitate în cultura populară și tradiție, în multe așezări putând fi observate porțile de lemn, obiecte de lemn încrustate cu diferite modele specifice, port popular specific zonei, cergi, covoare, măști și chiar gospodării caracteristice maramureșene, în unele locuri organizându-se sărbători tradiționale.

Zona Maramureșului, din punct de vedere cultural și etnografic, este cel mai bine păstrat loc din Europa. Locuitorii regiunii se numesc moroșeni, sunt foarte ospitalieri și sunt comunicativi. Aici s-a păstrat cel mai bine portul popular, care este purtat și în prezent, mai ales duminică și în zilele de sărbătoare, atât de moroșeni cât și de coconi, adică copii, deopotrivă. Din portul tradițional face parte geanta din lână împletită, alb negru sau cu mai multe culori și cu diverse modele geometrice, cel mai cunoscut fiind rombul, prinsă cu o bretea întoarsă pentru a putea fi purtată pe umăr. Costumul femeii este alcătuit din cămașă albă, țesută din in și cânepă pentru zilele de lucru, și din bumbac pentru zilele de sărbători, înfășurat în jurul gâtului cu un mic guler, iar mânecile se termină cu un mic volănaș dantelat, peste care, iarna, se poartă o vestă fără mâneci. Această cămășuță este împodobită cu broderii florale din mătase roșie, portocalie, verde și violetă. Fustele sau „poalele” au acelaș material ca și cămașa, puțin mai lărguțe și încrețite la talie. Bărbații au cămașă albă din bumbac cu broderii la găt și la mâneci, acestea fiind lungi sau treisferți, dar largi, terminate cu cipcă. Pantalonii sau „gatii” sunt din bumbac alb, largi, cu o lungime de pănă la gleznă și foarte comozi vara, iar „cioarecii” purtați iarna, din lână fiind foarte călduroși. Fetele tinere nemăritate au părul împletit sub eșarfă, iar cele măritate își prind părul sus.

Caracterul specific locului se observă prin satele mari și compacte, cu case aliniate dealungul râului. Casa tradițională maramureșană este compusă din mai multe clădiri, casa principală, fiind amplasată perpendicular sau în opusul porții de intrare cu fațada orientată spre sud sau est, grajdul, care este cea mai mare clădire din curte, unde se adăpostesc caii și vacile, și clădiri mai mici, pentru adăpostirea porcinelor sau a păsărilor. Camera de zi este aranjată și decorată după gusturile femeii, iar pereții din încăpere sunt decorați cu icoane și ceramică, alături de prosoape împletite manual. În colțul camerei este așezată masa, băncile sunt așezate în locul paturilor pe lângă pereți, iar cufărul de zestre în dreapta acestora. Pe peretele estic, deasupre grinzii principale sunt ascunse hârtii, biciul pentru ras, crucea pentru sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul și busuiocul. În cufăr sunt ținute iile, fustele și obiectele de valoare pentru care se va mărita fata din casă.

Se orgasnizează piață, sub denumirea de bâlci, unde oamenii din sat vând sau cumpără anumite bunuri. În aceste piețe au prezență însemnată laptele de oaie și brânza de vacă, urda și cașul, fiind consumate mai ales pe timpul verii, laptele de oaie având nivelul grăsimii ridicată din cauza pășunatului pe coastele munților. În perioada rece, cu o săptămână înainte de Crăciun, la fiecare casă se taie un porc, din bucățile din carne făcându-se specialități ca șunca sau cărnații și fiind mai ușor de păstrat se afumează. Oamenii regiunii sunt mari consumatori de ceapă, usturoi, varză și cartofi, toate cultivate de ei.

Această regiune este renumită pentru bisericile de lemn și pentru arhitectura interesantă a clădirilor. Locuitorii regiunii sunt excelenți crescători de animale, cunoscând tehnicile vechi de prelucrarea textilelor. După terminarea muncilor de câmp, femeile prelucrează lâna prin toarcere cu furca și țesut, în fiecare casă fiind prezent războiul de țesut, cu ajutorul căreia se obțin cergi, pături, genți și hainele groase de iarnă, toate vopsite natural după rețete vechi sau pigmenți industriali.

În această zonă se organizează multe sărbători, în funcție de lună, care atrag mulți turiști de pretutindeni ca Serbările lenkerului, Udătoriu din Șurdești, Tânjaua de pe Mara, Festivalul Gulașului de la Ocna Șugatag, Hora de la Prislop sau Sărbătoarea Castanelor din Baia Mare, festivaluri folclorice, concerte în aer liber din Baia Mare, Sighetu Marmației, Cavnic, Seini sau Borșa. În ianuarie, Anul Nou aduce multe semne care prezic cum o să fie anul care vine, astfel cetele de usturoi, Jocul Caprei, Steaua și Plugușorul au un loc special în acea zi.

Tot aici este locul perfect pentru practicarea turismului religios și monahal, aici fiind importante biserici de lemn, opt din ele fiind incluse în Lista Internațională a Moștenirilor din cadrul Patrimoniului Mondial al UNESCO în 1999. Este remarcabil conservarea arhitecturii ortodoxe cu influențe gotice, bisericile fiind înalte, înguste cu turnuri construite din bușteni, cu acoperiș din șindrilă, pereți din bușteni de stejar. Cele 8 biserici de lemn, parte a monumentelor UNESCO sunt Bârsana, Budești – Josani, Desești, Ieud, Biserica din vale, Șișești și Plopiș. Se mai remarcă Cimitirul vesel de la Săpânța, manifestări religioase tradiționale, dar și mănăstirile din zona Lăpușului, Rohia, și a Maramureșului istoric, Bârsana.

CAPITOLUL V.

Potențialul turistic al văilor, culoarelor și defileelor

În grupa sistemelor morfohidrografice nord-vestice sunt incluse cursuri din partea nordică, parte din bazinul Tisei, colectând apele Munților Oaș, Gutâi, Țibleș și Rodnei. Suprafața bazinelor cursurilor sunt mici, altitudinea medie fiind una mare. Aici apar sectoare de chei cu dimensiuni reduse, dar adânci și înguste transversal, mai greu accesibile cu peisaj mai sălbatic. În mare parte sunt prezente cheile, dar apar și defilee cu dimensiuni mai mici și caractere proprii.

