Programul de studii: Studii culturale, Specializarea ETNOTURISM [307416]

Programul de studii: [anonimizat]:

Conf. univ. Dr : Delia Suiogan

Absolvent: [anonimizat]: [anonimizat]:

Conf. univ. dr. Delia Suiogan

Absolvent: [anonimizat]

2016

Argument

Turismul depinde într-o mare măsură de o „imagine” creată, care se adresează în mod direct turiștilor. Consumatorii acestei „imagini”care deține o [anonimizat], sunt nevoiți să o caute și în cele din urmă să plătească o sumă de bani în schimbul acesteia.

„[anonimizat] „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a călători, a colinda) și are semnificația de excursie.Acesta a [anonimizat] , în verbul tranzitiv „to make a tour”și a desemnat acțiunea de a voiaja în Europa. Așadar, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a [anonimizat], pentru propia plăcere”

[anonimizat], [anonimizat].

Am ales o astfel de temă deoarece asistăm la o renaștere a acestei forme de turism. [anonimizat]. Noile sale dimensiuni o [anonimizat]-operatoare, [anonimizat].

[anonimizat], în ciuda avansării tehnologiei. Maramureșul oferă obiective turistice unice.

Comuna Bârsana e printre cele mai vechi localități maramureșene. Prima atestare documentară în anul 1391, consemnează prezența unei mănăstiri și a bisericii de lemn cu hramul Sf. Nicolae. Mănăstirea a fost părăsită iar bisericuța a fost strămutată în locul actual. Prin frumusețea porților maramureșene, a oamenilor harnici, a peisajului, a [anonimizat].

[anonimizat], s-a transformat într-o [anonimizat]. Acest gen de călătorie a ajuns la stadiul de fenomen și a căpătat o amploare deosebită în Europa.

România este fără îndoială o țară a locașurilor de cult, a unora dintre cele mai frumoase biserici și mănăstiri care sunt vizitate în fiecare an de numeroși pelerini și turiști. [anonimizat].

În capitolul cinci a lucrarii, am să o [anonimizat] 90, într-[anonimizat].

În ultimul capitol voi descrie construcțiile mănăstirii. În prezent ansamblu monahal cuprinde: [anonimizat], Stăreția, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Acestea sunt legate printr-o serie de alei care sunt flancate de frumoase aranjamente florale. Există chiar și un mic lac în incinta mănăstirii cu un pod deasupra.

Analizând procesul de dezvoltare al turismului cultural prin formele sale variate s-a descoperit unul din paradoxurile turismului modern ce se maifestă prin tensiunea existentă între țelul economic al dezvoltării turismului și impactul social și cultural al acestuia. Cultura devine o formă transformată, un proces prin care persoanele sau grupurile se implică în activități culturale și prin care anumite aspecte sunt reunite pentru a da naștere unui produs. Identitatea și imaginea produsului sunt aduse la cunoștința publicului prin intermediul companiilor publicitare.

Rolul turismului, în cadrul economiei mondiale este de o deosebită importanță, dacă se are în vedere ponderea sa în cadrul comerțului cu servicii.

Turismul reprezintă atât o componentă majoră a acestuia,cât și cea mai importantă marfă a comerțului mondial cu mărfuri, după petrol. Turismul cultural este una din cele mai reprezentative forme de turism, iar justificarea importanței sale în cadrul economiei mondiale este inutilă.În același spirit a acționat și stimularea investiiților în domeniul turismului. Atragerea în circuitul turistic a noilor zone turistice, diversificarea formelor de petrecere a vacanțelor, facilitățile acordate turiștilor asociate cu îmbunătățirea calității vieții șiridicarea gradului de instruire și cultură au făcut din turism una din cele mai agreate forme de petrecere a timpului liber.

Turismul cultural reprezintă un factor ce determină deosebite schimbări economice și sociale, iar dezvoltarea sa este benefică deoarece se poate extinde și în zonele nefavorabile industriilor manufacturiere.

Datorită potențialului său, Europa deține multă vreme poziția de lider în cadrul turismul internațional, dar cu toate acestea ea a început să piardă procente importante datorită noii orientări a turiștilor către destinații aflate pe celelalte continente.În aceste condiții Europa se confruntă cu o concurență manifestată de regiunile exotice. Se impune o îmbunătățire a produsului turistic în vederea recâștigării spațiilor pierdute de către Europa pe piața turismului. Marea bogăție culturală europeană variată, dar în același timp caracterizată de unitate, reprezintă atuul cel mai de preț în susținerea acestui tip de turism.

Una din ramurile turismului cultural care cunoaște și azi, la fel ca în trecut o dinamică tot mai accentuată este legată de actul pelerinajului religios valorificat din punct de vedere economic prin intermediul turismul de pelerinaj (religios sau ecumenic).

Capitolul 1. Turismul de pelerinaj

1.1 Prezentare generală

Pelerinajul religios este o constanță a umanitații, el având motivații multiple și semnificatii spirituale profunde, când este trăit intens și înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiți.

Turismul religios are o vechime de secole. Scopul unui pelerinaj, dincolo de nevoia de cunoaștere este dorința unei experiențe divine.

Pelerinajul nu este o modă a secolului XX, cum se crede uneori,datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare și de transport, ci el este un act religios prin excelență, asemănător oricărui alt mod de exprimare a sentimentului religios, si acesta se face pentru a intensifica rugăciunea și viața spirituală în general. S-ar putea spune că este cel mai vechi act religios din istoria omenirii.

Pelerinajul este adesea un act spiritual de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El și indiferent cum este considerat, nu este rezultatul unui proces intelectual sau al unui sentimentalism. Acestea le implică pe toate ca părți integrate din dorința omului de căutare a anumitor modele de viață.Pelerin poate fi orice om ce caută adevărul lui Dumnezeu, ce caută un mediu aparte,în care ființa umană simte nevoia de a descoperi într-un mod mai evident prezența Divinității.

Scopul pelerinajului trebuie să ajute la îmbogățirea vieții spirituale, abordarea unui nou mod de viață, îmbunătățirea relației dintre om și Divinitate, dar și a relației dintre oameni. Atât unele centre urbane, cât și unele localități rurale dețin în patrimoniul lor o mare varietate de obiective cu destinație religioasă și care au devenit importante centre de pelerinaj.

1.2 Scurt istoric al pelerinajului

Chiar de la începutul istoriei sale, omul a fost un căutător al lui Dumnezeu.În latină, termenul care desemnează pelerinul este „palmarius”adică cel care vine din Locuri Sfinte și poartă ramuri de finic.

Mai târziu acest termen a intrat în limba română sub forma de „palimar” adică persoana care îngrijește de biserica, cel care stă în locul sfânt și duce în consecință o viață dedicată credinței.

În greacă, termenul se referă la închinare, adorare, devoțiune activă, în sensul că se fac anumite mișcări, cum ar fi plecăciunea, îngenuncherea sau efectuarea unor gesturi liturgice. Latinescul ”pelegrinus”are conotație similară cu referire expresă la ceea ce se întâmplă în actul pelerinajului, respectiv despărțirea de cineva pentru a se îndrepta spre alt loc. De la aceste rădăcini s-a preluat în limbile europene termenul de pelerinaj: ”pelerin” în franceză, ”pilgrim” în engleză,”pilger” în germană sau ”pelerin” în română. În limbile evreiască și arabă se traduce ”hag” și are un înțeles mult mai personal și anume persoana care merge de jur împrejur.

Din perspectiva teologică,tendința de căutare a lui Dumnezeu își are rădăcinile în zorii umanității: momentul în care ființa umană nu a fost pelerin, ci a fost în Paradis. Îndată după săvârșirea păcatului inițial,omul a fost cel care a produs ruptura dintre el și Divinitate, îndepărtarea de voința Lui și în consecință pierderea Lui Dumnezeu,din acest moment omul se străduie cu eforturi neînchipuite să revină la starea de comunicare inițială.

Problema prorităților devine o chestiune vitală și motivație a pelerinului. Pelerinajul dă persoanei umane o altă întelegere a propiei vieți spirituale. Ceea ce îl determină pe om să plece în pelerinaj este în primul rând dragostea pentru Dumnezeu. Chiar în viața de zi cu zi avem experiența depășirii oboselii și a oricărui preocupări atunci când suntem motivați de iubire pentru Cel de sus .

Mai mult, cu cât călătoria este mai anevoioasă, cu atât iubirea se dovedește mai profundă pentru Cel pe care îl caută. Din acest motiv cei mai mulți văd în pelerinaj un sens al jertfei, o formă de abstinență, de purtificare și de dăruire de sine. Pelerinajul devine un act religios, cu valoare de mântuire în tradiția creștină. Cu timpul pelerinajul a devenit mai mult un act limitat de resurse de timp și nu numai o stare a vieții, un eveniment căruia i se imprimă anumite exigențe ce țin de potențialul economic al pelerinului sau a societății în care acesta trăiește. Totuși el nu trebuie să devină apanajul celor cărora le place să călătorească, așa cum o fac spre anumite locuri în mod obișnuit.

Omul este cel care a deturnat sensul ei firesc, a îndreptat spre Dumnezeu, solidaritatea lui cu restul creației, făcând păcatul inițial să se extindă și asupra ei și implicit să fie chemat să se sfințească și să se veșnicească tot prin om și odată cu omul. Omul poartă responsabilitatea călăuzirii creației, pentru a o face la loc a sălășlușirii lui Dumnezeu.

Locurile Sfinte sunt deosebite prin prezența lui Dumnezeu sau a unei persoane sfinte, rugăciunile adresate sfinților au în esență ca obiect pe Dumnezeu. Locurile sfinte devin importante întrucât reprezintă locuri de aducere aminte pentru generațiile următoare de îmbogățire a memoriei, iar sfinții devin modele de urmat celorlalți oameni care doresc să trăiască o viața autentică. Pe lângă pelerinajele mai îndepărtate de locuință, există și o abordare pur spirituală a pelerinajului, manifestată prin participarea la Sfânta Liturghie, care nu trebuie redusă nici la o simplă participare fizică,nici la una exclusiv spirituală.

1.3 Motivația pelerinajului

Pelerinajul nu se face pentru simpla plăcere de a vizita anumite locuri ci întodeauna pentru un motiv religios. Efectele acestuia se țin de sensibilitatea și pregătirea sufletească a pelerinului ca persoana care îl percepe mai mult sau mai puțin vădit pe Hristos în viața personală. Cu toate acestea există anumite scopuri care dacă nu sunt urmate cu fidelitate pot duce la roade nebănuite.

De obicei orice pelerinaj culminează și este însoțit de o contribuție liturgică. De cele mai multe ori locurile sfinte sunt evocate, ca de exemplu Betleem în cântările despre renașterea Domnului, Golgota ca loc al plângerii, Mormântul gol ca motiv de speranța și bucurie pentru înviere. Aducerea aminte a lucrării lui Dumnezeu cu oamenii are valoare mântuitoare pentru pelerini. Ei îl caută pe Dumnezeu pentru a aduce slava Sfintei Treimi și tuturor sfinților.

Prin pelerinaj persoana depăsește dificultățile vieții și găsește de multe ori rezolvarea unor probleme sufletești și de redescoperire a credinței propii în sufletul multora, fapt care ține de tot de domeniul minunii. În același timp pelerinajul înseamnă delimitarea unui spațiu și a unei perioade de timp în care toți oamenii sunt la fel și nimeni nu dorește să arate diferența socială, bogăția, funcția și altele.

Pelerinajul este o modalitate de „împrospătare a vieții spirituale și întărire a credinței”. Credința este un mod de viață, o trăire intimă, un sentiment profund dar devine văzut prin acte palpabile astfel întâlnind alte persoane, pelerinul învață din credința lor, din rugăciunea intensă, din dragostea lor jertfelnică, toate acestea reprezentând forme văzute ale credinței ce devin adevărate exemple.

Pelerinajul înseamnă o afirmare vizibilă a comuniunii cu toți sfinții bisericii și apartenența la același trup a lui Hristos. Astfel pelerinajul devine un act bisericesc pentru că duce la legătura de pe pământ. Sfinții devin instrumente ale sălășluirii harului lui Dumnezeu și astfel martori și călăuze ale dragostei Lui către oameni în comunicare. Pentru acestea, cinstirea sfinților este o formă văzută a credinței noastre în învierea morților.Atunci când ne adresăm unui sfânt indiferent de perioada istorică în care a trăit, ne adresăm unei persoane vii.

Prin cinstirea sfinților în diferite feluri se cultivă ideea apartenenței la o națiune cu anumite valori și tradiții bine definite. Există nenumărate cazuri în care localitățile iau denumirea după cea a sfinților și sunt puse sub ocrotirea acestora. Chiar și anumite țări au un ocrotitor spiritual care devine călăuzitor pentru locuitorii acesteia.

1.4 Impactul economic al pelerinajului

Pelerinajele au constituit întodeauna o atracție, pelerinii parcurgând sute de kilometri pentru a vizita vechi catedrale, mănăstiri, schituri, sau alte monumente bisericești. Religia s-a dovedit a fi o importantă forță de vânzare; în schimbul unei sume de bani, consumatorul turistic beneficiază de servicii în turism, pentru a se relaxa. Este atitudinea firească a omului din prezent, într-o societate modernă.

Pelerinajul constă în realizarea unei investiții în domeniul împlinirii sufletești care impune, pe lângă contravaloarea necesară confortului material și implicații legate de spiritualitatea umană.

Dacă la început, pelerinajul era un fenomen restrâns de care se bucura o anumită categorie de persoane, acesta a căpătat treptat amploarea unui fenomen de masă. Treptat, pelerinajul a devenit un act limitat de timp, un eveniment căruia i se imprimă exigențele potențialului economic al pelerinului sau al societății. Centrele urbane posesoare a unor obiecte religioase au devenit importante destinații ale peleriniilor.

Datorită situației existente la noi în țară înainte de 1989 și a amplorii înregistrate de pelerinaj, a fost considerată ca fiind necesară înființarea centrelor și birourilor de pelerinaj, cele mai importante fiind Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Române din București și Centrul de Pelerinaj Cuvioasa Parascheva de la Iași.Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Române cu sediu la București a fost înființat la 15 august 1999, având ca principal obiectiv de a veni în întâmpinarea cererii consumatorilor prin organizarea unor pelerinaje care să implice participarea efectivă și voluntară a acestora la transformarea spirituală pe care acest gen de călătorii o reprezintă. Planul inițial al Biroului de Pelerinaj avea ca scop organizarea și desfășurarea activității urmărind trei etape; o primă etapă este cea a tatonării pieței și definitorii activității, ce constă în încheierea de contracte, elaborarea și lansarea ofertelor de pelerinaj, precum și inițirea primelor pelerinaje.

A doua etapă este cea a dezvoltării activității și diversificarea ofertei, biroul acționând astfel încât veniturile înregistrate să acopere în întregime cheltuielile de funcționare, urmărind preluarea de către Biroul de Pelerinaj a rolului alcătuirii programelor turistice în vederea alcătuirii pachetelor propii. A treia etapă constă în realizarea veniturilor superioare cheltuielilor de funcțioanare, astfel încât profitul realizat să poată iniția acțiuni sociale.

Aceasta inițiativă este considerată a avea reale șanse de reușită datorită faptului că există o mare cerere pentru pelerinaje, iar produsele turistice oferite se deosebesc de celelalte servicii de acest gen prin mesajul transmis și prin faptul că sunt făcute sub îndrumarea unor persoane cu pregătire în teologie.

