Sorin Grumuș 18 Februarie 2019 [307313]
SORIN GRUMUȘ
ISTORIA MILITARĂ A ORAȘULUI ROMAN
(1831 – 1947)
[anonimizat] 22 februarie 1972 [anonimizat]. Între anii 1986-1990 urmează cursurile liceale la Colegiul Național ,,Roman-Vodă” din orașul Roman. În anul 1993, absolvă Institutul Militar de Intendență și Finanțe ,,Gheorghe Lazăr” [anonimizat] – subofițeri. Este licențiat în istorie și masterand: [anonimizat] ,,Vasile Alecsandri” din Bacău. Este autorul volumului de istorie militară Istoricul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” (1872-1944) apărut în anul 2015, [anonimizat]. A publicat de-a lungul timpului numeroase articole de istorie militară în presa militară și civilă. Este subofițer activ și își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În prezent are în proiect o lucrare de istorie militară intitulată Anatomia urii. Distrugerea elitelor militare românești(1938-1947).
SORIN GRUMUȘ
ISTORIA MILITARĂ A ORAȘULUI ROMAN
(1831 – 1947)
CUVÂNT ÎNAINTE
Comandor (ret) prof.univ. dr. AUREL PENTELESCU
Editura EDITGRAPH
Buzău, 2018
Coperta:
Redactor:
Tehnoredactare:
Corectura:
„[anonimizat] e [anonimizat]”.
Nicolae Iorga
CUPRINS
Cuvânt înainte…………………………………………………………………………..
Notă asupra ediției…………………………………………………………………….
Lista de abrevieri……………………………………………………………………….
Înființarea primelor structuri militare pe meleaguri romașcane……………………………………………………………………………………
Comandamentul Diviziei 7 Infanterie………………………………………..
Regimentul 8 Dorobannți………………………………………………………….
Regimentul 14 Dorobanți………………………………………………………….
Regimentul 54 Infanterie (Regimentul 54/56 Infanterie)……..
Regimentul 4 Artilerie ( Regimentul Artilerie Gardă/ Regimentul 70 Artilerie)……………………………………………………………
Regimentul 8 Artilerie/Obuziere……………………………………………….
Regimentul 24 Artilerie…………………………………………………………….
Regimentul 64 Artilerie……………………………………………………………
Regimentul 8 Călărași………………………………………………………………
Escadronul 4 Tren. Divizionul 4 Tren. Regimentul 12 Călărași….
Gruparea 2 Artilerie Antiaeriană ,,Moldova”…………………………….
Clubul Militar. Cercul Militar Roman…………………………………………
Aerodromul militar Roman……………………………………………………………
Coloana de reparații a Corpului 4 Armată. Arsenalul armatei.Depozite de armament și muniții………………………………….
Compania/ Legiunea/Batalionul de jandarmi. Formațiuni de poliție………………………………………………………………………………………………….
Artileria teritorială.Trupele de pompieri………………………………………
Școala Pregătitoare de Subofițeri de Infanterie…………………………….
Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie……………….
Liceul militar nr. 1(Școala Militară Medie ,,Dimitrie Cantemir”)…………………………………………………………………………………………
Muzica militară a garnizoanei Roman……………………………………………..
Cercetășia. Straja Țării, Pregătire premilitară……………………………….
Asistența sanitară în garnizoana Roman…………………………………………
Centrul de Instrucție al Armatei de Nord……………………………………..
Centrul de Instrucție româno-german………………………………………….
Lagărul provizoriu de prizonieri………………………………………………………
Batalionul 3 Instrucție și Reparații Auto. Școala Tehnică Industrială Militară Auto nr. 3………………………………………………..
Depozitul de recrutare. Cercul de recrutare………………………………….
Compania 4 Subzistență. Manutanța garnizoanei Roman…………
Asistența religioasă în garnizoana Roman. Biserica militară……..
Lista morților de război din garnizoana Roman………………………..
Vizite regale în garnizoana Roman………………………………………………….
Cavaleri ai Ordinului ,,Mihai Viteazul”…………………………………………….
Personalități militare, civile și ecleziastice în garnizoana Roman……………………………………………………………………………………………….
Autori și lucrări de istorie militaă……………………………………………………
Drapelele corpurilor de oaste din garnizoana Roman………………….
Aspecte privind contribuția populației orașului Roman la efortul de război………………………………………………………………………………..
Anexe……………………………………………………………………………………………..
Bibliografie……………………………………………………………………………………..
Index de nume…………………………………………………………………………………
Mărturii iconografice……………………………………………………………………….
Cuvânt înainte
Notă asupra ediției
Lista de abrevieri
MS – Majestatea Sa
AS – Alteța Sa
Î.D.- Înalt Decret
AMR- Arhivele Militare Române
ONCE – Oficiul Național Pentru Cultul Eroilor
Z.I.- Zonă Interioară
M.St.M.- Marele Stat Major
Ctg.-Contingent
Reg.- Regiment
Bat.- Batalion
Cp.- Companie
Plut.-Pluton
Det.- Detașament
Mitr.- Mitraliere
Cal.- Calibru
Of.- Ofițer
T.R.- Termen redus
Cdt.- Comandant
Aj. ( ajut.) – Ajutor
Grp.- Grup
Arm.- Armament
M-ții – Muniții
Inf.- Infirmier
Col.- Colonel
Lt.col.- Locotenent-colonel
Mr.- Maior
Cpt.- Căpitan
Lt. ( locot.) – Locotenent
Lt. (rez) – Locotenent de rezervă
Slt. ( subl.) – Sublocotenent
Adj.av.-Adjutant aviator
Plt.adj.- Plutonier adjutant
Plt.maj. ( plut.maj.) – Plutonier major
Plt.( plut.) – Plutonier
Sg.maj.- Sergent major
Sg. ( serg.) – Sergent
ÎNFIINȚAREA PRIMELOR STRUCTURI MILITARE PE MELEAGURI ROMAȘCANE
Situat la confluența râului Moldova cu Siretul, orașul Roman a ocupat încă din cele mai vechi timpuri o poziție strategică importantă din punct de vedere militar. În secolele XIV-XV orașul Roman era cunoscut sub numele de ,,Târgul de Jos”, acesta fiind și reședința ,,Țării de Jos”. Construită în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și situată la aproximativ 5 km de orașul Roman, pe malul stâng al râului Siret, în comuna Gâdinți, ,,Cetatea Nouă” este prima structură militară atestată documentar prin uricul din 15 septembrie 1466.
,,Cetatea Nouă a Romanului” s-a constituit ca un avanpost pentru apărarea cetății de scaun de la Suceava și ca protecție pentru comerțul înfloritor care se desfășura în acea perioada prin târgul Romanului. Ridicată pe un teren nisipos, lucru destul de rar având în vedere construcțiile similare din perioada respectivă, poziționate pe înălțimi greu accesibile, cetatea se compunea dintr-un fort cu șapte turnuri, cu o fundație constituită din șanțuri, pământ și bârne de stejar peste care s-au ridicat zidurile cetății. Cetatea era prevăzută cu un șanț de apărare consolidat cu bârne și lespezi de piatră. Importanța strategică a fortificației în cadrul sistemului de apărare a Moldovei rezidă și din faptul că pârcălabii cetății semnau documentele de cancelarie imediat după domnitor. ,,Cetatea Nouă a Romanului” a rezistat asediului armatelor regelui ungur Matei Corvin aflate în drum spre Baia la 29 noiembrie 1467.
Un alt moment dificil l-a constituit campania otomană din anul 1476, când cetatea a fost distrusă și numele pârcălabului de Roman nu s-a mai regăsit în documentele de cancelarie până în anul 1488. Refacerea cetății după distrugere, s-a încheiat undeva pe la 1478, dovadă fiind faptul că la 22 ianuarie 1479, Ștefan cel Mare, scria din ,,Cetatea Nouă”, de la târgul Romanului, regelui Cazimir al Poloniei. Urmează în anul 1483 întărirea cetății cu turnuri semicirculare și un turn rectangular, respectiv cu un șanț de apărare sub forma unei potcoave, prin care era deviată apa râului Siret. În anul 1675 din ordinul sultanului, domnitorul Moldovei, Dumitrașcu Cantacuzino a distrus cetățile din Moldova, printre care și ,,Cetatea Nouă a Romanului”. Dacă în prima jumătate a sec. XIX, zidurile cetății mai erau în picioare, acestea au fost demantelate de către episcopul de Roman, Gherasim pentru construcția zidului de incintă al episcopiei, și de către boierul Lupu Bogdan din Gâdinți, pentru construirea propriului conac, acțiunea de distrugere fiind continuată de sătenii din împrejurimi.
În ciuda faptului că în anul 2004 a fost întocmit un proiect de reconstrucție al cetății cu fonduri guvernamentale, în momentul de față ruinele cetății se află într-o stare de degradare avansată. În anul 1709, o parte din oastea regelui Carol al XII – lea al Suediei s-a retras în Moldova în urma înfrângerii suferie la Poltava, în fața armatei țariste. Unități ale armatei suedeze au fost cartiruite în Săbăoani și Tețcani, de unde s-au dedat la jafuri asupra populației din ținutul Roman. Acest lucru l-a determinat pe domnitorul Moldovei, Nicolae Mavrocordat să protesteze pe lângă regele Carol al XII- lea și autoritățile otomane și să dea dispoziții în secret, ca populația din ținutul Roman: ,,să se înarmeze cu beldii și să-și facă singură dreptate”.
Populația locală a avut de suferit și în urma războiului turco-austriac din 1716-1718, atunci când trupele austriece au prădat negustorii din Roman și Adjud. Orașul Roman a mai fost jefuit și prăduit de trupele austriece în anul 1736 și de cazaci în anul 1739. Cazacii, însărcinați cu strângerea proviziilor pentru armata țaristă,,s-au purtat cu mare cruzime, despuind atât pe preoți cât și pe femei și pe fecioare, săvârșind tot felul de jafuri și lucruri rele și necuviincioase” conform relatărilor din Cronica Ghiculeștilor .
În perioada Războiului austro-turc dintre anii 1787-1792, în ținutul Roman au fost redactate și înaintate agenției consulare de la Iași o serie de rapoarte de către administratorii districtului Roman: von Oechsner, Freyherr von Metzburg și von Raab. Corespondența diplomatică și rapoartele consulare au fost întocmite în limba germană în timpul ocupației austriece. Această corespondență diplomatică a fost culeasă de Eudoxiu de Hurmuzachi și se păstrează în original în Biblioteca Academiei Române. Din conținutul acestei corespondențe diplomatice, desprindem informații și date valoroase despre situația economică și socială a ținutului Roman, transformat într-o reședință temporară de către autoritățile austriece, precum și despre organizarea militară a trupelor de ocupație. Într-un raport întocmit la Roman, la data de 10 august 1784 administratorul von Oechsner informa despre: […] extrădarea dezertorilor din ținutul Bacăului și al Romanului și despre dificultatea extrădării dezertorilor însurați”.
Într-un alt raport întocmit la data de 26 noiembie 1788 administratorul districtului Roman, Freyherr von Metzburg îl informa pe superiorul său din Ministerul afacerilor străine despre faptul că prințul de Coburg și-a stabilit cartierul general în garnizoana Roman. Este posibil ca medicul Josephus Muehr să fi făcut parte din Spitalul de Campanie al Corpului expediționar al armatei austriece în timpul războiului austro-turc din 1787-1792. Cert este faptul că după ocuparea orașului de către armata imperială austriacă, Comandamentul a fost cartiruit în sediul Episcopiei, în timp ce Spitalul de campanie n-ar fi exclus să fi fost dislocat în locul Bolniței de la Mănăstirea ,,Precista”. Înainte de ocuparea orașului Roman de către trupele austriece, în garnizoană a fost dislocat un corp al armatei otomane. Acest lucru este confirmat de o întâmplare petrecută la data de 9 martie 1788 și consemnată într-o Cazanie tipărită la Râmnic și păstrată în Biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: […] La 1788 in ziua de 40 de sfinți, când erau 1200 de turci în târgul Romanului cu Iacob-aga, au plouat si au tunat si au fulgerat”.
Pe lângă spital, funcționa o spițerie, a cărei conducere a fost îndeplinită de medicul Josephus Muehr, conform procesului verbal de preluare de la 1 aprilie 1798. Din rapoartele întocmite în garnizoana Roman în perioada Războiului austro-turc merită a fi consemnat raportul întocmit la data de 24 aprilie 1789 de către Freyherr von Metzburg în care este prezentată lupta de la Valea Seacă, localitate situată între Roman și Focșani. În aceste rapoarte diplomatice se găsesc informații prețioase despre armata țaristă, despre înaintarea armatei austriece în Moldova, precum și despre greutățile de aprovizionare întâmpinate de aceasta din urmă.
La data de 1 mai 1789 administratorul Freyherr von Metzburg informa de la Roman: […] despre izbânda rușilor de la Maxineni, despre însărcinarea generalului Kamensky cu comanda trupelor rusești din Moldova și despre înaintarea Prințului de Coburg spre Bacău”. Într-un raport întocmit la data de 26 iunie 1789 se precizează faptul că […] se așteaptă la Iași sosirea lui Potemkin și a fostului Domn al Moldovei Alexandru Mavocordat și că Marele Vizir ar înainta către Belgrad”. După încetarea din viață a diplomatului Freyherr von Metzburg locul acestuia va fi luat de către administratorul von Raab. Într-un raport întocmit la data de 17 decembrie 1789, acesta din urmă, consemna :
[…] despre greutatea aprovizionării trupelor, despre încălcarea teritoriului moldovean ocupat de trupele austriece de către Ruși, despre călătoria lui Potemkin la Cherson și despre năzuințele Principatelor spre independență.
La data de 18/30 iulie 1806, Domnul Moldovei a redactat la Iași, un ordin către Isprăvniciile din Bacău, Piatra, Fălticeni, Botoșani și Roman de a se respecta tratatele de prietenie cu Austria și de a se pedepsi atragerea locuitorilor din Bucovina și Moldova. În anul revoluției de la 1821, oastea Eteriei aflată sub comanda generalului Alexandru Ipsilanti, compusă din 2000 de combatanți au trecut prin Roman îndreptându-se spre Bârlad. După înfrângerea mișcării eteriste de la Drăgășani la data de 7 iunie 1821, o parte dintre combatanți s-au retras la Roman și la Mănăstirea Secu .
În timpul ocupației țariste, măsurile impuse prin ,,Regulamentul Organic” au fost apăsătoare asupra populației din Principatele Române, Moldova și Țara Românească. Aproximativ 60.000 de țărani din întreaga Moldovă s-au grupat în luna aprilie 1831, în jurul a cinci localități: Săbăoani, Deleni (Herța), Bârnova (Iași), Galați și Tărnăuca (Basarabia) și s-au răsculat împotriva trupelor țariste de ocupație. Răscoala țărănească desfășurată în luna aprilie 1831, mai puțin cunoscută și studiată, a avut multiple cauze economice, sociale și politice.
Cauzele principale ale răscoalei sunt catagrafia pe baza căreia urma să se stabilească birul, pe care urma să-l plătească țăranii și împotrivirea la încorporarea unor tineri în armata permanentă a Moldovei. ,,Regulamentul Organic” a reorganizat printre altele și armata, stabilind obligativitatea serviciului militar pentru toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 20-30 de ani.
La data de 20 februarie 1831, fruntașii din satele din ținutul Roman: Săbăoani, Gherăiești, Răchiteni, Adjudeni, Buruienești, Luțca, Tămășeni, Sterpul, Rediul, Sagna, Fârtești, Oțeleni și Pildești au redactat un document programatic prin care se obligau să nu mai permită concentrarea tinerilor pentru ,,Straja pământeană”. În aceste condiții, vicepreședintele Divanului Moldovei, generalul rus Feodor Mircovici, i-a solicitat părintelui Angeloni, superiorul Misiunii Franciscane din Moldova, să meargă în regiunea Romanului pentru a-i convinge pe locuitorii din aceste sate să se supună prevederilor ,,Regulamentului Organic”. Timp de nouă zile, părintele Angeloni a străbătut satele catolice din jurul Romanului pentru a-i determina pe credincioșii săi să se supună legilor stipulate în ,,Regulamentul Organic”. Misiunea părintelui Angeloni a eșuat și în consecință, generalul Feodor Mircovici a ordonat într-o primă fază, trimiterea la Săbăoani a 300 de husari din garnizoana militară rusească dislocată la Roman.
La data de 24 aprilie 1831, într-o zi de luni, au fost trimiși la Săbăoani pentru reprimarea răscoalei, 1000 de infanteriști însoțiți de 500 de călărași din armata rusă de ocupație. După ce au simulat că se întorc spre Roman pentru a-i deruta pe răsculați, au intrat în sat și au înconjurat cimitirul, unde erau refugiați țăranii rebeli din Săbăoani și din satele vecine. Comandantul detașamentului de represiune a încercat să rezolve conflictul pe cale pașnică, explicând țăranilor că înființarea armatei naționale este un lucru bun, întrucât ea va veghea asupra integrității teritoriului Moldovei. Țăranii nu s-au lăsat convinși de cuvintele ofițerului rus și la răspunsul negativ al acestora, trupele țariste au tras trei salve pentru intimidare. În urma bătăliei corp la corp care a urmat între răsculați și trupele ruse, țăranii au fost nevoiți să capituleze. Bilanțul luptei a fost tragic de ambele părți, din rândurile țăranilor răsculați s-au înregistrat numeroși morți: 30 din Săbăoani, patru din Pildești, unul din Barticești, unul din Prăjești și patru din Gherăiești.
Comisia de anchetă numită de autorități în urma desfășurării răscoalei țărănești a stabilit că principalii organizatori ai răscoalei din satele din ținutul Roman au fost: vornicul Andrei Dascălu din Săbăoani, Petre Mârță din Cândești, Mihai Pârțan, Mihai Ghergheleanu și Dimitrie Târzioru din Tămășeni, Dumitru Ciocoiu din Adjudeni, Ilie Burluiu din Doljești, vornicul Petre Covre și Simion, fiul lui Toma din Oțeleni. La interogatoriile desfășurate în timpul anchetei, țăranii au declarat:
[…] Gândul nostru au fost să nu ne supunem întru nimica stăpânirii și hotărârea să ne împotrivim cu toate chipurile și cu toată virtutea noastră, iar întâmplându-se și moartea unui boier sau ghinerariu sau alti ucideri să răspundem toate satele[…]
La data de 7 august 2011, în Săbăoani a fost dezvelit și sfințit un monument realizat de sculptorul Florin Zaharescu, pe care sunt înscrise numele a 40 de țărani morți în confruntarea cu armata țaristă. Prin legea din anul 1834 din Moldova, formațiunile militare ale slujitorilor și plăieșilor au fost reorganizate și a luat ființă la Iași, Statul Major al armatei (Ștabul). În aceeași perioadă au apărut și alte organisme de conducere precum ,,Departamentul ostășesc”, viitorul Minister de Război, ,,Ștabul domnesc” și ,,Sfatul ostășesc”. În anul 1834, orașul Roman a devenit capitala județului Roman. La începutul celui de-al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea, Ținutul Romanului era alcătuit din 3 ocoale: Ocolul de Sus (33 de sate), Ocolul de Jos (40 de sate) și Ocolul de Mijloc (26 de sate).
Între anii 1848-1850 în garnizoana Roman au fost cartiruite trupe țariste din ,,Comanda cazacilor” și Batalionul 3 din Divizia 14 Infanterie/Corpul 5 Armată rus, unități care au participat la reprimarea Revoluției de la 1848. Retrase din oraș în anul 1850, trupele țariste au revenit în garnizoana Roman în luna iunie 1853, în timpul ,,Războiului Crimeii”. Un an mai târziu, în februarie 1854, locul trupelor țariste a fost luat de către armata austriacă. În perioada premergătoare Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, orașul Roman s-a constituit ca un puternic centru unionist.
Intrarea în vigoare a decretului din 24 iunie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza privind înființarea instituției dorobanților în Moldova, avea să ducă la apariția pe meleagurile romașcane a primelor structuri militare moderne. Acest lucru s-a concretizat prin înființarea la Roman, a Divizionului II, subordonat celei de-a treia Inspectorii din Iași, compus la rândul său din șase escadroane dislocate în orașele: Fălticeni, Piatra-Neamț, Roman, Bacău, Tecuci și Focșani. A III-a Inspectorie de la Iași era comandată de colonelul inspector Ion Duca, ajutor locotenent-colonel Alecsandru Assache și șef de cancelarie, căpitan Gavril Botedu. La comanda Divizionului al II – lea aflat în districtul Roman se afla maiorul șef de division Constantin Lipan. Conform ,,Ordinului de zi pe toată oastea” Nr. 52 din 17 Februarie 1865, ,,repartiția dorobanților și grănicerilor se face pe escadroane și companii și seria lor numerică se face pe inspectorii”.
Divizionului II cartiruit în districtul Roman i se subordonau șase escadroane, cu următoarea dislocare și ordine de bătaie:
1. Escadronul nr. 5, Districtul Suceava – se afla dislocat la Fălticeni și avea următorul stat major:
Căpitan Demetru Bojinca;
Locotenent Nicolae Berendei;
Sublocotenentul Alecsandru Sorieschi era atașat la jandarmii din capitală.
2. Escadronul nr. 6,. Districtul Neamțu – se afla dislocat la Piatra Neamț și avea următorul stat major:
Căpitan Alecsandru Botedu;
Locotenent Gheorghe Stoenescu;
Sublocotenent Constantin David.
3. Escadronul nr. 7, Districtul Roman – se afla dislocat la Roman și avea următorul stat major:
Căpitan Gheorghe Cănănău;
Locotenent Lascăr Uricariu;
Sublocotenent Alecsandru Simionescu.
4. Escadronul nr. 8, Districtul Bacău – se afla dislocat la Bacău și avea următorul stat major:
Căpitan Mihail Brustureanu;
Locotenent Iacob Gorovei;
Sublocotenent Matei Preda.
5. Escadronul nr. 9, Districtul Tecuciu – se afla dislocat la Tecuci și avea următorul stat major:
Căpitan Ioan Popovici;
Locotenent Nica Stamatopolu;
Sublocotenent George Tănăsescu.
6. Escadronul nr. 10, Districtul Putna – se afla dislocat la Focșani și avea următorul stat major:
Căpitan Nicolae Singurov;
Locotenent Radu Dinu;
Sublocotenent Ion Spălățel.
În conformitate cu prevederile Ordinului de zi pe toată oastea no. 181 din 14 iunie 1865, ,,sergentul major Broșteanu de la Escadronul 11 Dorobanți Huși se mută începând cu data de 1 iunie 1865, la Escadronul 7 Dorobanți ,,Roman”. Ordinul de zi pe toată oastea no. 184 din 17 iunie 1865, stipulează faptul ca registrele matricole privind evidența dorobanților și a cailor întocmite la nivelul companiei sau escadronului se vor întocmi în trei exemplare, iar inspectorii vor coresponda cu Ministerul de Resbel, numai în cazuri de urgență.
În Raportul la Domn nr. 84 din 18 ianuarie 1863, înaintat de generalul Emanoil Florescu, domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se raporta faptul că soldatul Iordache Panaiotescu din târgul Roman, încadrat la Regimentul nr. 4, a fost condamnat prin sentința consiliului ostășesc de revizie, pentru a treia dezertare, la două sute de lovituri și la trei ani în temnița orașului Brăila sau Giurgiu:
Înalt ordin de zi
No. 132
Pe lîngă raportu Nr. 84, Ministru Nostru, Secretaru de statu la departamentul de Resbel Ne-au înfățișat sentința sub Nr. 2 a consiliului de revizie pronunțată asupra soldatului din reg. Nr. 4, Iordache Panaiotescu din tîrgul Roman, prin care numitul pentru a treia desertare de la serviciu și furtișag în timpul fugi sale, este condamnat, în bazul art. 55 și 56 din condica penală ostășească a se bate cu două sute lovituri și să se puie la închisoarea uneia din temnițele Giurgiu ori Brăila pe termen de trei ani.
Noi bine voind, reducem pedeapsa loviturilor la optzeci, iar închisoarea pe termen de trei ani o întărimu întocmai.
Ministrul Nostru de resbel, prin înelegere cu al justiții să aducă la îndeplinire dispozițiile ordonanței de față.
ALEXANDRU IOAN
Ministru de Resbel
General Florescu
Într-o scrisoare de mulțumire trimisă Ministrului de Resbel din data de 19 iunie 1865, deputatul de Roman, Ianuș Robu, își exprima recunoștința pentru faptul că a primit în dotare, la solicitarea sa, o armă de foc lucrată în Stabilimentul Armatei. De remarcat, este faptul că una dintre santinelele care asigurau paza domnitorului Alexandru Ioan Cuza în noaptea detronării, a fost soldatul Ion Lupu din satul Ciuturești, plasa Fundul, fostul județ Roman:
[…] Când l-au scos din domnie pe Cuza eu eram santinelă, adică eram cel care avea poruncă să nu lase pe nimeni înăuntru. Da-ntr-o seară, ce zic eu seara, pe la miezul nopții, au venit mai mulți boieri și ofițeri și-au descuiat ușa cu cheia. Eu am crezut că o au de la domnitor. După jumătate de ceas au ieșit cu Domnul Cuza îmbrăcat nemțește. Și mai târziu am pricepuit eu viclenia. Când mi-am dat seama am plâns până-n zori. Se duse bietul Cuza. El, care ne-a făcut atâta bine. Și azi îmi pare rău.
În anul 1866, Inspectoratele de dorobanți s-au desființat, locul acestora fiind luat de Divizioanele de dorobanți. În 1867, dorobanții s-au organizat pe 8 Divizioane, arondate la 4 Divizii teritoriale.
În urma raportului nr. 2544 al ministrului de Război, domnitorul Carol I a adoptat Înaltul Decret nr. 342 din 12 martie 1867, care prevedea că escadroanele de dorobanți se impart pe divizioane. Escadronul de dorobanți ,,Roman” se subordona Divizionului de dorobanți dislocat în orașul Bacău. La propunerea subintendentului armatei, s-a emis Ordinul de zi către oaste nr. 94 din 10 octombrie 1867 în care s-a stabilit un cuantum de 60 de parale pe zi alocație pentru hrana cailor dorobanților din garnizoana Roman.
În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea armatei din 11 iunie 1868, ,,puterea armată a României” era constituită din cinci elemente distincte:
Armata permanentă cu rezerva;
Miliția activă formată din dorobanți și grăniceri;
Miliția neactivă;
Guardia cetățenescă existentă numai în orașe;
Gloatele.
În anul 1868, în orașul Roman era dislocată o companie de vânători subordonată Batalionului 1 de Vânători de la Bacău, parte a armatei permanente. Batalionul 1 Vânători mai avea în subordine trei companii: o companie și statul major al batalionului de la Bacău, compania de la Roman și o companie la Târgu Ocna.
În Ordinul de zi pe oaste nr.41 din 16 martie 1868 semnat de Ministru de Resbel, colonelul G. Nițescu se arată:
[…] În urma unui raport ce am primit de la șeful divisiunii a II -a teritoriale No. 808 prin care se arată că dorobanții Bălan Nicolae și Bordan Gheorghe din escadronul districtului Vasluiu fiind însărcinați a conduce doi arestați la tribunalul Roman acusați de furt prin efracțiune, pe drum acești arestați au încercat să fugă, și dupe o luptă de o oră și jumătate ce au avut cu arătații dorobanți, aceștia din urmă au reușit al omorî dupe ce au primit mai multe lovituri cu fiarăle și un ciomag în cap, ast-feliu în cât unul dintre dorobanți se află în cura spitalului greu rănit.
Din conținutul acestui raport, reiese faptul că la tribunalul din garnizoana Roman unde se afla cartiruit comandamentul Divizionului 2-Dorobanți, se judecau toate procesele în care erau implicați dorobanții din cele șase escadroane subordonate. Efectivele Escadronului de dorobanți călări ,,Roman” era constituit din 4 ofițeri, dintre care, un căpitan, un locotenent, doi sublocotenenți și trupa. Numărul trupei era distinct de la un escadron la altul, funcție de suprafața geografică județului pe care îl deservea.
La nivelul Ministerului de Război se afla o repartiție aproximativă cu efectivele în trupă ale unui ecadron de dorobanți călări:
Serjent adjutant – 1;
Serjenți – 8;
Caporali – 18;
Corniști – 6;
Soldați – 371.
În baza Înaltului Decret nr.115 din 20 ianuarie 1869, contrasemnat de Ministrul de Resbel, colonelul Duca, locotenentul Uricaru Lascăr din Escadronul de dorobanți ,,Roman” a fost numit comandant al Companiei de Pompieri ,,Roman”. În baza Înaltului Decret nr.1333 din 21 iulie 1869 teritoriul României se împarte în patru divizii teritoriale care cuprind toate categoriile puterii armate existente la aceea dată. Această măsură era necesară în contextul în care până atunci împărțirea teritoriului era diferențiată între categoriile puterii armate.
În raportul înaintat regelui Carol I de către Ministrul de Resbel, generalul Gheorghe Manu, se arăta: […] Având în vedere că teritoriul României neavând o singură împărțire atât pentru miliții cât și pentru celelalte elemente ale puterii armate este causa multor inconveniente […].
Începând cu data de 1 octombrie 1870 toate structurile militare existente în districtul Roman s-au subordonat Diviziei 2 Teritoriale cu sediul la Iași. Diviziei 2 Teritoriale i se mai subordonau și structurile militare dislocate în districtele: Suceava, Botoșani, Dorohoi, Neamț, Bacău și Putna. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 1335 din 21 iulie 1869, urmare la Raportul Ministrului Secretar de Stat la Ministerul de Resbel nr. 9299, companiile de grăniceri și escadroanele de dorobanți au fost împărțite pe batalioane și divizioane.
Escadronul de dorobanți ,,Roman” se subordona, împreună cu ecadroanele ,,Neamț”, ,,Bacău” și ,,Putna”, Divizionului 4 cu reședința la Bacău din Divizia a 2 Teritorială. Divizia a 2 Teritorială mai avea în subordine Divizionul 3 cu reședința la Iași, care avea la rândul său în subordine escadroanele ,,Iași”, ,,Suceava”, ,,Botoșani” și ,,Dorohoi”. În baza Înaltului Decret Nr. 109 din 21 ianuarie 1870, ,,s-a aprobat ca sub-locotenenții Duca Gheorghe, din escadronul dorobanților Iași și Manu Roderig, din escadronul ,,Roman”, să se permute între dânșii, după dorința esprimată”. Efectivul Escadronului de dorobanți ,,Roman” se cifra la 275 de ostași dintre care: 1 sergent major, 10 sergenți, 20 brigadieri, 4 corniști și 240 de soldați.
Divizia a 2-a Teritorială avea în compunere și Divizionul de călărași nr. 4 ,,Bacău”, care avea la rândul său în subordine patru escadroane în județele Putna, Neamțu, Roman și Bacău. În anul 1870, Escadronul din Roman avea următoarea ordine de bătaie:
Căpitan Tătut Ioan – comandant;
Locotenent Epure Gheorghe;
Sublocotenent Molnar Mihail;
Sublocotenent Manu Rodrig.
În anul 1872, Escadronul din Roman avea următoarea ordine de bătaie:
Căpitan Zotta Grigore – comandant;
Locotenent Costescu Nicolae;
Locotenent Cosămbescu Mihail;
Sublocotenent Stârcea Gheorghe;
Sublocotenent Molnar Mihail;
Prin modificările aduse legii din 11/23 iunie 1868 privind organizarea armatei, survenite în 1872, se prevedea, prin reorganizarea corpului grănicerilor, înființarea armatei teritoriale formată din trupe de cavalerie (călărași) și trupe de infanterie (dorobanți). Pe lângă atribuțiunile ce îi reveneau pe timp de război, armata teritorială îndeplinea pe timp de pace sarcini administrative și polițienești în slujba administrațiilor județelor pe a căror rază teritorială se aflau cantonate regimentele de călărași sau dorobanți. Un exemplu în acest sens, este și faptul că în anul 1870, învățătorul G. Simionescu, solicita subprefectului județului Roman ,,trimiterea la școala din Gherăiești a unui dorobanț care să aducă cu forța la școală copii absenți”.
În conformitate cu prevederile articolului 2 din Înaltul Decret nr.1260 din 9 august 1868, în districtul Roman s-a înființat Batalionul 21 de Miliții. Prevăzut a avea în subordine șase companii, datorită lipsei de ofițeri, acest batalion vor avea în subordine în mod temporar doar două companii. Conform articolului 1 din ,,Regulamentul asupra serviciului milițiilor” promulgat prin Înaltul Decret nr. 148 din 27 ianuarie 1870, efectivele trupelor de miliții proveneau din tinerii ,,care au tras la sorți și au prisosit peste cifra contingentului anual al armatei, al dorobanților și grănicerilor”.
La data înfințării, comandant al Batalionului 21 Miliții Roman a fost numit căpitanul Cotruț Ion, mutat din corpul grănicerilor de la punctul Rău-Vadului. Comandanți ai celor două companii subordonate au fost numiți căpitanul Luchian Gheorghe din Batalionul al 2-lea de vânători și locotenentul Ghica Ion din Regimentul 1 Infanterie.
În baza Ordinului de zi pe oaste nr. 148 din 29 august 1868, căpitanul Burchi Nicolae, comandantul Batalionului de Miliții din districtul Gorj, a fost numit comandant al Batalionului de Miliții Roman în locul căpitanului Cotruț Ion, care a ocupat funcția vacantă de la Gorj. Căpitanul Burchi Nicolae a ocupat această funcție până la data de 30 noiembrie 1868, dată la care a fost înlocuit din funcția de comandant al Batalionului de Miliții ,,Roman”, de către maiorul Nicolau. În baza Ordinului de zi pe oaste nr.149 din 20 august 1868, Molnar Mihaiu a fost avansat la gradul de sublocotenent și a fost repartizat în corpul dorobanților, la Escadronul de dorobanți ,,Roman”.
În anul 1869, în districtul Roman era dislocat în continuare Batalionul 21 de Miliții, subordonat Regimentului 11 Miliții cu sediul la Bacău din compunerea Diviziei 2 Teritorială Iași. Batalionul 21 de Miliții din districtul Roman avea în subordine în anul 1869, patru companii:
1. Compania 1, plasa ,,Fundul” cu reședința la Dămienești;
2. Compania a 2-a, plasa ,,Moldova” cu reședința la Săbăoani;
3. Compania a 3-a, plasa ,,Siretu de jos” cu reședința la Porcești;
4. Compania a 4-a, plasa ,,Siretu de sus” cu reședința la Doljești.
Efectivele în cadre ale Batalionului 21 de Miliții Roman erau următoarele:
Maior, comandant al batalionului – 1;
Căpitani, comandanți de companii – 6;
Sergenți- 9(dintre care 3 toboșari și corniști și 6 de companie);
Caporali de companie – 6;
Toboșari sau corniști de companie – 12.
De remarcat este faptul că maiorul comandant al batalionului era singurul ofițer care avea în înzestrare doi cai. Conform prevederilor Înaltului Decret nr. 94 din 14 ianuarie 1869 maiorul Nicolau Alexandru, șeful batalionului de miliție din districtul Roman,,se mută în interes de serviciu și la cererea sa, la Batalionul 5 Grăniceri”. Căpitanul Burchi Nicolae, șeful Batalionului 5 Grăniceri ,,se mută pe funcția de comandant al Batalionului 21 de Miliție din districtul Roman”. La comanda Companiei a 1-a se afla în mod provizoriu sublocotenentul Diamandi Gheorghe din Escadronul 7 Dorobanți. Comandant al Companiei a 2-a era căpitanul Luchian Gheorghe, al Companiei a a 3-a căpitanul Ghica Ion și al Companiei a 4-a locotenentul Baltă Constantin.
Locotenentul Baltă Constantin, comandantul Companiei a 4-a, plasa ,,Siretul de sus”,,primea în baza Ordinului de zi pe oaste nr.16 din 14 martie 1869 soldă cuvenită gradului de căpitan”. În anul 1872 Batalionul 21 de Miliții era dislocat în districtul Roman și era subordonat Diviziei a 2-a Teritorială.
Batalionul era comandat de maiorul Gărdescu Vasile și avea în subordine patru companii:
1. Compania I, Plasa ,,Fundul” – dislocată în Târgu Dămienești, comandată de sublocotenent Ion Paul;
2. Compania II, Plasa ,,Moldova” – dislocată în Mircești, comandată de căpitan Constantin Baltă;
3. Compania III, Plasa ,,Siretu de Jos” – dislocată în Porcești (astăzi Moldoveni), comandată de locotenent Grigorie Andronescu;
4. Compania IV, Plasa ,,Siretu de Sus” – dislocată în Doljești, comandată de locotenent Constantin Grigoriu.
La manevrele executate de către trupele concentrate în cadrul Diviziei a IV-a Teritorială din perioada 5-19 octombrie 1873, au luat parte 350 de milițieni din Batalionul 21 de Miliții dislocat în garnizoana Roman. La art. 2 din Circulara nr. 9489 din 25 septembrie 1873 înaintată de ministrul de război, regelui Carol I se arăta: ,,Milițienii ce se vor chema, vor fi luați din clasa I-a, adică din cei neînsurați și din cei văduvi fără copii”.
La intrarea României în Războiul de Independență, Batalionul de Miliții ,,Roman” era subordonat Diviziei a 4-a Teritorială, și avea următoarea ordine de bătaie:
1. Maior Dumitriu Constantin – comandant al batalionului;
2. Căpitan Baltă Constantin;
3. Locotenent Arasbal;
4. Locotenent Stamate George;
5. Sublocotenent Spătaru Iordache.
În ,,Monitorul Ostei. Ziar Oficial” din 1877 se precizează:
[…] Având în vedere decretul Nostru cu Nr. 830 de la 11 Aprilie 1877, pentru constituirea cadrelor batalioanelor de miliții;
Având în vedere legea de înaintare:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de resbel Nr. 10766:
Am decretat și decretăm:
Art. 1 Sunt numiți în cadrele batalioanelor de milții, medicii demisionați din armata după cum urmează:
Balalionul Roman: D-nu doctor Burada Gheorghe, Moscovici Mauriciu.
Prin Înaltul Decret No. 901 din 22 Aprilie 1878, ,,s-a primit demisia din armată a căpitanului Cachi Ene Emanoil, din regimentul al 15-lea de dorobanți și tot prin același decret s-a trecut cu gradul său în corpul oficerilor de miliții din districtul Roman, comuna Văleni”.
În anul 1893, locotenentul Cilibiu Leon din escadronul dorobanților districtului Covurlui, s-a mutat la miliții în districtul Roman. Conform Înaltului Decret nr. 1848 din 9 mai 1897, locotenent- colonelul Tereuzescu George, maiorul Panu Alexandru și căpitanul Diamandescu Xenefon, au fost repartizați la Regimentul 14 Miliții din Roman.
COMANDAMENTUL DIVIZIEI 7 INFANTERIE
Comandamentul Diviziei 7 Infanterie s-a înființat în garnizoana Roman la data de 16 martie 1883, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1677 din 8 iunie 1882 asupra organizării comandamentelor armatei și a Legii asupra administrației militare din data de 31 ianuarie 1883.
Ordinea de bătaie a Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” la data înființării era următoarea:
Comandantul diviziei – general Pilat Constantin;
Șef de stat major – maior Costescu Neculai;
Șef secție administrativă – adjutant clasa I Dona Constantin Spiridon;
– adjutant clasa a II-a Alexandrescu Gheorghe;
Subalterni – adjutant clasa a III-a Negruzi Russo Neculai;
Șef de birou – căpitan Antonescu Gheorghe;
Medic șef – medic Corivan T.
Compunerea Diviziei 7 Infanterie:
Brigada 13 Dorobanți ,,Huși”, comandantă de colonel Boteanu Gheorghe, formată din următoarele regimente:
Regimentul 25 Dorobanți ,,Vaslui”;
Regimentul 26 ,,Huși”.
Brigada 14 Dorobanți ,,Iași”, comandată de colonel Borănescu Grigore, formată din următoarele regimente:
Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, comandat de locotenent-colonel Leon Alexandru;
Regimentul 13 Dorobanți ,,Iași”;
Regimentul 7 Călărași din Brigada 4 Cavalerie ,,Iași”;
Regimentul 8 Călărași ,,Roman”, comandat de locotenent-colonel Peretz Alexandru;
Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”, comandat de colonel Costiescu Anton.
În baza Înaltului Decret 829 din 1883, bateria a 4-a teritorială din Roman s-a încadrat la Regimentul 4 Artilerie care avea reședința la Iași, iar în baza Î.D. nr. 770 din 6 martie 1883, Regimentul 7 Linie a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie.
În luna iulie 1883, într-o adresă înaintată de comandantul Regimentului 13 Dorobanți ,,Iași” prefectului acestui județ, acesta îl informa despre faptul că Ministerul de Război, prin comandantul Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” ordonase unităților din subordine să ia măsuri de cooperare cu autoritățile locale în scopul pregătirii populației civile pentru apărarea țării:
Domnule prefect, făcând apel la patriotismul dumneavoastră, am onoarea ruga să binevoiți, pe de o parte a da cuvenitele ordine domnilor subprefecți și primari de a se pune în înțelegere cu comandanții companiilor lor, care au deja ordine în această privință, iar pe de altă parte a hotărî o zi de întrunire pentru înțelegere, ca în comun acord să se poată stabili primele baze ce vor trebui să servească măsurilor celor mai practice care ar conduce la realizarea deplină a unor întreprinderi atât de naționale și folositoare țării întregi.
Pentru anul 1883, se află consemnat în registrul istoric, s-a executat concentrarea efectivelor Diviziei 7 Infanterie pentru executarea instrucției pe o perioadă de 60 de zile, în intervalul 20 august la 16 octombrie, având drept scop executarea de aplicații și de exerciții practice în teren.
Ordinea de bătaie a Diviziei 7 Infanterie la data de 1 aprilie 1884 era următoarea:
Comandantul diviziei – general Pilat Constantin;
Șef de stat major – maior Georgescu Bereștianu;
Șef secție administrativă – adjutant clasa I Dona Constantin Spiridon;
– adjutant clasa a II-a Alexandrescu Gheorghe;
Șef de birou – căpitan Antonescu Gheorghe;
Medic șef – medic Corivan T.;
Comandantul Brigăzii a 14-a, colonel Borănescu Grigore.;
Comandantul Brigăzii a 13-a, colonel Stoilov;
Comandantul Brigăzii a 4-a Cavalerie, colonel Schina A.
Brigada a 4-a Cavalerie avea reședința la Iași și era formată din Regimentele 7, 8 și 11 Călărași, primele două subordonate Diviziei 7 Infanterie în timp ce Regimentul 11 Călărași se afla în subordinea Diviziei a 6-a.
Manevrele din toamna anului 1884 s-au executat în perioada 10 septembrie-20 octombrie. Începând cu anul 1885, funcția de șef de stat major a Diviziei 7 Infanterie a fost ocupată de maior Lambrino Alexandru. La data de 9 martie 1885, în baza Ordinului nr.1491 al Corpului 4 Armată, în subordinea Diviziei 7 Infanterie au intrat Compania 3 Jandarmi și Compania a 4 – Sanitară, iar statul major al Regimentului 4 Artilerie s-a mutat de la Iași la Roman.
Un eveniment important l-a constituit vizita efectuată în garnizoana Roman în anul 1885, de către M.S. regele Carol I, însoțit de către ministrul de război, generalul Ștefan Fălcoianu și de ministrul de interne, generalul Constantin Barozzi. Aceștia au fost întâmpinați pe peronul gării din Roman de către o baterie pedestră din Regimentul 4 Artilerie însoțită de muzica militară și drapel. Escorta de onoare a fost constituită din bateria călăreață a Regimentului 4 Artilerie, în timp ce garda de onoare a drapelului a fost asigurată de ostașii companiei a 11-a din Regimentul 14 Dorobanți. A doua zi, regele Carol I, a inspectat Regimentului 4 Artilerie, după care a continuat deplasarea către Iași.
Începând cu anul 1886, la comanda Brigăzii a 13-a s-a aflat colonelul Boteanu Gheorghe, în timp ce comandant al Brigăzii a 14-a, era colonelul Teleman. La data de 02 noiembrie 1887, s-a înființat în garnizoana Roman, Spitalul Divizionar, care a funcționat la început, provizoriu, în cazarma Regimentului 14 Dorobanți. În același an, a sosit în garnizoana Roman, M.S. regele Carol I aflat în drum spre Iași. Înaltul oaspete a fost întâmpinat de către comandantul garnizoanei Roman, generalul Pilat Constantin alături de autoritățile civile ale orașului. După ce a participat la un te-deum la Episcopie și s-a întâlnit cu episcopul, M.S. regele Carol I a părăsit orașul Roman în cursul aceleași zile și a continuat deplasarea către Iași.
Începând cu data de 1 aprilie 1888, comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit generalul Cantili Grigore. În baza Înaltului Decret nr. 566/1889 s-a hotărât o nouă împărțire teritorială, acest lucru având drept consecință preluarea în subordinea Diviziei 7 Infanterie din punct de vedere militar a județului Bârlad, precum și o parte din județul Tecuci. În anul 1889, Brigada 13 Infanterie din compunerea Diviziei 7 Infanterie și-a stabilit reședința la Bârlad având în subordinea sa Regimentul 12 Dorobanți ,,Bârlad” și Regimentul 25 Dorobanți ,,Vaslui”. În același an, Regimentului 26 ,,Huși” a ieșit din subordinea Diviziei 7 Infanterie și i s-a stabilit reședința în garnizoana Craiova. În cursul anului 1889, Regimentul 7 Linie și Batalionul 4 Vânători, singurele unități cu trupe permanente din organica Diviziei 7 Infanterie au concentrat 4 contingente, din care s-au prezentat doar jumătate dintre cei concentrați.
La brigăzile din compunerea Diviziei 7 Infanterie se află următorii comandanți: locotenent-colonelul Poti, la Brigada a 13-a Infanterie, colonelul Herfner Gheorghe la Brigada a 14-a Infanterie și colonel Schina A. la Brigada a 4-a Cavalerie. Începând cu data de 1 aprilie 1891 generalul Pilat Constantin a revenit la comanda Diviziei 7 Infanterie. Prin Înaltul Decret 2329/1891 regimentele de linie s-au desființat și s-au contopit cu regimentele de dorobanți. În consecință, patrimoniul și efectivele Regimentului 7 Linie ,,Iași” s-a împarțit între Regimentul 12 Dorobanți ,,Bârlad”, Regimentul 13 Dorobanți ,,Iași”, Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” și Regimentul 25 Dorobanți ,,Vaslui”. Drapelul și arhiva Regimentului 7 Linie Iași au fost preluate de Regimentul 25 Dorobanți ,,Vaslui”.În baza aceluiași Înalt Decret, regimentele de infanterie și-au schimbat denumirile după cum urmează:
1. Regimentul 12 Dorobanți în Regimentul ,,Cantemir” nr.12;
2. Regimentul 13 Dorobanți în Regimentul ,,Ștefan cel Mare” nr.13;
3. Regimentul 14 Dorobanți în Regimentul ,,Roman” nr.14;
4. Regimentul 25 Dorobanți în Regimentul ,,Racova” nr. 25.
În baza Înaltul Decret 1009/1892 s-a înființat în garnizoana Iași, Regimentul 12 Artilerie, din bateriile 5 și 6 ale Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”, în timp ce bateriile călărețe ale unității romașcane care erau detașate la Iași, au revenit în garnizoana Roman. La data de 15 octombrie 1893 s-a născut Carol, primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen. Cu acest prilej M.S. regele Carol I a transmis următoarea Proclamație către marile unități ale armatei române:
Astăzi prin bine cuvântarea Înaltei Providențe, Principesa Moștenitoare, Iubita Mea Nepoată a dat naștere unui fiu care a primit numele de CAROL. Prin acest fericit eveniment Dinastia mea capătă o nouă întărire, și fără încoronarea unei dorințe de atâtea ori rostită în timp la o jumătate de secol. Un prinț născut pe pământul României, crescut în mijlocul Națiunei peste care într-o zi este chemat să Domnească, va fi legătura cea mai puternică între Dinastia Mea și această Scumpă Țară, cărei de 27 de ani i-am consacrat silințele și cugetările Mele. Nu mă îndoiesc că bucuria Familiei Mele, va fi sărbătoarea întregii Națiuni. Pe Prințul nou născut îl încrednțez cu mândrie dragostei și devotamentului Poporului Meu iubit.
Dat în Castelul Peleș în data de 3 octombrie 1893.
CAROL
Manevrele Diviziei 7 Infanterie din toamna anului 1894 au început la data de 8 septembrie și s-au desfășurat în regiunea Cornești-Crasna-Vaslui. În luna aprilie 1895 comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit generalul de brigadă Iarca Leonida. Manevrele din toamna anului 1895 au avut loc în regiunea Iași-Vaslui în timp ce în anul 1896 s-au desfășurat în regiunea Pașcani-Lespezi. La data de 1 aprilie 1897 comandant al marii unități romașcane a fost numit generalul Gorjan August. Manevrele regale din toamna anului 1898 au fost de mare amploare și au fost executate în comun cu Divizia 6 Infanterie în garnizoana Roman. Manevrele regale au fost deschise de către regele României, Carol I, în prezența unor delegați militari străini și a unui numeros public. Conform Ordinului circular nr. 35 din 4 aprilie 1898,,relativ la plata îndemnizației de servitori oficerilor fără trupă cari au renunțat la ordonanțe, maiorului Bunescu Grigore din comandamentul Diviziei 7 Infanterie i se alocă suma de 30 lei pe exercițiul 1898-1899”.
Începând cu data de 1 aprilie 1901 la comanda Diviziei 7 Infanterie a fost numit generalul Arnold Beller, în locul generalului Gorjan August, în timp ce șef de stat major al maii unități a fost numit maiorul Ioan Popovici. Cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la dobândirea Independenței de Stat a României, la data de 9 mai 1902 a avut local Palatul Cotroceni ceremonia de înmânare de către regele Carol I a noilor drapele către 43 de regimente care au participat la Războiul de Independență. Din garmizoana Roman au primit noile drapele trei regimente: Regimentul 14 Dorobanți, Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 8 Călărași, unități aflate în subordinea Corpului 4 Armată. Cu această ocazie, au fost lansate lucrările Albumul Armatei Române – 10 maiū1902 și Istoricul armatei române la editura Socecu & Bucuresci în paginile cărora se regăsesc la loc de cinste imagini iconografice și detalii despre cele trei unități din garnizoana Roman, care au dat tribut de sânge pentru dobândirea independenței de stat a României. Cu acest prilej M.S. regele Carol I a ținut următoarea cuvântare:
[…] Sunt adânc mișcat că armata a ales a 25-a aniversare sprea-mi arăta din nou, prin un semn vădit, dragostea și credința sa. Primesc aceste frumoase daruri cu atât mai mare bucurie cu cât ele îmi vor aminti timpurile fericite, care am petrecut împreună și faptele glorioase săvârșite de armată sub ochii Mei. Biruințele sale au întemeiat renumele Țării și ridicat Regatul. Trei generațiuni sunt reprezentate pe acest tablou. Să dea Cerul ca urmașii mei să păstreze și să mărească încă moștenirea mea și ca generațiunile să fie vrednice de strămoșii lor. Încă o dată mulțumesc călduros pentru dovezile de afecțiune și devotement ale armatei. Puteți fi bine încredințați că, în privința acestei colecțiuni de portrete adunate în acest album, gândurile mele vor fi atrase cucea mai vie simpatie asupra marii familii militare în fruntea căreia sunt mândru a mă găsi.
Într-un raport înaintat de către ministrul de Război regelui Carol I în anul 1903, ,,se face cunoscut faptul că armata română dispunea de cinci câmpuri de tragere deplin organizate”. Aceste câmpuri de tragere erau organizate în garnizoanele: Craiova, Caracal, Constanța, Tulcea și Roman. Câmpul de tragere de la Roman denumit Pogan este amenajat în comuna Gâdinți, pe malul stâng al Siretului, în apropiere de ,,Cetatea Nouă a Romanului”. La manevrele regale desfășurate în perioada 25-30 septembrie 1905, la Hărlău și în împrejurimi, Divizia 7 Infanterie a participat cu următorul efectiv: 432 ofițeri, 15.177 trupă, 3315 cai și 34 tunuri. La data de 30 septembrie 1905, odată cu încheierea manevrelor regale, Divizia 7 Infanterie a defilat la Botoșani în fața regelui Carol I, după care a revenit în garnizoana Roman pe calea ferată.
Manevrele din toamna anului 1906 s-au desfășurat în zona orașului Bârlad în intervalul 24-29 septembrie, și au constat în exerciții de simulare a unor confruntări de nivel brigadă-brigadă și divizie contra divizie. După izbucnirea revoltelor în localitățile din nordul Moldovei, Ministerul de Război a ordonat trimiterea de trupe pentru a stabiliza situația. Concomitent, la data de 4 martie 1907, Ministerul de Război a ordonat concentrarea tuturor rezerviștilor de la regimentele de infanterie și batalioanele de vânători aflate în subordinea Corpului 4 Armată.
În repartiția ordonată de Ministerul de Război, în scopul reprimării răscoalelor țărănești, Divizia 7 Infanterie Roman avea în subordine următoarele unități:
1. Regimentul Dolj nr.1;
2. Regimentul Rahova nr. 25;
3. Regimentul Argeș nr.4;
4. Regimentul III Dâmbovița nr. 22;
5. Regimentul 3 Roșiori;
6. Regimentul 9 Călărași cu două escadroane;
7. Escadrounl jandarmi călări;
8. Regimentul 8 Artilerie;
9. 1/2 din Regimentul 4 Artilerie.
Din garnizoana Roman au fost concentrați rezerviștii Regimentului 14 Dorobanți, în timp ce la Iași s-a constituit un comandament special pentru gestionarea situațiilor de criză de pe teritoriul Moldovei, aflat sub comanda generalului Alexandru Tell, comandantul Diviziei 8 Infanterie. Divizia 7 Infanterie avea misiunea de a asigura ordinea în județele Roman, Vaslui, Tutova și Iași. Unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie au participat la reprimarea răscoalelor țărănești în comunele județului Roman unde mișcările țărănești au fost de mare amploare, precum Strunga, Bîra, Băcești, Hălăucești, Trifești, Budești-Ghica, Cârligi și Miclăușeni. În telegrama cu nr. 191 din 8 martie 1907, prefectul județului Roman, C. Balais arăta ,,că revolta este aproape generală, orașul nu mai dispune de trupe, devastările luând proporții îngrijorătoare și că în aceste condiții conducerea județului devine imposibilă ”[…]
La reprimarea răscoalelor țărănești din județul Roman au participat alături de unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 7 Infanterie din Prahova, Regimentul 2 Roșiori din București și Regimentul 3 Infanterie din Calafat. După data de 13 martie 1907, răscoalele din județul Roman au scăzut în intensitate. Manevrele din toamna anului 1907 au avut loc în intervalul 21-27 septembrie, în zona orașului Vaslui și au constat în executarea de marșuri de apropiere și simularea de lupte detașament contra detașament și brigadă contra brigadă. După potolirea răscoalelor țărănești, comandantul Diviziei 7 Infanterie generalul Arnold Beller a fost înlocuit la comandă de către generalul Alexandru Pavlo, șef de stat major fiind numit maiorul Iacob Zadik. Generalului Arnold Beller i s-a reproșat lipsa de fermitate în deciziile luate pentru reprimarea răscoalelor țărăneși din aria de responsabilitate a Diviziei 7 Infanterie.
Pentru anul 1908, registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie consemnează ca activitate importantă efectuarea în luna iunie a unei ,,călătorii de instrucție” a ofițerilor din unitățile subordonate în zona orașului Vaslui. La data de 1 aprilie 1911, a fost numit la comanda Diviziei 7 Infanterie, generalul adjutant Constantin Prezan, iar șef de stat major locotenent-colonelul Iacob Zadik. În perioada 11-19 septembrie 1911, în regiunea Botoșani-Dolhasca-Fălticeni, s-au desfășurat exerciții tactice ce au constat în executarea de antrenamente cu arme combinate, precum și manevre de divizie contra divizie.
Manevrele regale din toamna anului 1911 s-au desfășurat în perioada 20-26 septembrie 1911 în zona localității Hălăucești. La aceste manevre regale au participat unități și subunități din subordinea Corpului 3 și a Corpului 4 Armată. Tema acestor manevre regale de mare amploare, desfășurate între 22-24 septembrie 1911, la care a participat și elita aviației militare, așa cum a fost consemnat în Registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie:
[…] Armata inamică (albastră) își adună grosul forțelor în Valea Bârladului, la Vaslui și spre Sud; o parte din forțe în Valea Siretului, la Nord de Bacău. Armata noastră (roșie) înaintează spre Sud cu grosul forțelor prin Valea Jijia și pe Șoseaua Mihăileni-Botoșani-Hârlău-Podu Iloaiei. Corpul IV Armată staționează în seara de 21 septembrie cu Divizia 7 Infanterie în Valea Siretului și cu Divizia 8 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie în Valea Moldovei. Grosul armatei noastre având intențiunea a ataca peste Prut grosul forțelor inamice, va ataca mâine dimineață (22 septembrie) din direcția Hârlău-Podu Iloaiei-Vaslui. Corpul IV Armată împreună cu Divizia 2 Roșiori are sarcina să respingă forțele inamice din Valea Siretului și apoi să se îndrepte prin Roman spre Vaslui pentru a ataca flancul stâng și grosul trupelor inamice.
Comandant al Diviziei 7 Infanterie, marea unitate cu sediul la Roman era la acea dată generalul adjutant Constantin Prezan, viitor mareșal al României. Divizia 7 Infanterie a participat la aceste manevre regale cu un efectiv de 256 ofițeri și 7755 trupă. Marile manevre militare din toamna anului 1911 s-au desfășurat în garnizoana Roman în baza ,,Ordinului no. 5770 relativ la manevrele mari din 1911”, emis de Statul Major General al Armatei, publicat sub formă de broșură la Tiografia ,,Universală” din București, în anul 1911. Conform prevederilor Ordinului, directorul manevrelor a fost prințul Ferdinand, secondat de generalul de divizie Vasile Zottu, șeful Statului Major General și colonelul Dumitru Iliescu, șeful cancelariei. Din conținutul acestui ordin, desprindem informații privind personalul, trupele și serviciile, precum și repartizarea marilor unități pe timpul manevrelor. În perioada 7 aprilie-5 mai 1912 s-a desfășurat în două serii o ,,călătorie de instrucție” cu toți ofițerii Diviziei 7 Infanterie, în regiunile Pașcani-Târgu Neamț-Piatra Neamț și Piatra Neamț-Târgu Neamț – Oglinzi. Au urmat în perioada 25 august – 9 septembrie 19012, executarea de exerciții tactice urmate de manevre militare. În intervalul 5-11 aprilie 1913 s-a executat o călătorie de comandament de divizie în regiunea Roman-Băcești, după care în perioada 7-11 iunie s-a executat călătoria de corp de armată în regiunea Huși-Vaslui.
Corpul 4 Armată a transmis cu telegrama nr. 531 ordinul de mobilizare către unitățile subordonate:
În baza Î.D. no. 4609 Armata se mobilizează cu începere din data de 25 Iunie, se vor chema sub arme:
Toții oamenii contg.din complectare și rezervă de la 1911-1901inclusiv, iar ctg.1900-1895 inclusiv, numai acei care au ordine de chemare sau o anume întrebuințare pentru mobilizare; pentru marină se va chema ctg. Din complectare și rezerviștii de la 1909-1897 inclusiv.
Ministru de Răsboiu GENERAL HÂRJEU
Comandantul C4A
GENERAL
La data intrării României în cel de-Al Doilea Război Balcanic, Divizia 7 Infanterie se afla în subordinea Corpului 4 Armată. Marea unitate romașcană era comandată de generalul adjutant Constantin Prezan, iar șef de stat major era locotenent-colonelul Mihail Schina. Comandantul Corpului 4 Armată cu sediul la Iași, era generalul de divizie Lambrino Alexandru, iar șef de stat major colonelul Oprescu Ion.
Ordinea de bătaie a comandamentului Diviziei 7 Infanterie era următoarea:
Comandant: generalul adjutant Constantin Prezan;
Șef de stat major: locotenent-colonel Mihail Schina;
Șef serviciu intendență: maior Giorghide Ioan;
Șef serviciu sanitar: locotenent-colonel Papiu Alexandru;
Șef serviciu tezaur: Manoliu Ioan;
Șef serviciu poștal: Alexandru Gheorghe;
Șef ambulanță: medic maior Sava Goiu;
Farmacist șef: căpitan farmacist Șomlea;
Veterinar: căpitan Anghelescu Victor;
Comandantul Regimentului 4 Vânători: locotenent-colonel Luciu Gheorghe.
Comandantul Brigăzii 13 Infanterie: general Patrașcu Ioan.
Comandantul Regimentului Războieni No.15: colonel Romanescu;
Comandantul Regimentului Bacău No.27: colonel Conta Chiriac;
Comandantul Brigăzii 14 Infanterie: colonel Burghelea Gheorghe;
Comandantul Regimentului Roman No.14: colonel Niculescu Dumitru;
Comandantul Regimentului Suceava No.16: colonel Belnschi Petru;
Comandantul Brigăzii 7 Artilerie: colonel Petrescu;
Confesor: Preot Melchisedec Mârza;
Comandantul Regimentului 4 Artilerie: colonel Tulea Carol;
Comandantul Regimentului 8 Artilerie: locotenent-colonel Zadik Iacob;
Comandantul Divizionului Coloană Muniții: locotenent-colonel Răileanu I.;
Comandantul Companiei Pioneri: căpitan Costescu Victor;
Comandantul Secției Telegrafice: căpitan Nicolau Gheorghe.
Corpul 4 Armată a trecut Dunărea pe la Corabia, Divizia 7 Infanterie ajungând la Ghinghensca la 2 iulie 1913, de unde prin Orehavița la Staro-Selo, unde a staționat timp de 2 zile. În continuare, a urmat traseul Staro-Selo-Mahlata-Peserevo pe o lungime de 12 km, unde a cantonat în intervalul 5-7 iulie, ajungând la data de 8 iulie la Devenți. Din localitatea Devenți, Divizia 7 Infanterie s-a îndreaptat către Lucovitz având ca destinație localitatea Blasicevo, situată la distanța de 25 de km. La data de 9 iulie, unitățile Corpului 4 Armată au trecut prin Blasniecevo, pentru ca ziua următoare, să se afle la Miscovici. La 11 iulie 1913 în localitatea Etropol, s-a instalat cartierul Diviziei 7 Infanterie, Brigada 14 Infanterie, Regimentul 8 Artlerie și serviciile. Un detașament compus din Brigada 13 Infanterie, Regimentul 4 Vânători și Regimentul 5 Artilerie s-au deplasat în localitatea Slatița. Un alt detașament constituit din efectivele diviziei s-a deplasat către localitatea Bencovschi.
La data de 15 iulie 1913, prințul Ferdinand al României, Generalisimul armatei române, a adresat o proclamație către populația bulgară din zona de operațiuni, aceasta fiind tipărită în limba bulgară și afișată în toate satele din zona de operațiuni a armatei române. Datorită epidemiei de holeră, s-au ordonat măsuri suplimentare pentru protecția efectivelor împotriva acestei cumplite boli. În ciuda măsurilor luate, începând cu data de 19 iulie 1913 au fost evacuați bolnavi de holeră din rândul Regimentului 14 Dorobanți, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, urmând să fie confirmată oficial contaminarea marii unității cu holeră. Trebuie menționat faptul că de la trecerea Dunării, până la acea dată, aprovizionarea efectivelor Diviziei 7 Infanterie s-a executat numai cu produse provenite din rechiziții. După data de 08 august 1913, epidemia de holeră era în scădere.
Aflată în bivuac în Zimnicea, Diviziei 7 Infanterie i se comunică Înaltul Ordin nr.1050 din 17 august 1913 al M.S. regelui Carol I:
Majestatea sa Regele a venit în ziua de 16 august din București, la Zimnicea pentru a saluta Divizia 7 Infanterie la reîntoarcerea ei în țară. Timpul neprielnic nu i-a permis să vadă decât o parte din trupe și l-a împiedicat să le viziteze în bivuacul lor. Majestatea Sa m-a însărcinat să transmit trupelor regretele sale că nu a putut pe deplin să-și satisfacă această înaltă dorință. Acest ordin se va citi trupelor la apelul general.
COMANDANTUL DIVIZIEI 7- A
GENERAL ADJ. PREZAN
În perioada 24-27 august 1913, trupele Diviziei 7 Infanterie au fost transportate pe calea ferată de la Zimnicea la Giurgiu ca stație de îmbarcare, iar de aici, în stațiile vecine garnizoanelor de reședință. Unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie au rămas în carantină timp de șase zile în stația de debarcare ( la Secuieni), după care au intrat în garnizoanele de reședință. Conform Ordinului ministrului de război nr. 5510, unitățile subordonate diviziei au executat operațiunile de demobilizare a efectivelor. Scriitorul Mihail Sadoveanu a fost combatant în Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic în perioada iulie-septembrie 1913, în cadrul Regimentului 15 Dorobanți, unitate subordonată Diviziei 7 Infanterie. Scriitorul a fost concentrat la sfârșitul lunii iunie 1913 și încadrat comandant de pluton în Compania a 12-a comandată de un alt om al literelor, căpitanul poet Nicolae Vulovici.
Jurnalul de front al scriitorului în corespondență, a început să fie publicat în ziarul ,,Universul” începând cu data de 20 septembrie 1913. Ulterior, aceste notări, au fost reunite în volunul 44 de zile în Bulgaria apărut la Editura Minerva în anul 1916. Generalul de corp de armată Ilie Crețulescu, care era între anii 1913-1914 tânăr locotenent în Regimentul 15 Dorobanți consemnează:
În Regimentul 15 Dorobanți l-am cunoscut pe Mihail Sadoveanu, cu care am devenit prieten toată viața. Era locotenent în rezervă și comanda un pluton. Lua cuvântul la adunările ofițerilor. Vorbea cum numai el știa să vorbească, despre vitejia fără seamăn a poporului nostru, de-a lungul veacurilor. El ,,tătucul” se înflăcăra când vorbea de unirea tuturor românilor, de Ardealul ce trebuia eliberat.
Aflat cu regimentul său în localitatea Golemi-Izvor din Bulgaria, unde se afla un cimitir improvizat, Mihail Sadoveanu, scria îndurerat:
[…] cruci mărunte și morminte proaspete acopereau un tăpșan; acolo dormeau flăcăii dintr-un regiment de artilerie. Era așa de trist și de singur colțul acela de lume cu cruci străine și morți necunoscuți. Fanfara cînta departe ușor, după serbarea păcii, și sunetele înăbușite treceau rîul și adiau colțul acela al morților noștri.
La data de 1 aprilie 1914 comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit generalul adjutant Ion Istrati, iar șef de stat major locotenent-colonelul Mircescu Ludovic.
Ordinul de zi al M.S. regele Ferdinand I către armată:
OSTAȘI,
V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare, ale căror rămășițe zac în pământurile ce veți dezrobi, vă îndeamnă la biruință ca vrednici urmași ai ostașilor cari au învins la Războieni, la Călugăreni și la Plevna. Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îi îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră. Arătați-vă deci demni de Gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi.
Ferdinand
La intrarea României în Primul Război Mondial, Divizia 7 Infanterie ,,Roman” era comandată de generalul Ion Istrati, și se afla în subordinea Corpului 4 Armată din Armata de Nord. Divizia 7 Infanterie avea în compunere următoarele mari unități și unități subordonate:
1. Brigada 13 Infanterie, comandant – colonel Velicu Petru;
a) Regimentul 15 ,,Războieni”, format din 3 batalioane, comandant – locotenent-colonel Pirici Th.;
b) Regimentul 27 ,,Bacău”, format din 3 batalioane, comandant- locotenent-colonel Niculescu G.;
2. Brigada 14 Infanterie, comandant – colonel Boian Octav;
a) Regimentul Roman nr. 14 format din 4 batalioane, comandant- locotenent-colonel Damian Petcu;
b) Regimentul Suceava nr. 16, comandant – colonel Stambulescu Gheorghe;
3. Regimentul 4 Vânători, format din 2 batalioane, comandant – locotenent-colonel Gherculescu Gheorghe;
4. Brigada 7 Artilerie, comandant – colonel Petrescu Teodor;
a) Regimentul 4 Artilerie, format din 2 divizioane și 6 baterii, comandant – locotenent- colonel Tulea Carol;
b) Regimentul 8 Obuziere, comandant – locotenent-colonel Cardoș Dumitru;
5. Compania 2 Pioneri, comandant – căpitan Ghiorghiu Vasile;
6. Secția telegrafie, comandată de sublocotenent Rădulescu Gheorghe;
7. Secția de proiectoare, comandată de sublocotenent Odobescu Ioan
8. Escadronul ștafetă din Regimentul 7 Călărași, comandat de căpitan Perițeanu;
9. Divizionul Coloană Muniții 3,4,10, comandat de căpitan Panopol V.;
10.Ambulanța Diviziei, comandată de maior doctor Țintă Odobești;
11.Coloana I Subzistență, comandată de locotenent Bosniev Paraschiv;
12.Secția camionete, compusă din 15 camionete, comandată de locotenent de rezervă Ilie Gheorghe;
13.Bateria 4 din Regimentul 1 Artilerie Munte calibru 53 mm;
Șef al Comandamentului Teritorial al Diviziei a 7-a Infanterie era generalul de brigadă în rezervă Cruțescu Haralambie. Funcția de șef al Comandamentului militar județean Roman era îndeplinită de colonelul în rezervă Anghelescu Marin. Forța combativă a Diviziei 7 Infanterie în batalioane, la intrarea României în Primul Război Mondial conform planului de mobilizare și a forței combative reale se prezenta astfel:
Compunerea după planul de mobilizare:
20 de batalioane;
Număr de mitraliere – 32 piese;
Număr de baterii – 15;
1 escadron.
Compunerea reală:
21 de batalioane;
Număr de mitraliere – 32 piese;
Număr de baterii – 16;
1 escadron.
Conform planului de mobilizare al armatei române, în subordinea Diviziei 7 Infanterie, se afla și Brigada 37 Infanterie comusă din Regimentul 69 Infanterie și Regimentul 77 Infanterie. La comanda Brigăzii 37 Infanterie se afla generalul de brigadă Petala Constantin, comandantul Regimentului 69 Infanterie era locotenent-colonelul Popirescu Nicolae, iar la comanda Regimentului 77 Infanterie se afla locotenent-colonelul Cosmiță Ivachim. La decretarea mobilizării, o parte din trupele Diviziei 7 Infanterie se aflau în acoperire pe Valea Trotușului în zona Trotuș-Uz-Palanca-Comănești, altele se aflau în zona de concentrare a diviziei și o parte în curs de mobilizare.
Intrarea României în Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate a mobilizat toate forțele națiunii de la civili la militari. Locotenentul Dumitru Zotta din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”, umitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie nota în memoriile sale acest moment:
Doi ani de așteptare ne încercaseră greu răbdarea. Ziua mult dorită se întrezărea că vine […] Spre Ardeal.Vestea că plecăm la frontieră se răspândi ca fulgerul în tot satul. La ora unu, munții răsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare și înaintare al corniștilor […] Toată lumea era în adevărată sărbătoare.
Într-o carte poștală militară datată 15 august 1916, trimisă de pe front, academicianului Sava Athanasiu, fost absolvent al Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman, de către fiul său, sublocotenentul Ion Athanasiu din Regimentul 27 Artilerie/Divizia 18 Infanterie se arăta: ,,Suntem de câteva zile în marș.Totul este cât se poate de bine și sper că are să fie multă vreme tot așa. Mobilizarea ne-a surprins foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere”. La rândul său, sublocotenentul Ghinea, combatant în Regimentul 24 Artilerie Roman consemnează în Memorii:
[…]această clipă o așteptam și parcă nu credeam… iar în apropiere sunetele clopotelor mă aduc la realitate. Sosesc repede la baterie… foială și zor de înhămare… peste trei sferturi de ceas tunurile cu călăreții voioși urcă panta în strigăte de ura, făcându-și semnul crucii[…]Mergeam în noapte cântând, părând a fi liniștiți, pe când sufletul ne era frământat de grijile necunoscute ale războiului și curiozitatea de a vedea în adevăr războiul[…]
La data de 3 septembrie 1916, într-un apel către locuitorii județului Roman intitulat ,,Apel și Sfaturi către Public” prefectul George Kapri arăta:
După doi ani de frământare, în timp ce încinși de o pară de foc, sufletele clocoteau și inimile noastre tresereau de neastâmpăr, ne este dat să obținem revendicarea drepturilor noastre seculare. […] Scohorâtori dintr-un neam nobil să fim la înălțimea vitejiei cu care vor lupta ostașii noștri. Ura și disprețul dintr-o țară a cărui pământ, zămislit din sânge și sudoare românească și în care de veacuri sălăsluiesc oasele strămoșilor noștri.
[…] Luati aminte că se hotărăște soarta neamului care vrea sa trăiască liber, de sine stătător, intr-o Românie Mare!
Funcția de primar al orașului Roman în perioada Primului Război Mondial a fost ocupată de farmacistul Alois Decker.
O parte din ziarele care se tipărea în orașul Roman, în timpul Războiului pentru Întregirea României, precum ,,Ecoul Romanului”, ,,Vestea nouă”, ,,Îndrumarea”, ,,Vestea”, ,,Vestea nouă” sau ,,Îndreptarea”, publicau în conținutul lor articole mobilizatoare la adresa ostașilor români. Mai mult decât atât, ziarul ,,Ecoul Romanului” a înființat o rubrică nouă intitulată ,,Războiul nostru”, în cuprinsul căreia se făcea apel la populație pentru colectarea de donații pentru armată. De asemenea, după aplicarea procedurile de cenzură, în acestă rubrică se publicau și informații despre situația frontului și numele eroilor căzuți în luptă.
În prejma intrării României în Războiul pentru Întregirea României , Comandamentul Corpului 4 Armată a fost mutat de la Iași la Roman. La comanda Corpului 4 Armată, se afla generalul Constantin Prezan, în timp ce funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” era îndeplinită de generalul de brigadă Ion Istrati. Șef de stat major al Armatei de Nord era colonelul Iacob Zadik, fost comandant al Regimentului 8 Artilerie ,,Roman”. Misiunea de luptă a Armatei de Nord, care își stabilise comandamentul la Bacău, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, era aceea de a trece Carpații Moldovei și de a înainta în Transilvania de la Est, la Vest.
Divizia 7 Infanterie ocupa un dispozitiv de luptă în planul strategic adoptat de Armata de Nord în zona Leontinești-Moinești-Comănești-Dărmănești. Regimentul 8 Călărași ,,Roman” din Brigada 4 Călărași ocupa un dispozitiv de luptă în zona Vânători ( Sud-Est Piatra). Divizia 7 Infanterie forma trupele de acoperire și a străbătut în prima zi a războiului 15 august 1916, pasurile intermediare, fâcând prizonieri 7 ofițeri și 734 soldați din rândul inamicului. Conform ordinului Corpului 4 Armată din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie s-au constituit două grupuri: ,,Grupul Uz” și ,,Grupul Ghimeș”. ,,Grupul Uz” era comandat de colonelul Velicu Petru, comandantul Brigăzii 13 Infanterie și avea punctul de comandă în localitatea Dărmănești. ,,Grupul Ghimeș” era comandat de colonelul Boian Octav, comandantul Brigăzii 14 Infanterie și avea punctul de comandă dislocat în localitatea Preluci.
,,Grupul Uz” era constituit din următoarele unități și subunități:
1. Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, cantonat la Poiana Uzului;
2. Regimentul nr. 27 Infanterie ,,Bacău”, cu cele trei batalioane cantonate la Lapoș, Dofteana și Poiana Uzului;
3. 12 tunuri din Regimentul 8 Artilerie, cantonat la vestul localitășii Dărmănești;
4. 1(una) bateie de 53 mm, cantonată la Sălătroci.
Efectivul ,,Grupului Uz” se ridicau la 5027 baionete,12 tunuri de 75 mm și 7 tunuri de 53 mm.
,,Grupul Ghimeș” era constituit din următoarele unități și subunități:
1. Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” cu 4 batalioane, cantonat la Preluci;
2. Regimentul ,,Suceava” nr. 16, cu 3 batalioane, cantonat la Agăș;
3. Regimentul 4 Vânători, cu 2 batalioane, cantonat la Agăș;
4. Divizionul I din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” cu o baterie de 53 mm și o baterie de 65 mm cantonate la Agăș și Goioasa.
Efectivul ,,Grupului Ghimeș” se ridica la 8882 baionete, 12 tunuri de 75 mm, 4 tunuri munte 83 mm și 7 tunuri 53 mm. Cartierul Diviziei 7 Infanterie a ajuns la Dărmănești la data de 14 august 1916. La data de 19 august 1916, unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au atacat și respins rezistența inamicului în văile superioare ale Mureșului și Oltului. Din păcate, nu s-a reușit stabilirea legăturii între cele trei armate române și nici între frontul românesc și cel rusesc. În ciuda acestui lucru, la data de 28 august 1916, întrega vale superioară a Mureșului și Oltului era cucerită de trupele române.
În Ordinul secret de operații nr. 7 din 20 august 1916 transmis de Armata de Nord către Divizia 7 Infanterie se preciza:
[…] Divizia 7-a, formată din toate unitățile diviziei, mai puțin Brigada 37, va ataca cu grupurile sale de acoperire în secrtorul Tert cota 1589-Lazdambja, cota 1404 ambele înălțimi inclusiv. Misiunea diviziei va fi de a pune stăpânire pe înălțimile de la Vest de Olt, determinate de punctele indicate mai sus[…] Acțiunea Diviziei 7-a va începe în zorii zilei de 25 August și va fi coordonată cu aceea a Brigadei 15-a. Dat fiind superioritatea forțelor noastre asupra inamicului, semnalat în împrejurimi la Csik Szereda comandantul diviziei trebuie să caute ca prin acțiunea sa, să împiedice retragerea inamicului înspre Nord, și a face tot posibilul ca el să fie bine fixat de front și dacă se poate învăluit complet, adică și pe la Nord.
În perioada 20-23 august 1916, Divizia 7 Infanterie și-a concentrat trupele care nu se aflau în acoperire în zona Dărmănești-Asău-Comănești. În Ordinul secret de operații nr. 10 din 1 septembrie 1916 transmis de la Bacău prin Biroul Operații al Armatei de Nord către Divizia 7 Infanterie se preciza:
[…] Divizia 7-a va înainta mâine 2 Sept. a.c. cu grosul forțelor sale […]Misiunea Diviziei este de a înlesni înaintarea Armatei II-a și a pune stăpânire pe înălțimile dintre pârâul Vargyas și N. Homorod, care barează ieșirea din Vest a defileului Csik Szereda. Din regiunea de mai sus, divizia trebuie să săpravegheze și valea Sikașului. Aripa sa dreaptă trebuie să fie retrasă astfel ca să poată fi la înălțimea aripei stângi a Diviziei 8-a., care rămâne pe loc.
La cucerirea localității Csik-Szereda, ,,cel mai important centru secuiesc al regiunei” a căzut la datorie, la data de 8 septembrie 1916, căpitanul poet Nicolae Vulovici, comandant de companie în Regimentul 15 Dorobanți, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie. Divizia 7 Infanterie a început retragerea la data de 28 septembrie 1916 și s-a instalat cu ,,Grupul Ghimeș” pe pozițiile de la Poiana Uzului, în timp ce restul trupelor au ocupat un dispozitiv defensiv în zona Asău-Comănești.
În Ordinul de operații nr. 34 al Armatei de Nord către Divizia 7 Infanterie se arata:
1. Inamicul atacă cu forțe superioare în valea Oituzului și înaintează către Poiana Sărată.
2. Armata de Nord este pe cale de a executa o nouă grupare, după terminarea căreia am intențiunea de a trece la ofensivă.
3. Până la terminarea acestei grupări, este necesar a se întârzia cât mai mult posibil înaintarea inamicului pe teritoriul național.
4. Pentru realizarea acestei intențiuni, Divizia 7-a are misiunea de a interzice înaintarea inamicului către Bacău.
5. În acest scop, divizia va lua dispozițiuni să-și grupeze grosul forțelor sale în regiunea Comănești-Moinești.
6. Acoperirea diviziei se va face cu două grupe de acoperire, care vor avea misiunea de a supraveghea toate comunicațiile care străbat frontiera în zona cuprinsă între Palanca și muntele Nemira, după cum urmează:
a) Grupul Ghimeș va avea compunerea și forța prescrisă prin ordinul de operații Nr.32 și va acoperi zona cuprinsă între Palanca și Obcina Lapoșul inclusiv.
Dată fiind situația actuală a Grupului Ghimeș, este absolut necesar ca grupul să înceapă imediat retragerea, acoperind toate comunicațiile care duc pe frontul Palanca-Gura Ciobănașului.
Pentru a se asigura retragerea Grupului Ghimeș, este neapărat necesar ca Grupul Uz să reziste cu ultima energie interzicând înaintarea inamicului către Dărmănești.
După terminarea retragerii acestui grup și dat fiind că, linia de comunicație din valea Trotușului este paralelă cu frontiera și la foarte mică distanță de ea, este absolute necesar ca majoritatea forțelor grupului să graviteze către Gura Ciobănașului.
În acest scop, grupul nu va lăsa decât o companie care să lupte în lungul defileului către Palanca și Sulța, 2 batalioane mai puțin compania care luptă către Palanca, cu o baterie de artileriepe poziția de la Diaconești-Beleghet, 2 companii pe valea Ciobănașului, iar rezerva grupului între Gura Ciobănașului și Comănești.
Comandantul grupului va tampona cât se poate de puternic valea Ciobănașului pentru a se asigura retragerea trupelor care operează în susul văei Trotușului.
b) Grupul Uz va avea forța și compunerea prescrisă prin Ordinul de operații Nr.32 si va acoperi zona cuprinsă între Obcina Lapoșul exclusive și valea Doftanei inclusiv.
Pozițiile organizate în lungul văii Uzului între frontieră și Dărmănești vor fi apărate cu un batalion și jumătate, maximum, două, întărite cu o baterie de artilerie.
Celelalte forțe ale grupului se vor aduna la Dărmănești unde vor începe să execute o poziție de rezistență pe dealul Măgura.
7.Celelalte trupe ale diviziei se vor aduna la Comănești, unde vor începe imediat executarea unei poziții de rezistență care va fi organizată cât mai puternic.
Poziția trebuie să fie astfel orientată și organizată, încât să poată face față unei eventuale înaintări a inamicului din direcțiunile Palanca și Dărmănești.
8. Linia de comunicație a diviziei va trece prin Moinești, Tețcani, Bacău.
În consecință veți lua de îndată dispozițiuni a dirija și eșalona toate serviciile diviziei pe această direcțiune.
9. În caz de retragere, trupele vor executa în lungul defileurilor cât mai multe distrugeri posibile.
10.Reaprovizionarea trupelor se va face atâta timp cât va fi posibil de la Tg. Ocna.
S-au luat dispozițiuni a se organiza un centru de reaprovizionare la Scorțeni.
11.Cartierul diviziei la Comănești.”
Comandantul Armatei de Nord
General de divizie adj.Prezan
Șeful de stat-major – Colonel Zadik
La data de 1 octombrie 1916, Divizia 7 Infanterie comandată de generalul Ion Istrati își încheiase retragerea și ocupa un dispozitiv defensiv pe Valea Trotușului, în apropierea pasului Ghimeș-Palanca, până la Valea Uzului. În urmărirea marii unități romașcane care se retrăgea spre Valea Uzului, se aflau unitățile inamicului din compunerea Diviziei 1 Cavalerie Austriacă. După retragerea pe frontieră, Divizia 7 Infanterie a ocupat în cadrul dispozitivului strategic adoptat de Armata de Nord un sector defensiv situat între cursul superior al Tarcăului și Valea Uzului, acoperind Valea Trotușului și trecătoarea Ghimeș. La data de 3 octombrie 1916, inamicul a pornit ofensiva în sectorul Diviziei 7 Infanterie după un puternic bombardament al artilerie, având angrenate Diviziile 61 și 39 Austro-ungară. Divizia 61 Austro-ungară, împărțită în două coloane a coborât pe Valea Trotușului și a ocupat satul Agăș, cu o coloană, în timp ce cealaltă coloană a coborât pe Valea Ciobănașului și a ocupat satul Goioasa.
În această situație, comandantul Diviziei 7 Infanterie, a hotărât să contraatace, profitând de lipsa de legătură dintre cele două coloane inamice. Din ordinul comandantului Diviziei 7 Infanterie, în noaptea de 03-04 octombrie 1916, s-au constituit două detașamente, unul sub comanda colonelului Octav Boian, comandantul Brigăzii 14 Infanterie, format din șase companii din Regimentul 14 Dorobanți și un batalion din Regimentul 16 Infanterie, iar celălalt sub comanda locotenent-colonelului Ioan Constantin, comandantul batalionului 3 din Regimentul 14 Dorobanți. Misiunea ,,Detașamentului Boian” era de a executa o întoarcere ofensivă pe Valea Agășului, de a pătrunde ulterior pe Valea Trotușului și de a cuceri satul Agăș. Detașamentul comandat de locotenent-colonelul Ioan Constantin avea misiunea de a cuceri satul Goioasa.
Conform planului de operații, ,,Detașamentul Boian” urma să coboare spre sud în spatele inamicului spre satul Goioasa, în timp ce trupele din poziția a treia de oprire comandate de maiorul Iordănescu, urmau să execute un atac frontal. Compania comandată de locotenentul de rezervă Luca Constantin din ,,Detașamentul Boian” aflată în avangardă, mărășluia în ziua de 4 octombrie 1916 prin valea pârâului Agăș. Aceasta a fost atacată cu focuri de armă din ,,Casa de vânătoare Ghica” de către forțe inamice care asigurau paza unui tren regimentar. În lupta care se s-a declanșat, ostașii români au atacat la baionetă și au ocupat ,,Casa de vânătoare Ghica”. În toiul luptelor a fost ucis un ofițer inamic și 7 soldați, 12 inamici au fost răniți și au fost capturați 40 de prizonieri, dintre care doi subofițeri.
În urma acestei acțiuni reușite de luptă, a urmat la mai puțin de jumătate de oră un puternic bombardament de artilerie executat de inamic asupra întregii văi a Agășului. Ajunse pe versantul din partea de est a satului Agăș, trupele din avangarda detașamentului, au surprins pe Valea Trotușului un detașament de cavalerie inamic, format din trei escadroane și un tren regimentar, care se retrăgeau în grabă spre pasul Palanca. În urma atacului dezlănțuit de trupele noastre, inamicul a fost nimicit, iar trenul regimentar a fost capturat și a rămas imobilizat, având caii uciși. Întărită ulterior cu două plutoane, compania din avangarda detașamentului, a cucerit satul Agăș și a capturat 80 de infanteriști și 89 de artileriști inamici, precum și 8 obuziere grele de 150 mm și 6 tunuri. Comandantul detașamentului, colonelul Octav Boian, a ordonat înaintarea fără a lua măsuri de precauție, fiind atacat prin surprindere de către rezerva inamică care aflase de existența detașamentului în urma acțiunii de la ,,Casa de vânătoare Ghica”.
Divizat în două coloane, detașamentul avea drept misiune să coboare cu prima coloană constituită din companiile din Regimentul 14 Dorobanți în sudul văii Trotușului, având în dreapta compania comandată de locotenentul de rezervă Luca Constantin, iar restul coloanei pe stânga Trotușului. A doua coloană formată din batatalionul Regimentului 16 Infanterie a primit misiunea de a se îndrepta spre dealul Belgheț-Mocanu. Compania locotenentului de rezervă Luca Constantin a fost oprită cu foc de mitralieră de pe dealul Belghețului, în timp ce artileria inamică a deschis foc de pe Muntele Cărunta. Restul coloanei s-a desfășurat pe calea ferată și a deschis foc spre dealul Diaconești.
Amenințate cu încercuirea, cele două coloane au început o retragere dezastruoasă pe cont propriu, încercând să-și deschidă drum pe Valea Asăului. Comandatul detașamentului, colonelul Octav Boian a căzut prizonier împreună cu câteva sute de oameni, în timp ce resturile detașamentului, s-au întors cu 320 de prizonieri inamici. La acest insucces, pe lângă erorile tactice ale comandantului de detașament a contribuit și oboseala trupelor, lipsa artileriei, precum și faptul că atacul frontal nu se produsese. În urma desfășurării acestor acțiuni de luptă, pierderile au fost foarte grele, numai Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat un număr de 3 morți, 52 răniți și 100 dispăruți. Celălalt detașament comandat de locotenent-colonelul Ioan Constantin format din celelalte subunități ale Regimentelor 14 și 16 indanterie, au atacat inamicul pornind din Asău, spre vest. La Poiana Edera, inamicul a fost atacat violent la baionetă și deși era superior ca efectiv, a fost respins spre Goioasa cu mari pierderi.
Trupele noastre au capturat un număr de 200 prizonieri, mitraliere și cai, și au trecut la urmărirea inamicului care se retrăsese spre Goioasa. În același timp, cele două companii au înaintat pe Valea Trotușului și au cucerit satele Goioasa și Preluci, dar au fost respinse pe timpul nopții, atacul soldându-se cu un eșec. Regimentul 14 Dorobanți s-a înregistrat cu 11 ofițeri capturați de inamic, 1 ofițer rănit (căpitanul Filimon Ioaniche), iar din rândul trupei s-au consemnat 18 morți, 94 răniți și 180 dispăruți. Profitând de eșecului înregistrat de ,,Detașamentul Boian”, forțele inamicului s-au regrupat și au revenit în atac, situație în care detașamentul comandat de locotenent-colonelul Ioan Constantin aflat în inferioritate, a fost obligat să se retragă spre Asău. Inamicul a atacat și a cucerit tunelul Goioasa, în timp ce Regimentul 14 Dorobanți a încearcat să cucerească masivul cota 1285, dar nu a reușit.
La data de 11 octombrie 1916, s-a constituit ,,Detașamentul Lapoș” comandat de locotenent-colonelul Cătănescu, alcătuit din 3 batalioane, cu misiunea de a urca pe muntele Lapoș și a coborî pe Valea Uzului. În timp ce detașamentul înainta cu greu, din cauza rezistenței întâmpinate, în urma atacului frontal executat, s-a reușit ocuparea dealului Nemira. În urma acestui atac, inamicul a reacționat, bombardând tunelul Goioasa și executând recunoașteri ofensive în stânga Trotușului. ,,Detașamentul Lapoș” a rezisat și a respins prin contraatac trupele atacatoare, sublocotenentul de rezervă Popescu Petru din Compania a 6-a a Regimentului 14 Dorobanți fiind ucis în fruntea plutonului pe care îl comanda. La data de 13 octombrie 1916 inamicul a bombardat toată noaptea, iar în zorii zilei a atacat în tot sectorul ,,Grupului Ghimeș”, lupta durând până în noaptea de 15-16 octombrie 1916.
În timpul acestor lupte, sublocotenentul de rezervă Bădărău Tomșa din Regimentul 14 Dorobanți a fost grav rănit la tunelul Goioasa, cucerit de inamic în timpul nopții. A doua zi, la data 14 octombrie, datorită rănilor grave suferite, eroul și-a pierdut viața. Pierderile suferite de ,,Grupul Ghimeș” au fost foarte mari, numai Regimentul 14 Dorobanți s-a înregistrat cu 15 morți, 47 răniți și 47 dispăruți.
În urma luptelor purtate la Agăș-Goioasa, în ciuda eșecului ,,Detașamentului Boian”, s-a reușit capturarea a 3 ofițeri și 680 soldați inamici, realizându-se totodată dezorganizarea Diviziei 61 Austro-Ungară, datorită pierderilor mari suferite. În intervalul de timp de la 1-15 octombrie 1916, Divizia 7 Infanterie a înregistrat un număr de 14 ofițeri și 446 soldați morți, 33 ofițeri și 2183 soldați răniți, precum și 4 ofițeri și 1463 soldați dispăruți. În a doua jumătate a lunii octombrie unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au ocupat un dispozitiv defensiv între cursul superior al Tarcăului și Valea Dofteanei, cu misiunea de a interzice pătrunderea forțelor inamicului pe direcția Comănești-Bacău. În seara zilei de 14 noiembrie 1916 conform ordinului Armatei de Nord nr. 3853, Divizia 7 Infanterie a fost pusă la dispoziția Marelui Cartier General, punctul de comandă fiind stabilit în Onești.
Unitățile operative din compunerea Diviziei 7 Infanterie urmau să se îmbarce în stațiile de cale ferată Târgu Ocna, Salinele și Onești, iar serviciile în gara Mărășești, cu destinația București. La acea dată, efectivele Diviziei 7 Infanterie erau de 410 ofițeri și 21.181 trupă disponibili, iar indisponibili 40 ofițeri și 1164 trupă. La data de 19 noiembrie 1916, Divizia 7 Infanterie se subordona Armatei 1 române, având o parte din trupe în ,,Grupul Apărării Dunării” comandat de generalul Iancovescu, o parte din unități luând parte la luptele de la Călugăreni, iar o parte participau la luptele de pe Argeș. Datorită pierderilor mari suferite, marea unitate romașcană se află în retragere și se va subordona unui nou grup numit ,,Grupul general Istrati”. Unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie au constituit alături de alte trupe următoarele detașamente: ,,Călugăreni”, ,,colonel Lecca”, ,,locotenent-colonel Cezar Mihail”, ,,locotenent-colonel Gherculescu” și ,,maior Iordănescu”.
La data de 23 noiembrie 1916 comanda Diviziei 7 Infanterie a fost preluată de colonelul Aristide Lecca înlocindu-l la comandă pe generalul Ion Istrati. Pierderile Diviziei 7 Infanterie în luptele purtate pentru apărarea capitalei au fost imense și prin urmare a fost necesară o reorganizare a unităților subordonate, reducându-se numărul de batalioane. Efectivul marii unități romașcane la data de 1 decembrie 1916, se cifra la 250 ofițeri și 7788 trupă disponibili dintr-un total de 410 ofițeri și 21181 trupă disponibili, cu care intrase în lupele pentru apărarea capitalei. Dotarea în tehnică de luptă era următoarea: 5425 arme, 1360 carabine, 2 proiectoare, 37 mitraliere, 44 tunuri de 75 mm., 7377 cai, 359 trăsuri și 44 biciclete. La data de 6 decembrie 1916, comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit colonelul Grigore Bunescu. În conformitate cu ordinul nr. 5784 al Marelui Cartier General, marea unitate romașcană a intrat în subordinea Armatei a 2-a române comandată de generalul Alexandru Averescu și a primit ordin de retragere spre Focșani.
Dintr-o carte poștală militară supusă cenzurii, trimisă de pe front de către sublocotenentul Ion Atanasiu din Regimentul 27 Artilerie/Divizia 18 Infanterie aflăm informații despre starea de spirit a ofițerilor din subordinea Armatei a 2-române: […] Așteptăm cu nerăbdare atitudinea noului comandant Averescu […]
Sub puternica presiune a inamicului, Divizia 7 Infanterie aflată în retragere, își va instala punctul de comandă în satele Buda și Lacul lui Balaban. La data de 20 decembrie 1916 marea unitate romașcană, ocupa o poziție defensivă pe malul râului Milcov, la nord de satul Arva și la nord-vest de Odobești. La 24 decembrie 1916 comandant al Diviziei 7 Infanterie a fost numit colonelul Nicolae Rujinschi în locul colonelului Grigore Bunescu care a fost mutat la alt comandament. Conform Ordinului nr. 1442 din 29 decembrie 1916 al Corpului 3 Armată, Divizia 7 Infanterie a primit ordin să se deplaseze spre Pralea unde a intrat în subordinea generalului Eremia Grigorescu, comandantul ,,Grupului Oituz-Vrancea”. În conformitate cu ordinul de operații 1158 din 31 decembrie 1916 al comandantului ,, Grupului Oituz -Vrancea”, Brigada 5 Călărași cu un efectiv de 47 ofițeri și 1014 combatanți, constituită din Regimentele 9 și 10 Călărași, a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie.
Marele istoric Constantin Kirițescu scrie despre pierderile suferite de armata română pentru apărarea capitalei:
[…]În dimineața zilei de 21 noiembrie 1916 întreaga linie a Argeșului era în mâinile inamicului. Bătălia de pe Neajlov și Argeș se sfârșise cu înfrângerea noastră[…] Regimentul Roman no.14, din divizia a 7-a, care intrase cu un efectiv de 4200 de oameni, pierduse 1200.
Făcând referire la luptele purtate în luna decembrie 1916 de marea unitate romașcană, Divizia 7 Infanterie, generalul Arthur Văitoianu, comandantul Corpului 3-Armată a dat Ordinul de zi nr. 91 în care se arăta:
În ziua de 23 decembrie a.c. după atacuri repetate, vrăjmașul începuse să ne copleșească și să ne dea înapoi pe frontul Diviziei a 7-a. O baterie era în pericol de a fi cucerită. Ostașii acestei divizii au răzbit și zvârlit înapoi vrăjmașii. Cu asemenea viteji, țara noastră nu va pieri. Cinste acestor ostași! Și strig din fundul inimelor mele să trăiască. Acest ordin se va citi trupei în tranșee.
Retragerea Diviziei 7 Infanterie între Argeș și Siret a durat aproximativ 40 de zile, interval în care marea unitate romașcană a executat lupte defensive, efectivele sale fiind dramatic reduse în urma pierderilor înregistrate. După data de 1 ianuarie 1917, Divizia 7 Infanterie a rămas în compunerea Armatei a 2-a române, fiind dispusă pe frontul din extremitatea sud-vestică a Moldovei, în spatele frontului, pentru refacere și completare. Partea sedentară a marii unități romașcane a fost dislocată în zona localităților Dorohoi, Horlăceni și Gafencu.
Dramatismul retragerii în Modova a fost consemnat în memorii și de sublocotenentul aviator observator Constantin Nicolau, care se deplasa cu un automobil de la Iași către casă, la Roman, la 31 decembrie 1916:
Plecarea a avut loc pe la ora 15; ningea cu fulgi grei și vizibilitatea era redusă la câțiva metri. […] În curând ne-a găsit în plină noapte și cu mare greutate depășeam convoaiele care mărășluiau pe drumul înzăpezit. Soldații din coloane și cei ce însoțeau șirurile interminabile de căruțe păreau niște umbre care înaintau din greu prin zăpada ce devenea tot mai groasă. Pe marginea drumului apăreau ici-colo caii părăsiți. Unii încercau să se mai țină pe picioare, în timp ce alții erau căzuți[…] Aveam senzația că trăiam un coșmar care-mi paraliza toată înțelegerea.
Am făcut cei 85 de km până la Roman în șapte ore și jumătate.
În registrul istoric al Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie se consemnează faptul că în cursul lunii ianuarie 1917 în sectorul acestui regiment au venit în vizită atașații militari ai Spaniei, Greciei și Statelor Unite ale Americii Oficialii străini au vizitat pozițiile de luptă și au stat de vorbă cu puținii ostași și ofițeri ai regimentului care mai erau în viață. Dovadă a imenselor pierde de vieți omenești este și mențiunea comandantului Diviziei 7 Infanterie, generalul Nicolae Rujinski care a mulțumit ,,vitejilor urmași ai plăieșilor lui Ștefan cel Mare, îmbrățișând cu drag pe puținii ofițeri ce mai erau”.
În registrul istoric Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” se mai consemnează:
Regimentul ajunsese pe înălțimile de la Pralea. Eram sfârșiți de atâtea zile de luptă fără răgaz și acum trebuia să ținem piept unei divizii dușmane, care voia cu orice preț să pună mâna pe crestele ce le stăpâneam, ca apoi să răzbată spre Adjud. Aici au început acele lupte groaznice la 31 decembrie 1916 și până la 3 ianuarie 1917, în cari s-a pierdut aproape jumătate din Divizia a 7-a . Inamicul ataca frontal ocupat de regiment zilnic din trei direcții. Înverșunarea luptelor a fost neobișnuită. Din cauza terenului prăpăstios, atacurile se dădeau în masă și jertfele făcute de unii și de alții erau grozave. Pădurea era plină de cadavre, arme și munițiuni.Terenul era câștigat pas cu pas și pentru fiecare 50 m, cădeau sute de morți din ambele părți. Iarna era în toi și zăpada ne îngropa până aproape de brâu, iar gerul strașnic făcea să troznească copacii.
În registrul istoric al Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” s-a consemnat în mod dramatic:
[…] la data de 21 ianuarie 1917 vor veni în vizită pe front soțiile și rudele mobilizaților, însă mulți nu mai găsesc altceva, decât o cruce cu numele celor care și-a dat viața pentru țară .
Dramatismul luptelor purtate de unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au fost consemnate și în Ordinul de zi nr.1142 din 4 februarie 1917 al Corpului 4 Armată:
În luptele crâncene pe cari Regimentul 15 infanterie le-a susținut în zilele de 31 decembrie,1,2 și 3 ianuarie 1917 pe Dealul Cârlanului și la cotele 779 și 773 din sectorul Diviziei a 7-a, s-au distins în chip deosebit căpitanii: Neagu Dumitru și Coroamă Dumitru. Căpitanul Neagu Dumitru, în fruntea batalionului său, disprețuind moartea, s-a aruncat asupra inamicului punângu-l pe fugă, luându-se mai multe mitraliere și mulți prizonieri. În ziua de 2 ianuarie, un glonț dușman a pus capăt vieții acestui brav, dându-i moartea cea mai frumoasă pe care o poate dori un ostaș. Onoare lui! Căpitanul Coroamă Dumitru, din același regiment, prin exemplul de bravură ce a dat întodeauna batalionuli său, l-a condus cu vitejie și pricepere, provocând mari pierderi inamicului.Acest ofițer face cinste corpului căruia îi aparține!
Acest ordin de zi se va citi tuturor trupelor și serviciilor din Corpul 4 armată, spre cunoștiința și pilda tuturor.
Comandantul Corpului IV Armată
General GRIGORESCU
În registrul istoric al Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” s-a consemnat în mod dramatic faptele de vitejie ale căpitanului Dumitru Neagu:
Luptase tot timpul cu vrednicie și avânt. Nu știa ce e frica și nici nu putea gândi, că o luptă se poate pierde chiar dacă inamicul ar fi fost înzecit la număr.Pe cât de viteaz, pe atât de priceput.Nimeni în regiment nu citea mai bine ca el harta.În mijlocul celei mai mari păduri și pe o noapte cât de întunecoasă, se orienta strașnic și ne ducea întodeauna acolo unde ne era hotărât prin ordin. Pentru vrednicia și priceperea lui, i se dăduse aproape de la început comanda de batalion. Ghicea sau simțea parcă dinainte tot ce era să se întâmple, de aceea avea și nestrămutată presimțire, că o să moară. De multe ori îmi spunea: Să mor, dar cel puțin cu folos pentru țară.
La mijlocul lunii ianuarie 1917 au sosit la comandamentul Diviziei 7 Infanterie precum și la regimentele de infanterie și artilerie subordonate în scopul sprijinirii procesului de reorganizare a armatei române, ofițeri din Misiunea Militară Franceză. La comandamentul Diviziei 7 Infanterie au fost repartizați maiorul Salles și adjunctul său căpitanul Desjobert, la Regimentul 14 Dorobanți, căpitanul Clayeux, la Regimentul 15 Dorobanți, căpitanul Schmidt, iar la Regimentele 16 și 27 Infanterie, locotenentul Paul Berge și respectiv, căpitanii Darnige și Petithory.
Trebuie să amintim și despre eroismul militarior francezi din Misiunea Militară Franceză care au luptat în unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie. Colonelul Bujeac din armata franceză a publicat un articol în revista ,,România Militară” nr. 1 și 2 din 1923 în care se consemnează:
Căpitanul Berge a murit ca un erou în ziua de 10 august 1917 când aflat în capul vitejilor din reg.16 infanterie porni pentru a treia oară cu grenade în mână, la asaltul unui mamelon unde inamicul abia se instalase.
În zăpăceala luptei nu se putu asigura măcar un mormânt aceluia care își vărsase sângele pe pământul României.
Vestea dezertării la inamic a colonelului Alexandru Sturdza, comandantul Brigăzii 7 Mixtă a produs stupoare și revoltă în rândul combatanților Diviziei 7 Infanterie. Locotenent-colonelul Constantin I. Luca, la vremea respectivă locotenent și comandant de companie în Regimentul 14 Dorobanți consemna în jurnalul său, la data de 27 ianuarie 1917:
[…] aud vești grave și de necrezut: colonelul Sturdza, comandantul Brigăzii 7 Mixte, a dezertat la inamic împușcându-și ordonanța, care a refuzat să-l urmeze dincolo peste rețelele de sârmă. Se iau măsuri de pază severe, control și informații.
Trădatrea colonelului Alexandru Sturdza a creat o adevărată psihoză în rândul armatei române. Omul politic Constantin Argetoianu consemnează în Memorii:
[…]După trădarea lui Sturdza, statele noastre majore vedeau trădători pretutindeni. Orice jidan era bănuit; dacă jidanul era și socialist, bănuiala se transforma în certitudine. Așa a fost cazul lui Vexler, tânăr evreu inteligent și cu oarecare cultură, înrolat în momentul Războiului. Sub pretext că făcea propagandă subversivă în regimentul său aflat în refacere pe lângă Iași, Vexler fu trimis la Armata a II-a cu instrucțiuni precise. Cum frontul se liniștise, omul nu mai putea fi trimis sub gloanțele inamicului. I s-au înscenat mai multe procese, dar Vexler era inteligent și se apăra bine. Era însă jidan și socialist – prin urmare trădător și trebuia să dispară. Fu trimis cu mai mulți alții, sub escortă, de la un comandament la altul și pe drum fu ucis cu revolverul de locotenentul Gr. Romalo (fiul doctorului Romalo)[…]
La data de 16 februarie/1 martie 1917, datorită pierderilor foarte mari suferite, Divizia 7 Infanterie a fost înlocuită de pe front de către Divizia 6 Infanterie și trimisă în refacere în raionul Gârșteni-Răcăciuni-Adjud. Scriitorul ardelean Octavian C. Tăslăuanu combatant în Divizia 7 Infanterie a lăsat pagini memorabile despre satul Fundu-Răcăciuni unde erau cartiruite trupe ale marii unități romașcane:
Satul Fundu Răcăciuni, scria el, este așezat pe o vale îngustă și e locuit de ceangăi, care știu românește cu excepția femeilor bătrâne […]Stau de vorbă cu sătenii în limba lor și femeile mai slobode la gură, mărturisesc că nu le pasă dacă vor veni ungurii, că s-au săturat de valahi. Delegatul satului care mă însoțește, le face semn să tacă.Totuși nu pot să spun că populația avea o ură față de români. Chiar între ei vorbeau și românește. E o neglijență a statului că nu sunt încă lămuriți asupra originii lor românești.
În conformitate cu ordinul 1027 din 15/28 martie 1917 al Corpului 4 Armată, Divizia 7 Infanterie a primit ordin să înlocuiască pe front în Valea Cașinului, Divizia 8 Infanterie. Până la data de 24 aprilie/7 mai, marea unitate romașcană a ocupat poziții defensive, executând lucrări genistice de amenajare și consolidare ale aliniamentului. La data de 24 aprilie/7 mai 1917, Divizia 7 Infanterie a fost trecută în rezerva Corpului 4 Armată, fiind înlocuită pe poziții de către Divizia 8 Infanterie. În vederea pregătirii marii ofensive din vara anului 1917, la data de 1/14 iunie 1917, Divizia 7 Infanterie a trecut la dispoziția Marelui Cartier General al Armatei Române.
La data de 24 aprilie 1917, regele Ferdinand împreună cu generalul Alexandru Averescu au inspectat trupele Diviziei 7 Infanterie. Acesta din urmă consemnează în memorii: […] Am mers apoi la Divizia a 7-a cantonată la Valea-Seacă. Regimentul 14 a defilat pe ploaie. Aspect mediocru”.
Începând cu data de 12 iunie 1917, Diviziile 7 și 12 Infanterie au intrat în subordinea Armatei 1 române comandată de generalul Constantin Christescu. Această hotărâre a Marelui Cartier General îl va determina pe generalul Alexandru Averescu să afirme:
Diviziile 7 și 12 infanterie mi-au fost luate […] M-am despărțit cu adevărată durere în inimă […] Nu am avut curajul a merge să-mi iau rămas bun de la ele temându-mă să nu mă pot stăpâni în cuvântarea mea de a înfiera faptul așa cum merită.
După mai bine de o lună de zile, la data de 16 iulie 1917, cele două divizii vor intra din nou în subordinea Armatei a 2-a române comandată de generalul Alexandru Averescu, prilej cu care acesta avea să consemneze:
[…]Strategicienii de la Marele Cartier General sunt adorabili prin inconștiența lor. Mi se redau Diviziile 7 și 12 dar mi se impune a ocupa sectorul Corpului 24 rus, compus din trei divizii […] În orice caz am dispus ca Divizia 7 să meargă în extrema dreaptă în locul rușilor”.
La data de 15 iunie 1917 ordinea de bătaie a comandamentului Diviziei 7 Infanterie era următoarea:
Comandant: general de brigadă Rujinschi Nicolae;
Șef de Stat Major: locotenent-colonel Dumitrescu Nicolae;
Ofițer Stat Major: locotenent-colonel Ionescu Ștefan;
Ofițer Stat Major: maior Papazoglu P.D.;
Șef serviciu artilerie: locotenent-colonel Folescu Ioan;
Șef serviciu Geniu: locotenent de rezervă Secară Vasile;
Șef Serviciu Sanitar: medic colonel Mihăilescu Spiridon;
Șef Serviciu Veterinar: căpitan Dinulescu Vasile;
Șef Serviciu Intendență: maior Protopopescu M.;
Comisia Registre. Rapoarte: căpitan de rezervă Petrescu Grigore;
Pretor: maior Dobreanu N.;
Comandantul Cuartierului: căpitan de rezervă Ulvineanu Alexandru.
În timpul bătăliei de la Mărăști din luna iulie 1917, Divizia 7 Infanterie s-a aflat în rezerva generală a Marelui Cartier General și a ocupat un raion în regiunea Matca-Drăgănești. Marea unitate romașcană avea în compunere următoarele unități și subunități:
Brigada 13 Infanterie ;
Brigada 14 Infanterie ;
Brigada 7 Artilerie;
Regimentul 4 Vânători;
Regimentul 14 Dorobanți;
Regimentul 16 Dorobanți;
Regimentul 27 Infanterie;
Regimentul 45 Infanterie;
Regimentul 4 Artilerie;
Regimentul 8 Obuziere;
Cavaleria divizionară;
Batalionul 7 Pionieri;
Regimentul de marș al Diviziei 7 Infanterie;
Divizionul coloană muniții a Diviziei 7 Infanterie;
Ambulanța divizionară;
Coloana a 7-a de subzistență.
La data de 25 iulie 1917, Divizia 1 Cavalerie a fost retrasă de pe front și a primit Ordinul de operație nr. 2518 al Marelui Cartier General prin care se ordonă deplasarea în marș către Fălticeni. Divizia 1 Cavalerie trebuia să cantoneze la data de 31 iulie, în comuna Elisabeta Doamna, și ulterior să se pună la Roman, în legătură cu Cartierul Armatei a 9-a ruse și cu Cartierul Corpului 6 Cavalerie rus. Comandamentul român a hotărât constituirea unei armate de rezervă formată din 3 corpuri de armată ruse, o divizie de cavalerie rusă și una de cavalerie română, care să fie cantonate în zona Roman ,,pentru a fi mai aproape de pericolul ce amenința Nordul Moldovei”. În ajunul bătăliei de la Oituz, Divizia 7 Infanterie comandată de generalul Nicolae Rujinski se afla în subordinea Corpului 4 Armată comandat de generalul de divizie Gheorghe Văleanu, subordonat Armatei a 2-a române. Divizia 7 Infanterie ocupa un dispozitiv de luptă, aflat la flancul drept al Corpului 4 Armată și ocupa fâșia dintre Valea Dofteanei, unde realiza joncțiunea cu Corpul 24 Armată rus și exclusiv Valea Oituzului.
Divizia 7 Infanterie avea în subordine printe alte mari unități și Brigada 7 Artilerie cu Regimentele 4 Artilerie și 8 Obuziere care dispuneau ca dotare de opt mortiere de tranșee de 58 mm, patru obuziere de 120 mm, patru obuziere de 105 mm, 36 tunuri de 75 mm și opt tunuri de 53 mm. Artileria de câmp a Diviziilor 6 și 7 Infanterie se afla dispusă la nord-vest de Târgu Ocna, vest de Pârgărești și la sud de Bogdănești. De remarcat este faptul că fâșia de apărare a Diviziei 7 Infanterie era de 18 km în linie dreaptă, urmând linia tranșeelor. Brigada 13 Infanterie era dispusă la dreapta cu Regimentele 15 și 27 Infanterie, aflate în prima linie, între pădurea Sărăcie, până la dealul Bortiș și cota 556. Rezerva Brigăzii 13 Infanterie era format din batalionul 3 din Regimentul 15 Infanterie. Brigada 14 Infanterie era dispusă cu Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” și Regimentul 16 Dorobanți ,,Suceava” în continuarea cotei 556, până la Valea Leșuțului.
În zorii zilei de 26 iulie 1917, artileria inamicului masată în sectorul Oituz a lovit cu intensitate pozițiile de apărare deținute de Divizia 7 Infanterie pe vârfurile Ungureanu și Pravila. În acest atac inamicul a utilizat și proiectile cu gaze toxice de luptă. Un martor ocular avea să noteze:
[…]Un bombardament îngrozitor de puternic de artilerie de toate calibrele 37-105, cu gaze lacrimogene și asfixiante s-a năpustit asupra trupelor noastre.Toate tranșeele în câteva minute s-au sfărâmat, toată comunicația de pe șoseaua principal, văile Leșunțului și defileul Oituz erau barate și sfărâmate de nu se mai putea face nici o mișcare; cu măștile pe față abia se mai putea ține respirația.
Conform Ordinului de operație nr. 2295 din 31 iulie 1917 al Corpului 4 Armată către Divizia 1 Cavalerie: ,,Divizia a 7-a Infanterie în strânsă legătură cu trupele din Divizia 2-a rusă va continua acțiunea începută în ziua de 30 iulie a.c.”. La data de 1 august, a sosit de pe frontul de la Barcea Veche, în rezeva Diviziei 7 Infanterie și Regimentul 1 Cavalerie care a staționat la Târgu Trotuș, până la data de 4 august 1917. După această dată, Regimentul 1 Cavalerie a fost introdus în luptă în prelungirea aripei drepte a Diviziei 1 Cavalerie până la Valea Lupului, unde a făcut joncțiunea cu Divizia 7 Infanterie.
Divizia 7 Infanterie a înlocuit la data de 2 august 1917, Divizia 6 Infanterie rusă pe frontul dintre Valea Dofteanei și pârâul Leșunțu Mic, până la joncțiunea cu Divizia 8 Infanterie aflată în fața Măgurii Cașin. În noaptea de 3-4 august 1917 a fost introdusă ca întărire în dispozitivul de apărare, Divizia 6 Infanterie română care a ocupat un sector cuprins între cota 550, nord de șoseaua Oituz-Onești și Măgura Cașin. La data de 6 august 1917, comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul Nicolae Rujinschi referindu-se la precaritatea structurii genistice a dispozitivului defensiv adoptat de marea unitate romașcană, raporta comandantului Armatei a 2-a, generalul Alexandru Averescu:
Organizația defensivă a frontului lasă foarte mult de dorit. Tranșeele sunt foarte superficial lucrate, în mare parte făcute în adâncime de 60 cm. Rețelele de sârmă existente sunt în mare parte făcute din cai de friză care sunt deplasați prin bombardament, nu mai prezintă un obstacol. Adăposturi pentru oameni sunt foarte puține și acelea foarte slabe, bordee la suprafață, neblindate.
În această situație dificilă, comandantul Diviziei 7 Infanterie a ordonat efectuarea de lucrări genistice și amenajarea unei noi poziții defensive pe înălțimile dealului Matiușca, dealul Leșunțu, dealul Sticlăriei și dealul Bîtca Carelor. În urma executării acestor regrupări, în ajunul bătăliei de la Oituz, Divizia 7 Infanterie ocupa un dispozitiv defensiv între Valea Dofteanei și Valea Oituzului, unde realiza joncțiunea cu Corpul 24 Armată rus. Importanța strategică a bătăliei Oituzului a fost covârșitoare pentru derularea ulterioară a războiului. Planul inamicului era de a rupe frontul pe Valea Oituzului și de a cuceri orașele Onești și Târgu Ocna. Cucerirea acestor obiective de către inamic ar fi însemnat un dezastru militar și economic pentru România. Valea Trotușului constituia principala arteră de comunicație și aprovizionare a armatelor româno-ruse. În această zonă se aflau minele de cărbuni de la Asău și Comănești, puțurile de petrol de la Moinești, precum și ocnele de sare de la Târgu Ocna
După luptele din data de 8 august 1917, frontul Diviziei 7 Infanterie s-a stabilizat pe linia Vârful Mare – originea văii Bogata – liziera de est a satului Slănic (cota 652), înălțimile dintre 702-779, dealul Vârful Pietrei. Divizia 7 Infanterie avea flancul stâng compromis de retragerea Diviziei 6 Infanterie, situație în care și-a anulat contraofensiva care fusese deja oprită de atacul Diviziei 117 germane. Această mare unitate germană, fusese întărită atât ca număr de soldați cât și ca spirit de luptă de sosirea Batalionului de Vânători Wurttemberg, din care făcea parte și viitorul mareșal german Erwin Rommel, atunci cu gradul de locotenent. Sub comanda acestuia, trei companii s-au infiltrat de-a lungul văii Oituzului și au amenințat Divizia 7 Infanterie cu încercuirea. În aceste condiții, în noaptea de 9 spre 10 august 1917, generalul Nicolae Rujinschi, comandantul Diviziei 7 Infanterie, fără a avea aprobarea generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-române, a ordonat evacuarea completă a efectivelor dislocate pe culmea Ungureanu. În primele ore ale dimineții de 10 august, subunități din Batalionul de Vânători Wurttemberg comandate de Erwin Rommel au atacat prin surprindere pozțiile deținute de Regimentul 16 Infanterie, comandat de colonelul Mihail Cezar. Erwin Rommel consemnează în memorii: ,,Una dintre ordonanțele mele de front a tras un glonț în capul unui român din stânga mea care mă luase la țintă de la o distanță de circa 15 metri”. În cadrul acestei lupte corp la corp Erwin Rommel a fost rănit la braț, în timp ce ofițerul francez care însoțea unitatea română ,,a strigat întruna ,,omorâți-i pe câinii de germani”, până când a fost lovit de un glonț tras de aproape. Ofițerul francez căzut la datorie a fost căpitanul Berge din Misiunea Militară Franceză, aflat în fruntea ostașilor din Regimentul 16 Infanterie.
La data de 11 august 1917, inamicul a dezlănțuit un puternic bombardament de artilerie asupra orașului Tărgu Ocna, în timp ce mitralierele inamicului se aflau instalate pe dealul Vrânceanului. În această situație dramatică, punctul de comandă al Corpului 4 Armată a părăsit orașul Onești, iar cel al Diviziei 7 Infanterie orașul Târgu Ocna. Coloane întregi de refugiați cu căruțe pline, au părăsit orașul Târgu Ocna care ,,împreună cu principalele căi de comunicație ale acestuia erau acum sub tirul inamicului”. Locotenentul Erwin Rommel consemnează în Memorii:
[…]Orașul însuși era sub tirul artileriei grele și puteam vedea coloane nesfârșite de vehicule oprite lângă trenuri la fel de lungi în gară[…]
În seara zilei de 11 august 1917, Divizia 7 Infanterie se afla într-o situație critică. Generalul Nicolae Rujinschi, comandantul Diviziei 7 Infanterie raporta: ,,Trupele sunt reduse la 70-100 de oameni de companie, iar oamenii sunt sleiți de puteri, după patru zile și patru nopți de lupte continue”. În condițiile în care Valea Trotușului și întregul front al al Corpului 4 Armată erau în pericol, Alexandru Averescu a introdus în sprijinul Diviziei 7 Infanterie, două batalioane din cadrul Diviziei Cavalerie cu un efectiv de 1400 de luptători.
La contraatacul executat de către trupele române la data de 12 august 1917 ora 17,15 pentru cucerirea punctului Cireșoaia și a înălțimilor învecinate, au participat alături de alte trupe româno-ruse, Regimentul 27 Infanterie și un batalion din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” unități din compunerea Diviziei 7 Infanterie. Atacul executat de trupele noastre a constituit un succes, astfel că la lăsarea întunericului toate înălțimile erau în mâinile soldaților noștri: Măgura, Vrânceanu, Cuprianul, Grohotișul, Cireșoaia.
Generalul Alexandru Averescu a sosit la Târgu Ocna la data 13 august 1917, fiind însoțit de primul ministru Ionel Brătianu și ministrul Constantinescu Alexandru. Aceștia au fost întâmpinați de generalul Arthur Văitoianu, comandantul Corpului 4 Armată. La data de 13 august 1917, ora 05,00 Divizia 7 Infanterie a declanșat ofensiva cu efectivele Brigăzii 13 Infanterie în sectorul Cireșoaia și ale Brigăzii 14 Infanterie în sectorul central Coșna, între văile Slănicului și Oituzului. Generalul Alexandru Averescu care urmărea bătălia de la fața locului a trimis în susținerea Diviziei 6 Infanterie două batalioane din Regimentul 1 Marș al Diviziei 7 Infanterie.
Generalul Alexandru Averescu avea să consemneze în memorii:
[…] Mai târziu am trecut la postul de comandă al Diviziei a 7-a, general Rujinschi și urcând pe un dâmb deasupra Tg. Ocnei, am urmărit atacul deja început în acest sector. Rezultatul obținut foarte satisfăcător. Inamicul este dat înapoi. Se recucerește cota 772. (Batalionul de munte face 400 prizonieri) reluăm Dealul Măgura și ieșirea de Vest a defileului dela Slănic–Gura Slănicului. Am urmărit partea aceasta a luptei de pe Dealul Piscu cu binoclu.
În timpul luptelor purtate de către unitățile din subordinea Divizia 7 Infanterie pentru cucerirea Coșnei și Cireșoaiei, și-au pierdut viața un număr mare de ostași. Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” a dat cel mai important tribut de sânge: 30 de ofițeri, printre care și sublocotenentul Toader Chirnoagă și 1570 soldați căzuți la datorie. Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” a pierdut în luptă 512 ostași, printre care căpitanul Mihai Nistor, comandantul companiei a 5-a și plutonierul Ioan Talpău. Au mai fost răniți în luptă, locotenentul Alexandru Dumitrescu și sublocotenentul Teodor Ursu. Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” a pierdut în luptele purtate pe Măgura pe sublocotenentul Olănescu, alături de 14 ostași.
În luptele purtate la Coșna și Cireșoaia se va distinge și remarca viitorul general Nicolae Șova, care pentru faptele sale de arme în cadrul Biroului Operații al Diviziei 7 Infanterie va fi avansat la gradul de maior. Scriitorul Ioan Missir, pe front căpitan de rezervă în Regimentul 8 Vânători din Botoșani, va consemna în cartea sa intitulată Fata moartă apărută în anul 1937, dramatismul confruntărilor de la Coșna și Cireșoaia:
[…] Luptele continuă la Coșna, prelugindu-se prin Cireșoaia spre dreapta, unde germanii, care coborâseră pârâul pe malul Trotușului, au fost împinși îndărăt[…] Luptele de la Cireșoaia rămân pietre de încercare și în același timp lespedea a atâtor și atâtor regimente măcinate de uraganul de foc.
Sergentul Ion Ghivirigă, din compania a 2-a, Regimentul 2 Grăniceri, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie notează în jurnalul său dramatismul luptelor purtate între satul Grozești și dealul Coșna:
[…] Ne-am desfăcut în linie de trăgători și înainte spre creasta dealului. Ne ascundeam prin gropi, prin dosul copacilor…Pe creastă ne-am întâlnit piept la piept cu nemții care erau și ei cu baionetele la arme[…] Nemții fug de baionetă. N-au mai putut înainta nemții, dar ne atacau mereu și ne băteau cu artileria. Nu dormeam nopți de-a rândul, toată ziua săpam în tranșee, ghebos ca să nu scoatem capul afară și noaptea căram sârma ghimpată.
Din Regimentul 2 Grăniceri a căzut în mod eroic la datorie în luptele purtate pe dealul Coșna la 31 iulie/13 august 1917, alături de alți eroi și caporalul Constantin Mușat. În confruntările din 26 iulie/8 august 1917 de pe dealul Coșna a căzut prizonier și sublocotenentul Camil Petrescu din Regimentul 16 Dorobanți ,,Suceava”. Acesta a fost capturat de soldații din Regimentul 18 Vânători Alpini unitate din subordinea Brigăzii 15 ,,Bavaria”. Marele scriitor avea să consemneze:
[…]Pe drum am văzut cum treceau rezerve de infanterie și artilerie inamice, a început apoi a sosi un număr extraordinar de mare, ceea ce provoca îngrijorarea tuturor, mari transporturi de răniți, care nu mai aveau loc prin spitale. Erau complet surprinși de rezistența românească.
Luptele purtate de Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” la Coșna și Cireșoaia sunt descrise de către marele istoric și om politic Gheorghe Brătianu în lucrarea File rupte din cartea războiului. Un aport decisiv în luptelele purtate la Coșna și Cireșoaia l-a avut Batalionul Vânătorilor de Munte din Târgu Neamț. Înființat la București, în cazărmile Regimentului 4 Roșiori, Corpul Vânătorilor de Munte cu un efectiv de 1980 de ostași, aflat sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, a fost redislocat la data de 20 noiembrie 1916, în garnizoana Târgu Neamț. La data de 24 ianuarie 1917, în prezența regelui Ferdinand I, Batalionul Vânătorilor de Munte a primit Drapelul corpului de oaste. După reorganizare și înzestrare cu armament modern, Batalionul Vânătorilor de Munte din Târgu Neamț a intrat în iulie 1917, în subordinea Diviziei 7 Infanterie. În monumentala lucrare Istoria Războiului pentru Întregirea României marele istoric Constantin Kirițescu consemna:
[…] Plecați la 8 august din Târgu-Neamțului, la 11 August seara, vânătorii de munte erau la Brătești, 5 chilometri la nord-est de Târgu-Ocnei, după 160 de chilometri străbătuți în patru zile de marș grăbit peste munți și dealuri, și în urmă de a lungul văii Tazlăului, în dimineața zilei de 12 August, după abia trei ceasuri de somn, au luat iarăși drumul spre a intra în linia de foc, unde erau așteptați cu nerăbdare[…] Vânătorii de munte trec ca vârtejul printre rândurile dușmanilor, le împrăștie și le spulberă, fără să le dea măcar timp să se împotrivească.
Batalionul de vânători de munte comandat de maiorul Virgil Bădulescu a plecat din Târgu Neamț la data de 26 iulie/8 august 1917 și după a a străbătut în marș în timp de patru zile o distanță de aproximativ 160 de km a ajuns în dimineața zilei de 30 iulie/12 august 1917 la Brătești, localitate situată la 5 km nord-est de Târgu Ocna. După ce au trecut Trotușul oștenii acestu batalion au ajuns în satul Mosoarele, situat la poalele Cireșoaiei. De aici, vânătorii de munte au început să urce înălțimile Cireșoaiei pe lângă pârâul Rupturile. Împreună cu Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” vânătorii de munte au obținut un succes deplin, cele două subunități reușind să pună stăpânire pe ânălțimile Măgura, Vrînceanul, Cuprianul, Grohotișul și Cireșoaia.
În semn de apreciere și recunoștiință, în octombrie 1917 batalionul a fost transformat în Regimentul 8 Vânători de Munte, principele Carol fiind numit „cap al acestui brav regiment”.
La data 29 iunie 1939, în cadrul unei ceremonii solemne la care a participat regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu, oficialități locale, precum și numeroși generali și ofițeri superiori, la Târgu Neamț a fost inaugurat un monument-mausoleu închinat vânătorilor de munte. Luptele sângeroase de la Cireșoaia au reprezentat ultima bătălie majoră desfășurată pe frontul românesc. Lucrarea domnului profesor Corneliu Stoica, Zile de foc la porțile orașului Tîrgu Ocna apărută la Editura Magic Print din Onești și lansată la data de 11 august 2017 la Tîrgu Ocna, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la luptele de la Coșna și Cireșoia, reprezintă contribuție importantă la istoriografia Războiului pentru Întregirea României.
Printre ofițerii români care s-au distins în aceste lupte, se numără și locotenent-colonelul Papasoglu-Pazu Dumitru sub-șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie care a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Mare Cruce ,,pentru bravura și devotamentul remarcabil arătat în serviciul de stat major în timpul luptelor dela Cireșoaia (28-29 August 1917). Controlând executarea ordinelor comandamentului a stat pe linia de foc urmărind în diferite rânduri acțiunea de la observatori și contribuind prin aceasta la bunul mers al operațiunilor”.
Trebuie menționat faptul că tirul de artilerie executat de către Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 8 Obuziere din subordinea Diviziei 7 Infanterie a fost reglat și de către aerostierii din Corpul Român de Aerostație. Locotenentul Scarlat Rădulescu, comandant al Companiei a III-a Aerostație, a fost citat în Ordinul de zi al Diviziei 7 Infanterie datorită celor 20 de baterii de artilerie descoperite de către acesta în cadrul misiunilor executate. La data de 4 decembrie 1917, trupele rusești prin generalul Scerbacev a semnat armistițiul cu cele germane, situație în care Consiliul de Coroană convocat în aceeași zi sub conducerea regelui Ferdinand, a hotărât începerea discuțiilor cu Germania pentru încheierea unui armistițiu. Discuțiile cu partea germană au început la data de 7 decembrie 1917, la Focșani și s-au finalizat două zile mai târziu prin semnarea unui armistițiu. Acest armistițiu prevedea printre altele, obligativitatea reciprocă de a nu se relua ostilitățile decât prin denunțarea prealabilă a acestuia cu 72 de ore înainte.
Condițiile de trai din Moldova, suprapopulată de unități militare româno-ruse în refacere și de refugiați, erau deosebit de grele. Contele de Saint-Aulaire, reprezentantul Franței în România, aflat la Iași, consemna această situație dramatică:
Dimineața, ducându-mă la birou, întâlneam tomberoane care ridicau cadavrele nenorociților morți de frig pe trotuare. Deseori se afla printre ei cadavrul unei mame cu copilul ei nou-născut[…]. În această Moldovă suprapopulată, subalimentată, devastată, mizeria și foametea, din care iau naștere tifosul exantematic, făceau mai multe victime decât focul inamicului.În spitalele care refuzau să mai primească lume, lipsea totul afară de devotament. Lipseau lemnele, rufăria, pansamentele, instrumentele chirurgicale, lipseau anestezicele. Răniții și bolnavii le implorau pe infirmiere să pună capăt suferințelor lor, să-i ucidă. Urletele de durere acopereau gemetele muribunzilor. Materialul sanitar expediat de Franța- neglijență sau sadism, era reținut tot de Rusia, care, după ce dezlănțuise toate aceste suferințe, nu preda leacurile furnizate de alții. Acestea nu vor începe să sosească la Iași decât în trenuri însoțite de ofițeri francezi, detașați din misiunea noastră sanitară care condamnată la inactivitate de Statul Major rus, va deveni un fel de soră-șefă a acestui imens spital sau a acestei grădini a supliciilor.
Situația determinată de izbucnirea revoluției bolșevice de la Petrograd, precum și faptul că unul din epicentrele acțiunilor grupurilor bolșevice din fosta armată țaristă a fost orașul Roman au impus o serie de măsuri specifice. Pe frontul românesc, ,,Comitetul militaro-revoluționar” avea să se declare drept autoritate supremă în armata rusă și va convoca un congres al tuturor unităților de pe front, ce se va ține în orașul Roman la data de 6 noiembrie 1917 . Într-o recenzie publicată în revista „Viața Românească”, la un articol publicat de A. Reabin-Sclearevsky, la Harkov, în revista „Letopisețul Revoluției” nr. 1(10)/ ianuarie-februarie 1925, organ de presă în limba rusă al Comitetului Executiv al Partidului Comunist Ucrainean, P.P. Cazacu arăta:
Într-adevăr, s-a ales un comitet socialist revoluționar, care trebuia să militeze pentru război, dar era așa de slab, că în noaptea de 2 spre 3 decembrie câțiva bolșevici l-au arestat și s-au constituit ei în comitet, la Roman. La Iași era un comitet revoluționar bolșevizat. Șcerbacev a instituit împotriva lui un comitet de coaliție din reprezentanți ai naționalităților. Acest comitet a arestat, la Iași, comitetul bolșevic și i-a expulzat la Socola, unde aceștia s-au întărit și au întrerupt comunicația trenurilor cu produse care veneau din Rusia și mergeau la front.
Rezultatul congresului de la Roman a fost bolșevizarea armatei ruse, soldații cerând demobilizarea și încheierea imediată a păcii, în caz contrar amenințând cu părăsirea frontului. La data de 22 noiembrie 1917, a avut loc la Iași o întrunire a sovietului soldaților prezidată de căpitanul Axenoff, la care au participat aproximativ șase mii de soldați. Această întrunire de la Iași, a consființit hotărârile congresului de la Roman, care stipulase faptul ca puterea să rămână în mâinile comitetului militar-revoluționar. Situația de anarhie din rândul trupelor ruse a fost prezentată în memoriile sale și de generalul de divizie Gustaf Emil Mannerheim, comandant al Diviziei 12 Cavalerie rusă:
[…]Așa cum evolua situația, la sfârșitul verii și în toamna anului 1917 poziția comandanților a fost tot mai mult subminată și în cele din urmă, a devenit foarte precară. Tot mai frecvent se întâmpla ca ofițerii să fie arestați de soldați și duși în fața unor instanțe revoluționare, în care comisari cu puteri largi aveau cuvântul hotărâtor.
Trebuie menționat faptul că în garnizoana Roman au fost cantonate pe parcursul anului 1917 mari unități și unități din compunerea Armatei a 9-ruse. Comandamentul acestei armate ruse era cartiruit în hotelul ,,Modern” din orașul Roman. Un comandament de mare unitate din Armata a 9-rusă(Corpul 24 Armată rus) era dislocat în localul Liceului ,,Roman-Vodă”. Unitățile și marile unități din subordinea Armatei a 9-ruse aflate pe frontul românesc, însumau aproximativ un milion de soldați. Printre marile unități din compunerea acestei armate se număra și Divizia 12 Cavalerie rusă, comandată de generalul Gustaf Emil Mannerheim, viitorul președinte al Finlandei. În Memorii generalul Mihai Buttescu, ofițer de legătură între Armata a 9-a rusă și Armata a 2-a română, consemnează faptul că la data de 29 ianuarie 1917, generalul de divizie Gustaf Emil Mannerheim a sosit în garnizoana Roman, fiind chemat la ordin de generalul Letchitzki, comandantul Armatei a 9-ruse. La rândul lui, generalul de divizie Gustaf Emil Mannerheim consemnează în Memorii:
Printre forțele transferate toamna târziu, în 1916, în România s-a aflat și divizia mea, care, la sfârțitul lui noiembrie, a părăsit frontul de la Luck pentru a se angaja într-un marș de 700 de km.pe drumuri desfundate. La 20 decembrie, am ajuns la Focșani, unde m-am prezentat generalului Averescu, comandantul armatei a 2 române.
În baza Ordinului nr. 5504 din 5/18 decembrie 1917, Marele Cartier General român a ordonat împărțirea teritoriului național în opt zone de operațiuni cu comandamentele la Botoșani, Fălticeni, Iași, Podu Iloaiei, Roman, Vaslui, Bacău și Bârlad. Această măsură a fost luată în scopul ,,supraveghierii unităților ruse din zona respectivă, să împiedice dezertarea lor cu armele și să reprime încercările de brigandaje”. În scopul acoperirii întregului front din Moldova la începutul lunii decembrie 1917 a fost ordonată o nouă reorganizare a armatei române. Divizia 7 Infanterie, alături de Diviziile 9 și 15 Infanterie, precum și de Regimentul 1 Călărași, au intrat în subordinea Corpului 1 Armată, a cărui comandament era la Botoșani.
Intenția trupelor ruse care au părăsit la începutul lunii ianuarie 1918 pozițiile de apărare, era aceea de a se deplasa către Roman și Pașcani, de unde puteau ușor trece peste Siret cu destinația Iași. Misiunea unităților noastre consta în a interzice pătrunderea trupelor ruse spre Iași și dirijarea acestora spre nord. Batalionul de Vânători de Munte din subordinea Diviziei 7 Infanterie a trecut la dezarmarea trupelor ruse la Timișești, misiunea unității fiind aceea de a asigura siguranța instalațiilor de alimentare cu apă ale orașelor Roman și Iași.
În condițiile în care Armata a 4-a rusă a început să părăsească în debandadă frontul din munții Neamțului și să se apropie de linia Roman-Pașcani, misiunea Diviziei 7 Infanterie a devenit una foarte grea, având în vedere raportul de forțe net favorabil trupelor ruse. Ordinele primite de marea unitate romașcană erau clare și prevedeau faptul că bolșevicii nu puteau trece sub nici o formă spre Iași, ci trebuiau dezarmați și expediați peste Prut, prin nord. Căpitanul Marcel Fontaine, membru al Misiunii Militare franceze combatant în Regimentul 63/79 Infanterie/Divizia 15 Infanterie consemnează în Jurnalul de război, în data de 27 decembrie 1917: ,,O lovitură militară de forță contra comandantului Armatei a IV-a ruse a fost reprimată la Roman”. Dislocat pe calea ferată împreună cu regimentul din care făcea parte, din garnizoana Bacău, la Galbeni, în județul Roman, ofițerul francez consemnează:
[…]Pe linia paralelă alt tren, și el imobilizat. E plin de ruși. Pe traseu vedem mai mulți soldați ruși decât români. […] Localitatea nu e săracă. Are case destul de arătoase[…].
În jurnalul ofițerului francez identificăm pasaje referitoare la acțiunile de jaf săvârșite în satele din jurul Romanului și Bacăului de elemente ale armatei ruse asupra populației civile:
[…] Ieri și alaltăieri, în mai multe rânduri, tăcerea de pe câmpurile pustii a fost tulburată dintr-odată, de s-a auzit din casă în casă, de forfotă și strigăte: ,,Rușii, rușii!” Și deodată, ca și când s-ar fi stârnit un mușuroi de furnici, țăranii toți laolaltă, bărbați, femei, copii ieșeu în fugă din colibele unde-și petrec zilele ghemuiți în jurul sobei, ca să-și adune orătăniile de prin curți și ulițe[…]
Un episod tragic s-a petrecut în satul Misihănești, comuna Ciuturești, județul Roman. Văduva soldatului Burcă Constantin, din Regimentul 8 Călărași ,,Roman”, a fost ucisă în mod bestial de către o bandă de soldați ruși aflați în retragere de pe frontul românesc. Unul dintre cei patru copii rămași orfani, Burcă Ioan, pe atunci în vârstă de 12 ani, a fost combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial în cadrul Manutanței Roman. Faptele dramatice au fost relatate de nepotul lui Burcă Ioan, maistrul militar principal în rezervă Burcă Constantin, din Baza 95 Aeriană Bacău. În Fălticeni, garnizoana de reședință a Regimentului 16 Dorobanți unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, situația era foarte gravă :
20 octombrie. Din nou zile de groază. O divizie rusească, divizia de Turkestan, considerate ca armata cea mai bună, formată de curând și adusă în vara asta pe frontal de aici, n-a voit să lupte, a fugit și s-a așezat în apropierea orașului prin Horodniceni, Rotopănești, Lămățani. Ceea ce fac hoardele acestea e greu de închipuit, sătenii sunt prădați de tot avutul lor: vite, paseri, fân, păpușoi, totul e furat până și cartofele din gropi sunt scoase. O turmă de oi a fost împușcată cu mitralierele.
La rândul său Gheorghe Zaharescu preot paroh al comunei Văleni , județul Roman, consemnează în lucrarea Doisprezece ani de activitatea pastorală , apărută la Tipogerafia Rapid din Roman în 1935:
În primul război Mondial comuna Văleni nu a scăpat de urgia trupelor rusești contaminate de virusul nenorocit al indisciplinei. Toate drumurile era pline cu fugari de pe front, iar Moldova cunoștea retragerea sălbatică a armatelor rusești. Rublele abandonate nu au acoperit nenorocirile făcute. Ogrăzile gospodăriilor era pline de cai și echipamente militare, îngrămădiți în case câte 20-30 de ruși, fără nici o lege sau frică. Scoarța copacilor chiar și gardurile erau roase de caii hămesiți de foame și neîngrijire.
Baronul Ioan V. Stârcea, proprietarul moșiei, cetățean al imperiului austro-ungar și înalt diplomat în diplomația imperiului petrecuse campania războiului la Viena. Preotul paroh de la acea vreme spunea că ,,Moldova cunoscu astfel o nouă calamitate, aceea a retragerii destrăbălate a armatelor rusești cu cortegiul ei de brigandaj pe spinarea nenorocitului de popor”. Însăși curtea baronului Ion V. Stârcea ajunsă cartier general pentru comanda unei divizii nu a fost scutită de distrugere și devastare.
În ianuarie 1918, a fost evitată în ultimul moment o confruntare sângeroasă la Roman, între trupele ruse bolșevizate și unități ale armatei române. Această confruntare ar fi avut loc în situația în care, comandantul Corpului 24 Armată rus ar fi ordonat intrarea trupelor sale în orașul Roman. Scopul declarat al trupelor ruse era eliberarea soldaților ruși bolșevizați arestați și aflați în captivitate. Din fericire, în lipsa unui plan de operațiuni, acestă manevră nu a mai avut loc. În luna decembrie 1917, detașamente rebele ale armatei ruse bolșevizate care au încercat eliberarea soldaților ruși aflați în captivitate în garnizoana Roman au fost annihilate de către armata română. La Socola, armata română a intervenit în forță și l-a arestat pe comisarul politic Simion Grigorovici Roșal. Ca măsură punitivă, Lenin a dispus arestarea ambasadorului României la Petrograd, Constantin Diamandy și a întregului personal civil și militar al legației române. Confruntările dintre armata română și trupele ruse dezorganizate au continuat la Mihăileni, Galați, Pașcani și Spătărești.
Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie a primit ordin de trecere în apărare pe aliniamentul Miroslăvești-Brătești, ocupând poziții înarmate la Soci, Moțca, Gâștești și Pașcani. La data de 12/25 ianuarie 1918, a fost ucis în localitatea Soci de către o coloană a armatei ruse, maiorul Butnariu comandantul batalionului 2 din Regimentul 16 Infanterie. Acesta a fost împușcat mortal pe la spate de către soldații ruși în timp ce media retragerea acestora. În urma confruntării care a urmat, Regimentul 16 Infanterie a trecut la atac în direcția Boureni și Sodomeni, încercuind și capturând în cele din urmă trupele ruse. Acțiunea ofensivă a unităților din compunerea Diviziei 7 Infanterie a continuat și a determinat retragerea trupelor ruse pe aliniamentul Drăgușeni-Ciumulești-Fălticeni. Au fost dezarmate și s-au predat rând pe rând, unități și mari unități ruse, precum Regimentele 104, 335, 336 Infanterie și Divizia 26 rusă. La data de 14 ianuarie 1918, Regimentul 2 Grăniceri a primit ordin să dezarmeze Corpul 2 Armată rus care încerca șă pătrundă și să comită jafuri în Fălticeni. În sprijinul unității de grăniceri a fost trimis un batalion din Regimentul 16 Dorobanți și o baterie de artilerie, unități din subordinea Diviziei 7 Infanterie. În lupta de la Spătărești, Regimentul 2 Grăniceri a înregistrat 10 ostași morți și 76 răniți. La data de 5 februarie1918, batalioanele I și II din Regimentul 2 Grăniceri au fost îmbarcate și s-au dislocat în garnizoana Roman, în timp ce batalionul III a fost cartiruit în garnizoana Pașcani. La data de 18 februarie 1918, subunitățile Regimentului 2 Grăniceri au părăsit orașele Roman și Pașcani și au s-au îndreptat în marș către garnizoana Iași.
Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” , unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie a primit misiunea de a menține ordinea în satul Hălăucești și la Pașcani. Batalionul 1 cantonat la Hălăucești, a predat către Brigada 14 Infanterie o coloană rusă formată din 20 de căruțe, 24 cai și 30 de soldați.
Compania a 11-a și un pluton de mitraliere din Regimentul 14 Dorobanți a fost trimis la Pașcani în sprijinul batalionului 2. La data de 18 decembrie1917, ora 14,00 batalionul 3, din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, comandat de maiorul Dumitru Coroamă a început deplasarea de la Hălăucești către Pașcani, unde a ajuns la ora 20,30. Batalioanele 2 și 3 ale Regimentului 14 Dorobanți au asigurat paza și ordinea în zona orașului Pașcani, participând până la data de 22 ianuarie 1918 la dezarmarea elementelor răzlețe din armata rusă aflate în retragere. Batalionul 1, cantonat în regiunea Mogoșești a dezarmat la data de 21 decembrie 1917, un număr de 1500 de soldați ruși, îmbarcați în 30 de vagoane, care traversau gara din Hălăucești.
Semnarea Tratatului preliminar de pace cu Puterile Centrale la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea, numit și Pacea de la Buftea, de către guvernul român și guvernele Triplei Alianțe, având ca obiect principal încetarea stării de beligeranță pe Frontul Român, a însemnat practic transformarea României într-o colonie germană. Preambulul tratatului consemna denunțarea unilaterală de către Puterile Centrale a Armistițiului de la Focșani, și acordarea unui ultimatum de trei zile Guvernului României pentru încheierea păcii. Din punct de vedere militar Tratatul prevedea, demobilizarea imediată a cel puțin opt divizii ale armatei române și evacuarea trupelor române de pe teritoriul Monarhiei austro-ungare.
În aceste condiții, la data de 18 februarie /4 martie 1918 Marele Cartier General a redactat Instrucțiunile operative nr. 890, care stipulau noile misiuni ale armatei române:
Fiind cu desăvârșire izolați, fără a avea putință să sperăm într-un ajutor, fără o linie de retragere și pe cale de a fi complect încercuiți ne găsim într-o situație militară fără precedent în istorie.Totuși oricât de grea este această situație și oricât de neegală lupta ce trebuie să o purtăm, datoria comandamentelor și trupelor noastre este de a salva onoarea, integritatea și independența țării. Pentru îndeplinirea acestei misiuni sacrificiile nu pot fi precupețite și nici o jertfă nu va fi de prisos.
În situația determinată de mersul operațiunilor, și atitudinea trupelor bolșevizate punctul de comandă al Corpului 1 Armată s-a mutat de la Botoșani la Roman. Datorită evenimentelor ulterioare petrecute în Europa, ce au condus la prăbușirea Puterilor Centrale, la data de 10 noiembrie 1918 prin Înaltul Decret nr. 3179, M.S. regele Ferdinand a ordonat mobilizarea armatei printr-un apel emoționant:
Ostași !
Ora mult așteptată de toată suflarea românească, și îndeosebi de voi, vitejii Mei ostași,a sunat în sfârșit după o lungă și dureroasă așteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunăre ne impune ca o sfântă și patriotică datorie să luăm iarăși arma în mână ca să izgonim împreună cu ele pe vrăjmașul cotropitor din țară și să aducem liniște populației asuprite.
Regele Vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiți visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor Românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie.
Sufletele acelor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare; privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre țara noastră și fiii ei;camarazii voștri de arme din biruitoarele armate franceză și engleză, cari vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz, Mărăști și Mărășești; arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească brațul ostașului român. Frații noștri din Bucovina și din Ardeal vă cheamă pentru ultimă această luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarea din jugul străin.
Biruința e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viață pașnică și fericită.
Înainte deci cu vitejia strămoșească!
Dumnezeu este cu noi.
Ferdinand
Cele dintâi unități mobilizate au fost cele din Moldova care alcătuiau Corpul 4 Armată, printre acestea fiind și marea unitate cu sediul la Roman, Divizia 7 Infanterie. Primele mari unități care vor trece Carpații au fost Divizia 7 Infanterie și Divizia 1 Vânători, prima pe la Prisăcani-Tulgheș și a doua pe la Palanca-Ghimeș. Participant direct la această operațiune militară, Gheorghe I. Brătianu, combatant în Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” arăta în lucrarea File rupte din cartea războiului:
Îmi aduc aminte cum am plecat, chemat a doua oară sub drapel, din curtea cazărmii din Roman, într-o seară întunecoasă de iarnă, pentru a ne îmbarca în trenul ce pornea spre Piatra Neamț. De acolo, pe valea Bistriței, Divizia 3 urma să treacă în Ardeal. Caii, câți îi aveam, trăgeau din greu tunurile, care abia se urneau din loc prin noroiul desfundat de zăpadă. Ofițerii și soldații mergeau pe jos, lângă cai și chesoane, spre a nu le adăuga o greutate ce nu puteau să o ducă. Astfel, pornea a doua campanie, aceea care ne-a dus ostașii în Munții Apuseni, pe care i-au cucerit, iar pe urmă în câmpiile Ungariei. Ni se părea că, în întunericul nopții, se strecura pe zăpadă o armată de fantome mai degrabă decât o armată care se îndrepta spre izbândă. Trebuia să trecem munții, căci în Ardeal frământarea sporea în fi ecare ceas; la 1 Decembrie era să se proclame unirea în Marea Adunare de la Alba Iulia.
În momentul declanșării mobilizării, Regimentul 14 Dorobanți avea sub drapel contingentele anilor 1916, 1917 și 1918 și se afla cantonat la reședința sa din orașul Roman. Efectivele unității erau foarte reduse, se cifrau la aproximativ 1300 de soldați. Ulterior declanșării mobilizării, efectivele au fost completate cu contingentele anilor 1912-1915 inclusiv, astfel că în a patra zi de la această operațiune, Regimentul 14 Dorobanți era constituit pe trei batalioane cu câte trei companii. La data de 15 noiembrie 1918, o delegație având în frunte pe comandantul Regimentului 14 Dorobanți însoțit de 60 de militari, s-a deplasat cu drapelul corpului de oaste, la București pentru festivitățile desfășurate la Palatul Regal sub auspiciul M.S. regelui Ferdinand.
Prin ordinul telefonic nr. 432 din 15 noiembrie 1918, al Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 14 Dorobanți s-a îmbarcat în două trenuri, și la data de 18 noiembrie ora 06,00 a ajuns la Piatra Neamț. O parte din efectivele și materialele regimentului s-au cantonat în orașul Piatra Neamț, spre Bicaz, iar altă parte în cazarma Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”.
Demn de remarcat, este faptul că la acea dată întregul efectiv al Diviziei 7 Infanterie se afla sub comanda generalului Traian Moșoiu, care a comandat marea unitate romașcană în perioada 25 mai-10 decembrie 1918. După înfăptuirea ,,Marii Uniri”, de la 1 Decembrie 1918, generalul Traian Moșoiu a devenit guvernator militar al Transilvaniei. La data decretării mobilizării, Divizia 7 Infanterie ocupa un dispozitiv de luptă în orașul Piatra Neamț. Consiliul Național Român din Transilvania a fost nevoit să solicite sprijin guvernului de la Iași, datorită acțiunilor dușmănoase executate împotriva populației românești de către combatanții din gărzile maghiare. Divizia 7 Infanterie comandată de către generalul Traian Moșoiu a fost concentrată în zona Toplița-Ditrău-Gheorghieni.
Divizia 7 Infanterie a mobilizat Regimentele 14, 15, 16 și 27 Infanterie constituie în Brigăzile 13 și 14 Infanterie precum și două baterii de artilerie, un escadron din Regimentul 8 Călărași ,,Roman”, un batalion de pionieri, precum și alte subunități și formațiuni. Avangarda diviziei comandată de colonelul Anton Gherescu, comandantul Brigăzii 13 Infanterie era formată din Regimentul 15 Dorobanți, o baterie din Regimentul 4 Artilerie și un escadron din Regimentul 8 Călărași. Misiunea încredințată a fost de a se deplasa pe direcția Bicaz-Bistricioara-Tulgheș-Toplița având drept obiectiv ,,să pună, fără întârziere,stăpânire pe calea ferată din Valea Mureșului și Oltului Superior, împiedicând distrugerea lucrărilor de artă”.
Divizia 7 Infanterie a primit ordin să se concentreze în zona Toplița, Ditrău, Gheorghieni, în timp ce avangarda a depășit frontiera la data de 11/24 noiembrie 1918. În perioada 17/30 noiembrie-18/noiembrie/1 decembrie 1918, avangarda diviziei a ocupat localitatea Reghin unde ostașii noștri au fost întâmpinați cu entuziasm de oficialități și de o mulțime de oameni.
La data decretării mobilizării, unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie ocupau următorul dispozitiv de luptă:
Punctul de comandă în Piatra Neamț;
Avangarda:
– Escadronul 4 din Regimentul 8 Călărași ,,Roman” în Reghin;
– Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”: batalionul 1 și 2 la Reghin, batalionul 3 la Ieciu;
– Bateria 1 din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”: 1 secție la Reghin și una la Ieciu;
Grosul trupelor:
– Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” la Toplița, cu batalionul 1 cartiruit la Ieciu;
– Regimentul 14 Infanterie ,,Roman”, cartiruit la Piatra Neamț;
– Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”, cartiruit la Fălticeni;
– Divizionul 1 din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” cartiruit la Piatra Neamț;
– Batalionul 7 Pionieri, cartiruit la Bistricioara.
Avangarda Diviziei 7 Infanterie a urmat itinerariul Piatra-Prisăcani-Borsec-Toplița a trecut Munții Carpați în primele zile ale lunii noiembrie 1918, punând stăpânire pe calea ferată din valea Mureșului superior. Aceasta a continuat înaintarea, astfel încât a intrat în Târgu-Mureș, părăsit de către trupele secuiești cu o zi în urmă, la data de 19 noiembrie/2 decembrie 1918. Acest eveniment a fost reflectat și în presa vremii, astfel ziarul ,,Unirea” consemna:
Din 2 decembrie, armata română, așteptată cu atâta dor, e în Târgu Mureș. Entuziasmul cu care brigada română a fost primită de Consiliul Național Român și de numeroasa ceată a sătenilor din jur, a putut convinge stăpânirea din trecut cât de zadarnică a fost nădejdea de a putea deznaționaliza ținutul acesta.
La data de 21 noiembrie/4 decembrie 1918, unitățile din compunerea Brigăzii 14 Infanterie au eliberat orașele Bistrița și Năsăud.
În conformitate cu Ordinul Marelui Cartier General Român emis la data de 30 noiembrie/1 decembrie 1918 se stipula ca trupele române ,,să ocupe toate ținuturile românești care au făcut parte din fosta monarhie austro-ungară”. Divizia 7 Infanterie a primit misiunea să ocupe cât mai repede regiunea Turda-Cluj-Dej. Pentru punerea în aplicare a acestui ordin, în vederea conducerii și coordonării acțiunilor operative în Transilvania, s-a înființat Comandamentul Trupelor din Transilvania, aflat sub comanda generalului Traian Moșoiu, fostul comandant al Diviziei 7 Infanterie. Marea unitate romașcană comandată de generalul Constantin Neculcea a intrat în subordinea acestui nou comandament la data de 11/24 decembrie 1918.
Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” a preluat controlul asupra localităților Luduș, Uioara, și Cucerdea, în timp ce Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava” și un batalion din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” comandat de maiorul Dumitru Coroamă au intrat în orașul Cluj, considerat a fi capitala Transilvaniei. Până la sfârșitul lunii noiembrie, Divizia 7 Infanterie ocupase partea de nord a districtului Ciuc, districtul Mureș-Turda și partea de sud a districtului Bistrița Năsăud.
La adunarea populară care s-a desfășurat în centru orașului Cluj, comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul Constantin Neculcea arăta:
În aceste momente mărețe e imposibil a arăta ce simte inima. Lacrimile vorbesc mai mult ca orice grai. Ne-ați întâmpinat cu ,,Bine ați venit fraților”. Drumul a fost greu pentru noi, nu mai puțină a fost pentru voi răbdarea și durerea. Știu că sunteți apăsați. Chinurile voastre ne-au făcut să intrăm în război cu un singur scop: Unirea tuturor românilor.
Corespondentul ziarului ,,Unirea” scria: ,,Însuflețirea cu care a fost primită armata română, sub conducerea generalului Neculcea la Cluj, nu se poate descrie”.
Având în vedere faptul că trupele ungare se aflau dispuse la nord de localitatea Dej, Marele Cartier General Român a ordonat Comandamentului Trupelor din Transilvania ca marile unități din subordinea acestuia, printre care și Divizia 7 Infanterie să preia controlul asupra regiunii Baia Mare-Sighetul Marmației-Zalău. Urmare acesui ordin, Divizia 7 Infanterie și-a dispus unitățile pe două linii, astfel încât la data de 9/22 ianuarie 1919 trupele române din Transilvania se găseau pe aliniamentul vest Sighetul Marmației-vest Baia Mare-vest Zalău-est Ciucea-Zam. De remarcat este faptul că primele trupe române care eliberează orașul Baia Mare din Maramureș, a fost detașamentul constituit din bravii oșteni ai Regimentului 14 Dorobanți. Scriitorul și istoricul nemțean Gheorghe Radu remarca:
Ocuparea Maramureșului de către Regimentul 14 Roman reprezintă un eveniment deosebit de important, deoarece a fost prima unitate română care calcă pământul strămoșesc a lui Dragoș Vodă.
În Ordinul de zi nr.35 din 10 ianuarie 1919, al comandantului Diviziei 7 Infanterie se arăta:
De la trecerea Diviziei în Transilvania, Batalionul II din Regimentul 15 infanterie, comandat de maiorul Coroamă Dumitru, care a avut întodeauna, cele mai grele însărcinări,s-a condus cu multă energie și pricepere, ducând la bun rezultat întodeauna însărcinările ce i s-au dat. Înaintând cu avangarda Diviziei, a intrat cel dintâiu în localitățile: Tolgeș, Borsec, Szasz Regen, Maroș Vasarhely, Bistrița Năsăud, Maroș Luduș, Cluj și Baia Mare, unde a restabilit ordinea și introdus liniștea. Citând prin ordin de zi e Divizie acest Batalion, aduc viile mele mulțumiri comandantului, ofițerilor și trupei, cari prin pricepere, energie și disciplină au știut să conducă în toate ocaziunile în mod strălucit și îl dau de exemplu peîntreaga Divizie. Dat la Cartierul Diviziei în Dej, la 10 ianuarie 1919.
Comandantul Diviziei a VII-a
General NECULCEA
La data de 14 ianuarie 1919, a avut loc un incident militar în localitatea Țigani(astăzi Crișeni) în zona Sălajului, în timpul operației de ocupare a unui nou aliniament al liniei de demarcație din Transilvania dintre trupele române și ungare. În incident au fost implicate trupe maghiare ale Regimentului 24 Infanterie Honvezi din Divizia Secuiască, și trupe românești din Regimentul 16 Infanterie ,,Fălticeni” al Diviziei 7 Infanterie comandate de maiorul Gheorghe Rozin. Incidentul s-a soldat din partea română cu 6 morți, 13 răniți și 7 dispăruți. Dintre cei morți, unul a fost ucis în timpul atacului, iar ceilalți 5 care erau conducători de căruțe, după ce au fost capturați. Toți au fost înmormântați cu onoruri militare, în cimitirul orașului. Cei răniții au fost duși pentru a fi îngrijiți la Spitalul Orășenesc din Zalău.
În noaptea de 21/22 februarie 1919, subunități din ,,Divizia de secui” au atacat prin surprindere poziția deținută de Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” în localitatea Zalău.
,,Divizia de secui” era formată din elementele radicalizate din districtele secuiești din Transilvania, mai ales din comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei, respectiv zona din estul Transilvaniei populată de secui. Până la începerea efectivă a operațiunilor militare această divizie de secui s-a remarcat numai prin abuzurile, crimele și atrocitățile săvârșite împotriva populației românești din zona ocupată de către unguri. În urma confruntării cu forțele secuiești pierderile regimentului au fost grele, și s-au cifrat la 5 morți, 10 răniți și 73 dispăruți. În urma unei anchete comandate de către Comandamentul Trupelor din Transilvania pentru a stabili cauzele producerii acestui insucces, comandantul Diviziei 7 Infanterie, Constantin Neculce a fost înlocuit cu generalul Costin Dumitrescu. În raportul final al anchetei se arăta ,,că pierderile în prizonieri și materiale de la Zalău fac dovada că unitățille noastre au fost complet surprinse”. Începând cu data de 1 aprilie 1919, comanda Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” a fost preluată de locotenent-colonelul Gheorghe Iordănescu.
În urma desfășurării lucrărilor Conferinței de pace de la Paris din data de 26 februarie 1919, s-a stabilit crearea unei zone neutre cuprinzând localitățile Aradul-Salonta-Oradea-Carei-Satu Mare. La data de 21 martie 1919, puterea în Ungaria a fost preluată de comuniști, care au format Republica Ungară a Sfaturilor condusă de Bela Kun. Noile autorități maghiare, au refuzat să accepte soluția stabilită în urma Conferinței de pace de la Paris și în consecință au intensificat acțiunile militare împotriva trupelor române. În aceste condiții, Înaltul Comandament român a stabilit o amplă operație ofensivă care avea scopul de a respinge trupele ungare dincolo de linia neutră stabilită de aliați. În noul dispozitiv ofensiv adoptat de Marele Cartier General Român, Divizia 7 Infanterie a fost inclusă în ,,Grupul de Nord”, alături de Divizia 2 Cavalerie și Divizia 6 Infanterie.
Misiunea marii unități romașcane a fost aceea de a începe înaintarea pe trei coloane, fiecare de valoarea unui regiment, pe direcția Carei-Debrețin. Cele trei coloane erau constituite după cum urmează:
,,Coloana de nord”, din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava” și 3 baterii de artilerie;
,,Coloana din centru”, din Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” și batalionul 3 din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” sprijinite de două baterii de tunuri de câmp;
,,Coloana de sud”, din batalioanele 1 și 2 ale Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”, alături de o baterie de artilerie de munte.
Generalul Gheorghe Mărdărescu comandantul Trupelor din Transilvania consemnează în memorii:
În noaptea de 15/16 aprilie, inamicul, în urma unei pregătiri de artilerie, a atacat posturile noastre de trecere de la nord-vest de Nagy Sikarlo, din sectorul Brigăzii a 3-a Roșiori, pe valea Someșului, reușind să le respingă. Intervenind rezervele locale, inamicul a fost gonit, iar posturile noastre și-au ocupat pozițiile lor. Tot în decursul acestei nopți, forțele inamice au întreprins încercări de atac în sectorul Diviziei a 7-a, asupra posturilor noastre de la Giurtelecul Hododului-Țigani, precum și în sectorul Diviziei a 6-a, la nord-est de Ciucea. Toate aceste atacuri au fost respinse. În sectorul Brigăzii a 3-a Roșiori, pe valea Someșului, inamicul a continuat atacurile și în cursul zilei de 16 aprilie, pe frontul Nagy Sikarlo-Erdoszada, trupele brigăzii de roșiori au rezistat însă cu energie, respingând toate atacurile inamicului.
Începând cu data de 14 aprilie 1919, s-a constituit ,,Grupul de Nord”, format din Detașamentul ,,General Olteanu”, Divizia 7 Infanterie, Divizia 2 Cavalerie, Divizia 6 Infanterie și Divizia 16 Infanterie, aflat sub comanda generalului Traian Moșoiu. În dimineața zilei de 16 aprilie 1919, la ora 03,15 la centru și la aripa stângă a ,,Grupului de Nord” a început ofensiva declanșată de către Diviziile 6 și 7 Infanterie.
Trupele Diviziei 7 Infanterie au înaintat pe două coloane și o flancgardă pe stânga, în următorul dispozitiv:
,,Coloana de Nord” compusă din Regimentul 16 Infanterie și trei baterii din Regimentul 4 Artilerie, pe direcția Cehul Silvaniei-Hodod-Supurul de Jos;
,,Coloana de Sud”, compusă din Regimentul 27 Infanterie, două baterii din Regimentul 4 Artilerie și două baterii din Regimentul 8 Obuziere, pe direcția Țigani-Bala-Sarmașag;
Flancgarda pe stânga, compusă din două batalioane din Regimentul 15 Dorobanți și o baterie munte, pe direcția Zalău-Vârșolț, acoperind stânga coloanei de Sud și făcând legătura cu Divizia 6 Infanterie.
Rezerva Diviziei a 7-a Infanterie era constituită din două batalioane din Regimentul 14 Dorobanți, un batalion din Regimentul 15 Dorobanți și o baterie din Regimentul 8 Obuziere. În seara zilei de 17 aprilie 1919, Trupele Diviziei 7 Infanterie ocupau un dispozitiv în valea Crasnei, debușând cu flancul drept la Supurul de Jos. La 18 aprilie 1919, Divizia 7 Infanterie a debușat complet în câmpie, ajungând în apropierea localității Careii Mari. La data de 19 aprilie 1919, Divizia 7 Infanterie a ocupat localitatea Careii Mari, fără a întâmpina rezistență din partea inamicului.
Un detașament constituit din patru batalioane de infanterie și două baterii de artilerie din compunerea Diviziei 7 Infanterie și unitățile din subordinea Diviziei 2 Cavalerie au atacat la data de 22 aprilie 1919, forțele de secui din zona Mateszalka. În urma acestui atac, ,,Divizia de secui” a fost obligată să se retragă. Celelalte unități și subunități din compunerea Diviziei 7 Infanterie, împreună cu unități din Divizia 2 Cavalerie și Divizia 6 Infanterie s-au regrupat și au ocupat în zilele de 22/23 aprilie 1919, un dispozitiv de luptă la nord-est și est de localitatea Debrețin. Atacul asupra Debreținului nu a mai avut loc, deoarece în ziua de 23 aprilie 1919, orașul a fost ocupat fără luptă de către Divizia 7 Infanterie. În perioada 27-30 aprilie 1919, detașamentele de urmărire trimise de ,,Grupul de Nord” au înfrânt ultimele rezistențe pe care forțele ungurești le mai opuneau odată cu retragerea.
În ciuda ripostei inamicului, unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au atins la data de 1 mai 1919, tot frontul dintre Csap și Szeghe, atingând cursul râului Tisa, pe toată lungimea acestuia. Conform Ordinului nr.1272, Marele Cartier General Român a dispus concentrarea Diviziei 7 Infanterie în perioada 15-31 mai 1919 în raionul Botoșani-Rădăuți-Suceava-Fălticeni, punctul de comandă al acesteia fiind stabilit la Suceava. La data de 6 iunie1919, a avut loc o revista de front la care a participat generalul Nicolae Petala comandantul Corpului 4 Armată, iar la 10 iulie a avut loc vizita generalului Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei. Datorită faptului că guvernul comunist de la Budapesta a intensificat pregătirile militare și a declanșat la data de 20 iulie 1919, o puternică ofensivă împotriva trupelor noastre care dețineau poziții defensive pe malul de est al râului Tisa, armata română a fost nevoită să riposteze energic. În consecință, la data de 23 iulie 1919, trupele noastre au declanșat o puternică contraofensivă, în timp ce, conform Ordinului nr. 2393 din 21 iulie, Divizia 7 Infanterie a fost pusă în subordinea Comandamentului Trupelor din Transilvania și a început deplasarea spre linia frontului.
Marea unitate romașcană cu unitățile din subordine, a ajuns pe malul Tisei la data de 30 iulie 1919, iar a doua zi, la 31 iulie, o parte din unitățile din compunere, au început traversarea fluviului în dreptul localității Kis-Kore. Trecerea râului Tisa s-a realizat prin podul de pontoane de la Kis-Kore, de abia în zorii zilei, datorită faptului că bărcile au fost lansate în apă cu foarte mare greutate. ,,Prima unitate care a avut cinstea să treacă Tisa a fost batalionul 2 din Regimentul nr. 14 Roman comandat de maiorul Macri Nicolae” se consemnează în Registrul istoric al Regimentului 14 Dorobanți.
După un bombardament cu durata de aproximativ o oră, executat de o baterie de artilerie călăreață, râul Tisa a fost traversat cu o barcă, de o secție comandată de sergentul Grămadă Andrei din compania a 6-a din Regimentul 14 Dorobanți. Sub protecția acestei secții, s-a reușit traversarea râului de către celelalte trupe ale batalionului 2, fără a se înregistra nici o rezistență din partea inamicului.
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 43 al Comandamentului Trupelor din Transilvania, Divizia 7 Infanterie a înlocuit în Budapesta, capitala Ungariei, trupele Diviziei 1 Vânători. La data de 8 august 1919, trupele marii unități romașcane au intrat în Budapesta, punctul de comandă al diviziei fiind stabilit în Hotelul ,,Hungaria”. Misiunea încredințată marii unități romașcane a constat în principal de a asigura ordinea și siguranța în capitala Ungariei. Documentele de arhivă și imaginile iconografice dovedesc faptul că unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au sprijinit cu alimente și au asigurarat servicii medicale populației civile din zona de responsabilitate. Șeful serviciului intendență al Diviziei 7 Infanterie, în Războiul pentru Întregirea României a fost locotenent-colonelul Protopopescu Matache, în timp ce funcția de șef al serviciului intendență a garnizoanei Roman, era îndeplinită de maiorul Davidescu Constantin, ajutat de maiorul Robu Vasile.
Marele Cartier General Român a ordonat la data de 9 octombrie 1919, ca unitățile din compunerea Divizia 7 Infanterie să înceapă deplasarea către țară, cu destinația orașul Ploiești și Buzău. Scopul acestei măsuri a fost de a asigura buna desfășurare a primelor alegeri libere de după înfăptuirea ,,Marii Uniri”. Comandamentul Diviziei 7 Infanterie a plecat din Budapesta la 18 octombrie 1919 și a ajuns la Ploiești la data de 22 octombrie, având punctul de comandă instalat la ,,Grand-Hotel”.
După îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, în conformitate cu Ordinul nr. 5036 din 21 noiembrie 1919, al Marelui Cartier General, unitățile Diviziei 7 Infanterie au început deplasarea către garnizoanele de reședință. La data de 7 decembrie 1919, a avut loc intrarea triumfală în orașul Roman, a trupelor Diviziei 7 Infanterie care au contribuit cu numeroase jertfe de sânge la înfăptuirea României Mari.
Pentru faptele de vitejie dovedite în timpul campaniei din Ungaria mai mulți militari din marea unitate romașcană au fost decorați cu ordine și medalii militare. A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” și căpitanul Mihail Ion, de la comandamentul Diviziei a 7-a Infanterie, ,,pentru devotamentul și munca ce a depus ca ajutor al șefului biroului operațiilor în timpul luptelor cu maghiarii din iulie-august 1919. A făcut legătura între trupele diviziei și a comunicat ordinele unităților din primele linii de luptă, contribuind la mersul operațiilor”.
În perioada interbelică, conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace în anul 1927, Divizia 7 Infanterie era subordonată Corpului 4 Armată și avea în subordine următoarele unități și mari unități:
I.Brigada 7 Infanterie:
1. Regimentul nr. 14 de Dorobanți ,,Roman”;
2. Regimentul nr. 16 de Dorobanți ,,Fălticeni”;
3. Regimentul ,,Alexandru cel Bun” nr. 37 ,,Botoșani”;
II. Brigada 7 Artilerie:
1. Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”;
2. Regimentul 8 Artilerie ,,Botoșani”;
În garnizoana Roman se mai aflau următoarele unități neîndivizionate din subordinea Corpului 4 Armată:
Divizionul 4 Tren ,,Roman”, cu un escadron la Iași și unul la Cernăuți;
Manutanța garnizoanei Roman, subordonată Batalionullui 4 Administrativ Iași;
Atelierul de reparații al Corpului 4 Armată;
Depozitul de Armament și Munițiuni ,,Roman” de la Trifești;
Compania a 4 – a Sanitară, având în subordine Spitalul Militar al Corpului 4 Armată,, Iași”; Spitalul Militar ,,Cernăuți”, Spitalul Militar ,,Botoșani”, Spitalul Militar ,,Roman”,
Spitalul Militar ,,Bălți”, precum și Spitalele de ochi din Cernăuți și Iași;
Depozitul Regional Sanitar al Corpului 4 Armată;
Comenduirea Pieței Roman;
Cercul de Recrutare Roman.
În anul 1928, în garnizoana Roman era cartiruit și comanda unui divizion cu două escadroane din Regimentul 7 Călărași . Comanda Regimentului 7 Călărași, escadronul depozit, escadronul mitraliere, plutonul specialități, comanda unui divizion și două escadroane se aflau dislocate la Botoșani, un escadron se afla dislocat la Cernăuți și unul la Bălți.
În anul 1930, elementele armatei erau constituie din următoarele categorii de forțe:
Armata activă cu rezerva;
Milițiile.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Lege, ,,în caz de război armata activă și rezerva formează armata de operațiuni, milițiile sunt destinate să fie întrebuințate, în general înapoia armatei de operațiuni”. Legea mai prevedea că la vârsta de 41 ani împliniți toți bărbații care au satisfăcut serviciul militar erau trecuți în miliții.
Într-un Raport asupra situației muncii antimilitariste în România întocmit la data de 17 august 1931, se consemna faptul că în unitățile militare din garnizoana Roman activau celule subversive ale Partidului Comunist:
Regimentul de artilerie – 1 celulă a 3 oameni;
Regimentul de infanterie – 2 celule a 3 oameni;
În același Raport se mai preciza faptul că deși la Roman nu funcționa organizație de partid sau tineret ,,munca era condusă de un tovarăș care era soldat acolo”. În anul 1933, Resortul militar al Regionalei Moldova își desfășura activitatea în 13 unități, printre care se numărau Regimentul 8 Artilerie, Regimentul 24 Artilerie, Regimentul 14 Infanterie și Atelierul militar de reparații din Roman. La data de 27 martie 1934, într-un raport strict-secret intitulat Situația activității antimilitariste a P.C.R. se preciza faptul că la Roman se înființase o secție locală a Partidului Comunist care avea următoarea organizare:
Regimentul 4 artilerie – 1 celulă a 4 membri;
Regimentul 24 artilerie – 1 celulă a 3 membri;
Regimentul 8 artilerie grea – 1 celulă a 3 membri;
Regimentul 14 infanterie – 1 celulă a 5 membri;
Atelierele de reparații – 2 membri.
În total – 4 celule cu 17 membri.
În aceeași Situație, se preciza faptul că ,,la Roman, din cauza slabei munci a secției din Iași, tovarășii noștri soldați n-au putut niciodată să obțină material și se folosesc doar de concedii, aducând material din Transilvania sau Basarabia pe care-l difuzau în cazărmi”.
În septembrie 1939, Divizia 7 Infanterie, comandată de generalul Constantin Constantinescu-Claps, împreună cu dublura acesteia pe timp de război, Divizia 34 Infanterie, a participat cu un efectiv de 405 ofițeri, 284 subofițeri, 14.420 trupă, 6223 cai, 555 trăsuri și 3 automobile la manevrele militare de toamnă. Registrul de operații al Diviziei 7 Infanterie consemnează faptul că efectivele participante au fost inspectate de șeful Marelul Stat Major, generalul Florea Țenescu.
În urma ultimatului sovietic din data de 26 iunie 1940, Armata a 4-a română a emis Ordinul nr. 32571/28 iunie 1940 către marile unitățile și unități subordonate în care se precizau etapele evacuării și metodele abordate pentru evacuare. Orașele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă urmau să fie evacuate până la orele 20,00 ale zilei de 28 iunie, restul teritoriului urmând să fie evacuat succesiv în patru etape. În Instrucțiuni se mai preciza faptul că era interzis de a se executa de către unitățile aflate în retragere, distrugeri de căi ferate, poduri, instalații, depozite, aerodromuri, întreprindei industrial, uzine electrice, telefon, telegraf, gări etc. Evacuarea trupelor române trebuia să fie încheiată în patru zile, până la data de 2 iulie 1940, orele 12,00 și urma a se executa pe rutele: Cernăuți-Piatra-Neamț-Bacău, Chișinău-Vaslui-Bârlad și Cetatea Albă-Brăila.
Retragerea dramatică a armatei române din Basarabia și Bucovina de Nord a însemnatt o serie întreagă de provocări, umilințe și abuzuri la care au fost supuși militarii români, atât din partea trupele sovietice cât și de unele elemente ale populației civile. Astfel, într-un Raport prezentat de comandantul Regimentului 28 Dorobanți se arată:
Populația civilă formată mai mult din evrei manifesta o mare bucurie de cele întâmplate și fotografia pe ofițerii dezarmați, degradați și batjocoriți. Unitatea a fost în întregime dezarmată și risipită, iar mulți jefuiți de acești civili.
În lucrarea lui Marius Mircu, Pogromurile din Bucovina și Dorohoi apărută la Editura Glob din București în 1945, se arată faptul că un ofițer cu gradul de maior, comandant de batalion din Regimentului 54 Infanterie ar fi ordonat să fie împușcați evrei din subordinea sa. La data de 6 septembrie 1940 în România s-a instaurat guvernul național-legionar.
În luna octombrie 1940, în baza Directivei operative nr. 28 a Marelui Stat Major s-a ordonat o nouă organizare pentru Amatele a 3-a și a 4-a română. Comandamentul Armatei a 4-a română era la Roman și avea în subordine Corpurile 3 și 11 Armată, cu Diviziile 1 Gardă, 23, 15 respectiv 2, 30 și 32 Infanterie. În caz de război, Armata a 4-a urma să mai primescă în subordine Corpul 5 Armată care avea în subordine Divizia 5 Infanterie și Divizia 31 Infanterie.
Prin Ordinul nr. 16.300 din 24 octombrie 1940 al Marelui Stat Major s-a ordonat desființarea Diviziei 32 Infanterie, rămânând în continuare pentru pregătirea lucrărilor de mobilizare numai comandamentul acestei mari unități. Începând cu data de 9 noiembrie 1940 comandamentul Armatei a 4-a a fost mutat de la Roman la Bacău.
La data de 12 decembrie 1940, șeful Misiunii Militare Germane în România, generalul Hansen, însoțit de către generalul Nicolae Tătăranu, subșef în Marele Stat Major, a vizitat Centrul de instrucție româno-german și Cercul Militar din Roman, fiind întâmpinați de către generalul Olimpiu Stavrat, comandantul Diviziei 7 Infanterie.
În conformitate cu prevederile Ordinului nr.1706 al Marelui Stat Major din 20 ianuarie 1941, unitățile militare din garnizoana Roman au fost alarmate și s-au instalat gărzi la instituțiile militare și civile din oraș. În baza aceluiași ordin, comandantul garnizoanei Roman a preluat comanda prefecturii orașului, în timp ce un ofițer superior cu grad de maior a preluat comanda poliției locale. Colonelul Stănescu Romulus, fost comandant al comenduirii garnizoanei Roman a fost numit prefect al orașului, în timp ce funcția de șef a poliției a fost îndeplinită de maiorul Spiridonescu Ștefan din Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”. Unitățile militare din garnizoana Roman au fost în stare de alarmă până la data de 25 ianuarie 1941, interval de timp în care pe străzile orașului s-au instalat patrule și gărzi constituie din efectivele acestora. Trebuie menționat faptul că aceste măsuri excepționale ordonate de către conducătorul statului generalul Ion Antonescu, au avut ca scop asigurarea ordinii și disciplinei în țară de la debutul rebeliunii legionare și până la înfrângerea acesteia
În garnizoana Roman în perioada desfășurării rebeliunii legionare nu au fost consemnate evenimente grave care să conducă, la intervenția unităților militare din garnizoană. Într-o adresă întocmită în baza rapoartelor trimise de către Parchetetele generale, în județul Roman au fost înregistrate în perioada desfășurării rebeliunii legionare 4 maltratări de persoanae, 6 sechestrări și 20 de violări de domiciliu. În urma unor percheziții executate de autorități, la școlile secundare din țară, la Seminarul Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman au fost descoperite 6 cartușe de vânătoare și o baionetă.
În garnizoana Suceava unde se afla dislocat Regimentul 16 Infanterie din subordinea Diviziei 7 Infanterie, maiorul Lascăr din comandamentul marii unități, împreună cu un locotenent din armata germană au convocat la Primăria Suceava pe toți șefii legionari din Bucovina. Acestora li s-a prelucrat Ordinul Marelui Stat Major nr. 18063/23.01.1941 care îi soma pe legionari să depună armele.
Conform unui document strict secret al Marelui Stat Major la data de 1 aprilie 1941 în garnizoana Roman se aflau dislocate următoarele structuri militare:
1. Comandamentul Corplui 4 Armată ( provizoriu Iași);
2. Comandamentul Diviziei 7 Infanterie;
3. Regimentul 14 Dorobanți;
4. Regimentul ,,Petru Rareș” nr. 39 la Târgu Frumos (provizoriu Băcești-Roman);
5. Regimentul 68 Infanterie Fortificații la Panciu (provizoriu Hălăucești -Roman);
6. Regimentul 12 Călărași;
7. Regimentul 4 Artilerie;
8. Regimentul 8 Artilerie;
9. Regimentul 24 Artilerie ;
10. Regimentul 4 Artilerie Grea ( provizoriu Bacău);
11. Cercul de Recrutare;
12. Comenduirea Pieței Roman;
13. Batalionul 4 Administrativ;
14. Depozitul Regional de Subzistențe al Corpului 4 Armată;
15. Depozitul Regional de Echipament al Corpului 4 Armată;
16. Compania a 4-a Sanitară;
17. Depozitul Sanitar al Corpului 4 Armată;
18. Manutanța;
19. Tribunalul Militar al Corpului 4 Armată (provizoriu Iași);
20. Închisoarea Militară a Corpului 4 Armată (provizoriu Iași);
21. A.P.A. Arsenalul Armatei;
22. Legiunea de jandarmi;
23. Secția de pompieri;
24. Zona de apărare antiaeriană Roman;
25. Spitalul Militar Roman;
26. Depozitul de armament și muniții al Corpului 4 Armată (Trifești-Roman);
27. Subinspectoratul de Pregătire Premilitară Roman (cat. a II-a).
Funcția de primar al orașului Roman în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost ocupată de profesorul de științe naturale și medicină Neculai C. Pipă. Din octombrie 1944, până în mai 1945, funcția de primar al orașului Roman a fost îndeplinită de Constantin A. Dimitriu, fost profesor de fizică și chimie al Liceului ,,Roman-Vodă”.
La data de 4 mai 1941, în cadrul structurilor de comandament s-au constituit detașamente de legătură româno-germane care au fost trimise pe lângă marile unități operative din Moldova. Misiunea acestor detașamente era aceea de a înlesni cooperarea între comandamentele și trupele române și germane. Misiunea Militară germană a trimis un asemenea detașament de legătură pe lângă Divizia 7 Infanterie în iunie 1942, fără a înștința Marele Stat Major Român. Detașamentul de legătură a purtat numărul 108 și a fost comandat de către căpitanul Utzinger.
La data de 22 iunie 1941, s-a mobilizat Marele Cartier General, organizat pe două eșaloane: Eșalonul 1, urmând trupele, a funcționat succesiv la Odobești, Roman, Iași, Chișinău și Tighina și Eșalonul 2, care a rămas la București cu misiunea de a se ocupa de trupele din interior. La data declanșării mobilizării, Divizia 7 Infanterie comandată de generalul Olimpiu Stavrat, se afla dislocată în Nordul Bucovinei și se afla în subordinea Armatei a 3-a română, alături de mari unități din subordinea Corpului de Munte. Marile unități din subordinea. Armatei a 3-a române în cadrul dispozitivului operativ organizat în cadrul Grupului de armate ,,General Antonescu”, erau dispuse în flancul stâng între Seletin și Ripiceni.
Misiunea marii unități romașcane era aceea de a interzice pătrunderea forțelor sovietice pe direcțiile Cernăuți-Valea Sucevei și Cernăuți-Gura Humorului și de a asigura concentrarea trupelor româno-germane în vederea trecerii la ofensivă. Forța combativă a Diviziei 7 Infanterie în efective și tehnică de transport consta în 520 ofițeri(din care 227 activi și 293 de rezervă), 376 subofițeri( din care 251 activi și 125 de rezervă) , 17.413 trupă, 142 mașini și 1364 trăsuri hipo. Divizia 7 Infanterie sprijinită de un detașament constituit din Brigada 4 Mixtă, care a manevrat pe direcția Cupca-Fântâna Albă a înfrânt rezistența inamicului, ajungând la data de 4 iulie 1941, la Sud de Cernăuți. Conform noii strategii adoptate de către conducerea armatei, începând cu data de 29 iunie 1941, Corpul de Munte și-a restructurat dispozitivul de luptă, astfel că Divizia 7 Infanterie, a ieșit din subordinea acestuia și a primit alte misiuni. Misiunea încredințată marii unități romașcane, a fost aceea de a obliga inamicul să mențină forțe numeroase în zona Fântîna Albă-Tereblecea, oferind asfel posibilitatea Corpului de Munte de a înainta prin zona muntoasă și a ajunge la Storojineț, în spatele rezistențelor inamicului.
Conform Ordinului nr.30237 din 29 iunie 1941 al Corpului de Munte, Divizia 7 Infanterie a primit misiunea ca în dimineața zilei de 2 iulie, să pornească la ofensivă pe două direcții, acționând pe fiecare direcție cu câte un batalion întărit cu piese antitanc și aruncătoare, sprijinite de două divizioane de artilerie. Forța combativă a Diviziei 7 Infanterie din punct de vedere artileristic era formată dintr-un total de 29 baterii de artilerie din Regimentul 4 Artilerie, Regimentul 8 Artilerie, Regimentul 51 Artilerie și Regimentul 52 Artilerie, unități din compunerea Diviziei 30 Instrucție, precum și Divizionului 57 Artilerie grea independent, aflat în sprijinul marii unități romașcane.
În spatele frontului, în orașul Iași, s-au petrecut evenimente tragice. În dimineața zilei de 29 iunie 1941, peste 2500 de evrei au fost îmbarcați în 39 vagoane de marfă care au fost supraîncărcate. La ora 04,15 unul dintre trenuri a fost îndreptat spre Roman, ajungând la Trifești în jurul orei 11,15.De aici, trenul este îndreptat din nou către Roman și apoi la ora 15,55 a plecat către Târgu Frumos, unde a sosit la ora 21,31. Revenit în gara Roman, la data de 3 iulie, după opriri succesive la Mircești și Săboani pentru debarcarea cadavrelor, garnitura de tren a fost trasă pe linia de garaj a Companiei a 4-a Sanitară. A doua zi, ,,trenul morții” și-a continuat deplasarea către Călărași unde a ajuns la data de 6 iulie cu doar 1011 evrei în viață. La Roman, evreilor din tren li s-a asigurat asistență medicală, iar la plecare comunitatea locală le-a distribuit hrană și îmbrăcăminte. Acțiunea de a asigura asistență medicală, alimente și îmbrăcăminte evreilor din tren, a fost coordonată de Viorica Agarici, președinta filialei de Cruce Roșie Roman. Farmacistul ieșean A.I. Cuperman, supraviețuitor al tragicului eveniment, rememorează:
[…]Să se știe că la Roman, prin intervenția d-nei Agarici și a Serviciului Sanitar al Companiei a IV-a, s-a încercat tunderea și îmbăierea tuturor deportaților… Am dormit în noaptea de 3 iulie în incinta acestei formațiuni militare, pe pământul gol, mai bine zis pe pietre, sub pază. În zori ne-am îmbarcat într-o altă garnitură…Primisem apă, câte două-trei bucăți de zahăr și un sfert de pâine și cu acestea am dus-o până la Călărași, unde am ajuns ca niște fantome[…]
La rândul său, inginerul Victorin Lozinschi, martor ocular al evenimentelor consemnează:
[…]Când aveam 15 ani am fost zguduit de a vedea în gara Roman un tren marfar în care evrei nevinovați erau înghesuiți fără hrană și apă, chiar și fără aer și erau lăsați să moară[…]
În Ordinul nr. 255 al Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu condamnă excesele unor militari comise la Iași în perioada 28-30 iunie 1941:
Dezordinile întâmplate acum câteva zile la Iași au pus armata și autoritățile într-o lumină total nefavorabilă[…]Crime de asemenea natură constituiesc o pată rușinoasă pentru neamul întreg și ele sunt plătite mai târziu de către alte generații decît aceea care le-a comis. Cei ce se vor abate ori s-au abătut de la ordinul de mai sus vor fi dați în judecată și li se vor aplica sancțiunile cele mai severe prevăzute de lege.
Misiunea Armatei a 3-română era de a conduce operațiunile militare în Bucovina, de a ataca trupele de la flancul stâng spre Cernăuți, forțând Nistrul în sectorul Sulița Nouă și de a continua ofensiva spre direcția Hotin, spre Nistru. Divizia 7 Infanterie a primit Ordinul de operații nr. 42 care preciza misiunea marii unități, care consta în organizarea a două detașamente mixte care să atace în lungul crestelor vest Mușenița, Luza 422 și vest Baineț, cota 435 pentru a cuceri aliniamentul Climăuți, nord-est Bahrinești. ,,După cucerirea acestui obiectiv – se arată în ordinul de operații – se vor trimite patrule tari pentru păstrarea contactului”. În același timp, trebuia să se înlesnească intrarea în dispozitiv a unor unități motorizate germane și italiene prin înlăturarea barajelor de pe comunicațiile Coșna-Vatra Dornei, Cîmpulung-Gura Humorului, Ilișești-Suceava.
La data de 2 iulie 1941, Divizia 7 Infanterie a declanșat atacul între orele 3,30 după o foarte scurtă pregătire de artilerie. Atacul a decurs conform planului până la ora 6,30 atunci când forțele sovietice au executat un puternic contraatac care a obligat forțele române să se replieze. Generalul Olimpiu Stavrat, comandantul marii unități romașcane consemna:
Inamicul, pe frontul Diviziei 7, dispune de multe forțe și este solid organizat la teren, de altfel contraatacurile date de inamic s-au manifestat asupra fiecărui batalion de atac, pe direcții convergente și pe fiecare în forță de circa o companie sprijinită de multe mortiere și artilerie.
Comandantul Divizionului 57 Artilerie grea independent, unitate aflată în sprijinul Diviziei 7 Infanterie, va consema:
[…] în dimineața zilei de 2 iulie divizionul ia parte cu două baterii la luptele de la Tereblecea, Bahrinești, Climăuți acționând ca grupare de ansamblu îmbreună cu un divizion de artilerie călăreață […] în sprijinul Diviziei 7 Infanterie. În zilele de 3 și 4 iulie divizionul ia parte la luptele ce se dau la Fîntâna Albă, Coropcăuți, Binet, executând trageri de distrugere a fortificațiilor și a localităților precum și trageri de contrabaterie.
În acest context extrem de dificil, comandantul Diviziei 7 Infanterie a ordonat organizarea unui comandament de acoperire care să aibă la dispoziție trei detașamente. Aceste detașamente au primit misiunea să păstreze linia de contact, să împiedice orice pătrundere a inamicului în sud și să-l hărțuiască neîncetat.
În seara zilei de 2 iulie 1941, comandamentul Corpului de Munte a transmis Ordinul nr. 30331 care prevedea trecerea generalizată la ofensivă pe tot frontul său și cu toate unitățile subordonate în următoarele 24 de ore. Informațiile pe care le avea la îndemână comandanul corpului indicau faptul că ,,forțele inamice se retrag spre nord, lăsând ariergărzi puternice în sectorul Diviziei 7 Infanterie și slabe elemente de contact pe restul frontului”. La data de 3 iulie 1941, ,,Flamura”, denumire codificată a Armatei a 3-a română, a primit ordin să organizeze atacul pe direcția Rădăuți-Boian-Hotin. Din informațiile avute, rezulta faptul că inamicul dispunea de forțe slabe, cu excepția sectorului unde acționa Divizia 7 Infanterie.
Misiunea încredințată marii unități romașcane care avea numele de cod ,,Basarab”, era aceea de a ataca pe direcția Coropcăuți-Prevoreche-Mamornița. În situația în care inamicul se retrăgea, Divizia 7 Infanterie urma să împingă frontul spre Prut, luând și să ocupe trecerile între Ostrița și Cotul Boian. Dacă inamicul nu se retragea și rezista pe Siret, atacul diviziei urma să fie reluat. Statul major al Diviziei 7 Infanterie a comunicat celorlalte unități cu care urma să coopereze ora începerii atacului care a fost stabilită la 17,30, și consumul de muniție: 1 unitate de foc. La ora 17,30 artileria Diviziei 7 Infanterie a început bombardarea pozițiilor inamice, în timp ce infanteria a început atacul la ora 18,00, cuiburile de arme automate și bateriile inamicului fiind reduse la tăcere prin trageri de contrabaterie. În această acțiune de luptă, unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie au înregistrat un bilanț tragic: 7 morți,72 răniți și 9 dispăruți.
Datorită rezistenței dârze a inamicului, Divizia 7 Infanterie nu a reușit să treacă peste Siret decât cu elemente ușoare. La data de 4 iulie 1941, maiorul Emil Buzescu șeful biroului operații al Corpului de Munte a raportat generalului Ion Antonescu și șefului Marelui Cartier General, generalul Alexandru Ioanițiu veniți în inspecție la comandamentul marii unități dislocat la Dornești, faptul că Divizia 7 Infanterie a reluat înaintarea către nord ajungând pe Siret. Urma a se lua măsuri de traversare a râului pe punți de asalt, deoarece inamicul aruncase în aer toate podurile. ,,În urma operațiilor din 3 iulie – se poate citi în jurnalul de operații al Diviziei 7 Infanterie la partida zilei de 5 iulie – Corpul de munte a atins Prutul între Hlinița și Ostrița, iar Brigada 2 Mixtă munte a cucerit Herța și a atins Prutul între Molnița și Lunca. Inamicul în completă retragere. Se reia înaintarea pentru a atinge Nistrul”.
În acest context, misiunea de luptă încredințată marii unități romașcane era aceea de a înainta spre nord-est, pe direcța generală Siret-Noua Sulitță-Hotin. La data de 7 iulie 1941, Divizia 7 Infanterie a început deplasarea spre noul raion de acțiune. În jurnalul de operații al marii unități romașcane, avea să consemneze:
Pe tot timpul marșului, populația din sate în haine de sărbătoare, adunată în frunte cu preoții și învățătorii rămași, întâmpină trupele manifestând o mare bucurie. Imediat după întâmpinarea trupelor se oficiază slujbe religioase în biserci. Pe tot timpul trecerii trupelor, populația le primește cu flori,apă, lapte,pâine etc. Manifestările sunt mișcătoare și se resimt grozav asupririle bolșevice asupra populației românești.
În dimineața zilei de 9 iulie 1941, regele Mihai a sosit în gara Zorileni fiind întâmpinat de către Conducătorul Statului generalul Ion Antonescu. La jumătatea zilei, Divizia 7 Infanterie a primit Ordinul de operații nr.109 al Armatei a 3-a română, prin care i s-a încredințat misiunea de a asigura liniștea și siguranța în Bucovina eliberată. În conținutul acestui ordin se arăta:
Pentru îndeplinirea misiunii Divizia 7 va trebui să acopere cu posturi a căror tărie se lasă la aprecierea diviziei-toate punctele importante a căror stăpânire depind siguranța trupelor, se vor organiza patrule de control și se vor hotărî unități de alarmă care să fie în orice moment gata de luptă, pentru cazul unei rebeliuni, dezordini sau incursiuni. Se vor ocupa podurile importante de șosea și cale ferată, în special cele de pe Prut, inclusiv podurile de echipaj. Veți lua măsuri – se cerea în ordinul nr.109 – pentru repararea cât mai urgentă și punerea în stare de circulație a podurilor permanente de peste Prut. O deosebită atenție se va da asigurării ordinii în orașul Cernăuți. Se vor scotoci și curăța, prin patrule puternice comandate de ofițeri, toate pădurile din apropierea garnizoanelor ocupate de trupe, mai ales masivul păduros dintre Prut și Nistru.
Unele elemente din cadrul Diviziei 7 Infanterie au fost implicate în acțiuni ostile împotriva populației evreiești din localitățile eliberate de armata română. În lucrarea Raport final – Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România se arată:
[…] Primele trupe care au intrat în Bucovina au fost mai ales unitãți de luptã: o brigadã de cavalerie și, de asemenea, batalioanele de infanterie (vânãtori) nr. 9, 10 și 16, urmate imediat de Divizia 7 infanterie comandatã de generalul Olimpiu Stavrat. Drumul pe care aceste unitãți l-au urmat a fost hotãrâtor pentru destinul evreilor din nordul României, regiunea în care erau concentrate unele dintre cele mai extinse așezãri evreiești . Herța, Noua Sulițã, Hotin și Lipcani, cuprinzând mii de locuitori. Executarea ordinelor speciale a fost îndeplinitã doar de un mic numãr de soldați sub comanda pretorului Vartic. Aceste acțiuni au fost înregistrate de Dumitru Hatmanu, secretarul pretorului care a însoțit unitatea, și din acest motiv pot fi redate cu mare precizie. Primele asasinate au avut loc în Siret (sudul Bucovinei), la cinci kilometri de noua frontierã cu Sovietele. Evreii din oraș au fost deportați pe jos la Dornești, la 12 kilometri distanțã. Zeci de evrei incapabili de mars, cei mai în vârstã și unii infirmi, au rãmas în urmã alãturi de câteva femei care aveau grijã de ei. Acești evrei au fost duși într-o vale, nu departe de oraș, unde femeile au fost violate de mai mulți soldați din Divizia a 7-a […]
În aceeași zi, Divizia a 7-a, sub supravegherea generalului Olimpiu Stavrat și a aghiotantului sãu, a intrat în Herța. Vartic a numit imediat un primar nou și a format o .gardã civilã. a cãrei unicã funcție era de a identifica evreii și de a-i aresta cu ajutorul armatei. În total, 1 500 de evrei au fost adunați în patru sinagogi și o pivnițã de cãtre patrulele de soldați și garda civilã, care au bãtut crunt victimele. Identificarea evreilor a fost fãcutã rapid cu ajutorul unui informator local care cunoștea bine casele acestora. Noile autorități locale și reprezentantul armatei au redactat o listă de .suspecți și în ziua urmãtoare, la 6 iulie, a fost fãcutã o selecție a evreilor destinați împușcãrii conform ordinelor armatei. Evreii suspecți. au fost identificați de un membru al gărzii civile, care de asemenea a scos cu forța tinerele fete evreice din sinagogi și le-a predat soldaților, care le-au violat. Evreii. mai ales femeile cu copii mici și persoanele în vârstã au fost duși la o moarã la periferia orașului și împușcați de trei soldați […].