Defileul Cavnicului

Râul Cavnic izvorăște din Pasul Strâmbului cu trecere între Munții Lăpușului și Munții Gutin.(Fig.13.) Valea trece prin Depresiunea Copalnic, cu roci tectonice și de eroziune diferențială, apoi se varsă în Lăpuș, aproape de ieșirea din defileu. La vest de Copalnic-Mănăștur, râul adâncise epigenetic pe marginea masivului Preluca, în roci cristaline, astfel având lungimea de 6 km. Râul are un curs de meandre încătușate, în zonă putându-se ajunge de la Baia Mare prin localitățile Groși, Dumbrăvița și Copalnic-Mănăștur, spre vest putându-se intra în defileu. De aici se poate vizita și Defileul Lăpușului. Pârtia de schii se află la poalele Munților Gutâi. Stațiunea se află la ieșirea din Cavnic spre Ocna Șugatag, putând fi vizitat Biserica de lemn din Baia Sprie. Domeniul schiabil are o lungime de 6 km și este amenajat conform standardelor europene, existând transport pe cablu. Pârtia se compune din 2 piste, Roata și Icoana, prima deținând 5 pârtii cu teleschii și dificultăți diferite, iar cea de a doua cu 3 pârtii de dificultăți medii. Pe lângă zonele schiabile este amenajat și Pârtia Tubbing. Important este de reținut că în 2010 s-a amenajat o pârtie artificială, schiabilă și vara de 100 m lungime și 21 m lățime, care este prima din România, amenajată pentru competiții sportive.

Zona turistica complexă Valea Vișeului

Râul Vișeu se formează în dreptul orașului Borșa, prin unirea pâraielor Țișla și Borșa, izvorând din Pasul Prislop și se varsă în Tisa în localitatea Valea Vișeului. În bazinul Vișeului se află 7 peșteri, cele mai lungi fiind Peștera Tocarnea 4 din Dealul Tocarnea de 54 m, Peștera Tocarnea 2 de 52 m și Peștera 2 din Peretele Cailor de 37,5 m. Între Petrova și Sighetu Marmației pe Valea Vișeului și Tisei se circulă pe calea ferată, pe drum pietruit și poteci. O atenție deosebită a văii are:

Pasul Prislop cu o înălțime de 1416 m este cel mai înalt loc de trecere din Carpații Orientali, este punct de plecare spre vârful Gârgălău (Munții Rodnei), vârful Cearcănul (Munții Maramureșului) și rezervația Cornedei-Ciungi, se organizează sărbători populare ca “ Hora de la Prislop” , în amintirea luptelor purtate împotriva tătarilor s-a ridicat obeliscul “ Preluca Tătarilor”.(Img.16.)

Stațiunea climaterică Borșa este recomandat pentru afecțiuni respiratorii și ale sistemului nervos, dispune de pârtii de schii și telescaun, dar și amenajări turistice complexe, în apropiere aflându-se și Cascada Cailor.(Img,17.)

Orașul Borșa din 1365 este atestat documentar ca așezare, aici este organizat Festivalul Sânzienelor, cu amenajări turistice variate și nu în ultimul rând, punct de plecare spre creasta principală a Munților Rodnei și vârfului Toroioaga.

La Moisei, în amintirea masacrului hortist din 1944, a fost ridicat un ansamblu memorial, monumentul cuprinzând 12 figuri de piatră, din care 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene, realizate de sculptorul maramureșan Vida Geza. În perimetrul localității, râul Vișeu s-a adâncit în gresii oligocen-brudigaliene, formând o vale de tip defileu de peste 3 km, acest sector de vale îngustă denumindu-se Defileul de la Moisei. (Img.18.)

Vișeu de Sus este orașul aflat la confluența Vaserului, cu puncte de plecare spre Vaser, Novat și la vârful Pietrosu.

La Petrova alcătuirea și structura gospodăriilor, țesuturilor și obiceiurilor este reprezentată într-o arhitectură specifică maramureșană.

Rona de Sus este o așezare cu elemente ucrainiene specifice.

Rona de Jos cu o arhitectură populară și defileul Ronișoarei.

Valea Vaserului este cel mai atractiv traseu turistic al Munților Maramureș, un defileu săpat în masa șisturilor cristaline, separând pe stânga câteva masive cristaline: Prislopașul (1201 m), Grebeni (1594 m) între Novăț și Novicioru (1452 m). Sunt prezente crestele și dyk-urile porfiroide. (Img.22.)

Dintre cei mai importanți afluenți ai Vișeului este Vaserul, care trece peste linia marilor înălțimi dintre Pietrosul Maramureșului și Toroiaga. Adună apele de pe o suprafață de 422 km², are o lungime de 48 km și un debit mediu de 9 m³/s. Vaserul prezintă un interes deosebit prin faptul că, în zona izvoarelor, a reușit să străpungă prin eroziune regresivă cumpăna morfologică dintre Pietrosul Maramureșului și Toroiaga, pătrunzând în depresiunea tectonică longitudinală, paralel cu cumpăna de apă a Munților Maramureșului, proces marcat de cotitura bruscă din dreptul afluentului Botizu.

Analizând zona Vișeu – Vaser se remarcă existența unui potențial turistic natural deosebit, reprezentând un suport solid pentru dezvoltarea obiectivelor antropice și valorificare superioară în scop turistic. Întreaga zonă a Văii Vișeului prezintă porți larg deschise spre turismul intern și internațional, oferind locuri de o rară frumusețe, posibilități de odihnă și agrement, valori inestimabile ale artei populare tradiționale, trăsături etnografice dintre cele mai interesante ceea ce-i conferă statutul de zonă turistică de primă importanță. Valea Vaserului este una dintre cele mai sălbatice și mai frumoase văi din România, traseu străbătut pe o distanță de 43 km pe calea ferată forestieră interbelică, păstrată miraculos în perioada de glorie a drumurilor auto forestiere, oferind un acces inedit spre numeroase puncte de plecare spre trasee turistice montane în Munții Maramureșului (Valea Scradei, Novăț, Cozia, Novicior, Bardău, Botizu, Șuligu, Făina, Lostun, Miraj, Măcârlău, Valea Babii, Ivășcoaia, Catarama, Comanu).