Campaniile publicitare ale firmelor care practică o asemenea formă de turism se bazează pe anumite strategii cum ar fi: mediatizarea produsului prin intermediul unui personaj controversat, prezența ghizilor vorbitori de limba română unde este cazul. Spațiile de cazare utile sunt în general hoteluri de trei stele. Planificarea unui pelerinaj necesită participarea indispensabilă a unei agenții specializate în domeniul respectiv, ceea ce conduce la realizarea unor fluxuri financiare între diferite firme, a unor fluxuri turistice firme în anumite zone cu influențe directe asupra populației rezidente.

Această caracteristică se manifestă în privința produselor oferite și formelor de concretizare a călătoriilor, dar și din perspectiva consumatorilor de vacanțe culturale.

Turismul cultural prin conținutul și caracteristicile sale, prezintă o sumă de avantaje, cum sunt: independența față de un anumit sezon, posibilitatea dezvoltării unor zone diferite pe teritoriul țării, asigurând astfel o mai bună valorificare a resurselor larga adresabilitate – interesează toate categoriile de clientelă. El are însă și dezavantaje, între care faptul că este mai scump comparativ cu turismul de agrement și că unele din formele sale se adresează unui public avizat, cu un înalt nivel de instruire și cultură.

Turismul cultural atent organizat poate fi privit și ca o formă a ecoturismului. Ca argumente stau eforturile de protejare a patrimoniului cultural, interferențele cu turismul în ariile protejate care reprezintă un domeniu ce începe să câstige o tot mai mare importanță. De asemenea, dacă se are în vedere că potrivit statului și structurii Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, în sfera culturii au fost incluse și ariile protejate, ca spații de natură sălbatică, foarte puțin modificate de activitățile antropice este lesne de argumentat includerea turismului cultural în sfera largă a formelor dezvoltării durabile.

Prezentarea câtorva dintre formele pe care le cunoaște turismul cultural în practica economică este de natură să sublinieze locul și importanța sa în perspectiva dezvoltării călătoriilor și apropierii de gusturile și exigențele consumatorilor.

Capitolul 2. Turismul cultural în România

Turismul Cultural, alături de cel rural, este considerat în prezent principalul tip de turism pe care îl poate oferi Romania la scară europeană. Acesta este recunoscut ca un motor pentru dezvoltarea și promovarea identităților culturale locale, oferind comunităților învecinate șansa conservării patrimoniului cultural ca resursă pentru dezvoltarea socio-economică locală.

Turismul Cultural în România este centrat, în general, pe patru destinații: bisericile și mănăstirile pictate din Bucovina; cetățile/castelele din Transilvania și colecțiile acestora; bisericile din lemn și casele din Maramureș; ansamblurile și siturile istorice și de patrimoniu și colecțiile muzeale din orașe (București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Sighișoara).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare și diversificare, păstrându-și însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.

Definirea turismului religios:

„Prin turism religios se întelege acea formă de turism practicată ca urmare a motivației religiose umane , scopul deplasării turistice este subordonat credinței religioase și nevoii umane ”.

Turismul religios este o formă, de turism care există, de secole și care mai păstrează încaunele trăsături, în privința pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul religios implică din partea turiștilor un nivel de instruire și un grad de cultura ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcției, valorii, semnificațiilor spirituale și conținutului de obiecte de artă. Se pastrează încă pelerinajele determinate de tradițiile religioase din diferite țări sau cele legate de evenimente și manifestări specifice (moaște de sfinți, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este o formă de turism care există, de secole și care mai pastrează încă unele trăsături, în privința pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul religios implică din partea turiștilor un nivel de instruire și un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religioase din punct de vedere al arhitecturii, construcției, valorii, semnificațiilor spirituale și conținutului de obiecte de artă. Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradițiile religioase din diferite țări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente și manifestări specifice (moaște de sfinți, icoane făcătoare de minuni). Oamenii indiferent de religie călătoresc.

„Pelerinajul este o practică des întâlnită în rândul credincioșilor din aproape toare religiile lumii , iar distanțele spre locurile sfinte se pot parcurge pe jos sau utilizând orice mijloc de transport.”

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare și diversificare, păstrându-și însă elementul de bază care l-a consacrat: religia. Diferența dintre această formă de turism și altele o constituie motivația religioasă a turiștilor.

Taberele religioase pentru tineret se desfășoară în toată lumea în perioada de vară. În cazul României, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, autoritățile vor sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale. El poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele și taberele religioase. Se practică de către o anumită categorie de persoane și vizează atât promovarea valorilor culturale, cât și a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincție netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, și turismul religios. Spre exemplu, turiștii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaște locuri și lucruri noi, atrași de frumusețea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitorești dar și prin viața deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcașul de cult ei se transformă subit în pelerini: își schimbă vestimentația, aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifică motivația exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind și o motivație interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Deși este o țară relativ săracă, România deține valori pe care țări cu renume nu le au. Când vine vorba să ne prezentăm țara, vorbim despre bisericile noastre monumentale în a căror construcție se îmbină, de atâtea sute de ani, măiestria artistului simplu, trăirile și simbolurile populare, originalitatea. Despre România pot la fel de bine vorbi și alte obiective cum ar fi Delta Dunării sau cetățile dacice din Munții Orăștiei. Datorită caracterului lor unic, aceste obiective figurează pe lista patrimoniului mondial UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – United Nation Education, Science and Culture Organization).

UNESCO a fost fondată la 16 noiembrie 1945. România este membră a acestei organizații din 27 iulie 1956 și are incluse în patrimoniul UNESCO 32 de obiective. Cele mai cunoscute biserici românești, monumente UNESCO, sunt cele din nordul Moldovei. Acestea au fost incluse pe lista patrimoniului mondial în anul 1993. Pe lângă originalitatea pe care o întâlnim în arhitectură și decorație (pictură), aceste biserici se remarcă și prin vechimea lor. Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din comuna Arbore, județul Suceava, a fost ridicată în anul 1503, iar pictura care mai există și astăzi a fost realizată la 1541.

Mănăstirea Humor, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în 1530, pe locul unei așezări anterioare din secolul al XIV-lea. Prezintă o arhitectură armonioasă și este prima biserică din arhitectura moldovenească cu pridvor deschis.

Mănăstirea Moldovița cu hramul „Buna Vestire“ este unul dintre fost construită în anul 1487 de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Este o biserică de dimensiuni mici, dar foarte frumos proporționată. Remarcabil este tabloul votiv cu scena „Plângerii“ și „Cavalcada sfinților militari“. Mănăstirea „Sf. Nicolae“ – Probota a fost ctitorită în anul 1530, arhitectura ei fiind reprezentativă pentru Moldova secolului al XVI-lea.

Biserica „Sf. Gheorghe“ din Suceava a fost ridicată între anii 1514-1522, iar picturile murale sunt remarcabile. Ultimul obiectiv religios din nordul Moldovei de pe lista patrimoniului mondial UNESCO este Biserica „Sf. Gheorghe“ a Mănăstirii Voroneț, ridicată în anul 1488 de Sf. Voievod Ștefan cel Mare. Remarcabilă la această biserică este pictura exterioară, reprezentând „Judecata de apoi“, în care predomină acel albastru unic, cunoscut sub numele de „albastru de Voroneț“.

Bisericile Maramureșului

Maramureșul, ținut de legendă se află situat pe văile nordice ale munților Oaș, Gutâi, Tibleș și Rodnei. Legăturile au avut mult timp aproape un singur sens despre Maramureșul istoric către exterior din motive de suprapopulare, mulți migrând în căutarea unui rost în lume. Satele risipite de-a lungul văilor cuprind și azi case construite în stil arhitectonic specific construcțiilor de lemn de odinioară în care elementele ornamentale de factură simbolistică ancestrală predominau atât interiorul cât și exteriorul lăcașelor, vizibile încă la porți și la bisericile de lemn.

Hramul este păzitorul și ocrotitorul bisericii și credincioșilor săi, solidarizând conștiința tuturor sub semnul patonimului ales și declarat sub actul de botez al fiecărui locaș.

Icoana patrimoniului bisericii se așează pe Iconstas, în rândul întâi, în partea dreaptă alături de Icoanele împărătești ale lui Iisus Hristos și ale Sfintei Maria.

Ziua din calendarul ortodox, unde se regăsește sfântul acceptat ca patronim, se sărbătorește în mod special în fiecare an în prezența unui mare număr de credincioși, ce vin în pelerinaj de la mari depărtări.

În felul ăsta, hramul a fost și este un prilej de regăsire între credința și neam, de solideritate morală și națională.

Pelerinajele cu ocazia hramului se făceau și continuă și azi de o parte și alta a Carpaților consolidând în timp nu numai credința ortodoxă ci și ideea de neam, fiind un factor determiant în cultivarea idealului de Unire a Românilor.

Picturi populare pe pereții bisericilor maramureșene

În anul 1999, pe lista patrimoniului mondial UNESCO se înscriau opt monumente (biserici din lemn) din județul Maramureș. Biserica Mănăstirii Bârsana cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ a fost construită în anul 1720. Biserica din Budești cu hramul „Sf. Nicolae“ (1643) păstrează și astăzi picturi murale populare din anul 1762. Biserica „Sfânta Parascheva“ din Desești (1770) a fost atestată documentar în anul 1360 și deține o colecție de icoane pe lemn din secolul al XVII-lea și pe sticlă din secolul al XIX-lea. Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Ieud (biserica din vale), un alt monument istoric din Maramureș, datează din anul 1717. Biserica „Sfinții Arhangheli“ din Plopiș datează din anul 1796, iar cea din Poienile Izei cu hramul „Sf. Parascheva“ a fost construită în anul 1604 și păstrează încă pictura murală în stil popular de la 1794. Biserica „Sfinții Arhangheli“ din Rogoz (1633), care a fost incendiată de tătari și refăcută în anul 1717, se remarcă prin frumusețea siluetei și a decorației sale. Biserica din Surdești cu hramul „Sfinții Arhangheli“ datează de la 1767.

2.1. Patrimoniul cultural al României

Patrimoniul cultural național cuprinde 20 milioane bunuri mobile, 21 milioane de monumente, 660 muzee și colecții, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri,datini, folclor, cu alte cuvinte un tezaur inestimabil.Gradul de civilizație al unui popor este apreciat și în funcție de contribuția sa la dezvoltarea culturii universale.

Patrimoniul turistic cultural al României este extrem de variat și cuprinde: vestigii și lucrări arheologice, localități istorice, ruine sau urme ale civilizațiilor dacă și romană, ruine ale unor cetăți domnești și castele, conace, complexe mănăstirești, biserici, case memoriale, muzee cu diferite profile sau tematici, centre etno-folclorice, manifestări folclorice internaționale, medii, manifestătii artistice și sportive, centre pomicole, viticole, școli și inginerească.

2.1.1. Transilvania

Transilvania este situată în centrul țării, mărginită de cele trei ramuri ale Carpaților (de Est, de Sud și de Vest) și traversată de la nord-est la sud-vest de râul Mureș. Această provincie istorică a României a fost o parte principală a Daciei cu mult timp înainte de dominația romană. O mare parte a populației daco-romane a trăit aici, fără întrerupere, în timpul valurilor migratoare. O călătorie în Transilvania este o călătorie culturală. Argumentele ce stau la baza alegerii Transilvaniei ca destinație turistică sunt numeroase: diferite situri arhitecturale (Gotic, Baroc, Renascentist, Brâncoveanu, Popular), comorile artistice din muzee, frumusețea artei populare autentice etc.

Cluj–Napoca este cel mai mare oraș al Transilvaniei, un important centru industrial, științific, cultural și turistric. Orașul roman Napoca, construit pe locul unei așezări dacice, a fost desemnat municipiu de către împăratul Hadrian în anul 124 după cucerirea romană și colonie de către Marcus Aurelius ( 161-180).

Obiective turistice:

Bastionul Croitorilor, sec XV

Biserica Romano-Catolica Sf.Mihai, stil Gotic,sec XV-XVIII

Biserica Reformată, stil Gotic,construită de Matei Corvin în anul 1468

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sec XVIII,construit în stil Empire și pădurea Hoia, cu gospodării și tehnici țărănești

Muzeul de Istorie

Muzeul de Artă, stil Baroc între 1774-1788

Grupul statuar Școala Ardeleană, identificând trei mari personalități culturale: Samuel Micu, Gheorghe Șincai,Peru Maior.

Grădina Botanică

În vecinătatea orașului se găsesc localități cu obiective turistice de interes cultural:orașul Gherla, unde se găsește muzeul Martimuzzi, în stil Renascentist și Biserica Armeana, construită în stil baroc și neoclasic (1784-1804), Orașul Dej cu Muzeul de Istorie și Artă, Biserica Reformată în stil baroc târziu (1453-1556), Mănăstirea Franciscana (1726-1734), satul Nicula, cunoscut pentru icoanele pictate pe sticlă.

Alba–Iulia este un oraș foarte vechi, în anul 1975 a împlinit 2000 de ani de existență. Cunoscut din timpul dacilor, sub numele de Apulum, orașul a devenit capitala Daciei Superioare și cel mai mare centru roman din Dacia.

În secolele IX-X, orașul sub numele Balgrad Cetatea Albă a fost centrul statului românesc situat pe aceste meleaguri. Aici, la 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazu a făcut Moldova, Transilvania și Țara Românească. La 1 decembrie 1918 tot la Alba–Iulia s-a realizat unirea Transilvaniei cu România.

Obiective turistice culturale:

Fortăreața medievală a Albei Carolina, sec XIII

Biserica Romano-Catolică, sec XIII

Biserica Unirii

Monumentele arhitecturale: Palatul Domnesc ( sec XIV-XV), Palatul Apor, Palatul Bethlem Miklos, construit în stilul renașterii, sec VXIII

Obeliscul ridicat în memoria conducătorilor răscoalei țărănești din 1784-Horia, Cloșca și Crișan

Muzeul Unirii

Localitățile din jur dețin de asemenea atracții turistice: orașul Sebeș (1254) are ca principală atracție turistică Biserica Evanghelică.

Orașul Blaj a avut un rol important în revoluția de la 1848 și este cunoscut pentru industria vinului și a lemnului, valea Arieșului, cu faimosa regiune Țara Moților etc.

Deva, oraș situat pe Valea Mureșului a fost fondat în 1629, deține următoarele obiective culturale:

Muzeul județean din Castelul Magna Curia (1621) cu trei secțiuni;arheologice, istorie, științe naturale.

Muzeul Bruckental, aparținând stilului baroc târziu

Părți ale zidurilor fortăreților medievale, construită în anul 1224

Biserica Evanghelistă – o bazilică în stil gotic, din secolele XV-XVI

Catedrala Ortodoxă Metropolitană

Parcul Dumbrava (sec XIX) cu copaci seculari, aici aflându-se Muzeul Civilizației Populare, unul dintre cele mai frumoase din România și din Europa. În apropiere de Sibiu pot fi vizitate:Marginimea Sibiului –zona etnografică locuită de pastori, Cisnadie-fortăreață veche de cincisprezece secole, Păltiniș –localitatea situată la cea mai mare altitudine din țară.

Brașovul- este un important centru industrial pentru tractoare, camioane, textile, produse chimice,produse alimentare, dar și un important centru cultural și turistic, fiind prima dată menționat în documentele teritorilor în 1211-1222. Obiective culturale și turistice: Muzeul Județean, Casa negustorilor construită în stilul renașterii între 1539-1545.