La data de 9 iulie 1941 s-a ordonat ca punctele de comandă ale Armatei a 3-a română și a Diviziei 7 Infanterie să se stabilească la Cernăuți. Într-un ordin de zi pe unitate, comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul Olimpiu Stavrat arăta că trupele marii unități romașcane s-au umplut de glorie în luptele purtate pentru eliberarea părții de nord a Bucovinei:
Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin jertfa de sânge a camarazilor noștri […] am reușit să înfrângem un inamic puternic și cu mult mai numerous ca noi și să statornicim hotarul în partea de răsărit a țării. Am spălat și am răsturnat umilirea de acum un an […] am purtat lupte crâncene și glorioase și am schimbat,,porecla în renume” că Divizia 7 infanterie este o divizie de fier[…] La Fântâna Albă. Bahrinești, Coropcăuți și Luza am dat primul examen al destoiniciei noastre. Acolo am primit botezul de sânge și prin el am readus în 3 zile, frumoasa Bucovină la Patria mamă. Pentru bravura ostașilor și ofițerilor noștri, comandamentul german, sub ordinele căruia eram, a citat Divizia 7 infanterie prin ordin de zi.
La data de 11 iulie 1941, Divizia 7 Infanterie a primit ordin de regrupare a unităților subordonate în vederea îmbarcării în trenuri și deplasării către Huși, marea unitate romașcană urmând să intre în subordinea Armatei a 4-a română. În urma acestei decizii, capacitatea operativă a Armatei a 3-a era redusă simțitor. La data de 15 iulie 1941, s-a ordonat ca Divizia 7 Infanterie să rămână la dispoziția Marelui Cartier General în zona Tălăești-Cărpineni-Horjești cu misiunea de a interveni spre sud-est în direcția ,,general Comrat”.
În seara zilei de 25 iulie 1941, s-a ordonat trecerea Nistrului de către Armata a 4-a română, Divizia 7 Infanterie aflată în subordinea Corpului 11 Armată german urmând să traverseze râul în zona Tighina. La data de 8 august 1941, Marele Cartier General a emis Directiva operativă nr. 31 prin care s-a ordonat ca Armata a 4 – a română să cucerească Odessa printr-o manevră combinată executată de Corpurile 3 și 5 Armată. Divizia 7 Infanterie subordonată Corpului 3 Armată, care acționa în zona centrală a frontului, a întâmpinat o rezistență puternică din partea trupelor sovietice. Maiorul Ion Mailat, ofițer în Statul Major al Corpului 3 Armată consemna rezultatele atacului executat la data de 18 august 1941:
[…] Nu știu a cui a fost ideea să se treacă la ofensivă, fără pregătire de artilerie, însă consider că a fost o greșeală. Surpriza nu știu dacă a fost realizată, în schimb, rezistențele inamice nu au fost temeinic neutralizate înainte de începerea atacului. Din această cauză, în prima zi de luptă nu s-a putut înainta decât 1-1,5 km, cu unitățile Diviziei 7 infanterie și mai puțin cu cele ale diviziilor, 22 și 3 infanterie.
Primele trupe române care au pătruns în Odessa au fost patrulele înaintate ale Diviziei 7 Infanterie, la data de 16 octombrie 1941, ora 10,30. Istoricul Constantin Kirițescu, descrie intrarea trupelor Diviziei 7 Infanterie în Odessa:
[…] Un spectacol impresionant se înfățișa înaintea ochilor soldaților români ce înaintau pe șosele: pozițiile întărite în jurul cărora se dăduseră cumplitele lupte aveau șanțurile anticar năruite și pământul răscolit de obuze, pâlcuri de salcâmi cu ramurile zdrențuite: cadavre de cai și trupuri de luptători, însângerați și învinețiți[…]În sfârșit Odessa, fructul binemeritat al unei mari, îndelungate și grele bătălii.
Regimentul 37 Infanterie ,,Botoșani”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, a intrat în Odessa la 16 octombrie 1941, ora 14,00 și a instalat punctul de comandă în clădirea Gării Centrale. În jurnalul de operații al unității, se consemnează faptul că, ,,trupa a fost aclamată de populație și primită cu flori”. Comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul Olimpiu Stavrat a ordonat, ,,sancționarea pe loc a oricăror încercări de furturi, jafuri, abuzuri în legătură cu avutul locuitorilor”.
Luptele purtate de Divizia 7 Infanterie pentru cucerirea Odessei au fost sintetizate de comandantul marii unități romașcane generalul Olimpiu Stavrat în Ordinul de zi nr. 50 din 20 octombrie 1941:
Ofițeri, Subofițeri și Ostași ai Diviziei a 7-a.
Odesa a căzut.
Bucuria revederii vetrelor noastre se apropie.
Cu ajutorul lui Dumnezeu prin jertfa de sânge a camarazilor noștri pe care îi lăsăm acum de strajă pe Câmpiile Ucrainei și cu bravura voastră am reușit să învingem un inamic puternic și cu mult mai numeros ca noi și să statornicim hotare noi în partea de Răsărit a țării. Am spălat și am răsturnat umilirea de acum un an. Timp de 117 zile am purtat lupte crâncene și glorioase și am schimbat ,,Porecla în renume” că Divizia 7 este o Divizie de fier.
De acum începe vitejia, gloria dar și sângele.
Colosoro, Cuciurgau, Rozalevka, Razdelnaia sunt mărturiile vitejiei noastre.
Dar acesta este numai începutul.
Hărțuit și urmărit pas cu pas inamicul se retrage către poziția puternic organizată de la Karpova și Mihailovskie.
Voi știți cât de crâncene au fost rezistențele inamicului acolo.
La 18 August 1941 Divizia rupe frontul inamic între Karpova și Mihailovskie și reia înaintarea.
Dar rezistențele inamicului se înmulțesc, fiecare palmă de pământ e cucerită cu eroism și sânge.
[…] Între Tatarka și Limanul Uscat, am dat ultima probă a Diviziei noastre, Divizia 7 reușind să rupă frontul și să pătrundă cea dintîiu, în dimineața zilei de 16 oct. în Odessa.
Faptele de arme ale Diviziei noastre, au atras admirația șefilor noștri, și în câteva rânduri am fost distinși, fiind citați prin ordine de zi.
[…] Datorăm această glorie, întâi, acelora care nu mai sunt printre noi. Ei sunt cei 1730 Eroi ofițeri și trupă care odihnesc modești, încununați cu aureola sfântă a nemuririi și cărora Neamul trebuie să le poarte recunoștință veșnică. Ei sunt camarazii noștri dragi și scumpi, pe care lăsându-i astăzi pe aceste plaiuri, îi asigurăm că-i luăm cu noi în inima noastră și că ne vom gândi mereu la ei, iar din fapta lor ne vom lua îndreptar de viitor, pentru viața noastră. Picurăm o lacrimă sinceră și fierbinte din ochii noștri, să păstrăm un minut de reculegere pentru ei.
Datorăm această glorie acelora care au trupul sfârtecat de răni, care zac prin spitale sau care în viață nu vor mai fi oameni întregi…
Iar dacă țara va avea iarși nevoie de brațul nostru, să răspundeți cu toată inima.
Ardealul o cere aceasta.
Niciodată să nu uitați că am făcut acest războiu, ca să spălăm rușinea de anul trecut .
Pierderile armatei în perioada august-octombrie în bătălia Odessei, au fost foarte mari și s-au cifrat la 90.020 militari, dintre care 17.891 de morți, 8849 dispăruți și 63.280 răniți. Printre cei 1730 de eroi din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie, căzuți în luptele pentru cucerirea Odessei, se numără și locotenentul Dascălu Sorin din Regimentul 14 Dorobanți. Ofițerul a căzut în mod eroic la datorie, la data de 9 octombrie 1941 în fruntea plutonului pe care îl comanda. Eroul a fost înhumat în Cimitirul Eroilor ,,Ioan Dragalina” din Tighina. La campania militară pentru cucerirea Odessei a participat și soldatul Raicu Aristide din Batalionul 7 Pionieri, subunitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie. Veteranul de război a fost bunicul domnului colonel (r) Ioan Lahman, comandant al garnizoanei Roman între anii 2013-2016. La sfârșitul anului 1941, s-a ordonat o nouă reorganizare a diviziilor române, deoarece România urma să participle la războiul împotriva Uniunii Sovietice doar cu trupe de ocupație. În consecință, regimentelele de infanterie din compunerea Diviziei 7 Infanterie, au fost retrase în cazărmile de pace și constituite pe două batalioane. Divizia 7 Infanterie reprezenta ca putere de foc 60% din puterea unei divizii similare germane, dispunea de 40% din puterea de foc a artileriei divizionare germane și 0% din puterea de foc a artileriei antitanc germane.Tunurile anticar de 37 mm și 47 mm care intrau în dotarea diviziilor române erau inutile în ducerea acțiunior de luptă cu blindatele T 34 și T40 aflate în dotarea armatei sovietice.
La data de 18 noiembrie 1942, în ajunul marii ofensive sovietice Divizia 7 Infanterie împreună cu Divizia 11 Infanterie, era subordonată Corpului 1 Armată din compunerea Armatei a 3-române și avea misiunea de a face legătura la vest cu Armata a 8-a italiană. Divizia 7 Infanterie ocupa un dispozitiv de luptă la Gromok și Nisck-Kalininski care se întindea pe un front de 22 km.
Forța combativă în personal și tehnică a marii unități romașcane la acea dată era următoarea:
Ofițeri activi și de rezervă – 504;
Subofițeri activi și de rezervă – 558;
Trupă – 16054;
Cai proprii și rechiziționați – 7595;
Trăsuri proprii și rechiziționate – 1529;
Mașini proprii și rechiziționate – 147;
Motociclete proprii și rechiziționate – 18.
În ziua de 18 noiembrie 1942, trupele sovietice au dat multiple atacuri locale pe toată linia frontului cu efective de tăria unui batalion, cu scopul de a verifica dispozitivul apărării și de a acoperi cu zgomotul artileriei intrarea pe baza de plecare a blindatelor. După 14 ore de la declanșarea ofensivei sovietice, în seara zilei de 19 noiembrie 1942, Divizia 7 Infanterie își menținuse pozițiile și nu fusese afectată de ofensiva sovietică. Sursele istoriografice germane consemnează:
[…] Fiind atacat numai parțial, Corpul 1 armată român, a rămas cu diviziile 7 și 11 infanterie în vechile poziții[…]
[…]La 19 noiembrie 1942 unitățile române de pe Don și din Stepa Calmucă au fost – așa după cum asiguraseră Antonescu și Marele Stat Major român – aduse cu tot efectivul pe front. Ba mai mult românii, cedând insistențelor OKH și OKV, și-au trimis unitățile pe front fără a-și completa înzestrarea și fără a aștepta definitivarea măsurilor privind aprovizionarea. Contrar acestui lucru, conducerea militară germană nu și-a ținut promisiunea făcută în vară de a pune la dispoziție șase divizii de infanterie și motorizate precum și alte formațiuni, deși această promisiune avea o greutate cu atât mai mare, cu cât ea fusese confirmată încă o dată vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu de însuși Hitler[…]
Pentru data de 21 noiembrie 1942, arhivele militare germane consemnează:
[…] Corpul 1 Armată român a menținut cu Divizia 7 Infanterie vechea poziție și, începând de la amiază, se afla cu Divizia 11 infanterie pe malul vestic al râului Kriușa, între localitățile Dubovskoe și Bahmutkin; la amiază s-a făcut cunoscut că rezistența la flancul stâng al Diviziei 9 infanterie română a cedat și prin aceasta flancul drept al Diviziei 9 infanterie române era foarte periclitat.
[…]La 3 decembrie 1942, Corpul 1 Armată român s-a aflat cu Divizia 7 Infanterie pe Don, această divizie era întărită cu un batalion al diviziei italiene Sforcesca[…]
Divizia 7 Infanterie a rezistat în acest dispozitiv până la data 19 decembrie 1942, când s-a repliat 30 km pe râul Cir. În seara zilei de 19 decembrie, ,,Gruparea Hollidt” și Corpul 1 Armată român a reușit să restabilească contactul dintre sectoarele Cir și Ciornaia, executând un atac dinspre nord, concentric cu Divizia 62 Infanterie germană. Situația critică în care se afla la acea dată Divizia 7 Infanterie, este consemnată de medicul militar Tudor Nandriș, din Regimentul 16 Infanterie, în lucrarea memorialistică Jurnal de campanie 1939-1945 :
23 decembrie 1942. După mai multe zile si nopți petrecute sub cerul liber, în oceanul de zăpadă, la o temperatura de -31 grade ,am ajuns într-un sat, Wisinovka, dacă nu mă inșel. În acest sat au fost adunați toți ofițerii Diviziei 7 Infanterie de sub comanda generalului Trestioreanu, la o ședintă, care a avut loc in localul școlii primare din acest sat. L-am văzut pe generalul Trestioreanu, înconjurat de Statul Major al Diviziei, stând la o masă lungă, ridicată pe un podium. După ce s-au adunat toți ofițerii, generalul s-a ridicat in picioare și a inceput să vorbească. Printre altele a spus: În clipa de față, suntem inconjurați din toate părțile de inamic. Nu avem nici o șansă de scăpare decât luptând cu arma in mână și sfărmând cercul care ne inconjoară. Eu singur voi lupta cu arma în mână ca un simplu soldat. În momentul ăsta să uităm de părinți, de soție, de frați ,de copii și să pornim lupta […]
Luptele dramatice care au urmat, s-au soldat cu încercuirea parțială a Diviziei 7 Infanterie:
[…] În sectorul Grupării Hollidt, Armata 3 gardă, cu tancurile și forțele sale de infanterie motorizată, a reușit să rupă frontul Cir în sectorul sud Kalinovski și est Arhipovka, acțiune care s-a soldat cu încercuirea Diviziei 62 infanterie și a unor părți din diviziile 7 și 11 infanterie române.[…] Comandamentul Corpului 1 armată român și-a mutat punctul de comandă, fără a se cunoaște cauza[…]
După căderea în prizonierat la Cotul Donului a generalului Savu Nedelea, comandantul Diviziei 11 Infanterie, resturile acestei divizii constituite în Detașamentul ,,Colonel Negoescu” împreună cu resturile Diviziei 7 Infanterie au format ,,Gruparea de marș nr.1” aflată sub comanda generalului Constantin Trestioreanu. Comandantul Corpului 1 Armată a ordonat retragerea Diviziilor 7 și 11 Infanterie spre sud-vest pe un aliniament situat mult înapoi, la 150 de km pe malul Donețului. Acest aliniament situat în afara pericolului de încercuire, a fost trecut de marea umitate romașcană, abia în primele zile ale lunii ianuarie 1943.
Medicul militar Tudor Nandriș, consemnează dramatismul retragerii Diviziei 7 Infanterie:
[…]4-5 ianuarie 1943. Am continuat marșul, atât ziua cât și noaptea. Era un frig care ne pătrundea până în măduva oaselor. În dimineața zilei de 5 ianuarie 1943, în jurul orelor două din noapte, am primit ordin să ne oprim în plin câmp. De ce? Nimeni nu știa. Stăteam în câmp și dârdâiam de frig. În liniștea nopții se auzeau în apropierea noastră unele zgomote sinistre și explozii foarte curioase și nu știam cui se datoresc?!
Se părea a fi un fel de uruitură de tancuri, dar din cauza vântului și a viscolului nu se putea distinge. Nu știam precis nici în ce punct ne aflăm și nici ce se petrece în fața noastră.
Toți erau de părere că în fața noastră se dau lupte grele și că din moment în moment vom primi și noi ordin să intrăm în această luptă crâncenă. Era întuneric și noi nu vedeam decât flăcările unor explozii și acele zgomote neobișnuite. Pe la orele 4 din noapte, am primit ordin să pornim la atac, cu arma în mână și cu baioneta pe armă. Eram cu toții emoționați. Ne întrebam câți dintre noi vor mai scăpa cu viață?
Înaintam în noapte și nu știam ce distanță ne desparte de inamic. Am mărșăluit aproape două ore și nu am întâmpinat nici o rezistență în calea noastră. Ne întrebam dacă nu cumva inamicul nostru ne atrage într-o cursă? Dar iată că în zorii zilei de 6 ianuarie 1943, adică de bobotează, am pătruns în satul Tacinskaia fără lupte. Luptele s-au dat înaintea sosirii noastre și inamicul s-a retras.
Când am intrat în satul Tacinskaia, am văzut un aspect înfiorător. După acest aspect al terenului, ne-am dat seama că au fost lupte groaznice, lupte apocaliptice, care s-au dat între o unitate de tancuri rusești, de acești monștri de fier, cum nu s-a mai văzut niciodată.
Unitatea de tancuri germană, care venea din exterior în ajutorul nostru, s-a întâlnit la Tacinskaia cu o unitate de tancuri sovietice. S-a încins între aceste două unități de tancuri o luptă înverșunată. Zgomotele acestor tancuri, care se aflau în luptă, le-am auzit și noi în timpul nopții, dar nu ne-am dat seama cui se datoresc.
Este foarte greu de spus în cuvinte ceea ce ochii au văzut la Tacinskaia. Tancuri mari încălecate unul peste altul, tancuri distruse, imobilizate, cu tanchiștii morți carbonizați. La orice pas și în orice parte vedeai numai soldați morți, unul lângă altul, atât sovietici cât și germani.
Pe ulițele satului, aproape că nu aveai pe unde să calci, așa de mulți morți se aflau. Nu au lipsit victime nici în populația civilă. Restul populației civile care a mai rămas în viață, era înspăimântată de grozăvia luptelor.
Majoritatea caselor erau distruse, iar unele au fost străbătute de tancuri de la un capăt la altul. Peste tot vedeai numai corpuri însângerate, sfârtecate, de ostași germani și sovietici, cât și de civili. Era într-adevăr ceva apocaliptic, ceva de groază.
În ziua de 7 ianuarie 1943, la prânz, am părăsit localitatea Tacinskaia. Prin acest punct am ieșit din încercuire, în care am stat peste două săptămâni.
O mulțime de oameni au stat în această încercuire: două divizii române, două divizii italiene și un rest dintr-un corp de armată german.
După ce am ieșit din încercuire am luat direcția spre Wieshinskoi, trecând tangențial pe lângă Makiewka, care era ocupată de trupele sovietice[…]
În luptele duse în retragere, unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie au fost hărțuite și atacate permanent de unități de blindate și de desant sovietice. Divizia 7 Infanterie a organizat un detașament de tăria unui batalion de infanterie și a unui divizion de artilerie aflat în ariergardă comandat pe rând de colonelul Nicolae Băiculescu și colonelul Constantin Brețcu. Misiunea acestui detașament era aceea de a asigura retragera trupelor Diviziei 7 Infanterie de pe râul Cir.
Acest detașament s-a distins în luptele cu avangărzile inamicului, reușind să asigure evacuarea răniților și bolnavilor precum și aprovizionarea cu 2000 de rații de hrană din depozitul de la Moruzovskaia. Detașamentul a fost citat prin Ordinul de zi al Armatei a 3-a română ,,ca exemplu de hotărâre, disciplină, dârzenie, curaj și patriotism”. La data de 2 ianuarie 1943, când au trecut Donețul prin punctul Belaia Kalitva, efectivele unităților subordonate Diviziei 7 Infanterie mai numărau circa 100 de ofițeri și 2500 de subofițeri, gradați și soldați. După un marș de 1800 km început la 7 ianuarie 1943 și executat în condiții exrem de grele, Divizia 7 Infanterie a ajuns în garnizoana Roman la data de 31 martie 1943. Capacitatea de luptă a Diviziei 7 Infanterie a fost refăcută în luna septembrie 1943, acest lucru fiind posibil datorită înființării în vara anului 1942 la partea sedentară a fiecărui regiment, a unui batalion cu efectivele complete. Pierderile Diviziei 7 Infanterie la Cotul Donului în efective și tehnică au fost foarte grele: 86 ofițeri, 34 subofițeri, 3933 trupă (morți, răniți și dispăruți), 6910 puști, 294 puști mitralieră, 96 mitraliere, 96 aruncătoare, 88 tunuri, 646 căruțe, 49 autovehicule.
În martie 1943, cu o parte din supraviețuitorii Diviziilor 7 și 11 Infanterie a fost formată Divizia 24 Infanterie care a primit misiuni de pază în stepa Nogai. Divizia 24 Infanterie era compusă din două regimentede infanterie cu câte două batalioane și un regiment de artilerie cu două divizioane. Efectivele acestei mari unități au fost completate cu deținuți de drept comun și politici, ceea ce i-a oferit diviziei un caracter aparte, de unitate de pedeapsă. La data de 18 septembrie 1942, a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie, Batalionul 992 din Centrul de Instrucție nr. 5 Sărata (Tirol). Acest batalion era constituit din deținuți de drept comun și politici aflați în diferite închisori din țară care aveau posibilitatea să se reabiliteze luptând pe front în unități special constituite. În conformitate cu prevederile Ordinului Marelui Stat Major nr. 928.265/1942, cetățenii evrei înstăriți din orașul Roman precum și cei scutiți de muncă obligatorie erau datori a contribui cu donații la echiparea detașamentelor de muncă exterioare. În luna iunie 1943, 600 de evrei romașcani au fost trimiși în detașamentele de muncă exterioare. La dispoziția autorităților militare se aflau un număr de 204 evrei care executau muncă obligatorie în cadrul detașamentelor locale, repartizați după cum urmează:
Comandamentul Diviziei 7 Infanterie – 1;
Regimentul 14 Dorobanți – 37;
Regimentul 4 Artilerie – 46;
Regimentul 12 Călărași – 10;
Regimentul 64 Artilerie – 17;
Batalionul 3 instructaj auto – 19;
Legiunea de jandarmi – 5;
Compania 4 Sanitară – 8;
Depozitul de subzistență al Corpului 4 armată – 7;
Fabrica militară surrogate – 4;
Cerc teritorial Roman – 2;
Manutanța – 2;
Magazia militară de apovizionare – 6;
Spitalul militar ZI 445 – 7;
Spitalul Precista Mare 448 – 13;
Depozit armament Roman – 6;
Birou Domenii militare – 10;
Secția Pompieri – 3;
Depozit muniții Trifești – 1.
Conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace la data de 1 iulie 1943, Divizia 7 Infanterie era subordonată Corpului 4 Armată, și avea în subordine următoarele unități și mari unități:
I. Brigada 7 Infanterie:
1. Regimentul nr.14 de Dorobanți ,,Roman”;
2. Regimentul nr.16 de Dorobanți ,,Fălticeni”;
3. Regimentul ,,Alexandru cel Bun” Nr. 37 ,,Botoșani” ;
II. Brigada 7 Artilerie:
1. Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”;
2. Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”.
Regimentul 12 Călărași ,,Roman”, Comenduirea Pieței , Manutanța , Spitalul Militar și Cercul Teritorial constituiau trupele neîndivizionate ale Corpului 4 Armată dislocate în garnizoana Roman în timp de pace. În garnizoana Roman funcționa și Subinspectoratul de Pregătire Premilitară, subordonat Inspectoratului nr.4 Regional de Pregătire Premilitară Iași.
Prezentăm mai jos un extras din Nota informativă nr.11.678 din data de 28 octombrie 1943 privitor la Starea de spirit a trupelor române pe Frontul de Est. În această notă întocmită de Secția a II –a din Serviciul Secret de Informații al Marelui Stat Major român, se arată:
[…] Trupele române,
Într-o măsură mai mare decât la trupele germane, încrederea trupelor române în victorie a scăzut.
Ceea ce este însă mai grav este faptul că ofițerii și soldații români nu sunt convinși că înfrângerea înseamnă dezastru. Cu toate acestea, în operațiunile de repliere a frontului în Juban, comportarea unităților române a fost la înălțimea celor germane,
Relațiile româno-germane continuă a lăsa de dorit . Cauzele acestui antagonism trebuie căutate în modul de a se comporta al trupei și subofițerilor germani, care cu orgoliul specific german, tratează pe soldații români fără nici o considerație; fărămițarea și împrăștierea marilor unități române în cele germane, sub ordinele directe ale acestora. De aici convingerea, de multe ori falsă, că truperle române sunt întrebuințate de germani în sectoarele cele mai grele ale frontului., deși în mod obișnuit efectivele unităților române, sunt egale efectivelor unităților germane cărora au fost afectate, când operațiunile sunt încununate de succes, laudele revin unității germane respective. Când operațiunea eșuiază, există tendința de a se arunca vina pe unitățile române din subordine, ceea ce demoralizează pe români. La această stare de lucruri se mai adaugă propaganda inamicului făcută prin manifeste și radio, care contribuie la scăderea moralului trupei.
La scăderea moralului soldaților români au contribuit și scrisorile primite de la famiile aflate în țară care se confruntau cu mari lipsuri și greutăți. În acest context, Maria Dumitru Filip din comuna Săveni, județul Dorohoi, îi scria în iunie 1943 soțului aflat pe front, soldat fruntaș Filip Dumitru din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”:
[…] Află despre noi că suntem foarte suferinzi și necăjiți, că e o foarte mare scumpete și nu are cine câștiga un franc de cheltuială. Că cu ajutorul care îl primesc, nu-mi ajunge, ca să-mi îmbrac copii și nu am bani pentru mâncare, și sunt foarte necăjită. Dragă Filip, nu știu ce să mai fac, că m-am săturat de zbucium pe toate dealurile, că am de prășit și nu pot, că sunt foarte slabă și sufăr de spate și de coastă și nu pot să prășesc […] Poate să-ți dea drumul măcar pe două luni acasă, ca să acoperim casa, că toată s-a descoperit și plouă și are să cadă toți pereții și nu unde sta cu copii, că nu-mi dă nimeni nici un ajutor, și sunt ca vai de noi. Am făcut o cerere la comună, ca șă-mi dea un mic ajutor, ca să pot cumpăra oleacă de stuf și nu mi s-a aprobat.
La începutul anului 1944, datorită evoluției nefavorabile a războiului, a fost întocmit un plan de evacuare având nume de cod ,,Operațiunea 1111 M”, care avea ca scop principal evacuarea populației și bunurilor pentru a lăsa teritoriul liber la dispoziția armatei. La 15 ianuarie 1944, într-o adresă trimisă Prefecturii Roman, întocmită în conformitate cu prevederile ordinului nr. 678458 din 12 ianuarie 1944 al mareșalului Ion Antonescu:
[…]industriile care nu puteau deveni productive nu se evacuau, însă urmau să fie distruse cele care ar fi putut servi scopurilor de război ale inamicului; se evacuau cirezile de vite ale satelor și ale marilor proprietari, populația civilă păstrându-și animalele.
La data de 14 februarie 1944, s-a dat ordinul de începere a operațiunilor de evacuare în garnizoana Roman, întocmindu-se în acest sens și un plan de măsuri. Începând cu data de 24 martie 1944, Prefectura Roman trebuia să comunice telefonic zilnic până la orele 20,00 un raport către Corpul 4 Armată privind desfășurarea operațiunilor de evacuare. O comisie trimisă de guvern, pentru a verifica modul în care se punea în aplicare ,,Operațiunea 1111 M ”constata condițiile dificile în care se realizau evacuările în județul Roman.
Divizia 7 Infanteria a fost trimisă în primăvara anului 1944, la nord de Iași, cu misiunea de a asigura trecerile de peste Prut, de la Sculeni, Bădărăi, Ștefănești și Badragi. Lupte grele au fost purtate de marea unitate romașcană la Bădărăi pe Jijia, între Todireni și Vlădeni, Castelul Roznovanu, Vultur, Stânca, Podul Iloaiei și Lețcani. La data de 25 aprilie 1944, Divizia 7 Infanterie a fost înlocuită cu Divizia 18 Munte și a trecut în rezerva Corpului 4 Armată în zona Ciurea, Mânjești, Grajduri.
În conformitate cu ordinul Corpului 4 Armată, Divizia 3 Infanterie ,,Pitești” a ocupat pozițiile de la km 135 de pe calea ferată Lețcani-Movileni până la Tăutești. Pe un timp ploios, pe timpul nopții regimentele marii unități piteștene au înlocuit alături de Divizia 18 Munte, Divizia 7 Infanterie și Divizia 46 Germană care suferiseră pierderi extrem de grele. Pierderile Diviziei 3 Infanterie au fost foarte grele, dovadă este cimitirul militar din localitatea Lețcani județul Iași, unde își dorm somnul de veci 1145 de eroi din unitățile din compunerea marii unități piteștene. În prejma marilor bătălii de la Târgu Frumos din primăvara anului 1944 în garnizoana Roman s-au concentrat importante forțe româno-germane. În acest context, punctul de comandă al Armatei a 4 române s-a mutat de la Iași în garnizoana Roman.
În luna martie 1944, Divizia 1 Bindată, denumită de la data de 15 iulie 1944 ,,România Mare” a fost trimisă pe frontul din Moldova și a fost cartiruită în zona Roman, în comuna Elisabeta Doamna (astăzi Horia) și în Trifești. Această mare unitate de blindate se afla în rezerva Grupării de armate ,,General Wohler”. La 28 martie 1944 Divizia 1 Gardă a început deplasarea pe frontul din Moldova în zona Brătulești, Băile Strunga, Heleșteni, Obroceni, Miclăușeni și Săbăoani, intrând în subordinea Corpului 5 Armată. Această mare unitate de elită a armatei române a luat parte începând cu data de 8 aprilie 1944 la luptele pentru apărarea capului de pod de la Târgu Frumos, pe înălțimea Crivești, la Heleșteni.
În ședința Consiliului de Miniștri din 22 aprilie 1944, mareșalul Ion Antonescu afirma că în orașele din Moldova:
[…] Avem sute de ateliere. Dacă vă veți duce, veți vedea în ce uzină enormă s-a transformat regiunea aceasta, Bacău, Roman, Vaslui și cum la fiecare casă este o uzină, pentru că tancurile au mare nevoie de reparații ca și camioanele și toată aparatura aceasta de război.
O altă mare unitate care a fost deplasată de la Sibiu la Roman la începutul lunii aprilie 1944, a fost Divizia 18 Munte, constituită la data de 1 mai 1943, din contopirea resturilor Diviziei18 Infanterie cu Divizia 2 Gardă. În ceea ce privește trupele germane, Divizia 3 SS ,,Totenkopf”( Cap de Mort) unitate de elită a armatei germane atașată Corpului LVI Panzer a fost regrupată în zona orașului Roman, urmând să ocupe un sector de front în zona Lăpușna. Aceasta a fost adusă pe teritoriul românesc la începutul lunii aprilie, după ce pierduse în urma unui atac al aviației sovietice la Tiraspol toate tancurile Tiger. Cu efectivele mult diminuate, la jumătatea lunii aprilie 1944, o parte dintre echipajele de tancuri ale diviziei au fost transferate diviziei blindate ,,România Mare” pentru a instrui echipajele românești, cu tancurile germane livrate singurei unități blindate românești. La 23 aprilie 1944, cu ocazia sărbătorii de ,,Sfântul Gheorghe” efectivele Diviziei SS au participat la slujbele religioase, fiind ulterior invitați la masă de către familiile localnicilor.
Această mare unitate germană completată cu tancuri Tiger de la Divizia ,,Grossdeuchland” a participat la bătăliile de la Târgu Frumos, după care a fost retrasă din linia întâi la data de 8 iunie 1944 și mutată în Polonia. La data de 13 martie 1944, unitățile din compunerea Corpului 4 Armată român, printre care și Divizia 7 Infanterie au primit ordin să-și desfășoare în cel mai scurt timp forțele pe un aliniament care se întindea în zona fortificată, de la Târgu Neamț, prin Strunga, până la Dealul Mare. Misiunea primită de unitățile din compunerea Corpului 4 Armată român era aceea de a împiedica ofensiva sovietică spre sud și de evacuare a tuturor unităților și formațiunilor armatei și jandarmeriei, precum și a autorităților civile din zonele vizate de ofensiva sovietică. În aceste condiții extrem de grele, punctul de comandă al Armatei a 4 română a fost mutat de la Iași la Roman.
Veteranul de război, sergent Aurel Bercea, consemnează în jurnalul său dramatismul luptelor purtate de către Divizia 7 Infanterie:
[…] Divizia noastră 20/24 a fost nevoită să se retragă spre Kertom peste fluviul Nipru în lupte foarte grele cu rușii. Din acest moment am început retrageri zilnice și în lupte foarte grele până la ganița noastră în satul Sculeni pe Prut, unde am fost trecuți și am completat Regimentul 14 Dorobanți Roman cu care am luptat în continuare pănâ la nord de Iași, am luptat în localitatea Bivolari, Popricani, castelul Rozolan, Vânători, Copou Iași și altele, multe din aceste localități au fost ocupate de mai multe ori când de români când de ruși.[…] La data de 13 iulie am căzut rănit prin amândouă brațuri și prin coapsa piciorului drept și am fost internat în spitalul zonă interioară nr. 622 din Blaj. În acest spital din Blaj am fost internat 2 luni de zile, am fost trimis de spital în stațiunea de la Boza fiind foarte slăbit, am pierdut mult sânge. La ieșirea din spital am fost repartizat la regimentul 10 Dorobanți care pe front și care după 23 august 1944 era în lupte grele în țara noastră împreună cu rușii împotriva nemților și a maghiarilor care n-au cedat o parte din țara noastră.
În cadrul luptelor de la podul Sculeni la care face referire în jurnal sergentul Aurel Bercea, a căzut mort la datorie în mod eroic la data de 26 martie 1944, în timpul unei acțiuni de recunoaștere în prima linie, însuși comandantul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”, colonelul Crăciunescu Gheorghe, surprins de un baraj puternic de branduri și arme automate ale inamicului.
În jurnalul de operații al Regimentului 14 Dorobanți din data de 26 martie 1944 se consemnează în mod dramatic:
În aceasă zi cade mort comandantul regimentului colonel Crăciunescu Gheorghe în prima linie a capului de pod Sculeni, care merge să se convingă personal dacă inamicul a atacat capul de pod Sculeni. Trece de primele linii ale companiei a 7-a circa 300 m, unde este primit cu focuri de pistol mitralieră din fundul unei viroage și unde cade mort. La această cercetare este însoțit de lt.col. Constantinescu Constantin – ajutor (comandant secund) și comandantul bat. II, maior Milică Constantin.
La data de 5 aprilie 1944, Divizia 7 Infanterie a primit ca întărire trei escadroane din Divizia 5 Cavalerie care au reușit respingerea inamicului care pătrunsese în sectorul marii unități romașcane, între Șorogaru și Aroneanu. La data de 18 mai 1944, Regimentul 1 Artilerie Grăniceri a înființat prin mobilizare Regimentul 1 Artilerie Anticar dotat cu tunuri calibru 75 mm. Acest regiment a fost subordonat Diviziei 7 Infanterie și a participat la oprirea ofensivei sovietice de la Târgu Frumos. Conform unei decizii din august 1944, a Cabinetului Ministrului de Război, Fabrica de Surogate de Cafea și Ceai din Roman a intrat în subordinea Direcției Superioare a Administrației Forțelor Armate.
Un fost comandant de companie din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, locotenent-colonel (ret) Vasile Mihai, ne oferã o succintă descriere a primelor acțiunilor militare în zona Stânca Roznovanu:
[…] Trupele sovietice în ofensiva Uman Bãlți (Botoșani n.n.) au ajuns la Sculeni Târg, oprindu-se pe malul stâng al Prutului. Pionierii români au aruncat în aer podul ce leagã cele douã sate Sculeni. Compania 6 infanterie din Regimentul 14 dorobanți s-a aflat în apãrare pe comunicația Vulturi, Sculeni Sat. În ziua de 26/27 martie inamicul a trecut Prutul în dreptul satului Frãtuleni, respinge Compania 6 infanterie din Regimentul 14 dorobanți la Stânca, dominat de o înãlțime pe care se gãsește castelul Roznovanu. Castelul fusese cucerit anterior de o unitate sovieticã, îndrãgostitã la culme de butoaiele de vinuri și rachiuri depozitate în pivnițele adânci, de ani și ani .
În baza acestor informații putem aprecia cã luptele din zona castelului Stânca Roznovanu s-au desfãșurat între 25 martie și 20 august 1944. Timp de 148 zile, zona satului Stânca Roznovanu, au fost supuse loviturilor cu mijloace de foc terestre și aeriene, de cãtre forțele sovietice, germane și române. În ziua de 17 aprilie 1944 a avut loc un puternic atac executat de cãtre Diviziile 7 Infanterie și 5 Cavalerie române și o divizie de tancuri germanã asupra trupelor sovietice din zona Movila Ruptã, Stânca Roznovanu. Singura mențiune în legãturã cu acțiunile din zona Stânca Roznovanu, în aceastã perioadã, am identificat-o în jurnalul de operații al Diviziei 7 infanterie, în care se menționeazã cã: „În ziua de 31 mai 1944 primul obiectiv al operației era atins, terenul de înălțimi de la sud-vest Stânca aflându-se în mâinile noastre.
Generalul de divizie Gheorghe Ioniță, pe front sublocotenent într-un divizion subordonat artileriei Diviziei 1 Gardă consemnează:
La căderea serii de 24 aprilie 1944, bateria 1 cu cele patru obuziere de calibru 155 mm s-a pus în mișcare, având în capul coloanei pe locotenentul Ilie Păunescu, comandantul bateriei și grupul de comandă[…]Am trecut prin Roman și apoi peste Siret, pe podul de la Sagna. Când se iveau zorile, la Miclăușeni am fost întâmpinați de un ofițer din statul major al artileriei Diviziei 1 Gardă[…]
La data de 20 mai 1944, la Nord-Est de Roman a fost regrupată și Divizia 13 Infanterie din Ploiești, care a intrat în subordinea Corpului 5 Armata român și a înlocuit Divizia 4 Infanterie pe poziția ,,Traian” la Est de Miclăușeni, între Brătulești și Osoi. La data de 8 iunie 1944, Divizia 7 Infanterie a fost scoasă din linia întâi și trecută în refacere, fiind înlocuită pe front de Divizia 5 Cavalerie.Trupele marii unități romașcane au fost regrupate în zona Ciurea-Miogoșești de Iași-Grajduri și au participat la organizarea unei poziții de apărare în adâncime.
La 15 iunie 1944, Divizia 7 Infanterie a intrat din nou în dispozitivul de luptă, având misiunea de a respinge atacurile inamicului din direcția Iași. În luna iulie 1944, efectivele Diviziei 7 Infanterie au fost inspectate de către generalul Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major și de mareșalul Ion Antonescu. În preajma marii ofensive sovietice din data de 19 august 1944, Divizia 7 Infanterie era subordonată Corpului 4 Armată român alături de Divizia 5 Cavalerie, Brigada 102 Munte și Divizia 3 Infanterie. După declanșarea ofensivei sovietice la 19 august 1944 unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie au reușit cu greu să organizeze unele rezistențe sporadice pe malul de sud al Bahluiului, între Uricani și Găureni, cu Regimentele 14 și 37 Infanterie și în pădurea Budești cu Regimentul 14 Infanterie. Pierderile Diviziei 7 Infanterie au fost foarte mari, în două zile de lupte s-au înregistrat 4990 de militari morți, răniți și dispăruți. Retragerea Diviziei 7 Infanterie s-a executat pe direcția Iași-Vaslui-Bârlad, astfel încât la data de 23 august 1944, resturi ale Diviziei 7 Infanterie se aflau la podul de la Cozmești. Divizia 7 Infanterie a primit ordin de a se deplasa pe traseul Buzău, Potigraful și Boteni și de a se regrupa în localitatea Caracal, în vederea reorganizării.
În luna august 1944, în garnizoana Roman se aflau concentrate un număr foarte mare de unități și mari unități ale armatei române și germane. Un comandament al armatei germane se afla dislocat și în curtea Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. Regimentul 1 Artilerie Anticar împreună cu Regimentul 1 Artilerie Fortificații, batalioanele de marș ale Regimentelor 7, 8 Vânători și 29 Infanterie, întărite cu trei batalioane de vânători de munte au constituit ,,Detașamentul Molda”. Constituit la data de 20 august 1944, misiunea acestui detașament era apărarea capului de pod, construit de Batalionul 8 Pionieri între Munteni și Gherăiești. Dispozitivul de apărare între Siret și Moldova era asigurat de unități din compunerea Diviziei 8 Infanterie. În urma ofensivei sovietice din 19 și 20 august 1944, orașul Roman a fost supus unor intense bombardamente de aviație, o parte din populație fiind nevoită să se evacueze pe calea ferată.
În momentul trecerii României de partea Națiunilor Unite, la data de 23 august 1944, frontul germano-româno-sovietic se afla pe traseul nord Târgu-Neamț, nord-est Roman, nord Bârlad, nord-vest Huși și nord Chișinău. În cadrul acestui dispozitiv strategic defensiv adoptat de armata română, orașul Roman s-a aflat în zona de concentrare a marilor unități româno-germane aflate sub presiunea puternică a trupelor sovietice. Domnul general de brigadă în retragere Dimofte Gh. Ștefan, veteran de război, combatant în Regimentul 26 Artilerie, președinte al Uniunii Veteranilor de Război și Urmașilor Veteranilor filiala Iași, martor ocular al evenimentelor rememorează: ,,La 20 august 1944, ora 4,00 dimineața, rușii fac o pregătire de artilerie în special în sectorul Diviziei 7 din Roman care era în zona Rediu Tătar spre Movileni[…]
La data de 20 august 1944 au sosit pe Aerodromul Militar din Roman și escadrilele de aviație din compunerea Grupului 7 și Grupului 9 Vânătoare. Conform declarațiilor generalului în retragere Ioan Dicezare, cele două grupuri de vânătoare, după ce au executat câteva misiuni împotriva aviației de asalt sovietice, au fost retrase la data de 22 august 1944 pe Aerodromul Tecuci. În zona de apărare a Corpului 4 Armată român, Armata 52 sovietică a străpuns frontul Diviziei 7 Infanterie și frontul Diviziei 76 germane după care, până la prânz, au pătruns în Iași.
Generalul de corp de armată (r) Ion A. Șuța, pe front sublocotenent în Regimentul 5 Vânători subordonat Diviziei 1 Infanterie consemnează:
[…] Am trăit și tragedia retragerii Regimentului 5 vânători începută la 20 august 1944 și lupta pe poziții successive pe Valea Oilor, Albești, Buda, Bâra, Sagna până pe râul Moldova, la Elisabeta Doamna. După un marș de câteva ore, aproape de miezul nopții, batalionul s-a oprit și maiorul Constantin Cosmulescu m-a chemat și mi-a spus că am primit ordin să ne întoarcem de unde am plecat și să recuperăm poziția de apărare de la Elisabeta Doamna. Era o decizie cutremurătoare pentru că toți știam că poziția respectivă fusese deja ocupată de inamic, iar reocuparea ei printr-un atac de noapte devenise o imposibilitate…După câtva timp de marș ( spre înapoi) am luat contact cu inamicul, angajând o luptă pe viață și pe moarte cu inamicul, atât în lungul șoselei cât și în lanurile de porumb alăturate. A fost o luptă deosebit de sângeroasă, cu acțiuni de baionetă, desfășurată de fiecare soldat pe cont propriu…maiorul Cosmulescu a fost răpus de un glonte dușman, cu arma în mână în mijlocul batalionului, care în această luptă a fost decimat.
Încă din primele ore ale zilei de 23 august 1944, armata română a început retragerea la vest de Siret, operațiune ce va fi încheiată la ora 07,00. Divizia 1 Blindată română a primit ordin să împiedice trecerea trupelor sovietice la sud de satul Doljești, după care urma să se deplaseze în raionul Săbăoani-Barticești-Pildești. În după-amiaza zilei de 23 august 1944, Gruparea ,,Colonel Nistor” constituită din efective ale Diviziei 1 Blindată, a pornit un atac pe un front de 15 km între Roman și Dulcești. Fără sprijin de artilerie și care de luptă, aceasta a reușit să reocupe intersecția șoselelor de la Castelul de apă (13 km de Roman) oprind înaintarea inamicului ce venea dinspre Miclăușeni. În cele din urmă, fiind amenințate cu încercuirea, forțele din Gruparea ,,Colonel Nistor” au fost nevoite să se retragă la vest de râul Moldova. Divizia 1 Blindată, după ce a organizat trei capete de pod în localitățile Botești, Gherăești și Corhana a fost obligată să-și mute punctul de comandă mai întâi la Dulcești, și de aici sub presiunea puternică a inamicului, la Bozieni.
În zona Roman se aflau în dispozitiv Diviziile 1 și 13 Infanterie subordonate Corpului 5 Armată. În apărare pe râul Moldova la nord-est de Roman se mai aflau mari unități din compunerea Corpului 57 Armată german: Diviziile1 Gardă, Divizia 4 Infanterie și și Divizia 1 Blindată. Pătrunderea trupelor sovietice la vest de Siret, între Roman și Piatra Neamț a avut drept consecință interceptarea de către inamic a tuturor căilor de comunicație pe care se repliau trupele noastre. Generalul german Hans Friessner comandant al Grupului de armate ,,Ucraina Sud” consemna în memorii situația dramatică a armatelor româno-germane:
[…] Grupul Kirhner, presat de inamic, a trebuit să fie retras încă în timpul zilei de 23 august pe malul de vest al Moldovei. Mișcarea a reușit, însă orașul Roman a fost pierdut. Deci, în seara zilei de 23 august, Gruparea de armate Wohler era în general cu frontul spre nord-est pe malul de vest al Siretului, urmând un aliniament care începea la Bacău, urma cursul Moldovei și se termina apoi în vechea poziție de pe marginea Carpaților. Mai la sud de Bacău, pe Siret, se mențineau numai mici grupuri de luptă, constituite la repezeală din diferite trupe de construcții și aprovizionare.
La rândul său, generalul Hans Kissel, comandantul Regimentului 178 Grenadieri, consemnează:
[…] Deplasarea Grupului de corp Kirhner are loc în ziua de 22 august, ce e drept, în marș forțat, însă sub presiune puternică inamică și în consecință se desfășoară oarecum în ordine. Dar deja în ziua de 23 el trebuie retras în fața presiunii inamice de la nord de Roman în plină zi, pe malul de vest al Moldovei deoarece ,,nu se mai poate conta, în mod practic pe diviziile române”. Și această manevră reușește, însă rusul trece Siretul la nord-est de Roman și pune stăpânire pe acest oraș. […] Din după-amiaza zilei de 23 august, Armata 8 este dispusă cu Corpul său 57 blindat pe malul de vest al Moldovei, începând de la Roman și la nord de acesta, cu Corpul său 17 pe vechile poziții de pe contraforturile estice ale Carpaților. De la sud de Roman până la Adjud, pe malul de vest al Siretului, acoperirea este executată, într-un dispozitiv foarte subțiat, doar pe grupuri de luptă extrem de mici, constituie improvizat din trupe de construcții, servicii de aprovizionare și militari izolați aduși înapoi pe poziție[…] Dușmanul a înaintat până acum spre sud și sud-vest numai în cadrul unor acțiuni de cercetare, lângă Roman și la nord de această localitate el a concentrat o altă grupare puternică de izbire, cuprinzând și Corpul 23 tancuri și Corpul 5 Cavalerie de gardă, a cucerit Romanul și a trecut Siretul la nord-vest de oraș[…]
În seara zilei de 23 august 1944, la ora 22,00 la posturile de radio a fost transmisă proclamația M.S. regele Mihai prin care se anunța încetarea ostilităților împotriva Uniunii Sovietice și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La data de 24 august 1944, generalul Alexandru Saidac, comandantul Diviziei 1 Infanterie a fost arestat de către sovietici în localitatea Buhuși, în apropiere de Bacău, deoarece a refuzat ordinul acestora de a depune armele. După arestare, acesta a fost transportat de la Bacău la Roman, unde sovieticii înființaseră un lagăr pentru ofițerii români. Generalul Alexandru Saidac consemnează:
[…] Am văzut numai grupuri, grupuri de soldați, din unitățile noastre, dezarmați, unele grupuri mai mari, altele mai mici. Oprindu-i și întrebându-i din ce unități sunt, am constatat că sunt din Divizia 4 infanterie și fuseseră dezarmați la nord de Buhuși, din Divizia 20 infanterie etc. Întrebând unde sunt ofițerii mi-au spus că lor le-au dat drumul, iar pe ofițeri i-au ridicat și dus în lagăr. Tot drumul, era drum de arme rupte, mitraliere, camioane răsturnate, tunuri sfărâmate de tancuri, o mulțime de căruțe distruse, în fine, tot felul de echipament și material de război, cadavre de cai, cadavre de soldați, nemți și români, pe marginea șoselei neîngropați.
Domnul general de brigadă în retragere Dimofte Gh. Ștefan președinte al Uniunii Veteranilor de Război și Urmașilor Veteranilor, filiala Iași, menționează:
În noaptea de 20 august 1944 când eram pe dealurile de la Chicerea-Tomești, am întâlnit ofițeri din Divizia 7 Roman de unde s-a spart frontul și care spuneau că un general V. Rășcanu, a vândut frontul de la Iași[…] Comandamentul Armatei 4 era la Miclăușeni-Roman, în castelul Sturza […] De la Bacău spre Roman nu se mai dădea voie să se circule decât celor care au buletin de identitate din această zonă.
Generalul de divizie Gheorghe Ioniță, pe front ofițer într-un divizion de artilerie subordonat Diviziei 1 Gardă române, consemnează în Memorii confuzia din rândul unităților române:
[…]Fiind subordonat Diviziei de Gardă române, divizionul se afla în ziua de 22 august 1944 în retragere pe comunicația Târgu-Frumos, Oțeleni, Roman. Era greu să mai înțelegem ce se întâmplă, întrucât lipsa de informații și pierderea legăturii cu eșalonul superior nu mai permiteau executarea unor acțiuni coordonate. În plus, aviația sovietică era extrem de activă. Am trecut podul peste Siret de la Sagna și pentru noaptea de 22 spre 23 august ne-am oprit în lunca râului de la sud-est de Luțca. În dimineața zilei de 23 august, după restabilirea legăturii cu comandamentul Corpului 4 Armată, divizionul a primit ordin să se deplaseze pe șoseaua Roman, Bacău, Focșani. Zvonurile care circulau nestânjenit se refereau la o repliere a trupelor din Moldova, la sud de aliniamentul fortificat Focșani, Nămoloasa, Galați. Alte știri anunțau despre o posibilă retragere pe Carpați[…]
Veteranul de război, locotenent-colonel în retragere Ioan Buzdugan, combatant în Regimentul 2 Vânători Gardă își amintește:
[…] În după – amiaza zilei de 22 august am primit ordin de retragere din fața inamicului. Întrucât pierderile la nivel de batalion și companie erau mari, împreună cu sergentul major Voinea și soldatul Neculai Jantoveanu m-am deplasat spre Piatra Neamț. Ajungând la Frumoasa pe Valea Tazlăului am văzut ofițeri și ostași ruși care-I dezarmau pe ostașii români și-I îndrumau spre localitatea Belcești […] Ne-am întors și am primit echipamentul și armamentul și am mers la Bahna, aproape de Roman. Pe data de 2 septembrie 1944 pe islazul de la Bahna, rușii au dezarmat rămășițele Diviziei 1 Gardă, transformându-ne în prizonieri de război în frunte cu colonelul Nicolaescu, comandantul Regimentului 2 Vânători Gardă. De aici ne-am deplasat pe jos pe direcția Roman-Iași, ajungând la Grădina Copou la data de 3 septembrie.
La 1 octombrie 1944 ne-au urcat în trenuri de marfă și ne-au dus în lagărul Mănăstârca-Oranki.
În comunicatele Wehrmacht-ului pentru ziua de 24 august 1944, se consemnează:
[…]În (zona de) sud a frontului de est, inamicul a înaintat cu unități de infanterie motorizată și de tancuri până în zona Prutului Inferior, pe ambele laturi. Pe Siretu Mijlociu sunt de asemenea în curs de desfășurare lupte violente la Roman.
Sublocotenentul medic Epifanie Cozărescu din Regimentul 5 Artilerie Grea, veteran de război și cetățean de onoare al orașului Roman, consemnează:
[…]Spărgând frontul pe la Ierbiceni, blindatele sovietice năvăliră la vest de Podu Iloaiei, o parte rulând nestăvilit către Vaslui iar o parte o luară spre Târgu Frumos cu intenția de a răzbate spre Roman. În seara zilei următoare, am ajuns în satul Elisabeta Doamna (acum Horia) suburbia dinspre miazăzi a orașului Roman. Dar aici, în loc de a se odihni, oamenii noștri sunt nevoiți să înghită zgomotul produs de aruncarea în aer a celor două poduri peste râurile Moldova și Siret ca și a depozitului de muniții din apropiere. A fost o noapte mai mult decât oribilă.
Înaintarea trupelor sovietice a continuat în direcția Bacău, unitățile române fiind dezarmate. Întru-un articol publicat în revista ,,Vitraliu” nr. 3-4 din septembrie 2008, se arată:
Ofensiva și înaintarea vertiginoasa a oștirii sovietice pe valea Siretului a produs în orașul Bacău o stare de disperare în rândurile locuitorilor, a reprezentanților administrației, autoritătțlor militare și polițienești. Deruta a devenit generala în cursul zilei de 22 august 1944. Haosul a fost starea ce caracteriza viața băcăuanilor din acele clipe de groază și neincredere în autoritatile de tot felul. Pâna la 23 august 1944, populația orașului Bacău a îndurat efectele materiale și groaza unui bombardament al aviatiei sovietice. Au fost distruse 48 de case, situate pe Calea Romanului și alte zone învecinate. Pagubele au fost calculate și apreciate la valoarea de 1.200.000 lei, dupa ocuparea localitatii de catre sovietici.
Trupele hitlcriste aflate în Bacău în ultimul timp au savârșit jafuri și distrugeri, violuri și crime. Clădirile în care au fost adăpostitc au fost lăsate fără uși și ferestre, instalații sanitare și electrice. Bibliotecile, laboratoarele, muzeele, arhivele școlare au fost distruse. Pagube au suferit parcurile orașului, deoarece au fost transformate în pășuni pentru caii și vitele unităților militare retrase aici de pe front. La plecare, au luat o mare cantitate de grâu și alte cereale depozitate la Federala "Trotușul" . Drept mulțumire pentru adăpost, hrană, loc de odihnă și divertisment, în dimineata de 23 august 1 944, au aruncat bombe de artilerie și aviație asupra orașului Bacău. Cele mai importante pagube au fost cauzate bisericii și casei parohiale din Șerbănești. Civilizația germană și-a spus cuvântul în comportamentul soldatului și ofițerului hitlerist fața de locuitorii Bacăului[…] În cursul zilei de 23 august 1944, orașul Bacău, părăsit de cei ce au avut responsabilitatea conducerii treburilor publice și a locuitorilor de aici, a fost ocupat de armata inamică.
Maiorul (r) Gheorghe Netejoru, pe front sublocotenent în Regimentul 2 Artilerie din Divizia 1 Gardă, consemnează:
În ziua de 25 august, Divizia 1 gardă mărășluia alături de alte unități spre Moinești, în speranța că se va îndepărta de teatrul de operațiuni…Umiliți ofițerii români nu au avut de ales și sunt dezarmați, trupele fiind îndreptate spre Berești-Bistrița. În situația incertă care se crease, mulți ostași români fugeau din coloane, încercând să scape…În continuare coloana este îndreptată spre Roman, unde se spunea că ostașii români sunt așteptați de Regele MIHAI I al ROMÂNILOR. Astfel, peste 3000 de oameni sunt încolonați și vor porni pe un drum care va dura ani în șir[…]Sovieticii care treceau pe lângă coloană au început un adevărat atac asupra noastră. Am fost descălțați de cisme și prădați de tot ce aveam mai de valoare. Cei care se împotriveau, erau scoși din coloană și nimeni nu avea să-i mai vadă vreodată […]
Generalul de corp de armată (ret) Vasile Bărboi, pe front sublocotenent, comandant de secție în Bateria 109 Rheinmetall din Regimentul 2 Artilerie antiaeriană, consemnează:
În august 1944 eram pe poziție la Miclăușeni (sud Pașcani) în apărarea antiaeriană a postului de comandă al Diviziei de gardă, apoi la aerodromul Gherăiești, lângă Bacău, ,,teren de lucru” pentru Grupul 9 aviație de vânătoare, comandat de căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, un ,,as” al aviației române, admirat de artileriștii mei[…] În după-amiaza zilei de 23 august aspectul retragerii era de-a dreptul dezolant: subunități din toate armele, grupuri de soldați izolați, piese de artilerie, mașini de transport, chesoane tractate de atelaje, căruțe cu răniți, călăreți în galopul cailor căutând să ajungă și să treacă cât mai repede peste podul peste Siret, de la Cosmești.
Un alt romașcan, generalul-maior(ret) aviator inginer Vasile Gariliu, pe front locotenent, comandant de escadrilă, consemnează:
În dimineața de 25 august, 1944 piloții Escadrilei 56 din Grupul 9 vânătoare erau deja în avioane. Fusese anunțat atacul unei formații de 15 avioane de bombardament în picaj Junkers-87(Sukas), și a altor două formații, una de cinci și alta de șase avioane de bombardament greu Heinkel-111. Îi cunoșteam pe piloții germani că sunt buni aviatori, motiv care îmi sporea îngrijorarea. Lupta a fost scurtă dar violentă. Ne-am îndeplinit misiunea și ne-am grăbit spre aerodrom. Am avut pierderi, pe care îmi este greu să le evoc după atâta timp[…].
Într-un Raport cu agresiunile comise de ostașii sovietici întocmit la data de 1 martie 1945 și înaintat de Inspectoratul General al Jandarmeriei către Preșidenția Consiliului de Miniștri și Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului se arată printre altele:
În după amiaza zilei de 7 noiembrie 1944, ostași sovietici înarmați au pătruns în localul postului de jandarmi Bozieni-Fundăcescu, jud. Roman, de unde au luat armament și echipament. Fiind surprinși de Jand. Plot. Olăeru Vasile, aceștia l-au maltratat și împușcat.
Un alt eveniment tragic s-a petrecut în satul Văleni, județul Roman. Un soldat rus beat, a împușcat la data de 24 august 1944, pe Adela Crețu o adolescentă în vârstă de 15 ani. Fata a fost ucisă în fața casei sale și a fost înmormântată de vecini, deoarece tatăl său se afla pe front. În registru de stare civilă al comunei Văleni evenimentul tragic este trecut simplu la mențiuni: ,,Împușcată de un rus la ora 16”.
În telegrama transmisă de către Marele Stat Major-Secția 1-a, Biroul 3 mobilizarea armatei, Secției a 5-a se face cunoscut următoarele:
Cu resturile marilor unități din armata 3 și 4 se va proceda astfel:
Următoarele mari unități: diviziile[…] 7 infanterie vor proceda astfel:
Comandamentele de divizii se vor dirija direct pe zonele în care se găsesc concentrate unitățile de recruți respective, unde vor lua comanda trupelor respective ce operează în Ardeal contra ungurilor și germanilor și anume:
Divizia 7 infanterie, la Alba Iulia. Comandanții de mari unități vor hotărî și vor lua în raport de efectivele și dotarea material de care mai dispun, odată cu ei,pe zonele de concentrare în care se dirijează unități sau fracțiuni constituite, organizate, încadrate și dotate din unitățile de transmisiuni, de poliție, anticar, aruncătoare de 120 mm, antiaeriene, pionieri, etc. precum și baterii sau secții de artilerie și formațiuni sau fracțiuni de servicii indispensabile. Cu aceste unități sau fracțiuni se vor complete unitățile de recruți aflate pe zonele de concentrare, urmărindu-se a se reface pe cât posibil marea unitate … Se vor lua cât mai mulți ofițeri și subofițeri din cei mai buni, pentru a îmbunătăți încadrarea unităților de recruți, care în present sunt organizate pe 2 batalioane reduse și slab încadrate. În principiu se vor organiza și lua cât se poate mai mult în raport de armamentul și materialele existente.
Resturile marilor unități arătate la paragraful a de mai sus, care nu se pot organiza în unități sau fracțiuni, se vor dirija în cea mai perfectă ordine la părțile sedentare respective.În orice caz, trupa va fi pusă în mână și disciplinată pentru a nu se risipi.
La părțile sedentare se va proceda la reorganizarea unităților și punerea oamenilor în mână, urmând un program special de disciplină și educație morală și patriotică etc.
Toate aceste resturi vor fi puse sub comanda brigăzilor de artilerie, care la ajungerea în zonă vor deveni comandanți de divizii părților sedentare. Încadrarea resturilor se va face cu ofițerii cei mai în vârstă, precum și cu o parte de ofițeri active care să constituie un cadru de nădejde.
Toți basarabenii, rușii, rutenii și ucrainienii care se găsesc în compunerea organică a unităților sau formațiunilor vor fi dirijați la părțile sedentare, de unde vor fi echipați civil și deconcentrați imediat și trimiși sub comandă la vatră.
Se atrage atențiunea că toate refacerile și contopirile se vor executa numai în cadrul marei unități și al organelor de mobilizare respective, nefiind permis a se organiza unități cu personal luat de la diferite organe de mobilizare.
Nr.65039 din 3 septembrie 1944
De asemenea, se vor lua toate gurile de foc, aruncătoarele și armamentul automat.
Șeful Marelui stat major
General adjutant GH. MIHAIL
În timp ce armata română continua operațiunile militare în Transilvania, în spatele frontului, autoritățile sovietice prin Comisia Aliată de Control au început să acapareze pas cu pas puterea și să instaureze controlul asupra țării. Primăria orașului Roman cu întregul aparat administrativ se afla în refugiu în orașul Alexandria, din județul Teleorman. Primar al orașului Roman a fost numit în octombrie 1944, în plin regim de ocupare militară sovietică, Constantin A. Dimitriu, fost profesor al Liceului ,,Roman-Vodă”. Conform unui ordin al Ministerului de Interne din 12 octombrie 1944, urma să se delege în diferite orașe cu un mare potențial industrial, printre care și Roman, o comisie formată din 5-7 ofițeri și funcționari sovietici. Scopul declarat al înființării acestei comisii era acela de a controla practic treburile interne ale statului român.
Urmare la Nota nr. 679327 din 3 septembrie 1944 emisă de Marele Stat Major se ordonă ca Divizia 7 Infanterie să fie pusă la dispoziția Armatei a 1-a, ca rezervă în Banat.
Divizia 7 Infanterie-instrucție comandată de generalul Sava Caracaș avea un efectiv de 5125 militari și era dislocată în zona Bechet, Craiova, Tia Mare și Vișina Veche. Divizia 7 Infanterie-instrucție a fost înființată la sfârșitul anului 1943 ca dublură a Diviziei 7 Infanterie, având efective reduse, formate în principal din recruți. Structura Diviziei 7 Infanterie-instrucție era de șase batalioane de infanterie și un semidivizion de artilerie dotat cu patru tunuri de 75 mm și două obuziere de 100 mm. Armamentul antitanc și automat de infanterie era extrem de redus. Divizia 7 Infanterie-instrucție a participat la acțiunile de lichidare a rezistențelor inamicului în special în sectorul Corabia. În localitatea Caracal, marea unitate romașcană a organizat și un lagăr de prizonieri. Dotarea precară în tehnică de luptă a unităților române a condus la pierderi însemnate de vieți omenești în rândul trupelor noastre. În Scrisoarea cu nr. 680.877 din 30 octombrie 1944 transmisă de șeful Statului Major General, generalul Gheorghe Mihail către mareșalul Rodion Malinovski se arăta:
[…] Rog deci pe Domnul Mareșal Trofineko ca să nu ma idea Armatei a 4-a misiuni ofensive disproporționate cu capacitatea ei combativă și fără să-i se asigure mijloacele suplimentare în care de luptă, armament anticar, artilerie și aviație, absolut necesare.
Generalul de divizie (r) Corneliu Șandru, pe front căpitan, în statul major al brigăzii de infanterie din Divizia 7 Infanterie-instrucție consemnează:
Septembrie 1944, la nord de Câmpia Turzii
[…] Divizia 7 infanterie – instrucție, în înaintarea spre Mureș, a atins în ziua de 17 septembrie, cu primele elemente, înălțimile de la nord de Câmpia Turzii, În dimineața de 20 septembrie, când nu se luminase de ziuă, inamicul a început un puternic bombardament de artilerie și aruncătoare, mai întâi asupra pozițiilor noastre înaintate, apoi în adâncime, de-a lungul Arieșului. La orele 5,30 inamicul a pornit la atac, însoțit de tancuri, dar riposta noastră prin foc a fost imediată, masivă, încât i-a oprit înaintarea ; numai pentru moment[…]Spre norocul nostru, în scurt timp au sosit întăriri în oameni și armament. O mitralieră instalată în apropierea unei fabrici de cărămidă, deschizând focul, a ajutat ca apărarea în punctul în care mă găseam să oprească pe inamic.
În conformitate cu Ordinul de operații nr.15 și 16 din 5 octombrie 1944 Armata a 4-a română s-a angajat în bătălia pentru eliberarea Clujului. Divizia 7 Infanterie-instrucție era parte a Corpului 6 Armată care urma să execute lovitura principală pe direcția Viișoara-Boju-Apahida. În cursul nopții de 9-10 octombrie 1944, Divizia 7 Infanterie-instrucție a dus luptele cele mai grele dintre toate marile unități din compunerea Corpului 6 Armată la est și la vest de localitatea Ceanu Mare. În prima jumătate a zilei de 10 octombrie, Divizia 7 Infanterie-instrucție s-a grupat în eșalonul doi, în zona Cojocna, cu intenția de a asigura flancul drept și de a asigura legătura cu Corpul 2 Armată român.
Pentru a asigura un ritm mai impetuos ofensivei, Divizia 7 Infanterie-instrucție a primit ordin să constituie un detașament puternic care să urmărească inamicul în direcția Ceanu Mare. Acest detașament de urmărire avea valoarea unui batalion și era întărit cu 1-2 baterii de artilerie, subunități de pionieri și elemente de cercetare. Localitatea Ceanu Mare a fost eliberată de Divizia 7 Infanterie-instrucție printr-o manevră dublu învăluitoare, executată pe timp de noapte. Divizia 11 Infanterie care era dispusă în eșalonul doi a pus la Dispoziția Diviziei 7 Infanterie-instrucție pentru eliberarea localității Ceanu Mare, aruncătoare de mine de 120 mm, artileria și piesele antitanc de 47 mm. La data de 14 octombrie 1944 Armata a 4-a română a declanșat a doua etapă a acțiunilor ofensive pentru eliberarea teritoriului național. Divizia 7 Infanterie-instrucție împreună cu celelalte mari unități din compunerea Corpului 6 român primit misiunea de a ataca pe direcția Vultureni-Gîlpaia-Râmița, localități dispuse pe Valea Arieșului.
În cadrul Corpului 6 Armată misiunea principală a fost încredințată Diviziei 9 Infanterie care a primit ca întărire și câte două batalioane din Regimentul 14 Dorobanți și Regimentul 37 Infanterie, unități din compunerea Diviziei 7 Infanterie.
La data de 15 octombrie 1944, Divizia 7 Infanterie-instrucție a încetat misiunea operativă, fiind trecută la dispoziția Marelui Stat Major. Pierderile Diviziei 7 Infanterie- instrucție s-au cifrat la 1206 militari din care 139 morți, 782 răniți, 285 dispăruți și 104 bolnavi evacuați. Divizia 7 Infanterie a fost desființată prin contopire cu Divizia 6 Infanterie. Unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie au predat materialele și arhiva după cum urmează:
Regimentul 14 Dorobanți – Regimentului 10 Infanterie;
Regimentul 16 Dorobanți – Regimentului 15 Infanterie;
Regimentul 37 Infanterie – Regimentului 27 Infanterie;
Regimentul 4 Artilerie – Regimentului 11 Artilerie;
Regimentul 8 Artilerie – Regimentului 16 Artilerie.
În registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie avea să se consemneze în mod dramatic la data de 30 noiembrie 1944: ,,Ultima zi când Divizia 7 Infanterie care a scris pagini de glorie în istoria războiului nostru, mai poartă acestă denumire. Patria Recunoscătoare”.
După data de 30 noiembrie 1944, combatanții din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie au fost înrolați în unitățile Diviziei 6 Infanterie, continuând să lupte cu eroism până la terminarea războiului.
În ordinea de bătaie și dislocarea la pace a forțelor armate la data de 1 martie 1945 în garnizoana Roman se aflau următoarele structuri militare:
I. Regimentul 5 Artilerie, subordonat Brigăzii 21 Artilerie dislocat la pace în garnizoana Tecuci, se afla cartiruit provizoriu la Roman;
II. Trupe și servicii neîndivizionate:
1. Regimentul 12 Călărași prevăzut la pace în garnizoana Roman, se afla dislocat la Brăneț-Romanați.;
2. Regimentul 3 Artilerie Grea, dislocat la pace în garnizoana Galați, se afla cartiruit provizoriu la Roman;
3. Comenduirea Pieței Roman;
4. Batalionul 4 Administrativ, dislocat la pace în garnizoana Focșani, se afla cartiruit provizoriu la Roman;
5. Manutanța garnizoanei Roman;
6. Compania a 4-a Sanitară și Veterinară prevăzută la pace în garnizoana Roman, se afla dislocată la Balș-Romanați.;
7. Cercul Teritorial Roman.
8. Compania de Pompieri Roman, subordonată Grupului 4 Pompieri Iași;
9.Centrul de Pregătire Premilitară Roman, subordonat Subinspectoratului 4 Regional Pregătire Premilitară Iași;
10. Depozitul de Armament Roman, subordonat Inspectoratului General al Artileriei;
11. Subdepozitul de Muniții Trifești-Roman, subordonat Depozitului de Muniții Fântânele (Bacău), subordonat Inspectoratului General al Artileriei;
12. Batalionul 3 Instrucție și Reparații Auto Roman, subordonat Direcției motomecanizării, prevăzut la pace în garnizoana Roman, se afla dislocat la Coțofenii din Față.
13.Depozitul de Armament Roman, se afla dislocat la Proștea Mare, în zona Sibiu.
În luna august 1945, în garnizoana Roman era cartiruit Regimentul 11 Infanterie și Regimentul 10 Artilerie, unități din compunerea Diviziei 21 Infanterie care avea comandamentul mutat de la Bârlad la Iași.
După restructurarea și reorganizarea armatei, la data de 1 martie 1946, în ganizoana Roman erau dislocate următoarele structuri militare:
1. Regimentul 12 Călărași, subordonat Corpului 4 Armată;
2. Regimentul 3 Artilerie Grea, subordonat Corpului 4 Armată;
3. Regimentul 5 Artilerie, subordonat Diviziei 21 Infanterie din Corpul 4 Armată;
4. Batalionul 3 Reparații Auto Roman, subordonat Comandamentului 4 Teritorial Iași;
5. Depozitul Regional de Subzistențe;
6. Compania a 4-a Sanitară și Veterinară;
7. Spitalul Militar Roman;
8. Cercul Teritorial Roman;
9. Centrul de Exploatare Roman;
10. Comenduirea Pieței Roman;
11.Legiunea de Jandarmi Roman, subordonată Inspectoratului de Jandarmi Iași;
12.Regiunea 2 Apărare Antiaeriană, subordonată Divizieide artilerie antiaeriană.
Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, Cercul de recrutare și Regimentul 12 Călărași au revenit în garnizoana Roman la mijocul anului 1945. Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană se afla în compunerea Brigăzii 1 Apărare Antiaeriană subordonată Diviziei de apărare antiaeriană și a fost dislocat în garnizoana Roman până în anul 1947. În conformitate cu ordinul ministrului Apărării Naționale transmis prin Marele Stat Major cu nr. 41.900 din data de 15 august 1947, Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană s-a dislocat pe calea ferată, din garnizoana Roman în garnizoana Galați.
Ca urmare a prevederilor Decretului-Lege nr. 2530 din 13.08.1945, referitor la „stabilirea cadrului și efectivelor Armatei de Uscat, Aer și Marină până la trecerea pe picior de pace”, situația artileriei divizionare (cea care deținea de altfel ponderea majoritară) în vara anului 1945 a fost următoarea:
[…]Divizia 21 Infanterie: Regimentul 5 Artilerie dislocat la Tecuci și Regimentul 10 Artilerie dislocat în garnizoana Roman[…]
În cadrul regimului de armistițiu cu Uniunea Sovietică (1944-1947), fuseseră eliminați din armată majoritatea ofițerilor superiori și generalilor cu experiență în război, fusese desființată industria națională de apărare, interzise preocupările doctrinare și se declanșase un amplu proces de politizare a armatei, de ideologizare și îndoctrinare a personalului militar. În anul 1950, în garnizoana Roman se afla dislocată Divizia 13 Infanterie din Ploiești care avea în subordine și două unități de artilerie: Regimentul 28 Artilerie (cartiruit în Roman) și Regimentul 13 Antitanc ( cartiruit la Bacău).
Între anii 1949-1950, se vor înființa depozitele de armament și muniții de la Băcești și Muncelu de Sus. În garnizoana Roman au funcționat în perioada postbelică Depozitul 561 Muniții Trifești-Roman, Depozitul de Muniții Roman și Depozitul Harnașament Roman.
Dispunerea entităților funcționale și organizarea artileriei în anul 1950:
Regiunea 1 Militară:
Divizia 6 Infanterie cu Regimentul 11 Artilerie la Buzău, Bateria 6 Artilerie Antitanc la Buzău și Compania 6 Autotunuri la Roman;
Divizia 13 Infanterie cu Regimentul 28 Artilerie la Roman și Bateria 13 Antitanc la Bacău;
În anul 1954, în garnizoana Roman era dislocată și Brigada 74 Obuziere care avea următoarea dotare:
2 Dn.x 3 Bt.x 4 Ob. cal. 122 mm
1 Dn.x 3 Bt.x 4 Ob. cal. 152 mm
1 Dn.x 3 Bt.x 4 Ar. cal. 160- 240 mm
1 Dn.x 3 Bt.x 4 Ar.P.R. cal. 130 mm
78 autovehicule
La data de 10 decembrie 1954, în garnizoana Roman a fost dislocată Brigada 102 Obuziere. La 1 octombrie 1955, Brigada 102 Obuziere s-a transformat în Regimentul 191 Artilerie.
Regimentul 191 Artilerie avea următoarea dotare:
1 Dn.x 3 Bt.x 4 T. cal. 85 mm
1 Dn. x 3 Bt.x 4 Ob. cal. 122 mm
1 Dn. x 3 Bt.x 4 Ar. cal. 120 mm
54 autovehicule
Între anii 1954-1955, funcția de comandant al Brigăzii 102 Obuziere a fost îndeplintă de generalul Vasile Ionel, șef al Marelui Stat Major între anii 1989-1991.
Regimentul 191 Artilerie s-a transformat în Regimentul 20 Artilerie, care împreună cu Regimentul 117 Artilerie din garnizoana Buzău au format în garnizoana Bacău, Regimentul 3 Artilerie. La data de 22 mai 1961, Regimentul 3 Artilerie s-a transformat în Divizionul 3 Artilerie, care a revenit la data de 15 septembrie 1961, la denumirea de Regimentul 3 Artilerie.
În garnizoana Roman, a funcționat în perioada postbelică pentru o scurtă perioadă de timp și Batalionul 8 Radiotehnic. În urma reorganizării și restructurării radiolocației, compania de radiolocație de la Secuieni înființată în 1956, a fost desființată în anul 2001. La Roman a funcționat și o structură subordonată Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii. În garnizoana Roman, în cazarma fostului Regiment 14 Dorobanți și-a desfățurat activitatea Școala de Subofițeri Auto și Tancuri, care a fost desființată în urma producerii unor evenimente grave, soldate cu pierderi de vieți omenești. În baza H.C.M. nr. 1664 din 18.08.1956 a fost înființată Brigada 20 Drumuri-Poduri cu 4 Batalioane Drumuri-Poduri la Buzău, Târgoviște, Alba-Iulia și Roman. Brigada a purtat succesiv denumirile de Brigada 40 Drumuri-Poduri și Brigada 35 Drumuri.
În anul 1982, Batalionul Drumuri-Poduri din garmizoana Roman a fost desființat. În anul 1989 în garnizoana Roman era dislocat Batalionul 25 Geniu, subordonat Diviziei 10 Mecanizate din Armata a 2-a. În anul 1995, Batalionul 25 Geniu se afla în subordinea Corpului 10 Armată din garnizoana Iași, subunitate de geniu care ulterior a fost desființată.
În garnizoana Roman a funcționat Centrul 92/93 I.E.M.L. (1963-1993) și Regimentul 633 Tancuri ,,Roman I Mușat”(1994-2004).
În anul 2010, în garnizoana Roman a fost înființată Baza 3 Logistică ,,Zargidava”, mare unitate din subordinea Diviziei 2 Infanterie ,,Getica”.
Comandanții Diviziei 7 Infanterie Roman
1. General de brigadă Gheorghe Manu
(1883)
Generalul de brigadă Constantin Pilat
(1883-1888; 1891-1895)
Constantin Pilat, născut la Botoșani la data 10 aprilie 1833 a fost comandant al Diviziei 7 Infanterie între anii 1883-1888 și 1891-1895. A urmat toate treptele ierharhiei militare de la gradul sublocotenent la general de brigadă. A fost unul dintre principalii participanți la conspirația de detronare a lui Alexandru Ioan Cuza din noaptea de 10-11 februarie 1866.
În anul 1868, având gradul de maior, a demisionat din armata română și a participat ca voluntar în armata franceză în timpul războiului franco-prusac în bătălia de la Sedan. Reîntors în țară, Constantin Pilat a fost reîncadrat în armata română la 1 iulie1877 și a participat la Războiul de Independență ca subșef al Statului Major al armatei române. A fost avansat pentru merite deosebite în organizarea și conducerea armatei la gradul de colonel, la 1 decembrie 1877. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești și ruse: ,,Steaua României”, ,,Virtutea Militară” de aur, ,,Trecerea Dunări”, ,,Apărătorii Independenței”, Ordinul Rus ,,Sf. Ana” și ,,Medalia Comemorativă de campanie”.
Generalul de brigadă Constantin Pilat a încetat din viață la data de 8 noiembrie 1922, la București.
General de brigadă Grigore Cantili
( 1888-1891)
Grigore Cantili s-a născut la data de 24 ianuarie 1839.
A participat la Războiul de Independență a României (1877-1878), în calitate de comandant al Brigăzii I Infanterie din Divizia a IV-a, Corpul al II-lea de armată. A condus Brigada I Infanterie în bătăliile de la Vidin și Calafat. Între anii 1888-1891, generalul Grigore Cantili a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. A parcurs toate treptele ierharhiei militare până la gradul de general de divizie (1893).
Grigore Cantili a decedat în anul 1906.
General de brigadă August Gorjan
( 1895-1900)
August Gorjan s-a născut la data de 1 august 1837 la Vălenii de Munte, județul Prahova. A parcurs toate gradele ierharhiei militare de la soldat, la 16 aprilie 1856, până la general de brigadă, la 30 iulie 1895. Având gradul de locotenent-colonel August Gorjan a participat la Războiul pentru Independență din 1877-1878. A îndeplinit funcția de comandant al unor unități și mari unități: Regimentul 4 Dorobanți ,,Argeș”, Brigada 3 Infanterie, Regimentul 2 Linie, Regimentul 21 Dorobanți, Brigada 8 infanterie, și Regimentului IV Ilfov nr. 21. Înainte de a fi numit comandant al Diviziei 7 Infanterie a îndeplinit între anii 1893-1894 funcția de comandant al Pieții București. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii: ,,Steaua României”-1878, ,,Virtutea Militară”- 1878, ,,Crucea Trecerii Dunării”, ,,Apărătorilor Independenței” și ,,Coroana României”- 1888. Generalul de brigadă August Gorjan a încetat din viață la data de 20 mai 1900, la Viena.
5. General de brigadă Iarca Leonida
(1897)
Leonida Iarca s-a născut la 25 aprilie 1843. A absolvit Școala de Ofițeri la 4 iulie 1 862, cu gradul de sublocotenent. A fost avansat succesiv: locotenent (30 august 1864), căpitan (2 octombrie 1867), maior ( 1 ianuarie 1871 ), locotenent-colonel ( 1 decembrie 1877), colonel ( 16 martie 1883 ) și general de brigadă ( 10 mai 1893). Maiorul Leonida Iarca a participat la Bătăia de la Grivița 1 la 30 august 1877 cu Regimentul 5 Infanterie. A fost decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război (ianuarie 1878), Ordinul ,,Steaua României” de război (mai 1877), Ordinul ,,Steaua României” în timp de pace " (aprilie 1888), Ordinul ,,Coroana României" (martie 1891 ). În 1895 a fost numit în funcția de comandant al Diviziei 1 Infanterie din Turnu-Severin. În anul 1897 a fost numit la comanda Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Generalul Leonida Iarca a încetat din viață în anul 1926.
General de brigadă Șerban Pascu
(1900-1901)
7. General de brigadă Arnold Beller
(1901)
General de brigadă Alexandru Pavlo
General de brigadă Constantin Prezan
(30 martie 1911-
General de brigadă Ion Istrati
(15 august 1916 – 20 noiembrie 1916)
Colonel Aristide Lecca
(21 noiembrie 1916 – 3 decembrie 1916)
Colonel Grigore Bunescu
(3 decembrie 1916 – 12 decembrie 1916)
General Nicolae Rujinschi
(24 decembrie 1916 – 30 august 1917 )
Nicolae Rujinschi, născut la data de 15 iunie 1864 la Piatra Neamț, a fost comandantul Diviziei 7 Infanterie în timpul luptelor purtate de marea unitate romașcană în vara anului 1917. A absolvit Școala de ofițeri din Iași și Școala Superioară de Război, participând în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. În Campania militară a Războiului pentru Întregirea României a fost înaintat la gradul de general de brigadă. În perioada 24 decembrie 1916 – 30 august 1917 generalul Nicolae Rujinschi a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
A scris numeroase lucrări de teorie și tactic militară: Curs de topografie neregulată sau de campanie, Tipografia Voința Națională, Bucuresci, 1901; Curs de topografie regulată, Tipografia Voința Națională, Bucuresci, 1900; Elemente de topografie de campanie și cetirea hărților, Ed. II. Atelierele Grafice Flacăra, București, 1913. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii: Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer (1912), Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer (1904), Ordinul ,,Ferdinand” în grad de Mare Ofițer, Ordinul ,,Sfinților Mauriciu și Lazăr” în grad de Mare Ofițer (Italia), Ordinul ,,Leul Alb” în grad de Mare Cavaler (Cehoslovacia). La data de 30 decembrie 1917 a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III -a conform Înaltului Decret nr. 1630 :
Pentru vitejia și elanul remarcabil cu care a condus Brigada în luptele din Dobrogea, Transilvania, Văile Slănicului și Oituzului în anul 1916. De asemenea în luptele de la Arabagi și Hârja, fiind copleșit de forțele covârșitoare ale inamicului , a trecut în fruntea luptătorilor pe care a reușit să-i adune în jurul său și, cu carabina în mână, a contraatacat din nou pe inamic, respingându-l.
Generalul Nicolae Rujinschi a decedat în anul 1946, la București.
General de brigadă Constantin Scărișoreanu
(30 august 1917 – 26 mai 1918)
Constantin Scărișoreanu s-a născut la 11 ianuarie 1869, în localitatea Rucăr, județul Muscel. A urmat Liceul Militar din Iași (1884-1888), Școala Militară de Ofițeri (1888- 1890), Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu (Secția Geniu, 1890- 1892) și Școala Superioară de Război (1895-1897). A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. Constantin Scărișoreanu a fost avansat la data de 14 octombrie 1916 la gradul de general de brigadă. S-a remarcat și în cunoscuta Bătălie a Bucureștiului din noiembrie/ decembrie 1916, în cursul căreia a comandat Divizia 9/19 Infanterie. În perioada 30 august 1917- 26 mai 1918, a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă, fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a: ,,Pentru repetatele fapte de vitejie ce le-a făcut pe câmpul de luptă”.
Generalul Constantin Scărișoreanu s-a stins din viață, la data de 12 noiembrie 1937, la București.
General de brigadă Traian Moșoiu
(1 iunie 1918 – 11 decembrie 1918)
General Constantin Neculcea
(11 decembrie 1918 – 18 aprilie 1919)
(1924-1931)
Constantin Neculcea s-a născut la data de 4 martie 1873, în localitatea Dumbrăveni, județul Iași. Între anii 1904-1906, a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București. În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic s-a aflat la comanda Batalionului de Rezervă al Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916-1918. Unul dintre fiii săi, locotenentul de cavalerie Nicolae Neculcea, a murit pe câmpul de luptă, în ,,Șarja de la Robănești”. În perioada Războiului pentru Întregirea României, Constantin Neculcea a îndeplinit și funcția de comandant al Regimentului 56 Infanterie. S-a distins în mod special în cursul Bătăliei de la Mărășești, din anul 1917, la comanda Brigăzii 28 Infanterie, în luptele din sectorul Doaga. A fost numit comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” , la data de 11 decembrie 1918. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” și medalia ,,Avântul Țării”.
După trecerea în rezervă în anul 1938, a îndeplinit pentru o perioadă, funcția de primar al orașului Fălticeni.
Generalul Constantin Neculcea a decedat în anul 1952.
General de brigadă Constantin Dumitrescu
(19 aprilie 1919-1 octombrie 1920)
(comandant la Brigăzii 14 Infanterie și ad-interim al Diviziei 7 Infanterie)
Constantin Dumitrescu, s-a născut la 25 februarie 1868 în localitatea Morunglav, plasa Oltețu, județul Romanați. A fost declarat admis la Școala Fiilor de Militari de la Craiova începând cu data de 20 septembrie 1887, pe care a absolvit-o în anul 1890. În același an, a susținut examenul de admitere la Școala de Ofițeri la care a fost înmatriculat începând cu 15 iulie1890 și pe care a absolvit-o în anul 1892, când a și fost înaintat la gradul de sublocotenent.
În plină desfășurare a Primului Război Mondial, la1 aprilie 1916, maiorul Constantin Dumitrescu a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel și numit șef al Statului Major al Corpului 1 Armată. Această funcție a îndeplinit-o până la 14 octombrie 1916, dată la care a fost înaintat la gradul de colonel. Generalul Petala, comandantul Corpului 1 Armată, scotea în evidență curajul și spiritul de sacrificiu al subordonatului său: […]de la18 octombrie 1916 până la 14 noiembrie a îndeplinit funcția de șef de stat-major al Corpului 1 Armată aducând comandamentului foloase reale; într-o împrejurare grea l-am trimis spre a coordona atacul mai multor detașamente contra unui grup de forțe inamice care ocupau niște poziții importante”.
La 1 aprilie 1918, generalul Constantin Dumitrescu a fost numit la comanda Brigăzii 22 Infanterie, funcție pe care a ocupat-o până la 19 aprilie 1919, când a devenit comandant la Brigăzii14 Infanterie și a fost numit ad-interim la comanda Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”, până la data de 1 octombrie 1920. Cu această ocazie, generalul Traian Moșoiu, comandantul Grupului de Nord, a folosit cuvinte elogioase la adresa subalternului său, remarcând bravura, destoinicia și spiritul de sacrifi ciu dovedite în calitatea sa de comandant de divizie:
[…]În ziua de 23 aprilie 1919, a ocupat Debeținul, respingând forțele inamice ce se adunaseră acolo. A cucerit apoi Harczag, prin manevre bine îndrumate și prin lovituri continue. A ocupat Tisza-Füred printr-o manevră abilă. S-a remarcat în cursul acestor lupte ca comandant brav și destoinic. Fiind convins că este apt pentru a comanda o divizie în cele mai bune condiții, îl propunem, în mod excepțional, la comandă de divizie.
Prin Înaltul Decret nr. 1193 din31 martie 1924, generalul de brigadă Constantin Dumitrescu a fost înaintat la gradul de general de divizie. La 3 aprilie, în baza Ordinului de Zi nr. 64, i s-a încredințat comanda Corpului 1 Armată. A îndeplinit această funcție, până la1 octombrie 1929, dată la care a fost trecut în rezervă.
Generalul Constantin Dumitrescu a decedat în anul 1935.
General Mihail Schina
(1 aprilie 1920 – )
Mihail Schina, născut la data de 14 iunie 1867 la București a fost unul dintre generalii Armatei Române, șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie în cel de-Al Doilea Război Balcanic. A urmat între anii 1886-1888, cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București și ulterior Școala Superioară de Război din Torino. La data intrării României în cel de-Al Doilea Război Balcanic, Divizia 7 Infanterie se afla în subordinea Corpului 4 Armată și era comandată de generalul adjutant Constantin Prezan. Șef de stat major al marii unități romașcane era locotenent-colonelul Mihail Schina.
În anul 1913, omul politic romașcan Vasile .G. Morțun s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” și a participat la campania Armatei Române din Bulgaria în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, fiind avansat pe câmpul de luptă la gradul de sergent.
Într-un articol publicat în ziarul ,,Viitorul” din data de 12 august 1919, generalul Mihail Schina scria:
În anul 1913, trecut de vârsta de 50 de ani se înrolează ca simplu soldat voluntar în regimental 14 infanterie și, înaintat la gradul de sergent a urmat compania sa în toate marșurile lungi și obositoare de la Dunăre la Etropol […]În calitate de fost șef de stat major al Diviziei a 7- a la 1913, din care făcea parte regimental 14 infanterie, mă simt dator în numele camarazilor să aduc acest prinos de admirațiune și recunoștiință, fostului sergent Vasile Morțun […]
În perioada Războiului pentru Întregirea României generalul Mihail Schina a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 1 Infanterie și al Diviziei 1 Cavalerie. În mai 1919 este acuzat de incompetență și insubordonare, fiind înlocuit de la comanda Diviziei 1 Cavalerie și anchetat de o comisie special numită în acest sens, fiind absolvit de acuzații. De remarcat este faptul că fiica adoptivă a generalului Mihail Schina a fost soția generalului Alexandru Filitti, pe atunci căpitan în Regimentul 9 Roșiori, eroul șarjei de la Robănești din 10 noiembrie 1916.
Generalul Mihail Schina a mai publicat următoarele lucrări de teorie și tactică militară: Necesitatea reorganizării infanteriei (1905), O schiță a armatei române de mâine. Din învățămintele războiului și psihologia individului (1920), Fragmente de organizare militară. A. Cavaleria (1934), Debuturile strategiei(1934) etc.
În anul 1913 a susținut în garnizoana Roman o conferință pentru susținerea fondului Crucii Roșii Române intitulată ,,Războiul și femeia”: ,,Ceea ce, voi mumele, veți spune copiilor la vremea basmelor și în rugăciunile de seară, le vor rămâne săpat în inimă, ca într-o stâncă de granit și nu vor uita până la cele mai adânci bătrânețe", rostea, în conferința susținută în garnizoana din Roman. Pentru meritele deosebite dovedite în întreaga carieră militară a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de ofițer în anul 1906 și cu Ordinul ,,Steaua României” în grad de ofițer în anul 1912. Mihail Schina a avut în proprietate un conac situat în satul Cuci, în apropiere de Roman, unde venea deseori în vizită și Carol al II -lea viitorul rege al României. Generalul Mihail Schina a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în anul 1920.
Generalul Mihail Schina a decedat în anul 1945 și este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
General de brigadă Papana Ion
Mutat în 1922 la Comandamentul Școalelor de aplicație și Artilerie)
General de brigadă Dejoianu Ioan (1922)
(Mutat de la comanda Diviziei 12 Infanterie)
General de divizie Gheorghe I.Florescu
(1931-1934)
Florescu Gheorghe s-a născut la data de 20 mai 1879, la Dobronitu, plasa Oltul de Jos, județul Olt. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1898-1900), Școala de Aplicație de Artilerie (1901-1903 și Școala Superioară de Război (1909-1911). A participat la Războiul pentru Întregirea României cu Divizia 14 Infanterie. Pe parcursul carierei militare a îndeplinit și funcția de comandant al Regimentului 24 Artilerie (1921-1926) și comandant al Regimentului 4 Artilerie (1926-1928). Între anii 1931-1934 s-a aflat la comanda Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Florescu Gheorghe a fost un erudit, cunoscător al limbilor franceză, italiană și germană, precum și un distins om de cultură.
Generalul de divizie Gheorghe I. Florescu a încetat din viață în anul 1955.
General de armată Constantin Constantinescu-Claps
( 1937-1939)
Constantin Constantinescu-Claps, născut la data de 20 februarie 1884 în localitatea Beceni, județul Buzău, a fost unul dintre marii comandanți ai armatei române din prima jumătate a secolului XX. Între anii 1903 – 1905 a absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu și a parcurs toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la general de armată. A participat cu Regimentul 12 Artilerie la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic. Regimentul 12 Artilerie a fost înființat în baza Înaltului Decret nr.1008 din 1 aprilie 1892, din bateriile Regimentelor 4 și 8 Artilerie din garnizoana Roman.
La acea dată, a avut loc o nouă reorganizare a artileriei, care prevedea ca fiecare divizie de infanterie și fiecare corp de armată să aibă propriul regiment de artilerie. Cu Regimentul 12 Artilerie a luptat și în Războiul pentru Întregirea României, în campania de ofensivă din Transilvania din 1916 precum și în bătăliile de apărare din 1917din Moldova, de la Măgura Cașinului, În perioada interbelică, între anii 1937-1939, generalul Constantin Constantinescu-Claps a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În preajma intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial, marea unitate cartiruită în garnizoana Roman a desfășurat manevre militare de amploare. În cel de-al Doilea Război Mondial, generalul Constantin Constantinescu-Claps a participat la luptele din Basarabia, de la Odessa și din Stepa Calmucă, la sud de Stalingrad, în calitate de comandant al Armatei a 4-a română. A demisionat din armată în februarie 1943, intrând în conflict cu conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu. A fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară de război, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr. 96 din 17 ianuarie 1944: ,,pentru tenacitatea,energia și îndrăzneala cu care a condus operațiunile defensive și ofensive ale Armatei a IV-a.”
Pentru faptele de vitejie dovedite în campanile militare, a mai fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de cavaler, și cu Ordinul ,,Steaua României” clasa. a II-a. După instaurarea regimului comunist în România, generalul Constantin Constantinescu-Claps fost arestat pentru prima dată la 15 august 1949, fiind învinuit, că ar fi avut legături cu membrii fostului Partid Național Țărănesc Eliberat din închisoare la 1 septembrie 1949, a fost din nou arestat și judecat, pentru că ar fi ordonat execuția unor partizani sovietici în timpul campaniei din Est. A fost condamnat pe nedrept, la 15 ani muncă silnică și a fost eliberat după 4 ani, la 26 septembrie 1955 din penitenciarul Văcărești.
Generalul de armată Constantin Constantinescu-Claps a decedat în anul 1961, la Bacău.
23. General de brigadă Vasile Mitrea
(1939)
Vasile Mitrea s-a născut la data de 3 iulie 1884, în satul Căciulești, comuna Girov, județul Neamț. Între anii 1906-1908, urmează cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din București și ulterior ale Școlii Superioare de Război. Este avansat la gradul sublocotenent în anul 1908 și repartizat în garnizoana Roman, în funcția de comandant de pluton la Regimentul 4 Artilerie, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie. După o serie de funcții didactice și de comandă îndeplinite în diferite structuri ale armatei, în ianuarie 1941, a fost numit prefect al Capitalei. După doar patru zile de la numirea în această funcție, va fi demis, fiindu-i reproșată poziția moderată pe care a adoptat-o în reprimarea rebeliunii legionare. După înlocuirea din funcția de prefect al Capitalei, va demisiona din rândul cadrelor active ale armatei. A fost reactivat la data de 29 iunie 1941, după intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial și mobilizat în cadrul Diviziei 8 Infanterie. Vasile Mitrea a participat în calitate de combatant atât la Războiul pentru Întregire cât și la campania celui de-Al Doilea Război Mondial, unde s-a remarcat în mod deosebit în luptele pentru cucerirea Odessei.
A parcurs toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la general de brigadă. La 28 iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic a rămas la Cernăuți, în calitate de reprezentant al guvernului român, pentru a discuta cu partea sovietică despre nerespectarea ritmului de înaintare în teritoriul evacuat de armata română și limitarea pătrunderii trupelor sovietice dincolo de noua frontieră, stabilită în mod abuziv. A publicat numeroase lucrări de teorie și strategie militară: Geografia militară a României – 1924, Călăuză practică pentru tinerii ofițeri activi și de rezervă din toate armele-1931, Ofițerul în societate-1932, Obligațiuni sociale-1937, Pedagogia instrucției militare-1940. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine: Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de cavaler, Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer, „Medalia Crucea Comemorativă”, și „Crucea de Fier” (Germania).
Generalul Vasile Mitrea s-a numărat printre cei mai valoroși gânditori militari, având o importantă contribuție la dezvoltarea învățământului de artilerie în Armata Română. După 23 august 1944, generalul de brigadă Vasile Mitrea a fost implicat în Mișcarea Națională de Rezistență, organizație subversivă, ce avea ca scop lupta împotriva comunizării și sovietizării României. În urma unui denunț, a fost arestat la data de 3 mai 1946, iar în noiembrie, același an, a fost judecat și încarcerat la Jilava.
Generalul Vasile Mitrea a decedat la închisoarea Jilava, în aprilie 1951, la 66 de ani.
General Olimpiu Stavrat
(5 iunie 1940 – 1 august 1942)
Olimpiu Stavrat s-a născut în satul Mihăileni, județul Dorohoi la data de 30 mai 1888. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București, pe care a absolvit-o la data de 1 iulie 1919, cu gradul de locotenent. A fost repartizat în funcția de comandant de pluton la Batalionul 8 Vânători. A participat la Primul Război Mondial, la luptele de la Mărăști și Mărășești fiind încadrat în funcția de comandant de batalion în Regimentul 54/56 Infanterie (constituită din rezerva Regimentelor 14 și 16 Infanterie), unitate din subordinea Diviziei 14 Infanterie.
A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade, în grad de comandor și panglică de virtute militară și avansat la gradul de maior, la data de 1 septembrie 1917. Generalul Maior Olimpiu Stavrat a fost comandantul Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în perioada 5 iunie 1940-1 august 1942. În această calitate a participat la acțiunile militare de eliberare a părții de nord a Bucovinei, a nord-estului Basarabiei și la operațiunea militară Odessa. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” cl. a III-a la 7 Noiembrie 1941 prin Decretul Regal 3063 ,,pentru bravura și destoinicia cu care și-a comandat Divizia în bătălia din jurul Odessei”.
Generalul Olimpiu Stavrat a fost arestat la 11 septembrie 1948 sub acuzația de crime săvîrșite sub comanda lui de soldații și ofițerii Diviziei a 7-a Infanterie la începutul războiului în nordul Bucovinei. Condamnat inițial la închisoare pe viață, a fost închis la închisoarea Văcărești. Olimpiu Stavrat a fost grațiat și pus în libertate la 3 decembrie 1955. A decedat în 1968 în vîrstă de 80 de ani.
General de divizie Constantin Trestioreanu
(1 august 1942-20 martie 1943)
Constantin Trestioreanu s-a născut la data de 18 iulie 1891 în localitatea Trestioara, județul Buzău. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie (1909-1911) și Școala Superioară de Război din Paris (1920-1922). A participat la Primul Război Mondial în funcția de comandant al Bateriei a 6-a din Regimentul 11 Artilerie în luptele de la Pralea, Mărășești și Soveja. De asemenea, a participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial în luptele pentru eliberarea Basarabiei, Odessa și Cotul Donului, precum și la luptele de pe teritoriul românesc din anul 1944. A fost decorat cu ordinele ,,Steaua României” clasa a III-a, ,,Mihai Viteazul ” clasa a III-a și ,,Vulturul German” clasa a II-a. După instaurarea dictaturii comuniste în România, a fost acuzat de măsuri împotriva populației evreiești în 1941, judecat și condamnat la moarte de Tribunalul Poporului la 22 mai 1945. Pedeapsa a fost comutată la muncă silnică pe viață, fiind închis în penitenciarele Dumbrăveni, Aiud, Craiova și Gherla de unde a fost eliberat la 25 aprilie 1956.
Generalul de divizie Constantin Trestioreanu a încetat din viață la data de 26 ianuarie 1983, la București.
General Alexandru Poenaru
(20 martie 1943-4 aprilie 1944)
Alexandru Poenaru s-a născut la data de 28 martie 1890, în localitatea Coșereni, județul Ialomița. Între anii 1910-1912 a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie. A participat la Războiul pentru Întregirea României și în cel de-Al Doilea Război Mondial a comandat unități și mari unități ale armatei române. La data de 8 iunie 1940 a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” în grad de ofițer. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, confom Înaltului Decret nr. 40 din 7 ianuarie 1942, în calitate de comandant al Regimentului 35 Infanterie ,,Matei Basarab”: ,,Pentru modul strălucit cum a condus acțiunile de luptă în perioada 17-22 august 1941”. În perioada 20 martie 1943-4 aprilie 1944 a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. După instaurarea dictaturii comuniste în România, a fost arestat la data de 15 noiembrie 1949 și a fost condamnat în anul 1952 la 20 de ani muncă silnică pentru ,,crimă de război”. A fost deținut în penitenciarele Aiud, Craiova, Jilava, Poarta Albă și Gherla. La data de 30 mai 1966 a fost reabilitat.
Generalul Alexandru Poenaru a încetat din viață la data de 28 iunie 1974, la București.
General de divizie Filip Agricola
(12 aprilie 1944- 29 septembrie 1944)
Filip Agricola s-a născut la data de 21 noiembrie 1891, în localitatea Dumbrăveni, plasa Burdujeni, județul Suceava. În anul 1911 a absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București și în anul 1921 Școala Superioară de Război. Numit la comanda Diviziei 7 Infanterie la data de 12 aprilie 1944, a condus marea unitate din Roman în luptele purtate de armata română la nord de Iași. După 23august 1944, a comandat Divizia 7 Infanterie în luptele purtate pe cursul râului Mureș.
A fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești și străine: ,,Avântul Țării”, ,,Crucea Comemorativă” (1913), ,,Crucea Comemorativă (1916-1918)”, Ordinul ,,Coroana României” cu spade clasa a V-a, ,,Sfânta Ana” clasa a III-a cu spadă și fundă, Ordinul ,,Coroana României” cu spade clasa a IV-a, Ordinul ,,Steaua României” clasa a V-a etc.
Generalul de divizie Filip Agricola a decedat în anul 1965.
General Ioan D. Popescu
(28 septembrie – 12 octombrie 1944)
Ioan D. Popescu s-a născut la data de 10 iulie 1894 în orașul Galați. Între anii 1912-1914 a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină și în anul 1924 a absolvit Școala Superioară de Război. În perioada 28 septembrie-12 octombrie 1944, generalul de brigadă Ioan D. Popescu a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a (1945) și Ordinul ,,Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 1494 din 12 aprilie 1945, în calitate de comandant al Diviziei 3 Infanterie: ,,Pentru bravura, spiritul de sacrificiu, capacitatea și energia cu care și-a condus Divizia la aprigele lupte pentru cucerirea importantului nod de comunicații de la Plesivet, de pe râul Saja și a satului Pascova”.
Generalul Ioan D. Popescu a decedat la data de 4 februarie 1960, la București.
General de brigadă Sava Caracaș
comandant al Diviziei 7 Infanterie-instrucție (13 iunie -14 octombrie 1944)
Sava Caracaș, născut la 31 octombrie 1890 la Botoșani a urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie între anii 1910-1912 și Școala Superioară de Război (1920-1922). În cel de-Al Doilea Război Mondial a comandat Divizia 10 Infanterie în luptele din primăvara anului 1942 din peninsula Kerci, precum și în luptele de la Kuban în partea de vest a Caucazului, în zona Novorossiisk, Anapa și Taman. A comandat Divizia 7 Infanterie-instrucție între 13 iunie-14 octombrie 1944. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii: Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a, ,,Crucea de Fier” germană clasa a II-a și ,,Marea Cruce a Vulturului german” în 1943.
Generalul de divizie Sava Caracaș a decedat la data de 15 martie 1945 la Alba Iulia.
Personalități militare în garnizoana Roman:
General de brigadă Virgil Bădulescu
Virgil Bădulescu s-a născut la data de 6 octombrie 1882, în județul Călărași. A urmat cursurile Liceului Militar din Iași pe care l-a absolvit în anul 1900. Între anii 1900-1902 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri din Engers-Rhein, Germania, la absolvirea căreia a obținut gradul de sublocotenent. A participat la Războiul pentru Întregirea României, unde a organizat și a condus lupta primului batalion de Vânători de Munte în luptele de la Cosna, Cireșoaia, Oituz și Târgu-Ocna. În aceste mai bătălii, Batalionul Vânătorilor de munte comandat de maiorul Virgil Bădulescu s-a aflat în subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Maiorul Virgil Bădulescu a fost decorat în baza Înaltului Decret nr. 227 din 12 februarie 1918 cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”:
Pentru vitejia și destoinicia cu care a atacat în fruntea batalionului său de vânători inamicul la Cireșoaia, în ziua de 30 iulie 1917, respingându-l și luându-i prizonieri. La 2 august a dat un contraatac energic urmărind inamicul până în valea Slănicului.
La data de 10 mai 1933, colonelul Virgil Bădulescu a fost avansat la gradul de general de brigadă. A inițiat și a condus primelle structuri organizatorice și de învățământ superior de stat din sportul românesc – Oficiul Național de Educație Fizică și Institutul Național de Educației Fizică. Pentru merite deosebite a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare românești și străine: ,,Steaua României” în gradul de ofițer, ,,Meritul Cutural pentru Sport și Cercetare ”, ,,Crucea comemorativă a războiului”, ,,Legiunea de Onoare” a Franței, ,,Crucea de Război” a Cehoslovaciei și ,,Ordinul Spadei” și gradul de comandor, acordat de regele Gustav al Suediei în data de 20 decembrie 1940.
Generalul Virgil Bădulescu a încetat din viață la data de 27 decembrie 1944.
Generalul Gheorghe Băgulescu
Gheorghe Băgulescu, născut la data de 11 noiembrie 1890 în comuna Dedulești, plasa Ianca, județul Brăila a fost diplomat militar, scriitor și colecționar de artă. După absolvirea Liceului ,,Nicolae Bălcescu” din Brăila, urmează Școala Militară de Ofițeri de Infanterie, fiind avansat în anul 1912 la gradul de sublocotenent. Participă în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. Datorită pregătirii militare dovedite pe câmpul de luptă, în luna decembrie 1916 este mutat în garnizoana Târgu Neamț, cu misiunea de a contribui la formarea și instruirea primului batalion de vânători de munte din Armata României. După reorganizare și înzestrare cu armament modern, Batalionul Vânătorilor de Munte din Târgu Neamț, a intrat în iulie 1917, în subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În vara anului 1917, Gheorghe Băgulescu participă cu această unitate de elită la strălucita acțiune de luptă a vânătorilor de munte de la Oituz. În a doua parte a campaniei din 1918-1919, este mutat la Regimentul 1 Vânători, unitate în cadrul căreia se remarcă în luptele purtate de armata română în Transilvania.
A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III- a, în baza Înaltului Decret nr. 131 din 25.01.1918:
Pentru vitejia și avântul cu care a comandat compania în luptele din valea Putnei și de la Oituz. În ziua de 29 iulie 1917 a atacat cu energie și a cucerit cota 408, sat Grozești menținut-o în fața contraatacurilor inamice. La 3 august a atacat viguros un detașament inamic ce amenința întreaga poziție.
Înzestrat cu un real talent scriitoricesc, a publicat numeroase articole de ziar și revistă, precum și volume de proză inspirate din realitățile crude ale războiului. În anul 1918 va publica la Târgu-Neamț volumul Zile de energie cu povestiri din Războiul de Întregire, a cărui prefață a fost scrisă de marele istoric și om politic Nicolae Iorga. Încheierea Păcii de la București cu Puterile Centrale, din data de 7 mai 1918 îl surprinde pe căpitanul Gheorghe Băgulescu la Târgu-Neamț, în Corpul Vânătorilor de Munte. La data de 26 aprilie 1918 va tipări și publica la Târgu-Neamț și Iași un manifest extrem de dur la adresa guvernului Alexandru Marghiloman, care încheiase această pace dezastruoasă pentru România. Acest manifest a fost considerat un act de ultraj la adresa guvernului și în consecință căpitanul Gheorghe Băgulescu este trimis în judecată, la Tribunalul Militar al Corpului 4 Armată.
La data de 5 septembrie 1918 completul de judecată respinge acuzația de ultraj și îl achită pe inculpat, fiind în schimb pedepsit pe linie disciplinară. A fost mutat din Corpul Vânătorilor de Munte în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”, unde va executa 60 de zile de arest. După încheierea Războiului pentru Întregirea României va continua seria de articole și nuvele în care proslăvește eroismul ostașilor români și condamnă profitorii și demagogii. În perioada interbelică a fost numit atașat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935-1939) și ambasador al României în Japonia și China (1941-1945).
În anul 1942 a publicat la Paris o importană lucrare în două volume intitulată Noua religie, cu un conținut filosofic și religios panteist. După instaurarea dictaturii comuniset în România, emigrează în sudul Franței, de unde va sprijini material mișcarea de opoziție, condusă de generalul Nicolae Rădescu, urmându-i acestuia din urmă în funcția de șef al guvernului roman din exil. Mare colecționar de artă, a donat Muzeului Carnoles des Beaux-Arts din Menton, Franța, 683 de stampe și 56 de kakemono-uri. Colonelului Gheorghe Băgulescu, atașat militar al României în Japonia, i-a fost decernat de către Împăratul Japoniei Ordinul „Tezaurul Sacru clasa a III-a “ în anul 1939, după apariția cărții Suflet japonez.
În 1973, Ministerul Culturii din România a achiziționat pentru Muzeul Național de Artă al României o bogată colecție de artă chino-japoneză, care făcea parte din succesiunea generalului Gheorghe Băgulescu.
Generalul Gheorghe Băgulescu a decedat la data de 26 noiembrie 1963, la Nisa.
Generalul Mihai Buttescu
Mihai Buttescu, născut la data de 3 noiembrie 1878 în satul Agapia, județul Neamț a fost un general și om politic român, erou al Războiului pentru Întregirea României. A urmat Școala fiilor de militari din Iașii și Școala de artilerie, geniu și marină din București. În anul 1898 a fost selecționat pentru a fi trimis la Școala de război din Anklam (Germania). La data intrării României în Primul Război Mondial, Mihai Buttescu îndeplinea funcția de comandant al batalionului II din Regimentul 2 Vânători de gardă ,,Regina Elisabeta”. În această calitate a participat la luptele de apărare de la Tabla Buții-Tătaru Mare și în trecătoarea Predeal. La data de 26 noiembrie 1916 a fost numit de către generalul Alexandru Averescu, ofițer de legătură între Armata a 9-rusă, cu Cartierul General la Roman și Armata a 2-a română. Mihai Buttescu a îndeplinit această misiune în garnizoana Roman până la data de 13 mai 1917, perioadă de timp pe care o caracterizează: ,,Cinci luni și jumătate la Cartierul Armatei a 9-a ruse, în cele mai cangrenoase timpuri ale acestei uriașe armate”. Generalul Mihai Buttescu consemnează în memorii:
[…] Am sosit noaptea la Roman și am dormit în tren, pe o linie secundară. Dimineața, vagonul cu calul era tras la rampă[…]Gara era plină de ruși. Vedeam pentru prima dată uniforma lor, toți mâncau și scuipau semințe, dar când trecea câte un șef al de-al lor, încremeneau în poziție[…]Aveau aspectul unei armate foarte disciplinate. Am lăsat calul, lada și ordonanțele în vagon și m-am dus să mă prezint la Cartierul General al Armatei a 9- ruse, instalat în cel mai mare hotel din centrul orașului.
După încheierea misiunii din garnizoana Roman, Mihai Buttescu a fost avansat locotenent-colonel și a fost numit comandant al Regimentului 2 Vânători ,,Regina Elisabeta”. A participat împreună cu unitatea pe care o comanda la luptele din vara anului 1917 de la Mărăști. De remarcat este faptul că printre numeroasele unități militare cantonate pentru refacere și instrucție în garnizoana Roman la începutul anului 1917, s-a numărat și Regimentului 2 Vânători ,,Regina Elisabeta”. Datorită faptelor de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, locotenent-colonelul Buttescu Mihail comandantul Regimentului 2 Vânători a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 849 din 11 august 1917:
Pentru vitejia cu care a condus regimentul în 11 iulie 1917, la atacul pozițiilor inamice de pe dealurile Mărășești și Teiuș, punând stăpânire pe întăriturile acestuia.
Mihai Buttescu a publicat numeroase lucrări de tactică și strategie militară: Atacul infanteriei germane în 1902, Formarea sistematică a recruților infanteriei, Teoria infanteristului, Exerciții pregătitoare de tragere ,,Pedagogia instructorului, Mitralierele infanteriei, etc.
A mai fost decorat cu medaliile ,,Crucea Albă” a Ordinului ,,Coroana Prusiei” în grad de Ofițer și ,,Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Ardeal, Carpați, Mărășești și Mărăști. Între anii 1920-1922, colonelul Mihai Buttescu, a îndeplinit funcția de senator al județului Neamț, fiind ales din partea Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost comandant al garnizoanei Slatina și a îndeplinit funcția de director cultural al Uzinelor ,,Malaxa-Rogifer”.
Generalul Mihai Buttescu a încetat din viață la data de 24 decembrie 1963 și este înhumat în cimitirul Mănăstirii Agapia.
General de brigadă Dumitru Coroamă
Dumitru Coroamă s-a născut la data de 19 iulie 1885 în localitatea Răpciune, județul Neamț. A participat la Războiul pentru Întregirea României cu Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Pentu faptele de arme deosebite dovedite pe câmpul de luptă, maiorul Dumitru Coroamă a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul ” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 2254 din 14 iunie 1919 :
Pentru vitejia și elanul cu care a condus unitatea în luptele de la Varsoltz, când a atacat inamicul puternic întărit, rspingându-l. La 17 aprilie 1919 a silitinamicul să se retragă în dezordine în direcția cotei 302. De asemenea, în luptele de la Szent Agota, a atacat cu totărâre și pricepere, trecând și podul sub un foc ucigător de mitraliere pe care l-a ocupat, după ce a urmărit inamicul cu o companie, pe care îl atacă în flanc și în spate, reușind să-l pună pe fugă. S-a distins și în lupta pentru ocuparea satului Tisafured, din ziua de 1 mai 1919.
În perioada 1 aprile 1929- 9 noiembrie 1935 a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”. Pe parcursul carierei militare a mai îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 1 Gardă , comandant militar al Capitalei și al Corpului 4 Armată. Generalul Dumitru Coroamă a fost trecut abuziv în rezervă în ianuarie 1941, după reprimarea Mișcării legionare. A avut de suferit în timpul dictaturii carliste, în timpul dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu și în timpul regimului comunist. Arestat în anul 1948, a fost condamnat și deținut la penitenciarele Jilava, Ocnele Mari și Aiud. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler, Ordinul ,,Coroana României” în grad de Ofițer, Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Ofițer și Medalia ,,Bărbăție și Credință”.
Generalul Dumitru Coroamă a încetat din viață în anul 1956, la vârsta de 71 de ani.
General de brigadă Gheorghe Garoescu
Gheorghe Garoescu, născut la data de 1 octombrie 1886 la București a fost un general român, combatant în Războiul pentru Întregirea României. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Facultatea de Drept a Universității din București. Avansat la gradul de locotenent la 1 octombrie 1912, a fost repartizat în funcția de comandant de companie mitraliere la Regimentul 6 Vânători. În acestă calitate, a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic din vara anului 1913. În timpul Războiului pentru Întregirea României, Gheorghe Garoescu s-a distins in luptele de la Porumbacu din luna septembrie 1916, la care a participat cu Regimentul 6 Vânători. A fost rănit in apropiere de Brașov, dar după o perioadă scurtă de convalescență, a revenit pe front.
În primăvara anului 1917, aflat în refacere cu unitatea în Moldova, Gheorghe Garoescu a fost implicat într-un scandal ce l-a vizat pe comandantul său de regiment și pe ofițerul cu aprovizionarea. Acesta îi acuză pe cei doi de furt și speculă cu produse din rechiziții destinate armatei. Cazul ajunge la Curtea Marțială, dar afacerea este în primă fază mușamalizată. În urma acestei măsuri, Gheorghe Garoescu va concluziona:
La noi e mai ușor să fii necinstit decât cinstit, pentru că numărul necinstiților e mai covârșitor față de cel al cinstiților […] pot afirma fără teamă că pungașii sunt mai tari decât cei cinstiți.
În perioada martie-noiembrie 1918, maiorul Gheorghe Garoescu a îndeplinit funcția de comisar regal al Curții Marțiale la Divizia 7 Infanterie, marea unitate cu sediul în garnizoana Roman. Jurnalul său de război consemnează felul in care a trăit pe front experiențele războiului, dar si iubirea mistuitoare pentru Lison Oppler, viitoarea sa soție:
[…] E curios că trăiesc numai din vise, pe care le insemn imediat. Dar ce sa fac? Alt mijloc nu mai am prin care să stiu ce mai face Lison sau prin care să mai stau de vorbă cu dânsa. Visul e singura mea fericire pe care o simt aici. Ce bucurie negrăita incerc cand apare Lison! Ce mâhnit sunt când n-o văd multă vreme. O, Doamne, daca aș găsi-o bine si daca nu m-ar fi dat uitării. Mult o iubesc, mult de tot! […] Si acuma, cand tifosul exantematic face atâtea victime, ei bine, cel puțin să am tare sufletul prin cele mai frumoase speranțe de viitor. Ajută-mi, Doamne, s-o regăsesc pe Lison tot așa cum am lăsat-o, drăguță, bună și cu aceeași dragoste caldă pentru mine. […] Cum voi vedea că temperatura se ridică, voi lua acest carnețel, care este rupt din viața mea, si-l voi inchide intr-un plic de pânza, impreună cu fotografia si scrisorile dragi de la Lison. Prin căpitanul Dessila, un bun prieten al meu, il voi face sa ajungă direct in mâna lui Lison. Dumnezeu insă să-mi ajute să pot face aceasta. N-aș voi cu nici un chip ca ele să rămână, să se piardă. Sunt cele mai scumpe amintiri ce le păstrez ca pe niște moaște. Cele mai frumoase ceasuri din suferințele războiului au fost acelea in care am scris in acest drag carnet.
După încheierea Războiul pentru Întregirea României, maiorul Gheorghe Garoescu a urmat o carieră militară ascendentă, fiind avansat la gradul de general de brigadă la data de 10 mai 1937. Lucrarea domnului comandor în rezervă Marian Moșneagu General Gheorghe Garoescu. Jurnal de front, vise de iubire 14 august1916-28 septembrie 1918 apărută la Editura Militară din București în anul 2017, aduce în memoria contemporanilor, realitățile dure ale războiului și povestea de dragoste a unui militar, care nu a acceptat compromisurile într-o perioadă grea a istoriei noastre naționale.
Generalul Gheorghe Garoescu a încetat din viață la data de 26 iulie 1939.
Generalul de divizie Gheorghe Makarovitsch
Gheorghe Makarovitsch s-a născut la data de 3 septembrie 1843, în satul Climești, comuna Făurei, din județul Neamț. A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași, Liceul Militar din Iași și ulterior Școala Militară de Ofițeri din București. În timpul Războiului de Independență din anul1877, având gradul de maior, a comandat Divizionul de Pompieri București, iar din ianuarie 1878, s-a aflat la comanda unui divizion din Regimentul 3 Artilerie.
A îndeplinit importante funcții didactice și de comandă în diferie structuri și eșaloane ale armatei române, parcurgând toate treptele carierei miitare, de la sublocotenent, la general de divizie. Gheorghe Makarovitsch s-a căsătorit în anul 1876 cu Alexandrina Izvoranu cu care a avut nouă copii, dintre care, opt băieți. Un lucru de remarcat este faptul că toți cei opt băieți au optat pentru cariera militară: Vasile (1871-1952), general de artilerie, Gheorghe (1873-1915), căpitan de cavalerie, Alexandru (1879-1946), căpitan de artilerie, Ioan (1881-1942), colonel de cavalerie, Traian (1885-1942), colonel de cavalerie, Radu (1887-1944), general de artilerie, Miron (1891-1910, elev sergent), Adrian (1892-?), colonel de artilerie.
Între anii 1881-1894, Gheorghe Makarovitsch a îndeplinit funcția de director al Școlii Fiilor de Militari din Iași, unitate de elită a învățământului militar românesc. După instaurarea dictaturii comuniste, la data de 1 iulie 1948, au fost desființate toate liceele militare din România. La această dată, în localul fostului Liceu Militar, funcționează Spitalul Militar din Iași. În semn de respect și prețuire a activității sale, începând cu anul 1929, până la desființare în 1948, Liceul Militar din Iași, va purta numele de Liceul Militar ,,Gheorghe Makarovitsch”. Generalul dedivizie Gheorghe Makarovitsch a fost trecut în rezervă din cadrele active ale armatei, la 1 aprilie 1906. Pentru fapte de arme și merite deosebite dovedite pe parcursul întregii cariere militare, a fost decorat cu următoarele ordine și medalii: ,,Virtutea Militară” clasa I, Crucea ,,Trecerea Dunării”, Medalia ,,Apărătorii Independenței”, Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a, Ordinul ,,Coroana României” clasa a II-a, Medalia jubiliară ,,Carol I” și ,,Semnul onorific pentru serviciul în armată”.
Generalul Gheorghe Makarovitsch a încetat din viață la data de 30 aprilie 1930 și este înhumat în cimitirul ,,Eternitatea” din orașul Roman.
General de divizie Alexandru Lambrino
Alexandru Lambrino s-a născut la data de 30 august 1853 în comuna Banca, județul Vaslui. După absolvirea gimnaziului la Iași, la recomandarea Elenei Cuza și a generalului Ioan Florescu a urmat studii liceale la Paris. După obținerea diplomei de bacalaureat a urmat cursurile Școlii Militare de la Saint-Cyr în arma cavaleriei, între anii 1871-1873.
După o serie de funcții îndeplinite la diferite unități, începând cu anul 1885, maiorul Lambrino Alexandru a ocupat funcția de șef de stat major a Diviziei 7 Infanterie. Între anii 1910-1912 a comandat Corpul 4 Armată cu sediul la Iași. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. Generalul Alexandru Lambrino a fost trecut în rezervă în februarie 1917, fiind pensionat din motive medicale. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești și străine: Medalia jubiliară ,,Carol I”, Medalia ,,Crucea Trecerea Dunării”, Medalia ,,Apărătorii Independenței”, ,,Medalia Comemorativă Rusă”, Medalia ,,Virtutea Militară”, Ordinul ,,Steaua României” în grad de cavaler, comandor și mare ofițer, Ordinul ,,Coroana României” în grad de comandor și mare ofițer, Ordinul rusesc ,,Sfântul Stanislav”, clasa a 3-a și Ordinul francez ,,Legiunea de Onoare”.
Generalul Alexandru Lambrino a decedat în anul 1926 și este înmormântat în cimitiul Bisericii ,,Sfânta Treime” din localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava.
General de corp de armată Nicolae Șova
Nicolae Șova, născut la 8 noiembrie 1885 în comuna Poduri, județul Bacău a fost un general român, erou al celor două războaie mondiale. În anul 1907 a absolvit Școala de Ofițeri de Infanterie București și a fost reparizat la Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”. În anul 1296, a absolvit Școala Superioară de Război și a parcurs toate treptele ierharhiei militare de la gradul de sublocotenent la general de corp de armată. În perioada Războiului pentru Întregirea României a îndeplinit funcții în statul major al Diviziei 7 Infanterie, mare unitate cu sediul la Roman. Nicolae Șova a participat la luptele purtate la Oituz în vara anului 1917 de marea unitate romașcană. Generalul Nicolae Șova, considerat a fi un ofițer model al armatei române a îndeplinit în anul 1940 funcția de Secretar general al Ministerului Apărării Naționale. A ocupat funcții de comandă în diferite structuri ale armatei române.
A îndeplinit funcția de comandant al Corpului 7 Armată român subordonat Frontului 2 Ucrainean, în Operațiunea militară „Budapesta” din ianuarie 1945. După încheierea războiului, a fost demis și pensionat forțat. A fost deținut politic la penitencarul Aiud și a a decedat în 12 martie 1966, fiind înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Ghencea.
Pentru merite deosebite dovedite în întrega carieră militară a fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești și străine: Medalia jubiliară „Carol I” (1908), Ordinul „Onoarea României”, clasa a V-a (1913), Medalia „Avântul Țării” (1913), Ordinul „Steaua României”, grad de cavaler cu panglică, de ,,Virtute Militară” (1917), Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de ofițer, cu panglică, de ,,Virtute Militară”, Medalia „Victoria în Marele Război pentru civilizație” (1916-1918), Ordinul „Steaua României”, clasa I (1922), în grad de ofițer (1930), „Furajera Mihai Viteazul” (1931), Ordinul austriac „Pentru merit”, în grad de mare comandor (1938), Medalia ,,Centenarului Regelui Carol I” (1939), Ordinul „Virtutea Maritimă”, clasa I, II, III (1944). În anul 1945 generalul de corp de armată Nicolae Șova, a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a. Generalul Vasile Atanasiu îl aprecia ca fiind: ,,printre marii noștri generali de război care vor fi înscriși în istoria neamului nostru și al cărui nume va fi înscris printre eroii săi".
Paul P.Străjescu
Paul P.Străjescu, născut la datta de 22 noiembrie 1848 la Iași a fost descendentul unei vechi familii de boieri moldoveni. A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași, la absolvirea căreia nu s-a dedicat carierei de militare și s-a îndreptat către magistratură. A îndeplinit funcția de membru supleant al Tribunalului Roman, iar din anul 1872 s-a căsătorit cu Olimpia Makarovitsch și s-a stabilit definitiv la Roman. În timpul Războiului pentru Dobândirea Independenței de Stat a României a îndeplinit funcția de primar al orașului Roman. Despre această perioadă de timp, ziarul ,,Romanul” condus de Emanoil Arghiropol, din data de 15 februarie 1887 va consemna:
Pe timpul resbelului din 1877, Străjescu fiind primar și comandant al gardei civice, devenise în același timp omul cel mai filantrop, împărțind timpul său între datoriile funcțiunilor sale și căutarea și ajutarea bolnavilor militari care se internau în spitalul anume înființat în Roman pentru acest sfârșit. Acestui zel, Străjescu datorește decorațiunile: Sf. Ana rusească, Tacova serbească, Apărătorii Independenții și Steaua României în gradul de oficier.
Fiul acestuia, colonelul Dimitrie Străjescu, născut în anul 1887 a fost ofițer de cavalerie și a luptat în Războiul de Întregire a României, fiind un apropiat al mareșalului Alexandru Averescu. Dimitrie Stăjescu a avut la rândul său doi băieți, Constantin (Dinu) Străjescu, ofițer de cavalerie și Paul Străjescu, ofițer în marina militară. Atât Constantin (Dinu) Străjescu cât și Constantin(Dinu) Străjescu au fost combatanți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
General de corp de armată Grigore Nicolau
Grigore Nicolau, născut la data de 31 august 1891, la Tecuci a fost un general român, combatant în cele două războaie mondiale. A urmat între anii 1909-1911 Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină din București și în anul 1922 a absolvit Școala Superioară de Război. Între anii 1941-1942 a îndeplinit funcția de comandant secund al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcții de comandă la marile unități din compunerea armatei române. În anul 1945 a ocupat funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Aprovizionarea Armatei.
După încheierea războiului și instalarea la putere a dictaturii comuniste, generalul de corp de armată Grigore Nicolau a fost arestat și acuzat pentru ,,crime împotriva umanității”, datorită faptului că a organizat represalii împotriva populației civile în județul Balta. A fost condamnat la 18 iunie 1953 la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii și a fost grațiat la data de 21 septembrie 1954. Generalul de corp de armată Grigore Nicolau a încetat din viață la data de 6 iunie 1957 la București.
General de corp de armată Gheorghe Rozin
Gheorghe Rozin s-a născut la data de 27 iulie 1888 la Fălticeni, județul Suceava. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1907-1909), Academia Tehnică din Charlottemburg (1910-1912), Școala de Tragere a Artileriei din Juterborg (1912-1913), Școala Superioară de Război din Berlin (1913-1914, anul I) și Școala Superioară de Război (1919), pe care a absolvit-o ca șef de promoție. În Primul Război Mondial a participat la luptele de pe Valea Oltului și de la ,,Porțile Moldovei”.
În timpul campaniei împotriva Ungariei, a comandat batalionul 2 din Regimentul 16 Dorobanți ,,Fălticeni” , unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie în timpul incidentului armat de la Țigani(astăzi Crișeni), din data de 14 ianuarie 1919. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial la luptele de eliberare a Basarabiei și de la Odessa. A scris numeroase articole și studii de strategie militară și în anul 1915 a publicat lucrarea Puterea personalității în război. Pentru merite deosebite a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”, clasa a II-a (1941). După instaurarea dictaturii comuniste în România, a fost arestat la 19 aprilie 1948, acuzat de înaltă trădare și condamnat la 20 de ani de temniță grea.
Generalul de corp de armată Gheorghe Rozin a decedat la 16 ianuarie 1961, în închisoarea Văcărești.
General de divizie Ioan Arhip
Ioan Arhip, născut în anul 1890 în comuna Ardeoani, județul Bacău a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, Războiul pentru Întregirea României și cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost grav rănit în luptele de pe Valea Prahovei din timpul Primului Război Mondial. În anul 1938 a îndeplinit funcția de prefect al județului Roman, iar între anii 1942-1944 a ocupat funcția de adjunct al Marelui Stat Major. În anul 1945, generalul de divizie Ioan Arhip a fost trecut în rezervă. Generalul de divizie Ioan Arhip, a încetat din viață în anul 1980.
General de brigadă Gheorghe Constantinescu
Gheorghe Constantinescu s-a născut la data de 28 noiembrie 1893, la Rădășeni, în apropierea orașului Fălticeni. La data de 15 iunie 1915 a absolvit cu gradul de sublocotenent Școala Militară de Ofițeri de Artilerie. În anul 1929 a absolvit promoția a 35-a Școlii Superioare de Război. A participat în calitate de combatant în Regimentul 4 Artilerie în Războiul pentru Întregirea României. Locotenentul Constantinescu V. Gheorghe, a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară”: ,,pentru curajul și devotamentul cu cari a condus recunoașterea ce i s-a încredințat în lupta cu maghiarii dela Hodod în Aprilie 1919”.
După încheierea Războiului de Întregire a României, în urma absolvirii Școlii Superioare de Război, a fost repartizat cadrul Regimentului 8 Artilerie, unitate cu care a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Generalul de brigadă Gheorghe Constantinescu a decedat la data 19 decembrie 1968, la Roman.
General Hans Kissel
Hans Kissel, născut la data de 19 februarie 1897 în localitatea Mannheim din Germania, a fost un general și istoric militar german, combatant al celor două războaie mondiale. În cel de-Al Doilea Război Mondial a participat în calitate de comandant al Regimentului 178 Grenadieri, la luptele purtate pe frontul din Moldova și pe raza garnizoanei Roman. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: ,,Crucea de Cavaler al Crucii de Fier”, ,,Crucea de Fier”, ,,Crucea Germană”, ,,Medalia Frontului de Est”, ,,Insigna răniților” etc.
După încheierea războiului, a scris o serie de lucrări de istorie militară printre care și Catastrofa din România în 1944 apărută la Editura Wehr und Wissen, Darmstadt, în anul 1964.
Generalul Hans Kissel, a decedat la data de 30 noiembrie 1975 în Aglasterhausen, Germania.
George Bagration de la Mukhrani
George Bagration de la Mukhrani sau Giorgi Bagration-Mukhraneli, născut la data de 16 iulie 1884 la Sankt Petersburg, a fost un nobil georgian.
Prințul George Bagration a participat la Primul Război Mondial în calitate de comandant al unei mari unități din armata rusă. După Revoluția Rusă din 1917, a sprijinit mișcarea de independență a Georgiei și a luptat împotriva bolșevicilor în timpul Războiului Civil din Rusia. Marea unitatea pe care o comanda a participat la acțiunile militare desfășurate pe frontul românesc. Comandamentul marii unități pe care o comanda prințul George Bagration a fost instalat în garnizoana Roman, în casa generalului Gheorghe Macarovitsch. După victoria roșilor în războiul civil a rămas în Georgia, unde a fost arestat în anul 1930 de autoritățile sovietice instaurate la putere. Eliberat la intervenția scriitorului Maxim Gorki, prințul George Bagration a părăsit Uniunea Sovietică și s-a stabilit în Spania în anul 1944.
Prințul George Bagration a încetat din viață la data de 29 septembrie 1957, în Spania.
General de brigadă Alexandru Saidac
Alexandru Saidac s-a născut la data de 20 aprilie 1890, în satul Tirioi, comuna Samarinești, județul Gorj. A absolvit Școala de Ofițeri în 1912 și a fost avansat la gradul de sublocotenent. A parcurs toate treptele ierharhiei militare până la gradul de general de brigadă. Alexandru Saidac a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, la Războiul pentru Întregirea României și la cel de-Al Doilea Război Mondial. În cel de-Al Doilea Război Mondial a comandat Divizia 1 Infanterie, mare unitate care în luna august 1944 a desfășurat acțiuni operative pe raza garnizoanei Roman. Memoriile generalului Alexandru Saidac reprezintă o sursă importantă de documentare pentru studierea și cercetarea acțiunilor de luptă desfășurate în garnizoana Roman în vara anului 1944.
A fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Medalia ,,Avântul Țării", Ordinul ,,Coroana României", Ordinul ,,Steaua Romaniei", Medalia ,,Victoria” a Marelui Război. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 1647 din 15 iunie 1943:
Pentru bravura personală de care a dat dovadă pe timpul operațiunilor din zilele de 20-24 septaembrie 1942, conducând cu energie și dispreț de moarte lupta în sectorul de efort al Diviziei 1, în zona cotei 87 unde este puternic atacat de forțe de infanterie și care de luptă copleșitoare.De aceeași bravură și spirit de sacrificiu a dat dovadă în conducerea luptei de apărare a localității Ploto Wtoje, precum și în acțiunea de conducere a ariegardei Corpului 6 Armată.
Generalul Alexandru Saidac a încetat din viață la data de 14 aprilie 1974.
General de corp de armată Ion Șuța
Ion Șuța s-a născut la data de 24 iulie 1919 în comuna Percosova, județul Timiș. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant cu gradul de sublocotenent în Regimentul 5 Vânători, unitate din subordinea Diviziei 1 Infanterie. Memoriile generalului de corp de armată Ion Șuța consemnate în lucrarea de istorie militară Veterani pe drumul onoarei și gloriei, reprezintă o sursă importantă de documentare pentru studierea și cercetarea acțiunilor de luptă desfășurate în garnizoana Roman în vara anului 1944.
După încheierea războiului, generalul de corp de armată Ion Șuța a publicat o serie întreagă de lucrări de tactică militară precum și istorie militară: Revoluția tehnico-științifică și aplicarea ei în domeniul militar, Elemente de tactică, Conducerea trupelor în războiul de apărare a patriei, România, la cumpăna istoriei. August 1944, Istoria infanteriei române și altele.
Între anii 1975-1983, a îndeplinit funcția de prim-locțiitor al șefului Marelui Stat Major al Armatei Române. Generalul de corp de armată Ion Șuța a decedat la data de 27 septembrie 2007.
General maior în retragere Ștefan Gh. Dimofte
Ștefan Gh. Dimofte s-a născut la data de 15 martie 1922 în comuna Gloduri (astăzi Izvorul Berheciului), județul Bacău. A urmat școala primară în satul natal, Școala Normală ,,Vasile Lupu” din Iași și Școala de Ofițeri de Rezervă din Bacău. A participat în calitate de combatant cu Regimentul 26 Artilerie/Divizia 11 Infanterie la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Dramatismul luptelor purtate de unitățile Corpului 4 Armată în august 1944, sunt consemnate de veteranul de război:
[…]La 20 august 1944, ora 4,00 dimineața, rușii fac o pregătire de artilerie în special în sectorul Diviziei 7 din Roman care era în zona Rediu Tătar spre Movileni. Noaptea pe la ora 21,00 am găsit ofițeri cu capurile goale fugiți din zona unde erau buimăciți de atacurile rușilor.[…]Când urcam dealul m-am întâlnit cu colonelul Dumitrescu, comandantul Regimentului 21 Artilerie, care ne-a spus când am lăsat tunurile ,,Care cum puteți”[…]
După încheierea războiului și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman, în cadrul Batalionului 3 Reparații Auto(1946) și a îndeplinit funcția de comandant al Depozitului 561 Muniții din Trifești(1956-1958). A fost trecut în mod abuziv în rezervă cu gradul de căpitan. Pentru a-și întreține familia, a fost nevoit să se angajeze pe un post de tehnolog la Secția II Uzinaj-Întreprinderea Metalurgică Roman. Domul general maior în retragere Ștefan Gh. Dimofte îndeplinește funcția de președinte al Asociației Veteranilor de Război – filiala Iași.
General maior în retragere Victor Popescu
Victor Popescu, s-a născut în anul 1896, județul Satu Mare. A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie din București și a participat la Războiul pentru Întregirea României cu gradul de elev plutonier în cadrul Regimentului 16 Dorobanți ,,Fălticeni”, unitate din compunera Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Generalul maior în retragere Victor Popescu consemnează:
Cu acest brav regiment, am participat la toate luptele eroice pe care le-am purtat mai târziu în Transilvania, iar după retragerea armatei în Moldova, am participat la luptele de la Oituz – Coșna – Târgu Ocna, până am fost siliți să se încheie pacea de la București. Tot în acest timp am fost obligați să ne luptăm și cu foștii noștri aliați în regiunea Spătărești-Cristești, Pașcani-Ștefănești, pe unde am trecut în Moldova. Atunci am trăit momente grele și dramatice adică prin triunghiul morții din jurul Iașiului. Pentru modul în care mi-am făcut datoria pe câmpul de luptă, am fost avansat la gradul de sublocotenent și apoi de locotenent, am fost decorat cu „Ordinul Coroana României în grad de Cavaler” cu Spadă și panglică de Virtute Militară”.
Generalul maior în retragere Victor Popescu a participat și la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. Fratele său, Ioan Popescu-Pașcani, fost ministru, a fost ucis în timpul bombardamentelor executate de aliați asupra orașului București la 4 aprilie 1944. După instaurarea dictaturii comuniste în România, Victor Popescu a fost trecut în rezervă în mod abuziv din rândul cadrelor militare active.
General de brigadă Traian Popescu
Traian Popescu s-a născut la data de 24 ianuarie 1921 în localitatea Crivești, județul Vaslui. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Artilerie și Școala Specială de Artilerie. A participat la cel de-Al Doilea Război la Campania din Est cu gradul de sublocotenent, comandant de baterie cu Regimentul 25 Artilerie și Regimentul 5 Artilerie. Împreună cu unitățile din care a făcut parte, a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei și cucerirea Odessei. De asemenea, între 23 august 1944-09 mai 1945 a participat la Campania din Vest cu Regimentul 30 Artilerie în luptele purtate de armata română împotriva trupelor germane și ungare pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria și Cehoslovacia. A fost grav rănit în lupte la mâna stângă, piciorul drept și în regiunea lombară la data de 24 decembrie 1944. Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă Traian Popescu a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a cu spade și panglică de ,,Virtute Militară” și Ordinul ,,Steaua României” clasa a V-a cu spade și panglică de ,,Virtute Militară”. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant de regiment de artilerie și comandant de brigadă independentă de artilerie. În luna august 1956 a fost trecut în rezervă în mod abuziv, și a fost nevoit să se încadreze în viața civilă ca șef serviciu producție.
Între anii 1990-2009 a îndeplinit funcția de președinte al Asociației Veteranilor de Război-filiala Roman.
General maior Lucan Ioan – a îndeplinit funcția de comandant al garnizoanei Roman în perioada 16 mai 1964-6 aprilie 1981.
A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Colonel Aurel Mihai Negrescu
Aurel Mihai Negrescu s-a născut în 1900, în orașul Roman. Soția sa, principesa Georgeta, a fost fiica scriitorului Rudolf Suțu și a Elenei Cazaban, descendentă a familiei domnitoare Suțu. Aurel Mihai Negrescu a luptat în Primul Război Mondial, ca voluntar (a declarat o vârstă mai înaintată decât cea reală, pentru a se putea înrola). Ofițer de geniu, a fost decorat cu Ordinul ,,Crucea de Fier” în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost trecut în mod abuziv în rezervă în anul 1946, pentru că a refuzat să servească regimul comunist instaurat de sovietici. Anchetat în repetate rânduri, a refuzat să-și trădeze colegii.
Petru Negrescu, fratele său, sublocotenent de artilerie, a căzut în Primul Război Mondial, în jurul vârstei de 20 de ani. Cel de-al treilea frate, Emil, a luptat și el în Primul Război Mondial, renunțând ulterior la cariera militară. La data de 9 mai 2018, fiul acestuia, scriitorul și jurnalistul Radu Negrescu-Suțu a lansat la Roman în sala,,Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Național ,,Roman-Vodă” lucrarea Stirpea Drăculeștilor. Pseudocronică a Familiei Suțu (dialog imaginat cu colonelul principe Dimitrie Scarlat Suțu)
Colonel Gheorghe Văsescu
Gheorghe Văsescu s-a născut la data de 26 iunie 1856, la Botoșani, într-o veche familie de boieri moldoveni. A urmat Școala Politehnică din Paris (1877-1879) și Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu din Fontainbleau – Franța (1879-1881). A îndeplinit funcții de comandant de baterie în diverse regimente de artilerie (1879- 1886) și atașat militar în Franța, acreditat și în Belgia (1 octombrie 1886 – 1 decembrie 1889).
Între anii 1916-1917, colonelul Gheorghe Văsescu a îndeplinit funcția de comandant al Școlii Militare de Artilerie și Geniu, în perioada când această instituție a fost dislocată la Iași și Botoșani. A fost tatăl Vioricăi Agarici, cetățean de onoare a orașului Roman, și a lui Alexandru Gh. Văsescu (1897-1984), ofițer combatant în Regimentul 3 Călărași în Primul Război Mondial.
Colonelul Gheorghe Văsescu a încetat din viață în 1925, la Paris.
Eroi și veterani de război în garnizoana Roman:
Locotenent-colonel Cotruț Ion
Cotruț Ion s-a născut pe data de 23 ianuarie 1834. A participat la Războiul de Independență a României în calitate de comandant de batalion în Regimentul VI Linie. Locotenent-colonelul Cotruț Ion a comandat un detașament constituit din mai multe subunități, printre care și Escadromul 1 din Regimentul 8 Călărași ,,Roman” în luptele purtate pentru cucerirea redutei Smârdan. De remarcat este faptul că lupta de la Smârdan a constituit o premieră, fiind prima luptă de stradă dusă de Armata Română modernă.
Locotenent-colonelul Cotruț Ion a decedat la data de 29 iulie 1903 în localitatea Strunga, județul Roman.
Sublocotenemt Roger Nanu
Roger Nanu s-a născut în satul Siliștea-Lipoveni, județul Neamț, localitate situată la 27 de km de orașul Roman. A fos unul dintre cei trei fii lui Constantin Nanu, ministru plenipotențiar la Belgrad (1905), Roma (1909), Petersburg (1911) și Berlin (1912), și al Clarei Verbeeck, fiica unui bancher belgian. Fratele lui Roger, Frederic Nanu a fost un diplomat român, care, în calitate de ministru plenipotențiar al Regatului Românei la Stockholm, s-a remarcat în timpul negocierilor purtate în 1944 cu ambasadoarea sovietică Alexandra Kollontai pentru ieșirea României din războiul împotriva Uniunii Sovietice.
Sublocotenentul Roger Nanu a participat la Războiul pentru Întregirea României cu Batalionul Vânătorilor de Munte din Târgu Neamț. Această unitate a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în timpul bătăliilor de la Oituz din vara anului 1917. Eroul ș-a pierdut viața în luptă, la data de 28 august 1917. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 2130 din 17 august 1918:
Pentru elanul fără seamăn de care a dat dovadă în ziua de 30 iulie 1917, când a provocat inamicului mari pierderi și respingându-l, a salvat flancul trupelor de pe poziție.De asemenea, s-a remarcat prin vitejia sa la atacul cotei 734Coșna din ziua de 8 august 1917, când a contribuit prin acțiunea secției sale la succesul batalionului. La 20 august 1917, la Cireșoaia, a servit drept exemplu trupei, până când a căzut, rezistând cu energie atacurilor inamicului.
În expoziția permanentă a Muzeului Mausoleului Mărășești, alături de un basorelief din bronz cu efigia lui Roger Nanu și cinci fotografii ce-l înfățișează pe erou, se află și un manuscris original, ce cuprinde în zece pagini, emoționante amintiri ale camarazilor de arme.
Sergentul Marin Miloș, din comuna Păunești, județul Putna avea să consemneze:
[…]Făciem parte din secția Dlui sublt. Nanu Roger[…]Dl. Sublt. Nanu Roger, fără sâ ține seamă de groaznicul foc al inamicului, Înaintează pânâ la rețelele inamice; trage cu piesa Rl mai multe runde de cartușe, fâcând mare panică În rândurile dușmane, se mută la piesa R2 să se convingă dacă și aceia trage cu folos Însă nenorocire – cruda moarte il urmărea și deodată vedem că șeful nostru, rămâne nemișcat; un glont trimis de dușman, Îi lovi in frunte, de unde I-au luat, inmormântându-l la cimitirul din satul cel mai apropiat, depunându-i fiecare câte o coroană. Astfel că in ziua de 29 August 1917, țara a pierdut pe cel mai bun fiu, pe eroul Sublt Nanu Roger. Dumnezeu să-I ierte.
Sublocotenent Arhip Liviu
Arhip Liviu s-a născut la data de 11 aprilie 1916 în localitatea Galbeni, județul Roman și a făcut parte din Batalionul 2 Vânători de Munte. A participat în fruntea plutonului pe care îl comanda la ultimul asediu al Sevastopolului, atunci când la data de 17 iunie 1944 a pătruns în dispozitivul fortificat al inamicului, oprind contraatacul trupelor sovietice. A doua zi la data de 18 iunie, a participat cu subunitatea sa la atacul înălțimii Fusteig, unde a distrus prin lupte la baionetă și grenade, două cazemate și a cucerit 250 metri din tranșeele inamicului. În timpul asaltului unei alte cazemate eroul a fost lovit mortal în piept și în cap. A fost înmormântat la data de 19 iunie 1944, în localitatea Uppa din Crimeea
Eroul sublocotenent Arhip Liviu a fost decorat post-mortem cu ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr. 1492 din 12 aprilie 1945: ,,Pentru faptele de arme excepționale săvârșite pe câmpul de luptă”.
Sublocotenent Crăiniceanu Gheorghe
Crăiniceanu Gheorghe s-a născut la data de 7 noiembrie 1919 în comuna Galbeni, fostul județ Roman. După terminarea școlii primare urmează cursurile Liceului ,,Roman Vodă” și ulterior ale în perioada 1 septembrie 1940-10 mai 1942 ale Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie. Demn de remarcat este faptul că printre profesorii pe care i-a avut în liceu se numără: la limba română, Alexandru Epure, membru corespondent al Academiei Române, la matematică pe Alexandru Holinger, autor de manuale școlare iar la istorie pe profesorul Constantin Dascălu. În această perioadă a fost coleg și cu viitorul general de corp de corp de armată Vasile Bărboi, istoric militar și coautor al monumentalei lucrări Veterani pe drumul onoarei și jertfei.
După absolvire, Crăiniceanu Gheorghe a fost repartizat cu gradul de sublocotenent la Regimentul 14 Dorobanți, unitate cu care a desfășurat întreaga campanie a războiului din Est. La data de 9 octombrie 1944 a fost numit comandant de companie în cadrul Regimentului 11 Dorobanți ,,Siret”, unitate cu care a participat la campania din Vest. Comandantul regimentului îl aprecia a fi: ,,un ofițer de nădejde pentru regiment,fiind de un curaj fără margini,totdeauna în fruntea companiei sale, îmbărbătându-și ostașii, hotărât și aprig în luptă”.
A fost numit comandant al batalionului 1 din Regimentului 11 Dorobanți la data de 20 martie 1945. La data de 21 martie deși subunitatea pe care o comanda a fost atacată în localitatea Garansek din Cehoslovacia de forțe ale inamicului superioare numeric acesta s-a menținut pe poziție. A doua zi a pătruns în urma unei acțiuni curajoase în localitatea Iliaș. La data de 24 martie în urma unei acțiuni curajoase aflat în fruntea subunității pe care o comanda a reușit să trverseze râul Hron și să ajungă în stația de cale ferată Rădvan.pe care a cucerit-o la ora 22,30 în urma unui atac soldat cu multe victime. Misiunea încredințată era deosebit de importantă deoarece această cale ferată deschidea direcția spre Banska Bystrica. Ulterior a continuat acțiunile de luptă în zona localității Handerlad, unde a comandat o companie de mitraliere.
Comandantul său menționa la timpul respectiv:
Preocupat de reușita acțiunii, uită de sine și de pericolul din preajma lui și[…] o schijă de proiectil îl lovește în plin și sublocotenentul Crăiniceanu Gheorghe cade eroic la datorie, împllinindu-și suprema chemare, în ziua de 24 martie 1944.
Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu ordinele ,,Coroana României” clasa a V-a cu spade și ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade ,,Post Mortem” conform Înaltului Decret nr. 2470 din 4 august 1945: ,,pentru curajul și spiritul de sacrificiu, de la Garansek, Vulkanova, Iliaș, Gara Rădvan”. Osemintele eroului sublocotenent Crăiniceanu Gheorghe se odihnesc în Cimititirul eroilor din Zvolen.
Locotenent Petru Gotcu
Petru Gotcu, născut la data de 8 octombrie 1889, la Botoșani, a fost erou al Războiului pentru Întregirea României. A absolvit Liceul Național din Iași și ulterior Școala de Ofițeri de Infanterie. La data de 30 iunie 1912, în baza Decretului Regal nr. 3330 a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 15 Dorobanți din Piatra Neamț, în funcția de comandant al companiei a 2-a din Batalionul I. A participat la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic în urma căreia a fost decorat cu Medalia ,,Avântul țării” conform brevetului nr. 4090 din 2 ianuarie 1914. Avansat la gradul de locotenent la data de 27 iulier 1915, Petru Gotcu a participat cu Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, la Războiul pentru Întregirea României. În perioada cât s-a aflat pe front, locotenentul Petru Gotcu a întreținut o intensă corespondență cu fratele său mai mic, Paul, pe atunci elev, viitor medic militar al Casei Regale. Paul Gotcu a îndeplinit și funcția de medic militar în serviciul sanitar al Regimentului 8 Artilerie ,,Roman”. Locotenentul Petru Gotcu fost grav rănit în luptele purtate pentru eliberarea Transilvaniei. Internat la un spital militar din Focșani, eroul a încetat din viață la data de 30 noiembrie1916. A fost decorat cu ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler: ,,pentru curajul și devotamentul cu care s-a condus pe câmpul de luptă. În cursul unor lupte, nu a părăsit nici decum linia trăgătorilor; s-a condus cu o mare energie, respingând pe inamic de pe trei poziții consecutive”.
Sergent Dumitru Platon
Dumitru Platon, s-a născutt la data de 13 octombrie 1891, în localitatea Ceahlău, comuna Hangu, județul Neamț. A urmat clasele primare și gimnaziale în Ceahlău și Hangu. La intrarea Românie în Războiul pentru Întregirea Națională, Dumitru Platon s-a înrolat voluntar în Regimentul 15 Dorobanți din Piatra Neamț, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În decembrie 1916, a fost rănit în luptele purtate pentru apărarea Bucureștiului. După perioada de spitalizare și refacere, s-a reîntors la unitatea sa și a participat la întreaga campanie militară a Războiului pentru Întregirea României. Experiențele dure și dramatismul războiului, precum și entuziasmul populației după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 au fost consemnate de sergentul Dumiru Platon într-un Jurnal:
[…]9 decembrie Azi am luat drumul spre Turda. Pe drum am fost întâmpinați de lumea de prin sate ce ne cânta Hora Unirii și Mulți ani trăiască, adunați sub tricolorul național al României de la mic până la mare. Izvoare de lacrimi șiroiau din ochii multora. Lacrimi de bucurie. Muzica Regimentului ne cântă hora mare, iar în jurul ei un cerc larg se porni să salte pe iarbă, compus din fete, neveste și tineri ardeleni, apoi din ofițerii noștri și cu soldații cu ranița la spinare și arma în bandonieră. După ce am dat defilarea în piața Turdei Comandamentului de Brigadă, am mers Comp. a 3-a în curte la fabrica de sodă[…]
Dumitru Platon a încetat din viață la 4 martie 1973, în satul Ceahlău.
Sublocotenent Ion Lefter
Ion Lefter , s-a născut la data de 4 mai 1896 în satul Bogzești, județul Roman. După ce urmează cursurile primare la școala din satul natal, a fost admis în anul 1909, cu bursă la Școala Normală ,,Vasile Lupu” din Iași. În anul 1915 a absolvit Școala Normală și Școala Militară de Ofițeri de Infanterie. La intrarea României în Războiul de Întregire, Ion Lefter a fost mobilizat la Regimentul 15 Infanteruie ,,Războieni”, unitate intrată în subordinea Diviziei 7 Infanterie. Eroul a căzut în luptele purtate de unitatea sa la Cărbunești-Gorj pe Valea Jiului la data de 4 noiembrie 1916, fiind lovit mortal de o schijă. Locul unde este înmormântat eroul nu este cunoscut.
Emil Ghica
Emil Ghica, s-a născut în anul 1893 la Botoșani. A fost unul din cei 10 copii ai prefectului de Botoșani, Grigore Ghica și al Mariei (născutăPandele). Emil Ghica a făcut parte din ramura Deleni a marii familii Ghica. În timpul Războiului pentru Întregirea României, membrii familiei regale aflați în refugiu în Moldova au locuit, la proprietatea lui Grigore Ghica din Deleni. Emil Ghica a luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Italia. A ajuns în Roman după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și instaurarea dictaturii comuniste în România, cu domiciliu forțat, alături de fratele său Alexandru Ghica. A trăit toată viața ca un ascet, cu demnitate și a fost un foarte bun mecanic, specializat în principal, în reparația mașinilor de cusut. În Roman, a fost cunoscut sub numele de ,,Prințul Ghica” și s-a remarcat prin eleganță, discreție și demnitate. Emil Gica a decedat în luna august 1983, la Roman.
Colonel Marin Rădulescu
În luptele purtate în luna septembrie 1944 de unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie, a fost grav rănit lovit de o schijă, colonelul Marin Rădulescu, comandantul Brigăzii 14 Infanterie. Ofițerul se deplasa împreună cu adjutantul său, locotenentul Nemțeanu cu o mașină Horsch la un post de comandă înaintat, comandat de căpitanul Corneliu Șandru. Deși a fost transportat în grabă la Spitalul militar din Sibiu, distinsul ofițer de stat major a decedat în scurt timp. Colonelul Rădulescu Marin, fost comandant al Regimentului 37 Infanterie ,,Alexandru cel Bun” din Botoșani a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr. 40 din 7 ianuarie 1942: ,,Pentru tenacitatea, curajul și spiritul de sacrificiu, cu care și-a condus regimentul în luptele de la Karpova și Mihailovskie”.
Căpitan Nicolae Vulovici
Nicolae Vulovici, s-a născut la data de 8 iunie 1877 în orașul Calafat, județul Dolj. A fost primul ofițer român din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie, căzut la datorie în Războiul pentru Întregirea României.
După absolvirea Școlii de Aplicație de Artilerie și Geniu din București, la data de 1 iulie 1900, este repartizat cu gradul de sublocotenent la Regimentul 26 Infanterie ,,Rovine” din garnizoana Craiova. În perioada antebelică, participă activ la viața literară din capitala Olteniei, contribuind în anul 1903 la editarea revistei lunare ,,Noua Revistă Olteană”. De asemenea, începând cu anul 1904, colaborează cu revista ,,Ramuri”, publicație apropiată curentului sămănătorist, al cărui principal teoretician a fost Nicolae Iorga . A publicat în timpul vieții, volumele: Vitejești, Poezii în anul 1906, și Stihuri Oțelite, în anul 1909. La 1 octombrie 1906 a fost avansat la gradul de locotenent, iar în anul 1908, este transferat de la Craiova la Suceava, în Regimentul 16 Infanterie, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie.
În anul 1912 a fost avansat la gradul de căpitan, și în cursul aceluiași an, este transferat la Regimentul 15 Infanterie, unitate cu garnizoana la Piatra Neamț. În perioada petrecută în Piatra Neamț, acesta va participa activ la viața literară publicând poezii în revistele: ,,Semănătorul”, ,,Neamul românesc literar”, ,,Junimea literară”, ,,Fluerașul”etc. La data intrării României în Primul Război Mondial, Regimentul 15 Infanterie ,,Războieni” a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie. Căpitanul poet Nicolae Vulovici a căzut la datorie la data de 8 septembrie 1916, la Miercurea Ciuc, în luptele purtate de către Divizia 7 Infanterie pentru eliberararea Transilvaniei. Marele istoric român, Constantin Kirițescu, în vol I, din monumentala lucrare de istorie militară Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916-1919 scria:
La atacul Cic-Seredei a murit de moartea cea mai aleasă a eroilor, căpitanul poet N. Vulovici. Unul, din rasa poeților soldați, a lui Koerner și Petoffi, pe cari dacă nu i-a egalat în geniu poetic, de sigur că nu le-a stat înapoi ca simțire și avânt. El a căzut, pe când comanda o companie din batalionul de avangardă a regimentului 15 Războieni, lovit de un glonț în frunte.
A murit de moartea pe care a dorit-o și a chemat-o în versurile sale vitejești:
De o să mor, Tu Doamne, dă-mi o moarte vitejească,
Un glonte-n floarea din chipiu – în lupte mă izbăvească!
Nu vroiu să mor pe căpătâiu,- cum mor toți nevoiașii,
Pe-oțele ori pe-un mușuroiu – adorm pe veci ostașii!
Schilavu – mi trup înfășurat – în pânza tricolor,
Mi-l plângă trâmbițașii mei-nu mamă, nu suroră…
Cu coif, cu armele gătit-un mire-ales de moarte,
Nu ciocli pe grumazul lor: soldații să mă poarte!
Căpitanul poet Nicolae Vulovici a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și credință", iar post-mortem, cu Ordinul ,,Steaua României". Este demn de remarcat faptul că, în anul 1977, a fost publicată la Editura Militară o lucrare scrisă de Eugen Marinescu și dedicată eroului, intitulată Cântărețul luptelor și al biruințelor – Căpitanul poet Nicolae Vulovici.
Locotenent Gabriel Pruncu
Gabriel Pruncu, născut la 6 martie 1896 într-o familie de origine armeană, a fost un erou al Războiului pentru Întregirea României. În anul 1916, s-a înrolat cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 50 Infanterie din Focșani, rezerva Regimentului 10 Infanterie. În 1917, a fost avansat la gradul de locotenent. La data de 6 august 1917, a participat cu plutonul său la luptele pentru apărarea gării Mărășești, unde a fost ucis în luptă.
Eroul se află înhumat în incinta Mausoleului „Pentru Slava Eroilor Neamului” din Mărășești, în culoarul Cavalerilor, unde pe o placă stă scris: „Aici se odihnește eroul Maior Grigore Ignat, alături fiind locotenentul de numai 21 de ani, Gabriel Pruncu”. După încheierea Războiului pentru Întregirea României, familia i-a ridicat un bust în fața gării din Mărășești.
Colonel Gheorghe Ante
Gheorghe Ante, născut la data de 15 aprilie 1898, în comuna Văleni, fostul județ Roman, a fost poet și publicist, erou al Războiului pentru Întregirea României. Urmează școala primară în satul natal, și ulterior Liceul Militar din Iași. În anul 1916, Gheorghe Ante, la numai 18 ani, asemeni tuturor elevilor militari, a fost avansat la gradul de sublocotenent, și repartizat la Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Datorită pierderilor foarte mari suferite în campania militară din anul 1916, armata română, aflată în refacere în Moldova, a fost nevoită să treacă în rândul cadrelor militare active, după o sumară pregătire militară, toți absolvenții liceelor militare din Botoșani, Dorohoi și Iași. Sublocotenentul Gheorghe Ante, va participa, cu Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, în calitate de comandant de pluton, la toată campania militară a Războiului pentru Întregirea României, desfășurată între anii 1916-1919. Drept răsplată, pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, sublocotenentului Gheorghe Ante, i-a fost conferit în baza Înaltului Decret nr.2769 din 3 iulie 1919, Ordinul ,,Mihai Viteazul”, clasa a III-a, cea mai înaltă distincție militară de război:
Pentru avântul și vitejia cu care a luptat împotriva maghiarilor în luptele de la Zalău din 22-25 februarie 1919. În noaptea zilei de 22, pe când inamicul ataca cu înverșunare orașul, cu un grup de 20 de soldați a înlesnit retragerea unor baterii de artilerie, scoțându-le din pericolul de a fi încercuite. La 10 aprilie a condus direct focul unei secții de mitraliere, iar la 1 mai a atacat la Tiszafured flancul inamicului, silindu-l să se retragă în dezordine.
După încheierea Războiului pentru Întregirea României, a contribuit la reînființarea Universității românești din Cluj, precum și a Operei Române. Între anii 1939-1947, colonelul Gheorghe Ante a fost comandantul garnizoanei Piatra Neamț. A scris un volum de versuri inspirate de participarea la Primul Război Mondial, un caiet de versuri de dragoste, și un volum intitulat Doiniri Voivodale, publicat la tipografia ,,Lumina”, din Piatra Neamț, în 1938. De asemenea, a colaborat de-a lungul timpului la publicațiile: ,,Calendarul Ostașului”, ,,Magazin Istoric” și la revista ,,Flacăra”. După anul 1947, s-a ocupat cu reorganizarea ,,Corului Veteranilor” și cu executarea de pirogravuri pe os de ren, după picturile lui Nicolae Grigorescu, pe care le va dona Mănăstirii Agapia. Este demn de remarcat faptul că, fiul acestuia, Laurian Ante, a fost de asemenea prozator, poet și dramaturg, a locuit în orașul Roman, și a fost redactor printre altele, la publicațiile: ,,Cronica Romașcană” și ,,Gazeta de Roman”.
Poetul și publicistul Gheorghe Ante s-a stins din viață la 6 iunie 1978, la Piatra Neamț.
Maior Mihail Văgăunescu
Mihail Văgăunescu, a participat la Războiul pentru Întregirea României cu Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr.633 din 19 martie 1918:
Pentru vitejia și avântul cu care a comandat compania în lupta de pe muntele Csiphes în ziua de 7 octombrie 1917, când a pus stăpânire pe munte, capturând prizonieri și material de război și înlesnind apărarea defileului Bicaz.
După încheierea războiului, a publicat în anul 1925 volumul memorialistică Viața în război, iar în anul 1933 lucrarea Ostașii din Cimitirul Eroilor din Bacău căzuți în războiul pentru întregirea neamului 1916-1918. În prefața la ultima lucrare, avocatul Mihail Văgăunescu arăta:
Ca ostaș și frate de suferință pe front și în spitalele locale cu acești bravi care dorm somnul de veci în mireasma florilor ăngrijite de mâini pioase, socot ca o supremă datorie a recomanda cât mai călduros cercetarea acestei modeste lucrări, dorind astfel să-i vedem pe demnii urmași înghenunchind alături de pioasa populație civilă și militară băcăuană, la mormintele lor scumpe a căror amintire pe veci va fi străjuită și cinstită de ospitalierii noștri concetățeni, cărora le rămâne pe veci onoarea de a îngriji precum se cuvine aceste sfinte morminte și ale celor care mai târziu vor face legătura cu ele la întărirea și consolidarea scumpei noastre patrii, unde asemenea morminte sunt cele mai nepieritoare monumente.
Ambele lucrări au fost publicate în memoria eroilor care și-au dat viața în Războiul pentru Întregirea României. În perioada interbelică, a deținut funcția de primar al municipiului Bacău, precum și cea de prefect și deputat. Rănit în timpul războiului, maiorul invalid de război Mihail Văgăunescu a ocupat și funcția de președinte al Societății mutilaților de război din Ronânia.
Caporalul Constantin Mușat
Constantin Mușat, născut la 10 septembrie 1890, satul Domnești-Călțuna, plasa Sabarul, județul Ilfov a fost un militar român, erou al Războiului pentru Întregirea României, căzut în luptele sângeroase de pe Coșna.
Prin Ordinul de zi nr. 987/11 din datade 1 noiembrie 1911, Constantin Mușat a fost încorporat și repartizat în vederea executării stagiului militar la Regimentul 35 Infanterie ,,Matei Basarab”. La data de 29 octombrie 1912, a fost mutat la Regimentul 1 Grăniceri. Acesta a participat la acțiunile militare din Războiul pentru Întregirea României în campaniile anilor 1916 și 1917, fiind încadrat în funcția de comandant de grupă în Compania 2, din cadrul Batalionului I al Regimentului 2 Grăniceri, unitate intrată în subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în vara anului 1917.
A luat parte cu unitatea din care făcea parte, la ofensiva din Transilvania și bătălia de pe Valea Oltului, în urma căreia a suferit o serie de răni ușoare. În cursul luptelor de la Râpa Roșie din timpul Bătăliei de la Râmnicu Sărat din data de 16 decembrie 1916, a fost rănit grav, fiindu-i amputat antebrațul stâng. La sfârșitul convalescenței, a refuzat să fie clasat medical, cerând să i se aprobe reîntoarcerea pe front. Constantin Mușat își motiva astfel cererea: […]Casa mea, familia se află sub călcâiul dușmanului. Vă rog să mă lăsați să plec din nou pe front”. Fapta ostașului grănicer a fost citată printr-un Înalt ordin de zi al comandantului suprem al armatei române:
Înalt Ordin de zi nr. 32
În spitalul Veniamin nr. 272/103 Iași, comisia medicală de reformă, a fost de părere că soldatul Constantin Mușat din Regimentul 2 grăniceri, să fie reformat din cauză că i se amputase brațul stâng, cu consecință a unei plăgi provenite prin împușcare pe câmpul de luptă. Cu multă bărbăție și însuflețit de cele mai frumoase sentimente de dragoste de țară, numitul soldat a stăruit să nu fie reformat și să fie retrimis pe front, ca aruncător de bombe, având mâna dreaptă în bună stare. Cinste lui, pentru pilda frumoasă ce dă camarazilor lui de arme.
Dat în Marele cartier general astăzi 12 februarie 1917
FERDINAND
Șeful Statului major general al armatei
General de corp de armată adjutant
PREZAN
Reîntors la unitatea sa, a participat la acțiunile militare ca aruncător de grenade, căzând la datorie la 31 iulie/13 august 1917, în luptele de la Coșna în timpul celei de-a treia bătălii de la Oituz. Eroul a fost înmormântat în cimitirul eroilor din Bogdănești. Conform relatărilor camarazilor de arme, ultimele sale cuvinte ar fi fost îndemnul adresat ajutoarelor sale: „Grenade, băieți! Grenade Băieți!, care aveau să fie ulterior gravate pe monumentele ridicate în cinstea sa.
Pentru faptele de arme și spiritul de sacrificiu, caporalul Constantin Mușat a fost avansat post-mortem, la gradul de sergent.
Colonel Strat Procopie
Strat Procopie, s-a născut la 29 martie 1889 in satul Roșiori, comuna Poienile de Jos, fostul județ Roman. După terminarea. cursurilor școlii primare din satul natal, urmează liceul Ia Roman. A fost încorporat în anul 1911 cu gradul de soldat in cadrul Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava”. De la 1 octoctombrie 1911, a urmat cursurile Școlii de Ofițeri se Infanterie, la absolvirea căreia la data de 23 iunie 1913, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 16 Dorobanți. A participat la Războiul pentru Întregirea României cu Regimentul 16 Dorobanți, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie. A fost rănit în luptele din vara anului 1917 de la Coșna, în cea de-a treia bătălie a Oituzului. Datorită faptelor de arme dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu numeroase ordine și medalii romțânești și străine: Ordinul ,,Steaua Romaniei" cu spade in gradul de cavaler, Ordinul ,,Coroana Româiniei" cu spade in grad de ofițer, Crucea de război italiană ,,Merito di Guerra”, ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” etc.
Locotenentul Strat Procopie din Regimentul 16 Dorobanți ,,Suceava”, a fost decorat în baza Înaltului Decret nr.1264 din 25 martie 1920 cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a:
Pentru vitejia și avântul cu care și-a condus compania în luptele de la Racoș, Edera, Goioasa, Piscul cu Pini, Buturugeni și Găstești în 1916. S-a distins în luptele de la Edera și Goioasa, când fiind cu compania în avangardă a cucerit pozițiile inamice, capturând peste 500 prizonieri și material de război. În luptele de la Piscul cu Pini a rezistat pe poziție 48 de ore până la sosirea ajutoarelor. În luptele de la Găstești, pe timpul unui contraatac, este rănit în fruntea companiei sale.
După încheierea războiului, Procopie Strat s-a căsătorit in luna mai 1919, cu Maria-Ludovica Rebreanu, sora romancierului Liviu Rebreanu și s-a mutat în Ardeal. A parcurs toate treptele ierharhiei militare de la gradul de sublocotenent la colonel. În perioada interbelică a îndeplinit funcția de comandant al Batalionului 6 Vânători de Munte din Beiuș. La data de 31 ianuarie 1941, a demisionat din armată, în semn de protest și indignare față de atitudinea autorităților române la rapturile teritoriale din vara anului 1940.
Sergent Ion Ghivirigă
Ion Ghivirigă, fiul lui Costachi și al Elenei, s-a născut la data de 31 mai 1895 în comuna Ștefan cel Mare din județul Neamț. Rămas fără tată de la vârsta de 6 ani, a fost crescut de mama sa alături de un frate și patru surori. În preajma intrării României în Primul Război Mondial, Ion Ghivirigă a fost încorporat la Regimentul 2 Grăniceri, în timp ce fratele său Costică, a fost repartizat la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Experiențele dure ale războiului au fost consemnate de veteranul de război într-un jurnal care s-a păstrat în arhiva familei. După o scurtă perioadă de instrucție executată în cadrul Regimentului 2 Grăniceri care era dislocat la București, acesta a fost trimis în iarna anului 1916, la Focșani, pentru pregătire și instrucție, în vederea participării la luptele de pe frontul din Soveja. Despre acest episod, veteranul de război consemnează în jurnal:
[…] Când să ne îmbarce în tren, avioane nemțești, au bombardat trenurile și au stricat și linia ferată, că pândeau din avion deplasarea de trupe. Ne-am împrăștiat într-o luncă și apoi noaptea ne-am dus la gară […]
După campania din anul 1916, Regimentul 2 Grăniceri a fost dislocat pentru instrucție și refacere într-un raion din fostul județ Fălciu. În vara anului 1917, Regimentul 2 Grăniceri a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” și a participat la luptele de la Oituz. Veteranul de război consemnează în jurnal:
[…] Nu știu câte companii au mers pe jos, dar eu care eram în compania a II-a, ne-a încărcat în camioane, atunci noaptea și ne-a dus dincolo de Onești spre satul Grozești (astăzi Oituz). Ne-am desfăcut în linie de trăgători și înainte spre creasta dealului […] Pe creastă ne-am întâlnit piept la piept cu nemții și ei erau cu baionetele la arme, am tras un glonț într-un neamț care se pregătea speriat să se repeadă la mine, s-a rostogolit la vale, cred că l-am rănit, s-au retras speriați, cei dintâi, dar la vale se desfăcea în trăgători nemți mulți […]
În jurnal, veteranul de război mai povestește că a scăpat cu viață ca prin minune, după ce un obuz al artileriei germane a surpat adăpostul în care se afla împreună cu mai mulți camarazi. A fost rănit, dar după câteva zile de îngrijiri medicale a fost repartizat în cadrul regimentului pe funcția de telefonist. Ion Ghivirigă a fost decorat cu Medalia ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” cu bareta ,,Târgu Ocna” și a fost lăsat la vatră în anul 1919, cu gradul de sergent. După terminarea războiului, s-a căsătorit și a avut patru băieți. În perioada interbelică a ocupat funcția de primar al comunei Miclăușeni. Mihai, fiul cel mare al veteranului de război a fost profesor universitar, autor al unei roman autobiografic intitulat Impostorul, publicată la Editura Scriptum 2000 din București. Fiul cel mai mic, Teodor Ghivirigă a fost doctor, personalitate medicală a orașului Roman. A îndeplinit funcția de șef al secției interne din Spitalul Municipal, în timp ce soția acestuia, doamna doctor pediatru Simona Ghivirigă, a condus Leagănul de copii din Roman. Ioan Ghivirigă a încetat din viață la data de 3 aprilie 1975, și este înhumat în cimitirul din satul Miclăușeni.
Soldat Nicolae Porojan
Nicolae Porojan, a fost un erou al Războiului pentru Întregirea României. Numele eroului se află inscripționat pe un monument inaugurat la data de 3 octombrie 1937, în satul Racovița, comuna Bucșani, județul Dâmbovița. În anul 1936, generalul Toma Dumitrescu, fost ofițer în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, a sprijinit construirea unui monument dedicat eroilor de pe plaiurile natale, căzuți la datorie în Războiului pentru Întregirea României. Printre unitățile militare care au contribuit la ridicarea acestui monument, se numără Regimentul 4 Vânători și Regimentul 16 Dorobanți, unități din subordinea Diviziei 7 Infanterie. Două străzi din România, poartă numele eroului: ,,Soldat Porojan” în orașul Roman și ,,Soldat Nicolae Porojan” în București.
Căpitan Ionel Savin
Ionel Savin a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial. Eroul a căzut la datorie în luptele purtate de armata română pentru cucerirea Odessei. Căpitanul Ionel Sovin a fost unchiul doamnei profesoare Adina Lozinschi, poetă și cunoscut om de cultură din orașul Roman. Mobilizat împreună cu locotenentul de infanterie Iulian Șancu, cumnatul său, căpitanul de cavalerie Ionel Savin a participat împreună cu unitatea din care făcea parte, în luptele purtate de armata română la 28 august 1941, la Dalnik, lângă Odessa. Eroul a încetat din viață în urma unui bombardament al trupelor sovietice care a dărâmat casa în care se afla cantonat. Rămășițele pământești ale eroului au fost îngropate într-un cimitir din localitatea Dalnik, lângă Odessa.
Locotenent Marin Bliderișanu
Marin Bliderișanu s-a născut în anul 1909 în orașul Roman. A participat în calitate de ofițer la cel de-Al Doilea Război Mondial. Ofițer responsabil cu asigurarea armamentului și munițiilor, locotenentul Marin Bliderișanu a luat parte la luptele de la Oarba de Mureș din septembrie-octombrie 1944. În bătălia de la Oarba de Mureș, pentru forțarea Mureșului și cucerirea punctelor fortificate de hitleriști pe dealul Sângeorgiu, și-au pierdut viața 11.000 de militari români din Diviziile 9 și 11 infanterie, subordonate Corpului 6 Armată român. Domnul profesor Dan Bliderișanu, personalitate culturală a orașului Roman, fiul veteranului de război rememorează:
El asigura cu muniții linia întâi a frontului. După luptele de la Oarba de Mureș, considerat căzut în luptă și transportat cu cei morți, s-a observat că mișcă ochii și astfel a fost salvat. A luptat și în munții Tatra[…]
Faptele de arme ale locotenentului Marin Bliderișanu sunt evocate și în lucrarea Un batalion de viteji, apărută la Editura Militară în anul 1971. Autorul lucrării, Gheorghe Ivănoiu, a fost comandantul de batalion al locotenentului Marin Bliderișanu în luptele de la Oarba de Mureș.
Veteranul de război Marin Bliderișanu a decedat în anul 1973.
Colonel Dumitru Vasiliu
Dumitru Vasiliu, s-a născut la data de 19 februarie 1897 în satul Certini, comuna Bârgăoani, județul Neamț. Între anii 1904-1908 a urmat clasele primare în comuna Bârgăoani și ulterior a urmat cursurile liceale la Piatra Neamț. În urma absolvirii Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Infanterie din București a fost avansat la gradul de sublocotenent. A participat la Războiul pentru Întregirea României în luptele purtate de armata română în vara anului 1917.
Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu panglică de ,,Virtute Militară” în grad de cavaler. Dumitru Vasiliu a fost combatant și în cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind avansat la gradul de colonel la data de 20 martie 1943. A fost trecut în rezervă și pensionat în anul 1947. După pensionare, a fost ales de Consiliul parohial în funcția de epitrop al Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” din Roman.
Colonelul Dumitru Vasiliu a încetat din viață la 18 august 1987, în vârstă de 90 de ani.
Locotenent Ștefan Tonchievici
Ștefan Tonchievici s-a născut în anul 1914 în orașul Roman, într-o familie de origine armeană. Între anii 1934-1936 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din Timișoara, pe care le-a absolvit ca șef de promoție. În perioada 1936-1937, a îndeplinit funcția de șef de secție în Regimentul 1 Artilerie Gardă din Roman, și în între anii 1937-1943 a fost profesor la Școala de Ofițeri de Artilerie din Timișoara. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, și a fost ucis în luptă în noiembrie 1943, în Crimeea.
Sublocotenent Mihai Oprea
Mihai Oprea s-a născut la data de 6 octombrie 1919 în comuna Bălțătești, județul Neamț. A absolvit Liceul ,,Roman-Vodă” din Roman și Școala Militară de Ofițeri de Infanterie în anul 1943. După obținerea gradului de sublocotenent, a fost repartizat în funcția de comandant de pluton cercetare moto la Grupul Special Motomecanizat din garnizoana Câmpina. În perioada martie-1 mai 1944 a urmat cursuri de specializare la Școala de Ofițeri Moto din Krampritz, Germania. Sublocotenentul Mihai Oprea a participat la campanie din Vest al celui de-Al Doilea Război Mondial. Eroul va nota în Jurnal în zilele de 30 august și 1 septembrie 1944, cu aproape trei luni înainte de moarte:
Azi am fost foarte dezgustat. Nu am primit nici o mulțumire. Camarazii mei parte au căzut, parte sunt prizonieri. Mă simt mic și umilit că nu am luat și eu parte la nici un eveniment față de cei care au trecut prin atâtea. Soarta îmi rezervă poate ceva mai greu și mai urât. Au sosit primii ruși și pe aceste meleaguri. Suntem într-o stare de spirit de nedescris. Toată alianța lor nu face decât să se dovedească acum, la fața locului, că sunt sălbateci și fără Dumnezeu. S-au apucat de jafuri, au dezarmat ofițeri și trupă, contrar convenției. Au ridicat cai de la cetățeni fără nici o discuție. Sunt indignat peste măsură de situația noastră. […] Am văzut figura de nenorociți a rușilor. Toți beți, au furat băutură și au băut, ofițeri la un loc cu soldații. Peste tot au împânzit țara noastră săracă. Nu știu ce va ieși de aici. Cred că vom rămâne ruinați și vom rămâne sub stăpânire. Toți frații și mama sunt împrăștiați în cele 4 colțuri. Sunt singur și nu am un suflet care să mă înțeleagă și să mă menajeze. Nu am fost în stare să îmi găsesc până acum. Voi pieri fără să fi avut și eu o mulțumire. Timpurile aste vor râmâne în istorie scrise cu foc și sânge. Ai noștri luptă acum în Ardeal alături de rușii care ne pradă. Acum văd românii deosebirea între germani și această hoardă. (…) O zi plină de groază și dezgust. Rușii, “această nobilă” Armata Roșie, au împânzit toate satele și au început să-și dea arama pe față. Necinstesc femei, scot oamenii afară din case, afară în amiaza mare. Sunt o bandă de derbedei care au îngrozit lumea ca pe timpul barbarilor. Istoria se repetă. Toate câte se povesteau deci sunt adevărate și totuși ei sunt considerați aliați. Dezarmează ofițeri și ostași români. Sunt speriate femeile și copiii. Când apar prin sat nu se mai vede nici un om pe stradă. Și asta pentru că suntem aliați. Eu sunt indignat peste măsură de această situație. Nu știu ce vom face și cum vom ieși din acest impas. […]Doi ostași de-ai noștri au fost omorâți, împușcați în casă, luați din pat, din somn, fără nici un motiv, de ostașii celebri ai Armatei Roșii. Dacă asta li e vitejia, apoi rău se laudă cu ea. Acum vedem deosebirea între ei și ceilalți ostași, bravi și disciplinați ai armatei.
La 18 februarie 1945, eroul a căzut la datorie în Cehoslovacia, la Cota 695, fiind înmormântat, împreună cu alți 500 de ostași români, în Cimitirul eroilor români din orașul Zvolen. În memoria eroului, Ludovica și Victor Tănăsescu, au publicat volumul Pagini răzlețe de istorie, despre jurnalul sublocotenentului Mihai Oprea din Bălțătești, la Editura ,,Cetatea Doamnei” din Piatra Neamț.
Locotenent de rezervă Eugen Zalomir
Eugen Zalomir s-a născut la data de 26 ianuarie 1898, în satul Oniceni, județul Neamț. Între anii 1912-1916 a urmat Școala Normală din Bârlad, după care a absolvit cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Rezervă din Iași. După încheierea Războiului pentru Întregirea României, a ocupat funcția de învățător la Școala din Roșiori, și director la Școala din Oniceni. Între anii 1925-1942, învățătorul Eugen Salomir a funcționat ca revizor școlar. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de ofițer de rezervă. Eugen Zalomir a luat parte la luptele purtate de armata română în Basarabia, Ucraina și Rusia. După instaurarea regimului comunist în România, a fost arestat și condamnat ,,pentru instigare la adresa societății comuniste”, la 20 de ani de închisoare. După cinci ani de temniță grea petrecută în închisorile Iași, Aiud și Gherla, a fost eliberat fără drepturi civile și fără pensie.
Eugen Zalomir a încetat din viață în anul 1976, în orașul Roman.
Elev plutonier Vasile Catană
Vasile Catană s-a născut la data de 14 noiembrie 1910, în satul Bodești, fostul județ Roman. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. Eroul elev plutonier Vasile Catană și-a pierdut viața alături de camaradul său, locotenentul Gheorghe Săvinescu, în luptele purtate de armata română împotriva trupelor sovietice.
Sergent major Nodoleanu Ion
Nodoleanu Ion, s-a născut la data de 8 ianuarie 1920, în comuna Butnărești, fostul județ Roman. A fost mobilizat în Regimentul 40 Infanterie, și a participat la întreaga campanie militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. Subofițerul și-a pierdut viața în luptă la data de 11 decembrie 1944 pe teritoriul Ungariei. A fost decorat ,,Post-mortem” cu Medalia ,,Virtutea Militară” clasa a II-a.
Sergent Aristide Raicu
Nascut la 30 mai 1911 in satul Silistea, comuna Dolhasca, plasa Siret ,
judetul Baia, fiul lui Ioan si Catinca.
In perioada 1933- 1934 este concentrat in Regimentul 4 Pionieri din
Cernauti unde este pregatit in specialitatea distrugeri. Va fi avansat la gradul de
fruntas in 1 iulie 1933, la gradul de caporal la 1 octombrie 1933 si la gradul de
sergent la 1 mai 1934, fiind lasat la vatra in 31 octombrie 1934.
Este concentrat la 25 februrie 1941 in Regimentul 4 Pionieri la sectia
distrugeri, ulterior in Batalionul 7 Pionieri din cadrul Diviziei 7 Infanterie.
La 22 iunie 1941 era comandant grupa cercetare in cadrul Batalionului 7
Pionieri si participa la operatiile pentru eliberarea Basarabiei, luptand la Odessa si
ajungand la Cotu Donului, fiind printre cei care scapa din incercuire si se intoarce
in tara.
Este ranit in lupta la data de 11 martie 1942.
La 23 august 1944 este dat disparut dar in realitate cade prizonier in zona
Targu Frumos – Iasi, fiind inchis intr-un lagar din Rusia pana in anul 1946.
Va evada din lagar si va ajunge acasa dupa cinci ani unde familia nu l-a mai
recunoscut, si va fi nevoit sa se ascunda o perioada deoarece era cautat de catre
comunisti care au aflat de “isprava “ lui.
Toata viata a ramas marcat de ceea ce a trait in razboi vorbind foarte putin
despre ororile traite , in special la Cotu Donului, unde au indurat enorm, spunand
ca neavand hrana si-au mancat caii mor
Aristide Raicu, fiul lui Ion și Catinca, s-a născut la data de 30 mai 1911, în satul Siliștea, comuna Dolhasca, plasa Siret, județul Baia. În perioada 1933-1934 a fost concentrat pentru efectuarea stagiului militar la Regimentul 4 Pionieri din Cernăuți, unde a fost pregătit în specialitatea distrugeri. Pentru merite deosebite dovedite în procesul de pregătire și instruire a fost avansat succesiv până la gradul de sergent, la data de 1 mai 1934. La data de 31 octombrie 1934, sergentul Aristide Raicu a fost lăsat la vatră. Începând cu data de 25 februarie 1941, în prejma intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost concentrat la Regimentul 4 Pionieri. A fost repartizat în funcția de comandant grupă cercetare la Batalionul 7 Geniu, subunitate din organica Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”, calitate în care a participat la Campania din Est. A fost combatant la luptele dramatice purtate de Divizia 7 Infanterie la Odessa și Cotul Donului, și a fost rănit în luptă la data de 11 martie 1942. La data de 23 august 1944 a fost luat prizonier de către armata sovietică, în zona Târgu-Frumos, și internat într-un lagăr de prizonieri de pe teritoriul U.R.S.S. Declarat dispărut în luptă, s-a întors în țară în anul 1946, după ce a reușit să evadeze din lagăr. Ajuns în țară, a fost nevoit să se ascundă o perioadă de timp, deoarece era urmărit de către autoritățile comuniste instalate la putere în România. Nepotul său, domnul colonel în rezervă Ion Lahman, comandant al garnizoanei Roman între anii 2013-2016 rememoreză:
Toată viața a rămas marcat de ceea ce a trăit în război, vorbind foarte puțin despre ororile trăite, în special la Cotul Donului, unde au îndurat enorm, spunând că neavând hrană și-au mâncat caii morți.
Sergent major Victor Mâniosu
Victor Mâniosu s-a născut la Roman și a absolvit în anul 1943, Școala Militară de Subofițeri de Artilerie din garnizoana Mihai Bravu. A participat la ambele campanii militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Veteranul de război a participat în calitate de combatant în Regimentul 3 Artilerie Grea din Galați la luptele purtate de armata română la Cotul Donului și în Munții Tatra. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a activat ca subofițer activ în cadrul unor unități de artilerie din garnizoana Roman.
Plutonier adjutant în retragere Marineac I. Mihai
Marineac I. Mihai s-a născut la data de 18 septembrie 1914, în satul Cerbu, comuna Copălău, județul Botoșani. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant în Regimentul 37 Infanterie ,,Botoșani”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. A participat la luptele purtate de Regimentul 37 Infanterie la Odessa în perioada august-octombrie 1944 și în luptele din primăvara și vara anului 1944. A fost rănit de o schijă la un picior și a fost internat într-un spital militar din Iași. Veteranul de război avea să declare acestă experientă dramatică:
[…]Măcel a fost, dragi copii. Să ne ferească Dumnezeu să se mai repete așa ceva. Nu am putut suporta răcnetele și durerea de acolo. Și afară și înăuntru, în spital. Am plecat și am spus că mă pansez în altă parte.
Avansat la gradul de caporal, Marineac I. Mihai a căzut în prizonierat, de unde a reușit să evadeze. Veteranul de război a fost decorat cu ,,Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”.
Nicolae Măgirescu
Nicolae Măgirescu, s-a născut în anul 1894 în comuna Scorțeni, județul Bacău. A participat în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Mondial. Căzut în prizonierat la ruși, a fost eliberat în anul 1946. Nicolae Măgirescu a fost căsătorit cu Ecaterina, împreună cu care a avut patru băieți: Nicolae, Eugen, Leonida și Cedric.
Fiul său mai mic, Cedric Magirescu, profesor și memorialist a fost președintele Societății Culturale ,,Miron Costin” din Roman. Nicolae Măgirescu și cei patru fii ai săi au fost închiși în temnițele comunist pentru adeziunea la Mișcarea Legionară. Cedric Măgirescu născut în anul 1927, a fost arestat în mai 1949 și condamnat la 3 ani de „temniță grea” pentru uneltire. A trecut prin Penitenciarele din Iași, Pitești, Poarta Albă, Peninsula – Valea Neagră și Galeșu. A fost eliberat în februarie 1953, dar în ianuarie 1960 a fost arestat din nou și condamnat la încă 3 ani.
Nicolae Măgirescu a decedat în anul 1968 și este înhumat la Scorțeni, în județul Bacău.
Nicolae Măgirescu
Nicolae Măgirescu, fratele mai mare a lui Cedric Măgirescu, s-a născut în anul 1919 la Scorțeni, în județul Bacău. A participat în calitate de ofițer de aviație la cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost grav rănit, și având piciorul drept amputat a fost declarat invalid de război. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Medalia ,,Crucea de fier” germană. În mai 1948, pentru că făcuse parte din Mișcarea Legionară, a fost arestat și condamnat la 7 ani de închisoare, pe care i-a executat în Penitenciarul Gherla.
Nicolae Măgirescu a încetat din viață în anul 1989 la Iași.
Sergent Hodorogea Vasile
Hodorogea Vasile, născut la Roman, a fost cumnat cu Gheorghe și Cezar Arghiropol. Eroul a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial și a decedat în Spitalul Militar din Roman la data de 19 noiembrie 1943. Eroul a fost internat la Spitalul Militar din Roman, fiind transportat de la Cotul Donului, în stare gravă. Plutonierul Hodorogea Vasile a fost înhumat în Cimitirul Eroilor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial din Cimitirul ,,Eternitatea” din Roman.
.
Suchard Rivenzon
Suchard Rivenzon, născut în anul 1890 în orașul Roman, a participal la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. Între anii 1896-1900 a urmat Școala Israelito-române din orașul Roman. A absolvit Școala Superioară din Paris și a funcționat ca profesor de limba franceză, institutor și director al Școlii Primare Israelito-române. Profesorul Suchard Rivenzon a întocmit o lucrare privind începuturile învățământului evreiesc din Roman cu titlul Ce este educația, premiată de Asociația Titraților ,,Unirea”. A colaborat la numerose ziare și reviste cu creații literare și a ocupat funcția de senator în Parlamentul României. Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Medalia ,,Avântul Țării”, Medalia ,,Victoria”, Ordinul ,,Coroana României” și ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”. Profesorul Suchard Rivenzon a avut de suferit ca urmare a măsurilor antisemite în timpul dictaturii fasciste din România.
Suchard Rivenzon a fost lovit de o mașină militară, și a încetat din viață la data de 7 noiembrie 1944.
Colonel în retragere Neculai Boșteog
Colonel în retragere Neculai Boșteog, fost președinte al Asociației Veteranilor de Război – Filiala Roman între anii 2009-2014, a participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 34 Infanterie din compunerea Diviziei 9 Infanterie din Constanța. A absolvit în anul 1943, Școala de Subofițeri de Infanterie de la Făgăraș și a obținut gradul de sergent-major. După desființarea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” la 30 noiembrie 1944, Divizia 9 Infanterie a continuat acțiunile de luptă, pe teritoriul Ungariei. Veteranul de război, colonelul (ret) Neculai Boșteog, comandant de pluton în compania 5 din Regimentul 34 Infanterie/ Divizia 9 Infanterie va consemna:
Divizia noastră a fost introdusă în capul de pod de la Tiszalok în a doua decadă a lunii noiembrie 1944, cu misiunea de a de dezvolta ofensiva spre Tokaj și Mezozombor…Ofensiva a început în ziua de 22 noiembrie. Lupte grele s-au dat pentru cucerirea localităților Legyesbenye, aflată la vest de de Szerencs. În aceste acțiuni plutonul meu a capturat 19 ostași unguri pe care i-am trimis la postul de comandă al regimentului.Pentru fapte de arme svârșite în aceste lupte am fost decorat cu ,,Virtutea Militară” clasa a 2-a.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Neculai Boșteog a urmat cursurile Școlii de Ofițeri și a obținut în anul 1951 gradul de sublocotenent.
Colonelul în retragere Neculae Boșteog, a decedat la 26 noiembrie 2014, și a fost înhumat în Cimitirul ,,Eternitatea” din Roman.
Maior în retragere Bîrjovanu Gheorghe
Maior în retragere Bîrjovanu Gheorghe, născut la data de 9 octombrie 1924 în comuna Moldoveni, județul Neamț, a urmat Gimnaziul Industrial Roman ( Colegiul Tehnic ,,Petru Poni”). Tatăl său, sergentul Bîrjoveanu Scarlat Gheorghe, a luptat în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” în Războiul pentru Întregirea României și a fost decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară”. Bîrjoveanu Gheorghe fost încorporat în primăvara anului 1944 în Regimentul 37 Infanterie ,,Botoșani”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie. A fost selecționat pentru a urma cursurile Școlii Militare de Geniu din Râmnicu Vâlcea, și în luna ianuarie 1945 a fost lăsat la vatră. După încheierea războiului, a fost învățător, apoi profesor de matematică, în mai multe localități nemțene: Borlești,Tazlău, Bahna, Onișcani, Gâdinți și la Școala Specială din Roman, de unde a ieșit la pensie în 1991. Din anul 2015, domnul maior în retragere Bîrjovanu Gheorghe, ocupă funcția de președinte al Asociației Veteranilor de Război – Filiala Roman.
Colonel(ret) Palade G. Costache
Plutonier adjutant(ret) Ostaci Traian
La data de 6 noiembrie 2018, la Primăria municipiului Roman a avut loc o ceremonie de decorare, a domnului colonel (ret) Costache G. Palade și a domnului pltutonier adjutant (ret) Ioan T. Ostaci, veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial din orașul Roman. În prezența colonelului Petre Croitoru, comandantul garnizoanei Roman, a președintelui Asociației Naționale a Veteranilor de Război-filiala Roman, maior (ret) Gheorghe Bîrjoveanu, și a primarului Lucian Micu, a avut loc ceremonia de acordare a „Emblemei de Onoare a Statului Major al Apărării”.
REGIMENTUL 8 DOROBANȚI
În conformitate cu prevederile ,,Legii de organizare a armatei” , prin Decretul nr. 1066 din 5 iunie 1872, în garnizoana Roman s-a înființat Regimentul 8 Dorobanți: ,,Prin acest Î.D. se fixează No. de companii și batalioane la fiecare Reg. de dorobanți”. Această unitate s-a constituit din companiile de grăniceri ce asigurau paza pe vechea frontieră (Coarnele Luncii, Dorna, Prisăcani, Comănești și Oituz) și din cadrele permanente de miliție. Regimentul 8 Dorobanți era comandat de colonelul Alexandru Fotea și avea reședința în garnizoana Roman. Era compus din cinci batalioane și cuprindea teritorial județele Roman, Suceava, Neamț, unde erau cantonate câte un batalion, excepție făcând județul Bacău unde se aflau cantonate două batalioane, unul în orașul Bacău, iar celălalt în Târgu Ocna.
Batalionul III din Regimentul 8 Dorobanți, comandat de maiorul Vasile Gărdescu avea reședința la Roman și avea următoarele companii subordonate:
Compania a 9-a, ,,Roman”, cu statul major la Roman, compusă din plasa Moldova, comandată de căpitanul Constantin Baltă;
Compania a 10-a ,,Siretul de Sus” cu statul major la Doljești cuprinzând plasa Siret, comandată de locotenent Constantin Grigoriu,;
Compania a 11-a ,,Siretul de Jos” cu statul major la Porcești (astăzi comuna Moldoveni) comandată de locotenent Grigore Andronescu;
Compania a 12-a ,,Fundul ” cu statul major la Dămienești, formată din plasa ,,Fundul”, comandată de sublocotenentul Ioan Paul.
În anul 1873, batalionul din Târgu Ocna s-a desființat în baza Înaltului Decret nr. 446, și Regimentul 8 Dorobanți a rămas format din patru batalioane. Prin Înaltul Decret nr.1446 din 1872, în perioada 20 septembrie-06 octombrie 1872, un batalion din compunerea Regimentului 8 Dorobanți sub comanda maiorului Nicolau Alexandru a luat parte la manevrele regale desfășurate în apropiere de București și Târgoviște, deplasarea regimentului executându-se atât pe calea ferată cât și pe jos.
Conform prevederilor Legii din 27 Martie 1872 și ale art. 1 din Înaltului Decret nr. 1065 și 1066 din 5 Iunie 1872, Regimentele, batalioanele și companiile teritoriale de dorobanți se compun după cum urmează:
Regimentul No. 8 de dorobanți.
Batalionul 1 (Județul Suceava)
Compania 1 Cornu-Luncii, cu reședința la Cornu-Luncii, se compune din plasa Șomozu.
Compania 2 Moldova, cu reședința la Fălticeni, se compune din plasa Moldova, cu orașul Fălticeni.
Compania 3 Pașcani, cu reședința la Pașcani, se compune din plasa Siretu.
Compania 4 Dorna, cu reședința la Dorna, se compune din plasa Muntele.
Batalionul 2 (Județul Neamț)
Compania 5 Petra, cu reședința la Petra, se compune din plasa Petra și cu plasa Midlocu.
Compania 6 Neamțu, cu reședința la Neamțu, se compune din plasa De-Sus.
Compania 7 Prisecani, cu reședința la Prisecani, se compune din plasa Muntele și plasa Bistrița.
Batalionul 3 (Județul Roman)
Compania 8 Roman, cu reședința la Roman, se compune din orașul Roman cu plășile Moldova și Siretul-de -Sus.
Compania 9 Siretu-de-Jos, cu reședința la Porcesci, de compune din plasa Siretu-de-Jos.
Compania 10 Fundul, cu reședința la Dămienesci, se compune din plasa Fundul.
Batalionul 4 (Județul Bacău)
Compania 11 Bacău, cu reședința la Bacău, se compune din plasa Bistrița-de-Sus, orașul Bacău și plasa Bistrița-de-Jos.
Compania 12 Comănesci, cu reședința la Comănesci, se compune din plasa Tăslău-de-Sus, coprinzând territoriul actual al companiei.