Vaserul este un univers aparte al turismului românesc, spațiul unde se ajunge cu locomotiva secular. Defileul de 43 km este străbătut cu „mocănița”, atracția nr. 1 a zonei, un trenuleț forestier dotat cu vagoane de călători de tip muzeal, cu încălzire cu sobe de lemn, tras de locomotive cu aburi, mijloc de transport pe cale de dispariție în alte regiuni.(Img.23.)

Zona turistică complexă Valea Izei

Iza izvorăște dintr-un izbuc de cavitate carstică, de pe versantul vestic al vârfului Pietrosul Rodnei ( 2303 m ), de la altitudinea de 1200 m, iar după un traseu de 80 km se varsă în Tisa, la vest de municipiul Sighetu Marmației.(Fig.12.) Aici sunt cuprinse culoarele văilor Iza, Mara și Tisa, dar și platourile de sub Munții Gutâi, Lăpuș, Țibleș și Rodnei. Deține cel mai însemnat centru turistic din regiune și multe așezări rurale vechi cu conținut etno-folcloric tradițional foarte valoros. Atracții turistice mai importante constituie:

Izvorul Albastru al Izei, o rezervație cu izbuc dependent de un circuit carstic sub Muntele Bătrâna din nord-vestul Munților Rodnei, într-o superbă pădure de brad, unde duce un drum forestier până la cabanele silvice.

Dealul Ștefaniței (Moiseiului) apare între văile Iza și Vișeu ca pas de trecere.

Săcel reprezintă o localitate la intersecția șoselei ce vine din Moisei și cea care duce spre Sighetu Marmației pe Iza, dar renumit pentru centrul ceramic cu formele tradiționale nesmălțuite, roșii.

Săliștea de Sus este o așezare cu o populație relativ mică, cu case tradiționale și două biserici de lemn din sec. XVIII.

Dragomirești este cunoscut pentru sărbătoarea pastorală tradițională și loc de plecare la vârful Țibleș, pe valea Boicu.

Bogdan Vodă găzduiește temeliile casei lui Vodă, urmele bisericii voievodale, cea mai înaltă biserică de lemn din Maramureș, Cuhea, dar nu în ultimul rând obiceiuri și sărbători tradiționale.(Img.19.)

Ieudul deține două biserici de lemn, cea din deal fiind cea mai veche biserică din Maramureș, colecție de icoane de sticlă și de tipărituri vechi în limba română.(Img.20.)

Botiza este renumit pentru țesutul scoarțelor.

Băile Botiza este un stabiliment balnear de mică întindere cu valorificare a apelor sărate ale unor izvoare.

Șieu cu biserică de lemn din sec.XVI.Rozavlea cunoscut pentru biserică de lemn și arhitectură populară.

Între Strâmtura și Bârsana, pe o lungime de 5 km, adâncit în gresii flișoide eocene, alcătuind o vale de tip defileu, sălbatică, cu versanți abrupți și înalți apare Defileul de la Strâmtura. În bazinul văii Iza se află Peștera Cetății (Peștera de pe Solovan) modelată în gresii și având o lungie de 29 m.(Fig.5.=

Glod este renumită pentru folclor și cântăreți, dar apar și izvoare minerale.

Bărsana renumit pentru arhitectura populară, porți prin decorațiuni și dimensiuni, folclor, dar și mănăstirea cu biserică din lemn cu o turlă de 57 m.(Img.21.)

Oncești cunoscut datorită urmelor uneia dintre cele mai mari așezări dacice pe dealul Cetățuia și arhitectura populară.

Vadu Izei este centru al constructorilor de porți maramureșene și sediul fundației Agro-Tur.

Sighetu Marmației este cel mai mare centru turistic care polarizează activitățile din toată regiunea Maramureș, vechi centru comercial și cultural, însemnat centru economic în prelucrarea lemnului și țesutului. Aici se află Muzeul Maramureșan de Etnografie, Istorie și Științele Naturii, în clădirea fostei închisori “ Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței”, Casa Memorială E. Wiesel, ruinele cetății medievale de pe Dealul Solovan, Muzeul Satului, iar în timpul anului se organizează târguri și festivaluri cu obiceiuri specifice. (Fig.14.)

Cheile Runcului

Acest pârâu este afluent al pârâului Mara, care își varsă apele în pârâul Iza. Desfășurându-se în zona centrală a platoului vulcanic Izvoarele, Cheile Runcului s-au adâncit în andezite bazaltoide, pe o lungime de 5 km. Cu pereții verticali masivi și înalțimile ce depășesc ocazional 100 m, dau caracter de mic defileu. Prezența rupturilor de pantă a dus la formarea unor serii de cascade cu peisaj deosebit. Accesul la aceste chei minunate se poate face din mai multe puncte din cadrul Depresiunii Maramureșului, prin Sighetu Marmației, comuna Mara, vizitând prima dată Cheile Tătarului de pe valea Mara, apoi Cheile Runcului. (Img.24.)

Cheile Tătarului de pe valea Mara

Mara este afluent al pârâului Iza, acesta vărsându-se în râul Tisa. Acest curs se desfășoară în platoul vulcanic Izvoarele, format din lave și aglomerate vulcanice ca parte a Munților Gutâiului. Cheile sunt tăiate în andezite bazaltoide, cu pereți verticali, asimetrici transversal. Complexitatea reliefului și înălțimea versanților prezintă cheile ca un defileu mic și sălbatic. Regiunea este bine împădurită cu făgete și rășinoase. Cheile se desfășoară pe aproximativ 5 km.(Img.25.)