Biserica Neagră (sec XVI-XV) cea mai mare construcție în stil gotic din România are una din cele mai mari orgi din țară, aici se reorganizează concerte de muzică preclasică și clasică. În fața bisericii se află statuia marelui umanist Johannes Hontereus.

Casa Maramureșenilor este un muzeu inaugurat la aniversarea revoluției de la 1848, biserica Bartholomeu, stil gotic timpuriu,Muzeul culturii amenajat în clădirea vechii școli românești, are manuscrise din sec XVI,cărți de istorie tipărite pe vremea diaconului Coresi. În apropierea muzeului, se află Biserica Sf.Nicolae, sec XIX-XV.

Vechea fortăreață a Brașovului, sec XV-XVI

Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Țesătorilor

În apropierea Brașovului se află localitățile Poiana Brașov – renumita stațiune pentru sporturile de iarnă, Bran – aici se află Castelul Bran, construit începând cu 1377 reședința regală, astăzi muzeu de istorie și artă medievală și de asemenea muzeu etnografic.Castelul Bran este o atracție pentru mulți turiști mai ales că a aparținut lui Vlad Țepes, asociat cu Dracula .

La Prejmer, un sat vechi de peste 700 de ani, se află cea mai puternică fortăreață țărănească din Transilvania (sec.XV-XVI), care înconjoară Biserica Evanghelistă ce datează din 1950. În satul Harman se află o fortăreață și o biserică fortificată.

Făgărașul este un oraș mic, situat între Brașov și Sibiu, atestat documentar din 1291.

Obiectivele turistice–culturale: fortăreața din secolul XIII; mănăstirea Sâmbăta construită de către Constantin Brâncoveanu.

Sighișoara este unul dintre cele mai frumoase orașe datorită construcțiilor medievale. Printre obiective turistice se numarafortăreața din secolul XVI-XVII, Muzeul de istorie din Turnul cu ceas, Biserica de pe deal din secolul XVI, Biserica monastirii din sec XV-XVII, construită in stil baroc, Casa lui Vlad Dracula, unde a trăit tatăl lui Vlad Țepes între 1431-1435, Casa Venețiană, Casa cu cerb în stilul renașterii.

La Cristuru Secuiesc se află Muzeul de colecții de istorie, etnografie, știinte naturale și o expoziție de unelte țărănești. La 47 de km, la Odorheiul Secuiesc, se află o fortăreață medievală din anii 1840, o biserică franciscană, biserica romano-catolică și muzeul municipal cu secțiuni de istorie, științe naturale, etnografie și artă populară.

Orașul Mediaș este situat într-o zonă viticolă fiind în aceelași timp un centru industrial pentru industria sticlei, a construcților de mașini, a gazelor naturale. Obiective turistice: o fortăreață din sec. XIV-XVI, biserica evanghelică Sf.Margareta, muzeul Municipal, casa Ștefan Ludvic Roth, cu exponante ale vieții profesorului și istoricului de la 1848.

Târgu Mureș este orașul din centrul Transilvaniei atestat documentar din 1322, unde întâlnim de asemenea numeroase obiective turistice, cum ar fi: fortăreața din sec. XV-XVII, muzeul județean, biserica romano-catolică, catedrala ortodoxă, biserica reformată, palatul culturii, biblioteca Teleki Bolyai „La Calul Bălan” unde Mihai Eminescu s-a oprit în 1866. În împrejurimi se află localitățile Reghin (cu un muzeu etnografic, biserica evanghelică, biserica ortodoxă) și Sovata (renumită pentru tratamentele medicale).

Orașul Bistrița este atestat documentar de peste 700 de ani. Obiective turistice: Muzeul Județean, biserica ortodoxă, biserica evanghelică, ruinile fortăreței medievale din sec XIII. În apropiere se află orașul Năsăud, satul lui L.Rebreanu și satul G.Coșbuc.

2.1.2 Maramureș

Actualul județ Maramureș este format din patru țări: Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Tara Codrului. În vest se află Țara Oașului (județul Satu-Mare) cu care nordul transilvănean se întregește amonios. În est trăiesc strănepoții lui Bogdan Vodă, bucovinenii, vatra lor numindu-se Țara de Sus, iar în sud est,peste culmile munților Rodnei se încheagă Țara Silvaniei (județul Sălaj), avem o primă imagine a felului în care s-au organizat românii din străvechime, văile și munții lor însemnând temelii de statornicie și originalitate.

Ținut fabulos în extremitate Transilvaniei, Țara Maramureșului este o păstrătoare de gintă sălbatică, sortită de multe veacuri izolării, numai latinitatea pătrunzând într-un chip aparte, în spatele imensului zid natural, ce-l formează munții Oașului, Gutâi, Țibleș și Rodnei. Vigoarea dacilor și mândria romanilor au dat naștere aici unei celule etnice de mare valoare.

În vremea ofensivei maghiare asupra teritorilor încă necucerite din Transilvania sec XI-XII, în acest nord de țară existau obști sătești care s-au opus ingerințelor feudalității ungare venite în chip de „oaspeți regali”.

E normal, susțin specialiștii, ca tocmai situația geografică a Maramureșului și pădurilor ce vor fi fost mult mai dese în secolele V-X să-i ferească din calea multor migratori. La pătrunderea ungurilor în Transilvania era terminată acțiunea de închegare a primelor formațiuni prestatale românești (începută în sec IX) populația locală fiind organizată în obști țărănești. În primii ani ai sec X sunt menționate ducatele lui Gelu, Vlad și Menumorut, cucerite de maghiari în anul 907.

Ceea ce stăpâneau de fapt în secolele XI-XII în nordul-estul regatului, cancelariile numeau „pădurile regale”adică ținutul muntos ce despărțea Ungaria de Polonia. Spre ele încep să se formeze un fel de expediții cinegetice. În 1199 este înregistrată prima înregistrare documentară a Maramureșului.

La începutul sec XIV, pericolul tătar al Hoardei de Aur devenise o realitate pentru Centrul Europei. Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1353) și urmașul său Ludovic cel Mare au organizat expediții în această zonă la care au particpat și mulți cneji maramureșeni printe care Dragoș din Beden în urma unei victorii asupra tătarilor aceasta a rămas în Moldova ca reprezentant al coroanei maghiare (1352-1353), ocupând locurile de sub munți și trecând la reorganizarea teritoriului, ca marca militară, sub conducerea lui Ludovic. Este primul descălecat al Moldovei. În 1354 Dragoș moare și este îngropat în biserica Volovăț. Îl urmează fiul său Sas, care se stinge câțiva ani mai târziu, lăsându-l la cârma pe fiul său Balc (1359). Pecete de suflet a Maramureșului, simbolul fiecărui gospodar este poarta. Pe toate văile Iza, Vișeu, Cosău și Mara se întâlnesc aceste porți sculptate.

Sighetul Marmației este al doilea oraș al Maramureșului după Baia Mare. La mijlocul veacului trecut devenise un important centru comercial al nordului românesc, dezvoltându-se considerabil în plan urbanistic. Este cel mai nordic municipiu românesc și aici s-a născut Muzeul Satului Maramureșan. Tot aici are loc festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă, unica manifestare de acest gen în Europa, pentru că Sighetul era placa turnată a turismului nordic, în spațiile de excepție cu edificii culturale de pe cele patru văi: Iza, Vișeu, Cosău și Mara.

Un alt reper important in municipiul de pe Tisa il constituie Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, în al cărui curte se ridică un monument unic în Europa, menit să arate lumii ce a însemnat comunismul și atrocitățile în România, Polonia, Ucraina, Iugoslavia, Bulgaria, Belarus, Țările Baltice, Rusia și Cehoslovacia.

Valea Izei este principala atracție turistică, cale de pătrundere în universul maramureșean. Satul Săcel este bine cunoscut pentru olărit, aici meșterul Tănase Cocean a redescoperit ceramica de tip dacic, creând un spațiu unic european, socotit fiind o adevărată rezervație. Uhea este o veche reședință a voievodului unde arheologii caută să pună în valoare vechile ctitorii din piatră, biserica de lemn (1722), unul dintre cele mai originale monumente istorice și de arhitectură din Maramureș.

Comuna Ieud este atestată documentar din 1364 și deține ca obiective turistice –culturale Biserica din deal (1364), care adăpostește „Codicele din Ieud” cel mai vechi text în limba română „Biserica din vale”(1699).

Comuna Rozavlea păstrează tradițiile românești, conviețuind armonios cele două rituri creștine –ortodox și greco-catolic.

Comuna Săpânța, este unică pe mapamond datorită cimitirului vesel de aici, creație a lui Ioan Stan Pătraș, care are și o casă memorială.

2.1.3 București

Aproape toate drumurile spre locurile de vacanță trec prin București, capitala țării noastre. Acest oraș deține numeroase monumente printre care se numără:Biserica Curtea Veche, cel mai vechi monument din oraș (1554) și întreg ansambul civil care o înconjuară; Hanul lui Manuc construit în 1808 și utilizat în prezent ca hotel și restaurant: Curtea Sticlarilor, biserica Coltea (1704); Palatul Suțu, Muzeul Național de Istorie a României, Palatul Regal – astăzi muzeul național de artă, biserica Crețulescu ( 1722 ) Ateneul Român, palatul Patriarhiei și Catedrala,Palatul Cotroceni, Piața Universității.

Alte muzee sunt: Muzeul Satului, Muzeul Pompierilor, Muzeul de științe naturale, Grigore Antipa, Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul Țăranului Român și Muzeul Militar. În împejurimile Bucureștiului se pot vizita mănăstirea Cernica, Snagov, Căldărușani, Valea Prahovei,Târgoviște și Curtea de Argeș.

2.2 Modalități de promovare a turismului în România

Recomandările pivind utilizarea culturii a îmbunătățirea produsului turistic și la creșterea profitului din turism implică o strânsă colaborare între Ministerul Culturii și Ministerul Turismului atât la nivel local cât și la nivel regional.

2.2.1 Artizanatul

Măsurile destinate creșterii comerțului artizanal, a veniturilor artizanilor și produsului turistic include :

Identificarea centrelor artizanale producătoare existente și concentrarea atenției asupra dezvoltării unui meșteșug.

Utilizarea mai frecventă a artizanilor ca „probe vii ”ale atracțiilor corespunzătoare, realizarea de ateliere și vânarea debușeelor .

Selectarea artizanilor profesioniști care să fie adevăratele replici ale muzeelor și ca principalele atracții turistice

Identficarea exporturilor de bunuri artizanale, asistenta în promovarea și reducerea de articole tradiționale

Acordarea asistentei în marketingul și vânzarea unor produse noi artizanale

Amenajarea centrelor de vânzare în zonele turistice (piețe de noapte )

Hotelierii să permită înființarea unor standuri ale artizanilor în incinta hotelului, amenajarea provizorie a unor zone destinate vânzărilor de bunuri artizanale în apropierea importantelor atracții turistice .

Reviziurea legii patrimoniului care să permită îndeplinirea rolului major de protejare a moștenirii tradiționale:vânzătorii și turiștii trebuie să fie informați asupra restricților și dacă este cazul să se înființeze un sistem de acordare a certificatelor de aprobare privind exportul bunurilor artizanale.

De asemenea se impun măsuri de diversificare,îmbunătățirea și aprobarea produselor de artizanale în vederea pătrunderii pe piețele moderne interne și externe.

Acestea se concretizează în diversificarea produsului, designul produsului modernizarea procesului de producție, ambalarea și comercializarea.

Informarea turiștilor presupune furnizarea informaților reactualizate asupra evenimentelor sezoniere prin diverse mijloace de publicitate, distribuirea materialelor publicitare. Îmbunătățirea produsului prin intermediul artelor presupune organizarea de spectacole culturale seara sau la sfârsit de săptămână în cadrul marilor orașe.

Reprezentațile tradiționale de artă trebuie să fie promovate în cadrul centrelor turistice și celor destinate organizării de spectacole

Promovarea artiștilor locali în cadrul zonelor turistice , cu accentuarea identități regionale

Facilitatea rezervărilor la reprezentațile artistice

Trupele și grupurile folclorice să se ridice la standardele deosebite.

În aces sens se impun următoarele măsuri :

Festivalurile desfăsurate în principalele centre istorice să corespundă din punct de vedere calitativ, pentru a prezenta interes în cadrul turismului internațional

Folosirea festivalurilor pentru extinderea sezoanelor

Utilizarea Festivalului Dunării drept atracție turistică și dezvoltarea sa din punct de vedere comercial. Este de asemenea necesară crearea unei imagini bazată pe legătura dintre atracțiile naturale ale deltei și temele culturale

Valorificarea potențialului de a crea festivaluri pe anumite teme: vinul, florile, marea în zonele turistice

Publicarea unui calendar al festivalurilor

Realizarea ghidurilor pentru dezvoltarea și organizarea de festivaluri turistice de către Ministerul Culturii și Ministerul Turismului.

2.2.2. Agroturismul

Principalele obiective în dezvoltarea agroturismului sunt :

Încurajarea și promovarea agroturismului individual în zonele turistice corespunzătoare

Stabilirea rețelelor pentru agroturism, fiecare cu o infrastructură adecvată pentru turismul intern și extern

Asistența oferită comunităților este necesară pentru înțelegerea implicațiilor oferite de agroturism, alegerea unui sat adecvat, acordarea asistentei în turism, stabilirea unei stategii adecvate satului, implementarea stategiei de dezvoltare, marketingul și promovarea produsului, precum și marketingul afacerilor.

Grupurile turistice active sunt elemente cheie pentru organizarea și coordonarea acestei inițiative și presupun existența persoanelor de legătură în fiecare cadru destinat turismului rural, existența unei literaturi adecvate despre atracțiile locale și mijloace de transport, promovarea proiectelor comunale cum ar fi restaurantele, agrementul, transportul local, susținute de un management deschis. Satele destinate turismului rural trebuie să îndeplinească un minum de condiții și să fie înregistrate la Ministerul Turismului, fără a fi clasificate.

2.2.3 Muzeele și galeriile

Au o deosebită importanță la îmbunătățirea produsului turistic ce constă în identificarea celor mai importante muzee din perspectiva turiștilor, a localizării într-o zonă turistică, a prezentării .

Sporirea atracției turistice se realizează prin : crearea expozițiilor tematice ce reflectă o anumită specializare, expunerea obiectelor din descoperiri arheologice, creșterea animației în muzee prin intermediul actorilor îmbrăcați în costume de epocă și a artizanilor care lucrează într-un spațiu mirific, prin spectacole de sunet și de lumină. Îmbunătățirea comunicării presupune existența indicatoarelor, a explicațiilor în limba română și în limbi de circulație internațională și a casetelor audio și video în interiorul muzeelor.

Măsuri ce se impun cu privire la acces și siguranță: îmbunătățirea accesului prin extinderea programului în timpul sezonului, amenajarea locurilor de parcare și a accesului persoanelor cu handicap fizic: îmbunătățirea planurilor de management în ceea ce privește vizitarea celor mai importante muzee.

Îmbunătățirea metodelor de finanțare a muzeelor sunt: creșterea taxelor de intrare pentru turiștii străini, iar pe termen lung practicarea unor tarife comune pentru vizitatorii interni și externi – creșterea calității, gamei de materiale și suveniruri, introducerea programelor tematice istorice și culturale în cadrul celor mai importante muzee.

Măsurile vor conduce la creșterea veniturilor prin intervenția statului, foarte importantă atât pentru reorientarea și dezvoltarea principalelor muzee cât și pentru conservarea și menținerea lor .