Compania 13 Oituzu, cu reședința la Oituzu, se compune din plasa Trotușul, coprinzând territoriul actual al companiei.
Compania 14 Tergu-Ocna, cu reședința la Tergu-Ocna, coprinzând plasa Tăslăul-de-Jos și orașul Ocna.
Dat în Bucuresci la 22 Fevruarie 1873.
CAROL
Ministru de resbel, general Florescu
Începând cu data de 1 aprilie 1873, prin Înaltul Decret nr. 606, companiile din compunerea batalioanelor nu s-au mai administrat singure, contabilitatea acestora s-a centralizat la sediul Regimentului 8 Dorobanți din garnizoana Roman. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 2021 din 22 Februarie 1873, s-au stabilit efectivele regimentelor teritoriale de dorobanți. Stat majorul Regimentului 8 Dorobanți este compus: dintr-un colonel-comandant, un maior ajutor, 4 maiori comandanți de batalioane, 1 căpitan, 1 locotenent, 1 sublocotenent, 3 sergenți furieri la regiment și câte doi la fiecare batalion, 1 cornist sau toboșar la regiment, și câte un cornist și un toboșar la fiecare batalion. În perioada 4-19 octombrie 1873, în baza Înaltului Decret nr.1375 s-au concentrat pentru instrucție, la cazarma Regimentului 8 Dorobanți din Roman, un număr de 400 dorobanți și 350 milițieni.
La manevrele executate de către trupele concentrate în cadrul Diviziei a IV-a Teritorială din perioada 5-19 octombrie 1873, au luat parte și 350 de milițieni din Batalionul XXI de Miliții dislocat în garnizoana Roman. La art. 2 din Circulara nr. 9489 din 25 septembrie 1873 înaintată de ministrul de război, regelui Carol I se arăta: ,,Milițienii ce se vor chema, vor fi luați din clasa I-a, adică din cei neînsurați și din cei văduvi fără copii”. La articolul 6 din aceeași circulară, se preciza faptul că instrucția trupei se va executa de două ori pe zi: dimineața de la orele 8,00 -10,00 și după amiaza de la orele 14,00-16,00. Din rândul armatei teritoriale vor participa la aceste manevre un batalion compus din 400 de dorobanți din Regimentul 8 Dorobanți și un escadron de 200 de călărași din Regimentul 8 Călărași. Detașamentul Mixt constituit în garnizoana Roman destinat participării la manevrele din toamna anului 1873 a fost comandat de colonelul Holban Nicolae, comandantul Regimentului 8 Dorobanți ,,Roman”. Trupele concentrate pentru executarea manevrelor din cadrul Diviziei a IV-a Teritoriale au fost constituite în Brigada Mixtă dislocată la Iași, comandată de generalul Cernat și Detașamentul Mixt dislocat la Roman.
Batalionul de Miliții din Roman participant la manevre, era subordonat Brigăzii Mixte din Iași alături de Regimentul 5 Infanterie, Regimentul 7 Dorobanți, Regimentul 7 Călărași, Regimentul 1 Artilerie și un divizion din Regimentul 2 Roșiori.
Prin Înaltul Decret nr. 1450 din 1874, două batalioane din compunerea Regimentului 8 Dorobanți cu un efectiv de aproximativ 1000 de oameni sub comanda locotenent-colonelului Holban Nicolae, au fost concentrate începând cu data de 14 septembrie 1874 pentru executarea manevrelor de toamnă. Deplasarea efectivelor s-a executat pe calea ferată numai până la Adjud, de acolo, deplasarea s-a executat în marș până la Râmnicu Sărat, împreună cu alte unități din compunerea Diviziei IV Infanterie. Unitățile subordonate Diviziei IV Infanterie au avut stabilită tabăra inițială la Furceni. De la data de 1 octombrie 1874, batalioanele din compunera Regimentului 8 Dorobanți, împreună cu celelalte trupe din Diviziile III și IV Infanterie, au stabilit o tabără comună la Râmnicu Sărat. Manevrele s-au desfășurat în comun cu diviziile I și II ȘI III Infanterie în jurul orașului Buzău și apoi în Colentina lângă București. Aceste manevre regale au avut loc în prezența M.S. domnitorului Carol I și a mai multor atașați militari străini din Austria, Anglia, Franța, Prusia și Rusia
Un moment extrem de important l-a constituit faptul că la încheierea acestor manevre, la data de 14 Octombrie 1874, Regimentul 8 Dorobanți a primit drapelul corpului de trupă. Menționăm că acest drapel a fost transmis, în 1877, către noul Regiment Buzău nr. 8 și acum se află la Muzeul Național de Istorie al României. Manevrele din toamna anului 1875 au avut loc în perioada 5-15 octombrie în jurul orașului Iași, în prezența M.S. domnitorul Carol I, ocazie cu care, acesta din urmă a inspectat și efectivele Regimentului 8 Dorobanți. Precizăm faptul că aceste manevre, s-au executat în baza Înaltul Decret nr. 1518 și Regimentul 8 Dorobanți a participat cu două batalioane, cu un efectiv de 800 de oameni aflate sub comanda maiorului Nicolau Ion.
În anul 1876, Batalionul 3 ,,Roman” din Regimentul 8 Dorobanți avea un efectiv de trupă pentru patru schimburi constituit din 420 oameni, dintre care: 16 sergenți, 24 caporali, 24 toboșari (corniști), 356 soldați. Efectivele Regimentului 8 Dorobanți se cifrau pentru patru schimburi la 4252 oameni dintre care: 172 sergenți, 328 caporali, 112 toboșari (corniști), 3640 soldați. Prin Înaltul Decret nr.1880 din 1876, Regimentul 8 Dorobanți aflat sub comanda locotenent-colonelului Logadi Ioan a fost mobilizat cu două batalioane cu un efectiv de 1200 oameni pe termen nelimitat. La data de 8 noiembrie 1876, Regimentul 8 Dorobanți a fost îmbarcat pe calea ferată, cu destinația Mărășești. De la Mărășești, s-a deplasat în marș până la Focșani, unde s-a stabilit în cantonament până la 19 ianuarie 1877, dată la care a fost deconcentrat, și a primit ordin să revină în garnizoana Roman.
Prin Înaltul Decret nr. 2195 din 26.11.1876 publicat în ,,Monitorul Oastei” nr. 35/1876 din Batalionul III /Regimentul 8 Dorobanți dislocat în garnizoana Roman se creează Regimentul 14 Dorobanți.
Eroi din Regimentul 8 Dorobanți:
Căpitan Ion Grigore Năstase
Constantin Năstase, s-a născut în ianuarie 1842 la Iași și a intrat voluntar în armată la data de 25 martie 1857, ca furier la Ministerul de Război al Moldovei. A făcut parte din Regimentul 8 Dorobanți ,,Roman” ca instructor și comandant de subunitate. A participat la Războiul de Independență în calitate de comandant de companie în Regimentul 15 Dorobanți. A căzut în fruntea dorobanților din Compania a 7-a ,,Pașcani”, la data de 6 septembrie 1877, la asediul redutei Grivița 2. În semn de recunoștință, în parcul orașului Giurgiu s-a amplasat un bust închinat eroului.
Sublocotenent George Valentineanu
George Valentineanu, s-a născut la data de 8 martie 1840, la Iași. A intrat voluntar în armată în anul 1860 la Regimentul 5 Linie. A participat la Războiul de Independență în calitate de comandant al plutonului 2, compania a 8-a din Regimentul 15 Dorobanți. Grav rănit la data de 6 septembrie 1877, eroul a încetat din viață la spitalul din Turnu Măgurele la data de 20 octombrie 1877.
Sublocotenent Alexandru Dănescu
Alexandru Dănescu, s-a născut la data de 5 ianuarie 1844 la Ploiești. A participat la Războiul de Independență în calitate de comandant de pluton în Regimentul 15 Dorobanți. A căzut în luptă la data de 6 septembrie 1877 la asediul redutei Grivița 2.
Sergent Petre Mateescu
Petre Mateescu, s-a înscris voluntar la data de 15 decembrie 1870 în Batalionul 3 Vânători. În anul 1873 a mutat în Regimentul 8 Dorobanți, și în anul 1875 a fost avansat la gradul de sergent. A participat la Războiul de Independență în calitate de ordonananță a comandantului batalionului 2, maiorul Nicolae Ion. A căzut în luptă împreună cu comandantul său de batalion, la data de 6 septembrie 1877, la asediul redutei Grivița
REGIMENTUL 14 DOROBANȚI
În anul 1930, a fost publicată o broșură de 23 pagini intitulată Din trecutul Regimentului Roman No. 14 cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de existență scrisă de colonelul Teodor Gheorghiu, comandant al Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. La Centrul Tehnic Editorial al Armatei din București a apărut în anul 2015, lucrarea de istorie militară Istoricul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” (1872-1944). În rândurile de mai jos vom prezenta, date și informații suplimentare legate de activitatea Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”, identificate pe parcursul cercetării și documentării pentru lucrarea de față.
În contextul extrem de tensionat al situației din zona balcanică, ministrul de război, colonelul George Slăniceanu a înaintat un raport domnitorului Carol I la data de 26 noiembrie 1876 prin care susținea înființarea a încă opt regimente de dorobanți. Raportul a primit rezoluție favorabilă și drept urmare, prin Înaltul Decret nr. 2195 din 26.11.1876 publicat în ,,Monitorul Oastei” nr. 35/1876 s-a înființat Regimentul 14 Dorobanți cu reședința la Roman. Organizat pe două batalioane, cuprinzând administrativ teritoriile județelor Roman și Bacău și aflat în compunerea Diviziei a 4-a Teritoriale, conform Ordinului Circular nr. 75 din 28.12.1876 al Ministerului de Război, Regimentului 14 Dorobanți i s-au stabilit ca efective un număr de 26 ofițeri și 1490 trupă. La data înfințării, Regimentul 14 Dorobanți cuprindea teritorial județele Roman și Bacău și avea în compunere două batalioane și 8 companii:
Batalionul nr. 1 la Roman:
Compania a 1-a cu reședința la Roman se compunea din plasa Moldova și orașul Roman;
Compania a 2-a ,,Siretul-de-Sus”, cu reședința la Doljești, se compunea din plasa Siretu-de-Sus;
Compania a 3-a ,,Fundul”, cu reședința la Dămienești se compunea din plasa Fundul;
Compania a 4-a ,,Siretul-de-Jos”, cu reședința la Porcești, se compunea din plasa Siretul-de-Jos.
Batalionul nr. 2 la Bacău:
Compania a 5-a ,,Bacău”, cu reședința la Bacău, se compunea din plasa Bistrița-de Sus, Bistrița-de-Jos și orașul Bacău;
Compania a 6-a ,,Târgu-Ocna”, cu reședința la Târgu Ocna se compunea din plasa Teslău-de-Jos și orașul Târgu Ocna;
Compania a 7-a ,,Comănești”, cu reședința la Comănești, se compunea din plasa Teslău-de-Sus;
Compania a 8-a ,,Oituz”, cu reședința la Oituz se compunea din plasa Trotuș.
În ,,Monitorul Ostei. Ziar Ofcial” din 1877 se precizează culorile drapelului Regimentului 14 Dorobanți:
În baza Înaltului Decret nr. 5012/1877 Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de resbel nr. 5012:
Am decretat și decretăm:
Art.1 Jalonele a 16 regimente de dorobanți și dispoziția culorilor acestor jalone, avându-se în vedere bazele stabilite prin decretul Nostru No. 1457 din 21 August 1873, vor fi următoarele:
Regimentul 14, Albastru la mijoc în diagonală (lățime 17 centimetri) galben în colțul inferior și alb în colțul superior al pânzei jalonului.
În preajma intrării României în Războiul de Independență Regimentul 14 Dorobanți era constituit din două batalioane, dislocate la Bacău și Roman, care aveau în subordine 8 companii.
Batalionul 1 Roman – comandat de maiorul Ion Arabu:
Compania a 1-a la Roman – comandată de căpitan Petrovici Ioan. Ofițeri: locotenent Gafencu Vasile și sublocotenent Giosan Ioan. Trupă: 8 sergenți, 16 caporali, 8 toboșari/corniști și 230 soldați;
Compania a 2-a ,,Siretu de Sus” – comandată de căpitan Mălinescu Alessandru. Ofițeri: locotenent Soare Niță și sublocotenent Nicolaevici Ioan. Trupă: 8 sergenți, 8 caporali, 8 toboșari/corniști și 170 soldați;
Compania a 3-a ,,Fundul” – comandată de căpitan Merișescu Pandele. Ofițeri: locotenent Lămotescu Emanoil, sublocotenent Nedeleanu George și sublocotenent Iordan Petru. Trupă: 8 sergenți, 8 caporali, 8 toboșari/corniști și 170 soldați;
Compania a 4-a ,,Siretu de Jos”- comandată de căpitan Costin Nicola. Ofițeri: locotenent Atanasiu Dimitrie și sublocotenent Amoi Alese. Trupă: 8 sergenți, 8 caporali, 8 toboșari/corniști și 170 soldați.
Batalionul 2 Bacău – comandat de maiorul Handoca Grigore:
Compania a 5-a la Bacău – comandată de căpitan Păun Alexandrescu. Ofițeri: locotenent Stănescu Ștefan și sublocotenent Portășescu Nicolae. Trupă: 8 sergenți, 16 caporali, 8 toboșari/corniști și 230 soldați;
Compania a 6-a la Târgu Ocna – comandată de căpitan Dimitrie Bușilă. Ofițeri: locotenent Pătrașcu Ion și sublocotenent Donescu Nicolae. Trupă: 8 sergenți, 8 caporali, 8 toboșari/corniști și 250 soldați;
Compania a 7-a la Comănești – comandată de căpitan Macarie Dimitrie. Ofițeri: locotenent Frunză Constantin și sublocotenent Horia Ion. Trup: 8 sergenți, 16 caporali, 8 toboșari/corniști și 300 soldați;
Compania a 8-a la Oituz – comandată de locotenent Păpurică Ștefan. Ofițeri: sublocotenent Mihăescu Dimitrie și sublocotenent Modek Dimitrie. Trupă: 8 sergenți, 16 caporali, 8 toboșari/corniști și 200 soldați.
Funcțiile de medici în Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” erau îndeplinite de Teodorescu Nicolae și Stoenescu Nicolae.
Efectivul total al trupei Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” se cifra la un număr de 1944 dorobanți dintre care: 64 sergenți, 96 caporali, 64 toboșari/corniști și 1720 soldați. În baza Înaltului Decret nr. 182 /1877 la Regimentul 14 Dorobanți au fost numiți următorii ofițeri:
Căpitan Vălănescu Regulus în funcția de contabil;
Administrator clasa a III-a Protopopescu Vasile.
La data de 1 martie 1877 au fost mutați în Regimentul 14 Dorobanți următorii ofițeri:
Locotenent Sore Niță, la Compania a 2-a ,,Siretu de Sus”;
Locotenent Pătrașcu Ioan, la Compania a 6-a ,,Târgu Ocna”;
Sublocotenent Hitria Ioan, la Compania a 5-a ,,Bacău”;
Sublocotenent Nedelescu George, la Compania a 3-a ,,Fundul”;
Sublocotenent Mihăescu Dimitrie, la Compania a 8-a ,, Oituz”;
Sublocotenent Portășescu Nicolae, la Compania a 5-a ,,Bacău”;
Sublocotenent Donescu Nicolae, la Compania a 6-a ,,Târgu Ocna”;
Sublocotenent Papazolu Constantin, la Compania a 4-a ,,Siretu de Jos”.
În lucrarea Cronica eroică (1877-1878) Roman document, autorul Radu Theodoru consemnează un episod dramatic din luptele purtate la Plevna, de Regimentul 14 Dorobanți:
[…] Este deci noaptea de 25/26 august 1877 sub Plevna. Armata română intrase în dispozitivul ordonat, nu fără să înscrie în cartea războiului cel dintâi nume de erou.
Ne întoarcem la marșul orbrcăit al diviziei a 4-a sub țârâiala ploii și în întunericul orb. Soldatul Sandu Constantin din regimental 14 dorobanți merge în vârful avangărzii, ca ecleror (cercetaș). Este un fir de vale care taie drumul, un boschet de mărăciniș și în dreapta poala repede a unor vii. Soldatul privește circumspect mărăcinișul. Aude din spate clifăitul cizmelor celor din avangardă. Înaintează. Brusc, este înconjurat de umbre. Simte la tâmplă țeava rece a unui revolver. În gât ascuțișul baionetelor. Căzuse într-o ambuscadă pregătită pentru compania care acoperea flancul drept al avangărzii. Nu știu ce-i va fi cerut comandantul turc să strige, probabil că a dat de trupă românească, pentru că turcii este cert l-au pus să strige și cineva de la ei știa bine românește. În noaptea neagră cu ploaie a răsunat dintr-odată glasul soldatului Sandu Constantin: Foc, domnule căpitan, aici sunt turcii! O detunătură de pistol. Avangarda găzește trupul cald al soldatului, străpuns de baionete, cu fruntea găurită de glonț, zăcând în nămolul drumului spre Grivița […]
Soldatul Sandu Constantin a fost unul dintre cei 38 de eroi din Regimentul 14 Dorobanți căzuți la datorie în Războiul pentru Independența României.
Prin Înaltul Decret No.1642 de la 15 Iulie 1877, ,,s-a chemat în activitate de servicii, medicii militari, pe ziua de 1 Iulie 1877 și anume:
Medicul de batalion clasa II Stoenescu Nicolae, aflat în neactivitate prin suprimarea funcției de la 1877 Martie 1;
Medicul de batalion clasa II Teodorescu Nicolae II, aflat în neactivitate prin retragerea funcției de la 1873 Martie 31”.
Prin Înaltul Decret No. 1377 de la 13 Iunie 1877, ,,Măria Sa Domnitorul, a bine-voit a acorda medalia ,,Virtutea Militară” oficerilor și gradelor inferioare ce urmează pentru fapte de curagiu și devotament săvârșite în zilele de 4, 10, 15, 20 și 27 Mai 1877, cu ocasiunea bombardărilor de la Izlaz, Beket și Corabia:
Medalia de aur ,,Virtutea Militară”:
Căpitan Panu Alexandru, din regimentul al 14-lea de dorobanți;
Căpitan Bușilă Dimitrie, din regimentul al 14-lea de dorobanți;
Medalia de argint ,,Virtutea Militară”:
Sergent Ariton George, din regim. al 14 – lea de dorobanți;
Sergent Nichifor Gabriel, din regim. al 14 – lea de dorobanți;
Soldat Boștiag Ion, din regim. al 14 – lea de dorobanți”.
Prin Înaltul decret Nr. 1967 din 19 Octombrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” pentru a încuragia și tot o dată a răsplăti serviciile făcute în luptele se s-a succedat în zilele de 27, 30 și 31 August și 6 Septembrie, oficierilor ce urmează:
Căpitan Costin Nicolae, din regimentul 14 dorobanți;
Sublocotenent Cristescu Grigore, din regimentul 14 dorobanți”.
Prin Înaltul decret Nr, 2019 din 22 Octombrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” pentru a încuragia și tot o dată a răsplăti serviciile făcute în luptele se s-a succedat în zilele de 30 August, 2 și 6 Septembrie, precum și pentru neadormita priveghere ca s-a desfășurat urmată de observație:
1.Soldat Uglea Nicolae, din regim. 14 de dorobanți, compania a 7-a”.
Prin Înaltul Decret No.33 din 3 ianuarie 1878 s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” oficerilor și gradelor inferioare ce urmează ,,pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea luptelor ce s-a succedat:
Soldat Dănilă Gheorghe, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldat Tungă Ion, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldat Danis Ioji, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldat Busduc Vasile, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No. 220 de la 1 februarie 1878 s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific următorilor ofițeri:
Semnul onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani împliniți:
Locotenent Copcea Ioan, din regimentul 14 de dorobanți.
În baza Înaltului Decret nr. 27 din 4 februarie 1878 ,,starea de resbel declarată în județul Roman se suspendă”.
Prin Înaltul decret No. 311 din 15 februarie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, oficerilor și gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea diferitelor lupte ce s-au succedat:
1.Căpitan Kirculescu Kiren, din regimentul 14 dorobanți;
2.Sergent Guidescu Gheorghe, din regimentul 14 dorobanți;
3.Caporal Botez Michai, din regimentul 14 dorobanți;
4.Soldat Trafiu Grigore, din regimentul 14 dorobanți;
5.Soldat Isloc Gheorghe, din regimentul 14 dorobanți;
6.Soldat Apostol Manolache, din regimentul 14 dorobanți;
7.Soldat Ungureanu Gheorghe, din regimentul 14 dorobanți;
8.Soldat Sofron Ion, din regimentul 14 dorobanți;
9.Soldat Rami Grigore, din regimentul 14 dorobanți;
10.Soldat Zamfir Gheorghe din regimentul 14 dorobanți;
11.Caporal Moroșan Ion din regimentul 14 dorobanți”.
Prin Înaltul decret No. 443 din 28 februarie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament:
Maior Niculescu Petre, din regimentul 14 dorobanți;
Locotenent Stănescu Ștefan, din regimentul 14 dorobanți;
Sublocotenent Amoiu Alexandru, din regimentul 14 dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No. 693, de la 4 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează care s-a găsit răniți în spitalul damelor din Iași și la spitalul Sfânta-Maria:
1.Soldat Mantalea Gheorghe, din regimentul 14 dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No.2301, de la 11 octombrie 1878 s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” sergentului Genesi George, din Regimentul 14 Dorobanți pentru ,,curagiul ce a desvoltat în luptele în care a luat parte regimentul său”.
Prin Înalt Decret nr. 915 de la 26 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară”, D-lui căpitan Petrovici Ioan, din regimental 14 de dorobanți, pentru curagiul și devotamentul cu care și-a îndeplinit serviciul său în timpul campaniei”.
Prin Înaltul Decret No. 973 de la 28 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară” sublocotenentului Donescu Nicolae, din regimentul 14 de dorobanți pentru curajul și devotamentul dovedite în luptă”.
Prin Înaltul Decret No. 979 de la 29 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară” gradelor inferioare ce urmează pentru zelul, activitatea și curagiul ce au arătat sub focul inamicului:
Caporalului Botez Vasile, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No. 980 din 29 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează care sau găsit răniți în spitale din diferite garnizoane:
Soldatului Radu Constantin, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Burlacu Vasile, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No. 1246 de la 22 Maiu 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează, pentru curagiul ce au desvoltat în ziua de 31 August 1877:
Sergenului Clapon Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergenului Christea Alecu, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Botezatu George, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Pîntea Vasile,, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului A Smarandii Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Mihăilă Ioan, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul Decret No. 1390 de la 31 Maiu 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea luptelor ce s-au succedat:
Sergentului major Luca Alexandru, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Miloși Haralambie, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Păun Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Vartic Constantin, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Timofte Dimitrie, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Ionescu George, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Văcaru George, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Băișan Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Merlușca Grigore, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Bălan Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Sturzu Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Pădure Ioan Costache, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Mironescu Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Borș Nicolae, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Hanganu Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Diaconescu Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Sergentului Popa George, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Vieru George, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Comanariu Iacobache, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Voinea Costache, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Nădejde Alexandru, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Colăcel Alexandru, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Christea Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Caporalului Iordache Nicolae, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Dinu Costache, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Oțelenu Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Ițic Aron, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Nițulescu Dimitrie, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Frentz Andreiași, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Luca Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Bolecan Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Cucoș Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Țară-lungă Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Lazăr Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Ardeleanu Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Chelaru Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Bubuianu Toder, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Radu Alexandru, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Bortași Ghiurgi, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Chiriac George, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Luca Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Crăciun Vasile, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Antonie George, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Cavaluși Ianoși, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Apostol Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Moraru Petre, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului Rapen Ioan, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul decret No. 1519 de la 12 Iunie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară”, gradelor inferioare ce urmează, pentru curagiul și devotamentul ce au desvoltat în diferitele lupte la careau luat parte:
Sergentului major Arabu Ioan, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldaților Grosu Costache, Trised Constantin, Ieneș George, Arhipescu George, Nahoi Ștefan din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înaltul decret No. 2558 de la 15 Noiembrie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, gradelor inferioare din Regimentul 14 dorobanți, pentru curajul ce au desvoltat la luptele la care a luat parte regimentul lor și la care au fost răniți:
Soldați: Moise Vigder, Rusu Vasile, Panait Vasile, Andreeși Vasile, Antal George, Crupă Petrache, Pleșean George, Ursu Ioan, Andreeși George, Dobrin Ioan, Dudeincu Vasile și Stoler Ioan.
Prin Înaltul Decret No. 2626 de la 22 Noiembrie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia Virtute militară, gradelor inferioare ce urmează pe care cu ocazia inspecției făcute spitalelor din Craiova, de către Măria Sa Regală Domnitorul i-a găsit în căutare în urma rănilor primite pe câmpu de luptă:
Medalia de argint
Soldatului Marian Dimitrie, din regimentul 14 de dorobanți”.
Prin Înalt Decret nr. 482 din 6 martie 1879 locotenent colonelul Lepădatu Constantin demisionează din cadrul Regimentului 14 Dorobabnți. În urma deciziei ministeriale nr.14 din 9 martie 1879 s-au executat următoarele mutări între ofițerii Regimentului 14 Dorobanți:
Sublocotenentul Horia Ion din Compania a 7-a ,,Comănești” în Compania a 2-a ,,Siretul de Sus”;
Sublocotenentul Borș Ion din Compania a 2-a ,,Siretul de Sus” în Compania a 7-a Comănești”.
Prin Înaltul Decret nr. 673 din 21 martie 1879 colonelului Logadi Ion, comandant al Regimentului 14 Dorobabnți i s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific de aur pentru vechimea de 25 de ani în serviciul militar. Conform Înaltului Decret nr. 81 din 17 ianuarie 1879, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare din Regimentul 14 Dorobanți pentru curagiul ce au desvoltat în luptele la care au luat parte:
Caporali: Dănilă Vasile, Postovaru C. Nicolau, Nica Vasile, Gînsan Vasile, Fineraru Ștefan, Mihalente Anton, Pârțu Toader, Giurgiu Tănase, Bortaș Ștefan, Bolenu Vasile,Crețu Costache, Burlacu Vasile, Gherghel Gherghel, Fotea Constantin, Crețu Dimitrie, Stan Constantin, Bulac Ioan, Dancu Andrei, Ardeleanu Vasile, Băleanu Vaile, Drama Costache, Ghițiu Martin;
Soldați: Bovolerian Vasile, Șerban Ioan, Tălăbău George, Dăscălașu Ferentz, Ghiță Ioan, Simion Ianuș, Leupscu Nicolau, Totu Anton, Bocă George, Onode George, Ciarba Iojă, Ardeleanu Petrache, Buguș Vasile, Pandele Bogdan, Neacșu Simion, Melisan George, Toma Ștefan, Susan Petre, Antohe Nicolau, Duma Ianuș, Toder Ianuș, Ticanet George, Moga Ioan”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret No. 1192 din 24 Maiu 1879 li se acordă dreptul de a purta Medalia ,,Virtutea Militară” de Aur:
Locotenent-colonelului Boteanu George din Regimentul 14 Dorobanți pentru, ,,serviciul escepțional în timpul campaniei și curagiu desvoltat în luptă”;
Căpitanului Soare Niță din Regimentul 14 Dorobanți pentru, ,,serviciul escepțional în timpul campaniei, luând parte la luptele de la 6 Septembrie și 7 Octombre și la tote cele-alte operațiuni ale campaniei”.
În anul 1879, Batalionul 1 ,,Roman” din Regimentul 14 Dorobanți parte a armatei teritoriale, avea în compunere patru companii: ,,Roman”, ,,Siretul de Sus”, ,,Fundul” și ,,Siretul de Jos”.
Batalionul 2 Bacău avea în subordine companiile: ,,Bacău”, ,,Târgu Ocna”, ,,Comănești” și ,,Oituz”.
Un număr de 4 sergenți, 8 caporali, 108 soldați și 2 toboșari din companiile a 6-a și a 7-a din Batalionul 2 ,,Bacău” asigurau garda penitenciarului din Târgu Ocna.
Prin decizia ministrului de război nr. 51 din 6 iulie 1879, ,,s-a aprobat mutarea reședinței companiei 4 din regimentul 14 de dorobanți de la comuna Porcești, la comuna Elisabeta Domna”. Prin decizia ministrului de război nr. 53 din 11 iulie 1879, ,,s-a aprobat ca reședința companiei 2 ,,Siretu-de Sus”, din regimentul 14 de dorobanți, să rămână tot în comuna Doljești, unde a fost până la construirea unui local în comuna Bâra unde este și reședința sub-prefecturei”.
În anul 1881, Regimentul 14 Dorobanți era constituit din două batalioane, dislocate în garnizoana Roman, care aveau în subordine 8 companii.
Batalionul I, cu cu reședința la Roman:
Compania I, cu reședința la Roman avea arondate următoarele localități: Roman, Cordun, Săbăoani, Gherăiești, Pildești și Cârligi;
Compania II, cu reședința la Hălăucești avea arondate următoarele localități: Mircești, Botești, Vaslui, Tupilați, Mogoșești, Hălăucești, Răchiteni și Cuza –Vodă;
Compania III, cu reședința la Miclăușeni avea arondate următoarele localități: Miclăușeni, Heleșteni, Oboroceni, Tărcășeni, Griveci, Brătulești, Adjudeni, Tămășeni și Oțeleni;
Compania IV, cu reședința la Doljești avea arondate următoarele localități: Doljești, Buruienești, Boghicea, Bâra, Poenele-Gurei, Vulpășești, Stănița, Todireni, Luțca, Sagna și Carol I.
Batalionul II, cu reședința la Roman:
Compania V, cu reședința la Băcești avea arondate următoarele localități: Băcești, Dagâța, Gâbinți, Poenari, Pâncești, Crăiești, Bozieni,Mărmureni și Averești.
Compania VI, cu reședința la Dămienești avea arondate următoarele localități: Dămienești, Onișcani, Muncelu-de-Jos, Giurgeni, Călinești, Poiana-Iurașcu, Huși, Poenele-de-Jos și Ciuturești.
Compania VII, cu reședința la Onișcani avea arondate următoarele localități: Onișcani, Bătrânești, Bălușești, Chilii, Brătești, Icușești, Săcuieni, Bahna, Galbeni, Cârligi și Broșteni;
Compania VIII, cu reședința la Trifești avea arondate următoarele localități: Trifești, Porcești, Bârjoveni, Brănișteni, Cotu-Vameș, Hociungi, Dulcești, Uncești, Bodești, Butnărești și Elisabeta-Doamna
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 285 din 7 februarie 1881, în garnizoana Roman s-a înființat Regimentul 14 de rezervă Roman. Ordinea de bătaie a Regimentului 14 de rezervă era următoarea:
Comandant provizoriu: maior Vlădescu Alexandru;
Ofițer de cavalerie maior Lahovary Grigore;
Ofițer de infanterie: sublocotenent Gusti Alexandru;
Ofițer de cavalerie: sublocotenent Dimitriu Dimitrie;
Ofițeri sanitari:
a) Medic de regiment clasa a II-a Fântâneanu Constantin, Finchelstein Wilhelm;
b) Medic de batalion clasa I Mihăescu Ioan;
c) Medic de regiment clasa a II-a Radu Ioan (stagiar);
d) Farmacist de batalion clasa I Gherasim Dimitrie (stagiar);
e) Veterinar de batalion clasa I Litenscky Vladislav.
Regimentul 14 Dorobanți, parte a armatei teritoriale, asigura și paza penitenciarelor de la Pângărați și Bisericani.
Prin Înalt Decret nr. 1525 relativ la acordarea dreptului de a purta ,,Semnul onorific de aur”, pentru serviciul militar de 25 ani următorii ofițeri din Regimentul 14 Dorobanți au acest drept:
Maior Boerescu Nicolae.
Prin Decizia ministerială nr. 169 din 3 aprilie 1914 următorii ofițeri din Regimentul 14 Dorobanți au dreptul de a purta insignele distinctive la medalia ,,Bărbăție și Credință” conferită pentru Campania din anul 1913:
Căpitan Macri I. Nicolae;
Căpitan Papazoglu P. Dumitru;
Administrator sublocotenent Rang S. Constantin;
Conform Înaltului Decret nr.2668 din 4 Iulie 1914 s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciul militar de 25 ani următorilor ofițeri din Regimentul 14 Dorobanți:
Maior Ion Constantin
Căpitan Sina Ioan
Într-o telegramă cifrată cu nr. 774 din 16 ianuarie 1915 transmisă de către Ministrul de Război Corpului 4 Armată se arată:
Dispuneți să plece imediat la Comănești: batalioanele întâiu din Regimentele 14 și 27 Infanterie cu secțiile lor de mitraliere și bateria de acoperire a Regimentului 4 Artilerie[…]Oamenii din completare ai batalioanelor ce pleacă la Comănești vor fi echipați pe măsură ce sosesc și trimiși în detașamente la unitățile lor. Echipament de campanie de iarnă.Trupele vor sta în cantonament.
Luați dispoziții pentru hrană. Se vor lua trăsurile strict necesare fără rechiziții.
De executare, rog raportați
p. Ministru
General Zottu
Locotenentul Cocea Vasile din Regimentul 14 Dorobanți a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler: ,,pentrucă, în ziua de 16 Octombrie 1916 aflând că un pluton este atacat de 1 ½ companie inamică, s-a aruncat cu o secție ce avea disponibilă și printr-un contra-atac viguros a oprit și respins pe inamic luându-i și prizonieri”.
A fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” ,,sublocotenentul Simulescu R. Constantin, din regimentul Roman No.14”.
În Ordinul nr. 323 din 6 octombrie 1916, ora 1, 35 p.m. transmis comandantului Regimentului 14 Dorobanți de generalul adj. Ion Istrati, comandantul Diviziei 7 Infanterie se arăta:
1. Inamicul încearcă să forțeze defileul.
2.Luați imediat ofensiva cu trupele ce aveți la dispoziție, acționând cu energie pe axul de mișcare și pe ambele lui flancuri.
3.O secție de artilerie va însoți atacul.
4.Acțiunea nu se va sfârși decât atunci când se vor atinge următoarele obiective:
D. Edera-ieșirea defileiuklui Goioasa-P. Înțărcătoarea.
5.Gura Ciobănașului va fi întărită și pe malul grept al Trotușului, pentru a bate drumul mare.
6.Dacă acțiunea nu se termină ziua, se va continua noaptea fără răgaz, atacând inamicul la baionetă.
7.Trimiteți 2 companii să ocupe P.T. Muncel cu misiunea de a realiza și respinge un atac ce inamicul ar îndrepta în aceea parte.
8.Hrana se va aduce la oameni pe cai cu samare.
Comandantul Diviziei 7-a
General adj. Istrati”.
În timpul Războiului pentru Întregirea României, un număr de ofițeri români din armata austr-ungară s-au înrolat în armata română. Un astfel de caz îl reprezintă locotenent-colonelul Froschel Richard născut la data de 31 octombrie 1872 la Cernăuți. Acesta a fost primit în armata română la data de 1 decembrie 1919, după ce între anii 1890-1919 a făcut parte din armata austro-ungară. După un stagiu de un an la Marele Cartier General, în anul 1920 a fost încadrat în cadrul Regimentului 14 Dorobanți, iar între anii 1921-1925 a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 4 Dorobanți ,,Argeș”.
Conform Listei de pierderi nr. 91 din 22 noiembrie 1916, Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat următoarele pierderi:
Caporali morți: Dobriceanu Constantin.
Conform Listei de pierderi nr. 106 din 8 decembrie 1916, Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat următoarele pierderi:
Ofițeri răniți: Sublocotenent Costăchescu Gheorghe.
Conform Listei de pierderi nr. 266 din 20 mai 1917, Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați morți: Hasciuc Gheorghe.
Conform Listei de pierderi nr. 270 din 24 mai 1917, Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat următoarele pierderi:
Caporal Ifrim Ion;
Soldați: Grădinaru Ioan, A. Ioanei Sava, Istrate Ion, Tănase Gheorghe, Mușileanu Nicolae, Chifor Alexandru, Hâncu Ion, Schifârneț Apostol, Punii Vasile, Dinu Ioan, Dascălu Vasile, Ciobotaru Ion.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Regimentul 14 Dorobanți a înregistrat următoarele pierderi:
Soldat Pricopu Constantin, Letter Geană, Mihalache Nicolae, Păduraru Gheorghe, Anghel Gheorghe, Barbu Grigore, Răducu Ion, Paraschiv T., Pontaru Gheorghe, Bălac Gheorghe, Mitrache Gheorghe, Ursache Nicolae, Zoița Iorgu, Tamaș Gheorghe, Toma Gheorghe, Pușcariu Ion, Susanu Ianoș, Durea Nicolae, Asan Gheorghe, Alexe Dumitru, Lefter Dumitru.
În Primul Război Mondial au fost internați în lagărul ,,Sopronnyek” din Ungaria următorii ofițeri din Regimentul 14 Dorobanți:
Căpitan activ Ghiorghiu Miltiade;
Locotenent activ Mitoșeriu Nicolae;
Sublocotenent de rezervă Dumitriu Șt. Alex.;
Sublocotenent de rezervă Gheorghiu N. Gheorghe;
Sublocotenent de rezervă Mogâldea Ion;
Sublocotenent de rezervă Pociumb Alexandru.
În acest lagăr, și-a pierdut viața, conform Listei de pierderi nr. 265 din 19 mai 1917, sublocotenentul de rezervă Vidrașcu Dumitru din Regimentul 14 Dorobanți.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa I următorii subofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Plutonier-major Armeanu Dumitru, ,,pentru bravura și îndârjirea cu care cu vreo 30 luptători din plotonul său a rezistat 48 ore pe poziție, ținând pe loc o întregă companie inamică (1916)”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa a II-a următorii subofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Plutonier-major Ciobotaru Ioan, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 a atacat cu bravură cu plutonul său flancul inamicului dela gara Grădiștea și l-a silit a se retrrage (1916)”.
Plutonier-major Niculescu Nicolae, ,,pentru vitejia și avântul cu care a comandat plutonul la lupta dela Crânguri din 18 Noemvrie 1916: a căzut rănit în fruntea unității sale”.
Plutonier Asmarandei Gr. Pentru, ,,pentru destoinicia și îndârjirea cu care la 18 noiembrie 1916 a ținut pe loc cu plutonul său o coloană inamică ce voia să întoarcă o aripă la nord de satul Brăniștari”.
Plutonier Juverdeanu Vasile, ,,pentru că pe 16 noiembrie 1916 pe când inamicul ataca la Brăniștari cu violență, a intervenit cu plutonul său și contra-atacând cu furie a oprit în acel punct înaintarea inamicului”.
Plutonier Carabăț Vasile, ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a luptat la Călugăreni, dela 18-20 Noemvrie 1916, a luat comanda companiei II, ai cărei ofițeri căzuseră și a rezistat 3 zile pe poziție sub focul artileriei inamice până când căzu rănit”.
Sergent Cioineagă Ioan, ,,pentru destoinicia cu care a susținut cu secția sa la 18 noiembrie 1916 înaintarea trupelor vecine și pentru avântul cu care s-a repezit apoi în rândurile dușmane”.
Sergent Levărdă Gh., ,,pentru că pe 16 noiembrie 1918 și-a condus secția cu atâta iscusință la nord de Brăniștari printr-o vijelie de proiectile, încât apropiindu-se de pozițiile inamicului, artileria dușmană și-a încetinit bombardamentul iar compania din care făcea parte a putut să înainteze”.
Sergent Șoata Constantin, ,,pentru bravura și îndțrjirea cu care a rezistat pe poziție cu plutonul său, împotriva mai multor atacuri de la inamic (1916)”.
Sergent Amargheoalei Constantin, ,,pentru bravura și furia cu care a atacat cu secția sa o poziție inamică la 18 Noiembrie 1916, silind pe apărători să părăsească în grabă șanțurile”.
Sergent Răileanu Dumitru, ,,pentru bravura și îndârjirea cu care a rezistat cu postul său detașat dela podul Comana împotriva uni inamic cu mult numeros (1916)”.
Sergent Marin Gheorghe, ,,pentru că, deși grav rănit s-a strecurat prin focul violent al artileriei inamice și a transmis un ordin dat de comandantul batalionului (1916)”.
Sergent Mitoc Petre, ,,pentru bravura și detoinicia cu care a rezistat cu postul său detașat, împiedicând strecuraea trupelor inamice în flancul liniei de luptă”.
Sergent Todirică Vasile, ,,pentru bravura și îndârjirea cu care și-a condus plștonul prin focul violent al artileriei și infanteriei inamice pentru a ocupa o poziție, înlesnind prin aceasta retragerea întregii companii”.
Sergent Furdui Constantin, ,,pentru bravura și îndârjirea cu care a rezistat cu secția sa pe o poziție înlesnind prin aceasta retragerea întregii companii”.
Sergent instructor Pletea Anghel, ,,pentru vitejia și iscusința cu care a executat o recunoaștere în 18 Noemvrie 1916 a intrat lângă Brăniștari în linia anteposturilor dușmaneși și răspândind panica între trupe, le-a silit să se retragă”.
Sergent Civineagă I., ,,pentru vitejia și avântul cu care a luptat dela 17-19 Noemvrie 1916 la Călugăreni, conducând secția în toate atacurile date de companie în acele zile. A fost rănit în fruntea unității sale”.
Sergent Staicu Gheorghe, ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a rezistat la 18 Noemvrie 1916 cu secția sa ce forma un post detașat; a respins 4 ore forțele inamicului ce-l atacau și a dat astfel timp ajutoarelor să sosească”.
Sergent Antoni Ioan, ,,pentru vitejia și avântul cu care a comandat plutonul în 18 Noemvrie 1916 în lupta dela Călugăreni. A dat 3 contra atacuri asupra trupelor inamice și a contribuit la oprirea pe loc a inamicului ce înainta”.
Sergent Diaconu Em., ,,pentru vitejia și avântul cu care a comandat plutonul în 18 Noemvrie 1916 în lupta dela Călugăreni. A dat 3 contra atacuri asupra trupelor inamice și a contribuit la oprirea pe loc a inamicului ce înainta”.
Sergent Doboș Mihai, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care a luptat la Călugăreni în ziua de 18 Noemvrie 1916.Cu focul mitralierei sale a ținut pe loc 5 ore linia inamică ce pornise la atac”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa a II-a următorii soldați din Reginentul 14 Dorobanți:
Soldat Iacob Ioan, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916, văzând că inamicul contraatacă cu vigoare, a strâns în jurul său mai mulți camarazi și însuflețind o întreagă coloană, face ca inamicul să fie respins”.
Soldat Averescu Nicolae, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916, văzând că inamicul contraatacă cu vigoare, a strâns în jurul său mai mulți camarazi și însuflețind o întreagă coloană, face ca inamicul să fie respins”.
Soldat Stan Ioan, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916, văzând că inamicul contraatacă cu vigoare, a strâns în jurul său mai mulți camarazi și însuflețind o întreagă coloană, face ca inamicul să fie respins”.
Soldat Supeanu Constantin, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 fiind în patrulă a descoperit un post inamic pe care l-a atacat cu bravură și avânt și l-a respins cu mari pierderi”.
Soldat Topalagă Gh., ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 fiind în patrulă a descoperit un post inamic pe care l-a atacat cu bravură și avânt și l-a respins cu mari pierderi”.
Soldat Drăgan Necolae, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 fiind în patrulă a descoperit un post inamic pe care l-a atacat cu bravură și avânt și l-a respins cu mari pierderi”.
Soldat Mustea Nicolae, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 fiind în patrulă a descoperit un post inamic pe care l-a atacat cu bravură și avânt și l-a respins cu mari pierderi”.
Soldat Buzdugan Constantin, ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a luptat la 19 Noemvrie 1916.Făcând parte din post înaintat dela podul de peste Neajlov dela Comana a luptat cu focuri de armă, până când a rămas singur, cu toate că vedea cun împrejurul său cădeau în jurul lui camarazii săi, sub focul violent al infanteriei și artileriei inamice”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa I, următorii subofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Plutonier Căprioară Vasile, ,,pentrucă la 18 Noiembrie 1916 a rezistat cu îndârjire numai cu 20 luptători din plotonul său împotriva atacurilor date de inamic nepărăsind poziția decât atunci când a fost grav rănit. A dat dovadă de frumoase calități ostășești ce pot servi drept pildă”.
Sergent instructor Comis Constantin, ,,pentrucă fiind făcut prizonier a doborât două santinele și un cadet, a rănit pe alți doi soldați dușmani și înlesnind scăparea mai multor alți români s-a reîntors cu ei în liniile noastre. A dat astfel dovadă de un mare curaj și de o dragoste de țară ce pot servi drept pildă”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa II, următorii subofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Plutonier-major Polin Constantin, ,,pentru bravura și avântul cu care și-a condus secția în aprigele lupte dela Argeș din 18 Noiembrie 1916”.
Plutonier-major Simionescu Gr., ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus compania în lupta dela Brăniștari, după ce ofițerii companiei căzuseră”.
Sergent Samoilescu C., ,,pentru bravura și avântul cu care a condus secția la 18 Noiembrie 1916 în luptele dela nord de Brăniștari”.
Sergent Gheorghiu Vasile, ,,pentru bravura și detoinicia cu care a protejat cu plotonul său retragerea companiei căreia aparținea”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a, următorii gradați și soldați din Reginentul 14 Dorobanți:
Caporal Ilieș Gheorghe, ,,pentru curajul ce a arătat sub focul violent al artileriei inamice la Călugăreni în ziua de 18 Noiembrie 1916”.
Caporal Postolache Vasile, ,,pentru curajul cu care a luptat la Călugăreni în ziua de 18 Noiembrie 1916”.
Caporal Telemac Grigore, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca șef de patrulă pe câmpul de luptă în 1916”.
Caporal Leahu Vasile, ,,pentru bravura și avântul cu care a luptat în ziua de 18 Noiembrie 1916, la Călugăreni”.
Caporal Averescu Mihai, ,,pentru bravura și avântul cu care a luptat în ziua de 18 Noiembrie 1916, la Călugăreni”.
Caporal Cucoș Vasile, ,,pentru bravura și avântul cu care a luptat în ziua de 18 Noiembrie 1916, la Călugăreni”.
Caporal Stoian Th., ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus plotonul în luptă (1916)”.
Caporal Munteanu Vasile, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. La 18 Noiembrie 1916 a salvat pe comandantul său de companie ce căzuse rănit aproape de liniile dușmane”.
Caporal Sandu Nicolae, ,,pentru curajul și priceperea cu care și-a condus patrula până în apropierea adăposturilor inamicului pe cari le-a atacat cu focuri (1916)”.
Caporal Velcescu Ioan, ,,pentru curajul și priceperea cu care și-a condus patrula până în apropierea adăposturilor inamicului pe cari le-a atacat cu focuri (1916)”.
Caporal Calapod Gh., ,,pentru curajul și priceperea cu care și-a condus patrula până în apropierea adăposturilor inamicului pe cari le-a atacat cu focuri (1916)”.
Caporal Deleanu Nicolae, ,,pentru bravura și priceperea cu care și-a condus grupa la 18 Noiembrie 1916 în lupta dela Călugăreni”.
Caporal Chiroagă Constantin,,,pentru bravura și priceperea cu care și-a condus grupa la 18 Noiembrie 1916 în lupta dela Călugăreni”.
Caporal Cozma Gh., ,,pentru bravura și priceperea cu care și-a condus grupa la 18 Noiembrie 1916 în lupta dela Călugăreni”.
Caporal Popa Gheorghe, ,,pentru curajul și avântul cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Caporal Blănaru Dumitru, ,,pentru destoinicia cu care a cules știri foarte însemnate despre inamic (1916)”.
Caporal Hrițcu Toader, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a executat la Călugăreni o recunoaștere în seara de 17 Noemvrie 1916”.
Caporal Crihan Gr., ,,pentru bravura și destoinicia ce a arătat ca șef de patrulă în luptele dela Grădiștea și Călugăreni din zilele de 17-20 Noemvrie 1916”.
Caporal Popa Gh., ,,pentru bravura și destoinicia ce a arătat ca șef de patrulă în luptele dela Grădiștea și Călugăreni din zilele de 17-20 Noemvrie 1916”.
Caporal Ianașcu N., ,,pentru bravura și destoinicia ce a arătat ca șef de patrulă în luptele dela Grădiștea și Călugăreni din zilele de 17-20 Noemvrie 1916”.
Caporal Calapod Gh., ,,pentru bravura și destoinicia cu carea executat o recunoaștere la 17 Noemvrie 1916 la Grădiștea, unde dând peste posture inamice le-a atacat și silit să se retragă”.
Caporal Serediac M., ,,pentru bravura și destoinicia cu carea executat o recunoaștere la 17 Noemvrie 1916 la Grădiștea, unde dând peste posture inamice le-a atacat și silit să se retragă”.
Caporal Glod Ioan, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a executat o recunoaștere la 17 Noemvrie 1916 la Grădiștea, unde dând peste posture inamice le-a atacat și silit să se retragă”.
Caporal Baisan I., ,,pentru bravura și destoinicia cu care a executat la Călugăreni o recunoaștere în ziua de 18 Noemvrie 1916”.
Caporal Munteanu I., ,,pentru bravura și destoinicia cu care a executat o recunoaștere la Călugăreni în ziua de 18 Noemvrie 1916”.
Soldat Andro Anton, ,,pentrucă fiind făcut prizonier, doboară împreună cu un alt camarad santinelele și un cadet și se reîntoarce la companie, aducând știri prea bune despre inamic (1916)”.
Soldat Burlacu Grigore, ,,pentru că fiind făcut prizonier, doboară împreună cu un alt camarad santinelele și un cadet și se reîntoarce la companie, aducând știri prea bune despre inamic (1916)”.
Soldat Pietraru Gheorghe, ,,pentrucă a luptat cu îndârjire și credință pentru a smulge din mâinile inamicului pe comandantul său de companie căzut rănit”.
Soldat Stan Vasile, ,,pentrucă a luptat cu îndârjire și credință pentru a smulge din mâinile inamicului pe comandantul său de companie căzut rănit”.
Soldat Bucur Vasile, ,,pentrucă a luptat cu îndârjire și credință pentru a smulge din mâinile inamicului pe comandantul său de companie căzut rănit”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a, următorii soldați din Reginentul 14 Dorobanți:
Soldat Luca Constantin, ,,pentru bravura cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Niță Spiridon, ,,pentru bravura cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Ghițescu Gheorghe, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Chițimuș Vasile, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Blănariu Nicolae, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Ichim Vasile, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Iancu Marin, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Butnărașu Dumitru, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Vizetiu Vasile, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Porcescu Nicolae, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Grădinaru Vasile, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Serediac Mihai, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Hârgu Alecu, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat în 1916”.
Soldat Sandu Gheorghe, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Călugăreni”.
Soldat Munteanu Ioan, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la 18 Noiembrie 1916 la Călugăreni”.
Soldat Ștefan Constantin, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la Călugăreni, la 18 Noiembrie 1916”.
Soldat Ciobanu Mihai, ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la Călugăreni, la 18 Noiembrie 1916”.
Soldat Budugan C., ,,pentru bravura și credința cu care a luptat la Călugăreni, la 18 Noiembrie 1916”.
Soldat Vieriu C., ,,pentru bravura și iscusința cu care a culeș știri despre inamic în seara de 17 Noemvrie 1916 la Brăniștari”.
Soldat Pușcălău Gh., ,,pentru bravura și camaraderie ce a arătat la 18 Noemvrie 1916 la Călugăreni, când a trecut prin focul inamicului și a adus în liniile noastre corpul comandantului său de companie”.
Soldat Cihoreanu V., ,,pentru bravura și camaraderie ce a arătat la 18 Noemvrie 1916 la Călugăreni, când a trecut prin focul inamicului și a adus în liniile noastre corpul comandantului său de companie”.
Soldat Grădinaru V., ,,pentru bravura și iscusința cu care a culeș știri la 18 Noemvrie 1916 despre trupele inamice la Brăniștari”.
Soldat Jivoreanu C., ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Coșarcă D., ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Porcescu N., ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Enache Vasile, ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni„.
Soldat Vasile Sim. Dumitru, ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Crudu Petra, ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Stoica Nicolae, ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Cercel Gheorghe, ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
Soldat Apostol Gh., ,,pentru curajul și avântul cu care a contra-atacat la baionetă la 18 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 635 din 26 iunie 1917 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de ofițer, următorilor ofițeri superiori din Reginentul 14 Dorobanți:
Locotenent-colonel Ioan Constantin, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat regimentul la crâncenele lupte dela Călugăreni ce au avut loc între 16-22 Noiembrie 1916”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 635 din 26 iunie 1917 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler, următorilor ofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Locotenent Boerescu Andrei, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat compania de mitralieră oprind la 2 Noiembrie 1916 linia de atac inamică în lupta dela Crângurile”.
Locotenent Filip Ioan, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care la 17 Noiembrie 1916 și-a condus compania la contra atac răsbind prin focul violent al artileriei inamice și contribuind la respingerea infanteriei. S-a distins și la 18 Noiembrie prin al treilea contra atac ce a dat cu batalionul 1, răușind să respingă linia inamică cu toate că unitatea sa fusese mult redusă prin luptă”.
Locotenent Luca I. Constantin, ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a resistat cu comapia sa, în zilele de 20 și 21 Noiembrie 1916, pe poziția de lângă Crângurile împotriva unui atac înverșunat dat de forțe inamice superioare în număr și mitraliere”.
Locotenent Gheorghiescu V. C., ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a comandat compania 10 în luptele dela 17-18 Noemvrie 1916. Deși cu efectivul mult redus a dat două contra atacuri energice contribuind la respingerea atacului unor forțe inamice cu mult superioare în număr”.
Locotenent de rezervă Botez Ioan, ,,pentru vitejia și îndârjirea cu care a rezistat întraga zi de 18Novemvrie 1916pe o poziție de lângă satul Brăniștari, respingând două atacuri ale infanteiei inamice.A fost rănit în cursul luptei”.
Sublocotenentul Lupu Ștefan, ,,pentru vitejia cu care a comandat compania a III-a la 17 și 18 Noemvrie 1916 în luptele de lângă Brăniștari. După ce a rezistat cu îndârjire pe o posiție, sub focul violent al artileriei inamice a dat două contra atacuri cu compania sa mult redusă contribuind la respingerea atacului inamic”.
Sublocotenentul Borș D. Gheorghe, ,,pentru vitejia și desoinicia cu care a apărat cu compania podul depe Neajlov dela Comana, oprind trecerea inamicului ce încerca șă debușeze și împiedicând orice încercare de trecere între 17-20 Noemvrie 1916”.
A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în gradul de cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară”, ,,locotenentul Costăchescu Gheorghe, din. Reg. roman no. 14 pentru bravura cu care și-a condus plotonul în luptele dela Valea Trotoșului la 12 Octomb. 1916, când a fost rănit, precum și destoinicia cu care și-a condus compania de mitraliere în luptele dela Cărpiniș, Mănăstirea Cașin și Ungureni, 1917”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 635 din 26 iunie 1917 au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de cavaler, următorilor ofițeri din Reginentul 14 Dorobanți:
Sublocotenent de rezervă Platon C. Nicolae, ,,pentru bravura și avântul cu care a comandat plutonul la 18 și 19 Noemvrie 1916 în luptele dela Călugăreni. A căzut în fruntea unității sale”.
Sublocotenent de rezervă Strat Gheorghe, ,,pentru bravura și avântul cu care a luptat la 17 Noemvrie 1916 lângă Brăniștari. Înlocuind pe comandantul companiei rănit în luptă, conduce cu energie compania în atac. A căzut rănit de obuz”.
În baza Înaltului Decret nr. 2729 din 5 octombrie 1918, următorii sublocotenenți de rezervă, absolvenți ai Școlilor de Ofițeri de Rezervă de Infanterie au fost repartizați în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”:
Popeanu Ion;
Bucur Ion;
Sandu G. Constantin;
Tănăsescu Constantin;
Popescu Ion;
Dumitru C. Gheorghe ;
Aldea Alexandru;
Băldea Alexandru;
Vartolici B. Ion;
Faur Valentin;
Andrieș Victor;
Băcanu A. Ion ;
Dumitrescu Popovici-Dumitru.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 2815 din 10 octombrie 1918, maiorul Mărgăritescu Constantin din Regimentul 14 Dorobanți s-a mutat la Comenduirea pieței Iași.
La data de 22 iunie 1918, a încetat din viață în Lagărul de prizonieri Silven-Ceairli din Bulgaria, Ungureanu Vasile în vârstă de 24 ani, fost combatant în Regimentul 14 Dorobanți. În anul 1920 au fost decorați cu Ordinul Steaua României cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 14 Dorobanți:
Maior Gheorghiu Vasile, ,,pentru bravura și destoinicia cu cari și-a condus unitatea la luptele dela dealul Odobeștilor din decembrie 1916. A pornit la atac la baionetă în fruntea unității sale contribuind la înfrângerea vrăjmașului și aruncarea lui înapoi”.
După încheierea Războiului pentru Întregirea României soldatul Marin Petre din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” a fost decorat cu medalia ,,Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918”.
„În anul 1930 locotenent-colonelul Arhip Ioan și locotenent – colonelul Filip Ioan din Regimentul 14 Dorobanți primesc dreptul de a purta ,,Semnul Onorific de Aur” pentru 25 de ani serviți în armată”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 194 din 27 ianuarie 1931, drapelului Regimentului 14 Dorobanți i s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul Onorific” de 25 de ani.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 195 din 27 ianuarie 1931, drapelului Regimentului 14 Dorobanți i s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul Onorific” de 40 de ani.
Într-un raport secret nr. 54512 din 3 august 1940 întocmit de Direcțiunea Generală a Poliției, Direcția Poliției de Siguranță către Marele Stat Major, Secția a 2-a se arăta:
Avem onoare a vă ruga să binevoiți a dispune desconcentrarea comunistului Marcus Iosef, din Bacău, în prezent concentrat la Regimentul 14 dorobanți, partea activă pe zonă, cu mențiunea să fie predat poliției celei mai apropiate, care-l va încadra sub pază sigură lagărului de internare Caracal-Romanați.
Hotărârea dumneavoastră rugăm să fie comunicată și nouă.
Pentru director general,
N.ȘTEFĂNESCU
Pentru conformitate:
Maior TH. BORCESCU.
În timpul luptelor purtate de Regimentul 14 Dorobanți la Cotul Donului în decembrie 1942 au fost declarați dispăruți următorii ofițeri:
Căpitan Teodorescu Ioan
Locotenent de rezervă Cucoș Constantin
Sublocotenent Ciopraga Constantin
Sublocotenent Gavrilă Ioan
Sublocotenent Spânu Ion.
Comandanții Regimentului 14 Dorobanți:
1. Colonel Holban Nicolae ( 1872-1875) – comandant al Regimentului 8 Dorobanți;
2. Colonel Logadi Ioan (1875-1878);
,,Prin Înaltul Decret No. 60 de la 9 Ianuarie 1878, colonelul Logadi Ioan, comandantul regimentului al 14-lea de dorobanți, s-a numit comandant provisoriu al divisiei I-ia teritorială militară”.
3. Colonel Fotea Alexandru (1878-1879) ;
4. Colonel Boteanu Gheorghe (1879-1883);
5. Locotenent-colonel Leon Alexandru (17 martie 1883-08 aprilie 1884);
6. Locotenent-colonel Vasilescu Ioan (08 aprilie 1884-10 iunie 1885);
7. Locotenent-colonel Groza Moise (10 iunie 1885-16 septembrie 1888);
8. Locotenent-colonel Iatropol Teodor (16 septembrie 1888-1 aprilie 1889);
9. Colonel Herfner Gheorghe (1 aprilie 1889-1 iulie 1891);
10. Colonel Cotruț Ioan (16 iulie 1891-16 octombrie 1891);
11. Colonel Petrescu Ioan (17 ianuarie 1892 -1 aprilie 1892);
12. Locotenent-colonel Bibică Rosetti (1 aprilie 1892 -10 mai 1894) ;
13. Colonel Veropol Grigorie (10 mai 1894 – 8 aprilie 1895);
14. Colonel Boteanu Dimitrie (8 aprilie 1895 – 8 noiembrie 1898);
15. Colonel Segărceanu Brutus ( 8 noiembrie 1898 – );
16. Colonel Boerescu Nicolae ( – 1 aprilie 1905);
17.Colonelul Teodoru Dimitrie ( 1 aprilie 1905 – 1907);
18. Colonel Niculescu Marin (1907-1910);
19. Locotenent-colonel Simionescu Grigorie (1910 -1912);
20. Locotenent-colonel Niculescu Dumitru (1912 -1916);
21. Locotenent-colonel Damian Petcu (14 august 1916 – 1 noiembrie 1916);
22. Locotenent-colonel Ioan Constantin (1 noiembrie 1916 – august 1917; octombrie 1917-1918 );
23. Locotenent-colonel Fotin Alexandru (august 1917- septembrie 1917);
24. Colonel Gheorghiu Theodor – (1917 -1921);
25. Colonel Mihail Neculae (13 iunie 1921-7 octombrie 1927);
26. Colonel Barcan Ion – (1 octombrie 1928 – 12 noiembrie 1929);
27. Colonel Cristache Popescu (12 noiembrie 1929 – );
28. Colonel Pericle Varduca ;
29. Colonel Pilat Vintilă (1940 – 1941);
30. Colonel Budu Gheorghe – 1941;
31. Locotenent-colonel Brețcanu Constantin (1941-1943);
32. Colonel Almășanu Dumitru ( 1943 – 8 ianuarie 1944);
33. Colonel Crăciunescu Gheorghe ( 8 ianuarie 1944 – 26 martie 1944);
Căzut la datorie, în prima linie a capului de pod Sculeni, la data de 26.III.1944. Decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a,, Post Mortem” conform Înaltului Decret nr.1888 din 12.X.1944
34. Locotenent-colonel Constantinescu Constantin (26 martie 1944 -12 aprilie 1944);
35. Locotenent-colonel Victor Alexandrescu (12 aprilie 1944 -1944);
36. Colonel Manolache Alexandru ( 1944 – 1 noiembrie1944).
Colonel Alexandru Fotea
Alexandru Fotea s-a născut la 21 august 1832 la Bacău, și a fost erou al Războiului pentru Dobândirea Independenței României.
La data de 16 aprilie 1877, colonelul Logadi Ioan comandantul Regimentul 14 Dorobanți a fost numit la comanda Diviziei a 2 – a Active, comanda unității fiindu-i încredințată colonelului Alexandru Fotea. Numele comandantului regimentului în timpul Războiului de Independență este subiect de controversă. În unele lucrări de istorie militară, colonelul Alexandru Fotea apare comandant al Regimentului Resboieni no.15 în timpul campaniei din 1877.
Demn de remarcat este faptul că primii ostași care au pătruns în reduta Grivița 1 au fost vitejii dorobanți ai Regimentului 14, comandați de colonelul Alexandru Fotea. După încheierea războiului, de o primire entuziastă s-a bucurat Regimentul 14 Dorobanți la intrarea în orașul Bacău. Primarul orașului Bacău consemna într-un proces verbal din data de 13 august 1878:
Constatăm că astăzi, 11 ore dimineața, a intrat în oraș Regimentul 14 Dorobanți sub comanda D-lui Col. Alexandru Fotea.[…] Lângă arcul de triumf, ridicat pe șoseaua națională la marginea sudică a orașului, am fost noi, însoțiți de Consiliul Comunal, de un imens număr de cetățeni și cetățene, garda orășenească sub arme, și am salutat cu bucurie sosirea Regimentului, care pe tot parcursul până la Primărie a fost întâmpinat de cetățeni cu buchete de flori și cu drapele tricolore naționale.
La data de 1 decembrie 1877, Alexandru Fotea a fost avansat la gradul de colonel. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine. A mai îndeplinit funcția de comandant al Regimentului ,,Resboieni” no.15 (1883-1885) și al Regimentului ,,Suceava” nr. 16 ( 1885-1888)
Colonelul Alexandru Fotea a încetat din viață la data de 2 iulie 1897, la București.
Colonel Herfner Gheorghe (1 aprilie 1889-1 iulie 1891)
Herfner Gheorghe s-a născut la data de 23 februarie 1837, la Iași .
A fost decorat cu următoarele ordine și medalii:
Cavaler al Ordinului ,, Steaua României”, Decret 1/1ianuarie 1881, Ofițer al Ordinului ,,Steaua României”, Decret 3314/31decembrie 1881, Ofițer al Ordinului ,, Coroana României”, Decret 1743/14 aprilie1882, Medaliile ,,Crucea trecerii Dunării” și ,, Apărătorii Independenței”, ,,Semnul onorific de argint” pentru serviciul militar de 18 ani, ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciul militar de 25 ani. A fost trecut în retragere prin Înaltul Decret nr.2013/1891. Avansat general de brigadă în retragere la data de 10 mai 1910, Herfner Gheorghe se va stinge din viață la data de 24 aprilie 1912, la București.
Colonel Niculescu Marin (1907-1910)
Niculescu Marin s-a născut la data de 1 noiembrie 1859 la Craiova. A parcurs toate treptele ierarhiei militare de la soldat, la general de brigadă.
Între anii 1908-1911, a ocupat funcția de comandant al Regimentului 4 ,, Argeș”, pentru ca în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic să ocupe funcția de comandant al Brigăzii 2 Infanterie. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii: Ordinul ,, Coroana României” în grad de cavaler -1894, Ordinul ,,Steaua României” clasa a V-a – 1897, ,,Semnul onorific de aur” pentru 25 ani în serviciul militar – 1904, Ofițer al Ordinului ,,Coroana României”- 1907, Ordinul ,,Steaua României” clasa a IV a-1912.
Între anii 1916-1917, generalul de brigadă Niculescu Marin a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 3 Infanterie. S-a stins din viață la data de 11 februarie 1919, la Târgu Jiu.
Locotenent-colonel Fotin Alexandru (august 1917-septembrie 1917)
Colonel Barcan Ion – (1 octombrie 1928 – 12 noiembrie 1929)
Colonelul Barcan Ion a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” în perioada 1 octombrie 1928-12 noiembrie 1929.
În baza Înaltului Decret nr. 828 din 12 noiembrie1929, colonelul Ion Barcan a fost numit în funcția de comandant al Brigăzii 7 Infanterie. Cu acea ocazie, acesta avea să declare:
Cu profundă durere mă despart de acest Regiment în care mi-am pus tresa de Sub-Locotenent și mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai carierei, Regiment în care am muncit doisprezece ani cu cinste, devotament și fără zgomot. Mulțumesc din tot sufletul iubiților mei camarazi, ofițeri și reangajați care m-au înconjurat cu dragostea și devotamentul lor și au colaborat cu vrednicie, pentru a-mi ajuta să pot duce cu succes sarcina plină de toate greutățile și răspunderile a comandei Regimentului.
Colonelul Ion Barcan a locuit în orașul Roman într-o casă cochetă, aflată și astăzi în apropierea cazărmii Regimentului 14 Dorobanți.
Locotenent-colonel Victor Alexandrescu (12 aprilie 1944 -1944)
Veterani din Regimentul 14 Dorobanți în cel de-Al Doilea Război Mondial:
Plutonier Ion Dragomirescu, născut în anul 1919, în localitatea Drajna de Jos. A fost încorporat la 1 septembrie 1944 în Regimentul 14 Dorobanți și a fost rănit în octombrie 1944. A fost decorat cu medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Ion Dragomirescu a decedat în anul 2006.
Plutonier în retragere Sterea E. Costache, s-a născut la data de 14 mai 1916 în comuna Belcești, județul Iași. A urmat patru clase primare și încă trei industriale, fiind calificat în meseria de maistru tâmplar. A fost încorporat la data de 15 aprilie 1942 la Regimentul 14 Dorobanți în funcția de servant la plutonul mitraliere. A căzut prizonier la data de 14 noiembrie 1942 la Cotu Donului, și a fost internat în lagărul de la Stalingrad. În primăvara anului 1943 a fost transferat la muncă la obiective militare și civile din zona Moscovei. Refuză propunerea de a se înrola în Divizia ,,Tudor Vladimirescu”, fiind eliberat din lagăr la data de 21 octombrie 1948. După ce trece prin lagărul de tranzit de la Focșani, se stabilește în orașul Roman, unde se căsătărește cu Lucreția cu care are 2 copii Geta și Costel. Veteranul de război a ieșit la pensie în anul 1978 de la Șantierul 2 Construcții din Roman. După anul 1989 a fost trecut în rândul subofițerilor în retragere cu gradul de plutonier. A fost decorat cu medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”.
Veteranul de război Sterea E. Costache a decedat la data de 15 septembrie 2008 și este înmormântat în cimitirul din cartierul Nicolae Bălcescu.
Personalități militare în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”:
Generalul de divizie Ernest Broșteanu
Ernest Broșteanu s-a născut la data de 24 ianuarie 1869, la Roman. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri Infanterie și Cavalerie în anul 1890, cu gradul de sublocotenent, a fost repartizat în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. A ocupat funcții importante de comandă în diferite structuri ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Școlii Fiilor de Militari din Iași (1911-1916). Între 1898-1900, a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București. În timpul Războiului pentru Întregirea României a îndeplinit funcții de comandant de regiment și divizie. În baza Înaltului Decret no. 2970 din 28 septembrie 1916, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916:
Pentru că, fiind trimis de comandantul diviziei să degajeze în stânga Diviziei a II-a cu regimentul său a știut să înflăcăreze pe soldați în așa grad, că ei au pornit la atac cântând. A fost rănit în fruntea regimentului, în ziua de 3 septembrie 1916 în lupta de la sud de Arabagi-Dobrogea.
După ce a ieșit din convalescență, a fost avansat la gradul de general de brigadă și a fost numit la comanda Diviziei 11 Infanterie, mare unitate cu care a participat la bătălia de la Mărășești din vara anului 1917. În ianuarie 1918, generalul Ernest Broșteanu a primit misiunea de a intra cu Divizia 11 Infanterie în Basarabia. În seara zilei de 13 ianuarie 1918, Brigăzile 21 și 22 infanterie, mari unități subordonate Diviziei 11 Infanterie au intrat în Chișinău, unde au fost primite cu bucurie și entuziasm de către populație. La data de 14 ianuarie 1918, generalul Ernest Broșteanu declara: ,,Creați-vă viața dumneavoastră cum credeți și nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”. Referitor la rolul jucat de armata română în actul unirii Basarabiei cu România, Ion Inculeț, președintele Sfatului Șării din Chișinău avea să afirme:
[…] pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău a fost un element de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor.
În anul 1919, Ernest Broșteanu a fost avansat la gradul de general de divizie. Pentru faptele de vitejie dovedite, generalul Ernest Broșteanu a fost decorat cu următoarele ordine și medalii militare românești și străine: Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, Ordinul ,,Coroana României” în grad de ofițer, Ordinul ,,Sfântul Stanislas” clasa I și ,,Legiunea de onoare” în grad de cavaler.
Generalul de divizie Ernest Broșteanu a încetat din viață la data de 6 iunie 1932 la București.
Generalul Toma Dumitrescu
Toma Dumitrescu, s-a născut la 10 mai 1877, în comuna Hăbeni, sat Racovița, județul Dâmbovița. După absolvirea a șase clase de liceu, în perioada 1 octombrie 1896-1 iulie 1898, a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie, fiind avansat la gradul de sublocotenent. A parcurs toate treptele ierarhiei militare treptele ierarhiei militare de la gradul, de sergent până la general de divizie. Toma Dumitrescu și-a început cariera militară în anul 1898 la Regimentul 4 ,,Ilfov” nr. 21 în calitate de comandant de pluton. La data de 7 aprilie 1902, Toma Dumitrescu a fost avansat locotenent și mutat în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie.
În garnizoana Roman acesta a efectuat serviciul timp de un an, în această perioadă, pregătindu-și examenul pentru admiterea la Școala Superioară de Război. În foaia calificativă întocmită pentru perioada cât a activat în Regimentul 14 Dorobanți, colonelul Segărceanu Brutus, comandantul regimentului, îl caracteriza astfel:
Elev al Școlii de ofițeri are instrucțiune general cerută și dorește a o completa. Ofițer inteligent și cu multă bunăvoință…la serviciu, se achită bine de toate îndatoririle ce îi dau spre aplicație. La serviciu de front, poate îndeplini și alte servicii…cunoaște și aplică bine regulamentele, conduită prea bună, ținută curată, se propune a înainta la alegere.
După absolvirea Școlii Superioare de Război, Toma Dumitrescu și-a început stagiul la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, în perioada noiembrie 1905-iunie 1906. A continuat ulterior stagiul de prergătire între 1 aprilie 1906-1 aprilie 1907, în cadrul Marelui Stat Major,.
La intrarea României în Primul Război Mondial, maiorul Toma Dumitrescu îndeplinea funcția de șef de cabinet al Șefului de Stat Major al Marelui Cartier General, condus pe durata întregii campanii din anul 1916, de către generalul Dumitru Iliescu. În condițiile reintrării României în război, în toamna anului 1918, colonelul Toma Dumitrescu a fost delegat de Marele Cartier General român ca ofițer de legătură pe lângă Comandamentul armatelor aliate de la Salonic, iar la 28 decembrie 1918, a reprezentat România la Conferința de pace de la Paris-Versailles ca expert militar.
În anul 1921, colonelul Toma Dumitrescu a fost însărcinat de guvernul român cu o înaltă misiune diplomatică, fiind numit șef al misiunii române în comisia interaliată pentru delimitarea frontierei dintre România și Ungaria. De această însărcinare s-a achitat în bune condiții, fapt remarcat și de Take Ionescu, ministrul de externe în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu .
În baza Înaltului Decret nr. 97 din 11 ianuarie 1926, generalul Toma Dumitrescu a fost numit la 15 ianuarie 1926 comandant al Școlii Superioare de Război, demnitate ce o va deține până la 5 iunie 1927. Înconjurându-se de un corp profesoral de elită, Toma Dumitrescu a contribuit printr-o serie de măsuri notabile, la definitivarea doctrinei militare românești, acțiune demarată încă din 1922 de fostul comandant al școlii, generalul de corp de armată Nicolae Samsonovici, o altă personalitate care și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman.
În perioada 1 noiembrie 1932 – 31 octombrie 1935, activitatea generalului Toma Dumitrescu a fost dedicată organizării Conferinței de dezarmare de la Geneva desfășurată sub egida Societății Națiunilor, făcând parte din delegația română condusă de Nicolae Titulescu.
Generalul Toma Dumitrescu a fost o personalitate remarcabilă a diplomației militare românești din perioada interbelică. Datorită meritelor deosebite dovedite pe parcursul întregii cariere militare, a fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine: Medalia Jubiliară Carol I, Medalia „Avântul Țării”, Medalia „Crucea Comemorativă” cu barete, Medalia „Victoria”, Ordinul „Steaua României”, cu spade și grad de ofițer cu panglică de Vănător de Munte, Ordinul „Coroana României”, în grad de comandor de pace,,Ordinul „Steaua României”, în grad de comandor de pace, „Legiunea de onoare” în grad de ofițer (Franța), „Legiunea de onoare” în grad de comandor (Franța), Ordinul „L’Etoil Noir” în grad de comandor (Franța), „Ordinul Imperiului Britanic” în grad de comandor ( Anglia), Ordinul „Coroana Italiei”, în grad de comandor (Italia), Ordinul „Sfântul Sava” în grad de mare ofițer (Serbia). Ordinul „Vulturul Alb” cu spade în grad de comandor (Serbia), Ordinul „Polonia Restituita” în grad de comandor (Polonia), Ordinul „Polonia Restituită” în grad de mare ofițer (Polonia), Ordinul „Meritul Militar Spaniol” în grad de Mare Cruce (Spania), Ordinul „Mântuitorului” în grad de comandor (Grecia), „Crucea de război” ( Cehoslovacia), Medalia ,,Solidaritatea” clasa a II-a (Republica Panama).
Generalul Toma Dumitrescu a încetat din viață, la data de 1 octombrie 1936, și este înmormântat în Cimitirul Bellu Militar din București.
Generalul Ioan Florescu
Născut la 24 noiembrie 1879 la Viena, Ioan Florescu a fost o personalite a diplomației militare românești. Originile sale în privința tatălui sunt neclare, dar ascensiunea rapidă și bârfele epocii, îl identifică ca fiul nelegitim al generalului Ioan Emanoil Florescu, artizanul organizării și modernizării armatei române moderne. După absolvirea Școlii Superioare de Război în ianuarie 1906, Ioan Florescu, este repartizat în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”.
Datorită calităților excepționale dovedite, în anul 1912 este detașat la Statul Major Regal, unde devine Aghiotantul Personal al prințului Moștenitor Ferdinand. În această calitate participă la cel de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, cu gradul de căpitan. Cu ocazia încoronării lui Ferdinand ca rege al României, a fost însărcinat ca atașat pe lângă delegația Olandei. În perioada cât a activat în Statul Major Regal a obținut admirația regelui Ferdinand I care aprecia la ofițerul Ioan Florescu ,,rara distincție și capacitate de lucru”. După intrarea României în Primul Război Mondial, ofițerul de intendență Ioan Florescu a primit sarcina să organizeze funcționarea serviciilor Armatei 1-a. La data de 15 octombrie 1917, a fost numit în funcția de Atașat Militar la Roma.
După încheierea Primului Război Mondial, colonelul Ioan Florescu a fost numit în funcția de Șef al Secției Operații. În foaia calificativă pe anul 1920/1921, șeful său direct, generalul Nicolae Samsonovici, fost șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie îl caracteriza:
Dotat cu o mare putere de muncă, inteligent și cu spirit de analiză foarte dezvoltat, fiind liniștit și cu mult tact, acest distins ofițer este un excelent element bine pregătit pentru serviciul de Stat Major.
A participat ca membru în delegația oficială a României, cu prilejul semnării Convențiilor Militare încheiate cu Polonia și Iugoslavia. La propunerea generalului Nicolae Samsonovici, conform Înaltului Decret nr. 73 din 5 ianuarie 1924, colonelul Ioan Florescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Pentru meritele deosebite dovedite în timpul Războiului pentru Întregirea României a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” clasa a III-a”. Pe parcursul carierei militare a colaborat cu instituțiile militare de învățământ și a scris numeroase articole de teorie și strategie militară în ,,Revista Militară”. Generalul Ioan Florescu se înscrie în seria personalităților militare care și-au desfășurat activitatea în structuri militare din garnizoana Roman.
Generalul Ioan Florescu a încetat din viață la data de 28 noiembrie 1931.
Eroi și veterani din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”:
Căpitan Dimitrie Bușilă
Dimitrie Bușilă s-a născut la data de 15 februarie 1836, în comuna Poienești, județul Vaslui, într-o familie de răzeși. Acesta a participat la Războiul de Independență, în calitate de comandant al companiei a 6-a ,,Târgu Ocna”, din subordinea Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. La 30 aprilie 1877, compania a 6-a ,,Târgu Ocna” împreună cu alte subunități din cadrul Regimentului 14 Dorobanți se afla pe malul Dunării, între Corabia și Bechet.
La 26 iulie 1877, căpitanul Dimitrie Bușilă în fruntea companiei pe care o comanda, a trecut Dunărea împreună cu subunitățile Regimentului 14 Dorobanți. În ziua de 31 august 1877 a participat cu subunitatea sa la respingerea puternicului contraatac otoman de la reduta Grivița 1, înlocuind în poziții Batalionul 1 al Regimentului 14 Dorobanți, care contribuise la ocuparea redutei Grivita 1.
În semn de respect și recunoștiință, un cartier și o stradă din municipiul Roman poartă denumirea redutei Grivița, pentru cucerirea căreia unitatea romașcană, a plătit un important tribut de sânge. Faptele de vitejie ale ostașilor din Regimentul 14 Dorobanți nu au trecut neobservate, astfel că, la data de 05 septembrie 1877, M.S. Domnitorul Carol I a dat următorul ordin de zi pe armată:
Ostași ! În ziua de 30 august, virtutea voastră a încununat steagurile române. Regimentul 14 Dorobanți și Batalionul 2 vânători, împreună cu trei batalioane din glorioasa armată rusă, au luat din mâinile inamicului reduta ce el apăra cu atâta înverșunare, și un drapel și trei tunuri au fost cucerite de trupele noastre . Aceste trofee eu ordon a se trimite în capitala Țării și a se păstra acolo ca o veșnică dovadă a vitejiei armatei românești. Drapelul se va așeza deocamdată în Arsenal, până se va hotărî definitiv unde să se păstreze, iar tunurile luate de la vrăjmaș a se așeza de ambele părți ale statuii lui Mihai Viteazul.Umbra glorioasă a mărețului Domn, va vedea astfel că oștenii români au rămas până astăzi fii ai eroilor de la Călugăreni, cel de-al treilea tun se va așeza înaintea marelui Corp de gardă de la palatul domnesc pentru a fi pururi pentru brava noastră armată, un glorios exemplu de neuitat.
Dat în Domnescul cartier al armatei de Vest de la Poradim la 5 septembrie 1877.
Carol
Comandantul companiei a 6-a ,,Târgu Ocna” din Regimentul 14 Dorobanți, căpitanul Dimitrie Bușilă, a căzut eroic în luptele sângeroase din ziua de 31 august 1877 de la reduta Grivița 1. Îmbărbătându-i pe ostașii din subordine și strigând: ,,Înainte băieți, nu vă lăsați!” eroul avea să fie rănit mortal, de un glonț inamic.
Pentru neînfricarea cu care și-a condus compania, contribuind la respingerea contraatacului inamic, căpitanul Dimitrie Bușilă a fost decorat post-mortem cu medaliile: „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenței” și „Medalia comemorativă de campanie rusă”.
Sublocotenent de rezervă Popescu Petru
Eroul sublocotenent de rezervă Popescu Petru ( al doilea din rândul de sus de la stânga la dreapta)
( Fotografie din arhiva personală profesor Mihai Popescu)
Născut în luna august 1894, în satul Cogeasca comuna Lețcani, județul Iași, Popescu Petru a fost unul din cei trei copii ai lui Vasile și Elena. După finalizarea școlii primare din satul natal, va absolvi în anul 1914 Liceul pedagogic ,,Vasile Lupu” din Iași, susținând examenele finale cu două luni mai devreme datorită concentrării la București. În baza Înaltului Decret nr. 3213 din 15 octombrie 1914 învățătorul Popescu V. Petru din Regimentul Ștefan cel Mare nr. 13 este înaintat la gradul de sublocotenent de rezervă fiind repartizat la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”.
Popescu V. Petru a participat la Războiul pentru Întregirea României având gradul de sublocotenent de rezervă, fiind încadrat în cadrul companiei a 6-a din Regimentul 14 Dorobanți.
La data de 11 octombrie 1916, s-a constituit ,,Detașamentul Lapoș” alcătuit din 3 batalioane, comandat de locotenent-colonelul Cătănescu, comandant de batalion în Regimentul 16 Infanterie. Misiunea de luptă încredințată acestui detașament era de a înfrânge rezistența inamicului de pe muntele Lapoș și de a coborî ulterior pe Valea Uzului. În timp ce detașamentul înainta greu din cauza rezistenței întâmpinate, inamicul a reacționat, bombardând violent tunelul Goioasa și executând recunoașteri ofensive în stânga Trotușului. În aceste condiții, ,,Detașamentul Lapoș” a rezistat și a respins prin contraatac trupele atacatoare. Sublocotenentul de rezervă Popescu Petru din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” a fost ucis în fruntea plutonului pe care îl comanda. În extractul din registrul actelor de morți nr. 19 din 23 octombrie 1916, se consemnează că eroul, a încetat din viață în Poiana Lapoș, județul Bacău pe câmpul de luptă, împușcat de inamic.
În cartea poștală militară trimisă familiei după moartea eroului de comandantul companiei a 6-a din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” locotenentul de rezervă Bobulescu Alexandru, se arată:
Cu adâncă durere vă fac cunoscut că fiul d-voastră Petru, sublocotenent de rezervă în această companie în ziua de 11 octombrie a.c., a căzut luptând vitejește pe câmpul de onoare, aruncând pentru totdeauna pe vrăjmaș de pe pământul strămoșesc. Dee vă Domnul tăria necesară pentru a suporta pierderea scumpă; noi plângem moartea unui bun camarad și țara a unui viteaz ostaș. Facă cerul ca această jertfă de sânge să fie încoronată de succes, iar generațiile viitoare să vorbească cu respect și venerație despre cei căzuți pentru idealul național realizat.
Pentru faptele de eroism, sublocotenentul de rezervă Popescu Petru a fost decorat post mortem în baza Înaltului Decret nr. 3390 din 20 iulie 1921 cu medalia ,,Victoria” a Marelui Războiu pentru Civilizație 1916-1921. În cimitirul din satul Cogeasca comuna Lețcani se află un monument al eroilor din cele două războaie mondiale, unde, la loc de cinste se află și numele eroului sublocotenent de rezervă Popescu Petru. De asemenea, în monografia Liceului Pedagogic ,,Vasile Lupu” din Iași – Contribuții la istoria învățământului românesc 125 de ani (1855-1980) numele eroului apare la capitolul ,,Jertfa de sânge” dată de Școala Normală ,,Vasile Lupu” în lupta pentru unitatea națională. Până la această dată, mormântul eroului nu a fost identificat.
Sergent Iosif Mărtinaș
Iosif Mărtinaș s-a născut la data de 20 decembrie 1890 în satul Butea, comuna Miclăușeni, fostul județ Roman, din părinți țărani de confesiune romano-catolică. A fost fratele cel mai mare al profesorului Dumitru Mărtinaș autorul monumentalei lucrări Originea ceangăilor din Moldova. În anul 1911 a fost încorporat în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, unde datorită meritelor dovedite a fost avansat la gradul sergent. A participat în calitate de comandant de pluton cu Regimentul 14 Dorobanți la cel de-Al Doilea Război Balcanic. Legat de acest eveniment scria părinților săi:
Iubiții mei părinți, sunt sănătos și fericit că țara și-a pus încrederea în mine și mi-a încredințat 25 de oameni, ca împreună cu ei să-mi fac datoria. Rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine ca să-mi ajute să aduc mult folos țării mele și apoi să mă întorc sănătos.
La data intrării României în Primul Război Mondial a fost din nou mobilizat cu gradul de sergent în Regimentul 14 Dorobanți. A participat la luptele purtate de unitatea romașcană în toamna anului 1916, în cadrul cărora a fost rănit la piciorul stâng. După 15 zile de convalescență, cu rană încă nevindecată, Iosif Mărtinaș s-a prezentat pe front. La data de 28 iulie 1917, a fost rănit din nou în luptele purtate de Regimentul 14 Dorobanți la Oituz. După refacere, sergentul Ion Mărtinaș a participat cu Regimentul 14 Dorobanți la campania militară din Ungaria, pentru apărarea ,,Marii Uniri” de la 1 Decembrie 1918. Eroul a căzut la datorie în anul 1919 în localitatea Sighetul Marmației, în luptele purtate de Regimentul 14 Dorobanți cu secesioniștii maghiari. Fratele său, profesorul Dumitru Mărtinaș, pe atunci student la litere la Iași a scris un manuscris închinat eroului, datat 10 decembrie 1919, în care consemna dramatic:
[…] Un fulger dușman sclipi și brațele i s-au încrucișat pe piept…Nu-ți vei mai încinge arma; nici nu te vei mai găti de luptă. De atunci soarele, dacă a răsărit pe cerul nostru, n-am știut pentru ce răsare, dacă apunea, el ne aducea aminte de tine […]
Plutonier major Andrei Dumitru
Andrei Dumitru, s-a născut în comuna Porcești(astăzi Moldoveni), județul Roman. A participat la Războiul pentru Întregirea României în calitate de subofițer combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Eroul și-a pierdut viața în luptele dramatice purtate de Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” în vara anului 1917.
Sergent major Movileanu Dumitru
Movileanu Dumitru, s-a născut în comuna Bahna, județul Roman. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României în calitate de combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia ,,Avântul Țărei” conform brevetului nr. 2452/1913 și cu Medalia ,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele ,,Târgu Ocna”, conform brevetului nr. 3279 din 1 aprilie 1924. Nepotul veteranului de război este Ioan Movileanu, preot paroh al Bisericii ,,Sfântul Ilie” din cartierul Nicolae Bălcescu(fosta comună Carol I), orașul Roman.
Maior Gall M. Petru
Gall M. Petru a participat la Războiul pentru Întregirea României în calitate de ofițer combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. A îndeplinit funcția de comandant al Companiei a 7-a, Batalionul 2, din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Pentru fapte de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu numerose ordine și medalii militare.
Experiențele războiului le-a consemnat în două carnete cu însemnări inedite, care alături de brevetele de acordare a unor ordine și medalii militare sunt păstrate în colecția Muzeului de Istorie din Roman.
Căpitan Miltiade Ghiorghiu
Căpitanul Ghiorghiu Miltiade, ofițer de carieră, a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, în calitate de comandant al Companiei a V-a, Batalionul 2, din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. În timpul Războiului pentru Întregirea României, până la căderea în prizonierat, a îndeplinit funcția de comandant al Companiei a 2-a din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. În perioada prizonieratului din lagărul ,,Sopronnyek”- Ungaria, a întreținut o intensă corespondență cu familia care locuia orașul Roman. Parte din această corespondență inedită a fost donată de membrii familiei, și se află în colecția Muzeului de Istorie din Roman. În anul 1920, locotenent-colonelul Miltiade Ghiorghiu îndeplinea funcția de ajutor al comandantului Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. Pentru fapte de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu numerose ordine și medalii militare. Brevetele de acordare a unor ordine și medalii militare sunt păstrate în colecția Muzeului de Istorie din Roman.
Plutonier adjutant Ioan Dumitriu
Ioan Dumitriu s-a născut în localitatea Zănești, județul Neamț. A participat ca elev militar la Războiul pentru Întregirea României în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. După terminarea școlii militare, a activat ca subofițer de intendență în garnizoana Roman. Ioan Dumitriu a locuit în orașul Roman, pe strada 30 Decembrie , nr. 2. Fiul său, Dumitru, a îndeplinit până în anul 1965 funcția de șef Secție Drumuri în orașul Roman. Veteranul de război a decedat în anul 1957, la Roman.
Plutonier major Simionescu Grigore
Simionescu Grigore, a participat la Războiul pentru Întregirea României în calitate se subofițer, combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”
Pentru fapte de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu numerose ordine și medalii militare. Brevetele de acordare a unor ordine și medalii militare sunt păstrate în colecția Muzeului de Istorie din Roman.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa II, următorii subofițeri din Reginentul 14 Dorobanți: ,,Plutonier-major Simionescu Gr. pentru bravura și destoinicia cu care a condus compania în lupta dela Brăniștari, după ce ofițerii companiei căzuseră”.
Sergent Constantin Furdui
Furdui Constantin, s-a născut în anul 1894, în satul Brănișteni ( astăzi Miron Costin) din județul Roman. A fost încorporat în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” la data de 2 februarie 1915. La 1 septembrie 1915 a fost avansat la gradul de sergent și numit locțiitorul comandantului plutonului 1 din Compania 1 Pușcași. A participat la întreaga campanie a Războiului pentru Întregirea României, fiind lăsat la vatră la data de 1 aprilie 1921.
Pentru meritele avute în timpul participării la război, sergentul Constantin Furdui a fost decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război și Medalia ,, Bărbăție și Credință” cu spade. După terminarea războiului, a mai fost decorat cu medalia interaliată ,,Victoria” și Medalia ,,Crucea Comemorativă Războiului 1916-1918 ”cu baretele ,,Târgu Ocna” și ,,București”. Sergentul Constantin Furdui a încetat din viață în anul 1967.
Constantin Gânju
Constantin Gânju s-a născut la data de 5 martie 1912, în satul Ruptura, comuna Cârligi, raionul Buhuși. A urmat cursurile Școlii Superioare de Arte și Meserii ,,Regele Ferdinand” din Craiova. În urma absolvirii, a obținut specializarea în prelucrarea lemnului(tâmplărie). La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. A participat cu unitatea romașcană la dramaticele lupte de la Odessa din august-octombrie 1941 și de la Cotul Donului din iarna anilor 1942-1943. În luptele purtate de Regimentul 14 Dorobanți pentru cucerirea Odessei, a fost rănit de o schijă. După îngrijiri medicale și refacere, a continuat campania din Est în rândurile unității romașcane. Fratele său, caporalul Alexandru Gânju și-a pierdut viața la Cotul Donului, sub privirile fratelui său, în timpul executării unei misiuni. Eroul caporal Alexandru Gânju, este înhumat în parcela Eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial din Cimitirul ,,Eternitatea” din Roman.
Veteranul de război Constantin Gânju, a decedat la data de 28 ianuarie 1990, la Roman.
Mihai Merișca
Mihai Merișca, născut la data de 8 noiembrie 1916 la Miclaușeni a îndeplinit funcția de secretar al Liceului ,,Roman Voda”. A fost combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mihai Merișca a decedat la data de 29 septembrie 2002, la Roman. Veteranul de război a păstrat un album cu fotografii inedite din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Colonel Crăciunescu Gheorghe
Născut la data de 23 aprilie 1897 în Ghimpați, jud. Vlașca colonelul Crăciunescu Gheorghe a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 14 Dorobanți „Roman” în perioada 8 ianuarie 1944-26 martie 1944. După ce a ocupat o serie de funcții în diferite unități și eșaloane ale armatei a fost numit comandant al Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” la data de 8 ianuarie 1944 și a participat la dramaticele lupte pe frontul din Moldova. În perioada cât și-a desfășurat activitatea în structurile centrale ale Statului Major General, Crăciunescu Gheorghe a elaborat și o serie de lucrări de teorie și tactică militară ce au servit ca manuale de studiu pentru elevii din școlile militare. Colonelul Crăciunescu Gheorghe a căzut la datorie în mod eroic la data de 26 martie 1944 în timpul unei acțiuni de recunoaștere în prima linie a regimentului, surprins de un baraj puternic de branduri și arme automate ale inamicului.
În jurnalul de operații al Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” din data de 26 martie 1944 se consemnează în mod dramatic:
În aceasă zi cade mort comandantul regimentului colonel Crăciunescu Gheorghe în prima linie a capului de pod Sculeni, care merge să se convingă personal dacă inamicul a atacat capul de pod Sculeni. Trece de primele linii ale companiei a 7-a circa 300 m, unde este primit cu focuri de pistol mitralieră din fundul unei viroage și unde cade mort. La această cercetare este însoțit de lt.col. Constantinescu Constantin – ajutor (comandant secund) și comandantul bat. II, maior Milică Constantin.
Colonelul Crăciunescu Gheorghe a fost decorat cu Ordinele ,,Steaua României” clasa a IV-a în 1942, ,,Vulturul german” clasa a I – a în anul 1942 și post mortem, cu cea mai înaltă decorație militară de război, ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr.1888 din 12.10.1944
Colonel Vasile Tebinca
Vasile Tebinca, născut la data de 11 noiembrie 1895 la Tulcea, a participat la Războiul pentru Întregirea României și a îndeplinit funcția de comandant de batalion în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” în cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru fapte de arme meritorii dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”. Vasile Tebinca a fost unul dintre fii farmacistului Wilhelm Eduard Vasile Tebinca, veteran al celui de-Al Doilea Război Balcanic și al Războiului pentru Întregirea României.
Veteranul de război, colonel Vasile Tebinca a decedat în anul 1993, la Roman.
Locotenent colonel Dimitriu I. Ioan
În luptele purtate la Karpova s-a distins în mod deosebit comandantul batalionului 2 din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, maiorul Dimitriu Ioan. Aflat în fruntea luptătorilor săi eroul, a pus stăpânire pe fortificațiile de campanie din zona Karpova. După ce a fost grav rănit, a fost transportat în țară, unde datorită rănilor provocate de schije, a încetat din viață la Spitalul Militar din Roman. Cavaler al ordinului ,,Mihai Viteazul” clasa a III – a, ,,pentru curajul și spiritul de sacrificiu cu care și-a condus batalionul în luptele de la Karpova”, maiorul Dimitriu Ioan este singurul erou căzut în luptă din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, înmormântat în Cimitirul Eroilor aflat în Cimitirul ,,Eternitatea” din orașul Roman.
Crucea memorială dedicată eroului este așezată în cimitirul orașului Roman, lângă complexul memorial dedicat eroilor din Primul Război Mondial și a fost ridicată de către familia eroului, la scurt timp de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Însemnul memorial este construit din marmură de culoare albă, pe fațade fiind săpate însemne militare. Înscrisul de pe fațada memorialului este următorul ,,Eroul lt.col. Dimitriu I. Ioan R.14 Dorobanți, căzut la datorie 18 august 1941, Cavaler al Ordinului ,,Mihai Viteazul”.
Locotenent Dascălu Sorin
Născut la data de 3 martie1908 orașul Roman, locotenentul Dascălu Sorin a fost fiul lui Constantin si al Elenei Dascălu, având trei frați: Ștefan, Costache si Emanoil. Tatăl său, Constantin Dascălu, profesor de istorie si arheolog, a fost partener si discipol al lui Hubert Schmidt la șantierul arheologic Cucuteni și director al Liceului ,, Roman Vodă” in perioada 1927 – 1935. Dascălu Sorin se înscrie la Școala de Ofițeri de Infanterie din București la data de 20 septembrie 1931. În anul 1932 este mutat la Scoala de ofițeri de Infanterie de la Sibiu, odată cu comasarea Școlii de ofițeri de Infanterie Nr.1 din București cu Școala de Ofițeri de Infanterie Nr. 2 de la Sibiu.
Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu în anul 1933 cu gradul de sublocotenet activ, a fost repartizat începând cu data de 01 iulie 1933 la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. În perioada 01 septembrie 1935 – 01 august 1936 ofițerul a fost trimis la Sibiu pentru a urma cursurile Școlii de Aplicație a Infanteriei. A fost avansat locotenent, la data de 3 martie 1938 și numit in funcția de ofițer responsabil cu armamentul și munițiile la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. La declanșarea războiului împotriva U.R.S.S., la 22 iunie 1944, locotenentul Dascălu Sorin a fost încadrat în aceeași funcție și a participat impreună cu Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, la luptele pentru eliberearea Nordului Bucovinei, a ținutului Herța și ulterior la campania pentru eliberarea Basarabiei.
Ofițerul a fost rănit pe 18 august 1941, în luptele de la Mihailovskie și a fost spitalizat. La 4 septembrie 1941 a fost externat din spital, și după o scurtă permisie s-a intoars pe front, alături de camarazii săi, începând cu data de 15 septembrie 1941. La data de 9 octombrie 1941 eroul este ucis ,,in timp ce ataca cu compania sa liniile inamice de la Tatarca” cum se consemnează în mod tragic în nota informativă întocmită de către Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”.
Locotenentului Dascălu Sorin i-a fost acordată ,,Post Mortem" la data de 1aprilie 1942 decorația ,,Cruciada impotriva comunismului” cu baretă argintată, în baza Înaltului Decret nr. 1014 publicat in ,,Monitorul Oficial” Nr. 88 / 16 aprilie 1942. Locotenentul Dascălu Sorin a fost avansat ,,Post Mortem" la gradul de căpitan, în baza Înaltului Decretnr. 1386 din 8 mai 1942, publicat in ,,Monitorul Oficial” Nr. 110 / 1942. Eroul a fost înmormântat la data de 11 octombrie 1941 în localitatea Borisovca, ținutul Tighina, in Cimitirul ,,General Ioan Dragalina”, cimitir militar românesc distrus de rușii din Transnistria in 2007.
Sublocotenent Ioan Georgescu
Ioan Georgescu, născut în orașul Roman, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de comandant companie comandă în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Ofițerul și-a pierdut viața în mod eroic la data de 2 aprilie 1944, în luptele purtate de unitatea romașcană în prima bătălie de la Târgu Frumos. Sublocotenentul Ioan Georgescu a purtat o intensă corespondență de pe front.
Sublocotenent Ioan Maxim
Ioan Maxim, născut în orașul Roman, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant în Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Ofițerul și-a pierdut viața în mod eroic la data de 28 mai 1942.
Sublocotenent de rezervă Vasile Petraru
Sublocotenent de rezervă Vasile Petraru, fiul lui Vasile și Agripina, născut la data de 21 septembrie 1897, în satul Berbiceni, comuna Traian, județul Bacău a participat la campania militară a Primului Război Mondial în calitate de comandant de pluton în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. A urmat ca bursier cursurile Școlii Normale ,,Vasile Lupu” din Iași în urma absolvirii căreia a obținut diploma de învățător. Și-a început cariera de pedagog în satul Cățălești, comuna Traian. După trei ani a fost mutat în comuna Săucești, județul Bacău, unde timp de 15 ani a ocupat funcția de director al școlii din localitate.În timpul mandatului său, în localitate a fost construit un nou local al școlii și a fost inaugurat un monument dedicat eroilor neamului.
La vârsta de 19 ani s-a înscris voluntar la Școala de Ofițeri de Rezervă din Ploiești, obținând gradul de sublocotenent de rezervă, la data de 1 iunie 1917. A participat cu Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” la luptele de pe dealul Arșița, cota 704, la 27 iulie 1917 și de pe dealul Leșunțului la 29 iulie 1917. La data de 30 iulie 1917, a reușit să scoată plutonul pe care îl comanda din încercuire fără să înregistreze nici o pierdere. A reușit să ocupe pozițiile ordonate, sub presiunea unui puternic bombardament ale artileriei germane. După distrugerea completă a adăpostului plutonului său de către artileria germană, subunitatea pe care o comanda s-a retras în albia unui pârâu la 2-3 metri adâncime.
Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă sublocotenentului de rezervă Vasile Petraru i s-a conferit Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară”, ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele ,,Târgu Ocna” și ,,Oituz”, medalia ,,Victoria Marelui Război pentru civilizație 1916-1931” și medalia ,,Virtutea Ostășească”. Vasile Petraru a participat și la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial cu gradul de căpitan de rezervă, îndeplinind funcția de șef de birou în cadrul Cercului Teritorial Iași.
În această calitate, a dovedit o conduită și atitudine umană față de populația evreiască din orașul Iași. Vasile Petraru a avut a avut patru copii: Lucia Dram, fiica acetuia a îngrijit răniții sosiți de pe front la Spitalul ,,Zonă .Interioară 126” amplasat în sediul Școlii nr. 6 din cartierul C.F.R. Bacău, Claudiu Petraru, inginer constructor a fost ofițer activ, veteran de război, Gheorghe Petraru s-a implicat în pregătirea premilitară a tineretului și Victor Emanoil Petraru, consilier juridic, fost veteran de război.
Sublocotenentul de rezervă Vasile Petraru a încetat din viață la data de 3 martie 1993.
Soldat Nicolae Varodin
Soldatul Nicolae Varodin a fost trăgător la pușca mitralieră și a făcut parte din compania a 3-a din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” în luptele purtate de unitatea romașcană în luna octombrie 1944, în preajma orașului Câmpia Turzii. În dimineața zilei de 2 octombrie 1944, compania a 3-a, a reușit să ocupe o poziție pe malul opus al Arieșului. Misiunea Regimentul 14 Dorobanți era aceea de a forța râul Arieș și de a cuceri un cap de pod la sud de localitatea Viișoara. După ce a reușit trecerea râului grupa comandată de sergentul Nicolae Grigore din care făcea parte și soldatul Nicolae Varodin a fost întâmpinată de un puternic baraj de foc executat de către inamic de pe Dealul Ciocaș.
Focul nimicitor executat de către un cuib de mitralieră inamic secera fără cruțare viețile ostașilor noștri. În această situație soldatul Nicolae Varodin a reușit cu mari eforturi să se aproprie prin surprindere de trăgătorul inamic și să îl anihileze. Ulterior eroul a executat un foc nimicitor cu mitraliera capturată asupra pozițiilor inamicului. În urma acestei acțiuni de luptă ostașii noștri au reușit să cucerească poziția ocupată de către inamic. Timp de trei zile și nopți consecutiv dușmanul a încercat să pătrundă în pozițiile deținute de către grupa comandată de sergentul Nicolae Grigore. În prima jumătate a nopții de 5 octombrie, după o pregătire de artilerie, contraatacurile inamicului au devenit deosebit de violente.
Jurnalul de operații al Diviziei 7 Infanterie consemnează:
Inamicul presează puternic și se ajunge la o crâncenă luptă la baionetă și grenade, care înseamnă pentru unitățile noastre un adevărat succes; inamicul esteobligat să se retragă, după ce a lăsat în fața liniilor noastre mulți morți și răniți.
În noul contraatac care a urmat asupra pozițiilor grupei, inamicul aflat la 20-30 m de ostașii noștri au aruncat o ploaie de grenade. Sergentul Nicolae Grigore a căzut rănit de o schijă, în timp ce comanda grupei a fost luată de soldatul Nicolae Varodin care a căzut ucis în mod eroic în timp ce executa un foc nimicitor asupra inamicului.
REGIMENTUL 54 INFANTERIE
(REGIMENTUL 54 /56 INFANTERIE)
În anul 1918, la Tipografia ,,Frantz Ghinsberg” din Roman a apărut lucrarea Directive pentru instrucțiunea Ofițerilor și trupei în cursul anului 1918-1919. Lucrarea conține 29 de pagini, format (16,5×12,5) și se află în colecția Bibliotecii Academiei Române. În anul 1925, a fost publicată la Roman, o lucrare intitulată Jurnal operativ de pe câmpu de războiu (cu Regimentul 56 Infanterie ) – Antologie eroică, semnată de Alexandru Dăscălescu.
În baza Înaltului Decret nr. 4609 din 20 iunie 1913, în garnizoana Roman s-a înființat Regimentul 54 Infanterie Rezervă, dislocat în cazarma Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. Regimentul 54 Infanterie a fost înființat în contextul mobilizării armatei române, în vederea participării la cel de-Al Doilea Război Balcanic. Regimentul 54 Infanterie Rezervă a fost demobilizat la data de 15 august 1913, după încheierea campaniei militare a celui de-Al Doilea Război Balcanic.
La data de 1 aprilie 1914, conform Înaltului Decret nr.1444/1914 Batalionul de Rezervă ,,Roman” s-a transformat în Regimentul 54 Infanterie, fiind rezerva Regimentului 14 Dorobanți și inclus în compunerea Corpului 4 Armată.
În prejma intrării României în Războiul pentru Întregire, Regimentul 54 Infanterie se afla în subordinea Comandamentului 4 Teritorial care avea sediul la Bacău. Înființarea acestui regiment din timp de pace în garnizoana Roman, a avut un rol important în completarea cu efective a Regimentului 14 Dorobanți la mobilizare. Regimentul 54 Infanterie dispunea de un nucleu bine închegat pentru executarea operațiunilor de mobilizare. Punctul de comandă și statul major al acestor regimente de infanterie înființate la mobilizare pe timpul funcționării, își desfășurau activitatea în imobile închiriate de către armată.
În baza Înaltului Decret nr. 3499 din 5 Noiembrie 1914, s-a desemnat ca patron spiritual al Regimentului 54 Infanterie, ,,Sfânta Elisabeta”, sărbătorită de Biserica Ortodoxă Română la data de 24 Aprilie. Regimentul 54 Infanterie comandat de colonelul Belinski Pavel, era subordonat Diviziei 14 Infanterie din Corpul 4 Armată și se afla dislocat în compunerea grupelor de acoperire în zona cuprinsă între Prut-Siret și Suceava.
În telegrama nr. 2246 din 2 august 1916, transmisă Corpului 4 Armată de șeful Secției a III-a d in Marele Stat Major se arată: ,,Din ordinul d-lui Ministru de Răsboiu binevoiți a ordona adunarea unităților din Divizia 14-a și anume: Cartierul Diviziei 14-a, Regimentul 54 Infanterie[…]
La data intrării României în Primul Război Mondial, Regimentul 54 Infanterie comandat de locotenent-colonelul Vasiliu Ștefan, era subordonat Brigăzii 28 Infanterie, din Divizia 14 Infanterie. În subordinea Diviziei 14 Infanterie din Iași, alături de Regimentul 54 Infanterie, se afla și Regimentul 24 Artilerie, ambele dislocate în garnizoana Roman. În Ordinul nr. 243 din 29 septembrie 1916 al Armatei de Nord către Divizia 14 Infanterie se odona ca ,,Grupul Bicaz” din care făcea parte și Regimentul 54 Infanterie, va acoperi ,,sectorul dintre V. Schitului exclusive și valea superioară a Tarcăului”. Însemnările preotului Petru Popa, duhovnic al Regimentului 54 Infanterie se constituie ca un valoros material documentar privind participarea unității romașcane la Războiul pentru Întregirea României. Preotul Petru Popa consemnează:
După cum aveam ordin, am căutat să mă prezint imediat la regiment pregătit cu cele necesare. Regimentul l-am găsit la Tulgheș, în Transilvania, unde colonelul S. Vasiliu m-a primit cu destulă simpatie și m-a prezentat ofițerilor.[…] În a doua noapte de la sosire, a venit ordin ca Batalioanele II și III să plece imediat spre Borsec, iar Batalionul I, cu Statul Major al regimentului din care făceam parte , să plece a doua zi de dimineață spre Gioagio-Ditro.[…] Regimentul s-a instalat apoi pe dealul Bâtca Rătăcel […] Am stat două săptămâni pe acest deal , în care timp soldații au săpat tranșee, au tăiat abatize ( brazi răsturnați unii peste alții) spre a împiedica vreo năvală pe nesimțite din partea inamicului. După 13 zile, a venit ordin ca trupa să meargă la atac, să respingă mai departe pe inamic. Cucerirea noilor poziții a avut pentru unitate grele pierderi: 37 morți și 150 răniți, tribut pe care nu-l mai dădusem până atunci. A fost rănit greu cel mai bun prieten al meu, sublocotenentul Petru Lăzărescu, fost revizor școlar la Roman, însuși colonelul Dumvravă a fost rănit în această bătălie.[…] În noile poziții, regimentul nostru a stat până la 27 septembrie fără să fim atacați. La 27 septembrie, venind ordin de retragere, ne-am înurnat și am luat poziție la Vama-Bicaz.[…] Aici, regimentul a cooperat cu Regimentul 67 Infanterie și timp de o lună nu a fost decât o ciocnire mai serioasă, când am avut câțiva morți și mai mulți răniți: în schimb am reputat o frumoasă victorie, luând de la inamic 300 prizonieri, 25 cai, 4 tunuri de munte și 5 mitraliere[…]
Regimentul 54 Infanterie și Regimentul 67 Infanterie erau subordonate Brigăzii 27 Infanterie din Divizia 14 Infanterie. În perioada 20-23 octombrie 1916, Divizia 14 Infanterie a fost înlocuită pe front de trupe din Corpul XXXVI Rus și a fost transportată pe calea ferată de la Piatra-Neamț la București-Mogoșoaia, și apoi în zona Armatei I, la Curtea de Argeș. Divizia 14 Infanterie a luat parte la toate acțiunile de luptă desfășurate în noiembrie și decembrie 1916, pentru apărarea Oltului și în retragere.
În dimineața zilei de 1/14 noiembrie 1916, Regimentul 54 Infanterie din Divizia 14 Infanterie ocupa un dispozitiv de luptă în cadrul Corpului I Armată. Pe muntele Omul erau dislocate 2 companii din Batalionul II al Regimentului 54 Infanterie, care avea celelalte subunități la Cozia. Printre eroii români căzuți în luptele din zona Bran Câmpulung din perioada 23 septembrie – 17 noiembrie 1916 se numără locotenentul Floareș Nicolae și soldatul Bordeanu Gheorghe din Regimentul 54 Infanterie. Numele acestor doi eroi se află inscripționate și pe o placa comemorativă aflată în incinta mausoleului de la Mateiaș, ridicat între anii 1928-1935. Pierderile dramatice de vieți omenești suferite de Regimentul 54 Infanterie în campania militară din anul 1916, sunt sintetizate de un comandat de companie: ,,N-a rămas nimeni în afară de conducătorii de atelaje și 70-80 de oameni care au venit din spital”. Datorită pierderilor mari suferite, în conformitate cu Ordinele Marelui Stat Major nr.1062 din 15 ianuarie 1917, în perioada 1 februarie 1917-1 aprilie 1918, Regimentul 54 Infanterie, rezerva Regimentului 14 Dorobanți s-a contopit cu Regimentul 56 Infanterie. Fuziunea celor două regimente a avut loc în localitatea Cordăreni din județul Dorohoi, noua structură funcționând sub titulatura de Regimentul 54/56 Infanterie.
Regimentul 54/56 Infanterie a participat în vara anului 1917 la dramaticele lupte purtate de armata română la Nămoloasa, Mărăști și Mărășești. La data de 15 iunie 1917 comandant al Regimentului 54/56 Infanterie era locotenent-colonelul Solomon Ion. Despre aceste lupte dramatice duvnicul Regimentului 54 Infanterie, preotul Petru Popa consemneză:
[…] În ziua de 7 iulie, pe la ora 7,30 seara, am avut de suportat cel mai furtunos atac de artilerie din partea germanilor.Timp de 5 ore, o adevărată ploaie de ghiulele de toate calibrele a fost aruncată asupra noastră. Așteptam moartea din clipă în clipă. Întregul adăpost se clătina ca o sită, iar noi eram aruncați de curentul de aer când spre o gaură a adăpostului, când spre alta. Pământul era nisipos și malurile se surpau mereu așa că, dacă un proiectil ar fi lovit lemnele ce-l acopereau, am fi fost striviți numai de acestea. Pe la ora 12 din noapte, ai noștri fiind superiori în bombardament, i-au adus la tăcere pe germani. A doua zi, am prohodit doar 10 morți din toată această încleștare, iar cei răniți, circa 20, au fost pansați și duși la spitalele de campanie.[…] Cam de Sfntul Ilie, ne-am mutat de la Nămoloasa pe albia Siretului, lângă satul Movileni[…] În această epocă, lupte crâncene începuseră la Mărășești și noi ne găseam în susținerea aripii stângi a trupelor ce luptau acolo.S-au dat lupte pe viațăși pe moarte. Către sfârșitul lunii iulie, luptele de la Mărășești ajunseseră la apogeul lor. […] A intrat întâi în linie, sub foc inamic, Regimentul 55/56 Infanterie și după el, la aripa stângă, în marginea dreaptă a Siretului, Batalionul III al nostru, care a avutâ mare noroc la trecerea podului de fier de la Cozmești, care a fost lovit după ce a trecut el. Pentru eroismul de care a dat dovadă în încleștarea cu inamicul, întregul batalion a fost propus pentru decorare.
La data de 1 octombrie 1920, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 6108/1920 Regimentul nr. 54 Infanterie, rezerva Regimentului 14 Dorobanți, va fuziona pentru a doua oară cu Regimentul nr. 56 Infanterie sub denumirea de Regimentul 54/56 Infanterie. Comandant a fost numit colonelul Ștefan Ionescu, fost șef al biroului operații al Diviziei 7 Infanterie în Războiul pentru Întregirea României.
În perioada interbelică, ostașii din Regimentul 54 Infanterie au participat la diverse concursuri aplicativ-militare. În anul 1923, regimentul a obținut premiul ,,General Iliescu” destinat celui mai bun trăgător care a fost recompensat cu suma de 50 lei. În baza Înaltului Decret nr.1674 din 12 aprilie 1923 începând cu data de 1 iulie s-a desființat Regimentul 54/56 Infanterie. Efectivele, armamentul și materialele de toate categoriile au fost predate Regimentului 14 Dorobanți și Regimentului 16 Infanterie. Arhiva și drapelul corpului de oaste al Regimentului 54/56 Infanterie au fost predate Regimentului 14 Dorobanți, efectivele Regimentului 13 Infanterie pentru completare, armamentul, materialele de geniu, de transmisiuni și de intendență, Diviziilor 13 și 14 Infanterie. Concomitent, conform planului de mobilizare pe anul 1939-1940, prin comunicatul Marelui Stat Major nr. 5 din 3 septembrie 1939, la data de 14 septembrie 1939 s-a reînființat Regimentul 54 Infanterie, cartiruit în cazarma Regimentului 14 Dorobanți.
Regimentul 54 Infanterie a fost dislocat ulterior în sudul Basarabiei, aflându-se în subordinea Diviziei 34 Infanterie, până la data de 15 octombrie 1940, când prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 14449/1940, va fi desființat. Subunitățile Regimentului 54 Infanterie au participat în perioada anilor 1939-1940, la lucrările de organizare a terenului în Bucovina de Nord și Basarabia.
La data de 03 iulie 1940, Divizia 7 Infanterie a intrat în rezerva Corpului 10 Armată. Regimentul 14 Dorobanți ocupa un dispozitiv de apărare în localitatea Arbora. Batalionul 3 din Regimentul 54 Infanterie a primit ordin de a se constitui în detașament de siguranță și de a se dispune pe șoseaua Storojineț-Budeniț, cu misiunea de a asigura retragerea trupelor noastre.
În timpul retragerii armatei române, ofițerii din Regimentul 54 Infanterie, din Batalionul 2 al Regimentului 39 Infanterie, precum și din Regimentul 28 Dorobanți, au fost dezarmați, dezbrăcați și maltratați de trupe sovietice.
Conform Listei de pierderi nr. 91 din 22 noiembrie 1916, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi:
Sergenți răniți: Bufhcală N., Canteșeanu A.;
Caporali răniți: Blaga C., Tudorof Gheorghe;
Soldați răniți: Moise Ion, Hriban Dumitru, Marcu Nicolae, Apostol Dumitru, Pricop N., Rotariu I., Bârjovanu Gheorghe, Miron I., Niga I., Gherman Gh., Bârjovanu C.,Anton D.,Furtună C., Drăgășanu B., Sociu Șt., Panaiti C., Pașcanu Vasile, Hurmuzachi V.
Conform Listei de pierderi nr. 99 din 1 decembrie 1916, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi:
Sergenți răniți: Pește Alecu;
Caporali răniți:Dăgățanu Bercu;
Soldați răniți: Tacu Costache, Ungureanu I., Silică Gh.,Poroblea T., Dumitru Anton, Bordeanu P.
Conform Listei de pierderi nr. 106 din 8 decembrie 1916, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați răniți: Ifrim Constantin, Sair Gheorghe.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi:
Caporali: Rotaru Gheorghe;
Soldați: Ionașc Gheorghe, Denisi Gheorghe, Tudoriță Alexandru, Copșa Alexandru, Zaharia Nicolae, Ciobanu Iordache, Dematarcă Mihai, Gardă Dumitru, Braustein Ițic, Vasile Patrici, Tarabă Nicolae, Sascu Gheorghe, Stan Chiriac, Floreșteanu Ion, Suciu Vasile, Buricea Ion, Popa Ion, Vacaru Vasile, Fabian Vasile.
Și-au pierdut viața în lagărul Stralsund ( Dunholm) din Germania, conform listei nr. 203, următorii ofițeri din Regimentul 54 Infanterie:
Locotenentul activ Atanasiu Vladimir;
Sublocotenent activ Băcăoanu Vasile;
Sublocotenent de rezervă Beringhi G. Constantin;
Maior activ Ivanovici Cristea;
Sublocotenent de rezervă Pântea C. Constantin;
Sublocotenent de rezervă Uscatu Gheorghe;
Locotenent activ Manoliu M. Paul;
Sublocotenent activ Mănciulescu S. Celos;
Sublocotenent de rezervă Ghețu I. Anibal;
Sublocotenent de rezervă Iacobescu D. Gheorghe;
Sublocotenent de rezervă Vraciu Dumitru;
Sublocotenent de rezervă Năsturaș I. Gheorghe;
Sublocotenent de rezervă Racoviță Marin
Conform Listei de pierderi nr. 217 din 1 aprilie 1917, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următorii dipăruți: 3 subofițeri, 55 sergenți, 150 caporali și 918 soldați.
Conform Listei de pierderi nr. 218 din 2 aprilie 1917, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următorii dipăruți: 26 sergenți, 57 caporali și 608 soldați.
Conform Listei de pierderi nr. 264 din mai 1917, Regimentul 54 Infanterie a înregistrat următorii morți: caporal Rotaru Gheorghe, soldat Deniși Gheorghe și soldat Tudoriță Alexandru.
Medicul locotenent de rezervă Ursu Gh. Gherasim din Regimentul 54/56 Infanterie a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a dat îngrijiri medicale și cu care a asigurat evacuarea răniților în luptele ce au avut loc între 2-6 august 1917”.
Căpitanul Latour Auguste din armata franceză a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Ofițer, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul luptelor ce regimentul 54/56 infanterie a avut la Movilenii-de-Sus și Cosmeștii Vechi în zilele de 24 Iulie-7August 1917”.
Pentru curajul și devotamentul cu care au luptat la Cosmeștii-Vechi în zilele de 1 și 2 August 1917 următorii subofițeri și gradați din Regimentul 54 Infanterie au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a:
Plutonier-major Radovici Benedict;
Sergent Sofronie Dimitrie;
Sergent Răileanu Gheorghe;
Sergent Nucu Constantin;
Sergent Butnaru Gheorghe;
Sergent Ignat Neculai;
Sergent Roșu Ioan;
Sergent Dandu Ioan;
Caporal Pal Petru;
Caporal Moroșanu Ioan;
Caporal Groapă Constantin;
Caporal Mărtinaș Giurgi;
Caporal Hristic Dimitrie;
Caporal Popovici Iancu;
Caporal Grigoraș Dimitrie.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri și gradați din Regimentul 54/56 Infanterie:
Plotonier Sandu N. Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care și-a condus plotonul în luptele dela Tulgheș (Ungaria) L 12 Octomvrie 1916”.
Sergent Gogu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care și-a condus secția în timpul atacului dela dealul Roșca(Transilvania) în ziua de 12 Septemvrie 1916”.
Sergent Postolache Alexandru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Poiana-Țapului și Cosmești în 1916-1917”.
Sergent Luca Toader, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cosmești la 3 August 1917”.
Sergent Ciser Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 10 Iulie 1917”.
Sergent Miron Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care a condus acțiunea unei patrule de recunoașteri asupra localității Tulgheș(Transilvania) la 9 Octomvrie 1916”.
Caporal Manolache Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești(Gorj) în 1916 și la Nămoloasa la 9 Iulie 1917”.
Caporal Guliga Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat pe Argeș la 25 Noemvrie 1916”.
Caporal Ciuche Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cosmeștii-Vechi la 2 August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a următorii gradați și soldați din Regimentul 54/56 Infanterie:
Caporal Arhip Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Sinaia la 27 Octomvrie 1916”.
Caporal Bănuțu Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 6 Iulie 1917”.
Caporal Țupu Alexandru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Tulgheș (Transilvania) la 2 Octomvrie 1916”.
Caporal Niculiță Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu (Transilvania) la 30 Septemvrie 1916.
Caporal Sârghi Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Toplița la 24 August 1916”.
Caporal Otrocol Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu (Transilvania) la 10 Septemvrie 1916 și la Cărbunești (Gorj) la 4 Noemvrie 1916”.
Caporal Ciocoiu Toader, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru priceperea și bravura cu care și-a condus grupa într-o patrulă de recunoaștere asupra localității Tulgheș (Transilvania) în ziua de 4 Decemvrie 196”.
Caporal Rotaru Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru priceperea și bravura cu care și-a condus grupa într-o patrulă de recunoaștere asupra localității Rusca(Transilvania) în ziua de 13 Septemvrie 1916”.
Caporal Kiorlisă Ioan, , din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru priceperea și bravura cu care și-a condus grupa într-o patrulă de recunoaștere asupra localității Petrosu (Transilvania) în ziua de 12 Septemvrie 1916 și la Cărbunești la 6 Noiemvrie 1916”.
Caporal Combert Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru priceperea și bravura cu care și-a condus grupa într-o patrulă de recunoaștere asupra localității Pietrele-Roșii în ziua de 7 Septemvrie 1916”.
Caporal Pralea Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Poiana Spînului (Argeș) în ziua de 2 Noiemvrie 1916”.
Caporal Gabor Petru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Argeș în ziua de 30 Octomvrie 1916”.
Soldat Matei Gheorge, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu (Transilvania) la 13 Septemvrie 1916”.
Soldat Vasile Nicolae, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Tulgheș (Transilvania) la 10 Octomvrie 1916”.
Soldat Spătaru Nicolae, , din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Tulgheș (Transilvania) la 12 Octomvrie 1916”.
Soldat Simeon Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Valea-Jidanului (Transilvania) la 1 Septemvrie 1916”.
Soldat Călui Ion zis Ungureanu, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat cu prilejul unei recunoașteri la 3 Septemvrie 1916”.
Soldat Dorneanu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Pietrele-Roșii, la 8 Septemvrie 1916”.
Soldat Peisic Avram Herșeu, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Varnița la 10 Decemvrie 1916”.
Soldat Andrei Grigore, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu la 13 Septemvrie 1916”.
Soldat Pal Ianuș, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Bâlea-Rătăcel (Transilvania) în ziua de 25 Septemvrie 1916”.
Soldat Cojocaru Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Bâlea-Rătăcel (Transilvania) în ziua de 25 Septemvrie 1916”.
Soldat Andrieș Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Bâlea-Rătăcel (Transilvania) în ziua de 25 Septemvrie 1916”.
Soldat Cojoc Dumitru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Rogoaza (Transilvania) la 13 Septemvrie 1916”.
Soldat Pața Andron, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu la 3 Septemvrie 1916”.
Soldat Cucaș Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrele Roșii la 13 Septemvrie 1916”.
Soldat Ungureanu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Petrosu la 18 Octomvrie 1916”.
Soldat A. Popei Gheorhe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Rogoaza (Transilvania) la 13 Septemvrie 1916”.
Soldat Bălăiță Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Argeș 29 Noiemvrie 1916”.
Soldat Pașcu Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Sălătruc (Argeș) în ziua de 3 Noiemvrie 1918”.
Soldat Iftimie Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Mizil la 6 Decemvrie 1916”.
Soldat Grecu Neculai, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești (Gorj) la 4 Noiemvrie 1916”.
Soldat Loghin Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești (Gorj) la 30 Octomvrie 1916”.
Soldat Filipesu Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Poiana Spinului la 29 Octomvrie 1916”.
Soldat Lungu Gheorge, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești (Gorj) la 4 Noiemvrie 1916”.
Soldat Nechifor Neculai, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești (Gorj) la 7 Noiemvrie 1916”.
Soldat Călugăru Dimitrie, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Argeș la 30 Octomvrie 1916”.
Băbălău Simeon, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cărbunești (Gorj) la 19 Noiemvrie 1916”.
Soldat Teodor Dimitrie, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Muntele Omul la 30 Octomvrie 1916”.
Soldat A. Tomei Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Vidra la 23 Decemvrie 1916”.
Soldat Vătămănescu Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa lșa 8 Iulie 1917”.
Soldat Șerban Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 12 Iulie 1917”.
Soldat Radu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 6 Iulie 1917”.
Soldat Câmpeanu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 21 Iulie 1917”.
Soldat Pantelimon Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 6 Iulie 1917”.
Soldat Suman Dimitrie, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 10 Iulie 1917”.
Soldat Pintilie Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 28 Iulie 1917”.
Soldat Guțulescu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 6 Iulie 1917”.
Soldat Olărașu Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 24 Iulie 1917”.
Soldat Nistor Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 30 Iunie 1917”.
Soldat Hanganu Petre, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 12 Iulie 1917”.
Soldat Lungu Neculai, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 6 Iulie 1917”.
Soldat Ciocan Toader, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 12 Iulie 1917”.
Soldat Chițu Iancu, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Nămoloasa la 29 Iunie 1917”.
Soldat Ionică Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Mărășești la 6 August 1917”.
Soldat Vădana Petru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cosmești la 2 August 1917”.
Soldat Croitoru Toma, , din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cosmești la 9 August 1917”.
Soldat Ipati Tudorachi, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Cosmești la 2 August 1917”.
Pentru curajul și devotamentul cu care au luptat la Cosmeștii-Vechi în zilele de 1 și 2 August 1917 următorii soldați din Regimentul 54 Infanterie au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a:
Soldat Andrei Ioan;
Soldat Chelaru P.;
Soldat Cuciureanu Ioan;
Soldat Pascaru Dimitrie;
Soldat Fodor P.;
Soldat Mânzu V.;
Soldat Pricop V.;
Soldat Munteanu Gr.;
Soldat Parfenie Gh.
Au fost decorați cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii gradați și soldați din Regimentul 54/56 Infanterie:
,,Sergent Popovici Petre, din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și devotamentul cu care a luptat la Mărășești în Iulie 1917”.
,,Soldat Stan Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și devotamentul cu care a luptat în timpul luptelor dela Mărășești în zilele de 6-7 August 1917”.
,,Soldat Sufragiu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și devotamentul cu care a luptat în timpul luptelor dela Mărășești în zilele de 6-7 August 1917”.
,,Soldat Mihăilă Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și devotamentul cu care a luptat în timpul luptelor dela Mărășești în zilele de 6-7 August 1917”.
În ,,Monitorul Oastei” , vol. 2, din 1918 se consemnează:
,,Art. V.- Conferim Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a următoarelor grade inferioare din regimentul 54/56 infanterie pentru sângele rece și îndemânarea cu care și-au mânuit mitralierele în timpul luptelor dela Cozmeștii-Vechi în zilele de 1-2 August 1917:
Soldaților: Țugui Constantin, Vultur Ioan, Munteanu Vasile, Gușă Gheorghe, Andrei Gheorghe, Băisan Gheorghe, Iaut Vasile, Habet Iancu.
Art. VI.- Conferim Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a următoarelor grade inferioare pentru bărbăția și credința cu care au luptat la Mărășești în Iulie 1917:
Soldatului Luciu Gheorghe, din regimentul 54/56 infanterie”.
În anul 1917 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 54 /56 Infanterie:
,,Locotenent-colonel Dumbravă Virgiliu, din regimentul 54 infanterie”.
,,Căpitan Mitrescu Vasile, din regimentul 54 infanterie”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” următorii ofițeri:
Locotenent Vicol Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care și-a condus compania în luptele dela Mărășești de la 2-5 August 1917”.
Locotenent Costinescu Dumitru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și priceperea cu care a condus compania de mitraliere în toate atacurile date de inamic la Movilenii-de-Sus dela 25 Iulie la 3 August 1917”.
Locotenentul de rezervă Acsinte Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru zelul și devotamentul ce a pus la serviciul de adjutant al regimentului, făcând o perfectă legătură între brigadă, regiment și batalioane, în timpul luptelor dela Movilenii-de-Sus și Cosmeștii Vechi dela 25 Iulie-7 August 1917”.
Locotenentul de rezervă Hotnug Aurel, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru zelul și devotamentul ce a depus în funcția de adjutant de batalion , făcând legătura între regiment și batalion în luptele dela Movilenii-de Sus și Cosmeștii Vechi dela 25 Iulie-3 August 1917”.
Locotenentul de rezervă Lăzăreanu Neculai, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a făcut legătura între batalion și companii în luptele dela Movilenii-de Sus și Cosmeștii Vechi dela 25 Iulie-3 August 1917”.
Locotenentul de rezervă Dumitrescu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și priceperea cu care a condus compania întoate atacurile date de inamic la Movilenii de Sus dela 25 Iulie-3 August1917”.
Sublocotenent Cacaliceanu Dumitru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care a condus plptonul respingând pe inamic în timpul luptelor dela Movilenii de Sus dela 25 Iulie-5 August 1917”.
Sublocotenent Lalescu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care a condus plotonul respingând pe inamic în timpul luptelor dela Movilenii de Sus dela 25 Iulie-3 August1917”.
Sublocotenent Dumitriu Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care a condus plotonul respingând pe inamic în timpul luptelor dela Movilenii de Sus dela 25 Iulie-3 August 1917”.
Sublocotenent Costinescu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care a condus plotonul respingând pe inamic în timpul luptelor dela Movilenii de Sus dela 25 Iulie-3 August 1917”.
Sublocotenent Antoni M., din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a condus plotonul în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Sublocotenent Nicolăiță V., din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a condus plotonul în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Sublocotenent Iordăchescu Constantin, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și destoinicia cu care și-a condus compania în luptele dela Movilenii de Sus și Mărășești în August 1917”.
Sublocotenent Costinescu V., din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care și-a condus plotonul în luptele dela Mărășești în August 1917”.
Sublocotenent în rezervă Zacopeoanu D., din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și destoinicia cu care și-a condus secția de mitraliere în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri din Regimentul 54/56 Infanterie:
Sergent Iorga Ioan, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus secția în primele valuri de atac în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Sergent A Lupului Dumitru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus secția în primele valuri de atac în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” următorii ofițeri:
Maior Ionescu Alexandru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru bravura și priceperea cu care și-a condus batalionul în luptele dela 6,7 August 1917, la aripa stângă a diviziei IX sud Mărășești respingând pe inamic și menținând poziția ocupată cu toate atacurile îndârjite ale inamicului”.
Maior Tulescu Radu, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și priceperea ce a arătat dela 26 Iulie-8 August 1917, rezistând cu batalionul ce îl comanda pe pozițiile dela Movilenii-de Sus tuturor atacurilor îndârjite ale inamicului menținând poziția”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii gradați din Regimentul 54/56 Infanterie:
Caporal Chiriac Dumitru, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care și-a condus grupa în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Caporal Lalu Vasile, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care și-a condus grupa în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917”.
Într-un Înalt Decret din data de 4 iulie 1918, se arată:
,,Conferim Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a , următoarelor grade inferioare din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și destoinicia cu care s-au condus în patrulă , aducând știri precise în luptele, dela Mărășești dela 2-6 August 1917:
Soldaților: Zamfir Th., Bârjoveanu Gh., Pruncu Constantin, Vârgă Dumitru, Tătaru Ianoș”.
,,Conferim Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a , următoarelor grade inferioare din regimentul 54/56 infanterie, pentru curajul și devotamentul de care au dat dovadă în luptele dela Mărășești dela 2-6 August 1917:
Soldaților: Mârț Ioja, Gătian Neculai, A Lupoaiei Gh., A Doamnei Ichim, Tănasă Grigore, Dascălu Vasile, Ursu Gheorghe, Gogu Constantin, Pitică Anton, Roman Constantin, Sughiu Gheorghe, Ardeleanu Alexandru, Cârnu Gheorghe, Platon Vasile, Mocanu Vasile, Cotnăraș Alexandru, Pricop Luca, Calistru Constantin, Pișleag Dumitru, Onuțu Neculai, Stoleriu Gheorghe, Marodin Mihai, Antoni M. Vasile, Bârsan Iordache, Mânzu Vasile, Borislav Ilici, Dascălu Chiriac”.
A fost decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa a II-a ,,elevul plutonier Mihăilescu I. Petru din regimentul 54/56 infanterie pentru curajul și destoinicia cu ca și-a condus secția de mitraliere în luptele dela Cosmeștii-Vechi 11 august 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa a II-a, următorii subofițeri:
Plutonier major, Luciu Iancu, din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru vitejia și avântul cu care s-a aruncat în fruntea plotonului asupra inamicului punându-l în dezordine în luptele din zilele de 1 și 2 August 1917”.
Într-un Înalt Decret din anul 1918 se consemnează: ,, Art. II.- Conferim Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următoarelor grade inferioare din regimentul 54/56 infanterie, pentru bravura și devotamentul deosebit cu care și-au comandat unitățile în luptele dela Cosmeștii-Vechi în August 1917:
Sergenților: Stoleru Gheorghe, Ștefan Th., Dăscălescu V., Oprea N. Ioan, Iordăchescu Dumitru, Păvăluc Constantin”.
În anul 1920 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 54 /56 Infanterie:
Căpitanul de rezervă Florescu P. Mihail din regimentul 54/56 infanterie, ,,pentru bravura și devotamentul ce a arătat în luptele dela Butca-Rătăcel și Răgoaza în 1917”.
Lista comandanților Regimentului 54 Infanterie (54/56 Infanterie):
Colonel Belinski Pavel (1914 – 1916);
Locotenent-colonel Vasiliu Ștefan (1916-15 iunie 1917);
Colonel Miron Vasile ( iunie 1917- );
Locotenent-colonel Solomon Ion (15 iunie 1917-1920);
Colonel Ștefan Ionescu (1920-1923).
Portret de erou: sublocotenent de rezervă Nicolae Golescu
Nicolae Golescu, inginer la Atelierele C.F.R., în urma cererii sale, de a fi repartizat la o unitate operativă a fost mobilizat la Regimentul 54 Infanterie.: ,,La noi în familie, spune el, este o tradiție de neam care ne obligă să fim cot la cot cu cei mulți”. În poziția ocupată de Regimentul 54 Infanterie la Poiana Spînului în luptele de la Oituz, din toamna anului 1916, aflat în fruntea companiei pe care o comanda, Nicolae Golescu a dirijat focul și a luat măsuri pentru refacerea tranșeelor distruse de inamic. Un glonț i-a curmat viața la fel ca și fratelui său, căzut în mod eroic pe frontul Războiului pentru Întregirea României. Preotul Petru Popa, duhovnicu Regimentul 54 Infanteria consemna:
În aceste lupte a căzut, străpuns de gloanțe dușmane, locotenentul Neculai Golescu, din familia celor de la 1848. A preferat frontul decât serviciile de subzistență, unde niște hârtii personale arătau că fusese repartizat. Fie-i țărâna ușoară! L-am dus fără pompă militară la mormânt și l-am îngropat lângă biserica din Sălătruc. Dumnezeu să-l ierte!
REGIMENTUL 4 ARTILERIE
( REGIMENTUL ARTILERIE GARDĂ, REGIMENTUL 70 ARTILERIE)
În anul 1895, la Tipografia și Legătoria de Cărți ,,W. Haben” din Roman a apărut lucrarea Descripția tunurilor de 75 mm și a munițiunilor. Întreținerea țevei. Lucrarea are 81 de pagini, format(15×11,5), și se află în colecția Bibliotecii Academiei Române. Generalul de brigadă Christache Crăiniceanu, comandant de baterie în Regimentul 4 Artilerie în timpul Războiului de Independență, a publicat în anul 1896, Impresiuni din războiul 1877-1878, lucrare în care a descris acțiunile de luptă ale unității romașcane. În anul 1914, la Tipografia ,,Leon Friedman” din Roman a apărut lucrarea Instrucțiuni relative la activitatea Comandantului de divizion și de baterie pe timpul pregătirei tragerei. Lucrarea are 84 de pagini, format(15,5 x10,5), și se află în colecția Bibliotecii Academiei Române.
Primul regiment de artilerie din armata română a fost înființat la 21 decembrie 1860, prin unirea bateriilor de artilerie din Țara Românească cu divizionul de artilerie din Moldova, sub numele de Regimentul de artilerie. La 1 august 1868, prin înființarea celui de-al doilea regiment de artilerie din armata română, vechiul regiment a primit numele de Regimentul 1 Artilerie.
Regimentul 4 Artilerie s-a înființat în garnizoana Roman la în baza Înaltului Decret nr. 489 din data de 1 martie 1877, din vechiul Regiment nr. 1 Artilerie, la care s-a încorporat o secție din bateria teritorială de pompieri din orașul Roman. În baza aceluiași decret, comandant al Regimentului 4 Artilerie a fost numit colonelul Alexandru Anghelescu. Patronul spiritual al Regimentului 4 Artilerie este sărbătorită de Biserica Ortodoxă Română la data de 8 septembrie, ,,Nașterea Maicei Domnului”. Regimentul 4 Artilerie la data constituirii avea în dotare 36 de piese, fiind organizat pe două divizioane, având 6 baterii, dintre care cinci montate și una călăreață. De la vechiul Regiment nr. 1 Artilerie acesta a primit două baterii pedestre, o secție formată din două tunuri de la bateria călăreață și jumătate din plutonul de meseriași. Efectivele unității de artilerie romașcane se cifrau la 28 ofițeri, 499 soldați și gradați și 272 de cai.
Regimentul 4 Artilerie era independent și mai avea în compunere ,,un mare stat major”, un ,,mic stat major” și un pluton ,,afară din rânduri”. În ceea ce privește dotarea cu armament menționăm faptul că în primăvara anului 1877 au fost repartizate Regimentului 4 Artilerie, 4 baterii de tunuri ,,Krupp” din oțel calibru 78 mm ( 24 piese precum și 2 baterii de tunuri ,,Krupp” din oțel calibru 87 mm. Artileriștii aveau în dotare ca armament individual revolverul Belgian ,,Galant-Lebeau” model 1874, calibru 9 mm, precum și revolverul ,,Buescu” calibru 11mm. Acesta din urmă a fost proiectat de către căpitanul român Vasile Buescu și fabricat în Franța, fiind prima armă românească de această categorie aflată în dotarea armatei noastre.
Cazarma Regimentului 4 Artilerie a fost construită în anul 1875 fiind alături de cazarma din Iași și din Giurgiu cele mai vechi stabilimente care au adăpostit primele unități de artilerie din armata română. În curtea regimentului au funcționat de-a lungul timpului diverse structuri militare printre care și ateliere de reparații tehnică de artilerie ale Arsenalului Armatei.
Prin Înaltul Decret nr. 489, la data de 8 martie 1877, comandant al Regimentului 4 Artilerie Roman a fost numit colonelul Nicolae Dabija.
În baza Înaltului Decret nr. 327/1877 următorii elevi ai Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie au fost avansați la gradul de sublocotenent și repartizați în Regimentul 4 Artilerie:
Sublocotenent Urlățeanu Niculae;
Sublocotenent Culoglu George;
Sublocotenent Cioranu Albert;
Sublocotenent Hartel Artur;
Sublocotenent Drăghici Dimitrie.
Ordinea de bătaie a Regimentului 4 Artilerie la data decretării mobilizării, în baza Înaltului Decret nr. 787 din data de 05 aprilie 1877, era următoarea:
Col.Dabija Nicolae – comandant;
Lt.col. Agarici Ștefan;
Mr. Pascu Șerban;
Mr. Crăciunescu Constantin- comandant bateriei a 5-a și ulterior comandant de divizion;
Cpt. Albu Epaminonda – comandantul bateriei a 2-a;
Cpt. Boteanu Romulus – comandantul bateriei a 1-a Călăreață;
Cpt. Șomânescu Ion-comandantul bateriei a 4-a;
Cpt. Georgescu Nicolae-comandantul bateriei a 6-a;
Cpt. Crăiniceanu Cristache-comandantul bateriei a 3-a;
Cpt. Bunescu Nicolae-comandantul bateriei a 5-a;
Lt.Vâgâi Alexandru;
Lt. Ghițescu Matei;
Lt. Drăgoescu Liviu;
Lt. Popovici Nicolae;
Lt. Zăhăreanu Alexandru;
Lt. Olănescu Ion;
Slt. Constantinescu Toma;
Slt. Dimitriu George;
Slt. Păun George;
Slt. Dimitriu Nicolae;
Slt. Vasilescu Nicolae;
Slt. Urlățeanu Nicolae;
Slt. Culoglu George;
Slt. Cioran Albert;
Slt. Drăghici Dimitrie;
Slt. Hartel Artur;
Administrator clasa a II-a Pretorian Arghir;
Administrator clasa a III-a Malaxa Mihai;
Administrator clasa a III-a Ghiorghiași Nicolae.
În baza Înaltului Decret nr.952 din 27 aprilie 1877 s-a ordonat o nouă organizare a armatei române, Regimentul 4 Artilerie fiind încadrat în rezerva de artilerie a Corpului 2 Armată, cu 6 baterii de tunuri. În cadrul dispozitivului strategic defensiv adoptat de armata română până la data de 25 aprilie 1877 cănd s-a încheiat mobiizarea, Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” cu bateriile 1,2,3,5 și 6 se afla cantonat în București ș încadra Rezerva Generală a armatei. Dacă declarația istorică din 9 mai 1877 rostită de Mihail Kogălniceanu în Adunarea deputaților constituie actul oficial al începerii Războiului pentru Independență, duelul de artilerie de la Calafat din data de 26 aprilie 1877 reprezintă în mod neoficial momentul intrării României în război, artileriștii romăni devenind ,,primii vestitori ai independenței”.
După jumătatea lunii mai 1877, Regimentul 4 Artilerie va ocupa un dispozitiv de luptă pe frontiera de sud între localitățile Turnu Severin și Flămânda. Bateriile 3 și 6 ale regimentului vor fi dispuse la Băilești, în compunerea Diviziei 3 Infanterie, comandată de colonelul George Anghelescu. Concomitent, bateriile 2 și 5 erau dispuse la Ostroveni-Bechet, în timp ce bateria a 4-a se afla dislocată în localitatea Corabia, acestea subordonându-se Diviziei 4 Infanterie, comandată de generalul George Manu. După trecerea trupelor ruse pe malul sudic al Dunării la data de 24 iunie 1877, bateria călăreață și bateria 4 din Regimentul 4 Artilerie ocupă poziții de tragere pe malul stâng al Oltului, în apropierea orașului Turnu Măgurele.
După data de 2 iulie 1877, Divizia 4 Infanterie va prelua de la trupele ruse sectorul cuprins între râul Olt și localitatea Flămânda. Bateria a 4-a comandată de căpitanul Șomănescu Ion din compunerea Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”, împreună cu bateriile 1 și 5 din Regimentul 3 Artilerie vor constitui un divizion comandat de maiorul Alexandru Fălcoianu, și vor ocupa începând cu data de 9 iulie, poziții de tragere în raionul orașului Turnu Măgurele. La data de 12 iulie 1877 bateriile de artilerie din compunerea divizionului comandat de maiorul Alexandru Fălcoianu, vor executa un puternic foc de artilerie asupra pozițiilor otomane dislocate în orașul Nicopol.
Căpitanul Șomănescu Ion, comandantul bateriei a 4-a din Regimentului 4 Artilerie ,,Roman” va primi aprecieri din partea generalului rus A.D.Stolâpin care remarca; ,,serviciile făcute mai cu seamă de maiorul Fălcoianu, căpitanii Șomănescu și Alexandrescu, locotenenții Ștefănescu, Popovici și Olănescu, sergentul Leonida” precum și faptul că ,,artileria română este demnă de sfânta cauză ce se apără” . La rândul său comandantul divizionului, maiorul Alexandru Fălcoianu aprecia comportarea subordonaților săi: ,
Astfel căpitanul Șomănescu, comandantul bateriei a 4-a a parvenit în fața focurilor inamice a-și trece bateria dintr-o pozițiune într-alta fără a i se întâmpla nici un accident. Sublocotenentul Harttel Arthur tot din aceea bateie a arătat multă bravură în marșul bateriei la flancul stâng[…]
Generalul George Manu comandantul Diviziei a 4 română a emis un ordin de zi în care se arăta:
Asistând în persoană la luptă […] m-au încredințat că au binemeritat de la patrie, susținând cu onoare drapelul românesc, necruțând nici un fel de osteneală și bravând cu curaj toate pericolele la care erau expuse, îndeosebi bateria căpitanului Șoimănescu, de la cel din urmă soldat până la comandantul său a avut o comportare eroică.
Sublocotenentul Hartel Arthur a executart trageri de flanc cu un singur tun asupra pozițiilor unei baterii otomane, alături de sergentul major George Niculescu. La data de 1 iulie 1877, colonelul Alexandru Anghelescu, primul comandant al Regimentului 4 Artilerie a fost numit în funcția de comandant al Diviziei 2 Infanterie în locul colonelului Ioan Logadi. Colonelul Enric Herkt a fost numit la data de 13 iulie 1877 comandantul artileriei Diviziei 4 Infanterie din care făcea parte și bateriile 2,4 și 5 din Regimentul 4 Artilerie.
La data de 17/29 iulie 1877, la Cartierul General al Armatei Române de la Poiana Mare, Regimentul 4 Artilerie primește drapelul corpului de oaste. Cu acest prilej, M.S. domnitorul Carol I transmite prin Înaltul Ordin de Zi:
Dându-vă drapelul corpului, vă încredințez onoarea României, pe care o pun astfel sub scutul curajului, devotamentului și abnegației voastre. Pentru prima oară se prezintă solemna ocazie de a primi drapelul în prezența mergerii pe câmpul de onoare, căutați a-l încununa de o nemuritoare glorie. Nu uitați niciodată că drapelul este simbolul patriei; cea mai mare onoare pentru voi este de a vă da viața pentru a-l apăra și a-l păstra în mâinile voastre, făcându-lpururea să fâlfâie peste toate obstacolele, ce va învinge vitejia voastră.
Pentru a mări capacitatea de foc a Diviziei 3 Infanterie s-a ordonat ca începând cu data de 19 iulie 1877, bateriile 1, 3 și 6 din Regimentul 4 Artilerie comandate de maiorul Șerban Pascu șă intre în subordinea acestei mari unități.
La data de 11 august 1877, Marele Cartier General român a ordonat ca trecerea Dunării de către Armata română de operații să se execute pe la Corabia, pe un pod de vase construit între localitățile Siliștioara și Măgura. Bateria 1 Călăreață din Regimentul 4 Artilerie, parte a unui detașament constituit, a primit misiunea de a asigura construcția podului și a trecerii trupelor dincolo de Dunăre. La solicitarea armatei ruse, începând cu data de 26 august 1877, bateria comandată de către căpitanul Bunescu din Regimentul 4 Artileie a fost afectată acesteia cu misiunea de a regla tragerea bateriilor lor de asediu. Registru istoric al bateriei a 2-a din Regimentului 4 Artilerie consemnează momente ale campaniei desfășurată între 26 -30 noiembrie 1877:
Pe 26 și 27 noiembrie…, oamenilor li s-a redus rația de hrană la jumătate, până la al doilea ordin… Pe 28 noiembrie, în ziua capitulării Plevnei, ,,oamenii nu au avut hrană” asta dimineața, pentru că după miezul zilei, ,,la ora 2, bateria înhămată a primit ordinul de a ocupa fortul Craiova” pe care până la urmă tot nu l-au ocupat.: ,,la 3,30 ore d.a. capitulând armata turcească, se întoarce bateria în parc.
La 29 noiembrie: ,,oamenii nu au avut hrană de la intendență, tunurile și chesoanele în parc, oamenii în repaos, dîndu-le numai ½ de rație de hrană. Pe 30 noiembrie: Idem, idem.
Aceste însemnări memorabile au fost puse pe hârtie de către comandantul bateriei a 2-a din Regimentului 4 Artilerie locotenentul Ghițescu Matei. Acesta își exprima nemulțumirea datorită faptului că bateria pe care o comanda, după ce în perioada 26 august la 27 noiembrie 1877, a executat trageri asupra otomanilor cu 395 de șrapnele și 1190 obuze ordinare, la data de 28 noiembrie 1877, data capitulării Plevnei, se afla în imposibilitatea de a executa o singură lovitură de tun.
La data de 5 decembrie 1877, conform Înaltului ordin de zi nr.174 s-a stabilit o nouă organizare a armatei române, luând ființă cu această ocazie Corpul de vest. Regimentul 4 Artilerie făcea parte din artileria Diviziei 3 Infanterie, și a primit ordin să constituie un eșalon separat, și să se deplaseze de la Plevna către țară. Misiunea încedințată regimentului, era aceea de a escorta prizonierii turci capturați de armata română la Plevna. După încheierea campaniei din Bulgaria, Divizionul 1 s-a deplasat prin Tecuci, Bârlad, Vaslui la Iași, iar Divizionul 2, prin Adjud, Bacău la Roman, fiind dislocat în cazarma construită special pentru unitatea de artilerie.
Drapelul Regimentului 4 Artilerie a fost decorat la data de 8 octombrie 1878 cu Medalia ,,Trecerea Dunării” pentru meritele deosebite dovedite pe câmpul de luptă.
Prin Înaltul Decret No. 1377 de la 13 Iunie 1877, Măria Sa Domnitorul, a bine-voit a acorda medalia ,,Virtutea militară” oficerilor și gradelor inferioare ce urmează pentru fapte de curagiu și devotament săvârșite în zilele de 4, 10, 15, 20 și 27 Mai 1877, cu ocasiunea bombardărilor de la Izlaz, Beket și Corabia.
Au fost decorați cu Medalia de aur ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 4 Artilerie:
Locotenent Zăhăreanu Alexandru, din regimentul al 4-lea artilerie;
Locotenent Cucu Nicolae, din regimentul al 4-lea artilerie;
Au fost decorați cu Medalia de argint ,,Virtutea Militară” următorii gradați din Regimentul 4 Artilerie:
1. Brigadier Munteanu Anton, din regimentul al 4-lea artilerie;
2. Brigadier Robu Ilie, din regimentul al 4-lea artilerie.
Prin Înaltul decret Nr. 1968 din 19 Octombrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” ,,pentru a încuragia și tot o dată a răsplăti serviciile făcute în luptele se s-a succedat în zilele de 27,30 și 31 August și 6 Septembrie, oficierilor și gradelor inferioare ce urmează:
Căpitan Boteanu Romulus, din regimentul 4 de artilerie;
Căpitan Crăiniveanu Hristen, din regimentul 4 de artilerie;
Căpitan Georgescu Nicolae, din regimentul 4 de artilerie;
Locotenent Vagăl Alexandru, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Pătru George, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Harttel Hartur, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Dimitriu George, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Urlățeanu Nicolae, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Constantinescu Toma, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Cioran Albert, din regimentul 4 de artilerie;
Sublocotenent Drăghici Dimitrie, din regimentul 4 de artilerie”.
Prin Înaltul decret Nr, 2019 din 22 Octombrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” pentru a încuragia și tot o dată a răsplăti serviciile făcute în luptele se s-a succedat în zilele de 30 August, 2 și 6 Septembrie, precum și pentru neadormita priveghere ca s-a desfășurat urmată de observație:
Caporal Stănescu Grigore, din regimentul 4 artilerie.
Prin Înaltul decret Nr, 2100 din 26 Octombrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” oficerilor ce urmează care a dat probe de curagiu, energie și devotament în îndeplinirea misiunei lor la ori-ce ocasiune ce s-a presentat a fi chemați de a esecuta ordinele ce li s-au dat sub focurile cele mai vii ale inamicului:
D-lui maior Cătănescu Constantin, din regim. al 4-lea de artilerie”.
Prin Înaltul Decret No.33 din 3 ianuarie 1878 s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează ,,pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea luptelor ce s-a succedat:
Soldat Constantin Ion, din regimentul 4 de artilerie;
Soldat Călimănescu Dima, din regimentul 4 de artilerie”.
Prin Înaltul decret No. 311 din 15 februarie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” oficerilor și gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiuși devotament săvârșite cu ocasiunea diferitelor lupte ce s-au succedat:
1.Maior Pascu Șerban, din regimentul 4 artilerie;
2.Căpitan Șoimănescu Ion, din regimentul 4 artilerie;
3.Locotenent Ghițescu Matei, din regimentul 4 artilerie;
4.Preot Ursu Gavrilă, din regimentul 4 artilerie”.
Prin Înaltul Decret No. 693, de la 4 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează care s-a găsit răniți în spitalul damelor din Iași și la spitalul Sfânta-Maria:
Soldat Hoboiu Alexandru, din regimentul 4 de artilerie.
Prin Înaltul Decret No.1254 din 22 Maiu 1878, s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează ,,pentru curagiul cu care s-au distins în diferitele lupte la care au luat parte:
Segentului-major Ștefan Vasile, din regimentul 4 de artilerie;
Segentului Stroe Ioan, din regimentul 4 de artilerie;
Segentului Geangu Alexandru, din regimentul 4 de artilerie;
Segentului Racoviță Petru, din regimentul 4 de artilerie;
Segentului Zaharia Nicolae, din regimentul 4 de artilerie;
Segentului Dimitrie Nicolae, din regimentul 4 de artilerie;
Brigadierului Tânjeală Constantin, din regimentul 4 de artilerie;
Brigadierului Dimitrescu Ioan, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Trifan Șerban, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Pârvu Radu, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Danciuc Vasile, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Cosma George, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Rotaru Paraschiva, din regimentul 4 de artilerie;
Soldatului Chiper Ioan, din regimentul 4 de artilerie”.
Prin Înaltul Decret No.980 din 29 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia,,Virtutea Militară” gradelor inferioare ce urmează care sau găsit răniți în spitale din diferite garnizoane:
Soldat Bordan Constantin, din regimentul 4 de artilerie”.
Prin Înaltul Decret No/ 2637 de la 23 Noiembrie 1878, ,,dupe propunerea făcută de D. ministru Secretar de Stat la departamentul de resbel, prin raportul No. 676 s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară” gradelor inferioare ce urmează pentru curagiul ce au arătat în luptele la care au luat parte și unde au fost răniți:
Sergentului Notaru Mincu, solaților Servitoru Dimitrie și Bucătaru George din al 4- lea regiment de artilerie”.
Conform Înaltului Decret nr. 81 din 17 ianuarie 1879, ,,s-a acordat dreptul de a părta medalia ,,Virtutea Militară” gradelor inferioare din Regimentul 4 Artilerie pentru curagiul ce au desvoltat în luptele la care au luat parte:
Sergenți majori: Nicolau Costache, Bejan Costache;
Sergenți: Priscu Nicolau, Stănescu Vasile, Popovici Ion, Antohie Constantin, Călinescu Costache, Ionescu Ioan, Gramă Ghiță, Ieomia Lazăr, Buciuman Alecu, Panaitescu George, Calmusky Dimitrie, Popovici Ioan, Popa Dimitrie, Ștefănescu Toader, Constantinescu Vasile;
Brigadieri: Croitoru Dimitrie, Aritonescu Tudor, Andrei George, Mirea Voicu, Monuta Ștefan, Șerbănescu Toader;
Soldați: Feraru Ioan, Stănescu Pârvan, Donailă Vasile, Scripcaru Mihai, Pozan Vasile”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret No. 1192 din 24 Maiu 1879 colonelului Costescu Anton din Regimentul 4 Artilerie i ,,se acordă dreptul de a purta Medalia ,,Virtutea Militară” de Aur pentru ,,fapte meritorii în timpul luptelor din Bulgaria”.
Conform Înaltului Decret nr. 2698 /1881, căpitanul Crăiniceanu Cristache din Regimentul 4 Artilerie primește dreptul de a purta Medalia ,,Virtutea Militară”.
Conform deciziei Ministerului de război nr.15 din 28.04.1881 este modificată structura organizatorică a regimentelor de artilerie. Astfel, primul division este format din trei baterii de tunuri de calibru 87 mm model 1874, iar al doilea division din două baterii pedestre și una călăreață cu tunuri de calibrul 75 mm, model 1880.
Începând cu data de 22 iunie 1881, s-a dispus ca Regimentul 4 Artilerie să se disloce la Iași, mai puțin bateriile 1 și 3, care au rămas în garnizoana Roman.
La data de 1 aprilie 1883, artileria română a fost organizată pe brigăzi care aveau în compunere două regimente. Astfel, la Roman s-a înființat Brigada 4 Artilerie formată din Regimentele 4 și 8 Artilerie. Comandant al Brigâzii 4 Artilerie a fost numit cu data de 9 aprilie 1883, în baza Înaltului Decret nr. 836 comandantul Regimentului 4 Artilerie, colonelul Anton Costiescu. În orașul Galați a luat ființă la data de 31 mai 1885, Divizionul de Artilerie Călăreață, constituit din trei baterii provenite de la Regimentele 2, 3 și 4 Artilerie.
Conform Înaltului Decret nr. 2360 din 15 aprilie 1887, Regimentul 4 Artilerie avea în dotare 8 baterii înzestrate cu tunuri calibru 75 mm și era destinat artileriei corpurilor de armată. În baza Înaltului Decret nr.1008 din 1 aprilie 1892, fiecare brigadă arondată unui corp de armată era constituită din trei regimente. Regimentul 4 Artilerie era în compunerea Brigăzii 4 Artilerie cu reședința la Iași și care mai avea în compunere Regimentele 8 și 12 Artilerie. În conformitate cu prevederile aceluiași decret, Regimentului 4 Artilerie i s-a stabilit reședința la Bacău.
În ordinea de bătaie a armatei române pentru anul 1899, Regimentul 4 Artilerie avea reședința în garnizoana Roman, era comandat de colonelul Ghițescu Mateiu și funcția de ajutor era încadrată de locotenent-colonel Popescu Dimitrie. În urma reorganizării cavaleriei, în conformitate cu prevederile ,,Deciziei ministeriale” nr. 909 din 6 octombrie 1893, ,,relativă la vărsarea congediaților călărași cu schimbul în regimentele de artilerie” oamenii din județele Vaslui, Fălciu, Tutova (Regimentul 7 Călărași) se vor vărsa Regimentului 4 Artilerie. În anul 1903, o baterie cu patru piese din cadrul Regimentului 4 Artilerie a fost dotată cu obuziere calibru 120 mm model 1901, acestea fiind primele muniții care foloseau lovituri având încărcătură de azvârlire.
În baza Înaltului Decret nr. 2060 din data de 1 aprilie 1905, maiorul Ghorschi George, șef de stat major al Diviziei 6 Infanterie a fost mutat în cadrul Regimentului 4 Artilerie.
Ordinul Circular al ministerului de război nr. 269 din 27 martie 1907 privind structura organizatorică a diviziilor de infanterie după efectuarea deconcentrărilor pentru reprimarea răscoalelor țărănești din anul 1907, a repartizat ½ din Regimentul 4 Artilerie, Diviziei 7 Infanterie și cealaltă jumătate Diviziei a 8-a Infanterie din Corpul 4 Armată. În timpul răscoalelor țărănești din anul 1907, la comanda Regimentului 4 Artilerie s-a aflat colonelul Iliescu Constantin și ajutor locotenent-colonel Nisipeanu Nicolae. Corpul de comandă al regimentului era format din 2 maiori, 2 contabili, 1 medic, 1 veterinar. 1 farmacist, 7 căpitani, 9 locotenenți, 6 sublocotenenți și 1 subofițer guard. Regimentul 4 Artilerie avea următoarea ordine de bătaie în ofițeri de rezervă: 1 colonel, 3 maiori, 1 căpitan, 9 locotenenți, 15 sublocotenenți, 3 medici, 5 veterinari și 2 farmaciști.
În anul 1909, regimentele de artilerie de la corpurile de armată au fost trecute la diviziile de infanterie, constituindu-se pentru fiecare divizie câte o brigadă formată din două regimente, numerotarea brigăzilor păstrând numărul diviziei din care făcea parte. Regimentul 4 Arilerie împreună cu Regimentul 8 Artilerie era subordonat Brigăzii 7 Artilerie, subordonată Diviziei 7 Infanterie.
Regimentul 4 Artilerie a participat la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic fiind în subordinea Brigăzii 7 Artilerie aflată sub comanda colonelului Petrescu Ion.
În ziua de 4 iulie 1913, regele Carol I a trecut în revistă Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”:
[…] a examinat cu de-amănuntul podul exprimându-și satisfacțiunea pentru soliditatea sa; apoi a trecut pe țărmul bulgar, unde erau așezate trupele Corpului II de armată[…] Trecând în revistă Regimentul 2 de artilerie, M.S. Regele a binevoit să înalțe la rangul de sergent pe Vasile Morțun, actualul ministru de interne, care se afla înrolat ca voluntar în regimentul 14 Roman[…] În aceeași zi, la orele 4 d.a. M.S. Regele a trecut podul și de pe malul stâng al Dunării, a primit defilarea Regimentului 4 de artilerie, și a trecut apoi în revistă, în trecerea sa la cartier, trupele din divizia a III-a.
Printre combatanții Regimentului 4 Artilerie care au participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic s-a numărat și scriitorul și publicistul evreu Lascăr Șaraga.
Participarea unității romașcane la campania militară din Bulgaria din anul 1913, a fost tratată în două lucrări publicate la tipografiile din garnizoana Roman intitulate: Cum se făcea la Noi la 4 de Artilerie de căpitanul T. Voinescu, cu 84 pagini, în 1913, și Impresii și note din campania 1913 în 1914, de I. Zamfirescu, cu 121 pagini.
Prin Decizia ministerială nr. 169 din 3 aprilie 1914 următorii ofițeri din Regimentul 4 Artilerie au primit dreptul de a purta insignele distinctive la medalia ,,Bărbăție și Credință” conferită pentru Campania din anul 1913:
Căpitan Dumitrescu Petre;
Medic căpitan Oțelescu Ion.
Conform Înaltului Decret nr. 2668 din 4 Iulie 1914 s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciul militar de 25 ani următorilor ofițeri din Regimentul 4 Artilerie:
Maior în rezervă Văleanu Gheorghe.
La începutul anului 1916, Regimentul 4 Artilerie comandat de colonelul Tulea Constantin, era subordonat Diviziei 7 Infanterie din Corpul 4 Armată și se afla dislocat în compunerea grupelor de acoperire în zona cuprinsă între Prut-Siret și Suceava.
Conform Ordinelor nr. 5817din al Corpului 4 Armată și nr. 2916 din 16 ianuarie 1916 al Diviziei 7 Infanterie, o baterie din Regimentul 4 Artilerie, batalionul 2 din Regimentul 14 Dorobanți și batalionul 2 din Regimentul nr. 27 Bacău, au format un detașament care a primit misiunea de a se deplasa la Comănești, în acoperire pe Valea Trotușului.
La data intrării României în Primul Război Mondial, Regimentul 4 Artilerie era comandat de colonelul Tulea Carol și se afla alături de Regimentul 8 Artilerie în subordinea Brigăzii 7 Artilerie, comandate de colonelul Petrescu Tudor.
Divizionul I din Regimentul 4 Artilerie cu o baterie de 53 mm și o baterie de 65 mm (cantonate la Agăș și Goioasa), Regimentul 14 Dorobanți împreună cu Regimentul 16 Infanterie și Regimentul 4 Vânători, cu un efectiv total de 8882 oameni constituiau ,,Grupul Ghimeș”, ce avea un front de acoperire de 56 km. În intervalul 15-19 august 1916, Regimentul 4 Artilerie împreună cu Regimentul 8 Artilerie și Divizionul 63 Artilerie Munte vor sprijini unitățile din organic Diviziei 7 Infanterie în luptele pentru cucerirea masivului împădurit Harghita, și ulterior pentru eliberarea orașului Odorhei. Aflat sub comanda colonelului Octav Boian, ,,Grupul Ghimeș” a primit ordin să treacă frontiera și să urmeze Valea Trotușului până la nord de localitatea Csik-Sereda, asigurând astfel trupelor noastre trecerea Carpaților și debușarea în Valea Oltului. În cadrul acestui dispozitiv, forțele principale au fost dispuse în cadrul coloanei din dreapta, la care era atașată și bateria din Regimentul 4 Artilerie, având ca deplasare Valea Trotușului.
Cu adresa nr. 296 din 3 octombrie 1916 al Marelui Cartier General, se comunica faptul că au fost achiziționate din străinătate 30 de mortiere de tranșee de 58 de mm. Pentru instruirea personalului în scopul deservirii armamentului intrat în dotare, s-a ordonat constituirea a două echipe la partea sedentară a Regimentelor 4 și 8 Artilerie. Conform Ordinului nr. 82 din 15 octombrie 1916, al Marelui Cartier General al Armatei către colonelul Vivescu Romulus, comandantul artileriei grele, s-a stabilit ca loc de desfășurare al exercițiilor cu acest tip de armament, localul Corpului 3 Armată dislocat în garnizoana Galați. În prima jumătate a anului 1917, o baterie de artilerie din Regimentul 4 Artilerie a fost întrebuințată în sectorul Pralea ca baterie de apărare antiaeriană. Bateria de artilerie antiareiană a acționat în sectorul Diviziei 6 Infanterie, a fost comandată de căpitanul Nicolae Dăscălescu și îi este atribuită o victorie aeriană obținută la data de 9/22 mai 1917. La data de 15 iulie 1917, Regimentul 4 Artilerie avea în dotare tunuri de calibru 75 mm și era comandat de locotenent-colonelul Hențescu Vasile. La data de 23 iulie 1917 artileria Corpului 4 Armată din Armata a 2-a română a început organizarea dispozitivului de luptă pentru apărarea defileului Oituz și oprirea ofensivei pregătite de inamic. Divizia 7 Infanterie era dispusă în primul eșalon al Corpului 4 Armată, fiind sprijinită de către artileria Regimentului 4 Artilerie și Regimentului 8 Obuziere, care aveau 13 guri de foc dispuse între râurile Dofteana și Oituz.
În jurnalul de operații al Diviziei 7 Infanterie se consemnează pentru ziua de 25 iulie 1917:
În două rânduri la ora 16,20 și 17,00 inamicul a încercat să împingă infanteria sa asupra punctului unde linia de tranșee taie pârâul Câmpului. În ambele rânduri însă a fost oprit de focul artileriei noastre.
Marele istoric român Gheorghe I. Brătianu, ofițer adjutant și de legătură în divizionul 1 din Regimentul 4 Artilerie, în lucrarea File rupte din cartea războiului consemnează:
La data de 10 iulie 1917, stil vechi, la ora 20, plecarea bateriilor, ne vom încolona pe șoseaua cea mare a Tecuciului: Aproape fără voie, privirile se opresc asupra colțului în care am poposit trei zile, pierdut în tufa fără nume, care ne-a adăpostit nădejdile și grijile călătoriei războinice.
Însemnările din Registrul istoric al Regimentului 4 Artilerie confirmă faptul că la data de 10 iulie 1917, regimentul se afla staționat în pădurea Cârligi, unde executa instrucție după program, pentru ca a doua zi acesta să părăsească bivuacul și să se pună în poziție de marș. Se consemnează faptul că marșul s-a executat pe timp de noapte, în bune condiții, regimentul ajungând în pădurea Dorasca la ora 05,00 unde a intrat în bivuac. Bateria a 5-a din Regimentul 4 Artilerie a ocupat poziție de tragere contra bateriilor inamice ce executau trageri cu artileria asupra orașului Tecuci. Pentru data de 20 iulie 1917, Registrul istoric al Regimentului 4 Artilerie, consemnează:
Conform ordinelor primite, Regimentul a părăsit bivuacul din Tg. Trotuș, la ora 21, punându-se în marș spre Grozești unde a ajuns la ora 1.Divizionul 1 ocupă poziție pe Valea Oituzului. Divizionul 2 idem. Divizionul 3 a luat direcția Slănic unde va ocupa poziție la comanda sectorului Slănic.
La data de 24 iulie 1917:
,,Stat major Regiment cu Divizionul 1 în Tisești. Bateria 3 în Tg. Ocna trage asupra aeroplanelor inamicului. Divizioanele 2 și 3 pe poziție în Valea Slănicului”.
La data de 26 iulie 1917: ,,Postul de comandă al Regimentului pe dealul Muncelului. La ora 3, bateriile au început o tragere de baraj asupra pozițiilor inamice”.
La data de 28 iulie 1917: ,,Inamicul atacând puternic cu artilerie de calibru mare, bateriile au fost nevoite a se retrage pentru a ocupa noi poziții.Divizionul 2 a ocupat poziții pe Oituz, în dreapta Diviziei a 6-a.Trenurile regimentare s-au retras în satul Gura Văii”.
La data de 29 iulie 1917: ,,Bateriile Divizionului 1 și 2 au ocupat poziții noi deasupra satului Nicorești și pârâul Boghiu.Bateriile Divizionului 3 care ocupa poziții pentru a bate gura defileului din capul satului Gura Slănicului s-au retras pentru a ocupa noi poziții.
La data de 30 iulie 1917: ,,Se bombardează pozițiile inamice”.
La data de 31 iulie 1917: ,,Stat major Regiment, bivuac, în satul Gura Văii. Bateriile au susținut înaintarea infanteriei, trăgând asupra punctului trigonometric, Coșna, Valea Rea, Pârâul Ruginos, cota 702 și cota 703”.
Regimentul 4 Artilerie a participat la marea bătălie de la Oituz care a avut loc în perioada 26 iulie/8 august-15/28 august 1917. În urma acestei bătălii, armata română a luat inițiativa strategică, luptele de la Coșna, Varnița, Muncelu și încheind cu cea de la Cireșoaia din 27august/9septembrie-29august/11septembrie1917 au oprit practic ofensiva inamicului și a condus la încetarea operațiunilor militare pe acest front. Trebuie menționat faptul că marele istoric român Gheorghe I. Brătianu împreună cu sublocotenentul Vasile Bulgaru era ofițer adjutant și de legătură la comanda Divizionului 1, și avea ca misiune principală transportul corespondenței secrete înte divizioanele regimentului.
Ordinea de bătaie a ofițerilor din Regimentul 4 Artilerie consemnată în fondul de arhivă, la data de 14 octombrie 1917:
Comandant: locotenent-colonel Hentzescu Vasile;
Ofițer adjutant și de legătură: locotenent Popescu Necșești, locotenent Carp N., sublocotenent Zarifopol Petru;
Divizionul 1:
Comandant: locotenent-colonel Kemingher Emanoil;
Locțiitor commandant: locotenent Hociung Eugen;
Ofițeri adjutanți de legătură: sublocotenent Bulgaru Valeriu, sublocotenent Brătianu Gheorghe
Medic ajutor: Saller Mendel.
Gheorghe I.Brătianu consemnează în mod dramatic la data de 27 iulie/9august 1917:
[…] S-a isprăvit, ne retragem. Sub potopul de obuze, șanțurile s-au făcut mormânt, pământul și-a înghițit apărătorii. Tot mai aproape se ridică pe creste copaci uriași de fum, loviturile dușmane. Coborâm, cu caii la mână, prin râpa pârâului care se prăbușește la vale. Peste un ceas dealul acesta va fi al vrăjmașului, încă o bucată de pământ ruptă din trupul țării. Am pierdut-o noi, noi… Suntem învinși, cine știe unde se va opri retragerea”. Într-adevăr linia frontului s-a modificat, inamicul a pătruns ceva mai adânc. La 23 august 1917, stil nou, linia frontului se stabilizase cu Vârful Cireșoaia la inamic, Dealul Coșna, satul Grozești, Dealul Albert, cota 547, Măgura Cașinului-1125 m.
În continuare, marele istoric descrie luptele eroice pentru vârful Coșna:
[…] Drumul strategic șerpuiește pri pădure, spre creasta Coșnei ce se ridică drept turn în cetatea dealuri pe care o apărăm…Colonelul Colori bătrân, gârbovit, cu mustățile albe, s-a ridicat deodată; brațul lui întins arăta spre vale: Pe ei, băieți i-am respins, îi prăpădim. Să mi-i luați la goană. De la 77 la 305 mm calibrul tunurilor nu lipsește nici o notă în uriașa simfonie a prăpădului. Nervii tremură obosiți de supraîncordare; până și colonelul Colori începe a-și răsuci mai repede, plictisit, nelipsitele țigări.
Ultimul asalt, la Cireșoaia a fost extrem de greu și de sângeros. Prin desișul nepătruns al pădurii, pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora hotărâtă, rețelele de sârmă erau întregi și mitralierele dușmane neatinse.
Un lucru de remarcat este faptul că exactitatea notațiilor efectuate de către marele istoric Gheorghe I. Brătianu în lucrarea File rupte din cartea războiului au corespondent în registrul de operații al Regimentului 4 Artilerie. Rănit la braț în timpul ultimului asalt de la Cireșoaia, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu a fost evacuat la ambulanța Diviziei 1, ulterior fiind transportat cu trenul în orașul Bacău, via Onești-Adjud.
Pentru eternizarea memoriei eroilor care au luptat la Oituz, în vara anului 1917, la Târgu Ocna a fost ridicat Monumentul Eroilor de la Măgura Ocnei. Monumentul, ce are pe frontispiciu cuvintele „Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am facut datoria!”, a fost ridicat în memoria celor peste 14.000 de ostași români căzuți în Primul Război Mondial (1916-1918) pe frontul de la Oituz-Coșna-Cireșoaia. Este unic în țară, prin amplasamentul său la peste 500 de metri altitudine, fiind situat pe partea nord-estică a Muntelui Măgura, dar și din punct de vedere arhitectural, fiind construit în formă de obuz. Ridicarea monumentului a început în anul 1925, sub domnia regelui Ferdinand și a reginei Maria și s-a încheiat trei ani mai târziu, în 1928. Deasupra mormântului Eroului necunoscut străjuiesc 2 drapele de luptă, al Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni” și al Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”, două dintre unitățile militare care au dus greul războiului de pe frontul de la Oituz.
La data de 17 octombrie 1917, Divizionul 2 Artilerie Grea format din două baterii calibru 105 mm a fost trimis la Tecuci și a fost înlocuit de Divizionul 4 Artilerie format din două baterii calibru 150 mm . În toamna anului 1917, în cazarma Regimentului 4 Artilerie a fost dislocat și Regimentul 2 Grăniceri, retras de pe frontul de la Bârsănești. Vereranul de război, Ion Ghivirigă din Regimentul 2 Grăniceri consenmnează în jurnal:
[…] Apoi ne-a dus la gară la tren și am venit la Roman, bucuria mea că mă apropii de casă. Vreo săptămână am stat în cazarma Regimentului 4 Artilerie, de ne-am curățat, ne-am odihnit. Pe urmă ne-a dus la pas cu direcția Bucovina, în drum am avut o mare bucurie, m-am întâlnit cu Regimentul 14 Infanterie, unde era și fratele meu Costică.
În noaptea de 27-28 octombrie 1918 în baza Înaltului Decret. nr.3179 s-a decretat a doua mobilizare a armatei române. În registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie se consemnează faptul că Regimentele 4 și 8 Artilerie ,,se mobilizează treptat datorită lipsei de cai”. Despre această a doua mobilizare a armatei române, marele istoric Nicolae Iorga consemnează:
Înaintăm prea încet în Ardeal. De mult sașii din Reghin ne așteptau. Abia azi era ordin ca ai noștri să fie în Toplița. Oamenii sunt slabi, mobilizarea se face greu, în zece zile în loc de cele trei prevăzute, caii nu pot trage tunurile.Tânărul Brătianu venit de la Roman, spune: ,,Avem o fantomă de armată”. Aprovizionarea se face cu dificultate[…]
Ordinea de bătaie a comenzii Regimentului 4 Artilerie ,,Roman” și Divizionului 1 la data de 7/20 octombrie 1918:
Comandant: colonel Grigorescu Artur;
Ajutor comandant: locotenent-colonel Georgescu Petru;
Ofițer adjutant: Locotenent Ivanovici V.
Ofițeri de legătură: locotenent Popescu A.N., sublocotenent Zarifopol Petru;
Ofițer cu aprovizionarea: locotenent Dimitriu E.;
Ofițer contabil-administrator: locotenent Popescu P.;
Ajutor ofițer contabil materiale: Plutonier major Ionescu I.
Divizionul 1 – comandant: maior Dăscălescu Nicolae( ofițer adjutant – locotenent Cantacuzino Ion, sublocotenent Brătianu Gheorghe; ofițer de legătură – sublocotenent Bulgaru Valeriu; ofițer cu aprovizionarea – sublocotenent Jiglău Gheorghe; medic – locotenent Vasiliu D.; veterinar – locotenent Vechiu Alexandru; comandant Bateria I – căpitan Nicolau D.)
Avangarda Diviziei 7 Infanterie a fost constituită din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, un escadron din Regimentul 8 Călărați ,,Roman” și o baterie din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” aflate sub comanda colonelului Gherescu Alexandru. Regimentul 4 Artilerie a participat și la Campania din Ungaria din anul 1919. La data de 16 martie 1919, la Sighetul Marmației, s-a constituit ,,Detașamentul Mixt”, comandat de generalul Marcel Olteanu. Acest detașament era format din: Brigada a 5-a Roșiori, un batalion din Regimentul 14 Infanterie și o baterie din Regimentul 4 Artilerie .
Regimentul 4 Artilerie a fost cartiruit în Ungaria în perioada august-septembrie 1919 în cazarma Regimentului 68 Husari, împreună cu Divizionul 1 din Regimentul 8 Obuziere.
În anul 1920 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 4 Artilerie:
Căpitanul Cruceanu Alexandru, ,,pentru bravura și avântul cu cari și-a condus bateria în lupta de la canalul Horlobagy din 28 Aprilie 1919. Din proprie inițiativă a schimbat de poziție și sub focul violent al mitralierelor inamice a deschis din nou focul înlesnind prin aceasta înaintarea infanteriei”.
Căpitanul Nicolau Grigore, ,,pentru bravura și destoinicia cu cari a condus focul a 5 baterii, la luptele cu maghiarii dela Țigani din 16 Aprilie 1919 și în luptele dela Tisa din 30 Aprilie și 1 Mai 1919 ducându-se pe linia cea mai înaintată, a recucerit poziția sub focul artileriei și mitralierelor inamice și a condus atât de bine focul încât a asigurat succesul zikei.În momente critice a încurajat personal linia trăgătorilor”.
Căpitanul Nicolau Dumitru, ,,pentru bravura și destoinicia cu cari a comandat bateria în luptele din Aprilie 1919 stabilindu-și punctul de comandă pe linia I a infanteriei pe cari a urmat-o tot timpul, a dat un sprijin real acestei arme, prin focul distrugător al bateriei sale la momente critice a încurajat personal linia trăgătorilor”.
Căpitanul Sebastian Gheorghe, ,,pentru bravura și energia cu cari a condus focul baterieiîn toate luptele date până la râul Tisa în Aprilie și Mai 1919, S-a distins în mod deosebit prin preciziunea tirului ce a condus din primele linii ale infanteriei, contribuind la ocuparea pozițiilor inamice și a localității Tisa și înlesnind infanteriei să arunce pe inamic dincolo de linia ferată dela Tisa-Fured”.
Locotenent Stănescu Gheorghe, ,,pentru bravura și devotamentul cu cari a condus secția în luptele dela Flămânda, Valea Buzăului și Valea Prahovei în 1916 și dela Mărășești și Oituz în 1917”.
Locotenent Tănăsescu Ioan, ,,pentru bravura și destoinicia cu cari și-a condus secția la luptele dela Neajlov în 1916 precum și dela Oituz în 1917”.
În anul 1920 au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară” următorii ofițeri din Regimentul 4 Artilerie:
Locotenent Piroșca Nicolae, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari și-a îndeplinit serviciul de ofițer observator și apoi comandant de secție în luptele dela Mărăști și Dealul Porcului în 1917”.
Locotenent Diaconescu Paul, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari și-a îndeplinit serviciul de ofițer observator și apoi comandant de secție în luptele dela Dealul Porcului și Răchitași în 1917”.
Locotenent Constantinescu V. Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari a condus recunoașterea ce i s-a încredințat în lupta cu maghiarii dela Hodod în Aprilie 1919”.
Locotenent Ionescu Ioan, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari și-a condus secția în luptele cu maghiarii dela Sylagy-Sembio și canalul Horlobagy”.
Sublocotenent Spiridon Nicolae, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari s-a distins ca observator și agent de legătură pe lângă infanterie, în luptele cu maghiarii în 1919”.
În anul 1920 au fost decorați medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II următorii subofițeri din Regimentul 4 Artilerie:
Plutonier Marcoci Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari s-a distins ca șef telefonist în luptele cu maghiarii dela Hodod și Mutesalka în 1919”.
Plutonier Obreja Constantin, ,,pentru curajul și devotamentul cu cari s-a distins în luptele cu maghiarii dela Canalul Horlobagyîn 1919”.
În anul 1920 au fost decorați medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III următoarele grade inferioare din Regimentul 4 Artilerie, pentru curajul și devotamentul ce au arătat în luptele cu maghiarii în 1919:
Plutonier infirmier de cai Popa Vasile;
Plutonieri sanitari: Profirei Gh., Gherman Sava, Tăbulea Gh.;
Sergenți sanitari: Crețu Iancu, Grădinariu Gh., Corbu Vasile, Hapchină Nicolae;
Sergenților: Creangă Gh., Bâgu Gh., Rotariu Dumitru, Perariu Gh., Duminică Ioan, Rusu Vasile, Stejeriu Gh.,Toader Gh., Curcudel Vasile, Manase Ioan, Agape Ioan, Vrânceanu Vasile, Chiru Eftimie, Ignat Vasile, Drăgoi Gh., Tănase Gh., Bălăiță Savin, Albu Ioan, Caloianu Toma, Cozma Mihai, Andrici Ferenț, Feodor Ianoș, Mazere Ștefan;
Caporal sanitar Moțoc Th.;
Caporal Oprea Vasile, Buigeac Dumitru, Bariu Gheorghe, Muraru Petre, Staierman Beriș, Bălan Gh., Andioaca Dumitru, Nedetu Iojă;
Soldat sanitar Galeriu Nicolae;
Soldați: Mihalache Gr., Constantinescu Vasile, Gâscă Alexandru, Plăcintă Ioan, Farcaș Dumitru, Lungu Gherasim, Sandu Gh., Nică Ioan, Popa Năstase, Gâncă Constantin, Buta Gh.,Trotușanu Gh., Pufu Nicolae, Vrânceanu Mihai, Maru Mendel, Sunohat Gheorghe, Cazone Mihai, Ghercă Ianoș, Maxim Dumitru.
În perioada interbelică, ostașii din Regimentul 4 Artilerie au obținut numeroase premii și distincții la concursurile aplicativ-militare. În anul 1923, ostașii regimentului au primit premiul acordat de ,,Revista Artileriei” pentru cel mai bun ochitor și premiul ,,Colonel Iliescu” pentru cel mai bun elev meseriaș. Cel mai bun ochitor din Divizionul 1 a obținut premiul ,,Sublocotenent de rezervă G.I. Brătianu”. Fondul ,,Colonel Grigorescu Artur” în valoare de 90 de lei pentru cel mai bun ochitor, din cel mai nou contingent, a fost atribuit Regimentului 4 Artilerie.
În ,,Monitorul Oastei” din data de 12 Noiembrie 1922 – Partea Oficială, Înalt Ordin de Zi se consemnează:
Dorind să arăt încă odată dragostea ce necurmat port scumpei mele armate și mai cu seamă să evidențiez recunoștiința Mea pentru neîntrecutele ei calități ostășești de cari a făcut dovadă în tot cursul răsboiului de întregirea neamului cu ocasiunea încoronărei iau proprietatea:
Regimentului 4 artilerie
Regimentului de escortă regală și
Regimentului 91 infanterie
Acest semn al legăturii sufletești dintre Tron și Armată doresc să servească drept imbold pentru bravele Mele regimente, ținându-le pururi neclintite dela datorie, precum marea Mea bucurie și mândria Țării.
FERDINAND
Dat în Castelul Peleș astăzi 9 Noiembrie 1922
No. 2717
Elemente distinctive ale Regimentului 4 Artilerie ,,Regele Ferdinand I”:
Prin Înaltul decret nr. 1395 din 1925, toți militarii Regimentului 4 Artilerie primesc dreptul de a purta cifrul regelui Ferdinand I pe epoleți. Ofițerii aveau cifrul din metal alb iar trupa din postav negru.
Prin Decret Regal nr. 2193 din 19 iunie 1930 s-a stabilit ca uniforma ofițerilor Regimentului de artilerie de gardã să fie ca cea a artileriei de câmp, cu următoarele deosebiri: broderii de gardă la gulerul și manșetele tunicii de ceremonie, petlițe cu broderii de gardă la vestonul ținutei de zi, eghileți de gardă aurii, înspicați cu negru. Este adoptat un cifru ,,Ferdinand” de model special, propiu acestui regiment, care era purtat pe epoleți.
Prin Ordinul General nr. 7 din 4 aprilie 1941, uniformele de ceremonie și gală, precum și toate accesoriile de uniformă corespunzătoare acestora au fost desființate.
În baza Înaltului Decret nr. 3203 publicat în ,,Monitorul Oficial” nr. 2015 din 13 septembrie 1930, începând cu data de 9 septembrie 1930 s-a înființat Regimentul de Artilerie de Gardă prin schimbarea denumirii Regimentului 4 Artilerie, unitatea nou înființată păstrând garnizoana de reședință, orașul Roman:
Ministerul Armatei
General de div. Adjutant N.Condeescu
No. 3203
CAROL al II –lea
Prin grija lui Dumnezeu și voința națională ,,Rege al României” la toți de față și viitori sănătate.
Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la departamentul armatei sub Nr.47208 din 9 septembrie 1930
Am decretat și decretăm:
Art.1- Regimentul 4 Artilerie, va purta de azi înainte numirea de,,Regimentul de Artilerie de Gardă”.
Art.2-Ministrul nostru secretar de stat la departamentul de războiu, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentului decret.
Dat la Sinaia la 9 Septembrie 1930.
CAROL
Structura organizatorică a Regimentul de Artilerie de Gardă se prezenta după cum urmează: comandant, ajutor comandant, birou adjutantură, birou mobilizare, birou instrucție, serviciul bibliotecii, consiliul de disciplină, serviciul informații și cifru, serviciu apărare contra gazelor, serviciul sanitar, serviciul veterinar, serviciul aprovizionare, serviciul cazarmare, serviciul armătură, serviciul îmbrăcăminte.
Subunitățile operative erau astfel constituite:
Divizionul 1 cu bateriile 1, 2, 3 cadre și 4 și bateria specialități;
Divizionul 2 cu bateriile 5, 6, 7, 8, 9 cadre și bateria tren blindat;
Bateria depozit cu grădina de zarzavat.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 194 din 27 ianuarie 1931, drapelului Regimentul de Artilerie de Gardă ,,Roman” i s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul Onorific” de 25 de ani. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 195 din 27 ianuarie 1931, drapelului Regimentul de Artilerie de Gardă ,,Roman” i s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul Onorific” de 40 de ani.
Căpitanului Iacomi Mihail ,,din regimentul 4 artilerie i s-a conferit Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” pentru următorul motiv: ,,pentru curajul și priceperea cu care a comandat bateria în luptele dela Haidu Vamos Pecs în 1919”.
Prin Decizia ministerială nr. 185 din 17 februarie 1931 au fost declarați admiși la Școala de Subofițeri Activi de Artilerie următorii sergenți și sergenți instructori din Regimentul 4 Artilerie:
Sergent Stapa Nicolae;
Sergent Apetroae I.V.;
Sergent instructor Nicula Ioan.
La data de 28 aprilie 1932, data când a intrat în vigoare ,,Legea relativă la stabilirea cadrelor și efectivelor armatei”, Regimentul de Artilerie de Gardă ,,Roman” împreună cu Regimentul 8 Obuziere ,,Roman” era subordonat Brigăzii 7 Artilerie, din Divizia 7 Infanterie subordonată la rândul ei Corpului 4 Armată din Iași. La data de 1 aprilie 1933, a luat ființă Divizia de Gardă pentru care s-a creat Brigada de Artilerie de Gardă cu reședința în București. Aceasta era formată din Regimentul 1 Artilerie de Gardă cu garnizoana la Roman, provenit din transformarea Regimentului 4 Artilerie și din Regimentul Centrului de Instrucție al Artileriei, în mod provizoriu.
În baza Înaltului Decret Regal nr. 2609 din 20 octombrie 1933 transmis cu Ordinul Marelui Stat Major nr.1758 din 22 octombrie, Regimentul de Artilerie de Gardă a luat denumirea de Regimentul 1 Artilerie de Gardă, începând cu data de 16 octombrie 1933. Dotarea cu armament a Regimentului 1 Artilerie de Gardă consta în două divizioane de tunuri de calibru 75 mm a câte 12 piese fiecare, precum și un divizion cu 8 piese de obuziere ușoare de câmp calibru 100 mm. Tunurile de calibru 75 mm erau tunuri lungi ,,Schneider” model 1897 provenite în principal dim importurile din Franța și din capturile făcute de armata gernană de la polonezi în Primul Război Mondial, și ulterior vândute României. Pe lângă tunurile ,,Krupp” model 1904 și 1912, importate din Germania, mai erau în dotare tunuri rusești marca ,,Schneider Putilov” model 1904/1912 capturate de armata noastră în Primul Război Mondial și transformate în calibru de 75 mm în țară în anul 1936. Obuzierele de calibru 100 mm model 1914/1934 modernizate în țară erau importate din Cehoslovacia și Germania.
În ceea ce privește echiparea efectivelor, trupele de artilerie aveau în dotare echipament pentru perioada de iarnă confecționat din postav kaki și echipament de vară din doc sau pânză. Uniformele erau constituie din bonetă, veston, pantalon și manta fără a avea aplicate petlițe sau alte semne. Artileriștii călări aveau în plus pantaloni bufanți și cizme de călărie. Conform Înaltului Decret Regal nr. 1917 din 7 iunie 1940, transmis cu Ordinul Marelui Stat Major nr. 4574 din 26 iunie 1940, Regimentul 1 Artilerie de Gardă și-a schimbat denumirea în Regimentul 70 Artilerie. Un an mai târziu, conform Înaltului Decret Regal nr.1559/1941 și a Ordinului Marelui Stat Major nr. 89796 din 6 martie 1941, Regimentul 70 Artilerie a revenit la denumirea inițială Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”. În cadrul programului de transformare a cavaleriei, cele patru divizioane de artilerie călăreață, care existau anterior, au fost transformate în regimente, în luna martie 1939. (Divizionul 4 Artilerie Călăreață în luna august 1939).
La data de 22 iunie 1941, Regimentul 4 Artilerie se afla sub comanda colonelului Petre Mateescu și era format din 3 divizioane comandate de căpitan Constantin Silberg, căpitan Emanoil Vasiliu și maior Vasile Petrescu.
Generalul de brigadă (r) Gheorghe Cârjeu, pe front locotenent, adjutant al Regimentului 4 Artilerie consemnează:
În ziua de 23 iunie 1941, Regimentul 4 Artilerie a sosit în zona Baineț-Bahrinești-Fântâna Albă, la 5-6 km sud de linia de demarcație, zonă pe care o părăsisem cu un an în urmă.În dimineața zilei de 3 iulie, în urma unui puternic bombardament de artilerie și foc de toate categoriile de armament, s-a dezlănțuit ofensiva pe direcția Siret-Herța-Scerbinți-Kozlov( pe Nistru). La câteva ore de la declanșarea atacului au fost aduși pe brancarde primii răniți. Dintre cei sosiți am dat cu ochii de locotenentul Gfeorhe Ghering, rănit la picior destul de grav. El mai avea pe front încă doi frați, Vladimir și Mircea, băieți ai unei învățătoare văduve. Ion și Vladimir și-au pierdut viața în luptele cu vrăjmașul. Rănit la mâna stângă a fost și soldatul Virgil Pântea. Evacuat la spitalul din Roman, el nu a așteptat completa vindecare și concediul medical, cerând insistent să se întoarcă pe front. A fost ulterior rănit mortal și înmormântat la Tighina […] După ajungerea la Nistru, Regimentul 4 artilerie (subordonat Diviziei 7 infanterie care trecuse la Armata 4 română) a rămas în continuare în sprijinul Corpului de munte român.
Colonelul (r) Nicolae Costin, pe front locotenent, comandant de baterie în Regimentul 4 Artilerie consemnează:
La 22 iunie 1941 mă aflam în fața actualei granțe nedrepte, între orașul Siret și Vicșani. Abia așteptam să ne luăm revanșa după nedreptatea suferită în anul 1940, urmată de dureroasa și dramatica retragere din Bucovina, dar nu-mi pierdusem încrederea că vom călca din nou pe pământurile sfinte, ale acestei frumoase părți de țară.
La atacul executat de unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 4 Artilerie era dispus în zona Iacobeni și a sprijinit acțiunile Regimentului 37 Infanterie pentru cucerirea platoului Luza. În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, Regimentul 4 Artilerie a executat un marș de 70 de km în condiții foarte grele, ocupând poziții de tragere la Costișa cu Divizionul 2 și la Herghelia cu celelalte două divizioane.
Despre luptele purtate de Regimentul 4 Artilerie pentru forțarea Nistrului generalul de brigadă (r) Gheorghe Cârjeu, consemnează:
[…] În vederea forțării Nistrului în zona Kozlov, Neporotova, subunitățile regimentului și-au organizat rapid legăturile telefonice și radio și prin ofițeri de legătură direct cu unitățile de vânători de munte în sprifjinul cărora erau afectate. Un rol deosebit l-a avut locotenentul (r) Gheorghe Rogozea ofițerul cu legăturile radar și telefonice și locotenentul Milică în ceea ce privea asigurarea legăturii nemijlocite cu unitățile de vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte. Observatoarele bateriilor divizioanelor și ale regimentului au fost instalate pe înălțimile de la vest de Nistru și la firul văii, cât mai aproape de unitățile de vânători de munte pe care le sprijineau…În cursul zilei de 17 iulie, vânătorii de munte au organizatun cap de pod larg și adânc de 5-6 km, care trebuia repede consolidat pentru că deja se semnalau mari unități sovietice în deplasare din direcția Honicăuți spre Nistru. Alături de batalioanele de vânători de munte au trecut cursul de apă și ofițerii de artilerie cu observatoarele lor. Puternic contraatacate de inamic, batalioanele Brigăzii 1 munte au rezistat cu succes, deși inamicul reușise la un contraatac, o infiltrare între batalioanele 1 și 24 de vânători de munte, care a fost lichidată datorită vitejiei luptătorilor noștri, puternic sprijiniți de artilerie…În toate aceste acțiuni Regimentul 4 artilerie a sprijinit cu foc unitățile Corpului de munte, fiind repartizate pe rând brigăzilor 1 și 4 munte, focul său având o deosebită eficacitate.
Începând cu data de 10 iulie 1941, Regimentul 4 Artilerie a trecut în subordinea directă a Armatei a 3-a română. După data de 12 iulie 1941, Regimentul 4 Artilerie a fost arondat Corpului Vânătorilor de Munte, mare unitate în subordinea căreia a desfășurat întrega campanie a războiului din Est.
Despre luptele purtate de Regimentul 4 Artilerie la est de Nipru, consemnează locotenent-colonelul (r) Alexandru Vasilovici, pe front locotenent, comandant de baterie:
În luna septembrie 1941, Corpul de munte se afla la estt de Nipru.
În ziua de 25 ale lunii, inamicul a contraatacat spre Beloziorka, la joncțiunea dintre batalioanele 7 și 8 vânători de munte. Bateria 5 ce o comandam, împreună cu celelalte mijloace de foc, a intervenit prompt, inamicul fiind oprit…În dimineața zilei de 29 septembrie, inamicul, sub sprijinul unui violent bombardament, contraatacă între grupurile 5 și 4 vânători de munte. Bateria mea execută trageri de oprire în fața Batalionului 8 vânători de munte, dar cu tot focul de infanterie și artilerie, inamicul rupe dispozitivul din fața artileriei, tancurile acestuia atacă, pentru lărgirea breșei făcute.Cele mai periculoase dintre ele sunt luate sub focul bateriei și lovite în plin. La ora 19, bateria primește ordin să dea un tun la Brigada 2 munte, spre satul Peskascheno, cu misiune antitanc, întrucât tancurile inamice amenințau spatele nostru.; ordinul s-a executat imediat, bateria rămânând numai cu un tun în acțiune.La 30 septembrie, inamicul amenințat de manevra germană în ziua de 29 septembrie și de prezența Batalionului 8 vânători de munte și mai apoi de alte forțe sosite pe front, s-a oprit.Trupele noastre reiau imediat înaintarea și până în seara zilei de 2 octombrie reocupă Beloziorka, revenindu-se pe vechea poziție.