Cele mai importante localități la vest de Sighetu Marmației ar fi Câmpulung la Tisa, centru de țesături, și Săpânța, pentru renumitul “Cimitir Vesel” creat de artistul Stan Ion Pătraș, obiectiv impresionant prin concepția și originalitatea desenelor. Bazinul râului Mara se desfășoară la sud de Vadu Izei, în toate satele fiind biserici de lemn, porți tradiționale de lemn și gospodării tipic maramureșene, dar și port popular și țesături specifice. Se evidențiază “tânjaua” de la Hoteni, o manifestare folclorică de la începutul primăverii, stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatag, satul Șugatag și pasul Gutâi, de unde se poate merge la vârful Gutâi și Creasta Cocoșului.

Rețeaua rutieră este legată de două drumuri principale în lungul celor două zone și cinci legături cu regiunile vecine prin pasul Prislop, Șetref, Neteda, Gutăi și Sâmbra Oilor. Calea ferată de la valea Sălăuței pe Vișeu și Tisa până la Sighetu Marmației. Au fost construite mai multe amenajări turistice și unități de alimentație publică. Sunt 17 pârtii de schii: la stațiunea Izvoarele sunt 3, la Șuior 3, la Mogoșa 2, la Cavnic 7, iar la Borșa 6.

Datorită multitudinii obiectivelor turistice, potențialul etno-folcloric și peisajele inedite se practică turismul itinerant auto, prin localitățile din lungul văilor Iza, Mara și Vișeu, drumeții, odihnă, recreere și tratamente balneare în stațiunile Ocna Șugatag și Borșa, sporturi de iarna, dar și turism prilejuit de organizarea diferitelor sărbători populare tradiționale.

Staținuni balneoclimaterice și localități cu izvoare de ape minerale

Stațiunea balneoclimaterică Vatra Dornei

Este o stațiune de cură și odihnă de interes național, cu funcționalitate permanentă din partea nordică a masivului, din Suceava, pe malul drept al Dornei.(Fig.15.) Amplasată la 800 m, stațiunea este înconjurată de păduri bogate de conifere și foioase, extindându-se pe Giumalău, Rarău, Bistriței, Călimani, Bârgău, Suhard. Atmosfera este bogată în aerosoli și esențe volatile de brad. Apele minerale sunt carbogazoase, feruginoase, dicarbonate, clorurate și sodice. Aici se tratează afecțiunile aparatelor locomotoare și cardiovasculare, afecțiuni ginecologice, endocrine sau chiar și digestive. Instalațiile moderne permit aplicarea a peste 4500 de proceduri terapeutice.

Cazarea se face la hoteluri de categoria I, case de odihnă, cabane și popasuri turistice. Proprietățile terapeutice ale nămolului de turbă obținut din „Tinovul Mare” de la Poiana Stâmpei cu acțiune complexă de stimulare și optimizare asupra întregului organism. În modernele baze „Călimani” și „Dorna” se aplică o paletă largă de proceduri terapeutice: băi la cadă cu apă minerală încălzită, împachetări în nămol, electroterapie, hidroterapie, masaje, saune, kinetoterapie. Această stațiune este frecventată și de cei care vor un pic de liniște în apropierea naturii.

Iacobeni, situată la nord de Vatra Dornei, cu stație C.F.R, pe ambele maluri ale Bistriței Aurii. Este un stabiliment relativ nou, în care se fac băi sulfuroase și băi de arnică cu adaosuri de sare și cetină, recomandate în afecțiuni reumatice, musculare sau scitatice.

Dorna Candrenilor, situat la poalele vârfului Oușorul, de-a lungul văii Dorna. Este menționată datorită apelor sale minerale.

Poiana Negri, la 11 km de Vatra Dornei, aici se găsește un izvor renumit de borviz cunoscut de circa 120 de ani, cu apă minerală carbogazoasă, indicată în cura internă, pentru afecțiuni cardiovasculare și ginecologice. (Fig.16.)

Bradul, în partea sudică a Călimanului, lângă Toplița, cu ape carbogazoase, cu efecte terapeutice în afecțiuni ale tulburării digestive, ale rinichilor și căilor urinare. O atracție deosebită constituie bazinul în aer liber, de dimensiuni olimpice, cu apă mezotermală, având o temperatură în orice anotimp de 27-29 de grade. Cazarea se face în case de odihnă, căsuțe sau bungalouri din popasul turistic.

Borsec, spre nord-est, la 25 km de Toplița, la o înălțime medie de 900 m localitatea se bucură de un regim de altitudine moderată, cu un aer tonifiant pentru sănătatea turiștilor și a celor veniți la tratament.(Fig.17.) Izvoarele minerale ale Borsecului sunt caracterizate ca ape mixte dicarbonate, calcice, magneziene, sodice, carbogazoase, hipotene și neferuginoase, prezintă o mineralizare redusă în comparație cu alte stațiuni, concentrație și stabilitate mare de dioxid de carbon și procent redus de oxizi de fier, asigurând atât utilizarea acestor ape în tratamente balneare, cât și pentru consumul de masă.(Img.26.)

Lunca Bradului și Răstolița sunt stațiuni de odihnă destinată școlarilor, pentru care sunt rezervate toate locurile în fiecare sezon de vară, prezentând un climat plăcut pentru refacerea și întărirea organismului, dar este și punct de plecare spre Munții Călimani și Gurghiu.

Datorită climatului caracterizat prin ierni lungi, cu strat de zăpadă ce durează între 80-200 de zile, cu grosime de 50-100 cm, Călimanul oferă condiții optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, atât pentru începători cât și pentru avansați.