2.2.4 Mănăstirile și galeriile

Protejarea acestora împotriva distrugerilor, prin intermediul legii reprezintă o problemă ce impune o rezolvare imediată. Lista oficială a monumentelor naționale necesită o transformare de statut.

Ca și măsuri propuse în aces sens amintim: asistența acordată în regim de urgență bisericilor care necesită o restaurare rapidă, posibilitatea construirii caselor de oaspeți în interiorul și apropierea mănăstirilor, realizarea unor programe de negociere adecvată pentru vizitatori în vederea evitării unor aglomerări în cadrul mănăstirilor foarte cunoscute – îmbunătățirea în conținut și formă de prezentare și publicate în mai multe limbi a materialelor informație.

TEMELE CULTURALE

Ministerul Turismului împreună cu autoritățile locale trebuie să identifice și să propună produse turistice culturale pe anumite teme, care pot include spectacole de sunet și lumină cum ar fi: Ștefan cel Mare –viața sa, scene din cetatea Sucevei, Dracula –viața lui Vlad Țepeș, combinații cu poveștirile lui Bran Stoker .

STRATEGIA DE MEDIU

Principalele scopuri ale stategiei de mediu sunt :

Protejarea și creșterea activității mediului în vederea dezvoltării turismului , în special în zonele importante pentru acest domeniu;

Protejarea mediului în fața dezvoltării prezente și viitoare a turismului.

MEDIUL NATURAL

Obiectivul principal îl reprezintă protejarea mediului natural din zonele turistice. Pentru planificarea utilizării pământului sunt următoarele propuneri:

Implicarea activă a Ministerului Turismului în planificarea teritorială urbană pentru a se asigura protejarea și reprezentarea intereselor din domeniul turismului.

Încurajarea creării unor grupuri turistice în toate stațiunile, și implicarea ridicată în planul dezvoltării municipale .

Colaborarea dintre Ministerul Turismului și Ministerul Mediului este esențială în dezvoltarea zonelor turistice unde se impune monotorizarea impactului asupra mediului la toate nivelurile și elaborarea guide-lines-urilor adecvate turismului, de către Ministerul Turismului și Autoritățile Bioseferei .

Identificarea problemelor legate de poluare chimică și de canalizare din zonele turistice și industriale revine Ministerului Mediului. Controlul eroziunii în zonele afectate și creșterea calității mediului reprezintă un obiectiv condiție în dezvoltarea corespunzătoare prin colaborarea ministrului Turismului și al Mediului în elaborare de instrucțiuni pentru încetinirea distrugerii mediului.

Managementul mediului poate fi introdus în turism prin criterii elaborate de către Ministerul Mediului prin intermediul licențelor pentru toate domeniile hotelierilor.

Pentru protejarea mediului în zonele turistice se impun măsuri cum ar fi:

Monotorizarea poluării și crearea unui sistem global de informare detaliat prin institutele geografice, prin bazele de date ce corespund informații asupra poluării Mării Negre, Deltei Dunării, zonele turistice montane și a zonelor climaterice;

Inspectarea anuală a destinațiilor turistice și a licențelor, de către Ministerul Turismului;

Previzionarea ratelor de vizitare a parcurilor naturale și a celorlalte zone protejate;

Cunoașterea mediului se impune în anumite zone cum ar fi: Parcul Național Retezat, Sibiul, Bisericile pictate din Moldova.

2.2.5 Construcțiile

Menținerea clădirilor istorice și a monumentelor se realizează prin politica flexibilă asupra utilizării comerciale a clădiri istorice și monumentelor, în vederea reducerii riscurilor de neocupare:

– taxe percepute turiștilor pentru accesul în locurile istorice, iar veniturile să fie utilizate pentru restaurare și menținere;

– crearea fondurilor destinate reparațiilor provocate de cutremure, bonusuri și penalități de menținere a propietăților istorice private .

Pentru prevenirea distrugerii clădirilor istorice se impun de asemenea o serie de măsuri, cum ar fi:

crearea regulilor de control a amplasării parcurilor în apropierea monumentelor istorice;

măsuri de conservare incluse în pregătirea planurilor de urbanizare, precum și permisiunile de dezvoltare, controlarea condiților atmosferice în zonele deosebite, cum ar fi bisericile pictate, urmată de publicarea rezultatelor;

amenajarea căilor de acces către toate atracțiile turistice – planuri pentru vizitatori, realizate în zonele cu principale atracții sau în cele afectate de numărul mare al acestora.

Conservarea clădirilor turistice istorice are o importanță deosebita, fapt pentru care punctăm următoarele măsuri ce ar trebuie intreprinse:

crearea unei liste a zonelor istorice de interes turistic destinate conservării;

includerea în lege a prevederilor pentru acordarea unui statut de ocrotire a tuturor clădirilor istorice;

prevederile legale să fie susținute prin ghiduri elaborate de Ministerul Culturii în colaborare cu rezidenții și proprietarii din fiecare zonă turistcă;

includerea prevederilor precedente într-un plan de dezvoltare și crearea unui sistem de penalizări pentru neînțelegeri și demolări legaleși reglementarea asupra amplasării imobilului stradal;

identificarea și desemnarea căilor de acces și protejarea acestora;

interzicerea parcărilor și a altor tipuri de construcții, pe o rază de 500 de metri sau chiar mai mult în unele cazuri, când acestea afectează imaginea peisajului .

2.3. Modalități de promovare a turismului românesc în

Europa

Promovarea valorilor de excepție, a tezaurului românesc este o sarcină a Ministerului Culturii, Ministerul Turismului și a agențiilor de turism. Aceasta acțiune se poate demara pe trei niveluri diferite și anume:

1. Promovarea cu ajutorul material și financiar al Ministerului Turismului și progamelor PHARE în cadrul stategiilor și politicilor de promovare a turismului cultural pe piața internă și externă a României,

2. Promovarea prin intermediul firmelor tour-operatoare și al agențiilor de turism.

3. Promovarea proprie acolo unde obiectivele turistice dețin posibilitatea financiară și se înscriu permanent între circuit și itinerar turistic.

Corelarea acestor trei direcții se face prin metode și tehnici distincte ce asigură coerență și eficiență strategiei promoționale .

Promovarea trebuie să cuprindă următoarele obiective: lansarea produsului pe piața, atragerea potențialilor clienți și fidelizarea cererii. Fondurile reduse conduc la imposibilitatea realizării unor produse variate, de înaltă ținută tehnică.

Pentru promovare ar trebui implementate măsuri cum ar fi:

participarea la licitații a agenților particulari, mass–media, publicațiile de specialitate;

publicitate prin casete audio video, postere, dispozitive, ilustrate, expozitii tematice , culturale;

crearea centrelor de informare și primire specializate în domeniul cultural pentru turiști, cu posibilitatea prezentării firmelor, debaterilor, schimburilor de idei, târguri de turism.

Noile mijloace de promovare pot include următoarele obiective:

realizarea unei bănci de date europene, cu secțiuni specializate în turismul cultural cu dublă destinație, pentru marele public și pentru specialiști, profesioniști în domeniul cultural, bănci de date ce cuprind asociații și cluburi europene pe teme și grupuri de interes;

companii de promovare pe plan european pe turism cultural cu includerea televiziunii naționale;

sprijinirea legăturilor profesionale dintre personalul din turism și intermediari (asociații cu vocație culturală, destinate pensionarilor, tinerilor , asocierea cluburilor europene reunite sub egida Alianța Internațională a Turismului ) ce curpind itinerarii pe rute de vacanță;

utilizarea cd-urilor ca suport informațional pentru o colecție de date structurate pe anumite criterii inclusiv pentru turismul cultural.

În prezent, obiectivele majore de promovare sunt modernizarea și ameliorarea accesibilității către locurile culturale. Multiplicarea și descentralizarea centrelor culturale de maxim interes favorizează informațiile și organizarea unor piețe europene de produse turistice culturale. Anul turismului european 1990 a fost rezultatul inițiativei Parlamentului European pentru a încuraja industria turistică în țările membre și pentru deschiderea noilor schimbări economice competitive pe piața europeană unică.

Principalele priorități au fost dezvoltarea turismului intracomunitar, reducerea sezonalității, dezvoltarea regională, valorificarea unor vestigii culturale, armonizarea vizelor de intrare și tranzit și o mai bună informare a turiștilor. Anual, la nivelul Uniunii Europene are loc un colocviu pentru amenajarea și prezentarea locurilor turistice culturale, unde fiecare țară prezintă progresele în domeniu. Toate țările sunt interesate în rezolvarea următoarelor problemele: valorificarea noilor centre cultural-turistice, considerate până în prezent minore, dezvoltarea noilor itinerare și circuite și încurajarea oricărei inițiative culturale .

România ca membru asociat al Uniunii Europene 1994 va avea nevoie de o rezolvare pe plan legislativ a legii turismului, patrimoniului, mediului, cu reglementări generale sau specifice.

Dezvoltarea turismului cultural la nivel european presupune, în primul rând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii generale, asigurarea conservării și protecției monumentelor și zonelor turistice, protecția mediului incluzând utilizarea parcurilor naționale, a zonelor istorice, și a zonelor protejate pentru turism și o legislație specifică pentru agențiile de turism.

Integrarea efectivă a programelor culturale românești în cadrul programelor Comunității Economice Europene se poate realiza în primul rând prin promovarea noilor monumente – cultural istorice, participarea prin teazaurul folcloric național la programe și festivaluri europene, dezvoltarea unei rețele de sate turistice care să fie promovate în plan european și național, amenajarea formelor de turism cultural pentru tineret cu asigurarea facilităților necesare, perfecționarea sistemului informațional din turism care să răspundă și cerințelor altor membre ale Comunități Europene și organizațiile internaționale, intensificarea cooperării internaționale prin contacte atât bilaterale cât și multilaterale cu țările europene, în vederea efectuării acțiunilor comune, a schimburilor de turiști, de realizări de invenții turistice comune.

Îndeplinirea acestor condiții, va conduce la deschiderea României către turismul cultural european și la întărirea participării țării noastre la programe și acțiuni culturale comunitare.

2.4 Pelerinajul în România

Având în vedere ca până în 1989 România a avut de suferit numeroase restricții în privința manifestării și exprimării libere a credinței, s-a dovedit necesară împlinirea acestei laturi spirituale ale ființei umane. Turismul de pelerinaj începe să fie tot mai des practicat după această dată. În întâmpinarea cererii acestor consumuri turistice au venit centrele de pelerinaj înființate în acest scop.

Crearea unui centru de pelerinaj la Iași are mai multe motivații : orașul Iași este cunoscut în țară și în tot arealul balcanic ortodox ca având privilegiul de a adăposti moaștele Cuvioasei Paraschiva . Parascheva de la Iași –Sfânta Cuvioasă cea Nouă sau Parascheva de la Iași este o sfânta cuvioasă cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România .

În România este considerată Moldovei și este cea mai populară dintre toți sfinții al căror moaște se află pe teritoriu României.

Viața pământească –Sfânta Cuvioasa Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epiva, lângă Constantinopol, din părinți creștini de neam bun și bogați, având multe averi. Ei au boteazat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină.

Sfintele moaște ale sfintei Parascheva sunt în orașul Iasi, un oraș cu un aeroport la o scară mai mică conectat cu lumea, inclusiv cu Europa si America. Sfintele Moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Iași și pot fi cinstite când Biserica este deschisă.

Acestea reprezintă prin ele însele motivații pentru mulți pelerini de-a se închina lor în fiecare an la 14 octombrie, când acest eveniment este dublat de alte prezențe, cum ar fi aducerea moaștelor Sf. Andrei în 1996 aceasta capătă dimeniuni fără precedent. În anul respectiv numărul de pelerini a fost de 1.5 milioane de persoane în decurs de o săptămână, adică triplarea numărului de locuitori ai Iași-ului.

Anul 2000 a determinat și alte religii și confesiuni să reconsidere religia prin intermediul pelerinajului care capătă rol de legătură între cei plecați și cei prezenți.În acest sens chiar și confesiunile protestante din Europa, care neagă valabilitatea sfinților, acceptă și fac pelerinaj la mormintele acestora. Monumentele de artă, de istorie, arhitectură și mai ales cele spirituale din nordul Moldovei reclamă organizarea profesională a pelerinajelor adăugând aspectului spiritual și confortul unei bune organizări și a asigurării minimului necesar unei deplasări (cazare, masă, evenimente etc). Fiind rolul unei vieți creștine de intensă tărie și jertfă, monumentele bisericești nu sunt doar „ obiecte de exhibiționare ” ci purtătoare ale unei spiritualități seculare.A releva pelerinilor rolul istoric, educativ și mai ales spiritual al acestor obiective, trebuie să constituie scopul principal al oricărui ghidaj.

Relevarea acestor taine ascunse nu o pot face decât persoane din interiorul sistemului cu o trăire și motivație teologică profundă. Contemplarea credinței creatorilor contemporani este mult mai mult decât contemplarea zidurilor inerte și extazierea temporară. Protejarea printr-o repartizare judicioasă și responsabilă atât a monumentului în sine cât și a vieții comunității care îl administrează.. O altă motivație a creării acestui centru o constituie punerea în valoare a ceea ce ne este specific și autentic, precum și promovarea imaginii bisericii și țării prin participarea activă în programul „European Pilgrimage 2000”.

Turismul religios se dovedește a fi tot mai însemnat în contextul luptei pentru protejarea frumuseților naturii, a creației prin programe ecologice și eliminatorii consumerismului și a reînvierii la viața naturală, în contrast cu specificul turismului distructiv de tip accidental. Aceste considerente au determinat analizarea cu atenție a perspectivei deschiderii unui departament de specialitate numit „Centru de pelerinaj Cuvioasa Paraschiva”. Este de la sine ințeles că obiectivele de interes pentru pelerinii veniți nu sunt nici pe departe epuizate, însă ele trebuie descoperite din punct de vedere istoric și în contextul socio-economic ce le-a dat viață, devenind astfel relevante în mod particular pentru fiecare, în raport cu etapele istorice sau aspecte specifice de interes pentru fiecare persoană sau grup de persoane.

În România, biserica ortodoxă este constituită din 5 metropolii: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Banatului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Munteniei și Dobrogei.Toate acestea dețin numeroase obiective de interes religios și cultural constând în biserici, mănăstiri, case memoriale și alte asemenea așezăminte.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului de pelerinaj la noi în țară, se poate spune că este o formă practicată relativ recent, ceea ce conduce la existența unei slabe informări cu privire la spațiile de cazare, destinații etc.

Majoritatea agențiilor de turism care au ca obiect de activitate organizarea de pelerinaje interne și externe, s-au înființat relativ recent și oferă sejururi la diferite locuri de interes religios.

Capitolul 3. Bârsana

Comuna „Bârsana” se află pe malul drept al văi Iza, la o distanță de 20 km de municipiul Sighetu Marmației și la 66 km de Baia Mare. Bârsana se învecinează cu localitățile Nănești, Cornești ,Văleni, Slătioara, Petrova și Coștiui.

Bârsana e printre cele mai vechi localități maramureșene și este atestată în anul 1326. Prima atestare documentară despre comuna Bârsana datează din 1326, când printr-o diplomă regele Carol Robert I de Anjou recunoaște și întărește în aceste locuri pe cneazul Stanislau, iar în alt document același cneaz este numit fiul lui Bârsan.