În momentul în care mareșalul Ion Antonescu a ordonat generalului Petre Dumitrescu, ca Armata a 3-a română să intre în subordinea Armatei a 11-a germane cu scopul cuceririi Crimeii, Regimentul 4 Artilerie a fost atașat Brigăzii 1 Munte.
În baza Ordinului Marelui Stat Major din data de 15 ianuarie 1942, s-a reînființat Brigada7 Artilerie care fusese desființată în februarie 1941. Regimentul 4 Artilerie a participat la urmărirea trupelor sovietice pe direcția Vosnesensk pe Bug și ulterior spre Nipru, până la Marea de Azov. În luptele purtate la Crimeea, Sevastopol, Feodosia și Alusta unitatea romașcană a dat un important tribut de sânge, remarcându-se printre alții căpitanii M. Cioacă și Gheorghe Bogza, sublocotenenții H. Izvoranu, A. Ciocoiu și G.Ionescu. De asemenea, în primăvara anului 1944, Regimentul 4 Artilerie a participat la luptele de apărare purtate la Alusta și Balaklava, unde s-au remarcat prin tragerile eficace Divizionul 2 comandat de maiorul C. Pascovici și bateria 5 comandată de căpitanul Gheorghe Cîrjeu.
Regimentul 4 Artilerie a participat și la încleștările din zona fortificată Sevastopol fiind ulerior evacuat din Crimeea. În luptele purtate pentru ocuparea localitatății Balaklava la data de 1 iulie 1942 aflată în sistemul de apărare sovietică și situată la SE de Sevastopol a participat alături de unități din compunerea Diviziei 1 Munte și a Diviziei 18 Infanterie și Regimentul 4 Artilerie.
Un episod tragic din luptele purtate de Regimentul 4 Artilerie s-a desășurat în zilele de 14-15 aprilie 1944 în localitatea Alușta, din Crimeea. O baterie de tunuri de câmp de 75 mm din Regimentul 4 Artilerie se afla ca întărire în ,,Detașamentul Alușta” comandat de colonelul Ionescu și compus din Batalionul 7 Vânători de munte, Batalionul 23 Vânători de munte și o baterie din Regimentul 1 Artilerie. Misiunea acestui detașament era aceea de a acoperi retragerea Corpului 5 Armată german și a bloca accesul trupelor sovietice dinspre Simferopol spre Alușta. În urma atacului executat de trupele sovietice, ariergarda motorizată a Corpului 5 Armată german s-a retras, situație în care ,,Detașamentul Alușta” a fost încercuit și nimicit aproape în totalitate. Detașamentul român din care a făcut parte și o baterie din Regimentul 4 Artilerie, a rezistat eroic, executând astfel ordinul Grupării ,,Allmendinger” de a rezista ,,fără gând de retragere”, fiind sacrificat prin evacuarea trupelor germane din zonă, înaintea retragerii trupelor române. Veteranul de război, Traian-Cezar Teodorescu, la acea dată elev TR, combatant în Batalionul 15 Vânători de Munte, consemnează dramatismul acestor lupte:
[…]Gemetele celor sfârtecați de obuze, care-ți cereau implorând ajutorul de care erai incapabil, nu pot fi șterse din memorie, așa cum nici imaginea celui mai apropiat camarad, care se sfârșea cu capul în brațele tale murmurând numele mamei sale, nu poate fi descrisă în cuvinte.
În cimitirul militar din comuna Lețcani, județul Iași își dorm somnul de veci alături de eroii din Divizia 3 Infanterie ,,Pitești” și un erou din Regimentul 4 Artilerie. Fruntașul Gozoae Vasile, a căzut la datorie în luptele purtate de armata română în apropierea localității Lețcani, după declanșarea marii ofensive sovietice din 20 august 1944. La data de 24 august 1944 patru plutoane din Regimentul 4 Artilerie-Partea sedentară au participat alături de alte unități române la eliberarea de trupele germane a localităților Clinceni și Vișina Veche.
O secție de tunuri din Regimentul 4 Artilerie-Partea sedentară, o baterie din Regimentul 64 Artilerie și o companie din Școala de Subofițeri Grăniceri au bombardat la data de 27 august 1944 un convoi de vase germane care intenționau să se îndrepte spre Calafat. În urma acestei acțiuni, s-a reușit capturarea a 8 petroliere, 3 remorchere și 6 șlepuri. În perioda 23 august-15 noiembrie 1944, Regimentul 4 Artilerie format dintr-o singură baterie, s-a aflat în subordinea Diviziei 7 Infanterie-instrucție și a participat la luptele din Transilvania împotriva trupelor germane. Regimentul 4 Artilerie a fost desființat împreună cu celelalte unități din compunerea Diviziei 7 Infanterie la data de 1 noiembrie 1944 și a predat arhiva Regimentului 11 Artilerie. În ordinea de bătaie a Regimentului 4 Artilerie, în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost încadrați și următorii subofițeri:
Plutonier major Bejenaru Gheorghe;
Sergent major Iurcan Petre;
Sergent major Grasu Gheorghe;
Sergent major Rotaru Andrei;
Sergent major Olteanu Gavril.
În anul 1902 cu prilejul a 25 de ani de la dobândirea independenței de stat a României, a existat un proiect de ridicare al unui monument închinat faptelor eroice săvârșite de ostașii Regimentului 4 Artilerie. În anul 1935 s-a reușit inaugurarea acestui monument cu sprijinul material al Societății ,,Cultul Eroilor” aflată sub patronajul reginei Maria și a Patriarhului României. În același an, s-au inaugurat și monumentele eroilor din localitățile: Averești, Trifești, Miron Costin și Săbăoani care au fost ridicate după același proiect. Monumentul se află amplasat în fosta cazarmă a Regimentului 4 Artilerie situată pe strata Dumitru Mărtinaș din orașul Roman.
Personalități militare în Regimentul 4 Artilerie:
Generalul de brigadă Romulus Boteanu
Generalul de brigadă Romulus Boteanu , s-a născut la data de 7 ianuarie 1848 la București. În perioada Războiului de Independență a îndeplinit funcția de comandant al Bateriei Călăreață din Regimentul 4 Artilerie. Este considerat creatorul școlii de dresori și crescători de cai a armatei. A fost membru al Societății Astronomice din Paris și al Societății de Dare de Semn din București.
A fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine: „Virtutea militară de aur”, „Steaua României” în grad de ofițer, „Coroana României” în grad de ofițer, „Sfântul Stanislav” clasa a III-a de război etc.
Generalul Romulus Boteanu a încetat din viață în anul 1924.
General de brigadă Mircea Botez
Mircea Botez s-a născut la data de 19 aprilie 1872. Între anii 1890-1892 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri din București, la absolvirea căreia a fost avansat la gradul de sublocotenent. A îndeplinit funcții de stat major și de comandă în diferite structuri ale armatei printre care și în Regimentul 4 Artilerie. A participat la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiului pentru Întregirea României. A fost grav rănit în luptele purtate de armata română în octombrie 1916 în zona localității Hârja-Grozești pe frontul din Moldova, în timp ce conducea focul unei baterii de artilerie. A ocupat funcția de comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie (1917-1918) și în perioada interbelică a fost inspector general al armatei (1920).
General de brigadă Mircea Botez a încetat din viață la data de 25 aprilie 1930.
Colonel Constantin Crătunescu
Colonelul Constantin Crătunescu, s-a născut în anul 1844, la Craiova, plasa Jiul, districtul Dolj. Între anii 1862-1864 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri din București,, la absolvirea cărora a fost avansat la gradul de sublocotenent. După o serie de funcții îndeplinite în diferite unități de artilerie, a participat cu Regimentul 4 Artilerie în Războiul de Independență a României. A ocupat funcția de comandant de divizion și a fost rănit la data de 7 octombrie 1877 în luptele purtate de unitatea romașcană pentru cucerirea Plevnei. Colonelul Constantin Crătunescu a îndeplinit și funcțiile de comandant al Școlii Speciale de Artilerie(1889) și al Brigăzii 1 Artilerie(1892-1899).
General de brigadă Petre Frunză
Petre Frunză s-a născut la data de 29 iunie 1860 în localitatea Nicorești, județul Tecuci. A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie(1878-1880) și Școala de Război din Bruxelles (1881-1882). A activat în cadrul Regimentului 8 Artilerie între anii1883-1888 și între anii 1901-1904, a îndeplinit funcția de ajutor al comandantului Regimentului 4 Artilerie. A participat la Războiul pentru Întregirea României în funcția de comandant al Diviziei 5 Infanterie. Pentru merite deosebite a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler (1904), Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer(1897), ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciu militar de 25 de ani (1913) și Medalia jubiliară „Carol I”, (1909).
General Alexandru Hartel
Alexandru Hartel s-a născut la data de 27 noiembrie 1853, în județul Ilfov. Între anii 1884-1891 a îndeplinit diferite funcții în cadrul Regimentului 4 Artilerie. A participat la Războiul de Independență a României și a fost rănit la data de 27 august 1877 în timpul unui atac executat asupra redutei Grivița. În anul 1907 a fost numit în funcția de secretar general în Ministerul de Război. Pentru merite deosebite a fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine militare: „Virtutea Militară” (1877), Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorii independenței”, „Steaua României” clasa a 5-a, „Coroana României” clasa a 4-a, Ordinul ” Sfântul Stanislav” clasa a 3-a cu spade.
General maior Aurel Leonin
Aurel Leonin s-a născut la data de 27 martie 1900, la Craiova. Între anii 1934-1935 a îndeplinit diferite funcții în cadrul Regimentului 4 Artilerie devenit Regiment de Artilerie de Gardă. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial în luptele purtate de armata română în Dobrogea, Podișul Transilvaniei,Ungaria și Cehoslovacia. A fost decorat la 4 august 1945 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cu spade, clasa a III – a:
Pentru curajul și inițiativa de care a dat dovadă în curățirea Dobrogei de germani, când, printr-o acțiune promptă și dârză, reușește să desarmeze garnizoanele germane din Constanța, Cerna-Vodă și de pe Literal. De asemeni în operațiunile din Ardeal, datorită intervenției sale la Dealul Sângeorgiu (Mureș), conduce atacul cu rezerva Diviziei, restabilind situația la flancul stâng al Diviziei. La Rosenau, Dobjina și Baska-Bistrita, a urmărit pe teren aplicarea manevrei Diviziei.
Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a IV-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.
Generalul maior Aurel Leonin a încetat din viață la data de 5 martie 1971, la București.
General de divizie Ioan Popovici
Ioan Popovici s-a născut la data de 23 august 1865, și a absolvit Școala de Ofițeri de Artilerie, Școala Specială de Artilerie și Școala Superioară de Război. A parcurs toate treptele carierei militare de la sublocotenent, la general de divizie, și a îndeplinit importante funcții didactice și de comandă în diferite structuri ale armatei române. Între anii 1887-1891 și-a desfășurat activitatea în cadrul Rergimentului 4 Artilerie din garnizoana Roman. În perioada 1899-1904 Ioan Popovici a îndeplinit funcția de șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În această perioadă de timp, când și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman, acesta avea șă publice la Tipografia ,,Leon Friedmann”, una dintre cele mai importante lucrări de istoriografie militară a începutului de secol XX, intitulată: Organizarea Armatei Române (1900-1903).
Această lucrare de referință pentru istoria militară românească a constituit de-a lungul timpului o importantă sursă de documentare pentru istoricii militari. În perioadă de timp în care a îndeplinit funcția de șef de stat major al marii unități romașcane, Ioan Popovici a urmat și stagii de pregătire în armata austro-ungară, la Regimentul 5 Artilerie ,,Arhiducele Albrecht” și la Școala de Tragere Haymascher. Ioan Povovici a fost comandant și profesor la Școala Superioară de Război între anii 1914-1915, iar în Primul Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Corpului 1 Armată și comandant general al Etapelor. După război, a fost comandant militar al Basarabilei între 1919-1920 și inspector general al Inspectoratului 1 Armată. Generalul de divizie Ioan Popovici a fost o mare personalitate a gândirii militare românești, calitățile deosebite de militar, i-au asigurat o carieră de excepție.
A mai publicat următoarele lucrări de teorie și tactică militară: Memoratorul tactic al ofițerului (1898), Geografia militară (1899), Strategia în campaniile napoleoniene (De la 1796 până la 1815) (1901), Geografia militară. România și țările vecine (1909), Marșuri de cavalerie (1910), și Strategia în campaniile 1866, 1877 și 1904 (1908).
În prefața lucrării Strategia în campaniile napoleoniene (De la 1796 până la 1815) apărută în anul 1901 la Tipografia,,Leon Friedmann” din Roman, Ioan Popovici consemnează:
Negreșit că Istoria resboelor și învățămintele ce se pot trage din ele, constitue obiectul de studiu cel mai important pentru cariera noastră; pote singurul cel mai fructuos și mai positiv dintre toate câte coprind sciința și arta militară de cât, pentru acesta trebue o ocupațiune absolut neîntreruptă și îndelungată, ceia ce, față și cu cele-l alte cunoștiințe și nevoi ale serviciului, devine foarte greu de realizat.
Pentru meritele deosebite dovedite în întreaga carieră militară a fost decorat cu numeroase ordine și medalii: ,,Coroana României”, ,,Steaua României”, ,,Avântul Țării”, ,,Crucea Războiului pentru întregirea neamului” etc.
Generalul de divizie Ioan Popovici a decedat în anul 1929.
Colonel Dumitru Rujinschi
Dumitru Rujinschi s-a născut la data de 26 octombrie 1859 în plasa Piatra, din județul Neamț. Între anii 1880-1882 a urmat Școala Militară de Ofițeri din București, la absolvirea căreia a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”. A îndeplinit diferite funcții la Arsenalul Armatei, Regimentul 7 Artilerie, Regimentul 11 Artilerie, Regimentul 1 Asediu, Regimentul 1 Cetate. Între anii 1904-1907, a îndeplinit funcția de comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, între anii 1910-1911 a condus Pirotehnia Armatei. Colonelul Dumitru Rujinschi a fost autorul a numeroase lucrări de tactică și strategie militară: Construcția teoretică și practică a abacelor gurilor de foc de 120, 150 și 210 mm, Organizarea și punerea în stare de apărare a sectorului 0 și 1 de la Frontul Focșani și Atacul și apărarea acestui sector în detaliu și de execuțiune.
Fiind un bun specialist în tehnica de artilerie și cunoscând limbile englezăși germană ofițerul a fost trimis la fabrici de armament din străinătate (Krupp-Germania, Gottling-Anglia) pentru preluarea de armament. Pentru merite deosebite colonelul Dumitru Rujinschi a fost decorat cu următoarele ordine și medalii: ,,Coroana României” clasa a IV-a, ,,Steaua României” clasa. a V-a și Medalia Jubiliară ,,Carol I”.
General de brigadă Grigore Sîrbu
Grigore Sîrbu s-a născut la data de 28 iulie 1876, în comuna Brătești, județul Roman. A urmat între anii 1895-1897, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină și în anul 1906 a absolvit Școala Superioară de Război. A îndeplinit diferite funcții în Regimentul 9 Artilerie, Regimentul 1 Artilerie Cetate, Regimentul 4 Artilerie, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, Inspectoratul General al Artileriei, Marele Stat Major, Secretariatul General al Ministerului de Război . Grigore Sîrbu a fost comandant al Regimentul 4 Artilerie Grea (1917-1919), șef de stat major al Corpului 2 Armată (1919- 1923) și al Brigăzii 4 Artilerie Grea (1923- 1926), șef de stat major al Inspectoratului General Aeronautic (1926-1930), comandant al Corpului 7 Teritorial (1930-1935). A participat la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, iar în luptele din 1917 a comandat Regimentul 4 Artilerie Grea la Nămoloasa, Târgu Ocna și Oituz. A fost trecut în rezervă la 10 august 1935.
Generalul de brigadă Grigore Sîrbu a decedat la 4 aprilie 1938, la București.
General de brigadă Ștefan Stoika
Ștefan Stoika s-a născut: 23 martie 1848. A urmat Școala Militară de Ofițeri din București între anii 1866-1868. A urmat toate treptele ierharhiei militare până la gradul de general de brigadă în rezervă, în anul 1906. A participat la Războiul de Independență a României cu gradul de locotenent încadrat pe funcția de comandant de secție în Regimentul 2 Artilerie. Ștefan Stoika publicat lucrarea Generalul Eremia Grigorescu, dedicată eroului bătăliilor de la Mărășești din vara anului 1917. Între anii 1889-1890, a îndeplinit funcția de ajutor al comandantului Regimentului 4 Artilerie. Generalul de brigadă în rezervă Ștefan Stoika a încetat din viață în anul 1928, la București și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Militar.
General de brigadă Ion Șomănescu
Ion Șomănescu s-a născut la data de1 ianuarie 1849. A urmat Școala Militară de Ofițeri (1866-1868) și Școala de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau – Franța, între anii 1872-1873. A participat la Războiul de Independență a României, în calitate de comandant al Bateriei a 4-a din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”. Căpitanul Ion Șomănescu s-a remarcat în duelul de artilerie de la Turnu Măgurele-Nicopole din 30 iunie 1877 și în pregătirea atacului rusesc asupra orașului Nicopole din 3 iulie 1877. Generalul Manu Gheorghe a relevat eroismul viitorului general, menționând: […]îndeosebi bateria căpitanului Șomănescu de la cel din urmă soldat până la comandantul său, care a avut o purtare eroică, trecând sub focul a 8 tunuri turcești pe o câmpie descoperită pentru a ocupa o nouă poziție ce i s-a ordonat. A parcurs toate treptele ierharhiei militare de la gradul de sublocotenent la general de brigadă. Pe parcursul carierei militare a mai îndeplinit următoarele funcții: ajutor al comandantului Regimentului 8 Artilerie ,,Roman” (1884-1885), director al Direcției Artileriei și Flotilei din Ministerul de Război (1890-1892), comandant al Diviziei 8 Infanterie (1902-1904) și comandant al Diviziei 1 Infanterie (1904).
Generalul de brigadă Ion Șomănescu a decedat la 7 noiembrie 1904, și a fost înhumat în orașul Craiova.
General de brigadă Constantin Tănăsescu
Constantin Tănăsescus-a născut la 26 noiembrie 1875, la Târgoviște. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1894-1896) și Școala Superioară de Război între anii 1910-1912. A parcurs toate treptele ierharhiei militare de la gradul de sublocotenent la general de brigadă. A îndeplinit diferite funcții și în Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”. A participat la Războiul pentru Întregirea României având funcția de șef Serviciu Artilerie la Armata a 2-a (1916-1918), comandant al Regimentului 5 Obuziere (1918) și șef de stat major la Corpul 2 Armată (1918-1919). Pe parcursul carierei militare a mai îndeplinit următoarele funcții: comandant al Regimentului 4 Artilerie Grea (1919-1920), comandant al Brigăzii 4 Artilerie Grea (1921-1930), Diviziei 8 Infanterie (1930-1931) și Diviziei 2 Infanterie (1931-1933).
General de brigadă Constantin Tănăsescu, a fost trecut în rezervă la 9 decembrie 1934.
Lista comandanților Regimentului 4 Artilerie:
Colonel Anghelescu Alexandru 1877;
Colonel Dabija Nicolae (1877-1879);
Colonel Costinescu Anton (1879-1885);
Locotenent-colonel Fotino Dione 1885;
Locotenent-colonel Tell Alexandru (1885-1886);
Alexandru Tell, s-a născut la data 18 noiembrie 1846 la București. A urmat studii militare la Școala Militară de Ofițeri din București (1859) și Școala Specială de Artilerie și Geniu din Metz (1864-1868). A participat la Războiul de Independență a României în luptele de la Opanez și Vidin în funcția de comandant al Divizionului 2 din Regimentul 2 Artilerie. După război, a fost decorat cu ,,Virtutea Militară” de Aur, ,,Steaua României” clasa a V-a și a IV-a, Crucea ,,Trecerea Dunării”, ,,Apărătorii Independenței”, ,,Coroana României” clasa a III-a și ,,Medalia Comemorativă Rusă”. În anul 1887 s-a numărat printre inițiatorii și membrii fondatori ai ,,Revistei Artileriei” pe care a condus-o între anii 1899-1913.
A decedat în ianuarie 1925 și a fost înhumat în Cimitirul Bellu din București.
Locotenent colonel Ghenovici George (1886-1890);
General de brigadă Christache Crăiniceanu (1890-1892);
Christache Crăiniceanu s-a născut la data de 6 septembrie 1845, la București. A parcurs toate treptele ierharhiei militare de la soldat în 1863, la general de brigadă în rezervă în anul 1910. A îndeplinit funcții de comandant de secție, comandant de baterie și comandant de batalion. A participat la Războiul de Independență a României cu gradul de căpitan, comandant al bateriei a 3-a din Regimentul 4 Artilerie. Între anii 1890-1892 s-a aflat la comandat Regimentul 4 Artilerie având gradul de locotenent-colonel. În anul 1896 a publicat lucrarea Impresiuni din războiul 1877-1878, în cuprinsul căreia a consemnat printre altele:
Cât a durat campania, am străbătut cu trupa, în marșuri și contra-marșuri, un drum total de mai mult de 1500 kilometri și am reintrat în garnizoanele noastre după mai doi ani de mișcare, în țară și în Bulgaria. Am consumat cu bateria ce am comandat, în luptele la care am luat parte în acest resboiu, ca la 1400 projectile.
Pentru merite deosebite a fost decorat pe parcursul carierei militare cu numeroase ordine și medalii militare: ,,Steaua României” în grad de cavaler, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenței”. Generalul de brigadă în rezervă Gheorghe Crăiniceanu a demisionat din armată în anul 1892, și a încetat din viață la data de 14 octombrie 1920, la București.
Colonel Alexandrescu Constantin. (1892-1894);
Locotenent-colonel Ștefănescu Nicolae (1894-1895);
Colonel Algiu Mihail (1895-1897);
Algiu Mihai s-a născut la data de 13 mai 1843. Între anii 1861-1863, a urmat Școala Militară de Ofițeri din București. A partcurs toate treptele ierharhiei militare de la sergent în 1857, la colonel în 1895. A participat la Războiul de Independență a României având gradul de căpitan, comandant de baterie în Regimentul 2 Artilerie. A fost numit comandant al Regimentului 4 Artilerie la data de 1 ianuarie 1895, în baza Înaltului Decret nr. 4320 din 31 decembrie 1894. Colonelul Algiu Mihai a demisionat din armată la 15 martie 1897.
La moartea sa, în necrologul publicat în ,,Revista Armatei” se consemna:
În cursul campaniei el a știut să se distingă între toți prin bravura și priceperea sa; la atacul redutei Grivița în zilele de 27-30 august bateria sa se purtă în mod strălucit[…]
Colonel Stroescu Mihail (1897-1899);
Mihail Stroescu s-a născut la data de 8 noiembrie 1850, la Iași. Între anii 1872-1874 a urmat Școala Militară de Ofițeri din București. Pe parcursul carierei militare a îndeplinit funcții în diferite structuri ale armatei. Între anii 1897-1899 a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 4 Artilerie. A participat la Războiul de Iundependență al României și a mai ocupat funcțiile de comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, director al Arsenalului Armatei, și director al Artileriei.
Colonel Ghițescu Mateiu (1899-1904);
În ,,Monitorul Oastei” din anul 1893, se consemnează:
Prin Înaltul Decret No. 449 de la 12 Februarie 1893, dupe propunerea făcută de D. ministru de resboiu, prin raportul No. 25486, locotenent-colonelul Ghițescu Mateiu, din regimentul 4 artilerie, s-a mutat, dupe a sa cerere, pe ziua de 15 Februarie 1893 în regimentul 3 artilerie.
Colonel Iliescu Constantin (1902-1914);
Colonel Tulea Carol (15 august 1916 – );
Locotenent-colonel Lelia Aristidi (decembrie (1916 – );
Colonel Hentzescu Vasile (15 iunie-15 decembrie 1917);
Hentzescu Vasile, născut la data de 2 iunie 1874 a fost avansat la gradul de general de brigadă la data de 1 ianuarie 1924.
Colonel Grigorescu Artur ( 15 decembrie 1917-1919);
Grigorescu Artur, născut la data de 3 septembrie 1871, a fost avansat la gradul de general de brigadă la 1 aprilie 1919.
General de corp de armată Nicolae Dăscălescu (1919-1920);
Nicolae Dăscălescu s-a născut la data de 29 iunie 1884, în satul Căciulești, comuna Girov, județul Neamț. Între anii 1906-1908, urmează cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din București și ulterior ale Școlii Superioare de Război. A parcurs toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la general de corp de armată. A fost avansat la gradul sublocotenent în anul 1908 și repartizat în garnizoana Roman, în funcția de comandant de pluton la Regimentul 8 Artilerie, calitate în care a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic. A urmat cursurile Școlii de aplicație între 30 septembrie 1909 și 1 iulie 1911, după absolvirea cărora a revenit pe postul de comandant de pluton în Regimentul 8 Artilerie. A participat la Războiul pentru Întregirea României, având funcția de comandant de baterie și divizion în cadrul Regimentului 4 Artilerie. Bateria căpitanului Nicolae Dăscălescu a fost întrebuințată în luptele de pe frontul din Moldova ca baterie de artilerie antiaeriană în zona Pralea, doborând un avion inamic la 9/22 mai 1917. După încheierea războiului, între anii 1919-1920, a îndeplinit și funcția de comandant al Regimentului 4 Artilerie.
Celebrul istoric și om politic Gheorghe I. Brătianu, în anul 1917, sublocotenent în Regimentului 4 Artilerie și subordonat al maiorului Nicolae Dăscălescu, a menționat mai târziu, următoarele despre acesta: „rareori un simț mai înalt al datoriei și dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenoasă modestie. Astfel de caracter îți (mai) redau încrederea în armată și în omenire”. În anul 1995, Brigada 1 Rachete Sol-Aer, mare unitate din armata română, a primit denumirea onorifică ,,General Nicolae Dăscălescu”, comandantul primului regiment de apărare împotriva aeronavelor care a urcat în ierharhia militară până la demnitatea de comandant al Armatei a 4-a română, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
S-a identificat cu soldatul de rând, pe care l-a iubit, îmbărbătat și răsplătit, fiind supranumit ,,generalul soldat”. Încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale a marcat începutul dramei generalului Nicolae Dăscălescu. Astfel, la 24 august 1946 a fost acuzat de crime de război, dar în lipsa probelor a fost achitat de Curtea de Apel București.
A fost decorat cu numeroase ordine și medalii: Ordinul ,,Sfânta Ana” cls. a 3-a, ,,Coroana României” cls. a IV-a, cu spade, în grad de ofițer, cu panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Mihai Viteazul”, Crucea Ordinului ,,Vulturul German”, Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Mare Ofițer cu panglică de Virtute Militară, Ordinul ,,Coroana României” cls. a III-a, Medalia ,,Cruciada împotriva comunismului”. Considerat a fi fost unul dintre cei mai reprezentativi generali ai secolului trecut, generalul Nicolae Dăscălescu a încetat din viață la 26 septembrie 1969, în orașul Piatra Neamț. În semn de respect și recunoștiință, cea mai mare unitate de rachete sol-aer din armata română poartă denumirea de Brigada 1 Rachete Sol-Aer ,,General Nicolae Dăscălescu”.
General de divizie Gheorghe I. Florescu (1926-1928);
Gheorghe I. Florescu mai îndeplinit și funcția de comandant al Regimentului 24 Artilerie (1921-1926) și comandant al Diviziei 7 Infanterie (1931-1934) structuri militare dislocate în garnizoana Roman.
Colonel Rizescu Ioan (1928 – 1929);
Colonel Sturza D. – comandant al Regimentului 1 Artilerie Gardă (1930 – );
Colonel Stănescu Romulus (1939- );
Romulus Stănescu s-a născut la 21 iunie 1889, în localitatea Gura Sărății, județul Buzău. A absolvit Școala de Artilerie, Geniu și Marină în anul 1913 și Școala Superioară de Război în anul 1922. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, la Războiul pentru Întregirea României și la cel de-Al Doilea Război Mondial. Colonelul Romulus Stănescu îndeplinit funcția de prefect al județului Roman între anii 1941-1942 și de comandant al Diviziei 2 Infanterie, în anul 1944. La data de 24 octombrie 1944, rănit în luptele de pe Tisa a fost spitalizat până la 31 ianuarie 1945. Generalul Romulus Stănescu a fost trecut în rezervă la data de 4 august 1946.
General de corp de armată Mihail Lăcățușu comandant al Regimentului 70 Artilerie Artilerie (1940 – 1941 );
Mihail Lăcățușu s-a născut la data de 7 februarie 1893 în comuna Valea Anilor, județul Mehedinți. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1910-1912) și Școala Superioară de Război (1920-1922). A participat la Războiul pentru Întregirea României. În cel de-Al al Doilea Război Mondial, a condus Divizia 19 Infanterie în acțiunile militare din Kuban, evacuarea din Crimeea, eliberarea Banatului, în luptele de la Budapesta, pentru forțarea râurilor Hron și Nitra. În luptele din munții Tatra a fost grav rănit, fiind spitalizat aproape 5 luni. În perioada iunie 1940-martie 1941, colonelul Mihail Lăcătușu a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 70 Artilerie ,,Roman”. A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a și cu Ordinul ,,Coroana României” clasa a III-a. În baza Înaltului Decret nr. 506 din 21 februarie 1945 a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a: ,,Pentru modul strălucit cum a condus operațiunile din Banat și de pe teritoriul Ungariei”. Generalul de corp de armată Mihail Lăcățușu a decedat la 29 februarie 1954, la București.
Colonel Mateescu Petre (1941- 1944).
Drapelul Regimentul 4 Artilerie, a mai fost decorat fost decorat cu următoarele medalii:
Medalia „Crucea Trecerea Dunării”, la 8 octombrie 1878;
Medalia „Avântul Țării” (Înalt Decret nr. 6247 din 10 mai 1913);
Medalia „Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”, cu baretele „Ardeal”, „Carpați”, „București”, „Oituz” și „Târgu Ocna” ( Înalt Decret nr. 1744 din 7 iulie 1918);
Medalia „Victoria în războiul pentru civilizațiune” (Înalt Decret nr. 3390 din 20 iulie 1921);
,,Medalia comemorativă a proclamării independenței 1877-1927” (Înalt Decret nr. 1320 din 9 mai 1927).
Eroi din Regimentul 4 Artilerie în Primul Război Mondial:
Locotenent Niculăiță C. Luroșteanu, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Înhumat inițial în Cimitirul militar din comuna Bogdănești, județul Bacău, osemintele eroului au fost transferate la Mausoleul de la Mărășești.
Soldat Alboaie T. Niculae, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe soclul Monumentului eroilor din comuna Asău, județul Bacău.
Soldat Bobeică N. I ftimie, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe soclul Monumentului eroilor din comuna Asău, județul Bacău.
Soldat Bobeică A. Simion, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe soclul Monumentului eroilor din comuna Asău, județul Bacău.
Soldat Ungureanu Ștefan, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe soclul Monumentului eroilor din comuna Asău, județul Bacău.
Soldat Axinte Gheorghe, din comuna Horgești, județul Bacău, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe Troița eroilor din comuna Horgești, județul Bacău.
Soldat Bărbieru Mihai, din comuna Horgești, județul Bacău, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe Troița eroilor din comuna Horgești, județul Bacău.
Soldat Pătrașc Mihai, din comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău, a căzut în luptele purtate la Oituz de Regimentul 4 Artilerie. Numele eroului este inscripționat pe Monumentul eroilor din comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.
Soldat Gherghel Anton, a participat la Războiul de Întregire a României, combatant în Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”.
Conform Listei de pierderi nr. 270 din 24 mai 1917, Regimentul 4 Artilerie a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați: Hoțac Ioan, Panaite Nicolae, Bocăneț Nicolae.
Conform Listei de pierderi nr. 297 din 20 iunie 1917, Regimentul 4 Artilerie a înregistrat următoarele pierderi:
Locotenent activ Lucan Dumitru, din regimentul 4 artilerie.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Regimentul 4 Artilerie a înregistrat următoarele pierderi:
Sergenți: Catană Haralambie, Zaharia Ion (din Divizionul coloanei muniții etape Divizia 7 Infanterie).
Soldați: Trifine Vasile, Borș Tache, Lipoveanu Vasile, Bozoncă Vasile, Aron Iosif.
Eroi și veterani din Regimentul 4 Artilerie în cel de-Al Doilea Război Mondial:
General de brigadă (ret) Gheorghe Cârjeu, născut în anul 1913 în localitatea Cașin, județul Bacău, a urmat Liceul Militar din Iași și Școala Militară de Artilerie din Timișoara. A fost repartizat în Regimentul 24 Artilerie cu gradul de sublocotenent și a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 4 Artilerie. În anul 1945 a fost avansat la gradul de căpitan. A fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu panglică de ,,Virtute Militară” și cu Ordinul ,,Steaua României” cu panglică de ,,Virtute Militară” clasa a IV-a și a V- a.
Căpitan Carp Mandache, născut la 22 octombrie 1911, în comuna Poienari, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A urmat clasele primare în comuna natală, apoi Școala Normală din orașul Roman. În perioada 1928-1932 a urmat Școala de Ofițeri de rezervă, pe care a absolvit-o la 15 august 1932, dată la care a fost avansat la gradul de sublocotenent. În anul 1938 a fost avansat la gradul de căpitan, îndepliniind funcția de comandant de companie în Regimentul 4 Artilerie. A participat cu unitatea romașcană la luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, iar în luptele de la Cotul Donului a căzut prizonier la ruși. S-a înrolat în cadrul Diviziei ,,Tudor Vladimirescu” și a participat după data de 23 august 1944 la luptele purtate pentru eliberarea părții de nord-vest a României.S-a distins în mod deosebit în luptele purtate pentru eliberarea orașului Oradea și a satelor din împrejurimi fiind încadrat în cadrul Regimentului 3 Infanterie. A căzut în mod eroic la datorie în zorii zilei de 29 septembrie 1944 într-un atac executat la sud de orașul Oradea. Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, căpitanul Carp Mandache a fost avansat post-mortem la gradul de maior și decorat cu ordinul ,,Steaua României” clasa a V-a.
Emanoil I. Arghiropol, s-a născut în anul 1909, la Roman. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 4 Artilerie. Nepot al marelui istoric și om politic Nicolae Iorga, din partea mamei acestuia, veteranul de război a decedat în anul 1997.
Soldat Grumuș Ioan
Grumuș Ioan, bunicul din partea tatălui, născut la data de 24 mai 1906 in comuna Elisabeta Doamna (astăzi Horia), județul Roman, a fost servant în Rergimentul 4 Artilerie și a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941-27 mai 1944. A fost căsătorit cu Anica, având împreună șapte copii, patru băieți și trei fete. După război, a fost angajat ca muncitor tâmplar în cadrul atelierelor C.F. R. din Roman. Păstrez în memorie întâmplările dramatice din război povestite de acesta, în special din campaniile de la Cotul Donului și din Crimeea, la care Regimentul 4 Artilerie a participat în subordinea Corpului de Munte. A decedat la data de 31 martie 1982 și este înhumat în cimitirul din cartierul Nicolae Bălcescu ( fosta comună Carol I).
Sublocotenentul (ret) Știrbu D. Costache s-a născut în anul 1914 în Horodniceni, județul Suceava. A participat la război în cadrul Regimentului 4 Artilerie în perioada 22.06.1941-01.10.1942. A căzut prizonier și a supraviețuit timp de un an și jumătate în centrele de muncă forțată ale Gulagului Sovietic, de unde a reușit să evadeze. A fost rănit grav pe front, fiind lovit de o schijă în piciorul drept. Pentru eroismul de care a dat dovadă a fost decorat cu Medalia ,,Crucea comemorativa a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
Plutonier adjutant principal (ret) Creangă D. Vladimir s-a născut în anul 1909, în comuna Botoșana, județul Suceava și a făcut parte din Regimentul 4 Artilerie în perioada 22.06.1941-01.10.1942. A luptat pe frontul de răsărit ajungând până la Cotul Donului, unde a fost luat prizonier, dar a reușit să evadeze din lagăr. După instaurarea comunismului în România, a făcut și închisoare un an, pentru că s-a opus colectivizării. Pentru fapte de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și credință” clasa a II-a cu spade.
Plutonier(ret) Pricopi Toader, fiul lui Costachi, născut la 18 februarie 1917, în comuna Stănița, județul Roman, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar în perioada 1 martie 1939-1 martie 1941, fiind încadrat în funcția de comandant de tun. La data de 22 iunie 1941, a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie și a participat la întreaga campanie a războiului din Est până în luna august 1944, când a fost lăsat la vatră. Fratele veteranului de război, Pricopi Vasile, absolvent al Școlii Normale din Roman, a fost ofițer de rezervă și a fost declarat dispărut în Campania din Est. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, Pricopi Toader a fost avansat la gradul de sergent și a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a cu spade, ,,Cruciada împotriva comunismului” și ,,Crucea comemorativa a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”. În anul 1990, sergentul major Pricopi Toader a fost avansat la gradul de plutonier în retragere. Veteranul de război a decedat în anul 2007 și a fost înhumat în cimitirul din comuna Stănița.
Toader Mircea, născut în anul 1908 in comuna Baia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Gheorghe Costân, născut în anul 1918 in comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Gheorghe Moldovan, născut în anul 1919 in comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Dumitru C. Căilean, născut în anul 1921 in comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Anton D. Căilean, născut în anul 1913 in comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Constantin Toderese, născut în anul 1916 in comuna Cornu Luncii, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Filaret V. Rusu, născut în anul 1909 in comuna Drăgoiești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Sergent Gheorghe Filipovici, născut în anul 1924 in comuna Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Constantin Cucolas, născut în anul 1918 in comuna Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost luat prizonier de c[tre sovietici la 28 august 1944 și s-a înapoiat din prizonierat la 20 august 1948.
Costache Gavrilescu, născut în anul 1922 in comuna Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Vasile Iacob, născut în anul 1924, in comuna Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Neculai Chiticariu, născut în anul 1905 in comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Alexandru Saviuc, născut în anul 1909 in comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Silvan Tabarcea, născut în anul 1910 in comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Vasile Vasile, născut în anul 1918 in comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Neculai D. Vlăjincă, născut în anul 1914 in comuna Mălini, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Ioan D. Paveliuc, născut în anul 1907 in comuna Simincea, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Fruntaș Toader I. Big, născut în anul 1923 in comuna Stulpicani, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Trifon Bujorean, născut în anul 1917 in comuna Udesti, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Fruntaș Ioan Fron, născut în anul 1914 in comuna Oțeleni, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Sergent Gheorghe Lupu, născut în anul 1907 in comuna Oțeleni, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Ioan Cărpușor, fiul lui Gheorghe și Maria, născut in comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Vasile Adam, fiul lui Petre și Catinca, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Fruntaș Gheorghe Andronache, fiul lui Ion și Maria, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost dat dispărut la data de 25 decembrie 1942.
Neculai Botezatu, fiul lui Gheorghe și Maria, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie. A lucrat la popotă la serviciul intendență al regimentului și Diviziei 7 Infanterie.
Neculai Doroftei, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie.
Anton Ghercă, fiul lui Martin și Catrina, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a. A fost luat prizonier de armata germană în perioada 1 noiembrie 1944-5 iulie 1946.
Gheorghe Imbrea, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Vasile Spiridon, născut in anul 1912, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie.
Constantin Ionașc, născut in anul 1915, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie.
Caporal Dumitru Prigoreanu, fiul lui Costache și Profira, născut in anul 1915, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost rănit în luptele purtate la Sevastopol și a fost decorat cu ,,Medalia Serviciul Credincios” cu spade clasa a III- a, ,,Crucea de Fier” germană și Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III- a.
Fruntaș Petrea Balint, fiul lui Carmil și Catrina, născut in anul 1916, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.A fost decorat cu Medalia Virtutea Militară clasa a II-a și a fost declarat dispărut pe front.
Caporal Ioan Ciot, născut in anul 1916, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Vasile Negruț, născut in anul 1916, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Mihai Pădure, născut in anul 1917, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Anton Robu,fiul lui Anton și Măriuța, născut in anul 1917, în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Ioan Duliba, fiul lui Vasile și Elena, născut in anul 1919, în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie și a fost declarat inapt pentru serviciul militar de către o comisie medicală.
Ioan Gavril, fiul lui Costache și Elena, născut in anul 1919 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a și a fost declarat dispărut în anul 1942.
Ioan Andrei, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost declarat dispărut la data de 22 decembrie 1942 în luptele purtate la Cotul Donului.
Caporal Gheorghe Bălan, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Anton Balint, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie.
Vasile Blaga, fiul lui Constantin și Marița, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost declarat dispărut la data de 23 noiembrie 1942 în luptele purtate la Cotul Donului.
Costică Balan-Diaconu, fiul lui Constantin și Anica, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost declarat dispărut la data de 23 noiembrie 1942 în luptele purtate la Cotul Donului.
Petru Damaschin, fiul lui Ioan și Elena, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost declarat dispărut la data de 21 noiembrie 1942 în localitatea Kasary în luptele purtate la Cotul Donului.
Vasile Gabor, fiul lui Anto și Maria, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie și a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe timp de război de către o comisie medicală.
Caporal Vasile Morariu, fiul lui Mihail și Lenuța, născut in anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Constantin Spătaru, fiul lui Vasile și Ruxandra, născut in anul 1921 în comuna Boghicea, județul Neamț a fost concentrat la Regimentul 4 Artilerie.
Aurel Bălășcuță, fiul lui Mihai și Catrina, născut in anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Vasile Bența, fiul lui Gheorghe și Catinca, născut in anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț a fost mobilizat în Regimentul 4 Artilerie și a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe timp de război de către o comisie medicală.
Fruntaș Constantin Botezatu, fiul lui Ion și Anica, născut in anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Caporal Vasile Robu, născut in anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Gheorghe Spătaru, fiul lui Gheorghe și Marghioala, născut in anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Sergent Tudor Măzărar, fiul lui Marin și Maria, născut în anul 1916 în comuna Băbăița, județul Teleorman, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Sergent Constantin Vintilă, născut la Oniceni în județul Roman, a fost croitorul Regimentului 4 Artilerie în cel de-Al Doilea Război Mondial. În anul 2015 la împlinirea vârstei de 100 de ani, într-un interviu pentru ,,Ziarul de Roman”, fiul veteranului de război a declarat:
Tata mi-a povestit că, după ce a făcut stagiul militar, a fost chemat în concentrare. A fost la Regimentul de Gardă de la București, apoi a fost transferat la Regimentul 4 Artilerie de la Roman. El mereu ne-a povesitit despre ceea ce a trăit în cel de-al doilea război mondial și ne-a zis, de fiecare dată, că a fost un om norocos în viață, pentru că a reușit să se întoarcă acasă întreg și nevătămat, spune Vasile Vintilă, unul din fiii veteranului. Sergentul Constantin Vintilă nu a luptat în prima linie a frontului, el fiind croitorul Regimentului. Cu toate acestea, Maiestatea Sa Regele Mihai i-a conferit Ordinul ,,Bărbăție și Credință” clasa I cu spade, pentru că a reușit să salveze arhiva Regimentului de mâinile rușilor. Când se retrăgeau trupele române spre vest, tatăl meu era în urma plutonului și, la un moment dat – din ce ne-a povestit, a fost în pericol să fie prins de ruși. Au reușit să scape, el și un colonel, mergând cu trăsura în care se afla arhiva Regimentului. Au ajuns din urmă Armata Română, iar arhiva a fost salvată. Datorită acestei fapte, tatăl meu a fost decorat. De atunci îi poartă o mare stimă Regelui Mihai, spune Vasile Vintilă. Nici plecarea din Odessa nu a fost lipsită de peripeții. În octombrie 1941, când mareșalul Ioan Antonescu a ordonant retragerea Armatei, Constantin Vintilă a ajuns cu întârziere în port și a văzut vaporul care deja se afla la mai bine de 100 de metri de mal. Căpitanul l-a văzut și a întors vaporul pentru a-l lua și pe el. Dar nu a putut acosta, așa că tatăl meu a întotat cam 50 de metri, pentru a ajunge la o scară lansată la apă și pentru a fi preluat pe vapor, a afirmat Vasile Vintilă.
Plutonier major Nicolae Mitescu, s-a născut la 12 ianuarie 1919 în satul Mitești, comuna Miroslăvești, județul Iași. În anul 1939 a fost încorporat la Regimentul 1 Artilerie Gardă pe funcția de ochitor la tun, iar în anul 1941 a fost încadrat la Regimentul 4 Artilerie. A fost luat prizonier de către trupele sovietice în februarie 1943. A reușit să evadeze din lagăr și a ajuns în țară în decembrie 1943 fiind încadrat la partea sedentară a Regimentului 4 Artilerie. Nicolae Mitescu a fost decorat cu medaliile ,,Crucea Serviciului Credincios” cu spade clasa a 3-a, ,,Cruciada împotriva comunismului” și medalia germană ,,Crucea de Fier.”Avansat la gradul de sergent în mai 1941, a fost transferat la Regimentul 11 Artilerie, unitate cu care a participat la luptele din campania de Vest. Veteranul de război a încetat din viață în anul 2000.
Gheorghe Gaidur, născut în anul 1915 în satul Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Soldat Traian Țenchiu, fiul lui Dumitru și Maria, născut în satul Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Soldat Gheorghe Andrei, fiul lui Dumitru și Zoița, născut în satul Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Ioan Crețu, născut în anul 1909 în comuna Stăuceni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie.
Soldat Vasile Macovei, născut în anul 1917, în comuna Tudora, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 4 Artilerie. A fost rănit în lupte în anul 1941 și clasat din punct de vedere medical.
Eva Petre, născut în satul Traian, comuna Săbăoani, mobilizat în anul 1943, a luptat în campania din Est în cadrul Regimentului 4 Artilerie.
Sergent Ciocoiu Ioan
Ciocoiu Ioan, s-a născut la data de 2 august 1919 în localitatea Oituz, județul Bacău. Bunicul său, Ciocoiu Dumitru a participat cu gradul de sergent sanitar la Războiul de Independență a României în luptele purtate de armata română la Vidin. Gheorghe D. Ciocoiu, tatăl veteranului de război, a participat la Războiul pentru Întregirea României, și a fost grav rănit în luptă.
Sergentul Ioan Ciocoiu a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de observator în Divizionul 6 Tunuri Munte din Grupul 4 Artilerie Munte, subordonat Brigăzii 4 Munte. La data de 15 martie 1942, Brigada 4 Munte s-a transformat în Divizia 4 Munte. Experiențele dure ale războiului au fost consemnate de veteranul de război Ioan Ciocoiu, într-un jurnal care se află în posesia familiei.
Însemnările din jurnal încep la data de 1 septembrie 1941 și se încheie la data de 31 decembrie 1941. În jurnal sunt consemnate acțiunile desfășurate de trupele româno-germane la est de Nipru, în bătălia de la Marea de Azov și Crimeea:
[…]Mercuri 3 septemvrie – Nea descoperit inamicul a tras asupra noastră a rănit pe trifu lângă mine
Joi 4 septemvrie – Noaptea am mutat obsevatorul mai spre dreapta, iar inamicul a tras asupra noastră
Sâmbătă 6 septemvrie – Am spălat rufele și am făcut baie în Nipru
Duminică 7 septemvrie – Până la 12, 00 am stat de servici.
Am văzut cum fugeau rușii.
După 12, 00 am fost liber.
Marți 9 septemvrie – […] la ora 7,00 a început atacul ai noștri.
Noaptea a bombardat inamicul
Mercuri 10 septemvrie – Neam spălat rufele.
Am primit pantaloni și veston nou.
A murit trifu.
A ocupat nemți Kairesapadniea.
Joi 11 septemvrie – Am visat pe nenea Gheorgheț, pe mama.
Am jucat țânțarul.
Am făcut plăcinte.
Vineri 12 septemvrie – Noaptea neam mutat dela methoje.
Dimineața nea bombardat ruși.
Seara a dat bombe incendiare asupra noastră.
Sâmbătă 13 septemvrie – […] La 12 nea bătut cu artileriea.
Duminecă 14 septemvrie – La ora 8 au început atacul ai noștri
Am scris acasă
Luni 15 septemvrie – Am schimbat pozițiea
În com. Caciarovca
Am văzut cum au atacat nemții pe ruși
Prizonieri mulți ruși.
Marț 16 septemvrie – A fost luptă rușii cu nemții
Noi am strâns observatorul
Am primit scrisoare de la Marica
Am primit carte de acasă
Mercuri 17 septemvrie – […] La ora 1 am plecat spre nipru
Multe cadavre pe lângă drum
Joi 18 septemvrie – Pe drum spre bereslau
Am văzut mulți ruși morți
Noaptea pe la 2 am trecut podul
Am scris acasă
Vineri 19 septemvrie – […] Seara am plecat către front
Luni 22 septemvrie – […] Pe drum a trecut trei avioane inamice pedeasupra noastră
Marț 23 septemvrie – Am stat întro comună unde aviația inamică nea omorât 8 oameni și mai mulți răniți
Mercuri 24 septemvrie – […] Am mâncat pepeni mulți
Seara am intrat pe poziție
Joi 25 septemvrie – Dimineață am săpat adăpostul
Groaznic atac de artilerie
Nea omorât caii agenților
Nea bătut grozav artileria inamică
Vineri 26 septemvrie – Am pus observatorul la 300 m de inamic
Am auzit că văru e rănit
Dela 12 a început să bată pe bat. și I a.
La 12 noaptea atac de infanterie 2 ore
Sâmbătă 27 septemvrie – De dimineață până la 12 luptă grea
[…] Nea respins
Greu neam retras
Nea rămas tot la inamic
Am dormit la brigada nemțească[…]
Duminică 28 septemvrie – A bătut cu artileriea pe noi
A omorât […] și mulți cai
Neam răspândit rătăciți[…]
Vineri 10 octomvrie – Sau predat rușii iar noi am stat întro comună unde au trecut mulți prizonieri[…]
Sâmbătă 18 octomvrie – […] Noaptea nea bombardat grozav cu Aviația
Nea omorât mulți din bateria III
Vineri 14 noemvrie – Am primit ordin să mergem în Crimeia[…]
Duminecă 16 noembrie – De dimineață am plecat spre Crimeia
Am mers 35 de km.[…]
Luni 17 noembrie – Am dormit în grajdi
Sâmbătă 6 decemvrie – A început nemții atacul la Sevastopol
Joi 11 decemvrie – Am plecat cu dl. locotinent spre alusta[…]
Drept recunoștiință pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, sergentul Ioan Ciocoiu a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa II-a și a III-a, Medalia ,,Serviciul Credincios” cu spade clasa a II-a și a III-a, și medaliile germane ,,Scutul Crimeii 1941-1942”(,,Krim Shield 1941-1942”) și ,,Winterschlacht im Osten 1941-1942”. După război, a ocupat funcția de contabil la C.A.P. Oituz, și casier la Primăria Oituz. Veteranul de război Ioan Ciocoiu, a decedat la data de 31 octombrie 1994, și este înmormântat în comuna Oituz.
REGIMENTUL 8 ARTILERIE/OBUZIERE
În anul 1898, a apărut la Tipografia și Librăria ,,W. Haber” din Roman lucrarea Curs pentru Școala regimentară. Lucrarea aflată în colecția Bibliotecii Academiei Române, are un număr de 239 pagini, format (21,5×15). Este structurată pe următoarele capitole: Gramatica, Istoria, Geografia, Aritmetica, Geografia, Fortificația, Topografia, Higiena, Hpologia, Serviciul în companie și Serviciul în garnizoană, Serviciul interior și Diferite cunoscințe necesare. În anul 1933, cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea unității, a fost tipărit la Sibiu, un Album Comemorativ al Regimentului 8 Artilerie 1883-1933. La Iași, în anul 1914, Th. Rășcanu a publicat o lucrare Spre Sofia cu Regimentul 8 Artilerie, în timp ce la nivelul Regimentului 8 Artilerie Roman s-a întocmit o Dare de seamă asupra operațiunilor militare în Campania din Bulgaria, pe perioada 3 iulie-30 august 1913.
Regimentul 8 Artilerie a fost înființat la 1aprilie 1883 în garnizoana Roman, în conformitate cu prevederile Înaltului Decret Regal nr. 829, publicat în ,,Monitorul Oastei” nr. 24 din 25 aprilie 1883. Patronul spiritual al Regimentului 8 Artilerie este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la data de 15 august, ,,Adormirea Maicei Domnului”. În baza aceluiași Înalt Decret, au mai fost înființate Regimentele 6 și 7 Artilerie. În raportul Ministerului de Război privind înființarea celor trei regimente de artilerie se arată:
Având în vedere legea asupra organizării comandamentelor de armată din 8 iunie 1882 prin care se determină ca la fiecare corp de armată să fie câte o brigadă de artilerie s-a prevăzut înființarea a încă trei regimente peste cele actuale, urmând ca bateriile teritoriale să se încadreze în regimentele de artilerie de pe teritoriul din regiunea corpului. S-au constituit astfel regimentele astfel ca să aibă fiecare cel puțin câte 4 baterii permanente din care una călăreață și restul baterii teritoriale, căutându-se ca în fiecare regiment să nu fie mai mult de două calibe.
La data de 1 aprilie 1883 artileria română a fost organizată pe brigăzi care aveau în compunere două regimente. În garnizoana Roman s-a înființat Brigada 4 Artilerie, formată din Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 8 Artilerie. Regimentul 8 Artilerie comandat de către locotenent-colonelul Șerban Pascu se afla alături de Regimentul 4 Artilerie, în subordinea Brigăzii 4 Artilerie din Corpul 4 Armată, comandată de către colonelul Costescu Anton.
Regimentul 8 Artilerie a fost dotat încă de la înființare cu tunuri ,,Krupp” cal. 87 mm, model 1880, armament ce reprezenta cel mai modern material de artilerie de câmp de la aceea vreme. Regimentul 8 Artilerie avea în dotare 3 baterii montate, 1 călăreață și 1 teritorială de munte. În anul 1884 pentru Regimentul 8 Artilerie s-a mai înființat o baterie montată. În același an, la data de 10 mai, într-un cadru solem Regimentului 8 Artilerie îi este înmânat drapelul corpului de oaste. Conform Înaltului Decret nr. 2360 din 15 aprilie 1887 Regimentul 8 Artilerie avea în dotare 8 baterii înzestrate cu tunuri calibru 87 mm și era subordonat Diviziei 7 Infanterie. Unitatea avea în componență două baterii permanente de 75 mm (1 teritorială și una de de munte).
În baza Înaltului Decret nr.1008 din 1 aprilie 1892, a avut loc o nouă reorganizare a artileriei, care prevedea ca fiecare divizie de infanterie și fiecare corp de armată să aibă propriul regiment de artilerie. Ca urmare a acestui Înalt Decret în luna aprilie 1892, din bateriile Regimentelor 4 și 8 Artilerie subordonate Brigăzii 4 Artilerie se formează Regimentul 12 Artilerie. Brigada 4 Artilerie era constituită din: Regimentul 8 Artilerie, Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 12 Artilerie. Brigada 4 Artilerie avea sediul la Iași, Regimentul 4 Artilerie la Roman, Regimentul 8 Artilerie la Bacău și Regimentul 12 Artilerie la Botoșani. În ordinea de bătaie a armatei române pentru anul 1899, Regimentul 8 Artilerie comandat de colonelul Boerescu Iulian, ajutor maior Pascali Aureliu avea reședința în garnizoana Roman.
Prin Înalt Decret nr. 1525/1900 relativ la acordarea dreptului de a purta semnul onorific de aur, pentru serviciul militar de 25 ani următorii ofițeri din Regimentul 8 Artilerie au acest drept:
Maior Corvin Andrei
Maior Frîncu Teodor.
În anul 1902, căpitanul Papană Ioan din Regimentul 8 Artilerie ,,a fost detașat la Școala Fiilor de Militari din Iași și îndeplinește funcția de profesor de aplicații matematice”.
Pentru reprimarea răscoalelor țărănești din primăvara anului 1907, Regimentul 8 Artilerie împreună cu încă șapte regimente din țară și cu jumătate din Regimentul 4 Artilerie a fost repartizat în subordinea Diviziei 7 Infanterie.
Regimentul 8 Artilerie a participat la reprimarea răscoalelor țărănești atât în orașul Roman cât și în localitățile limitrofe. La data de 10 martie 1907, un detașament comandat de maiorul Tulea Carol, constituit din 200 de soldați au intervenit la bariera de intrare în oraș dinspre Bacău, împotriva unor cete înarmate de săteni din Trifești care vroiau să intre în Roman. În urma acesor incidente, au fost răniți patru țărani răsculați. La data de 7 martie 1907, un detașament constituit din efectivele regimentului, a participat în satul Cârligi, județul Roman la reprimarea țăranilor care manifestau o atiudine amenințătoare împotriva moșierului George Zarifopol. Ordinul Circular al ministerului de război nr. 269 din 27 martie 1907, privind structura organizatorică a diviziilor de infanterie după efectuarea deconcentrărilor pentru reprimarea Răscoalelor din anul 1907, a repartizat Regimentul 8 Artilerie, Diviziei 7 Infanterie din Corpul 4 Armată.
În timpul răscoalelor țărănești din anul 1907, la comanda Regimentului 8 Artilerie s-a aflat colonelul Popovici Nicolae și ajutor locotenent-colonel Istrate Dumitru. Corpul de comandă al regimentului era format din 2 maiori, 1 contabil, 1 medic, 1 veterinar, 8 căpitani, 9 locotenenți, 6 sublocotenenți și 1 subofițer guard. Regimentul 8 Artilerie avea următoarea ordine de bătaie în ofițeri de rezervă: 1 maior, 4 căpitani, 5 locotenenți, 14 sublocotenenți, 2 medici, 3 veterinari și 2 farmaciști.
În baza Înaltului Decret nr.1459 din 20 aprilie 1909, art IV. se stipula ordinea de bătaie a artileriei. Astfel, regimentele de artilerie de la corpurile de armată au fost trecute la diviziile de infanterie, constiindu-se pentru fiecare divizie câte o brigadă format din două regimente, numerotarea brigăzilor păstrând numărul diviziei din care făcea parte. Regimentul 8 Arilerie împreună cu Regimentul 4 Artilerie era subordonat Brigăzii 7 Artilerie, subordonată Diviziei 7 Infanterie. Regimentul 8 Arilerie a participat la cel de- Al Doilea Război Balcanic aflându-se în subordinea Diviziei 7 Infanterie.
Participarea Regimentului 8 Artilerie la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic a fost tratată într-o serie de lucrări de istorie militară. La Iași, în anul 1914 Th. Rășcanu a publicat o lucrare Spre Sofia cu Regimentul 8 Artilerie, în timp ce la nivelul Regimentului 8 Artilerie ,,Roman” s-a întocmit o Dare de seamă asupra operațiunilor militare în Campania din Bulgaria ce cuprindea perioada 3 iulie-30 august 1913. Aceste lucrări foarte importante publicate în garnizoanele Iași și Roman se încriu drept contribuții importante în bibliogrfia militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic.
În baza Înaltului Decret nr. 813 din 13 iunie 1914, căpitanul în rezervă Agarici Ioan din Regimentul 8 Artilerie a primit dreptul de a purta insignele distinctive la medalia ,,Bărbăție și Credință” ce i s-a conferit pentru Campania anului 1913.
Conform Înaltului Decret nr. 2668 din 4 Iulie 1914, s-a acordat dreptul de a purta ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciul militar de 25 ani următorilor ofițeri din Regimentul 8 Artilerie:
Administrator căpitan Mateescu Radu
Prin Decizia ministerială nr. 169 din 3 aprilie 1914 ,,următorii ofițeri din Regimentul 8 Artilerie au dreptul de a purta insignele distinctive la medalia ,,Bărbăție și Credință” conferită pentru Campania din anul 1913:
Maior Rășcanu Aurel
Căpitan Stănescu Teodor”.
Regimentul 8 Artilerie comandat de colonelul Cardoș Dumitru, era subordonat Diviziei 7 Infanterie din Corpul 4 Armată și se afla dislocat în compunerea grupelor de acoperire în zona cuprinsă între Prut-Siret și Suceava.
În telegrama nr. 1881 din 23 iulie 1916 transmisă Corpului 4 Armată de șeful Secției a III-a din in Marele Stat Major se odonă:
[…]Am onoarea a vă ruga să binevoiți a dispune să se execute următoarele dislocări de trupe, astfel după cum se arată mai jos:
Prin marșuri pe jos:
Una baterie din Reg. 8 Art.se va transporta prin marșuri pe jos dela Roman la Dărmănești (în 4 etape) unde va intra în compunerea Grupului de acoperire.
Stat-Majorul unui division și 2 baterii din Reg. 4 Art. intră în compunerea Grupului Ghimeș se vor transporta dela Roman la Diaconești prin marș pe jos (în 4 etape).
Aceste unități( bateria din Reg. 8 Art. și baterile din Reg. 4 Art.) vor pleca din Roman la data care se va comunica ulterior, sub pretextul unui exercițiu de noapte, în 4 etape, pentru a se arăta în localitățile mai sus arătate…
p.Ministru
General D. Iliescu
Șeful Secției a III-a
Colonel Rășcanu
La data intrării României în Primul Război Mondial, Regimentul 8 Artilerie era comandat de colonelul Cardoș Dumitru și se afla alături de Regimentul 4 Artilerie în subordinea Brigăzii 7 Artilerie comandate de colonelul Petrescu Tudor. De la 15 august 1916 până la 10 noiembrie 1916, efectivele unității au sprijinit activ acțiunile de luptă ale infanteriei pentru eliberarea Transilvaniei. În intervalul 14-19 august 1916, Regimentul 8 Artilerie împreună cu Regimentul 4 Artilerie și Divizionul 63 Artilerie Munte au sprijinit unitățile din organica Diviziei 7 Infanterie în luptele pentru cucerirea masivului împădurit Harghita și ulterior pentru eliberarea orașului Odorhei.
Regimentul 8 Artilerie a participat în perioada 4-6 octombrie 1916 la atacul executat de către unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie în Valea Trotușului. O baterie din Regimentul 8 Artilerie aflată ca întărire pe lângă Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” a rezistat eroic atacurilor executate de către Divizia 39 Austro-ungară. Mai mult decât atât, un întreg batalion de infanterie austro-ungar dislocat într-o vâlcea, a fost distrus de focul de artilerie executat de bateriile Regimentului 8 Artilerie. Din noiembrie 1916, ostașii Regimentului 8 Artilerie au participat la bătălia de apărare a capitalei de pe Argeș-Neajlov, sprijinind acțiunile de luptă ale Regimentului 14 Dorobanți și Regimentului 4 Vânători. Brigada 7 Artilerie s-a îmbarcat din stațiile de cale ferată Târgu Ocna, Onești și Saline cu destinația București. Regimentul 8 Artilerie a pornit în marș cu destinația Adunații-Copăceni și a intrat în subordinea ,,Grupului apărării Dunării” aflat sub comanda generalului Iancovescu .
În conformitate cu prevederile Ordinului nr.1506 al ,,Grupului apărării Dunării” Regimentul 4 Vânători împreună cu Divizionul 2 din Regimentul 8 Artilerie și trupe disponibile din Divizia 18 Infanterie s-au dispus pe malul drept al râului Neajlov, constituind un cap de pod în dreapta satului Crasnuri, stânga pe Brăniștari și centru pe Butungari. Celelalte subunități din Regimentul 8 Artilerie au ocupat poziții la est de Șoseaua București-Giurgiu, pe înălțimile sud Nejlov și Crucea lui Mihai. Bateria 5 din Regimentul 8 Artilerie a pierdut în bătălia între Argeș și Neajlov, cu inamicul mult superior, piesele de luptă, fiind capturată și înregistrând pierderi foarte mari. Bateriile de artilerie din subordinea Regimentului 8 Artilerie pe măsură ce vor debarca, vor încadra Detașamentele ,,colonel Leca” și ,,locotenent-colonel Cezar Mihail”, și vor asigura sprijinul de artilerie unităților de infanterie. Aflat în retragere la Căiuți împreună cu unitățile din subordinea Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 8 Artilerie, având lipsă patru tunuri, a fost reorganizat pe șase baterii, din care trei baterii aveau în dotare numai trei tunuri.
În perioada 2 februarie-15 aprilie 1917, Regimentul 8 Artilerie a fost transformat în Regimentul 8 Obuziere și a sprijinit acțiunile de luptă ale Regimentelor 13 Infanterie ,,Iași”, 14 Dorobanți ,,Roman”, 15 Dorobanți ,,Războieni”, 37 Infanterie ,,Botoșani”, 16 Dorobanți ,,Suceava”, 27 Infanterie ,,Bacău” și Regimentul 4 Vânători în zona Pralea-Mănăstirea Cașin.
La data de 15 iulie 1917, Regimentul 8 Obuziere era comandat de locotenent-colonelul Miciora Paul. De la data de 27 iulie 1917 la 27 august 1917, Regimentului 8 Obuziere a sprijinit la Oituz acțiunile de luptă ale Regimentelor de infanterie: 13, 14, 15, 16, 27 și 37. La data de 30 iulie 1917 Regimentul 8 Obuziere a sprijinit atacul Regimentelor 15 și 27 Infanterie, Batalionului de vănători de munte și al unui regiment de infanterie rus pentru recucerirea înălțimii Cireșoaia. Declanșat la ora 17,00 după o pregătire de artilerie contraatacul a surprins inamicul, dar Cireșoaia nu a putut fi cucerită. În dimineața zilei urnătoare, Divizia 7 Infanterie a reluat atacul, și în urma luptelor purtate la baionetă și cu grenade, s-a reușit cucerirea înălțimii Cireșoaia.
După încheierea armistițiului cu Puterile Centrale, Regimentul 8 Obuziere a rămas pe poziții de apărare până la data de 16 ianuarie 1918, dată la care artileria Diviziei 7 Infanterie a predat pozițiile de apărare artileriei Diviziei 6 Infanterie. Regimentul 8 Obuziere a primit drept misiune deplasarea în nordul Moldovei în sectorul Fălticeni-Cornul Luncii-Stupca-Gura Humorului-Ilișești începând cu data de 1918 februarie 1918, pentru asigurarea ordinii, și urmărirea elementelor din armata rusă care părăseau în dezordine țara noastră.
Încheierea păcii între România și Puterile Centrale la 24 aprilie la București, acondus la demobilizarea armatei române (20-31 mai 1918) și trecerea pe picior de pacea armatei (1 iunie 1918). La cea de-a doua mobilizare a arrmatei române din noiembrie 1918, Regimentul 8 Obuziere a fost pus la dispoziția Diviziei 1 Vânători și a participat la asigurarea ordinii interioare în Transilvania, până la sfârșitul lunii decembrie 1918. Din luna aprilie 1919, unitatea a participat la alungarea trupelor maghiare din vestul Transilvaniei, și ulterior efectivele unității romașcane au intrat în Debrețin. La data de 12 septembrie 1919, Regimentul 8 Obuziere a intrat în Budapesta alături de alte unități din subordinea Diviziei 7 Infanterie. Regimentul 8 Obuziere a părăsit pe calea ferată Budapesta, la la data de 19 octombrie 1919, și s-a deplasat în garnizoana Roman.
Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă, combatanții Regimentului 8 Obuziere au fost decorați cu numeroase ordine și medalii. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917, maiorului Georgescu Petre din Reginentul 8 Obuziere i-a fost conferit Ordinul ,,Coroana României” în grad de ofițer ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania depe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
În baza prevederilor Înaltului Decret nr. 569 din 12 iunie 1917, au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de cavaler, următorii ofițeri din Reginentul 8 Obuziere:
Locotenent Nicolau Șt. Grigore, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania depe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Căpitan Boerescu Grigore, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Căpitan Florian Teodor, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Locotenent Caluila Mihail, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Locotenent Ivănuș Nilon, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Locotenent Gheorghiu Corneliu, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
Locotenent Romano A. Petre, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea tunurilor sale în luptele din Transilvania de pe dealul Odobești și dela Crucea-de-Jos Panciu (1916)”.
În anul 1920 au fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtutea Militară”, următorii ofițeri din Regimentul 8 Obuziere:
Locotenenrul Răutu Virgil, ,,pentru bravura și curagiu cu care a condus focul bateriei în toate luptele date până la râul Tisa, în lunile Aprilie și Mai 1919. S-a distins în mod deosebit prin modul cum a răsturnat lucrările defensive ale maghiarior în ziua de 26 Aprilie la canalul Hortolagy, iar la 1 Mai 1919 având punctul de comandă în liniile infanteriei a luat parte la urmărirea inamicului ocupând mereu poziții înaintate”.
În anul 1920 soldatul Ștefan Pavel din Roman încadrat în Regimentul 8 Obuziere, a primit Brevetul prin care se atestă acordarea medaliei ,, Victoria”.
În perioada interbelică, ostașii din Regimentul 8 Obuziere au participat la diverse concursuri aplicativ-militare. În anul 1923, regimentul a obținut premiul ,,General Iliescu” destinat celui mai bun trăgător cu revorverul, și a fost recompensat cu suma de 50 lei. Căpitanul de rezervă Dimitrie Stan din Bateria a 3-a a obținut premiul pentru cel mai ochitor.
La data de 1 aprilie 1925, Regimentul 8 Obuziere a fost organizat pe patru baterii normale și o baterie de specialități. La data de 1 noiembrie 1932, unitatea a revenit la vechea denumire de Regimentul 8 Artilerie.
În contextul noii reorganizării a artileriei, Divizionul al 2 lea din regiment, a intrat în subordinea Regimentului de Artilerie Gardă (fostul Regiment 4 Artilerie), și a primit de la acesta Bateriile 4 și 5 normale, precum și Bateria 6 cadre. Regimentul 8 Obuziere s-a organizat pe două divizioane care s-a instruit împreună cu alte unități din subordinea Diviziei 7 Infanterie prin aplicații și manevre regale, până la mobilizările din iunie 1940 și iunie 1941.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 194 din 27 ianuarie 1931, ,,drapelului Regimentul 8 Obuziere i se acordă dreptul de a purta ,,Semnul Onorific” de 25 de ani”. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 195 din 27 ianuarie 1931, ,,drapelului Regimentul 8 Obuziere i se acordă dreptul de a purta și ,,Semnul Onorific” de 40 de ani”.
Prin Decizia ministerială nr. 185 din 17 februarie 1931 au fost declarați admiși în Școala de Subofițeri Activi de artilerie următorii sergenți instructori din Regimentul 8 Obuziere:
Sergent instructor Samson Gh.
Sergent instructor Talpău Gh.
La data de 28 aprilie 1932, când a intrat în vigoare ,,Legea relativă la stabilirea cadrelor și efectivelor armatei”, Regimentul 8 Artilerie împreună cu Regimentul de Artilerie Gardă Roman era subordonat Brigăzii 7 Artilerie, din Divizia 7 Infanterie, subordonată la rândul ei Corpului 4 Armată ,,Iași”. În timpul retragerii din Bucovina, după Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, au fost comise și unele excese împotriva populației evreiești de către unele elemente din cadrul Regimentului 8 Artilerie. În lucrarea Raport Final publicată la Editura Polirom în anul 2004 se arată
[…] Totuși, cele mai grave acțiuni antievreiești ale armatei române au fost crimele de la Dorohoi (unde exista o importantã populație evreiascã) și Galați. Amploarea acestor crime aproape a egalat-o pe cea a pogromurilor. Crimele de la Dorohoi s-au petrecut pe fundalul confruntãrii româno-sovietice cauzate de neînțelegerile asupra amplasãrii exacte a noii frontiere româno-sovietice. Doi ofițeri români cãpitanul Ioan Boroș și sublocotenentul Alexandru Dragomir, ambii din Regimentul 16 artilerie au murit în luptã. Totuși, în aceeași ciocnire, un soldat evreu, Iancu Solomon, din Regimentul 16 artilerie, a fost ucis când încerca sã-și apere comandantul. Acest gest eroic le-a rãmas însã necunoscut fãptașilor crimelor de la Dorohoi, dintre care mulți erau înrolați în Grupul 3 grãniceri pazã și în Regimentul 8 artilerie. Atacurile contra evreilor din Dorohoi au început în ziua de 1 iulie 1940, în timpul funeraliilor cãpitanului Boroș și ale soldatului evreu, în cimitirul Dorohoi. Soldații români au omorât zece soldați evrei care participau la ceremonia funerarã. Agresiunile au continuat și în alte zone ale orașului, fiind uciși alte câteva zeci de evrei. Dupã acest scurt episod, soldații români au provocat dezordine în oraș, ucigând numeroși civili evrei (cifra oficialã a fost de 53 de evrei morți). În plus, mulți evrei din Dorohoi au fost rãniți… Totuși, nici unul dintre cei învinuiți nu a fost deferit Curții Marțiale. În schimb, armata a dat pedepse administrative (mutãri și scurte perioade de arest) ofițerilor și soldaților implicați.
La 22 iunie 1941, data intrării României în războiul împotriva Uniunii Sovietice, puterea combativă a Regimentului 8 Artilerie era următoarea: 47 ofițeri,16 subofițeri,1044 gradați și soldați, 895 cai, 40 chesoane și 109 furgoane,12 tunuri și 8 obuziere. Comandant al regimentului era colonelul Gheorghe V.Mosiu și unitatea era constituită din două divizioane, comandate de căpitanul Aurel Suflețel și căpitanul Nicolae Ivan.
Generalul de brigadă (r) Mircea Alexandrescu, pe front locotenent, comandant de baterie în Regimentul 8 Artilerie consemnează:
În luna iunie 1941 mă găseam în dispozitivul de acoperire pe frontiera de nord-est, în Bucovina, având gradul de locotenent, la comanda unei baterii (a 3-a) din Regimentul 8 Artilerie. Bateria mea fusese afectată pentru sprijinul nemijlocit al unui detașament constituit dintr-un batalion de infanterie, dispus într-un sector din fața localității Fântâna Albă, rămasă la nord de vremelnica frontieră stabilită samavolnic cu un an în urmă.În noaptea de 21 spre 22 iunie, către ora 3, am fost chemat la postul de comandă al detașamentului, unde ni s-a adus la cunoștință,,Ordinul către Armată” al generalului Ion Antonescu, difuzat prin radio și în scris: ,,Ostași, Vă ordon. Treceți Prutul”. Se primise de asemenea ordinul Diviziei 7 Infanterie ca, înaninte de ivirea zorilor, la o anumită oră, întreaga artilerie din zonă să deschidă focul asupra rezistențelor inamice, dinainte identificate. Au fost primele salve trase de artileria noastră, la care am participat și eu cu bateria mea și care au constituit momentul începerii războiului împotriva Uniunii Sovietice.După ivirea zorilor, batalionul de infanterie, a început atacul asupra trupelor de acoperire inamice, aflate la liziera localității Fântâna Albă. Înaintarea batalionului a fost însă imediat oprită de focurile de arme automate cu care a răspuns inamicul […]Comandantul batalionului venit la postul meu de observare, mi-a cerut să distrug acel punct […] La un moment dat, un proiectil a lovit tunul, pe care l-a distrus…Rezultatul a fost totuși că nimicind cuibul de foc din jurul clopotniței, batalionul a pornit imediat la atac, și în câteva minute a ocupat liziera satului Fântâna Albă, pentru ca apoi să-și continue atacul pentru cucerirea localității.
În perioada 22 iunie-2 iulie 1941, Regimentului 8 Artilerie compus din Divizionul 1 Tunuri și Divizionul 2 Obuziere ocupa un dispozitiv în zona Islovăț, Arbore, Burla. Bateria a 3-a din cadrul regimentului comandată de către locotenentul Mircea Alexandrescu a fost pusă la dispoziția Brigăzii 8 Cavalerie care se afla dispusă în zona Rădăuți. Într-o scisoare de mulțumire adresată colonelului Gheorghe Mosiu, comandantul Regimentului 8 Artilerie, de către locotenent- colonelul Ioan Hristea, comandantul Regimentului 2 Călărași din Brigada 8 Călărași la data de 27 iunie 1941, se arată:
În ziua de 20 iunie ac. constituindu-se gruparea de vest sub conducerea subsemnatului, mi s-a afectat în sprijin Bateria 3 din Regimentul 8 Artilerie, comandată de locotenentul Alexandrescu. Deși într-o situație dificilă având un front de 12 km locotenentul Alexandrescu în mai puțin de 12 ore și-a terminat toate recunoașterile și preșătirea pentru tragere încât în noaptea de 21 spre 22 iunie când s-au declanșat ostilitățile, a putut să deschidă focul instantaneu și cu rezultate din cele mai apreciabile în toate punctele unde a fost nevoie.În ziua de 22 iunie prin destoinicia cu care a condus tragerile a reușit să dea un sprijin atât de eficace încât Escadronul 1 care a atacat Fântâna Albă, deși cu un efectiv mai mic decât al inamicului, a reușit ca în două ore să cucerească satul.În incursiunea din 27 iunie prin devotamentul deosebit ce l-a pus în sprijinul unității de cavalerie ce a atacat prin tragerile precise și la timp, a permis escadronului să se decroșeze după retragerea infanteriei având un minim de pierderi.În tot timpul a fost nelipsit de la observatorul său, și nu a voit să-l schimbe nimeni,deși în ziua de 26 iunie, inamicul l-a încadrat și a tras asupra sa numeroase proiectile ce au căzut în imediata apropiere a observatorului. Pentru priceperea deosebită, curajul și abnegațiunea de care a dat dovadă locotenentul Alexandrescu în toate acțiunile ce le-a avut sub comanda subsemnatului, vă rog să binevoiți a aproba și intervene pentru a se acorda ofițerului o frumoasă distincție.
Divizionul 2 Obuziere din Regimentul 8 Artilerie s-a deplasat în noaptea de 25 spre 26 iunie 1941 din localitatea Burla, la sud-vest de satul Costișa. Împreună cu Bateria a 3-a din Divizionul 1 au sprijinit cu foc cercetarea prin luptă executată de către Regimentul 16 Dorobanți, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie, și a Regimentului 2 Călărași care acționau în zona satelor Climăuți și Fântâna Albă. În noaptea de 1 spre 2 iulie 1941, Regimentul 8 Artilerie a sprijinit cu foc timp de 30 de minute, atacul batalionului 3 din Regimentul 16 Dorobanți.
Regimentul 8 Artilerie, comandat de colonelul Gheorghe Mosiu subordonat Diviziei 7 Infanterie, a avut o contribuție meritorie în luptele purtate de marea unitate romașcană pentru cucerirea Odessei. La data de 11 august 1941, în luptele purtate la nord de localitatea Mihailovskaia, stația de cale ferată Karpova, regimentul se afla în sprijinul Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava” și ocupa cu Divizioanele 1 și 2 poziții de tragere în zona stației de cale ferată Eremiewka.
Divizia 7 Infanterie a trecut la ofensivă cu unitățile din subordine la data de 13 august 1941, ora 03,30, după o pregătire de foc de 30 de minute. Atacul declanșat de Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava” a debutat în condiții bune, dar infanteriștii au fost atacați din spate de către trăgători sovietici, însuși comandantuil de regiment fiind grav rănit. Comanda Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava” a fost preluată de colonelul Gheorghe Mosiu, care a condus atacul în continuare, la ora 09,00 atingându-se aliniamentul gării Karpova. În urma unui puternic baraj de armă automată și aruncătoare de mine deschis de trupele sovietice, locotenentul Leon Burchi, comandantul Bateriei 2 Tunuri aflat în prima linie de unde conducea focul bateriei, a fost grav rănit la ambele picioare. Locotenentul Burchi C. Leon a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 3266 din 20 decembrie 1943.
În acestă situație dificilă comanda bateriei a fost preluată de către locotenentul Nicolae Tudoran. În registrul istoric al Regimentuluui 8 Artilerie se consemnează faptul că:
[…]celelalte baterii al divizionului au executat în mod eficace sprijinul infanteriei în zona de acțiune, dând posibilitatea dorobanților noștri să înainteze.
S-au remarcat în luptă comandanții grupurilor de comandă ale bateriilor divizionului, care sub focul puternic al inamicului, au reușit să refacă legăturile telefonice și au menținut legătura cu unitățile de infanterie în sprijinul cărora se aflau. Primul ofițer din Regimentul 8 Artilerie care a căzut la datorie a fost sublocotenentul Sotir Caragață, obsevator înaintat al Bateriei 5, care a fost lovit mortal de gloanțele inamicului. Au mai răniți, comandantul Bateriei 5, căpitanul Ioan Mihail, la ambele picioare și sublocotenentul Victor Crăciunoiu, observator înaintat al în Bateria a 3-a.
În prima zi de lupte, Regimentul 8 Artilerie a pierdut 13 oameni, iar pe data de 14 august 1941, în urma unui atac al aviației inamice a mai înregistrat 5 răniți. La data de 15 august, inamicul a executat o puternică tragere de contrabaterie asupra Bateriei 4 din Divizionul 2 Obuziere. Au căzut la datorie, fiind uciși de un proiectil al inamicului care a lovit chesonul obuzierului 4 și de un altul care a lovit antetrenul obuzierului 2, fruntașul Artenie Maciujac, fruntașul Haralambie Fuiciuc și soldatul Grigore Gavril. Au fost grav răniți sergentul Nicolae Dumbrăvescu, caporalul Gheorghe Poșteanu și soldatul Vasile Mitrofan, 12 cai au fost uciși, și două obuziere au rămas fără atelaje.
Divizia 7 Infanterie a reluat atacul la data de 19 august 1941, pozițiile de tragere ale Divizionului 1 fiind dispuse la 1 km nord-est de localitatea Pervomaischi și la 1 km vest de gara Karpova. În zia de 21 august 1941 avea să cadă în mod eroic în luptă lovit de gloanțele inamicului, căpitanul Ioan Mihail, comandantul Bateriei 5, aflat în prima linie, la comanda subunității sale. Datorită pierderilor mari suferite, Regimentul 16 Dorobanți ,,Suceava” a fost înlocuit de către Regimentul 37 Infanterie ,,Botoșani”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie.
La data de 22 august 1941, ora 10,00 Regimentul 37 Infanterie atrecut la ofensivă pe direcția Vigoda, sud Garadinic, după o pregătire de artilerie cu durata de 20 minute, executată de Regimentul 8 Artilerie. Bateriile regimentului au executat: ,,un baraj rulant de 500 de metri continuat apoi prin bombardamente succesive, la cererea infanteriei”. Atacul executat de Regimentul 37 Infanterie și sprijit de Regimentul 8 Artilerie a constituit un succes, fiind cucerite aliniamentele gara Vigoda, vest Octabri și satul Bereznii.
Ofensiva Diviziei 7 Infanterie a continuat și în zilele de 24 și 25 august 1941, fiind susținută de către artilerie. Pozițiile Regimentului 8 Artilerie au fost ținta unor puternice bombardamente ale artileriei inamicului, acestea din urmă fiind annihilate de trageri de contrabaterie, coordonate de către observatoarele înaintate. În cadrul acestor lupte, s-au remarcat în mod deosebit și au fost grav răniți: locotenentul Mircea Alexandrescu, comandantul Bateriei 3, sublocotenentul Mihai Iordănescu, observator în grupul de comandă al Divizionului 1 și sublocotenentul Octavian Teodorescu, observator al Bateriei a 3-a. Regimentul 8 Artilerie a mai înregistrat următoarele pierderi: caporalii Vasile Condurachi și Dumitru Timeș, căzuți la datorie, și răniți: elevul plutonier Gheorghe Ruscior, sergentul Petre Nițulescu, soldații Gheorghe Grumezea, Adrian Neagu, Gheorghe Ciocan și Gheorghe Buzatu.
După trecerea în refacere a Diviziei 7 Infanterie, Regimentul 8 Artilerie a constituit în perioada 26-31 august 1941, ,,Gruparea de ansamblu divizionară nr. 2” comandată de locotenent-colonelul Ovidiu Apostoleanu, aflată în sprijinul Diviziei 6 Infantetrie. Registrul istoric al Regimentului 8 Artilerie consemnează:
În ziua de 2 septembrie 1941, orele 16,00 s-a produs un contraatac inamic sprijinit de 3 care de luptă în sectorul companiilor 6 și 7 din Regimentul 14 Dorobanți. Infanteria se retrage câteva sute de metri, însă observatorii înaintați ai regimentului rămân la posturile lor, opriind contraatacul inamic și distrugând cele 3 care de luptă.
La data de 1 septembrie 1941, în luptele purtate în zona Tatarka, artileria sovietică a dezlănțuit un puternic bombardament asupra infanteriei române. Caporalul Dumitru Burciu, comandant de tun anticar din Regimentul 6 Vânători /Divizia 14 Infanterie rememorează eroismul sergentului Grigore Țăranu din Belcești, județul Iași, comandant de grupă de transmisiuni în Regimentul 8 Artilerie din Divizia 7 Infanterie, care:
s-a camuflat cu câteva buruieni și, târâș, pe coate și genunchi, printre exploziile aducătoare de moarte, cu firul telefonic în palmă, s-a deplasat până la locul unde se produsese defecțiunea”, a legat capetele firului, restabilind legătura, după care s-a întors, tot târâș, spre centrala telefonică. Nu a mai ajuns însă, deoarece un proiectil inamic l-a sfârtecat sub privirile camarazilor. Pe crucea care i s-a pus la cap, în cimitirul din apropiere, i s-a scris numele și încă două cuvinte: ,,Erou român”.
În luptele dramatice purtate de Regimentul 8 Artilerie la Cotul Donului s-a remarcat în mod deosebit căpitanul Damian Cebuc, comandant de baterie, care prin tragerile sale precise în sprijinul acțiunilor ariergărzii Diviziei 7 Infanterie, a permis desprinderea de inamic în situații critice. S-a remarcat și Divizionul comandat de către căpitanul Aurel Suflețel, din Regimentul 8 Artilerie care în timpul retragerii spre Doneț a respins toate atacurile tancurilor inamicului la Grecov și Petrovski. Căpitanul Damian Cebuc și căpitanul Aurel Suflețel au fost decorați în baza Înaltului Decret nr. 3266 din 20 decembrie 1944 cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III- a.
Regimentul 8 Artilerie s-a evidențiat în mod deosebit în operațiunile din Bucovina, sprijinind infanteria în incursiunile de la Fântâna Albă, atacul de pătrundere de la Baineț și Climăuți, cât și în luptele de la Grigoriopol, unde a sprijinit în mod eficace acțiunea Regimentului 37 Infanterie, care pătrunsese la Est de zona fortificată Grigoriopol și l-a silit pe inamic să se retragă, pentru a scăpa de o încercuire sigură. Regimentul 8 Artilerie s-a distins în luptele de străpungerea frontului dela Korpovo-Mihailovskie prin sprijinul masiv și prompt dat Regimentului 16 Infanterie, cât și în cele de la Vigoda și Orjani, pentru cucerirea cotelor 70,3 și 71,4 reușind să distrugă 3 care de luptă prin trageri directe.
Locotenent-colonelul Țucă Alexandru din Regimentul 4 Dorobanți ,,Argeș” rememorează dramatismul luptelor purtate de artileriști după declanșarea marii ofensivâe sovietice:
La începutul lui august 1944 Divizia 3 Infanterie ,,Pitești” a fost înlocuită de către Divizia a V-a Cavalerie Iași, însă o parte din artileria noastră a rămas pe loc…La 20 august eram în buncăr cu sublocotenentul Burmaz Dumitru și cu căpitanul Vârnav din Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”. Pe la orele 04,00 dimineața inamicul a început bombardamentele de artilerie la care noi am răspuns imediat. Mă aflam sus, la Moimești, în tranșee, alături de infanterie.Tunurile mele erau în urmă. Eu conduceam tirul după cum se mișca inamicul.Aveam telefon[…]Ne retrăgeam spre baterii. La cca.200 m, au apărut niște ruși. Ne-au încercuit[…]Ne-au dus spre Popricani și până la Moimești l-am văzut pe căpitanul Vârnav Bob secerat la mijloc de gloanțe. Era mort jos.
În cimitirul militar din comuna Lețcani, județul Iași își dorm somnul de veci alături de eroii Diviziei 3 Infanterie ,,Pitești” și doi eroi din Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”: caporalii Chihalău Franț și Dumitrescu Gheorghe. La data de 27 august 1944, trei plutoane din Regimentul 8 Artilerie-Partea sedentară au participat alături de alte unități române la eliberarea de trupele germane a localităților Clinceni și Vișina Veche. Un pluton din regiment, a sprijinit acțiunile de luptă purtate împotriva trupelor germane în localitatea Stoenești . În perioada 23 august -15.noiembrie 1944, Regimentul 8 Artilerie format dintr-o singură baterie, s-a aflat în subordinea Diviziei 7 Infanterie-instrucție. Regimentul 8 Artilerie a fost desființat împreună cu unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie la data de 30 noiembrie 1944 și a predat arhiva Regimentului 16 Artilerie.
Personalități ale artileriei care au activat în cadrul Regimentului 8 Artilerie/Obuziere:
General de brigadă Petre Frunză
General de brigadă Petre Frunză s-a născut la data de 29 iunie 1860 în localitatea Nicorești, județul Tecuci. Între anii 1878-1880 a urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie și în anul 1882 a absolvit Școala de Război din Bruxelles. A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în unitățile de artilerie din garnizoana Roman, în Regimentul 8 Artilerie (1883-1888) și Regimentul 4 Artilerie (1896-1899). Între anii 1901-1904 a îndeplinit funcția de ajutor al comandantului Regimentului 4 Artilerie. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii: ,,Coroana României’’ clasa a V-a (10 mai 1897), ,,Medalia jubiliară Carol I’’ (10 mai 1909), Semnul onorific de aur pentru serviciu de 25 de ani împliniți’’ (10 mai 1906) și ,,Steaua României” de pace în grad de cavaler.
General de brigadă Teodor Georgescu
Teodor Georgescu s-a născut la data de 28 august 1866, la București. A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în diferite structuri militare printre care și în Regimentul 8 Artilerie. Între anii 1915-1916 a fost comandant al Școlii de Artilerie din București. În anii Războiului pentru Întregirea României a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major (Partea sedentară).
General de divizie Toma Ghenea
Toma Ghenea s-a născut la data de 25 octombrie 1862, în comuna Bascov, județul Argeș. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Artilerie și Geniu din București (1881-1883), Școala Politehnică din Paris(1884-1885) și Școala de Aplicație a Artileriei de la Fontainbleau (1895-1897). A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în diferite structuri militare printre care și în Regimentul 8 Artilerie. A fost inspector general al Stabilimentelor de artilerie(1910-1912) și director superior al Armamentelor(1912-1914). Generalul de divizie Toma Ghenea a fost și un valoros inventator militar. A inventat aparatul de ochire pentru obuzierul de câmp cal. 120 mm, model 1901 și ,,Goniometrul Ghenea” , model 1904. Împreună cu alți 4 ofițeri de artilerie a realizat o variantă îmbunătățită a tunului cal. 75 mm, sistem ,,Krupp”, model 1899, care a devenit ,,tunul de câmp românesc cu tragere repede, cal. 75 mm, model 1904”.
General de divizie Toma Ghenea a decedat la data de 9 decembrie 1921. În necrologul publicat de ,,Revista Artileriei”, în numărul din mai-iunie 1921, se consemnează: „Numele generalului Ghenea rămâne turnat în oțelul puștilor și tunurilor cu care vitejii noștri ostași au făcut războiul pentru libertate și întregire”.
General de brigadă Emil Grigorovici
Emil Grigorovici s-a născut la data de 13 aprilie 1881, localitatea Șurănești în județul Vaslui. Între anii 1902-1903, a îndeplinit funcția de comandant de secție în Regimentul 8 Artilerie. A participat la luptele purtate de armata română în vara anului 1917 de la Mărășești. După încheierea Războiului pentru Întregirea României a comandat unități și mari unități de artilerie din armata română.
A fost trecut în rezervă la data de 26 aprilie 1938. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat și încadrat în funcția de inspector militar la Comandamentul Industrial pentru Armament al Armatei (15 octombrie 1942-1 octombrie 1943).
General de divizie Ilie Partenie
Ilie Partenie s-a născut la data de 19 iulie 1881, la Dorohoi. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1900-1902), Școala de Aplicație de Artilerie(1903-1905) și Școala Superioară de Război(1910-1912). A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în diferite structuri militare printre care și în Regimentul 8 Artilerie și Regimentul 4 Artilerie, unități dislocate în garnizoana Roman. A participat cu Regimentul 4 Artilerie la cel de-Al Doilea Război Balcanic și a ocupat funcții în statul major al Armatei din Dobrogea și în Corpul 1 Armată român, în Războiul pentru Întregirea României. Între anii 1931-1932, a fost secretar general al Ministerului Apărări Naționale și în perioada 1933-1940 a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 4 Infanterie.
General de brigadă Alexandru Polizu
Alexandru Polizu s-a născut la data de 8 decembrie 1870, în localitatea Mamornița, plasa Herța, județul Dorohoi. Între anii 1890-18925 a urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină. A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în diferite structuri militare printre care și în Regimentul 8 Artilerie. A participat la cel de-Al Doilea Balcanic cu Regimentul 19 Artilerie și la Războiul pentru Întregirea Romțniei cu Regimentul 2 Obuziere. Generalul Alexandru Polizu a fost trecut în rezervă la 30 septembrie 1921.
General de corp de armată Tudor Râmniceanu
Tudor Râmniceanu s-a născut la data de 14 octombrie 1860. A absolvit Școala Militară de Ofițeri și a fost avansat la gradul de sublocotenent în anul 1883. A îndeplinit funcții de ofițer de stat major în diferite structuri militare, printre care și în Regimentul 8 Artilerie. În Războiul pentru Întregirea României a ocupat funcția de comandant al grănicerilor și șef al Casei Militare Regale. Generalul de corp de armată Tudor Râmniceanu a fost trecut în rezervă în 1921, și a decedat la 2 octombrie 1932.
General de armată Vasile Rudeanu
Vasile Rudeanu s-a născut la data de 27 ianuarie 1871, în București. A absolvit Școala Fiilor de Militari din Craiova, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină și Școala Tehnică Superioară din Bruxelles. A îndeplinit funcții de comandă în diferite structuri militare printre care și în Regimentul 8 Artilerie(1894-1897). În perioada Războiului pentru Întregirea României a îndeplinit misiuni diplomatice în diferite țări pentru achiziția de armament și muniții și materiale de război. În toamna anului1916 a negociat cu guvernul francez trimiterea Misiunii militare în România pentru a acorda asistență reorganizării armatei. În periuoada interbelică a îndeplinit funcția de inspector general al aeronauticii(1926-1929) și inspector general de armată(1929-1931).
Generalul Vasile Rudeanu a scris numeroase lucrări, studii și articole de strategie și tactică militară: Tunurilecu tragere repede și rezumatul ideilor admise astăzi asupra lor (1900), Obuziere de câmp (1901), Artileria. Partea I. Materialul (1920), Foch (1931), Apărarea noastră națională și bogățiile României întregite (1936) etc. A publicat și o lucrare memorialistică intitulată Memorii din timp de pace și de război 1884-1929, publicate post-mortem la Editura Militară. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine.
Generalul Vasile Rudeanu a decedat la 5 noiembrie 1965, la venerabila vârstă de 94 de ani.
General de brigadă Gheorghe Stratilescu
Gheorghe Stratilescu s-a născut la data de 6 decembrie 1877, la Suceava. A urmat studii militare la Școala Fiilor de Militari din Iași, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1896-1899), Școala Specială de Artilerie (1901-1902) și Școala Superioară de Război (1910-1912).
A îndeplinit funcția de comandant de secție în Regimentul 8 Artilerie (1899-1901) și șef al serviciului aprovizionare (1902-1905). A luat parte la Primul Război Mondial, ca ofițer de stat major. Pentru merite deosebite a fost decorat între altele cu: ,,Medalia Jubiliară Carol I’’ -1906, ,,Medalia Crucea Comemorativă a războiului 1916-1919’’- 1921, Medalia ,,Semnul Onorific de aur”, pentru 25 de ani de serviciu’, Ordinul ,,Coroana României”, în grad de ofițer’ – 1922 și Ordinul ,,Steaua României’’ clasa a IV-a -1932.
În ordinea de bătaie a Regimentului 8 Artilerie, în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost încadrați și următorii subofițeri:
Plutonier adjutant Lăzărescu V. Ștefan;
Plutonier adjutant Mitrică Serafin;
Plutonier Ipate Constantin;
Plutonier Brânză I. Vasile;
Plutonier Arhip Mihail;
Sergent major Talpău Gheorghe;
Sergent major Florea Constantin;
Sergent major Baciu Ioan.
Lista comandanților Regimentului 8 Artilerie/Obuziere:
Locotenent-colonel Șerban Pascu
(1 aprilie 1883- 1 aprilie 1884)
Șerban Pascu s-a născut la data de 15 decembrie 1844, și a urmat Școala Militară de Ofițeri din București între anii 1861-1863. A îndeplinit funcții de comandant de secție, baterie și divizion în Regimentul 4 Artilerie și a fost primul comandant al Regimentului 8 Artilerie în perioada 1 aprilie 1883-1 aprilie 1884. A mai îndeplinit funcția de șef de stat major al Corpului 4 Armată (1884-1888); comandant al Brigăzii 4 Artilerie și comandant al Corpului 4 Armată (1888-1901).
În anul 1873, a fost trimis în misiune la Berlin, apoi atașat la artileria călăreață de la Breslau. Pe baza studiului și experienței dobândite a organizat cea dintâi baterie de artilerie călăreață din armata română, la Regimentul 2 Artilerie. A participat la Războiul de Independență, având gradul de maior și funcția de comandant de divizion în Regimentul 4 Artilerie. A trecut în rezervă în anul 1901. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii militare românești și străine: ,,Crucea Trecerii Dunării”, ,,Apărătorii Independenței”, ,,Virtutea Militară”, ,,Steaua României” în grad de ofițer, ,,Coroana României” în grad de comandor, ,,Sf. Ana cu spade” (Rusia), ,,Franz Josef ” în grad de comandor.
Locotenent-colonel Ghenovici Gheorghe
(1 aprilie 1884-1 septembrie 1885)
Locotenent-colonel Magheru Romulus
(1 aprilie 1895- 1 septembrie1890)
Magheru Romulus s-a născut la data de 6 iunie 1847 la București și a urmat între anii 1864-1866 Școala de Ofițeri din București. A participat cu gradul de maior la Războiul de Independență a României în luptele de la Plevna. Între anii 1895-1890 a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie. Colonelul Magheru Romulus a decedat la data de7 martie 1897, la Craiova.
Locotenent-colonel Vasile Cremineanu
(1 mai 1890- 8 aprilie1896)
Vasile Cremineanu s-a născut în anul 1844, la Craiova, plasa Dealu, districtul Dolj.
Între anii 1863-1865 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie-București. A participat la Războiul de Independență a României, la comanda unei baterii din Regimentul 1 Artilerie. Între anii 1890-1896 a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie și ulterior a comandat Școala Specială de Artilerie.Colonelul Vasile Cremineanu a decedat la data de 6 februarie 1899 la Focșani.
Locotenent-colonel Boerescu Iulius
(1 aprilie 1896- 15 ianuarie1904)
A participat cu gradul de locotenent la Războiul de Independență a României.
Colonel Nicolae Popovici
(15 aprilie 1904- 1 aprilie1909)
Nicolae Popovici s-a născut la data de 21 august 1860, în plasa Râmnicu de Jos,
districtul Râmnicu Sărat. A absolvit prima promoție a Școlii Speciale de Artilerie și Geniu în anul 1883. Pe parcursul carierei militară a îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie precum și cea de comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu. A înființat Școala de Tragere a Artileriei de la Mihai Bravu, fiind primul ei comandant. Colonelul Nicolae Popovici fost numit comandant al Regimentului 8 Artilerie în baza Înaltului Decret nr. 2060 din data de 1 aprilie 1905.
A fost decorat, între altele, cu Ordinul ,,Steaua României” pe timp de pace și Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a. A decedat la 14 martie 1913, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Locotenent-colonel Antonescu Vasile
(1 aprilie 1919-1 aprilie 1912)
8. General Iacob Zadik
(1 aprilie 1912 -1 aprilie1914)
Iacob Zadik s-a născut la data de 8 decembrie 1867, în comuna Brătulești, fostul județ Roman, și provenea dintr-o familie de origine armeană. A fost căsătorit cu Roza Tatos din Roman având împreună patru copii. După ce urmează Școala de Fii de Militari din Iași s-a înscris la Școala Specială de Artilerie din București pe care o absolvă în anul 1888, cu gradul de sublocotenent. Între anii 1896-1898, a urmat cursurile Școlii Superioare de Război. După absolvirea Școlii Speciale de Artilerie din București a fost repartizat în funcția de comandant de pluton în Regimentul 4 Artilerie. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic în calitate de comandant al Regimentului 8 Artilerie. A participat la Războiul pentru Întregirea României la luptele din Transilvania din 1916 ca șef de stat major al Armatei a 4-române, comandate de Constantin Prezan și la luptele de la Mărășești ca șef de stat major al Armatei a 1-a române comandate de generalul Constantin Christescu și apoi de generalul Eremia Grigorescu. Ca unul dintre participanții de seamă la victoria de la Mărășești din vara anului 1917, a fost însoțitorul oficial al mareșalilor Franței, Joffre și Foch, cu prilejul vizitelor acestora în România în 1920, respectiv 1922.
La data de 05 noiembrie 1918, Divizia a 8-a Infanterie la comanda căreia se afla generalul Iacob Zadik, a primit ordin să intre în Bucovina cu misiunea de a elibera acest pământ românesc de sub dominație habsburgică. Demn de remarcat este faptul că acestă misiune de luptă a Diviziei a 8-a Infanterie avea să fie precedată de lansarea de manifeste tipărite către populația din această provincie românescă, din 3 avioane Farman, din Escadrila F 9 a Grupului 3 Aeronautic, dislocat pe Aerodromul Militar din Roman. În acest context generalul Iacob Zadik se adresa soldaților săi:
Ostași, vouă v-a păstrat soarta, norocul de a păși cei dintâi pe pământul scump al Bucovinei. Fiți mândri și arătați-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi.Voi sunteți ocrotitorii și avutului și vieții populației bucovinene. Faceți ca prin purtarea voastră,în toate ocaziunile, să căpătați dragostea cu adrvărat frățească a populației,în ajutorul căreia veniți. Vă doresc spornicie pasului ce faceți și vă zic: Cu Dumnezeu înainte!
Populația românească cu tricolorul în mână, aștepta entuziasmată zile de-a rândul pe străzi și în piețele din Cernăuți și din celelalte orașe ale Bucovinei intrarea armatei române. La data de 11 noiembrie 1918, trupele Diviziei a 8-a Infanterie au intrat în Cernăuți, armata română fiind întâmpinată cu aclamații și urale: ,,Trăiască Regele României Mari! Trăiască Armata Română!”
Cu acest prilej, generalul Iacob Zadik a ținut un celebru discurs în care arăta:
Onorați cetățeni al Bucovinei! În urma dorinței Comitetului Național bucovinean, M.S. Regele și România au răspuns chemării și au adus ajutorul armatei române, pentru ca liniștea acestei țări să nu fie tulburată. Sosind, aduc salutul cu iubire frățească și pot să spun cu iubire de mamă a României libere către țara Bucovinei. În aceste momente gândul meu se înalță către Dumnezeu și-i adresează mulțumirile României Mari că a scos sfânta dreptate la suprafață. Pentru despărțirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge și să cadă un cap de Domn, pentru reîmpreunarea ei nu a curs nici un pic de sânge, căci s-a făcut totul prin vrednicia voastră și vrerea dreptății.
După instalarea noului guvern de la Cernăuți condus de patriotul romăn Iancu Flondor, Congresul General al Bucovinei a votat Marea Unire a Bucovinei cu România. Generalul Iacob Zadik a primit din partea bucovinenilor în semn de prețuire și respect, titlul de ,,Cetățean de Onoare a orașului Cernăuți”.
Generalul Iacob Zadik a încetat din viață la data de 8 aprilie 1970, la vârsta de 103 ani, fiind înmormântat în București.
Colonel Cardaș Dumitru
(1 aprilie 1914 – 12 februarie 1917)
Locotenent-colonel Miciora Paul
(12 februarie 1917 – 15 octombrie 1920)
Colonel Dimachi Gheorghe
(15 octombrie 1920-1 octombrie 1928)
Locotenent-colonel Ianescu Ghe. Constantin (1918-1933)
A îndeplinit funcția de ajutor al comandantului Regimentului 8 Obuziere ,,Roman”.
Colonel Dinescu Gheorghe
( 1 octombrie 1930-17 aprilie 1931)
Colonel Mazilu Constantin
(1 octombrie 1920-1 octombrie 1930)
Colonel Dimitriu D. Ioan
(1 august 1931- 1 aprilie 1933)
General de brigadă Nicolae Ghineraru – 1935
Nicolae Ghineraru s-a născut la data de 14 decembrie 1888, la Dridu, plasa Fierbinți, județul Ilfov. A absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu și a participat la întreaga campanie militară a Războiului pentru Întregirea României. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a aflat la comanda Brigăzii 1 Fortificații. După cucerirea Odessei de către armata română, a fost numit comandant al Diviziei 10 Infanterie. În calitate de comandant al Grupului Mobil de Etape nr. 1 a întocmit numeroase memorii către superiori în cuprinsul cărora a sesizat numeroasele lacune în aprovizionarea armatei român și tratamentul discriminatoriu la care erau supuse de comandamentele germane. Datorită acestor luări de poziție, a fost trecut în rezervă și a fost numit prefect al județului Botoșani, funcție pe care a îndeplinit-o până în primăvara anului 1944. A fost arestat la 31 octombrie 1944 și inclus în lotul criminalilor de război, fiind acuzat de crime de război petrecute în perioada cât a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Militar al Odessei ( 23 octombrie-23 noiembrie 1941). Generalul Nicolae Ghineraru a fost condamnat de Tribunalul Poporului la 20 de ani muncă silnică. A fost eliberat înainte de termen la data de 12 septembrie 1956, după ce a ispășit detenția în penitenciarele Malmaison, Uranus, Văcărești, Dumbrăveni, Aiud, Craiova și Gherla. Între anii 1927-1932, Nicolae Ghineraru a activat în Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”, iar în anul 1935, a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie. Între anii 1935-1939 a îndeplinit funcția de prefect al județului Neamț.
Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cls. a III-a.
Generalul Nicolae Ghineraru a decedat la 23 februarie 1969, la București
Colonel Mosiu V. Gheorghe
(1939-1942)
Gheorghe Mosiu s-a născut la data de 29 mai 1892, în comuna Provița de Jos, județul Prahova. După absolvirea Școlii primare în localitatea natală și a Liceului ,,Sfinții Petru și Pavel’’ din Ploiești, a urmat între anii 1912-1914, cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din București și ulterior ale Școlii Superioare de Război. A fost avansat la gradul sublocotenent în anul 1914 și după o serie de funcții îndeplinite în diferite unități operative ale armatei române, între anii 1939-1942, a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie. A parcurs toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la general de brigadă. A participat la Campaniile militare ale Primului Război Mondial și ale celui de-Al Doilea Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie în luptele purtate de unitatea romașcană pentru eliberararea Bucovinei de Nord și a Basarabiei.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul de brigadă Gheorghe Mosiu, a fost numit la 15 august 1945, comandantul artileriei Armatei 1 române. O caracterizare onorantă i-a făcut în anul 1943 generalul Ilie Șteflea, Șeful Marelui Stat Major, care-l caracteriza ca ca fiind: „modelul ofițerului realizator’’ ce s-a remarcat în permanență prin: „energie, putere de muncă și deosebită pricepere”. Pentru meritele sale excepționale din timp de pace și război, a fost distins cu Ordinele: ,,Steaua României” clasele a V-a, a IV-a și a III-a cu spade și „Coroana României” clasele a V-a și a IV-a cu spade. În calitate de comandant al Diviziei 19 Infanterie, conform Înaltului Decret nr. 2467 din 4 august 1945, a fost decorat cu cel mai înalt ordin militar de război, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a: ,,Pentru curajul, devotamentul și priceperea de care a dat dovadă pe câmpul de luptă”. După instaurarea dictaturii comuniste în România, a fost acuzat de sprijinirea organizațiilor ,,Sumanele negre” și ,,Haiducii lui Avram Iancu” și a fost arestat în perioadele 27.05- 06.12.1946 și 16.03-14.08. 1948.
A fost judecat și condamnat la 22 de ani temniță grea și 8 ani de degradare civică pentru: ,,crima de trădare de patrie prin subminarea unității statului și de uneltire contra ordinii sociale prin agitație”. A fost închis în penitenciarele Jilava, Dej și Gherla, fiind eliberat la 18 aprilie 1964.
Generalul de brigadă Gheorghe Mosiu a decedat în București, la data de 1 octombrie 1974.
Colonel Panaitescu Carol
( 1942-1944)
A îndeplinit funcția de comandat al Regimentului 8 Artilerie ,,Roman” din anul 1942, până la desființarea unității, 1 noiembrie 1944.
Lista cu eroii din Regimentul 8 Artilerie în Războiul pentru Întregirea României:
Ofițeri și subofițeri: maior IonVoinescu, căpitan Eustațiu Nicolau, locotenent Ioan Simescu, sublocotenent Petre Negrescu, sublocotenent Aurel Petrescu, plutonier Constantin Escu, elev plutonier Marcel Brăilescu, sergent instructor Traian Danțuș, submaistru H. Bârliba;
Sergenți: Vasile Palade, Vasile Balaban, Ioan Spătărescu, Dumitru Petcu, Vasile Ciofoaia, Toader Stan, Constantin Chirilă
Caporali: Adrian Imbru(decedat la Infirmeria Cercului de Recrutare Roman), Vasile Bârlădeanu, Vasile Tinică, Gheorghe Toma, Sava Avădanei, Vasile Onofreasa, Ștefan Hondru, Gheorghe Murmurez, Vasile Gavril, Toader Safta, Constantin Stan, Vasile Balan, Dumitru Moise, Vasile Platon, Costache Moscu, Grigore Petreanu
Soldați: Vasile Alesciuc, Gheorghe Benchea, Teodor Ungureanu, Ioan Morărescu, Constantin Berbeciu, Gheorghe Florea, Vasile Ioniță Teodor Alucăi, Gheorghe Dumitru, Gheorghe Rusu, Dumitru Moraru, Gheorghe Cincin,Vasile Vasile, Ioan Vartiș, Mihalache Tailup, Vasile Neguriță, Gheorghe Grămadă,Constantin Pletosu, Neculai Arvinte, Gheorghe Pușcașu, Ioan Heiviț, Dumitru Delin, Ene Morolicaru, Constantin Lambat, Ștefan Borș, Vasile Hârțan, Vasile Vișan, Gheorghe Mocanu, Bură Moise, Vasile Temei, Vasile Guriță, Ioan Roiu, Ioan Nastase, Ave Șmilovici, Dumitru Samson, Gheorghe Fotache, Dumitru Davidoaia, Iordache Asandei,Ion Zaharia, Vasile Pricopie, Ade Vatamanu, Ioje Mihăeș, Stan Macarie, Ion Bejenariu,Gheorghe Palade, Vasile Radu, Costache Cristea, Gheorghe Roșu, Ștefan Grigoriță, Ion Constantin, Ușer Nuța, Teodor Dascălu, Gh. Tololoiu, Alex. Maxim, Vasile Stoleru, Ioan Preotu, Gheorghe Galațanu, Ioan Tulpan, Vasile Vraciu, Spiridon Rusu, Vasile Veronica,Constantin Avram, Ioan Rusu, Neculai Ionel, Teodor Diaconu, Gheorghe Taica, Teodor Moraru, Gh. Avasilicăi, Vasile Grosu, Stan Avadanei, Vasile Maftei, Vasile Moraru, Ioan Zodieru, Ioan Cărbune, Ioan David, Ioan Gafițoaia, G. Grumăzescu, Costache Rizan, Gheorghe Atomei, Ioan Hegheș, Gavril Ileana, Vasile Badiu, Petre Roșca, Vasile Cucu,Gheorghe Dochița, Ioan Matache, Ioan Olaru, Sergiu Bancu, Neculai Trancușă, Neculai Vieru, Ioan Carp, Gh. Ardeleanu, Neculai Vlad, Vasile Olaru, Gheorghe Arsinte, Grigore Onofrei, Costache Lungu, Lazăr Chiperi, Ioan Moise, Marcu Zisu, Neculai Dănilă Neculai Ciobanu, Adam Adam, Ilie Costel, Dumitru Poteraș, Constantin Ceaușu, Gheorghe Cârciuc, Pascu Buzatu, Vasile Popa, Ioan Galbăn, Herșcu Marcovici, Gheorghe Dăscălescu, Gheorghe Hanganu, Iosub Taitel, Ioan Bejenaru, Manole Gheorghe, Pavel Drăghici, Marin Talpeș, Dumitru Potlog, Petru Benchea, Gh. Condurache, Gheorghe Filon, Gh. Filuță, Adam Dămoc, Mihail Cirber, Petru Dolojincă, Ioan Pavel, Neculai Iliuță, Neculai Petraru, Ster Dumitrache, Constantin Tănăsecu, Ioan Asofiei, Vasile Vrabie, IoanMaloș Dane Ene, Alecu Mihai, Gh. Băruți, Neculai Bucșe, Ioan Manolea, Gh. Pepene-Popa,Gh. Dumitrașcu, Gr. Asandei, Giurgi Dogariu, Marin Lupu, Toader Ioniță Vasile Potop, Mihai Popcior, Haralamb Mujdei, Dumitru Rusu, Vasile Maftei, Ioan Anghel, Costache Chitic, Vasile R ădulescu, Ioan Nica, Toader Humă Șt. Șerban, Șt. Amadalinei, Ioan Dabija,Vasile Gorgos, Ioan Moțoc, Vasile Pătrășcanu, Neculai Mancaș, Vasile Botescu, Ioan Curcă Gh. C ășeriu, Gh. Panc, Ioan Marian, Ilie Simina, Neculai Mihalache, Haralambie Nela,Vasile Ursaru Neculai Boghian, Ilieș Sabău, Drag Săndulache, Berc Hună, Gh. Botezatu, Dumitru Cristache, Alexe Poiană Ioan Pascariu, Vasile Grădinaru, Gh. Iacoboaia, Gh. Zaiț,Teodor Ababei, Vasile Niță, Gh. Ghițu, Minuț Anton, Petre Humuleac, Nicu Antohie, Ioan Duță, Gh. Apostu, Costache Stoica, Costache Gheorghe, Adam Diac, Mihai Bacaoanu, Costache Nacu, Teodor Horogea, Mihai Popa, Consantin Gheorghiu, Dumitru Enășoaia, Constantin Dochiță, Herșcu Herșcu, Vasile Aron, Ioan Trofin, Dumitru Pârvan, Gheorghe Savu, Ioan Pintilie, Dumitru Butucea, Anton Bulai, Petru Antăl, Gheorghe. Lazăr, Vasile Nedelcu, Ștefan Iacob, Ioan Sandu, Anton Vereș, Ioan Duțu, Constantin Boată Alexandru. Bălăneasa, Ștefan Oprea, Ioan Văleanu.
În Lista de pierderi nr. 20 din 25 martie 1917 se regăsește alături de alți eroi căzuți la datorie și sergentul Petre Lascăr, din Regimentul 8 Artilerie.
Conform Listei de pierderi nr. 270 din 29 mai 1917, Regimentul 8 Artilerie a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați: Zisu Marcu, Galoparu Anton, Mariucă Vasile, Cucu Vasile.
Lista cu eroii și veteranii din Regimentul 8 Artilerie ,,Roman” în cel de-Al Doilea Război Mondial:
Căpitan Alexandru Acatrinei
Alexandru Acatrinei s-a născut la data de 30 ianuarie 1919 în comuna Moțca, județul Baia. În anul 1941 a fost încorporat în Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”, unde a încadrat funcțiile de ochitor, comandant de piesă și de secție. A participat la întreaga Campanie din Est cu Regimentul 8 Artilerie ,,Roman”. După desființarea unității romașcane, la 1 noiembrie 1944, a continuat Campania din Vest în rândurile Regimentului 11 Artilerie. A fost luat prizonier de către armata germană în luptele pentru eliberarea Ungariei. Eliberat din prizonierat de ruși, revine pe front și a fost numit comandant de escadron la Centrul de recuperare cai nr. 3 din Cehoslovacia. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și-a desfășurat activitatea ca militar activ până în anul 1973, în garnizoanele Roman, Buzău, Bacău, Pașcani și Iași.
Plutonier Constantin Buzatu, născut în 1918 în comuna Udești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Plutonier Vasile Simion, născut în 1922 în comuna Udești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Sergent Gheorghe Nițu, născut în comuna Stîncești, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Sergent Dumitru Tudose, născut în comuna Stîncești, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Caporal Toader Curecheru, născut în 1920, în comuna Cotnari, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Soldat Davișca-Pascaru Constantin (Jănică)
Davișca-Pascaru Constantin (Jănică), bunicul din partea mamei, s-a născut la data de 26 iulie 1913 în Bodești, comuna Dulcești. A fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar la data de 1 ianuarie 1940, ca servant în Regimentul 8 Artilerie ,,Roman” și a fost lăsat la vatră trei luni mai târziu, la data de 10 martie 1940. A participat la război cu Regimentul 8 Artilerie în perioada 22 iunie 1941-24 august 1944, fiind încadrat în funcția de ,,conductor la unitățile de artilerie hipo”. A fost căsătorit cu Paraschiva și a avut șapte copii, trei băieți și patru fete. A decedat la data de 22 iulie 1984 și este înhumat în cimitirul ortodox din satul Corhana, comuna Dulcești.
Soldat Petre Hrebenciuc, fiul lui Ioan și Paraschiva s-a născut în localitatea Siminicea, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie, și a ucis în război;
Fruntaș Mihai Sandu, născut în 1922, fiul lui Dumitru și Marias-a înscris voluntar în Regimentul 8 Artilerie în septembrie 1943 și a participat la întraga campanie militară a celui de-Al Doilea Război Mondial;
Sergent major Toader Caliniuc, fiul lui Dumitru și Maria, născut în 1922 în comuna Dumbrăveni, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Vasile G. Gafița, născut în anul 1912 în comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Ilie I. Daniliuc, născut în 1920 în comuna Simincea, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Soldat Gheorghe Lupașcu, născut în 1922, în comuna Cotnari, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Gavril Ghițescu, fiul lui Ion și Maranda, născut în 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Costache Ghițescu, fiul lui Gheorghe și Marghioala, născut în 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie și a fost declarat dispărut în luptele de la Cotul Donului;
Constantin Năstase, fiul lui Vasile și Elena, născut în 1913 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Sergent Vasile Fron, născut în 1914 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie.A fost decorat cu Medalia ,,Centenarului Carol I ”în 1939 și cu Medalia ,,Virtutea Militară” cu spade clasa a II- a pentru eroismul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în războiul contra Uniunii Sovietice în anul 1941;
Gheorghe Gavril, fiul lui Dumitru și Maria, născut în 1914 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Fruntaș Constantin Mantale, fiul lui Neculai și Ruxanda, născut în 1916 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Centenarului Carol I”. Eroul a căzut în luptă la Cotul Donului la 27 decembrie 1942;
Caporal Jănică Bulai, fiul lui Petrea și Ruja, născut în 1919 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie și a decedat în anul 1942;
Gheorghe Iacob, fiul lui Vasile și Ioana, născut în 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie. A fost decorat cu Medalia,,Centenarului Carol I” și Medalia ,,Serviciul Credincios”clasa a 3-a;
Soldat Ion Nae, fiul lui Niculae și Maria, născut în 1916 în comuna Frăsinet, județul Teleorman, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Sergent Alexandru Stanciu, fiul lui Andreica, născut în 1916 în comuna Frăsinet, județul Teleorman, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Plutonier Dumitru Matei, fiul lui Gheorghe și Anghelina, născut în 1922 în comuna Frăsinet, județul Teleorman, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Pintilie Pătatu născut în anul 1922 a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Ioan Bertea, născut în anul 1911, în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Dimitrie Covasa, născut în anul 1911, în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Constantin Toma, născut în anul 1915, în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Costache Baicu, născut în anul 1923, în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Ioan Damian, născut în anul 1923, în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Soldat Gheorghe Ariciuc, fiul lui Ioan și Anica, născut în satul Răușeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Fruntaș Constantin Corneschi, fiul lui Gheorghe și Anica, născut în satul Răușeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Caporal Dumitru Burada, fiul lui Constantin și Ana, născut în satul Răușeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Fruntaș Dumitru Bancescu, fiul lui Gheorghe și Catinca, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Fruntaș Constantin Conțu, fiul lui Dumitru și Catinca, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Sergent Constantin Gageaf, fiul lui Vasile și Elena, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Fruntaș erou Petru Hrebenciuc, fiul lui Ioan și Paraschiva, născut în satul Simnicea, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie și a căzut la datorie;
Sergent Dumitru Gârtan, fiul lui Ilie și Catinca, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Vasile Brumari, născut în 1920 în satul Stăuceni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Mihai Hânțescu, născut în anul 1922, în satul Stăuceni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Soldat Gheorghe Văcăriuc, născut în anul 1920, în satul Tudora, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie;
Plutonier adjutant Nicolae Atudorei, fiul lui Ioan și Ioana născut la 28 noiembrie 1908, în localitatea Vânători, județul Neamț,a participat la război cu Regimentul 8 Artilerie. A fost mobilizat la data de 22 iunie 1941 la Partea Sedentară a Regimentului 8 Artilerie. La data de 18 noiembrie 1942, a fost trimis la partea operativă a unității participând la luptele de la Cotul Donului.
REGIMENTUL 24 ARTILERIE
La data de 1 aprilie 1914 prin Înaltul Decret nr. 1444 ,,relativ la creațiuni de comandamente și transformări de corpuri ” au luat ființă 5 regimente de artilerie de rezervă, căte unul pentru fiecare corp de armată. A fost înființat Regimentul 24 Artilerie la Botoșani, având cazarma provizoriu în garnizoana Roman, comandant fiind numit locotenent-colonelul Raicovici Teodor. Înaltul Decret nr. 144 din data de 1 aprilie 1914, arăta că :
Aceste regimente vor depinde de comandamentele 1-5 teritoriale și ale unităților de rezervă și de brigadele de artilerie hotărâte prin ordinea de bătae din timp de pace.
În același an, în luna iulie a apărut Regulamentul asupra întrebuințării artileriei în luptă. În baza Înaltului Decret nr. 3499 din 5 Noiembrie 1914 s-a desemnat ca patron spiritual al Regimentului 24 Artilerie, ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă Română la data de 21 Mai.
În ,,Monitorul Oficial” No. 26 din iunie 1914 la rubrica Publicațiuni se anunță:
Se aduce la cunoștiința general că regimentul 24 artilerie, cu garnizona în orașul Roman, are nevoie de un maestru armurier, un sergent instructor trompet, un submaestru croitor, un sergent meseriaș, reangajat( de preferință lemnar) precum și de sergenți instructor și plutonieri în serviciul frontului.Doritorii cu acte în regulă se pot prezenta în regiment în orice zi de lucru, dela orele 7-12 a.m. și dela 2-6 p.m.
Regimentul 24 Artilerie comandat de colonelul Robescu Valeriu, era subordonat Diviziei 14 Infanterie din Corpul 4 Armată și se afla dislocat în compunerea grupelor de acoperire în zona cuprinsă între Prut-Siret și Suceava.
În telegrama nr. 2246 din 2 august 1916 transmisă Corpului 4 Armată de șeful Secției a III-a d in Marele Stat Major se ordonă: ,,Din ordinul d-lui Ministru de Răsboiu binevoiți a ordona adunarea unităților din Divizia 14-a și anume: Cartierul Diviziei 14-a Regimentul 24 Artilerie cu Divizionul Obuziere 120 mm […]
În telegrama nr. 2294 din 3 august 1916 transmisă Corpului 4 Armată de șeful Secției a III-a din in Marele Stat Major se ordonă:
MARELE STAT MAJOR
Extra-urgent
Cu precădere înaintea oricărei
alte telegrame
TELEGRAMĂ
Corpul IVArmată, Iași
Urmare la Nr. 2155 și la Nr.2246
[…]Binevoiți a ordona să se completeze trăsurile și caii Regimentului 24 Artilerie .Aceste trăsuri și caii cu personalul lor deci tot restul Regimentului 24 Artilerie vor pleca să întregească regimental pe zona Pipirig-Tg.Neramțu îndată ce vor fi gata și cel mai târziu la 8 August.Caii și trăsurile se vor lua cu chirie pe 20 zile pentru manevră, dar chiamă acei destinați prin lucrările de mobilizare pentru aceste unități.
p. Ministru
General D. Iliescu
Șeful Secției a III-a
Colonel Rășcanu
În telegram nr. 1881 din 23 iulie 1916 transmisă Corpului 4 Armată de șeful Secției a III-a din in Marele Stat Major se ordonă:
[…] Am onoarea a vă ruga să binevoiți a dispune să se execute următoarele dislocări de trupe, astfel după cum se arată mai jos:
Prin marșuri pe jos:
d)[…]Stat-Majorul unui division și 2 baterii din Reg, 24 Art. se vor transporta prin marș pe jos dela Roman la Bistricioara (în 3 etape)
e) Una baterie din Reg. 24 Art. Se va transporta prin marș dela Roman la Bicaz (în 3 etape) această baterie va fi aceea care intră în compunerea Divizionului arătat la punctul d) cu a 3-a baterie.
Aceste baterii de la punctele d) și e) vor pleca din Roman la data care se va comunica ulterior, în 3 etape, pentru a se transporta în localitățile arătate unde vor intra în compunerea grupelor de acoperire Bicaz și Bistricioara…
p.Ministru
General D. Iliescu
Șeful Secșiei a III-a
Colonel Rășcanu
La data intrării României în Primul Război Mondial, Regimentul 24 Artilerie era subordonat Brigăzii 28 infanterie, din Divizia 14 Infanterie comandată de generalul Petre Vasilescu. Comandant al Regimentului 24 Artilerie era colonelul Sachelaride Emil.
În intervalul 15-19 august 1916, Regimentul 24 Artilerie și Regimentul 4 Obuziere au sprijinit acțiunile ofensive ale Diviziei 14 Infanterie din Armata de Nord, alături de alte trupe dispuse la stânga Armatei a 9 ruse în luptele purtate pentru a ieși pe Bistrița ardeleană. Regimentul 24 Artilerie, subordonat Diviziei 14 Infanterie era dotat cu 6 baterii cu tunuri de 75 mm. Informații și date prețioase privind misiunile Regimentului 24 Artilerie în primele zile de război, desprindem din Memoriile sublocotenentului Ghinea, combatant în cadrul unității de artilerie romașcane:
[…]Artileriștii Bateriei a III-a ajung către ziuă în satul Neagra, aproape de graniță, unde primesc ordin să urce tunurile pe dealul Curmătura. Se așteptau că trupele române vor întâmpina o rezistență deosebită la trecerea frontierei. Dar ordinul se revocă și continuă înaintarea. La frontieră li se înfățișează o priveliște de război: Localul de vamă plin de militari, geamuri sparte, mobile aruncate… se vede c-a fost ceva tărăboi. De prin case ies cu mic cu mare, privesc pe la porți, ies la drum, ne întâmpină cu cruci moșnegii.
La data de 10 septembrie 1916, sublocotenentul Ghinea notează în Memorii, aspecte din acțiunile de luptă ale Regimentului 24 Artilerie pentru cucerirea orașului Toplița.
În Ordinul nr. 243 din 29 septembrie 1916 al Armatei de Nord către Divizia 14 Infanterie se odona ca ,,Grupul Bistricioara” din care făcea parte și un divizion din Regimentul 24 Artilerie, va acoperi ,,sectorul dintre Vest Stejarul exclusiv și V. Schitului inclusiv”. În dimineața zilei de 1/14 noiembrie 1916, Divizia 14 Infanterie ocupa următorul dispozitiv de luptă în cadrul Corpului 1 Armată:
Cu ,,Grupul Ghițu”, între valea Vâlsanului și Ospiciul de la Puntul;
Cu ,,Grupul Argeș”, călare pe râul Argeș, muntele Pleașa și muntele Căprișoarei, până la valea pârâului Pleșoiu;
Cu ,,Grupul Topolog”, călare pe valea Topologului, muntele Frunțile-Nord și Vest Sălătrucul de Sus.
La data de 8/21 noiembrie 1916, Bateria 1 și 3 de 75 mm din Regimentul 24 Artilerie, subordonat Brigăzii 28 Infanterie, ocupa alături de alte subunități, un sector la sud de Cerburenii-Iași în jurul șoselei, lângă Mustățești. Bateria a 1-a obuziere de 120 mm din Regimentul 24 Artilerie ocupa un dispozitiv de luptă pe șoseaua Mustățești. Bateria a 2-a din Regimentul 24 Artilerie era subordonată ,,Grupului locotenent-colonel Gherescu” și ocupa un dispozitiv la Sud-Est de localitatea Herișani. Bateria a 2-a obuziere de 120 mm era dispusă la sud de dealul Chicioara.
Divizia 14 Infanterie se afla la data de 10/23 noiembrie 1916 pe aliniamentul: Cerburenii – Iași – Bărbăteștii – Ruginoasa – Corbureni – Nord Albești-Pământeni-Ciureștii-Nord Herișani-Nord Blajul inclusiv.Regimentul 24 Artilerie ocupa următorul dispozitiv de luptă:
Bateriile 1-a și a 3-a, la Sud Cerbucenii-Iași;
Bateria a 2-a, la Nord de valea Danului;
Bateria a 1-a obuziere, în marginea șoselei Flămânzești-Cerbureni;
Bateria a 2-a obuziere la sud de Rădești.
La data de 15 iunie 1917, comandant al Regimentului 24 Artilerie era locotenent-colonelul Vlădescu Gheorghe. Locotenent-colonelul Vlădescu Gheorghe, comandant al Regimentului 24 Artilerie a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Ofițer, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat sectorul artileriei sale în luptele de la Nămoloasa ce au avut loc de la 22 iunie la 22 iulie 1917”. Ofițerul a mai fost decorat, în anul 1918, cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Ofițer cu panglică de ,,Virtute Militară”.
Au mai fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Ofițer următorii ofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
Locotenent-colonel Moucha Eberchardt, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat divizionul 1 în bătălia de la Mărășești între 25 Iulie și 8 August. A condus cu energie focul bateriilor sale, oprind și producând mari pierderi coloanelor de atac ce înaintau spre pădurile Prisaca și Călin”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Ofițer următorii ofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
Maior Popescu I .Gheorghe, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea divizionului 2 în luptele de la Mărășești din Iulie și August 1917. A produs mari pierderi în rândul rezervelor și coloanelor de atac inamice ce au dat atac asupra satului Doaga”.
Maior Protopopescu Grigore, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea divizionului 3 în luptele de la Nămoloasa din Iulie 1917”.
Căpitan Mazarine Nicolae, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat bateria 5 pe câmpul de luptă.S-a distins în mod deosebit la 29 Iulie 1917 prin pierderile mari ce a produs coloanelor de atac ale inamicului în bătălia de la Mărășești”.
Căpitan Galiu Darvin,,, pentru bravura și destoinicia cu care a condus tragerea bateriei 3 în bătălia de la Mărășești din Iulie și August 1917.Prin tragerile sale de baraj a produs mari pierderi coloanelor de atac inamice”.
Căpitan de rezervă Popp Ștefan, ,,pentru bravura și energia cu care a condus tragerea bateriei în luptele de la Nămoloasa ; stând neclintit sub nenumăratele proiectile cu gaze asfixiante ce cădeau în jurul postului săyu de comandă a respins trei atacuri inamice date în nopțile de 6,7 și 11 iulie 1917”.
În baza Înaltului Decret nr. 1112 din 24 Mai 1918 au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Ofițer și panglică de ,,Virtute Militară”, următorii ofițeri :
Maior Mitulescu Vasile, din regimentul 24 artilerie;
Căpitan Protopopescu Grigore, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Teodoru D. Mihail, din regimentul 24 artilerie.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler, următorii ofițeri :
Căpitan Mihăescu I. Constantin, din regimentul 24 artilerie;
Căpitan Galin Darvin, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenenent de rezervă Cărbunescu Gheorghe, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenenent de rezervă Ghinea D. Gheorghe, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenenent Constantinescu Grigore, din regimentul 24 artilerie;
Căpitan Popescu I. Gheorghe, din regimentul 24 artilerie;
Căpitan Mzarini Neculae, din regimentul 24 artilerie;
Locotenent Rădulescu Nicolae, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Popescu I. Gheorghe, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Papadopol I. Mihail, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Rocneanu A. Vasile, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Măcrnea Eugeniu, din regimentul 24 artilerie;
Sublocotenent Stroici Constantin, din regimentul 24 artilerie.
La data de 25 iulie 1917 în urma reorganizării artileriei, Brigada 14 Artilerie cu Regimentul 24 Artilerie și 29/4 Obuziere s-au deplasat împreună cu unitățile din subordinea Diviziei 14 Infanterie de la Nămoloasa spre Mărășești, unde au ocupat un dispozitiv de luptă defensiv în sectorul Băltărețu, Movilenii de Jos. Regimentul 24 Artilerie subordonat Brigăzii 14 Artilerie avea la acea dată în dotare 9 baterii de tunuri de calibru 75 mm.
Au mai fost decorați cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler următorii ofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
1. Căpitanul Protopopescu Grigore, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus bateria sa de obuziere în luptele din Transilvania, Valea-Argeșului și dela Râmnic”.
2. Căpitanul Mucică S. Vasile, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a condus bateria în luptele din Transilvania, Valea-Argeșului și în special la Finta-Mare”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de cavaler următorii ofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
1. Căpitanul Mhalescu I. Constantin, din regimentul 24 Artilerie ,,pentru bravura și priceperea cu care a condus bateria în luptele din Transilvania și din Valea-Argeșului”.
2. Căpitanul Galiu Darvin, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura și priceperea cu care a condus bateria în luptele din Transilvania, dela Fitichești și Finta-Mare”.
3. Căpitanul de rezervă Pop Ștefan, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura și priceperea cu care a condus bateria sa de obuziere în în luptele din Transilvania, Valea-Topologului și dela Buzău”.
4. Sublocotenentul de rezervă Cărbunescu Gheorghe, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura și devotamentul cu care a condus bacteria în lupta dela Finta-Mare bateria, părăsind poziția cu ultimul său cheson”.
5. Căpitan Cozloschi Orest, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat bateria 6 în bătălia de la Mărășești din Iulie și August 1917”.
6. Locotenent Bolintineanu Constantin, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat bateria 1 în bătălia de la Mărășești din Iulie și August 1917”.
7. Locotenent Lungulescu Matei, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat bateria 9 în luptele de la Nămoloasa din Iulie 1917”.
8. Locotenent Lemeny Nicolae, ,,pentru bravura și destoinicia cu care a comandat bateria 7 în luptele de la Nămoloasa din Iulie 1917”.
9. Locotenent Iliescu Șt. Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca observator în luptele de la Nămoloasa din Iulie 1917”.
10. Locotenent Antonescu D. Cezar, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca observator în luptele de la Nămoloasa din Iulie 1917”.
11. Locotenent Iacobson Adolf, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a condus transporturile de munițiuni la bateriile divizionului 2 în timpul bombardamentului violent al inamicului de la Nămoloasa din 2 Iulie 1917”.
12. Locotenent Petrovan I. Ioan, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a transmis ordine urgent divizioanelor trecând prin zona bombardată de inamic la Nămoloasa în zilele de 7 și 12 Iulie 1917”.
13. Sublocotenent Grigoriu I. Vasile, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca observator pe câmpul de luptă în 1917. Descoperind o baterie inamică ce era lângă Moara Roșie (Mărășești) a contribuit de aproape la distrugerea ei”.
14. Sublocotenent Vătășanu Titus, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a disprețuit primejdia gazurilor asfixiante și a proiectilelor inamice pentru a îndeplini serviciul de ofițer orientator în cursul bătăliei de la Mărășești din Iulie și August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Miltară” de război clasa a II-a următorii subofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
1. Plutonier-major Cristu Cristu, ,,pentru, vitejia și avântul cu care a comandat plotonul său în timpul luptelor dela sud de Mărășești din 27 și 28 Iulie 1917”.
2. Plutonier-major Bogza Gheorge, ,,pentru bravura, destoinicia și sângele rece cu care a condus focul secției sale în luptele de la Gârlești-Moldoveni în iulie 1917”.
3. Plutonier Alucăi Gheorghe, ,,pentru bravura și destoinicia remarcabilă ce a arătat în serviciul de observator al bateriei în timpul luptelor dela Doaga din 1-6 August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Miltară” de război clasa a II-a următorii gradați din Regimentul 24 Artilerie:
1. Caporal Manole Gheorghe, ,,pentru bravura,destoinicia și sângele rece cu care sub un distrugător bombardament al artileriei inamice, a continuat să tragă cu tunul secerând rândurile inamicului în timpul luptei de la Nămoloasa dela 7 Iulie 1917”.
2. Caporal Aldea Răducanu, ,,pentru bravura, destoinicia și sângele rece cu care sub un distrugător bombardament al artileriei inamice, a continuat să tragă cu tunul secerând rândurile inamicului în timpul luptei de la Nămoloasa dela 6 Iulie 1917.În timpul luptei de la Mărășești în noaptea de 2 August 1917 a arătat un neîntrecut devotament, luând locul telefonistului leșinat din cauza gazelor asfixiante și rămânând neclintit la postul său”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
Plutonier Ceai Neculae, din regimentul 24 Artilerie, ,,pentru bravura cu care și-a condus secția în luptă”.
Plutonier Pădurariu Ioan, ,,pentru destoinicia și sângele rece cu care a condus focul secției sale în luptele de la Gârlești-Moldoveni în Iulie 1917”.
Sergent instructor Lazăr Vasile, ,,pentru sângele rece și devotamentul ce a arătat ca commandant al auto-trenurilor la Nămoloasa în noaptea de 23 Iulie 1917”.
Sergent Panaite Constantin, ,,pentru zelul și devotamentul deosebit ce a arătat pe câmpul de luptă, pe frontul Nămoloasa, la 6 Iulie 1917”.
Sergent Hoancă Ion, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor de la Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Barbu Constantin, ,,pentru curajul și devotamentul neîntrecut ce a arătat în serviciul de observator în timpul luptei dela Doaga din 1 August 1917”.
Sergent Constantinescu Eugen, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca agent de legătură în timpul luptelor de la Nămoloasa la 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Ciobotaru Gheorghe, ,,pentru zelul și devotamentul cu care a asigurat împrospătarea muniției bateriei în timpul luptelor de la Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Viziru Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătatca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în zilele de 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Butoescu Toma, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătatca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în zilele de 16 Iulie 1917”.
Sergent Ștefancu Gherasim, ,,pentru sângele rece și preciziunea cu care a condus focul tunului său în timpul luptei dela Nămoloasa din ziua de 16 Iulie 1917”.
Sergent Cochior Gheorghe, ,, pentru sângele rece și preciziunea cu care a condus focul tunului său în timpul luptei dela Nămoloasa din ziua de 16 Iulie 1917”.
Sergent Baltag Ioan, ,, pentru sângele rece și preciziunea cu care a condus focul tunului său în timpul luptei dela Nămoloasa din ziua de 16 Iulie 1917”.
Sergent David Vasile, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca agent de legătură la infanterie în timpul luptelor de la Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Voinea Ștefan, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca agent de legătură în timpul luptelor de la Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Sergent Popovici Ioan, ,,pentru curajul și priceperea cu care a condus focul secției sale în timpul luptei de la Nămoloasa din seara de 16 Iulie 1917”.
Sergent Chirilă Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca agent de legătură al bateriei la Nămoloasa în ziua de 7 Iulie 1917”.
Sergent Tudor Alexandru, ,,pentru bravura și devotamentul ce a arătat ca observator înaintat al bateriei la Nămoloasa în Iulie 1917”.
Sergent Ghiaburu Constantin, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa din 6 Iulie 1917”.
Sergent Aslaman Dumitru, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca agent de legătură în timpul bombardamentului cu proiectile chimice la Furceni din 2 August 1917.
Sergent Gogoașă Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul luptelor dela Furceni din August 1917”.
A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a caporalul sanitar Stoleru Grigore din Regimentul 24 Artilerie, ,,pentru zelul și devotamentul cu care a îngrijit răniții pe câmpul de luptă în seara de 5 August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri:
Plutonier major Sofrone Gheorghe din regimentul 24 artilerie, ,,pentru bravura și destoinicia, cu care în calitate de comandant al trenului de luptă a alimentat cu munițiuni bateria sub un bombardament violent în luptele dela Fundeni și Furceni în 1917”.
Plutonier Nistorac Gheorghe, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru bravura și destoinicia, cu care și-a făcut serviciul de observator sub focul proiectilelor și valurilor de gaze asfixiante în luptele dela Furceni la 29 Iulie 1917”.
Plutonier Matasă Dumitru, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru bravura și destoinicia, cu care în calitate de comandant al trenului de luptă a alimentat cu muniții bateria sub un bombardament în luptele dela Nămoloasa și Furceni în 1917”.
Plutonier Nour Vasile, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru bravura și devotamentul deosebit , de care a dat dovadă ca comandant al antetrenurilor salvând toți oamenii, caii și materialul de sub bombardamentul intens în luptele dela Nămoloasa, Fundeni și Gârlești în 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a următorii gradați din Regimentul 24 Artilerie:
Caporal Craioveanu Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul bombardamentului cu proiectile chimice la Furceni din 2 August 1917”.
Caporal Aramă Enache, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa în Iulie 1917”.
Caporal Kuhnel Rudolf, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
Caporal Hornung Gheorghe, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
Caporal Ungureanu Vasile, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
Caporal Dănilă Gheorghe, ,,pentru sângele rece și devotamentul cu care a condus focul tunului său în timpul luptelor dela Nămoloasa din 7 Iulie 1917”.
Caporal Ureche Constantin, ,,pentru sângele rece și devotamentul cu care a condus focul tunului său în timpul luptelor dela Nămoloasa din 7 Iulie 1917”.
Caporal Hristudor Nicolae, ,,pentru bărbăția și îndemânarea cu care a tras cu tunul la podul dela Cosmești în Iulie 1917”.
Caporal Parfin Dumitru, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în ziua de 6 Iulie 1917”.
Caporal Iordache Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în ziua de 6 Iulie 1917”.
Caporal Iacob Nicolae, ,,pentru iscusința și devotamentul cu care sub un viu bombardament inamic a condus un cheson în noaptea de 22 Iulie 1917”.
Caporal Anghel Gheorghe, ,,pentru iscusința și devotamentul cu care sub un viu bombardament inamic a condus un cheson în noaptea de 22 Iulie 1917”.
Caporal Frențescu Grigore, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în ziua de 6 Iulie 1917”.
Caporal Danale Daniel, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa în ziua de 6 Iulie 1917”.
Caporal Pintilie Teodor, ,,pentru bărbăția și iscusința ce a arătat ca agent de legătură în timpul luptelor dela Nămoloasa din 6,7 și 12 Iulie 1917”.
Caporal Năstase Ioan, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptei dela Nămoloasa din seara de 7 Iulie 1917”.
Caporal Solomon Gheorghe, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptei dela Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Caporal Tănase Teodor, ,,pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor de tun în timpul luptelor dela Nămoloasa din 6,7 și 12 Iulie 1917”.
Caporal Rugină Petrache, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul luptelor dela Nămoloasa din 6 și 7 Iulie 1917”.
Caporal Focșa Petre, ,,pentru zelul și devotementul cu care a dat primele îngrijiri răniților în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a III-a următorii soldați din Regimentul 24 Artilerie:
Soldat Martinca Ianoș, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul atacului de la Furceni din 1 August 1917”.
Soldat Blecher Saul, ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat ca telefonist în timpul atacului de la Furceni din 1 August 1917”.
Soldat Guzgan Vasile, ,,pentru zelul și devotamentul ce a arătat ca servant la tun în timpul luptei dela Nămoloasa din ziua de 7 Iulie 1917”.
În anul 1920 au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri din Regimentul 24 Artilerie:
Sergent Arnăutu Ioan, ,,pentru bravura și devotamentul cu care s-a distins în grelele lupte din Dobrogea muntele Mateiaș și dela Prisaca în 1916”.
Au fost decorați cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri și gradați din Regimentul 24 Artilerie:
,,Plutonier Dobândaș Stan, din regimentul 24 artilerie, pentru bravura și destoinicia cu care a condus secția în timpul luptelor de la Mărășești dela 1-10 August 1917”.
,,Plutonier Atanasiu Constantin, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a adăpostit sub un violent bombardament inamic toate antretenele în timpul luptelor dela Mărășești în noaptea de 25-26 Iulie 1917”.
,,Plutonier Ciudin Grigore, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a reușit a menține tot timpul legăturile telefonice în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
,,Plutonier Bârcă Vasile, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a condus trenul de luptă făcând la timp împrospătarea în munițiuni a bateriei în timpul luptelor din Iulie și August 1917”.
,,Plutonier Trifescu Vasile, din regimentul 24 artilerie pentru curajul și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă în noaptea de 7-8 Iulie 1917”.
,,Plutonier Crețu Gheorghe, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a salvat materialele bateriei la Nămoloasa în noaptea de 22 Iulie 1917”.
,,Plutonier Șimiraș Nicolai, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a făcut reaprovizionarea în munițiuni a bateriei în seara de 10 Iulie 1917”.
,,Plutonier Popa Constantin, din regimentul 24 artilerie, pentru bravura și destoinicia cu care a condus secția în timpul luptelor dela Cozmești”.
,,Plutonier Sava Grigore, din regimentul 24 artilerie, pentru bravura și destoinicia cu care a condus secția în timpul luptelor dela Mărășești în zilele de 6 și 7 August 1917”.
,,Sergent Dornescu Gheorghe, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a îndeplinit serviciul de agent de legătură în timpul luptelor dela Nămoloasa și Furceni în 1917”.
,,Sergent Costache Petre, din regimentul 24 artilerie, pentru bravura și destoinicia cu care a condus focul tunului său în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
,,Sergent Ioan Nicolae, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca agent de legătură în timpul luptelor dela Nămoloasa din Iulie 1917”.
,,Sergent Barbă-Rasă Stan, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și devotamentul cu care în timpul luptelor dela Nămoloasa a salvat arhiva regimentului dintr-o casă care era bombardatăși incendiată de inamic în Iulie 1917”.
,,Sergent Danea Iftime, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia cu care a continuat a trage cu tunul său chiar când celelalte tunuri din baterie fuseseră reduse la tăcere în timpul luptelor dela Mărășești la 1 August 1917”.
,,Sergent Prodan Constantin, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca observator la Mărășești în timpul atacului dela 2 Septemvrie 1917”.
,,Sergent Munteanu Vasile, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca șef de tun în timpul luptelor dela Nămoloasa și Mărășești în zilele de 10 Iulie și 2 Septemvrie 1917”.
,,Sergent Grigoraș Gheorghe, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ochitor de tun în timpul luptelor dela Nămoloasa și Mărășești în zilele de 10 Iulie și 2 Septemvrie 1917”.
,,Caporalul Nistor Mihai, din regimentul 24 artilerie, pentru sângele rece și preciziunea ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa și Mărășești în 1917”.
,,Soldat Leiba Șaim, din regimentul 24 artilerie, pentru zelul și devotamentul cu care a restabilit o linie telefonică întreruptă pe câmpul de luptă la 1 August 1917”.
,,Caporal Hârtie Vasile, din regimentul 24 artilerie, pentru sângele rece și preciziunea ce a arătat ca ochitor la tun în timpul luptelor dela Nămoloasa și Mărășești în 1917”.
,,Caporal Grigorescu Nicolae, din regimentul 24 artilerie, pentru preciziunea și devotamentul cu care a condus focul tunului său în timpul luptelor dela Cozmești din Iulie 1917”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de Cavaler cu panglică de ,,Virtute Militară” următorii ofițeri:
Căpitan de rezervă Panfil Gheorghe, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru curajul și devotamentul cu care a condus focul bateriei de 53 mm, în timpul luptelor dela Mărășești și Cosmești, ajutând infanteriei la respingerea inamicului în Iulie și August 1917”.
Locotenent Burdea Gr. Ariton, din regimentul 24 artilerie, pentru curajul și priceperea cu care a condus focul bateriei învăluită de gaze axfixiante înm lipsa comandantului său ce se găsea la observator, în luptele dela Mărășești din August 1917”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa a II-a, următorii subofițeri:
Plutonier major Ceaiu Nicolai, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru bravura și devotamentul cu care a comandat trenul de luptă împrospătând bateria sub cel mai violent bombardament și fiind exemplu oamenilor din unitate prin judiciosul aranjament n-a suferit pierderi în luptele din ziua de 1 August 1917”.
Plutonier major Bogdan Constantin, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat secția de 53 mm luptând alături cu infanteria și contribuind la repingerea atacurilor inamice la Cosmeștii-din-Vale în August 1917”.
Au fost decorați cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri:
Plutonier major Văraru Traian, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat trenul de luptă precum și o secție la luptele dela Nămoloasa și Mărășești în Septemvrie 1917”.
Sergent Șerban Rdu, din regimentul 24 artilerie, ,,pentru destoinicia și sângele rece cu care a făcut serviciul de observator pe linia de infanterie dând date precise și corectând tragerea bateriei în luptele dela Nămoloasa și Doaga din Iulie și August 1917”.
În anul 1920 au fost decorate cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următoarele grade inferioare, ,,pentru bravura și devotamentul cu cari s-au distins în luptele cu maghiarii din 1919:
Sergenților: Zamfir Mihai, Gutunei Vasile, Partenie Dumitru, Șerban Avram;
Caporalului Radu Ioan;
Soldaților: Pintilie Constantin, Dîncă Gheorghe”.
La data de 27 mai 1918 drapelul Regimentului 24 Artilerie a fost decorat la Iași cu ordinul ,,Steaua României” cu spade și panglica de ,,Virtute Militară” pentru faptele de arme săvârșite de ostașii acestui regiment pe timpul grelelor lupte desfășurate în zilele de 26 iulie și 8 august 1917 la Mărășești. În cronica neoficială apărută în ,,Monitorul Oficial” nr.50 din 28 mai 1918 – Partea Neoficială p. 693-694 se consemnează:
Iași, 28 maiu
[…]În ziua de 27 Mai, orele 20, Maiestatea Sa Regele a mai decorat la Reședința Regală cu Ordinul,,Mihai-Viteazul” clasa III drapelele regimentelor 27,55,70 și 75 infanterie și regimental 1 artilerie munte de 75 mm., iar cu Ordinul,, Steaua României” cu spade clasa V cu panglica ,,Virtutea Militară” regimentele 23 și 24 artilerie și 1 și 3 artilerie grea.
La a doua mobilizare a armatei române, Regimentul 24 Artilerie se afla în subordinea Brigăzii 14 Artilerie subordonată la rândul acesteia Diviziei 2 Vânători. Regimentul 24 Artilerie avea în dotare 6 baterii, câte două baterii de divizion. În luptele purtate în perioada 16-18 aprilie 1919, Regimentul 24 Artilerie s-a aflat în sprijinul Brigăzii 4 Vânători din Divizia 2 Vânători cu cinci baterii. Cu acestă mare unitate Regimentul 24 Artilerie, a purtat lupte grele și a cucerit văile Crișurilor Negru și Alb și Valea Mureșului. O baterie din Regimentul 24 Artilerie împreună cu un batalion din Regimentul Beiuș, au ocupat Dealul Mare și au instalat un dispozitiv de atac. După cucerirea poziției deținute de inamic la Ciuci, o baterie din Regimentul 24 Artilerie a încadrat un detașament comandat de colonelul Rosoviceanu, comandantul Regimentului 6 Vânători. Misiunea acestui detașament ordonată de comandantul Diviziei 2 Vânători, era aceea de a desfășura acțiuni ofensive pe Valea Crișului și a atinge localitatea Beiuș. În faza a doua a operațiunilor desfășurate în perioada 19-21 aprilie 1919, un divizion din Regimentul 24 Artilerie a intrat ca întărire în sprijinul Diviziei 16 Infanterie, aflată în rezerva Grupului de Nord.
În anul 1923, Regimentul 24 Artilerie a fost dislocat în garnizoana Bălți. Conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace în anul 1927 , Regimentul 24 Artilerie se afla în subordinea Brigăzii 14 Infanterie dislocată la Bălți din Divizia 14 Infanterie. La acea dată, Regimentul 24 Artilerie se afla dislocat provizoriu în garnizoana Roman, având un divizion la Sculeni.
În ,,Monitorul Oastei” pe anul 1931 se precizează: ,,Administrator locotenent Zăvoianu Gheorghe se numește contabil în bani la regimentul 24 art. pe ziua de 3 iunie 1930 în locul locot. Hedeu Ronea, desărcinat pe aceeași dată”.
În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 681 din 7 martie 1931, Regimentului 24 Artilerie i s-a acordat Furajera Ordinului ,,Steaua României”.
Prin Decizia ministerială nr. 185 din 17 februarie 1931 au fost declarați admiși în Școala de subofițeri activi de artilerie următorii și sergenți instructori din Regimentul 24 Artilerie:
Sergent instructor Apetre Gheorghe;
Sergent instructor Turturică C.;
Sergent instructor Sriitoru Șt.
La data de 28 aprilie 1932, când a intrat în vigoare ,,Legea relativă la stabilirea cadrelor și efectivelor armatei”, Regimentul 24 Artilerie împreună cu Regimentul 29 Artilerie era subordonat Brigăzii 14 Artilerie, din Divizia 14 Infanterie subordonatăla rândul ei Corpului 4 Armată ,,Iași”. La data de 10 februarie 1938, prin Decretul nr. 828 s-a stabilit o nouă organizare a armatei de uscat în comandamente și mari unități pentru timp de pace. Regimentul 24 Artilerie era subordonat Diviziei 14 Infanterie ,,Iași” și era dislocat în garnizoana Ungheni. La data de 9 decembrie 1939, comandantul Diviziei 14 Infanterie a predat comandantului Corpului 4 Armată manifeste comuniste găsite la soldații din cadrul Divizionului 1 din Regimentul 24 Artilerie din Iași.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Regimentul 24 Artilerie a intrat în compunera Diviziei 14 Infanterie din Iași alături de Regimentul 13 Infanterie, Regimentul 39 Infanterie, Regimentul 6 Vânători și Regimentul 29 Artilerie.
La data de 22 iunie 1941, împreună cu această mare unitate, Regimentul 24 Artilerie se afla în Moldova, pe Prut între localitățile Frăsuleni și Prisăcani, aflându-se în subordinea Corpului 30 Armată german. După ce a contribuit la constituirea capetelor de pod de la Sculeni, Bogdănești și Ungheni a forțat Prutul și a participat la bătălia de pe Răut desfășurată în perioada 13-18 iulie 1941. La data de 17 iulie 1941, unitățile din compunerea Diviziei 14 Infanterie au reușit să respingă contraatacul trupelor sovietice care încercau să întoarcă flancul drept al Armatei a 11 germană. Începând cu data de 20 iulie 1941, Divizia 14 Infanterie a fost subordonată Corpului 4 Armată român, primind misiuni de urmărire a inamicului între localitățile Berzi și Rezina.
La 22 iunie 1941, puterea combativă a Regimentului 24 Artilerie era următoarea: 60 ofițeri, 37 subofițeri, 795 gradați și soldați,1704 cai, 40 chesoane și 220 furgoane. Comandant al Regimentului 24 Artilerie era colonelul Constantin Popescu, comandant al Divizionului 1 Tunuri, locotenent-colonel Virgil Protopopescu, al al Divizionului 2 Tunuri, căpitan Gheorghe Grigoraș și al Divizionului 3 Obuziere, maiorul Gheorghe Lăzărescu. Regimentul 24 Artilerie a trecut râul Nistru împreună cu celelalte unități din compunerea diviziei pe la Vadu Rașcu și a participat la cucerirea cazematelor inamice de pe malul stâng al fluviului până în Valea Iagarlâcului. În perioada 13-19 iulie 1941, în luptele purtate de unitățile militare din compunerea Diviziei 14 Infanterie în zona localităților Florești, Movila Turcului, Vărvăreni, Ghîndești au căzut la datorie, la înălțimea ,,Bortoasa”, alături de alți 19 eroi neidentificați, soldatul Mihai Irimescu și soldatul Dumitru Albu, combatanți în Regimentul 24 Artilerie. Unitatea de artilerie romașcană participat la bătălia pentru cucerirea Odessei, în perioada 19-25 august 1941, perioadă în care Divizia 14 Infanterie a făcut parte din Corpul 1 Armată, iar în perioada 26 august-16 octombrie din Corpul 11 Armată.
La data de 19 august 1941, Divizia 14 Infanterie a primit ordin să atace pe direcția cota 86, Kol-Petersthal, cu scopul de a ajunge pe înălțimile situate la vest de Baraboi, între Kol-Freudenthal și Kol-Petersthal. Obiectivul principal urmărit de marea unitate a constat ca prin străpungerea înaintării spre Dalnik, să întoarcă rezistențele inamicului ce se opuneau Diviziilor 1 Grăniceri și 21 Infanterie. La data de 23 august 1941, a respins un contraatac executat de inamic cu care de luptă, iar a doua zi a ocupat localitatea Kol-Petersthal. A continuat înaintarea reușind să pătrundă aproximativ 7 km în dispozitivul inamic la vest de localitatea Dalnik. Pentru data de 2 septembrie 1941, în arhivele militare române se consemnează:
Artileriștii Regimentului 24 resping cu focul tunurilor și prin luptă corp la corp, cu grenada și baioneta, o încercare disperată a inamicului de a pătrunde printre baterii. ,,Cu un avânt deosebit – menționează Ion Antonescu în ordinul de zi nr. 7 – servanții pieselor au contraatacat inamicul care se apropiase de tunuri, sprijinit de care de luptă, punându-l pe fugă și luînd prizonieri”.
În perioada 12-19 septembrie 1941, Regimentul 24 Artilerie a purtat lupte deosebit de grele în zona Dalnik și Tatarca. Datorită pierderilor mari suferite Divizia 14 Infanterie a fost trecută în rezervă și ulterior la data de 26 octombrie, retrasă în țară.
În vara anului 1942, Divizia 14 Infanterie a fost mobilizată din nou, și la data de 22 august a început deplasarea către front cu destinația Cotu Donului. Intrată în subordinea Corpului 2 Armată, marea unitate a ocupat un sector de luptă între văile Țarița și Țuțkan la sud și sud-est de localitatea Kalmikovski. La data de 19 noiembrie 1942, data începerii marii contraofensive sovietice de la Stalingrad, frontul Diziziei 14 Infanterie a fost rupt, divizia fiind practic distrusă în totalitate.Resturile diviziei au fost regrupate la Kașari și au participat la apărarea frontului de pe râul Cir, între localitățile Cistiatovka și Bokovskaia. La data de 22 decembrie 1942, s-a repliat în direcția sud-vest iar a doua zi a intrat în subordinea Corpului 4 Armată. O parte din efective și din tehnica de luptă au fost vărsate către Regimentul 6 Artilerie Grea dinTimișoara, la data de 23 decembrie 1942.
Unitățile din componența Diviziei 14 Infanterie printre care și Regimentul 24 Artilerie au fost reorganizate în sectorul Debalzevo și Voroșilovka și ulterior deplasate în Transnistria pentru refacere. Regimentul 24 Artilerie împreună cu marea unitate, au ajuns în țară la data de 4 aprilie 1943 cu mai puțin de jumătate din efectiv și tehnică de luptă. La data de 12 septembrie 1943, Divizia 14 Infanteria a primit misiune de asigurare a siguranței în Transnistria în zona Balta și în spațiul Katargi, Razdelnaia și Buzinovo. O baterie din Regimentul 24 Artilerie a participat împreună cu Regimentul 6 Vânători și Grupul14 Cercetare divizionară, unitate din compunerea Regimentului 12 Călărași ,,Roman”, începând cu luna ianuarie 1944, la combaterea partizanilor din Nordul Transnistriei.
Despre misiunile de luptă încredințate Regimentului 24 Artilerie colonelul (r) Iulian Cernat pe front sublocotenent, comandant de baterie, consemnează:
[…]În noiembrie 1943, divizia a primit misiunea de a se concentra în zona Odessa și Nicolaev. Am primit misiunea să asigur cu foc litoralul Mării Negre, pe un front de aproximativ 10 km, acoperit la limita bătăii obuzierilor din dotare.Bateria a fost asigurată împotriva atacurilor din aer de secția antiaeriană (tunuri Oerlikon) a divizionului, comandată de locotenentul (r) Aurel Rotaru. În primăvara anului 1944, Divizia 14 Infanterie a primit misiunea de a se regrupa și după un marș de circa 350 km. șă se desfășoare și să intre în dispozitiv de luptă la vest de Orhei. În cadrul acestei misiuni, subunitățile regimentului nostru urmau să se deplaseze pe roți, pe axul principal al diviziei: Odessa, Tiraspol,Tighina, Bolboca, între 27 martie și 6 aprilie. Deplasarea s-a efectuat în coniții extrem de grele: șosele aglomerate și uneori blocate, marș numai pe timp de noapte, pe o vreme geroasă, cu viscol puternic și drumuri înzăpezite, o adevărată performanță de marș și de supravieșuire pentru oameni și animale.
Începând cu data de 23 martie 1944, Divizia 14 Infanterie a fost mutată în Basarabia în zona Bulboaca și trecută în subordinea Corpului 47 Blindat german. A preluat sectorul de luptă al Diviziei 130 Blindată germană la est de localitatea Orhei, avănd misiunea de a interzice inamicului să treacă râurile Cula și Răut. La data de 11 mai 1944, Divixia 14 Infanterie a fost subordonată Corpului 7 Armată german, organizând mai multe poziții de rezistență. Cele mai grele lupte au avut loc la data de 19 august orele 15,00 atunci când inamicul a atacat și a reușit să cucerească satele Deșcova, Putinei și moara Vrapova. În urma marii ofensive sovietice declanșate la data de 19 august 1944, trupele sovietice au reușit să pătrundă la nord de Iași și la sud de Tighina, unitățile diviziei fiind nevoite să se retragă prin luptă către Huși. Ruperea frontului s-a realizat în noaptea de 22-23 august 1944, când primele elemente ale marii unități au ajuns la malul Prutului pe care l-au trecut la data de 24 august pe la Leușeni și Scopoșeni. Divixia 14 Infanterie a continuat deplasarea pe două coloane una spre Est-Ghermănești, localitate situată la aproximativ 25 km nord-est de Huși, unde a fost interceptată și luată prizonieră de trupele sovietice. Cealaltă coloană, pornită din localitatea Arsuri, a fost dezarmată de trupele germane la Duda și Covaci, soldații fiind lăsați liberi.
Resturile Diviziei 14 Infanterie scăpate din încercuirea sovietică, s-au repliat până la data de 26 august 1944 la sud de Siret, în localitatea Osman, aflată la 10 km sud-vest de Brăila.
În această localitate, resturile diviziei au intrat în compunerea ,,Grupării general Nasta” după care s-a deplasat spre zona de dislocare Segargea din județul Dolj, unde s-a contopit cu Divizia 14 Infanterie-instrucție constituită din recruți.
La data de 27 august 1944, o baterie din cadrul Regimentului 24 Artilerie în cooperare cu subunități din cadrul Regimentului 39 infanterie au bombardat la Bechet un convoi constituit din 21 vase germane. În perioda 23 august-12 noiembrie 1944, Regimentul 24 Artilerie format dintr-o singură baterie s-a aflat în subordinea Diviziei 7 Infanterie-instrucție. Regimentul 24 Artilerie, intrat în componența Diviziei 14 Infanterie-instrucție se va deplasa spre Caransebeș la data de 3 septembrie și va purta lupte grele, având misiunea de a interzice pătrunderea inamicului dinspre Orșova și Hațeg. La data de 14 septembrie1944, a ajuns la Lugoj, unde a executat misiuni de luptă în zona Reșița. Deplasată în zona orașului Arad la data de 19 septembrie, divizia va purta lupte grele începând cu data de 20 septembrie în sectorul pădurilor Pădureni și Gioroc. Ulterior a primit ordin de a executa misiuni de siguranță la flancul stâng al Corpului 7 Armată, în zona Bucova și Buziaș, după care s-a deplasat la Deta, Denta și Partoș, unde la data de 28 septembrie a respins trupele germane.
În perioada 8-25 octombrie 1944, Divizia 14 Infanterie-instrucție a ocupat un dispozitiv de luptă în garnizoana Timișoara, deplasându-se apoi către localitățile Arad, Lovrin și Jimbolia.
Divizia 14 Infanterie-instrucție a fost retrasă de pe front și trimisă la Craiova începând cu data de 12 noiembrie 1944. Regimentul 24 Artilerie s-a desființat la data de 25 noiembrie 1944, în același timp cu Divizia 14 Infanterie-instrucție, care a fost contopită cu Divizia 2 Infanterie. Materialele și arhiva Regimentului 24 Artilerie au fost predate Regimentului 14 Artilerie din Divizia 2 Infanterie.
Regimentul 24 Artileie a împărțit în garnizoana Roman, cazarma cu Regimentul 14 Dorobanți, dar a fost cartiruit și în cazărmile artileriei dispuse în apropierea podului de cale ferată.
Eroi din Regimentul 24 Artilerie în Primul Război Mondial:
Locotenent-colonel Constantin Macarovici, comandant secund al Regimentuilui 24 Artilerie ,,Roman”. A fost grav rănit și a decedat la data de 9 noiembrie 1917 la Spitalul ,,Zonă Interioară 244” al Crucii Roșii Române din Roman.
Soldat Druță Pavel, a căzut în luptele purtate de Regimentul 24 Artilerie în vara anului 1917. Numele eroului este înscris pe Troița eroilor din comuna Pâncești, județul Bacău.
În Listele de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917 se regăsesc și eroi din Regimentul 24 Artilerie:
Sergent Dorneanu Nicolae
Soldați: Roschip Ion, Caia Vasile.
În ordinea de bătaie a Regimentului 24 Artilerie, în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost încadrați și următorii subofițeri:
Plutonier adjutant Horceag Dumitru
Plutonier Grozavu Ioan
Plutonier Cârnu Dumitru
Plutonier Melnic Ștefan
Plutonier Nicola Ioan
Plutonier Grigoraș Teodor
Plutonier Apetrei Gheorghe
Plutonier Boldur Nicolae
Sergent major Dobrescu Mihail
Sergent major Koroni Constantin
Sergent major Crăciun Grigore
Sergent major Pascu Gheorghe
Sergent major Filip Manole
Sergent major Băbușanu Dumitru
Sergent major Țubucanu Constantin
Sergent major Năstase Dumitru.
Eroi și veterani din Regimentul 24 Artilerie în cel de-al Doilea Război Mondial:
Locotenentul (ret) Chipoancă I. Vasile , născut la 25 ianuarie 1913 în satul Băbiceni, comuna Dumești, județul Botoșani, a luptat pe frontul de la Cotul Donului și Crimeea și s-a retras în țară, în vara anului 1944, pe la Galați. A participat pe front în perioada 01.08.1942- 01.08.1943, ca artilerist în Regimentul 24 Artilerie și a fost decorat cu medalia ,,Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Chipoancă I. Vasile a fost avansat la gradul de plutonier adjutant principal în retragere, conform Ordinului ministrului apărării naționale nr. M 34 din 05 mai 2015 privind avansarea onorifică a veteranilor de război, cu prilejul zilei de 9 Mai-Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Caporal Constantin Gh. Balaban, 28 ani, din satul Ciuturești, comuna Odobești, jud. Bacău a luptat în Regimentul 24 Artilerie :
Soldat Ilie Veleșcu, 22 ani, din satul Ciuturești, comuna Odobești, jud. Bacău a luptat în Regimentul 24 Artilerie
Soldat Gheorghe Ungureanu, născut în anul 1910, fiul lui Panaite și Zoița, a fost mobilizat în Regimentul 24 Artilerie
Soldat Gheorghe Daniliuc, născut în 1917, combatant în Regimentul 24 Artilerie, a fost luat prizonier la 23 august 1944 și eliberat în septembrie 1948.
Sergentul în retragere Mitel Panaite , a îndeplinit funcția de observator aerian în Regimentul 24 Artilerie. Veteranul de război, născut într-o comună din județul Botoșani a împlinit 102 ani, în anul 2017. Veteranul de război rememorează:
Eu n-am avut armă la război, am avut aparate. Lunete, telescoape. Aceasta era partea mea. Spuneam unde-i frontul, unde-s ceilalți, unde-i inamicul”. A fost rănit în luptele purtate pentru cucerirea Odessei și a participat la dramaticele confruntări din noiembrie 1942 de la Stalingrad. A fost luat prizonier de către sovietici la 23 august 1944 și a fost internat într-un lagăr din Siberia: ,,Cu nemții ne-am pornit […]Dar la 23 august a fost o amăgire. Ne-au zis să trecem din armata nemțească și să ne dăm cu rușii, contra nemților. Și am trecut în partea rușilor. Cum era în dreapta, noi am trecut în partea cealaltă. Și au rămas acolo cai, căruță. A fost o amăgire acolo. Că rușii nu au mai ținut seama că noi suntem cu dânșii. Ne-au luat prizonieri de pe drum[…]
Nici o zi nu m-am temut că mor în lagăr”. Mitel Panaite a fost eliberat din prizonierat în anul 1946.
Sergent Gheorghe Meleșteanu, născut în 1922 în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Ioan C. Onisie, născut în 1922 în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Nicolae Timoftei, născut în 1922 în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Sublocotenent în retragere Petru Avarvarei, s-a născut la data de 1 noiembrie 1909 în comuna Boroaia, județul
Suceava. A participat la război cu Regimentul 24 Artilerie și a fost rănit în luptă la data de 20 noiembrie 1942, fiind evacuat la Spitalul Militar din Iași. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a. și avansat la gradul de sergent major. După încheierea războiului Petru Avarvarei a fost învățător la școala din Sasca Mică, a scris versuri și proză și s-a afirmat ca ziarist. Printre lucrăriler publicate se numără: Frământări, Dragoste și război, Patimi transilvănene,Savinia, Momente senine și tulburi, etc.
Sergent major Petru Blănariu, născut în 1914 în satul Botești, comuna Horodniceni, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost luat prizonieri de armata sovietică la 24 august 1944 și s-a întors din prizonierat la 25 octombrie 1945.
Grigore Prundeanu, născut în 1914 în comuna Horodniceni, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Sergent Ioan Bota, născut în 1914 în comuna Sadova, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință”, clasa a III-a.
Caporal Teodor Niga, născut în 1915 în comuna Sadova, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință”, clasa a III-a.
Nicolae Bârzoban, născut în 1913 în satul Găinești, comuna Slătioara, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Maior Toader Șt. Pica, născut în 1913 în satul Găinești, comuna Slătioara, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost luat prizonieri de armata sovietică la 22 noiembrie 1942 și internat în Lagărul Oranki. La data de de 2 octombrie 1943 s-a înscis în Divizia ,,Tudor Vladimirescu”. După război a îndeplinit funcția de șef al Casei Armatei din Giurgiu.
Ștefan Delnea, născut în 1917 în comuna Stroiești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Fruntaș Simion V. Mazăre, născut în 1916 în comuna Stulpicani, județul Suceava a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Fruntaș Ghiorghi Scripcă, născut în comuba Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A încetat din viață la data de 23 iunie 1941, a doua zi după intrarea României în război împotriva Uniunii Sovietice.
Soldat Ilie Atomi, născut în comuna Fântâna Mare, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. Eroul și-a pierdut viața la data de 23 august 1941 în luptele purtate de armata română la Odessa.
Sergent major Dumitru C. Bompa, născut în comuna Stîncești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință”, clasa a III-a.
Sergent Vasile C. Chisăliță, născut în comuna Stîncești, județul Suceava, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință”, clasa a III-a.
Fruntaș Necolai Dolhascu, născut în comuna Cotnari, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Soldat Ioan Țuțuianu, născut în comuna Cotnari, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.A fost luat prizonier de armata sovietică la23 august 1944 și s-a întors din prizonierat la data de 5 octombrie 1945.
Sergent Mihai Apetroaiei, născut în 1915 în comuna Oțeleni, județul Neamț a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Soldat Vasile Furtună, născut în 1904 în comuna Oțeleni județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Soldat Dumitru Somandru, născut în 1907 în comuna Oțeleni județul Neamț a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Gheorghe Burcă, fiul lui Anton și Catinca, născut în anul 1913 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Vasile Ghitescu, fiul lui Gheorghe si Marghioala, născut în anul 1914 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Dunitru Botezatu, fiul lui Gheorghe si Măndita, născut în anul 1916 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. Grav ranit la data de 12 septembrie 1941 in luptele de la Odessa, eroul va inceta din viață în la spital militar la data de 13 septembrie 1941.
Caporal Averescu Căuș, fiul lui Dumitru și Elena, născut în anul 1917 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Averescu Leahu, fiul lui Mihai și Nița, născut în anul 1917 în comuna Boghicea județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.A fost dat dispărut la 23 august 1944.
Sergent Alexandru Stafie, fiul lui Ioan și Ruxandra, născut în anul 1921 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Vasile Cornescu, născut în comuna Cristești, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Pricop Ursache, născut în anul 1916, în comuna Cristești, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Nicolae Jijie, născut în anul 1910 în comuna Nicșeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Fruntaș Ioan Hâțu, fiul lui Costache și Sofia, născut în satul Răușeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Soldat Iie Sadici, fiul lui Constantin și Ecaterina, născut în satul Răușeni, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Soldat Gheorghe Daniliuc, născut în anul 1917 în satul Tudora, județul Botoșani, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie. A fost luat prizonier de către armata sovietică pe 23 august 1944 și eliberat în septembrie 1948.
Sergent Dumitru Burada, căzut la datorie la data de 15 octombrie 1944, în satul Ianculești, județul Satu Mare.
Fruntaș Gheorghe Oița
Gheorghe Oița, născut în satul Poienari, județul Neamț, a participat la război cu Regimentul 24 Artilerie.
Personalități care au activat în cadrul Regimentului 24 Artilerie:
General Gheorghe I.Popescu
Gheorghe I. Popescu s-a născut la data 2 august 1884, în localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți. Între anii 1904-1906 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină și ulterior Institutul Politehnic din Gand. A ocupat funcții de ofițer de stat major în cadrul Regimentului 24 Artilerie ,,Roman”. În timpul Războiului pentru Întregirea României a primit responsabilitatea pregătirii unor subunități de artilerie antiaeriană dispuse pe frontul din Moldova. În calitate de comandant al Apărării Contra Aeronavelor a contribuit substanțial la dezvoltarea artileriei antiaeriene. A fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă la data 27 iulie 1943.
Generalul-maior Dumitru Florescu
Dumitru Florescu, s-a născut în comuna Burdujeni, plasa Bucegea, județul Botoșani la data de 30 august 1892. A urmat cursurile Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă în cadrul Școlii de Artilerie și Geniu. A fost avansat la gradul de sublocotenent la data de 1 octombrie 1914 conform Înaltului Decret Regal nr. 3750/2014 și a fost repartizat la Regimentul 24 Artilerie. Comandantul Regimentului 24 Artilerie l-a apreciat în foaia calificativă:
[…]bun ofițer și, cred că activându-se va fi un prea bun element ofițeresc. Cât am putut constata în scurtul timp cât a stat la regiment și după informațiile ce am luat, este un ofițer bun și muncitor,supus și devotat, servește cu credință.
A participat la Războiul pentru Întregirea României în calitate de comandant de baterie în Regimentul 25 Artilerie, în Regimentul 20 Artilerie și Regimentul 3 Artilerie. A comandat Bateria 5 din Regimentul 25 Artileie în timpul luptelor de la Mărășești, iar în perioada 20 decembrie 1917-25 ianuarie 1918 această baterie a fost dislocată în garnizoana Roman. A participat și la Campania militară din Ungaria din anul 1919 în cadrul Regimentului 2 Artilerie Munte.
După război, a fost mutat la Regimentul 38 Obuziere Sibiu, iar în perioada 1 noiembrie 1921-31 octombrie 1923 a urmat cursurile Școlii Superioare de Război. După o serie de funcții îndeplinte în diferite structure ale armatei, la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial colonelul Dumitru Florescu a fost numit comandant al Zonei Interioare la Armata de Operații. A comandat Regimentul 15 Artilerie în luptele de pe frontul de est, iar în perioada 8 iunie 1942-31 octombrie 1943 a îndeplinit funcția de secretar al Comisiei pentru Controlul Fondurilor Înzestrării Armatei., instituită pe lângă Președenția Consiliului de Miniștri.
La data de 15 februarie 1943 a fost numit în funcția de șef de stat major al Comandamentului Artileriei Antiaeriene, iar la data de 1 aprilie 1944 a fost numit șef de stat major la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.La data de 1 decembrie 1944 a fost numit la comanda Brigăzii 3 Artilerie, mare unitate cu care a participat la Campania din vest a armatei române. Colonelul Dumitru Florescu a fost trecut în rezervă la data de 1 aprilie 1944 iar la data de 8 decembrie 1946 a fost avansat la gradul de general-maior.
A fost decorat cu următoarele ordine și medalii: ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogea, Carpați, Mărășești și 1919, ,,Coroana României” clasa a V-a, Medalia ,,Victoriei”, ,,Steaua României”, Medalia Ordinului ,,Ferdinand”cu spade, Medalia ,,Peleș”, Furajera ,,Mihai Viteazul”, ,,Steaua României” clasa a IV-a cu spade și panglică de ,,Virtute Militară”, Crucea ,,Meritul Sanitar”, și ,,Medalia Aeronautică” clasa a III-a cu spade.
Colonelul Grigore Zadik
Născut la data de 27 martie 1898 la București, Grigore Zadik, cetățean român de origine armeană, a urmat Liceul Militar ,,Mănăstirea Dealu”, Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină, Școala Militară de Observatori în Balon și Școala Superioară de Război.Tatăl său, generalul Iacob Zadik născut în anul 1867 în comuna Brătulești, județul Roman, a îndeplinit printre altele, funcția de comandant al Regimentului 8 Artilerie ,,Roman” în cel de-Al Doilea Război Balcanic și șef de stat major al Corpului 4 Armată, în Războiul pentru Întregirea României. Grigore Zadik a participat la Războiul pentru Întregirea României ca observator aerian din balon, în perioada 20 septembrie 1917-1 iulie 1918, fiind avansat sublocotenent pe front. În calitate de subofițer a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade, ,,Crucea Comemorativă” cu bareta ,,Mărășești” și cu medalia ,,Victoria”.
A îndeplinit funcția de comandant de pluton între anii 1922-1926 în Regimentul 24 Artilerie, unitate dislocată în garnizoana Roman. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a condus delegația de specialiști în apărare antiaeriană compusă din 7 ofițeri, 17 subofițeri și 325 grade inferioare, trimiși la pregătire în Germania, în perioada 01.03–10.04.1942. Grigore Zadik a îndeplinit și funcția de atașat militar adjunct în Franța. În această calitate, a fost decorat cu ,,Legiunea de Onoare” și cu medaliile ,,Medaille de Merite”, ,,Steaua Neagră” ( Franța), ,,Polonia Restituită” ,,Vultiurul Alb” (Iugoslavia) și cu ,,Leul Alb” (Cehoslovacia). În perioada cât s-a aflat la post în Franța a întocmit lucrarea Cimitirele eroilor români din Franța.
După revenirea în țară în anul 1940, a fost numit comandant-secund al Corpului de Instrucție al Apărării Contra Aeronavelor. A lucrat alături de locotenent-colonelul Ion Bungescu la elaborarea unor regulamente și instrucțiuni în domeniul artileriei și a predat diferite cursuri în calitate de profesor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la apărarea antiaeriană a capitalei, în anul 1941 fiind repartizat la comanda operativă a apărării antiaeriene a Capitalei, ca ajutor al comandantului. De asemenea, a participat în calitate de comandant al Divizionului 2 Artilerie din Regimentul 5 Artilerie Antiaeriană la campania împotriva Uniunii Sovietice. Generalul aviator Emanoil Ionescu, subsecretar de Stat al Aerului aprecia: ,,Eminent ofițer de artiterie antiaeriană, excepțional de bine notat în tot cursul carierei sale, șef cu calități proeminente, colonelul Zadik merită să i se încredințeze comanda superioară și să fie înaintat la gradul de general de brigadă”.
După o serie de funcții de comandă îndeplinite în diferite structuri ale armatei, în anul 1946 a fost numit comandant al Centrului de Instrucție al Artileriei Antiaeriene. După 23 august 1944, colonelul Grigore Zadik a îndeplinit o misiune specială de legătură cu Comandantul Frontului 3 Ucrainean, mareșalul Tolbuhin și o serie de alte misiuni încredințate de șeful Marelui Stat Major pe frontul de vest.
Colonelul Grigore Zadik a fost o personalitate proeminentă a artileriei antiaeriene din perioada interbelică și un distins diplomat militar.
Cezar Arghiropol
Cezar Arghiropol, născut în anul 1907 la Roman, a fost fiul lui Emanoil Arghiropol, unchiul marelui istoric și om politic Nicolae Iorga. Emanoil Arghiropul, cunoscut îndeobște ca Manole sau Manolache, a fost avocat și publicist, editor al unei reviste literare, ,,Jurnal pentru toți” (care a apărut la Iași, între1868 și 1869), și al ziarului liberal ,,Romanu”, care apărea la Roman între anii 1879 și 1890. Cezar Arghiropol a urmat cursurile Școlii Militare Subofițeri de Artilerie din garnizoana Mihai Bravu. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant în Regimentul 24 Artilerie ,,Roman”. Cezar Arghiropol a încetat din viață în anul 1999, la Roman și a fost înhumat în Cimitirul ,,Eternitatea”.
Gheorghe I. Rețeanu
Gheorghe I. Rețeanu s-a născut la data de 9 ianuarie 1915 în comuna Alexandru Ioan Cuza, raionul Târgu Frumos, regiunea Iași. A urmat cursurile Școlii Normale din Roman, Academiei de Arte din Iași și ale Facultății de Filologie din București. În perioada 15 martie 1938-10 martie 1940 a efectuat stagiul militar în Regimentul 24 Artilerie ,,Roman”, fiind încadrat pe funcția de comandant de tun. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de subofițer, cu gradul de sergent major. A fost mobilizat la data de 30 august 1942, în Regimentul 24 Artilerie ,,Roman”, unitate din subordinea Diviziei 14 Infanterie din Iași. În Regimentul 24 Artilerie, a fost camarad cu istoricul Nicolae Grigoraș, de care îl va lega o strânsă prietenie întreaga viață. La data de 24 august 1944, a fost luat prizonier de armata sovietică, și internat într-un lagăr din Siberia, pe teritoriul U.R.S.S. Datorită faptului că a refuzat să se înroleze în Divizia ,,Tudor Vladimirescu”, a fost eliberat din lagăr, la data de 17 noiembrie 1946. Între anii 1951-1959, Gheorghe I. Rețeanu a fost încadrat ca profesor de sport la Liceul ,,Roman-Vodă” și între1961-1977, a fost profesor de limba română la Școala gimnazială nr.1 din Roman. Profesorul Gheorghe I. Rețeanu a decedat la data de 13 noiembrie 1992, și este înhumat în cimitirul ,,Eternitatea” din orașul Roman.
Lista comandanților Regimentului 24 Artilerie:
Locotenent-colonel Raicovici Teodor (1 aprilie 1914 – )
Colonel Robescu Valeriu;
Colonel Ioan Gheorghian;
Ioan Gheorghian s-a născut la 20 mai 1872, în orașul Huși, plasa Prut, județul Fălciu. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie Geniu și Marină, Școala de Aplicație a Artileriei. A participat la campania Războiului pentru Întregirea României cu Regimentul 18 Artilerie și în calitate de comandant al Regimentului 4 Artilerie Grea. Avansat la gradul de general de brigadă, a comandat Brigada 14 Artilerie, în luptele de la Nămoloasa. Până la trecerea în rezervă generalul de brigadă Ioan Gheorghian a mai comandat Diviziile 2 și 9 Infanterie.
Colonel Sachelaride Emil (1916 – );
Colonel Vlădescu Gheorghe (15 iunie 1917 – );
Colonel Vasilescu Nicolae 1917;
Colonel Gheorghe I.Florescu (1921-1926);
A comandat Regimentul 4 Artilerie și Divizia 7 Infanterie (1931-1934).
Colonel Constantin Popescu (16 decembrie 1940 – 15 martie 1942)
Constantin Gh. Popescu s-a născut la . 8 septembrie 1893 în comuna Cornești, plasa Bilciurești, județul Dâmbovița. A îndeplinit funcția de șef al Statului Major General între anii 1948-1950. Colonelul Popescu Constantin a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 24 Artilerie ,,Roman”, în perioada 16 decembrie 1940-1942, și a participat în aceasta calitate la cel de-Al Doilea Război Mondial. Comandantul Diviziei 14 Infanterie, generalul Gheorghe Stavrescu, aprecia Regimentul 24 Artilerie ca pe ,,cel mai bine pregătit regiment din întreaga artilerie română, fiind citat pentru fapte de arme neîntrecute, pe întreaga armată”. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu numeroase ordine militare românești și străine: ,,Coroana României” clasa a III-a cu Spade și Panglică de ,,Virtute Militară”, ,,Steaua României”, ,,Crucea de Război” (italiană), ,,Sfânta Ana” (rusă), ,,Crucea de Fier” clasa a II-a (germană), medalia ,,Victoria” (sovietică), ,,Steaua Republicii Populare Române” clasa a II-a, Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa a II-a și medalia ,,Victoria” (R.P.R.).
La data de 27 mai 1918, drapelul Regimentului 24 Artilerie a fost decorat la Iași cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler și panglica de ,,Virtute Militară”:
Pentru bravura și devotamentul remarcabil ce au arătat ofițerii , subofițerii și tunarii regimentului în crâncenele lupte dela Borsek Toplița și Tulgheș , precum și în acele din valea Jiuluiși Argeșului în anul 1916. În timpul preparațiunei ofensivei dela Nămoloasa, bateriile regimentului au rămas neclintite pe poziție sub un bombardament îngrozitor și au dat dovadă de un prea frumos spirit de sacrificiu. De asemenea, ocupând sectorul Stul-Nou-Straja(sud Cosmești) au intervenit cu toată puterea focului lor zdrobind atacurile inamicului , zădărnicind sosirea rezervelor și munițiilor și dând un prețios concurs acțiunii Diviziei XIV.
În cronica neoficială apărută în ,,Monitorul Oficial” nr. 50 din 28 mai 1918 – Partea Neoficială p. 693-694 se consemnează:
Iași, 28 maiu
[…]În ziua de 27 Mai, orele 20, Maiestatea Sa Regele a mai decorat la Reședința Regală cu Ordinul ,,Mihai-Viteazul” clasa III drapelele regimentelor 27,55,70 și 75 infanterie și regimental 1 artilerie munte de 75 mm, iar cu Ordinul,, Steaua României” cu spade clasa V cu panglica ,,Virtutea Militară” regimentele 23 și 24 artilerie și 1 și 3 artilerie grea.
REGIMENTUL 64 ARTILERIE
Regimentul 64 Artilerie a fost înființat în garnizoana Roman la data de 4 septembrie 1939, în etapa a 2-a de reorganizare generală a armatei române. În baza Înaltului Decret nr.1688 din 1 aprilie 1937, la data de 1 aprilie 1938 s-a declanșat reorganizarea marilor unități ale corpurilor de armată. În consecință, la data de 4 septembrie 1939 se înființează Divizia 35 Infanterie rezervă alături de alte opt divizii. Această divizie avea aceeași organizare ca o divizie de infanterie obișnuită și era constituită din regimente de infanterie înființate la mobilizare, fiind înzestrate cu armament mai vechi. Pentru dotarea acestor divizii nou înființate au fost create 18 regimente de artilerie de câmp. Diviziei 35 Infanterie rezervă i-au fost arondate regimentele 63 și 64 artilerie, primul cu trei divizioane, iar cel de-al doilea cu două. La data de 24 octombrie 1940, în baza Ordinului nr.16.300 al Marelui Stat Major, Dizizia 35 Infanterie rezervă a fost deconcentrată.
În prima parte a campaniei celui de-Al Doilea Război Mondial Regimentul 64 Artilerie, aflat sub comanda colonelului Gheorghe Gheorghiu a intrat în compunera Diviziei 35 Infanterie din Armata a 4-română, alături de Regimentul 50 infanterie și Regimentul 55 Infanterie, dublura Regimentului 15 Infanterie. La data de 22 iunie 1941, Divizia 35 Infanterie se afla în rezerva Corpului 3 Armată și era dislocată în zona Crușița, Rânceni, Murgeni și Schineni. La acea dată, puterea combativă a Regimentului 64 Artilerie era următoarea: 33 ofițeri, 15 subofițeri, 769 gradați și soldați, 546 cai,30 chesoane și 63 furgoane. Încadrarea regimentului nu era aceea prevăzută în statul de organizare care prevedea un număr de 49 ofițeri, 16 subofițeri și 979 gradați și soldați.
Comandant al Regimentului 64 Artilerie era locotenent-colonelul Gheorghe Ghiorghiu, al Divizionului 1 Tunuri, maior M. Dimitrovici și al Divizionului 2 Tunuri, maior D. Popovici.
La data de 29 iunie 1941, Regimentul 64 Artilerie se afla în subordinea Diviziei 35 Infanterie comandată de generalul Ermil Procopiescu și subordonată la rândul ei Corpului 54 Armată german. Regimentul 64 Artilerie și Regimentul 67 Infanterie constituiau ,,Detașamentul Cozia” care se afla dispus în zona de trecere a Prutului între Moreni și Prisăcani. Misiunea marii unități române era aceea de a forța Prutul și de a asigura partea dreaptă a Corpului 54 Armată german.
Prima forțare de anvergură de trecere a Prutului îi aparține Diviziei 35 Infanterie la data de 2 iulie1941, pe o ploaie torențială.
La ora 11,00 – se arată în jurnalul de operații al Diviziei 35 Infanterie – a sosit și dl. general Antonescu, Conducătorul Statului, care s-a interesat de situație, deplasându-se apoi la malul Prutului pentru a asista la primele treceri. Domnia sa a rămas până la orele 19,00 asistând la trecere chiar pe malul Prutului.Trecerea a început la ora 16,45 prin surprindere. Deși Regimentul 64 artilerie era în poziție, totuși nu a tras nici un foc. Până la căderea serii, Regimentul 67 infanterie a reușit să treacă cu două batalioane și să pună stăpânire pe coasta Dealului Costuleni, cu pierderea numai a unui singur om carea fost împușcat de doi comuniști, ascunși în păduricea de pe malul de est. Construcția podului a început imediat la căderea serii, de către Compania a 6 a pontonieri, sub supravegherea colonelului Andreescu, de la comanda geniului, Armatei 4, care a dirijat lucrările pentru constrirea drumului și a podului.
La data de 3 iulie 1941, Divizia 35 Infanterie încheiase toate pregâtirile pentru lărgirea capului de pod. Comandantul diviziei a ordonat reluarea atacului în prima fază cu Regimentul 67 infanterie, susținut de cinci divizioane artilerie de câmp din Regimentul 64 Artilerie și de un division de artilerie grea. La data de 4 iulie 1941, sovieticii au organizat poziții întărite în localitatea Brătuleni și au executat o ripostă ofensivă la limita Regimentelor 55 și 67 infanterie. Riposta a fost respinsă, iar în urma contraatacului executat de forțele noastre, inamicul a fost obligat să se retragă. În această acțiune de luptă, au fost capturați 50 de prizonieri sovietici, misiunea fiind botezată de către biroul de operații al Diviziei 35 Infanterie ,,lupta de la Brătuleni”.
În dimineața zilei de 7 iulie 1941, Divizia 35 Infanterie a pornit la ofensivă cu toate unitățile din subordine pe două direcții principale: Vărzărești-Șendreni-Vorniceni și spre Călărași. În jurul orei 12,00 generalul Ion Antonescu a inspectat punctul de comandă al diviziei instalat la Boldurești, după care, a fost condus la observatorul marii unități de unde a urmărit câteva faze ale desfășurării luptei. Regimentul 64 Artilerie a acționat împreună cu Regimentul 55 Infanterie, dublura Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” pentru neutralizarea rezistențelor inamicului. La data de 8 iulie 1941, un batalion al Regimentul 55 Infanterie a fost încercuit, dar un număr de aproximativ 200 de ostași căzuți în încercuire au fost salvați de către focul de artilerie executat de tunurile Regimentului 64 Artilerie.
Divizia 35 Infanterie a fost trecută în linia a doua datorită pierderilor mari suferite începând cu data de 15 iulie, și a primit misiunea de curățire a terenului în spatele marilor unități din primul eșalon. Pierderile Diviziei 35 Infanterie s-au cifrat la 177 morți, 2295 dispăruți și 309 răniți. În luna noiembrie 1941, Divizia 35 Infanterie datorită pierderilor foarte mari suferite, a fost desființată. Regimentul 64 Artilerie, după ce a fost completat cu efective și tehnică de luptă, a participat în subordinea Diviziei 7 Infanterie la luptele de la Cotul Donului. În timpul bătăliilor de la Cotul Donului, funcția de comandant al Regimentului 64 Artilerie a fost îndeplinită de colonelul Bălteanu Lucian. În luptele purtate la Cotul Donului unitatea a suferit pierderi foarte grele, printre cei căzuți la datorie se numără locotenentul Auraru Constantin, precum și sublocotenentul Luca Constantin și sublocotenentul Suhana Bogdan, declarați dispăruți. La data de 31 martie 1943, comandamentul Diviziei 7 Infanterie, alături de Regimentul 14 Dorobanți și Regimentul 64 Artilerie au sosit în garnizoana de reședință Roman.
La 15 iunie 1944, Regimentul 64 Artilerie a întrat în dispozitivul de luptă al Diviziei 7 Infanterie în prima linie, executând acțiuni de luptă pe direcția Iași. În cursul acestor lupte se va remarca căpitanul Vasile Diaconescu, comandantul divizionului 3 din Regimentul 64 Artilerie decorat pentru a doua oară cu ordinul ,,Coroana României”, precum și sergentul major Traian Mihail comandantul companiei a 6-a. Acesta din urmă, a fost grav rănit pe timpul contraatacului în raionul localităților Zahorna-Horlești.
La data de 17 martie 1944, a început deplasarea din Trifești spre Iași, a batalionului 1 al Regimentului 14 Dorobanți, în timp ce batalioanele 2 și 3 au început în aceeași zi la orele 22,00 marșul în direcția Târgu Frumos-Iași. În vederea creșterii capacității combative, Regimentul 14 Dorobanți a primit ca întăriri un divizion de tunuri din Regimentul 64 Artilerie și o baterie de 4 tunuri . La data de 24 august 1944, două plutoane din Regimentul 64 Artilerie-Partea sedentară, au participat alături de alte unități române la eliberarea de trupe germane a localităților Clinceni și Vișina Veche. De asemenea, un pluton din acest regiment, a sprijinit acțiunile de luptă purtate împotriva trupelor germane în localitatea Stoenești. O secție de tunuri din Regimentul 4 Artilerie-Partea sedentară, o baterie din Regimentul 64 artilerie și o companie din Școala de subofițeri grăniceri, au bombardat la data de 27 august 1944 un convoi de vase germane care intenționau să se îndrepte spre Calafat. În urma acestei acțiuni s-a reușit capturarea a 8 petroliere, 3 remorchere și 6 șlepuri.
Comandații Regimentului 64 Artilerie:
Colonel Gheorghe Gheorghiu (1941 -1942)
Colonel Bălteanu Lucian (1942-1944).
REGIMENTUL 8 CĂLĂRAȘI
În istoriografia română o serie de lucrări de istorie militară au tratat aspecte privind activitatea Regimentului 8 Călărași. În anul 1895, a apărut la Tiografia ,,Leon Friedman” din Roman lucrarea de 78 de pagini, format (16×10), Teoriile gradelor inferiore. Lucrarea se află în colecția Bibliotecii Academiei Române. Generalul Radu Rosetti a publicat lucrarea de istorie militară Călărașii din Valea Siretului, în războiul de neatârnare, lucrare dedicată eroului Gheorghe Donici și ostașilor din Regimentul 8 Călărași. Colonelul Marin Manafu a publicat lucrarea Pagini glorioase din trecutul Regimentului 8 Călărași, apărută la Sibiu la Tipografia Școalei de aplicație a cavaleriei. Mircea Radina a publicat o lucrare dedicată eroului Gheorghe Donici intitulată Șarja nemuritoare-Voluntarul Gheorghe Donici, apărută la Editura Militară din București. Aspecte privind participarea Regimentului 8 Călărași Roman la Războiul de Independență și Primul Război Mondial sunt tratate în mod succint și în lucrarea Istoria orașului Roman 1392-1992. Prin Înaltul Decret nr. 10170 din 1872 s-a înființat Regimentul 8 Călărași în garnizoana Roman, compus din patru escadroane: Suceava, Neamț, Roman și Bacău. Patronul spiritual al Regimentului 8 Călărași era ,,Sfântul Alexandru”, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la data de 30 august. La acea dată, escadronul din Roman avea în statul de organizare 12 sergenți, 20 brigadieri, 8 trompetiști, 240 de soldați și 176 de cai. La data de 9 octombrie 1876, în cadrul Diviziei a 4-a Infanterie Focșani s-a înființat Brigada a 4-a Cavalerie comandată de colonelul George Rosnovanu. Brigada a 4-a Cavalerie era compusă din Regimenul 7 Călărași Iași care avea câte un escadron dispus la Iași,Vaslui, Fălciu și Botoșani și din Regimentul 8 Călărași.
Istoricul militar, generalul Radu R. Rosetti consemnează: ,,Călărașii din acest regiment erau urmași ai străvechilor întemeitori ai așezărilor din Valea Siretuluiși din văile afluienților de pe dreapta acestuia, Șomuzurile, Moldova, Bistrița și Trotușul”.
La intrarea României în Războiul de Independență, comandant al Regimentului 8 Călărași era locotenent-colonelul Alexandru Pereț și ajutor maiorul Ion Tăutu. Ordinea de bătaie a Regimentului 8 Călărași la data de 6 aprilie 1877:
Escadronul ,,Roman”: comandant – căpitan Constantin Persiceanu și ofițeri: locotenent Gheorghiu Theodor, sublocotenent George Bulgaru și sublocotenent Pester Grigorie.
Escadronul ,,Bacău”: comandant – căpitan Arcadie Septilici și ofițeri: locotenent George Stârcea, sublocotenent Theodorescu George și sublocotenent Ioakim Ioan.