Defileul Mureșului între Toplița și Deda

Mureșul străbate acest defileu format predominant în formațiuni eruptive ale Munților Călimani și Gurghiu, având o lungime de 44 km între Toplița și Deda.(Fig.19.) Defileul se află între versanți abrupți, acesta axându-se pe linia de contact dintre Făncelul (1684 m) și Călimani (2100 m în vf. Pietrosul Călimanilor), la ieșire din defileu spre Deda apărând depozite ponțiene. Mureșul are traseul unei albii vechi, adâncindu-și defileul și în prezent în roci eruptive. Tufurile, aglomeratele depuse direct în timpul erupțiilor și conglomerate bine rotunjite transportate de apă reprezintă formațiunile geologice de bază.(Fig.20.)

Defileul Toplița-Deda realizează legătura între Depresiunea tectonică a Topliței și Bazinul Transilvaniei. În 1943 cercetătorul Bella Bulla a considerat acest defileu ca pe o vale formată prin eroziune într-o depresiune intracolinară modelată la sfârșitul policenului. Valea actuală în defileu este foarte strâmtă în anumite sectoare, cu versanți împăduriți, cu greu lăsând loc pentru calea ferată și șosea. În unele zone fundul văii se lărgește, dând aspectul unei bazinete depresionare, Lunca Bradului fiind tipic acestei zone, cu origine tectonică. Această bazinetă s-a instalat aproape de mijlocul defileului și se extinde în lungime pe Răstoșna și Sălard.

Înaintea formării defileului dintre Toplița și Deda în pliocen, după formarea vulcanilor Călimani și Gurghiu, valea era o strâmtoare lacustră între Bazinul Giurgeu și Bazinul Transilvaniei. După retragerea apelor din Transilvania această vale avea rolul de deversor, sculptarea defileului propriu-zis făcându-se doar de la nivelul terasei.

Din punctul de vedere a lui Mihai Iancu și Traian Naum în 1972, valea transversală a Mureșului între Toplița și Deda nu trebuie considerată ca un simplu culoar și nici nu formează un defileu continuu, fiind alcătuită din bazinete tectonice în alternanță cu porțiuni de vale îngustă cu înfățișare de chei. Cei doi autori au separat trei etape. Prima este etapa anterioară formării barajului vulcanic, când s-a instalat și funcționa un lac în Depresiunea Toplița, cu nivel variabil, fapt ce este dovedită de originea și poziția depozitelor. Etapa barajului vulcanic este legată de erupțiile vulcanice care s-au produs încă din sarmațian în lungul liniei de fractură a fundamentului cristalin, manifestându-se intermitent, cu faze de explozii. Aglomeratele vulcanice și scurgerile de lave s-au extins și în culoarul depresionar preexistent al Mureșului. Bazinetele intravulcanice Sânceni, Neagra, Lunca Bradului, Groapa Lupului și Răstolița au funcția de a aduna apele, cu depozite vulcanigen-sedimentare ca materiale de umplutură. Bazinetele generate tectonic au o legătură strânsă cu sistemul caracteristic lanțului eruptiv ai munților Călimani-Gurghiu-Harghita. Mureșul, după formarea lacurilor de baraj vulcanic, avea rolul unei strâmtori între lacul din Depresiunea Giurgeu și lacul din Transilvania. Etapa postvulcanică cuprinde intervalul de timp când adâncirea defileului a început de la nivelul terasei superioare sculptate în depozite vulcanogen-sedimentare și a umerilor de vale din cadrul vechilor strâmtori. Evoluția morfogenetică a Defileului Mureșului între Toplița și Deda a cuprins trei etape strâns legate de o serie de factori generali și locali. Factorii geologici au avut un rol foarte important în geneza și evoluția bazinetelor ce alternează cu strâmtorile. După stabilirea Mureșului în regiune și raportul de dinamică impusă de vulcanismul neogen s-a modelat relifeul din cadrul defileului.

Hidrologic privind, Defileul Mureșului are o pantă de scurgere, care depășește uneori albia minoră, exceptând bazinetele depresionare foarte înguste. Scurgerea cea mai ridicată are loc primăvara, iar cea mai scăzută toamna. Fenomenul de îngheț se înregistrează în fiecare an și ține între 70 și 80 de zile. În cadrul defileului există mulți afluenți sub formă de cursuri de apă permanente, dar și temporare. Aceste cursuri se împart pe partea dreaptă ( Toplița, Călimănel, Dușei, Mermezu, Zebrac, Jingului, Neagra, Ilva, Fântânelul, Andreiasa, Răstolița, Vișei, Ulmului, Arșiței, Golăoaia, Corbului, Bistra) și stângă (Măgheruș, Mărșinețul de Sus, Mărșinețil de Jos, Gudia Mare, Mesterhaza, Sălard, Pleșcoasa Mare, Pleșcoasa Mică, Tomoioaga, Iodului, Pârâul Borzii, Pârâul Jghiabului) a cursului Mureșului.

Climatic vorbind apar câteva trăsături specifice. Temperatura medie anuală este de 6-8 grade C, în ianuarie de -4 și -6 grade, iar în iulie de 16-18 grade. Stratul de zăpadă are o grosime de 50-60 cm în partea vestică și 45-50 cm în partea estică. Cu o frecvență mare apar vânturile de nord-vest, iar mai redus cele de nord-est. Apar influența curenților de aer rece din nord și un circuit cu efect de scurgere pe culoar ale aerului mai rece pe direcția est-vest. Acest defileu face parte din „polii” frigului din țara noastră, cu localitățile Bod, Joseni, Gheorgheni și Miercurea Ciuc. Temperatura minimă absolută în Toplița a fost de -34,8 grade C pe 13 februarie 1935, la Bod -38,5C pe 25 ianuarie 1942, la Miercurea Ciuc -38,4C pe 14 ianuarie 1985, la Gheorgheni -35C pe 11 februarie 1929. Dintre fenomenele meteorologice cu manifestări deosebite fac parte ceața, fenomen frecvent, prezent anual mai mult de 200 de zile, bruma apare 35-40 de zile pe an, iar chiciura își face prezența 7-10 zile.