Atoponimul Bârsan vine de la tradiția păcurarilor care creșteau oi bârsane adică cu lână deasă, moale și lungă. Stațiunii Bârsana  i se spune „Muntele Athos de Maramureș ” sau „Perla Văii Izei ” și este una dintre cele mai frumoase si mai vizitate comune maramureșene de către turiști.  Are probabil cele mai vechi si importante lăcașuri de cult de pe Valea Izei, cele mai multe legende si povești, cei mai multi meșteri populari, cele mai multe pensiuni. În prezent, Bârsana este una dintre destinațiile preferate ale pelerinilor și turiștilor din țară dar și din străinătate datorită  biserilor de lemn, a Mănastirii Bârsana – una dintre cele mai frumoase din Maramureș dar si a portului popular, a  frumoaselor porți sculptate în stil maramuresean, biserici din lemn, multe dintre ele aflate în patrimoniul UNESCO.

Ca și aspect meteo-climatic, iernile sunt foarte lungi și cum Maramureșul este înconjurat de munți, este destul de greu de ajuns acolo în timpul sezonului rece. Cel mai frecvent, plouă la începutul primaverii, dar și în timpul lunilor iunie și septembrie. Iarna, ponderea ninsorilor este mai mare in cursul lunii ianuarie.

„Comuna are în administrare satele Bârsana și Nănești. În urmă cu câțiva ani, de Bârsana a aparținut și localitatea Oncești. Comuna are o suprafață de 6873 ha, din care 223 ha teren intravilan și 6650 ha extravilan. Bârsana are circa 4800 de locuitori și 1600 de „fumuri".Zona de mare rezonanță și afirmare a neamului românesc din cele mai vechi timpuri până astăzi, este o regiune încântătoare din punct de vedere al frumuseții. Apa Izei constituie unul din cele mai importante râuri din rețeaua hidrografică a Maramureșului. În drumul ei de 83 km, de la izvoare (Vf. Muntelui Bătrână din Munții Rodnei) până la confluență cu Tisa, Iza colectează sute de văi. Pe aceste văi, pârâuri și râuri se află Bârsana, așezată pe malul drept al râului Iza la 12 km de Vadu Izei.Vederile de pe dealuri încadrează văi frumoase și verzi, vârfuri înzăpezite ale munților și râuri șerpuitoare.”

De-a lungul comunei sunt o mulțime de ulițe botezate după anumite părți din sat: ulița Susanilor ,Cetățelii sau a Vălenilor, Pietriș.După denimirea acestor ulițe localnicii se numesc între ei „susanari” cei din Susani, „josănari ” cei din partea de jos a satului „pietrișeni” cei din Pietriș. Ca relief predomină dealurile, care sunt acoperite cu păduri,livezi cu pomi fructiferi, culturi de cartofi si ovăz. Aceste dealuri sunt străbătute de diferite văi, toate fiind tributare râului Iza. În anotimpurile ploiase

(toamna și primăvara) când se topesc zăpezile, dar uneori și vara când cad ploi, se pot produce inundații, aducând pagube sătenilor.

„În 13 iulie 1913 Valea Caselor din cauza unor furtuni violente a crescut așa de mare încât iesind din albia ei, a dărâmat case, grajduri, omorînd animale și chiar oameni”.

Clima, fauna și flora sunt specifice depresiunii Maramureșului. Datorită peisajului minunat, cu dealuri împădurite, cu aer curat, izvoare, Bîrsana poate fi comparată cu o stațiune climaterică, ea oferind frumuseți inedite, locuri de odihnă și recreere.

Bîrsana este o localitate foarte veche. Se spune că numele de Bârsana l-a purtat cu mult înainte. Cea mai veche familie este familia Bîrsan, descendentă de la Stan. Multe familii au plecat din Bîrsana prin căsătorii sau cu scopul de a câstiga un trai mai bun.

3.1. Populația

Bârsăneanul este om de munte, având anumite asemănarii cu moldovenii, bucovinenii și năsăudenii. Au statură potrivită, frunte lată, gâtul lung cu o înfățișare impunătoare.Femeile sunt mici de statură, înălțimea varind în medie între 1,60-1,70 dar uneori mai sunt și excepții. Ca și longevitate vârsta medie este de 60-70 ani în creștere. Populația stabilă a comunei este de 4861 cetățeni.

3.2. Aspecte etnografice

Bârsana este una din cele mai mari asezări rurale ale județului Maramureș. Aici se disting două categorii de gospodării: cele din vatra satului și cele „din câmp”, locuitorii numindu-se „câmpeni”. Gospodăria țărănească din Bîrsana se încadrează în tipologia gospodăriilor maramureșene. Agricultura și creșterea vitelor sunt ocupații principale bărbătești, femeilor le revin sarcini în gospodărie, activitatea lor casnică fiind confecționarea textilelor de interior și pieselor de îmbrăcăminte.

Textilele de interior caracteristice comunei sunt: steagurile de rudă și de icoană, în ornamentarea interiorului țărănesc, ele fiind confecționate din pânză, cânepă cu bumbac sau numai bumbac.

Săculețe de perini – au au aceleași motive și tehnici ca și steagurile folosite în amenajarea rudei de interior .

„Țolurile” sau covoarele se găsesc pe „ ruda din casă ” pe pereți, pe masă în zilele de sărbătoare, podoabă pentru cai când când se aduc mirii din alt sat,și se mai găsesc în biserică , mirii “jurând” credință, ingenuncheați pe ele .

Covoarele sunt făcute din cânepă și lână.Tehnicile sunt adaptate „Maramureșului”. Toate casele din Bârsana au războaie de țesut, în timpul iernii femeile se ocupă cu țesutul covoarelor, aceste tehnici transmițându-se din generație în generație.

Cromatica covoarelor: roșu–mohorât, albastru ,verde, galben, negru și alb. Desenele sunt compuse din motive geometrice. Covoarele mai vechi sunt colorate în tonuri mai luminoase. Coloratul lânei se făcea în casă cu culori chimice, combinate cu diferite culori vegetale obținute în zonă: zamă de varză, foi de ceapă, scoarțe de arini, coajă de nucă verde. Covoarele mai noi confecționate din fire sintetice se deosebesc de cele vechi prin cromatica stridentă.

„Portul popular are puține influențe ale modernismului , este strâns legat de arta poporului. Portul este pe categori :portul copiilor, al adolescenților , feciorilor și fetelor , oamenilor căsătoriți , bătrâni , port popular de nuntă , înmormântare , portul de toate zilele .

„Elementele componente ale portului bărbătesc sunt: „cușma”, „clopul” „cămașa”, „pieptarul” ,”sfetărul ”, „cojocul” obiecte de lînă , opincile , bocanci și curea lată ”

Copiii (coconi) își împodobesc „clopurile” cu flori naturale sau artificiale în zile de sărbătoare.

Portul femeiesc, presupune pe cap năframă, la gât „zgârdan” , cămașă cu guler și mâneci (o podoabă cu cusături artistice) iar în picioare au opinci din piele de bovine. Iarna poartă mânuși din lână colorată.

În zilele normale, atât femeile cât și bărbații îmbracă portul popular mai simplu fără atâtea podoabe.

Capitolul 4. Manifestări spirituale

Satul maramureșan a trăit o viață folclorică foarte intensă. Obiceiurile tradiționale ca nașterea, nunta, înmormântarea, cele agrare sau de peste an, se adaptează noilor condiții, pierzând caracterul sacru. Comuna Bârsana păstrează cu sfințenie obiceiurile tradiționale. Bârsenii sunt oameni blânzi din fire, deschiși la suflet.

4.1. Obiceiuri la naștere, nuntă, înmormântare și obiceiuri de peste an

4.1.1 Obiceiuri la naștere

Bătrânii povesteau că mai demult umblau urzitoarele la casele unde se nășteau copiii. Ele preziceau viitorul noului născut .

După ce se naște copilul , i se pune în prima baie numită „ciupă ” flori ca să fie „drag și frumos ”.„Tot in prima baie se asează langă copil un clopoțel de alamă , ca npul născut să cânte frumos „să aibă glas ”și un ban de argint, ca să fie curat „să n-aibă bube ”. Prima baie se aruncă spre casă unde a-i dori să se căsătorească copilul. Când îl culci prima dată este bine să culci copilul lângă diferite unelte (ciocan ,clește etc ) pentru a deveni când a fii mare „meșter priceput”.

Botezul copilului se face după o săptămână sau două, urmat de o petrecere la care participă: părinții, nănașii, moașa, rudenii, vecini, prieteni. Moașa așează copilul în fruntea mesei iar tatăl dansează cu nănașa care ține copilul în brațe. Invitațiilor li se servește o masă cu mâncare și băutură, iar apoi urmează petrecerea cu dans.

După șase săptămâni de la nașterea copilui mama copilului cheamă pe moașă „să o spele de păcate ”. Spălatul se face în felul următor: se iau trei fire de busuioc care se udă cu apă. Cu ele mama trage de trei ori de sus în jos pe spatele moașei, de trei ori pe față și pe palme spunând „ Te spăl de păcatele mele ”.

4.1.2. Obiceiuri la nuntă

Pețitul este primul act premergător căsătoriei. Aproximativ la vârsta de 15 ani fetele se gândeau la căsătorie și erau curtate, deoarece la 16 ani deja se căsătoreau, iar băieții la varsta de 19 ani se gândeau la căsătorie. Băiatul care vrea să se însoare trimite o rudă apropiată sau un cunoscut ca să o ceară de soție, dar in unele cazuri merge chiar băiatul acasă la fată și discută direct cu părinții fetei.

Logodna se mai numește „credință ”se stabilește dacă părinții s-au hotărât să îți mărite fata .Viitorii cuscrii trebuie să se înțeleagă asupra zestrei, iar după ce s-au înțeles asupra acesteia, se stabilește data logodnei care se face sâmbăta. Cei doi logodnici se duc împreună cu părinții și rudenile acasă la preot unde are loc logodna, la aceasta participând doar rudeniile mai apropiate, fiecare contribuind cu băutură. Mâncarea este pregătită de părinții fetei, angajarea ceterașilor se face de către mire. Acolo, la sfârșitul ceremonialului, logodnicii schimbă între ei inelele și acasă la fată se ține petrecerea cu mâncare, băutură, muzică până a doua zi. Conform tradiției, se ia o farfurie cu grâu și se ascund verighetele, și amândoi mirii caută în aceelași timp verighetele, cel care o găsește mai întâi se spune că va avea noroc.

Nu mirele este cel ce cumpără verighetele pentru amândoi; verigheta se numește „schimb ”, și dacă logodna se strică, fiecare își inapoiază celuilalt schimbul.

În Bârsana cele mai multe nunți se fac de obicei iarna. Bucătărese din sat vin să pregătească mâncarea pentru nuntă. Cei care nu participă la nuntă participă cu diferite alimente care sunt necesare pregătirii mâncării. La nunțile oamenilor mai înstăriți, înainte cu o săptămână este trimis un chemător ca să meargă din casă în casă pentru a invita pe oaspeți la nuntă. La nunțile mai modeste se invită de regulă doar rudeniile,vecinii, prietenii. Înainte de nuntă se face o mică petrecere la mire acasă și la mireasă separat. Seara în ajunul nunții se face „cusutul steagului ”, iar la mireasă „împletitul cununii”.

4.1.3. Obiceiuri la înmormântare

De obicei mortul se înmormântează în alb. Este spălat, îmbrăcat în haine de înmormântare, apoi este pus pe laviță. Mâinile îi se asează pe piept cu pumni strânși.În mâna dreaptă i se pune o cruciuliță din lumânare de ceară iar în stânga un ban. La copii în mâna stângă se pune un covrig de merinde. Pentru copii sugari se pune la geam o farfurie cu zahăr și una cu lapte. Se spune că sufletul copilului se întoarce să bea lapte pentru că nu a avut timp în viață să se sature.

La priveghi iau parte oameni de o vârstă cu mortul. Când cel mort e tânăr se petrece prin jocuri și cu râsete și veselie, familia mortului nu se supără fiind un obicei al pământului.

Mortului bărbat îi se pune căciulă iar peste cămașă pieptar, în picioare ciorapi. Fetelor care mor necăsătorite înmormântarea se face ca o nuntă, ea fiind îmbrăcată ca și o mireasă, pe capul tinerei moarte așezându-se o cunună. Dacă mortul e fecior, se înmormântează cu steagul alături, steag care se ține înclinat și nu se mai joacă precum la nuntă.

În cazul în care moare o fată în perspectivă de căsătorie mirele vine și-i pune pe deget o verighetă. Când doi miri mor deodată în accident, sunt puși cu sicriile alături. Mortul este ținut în sicriu, într-o cameră separată, femeile îl bocesc de trei ori pe zi. Se spune că nu este bine să fie lăsat decedatul singur sau pe întuneric. În casa acestuia se face „priveghiul” , la care vin vecinii , rudenii , tineri la capul mortului pentru a consola familia.

În ziua înmormântării în timpul prohodului, care se ține în curte, se țin patru lumânări aprinse de o parte și alta a coșciugului. După încheiere, oamenii sunt chemați în casă și cinstiți cu băutură și mâncare, iar mortul este dus la groapă de către șase bărbați aleși de către familie. Până la cimitir întreg drumul este “cântat” de către femei. Bocitorile sunt rudenii apropiate, mamă, soție, surori etc. Oamenii dau copiilor covrigi, colaci sau bani, iar la sfârșit toți cei care au participat la înmormântare primesc câte un colac cu o lumânare mică aprinsă.

4.1.4. Obiceiuri de peste an

Sărbătoarea Paștelui. Sfintele Paști înseamnăvopsitul ouălor roșii, sacrificarea simbolică a mielului, coacerea pascăi și a cozonacilor. La slujba de Înviere participă întreaga comunitate din sat.

În coșarca împletită din nuiele albe de răchită și acoperită cu o ștergură albă, ori bogat înflorată, sătenii își duc pasca la sfințit împreună cu șuncă afumată și fiartă, cârnați, o oiagă de vin sau/și de horincă. În Vinerea Mare se vopseau ouăle roșii, simbol al sângelui Mântuitorului, iar sâmbăta se pomeneau mortii prin slujbe slujite în cimitir.În duminica de Paști  înainte de a se merge la slujbă, se puneau într-un vas cu apă proaspătă un ou roșu și un ban, apă în care se spălau toți cei ai casei. Moneda de argint se lăsa trei zile în apă iar apoi se oferea unui copil, ca purtător de noroc. În noaptea și în ziua de Paști se trăgea cu arma, ca simbol al păzirii mormântului lui Iisus și deopotrivă de bucurie pentru Învierea Lui.

Atunci când se trăgeau clopotele de Înviere fetele se duceau la pârâu cu o ramură de busuioc, o înmuiau în apă după care se stropeau pentru a fi văzute bine de comunitate și sănătoase. Cojile de ouă roșii erau păstrate până la Rusalii drept medicament pentru animale, după care erau îngropate în grădina ca pavăză împotriva bolilor și a dăunătorilor din livezi și grădini. De Paști se ciocnesc, după care se mănâncă ouă rosii, miel umplut, șuncă afumată fiartă, slănină și cârnați afumați, pască, cozonac, se bea horincă și vin sfințit.

În Duminica Mare femeile și fetele nu plecau de acasă iar primul musafir care intra de Paști  era bine să fie barbat, acesta aducând noroc. După Învierea de la miezul nopții, copiii mergeau din casă în casă cu urarea Hristos a Înviat.Copii erau răsplătiți pentru urări cu colăcei, ouă roșii și, mai târziu, cu bani. În cea de-a doua zi copiii, feciorii și bărbații tineri mergeau la stropitul fetelor și femeilor tinere cu parfum iar seara la dans.