Escadronul ,,Neamț”: comandant – căpitan Constantin Căptescu și ofițeri: locotenent Efstatiade Ioan, locotenent Vasile Cucu și ,sublocotenent T.Băicoianu.
Escadronul ,,Suceava”: comandant – căpitan George Tănăsescu și ofițeri: locotenent Nicolae Cătănescu, sublocotenent Mustață Alexandru și sublocotenent Grigorescu Ioan.
Funcția de medic al Regimentului 8 Călărași era îndeplinită de Bolintineanu Christea, iar cea de veterinar de Ivlef Constantin.
În perioada 06-10 aprilie 1877, escadroanele de ,,Roman” și ,,Suceava” s-au constituit și echipat la sediul regimentului din Roman, în timp ce escadroanele de ,,Bacău” și ,,Neamț” la Bacău.
Escadronul 4, comandat de căpitanul Nicolae Tănăsescu a plecat spre cazarma regimentului din Roman, prin bariera Șoldănești, petrecut cu flori de către locuitorii din Fălticeni.
Încă din primele zile de la declararea mobilizării, s-au înrolat în Escadronul ,,Bacău” din Regimentul 8 Călărași și tinerii Rudolf și Lascăr Sturza, Iorgu Lazăr și chiar călugărul Calinic Popovici care înrolându-se voluntar spunea că România ,,trebuie să lupte sâ-și mențină independența, și ea are trebuință de concursul și brațul fiecărui român pentru a învinge pe inamic”. În Escadronul de Bacău se va înrola în baza ordinului nr. 5.493 din 8 mai 1877 ca voluntar și Ghorghe Donici ,,eroul șarjei de la Robănești” din timpul Războiului pentru Întregirea României. Alături de acesta, se va înrola și consăteanul și prietenul său din Valea Seacă, județul Bacău, Ștefan Marin .
La data mobilizării, 6 aprilie1877, efectivele Regimentului 8 Călărași erau de 337 ofițeri, gradați și soldați. La data de 11 aprilie, Regimentul 8 Călărași s-a îmbarcat în două trenuri speciale cu destinația București. Statul major al regimentului cu Escadroanele Roman și Suceava au fost îmbarcate într-o garnitură de tren și Escadroanele Bacău și Neamț în altă garnitură de tren. De la data de 12 aprilie 1877, când a ajuns în capitală, până la data de 15 aprilie, regimentul a fost cartiruit după cum urmează: Escadroanele de Roman și Suceava în Colentina iar Escadroanele de Bacău și Neamț la Băneasa.
Regimentul 8 Călărași a fost subordonat împreună cu Regimentele 3 și 7 Călărași, Brigăzii 4 Cavalerie, aflată sub comanda colonelului George Rosetti-Roznoveanu subordonată la rândul acesteia, Diviziei a 4-a Infanterie. Începând cu data de 17 aprilie 1877, Brigada 4 Călărași, împreună cu Regimentul 8 Călărași, s-a deplasat în localitățile Negoiești și Budești, unde unitățile se vor cartirui. La data de 25 aprilie, generalul Alexandru Radovici, comandantul Corpului 2 Armată, a ordonat Diviziei 4 Infanterie comandată de generalul Gheorghe Manu, trimiterea la Oltenița a unei baterii de artilerie și a două escadroane de călărași pentru a întări apărarea zonei.
Escadroanele de Roman și Bacău din cadrul Regimentul 8 Călărași au fost destinate de a executa această misiune, și în consecință vor ajunge la data de 26 aprilie 1877, ora 17,00 în localitatea Oltenița. Comandant al detașamentului constituit care va include și o companie din Batalionul 2 Vânători, va fi numit comandantul Regimentului 8 Călărași, locotenent-colonelul Alexandru Pereț.
În jurnalul de operații al Regimentului 8 Călărași se consemnează:
1877, aprilie 27.S-a organizat serviciul de apărare, construindu-se adăpostul bateriei, înapoia unui dig de pământ la 200 metri departe de mal, și trimițându-se vedete de cavalerie pe malul Argeșului căttre satele Ulmeni și Tatina. 1877, aprilie 28. Bombardarea de la Oltenița.
Turcii,cari știau Oltenița neocupată de trupe, pînă acum, începuse a face incursiuni,în scop de a prăda, în ostroavele dintre Oltenița și Turtucaia;la vederea trupelor din Oltenița, între orele 3 p.m., începură a bombarda Oltenița cu tunurille lor din Turtucaia, trăgînd asupra vămii aflată la malul Dunării. Comandantul trupelor, locotenent-colonelul Pereț, a mers în baterie și a dat ordin să se înceapă îndată focul, atît asupra orașului Turtucaia, cît și asupra fortului, după ordinul ce se primise.
Inamicul a început atunci a trage cu furie atît din fort, cît și de pe înaintatul cuirasat aflat la Turtucaia, aceasta din urmă luînd o poziție ca să poată bate bateria română în eșarpă. Canonada a durat de o parte și de alta,vie, pînă la ora 7 p.m., adică aproape 4 ore, în care timp inamicul trebuie să fi tras la 500 de focuri; din norocire efectul tunurilor turcești rămase neînsemnat, deoarece tragerea nu era bună fiind ori pre scurtă, ori prea lungă și multe obuze nu se spărgeau. La Turtucaia însă, atît în fort cît și în oraș, în două rînduri s-au văzut flăcări de focîn timpul canonadei. Pierderile noastre au fosr:un cal de la un cheson omorît, al cincilea tun scos din serviciu,avînd obturatorul stricat de o spărtură de obuz, precum și mai multe spițe de roate de tunuri stricate. Au fost: un ofițer și cîteva grade inferioare răniți, din artilerie și infanterie.
Pe tot parcursul bombardamentelor de artilerie cele două escadroane ale regimentului au executat serviciul de siguranță pe malul Dunării, fiind expuse la focul artileriei și infanteriei inamicului. În urma executării acestei misiuni de luptă locotenentului-colonel Pereț Alexandru i s-a va conferit medalia ,,Virtutea Militară” de aur, iar sergenților Anton Rîpîilă, Ioan Porunbaru și caporalului Ion Gălățeanu, medalia ,,Virtutea Militară” de argint. Detașamentul comandat de către locotenent-colonelul Alexandru Pereț va rămâne în zona orașului Oltenița pâna la data de 8 mai 1877, când va preda pozițiile deținute, Diviziei 32 din cadrul Corpului 2 rus. După această dată, Regimentul 8 Călărași s-a îndreaptat către București, unde la data de 14 mai 1877, a fost trecut în revistă de către M.S. Carol I împreună cu celelalte trupe din Divizia IV Infanterie.
La data de 15 mai 1877, Regimentul 8 Călărași a primit ordin să se deplasezeîn zona Oltenița, pe itinerariul Persiceni-Vadu-Lat-Talpa-Balaci-Slatina-Brîncoveni. Acest marș s-a executat pe două coloane, unitatea romașcană făcând parte din prima coloană, în compunerea Brigăzii 2 Infanterie, aflată sub comanda colonelului Grigore Borănescu. În cele din urmă, Regimentul 8 Călărași a ajuns la data de 20 mai1877, în localitatea Caracal, unde ostașii noștri au fost primiți cu însuflețire de către localnici. În Caracal, un grup de voluntari, împreună cu caii și harnașamentul propriu, s-au înrolat în rândul escadroanelor regimentului, întărind puterea combativă a acestuia.
La 23 mai 1877, Regimentul 8 Călărași avea un efectiv de 13 ofițeri, 513 trupă și 443 de cai. Dotarea în armament constă în carabine,,Dreyse”, cu săbii grele, semicurbe, bine ascuțite, cu baionete în timp ce ofițerii aveau în dotare săbii și revolver cu butoi. Conform ordinelor primite, călărașii romașcani au rămas cartiruiți în Caracal până la data de 27 iunie. Registru istoric al regimentului consemnează:
1877, iunie,28. Regimentul se pune în marș pentru Corabia, unde a ajuns la 29 iunie.
Regimentul a avut însărcinarea de a patrula pe malul Dunării, aține legătura și a transmite corespondența cu trupele din Bechet și Islaz;pe cînd regimental se afla în Corabia,cerchezii și bașibuzucii, jefuiau satele și omorau populația de pe malul drept al Dunării, cea mai mare parte români, din care cauză o mare parte părăsiseră satele lor, și veniră în fața Corabiei la adăpostul unei baterii rusești de asediu, ce se afla în poziție în Corabia.
În aceste condiții, misiunile Regimentului 8 Călărași au constat în a acoperi malul stâng al Dunării, executarea de acțiuni de recunoaștere și de siguranță. O astfel de acțiune de recunoaștere pe malul drept al Dunării a avut loc la data de 9 iulie, atunci când drept răspuns la provocările trupelor otomane escadronul Bacău a intrat în acțiune la ordinul comandantului de regiment.
În jurnalul de operații al Regimentului 8 Călărași se consemnează:
Căpitanul Șeptilici s-a oferit a trece Dunărea, spre a face o recunoaștere, și însoțit de; sergenții Porumbaru Ioan și Grinea Daniel, precu și de voluntarii Donici Gheorghe, Sturza Rudolf și Beldiman, toți din acest regiment; 30 vînători din Batalionul 2, precum și 12 marinari ruși”.
Acțiunea detașamentului comandat de căpitanul Șeptilici a început în zorii zilei de 10 iunie 1877. Acestă subunitate a trecut Dunărea fără a fi observantă de inamic și folosind terenul accidentat a reușit să se strecoare până în satul Beșli.
Ostașii români în cooperare cu cei ruși au dărâmat o redută otomană pe care au descoperit-o pe dealul din preajma satului, și au incendiat o coloană de căruțe încărcate cu hrană și muniții. După ce a executat cercetarea terenului și a pozițiilor deținute de inamic detașamentul s-a întoars în siguranță pe malul românesc al Dunării la Corabia, cu un șlep abandonat pe apa Ischerului de către otomani. Pentru modul exemplar în care s-a comportat în această misiune voluntarul Gheorghe Donici din Escadroul Bacău a fost avansat la gradul de caporal.
La data de 11 iulie 1877, consermnează registrul istoric al Regimentului 8 Căărași s-a constitut un detașament de voluntari în frunte cu locotenentul Gheorghe Stîrcea, format din Gheorghe Donici, sergenții Porumbaru, Popovici și Mardare, brigadierul Percă din escadronul de Roman, soldatul Ifrim din escadronul de Bacău și patru marinara ruși.
Misiunea acestui detașament era aceea de a apăra sătenii bulgari din satul Ghigen de incursiunile săvârșite în scop de jaf de către trupele de cerchezi. Ambuscada organizată de către detașamentul comandat de locotenentul Gheorghe Stîrcea a fost o reușită. Însuși comandantul brigăzii de călărași, colonelul Roznoveanu, îi comunica printre altele generalului Gheorhe Manu a data de 15 iulie 1877:
Cu ocazia acestui raport sunt dator a vă aduce la cunoștiință purtarea curajoasă a locotenentului Stîrcea, a sergentului adjutant Popovici și a soldatului voluntar Donici, toți din Regimentul 8 călărași.
La data de 12 octombrie 1877, autoritățile militare române au primit o scrisoare de mulțumire din partea unor locuitori de pe malul drept al Dunării în care se arată:
[…]de atunci nu am mai fost bântuiți de tâlhari. Facem dar mulțumirile noastre prin această declarație d-lui locotenent Stîrcea și soldaților care erau cu dumnealui pentru curajul de bravi români care au apărat viața și averile noastre[…]
Prin Înaltul Decret No. 1638 de la 15 Iulie 1877 ,,s-au chemat în activitate de serviciu la vacanțele aflate în armată până la completarea cadrelor prevăzute de buget și de legea organisărei puterii armatei, oficerii din neactivitate ce urmează pe ziua de 1 iulie 1877:
Maiorul Teleman Constantin, în neactivitate pentru congediu mai mare de 6 luni de la 15 Mai 1876, în al 8-lea regiment de călărași”.
Trecerea Dunării s-a realizat în mod solemn la data de 26 iulie 1877, cu un vapor la care a fost atașat un ponton remorcat. Prima subunitate care a trecut pe malul drept al fluviului a fost Escadronul ,,Bacău” din Regimentul 8 Călărași, urmat de oștenii din Regimentul 5 Infanterie și Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”.
Demn de remarcat este faptul că pe tot parcursul traversării Dunării a răsunat imnul național, iar la debarcarea pe celălalt mal al fluviului trupele române au fost întâmpinate de generalul rus A.D. Stolâpin cu o gardă de onoare. A doua zi, celelalte trei escadoane ale Regimentului 8 Călărași au traversat Dunărea în următoareaordine: escadronul ,,Roman”, ,,Neamț” și ,,Suceava”. Istoricul militar Radu R. Rosetti consemnează:
Detașamentul nostru era compus din regimentele: 4 Linie, 14 Dorobanți, 3 și 8 Călărași, escadronul de Bacău din acest regiment e prima unitate română care a pășit peste Dunăre și care a avut primul mort pe malul drept al Dunării – soldatul Lupu Andrei de fel din comuna Luizi Călugăra […]
Escadronul ,,Roman” a fost trimis în avanposturi la sud de Nicopole în timp ce Escadronul ,,Bacău” a primit ordin să se deplaseze către Plevna pentru a lua contact cu divizia de cavalerie comandată de generalul Lascarev care ocupa o poziție de luptă în sectorul Breșlenițța-Calișovăț. Escadronul ,,Neamț” și Escadronul ,,Suceava” au rămas în bivuac. Registrul istoric al regimentului, consemnează faptul că:
[…] de la 21 la 24 iulie 1877, regimental a avut a se lega prin posturile fixe cu Corpul al 9-lea de armată rusă, staționat între Plevna și Trestenik, a face recunoașteri forțate și a patrula înainte în direcția Plevnei, spre Breșelnița, Cuprivo și Riben.
Escadronul de Suceava a fost trimis în localitatea Golenți, în timp ce Ecadronul de Bacău se află la Breșlenița, cu misiunea de a executa recunoașteri în direcția Plevna. La data de 29 iulie Escadronul ,,Bacău” ,,a schimbat două escadroane de ulani ruși” la Rîben ,,având misiunea a da avanposturi pe o linie foarte întinsă, adică de a lega la dreapta cu escadronul Suceava” iar la stânga ,,cu escadronul de Neamț, aflat la Calișovăț”. Regimentul 8 Călărași a rămas în avanposturi în zona Rîben-Plevna până la data de 14 august 1877, interval în care călărașii au executat misiuni de recunoaștere și siguranță, de ștafetă și de însoțire a convoaielor cu muniții și alimente.
În jurnalul de operații al Regimentului 8 Călărași se consemnează:
Ca fapt de notat în acest timp este o ieșire a cerchezilor asupra avanposturilor escadronului Bacău. Căpitanul Șeptilici, comandantul ecestui escadron, punându-se în fruntea trupei, a atacat pe cerchezi, respingându-i până dincolo de Caciamunița, sub frontul Opanezului, pe care l-a descoperit cu acestă ocazie, precum și un post pe Vid, ce se afla în acea direcție. Pentru acest fapt, căpitanul Șeptilici a primit mulțumiri comandantului diviziei prin ordinul no. 1277 din 10 august 1877[…]
În noaptea de 13 spre 14 august 1877, în urma unui atac executat de cerchezi asupra vedetelor noastre între Rîben și Calișovăț și-a pierdut viața primul ostaș din cadrul Regimentului 8 Călărași. Eroul Andrei Lupu, a fost străpuns de un glonte otoman drept în inimă. Atacurile executate de cerchezi au continuat, astfel că la data de 17 august, au fost atacate avanposturile deținute de către Escadronul ,,Roman”, iar în noaptea de 19 spre 20 august pozițiile deținute de Escadronul ,,Suceava”. În acea luptă s-a distins și călărașul Vasile Iftimie din Escadronul ,,Suceava”, care a reușit să țină piept unui grup de ostași otomani. În ajunul celui de-al treilea atac asupra Griviței, Regimentul 8 Călărași a fost dispus pe înălțimile din fața Calișovățului, având aripa dreaptă pe Vid lângă Caciamunița, iar cea stângă se leagă cu avanposturile Regimentului 7 Călărași. Între 27 august-14 septembrie 1877, regimentul s-a aflat pe poziții de luptă lângă Calișovăț, în fața redutei Grivița 1, fiind înlocuit de Regimentul 3 Călărași. Escadronul de Bacău a rămas la Calișovăț unde se afla comanda brigăzii, iar în perioada 15-25 septembrie, s-a aflat la cartierul general, la Verbința unde a asigurat paza Marelui Cartier General.
La data de 28 septembrie 1877, Regimentul 8 Călărași s-a deplasat la Golenți, formând împreună cu Regimentul 2 Călărași o brigadă aflată sub comanda colonelului Paul Cernovodeanu. Misiunea acestei brigăzi era aceea de a coopera cu o parte din cavaleria rusă a generalului Mayendorff. La 4 octombrie, Regimentul 8 Călărași a ocupat satul Ghighen, supraveghind zona până la Dunăre. Escadronul ,,Bacău” din Regimentul 8 Călărași comandat de căpitanul Șeptilici a intrat în compunerea detașamentului comandat de maiorul Constantin Ene care a primit misiunea de a executa atacul la data de 17 octombrie asupra Vadinului. Jurnalul de operații al Regimentului 8 Călărași consemnează:
Detașamentul de sub comanda maiorului Ene a început atacul la ora 11,00 a.m., artileria trăgând de la 1 km. Al doilea obuz a făcut să sară în aer depozitul de munițiuni din redută, iar turcii, fugind peste parapet în dezordine spre sat, cavaleria îi urmărește sub comanda căpitanului Șeptilici”.
Victoria obținută de către gruparea condusă de către maiorul Constantin Ene a dat posibilitatea comandamentului român pentru pregătirea ofensivei decisive asupra Rahovei.
La 22 octombrie 1877, Regimentul 8 Călărași a ocupat localitățile Slavina, Crușoveni și Orevina. În ziua de 5 noiembrie 1877, Regimentul 8 Călărași împreună cu Regimentul 1 Dorobanți au format un detașament aflat sub comanda colonelului Alexandru Pereț, care avea misiunea de a ține sub control zona de operații a Detașamentului dintre Vid și Isker. La data de 27 octombrie/8 noiembrie 1877, Escadronul ,,Neamț” din Regimentul 8 Călărași, comandat de căpitanul Constantin Căplescu, împreună cu locotenentul Gheorhe Bulgaru din Escadronul ,,Roman” din același regiment, au executat o recunoaștere până la Selanovcea, la 10 km de Rahova, unde a avut loc o ciocnire cu avanposturile otomane. Prin această acțiune de cercetare, după cum aprecia în memoriile sale căpitanul Constantin Căplescu ,,se silise ieșirea turcilor din table și aflarăm și numărul lor”.
În cadrul dispozitivului ofensiv adoptat de Marele Cartier General al armatei române, misiunea Regimentului 8 Călărași a fost aceea de a stabili legătura între Brigada de roșiori și ,,Detașamentul Slăniceanu”. Urmare acestui ordin, Regimentul 8 Călărași a ocupat la data de 6 noiembrie 1877, satul Selanovcea. Atacul trupelor române asupra Rahovei a început la data de 7 noiembrie 1877, Regimentul 8 Călărași fiind dispus în stânga flancului ofensiv cu misiunea dea menține legătura pe timpul atacului cu trupele concentrate pe râul Skit. În luptele de la Rahova, Regimentul 8 Călărași a protejat bateriile de artilerie comandate de Manolescu și Petrovici și a asigurat, de asemenea, legătura între forțele ce atacau de la vest și est.
În concepția asaltului asupra Rahovei, Regimentul 8 Călărași a primit misiunea de a asigura legătura între forțele comandate de generalul Meyendorf și colonelul Slăniceanu, intrând în dispozitiv în localitatea Selanovcea. În dimineața zilei de 7 noiembrie, la ora 7,00 pe o ceață densă a început atacul asupra Rahovei. Regimentul 8 Călărași se afla în linia a doua, și avea misiunea de a asigura flancurile din dreapta coloanei de asalt, precum și asigurarea legăturii cu trupele aflate pe malul râului Skitt. La data de 9 noiembrie 1877, cetatea Rahova a fost cucerită, aceasta fiind o victorie exclusiv a trupelor române. După ocuparea Rahovei, Regimentul 8 Călărași a fost trimis spre localitatea Cibru-Palanca pe care a ocupat-o la data de 12 noiembrie 1877, după ce fusese părăsită de turci care au lăsat acolo multe provizii.
După căderea Plevnei la data de 28 noiembrie 1877, și reorganizarea armatei române, Regimentul 8 Călărași a rămas în subordinea brigăzii de cavalerie comandată de colonelul Paul Cernovodeanu. Misiunea unității romașcane a fost aceea de a executa acțiuni de recunoaștere, de pază și de însoțire în folosul Diviziei 1 Infanterie comandată de colonelul Dimitrie Leca. Ulterior s-a ordonat ca în pozițiile dintre râul Delena și fluvial Dunărea să fie dispuse trupe de călărași și roșiori, printre care și cele din Regimentul 8 Călărași”. La data de 11 noiembrie 1877, trupele regimentului au ocupat satul Codusliv, cu avanposturile spre Tibru-Palanca, direcție în care se retraseseră otomanii din Rahova. La 13 noiembrie, localitatea, a fost ocupată de trupele române, găsindu-se o importantă cantitate de cereale și provizii, care au fost puse sub paza a două plutoane din Escadronul de Roman, comandate de locotenentul Gheorghiu.
La 16 noiembrie 1877, Escadronul de Roman și un pluton din Escadronul de Neamț au ocupat Lom Palanca. Prin măsurile de rerganizare a armatei din 7 decembrie 1877, Regimentul 8 Călărași a intrat în subordinea Diviziei 1-a Infanterie, constituind Cavaleria acesteia comandată de colonelul Pavel Cernovodeanu. La 12 ianuarie 1878, regimentul a luptat la Smârdan, asigurând flancul stâng al grupării. Regimentul 8 Călărași se subordona Brigăzii 1 Călărași și ocupa alături de Regimentul 2 Călărași posturi înaintate în satul Alvagii. De remarcat este faptul că la un contraatac executat în fața Vidinului la data de 12 ianuarie 1877, de un detașament al trupelor otomane format din aproximativ 400 de luptători, asupra flancului apărat de Regimentul 8 Călărași a intervenit Escadronul ,,Suceava” comandat de căpitanul Nicolae Tănăsescu. În cele din urmă atacatorii au fost respinși, cu prețul pierderii vieții a șase călărași: sergentul Gheorghe Podaru și soldații: Dimitrie Dăscălescu, Ioan Dumitrache, Ioan Iliescu, Vasile Cosmuleasa și Grigore Achristinei.
Misiunea Regimentului 8 Călărași în strategia adoptată de armata română pentru cucerirea Vidinului era aceea de a executa recunoașteri în jurul acestei localități. Registrul istoric al regimentului consemnează faptul că la data de 9 ianuarie 1877, Escadronul ,,Bacău” a executat o ,,recunoaștere spre Garcia și ajungând la Dîncovița l-a găsit ocupat.Tot în această zi,escadronul a fost bombardat de o baterie inamică din satul Raianovcea”. Bombardat până la data de 22 ianuarie 1878 de către trupele ruso-române, Vidinul a capitulat, luând astfel sfârșit, campania glorioasă a armatei române în anii 1877-1878. În ziua de 9 februarie 1878, Regimentul 8 Călărași a ajuns în localitatea Nazîr-Mahala și ulterior a trecut Dunărea pe la Ciuperceni, ocupând poziții de apărare la Pitești, Costești și alte localități din zonă.
La data de 19 mai 1878, prin Inaltul Decret 1197, Regimentul 8 Călărași, împreună cu Regimentul 7 Călărași, Iași au fost încorporate în Brigada 2 Cavalerie, comandată de colonelul Mavrichi, din Divizia 1 Cavalerie. Regimentul 8 a fost dispus în localitățile Cîrtojani și Gratia pentru a supraveghea mișcările rușilor spre Tărgoviște sau Pitești La 27 iulie 1878, a început deplasarea spre garnizoanele de reședință.
La data de 8 august 1878, călărașii care au luptat cu curaj și dârzenie în Bulgaria au fost demobilizați. Reorganizarea Cavaleriei din anul 1880 (Decretul nr. 1164 din 5 aprilie) a condus la transferarea Regimentului 8 Călărași la Bacău cu escadroanele 1 și 2, escadronul 3 la Roman și escadronul 4 la Piatra Neamț.
Drapelul Regimentului 8 Călărași a fost decorat la data de 8 octombrie 1878 cu medalia ,,Crucea Trecerea Dunării”.
Prin Înaltul Decret nr. 1263 din 30 mai 1877 ,,Măria Sa Domnitorul a bine-voit a acorda dreptul de a purta distincțiuni onorifice pentru fapte de curagiu și devotement săvârșite în ziua de 28 Aprilie 1877, cu ocaziunea bombardărei de la Oltenița, oficerilor și gradelor inferioare ce urmează:
Medalia de Aur Virtutea Militară: locotenent-colonel Pereț Alexandru, comandantul Regimentului 8 Călărași;
Medalia de Argint Virtutea Militară: sergent Ripil Anton, sergent Porumbaru Ioan, brigadier Gălățeanu Ioan din Regimentul 8 Călărași”.
Prin Înaltul decret No. 2184 de la 27 Noiembrie 1877, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte de curagiu și devotament săvârșite în timpul recunoașterilor și angajamentelor ce cavaleria noastră a avut cu avant posturile inamice:
Medalia de argint
Soldat Gheorghilaș Ianoș, din regimentul 8 călărași;
Soldat Rafailă Mihaiu, din regimentul 8 călărași;
Soldat Crăciun Iordache, din regimentul 8 călărași;
Soldat Condurache Ioan, din regimentul 8 călărași;
Soldat Nicu George, din regimentul 8 călărași;
Soldat Antaloiu Anton, din regimentul 8 călărași;
Soldat Alexandrescu Petre, din regimentul 8 călărași;
Soldat Dranea Dimitrie, din regimentul 8 călărași;
Soldat Tiță Constantin, din regimentul 8 călărași;
Soldat Vasile Eftimie, din regimentul 8 călărași”.
Prin Înaltul decret No. 443 din 28 februarie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament:
Căpitan Tănăsescu George, din regimentul 8 călărași;
Sublocotenent Mustață Alexandru, din regimentul 8 călărași;
Sergent major Popovici Gustav, din regimentul 8 călărași;
Sergent Mardari Ion, din regimentul 8 călărași;
Sergent Ioniță Ion, din regimentul 8 călărași;
Sergent Zavati Constantin, din regimentul 8 călărași;
Soldat Enache Nicolae, din regimentul 8 călărași.
Prin Înaltul decret No. 593 din 16 Martie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament:
Maior Tăut Ion, din regimentul 8 călărași;
Căpitan Persiceanu Constantin, din regimentul 8 călărași;
Căpitan Caplescu Constantin, din regimentul 8 călărași;
Locotenent Papadopol Pandele, din regimentul 8 călărași;
Sublocotenent Bulgaru George, din regimentul 8 călărași;
Sergent Cosma George, din regimentul 8 călărași;
Sergent Ghinețu Constantin, din regimentul 8 călărași;
Sergent Michalache Costache, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Ireche Constantin, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Băjeanu Ion, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Sturza Lascăr, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Dumbrăveț George, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Apostol George, din regimentul 8 călărași;
Brigadier Tomescu Vasile, din regimentul 8 călărași;
Soldat Pletea Ion, din regimentul 8 călărași;
Soldat Prisecaru Ianoș, din regimentul 8 călărași;
Soldat Calistru Constantin, din regimentul 8 călărași;
Soldat Faraon Martin, din regimentul 8 călărași;
Soldat Panțel Mihaiu, din regimentul 8 călărași;
Soldat Crăciu Iordache, din regimentul 8 călărași;
Soldat Păduraru George, din regimentul 8 călărași;
Soldat Nestor Anton, din regimentul 8 călărași;
Soldat Bucătaru Iordache, din regimentul 8 călărași;
Soldat Enache George, din regimentul 8 călărași;
Soldat Matei George, din regimentul 8 călărași;
Soldat Pepelea Vasile, din regimentul 8 călărași;
Soldat Văitoiman Anton, din regimentul 8 călărași;
Soldat Serghie Ioan, din regimentul 8 călărași”.
Prin Înaltul Decret No. 1410 de la 3 Iunie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară”, gradelor inferioare din regimentul 8 călărași ce urmează pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea luptelor se s-a succedat:
Sergenților Trofin Vasile, Dăscălescu Alecu,Boghian George, Simionescu Nistor, Popa Ioan și Piciacu Andronic;
Brigadierului Nițu George;
Soldaților Dontea Ioan, Ursu George, Cățea George, Negrea Vasile și Loghin Nichită”.
În conformitatecu prevederile art.1 din ]naltul Decret nr. 165 din 5 Ianuarie 1881, ,,acordăm dreptul de a purta semnul onorific de aur pentru serviciul militar de 25 ani colonelului Paladi Constantin, din Regimentul 8 Călărași”.
Prin Înaltul Decret nr. 291 din 13 februarie 1879, colonelul Rosnovanu George, fost comandant al Brigăzii 4 Călărași, a fost chemat în activitate în cadrul Regimentului 8 Călărași.
Conform prevederilor Înaltului Decret nr. 851 din 8 aprilie 1879, ,,maiorul Tăut Ioan se mută din Regimentul 8 Călărași pe o funcție vacantă în Regimentul 5 Călărași”.
Prin Înaltul Decret nr. 854 și 860 din 1879, ,,căpitanul Blaremberg Alexandru și administratorul clasa a 3-a Anastasiade Alexandru, din divizionul de pompieri Iași se mută în Regimentul 8 Călărași”.
Conform deciziei ministeriale din data de 22 februarie 1879, ,,în perioada 5 aprilie -1 maiu în garnizoana Roman s-au stabilit măsuri specifice pentru trimiterea armăsarilor din hergheliile statului pentru monta iepelor de la escadroanele Regimentului 8 Călărași”.
La intrarea în biserica din satul Moreni, comuna Văleni, județul Neamț, era montată pe perete o placă memorială decorată cu o cunună de lauri, tricolorul național, având următoarea inscripție: ,,În amintirea vitejilor soldați Stoleru C. Ion, Stoleru V. Ion – Regimentul 8 Călărași morți pentru țară în războiul de neatârnare din 1877-1878, Patria Recunoscătoare”. Această biserică, monument istoric, a căzut pradă unui incendiu devastator care a avut loc în luna aprilie 2016.
Pe soclul monumentului ridicat în anul 1922, în comuna Zănești, județul Neamț se află înscrisă următoarea inscripție: ,,În amintirea viteazului Sava Ion, soldat la R-8 Călărași, mort pentru țară în Războiul din 1877-1878, Patria Recunoscătoare”.
În conformitate cu prevederile Decretului nr.1164 din 5 aprilie 1880, privind reorganizarea cavaleriei, Regimentul 8 Călărași era subordonat Diviziei 4 Teritoriale, avea reședința la Bacău și avea în compunere escadroanele 1 și 2 la Bacău, escadronul 3 la Roman și escadronul 4 la Piatra Neamț .
Nevoile de perfecționare a armatei au condus la elaborarea Legii asupra organizării comandamentelor armatei, din 8 iunie 1882. Teritoriul țării era împărțit în patru regiuni, formând patru corpuri de armată cu reședințele la Craiova, București, Galați și Iași. Fiecare regiune de corp de armată se împărțea la rândul ei în regiuni de divizie, de brigadă, de regiment, de batalion și de escadron-companie.
În conformitate cu Legea asupra organizării comandamentelor armatei din 8 iunie 1882, s-au desființat diviziile de infanterie și s-au înființat corpurile de armată. În virtutea acestei legi, organizarea și dislocarea regimentelor de cavalerie era diferită, cavaleria a fost organizată pe brigăzi și regimente.
În anul 1882, s-a înființat la Roman, Regimentul 12 Călărași cu trei escadroane la Roman, unul la Suceava și două escadroane Neamț. Regimentul 12 Călărași era subordonat Brigăzii de călărași a Corpului 4 Armată, care avea reședința la Iași.
În anul 1883, statul major al Regimentului 8 Călărași era dislocat în Bacău, Escadroanele cu schimbul 1 și 2 la Bacău, Escadronul 3 la Roman și Escadronul 4 la Piatra-Neamț. Misiunile escadronului ,,Roman” în timp de pace, constau în principal în asigurarea ordonanțelor pentru prefectură, escortarea arestaților și punerea în aplicare a mandatelor judiciare precum și asigurarea escortei expediției poștale.
Un an mai târziu, în 1884 statul major al Regimentului 8 Călărași era dislocat în garnizoana Roman și era format din trei escadroane: Escadronul 1 cu reședința la Roman, Escadronul 2 cu reședința la Piatra Neamț și Escadronul 3 cu reședința la Fălticeni.
În baza Înaltului Decret nr.427 din 10 februarie 1886, după propunerea făcută de ministrul de război comandantul Regimentului 8 Călărași, locotenent-colonelul Alexandru Crupenschi a fost înaintat la gradul de colonel.
Prin Înaltul Decret No. 343 din 7 Februarie 1886, dupe propunerea făcută de D. ministru de resboiu prin raportul No.1680 s-a acordat sergentului-major Manole Dimitrie din regimental 8 călărași, dreptul de a purta Medalia ,,Virtutea Militară” de argint, pentru 12 ani de serviciu ne-întrerupt, în gradul de sub-oficer, calculate îndoit timpul de campanile, iar pensiunea viageră de lei 500 anual, la care are dreptul, va începe să decurgă din ziua încetărei serviciului militar activ și i se va plăti din fondurile casei de donație a armatei conform articolului 79 din legea de recrutare, promulgată la 17 Noiembrie 1882, ca unul ce este reangajat pe 5 ani cu primă.
În perioada de timp în care Regimentul 8 Călărași nu era implicat în război, militarii din compunerea unității desfășurau și activități în cadrul, și în sprijinul comunității locale. Este demn de remarcat meritul locotenent-colonelului Nicolae Costescu comandant al Regimentului 8 Călărași care s-a implicat în organizarea la Clubul Militar la data de 4 octombrie 1887 a unei conferințe susținută de către marele istoric și om politic V. A. Urechia în scopul colectării de fonduri pentru realizarea statuii cronicarului Miron Costin la Iași.
Comandantul Regimentului 8 Călărași a menționat din proprie inițiativă pe biletele de intrare la conferință care erau în valoare de 4 lei și următoarea precizare: ,,Se va danța”. În legătură cu acest eveniment corespondentul ziarului ,,Românul” consemna în ediția ziarului din data de 06 octombrie 1887:
Duminică 4 octombrie, a avut loc în saloanele clubului militar din Roman o nouă conferință a lui V. A. Urechia în beneficial fondului statuii lui Miron Costin. Bravi pe cât de buni români, ofițerii din garnizoana de Roman, în frunte având pe domnul locotenent colonel Costescu, au organizat minunat această sărbătoare literară, care grație concursului și al doamnelor principalilor ofițeri din Roman, a produs suma de 625 lei[…]
Regimentul 8 Călărași organiza pe lângă parăzile obișnuite din 10 Mai și de Ziua Eroilor, diferite concursuri de călărie, activități deosebit de gustate de către publicul orașului Roman. În zilele de 20-22 iunie 1901 s-a organizat un marș de rezistență condus de colonelul Popescu, în ideea de a încerca rezistența la efort a cailor și a ofițerilor. În același an, doi ofițeri din cadrul Regimentului 8 Călărași, locotenenții Eugeniu Rusu și Carol Gabrovschi au parcurs în trei etape următorul traseu:
1. etapa I: Botoșani – Liteni – Fălticeni – Tg. Neamț, 96 kilometri;
2. etapa a II-a: Tg. Neamț – Piatra Neamț – Roman, 97 kilometri;
3. etapa a III-a: Roman – Pașcani – Lespezi – Tudora – Botoșani, 110 kilometri. A fost vorba de un marș de 303 kilometri, cu o medie de 101 kilometri/zi, în mare parte pe vreme ploioasă.
În lucrarea Monografia orașului Botoșani se face referire la un alt marș, mult mai ambițios, care nu se știe, în schimb, dacă a și avut loc. El a fost inițiat în 1904, de sublocotenentul Alphonse Goliescu, care și-a propus să străbată în luna iunie, în 17 zile, un traseu internațional de 1700 kilometri: Botoșani-Cernăuți-Oswiecim-Breslau-Berlin-Witemberg- Hamburg.
Printre personalitățile culturale care au activat în cadrul Regimentului 8 Călărași se numără și artistul plastic, pedagogul, criticul și estetul în viața spirituală ieșeană Jean I. Cosmovici. Între anii 1908-1911, când era student la Școala de Belle Arte din Iași și-a satisfăcut serviciul militar, ca voluntar T.R. cu grad de ofițer, în cadrul unității de cavalerie romașcane.
La data de 1 iulie 1887, ca urmare a sporirii tensiunilor din Balcani, ce a culminat cu războiul sârbo-bulgar au fost înființate opt escadroane de cavalerie permanente. Două dintre aceste escadroane a fost atașate în vederea executării instrucției Regimentului 8 Călărași. În baza Înaltului Decret nr. 1828 din 1 Iulie 1887, s-au stabilit următoarele efective pentru un escadron permanent: 1 căpitan, 1 locotenent, 1 sublocotenent, 1 sergent-major, 6 sergenți, 12 brigadieri, 4 trompeți, 112 oameni și 125 cai de trupă.
În anul 1888, Regimentul 8 Călărași avea reședința la Roman și era comandat de locotenent colonelul Manu Ioan. În anul 1891 Regimentul 8 Călărași a fost reorganizat pe câte patru escadroane permanente și un escadron cu schimbul, escadronul permanent își avea sediul la reședința fiecărui regiment. În urma reorganizării cavaleriei, în conformitate cu prevederile ,,Deciziei ministeriale nr. 909 din 6 octombrie 1893 relativă la vărsarea congediaților călărași cu schimbul în regimentele de artilerie”,,oamenii din județele Bacău, Roman, Neamțu (regim. 8 călărași) se vor vărsa regimentului 8 artilerie”. Regimentul 8 Călărași a fost mutat în garnizoana Botoșani începând cu data de 11 octombrie 1895 în baza Înaltului Decret nr. 3530 / 19 septembrie 1895. În ordinea de bătaie a armatei române în anul 1899 comandant al Regimentului 8 Călărași era locotenent-colonelul Popescu Grigore, ajutor de comandant, maior Stoenescu Sterie, iar unitatea era cartiruită în garnizoana Botoșani.
În baza Înaltuli Decret nr. 1639 din 28 martie 1900 pentru punerea în aplicare a legei bugetare pe exercițiul 1900-1901, regimentele de cavalerie primesc o nouă organizare. Cavaleria permanentă cuprindea regimentele: 1,2,3,4,5 și 6 de roșiori, și regimentele 7 și 8 călărași. Aceste regimente erau organizate pe un pluton afară de rânduri și 5 escadroane, din care unul ,,de depozit” cu schimbul. Escadroanele ,,de depozit” aveau rolul de a servi la mobilizare ca rezervă de completare a efectivelor regimentului. Conform noii organizări și alocațiilor bugetare acordate, efectivul în oameni și cai al Regimentului 8 Călărași era stabilit la 602 călărași și 498 cai.
,,Prin Înalt Decret nr. 1525/1900 relativ la acordarea dreptului de a purta semnul onorific de aur, pentru serviciul militar de 25 ani următorii ofițeri din Regimentul 8 Călărași au acest drept:
Maior Stoenescu Sterie”.
La rubrica Publicație din ,,Monitorul Ostei” din 1900 se fac cunoscute următoarele:
Regimentul 8 Călărași
Acest regiment având necesitate de un sergent-major trompet, reangajat pe 3 ani, cu primă de lei 90 lunar, se publică acesta spre cunoscința amatorilor. Acei cari doresc a se reangaja, se vor adresa direct acestui regiment, înaintând actele în regulă cerute de legea de reangajare.
No. 4832
1900, Februarie 6.
Comandant al Regimentului 8 Călărași în anul 1902, era locotenent-colonelul Popescu Grigore, ajutor maiorul Stoenescu Sterie. La rubrica Publicație din ,,Monitorul Ostei” din 1902 se fac cunoscute următoarele:
Regimentul 8 Călărași
Se face cunoscut că în acest regiment fiind necesitate de un maestru armurier se aduce la cunoștiința amatorilor, în ziua de 14 August 1902, se va ține concurs în localul Regimentului la Botoșani. Condițiunile cerute sunt cele prevăzute în instrucțiunile ministeriale No. 10247 publicate în Monitorul Ostei No.34 din 1900(partea regulamentară)
No. 2091
Botoșani, 2 August 1902
În baza Înaltului Decret nr. 2060 din data de 1 aprilie 1905, sublocotenentul Butunoiu Aurel a fost mutat la Regimentul 4 Roșiori și sublocotenentul Rădulescu Gheorghe a fost mutat în Regimentul 6 Călărași. Începând cu data de 28 februarie 1907, s-au înregistrat primele manifestări violente ale țăranilor din nordul Moldovei, ce au cuprins întreaga țară. În acest context extrem de încordat, ministrul de război, generalul Alexandru Averescu a emis un Ordin Circular către armată. Ordinul Circular al ministerului de război nr. 269 din 27 martie 1907 privind structura organizatorică a diviziilor de infanterie după efectuarea deconcentrărilor, a repartizat Regimentul 8 Călărași, care era cartiruit în garnizoana Botoșani, în Diviziei a 2 – a din Corpul 1 Armată.
Regimentul 8 Călărași a participat la reprimarea mișcărilor țărănești din orașul Craiova precun și în județele Iași și Botoșani, în perioada 27 februarie până la 1 aprilie 1907 .
Conform prevederilor din ,,Monitorului Oastei” pe anul 1907, ordinea de bătaie a ofițerilor Regimentului 8 Călărași era următoarea: funcția de comandant-vacantă, 2 maiori, 2 contabili, 1 medic, 1 veterinar, 5 căpitani, 9 locotenenți, 7 sublocotenenți. Colonelul Negel Gheorghe era ofițer de rezervă în cadrul Regimentului 8 Călărași. Extras din registrul istoric al Regimentului 8 Călărași referitor la acțiunile de reprimare a răscoalei țărănești în județele Iași și Botoșani în perioada 27 februarie-1aprilie 1907 :
27 februarie
În urma Ordinului telegrafic nr. 25650 al Corpului 4 Armată, regimentul cu un efectiv de 17 ofițeri, 52 trupă, 371 cai și 5 trăsuri, a plecat la Hârlău pentru potolirea răscoalei țăranilor și paza acestui oraș.
Plecarea la ora 9,00 a.m.
Sosirea la ora 4,30 a.m.
Starea atmosferică: frig,zăpadă.
28 februarie
A ocupat această comună.
1 martie
Regimentul a primit ordinul telefonic al comandantului Brigâzii 4 Călărași de a merge la Podu Iloaiei.
Același efectiv.
Plecarea la ora 8,00 a.m.
Sosirea la ora 2,30 p.m.
Starea atmosferică:vânt, frig, zăpadă.
Regimentul a restabilit ordinea în localitate.
2 martie
Regimentul, cu 3 escadroane, a împiedicat prin șarje, pe răsculați de a pătrunde în oraș. Escadronul 2, căpitan Daschievici Ion, a fost detașat la Erbiceni, unde răsculații asediaseră conacul moșiiurmând a o devasta.
Escadronul a intervenit, șarjând pe răsculați. Un locuitor a lovit pe un sergent cu un ciomag:sergentul parând lovitura, lama sabiei s-a rupt,iar locuitorul a fost lovit la un deget.
3 martie
Regimentul a primit ordinul telegrafic al domnului colonel Mustață, comandantul Brigăzii 4 Călărași, de a porni cu 3 escadroane la Bădeni și a lăsa un escadron pentru paza comunei, Escadronul 3, căpitan Vetz, a fost lăsat la Podu Iloaiei.
Plecarea la ora 1,00 p.m.
Sosirea la ora 7,30 p.m.
Starea atmosferică: frig, zăpadă, viscol. Marșul s-a executat în condiții foarte grele, oamenii au suferit mult.
4 martie
De la ora 7 a.m.până la ora 12 din zi, regimentul a restabilit ordinea în comuna Bădeni.
Având ordin de a porni la Hârlău, a plecat.
Plecarea la ora 12,00 din zi: sosirea la ora 1,00 p.m.
Din partea sedentară a regimentului din Botoșani, s-au trimis la Țăndărei 31 de călăreți, sub comanda sergentului adjutant Nicolae Constantin.
5 martie
Regimentul a trimis Escadroanele 1 și 2, sub comanda maiorului Herescu Teodor, la Botoșani, conform cererii telegrafice nr.1712 a prefecturii.
Plecarea la ora 12,00 din zi.
Sosirea la ora 5,15 p.m.
Starea atmosferică: frig,zăpadă.
Escadroanele, sosind în Botoșani- unde populația din mahalale și comunele învecinate făcuseră nari devastări și atacate de infanterie, care a fost nevoită a trage focuri, omorând 5 oameni și rănind 9-, au șarjat și răspândit pe răsvrătiți, urmărindu-i din piața Ferdinand până în satele învecinate și au restabilit astfel ordinea, după care au intrat în cazarmă la ora 8 p.m.
La acțiunea trupelor de infanterie din Botoșani a cooperat și partea sedentară a regimentului.
În aceeași zi, Escadronul 3, lăsat la Podu Iloaiei, s-a reîntors la Hârlău.
6 martie
Escadroanele 1 și 2 au menținut ordinea în Botoșani, împiedicând răsculații satelor învecinate de a pătrunde în oraș.
7 martie
Escadronul 1, căpitan Nuțescu, a fost trimis în comuna Frumușica.
8 martie
Escadroanele 3 și 4, sub comanda maiorului Mavini, a pornit din Hârlău către Botoșani, conform cererii telegrafice nr. 1766 a prefecturii.
Plecarea la ora 3,00 p.m.
Sosirea la ora 9,00 p.m.
Starea atmosferică: vânt, lapoviță.
Tot în această zi, un pluton al locotenentului Silui, din Escadronul 2, a fost trimis la Zăicești, unde se răsculaseră țăranii.
9 martie
Escadronul 2 a pornit la Deleni, conform Ordinului nr.175 al sectorului Botoșani. Un pluton din Escadronul 3, comandat de sublocotenent Popescu, a înlocuit plutonul locotenentului Silui din Escadronul 2, la Zăicești.
10 martie
Escadroanele 3 și 4 au patrulat în oraș pentru menținerea ordinii.
Plutonul de la Todireni a fost trimis la Ringhilești.
11 martie
Escadroanele 3 și 4 au concurat la menținerea ordinii în orașul Botoșani.
12 martie
Escadronul 3 a pornit la Gorbănești pentru restabilirea liniștii în acea comună, conform Ordinului nr.194 al sectorului Botoșani.
Cei 31 aflați laTodireni, care în ziua de 9 martie au fost trimiși la Ringhilești, s-au înapoiat la regiment la ora 9 p.m.
13 martie
Nimic schimbat.Escadronul 1 la Frumușica, Escadronul 2 la Deleni, Escadronul 3 la cazarmă.
15 martie
La ora 4 p.m.s-a pimit Ordinul nr.206 al sectorului Botoșani pentru îmbarcarea regimentului și plecarea la Divizia a 2-a.
16 martie
Escadroanele 1,2 și 3 s-au concentrat la regiment în vederea plecării la Divizia a 2-a.
La ora 9 p.m.numai Escadroanele 1 și 2, conform Ordinului nr.46 al Diviziei a 8-a, s-au îmbarcat în stația Botoșani, sub comanda maiorului Marini, plecând cu destinația Divizia a 2-a la Craiova.
17 martie
Escadronul 3 a plecat, pentru menținerea ordinii, în comuna Hârlău, detașând un pluton la Deleni, conform Ordinului nr.229 al sectorului Botoșani.
18 martie
Escadronul 2 a trimis patrule prin oraș.
La ora 9 p.m. a început îmbarcarea, iar la ora 10 p.m. a sosit cu trenul la Mihălășeni, conform Ordinului sectorului Botoșani nr.226.
19 martie
Cu Ordinul nr.236 al sectorului Botoșani, maiorul Herescu Teodor a fost trimis la Hârlău și însărcinat cu inspecția Escadroanelor 2 și 3. Escadronul 2 a fost transportat la Ștefănești.
20 martie
Veterinarul căpitan Zamfirescu și medicul locotenent Preda au fost trimiși, primul la Hârlău și al doilea la Ștefănești, pe lângă Escadroanele 2 și 3.
21 martie
Conform Ordinului sectorului Botoșani nr.151, s-a improvizat un scadron pe jos din 5 oameni rămași la reședință, sub comanda căpitanului Grigoriu, având însărcinarea de a patrula pe străzile Botoșanilor, fiind zi de târg și putând să se ivească dezordini, prin aglomerarea oamenilor pe piețe.
Escadronul 3, aflat la Hârlău, a executat o raită spre Tudora-Lespezi și înapoi.Distanța străbătută, 8 kilometri.
22 martie
Din oamenii rămași la reședința regimentuluis-a format un escadron de 3 plutoane pe jos, având un efectiv de 72 de oameni, sub comanda căpitanului Grigoriu și a mers în comuna Cătămărești pentru a transporta niște arestați la Botoșani.
Acestui escadron i s-a dat caracter permanent și s-a pus la dispoziția sectorului Botoșani. Din acest escadron s-a ales un numă de 45 de oameni, cei mai buni,din care s-au alcătuit două plutoane călări, și s-au pus tot la dispoziția sectorului Botoșani, pentru a patrula în jurul orașului.
23 martie
S-a primit Ordinul nr.357 al sectorului Botoșani, de a trimite zilnic câte șase oameni la cazarma Batalionului 8 Vânători pentru a concura la paza arestaților țărani răzvătiți.
24 martie
Din Ordinul nr. 361 al sectorului Botoșani s-a trimis semiescadronul călare de la reședință la comuna Stăncești pentru a face arestări și percheziții la agitatorii țăranilor.
Plecat la ora 10 a.m., întors la cazarmă la ora 4,30 p.m.
26 martie
Semiescadronul călare de la reședință a fost trimis în comuna Stânceni în acelașii scop.
Plecat la ora 10 a.m., ajuns la ora 6 p.m.
31 martie-1aprilie
Escadronul 2 s-a reîntors la Botoșani, venind de la Ștefănești.
Pentru a se convinge de grozăviile masacrului, un ziarist de la ,,Dimineața” a străbătut după câteva zile spitalele orasului. La 11 martie1907, acesta iși publica astfel impresiile:
Am vizitat spitalele. La spitalul comunal sunt șapte morți a căror identitate n-a putut fi incă stabilită și alți opt inși se aflau în agonie. La Spitalul Sf. Spiridon sunt 13 grav răniți, dintre care doi lipoveni și un mort, Dumitru Cordoneanu, din comuna Darabani. Afară de aceștia se mai afla un mort, Costache Petrea, care a sucombat acasă în comuna Cismea. In spitalul izraelit sunt doi răniți. Peste 100 de inși se mai afla in arestul preventiv și in cazarma Regimentului 8 Călarași. Se crede că mulți dintre ei sunt răniți.
Târguri precum Bucecea si Sulița au fost ocupate de miile de țarani care nu s-au speriat de armata trimisă pentru ,,pacificarea" zonei. În urma reorganizării cavaleriei din anul 1908, Regimentul 8 Călărași a fost transformat în Regimentul 8 Roșiori cu sediul în garnizoana Botoșani. Escadronul cu schimbul din Regimentul 8 Roșiori avea un pluton detașat în Roman și unul la Vaslui.
În baza Înaltului Decret nr. 1438 din 1 Mai 1908, s-au stabilit culorile drapelelor noilor regimente de roșiori provenite din transformarea regimentelor de călărași. Culoarera distinctivă a drapelului Regimentului 8 Roșiori a fost stabilită violet-deschis. Prin Înalt Decret nr. 1455 din 1 aprilie 1914, s-a înființat Inspectoratul General al Cavaleriei. Diviziile de cavalerie, aveau în subordine regimentele de roșiori care erau considerate elita cavaleriei în timp ce regimentele de călărași, cu schimbul, se subordonau brigăzilor de călărași. În baza Înaltului Decret nr. 1444, publicat în ,,Monitorul Oficial” nr. 5 din 5 apilie 1914, s-a înființat Regimentul 8 Călărași cu reședința în garnizoana Roman, subordonat Brigăzii 4 Călărași.
Brigada 4 Călărași dislocată în garnizoana Roman era comandantă de colonelul Arion Brown, fiind subordonată Corpului 4 Armată ,,Iași”. Brigada 4 Călărași avea în compunere Regimentul 7 Călărași, comandat de colonel Dumitru Gaicu și Regimentul 8 Călărași, comandat de colonel Alexandru Constantinidi . În urma învățămintelor desprinse din campania desfășurării celui de-Al Doilea Război Balcanic, la data de 1 aprilie 1914 a fost publicat Înaltul Decret nr.1455 prin care se stabileau organizarea și compunerea unităților și marilor unități de cavalerie, precum și eșaloanele superioare cărora li se subordonau. Regimentul 8 Călărași împreună cu Regimentul 7 Călărași se subordona Brigâzii 4 Călărași cu reședința în garnizoana Roman, subordonată la rândul ei Corpului 4 Armată.
În ,,Monitorul Oastei” din noiembrie 1914, pag. 1162 la rubrică Publicațiune se anunță:
Se aduce la cunoștiință tuturor comandamentelor, corpurilor și serviciilor că orice pachete, acte, grupuri și corespondență privitoare pe regimental 8 călărași să fie adresată la Roman, aceasta conform ordinului general No.53/914 al marelui stat major.
No. 1
1914, Noemvrie
La data de 2 octombrie 1914, un detașament compus din ofițeri ai Regimentului 8 Călărași a fost desemnat să însoțească alături de alte unități de elită ale armatei române, cortegiul funerar al regelui Carol I de la Palatul Regal, la Gara de Nord din București .
În cronica neoficială apărută în ,,Monitorul Oficial” nr.33 din 13 mai 1915 – Partea Neoficială, pp. 1526-1527 se consemnează:
9 mai 1915 – Ceremonia de acordare a drapelelor de luptă unor unități militare
București, 12 maiu
Sâmbătă 12 9 Maiu, la orele 9 seara,s-a săvârșit,în prezența MM.LL. Regelui și Reginei și a AA.LL.RR. Principelui Carol, Principesei Elisabeta și Principelui Nicolae, solemnitatea țintuirii noilor drapele ale regimentelor: 2 grăniceri, 8 călărași și 1 asediu și a divizioanelor de obuziere grele, de artilerie ușoară de 75 mm și de artilerie de munte de 63 mm. Cu acest prilej s-au prezentat M.S. Regelui și ofițerii generali, șefii de corpuri și servicii din garnizoană, cari au fost înaintați în grad sau în funcțiune în intervalul de la 1 Aprilie la 10 Maiu. La această solemnitate au luat parte: d.ministru de răsboi, inspectorii de arme și servicii, comandantul corpului II de armată, delegațiunile de ofițeri și grade inferioare ale regimentelor ce primeau drapelele, precum și Curțile regale și princiare. M.S. Regele a binevoit a convorbi cu fiecare din persoanele prezente și a felicita pe noii înălțați în grade și funcțiuni. După aceia, M.S. Regele luând un ciocan a bătut prima țintă la fiecare drapel, celelalte ținte fiind bătute de către M.S. Regina, AA.LL.RR. Principele Carol, Principesa Elisabeta, Principele Nicolae, de d.ministru de răsboi, de d. inspector general al artileriei,domnul șef al statului major general al armatei, d. comandant al corpului II armată, precum și de d-nii comandanți de corpuri ale regimentelor ce primeau drapelele și de toți membrii delegațiunii.
Ceremonia țintuirii drapelelor terminându-se, Maiestățile Lor Regale și Regina și Altețele Lor Regale au binevoit a mai convorbi cu persoanele din asistență, retrăgându- se la orele 10 seara.
La intrarea României în Războiul pentru Întregire României, Regimentul 8 Călărași făcea parte din Cavaleria Divizionară (escadron ) fiind singurul regiment din Moldova care încadra această structură. Regimentul 8 Călărași putea să mobilizeze și escadroane suplimentare peste numărul celor 4 care se aflau în compunerea brigăzii. Regimentul 8 Călărași era subordonat alături de Regimentul 7 Călărași, Brigăzii 4 Călărași, aflată în componența Armatei de Nord. Misiunea Brigăzii 4 Călărași a fost în primă fază aceea de a participa la ofensiva Armatei de Nord în Transilvania iar ulterior să se replieze împreună cu marile unități de infanterie și să apere pozițiile deținute în Carpații Orientali. Forța combativă a Brigăzii 4 Călărași consta în 8 escadroane și patru mitraliere. După declararea mobilizării, Regimentul 8 Călărași se afla dislocat în zona Vadurile-Pîngărești-Stejarul.
Misiunea Regimentului 8 Călărași era de a întări la nevoie cu patru escadroane grupurile de acoperire ,,Broșteni”, ,,Bistricioara” și ,,Bicaz” care se aflau dislocate în zona Bilbor-Borsec, în avangarda Armatei de Nord. La data de 28 septembrie 1916, Regimentul 8 Călărași subordonat Brigăzii 4 Călărași comandată de colonelul Arion Brown, se afla în eșalonul întâi în sprijinul Diviziei 7 Infanterie. Marea unitate romașcană ocupa, și avea misiunea să apere un front cuprins între cursul superior al Tarcăului și Valea Dofteanei inclusiv și acoperea Valea Trotușului, la est de pasul Ghimeș, Valea Uzului și Valea Dofteanei.
În Ordinuil secret de operațiuni nr. 32 al Armatei de Nord către Divizia 7 Infanterie se precizează:
[…]13. Brigada 4-a călărași, mai puțin divizionul dat Diviziei 1a 14-a se pune su ordinele Diviziei a 7-a. Brigada se va aduna la Comănești[…]
Comandantul Armatei de Nord,
Șeful de stat-major
General de divizie adj. Prezan
Colonel Zadik
În octombrie 1916, Regimentul 8 Călărași aflat sub comanda colonelului Alexandru Constantinidi se afla în subordinea Diviziei 7 Infanterie. În perioada 27-30 octombrie 1916, „Grupul Ghimeș” a păstrat în rezervă la Asău, un batalion, o secție de 53 mm și un escadron din Regimentul 8 Călărași.
În Ordinul nr.3481 din 5 noiembrie 1916 semnat de șeful de stat major al Diviziei 7 Infanterie se arată:
Rog luați dispozițiuni ca Brigada 4 Călărași să meargă la Cașin. Marșul se va executa în două etape: Direcția de marș Moinești-Tețcani-Onești-Cașin Brigada va intra sub ordinele Diviziei a 15-a cu cartierul la Grozești și trebuie să se găsească la Cașin în seara zilei de 7 XI crt. Un divizion din această brigadă va rămâne la dispoziția Diviziei 7- a.
D.O.
Șef de stat major
Colonel Zadik
La data de 6 noiembrie 1916, Brigada 4 Călărași, mai puițin Escadronul 2 din Regimentul 8 Călărași, a ieșit din subordinea Diviziei 7 Infanterie și s-a puns la dispoziția Diviziei 15 Infanterie. După reorganizarea armatei române în luna mai 1917, Regimentul 8 Călărași, făcea parte din Cavaleria de corp de armată, fiind atașat Corpului 4 Armată. Comandant al Regimentului 8 Călărași era colonelul Theodor Rădulescu. În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, unitățile de cavalerie ca de altfel întreaga armată română au fost reorganizate și pregătite pentru cea de a doua campanie desfășurată pe frontul românesc. Un rol foarte important în realizarea acestor obiective l-a avut Misiunea Militară Franceză.
În timpul desfășurării luptelor de la Mărăști, Regimentul 8 Călărași a executat misiuni de recunoaștere și cercetare în adâncirea apărării inamicului, precum și în acțiunile de luptă angajate de unitățile noastre în timpul ofensivei. Într-un Ordin de zi al Regimentului 8 Călărași sunt consemnate faptele de arme și bravură înfăptuie de ostașii unității romașcane:
În ziua de 12 iulie 1917, ora 19,00 ajutorul de sublocotenent Capriș Vasile a fost trimis de comandantul Brigăzii 15 Infanterie să recunoască dacă Poiana Zaglov este, ori nu, ocupată de inamic. Ajunsă la POIANA Tepei, recunoașterea comandată de ajutorul de sublocotenent Capriș ia contact cu inamicul prin luptă pe jos și atacă ariegarda în mai multe rânduri, până ce la dealul Hatnici reușește să facă un număr de 43 prizonieri și 10 căruțe cu munițiuni, capturând și mult material de război. Această faptă de arme a ajutorului de sublocotenent Vasile Capriș se aduce la cunoștiința regimentului pentru ca să servească de imbold și altora care vor avea norocul să primească asemenea însărcinări.
În luptele purtate la Oituz, pe Valea Cașinului în zilele de 15-16 iulie 1917, s-a remarcat în mod deosebit plutonierul Constantin Bîrzu din Regimentul 8 Călărași, care a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință”:
pentru bravura excepțională cu care a executat recunoașterea pe valea Cașinului spre defileu ordonată de Divizia 8 Infanterie. A luat contact cu inamicul trimițând știri exacte despre frontul vrăjmaș. Fiind atacat de un pluton de infanterie a ținut piept continuîndu-și misiunea.
Au mai fost decorați cu medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a II-a următorii soldați din Regimentul 8 Călărași:
,,Soldat Trufaș Ene, din regimentul 8 călărași, pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul unei recunoașteri pe valea Lepșei la 17 Iulie 1917”.
,,Soldat Dobrin Ioan, din regimentul 8 călărași, pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul unei recunoașteri pe valea Lepșei la 17 Iulie 1917”.
,,Soldat Ignat Nicolae, din regimentul 8 călărași, pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul unei recunoașteri pe valea Lepșei la 17 Iulie 1917”.
,,Soldat Grosu Vasile, din regimentul 8 călărași, pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul unei recunoașteri pe valea Lepșei la 17 Iulie 1917”.
,,Soldat Grigore Constantin, din regimentul 8 călărași, pentru curajul și devotamentul ce a arătat în timpul unei recunoașteri pe valea Lepșei la 17 Iulie 1917”.
În luptele purtate de Regimentul 8 Călărași ,,Roman” în Războiul pentru Întregirea României a căzut în luptă și soldatul Burcă Constantin, din comuna Misihănești, comuna Ciuturești, județul Roman.
În noaptea de 27-28 octombrie 1918, în baza Înaltului Decret nr. 3179 s-a decretat a doua mobilizare a armatei române. Regimentului 8 Călărași a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie și a mobilizat un escadron constituirt din trei ofițeri, 100 trupă, 110 cai și trei trăsuri. Pentru menținerea ordinii, până la funcționarea efectivă a jandarmeriei în Transilvania, Marele Cartier General, la 11 ianuarie 1919, a dispus ca Regimentele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 Călărași, organizate ca trupe pe jos, să execute paza, în special în spatele diviziilor operative.
După ocuparea completă de către armata română a zonei a III – a de ocupație care se întindea până la Tisa, operațiune încheiată la data de 1 mai 1919, teritoriul a fost împărțit în două zone: ,,zona de supraveghere” și ,,zona de operații”. Escadronul divizionar din Regimentul 8 Călărași a fost cartiruit în Budapesta în lunile august-septembrie 1919, în Cazarma Honvezi.
Pentru menținerea ordinii în timpul desfășurării alegerilor din Vechiul Regat, Escadronul divizionar a fost deplasat din Budapesta, la 29 octombrie 1919, împreună cu Punctul de Comandă al Diviziei 7 Infanterie, Brigada 14 Infanterie și două batalioane din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” în localitatea Ploiești. În timpul Războiului pentru Întregirea României au participat în calitate de combatanți în Regimentul 8 Călărași și următorii ofițeri superiori: maior Pandela Alexandru, maior Săndulescu Gheorghe și maior Pleșnilă Nicolae.
În Listele de pierderi publicate în ,,Monitorul Oficial” în anul 1917 sunt trecuți și următorii eroi din Regimentul 8 Călărași:
Caporal Bălănescu Constantin
Soldați: Cosma Constantin, Ciurariu Ion, Andrieș Nicolae.
În baza Înaltului Decret nr. 2733 din 5 octombrie 1918, următorii sublocotenenți de rezervă, absolvenți ai Școlilor de Ofițeri de Rezervă de Cavalerie au fost repartizați în Regimentul 8 Călărași ,,Roman”:
Petrovici Hermeziu Victor;
Stănciulescu I. Mircea;
Petrovici C. Constantin;
Teodoratu Alexandru;
Tăbăcaru Ion;
Zaharescu Cristian.
În anul 1922, Brigada 4 Călărași încadrată în Trupele și serviciile neindivizionate era cartiruită la Roman și avea în subordine Regimentul 7 Călărași dislocat la Cernăuți, și Regimentul 8 Călărași dislocat în garnizoana Roman. În urma reorganizării cavaleriei, s-au redus efectivele cailor permanenți de trupă la roșiori și călărași în proporție mult prea mare față de necesitățile armei cavalerie. Efectele acestei organizări au fost dezastruase pentru cavaleria română și efectele acesteia nu au întârziat să apară. În august 1923, ministrul de război, generalul Gheorghe Mărdărescu a ordonat o nouă organizare a cavaleriei ce a constat în desființări de unități și reduceri de efective. Printre unitățile de cavalerie desființare s-a numărat și Brigada Brigada 4 Călărași cu Regimentul 8 Călărași.
Lista comandanților Regimentului 8 Călărași:
Locotenent-colonel Peretz Alexandru (1872- 8 aprilie 1879);
Numit comandant al Regimentului 7 Călărași conform prevederilor Înaltului Decret nr. 851 din 8 aprilie 1879.
Locotenent-colonel Crupenski Alexandru (8 aprilie 1879 -1887);
Avansat la gradul de locotenent-colonel și numit comandant al Regimentului 8 Călărași conform prevederilor Înaltului Decret nr. 851 din 8 aprilie 1879.
Locotenent-colonel Costescu N. (1887-1889);
Locotenent-colonel Manu Ion (1888-1890);
Locotenent-colonel Casimir Emil (1890-1893);
Născut în anul 1841 la Roman, a urmat cursurile primare în localitatea natală și ulterior a absolvit Școala de Cadeți din Iași. A îndeplinit funcția de ofițer de ordonanță pe lângă Regele Carol I. A fost unul dintre fruntașii Partidului Conservator și a ocupat un post de deputat în Parlamentul României. A publicat numeroase lucrări și articole de istoriografie militară.
Colonelul Emil Casimir a decedat în anul 1918, la Roman.
Locotenent-colonel Haldovici Nicolae (1893-1895);
Locotenent-colonel Dărăscu Nicolae (1895-1897);
Locotenent-colonel Popescu Grigore (1897-1903);
Numit comandant al Brigăzii 1 Roșiori în baza Înaltului Decret nr.1631 din 26 aprilie 1903.
Locotenent-colonel Mustață Alexandru (22 aprilie 1903 -1905);
Colonel Alexandru Constantinidi (1916- ianuarie 1917);
Colonelul Theodor Rădulescu 1917 ;
Colonelul Steriade Alexandru (1917-1920) ;
Eroi și veterani din Regimentul 8 Călărași:
General Constantinidi Alexandru
Alexandru Constantinidi s-a născut la data de 3 ianuarie 1867 la Tămășești, județul Vlașca-Ilfov. Aurmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1886 -1888) și Școala Superioară de Război. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic și a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 8 Călărași ,,Roman” în Războiul pentru Întregirea României. În anul 1918 a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Generalul Alexandru Constantinidi mai comandat Brigada 5 Roșiori și Divizia 2 Cavalerie, mare unitate, care a fost dislocată începând cu data de 1 aprilie 1918 în Basarabia. Pentru merite deosebite dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat importante cu ordine și medalii militare: Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer (1909), Medalia ,,Bărbăție și Credință”, cu distincția „Campania din Bulgaria 1913” și Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer (1916).
General Ioan P. Dașchevici
Ioan P. Dașchevici s-a născut la data de 22 iunie 1872 în satul Șipote, județul Iași. A urmat studiile primare la Iași, apoi Școala Militară de Ofițeri de Cavalerie, în urma absolvirii căreia a obținut gradul de sublocotenent în anul 1894. În perioada 1904-1906 a efectuat un stagiu de 2 ani în armata austro-ungară în Regimentul 5 Dragoni din Winner Neusdadt. A participat la reprimarea răscoalelor țărănești din anul 1907 cu Regimentul 8 Călărași. A participat la Războiul pentru Întregirea României cu gradul de colonel în Regimentul 8 Roșiori (fostul Regiment 8 Călărași ,,Roman”) la București, Mărășești și în Pocuția. După război, a fost numit la comanda Brigăzii a 7-a Călărași și ulterior s-a aflat la comanda unui eșalon superior din cadrul Corpul 7 Armată de la Sibiu.
În anul 1932, a fost trecut în rezervă și a îndeplinit până în anul1933, funcția de prefect al județului Cernăuți. A parcurs toate treptele ierharhiei militare, până la gradul de general de brigadă de cavalerie. A fost decorat cu ,,Medalia Jubiliară Carol I” (1906), ,,Coroana României” în grad de cavaler (1918), ,,Semnul onorific de aur” (1919), ,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele ,,București” și ,,Mărășești” (1919), ,,Steaua României” cu spade în grad de ofițer și panglica de ,,Virtutea Militară” (1920), etc. La data de 22 iunie 1941, odată cu intrarea României în război împotriva Uniunii Sovietice, a fost arestat în Cernăuți și deportat peste Urali. Generalul de brigadă de cavalerie Ion Dașchievici a încetat din viață în anul 1942.
Soldat Andrei Lupu
Andrei Lupu, născut în satul Osebiți, comuna Luizi Călugăra județul Bacău a participat ca voluntar la Războiul de Independentă a României cu Escadronul Bacău din Regimentul 8 Călărași Roman.Eroul și-a pierdut viața la doar 19 ani, în noaptea de 13/14 august 1877 în urma unui atac otoman într-un avanpost situat între Riben și Calișovăț. În jurnalul de operații al Regimentului 8 Călărași Roman se consemnează:
În noaptea de 13/14 august, cerchezii au atacat vedetele noastre(santinelele călare) dintre Riben și Calișovăț.Mai mulți cerchezi s-au apropiat de o vedetă din escadronul Bacău deschizând foc asupra ei. Ambii călăreți din vedetă au răspuns cu foc, retrăgându-se deoarece erau atacați de forțe superioare.Garda Mare auzind focurile a înaintat și a întâlnit un soldat din vedeta care a condus-o spre locul de unde veneau cerchezii.Aici a găsit mort pe al doilea călăreț din vedetă – soldatul Andrei Lupu traversat de un glonț prin inimă.
Soldatul Andrei Lupu a fost primul ostaș român căzut la datorie în timpul Războiului pentru Independența României.
Sergent Gheorghe Donici
Gheorghe Donici s-a născut la data de 20 februarie 1849 în localitatea Valea Seacă, județul Bacău într-o veche familie de boieri moldoveni. A fost rudă cu marele fabulist Alexandru Donici și cu revoluționarul pașoptist Costache Negri, la recomandarea căruia urmează studii la Paris ca elev al Liceului ,,Louis le Grand”. După unsprezece ani petrecuți la Paris, unde are prilejul de a se întâlni cu numeroase personalități, se întoarce în țară și se apucă de munca pământului. La Paris, îl va întâlni printe alții, și pe tatăl generalului Radu R.Rosetti care își va aminti de acesta în memoriile sale. După Declarația de Independență a României rostită de Mihail Kogălniceanu în Adunarea Deputaților la data de 9 mai 1877, Gheorghe Donici trimite o cerere Ministerului de Război prin care solicită aprobarea de a fi înrolat voluntar în armata română. Urmare cererii sale, prin ordinul nr.5493 din 8 mai 1877 voluntarul Gheorghe Donici este încadrat în Regimentul 8 Călărași – escadronul ,,Bacău” aflat sub comanda colonelului Alexandru Pereț.
Trecerea Dunării s-a realizat în mod solemn la data de 26 iulie 1877, cu un vapor la care a fost atașat un ponton remorcat. Prima subunitate care a trecut pe malul drept al fluviului a fost escadronul ,,Bacău” din Regimentul 8 Călărași în rândul căruia era încorporat și voluntarul Gheorghe Donici. Pentru modul în care s-a comportat în misiunile de recunoaștere pe care le-a îndeplinit în cadrul escadronului, Gheorghe Donici a fost avansat la gradul de brigadier (caporal). În urma executării unei ambuscade împotriva trupelor otomane la care va participa alături de ostași din Regimentul 8 Călărași, Gheorghe Donici se va remarca prin eroism și spirit de sacrificiu. Însuși comandantul Brigăzii 4 Călărași, colonelul Roznoveanu în raportul înaintat generalului Gheorghe Manu, comandantul Diviziei IV Infanterie arăta: ,,Cu ocazia acestui raport sunt dator a vă aduce la cunoștiință purtarea curajoasă a soldatului voluntar Donici din Regimentul 8 Călărași”.
Voluntarul Gheorghe Donici va participa la toată campania militară desfășurată în Bulgaria de către Regimentul 8 Călărași ,,Roman” în Războiul pentru Independența României.
Datorită faptelor sale de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, a fost avansat sergent si decorat cu ordinul ,,Virtutea Militara" la data de 28 februarie 1878, iar la terminarea războiului, a fost distins cu medalia ,, Trecerea Dunării" si ordinul rus ,,Crucea Sfântului Gheorghe". După încheierea războiului, Gheorghe Donici s-a înrolat cu gradul de sergent în ,,Miliția națională”. A îndeplinit funcțiile de subprefect al plășii Bistrița de Sus, membru al Consiliului Județean Bacău și a fost ales deputat și senator de Bacău. În 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial, sergentul Gheorghe Donici deși avea vârsta de 67 de ani, se înrolează voluntar în rândurile escadronului 3 din Regimentul 9 Roșiori. Eroul își va pierde viața la data de 10 noiembrie 1916, în celebra șarjă executată la Robănești de escadronul 3 din Regimentul 9 Roșiori.
Cuvinte de admirație despre eroismul sergentului Gheorhe Donici a avut și marele istoric Nicolae Iorga care scria că:
[…]fără să-i fi cerut nimenea, fără să se fi gândit a i-o cere, se prezintă liniștit și decis la un regiment de cavalerie, solicitând favoarea și onoarea de a fi primit în vechiul lui rang de sergent.
General Radu R.Rosetti
Generalul Radu R. Rosetti s-a născut la 20 martie 1877, în comuna Căiuți, judetul Bacău. După absolvirea studiilor liceale, a urmat Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1899, cu gradul de sublocotenent. A fost, ani de-a rândul, profesor de tactică la Școala Militară de Artilerie și Geniu, la Școala Specială de Infanterie și la Școala Superioară de Război. A fost un neobosit cercetător în domeniul istoriei naționale, timp de trei decenii și jumătate, a publicat un număr impresionant de lucrări care l-au consacrat printre istoricii români cei mai reprezentativi. Primele sale studii au fost:,, Încercări critice asupra războiului din 1653 dintre Matei Basarab și Vasile Lupu” și,,Încercări critice asupra războaielor din anii 1475 și 1476 dintre Ștefan cel Mare și turci”.
A îndeplinit funcția de comandant al Regimentul 6 Dorobanți ,,Mihai Viteazul ” în bătălia de la Mărășești, fiind grav rănit în ziua de 6 august 1917 și ulterior decorat cu cel mai înalt ordin militar de război: Ordinul ,,Mihai Viteazul”. După război, a fost trimis pentru o perioadă de timp, atașat militar la Londra. Reîntors în țară, generalul Radu R. Rosetti a depus o acțiune stăruitoare pentru organizarea Muzeului Militar Național și concomitent, și-a reluat cercetările în domeniul istoriei militare.
Atât înainte de a deveni membru al Academiei Române, dar mai ales după aceea, generalul Radu R. Rosetti s-a impus printr-o fecundă și valoroasă creație istoriografică. În anul 1927, una din lucrările sale, intitulată Partea luată de armata română în războiul de la 1877-1878 a fost distinsă cu premiul „Gheorghe Asachi” al Academiei Române. De remarcat este faptul că autorul a renunțat la suma de bani ce-i fusese atribuită cu acest prilej, cerând ca ea să fie afectată „unei scrieri despre cei ce au fost la războiul pentru independență”.
Acestei lucrări i-au urmat: Începuturile artei militare în cuprinsul României de azi (1932), Problema militară românească(1934), Essais sur l’art militaire des Roumains (1935),Călărașii din valea Siretului în războiul de neatârnare (1939), Participarea populației civile la războiul din 1877- 1878” (1941) etc.
Generalul Radu R. Rosetti și-a încheiat prestigioasa carieră științifică în anul 1947, cu lucrarea Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII-lea, lucrare de referință, care în peste șase sute de pagini, sintetizează cunoștințele și experiența acumulate o viață întreagă în studiul istoriei militare a poporului român. Lucrarea de istorie militară intitulată Călărașii din valea Siretului în războiul de neatârnare apărută în anul 1939, prezintă acțiunile de luptă executate de ostașii din cadrul Regimentului 8 Călărași ,,Roman” în timpul Războiului de Independență. Lucrarea reprezintă rodul cercetărilor efectuate de către autor, în arhivele militare istorice și reproduce pasaje semnificative din Jurnalul de operațiuni al bravei unități romașcane.
Istoricul militar, general Radu R. Rosetti arăta în prefața lucrării:
Călărașii din acest regiment erau urmași ai străvechilor întemeitori ai așezărilor din valea Siretului, și din văile afluienților acestuia, Moldova, Bistrița și Trotușul. Ei trebuiau să-și procure singuri caii de serviciu. Ca toți locuitorii acelei părți de țară erau cuminți și dacă păreau cam moi erau de fapt nepăsători în fața primejdiei, credincioși, ascultători, hotărâți și răbdători de foame, la frig și la lipsuri.
În cuprinsul lucrării autorul remarcă printre altele, faptul că primele trupe române care au trecut Dunărea în Bulgaria, în timpul Războiului de Independență, au fost călărașii din Escadronul Bacău al Regimentului 8 Călărași ,,Roman”. În pagimile cărții este evocată personalitatea și eroismul de care a dat dovadă caporalul Gheorghe Donici, luptător în rândurile acestui regiment de elită. Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, a încetat din viață la închisoarea Văcărești, la 2 iunie 1949 și a fost înhumat în cimitirul Bellu din București.
General de brigadă Ioan Aurelian Racovitză
Ioan Aurelian Racovitză s-a născut la data de 29 mai 1890 în județul Botoșani. A urmat între anii 1897 -1901 clasele primare la Școala de Băieți Nr. 1 din Târgu Ocna, județul Bacău. După absolvirea Liceului Militar din Iași în anul 1908, a urmat Școala militară de Cavalerie, de la Târgoviște. A obținut gradul de sublocotenent și a fost repartizat la 1 iulie 1910 la Regimentul 7 Roșiori. În anul 1913, după ce a absolvit Școala Specială de Cavaleie, a participat cu Regimentul 7 Roșiori la cel de-Al Doilea Război Balcanic. De la data de 1 aprilie 1915, locotenentul Ioan Aurelian (Aurel) Racovitză a fost mutat la Regimentul 8 Călărași, fiind încadrat pe funcția de ofițer adjutant al regimentului, și șef-adjunct la secția mobilizare.
La intrarea României în Războiul pentru Întregire, era încadrat ca ofițer detașat la Biroul de Operații, din comandamentul Diviziei 18 Infanterie. La data de 1 noiembrie 1916, a fost înaintat la gradul de căpitan și repartizat la Comandamentul Diviziei a 7-a Infanterie ,,Roman”. A participat și la cel de-Al Doilea Război Mondial îndeplinind funcția de comandant al Brigăzii 6 Cavalerie. A comandat această mare unitate, în luptele purtate e la vest de Moghilev, pe malul Nistrului, pe linia Ocnița – Secureni-Clocușna-Corestăuți (Hotin). A fost destituit de la comanda Brigăzii 6 Cavalerie la data de 26 august 1941, în urma unor divergențe cu superiorii săi, cu privire la desfășurarea acțiunilor operative. Generalul de brigadă. Ioan Aurelian Racovitză a încetat din viață la data de 24 iunie 1957, la București.
Căpitan Văsescu Constantin – din Regimentul 8 Cavalerie, a murit în luptele de la Magheruș. Corpul eroului a fost transportat de un soldat cu căruța până în municipiul Bacău, fiind înmormântat de rudele sale.
Personalități culturale în Regimentul 8 Călărași:
Jean I. Cosmovici
Jean I. Cosmovici , născut la data de 6 ianuarie 1886, la Iași, a fost un artist plastic, cronicar, critic și estet. A urmat Liceul Național, Conservatorul de Muzică și Școala de Arte Frumoase din Iași. Între anii 1906-1908 a studiat la Academia de Belle Arte din Paris. Între anii 1908-1911și-a satisfăcut serviciul militar ca voluntar T.R. în cadrul Regimentului 8 Călărași ,,Roman”. A desfășurat o bogată activitate artistică concretizată în organizarea a peste 50 de expoziții personale. Este considerat ,,pictor al luminii și cerului albastru din peisajul țării noastre” deoarece în lucrările sale care au surprins frumusețea și specificul plaiurilor moldovene a excelat în tehnica guașei și a aquarelei.
A fost văr cu George Enescu și a avut relații strânse de prietenie cu scriitori cunoscuți: Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Păstorel Teodoreanu, George Călinescu etc.
Jean I. Cosmovici a încetat din viață la data de 2 iulie 1952 și a fost înhumat în Cimitirul ,,Eternitatea” din Iași. În semn de respect și recunoștiință, o stradă din orașul Iași poartă numele marelui artist plastic român.
ESCADRONUL 4 TREN. DIVIZIONUL 4 TREN. REGIMENTUL 12 CĂLĂRAȘI
În baza Înaltului Decret nr. 1164 din 5 aprilie 1880, s-au înființat 4 noi regimente de călărași. Cavaleria s-a reorganizat teritorial pe numărul celor 12 regimente de călărași rezultate. Regimentul 12 Călărași a fost introdus în Divizia Activă Dobrogea, fiind format din cele trei escadroane permanente ale fostului regiment de călărași permanent.
În baza Înaltului Decret nr. 4559 din 7 Aprilie 1881:
Regimentul 12 Călărași permanent, va lua numele de regimentul de geandarmi conform legii budgetare. Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de resboi este însărcinat cu esecutarea acestui decret.
În conformitate cu prevederile ,,Legii asupra organizării comandamentelor armatei” din 8 iunie 1882, țara se împărțea în patru mari regiuni, formând patru corpuri de armată în București, Craiova, Galați și Iași. Regimentul 12 Călărași, înființat la Roman, se subordona Brigăzii de Călărași a Corpului 4 Armată cu reședința la Iași și avea în compunere 3 escadroane la Roman, un escadron la Suceava și două escadroane la Piatra Neamț.
Prin Înaltul Decret No.1840 din 11 Iunie 1884 după propunerea făcută de D. ministru de resbel prin raportul No. 10332 s-a mutat în interes de serviciu pe ziua de 16 Iunie 1884: Colonelul Arion Gheorghe, comandantul regimentului 12 călărași, comandant al brigadei 4 cavalerie.
În anul 1884, Regimentul 12 Călărași a fost relocat din garnizoana Roman în garnizoana Buzău, având cartiruite două escadroane la Buzău și două escadroane la Râmnicu-Sărat. În anul 1899, Regimentul 12 Călărași nu se mai regăsește în ordinea de bătaie a armatei române. În anul 1881 s-a înființat la Roman, Escadronul 4 Tren care avea ca patron spiritual pe ,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
În anul 1884, Escadronul 4 Tren, subordonat Corpului 4 Armată, se afla dislocat în garnizoana Iași și avea următoarea încadrare: căpitan Conduratu Alexandru-comandant, sublocotenent Dimitrescu Ștefan, medic de batalion-Herdan Ioan și veterinar de escadron, Bungețeanu George.
Ordinea de bătaie a Escadronului 4 Tren în anul 1893 era următoarea: un comandant cu grad de căpitan, 1 sublocotenent, 1 sergent furier, 3 sergenți, 6 brigadieri, 3 soldați ferari și lemnari, 2 trompeți, 2 potcovari și 70 trupă. Escadronul 4 Tren era dislocat în garnizoana Iași. Între anii 1899-1902, Escadronul 4 Tren era dislocat în garnizoana Roman, era comandat de căpitanul Stoenescu Constantin și ajutor de comandant – sublocotenent Apostolescu Nicolae.
Ordinea de bătaie a Escadronului 4 Tren conform prevederilor stipulate în ,,Monitorul Ostei” pe anul 1902, era următoarea: 1 comandant cu grad de căpitan, 1 locotenent, 1 sergent major, 1 sergent major furier, 2 sergenți, 6 brigadieri, 3 soldați fierari și lemnari, 2 soldați potcovari, 2 soldați trompeți, 2 soldați ordonanțe, 68 trupă. Total Escadron 4 Tren în oameni și cai: 2 ofițeri, 87 trupă, 2 cai ofițerești, 90 cai trupă.
În anul 1903, Escadronul 4 Tren avea în întreținere și erau alocați la furaje și potcovit un număr de 94 cai, dintre care 78 erau caii corpului, 6 cai ofițerești, și 10 caii trupei. Dintre cei 6 cai ofițerești, 4 erau destinați ofițerilor din comandamentul Diviziei 7 Infanterie, 1 comandantului Brigăzii 14 Infanterie, și 1 comandantului Brigăzii 7 Artilerie. Din cei 10 cai destinați trupei, 4 erau repartizați Infirmeriei de Ochi Frumoasa, 2 Companiei a 4-a Administrație, 1 Companiei a 4-a Subzistență, 1 Companiei a 4-a Sanitară, și 2, Școlii de Fii de Militari din Iași. În 1907, anul marilor răscoale țărănești, Escadronul 4 Tren se afla dislocat în garnizoana Roman. La comanda acestuia se afla căpitanul Cilibidache Demostene și ajutor locotenentul Vasiliu Ion.
În baza Înaltului Decret nr. 1444 publicat în ,,Monitorul Oficial” nr. 5 din 5 apilie 1914 Escadronul 4 Tren cu reședința la Roman s-a transformat în Divizionul 4 Tren. Divizionul 4 Tren a participat la Războiul pentru Întregirea României, având la comandă pe colonelul Roca Miltiade. În statul major al Divizionului 4 Tren se afla încadrat și maiorul Tacu Ioan. Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în 1917, Divizionul 4 Tren a înregistrat următoarele pierderi: soldat Nedelcu Vasile, soldat Axente Costache, soldat Vântu Toader.
În anul 1922, Divizionul 4 Tren era încadrat în Trupele și serviciile neindivizionate și era cartiruit în garnizoana Roman . Divizionul 4 Tren era încadrat în anul 1923 în trupele și serviciile neîndivizionate ale Corpului 4 Armată. Conform ordinii de bătaie a Armatei române pe timp de pace în anul 1927, Divizionul 4 Tren era dislocat la Roman și avea în subordine două escadroane, dislocate la Iași și Cernăuți. În anul 1931, Divizionul 4 Tren din Roman s-a transformat în Regimentul 12 Călărași.
La data înființării, Regimentul 12 Călărași avea în ordinea de bătaie: 38 de ofițeri, 51 subofițeri, 30 sergenți, 40 caporali, 730 fruntași și soldați, din care 460 cu schimbul și 340 cai. Începând cu anul 1933, comandant al Regimentului 12 Călărași a fost colonelul Sturza Constantin care îl avea ca aghiotant pe sublocotenentul Andrei Cristescu. Registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie consemnează faptul că:
la data de 10 august 1939, comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul Mitrea Vasile pleacă în concediu, la comanda marii unități fiind numit colonelul Sturza Constantin comandant al Regimentului 12 Călărași, acesta fiind cel mai vechi comandant de regiment din garnizoana Roman.
În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, cavaleria română număra 26 de regimente de cavalerie: 12 regimente de roșiori, 13 de călărași și Regimentul de Gardă Călare. Denumirile datau din secolul XIX, când roșiorii formau trupele regulate, elita cavaleriei, iar călărașii formau cavaleria teritorială. Cele 12 regimente de roșiori și 6 regimente de călărași (2, 3, 5, 9, 11 și 13) formau 6 brigăzi de cavalerie (1, 5-9). Celelalte 7 regimente de călărași erau împărțite marilor unități, formând grupurile de cercetare ale acestora: fiecare corp dispunea de un divizion de cavalerie, iar fiecare divizie avea câte un escadron.
Regimentul 12 Călărași a fost regiment de cavalerie cercetare și avea următoarea structură: un escadron de comandă, un escadron de armament greu ( 8 mitraliere, 4mitraliere antiaeriene, 3 puști antitanc, 6 aruncătoare de mine cal. 81,4 mm ), un escadron anticar ( 9 tunuri anticar cal. 75 mm) un division de cavalerie cercetare (24 puști mitralieră, 3 puști antitanc, 2 aruncătoare de flăcări, 3 autotunuri, 13 tancuri) și un division de cavalerie purtat ( 8 mitraliere, 6 puști antitanc, 8 aruncătoare de mine cal. 60 mm, 6 tunuri antitanc cal.75 mm). Efectivele și înzestrarea urmau să se ridice la 1966 militari, 178 autovehicule de diferite tipuri, 138 motociclete, 13 tancuri, 3 autotunuri, 1457 puști, 358 pistoale mitralieră, 101 puști mitralieră, 16 mitraliere, 4 mitraliere antiaeriene, 15 puști antitanc, 15 tunuri antitanc cal. 75 mm, 4 aruncătoare de flăcări, 4 aruncătoare de mine cal. 60 mm și 6 aruncătoare de mine cal. 81,4 mm.
La data de 19 aprilie 1940, s-a constituit din efectivele Regimentului 12 Călărași ,,Roman”, Grupul de recunoaștere al Corpului 4 Armată ce se va transforma în Grupul 54 Cercetare.
Grupul 54 Cercetare era constituit din grupul de comandă, format din 24 călăreți (cercetași, agenți, transmisioniști, sanitari, un divizion de cavalerie cu două escadroane, fiecare cu câte două plutoane a câte 40 de călăreți, un escadron de armament greu (cu patru plutoane de mitraliere, patru aruncătoare calibru de 60 mm și tunuri Bofors calibru 47 mm precum și un tren de luptă pentru asigurarea de muniție hrană, echipamente, grăunțe și furaje. În total Grupul 54 Cercetare avea un efectiv de 1000 de oameni și circa 800 de cai. Misiunile grupului de cercetare erau specifice și constau îndeosebi în cercetarea inamicului pentru determinarea tăriei, organizării și posibilităților acestuia, asigurarea flancurilor descoperile și a legăturilor dintre unități, executarea manevrelor de învăluire și întoarcere, curățarea terenurilor și a localităților de resturi inamice în retragere, urmărirea inamicului după încheierea luptei.
Într-o dare de seamă întocmită de către Regimentul 10 Jandarmi ,,Suceava” asupra evacuării Legiunii de Jandarmi Cernăuți din data de 28 iunie 1940 se arată:
[…] La atacul asupra jandarmilor și a trupelor de acoperire au luat parte trupele ruse de tancuri și avioane, care au tras focuri de mitralieră, atât tancurile cât și avioanele, cu care ocazie au fost omorâți mulți soldați din Regimentul 12 Călărați.
Pe lângă constituirea Grupului 54 Cercetare arondat Corpului 4 Armată, din efectivele și tehnica Regimentului 12 Călărași s-au format și Grupurile 7,8 și 14 de cercetare divizionară.
La 22 iunie 1941, data intrării României în război împotriva Uniunii Sovietice, Grupului 54 Cercetare i-a fost încredințat un sector operativ între orașul Bivolari, pe Prut, până în localitatea Tabăra unde era și un pod între cele două maluri ale Prutului. Unitatea romașcană se afla în subordinea Corpului XI German și s-a constituit ca element de avangardă în acest sector și avea ordin să pătrundă în Basarabia pe direcția Chetriș-Bălți-Fălești-Ataki. Aflat în rezerva operativă a Regimentului 5 Călărași, de la începutul lunii iunie 1941, Grupul 54 Cercetare a construit împreună cu acesta un cap de pod care a fost ulterior dezvoltat de către infanteriștii Regimentului 11 Dorobanți. Deși inițial trupele noastre au fost respinse de inamic, la reluarea ofensivei, escadronul comandat de căpitanul A. Vulpescu a contribuit decisiv la cucerirea capului de pod. S-a remarcat în mod deosebit sublocotenentul Constantin Nițescu care reușit să obțină informații importante privind tăria forțelor inamicului, precum și amplasarea punctelor sale de foc. În acestă acțiune de luptă încununată de succes și-a pierdut viața în mod eroic locotenentul Câlniceanu Valeriu din Grupul 54 Cercetare.
În ziua de 23 iunie 1941, Grupul 54 Cercetare a trecut la urmărirea inamicului, precum și la executarea de misiuni de cercetare și asigurare a drumului către localitatea Bălți, având în avangardă subunitatea comandată de către sublocotenentul Radu Ionescu Galați. În localitatea Fălești, cavaleriștii Grupul 54 Cercetare au fost întâmpinați de către localnici cu aplauze și urale de bucurie. Pe itinerariul Făleși spre Chișcăreni a avut loc un moment dramatic pe care sublocotenentul Radu Ionescu Galați îl consemnează într-un interviu acordat ziarului ,,Clopotul Bucovinei”. Veteranul de război rememorează faptul că pe platoul Cornești, locotenent-colonelul Constantin Lovinescu comandantul Grupului 54 Cercetare a fost ținta unui tir de arme automate executat de către trăgători sovietici îmbrăcați în civil și ascunși în lanurile de grâne.
Sergentul Roșca Aristide comandantul plutonului de cercetași, a reușit în mod eroic să salveze viața comandantului său cu prețul vieții sale, expunânu-se în fața rafalei de mitralieră ce îl viza pe locotenent-colonelul Constantin Lovinescu. Cavaleriștii romașcani au continuat deplasarea către Soroca, localitate unde vor staționa zece zile. La începutul lunii iulie, împreună cu unități din compunerea Corpului XI Armată german, Grupului 54 Cercetare a trecut Nistrul pe un pod de vase, la Iampole-Kamenca-Balta. La o ambuscadă organizată de către trupele sovietice la Kamenca, și-a pierdut viața în mod eroic sublocotenentul Stanciu Ion, care a reușit cu prețul vieții sale să asigure înaintarea în condiții de siguranță.
Grupul 54 Cercetare a ocupat un dispozitiv de luptă în jurul localității Odessa, avănd sediul operativ la est de localitatea Dalnic. Misiunile încredințate cavaleriștilor romașcani au constat în principal în cercetarea și supravegherea limanurilor de pe coasta Mării Negre, precum și urmărirea forțelor sovietice care se aflau în catacombele Odessei și care atacau trupele româno-germane.
După cucerirea Odessei de către trupele noastre la data de 16 octombrie 1941, Grupul 54 Cercetare a revenit în garnizoana de reședință Roman, unde a rămas până în iulie 1942. Începând cu această dată, Grupul 54 Cercetare a primit ordin să plece spre front cu destinația Cotul Donului, aflându-se de această dată în subordinea Corpului 30 Armată german. Având stabilit sediul operativ în satul Kletzkaia, cota 154,7 m cavaleriștii romașcani au primit misiunea de a sprijini Divizia 13 Infanterie și de a asigura legătura cu Divizia 1 Cavalerie.
La data de 24 octombrie 1942, atunci când armata sovietică a dezlănțuit un puternic bombardament de brandturi și katiușa, zona satului Klețkaia era apărată de către Regimentul 89 Infanterie din Divizia 13 Infanterie. În rândurile Regimentului 89 Infanterie a fost combatant și sergentul Giosanu Gheorghe, unchiul Î.P.S. Ioachim Băcăoanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Născut în anul 1917 la Stănița, fostul județ Roman, veteranul de război a fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar în anul 1939, ca pușcaș în Regimentul 9 Infanterie. La data de 22 iunie 1941, Giosanu Gheorghe a fost repartizat în cadrul Regimentului 89 Infanterie. Veteranul de război a decedat în anul 1996, și se află înhumat în cimitirul din satul Stănița.
Atacul inamicului a început la ora 04,15, acesta reușind în aproximativ 3 ore să pătrundă la joncțiunea dintre cele două batalioane ale regimentului, și să le respingă în S.E. satului Klețkaia. Importanța acestei cote era extrem de mare, deoarece era bine fortificată și constituia un loc excelent de instalare a punctului de comandă. Cu un diametru cuprins între 10-15 km, mărginită de niște viroage late de 60-80 m și cu adâncimea de 50 m, această cotă domina practic întreg teritoriul de la Cotul Donului. Constituit ca singura rezervă a Diviziei 13 Infanterie, Grupul 54 Cercetare a primit misiunea să declanșeze contraatacul pentru recucerirea acestei cote extrem de importante din punct de vedere strategic. Pentru restabilirea situației, Regimentul 89 Infanterie a angajat în luptă rezerva, dar fără nici un rezultat. În situația foarte dificilă creată, la ordinul Diviziei 13 Infanterie a fost trimis în luptă, Grupul 54 Cercetare, care a reușit cu prețul a numeroase jertfe omenești să păstreze pozițiile până la data de 26 octombrie 1942, și să consolideze frontul la Nord-Vest de satul Klețkaia. La acea dată, Grupul 54 Cercetare aflat sub comanda locotenent-colonelului Constantin V. Lovinescu, a primit ordin ca împreună cu Regimentul 12 Dorobanți să atace cota 154,7 situată la sud-vest de satul Klețkaia. În urma atacului și-a pierdut viața în mod eroic însuși comandantul Grupului 54 Cercetare, locotenent- colonelul Constantin V. Lovinescu, care rănit de o schijă de brand, a murit în drum spre ambulanță. Pierderile suferite de către Grupului 54 Cercetare au fost foarte grele, alături de comandant, au mai căzut în mod eroic în luptă printre alții, căpitanul Alexandru Apostol, căpitanul Stoianov Vladimir, sublocotenentul Alexandrui Mocanu, în timp ce sergentul T.R., Eugen Mătăsaru a fost grav rănit.
Vereranul de război Radu Ionescu Galați, combatant în această luptă, rememorează dramatismul acestui contraatac:
[…] Comandam în cadrul escadronului de armament greu un pluton de mitraliere. S-au încercat trei asalturi cu pierderi, dar fără cucerirea unui metru de pământ. Comandantul a oprit orice acțiune terestră și a acționat cu aviația timp de trei zile, 21-24 octombrie 1942. În ziua de 25 octombrie s-a hotărât atacul decisiv asupra cotei[…]La semnalul convenit, comandantul, locotenent-colonelul Lovinescu Constantim, a smuls o armă de la un ostaș și a ieșit pe malul viroagei, arătând că din cauza puternicului bombardament al aviației pe cotă nu mai era nimeni, pentru că dintr-acolo nu s-a văzut mișcare. La chemarea comandantului, două escadroane s-au ridicat și au plecat la atac spre cotă, dar după 10-20 pași, dinspre cotă s-a dezlănțuit un foc ucigător care a pus capăt vieții comandantului, căpitanilor Stoianov Vladimir, Apostol Alexandru, sublocotenentului Mocanu Alexandru și a circa 40 de ostași.
Pentru eroismul dovedit Grupul 54 Cercetare a fost citat prin Ordin de zi atât de armata română cât și de armata germană. Comandantul Grupului 54 Cercetare, locotenent-colonelul Constantin V. Lovinescu a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul din localitatea Selivanov, la data de 29 octombrie 1942. ,,Pentru curajul, spiritul de jertfă și abnegația de care a dat dovadă, reușind să oprească înaintarea inamicului la West Kletskaja”, locotenent-colonelul Constantin V. Lovinescu Comandantul Grupului 54 Cercetare a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a ,,Post Mortem” în baza Înaltului Decret nr.1647 din 15.VI.1943. În luptele de la Klețkaia a căzut prizonier la sovietici și caporalul Virgil Riga, combatant în Regimentul 12 Călărași. În stenograma interogatoriului din data de 12 decembrie 1942, se consemnează:
[…]Întrebare: De când și ce funcții ați avut în armata română? Răspuns: Am fost încorporat în armata română la 6 august 1942, în Divizia 1-a Cavalerie, Regimentul 12 Cavalerie, care era comandat de către colonelul Luca. La 23 august a.c., regimentul nostru a fost trimis pe front, în cătunul Selivanove (pe direcția Kletskoe), unde a ocupat poziție de apărare. La 19 noiembrie a.c., în ziua ofensivei unităților Armatei Roșii, am luat parte, pentru prima dată, la acțiuni de luptă. În acea zi, eu, împreună cu alți soldați, am fost trimis în pozițiile înaintate, unde se afla Escadronul 4, din cadrul Regimentului 12 Cavalerie. Sub presiunea rușilor, am fost nevoiți să ne retragem. Am așteptat întăriri până spre dimineață, însă acestea nu au venit; din Escadronul 4, care avea în componența sa 160 de oameni, au rămas în viață 20-40 de oameni, nu mai puține pierderi suferind și alte escadroane ale regimentului nostru. Rușii au spart fortificațiile noastre, soldații care au rămas în viață au fugit panicați, germanii deschizând focul împotriva lor. Mulți au fost uciși, printre ei și comandantul Escadronului 4. Personal, am fost luat prizonier de către soldații Armatei Roșii. Până la 19 noiembrie, m-am aflat, tot timpul, la Statul-major al regimentului, neavând o activitate permanentă. Câteodată, a trebuit să fiu traducător, atunci când se purtau negocieri între comandantul regimentului și comandanții germani, sau să-i păzesc pe prizonierii de război ruși.
La debutul marii ofensive sovietice, declanșată la data de 19 noiembrie 1942, Grupul 54 Cercetare, reorganizat după pierderile suferite, ocupa un dispozitiv de apărare între Divizia 13 Infanterie și Divizia 1 Cavalerie. Frontul a fost rupt în sectorul Diviziei 13 Infanterie, care cu efectivele înjunătățite nu a putut rezista ofensivei declanșate de forțele sovietice pe un front de 18 km, între Podnishni și Raspopinskia.
Atacând puternic cu tancuri și motorizate, inamicul a străpuns până la amiază dispozitivul Regimentelor 7 Dorobanți și 89 Infanterie, ocupând până seara satele Gromki, Ievstratovski și Kalmikov. În perioada 18-25 noiembrie 1942, Divizia 13 Infanterie a pierdut 209 ofițeri, 41 subofițeri și 6614 trupă, precum și numeros armament, această mare unitate a armatei române fiind practic decimată. În această situație dramatică, Grupul 54 Cercetare aflat sub comanda căpitanului Ștefan Constantinescu, a pierdut contactul cu Diviziei 13 Infanterie și s-a retras către localitatea Selivana, cu destinația Calaci. Pe un ger cumplit, în plină noapte în căutarea resturilor Diviziei 1 Cavalerie, Grupul 54 Cercetare, timp de trei nopți, a angajat și lupte cu inamicul în cadrul cărora au căzut alături de alți ostași în mod eroic loviți de goanțe, căpitanul Constantinescu și sergentul Levandă. În cele din urmă, Grupul 54 Cercetare a căzut din încercuire în prizonierat. Divizia 1 Cavalerie a fost prima mare unitate română care a cunoscut la data de 27 octombrie 1942, efectul primelor bombardamente cu aruncătoarele Katiușa, supranumite ,,orga lui Stalin”.
Încercuită la rândul ei la data de 25 noiembrie 1942 la Stalingrad, Divzia 1 Cavalerie va continua lupta alături de trupele germane din cadrul Armatei a 6-a germane până la capitulare, la data de 02 februarie 1943. Pierderile marii unități române au fost extrem de mari: 180 ofițeri, 170 subofițeri, 5660 trupă, 6175 puști, 271 pistoale, 243 puști-mitralieră ,,ZB”, 66 mitraliere, 57 aruncătoare, 39 tunuri, 6804 cai, 603 căruțe,106 auto, cinci care de luptă R1.
Într-o scrisoare adresată la data de 18 decembrie 1942 generalului Socrat Mardari, subșef al Marelui Cartier General de către comandantul Diviziei 1 Cavalerie, generalul Constantin Brătescu se arăta printre altele faptul că datorită pierderilor mari suferite:
[… ] maiorul Florea Marinescu a fost numit provizoriu la comanda Grupului 54 Cercetare. Aprovizionarea cu hrană se face prin grija marilor unități germane, în cadrul cărora luptă trupele noastre. Rațiile sunt foarte reduse, dar la fel ca ale unităților germane. Numărul bolnavilor și degeraților este în creștere din cauză că lipsește parte din echipamentul de iarnă.
Veteranul de război Radu Ionescu Galați rememorează:
[…] Noi, partea operativă a grupului, am intrat în cerc unde ni s-a repartizat o poziție, iar cei valizi au fost încadrați cu ofițerii care rămăseseră. Eu eram bolnav și degerat la piciorul drept și am fost internat de dr. Cuceru Virgil în spitalul de campanie care se organiza într-un siloz[…]Țin să remarc atașamentul ordonanței mele Vasile Pricop, care din anul 1940 a fost mereu lângă mine, m-a îngrijit, cu un devotament pe care nu l-am mai întâlnit de atunci. Stoleru Gheorghe, elev plutonier major, care m-a cărat, pot să spun, când puterile mă părăseau și piciorul degerat devenise un ,,butuc” nefolositor, mi-a salvat viața în momentul în care, doborât de boală, capitulasem în fața încercărilor. Locotenentul Keler Alexandru, cel mai bun prieten al meu, a murit în ziua când am fost internat în spitalul din încercuire. Și alături de el, îi pomenesc pe toți camarazii mei, ofițeri, subofițeri și ostași, care au împărțit cu mine rigorile acestui război, în care am fost târâți[…]
,,Pentru bravura deosebită și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă pe câmpul de luptă” locotenentul Keller P. Alexandru din Regimentul 12 Călărași a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai-Viteazul” clasa a III-a ,,Post-Mortem” în baza Înaltului Decret nr. 517 din 09.III.1944.
Jurnalul de operații al Diviziei 7 Infanterie consemnează dramatismul acțiunilor de luptă purtate de Grupul 7 Cecetare din Regimentul 12 Călărași, aflat în subordinea marii unități romașcane. După contraofensiva sovietică declanșată la 19 noiembrie 1942, Grupul 7 Cercetare comandat de căpitanul Dumitrescu, a reușit cu pierderi foarte grele să asigure retragerea Diviziei 7 Infanterie.
În vara anului 1943, o parte din Regimentul 12 Călărași ,,Roman” aflat sub comanda colonelului Oprescu Nicolae se afla cantonat în cazarma de reședință din garnizoana Roman. În anul 1943, înaintea lupelor purtate de armata română în Crimeea în structura organizatorică a cavaleriei române, Regimentul 12 Călărași se afla la dispoziția Corpului 4 Armată român. Într-un document din data de 23 decembrie 1942 aflat la Muzeul Holocaustului se arată că la Regimentul 12 Călărași se aflau la muncă obligatorie un număr de 15 cetățeni evrei.
Regimentul 12 Călărași prin grupurile de cercetare din compunere, a participat în luptele defensive în sprijinul Corpului de Cavalerie și al Corpului de Munte din Crimeea în intervalul mai-decembrie 1943. În zilele de 9-12 mai 1943, câteva sute de tanchiști din Regimentul 2 Care de Luptă s-au dislocat din cazarma din București la Centrul de Instrucție Antitanc româno-german din Karasubazar-Crimeea. Misiunea acestor tanchiști români era aceea de a încadra cu echipaje românești, 50 de tancuri T 38 și constituirea de trei companii de tancuri independente, ce urmau să fiepuse la dispoziția marilor unități române care luptau în Caucaz și Crimeea.
La sfârșitul lunii iunie, companiile 51 și 52 au fost puse la dispoziția Corpului de Cavalerie, iar Compania 53 la dispoziția Corpului de Munte. În timpul luptei de la Blagovecenskaia din data de 25 septembrie 1943, au căzut în luptă printre alți eroi și sublocotenentul de rezervă Dumitru Porumb, comandant de pluton, precum și fruntașul Stan Cojoacă. Grav răniți, cei doi eroi au încetat din viață în ciuda îngrijirilor acordate de sublocotenentul de rezervă medic Daniel Constantinescu, doctorul Regimentului 12 Călărași.
În ziua de 4 noiembrie 1943, avea să cadă la datorie în mod eroic în fruntea subunității sale în luptele purtate pentru cucerirea localității Karanki, căpitanul Ioan Cernea, comandantul Companiei 53 din Batalionul Care de Luptă ,,T38”. Eroul căpitan Ioan Cernea, s-a născut la data de 21 ianuarie 1903, în comuna Simionești, fostul județ Roman. Eroul a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”clasa a III-a ,,Post Mortem”, ,,Motu Proprio” în baza Decretului Regal nr. 97 din 17 ianuarie 1944. De asemenea, pentru curajul și spiritul său de sacrificiu eroul a fost citat pe întrega armată de către ministrul de război Constantin Pantazi în baza Ordinului de zi nr.7/5 decembrie 1943.
După ruperea frontului în ianuarie 1944 la Uman, din efectivele Regimentului 12 Călărași s-a constituit o unitate mobilă cavalerie-blindate și aeropurtate sub denumirea de ,,Năluca”. Aceasta a fost plasată în zona păduroasă dintre localitățile Kapigorod și Moghilev în care fuseseră lansați partizanii care executau acțiuni de sabotaj și diversiuni în spatele frontului.
Veteranul de război Radu Ionescu Galați rememorează un episod dramatic din existența acestei unități:
Aici am văzut adevărata față a criminalității războiului comunist. La Kapaigorod era o bucătărie de campanie românească care deservea unitățile militare din zonă. Această unitate a fost atacată și toți servanții ei, oameni cu contingente vechi, au fost asasinați bestial.,,Năluca” i-a urmărit pe făptași și într-o luptă scurtă dar dură, partizanii au fost lichidați, dar slt. Popescu Lucian, din Grupul 54 ,,redivivus” a primit un glonț prin cască, și neputând fi operat fără riscuri, a fost evacuat în țară.
În urma presiunii tot mai mari exercitate de către trupele sovietice, unitatea mobilă a fost desființată, efectivele acesteia fiind încadrate la unitățile de bază ale regimentului, Grupurile 7,8 și 14 de cercetare divizionară precum și Grupului 54 Cercetare. Grupul14 cercetare divizionară a participat împreună cu Regimentul 6 Vânători și o baterie din Regimentul 24 Artilerie unități din compunerea Diviziei 14 Infanterie începând cu luna ianuarie 1944, la combaterea partizanilor din Nordul Transnistriei.Regimentul 12 Călărași aflat sub comanda colonelului Guma Nicolae a primit ordin să se deplaseze spre Ștefănești pe malul râului Prut cu misiunea de a constitui un cap de pod necesar organizării unui front de rezistență. În ziua de 19 martie 1944, Regimentul 12 Călărași, având în componență trei escadroane de săbieri și un escadron de armament greu cu circa 800 de luptători, a început deplasarea pe o ploaie deasă spre Drochia-Ștefănești, traversând inițial podul de la Ataki-Moghilev.
Veteranul de război, general în retragere Constantin I. Bucur, combatant în Regimentul 12 Călărași, rememorează:
În ziua de 19 martie 1944 la trecerea peste podul de la Moghilev, colonelul Gumă a primit un ordin de urgentare a sosirii la Ștefănești. Ca urmare, în seara de 20 martie 1944, fără a mai cartirui la Ataki, pe o noapte foarte întunecată și pe un drum desfundat de ploi, grupurile s-au angajat spre satul Drochia, urmând ca de acolo să se îndrepte spre Ștefănești. Întrucât prin ordinul de operații nu se semnalase prezența inamicului, se circula fără mijloace de protecție. Sovieticii lansaseră însă un desant aerian, care ocupa satul Drochia depe drumul pe care se scurgeau coloanele noastre.Din cauza stării drumului, mașina comandantului, neputând acționa prin propriul motor, era tractată de cai, ca un veritabil furgon. La apropierea coloanei românești sovieticii au deschis focul, doborând caii ce tractau mașina și furgonarii de la capul cailor, o rafală ucigând și șoferul care se afla la volanul mașinii. A urmat adăpostirea și așteptarea zorilor. Comandantul fusese capturat, iar comanda o luase maiorul Moraschi. Și din mașină, subsemnatul și alt ofițer, sărind din mașină pe partea șanțului șoselei, am considerat de datoria noastră să ne punem la adăpost și am reușit. Cei rămași în coloană s-au organizat și în zori, sub comanda maiorului Moraschi, ajutat de trei ofițeri, slt. Bucur G., Dimitriu Marcian și Manea Tilică, considerând situația de forță majoră, au atacat prin două coloane prin clasica șarjă, reușind să distrugă desantul, să salveze pe comandant și să recupereze materialele ce păreau pierdute.
În șarja de la Drochia lângă cantonul de cale ferată Bălți-Târnova aproape de Rășcani din Bucovina de Nord a căzut eroul caporal (postmortem) Voinea Dumitru din comuna Răuceștii de Jos, județul Bacău, care făcea parte din Regimentul 12 Călărși – Grupul 54 Escadronul 1 călăreți săbieri. După această acțiune de luptă apreciată și de către generalul Rozin Gheorghe comandantul Corpului 7 Armată, Regimentul 12 Călărași, după trei zile de refacere, a fost amplasat la nord de Iași, unde va participa alături de Divizia 5 Cavalerie la celebra ,,bătălie a Iașilor” având punctul de comandă în localitatea Șerbălțeni.
Subunități de cercetare din Regimentul 12 Călărași arondate Corpului 7 Armată român au participat la începutul lunii iunie 1944 la luptele purtate de trupele româno-germane împotriva armatei sovietice pe Valea Culeșa și în ,,Borta Dracului”, la nord-vest de Târgu Neamț. În lucrarea Război blestemat scrisă de Dumitru Stan se consemnează episoade din această bătălie dramatică:
[…] Artileria germană amplasată în pădurea Braniște a decis fără acordul comandantului român al Corpului 7 Armata Română să bombardeze în „Borta Dracului” cu proiectile incendiare pentru a neutraliza Armata Roșie dezlănțuită cu scopul de a fi distrusă.
Primele proiectile incendiare au căzut în apropiere de o mare grupare de forțe sovietice care se aflau dislocate în „Borta Dracului” dar următoarele lovituri au fost plasate în mai multe puncte atingând și trupe române.
[…] De două zile încetaseră luptele de la „Borta Dracului” și în comuna Pipirig a venit un ofițer din armata română însoțit de un grup de militari și de primarul comunei Pipirig care a transmis ordinul de rechiziție și concentrare pentru căruțe cu boi și cai împreună cu proprietarii ca până în dimineața următoare să se prezinte în satul Nemțișor pentru a coborî pe „Valea Culeșa” și în „Borta Dracului” de unde urmează să transporte corpurile neînsuflețite ale eroilor români căzuți la datorie.
Știam ce înseamnă un ordin militar și am început să pregătesc căruța, să potcovesc boii, și până la lăsarea întunericului, deja ne găseam aproape de Gura-Secului la „Cerbărie.
De aici ne-am încolonat și am pornit mai departe iar în zorii zilei treceam râul Nemțișor și apoi am început să urcăm panta dealului spre „Culmea Pleșul”. După ce am ieșit din satul Nemțișor care era pustiu, – locuitorii încă nu se întorseseră la casele lor – pe coasta dealului spre Mânăstirea Neamțului se vedeau militari români care săpau gropi comune, iar alții făceau cruci din lemn de mesteacăn și le înfigeau în pământ la marginea gropilor.
Soldații care ne însoțeau ne-au arătat că aici trebuie să aducem soldații morți în pădure pe „Valea Culeșa”. Ajunși sus pe culmea dealului deasupra Nemțișorului un ofițer român ne-a luat în evidență și ne-a repartizat câte doi militari de la grupa sanitară pentru fiecare căruță care trebuiau să încarce trupuri neînsuflețite ale ostașilor români ce se aflau împrăștiate peste toată Valea Culeșa[…]
În cimitirul militar din comuna Lețcani, județul Iași își doarme somnul de veci alături de eroii din Divizia 3 Infanterie ,,Pitești”, un erou din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” și sergentul Mitrofan Ion din Regimentul 12 Călărași ,,Roman”. În luna august 1944, partea sedentară a Regimentului 12 Călărași se afla la Brănet, în județul Romanați și se afla sub comanda maiorului Stoian. În perioada 23-30 august 1944, Regimentul 12 Călărași-instrucție s-a aflat în rezerva Corpului IV Teritorial și acționa independent, cu misiunea de a contribui la interzicerea trecerii trupelor germane la vest de râul Olt.
După data de 30 august 1944, Regimentului 12 Călărași-instrucție s-a aflat în subordinea Corpului 1 Teritorial comandat de generalul Marin Manafu, subordonat direct Diviziei 9 Cavalerie și se afla dislocat la Turnu Severin. Regimentul 12 Călărași-instrucție a participat la lichidarea grupărilor germane în zilele de 30-31 august 1944 în spațiul de la vest de Olt în localitățile Brăneț și Leotești, aflată la 6 km est de Balș. Grupurile de cercetare divizionară 8 și 14 constituite din efectivele Regimentul 12 Călărași s-au remarcat în luptele duse în Ungaria în primele zile ale lunii noiembrie 1944. În raionul Cegled-Abony la data de 6 noiembrie, escadromul sublocotenentului Stănescu Vasile a nimicit un puternic punct de sprijin german, ofițerul cavalerist român fiind grav rănit și evacuat.
În luptele purtate în Munții Nitra din Cehoslovacia, un ecadron din Regimentul 12 Călărași, afectat Diviziei 21 Infanterie aflat sub comanda căpitanului Toma Ioan a reușit să surprindă și să nimicescă inamicul eliberând localitatea Rubanice. S-a remarcat în luptele purtate în Munții Tatra și divizionul de călăreți din Regimentul 12 Călărași, aflat sub comanda căpitanului Nicolae Mancaș.
Ultima restructurare importantă a trupelor de cavalerie a avut loc la data de 26 octombrie 1944. Conform protocolului adițional secret semnat între țara noastră și Comisia aliată de control sovietică la data de 12 septembrie 1944, armata română a fost obligată să desființeze o parte din marile unități și unități din organica sa. Din cavalerie au fost desființate regimentele 6,7,8,9,10,11 roșiori și 5 călărași, regimentele 2 și 4 artilerie călăreață și comandamentele diviziilor 5,6 și 9 cavalerie.
Regimentul 12 Călărași a fost singura unitate operativă din orașul nostru care a continuat și campania din Vest până la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Regimentul 12 Călărași a preluat arhiva Regimentului 8 Călărași, în urma desființării acestuia. La data de 20 august 1947, a fost desființată și Divizia 1 Cavalerie moștenitoarea unor strălucite tradiții de luptă datând din perioada Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial. Regimentul 2 Roșiori ,,Prunaru” a intrat în subordinea Regiunii a 4-a Militare Iași și a fost dislocat la Bârlad, contopind și desființând în cadrul său Regimentul 12 Călărași.
Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, personalitate culturală marcantă a orașului Roman, rememorează în lucrarea Amintiri din secolul Ciobanu-convorbiri cordiale:
[…] locul copilăriei mele a fost undeva unde, când a venit faimoasa armată sovietică, nu a avut curaj să intre în fundătura aceea. Așa era-îmblănită, împodobită cu copaci: Fundătura Tudor Vladimirescu. Ea se numea la origine Fundătura 12 Călărași, iar vis-a-vis era Regimentul 12 Călărași, faimosul regiment care s-a decimat tot în război.
Maior Gheorghe Mărmureanu
Gheorghe Mărmureanu, a participat la Războiul pentru Întregirea României cu Regimentul 12 Călărași. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare. În expoziția permanentă a Muzeului de Istorie din Roman se află fotografii și brevete din colecția personală a veteranului de război.
Lista comandanților Regimentului 12 Călărași:
Locotenent-colonel Constantin Sturza (1931 – )
Locotenent-colonel Constantin Lovinescu( Comandant al Grupului 54 Cercetare);
Colonel Nicolae Oprescu;
Colonel Nicolae Gumă;
Maior Stoian;
Colonel Filip Petru.
Eroi și veterani din Regimentul 12 Călărași în cel de-Al Doilea Război Mondial:
Locotenent-colonel Constantin Lovinescu
Constantin Lovinescu s-a născut la data de 27 ianuarie 1894 la Fălticeni. Urmează Școala primară și Gimnaziul ,,Alecu Donici” din localitatate, unde tatăl său era profesor și director. Ulterior se înscrie și intră prin concurs la Liceul Militar din Iași pe care îl absolvă în anul 1914, după care se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de Cavalerie din Târgoviște.
La data de 1 iulie 1916 este avansat la gradul de sublocotenent și este repartizat la Regimentul 10 Călărași unitate cu care luptă eroic în Dobrogea în 1916 și în zona Muncelu în anul 1917. Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă în timpul Războiului pentru Întregirea României a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade și a fost avansat la gradul de locotenent. După încheierea războiului, a fost avansat căpitan la data de 1 aprilie 1920. În anul 1932, a fost avansat maior și a fost mutat la Regimentul 7 Călărași unde și-a desfășoarat activitatea până în anul 1937. La data de 19 aprilie 1940 este numit comandant al Grupului 54 Cercetare a Corpului 4 Armată, unitate constituită din efective ale Regimentului 12 Călărași.
În această calitate Constantin Lovinescu a participat pe frontal celui de-Al Doilea Război Mondial remarcându-se în acțiunile de luptă executate între Bug și Nistru. Comandantul Diviziei 13 Infanterie,marea unitate la care Grupul 54 Cercetatre era pus la dispoziție, generalul Gheorghe Rozin, îl aprecia ,,un foarte bun și destoinic ofițer superior de cavalerie.” De asemenea, în perioada noiembrie 1941-august 1942, Constantin Lovinescu a îndeplinit și funcția de comandant second al Regimentului 12 Călărași.
La data de 16 octombrie 1942 Grupul 54 Cercetare aflat la Dispoziția Diviziei 13 Infanterie va ocupa o poziție de rezistență la sud-vest de localitatea Kletskaia. În urma unui atac desfășurat de către trupele sovietice la data de 24 octombrie în intervalele dintre batalioanele 1 și 2 ale Regimentului 89 Infanterie, Grupul 54 Cercetare a intervenit în sprijinul acestor subunități reușind să păstreze pozițiile până la data de 26 octombrie. Tot la acea dată Grupul 54 Cercetare a primit misiunea de a ataca cota 154,7 la sud-vest de satul Kletskaia în colaborare cu Regimentul 12 Dorobanți. Aflat în fruntea unității pe care o comanda locotenent-colonelul Constantin Lovinescu a fost rănit grav de către o schijă de brand și a decedat în drum spre ambulanță. Pentru eroismul de care a dat dovadă pe câmpul de luptă Grupul 54 Cercetatre a fost citat prin Ordin de zi pe armata română și armata germană.
Eroul a fost înmormântat cu onoruri militare în prezenîa a numeroase oficialități militare române și germane în cimitirul de Selivanov, la data de 29 octombrie 1942. A fost decorat post mortem cu cea mai înaltă decorație de război ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr.1647 din 15 iunie 1943: ,,Pentru curajul, spiritul de jertfă și abnegația de care a dat dovadă reușind să oprească înaintarea inamicului la West-Kletskaia”.
General Constantin I. Bucur
Constantin I. Bucur, născut la data de 19 martie 1923 în comuna Racova, județul Bacău, este profesor universitar român, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial. A absolvit Liceul Militar din Craiova și Școala Militară de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște. Cercetător în domeniul medicinei sportive, scriitor, autor a peste 150 de lucrări de specialitate și a numeroase manuale din domeniul pedagogiei kinetoterapiei sportive, este membru titular al Academiei Româno-Americane din S.U.A. Este primul român căruia i s-a acordat titlul academic de doctor în educație fizică la ,,Universite Libre de Bruxelles” în anul 1968. În perioada celui de-Al Doilea Mondial, a fost combatant cu gradul de sublocotenent în Regimentul 12 Călărași ,,Roman”. A luptat eroic pe front și a comandat escadronul său în șarja de cavalerie de la Drochia. Între 21 martie-22 august 1944 a condus un escadron în apărarea Iașilor, unde Divizia a 5-a Cavalerie s-a acoperit de glorie, respingând inamicul până dincolo de Prut și distrugând multe tancuri T 34. La 22 august 1944, a fost rănit la Nord de Iași și a fost evacuat la Spitalul de campanie de la Vaslui și mai apoi la Târgoviște. După pensionare, în anul 1986, s-a stabilit definitiv în Germania, la Mannheim.
General Radu Ionescu Galați
Radu Ionescu Galați s-a născut la data de 7 iulie 1914, în București. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri de Cavalerie în anul 1936, a fost înaintat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 12 Călărași ,,Roman” ca ofițer instructor. La începulul anului 1941, a fost încadrat în Grupul 54 Cercetare al Corpului 4 Armată, subunitate cu care la data de 22 iunie 1941 a constituit un element de avangardă pentru pătrunderea în Basarabia. Subordonat Corpului XI german, Grupul 54 Cercetare a acționat pe direcția Chetriș-Bălți-Fălești-Ataki până la cucerirea Odessei de către trupele noastre.
În anul 1990, a înființat Asociația ,,Tradiția Cavaleriei” pe care a condus-o ocupând funcția de președinte. La data de 9 iunie 1997, generalul în retragere Radu Ionescu Galați a participat în garnizoana Roman la dezvelirea unei plăci comemorartive în fosta cazarmă a Regimentului 12 Călărași ce adăpostește astăzi Colegiul Tehnic ,,Miron Costin” .
(Fotografie din colecția colonel (r) Vasile Oprea)
Colonel Ștefan Vasile Stănescu
Vasile Ștefan Stănescu, născut în luna martie 1917 la Constanța, a urmat școala primară în orașul natal, Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, și Școala de Ofițeri Activi de Cavalerie ,,Regele Ferdinand” din Târgoviște. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași ,,Roman”. A îndeplinit funcția de comandant de pluton în Grupul 8 cercetare, subunitate constituită din efectivele Regimentului 12 Cavalerie. În luptele purtate în Basarabia a fost rănit ușor la un genunchi, dar a refuzat să fie trimis la ambulanța divizionară. A fost rănit de două ori în luptele de la Cotu Donului, și internat în spitale militare din Lemberg și Viena. După refacere, a fost repartizat la Centrul de Instrucție al Cavaleriei din Sibiu. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat la data de 3 ianuarie 1942, cu Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a și ,,Crucea de Fier ” germană, și ulterior cu Ordinul ,,Steaua României”. Colonelul (r) Vasile Stănescu, pe front sublocotenent, comandant de pluton în Grupul 8 cercetare al Diviziei 8 Infanterie, consemnează:
Mă deplasam într-o misiune de recunoaștere pe comunicația Ustia, Glodeni cu Grupul 8 cercetare al Diviziei 8 infanterie pentru a obține informații despre inamic, acesta rupând contactul cu trupele diviziei în noaptea der 5 spre 6 iulie 1941. Ajungând la postul de comandă al Regimentului 8 vânători, am primit informații mai ample privind inamicul, după care, căpitanul Constantinescu, comandantul escadronului de cavalerie ce forma Grupul 8 cercetare, ne-a stabilit fiecărui comandant de pluton misiunea pe care o aveam de îndeplinit…Am plecat cu plutonul înaintea restului escadronului cam 10 minute de marș. În avangarda plutonului era grupa comandată de sergentul Anton Frâncu…Nici nu am apucat bine să ne tragem sufletele, că după cotul șoselei din spatele unei coline, a apărut un tanc sovietic…Sergentul major Nicolae Marin, comandantul celor două tunuri Bofors de 37 mm.ale escadronului a deschis focul…În total erau acum cinci tancuri. Eroul sergent major Nicolae Marin, căci acest nume îl merită din plin, nu și-a părăsit tunurile, deși tancurile s-au aruncat pe ele și le-au distrus. Pe Marin l-a rănit grav la piept, la picior și fața sa are și astăzi urmele gravelor răni de atunci. Pentru comportarea lui neînfricată în fața tancurilor inamice a fost decorat cu ,,Virtutea Militară”, cea mai înaltă decorație pentru gradele inferioare și cu ,,Crucea de Fier” germană. Eu am fost citat prin ordin de zi al Diviziei 8 și am figurat printre primii ofițeri decorați cu ,,Coroana României” clasa V, pe care am primit-o ulterior, la revenirea în țară.
Locotenentul Vasile Ștefan Stănescu a participat și la Campania din Vest, îndeplinind funcția de comandant Batalion Specialități din Regimentul 3 Roșiori. A fost grav rănit pentru a patra oară în luptele din Ungaria, fiind împușcat în cap de un lunetist. După perioada de refacere, a fost repartizat la Depozitul de Remontă Cislău. După instaurarea dictaturii comuniste în România, în anul 1946, a fost în mod abuziv trecut în rezervă. Pentru a-și întreține familia, a fost angajat ca funcționar la Trustul de Construcții, electrician, șef de șantier, lucrător la Cooperativa ,,Prestarea”, maistru la Liceul Teoretic ,,Roman-Vodă” și Școala generală nr. 8. Colonelul Vasile Ștefan Stănescu a fost arestat și interogat de securitate o perioadă de o lună și 18 zile. După 1989, colonelul Vasile Ștefan Stănescu a colaborat la diverse ziare și reviste, și a îndeplinit funcția de președinte al Filialei ,,Moldova” a Asociației ,,Tradiția Cavaleriei”.
Maior Andrei Cistescu
Andrei Cistescu s-a născut la 10 octombrie 1908 la Pitești. După terminarea liceului „Carol I” din Craiova, a urmat un an cursurile Facultății de Drept din Bucuresti. În anul 1929 a susținut examenul de admitere la Școala de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I”. Între anii 1933-1934, a urmat cursurile Școlii Speciale de Cavalerie de la Sibiu și apoi a devenit aghiotantul colonelului Sturza Constantin, comandantul Regimentului 12 Călărași din Roman. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, căpitanul Andrei Cristescu a fost încadrat comandant de escadron în Regimentul 13 Călărași din Brigada 9 Cavalerie, participând la luptele din regiunea Odessa. Între luna mai 1942 și 1943 a fost încadrat șef al Biroului 1 organizare și șef al serviciului armament din comandamentul Diviziei 9 Cavalerie. Începând cu luna iunie 1943, a îndeplinit funcția de comandant al Escadronului 6 Pionieri, participând la luptele din Caucaz La 25 septembrie 1943, Divizia 9 Cavalerie apăra capul de pod din Kuban pentru a permite retragerea trupelor româno-germane în Peninsula Crimeea. În zona localității Blagovecenskaia, trupele sovietice au inițiat un desant maritim. În această luptă, căpitanul Andrei Cristescu a fost rănit de un glonț și evacuat în țară. Pentru bravura în luptă a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”, cu spade și panglică de Virtute Militară, clasa 4-a în grad de ofițer și cu ,,Crucea de Fier” clasa 2-a. Maiorul Andrei Cristescu s-a stins din viață în primăvara anului 1980, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Târgoviște.
Sergent Gheorghe Diaconu
Gheorghe Diaconu s-a născut la data de 14 august 1914, în comuna Averești, județul Roman. Între anii 1936-1938, a fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar în Regimentul 12 Călărași din Roman. În perioada 22 iunie 1941-noiembrie 1942, a participat în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Mondial. Încadrat pe funcția pușcaș, datorită faptelor de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, a fost avansat la gradul de sergent. După ce a fost lăsat la vatră, a lucrat în agricultură. Gheorghe Diaconu fost căsătorit și a avut trei copii. Nepotul acestuia, plutonier-adjutant principal Lucian Irimia este redactor al săptămânalui ,,Observatorul Militar”, principalul produs de presă al Ministerului Apărării Naționale.
Caporal Voinea Dumitru
Voinea Dumitru s-a născut în comuna Răucești, satul Răucești de Jos-Munteni la data de 9 Februarie 1912, singurul în familia lui Dumitru și Maria Voinea. A fost încorporat la data de 12 aprilie 1934 la Regimentul 12 Călărași. La data de 13 septembrie1939 a fost concentrat la același regiment, iar în anul 1941 a intrat în război pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. În luna martie 1944, se afla în retragere cu Regimentul 12 Călărași. După ce a trecut podul de la Moghilev de pe Nistru, escadroanele au început desfășurarea potrivit programului de repliere în Bucovina de Nord, fiind încercuiți în satul Drochia. Lângă cantonul de cale ferată Bălți-Târnova aproape de Rășcani din Bucovina de Nord, în noaptea de 22/23 martie 1944 a căzut caporalul (postmortem) Voinea Dumitru, care făcea parte din Grupul 54 Escadronul 1 călăreți săbieri. Eroul a căzut alături de calul său sfârtecați de proiectilele trase de artileria sovietică. Numele eroului a fost încrustat în placa de marmură de pe troița eroilor de la biserica din satul Răucești de Jos.
Soldat Ioan Darie, fiul lui Ioan și Măndița, născut în anul 1909, în satul Tanacu, județul Vaslui a participat la eliberarea părții de nord a Bucovinei și Basarabiei cu Regimentul 7 Roșiori Iași. A fost mutat la data de 10 aprilie 1944 în Regimentul 12 Călărași, fiind luat prizonier de către trupele sovietice la data de 25 august 1944. S-a înapoiat din lagăr la data de 1 septembrie 1945. A fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Soldat Gheorghe Ichim născut în anul 1909, a participat la război cu Regimentul 12 Călărași.
Gheorghe V. Alucăi, născut în 1923 în comuna Adâncata, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Haralamb I. Anton, născut în 1923 în comuna Adâncata, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Ileana Diaconu, născut în 1910, în comuna Baia, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași și a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Soldat Ioan Solcanu, născut în 1924, în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Ioan Covătaru, născut în 1918, în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Vasile Munteanu, născut în 1914, în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași, și a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Vasile C. Munteanu, născut în 1913, în comuna Cornu Luncii, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Sergent Ion Călin, născut în 1914 la Drăceni, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași și a fost în prizonierat în Uniunea Sovietică în perioada 23 august 1944-29 septembrie 1945.
Ioan G. Iftimie, născut în 1912, la Găinești, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași, și a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” clasa a III-a.
Gavril Chira, născut în 1923 în comuna Stroiești, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Ilie M.Moroșan, născut în 1911 în comuna Stroiești, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Sergent Dimitrie Mazăre, născut în 1913 în comuna Stulpicani, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Caporal Ilie Antonese, născut în 1911 în comuna Udești, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost grav rănit în luptele de la Odessa la data de 4 septembrie 1941 și a fost clasat ca invalid de război.
Dumitru D. Dura, născut în 1913 în comuna Udești, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călăraș. A fost rănit în luptele purtate în 1942 și a fost clasat ca invalid de război în 1944.
Ion Mocanu, fiul lui Neculai și Marița, născut în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași, și a fost dat dispărut în noiembrie 1942.
Ioan Chirilă, născut în anul 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț,, fiul lui Vasile și Elena, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost declarat dispărut la data de 2 februarie 1943, în luptele de la Stalingrad.
Ioan Duliba, născut în anul 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Ion și Marița, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Caporal Neculai Olariu, născut în anul 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Costache și Marghioala a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Mihai Roca, născut în anul 1912 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Gheorghe și Ruja a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut în luptă la 23 martie 1944 și s-a întors din prizonierat la 11 noiembrie 1945.
Dumitru Țurca, născut în anul 1913 în comuna Boghicea, județul Neamț,, fiul lui Vasile și Catinca a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Ambulanța 99 Sanitară a Regimentului 12 Călărași.
Adam Iștoc, născut în anul 1914 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Dumitru și Ruja a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Gheorghe Stafie, născut în anul 1914 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Dumitru și Profira a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Ioan Diaconu, născut în anul 1915 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Costache și Măndița a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. Grav rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar în 1942.
Anton Isfan, născut în anul 1915 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Gheorghe și Nița a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost luat prizonier de armata sovietică la 23 august 1944 și s-a întors din prizonierat la 13 noiembrie 1945.
Sergent Vasile Gavril, născut în anul 1916 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Costache și Elena a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut în luptele de la Cotul Donului.
Lazăr Hușanu, născut în anul 1917 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Adam și Maria a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost grav rănit în 1942 și clasat inapt pentru serviciu militar.
Iacob Doagă, născut în anul 1919 în comuna Boghicea, județul Neamț, fiul lui Ioan și Maria a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut în luptă la 2 aprilie 1942.
Chiriac Crețu, născut în anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A dispărut la Rășcani-Iași la 23 martie 1944și s-a înapoiat din prizonierat din Uniunea Sovietică la 21 iunie 1946.
Caporal Dumitru Duliba, născut în anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut la 23 august 1944.
Fruntaș Gheorghe Duliba, fiul lui Vasile și Elena, născut în anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut la 23 martie 1944 și s-a întors din prizonierat din Uniunea Sovietică la 14 noiembrie 1945.
Vasile Diaconu, fiul lui Vasile și Maria, născut în anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Caporal Costache Doagă, fiul lui Ion și Maria, născut în anul 1922 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost dat dispărut la 23 august 1944.
Sergent Ștefan Teodor, născut în anul 1917 în comuna Pâncești, județul Roman, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. A fost decorat cu medaliile: ,,Virtutea Militară” clasa a II-a,,,Bărbăție și credință” cu spade, clasa a III-a și ,,Serviciul Credincios” cu spade, clasa a III-a.
Sergent Toader Berariu, născut în anul 1924 în comuna Boroaia, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași
Sergent major Ioan Zoița, născut în anul 1918 în comuna Horodniceni, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Soldat Ioan Crâșmăriuc, născut în anul 1915 în comuna Oțeleni, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Sergent Costică Opăriuc, născut în anul 1920 în comuna Oțeleni, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași.
Vasile Hărmăneanu, născut în comuna Cristești, județul Suceava, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 12 Călărași. Eroul și-a pierdut viața în luptă.
Bacoșcă Andrei, din satul Traian, comuna Săbăoani, dispărut în 1942, a făcut parte din Regimentul 12 Călărași, posibil îngropat în localitatea Selivaeon din Ucraina.
Caporal Ciobanu V. Vasile, din Roman, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Grupul 54 Cercetare, unitate constituită din efectivele Regimentului 12 Călărași.
Caporal Virgil Riga s-a născut la București. În 1934, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, cu titlul de licențiat în științe juridice. În 1936, a devenit funcționar în cadrul Ministerului Afacerilor Străine al României, la Biroul juridic și de presă. La data de 6 august 1942 a fost încorporat în Regimentul 12 Călărași (sau 12 Roșiori). A căzut prizonieri la ruși în luptele purtate de unitatea romașcană la Cotul Donului.
Sergent Șuhan Dumitru, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Escadronul 8 Divizionar, unitate constituită din efectivele Regimentului 12 Călărași.
Sublocotenent Talpeș Titi, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Escadronul 8 Divizionar(plutonul de vânători), unitate constituită din efectivele Regimentului 12 Călărași.
Sublocotenent Georgescu Gigi, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Escadronul 8 Divizionar(plutonul de pionieri), unitate constituită din efectivele Regimentului 12 Călărași.
Sublocotenent Târnoveanu Radu, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Escadronul 8 Divizionar, unitate constituită din efectivele Regimentului 12 Călărași.
Căpitan Alexandru Mavrocordat, a îndeplinit funcția de comandant al Grupului 8 Cercetare, unitate din subordinea Regimentului 12 Călărași.
Soldat Vrânceanu Alexandru
GRUPAREA 2 ARTILERIE ANTIAERIANĂ ,,MOLDOVA”
Certificatul de naștere al Artileriei Antiaeriene Române este Ordinul de mobilizare nr. 2784, transmis către toată armata în seara zilei de 14 august 1916. Artileria antiaeriană a fost înființată la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost dotată inițial cu guri de foc de artilerie terestră și încadrată cu ofițeri și subofițeri de artilerie terestră. În perioada interbelică a fost categoria de artilerie care a înregistrat cea mai puternică dezvoltare.
În locul Corpului Apărării Antiaeriene a fost înființat Divizionul de Artilerie Antiaeriană, compus din 4 baterii și o secție. Deplasarea eșaloanelor din compunerea artileriei antiaeriene fixe s-a executat, începând cu 12 noiembrie 1916, în baza Ordinului nr. 7077/12 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General. Conform prevederilor Ordinului s-a stabilit că forțele și mijloacele din Comandamentul Cetății București, inclusiv Corpul Apărării Antiaeriene să execute marșul prin Rîmnicu-Sărat spre Moldova, potrivit concepției de dislocare a unităților în Moldova, elaborată de Marele Cartier General. O mică parte din secțiile și posturile de artilerie antiaeriană au fost întrebuințate pentru apărarea orașului Iași, care devenise reședința familiei regale și a guvernului român, iar majoritatea, concentrate pentru pregătire și verificare în raionul Pașcani-Stolniceni. Montarea și transformarea tunurilor de artilerie terestră în tnunuri de artilerie antiaeriană a avut loc la Atelierele C.F.R. din Pașcani, sub comanda locotenent-colonelului Dumitru Andreescu și sub îndrumarea maiorului francez Humbert.
Primele unități și subunități de artilerie antiaeriană dislocate în garnizoana Roman au fost bateriile de autotunuri care au acționat în sprijinul Diviziei 7 Infanterie în timpul operațiunilor militare din timpul Războiului pentru Întregirea României. Pentru apărarea Depozitul de muniții al Corpului 4 Armată de la Trifești (Roman) a fost repartizat la sfârșitul lunii octombrie 1916 următorul material anti-aerian: 2 tunuri de 75 mm Md. 1914, de la regimentele de artilerie Partea Sedentară ale Corpului 5 Armată și 2 tunuri de 57 mm cu afet Burileanu.
Pregătirea a fost organizată și s-a desfășurat în școli de trageri antiaeriene, care au funcționat la Stolniceni-Pașcani (în perioada 01 aprilie -22 noiembrie 1917, pentru materialul românesc de 57 mm) și la Ciornei-Iași (în perioada 22 noiembrie 1917-01 iulie1918, pentru materialul francez de 75 mm).
După retragerea armatei române în Moldova la începutul anului 1917, și intensificarea activității aeriene a inamicului în zonele de concentrare cu trupe și tehnică, Marele Cartier General a pus problema înzestrării cu cât mai mult material antiaerian. În prima jumătate a anului 1917, o baterie de artilerie din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” a fost întrebuințată în sectorul Pralea ca baterie de apărare antiaeriană. Bateria de artilerie antiareiană a acționat în sectorul Diviziei 6 Infanterie, a fost comandată de căpitanul Nicolae Dăscălescu și îi este atribuită o victorie aeriană obținută la data de 9/22 mai 1917.
În primăvara anului anului 1917, existau baterii de artilerie antiaeriană la Iași, Roman, Bârlad, Tecuci, Galați, Adjud și Onești. Amenajarea acestui material s-a executat la Pașcani sub îndrumarea maiorului Gheorghe Popescu din Regimentul 24 Artilerie ,,Roman” și a ofițerilor francezi din Misiunea Militară Franceză: căpitanii francezi: Giborz, Marie, Vincent și pe sublocotenentul Bartolome. La 21 august 1917, postul fix nr. 7, comandat de locotenentul francez Henry Montezi, a doborât un avion pe linia Bacău-Piatra. În aceeași zi, o secție de 57mm, comandată de sergentul Grigore Surdu, a doborât la Piatra Neamț un avion inamic, care a căzut în flăcări lângă Roznov. În total, în momentul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, artileria română avea în dotare 8301 guri de foc din care 691 de artilerie antiaeriană.
La data de 22 iunie 1941 Gruparea 2 Artilerie Antiaeriană ,,Moldova” era subordonată Comandamentului Apărării Antiaeriene și avea de apărat principalele obiective dispuse în zona sa de responsabilitate. Punctul de comandă al Grupării 2 Artilerie Antiaeriană ,,Moldova” se afla la data de 3 iulie 1941 în orașul Roman, și avea misiunea de a realiza apărarea antiaeriană în raionul Pașcani-Roman.Trebuie remarcat faptul că printre obiectivele vizate de către aviația inamicul s-au numărat pe lângă stații de cale ferată, poduri peste cursuri de apă și concentrări de trupe și localități mari, printre care și orașul Roman. Gruparea 2 Artilerie Antiaeriană ,,Moldova” era subordonată direct Armatei a 4-a română, acesteia fiindu-i subordonate la rândul lor Grupurile 17,19 și 20 Artilerie.
Gruparea 2 Artilerie Antiaeriană a fost continuu întărită cu tehnică, ajungând la data de 12 ocombrie 1941 să dispună de un număr de 27-30 baterii, dintre care 9 baterii erau de calibru mijlociu, 75 mm 13 baterii de calibru mic, 20-37 mm, precum și 5 baterii de mitraliere.
Planul strategic adoptat de către armata română prevedea ca fiecărui corp de armată să îi fie atașat câte un grup de artilerie antiaeriană, excepție a făcut Corpul 4 Armată căruia i-au fost afectate 2 grupuri antiaeriene. În scopul coordonării grupurilor de apărare antiaeriană pe anumite direcții de acțiune ale forțelor terestre dispuse la distanțe mari unele de altele s-a ordonat înființarea de subgrupuri.
Au fost înființate următoarele structuri:
Subgruparea de Artilerie Antiaeriană ,,Nord” comandată de locotenent-colonel Ariton Burdea atașate Corpurilor 5 și 6 Armată dispusă la nord de Odessa ;
Subgruparea de Artilerie Antiaeriană ,,Centru” comandată de maior Petru Tarnovski pentru Corpurile 1 și 3 Armată de la vest de Odessa;
Subgruparea de Artilerie Antiaeriană ,,Sud” comandată de maior Ioan Ciochia pentru Corpurile 11 și 4 Armată pe direcția sud-vest de Odessa.
Pentru terenurile de aviație Baden, Salz și Kandel a fost repartizat grupul comandat de căpitanul Emil Constantinov.
Demn de remarcat este faptul că începând cu anul 1942, comandant al unei secții de artiterie antiaeriană din cadrul Bateriei 109 Rheinmetall a fost istoricul militar romașcan general de corp de armată Vasile Bărboi, pe atunci tânăr sublocotenent, proaspăt absolvent al Școlii de Ofițeri de Artierie Antiaeriană din București.
Un aport deosebit la obținerea victoriilor în confruntarea cu inamicul aerian a avut și sergentul Avdei Carpușca din orașul Roman, care, încadrat la Bateria 109 Rheinmetall, a fost decorat cu medalia ,,Serviciul Credincios”,,pentru curaj și destoinicie în luptele din fața Odessei”.
Prin Ordinul de zi nr. 6 din 30 septembrie 1942 comandantului Grupării 2 Artilerie Antiaeriană, locotenent-colonelul Marcel Chirculescu i s-a conferit ,,Medalia Aeronautică” cu spade clasa a II a. În extractul privind acordarea medaliei se arăta faptul că: ,,acționând în zona Armatei a 4 a până la căderea Odessei a avut sub comandă 30 baterii de artilerie antiaeriană care au doborât în acest timp 72 de avioane inamice, omologate de comandantul Aero al Armatei a 4-a”.
Despre eroismul artileriștilor din Gruparea 2 Artilerie Antiaeriană dovedite în acțiunile de luptă duse până la Nistru, generalul de escadră aviator Emanoil Ionescu, comandantul aeronauticii Armatei a 4-a arăta în Ordinul de zi nr. 22 din 15 august 1941: ,,Cu sacrificiul vieții, au dus misiunea la bun sfârșit, iar în situații critice au dat concursul infanteriei, angajând lupta cu infanteria inamică”. În semn de respect și recunoștiință pentru bravura și spiritul de jertfă dovedite pe câmpul de luptă drapelul Grupării 2 Artilerie Antiaeriană a fost decorat în cadrul solemnității din data de 8 noiembrie 1941, desfășurată la Arcul de Triumf din București.
Drapelul Grupării 2 Artilerie Antiaeriană a fost decorat personal de către regele Mihai I, în prezența mareșalului Ion Antonescu cu Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” și cu Medalia ,,Virtutea Aeronautică” clasa I de aur și, respectiv, a II-a cu baretă și clasa de cavaler. La data cand s-a infăptuit actul de la 23august 1944, artileria antiaeriană română dispunea in zona de operațiuni de Brigada 2 Artilerie Antiaeriană cu Regimentele 2,6 și 15 Artilerie Antiaeriană. Aceste structuri totalizau 49 baterii, dintre care 12 de calibru mijlociu, iar la sud, erau dislocate 3 brigăzi de artilerie antiaeriană cu 6 regimente, însumând circa 154 baterii, dintre care 88 erau de calibru mijlociu.
După data de 23 august 1944, pentru unitățile de artilerie antiaeriană dispuse în ,,zona de operațiuni” aflate în Moldova se punea problema desprinderii de pe front, regruparea, și deplasarea spre București. Marea unitate de artilerie dislocată în Moldova, aflată în acestă situație extrem de dificilă era Brigada 2 Artilerie Antiaeriană ,,Moldova” comandată de colonelul Bărbieri Constantin.
Despre situația dificilă în care se aflau unitățile de artilerie antiaeriană pe frontul din Moldova, veteranul de război general de corp de armată Vasile Bărboi rememoreză:
[…] După primele momente de incertitudine, momente in care soldații se intrebau ce se va intampla cu ei, au venit ordinele elaborate de Marele Stat Major, care au clarificat situația. S-a trecut la acțiuni impotriva trupelor germane. Să te lupti cu cei care până ieri iți erau aliați nu e un lucru ușor. Oamenii care iți erau "prieteni", chiar daca luaseră o parte din teritoriul Romaniei, respectiv Ardealul de Nord, deveneau acum dușmani. Iar foștii dușmani, care luasera Basarabia si Bucovina de Nord deveneau aliați. Noi n-am uitat nici o clipă – chiar atunci când luptam in stepa Kalmukă și in Caucaz – ca inima țării era strapunsă de baioneta străină, iar dorul de Transilvania intreaga nu ne părăsise niciodată. Eram conștienți că vitregia vremurilor indepărtase – pentru moment – șansa refacerii hotarului de la răsărit, prin reocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei si Ținutului Herței răpite cu patru ani in urmă, prin Pactul Molotov-Ribbentrop. Dar sunase ceasul eliberării Ardealului de sub ocupația hortystă.
Regimentul 15 Artilerie Antiaeriană comandat de colonelul State Ionescu, avea postul de comandă la Bacău și avea în subordine Divizionul 18. Acesta, avea la rândul său în subordine Bateriile 29 și 43 dislocate la Roman, și Bateriile 131,139 și 109, la Bacău. În garnizoana Roman mai era cartiruit postul de comandă al Divizionului 21 Artilerie Antiaeriană, cu bateriile 8, 35, 113 la Roman și 114 la Miclăușeni și Roman, și 227 la Buhăești. Din toate subunitățile Regimentului 15 Artilerie Antiaeriană, doar Divizionele 18 și 21 dislocate la Roman erau unități mobile și erau dotate cu mijloace auto.
După ruperea frontului, Divizioanele 18 și 21 din compunerea Regimentiului 15 Artilerie Antiaeriană dislocate în garnizoanele Roman și Bacău au început la data de 24 august1944, retragerea către Mărășești, pentru a evita căderea în încercuire.
Veteranul de război general de corp de armată Vasile Bărboi rememoreză:
[…] Ofensiva trupelor sovietice continua cu aceeasi intensitate si nu erau semne că noul aliat era dispus sa ne considere amici. Aviația sovietica bombarda trupele noastre.
În după-amiaza zilei de 23 august aspectul retragerii era de-a dreptul dezolant: subunități din toate armele, grupuri de soldați izolați, piese de artilerie, mașini de transport, chesoane tractate de atelaje, căruțe cu
răniți, călăreți în galopul cailor căutând să ajungă și să treacă cât mai repede peste pod.
În dimineața zilei de 25 august 1944, trupele sovietice aflate în ofensivă depășiseră Bacăul și se apropiau de Adjud, situație în care comandantul Brigăzii 2 Artilerie Antiaeriană a ordonat ca evacuarea bateriilor de artilerie să se execute pe calea ferată. De asemenea s-a ordonat ca o parte din punctul de comandă să execute deplasarea cu mijloacele auto din dotare. Ordinul comandantului Corpului Aerian Român transmis de colonelul Ionescu State dintr-un avion ,,Fiesler-Stork” unităților de artilerie antiaeriană dislocate în Moldova a fost de regrupare la Stîlpu-Buzău.
În ciuda ripostei întâmpinate din partea trupelor germane, majoritatea unităților din compunerea Brigăzii 2 Artilerie Antiaeriană erau regrupate la data de 27 august 1944 în raionul localității Movilița. Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, Cercul de recrutare și Regimentul 12 Călărași vor reveni în garnizoana Roman la mijocul anului 1945. Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană se afla în compunerea Brigăzii 1 Apărare Antiaeriană, subordonată Diviziei de apărare antiaeriană și a fost dislocat în garnizoana Roman până în anul 1947. În conformitate cu ordinul ministrului Apărării Naționale transmis prin Marele Stat Major cu nr. 41.900 din data de 15 august 1947, Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană s-a dislocat pe calea ferată, din garnizoana Roman în garnizoana Galați.
În cap. VIII. Diverse, la ordinul prezentat mai sus, se prevedea faptul că în situația în care regimentului nu i se va repartiza o grădină de zarzavat în Galați, ,,rămâne cu actuala grădină de la Roman, transportul zarzavaturilor în acest din urmă caz se va face pe bază de foi de drum”. Înființat în anul 1929 în garnizoana Iași, dintr-un divizion de artilerie antiaeriană care a participat la Primul Război Mondial, Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană și-a schimbat denumirea în 1959, în Regimentul 261 Artilerie Antiaeriană odată cu dotarea acestuia cu rachete antiaeriene.
Din orașul Roman au fost combatanți în unități și subunități de artilerie antiaeriană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și următorii: locotenent I. Enea, locotenent I. Ștefan, sublocotenent O.Mancaș, sublocotenent M. Pricopie, sublocotenent V.Dumbravă, sublocotenent D. Tofan, sublocotenent Vasile Bărboi, sublocotenent E.Năsturaș, sublocotenent A. Teodorescu, plutonier-major Nicolae Tîrlea, plutonier Ion Ostache, plutonier D. Radu, maistru-militar G. Lupu, sergent Avdei Capușca, sergent P. Stan.
Eroi și veterani de război din Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană:
General Aristide Cehan
Aristide Cehan, s-a născut în comuna Corlățeni, județul Botoșani la data de 25 decembrie 1916. A absolvit Liceul Militar de la Cernăuți în 1936 ca șef de promoție, apoi a urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, fiind repartizat la Regimentul 2 Artilerie din Iași în funcția de comandant al Bateriei 27 Artilerie Antiaeriană ,,Vickers”. A luptat pe frontul de Est în Basarabia, Odessa și Cotul Donului și pe frontul de Vest. A fost luat prizonier de către trupele germane și internat într-un lagăr de prizonieri până la încheierea războiului. În ziua de 13 septembrie 1944, a luptat în prima linie, trăgând cu pușca mitralieră contra unui inamic foarte numeros, făcând astfel siguranța bateriei înspre est, deoarece ungurii ocupaseră și satul Gai. În ziua de 14 septembrie 1944, cu o mână de oameni (40 de ostași) a respins trei atacuri masive ale inamicului, provocându-i mari pierderi.
A fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”, ,,Medalia Aeronautică” și Ordinul ,,Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a prin Înaltul Decret Regal nr. 3587 din 14.12.1946: ,,Pentru curajul și sângele rece cu care a comandat bateria 27 Vickers în luptele contra germano-maghiarilor, din sectorul Vest, comuna Gai-Arad”. A întocmit un jurnal în perioada prizonieratului în care consemna între altele:
[…]9 mai 1945 – Ies la plimbare în jurul lagărului. Populația civilă în majoritate femei, bătrâni, invalizi și-a reluat viața obișnuită. O femeie ne spune cu multă veselie că s-a sfârșit războiul. O privesc cu indiferență încât își pierde orice zâmbet de pe față și își urmează lucrul dezamăgită. Nu pot ierta femeile germane că râdeau când treceam de la pădure cu vitele la căruța încărcată sau abia târându-ne picioarele cu câte-o cioată în spinare. Nu au suflet nici cât un animal, căci nici câinii nu ne mai lătrau.
General de divizie Constantin Drăghici
Constantin Drăghici s-a născut la data de 16 septembrie 1923 în localitatea Nucet, județul Dâmbovița. A urmat cursurile școlii primare în satul natal și Liceul ,,Aurel Vlaicu ” din București. Dpă absolvirea Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană din București în septembrie 1944, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 9 Artilerie Antiaeriană din Ploiești. A participat fiind încadrat la Biroul operații, în februarie 1945 la campania din Vest cu Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, în cadrul acțiunilor militare pentru eliberarea Cehoslovaciei. La acea dată, Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană era comandat de colonelul Gheorghe Rățescu. Veteranul de război rememorează faptul că la data de 9 mai 1945, Bateria 121 Rhm, din Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană a avut onoarea de a trage 101 lovituri de tun în cinstea victoriei.
Colonelul Constantin Zamfiropol, s-a născut la data de 17 iunie 1905, în București. După absolvirea cursurilor Liceul teoretic din Sighișoara, în perioada octombrie 1924-iulie 1926, a urmat Școala Militară de Artilerie de la Timișoara. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial la ambele campanii militare. Între 5 mai 1943 și 2 februarie 1945, și-a făcut stagiul pe front, în funcția de comandant de divizion, subordonat operativ Regimentului 2 Artilerie Antiaeriană. În campania din Vest a comandat Divizionul 9 Mobil Independent, cu care a străbătut Ungaria, ajungând până la granița cu Cehoslovacia. Din august 1950 până în iulie 1958, când a fost trecut în rezervă, colonelul Constantin Zamfiropol a îndeplinit funcția de comandant al Artileriei Antiaeriene, în cadrul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.
Sublocotenent (ret) Știrbu D. Costache, s-a născut în anul 1914 în Horodniceni, județul Suceava. Veteranul de război, cetățean de onoare al comunei Horodniceni, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în cadrul Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”, în perioada 22 iunie1941-1 octombrie 1942. După această dată, a fost repartizat în cadrul Regimentului 2 Artilerie Antiaeriană, unitate cu care a a luptat pe frontul de est, dobândind gradul de sergent. A fost grav rănit la piciorul drept, și a căzut prizonier la sovietici în luptele de la Cotul Donului. Pentru eroismul de care a dat dovadă sublocotenentul (ret) Știrbu D. Costache a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativa a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
Sublocotenent (ret) Coțofană Gheorghe, s-a născut la data de 12 octombrie 1916 în comuna Săucești, județul Bacău. A fost încorporat în anul 1938 pentru satisfacerea stagiului militar la Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”. În luna iunie 1940 a fost mobilizat în funcția de comandant de tun și ochitor în cadrul Regimentului 2 Artilerie Antiaeriană. În această calitate a participat la ambele campanii militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
Colonel în retragere Mihai Cruceanu, s-a născut la data de 10 noiembrie 1918 în orașul Pașcani, județul Iași. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant în Regimentul 4 Artilerie Grea din Bacău și Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană. Mihai Cruceanu a fost grav rănit în primăvara anului 1944, în urma unui atac al aviației sovietice. La data producerii atacului, bateria în care era încadrat, era dislocată în zona Castelului din Miclăușeni, cu misiunea de a apăra comandamentul Armatei a 4-a române. În urma spitalizării, veteranul de război a fost declarat inapt pentru îndeplinirea stagiului militar. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Mihai Cruceanu a desfășurat o îndelungată activitate în învățământul universitar.
La data de 10 noiembrie 2018, cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani, veteranul de război a fost omagiat la festivitățile prilejuite de inaugurarea Muzeului Militar Național ,,Ferdinand I”- filiala Iași.
Sergent Avdei Carpușca
Avdei Carpușca, născut la data de 25 noiembrie 1919, la Roman, a fost combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial, în Bateria 109 Rheinmetall, din Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană. A fost căsătorit cu Olga, împreună cu care avut trei băieți. În anul 1940 a fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar la Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, dislocat în garnizoana Iași. A urmat cursurile școlii regimentale, într-un centru de pregătire româno-german. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, era încadrat cu gradul de sergent, pe funcția de comandant de tun în Bateria 109 Rheinmetall din Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană.
Funcția de comandant al Bateriei 109 Rheinmetall a fost deținută începând cu anul 1942, de sublocotenentul Vasile Bărboi. Între cei doi, se va lega o strânsă prietenie care va continua mulți ani după încheierea războiului. Sergentul Avdei Carpușca a participat cu Regimentul 2 Artileie Antiaeriană la ambele campanii militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, ajungând până în Munții Tatra. Pentru meritele deosebite dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Medalia ,,Serviciul Credincios” și promovat în funcția de comandant de secție. Faptele de arme ale sergentului Avdei Cărpușcă au fost consemnate și în memoriile generalului Vasile Bărboi, din lucrarea Veterani pe drumul onoarei și gloriei.
În arhiva familiei, s-au păstrat o serie de fotografii inedite care reflectă activitatea de front a veteranului de război. Sergentul Avdei Carpușca a decedat la data de 23 iulie 2005 și a fost înhumat în parcela Cimitirului Lipovenesc din incinta Cimitirului ,,Eternitatea” din orașul Roman.
Sergent Teodor Cortez, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind încadrat în Bateria 6 Vickers din Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană.
Caporal Neculai Andonea participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană.
CLUBUL MILITAR. CERCUL MILITAR ROMAN
Primul cerc militar al ofițerilor din armata româna a luat ființă în anul 1876 în garnizoana București. Apariția cercului militar în garnizoana Roman este consecința diversificării raporturilor dintre militari și societatea civilă, prin sporirea participării corpului de cadre la viața socială, culturală, artistică și sportivă a orașului. Cercul militar a luat ființă în urma asocierii voluntare a cadrelor militare și a reprezentat de-a lungul anilor cadrul optim pentru întâlnirile și activitățile ofițerilor și subofițerilor în afara cazărmii. Organizarea Cercului Militar din Roman era reglementată de un statut care era aprobat de către toții membrii.
Activitățile desfășurate de-a lungul timpului în cadrul Cercului Militar din Roman sunt extrem de diverse. Aici se organizau de la serate, baluri, oficieri de căsătorii etc. la manifestări desfășurate la inițiativa autorităților orașului, precum inaugurarea unor edificii sau sărbătorirea zilelor urrbei. Un exemplu în acest sens îl reprezintă activitatea coordonată de locotenent-colonelul Nicolae Costescu comandant al Regimentului 8 Călărași, care s-a implicat în organizarea la Clubul Militar la data de 4 octombrie 1887 a unei conferințe susținută de către marele istoric și om politic V.A.Urechia în scopul colectării de fonduri pentru realizarea statuii cronicarului Miron Costin la Iași.
Comandantul Regimentului 8 Călărași a menționat din proprie inițiativă pe biletele de intrare la conferință care erau în valoare de 4 lei, și următoarea precizare: ,,Se va danța”. În legătură cu acest eveniment corespondentul ziarului ,,Românul” consemna în ediția ziarului din data de 06 octombrie 1887:
Duminică 4 octombrie,a avut loc în saloanele clubului militar din Roman o nouă conferință a lui V.A. Urechia în beneficial fondului statuii lui Miron Costin. Bravi pe cât de buni români, ofițerii din garnizoana de Roman, în frunte având pe domnul locotenent colonel Costescu, au organizat minunat această sărbătoare literară, care grație concursului și al doamnelor principalilor ofițeri din Roman, a produs suma de 625 lei[…]
Pe lângă aceste activități, Cercul Militar din Roman a reprezentat și un loc de primire a unor personalități și delegații străine sau de desfășurare a unor evenimente importante din garnizoana Roman. Începuturile psihologiei militare românesti, ca domeniu al științei, se originează la cumpăna secolelor XIX-XX. Primele informații cu valoare istorică militară le avem din anul 1899, când Marcu Câmpeanu prezintă la Paris conferința cu tema „Psihologia mulțimii înarmate". Același autor, publică în anul 1902, prima lucrare de psihologie militara, intitulată sugestiv Încercari de psihologie militară individuală și colectivă.
Prima conferință de psihologie militară din lume intitulată ,,Psihologia mulțimii armate ” a fost susținută de medicul de regiment clasa a II-a Marcu Câmpeanu, la data de 24 aprilie/7mai mai 1899, la Cercul Militar din Roman. La conferințele organizate de-a lungul timpului la Cercul Militar din Roman, ca de exemplu:, ,Patrie și patriotism, Despre duel” – 1894, ,,Din calitățile și virtuțule ostășești” – martie 1906 etc., se dezbătau o diversitate de teme privind specificul vieții cazone. Un alt exemplu în acest sens, îl reprezintă vizita la data de 12 decembrie 1940, a șefului Misiunii germane în România, generalul Hansen, însoțit de către generalul Nicolae Tătăranu, subșef în Marele Stat Major. Înaltele oficialități militare au vizitat Centrul de înstrucție româno-german și Cercul Militar din Roman, fiind întâmpinați de către generalul Olimpiu Stavrat, comandantul Diviziei 7 Infanterie.
La tipografia ,,Beram” din Roman s-a tipărit în anul 1914 o broșură cu titlul Spicuiri din războiul turco-bulgar din 1912 având în cuprins conferința ținută la Cercul Miltar din Roman la data de 17 ianuarie 1914 de către căpitanul I.M. Dumitrescu din Divizia 7 Infanterie.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Balcanic, în Roman au avut loc o serie de conferințe privind învățămintele desprinse în urma derulării acestei campanii militare. O astfel de conferință a fost susținută în anul 1913 în folosul Crucii Roșii de către locotenent- colonelul Nicolae Schina sub denumirea ,,Războiul și femeia”.
În anul 1911, l-a articolul 54 al bugetului Ministerului de Război s-a prevăzut un credit de 20.000 lei pentru instalarea Cercurilor Subofițerilor din București, Craiova, Galați, Focșani, Roman și Constanța. Referitor la acest lucru ministrul de război Nicolae Filipescu menționa: ,,Aceste cercuri au menirea de a contribi în mod precumpănitor asupra părții educative și chiar instructive a corpului de subofițeri”. La art.1 din ,,Regulamentul Cercului suboficerilor din garnizoana București” se arată:
Cercul suboficerilor reangajați din garnizoana București are de scop:
A desvolta între suboficerii de toate armele și categoriile, sentimental de frăție ostășească.
A le forma și desăvârși educațiunea lor militară sub toate raporturile.
A le complecta și menține potrivit situațiunei lor relațiunile dintre pozițiunea militară și cea social[…]
Prin Decizia Ministerială nr.499/1911, modificată în luna ianuarie 1912, s-a stabilit cadrul de funcționare al cercurilor militare destinate subofițerilor. Trebuie menționat faptul că garnizoana Roman a fost printre primele din țară unde s-a constituit un astfel de cerc. În incinta Cercului Militar din Roman a funcționat și o popotă de garnizoană, frecventată în principal de ofițerii și subofițerii necăsătoriți. În subordinea Cercului Militar din Roman se afla și o baie destinată cadrelor militare.
Cercul militar destinat subofițerilor din garnizoana Roman era organizat și funcționa pe aceleași principiu ca cel al ofițerilor. Acesta era pus sub președenția de onoare a comandantului garnizoanei și sub preșidenția de ordine a comandantului pieței sau a unui ofițer superior. Aceștia erau numiți în ambele cazuri de către comandantul corpului de armată, pe baza recomandărilor comandantului de garnizoană, avizat și de comandantul diviziei pe raza căreia își desfășura activitatea. Cercul Militar al Subofițerior din garnizoana Roman a funcționat în actualul local al Stării Civile.
Membrii cercurilor militare ale ofițerilor, conform normelor de funcționarrre din statut erau de patru categorii: de onoare, de drept, voluntari și fondatori. Dintre aceste categorii doar membrii de drept și membrii voluntar erau obligați să plătească o cotizație lunară ce se stabilea de către adunarea generală a cercului militar, și se cifra de regulă la aproximativ 1% din solda gradului. Aceste cotizații se achitau de către membrii de drept la caseria unităților militare unde erau angajați iar de către membrii voluntari la caseria cercului militar. Statutul de funcționare mai prevedea faptul că ofițerii rezerviști care întârziau mai mult de trei luni plata cotizației își pierdeau calitatea de membru. De asemenea, erau excluse și cadrele militare active care erau îndepărtați din rândurile armatei pentru abatari grave de la disciplina militară sau comportament dezonorant.
Cercul militar din Roman era condus de un comitet de direcție/și sau administrație format dintr-un președinte, numit de comandantul garnizoanei și mai mulți ofițeri în activitate, aleși de adunarea generală. La data de 8 februarie 1912, prin Decizia Ministerială nr. 58 cercurile militare din Botoșani, Roman, Bacău, Brăila și Turnu Severin au fost investite cu răspunderea legală cuvenită persoanelor juridice. Acest lucru se datora faptului că la acea dată se considera că aceste cercuri militare au un număr sufficient de membri și o situație materială care le permitea să funcționeze ca instituții de sine stătătoare.
În Ordinul circular nr. 1din data 2 aprilie 1913 se precizează:
[…]cercurile ofițerilor și subofițerilor din garnizoanele Bacău și Roman fiind recunoscute de persoană morală aceste cercuri în mod formal sunt puse sub autoritatea, privigherea și controlul comandamentului Diviziei și a diferitelor organe care prin delegație au asemenea drepturi și îndatoriri.
În cadrul aceluiași ordin circular semnat de către comandantul Diviziei 7 Infanterie generalul adjutant Constantin Prezan, se mai preciza că administrarea acestor cercuri militare se va executa în conformitate cu statutul acestora. Contabilitatea financiară în cadrul cercurilor militare se va ține în același mod ca la corpurile trupă și gestiunea nu va fi supusă controlului Înaltei Curți de Conturi. În continuare sunt enumerate următoarele registe ce se utilizau pentru ținerea contabilității financiare:
Registrul zilnic de primiri și cheltuieli
Carnetul casei
Livretul de soldă
Registrul de portofoliu
Registrul de referate
Comptul de gestiune
În conținutul Ordinului se mai arăta:
[…]dacă cercurile dispun de case de fer fondurile se vor păstra în aceste case, ținându-se cheile întocmaidupă regulile urmate la corpuri, iar în caz când nu dispun de case,fondurile se vorpăstra în casa corpului, de unde face parte Președintele cercului, lăsându-se casierului numai acompturile necesare reglementare.
Contabilitatea ,,în materie” se ținea în baza ,,Registrului de intrări și ieșiri”, ce se află în magazia cercului, unde erau înscrise pe categorii și capitol distinct, toate operațiunile care privesc bunurile materiale din patrimoniu. Ofițerii de serviciu la cercul militar, având denumirea de agenți, aveau obligația de a preda seviciul în baza inventarelor de materiale. Verificările și controalele la cercul militar Roman se executau de către intendenții din comandamentul Diviziei 7 Infanterie, actele încheiate în urma controalelor urmând a fi arhivate.
La data de 2 decembrie 1937 a avut loc la București, în Piața Salonului Oficial al Artelor din Șoseaua Kiseleff, în prezența M.S. regelui Carol al II lea și a Marelui Voiedod Mihai inaugurarea Monumentului Infanterie al cărui coautor a fost căpitanul architect Nicolae Georgescu, combatant în ambele războaie mondiale. Acesta a
proiectat după anul 1950 numeroase platforme industriale, printe care Fabrica de Ciment de la Bicaz și Fabrica de Cărămizi de la Roman.
La data de 27 februarie 1942, atunci când armata română se afla în plin război, generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naționale a înaintat mareșalului Antonescu un raport în care se preciza că: ,,educația spiritual,fizică și social a ofițerilor, după ce au părăsit școlile, să nu mai fie lăsată mai departe la discreția inițiativei particulae”. Urmare la acest raport, Mareșalul Ion Antonescu a promulgat Legea nr.158 din 28 februarie 1942 pentru organizarea ,,Casei Cercurilor Militare ale Ofițerilor din România”. Această instituție nou înființată a însemnat practice desființarea cercurilor militare din armata română fiind un instrument de propagandă a unei dictaturi fasciste. Această instituție ,,Casa Cercurilor Militare ale Ofițerilor din România” a funcționat până la data de 1 octombrie 1946, când a fost desființată. Începând cu acestă dată cercurile militare, printre care și Cercul Militar din Roman și-au recăpătat personalitatea juridică în conformitatea cu prevederile Legii din 29 ianuarie 1912. Între anii 1900-1920, Clubul Ofițerilor din garnizoana Roman a funcționat cu chirie în fosta casă Macarovici. La data de 12 mai 1945 la Cercul Militar din Roman a avut loc un program susținut de Fanfara Regimentului 35 Infanterie, dirijat de locotenentul Zimțea Vasile.
Clădirea în care se află astăzi Cercul Militar din Roman a fost donată în anul 1924, Ministerului de Război, de către Elena Pastia succesoarea lui Gheorghe Dumitriu Brănișteanu.
AERODROMUL MILITAR ROMAN
În luna septembrie 1911, elita aviației românești a participat la manevrele militare regale care s-au desfășurat în garnizoana Roman, sub directa supraveghiere a principelui Ferdinand al României. Cartierul General al Marelui Stat Major a fost instalat în Spitalul rural ,,Regele Carol I” din comuna Mircești. De remarcat este faptul că la aceste manevre militare de amploare, au participat pe lângă structuri militare din garnizoana Roman și unități din compunerea Corpului 3 și Corpului 4 Armată.
La aceste manevre militate executate între Roman și Pașcani au participat printre alții: maiorul Ion Macri, sublocotenentul Ștefan Protopopescu- primul aviator care a obținut brevet de zbor din armata română, sublocotenent Gheorghe Negrescu, prințul George Valentin Bibescu-fondatorul primei Școli de Pilotaj din România, locotenentul Mircea Zorileanu, locotenentul Nicolșae Capșa, și locotenentul mecanic Andrei Popovici. La manevrele militare de la Roman a participat și viitorul aviator Sever Pleniceanu, pe atunci sublocotenent în Regimentul 10 Roșiori. De remarcat este faptul că la aceste manevre militare regale au participat pe lângă ministrul de război Nicolae Filipescu, șeful Marelui Cartier General, generalul Vasile Zottu, și atașații militari ai Germaniei, Franței, Austro-Ungariei, Angliei, Rusiei, Turciei și Japoniei. Ministrul de război Nicolae Filipescu a fost cazat în palatul lui Șerban Cantacuzino de la Miclăușeni. Înaltele oficialități au dormit pe la unele familii înstărite din orașul Roman și au servit masa într-un vagon restaurant, garat în mod expres. Aparatele de zbor au aterizat pe platoul dislocat în incinta cazărmii Regimentului 14 Dorobanți, au fost întâmpinate de oficialități locale și un numerous public. A fost instalat și un hangar, în incinta cazărmii Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”.
Pe parcursul desfășurării acestor manevre regale a fost doborât recordul național de zbor de către Polihroniade Vagas. Acesta cu un aparat Farman a zburat neîntrerup între localitățile Focșani și Roman pe distanța de 138 km. A fost un zbor fără evenimente, aparatul de zbor aterizând pe platoul din curtea Regimentului 14 Dorobanți după o oră și 26 de minute. La aproximativ 45 minute, a aterizat lângă hangarul construit în curtea regimentului, venind în zbor de pe aerodromul Mărgineni din Bacău și sublocotenentul aviator Ștefan Protopopescu. Ministrul de Război, Nicolae Filipescu l-a felicitat pe aviatorul Polihroniade Vagas pentru reușitul său zbor, numindu-l: ,,un curajos și inteligent pilot, deținătorul recordului aviației în România”.
Locotenentul aviator Nicolae Capșa în timpul zborului executat în onoarea M.S. Regele Carol I a urcat până la 1200 m doborând recordul mondial de 1000 de m realizat de pilotul francez Hubert Latham în anul 1910. Sublocotenentul aviator Gheorghe Negrescu a executat recunoașteri în zona Pașcani-Valea Siretului-Valea Moldovei asupra pozițiilor deținute de Corpul 4 Armată. Pentru prestația din cadrul acestor manevre regale, regele Carol I i-a decorat pe aviatorii Gheorghe Negrescu, George Valentin Bibescu, Ștefan Protopopescu, Mircea Zorileanu și Nicolae Capșa prin Înalt Decret nr. 3369/1911 cu ,,Virtutea Militară de Aur” clasa I-a. La Iași, familiei regale i-a mai fost rezervat un spectacol aerian oferit chiar de către Aurel Vlaicu, care nu a fost invitat să participe la aceste manevre din garnizoana Roman. Pentru prestația sa acesta a fost la rândul lui decorat cu Ordinul ,,Coroana României”. La manevrele militare au participat și primii ofițeri observatori aerieni din aviația română: căpitanul Fotache Ionescu, locotenentul Druțu din arma geniu, locotenentul Rodrig Goliescu din artilerie și locotenentul Ioan Popovici din pilotaj.
Despre zborurile aviatorilor noștri militari, ziarul ,,Universul” din 26 septembrie semnala:
Ieri, la 10,00 pe un timp admirabil, lt. Capșa a făcut prima ascensiune de 45 minute, mergând în recunoaștere până la Mircești[…]De asemenea prințul Bibescu a făcut un zbor de 10 minute, virând prin apropiere și aterizând în bune condițiuni.
Manevrele militare regale desfășurate în garnizoana Roman au avut un puteric răsut național și internațional. Corespondentul militar al ziarului ,,Reichpost” din Viena scria:
[…]La manevrele regale din acest an au luat parte și cinci aeroplane ( trei Bleriot și două Farman) grupate în două secții.În timpul splendid ce a favorizat exercițiile, ele au făcut servicii excelente. Piloții români s-au prezentat ca aviatori îndrăzneți și foarte abili, succesele lor au deșteptat în mijlocul combatanților, precum și la spectatrori mult entuziasm.Acesta a culminat în ultima zi de luptă când a sosit Regele Carol I și Regina, principele moștenitor, prințul Carol și principesa Elisabeta[…]
Același ziar a avut cuvinte de laudă și despre infanteriștii români despre care scria:
Ostașul român, recrutat aproape numai din clasa țărănească este intelligent, temperat și extraordinar de rezistent. Marșul de 40 și mai mulți de kilometric la zi, sunt prestațiuni obișnuite la care nimeni nu se oprește[…]
De asemenea, Jean Cămărășescu, viitor ministru, a publicat în ,,Revista automobilă” un articol intitulat ,,Victoria celei de a cincea arme. Aeroplanele în armata română” în care consemna:
Noi românii, ne găsim azi în fața unui fapt împlinit. Ceea ce mari puteri n-ar îndrăzni să facă, a îndeplinit în scurtă vreme de micul regat dunărean, care a dovedit că nu rămâne niciodată în urmă când este vorba de progres. Aceasta se datorește câtorva ofițeri inimoși și hotărâți, se datorește mai ales grelelor sacrificii materiale făcute de prințul G.V. Bibescu, de Capșa, de Zoprileanu și ceilalți, care au în ei focul sacru al zborului.
Amenajat pe un teren viran de la periferia orașului, în zona fostei fabrici de fibre chimice, Aerodromul Militar din Roman a avut un rol important în cadrul acțiunilor de luptă desfășurate de aeronautica română în perioada celor două conflagrații mondiale . Aerodromul Militar din Roman a fost destinat la începutul anului 1918 drept teren de bază al celor două escadrile din compunerea Grupului 3 Aeronautic Român. În luna ianuarie 1918, gruparea unităților aeronautice din Moldova era următoarea: Grupul 1 Aeronautic, la Bacău, Grupul 2 Aeronautic, la Tecuci și Grupul 3 Aeronautic, la Roman.
Comandantul Grupului 3 Aeronautic era maiorul aviator Haralambie Giossanu, unul dintre cei mai bravi aviatori români din timpul Primului Război Mondial .
Grupul 3 Aeronautic Roman avea în subordine următoarele unități:
Escadrila de Recunoaștere și Bombardament Ușor F.9, dotată cu 4 avioane tip. F 40 și F. 46, cu terenul de zbor la Fălticeni;
Escadrila de Recunoaștere și Bombardament Ușor S-12, dotată cu 4 avioane Sopwith Strutter, cu terenul de zbor la Dorohoi;
Escadrila de Vânătoare N.10, dotată cu 6 avioane de vânătoare Nieuport tip XI, XVII, cu terenul de zbor la Botoșani.
În subordinea Grupului 3 Aeronautic se afla și Compania nr. 2 de Aerostație.
Compania nr. 2 Aerostație și-a câștigat un renume glorios în timpul bătăliei de la Nămoloasa atunci când observatorii aerieni au ,,reglat” tirul artileriei de câmp și a artileriei grele. Demnă de remarcat este misiunea executată de către sublocotenentul Demostene Rally din Compania a 2-a Aerostație.
În dimineața zilei de 2 iulie 1917, după ce a raportat datele necesare începerii reglajului de artilerie, balonul acestuia a fost incendiat de către un avion monoplan german de tipul Fokker. După ce a adunat la repezeală hărțile și tabela de tragere, sublocotenentul Demostene Rally a întrebuințat parașuta, fiind astfel primul ofițer român care și-a salvat viața sărind cu parașuta.
Pentru aceste fapte de arme, sublocotenentul Demostene Rally a fost decorat prin Înaltul Decret nr. 1451 din 3 octombrie 1917 cu Ordinul ,,Mihai Viteazul" clasa a III-a și de guvernul francez cu Ordinul ,,Croix de la guerre" cu doua stele. Aerostația ca armă nouă în armata română avea un rol important având în principal misiuni, în cercetarea câmpului de luptă și în reglarea tragerilor artileriei de calibru mare. Din păcate, baloanele folosite de armata română au constituit o țintă facilă pentru aviația și artileria inamicului datorită în primul rând relativei imobilități a acestora. În consecință, pierderile au fost importante, într-un interval de doar două săptămâni în intervalul 22 iunie -7 iulie 1917, Compania a 2-a Aerostație a pierdut două baloane incendiate de aviația inamcului. Din fericire, cei doi observatori aerostațieri, locotenentul Secărescu Aurel și locotenentul Dan Bădărău s-au salvat cu parașutele.
Locotenentul observator Secărescu Aurel avea să rememoreze:
Eram cu totul absorbit în scrutarea sectorului inamic, când, deodată, am fost trezit de un bâzâit ce devenea tot mai violent. Imediat a început si răpăiala mitralierelor de la sol si am înțeles ca voi fi atacat de către un avion inamic. L-am zărit numai în ultimul moment, pentru ca a apărut din direcția soarelui (deci mai greu de descoperit) si abia de am avut timp a-mi pregăti mitraliera și a trage o rafală. Ajungându-mi la ureche răpăiala mitralierelor inamicului, mi-am dat seama că trage în balon si că acesta, dintr-o clipa în alta, ar putea lua foc. Făra a mai sta pe gânduri am și sărit din nacela și, timp de mai multe secunde, pâna am simtit smucitura provocată de deschiderea parasutei, am trăit o tensiune amețitoare. Ajuns la pământ, am uitat de toate emotiile" .
În dimineața zilei de 10 iulie1917, balonul Companiei a 2-a aerostație a fost atacat de avioanele inamice venite de la Focșani. Locotenentul observator Mihail Mihalcea a rămas în balon, ripostând până la ultimul cartuș. Prin Î.D. nr. 1272 din 30 octombrie viteazul observator aerostier a fost decorat cu ordinul ,,Steaua Romaniei” cu spade in grad de cavaler.
În luptele purtate în vara anului 1917 a participat și un fiu al melegurilor romașcane, sublocotenentul aviator observator Constantin Nicolau încadrat în Escadrila F 7 din Grupul 2 Aeronautic. Acesta va consemna în memoriile sale dramatismul încleștărilor în timpul bătăliei de la Mărășești:
Satul Mărășești, nu era decât o vatră de flăcări[…]Cu cât avionul se apropia mai mult, bubuitul exploziilor se însuma într-un tunet profund, din ce în ce mai impresionant[…]Ghemuit în carlinga mea, eram martorul înmărmurit al unui tablou de groază de la care nu-mi puteam lua ochii Suprafețe întregi de teren erau acoperite cu nori negri de fum și praf, care se ridicau până la sute de metri, lumunați de străfulgerările exploziilor[…] Ici, colo se deslușeau valurile atacanților inamici, care pe msură ce înaintau, se răreau, se topeau în gropile exploziilor sau secerate de focul mitralierelor. În primele noastre linii se puteau distinge lupte corp la corp cu dușmanii care izbutiseră să ajungă până acolo[…]
În luna februarie 1918, o parte dintre piloții români din Grupul 3 Aeronautic din Roman au fost trimiși la Iași, unde au executat trecerea pe avioanele englezești de recunoaștere și bombardament de tipul ,,Sopwith Strutter” livrate de către aliați. Trebuie menționat faptul că doar o mică parte dintre aceste aparate de zbor au reușit să sosească în România, deoarece cele mai multe aveau să fie sechestrate în Rusia de către trupele bolșevice . După finalizarea școlarizării pe noile tipuri de avioane, cea mai mare parte dintre piloții români au fost repartizați la Grupul 3 Aeronautic Român. Un rol foarte important pregătirea și instruirea piloților români l-au avut aviatorii din Misiunea Militară Franceză care au sosit în România începând cu luna octombrie 1916. În cursul anului 1917, în timpul marilor bătălii pe frontul din Moldova, locotenentul Meyer, a îndeplinit funcția de adjunct tactic la Grupul 3 Aeronautic, în timp ce căpitanul de Fraguler a comandat Escadrila F 9 Farman .
În zilele de 15 și 18 martie 1918, o parte dintre piloții din Grupul 3 Aeronautic s-au deplasat de la Roman la Iași, pentru a aduce de la Rezerva Generală a Aviației, alte aparate de zbor care să intre în dotarea celor două escadrile . Semnarea tratatului de pace cu Puterile Centrale la data de 18 martie 1918, transforma practic țara noastră în colonie germană și obliga printre altele, guvernul român să demobilizeze cea mai mare parte din armată. De remarcat este faptul că în aceste condiții extrem de grele, aviația română a reușit să nu se dezorganizeze, și aparatele de zbor să rămână pe aerodromurile pe care se aflau dislocate în ziua armistițiului. În aceste condiții, a fost posibil ca intrarea trupelor române în Bucovina la data de 8 noiembrie 1918, să fie precedată de lansarea de manifeste tipărite către populația din această provincie românească, din 3 avioane Farman, din Escadrila F 9 a Grupului 3 Aeronautic, dislocat pe Aerodromul militar din Roman.
Manifestele lansate asupra localităților din Bucovina conțineau mesajul comandantului Diviziei 8 Infanterie, generalul Iacob Zadik, în care, între altele, se arăta;
Trecând hotarul ce s-a pus între noi de o soartă vitregă acum mai bine de o sută și ceva de ani, hotar care nu a putut să ne despartă niciodată și inimile, trupele române sosesc în mijlocul vostru, aducându-vă dragostea și sprijinul lor pentru libertatea înfăptuirii dorințelor născute din dreptul legitim al popoarelor, de a dispune de soarta lor.
La manșa unuia dintre cele trei avioane Farman la data de 25 octombrie 1918, care a survolat orașul Cernăuâi lansând manifeste, s-a aflat plutonierul aviator Bucur Stan, în echipaj cu căpitanul aviator Nicolae Bâscovanu. Referitor la acest zbor, într-un raport întocmit de căpitanul aviator Nicolae Bâscoveanu nota:
Când ne-am apropiat de Cernăuți, am observat două mari luminipe malul stâng al Prutului, la nord de oraș. Am spus pilotului să urce până la 450 m și am trecut prin mijlocul orașului aruncând manifestele.
După data de 10 noiembrie 1918, când regele Ferdinand a decretat noua mobilizare, piloții și servanții au răspuns la prima chemare fără nici o rezervă, deși fuseseră demobilizați în conformitate cu prevederile tratatului de pace semnat cu Puterile Centrale. Grupul 3 Aeronautic dislocat pe aerodromul din Roman cu cele două escadrile a fost repartizat Corpului 4 Armată, fiind singura formațiune de aviație din compunerea acestei mari unități. La acea dată, escadrila ,,Sopwith-12 ” era comandată de căpitanul. Racoveanu Gheorghe și avea ca piloți, printre alții, pe sergentul aviator Bărbulescu Simion, plutonierul aviator Bucur Stan și plutonierul aviator Popa Constantin. În baza Ordinului 3973 al Corpului de Aviație, s-a hotărât ca o parte din aparatele de zbor și eșalonul greu să se deplaseze pe calea ferată de pe aerodromul Roman în localitatea Someșeni, județul Cluj. De asemenea, s-a ordonat ca două aparate să rămână dislocate pe aerodromul din Roman, urmând să treacă munții în zbor atunci când vremea le va permite . Misiunea Grupului 3 Aeronautic era de a sprijini unitățile din compunerea ,,Grupului de armate general Moșoiu” în luptele purtate împotriva bolșevicilor maghiari, pentru apărarea ,,României Mari”. Urmare acestui ordin, la data de 15 decembrie 1918 comandantul escadrilei ,,Sopwith-12” căpitanul Racoveanu Gheorghe a raportat printr-o telegramă că eșalonul greu a ajuns pe terenul Someșeni de lângă Cluj .
În conformitate cu Ordinul de serviciu nr. 115 al Comandantului Grupului 3 Aeronautic, cele două avioane au decolat de pe aerodromul Roman către Cluj, la data de 22 decembrie 1918. Unul dintre aparatele de zbor a fost pilotat de către plutonierul aviator Gheorghe Stan, obsevator aerian fiind Lacrițeanu Eugen, iar cel de-al doilea, care a decolat la ora 12,00, a fost pilotat de către plutonierul aviator Popa Constantin, având ca observator aerian pe sublocotenentul aviator Motaș Constantin .
În legătură cu acest zbor plutonierul aviator Popa Constantin avea să consemneze în arhiva personală:
Împreună cu slt. Motaș Constantin, ca observator am trecut Carpații pe deasupra Ceahlăului, urcând cu avionul până la 3.000 m, cu toate că aveam un vânt puternic din direcția nord și era un ger de minus 25-28 de grade Celsius. Când am apreciat că am trecut în Transilvania și am început să execut manevrele de coborâre, m-am trezit cântând,,Pe-al nostru steag, iar Motaș mai sentimental aproape că plângea[…]
Referindu-se la rolul aviatorilor din Escadrila ,,Sopwith – 12”, în timpul operațiilor de pe Tisa, locotenent colonelul Negulescu, șeful de stat major al Grupului de armate general Moșoiu nota într-un raport:
În timpul ofensivei trupelor bolșevice maghiare, aviatorii din Escadrila S 12, în frunte cu comandantul lor, căpitanul de marină Racoveanu Gheorghe, au executat misiuni de legătură cu infanteria, recunoașteri îndepărtate în spatele liniilor frontului, bombardamente asupra transporturilor de concentrare pe căile ferate[…]Escadrila S 12 și toate avioanele puse operativ sub ordinele sale, la Grupul de nord, mi-au probat că sunt aviatori-piloți și observatori desăvârșiți din toate punctele de vedere.
În luna ianuarie 1918, în subordinea Grupului 3 Aeronautic dislocat pe Aerodromul Militar din Roman se afla și Compania a II-a Aerostație. De remarcat, este misiunea executată de sublocotenentul Demostene Rally din Compania a II-a Aerostație. În dimineața zilei de 2 iulie 1917, după ce raportează datele necesare începerii reglajului de artilerie, balonul acestuia este incendiat de către un avion monoplan german de tipul Fokker. După ce adună la repezeală hărțile și tabela de tragere, sublocotenentul Demostene Rally folosește parașuta. Astfel, acesta devine primul ofițer din aviația română care și-a salvat viața sărind cu parașuta. Locotenentul Scarlat Rădulescu, comandant al Companiei a III-a Aerostație, a fost citat în Ordinul de zi al Diviziei 7 Infanterie datorită celor 20 de baterii de artilerie descoperite de către acesta în cadrul misiunilor executate.
Aerostația militară română a avut un rol important în cadrul acțiunilor de luptă executate de armata română în timpul Războiului pentru Întregirea Națională. În pofida riscului foarte mare la care erau expuși, observatorii aerostațieri au petrecut multe ore suspendați cu baloanele, între cer și pământ, pentru a observa situația de pe front.
Demn de remarcat este faptul că din cele 269 de nume ale temerarilor aviatori căzuți în luptă, în accident de avion sau în ascensiuni cu balonul imortalizate pe cele 13 plăci de bronz ale Monumentului Aviatorilor din București, figurează la loc de cinste și eroii aviatori din Grupul 3 Aeronautic Român. În perioada interbelică, pe Aerodromul militar din Roman se executau manevre și exerciții de către aviația militară în comun cu unitățile din compunerea Diviziei 7 Infanterie dislocate în garnizoana Roman.
Eroul aviator Vasile (Ghițu) Gavriliu născut la data de 1 ianuarie 1919, la Roman, unul dintre așii aviației militate în timpul celui De-al doilea război mondial rememorează:
Pe la vârsta de 10-12 ani, fugeam la câmpul din spatele Regimentului 14 Dorobanți, unde aterizau avioanele Potez XXV venite de la Iași, pentru manevre sau exerciții de cooperare cu trupele terestre. Pentru mine acei piloți cu căști, ochelari, fulare, etc.mi se păreau niște zei și nici nu îndrăznean măcar a visa că voi ajunge vreodată ca ei.
Prin Decizia ministerială nr.1103 din 9 noiembrie 1934 s-a hotărât constituirea comisiilor ministeriale pentru controlul aplicării ,,Legii Fondului Național al Aviației”. Comitetul județean pentru garnizoana Roman era compus din următorii:
Președinte: general Ionescu V. Ștefan;
Membri: Răchițeanu Garibaldi- administrator financiar;
Apolon Andreieș;
Negrescu Emil- dirigintele Oficiului Poștal Roman;
Căpitan Dărmănescu Virgil – comandant al Legiunii de Jandarmi Roman.
În timpul celui De-al doilea Război Mondial, pe Aerodromul Militar din Roman au fost dislocate unități de aviație române din compunerea Corpului 1 Aerian Român, precum și formațiuni de aviație ale armatei germane din compunerea Flotei 4 Aeriană.
Înființarea Federației Aeronautice Regale (F.A.R.R.) aflată în subordinea Ministerului Aerului și Marinei a condus la creearea unor centre de aeromodele, unde tineretul căpăta cunoștiințele necesare construcției de aeromodele și noțiuni de aerodinamică. Un asemenea centru aflat în subordinea ,,Strajei Țării” a funcționat în perioada interbelică pe Aerodromul militar din Roman. În perioada aprilie-mai 1944 forțele de aviație române și germane destinate pentru apărarea teritoriului național erau organizate pe trei sectoare de vânătoare. Pe Aerodromul Militar din Roman erau dislocate subunități de aviație operativă aparținând Corpului 1 Aerian Român. Registrul de operații al Diviziei 7 Infanterie consemnează faptul că:
La data de 7 aprilie 1941 sosește la Roman, o patrulă de vânătoare sub comanda locotenentului aviator Teodorescu Ioan, care, confom ordinului Armatei a 4-a va interveni în cazul survolării teritoriului de către aviația sovietică”.
În cadrul acțiunilor de luptă purtate de Divizia 7 Infanterie în prima bătălie de la Târgu Frumos, în sprijinul forțelor terestre româno-germane a participat și escadrila de avioane Henschel Hs-129 dislocată pe Aerodromul militar din Roman. Datorită pierderilor mari în personal navigant înregistrate pe frontul de Est a fost necesară completarea efectivelor, prin încadrarea cu personal și obținerea de brevete de zbor și de observator aerian. Sublocotenenții de rezervă Sperj A. Celestin și Obogeanu I. Nicolae, ambii din Regimentul 8 Artilerie ,,Roman” au obținut în urma trecerii probelor, brevete de observator aerian, în baza Deciziei ministeriale nr. 48 din 06 iulie 1942.
Generalul de flotilă aeriană (r) inginer Vasile Gavriliu, pe front locotenent aviator, comandant al Escadrilei 56 vânătoare consemnează:
[…]De la Lepetika, după o trecere iar prin Nicolaev( 7 februarie-13 martie) unde timpul a fost cu ninsori abundente, la 13 martie 1944 grupul s-a deplasat la Odessa. După mai multe misiuni de însoțire a aviației noastre de asalt și bombardament, pe data de 5 aprilie1944, grupul nostrus-a deplasat în țară la Tecuci. Aici am început să acționăm cu o mai mare îndârjire fiind pe frontul nostru de la Iași, Tg. Frumos, Pașcani. Pentru a avea o autonomie de zbor mai mare în zona frontului, s-a acționat și de pe terenurile de lucru de la Gherăiești-Bacău, Roman, Iași și de pe terenul de la Huși[…]Pe 22 mai 1944, într-o luptă dusă alături de coechiperul meu obișnuit adjutantul aviator E. Bălan împotriva unei formații de vânătoare inamice, am reușit să dobor un avion Aircobra(P-39) la nord-est de Tg. Frumos[…]Altă dată, lângă Roman pilotul protejat tot așa de noi, a fost găsit ulterior și adus la Grupul nostru la Tecuci[…]
Generalul maior aviator în retragere Mircea Acojocăriței rememorează un episod de luptă aeriană din cel de-Al Doilea Război Mondial la care au participat și avioane de vânătoare dislocate pe aerodromurile militare dislocate pe raza orașului Roman:
În ziua de 3 mai 1944, conform ordinului primit de la Grupul 4 Bombardament, Escadrilele 76 Los (echipajul era format din subsemnatul, comandant de bord, adjutantul aviator stagiar Ilie Nuțiu, pilot, sergentul Sabin Giurgiu, radiotelegrafist și mitralior și sergentul Ioan Borșa mitralior) și 78 He 11 H6 au bombardat comuna Boldești, situată la 10 km de Pașcani, în care se aflau concentrate trupe și tancuri sovietice. În această misiune am fost însoțiți, din zona Roman de două patrule de 8 avioane de vânătoare Messerschmitt 109 G pilotate de aviatori români. După executarea misiunii ne-au atacat avioanele de vânătoare sovietice de tipul IAK[…]
Într-un interviu acordat istoricului militar Sorin Turturică, publicat în revista ,,Culorile trecutului-Secvențe de istorie românească” în anul 2012, generalul în retragere Ioan Dicezare relatează că în contextul în care sovieticii au spart frontul în Moldova la 20 august 1944, întreg Grupul 7 Vânătoare a fost dislocat pe Aerodromul militar din Roman. La Roman, s-a deplasat escadrila de la Pipera și cele două escadrile de la Boteni aflate în subordinea Grupului 7 Vânătoare. Pe Aerodromul militar din Roman se afla dislocat și escadrila Grupului 9 Vânătoare comandată de Bâzu Cantacuzino Acesta fusese numit la comanda Grupului 9 Vânătoare după ce căpitanul aviator Alexanmdru Șerbănescu, a căzut eroic la datorie la data de 18 august 1944.