În zona defileului apar soluri brune acide, argiluvisoluri podzolice sau soluri brune podzolice. Pe aceste suporturi pedologice apare etajul pădurilor de foioase cu pajiști secundare ca iarba vântului ( Agrostis tenuis), păiuș roșu (Festuca rubra) și țapoșica (Nardus stricta), iar pădurile sunt reprezentate prin fag, gorun și carpen. Ramura economică a defileului este reprezentat de industria materialelor de construcții la Stânceni, exploatarea și prelucrarea lemnului la Lunca Bradului, Răstolița și Deda.

Defileul Mureșului reprezintă o atracție turistică prin originalitatea, complexitatea și unele elemente unicate ale peisajului geografic din cadrul văii. Zona Toplița-Deda prezintă atracții ca relieful, apele din albia râului, vegetația, dar și prezența ospitalieră a peisajului umanizat. Orașul Toplița este o stațiune balneoclimatică renumită prin apele mezotermale. Prezența permanentă a populației din zonă este dovedită istoric prin rămășițele cetății dacice Sangidava. Sunt amenajate locuri pentru pescuit și vânătoare, iar orașul se consideră punct de plecare către Defileul Mureșului. Aflat la intrarea în defileu, casele, clădirile și gospodăriile se întind pe lungul văii, dar și în interiorul muntelui. În vest, vârful Tarnița (1054 m) înfățișează un con izolat cu senzația de închiderea intrării defileului.

Valea Mureșului este cuceritoare cu versanții înalți și deosebit de abrupți care redau sentimente pătrunzătoare datorate reliefului reprezentat prin turnuri, stâlpi și creste care ajung până la cer. Stăncile în formă de turnuri, piramide și țancuri cu creasta zimțată a vârfului Leul (1139 m) creează un peisaj straniu la Gudia, pe dreapta Mureșului. După pintenul Ilvei, albia râului se lățește, iar la Lunca Bradului cursul apei se deplasează în meandre largi, la marginea căreia se realizează prelucrarea lemnului. Datorită încătușării Mureșului, calea ferată își desfășoară drumul prin tunel, iar șoseaua, mai greu, printre stânci. La Deda, valea se lărgește, numărul afluenților crește, iar defileul ia sfârșit cu flancuri încadrate treptat de culmi mai joase și pante tot mai mici. Pe marginile văii apar tufișuri de fagi, mesteceni și sălcii. Se pot face drumeții din Toplița până în Deda cu trenul, admirând frumusețile naturii, dar și niște creații ale omului. De la Stânceni, la confluența pârâului Jingu, se ajunge la cabana Neagra pentru un popas liniștitor. Din multe localități există drumuri și poteci ce duc spre culmi prin păduri de fag, molid și brad, iar spre creste desișuri de jneapăn.(Img.27.)

Defileul de la Tușnad

Se află în amonte, de la stațiunea Băile Tușnad până la carierele de piatră, fiind retezat în roci vulcanice, făcând parte din Munții Harghita, paralel cu culmile Puciosul și Baraolt din Carpații Orientali.(Fig.21.) După studiul genezei se consideră că defileul a fost tăiat după revărsarea lacului din bazinul Ciuc, separat de cel de la Sfântu Gheorghe, astfel luând naștere o vale adâncită cu o lungime de 15 km, format prin captare.

Cel mai impresionant din cursul transilvan al Oltului este Defileul Tușnad, format prin scurgerea dintre două aparate vulcanice intersectate cu adâncire de la 800 m. Mulțumită condițiilor geologice, defileul are două caractere genetice, de vale de contact tectonic și litologic și, mai apoi, curs epigenetic. Pe lângă frumusețile naturii, acest defileu deține o bogație specifică fondului cinegetic. În pădurile de amestec și gorun de pe marginea văii Oltului există o faună bogată formată din urs, lup, vulpe, căprioară și cerb, iar pentru pescuitul sportiv este oferit mrena, scobarul și știuca.

La intrarea în defileu ne întâmpină stațiunea balneoclimaterică Băile Tușnad, extins pe partea stângă a văii, lângă Lacul Ciucaș, alimentat din canalul Oltului. Această zonă reprezintă o atracție turistică nu doar pentru peisajul pitoresc oferit de pădurile de conifere și climatul relaxant, dar și pentru izvoarele minerale carbogazoase și termale cu efecte terapeutice, aducând mulți turiști în tot timpul anului.(Img.28)

CAPITOLUL VI.

Valorificarea actuală a potențialului turistic și perspective de dezvoltare

Perspective de dezvoltare a potențialului turistic

Datorită cunoașterii factorilor ce influențează dezvoltarea turismului din zona Carpaților Orientali, ies în evidență câteva acțiuni pentru valorificarea mai intensă a acestora. În Carpații Orientali o importanță deosebită au acele zone care au factori de atracție turistică foarte valoroși, dar valorificate treptat. Obiectiv, strategiile de dezvoltare au în componență elemente care ne ajută, acestea fiind cantitatea, calitatea și nivelul de dispersie în teritoriu a resurselor, tradiția și experiența acumulată în valorificarea resurselor, experiența dobândită pe plan mondial și volumul de investiții alocată acestei ramuri ai economiei. Datorită faptului că viața este în evoluție continuă și elementele dezvoltării trebuie adaptate acestor condiții.

Pentru o valorificare superioară sunt necesare înființarea unor sate turistice montane, organizarea unor stâne turistice pentru stimularea turismului și crearea unor asociații turistice de stat și cooperatiste. Pentru prezentarea și dezvoltarea mai eficientă a atracțiilor turistice este necesar investirea în cadre foarte bine pregătite prin studii specializate pe domeniu, cu practica aplicată direct pe teren, cu testare periodică, dar și șanse de avansare.

Pentru o bună desfășurare a activităților turistice trebuie să avem grijă de monumentele naturale și cele antropice cu foarte mare exigență, cei ce nu au grijă de mediu să fie sancționate, iar conducătorii bazelor de cazare și alimentație să aibă grijă de păstrarea și conservarea mediului ambiant, dar și a acestor monumente aflate pe o rază de 2 km în jurul unității.