De Rusalii porțile caselor și sunt împodobite de țărani cu ramuri de tei. Pelerinii se indreaptă către mănăstiri cântând cântece închinate Sfintei Fecioare Maria. În ziua Adormirii Maicii Domnului  curtea interioară a Mănăstirii Bârsana este neîncăpătoare pentru miile de pelerini, țărani de pe Valea Izei, maramureșeni din țară și din străinătate. Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare a verii prăznuită pentru rugă, sănătate, căsătorie, naștere usoară și vindecări.

Cu ocazia pelerinajelor la mănăstirile care poarta hramul Sfânta Maria credincioșii duc daruri, mâncare și băutură. Conform tradiției, în perioada Postului Sfintei Marii fetele își cos și brodează costume lucrate numai în alb pentru ca astfel înveșmântate, să participe la pelerinajul ecumenic din zilele de 14-15 august. Fiecare parohie ortodoxă din Maramureș merge cu profeți în pelerinaj la Mănăstirea din Moisei, unde fetele îmbrăcate în alb străbat pe jos drumul până la mănăstire, având părul despletit pe spate în semn de doliu și purtând icoana Maicii Domnului.

Crucea și praporii sunt purtați de către feciori. La plecare alaiul înconjoară biserica de trei ori, cântând, urmează închinarea în fața troiței și parcurgerea întregului sat în cântări, pelerinii oprindu-se la fiecare biserică și troiță ivită pe parcurs. Obștea satului asistă la trecerea alaiului profeților. Ajuns la mănăstire alaiul o-nconjoară cântând, profeții i se roagă și aprind lumânări după care asistă la slujba liturgică de la miezul nopții. Enoriașii rămân apoi peste noapte în mănăstire, sub cerul liber ori adăpostiți sub șoproane amenajate pentru ei. Parada încheie speciala slujbă liturgică a Adormirea Maicii Domnului, alaiul pelerinilor se-ntoarce apoi de la mănăstire în satul din care a pornit cu o seară mai înainte.

Sărbătorile de iarnă sunt așteptate cu mare drag de bârsăneni. În ajunul Crăciunului, apar pe la ferestre copii, pe lângă acestia colindă flăcăi, fete, chiar și oameni vârstnici pe la rudenii și prieteni.

Fiecare colindă se termină cu câteva cuvinte de laudă, urări de sănătate și prosperitate la adresa gazdei. Unul dintre colindători strigă la urmă, de afară, cu voce tare: „S-ajungeți gazde multe zile la anul,cu pace și cu sănătate, ca și ziua de astăzi ”! – la care gazda din casă le răspunde: -„Cu dumneavoastră dimpreună – ”Poftiți în casă !”

După ce intră în casă sunt serviți cu unul, două pahare de „horincă ”, alune, mere, nuci, eventual și cu un colac copiilor. Adulților, pe lângă băutură li se mai servesc și sarmale, prăjituri. Multe colinde din Bârsana, pe lângă cele cu teme religioase au subiecte cu totul laice: Miorița, isprăvile haiducești ale lui Pintea Viteazul.

Mai sunt și superstiți legate de prosperitate, noroc și fericirea gospodăriei. Gunoiul din casă care se strânge de la Crăciun până la Anul Nou este dus în grădină și împrăștiat pe sub pomi în dimineața de „Sînvăsii”. Se spune și crede că pomii sub care au ars gunoaiele vor avea un rod bogat în anul următor.

În dimineața de Anul Nou se sună pe pomii fructiferi cu clopoțele pentru a se vedea ce belșug va fi în anul ce vine. Femeile iau o tavă de cărbuni aprinși din plită, care apoi sunt lăsați să se stingă. Fiecare cărbune este un anumit fel de cereale, zarzavat sau alt produs agricol. Acel cărbune care după ce s-a stins are mai multă cenușă reprezintă bogăția viitoare a plantei.

Odată cu colacii se face o pâine mare numită „stolnic”, care se așează pe masă, învelită în „otavă” până la Anul Nou. Dimineața de Anul Nou gazda taie din acest stolnic felii mici și se servește fiecărui membru al familiei pentru a avea noroc și a fi feriți de boală.

În dimineața sărbătorilor de iarnă, membrii familiei se spală pe față cu apă curată în care se pune o monedă de argint. Sunt interesante farmecele practicate în sarbătorile de iarnă de către tinerii necăsătoriți, mai ales de fete, făcute pentru a-și vedea „ursitul ” sau „ursita”. Fetele care vor să-și cunoască ursitul iau din fiecare mîncare câte puțin și pun într-o ulcică începând din seara de Crăciun până în ziua de Anul Nou. Ele înconjoară casa de nouă ori, a noua oară se uită pe fereastră, își văd ursitul mâncând din ulcică.

4.3. Clăcile și șezătorile

Claca este pentru tors, pentru transportul lemnelor de construcții, căratul gunoiului la câmp, pentru desfacerea porumbului. Prin clăci se ajută oameni mai săraci care nu au unelte agricole sau animale.Cel ce strânge claca adună la casa sa pe toți clăcașii cinstindu-i cu băutură și mâncare .

Clăcile bârsăneștilor sunt asociații de ajutor reciproc. Zilele de iarnă nu sunt suficiente ca fetele și soțiile să își termine lucrurile casnice. Torsul cânepei, al lânei, necesită timp. Fetele și nevestele se adună la una din casele destinate acestui scop. Ele se mândresc cu lucrurile pe care le fac, timpul trecând repede, spunând o glumă, o poveste, ascultă noutăți la radio.

Tot în lunile de iarnă are loc „strânsul finelor și a nepoatelor”. Dacă nepoții sau nepoatele au o problemă se consultă cu nănașii lor, cu moașa.

Mai nou, alegerea nașilor nu se mai face dintre rudeniile finilor, prieteni de familie ci după interese financiare.

Sărbătorile băbești sunt acele zile în care nu e voie să faci anumite lucruri, în afară celor propagate de anumite culte. Femeile leneșe nu uită de aceste „sărbători”.

Se zicea că femeia măritată nu e bine să se pieptene marțea, pentru a nu îi muri soțul. Marțea de asemenea nu e bine să torci, sau să faci pâine.De asemenea și în „miercurile milostivelor ” nu e bine să torci,să țeși,să coși sau să lucrezi cu pînza.

„Joia între tunuri” adică joia după Paști și joia dintre Paști si Rusalii, nu e voie să faci treabă pentru a nu fii ”trăznite ” și să nu le bată grindina. Vineri nu e bine să torci, să coși, să mături, să clădești case. Toate lucruile făcute în ziua respectivă se aprind și ard. Sâmbăta – „sâmbata morților” nu e voie să speli cămăși pentru a nu face rău morților .

4.4 Obiceiuri de primăvară

Primăvara, este considerat anotimpul cel mai frumos al anului. Se spune că nu e bine să ieși prima dată cu plugul la arat în „zi de post” lunea, miercurea sau vinerea ci numai în zi de dulce, marțea, joia sau sâmbăta. Plugul se spală întăi pe mâini iar apoi se azvârle sămânța peste ogor.

Stâna bârsăneștilor este creată din nevoile practice. La sfârșitul lunii aprilie, început de mai, proprietarii de oi se întovărășesc pentru a face stână. Într-o stână se adună aproximatix 200 – 700 oi cu patru – șapte păcurari și se alege un „vătav” cel care prepară brânza care are grijă de toata stâna. Ziua de stână este hotărâtă de regulă: marțea, joia sau sâmbăta. În ziua stânei trebuie ca oile să pască pe pășunea cea mai grasă ca să dea cât mai mult lapte. Fiecare „sîmbraș” va primi în funcție de cantitatea de brînză, lapte din ziua stânei, iar cu o seară înainte de a se face stâna, se mulg oile, fiecare mulge oile altcuiva.

De dimineața femeile îmbrăcate în haine de sărbătoare vin cu mâncare și băutură în desagi. Propietarii își mulg oile în găleți de lemn sau în vase mici. În aceste vase se pune o monedă de argint pentru ca oile să nu se îmbolnăvescă. Operația de măsurare se numește „cărîmbirea laptelui ” iar mulsul din ziua stânei se numește „mulsul pe carîmb”. După mulsul oilor laptele se așează într-un vas mare de lemn numit „putină”. Cei care au lapte mai puțin se măsoarăîntr-un vas mai mic numit „cupă”.

Socoteala măsurilor de brînză se ține pe un „răboj” pe care se fac crestături pentru fiecare propietar . Răbojul numit „jintălău” servește și de amestecat laptele în căldare când se face brânza. În loc de „jintălau„ se mai folosește și un băț lung ceoplit în dungi numit „carîmb”. Se face o crestătură cu cuțitul până unde a ajuns laptele , notțndu-se pe o hârtie sau într-un caiet șinumele propetarilor în ordinea descrescândă de la cei cu lapte mai mult până la cei cu lapte mai puțin .

După mulsul oilor se înconjoara de trei ori stâna. Un bărbat stropește oile cu apă proaspătă și cu spălaturp de pe vasele stânii. Ritualul acesta ar ferii oile de deochi. După acest ceremonial începe ospățul, gospodinele își scot din desagi mâncarea adusă de acasă, băutura pe care le asează pe fețele de masă întinse pe iarbă verde. Toți mânâncă, se înveselesc, se încinge un chef în toată regula .

Capitolul 5. Mănăstirea Bârsana

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost construită în 1720 în altă parte apoi adusă aici.

Planul construcției este dreptunghiular, absida altarului este decrosată, de forma poligonală în cinci laturi. Acoperișul este cu dublă poartă. Între cele două streșini, pe partea superioară a pereților laterali, în dreptul naosului, se află pe ambele părți câteva ferestre, pentru a mări luminozitatea interiorului .

Turnul cu baza pătrată, este prevăzut cu un foișor peste care se înalță un ciof suplu, elegant. Intrarea se face prin partea de vest unde se află un frumos privdor deschis. Pronaosul are tavanul orizontal, pe când naosul este prevăzut cu o boltă semicilindrică, asemenea mai tuturor bisericilor de lemn din aceste părți .

Pictura este realizată de Hodor Toader în anul 1806 după legile baroce. Predomină albul, albastrul, roșul, care dau impresia unei luminizități neobișnuite. A fost restaurată de Direcția Monumentelor istorice în anul 1997-1998.

În anul 1739 aici avea reședința episcopul Gavril. Vechea biserică a fost mutată în 1805, în aceelași loc ca forma inițială. Este compusă din încăperi tradiționale cultului ortodox. Pictorii au pictat după o concepție unitară aparținând barocului și rococoului. Un aspect interesant este de remarcat în biserică – o pictură cu Heruvimii.

Legile artei baroce se conformează nu numai cu pictura murală dar și iconostasul sau piesele de mobilier fiind un tot unitar. Iconografic pictura murală din această biserică are unele inovații față de tradiția școlii de pictură maramureșană. Pictura din biserică impresionează datorită adaptării tipului baroc la arhitectura de lemn maramureșan ..

Bisericii de lemn din Bârsana îi se mai spune și „biserica umblătoare”, deoarece a fost mutată de mai multe ori.

Legenda începe undeva prin 1711, când Ioan Ștefanca (un preot văduv care s-a retras pe Valea Slătioarei, împreună cu fiul său, Gavril) a construit o biserică de lemn. Un timp mai târziu, Gavril a devenit episcop și a mutat biserica pe locul actual al mănăstirii din Bârsana.

În jurul anului 1780, călugării au părasit schitul, îndreptându-se către o mănăstire din Neamț, din această cauză biserica a fost închisă. Pentru a nu intra în paragină, locuitorii au mutat-o pe Dealul Jăbarului, în cimitirul unde erau înmormântați ciumații.

Toader Hodor, din Vișeu de Mijloc și Ioan Plohod, din Dragomirești (doi țărani, pictori de biserici) au pictat interiorul bisericii. Frescele interioare au fost pictate in stil baroc. Pereții laterali ai naosului infățișează scene atât din vechiul, cât și noul Testament.

De o frumusețe aparte sunt reprezentările cetelor de îngeri și ale heruvimilor cu o mulțime de ochi care le acoperă trupurile, insuflă ideea că ei vad totul. Picturile au fost făcute pe lemn, parțial nivelate cu bucăți textile, fixate pe pereți și acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul de atunci și au fost cel mai bine păstrate în altar și în naos și cuprinde scene din Geneză și Judecata de Apoi.

5.1. Mănăstirea soborului sfinților 12 apostoli. Pregătirile pentru noua mănăstire

Gheorghe Urda părintele paroh a vizitat Mănăstirea Voievodală și a rămas impresionat dar și supărat totodată, pentru felul cum arăta reședința episcopală. Regimul comunist a confiscat terenul iar partea de lângă drum a dat-o unor familii, care și-au construit locuințe acolo. A ținut cu orice preț să profaneze partea care a rămas, pe partea rămasă a facut un puț sec, acolo erau aduse și aruncate cadavrele animalelor din șapte sate. Oamenilor le era frică să meargă pe acolo și s-au plâns părintelui Urda că le este foarte greu să supoarte mirosul care vine din puțul sec și că le este teama de muștele veninoase și de serpii de acolo.

Părintele le-a explicat ca este ilegală groapa, care este atât de aproape de casele lor și i-a îndemnat să o acopere. Oamenii au umplut-o până la jumătate aruncând crengi din copaci, pietre și pământ ca să o astupe. Alții au continuat să arunce cadavre în continuare, iar oamenii și preotul au fost amenințati de autorități. Când s-a săpat pentru fundația bisericii noii mănăstiri s-a umplut definitiv groapa și s-a nivelat cu pământ terenul.

5.2. Renovarea vechii biserici

Vechea biserică avea acoperișul foarte învechit și amenința cu deteriorarea. Gheorghe Urda a făcut toate demersurile pentru un nou acoperiș în 1988. La 7 august 1988 a avut loc o liturghie în care a fost binecuvântată lucrarea. În prezența credincioșilor a fost făcută Sf. Liturghie de către părintele Justinian Chira.

Biserica reînoită a fost stropită cu apă sfințită de 2 preoți, fii ai Bârsanei, Roman Gheorghe și Șteopei Vasile. Prea Sfințitul Justinian a arătat misiunea preoților și a mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua minunată. Locul unde era mănăstirea era bine administrat în perioada în care îl stăpânea parohia din Bârsana. După al doilea război mondial locul a fost confiscat iar pe partea de lângă drum s-a construit un cătun, însă Dumnezeu a rânduit ca pe acest loc, să se întemeieze o nouă mănăstire.

Înainte de 1918, întreaga Transilvanie se afla sub stăpănire maghiară care era împotriva bisericilor și mănăstirilor ortodoxe, credința ortodoxă fiind considerată în afara legii. S-a reînființat Episcopia Ortodoxă Română în 1937, atunci credincioșii vroiau să readucă mănăstirea pe locul de odinioară.