Generalul în retragere Ioan Dicezare rememorează:
Eu am lăsat avionul în grija mecanicilor și am plecat și eu la restaurant. Când m-au văzut, au început să râdă: Ce faci Di Cesare, ai venit și tu? Am mâncat cu ei și ne-am întors la aerodrom. Tocmai atunci se apropia de noi aviația sovietică de asalt. Vedeam că atacau o poziție românească dincolo de Roman. Vreo zece dintre noi au decolat și s-au luptat cu sovieticii. Când a venit rândul patrulei mele să decoleze, am fost opriți. Venise ordin de la București să ne deplasăm imediat la Tecuci. Am așteptat să se întoarcă din misiune avioanele și am plecat la Tecuci. În dimineața zilei de 23 august eram acolo. Țin minte că am făcut o misiune pe la Vaslui. Acolo ajunseseră sovieticii și eu, cu o patrulă, am făcut protecția unor bimotoare românești de asalt. Reîntorși la Tecuci, vine un nou ordin de la căpitanul Pretorian, care era adjunctul generalului Ermil Gheorghiu, din Comandamentul Forțelor Aeriene, să ne mutăm pe Focșani.
La rândul său, domnul general aviator în retragere Ioan Dobran din Grupul 9 Vânătoare consemnează aterizarea pe Aerodromul militar din Roman la data de 20 august 1944:
Ajungem cu Ju-urile la timp și aterizăm în bune condiții pe micul teren de la Roman care are o lizieră învecinată cu cimitirul orașului. Ne instalăm camuflați sub pomi aproape de cavouri care servesc la nevoie drept adăposturi. De fapt ne instalăm chiar în locul Grupului 3 din Flotila 52 a lui Hrabach, grup comandat de Bacon, maiorul cu cele mai multe victorii într-o singură zi care acum e în spital doborât la rândul lui de un Aircobra, tot aici pe frontul Iașului. Se ordonă o primă misiune. Însoțite de Henschel-e la Podul Iloaiei și Târgul Frumos, localități între care rușii au spart frontul, și înaintează spre sud cu infanteria[…]
La data de 21august 1944 domnul general aviator în retragere Ioan Dobran consemnează în jurnal:
[…]Zi cum era de așteptat, de activitate intensă. Zburăm pe capete. De abia vii dintr-o misiune și pleci în alta. La prima însoțire susținem o luptă aeriană grea cu La – uri și nu a lipsit mult ca să fiu doborât. M-am băgat iar de unul singur într-un vălmășag de La – uri și IL 2 – uri care atacau o coloană de-a noastră pe o șosea și crezând că sunt urmat de celula a doua care fusese cu mine, m-am trezit singur cu un La în spate, cam pe la 400 m. La întoarcere găsesc pe teren pe ministrul nostru al aerului, pe generalul Jienescu[…]Către ora 14, o formație de IL 2 –uri se apropie pe valea Moldovei către Roman, dar ocolesc orașul pe la vest și bombardează șoseaua și calea ferată între Roman și Bacău[…]
La data de 22 august 1944, situația devenise foarte dificilă în garnizoana Roman. Domnul general aviator în retragere Ioan Dobran consemnează:
Situația devine din ce în ce mai critică. Singură valea Siretului se mai menține[…]Spărtura de la Iași a luat proporții mari. Au interceptat calea ferată Buhăiești-Roman și vor coborî probabil pe Bârlad spre Vaslui, ca să taie posibilitatea retragerii trupelor de la Iași. Din marginea aerodromului nostru, de aici de la Roman, se vede unde ataca Henschel-ele, peste dealuri spre satul Doljești. Nu mai vorbesc de artilerie care a început să se amplaseze chiar pe marginea terenului nostru. La fel și tancurile românești oprite de nemți, pentru că se retrăgeau cam prea pripit, sunt puse în poziție tot aici în marginea terenului completând artileria[…]Seara ca ultimă misiune de pe Roman, facem însoțirea Ju-urilor care ne transportă totuși la Tecuci după trei zile de activitate aici…și eu care în prima zi pusesem oamenii să sape adăposturi[…]n-aș fi crezut pentru nimic în lume cî s-ar fi putut întâmpla un astfel de dezastru.
La data de 23 august 1944, domnul general aviator în retragere Ioan Dobran consemnează:
[…]De la Buhăiești zburăm tot cu burta pe pământ spre Roman. În câteva puncte au depășit cu mult calea ferată. La Târgul Băcești, un foc viu de ACA ne ia în primire…Ca în vis urcăm creste, sărim văi și în câteva clipe suntem în afara bătăii lor. La Roman capul de pod se păstrează intact.Cel puțin aici, Siretul, e o barieră peste care nu s-a trecut. Pe aerodrom, nici o mișcare, în afară de tancurile amplasate pe margine cu fața spre est și nord[…]
Pe raza orașului Roman a mai funcționat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe lângă Aerodromul Militar de la periferia de nord, și un aerodrom de rezervă al aviației germane, dislocat între localitățile Cordun și Simionești. La data de 1 septembrie 1944, Corpul 1 Aerian Român aflat sub comanda generalului aviator Emanoil Ionescu s-a deplasat către Sibiu, stabilindu-și Punctul de comandă în localul Regiunii 1 Aeriene, pe care a luat-o în subordine. Această mare unitate aeronautică română, a participat la întrega campanie din Vest a armatei române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Datorită poziției strategice deținute, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a existat și un proiect de transformare a aerodromului din Roman în aeroport militar. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe Aerodromul Militar din Roman au funcționat până în anul 1964 structuri de aviație utilitară. În cele din urmă, acesta a fost dezafectat, și terenul a intrat în circuitul agricol.
Aviatori militari în garnizoana Roman:
Radu Beller
Locotenentul aviator Radu Beller, născut la data de 12 noiembrie 1898 la Roman a fost ginerele omului politic Vasile Cantacuzino, fost prefect de Roman. După intrarea României în Războiul de Întregire, Radu Beller s-a înrolat ca soldat voluntar și a urmat cursurile Școlii militare de pilotaj de la Botoșani. Datorită abilităților dovedite, a fost trimis la un curs de pregătire și perfecționare în Franța, în urma absolvirii căruia obține brevetul de pilot de vânătoare. A participat în războiul de apărare al Franței din 1917 și apoi la diferite concursuri și curse internaționale.
Radu Beller este unul dintre cei cinci aviatori români voluntari care s-au înrolat în ,,Legiunea străină” în Primul Război Mondial. Din 1914, momentul declanșării Primului Război Mondial, si până în 1918, cea mai mare parte a efectivelor din ,,Legiunea străină” a fost detașată în Franța pentru operațiunile de stopare a ofensivei trupelor germane. Radu Beller, a fost alături de Alexandru Danielescu și Ioan Romanescu, unul dintre cei trei aviator români care au părăsit țara alături de Misiunea Militară Francezà și s-au înrolat în ,,Legiunea străină”. Ioan Romanescu va consemna: ,,La Murmansk, am semnat un angajament în ,,Legiunea străină” pentru toată durata războiului. Dacă ne-ar fi lăsat la Murmansk, am fi fost prinsi de bolsevici”.
După încheierea Primului Război Mondial, Radu Beller revenit în țară, a fost încadrat mai întâi la Grupul 4 Instrucție Tecuci și ulterior la Grupul 1 Recunoaștere Iași. În anul 1921 demisionează din armată și se angajează ca pilot recepționer la fabrica de avioane IAR Brașov, calitate în care participă la numeroase raiduri aeriene. În aprilie 1931 a participat împreună cu locotenent-comandorul Traian Buduloiu, prințul George Valentin Bibescu și mecanicul englez John Hunt la un raid aerian până în India. Acest zbor a început la 10 aprilie de la Paris și a urmat traseul Roma-Atena-Alep-Bagdad-Karachi-Jodpour, cu escalele planificate. În timpul unui zbor aviatic executat la data de 17 aprilie 1931 echipajul aflat la bordul unui Fokker trimotor, a decolat de la Jodpour în direcția Alahhabad-Calcutta. La altitudinea de 2500 metri, avionul a fost atacat de un cârd de vulturi. Avionul a fost cuprins de flăcări datorită spargerii unui rezervor și pilotul a fost nevoit să aterizeze forțat în localitatea Benares din India. Toți membrii echipajului au fost răniți sau au suferit arsuri. Pilotul Traian Buduloiu a fost internat câteva luni într-un spital englez, iar prințul George.Valentin Bibescu a avut un picior fracturat.
Radu Beller a decedat la data de 30 aprilie 1931 într-un spital din Benares, datorită arsurilor grave pe care le-a suferit. Acesta a fost îngropat într-un cimitir militar britanic din zona orașului Benares. Pe mormântul său era scris: „Lieutenant pilote aviateur Radu Beller, tombé au champ d'honneur en service commande, le 17 mai 1931”. În semn de recunoștiință o stradă din București, poartă numele eroului aviator romașcan.
În Biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh" din Hoisești, județul Neamț, ctitorită de Vasile Cantacuzino, în jurul anului 1870, lângă conacul boieresc, a fost pictată o pisanie cu ctitorii bisericii, printre care se află și numele aviatorului Radu Beller.
Nicolae Capșa
Maiorul aviator Nicolae Capșa , născut la data de 17 octombrie 1883 la București, a fost pilot și instructor de zbor. A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și cavalerie din București la data de 1 iulie 1916. S-a numărat printre primii patru piloți militari care au efectuat un zbor complet la data de 18 august 1911. De asemenea, a participat la manevrele din toamna anului 1911, de la Roman, fiind decorat cu medalia ,,Virtutea Militară” de aur de pace ,,pentru curajul și devotamentul ce a arătat în conducerea aeroplanului”.
În anii Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de instructor la Școala Militară de Pilotaj, dar a executat și diferite misiuni de recunoaștere pe linia frontului.În primăvara anului 1917 a fost numit comandant al Grupului 3 Aeronautic de la Galați, fiind decorat cu Ordinul ,,Steaua României”, ,,pentru priceperea și destoinicia cu care a condus Grupul în timpul luptelotr din vara anului 1917”. Aviatorul Nicolae Capșa a încetat din viașă în urma unui accident aviatic petrecut la data de 27 iulie 1918 pe aerodromul Tecuci, la un zbor de antrenament. Eroul se afla la manșa unui avion de vânătoare Bebe-Nieuport, care a a intrat în vrie și nu a mai putut fi redresat.
Haralambie Giossanu
Haralambie Giossanu, născut la 10 februarie 1880 în orașul Piatra-Neamț a fost unul dintre cei mai prestigioși aviatori români. A fost fiul colonelului Grigore Giossanu, comandant al Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”. În anii Primului Război Mondial în calitate de comandant de escadrilă, s-a remarcat printr-un curaj deosebit în luptă și printr-un spirit organizatoric desăvârșit. Între anii1907-1909 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, fiind avansat la gradul de sublocotenent la data de 1 iulie 1909, și repartizat la Regimentul de artilerie din Bacău. Atras de aviație, a urmat Școala Militară de Pilotaj de la Cotroceni, în urma absolvirii căreia a obținut brevetul de zbor nr. 23 la data de 13 mai 1913.
La intrarea României în Războiul de Întregire Națională, Haralambie Giossanu a fost numit comandant al Grupului 4 escadrile care acționa pentru Armata de nord. A executat primele recunoașteri ofensive în ziua de 16-29 septembrie 1916 pe Valea Oituzului, ulterior fiind numit la comanda Escadrilei de recunoaștere Farman dotată cu două avioane F.40.În ziua de 30-13 octombrie 1916, a cerut transferul la Grupul 3 Aviație București, datorită faptului că a intrat în conflict cu colonelul Iacob Zadik, șeful de stat major al Armatei de Nord, care i-a pretins să execute misiuni de recunoaștere sub un plafon de 200 m.
La data de 20-1 noiembrie 1916 a fost avansat la gradul de căpitan și a fost mutat pe terenul de zbor de la Bacău. În prima jumătate a anului 1917, a executat de pe Aerodromul Militar din Piatra-Neamț, numeroase misiuni de recunoaștere și fotografiere a dispozitivului inamic. A fost avansat la gradul de maior la 12 septembrie 1917 și numit ajutor tactic al Grupului 2 Aeronautic. Pentru faptele de arme dovedite în luptele din vara anului 1917 a fost decorat la data de 9 aprilie 1918 cu ordinul ,,Steaua României” cu spade în gradul de cavaler, ,,pentru destoinicia cu care și-a condus escadrila în timpul campaniei din 1917”.
La data de 1 ianuarie 1918, a fost numit comandant al Grupului 3 Aeronautic care avea ca teren de bază Aerodromul Militar din Roman. După încheierea războiului, a îndeplinit funcții importante în aviația militară iar la data de 6 iunie 1938 a fost avansat la gradul de general de escadră aeriană. Constantin Nicolau scria despre Haralambie Giossanu în lucrarea Proba de foc, Editura Albatros, București, 1983: […]Întodeauna zbura cot la cot cu tinerii lui subalterni, rezervându-și misiunile cele mai grele. Iată de ce subalternii aveau un cult pentru el[…]
Haralambie Giossanu a încetat din viață la București, la data de 6 mai 1962.
Vasile Niculescu
Vasile Niculescu s-a născut la data de 21 noiembrie 1891 în orașul Fălticeni. A urmat cursurile Seminariului Teologic, și la data de 24 ianuarie 1915, s-a înrolat în armată, urmând cursurile de pilotaj de la Băneasa. Pe când era elev la Seminarul Teologic a participat ca spectator la manevrele militare de la Roman din anul 1911. Mai târziu, Vasile Niculescu avea să se confeseze:
M-a fascinat zborul de mic copil și am văzut pentru prima dată aeroplanele la manevrele militare din toamna anului 1911, care se desfășurau în zona noastră. În Școala de pilotaj l-am avut conducător pe George Valentin Bibescu-un adevărat prinț al zborului.
A obținut brevetul militar de pilot nr. 61 la data de 15 august 1915, și prin ordin al ministrului de Război a fost avansat la gradul de plutonier aviator și repartizat la Corpul de Aviație. După intrarea României în Primul Război Mondial a funcționat ca instructor de zbor în cadrul Școlii de pilotaj de la Bârlad, și a fost avansat la gradul de sublocotenent la data de 1 noiembrie 1916. Vasile Niculescu a plecat pe front la cerere și a fost repartizat la Escadrila F.4 din Grupul 2 Aeronautic de la Tecuci. În timpul războiului, a executat numeroase misiuni de luptă, dar cea mai importantă misiune rămâne zborul executat de la aerodromul Mărgineni la Blaj la data de 23 noiembrie 1918. Această misiune executată la comanda guvernului român aflat în refugiu la Iași, pentru transportarea documentelor unirii către Consiliul Național Român Central din Transilvania, a rămas în istorie drept zborul ,,Marii Uniri” .
La data de 22 octombrie 1926 a părăsit aviația și a fost transferat la cerere la Centrul de Recrutare din Rădăuți. La data de 31 octombrie 1937, a fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan, ca urmare a demisiei sale din armată. A fost decorat cu Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” clasa ,,Crucea de Fier” cu două barete.
Vasile Niculescu a încetat din viață în anonimat, la data de 24 aprilie 1981, și a fost înhumat în cimitirul din Rădăuți.
Gheorghe Rujinschi
Gheorghe Rujinschi, s-a născut la 20 mai 1879 în satul Bătia, plasa Piatra din județul Neamț. A urmat între anii 1897-1899 Școala Militară de Artilerie și Geniu din București. În urma absolvirii, a fost înaintat la gradul de sublocotenent și repartizat în Regimentul 11 Artilerie. La data de 14 martie 1916, a fost avansat la gradul de maior și a fost numit locțiitor al Corpului de Aviație român. La 5/18 mai 1916, a fost numit comandant al Corpului de Aviație român, funcție pe care o ocupă până la data de 1 ianuarie 1917. După această dată, a îndeplinit o funcție de stat major la Marele Cartier General și subșef de stat major al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. În baza Înaltului Decret nr. 1365 din 18 noiembrie 1917 a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a:
Pentru vitejia de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunii încredințate de comandantul diviziei de a verifica situația trupelor în calitate de ofițer de stat major, când trecând printr-un puternic foc al inamicului și aflat în fruntea unor unități, a participat la atacul poziției de la Cireșoaia.
În perioada interbelică a devenit senator în Parlamentul României, poziție din care a sprijinit modernizarea și dotarea aeronauticii. A fost avansat la gradul general de brigadă în rezervă la data de 10 mai 1929.
Gheorghe Racoveanu
Gheorghe Racoveanu s-a născut la 30 noiembrie 1890 în București. În urma absolvirii Școlii de Ofițeri de Marină, a fost avansat sublocotenent la data de 2 iunie 1911. La data de 1 aprilie 1916, a fost trecut în Corpul de Aviație, iar la data de 28 februarie 1918, în urma absolvirii Școlii de pilotaj a obținut brevetul de pilot nr.118. În foaia calificativă întocmită pentru perioada 1 martie-1 aprilie 1918 de către comandantul Grupului 3 Aviație, maiorul aviator Haralambie Giossanu se arată:
Intrat în campanie ca elev-pilot al Școlii de aviație, întârzie antrenamentul din cauza deselor deplasări ale acestei școli de la București, Bârlad, Botoșani și Odessa. Termină în sfârșit antrenamentul pe avionul Sopwith și este repartizat la Grupul 3 Aviație unde se prezintă la data de 1 martie 1918, luând comanda Escadrilei S 12 […]
Trebuie menționat faptul că la acea dată, terenul de bază al Grupului 3 Aeronautic român se afla dislocat pe Aerodromul militar din Roman. Gheorghe Racoveanu a îndeplinit această funcție până la 10 mai 1918 și după declanșarea celei de-a doua mobilizări a armatei române, când a participat la luptele purtate de armata română în Transilvania, pentru apărarea ,,Marii Uniri”. Escadrila S.12 a fost pusă operativ sub ordinele Diviziei 7 Infanterie Roman, apoi la dispoziția ,,Grupului general Moșoiu”. La data de 30 martie 1918, Gheorghe Racoveanu împreună cu observatorul aerian Constantin Nicolau a executat fotografii aeriene în zona Străzii Mari și a Halei Centrale din Roman.
În foaia calificativă întocmită în anul 1919, căpitanului aviator Gheorghe Racoveanu, de către generalul Traian Moșoiu se arată:
[…] S-a distins în mod deosebit prin recunoașteri îndrăznețe ce a făcut pe frontul inamic în regiunea Miskole în cursul lunii mai și iunie 1919. A executat în mai multe rânduri bombardamente asupra punctelor de concentrare ale inamicului la Fuzes-Abonyși Miskolc. A dat lupte aeriene și a mitraliat coloanele inamice cu mult succes. Merită toată convingerea caracterizării de ofițer aviator eminent și propunerea de înaintare excepțională la gradul de locotenent comandor.
Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu numeroase ordine și medalii: ,,Steaua României ”cu spade în grad de cavaler ,,Coroana României” cu spade în grad de cavaler și panglică de ,,Virtute Militară” și medalia ,,Avântul țării”.
Gheorghe Racoveanu s-a stins din viață la data de 19 septembrie 1922.
Constantin Popa
Constantin Popa s-a născut la 25 februarie 1894 în comuna Tanșa, plasa Negrești, județul Vaslui. La data de 24 ianuarie 1915 s-a înrolat voluntar în armată și a fost repartizat la Batalionul de specialități, aflat în subordinea Inspectoratului General al Geniului și Aeronauticii.
A urmat Școala Militară de Pilotaj de la Cotroceni în urma absolvirii căreia a obținut brevetul de pilot nr. 54 din 20 iunie 1915. La data de 21 ianuarie 1916, a fost avansat la gradul de caporal și transferat la Corpul de Aviație ca pilot de front. La intrarea României în Primul Război Mondial, Constantin Popa era încadrat și executa misiuni de luptă pentru Grupul 3 Escadrile din București. A fost avansat la gradul de plutonier la data de 1 decembrie 1916 în baza Ordinului de zi nr.661 al Corpului de Aviație român.
La data de 1 octombrie 1917 a fost repartizat la cerere în Escadrila de bombardament B.M. 8, dotată cu bombardiere Breuguet și Breuguet Michelin. În urma armistițiului și păcii de la Buftea – București a fost demobilizat, și reangajat la data de 1 septembrie 1918 la Grupul 3 A viație în cadrul escadrilei ,,Sopwith-12” care avea terenul de bază pe Aerodromul militar din Roman. La acea dată, escadrila ,,Sopwith-12” era comandată de căpitanul aviator Racoveanu Gheorghe. Grupul 3 aeronautic a primit ordin de dislocare de la Roman în Transilvanie în sprijinul marilor unități de infanterie în lupta pentru apărarea ,,Marii Uniri”.
În conformitate cu Ordinul de serviciu nr. 115 al Comandantului Grupului 3 Aviație, un avion pilotat de plutonierul aviator Popa Constantin a decolat de pe aerodromul Roman către Cluj la data de 22 decembrie 1918 ora 12,00. Referitor la acest zbor, plutonierul aviator Popa Constantin avea să consemneze în arhiva personală:
[…]Împreună cu slt. Motaș Constantin, ca observator, am trecut Carpații pe deasupra Ceahlăului, urcând cu avionul până la 3000 m, cu toate că aveam un vânt puternic din direcția nord și era un ger de minus 25-28 de grade Celsius. Când am apreciat că am trecut în Transilvania și am început să execut manevrele de coborâre, m-am trezit cântând ,,Pe-al nostru steag, iar Motaș mai sentimental aproape că plângea[…]
Pentru curajul dovedit în timpul campaniei din Ungaria din anul 1919, a fost decorat în baza Î.D. nr. 2189 din 6 iunie 1919 cu medalia ,,Bărbăție și credință” cu spade clasa a II-a ,,pentru că a executat misiuni periculoase în liniile inamice în anul 1919” precum și cu Ordinul ,,Virtutea Aeronautică”, clasa ,,Crucea de Aur”. După încheierea Primului Război Mondial, a urmat Școala Militară de Aeronautică de la Pipera, fiind avansat locotenent la data de 28 septembrie 1926. A activat în Direcția Aviației Civile cât și în cadrele active ale Aeronauticii Militare, fiind avansat la gradul de locotenent- comandor. Constantuin Popa a încetat din viață în anul 1984, la vârsta de 94 de ani.
Bucur Stan
Bucur Stan, a fost unul dintre cei mai buni aviatori militari români provenit din rândul subofițerilor. A urmat Școala Militară de Pilotaj de la Cotroceni în urma absolvirii căreia a obținut brevetul de pilot nr. 37 din 24 noiembrie 1914. La intrarea României în Războiul de Întregire, plutonierul aviator Bucur Stan a a fost repartizat în Escadrila Breguet din Grupul 2 escadrile, iar după reorganizarea aviației române la sfârșitul anului 1916, a fost repartizat la Escadrila de recunoștere bombardament ușar F.2-Grupul 1 Aeronautic din Bacău. La data de 1 octombrie 1917 a fost avansat la gradul de ajutor de sublocotenent, primind în dotare un avion nou, Farman 40 cu nr. 3274.
În luna februarie 1918, era încadrat la Grupul 3 Aeronautic și se antrena pe avioane de recunoaștere și bombardament Sopwith Strutter pe Aerodromul militar din Roman. A pilotat împreună cu căpitanul aviator Nicolae Bâscoveanu la data de 25 octombrie 1918 unul dintre cele trei avioane care au decolat de pe aerodromul militar din Roman și au lansat manifeste în Bucovina. Referitor la acest zbor, într-un raport întocmit de căpitanul aviator Nicolae Bâscoveanu nota:
Când ne-am apropiat de Cernăuți, am observat două mari luminipe malul stâng al Prutului, la nord de oraș. Am spus pilotului să urce până la 450 m, și am trecut prin mijlocul orașului aruncând manifestele.
Bucur Stan a fost decorat cu Ordinul ,,Virtutea Militară” cu spade clasa a II-a. În brevetul de decorare se arata:
În această zi, plutonierul aviator Bucur Stan s-a interpus cu avionul ce-l pilota, fără nici o ezitare, între un avion amic și unul inamic, mai puternic, salvând printr-o luptă de o rară abilitate dată între Mărăști și Pralea pe camarazii săi.
Eroul și-a pierdut viața la data de 12 iunie 1919, atunci când aflat la bordul unui avion de recunoaștere de captură, aparatul a fost avariat grav de către inamic, și a explodat la contactul cu solul.
Simion Bărbulescu
Simion Bărbulescu s-a născut la 10 aprilie 1893, în comuna Goleasca, satul Mârșa, județul Vlașca. A obținut brevetul de pilot nr.66 la data de 20 august 1915, în urma absolvirii Școlii Militare de Pilotaj de la Cotroceni. La data de 1 aprilie 1916, a fost avansat la gradul de caporal și a fost repartizat la Corpul de Aviație român. La intrarea României în Primul Război Mondial, Simion Bărbulescu făcea parte din personalul navigant al Escadrilei ,,Voisin” din Grupul 1 escadrile, iar ulterior a fost mutat la Escadrila ,,Mircea Vodă”
A îndeplinit în cursul anului 1917 și funcția de pilot-recepționer la Rezerva Generală a Aviației din Iași, iar ulterior a făcut specializarea pe bombardierele Breguet și Bregu-Michelin la Școala militară de aviație de la Botoșani. Este demn de remarcat faptul că prima misiune pe bombardierul Breguet a îndeplinit-o la data de 29-11 septembrie 1917. A fost avansat plutonier în rezervă la data de 1 iunie 1918, iar la data de 28 octombrie 1918, a fost avansat la gradul de sublocotenent. La acea dată, sublocotenentul Simion Bărbulescu era încadrat la Grupul 3 Aviație în cadrul escadrilei ,,Sopwith -12” care avea terenul de bază pe Aerodromul militar din Roman.
A participat și la campania militară a armatei române din Transilvania din anul 1919, în cadrul escadrilei ,,Sopwith -12” comandată de comandorul de marină aviator Gheorghe Racoveanu, care în foaia calificativă pe anul 1919 îl aprecia astfel:
Sublocotenentul Bărbulescu a suportat cu bine greutățile campaniei.Destul de inteligent, cu o bună educație civică și militară. Bun pilot, cu ocazia diferitelor misiuni în Transilvania, în 1919, a avut ocazia să se distingă îndeajuns pentru care a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”cu spade în gradul de cavaler și panglică de ,,Virtute Militară”. A adus de la Arad mai multe avioane Berg și Brandenburg în zbor, fără să urmeze o școală specială pentru pilotarea acestor aparate.
A fost decorat în baza Î.D. nr. 2189 din data de 6 iunie 1919 cu Ordinul ,,Coroana României ” cu spade în gradul de cavaler și panglică de ,,Virtute Militară” ,,pentru curajul cu care a executat numeroase zboruri deasupra liniilor inamice, îndeplinindu-și misiunea, deși uneori timpul era cu totul nefavorabil zborului”. A mai primit următoarele ordine și medalii: ,,Bărbăție și credință” cu spade clasa a II-a ,,Crucea comemorativă” a războiului 1916-1918, Medalia ,,Ferdinand” cu panglică, Ordinul ,,Victoria” și Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” cu spade clasa ,,Crucea de Aur”.
Demostene Rally
Demostene Rally, născut la 7 decembrie 1893 la Brăila a fost primul ofițer român din Aeronautica militară care și-a salvat viața sărind cu parașuta dintr-un balon captiv în flăcări. A urmat Școala de Observatori Aerieni și a fost repartizat la Compania a 2-a de Aerostație, care lupta pe frontul de la Nămoloasa. În ianuarie 1918, Compania a 2-a Aerostație se afla în subordinea Grupului 3 Aeronautic român care se afla dislocat pe Aerodromul militar din Roman.
Pentrui faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în gradul de cavaler și panglică de ,,Virtute Militară”, cu Ordinul ,,Crucea de Război” cu lauri și cu Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” cu spade clasa ,,Crucea de Aur”.
Ioan Dicezare
Ioan Dicezare s-a născut la data de 18 august 1918, la București, din tată italian și mamă româncă. S-a remarcat ca unul dintre cei mai buni piloți de vânătoare de pe Frontul de Răsărit, între anii 1941-1943, cu 19 victorii aeriene și aproximativ 300 de misiuni de luptă. După data de 23 august 1944, până la încheierea războiului, a luptat împotriva aviației germane. După instaurarea regimului comunist în România, a fost trecut în mod abuziv în rezervă, și în perioada 1948 – 1949, a fost deținut politic, închis, fără proces, la Pitești. Într-un interviu acordat istoricului militar Sorin Turturică, de la Muzeul Aviației, Ioan Dicezare, rememoreză aspecte din misiunea pe care a executat-o în luna august 1944, pe Aerodromul Militar din Roman.
Generalul de flotilă aeriană în retragere Ioan Dicezare a decedat la data de 10 august 2012, la București.
Constantin (Bâzu) Cantacuzino
Constantin(Bâzu) Cantacuzino, născut la data la data de 11 noiembrie 1905, a fost unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al Doilea Război Mondial. La data de 20 august 1944, Constantin (Bâzu)Cantacuzino, aflat la comanda Grupului 9 Vânătoare a aterizat pe Aerodromul Militar din Roman și a executat misiuni de luptă împotriva aviației sovietice. În baza Înaltului Decret nr. 3266 din 20 decembrie 1943, căpitanul aviator Constantin Cantacuzino, comandantul Escadronului 53 Vânătoare din Grupul 7 Vânătoare a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”: ,,Pentru curajul, energia și priceperea cu care a executat peste 240 misiuni”.
Constantin Cantacuzino (Bâzu), a decedat la data de 26 mai 1958 în Spania.
Ioan Stratulat-Dobran
Generalul de flotilă aeriană (ret) aviator Ion Dobran, născut la data de 5 februarie 1919 în localitatea Vrănești, fostul județ Muscel este unul dintre așii aviației de vânătoare române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1939 a absolvit Liceul Militar ,,Mihai Viteazul” din Târgu Mureș, și între anii 1939-1941 a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Aviație de la Cotroceni din București. Dpă ce a obținut brevetul de pilot de vânătoare categoria I (pilot de război) la Centrul de Perfecționare a Zborului-Ghimbav din Brașov, a urmat cursul de trecere pe avionul Messerschmitt Me 109 G la Tiraspol în perioada aprilie-august 1943. A fost comandantul Escadrilei 48 Vânătoare (albastră) din Grupul 9 Vânătoare și a executat 340 misiuni la inamic, 74 lupte aeriene, 10 victorii aeriene și un avion inamic distrus la sol. A fost doborât de trei ori și a scăpat cu viață, fără a fi rănit și fără să cadă prizonier la inamic. În lucrarea memorialistică Jurnalul locotenentului Dobran publicată în anul 2010 la Editura Modelism, veteranul de război consemnează aterizarea pe Aerodromul militar din Roman la data de 20 august 1944.
Generalul Ion-Stratulat Dobran fost decorat cu Ordinul ,,Coroana Românie” cu spade, clasa a V-a, Ordinul ,,Steaua României” cu spade, clasa a V-a, Cavaler cu panglică de Virtute Militară, Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur cu prima și a doua baretă și panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Cavaler, cu prima și a doua baretă de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Ofițer cu panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Leul Alb” cehoslovac, Medalia ,,Victoria” sovietică, Medalia ,,Eliberarea de sub jugul fascist”, Ordinul ,,Steaua R.P.R.” clasa a V-a și Medalia ,,Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”. Prin Raportul special nr. 511 din 12 noiembrie 1944 al Grupului 9 Vânătoare a fost propus pentru decorarea cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a.
La 23 ianuarie 2010, la Muzeul Aviației din București, a avut loc după mai bine de 65 de ani, întâlnirea dintre Ion Stratulat-Dobran și Barrie Davis, combatanți și inamici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În anul 2010 la Editura EDITGRAPH din Buzău a fost publicat un volum omagial intitulat Generalul de flotilă aeriană Ion-Stratulat Dobran-veteran de război, sub coordonarea istoricilor militari Aurel Pentelescu, Marius-Adrian Nicoară și Dan Antoniu.
Traian Dârjan
Traian Dârjan, s-a născut la data de 18 noiembrie 1920, în satul Someșeni, județul Cluj. În luna decembrie 1939, a obținut brevetul de zbor la Școala ARPA (Asociația Română pentru Propaganda Aviației) de la Cluj. La data de 11 aprilie 1942, a absolvit Școala Militară de la Tecuci cu gradul de adjutant stagiar. A participat la ambele campanii militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial. A făcut trecerea pe Messerschmitt Bf 109 G, iar la 23 octombrie 1943, a fost trimis pe frontul din Rusia, acolo unde Grupul 9 trebuia să înlocuiască Grupul 7 Vânătoare. Ultima victorie a lui Traian Dârjan în luptele pentru apărarea teritoriului a avut loc la 20 august 1944, când a decolat de pe Aerodromul Militar din Roman, în patrulă cu Bâzu Cantacuzino:
În acea misiune, a reușit să doboare un avion sovietic în zona Iași. În timpul unei lupte cu aviația sovietică, avionul lui Dârjan a fost doborât, iar acesta a aterizat forțat, fiind făcut prizonier.
Domnul general aviator Ioan Dobran consemnează pentru data de 22 august 1944:
În cea de-a doua misiune de azi a fost doborât adj.av.Dârjan Traian. Lovit de un La în radiatorul de ulei, cu parbrizul năclăit de uleiul ars și cu fum în cabină, a trebuit să aterizeze forțat să nu gripeze motorul și să ia foc. A aterizat în viteză mare, ghidat parțial la radio de Gavriliu, al cărui coechipier era în misiunea aceea. După aterizare a capotat.
A evadat de două ori din prizonierat și la data la 30 septembrie1944 s-a alăturat Grupului 9 Vânătoare, care era dislocat la Turnișor, lângă Sibiu. Adjutantul Traian Dârjan, și-a pierdut viața în mod eroic la a 25 februarie 1945, atunci când a decolat pentru o misiune în folosul trupelor terestre și a fost doborât de asul german Helmut Lipfert.
Constantin Agarici
Constantin Agarici, fiul lui Ioan și Viorica, s-a născut la data de 27 iulie 1912 în comuna Dămienești, județul Roman. A urmat Școala Militară de Ofițeri de Aviație, în urma absolvirii căreia a obținut brevetul de personal navigant. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu gradul de căpitan aviator în cadrul Flotilei 1 Vânătoare. Între anii 1945-1946 a îndeplinit funcția de ofițer de legătură în cadrul Comisiei Aliate de Control. După instalarea la putere a regimului comunist în România, a fost condamnat de Tribunalul București cu Hotărârea 148/1951, pentru fapta de ,,înaltă trădare”, la 25 de ani muncă silnică, pentru că ar fi dat informații Legației franceze și a fost ofițer de legătură la misiunea britanică. A fost încarcerat în închisorile Jilava, Pitești și Dej.
A fost pus în libertate la 28 iulie1964 conform Decretului 411 din anul 1964.
Traian Gavriliu
Traian Gavriliu s-a născut la Roman. A fost fratele mai mare a lui Vasile(Chițu) Gavriliu, unul dintre piloții de elită ai aviației de vânătoare românești în cel de-Al Doilea Război Mondial.
În baza Ordinului de zi pe comandamentul Statului Major al Aerului nr. 134 din 12 decembrie 1941, semnat de generalul de escadrilă de aviație Ramiro Enescu, căpitanul aviator Traian Gavriliu a fost brevetat ca pilot de vânătoare pe avionul P.Z.L. 11 B pe data de 22 august 1941. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, căpitanul Traian Gavriliu a îndeplinit funcția de șef birou operații în Statul Major al Aerului.
Aviatorul Dan Vizanti, reproduce într-un articol, bătălia aeriană din data de la 10 iunie 1944, în care este protagonist și ofițerul de operații Traian Gavriliu:
În ziua aceea, in timp ce ma aflam la 1500 m altitudine in fruntea formatiei, am auzit in casca, codificat: "Atentie Paris, atentie Paris, indieni deasupra cuibului". Am recunoscut indată vocea lui Traian Gavriliu, șeful Biroului Operatii al aerodromului Popesti-Leordeni care mă anunța astfel că avioanele de vânătoare (indienii cu doua pene) se îndreptau spre aerodrom (cuib).
Între anii 1951-1952, locotenent-colonelul Traian Gavriliu a îndeplinit funcția de comandant al Centrului de Instrucție al Aviației.
Gheorghe Știrbu
Gheorghe Știrbu s-a născut la 3 iunie 1916, în satul Simionești, comuna Cordun, județul Neamț. A urmat Liceul Militar și Școala de Ofițeri Aviatori de la Cotroceni. La 10 mai 1939, a obținut gradul de sublocotenent aviator, și a fost repartizat la Flotila 1 Informații Iași. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în cadrul Escadrilei. 11 Observații din Flotila 2 Informații, ce activa pe aerodromul din Tiraspol. La data de 16 octombrie 1941, a fost mutat în cadrul Escadrilei 22 Observații cu scopul de a executa misiuni de recunoaștere și supraveghere a litoralului Marii Negre. În toamna anului 1944 a fost admis la Facultatea de Construcții pe care o absolvă în anul 1949.
Începând cu anul 1949, a fost repartizat în Comandamentul Aviației Militare, în funcția de șef proiect de Studii și Proiectari al Armatei După instaurarea regimului comunist în România, a fost trecut în mod abuziv în rezerva în anul 1960 cu gradul de comandor, ca urmare a refuzului de a se înscrie ca membru de partid. Pentru merite deosebite dovedite de-a lungul întregii cariere militare a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Ordinul ,,Coroana României" în grad de cavaler cu spade și panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Meritul Militar" clasa a III-a, Ordinul ,,Meritul Militar" clasa a II-a și Medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial 1941-1945”.
Comandorul Gheorghe Știrbu a încetat din viață la data de 7 februarie 2007.
Constantin Nicolau
Aviatorul inginer Constantin Nicolau, s-a născut la 10 mai 1897, în comuna Damienești, fostul județ Roman. La data de 1 iulie 1916 absolvă cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, după care, între 1 octombrie 1916 – 1 iulie 1917, urmează Școala Militară de Ofițeri de Artilerie. Dramatismul retragerii populației civile și armatei în Modova, în iarna anului 1916, este consemnat în memorii de către sublocotenentul aviator observator Constantin Nicolau. Acesta se deplasa la 31 decembrie 1916, cu un automobil de la Iași către casă, la Roman:
Plecarea a avut loc pe la ora 15; ningea cu fulgi grei și vizibilitatea era redusă la câțiva metri[…] În curând ne-a găsit în plină noapte și cu mare greutate depășeam convoaiele care mărășluiau pe drumul înzăpezit. Soldații din coloane și cei ce însoțeau șirurile interminabile de căruțe păreau niște umbre care înaintau din greu prin zăpada ce devenea tot mai groasă. Pe marginea drumului apăreau ici-colo caii părăsiți.Unii încercau să se mai țină pe picioare, în timp ce alții erau căzuți…Aveam senzația că trăiam un coșmar care-mi paraliza toată înțelegerea. Am făcut cei 85 de km.până la Roman în șapte ore și jumătate […].
Avansat la gradul de sublocotenent, este trimis la Școala de Observatori din avion, în special pentru reglajele de trageri ale artileriei, dar și observație asupra mișcărilor de trupe ale inamicului. După absolvire, obține brevetul de zbor nr.92, și este trimis direct pe front, fiind repartizat ca observator aerian în cadrul Grupului 2 Aeronautic Tecuci, la Escadrila F5 Farman. În timpul Războiului pentru Întregirea României a executat numeroase misiuni de luptă, fiind coleg de escadrilă, printre alții cu viitorul ministru de externe al României, Grigore Gafecu. În lucrarea memorialistică Proba de foc, apărută la Editura Albatros din București în anul 1983, Nicolau Constantin va consemna dramatismul încleștărilor în timpul bătăliei de la Mărășești:
Satul Mărășești, nu era decât o vatră de flăcări […] Cu cât avionul se apropia mai mult,bubuitul exploziilor se însuma într-un tunet profund, din ce în ce mai impresionant. […] Ghemuit în carlinga mea, eram martorul înmărmurit al unui tablou de groază de la care nu-mi puteam lua ochii. Suprafețe întregi de terenerau acoperite cu nori negri de fum și praf, care se ridicau până la sute de metri, lumunați de străfulgerările exploziilor. […]Ici, colo se deslușeau valurile atacanților inamici, care pe msură ce înaintau, se răreau, se topeau în gropile exploziilor sau secerate de focul mitralierelor. În primele noastre linii se puteau distinge lupte corp la corp cu dușmanii care izbutiseră să ajungă până acolo […].
După încheierea Primului Război Mondial, a urmat Școla de Pilotaj Tecuci, în urma absolvirii căreia, a devinit pilot militar, primind brevetul de zbor nr. 270, la data de 10 octombrie 1921. În anul 1923 a fost trimis în Franța pentru a urma cursurile școlii ,,École Technique D'Aéronautique et de Construction Automobile" din Paris. După trei ani de studii, a obținut titlul de Inginer în specialitatea Construcții Aeronautice. Reîntors în țară, a fost numit șef în cadrul Serviciului de Studii din Direcția Tehnică Aeronautică, apoi șef al Comisiei de Control și Recepție al materialului de aviație comandat în Franța. În anul 1935 a fost avansat locotenent-comandor și numit atașat militar pentru Franța, Anglia și Spania, cu reședința în capitala Franței. În februarie 1945, a fost mobilizat pe front, fiind numit adjunctul comandantului Corpului Aerian Român.
După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost avansat la gradul de comandor, și numit comandant adjunct al Diviziei de Aviație. Constantin Nicolau a desfășurat și o important activitate publicistică, fiind și autorul capitolului IV ,,Aviația în războiul de reîntregire 1916-1918” din monumentala lucrare Istoria Aviației Române.
Pentru merite deosebite în activitatea sa în aeronautica română, a primit numeroase ordine și medalii românești și străine: ,,Virtutea Ostășească”, ,,Medalia Aeronautică”, ,,Virtutea Aeronautică” clasa "Cavaler", ,,Steaua R.S.R”. clasa IV-a, ,,Croix de la Legion d'honor" în grad de cavaler, ,,Croix de la Legion d'honor" în grad de ofițer, ,,Victoria Cross" și ,,Drapelul roșu”.
Constantin Nicolau a decedat la 10 septembrie 1984 la vârsta de 87 ani.
Polihroniade Vacas
Polihroniade Vacas, s-a născut la data de 13 martie 1892 în Galați. În iunie 1910, s-a înscris la Școala de pilotaj de la Chitila, patronată de avocatul Mihail Cerchez. A participat ca voluntar la manevrele regale din septembrie 1911, care au avut loc între Roman și Pașcani. Polihroniade Vacas, a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic ca pilot în Escadrila nr.1 din cadrul Secției a 2-a de aviație a Ligii Naționale Aeriene. În prima parte a Războiului pentru Întregirea României, a încadrat cu gradul de sublocotenent aviator în Escadrila Nieuport, comandată de sublocotenentul aviator Eugeniu Iorgulescu.
La data de 1 ianuarie 1917, locotenentul aviator Poly Vacas era încadrat în Escadrila Nieuport 1 din Grupul 1 Aeronautic ,,Bacău”, fiind pilot pe avionul Nieuport XI nr. 1427. A fost transferat în luna mai 1917 la Escadrila nr. 3, constituită din piloți români și francezi, și a luptat pe frontul de la Mărășești. Pentru actele deosebite de bravură dovedite în timpul războiului a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de cavaler și panglică de ,,Virtute Militară” și ,,Virtutea Aeronautică”. După încheierea războiului, a părăsit aviația militară și a continuat să activeze în aviația sportivă și turismul aerian.
Comandorul Polihroniade Vacas a încetat din viață în anul 1949, la București.
Mircea Zorileanu
Mircea Zorileanu, născut la data de 14 octombrie 1883, la București, a fost unul dintre pionierii aviației române. A urmat Școala Fiilor de Militari din Craiova, și ulterior s-a înscris la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie, specialitatea cavalerie, în urma absolvirii căreia a fost avansat la gradul de sublocotenent. În urma unui accident de călărie, a fost declarat inapt pentru arma cavalerie, situație în care s-a înscris la o școală de pilotaj din Franța. Lipsa banilor l-a adus în țară, fără a obține brevetul de pilot aviator. Va obține brevetul de pilot aviator la Școala de pilotaj de la Cotroceni, la data de 17 iulie 1911, fiind al doilea pilot brevetat în România.
La data de 21 septembrie 1911, a sosit la Mircești principele Ferdinand, care a fost găzduit chiar în localul gării. După ce a inspectat împrejurimile și Secția de avioane a monoplanelor, acesta s-a întreținut cu prințul George Bibescu, fondatorul Școlii de pilotaj de la Cotroceni. M.S. regele Carol I s-a deplasat cu automobilul spre locul de executare al manevrelor, pe dealul Muncelul, unde a asistat la zborul executat în onoarea sa de locotenentul Nicolae Capșa și Mircea Zorileanu. Înaintea plecării spre Iași, suveranul României a cerut să-i fie prezentați toți ofițerii aviatori care evoluaseră în cadrul manevrelor militare. La propunerea ministrului de război Nicolae Filipescu, aceștia au fost ulterior decorați cu ,,Virtutea Militară” de Aur clasa a I-a pentru prestația lor excepțională.
Mircea Zorileanu a participat în calitate de combatant la întreaga campanie militară a Războiului pentru Întregirea României. Denumit și ,,poetul înălțimilor” Mircea Zorileanu a publicat la București, în anul 1916, lucrarea Pentru Carpații noștri și în 1917 la Piatra-Neamț, lucrarea Pe urmele libertății. S-a stins din viață la data de 10 februarie 1919 în localitatea Nervi din Italia, și a fost incinerat la cimitirul Staglieno din Genova. În anul 1937, Aeroclubul Regal al României i-a ridicat un monument în piața Quito din București, monument în temelia căruia este zidită urna cu cenușa marelui aviator român.
Căpitan în retragere Ursachi V. Ioan
Într-o întâlnire pe care am avut-o cu veteranul de război sublocotenent aviator în retragere Ursachi V. Ioan pentru un articol pe care l-am publicat în revista Statului Major al Forțelor Aeriene Române, ,,Cer Senin” în anul 2012, veteranul de război relata cum a lucrat în calitate de dulgher la barăcile aviatorilor germani aflate pe Aerodromul Militar din Roman. A devenit pasionat de aviație și a urmat la rândul său, timp de un an, Centul militar de pilotaj de la Buzău. În anul 1943, a fost transferat de pe aerodromul Alexandria, unde activa în aviația civilă sub patronajul Asociației Române pentru Propaganda Aviației. După 23 august 1944, escadrila de rezervă pe care o încadra la Centul militar de pilotaj de la Buzău a fost desființată și elevul adjutant stagiar aviator Ursahi V. Ioan a fost lăsat la vatră. Căpitanul aviator în retragere Ursahi V.Ioan a încetat din viață la 23 septembrie 2015, și este înmormântat în cimitirul ,,Eternitatea ” din Roman.
COLOANA DE REPARAȚII A CORPULUI 4 ARMATĂ. ARSENALUL ARMATEI.DEPOZITE DE ARMAMENT ȘI MUNIȚII
În manuscrisul dactilografiat File din istoria Întreprinderii Mecanice Roman, 1916-1976 apărut la Roman în anul 1976, sunt consemnate date și informații detaliate despre această structură militară care a funcționat în garnizoana Roman.
Primele ateliere de reparat și executat reparații pentru regimentele de artilerie din compunerea Corpului 4 Armată au luat ființă în baza Înaltului Decret Regal nr.1542 din 5 decembrie 1915, care prevedea înființarea la Roman începând cu data de 1 aprilie 1916 a Coloanei de reparații a Corpului 4 Armată. Noua structură înființată, socotită de urgența I-a, era subordonată comandantului Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”. Această structură a beneficiat în urma hotării consiliului comunal Roman de un teren de aproximativ 6 hectare situat pe șoseaua Roman-Iași, de la Castelul de apă, până la marginea actualului cimitir orășenesc.
Lucrările de construcție a noilor pavilioane au fost executate de către unitățile și subunitățile de geniu din compunerea Corpului 4 Armată. Realizate într-un interval de timp foarte scurt, de numai două luni, aceste construcții erau cu schelet de lemn, cu pereții din pământ, acoperit cu draniță, pentru ateliere, cazarmă, magazii și anexe, suprafața construită fiind de 6140 mp. S-a continuat cu amenajarea construcțiilor și dotarea cu utilajele necesare a celor șase ateliere: 5 strunguri paralele mici și mijlocii, model 1882-1905, 2 freze universale, un seping, un strung pentru lemn, o mașină de rindeluit, 3 polizoare, un fierestrău circular. Ca mijloace energetice era în dotare un motor cu explozie de 50 CP, un dinam de curent continuu, două electromotoare, unul de 15 kw iar celălalt de 10 kw și două transmisii serie. În ciuda faptului că această dotare era minimă, aceasta permitea executarea de lucrări de reparații pentru armamentul din dotarea unităților din compunerea Corpului 4 Armată, precum și pentru confecționarea unor utilaje simple.
Lucrările de construcție a noilor pavilioane s-au desfășurat într-un ritm alert, fapt care a permis ca la începutul lunii iunie 1916 această structură a început să funcționeze. Efectivul era compus din 32 de militari în termen și concentrați aflați sub comanda sublocotenentului Moldovan I., care era și gestioarul materialelor, și a subofițerului Spiridon Mihăilescu. Șef de atelier era Gheorghe Mihăilescu, care avea la rândul lui în subordine șase maiștri, repartizați câte unul la fiecare atelier. Aceștia coordonau în regim militar, activitatea a 73 militari și 31 de meseriași. Misiunile Coloanei 4 reparații s-au diversificat, funcție de nevoile de reparații ale Corpului 4 armată, executându-se într-un timp relativ scurt noi tipuri de lucrări, mai complexe, precum repararea și reglarea aparatelor de ochire pentru tehnica din dotare. De asemenea, a crescut la 600 numărul personalului care încadra Coloana 4 reparații. De remarcat este faptul că la acea dată în cadrul acestei structuri militare își desfășura activitatea cea mai calificată forță de muncă din oraș, și exista o colaborare strânsă cu Atelierele C.F.R. din Pașcani și cu Fabrica ,,Nicolina” din Iași.
Arsenalul Armatei a reprezentat în momentul înființării înainte de Primul Război Mondial, cea mai importantă investiție din orașul Roman. În timpul Primului Război Mondial, singura investiție a fost extensia unei părți a liniei de cale ferată Roman-Buhăiești, investiție dictată de rațiuni militare. Această linie ferată a fost construită în anul 1917, de prizonieri de război germani și austro-ungari. La data de 15 august 1916, data intrării României în Războiul pentru Întregirea României, unitatea a fost completată cu efectivele de război, iar partea sedentară prin concentrări și achiziții. Începând cu data de 26 august 1916, Coloana 4 reparații a fost dislocată pe frontul din Moldova, fiind subordonată Secției etape din Marele Cartier General român. La acea dată, efectivul unității se ridica la 376 militari și 286 meseriași, având în dotare 28 trăsuri pentru transport, 46 căruțe, 194 cai,12 boi la care se adăugau sculele, uneltele și utilajele portabile. Trebuie menționat faptul că lucrările de complexitare mare ce nu puteau fi executate de unitatea mobilă erau trimise spre execuție la atelierele din Roman. La comanda acestei unități mobile care deservea toate unitățile din compunerea Corpului 4 Armată aflate în diferite dispozitive de luptă, se afla locotenentul inginer Atanase Teodorof. Acesta avea în subordine doi ofițeri, 3 subofițeri și 4 maiștri.
În timpul campaniei militare derulată de armata română în anul 1916, Coloana 4 reparații a deservit tehnica aflată în dotarea Armatei a 1 – română. Odată cu retragerea armatei române în Moldova, Coloana 4 reparații a intrat în subordinea Armatei a 2 română. Pe parcursul anului 1917, această structură a fost cartiruită în 19 localități printre Bacău, Mărășești, Bicaz și Strunga. În funcție de complexitatea reparațiilor executate, Coloana 4 reparații timpul alocat acestora era între 4 și 28 zile. Între 19-24 noiembrie 1916, din ordinul Marelui Stat Major a început evacuarea atelierelor și fabricilor militarizate din Târgoviște și Ploiești.Utilajele și echipamentele a fost îmbarcate în 5-6 trenuri de marfă și au fost transportate la Iași, Bacău și Roman. Reparațiile executate era de complexitate mică, și constau în principal reparații executate pe loc la armament: tunuri, mitraliere, arme pistoale, baionete, la mijloacele de transport: chesoane, afeturi, trăsuri, port-muniții, căruțe, furgoane, automobile, motociclete, biciclete etc. De asemenea, se mai executau reparații la aparatele optice: lunete, goniometre, aparate de ochire, precum și la tehnică diversă: telefoane, brutării de campanie, bucătării mobile, lăzi de muniții, harnașament, potcoave, hamuri pentru cai etc.
Atelierul sedentar care rămăsese în garnizoana Roman purta denumirea de ,,Atelier regional al Corpului 4 Armată”, era condus de locotenentul Aurel Varlaam care avea în subordine 3 ofițeri, 2 subofițeri, un inginer șef de atelier, cinci maiștri și 268 de soldați. Atelierul sedentar avea în compunere mici ateliere în specializările: armurier, aparatură optică și tâmplărie, care erau conduse la rândul lor de către șefi de echipă. Demn de remarcat este faptul că în cadrul atelierului sedentar, s-au executat un număr de 500 căruțe tip ,,Brăila” pentru necesitățile frontului. Aceste atelaje executate la Roman, erau superioare din punct de vedere constructiv, datorită în principal economiei de material, dar și a capacității mari de transport.
Scheletul acestor căruțe era din material lemnos, dispus în zăbrele cu ramforări metalice ușoare, având o greutate medie de 250-300 kg, coșul avea o capacitate de 5 mc, suportând o încărcătură de 2 tone. Specialiștii din atelierele de la Roman au perfecționat aceste atelaje în sensul că acestea se puteau întoarce pe o rază de numai 2 m, erau mai stabile, coșul era demontabil pe câte o latură, și deplasarea acestora era mai ușoară. Programul de lucru în Atelierul regional al Corpului 4 Armată, era organizat pe două schimburi, reușindu-se astfel onorarea tuturor comenzilor primite de la unitățile operative. Activitatea Atelierului regional al Corpului 4 Armată, dislocat în garnizoana Roman și a Coloanei 4 reparații care a însoțit unitățile pe front, s-a desfășurat pănă în luna mai 1918. După această dată, efectivul acestor structuri militare de reparații s-a redus drastic, la aproximativ 100 de militari, și s-a trecut la activitățile specifice executate pe timp de pace.
Pentru asigurarea nevoilor de înzestrare artileristică a marilor unități, în anul 1919 a luat ființă un serviciu de armament și muniție la fiecare divizie de infanterie. Se asemenea pe lângă corpurile de armată s-a înființat câte un depozit regional de armament și muniție. Arsenalul armatei de la Roman a fost înființat în acelașii timp cu Arsenalul armatei de la Sibiu. După Primul Război Mondial, stabilimentele militare, Arsenalul, Pirotehnia și Pulberăria au revenit în vechile locații, având nevoie de o perioadă de reorganizare, reîncadrare cu personal și de adaptare la necesitățile unei armate mult crescute numeric. Pe lângă Arsenalul de construcții și cel de depozit (Târgoviște) s-au înființat arsenale noi, regionale la Sibiu și Roman.
În anul 1922, Atelierul de reparații al Corpului 4 Armată era încadrat în Trupele și serviciile neindivizionate și era dislocat în garnizoana Roman. Atelierul de reparații al Corpului 4 Armată era încadrată în anul 1923 în Trupele și serviciile neîndivizionate ale Corpului 4 Armată. În anul 1924 s-a înființat în România, prima Școală de meserii de gradul II, în orașul Baia Mare. A doua școală profesională de ucenici, care a funcționat pe lângă Arsenalul Armatei s-a deschis în anul 1929, la Roman. Denumirea de Atelier de reparații al Corpului 4 Armată s-a păstrat până în anul 1936, când această structură și-a schimbat denumirea în Arsenalul de front și Depozitul de muniții Roman. Începând cu anul 1936, până în 1938, s-au executat lucrări de modernizare și dezvoltare prin construcția a două hale, a unui poligon de verificat armamentul de infanterie, o hală pentru atelierul de turnătorie, o uscătorie de material lemnos, un pavilion disoensar, o remiză din zidărie precum și numeroase magazii pentru depozitarea materialelor. În aceste condiții, suprafața construită a uzinei ajunsese în anul 1944 la 16971 mp. Spațiile interioare aveau următoarea destinație: poartă-garaje, corp de gardă, magazie armament, cazarmă trupă, atelier mașini curelărie, pavilionul administrativ, atelier ucenici tancuri, atelier electric-sudură, uzină de forță, turnul de răcire, atelier chesoane, pavilionul direcției, centrala termică, turnătoria, uscătoria, magazii, poligonul, remizele, grajdul, popota-magazin alimentar și rampa cu linie de garare.
Prin Decizia Ministerială nr. 315 din 26 mai 1937, s-a numit comisia de triere și clasare a materialelor aflate în depozitele de armătură ale arsenalelor de front: Târgoviște, Sibiu și Roman compusă din:
Președinte: General Pallade Silvestru
Membri: Colonel Constantinescu H.
Colonel Dumitrescu S.- înlocuitor ajutor comandant
Locotenent-colonel Tuchel Gheorghe – înlocuitor ajutor comandant
Locotenent-colonel Mateescu Petre-înlocuitor ajutor comandant
Conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace la data de 1 iulie 1943, Sucursalele Arsenalul Armatei de la Roman, Sibiu și Târgoviște se subordonau A.P.A. Arsenalul Armatei din București. Acesta depindea de Direcția de Fabricație Armament și Trăsuri și se subordona Ministerului Înzestrării Armatei și al Producției de Războiu. Depozitele de Armament din Roman, Sibiu și Târgoviște se subordonau Direcției Superioare a Artileriei.
La sfârșitul anului 1943, Arsenalul Armatei din București s-a divizat în 3 părți, mutându-se la Arsenalul Târgoviște, Arsenalul Roman și Arsenalul Sibiu, în timp ce Pirotehnia Armatei s-a mutat la Sadu în județul Gorj. În aceeași perioadă Pulberăria Armatei de la Dudești s-a mutat la Nitramonia în Fășăraș. Arsenalul de front a avut încadrat personal exclusiv militar până în anul 1936. De la acea dată a fost angajat și personal civil, care era supus aceluiași regim militarizat. Arsenalul de front a fost în acea perioadă singura întreprindere de acest tip din zona Moldovei, cifra producției de armament furnizat armatei la nivelul anului 1939 a depășit un miliard de lei. În anul 1941, guarzii de artilerie, locotenenți Pposescu R. Constantin, Vlăsceanu N. Gheorghe și maiorul Gheorghiu D. Ioan încadrați la Arsenalul Roman au fost discutați de consiliul superior al Armatei și propuși pentru avansare. În acelașii consiliu superior al Armatei, a fost discutat și propus pentru avansare și guardul locotenent Căpitanu N. Ioan de la Depozitul de Armament din Roman.
În primăvara anului 1944, după stabilizarea frontului în luna aprilie, pe aliniamentul Pașcani-Târgu Frumos-Podu Iloaiei-Iași, Arsenalul Armatei din Roman a fost evacuat o parte la Veștem lângă Sibiu și altă parte la Târgoviște. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial în atelierele din compunerea Arsenalului Armatei din Roman și-a desfășurat activitatea următorul personal de execuție militar și civil:
Maiștri militari mecanici: Tănase Ioan, Calustovici Stanislav, Samolă I. Teodor, Lepârdă Ioan;
Submaistru militar mecanic Filip Constantin;
Maiștri militari curelari: Șerban Nicolae, Mihăilescu Mitrea, Leuștean Constantin;
Maiștri militari opticieni: Dinu Simion, Grigorescu Nicolae;
Maiștri militari tâmplari: Varnischi Teodor, Tulea Constantin;
Maistru militar fierar Stoltz Martin;
Maistru militar rotar Porcescu Savin;
Maistru militar strungar Horodniceanu Gheorghe;
Maistru militar vopsitor Popa Ilie.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, uzina și-a reluat activitatea, cu un profil schimbat și diversificat. În primă fază, sub denumirea de Întreprinderea Mecanică de Stat, apoi de Întreprinderea Mecanică Roman și în cele din urmă sub denumirea de UMARO. Conform dispozițiilor Direcției Generale a Producției Speciale în prima jumătate a anului 1952 au fost detașați la ,,Uzina 6 Martie”, nou înfiițată, parte a industriei naționale de apărare, un important număr de muncitori calificați de la Întreprinderea Mecanică Roman.
Depozite de armament și muniții în garnizoana Roman
În anul 1891 s-a publicat la Tipografia Modernă ,,Gregorie Luis” din București, Regulamentul serviciului quarzilor de artilerie de la depozitele de arme și munițiuni.
Conform Ordinului circular nr. 35 din 4 aprilie 1898,,relativ la plata îndemnizației de servitori oficerilor fără trupă cari au renunțat la ordonanțe, guardului de artilerie 3 Nestor Constantin din Depozitul de arme Roman i se alocă suma de 30 lei pe exercițiul 1898-1899”.
În anul 1907, în garnizoana Roman era dislocat ,,Depoul de arme și munițiuni de răsboiu”. Șef al Depoului, era guardul artilerist Cojocaru Grigore ajutat de Velicu Petre, subofițer guard de artilerie clasa I și Ivănescu Constantin, subofițer guard de artilerie clasa a II-a.
În ,,Monitorul Oastei” pe anul 1931 se stipuilează faptul că: ,,Locotenentul Chiruță Vasile se numește contabil în materii la depositul de muniții Trifești pe ziua de 1 ianuarie 1931, în locul administratorului căpitan Negoneanu Ioan, desărcinat pe aceeași dată”.
La 27 ianuarie 1941 Inspectoratul General al Artileriei și-a schimbat din nou denumirea în Direcția Artileriei (Ordinul Secretarului de stat al armatei de uscat nr. 23631). Aceasta și-a schimbat însă numele, în același an, la 22 mai 1941, în Direcția Superioară a Artileriei (Ordinul ministrului de Război nr. 50492). Serviciul de armament și muniții, din subordinea Direcției avea în subordine depozitele centrale de armament și muniții printre care și Depozitul de muniții de la Roman.
În cadrul Depozitului de armament Roman , au fost încadrați în cel de-Al Doilea Război Mondial și următorii subofițeri:
Plutonier major Subțirelu Constantin;
Plutonier major Rusu Teodor – decedat la data de 8 decembrie 1942.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial în Depozitul de Muniții Roman și-a desfășurat activitatea următorul personal de execuție militar și civil:
Submaistru electrician clasa a III-a Tătaru Vasile;
Maistru militar curelar Mățăoanu Ioan;
Maistru militar lemnar Popescu Ioan;
Maiștri militari: Curcă Gheorghe, Șandru Ioan;
Maistru Spătaru I. Gheorghe;
Maistru electrician Vasilescu Ioan.
În baza Instrucțiunilor M. St. M. Nr. 70.200 din 1 noiembrie 1944 și nr. 75.500 și 76.500 din 22.01.1945 Depozitul de Muniții Trifești a fost desființat. Arhiva Depozitului de Muniții Trifești a fost preluată de Depozitul de Muniții Hanu Conachi din garnizoana Galați. În garnizoana Roman a mai funcționat Depozitul regional de armament nr.4, structură care are constituit fond de arhivă la Arhivele Militare Istorice, pentru anii 1939-1951.
COMPANIA/LEGIUNEA/BATALIONUL DE JANDARMI FORMAȚIUNI DE POLIȚIE
În proiectul pentru reformarea corpului slujitoresc din anul 1845, adoptat de domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica se prevedea transformarea slujitorilor din ținuturi. Acest proiect va deveni lege și va intra în vigoare la data de 3/15 aprilie 1850. Corpul de jandarmi a preluat misiunile slujitorilor din ținuturi și se va constitui într-un regiment subordonat ministrului trebilor din lăuntru din punct de vedere administrativ, și hatmanului oștilor din punct de vedere militar. Conform prevederilor proiectului de lege, regimentul de jandarmi se împarte în două divizii cu 14 companii dintre care una în Iași și celelalte 13 în ținuturi. Regimentul de jandarmi era comandat de un colonel, în timp ce fiecare divizie era comandată de un maior, căte unul la șase ținuturi.
În structura regimentului de jandarmi se prevedea a fi încadrați 18 oberofițeri care vor avea rangul până la căpitan, precum și 68 de subofițeri repartizați între 3 și 5 de ținut, funcție de numărul jandarmilor. În ținutul Roman care nu era considerat o isprăvnicie de starea întâia, funcționa o companie având un efectiv de 14 carabinieri. Carabinierii erau selectați dintre cei mai vrednici jandarmi, cunoșteau foarte bine să mânuiască armamentul din dotare și aveau drept misiune principală asigurarea ordinii și liniștii în oraș. În proiect se prevedea că ștabul regimentului de jandarmi își avea reședința la Iași, în timp ce unul dintre maiori își avea reședința la Botoșani, iar celălalt la Bărlad.
Compania de jandarmi din orașul Roman alături de companiile din Dorohoi, Botoșani, Suceava, Bacău și Neamț se subordona maiorului care avea reședința la Botoșani. În articolul 7 din ,,Legiuirea votată de divanul obștesc în ședința din 12 martie 1850 pentru reforma corpului de slujitori în jandarmi” și întărit prin ofisele domnești din 3 aprile 1950 se arăta:
Ștabul regimentului de jandarmi, va rezida în capitala Iași, și comandirul său își va revedea adesea potrivit îndatoririlor prescrise, în partea a treia a așezământului militar. Maiorii vor avea rezidențile: unul la Botoșani, având sub comandă companiile ținuturilor de sus: Dorohoiu, Suceava, Neamțu, Romanu și Bacău.
Conform prevederilor Legii, Regimentul cu sediul la Iași avea un efectiv de 1433 jandarmi, repartizați la 14 companii.
Isprăvnicia Romanul avea repartizate următoarele efective de jandarmi:
Oberofițeri-1
Vaxmaiștri-1
Subofițeri călări-2
Subofițeri pedeștri-1
Carabinieri călări-14
Trâmbițași călări-1
Jandarmi călări-23
Toboșari pedeștri-1
Jandarmi pedeștri-15
Aceste efective de jandarmi erau dislocate în funcție de nevoile și specificul fiecărei isprăvnicii. La Roman repartiția efectivelor era următoarea:
La sediul companiei: 1 oberofițer, 1 vaxmaistru,1 subofițer pedestru și unul călare, 2 toboșari, 16 jandarmi călări și 12 jandarmi pedeștri;
La privitorii de școale: 1 subofițer și 16 jandarmi călări;
Pentru picheturi: 6 jandarmi călări și 3 pedeștri.
Întreținerea companiei de jandarmi din Roman îi revenea atât visteriei statului, cât și consiliilor de conducere al orașului. Armamentul și muniția erau asigurate de stat prin Arsenalul Armatei, iar uniforma corpului de jandarmi avea un aspect ostășesc.
Se prevedea ca înrolarea în rândul jandarmilor să se facă voluntar cu respectarea unui termen obligatoriu de trei ani în această slujbă. În anul 1848, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, denumirea de vel-agă s-a transformat în aceea de șef al Poliției Capitalei. În anul 1859 această denumire a fost transformată în prefect de Poliție.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza regimentul de jandarmi s-a transformat în ,,Legion de jandarmi”, organizat pe 17 escadroane, prin alăturarea celor 3 escadroane de jandarmi din Basarabia aparținând județelor Ismail, Cahul și Bolgrad, retrocedate în anul 1858, după Războiul Crimeii. În conformitate cu prevederile Legii pentru organizarea puterii armate în România, această structură a fost inclusă în cadrul armatei permanente, a urmat un proces de restructurare și reorganizare, și înlocuită mai târziu în ținuturi cu corpul dorobanților.
În anul 1859, Compania de jandarmi ,,Roman” alături de cele 16 companii formau Legionul de jandarmi din Moldova. Legionul de jandarmi din Iași era comandat de colonelul Ion Duca, din statul major mai făcând parte: colonel ajutor Panait Antoniu, majori șefi de divizion, Ion Murguleț și Constantin Păcurariu, veterinar clasa I, Ion Cupărescu, șef de muzică, Herfner. Compania a 7-a ,,Roman” era subordonată Escadronului I din Legionul de jandarmi Iași și era comandată de căpitanul Gheorghe Canănău, ajutor fiind locotenentul Grigore Muntenu.
La data de 12/24 februarie 1864 s-a votat Legea pentru organizarea puterii armate în România care prevede printre altele faptul că jandarmeria se reorganizează și restructurează, și intră în compunerea armatei permanente, subordonată Ministerului de Război. La 30 iunie 1864, a fost elaborată Ordonanța nr. 896 care prevedea la punctul nr. 2 înființarea Inspectoratului 3 de dorobanți la Iași, care avea în subordine Detașamentul nr. 2 ,,Roman”. Regulamentul pentru serviciul jandarmilor de orașe decretat la data de 23 iunie 1865, prevedea faptul că jandarmii sunt puși sub autoritatea Ministerului de Întru și sub ordinile imediate ale Prefecților de poliție, în ceea ce privește serviciul polițienesc. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, s-a prevăzut dreptul primarilor de a avea o poliție comunală. În orașul Roman care avea o populație ce depășea 2000 de locuitori, Poliția era condusă de un funcționar numit prefect de Poliție. În anul 1879, s-a înființat funcția de Inspector de Poliție.
Legea asupra gendarmeriei rurale apărută la data de 1 septembrie 1893, stipula faptul că întreg teritoriul rural al regatului se împarte ,,întrucât privesc serviciul Gendarmeriei, în companii, plutoane și secțiuni”. Conform prevederilor articolului 14 din această lege, compania cuprinde întregul efectiv de jandarmi al județului Roman, în timp ce plutoanele sunt formate din trupele mai multor secțiuni. Companiile erau comandate de câte un căpitan ajutat de un locotenent, în timp ce plutoanele erau comandate de sergenți majori. Organizarea jandarmeriei rurale la nivelul județului Roman care era împărțit teritorial administrativ în cinci plăși: ,,Moldova”, ,,Siret”, ,,Siretul de Jos”, ,,Siretul de Sus”, și ,,Fundul” era de 27 de jandarmi călări și 4 jandarmi pedeștri. La reședința județului Roman se afla un număr de 3 sergenți majori/plutonieri, un sergent călare, un sergent pedestru, 3 jandarmi călări și 3 jandarmi pedeștri.
La fiecare reședință de plasă se afla un sergent călare și 3 jandarmi călări, în timp ce la fiecare comună se afla o stațiune de jandarmi care era constituită dintr-un caporal, care era și cap de stațiune. Legea prevedea ca la fiecare sută de familii ai unei comune să îi corespundă minim un jandarm. Primul comandant al Companiei de jandarmi ,,Roman” a fost căpitanul Ronea Teodor. Într-un raport din data de 17 iulie 1874, întocmit de către doctorul Vafrino Marini medic șel al Spitalului ,,Precista Mare” se arăta faptul că Compania a VII-a de Jandarmi districtuali trimite la acest spital pentru tratament jandarmi bolnavi.
Legea nr. 2844 din 28 iunie 1899, abrogă Legea asupra gendarmeriei rurale din 16 martie 1896 și repune în vigoare cu unele modificări legea din 1 septembrie 1893 și prevede printre altele faptul că jandarmeria rurală se află sub comanda și supravegherea unui inspector general, cu gradul de general de brigadă sau ofițer superior cu gradul de colonel, ajutat de patru ofițeri superiori. Pentru județul Roman, Legea prevedea înființarea a 9 stațiuni cu un efectiv total de 65 de jandarmi dintre care 1 segent major, 1 sergent furier și 9 sergenți.
La data de 29 martie 1901, articolul 3 din Legea nr. 2844 din 28 iunie 1899, se modifică în sensul modificării efectivelor de cadre și soldați repartizați fiecărei companii. În conformitate cu prevederile acestei modificări companiei din județului Roman îi sunt repartizați un număr total de 25 de jandarmi, 1 sergent major, 5 sergenți șefi de stațiune precum și un număr 20 de cai. Se mai prevedea faptul că aceste companii vor fi comandate de un căpitan sau un locotenent, ajutat de un sergent major.
La data de 9 martie 1885, în baza ordinului nr.1491 al Corpului 4 Armată în subordinea Diviziei 7 Infanterie vor intra Compania 3 Jandarmi și Compania 4 Sanitară, iar statul major al Regimentului 4 Artilerie se va muta de la Iași la Roman. Această lege permitea ca ofițeri din armată să poată fi transferați în baza unui Înalt Decret în rândurile jandarmeriei rurare. Doi ofițeri superiori care au activat în unități din compunerea Diviziei 7 Infanterie au îndeplinit funcția de Inspector general al Jandarmeriei Rurale. Locotenent-colonelul Poroianu Sache, din Regimentul 8 Călărași ,,Roman” transferat la jandarmeria rurală a îndeplinit funcția de Inspector general al Jandarmeriei Rurale în perioada 10.02.1898 – 02.04.1898. Maiorul Miricescu Gheorghe, din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”, transferat în anul 1899 în jandarmeria rurală, a îndeplinit funcția de Inspector General al Jandarmeriei Rurale în timpul Răscoalelor țărănești din anul 1907.
Prima lege organică de poliție va apărea la 1 aprilie 1913, sub denumirea Legea Organizării Poliției Generale a Statului. După desfășurarea Răscoalelor țărănești din anul 1907, când și pe raza județului Roman au avut loc manifestări violente soldate cu pierderi de vieți omenești, la data de 25 martie 1908, s-a votat Legea pentru modificarea Jandarmeriei rurale cunoscută sub numele de Legea Brătianu. Conform prevederilor acestei legi, efectivele de jandarmi au crescut la nivel național de la 2690 la 6310. Modificările suferite de această lege la data de 1 ianuarie 1911, stipulau faptul ,,că compania de jandarmi poartă denumirea județului, secția cuprinde toți jandarmii dintr-o plasă și poartă la rândul ei denumirea plășii respective”. De asemenea, se prevedea obligativitatea înfințării de posturi de jandarmi în toate comunele rurale. Prin Legea din 17 martie 1908, a fost creată Siguranța Generală a Statului, în cadrul poliției generale din Ministerul de Interne.
În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, la fiecare mare unitate, Jandarmeria a organizat un serviciu pretoral și un detașament de poliție militară. Funcția de pretor al Diviziei 7 Infanterie a fost îndeplinită de către căpitanul Gheorghe Crivăț, comandant al Companiei de jandarmi Dorohoi. Compania de jandarmi ,,Roman” a avut repartizați pe lângă marea unitate romașcană un număr de 26 jandarmi pentru partea operativă și un număr de 104 jandarmi destinați pentru întărirea pazei în interior.
În baza Înaltului Decret nr. 2500 din 19 iunie 1914 s-a acordat medalia ,,Răsplata serviciului militar” următorilor subofițeri din Compania de jandarmi Roman:
Plutonier Șlubeianu Vasile – pentru 20 de ani vechime;
Plutonier-major Manoliu Ioan – pentru 15 de ani vechime;
Sergent-major Anania Dumitru – pentru 15 de ani vechime.
Misiunea Companiei de jandarmi ,,Roman” în perioada premergătoare Războiului pentru Întregirea României, a constat în prncipal în executarea mobilizării efectivelor unităților din compunerea Diviziei 7 Infanterie care erau dislocate în județul Roman: Regimentul 14 Dorobanți, Regimentele 4 și 8 Artilerie și Regimentul 8 Călărași. În perioada inițială a desfășurării războiului, jandarmii romașcani au executat efectuarea de rechiziții, activități de căutare și prindere a spionilor și dezertorilor, asigurarea și întărirea pazei pe timpul deplasării convoaielor de muniții și de alimente necesare frontului.
În timpul Războiului pentru Întregirea României, funcția de pretor al Diviziei 7 Infanterie, a fost îndeplinită de către căpitanul Ion Moroianu, comandant al Companiei de jandarmi Vaslui. Compania de jandarmi Roman, a avut repartizați pe lângă marea unitate romașcană, un număr de 59 jandarmi, pentru partea operativă și un număr de 171 jandarmi, destinați pentru întărirea pazei în interior.
În luna decembrie 1916, în ordinea de bătaie a Diviziei 7 Infanterie erau încadrați ca forță combatantă un ofițer și 55 de jandarmi rurali. La începutul anului 1917, odată cu operațiunea de reorganizare a armatei care se afla dislocată în Moldova, s-a reorganizat și serviciul Jandarmeriei. Servicii pretorale pe lăngă unitățile operative s-au organizeazat numai la divizii și Marele Cartier General. Pe lângă Divizia 7 Infanterie ,,Roman” s-a constituit în locul vechiului detașament de jandarmi, o companie de poliție care avea în dotare o secție de mitralieră. Efectivul aceastei companii era mixt, fiind alcătuit jumătate din jandarmi rurali și jumătate oameni de trupă, aflați sub comanda unui căpitan de infanterie. Acestă companie de poliție, avea în subordine plutoane de poliție, care la rândul lor erau repartizate câte unui regiment din compunerea diviziei.
În timpul retragerii armatei în Moldova, sub puternica presiune a forțelor inamicului, și în ondițiile în care în orașul Roman era traversat de mase mari de refugiați din sudul țării, asigurarea ordinii publice a revenit Companiei de jandarmi Roman. Situația determinată de izbucnirea revoluției bolșevice de la Petrograd, precum și faptul că unul din epicentrele acțiunilor grupurilor bolșevice din fosta armată țaristă a fost orașul Roman au impus o serie de măsuri specifice. Pe frontul românesc, ,,Comitetul militaro-revoluționar” avea să se declare drept autoritate supremă în armata rusă și va convoca un congres al tuturor unităților de pe front, ce se va ține în orașul Roman la data de 12 noiembrie 1917 .
După încheierea Războiului pentru Întregirea României, acțiunea de organizarea jandarmeriei a continuat și în provinciile românești realipite în 1918. În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr.1198/1918 care modifică Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale la data de 01.06.1918 la Roman, era înfințat Batalionul I de Jandarmi care avea în subordine Companiile de jandarmi: Roman, Neamț, Bacău și Suceava. Batalionul I Jandarmi Roman se afla în subordinea Regimentului 4 Jandarmi Iași subordonat la răndul său Brigăzii II Jandarmi Iași.
În baza Înaltului Decret nr. 3179 din 18 octombrie 1918, după decretarea mobilizării parțiale a armatei, Divizia 7 Infanterie a primit o subunitate din batalionul de jandarmi pedeștri din București. La data de 1 mai 1919, în baza Înaltului Decret nr.1695/1919 a fost înființată pentru Bucovina o școală pentru jandarmi și ofițeri de poliție judiciară precum și Batalionul Jandarmeriei Moldova, constituit din 4 companii teritoriale: Storojineț, Cernăuți, Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. La data de 31 mai 1919, în subordinea Diviziei 7 Infanterie se află un detașament de jandarmi compus dintr-un ofițer, 62 de soldați și 20 cai. Merită menționat în acest context discursul avocatului Dimitrie D. Ionescu deputat de Botoșani rostit în Parlamentul României cu ocazia dezbaterii Legii 912 din 23 martie 1929:
[…]Și este drept să arătăm ce au făcut acești jandarmi în război. Trebuie să-i slăvim, alături de cei mulți căzuți, pe câmpul de război și pe jandarmi, care la nevoie, au uitat că sunt funcționari și că au altă menire, și au intrat, cot la cot cu soldații și la Brașov, și la Tulgheș, și-au lăsat și ei pe câmpul de luptă dovada că jandarmul a știut să apere și granița și să apere drepturile fiecăruia dintre noi.
Decretul pentru modificarea Legii jandarmeriei rurale dat la 18 mai 1918, prevedea faptul că corpul jandarmeriei se compune din regimente de jandarmi, împărțite în batalioane, companii, plutoane, secții și posturi de jandarmi. Corpul de jandarmi român dispunea la nivel național la 1 aprilie 1920, de un efectiv de 27.401 jandarmi, organizați în: 4 brigăzi, 9 regimente, 1 batalion independent, 2 școli, 1 atelier de confecții, 30 de batalioane, 137 de plutoane, 609 secții și 4415 posturi de jandarmi.
Compania de jandarmi din Roman alături de cele din județele: Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani Vaslui și Iași erau subordonate Regimentului 4 Jandarmi ,,Iași”, subordonat la rândul lui Brigăzii II Jandarmi ,,Iași”. Un an mai târziu, la data de 1 aprilie 1921, efectivul Corpului de jandarmi era de 507 ofițeri, 6550 de reangajați și 24.000 militari în termen, în total, 31.057 de jandarmi. În anul 1928, s-a publicat sub egida Inspectoratului Tehnic al Jandarmeriei, la Tipografia Corpului de jandarmi din București Regulamentul provizoriu asupra serviciului jandarmeriei în campanie. Prin Legea Poliției Generale din 21 iulie 1921, au fost stabilite atribuțiile poliției generale a statului , sub cele trei forme: poliție administrativă, poliție judiciară și poliție de siguranță de stat.
În articolul 1 din Legea nr. 912 din 23 martie 1929, pentru organizarea jandarmeriei rurale se preciza:
Jandarmeria rurală este un corp organizat militărește instruit pentru a veghea în comunele rurale, la siguranța de Stat, la menținerea ordinii publice, precum și la executarea legilor și regulamentelor.
În conformitate cu prevederile acestei legi, armata înființează pe lângă fiecare corp de armată, cel puțin un batalion de jandarmi, destinat în principal să formeze unitățile de jandarmi necesare armatei operative la mobilizare. În anul 1929, Legiunea de jandarmi ,,Roman” se subordona alături de cele opt legiuni din Moldova Inspectoratului nr.6 al Jandarmeriei rurale din Iași. Legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului, votată de Senat la 6 iulie 1929 și de Cameră la 8 iulie 1929, este considerată prima lege modernă de organizare a Poliției Române
La 20 mai 1931, „Societatea Cultul Eroilor” prin președintele acesteia, Patriarhul României Miron Cristea, aducea mulțumiri Jandarmeriei pentru sprijinul acordat în identificarea tuturor eroilor de pe întregul cuprins al țării. Demn de remarcat este faptul că până la data de 1 aprilie 1932, când autoritățile militare vor înființa la nivelul unităților militare din țară și din garnizoana Roman organe specializate privind mobilizarea aceste atribuțiuni au revenit în exclusivitate jandarmeriei. Un exemplu în acest sens îl reprezintă și faptul că operațiunile de mobilizare ale Regimentului 14 Dorobanți la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Balcanic se vor încheia în 5 zile, recruții răspunzând cu însuflețire la ordinul de mobilizare.
Centrele de recrutare ale regimentului, consemnează prezența a 1539 rezerviști în prima zi, 485 a doua zi, 264 a treia zi, 34 în ziua a patra, urmând ca în ziua a 5 – a, și ultima, să fie prezenți 10 recruți. Au fost mobilizate contingentele de completare și rezervă de la 1913-1901 inclusiv, iar din contingentele 1900-1895, numai acei care au primit ordin individual de chemare. Întreg efectivul armatei române pus pe picior de război, s-a ridicat la nivelul întregii țări, la mai mult de jumătate de milion de oameni.
În anul 1932, se produce o nouă reorganizaee a jandarmeriei, luând ființă trei subinspectorate generale, în timp ce inspectoratele de jandarmi capătă denumirea de inspectorate regionale. În același an, 97 de ofițeri din rândul armatei au fost repartizați către brigăzile de jandarmi având drept misiune instruirea recruților. În prima decadă a lunii octombrie 1932, pe raza Legiunilor de jandarmi Bacău, Baia, Neamț și Roman au loc ample manevre militare în cooperare cu unitățile armatei la care vor participa 12 ofițeri, 41 reangajați, 505 jandarmi și 24 cai. Misiunea principal a legiunilor de jandarmi era aceea de a îndeplini servicii de poliție la dispoziția unităților militare cărora le erau arondate. Din 1850 și până în 1932 ofițerii jandarmi erau selectați dintre ofițerii din alte arme. Prin Înaltul Decret nr. 1883 din 31 mai 1932, s-a înființat în garnizoana București, Școala Pregătitoare de Ofițeri Jandarmi.
În anul 1933, urmare unei noi restructurări, batalioanele de instrucție ale jandarmilor s-au transformat în regimente. Comandant al Legiunii de jandarmi Roman în anul 1934, era căpitanul Dărmănescu Virgil. La data de 1 februarie 1936, a fost înființată Legiunea de jandarmi C.F.R., iar la 1 februarie 1937, a fost înființată Legiunea de jandarmi mobilă purtată, cu reședința în Pantelimon- Ilfov, care era format dintr-un sector călare. În luna aprilie 1938, un sector din Legiunea de jandarmi mobilă s-a transformat în Legiune motorizată.
Regulamentul Legii și statutului jandarmeriei rurale prevedea că mai multe posturi formează o secție, care în principiu are întinderea unei plăși, mai multe secții formează o legiune care corespunde cu întinderea teritorială a unui județ. În urma instaurării dictaturii regale a lui Carol al II-lea la data de 10 februarie 1938, se promulgă o nouă constituție la data de 27 februarie 1938. Noua Lege a Jandarmeriei promulgată la data de 3 iunie 1939, prevedea printre altele, revenirea organizării jandarmeriei pe regimente, precum și înlocuirea termenului de Inspectorat General cu cel de Corp de jandarmi. A fost înlocuit și termenul de inspector general al Jandarmeriei, cu acela de comandant al Corpului de jandarmi. În conformitate cu prevederilor acestei legi, a crescut substanțial rolul șefului de post, acesta devenind șef de garnizoană în ceea ce privește exectarea activităților de mobilizare a efectivelor.
În noua structură, la data de 3 iunie 1939, Legiunea de jandarmi Roman se subordona Regimentului 4 de jandarmi ,,Prut” alături de încă opt legiuni și de Legiunea 6 mobilă Iași. Regimentul 4 de jandarmi ,,Prut” și Legiunea de jandarmi ,,Roman” au avut un rol important începând cu luna septembrie 1939 în organizarea de baraje pentru interzicerea pătrunderii refugiaților polonezi din Moldova în Muntenia și Transilvania. Despre afluxul refugiaților polonezi în orașul Roman, profesorul Victorin Lozinschi consemna:
La 1 septembrie 1939 Germania a atacat Polonia și după câteva zile am văzut pe Strada Mare, două săptămâni zi și noapte într-o coloană nesfârșită, scurgându-se un șuvoi neîntrerupt de automobile cu refugiați polonezi. Într-una din zile, nu mică a fost mirarea, pentru cei care îl știau, văzându-l pe președintele Poloniei că a ieșit din restaurantul ,,La Burdujeni”, al cărui patron era Reder. Președintele cu chipul abătut era însoțit de o suită, toți încruntați, supărați dar plini de demnitate. Ieșind în stradă, s-au urcat în automobile dispărând în zare. Acest episod, mai puțin cunoscut, privit acum, conferă dimensiunea solidarității româno-polone.
Trebuie menționat faptul că șeful statului polonez, președintele Republicii Polone, Ignacy Moscicki, a fost cazat inițial în castelul regal din Bicaz în timp ce miniștrii și familiile acestora într-un hotel din stațiunea Slănic Moldova. Refugiații militari și civili polonezi au fost cazați în numeroase localități din țară, printre care și în orașul Roman. Conform statisticilor, în cadrul acestei operațiuni au fost evacuați pe calea ferată din localitățile județului Roman, în Călărași și Ialomița un număr de 578 refugiați polonezi. O parte dintre refugiații polonezi din orașul Roman au fost internați într-un imobil aflat în proprietatea industriașului german Valter. După data de 23 septembrie 1939, zonele de internare stabilite pentru refugiații polonezi în Moldova se vor desființa, aceștia fiind transferați în Oltenia și Muntenia.
Cu privire la afluxul de refugiați polonezi pe raza județului Roman, istoricul militar veteran de război, general de corp de armată (ret) Vasile Bărboi rememorează:
Eram în ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, respectiv a XII-a după sistemul nou de învățământ. Încă în toamna anului 1939, prin septembrie în drumul meu de acasă spre Liceul ,,Roman-Vodă” și înapoi, vedeam coloane de automobile, de camioane și mai ales turisme, cu militari din armata poloneză, care erau refugiați la noi și care se înregistrau la poliție. Începuse războiul, al doilea război mondial. Ce tristețe, câtă deznădejde în ochii acestor oameni care își părăsiseră Patria, casa, pământul lor, cotropiți fiind de Germania fascistă în strânsă și firească crimă cu Uniunea Sovietică. M-am bucurat că statul nostru îi ocrotea și le asigura condiții de viață dovedind astfel tradiționala umanitate și solidaritate apoporuui român cu cei aflați în dificultate.
La data de 12 iuie 1940, în baza Decretului nr. 2370 se contopesc cele două instituții de represiune, Jandarmeria și Poliția, măsură ce se va dovedi ulterior ca dăunătoare. Prin Decretul nr. 3118 din 13 septembrie 1940, au fost abrogate atât Legea Jandarmeriei din 1939 cât și Decretul de contopire a Jandarmeriei cu Poliția.
În ceea ce privește măsurile luate de Poliția orașului Roman privind activitatea subversivă a Partidului Comunist Român în armată, într-un raport din luna aprilie 1940 se arată:
Cercul de recrutare Roman raportează comandantului Corpului 4 armată teritorial că la data de 12 aprilie 1940 s-a descoperit în orașul Roman un nucleu comunist. S-a descoperit că din acest nucleu făcea parte și un soldat contingent 1939, fost inițial încorporat la Regimentul 12 Călărași apoi vărsat la Cercul de recrutare Roman. Ca urmare, Poliția orașului Roman cere Cercului de recrutare să înainteze sub escortă pe soldat, fiind implicat în mișcarea comunistă. Cercul a înaintat pe acest soldat Poliției orașului Roman, care la rândul său făcea cunoscut cercului că cercetările fiind terminate numitul, urmează să fie trimis cu ceilalți comuniști Tribunalului Militar al Corpului 4 Armată. În afară de nucleul comunist descoperit și arestat, Legiunea de jandarmi și poliția orașului Roman are identificați pe teritoriul județului mai mulți comuniști care sunt ținuți în strictă supraveghere și urmăriți în activitatea lor.
La data de 27 noiembrie 1940, într-un alt raport înaintat Corpului 4 Armată se preciza:
Divizia 7 Infanterie a înaintat Corpului 4 armată manifeste intitulate ,,Muncitori, țărani, intelectuali și soldați din Moldova”, semnate de Comitetul regional din Moldova al P.C.R., găsite în ziua de 25 noiembrie la punctele de comandă ale Regimentelor 7 infanterie și 37 infanterie din Pașcani.
În ceea ce privește activitatea elementelor legionare în armată, într-un raport din 23 ianuarie 1941 se precizează:
[…]Corpul 4 armată informa Divizia 14 infanterie că la Regimentul 12 călărași ofițerii sunt contra legionarismului și au fost câteva incidente între ofițerii regimentului și legionari.
În plină campanie militară a armatei române în U.R.S.S., la data de 4 noiembrie 1942, într-o notă informativă se preciza:
Serviciul special de informații raporta că încă de la 23 mai 1942, s-a semnalat Diviziei 7 Infanterie că un soldat a fost concentrat în Regimentul 14 infanterie din Roman face parte din oranizația comunistă și că din 1933 până la 1 iulie 1940 a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. În foaia personal a acestuia scrie: Adept al principiilor comuniste. Ia parte la toate întrunirile și manifestările muncitorești unde sub formă deghizată, caută să insufle neîncredere în actuala stare social a statului nostru.
Serviciul de siguranță din București, raporta la 27 februarie 1943:
[…] că sunt urmăriți doi sublocotenenți, unul din Divizia 2 moto și altul din Regimentul 12 călărași care au legătură cu un comunist identificat și la care vin în vizită de mai multe ori pe săptămână. Se menționează că acest comunist este văzut mereu în anturajul ofițerilor ce vin de pe front[…]. Într-un alt raport se arată că un maior medic din Roman și un locotenent-colonel din Regimentul 12 cavalerie au legături cu un suspect pentru activitate comunistă.
La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial Inspectoratul General al Jandarmeriei era alcătuit din jandarmeria teritorială sau rurală și jandarmeria operativă. Legiunea de jandarmi Roman se subordona Inspectoratului Iași, alături de legiunile din Neamț,Vaslui, Fălciu și Bacău. În conformitate cu adresa nr. 4147 din 21 iunie 1941, transmisă de către Ministerul de Interne populația evreiască din satele și comunele fostului județ Roman au fost evacuați în orașul Roman. Într-un document păstrat în arhiva Comunității evreiești din Roman se arată numărul de familii și persoane evacuate din următoarele localități, după cum urmează:
Băcești, 129 familii a 320 persoane;
Bâra, 21 familii a 47 persoane;
Bozienii de Sus, 38 familii a 47 persoane;
Dămienești, 19 familii a 33 persoane.
Din zonele rurale ale județului Roman au fost evacuate un total de 290 familii a 677 persoane.
Începând cu data de 10 iunie 1941, Inspectoratul General al Jandarmeriei și-a concentrat efectivele, mobilizând și organizând servicii pretorale, plutoane și companii de poliție pe lângă marile unități operative ale armatei române. Astfel Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” îi era atașată Compania 7 poliție care avea un efectiv de 6-7 ofițeri și 250-300 jandarmi. Compania de poliție repartizată Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” avea următoarea dotare:
Animale: 33 cai din care, 7 ofițerești, 8 de șa, 10 de samar, 8 de ham ;
Mijloace de transport: 4 căruțe;
Armament: 252 arme cu baionetă, 27 carabine cu baionetă, 2 mitraliere, 29 revolvere și 29 de pumnale.
Compania 7 Poliție s-a aflat în subordinea Diviziei 7 Infanterie în perioadele 21.06.1941-12.10.1941; 17.09.1942-03.03.1942; 21.08.1944-23.08.1944 și 23.08.1944-15.09.1944 precum și în subordinea Legiunii de Jandarmi Iași în perioada 01.03.1944-21.08,1944. În subordinea Diviziei 7 Infanterie, în funcție de dispozitivul strategic s-a aflat și Compania 9 Poliție în perioadele 02.09.1942- 25.11.1942 și 25.11.1942-11.12.1942.
Misiunile unităților și subunităților de jandarmi care se aflau în subordinea unităților operative ale armatei, constau în principal în organizarea de razii, baraje de poliție, escortări de prizonieri, paza punctelor de comandă, gărzi fixe și mobile, controlul circulației, însoțirea convoaielor militare, lupta împotriva parașutistilor, partizanilor și a grupurilor inamice înarmate rămase în spatele frontului, paza depozitelor, podurilor, asanarea câmpului de luptă, constituirea de gărzi personale pentru însoțirea comandanților, folosirea în misiuni de ariergardă sau avangardă, evacuarea populației, cartiruirea trupelor etc.
La data de 21 iunie 1941, în orașul Roman a avut loc o întrunire a conducerii legiunilor de jandarmi reînființate înainte de recucerirea celor două provincii românești, Basarabia și Bucovina de Nord. La această întrunire unde s-au reunit legiunile din Orhei, Lăpușna și Bălți, orașe în care trăiau marile comunități evreiești din Basarabia, a fost prezent și inspectorul general al jandarmeriei, generalul Constantin (Piky) Vasiliu .
Generalul Constantin (Piky) Vasiliu a declarat în fața comandanților forțelor de jandarmi adunați la Roman, că prima măsură pe care sunt datori s-o aducă la îndeplinire va fi acea de „curățire a terenului”. La data de 7 iulie 1941, comanda garnizoanei Cernăuți a fost preluată de la colonelul Ion Mânecuță, inspector al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, de către comandantul Regimentului 16 Infanterie ,,Suceava”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie .
În teritoriile românești eliberate de armata română au avut loc o serie de acțiuni ostile îndreptate împotriva populației evreiești, executate în mod solitar de elemente extremiste din cadrul Diviziei 7 Infanterie:
În târgul Herța au avut loc execuții sumare, minimum 132 persoane, și devastarea locuințelora circa 1500 evrei din localitate, de către militari din Divizia 7 Infanterie comandată de generalul Olimpiu Stavrat”.
În localitatea Siret, din sudul Bucovinei evreii au fost deportați la Dornești, localitate situată la 12 km distanță. De asemenea, în localitatea Noua Suliță unde Divizia 7 Infanterie a intrat la data de 8 iulie 1941 și localitatea Ciudei, au fost comise asasinate împotriva evreilor coordonate de către pretorul Gheorghe Vartic. Aceste acțiuni au fost consemnate de către Dumitru Hatmanu, secretarul pretorului Diviziei 7 Infanterie, și au fost considerate dovezi ale acuzării în ,,Rechizitoriul de acuzare contra generalului Stavrat” în anul 1948.
În urma Pogromului de la Iași din 29-30 iunie 1941, orașul Roman a fost tranzitat de unul din cele două ,,trenuri ale morții” cu cetățeni români de origine evreiască, care avea ca destinație finală localitatea Călărași. Conform declarației lui Ioji Petrea Rediu, sătean din comuna Mircești, dată în fața organelor de anchetă, și consemnată într-un Proces-verbal din data de 26 iulie 1945, aflat în arhive, acesta a participat la săparea unei gropi comune în satul Iugani, comuna Mircești, unde au fost îngropați 327 de oameni descărcați din camioane. Potrivit declarației acestuia, această acțiune a fost coordonată de un sublocotenent din Legiunea de jandarmi Roman, împreună cu șeful postului de jandarmi din comuna Mircești, Baltaru Dumitru, fiind executată de șase soldați jandarmi împreună cu câțiva locuitori. Această declarație a lui Petrea Rediu a fost susținută de doi martori: Dumitru Lungu și Ianoș Martin.
Conform declarațiilor acestuia, în ziua aceea și săteanul Petria Dîscă, ducea vaca la cireadă când a fost oprit de șeful de post și luat să sape groapa, alături de alți 20 de consăteni. Acestă cifră de 327 de morți înhumați în groapa comună de la Iugani este confirmată și printr-o adresă trimisă de Societatea Apelor Potabile din municipiul Iași S.A. la data de 3 iulie 1941, autorităților județului, printre care prefectului și comandantului garnizoanei Iași, prin care se solicită deshumarea cadavrelor. Conform informațiilor din această adresă groapa comună ar fi fost săpată în apropierea locului unde se aflau instalate conductele de apă care alimentau orașele Roman, Târgu Frumos și Iași, din izvorul de la Timișești, lucru care ar cauza infectarea apei potabile.
Cu adresa nr.1107 din 3 iulie 1941, semnată de colonelul Dumitru Captaru, prefectul județului Iași, adresată ministrului afacerilor interne, se solicită ca acesta din urmă, să ordone autorităților din județul Roman deshumarea cadavrelor și reînhumarea acestora în alt loc. Prin telegrama cifrată nr.4897 din 4 iulie 1941, ministrul de interne, generalul de divizie D.I.Popescu ordonă prefectului județului Roman luarea de măsuri urgent pentru reînhumarea cadavrelor în alt loc. Ca urmare, jandarmii au mobilizat din nou țăranii din Iugani pentru a săpa o nouă groapă, la marginea unei liziere, unde cadavrele au fost mutate și reînhumate, după trei zile, fiind transportate cu căruțele.
Legat de aceste evenimente tragice petrecute pe raza județului Roman, face referire și o adresă secretă, transmisă de comandantul Legiunii de jandarmi Roman, maiorul Nicolae Ștefănescu, către Inspectoratul General al Jandarmeriei:
Secret
Nr.37955/iulie ziua 9
Legiunea jandarmi Roman
Către
Inspectoratul G-l al Jandarmeriei
Serv. Jandarmeriei
Am a raporta următoarele:
În ziua de 2 iulie a.c. în conformitate cu ordinul Marelui Cartier General s-au înmormântat în lunca Siretului din comuna Mircești-Roman, un număr de 386 evrei, bărbați de toate vârstele, aduși cu trenul din Iași în vagoane închise. În cursul zilei de 2 iulie 1941, au fost înmormântați pe teritoriul comunei Săbăoani un număr de 172 evrei morți în vagoanele trenului ce transporta evreii evacuați din orașul Iași.
Comandantul Legiunii de Jandarmi
Maior N. Ștefănescu
În conformitate cu prevederile Legii nr. 264 din 22 aprilie 1943 pentru organizarea și funcționarea Jandarmeriei, această instituție își recapătă caracterul său militar și intră în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Organizarea și funcționarea Jandarmeriei se va desfășura în conformitate cu Decretul-Lege publicat în Monitorul Oficial nr. 98 din 28 aprilie 1943. În anul 1944 sub egida Direcțiunii Generale a Poliției se publică la Tipografia Văcărești, din București Instrucțiuni asupra modului de comportare a formațiunilor polițienești pe zona de operațiuni, evacuare sau dispersare în timp de războiu care reglementează rolul Poliției pe timp de război. În cuprinsul acestor Instrucțiuni se precizează printre altele faptul că ,,polițistul nu este funcționar administrativ, el soldat la datorie” precum și faptul că ,,polițistul este forța publică; el este mijlocul prin care autoritatea administrativă se afirmă și îndeplineșteacel principiu de bază al existenței Statului sintetizat prin dictonul ,,Salus reipublicae suprema lex esto”.
La începutul anului 1944, în urma ocupării părții de nord-est a țării noastre de către trupele sovietice, Inspectoratul județean de jandarmi Cernăuți s-a retras spre sud. Drept consecință, în luna martie 1944, legiunile de jandarmi din Cernăuți, Hotin, Storojineț, Dorohoi și Suceava care se subordonau inspectoratului din Cernăuți, în baza ordinului Marelui Stat Major nr. 671113 /1944 s-au reorganizat în trei batalioane operative de jandarmi: Batalionul I Z.I. Roman, Batalionul II Z.I Vaslui și Batalionul III Z.I Mărășești. Aceste batalioane împreună cu Compania 217 poliție militară, s-au subordonat începând cu data de 23.05.1944, Comandamentului Etapelor.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Legiunea de Jandarmi și Poliția orașului Roman au fost angrenate în acțiuni de capturare a parașutiștilor sovietici lansați pe teritoriul garnizoanei. În ziua de 6 iunie 1944, pe raza comunei Onișcani jandarmii au capturat doi parașutiști sovietici, dintr-un lot mai mare care fuseseră lansați la data de 31 mai 1944. La cei doi parașutiști capturați, un bărbat și o femeie, a fost descoperit și un aparat de emisie-recepție.
La data de 9 august 1944, postul de jandarmi de la Mănăstirea Neamț a capturat un parașutist sovietic. Acesta a fost identificat în persoana lui Andrei Cojocaru, din comuna Grigoropol, județul Tiraspol. Asupra parașutistului s-a găsit un pistol mitralieră, cartușe, o busolă și o hartă a zonei. În comuna Schitu Frumoasa din județul Bacău a fost capturat la data de 19 august 1944, un parașutist care avea asupra lui un ordin de serviciu pe numele sublocotenentului Popescu Ioan din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Acesta cunoștea limba română, era îmbrăcat în uniformă militară românească și avea asupra lui decorații românești și străine. În conformitate cu Ordinul nr. 696/1944, al Subinspectoratului General al Jandarmeriei Iași, armamentul automat capturat de la parașutiștii sovietici urma să rămână în dotarea posturilor de jandarmi.
Odată cu retragerea armatelor româno-germane în fața puternicei ofensive sovietice Inspectoratul de Jandarmi Iași împreună cu legiunile de jandarmi din Roman, Neamț, Vaslui, Fălciu, Bacău, Baia și Botoșani s-au evacuat către interior suferind mari pierderi. În acest context, Direcția Generală a Poliției-Direcția Poliției de Siguranță a emis la data de 10 aprilie 1944, Instrucțiunile asupra modului de comportare a formațiunilor polițienești pe zona de operațiuni, evacuare sau dispersare în timp de războiu. În cuprinsul acestor Instrucțiuni se preciza:
[…]Poliția-cot la cot cu Jandarmeria – să fie la înălțimea rolului social considerându-se armata liniștei interne. Ca armată trebuie să fie permanent pe baricadă, nepierzând nici o clipă din vedere, datoria de a asigura:
liniștea și ordinea internă;
siguranța avutului particular și obștesc;
Siguranța Statului
[…]Polițistul nu este funcționar administrativ, el este soldat la datorie[…]
Șefii de unități vor depune toată puterea lor de convingere ca imperativul vremurilor să pătrundă pe toți polițiștii, de orice grad și funcțiune, ca fiecare, din locul ce-l ocupă, să-și dea toată silința a dovedi abnegația, patriotismul și devotamentul ce-l datorește Țării, Regelui și Conducătorului.
Director General,
General N. Diconescu
În Instrucțiuni se mai preciza faptul că organele de poliție vor acționa ca auxiliari ai Pretorilor militari și ai Curților Marțiale.
Legiunea de Jandarmi Roman a fost operativă în perioada desfășurării celui de-Al Doilea Răzoi Mondial în perioadele 22.06.1941-30.07.1941 și 28.03.1944-23.08.1944, și a fost subordonată Inspectoratului de Jandarmi Iași aflat în subordinea Armarei a 3 – română. Legiunea de Jandarmi Roman a avut în subordine în perioada 10.04.1943-01,09,1943 și Compania Poliție Z.I .220.
Batalionul I jandarmi Z.I. Roman a fost operativ în perioada desfășurării celui de-Al Doilea Răzoi Mondial în perioadele 14.04.1944-23.08.1944 și 23.04.1944-31.08.1944, și a fost subordonat Inspectoratului General al Jandarmeriei în prima perioadă, și Comandamentului General al Etapelor în a doua perioadă. La data de 30 septembrie 1944, legiunile de jandarmi din Moldova printre care și cea din Roman au fost reorganizate după structura existentă înainte de 22 iunie 1941. În luna octombrie 1944 plutoanele și companiile de poliție atașate marilor unități desființate, printre care și Divizia 7 Infanterie au fost demobilizate.
Actul istoric de la 23 August 1944 a avut importante consecințe militare, politice și economice. Deși a salvat cea mai mare parte a teritoriului țării de la distrugerile care ar fi fost provocate de rezistența militară împotriva trupelor sovietice, ieșirea unilaterală din războiul împotriva Națiunilor Unite a avut tragice consecințe asupra trupelor de pe front, care, în lipsa unui acord de armistițiu cu partea rusă, au fost în mare parte dezarmate și capturate. Jandarmeria și-a adus o contribuție notabilă și în a doua etapă a participării României la cel de-al Doilea Război Mondial.
Jandarmeria teritorială și operativă a acționat în toate momentele importante ale acestei etape: desprinderea României de Axă și trecerea de partea Națiunilor Unite, participarea la operațiile pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest și, în continuare, la cele din Ungaria, Cehia și Slovacia. Noul inspector general al Jandarmeriei, generalul Constantin Anton, a transmis unităților de jandarmi Ordinul de luptă nr. 43629, prin care se preciza că formațiunile teritoriale sunt în stare de alarmă, cu misiunea de a riposta prin luptă în caz de atac din partea trupelor germane. După declararea stării de război cu Germania, în urma agresiunii, atacării și dezarmării mai multor unități române, s-a trecut la lupta contra elementelor germane răspândite pe întreg teritoriul țării, cu scopul de a le dezarma și a le face inofensive.
Prin Legea nr.59 din data de 23 martie 1947, Jandarmeria nu mai face parte din structura armatei, intrând în subordinea Ministerului Afacerilor Interne conform modelului sovietic. La data de 27 noiembrie 1947, Jandarmeria a intrat alături de grăniceri și pompieri în compunerea trupelor Ministerului Afacerilor Interne. Ulterior, conform Decretului nr. 25/1949 și Ordinului 10052/1949 al Secretariatului General pentru Trupe, Inspectoratul General al Jandarmeriei s-a separat în două direcții. Batalioanele și centrele de instrucție ale jandarmilor constituie Trupele de securitate iar inspectoratele, legiunile, secțiile și posturile de jandaemi, precum și Jandarmeria rurală intră în compunerea unei structuri nou înființate după model sovietic, Miliția subordonată Direcției Generale a Miliției.
În anul 1974, s-a înființat prima subunitate a Trupelor de Securitate pe teritoriul județului Neamț. Aceasta era subordonată unității de la Gheorgheni și avea misiunea de a asigura paza și apărarea Depozitului S.M. Bicazu Ardelean. În anul 1976, s-a înființat Compania 3 Pază Obiective Piatra Neamț, cu sediul în localitatea Stejaru. Această subunitate avea ca misiune principală executarea pazei și apărării Depozitului S.M. Bicazu Ardelean, Barajul de la Bicaz și Hidrocentrala de la Stejaru.
Personalități ale jandarmeriei în garnizoana Roman:
General de brigadă Constantin Stavăr
Constantin Stavăr s-a născut în anul 1870 în comuna Piatra, plasa Muntele din județul Neamț. A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași (1886-1888), Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu 1888-1890) și Școala Specială de Artilerie și Geniu(1890-1892).
Între anii 1891-1903 a îndeplinit funcția de comandant de pluton și de baterie în cadrul Regimentului 8 Artilerie ,,Roman” și funcția de comandant al Regimentului 12 Artilerie din Bacău (1904-1907). Începând cu anul 1908 a îndeplinit funcții de comandă în diferite structuri ale Jandarmeriei române: comandant al Companiei de jandarmi Iași(1908-1912), al Companiei de jandarmi Suceava(1913) și al Companiei de jandarmi Covurlui(1915), ofițer de stat major la Corpul de Jandarmi București(1916), comandant al Brigăzii 1 Jandarmi Iași(1917), șef al Serviciului de Control și Informații(1918). Între anii 1929-1930 a îndeplinit funcția de inspector General(provizoriu) al Jandarmeriei.
Pentru modul în care și-a îndeplinit datoria față de țară și rege, generalul de brigadă Constantin Stavăr a fost decorat cu următoarele ordine și medalii militare: Medalia jubiliară ,,Carol I”, Ordinul ..Coroana României” clasa a II-a (1912), Semnul onorific pentru 25 de ani, Medalia ,,Avântul Țării”(1913), Crucea ,,Meritul Sanitar”(1914) și Ordinul ,,Coroana României” în grad de comandor. În semn de respect și recunoțtiință numele său este purtat astăzi de Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț.
Maior Mirinescu Gheorghe
Mirinescu Gheorghe s-a născut la 25.02.1860 în București, plasa Dâmbovița, județul Ilfov. În urma absolvirii Școlii Militare de Infanterie a fost avansat sublocotenent la data de 01.07.1882 și repartizat la Regimentul 20 Dorobanți. În anul 1885, a fost avansat locotenent în cadrul Regimentuluin 4 Vânători și a fost repartizat la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. După o perioadă petrecută la Regimentul 26 Dorobanți și Regimentul 7 Linie în anul 1896 este numit la comanda Companiei de jandarmii Iași. La data de 08.04.1897 Mirinescu Gheorghe a fost avansat la gradul de maior la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. A fost trecut indisponibil la data de 16.07.1899, fiind numit în jandarmeria rurală. În timpul scurt în care a condus jandarmeria rurală, aceasta a participat împreună cu armata la restabilirea ordinii, cauzată de unele mișcări populare, ca urmare adoptării și aplicării legii maximale din aprilie 1899. Între anii 1901-1908 a îndeplinit funcția de inspector general al Jandarmeriei române. În timpul Răscoalei țărănești din 1907 aflat la comanda Jandarmeriei române, până la sosirea armatei, a concentrat în județele mai amenințate, jandarmi de la alte companii,. Acolo unde jandarmii păreau nu fi destul de energici sau prezentau o atitudine binevoitoare, a ordonat ca întregul efectiv a fost înlocuit.
În 1908, locotenent-colonelul Mirinescu Gheorghe a înființat prima Companie Mobilă și Școlile pentru șefi de posturi și pentru șefi de secții. A fost reactivat în cadrul Regimentului 27 Infanterie ,,Bacău”, iar în anul 1912 a fost numit comandant al Cercului de Recrutare și a Batalionului de Rezervă Bacău;
Mirinescu Gheorghe a fost trecut în retragere la data 1 octombrie 1912, și a fost decorat cu următoarele ordine și medalii militare: Cavaler al Ordinului „Coroana României” (1896), – Semnul Onorific de Aur pentru serviciul de 25 de ani în armată (Decretul nr. 4866/1905) și Medalia Jubiliară ,,Carol I” – 1906
Locotenent-colonel Poroianu Sache
Poroianu Sache , s-a născut la data de 14 iunie 1838 în Târgul Vesti, plasa Ialomița. A fost încorporat în armata română la 1 ianuarie 1858 cu gradul de iuncăr. În anul 1860 a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 3 Infanterie. După unele funcții îndeplinite la Brigada de Artilerie, Escadronul de Dorobanți ,,Argeș”, Escadronul Călări ,,Vlașca”, Escadronul Călări ,,Ialomița”, Regimentul 3 Călărași, la data de 8 aprilie 1879 a fost avansat la gradul de maior și repartizat la Regimentul 8 Călărași ,,Roman”.
A participat la Războiul pentru dobândirea Independenței de Stat a României din 1877. Mutat în Regimentul 4 Călărași și Regimentul 5 Călărași, a demisionat din armată, și a fost trecut în rezervă la data de 17 august 1892.
În anul 1896, a îndeplinit funcția de șef al Circumscripției de Jandarmi Craiova și ajutor al inspectorului de Jandarmi București. La data de 10 februarie 1898, locotenent-colonelul Poroianu Sache a fost numit inspector al Jandarmeriei ronâne. Ca inspector al Jandarmeriei, a continuat operațiunea de dotare a Jandarmeriei cu cai. Poroianu Sache și-a încheiat cariera militară în 1899, având vârsta de 61 de ani.
A fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: ,,Semnul onorific de argint” pentru serviciul militar de 18 ani, ,,Semnul onorific de aur” pentru serviciul militar de 25 de ani, Cavaler al ordinului „Steaua României”, Medalia „Trecerii Dunării” și Medalia „Apărătorii Independenței”.
General de brigadă Mihai Racoviță
Mihai Racoviță s-a născut la data de 3 noiembrie 1868 în comuna Ciorâta, județul Vaslui. Între anii 1883-1886 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, obținând gradul de sublocotenent la data de 1 iulie 1886.
A îndeplinit funcții de comandant de subunitate în Regimentul 7 Artileie, Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”, și comandant al Regimentelor 6 și 11 Artilerie. Mihai Racoviță a avut o frumoasă carieră militară atât în arma artilerie cât și în Jandarmerie. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României, unde a fost rănit. Prin Înaltul Decret nr. 2189 din 1909, maiorul Mihai Racoviță a fost confirmat în Jandarmeria regală. Între anii 1920-1922, a îndeplinit funcția de inspector general al Jandarmeriei române. Pentru meritele sale incontestabile a fost recompensat cu diferite ordine și medalii: Medalia jubiliară „Carol I” – 1906, Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer – 1910 și ,,Semnul Onorific de 25 de ani serviciu în armată’’.
Generalul Mihai Racoviță a fost implicat și în viața politică, ca membru al Partidului Agrar și deputat de Putna și Ismail. După instaurarea dictaturii comuniste, în noaptea de 5/6 mai 1950, la venerabila vârstă de 84 de ani a fost arestat și întemnițat în penitenciarul de exterminare Râmnicu Sărat. Ulterior, a fost transferat la închisoarea Sighet unde a trecut la cele veșnice în data de 13 iulie 1954. În semn de recunoștință, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vaslui îi poartă numele.
General Ioan D. Vlădescu
Ioan D. Vlădescu, s-a născut la data de 8 iulie 1870, în comuna Comani, plasa Ștefănești. A urmat Școala Fiilor de Militari din Craiova(1886-1889), Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu (1891-1893) și Școala Superioară de Război(1894-1896). A îndeplinit funcții în statul major în Regimentul 8 Artilerie ,,Roman” și a ocupat funcția de comandant al Corpului de Jandarmi în anul 1927. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic în funcția de șef de stat major al Diviziei 1 Infanterie și la Războiul pentru Întregirea României. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii militare: Ordinul ,,Coroana României” clasa a IV-a cu panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a și a IV-a cu panglică de ,,Virtute Militară”, Ordinul ,,Sfântul Stanislav” clasa a II-a, Medalia ,,Avântul Țării” și Medalia jubiliară ,,Carol I”.
Generalul Ioan D. Vlădescu a decedat în anul 1949.
ARTILERIA TERITORIALĂ.TRUPELE DE POMPIERI
Regulamentul Organic pus în aplicare în Moldova la 1 ianuarie 1832, este documentul care statornicește primele măsuri de apărare a orașelor împotriva incendiilor. De la 15 mai 1835, apar la Iași, primele unități de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, sub comanda căpitanului Bacinschi și a locotenenților Racliș și Măcărescu.
Apariția Așezământului pentru organizarea comandei de pompieri din anul 1835, reprezintă documentul care poate fi considerat actul de naștere al serviciilor de pompieri din Moldova. Pentru orașul Roman, documentele nu stabilesc datarea cu exactitate a înființării Eforiei de pompieri . Se consemnează că în anul 1848, comanda de pompieri din oraș a primit de la Eforie, câteva instrumente vechi, iar doi ani mai târziu în anul 1850, avea în dotare 2 tulumbe cu hartamuri ,,de sfoară veche“.
În anul 1857, comanda pompierilor din orașul Roman era formată dintr-un comandant, 1 feltfebal, 2 subofițeri, 1 barabancic și 27 soldați, dotați cu o droagă de dus oameni, o scară dublă, ancore, căngi, topoare, tulumbe mari rusești cu 2 furtunuri și 2 țevi de alama, 4 sacale cu cercuri de fier. În același an, Comisia din orașul Roman raporta că s-au cumpărat din fondurile primăriei, două tulumbe. Trupele de pompieri din Moldova erau administrate de Ministerul de Război și cheltuielile de întreținere erau asigurate de către consiliile orășenești. În anul 1864, în ordinea de bătaie a ofițerilor de pompieri din Moldova, comandant al secției de pompieri din orașul Roman era locotenentul Iordache Luchian.
Prin Legea organizării puterii armate din 1868, pompierii din garnizoana Iași și București au intrat în rândurile armatei teritoriale. În baza Înaltului Decret nr.115 din 20 ianuarie 1869, contrasemnat de Ministrul de Resbel, colonelul Duca, locotenentul Uricaru Lascăr din escadronul de dorobanți Roman este numit comandant al secției de pompieri Roman. Prin Regulamentul asupra serviciului interior al Ministerului de Război, aprobat prin Decretul nr. 53 din 16 ianuarie 1870, trupele de pompieri intră în compunerea armatei permanente și depindeau de autoritatea militară în privința organizării și disciplinei militare. În Regulament se mai stipula faptul că compunerea acestora era în funcție de necesitățile și posibilitățile locațiilor de dislocare.
La data de 10 octombrie 1872, în conformitate cu Legea organizării armatei s-a hotărât ca secțiile de pompieri din căteva orașe, printre care și orașul Roman, să se transforme în unități de artilerie teritorială. Astfel, la Roman se înființează o baterie de artilerie teritorială, care avea câte o secție dislocată la Bacău și Botoșani.
În anul 1874 s-a înființat Corpul Pompierilor Militari, care cuprindea 15 unități, ce aveau în dotare și baterii de artilerie. În baza Înaltului Decret nr. 2065 ,,relativ la întrunirea bateriei de pompieri Iassy, bateriei de pompieri Roman, Bacău și secția Botoșani într-un singur corp sub denumirea de Divizion de pompieri ”. Acest division nou înființat, era comandat de un maior, având în statul major un locotenent sau administrator clasa a II-a, și un sublocotenent sau administrator clasa a III-a. Bateria de la Iași era comandată de un căpitan, având încadrată încă doi ofițeri, unul cu grad de locotenent, și celălalt cu grad sublocotenent. Bateria Roman – Bacău, cu o secție la Roman, era comandată de un căpitan și un sublocotenent, o secție la Bacău comandată de un locotenent și o secție la Botoșani comandată de un locotenent.
În baza Înaltului Decret nr.692/1874, trupele de pompieri au intrat în subordinea Ministerului de Război. Acest Înalt Decret Regal mai prevedea faptul ca noul comandant al pompierilor din orașul Roman să fie ofițer al armatei permanente. În consecință, căpitanul reformat Sion Emanoil, comandantul pompierilor din orașul Roman este desărcinat din această funcție la data de 1 aprilie 1874. Comandant al Bateriei de pompieri din orașul Roman a fost numit căpitanul Petrovici Ioan, mutat de la Divizionul de pompieri București.
În Războiul de Independență din 1877 – 1878, pompierii – artileriști au participat cu forța a șase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului național, cât și la luptele din Bulgaria. La data de 18 martie 1877, s-au pus practic bazele înființării artileriei teritoriale, organizându-se trei baterii la București și câte o baterie la Craiova, Pitești, Galați, Focșani, Iași și Roman. În timpul Războiului de Independență din anul1877, romașcanul Gheorge Makarovitsch, viitor general, personalitate marcantă a armatei române, a comandat Divizionul de Pompieri București.
Bateria de pompieri din Roman comandată de căpitanul Bujoreanu Constantin s-a remarcat în luptele purtate de armata română la asedierea Vidinului. Prin Înaltul Decret No. 1237 de la 22 Maiu 1878 ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia Virtute Militară, D-lui căpitan Bujoreanu Constantin, din secția pompieri Roman, pentru conduita sa ca comandant al bateriei, la împresurarea Vidinului. De remarcat este faptul că la Piatra Neamț exista o fabrică de pulbere care furniza artileriei teritoriale cantitatea de pulbere necesară. La data de 1 aprilie 1878, artileria teritorială a fost reorganizată pe divizioane, baterii și secții, Bateria de la Iași având secții la Botoșani, Roman, Bacău și Iași. Divizionul de pompieri din Iași, subordonat Diviziei 4 Teritoriale, era comandat de maiorul Ghenovici George. Bateria de pompieri din Iași era comandată de căpitanul Bolintineanu Alexandru, care în Războiul de Independență a României, a comandat coloana de muniții a Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”.
Bateria de pompieri din Roman era comandată de căpitanul Bujoreanu Constantin, secția din Bacău de sublocotenentul Hartular George, iar secția din Botoșani de locotenentul Sterie George. Prin Înalt Decret nr. 1255 din 22 Mai 1878, căpitanului Bujoreanu Constantin ,,i s-a acordat dreptul de a purta Semnul onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani împliniți”. Artileria teritorială a fost reorganizată începând cu data de 1 aprilie 1879. Secțiile teritoriale din Botoșani, Roman, Bacău și Iași au fost constituite în Bateria de artilerie teritorială, cu sediul la Iași. În anul 1879, secția de pompieri Roman se subordona Diviziei a 4-a Teritorială, având la comandă un ofițer cu gradul de sublocotenent.
La data de 1 aprilie 1881, s-a reorganizat artileria teritorială, constituindu-se 14 baterii de artilerie, fiecare luând denumirea garnizoanei de reședință. În garnizoana Roman s-a înființat o baterie de artilerie, cu o secție la Bacău:
În conformitate cu prevederile art. II din Înaltul Decret nr. 2947 din 7 aprilie 1881 se organizează artileria teritorială în 14 baterii. Bateriile vor lua denumirea după localitățile unde se află, și numerul de ordine de la 1-14 după cum urmează:[…]Bateria ,,Roman”, având una secție detașată la Bacău.
În anul 1883, bateriile de pompieri-artileriști au trecut în subordinea regimentelor de artilerie, bateria de pompieri Roman intrând astfel în subordinea Regimentului 4 Artilerie ,,Roman”. Conform articolului I din Înaltul Decret nr. 294 din 1 februarie 1886, comunei Roman i se repartizează pentru a vărsa la tezaurul public pentru întreținerea pompierilor în exercițiul 1886-1887 suma de 32000 lei. Prin ,,Decizia ministerială” nr.48 din data de 22 martie 1888 toate bateriile de artilerie teritorială din cadrul regimentelor de artilerie primesc misiunea de sprijini serviciul de pompieri. Urmare acestui ordin, bateriile care nu se aflau la acea dată în garnizoana de reședință, sunt aduse pentru instruire.
Începând cu luna aprilie 1891, se revine la organizarea artileriei teritoriale pe secții, acestea rămânând subordonate regimentelor de artilerie. Încadrarea acestora cu personal se executa prin grija regimentelor de artilerie cărora erau subordonate. În anul 1893 locotenentul Uricaru Lascăr din secția de pompieri ,,Roman” s-a mutat la Regimentul 4 Infanterie. Conform ,,Deciziei ministeriale”nr. 299 din 1 aprilie 1894, emisă de ministrul de Război, ,,pompierii vor fi alipiți la regimentele de artilerie după cum urmează:
Regimentul 4 de artilerie-secțiile Roman și Bârlad”.
Între anii 1894-1903, Secția de Pompieri ,,Roman” a avut următoarea încadrare în oameni și cai: 1 locotenent, 40 trupă, 1 cal ofițeresc și 20 cai pentru trupă. Uniforma militarilor din artileria teritorială era identică cu acceea a militarilor din unitățile de artilerie cu sigura deosebire că pe epoleți sub numărul regimentului de artilerie, erau așezate două topoare roșii încrucișate, iar în timpul intervențiilor pentru stingerea incendiilor militarii purtau pe cap o cască metalică. Ulterior, aceste unități de artilerie teritorială s-au transformat în unități de pompieri.
Conform Înaltului Decret nr. 3593 publicat în ,,Monitorul Oastei” din data de 23 august 1905 ,,cu privire la sumele pe care comunele urbane le vor vărsa la tezaurul public pentru întreținerea pompierilor pe exercițiul 1905-1906”, comuna Roman va contribui cu suma de 32000 lei.
Din anul 1874 pâna în 1926, trupele de pompieri s-au constituit ca unități de artilerie subordonate Ministerului de Război. Prin Decizia nr. 1152 din septembrie 1926 a Ministerului de Război, unitațile de pompieri au trecut în subordinea nou înființatului Inspectorat al Pompierilor Militari. În anul 1923, secția de pompieri din orașul Roman era subordonată Regimentului 4 Artilerie. Conform ordinii de bătaie a armatei în timp de pace pe anul 1927, secția de pompieri Roman era subordonată Companiei de pompieri Iași, alături de secțiile de pompieri din Bacău și Focșani. La data de 2 august 1929, Inspectoratul de Pompieri Militari a căpătat denumirea de Comandamentul Pompierilor Militari.
În anul 1936, a intrat în vigoare o nouă lege care reglementa activitatea pompierilor civili și militari din întreaga țară. Această lege, instituia o coordonare unică în activitățile de prevenire și combatere a incendiilor, concepând instituția pompierilor într-un tot unitar, în concordanță cu dezvoltarea societății românești. În cel de-Al Doilea Război Mondial, în garnizoana Roman a funcționat o secție de pompieri, subordonată companiei de pompieri din Iași, subordonată Grupului 4 Pompieri ,,Iași”. La data de 27 noiembrie 1947, Jandarmeria a intrat alături de grăniceri și pompieri, în compunerea trupelor Ministerului Afacerilor Interne.
ȘCOALA PREGĂTITORE DE SUBOFIȚERI DE INFANTERIE
Școala Pregătitoare de Subofițeri de Infanterie ,,Roman” a fost înființată cu scopul de a asigura o cât mai bună încadrare cu subofițeri a unităților de infanterie din compunerea Corpului 4 Armată. Între anii 1910-1917, au fost înființate cinci Școli Pregătitoare pentru Subofițerii ce urmau să se reangajeze, câte una pentru fiecare corp de armată, în localitățile: Craiova, București, Galați, Roman și Constanța. Școala Pregătitoare de Subofițeri ,,Roman” a funcționat în baza ,,Regulamentului școlilor de subofițeri” intrat în vigoare la data de 1 iulie 1908, semnat de ministru de Război, generalul Alexandru Averescu.
La articolul 1 din ,,Regulamentul Școalei Pregătitoare de Subofițeri de Infanterie” se stipulează:
Școala pregătitoare de sub-ofițeri este destinată a da tinerilor cari doresc să devie sub-ofițeri, instrucția și educația militară necesară, pentru a putea să intre la școala de sub-ofițeri.
Pe lăngă aceste cinci școli pregătitoare de subofițeri, funcționa și o secție a meseriașilor, destinată să formeze meseriașii necesari serviciului armatei. Durata cursurilor în Școala Pregătitoare de Subofițeri de Infanterie era de doi ani, iar în secția meseriașilor de trei ani. Uniforma elevilor era cea utilizată de trupele de infanterie, având la partea de sus a gulerului tunicii un galon de lână galbenă de 10 mm lungime, și pe contra-epolet la tunică și manta inițialele S.P.S.( școala pregătitoare de subofițeri). Pentru secția meseriașilor, inițialele erau S.M. ( secția meseriașilor).
Școala Pregătitoare de sub-ofițeri de infanterie din Roman era supusă regimului militar, elevii având următorul program: 8 ore pentru somn, 6 ore de repaus și masă și 10 ore de lucru (cursuri, aplicații,instrucție, meditațiii, lucru la atelier). Personalul școlii era format dintr-un maior-comandantul școlii, un căpitan-ajutor al comandantului, un căpitan sau locotenent de infanterie, comandant al companiei elevilor, patru locotenenți și sublocotenenți, instructori și profesori, un medic, locotenent sau căpitan, un administrator-contabil în bani și materii, un maestru de gimnastică, scrimă, velocipede, etc, un maestru armurier-fierar, un maestru curelar și un maestru lemnar. Personalul de serviciu cuprindea un sergent-major sau plutonier, patru sergenți instructori, șase caporali, doi corniști și 25 de soldați.
Erau admiși pentru a urma cursurile acestor școli militare copii de trupă de la regimente, precum și tinerii care doreau să îmbrățișeze cariera de subofițer. Tradiția funcționării școlilor de subofițeri în garnizoana Roman a continuat și în perioada dictaturii comuniste. În fosta cazarmă a Regimentului 14 Dorobanți și-a desfășurat activitatea o școală de subofițeri de tancuri și auto, care ulterior a fost desființată, datorită producerii unor evenimente grave, soldate cu pierderi de vieți omenești.
ȘCOALA PREGĂTITOARE DE OFIȚERI DE REZERVĂ DE INFANTERIE
După încheierea Primului Război Mondial, prin Ordinul Circular nr. 7/29 septembrie 1920 al Ministerului de Război, s-a stabilit structura școlilor militare de ofițeri de rezervă care erau propuse a se înființa între anii 1920-1921. În Ordin se mai prevedea că pentru Corpurile 3 și 4 Armată, Basarabia și Bucovina, va funcționa o Școală Pregătitoare de Ofițeri de Infanterie de Rezervă. În consecință, la data de 14 octombrie 1920, în baza Ordinului circular nr. 9 s-a înființat în garnizoana Roman, Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă.
Până la apariția Ordinului Circular nr. 7/29 septembrie 1920 al Ministerului de Război, care stabilea structura școlilor militare de ofițeri de rezervă, activitatea școlilor militare de ofițeri era stipulată în ,,Regulamentul Școalelor Militare” din anul 1911. La articolele 1 și 5 din Regulament se preciza:
Școalele militare au de scop de a da tinerilor doritori educațiunea și instrucțiunea militară de bază necesară ofițerului[…]Pregătirea viitorilor ofițeri trebuie să fie morală, fizică și militară[…]pentru ca să se formeze și să se desvolte caracterul tânărului Român, judecata, voința și apucăturile sale, cari trebuie să fie dominate de simțul datoriei și al ordinei.
În conformitate cu prevederile articolului 52 din Legea Recrutării , erau admiși să candideze la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă tinerii care dețineau diplomă de bacalaureat, absolvenții școlilor profesionale cu dreptul de a continua studiile în învățământul superior, precum și absolvenții școlilor normale de învățători cu diplomă de capacitate.
Prin Decizia ministerială nr. 939 din 12 decembrie 1922, erau încadrați următorii profesori la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman”:
Tactica infanteriei: căpitan Crețulescu Ilie, locotenent Tulbure Emanoil;
Tactica cavaleriei: locotenent-colonel Macarovici Ion de la Regimentul 8 Călărași;
Tactica artileriei: colonel Florescu Gheorghe, locotenent Anghelide T. de la Regimentul 24 Artilerie și maior Ionescu Constantin de la Regimentul 4 Artilerie;
Tactica generală: colonel Ionescu Ștefan, locotenent Constantinescu C.;
Cunoștiințe generale asupra răsboiului: căpitan Crețulescu Ilie;
Topografia: profesor Mihăilescu Mina, sublocotenent Costinescu Gh.;
Fortificația: locotenent-colonel Lăzărescu N., sulocotenent Minea Ștefan;
Aviație.Aerostație: locotenent Zadic Gr. de la Regimentul 14 Artilerie;
Armamentul infanteriei și mijloace de luptă moderne: căpitan Costăchescu Gh., locotenent Tulbure Emanoil;
Organizarea militară: locotenent Constantinescu Const.;
Legislație și administrație: locotenent colonel Urbeanu Traian de la Cercul de Recrutare Roman și locotenent colonel Lăzărescu Gheorghe;
Funcționarea serviciilor: căpitan Frunzetti Gh.;
Comunicații și legături: maior Popescu Gheorghe de la Regimentul 54/56 Infanterie și locotenentul Ostapovici Aurel;
Educația militară morală și profesională: colonel Ionescu Ștefan
Higiena: medic Marcovici M.;
Hipologia: medic veterinar Lambrino Cezar;
Geografia României: institutor Dimitriu Ion și maior Popescu Gheorghe;
Limba română: institutor Dimitriu Ion;
Istoria românilor: profesor Cârstesu Virgil și căpitan Mateeș Emil;
Corespondență de război: colonel Ionescu Ștefan;
Conform Deciziei ministeriale nr. 253 din 10 martie 1922, din comisia examinatoare pentru obținerea gradului de sublocotenent de rezervă de către absolvenții Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” fac parte următorii:
Președinte: General Lișcu Toma, comandant al Diviziei 14 Infanterie (colonel Ionescu Ștefan-comandantul Școlii Pregătitoare de Ofițeri de rezervă ,,Roman”);
Membrii: colonel Ioan Constantin, comandantul Brigăzii Roman;
Secretar: căpitan Crețulescu Ilie.
Prin Decizia ministerială Nr. 274 din 30 Aprilie 1923, se face cunoscut faptul că căpitanul Crețulescu Ilie și căpitanul Mateeș Ermil de la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” au fost admiși la Școala Superioară de Război. Diurna profesorilor din Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” pentru anul 1923 era în valoare de 42.180 lei. Legea ofițerilor de rezervă apărută în anul 1941 stipula faptul că la școlile pregătitoare de ofițeri de rezervă erau admiși să candideze și tinerii cu studii superioare. Școala Pregătitoare de Ofițeri de rezervă ,,Roman” a funcționat în localul Regimentului 14 Dorobanți, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie. Primul comandant al școlii a fost numit colonelul Ionescu V. Ștefan, care îndeplinea și funcția de comandant al Regimentului 54/56 Infanterie, unitate constituită din rezerva Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” și Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava”. Ajutor al comandantului școlii a fost numit locotenent-colonelul Lăzărescu Nicolae din Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”. Pentru încadrarea funcțiilor vacante, au fost detașați ofițeri, subofițeri și sergeți instructori aparținând Corpului 7 Armată.
În conformitate cu prevederile Deciziei ministeriale nr. 274 din 30 aprilie 1923, începând cu data de 1 octombrie 1923, căpitanii Crețulescui Ilie și Mateeș Ermil de la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman”, au fost declarați admiși și încep cursurile ca ofițeri elevi la Școala Superioară de Război. În anul 1923, după trei ani de funcționare în garnizoana Roman, în baza Înaltului Decret nr. 1674 din 12 aprilie, se ordona mutarea Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” în garnizoana Bacău, precum și schimbarea denumirii școlii în Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă nr. 2 ,,Bacău”.
Sub comanda noului comandant, locotenent-colonelul Lăzărescu Nicolae se întocmește în anul 1923, un ,,Proiect pentru reorganizarea școlilor pregătitoare de ofițeri de rezervă de infanterie” în cuprinsul căruia este definit pentru prima dată scopul acestui gen de școli militare:
Scopul școalelor pregătitoare de ofițeri de rezervă este de a da instrucțiunea și educațiunea militară tinerilor cu termen redus pentru a forma din ei buni conducători de subunități în timp de război[…]
Motivele care au stat la baza decizii de mutare a școlii din garnizoana Roman în Bacău au fost diverse: creșterea efectivelor de elevi, insuficiența spațiilor de cazare, asigurarea desfășurării unui program specific instituțiilor de învățământ și considerente de ordin militar.
Noul local al școlii din garnizoana Bacău a fost stabilit cazarma Regimentului 29/4 Obuziere, care deși nu satisfăcea în totalitate nevoile de învățământ, asigura în mare măsură desfășurarea procesului instructiv-educativ al elevilor militari, mai ales prin spațiile puse la dispoziție.
În baza Decretului nr. 2302 din 14 mai 1922, Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” a trecut din subordinea Inspectoratului Învățământului Militar în subordinea Inspectoratului Tehnic al Infanteriei. Între anii 1925-1928 în subordinea Inspectoratului Tehnic al Infanteriei pe lângă comandamente și alte institușii militare de învățământ se afla și Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă nr. 2 ,,Bacău”. În anul 1924, Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” s-a mutat la Ploiești. Patronii spirituali ai Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” au fost ,,Sfinții Trei Ierharhi, Vasile, Grigore și Ioan”, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 30 ianuarie.
Conform ordinii de bătaie a armatei în timp de pace pe anul 1927, Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă nr. 2 ,,Bacău” era subordonată Comandamentului Școlilor Militare de Infanterie, depinzând de Inspectoratul Tehnic al Infanteriei, aflat ân subordinea Marelui Stat Major. Conform prevederilor Decretului nr.2180 din 29 august 1928, Comandamentul Școlilor Militare și Școlile Pregătitoare de Ofițeri Activi și de Rezervă se vor subordona Inspectoratului Învățământului Militar. Drept dovadă a înaltului profesionalism dovedit de către cadrele didactice ale școlii, precum și de elevii acesteia în procesul de instruire, stau și concluziile desprinse în urma inspectării școlii de căttre eșaloanele superioare. Astfel, în raportul întocmit în urma unei inspecții efectuate la data de 24 mai 1929, se arăta printre akltele, faptul că: ,,Școala de ofițeri de rezervă din Bacău este îndrumată pe o cale sănătoasă și lăudabilă”.
La o altă inspecție efectuată de generalul Nicolae Petala în acelașii an, 1929, se arăta:
Comandantul și ofițerii școlii își dau toată silința să formeze ofițeri de rezervă la înălțimea nevoilor pe care le are infanteria noastră, în special, și armata, în general.
Candidații selecționați pentru a urma cursurile școlilor de ofițeri de rezervă trebuiau să aibă diplomă de bacalaoreat, să fie absolvenți ai școlilor profesionale superioare cu dreptul de a continua studiile în învățământul superior, sau să fie absolvenți ai școlilor normale de învățători cu diplomă de capacitate. Admiterea la aceste școli se făcea prin concurs, iar durata studiilor militare era de un an de zile. În perioada anilor 1930-1937 la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” pentru 520 de locuri scoase la concurs numărul de candidați a oscilat între 960 și 1770, ceea ce arată un aflux mare de tineri dornici să urmeze cariera militară în arma infanterie.
Programul de pregătire în școlile militare de ofițeri de rezervă era identic cu cel din școlile de ofițeri activi, diferența fiind făcută de numărul de ore de studiu, în primul caz, numărul acestora fiind mai redus. Printr-o reglementare apărută în anul 1933, în perioada 1 martie-30 octombrie a anului de învățământ, se prevedea și executarea unui stagiu la Centrul de Instrucție al Infanteriei sau la unități de instrucție. Ulterior, urma examenul pentru înaintarea la gradul de sublocotenent. În anul 1935, își desfășura activitatea în garnizoana Roman, ,,Cursul pregătitor de ofițeri superiori” subordonat Direcțiunii cursului pregătitor de ofițeri superiori, al cărei director era generalul Nicolae Ciupercă. Printre manualele utilizate în procesul de instruire al cursanților se număra și lucrarea Aplicațiuni tactice executate la Cursul pregătitor de ofițeri superiori în garnizoana Roman 1935, tipărită la București, de Ministerului Apărării Naționale în anul 1935.
În prefața lucrării de arată:
Apariția lucrării de față se datorește insistentelor cereri primate dela diferiți ofițeri din toată țara, de a li se procura aplicațiunile executate anul acesta la Cursul pregătitor de ofițeri superiori, în garnizoana Roman.
O altă lucrare utilizate în procesul de instruire al cursanților din garnizoana Roman se intitula Acțiunea detașamentelor, Principii-Procedee-Aplicațiuni, scrisă de maiorul Crăciunescu Gheorghe din Marele Stat Major, publicată în anul 1940, la București. Școala Militară de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” a fost inspectată în anul 1937 de către comandantul școlilor militare de infanterie care preciza:
Școala este la înălțimea așteptărilor. Comandantul școlii împreună cu subordonații săi, lucrează cu tot devotamentul și priceperea de a pregăti cât mai bine pe elevi. Aduc mulțumirile mele comandantului și tuturor ofițerilor pentru zelul și munca pricepută și cu folos ce depun neîncetat în folosul patriei.
În ziua de 22 iunie 1941, data intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost primit Ordinul telegrafic nr. 350.911 al Marelui Stat Major, care ordona încetarea temporară a activității școlii. Ofițerii, subofițerii și elevii T.R. urmau să fie repartizați la corpurile de armată de unde proveneau. În baza Ordinului nr. 85.791 al Marelui Stat Major din 1942, școala își reia activitatea în garnizoana Bacău, având în structură un batalion cu cinci companii T.R. și o companie depozit. Începând cu anul 1942, durata de școlarizare a fost redusă la doi ani, tinerii ofițeri urmând a fi repartizați la unități aflate pe front. La data de 1 aprile 1943, Școala Militară de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” a fost inspectată de către conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu, însoțit de ministrul de război, generalul Constantin Pantazi.
Concluziile mareșalului Ion Antonescu sunt redate în Registrul Istoric al școlii:
[…]Am găsit școala în condiții exemplare. Metoda de instruire superioară. Ținuta elevilor admirabilă. Instructorii perfect puși pe front. Gospodăria și instruirea foarte bune. Mulțumesc comandantului și ofițerilor, la toți pentru munca și conștiința lor.
La data de 17 aprilie 1944, Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” s-a refugiat în garnizoana Ineu, împreună cu cei 600 de elevi T.R.-iști, cu materialul necesar instrucției și cu armamentul din dotare. După data de 23 august 1944, Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” a primit misiunea de luptă de a apăra defileul Crișului Alb în raionul localităților Ineu și Gurahonț. În ziua de 16 septembrie 1944, efectivul de elevi T.R. al școlii s-a opus contraatacului executat de către trupele hortiste de valoarea a trei regimente de infanterie din Corpul 4 Armată Ungar, pe aliniamentul Cărând-Prunișor-Sebiș. În cadrul acestor lupte a căzut în mod eroic la datorie, sergentul Popescu Petre. Despre moartea eroului, locotenentul (ret) Nichifor Barbăneagră, pe front elev la Școala de Ofițerri de Rezervă de Infanterie ,,Bacău”, rememorează:
[…]Sebișul pustiu (localitate pe Crișul Alb, la circa 20 km. est de Ineu).Ici și acolo câte un trecător răzleț privea cu ochi nedumeriți la grupurile de elevi militari așezați pe ranițe la umbra copacilor sau pe lângă pereții clădirilor spre a se feri de arșița soarelui încă dogoritor.
Inamicul se apropia încet, cu multă precauție[…]Din șanț se auzeau strigăte de durere și ajutor. Nicolaide era rănit ; el abia mai mișca buzele, părând că spune ceva, dar eu nu auzeam nimic. Detunătura mă asurzise.
[…]Doi ostași au venit în fugă cu o pătură, l-au ridicat și l-au dus înapoi…Popescu, lovit în cap de o schijă, zăcea mort. Era primul căzut la datorie din cadrul școlii noastre[…]
Apogeul acestei încleștări a fost atins la data de 18 septembrie 1944, atunci când și-au pierdut viața 14 elevi T.R., 18 au fost răniți iar 12 au fost dați dispăruți. În ciuda acestui bilanț tragic, acțiunile de luptă ale elevilor școlii au continuat până la data de 21 septembrie 1944, dată până la care au fost eliberate nu mai puțin de 32 localități aflate sub ocuparea inamicului. Au fost capturați numeroși prizonieri și tehnică de luptă. Din efectivele Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” s-a constituit ,,Detașamentul de Nord” aflat în subordinea Diviziei 1 Infanterie-instrucție, cu un total de 1196 oameni, care se opuneau unui inamic de zece ori mai numeros.
Au căzut la datorie următorii eroi din rândurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”: sublocotenentul Adrian Vasile, căpitan Andrei Grigore, căpitan Dobrilă Eugen, elev sergent major Rădulescu Hristache, elev sergent Boscovici Dumitru, elev sergent Flotea Gheorghe, elev sergent Ghiorghiu Gheorghe, elev sergent Lungu Nicolae, elev sergent Popovici Nicolae-Cornel, elev sergent Popesu Petre, elev sergent Pogoreanu Ioan, elev Dinescu Constantin, elev Serițan Gheorghe. Acești eroi își dorm somnul de veci în cimitirele din localitățile Gurahonț, Brad, Bocsig, Buteni și Prunișor.
Pentru eternizarea memoriei acestor eroi s-au ridicat monumente la Prunișor și Sebiș, județul Arad, la Brad, județul Hunedoara și în incinta Școlii de Ofițeri de Rezervă din Bacău.
Elevul sergent major Fodor Constantin, după ce a fost ucis, a fost maltratat de către trupele horthiste, prin scoaterea ochilor și ciopârțirea urechilor. Drept recunoștință pentru vitejia și curajul dovedit pe câmpul de luptă de către cadrele și elevii școlii, aceștia au fost citați prin ordine de zi ale Armatei 1 română, precum și de generalul-locotenent Managarov, comandantul trupelor sovietice aliate care acționau în acea zonă.
În Ordinul de zi nr. 182 din 15 octombrie 1944 al Diviziei 1 Infanterie-instrucție, se arata:
Având în vedere dârzenia, vitejia,curajul cu care elevii Școlii de ofițeri de rezervă nr.2 ,,Bacău”, sub comanda colonelului N. Stănescu, au apărat pozițiile de la Cărand-Prunișor și înălțimile de la Sebiș, cu toate pierderile pe care le-au suferit în comandanți și elevi, având în vedere frumoasele fapte de arme săvârșite și exemplara comportare în cele mai grele situații, ordon: citarea prin ordin de zi pe divizie a Școlii de Ofițeri de Rezervă nr. 2 ,,Bacău”.
În jurnalul de operații al Școlii de Ofițeri de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”se arăta:
Lipsiți de sprijinul artileriei, rămânând fără legătură și hrană, elevii au continuat lupta cu dârzenie și devotament, apărând cu prețul vieții lor fâșia de 15 km din pământul patriei.
Conform Ordinului nr. 43.238 din 17 octombrie 1944 al Marelui Stat Major, misiunile operative ale Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” au încetat, urmând ca această să își reia activitățile de învățământ. În urma măsurilor restrictive impuse de Uniunea Sovietică prin protocolul din 12 septembrie 1944, Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”a fost desființată la data de 23 ianuarie 1945.
Reînființată 20 de ani mai târziu, în anul 1965, această instituție militară de învățământ a funcționat până în anul 1997, an în care i s-a ridicat Drapelul corpului de oaste.
Drapelul corpului de oaste al Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” se află în colecția secției ,,Bacău” a Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I”.
Comandanții Școlii de ofițeri de infanterie nr. 2 Bacău:
1.Colonel Ionescu Ștefan 1920-1923 (Școala de ofițeri de infanterie a funcționat în garnizoana Roman);
2.Locotenent colonel Lăzărescu Nicolae 1923-1928;
3.Colonel Nițescu Grigore 1928-1929;
4.Colonel Tulescu Radu 1929-1936;
5.Colonel Angelescu Mihail 1936-1937;
6.Colonel Minescu Ioan 1937-1938;
7.Colonel Ionescu Gheorghe 1938-1942;
8.Colonel Iucăl Ioan 1942 – martie 1944;
9.Colonel Stănescu Nicolae martie 1944-februarie 1945.
General Ștefan Ionescu
Ștefan Ionescu, născut la Poenari, fostul județ Roman, a îndeplinit funcția de șef al biroului operații și subșef de stat major al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în Războiul pentru Întregirea României. Unul dintre fii săi, Cezar Ionescu a fost medic militar în cel de-Al Doilea Război Mondial. Al doilea fiu, Marcel Ionescu a fost un cunoscut poet în perioada interbelică și a semnat sub pseudonimul literar de Silviu Roda. Colonelul Ștefan Ionescu a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 54/56 Infanterie, unitate constituită din rezerva Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” și Regimentului 16 Dorobanți ,,Suceava”. De asemenea, colonelul Ștefan Ionescu, a ocupat funcția de comandant al Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman” între anii 1920-1923. În aceeași perioadă de timp, a fost și profesor la discilinele tactică generală și corespondență de război.
În registrul istoric al școlii este consemnată următoare apreciere a generalului Dragu despre primul comandant, colonelul Ionescu V.Ștefan:
Colonelul IONESCU ȘTEFAN este un prea bun comandant de școală, creat pentru a forma suflete de adevărați ostași, care să muncească din convingere și dragoste pentru scumpa noastră armată. Deci, este o mare fericire pe școală că are un asemenea comandant” .
În anul 1917, colonelul Ștefan Iinescu a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Ofițer:
pentru curajul și destoinicia ce a arătat ca ofițer de stat major în timpul operațiunilor desfășurate între 25 Iulie-3 August 1917. Atât în serviciul exterior cât și ca șef al biroului operații a contribuit de aproape la reușita acelor operațiuni.
În cel de-Al Doilea Răboi Mondial, generalul Ștefan Ionescu a fost prefect al județului Roman și președintele Oficiului de Patronaj Social ,,Crucea Albastră”- filiala Roman.
Personalități care au urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”
Constantin Ciopraga
Constantin Ciopraga, născut la data de 12 mai 1916, la Pașcani a fost un critic și istoric literar român, memorialist, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române. A urmat Gimnaziul la Pașcani (1927-1932), Liceul ,,Nicu Gane" din Fălticeni (1933-1937) și Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din Iași (1937-1942). În paralel cu studiile universitare, a urmat pentru un an, cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr.2 din Bacău. În urma absolvirii, a obținut gradul de sublocotenent și a fost repartizat la Regimentul 14 Infanterie ,,Roman”.
Sublocotenentul Constantin Ciopraga a participat în calitate de combatant la luptele dramatice purtate de armata română la Odessa și Cotul Donului. A căzut prizonier la sovietici la data de 19 noiembrie 1942, și a fost internat în lagărul Oranki-Mănăstârca. Eliberat în anul 1946, după patru ani de detenție, experiențele dure ale războiului și prizonieratului, vor fi transfigurate de savant în romanul Nisipul (1989). Criticul literar va consemna experiențele dramatice ale războiului:
[…]Nimeni, absolut nimeni, nu percepe războiul în totul, mă încredințai gîndindu-mă la cărțile despre bătălii faimoase[…]La postul de prim-ajutor, băgam de seamă enorma deosebire dintre războaiele descrise în cărțile de istorie și chiar în romane, și războiul adevărat.
[…]Am căzut prizonier pe 19 noiembrie 1942. Am fost adunati in grupuri: romani, italieni, germani, romani, grupuri de cite opt sute – o mie si chiar mai mult. S-a călătorit pe jos, pe sute de kilometri, în care cei mai mulți, istoviți de nemîncare, de efort, au căzut. Cine rămânea cinci pași în urmă era împușcat, deși era absolut inutilă această măsură: de obosit ce erai, rămâneai oricum în zăpadă și nu puteai să te mai miști. Erau zăpezile rusești nesfârșite, de la o localitate la alta mergeam o sută de kilometri. De la prima întâlnire cu niște civili ruși, într-o dimineață de 20 noiembrie, zăpada imensă, am ajuns într-o localitate și eram răsfirați în grupuri de câte douăzeci – treizeci. Acolo au ieșit câțiva inși dintr-o casă și-au întrebat: "Care sint germani?". I-au pus deoparte, opt-zece tineri, i-au culcat la pământ, și-apoi, cu niște cabluri de metal groase, cu care se ancorau mașinile, i-au lovit in ceafă și i-au omorât.[…] Strecurat prin gerul năprasnic, trenul cu înfometații hrăniți auster cu pește sărat și pesmeți, avea vagoanele căptușite cu promoroacă. Acestea sunau „ca un contrabas", zgrepțănate de unghiile celor năuciți de sete. Foamea îi sălbăticise pe camarazi – mâncau orice, cadavre de cai înghețați, ba și din semenii congelați… Războiul „cea mai bestială nebunie" (Leonardo) însemna, pe lângă foame și frig, dizenterie, tifos exantematic, păduchi, mizerie și suferință psihică în orice clipă.
Savantul Constantin Ciopraga a decedat la data de 2 februarie 2009, la Iași.
Grigore Gheba
Grigore Gheba, născut la data 15 august 1912, în satul Poienița, comuna Dumitrești, fostul județ Râmnicu-Sărat, a fost general de armată și profesor de matematică român. Savantul a conceput și realizat 42 de culegeri de matematică, pentru toate nivelurile, publicate în peste 6 milioane de exemplare, în țară și în străinătate. După absolvirea studiilor liceale în Râmnicu Sărat, a urmat cursurile Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă nr.2 ,,Bacău”, la finalizarea cărora este înaintat la gradul de sublocotenent. Atras de științele exacte și îndeosebi de matematică, a absolvit Facultatea de Matematică a Universității București.
Grigore Gheba participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de comandant de pluton și baterie atât la campania din Est cât și la cea din Vest. În timpul luptelor de la Cotul Donului, din luna noiembrie 1942, a fost capturat de sovietici și ținut prizonier în trei lagăre din Uniunea Sovietică. În lagărul din Vorkuta, extrem de slăbit și bolnav, a fost salvat de la moarte de medicul lagărului, căpitan Marusia Anka, alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste. Această poveste de dragoste se va sfârși tragic, prin moartea Marusiei, exterminată de sovietici, din cauza idilei, chiar în lagărul în care s-au cunoscut.
Despre drama prizonieratului din U.R.S.S, povestește în cartea autobiografică Între viață și moarte, scrisă spre finalul vieții sale:
[…] În vagonul meu aveam nouă morți și în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei rămași în viață tăiaseră fesele morților și le mâncaseră. După ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un bărbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem să cântăresc 39 de kilograme. Atunci a apărut îngerul vieții mele.
A fost eliberat din prizonierat ca urmare a înscrierii în Divizia ,,Tudor Vladimirescu’’, mare unitate înființată în octombrie 1943 și constituită din prizonierii români capturați de Armata Roșie. Cu această divizie, a revenit în țară și a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. A fost avansat în mod onorific la gradul de general de brigadă.
Grigore Gheba a murit în București, la data de 5 septembrie 2004, la vârsta de 92 de ani.
Căpitanul Marin Orița
Marin Orița s-a născut la data de 5 ianuarie 1897 în comuna Țigănești, plasa Nicorești, județul Tecuci. A fost încorporat la data de 15 septembrie 1917, în timpul Războiului pentru Întregirea Românei, la Regimentul 6 Recruți. În toamna anului 1919, a fost detașat la Școala Militară de Educație Fizică din București, pe care o absolvă în anul 1921. Legăturile marelui inventator militar cu orașul Roman, încep la data de 1 aprilie 1922, când, în baza Ordinului Ministerului de Război nr. 2783, a fost transferat la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă ,,Roman”. Acesta a fost transferat la Roman, cu gradul de sublocotenent de la Regimentul 7 Vânători, încadrând funcția de instructor de educație fizică clasa a III-a.
La data de 31 octombrie 1923, comandantul Școlii de Ofițeri de Rezervă ,,Roman”, colonelul Ștefan Ionescu, nota despre subordonatul său că:
a depus o muncă foarte stăruitoare și apreciez bine rezultatele obținute…A conceput idea unei mitraliere ușoare care a fost găsită bună de comisia de experiență, în present se află la Reșița unde ministerul a aprobat ca să se facă un exemplar pentru experiență.
După o serie de funcții deținute în diferite structuri ale armatei, la data de 6 iunie 1938, Marin Orița în baza Înaltului Decret nr.901, a fost avansat la gradul de locotenent, și mutat la Arsenalul Armatei, fiind confirmat în Corpul Tehnic Militar.
La data de 28 februarie 1939, în baza Înaltului Decret nr. 905, a fost avansat la gradul de căpitan. Despre activitatea desfășurată de acesta, Directorul Arsenalului Armatei, colonelul D. Antonescu notează la data de 31 octombrie 1939: ,,Prin spiritual său inventiv a reușit să realizeze lucrări foarte interesante de real folos pentru armată […] La data de 5 iunie 1940, Marin Orița a fost transferat la Comisia Militară de Control și Recepție de la Uzinele Copșa Mică-Cugir ,,în scopul de a îndruma confecția prototipurilor pentru pistolul mitralieră, inventat de dânsul și aprobat de Direcția Tehnică”. Aici, acesta a conceput și realizat un pistol mitralieră care a fost adoptat de Consiliul Superior al Armatei, sub denumirea de ,,pistolul mitralieră Orița”. Prototipul acestei arme automate a fost finalizat și experimentat în cursul lunii februarie 1941, cu câteva luni înainte de intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial. Prima versiune, modelul M1941, a fost fabricată în producție de serie la Uzinele Copșa Mică și Cugir, și a intrat în dotarea armatei române în anul1943. În anul 1948 a fost realizată o versiune îmbunătățită cu pat de fier sau lemn, armă ce a fost în serviciul ,,Gărzilor Patriotice” până în anul 1970.
,,Pistolul mitralieră Orița” s-a dovedit deosebit de fiabil pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, și a rămas astfel în dotarea armatei române, până ce a fost înlocuit cu versiunea românească a automatului AK-47. La data de 10 ianuarie 1944, Marin Orița a fost pensionat pentru limită de vârstă, cu gradul de maior în rezervă, dar a rămas concentrat la Uzinele Cugir. Un exemplar din ,,Pistolul mitralieră Orița” se află expus la Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I” – secția Bacău. Pentru meritele sale deosebite în slujba Armatei Române, căpitanul Marin Orița a fost decorat cu ,,Insigna pregătirii premilitare clasa a II – a”, Medalia ,,Centenarul Regelui Carol I” și conform Înaltului Decret nr.1517/1940, cu Medalia ,,Coroana României” în grad de cavaler .
General de brigadă Iucăl I. Ioan
Ion Iucăl s-a născut la data de 22 octombrie 1895, în orașul Vaslui. După absolvirea liceului, a urmat între anii 1913-1915, cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie din București. A participat la Războiul pentru Întregirea României în cadrul Regimentului 1 Grăniceri și Regimentului 4 Dorobanți ,,Argeș ” distingându-se în luptă prin curaj și spirit de sacrificiu.După o serie de funcții de comandă îndeplinite în diferite structuri ale armatei, în perioada 1942 – martie 1944, a îndeplinit funcția de comandant al Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”. A îndeplinit și funcția de comandant al Brigăzii 9 Infanterie.
A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde s-a distins în mod deosebit în timpul luptelor de la Oarba de Mureș. La data de 20 martie 1945, a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 9 Infanterie ,pe care a comandat-o până la 9 aprilie 1945. A condus Comisiei pentru repatrierea prizonierilor de război și Serviciul Istoric al Armatei în perioada 23 iunie 1945- 9 august 1946. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii printe care: Ordinul ,,Coroana României” clasa a IV-a, Ordinul ,,Steaua României” clasa a III-a, Medalia ,,Victoria”, Medalia ,,Sfânta Ana” etc. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade în baza Înaltului Decret nr. 2467 din 4 august 1945, ,,pentru curajul, devotamentul și spiritual de sacrificiu dovedit în luptele duse pe Târnave”.
Generalul Ion Iacăl a încetat din viață la data de 9 octombrie 1983.
General-colonel Ilie Crețulescu
Printre personalitățile mililare care și-au desfășurat activitatea în cadul Școlii Militare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie din Roman se numără și generalul-colonel Ilie Crețulescu.
Născut la data de 2 octombrie 1892 la Piatra – Neamț, în anul 1911, a absolvit cursurile Liceului ,,Petru-Rareș”din localitate și ulterior Școala Militară de Ofițeri Activi de Infanterie, cu gradul de sublocotenent. A participat la Războiul pentru Întregirea României în cadrul Regimentului 15 Dorobanți din Piatra Neamț. La data de 1noiembrie 1920, a fost detașat la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă ,,Roman”. A lucrat în Marele Stat Major al Armatei și la data de 28 martie 1931 a fost numit atașt militar la Belgrad. În perioada 1 aprilie 1938-27 februarie 1939 a comandat Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni” din Piatra Neamț.
A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial în cadrul statului major al Corpului 4 Armată, Diviziei 9 Infanterie și al comandamentului Diviziei 104 Munte. La data de 5 septembrie 1944 având gradul de general de brigadă a fost numit comandantul Diviziei 103 Munte. La data de 11 decembrie 1944, a fost numit subșef al Marelui Stat Major. A fost trecut în rezervă la data de 1 ianuarie 1948. În anul 1968 a publicat lucrarea memorialistică Peste crestele Carpaților. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare printre care: Ordinul ,,Coroana României” clasa a III-a cu spade ,,Steaua României” clasa a III-a cu spade, ,,Vulturul Alb” clasa a IV-a în anul 1930, ,,Leul Alb” 1930. A fost decorat cea mai înaltă distincție militară de război Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade, în calitate de comandant al Diviziei 103 Munte conform Înaltului Decret nr. 2073 din 1 noiembrie 1944 ,,pentru destoinicia și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în operațiunile de eliberare a Transilvaniei”.
Generalul-colonel Ilie Crețulescu a încetat din viață la data de 30 noiembrie 1971.
General locotenent (ret) Daniil Lazăr
General locotenent (ret) Daniil Lazăr, a fost încorportat în anul 1940 în ca elev TR și a participal la ambele campanii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie nr. 2 ,,Bacău” și a fost repartizat în cadrul Regimentului 27 Infanterie ,,Bacău”. Căzut prizonier la sovietici în timpul luptelor din 1941 de la Vașnij, în octombrie 1943, s-a înscris în Divizia ,,Tudor Vladimirescu”. A fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade și panglică de ,,Virtute Militară” în grad de cavaler și Ordinul ,,Steaua României” cu spade și panglică de ,,Virtute Militară” în grad de cavaler.
Eugen Russev
Eugen Russev, s-a născut la data de 24 decembrie 1915, în satul Cubei, județul Akkerman, din sudul Basarabiei. A absolvit Liceul de băieți nr. 5 din Chișinău și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Din noiembrie 1939, până în iunie 1940 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”. La data de 5 august 1941, Armata Roșie a părăsit Chișinăul și Eugen Russev, a fost mobilizat în unitățile de muncă numite ,,Trudarmia”. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit în funcția de director al Institutului de Istorie din Chișinău și i-a fost acordat titlul științific de membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Istoricul Eugen Russev a fost preocupat de studierea și editarea operelor marilor cronicari moldoveni. El a elaborat ample studii introductive la edițiile cronicarilor Ion Neculce (1969, 1974), Grigore Ureche (1971), Miron Costin (1972). A publicat monografiile: Cronicarul Ioan Neculce. Viața și opera (1956), în colaborare cu V. Coroban, Cronografia Moldovei din veacurile XV–XVIII (1977) etc. Lista publicațiilor științifice ale savantului român cuprinde circa 180 de titluri. Savantul Eugen Russev s-a sinucis la 17 mai 1982.
Victor Tulbure
Victor Tulbure (numele la naștere Popescu), s-a născut la data de 28 martie 1925, în comuna Caușani, judetul Tighina (azi in Republica Moldova). A urmat studii liceale la Salonta și București (1943). Între anii 1943 și 1945, a fost elev al Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie de Rezervă nr. 2 din ,,Bacău”. A participat ca ofițer de infanterie de rezervă la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. A urmat Facultatea de Litere a Universității din București (1945-l948) și in paralel a lucrat ca funcționar, la Giurgiu si București.
Absolvent al Școlii de Literatură „Minai Eminescu", a îndeplinit funcțiile de redactor la revistele ,,Flacara” (1948), ,,Scînteia” (1949) si Editura de Stat (1952). A ocupat funcția de redactor-șef adjunct la ,,Viața Românească” (1958-l961), apoi redactor-șef al unor reviste pentru copii.
Sciitorul Victor Tulbure a încetat din viață în anul 1997, la București.
Eroi și veterani din Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 ,,Bacău”:
Locotenentul post-mortem Anton Corniță
Anton Cornițăs-a născut la data de 9 martie 1898, în satul Fruntești, comuna Filipeni, județul Bacău. Având profesia de învățător își satisface stagiul militar cu termen redus la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie din Roman, primind la absolvire gradul de sublocotenent. A fost numit în anul 1944, în cel de-Al Doilea Război Mondial, comandant pentru paza tunelului de cale ferată Berești-Tălmășani, din județul Covurlui, azi Galați. A fost executat la data de 26 august 1944, de trupele germane aflate în retragere, deoarece a refuzat să se predea și să distrugă podul de cale ferată. În anul 1993, Consiliul local al orașului Berești din județul Galați, a hotărât să acorde numele eroului unei străzi din localitate. În anul 1995 cu prilejul Zilei Eroilor, în orașul Berești s-au dezvelit două plăci comemorative, una în stația C.F.R. și alta la Liceul ,,Paul Bujor” pe care s-a scris: ,,În amintirea învățătorului erou Anton Corniță, născut la 9 martie 1898 comuna Filipeni, județul Bacău, căzut la datorie la 26 august 1944. Veșnică amintire și recunoștință”.
Teohar Mihadaș
Scriitorul de origine aromână Teohar Mihadaș, născut la data de 9 noiembrie 1918 în localitatea Turia din Grecia, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, pe care a absolvit-o în 1943. A urmat Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 de la Bacău și a luptat pe frontul de Vest în luptele purtate în toamna anului 1944 pe Criș, la Gurahonț. După instaurarea dictaturii comuniste în România, Teohar Mihadaș a fost suspectat de activitate împotriva noului regim, și a fost încarcerat o perioadă de șapte ani. Între 1970 și 1973 a fost redactor-șef la revista ,,Tribuna” și a fost unul dintre semnatarii scrisorii deschise a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor. Poetul și prozatorul Teohar Mihadaș a decedat la data de 29 noiembrie 1996, la Cluj.
Căpitan Constantin Arșinel
Constantin Arșinel s-a născut la data de 29 mai 1919, în comuna Dolhasca, județul Suceava. În perioada 1942-1943, a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 de la Bacău. După ce a executat un stagiu de pregătire în cadrul Regimentului 8 Vânători din Cernăuți, a fost trimis pe front în primăvara anului 1944, în zona Tupilați, Văleni-Roman și Vânători-Neamț. Elevul plutonier-adjutant Constantin Arșinel a fost rănit la data de 6 mai 1944, în luptele purtate în munții Neamțului. După încheierea războiului, și-a continuat ocupația la catedră. A îndeplinit funcția de președinte a subfilialei Pașcani a Asociației Naționale a Veteranilor de Război.
Aurel Ciubotaru
Aurel Ciubotaru, fiul lui Gheorghe și Natalia, născut în anul 1922 în comuna Boghicea județul Neamț, a fost recrutat la Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 de la Bacău. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ioan Balaban
Ioan Balaban, născut în anul 1923 în comuna Boroaia județul Suceava, a fost recrutat la Școala de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 de la Bacău. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Colonel doctor Tudor Diaconescu
Tudor Diaconescu s-a născut la data de 25 septembrie 1925, în satul Huși, comuna Preutești, județul Baia. La intrarea Rămâniei în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost concentrat în Regimentul 8 Vânători. A fost trimis să urmeze cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 din Bacău, în perioada în care școala era evacuată în garnizoana Slatina. Tudor Diaconescu a participat la luptele dramatice purtate de elevii școlii în luna septembrie 1944 în zona Carand, Prunișor și Sebeș. Trecut în rezervă la sfârșitul anului 1944, a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1950. Doctorul Tudor Diaconescu a profesat în localitățile Pașcani, Huși, Fălticeni, Târgu-Frumos și Pașcani. A publicat numeroase articole și comunicări de istorie locală și istorie a medicinei.
Colonel în retragere Ioan Peterfiu
Ioan Peterfius-a născut în anul 1913, la București. În perioada 1933-1937 a urmat cursurile Academiei Comerciale, angajându-se ca economist, la Centrala Cooperativă de Import – Export.
Între anii 1938-1939 a fost elev al Școlii de Ofițeri în Rezervă de Infanterie nr. 2 din Bacău. În anul 1942 a plecat pe front cu Regimentul 40 Infanterie, în localitatea Bazargic, regiunea Caliacra, în sudul Dobrogei. Cu această unitate a participat la luptele de la Cotul Donului, având gradul de sublocotenent. Veteranul de război rememorează ororile și dramatismul războiului:
În ziua de 17 noiembrie 1942, în timpul unui atac ce a avut loc la Cotul Donului, am scăpat ca prin urechile acului, când un glonț m-a nimerit în casca pe care o purtam, în zona urechii drepte. Îmi aduc aminte că toți militarii germani erau înzestrați cu pistoale mitraliere, în timp ce marea majoritate a soldaților români erau înzestrați cu puști semiautomate tip ZB, vechi și uzate. La 18 noiembrie 1942 am primit ordin ca plutonul meu să rămână pe loc, iar restul companiei să meargă în linia I. Din cei trimiși să lupte în această linie au murit 14. A fost groaznic. Nu vă puteți închipui!
Plutonul de rezervă, comandat de un locotenent pe nume, parcă predestinat, Rusu, a venit în sprijinul nostru. Locotenentul ne-a comandat să înaintăm spre corturile rușilor, dar eu, văzând pericolul iminent, i-am explicat că nu ar fi bine să mergem spre ei pentru că suntem în pericol. Atunci el a scos un pistol și ne-a explicat că la rândul lui a primit ordine clare, de la un domn colonel, pentru a urma traseul indicat, iar cine nu execută acest ordin va fi împușcat. Astfel ne-am conformat și am executat ordinul. În timp ce ne apropriam, rușii ne-au atacat, luându-ne prizonieri. Mie mi-au luat pistolul, vestonul, centura și un cojocel, rămânând doar cu un pulover foarte subțire. Fiind ofițer, un soldat inamic a încercat să mă omoare cu o baionetă, dar un ofițer rus a intervenit rapid și am scăpat de moarte pentru a doua oară.
Am rămas prizonier până în anul 1946, 4 ani lungi și grei! În perioada petrecută pe front am văzut oameni fără cap, mâini sau picioare. Războiul este oribil[…]
Plutonier TR Diaconescu Iulian
Diaconescu Iulian s-a născut la 27 ianuarie 1920 in comuna Dumeni, județul Dorohoi. Între anii 1941-1942 a urmat cursurile Școlii Normale de Învățători București. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a înrolat voluntar în Regimentul de Garda ,,Mihai Viteazul ''. Diaconescu Iulian s-a înscris la cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie nr. 2 din Bacău. Eroul a luat parte cu gradul de plutonier TR la luptele de la Țiganca din vara anului 1941. La data de 12 iulie 1941 a fost grav rănit în urma unui bombardament al artileriei sovietice. Evacuat la un spital militar din garnizoana Bârlad, plutonierul TR Diaconescu Iulian a încetat din viață din cauza gravității rănilor. Eroul a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință '', clasa a III- a cu spade.
LICEUL MILITAR NR.1
(ȘCOALA MILITARĂ MEDIE ,,DIMITRIE CANTEMIR”)
Colegiul Militar „Ștefan cel Mare“ a fost înființat la 25 noiembrie 1924, la Cernăuți, actul său de naștere fiind consfințit prin Înaltul Decret Regal nr. 3889 semnat de regele Ferdinand I.
Evenimentele din perioada 1940-1945, au marcat existența liceului, determinând mutarea acestuia, de la Cernăuți la Roman (iunie 1940), la Târgoviște (iulie 1940) apoi la Câmpulung Muscel (octombrie 1940). Relocat la Cernăuți în octombrie 1941, a fost mutat la Timișoara (ianuarie 1944) și la Pitești (ianuarie 1945). În cele din urmă, în luna mai 1945, Liceul Militar „Ștefan cel Mare“ a fost desființat.
Liceul se reînființează sub numele de Școala Militară Medie Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, la 1 septembrie 1953, funcționând timp de 3 ani, până la terminarea construcției cu destinație specială din Câmpulung Moldovenesc, la Iași, în localul Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie nr. 3. La împlinirea a 450 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, la 2 iulie 1954, instituția reprimește numele marelui voievod și devine Școala Militară Medie ,,Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Liceul s-a mutat în localul nou construit din garnizoana Câmpulung Moldovenesc în perioada 1-10 august 1956. Schimbarea denumirii instituției din Școala Militară Medie ,,Ștefan cel Mare” în Liceul Militar „Ștefan cel Mare“ a avut loc la 1 ianuarie 1957, iar începând cu 1 decembrie 1999, Liceul Militar ,,Ștefan cel Mare” și-a schimbat denumirea în Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare”. La data de 1 iulie 1948 au fost desființate toate liceele militare din România.
La 27 iulie 1949, generalul-maior Mihail Florescu, șeful Direcției Superioare Politice a Armatei înainta Ministerului Apărării Naționale propunerea de înființare a unei ,,Școli Medii Militare” (cu durata de 4 ani), echivalenta școlii medii din învățământul public. Recrutarea tinerilor pentru această școală s-a făcut pe baza apartenenței sociale, urmând a fi primiți să studieze aici copii orfani din cel de-Al Doilea Război Mondial și copii de muncitori și țărani săraci. S-au selecționat 90 de elevi din clasa a VII-a a liceelor teoretice din întreaga țară, numai 58 rămânând să învețe în cadrul școlii nou create. De remarcat este faptul, că dintre aceștia, numai 6 erau fii de intelectuali. Școala a funcționat ca gimnaziu un an, pentru acomodare. Uniforma elevilor a fost făcută după modelul uniformei pe care o aveau elevii Liceului Militar „Suvorov” din U.R.S.S. Denumirea liceului, ,,Dimitrie Cantemir”, a fost aleasă dintr-un șir lung de mari personalități ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, loan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu.
La data de 25 noiembrie 1949, s-a înființat în garnizoana Roman prima instituție liceală de învățământ militar postbelic, ,,Liceul Militar nr.1” în localul Seminarulul ,,Sfântul Gheorghe”. Prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 48259 din 21 noiembrie 1949, s-a reglementat activitatea noului liceu, iar patronul spiritual al instituției de învățamânt s-a hotărât să devină Dimitrie Cantemir. În Ordin de precizau și considerentele alegerii patronului spiritual: ,,istoric de vază al timpului său și totodată un mare învățat, savant de reputație europeană, membru al Academiei din Berlin din anul 1714”. Școala nou înființată și-a deschis cursurile la 20 decembrie 1949, cu un număr de 60 de elevi, repartizați în două clase. La data de 2 septembrie 1950, s-a organizat primul examen de admitere în clasa a VIII-a pentru anul școlar 1950-1951. Au susținut examenul de admitere un număr de 103 candidați și au fost declarați admiși un număr de 64 de elevi, pentru clasele a VIII-a și a IX-a. Relocarea școlii din garnizoana Roman în garnizoana Predeal s-a efectuat în perioada 28 septembrie – 10 octombrie 1950.
La data de 10 octombrie 1950, în baza Ordinului Direcției Superioare Politice a Armatei nr. 10167 din 28 septembrie 1950: ,,Școala Militară Medie „Dimitrie Cantemir” se dislocă din garnizoana Roman în garnizoana Predeal, în localul din Valea Râșnoavei, pe 11 octombrie a aceluiași an, deschizându-se cursurile cu clasele a VIII-a si a IX-a”. În ziua de 20 octombrie 1954, a fost terminată operațiunea de mutare a școlii din garnizoana Predeal, în orașul Breaza, în localul fostei Școli Militare Politice nr. 1.
În baza Dispoziției nr. C.I. 00266 din 16 ianuarie 1957, s-a schimbat denumirea Școlii Militare Medii „Dimitrie Cantemir” în Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”. În perioada 1960 – 1 iulie 1962 Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a fost desființat. La data de 20 iulie 1962, liceul a primit de la Muzeul Militar Central drapelul corpului de oaste. Începând cu data de 1 decembrie 1999 instituția de învățământ militar funcționează în garnizoana Breaza, sub denumirea de Colegiul Militar Liceal ,,Dimitrie Cantemir”.
MUZICA MILITARĂ A GARNIZOANEI ROMAN
Primul Reglement asupra muzicilor militare în armata română a intrat în vigoare în conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 738 din 11 mai 1867. Conform prevederilor acestui Reglement, se stipulau instrumentele din compunerea muzicilor militare, în funcție de specialitatea militară a regimentului: infanterie, cavalerie sau artilerie. În perioada interbelică, în garnizoana Roman au funcționat trei fanfare militare (Regimentul 1 Artilerie Gardă, Regimentul 14 Dorobanți și Regimentul 12 Călărași) ,,foarte bine pregătite, puse la punct în cele mai mici detalii”. În fiecare an, la data de 10 mai, în garnizoana Roman se organiza o paradă militară:
[…]Defilarea pornea din centrul orașului spre gară în următoarea ordine: elevii de liceu pe școli, organizațiile sportive, armata, veteranii și se încheia cu pompierii militari.
În anul 1934, atunci când în cadrul Liceului ,,Roman Vodă” a luat ființă o orchestră, locotenentul Alexandru Voicicovski, șeful muzicii Regimentului 14 Dorobanți a instruit în timpul liber și gratuit ,,elementele necesare fanfarei liceului nostru”. La data de 1 martie 1935, scriitorul Max Blecher, aflat în suferință, s-a mutat într-o casă închiriată de tatăl său, în apropierea cazărmii Regimentului 14 Dorobanți. Scriitorul romașcan Doris Mihăescu, exeget al operei lui Max Blecher va consemna: ,,trompetele cazărmii sunând melancolic stingerea, ca un fel de ecou al dramei consumate în casa cu terasă”. Din Memoriile, colonelului Ioan Vlăduță , inspector general al muzicilor din România, desprindem informații prețioase despre muzica militară din garnizoana Roman în perioada interbelică:
După această vizită regală de la Iași, au urmat manevrele regale ale Corpurilor 3 și 4 Armată. Inspectorul muzicilor, Mărgăritărescu tocmai făcea un turneu de inspecție pe la muzicile acestor corpuri de armată. După inspecția făcută mie și-a manifestat satisfacția și bucuria de a avea muzica mea pentru a cânta la masa regală în timpul manevrelor. Mi-a ordonat să iau și orchestra. Am executat ordinul, dar lucrurile schimbându-se, nu am mai cântat eu la cartierul regal din Botoșani. Am fost însă trimis cu muzica mea din Divizia a 8-a, în Divizia a 7-a la Dorohoi. În timp ce eu îmi împlineam misiunea de a înlocui cele opt muzici ale Diviziei a 7a, inspectorul Mărgăritescu, nu știu din ce motive a încercat să diminueze valoarea mea și a muzicii mele, uitând că o muzică slabă ca a mea, după cum o recomandase ofițerilor Regimentului 13 Infanterie, nu putea fi luată din Divizia a 8-a și trimisă să îndeplinească serviciul celor opt muzici ale Diviziei a 7-a. […]
În cursul anului 1938, directorul Liceului ,,Roman-Vodă” printr-o adresă trimisă comandantului garnizoanei Roman, solicită ca plutonierul Constantin Barbu, subșef al muzicii militare de la Regimentul de Artilerie de Gardă să pregătească și să conducă fanfara școlii. O personalitare marcantă în rândurile muzicilor militare din garnizoana Roman a fost căpitanul Gheorghe Stanciu, care a dirijat orchestre militare atât în țară cât și în în străinătate. În rândurile fanfarelor militare din garnizoana Roman au mai activat:
General Sergiu Paiu – inspector general al muzicilor din România;
Căpitan Bosch;
Plutonier Constantin Barbu;
Locotenent Sebacef;
Locotenent Alexandru Volcicovski.
Muzica militară a garnizoanei Roman organiza numeroase concerte în parcul orașului(Grădina Mare) unde dispunea și de un foișor special amenajat. Profesorul Victorin Lozinschi, consemna în cartea Nostalgii de aur și frunze de rubin :
[…] În timpul războiului am asistat la un concert de fanfară susținut în parcul orașului Roman, dat de două fanfare în mod alternativ. Una era fanfara militară din Roman care se instalase lângă debarcader[…] A doua fanfară era cu vreo 40 de membri și era formată din militari germani care se instalaseră în fața restaurantului de vară chiar în plină alee. Melodiile au fost pre-prezentate alternativ și acuratețea execuției era de ambele părți. Și la formația militară română și la formația militară germană străluceau instrumentele muzicale și echipamentul, vestimentația[…]
În perioada interbelică fanfarele militare din garnizoana Roman interpretau un repertoriu variat: Deșteaptă-te române, Hora Unirii, Primirea generalului, Marșul toreadorilor, Sârba roșiorilor, Parada militară, Visul unui rezervist, Steaua României, Drapelul român, Hora de la Grivița, Dragoste de țigan, Văduva Veselă, etc.
Personalități ale muzicii militare în garnizoana Roman:
Gheorghe Platon
Gheorghe Platon s-a născut la data de 9 august 1919, în comuna Bahna, satul Broșteni, fostul județ Roman. A urmat Seminarul Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman unde a fost coleg cu părintele Constantin Galeriu. După absolvirea Seminarului, s-a înscris în 1938, la Facultatea de Teologie din București. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” și cu Regimentul 10 Infanterie ,,Focșani”. A fost mobilizat în anul 1942 la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” și ulterior a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie din Bacău, în urma absolvirii căreia a foat avansat la gradul de sublocotenent de rezervă. În perioada petrecută la partea sedentară a regimentului din garnizoana Roman, acesta s-a implicat în activitățile din cadrul orchestrei militare a unității romașcane. La data de 30 martie 1944, sublocotenentul de rezervă Gheorghe Platon a participat împreună cu întrega companie în luptele purtate de Regimentul 14 Dorobanți pe frontul Iași-Pașcani-Târgu-Neamț. Căzut prizonier la armata sovietică, la data de 28 aprilie, veteranul de război a consemnat într-un manuscris:
O să țin minte toată viața, cum la marginea orașului, de la intrarea în Botoșani […] eram zilnic vizitați de localnici, majoritatea erau evrei . Aceștia le aduceau alimente și îi încurajau. Această atitudine era flagrant contrastantă cu aceea la care se așteptau soldații români, ținând cont represaliile antisemite care avuseseră loc în România la începutul deceniului cinci. Răspunsul evreilor a fost la fel de surprinzător. Aceștia le-au spus că întrucât s-au născut în România și au trăit alături de români, se consideră cetățeni ai acestei țări, și așa vor trăi și în viitor, indiferent de regimurile politice care vor urma.
A petrecut o perioadă de patru ani de prizonierat, în apropiere de cercul polar de nord, regiunea Gorki, în Lagărul nr. 47 de la Oranki-Manastarka, la 470 km nord-est de Moscova. Vereranul de război consemnează:
Cele mai multe umilințe îndurate de prizonierii români n-au fost din partea rușilor, cât a basarabenilor, care, mândri că Basarabia făcea parte din nou din Uniunea Sovietică, voiau să-și dovedească loialitatea.
Gheorghe Platon a fost repatriat în țară la data de 7 mai 1948 și s-a încadrat ca profesor necalificat de limba română, muzică și limba rusă la Școala din Porcești, apoi director la școala și căminul cultural din Secuieni. În anul 1961, a fost transferat la catedra de teorie-solfegii și violoncel, la Școala de Muzică și Arte Plastice din Roman, în cadrul căreia își va desfășura activitatea timp de 20 de ani.
Dimitrie Teofănescu
Profesorul Dimitrie Teofănescu, s-a născut la 24 aprilie 1909 în satul Gura-Văii, comuna Căciulești, județul Neamț. În anul 1927 a început cursurile Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman, și la data de 1 iunie 1935 a fost numit diacon și dirijor la Categrala Episcopală din Roman. A înființat și condus corul Arsenalului Armatei din Roman și a fost profesor de muzică la Școala Tehnică Industrială auto nr. 3, care funcționa pe lângă Batalionul 3 Instrucție și Reparații Auto ,,Roman”. În perioada cât a fost profesor la această școală militară, a format un cor din ucenici și un cor bărbătesc format numai din militari. Despre Dimitrie Teofănescu, profesorul A.M. Ciobanu scria în revista Asachi nr. 137/2000:
Un Dumitru Teofănescu care, ca dirijor, a făcut din bagheta sa un crucifix al perfecțiunii sonore, ca solist mai ales în rugăciunea ,,Tatăl Nostru” a constituit un triumf vocal, o contopire de moment cu Dumnezeu, iar în ipostaza de compozitor ăl simțim cum se suprapune cu natura transcendentă, dar și omenească a muzicii bizantine.
CERCETĂȘIA. STRĂJERIA. PREGĂTIRE PREMILITARĂ
În colecția Muzeului de Istorie din Roman se păstrează documente care atestă faptul că în orașul Roman era înființată la data de 26 mai 1915, o cohortă de cercetași denumită ,,Alexandru cel Bun”. În timpul Războiului pentru Întregirea României, în cadrul Spitalului ,,Zonă Interioară 242” din Roman al Crucii Roșii Române, misiunile de curieri precum și alte obligații au fost îndeplinite de cercetași: Emanoil Cantemir, Mircea Raianu, Corneliu Gavrilescu, Constantin I. Crăiniceanu, Constantin Melinte, Aron Stangel, Ioan Ostache, Alexandru Rendel, Bubi Schmautz, Alexandru Daia etc.
La data de 15 august 1916, la data intrării României în război alături de puterile Antantei, proclamația regelui Ferdinand este urmată și de mobilizarea cercetașilor. Principele Carol predă comanda Marii Legiuni, către profesorul Gheorghe D. Mugur și profesorul Gh. M. Murgoci. Până la sfârșitul războiului, cercetașii vor fi întrebuințați atât la serviciile auxiliare ale armatei, cât și în serviciile publice, ca sanitari/brancardieri, curieri, furieri, telefoniști, telegrafi, observatori, paznici, călăuze, plantoane, picheri, polițiști, ajutoare în ateliere sau la munca câmpului.
Foarte important este faptul că prin efortul lor susținut, cercetașii au reușit să elibereze un surplus de combatanți pentru prima linie și au contribuit la menținerea unor activități vitale în spatele frontului. Din însemnările profesorului și publicistului Alexandru Daia consemnate în lucrarea memorialistică Eroi la 16 ani apărută în anul 1981 la Editura Ion Creangă din București, desprindem faptul că cercetașii din garnizoana Roman au avut o contribuție foarte importantă la efortul de război.
Organizația paramilitară ,,Straja Țării” a fost înființată în perioada interbelică, în anul 1935 de către regele Carol al II-a, după modelul ,,Tineretului hitlerist” din Germania, cu scopul principal de a contracara influența crescândă a ,,Gărzii de Fier” în rândul tineretului. Această organizație a constituit și una din căile de manifestare a cultului personalității în timpul dictaturii carliste între anii 1938-1940. În organizație erau înscriși, obligatoriu, toți băieții între 7 și 18 ani și fetele între 7 și 21 de ani.
În anul 1935, în timpul domniei regelui Carol al II-lea s-a promulgat Legea pentru pregătirea premilitară. La articolul 1 din Lege se prevedea:
Pregătirea premilitară urmărește:
Întărirea simțimintelor morale și naționale, cultivând spiritual de ordine și disciplină cetățeanească;
Desvoltarea aptitudinilor fizice;
Dobândirea cunoșrtiințelor militare elementare pentru o asimilare cât mai ușoară și repede a instrucției militare la chemarea sub drapel.
În cuprinsul Legii mai era stipulate faptul că: ,,pregătirea premilitară este obligatorie pentru toți tinerii de 18,19 și 20 ani, fii de cetățeni români”.
Mărturii iconografice consemnează faptul că în orașul Roman a funcționat ,,Cohorta Regele Ferdinand I” care a participat în anul 1936 la ,,Jamboreea cecetășească de la Brașov”. Profesorul Victorin Lozinschi, participant la ,,Jamboreea cecetășească de la Brașov” consemnează:
Sub comanda profesorului Benone Constantinescu și a maiorului Ioan I. Dimitriu, fiul învățătorului Dimitriu , am pornit din gara Roman spre Poiana Brașov, conduși de un alai impresionant. Călătoria cu trenul în vagoane speciale a fost minunată, într-o atmosferă plăcută și antrenantă.[…] Aici ]n Poian[ am g[sit zeci de parcele marcate, în care se aflau corturi și fiecare tabără își avea catargul cu drapelul țării respective.[…] Tabăra noastră, a orașului Roman, era din barăci de lemn, construite de vrednicii elevi de la Școala de Arte și Meserii. Sufrageria, magazia de alimente, bucătăria și altele erau tot de ei construite.
Începând cu anul 1937, după mutarea profesorului de matematică Benone Constantinescu la Iași, conducerea ,,Cohortei de cercetași Ferdinand I” din Roman a fost preluată de profesorul de educație fizică Victor Boțocan.
În ,,Buletinul Pregătirii Preliminare” nr. 1-2/1937 se arată faptul că:
La solemnitatea depunerii jurământului t.r. al Subcentrului Cuci-Roman, cuvântările S. Sale Părintelui Pigni și a d-lui locotenent în rezervă A. Marinescu, au făcut o deosebită impresie asupra marelui număr de locuitori care au manifestat pentru Pregătirea Premilitară.
După abdicarea regelui Carol al II-a în septembrie 1940, ziarul pregătirii premilitare a tineretului se intitula ,,Buletinul pregătirii premilitare și extrașcolare” și se tipărea periodic la Tipografia ,,Informația Zilei” din București.
Un poligon pentru exerciții de educație fizică a tineretului în cadrul premilităriei a funcționat pe un teren cu suprafața de 30.000 mp în vatra satului Gherăiești. Acest teren a constituit subiectul unei dispute între Episcopia Catolică din Iași și prefectul județului Roman, colonelul Pilat Vintilă, finalizată printr-o anchetă desfășurată la data de 16 februarie 1939 ora 10, la casa parohială Gherăiești.
În Ordinul de zi nr. 26301 din 1 Noiembrie 1937 Inspectorul Pregătirii Premilitare, generalul M. Skeletti arăta la investirea în funcție:
[…] Luând conducerea acestei instituțiuni vă invit a depune de aci înainte o activitate intensă și ritmul cerut de avântul tinerilor, a căror pregătire militară sunteți chenați a o iniția.
Convinși că sunteți pătrunși de importanța misiunei ce aveți a îndeplini, de marele ajutor ce-l aduceți în instrucția armatei și de apostolatul în serviciul Națiunei și Regelui, nu mă îndoiesc că rezultatele acestui an care începe, vor depăși pe cele anterioare, dacă se va urmări cu energie și continuitate spiritual directivelor date de acest inspectorat.
Deviza să ne fie astăzi mult mai bine ca ieri, mâine, mai bine ca astăzi.
În vederea intensificării pregătirii educației fizice în rândul elevilor, la data de 28 ianuarie 1938, Inspectoratul școlar Iași a comunicat Ordinul Ministerului Învățământului care prevedea ca profesorul care preda acest obiect, trebuia să se prezinte la școală în fiecare dimineață la ora 07,30 pentru a executa înviorarea elevilor. Spre exemplu, în cadrul Liceului ,,Roman –Vodă” s-a amenajat un teren de volei, se executau aruncări cu discuri, se patina și se juca oină. Elevii liceului au participat la concursurile de oină, volei și atletism organizate la nivelul orașului. La Dealul Mărului funcționa o pârtie de bob și sanie, iar în școală exista o echipă de hochei pe gheață.
La data de 14 mai 1939, sătenii din satele Gherăiești și Ferdinand alături de premilitari și străjeri au participat la inaugurarea monumentului realizat în Gherăiești sub egida Societății Naționale ,,Cultul Eroilor”. Alături de prefectul județului Roman, colonelul Traian Urbeanu, la această activitate a participat și comandantul Legiunii de străjeri Roman, Constantin. Grigoraș, comandantul Legiunii de jandarmi, maiorul Ionescu, precum și învățătorii din satele Gherăiești, Săbăoani, Pildești și Ferdinand. Ceremonia de sfințire a monumentului s-a încheiat cu defilarea străjerilor și a premilitarilor din Gherăiești și Săboani sub acordurile muzicii militare a Regimentului 14 Dorobanți. În perioada 8 iulie-5 august 1935, cercetașii din ,,Cohorta Ferdinand I” din Roman au participat la o tabără de cercetași organizată la Mănăstirea Neamț. Profesorul Victorin Lozinschi, consemnează:
Într-o vară am participat într-o tabără străjerească la Băile Strunga Roman unde străjerii au fost cazați la vila Robert, ocupând toate camerele. Străjerii erau numai din Roman. Vila avea în față un cerdac larg protejat de un acoperiș mare și aici se serveau toate bunătățile alimentare la mese lungi. Raportul și defilările se desfășurau în fața vilei, în parc, unde se plantase ad-hoc un catarg pe care flutura stindardul României.[…] Programul străjerilor era interesant și instructiv[…]
Pentru 1943, anul premilitar și extrașcolar, a început la data de 15 septembrie și s-a încheiat la data de 1 iunie 1944. Activitățile și manifestațiile sportive obișnuite obligatorii au fost repartizate pe trei sezoane.
În garnizoana Roman a funcționat Subinspectoratul de Pregătire Premilitară, subordonat Inspectoratului nr. 4 Regional de Pregătire Premilitară ,,Iași”. Șef al Subinspectoratului de Pregătire Premilitară al județului Roman era maiorul Scriban. Profesorul Victorin Lozinschi, consemnează:
[…]Premilitarii de la Liceul Roman Vodă și cei de la Liceul Comercial executau ședințele împreună.Vârsta minimă a premilitarului era 18 ani. Uneori la ședințe participau concret ofițerii activi pe lângă ofițerii rezerviști. Premilitarii purtau uniforma obișnuită a școlii, iar la ședințele de premilitară purtau pe cap berete kaki asemănătoare cu a soldaților de vânători de munte. Peste oraș și județul Roman, comandant era maiorul Scriban, iar la Liceul Roman Vodă comandant era tatăl meu, profesor Ștefan Lozinschi, în grad de locotenent.[…]
În cimitirul ,,Eternitatea” din orașul Roman se află amplasată o ,,Troiță a cercetașilor” dedicată tinerilor cercetași care și-au pierdut viața în Războiul pentru Întregirea României. Printre eroii romașcani care și-au pierdut viața în urma contaminării cu tifos exantematic se numără cercetașii Ion Dumitru și Popescu Gheorghe .
Din organizațiile ,,Cercetașii României” și mai târziu din ,,Straja Țării”,a făcut parte în perioada când era elev la Seminarul ,,Sfânul Gheorghe” și muzicologul Gheorghe Platon, personalitate marcantă a artei romașcane. În anul 1938, muzicologul și dirijorul Dimitrie Teofănescu a îndeplinit funcția de inspector al trupelor de premilitari.
Plutonierul ajutant principal (ret) Grigoraș Constantin, născut la 28 august 1924, în comuna Elisabeta Doamna a participat în calitate de premilitar la lucrările de fortificații executate în anul 1944 în zona Roman-Elisabeta Doamna (astăzi comuna Horia). Veteranul de război care locuiește în cartierul Nicolae Bălcescu împreună cu soția sa, își amintește faptul că după 23 august 1944 a participat la înhumarea soldaților români și germani în groapa comună din fața Liceului Agricol ,,Ion Ionescu de la Brad” din comuna Horia.
După terminarea războuiului, Grigoraș Constantin a fost încorporat prin Comisariatul Militar Roman la Regimentul 3 Artilerie Bacău, în perioada 18 septembrie 1946- 05 aprilie 1948, fiind lăsat la vatră cu gradul de sergent. A fost trecut onorific în anul 2000 în corpul subofițerilor și avansat succesiv până la gradul de plutonier adjutant principal. Prin Decretul nr. 548 din 2000 i s-a conferit medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”. De asemenea, la data de 29 aprilie 2015, Primăria orașului Roman i-a acordat o Diplomă de Recunoștință ,,pentru devotamentul și patriotismul puse în slujba intereselor națiunii române”.
La data de 18 Septembrie 1994 în satul Pildești, comuna Cordun din județul Neamț s-a înființat un centru local AMD( Adormirea Maicii Domnului). ,,Misiunea cercetășiei în societatea românească este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune și o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniți ca indivizi și joacă un rol constructiv în societate”, se precizează pe site-ul Cecetașii României.
General de brigadă Mihail Skeletti
Mihail Skeletti s-a născut la 12 august 1880 la Ostrov, plasa Silistra Nouă, județul Constanța. A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași (1896-1900), Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1900-1902), Școala Specială de Artilerie și Geniu (19031905) și Școala Superioară de Război (1911-1913). Între anii 1909-1911, a îndeplinit funcția de comandant subunitate în Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”.
A participat la Războiul pentru Întregirea României, îndeplinind în perioada 15 august 1916 -15 ianuarie 1918, funcțiile de comandant de baterie și divizion în Regimentul 4 Obuziere. A luptat pe frontul din Transilvania, pe valea Oituzului, la Nămoloasa și la Mărăști.
În perioada 1 noiembrie 1937-31 octombrie 1938, generalul de brigadă Mihail Skeletti a îndeplinit funcția de inspector al Pregătirii Premilitare. A fost distins cu numeroase ordine și medalii militare românești și străine: Medalia ,,Jubiliară 1906’’, Medalia ,,Avântul Țării’’-1913, Ordinul ,,Steaua României’’ cu spade clasa a V-a și cu panglica de ,,Virtute Militară’’; Ordinul ,,Steaua României’’ în grad de cavaler, ,,Crucea Comemorativă’’- 1919, Medalia ,,Victoria’’- 1921, Ordinul ,,Sfântul Vladimir’’ cu spade, clasa a II-a, Ordinul ,,Sfântul Stanislav’’ clasa a II-a, Ordinul ,,Imperiul Britanic’’ în grad de comandor, ,,Legiunea de Onoare’’ în grad de cavaler Ordinul ,,Sfințiii Mauriciu și Lazăr”.