Prin creșterea accesibilității în zonele turistice, dezvoltarea resurselor umane prin ocuparea forțelor de muncă a persoanelor foarte bine pregătite, cu formare continuă, și promovarea atât a obiectivelor, cât și a activităților turistice, ajută la creșterea potențialului turistic. Această regiune este format din relief diversificat și accesibil, are un climat favorabil pe tot parcursul anului, cu potențial faunistic si floral bogat și specii unice.

Dezoltarea turismului se axează pe tipurile principale de turism ca

*Turism balnear

Apele din această zonă pot fi folosite în scopuri curative în primul rând, dar și de agrement. Aici se încadrează stațiunea Ocna Șugatag cu băile sărate, stațiunea Borșa iarna și stațiunile din zona Vatra Dornei.

*Turism montan

Are potențial foarte bun de dezvoltare datorită masivelor și peisajelor oferite de Munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Călimani, Gurghiu și Harghita.

*Turism ecologic

Sunt ariile protejate de lege sub forma de rezervații științifice, Rezervația fosilieră din Chiuzbaia, parcuri naturale, Parcul Natural Munții Maramureșului cu monumente ale naturii ca Creasta Cocoșului, Lacul Albastru din Baia Sprie, Turbăria Iezerul Mare din Gutâi, Cheile Tătarului sau Mlaștina Vlășinescu, Mlaștina Tăul Negru, rezervații naturale ca Arboretul de castan comestibil din Baia Mare, Lacul Morărenilor, Mlaștina Poiana Brazilor, Rezervația Naturală Călimani, Rezervația geologică 12 Apostoli, Rezervația Piatra Cușmei, Rezervația Tăul Zânelor.

*Turism cultural

Aici se încadrează atracțiile culturale de tip cetate medievale Turnul Măcelarilor, Turnul lui Ștefan din Baia Mare, muzee de istorie și arheologie, Muzeul de etnografie în aer liber de la Sighetu Marmației, monumente UNESCO cu biserici de lemn Bârsana, Budești-Joșani, Desești, Ieud, Biserica din vale, Șișești și Plopa, monumente de arhitectură Monumentul masacrului hortist din Moisei, orașele târg Baia Mare, Sighetu Marmației, Muzeul Memorial al Victimelor Comuniste din Sighetu Marmației, zone etnografice și meșteșugărești Baia Sprie și Săcel.

*Turism de agrement

Din această ramură face parte Lacul Bodi din Ferneziu, Barajul de la Firiza, Defileul Cavnicului cu pârtii de schii iarna, Vatra Dornei cu pârtii schiabile iarna.

*Turism de recreeere

Zonele încadrate aici sunt Cheile Runcului, Defileul Toplița-Deda, Defileul Tușnad, Valea Vaserului, Defileul Vișeului, Defileul Strâmtura.

Dezvoltarea potențialului turistic se poate face prin acțiuni specifice. Valorificarea patrimoniului natural prin reabilitarea căilor de acces, adăposturi, formarea unor trasee turistice, sau chiar și amenajarea unor drumuri pentru practicarea cicloturismului. Valorificarea potențialului turistic montan prin amenajarea pârtiilor de schii, unor instalații de transport pe cablu, reabilitări de drumuri ce duc la obiectivele turistice, a bazelor de tratament și de cazare. Crearea unor stațiuni balneare sau de agrement local, care să ofere turiștilor pachete atractive în raport de calitate – preț. Reabilitarea bazelor de cură și tratament, dar și investiții noi pentru atragerea a cât mai mulți turiști. Oferirea unor mijloace de transport în comun la fiecare obiectiv turistic în parte, cu un traseu și program bine stabilit, accesibil din punct de vedere financiar și cu stații semnalizate accesibile pentru toată lumea. Dezvoltarea rețelelor de captare a apelor minerale cu scop terapeutic. Amenajarea obiectivelor turistice naturale prin instalații de iluminare, accesul în siguranță până la obiectiv, amenajarea unor puncte de odihnă sau alimentare de tip foișor. Amenajarea unor locuri de campare cu dotările necesare, puncte de colectare a resturilor nedegradabile în natură, amenajare unor refugii montane în caz de accidentare cu truse de prim ajutor și marcarea traseelor montane corespunzător. Amenajarea panourilor informative, recrutarea în zonele montane de salvamonți și salvamari în zonele balneare sau alte stațiuni de relaxare și agrement. Promovarea atracțiilor turistice prin organizarea unor pachete prin agențiile de turism, mediul social sau chiar si prin oferirea unor fluturașe informative. Reabilitarea zonelor de cazare și alimentare a turiștilor și investirea în noi unități unde este cazul. Solicitarea ghidului turistic la fiecare obiectiv, acesta informând turiștii sosiți din alte zone, atât geografic, cât și istoric. Promovarea sărbătorilor și festivalurilor de tip tradițional sau modern, organizarea unor trasee turistice de o zi sau mai multe zile pe gustul fiecărei persoane. Oferirea unor zone verzi mai largi pentru recreerea în aer liber sau relaxare după o zi lungă de lucru.

Astfel potențialul turistic al reliefului vulcanic din Carpații Orientali se poate exploata la maxim în care toată lumea are doar de câștigat, turiștii pot vedea ce vor, fără cheltuieli exagerate, potențialul turistic este promovat prin clienți, iar zona economică intră în creștere datorită faptului că cererea este satisfacută în proporții destul de mari.

Concluzii

Regiunea turistică din cadrul reliefului vulcanic din Carpații Orientali are un potențial turistic ridicat, cu relief deosebit, peisaje mirifice, resurse hidrominerale, vestigii și monumente istorice, obiective religioase și culturale, dar si manifestări etnografice diverse. Potențialul antropic este una diversificată prin multitudinea de vestigii istorice, obiective religioase, zonele rurale cu accente arhaice de tip țări, ca Țara Maramureșului sau Țara Oașului.

Infrastructura de transport necesită o dezvoltare importantă la fel și reabilitarea drumurilor și căilor de acces la obiectivele turistice, mai ales în zonele montane, balneare și de agroturism.