5.3. Vizita părintelui Justinian

Mihai Oprișan a dorit să cunoască locul unde a fost mănăstirea voievodală. El a luat legătura cu părintele paroh Gheorghe Urda și s-a dus la Bărsana într-o zi, a vizitat locul și a spus că acest loc ar trebui să îl vadă și părintele Justinian, care și-a făcut timp să vină de la Cluj în Maramureș. Într-o zi de joi după amiaza din 1991, au venit însoțiți de părintele prototop Oprișeanu și de părintele Urda, au văzut cătunul, puțul sec și spațiul pustiu de pe terasă. Episcopul a fost condus la troiță, unde i s-a povestit de ce a fost asezată troița acolo. După ce a ajuns acolo, Prea Sfințitul a vrut să fie lăsat singur de către cei doi preoți, a început să se roage, însă cum acesta nu se mai ridica din genunchi preoți au crezut ca Prea Sfințitului i s-a făcut rău. Bârsăneștii s-au hotărât să întemeize o nouă mănăstire pe locul celei vechi. Mihai Oprișeanu a făcut toate memoriile necesare, au cerut de la autoritățile silvice aprobarea a douăzeci de stejari din fosta pădure a bisericii și mănăstirii.

Valea Popii era ocrotită de organele silvice. Toți cei care o ocroteau, vindeau stejari de acolo. Credincioșilor din Bărsana nu li s-a aprobat să taie pentru mănăstire, doar unui cetățean care făcea comerț cu lemn. Acest lucru i-a înfuriat pe bârsănești și s-au hotărât să taie fără aprobare. Preotul nu a fost de acord să se încalce legea. Rosca Ștefan a spus că dacă vor fi probleme va merge el la tribunal iar in cele din urmă sătenii au dat ascult preotului și nu au tăiat nimic. Părintele Urda a plecat pentru câteva zile la Cluj. Stefan Roșca a anunțat prin comună să vină credincioșii cu unelte de tăiat în Valea Plopii. Ei s-au anunțat unul pe celălalt și au venit în Valea Plopii dis de dimineață cincizeci de bărbați cu cincizeci de drujbe. Acolo ei și-au făcut un legământ să fie uniți dacă unul dintre ei va păți ceva. Ștefan Roșca i-a trecut într-un caiet unde a trecut la fiecare numărul casei, unii nefiind deacord.

În caiet sunt înscriși 138 de oameni care au participat la această acțiune în 23 februarie 1993. Femeile care au participat la lucările mănăstirii găteau pentru bărbați. Toate au venit în jos spre pădure într-o zi iar în drumul lor s-au întâlnit cu trei reprezentanți care le-au întrebat de unde vin, iar ele au răspuns de la bărbații lor care taie lemne pentru mănăstire. Unul din reprezentanți a întrebat câți bărbați sunt la pădure, o femeie mai îndrăzneață a răspuns că sunt cam vreo cinci sute. Auzind răspunsul femeii au întors masina și au plecat la Sighet .

Oameni care au avut cai, căruțe, boi au venit și au dus buștenii din pădure în sat, i-au lăsat pe marginea ulițelor și prin curțile oamenilor. Buștenii erau deja încărcați pe utilaje de transport când a sosit vestea că a venit poliția ca să-i aresteze. Unora le-a fost frică, primul care a avut inițiativa a fost Steopoi Vasile zis Botă care și-a scos căciula și a făcut semnul crucii și a plecat cu carul iar ceilalți după el. Transporturile au fost numeroase, cioplirea lor a început în 8 martie 1993 și s-a terminat în 10 mai. Prea Sfintitul Justinian a sfințit piatra de temelie pentru biserica mănăstirii. Lucrările au continuat cu pregătirea lemnului, săparea pentru fundație, zidirea demisolului, turnarea planșeului, aducerea apei, repararea drumului, aducerea pietrelor de râu, balastru. Oamenii au lucrat săptămâni întregi, s-a lucrat aproximativ 1500 de zile, 300 zile cu carul, câteva zile cu o basculantă care a adus balastru. Bârsăneștii s-au împărțit în două tabere, unii susțineau că dacă vechea mănăstire a fost de călugări și aceasta să fie la fel .

5.4. Proiectul noii mănăstiri

Proiectarea și coordonarea lucărilor Mănăstirii Soborul Sfințiilor 12 Apostoli, au fost făcute de renumitul arhitect Dorel Cardoș, născut în 15 aprilie 1952 în Piatra Neamț.A proiectat multe lucări din țară, studiile terminându-le la Facultatea de Arhitectură Diplomat, cu lucrarea de licență intitulată „Tabăra de creație Măgura” din județul Buzău. Proiectul bisericii l-a făcut după un model din Grecia la înțelegere cu părintele Urda.

5.5. Mănăstirea de maici

În primăvara anului 1993 la insistențele credincioșilor s-a zidit fundația pentru biserică. S-a analizat în vederea lucrării unei hotărâri cu privire la „Mănăstirea Bârsana” dacă să fie de maici sau de călugări. S-a ținut cont și de părerea părintelui protoiereu al Sighetului, Mihai Oprișeanu. S-a luat în calcul și numărul de mănăstiri din eparhie, celor de călugări și celor de măici și s-a avut în vedere și situația geografică, dorința credincioșilor și multe alte criterii .

În 30 iunie 1993, s-a prăznuit pentru prima dată hramul noii mănăstiri. După aflarea veștii că la Bârsana mănăstirea va fi de maici, lumea s-a împărțit în două tabere, o parte din oameni dorind să fie mănăstire de călugări, deoarece niște măicuțe nu vor putea face mare lucru. Pentru data de 30 iunie 1994, s-a decis următoarele: prăznuirea hramului noi biserici, hirotenia părintelui diacon Ioan Stoica întru preot, care să fie duhovnicul provizoriu la Mănăstire iar ca viitoare stareță Filoftea Floare Olteanu.

Capitolul 6. Construcțiile

Panul de amplasare al obiectelor mănăstirii este situată în partea estică, fiind orientată cu altarul spre răsărit și fațada spre apus. Biserica este cea mai înaltă dintre clădirile mănăstirii și până nu demult cea mai înaltă clădire de acest tip din lume.

Biserica a fost proiectată în următoarele dimensiuni: 22,57 lungime, 12,20 metri lățime, 56 metri înălțime. Are formă de cruce, două nivele: demisol și parter. Demisolul este construit din beton armat cu pereți groși și placați în exterior cu piatră de râu. Demisolul este biserica primară cu o singură intrare și cu 12 ferestre mici și altarul este separat, tavanul este susținut de 4 coloane de beton.

Crucea bisericii de fier are înălțimea de 7 metri și greutatea de 500 de kilograme, a fost ridicată în 15 august 1995 într-o zi de joi. La început s-au făcut mai multe planuri: să se ridice cu un elicopter sau cu o macara, dar în cele din urmă meșterii locali au optatpentru un sistem de scripeți. Veneau oamenii să o atingă și să o sărute știind că după ridicare nu o vor mai putea ajunge decât cu sufletul la ea.Oamenii care au clădit biserica și au ridicat crucea sunt meșterii: Borca Gheorghe, Frinc Carol, Pop Vasile, Roman Ioan, Rus Vasile, Apan Petru, Bârsan Petru, Cora Ion, Hodor Ioan, Șteopei Ion. Crucea prin cele trei brațe este simbolul Prea Sfintei Treimi, simbol al iubirii și unirii Divine. Icoanele sunt așezate pe suportul de lângă primele coloane, pe margini sunt lavițe lucrate în lemn de stejar dar sub forma lăzilor tradiționale de zestre, iar pardoseala este acoperită de covoare lucrate în culori vegetale de maici, în atelierele mănăstirii.

Paraclisul este pictat în tehnica frescă după specificul cultului ortodox, de renumitul pictor Ioan Botiș. Pe tavan domină în spațiul central Pantocratorul. În partea stângă a ușii de intrare este zugrăvit tabloul cu Soborul Sfințiilor 12 Apostoli, hramul mănăstirii în jurul unei biserici de lemn în stil maramureșan .

6.1. Stăreția

Stăreția este amplasată în partea de nord-vest a complexului mănăstiresc și este construită în patru nivele: demisol, parter, etaj și mansardă. Demisolul este zidit din beton armat, cu pereții cu grosimea de 40 de cm, care sunt placați în exterior cu piatră de râu și are o intrare dinspre sud. Parterul are trei intrări: una dinspre est alta dinspre nord și a treia dinspre vest. În jur are patru terase orientate după punctele cardinale: estică,sudică, vestică, nordică. La terasa estică se ajunge prin două scări, iar la cea vestică pe una. În terasa estică se află intrarea principală prin care se ajunge într-un hol. Aceasta se unește cu coridorul care vine de la intrarea nordică. Trapeza are ieșire și în teresa mare, sudică iar terasa vestică are intrarea în bucătarie.La etaj se află chilii, bibliotecă, baie și paraclisul mic, care se ridică și la mansardă. Acoprișul este realizat din dranițe de brad în același stil ca și cel al bisericii.Ca importanță dar și ca ridicare în ordine cronologică, stăreția urmează după biserică.

Edificiul a fost construit în anii 1995-1996. Construirea stăreției era o necesitate de urgență, fiindcă maicile locuia cu chirie în condiții foarte grele, în demisolul unei case. Stăreția a fost ridicată și acoperită, a urmat tencuirea, zugravirea și mobilarea ei.

6.2. Altarul de vară

Altaru de vară este așezat în partea centrală din spațiul care formează incinta mănăstirii. Aici se oficializează Sfintele Liturghii din duminici și sărbători din anotimpuri calde.

Fundația este construită din beton cicliopian și este placată cu piatră de râu.Este structurat pe o formă octogonală cu diagonala de opt metri și o înălțime de de 20 de metri, iar altarul este încununat de o cupolă de lemn care se sprijină pe două pătrate de 45 de grade față de axul central. Șarpanta este executată din lemn de brad, iar învelitoarea din draniță. Când se cinstesc cei 12 Sfinți Apostoli, vin mii de credincioși și zeci de preoți la Bârsana. Altarul de vară s-a proiectat ținând seamă de importanța acestei sărbători, de aceea s-a proiectat altarul de vară la dimensiuni considerabile în care să poată participa până la o sută de clerici .

La prăznuirea hramului din 30 iunie 1997 la Sfânta Liturghie Arhierească au participat trei episcopi însoțiți de 65 de alți clerici: stareți, preoți și diaconi, în fața a mii de credincioși .

6.3. Turnul clopotniță

Turnul clopotniță se află într-un turn mare, pe sub boltă se face intrarea în incinta mănăstirii. Arcada din fața a bolții poartă o inscripție biblică: „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului!” (Facerea 28,17).

În partea stângă a clădirii se află un magazin cu cărți și obiecte bisericești iar în dreapta este o altă încăpere și scara care urcă la clopotniță. Turnul face o impresie deosebită pelerinilor care vin la mănăstire dând impresia și emoția că intrând pe sub acest turn, intri într-un spațiu sacru. De aceea aici se intră într-o ținută decentă. În curtea bisericii nu se pot construi case pentru mireni, nu se fac adunături lumești sau mese cu beție.

Construcția turnului, balconului, coifului, crucea, toate le are în perfectă armonie cu celelalte obiective ale complexului mănăstiresc de la Bârsana. Turnul clopotniță este așezat pe dunga tereasei iar la etajul de sus într-un foișor, se află clopotele.

6.4. Arhondaricul

Este o clădire cu două nivele, parter și etaj, aici fiind inițial atelierele meșterilor. Clădirea este amplasată în partea de sud-vest. A fost o clădire destinată spațiului productiv, ce conținea multe ateliere atât la parter cât și la etaj. Pereții parterului sunt realizați din bolțari de ciment iar etajul este construit din lemn de stejar. În aceste ateliere s-a prelucrat lemnul pentru toate construcțiile mănăstirii, iar buștenii au fost crepați prin gater pentru pereții și tavanele construcțiilor. Atelierele erau distribuite atât la parter cât și la etaj, la parter prelucrându-se materialele grele. După terminarea clădirilor de lemn clădirea a fost transformată în arhondaric. Are 80 de locuri, 40 la parter și tot atâtea la etaj, aici fiind gazduiți pelerinii care au nevoie de adăpost.

6.5. Prăznicarul cu trapeză

Clădirea mare situată în partea vestică a ansamblului mănăstiresc se numește prăznicar. În cadrul ei se află și o trapeză mare în care se poate servi masa câtorva sute de persoane; aceasta se servește la prăznuirea hramului pentru sobor și invitați. Clădirea are trei nivele: demisol, parter și etaj. Demisolul cuprinde garaje și un depozit, la parter se află trapeza, bucătaria, cămara și spălătoria, iar etajul formează o imensă terasă deschisă. După oficierea Sfintei Liturghi Arhierești se desfășoară agapa creștină tradițională și se servesc bucate gătite la mănăstire.

6.6. Casa maicilor

Casa maicilor se află în partea de nord-vest a ansamblului mănăstiresc și este o clădire cu trei nivele: demisol, parter și etaj. La demisol se află un depozit și centrala termică, la parter se găsesc chilii cu intrări separate și baie, iar etajulcuprinde chilii și baie. Casa maicilor are în fațadă la fiecare nivel terase împodobile cu flori, unde, după fiecare zi de muncă, maicuțele meditează.

Casa maicilor are o istorie lungă. Maica Emanuela și maica stareță au locuit la început într-un loc primitiv, apoi au găsit o casă nelocuită. De la propietari au închirat demisolul și s-au mutat în el, ca mai apoi, să se mute la mănăstire, în casa maicilor, unde fiecare are chilia sa.

6.7. Casa artistului

A fost construită în partea de nord pe coasta dealului. Aici sunt găzduiți oameni cu preocupări artistice precum scriitorii sau pictorii.Casa este așezată pe o fundație de beton placată în exterior cu pietre de râu și are două niveluri construite din lemn – parter și etaj. Parterul are în față o terasă din care se intră într-un hol iar de aici în trei încăperi un dormitor, o baie și un living, iar la etaj se află atelierul de pictură. Pictorul și scriitorul american Alven Alex Currier din Statele Unite, a pictat aici.

6.8. Casa duhovnicului

La mănăstire este imperios necesar sa fie un duhovnic permanent. A fost amplasată în partea în partea vestică a complexului, are terasă pe trei laturi iar interiorul cuprinde un hol și trei încăperi. Casa mai are un sobsol și este asezată pe o temeile solidă de piatră, iar acoperișul acesteia este alcătuit din dranițe, precum toate clădirile mănăstirii. Casa este din lemn de stejar și a fost cumpărată de la un cetățean, mai apoi demontată, adusă și remontată aici în incinta mănăstirii.

6.9. Aghiasmatarul

Aghiasmatarul se află într-un loc central, are patru intrări, iar la mijloc o fântână împodobită cu patru icoane. Această clădire evocă vechiile construcții din Biserica primară în care se păstra aghiasma. Are o suprafață de 3,2 metri pătrați, o înălțime de 9 metri și este înconjurată de o alee privată. Pardoseala este alcătuită din plăci de andezit. Din aghiasmar se poate bea apă sfințită și se poate duce chiar și acasă de către credincioși .

La mănăstirea Bârsana s-a construit în deal la nord de biserică, unde începe ridicătura terenului, o încăpere care servește drept loc pentru aprinderea lumânărilor într-o parte de vii și într-o parte de morți .

La intrarea de o parte și de alta, se află două icoane, intrarea se face pe sub două arcade zidite din cărămizi. La început sub cele două arcade s-au făcut niște nișe mai mici, dar s-a constatat că în anumite ocazii aceste spații sunt insuficente și s-a săpat mai mult în deal mărindu-se spațiul în acest scop.