Gheorghe D. Mugur
Gheorghe D. Mugur, născut în anul 1878, a fost profesor, publicist, inspector general al Cultelor și Artelor, director al Fundatiilor Regale. A mai îndeplinit și funcția de director de programe și director general al Radiodifuziunii. A sprijinit cercetășia încă de la primii pași ai organizării în România. Gheorghe D. Mugur este autor al celei mai importante lucrări despre începuturile cercetășiei in România intitulată O școală de împuternicire, apărută în anul 1916.
La data intrării Romaniei in Primul Război Mondial, primește comanda Marii Legiuni a Cercetașilor României, calitate în care organizeaza taberele de cercetasi din Moldova. Din acestă postură, profesorul Gheorghe D. Mugur inspectează în mai multe rânduri organizațiile locale din județul Roman. În perioada interbelică, din anul 1928, a fost numit inspector general al cercetășiei. Gheorghe D. Mugur a decedat în anul 1946.
Alexandru Daia
Profesorul și pubicistul Alexandru Daia a făcut parte din grupul primilor cercetași din România, în cadrul Liceului ,,Gheorghe Lazăr” din Bucuresti. A participat ca cercetas la Primul Război Mondial, întâmplările din acei ani fiind povestite in jurnalul autobiografic Eroi la 16 ani, lucrare publicată la București în anul 1981, la Editura Ion Creangă.
După încheierea Primului Război Mondial, rămâne in cercetășie si devine comandantul ,,Cohortei” III Bucuresti, intre anii 1928-1936. Va publica de-a lungul timpului diverse articole in ,,Cercetașul" si in alte reviste cercetășești. În anul 1990, Alexandru Daia a pornit si realizat demersurile pentru reinființarea cercetășiei. În ziua de 8 ianuarie 1917, Alexandru Daia în vârstă de 17 ani, cercetaș evacuat din București, în colonia Solești din județul Vaslui, pleacă în căutarea tatălui său, medic militar de rezervă, care se afla cartiruit cu Spitalul Mobil al Corpului II Armată în comuna Elisabeta Doamna (astăzi comuna Horia).
Ajuns la ora prânzului în orașul Roman, autorul consemnează:
[…] Orașul Roman, capitală de județ, este una din frumoasele așezări moldovenești. Oraș patriharhal. O grădină publică întinsă începe chiar din fața gării. Strada Mare, în continuarea șoselei naționale, se înfățișează cu o arhitectură proprie, cu mari clădiri în mijlocul curților gospodărești.
Impresionante sunt zidurile masive ca de cetate, ale bisericii ,,Precista” de la Episcopia Romanului, în clădirile căruia este instalat un mare spital militar.Pentru a ajunge la Spitalul Mobil al Corpului II de Armată, am trecut podul care încalecă apa Moldovei, Moldova lui Dragoș, cel care vînînd zimbrul îi puse chipul pe stema țării.
După o săptămână petrecută în garnizoana Roman, Alexandru Daia scrie:
A trecut o săptămână de cînd mă aflu la Elisabeta Doamna, un sat mare, modern, crescut în coasta Romanului, ca o suburbie a lui, de care este despărțit numai de apa Moldovei. De o săptămână încheiată fac parte din personalul auxiliar al Spitalului Mobil al Corpului II Armată.
Din însemnările autorului desprindem faptul că acesta se deplasase la Roman cu automobilul, împreună cu profesorul Gheorghe D. Mugur, comandantul ,,Corpului cercetașilor de război” care venise să inspecteze organizațiile locale cercetășești. Situația dramatică din garnizoana Roman, unde alături de un număr mare de structuri militare aflate în refacere și reorganizare, se aflau și un număr foarte mare de refugiați, se desprinde și din însemnările autorului, din data de 28 februarie 1917:
De dimineață mă duc la Roman, să văd dacă nu găsesc de cumpărat ceva de-ale mîncării, pentru drum[…] În băcănii nu găsești nimic. Piața, pe unde am trecut, de curiozitate, este goală[…] Am căutat degeaba[…]
Din însemnările autorului, consemnate la data de 15 martie 1917 aflăm despre primul caz de tifos exantematic de la Spitalul de contagioși din garnizoana Roman:
Tocmai venisem la infirmerie, când doi brancardieri aduceau pe targă un soldat, ce părea în agonie. Prezenta simptomele unei boli caudate și necunoscute. Toți erau înmărmuriți. Nimeni nu știa despre ce este vorba[…] La secția de contagioși a spitalului din Roman, medicii luați prin surprindere, n-au știut în primele zile ce diagnostic să pună.
Însemnările profesorului și publicistului Alexandru Daia din lucrarea Eroi la 16 ani-Însemnările unui fost cercetaș reprezintă o contribuție importantă la istoriografia miltară a garnizoanei Roman, în Primul Război Mondial.
Locotenent de rezervă Iorgu Popescu
Iorgu Popescu s-a născut la date de 5 februarie 1900 în localitatea Bălțătești, județul Neamț. Între anii 1916-1917, când era elev la Școala Normală ,,Gheorghe Asachi” a participat în calitate de cercetaș la îngrijirea răniților din spitalul militar organizat în sediul școlii. După încheierea războiului a urmat cursurile Școlii Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă de Infanterie din Roman. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 55 Infanterie din Piatra-Neamț, dublura Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”.
Gheorghe Arghiropol
Locotenentul de rezervă Gheorghe Arghiropol a îndeplinit Funcția de comandant al trupelor premilitare din plasa Fundul, județul Roman, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Nepot al marelui istoric și om politic Nicolae Iorga, din partea mamei acestuia, Arghiropol Gheorghe s-a născut la data de 9 iunie 1898 în fostul județ Roman. A absolvit Școala Normală ,,Vasile Lupu” din Iași, promoția 1919. Între anii 1919-1920 a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă din Iași. În anul 1921 a devenit învățător cu ordin ministerial în plasa Fundul, județul Roman. La data de 6 octombrie 1941, a fost concentrat cu gradul de plutonier TR, și la 22 iunie 1942, a fost avansat la gradul de sublocotenent. Despre momentul 23 august 1944, nepotul locotenentului de rezervă Gheorghe Arghiropol, domnul Rețeanu Toma-Tudor relata:
În 23 august 1944, bunicul meu se afla în sediul poștei. Acolo coordona trupa de soldați care răspundeau de apărarea pasivă a orașului. Plecarea din oraș a fost precipitată în acea zi. Trupele sovietice se aflau pe podul de peste Siret, la Gâdinți, în timp ce trupele germane și române traversau podul de peste Moldova în retragere. Bunicul meu a fost prins de sovietici(trupe de cazaci, tineri dar foarte sălbatici) în Secuieni[…]
Gheorghe Arghiropol a decedat la data de 29 decembrie 1947, la Roman.
Victorin Lozinschi
Victorin Lozinschi s-a născut la data de 15 martie 1926, la Orhei. În anul 1929 s-a stabilit la Roman, unde a urmat școala primară și Gimnaziul „Roman-Vodă”. A făcut parte din ,,Cohorta de cercetași Ferdinand I” și din ,,Străjeria” orașului Roman în perioada interbelică. De asemenea, a fost înrolat în trupele de premilitari în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. A urmat apoi cursurile Politehnicii din Iași, în urma absolvirii căreia a obținut diploma de inginer agronom. Victorin Lozinschi a fost profesor de specialitate și director al Liceului Agricol „Ion Ionescu de la Brad” din Roman. A fost colecționar de cărți vechi, timbre și ilustrate. În anul 2017, a fost publicată la Editura ,,Mușatinia” din Roman, lucrarea monografică Nostalgii de aur și frunze de rubin.
Victorin Lozinschi a încetat din viață la 1 septembrie 2006, la vârsta de 80 de ani.
David Emanoil
David Emanoil s-a născut în localitatea Botești, județul Roman. La data de 23 august 1944, pe când era funcționar civil al primăriei din Botești, a fost luat prizonier de către trupele germane în retragere. După ce inițial a fost internat în lagărul de prizonieri din Erfurt, a fost muat împreună cu încă 25 de români în lagărul de muncă forțată de la Kahlvinkel-Billroda, landul Weimar în Germania. La data de 1 mai 1945, lagărul a fost eliberat de către trupele americane. David Emanoil a întocmit o listă cu 50 dintre supraviețuitorii lagărului de muncă, între care și premilitarul Vîncă Vasile din orașul Roman. Memoriile lui David Emanoil păstrate în manuscris, reprezintă un valoros material documentar privind situația extrem de grea a prizonierilor români din lagărele de muncă din Germania nazistă în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial:
[…]Eram cazați în barăci cu paturi metalice suprapuse. Organizați pe echipe am fost repartizați la muncă în subteran, executând lucrări pregătitoare (săpături, transport materiale) pentru instalarea de mașini de la Weimar.[…] Lucram sub pază timp de 11-12 ore, muncă de sclav. Așa zisa hrană era compusă din 300 grame de pâine de proastă calitate, o cană de cafea dimineața, iar la amiază o fiertură care se numea ciorbă și care era un amestec de resturi de legume alterate (morcovi, castraveți, varză) având și un miros greu, neplăcut. Mulți au murit sau au fost omorâți[…]
Colonel în retragere Pantilimon Moroșanu
Pantilimon Moroșanu s-a născut în anul 1927 în satul Poiana, comuna Brusturi, județul Neamț. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut parte din trupele de premilitari. Veteranul de război rememoreză:
În perioada războiului mă aflam la Breaza la o Școală de subofițeri. Părinții au fost evacuați în Botoșani, iar noi premilitarii am fost trimiși de la Breaza la Brașov. Pe front am plecat ca premilitar având vârsta de doar 17 ani, în anul 1944. Am plecat pe jos de la Târgu-Neamț până la Focșani, timp de tri luni de zile (februarie, martie, aprilie). După 23 august 1944 ne-am întors la Breaza, iar nemții în retragere împușcau tot ce găseau în cale[…] Noi a trebuit s[ fugim din calea acestora să nu ne omoare și ne-am ascuns în pădurile din Valea Prahovei, stând trei zile fără mâncare, dar am supraviețuit[…]
ASISTENTĂ SANITARĂ ÎN GARNIZOANA ROMAN
Compania a 4-a Sanitară. Ambulanța Diviziei 7 Infanterie. Spitale militare permanente și provizorii. Infirmeria de ochi. Școli de infirmiere voluntare și surori medicale.
În anul 1775, după încheierea tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi, soldat cu anexarea Bucovinei, autoritățile austriece au instaurat în mod abuziv un ,,cordon” sanitar contra bolilor contagioase, care ajungea până la limita județelor Roman și Botoșani. Asistenta sanitară la Roman a evoluat de la o formă primară, prin bolnițele de la mănăstirea ,,Sfinții Voievozi” și de la mănăstirea ,,Precista Mare”. Prima denumire a institutiei a fost ,,Ospitalul săracilor" și funcționa cu doar 10 paturi. Pe lângă spital funcționa si o spițerie, a cărei conducere a fost preluata de medicul Josephus Muehr, conform procesului verbal de preluare de la 1 aprilie 1798. Este posibil ca medicul Josephus Muehr, să fi făcut parte din Spitalul de Campanie al Corpului expediționar al armatei austriece în timpul războiului austro-turc din 1787-1792. Cert este faptul că după ocuparea orașului de către armata imperială austriacă, în iarna anului 1787, Comandamentul a fost cartiruit în sediul Episcopiei, în timp ce Spitalul de campanie n-ar fi exclus să fi fost dislocat în locul Bolniței de la mănăstirea ,,Precista”. În anul 1788, s-a înființat la Roman un lazaret care se ocupa cu ,,depistarea, strângera și îngroparea morților de ciumă”. Între anii 1824-1829 a funcționat ca medic al Spitalului ,,Precista Mare”, doctorul de origine greacă Nicolae Kiriacopol, primul medic din Moldova, autor de carte medicală. Nicolae Kiriacopol a îndeplinit funcția de medic militar la Iași între 1829-1832 și ulterior a funcționat ca medic la Ocna de sare de la Târgu Ocna. Nicolae Kiriacopol încetat din viața în anul 1842 și a fost înhumat în Cimitirul orașului Târgu Ocna.
Războaiele ruso-turce din anii 1828-1829 au condus la o aglomerare de trupe țariste, fapt ce a condus la răspândirea epidemiei de ciumă în orașele Moldovei, și implicit în orașul Roman. Această epidemie de ciumă a fost amplificată și de multitudinea de spitale ale armatei ruse instalate în diferite imobile din orașele Moldovei. În privința organizării serviciului militar sanitar în Moldova, este de remarcat faptul că dacă la data de 30 noiembrie/12 decembrie 1830 s-a aprobat regulamentul pentru înființarea spitalului militar din Iași, în acelașii an, a luat ființă în orașul Roman un așezământ sanitar ostășesc, care în anul 1833 a fost desființat.
În lucrarea Boli, epidemii și asistența medicală în Moldova (1700-1831) identificăm o foarte interesantă descriere a Spitalului ,,Precista Mare” din Roman, pe la anul 1831:
[…]spitalul monastirii are trei odăi/ bez odae cu cămările ei în care șade doftorul, i bez o odăiță mică în care șade hirurgul și esti și încalțarile doftorului și bez alta odae în care șăd poslușnicii spitalului/ și sunt încăpătoare de douăzeci de crivaturi în care zac bolnavii ci că priimasc într-nsali. Iară mai multe crivaturi nu pot încape pentru că mai îndesandu-să apoi să pricinuești o strâmtoare, încât nici doftorul nu poate să umble cu îndemânare ca să-i caute, precum și aerul se strică fiind înghesuire.
Într-o statistică referitoare la numărul bolnavilor internați în spitalul din Roman în perioada 1 noiembrie 1831-31 octombrie 1832, se arată faptul că din ,,271 intrați, 266 lecuiți, 9 morți, 16 rămași”. Trebuie menționat faptul că în acea perioadă în ținutul Roman funcționa o puternică garnizoană a armatei țariste de ocupație, care a participat și la reprimarea Răscoalei țărănești de la Săbăoani din 24 aprilie 1831.
Medic șef al așezământului sanitar de la ,,Precista Mare” era din anul 1829, doctorul Alexandru Theodori (1799-1876). Având o instruire deosebita, un doctorat in filosofie la Buda in anul 1825 și unul in medicina la Viena in anul 1826, acesta si-a pus amprenta asupra evolutiei vietii medicale a orașului Roman. Între anii 1848-1850, în garnizoana Roman au fost cartiruite trupe țariste din ,,Comanda cazacilor”și Batalionul 3 din Divizia 14 Infanterie/Corpul 5 Armată rus, care au contribuit la reprimarea Revoluției de la 1848. Din evidențele spitalului, ținute pe registrele de internare ,,Consignațio aegregorum suscepterum”, reise faptul că în această perioadă erau internați militari ruși în baza unor ,,bilete de îndrumare” emise de locotenentul Șișkin, comandantul garnizoanei ruse din Roman. Mai mult decât atât, internarea în spital a militarilor ruși a fost reglementată de către ,,Epitropia generală” prin ordinul nr. 909 din iunie 1849. Acest ordin obliga Epitropia – filiala romașcană, să primească militari ruși în spital ,,fără vreo pricenuire ce nu a fi vacanție de crivaturi”.
În aceste condiții, doctorul Alexandru Theodori a organizat cu sprijinul ,,Ospitalului public” o secție distinctă pentru militarii ruși, fiind ajutat de patronul în hirurgie David Raitman. Într-un raport întocmit de către doctorul Alexandru Theodori la data de 18 noiembrie 1850, adresat Epitropiei generale, se menționează faptul că Spitalul ,,Precista” a fost vizitat de comandantul trupelor ruse din Principatul Moldovei, generalul locotenent Hasfort. Acesta din urmă și-a exprimat satisfacția față de modul în care erau tratați cei 16 soldați ruși internați în Spitalul ,,Precista”. Cu acest prilej în semn de recunoștință, doctorul Alexandru Theodori a fost decorat de către Înaltul Comandament Rus cu Ordinul ,,Crucea Sfântul Gheorghe” în grad de cavaler. Epidemia de holeră a revenit în garnizoana Roman, în iunie 1853 odată cu ocuparea orașului de către trupele țariste aflate în campania militară a ,,Războiului Crimeii”. După retragerea armatelor țariste, orașul Roman a fost ocupat în iunie 1854 de către trupele austriece. La ordinul ,,Departamentul trebilor dinăuntru”, în urma solicitărilor autorităților austriece, la Roman s-a înființat, un spital destinat armatei austriece dotat cu 80 de paturi care a funcționat o foarte scurtă perioadă de timp ( 22 august-13 septembrie 1854) în casele lui Leonida Eraclide.
După unirea Principatelor române la 24 ianuarie 1859, întâlnim o serie de elevi din ținutul Romanului care vor urma Școala Națională de Medicină. Într-o listă din anul 1861 cu elevii români din Moldova încorporați la Școala Națională de Medicină semnată de inspectorul Serviciului Sanitar, generalul Carol Davila, îl identificăm și pe Isăcescu Alecu din districtul Roman. În anul 1862, Sârbescu Nicolae din Miclăușeni, districtul Roman este numit elev extern al Școlii naționale de medicină . În anul 1868, elevul Bitron Lonis din Roman, va absolvi Școala de Medicină și va obține diploma de bacalaureat în ștințele pshiice și naturale. În baza Deciziei ministeriale nr.69 din 26 august 1869, doctorul Constantinescu Gheorghe, medic de batalion clasa 1 în batalionul de pompieri, a fost numit medic recrutor în județul Roman.
În anul 1870, domnitorul Carol I împreună cu suita printre care și doctorul Ștefan Capșa, director al Serviciului Sanitar al României a inspectat structurile militare din garnizoana Roman. În urma acestei vizite, s-a hotărât construirea la Roman începând cu anul 1872, a unui spital care a fost inaugurat 13 ani mai târziu, în anul 1884, sub denumirea de Spitalul ,,Precista”. În timpul Războiului pentru Independența României, lucrările pentru construcția spitalului au fost sistate, în incinta acestuia a funcționat un singur salon destinat pentru îngrijirea răniților de război cu o capacitate de 10 paturi.
În secția militară de la Spitalul ,,Precista Mare” se primeau numai ostași răniți din unitățile dislocate în garnizoana Roman, care erau tratați în principal de doctorul Mihai Burada și de secundul său, doctorul Frantz Melxner. În Spitalul Comunității Israelite, care avea la dispoziție numai două camere, erau tratați bolnavii incurabili. În acesată situație, pentru îngrijirea răniților de război a fost înființat cu ajutorul material al populației urbane și rurale un spital provizoriu denumit Spitalul ,,Virtutea Militară”, dotat cu 150 de paturi, care a funcționat în cazarma Regimentului 4 Artilerie. Acest spital militar a fost întreținut prin ofrande publice, fiind tratați atât ostași români cât și prizonieri turci. În condica de stare civilă pentru morți din data de 31 decembrie 1877 se consemnează decesul prizonierului turc Sarif Ahmed.
Printre personalul sanitar care au îngrijit răniții de război internați în acest spital amintim pe doctorul Ion Vallianu, medic primar de județ, pe doctorul Pandele Grigorescu, medicul orașului precum și infirmiera șefă Ecaterina Brăescu, președinta ,,Societății doamnelor române”- filiala Roman. Trebuie menționat faptul că Spitalul ,,Virtutea Militară”din Roman spre deosebire de celelalte spitale militare din țară, funcționa sub egida filialei Roman a ,,Societății doamnelor române”. Celelalte spitale militare din țară funcționau sub denumirea de ,,Spitalele Independenței” și se aflau sub patronajul ,,Societății Naționale de Cruce Roșie din România”. Statisticile consemnează faptul că pe întreaga perioadă de funcționare în Spitalul ,,Virtutea Militară” din Roman (noiembrie 1877- septembrie 1878) s-au înregistrat un număr de numai 25 de decese. Pentru devotamentul dovedit în tratarea răniților, următorul personal din Spitalul ,,Virtutea Militară” a fost decorat cu Medalia ,,Crucea comemorativă Elisabeta”:
Natalia Botez – vicepreședinta ,,Societății doamnelor române” – filiala Roman;
Doctor Ion Vallianu- medic primar al județului Roman;
Ecaterina Brăescu – infirmieră șefă.
Armata imperială rusă aliată și-a organizat la rândul ei începând cu luna iulie 1877, în apropierea gării Roman un spital militar. Amplasat într-o casă, care există și astăzi pe o stradă situată în apropierea centrului vechi al orașului, acest spital era o unitate mică și provizorie, condusă de medicul șef Soldatoff. Aceast stabiliment a funcționat pe o perioadă foarte scurtă de timp, fiind în cele din urmă mutat la unul din cele două spitale militare ruse care funcționau în Bacău și Piatra Neamț. În baza unui Înalt Decret din data de 1 ianuarie 1884, medicul de batalion Romașcu Leonida s-a mutat din Regimentul 8 Artilerie la Regimentul 4 Artilerie. Conform prevederilor aceluiași Înalt Decret, medicul de batalion Popovici Acontz s-a mutat din Regimentul 4 Artilerie la Regimentul 8 Artilerie. În anul 1884, comandant al Companiei a 4-a Sanitară care avea sediul la Iași, era administratorul clasa I, Ioanid Ioan. La data de 9 martie 1885, în baza ordinului nr. 1491 al Corpului 4 armată, Compania a 4-a Sanitară a intrat în subordinea Diviziei 7 Infanterie.
În anul 1885, la unitățile militare din garnizoana Roman erau încadrați următorii medici militari:
1. Regimentul 14 Dorobanți: medic de batalion stagiar Mauriciu Riegler;
2. Regimentul 8 Artilerie: medic de batalion clasa a II-a Popovici Arontz, medic de batalion Demetrescu Ioan, farmacist de batalion Caranda Matheiu, veterinar de regiment Predescu Dimitrie și veterinar de escadron Văleanu Constantin;
3. Regimentul 8 Călărași: veterinar de escadron Stăncescu Ion;
4. Regimentul 4 Artilerie: medic de regiment clasa a II-a Romașcu Leonida, medic de batalion Grancea Nicolae, farmacist de batalion Periețeanu George, veterinar de divizie Cuparencu Ion și veterinar de escadron Bungețeanu George.
La data de 02 noiembrie 1887 s-a înființat în garnizoana Roman, ,,Spitalul Divizionar”, care a funcționat la început, provizoriu, în cazarma Regimentului 14 Dorobanți. Înființarea ,,Spitalului Divizionar” în garnizoana Roman era consecința aplicării Legii comandamentelor, care stipula organizarea serviciului sanitar pe lângă comandamentele de corpuri de armată și divizii de infanterie. Pe lângă Spitalul Militar din București funcționa un spital militar pe lângă fiecare corp de armată și pe lângă unele divizii printre care și Divizia 7 Infanterie. În baza Înaltului Decret no. 3252 elevul Dobrescu Grigore din Școala militară de administrație se înaintează începând cu data de 1 iulie 1896 la gradul de administrator clasa a III-a și se repartizează la Infirmeria de ochi din Roman.
Conform Deciziei ministeriale nr. 441 din 8 martie 1897 a Direcției a 6-a sanitară, ofițerii sanitari de rezervă medic de regiment clasa a II, Popovici Ion, de la batalionul 4 vânători se repartizează la Regimentul 14 Miliții din Roman și veterinarul de regiment Negel Nicolae, de la comandamentul Diviziei 7 infanterie la Regimentul 14 Miliții din Roman. Conform prevederilor Înaltului Decret nr.1844 din 5 iulie 1897 Procopie George a fost trecut din corpul ofițerilor sanitari de rezervă la gradul de medic de battalion și repartizat la Spitalul militar al Diviziei 7 Infanterie.
În anul 1899, funcția de șef al Spitalului militar al Diviziei 7 Infanterie era ocupată de medicul de division Fragulea Nicolae. În anul 1900 medicul de regiment clasa a II-a Crăiniceanu George din Regimentul Constanța nr. 34 se mută la Infirmeria de ochi din Roman în locul medicului Barozzi A. George mutat la Regimentul 7 Vânători. Farmacistul administrator clasa a III-a Dobrescu Grigore se mută de la Infirmeria de ochi Roman la Regimentul 14 Dorobanți și administratorul clasa a III-a Mihalcea Nicolae din Regimentul Râmnicu-Sărat nr. 9 la Infirmeria de ochi din Roman. Farmacistul administrator clasa a III-a Luca George de la Compania 4 Subzistență s-a mutat de la la comandamentul Corpului 4 Armată și veterinarul Văleanu Constantin s-a mutat din Regimentul 7 Călărași la Regimentul 8 Artilerie .
La data de 1 ianuarie 1902, locotenentul medic Dimitriu T. Dimitrie din Regimentul 8 Călărași ,,Roman” a fost avansat la gradul de căpitan. Ordinea de bătaie a Companiei 4 Sanitară în personal militar conform prevederilor din ,,Monitorul Ostei” din anul 1902 era următoarea: comandant, 1 administrator clasa I, 2 sergenți la companie, 3 sergenți la Spitalul Iași, 1 sergent la Spitalul Roman, 1 sergent la Spitalul Botoșani, 5 caporali la companie, 6 caporali la Spitalul Iași, 2 caporali la Spitalul din Roman, 2 caporali la Spitalul din Botoșani, 32 soldați la companie ( dintre care 2 ordonanțe), 40 soldați la Spitalul Iași, 10 soldați la Spitalul din Roman și 10 soldați la Spitalul din Botoșani.
În baza Înaltului Decret nr. 1230 din 1903 s-a înaintat la gradul de căpitan în rezervă și s-a repartizat să execute stagiul de un an la serviciul sanitar al Divizia 7 Infanterie următorii medici militari: locotenentul medic Negruzzi C. Ioan de la Infirmeria de ochi din Roman și locotenentul medic Russ L. Ludovic, de la Regimentul 7 Călărași.
În anul 1902, șef al Infirmeriei de ochi Roman era medic major Crăiniceanu George în timp ce funcția de ajutor era ocupată de medicul locotenent stagiar Repezeann George. În același an, șef al Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie era locotenent-colonelul medic Braîlov Dimitrie, iar șeful farmaciei era căpitanul farmacist Albescu Vasile. Comandant al Companiei a 4-a Sanitară era administrator clasa I, Botez Nicolae, subaltern fiind administrator clasa a II-a, Ionak Nicolae.
Serviciul sanitar al Diviziei 7 Infanterie era încadrat în anul 1902 de următorii medici militari: locotenent-colonel Anastasievici Leonate, locotenent-colonel Petrași Constantin, maior Cherembac C. Nicolae, căpitan Friedman Lazăr, căpitan Răuțolu Constantin, căpitan Antonescu George, căpitan Adam Petre, căpitan Manasian Nicolae, căpitan Tinc C. Dimitrie, căpitan Teohari Chiriac, căpitan Pilescu Alexandru, căpitan Roca A. Dimitrie, căpitan Riegler Mauriciu, locotenent Arpad Heinal, locotenent Țăranu Grigore Iacob, locotenent Moraru George, locotenent Moisiu George, sublocotenent Gavrilescu Ioan.
În anul 1903, farmaciei Diviziei 7 Infanterie i s-a alocat prin buget suma de 70 lei, în timp ce Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie i s-au repartizat 30 lei pentru cheltuieli de salubritate și menaj, tunsul și rasul bolnavilor, conservarea efectelor spitalicești etc. Pentru repararea și întreținerea instrumentelor chirurgicale s-a alocat suma de 1000 de lei, în timp ce pentru unsul și întreținerea trăsurilor și materialelor de ambulanță s-a alocat suma de 15 lei. Pentru spălatul rufelor, Spitalului Diviziei 7 Infanterie i s-a alocat un maxim lunar de 50 lei, în timp ce pentru lămpile de iluminat i s-a repartizat un funt de lumânări pe lună. Erau stabilite alocații bănești și pentru cheltuieli de înmormântare ale militarilor din garnizoana Roman, care la nivelul anului 1903, aveau următoarele praguri: pentru un ofițer superior, 250 lei, pentru un ofițer inferior, 150 lei, pentru un subofițer, 25 lei și pentru un caporal sau soldat, 10 lei.
În anul 1903 medicul căpitan Gălășescu Petre din Regimentul 8 Călărași se mută la serviciul sanitar al Diviziei 7 Infanterie. În ordinea de bătaie a armatei române pentru anul 1903, efectivul Compania a 4-a sanitară avea următorul efectiv la pace:
Administrator clasa I, comandantul companiei – 1 ofițer;
Administrator clasa a III-a – 1 ofițer;
Sergenți: 2 la companie, 3 la Spitalul Militar Iași, 1 la Spitalul Militar Roman, 1 la Spitalul Militar Botoșani;
Caporali: 5 la companie, 6 la Spitalul Militar Iași, 2 la Spitalul Militar Roman, 2 la Spitalul Militar Botoșani;
Soldați: 32 la companie dintre care 2 ordonanțe, 40 la Spitalul Militar Iași, 10 la Spitalul Militar Roman, 10 la Spitalul Militar Botoșani;
Total Compania a 4-a Sanitară: 2 ofițeri și 115 trupă.
În anul 1907, funcția de șef al Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie era încadrată de locotenent-colonel medic Ștefănescu Anghel și ajutor locotenent medic Niculescu Gheorghe. Funcția de comandant al Companiei a 4-a Sanitară, cu sediul la Iași, era ocupată de administrator Protopopescu Matache.
Între anii 1906-1912, o parte din laboratorul catedrei din București al marelui savant Victor Babeș a fost mutat la Roman, în scopul executării de examinări și experimente pentru combaterea pelagrei. Rezultatele științifice ale campaniei de cercetări efectuate pe teren și în spital, coordonate de fratele savantului Aurel Babeș, au fost publicate în Analele Academiei Române. De remarcat este faptul că împreună cu echipa savantului lucra în mod voluntar și medical căpitan Gheorghe Niculescu, din Regimentul 14 Dorobanți.
La data intrării României în cel de-Al Doilea Război Balcanic șef al serviciului sanitar al Diviziei 7 infanterie Roman era locotenent- colonel doctor Papiu Alexandru, fost medic al Regimentului 4 Artilerie și farmacist șef locotenent Ștefănescu Victor. Șeful ambulanței divizionare era maiorul doctor Sava Goiu, farmacist șef căpitanul Șomlea și veterinar căpitanul Anghelescu Victor. Generalul medic Papiu Alexandru, fostul șef al serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic a publicat în anul 1921 lucrarea Organizarea și funcționarea Serviciului sanitar în campania din Transilvania 1918-1919 la Tipografia ,,Viața Românească” din București.
La 25 iulie 1913, o secție a ambulanței Diviziei 7 Infanterie și o secție a spitalului mobil au înființat în localitatea Zlatnița din Bulgaria un lazaret pentru bolnavii de holeră și un spital de evacuare. Până la acea dată Divizia 7 Infanterie s-a înregistrat cu 300 de militari bolnavi, dintre care 19 au decedat datorită epidemiei de holeră. Un militar romașcan participant la campania din Bulgaria consemnează într-un jurnal:
[…]la Spitalul Mobil amplasat în satul Bereșnița mi-a venit până la data de 26 iulie 1913, 21 de bolnavi din Diviviziile 7 și 8 Infanterie dintre care 4 ofițeri și restul răniți. În ziua de 16.VII. ora 8,00 a.m., s-a înmormântat soldatul Ungureanu Neculai, voluntar din Regimentul IV Artilerie Roman, fiind bolnav. Impresia trupelor a fost foarte dureroasă, însușii domnul colonel Gavrilescu plângea ca un copil, după ce a plecat convoiul la cimitirul bulgăresc, unde preotul nostru, după ce a oficiat cele cuvenite, l-a predat pe soldat cetățenilor bulgari, rugându-i să aibă milă și să aprindă câte o lumânare pe mormânt.Câteva mame bulgare plângeau în hohote și au jurat împreună cu soții lor că vor îngriji ca pe copilul lor, cari nu mai știau prin ce șanțuri i-au pierdut, la Burgas și Adrianopole[…]
În baza Înaltului Decret nr.308 din 12 iunie 1914, începând cu data de 1 aprilie 1914, medicul căpitan Constantinescu N. Dumitru, comandantul Companiei a 4-Sanitară a fost numit contabil în materii al companiei și al depozitului de ambulanță al Corpului 4 Armată, în locul administratorului sublocotenent Gârcianu Aurel. Medicul sublocotenent elev Ionescu-Buzău Ionel, conform Înaltului Decret nr. 2727 din 9 iulie 1914, a obținut titlul de doctor în medicină și chirurgie, a fost înaintat la gradul de locotenent și repartizat la Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie.
În Războiul pentru Întregirea României activitatea sanitară militară pe raza județelor Neamț, Bacău și Roman în zona de acțiuni operative a Diviziei 7 Infanterie era coordonată de către Compania a 4-a Sanitară, partea sedentară. Șeful Serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie la intrarea României în Primul Război Mondial era locotenent-colonelul Mihăilescu Spiridon, șeful ambulanței era maiorul Țintă Odobești Gheorghe, iar căpitanul Gheorghiu Constantin încadra funcția de farmacist. Șeful serviciului veterinar era maiorul medic Bădulescu Vintilă. Ambulanța Diviziei 7 Infanterie era compusă din trei secții și o coloană volantă de brancardieri. La data de 15 august 1916, în spitalele și centrele spitalicești din garnizoana Roman se aflau 555 de paturi categoria I și 240 de paturi categoria a II-a. În satele Pâncești și Dragomirești se mai asigurau 200 de locuri pentru bolnavii aflați în convalescență.
La mobilizarea armatei române, serviciul sanitar avea în dotare 20 de trenuri permanente și 12 improvizate, numărul celor din urmă a crescut treptat ajungând în aprilie 1917, la 43. Pe parcursul desfășurării acțiunilor militare, 28 de trenuri improvizate au fost puse la dispoziția armatei aliate ruse. Într-un ordin semnat în data de 13 august 1916, de șeful Biroului 2 Mobilizare din Ministerul de Război, maior P.Păltineanu se stabilesc locurile de evacuare ale trenurilor sanitare improvizate de la nr. 11 la 22 inclusiv. În ordin se prevede ca Spitalul Militar ,,Regina Elisabeta” din București să pună la dispoziția Brigăzii 14 Infanterie, mare unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie două trenuri: trenul sanitar improvizat nr. 20 dispus la Agăș, rezervă Tîrgu Ocna, și trenul sanitar improvizat nr. 21 dispus la Piatra Neamț, rezervă Bacău sau Roman.
Pentru prevenirea epidemiei de holeră au fost organizate opt centre regionale: Galați, Slobozia, Râmnicu-Sărat, Bârlad, Iași, Ploiești, București și Roman. Fiecare din aceste centre era condus de un medic șef, care avea puteri depline în luarea măsurilor necesare. Pe lângă fiecare centru mai funcționa un laborator și o echipă de vaccinare. Controlul și supraveghierea acestor centre le avea profesorul doctor Ioan Cantacuzino, care a dat și o serie de dispozițiuni pentru prevenirea holerei.
Misiunea organizării spitalelor de zonă interioară a revenit ,,Comitetului Central Sanitar” care avea subordonate în fiecare capitală de județ câte un ,,Comitet regional de acțiune”condus de către prefectul județului. În garnizoana Roman ,,Comitetul regional de acțiune” a fost condus de către George Kapri, prefectul județului. Conform Planului acestui comitet, spitalele de zonă interioară din Roman trebuiau să asigure 555 de paturi categoria I, 180 de paturi categoria a II- a și 285 de paturi categoria a III-a pentru convalescenți. În Spitalul de pelagroși de la Pâncești-Dragomirești se prevedea amenajarea a 150 de paturi categoria a III-a.
Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie a fost înființat la data de 2 noiembrie 1887, cu sediu provizoriu în cazarma Regimentului 14 Dorobanți. A funcționat și în localul fostei Școli Publice din Roman, până la mutarea în sediul situat lângă comandamentul Diviziei 7 Infanterie. Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie a funcționat pe timp de pace cu două secții, interne și chirurgie, având și un ,,izolator” pentru bolile contagioase. Denumit la intrarea în război, ,,Spital Militar nr. 246” al Diviziei 7 Infanterie, la acest spital au fost internați și contagioși de tifos exantematic, febră recurentă și febră tifoidă. La data de 12 octombrie 1916, în Spitalul de contagioși din Roman se aflau internați 2 bolnavi cu febră tifoidă și 4 bolnavi de tuberculoză.
Izolatorul Spitalului Miltar al Diviziei 7 Infanterie a trebuit să fie mărit datorită numărului mare de bolnavi cu afecțiuni contagioase. Personalul medical și administrativ în anii Primului Război Mondial din Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie: colonel doctor Mihăilescu Spiridon-comandant, locotenent-colonel doctor Mirinescu Constantin, locotenent-colonel doctor Salter Adolf, locotenent-colonel doctor Negoescu Virgiliu, locotenent-colonel doctor Banu Gheorghe, doctor Moise Enescu, maior doctor Botez Aurel, maior doctor Mironescu, maior doctor profesor Constantin Bacaloglu, căpitan doctor Baroncea Grigore, căpitan doctor Ionescu-Buzău Dimitrie, căpitan farmacist Iordache Ion, administrator căpitan Missir Bogdan, administrator locotenent Tăutu Gheorghe, sublocotenent doctor Waissmann Avram, administrator sublocotenent Ebner Nicolai, plutonier sanitar Sachelarie Gheorghe, plutonier major sanitar Cozma Gheorghe, plutonier sanitar Ouatu Spiru, elev sanitar Jerebie Mihail, ș.a. Funcția de farmacist șef al Spitalului Miltar al Diviziei 7 Infanterie era ocupată de locotenent-colonel farmacist Teodor Badenschi.
La intrarea României în Primul Război Mondial Spitalul ,,Precista Mare” din orașul Roman a ieșit de sub egida ,,Spiridoniei” din Iași și a fost militarizat, primind denumirea de Spitalul ,,Zonă Interioară 242 ”al Crucii Roșii Române. Comandant al spitalului a fost numit doctorul Constantin Mârzescu, directorul civil al instituției, care a fost mobilizat cu gradul de sublocotenent de rezervă. De remarcat este că acest spital militar a fost singurul destinat a executa numai operații chirurgicale complexe. Printre colaboratorii spitalului ,,Zonă Interioară 242 ”s-a numărat și subchirurgul Iancu Velt de la Spitalul Israelit din orașul Roman.
În Spitalul ,,Zonă Interioară 242 ”a mai activat în cadrul serviciului medical în timpul Războiului pentru Întregirea României următorul personal:
1. Medic Ion Popescu;
2.Subchirurgi: drd. Dimitrie(Coco) Vîrnav, Dimitrie Ceaușu;
3.Mediciniști: elev sanitar Ciobanu Alexandru, Nicolae Borcea, Dimitrie Vârnav, Niculina Manoliu (Săvulescu), Grigore Buicliu, Mircea Simulescu, Marcel Kapri, Herman Coniver și studentul chimist Neculae Tăbuș;
4. Infirmiere voluntare: Ana Mârzescu, Elena Decker, Olga Macri (Gheorghiu), Maria Țurcanovici, Sofia Spivak, Aurelia Simulescu (Mihăilescu), Aglae Verona (Boerescu), Marieta Vârnav, Elena Vrânceanu, Aurelia Spinghel, Helene Rauten, Ruxandra Balaiș, Titica Misir, Tițica Teohari (Răutu), Victoria Calmuschi, Adela Calmuschi, Maria Ciocan, Adela Meiltz (Băncilă), Liza Stand, Maria Belciug, Eugenia Botez, Olimpia Antonie, Margot Antonescu (Mazăre) ș.a.
5. Farmaciști: Hr. Coniver;
6. Gardieni: Natalia Grumăzescu, Liza Stand, Marioara Helcuig.
În condițiile în care Spitalul ,,Precista Mare” a fost militarizat, Spitalul Comunității Israelite a fost rechiziționat și transformat într-o secție externă a spitalului ,,Zonă Interioară 242”, fiind destinat pentru tratarea populației civile. Datorită faptului că medicii evrei Leon Henic și Max Ginsberg, au fost mobilizați la alte spitale militare din oraș, de tratarea populației civile s-a ocupat în principal doctorul Nicolae Quinez, medicul orașului. În timpul luptelor din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, în Spitalul ,,Zonă Interioară 242” au fost internați până la 700 de răniți, cazați și în tărgi amplasate pe coridoare și holuri.
În perioada 10 septembrie 1916-18 iunie 1918, la Spitalul ,,Zonă Interioară 242”s-au înregistrat 293 de morți. Din octombrie 1917 până în august 1918 Spitalul ,,Zonă Interioară 242”, a fost evacuat, localul fiind ocupat de ,,Spitalul American”. În aceste condiții Spitalul „Precista Mare” a funcționat întru-un local neadecvat, o casă situată pe str. Alexandru cel Bun nr. 3 din orașul Roman. Clădirea Spitalului „Precista Mare” a avut de suferit în timpul războiului, fiind serios avariată încălzirea centrală, instalația de apă curentă și cea tehnico-sanitară era scoasă din uz, sute de geamuri fuseseră înlocuite cu scânduri. Au fost necesare eforturi materiale mari și timp îndelungat pentru a se înlătura urmările Primului Război Mondial.
Spitalul ,,Zonă Interioară 242” din Roman s-a demilitarizat la data de 19 august 1918, revenind la Epitropie sub vechiul său nume.În anii Războiului pentru Întregirea României în garnizoana Roman au funcționat în perioada refugiului populației și rezistenței armate din Moldova pe lângă spitalele permanente, Spitalul Miltar al Diviziei 7 Infanterie și Spitalul ,,Zonă Interioară 242”, spitale militare provizorii ale aliaților: trei ale Misiunii Militare franceze, unul englez, unul american și unul rusesc. Cele 11 spitale militare și 6 infirmerii cu paturi care au funcționat în Primul Război Mondial au format așa zisul: ,,Lagăr de spitale militare din Romanul Primului Război Mondial”.
Spitalul nr.481 ,,Principele Mircea” al Crucii Roșii Britanice a fost relocat de la Buftea și a funcționat la parterul Spitalului „Precista Mare”, fiind comandant de maiorul doctor Duncan C.L. Fitzwilliams. Într-un articol publicat în ziarul ,,L” Independence Roumanie” din 3/6 octombrie 1917 se arăta :
În urma luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz la Spitalul Englez din Roman au fost internați peste 1000 de răniți, cărora li s-a efectuat 400 de examene radiografice, iar de la începutul anului 1917 au fost practicate 1100 operații chirurgicale.
Spitalul nr.481 ,,Principele Mircea” al Crucii Roșii Britanice și-a încheiat activitatea în garnizoana Roman la data de 9 noiembrie 1917. Locul Spitalului nr. 481 ,,Principele Mircea” al Crucii Roșii Britanice a fost luat de Spitalului nr.481 al Crucii Roșii Americane, instalat în localul Spitalului „Precista Mare” și comandat de maiorul doctor N.D. Kirkpatrik. În perioada 6 octombrie 1917-18 februarie 1918 la Spitalului nr. 481 al Crucii Roșii Americane s-au înregistrat 8 decese. Spitalul ,,Zonă Interioară nr. 243” al Crucii Roșii Române aflat sub comanda locotenent-colonelului (r) doctor Nicolar Țurcanovici a fost înființat la data de 1 octombrie 1916 în localul Seminarului Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. Acest spital dispunea de 40 de paturi și a fost destinat pentru tratarea în principal, a bolilor interne și efectuării de operații de mică chirurgie. Funcția de farmacist era ocupată de locotenentul de rezervă farmacist Traian Bulbuc.
Spitalul ,,Zonă Interioară nr. 244” al Crucii Roșii Române aflat sub comanda locotenent-colonelului (r) doctor Mauriciu Riegler a fost înființat la data de 3 octombrie 1916 în localul ,,Școlii Frobeliene”(Grădinița de copii). Acest spital a dispus inițial de 60 de paturi, dar a ajuns la 125 bolnavi internați, situație în care a mai primit un sediu situat în apropiere. Personalul medical era format din: locotenent doctor Vasile Nazarie, infirmierele: Maria Riegler, Ortansa Bârgăoanu, domnișoara Beller și domnișoara Apostoleanu. În acest spital, a încetat din viață la data de 9 octombrie 1917, grav rănit în luptă, locotenent-colonelul Constantin Macarovici, comandant secund al Regimentului 24 Artilerie ,,Roman” și la data de 2 ianuarie 1917 soldatul Beru Leizer.
Începând cu luna decembrie 1916, Spitalul ,,Zonă Interioară nr.243” și Spitalul ,,Zonă Interioară nr. 244” au trecut sub controlul Misiunii Medicale Franceze. La comanda ,,Spitalului nr.243 francez”, destinat a efectua operații de mare chirurgie a fost numit maiorul doctor francez Thieux. În perioada 21 decembrie 1916-30 aprilie 1917, la acest spital au fost înregistrate un număr de 50 de decese. La ,,Spitalul nr. 244 francez” au activat medicii francezi Legale Lasale, Bloch și Pinard, precum și locotenent-colonelul (r) doctor Mauriciu Riegler și locotenentul doctor Vasile Nazarie.
Misiunea Medicală Franceză a înființat și un spital propriu denumit ,,Spitalul francez de triaj al gării Roman”, destinat a executa repartiția răniților și bolnavilor sosiți cu trenurile sanitare la celelalte spitale militatre din garnizoana Roman. Personalul acestui spital a fost format printre alții din: căpitanul doctor Pierre Philardeaux, doctorul Legal Lasalle, doctorul Pinard, doctorul Pages, locotenentul doctor Anastasiu și Lucie Philardeaux, soția medicului șef. În gara Roman a mai funcționat și o anexă a ,,Spitalului francez de triaj al gării Roman”, denumit ,,spital barăci” în cadru căruia și-au desfășurat acrivitatea și sublocotenentul elev Duicescu Traian și studentul în medicină King Merry. Înființarea acestor barăci a fost impusă de numărul mare de bolnavi și răniți care soseau de pe front cu trenurile sanitare în gara Roman. Documentle de arhivă consemnează sosirea în gara Roman, într-un transport din luna iulie 1917, a două trenuri sanitare cu 300 de răniți.
,,Spitalul nr. 460” al Crucii Roșii Române a fost înființat la 20 ianuarie 1917, după preluarea de către Misiunea Medicală Franceză a Spitalului ,,Zonă Interioară nr. 243” și Spitalului ,,Zonă Interioară nr.244”. Acesta a fost înființat în localul Școlii Israelito-Române cu scopul preluării de la cele două spitale a personalului medical, inventarului și a unei părți din bolnavi.
Medic șef a fost numit doctorul Nicolae Țurcanovici căruia i s-a alăturat și Mauriciu Riegler. Acest spital a funcționat o perioadă foarte scurtă de timp, până în iulie 1917, lucru datorat în primul rând retragerii din activitate a celor doi medici. La data închiderii, ,,Spitalul nr. 460” al Crucii Roșii Române era condus de un renumi medic refugiat din Craiova, doctorul Ion Augustin.
La data de 15 noiembrie 1916, ,,Spitalul Militar de Răniți nr. 360”, numit mai târziu Spitalul ,,Regina Maria” se retrage din București în garnizoana Roman. După ce tranzitează orașul Tecuci și Iași acest spital, condus de Clotilda Averescu, se va reloca la Roman. Amplasat în casele avocatului Botez situate pe strada Smirodava nr.13, acest spital își va începe activitatea în garnizoana Roman începând cu data de 26 ianuarie 1917. Medicii curanți ai acestui spital au fost: locotenent medic Niculescu (26.I.1917-8.I.1918), medic Pandele Ștefan, locotenent medic de rezervă Troteanu Virgil. La Spitalul ,,Regina Maria” s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 11 decese.
Pentru preluarea cazurilor de soldați bolnavi de afecțiuni contagioase a fost înfințat la data de 29 ianuarie 1917, ,,Spitalul de contagioși nr. 3”, în localul Infirmeriei Regimentului 54 Infanterie, situată pe Bulevardul Carol, nr. 3. Datorită numărului mare de pacienți au fost echipate și barăcile aflate în actualul Cartier Muncitoresc, care au fost construite din anul 1913, în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic. În aceste condiții, acest spital putea primi până la 500 de internați militari și civili, bolnavi de tifos exantematic, febră recurentă, febră tifoidă și TBC pulmonar, situație în care au fost mobilizați și medici rezerviști. ,,Spitalul de contagioși nr. 3” era dotat și cu un Laborator de bacteriologie și o Farmacie condusă de căpitanul de rezervă farmacist Aurel Scurtu. ,,Spitalul de contagioși nr. 3 a fost mutat la data de 21 ianuarie 1918, la Negrești-Vaslui unde s-a contopit cu ,,Spitalul nr. 10 Contagioși”.
Medicii curanți ai acestui spital au fost: locotenent-colonel de rezervă doctor Mirinescu Mihail-comandant, maior doctor Mironescu Eugen, locotenent doctor Radu Emil, locotenent de rezervă doctor Banu Gheorghe, locotenent doctor Rădulescu, locotenent doctor Popescu Cristian, doctor Ghinsberg Max, locotenent-colonel doctor Leo Henic și student medicinist sublocotenent de rezervă Bart Constantin. La ,,Spitalul de contagioși nr. 3” s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 174 decese.
Un alt spital tot cu profil de boli contagioase, Spitalul nr. 245 ,,Pavilionul de izolare” a fost instalat în localul Infirmeriei orașului pe strada Sfinții Voievozi, nr. 23 și a fost iaugurat la 1 decembrie 1916, fiind destinat atât civililor cât și militarilor. În cadrul acestui spital și-a desfășurat activitatea și medicul orașului, doctorul Nicolae Quinez, ajutat de personalul mediu al infirmeriei: subchirurg Lupașcu C., sanitar Toma Vasile, moașa Armeanu Lidia precum și trei cercetași, Rintzler Mendel, V.Tomescu și I.Dumitru, ultimul decedat din cauza contaminării cu o formă de tifos. La Spitalul nr. 245 ,,Pavilionul de izolare” s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 40 decese, dintre care 29 au fost militari și 11 civili.
Conform ordinului șefului Serviciului Sanitar al Armatei la data de 26 august 1916 ,,Spitalul de contagioși nr. 4” din Iași a fost dislocat în garnizoana Roman, devenind funcțional patru zile mai târziu, la data de 30 august.
,,Spitalul 480 de triaj” al Companiei 4 Sanitare a fost înființat la 20 decembrie 1916, și a funcționat cu profil de interne-contagioase. Acesta a funcționat în două localuri situate pe strada Miron Costin la nr. 35 și 123. În cadrul acestui spital și-a desfășurat activitatea: locotenent doctor Luceanu Lucian, locotenent doctor Mircea, maior doctor Nicolau, locotenent doctor Boeda, maior doctor Mironescu și locotenent-colonel doctor Ioan Augustin. La ,,Spitalul 480 de triaj” al Companiei 4 Sanitare s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 95 decese.
,,Spitalul de triaj” al garnizoanei Roman avea misiunea de a îndruma pacienții către spitalele de profil în funcție de cazurile de boală. Acest spital a fost condus de medicul evreu locotenent-colonel doctor Leon Henic, de la Spitalul Israelit. Pe lângă spitalele militare permanente și provizorii, în garnizoana Roman au funcționat în timpul Războiului pentru Întregirea României și următoarele infirmerii:
1. Infirmeria garnizoanei Roman, condusă de locotenent doctor Popescu Gheorghe și locotenent-colonel doctor Henic Leon;
2.Infirmeria Cercului de recrutare, condusă de locotenent doctor Luceanu Lucian;
3.Infirmeria ,,Batalionul de subofițeri”, condusă de locotenent medic Popescu Cristian;
4.Infirmeria Regimentului 14 Dorobanți, condusă de căpitanul doctor Dumitrescu;
5.Infirmeria Regimentului 54 Infanterie, condusă de doctor Ghinsgerg Max;
6.Infirmeria Regimentului 8 Artilerie, condusă de căpitan doctor Solomon Teodor;
7.Infirmeria Manutanței Roman, condusă de medic-ajutor Glandstein Iosef;
8.Infirmeria ,,bordeelor garnizoanei”, condusă de locotenent doctor Cosma Dimitrie.
În localitățile limitrofe orașului Roman au funcționat în Primul Război Mondial un număr important de spitale regionale, centre sanitare și infirmerii:
Spitalul din Miclăușeni, a funcționat în incinta Palatului Sturza și în clădirea Școlii Primare;
,,Spitalul militar Zona Interioară 464” din Strunga, cu profil de boli interne-contagioase era condus de profesor doctor Dimitrie N. Manolescu ajutat de doctor Laurian Segal. Înființat la 17 decembrie 1916 acest spital a funcționat timp de 17 luni, interval de timp în care a înregistrat un număr de 17 decese din rândul militarilor și civililor.
,,Spitalul regional de contagioși” din satul Butea, comuna Miclăușeni a funcționat în perioada 17 iunie 1917-10 iunie 1918 în localul Școlii Primare. A fost condus de locotenentul doctor Mandler Mihai, ajutat de sergentul sanitar Petru Pomârleanu, directorul Școlii Primare din Butea. La ,,Spitalul regional de contagioși” din satul Butea s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 12 decese, printre care și sergentul sanitar Petru Pomârleanu.
,,Centrele sanitare” care au funcționat în comunele mari ale județului Roman (Bîra, Gherăiești, Cuza Vodă) aveau o misiune curativă și profilactică. În comuna Cuza Vodă ( astăzi în județul Iași) a funcționat ,,Centrul sanitar Vlașca” evacuat de la Giurgiu. Acesta desevea efectivele Regimentului 1 Vânători și ale Regimentului 1 Artilerie aflate în refacere. La ,,Spitalul Centrului sanitar Vlașca” și la cele două infirmerii ale regimentelor cartiruite în comuna Cuza Vodă, s-au înregistrat pe întreaga perioadă de funcționare un număr de 333 de decese.
Infirmeria Regimentului 4 Călărași din Miclăușeni, condusă de locotenentul doctor Rădulescu Vasile, a fost funcționat ca izolator pentru ostașii bolnavi. La această infirmerie s-au raportat un număr de 10 decese.
Infirmeria Lagărului de prizonieri austro-ungari, amplasată în Miclăușeni;
Infirmeria Regimentului 2 Vânători, condusă de locotenentul doctor Casanovici Dumitru, a fost instalată în sediul Școlii Primare din satul Hândrești, comuna Miclăușeni. La această infirmerie s-au raportat un număr de 22 decese.
,,Spitalul mobil nr. 10”, al Diviziei 10 infanterie direcționat inițial spre Băcești, a fost în cele din urmă instalat în satul Bozieni, 5 km mai la vest, unde se găsiseră localuri suficiente pentru spitalizarea a 60-70 de oameni.
,,Spitalul Mobil al Corpului II Armată” în comuna Elisabeta Doamna (astăzi comuna Horia).
Spitalul armatei imperiale ruse amplasat în incinta Institutului Franciscan din Hălăucești.
La jumătatea lunii septembrie 1916, Divizia a 7-a avea în dotare 10 autovehicule sanitare. Dacă din punct de vedere al răniților nu s-au înregistrat cazuri deosebite, o trăsătură caracteristică a activității sanitare în zona Armatei de Nord a fost reprezentată de lupta contra epidemiilor. Au fost semnalate câteva cazuri de febră tifoidă, tifos exantematic și tetanos, inclusiv o mică epidemie, în zona Piatra-Neamț care a fost stinsă rapid.
Un plan mai detaliat de luptă cu flagelul biologic reprezentat de holeră a fost însă adoptat la 21 octombrie 1916. Pentru a preveni (răspândirea) bolii, au fost organizate 8 centre, printre care unul la Roman de care depindeau Bacău, Piatra-Neamț și Fălticeni, sub conducerea dr. Baroncea. O perioadă de timp, tratarea soldaților ruși în spitalele românești nu a fost reglementată, de aceea în noiembrie 1916, Direcția a 4-a Sanitară a hotărât ca bolnavii ruși să fie primiți în toate spitalele românești.
În luna decembrie 1916, șeful serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie era locotenent-colonelul medic Mihăilescu Spiridon, ajutor studentul în medicină Papacodă Dumitru, veterinar fiind căpitanul Constantinescu Achile. Secțiuni ale Misiunii Militare Sanitare Franceze au acționat și la Roman, Bacău, Piatra-Neamț. În orașul Roman, ca de altfel în întreaga Moldovă, molima tifosului a luat proporții catastrofale, datorită în principal aglomerației și lipsei de igienă a populației.
Generalul Scărișoreanu, comandantul Diviziei 7 Infanterie a emis un ordin la data de 17 decembrie 1917, în care se arată:
Toți locuitorii Romanului își vor curăța casele, latrinele și curțile unde stau.Gunoaiele vor fi adunate în curți într-un singur loc, de unde să poată fi ușor ridicate de căruțe[…]Această ordonanță este obligatorie pentru oricine locuiește în Roman, civil sau militar de orice naționalitate și din orice armată.
Epidemia de tifos din Roman s-a stins în luna iunie 1917, atunci când ultimii 20 de bolnavi internați la spitalul din Luțca care a fost transportat la Galați au fost evacuați la Spitalul Militar. La data de 1 martie 1917, secțiile Ambulanței Diviziei 7 Infanterie erau dislocate astfel: secția I, la Căiuți iar secțiile II și III la Răcăciuni. Conform Înaltului Decret nr. 319 din 12 aprile 1917, începând cu data de 1 martie 1917, sublocotenentul medic Constantin Mârzescu de la Spitalul nr. 242 ,,Precista Mare” a fost înaintat la gradul de medic locotenent de rezervă. În baza aceluiași ordin, sublocotenentul Bargan Grigore din Regimentul 8 Artilerie a fost înaintat la gradul de medic locotenent de rezervă.
În aprilie 1917, șeful serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie era colonelul medic Mihăilescu Spiridon iar veterinar, căpitanul Dinulescu Vasile. În luna octombrie 1917, acestora li se adaugă ca ajutor al serviciului sanitar, locotenentul Marinescu Petre și farmacist căpitanul Cerchez. Ambulanța Diviziei 7 Infanterie era comandată de maiorul medic Țintă Gheorghe, secția I, de locotenentul medic Teodorescu Gheorghe, secția a II-a, de locotenentul medic Zernoveanu Dumitru și secția a III-a, de maior medic Mitulescu Ion.
În luptele grele purtate de armata română pe dealul Cireșoaia a fost grav rănit și sublocotenentul de rezervă Ilie T. Dragu din Regimentul 31 Infanterie. Eroul a fost evacuat întrr-un spital militar din Roman, unde datorită rănilor grave suferite a decedat. În anii Primului Război Mondial frontul se apropia de ținuturile Moldovei. Datorită numărului mare de răniți, spitalele militare din orașul Roman deveniseră neîncăpătoare. În această situație, autoritățile militare și civile au început să improvizeze în grabă alte spitale militare.
În acest context, Liceul ,,Roman-Vodă” a fost evacuat, și localul a fost transformat în spital militar.Cursurile liceale se desfășurau în Grădina mare de lângă gară, precum și în chiliile și clopotnița Episcopiei, unde la etajul întâi era o cameră mare și luminoasă. În anul 1917, spitalul militar provizoriu a fost evacuat și localul liceului a fost ocupat de un comandament de mare unitate din subordinea Armatei a 9 – rusă, care avea dislocate unitățile în localități din jurul orașului Roman. Serviciul sanitar al Armatei a 9-a ruse avea amenajate în zona de dislocare numeroase spitale militare provizorii, fapt ce a contribuit într-o mare măsură la răspândirea epidemiei de tifos exantematic. Datorită gradului foarte mare de ocupare al spitalelor cu răniți, la data de 26 septembrie 1916, Ministerul de Război a comunicat faptul că ,,ofițerii în convalescență puteau fi îngrijiți de rudele lor la domiciliu” decizie care s-a demonstrate mai tărziu că nu a fost bună. În ordinul 2730 din 27 octombrie 1917, Marele Cartier General a ordonat că gradele inferioare nu li se permite ,,a se căta acasă” ci se vor îngriji numai în spitale.
În conformitate cu adresa nr.1163 din septembrie 1916, a comandantului Corpului 4 Armată, răniții beneficiau de 4 zile de concediu, la care se adăugau zilele necesare pentru deplasare și primeau hrană pentru 6 zille, 4 de concediu și 2 de transport. La data de 9 ianuarie 1917, generalul Constantin Prezan comandantului Corpului 4 Armată, a ordonat să nu se mai acorde concediu medical niciunei categorii de militari. Se mai ordona deasemenea, ca începând cu data de 5 ianuarie 1917, ostașii externați din spitale nu mai aveau voie să se prezinte la unitățile lor fără a fi însoțiți de către delegați. La data de 31 mai 1917, s-a ordonat ca leziunile mici să fie operate în spitalele mobile de campanile, spitalele zonă interioară urmând să opereze militarii grav răniți.
În conformitate cu adresa nr. 29309 din 1917a Serviciului Sanitar al Armatei a 2-a, în intervalul de timp cât se aflau internați în spitalele militare permanente sau provizorii armamentul militarilor era trimis la ,,Depozitul de armătură” al armatei care era dislocat în gara Răcăciuni, sau la Centru de Instrucție din Bacău. Răniții evacuați de la spitalele mobile erau dirijați spre triajele sanitare, de la Sascut și Bacău. În vara anului 1917, în gările Sascut și Bacău funcționau două triaje sanitare. Armata a 2-a română avea repartizate patru trenuri sanitare, câte unul la Pădureni și Onești unde era capăt de linie și două se aflau în rezervă la Sascut.
Primul tren sanitar permanent din armata română a funcționat pe ruta Roman-Iași în timpul manevrelor regale executate la Roman în perioada 22-29 septembrie 1898. Triajul din Sascut se ocupa cu răniții neevacuabili, pe care îi trimitea spitalelor de evacuare din oraș, în timp ce triajul din Bacău împărțea răniții la spitalele de evacuare sau regionale din Bacău, Roman și Piatra Neamț.
Răniții a căror recuperare și vindecare necesita îngrijiri medicale mai îndelungate de 30 de zile, erau evacuați fie în spitalele zonei interne, fie în anumite centre organizate ad-hoc, în perspectiva evacuărilor către Rusia. Periodic, spitalele de evacuare și cele regionale din Sascut, Bacău, Roman și Piatra-Neamț selecționau răniții, care se încadrau în clasificarea mai-sus descrisă. Cu acordul prealabil din partea Marelui Cartier General, îi evacuau prin intermediul trenurilor sanitare, spre destinațiile convenite. Problemele de specialitate precum cele de oftalmologie și chirurgie faciale ale militarilor, erau tratate la Spitalul Militar din Iași, în timp ce problemele de stomatologie erau tratate la Spitalul Militar din Bacău, înființat în octombrie 1916.
Printre unitățile subordinate Diviziei 7 Infanterie în anii Primului Război Mondial s-a numărat și Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” cu cazarma în Piatra Neamț. În cazarma acestui regiment a funcționat în anii războiului ,,Spitalul militar Zonă Interioară nr.168”. Într-un raport se arată că în intervalul 1 anuarie-31 iuie 1917, în acest spital au murit 326 militari bolnavi de febră tifoidă și icter. Într-un ordin al Serviciului Sanitar al Armatei a 2 -a română emis la 4 octombrie 1917, se stipula ca vizitarea răniților și bolnavilor de către rude și cunoscuți să se facă numai în zilele de joi și duminică între orele 14,00-17,00.Se prevedea că pentru cei veniți din alte localități se permitea accesul în orice zi din săptămână și la orice oră, în afara vizitelor medicale. La data de 14 decembrie 1916, prefectul județului Neamț, informa Compania a 4-a Sanitară a Corpului 4 Armată aflată la Roman:
că existau spitale și răniți în comunele rurale: Doamna, Gârcina, Dobreni, Bodești-Precista, Crăcăoani, Bălțătești, Filioara, la mănăstirile Secu și Neamț precum și la Piatra și Tărgu Neamț, dar din păcate acestea nu aveau medici.
În aceași adresă, se mai solicita trimiterea de studenți mediciniști pentru a încadra spitalele care nu aveau medici.
Numărul militarilor decedați datorită bolilor contagioase în special al tifosului era foarte mare la începutul anului 1917. În consecință, conform unui ordin emis de către medical șef al Armatei a II-a română, în februarie 1917 se stipula că:
bolnavii care au murit de boli contagioase, indiferent de gradul lor, să fie imediat transportați la morga cimitirului destinat pentru boli contagioase și să fie îngropați fără paradă.Trebuia să se anunțe familia, numai dacă acest lucru era posibil .
În aprilie 1917, la Iași au avut loc funeralii naționale pentru doctorul Jean Clunet, din Misiunea Militară Franceză, mort la datorie în spitalul de boli infecțioase din Iași, unde trata militarii români bolnavi de febră tifoidă și febră recurantă.
În spitalele militare permanente și provizorii din garnizoana Roman care au funcționat în perioada Primului Război Mondial, au fost tratați pe lângă militari și civili și prizonieri de război. Aceste spitale au beneficiat și de sprijinul material populației orașului Roman. Pentru bolnavii de tuberculoză era destinat ,,Spitalul militar Sub-Pietricica”, din Piatra-Neamț, intrat în funcțiune la 12 august 1917, și subordonat Regimentului 15 Dorobanți ,,Războieni”. Acesta era construit din material lemons și dispunea de 4 barăci cu un total de 100 de paturi. Printre unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie în anii Primului Război Mondial s-a numărat și Regimentul 27 Infanterie, cu cazarma în Bacău.
La Bacău a funcționat din toamna anului 1916 în perioada Primului Război Mondial, cel mai mare un lazaret din Moldova, destinat bolnavilor de tifos exantematic. Acest spital s-a numit la început Spitalul ,,Lazaret nr. 220”, iar după 1 ianuarie 1917 a primit denumirea de ,,Spitalul de Contagioși al Armatei a II-a” . De la înființarea acestuia, până la sfârșitul războiului, în acest spital au fost îngrijiți peste 12. 000 de militari și civili bolnavi de tifos exantematic.
Printre comandanții acestui spital militar s-a numărat și colonelul medic Imbert, din Misiunea Militară Franceză, care a construit la data de 21 octombrie 1917 o capelă de lemn amplasată în Cimitirul Eroilor ,,Lazaret” aflat în apropiere. În acest cimitir în 50 de gropi comune și câteva morminte individuale își odihnesc somnul de veci în jur de 2500 de eroi. În prezent se efectuează cercetări coordonate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor pentru identificarea ostașilor români înhumați în Cimitirul Eroilor ,,Lazaret”.
În primăvara anului 1917 a fost înființat la Piatra Neamț un Centru de convalescență pentru Armata a 2 – română. Acesta, funcționa sub administrarea unui Comitet de Patronaj. Scopul acestui centru era: ,, redarea în timpul cel mai scurt, și în stare de a suporta greutățile campaniei, pe soldații care în urma bolilor avute, au ieșit din spitale debilitați” precum și acesta trebuia să fie ,,un adevărat cămin de reîntremare fizică, recreațiune sufletească și înălțare morală”. Acest Centru de Convalescență a fost conceput cu două părți distincte: Centrul de Triaj, cu sediul la Gârleni în județul Bacău și Sanatoriul ,,În Carpați” cu sediul în comuna Doamna, lângă Piatra Neamț. Avea în compunere mai multe secții printre care: secția-psihoterapie, secția-fizioterapie, secția- ,,debilități de boale contagioase” secția, – debilități supuși regimului alimentar special”, și secția destinată bolnavilor care rămâneau a fi tratați în sanatoriu.
În conformitate cu prevederile ordinului nr. 8826 din 3 mai 1917 al Comandantului Armatei a 2 – a română, generalul Alexandru Averescu, toți convalescenții din Sanatoriul ,,În Carpați” complet întrenați erau trimiși direct la corpurile de trupă de pe front. În stațiunea Bălțătești a funcționat ,,Spitalul militar 31 C” care avea internați la data de 10 decembrie 1916, pe lângă 275 militari români și 13 militari ruși, printre care se afla un locotenent, un plutonier și 11 soldați. Trebuie remarcat faptul că în spitalele militare permanente, provizorii și mobile care au funcționat în perioada Primului Război Mondial și-au desfășurat activitatea în calitate de voluntar și personal clerical.
Elocvent în acest sens este că, după încheierea războiului, din cele 60 de maici de la Mănăstirea Vătatec care plecaseră pe front sau în diverse spitale s-au întors în mănăstire un număr de 38. Cinci dintre acestea muriseră, una era bolnavă, 9 rămăseseră în spitalele unde erau repartizate, iar despre 7 dintre acestea, nu se știa nimic. Campania militară din anii 1916-1918, a demonstrat că organizarea Serviciului sanitar al armatei române a fost defectuoasă, datorită faptului că ambulanțele divizionare, spitalele mobile și de evacuare, erau în mod excesiv încărcate cu materiale și nu aveau mobilitatea necesară.
În Campania militară desfășurată de armata română în Transilvania și Ungaria între noiembrie 1918-1919, Serviciul sanitar a utilizat numai ambulanțele divizionare, care au fost redimensionate și au primit un caracter spitalizator. În noiembrie 1918, șeful serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie era colonelul medic Mihăilescu Spiridon iar șeful serviciului veterinar colonelul medic Colben Ion. În aprilie 1919, farmacist era căpitanul Ghiorghiu Constantin, iar șef al serviciului veterinar locotenent-colonelul medic Hortopan Grigore.
Ambulanței Diviziei 7 Infanterie i s-au repartizat efecte spitalicești pentru instalarea a 100 de paturi, și i s-au redus trăsurile grele și furgoanele. Ambulanța diviziei avea în dotare o trăsură de subzistență, o căruță, o trăsură farmacie și un cuptor de deparazitare, care mai târziu a fost înlocuit cu etuve. Personalul medical era format din patru medici, 1 medic șef, 1 chirurg și un internist, 2 farmaciști, un ofițer administrator și 75-100 trupă. Pe lângă aceste efecte spitalicești ambulanța mai era dotată cu materiale sanitare și farmaceutice: 2 lăzi cu medicamente, 5 lăzi cu pansamente, 1 ladă cu instrumente chirurgicale, 1 masă de operație, 2 cutii cu alifie contra scabiei, 1 bidon de formol, 1 bidon alcool, 1 bidon alcool denaturant, 1 bidon petrol lampant, 2 dușuri zinc.
Pe lângă Ambulanța Diviziei 7 Infanterie, funcționa și o echipă de profilaxie și de deparazitare, condusă de un medic care avea misiunea de a aplica măsuri de combatere a epidemiilor. De asemenea, ambulanța dispunea și de o coloană volantă alcătuită din 120-130 oameni, ce s-a dovedit foarte utilă în evacuarea răniților de la posturile de prim ajutor la ambulanță. Trăsura de ambulanță regimentară a fost înlocuită cu câte o căruță de rechiziție pe batalion, iar fiecărui batalion de infanterie, divizion de artilerie și divizion de cavalerie i s-a dat câte o ladă cu medicamente nr. 1 și o ladă cu pansamente nr. 4. Asupra batalioanelor au fost lăsate câte 16 genți cu pansamente, 14 genți cu medicamente și 8 tărgi Percy. Medicamentele, pansamentele, serurile și vaccinurile necesare trupei erau aprovizionate de la Depozitul sanitar din Brașov și Depozitul central al Comandamentului trupelor din Transilvania aflat la Cluj. Instrucțiunile sanitare propriu-zise, semnate de generalul medic Nicolae Vicol erau concentrate în 6 puncte. Primul punct al instrucțiunilor prevedea ca diviziile din prima linie (1 Vânători și 7 Infanterie) și cele din linia a doua (12 Vânători și a 6-a Infanterie), să utilizeze ambulanțele divizionare spitalicești, urmând ca în cadrul comandamentelor respective să se decidă modalitatea concretă de acțiune a ambulanțelor respective, în funcție de necesitățile concrete.
Ambulanțele spitalizatoare se puteau instala, în lipsă de alte localuri, în spitalele civile, dar numai parțial, permițând acelor spitale civile funcționale să își continue activitatea. În caz de luptă, comandamentul avea puterea de decizie privind poziționarea diverselor secții ale ambulanței. Pentru intervalul de timp 8/21 ianuarie – 15/28 februarie 1919, conform unei sinteze întocmită la nivelul Serviciului sanitar al armatei, Divizia a 7-a Infanterie se confrunta, din punct de vedere sanitar cu următoarele cazuri: 144 epidemiologic, 9 de gripă spaniolă și 7 de tifos exantematic, variola și febra tifoidă nu afectau nici un soldat sau ofițer al diviziei romașcane.
În timpul executării ofensivei de pe Tisa, Marele Cartier General prin Serviciul Sanitar, au pus la Dispoziția Diviziilor 1,6 și 7 Infanterie mijloace de evacuare constând în 9 camionete. În mod suplimentar, secția franceză a donat un număr de 18 camioane sanitare și în timp ce secția americană, a oferit 11 camionete. Trenul sanitar nr. 2 aflat în gara Debrecin, a fost pus la dispoziția Diviziei 7 Infanterie pe întreaga durată a operațiunilor militare desfășurate de marea unitate romașcană la malurile Tisei. Serviciul sanitar al Diviziei 7 Infanterie a avut sub supraveghere sanitară și lagărul de prizonieri amenajat în localitatea Tapio Sully.
Ambulanța Diviziei 7 Infanterie având în dotare o echipă de profilaxie și o coloană volantă de brancardieri a primit în dotare o etuvă și fost completată cu materiale sanitare de la Depozitul central al Comandamentului trupelor din Transilvania, aflat la Cluj. A fost pus la dispoziția ambulanței diviziei care a acționat în localitățile: Mureș, Cluj, Dej, Baia Mare, Benedek și Falva, în mod suplimentar, pe lângă trenul sanitar nr. 2 și ,,trenul bae” nr.17. În prima decadă a lunii martie 1919, s-au organizat serviciile de evacuare pentru Armata de Nord, serviciul de evacuare pentru Divizia a 7-a Infanterie fiind stabilit la Dej.
Ambulanța divizionară spitalizatoare a Diviziei 7 Infanterie se afla în stare de funcționare, și era formată din trei secții . Prima secție cu o capacitate de 200 de paturi, condusă de locotenent-colonelul medic Negoescu, funcționa în incinta Palatului de Justiție de la Dej, care includea și închisoarea locală și adăpostea 87 de bolnavi. Dintre aceștia, 20 sufereau de sifilis, 16 de șancru, 3 de blenoragie, 9 de gripă, 7 se aflau în convalescență după tratamentul împotriva tifosului exantematic, iar 32 prezentau răni ușoare în urma incidentelor armate româno-maghiare.
În timpul operațiunilor militare desfășurate între 14 aprilie și 13 mai 1919, de la linia de demarcație până la Tisa, Ambulanța Diviziei 7 Infanterie a funcționat la Cluj și Debrecin, îngrijind 331 bolnavi și 91 răniți.În această perioadă de timp, Ambulanțele Diviziilor 7 și 16 Infanterie au înființat un spital de campanile în localitatea Debrecin.
Serviciul de ambulanța Diviziei a 7-a Infanterie, a îngrijit la Cluj în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie 1919, un număr de 256 de bolnavi, din care 60 răniți. Începând chiar cu data de 1 mai, serviciul de ambulanța Diviziei a 7-a Infanterie s-a mutat la Debrețin, unde au fost îngrijiți, până la jumătatea lunii mai, 190 de bolnavi, dintre care 85 de răniți aparținând Diviziei a 6-a Infanterie. Ambulanța Diviziei 7 Infanterie avea următoarea încadrare: 9 medici, 115 trupă, 14 cai, 4 boi și 5 trăsuri. La data de 9 mai 1919, s-a ordonat ca Serviciul Sanitar al Diviziilor 6,7 Infanterie, și 2 Vânători să preia din punct de vedere sanitar și escadrilele de aeroplane dislocate în localitățile: Debrecin, Oradea Mare și Bekisciaba. La data de 28 iulie 1919, Ambulanța Diviziei 7 Infanterie va reveni în Transilvania prin pasul Ghimeș-Palanka. Această structură sanitară va traversa Tisa pe la Kiskore și va funcționa în localitățile Bereny,Tapioszap, Pezel, și. Maglod.
La 5 septembrie 1919, Ambulanța Diviziei 7 Infanterie a intrat în Budapesta împreună cu marea unitate romașcană, și s-a instalat în spitalul Honvezilor. Misiunea primită era aceea de a organiza serviciul de spital de garnizoană, și de evacuare a bolnavilor în stânga Tisei prin Portul de Triaj din gara Szolnok. Ambulanța Diviziei 7 Infanterie a început deplasarea la data de 7 noiembrie 1919 spre Careii Mari, unde a rămas fără a funcționa până la data de 25 decembrie 1919, dată la care a revenit în țară.
În timpul Primului Război Mondial, activitatea Asociației Generale a Medicilor – filiala Roman a încetat datorită faptului că majoritatea membrilor acesteia au fost mobilizați pe front sau în spitalele militare permanente și provizorii. A existat un consiliu medical interaliat, care se întâlnea periodic și la care participau medici români, ruși, francezi și americani. În cadrul acestor întâlniri, medicii militari făceau schimb de cunoștiințe teoretice și practice, privind îngrijirea ostașilor lolnavi sau răniți aflați internați în cele 12 spitale militare din garnizoana Roman.
Activitatea Asociației Generale a Medicilor – filiala Roman s-a reluat în anul 1919, la îndemnul noului medic primar de județ, doctorul Moise Enescu. În conformitate cu prevederile art. II din Decretul-lege privitor la împărțirea administrațiunii sanitare a Regatului în 7 regiuni, publication Monitorul Oficial nr. 9 din 27 aprilie 1919 județul Roman, Râmnicu-Sărat, Putna, Bacău și Neamț au fost arondate regiunii a VI-a sanitară cu reședința în orașul Bacău.
Pentru înlesnirea administrației societății și ocrotirea orfanilor de război de pe întreg teritoriul țării, societatea s-a împarțit în 6 secțiuni regionale având centrele în Iași, București, Craiova, Chișinău, Cernăuți și Sibiu. Regiunea Iași, de care aparține și garnizoana Roman mai cuprinde județele: Dorohoi, Botoșani, Suceava, Neamțu, Bacău, Putna, Covurlui, Tecuci, Tutova, Fălciu, Iași și Vaslui. În perioada Războiului pentru Întregirea României în cadrul Companiei 4 Sanitară fost încadrat pentru o perioadă de trei luni, sublocotenentul medic Grigore T. Popa, viitor membru corespondent al Academiei Române.
În anul 1920, la Spitalul militar al Diviziei 7 Infanterie se aflau încadrați pe lângă personalul medico-sanitar un număr de 55 de grade inferioare dintre care: 4 sergenți, 4 caporali și 47 de soldați. În același an, ordinea de bătaie a personalului militar al Companiei a 4 – a Sanitară era următoarea: 5 ofițeri dintre care unul cu gradul de maior sau căpitan comandant, 2 subofițeri de adfministrație, 2 plotonieri majori, 2 plotonieri, 2 sergenți instructori, 6 sergenți, 8 caporali și 11 soldați. În anul 1922, Depozitul sanitar al Corpului 4 Armată era încadrat în Trupele și serviciile neindivizionate și era dislocat în garnizoana Roman. După încheierea Primului Război Mondial, în cadrul Cercului medico-farmaceutic din Roman, noua denumire a asociației, vor activa medici și farmaciști civili și militari, iar începând cu anul 1925 și medici veterinari. Printre medicii militari care s-au remarcat prin tematica științifică abordată în cadrul ședințelor filialei, amintim pe căpitanul radiolog doctor Mihai Eliescu de la Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie. Acesta, în colaborare cu doctorul Aurel Titus Grecu medic secundar la Spitalul ,,Precista Mare” au susținut comunicarea: ,,Stenoza pilorică ulceroasă”.
Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie i s-a stabilit în conformitate cu prevederile Deciziei ministeriale nr. 340 din 25 mai 1923 o alocație de 9150 lei pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 1923. Conform ordinii de bătaie a armatei în timp de pace pe anul 1927, Compania a 4 -a Sanitară era dislocată la Roman și avea în subordine Spitalul Militar al Corpului 4 Armată Iași, Spitalul Militar Cernăuți, Spitalul Militar Botoșani, Spitalul Militar Roman, Spitalul Militar Bălți, precum și Spitalele de ochi din Cernăuți și Iași.
În baza Înaltului Decret nr. 2824 din 26 iulie 1930, medicul locotenent Apostolescu Nicolae a obținut titlul de doctor în medicină și chirurgie la Institutul Sanitar Militar, și a fost repartizat la Spitalul Militar Roman.
În ,,Monitorul Oastei” pe anul 1931 se stipuilează faptul că:
,,Administratorul locotenent Tăbaltoc Ioan se numește contabil în materii în depozitul sanitar Roman pe data de 1 aprilie 1930 în locul farmacistului căpitan Țănescu D. desărcinat pe aceeași dată”.
,,Locotenent Stănescu Eugen se numește contabil în materii la farmacia spitalului militar Roman pe ziua de 21 Noiembrie 1930 în locul farmacistului locotenent Sakiencay, desărcinat pe aceeași dată”.
În aprilie 1939 în cadrul Infirmeriei de Cai a Diviziei 7 Infanterie funcționa ,,Școala de infirmieri de cai”, care organiza cursuri pentru pregătirea infirmierilor din Divizia 7 Infanterie, Corpurile 3 și 4 Armată, Divizia 2 Cavalerie și Regimentul 1 Artilerie gardă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în garnizoana Roman au funcționat două spitale militare permanente, Spitalul Diviziei 7 Infanterie, denumit ,,Spitalul Zonă Interioară 445” și Spitalul ,,Precista Mare” care în urma militarizării a devenit ,,Spitalul Zonă Interioară nr. 448”.
Spitalul Diviziei 7 Infanterie, denumit ,,Spitalul Zonă Interioară 445” era comandat de locotenent-colonel doctor Rusu Romulus și era încadrat în iulie 1941 cu 2 ofițeri și 32 trupă, total 34 oameni. Șeful secției chirurgie era căpitanul doctor Radu Popovici iar șeful secției interne era căpitanul doctor Eraclie Calfaiani. În perioada 21 iunie 1941 – 18 august 1944, la Spitalul Diviziei 7 Infanterie s-au înregistrat un număr de 66 de decese. Între anii 1941-1942, într-o aripă a localului Liceului ,,Roman-Vodă” a funcționat un spital anexă B, sub conducerea ,,Spitalului militar Z.I. nr. 445”. Aici se vor amenaja 100 de paturi numai de boli interne, fiind degrevate astfel, ,,Spitalul Zonă Interioară nr.447” și ,,Spitalul Militar nr. 445”. În timp ce internatul a fost desființat, în vila liceului erau camere ocupate de birouri ale armatei germane. În această perioadă cursurile s-au desfășurat în aripa dreaptă a localului, până la data de 19 martie 1944, atunci când instituția și personalul au fost evacuate în localitatea Dumbrăveni, din fostul județ Tîrnava-Mică.
Într-un Procesul vebal din data de 30 august 1941 se prevedeau următoarele:
[…]Dacă numărul bolnavilor de boli interne depășește numărul paturilor destinate pentru boli interne la anexa Spitalul Militar nr.445 acești bolnavi se vor evacua la Spitalul Pelagroși Roman care este prevăzut cu 100 paturi de boli interne. Deoarece acest spital se găsește la 4 km. de oraș, Roman se va îngriji de a găsi modalitatea de transport a acestor bolnavi de la gară la spitalul de pelagroți.Acest spital este bine utilat pentru acest scop.
Se mai precizează că,, mărirea capacittății spitalelor pune și problema personalului auxiliar și cel de serviciu care se va mări. Era nevoie ăn special și de înlocuirea personalului ajutător care era format din profesoare, învățătoare și doamne de la Crucea Roșie, nevoite, din toamnă de a părăsi activitatea spitalelor și a se deda școlii, mai ales că majoritatea profesoarelor vor avea de înlocuit la catedre câte 2 și chiar 3 colegi mobilizați, deci nu vor avea timp necesar a active și la spitale.În dorința unei bune funcționări pentru serviciul de noapte la spitalele din oraș se va intervene la Episcopia Roman,pentru Mănăstirea Giurgeni și la Mitropolia Iași, pentru mănăstirile din Piatra Neamț, pentru a se da din mănăstirile respective, călăgărițe, multe din ele fiind și infirmiere brevetate.
,,Spitalul Zonă Interioară nr. 448” se afla sub conducerea directorului său din timp de pace, Nicolae Fălcoianu care a fost mobilizat cu gradul de căpitan. Spitalul era încadrat la data de 23 iulie 1941 cu 5 ofițeri, 1 subofițer, 54 trupă, total 60 militari. Căpitanul doctor Nicolae Fălcoianu a fost ajutat de trei medici primari: doctorul Remus Moga specializarea contagioase, doctorul Ioan Micu specializarea interne și medicul primar radiolog Nicolae Horga. Acestora li s-au adăugat și medicii secundari: doctor Gheorghe Malot specializarea chirurgie, doctor Veronica Fălcoianu de la maternitate, doctor Maria Străchinescu, doctor Boris Plămădeală, specializarea interne, subchirurg Eftimie Gavriluță și farmacista Constanța Popescu (Dobrin).
În cadrul ,,Spitalului Zonă Interioară nr. 448” și-au desfășurat activitatea în cel de-Al Doilea Război Mondial personal auxiliar și infirmiere voluntare ale Crucii Roșii Române:
1.Studenți mediciniști: Tăutu Constantin, Popuțoaia Alexandrina-Budurcă, Gavrilescu Corneliu, Simionescu Lidia, Năsturaț Corneliu, Averescu Geta, Munteanu Vasile, studenta farmacistă Valter Ana, Bulmeza Victor, ș.a.
2. Infirmiere voluntare: profesoară Ligia Tăutu, înățătoare. Platon Aurelia, învățătoare Pintilescu Aurelia, învățătoare Andrieș Tincuța, studenta Vlad Iustina, eleva Kling Ecaterina, Solomon Aurica, Enea Maria ș.a.
Activitatea cadrelor auxiliare era coordonată de Viorica Agarici, președinta filialei Roman a Societății de Cruce Roșie. Pesonalul militar al spitalului era alcătuit dintr-un pluton de 40 de soldați rezerviști comandat de locotenentul de rezervă Petrov Octav. ,,Spitalul Zonă Interioară nr. 448” a funcționat în perioada 21 iunie 1941-19 august 1944, dată la care a fost evacuat la Brașov și demobilizat. Începând cu luna octombrie 1944, spitalul a revenit în garnizoana Roman și a intrat în subordinea Ministerului Sănătații. În același timp, la Roman au funcționat încă două spitale militare provizorii, în perioada 22 iunie-1 septembrie 1941: ,,Spitalul Zonă Interioară 446” al Crucii Roșii Române, amplasat în localul Seminarului Teologic ,,Sfântu Gheorghe” și ,,Spitalul Zonă Interioară 447”, al Oficiului de patronaj ,,Crucea Albastră” care a funcționat în clădirile Liceului de fete ,,Sturza Cantacuzino”.
,,Spitalul Zonă Interioară 446”al Crucii Roșii Române, denumit și ,,Spital școală” amplasat în localul Seminarului Teologic ,,Sfântu Gheorghe” dispunea la data de 23 iulie 1941 de un personal încadrat de 301 militari, după cum urmează: comandant-general doctor Cezar Popovici, 21 ofițeri, 3 subofițeri și 277 trupă. Acest spital care funcționa sub egida Inspectoratului județean Roman și al Societății Române de Cruce Roșie dispunea de 200 de paturi și era organizat pe două secții: chirurghie și interne. În cadrul ,,Spitalului Zonă Interioară 446 ”și-au desfășurat activitatea în cel de-Al Doilea Război Mondial medici, personal auxiliar și infirmiere voluntare ale Crucii Roșii Române:
Medici: căpitan de rezervă doctor Ion Agapie, locotenent doctor Nicolae David, locotenent doctor Dobrotă Eugen, doctor Tănase Ciacatura, doctor Popovici M. Traian și căpitan de rezervă farmacist Hanga C. Teodor.
Surori și infirmiere voluntare: soră șefă Jana Filipescu, învățătoare Bălan Elena, învățătoare Tăune Elena, învățătoare Teodorescu Xenia, Aurica Mihăilescu, Lony Popovici, Nadia Simulescu, Aurica Cantemir, Maria Bogza, Ana Iordache, Lili Focșa, șa.
În cele șapte luni de funcționare, ,,Spitalul Zonă Interioară 446 ” a avut în îngrijire un număr de 1996 răniți dintre care s-au înregistrat 19 decese.
,,Spitalul Zonă Interioară 447” al Oficiului de patronaj ,,Crucea Albastră” care a funcționat în clădirile Liceului de fete ,,Sturza Cantacuzino” dispunea de un personal încadrat de 188 militari, după cum urmează: comandant, locotenent-colonel medic Constantin Enăchescu, 14 ofițeri, 2 subofițeri, 172 trupă. Acest spital a fost programat să funcționeze cu 200 de paturi, cu două secții, interne și chirurgie și o echipă de profilaxie și deparazitare. În cadrul ,,Spitalul Zonă Interioară 447 ”și-au desfășurat activitatea în cel de-Al Doilea Război Mondial medici, personal auxiliar și infirmiere voluntare ale Crucii Roșii Române:
1. Medici: maior doctor Bondescu Alexandru, căpitan doctor Micu Ioan, sublocotenent doctor Popa Nicolae, căpitan de rezervă doctor Nițulescu Iulius, căpitan de rezervă doctor Pașov Ștefan, locotenent doctor Rusu Artemiza, doctor Cristea Socor, doctor Ioan Jenică Popescu, locotenent farmacist Mihăilescu Ion, sublocotenent farmacist Chițu Nicolae.
2. Infirmiere voluntare: profesor Camelia Mihail-directoarea liceului, profesoara Aurora Silberg, profesoara Clemansa Vasiliu, profesoara Melania Pașov, profesoara Maria Cojiță, profesoara Elena Boghiceanu, profesoara Ana Tonchevici, profesoara Constanța Constantinescu, profesoara Matilda Gherman, profesoara Ecaterina Andrei, profesoara Victoria Popovici, profesoara Elena Ploschi, învățătoarea Valentina Enache, învățătoarea Boureanu Ioana, învățătoarea Victorița Manoliu, secretara Drosino Merope, registratoarea Criveanu Maria, registratoarea Iancu Dulița, maestra de lucru Gotcu Eufrosina ș.a.
3. Mediciniști: Samson Achilina, Ionescu Neculae, Ghebu Sumelioara, Pântea Maria, Veronica Pârvulescu, ș.a.
4. Gestionar: plutonier major de rezervă G. Grigoriu.
5. Casier: locotenent de rezervă Pântea Constantin.
Pesonalul militar al spitalului era alcătuit dintr-un pluton de 48 de soldați comandat de sublocotenentul Bălan Vasile. ,,Spitalul Zonă Interioară 447” a fost desființat, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 209.775/29 septembrie 1941. Ca urmare a intensificării acțiunilor militare ale armatei române pe frontul de Est, a crescut și numărul răniților, situație în care s-au luat măsuri pentru creșterea capacității de internare în spitalele militare permanente și provizorii din Roman. În spitalul din Bâra, localitate limitrofă orașului Roman, a fost instalată Ambulanța Diviziei 13 Infanterie comandată de maiorul doctor Filipaș, având ca subalterni pe sublocotenentul doctor G. Șușnea și doctorul Constantin Tăutu. Astfel, în baza Deciziunei Președenției Consiliului de Miniștri nr. 28778 din 21 iunie 1941 și a Ordinului Ministrului Sănătății nr.612 din 27 iunie 1941 cu privire la ,,Normele de reorganizare și funcționare a spitalelor de zonă interioară” se mărește și capacitatea spitalelor militare din garnizoana Roman. În Procesul verbal din data de 30 august 1941 sunt stipulate următoarele măsuri :
Spitalul,, Precista Mare”, din Roman, centru chirurgical de 200 paturi la 250 paturi pentru chirurgie și separat 50 paturi pentru contagioși.
,,Spitalul Zonă Interioară nr.446” în clădirea Seminarului de la 380 paturi la 480 paturi numai pentru chirurgie.
,,Spitalul Zonă Interioară nr.447”, în clădirea Liceului de fete Roman, care a funcționat până în prezent cu 100 paturi chirurgie și 100 paturi boli interne, va funcționa pe viitor cu 259 paturi numai chirurgie.
,,Spitalul militar nr.445” în clădirea Spitalului Militar Roman, care a funcționat cu 50 paturi chirurgie și 40 paturi boli interne, va funcționa pe viitor cu 90 paturi, toate pentru chirurgie.
În garnizoana Roman a funcționat în cel de-Al Doilea Război Mondial și Serviciul Sanitar al Prefecturii Roman, condus de medicul Ștefan Pașov, ajutat de funcționar principal Teodor Furduiescu. Profesorul Victorin Lozinschi, aflat pe atunci în practică la Serviciul Sanitar al Prefecturii Roman consemnează:
[…]Chiar din primele zile ale războiului, am văzut zeci de trăsuri rechiziționate cu tot cu birjar care transportau de la gară răniți militari, la spital, am văzut imagini de suferințe.Vremelnic, clădirile Seminariului și ale Liceului de fete, au fost transformate în spitale.Nu pot uita[…]
Prin Decizia Ministerială nr. 2212 din 30 septembrie 1942, s-au numit membrii în Comisiile Medicale Mixte de la comandamentele teritoriale. La județul Roman au fost numiți următorii medici: Fălcoianu Nicolae, Micu Ioan, Moga Remus și Horga Nicolae. În jurul datei de 18 august 1944, ambele spitale militare permanente ,,Spitalul Zonă Interioară 445” al Diviziei 7 Infanterie și ,,Spitalul Zonă Interioară nr.448” au fost evacuate în grabă, din fața ofensivei armatei sovietice. Primul, a fost evacuat în localitatea Târgu Jiu iar cel de-al doilea în Brașov. ,,Spitalul Zonă Interioară nr. 448” a fost evacuat parțial, acesta păstrând un număr de 30 de paturi complet echipat, o parte din instrumentar, medicamente și un depozit de alimente ce au fost puse la dispoziția populației civile. După ocuparea orașului Roman de către trupele sovietice, Spitalul ,,Precista Mare” a fost transformat în lagăr de tranzit pentru prizonieri români și germani. Partea ce rămăsese pe loc din ,,Spitalul Zonă Interioară nr.448” a fost transferată către ,,Spitalul Israelit ”din Roman ce fusese reînființat. Armata sovietică și-a înființat propriul spital militar, în sediul Școlii Primare ,,Vasile Alecsandri”.
Pe lângă ,,Spitalul Israelit” a fost înființat în camerele Palatului ,,Nevruzi” un spital denumit ,,Spitalul Orășenesc” condus de doctorul Bențin Hascal, ajutat de doctor Cahan Leizer, doctor Levi Velt, doctor Dulberger Marcel și personal medical voluntar. Rata mortalității în acest așa zis spital era extrem de mare, bolnavii stăteau pe paie, mâncați de păduchi și măcinați de boli gangrenoase. În cadrul acestui spital funcționa și o secție destinată militarilor români suferinzi de boli contagioase precum dizinteria, febra tifoidă și tifosul exantematic. Această secție funcționa în locuința lui T. Solomon, pe strada Cuza Vodă. Descrierile făcute de către administrator Stafie Ilie și infirmiera Mazăre Elena sunt dramatice: ,,în fiecare dimineață o căruță a primăriei încărca cu vârf noii morți, transportându-i la groapa comună de la cimitir”. ,,Spitalul Central-Orășenesc” a fost desființat în luna noiembrie 1944, bolnavii internați fiind mutați în Spitalul ,,Precista Mare”, revenit din refugiu de la Brașov. Pentru militarii germani care sufereau de aceleași afecțiuni, a fost improvizat un un lazaret care a funcționat în clădirea ,,Școlii Armenești”.
Dintr-o adresă din data de 19 decembrie 1944 transmisă de către directorul Seminarului din Roman conducerii Liceului ,,Roman-Vodă”, aflăm faptul că din localul școlii fusese evacuat un spital militar sovietic.
,,Spitalul 6 Campanie” al Crucii Roșii Române a fost instalat în vara anului 1944 în sediul actualului Liceu Agricol ,,Ion Ionescu de la Brad” situat în comuna Horia. Misiunea acestui spital era de asigura asistență neurochirurgicală răniților cranieni și medulari din Armata a 4-a română și asistență chirurgicală combatanților din Corpul 5 Armată Român. ,,Spitalul 6 Campanie ” era comandat de căpitanul de rezervă profesor universitar doctor Alexandru Moruzi, fondatorul neurochirurgiei ieșene, ajutat de căpitanul de rezrervă medic primar chirurg Lupu Emil, locotenentul de rezervă neurochirurg Urbanovici Vsevolod și sublocotenentul de rezervă medic secundar chirurg Octavian Troianescu. Doctorul Epifanie Cozărescu, veteran de război, medic militar în Regimentul 5 Artilerie Grea consemnează:
Aflându-mă și eu mobilizat acolo, ca medic de divizion în Regimentul 5 Artilerie Grea[…]aveam dreptul să ocolesc Ambulanțele Divizionare, trimițând răniții la respectivul spital de campanie, unde se acorda o asistență net superioară. Câteodată, îndeosebi pe ofițerii răniți îi însoțeam până acolo. O făceam cu plăcere deoarece majoritatea medicilor îmi erau cunoscuți[…]
În curtea Liceului Agricol ,,Ion Ionescu de la Brad” se află un cimitir în care sunt înhumați militarii decedați în cadrul ,,Spitalului 6 Campanie” al Crucii Roșii Române. În anul 1970, pictorul romașcan Gheorghe Iliescu a ridicat în acest cimitir o troiță în memoria eroilor și a amenajat câteva morminte.
În spitalele permanente și provizorii din garnizoana Roman au mai activat în cadrul serviciului medical în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: locotenent medic V. Stamate, sublocotenent medic D. Ghiorghiade, plutonier sanitar C. Chinole, plutonier sanitar D. Pricopie, plutonier veterinar C. Voinea, plutonier veterinar I.Văcărașu, soră de caritate Florea Ortansa.
Personal auxiliar și de serviciu care și-a desfășurat activitatea în spitalele militare permanente și provizorii din garnizoana Roman în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: soră de caritate Luca Ludovica, supraveghetoare cu 2 gradații Șenchea Maria, soră de infirmerie Toma Natalia, infirmieră cu 1 gradație Abageru Elena, infirmieră fără gradație Ambrozie Ana.
În ordinea de bătaie a Regimentului 14 Dorobanți la data de 22 iunie 1941 funcția de medic militar era încadrată de medicul de corp, maior Cosciușco Valeriu, sanitar fiind plutonierul rezervist Zamă Vasile. În Cimitirul eroilor ,,General Ion Dragalina” din Tighina se află mormântul căpitanului medic Petrovici Tudor din Regimentul 14 Dorobanți căzut eroic la data de 30 august 1941 în luptele purtate de armata română pentru cucerirea Odessei.
Conform ,,Anuarului general al medicilor din România în anul 1941”, în structurile sanitare din garnizoana Roman și-au desfășurat activitatea în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, următorii medici:
Doctor Bădescu Emanoil, născut la data de 6 aprilie 1907, în comuna Baciu-Vlașca, județul Teleorman. A absolvit în anul 1935, Facultatea de Medicină din București. A locuit în orașul Roman pe strada Sturza-Cantacuzino nr. 23 ( în prezent strada Tineretului).
Doctor Enăchescu Gheorghe, născut în anul 1895 în satul Șimon din Bran, județul Brașov. A absolvit în anul 1922, Facultatea de Medicină din Cluj. A locuit în orașul Roman pe strada General Florescu nr. 2.
Doctor Gheorghiescu Ioan, născut la data de 14 ianuarie 1901, în comuna Pâncești, județul Roman. A absolvit Facultatea de Medicină din București. A locuit în orașul Roman, pe strada Sucedava, nr.165.
Doctor Pop Octavian, născut la data de 20 octombrie 1906 în comuna Murgești, județul Mureș. A absolvit Facultatea de Medicină din București.
Doctor Popescu Alecu, născut la data de 15 iunie 1897 în comuna Helegiu, județul Bacău. A locuit în comuna Băcești, județul Roman.
Doctor Lucescu Nicolae, născut la data de 26 august 1900, la Iași. În anul 1928 a absolvit Facultatea de Medicină din Iași. A locuit în orașul Roman, pe strada Ștefan cel Mare nr. 222.
Doctor Mocanu Gheorghe, născut la data de 4 octombrie 1907, în comuna Ciucea, județul Cluj. În anul 1935 a absolvit Facultatea de Medicină din București. A locuit în comuna Săbăoani, județul Roman.
Doctor Nădejde Ștefan(Poberejniuc), născut la data de 1 decembrie 1902, în Tighina. În anul 1929, a absolvit Facultatea de Medicină din Iași. A locuit în orașul Roman, pe strada Petru Aron, nr. 10.
Doctor Harrich Victor Vasile, născut la data de 19 octombrie 1900 în orașul Giurgiu. În anul 1927, a absolvit Facultatea de Medicină din București. A locuit în orașul Roman, pe strada Dimitrie Sturdza, nr. 11.
Doctor Mardiros Aurelian Ștefan, cetățean român de origine armeană, s-a născut la data de 18 noiembrie 1901 la Dorohoi. A absolvit Facultatea de Medicină din București. A locuit în orașul Roman, pe strada Ștefan cel Mare nr. 231.
Medic militar Eugen Teodorescu, a îndeplinit funcția de comandant al Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
Doctor Botez Aurelian, născut la data de 9 noiembrie 1186 în comuna Urecheni, județul Neamț. A locuit în orașul Roman, pe strada Ștefan cel Mare nr. 287 bis.
Doctor Gapiteanu Constantin, medic în Regimentul 29 Infanterie.
Doctor Sandu Dumitru. A fost încadrat în Batalionul 4 administrativ.
Doctor Staicu Ion. A locuit în orașul Roman, pe strada Bogdan Dragoș, nr. 49.
Doctor Tocan V. Vasile, născut în comuna Chiștelnița-Orhei în anul 1902. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1928. A locuit în orașul Roman, pe strada Aviator Buzoianu, nr. 15.
Doctor Ungureanu D. Nicolae. A locuit în orașul Roman, pe strada Melidon, nr. 25.
Doctor Pașov Ștefan, născut la Bolgrad la 8 aprilie 1899. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1928. A locuit în orașul Roman, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 297.
Doctor Socor Cristea, născut la Iași în 1876. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1906. A locuit în orașul Roman, pe strada Griviței, nr. 18.
Doctor Belort Alexandru, născut la Roman la data de 6 ianuarie 1875. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1898. A locuit în orașul Roman, pe strada Gheorghe Asachi, nr. 6.
Doctor Bodeanu Vladimir, născut la data de 23 octombrie 1910 în comuna Țânțăreni, Tighina. A fost medicul circumscripției Gâdinți. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1939. A locuit în comuna Carol I, orașul Roman.
Doctor Calfaiani Eracle, născut la 17 octombrie 1886 la Roman. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1914. A locuit în orașul Roman, pe strada I.C Brătianu, nr. 6.
Dr. Fălcoianu Veronica, născută la 20 iukie 1903 în comuna Movileni Iași. Medic secundar în serviciul chirurgical al spitalului ,,Precista Mare”și medic al Liceului Industrial de fete.
Doctor Grecu Aurel Titus, născut la 20 februarie 1896 în comuna Pojorta-Făgăraș. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1922. Medic primar al Spitalului de Pelagroși și al Liceului Industrial de Băieți. A locuit în orașul Roman, pe strada Smârdan, nr. 3.
Doctor Herman Ioan, născut în anul 1910 în comuna Mocira, județul Satu Mare. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1938.
Doctor Horga Nicolae, născut în anul 1902 la Păstrăveni, județul Neamț. Medic primar radiolog la Spitalul ,,Precita Mare” și al asigurărilor sociale. A absolvit Facultatea de Medicină din București și a domiciliat în Roman.
Doctor Micu Andrei Ion, născut la 15 august 1895 la Blaj. Medic de boli interne al Spitalului de stat și medic diriginte la asigurările sociale. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1926 și a domiciliat în Roman, pe strada Principesa Elisabeta, nr.1.
Doctor Moga Remus, născut la 29 mai 1896 la Sibiu. Medic primar de boli contagioase al Spitalului de stat și medic de penitenciar. A fost medicul Seminarului Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1924 și a domiciliat în Roman, pe strada Vasile Alecsandri, nr.11.
Doctor Popescu C. Ioan, născut în anul 1882, la Roman. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1907și a domiciliat în Roman, pe strada Cuza Vodă, nr.36.
Doctor Rusu Artemiza, născută în anul 1899, în comuna Doljești, județul Roman. Medic al orașului Roman și al Liceului de fete. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1926 și a domiciliat în Roman, pe bulevardul Carol, nr.5.
Doctor Samson Constantin, născut în anul 1889, la Bârlad. Medic al asigurărilor sociale și al Liceului ,,Roman Vodă”. A absolvit Facultatea de Medicină din București și a domiciliat în Roman, pe strada V.A. Morțun, nr.24.
În serviciul sanitar al Spitalului Militar , Companiei a 4 -a Sanitare și structurilor militare din garnizoana Roman, și-au desfășurat activitatea în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, următorii subofițeri sanitari/veterinari și droghiști:
Spitalul Militar: plt.adj. Lazăr Constantin, plt.maj. Ambrozie Adam, plt.maj. Toader Dumitru, droghist Neculau Vasile.
Compania a 4-a Sanitară: Constantin Dascălu, plt.adj. Toderașcu Costică, plt.maj. Gheorghesci Gheorghe, sg. maj. Stalaciuc Octavian, sg. maj. Ceraru Petru, veterinar Cojocaru Constantin, veterinar Solcan Ștefan, droghist Ivan D. Nicolae, droghist Iorga Gheorghe și droghist Caramalău Nicolae.
Regimentul 24 Artilerie: plt. maj. Văcărașu Ioan , plt.maj. Șurubaru Gh. Gheorghe.
Regimentul 14 Dorobanți: plt. maj. veterinar Voinea Constantin.
Regimentul 12 Călărași: plt.maj. Popescu Ioan, plt.maj. veterinar Munteanu Gheorghe.
Arsenalul Armatei: plt.maj. Tănăsuică I. Stan.
Centrul Teritorial: plt. maj. Aramă Gheorghe, plt. maj. Bucă V. Gheorghe.
Regimentul 8 Artilerie: plt. Maftei C. Vasile.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, farmacistul Constantin Dascălu, a condus Farmacia nr. 31 din orașul Roman, aflată la intersecția Străzii Ștefan cel Mare cu Dobrogeanu Gherea.
În preajma celor două războaie mondiale, în garnizoana Roman au funcționat ,,Școli de infirmiere voluntare” ale Crucii Roșii Române, destinate a pregăti personalul auxiliar pentru îngrijirea militarilor bolnavi și răniți. Prin Decizia ministerială nr. 182543 din 1936, s-a pus problema înfințării în orașul Roman a unui spital-școală, instituție care a fost aprobată prin ordinul nr. 114293 din 1937, și care a funcționat în incinta Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. Școlile din oraș au contribuit la organizarea și înzestrarea acestui spital cu sume de bani și obiecte de îmbrăcăminte adunate de la elevi. Se mai prevedea ca acest spital-școală să fie administrat pe timp de pace de Ministerul învățământului iar în timp de război de Crucea Roșie. Absolventele acestor cursuri erau femei din toate categoriile sociale din orașul Roman, care au muncit cu zel și abnegație în infirmerii și spitalele militare permanente și provizorii. În anul 1942 a luat ființă în garnizoana Roman, ,,Școala de Surori Medicale” cu o durată a cursurilor de doi ani. Prima serie formată din 11 absolvente, au fost repartizate în spitalele militare în anul 1943, în timp ce a doua serie din 1944, au continuat școala în refugiu de la Brașov.
Muzeul spitalului din Roman, înființat de medicul Epifanie Cozărescu, în anii 1960 a fost amplasat inițial în odaia de la primul etaj al turnului clopotniță al Mănăstirii ,,Precista Mare” a fost mutat în anul 1973, în loja portarului de lângă turn. În anul 1989 muzeul a fost mutat într-o încăpere spațioasă din interiorul Spitalului ,,Precista Mare” și conținea o expoziție complexă, alcătuită din mai multe fonduri. În prezent, Muzeul de medicină și farmacie se află amplasat în incinta Muzeului de Istorie din Roman.
Personal medical român și străin decorat cu ordine și medalii militare:
S-a acordat Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler următorilor medici din Misiunea Militară Britanică:
Doctorului Duncan Fitz Wiliams, ,,pentru zelul și deosebitul devotament cu care a îngrijit răniții și bolnavii noștri în spitalul Crucii Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1917”.
Doctorului Gerard Fitz Wiliams, ,,pentru zelul și deosebitul devotament cu care a îngrijit răniții și bolnavii noștri în spitalul Crucii Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1917”.
Prin Înaltul Decret No. 972 de la 28 Aprilie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtute Militară” gradelor inferioare ce urmează care se găsesc în căutarea spitalului din Roman, în urma rănilor primite pe câmpul de luptă:
Soldatului Șerban Costache, din regimentul 5 de linie;
Soldatului Cosmulescu Constantin, din regimentul 14 de dorobanți;
Soldatului A. Ștefanov Ioan, din regimentul 15 de dorobanți;
Soldatului Grădinaru George, din regimentul 5 de linie;
Soldatului Ciornei Ioan, din regimentul 2 de artilerie;
Soldatului Ciornei Dimitrie, din regimentul 16 de dorobanți;
Soldatului Constantin P. Stan, din regimentul 5 de linie;
Soldatului Hanganu Iordache, din regimentul 16 de dorobanți;
Soldatului Roșca Dimitrie, din regimentul 2 de linie”.
Prin Înaltul Decret nr. 136 din 13 ianuarie 1895, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară” de argint sergentului major Tobac Gheorghe din compania a 4-a sanitară pentru 12 ani de serviciu neîntrerupt în gradul de sub-oficer”.
Au fost decorați cu Medalia ,,Bărbăție și Credință” cu spade clasa a II-a următorii subofițeri:
,,Sergent Trifaș Andrei, din compania 4 sanitară, pentru bravura și credința ce a arătat pe câmpul de luptă”.
Au fost decorați cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de Cavaler:
,,Medicul-locotenent în rezervă Theodorescu D. Nicolae, de la ambulanța diviziei VII ,,pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a dat îngrijiri medicale bolnavilor contagioși în 1917”.
,,Medicul locotenent în rezervă Catrinaru Dumitru, de la ambulanța diviziei VII ,,pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a dat îngrijiri medicale bolnavilor contagioși în 1917”.
,,Farmacistului -locotenent în rezervă Andriescu Mihail, de la ambulanța diviziei VII, pentru concursul priceput și continuu ce a dat medicilor ambulanței, pentru combaterea bolilor contagioase în 1917”.
Ordinul „Crucea Regina Maria” a fost o distincție de război și de pace, instituită de regele Ferdinand I prin Înaltul Decret nr. No. 85 din 15 februarie 1917 și ratificată prin Legea 201 din 17 martie 1917. Ordinul Crucea Regina Maria, avea ca scop declarat: „recompensarea serviciilor aduse țării în timp de răsboi sau în caz de epidemii în timp de pace persoanelor care se vor fi distins în chesitunile sanitare”. Ordinul era acordat de rege prin intermediul Ministerului de Război sau motu propio și avea trei clase: I, II și III. Conform legii, membrii ordinului erau aleși pe viață iar numărul lor era nelimitat.
Personalului sanitar militar și civil din armata română și din misiunile militare ale aliaților, care s-a evidențiat în activitatea desfășurată în spitalele militare permanente și provizorii din garnizoana Roman, în timpul Primului Război Mondial, i-a fost acordat Ordinul „Crucea Regina Maria” după cum urmează:
,,Înalt Decret No. 1564 din 28 Decemvrie 1917
FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
Am decretat și decretăm:
Art. I- Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a I-a după cum urmează:
,,D-nei Morțun V. Cornelia, președinta filialei Crucei Roșii din Roman, pentru zelul și frumoasele calități sufletești de care a dat dovadă în timpul campaniei din 1916-1917 înființând filiala Crucei Roșii din Roman a desvoltat o activitate excepțională și a contribuit la îngrijirea și alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din război”.
Art. II- Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a II-a după cum urmează:
,,D-nei Țurcanovici M., locțiitoare de președintă, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care și-a îndeplinit serviciul în 1917 contribuind de aproape la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Conducătoarei de lingerie Ruxandra Balaiș, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care și-a îndeplinit serviciul în 1917 contribuind de aproape la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Luiza Negri, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care și-a îndeplinit serviciul în 1917 contribuind de aproape la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,D-nei dr. Mârzescu Aneta, conducătoarea sterilizărei pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care și-a îneplinit serviciul în 1917 contribuind de aproape la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
Art. III- ,,Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a III-a următoarelor persoane pentru zelul și devotamentul cu care a contribuit la îngrijirea răniților și bolnavilor din spitale în 1916-1917:
,,Lenjeriței Constantinescu Casuca, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Supraveghetoarei de cameră Ciocan I. Maria dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Maeri Olga, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Decker Elena, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Praporgescu Pulcheria, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Belinschi Alexandrina, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Millo Elena, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei-șefă Missir Ecaterina, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,D-lui Ceaușu Dumitru, subchirurg în spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Soldatului sanitar Timoftiu Vasile, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei Efronia Irimescu, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei Musta Iosefina, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei Antoni Olimpia, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
,,Infirmierei Popovici Victoria, dela spitalul Crucei Roșii, filiala Roman”.
Înalt Decret No. 1631 din 30 Decemvrie 1917
FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
Am decretat și decretăm:
Art. I – Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a I-a după cum urmează:
,,D-nei Mazăre Margot, pentru devotamentul excepțional și pentru activitatea cu care a lucrat pe lângă spitalul misiunei sanitare britanice ,,Principele Mircea”. S-a distins nu numai ca o infirmieră model dar și prin ajutorul ce a dat la aprovizionare cu alimente a spitalului, contribuind la alinarea suferințelor răniților aflați în căutarea misiunei britanice”.
Art. II- Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a II-a după cum urmează:
,,D-nei Macarovici Alexandrina, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a îngrijit răniții din spitalul Crucei Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
,,D-nei Eugenia Alcaz, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care a îngrijit răniții din spitalul Crucei Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
Art. III- ,,Conferim Ordinul ,,Crucea Regina Maria ” clasa a III-a după cum urmează:
,,D-nei Adela Melz, pentru zelul și devotamentul cu care a îngrijit răniții din spitalul Crucei Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
,,D-nei Petcu Paraschiva, pentru zelul și devotamentul cu care a îngrijit răniții din spitalul Crucei Roșii britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
Conform Înaltului Decret No. 294 din 15 fevruarie 1918 a fost conferit Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a III-a, sergentului major Tăbărășanu Christian de la Ambulanța Diviziei 7 Infanterie.
Personal sanitar militar și civil, din misiunilor militare aliate care a fost decorat cu Ordinul ,,Crucea Regina Maria”:
Ordinul ,,Crucea Regina Maria ” clasa a I-a:
,,Medicului general Sternberg Adalbert, atașat la direcțiunea Crucei Roșii ruse a armatei IV, pentru zelul și solicitudinea remarcabilă ce a arătat înființând la gara Galbeni o cantină pentru soldații români și ruși precum și depozite alimentare pentru populația civilă din Bacău,Vaslui, Roman și Bârlad în 1917”.
Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a II-a:
,,D-nei Natalie Pogoneff, pentru curajul și devotamentul excepțional cu care a îngrijit răniții la spitalul Crucei Roșii Britanice,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
,,D-nei Stephen Neal, pentru zelul și devotamentul excepțional cu care și-a îndeplinit serviciul la spitalul Crucei Roșii Britanice,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a III-a:
,,D-lui Sydney Smith, pentru zelul și devotamentul cu care și-a îndeplinit serviciul la spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
,,D-lui J. Condon, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman, pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
,,D-șoarei E.Barber, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman,, pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
,,D-șoarei E.Barrow, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman,, pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
,,D-șoarei H.Colman, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman ,,pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
,,D-șoarei E.Hyde, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman, pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
,,D-șoarei E.Iacob, dela spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman, pentru deosebitul devotament și priceperea cu care a îngrijit bolnavii și răniții noștri în 1917”.
Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a III-a următoarelor infirmiere:
,,Antoine Svestouchine, Elisabeth Seltzoff, Caterine Slionina, Caterine Stchenka, Zniade Kouptcka, Pauline Scliar, Olga Dubrovina și Natahlia Platonoff: ,,pentru zelul și devotamentul cu care au îngrijit răniții la spitalul Crucei Roșii Britanice ,,Principele Mircea” din Roman în 1916-1917”.
A fost conferit Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 7498 din 2 iulie 1917 :
Plutonierului sanitar Munteanu Andrei, ,,din compania 4 sanitară, pentru zelul cu care a secondat pe medicul-șef al stațiunei de carantină Galbeni în prevenirea și combaterea boalelor contagioase, achitându-se în mod conștiincios de toate însărcinările date în 1917”.
Plutonierului sanitar Rusu Constantin, ,,din compania 4 sanitară, pentru zelul cu care a secondat pe medicul-șef al stațiunei de carantină Galbeni în prevenirea și combaterea boalelor contagioase, achitându-se în mod conștiincios de toate însărcinările date în 1917”.
Caporalului sanitar Ciuciu Iosef, ,,din compania 4 sanitară, pentru zelul și devotamentul cu care a îngrijit bolnavii din infirmeria carantinei Galbeni în 1917”.
Soldatului infirmier Athanasiu Aurel și mecanicului Hruză Wilhelm din Compania 4 Sanitară.
Medalia ,,Bărbăție și credință” cu spade clasa a II-a:
Plutonier Călugăreanu Ștefan, ,,dela ambulanța diviziei VII, pentru zelul și devotamentul cu care a dat îngrijiri răniților precum și pentru prețiosul concurs ce a dat pentru construirea cuptoarelor de deparazitare în 1916-1917”.
Plutonier Scurei Gheorghe, ,,dela ambulanța diviziei VII, pentru zelul și devotamentul cu care a dat îngrijiri răniților precum și pentru prețiosul concurs ce a dat pentru construirea cuptoarelor de deparazitare în 1916-1917”.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Ambulanța Diviziei 7 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi:
Ofițeri: ,,Administrator sublocotenent de rezervă Sandu I. Constantin, comandamentul etapelor armatei II (fost la ambulanța diviziei VII)”.
Soldați: Nicoară Dumitru, Brumă Teodor, Daniel Oprea, Pruteanu Nicolae, Ciobanu Dumitru.
Conform Listei de pierderi nr. 272 din 26 mai 1917, Compania 4 Sanitară a înregistrat următoarele pierderi:
Soldat Năstase Gheorghe, Brumă Gheorghe, Vasilache Ignat.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Compania 4 Sanitară a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați: Măzărenu Costache, Lupașcu Dumitru, Dohan Ioniță.
În spitalele militare permanente/provizorii din garnizoana Roman, Ambulanța Diviziei 7 Infanterie și Spitalul Companiei a 4- Sanitară au încetat din viață în timpul Războiului pentru Întregirea României următorii eroi din Regimentul 1 Grăniceri, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie în vara anului 1917:
Sergent Barbu Gheorghe – decedat la data de 31 august 1917 în Spitalul ,,Principele Mircea” nr. 481 din Roman;
Caporal Albușel Gheorghe – decedat la data de 12 septembrie 1917 în Spitalul nr. 480 din Roman;
Caporal Doncu Ioan – decedat la data de 25 septembrie 1917 în Spitalul nr. 480 din Roman;
Caporal Pestroiu R.P.P. Dumitru – decedat la data de 1 septembrie 1917 la spitalul Ambulanței Diviziei 7 Infanterie;
Soldat Bârligea Ghiță – decedat la data de 25 septembrie 1917 la spitalul Ambulanței Diviziei 7 Infanterie;
Soldat Hurmuzache Gheorghe – decedat la data de 28 octombrie 1917 la spitalul Ambulanței Diviziei 7 Infanterie;
Soldat Florea Ioan – decedat la data de 3 octombrie 1917 la spitalul Ambulanței Diviziei 7 Infanterie;
Soldat Munteanu Ile – decedat la data de 29 martie 1917 la spitalul Companiei a 4 – Sanitară;
Soldat Buligă Ioan – decedat la data de 29 martie 1917 la spitalul Companiei a 4 – Sanitară;
Soldat Calbuz Costache – decedat la data de 4 august 1917 la Spitalul Z.I. 242 din Roman;
Soldat Nicolae Marin – decedat la data de 2 august 1917 la spitalul Ambulanței Diviziei 7 Infanterie;
Soldat Anghela Iordache – decedat la data de 29 august 1917 la Spitalul Z.I. 242 din Roman;
Soldat Constantinescu Constantin – decedat la data de 8 august 1917 la Primăria comunei Roman;
Soldat Partetetea Gheorghe – Constantin – decedat la data de 17octombrie 1917 la Spitalul American din Roman.
Soldat Brandabur Nicolae – decedat la data de 8 aprilie 1917 la Spitalul Militar din Roman;
Personal medical în garnizoana Roman:
Alexandru Theodori
Doctorul Alexandru Theodori a ocupat în august 1829, postul de medic la spitalul Mănăstirea ,,Precista”. A desfășurat și o susținută activitate publicistică, contribuind la publicarea în anul 1825, a Lexiconului poliglot de la Buda și a lucrării Scurtă arătare despre om și despre alcătuirile lui. A contribuit la înființarea primei ,,Școli publice” la Roman în anul 1832, și a fost un susținător al mișcării unioniste. În anul 1831 la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman funcționa o secție militară, care a fost desființată în anul 1833.
Alexandru Theodori a încetat din viață la 6 august 1876, la Roman.
Vafrino Marini
Vafrino Marini, născut la 26 ianuarie 1823, în Loretto (Ancona), Italia, a fost licențiat al Facultății Pontificale medico-chirurgicale din Macerate. În anul 1860, a obținut doctoratul în medicină și dreptul de liberă practică la Universitatea din Bologna. A luptat în Carbonaria, o organizație secretă formată în sudul Italiei la începutul secolului al XIX-lea, inspirată de principiile Revoluției franceze. Urmărit de către poliția habsburgică, Vafrino Marini a fost nevoit să se repatrieze în Moldova. Sosit la Iași la 2 iulie 1856, Comitetul Sănătății din capitala Moldovei, i-a acordat libera practică a chirurgiei. Până fi repartizat la Roman, a lucrat ca medic în armata otomană și în armata română, ca medic al Batalionului 3 de mușchetari din Ismail, și medic de regiment clasa a II- a în garnizoana Pitești.
Afost numit de Epitropie medic primar definitiv la Roman, prin Înaltul Decret domnesc nr. 386 din 19 mai 1864. Ca fost medic militar, Vafrino Marini a căutat să instaureze ordinea și disciplina în Spitalul ,,Precista”. Spre exemplu într-un Raport ultimativ înaintat Epitropiei la 15 august 1864 se arăta faptul că:
pentru a stârpi neorânduielile și abuzurile găsite la venirea lui în spital a cerut și a obținut aprobarea Epitropiei ca toți poslușnicii (infirmierii) și vătaful lor să nu mai asculte de casier, ci de medicul prima, de la o vreme, zicând că o face cu știrea Epitropiei, casierul a început a-i îndemna pe poslușnici la neascultare față de medic.
În perioada 15 iunie 1867 -15 septembrie 1871, acesta a predat medicina populară la Seminarul ,,Sfântul Gheorhe”, îndeplinind și funcția de medic al internatului. În perioada Războiului de Independență a fost mobilizat ca chirurg la Spitalul Colțea din București, unde a predat și cursuri pentru surorile de caritate.
Doctorul Vafrino Marini a adus servicii importante Spitalului ”Precista” din Roman fiind considerat ,,un chirurg abil și îndrăzneț” , și un bun organizator.
General doctor Iuliu Theodori
Iuliu Theodori s-a născut la data de 7 iulie 1834, la Roman. Medic militar cu doctorat în medicină la Berlin obținut în anul 1858, și profesor de patologie și terapie generală la Facultatea de Medicină din București, a devenit inspector general al Serviciului Medical al Armatei. Lucrarea de doctorat pe care a obținut-o la Berlin a avut ca subiect tratarea pelagrei în Moldova. Din anul 1884, a îndeplinit funcția de medic al Casei Regale a României. Generalul medic Iuliu Theodori a fost decorat cu medalia ,,Carol I”. În semn de respect și prețuire o stradă din București îi poartă numele.
Iuliu Theodori a decedat la 23 aprilie 1914, la București.
Mihail T. Burada
Mihail T. Burada, născut la Iași, pe 1 martie 1841, a fost descendent al unei vechi familii de cărturari din ținutul Odobeștiului. A început studiul muzicii la Iași, și a urmat Facultatea de Științe Naturale și Medicină din Paris, obținând doctoratul în medicină în 1867. În 1870, medicul Burada a fost numit la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman, unde a pus bazele unui laborator clinic, a introdus dezinfecția cu acid fenic și a modernizat terminologia limbajului medical. Între anii 1870-1907, perioadă în care și-a desfășurat activitatea la Roman, acesta a fost ajutat de secundul său, doctorul Frantz Meixner.
Numele lui Mihai Burada se leagă de înființarea, în 1907 a Societății Culturale ,,Miron Costin”, una dintre primele de acest gen din țară. A compus muzică de pian și a realizat prelucrări de melodii populare din zona Romanului.
Mihail T. Burada a încetat din viață la data de 9 noiembrie 1918.
Nicolae Quinez
Nicolae Quinez, a participat în calitate de medic militar la cel de-Al Doilea Război Balcanic, unde a îngrijit soldați bolnavi de holeră. În timpul Războiului pentru Întregirea României a fost mobilizat la ,,Spitalul Zonă Interioară 245”, și a asigurat vizita și la Spitalul Israelit. În această calitate a contribuit la combaterea epidemiilor de tifos exantematic, febră tifoidă și febră recurentă. A participat în mod activ la viața culturală a orașului Roman. A desfășurat o activitate intensă în cadrul Societății culturale ,,Miron Costin” și a fost membru fondator al revistei ,,Viața Românească” alături de Garabet Ibrăileanu și Constantin Stere. După război, s-a preocupat de combaterea epidemiilor de tuberculoză pulmonară.
Doctorul Nicolae Quinez, personalitate marcantă a medicinei romașcane a încetat din viață în anul 1928, la vârsta de 62 de ani.
Generalul doctor Nicolae Vicol
Nicolae Vicol, născut la 17 martie 1861, la Piatra Neamț a condus Serviciul Sanitar al Marelui Cartier General, în timpul Războiului pentru Întregirea României. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași și București, și în anul 1892, a susținut teza de doctorat în medicină. După obținerea titlului de doctor, a fost trimis să-și facă stagiul militar la Spitalul Militar Iași, ca secundar al spitalului. Stagiul doctorului Nicolae Vicol de la Spitalul Militar Iași și calitățile sale excepționale, au atras de la început atenția și aprecierile șefilor ierarhici, care l-au sfătuit să se activeze. În 1899, a fost activat, avansat la gradul de medic de batalion, clasa I, în garnizoana Iași. În 1909, după dezvoltarea serviciului chirurgical al Spitalului Militar Iași, a ajuns locotenent-colonel, și a fost transferat la Ministerul de Război. Împreună cu generalul dr. Constantin Papilian, inspectorul general al armatei, a reușit să pună bazele medicinii militare științifice.
În anul 1912, colonelul doctor Nicolae Vicol a condus cu multă competență serviciul chirurgical din Spitalul Militar Central. După cel de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, a funcționat la diferite mari unități, iar în prima perioadă a războiului de reîntregire a condus Serviciul Sanitar al Armatei de Nord. A scris numeroase lucrări de medicină, și a redactat ordine, broșuri și instrucțiuni medico-militare în perioada Războiului pentru Întregirea României. În perioada interbelică, a rămas implicat în activitatea serviciului sanitar militar și civil, dovedindu-se unul din cei mai de seamă medici pe care i-a avut armata română și societatea civilă. A îndeplinit funcția de vicepreședinte al Societății Regale Române pentru Istoria Medicinii.
Generalul dr. Nicolae Vicol a încetat din viață în anul 1936.
.
Colonel doctor Spiridon Mihăilescu
Colonelul doctor Spiridon Mihăilescu a îndeplinit funcția de șef al serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în timpul Războiului pentru Întregirea României(1916-1919).
În baza Înaltului Decret nr. 5177 din 6 decembrie 1919, colonelului Spiridon Mihăilescu, șeful serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie i-a fost acordat Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de ofițer, ,,pentru zelul, devotamentul și destoinicia cu cari a condus serviciul sanitar al diviziei în timpul operațiunilor din Transilvania în 1919”.
Colonel doctor Romulus Rusu
Romulus Rusu s-a născut la data de 1 septembrie 1900, la Firminiș-Cuceu, județul Sălaj, în familia uni preot ardelean. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Institutului Medico-Militar din București în anul 1926. După un stagiu de pregătire în garnizoana Timișoara, a fost repartizat la Regimentul de Artilerie Gardă(Regimentul 4 Artilerie) din Roman. A îndeplinit funcția de comandant al Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. După venirea comuniștilor la putere, în anul 1948 a fost degradat, împreună cu maiorul doctor Cezar Ionescu și colonelul farmacist Ilie Stan, fost șef al Spitalului Militar al Diviziei 7 Infanterie. În perioada postbelică, și-a desfășurat activitatea în Policlinica Roman și în Spitalul de Stat, noua denumire a Spitalului ,,Precista Mare”.
Colonelul medic Romulus Rusu a decedat în anul 1991, la Roman.
Gheorghe Chipail
Gheorghe Chipail, născut la 15 februarie 1905, în comuna Durnești, jud. Botoșani. a fost printre cei mai valoroși profesori de chirurgie din Europa, formator de școală chirurgicală la Iași. Școala primară a început-o în satul natal și a finalizat-o la Iași, după care a urmat cursurile Liceului internat. După absolvirea facultății, ca asistent de anatomie, a devenit secundar de chirurgie la Iași, apoi prin concurs (1936), la București. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial ca medic militar în serviciul sanitar al Companiei a 4 – a Sanitare.
A fost membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, al unor societăți științifice naționale, al Societății Internaționale de Chirurgie și al Societății Europene de Chirurgie Cardiovasculară, și decorat cu distincția „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945“.
Gheorghe Chipail a încetat din viață la data de 2 august 1997, la Iași.
Căpitan doctor Gheorghe Niculescu
Medicul militar Gheorghe Niculescu din Regimentul 14 Dorobanți a deschis la Roman în anul 1914 primul cabinet medical care efectua radiografii și radioscopii. Acesta a participat ca medic militar cu Regimentul 14 Dorobanți la Războiul pentru Întregirea României. Eroul căpitan doctor Gheorghe Niculescu și-a pierdut viața pe front, căzând victimă unui bombardament aerian inamic.
Între anii 1906-1912 o parte din laboratorul catedrei din București al marelui savant Victor Babeș a fost mutat la Roman, în scopul executării de examinări și experimente pentru combaterea pelagrei. Rezultatele științifice ale campaniei de cercetări efectuate pe teren și în spital, coordonate de fratele savantului Aurel Babeș, au fost publicate în Analele Academiei Române. De remarcat este faptul că împreună cu echipa savantului, a lucrat în mod voluntar și medicul căpitan Gheorghe Niculescu.
General medic Cezar Popovici
Născut în familia unui preot de țară dintr-un sat din Moldova, Cezar Popovici a făcut parte din prima serie de elevi ai Liceului Internat din Iași. A urmat apoi Facultatea de Medicină la Paris, iar în țară a devenit medic militar. În Primul Război Mondial, a jucat un rol important pe frontul din Moldova, în 1917.
Generalul medic Cezar Popovici a comandat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Spitalul ,,Zonă Interioară 446 ” al Crucii Roșii Române, denumit și ,,Spital școală” amplasat în localul Seminarului Teologic ,,Sfântu Gheorghe”. Acest spital dispunea la data de 23 iulie 1941 de un personal încadrat de 301 militari, după cum urmează: 21 ofițeri, 3 subofițeri și 277 trupă. Spitalul funcționa sub egida Inspectoratului județean Roman și al Societății Române de Cruce Roșie, dispunea de 200 de paturi și era organizat pe două secții: chirurghie și interne. În cadrul Spitalului ,,Zonă Interioară 446”și-au desfășurat activitatea în cel de-Al Doilea Război Mondial medici, personal auxiliar și infirmiere voluntare ale Crucii Roșii Române.
Radu Popovici
Radu Popovici s-a născut la data de 16 octombrie 1900 în comuna Borca, județul Neamț. În anul 1923, a absolvit Facultatea de Medicină din București.
Doctorul Radu Popovici a îndeplinit funcția de șef al secției chirurgie din Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Căpitanul doctor Radu Popovici, a contribuit la îngrijirea evreilor din ,,trenul morții” care a tranzitat orașul Roman în iulie 1941. A domiciliat în orașul Roman , pe strada C.A. Rosetti, nr.1.
Tudor Nandriș
Tudor Nandriș s-a născut în satul Mahala de lângă Cernăuți, în anul 1906. A urmat Liceul ,,Aron Pumnul” din Cernăuți și Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1934. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial ca medic militar în Regimentul 16 Dorobanți ,,Suceava”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
Experiențele dure ale celui de-Al Doilea Război Mondial au fost consemnate în lucrarea de memorii Jurnal de campanie 1939-1945 :
[…]23 decembrie 1942. După mai multe zile și nopți petrecute sub cerul liber, în oceanul de zăpadă, la o temperatură de -31 grade, am ajuns într-un sat, Wisinovka, dacă nu mă înșel. În acest sat au fost adunați toți ofițerii Diviziei 7 Infanterie de sub comanda generalului Trestioreanu, la o ședintă, care a avut loc in localul școlii primare din acest sat. L-am văzut pe generalul Trestioreanu, înconjurat de Statul Major al Diviziei, stând la o masă lungă, ridicată pe un podium. După ce s-au adunat toți ofițerii, generalul s-a ridicat în picioare și a început să vorbească .Printre altele a spus: În clipa de față, suntem înconjurați din toate părțile de inamic. Nu avem nici o șansă de scăpare decât luptând cu arma în mână și sfărmând cercul care ne inconjoară .Eu singur voi lupta cu arma in mână ca un simplu soldat. În momentul ăsta să uităm de parinți, de soție, de frați, de copii și să pornim lupta[…]
Doctorul Tudor Nandriș a decedat în anul 1989, la vârsta de 83 de ani.
Nicolae Țurcanovici
Locotenent-colonelul (r) doctor Nicolar Țurcanovici, a ocupat funcția de comandant al Spitalului ,,Zonă Interioară nr. 243” al Crucii Roșii Române, înființat la data de 1 octombrie 1916 în localul Seminarului Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. Acest spital dispunea de 40 de paturi și a fost destinat pentru tratarea în principal, a bolilor interne și efectuării de operații de mică chirurgie.
După preluarea de către Misiunea Medicală Franceză a Spitalului ,,Zonă Interioară nr. 243” și Spitalului ,,Zonă Interioară nr. 244”, la data de 20 ianuarie 1917, a luat ființă ,,Spitalul nr. 460” al Crucii Roșii Române în localul Școlii Israelito-Române. Acest spital a fost înființat cu scopul preluării de la cele două spitale a personalului medical, inventarului și a unei părți din bolnavi. Soția doctorului Nicolar Țurcanovici, Maria, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Societății de Cruce Roșie-filiala Roman în timpul Războiului pentru Întregirea României. Pentru meride deosebite dovedite în tratarea și îngrijirea răniților a fost decorată cu Ordinul ,,Crucea Regina Maria” clasa a II-a după cum urmează:
D-nei Țurcanovici M., locțiitoare de președintă, pentru zelul și devotamentul remarcabil cu care și-a îndeplinit serviciul în 1917 contribuind de aproape la alinarea suferințelor răniților și bolnavilor din spitalul Crucei Roșii, filiala Roman.
Leo Rabner
Leo Rabner s-a născut în anul 1854 în târgul Lipsko din Galiția, în familia profesorului erudit ebraist Matias Simha Rabener. A urmat studiile universitare la Viena, unde a obținut cunoștiințe temeinice de medicină generală, stomatologie și oftalmologie. Leo Rabner a îndeplinit funcția de medic de regiment în armata austr-ungară și a fost decorat cu Ordinul ,,Frantz Iosef”. În anul 1885, a ocupat postul de medic la Spitalul Israelit din Roman. De asemenea, a profesat și în cabinetul particular aflat în Hotelul Dacia și ca medic de plasă. Sora soției sale, Otilia venită în vizită la Roman, l-a inspirat pe profesorul și criticul literar Garabet Ibrăileanu în scrierea romanului Adela. Fiul său din prima căsătorie, locotenent de rezervă Ernst Emil Rabner a căzut pe front în anul 1916.
Leo Rabner a încetat din viață la 29 iulie 1926 la București, și a fost înhumat în Cimitirul Bellu-creștin.
Leon Henic
Leon Henic, născut la 2 aprilie 1870 la Botoșani, a îndeplinit funcția de șef al Spitalului Israelit din Roman. A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1897. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic contribuind la combaterea epidemiei de holeră din armata română. În timpul Războiului pentru Întregirea României a fost mobilizat cu gradul de colonel de rezervă la spitalele militare din Roman, unde a îngrijit soldații contaminați de tifos exantematic. A contactat în cele din urmă o formă malignă de boală care i-a afectat miocardul. Internat la rândul său în Spitalul militar al Diviziei 7 Infanterie, colonelul de rezervă doctor Leon Henic a încetat din viață la 8 decembrie 1918, și a fost înhumat în Cimitirul evreiesc din Roman.
Avram Wexler
Avram Wexler, născut în anul 1881 la Focșani, a absolvit Facultatea de Medicină din Viena în anul 1915. A îndeplinit funcția de șef al Spitalului Israelit din Roman. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic în Regimentul 54 Infanterie, contribuind la combaterea epidemiei de holeră. În timpul Războiului pentru Întregirea României a fost mobilizat ca medic militar în cadrul Regimentului 14 Dorobanți. A întocmit o lucrare intitulată Manual de chirurgie practică pentru război în anul 1914 la Editura ,,Noile ateliere grafice” din București. A fost avansat până la gradul de colonel în rezervă, și a fost decorat cu următoarele ordine și medalii: Ordinul ,,Coroana României” în grad de ofițer (1919), ,,Meritul Sanitar” clasa a II-a(1914), ,,Meritul Sanitar” clasa a I-a(1916), ,,Avântul Țării”(1913).
Colonelul în rezervă doctor Avram Wechsler a încetat din viață la Roman, la data de 12 martie 1948 .
Wilhelm E. Vasile Tebinca
Wilhelm Eduard Vasile Tebinca, născut în anul 1862 la Roman, a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. După retragerea armatei române în Moldova în 1917, a activat în cadrul Ambulanței Sanitare a Diviziei 15 Infanterie, care era dislocată în comuna Scânteia, județul Vaslui. După încheierea războiului, a revenit la Roman și a condus farmacia ,,La Speranța” moștenită de la tatăl său. Wilhelm Eduard Vasile Tebinca a avut o fată și patru băieți, dintre care trei au urmat calea armelor. Victor a fost ofițer, și a căzut în luptele purtate de armata română la Mărășești. Al doilea fiu, colonelul Vasile Tebinca a participat la Războiul pentru Întregirea României, și a îndeplinit funcția de comandant de batalion în Regimentul 14 Dorobanți în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”. Cel de-al treilea băiat, Virgil a fost subofițer în marina militară și ulterior a urmat tradiția familie,i îndreptându-se către asistența farmaceutică. Alexandru, cel de-al patrulea fiu, a absolvit Facultatea de Farmacie din București și a continuat alături de sora sa Sofia, tradiția farmaceutică a familiei Tebinca în orașul Roman.
Wilhelm E. Vasile Tebinca a decedat în anul 1941, în orașul Roman.
Mauriciu Riegler
Mauriciu Riegler s-a născut la data de 5 noiembrie 1854, în localitatea Grozești(astăzi Oituz) în județul Bacău. A urmat școala primară la Târgu Neamț, Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman și Liceul Național din Iași. Împreună cu fratele său geamăn Emanoil, urmează studiile medicale la Universitatea din Viena, obținând titlul de doctor în medicină în 1880. Revine în orașul Roman ca medic și profesor de științe fizice la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe” și Liceul ,,Roman-Vodă”.
În anul 1884, Mauriciu Riegler îndeplinea funcția medic de batalion stagiar în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. În anul 1907, căpitanul medic Mauriciu Riegler era încadrat ca ofițer de rezervă la Divizia 7 Infanterie ,,Roman”. A ocupat funcția de primar al orașului Roman între anii 1905-1907. De asemenea, Mauriciu Riegler a avut o importantă contribuție pe plan cultural, fiind membru al Societății Culturale ,,Miron Costin”. Mauriciu Riegler a fost bunicul academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici.
Mauriciu Riegler a decedat la data de 7 ianuarie 1925, la Roman.
General doctor Nicolae Fragulea
Colonelul Nicolae Fragulea a îndeplinit în anul 1899, funcția de șef a serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
În cel de-Al Doilea Război Balcanic, a ocupat cu gradul de general de brigadă funcția de șef al serviciului sanitar al Corpului 4 Armată. În anul 1886, și-a susținut la Facultatea de Medicină din București, Teza pentru doctorat în medicină și chirurgie. A susținut conferințe științifice și a publicat numerose articole și lucrări de medicină militară: Septicemia Gangrenoasă supra-acută(1911), Recrutația în județul Dorohoi(1911), Musca columbacă(Musca de Banat) și mușcăturile sale la om, Hrana militară de rezervă, etc.
Ludowig Russ
Ludowig Russ, născut la data de 16 august 1816, la Pfaffenschlag, Austro-Ungaria a fost un medic chirurg austriac, stabilit în Moldova. A îndeplinit funcția de șef al serviciului de chirurgie de la Spitalul „Sfântul. Spiridon” din Iași, și profesor la Facultatea de Medicină din Iași. A urmat studiile medicale la Viena, și a obținut în 1841, diploma de magistru în chirurgie. În 1857 a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din Halle. Ludowig Russ s-a stabilit la Iași în 1843, și a activat o scurtă perioadă la Spitalul Militar.
A fost profesor la Facultatea de Medicină din Iași creând, în 1880, Catedra de Chirurgie, fiind considerat creatorul școlii științifice de chirurgie ieșene. Pe parcursul carierei, a colaborar și cu medicii romașcani de la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman. La data de 10 martie 1880, împreună cu medicii Ioan Văleanu și Mihail Burada s-a deplasat la moșia Stârcea de la Văleni pentru un cotrol efectuat Ecaterinei (Catinca) Stârcea. Deși în vârstă de 61 de ani, doctorul Ludowig Russ a participat ca voluntar, alături de fiul său, la Războiul de Independență din 1877. Ca medic militar cu gradul de colonel, a dirijat ambulanțele Crucii Roșii ale Moldovei și a operat în spitalele de campanie stabilite la Turnu Măgurele. A fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” și cu Ordinul ,,Coroana României”.
Doctorul Ludowig Russ a decedat în luna noiembrie 1888, la Iași.
Generalul de brigadă medic Savel Niculescu
O personalitate a medicinii militare românești care și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman, îndeplinind funcția de medic militar în cadrul Regimentului 8 Călărași, a fost generalul de brigadă medic Savel Niculescu.
În anul 1904, tânăr locotenent, a fost repartizat de la Arsenalul Armatei la unitatea de cavalerie romașcană, unde a activat timp de un an de zile. Pentru scurta activitate petrecută în garnizoana Roman medicul militar Savel Niculescu a fost bine apreciat de către șeful Serviciului Sanitar al Armatei, și de generalul Arnold Beller, comandantul Diviziei 7 Infanterie. Savel Niculescu va urma o carieră militară de excepție îndeplinind funcții importante precum cea de medic șef al Diviziilor 6 și 14 Infanterie al Corpului 4 Armată. A condus în perioada 1931-1935, Serviciul Medical din cadrul Inspectoratului Militar al Geniului.
În anul 1935, a fost trecut în rezervă și pus la dispoziția Corpului 4 Armată, iar în anul 1942, a fost trecut în retragere. În decursul carierei militare a fost decorat cu: Medalia jubiliară ,,Carol I” în anul 1905, Medalia ,,Avântul Țării” în anul 1913, Medalia ,,Meritul Sanitar” clasa a III-a, Ordinul ,,Coroana României” cu spade în grad de ofițer în anul 1917, și Crucea ,,Regina Maria”, ,,pentru zelul și devotamentul dovedit în îngrijirea răniților și bolnavilor în Războiul pentru Întregirea României”.
Colonel medic Gafencu Mihail
Un medic militar care și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman și care s-a remarcat în timpul ocupării de către armata română, la solicitarea guvernului polonez a Pocuției în anul 1919, a fost colonelul medic Gafencu Mihail. Acesta a activat și în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” în anii premergători Războiului pentru Întregirea României. În calitate de medic șef al Serviciului Sanitar al Diviziei a 8-a Infanterie, a înaintat un memoriu asupra stării sanitare din Pocuția anului 1919 în care arăta printre altele:
În teritoriul ocupat de armata Română în Pocuția. Nici o organizație sanitară, nici un serviciu pentru combaterea epidemiilor, nici o spitalizare și nici un ajutor medical pentru populația civilă, aceasta este situația sanitară găsită.
În baza acestui acestui memoriu, colonelul medic Gafencu Mihail a întocmit plan de igienizare sanitară și morală a acestei provincii aflate sub ocupație românescă până în august 1919.
Constantin Mârzescu
Constantin Mârzescu s-a născut în anul 1879, și a absolvit Facultatea de Medicină din Iași în anul 1904. În perioada 15 iunie 1901-1 noiembrie 1902, a fost intern stagiar militar în Secția medicală a Spitalului Militar Iași. În anul 1909, a câștigat prin concurs postul de medic primar chirurg la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman, fiind confirmat în acest post prin Decret Regal.
O perioadă de timp acesta și-a desfășurat activitatea în paralel și la Spitalul ,,Sfântul Spiridon” din Iași. La data intrării României în Primul Război Mondial, doctorul Constantin Mârzescu a fost mobilizat cu gradul de sublocotenent și devine medic șef al orașului, iar Spitalul ,,Precista Mare”este transformat în Spital militar ,,Zonă interioară 242”. Într-un certificat cu nr. 8408/3 octombrie 1930 eliberat de Compania a 4-a Sanitară Roman se arată: ,,Certificăm că Medicul Cpt.Mârzescu Constantin, a figurat ca medic șef al Spitalului Z.I. 242 ,,Crucea Roșie”, pe tot timpul războiului, de la 15.VII.1916 până la 31.VII.1918.” În timpul războiului soția acestuia, a fost infirmieră voluntară în cadrul spitalului. În anul 1918, perntru merite deosebite, doctorul Constantin Mârzescu a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” cu spade în grad de Cavaler:
Medicului căpitan în rezervă Mârzescu Constantin, chirurg șef al spitalului ,,Crucea Roșie” din Roman, pentru abilitatea chirurgicală și devotamentul remarcabil de care a făcut dovadă cu prilejul tratamentului medical al răniților din spitalul ,,Crucea Roșie” din Roman la 1916-1918.
Constantin Mârzescu a încetat din viață, bolnav de cancer, în anul 1929.
Gabriel Socor
Gabriel Socor, cetățean român de origine armeană, născut la data de 15 august 1848 la Iași, a fost doctor, primul profesor universitar de fiziologie umană. Specializat în Germania, doctorul Gabriel Socor a pus bazele medicinei experimentale la Facultatea de Medicină din Iași. A avut preocupări într-o serie de domenii noi, necunoscute până atunci, bazate mai ales pe fiziologia și psihofiziologia sistemului nervos central. Profesorului Gabriel Socor îi datorăm primele cercetări românești referitoare la influența exercitată de muzică asupra omului și animalelor. Profesorul Gabriel Socor a fost printre primii profesori universitari, care și-au editat prelegerile. O perioadă i s-a încredințat și demnitatea de decan al Facultății de Medicină din Iași. A fost membru al Asociației medicilor din România (1897) și a publicat un număr important de lucrări științifice: Analele Casei Spitalelor și Ospiciurilor Sf. Spiridon, Iași, 1893 sau, Statistica pe anul 1889 a serviciului de oculistică însoțită de observații clinice, Iași 1890, 127 pagini, etc.
A participat, deși avea o vârstă înainttă, în calitate de șef al ambulanței, la Războiul pentru Întregirea României. Potrivit medicului Dan Gabriel Arvătescu, dacă din familia Arvătescu numai tatăl său a fost medic, în familia mamei sale medicina își are originile încă din secolul XIV:
Familia Socor făcea parte din comunitatea armenilor ieșeni, a căror prezență este semnalată încă din secolul XIV. Era o comunitate de negustori, de funcționari publici și alte meserii. Din ce știu, din punct de vedere istoric, în secolul XIX, la Iași este consemnată familia Grigore și Ana Socor. Primul lor copil, Gabriel, după studii efectuate la Viena, devine medic. Încă de mic era pasionat de fiziologie. La Viena face studii de neurofiziologie și oftalmologie și, deși a primit oferte să rămînă la Viena, se întoarce la Iași. În 1882, prin decret regal, Carol I numește primii patru profesori universitari din cadrul Universității din Iași, printre care se afla și Gabriel Socor. Acesta a înființat catedra de Fiziologie din cadrul facultății de medicină, fiind decan în perioada 1906-1911. În paralel, a fost și profesor de Oftalomologie. De altfel, el avea și alte preocupări, fiind cunoscut și ca un bun compozitor. În 1916, el a susținut un concert în fața familiei regale[…]
Un alt membru al familiei Socor, Mircea Socor, bunicul domnului doctor Dan-Gabriel Arvătescu a fost ofițer, cu gradul de locotenent de rezervă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A făcut parte din Regimentul 7 Dorobanți ,,Prahova” și a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 40 din 7 ianuarie 1942 ,,Pentru eroismul de care a dat dovadă în luptele din jurul Odessei”. După instaurarea comunismului în România, Mircea Socor a fost hăituit de securitate, a fost arestat dar nu a fost condamnat.
Doctorul Gabriel Socor a încetat din viață în luna august 1928, și a fost înhumat în cimitirul din Tătărași, Iași.
Căpitan medic Levandovschi Stanislav
Levandovschi Stanislav, medic militar de reverză, a fost făcut parte din Misiunea Militară Medicală rusă în Primul Război Mondial. După ieșirea armatei ruse din război, acesta a încadrat o funcție de medic militar în cadrul Regimentului 16 Infanterie ,,Fălticeni”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. După încheierea Primului Război Mondial, Levandovschi Stanislav s-a stabilit definitiv în orașul Bacău și a activat ca medic pediatru în Spitalul de copii. Cazul medicului Levandovschi Stanislav nu este singular. După Revoluția bolșevică din Rusia din octombrie 1917, o serie de ofițeri ruși au demisionat din armata rusă bolșevizată și au încadrat unități din compunerea armatei române.
Căpitan medic Constantin Cosma
Constantin Cosma s-a născut la 28 martie 1906 în localitatea Stănița, județul Roman. A urmat Institutul Sanitar Militar-Facultatea de Medicină Militară. A fost avansat succesiv la gradul de sublocotenent (1927), medic locotenent (1930), medic căpitan (1939) și medic maior post-mortem.
A îndeplinit funcțiile de medic la Spitalul Militar ,,Regina Elisabeta” și medic al Batalionului 16 Vânători de Munte. A participat cu unitatea sa, Batalionul 16 Vânători de munte, la luptele pentru ocuparea Odessei din toamna anului 1941. S-a distins prin bravură și eroism fiind apreciat de superiorii săi, îngrijind deopotrivă răniți români, sovietici și populație civilă.
A fost decorat ,,Post Mortem” cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr.445 din 12 februarie 1942:
Pentru eroismul de care a dat dovadă în sângeroasele lupte duse de acest batalion în zilele de 24-27 septembrie 1941, când postul de comandă al grupului Vânători de Munte și al batalionului Vânători Munte, fuseseră încercuite de inamic, din proprie inițiativă, pornește la contraatac, cu o mână de oameni adunați în grabă de la comanda grupului, și pionerii de întărire, reușind să pătrundă în flancul și spatele inamicului și să recucerească tunurile pierdute ale divizionului tunuri munte. Întors la batalion, ia conducerea dreptei contraatacului, care pornea cu rămășițele a două companii,să cucerească pentru a treia oară marginea satului,dinspre inamic, reușind să ocupe liziera de Nord. Batalionul fiind din nou copleșit de forțele numeroase, medicul căpitan Cosma C. Constantin, s-a gândit la ultimii săi răniți, căzuți în aceste contraatacuri, încercând să-i salveze. A fost prins de inamic, iar a doua zi, la reocuparea satului a fost găsit împușcat.
Emanoil Manea
Emanoil Manea s-a născut la 12 martie 1905, la Chilii, fostul județ Roman, într-o familie de armeni. A absolvit Liceul ,,Roman -Vodă", din Roman în anul 1924, și a urmat studiile universitare la Facultatea de medicină din București. Înainte de a ajunge la Roman, Emanoil Manea și-a desfășurat activitatea profesională în mai multe localități din țară. A fost angajat la Spitalul ,,Gheorghe Mîrzescu" din Brașov și a profesat ca medic secundar la Spitalul din Făgăraș.
În urma susținerii unor examene de specialitate, ajunge la Spitalul Ciumulești – Baia, după care a fost transferat la Spitalul Gheoghieni – Ciuc, ca medic primar. După această dată, medicul Emanoil Manea a fost repartizat la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman, unde și-a desfășurat activitatea o perioadă foarte scurtă de timp. Între 1 noiembrie 1940-31 august 1950, Emanoil Manea a funcționat ca medic de circumscripție la spitalul din Mircești, județul Roman. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost mobilizat ca medic militar cu gradul de locotenent de rezervă, în rândurile serviciului sanitar al Corpului V Armată.
Doctorul Emanoil Manea a decedat la 22 ianuarie 2003, și este înmormântat în sectorul armenesc din cimitirul ,,Eternitatea” din Roman.
Moise Enescu
Moise Enescu s-a născut la 20 iunie 1879, în satul Simon-Bran, regiunea Brașov. A absolvit Facultatea de Medicină din București, unde i-a avut profesori pe Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Mina Minovici, Nicolae Paulescu și Ion Cantacuzino. După terminarea studiilor, a ales un post de circumscripție sanitară rurală, în fostul județ Tutova. La intrarea României în Primului Război Mondial, Moise Enescu s-a angajat voluntar ca medic în armata română. După terminarea războiului, începând din 1919, Moise Enescu a ocupat postul de medic primar al județului Roman și medic al circumscripției C.F.R., funcții pe care le-a deținut până la vârsta pensionării.
Activitatea medicului Moise Enescu a fost împărțită în muncă de cercetare și în preocupări de organizare sanitară și medico-socială. Medicul Moise Enescu a desfășurat o importantă activitate științifică. Pornind de la constatările de pe teren, asupra problemei sanitare a țăranului, el a abordat, într-o serie de lucrări, aspectele igienei rurale.
A întocmit lucrarea Pentru ce nu avem o stare sanitară bună, alături de lucrările de pionierat referitoare la alimentația țăranului moldovean: Cercetări asupra alimentației țăranului moldovean, cu indicațiuni asupra regimul pelagroșilor, lucrare scrisă în colaborare cu dr. A. Radenschi, și Situația economică a populației rurale în raport cu sănătatea publică și igiena. În anul 1940 a apărut numărul jubiliar al ,,Revistei de Igienă Socială”, în care sunt prezentate realizările în domeniul sanitar și al alimentației. Demn de remarcat este faptul, că la acest număr a contribuit și medicul Moise Enescu, prin articolul ,,Alimentația populației rurale din Moldova”.
Cezar Ionescu
Cezar Ionescu, născut la data de 27 ianuarie 1915 1915, la Roman a urmat cursurile Liceului ,,Roman-Vodă”. În anul 1940, a absolvit Facultatea de Medicină din București. A fost unul dintre cei doi fii ai generalului Ștefan Ionescu, subșef de stat major al Diviziei 7 Infanterie în Războiul pentru Întregirea României, și prefect al județului Roman în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat cu gradul de maior medic, și a fost încadrat la secția chirurgie a Spitalului Militar Roman. După instaurarea dictaturii comuniste în România, doctorul Cezar Ionescu a fost degradat în mod abuziv. A continuat să activeze până la ieșirea la pensie, ca medic chirurg în cadrul Spitalului Municipal din Roman. Doctorul Cezar Ionescu a decedat la Roman și este înhumat în Cimitirul ,,Eternitatea”.
Locotenent-colonel doctor veterinar Nicolae Hortopan
Locotenent-colonel medic Nicolae Hortopan a îndeplinit funcția de șef al serviciului veterinar al Diviziei 7 Infanterie în Războiul pentru Întregirea României. Această structură medicală a avut un rol foarte important, având în vedere numărul mare de cai care încadrau unitățile de artilerie și cavalerie din garnizoana Roman. În prejma intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial, în garnizoana Roman a funcționat și o ,,Școală de infirmieri de cai”, care organiza cursuri pentru pregătirea infirmierilor din Divizia 7 Infanterie, Corpurile 3 și 4 Armată, Divizia 2 Cavalerie și Regimentul 1 Artilerie Gardă.
Sergent sanitar Ion Luca
LUCA ION (1894-1972), dramaturg, eseist
Ion Luca, născut la data 7 decembrie 1894, la Roman, a fost un scriitor român. A urmat Școala primară la Roman și Bacău și a continuat studiile la Seminarul ,,Veniamin Costache" din Iași. Licentiat in drept la Universitatea din Iași și în teologie la București, își va lua doctoratul in ambele discipline. In timpul Primului Război Mondial a fost încadrat ca sergent sanitar in Rusia, intr-un spital orășenesc din Nikolaev (1917-1918). A fost diacon, apoi profesor si avocat la Bacău. După 1930, s-a dedicat teatrului și a debutat in anul 1933, pe scena Teatrului National din București, cu piesa luda.
A compus și publicat peste 40 de piese de teatru, unele dintre ele fiind jucate de teatre din București, Iași, Cluj: Cele patru mări, Alb și negru, Chiajna, Dumitru, Cuza Vodă, Leana Vrăjitoarea, Pelina, Amon-Ra, Salba Reginei, Femeia Cezarului, Năframa iubitei, Javra pământului, Marisa, Neliniștea doamnei, Fiica bărbatului, Când țipa animalul, Apele-n prag și Iubire învrăjbită etc. Despre personalitatea lui Ion Luca, profesorul A.M. Ciobanu consemna:
Teatrul lui Ion Luca acoperă cu modalitățile de scriitură un spațiu european larg, pornit de la istorismul lui Shakespeare și ajuns la speologia psihologică a unui Stindberg. Eroii săi sunt decât arareori oameni cotidieni, cu liniaritate repetabila și cu amplitudinea lăuntrică neînsemnată ci ei formează o dinastie de supercaractere. Luca este un speolog psi până la obsesie, iar peștera sa preferată, în întunecimea căreia se complace coboară mereu rămâne cea a Evei. Pe cheagul acestor căutari subterane, autorul crează o altă istorie a timpurilor și o altă logică a demersului faptic.
Dramaturgul și eseistul Ion Luca a încetat din viață la 30 ianuarie 1972 la București.
Infirmieră șefă Ecaterina Brăescu
Ecaterina Brăescu a îndeplinit funcția de infirmiera șefă la Spitalul ,,Virtutea Militară”din Roman în timpul Războiului de Independență. Spitalul ,,Virtutea Militară”din Roman, spre deosebire de celelalte spitale militare din țară, funcționa sub egida filialei Roman a ,,Societății doamnelor române” a cărei președintă era Ecaterina Brăescu. Pentru devotamentul dovedit în tratarea răniților, internați în Spitalul ,,Virtutea Militară”, Ecaterina Brăescu a fost decorată cu Medalia ,,Crucea comemorativă Elisabeta”.
Personalități culturale în serviciul sanitar al Diviziei 7 Infanterie:
Octav Băncilă
Octav Băncilă , născut la data de 4 februarie 1872 în orașul Botoșani, a fost un pictor realist român. În anul 1900, a efectuat serviciul militar și în timpul Războiului pentru Întregirea României a fost mobilizat din postul de profesor de pictură la Școala de Belle-Arte la partea sedentară a Companiei a 4-a Sanitare.
Un lucru de remarcat este faptul că tematica militară l-a preocupat pe Octav Băncilă o lungă perioadă din cariera sa. Acest lucru este demonstrat de o serie întreagă de tablouri: ,,De planton” , ,,Santinela”, ,,Din Armată” precum și ,,Dezertorul”. Aceste tablouri cu tematică militară, descriu viața grea din armată, în care ostașii erau măcinați de persecuții și boli.
La data de 21 august 1917, directorul Școlii de Belle-Arte din Iași, Gheorghe Popovici trimitea o scrisoare către Statul Major General, Partea Sedentară în care se arăta:
[…]D-ul profesor Octav Băncilă, împlinind la 25 ianuarie 1918, 46 de ani face parte ca militar din contingentul 1894 și e socotit la compania a 4-a sanitară Iași. Fiind de vârstă înaintată aproape de limita care, după lege, îi dă dreptul de a fi în afară de orice serviciu[…]
Pictorul Octav Băncilă a decedat la data de 3 aprilie 1944, la București.
Neculai Anghel
Neculai Anghel s-a născut la 5 octombrie 1888, la Palazu Mare, județul Constanta 6. Încorporat soldat recrut în octombrie 1909, Neculai Anghel a servit ca subofițer cu gradul de plutonier în Compania a 4 – a Sanitară din regimentul 17 Artilerie ,,Bacău”. Conform Înaltului decret nr. 58. din 31 ianuarie 1913 al regelui Carol I, a fost decorat cu Medalia ,,Bărbăție și Credintă”, clasa a II-a. În timpul Războiului pentru Întregirea României, Neculai Anghel și-a desfăâurat activitatea la Cercul sanitar Scorțeni-Bacău, structură aflată în subordinea Companiei a 4-a Sanitară. Considerat poet bacovian, numai pe baza primului volum publicat, Neculai Anghel este de fapt un simbolist rural.
Neculai Anghel a încetat din viață în anul 1968, la Scorțeni în județul Bacău.
CENTRUL DE INSTRUCȚIE AL ARMATEI DE NORD
În urma măsurilor adoptate de Marele Stat Major-Partea Sedentară, și de Comandamentul General al etapelor, începând cu data de 16 octombrie 1916 în garnizoana Roman a început să funcționeze Centrul de instrucție al Armatei de Nord. Efectivele Centrului de instrucție de la Roman erau următoarele:
62 ofițeri,124 gradați și 5444 soldați pentru arma infanterie;
1 ofițer, 33 gradați și 313 soldați pentru arma cavalerie;
15 gradați și 479 soldați pentru arma artilerie
Total: 63 ofițeri, 172 gradați și 6236 soldați.
Pe lângă Centrul de instrucție era atașată și Școala de mitraliere cu 21 secții de mitraliere cu un efectiv total de: 1 ofițer comandant, 4 ofițeri instructori, 21 subofițeri, 252 gradați și 651 soldați. Aproape jumătate din efectivul Centrului de instrucție era format din oameni neinstruiți aparținând diferitelor contingente: amânați, dispensați, scutiți, reformați, revizuiți etc. Aceștia aveau nevoie de un timp destul de lung de instrucție pentriu a deveni capabili să înlocuiască trupele de pe front. La data de 27 octombrie 1916, Centrul de instrucție din Roman dispunea de următoarele efective: 82 ofițeri, 25 subofițeri și 6635 trupă.
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 13 din 23 iunie 1918 al Directorului Superior și Inspector General al Infanteriei, Școala de Tragere și de Specialități a Infanteriei a început să funcționeze operativ începând cu 1 iulie 1918 la Mănăstirea Neamț. La data de 13 noiembrie 1918, Inspectoratul General al Infanteriei a ordonat mutarea Școli de Tragere și de Specialități ale Infanteriei de la Mănăstirea Neamț la Slobozia în județul Ialomița.
Printre personalitățile militare care au urmat cursurile Centrului de instrucție de la Roman s-a numărat și episcopul general de brigadă Partenie Ciopron, pe atunci recrut în Regimentul 29 Infanterie ,,Dorohoi”.
CENTRUL DE INSTRUCȚIE ROMÂNO-GERMAN
În preajma intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial efectivul armatei germane aflat în țara noastră se cifra la aproximativ 70.000 de militari. Aceștia încadrau o Divizie motorizată concentrată în zona Brașov-Câmpina-Ploiești-București-Târgoviște și câteva centre de instrucție care erau dispuse strategic pe teritoriul național. În garnizoana Roman, în cazarma Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman ” aflată pe Bulevardul Republicii(fost Carol I), era cartiruit unul dintre cele două Centre de Instrucție ale infanteriei armatei germane din România. Al doilea Centru de Instrucție al infanteriei se afla la Făgăraș, în timp ce la Sibiu se afla Centrul de Instrucție al Cavaleriei, la Râmnicu-Vâlcea, Centrul de Instruție geniu/transmisiuni, la Ghimbav-Brașov, Centrul de Instrucție Motomecanizat, la Mihai Bravu, Centrul de Instrucție al Artileriei și la Chitila Centrul de Instruție Căi Ferate.
În Ordinul General nr. 877 din 30 octombrie 1940, transmis către unitățile și marile unități ale armatei române generalul Ion Antonescu arăta:
Ostași!
Sunt informat că nu cunoașteți rostul sosirii trupelor germane în țara noastră și nu toți știți cum trebuie să vă conduceți față de ele. Trupele germane[…] au fost chemate de Conducerea țării, deci n-au venit fără voința noastră, n-au venit cu gândul de cucerire sau de ocupare, ci au venit cu gând de frate. Am chemat trupele germane să vă învețe folosirea noului armament, pe care îl vom primi din Germania; le-am chemat să vă învețe procedurile de luptă întrebuințate de ei, cu rezultate atât de strălucite în ultimele războaie. După ce își vor îndeplini misiunea ei se vor întoarce în țara lor. Ei își vor da și viața, dacă va fi nevoie, pentru apărarea pământului și neamului nostru.
Ostași!
Sunt sigur că acum, când cunoașteți rostul venirii trupelor germane la noi, veți ști să le întineți mâinile frățește, veți ști să-i faceți să simtă, cu o clipă mai curând cât de mult prețuim camaraderia lor.
Un moment important l-a constituit dislocarea batalionului 2 al Regimentului 14 Dorobanți în baza ordinului nr. 18467 din 13 octombrie 1940 al Corpului 10 Armată, în garnizoana de reședință Roman, pentru a încadra Centrul de instrucție constituit în cooperare cu armata germană.
Pentru pregătirea în comun a cadrelor din infanterie, Centrul de Instrucție al infanteriei și-a schimbat denumirea în Centrul de Instrucție Mixt româno-german. În cadrul acestor centre de la Roman și Făgăraș a luat ființă cursul de formare și perfecționare a comandanților de grupă, pluton, companie și batalion cu durata unei serii de șase săptămâni. Pe lângă Centrul de Instrucție Mixt Româno-German, s-a organizat și a funcționat un batalion de instrucție a căror efective proveneau din elevii Școlii de Subofițeri de Infanterie detașate de la regimentele de infanterie din țară. Scopul înființării acestui batalion era acela de a forma cât mai mulți instructori, care să fie în măsură să instruiască trupele din infanteria română după regulamentele de instrucție ale armatei germane. În acest batalion pe lângă ofițerii români încadrați conform statului de organizare, a mai funcționat un al doilea rând de instructori germani. Începând cu anul 1941, în paralel cu subunitățile românești în Centrul de Instrucție Mixt Româno-German de la Roman s-au instruit și subunități ale armatei germane de nivel grupă, pluton și companie.
Misiunea Militară Germană în România era necesară în egală măsură atât părții germane cât și celei române, dar costurile de ordin financiar, în privința cazării și a dotării cu armament erau extrem de mari. Referitor la această problemă generalul Ion Antonescu, conducătorul statului punea pe raportul din 23 octombrie 1940 o rezoluție referitoare la condițiile colaborării cu Misiunea Militară Germană din România:
[…]Principiul fiind a nu transforma o bună intenție politică și militară într-o ruină financiară și economică pentru România. Suntem destul de secătuiți ca să mai putem continua procedeul.
La nivelul garnizoanei Roman, unde era cartiruit un număr foarte mare de personal militar german, situația nu era diferită. Stare de spirit a populației orașului Roman era nefavorabilă:
[…]În Roman s-a înființat un ,,Centru de Instrucție Româno-German” și de atunci viața a început să fie cu totul diferită de aceea de dinainte. Prețurile la alimente au crescut și tot ce era mai bun pe piața alimentară se rezerva pentru hitleriști. Vagoanele poștale erau tixite de colete cu alimente. Le expediau ostașii nemți în Germania, unde un ou avea mare valoare, iar o bucată de costiță afumată de porc era ca un noroc căzut din cer. Dacă însă totul s-ar fi redus la articolele alimentare, poate că nu am fi fost prea șocați. Aveam destule și puteam să dăm de pomană la alții: necazul cel mare era exploatarea nerațională a resurselor noastre de minereuri și de țiței. Puseseră hitleriștii stăpânire pe mai toată industria noastră extractivă[…]
La data de 12 decembrie 1940, a avut loc vizita Șefului Misiunii Germane în România, generalul Hansen, însoțit de către generalul Nicolae Tătăranu, subșef în Marele Stat Major. ]naltele oficialit[‚i militare au vizitat Centrul de Instrucție româno-german și Cercul Militar din Roman, fiind întâmpinați de către generalul Olimpiu Stavrat, comandantul Diviziei 7 Infanterie.
În perioada mai-iunie 1941, în ajunul intrării României în război împotriva Uniunii Sovietice, Comandamentul german a masat în România numeroase trupe, numărul acestora ajungând la aproximativ 500.000 de militari germani. Începând cu anul 1941 în procesul de instruire al armatei române au fost introduse principiile de luptă ale armatei germane. În cursul pregătirii de specialitate desfășurate în Centrul de Instrucție Mixt româno-german de la Roman se întrebuința Regulamentul de instrucție al infanteriei germane, vol. 9 partea 1- Conducerea și lupta infanteriei și partea a 2-a – Batalionul de infanterie. A mai fost introdus în pregătirea de specialitate a unităților de infanterie Regulamentul provizoriu pentru instrucția infanteriei, partea I-a, vol. I – Instrucția tactică a individului, grupei și plutonului, adaptate după regulamentul infanteriei germane.
În arhivele militare istorice se consemnează faptul că până la data de 10 septembrie 1942, Regimentul 14 Dorobanți se afla în cazarma de pace, mai puțin batalionul 2 și compania de cercetare, care se aflau dislocate în barăcile soldaților germani aflate în apropierea cazărmii.
LAGĂRUL PROVIZORIU DE PRIZONIERI
După ocuparea orașului Roman de către trupele sovietice, inventarul Spitalului ,,Precista Mare” ( Z.I. 448) a fost evacuat la Spitalul Israelit. Răniții au fost depuși pe paie în ,,Spitalul Orășenesc” înființat în localul palatului Nevruzzi, unde a fost înființată o secție de chirurgie. În incinta Spitalului ,,Precista Mare”, a fost înființat de către armata sovietică un lagăr de tranzit pentru prizonierii români și germani. La data de 24 august 1944 generalul Alexandru Saidac, comandantul Diviziei 1 Infanterie a fost arestat de către sovietici în localitatea Buhuși, în apropiere de Bacău, deoarece a refuzat ordinul acestora de a depune armele. După arestare, acesta a fost transportat de la Bacău la Roman.
Generalul Alexandru Saidac a consemnat în memoriile sale că în lagărul de prizonieri de la Roman a fost tratat ,,deplorabil”. De la Roman a fost evacuat la Prăjești, apoi la Recea și în alte localități ,,peste tot întâlnind alte sute și mii de militari români capturați în condiții similare”.
Colonelul Atanase Lișcu, șeful de stat major al Corpului 7 Armată, aflat în drumul spre Piatra Neamț consemnează la rândul său:
Am văzut zeci de mii de soldați dezarmați și dezechipați, în deplasare de la Nord spre Sud, către Muntenia și de la Sud la Nord, în Moldova. Acest tablou dureros se întregea cu un nesfârșit șir de arme de tot felul și cu vehicule azvârlite pe drumurile de retragere. După 28 august 1944, rușii au început a duce în lagăr pe toți ostașii în curs de marș spre casă.
La data de 25 august 1944, a fost luat prizonier de către sovietici în zona Buhuși, locotenent-colonelul Ioan Bădiceanu și internat în lagărele de la Roman, Bălți și Oranki-Mănăstârca. În lagărul de prizonieri de la Roman au fost internați la data de 2 septembrie 1944 și comandamentul Diviziei 104 Munte, structură ce fusese înfințată la 18 octombrie 1943 sub denumirea ,,Comandamentul Siret” ca dublură a Diviziei 4 Munte. La 4 septembrie 1944, din efectivele Comandamentului 104 Munte s-a constituit un batalion de vânători de munte și un batalion de pioneri de munte, care a fost deplasat spre Moinești, unde a intrat în subordinea Diviziei 103 Munte. În lagărul de prizonieri de la Roman au fost internați în intervalul 25 august-3 septembrie 1944 și combatanți din unitățile subordonate Diviziei 1 Gardă care au fost dezarmați de către trupele sovietice.
Generalul de corp de armată (r) Ionescu Alexandru Saint – Cyr, consemnează :
La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan – ofițer de stat major brevetat, șef al biroului 3 operații în statul major al Diviziei 1 gardă[…] Comandamentul 104 munte și unități de artilerie, deși cu o bună capacitate combativă și regrupate în zona exclusiv Bacău, exclusiv Roman, Buhuși, au fost dezrmate – conform hotărârii Comandamentului Sovietic. Efectivele au fost internate în lagăre la Roman, Bacău, apoi la Iași și în final U.R.S.S.
Toader Clipa-Donuța, combatant în Regimentul 8 ,,Cernăuți” consemnează:
În 24 august eram la Mărășești, aici ni s-a ordonat să nu deschidem foc căci sovieticii ne sunt aliați, dinspre ruși însă s-au auzit câteva focuri care nu au făcut victime. Dacă acesta a fost ordinul până la Roman, unde am fost cantonați, cu promisiunea că vom ajunge liberi acasă, am străbătut drumul fără echipament militar, fără arme. În 25 august, sovieticii ne-au încolonat și ne-au dus pe jos la Târgu – Frumos-aici nu mai era comandament, ci lagăr. Calvarul începuse. După 24 de ore am făcut un nou popas în Fălești-Basarabia, apoi la Bălți. La Bălți era un lagăr înfricoșător populat de vreo douăzeci și cinci de mii de prizonieri[…]
La data de 2 septembrie 1944, Divizia 13 Infanterie a fost dezarmată de către sovietici la ieșirea din Sud a satului Broșteni, ofițerii și trupa fiind internați în lagărul din Roman. Comandantul, statul major, și ofițerii cu grade superioare au fost internați în lagărul din Bacău. Lagărul de prizonieri din curtea spitalului ,,Precista Mare” nu a fost singurul lagăr provizoriu de prizonieri care a funcționat în Roman în cel de-Al Doilea Război Mondial. Sublocotenentul Mihai Timaru, din Compania 73 Atelier Mobile, subordonată Batalionului 3 Instrucție și reparații auto din Roman scrie în memoriile sale:
În Roman nu fusesem niciodată, trecusem doar când m-am dus pe frontul de răsărit, dar numai prin gară. Și Romanul, de la început m-a impresionat, parcă era o grădină de flori cu pomi fructiferi, cu un parc minunat care la vremea aceea se socotea perla Moldovei. M-au impresionat orașul și oamenii, deși trecuseră trupele rusești pe acolo iar cazărmile fuseseră transformate în lagăre, totuși, cu toată starea aceea pe care o provocau trupele rusești, îți lăsa impresia unui oraș primitor. Romanul era unul din cele mai mari garnizoane militare din Moldova. Am ajuns acolo în 18 august 1945 – prima unitate militară sosită în oraș – și toate cazărmile erau devastate, așa că am refăcut cazarma, până au venit celelalte unități precum și Batalionul 3 Auto care era dispersat la Craiova […].
Veteranul de război, sublocotenent (ret) Toderașcu Ștefanache, din Divizionul 6 Tunuri consemnează faptul că în luna august 1944 ,,unitatea a fost ajunsă din urmă de către trupele sovietice la Roman și toți au fost luați prizonieri de război – ostași și ofițeri, pe care i-au pus sub pază într-o cazarmă”.
Militari români internați în lagărul de prizoniei din Roman:
1. Fruntaș Mihai Lefter, din Regimentul 4 Fortificații, a fost capturat de trupele sovietice la 25 august 1944 și eliberat la 1 decembrie 1944.
2. Caporal Ion Arhire, a participat la război cu Regimentul 23 Artilerie și Regimentul 11 Artilerie, a fost capturat de trupele sovietice la 23 august 1944 și eliberat la 1 decembrie 1944.
3. Căpitan Ion , a fost luat prizonier de către trupele sovietice la 23 august 1944 și trimis în lagărul Mănăstârca. S-a înrolat în Divizia ,,Horia Cloșca și Crișan” și s-a înapoiat în țară în anul 1946.
4. Caporal Neculai Caba, din Regimentul 8 Roșiori ,,Botoșani” – a fost luat prizonier de către trupele sovietice la 25 august 1944 și trimis în lagărul Bălți și apoi în munții Urali.
Veteranul de război va consemna:
[…]când ne-au luat prizonieri, soarele nu se mai vedera.Vedeam doar praf roșu, răscolit de explozia bombelor.Se făcuse întuneric ca noaptea.Nu știam unde să fugim, fiindacă nu se mai vedea clar un drum de acces. Ne-au prins pe o pajiște și ne-au dezarmat, ducându-ne apoi la Roman, și de aici pe jos spre Iași. După o pauză de două zile am mărășluit spre Bălți, închizându-ne într-un lagăr de la marginea orașului[…] Apoi am fost deplasați cu trenul spre Sverdlovsk. De aici am mers pe jos circa 120 km, până în inima munților Urali […]
Caporalul Neculai Caba a fost eliberat din prizonierat la data de 31 octombrie 1945.
5. Caporal Dumitru Radu, din Regimentul 3 Pioneri – a fost luat prizonier la 23 august 1944, închis în lagărul din Roman, transferat apoi în lagărul din Bălți și apoi în Ucraina. A fost eliberat din prizonierat în octombrie 1948.
6. Soldat Gheorghe Andronic, din Regimentul 7 Vânători Galați – a fost luat prizonier la 24 august 1944, închis în lagărul din Roman, transferat apoi în lagărul din Bălți și apoi în Ucraina. A fost eliberat din prizonierat în octombrie 1946.
7. Sublocotenent (ret) Toderașcu Ștefanache, născut la 18 aprilie 1922 în satul Helegiu, județul Bacău președinte al subfilialei A.N.V.R., comuna Helegiu, județul Bacău a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu gradul de sergent. A fost luat prizonier la Roman de trupele sovietice împreună cu întreg efectivul Divizionului 6 Tunuri și reușit să evadeze din Lagărul de prizonieri de la Roman. După încheierea războiului a fost decorat cu medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial”.
Lagărul de prizonieri din curtea spitalului ,,Precista Mare” nu a fost singurul lagăr provizoriu de prizonieri care a funcționat în garmizoana Roman în cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform mărturisirilor unor veterani de război, în prima parte a anului 1945, funcționa la Trifești, în incinta Depozitului de armament și muniții un lagăr administrat de armata sovietică, destinat prizonierilor de război români.
Lagărul provizoriu de prizonieri de la Roman a funcționat până la sfârșitul lunii noiembrie 1944, dată la care Spitalul ,,Precista Mare” s-a întors din evacuare. O mică parte din prizonierii de război români internați în lagărul din Roman au fost eliberați, dar cei mai mulți au fost transferați în lagăre de pe teritoriul Uniunii Sovietice.
BATALIONUL 3 INSTRUCȚIE REPARAȚII AUTO ROMAN. ȘCOALA TEHNICĂ INDUSTRIALĂ MILITARĂ AUTO NR. 3
Batalioanele Auto au fost înființate între aniii 1939-1940 pe lângă fiecare dintre ce 7 Corpuri de Armată, inclusiv la Corpul 4 Armată Iași. Conform ordinii de bătaie a forțelor armate în timp de pace la data de 1 iulie 1943 în garnizoana Roman funcționa Grupul 3 Instrucție și Reparații auto care avea în subordine Batalionul 3 Instrucție Reparații ,,Roman” și Batalionul 7 Instrucție Reparații ,,Bârlad”. Grupul 3 Instrucție și Reparații auto era subordonat Direcției superioare a motomecanizării subordonată la rândul ei Subsecretariatului de Stat al Armatei de uscat.
Conform Deciziei ministeriale nr. 1640 din 19 august 1942 în garnizoana Roman a funcționat începând cu data de 1 octombrie 1942 o școală de conducători auto pe lângă Liceul Industrial Roman.În cuprinsul ,,Monitorul Oastei” nr.19 din1 ianuarie 1943 sunt trecuți elevii anului I și II care urmează Școala Tehnică Industrială auto nr. 3 care funcționează pe lângă Batalionul 3 Instrucție și Reparații Auto ,,Roman”.
Prin Decizia ministerială nr. 4403 din 23 decembrie 1943 s-a hotărât :
Se numesc profesori pentru anul școlar 1943-1944 spre a preda cursurile de mai jos la școala tehnică industrială militară auto nr. 3, care funcționează pe lângă Batalionul 3 Instrucție și Reparații Auto, următorii profesori civili:
Cursuri: Profesori:
Științe Naturale – Pantea Aurelia – Înloc. plut. t.r. Cuciureanu Șt.
Mecanică. – Pantea Aurelia – Înloc. plut. t.r.Vișoiu Octav
Geografia. – Pantea Aurelia – Înloc. plut. t.r. Cuciureanu Șt.
Aritmetica – Pantea Aurelia – Înloc. plut. t.r. Ucraineț Nist.
Geometria – Pantea Aurelia. – Înloc. plut. t.r. Cuciureanu Șt.
Istoria – Vasiliu Aspazia – Înloc. plut. t.r. Cuciureanu Șt.
Româna – Buzatov Constanța – Înloc. plut.t.r. Cuciureanu Șt.
Desen proecție – Cantemir Gheorghe – Înloc. plut. t.r. Manarcă Gavrilă
Desen geometrie – Cantemir Gheorghe – Înloc. plut. t.r. Manarcă Gavrilă
Cursuri:
Desen Industrial – Cantemir Gheorghe – Înloc. plut. t.r. Manarcă Gavrilă
Desen ornamental – Cantemir Gheorghe – Înloc. plut. t.r. Manarcă Gavrilă
2. Plata orelor de curs pentru profesorii menționați mai sus se va face conform deciziei ministeriale în vigoare.
3. Direcția Superioară a Moto Mecanizării este însărcinată cu aducerea la îndeplinire a prezentei decizii ministeriale.
La disciplina ,,Educație Morală”, a fost numit profesor în baza Deciziei ministeriale nr. 3999 din 19 noiembrie 1943, preotul maior Adăscăliței Gheorghe.
Prin Decizia ministerială nr.821 din 15 iulie 1946, s-a stabilit funcționarea în subordinea Direcției Motomecanizării a Școlii Tehnice Industriale Militare Auto nr. 3, pe lângă Batalionul 3 Instrucție Reparații ,,Roman”. Aceste școli tehnice militare erau echivalente gimnaziilor din subordinea Ministerului Educației Naționale. Școala Tehnică Industrială Militară Auto nr. 3 ,,Roman” avea repartizat pentru anul școlar 1946-1947 un număr de 20 de locuri destinate tinerilor cu vârsta între 11-14 ani, absolvenți a patru clase primare.
Eroi și veterani din Batalionul 3 Instrucție Reparații ,,Roman”:
1. General de brigadă în retragere Dimofte Gh. Ștefan, președinte al Uniunii Veteranilor de Război și Urmașilor Veteranilor filiala Iași a fost încadrat în anul 1946, în Batalionul 3 Reparații Auto ,,Roman”.
2. Sergent Mihai Vasiluță, fiul lui Ion și Profira, născut în Oneaga, și-a stabilit domiciliul în Răușeni. Mobilizat în februarie 1942, la Regimentul 7 Vânători, vărsat, la 25 octombrie 1942, la Batalionul 14 Vânători Munte ,,Suceava”, la 15 martie 1943 la Batalionul 3 Reparații Auto ,,Roman” și la 1 august 1943 în Batalionul 1 Instrucție ,,Sibiu”, a fost trimis pe front la 1 aprilie 1944. A dispărut la 23 august 1944.
3.Caporal Gheorghe Bejinaru , a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 8 Roșiori ,,Botoșani”. A fost încadrat, după ce a urmat patru luni Școala de Șoferi din Batalionul 7 Instrucție și Reparații Auto ,,Sibiu”, la Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
4.Vasile G. Sofiea, născut în anul 1922, în comuna Baia, județul Suceava a fost mobilizat la Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
5.Ioan Dragostin, născut în anul 1922, în comuna Baia, județul Suceava aparticipat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
6.Dumitru Cucolaș, născut în anul 1922, în comuna Boroaia, județul Suceava aparticipat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
7.Sergent Gheorghe Chelbosu, născut în anul 1922, în comuna Boroaia, județul Suceava aparticipat la campania din Vest cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
8.Vasile Coca, născut în anul 1922, în comuna Cornu Luncii, județul Suceava aparticipat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
9.Toader Trifan, născut în anul 1922, în comuna Horodniceni, județul Suceava aparticipat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
10. Dumitru Pinciuc, născut în anul 1920 în comuna Stroiești, județul Suceava aparticipat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
11. Soldat Vasile Cuvinciuc, născut în anul 1906, în comuna Oțeleni, județul Suceava a participat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
12.Caporal Petru Pericică, născut în anul 1920, în comuna Oțeleni, județul Suceava, a participat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
13.Dumitru Acsinte, fiul lui Vasile și Ilinca, născut în anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la război cu Batalionul 3 Auto ,,Roman„.
14. Sergent major Gheorghe Olariu, fiul lui Costache și Profira, născut în anul 1920 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
15.Ștefan Lefter, fiul lui Aglaia născut în anul 1923 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”.
16.Gheorghi Vasilescu, fiul lui Raveica, născut în anul 1923 în comuna Boghicea, județul Neamț, a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Batalionul 3 Auto ,,Roman”. Mutat la Regimentul 10 Infanterie ,,Focșani” a participat la campania din Vest în luptele purtate în Ungaria și Cehoslovacia.
Batalionul 3 Instrucție Reparații auto a funcționat în garnizoana Roman până în anul 1949.
Mihai Timaru
Mihai Timaru s-a născut la 5 februarie 1918, în comuna Gornesti, judetul Mures. Urmează școala primară în comuna natală, și ulterior, în anul 1940, absolvă cursurile Liceului Industrial din Târgu Mureș. S-a înrolat voluntar în rândurile armatei române, ca elev T.R., cu gradul de sergent. A participat la Campania militară purtată de armata română în cel de-Al Doilea Război Mondial în calitate de combatant, pe ambele fronturi. A fost primul ostaș din regimentul său care a trecut Prutul și a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei și pentru cucerirea Odessei. Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, elevul sergent Mihai Timaru a fost decorat cu medaliile ,,Bărbăție și Credință", ,,Crucea Serviciului Credincios” și Ordinul ,,Virtutea Militară" clasa I, cea mai înaltă distincție militară acordată gradelor inferioare.
La 24 ianuarie 1942, părăsește frontul, fiind propus pentru a urma cursurile Școlii de Ofițeri pentru Tehnica Auto din Bucuresti. Legăturile lui Mihai Timaru cu orașul Roman încep în luna aprilie 1944, atunci când tânăr sublocotenent, este repartizat la Batalionul 3 Instrucție și reparații auto din garnizoana Roman. Încadrat în cadrul Companiei 73 Ateliere Mobile, va participa cu această subunitate la întreaga campanie militară din Vest, în luptele purtate de armata română în Ungaria și Cehoslovacia. Demn de remarcat este faptul că pentru faptele de arme, a fost decorat din nou, cu Ordinul ,,Coroana României". După încheierea războiului și instaurarea dictaturii comuniste, Mihai Timaru a fost trecut, în anul 1946, în mod abuziv în rezervă, datorită faptului că a refuzat să colaboreze cu noile autorități. În această situație, rămas fără mijloace de trai, a fost nevoit să părăsească orașul Roman, și să se stabilească cu domiciliul în orașul Panciu, din județul Vrancea, unde, pentru a se întreține, a lucrat ca muncitor în viticultură. În acest oraș, își desfășura activitatea în mod subversiv o grupare de rezistență armată anticomunistă denumită ,,Vrancea ", condusă de către studentul Ion Paragină.
În anul 1948, Mihai Timaru a fost de acord să-și pună experiența la dispoziția ,,partizanilor", pe care a început să-i instruiască, după toate rigorile artei militare. În acelasi timp, a menținut legătura și cu alți câțiva ofițeri superiori trecuți în rezervă în mod abuziv de regimul comunist. La 18 octombrie 1949, ca urmare a trădării, este arestat, judecat și condamnat la 15 ani muncă silnica. În urma schimbului de focuri dintre luptătorii anticomuniști și forțele de securitate Mihai Timaru a fost rănit, fiind împușcat într-un picior. În cei 15 ani de închisoare a trecut prin penitenciarele de la Galați, Gherla, Vaslui, Jilava și Aiud. La Gherla, Mihai Timaru a cunoscut toate atrocitățile ,,reeducării", cea mai cumplită metodă de tortură, utilizată de către torționarii securității.
Eliberat in 1964, se stabileste la Roman, impreună cu sotia, care l-a așteptat 15 ani. Datorită pregătirii militare din domeniul auto, se angajează cu mare greutate, ca maistru instructor la Școala de șoferi a Fabricii de Țevi din Roman, de unde a ieșit la pensie în anul 1982.
În anul 1994, Mihai Timaru s-a mutat în București, unde la îndemnul familiei, al fiului Toader și nepotului Mihăiță, a așternut pe hârtie amintirile și memoriile în lucrările: Destinul unui ofițer, Memorial din cotul Carpaților și Amintiri de la Gherla. Într-un interviu acordat în orașul Roman la data de 1 iulie 1992, Mihai Timaru arăta printre altele:
Dacă am reușit să supraviețuiesc, am datoria să mărturisesc în numele celor care nu mai sunt, al celor uciși în,,camera morții" la Gherla, la Pitești și pretutindeni. Noi cei care am supraviețuit avem această obligație morală, să o mărturisim, să o spunem la lumea întreagă. Să știe cei de azi și cei de mâine, să știe copiii și nepoții noștri ce a pătimit acest popor, așezat aici la răscrucea furtunilor venite din răsărit.
Memoriile autorului se înscriu, alături de alte lucrări apărute după anul 1989 în sfera literaturii de penitenciar politic.
Mihai Timaru a încetat din viață la data de 13 mai 2005, la vârsta de 87 de ani.
DEPOZITUL DE RECRUTARE. CERCUL DE RECRUTARE
În ,,Raportul la domn” nr.136 din 11 ianuarie 1865, înaintat de generalul Gheorghe Manu, ministru de Resbel, se propune ca Gheorghe Cănănău comandantul Escadronului 7 ,,Roman” cu gradul decăpitan, să îndeplinească și funcția de membru al ,,consiliului de revizie în operațiile recrutării pentru alegerea contingentului anului 1865”. Prin Decretul Regal nr. 206 din 22 aprilie 1867, s-a stabilit efectivul contingentului anului 1867. Din cei la 6100 de recruți stabiliți la nivel național, districtului Roman i s-au repartizat pentru recrutare un număr de 230 de tineri. Membru în comisia de revizie pentru contingentul anului 1867, la nivelul județului Roman a fost numit căpitanul Gheorghe Cănănău. Această numire s-a făcut în baza rezoluției favorabile a Domnitorului Carol I, pe Raportul nr. 4082 din 1867, înaintat de ministrul de război.
Cei 230 de recruți din districtul Roman au fost repartizați în următoarele regimente ale armatei permanente:
1.Regimentul 7 Infanterie – 220 recruți;
2. Regimentul 1 Lănceri – 2 recruți;
3. Regimentul 2 Lănceri – 2 recruți;
4.Batalionul de geniu – 4 recruți;
5.Regimentul de Artilerie – 2 recruți;
Total – 230 recruți.
În conformitate cu prevederile Legii privind recrutarea în armată din 5 decembrie 1864, prin Decretul Regal nr. 1264 din 12 august 1868, s-a introdus serviciul militar personal și obligatoriu și s-a stabilit efectivul contingentului anului 1868. Din cei 10.000 de recruți stabiliți la nivel național, districtului Roman i s-a repartizat pentru recrutare un număr de 360 de tineri. Conform prevederilor articolului 2 din acelașii Înalt Decret, în primă fază au fost recrutați un număr de 6100 de recruți, prevăzuți în statistica anului 1867, urmând ca restul de 3900 să fie recrutați după ce Senatul va aproba legea contingentului anului 1868. În această situație, județului Roman îi revenea pentru concentrare un număr de 200 de recruți. Serviciul sub arme era de 4 ani la infanterie, 5 ani la călărașii cu schimbul și 6 ani la dorobanții cu schimbul. Rezerva o constituia după terminarea serviciului sub arme, tinerii până la vârsta de 36 de ani. Milițiile erau încadrate de bărbați de la 30-36 ani și gloatele din cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 42 de ani.
Membru în comisia de revizie pentru contingentul anului 1868, la nivelul județului Roman, a fost numit căpitanul Tăut. Această numire s-a făcut în baza rezoluției favorabile a Domnitorului Carol I, pe Raportul nr. 8089 din 12 august 1868 înaintat de al ministrul de război.
Repartiția pe corpuri a celor 200 de recruți din județul Roman a fost următoarea:
Regimentul nr.4 Infanterie – 100 recruți;
Batalionul 1 Vânători – 10 recruți;
Batalionul 3 Vânători – 50 recruți;
Regimentul nr.1 Lănceri – 10 recruți;
Regimentul de Artilerie – 10 recruți;
.Batalionul 1 Geniu – 15 recruți;
Tren – 5 recruți;
Total – 200 recruți.
În virtutea Legii privind organizarea armatei din 11 iunie 1868, vârsta de încorporare a recruților era între 20 și 27 de ani pentru armata permanentă și miliția activă și de la 30 ani la 50 ani în guardia cetățenească. Recruții cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani care nu au fost trași la sorți pentru încadrarea în armata permanentă și miliția activă și nu făceau parte din guardia cetățenească, precum și cei cu vârsta cuprinsă între 27 și 40 de ani care au fost încorporați în armata permanentă și miliția activă și nu aparțin guardiei crtățenești vor face parte din miliția neactivă. Se prevedea ca în rândul gloatelor să fie încorporați recruți de la 17 la 20 de ani și de la 40 la 50 de ani care nu făceau parte din armata permanentă, din miliția activă sau guardia cetățenească. Durata efectuării serviciului militar, conform prevederilor noii legi, era de trei ani pentru armata permanentă și patru ani pentru rezervă.
Conform prevederilor art. 1 din Legea Organizării reservei din 11 iunie 1868, toți militarii din armata permanentă, după trei ani de serviciu activ, treceau pentru o perioadă de patru ani în rezerva armatei. Chemarea rezerviștilor în activititate se executa după aprobarea corpurilor legiuitoare ale țării, excepție făcând urgențele, atunci când aceștia erau mobilizați în baza unei ordonanțe domnești. Recrutarea efectivelor pentru nevoile armatei se desfășura în baza unei legi adoptatela data de 5 decembrie 1864, în timpul domniei Alexandru Ioan Cuza.
Dintr-un total de 7200 de recruți necesari pentru completarea cadrelor armatei în anul 1869 la nivel național, din districtul Roman, au fost încorporați un număr de 229 tineri, stabiliți prin tragere la sorți dintr-un total de 932. Raportul nr. 9475 din 24 iulie 1869 înaintat de ministrul de Resbel, regelui Carol I conține numele tuturor ofițerilor desemnați a coordona consiliile de revizie pentru recruții contingentului 1869. Pentru districtul Roman, a fost desemnat să execute acestă însărcinare căpitanul Burchi Nicolae, comandantul Batalionul 21 de Miliții. Condițiile obligatorii de aptitudini și pregătire fizică necesare recruților pentru a încadra unități ale armatei permanente erau stabilite în Decretul nr.205 din 9 octombrie 1862, modificat și completat prin Decretul nr.719 din 17 mai 1865.
Cei 229 de recruți din districtul Roman au fost repartizați în următoarele regimente ale armatei permanente:
1. Regimentul nr. 3 de Infanterie – 129 recruți;
2. Regimentul de Călărași – 30 recruți;
3. Regimentul nr. 5 de Infanterie – 40 recruți;
4. Regimentul 3 de Vânători – 9 recruți;
5. Regimentul nr. 2 de Artilerie – 21 recruți.
Pentru anul 1870, a fost desemnat să coordoneze consiliul de revizie, maiorul Burchi Nicolae, comandantul Batalionul 21 de Miliții. Consiliul de revizie constituit la nivelul fiecărui județ era compus din prefectul (președinte) județului, un membru al consiliului județean și un ofițer numit de domn.
Pentru anul 1874, s-a prevăzut a se recruta de pe raza județului Roman pentru a încadra armata permanentă și teritorială un număr de 405 recruți din 1375 înscriși. Prin bugetul anului 1874 cadrele și efectivul trupei escadroanelor de călărași destinați serviciului cu schimbul în Regimentul 8 Călărași era după cum urmează: 10 sergenți, 20 brigadieri, 4 trompeți și 240 soldați. Pentru formarea unui schimb pentru serviciul ordinar în interiorul districtului Roman au fost repartizați de la 1 martie 1874 un număr de 68 de oameni din care 41 călări.
Regimentului 8 Dorobanți i s-a repartizat un număr de 250 de tineri recruți după cum urmează:
50 din plasa ,,Moldova”, 70 din plasa ,,Siretu-de-Sus” și 40 din orașul Roman pentru Compania 8 ,,Roman”;
30 din plasa ,,Siretu-de-Jos” pentru Compania 9 ,,Siretul”;
60 din plasa ,,Fundul”, pentru Compania 10 ,,Fundul”.