Datorită existenței obiectivelor turistice naturale și antropice diversificate există un potențial ridicat în această regiune, iar cu ajutorul bazelor de cazare și alimentare există o varietate largă de turism practicate, ca turismul montan, ecologic, cultural, balneo-climateric, de agrement, rural-etnofolcloric, științific, turism de evenimente și chiar de afaceri.

Bibliografie

Faur, C., Geomorfologia Munților Oaș, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2011

Istvan, D., Popescu, S., Pop, I., Munții Gutâi. Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1990;

Traian, N., Emil, B., Munții Călimani,Editura Sport-Turism, București, 1989;

Pop, G., Carpații și subcarpații României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000

Ion, M., Budai, Cs., Munții Oaș-Gutâi-Țibleș, Casa editorială pentru turism și cultură „ABEONA”, București, 1992

Ion, T., Turism în Carpații Orientali, Editura pentru Turism, București, 1991

Mihai, G., Defileuri, chei și văi de tip canion în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Webografie

http://www.weather-forecast.com/locations/Negresti-Oas

http://www.weather-forecast.com/locations/Huta-Certeze/forecasts/latest

http://www.trilulilu.ro/imagini-diverse/lacul-bodi-ferneziu-3-09-2011-2

http://castanbaiamare.ro/prezentare/localizare-geografica/

http://www.plecatdeacasa.net/2011/04/rezervatii-naturale-interesante-din.html

http://www.maramuresgreenways.ro/obiectiv-turistic/rezervatia-naturala-lacul-morarenilor/

http://sitcusma.ro/?page_id=2602

http://www.pancarpatica.org/Rezervatia_Piatra_Cusmei/harta/ari1_315-Harta_Rezervatia_Piatra_Cusmei_din_Muntii_Calimani.html

http://mapio.net/o/5735232/

http://sitcusma.ro/?page_id=2780

http://sighet.ro/?page_id=86

https://turism.bzi.ro/pasul-prislop-muntii-rodnei-foto-28527

https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-cheile-runcului-o-zona-salbatica-de-o-frumusete-rara

http://turismmaramures.ro/muntii-ignis-cheile-tatarului/

http://www.weather-forecast.com/locations/Poiana-Negrii/forecasts/latest

http://metrosec.zonagri.ro/regiuni/regiunea-moldova

http://www.weather-forecast.com/locations/Borsec/forecasts/latest

http://www.travelworld.ro/statiunea/borsec.html

http://regiuneacentru.ro/2014/07/defileul-deda-toplita-muntii-calimani-mures/

http://andreimosila.tripod.com/lucrare.htm

http://www.pancarpatica.org/Defileul_Oltului_la_Tusnad/harta/ari1_813-Harta_Defileul_Oltului_la_Tusnad_din_Muntii_Harghita.html

Manastiri din Romania

http://www.ilovemaramures.com/maramures-arta-traditii-obiceiuri/

http://www.maracosau.ro/mlastina-vlasinescu

Rezervația Naturală Tăul lui Dumitru

http://www.informatii-romania.ro/listing/mlastina-poiana-brazilor/

http://www.pensiuneaverde.com/partiideski.htm

http://maramuresul.blogspot.ro/2011/02/monumentul-eroilor-de-la-moisei.html

Băile Tuşnad – cea mai mică staţiune balneară din România sau Mica Elveţie

Anexa 1.

Hărți

Fig.1. Carpații Orientali

Fig.2. Grupa nordică a Carpaților Orientali

Fig.3. Formațiunile geologice ale Munților Oaș-Gutâi-Țibleș

Fig.4. Parcul Natural Munții Maramureșului

Fig.5. Strâmtura din valea Izei

Fig.6. Grupa centrală a Carpaților Orientali

Fig.7. Structura spațiului turistic din Munții Oaș

Fig.8. Negrești Oaș

Fig.9. Huta Certeze

Fig.10. Structura spațiului turistic din Munții Igniș-Gutâi

Fig.11. Rezervația Creasta Cocoșului

Fig.12. Rezervația cu arborele de castan de la Baia Mare

Fig, 13. Pârtiile schiabile din Cavnic

Fig.14. Sighetu Marmației

Fig.15. Vatra Dornei

Fig.16. Poiana Negri

Fig.17. Stațiunea Borsec

Fig.18. Piatra Cușmei- Munții Călimani

Fig.19. Parcur Natural Defileul Mureșului

Fig.20. Defileul Toplița-Deda

Fig.21. Defileul Tușnad și Băile Tușnad

Anexa 2.

Imagini

Img.1. Lacul Bodi-Ferneziu

Img.2. Barajul (Strâmtori)- Firiza

Img.3. Rezervația Creasta Cocoșului

Img.4. Fosile din Rezervația fosilieră din Chiuzbaia

Img.5. Rezervația de castani comestibili din Baia Mare-castan înflorit

Img.6. Mlaștina Vlășinescu

Img.7. Mlaștina Tăul lui Dumitru

Img.8. Mlaștina Poiana Brazilor

Img.9. Rezervația Naturală Lacul Morărenilor-Tăul Morărenilor

Img.10. Lacul Albastru

Img.11. Munții Călimani

Img.12. Tăul Zânelor

Img.13. Rezervația Călimani

Img.14. Rezervația 12 Apostoli-Munții Călimani

Img.15. Pârtia Icoana-Cavnic

Img.16. Zona turistică Valea Vișeului- Pasul Prislop

Img.17. Cascada Cailor

Img.18. Monumentul eroilor de la Moisei

Img.19. Biserica de lemn din Ieud

Img.20. Biserica de la Cuhea din Bogdan Vodă

Img.21. Valea Izei-Bârsana

Img.22. Valea Vaserului

Img.23. Mocănița-Valea Vaserului

Img.24. Cheile Runcului

Img.25. Cheile Tătarului

Img.26. Stațiunea Borsec

Img.27. Culoarul Toplița-Deda

Img.28. Băile Tușnad