În dreapta aleii principale, vizavi de muzeu, se află lacul, care este traversat de un pod. Este un lac artificial și este amenajat pentru împodobirea spațiului. Din locul acela a fost excavată o mare cantitate de pământ și transportată în altă parte. În lagună a fost adusă apă cristalină printr-o conductă de sus de la fântânadin deal. Peste lac s-a construit un pod arcuit din lemn, iar pe malul lacului sunt sălcii plângătoare și flori. Toate acestea dau un aspect feeric peisajului, asemănător celui văzut în celebrele grădini japoneze.

Troițele sunt cruci memoriale care sunt asezate la răspântii de drumuri pentru a aminti drumeților de rugăciune si de Dumnezeu. În partea de nord-vest se află o troiță în dreapta aleii, care duce de la biserică la stăreție. Aceasta are o înălțime aproximativ de trei metri. Troițele au menirea de a sublinea faptul că aici ne aflăm într-un spațiu sacru.

Parcarea

La început s-a amenajat o parcare mai mică la intarea spre mănăstire, însă cu timpul, datorită fluxului mare de pelerini, s-a impus măsura extinderii acesteia. În preajmă mai găsim cantina, un magazin cu obiecte bisericești, cascada, toaleta și poarta.

S-a ridicat o poartă maramureșană sculptată în lemn de stejar de către meșteri locali. Poarta maramureșană este un simbol cu multe semnificații, ea vestește intrarea într-un spațiu. În trecutul îndepărtat poarta era și semn nobiliar, boierii care aveau porți sculptate plăteau impozite pentru ele. Poarta trebuie să fie frumoasă pentru că ea constituie un fel de întâmpinare a celor care vin în casa respectivă. Motivul cel mai frecvent pe porțile maramureșene, este arborele vieții. Acesta este constituit din brâul împletit care urcă pe mijlocul stâlpului și de la acest brâu se desprind unele ramuri orientate în jos, simbolizând generațiile trecute. Brâul este întrerupt din loc în loc printr-o cruce, care închipuie și crucea mântuirii, dar și crucea vieții. Crucea este încadrată într-un colac împletit, sugerând colacul morții. Brâul își continuă urcușul, dând ramuri orientate în sus, care simbolizează noile generații. Arborele își continuă urcușul ca și ciclul vieții. Pe poarta este sculptată crucea, vestind faptul că drumul ce trece pe sub ea, ajunge într-un spațiu sfânt.

De sărbătoarea Bunei Vestiri, a avut loc inaugurarea cantinei sociale, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Justinian Chira, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

IPS Justinian și PS Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, au binecuvântat noul așezământ în prezența obștii mănăstirii, a autorităților locale și a credincioșilor.

Cu acest prilej, a avut loc o slujbă binecuvântare a lăcașului, pentru sănătatea viețuitorilor și a pelerinilor care îi vor călca pragul. În cadrul așezământului care a fost sfințit în după-amiaza zilei de joi, funcționează o bucătărie și o cantină, unde vor lucra persoane din sat, care vor pregăti mâncarea pentru pelerni și pentru bătrânii din preajma mănăstirii.

Proiectul noii cantine are la bază voluntariatul, dar în același timp s-a decis ca, pe lângă voluntarii care vor lucra aici, să fie angajate și unele femei gospodine din sat.

Din parcarea mănăstirii se desprinde de Drumul Județean 186 aleea mare, trecând printr-o poartă care duce în sus pe terasă și pe sub turnul clopotniță în incinta mănăstirii. Când au început lucrările la mănăstire, s-a făcut un drum simplu care a fost săpat în coasta dealului și mai îndreptat. O ploaie puternică l-a distrus, dar apoi a fost reparat,și s-a făcut un șant pe lângă acest drum, pentru drenarea ape.

Aleea are o parcare în partea stângă. Asfaltarea acestei alei s-a făcut în ultimele zile ale lunii iulie din 1998. În 2 august Prea Sfințitul Iustin Sigheteanu a vizitat și mănăstirea și a venit cu mașina pe aleea proaspăt asfaltată.

Muzeul Gavril Ștefanca de Bârsana

Muzeul a primit numele episcopului care s-a jertfit aici la Mănăstirea Voievodală. Clădirea muzeului este amplasată în partea sudică din incinta mănăstirii , în stânga aleii principale nu departe de turnul de intrare .

Clădirea este mai nouă față de celelalte și are trei niveluri: demisol , parter și etaj. Înainte de construirea clădirii pentru muzeu, s-a construit un zid de sprijin împotriva alunecării terenului și pentru consolidarea clădirii. Demisolul și parterul sunt construite din beton și carămidă iar etajul din lemn. La demisol se află atelierele de țesătorie. Măicuțele își exprimă talentul prin crearea de lucrări artistice. Se prelucrează lână, se vopsește în culori vegetale, se țes covoare. La parter sunt sălile cu exponante bisericești, dar și un stand cu materiale de informare. În acest muzeu se află exponantele de mare valoare cu care s-ar putea mândri orice muzeu european. În muzeu se află cărți vechi de o deosebită valoare: Un manuscris în slavonă din anul 1561, Noul Testament de la Bălgrad, editat de mitropolitul Simion Ștefan în 1648, Liturghieru, Ceaslovul etc .

Mănăstirea Bârsana dispunde de multe cărți de valoare. Aceste cărți au fost adunate de către părintele protopop Mihai Oprișeanu și păzite de către doamna protopopeasă Elena Oprișeanu. Aceste cărți arată evoluția scrisului, gradul de cultură, dorința și străduința preoților de a se păstra credința ortodoxă.

La muzeu se mai află și cateva icoane valoroase din care amintim: Sfântul Arhanghel Mihail de la începutul secolului al XVIII-lea, Ușile împărătești de la biserica veche a mănăstirii, Arhanghelul Mihail de pe o ușă diaconală, Chivotul bisericii vechi, Catapeteasma bisericii vechi realizată de Toader Hodor și Ioan Piohod din Dragomirești, Icoanele împărătști, Sfânta Cuvioasă Paraschieva etc.

La etaj găsim expoziția de covoare și etnografie .

Concluzii

Turismul cultural implică, alături de condiția de deplasare turistică și împlinirea unor condiții suplimentare, dorința de cunoaștere și înțelegere a oamenilor și creațiile acestora, consumul unui produs cultural (monument operă de artă, spectacole) prezența unui mediator (persoană, document, material audiovizual) care să facă legătura dintre turiști și produsul cultural, punerea în valoare a acestuia.

Termenul de turism cultural s-a inclus relativ recent în literatura de specialitate alături de turismul balnear, montan, de litoral etc. Această formă de turism și-a dobândit locul, datorită influenței sale asupra oamenilor în general și asupra tinerilor, de a-și cunoaște originea și continuitatea lor istorică, a participării, nu numai ca spectatori, la progresul vieții și societății, conștientizând astfel importanța progresului omenirii. Prin obiectivele sale turismul leagă trecutul de prezent, în sensul „demn de a fi văzut” și permite cunoașterea personală a realității.

Tipologia produselor culturale este foarte vastă, termenul de turism cultural fiind utilzat pentru a defini consumul de artă, tradiție, folclor și alte manifestări culturale. Diversitatea produselor culturale își are originea în lipsa unei definiții general acceptate a turismului cultural.

O simplă trecere în revistă a definițiilor date acestui termen conduc la stabilirea a două abordări principale ale acestuia și anume: turismul cultural bazat pe consum de produse culturale și turismul cultural bazat pe motivațiile și semnificațiile avute în vedere.

Primul aspect referitor la situri și monumente se bazează pe descrierea atracțiilor vizitate de vizitatori culturali și reprezintă o definire a culturii bazate pe produse. Prin intermediul său se pot determina și analiza fluxurilor turistice culturale pentru că se concentrează asupra unor tipuri de atracții ca situri arheologice și muzee, arhitectura (ruine, clădiri, orașe istorice), arte, sculptură, meșteșuguri, galerii, festivaluri, evenimente, muzică, dans, acte de scenă, studiul limbilor și literaturilor, festivaluri religioase, pelerinaje, culturi luate ca ansambluri sau ca subculturi (European Center for Traditional and Regional Cultures). În acest context turismul religios cunoaște o dinamică accentuată iar România și în speță județul Maramureș, dispun de atracții remarcabile. Este necesară promovarea susținută a acestor valori și orientarea ofertei turistice înspre facilitatarea vizitelor de acest gen, având în vedere că, indiferent de condiții, această variantă a turismului cultural asigură o cerere regulată și continuă. O mare importanță o au strategiile adaptate ca această ofertă să devină cât mai variată, cunoscută și prin urmare, profitabilă.

Turismul cultural este astăzi una din cele mai dinamice activități ale economiei. Acest lucru a fost înțeles de agențiile de turism, guvernele, asociațiile profesionale și chiar turiștii însuși.

Turismul cultural reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace pentru schimbări interculturale, oferind o experiență personală nu numai a valorilor trecutului ci și a stilului de viață contemporan a altor societăți.

Prin turism, prin lărgirea și diversificarea schimburilor între țări a crescut volumul informațiilor. Adesea vizitarea muzeelor, a siturilor arheologice sunt adevărate întâlniri cu cultura, adevărate ferestre spre înțelegerea operei de artă și cultură.

Bibliografie

Brătulescu, Victor, (1941), Biserici din Maramureș, Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile statului, București.

Cozmescu, Ioan (1998), Turismul-fenomen complex contemporan, Editura Economica, București.

Cristea, George (1989), În țara bisericilor de lemn , Editura Mitropolia Ardealului , Sibiu.

Cristureanu Cristina (1992), Economia și Politica Turismului Internațional, Editura Abeoana, București.

Glavan, Vasile (2000), Resurse turistice pe Terra, Editura Economica, București.

Ionescu, Ion (2000), Turismul: fenomen social –economic și cultural, Editura Oscar Print, București.

Istrati, Ioan (1998), Turismul – un fenomen în mișcare, Editura Sport-Turism, București.

Iuga, Ion, (2012), Organizarea turistică a spațiului geografic în Carpații Orientali: grupa nordică, Editura Grinta, Cluj-Napoca.

Lenghel-Izanu, Petre (1979), Diana mîndră prin Bârsana, Editura Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din județul Maramureș, Baia Mare.

Man, Grigore, (2007), Biserici de lemn din Maramureș, Editura Proema,Baia-Mare.

Meteș, Ștefan, (1936), Mănăstiri românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu.

Minciu, Rodica (2004), Economia turismului, Editura Uranus, București.

Nistoreanu, Puiu (1999), Turism rural. O afacere cu perspective mari, Editura Didactică și pedagocică, București.

Nistoreanu, Puiu (2003), Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București.

Pilbath, Atilla (2003), Ghid ecoturistic, Editura Blucprint Internațional SRL, București.

Popa, Atanasie, (1932), Biserici vechi de lemn românești din Ardeal, Editura Cartea Românească din Cluj, Cluj-Napoca.

Popescu, Nicolae (1997), De ce Sfânta Cuvioasa Parascheva se numește Parascheva cea nouă, Studii Teologice.

Porumb, Marius (2005), Biserici și mănăstiri din Maramureș, Editura Academiei Române, București.

Roșca, Nuțu (2011), Bârsana, Tipografia Aska Grafika, Sighetul Marmației.

Rusu, Adrian, Andrei, (2000), Dicționarul Mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Cluj-Napoca.

Sava, Cipriana (2006), Mănăstirile timișorene și Turismul religios, Editura Marineasa, Timișoara.

Smeu, Grigore (1974), Pelerinaj, Editura Albatros, București.

Țâru, Horia (2001), Pelerinaj duhovincesc, Editura Mirton, Timișoara.

Teodorescu, Camelia (2009), Turismul cultural, Editura Transversal, București.

Țigu, Gabriela (2002), Turism montan, Editura Uranus, București.

Sitografie

Biserica Barsana

https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C3%A2rsana,_Maramure%C8%99

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-barsana-67952.html

http://ziarullumina.ro/cantina-sociala-la-manastirea-barsana-31671.html

http://www.primaria-barsana.ro/pagina/prezentare-generala

http://www.crestinortodox.ro/religie/pelerinajul-calatorie-spre-viata-sfintenie-91071.html

http://www.doxologia.ro/locuri-sfinte/manastirea-barsana-muntele-athos-de-maramures-galerie-foto

http://traditii-barsana.ro/

http://pelerinaj.org/pelerinaj-turism-religios/

http://pelerinaj.org/forme-de-pelerinaj/

http://ziarullumina.ro/monumentele-romaniei-din-patrimoniul-mondial-unesco-66266.html

Turism Ecumenic

Anexa 1. Fotografii

FOTO. 1. Imagine din parcarea mănăstirii

ANEXA 2

FOTO 2. În paraclis

FOTO 3. Imagine din aghiasmatar FOTO 4. Troița de lângă

muzeu

FOTO 5. Interiorul bisericii de sus

FOTO 6. Altarul de sus de la Bârsana

Anexa 4

FOTO 7. Aleea mare care duce spre mănăstire

FOTO 8. Interiorul muzeului

ANEXA 5

FOTO 9. interior muzeu

FOTO 10. Război de țesut din interiorul muzeului

FOTO 11. Obiecte din muzeu FOTO 12. Interiorul muzeu

FOTO 13. Vase ceramică din interiorul muzeului

FOTO 14. Zgârdan maramureșan

FOTO 15 Stăreția

FOTO 16. Hram Bârsana (http://ziarmm.ro)

FOTO 17. Poză din fața altarului de vară.

FOTO 18. Arcada din fața bolții

FOTO 19. Prăznicaru cu trapeză

FOTO 20. Pridvor cu flori la casa maicilor

FOTO 21. Casa artistului. (http://www.crestinortodox.ro)

FOTO 22. Casa duhovnicului (http://www.crestinortodox.ro)

FOTO 23. Locul de unde pot bea credincioșii apă sfințită

.

FOTO 24. Aghiazmatar

.

FOTO 25. Monede aruncate de credincioși

FOTO 26. Locul de aprins lumânări

FOTO 27.Turnul clopotniță

FOTO 28 Casa voievodală

FOTO 29 Peisaj de vară la mănăstirea Bârsana

FOTO 30 Locuri de cazare noi la mănăstire, în construcție.

FOTO 31 Imagine din incinta Mănăstirii Bârsana

FOTO 32 Gemulețele din incinta bisericii de la etaj

FOTO 33 Lacul cu pod

FOTO 34 Aleile din incinta mănăstirii

FOTO 35 Toaca din incinta Mănăstirii Bârsana

FOTO 36 Cimitirul din cadrul mănăstirii

FOTO 37 Păunii de la mănăstire

FOTO 38 Poarta maramureșană, care marchează intrarea în cimitir

FOTO 39 Aleile din incinta mănăstirii

FOTO 40. Marginea lacului.

FOTO 41. Poarta de la intrarea din parcare.

FOTO 42. Cascada de la intrare.

FOTO 43. Magazinul de la intrare.

FOTO 44. Cămeșile populare din incinta magazinului.

FOTO 45. Parcarea care duce spre troița din parapet.

FOTO 46. Cantina.

FOTO 47. Interiorul cantinei.

FOTO 48 Aleea mare care duce spre mănăstire

FOTO 49. Intrarea de la muzeu.

FOTO 50. Apostol manuscris scris în slavonă din 1561

.

FOTO 51. Expoziția de covoare și icoane de la etaj.

FOTO 52. Chivotul de lemn pictat al Bisericii din Bârsana 1806.

FOTO 53 Troiță sculptată în lemn masiv de stejar