În anul 1876 au fost recrutați de pe raza județului Roman pentru a încadra structuri din armata permanentă și cea teritorială un număr de 360 tineri din cei 1123 înscriși. Repartiția recruților pentru trupele de dorobanți a fost următoarea:
30 din plasa ,,Moldova”, pentru compania 8, ,,Roman”;
60 din plasa, ,,Siretu de sus”, pentru compania 8, ,,Roman”;
31 din orașul Roman, pentru compania 8, ,,Roman”;
11 din plasa ,,Siretu de jos”, pentru compania 9, ,,Siretul”;
10 pentru plasa ,,Fundul”, pentru compania 10 ,,Fundul”.
Înscrierea tinerilor care au împlinit 21 de ani în anul precedent, pe tabelele de recesământ era făcută de o comisie compusă de un delegat al ministerului de interne, de primarul comunei respective și de un ofițer delegat al Ministerului de Război. Pentru comuna Roman, care era o comună urbană, recesământul tinerilor se executa de o comună a plasei, compusă din primar, ofițerul delegat și corpul poliției orașului. Ofițer recrutor pentru formarea contingentului 1876 a fost numit în județul Roman, colonelul Budișteanu Constantin iar medic asistent la operațiunile de recrutare ale consiliilor de revizie a fost desemnat medicul principal clasa II, Otremba Gustav.
În baza Înaltului Decret nr. 1242 din 30 mai 1877 a fost a fost numit ca ofițer recrutor pentru formarea contingentului 1877 pentru județul Roman, căpitan Vicol Nicolae din Regimentul 5 Infanterie. Conform Deciziei ministeriale nr. 30 din 2 iulie 1877, medic recrutor pentru județul Roman a fost numit doctorul Ion Valianu.
În baza Înaltului Decret nr. 171 din 10 aprilie 1878, a fost a fost numit ca ofițer recrutor pentru formarea contingentului 1878 pentru județul Roman, căpitan Costăchescu Constantin din Regimentul 13 Dorobanți. Pentru anul 1878, județul Roman avea înregistrat pe tabelele de recesământ un număr de 1030 tineri, dintre care au fost încorporați 399. Dintre aceștia 137 erau destinați pentru armata permanentă, 48 pentru călărași și 214 pentru dorobanți. În baza Înaltului Decret nr. 1602 /1879 a fost numit ca ofițer recrutor pentru formarea contingentului 1879 pentru județul Roman locotenent-colonelul Boteanu George din Regimentul 14 Dorobanți iar medic recrutor, medicul de regiment clasa I, Bălăceanu George, din Regimentul 5 Linie.
Pentru formarea contingentului 1881 în județul Roman, a fost numit ca ofițer recrutor colonelul Peretz Alexandru, comandant al Regimentului 8 Călărași. Șef al depozitului de recrutare al garnizoanei Roman în anul 1884 era căpitanul Chiriță Giossan Nicolae. Depozitul de recrutare era dislocat în cazarma Regimentului 14 Dorobanți. Medic recrutor a fost numit medicul de regiment clasa I, doctorul Corivan George, medicul-șef al Diviziei 7 Infanterie. Conform Deciziei ministeriale nr.231 din 15 octombrie 1886 a fost numit medic recrutor pe lângă consiliul de revizie al județului Roman, medicul de regiment clasa a II a Popovici A. din Regimentul 8 Artilerie. Șef al depozitului de recrutare al garnizoanei Roman în anul 1888 era căpitanul Chiriță Giossan Nicolae.
În anul 1888, au fost repartizați pentru călărașii cu schimbul în Regimentul 8 Călărași un număr de 183 de tineri recruți din județele: Roman, Neamț și Suceava. În baza Înaltului Decret nr. 2763 din 13 iulie 1893 a fost numit ca ofițer recrutor pentru formarea contingentului 1893 pentru județul Roman locotenent-colonelul Ștefănescu Nicolae din Regimentul 4 Artilerie, iar medic recrutor, medicul de regiment clasa II Oncescu Nicolae. Pentru călărașii cu schimbul, au fost repartizați Regimentului 8 Călărași în anul 1893, un număr de 170 de tineri recruți dintre care: 53 din județul Roman, 67 din județul Bacău și 56 din județul Neamț. Pentru armata permanentă, au fost recrutați pentru regimentele de dorobanți un număr de 285 tineri dintr-un număr de 828 recruți înscriși. Ofițer recrutor membru al consiliului de revizie pentru formarea contingentului anului 1895 pentru județul Roman este numit maiorul Boerescu Nicolae, din Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. Au fost repartizați călărași cu schimbul în Regimentul 8 Călărași un număr de 119 recruți: 35 pentru escadronul ,,Roman”, 45 pentru escadronul ,,Bacău” și 39 pentru escadronul ,,Neamț”.
Ofițer recrutor membru al consiliului de revizie pentru formarea contingentului anului 1896 pentru județul Roman a fost numit locotenent-colonelul Boteanu Dimitrie, comandantul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”. Din contingentul anului 1896, din cei 33 recruți din județul Roman, 25 de tineri au fost repartizați călărașilor cu schimbul și opt flotilei Conform prevederilor Înaltului Decret nr. 1159 ,,relativ la deplasările de trupe ce se vor face pe ziua de 21 aprilie 1896”. În anul 1896, Regimentul 5 Roșiori s-a dislocat din garnizoana Craiova, în garnizoana Roman.
Ofițer recrutor membru al consiliului de revizie pentru formarea contingentului anului 1898 pentru județul Roman este numit maiorul Boerescu Nicolae din Regimentul Roman nr. 14, conform prevederilor Înaltului Decret nr. 217 din 25 ianuarie 1897. În conformitate cu prevederile dispoziției Direcției a 6 – a Sanitară din Ministerul de Război privind înlocuirea medicilor recrutori pentru anul 1898 la județul Roman, medicul de regiment clasa II Halungu Mihail, din Regimentul Răsboieni nr. 15, este numit în locul medicului de regiment clasa I Popescu Groseanu. Din contingentul anului 1898 recrutați din județul Roman un număr de 25 de recruți au fost repartizați Regimentul 7 Călărași și 8 recruți repartizați Comandamentului Flotilei.
Au fost repartizați din județele Roman și Vaslui în unitățile subordonate Corpului 4 Armată cartiruite în garnizoana Roman un număr de recruți după cum urmează:
Regimentul 4 Artilerie – 69 recruți dintre care 10 cu știință de carte, 14 fără știință și 45 absenți.
Regimentul 8 Artilerie – 65 recruți dintre care 15 cu știință de carte, 27 fără știință de carte, 3 auxiliari și 30 absenți.
Compania 4 Sanitară – 14 recruți dintre care 2 cu știință de carte, 1 fără știință de carte, 1 auxiliari și 10 absenți.
Escadronul 4 Tren – 20 recruți dintre care 1 cu știință de carte, 3 fără știință de carte, 1 auxiliari și 15 absenți.
Depozitul de recrutare pentru clasa anului 1898 l-a constituit cazarma Regimentului 14 Dorobanți.
În baza Înaltului Decret nr. 499 ,,relativ la numirea oficerilor recrutori, membri ai comisiilor de revisie pentru formarea contingentului 1901”, pentru județul Roman a fost numit ofițer recrutor locotenent-colonelul Pandelescu Anton din Regimentul 8 Dragoș No. 29. Medic recrutor a fost numit medicul de divizie Fragulea Niculae de la Divizia 7 Infanterie. Pentru încadrarea efectivelor escadronului cu schimbul din Regimentul 7 Călărași au fost repartizați un număr de 36 recruți din județul Roman.
Conform Înaltului Decret nr. 19494 din 12 februarie 1903 a fost numit ofițer recrutor în garnizoana Roman pentru formarea contingentului anului 1904, colonelul Popescu Grigore, comandant al Regimentului 8 Călărași. În baza aceluiași Înalt Decret Regal colonelul Boerescu Iulius, comandantul Regimentului 8 Artilerie a fost numit ofițer recrutor pentru județul Botoșani, în timp ce colonelul Iliescu Constantin, comandantul Regimentului 4 Artilerie a fost numit ofițer recrutor pentru județul Iași.
Prin Înalt Decret nr. 754, la propunerea ministrului de război, colonelul Boerescu Iulius a fost înlocuit din funcția de ofițer recrutor pentru județul Botoșani, de locotenent-colonelul Dimitriu Vasile din Regimentul Suceava nr.16. De asemenea, prin Înaltul Decret nr.729 maiorul Stoenescu Sterie din Regimentul 7 Călărași a fost numit ofițer recrutor pentru județul Roman, pe timul absenței colonelului Popescu Grigore, comandantul al Regimentului 8 Călărași.
Dintre tinerii recrutați din județul Roman un număr de 24 erau destinați a completa efectivele cavaleriei cu schimbul, fiind repartizați Regimentului 7 Călărași. Pentru anul 1906 a fost numit ofițer recrutor pentru garnizoana Roman, maiorul Iosif Marin din Regimentul 6 Artilerie. Medic recrutor pe lângă consiliul de revizie pentru formarea contingentului anului 1906 pentru județul Roman, a fost numit medicul căpitan Eliad A. Petre de la Regimentul Mircea no. 32. Pentru județul Botoșani, a fost numit ofițer recrutor colonelul Mustață Alexandru, comandantul Regimentului 8 Călărași în timp ce pentru județul Iași, a fost numit colonelul Iliescu Constantin, comandantul Regimentului 4 Artilerie.
Dintre tinerii recrutați din județul Roman un număr de 26 erau destinați a completa efectivele cavaleriei cu schimbul, fiind repartizați Regimentului 7 Călărași. În ,,Monitorul Oastei” nr. 31 – Partea Regulamentară din 15 septembrie 1908 sunt precizate localitățile arondate Biroului de recrutare și mobilizare Roman:
Județul Roman: Tupilați, Hălăucești, Văleni, Răchiteni, Săbăoani, Mircești, Gherăiești, Botești, Heleșteni, Cuza-Vodă, Miclăușeni, Strunga, Doljești, Tămășeni, Dulcești, Carol I, Elisabeta Doamna, Brănișteni, Secuieni, Simionești, Roman, Băcești, Bozieni, Cotu-Vameș, Trifești, Bâra, Sagna, Dagâța, Averești, Stănița, Gâdinți, Pâncești, Porcești, Onișcani, Cârligi, Negri, Bahna, Galbeni, Giurgeni, Butnărești, Spiridonești, Brătianu, Chilii, Bălușești, Roșiori, Dămienești și Oniceni;
Județul Vaslui: Rafailă, Cursești, Cosești, Oșești, Gârceni, Pungești, Dumești, Borești, Negrești, Tansa, Țibănești, Todirești și Drăgușeni;
Județul Iași: Rumea, Sinești, Brăești, Târgu-Frumos, Băiceni, Belcești, Popești și Lungani;
Județul Suceava: Ruginoasa și Vascani.
Districtului Roman îi erau repartizați pentru recrutare în cadrul Regimentului 8 Călărași pentru anul 1912 un număr de 50 de tineri recruți. Comisar al guvernului în Circuscripția IX Fălticeni, care cuprindea județele, Suceava Neamț și Roman pentru lichidarea bonurilor de rechiziție pentru anul 1913 a fost numit Alexandru Cantacuzino-Pașcanu, mare proprietar din zona Romanului. Medic în consiliul de recrutare pentru anul 1915 în orașul Roman este numit medicul căpitan Cernat Nicolae de la Spitalul militar ,,Regina Elisabeta” din București. Prin Decizia ministerial nr. 559 din 10 noiembrie 1914 se numește ca medic în consiliu de recrutare pentru formarea claselor 1916-1917 în garnizoana Roman, căpitanul Becescu I. Nicolae din Regimentul 15 Dorobanți Războieni.
În baza Înaltului Decret nr. 26 din 8 Ianuarie 1914, plutonierul reangajat de rezervă Mihu N. Gheorghe, dela Cercul de recrutare și batalionul de rezervă Roman, a fost înaintat la data de 31 decembrie 1913, la gradul de sublocotenent în rezervă și repartizat la Regimentul 6 Tecuciu nr. 24. Cercul de recrutare Roman avea obligația de a recruta în anul 1915 un număr de 100 tineri destinați pentru trupa cu schimbul călare 43 pentru grăniceri, 50 pentru jandarmi rurali și 19 pentru marina militară. În preajma intrării României în Primul Război Mondial, datorită numărului foarte mare de recruți, timpul de așteptare la Centrul de Recrutare Roman pentru luarea în evidență și repartiția la unități se întindea pe parcursul a câteva zile. Veteranul de război Ion Ghivirigă din Miclăușeni, fostul județ Roman, consemnează în jurnal:
[…] La Cercul de recrutare am stat o săptămână, până ce delegații, adunau câte o grupă care erau repartizați și apoi îi duceau la tren, la destinație. Mi-a venit și mie rândul, mi-a dat ordinul și am plecat la gară singur. Am călătorit până la București, sub o căruță într-un vagon descoperit și ploua, în vagoane nu mai era loc.
Conform Ordinului circular nr. 36 din 23 februarie 1917, în luna aprilie 1917, urma să înceapă cursurile noilor școli militare de ofițeri de rezervă, la care erau admiși pentru înscriere și absolvenții Școalei Medii de Agricultură din Roman.
Ordinea de bătaie pe anul 1920-1921, a Cercului de Recrutare Roman era următoarea: 1 comandant cu gradul de maior sau locotenent-colonel și 1 comandant adjunct. Biroul recrutare era compus din: șef birou recrutare, 2 ajutori șef birou recrutare, 1 subofițer de administrație, 4 plutonieri majori, 1 plutonier de administrație-arhivar, 4 subofițeri cu rechizițiile, 6 secretari, 8 ajutori. Biroul rechiziții-statistică era compus din: 1 șef de birou cu gradul de maior, ajutor un ofițer cu gradul de locotenent, 1 subofițer de administrație, 2 sergenți secretari, 3 caporali secretari. Serviciile Cercului de recrutare ,,Roman” erau încadrate cu următorul personal: 2 caporali bicicliști curieri, 1 caporal și un soldat telefonist, 1 caporal cu aprovizionarea, 1 caporal responsabil cu cazarmarea, 1 caporal sanitar, 2 soldați corniști, 1 soldat bucătar, 4 soldați destinați pentru ordine și curățenie în birouri, 6 soldați conductor, 10 soldați ordonanțe ofițerești, 3 soldați îngrijitori cai. Totalul general în oameni și cai al Cercului de recrutare Roman era de 7 ofițeri, 12 subofițer i(reangajați) 52 soldați în termen, 6 cai ofițerești și 8 cai trupă.
Conform ,,Anuarului Armatei Române” pe anul 1923, Cercul de Recrutare ,,Roman” era subordonat Comandamentului 4 Teritorial Iași. În anul 1923 de pe raza județului Roman era planificat a se recruta un număr de 95 tineri pentru grăniceri, 130 pentru jandarmi, 50 pentru trupe cu schimbul călare și 10 pentru marina militară. Conform Deciziei ministeriale nr. 211 din 2 martie 1921 a fost numit ca președinte al consiliului de recrutare pentru județul Roman, colonelul Gheorghiu Teodor, comandant al Cercului de Recrutare Roman. Medic recrutor a fost numit, în baza Deciziei ministeriale nr. 232 din 8 martie 1922 medicul căpitan Trandafirescu Gheorghe, de la Școala de Educație Fizică.
În anul 1924, de pe raza județului Roman era planificat a se recruta un număr de 230 tineri pentru grăniceri, 280 pentru jandarmi, 120 pentru trupe cu schimbul călare și 5 pentru marina militară. Prin Decizia ministerială nr. 164 din 20 februarie 1925, președinte al comisiei de recrutare pentru județul Roman a fost numit colonelul Gheorghiu Teodor, comandant al Cercului de Recrutare ,,Roman”. În anul 1926 de pe raza județului Roman era planificat a se recruta un număr de 200 tineri pentru grăniceri, 300 pentru jandarmi, 150 pentru trupe cu schimbul călare și 150 pentru vânători de munte. Prin Decizia ministerială nr. 305 din 4 aprilie 1930 s-a numit președinte al consiliului de recrutare al județului Roman locotenent-colonelul Urbeanu Traian, comandantul Cercului de Recrutare ,,Roman”. Colonelul Georman Mihai, a fost numit conform Deciziei ministeriale nr. 586 din 16 iunie 1930 președinte al consiilor de recrutare pentru județele: Roman, Fălticeni, Botoșani și Dorohoi, aflate în zona de responsabilitate a Corpului 4 Armată.
În ,,Monitorul Oastei” pe anul 1931 s-a stipulat faptul că ,,administratorul locotenent Măinescu Constantin se numește contabil în bani și materii la Cercul de recrutare Roman pe ziua de 15 Octombrie 1930, în locul căpitanului Cojiță Petrina, desărcinat pe aceeași dată”. Prin decizia ministerială nr. 804 din 3 iunie 1931 președinte al comisiliului de recrutare pentru operațiunile de recrutare ale clasei 1932 în județul Roman a fost numit colonelul Urbeanu Traian. Pentru operațiunile de recrutare ale clasei 1937 a fost numit ofițer recrutor colonelul Urbeanu Traian și înlocuitor colonel Placa Matei . Pentru anul 1937, pentru operațiunile de recrutare din județul Roman, a fost numit colonel Urbeanu Traian și înlocuitor colonel Ghineraru Nicolae.
În anul 1941, locotenent-colonelul Radu I. Grigore și locotenentul colonel Antoni A. Gherasim încadrați la Cercul de Recrutare ,,Roman” au fost discutați de consiliul superior al Armatei și propuși pentru avansare.
În anul 1942, în plină campanile militară a armatei române pe frontul de est, sunt publicate la Tipografia Marelui Stat Major Instrucțiuni provizorii nr. 87000 din 10 iunie 1942 relative la atribuțiunile Cercurilor de Recrutare. La articolul 3 din Instrucțiuni se prevedea:
Cercurile de recrutare sunt ajutate la executarea controlului oamenilor de la vatră și rechizițiilor, de șefii de garnizoană cari funcționează în fiecare comună rurală, iar în comunele urbane de șefii de circumscripții polițienești și șefii de subcentre militare, potrivit Instrucțiunilor Marelui Stat Major.
În conformitate cu prevederile Instrucțiunilor, Cercul de recrutare ,,Roman” avea următoarea organizare la pace și război:
Comandant;
Biroul 1 Recrutare, Urmăriri, Pensii;
Biroul 2 Organizare, Mobilizare, Control Vatră, Evrei;
Biroul 3 Mobilizarea Teritoriului, Evacuări, Apărarea Pasivă, P.P., M.T.R., spitalizări, mână de lucru;
Biroul 4 Materiale, Rechiziții;
Biroul Adjutanturei și Registraturei;
Servicii: Serviciul Caseriei;
Serviciul Îmbrăcămintei;
Serviciul Armăturei, Aprovizionării, Cazarmare;
Plutonul trupei;
Șefii de garnizoane după numărul comunelor rurale.
Cercul de recrutare ,,Roman” a revenit din localitatea Vișina Veche din județul Dolj în garnizoana Roman la miljocul anului 1945. Prin Decizia Ministerială nr. 142 din 13 septembrie 1945, s-a stabilit subcomisia pentru executarea lucrărilor pregătitoare pentru efectuarea rechizițiilor de autovehicule în conformitate cu prevederile articolelor 7 și 12 din Convenția de Armistițiu încheiată cu Uniunea Sovietică.
Componența comisiei pentru județul Roman era următoarea:
Președinte: Ionescu Nicolae, delegatul Prefecturii
Membri: Catinschi Ion, delegatul Tribunalului
Slt. Timofte Iulian, delegatul Centrului Teritorial
Abrenovici Marcu, delegatul Poliției
Grosu Constantin, delegatul Administrației Financiare.
În garnizoana Roman au funcționat și alte structuri militare: Centrul de exploatare teritorial(la Băcești), Cercul teritorial, și Comenduirea garnizoanei, structuri militare ce au constituite fonduri de arhivă, în cadrul Arhivelor Militare Române.
Cojocariu Alecu, născut în anul 1892 la Dagâța, județul Roman a participat în calitate de combatant la Războiul pentru Întregirea României și cel de-Al Doilea Război Mondial. A fosr rănit în luptele purtate de Armata română în septembrie 1916, la Turtucaia și a fost decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară” clasa I. În anul 1942, a fost lăsat la vatră și a mobilizat de către Cercul de recrutare ,,Roman”, pentru lucru, în satul Pâncești, județul Roman. ( conform Ordin de Mobilizare pentru lucru nr. 393/23. I.1942).
COMPANIA 4 SUBZISTENȚĂ. MANUTANȚA GARNIZOANEI ROMAN
Compania 4 Subzistență a luat ființă odată cu înființarea Depozitului regional al Corpului 4 Armată, în anul 1891. În anul 1893, a fost înființată Compania 4 Administrație pentru confecționarea efectelor trupelor Corpului 4 Armată. În garnizoana Roman au funcționat croitoriile Zeilic și Grunberg, specializate în confecționarea uniformelor militare. Amplasate în apropierea Bisericii ,,Precista Mare”, cele două croitorii asigurau integral necesarul de confecții militare pentru efectivele care încadrau unitățile din garnizoana Roman, și parțial pentru structurile din Corpul 4 Armată. În anul 1896, s-a adoptat Regulamentul asupra organisărei și funcționărei manutanțelor militare care prevedea la articolul 1: ,,Manutanțele sunt stabilimente militare în cari se esecută serviciul de fabricație a pâinei și pesmeților destinați hranei trupei[…]Manutanța Corpului 4 Armată funcționa în garnizoana Roman, și era dislocată în cazarma Regimentului 14 Dorobanți. Această structură militară era parte a Depozitului regional al Corpului 4 Armată și avea misiunea de a depozita, transforma și conserva rezervele de produse agroalimentare necesare la mobilizare, război sau asediu.
Produsele principale agroalimentare care erau manipulate în manutanța garnizoanei Roman erau următoarele:
Pâinea, pesmetul, pâinea de război, etc.
Zahărul;
Cafeaua;
Orezul și legumele seci;
Conserve alimentare de carne, pastramă, cârnați, brânză, etc.;
Lichide: vin, rachiu, oțet etc.
La articolul 8 din Regulamentul asupra organisărei și funcționărei manutanțelor militare se stipula faptul că până la înzestrarea manutanțelor de garnizoană cu instalații complete, acestea au misiunea de a fabrica numai pâinea destinată trupelor din garnizoană, precum și conservarea și manipularea produselor aprovizionate. La articolul 120 din Regulament se prevedea ca pâinea fabricată în manutanță să aibă greutatea de 1130 grame, cântărită la 2 ore, după scoaterea din cuptor, cu o toleranță de 20 grame în plus sau minus. Forma pâinii era rotundă, iar în situația în care se organizau marșuri, manevre militare sau în timp de război era fabricată în formă de coltuc. Manutanța era condusă de un director, care avea în subordine un subdirector, șefi de ateliere, personal militar și civil și trupă.
Prin Decizia ministerială nr. 19 din 28 martie 1898, s-a stabilit tariful după care manutanțele militare vor vinde pâinea în perioada1 aprilie – 1 octombrie 1898. Pentru garnizoana Roman a fost stabilit un tarif de 19 lei pentru rația de 1130 grame pâine.
În anul 1900, Compania IV Subzistență era constituită din 5 secțiuni dislocate în următoarele garnizoane:
Secțiunea 1 la Iași, pentru pâine și pesmeți;
Secțiunea 2 la Iași, pentru lemne și furaje;
Secțiunea 3 la Botoșani, pentru pâine, pesmeți, furaje și lemne;
Secțiunea 4 la Botoșani, pentru pâine și pesmeți;
Secțiunea 5 la Roman, pentru lemne și furaje.
Ordinea de bătaie a Companiei IV Subzistență era următoarea: 1 administrator clasa I-comandant, 3 administratori clasa a II-a, 3 administratori clasa a III-a, 6 subofiței de administrație clasa a II-a, 1 sergent-major, 5 sergenți, 8 caporali și 110 soldați. În anul 1907, Secțiunea 4 din Compania 4 Subzistență se afla dislocată în garnizoana Roman și comandată de administrator Rozescu Ion. În ordinea de bătaie a subunității mai erau încadrați 5(cinci) subofițeri de administrație clasa a II-a:
1. Popovici Ioan;
2. Cristea Gheorghe;
3. Stancov Manole;
4. Sălceanu Constantin;
5. Ionescu D. Gheorghe.
În baza Înaltului Decret nr. 1165/1914 administratorul-sublocotenent Rang Constantin s-a mutat de la Regimentul 14 Dorobanți la Compania 4 Subzistență. În anul 1916, sub egida Direcțiunii Subsistențelor s-a publicat la Imprimeria Statului ,,Instrucțiuni ministeriale asupra fabricațiunii pâinii și găleților precum și asupra întrebuințării și funcționării cuptoarelor actuale în serviciul armatei”. La articol 2 din aceste Instrucțiuni sunt prevăzute cantitățile de materiale necesare pentru coacerea unei rații de pâine, în timp ce la articolul 3 se părecizează faptul că forma pâinii ,,este cea rotundă pentru timpul de pace și coltuce (rotunde fără a fi lipite și bine coapte) pentru marșuri, sau care e destinată a fi transportată”.
La 18 noiembrie 1916, din ordinul Marelui Stat Major a început evacuarea Atelierul Central de Echipamemt din București. Echipamentul a fost îmbarcat în 4 trenuri de marfă și a fost transportat în diferite depozite și mici ateliere din garnizoanele din zona Iași-Bârlad-Bacău și Roman.
În perioada 1 aprilie 1916-31 martie 1920, funcția de contabil în materii al Manutanței Roman a fost ocupată de următorii ofițeri de administrație:
Administrator locotenent Haler Ioan (1 aprilie 1916-31 martie 1917);
Administrator locotenent Cristea Nicolae (1 aprilie 1917-8 martie 1918);
Administrator sublocotenent Popescu Stoica (9 martie 1918-30 aprilie 1919);
Administrator sublocotenent Mocanu Constantin (1 mai 1919-25 octombrie 1919);
Administrator locotenent Anastasia Nicolae (26 octombrie 1919-31 martie 1920).
În timpul Războiului pentru Întregirea României funcția de administrator al ,,parcului de vite” din Roman a fost îndeplinită de administratorul-locotenent de rezervă Ionescu C. Constantin.
Între 7 iunie 1920 și 31 decembrie 1927, funcția de contabil în materii la Manutanța garnizoanei Roman a fost îndeplinită de sublocotenentul Gavriloaia Grigore. După această dată, funcția de contabil în bani și de materii a fost ocupată de administrator căpitan Taciuc Ion.
Manutanța garnizoanei Roman era subordonată Batalionullui 4 Administrativ Iași și avea în anul 1920, următoarea organizare: 1 administrator cu gradul de locotenent-șeful manutanței, un administrator contabil cu gradul de sublocotenent sau locotenent, 2 subofițeri de administrație, un sergent meseriaș, 2 sergenți și 4 caporali. Manutanța garnizoanei Roman era încadrată în anul 1923 în trupele și serviciile neîndivizionate ale Corpului 4 Armată.
În anul 1920, Depozitul de lemne și furaje Roman avea următoarea ordine de bătaie: șef de deposit cu gradul de locotenent sau sublocotenent, 1 subofițer de administrație, 1 ordonanță, 1 bucătar, 1 cizmar și 5 soldați. Prin Decizia Ministerială nr. 1259 din 10 decembrie 1936, Manutanța Roman, era clasificată de categoria 1-a iar ,,atribuțiunile de direcțiune și supraveghere sunt exercitate de un administrator maior ca șef”. În cadrul Serviciului intendență al Diviziei 7 Infanterie în cel de-Al Doilea Război Mondial a activat și sergentul Vasile Vulpe, născut în 1907 în Gâdinți, județul Roman. De asemenea, în cadrul Manutanței Roman în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost încadrat și soldatul Burcă C. Ioan, din satul Misihănești, comuna Ciuturești, județul Roman.
Intendentul-major Pârvulescu Constantin, din serviciul intendenței Diviziei 7 Infanterie în Războiul pentru Întregirea României, a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României”cu spade în grad de Ofițer ,,pentru zelul și devotamentul deosebit cu care a exploatat zonele repartizate diviziei VII, asigurând hrana trupelor și cailorîn timpul luptelor din 1917”.
Conform Listei de pierderi nr. 270 din 24 mai 1917, Compania 4 Subzistență a înregistrat următoarele pierderi:
Soldat Horobovanu Gheorghe.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Compania 4 Subzistență a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați: Brânză Ion, Simion I. Maricel, Crețu Dumitru, Popescu Constantin, Anton Vasile, Ciolodei Vasile, Buzilă Nicolae, Bujor Petrea, Popa Gheorghe.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Manutanța Roman a înregistrat următoarele pierderi:
Soldat Gheorghiță Giurgi.
Conform Listelor de pierderi publicate în ,,Monitorul Oastei” în anul 1917, Manutanța Roman a înregistrat următoarele pierderi:
Soldați: Poterașu Dumitru, Florea Gheorghe, Marcu Vasile.
ASISTENȚA RELIGIOASĂ ÎN GARNIZOANA ROMAN.
BISERICA MILITARĂ
Desfășurarea războiului ruso-turc dintre 1806-1812 și mișcarea eteristă din anul 1821 au avut repercusiuni asupra vieții bisericești din orașul Roman. Boierii din partida filorusă au încercat în anul 1806 să înlăture din scaunul episcopal pe episcopul Gherasim al Romanului și pe episcopul Meletie al Hușilor. În cele din urmă, în luna iunie 1807 a fost redactat un act semnat de mai mulți boieri în sprijinul episcopului Gherasim, în care se consemna printre altele: […] Episcopul Gherasim al Romanului s-a purtat ca un bărbat înțelept și râvnitor, păstor fiind întru toate următor spre cinstea și folosul patriei[…]
Mișcarea eteristă din anul 1821 condusă de Alexandru Ipsilanti a fost dezavuată de patriarhul Grigorie al Constantinopolului printr-o carte de blestem. Această carte a fost trimisă și episcopului Gherasim al Romanului, care la rândul lui a poruncit preoților ,,să cetească în auz pe la bisericile toate de obște această carte”, cu scopul de a împiedica poporul să se alăture mișcării eteriste. În cele din urmă, datorită tulburărilor provocate de confruntările dintre eteriști și turci, episcopul Gherasim a părăsit scaunul episcopal și a plecat la Fălticeni și ulterior în Bucovina.
În timpul Războiului de Independență, episcopul Melchisedec Ștefănescu a relevat slaba înzestrare a armatei române și a îndemnat pe credincioșii din eparhiile Dunării de Jos, Hușilor și Romanului ,,să subscrie pentru ajutorarea ostașilor de pe câmpul de luptă de la Plevna, Grivița și Smârdan”.
Prin Înaltul decret No. 311 din 15 februarie 1878, ,,s-a acordat dreptul de a purta medalia ,,Virtutea Militară”, oficerilor și gradelor inferioare ce urmează, pentru fapte meritorii de curagiu și devotament săvârșite cu ocasiunea diferitelor lupte ce s-au succedat:
Preot Ursu Gavrilă, din regimentul 4 artilerie”.
În Războiul de Independență a României au participat și au plătit un important tribut de sânge un număr important de ostași din satele de confesiune catolică din jurul Romanului. Documentele istorice consemnează faptul că au căzut în lupte 153 de ostași români catolici din Moldova, dintre cate 72 din localitățile județului Bacău, înrolați în batalionul subordonat Regimentului 14 Dorobanți și în escadronul subordonat Regimentului 8 Călărași.
În anul 1884, serviciul religios în cadrul Corpului 4 Armată era compus din preot Grigoriu Ilie, confesor al Spitalului militar din Iași și econom Ursu Gavrilă, confesor în garnizoana Iași. În urma Deciziei ministeriale nr. 70 din 22 mai 1893, preotul Mavrodin Ion a fost numit confesor în garnizoana Roman. În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, confesor al Diviziei 7 Infanterie Roman a fost numit preotul Melchisedec Mârza.
La data de 18 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în unanimitate ca Protopop al preoților de armată în caz de război, pe iconomul Constantin Nazarie, profesor la Facultatea de Teologie, fost director al Seminarului ,,Sfântul Georghe” din Roman. Prin Ordinul nr. 3451 din octombrie 1915 al Marelui Stat Major au fost stipulate ,,Instrucțiunile asupra atribuțiilor preoților la armată”. În cuprinsul acestui ordin se arăta printre altele:
[…]Nicăieri preotul nu e mai la locul lui decât în momentele de mare emoție și de fiori prin care trece tot neamul în zilele de mobilizare, preludiul zilelor de mari sacrificii.
Aceste Instrucțiuni tipărite prin grija Marelui Stat Major, au fost puțin cunoscute în armată de către comandanții de unități și mari unități. Acest lucrru s-a datorat faptului că în avalanșa de evenimente, sosiseră mult prea târziu, chestiunile strict militare având prioritate. Acuratețea cu care au fost alcătuite respectivele Instrucțiuni l-au îndreptățit pe protopopul Constantin Nazarie să afirme: […] în timpul războiului, cu toată varietatea de situații, n-am ieșit o singură dată din litera și spiritul lor, și n-am avut vreun caz care să nu fie prevăzut în ele”. Protopopul Constantin Nazarie, în același timp cu elaborarea Instrucțiunilor amintite, a emis și zece cuvântări într-o lucrare intitulată Cuvântări pentru soldați și rugăciuni pentru Rege, oaste și popor în vreme de război, menită,,a da preoților un model de felul cum trebuie să vorbească trupei în diferite ocaziuni și situații de război”.
În zilele de 20-21 iunie 1916, a avut loc în prezența Mitropolitului Primat, Conon Arămescu Donici, o convocare cu tematică religioasă la care au participat toți preoții mobilizați din Eparhia Mitropoliei Ungro-Vlahiei. În plină campanile militară a Războiului pentru Întregirea României, la data de 21 februarie 1917, Mitropolitul Moldovei și Sucevei a acordat o dispensă de post pe perioada războiului, datorată în principal începutului epidemiilor și a lipsei de hrană. În perioada 15 iunie 1917-1 mai 1918, un număr de 147 de preoți mobilizați au foat înaintați la gradul de căpitan asimilat, drept recunoștiință a meritelor lor deosebite în activitatea pastorală.
În Instrucțiunile asupra atribuțiilor preoților la armată se mai preciza printre altele faptul că preotul aflat în campanie trebuia să poarte mereu asupra sa micul echipament de îndeplinire a serviciului religios, format dintr-o geantă din piele compartimentată, prevăzută cu tapițerie interioară protectoare, în care se găseau: Epitrahilul, cutiuța de metal cu Sfânta Împărtășanie, Crucea, Agheasmatarul și Panahida sau Molitvelnicul, două procovețe mici, lingurița, o sticlă de vin, o farfurioară metalică, o sticluță de spirt și chibrituri pentru dezinfectarea linguriței, pachetul individual de pansament și carnetul de notare a datelor individuale relative la decese.
Capela de campanie consta dintr-o ladă din lemn în care se păstrau toate accesoriile necesare slujirii Liturghiei, respectiv: stihar, felon, epitrahil, brâu, mânecuțe, antimis, potir, disc, steluță, copie, linguriță, trei procovețe, disc de anafură, lingură, cărți liturgice, Evanghelie, Liturghier, Apostol, Octoihul Mic, Carte de Te-Deum-uri, lumânări, tămâie, mănunchi de busuioc pentru stropire, castron metalic de aghiazmă, rechizite diverse ca elemente auxiliare ale serviciului liturgic. Această ladă, din punct de vedere practic, s-a dovedit a fi deosebit de utilă în condițiile date, fiindcă, în foarte multe cazuri, serviciile religioase aveau loc în aer liber sau într-un cort special pus la dispoziție de unitate cu rol de capelă, fără a exista însă, similar unei biserici obișnuite, amenajări accesorii serviciului divin, ca strană, tâmplă sau catapeteasmă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Decretul-lege al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publicat în ,,Monitorul Oficial” nr.72 din 17 iunie 1919 ,,se înființează pe ziua de 1 Septembrie 1919, câte un seminar în orașele Curtea-de-Argeș, Roman și Huși”. Seminarul teologic Sfântu Gheorghe din Roman înființat în anul 1858, și desființat în anul 1901, a fost reînființat la data de 17 iunie 1919 la intervenția episcopului Teodosie Athanasiu. Un sprijin foarte important pentru asistența sanitară a venit și din partea Episcopiei Roman, care prin vocea episcopului Teodosie, solicita Protoeriei ca în fiecare biserică din județul Roman să se colecteze bani pentru Crucea Roșie ,,îndemnând pe credincioși de a da fiecare ceia ce va putea și-l va lăsa inima în ajutorul răniților și a familiilor celor morți pentru patrie”.
Într-o scrisoare pastorală din data de 15 august 1916, ziua intrării României în Primul Război Mondial, semnată de Episcopul Romanului Teodosie Atanasiu se arată printre altele:
Acum, cînd armatele române pornesc pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și înfăptuirea idealului nostru național, gândul nostru al tuturor trebuie să fie îndreptat către Cel Atotputernic[…]
În conținutul pastoralei se mai stipulează faptul ca toți preoții Eparhiei Romanului vor înălța rugăciuni ,,pentru biruința ostașilor noștri. Ar fi o trădare și o adâncă jignire, adusă trecutului Bisericii noastre naționale, dacă preoțimea nu-și va face datoria acum, și mai ale acum, când, e vremea faptelor[…] Episcopul Teodosie Athanasiu al Romanului îi îndemna pe slujitorii bisericești din eparhia sa:
Dați ajutorul vostru familiilor ostașilor și în rugăciunea voastră răgați-vă lui Dumnezeu ca să ocrotească țara și viteaza ei armată ! Să faceți rugăciuni în Biserică pentru izbânda de luptă, iar pentru cei rămași în urma lor să aveți toată solitudinea cuvenită în asemenea timpuri grele. Bunul Dumnezeu să protejeze neamul nostru românesc!
Din eparhia Romanului au participat la Războiul pentru Întregirea României un număr de 14 preoți, dintre care 6 de la bisericile din orașul Roman iar 8 de la bisericile din localitățile limitrofe. Printre preoții militari care au asigurat asistență religioasă în mari unități și unități ale armatei române amintim pe Gheorghe Marcu, din Cașin-Bacău (Regimentul 14 Infanterie), Gheorghe Popovici, din Trifești (Regimentul 3 Dâmbovița), Tănăsescu Dobrotă, din Roman (Spitalul nr. 4 contagioși), Gheorghe Ionescu, din Roșiori (Regimentul 16 Infanterie), Ilie Gavrilescu (la Ambulanța Diviziei 7), Gheorghe Nițu, din Roman (Brigada 7 Artilerie), Petru Popa ( Regimentul 54 Infanterie). În anul 1918, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, în baza ordinului circular nr. 277 a solicitat tuturor preoților să întocmescă memorii din care să reiasă activitatea lor bisericescă desfășurată în timpul Războiului pentru Întregirea României. Demn de remarcat, este faptul că în Protopopiatul Roman s-au întocmit peste șaizeci de memorii, care se constituie într-un valoros material documentar. Astfel, în raportul întocmit de preotul Petru Popa din Dagâța, se consemnează:
Încă din 1915, mi s-a făcut cunoscut de Onor Protoierie și de comandantul Regimentului 54 Infanterie că sunt numit duhovnic al acestui regiment pe timpul mobilizării. Ca bun român, mă hrănisem încă din copilărie cu speranțele împlinirii idealului național, totuși, acum când întreg neamul românesc era chemat la înfăptuirea acestui ideal, la această acțiune demnă de virtutea neamului românesc, un simțământ de mândrie ascunsă s-a ivit în mine.
Episcopul Teodosie, alături de mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei s-a implicat activ în efortul de război, inspectând spitalele și aducând alinare răniților. În octombrie 1919, Episcopul Teodosie Athanasiu a intervenit pentru înființarea unei grădinițe de copii în orașul Roman, într-un imobil, aflat în proprietatea sa. Înaltul ierharh a făcut apel la preoții săi, să doneze salariul pe o zi pentru hrana familiilor celor mobilizați din Transilvania. De asemenea, a dispus ca în fiecare biserică din Eparhia sa să fie instalată o cutie pentru ,,Crucea Roșie”, unde se vor face colecte pentru răniți și familiile celor căzuți pe front. Episcopia Romanului a organizat mai multe spitale provizorii pentru îngrijirea răniților de război la mănăstirile din zona ducerii acțiunilor militare: Mănăstirea Cașin, Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Măgura Ocnei precum și la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe”. Episcopul Teodosie Athanasiu a înființat la Roman în anii Primului Război Mondial și Asociația ,,Familia luptătorilor” cu un rol important în ajutorarea și sprijinirea familiilor ostașilor români care luptau pe frontul românesc. În momentul retragerii armatei, administrației și a populației civile în Moldova, toate mănăstirile au devenit adăposturi pentru numeroșii refugiați. La mănăstirea Neamț a funcționat Spitalul Militar Z.I. nr. 33, cu o capacitate de 800 de locuri. La Mănăstirea Bistrița a funcționat un spital militar rusesc, și unul românesc. Spitale militare provizorii au mai funcționat și la mănăstirile Secu, Râșca, Cetățuia, Agafton.
La Mănăstirea Giurgeni, de lângă Roman s-au confecționat pansamente pentru răniți, iar preoții rămași acasă îi suplineau în școlile de la sate pe învățățătorii concentrați pe front. La Mănăstirea Văratic, Spitalul Militar Z.I. nr. 32, amenajat în august 1916 era condus de maiorul de rezervă doctor N. Penescu și avea o capacitate de 700 de locuri. Un număr de 15 maici de la Văratic au fost repartizate la spitalele militare permanente și provizorii înființate pe raza județelor Neamț, Roman și Iași.
Maicile de la Mănăstirea Văratic au activat ca surori de caritate, infirmiere, îngrijitoare în spitale militare permanente și provizorii, infirmerii improvizate sau direct pe front la toate campanile militare desfășurate de armata română. La Văratic au fost organizate cursuri de Crucea Roșie, în timp ce unele maici și surori au urmat între anii 1914-1916, cursurile Institutului de Caritate din București. După absolvirea cursurilor, acestea au fost repartizate la Spitalul militar provizoriu de la Mănăstirea Neamț, precum și la spitale militare permanente și provizorii din subordinea Companiei a IV-a Sanitară ,,Roman”. Elocvent în acest sens este că, după încheierea războiului, din cele 60 de maici de la Mănăstirea Vătatic care plecaseră pe front sau în diverse spitale s-au întors în mănăstire un număr de 38. Cinci dintre acestea muriseră, una era bolnavă, 9 rămăseseră în spitalele unde erau repartizate, iar despre 7 dintre acestea, nu se știa nimic La atelierele de țesătorie de la Mănăstirea Agapia se confecționau uniforme, bandaje și pansamente pentru armată și spitale. Tot în localul Mănăstirii Agapia, în timpul Războiului pentru Întregirea României, a funcționat un orfelinat care a adăpostit 400 de copii.
În Războiul pentru Întregirea României, în unitățile combatante din garnizoana Roman au fost înrolați numeroși ostași români de confesiune catolică. Într-un articol publicat în calendarul catolic pe anul 1919, apărut la Editura ,,Presa Bună” din Iași se arăta:
Și catolicii noștri au luat parte foarte activă la acest război. Am fi fericiți să dăm amănunte despre bravura lor în timpul războiului, dar n-a sosit timpul pentru acest lucru.Totuși strigăm din inimă: Slavă lor! Căci prin aceasta au dat o nouă dovadă de patriotism și au distrus orice bănuială că ei nu și-ar iubi Țara pe care o locuiesc încă dinaintea înființării Principatelor Române.Contribuind prin eroismul lor și prin jertfirea vieții la formarea României Mari…și-au câștigat dreptul pentru ai lor ca absolut în toate să fie puși pe picior egal cu toții ceilalți cetățeni ai țării.
Din satele și comunele Diocezei de Iași au participat la război peste 12.000 de combatanți de confesiune catolică, dintre care jumătate au căzut la datorie. La 9 iulie 1918, Ulderic Cipolloni, locțiitorul de episcop din Iași, a dispus să se celebreze în toate bisericile parohiale un requiem solemn pentru odihna sufletelor celor căzuți pentru apărarea țării. Înaltul prelat „a lăudat inițiativa unor părinți parohi din jud. Roman, care hotărâseră să ridice câte un monument în onoarea eroilor căzuți în răsboiu din satele respective”. De remarcat este faptul că încă din luna august 1918 s-au ridicat monumente la Adjudeni și Răchiteni (sfințite la 19 august 1918), Rotunda (sfințit la 7 octombrie 1918) și ulterior la Tămășeni și Butea.
În unitățile combatante din garnizoana Roman au fost înrolați în Războiul pentru Întregirea României numeroși ostași români de confesiune iudaică, care au dat un important tribut de sânge pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pe Monumentul dedicat eroilor de confesiune iudaică din Cimitirul evreiesc din Roman se află înscrise numele ostașilor care și-au dat viața pentru țară.
Extras din corespondența purtată de către personalul clerical din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie Roman în Războiul pentru Întregirea României:
Armata de Operatiuni
Divizia VII
Brigada a 7-a Artilerie (Serviciul Religios)
Regimentul 4 Artilerie
Nr.59 din 2 martie 1918
Preotul Gh. N. Nițu
Către
Șeful Serviciului Religios, Marele Cartier General,
Protoiereu C.Nazarie, profesor universitar
Pe lângă aceasta, respectuos va înaintez un exemplar din raportul d-lui lt.colonel
Petru Georgescu din Regimentul 4 Artilerie, pe baza căruia Marele Cartier General, cu ordinul nr. 36576 a admis avansarea subsemnatului la gradul de căpitan asimilat.
Întrucât acest raport sintetizează oarecum, întâi felul cum subsemnatul a înteleș vointa Prea Sfințitului Episcop Eparhiot de a mă trimite ca preot în campanie si al doilea exprima, cred, întrucâtva dorința din ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr. 230 din 5 noiembrie 1916: ,,Nevoiți-vă a satisface toate nevoile” – vă rog respectuos să binevoiti a dispune trimiterea acestui raport, în original sau copie, Prea Sfințitului meu Episcop
Eparhiot D.D. Theodosie al Romanului.
Preot Gh.N. Nițu
Nr.725 din 21 septembrie 1917
Grupul III
către
Regimentul 4 Artilerie
Am onoare a raporta că preotul Nițu Gh. de la mutarea Grupului III în regiment, a fost atasat pe lângă acest grup.
Cum de atunci și pâna în prezent, subsemnatul am fost zilnic în legături de serviciu cu acest preot, mă cred dator sa intervin ca sa binevoiți a-i face propunere de înaintare, întrucât merită cu prisosință.
Este un preot distins prin cultura, munca si devotamentul său.
Îl cunosc la serviciu chiar de la începutul campaniei si veșnic a fost în mijlocul trupei, povășuind pe toți la muncă.
Serviciile religioase oficiate de acest preot vor ramâne pentru grup adevărate pilde pentru devotamentul ce fiecare trebuie să-l aibă în cariera sa.
Foarte curajos. Au fost cazuri când a facut înmormântari în timpul acțiunilor. L-am văzut pe acest preot la Cașin stând în mijlocul proiectilelor inamice, încurajând personalul bateriei. A pus multă muncă pentru combaterea bolilor între locuitori si nu i-a scăpat nici o împrejurare pentru a da ajutor tuturor bolnavilor, intervenind fara preget pe lânga medici. Atent peste masura în ordinele ce primea, a stiut sa se achite fata de toti ofiterii de toate serviciile care cadeau în sarcina sa, subsemnatul aducându-i întotdeauna elogii.
Nu a căutat sa tragă nici un profit, nici chiar ca trai, preferând să stea în cort, lângă trupă, până când boala l-a doborât în ultimul grad.
În sfârșit, este un preot eminent sub toate raporturile.
Comandantul Grupului III,
Lt. colonel Georgescu
[Rezoluție:]
Nr. 2343 din 5 martie 1918
Preotul căpitan Ioan A. Partenie
Confesorul Regimentului 15 Infanterie Războieni
către
Marele Cartier General(Serviciul Religios)
Am onoare a vă raporta:
În orășelul Tisa Türed, pe malul Tisei, duminică 4 mai, în prezenta întregului regiment, a unui batalion de ardeleni, a artileriei si a comandantului Brigazii 13, am oficiat un parastas pentru cei 12 eroi, căzuți din regiment la ofensivă si un Tedeum de multumire pentru biruințele căpătate, idealul ajuns si ajungerea armatelor române la Tisa.
Subsemnatul, sufletește mă simt multumit si întărit, dar cele 56 zile ce le-am făcut ca prizonier la secuii și bolșevicii unguri, mi-au zdruncinat sănătatea. De la 23 februarie la 19 aprilie am suferit bătăi groaznice, foame, ger, amenințarea veșnică cu moartea și acum, fără sa am o boala definită, mă simt slab trupește. Sunt gol si dezbrăcat, căci am fost de toate prădat. Am nevoie de repaus si îngrijire mare trupească. Pentru aceasta rog sa binevoiți a mă demobiliza pe 1 iunie a.c. Rog să faceți din timp cunoscută demobilizarea mea Protoieriei si Revizoratului școlar din jud. Suceava spre a intra de la 1 iunie stil nou în drepturile mele de preot paroh si învățător titular.
Preot I.A.Partenie
A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f.189
Nr. 2 din 26 mai 1919
Preotul Gh. Ciosu, confesorul Regimentului 14 Infanterie
către
Prea Cucernicul Protoiereu al preoților de armată,
Marele Cartier General, Serviciul Religios
Potrivit ordinului Prea Cucerniciei Voastre, nr.540 din 28 februarie 1919 – privitor la activitatea desfășurata ca (!) confesor al Regimentului 14 Infanterie la care sunt mobilizat de la 1 decembrie 1918 – cu onoare vă supun la cunoștință următoarele:
Am căutat pe cât posibil de a fi în mijlocul soldaților întotdeauna, ridicându-le moralul atât prin cuvântările săptamânale cât si în altele ocazionale. Le-am arătat vremurile mari prin care trece neamul nostru și datoria noastră de a corespunde în totul, fiind cu toții la înălțimea acestor înalte timpuri. În toate cuvântarile am căutat sa le sădesc credința în Dumnezeu, îndemnându-i să se înarmeze cu răbdare creștinească, căci numai asa vom putea învinge – putând astfel să ne realizam idealul pentru care părinții și strămoșii noștri au îndurat atâtea suferințe, necruțând nici viața lor pentru realizarea visului nostru milenar ,,Unitatea tuturor Românilor într-un singur mănunchi” și tot pentru acest ideal eroii de la Mărăști-Oituz si Mărășești și-au vărsat cu drag sângele – murind cu zâmbetul pe buze – satisfăcuți că mor pentru mărirea neamului – aratându-le deci înalta lor chemare de a duce la bun sfârșit opera începută. Întotdeauna am urmărit, ca (!) cuvântarile rostite sa fie adecvate cu împrejurările în care ne aflam și totodată am ținut să ating toate chestiunile pe care Prea Cucernicia Voastră ni le-ați enumerat prin ordinul nr.20 din 7 noiembrie 1918. În cursul Sfântului și Marelui Post am mărturisit trupa; căutând pe cât mi-a fost posibil de a combate toate relele pe care le-am observat, insistând mult asupra urâtului obicei de a fura și a înjurăturilor. Am căutat de a le da sfaturi sănătoase, îndemnându-i a suferi cu plăcere și multumire greutățile războiului, arătându-le că bunul Dumnezeu pe noi ne-a destinat de a aduce la îndeplinire unirea neamului nostru. Am insistat mult asupra faptului de a nu da ascultare acelor șoapte diavolesti, pe care străinii caută să le strecoare în sufletele ostașilor noștri de a-și lăsa arma jos, arătându-le că acești dușmani urmăresc de a cuceri prin fel de fel de tentații aceea ce n-au putut cuceri cu arma. În privința serviciilor religioase am căutat după împrejurări să le oficiez,variind când Sfințirea Apei – Tedeum și oficierea Sf. Liturghii, când împrejurările au permis. Întrucât regimentul n-a fost la un loc, fiind împarțit câte un batalion în altă localitate – de aceea pe rând am fost la fiecare, unde le oficiam un serviciu religios si vorbindu-le aceeași cuvântare la fiecare batalion.
[…]În trăsături generale v-am expus felul cum mi-am desfășurat activitatea pastoral de la 1 decembrie 1918 și până la 22 mai 1919, data plecării Regimentului din
Transilvania, enumerând totodată și subiectele cuvântărilor rostite, pe care le-am crezut mai potrivite pentru împrejurarile în care ne-am aflat.
În privința rezultatului acestor cuvântări, pot spune într-un cuvânt că au avut o mare înrâurire asupra trupei – deoarece moralul trupei până în prezent e cât se poate de ridicat – apoi și din convorbirile avute cu ei și, cu deosebire, de la Taina Mărturisirii am constatat cu mulțumire că au ținut seama de cele vorbite și totodată acum pricep bine marile vremuri prin care trecem.
Preot Gh.Ciosu,
Regimentul 14 Infanterie
M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.95-96
iunie 1919
Memoriu asupra activității mele ca preot militar în războiul nostru
pentru întregirea neamului
Am fost mobilizat pe ziua de 15 august 1916, cu gradul de preot locotenent, la Spitalul de Contagioși Nr.3.
Aici am căutat, ca prin orice mijloc și pe orice cale am crezut mai nimerit, să-mi aduc la îndeplinirea greaua si marea sarcina ce mi s-a încredințat, făcând serviciul religios și îngrijind și de bolnavii de tifos exantematic. În această nobilă misiune, m-am ajutat cu succes de sanitarii pe care singur i-am format în vederile mele prin sfaturi, istorioare și predici ținute aproape în fiecare zi.
Cu acest spital am urmat trupele în luptele din Transilvania mai întâi, când s-a primit ordin ca spitalul sa meargă la Predeal din cauză că Brașovul, unde erau stabiliți, se evacua, mi s-au încredințat mie personal 3 furgoane cu material sanitar pe care l-am dus în perfecta stare.
[…]La evacuarea Brăilei, mi s-a dat direcția Balintești-Covurlui, de unde am fost trimis la Roman unde tifosul exantematic făcea ravagii. Astfel că sub a mea supraveghere am mers pâna la Roman, încredințându-mi coloana spitalului, unde am ajuns la 1 ianuarie1917, pe un timp geros, cu zăpadă. Peripețiile prin care am trecut sunt prea dureroase și nu se pot descrie, având în vedere acel timp geros cu zăpadă, noroi și fără cantonamente de cele mai multe ori. Din această cauză și astăzi sufăr de reumatismul ce l-am căpătat cu acea ocazie. La început, la Roman, mortalitatea era foarte mare; din 100 bolnavi mureau 50. Gratie măsurilor luate în grabă si muncii depuse din zi si pâna în noapte a reușit să scadă mortalitatea mai întâi la 20 și în ultimul timp la 5.
Cu această ocazie cade bolnav administratorul spitalului și atunci, prin ordin de zi, mi s-a încredințat, efectiv, supravegherea si administrația spitalului. În timpul de la 12 februarie 1917, cad și eu bolnav și mă restabilesc pe la 10 martie 1917 când îmi iau din nou serviciul în primire. De la Roman am plecat la Cudalbi, jud. Covurlui, unde ne-am instalat în școala primară de băieți si apoi de aici am trecut la Tecuci. În orasul Tecuci, de asemenea, am făcut serviciul și la alte unități, ducându-ma oriunde eram chemat pentru serviciu.
În acest oras m-am îmbolnăvit de icter cu o complicatie internă; după trei saptamâni de suferință m-am restabilit, cerând de la Marele Cartier General, Serviciul Religios, sa-mi dea orice regiment. Ordinul l-am primit pentru a mă prezenta la Regimentul 14 Roman. La Regimentul 14 Roman, toate serviciile mele divine săvârșite erau însotite regulat de câte o predică. Zilnic vizitam pe soldați prin cantonamente, vorbind cu ei si sfătuindu-i a se feri de boli și să aibă încredere în viitorul țării noastre, căci Dumnezeu nu ne va lăsa.
În acest regiment am convins pe un evreu să treacă la creștinism. În consecință, la 12 ianuarie 1918, l-am botezat.
Acestea sunt faptele săvârșite de mine în timpul campaniei noastre și le-am expus aici să se vadă mai bine misiunile pe care le-am îndeplinit în tot timpul, spre a putea revendica dreptul ce mi se cuvine și mie dupa cum s-a dat tuturor preoților militari, adică de a fi avansat la gradul de preot căpitan, mai ales că și astăzi sunt
mobilizat la Brigada 3 Artilerie.
După cum se poate vedea, am muncit și eu în limitele puterilor mele pentru țară și însuși Mântuitorul nostru recunoaște dreptul celui ce a lucrat zicând: ,,Vrednic este lucrătorul de plata sa”. Este adevărat, am primit plata de locotenent, pe care și azi o primesc; n-am primit însă pâna în prezent răsplata muncii, dupa cum au primit-o toți frații mei, adică înaintarea la gradul de căpitan si decorația potrivită poziției mele.
Confesor Brigada a 9-a Artilerie,
Preot Sachelar D. Filiuță
M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f.66-67
PREOT GAVRILESCU ILIE – de la Ambulanta Diviziei a 7-a, rezistent, a făcut campania, fiind în vârstă trecut de 60 ani. Tot timpul campaniei a avut o purtare demnă. Bine educat ca preot, a fost iubit de șefi și de trupă. A executat toate ordinele fără reclamație (Colonel Dr. Țintă). A făcut serviciul de confesor al ambulanței, tot timpul campaniei cu multă tragere de inimă și bunăvoință. Cu toata vârsta înaintată a suportat fără murmur toate greutățile, fiind totdeauna la post. (Colonel Dr. Mihăilescu).
PREOTUL NIȚU GH.– Brigada a 7-a Artilerie, a intrat în campanie cu Regimentul 8 Artilerie. În zilele de 15, 16, 17 si 18 septembrie 1916 a luat parte la luptele din jurul Odorheiului, stând tot timpul lângă tunurile Bateriei a 6-a. În cursul lunii octombrie ia parte la luptele de la Goioasa – Agăș și acele de pe valea Uzului, unde activitatea sa se manifestă, prin administrarea celor religioase răniților din arma infanteriei mai ales și la ajutorul dat serviciului medical. În cursul lunii noiembrie ia parte la luptele de la Călugareni. Cât timp a fost atașat lângă Regimentul 8 Artilerie, a ținut 65 cuvântari patriotice trupei. Cât timp a fost atașat la Regimentul 4 Artilerie activitatea sa se manifesta pe lângă serviciile religioase și la secondarea medicilor de la toate regimentele, aflate în sectorul Mănăstirea Cașin, la căutarea populației civile. Tot astfel și în timpul ocupării sectorului Halos și în perioada de instrucție la Jevreni. Îmbolnăvindu-se fu evacuat la 10 iulie 1917 la Roman și se întoarce la 8 septembrie 1917 când regimentul se găsea în sectorul Cireșoaia. Aici se manifestă, pe lânga serviciile religioase săvârșite regulat în biserica din Poeni și la completarea serviciilor religioase la mormintele celor căzuți în lupta din regimentele 4 si 8 artilerie. De la 4 decembrie 1917 până la 18 ianuarie1918 este evacuat ca bolnav de pleurezie. În Bucovina activitatea sa s-a mărginit la săvârsirea serviciului strict religios și la ținerea de cuvântări trupei. În Dolhești pe lânga serviciul religios ajuta efectiv pe medicii divizioanelor la căutarea bolnavilor din regiment precum si a populației civile. Ține în regimentul 4 Artilerie 52 cuvântări patriotice. Preotul Nițu a adus reale servicii, în tot timpul detașării sale. Cultură superioară, caracter distins, excelent camarad(Colonel Hențescu).
PREOTUL GH. MARCU – Regimentul 14 Infanterie. Cunoaște foarte bine serviciul religios, servind frumos și reprezentând bine cele sfinte, fiind impunător. Avansat, inteligent și cult, vorbește convingător oamenilor. A răspuns totdeauna când a fost chemat pentru a îngropa și a face serviciul religios în imediata apropiere a frontului, fapt ce a probat ca nu-i lipsește curajul. (Colonel Ioan).
Decizie ministerială no. 514 din 4 Iulie 1922:
,,Având în vedere propunerea garnizoanei Roman no. 995/922: Având în vedere recomandațiunea Sf. Episcop din Roman no. 427/922 și consimțământul preotului Sachelar N. Davidescu, cum și dimisiunea preotului econom Ilie Gavrilescu.
Decid:
Se primește demisiunea preotului econom Ilie Gavrilescu pe ziua de 1 Martie 1922, din postul de confesor al Garnizoanei Roman și se numește în locul vacant preotul Sachelar N. Davidescu, pe aceeași zi confesor al acelei garnizoane”.
p.Ministru Secretar General
Șeful serv. personalului
General Munteanu
Colonel Rădulescu
În baza raportului ministrului secretar de stat la departamentul de Război nr. 18140 din 23 mai 1925, se primesc în cadrele active ale armatei și,,se confirmă cu gradul de preoți căpitani, următorii preoți foști în răsboiul pentru întregirea neamului, cu vechimea arătată în dreptul fiecăruia:
Cu vechimea de la 1August 1917:
Tănăsescu I. Dobrota, la cercul de recrutare Roman.
Cu vechimea de la 1 Ianuarie 1918:
Gavrilescu Ilie, la cercul de recrutare Roman;
Nițu Gheorghe, la cercul de recrutare Roman.
Cu vechimea de la 20 Iulie 1921:
Dănilă Ioan, la cercul de recrutare Roman;
Popa Petre, la cercul de recrutare Roman;
Popovici Gheorghe, la cercul de recrutare Roman;
Popovici Teodor, la cercul de recrutare Roman”.
Într-o adresă trimisă de Biroul Recrutare din subordinea Cercului de Recrutare Roman către Episcopia Romanului se comunica ,,Tabelul nominal cu ostașii din județul Roman morți pentru țară în războiul cu U.R.S.S. care și-au pierdut viața în luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord”.
Numele acestor opt eroi au fost pomenite în toate duminicile și sărbătorile cu ocazia serviciilor religioase pentru pomenirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă în serviciile oficiate în Sfânta Episcopie a Romanului și în toate bisericile urbane și rurale din județul Roman:
1. Soldat Alexa Petru din Regimentul 14 Dorobanți;
2. Fruntaș Spătariu Dumitru din Regimentul 14 Dorobanți;
3. Sergent Dumitrache Ioan din Regimentul 14 Dorobanți;
4. Soldat Șoarec Constantin din Regimentul 14 Dorobanți;
5. Caporal T.R. Cojocaru Gheorghe din Regimentul 12 Călărași;
6. Fruntaș Munteanu Ioan din Regimentul 14 Dorobanți;
7. Locotenent Secușeanu I.Gheorghe din Regimentul 7 Artilerie Grea;
8. Sublocotenent Pântea Vergiliu din Regimentul 14 Dorobanți.
Într-o adresă trimisă la data de 8 august 1941 de către prefectul județului Roman, colonelul Romulus Stănescu către P.S. Episcop al Romanului se arată:
În conformitate cu ordinul telegrafic nr.16462 ce am primit de la Ministerul Afacerilor Interne, am onoarea a vă ruga să vinevoiți a dispoza ca Duminică 10 august a.c. să se citească la Sfânta Episcopie lista ostașilor morți în războiul actual și șă se facă pomenirea lor. La această pomenire va asista susemnatul cu tot personalul administrativ. Pentru județ ne-am adresat Circ. Protoerii. Pe contra pagină dăm numele ostașilor morți, știută până în prezent.
În lista respectivă, erau trecuți un număr de 23 de eroi dintre care: un căpitan, un sublocotenent, doi sergenți, un caporal T.R., un elev caporal, șase caporali, un fruntaș și zece soldați. Ordinul a fost ulterior transmis telefonic tuturor pretorilor și primarilor din județul Roman, pentru a se lua măsuri ca la data de 10 august ,,să se citească în biserică listele ostașilor morți în războiul actual și să se facă pomenirea lor”.
Prin Decizia Ministerială nr. 1949 din 3 octombrie 1941, s-a hotărât susținerea unui concurs în localul Școlii de Ofițeri de Infanterie București, în ziua de 1 noiembrie 1941 pentru ocuparea a 20 de locuri vacante de preoți ortodoxi militari activi, asimilați gradului de căpitan. Președinte al comisiei pentru examinarea candidaților a fost desemnat P.S. dr. Partenie Ciopron, Episcopul Armatei. Preotul vicar al Episcopiei Romanului, Nicolae Toderici consemna:
Preoții din unitățile luptătoare ale armatei de pe teritoriul de dincolo de Nistru se transformau în duhovnici ai locuitorilor din localitățile pe unde treceau, refăcând altarele, botezând și cununând pe cei cărora le-au fost interzise aceste ritualuri creștine pe timpul comunismului.
Preoții militari erau obligați să întocmească și să trimită lunar la Episcopia militară o dare de seamă despre activitatea de pe front. Preotul căpitan Nicolae Floroiu, confesor al Regimentului 16 Infanterie, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” consemna în ,,Darea de seamă despre activitatea pastorală din luna decembrie 1941”:
De la 17 la 19 decembrie am pregătit, cu batalionul <<colindele>> iar cu un grup de ofițeri și gradați T.R., am pregătit răspunsurile pentru Sfânta Liturghie. În ziua de 20 decembrie a fost adunat întreg batalionul I, căruia i-am vorbit despre <<Rostul sfintei mărturisiri>>.[…] În ajunul Nașterii, seara, grupuri de ostași mergeau cu steaua pe la comandamentele ofițerilor, ale camarazilor lor și pe la civili, vestind nașterea Domnului.
Episcopul Romanului, Lucian Triteanu a vizitat de mai multe ori spitalele militare permanente și provizorii din garnizoana Roman, oferind militarilor internați pe lângă binecuvântări, cărticele de rugăciuni, cruciulițe și dulciuri. Într-un tabel întocmit de primăria comunei Gherăiești și înaintat parohiei catolice cu adresa nr. 112 din 18 ianuarie 1942 sunt nominalizați următorii eroi căzuți la datorie între 28 iunie-11 octombrie 1941: sold. Gălățanu Vasile, caporal Iștoc Vasile, sergent Pal Vasile, soldat Trifaș Vasile, soldat Râtan Mihai, caporal Androșcă Mărtin, soldat Gherghelucă Mihai.
La data de 16 aprilie 1942, cu adresa nr. 5, Primăria comunei Mircești aducea la cunoștiința Parohiei Gherăiești numele eroilor căzuți la datorie de confesiune catolică: soldat Balan Ianuș, soldat Rediu Dumitru, soldat Ghercă Iosif, sergent T.R. Bălteanu Petru, soldat Antăluță Vasile din Iugani și soldat Stoleriu Dumitru din Tețcani.
Biserica militară a garnizoanei Roman
Biserica ortodoxă din garnizoana Roman, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este construită în anul 1889, odată cu construirea cazărmii Regimentului 14 Dorobanți în care este amplasată, fiind una dintre cele mai vechi biserici militare din țară. În lucrarea Istoricul armatei române apărută la Editura Librăriei Socecū&Bucuresci cu prilejul aniversării a 25 de ani de la Războiul de independență sunt consemnați ca patroni spirituali ai Regimentului 14 Dorobanți ,,Sfințiii împărați Constantin și Elena”.
Atât biserica, cât și cazarma au fost ridicate din contribuția cetățenilor orașului Roman care au vrut astfel să își arate recunoștința față de trupele ce reveniseră de pe frontul Războiului de Independență. Biserica este ridicată din cărămidă având plan de navă, păstrând în interior împărțirea caracteristică, respectiv altarul, naosul, pronaosul și un pridvor. De menționat că în în pridvor, se află un punct muzeistic înființat de preotul militar Bucur Ionel, unde alături de Sfântul Antimis și o parte din odoarele ce au aparținut bisericii până în anul 1949 se află și veșmintele ultimului preot militar, Gheorghe Adăscăliței. În această biserică a slujit și vrednicul de pomenire Episcop al Armatei Dr. General de Brigadă Partenie Ciopron care a fost coleg la Facultatea de Teologie din Cernăuți cu ultimul preot al Regimentului 14 Dorobanți și al Diviziei 7 Infanterie, preotul militar Gheorghe Adăscăliței.
În baza Legii cultelor din 3 august 1948 episcopul Partenie Ciopron a fost exclus din armată, ierharhul întorcăndu-se în cadrul structurilor Bisericii Ortodoxe Române, ca vicar patriharhal. Din păcate, acesta nu va scăpa de represaliile autorităților comuniste, fiind acuzat că a elaborat o serie de pastorale în timpul Campaniei din Est, în care îndemna soldații să lupte împotriva bolșevismului. Începând cu data de 4 martie 1962, Partenie Ciopron va ocupa scaunul de episcop al Episcopiei Romanului și Hușilor, funcție pe care o va ocupa până la data de 1 ianuarie 1978, cănd se va retrage la Mănăstirea Văratic. Episcopul Partenie Ciopron a încetat din viață la data de 28 iulie 1980, fiind înmormântat în cimitirul acestui străvechi lăcaș de cult.
Preotul militar Gheorghe Adăscăliței a încetat din viață în anul 1970 și este înmormântat în cimitirul orașului Roman. Odată cu desființarea clerului militar din Armata României, întregul corp de clădire al bisericii a avut diferite destinații: magazie, moară, sală de sport, club. În anul 2002, Episcopia Romanului prin Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul acordă binecuvântare pentru a se începe lucrările de redare a destinației inițiale, pe care a avut-o până în anul 1949 și anume cea de Biserică de garnizoană a Romanului.
Episcopia a încredințat lucrările de refacere preotului militar Bucur Ionel, astfel că, în anul 2003 se încep lucrările de renovare, ce se vor finaliza în anul 2006. Pe data de 29 octombrie 2006 a avut loc sfințirea lăcașului de cult de către Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul însoțit de un sobor de preoți din Roman, preoți militari din garnizoanele Moldovei și reprezentanți din conducerea Ministerului Apărării Naționale.
Episcop Teodosie Atanasiu
Teodosie Atanasiu, s-a născut în luna februarie 1851, în localitatea Sascut, județul Bacău. După absolvirea Seminarului ,,Sfântul Gheorghe ” din Roman, a fost numit preot la biserica ,,Sfinții Împărați” din Bacău. Între anii 1881-1893, a îndeplinit funcția de protopop al județului Bacău. A urmat studii teologice la Atena. În anul 1897, s-a călugărit și a fost numit arhimandrit de scaun la Episcopia Romanului. La data de 4 februarie 1912, a fost numit episcop al Romanului, demnitate pe care o va ocupa pe întrega durată a Războiului pentru Întregirea României. În acestă calitate, episcopul Teodosie Atanasiu s-a implicat activ în acțiuni filantropice de susținere a efortului de război. S-a remarcat și ca un erudit cărturar și traducător de lucrări teologice din limba greacă.
Episcoul Teodosie Atanasiu a trecut în neființă la data de 7 februarie 1927, la Mănăstirea Neamț.
Arhiereul Veniamin Pocitan
Veniamin Pocitan, s-a născut la 5 decembrie 1870, în localitatea Ciumași, județul Bacău. După absolvirea Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman s-a înscris la facultățile de Teologie și Drept din București. Între 1897-1928, preotul Vasile Pocitan a slujit la Biserica ,,Sfinții Voievozi" din București. În 1914 a fost detașat ca slujitor la biserica românească din Paris, și în 1926 a obținut doctoratul în teologie. În timpul Războiului de Întregire a României, preotul Veniamin Pocitan a fost subșef al Serviciului religios de pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române, și profesor la liceele bucureștene ,,Matei Basarab", ,,Sfântul Sava" și la Seminarul Pedagogic Universitar ,,Titu Maiorescu”. În 1929, a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor, primind tunderea în monahism la Mănăstirea Neamț, cu numele de ,,Veniamin". Între anii 1932-1934, a ocupat funcția de locțiitor al Episcopului de Huși. În anul 1935, a fost numit de patriarhul Miron Cristea ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor cu titlul de ,,Ploieșteanul”. La desființarea instituției arhierului-vicar conform legii cultelor din 1948, ierarhul Veniamin Pocitan și-a pierdut postul de vicar, și s-a retras la mănăstirea Cernica. A scris și publicat lucrări de drept canonic și de istoria bisericii, precum și numeroase articole în diferite publicații teologice.
Arhiereul Veniamin Pocitan a încetat din viață la 14 martie 1955, la mănăstirea Cernica.
Preot Iustin Pârvu
Iustin Pârvu, s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, din județul Neamț. În anul 1936 s-a călugărit la mănăstirea Durău, și din anul 1939 a început cursurile la Seminarul monahal de la Cernica. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial între anii 1942-1944, ca preot confesor al Diviziei 4 Vânători de Munte. După încheierea războiului, a continuat clasele a VII și a VIII-a la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. După instaurarea dictaturii comuniste în România, Iustin Pârvu, a fost arestat și condamnat la 16 ani de închisoare. Despre anii grei petrecuți în detenție, acesta va consemna:
Moartea făcea parte din viața noastră. O vedeam ca pe o izbăvire, căci este poarta spre viața de dincolo pe care ne-o dorim. Oricum moartea mi-a fost tovarăș și mai înainte, pe frontul de est când am mers ca preot cu trupele române până la Odessa.
După eliberarea din închisorile comuniste, a slujit la mănăstirile Secu și Bistrița Neamț. În anul 1991 a întemeiat Mănăstirea ,,Petru-Vodă”, al cărei stareț și duhovnic a fost până la trecerea în neființă, la data de 16 iunie 2013.
Preot Nițu Gheorghe
Nițu Gheorghe, s-a născut la data de 21 martie 1882, în localitatea Diocheți, județul Vrancea. A fost profesor de greacă și latină la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe” din Roman și de limba germană și limba latină la Liceul ,,Roman Vodă”. A slujit ca preot la biserica ,,Precista Mică” din Roman. A participat la Războiul pentru Întregirea României, în calitate de preot militar al Brigăzii 7 Artilerie din Roman. A însoțit Regimentele 4 și 8 Artilerie din garnizoana Roman, și a acordat asistență religioasă și medicală pe toate fronturile de luptă unde au participat unitățile romașcane. În plan politic, părintele Gheorghe Nițu a pus bazele mișcării legionare în județul și orașul Roman, și a participat în calitate de candidat la alegerile pentru Camera Deputaților din 1933 și 1935. După instaurarea regimului comunist, a fost arestat și condamnat la ani grei de închisoare în temnițele comuniste. Preotul Gheorghe Nițu a decedat în detenție, la data de 7 noiembrie 1952, la Centrul de triere București-Ghencea.
Preot Neculai Davidescu
Neculai Davidescu, s-a născut la data de 22 decembrie 1895 în satul Fruntești, comuna Filipeni, județul Bacău. A urmat Școala primară în satul natal și Seminarul ,,Veniamin Costache” din Iași pe care l-a absolvit în anul 1916. În luna august 1920 a fost transferat la parohia Cotu-Vameș, iar între anii 1921-1924 a ocupat postul de profesor de științe teologice la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. În anul 1926, Neculai Davidescu a trecut în rândul preoților militari și a fost repartizat cu gradul de căpitan, ca preot confesor al garnizoanei Roman. Neculai Davidescu a încetat din viață la 14 iulie 1975 și este înhumat la Cimitirul ,,Eternitatea” din orașul Roman.
Preot Gheorghe Adăscăliței
Gheorghe Adăscăliței s-a născut la data de 7 noiembrie 1906 în satul Butnărești, fostul județ Roman. Rămas orfan de mamă de la vârsta de un an, acesta a urmat școala primară în satul natal, și studiile liceale la Colegiul ,,Roman Vodă”, și la Seminarul ,,Sfântu Gheorghe”. După absolvirea seminarului, în anul 1926, s-a înscis la Facultatea de Teologie din Cernăuți,pe care a absolvit-o în anul 1930.
La 1 septembrie 1928, a început activitatea de slujitor al altarului în parohia Sohodol din județul Bacău, după care, a slujit în parohia din satul Sofrăcești, comuna Trifești, fostul județ Roman. În urma unui examen, începând cu data de 1 decembrie 1935 a trecut în rândul clerului militar, dată începând cu care, la cererea sa, devine confesorul garnizoanei Roman. Preotul Gheorghe Adăscăliței, pe întreg parcursul vieții sale de slujitor al credinței,s-a bucurat de stima și respectul credincioșilor pe care i-a păstorit și de aleasă atenție din partea celor care l-au cunoscut. Acesta a dat dovadă de o pregătire cărturărească temeinică, fiind un bun liturghisitor și talentat predicator. Meritele sale au fost apreciate de către conducerea bisericească, primind distincția de econom strafovor. A fost coleg la Facultatea de Teologie din Cernăuți cu viitorul episcop al armatei, general de brigadă doctor Partenie Ciopron, de care îl va lega o frumoasă prietenie întrega viață.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, preotul Gheorghe Adăscăliței a însoțit trupele Diviziei 7 Infanterie la toate operațiunile militare desfășurate, contribuind la ridicarea moralului militarilor romașcani care încadrau această mare unitate. În jurnalul de operații al Diviziei 7 Infanterie se consemnează:
În ziua de 26 octombrie 1944 s-a oficiat la Jucu de Jos un serviciu religios de către preotul maior Gheorghe Adăscăliței cu prilejul eliberării ultimei brazde de pământ din Transilvania de Nord.Comandantul diviziei a rostit cuvinte de mare vibrație patriotică, arătând jertfele de sânge făcute de Armata Română pentru îndeplinirea idealului național. Festivitatea s-a terminat cu defilarea trupelor.
După anul 1948, atunci când episcopia armatei a fost desființată, preotul Gheorghe Adăscăliței a slujit la Biserica ,,Precista Mare” din Roman. A trecut la cele veșnice la data de 4 februarie 1970 și a fost înmormântat în cimitirul ,,Eternitatea ” din orașul Roman, în prezența a numeroși credincioși, reprezentanți ai celorlalte culte din oraș, precum și foști camarazi. În anul 1948, a fost desființată și Biserica militară a garnizoanei Roman, unde a slujit de multe ori și Partenie Ciopron, care a ocupat și scaunul vlădicesc de Episcop al Episcopiei Romanului și Hușilor.
Preotul I.V.Pascu, prezent la ceremonia înmormântării preotului Gheorge Adăscăliței, consemnează faptul că rugăciunile de dezlegare au fost citite de către Preasființitul Episcop Partenie Ciopron care, după terminarea slujbei, a rostit un cuvânt funebru spunând că decedatul:
[…] nu și-a îngropat talanții, ce i-au fost încredințați, el i-a înmulțit ca sluga cea vrednică din parabolă. Ca unul ce lupta cea bună a luptat, alergarea a săvârșit, credința a păzit, se poate înălța înaintea Dreptului Judecător pentru a-și primi cununa dreptății.
Au mai rostit câte un necrolog, preotul Gheorge Vlad, în calitate de fost director al Seminarului Teologic din Roman, preot N. Burlacu, în numele colegilor de seminar, protopopul D. Aanei în numele preoților din Protopopiatul Roman, căpitanul în rezervă L.Bonteanu în numele foștilor camarazi, preotul Toma Victor și Gheorghe Crețu. În cuvântul lor, toți vorbitorii au elogiat meritele celui dispărut, exprimându-și profundul regret pentru dispariția neașteptată a preotului Gheorghe Adăscăliței care a lăsat în urmă ,,un gol și adânci păreri de rău”.
Preot Nicolae Toderici
Nicolae Toderici, s-a născut la data de 10 septembrie 1926 în comuna Almașul Mic de Munte, județul Hunedoara. A urmat clasele primare în satul natal, și între anii 1937-1939 cursurile Școlii Normale ,,Andrei Șaguna” din Abrud, județul Alba. În anul 1942 s-a înscris ca elev particular la Liceul Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia. A fost încadrat în postul de anagnost asimilat cu diacon-cântăreț, la Episcopia Armatei din Alba Iulia, până în anul 1948. Între anii 1976-1980, a ocupat postul de protopop al protopopiatului Romanului. Preotul Nicolae Toderici a publicat articole în revista ,,Mitropolia Ardealului”,și ,,Telegraful român”, în revista ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”, și în ,,Cronica Romanului”. În anul 1992 a fost numit vicar administrativ al Episcopiei Romanului și Hușilor.
Preot Th. Teodorescu
Th. Teodorescu, s-a născut în anul 1858, în satul Humulești, din județul Neamț. A fost hirotonit ca preot la Biserica ,,Sfântul Ilie” din comuna Carol I(cartierul Nicolae Bălcescu). În anul 1900 a fost numit de către episcopul Gherasim Safirim preot paroh la Biserica ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. În anul 1916, în timpul Războiului pentru Întregirea României, preotul Th. Teodorescu a fost confesor al garnizoanei Roman.
Sublocotenent Costache Sângeap
Costache Sângeap, din satul Răușeni, județul Botoșani, fiul lui Dumitru și al Mariei, absolvent al Seminarului Ortodox din Iași, a fost încadrat preot militar la Regimentul 14 Dorobanți.
Preot Petru Popa
Petru Popa, născut la Dagâța, județul Roman a îndeplinit funcția de preot-duhovnic al Regimentului 54 Infanterie ,,Roman” în timpul Războiului pentru Întregirea României. A fost mobilizat la data intrării României în război, dar s-a îmbolnăvit de inimă și reumatism în timpul luptelor purtate de Regimentul54 Infanterie în vara anului 1917 la Nămoloasa și Mărășești, și a fost demobilizat.
Protosinghelul Isaia Cotârleț
Isaia Cotârleț s-a născut în anul 1887 în localitatea Cașin, județul Bacău și fost mobilizat la data intrării României în război. A fost luat prizonier și internat într-un lagăr, de unde a evadat. A intrat în monahism în anul 1919 la Mănăstirea Bogdana, județul Bacău. A îndeplinit funcția de administrator al Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman, stareț al Mănăstirii Bogdana și administrator al Bisericii ,,Precista Mare” din Roman. Isaia Cotârleț a încetat din viață în anul 1974, și este înhumat în cimitirul din satul Gurița, comuna Cașin, județul Bacău.
Preot Stoian Sandu
Stoian Sandu, s-a născut la Târgu Ocna, și a participat la Războiul pentru Întregirea României cu Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
Preot Tudorache Gheorghe
Tudorache Gheorghe, s-a născut la Târgu Ocna, și a participat la Războiul pentru Întregirea României ca preot confesor în Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Pentru faptele de vitejie dovedite a fost decorat cu medalia ,,Virtutea Militară”.
Preotul Gheorghe Marcu, din Cașin, județul Bacău a îndeplinit funcția de preot-confesor al Regimentului 14 Infanterie ,,Roman”.
Preotul Popovici Gheorghe, din Trifești, județul Roman a fost duhovnic al Regimentului 3 ,,Dâmbovița”.
Preotul Tănăsescu Dobrotă, din Roman, a fost atașat la Spitalul de contagioși nr. 4 din Piatra-Neamț în perioada 1916-1918. Pentru merite deosebite, a fost avansat la gradul de căpitan.
Preotul Ionescu Gheorghe, din Roșiori, județul Roman, a îndeplinit funcția de duhovnic al Regimentului 16 Infanterie ,,Fălticeni”.
Preotul Gavrilescu Ilie, din Roman, și-a desfășurat activitatea pastorală la Ambulța Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”.
Cântăreț Filimon N. Gheorhhe, din Cârligi, județul Roman și-a desfășurat activitatea la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Pentru faptele de vitejie dovedite a fost avansat la gradul de sergent.
Cântăreț Rotaru Gheorghe, din Cârligi, județul Roman și-a desfășurat activitatea la Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. A fost luat prizonier, și pentru faptele de vitejie dovedite a fost avansat la gradul de sergent.
Cântăreț Ioan Vlad, de la Biserica ,,Precista Mare” din Roman, datorită unei infirmități la un picior, a fost mobilizat la partea sedentară a Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”.
Mina Hociotă
Mina Hociotă, s-a născut la data de 18 august 1896 în localitatea Săliște, județul Sibiu. În perioada de neutralitate a României, s-a înscris voluntară pentru urmarea cursurilor organizate de Crucea Roșie la Mănăstirea Văratic. În vara anului 1917, în timpul Bătăliei de la Mărășești, în timp ce a urcat pe un tren militar care îi transporta pe răniții de la Mărășești la Vaslui și Iași, a fost grav rănită în zona coapsei stângi.
După încheierea Războiului pentru Întregirea României, în semn de prețuire și recunoștiință, maicile și surorile de la Mănăstirea Văratic au fost recompensate cu numeroase ordine și medalii militare. Maica Mina Hociotă, pentru activitatatea desfășurată la un spital militar din Tecuci, în timpul Războiului pentru Întregirea României a fost decorată cu medaliile ,,Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” și ,,Virtutea Ostășească” clasa a I-a. Despre activitatea desfășurată în război, maica Mina Hociotă consemna:
Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții… pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință… Ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiulu.
A fost mobilizată și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Spitalul Militar din Câmpulung Muscel.
Mina Hociotă a decedat la data de 7 iulie 1977 și a fost înhumată în cimitirul Mănăstirii Nămăești, județul Argeș.
Absolvenți ai Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman combatanți în Primul Război Mondial și și cel de-Al Doilea Război Mondial:
Constantin Matasă
Constantin Matasă s-a născut la 20 ianuarie 1878, în satul Răpciuni (azi Ceahlău), comuna Hangu, județul Neamț. Între anii 1885-1886, a urmat primele două clase la școala din satul natal. Din 1887 până în 1891 a urmat școala primară și cel dintâi an de gimnaziu la Piatra Neamț. Între 1891-1894, a continuat gimnaziul la Seminarul Teologic ,,Sfântul Gheorghe”din Roman unde l-a avut ca profesor pe Calistrat Hogaș. Din anul 1894, a urmat cursul superior al Seminarului ,,Veniamin Costachi" din Iași, și între anii 1900-1904 a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București.
Între 1907-1912 a activat voluntar, ca preot confesor și conferențiar, la închisoarea militară din incinta Mănăstirii Pângărați. Paza acestei închisori militare era asigurată de ostași din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”. Din 1909 până în 1912, Constantin Matasă a ocupat funcția de protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamț. În 1915 se mută la Piatra Neamț, fiind preot slujitor și apoi paroh. În timpul Războiului pentru Întregirea României a fost mobilizat și a desfășurat o intensă activitate misionară și filantropică în cadrul spitalelor militare permanente și provizorii din Piatra Neamț. În 1934, preotul Constantin Matasă a înființat Muzeul Arheologic Regional Piatra Neamț (astăzi Muzeul de Istorie și Arheologie). Între 1941-1945, a îndeplinit, pentru a doua oară, funcția de protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamț. Pe 3 noiembrie 1971, părintele Constantin Matasă a încetat din viață la vârsta de 93 de ani.
Savin Gh. Ioan
Savin Gh. Ioan, s-a născut la 18 decembrie 1885, în localitatea Jorăști, județul Galați. După absolvirea Seminarului ,,Sfântul Gheorhe” din Roman a urmat între anii 1905-1909, Facultatea de Teologie din București. Între anii 1910-1915 a urmat studii de specializare la Berlin, și în anul 1915 a obținut un doctorat în filosofie la Universitatea din Heidelberg. A participat cu gradul de sublocotenent de rezervă la Războiul pentru Întregirea României. A scris și publicat numeroase lucrări de drept canonic și de istoria bisericii: Apologetica.Elemente de filosofia religiunii creștine (1929), Dovezile raționale pentru existența lui Dumnezeu. Studiu introductiv (1932), Cultură și religie (1927), Creștinismul și gândirea contemporană (1940), Ce este ortodoxia (1942), Teologie și istorie (1943), Problema cultelor din România (1937) etc. După instaurarea regimului comunist, a fost arestat și închis în penitenciarul Sighet între anii 1950-1955. Savin Gh. Ioan a fost unul dintre cei mai importanți teologi români ai secolului XX. A încetat din viață la data de 22 februarie 1973, la București.
Savin Pavel
Savin Pavel, născut la 10 august 1857 în localitatea Bibirești, județul Bacău, a urmat cursurile Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman între anii 1874-1877. La data de 28 mai 1899 a fost numit director al Seminarului ,,Veniamin Costache” din Iași. În perioada Războiului pentru Întregirea României, a organizat și condus Spitalul Militar nr. 272 care a funcționat în localul Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. A publicat o serie de lucrări de teologie: Câteva cuvinte asupra înființării seminarului Veniamin Mitropolitul, Patru conferințe, Două conferințe, Mica Biblie cu icoane la îndemțna tuturor creștinilor etc. În anul 1904 a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României” în grad de cavaler iar la data de 10 septembrie 1908 i s-a conferit medalia ,,Răsplata Muncii pentru Biserică” clasa I. Nicolae Savin fiul său, și-a luat licența în teologie în anul 1910. Între anii 1926-1938, Nicolae Savin a fost angajat al Arhivelor Statului, ocupând pe rând, fucțiile de copist, paleograf și registrator. Din 1938 până în anul 1945 a fost preot la biserica „Sfântul Gheorghe Lozonschi” din Iași. Savin Pavel a încetat din viață la data de 18 aprilie 1926, și a fost înhumat în cimitirul din Iași.
Ermil Ionescu, născut la 29 februarie 1924, în Secuieni, fostul județ Roman, a absolvit cursurile Seminariului ,,Sfântul Gheorghe ” din Roman în anul1945. A participat la campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Suceava și ale Facultății de Istorie și Filosofie din Iași între anii 1969-1974. Între anii 1951-1955 a îndeplinit funcția de director al școlii din Trifești. După pensionare, a fost secretarul Asociației veteranilor de război din comuna Trifești. A fost decorat cu medalia ,,Crucea comemoratrivă 1941-1945” pentru participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Herbst Constantin, a fost profesor de geografie la Seminarul ,,Sfântul Gheorghe” din Roman, începând cu 1 februarie 1946. A participat la Campania din Est de la data de 1 septembrie 1942, și a căzut prizonier la sovietici. S-a înrolat cu gradul de căpitan în Divizia ,,Tudor Vladimirescu”.
Pruteanu Grigoruță, născut la 4 septembrie 1923 la Târgu Ocna, județul Bacău, a absolvit cursurile Seminartului ,,Sfântul Gheorghe ” din Roman în anul1942. Între anii 1942-1946, a urmat cursurile Facultății de drept din București, în urma absolvirii căreia a devenit licențiat în drept. A fost încorporat pentru executarea stagiului militar în 1943, la Școala de ofițeri de aviație de la Buzău, în urma absolvirii căreia a obținut gradul de sublocotenent. A participat la Campania din Vest, unde a luptat împotriva trupelor hitleriste în munții Tatra. După încheierea războiului, a ocupat o serie de funcții didactice în orașul Târgu Ocna, și între anii 1952-1954 a fost încadrat pe funcția de director de studii la Școala profesională metalurgică nr. 2 din Roman. Între anii 1964-1990, și-a desfășurat activitatea ca avocat, la judecătoria Târgu-Ocna.
La data de 17 decembrie 2018 cu prilejul împlinirii a 160 de ani de învățământ seminarial la Roman, a fost inaugurat în incinta Liceului Teologic ,,Episcop Melchisedec”, ,,Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului”.
LISTA MORȚILOR DE RĂZBOI DIN GARNIZOANA ROMAN
În seria lucrărilor de referință de istorie militară închinate monumentelor dedicate eroilor din unitățile militare care au fost cartiruite în garnizoana Roman se înscriu la loc de frunte lucrarea domnului colonel în rezervă de vânători de munte Octavian Mancu, Monumente și însemne memoriale din județul Neamț, apărută la Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț în 2007 și Județul Bacău altar de jertfă și eroism, autor colonel în rezervă Corneliu Chirieș, apărută la Editura Babel în anul 2009. La acestea se adaugă lucrările de istorie militară scrise de domnul colonel în rezervă Constantin Chiper, Veterani în slujba patriei, vol I-IV.
Războiul de Independență a României – 1877
Tabel cu ostașii din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman” morți și dispăruți pe câmpul de luptă în Războiul de Independență :
Lista cu ostașii din Regimentul 4 Artilerie ,,Roman” care au murit în Războiul de Independență:
Lista cu ostașii din Regimentul 8 Călărași Roman care au murit în Războiul de Independență:
În Necrologul pentru ofițerii morți în război apărul în ,,Monitorul Ostei. Partea Oficiale” este consemnat și locotenentul Cătănescu Nicolae din Escadronul ,,Suceava”-Regimentul 8 Călărași căzut pe câmpul de luptă la data de 30 noiembrie 1877.
Lista cu ostașii din Regimentul 14 Dorobanți, Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 8 Artilerie morți de holeră în cel de-Al Doilea Război Balcanic:
Lista cu eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial:
Soldat Dorneanu Dumitru, născut în Târgu Ocna, a făcut parte din Regimentul 24 Artilerie;
Soldat Huțanu Gheorghe, născut în Târgu Ocna, a făcut parte din Regimentul 14 Dorobanți;
Sergent Mihăilă Constantin, născut în Târgu Ocna, a făcut parte din Regimentul 24 Artilerie;
Sergent Șvartz Velneru, născut în Târgu Ocna, a făcut parte din Compania a 4-a Sanitară;
Soldat Toive H. Toive, născut în Târgu Ocna, a făcut parte din Regimentul 24 Artilerie;
Soldat Ignat Nicolae, a făcut parte din Regimentul 14 Dorobanți și este înhumat în Cimitirul Eroilor din Slănic Moldova.
Lista cu eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial înhumați în ,,Cimitirul cu tunuri” din Târgu Ocna:
Sublocotenent Vamă Constantin, din Regimentul 14 Dorobanți;
Caporal Pruteanu Gheorghe, din Regimentul 8 Obuziere;
Caporal Ariciu Dumitru, din Regimentul 8 Obuziere.
Printre cei 95 de eroi căzuți la datorie în Primul Război Mondial din satul Scorțeni, județul Bacău se numără și Dorhan Costache și Popa Vasile, din Regimentul 14 Dorobanți ,,Roman”.
Lista cu prizonierii români morți în lagărul de la Ostffyasszonyfa-Ungaria:
În programul de lucru al Societății ,,Cultul Eroilor” pe anul 1928 se preciza faptul că se va derula la nivel național un vast program de lucru pentru centralizarea a peste 50.000 de morminte de eroi. Printre județele din Moldova și Basarabia cuprinse în acest program, unde urma a se înființa cimitire de onoare, obeliscuri și troițe a fost și județul Roman. În incinta Cimitirului civil ,,Eternitatea ”din orașul Roman, a fost amenajat în anul 1928, Cimitirul de onoare al eroilor români și germani din Primul Război Mondial.
Necropola cuprinde două parcele cu 64 morminte individuale și un osuar, în care au fost depuse osemintele a peste 5.000 eroi români și germani.
Lista eroilor înhumați în morminte individuale în Cimitirul de onoare al eroilor din Primul Război Mondial din Roman:
Monumentul central este format dintr-un portal așezat pe un postament masiv din beton armat, în patru trepte, pe care se înalță 6 coloane masive din beton de formă dreptunghiulară. Coloanele sunt legate printr-o cupolă din beton. Între coloanele din mijloc, pe un suport din beton mozaicat, se află o cruce cu trei brațe, ce are înfățișarea unui soldat cu brațele întinse în lateral. Crucea este flancată de două candelabre din fier forjat. Pe stâlpii de sub candelabre se găsesc basoreliefuri care înfățișează simbolul aducerii aminte (casca ostășească și sabia). În partea superioară a portalului, pe o placă de marmură, este inscripționat textul: Cinstire și veșnică pomenire eroilor.
Sub postament se află osuarul în care sunt depuse osemintele militarilor centralizați din cimitirele izolate, amenajate în diferite localități de pe raza fostului județ Roman. În urma cercetărilor efectuate de către specialiști ai Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au fost identificați un număr de 1366 eroi:
1. soldat Abăhnărițoi Ioan
2. soldat Abrușel Gheorghe
3. soldat Acsente Alexandru
4. soldat Adam Damian
5. soldat Adăscălițăi Dumitru
6. soldat Agape Ioan
7. soldat Agapiu Zamfir
8. soldat Aget Ioan
9. soldat Agherculări Ionoș
10. soldat Ahiteriu Gheorghe
11. soldat Aifetu Neculai
12. soldat Alai Niță
13. soldat Albei Dumitru
14. soldat Albici Vasile
15. soldat Aldea Neagu
16. soldat Alecu Constantin
17. soldat Alesandru Gheorghe
18. soldat Alexandru Neculai
19. soldat Alexandru Neculai
20. soldat Alexandru Gheorghe
21. soldat Alghescu Ioan
22. soldat Alter Cocoș
23. soldat Alupei Ioan
24. soldat Amani Petru
25. soldat Amarințoi Constantin
26. soldat Amorogeanu Ilie
27. caporal Ancuța Ioan
28. soladt Andreescu Neculai
29. soldat Andrei Gheorghe
30. soldat Andrei Neculai
31. soldat Andrei Ioan
32. soldat Andrei Alecu
33. soldat Andrei Ioan
34. soldat Andrei Neculai
35. soldat Andrei Ioan
36. soldat Aneac Ioan
37. soldat Anghel Dumitru
38. soldat Anghel Toader
39. soldat Anghel Marin
40. soldat Anghel Vioreanu
41. soldat Anghel Iordachi
42. soldat Anghel Petru
43. soldat Anica Petru
44. soldat Antaci Gheorghe
45. soldat Antal Alexandru
46. soldat Antochi Vasile
47. caporal Antochi Dumitru
48. soldat Anton Bortaș
49. soldat Anton Gavrilă
50. soldat Antotu Micu
51. soldat Apetri Vasile
52. soldat Apostol Mihai
53. soldat Apostol Mihai
54. soldat Apostol Grigore
55. soldat Apostol Cărlianu
56. soldat Apostol Mihai
57. soldat Arcoleanu Neculai
58. soldat Ardeleanu Constantin
59. soldat Ardeleanu Constantin
60. soladat Ardieș Ioan
61. soldat Arhip Cherecheș
62. soldat Arsene Ioan
63. soldat Arteman Ioan
64. soldat Asaftei Mihai
65. soldat Asaftei Mihaiu
66. soldat Asan Ioan
67. caporal Asandei Grigore
68. soldat Asandei Iordache
69. soldat Aslavii Gheorghe
70. soldat Aur Ioan
71. soldat Avădanei Panaite
72. soldat Avădani Tudor
73. soldat Avram Constantin
74. soldat Avram Ioan
75. soldat Avram Ilie
76. soldat Babalica Ioan
77. soldat Bacamală Marin
78. soldat Baciu Vasile
79. soldat Baciu Dumitru
80. soldat Bădescu Ioan
81. soldat Badia Ioan
82. soldat Badica Ioan
83. soldat Badiea Ilie
84. soldat Badiea Gheorghe
85. soldat Badiu Constantin
86. caporal Badiu Andrei
87. soldat Badure Alecu
88. soldat Bahnea Ilie
89. soldat Balaban Dumitru
90. soldat Bălăiță Ștefan
91. soldat Bălan Gheorghe
92. soldat Bălan Gheorghe
93. soldat Bălan Dumitru
94. soldat Bălan Petre
95. soldat Bălan Neculai
96. soldat Bălan Neculai
97. soldat Bălan Gheorghe
98. soldat Bălașa Ioan
99. soldat Balboi Dumitru
100. caporal Balbură Constantin
101. soldat Baltanescu Constantin
102. soldat Baltariu Gheorghe
103. soldat Bălteanu Jojă
104. soldat Balu ștefan
105. soldat Băluță Vasile
106. soldat Bancu Vasile
107. soldat Bâncu Alexandru
108. soldat Banea Ioan
109. soldat Bantoș Ioan
110. soldat Bâră Anton
111. soldat Barbă Teofil
112. soldat Barbău Titu
113. soldat Bărboi Neculai
114. sergent Barbu Gheorghe
115. soldat Barbu Borcea
116. soldat Barbu Gheorghe
117. soldat Barbu Vasile
118. soldat Barbu Ioan
119. soldat Barbu Grigore
120. soldat Bărbulău Neculai
121. soldat Bărbulescu Neculai
122. soldat Barcă Gheorghe
123. soldat Bârlădeanu Vasile
124. soldat Bartic Gheorghe
125. soldat Bârzu Toader
126. soldat Bată Antonescu
127. soldat Băurescu Constantin
128. soldat Bechioagă Ioan
129. soldat Bechirescu Vasile
130. caporal Bejan Ioan
131. soldat Bejan Gheorghe
132. soldat Bejan Ioan
133. soldat Bejan Michalachi
134. soldat Belceanu Constantin
135. soldat Beledea Dumitru
136. soldat Belinschi Toader
137. soldat Bendem Alexandru
138. soldat Benea Andrei
139. soldat Benjeliu Ioan
140. soldat Beratză Gheorghe
141. soldat Bercu Dumitru
142. soldat Berenbig Ferderu
143. soldat Berescu Constantin
144. soldat Berluc Vasile
145. soldat Bertub Ioan
146. soldat Besdedeanu
147. soldat Beu M. Ioan
148. soldat Beuga Treuți
149. soldat Bidă Costache
150. soldat Biran Neculai
151. soldat Bircă Ioan
152. soldat Bitzu Vasile
153. soldat Blaj Trenț
154. soldat Blănariu Ioan
155. soldat Blașcă Ștefan
156. soldat Blegu Vasile
157. soldat Blidaru Petre
158. caporal Bobina Dumitru
159. soldat Boboc Gheorghe
160. soldat Bocălău Constantin
161. soldat Bodanu Constantin
162. soldat Bogdan vasile
163. soldat Bohască Gheorghe
164. soldat Bolai Neculai
165. soldat Bold Grigore
166. soldat Boldariu Alexe
167. soldat Boldariu Ioan
168. soldat Boldură Alexandru
169. soldat Bolovan Constantin
170. soldat Borcan neculai
171. soldat Bordei Ioan
172. soldat Bordoc Ioan
173. soldat Borjochian Constantin
174. soldat Bornea Voicu
175. soldat Borolă Constantin
176. soldat Borșan Vasile
177. caporal Bostan Ioan
178. soldat Bosturică Iord.
179. soldat Bosu Ilie
180. soldat Boteanu Simion
181. soldat Botezatu N. Ioan
182. soldat Botezatu Neculai
183. soldat Botia Dumitru
184. soldat Bran Ilie
185. soldat Brandaliul Neculai
186. soldat Brandor Ioan
187. soldat Brândușor Ștefan
188. soldat Brănescu Neculai
189. soldat Bratul Mihalachi
190. soldat Brotea Manolea
191. soldat Bucatariu Vasile
192. soldat Bucătaru Negdă
193. soldat Bucățică Ștefan
194. soldat Bucur Spiridon
195. caporal Buda Marin
196. soldat Budacă Vasile
197. soldat Budeanu Ioan
198. soldat Bugală Constantin
199. soldat Bugianu Ioan
200. soldat Bugoală Constantin
201. soldat Buhlea Ștefan
202. soldat Bujor Costachi
203. soldat Bujoreanu Dumitru
204. soldat Buladă Gheorghe
205. soldat Bulgariu Ilie
206. soldat Bunăgele Ilie
207. soldat Bunduc Petrachi
208. soldat Buranc Neculai
209. soldat Burcă Ianoș
210. soldat Burcea Dumitru
211. soldat Burlacu Alexandru
212. soldat Burlacu Ioan
213. soldat Burlacu Ioan
214. soldat Burlacu Marin
215. soldat Burlacu Constantin
216. soldat Burtea Dumitru
217. soldat Burtică Ștefan
218. soldat Bușescu Andrei
219. soldat Butnariu Ioan
220. soldat Butoria Gheorghe
221. soldat Cabinai Matei
222. soldat Căhiu Ioan
223. soldat Călătorescu Gheorghe
224. soldat Căldare Gheorghe
225. soldat Calfă Grigore
226. soldat Calfă Dumitru
227. soldat Călin Stanciu
228. soldat Calină Toma
229. soldat Caliu Ioan
230. soldat Căluda Mihai
231. soldat Câmpeanu Tudor
232. soldat Câmpianu Gheorghe
233. soldat Canaci Dumitru
234. soldat Cantoveanu Ioan
235. soldat Capriceanu Mihalachi
236. soldat Caprie Alexandru
237. soldat Căprieanu Ștefan
238. soldat Capruteg Gheorghe
239. soldat Cara V.Alexandru
240. soldat Cărare Gheorghe
241. soldat Caraul Dumitru
242. soldat Cărăușu Alexandru
243. soldat Cârciumaru Petre
244. soldat Carmai Vasile
245. soldat Carmutuș Gheorghe
246. soldat Carp Constantin
247. soldat Carp Gheorghe
248. soldat Carp Rasor
249. caporal Carpău Dumitru
250. soldat Carscii Vasile
251. soldat Căruntu Gheorghe
252. soldat Cășoarcă Ioan
253. soldat Cătai Petre
254. soldat Cătălinoi Ștefan
255. soldat Cataranciuc Neculai
256. soldat Causchi Ștefan
257. soldat Cazacu Ianoș
258. soldat Cazan Ioan
259. soldat Cemlios Gheorghe
260. sergent Cercan Gheorghe
261. soldat Cercel Costachi
262. soldat Cerinpei Alexandru
263. soldat Cernătescu Miron
264. soldat Cervic Ștefan
265. soldat Chele Stan
266. soldat Cheptănariu Dumitru
267. soldat Chibuș Constantin
268. soldat Chiperi Dumitru
269. soldat Chirică Costachi
270. soldat Chirilă Gheorghe
271. soldat Chirilă Mihai
272. soldat Chirilă vasiliu
273. soldat Chiripi Neculai
274. soldat Chiscop Dumitru
275. soldat Chițan Ilie
276. soldat Chițu Dumitru
277. soldat Chiulescu Silvestru
278. soldat Chivu Ioan
279. soldat Cioază Gheorghe
280. soldat Ciobănică Florea
281. soldat Ciobanu Dumitru
282. soldat Ciobanu Dumitru
283. soldat Ciobanu Jojă
284. soldat Ciobanu Mihai
285. soldat Ciobanu Ioan
286. soldat Ciobanu Constantin
287. soldat Ciobanu Dumitru
288. soldat Ciobotaru Gheorghe
289. caporal Ciocan Alexandru
290. soldat Ciocoboc Neculai
291. soldat Cioroabă Toader
292. soldat Cioroi Chivu
293. soldat Ciosaban Negoi
294. soldat Cireșeanu Dumitru
295. soldat Ciubota vasile
296. soldat Ciubotariu Andronache
297. soldat Ciubotariu Iordache
298. soldat Ciubotariu Gheorghe
299. soldat Ciubotaru Gheorghe
300. caporal Ciuhureanu Gheorghe
301. soldat Ciurariu Iordachi
302. soldat Cluceriu Constantin
303. soldat Cobea Ioan
304. soldat Cocia Gheorghe
305. soldat Codreanu Alexandru
306. soldat Codreanu Gheorghe
307. soldat Cojoacă Florea
308. soldat Cojoc Vasile
309. soldat Cojocariu Constantin
310. soldat Cojocariu Ioan
311. soldat Cojocaru Vasile
312. soldat Cojocaru Vasile
313. soldat Cojocaru Gheorghe
314. caporal Coman Anghel
315. soldat Coman Toma
316. soldat Coman Gheorghe
317. soldat Coman Ioan
318. soldat Comjoranu Gheorghe
319. soldat Conceanu Ioan
320. soldat Constantin Alexandru
321. soldat Constantin Costinescu
322. soldat Constantin
323. soldat Constantin Marin
324. soldat Constantin Grigore
325. soldat Constantin Ioan
326. soldat Constantin Gheorghe
327. soldat Constantin Eugen
328. soldat Constantin Ioan
329. soldat Constantin I. Gheorghe
330. sergent Constantinescu Ștefan
331. soldat Constantinescu Constantin
332. soldat Copaci Grigore
333. soldat Copilescu Dumitru
334. soldat Copilescu Ioan
335. soldat Coră Ioan
336. soldat Coran gheorghe
337. soldat Cosani Neculai
338. soldat Coscioc Pantelimon
339. soldat Cosma Vasile
340. caporal Costache Constantin
341. soldat Costachi Stoian
342. soldat Costachi Florea
343. soldat Costachi Dumitru
344. soldat Costea Ioan
345. soldat Costea Marin
346. caporal Costescu Vasile
347. soldat Costescu Ioan
348. soldat Costin Gheorghe
349. soldat Costin Gheorghe
350. soldat Cotoi Ștefan
351. soldat Cotoiu Gheorghe
352. soldat Cozma Pavăl
353. soldat Crăciun David
354. soldat Craioveanu Constantin
355. soldat Cristea Gheorghe
356. soldat Cristea Vasile
357. soldat Cristea Alexandru
358. soldat Cristian Dumitru
359. soldat Cristoi Fănică
360. caporal Crudu Gheorghe
361. soldat Cucu Gheorghe
362. caporal Cucu Ioan
363. soldat Curalariu Constantin
364. soldat Curam Toader
365. soldat Curpăn Ioan
366. soldat Dacrișan Constantin
367. soldat Dajă
368. soldat Damăl Chirilă
369. soldat Dănilă Constantin
370. soldat Dănilă Ioan
371. soldat Danu Gheorghe
372. soldat Darie Gheorghe
373. soldat Darie Gheorghe
374. soldat David Crăciun
375. soldat Davidan Ilie
376. soldat Decu Ioan
377. soldat Dediu Ioan
378. sergent Diaconu Vasile
379. soldat Diaconu Ioan
380. soldat Diaconu Ioan
381. soldat Diaconu Paraschiv
382. soldat Diaconu Raceu
383. soldat Diaconu Dumitru
384. soldat Diaconu Marin
385. caporal Diea Dumitru
386. soldat Dima Sandu
387. soldat Dima Dumitru
388. soldat Dimaru Mahici
389. soldat Dimitroi Gheorghe
390. soldat Dinga Ștefan
391. soldat Dinu Constantin
392. soldat Dinu Neculai
393. soldat Dobre Grigore
394. soldat Dobre Dumitru
395. soldat Dobrea Ioan
396. soldat Dobrin Ioan
397. soldat Dobrrin Constantin
398. soldat Dochiță Ilie
399. soldat Dogorai Constantin
400. soldat Donicu Necuali
401. soldat Dorneanu Gheorghe
402. soldat Dorobanțu Constantin
403. soldat Doroftei Teodor
404. soldat Dosan Gheorghe
405. soldat Dovletă Ioan
406. soldat Drăgan Dumitru
407. soldat Drăgan Petrea
408. soldat Drăgănescu Alexandru
409. soldat Drăghiceanu Sandu
410. soldat Drăghici Marin
411. soldat Drăghici Ioan
412. soldat Drăghici Grigore
413. soldat Drăgoi Petrea
414. soldat Dragomir Ioan
415. soldat Dragomir Marin
416. soldat Dragomir Gheorghe
417. soldat Dragomir Gheorghe
418. soldat Drumuia Neculai
419. soldat Dubă Chiriac
420. soldat Dudă Dumitru
421. soldat Dudău Dumitru
422. soldat Dulgheru Vasile
423. caporal Dumitrache Toader
424. soldat Dumitrașcu Gheorghe
425. soldat Dumitrașcu Gheorghe
426. soldat Dumitrescu Mircea
427. soldat Dumitrescu Aristotel
428. soldat Dumitriu Astan
429. soldat Dumitriu Ioan
430. sergent Dumitru Vasile
431. sergent Dumitru Ioan
432. soldat Dumitru Gheorghe
433. soldat Dumitru Gr. Constantin
434. soldat Dumitru Răuț
435. soldat Dumitru Tudor
436. soldat Dumitru D.Ștefan
437. soldat Dumitru Ionel
438. soldat Dumitru Gheorghe
439. soldat Dumitru Gheorghe
440. ofițer Dumitru Gheorghe
441. soldat Dumitru Ioan
442. soldat Dumitru Mircea
443. soldat Dumitru Gheorghe
444. soldat Dumitru Gh. Dumitru
445. soldat Dumitru Alexandru
446. soldat Dumitru Constantin
447. caporal Dumitru Andrei
448. soldat Durilea vasile
449. soldat Duță Constantin
450. soldat Duțu Gheorghe
451. soldat Enachi Stan
452. sergent Enachi Neculai
453. soldat Enachi Vasile
454. soldat Enachi Toader
455. soldat Enachi Rusu
456. soldat Enachi Dumitru
457. soldat Enea Ede
458. soldat Enea Ștefan
459. soldat Enea Ioan
460. soldat Epure Constantin
461. soldat Ertaghi Gheorghe
462. soldat Fabian Vasile
463. soldat Falcău Ioan
464. soldat Fălcuța Alexe
465. soldat Fălui Vasile
466. soldat Fecioru Neculai
467. soldat Fecioru Neculai
468. soldat Filip Alexandru
469. soldat Filip Popa
470. soldat Flintașul Gheorghe
471. soldat Floare Ioan
472. soldat Floarea Constantin
473. soldat Florea Ioan
474. soldat Florea Vasile
475. soldat Florea Gheorghe
476. sergent Florescu Petru
477. soldat Florescu Neculai
478. soldat Florescu Gheorghe
479. soldat Foamete Ioan
480. soldat Fotachi Gheorghe
481. soldat Frâncu Constantin
482. soldat Frâncu Dumitru
483. soldat Frentz Giurgi
484. soldat Găbrean Gheorghe
485. soldat Gabroveanu Gheorghe
486. soldat Gâdia Gheorghe
487. soldat Gagianu Ioan
488. soldat Gaisan Alex
489. soldat Gal Petre
490. soldat Gălbenuș Neculai
491. soldat Gâlcă Dumitru
492. soldat Gâlcă Constantin
493. soldat Gălușcă Vasile
494. soldat Gănea Florea
495. soldat Gârleanu Dumitru
496. soldat Garlic Gheorghe
497. soldat Gasub Gramil
498. caporal Gavril Zaharia
499. soldat Gavril Tudorache
500. soldat Gavrilescu Ioan
501. soldat Geman Vasile
502. soldat Genai Ilie
503. soldat Georgescu Silvestru
504. soldat Georgescu Ioan
505. soldat Gheorghe Petrescu
506. soldat Gheorghe Alexandru
507. soldat Gheorghe Ioan
508. soldat Gheorghe Refletor
509. soldat Gheorghe Ioan
510. soldat Gheorghe Enache
511. soldat Gheorghe Ștefan
512. soldat Gheorghe Ștefan
513. soldat Gheorghe Dumitru
514. soldat Gheorghe Matei
515. soldat Gheorghescu Ioan
516. soldat Gheorghică Ianoși
517. soldat Gheorghiu Ioan
518. soldat Gheorguță Mihai
519. soldat Gherabău Gheorghe
520. soldat Gherasim Dumitru
521. soldat Ghercea Ioan
522. soldat Gherguț Jojă
523. soldat Ghezilă Martin
524. soldat Ghiac Nicolaie
525. soldat Ghica Gheorghe
526. soldat Ghiorghiaș Iorgu
527. soldat Ghiorghuță Gigi
528. soldat Ghiorguță Jojă
529. soldat Ghisă Gheorghe
530. soldat Ghiță Neculai
531. soldat Gioboc Constantin
532. soldat Giurcă Radu
533. soldat Giurge Simion
534. soldat Giurgiu Gheorghe
535. soldat Gligore Vasile
536. soldat Gordoc Ioan
537. soldat Gosei Grigore
538. soldat Grădinaru Ioan
539. soldat Gramă Neculai
540. soldat Gramă Vișan
541. soldat Grceapie Gheorghe
542. soldat Grecu Ioan
543. soldat Grigoraș Vasile
544. soldat Grigore Neculai
545. soldat Grigorescu Marin
546. sergent Gropariu Tudor
547. soldat Grosu Ioan
548. soldat Gruie Sandu
549. soldat Grumieră Constantin
550. soldat Gurmăzescu Haralambie
551. soldat Guță Ioan
552. soldat Guță Ioan
553. soldat Hacă Ioan
554. soldat Hagia Constantin
555. soldat Haladiuc Neculai
556. soldat Haliu Ilie
557. soldat Hanganu Vasile
558. soldat Harag Mihai
559. soldat Haralambie Lupu
560. soldat Haralambie Arsenescu
561. soldat Haranduș Ștefan
562. soldat Harbuz Constantin
563. soldat Harciag Gheorghe
564. soldat Hardiucă Neculai
565. soldat Hargiucă Constantin
566. soldat Hârtie Mihai
567. soldat Hatcu Vasile
568. soldat Hazapariu Dumitru
569. soldat Helper Crusastea
570. soldat Helvig Gheorghe
571. soldat Herariu Toma
572. soldat Herciu Adam
573. soldat Hodariu Dumitru
574. soldat Hoțoman Constantin
575. soldat Hristin Mihai
576. soldat Hritcu Gheorghe
577. soldat Hureiș Iacob
578. soldat Husar Ianuși
579. soldat Iacob Constantin
580. soldat Iacob Ștefan
581. soldat Iajică Ianoș
582. soldat Ianariu Ioan
583. soldat Iancu Ioan
584. soldat Iancu Dumitru
585. soldat Ianici Iulian
586. soldat Ianuș Luian
587. soldat Iasub Preda
588. soldat Iavin Ioan
589. soldat Ichiava Alexei
590. soldat Ichim Negoiță
591. soldat Idu Florea
592. soldat Iedu Ioan
593. soldat Ignat Neculai
594. soldat Ignea Ioan
595. soldat Ilad Ilie
596. soldat Ilarion Farcaș
597. soldat Ilea Franț
598. soldat Ilie ioan
599. soldat Ilie Ioan
600. soldat Ilie Dumitru
601. soldat Ilie Vasile
602. soldat Ilie Ioan
603. soldat Ilie Stan
604. soldat Iliescu Ștefan
605. soldat Iliescu Dumitru
606. soldat Iliescu Dumitru
607. caporal Iliescu Ioan
608. soldat Imbrea Mihai
609. caporal Imbrea Adrian
610. soldat Înaltu Grigore
611. soldat Ioan Călugăru
612. soldat Ioan Ioan
613. soldat Ioan Cozma
614. soldat Ioan Ionel
615. soldat Ioan Gheorghe
616. soldat Ioan A. Zamfir
617. soldat Ioan Gheorghe
618. caporal Ioan Petrică
619. soldat Iohan Franț
620. soldat Ionel Gheorghe
621. sergent Ionescu Ștefan
622. soldat Ionescu Dumitru
623. soldat Ionescu Gheorghe
624. soldat Ionescu Neculai
625. soldat Ionescu Vasile
626. soldat Ionescu Vasile
627. soldat Ionescu Gheorghe
628. soldat Ionică Iancu
629. soldat Ioniță Petruț
630. soldat Ioniță Dumitru
631. soldat Ioniță Ioan
632. sergent Iordache Neculai
633. soldat Iordache Dănilă
634. soldat Iordache Ioan
635. soldat Iordache Gheorghe
636. soldat Iordache Gh. Neculai
637. soldat Iordăchescu Petru
638. soldat Iordachi Vasile
639. soldat Iordan Neculai
640. soldat Iorga Ioan
641. soldat Irimia Ioan
642. soldat Irimia Dumitru
643. soldat Isac Ioan Dumitru
644. soldat Isami Neculai
645. soldat Isop Gheorghe
646. caporal Istrate Gheorghe
647. soldat Istrati Ioan
648. soldat Iurgu Ioan
649. soldat Ivan Constantin
650. soldat Ivan Ioan
651. soldat Ivanciu Gherena
652. soldat Ivănescu Marin
653. soldat Jianu Constantin
654. soldat Jitariu Florea Ioan
655. soldat Johan Birjele
656. soldat Jojă Raza
657. soldat Juvină Toader
658. soldat Kaul Weisinger
659. soldat Kos Iosif
660. soldat Kuichert Adolf
661. soldat Lăcătuș Gheorghe
662. soldat Lăcătușu Ilie
663. soldat Larion Gheorghe
664. soldat Lascăr Paraschiv
665. soldat Lațu Stan
666. soldat Lazăr Vasile
667. soldat Lazăr Vasile
668. soldat Lazăr Mihaiu
669. soldat Lecunci Andrei
670. soldat Leontici Constantin
671. soldat Lepădatu Petre
672. soldat Leu Constantin
673. caporal Leu Vasile
674. soldat Leubei Andrei
675. soldat Lică Simion
676. soldat Lidiță Gheorghe
677. soldat Litoi Mărgărint
678. soldat Lituc Costache
679. soldat Lizu Gheorghe
680. soldat Lotrea Alexandru
681. soldat Luca Ioan
682. soldat Lucan Ioan
683. soldat Luchian Constantin
684. soldat Luchicea Toader
685. soldat Lucilă Ioan
686. soldat Luciu vasile
687. soldat Luncaș Gheorghe
688. soldat Lungu Vasile
689. soldat Lungu Gheorghe
690. soldat Lungu Gheorghe
691. soldat Lungu Gheorghe
692. caporal Lupu Gheorghe
693. soldat Lupu Grigore
694. soldat Lupu Ioan
695. soldat Lupu Marin
696. soldat Lupu Gheorghe
697. soldat Lupu Dumitru
698. soldat Lupu Constantin
699. soldat Lupu Petru
700. caporal Lupu Petrea
701. soldat Luță Șerban
702. sergent Macovei Neculai
703. soldat Macovei Iorgu
704. soldat Macovei Mihai
705. soldat Macovei Ioan
706. soldat Macri Dionise
707. soldat Macsim Vasile
708. caporal Maftei Constantin
709. soldat Magiu Neculai
710. soldat Mai Pajor
711. soldat Majoreață Ioan
712. soldat Maleș Neculai
713. soldat Mandea Ioan
714. soldat Mandică Ioan Ștefan
715. soldat Mândrilă Toma
716. soldat Manea Marin
717. soldat Manea Gheorghe
718. soldat Manea Sanduc
719. soldat Manea Dumitru
720. soldat Manea Gheorghe
721. soldat Maniță Ilie
722. soldat Manolachi Vasile
723. soldat Manolea Dumitru
724. soldat Mantale Ioan
725. soldat Manu Lason
726. soldat Mararmeu Vasile
727. soldat Mărbea Neculai
728. sergent Marchidan Neculaie
729. soldat Marchis Ioan
730. soldat Mardari Alexandru
731. soldat Marea Florea
732. soldat Mărgărit Ștefan
733. soldat Mărigan Marin
734. soldat Marin Gheorghe
735. soldat Marin Constantin
736. soldat Marin Marin
737. soldat Marin Gheorghe
738. soldat Marin Vasile
739. soldat Marin Toma
740. soldat Marin Sava
741. soldat Marin Mihai
742. soldat Marin Vasile
743. soldat Marin Ioan
744. soldat Marin petrea
745. soldat Marin Ilie Neculai
746. soldat Marin Ioan
747. soldat Mărinescu Costachi
748. soldat Marza Dumitru
749. soldat Mateescu Alexandru
750. caporal Matei Costache
751. soldat Matei Martin
752. soldat Matei M. Marin
753. soldat Matei Toma
754. soldat Matei Ioan
755. soldat Matei Neculai
756. soldat Matuleagă Alexandru
757. soldat Matușă Dumitru
758. soldat Măzdogă Dumitru
759. soldat Melionaru
760. soldat Melițaru Ioan
761. soldat Menlă Costachi
762. soldat Merlescu Toader
763. soldat Mianca Gheorghe
764. soldat Mică Mihai
765. soldat Michia Dumitru
766. soldat Michil Alter
767. soldat Micu Ioan
768. caporal Mihai Gheorghe
769. soldat Mihai Neculai
770. soldat Mihai Ioan
771. soldat Mihai Ioan
772. soldat Mihai Constantin
773. soldat Mihai Gheorghe
774. soldat Mihai Dumitru
775. soldat Mihai Vasile
776. soldat Mihail Vântură
777. soldat Mihăilă Stan
778. soldat Mihăilescu Neculai
779. soldat Mihalachi Gheorghe
780. soldat Mihalciu Gheorghe
781. soldat Militaru Ioan
782. soldat Militaru Dumitru
783. soldat Milu Andrei
784. soldat Mionici Ilie
785. soldat Mircea Constantin
786. soldat Miron Ilie
787. soldat Miron Ioan
788. soldat Mitroi Petru
789. soldat Mitroi Dumitru
790. soldat Mitroi Ioan
791. soldat Mitruță Andrei
792. soldat Mocanu Gheorghe
793. soldat Mocanu Gheorghe
794. soldat Mocanu Samoil
795. soldat Mocanu Ioan
796. soldat Modoran Gheorghe
797. soldat Mogoșoi Mihai
798. soldat Mohor Ilie
799. soldat Moină Ioan
800. soldat Moisă Gheorghe
801. soldat Moisă Dumitru
802. soldat Moisă Petrea
803. soldat Moise Constantin
804. soldat Moldovanu Grigore
805. soldat Moldoveanu
806. soldat Morărașu Toader
807. soldat Morariu Ioan
808. soldat Morariu Gheorghe
809. soldat Morariu Neculai
810. soldat Morariu Ilie
811. soldat Morariu Toader
812. soldat Moroșanu Gheorghe
813. soldat Moroșanu Ioan
814. soldat Mosa Gheorghe
815. soldat Moscu Vasile
816. soldat Muică Ilie
817. soldat Munteanu Constantin
818. soldat Munteanu Ioan
819. soldat Munteanu Iordache
820. soldat Munteanu Soia
821. soldat Mureșeanu Ioan
822. soldat Muscalu Iamandi
823. soldat Mustecioară Dumitru
824. soldat Musteță Petrachi
825. soldat Nacu Haralambie
826. soldat Naforniță Constantin
827. caporal Nasei Ioan
828. soldat Nastasă Ioan
829. soldat Năstase Pricop
830. soldat Nastasie Gheorghe
831. soldat Natan Constantin
832. soldat Neacșu Ioan
833. caporal Neagu Vasile
834. soldat Neagu Gheorghe
835. soldat Neagu Ioan
836. soldat Neagu Ioan
837. soldat Neagu Vasile
838. soldat Neatu Ilie
839. soldat Nechifor Alexa
840. soldat Nechita Ioan
841. caporal Nechita Neculai
842. soldat Nechitura Vasile
843. soldat Necodiu Gheorghe
844. soldat Neculai Mircea
845. soldat Neculai Ioan
846. soldat Neculai Ioan
847. soldat Neculai Ioan Costin
848. soldat Neculai Ioan
849. soldat Neculai Gheorghe
850. soldat Neculai Ioan
851. soldat Neculai Dumitru
852. soldat Neculai Ioan
853. soldat Neculai Constantin
854. soldat Neculescu Mircea
855. soldat Neculescu Staicu
856. soldat Necunoscut
857. soldat Necunoscut
858. soldat Necunoscut
859. soldat Necunoscut
860. soldat Necunoscut
861. soldat Necunoscut
862. soldat Necunoscut
863. soldat Necunoscut română
864. soldat Necunoscut
865. soldat Necunoscut
866. soldat Necunoscut
867. soldat Necunoscut
868. soldat Necunoscut
869. soldat Necunoscut română
870. soldat Necunoscut
871. soldat Necunoscut română
872. soldat Necunoscut Neculai
873. soldat Necunoscut
874. soldat Necunoscut
875. soldat Necunoscut
876. soldat Necunoscut
877. soldat Necunoscut
878. soldat Nedeia Tache
879. soldat Nedelcu Dima
880. soldat Nedelcu Alexandru
881. caporal Nedelea Sandu
882. soldat Nedelea D. Neculai
883. soldat Nedelea Neculai
884. soldat Nedianu Marin
885. soldat Nediea Guriță
886. soldat Nedion Stan
887. soldat Nefiortă Anton
888. soldat Negoescu Tudurachi
889. soldat Negoiță Vasile
890. soldat Negoiță Vasile
891. soldat Negoiță Neculai
892. soldat Negu Constantin
893. soldat Negură Costachi
894. soldat Negură Ștefan
895. soldat Neguță Constantin
896. soldat Neidentificat
897. soldat Neidentificat
898. soldat Nembu Cristin
899. soldat Nemțeanu Vasile
900. soldat Nica Gheorghe
901. soldat Nicoară Tănase
902. caporal Niculescu Ienachi
903. soldat Niculescu Gheorghe
904. soldat Niculescu Vasile
905. soldat Niculescu Gheorghe
906. soldat Niculeți Avram
907. soldat Nimernicu Florea
908. soldat Nistor Nicu
909. soldat Nistor Nicu
910. soldat Nistorău Dumitru
911. soldat Niță Toma
912. soldat Niță Marin
913. soldat Niță Ioan
914. soldat Niță Gheorghe
915. soldat Nițu Aurel
916. soldat Nuță Dănilă
917. soldat Nuță Gheorghe
918. soldat Nuțoi Vasile
919. soldat Oană Loșcă
920. soldat Oancea Neculai
921. soldat Ochiană Dumitru
922. soldat Olariu Dumitru
923. soldat Olariu Vasile
924. soldat Olariu Neculai
925. soldat Olaru Gh. Petre
926. soldat Olaru Gheorghe
927. soldat Olteanu Ilie
928. soldat Olteanu Constantin
929. soldat Olteanu Constantin
930. soldat Oncea Ioan
931. soldat Onescu Anton
932. soldat Onofrei Ioan
933. soldat Onu Dumitru
934. română Oprea Ioan
935. soldat Oprea Ioan
936. soldat Oprea Gheorghe
937. soldat Oprea Marin
938. soldat Oprea Constantin
939. soldat Oprea Voicu
940. soldat Oprea Vasile
941. soldat Oprea Ioan
942. soldat Oprean Dumitru
943. soldat Orchidac Ioan
944. soldat Ordină Dumitru
945. soldat Orneanu Gheorghe
946. soldat Ortansă Robescu
947. soldat Pachenam Necula
948. soldat Pactașiu
949. soldat Pădurariu Ioan
950. soldat Păduraru Gheorghe
951. soldat Păduraru Dumitru
952. soldat Păduraru Niță
953. soldat Păduraru Neculai
954. soldat Paitel Gheorghe
955. soldat Paiu Tudor
956. soldat Paiuș Andrei
957. soldat Palade Neculai
958. soldat Palazan
959. soldat Pană Ioan
960. soldat Pană Ioan
961. soldat Pană tudor
962. soldat Pană Toma
963. soldat Panaite Constantin
964. soldat Pandelea Gheorghe
965. soldat Panțiru Costachi
966. soldat Papalău Ioan
967. soldat Parascan Neculai
968. soldat Pârcălăboi Neculai
969. soldat Pârcălabu Ilie
970. soldat Pârea Grigore
971. soldat Parlea Ștefan
972. soldat Pârlog Alexandru
973. soldat Pârlogeanu Neculai
974. soldat Partui Pandelea
975. soldat Paruțoiu Dumitru
976. soldat Pârvu Petrică
977. soldat Pascariu Nicolaie
978. soldat Pascariu Marin
979. soldat Pascu Gheorghe
980. soldat Patrașcu Petrea
981. soldat Pătrașcu Neculai
982. soldat Pătrașcu Petrea
983. soldat Pătrașcu Spiridon
984. soldat Patrulete Vasile
985. soldat Păun Enea
986. soldat Păun Drăghici
987. soldat Păun Ioan
988. soldat Păun Marin
989. soldat Păun Ilie
990. soldat Păuță Ioan
991. soldat Pavăl Vărzare
992. sergent Pavel Nicolaie
993. soldat Pelin Clizer
994. soldat Pelinceanu
995. soldat Peliță Gheorghe
996. soldat Pentehi Roissanti
997. soldat Percă Gheorghe
998. soldat Pescariu Iopan
999. soldat Pescu Gheorghe
1000. soldat Petahă Petru
1001. soldat Petrachi Zamfir
1002. soldat Petrachi Neculai
1003. soldat Petre Neculai
1004. soldat Petrea Constantin
1005. soldat Petrea Iancu
1006. soldat Petrea stancu
1007. soldat Petrea Gh. Alexandru
1008. soldat Petrea Ansa
1009. soldat Petrea Florea
1010. soldat Petrea Ioan
1011. soldat Petrea M. Ciceu
1012. soldat Petrescu Constantin
1013. soldat Petrescu Ioan
1014. soldat Petrgoi Ioan
1015. soldat Petricel Anton
1016. soldat Petrojoi Dumitru
1017. soldat Petruță Anton
1018. soldat Petulici Ilie
1019. soldat Picheruță Al. Mihai
1020. soldat Picria Constantin
1021. soldat Pintilie Vasile
1022. soldat Pircop Tudor
1023. soldat Pitiș Gheorghe
1024. soldat Pitoc Neculai
1025. soldat Pleșa Andrei
1026. soldat Pleșca Vasile
1027. soldat Plezasareanu Neculai
1028. soldat Pocragic Constantin
1029. soldat Poenaru Vasile
1030. soldat Popa Marin
1031. soldat Popa Constantin
1032. soldat Popa Gheorghe
1033. soldat Popa Toader
1034. soldat Popa Neculai
1035. soldat Popa Vasile
1036. soldat Popa Ioan
1037. soldat Popa Iosif
1038. soldat Popanu Vasile
1039. sergent Popescu Gheorghe
1040. caporal Popescu Ioan
1041. soldat Popescu Ioan
1042. soldat Popescu Dumitru
1043. soldat Popescu Zaharia
1044. soldat Popinopol Ioan
1045. soldat Postaru Iordache
1046. soldat Potop Mihai
1047. soldat Praschiv Gheorghe
1048. soldat Preda Badiea
1049. soldat Preda Neculai
1050. soldat Preda Constantin
1051. soldat Preoteasă Neculai
1052. soldat Preotu Gheorghe
1053. soldat Prepelică Anghel
1054. soldat Pricop Vasile
1055. soldat Pricopii Bucur Ioan
1056. soldat Prisăcariu Gheorghe
1057. soldat Prisăcariu Gheorghe
1058. soldat Pruteanu Neculai
1059. soldat Puderi Neculai
1060. soldat Pușcașu Dumitru
1061. soldat Pușcașu Ioan
1062. soldat Pușcașu Ioan
1063. soldat Rădescu Iosif
1064. soldat Radica Mihai
1065. sergent Radu B.Ioan
1066. soldat Radu Onofrei
1067. soldat Radu Vasile
1068. soldat Radu Chivu
1069. soldat Radu Petrea
1070. soldat Radu Jianu
1071. soldat Radu Neculai
1072. soldat Radu Ioan
1073. soldat Radu Simion
1074. soldat Radu Gheorghe
1075. soldat Radu Cocolic
1076. soldat Radu Dumitru
1077. soldat Radu Gheorghe
1078. soldat Rădulescu Ioan
1079. soldat Raileanu Ștefan
1080. soldat Răileanu Mihai
1081. soldat Rașcă Gheorghe
1082. soldat Raucea Dumitru
1083. soldat Reader Ichim
1084. soldat Rednic Vasile
1085. soldatî Resmeliță Dumitru
1086. soldat Robu Mihai
1087. soldat Roia Corbu
1088. soldat Roibu Ilie
1089. soldat Roman Vasile
1090. soldat Roman Constantin
1091. soldat Româncea Petrea
1092. soldat Rosiceanu Gheorghe
1093. soldat Roșu Ioan
1094. soldat Rotă Iosif
1095. soldat Rotariu Dumitru
1096. caporal Rotariu Ioan
1097. soldat Rotiță Gheorghe
1098. soldat Rotundu Ilie
1099. soldat Rudoslav Petre
1100. soldat Ruse Vasile
1101. soldat Rusu Vasile
1102. soldat Rusu Marinescu
1103. soldat Rusu Grigore
1104. soldat Rusu Lascarachi
1105. soldat Rusu Gheorghe
1106. soldat Rusu Gheorghe
1107. soldat Rusu Constantin
1108. soldat Rusu Constantin
1109. soldat Sabaniu Petre
1110. soldat Safiean Ioan
1111. soldat Safta Dumitru
1112. soldat Safta Petre
1113. soldat Săgăceanu Alex
1114. soldat Șalariu Ioan
1115. soldat Sanda Alexandru
1116. soldat Sandu Gheorghe
1117. soldat Sandu Ștefan
1118. soldat Sandu Paraschiv
1119. soldat Sandu Vangelu
1120. soldat Sandu Constanciuc
1121. soldat Sandu vasile
1122. soldat Santoru Dumitru
1123. soldat Sarghi Gheorghe
1124. soldat Săroi Constantin
1125. soldat Satariu Gheorghe
1126. soldat Savă Mihai
1127. soldat Savin Gheorghe
1128. soldat Savu Vasile
1129. soldat Savu Gheorghe
1130. soldat Scabie Neculai
1131. soldat Scăpău Marin
1132. soldat Schiopu Dumitru
1133. soldat Schivernac Șerban
1134. soldat Scripcariu Iordache
1135. soldat Scripcariu Costache
1136. soldat Scurtu Solomon
1137. soldat Scutariu Vasile
1138. soldat Sebeș Ștefan
1139. soldat Șelachi Ioan
1140. soldat Șendrea Gheorghe
1141. sergent Șerban Toader
1142. soldat Șerban Mihai
1143. soldat Șerban Ioan
1144. soldat Sergentu Ioan
1145. soldat Sergentu Ioan
1146. soldat Sergiu Iopan
1147. soldat Sganbă Ioan
1148. soldat Sgârlea marin
1149. soldat Sichiu Gheorghe
1150. soldat Simion Neculai
1151. soldat Simion Marin
1152. soldat Simionescu Ioan
1153. soldat Simionescu Ionescu
1154. soldat Sitariu Mihai
1155. soldat Sitarul Mihai
1156. soldat Sivrui Neculai
1157. soldat Smarand Ioan
1158. soldat Smărăndescu Neculai
1159. soldat Smărăndescu Nicolai
1160. soldat Soare Lipoveanu
1161. soldat Soare Ioan
1162. soldat Soare Simion
1163. soldat Sobă Ioan
1164. soldat Sofican Dumitru
1165. soldat Solomon Gheorghe
1166. soldat Șontică Constantin
1167. soldat Sorescu Gheorghe
1168. caporal Spanache Gheorghe
1169. soldat Spânu Tudor
1170. soldat Spire Dumitru
1171. soldat Spiță Soare
1172. soldat Spoială Neculai
1173. soldat Stamati Ioan
1174. soldat Stamati Constantin
1175. sergent Stan Gheorghe
1176. soldat Stan Neculai
1177. soldat Stan Ilie
1178. soldat Stan Gavril
1179. soldat Stan Buzatu
1180. soldat Stan Gheorghe
1181. soldat Stan Vasile
1182. soldat Stan Niculae
1183. soldat Stan Ioan
1184. soldat Stan Gheorghe
1185. soldat Stan Ioan
1186. soldat Stan Matei
1187. soldat Stanan Dumitru
1188. soldat Stăncescu Ștefan
1189. soldat Stanciu Constantin
1190. soldat Stanciu Costachi
1191. soldat Stanciu Ioan
1192. soldat Stanciu Radu
1193. soldat Stanciu Soc
1194. soldat Stanciu Sandu
1195. soldat Stanciu Ștefan
1196. soldat Stanciu Gheorghe
1197. caporal Stanciu Ioan
1198. soldat Stancu Gheorghe
1199. soldat Stancu Dumitru
1200. soldat Stângaciu Ioan
1201. soldat Stavarachi Ioan
1202. caporal Stavi Ștefan
1203. soldat Ștefan Edi
1204. caporal Ștefan Edi
1205. soldat Ștefan Ioan
1206. soldat Ștefan Vasile
1207. soldat Ștefan Florea
1208. soldat Ștefan Constantin
1209. soldat Ștefan Dumitru
1210. soldat Ștefănescu Mitică
1211. soldat Sterian Pavel
1212. soldat Sterian Constantin
1213. soldat Stioca Andrei
1214. soldat Stoian Sârbu
1215. soldat Stoica Toader
1216. soldat Stoica Vasile
1217. soldat Stoica Dumitru
1218. soldat Stoica Anton
1219. soldat Stoica Ioan
1220. soldat Stoica Ioan
1221. soldat Stoica Ioan
1222. soldat Straia Neculai
1223. soldat Stran Iorgu
1224. soldat Strati Ioan
1225. soldat Strechie Stan
1226. soldat Stroie Dumitru
1227. soldat Stupariu Ilie
1228. soldat Sufăr Vasile
1229. soldat Sultan Constantin
1230. soldat Surdu Costachi
1231. soldat Surugiu Ioan
1232. soldat Sută Dumitru
1233. soldat Sutar Dumitru
1234. soldat Tabac Ioan
1235. soldat Tabacariu Dumitru
1236. soldat Tabască Ioan
1237. soldat Tailup Mihail
1238. soldat Tămășanu Mihai
1239. soldat Tănase Dumitru
1240. soldat Tănase Iancu
1241. soldat Tănase Anghel
1242. soldat Tănase Gheorghe
1243. soldat Tănase Neculai
1244. soldat Tănase Neculai
1245. soldat Tanciu Ioan
1246. soldat Tantază Ioan
1247. soldat Tapian Constantin
1248. soldat Țarălungă Spiridon
1249. soldat Târâș Ilarion
1250. soldat Tărnăceanu Neculai
1251. soldat Tărnăceanu Gheorghe
1252. soldat Tărnăceanu Gheorghe
1253. soldat Taroiu Dumitru
1254. soldat Teliman Toma
1255. soldat Țelirca Toma
1256. soldat Teodor Carbai
1257. soldat Teodor Mihai
1258. soldat Tiberiu Ioan
1259. soldat Tifiri Dobrin
1260. sergent Timofti Constantin
1261. soldat Tipău Ioan
1262. soldat Toader Constantin
1263. soldat Toader Rusu
1264. soldat Tochia Vornicu
1265. soldat Tociu Mihalachi
1266. soldat Todirică Ioan
1267. soldat Todiriță Panaitescu
1268. soldat Tofan Costachi
1269. soldat Toma Dumitru
1270. soldat Toma Gheorghe
1271. soldat Toma Vasile
1272. caporal Toneja Ioan
1273. soldat Totoc Iosif
1274. soldat Trăistariu Gheorghe
1275. soldat Trandafir Gheorghe
1276. soldat Trandafir Marin
1277. soldat Trenți Benga
1278. soldat Trifan Ioan
1279. soldat Trifan Ilie
1280. soldat Trifu Ilie
1281. soldat Trigure Constantin
1282. soldat Tucă Gheorghe
1283. soldat Tudor Nicolaie
1284. soldat Tudor Chica
1285. soldat Tudor Niță
1286. soldat Tudor Ilie
1287. soldat Tudor Ioan
1288. soldat Tudor Simion
1289. soldat Tudor Gheorghe
1290. soldat Tudorache Stoica
1291. soldat Tudorachi Stan
1292. soldat Tudosă Neculai
1293. soldat Tudosă Neculai
1294. soldat Tudose Tudor
1295. soldat Tudurică Ioan
1296. soldat Tuduriță Gheorghe
1297. soldat Tuduriu Vasile
1298. soldat Tufă Florea
1299. soldat Țugureanu Tănase
1300. soldat Turbatu Alesandru
1301. soldat Țurcă Marin
1302. soldat Turis Constantin
1303. soldat Tuscău Ioan
1304. soldat Tutoveanu Constantin
1305. caporal Tutunaru Vasile
1306. soldat Ultanu Ioan
1307. soldat Ungureanu Ioan
1308. soldat Ungureanu Ioan
1309. soldat Ungureanu Constantin
1310. soldat Ungureanu Constantin
1311. soldat Ungureanu Constantin
1312. soldat Uratu Ioan
1313. soldat Urican Constantin
1314. soldat Ursu Năstase
1315. soldat Ursu Dumitru
1316. soldat Ursu Năstase
1317. sergent Urzicuță I. Dragan
1318. soldat Ușurelu Ioan
1319. soldat Văduvă Ioan
1320. soldat Văduvă Marin
1321. soldat Vagă Ioan
1322. soldat Vajdorgă Dumitru
1323. soldat Vălcescu Marin
1324. soldat Vănescu Grigore
1325. soldat Vântu Vasile
1326. soldat Vârlan Gheorghe
1327. soldat Vârvana Neculai
1328. soldat Varvara Constantin
1329. soldat Vărvara Dumitru
1330. caporal Vasile Marin
1331. soldat Vasile Ioan
1332. soldat Vasile Ticu
1333. soldat Vasile Ioan
1334. soldat Vasile Ioan
1335. soldat Vasile Constantin
1336. soldat vasiliu Ioan
1337. soldat Vatavu Ioan
1338. soldat Vatoagă Ioan
1339. soldat Velicu Velicu
1340. soldat Verdes Gheorghe
1341. soldat Vică Radu
1342. soldat Vieriu Neculai
1343. soldat Vieru Ioan
1344. soldat Vintilian Constantin
1345. soldat Vitanov Constantin
1346. soldat Vizitiu Petrea
1347. soldat Vizitiu Ioan
1348. caporal Vlad Gheorghe
1349. soldat Vlad Ilie
1350. soldat Vlad Ioan
1351. soldat Vlad Ioan
1352. soldat Vlădiu Ioan
1353. soldat Vlădoi Ilie
1354. soldat Vlașcu Dumitru
1355. soldat Voicu Stan
1356. soldat Voiculescu Ioan
1357. soldat Zabană Neculai
1358. soldat Zaharia Neculai
1359. soldat Zaharia Dumitru
1360. soldat Zaharia Ioan
1361. soldat Zaharia Baciu
1362. soldat Zamfir Chirilă
1363. soldat Zamfir Ioan
1364. soldat Zamfir Ioan
1365. soldat Zarta Gheorghe
1366. soldat Zedic Mihai
Lista eroilor înhumați în morminte individuale în Cimitirul de onoare al eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial din Roman:
Eroi de confesiune iudaică din Cimitirul evreiesc din Roman, căzuți în Primul Război Mondial (soldați contingentul 1893-1917):
Cohn Leibu
Herțel Solomon
Volf Ițic
Simca Pascal
Catz Herșcu
Aron Cahan
Ciubotaru Aron
Iancu Acs
Gredingher Bercu
Solomon Avram
Strul Iosub
Hascal Herșcu
Caț Avram
Avram Avram
Aizic Rințler
Avram Iancu
L.Moisă zis Voguer
Candel Iancu
Marcu Leizer
Ștaerman Strul
Ștaerman Șmil
Rahmil Ițic
Hascal Iosub
Bercu Badea
Haim Iuster
Goldman Burâh
Mendel Haim
Naiman Șteinberg
Haim Moisă
Iosub Volf
Leizer Avram
Herșcu Șmil
Aron Bercu
Bercu Ștrul
Șvalb Marcu
Zilberuș Herșcu
Adolf Șain
Marcu Ștrul
Ioină Nută
Herșcu Psisilh
Pinhas Pincu
Ițiconici Nută
Cernea Herșcu
Gutman Șmil
Solomon Leiba
Iancu Leibischi
Avram Braunștein
Burăh Bercu
Iancu Hanzierer
Șmil Moisă
Nusem Ghelberg
Zieberman Ițic
Herțan Meer
Șmil Avram
Herșconic Zalman
Leiba Moisă
Caufman Burăh
Lupu Ițic
Iufter Iancu
Strul Solomon
Caț Haim
Pinsler Strul
Leiba Iancu
Marcu Meer
Herșcu Idel
Birjaru Herșcu
Caț Ițic
David Strul -Ițil
Steclaru Buium
Eroi de confesiune catolică căzuți în Războiul pentru Întregirea României:
Sat Corhana, comuna Dulcești:
Ghe. Iacob
D.M. Rotariu
Ianus Albert
M. Ciobanu
A. Dumitrascu
M. Olariu
M. Harja
P. Dumitras
I. Iacob
M. Petrariu
A. Damoc
Martin Olariu
Sat Rotunda:
Diac Ion
Bejan Petru
Diac Adam
Tălin Vasile
Liahu Vasile
Băltianu Iojă
Molodău Frent
Molodău Mihai
Antălucă Petru
Roca Iojă
Diac Petru
Adam Petru
Soican Ion
Tamaș Mihai
Diac Vasile
Jitariu Petru
Bălteanu Ion
Bălteanu Vasile
Cimpoeșu Vasile
Arcana Dumitru
Sat Buruienești:
Agu I. Mihai
Agu M. Petru
Agu P. Martin
Andrieș F. Mihai
Biliciu Frenț
Biliciu Gheorghe
Biliciu Vasile
Blaj I. Mihai
Blaj Ioan
Blaj M. Mihai
Blaj P. Anton
Blaj P. Imbrea
Blaj P. Iosif
Buzău I. Ioan
Ciuchi I. Ioan (Ianoși)
Clopotaru I. Anton
Cojocaru Petru
Dancă I. Petru
Dascălu P. Mihai
Dior M. Ioan
Enache A. Gheorghe
Enache B. Ioan
Enășcuț C. Petru
Enășcuț I. Anton
Faraoanu M. Iosif
Faraoanu M. Petru
Farcaș Petru
Fărăoanu O. Petru
Horlescu Gheorghe
Imbrea Petru
Iosif M. Anton
Luca O. Iosif
Lungu M. Francisc
Lupușoru P. Mihai
Mărtinaș A. Vasile
Mărtinaș I. Mihai
Mihai C. Anton
Pița C. Anton
Pița Gheorghe
Pouleț A. Martin
Simon O. Iosif
Simon O. Petre
Suceu C. Iosif
Surugiu G. Francisc
Surugiu G. Iosif
Surugiu I. Gheorghe
Tulbure F. Anton
Tulbure I. Ioan
Tulbure M. Anton
Tulbure P. Anton
Vasiliu Pavel
Vătămanu I. Adam
Vătămanu I. Ioan
Vătămanu Imbrea
Vătămanu P. Anton
Sat Bălușești:
Sat Bârgăoani:
1. Vârgă Vasile
2. Minuț Mihai
3. Mărtinică Petre
4. Enușel Petru
5. Minuț Gheorghe
6. Minuț Petru
7. Mărtinică Mihai
8. Vârgă Petru
9. Ignat Petru
Sat Pildești:
1. Albert Giurgiu, decedat la 6.02.1917
2. Albert Ianuș
3. Ambrozie Anton, născut în anul 1879, , decedat la data de 21.12.1916
4. Antici Mărtin, decedat la data de 11.1916
5. Antoci Ianuș
6. Balint Petru
7. Barat Petre, născut în anul 1892, decedat la data de 4.03.1917
8. Bejan Rafailă, Mihai și Marghita
9. Bulai Anton, născut în anul 1897, decedat la data de 25.02.1917
10. Burcă Petru
11. Ciobanu Anton, născut în anul 1892, decedat la data de 27.12.1916
12. Ciobanu Anton, născut în anul 1882, decedat la data de 14.03.1917
13. Ciobanu Augustin, decedat la data de 7.03.1917
14. Ciobanu Gheorghe
15. Ciobanu Gheorghe
16. Ciobanu Mihai, decedat la data de 4.11.1916
17. Ciobanu Mihai, Petru și Maria
18. Ciobanu Petrea, născut în anul 1878, decedat la data de 23.02.1917
19. Dămoc Anton
20. Dămoc Mărtin, născut în anul 1877, decedat la data de 10.01.1917
21. Dumea Petru
22. Dumea Petre, născut în anul1883, decedat la data de 18.02.1917
23. Farcaș Mihai
24. Ferentz Ștefan
25. Hazapariu Anton
26. Mârț Anton, decedat la data de 10.03.1917
27. Mârtz Anton, decedat la data de 28.02.1917
28. Sescu Iojă
29. Sescu Petru, născut în anul 1873, decedat la data de 1.06.1917
Sat Adjudeni:
Benchea M. Iosif
Dumea I. Iosif
Medveș M. Ioan
Dancă I. Ioan
Roca P. Mihai
Dancă C. Francisc
Pârțac M. Martin
Mihoc P. Petru
Meluț P. Petru
Mihoc I. Vasile
Mihoc I. Mihai
Burlacu A. Mihai
Butnaru M. Mihai
Moșneguțu G. Petru
Băcăoanu I. Anton
Mihoc I. Giurgi
Mihoc I. Iosif
Ciuchi P. Petru
Benchea M. Vasile
Medveș M. Vasile
Medveș M. Petru
Pârțac M. Giurgi
Mihoc G. Mihai
Dancă G. Petru
Ghiuzan I. Mihai
Dumea V. Petru
Dancă A. Petru
Iancu I. Petru
Petrișor M. Mihai
Dumea V. Martin
Ghiuzan C. Ianuș
Petrișor P. Giurgi
Dancă V. Iosif
Moșneguțu V. Ștefan
Ghiuzan I. Giurgi
Balașcă P. Mihai
Petrișor A. Ioan
Iacob M. Francisc
Mărtinaș I. Anton
Stote A. Anton
Petrișor P. Iojă
Băcăoanu M. Vasile
Fărăoanu P. Iojă
Băcăoanu A. Iojă
Meluț M. Francisc
Ghiuzan F. Petru
Ghiuzan F. Ioan
Fechetă P. Anton
Butnaru M. Mihai
Băcăoanu G. Petru
Butnaru M. Ioan
Ghiuzan P. Giurgi
Dumea I. Mihai
Băcăoanu M. Petru
Ghiuzan I. Giurgi
Iacob M. Anton
Mărtinaș M. Iosif
Donea A. Vasile
Cadar I. Vasile
Moșneguțu I. Petru
Fărăoanu P. Vasile
Dancă S. Petru
Cernica P. Ioan
Sat Barticești:
Acatrinei P.
Andrei P.
Bălan M.
Blaj C. V.
Blaj P.
Blaj U. Gh.
Brătescu Gh.
Burlacu M.
Bursuc M.
Chelaru I.
Chelaru P.
Cojocaru Io Iac.
Copilaș Gh.
Copilaș M.
Crîșmaru I.
Crîșmaru P.
Farcaș A.
Fărcăș Gh.
Fechet P.
Fechet S.
Gal Iacob
Gal V.
Gherghelică C.
Ghineț Gh.
Giurgian A. Gh.
Ianuș Gh.
Lazăr A. Gh.
Mateieș I.
Mărtin Gh.
Mărtinaș M.
Pascal Gh.
Piu Mih.
Prisecaru I.
Tocănel A.
Tocănel Gh.
Trifaș A.
Copilaș Petru
Fechet Vasile
Iacob Mihai
Mihăeș Gheorghe
Mihăieș Carmil
Pascal Dumitru
Pascal Gheorghe
Sat Gherăiești:
1. Pr. Gheorghiu Mat.
2. Lt. Dumitrașcu Gh.
3. Serg. Enășoaie M.D.
4. Serg. Năstase Gh.
5. Cap. Blaj D.M.
6. Cap. Agachi V.V.
7. Cap. Ciobanu V.Al.
8. Cap. Luca V.V.
9. Cap. Gheț M.Mr.
10. Cap. Ciobotaru G.St.
11. Cap. Enășoaie M.T.
Soldați:
12. Ionașcu Z.V.
13. Andrii P.D.
14. Ciobanu I.Is.
15. Ciobanu P.D.
16. Gherguț G.Gos.
17. Pal P.Ant.
18. Râtan D.P.
19. Ciobanu R.Gi.
20. Cobzaru M.M.
21. Lorenț M.P.
22. Andro M.M.
23. Farcăș M.Is.
24. Zăpodeanu D.M.
25. Nacu A.C.
26. Benea St.
27. Iștoc Fr.M.
28. Ionașcu Z.N.
29. Nenică P.V.
30. Anghel M.G.
31. Gherghelucă G.M.
32. Dâscă Mr.M.
33. Cobzariu G.P.
34. Gherghelucă Gim.
35. Androșcă Mr.G.
36. Onofrei R.I.
37. Barticel M.Mr.
38. Blaj P.A.
39. Grigoriu L.
40. Lobodă M.P.
41. Ailenei A.P.
42. Enășoae P.M.
43. Hazaparu G.D.
44. Moraru I.G.
45. Ivănescu V.
46. Cojocaru A.Gr.
47.Ailenei I.V.
48. Apreotesei V.G.
49. Androșcă P.M.
50. Apostol V.G.
51. Agachi G.V.
52. Blaj M.A.
53. Diac D.V.
54. Dancă A.Gh.
55. Iștoc G.V.
56. Mancaș N.V.
57. Mătălică G.P.
58. Râtan A.P.
59. Glodeanu C.I.
60. Bordeianu Aug.
61. Ciobanu M.Mr.
62. Cocuț G.M.
63. Enășoaie A.D.
64. Hazaparu P.V.
65. Mihăluț M.M.
66. Ciobanu T.P.
67. Herciu D.P.
68. Androșcă M.V.
69. Puțanu G.M.
70. Simion V.M.
71. Ghiojan P.Gh.
72. Berășoaie M.P.
73. Dancă A.V.
74. Toma P.D.
75. Trandafir P.
76. Cherecheș M.P.
77. Iștoc I.D.
78. Anghel G.C.
79. Anghel G.M.
80. Dâscă P.D.
81. Grigoriu C.S.
82. Iftimie N.
83. Apreotesei V.I.
84. Giurgi G.P.
85. Tărață I.C.
86. Diac D.M.
87. Serg. Pascu Gh.
88. Cap. Pavel I.
89. Cap. Dâscă G.V.
90. Sold. Gherghelucă G.A.
91. Serg. Cocuț P.I.,
92. Serg. Andrei D.V.
93. Serg. Andro Brutaru F.A.
Comuna Săbăoani:
Vasile (sergent)
Enariu (sergent)
F. Eva (caporal)
Burcă (caporal)
Mărtincă (caporal)
Ghici-Vârgă (caporal)
Soldați:
Mili-Ciobanu
Matieș
Ciobanu
D. Sascu
Bac Magda
P. Sascu
Doboș
Giurgică
I. Rob
Capsa
Pal
Susanu
Ilincă
Ciobanu
Fărcaș
Ivan
Minuț
Vârgă
Petruț
Ciobanu
Imbrea
Perca
Ciobanu
Robu
Petruț
I. Diac
Giurgică
Țurcanu
Ivan
D. Anghel
Paloșcă
Ciobanu
Ieb. Puschin
P. Cobzaru
Ciobanu
Văcaru
Balint
P. Sandor
Susanu
Vârgă
Doboș
Pal
Giurgică
M. Sandor
Judencii
Gherguț
Bacoșca
Roca-Farcas
M.P. Sandor
Imbrișcă
Ciobanu
Robu
A. Cobzaru
Gherguț
I. Varga
Damoc
Dumea
Antoci
Dămoc
Matieș
Bălan
M. Sascu
Rob-Ene
Susanu
Vargă
Imbrea
Dămoc
Dumea
G. Măcincă
Blaj
Antoci
Robu
Dumea
Sat Traian:
Căliman
Irimia
Șerban
Susanu
Ganju
Șt. Lazar
Lungu
Rob
Percă
Lucaci
Doboș
Nahoi
Sandor
Balint Clau
Irina
Comuna Butea:
M. Adam
Ios. P. Agiurgiulesei
M.P. Agiurgiulesei
P.A. Agiurgiulesei
Mr. Agiurgioaei
A. Amarandei
Fr.P. Anton serg.
Ios. I. Antal
M.G. Antal
M.A. Antici
G. Aștefănoaei
A.M. Bejan"
M. Bejan
I.G. Bitiușcă
M.G. Bitiușcă
M.I. Bitiușcă
G. Ios. Blaj
M. Ios. Blaj
A.G. Bogdan serg.
G.A. Bordaș serg.
N. Budău serg.
A.G. Cantal
G.P. Cătea
A. Ios. Cetru
M.G. Cherecheș
Ios. A. Cichi
Ios. G. Cichi
P. Cichi
I.M. Ciot
A.P. Cotnăreanu
G.M. Demeter
M.G. Demi
G. Diordica
A.P. Doboș
G. Doboș
Ios. P. Doboș
P. Doboș
M. Enciu
Ios. Fărcaș
V. Fărcăș
G. Ios. Gabor
Ios. Gabor serg.
G.M. Gal
Ios. I. Gal"
"A.G. Gheț
G.A. Giurgică
A. Hădea
A.G. Husaru
Ios. M. Husaru
A.P. Iacob
G.A. Ianuș
A. Mr. Iojă
M. Mr. Iojă
Aug. Ișvan
P. Lucaci
D.P. Lungu
A. Mateeș
Fr. P. Măi Mihai
G.A. Măi Mihai
I.A. Măi Mihai
A. Mărtinaș
G. Fr. Mărtinică
I.P. Mărtinică
A. Mihai
Ios. Mihailișca
P.M. Mile
Andr. Mitrică
G.Fr. Naiță
P.Fr. Naiță
A. Ios. Pal
Ios. M. Pal
P.G. Pal
M. Ios. Pârțac
A.P. Peri
Ios. Peri
A.P. Petrina"
M. Petrina
P.M. Petrina
M. Petrișor
G.I. Petruț
P.M. Rafailă
I.M. Rafailă
A.M. Rafailă
Ios. Răchiteanu
G. Ios. Roșu
M. Ios. Tămășanu
M.P. Tămășanu
M. Teu
P. Zăpodeanu
V.M. Zăpodeanu
M.G. Zent
Sat Răchiteni:
1. Adam Mihai
2. Antal Mihai
3. Ciciu (Ciceu) Iojă
4. Ciuciu (Ciceu) Ianoș
5. Ciobanu Ianuș
6. Doboș Frenți
7. Dămătârcă Mihai
8. Doboș Iojă
9. Dumitrache Gheorghe
10. Eva Petrea
11. Enășoae Frenți
12. Ghercă Giurgi Ianoș
13. Gheți Mihai
Pe peretele din partea de nord:
1. Ghercă Anton
2. Ghercă Dumitru
3. Ghercă Mihaiu
4. Iacob Carmil
5. Iacob Petre
6. Lucaci Mihai
7. Mătășel Dumitru
8. Mateeș Giurgi
9. Petrișor Mihai
10. Susanu Iojă
11. Tamaș Dumitru
12. Tiba Gherghel
13. Mârți Mihai
1. Susanu Iojă
2. Pârțac Mihai
3. Doboș Mihai
4. Mateeș Iojă
5. Iacob Frenți
Eroi căzuți la datorie din satul Iugani în Primul Război Mondial:
1. Soldat Gabor Iojă, 24 ani, fiul lui Giurgi și Anița încadrat în compania 1 din Regimentul 14 Dorobanți, decedat în ziua de 28 septembrie 1916 în Spitalul din Iași.
2. Soldat Lungu Mihai, 37 ani, fiul lui Anton și Nița, decedat la data de 11 noiembrie 1916 în luptele de pe râul Argeș.
3. Soldat Bălteanu Dumitru, 28 ani, fiul lui Martin și Elena, căzut în luptele de la Mărășești, la data de 13 iulie 1917.
4. Soldat Dâscă Martin, 25 ani, fiul lui Petrea și Varvara, împușcat la data de 25 decembrie 1917 în luptele de la Schitu-Buluc.
5. Soldat Dâscă Dumitru, 28 ani, fiul lui Martin și Elena, decedat în ziua de 13 mai 1917 în Spitalul nr.442 al Regimentului 13 Infanterie.
6. Soldat Antăluțe Ianuș
7. Soldat Cocuț Dumitru
8. Soldat Bălteanu Anton
9. Ciuchiș Petrea
10. Soldat Farcaș Dumitru
11. Soldat Iuganu Augustin
12. Soldat Balan Gheorghe, din Regimentul 54 Infanterie, 37 ani, fiul lui Petru și Varvara, a decedat în ziua de 11 iulie 1917 în luptele de la Nămoloasa.
13. Soldat Frențoaia Vasile, din Regimentul 54 Infanterie, 45 ani, fiul lui Petre și Maria, decedat la 14 iunie 1917 în Spitalul Botoșani.
Listă cu eroii din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial:
Poetul Marin Aurel, născut la 25 aprilie 1909, la București, a fost unul dintre scriitorii români care și-au dat viața pentru țară în cel de-Al Doilea Război Mondial. A urmat, timp de doi ani, Facultatea de Litere și Filosofie, apoi Școala Militară de Ofițeri de Infanterie. A vansat la gradul de sublocotenent, în 1932 a fost repartizat într-o unitate de vânători de munte, la Brașov. A fost rănit, în anul 1941, iar după vindecare, a fost trimis la Școala Superioară de Război, pe care a absolvit-o în 1944. Întors din nou pe front, ca ofițer de stat major,eroul cade la datorie, la data de 16 mai 1944, lângă orașul Roman. A fost înhumat în cimitirul bisericii din Brașovul Vechi.
Eroi din cel de-al Doilea Război Mondial din satul Ciuturești, comuna Odobești, jud. Bacău:
1.Ion Pușcașu, 30 ani, soldat, Compania 5, Batalionul 2, Regimentul 14 Dorobanți;
2. Dumitru Giosa, 22 ani, soldat, Regimentul 14 Dorobanți;
Eroi căzuți la datorie din satul Iugani în al Doilea Război Mondial:
1.Soldat Balan Ianoș, 29 ani, fiul lui Giurgi și Varvara, din Compania a 9-a Regimentul 14 Dorobanți, decedat la 25 august 1941 în luptele de la Berezeni Kalinin în Ucraina.
2. Soldat Ghercă Iosif, 25 ani, fiul lui Ioan și Maria, din Compania a 2-a Regimentul 14 Dorobanți, decedat la 2 septembrie 1941, în luptele de la Vajinig în Ucraina.
3. Soldat Antăluț Vasile, 32 ani, fiul lui Mihai și Varvara, decedat la 3 septembrie 1942, în lutele de la Berezeni, Ucraina.
Tabel nominal cu eroii din Regimentul 12 Călărași ,,Roman” căzuți în luptele purtate pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord în cel de-Al Doilea Război Mondial :
Cimitirul eroilor ,,General Ion Dragalina” din Tighina 1941-1945
Cimitirul eroilor ,,Ilinca”din regiunea Odessa:
Evidența prizonierilor de război din județul Roman îngropați pe teritoriul Lagărului Karaganda (Kazastan):
Soldat Pîlniceanu Gheorghe, născut în anul 1922 în satul Poenari, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 31 martie 1944 în raionul Iași.
Soldat Adrian Nicolae Gheorghe, născut în anul 1919 în satul Budești, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 02august 1941 în Basarabia.
Soldat Vlăduț Mignon Anton, născut în anul 1916 în satul Hălăucești, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 23august 1944 la Tighina, în Basarabia.
Soldat Dicu Constantin Nicolae, născut în anul 1908 în satul Valea Ursului, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 27 februarie 1942. A decedat la data de 01 ianuarie 1943 în Spitalul de campanie nr. 3757.
Caporal Isăilă Constantin Gheorghe, născut în anul 1911 în satul Bâra, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 24 august 1944. A decedat la data de 04 decembrie 1944, la Morșansk.
Soldat Chif Vasile Vasile, născut în anul 1923 în satul Bozieni, județul Roman, a fost luat prizonier în raionul Prut la data de 9 august 1941.
Soldat Conache Vasile Dumitru, născut în anul 1909 în satul Tămășeni, județul Roman, a fost luat prizonierîn raionul Dobinskoi. A decedat la data de 23 iulie 1944 în sanatoriul nr.1512.
Sergent Popa Ion Ion, născut în anul 1921 în satul Averești, județul Roman, a fost luat prizonier în Vaslui la data de 22 august 1944 și a încetat din viață la 28 noiembrie 1944 în Lagărul nr.64.
Soldat Rusu Constantin Petre, născut în anul 1921 în satul Dulcești, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 20 martie 1944.
Soldat Stoleru Nicolae Alexe, născut în anul 1909 în satul Văleni, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 08 septembrie 1941.
Soldat Filip Ion Nicolae, născut în anul 1904 în satul Rotunda, județul Roman, a fost luat prizonier la data de 09 august 1941.
VIZITE REGALE ÎN GARNIZOANA ROMAN
Prima vizită a principelui Carol I în ținutul Roman a avut loc în luna august 1866, la numai câteva luni de la venirea în țară. Suveranul a sosit în orașele din Moldova pentru a cunoaște locurile și oamenii. Timp de trei săptămâni a parcurs cu trăsura 1500 km și a vizitat 11 din cele 14 județe ale țării. Principele Carol I a trecut pe la Roman, a poposit la moșia Ghica de la Dulcești, și s-a îndreptat spre Piatra Neamț.
În memoriile regelui Carol I. se consemnează:
Înainte de a ajunge la Roman, trebuie să treacă peste poduri de lemn două râuri frumoase, Bistrița și Moldova. Romanul este un oraș de vreo 20.000 de locuitori. Toată populația e în picioare. Înaintea vechii biserici episcopale prințul se oprește, episcopul cu întregul cler – foarte numeros – îl primește și el asistă la un Te-Deum, slujbă bisericească plină de efect mai ales din cauza corului frumos. Apoi prânz cu toast; seara orașul e luminat.
De la Piatra Neamț, Carol I s-a deplasat apoi la Văratec, unde a fost impresionat de frumusețea satului mănăstiresc îngrijit fără cusur de cele peste 200 de slujitoare ale Domnului. A doua vizită a domnitorului Carol I în garnizoana Roman a avut loc în anul 1870, cu scopul inspectării structurilor militare din garnizoană.
Pe lângă trupele de dorobanți din compunerea Divizionului II, și cele de pompieri cartiruite în garnizoana Roman, suveranul a inspectat și Spitalul ,,Precista Mare”. După numai doi ani de la acestă primă vizită, în anul 1872, în conformitate cu Legea organizării armatei, la Roman s-a înființat Regimentul 8 Dorobanți și Regimentul 8 Călărași. În conformitate cu prevederile aceleași Legi, trupele de pompieri din orașul Roman s-au vor transformat într-o baterie de artilerie teritorială, având în subordine câte o secție la Bacău și Botoșani.
În luna noiembrie 1876, din batalionul III al Regimentului 8 Dorobanți s-a format Regimentul 14 Dorobanți. În luna februarie 1877, s-a înființat în garnizoana Roman și Regimentul 4 Artilerie. Din orașul Roman au participat la Războiul pentru Independența României din anul 1877, nu mai puțin de trei unități miliare: Regimentul 14 Dorobanți, Regimentul 4 Artilerie și Regimentul 8 Călărași. În anul 1878, domnitorul Carol I a efectuat o nouă vizită în orașul Roman. Suveranul a călătorit cu trenul, și a fost întâmpinat în gara Roman de oficialitățile orașului și de Î.P.S. Isaia Vicol. La data de 2 martie 1880, la Roman, s-a inaugurat în prezența domnitorului Carol I, Școala de meserii de ambele sexe.
La data de 26 martie 1881, Corpurile legislative au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în Regat, iar Carol I a primit titlul de rege al României. Cu acel prilej, răspunzând la felicitările Parlamentului și ale membrilor Guvernului, Carol I preciza în mod solemn faptul că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea țării”.
Un moment extrem de important l-a constituit înființarea la 16 martie 1883 a Diviziei 7 Infanterie al cărui comandament va fi dislocat în orașul Roman. În anul 1885, a avut loc o nouă vizită a M.S. Carol I în garnizoana Roman, de această dată în calitate de Rege al României. În acestă vizită, regele Carol I a fost însoțit de către către ministrul de război, generalul Ștefan Fălcoianu și de ministrul de interne, generalul Constantin Barozzi.
În anul 1887, a sosit în garnizoana Roman, M.S. regele Carol I aflat în drum spre Iași. Înaltul oaspete a fost întâmpinat de către comandantul garnizoanei Roman, generalul Pilat Constantin, alături de autorităile civile ale orașului. După ce a participat la un Te-Deum la Episcopie și s-a întâlnit cu episcopul Melchisedec Ștefănescu, M.S. regele Carol I a părăsit orașul Roman în cursul aceleași zile, și a continuat deplasarea către Iași.
În anul 1889, au loc manevre regale pe teritoriul orașului Bacău pe durata a șapte zile, la care au participat și unitățile militare din garnizoana Roman, subordonate Corpului 4 Armată.
Costache Radu, primar al orașului Bacău, a relatat in lucrarea: Bacăul de la 1850 la 1900 despre această vizită făcută la Bacău de regele Carol I si principele Ferdinand:
[…] În septembrie 1889 au fost la Bacău marile manevre regale, cu doua corpuri de armată, al treilea si al patrulea. În tot timpul manevrelor, orașul a fost in deplină sărbătoare, și multă animație; căci M.S. Regele Carol si A.S.R. Principele Ferdinand au stat șapte zile la Bacău, având cartierul general in casele lui I. Iurasc[…]In ziua a treia, pe dealul de la Șerbănești s-a primit defilarea corpului al patrulea ce venea dinspre Roman[…]
A șasea zi a fost marea defilare pe câmpul de la Hemeiuș, ținând patru ore si jumătate. Fiind mai aproape de oraș, tot câmpul era plin de orășeni, de țărani veniți de prin sate si mulți din orașele învecinate, Roman si Piatra, care sosiră cu trenuri de plăcere[…]”
La data de 26 septembrie 1898, regele României Carol I împreună cu suita, a sosit în gara Roman, cu trenul regal, cu scopul desfășurării manevrelor regale. Deschiderea manevrelor regale în garnizoana Roman a fost executată de însuși regele Carol I, în prezența Marelui Stat Major al Armatei Române, a corpului de atașați militari străini și a unui numeros public. M.S. regele Carol I a fost întâmpinat pe peronul gării Roman de comandantul garnizoanei, de episcop, de prefectul și primarul județului.
Imagini inedite care înfățișează sosirea M.S. Regele Carol I în gara Roman cu trenul regal precum și din timpul desfășurării manevrelor regale au fost imortalizate într-o colecție de cărți poștale tipărite la Roman, de frații Rothenberg. Regele Carol I și o parte din suita regală a fost cazată la Casa Nevruzzi și la conacul boierului Bogdan Lupu din localitatea Gâdinți, în apropierea căruia se afla un poligon de manevră.
La manevrele regale de la Roman din toamna anului 1898, care au început printr-o trecere în revistă a trupelor participante de către regele Carol I împreună cu Marele Stat Major și atașații militarii străini, au participat toate unitățile militare din garnizoană. Aceste manevre de mare amploare și foarte bine organizate, au avut loc în trei locații: lângă Gâdinți, pe malul râului Siret, în spatele cărămidăriilor lui Moșinski și Decher, pe locul fostului aerodromul militar și la Horia, pe malul râului Moldova. La bilanțul desfășurat la încheierea acestor manevre s-a convenit că manevrele executate pe malul râului Moldova au fost cele mai reușite, pregătirea teoretică și practică a efectivelor din garnizoana Roman fiind bună.
La data de 25 septembrie 1911, a sosit în gara Hălăucești, de la Sinaia și M.S. regele Carol I însoțit de regina Elisabeta, pentru a participa la manevrele militare regale desfășurate între Roman și Pașcani. Printre oficialitățile locale și pesoanele venite în întâmpinarea familiei regale pe peronul gării Hălăucești, s-a aflat și Paulina, soția marelui poet Vasile Alecsandri, care la solicitarea reginei, s-a întreținut cu altețele regale. La data de 15 ianuarie 1917, regina Maria a vizitat spitalele provizorii ale misiunilor militare aliate din garnizoana Roman.
La data de 21 august 1917 atunci când unitățile militare din compunerea Diviziei 7 Infanterie purtau lupte deosebit de grele la în zona Oituz, M.S. regina Maria a vizitat spitalele militare din orașul nostru. În vara anului 1917 Regina Maria a vizitat un sat din apropierea orașului Roman unde într-o casă mare țărănească erau găzduiți 13 copii. În memoriile sale suverana României consemnează:
Câțiva dintre copii aveau un farmec căruia nu te puteai împotrivi, mai ales doi dintre băieței. De câte ori văd câte un băiețaș între patru și cinci ani, simt o dorință nestăpânită de a-l strange la pieptul meu. Le-am dat bomboane și câte o cruciuliță de purtat la gât.
În noiembrie 1917, regina Maria și principesa Elisabeta au inclus în programul lor de vizite în garnizoana Roman și cele două cantine care distribuiau alimente la peste 800 de familii sărmane. Presa vremii consemnează faptul că suverana României a fost întâmpinată de un public numeros, în majoritate compus din femeile și copiii mobilizaților, care au salutat-o pe suverană cu strigăte de: „Trăiască regina, trăiască principesa! Trăiască buna noastră mamă!”.
În cadrul acestei vizite regina Maria a primit explicații despre modul de funcționare al celor două cantine și i s-a prezentat un raport detaliat asupra funcționării acestora. Regina Maria a vizitat în garnizoana Roman și Spitalul administrat de Crucea Roșie Americană. În volumul II, pagina 275 a lucrării colonelului medic Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, apărut în 1926, la Cluj, se consemnează:
nov./ 4 Dec.1917
În săptămâna trecută cu ocasiunea zilei de mulțumire – o sărbătoare specială a Americanilor M.S. Regina Maria cu Prințesa Elisaveta au vizitat Spitalul Crucii Roșii Americane din Roman, fiind conduse de colonelul Andersonm șeful misiunii americane, și Maiorul doctor Kirpatrik, directorul serviciului medical. Înaltele vizitatoare au cercetat cu deamănuntul toate salele, interesându-să de fiecare rănit și împărțindu-le daruri bolnavilor. Buna noastră Regină ș-a exprimat deplina mulțumire și admirașie pentru felul cum este condusă instituțiunea. La dejunul oferit de misiune în onoarea Auguștilor oaspeți, Colonelul Anderson a rostit un foarte frumos și bine simțit toast.
Ziua de mulțumire este la Americani o sărbătoare națională pe care întreg poporul o serbează prin rugăciuni și servicii religioase pentru a mulțumi lui Dumneazeu pentru binefacerile acordate în cursul anului expirat.
Mărturiile iconografice consemnează faptul că după câteva luni de la această vizită, între 20-21 august 1918, regina Maria împreună cu principesa Elisabeta se vor afla împreună cu membrii Crucii Roșii Americane și ai Crucii Roșii Engleze la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman.
Legăturile Casei Regale a României cu unitățile militare din garnizoana Roman au continuat și după încheierea Războiului pentru Întregirea României. Regina Maria a sosit în orașul Roman în anul 1925, prilej cu care la tipografiile din oraș au fost editate o serie de cărți poștale. Aceste mărturii iconografice, păstrate până în zilele noastre, o înfățișează pe M.S. regina Maria într-o plimbare de agrement pe lacul din ,,Grădina Mare” a orașului Roman, actualul parc municipal. Suveranii au fost cazați pe timpul vizitelor în orașul Roman, la ,,Casa Nevruzzi”, actualul sediu al Muzeului de Istorie.
În baza Înaltului Decret nr. 3659 din 30.08.1920, drapelul Regimentului 4 Artilerie ,,Roman” a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară de război, Ordinul ,,Mihai Viteazul”: ,, pentru vitejia și avântul de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului în cursul bătăliilor din anii 1916-1917 și 1919”.
Prin Ordinul de zi nr. 2717 din 9 noiembrie 1922, regele Ferdinand I a devenit comandantul onorific și cap al Regimentului 4 Artilerie. În baza Decretului Regal nr. 3204 din 9 septembrie 1930, Regimentul 4 Artilerie, unitate de elită a armatei române, a fost denumit „Regimentul de Artilerie de Gardă”. Această titulatură onorantă prevedea faptul că toți militarii Regimentului 4 Artilerie aveau dreptul de a purta cifrul regelui Ferdinand I pe epoleți. Conform regulamentului, ofițerii aveau cifrul din metal alb, iar trupa din postav negru.
Prin Decretul Regal nr. 2193 din 19 iunie 1930 s-a stabilit ca uniforma ofițerilor Regimentului de Artilerie de Gardã să fie ca cea a artileriei de câmp, cu următoarele deosebiri: broderii de gardă la gulerul și manșetele tunicii de ceremonie, petlițe cu broderii de gardă la vestonul ținutei de zi, eghileți de gardă aurii, înspicați cu negru. De asemenea, este adoptat un cifru ,,Ferdinand” de model special, propiu acestui regiment, care era purtat pe epoleți.
În cronica neoficială apărută în ,,Monitorul Oficial” nr.140 din 14 septembrie 1918 – Partea Neoficială pagina 2333-2334 se consemnează:
În ziua de 7 septembrie 1918 M.S. Regele însoțit de adjutantul de serviciu, S-a transportat de la Iași cu automobilul în garnizoana Roman,în scopul de a decora cu Ordinul militar de răsboi ,,Steaua României” cu spade drapelele regimentelor 9 călărași și 22 artilerie.
La ora 10,50 M.S. Regele a primit, la intrarea în oraș, raportul comandantului garnizoanei Roman, dl. general de brigadă Moșoiu Traian, în acelașii timp și comandant al diviziei VII, după care M.S. Regele S-a îndreptat pe platoul de lângă comandamentul diviziei, unde a fost primit de d. general de divizie Petala N., comandantul corpului IV armată, și de toți ofițerii superiori din corpul de armată din garnizoana Roman.
După trecerea în rezistă, la ora 11, a trupelor din garnizoana Roman, care încadrau cele două drapele, M.S. Regele, în fața frontului, a procedat la decorarea drapelului regimentului 9 călărași și apoi la acela al regimentului 22 artilerie, adresând vorbe de îmbărbătare fiecărui comandant de regiment. Aceștia, mulțumind, au asigurat pe M.S. Regele despre devotmentul nețărmurit și dragostea ce au pentru MM.LL. Regele și Regina, întreaga Familie Regală, Patrie și tron.
La ora 11,45 M.S. Regele a părăsit garnizoana Roman și s-a înapoiat la Iași.
În 1918, pe când se afla la Târgu Neamț la comanda Regimentului Vânători de Munte, principele Carol al II-lea a dezertat la Odessa pentru a se căsători în secret cu Zizi Lambrino. Pentru dezertare, principele Carol al II-lea, a fost pedepsit cu 75 de zile de arest la Mănăstirea Horaița, județul Neamț, loc izolat și greu accesibil la acea vreme. În acea perioadă, prințul Carol I a vizitat de multe ori și conacul familiei Schina din satul Cuci, fostul județ Roman.
Palatul Regal de la Bicaz, clădire în care astăzi funcționează Primăria, a constituit loc de refugiu pentru familia regală română, din iulie până în octombrie 1918. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regele Mihai I împreună cu ,,Regina Mamă” au vizitat de mai multe ori Palatul Regal de la Bicaz și mănăstirile de pe raza județului Neamț.
Documentele de arhivă consemnează faptul că vizitele regale oficiale în garnizoana Roman, ale suveranilor României, au continuat prin regele Carol al II-lea ( 1934) și regina Elena (1941). În anul 1934 regele Carol al II-a a sosit în garnizoana Roman cu un avion care a aterizat pe Aerodromul Militar. ,,Regina Mamă” Elena a vizitat la data de 03 iulie 1941, împreună cu soția generalului Iosif Iacobici, șeful Statului Major General ,,Spitalul Zonă Interioară 446” dislocat în incinta Seminarului Teologic ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. La data de la 27 august 1943, regele Mihai I a participat la funerariile mareșalului Constantin Prezan, care a fost înhumat în curtea reședinței sale, din satul Schinetea, fostul județ Roman. Unitățile militare din garnizoana Roman au fost inspectate în numeroase rânduri de membrii familiei regale, în timpul participării la manevrele regale și la campaniile militare.
CAVALERI AI ORDINULUI ,,MIHAI VITEAZUL”
Ordinul ,,Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție militară românească. A fost instituită de regele Ferdinand I în anul 1916 prin Decretul Regal nr. 2968 din 26 septembrie pentru a răsplăti faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului.
Ordinul ,,Mihai Viteazul” există pe trei clase: clasa I, a II-a și a III-a, numărul membrilor acestui ordin fiind nelimitat. Inițial nu a avut un regulament, așa că forma decorației pentru modelul 1916 nu era prevăzută într-un act regal, astfel că modul de conferire al decorației și portul acesteia s-a stabilit în acea vreme prin uz. Însemnul ordinului clasa a III-a, 1916, era o cruce din argint aurit, în centrul acesteia găsindu-se cifrul regelui Ferdinand I, iar deasupra coroana regală cu o dimensiune de 20 mm lungime. Pe revers crucea de 40 mm este smălțuită tot în albastru și poartă inscripționat anul ,,1916". Panglica era din moar roșu-vișiniu închis, lată de 37 cm având pe fiecare latură o bandă din fir de aur lată de 3 mm.Ofițerii, subofițerii și trupa din unitățile militare decorate cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” purtau ca element de ținută distinctiv Furajera ordinului ,,Mihai Viteazul”. Aceasta a fost instituită de regele Carol al II-lea prin Decretul Regal nr. 328 din 10 februarie 1931.
Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a se purta pe partea stângă a pieptului.
Unități militare din subordinea Diviziei 7 Infanterie și cartiruite în garnizoana Roman decorate cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” :
Regimentul 4 Artilerie a fost decorat la 19 noiembrie 1921 de către Majestatea Sa Regele la Patriarhie, la Palatul Regal din București cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III – a, Înalt Decret nr. 3659 din 30 august 1920:
Pentru vitejia și avântul de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului în luptele de la Moghioruși, Ghimeș (16 august 1916), Csikrakos, St. Tamaș-Benzed, Kecsetkisfalud (15-17 septembrie), Valea Trotușului,Valea Sulței, Ciobănașului,Valea Uzului, Valea Argeșului, Otopeni (noiembrie), Odobeasca, Lacul Baban, Lacul Calicului, Străoani, Vitănești Găgești (decembrie 1916), Pralea, Mănăstirea Cașin (ianuarie-aprilie 1917), Valea Slănicului, Coșna, Ungureanu, Cireșoaia și Târgu Ocna în 1917, precum și în luptele contra maghiarilor de la Maramureș, Sighet, Hadat, Also-Sopar, Varsoles, Mateszalka, Vamos Percs, Ladany, Canalul Hortobagy, Tisafured, Ur Negyes, Ur Batosi, Nagy-Kalo și Orase-Szalo, în 1919.
Drapelul Regimentului 4 Artilerie a mai fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a II-a, în cel de-Al Doilea Război Mondial conform Înalt Decret nr. 1160 din 21 aprilie 1942:
Pentru vitejia, și devotamentul cu care ofițerii, subofițerii și trupa acestui regiment, au sprijinit și au deschis drum vânătorilor, în luptele pentru forțarea Nistrului.De aceeași bravură au dat dovadă în luptele de la Savinți-Cozinți-Vierhofka, precum și în cele de la Malaja Belosjorka.
Regimentul 14 Dorobanți a fost decorat la 10 mai 1931 de către Majestatea Sa Regele la Patriarhie, în București cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a 3 – a, Înalt Decret nr. 1525 din 2.05.1931:
Pentru vitejia și disprețul de moarte de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului, în luptele de la Csikszereda, Olah, Odorheiu, Kisfalud, în înaintarea vertiginoasă din Transilvania și apoi stăvilind înaintarea inamicului în localitățile Agaș, Valea Ciobănașului, Asău, Tunelul Goioasa și Vârful Ederii (august-noiembrie 1916), capturând foarte mulți prizonieri. În noiembrie 1916, a luat parte la marea bătălie de la Argeș- Neajlov, repurtând succese la Crânguri și Brăniștari, iar între 14-30 decembrie 1916, regimentul luptă cu aceeași vitejie la Motnau, Podul Lacului, Cotești, Dealul Dulei, Dealul Hoților, Vitănești și Găgești. În zilele de la 1-6 ianuarie 1917, câștigă o frumoasă victorie contra trupelor bavareze, cucerind cotele 773 și 672 de la Pralea. Între 25 iulie și 13 august 1917, regimentul ia parte cu mari succese în luptele din Valea Oituzului și Valea Slănicului, oprind prin contraatacuri înaintarea inamicului care era cu mult superior. În 1918-1919, respinge trupele ucrainene din Maramureș și apoi ia parte la operațiunile contra forțelor ungare din Munții Apuseni, ocupând Satmar, iar la 31 iulie 1919 în fruntea trupelor trece Tisa la Kiskore, urmărind și dezarmând ultimele unități inamice, după care apoi intră în Budapesta.
Drapelul Regimentului 8 Artilerie a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, Înaltul Decret nr. 3091 din 7 noiembrie 1941:
Pentru vitejia și spiritual de sacrificiu de care au dat dovadă, ofițerii, subofițerii și trupa acestui regiment în sprijinirea infanteriei pe tot timpul operațiunilor întreprinse de Divizia 7-a.
Batalionul Vânătorilor de Munte a fost decorat la 2 aprilie 1919 de către Majestatea Sa regele Ferdinand I la Târgu Neamț cu Ordinul,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr. 323 din 22 ianuarie 1919:
Pentru vitejia și avântul excepțional cu care ofițerii, subofițerii și soldații batalionului, au atacat și înfrânt pe inamic, în ziua de 30 iulie 1917. Respingându-l, în sectorul Dealul Vrânceanu-Măgura, i-a capturat 17 ofițeri, 400 trupă, 4 mitraliere, 1500 arme și mult material de război. În ziua de 6 august, vânătorii de munte, trecând printr-un foc puternic de baraj, au atacat și cucerit poziția inamică de la cota 764, care fusese pierdută de un alt corp de trupă, în ziua de 8 august, batalionul sosind pe Coșna, tocmai în momentul în care inamicul reușise a scoate pe apărători, de pe poziție, contraatacă cu furie și în 30 de minute îi respinge de pe întreg frontul de atac.Acest eroic battalion, s-a distins prin aceleași multe virtuți ostășești și în crâncenele lupte, ce s-au dat în zilele de 27-29 august 1917, în sectorul Pârâul Fundul-Bogata.
Regimentul 27 Infanterie ,,Bacău” unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a la Palatul Regal din Iași la data de 27 mai 1918 . În cadrul Înaltului Decret Regal nr.4351 din 22 octombrie 1920 se arată:
Pentru vitejia și avântul de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului, în luptele de la Pralea, în iarna anului 1917, când după o luptă crâncenă corp la corp au respins pe inamic la cota 773, Bordeiul lui Mihai și cota 779, capturând prizonieri și mitraliere. În luptele de la Cireșoaia în iulie 1917,când inamicul înaintase cu forțe superioare la aripa dreaptă a Diviziei 7, Regimentul 27 Infanterie,contraatacă cu furie trupele vrăjmașe respingându-le, restabilește situația și capturează 200 prizonieri, 3 mitraliere și 1 tun. În ziua de 28 august, atacă cu avânt cota 707, Pârâul Fânațului-Bisericii-Cireșoaia și cu toate pierderile grele suferite, liniile de asalt înaintează sub focul violent de baraj al artileriei dușmane, până la 50 metri de poziția inamică, unde fixează pe un nou front, pe care se mențin apoi cu toate contraatacurile disperate ale vrăjmașului.
A mai fost decorat cu Ordinul,,Mihai Viteazul”clasa a III-a la data de 10 mai 1917 pe platoul de la Hipodromul Iași drapelul Regimentului 4 Vânători, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie.În conținutul Înaltului Decret nr.17 din 10 ianuarie 1917 se precizează:
Pentru vitejia și elanul de care au dat dovadă atât ofițerii și trupa acestui brav regiment, în luptele extrem de grele pe care le-au dat la Parajd în Transilvania, la Uz, Călugăreni și Odobești.
Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat la 8 noiembrie 1918 de către Majestatea Sa Regele la Palatul Regal din Iași:
Pentru vitejia și avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații acestui eroic regiment, în crâncenele lupte din 1916. În ziua de 25 august atacând cu furie, silește un regiment inamic a se retrage în grabă de pe pozițiile ce ocupă și capturează prizonieri, precum și un blindat; apoi s-au distins, în luptele de la Coți și în toate luptele ce au urmat de la Munții Făgărașului și până la Milcov, dând dovadă de cele mai frumoase calități militare ce un corp de trupă poate arăta pe câmpul de luptă.
Regimentul 2 Grăniceri a fost Decorat la 10 mai 1919, de către Majestatea Sa Regele la Mitropolia din București cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a .Înalt Decret nr. 17 din 10.01.1917:
Pentru vitejia, elanul și devotamentul de care au dat dovadă atât ofițerii cât și trupa, în luptele extrem de înverșunate pe care acest brav regiment le-a dus la Turtucaia.
Drapelul Regimentului ,,Alexandru cel Bun” Nr. 37 a fost decorat la cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a în baza Înaltului Decret nr. 30917 noiembrie 1941:
Pentru curajul, tenacitatea și spiritul de jertfă de care au dat dovadă ofițerii, subofițerii și trupa acestui eroic regiment.
Drapelul Regimentului 24 Artilerie a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, Înalt Decret nr. 3090 din 7 noiembrie 1941:
Pentru bravura și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă ofițerii, subofițerii și trupa acestui regiment, în bătălia din jurul Odessei.
Ofițeri din unitățile subordonate Diviziei 7 Infanterie și cartiruite în garnizoana Roman decorați cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” :
General de brigadă Olimp Stavrat, Comandantul Diviziei 7 Infanterie A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” cl. a III-a la 7 Noiembrie 1941 prin Înalt Decret nr. 3063:
Pentru bravura și destoinicia cu care și-a comandat Divizia în bătălia din jurul Odessei.
Locotenent-colonelul Rujinschi Gheorghe din comandamentul Diviziei 7 Infanterie, în baza Înaltului Decret nr.1365 din 18 noiembrie 1917:
Pentru vitejia de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunii încredințate de comandantul diviziei de a verifica situația trupelor în calitate de ofițer de stat major, când trcând printr-un puternic foc al inamicului și aflat în fruntea unor unități, a participat la atacul poziției de la Cireșoaia.
Căpitan Gheorghiu P. Victor din Batalionul 7 Asalt al Diviziei 7 Infanterie ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a ,,Post Mortem” Înalt Decret nr.40 din 07.01.1942:
Pentru eroismul de care a dat dovadă la atacul din localitatea Mihailovskie.
Crăciunescu Gheorghe
Colonel, Comandantul Regimentului 14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3 „Post Mortem”. Înalt Decret nr.1888 din 12.10.1944.
Dimitriu C. Ioan
Maior din Regimentul 14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3.Înalt Decret nr.445 din 12.02.1942:
Pentru inițiativa, curajul și sângele rece de care a dat dovadă în luptele pentru cucerirea Odessei, remarcându-se în special în luptele de la Vest Mihailovskie(18 August 1941), Est Wajnii, cucerirea colhozului Sewcenco (21 August 1941), și acțiunea de la Tatarca, (9-10 Octombrie 1941). Grație intervențiilor sale, a reușit întotdeauna să cucerească obiectivele ordonate și să respingă pe inamic, capturând prizonieri și mult material de război.
Dumitriu I. Ioan
Maior din Regimentul nr.14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3 „Post Mortem”.Înalt Decret nr.40 din 7.01.1942:
Pentru curajul și spiritul de sacrificiu cu care și-a condus batalionul în luptele de la Karpova.
Dumitriu I. Iosif
Căpitan din Regimentul 14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3. Înalt Decret nr.2040 din 16.07.1942.
Pentru eroismul de care a dat dovadă în luptele pentru cucerirea înălțimei cu cota 76,2 (2-8 septembrie 1941).
Niță T. Călin
Căpitan din Regimentul nr.14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3. Înalt Decret nr.40 din7.01.1942:
Pentru curajul și bravura de care a dat dovadă din ziua de 18 august 1941, la atacul de la Mihailoskie.
Exclus prin D.R. 1207 din 12 aprilie 1945 datorită unei hotărâri de condamnare rămasă definitivă.
Teodor Gh. Ștefan
Maior din Regimentul nr.14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3, „Post Mortem”. Înalt Decret nr.40 din 7.01.1942:
Pentru curajul și sângele rece cu care și-a condus batalionul în luptele de la Karpova.
Vintilă G. Ioan
Maior din Regimentul nr.14 Dorobanți „Roman”
„Mihai Viteazul”clasa 3. Înalt Decret nr.1647 din 15.06.1943.
Pentru bravura personală, energia și priceperea cu care și-a comandat batalionul.
Căpitan Luca Constantin, din Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” conform Înaltului Decret nr. 3874 din 8 septembrie 1919:
Pentru vitejia și elanul cu care a comandat trupa de manevră în noaptea de 3-4 ianuarie 1919, când după executarea unui marș de 60 km, în teren muntos, a căzut în spatele inamicului mult superior numeric, ce ocupa poziția la satul Vadul. A reușit prin luptă să-l forțeze să se retragă din poziție, după care i-a tăiat definitiv retragerea la Sighet – Kamara, unde după un nou atac la baionetă a capturat 12 ofițeri, 430 ostași trupă și întregul material de război.
Căpitan Cebuc V. Damian – din Regimentul 8 artilerie, D.R. 3266/20.12.1943-cl. III:
Pentru bravura și spiritul de sacrificiu cu care și-a condus bateria în luptele de pe Don.
Căpitan Sufețel P. Aurel – din Regimentul 8 Artilerie, D.R. 3266/20.12.1943-cl. III:
Pentru bravura și priceperea cu care și-a condus divizionul pe câmpul de luptă.
Locotenent Burchi C. Leon, decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul ” clasa a III-a , conform Înaltului Decret nr. 3266 din 20 decembrie 1943.
Locotenent-colonel Iliescu V. Ioan II, din Regimentul 24 Artilerie, Înalt Decret nr. 40/07.01.1942, clasa a III-a :
Pentru bravura și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în luptele pentru trecerea Nistrului.
Căpitan Iftimie V. Dumitru, din Regimentul 24 Artilerie, Înalt Decret nr. 3063/07.11.1941, clasa a III-a:
Pentru curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă, în lupta cu forțele inamice de infanterie.
Sublocotenent (r) Andronic L. Dionisie Nicolae, din Regimentul 24 Artilerie, Înalt Decret nr. 3063/07.11.1941, clasa a III-a:
Pentru curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă.
Sublocotenent Pușcașu Constantin, din Regimentul 24 Artilerie, Înalt Decret nr. 3063/07.11.1941-clasa a III-a:
Pentru curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în luptele cu forțele inamice de infanterie.
Locotenent Keller P. Alexandru din Regimentul 12 Călărași a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”clasa a III-a ,,Post Mortem” conform Înaltului Decret nr. 517 din 9 martie 1944:
Pentru bravura deosebită și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă pe câmpul de luptă.
Locotenent-colonel Lovinescu V. Constantin , comandantul Grupului 54 Cercetare, a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, ,,Post Mortem”, conform Înaltului Decret nr. 1647din 15 iunie 1943:
Pentru curajul, spiritul de jertfă și abnegația de care a dat dovadă , reușind să oprească înaintarea inamicului la West Kletskaia.
Maiorul Bădulescu Virgil, Comandantul Batalionului Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 227 din 12 februarie 1918:
Pentru vitejia și destoinicia cu care a atacat în fruntea batalionului său de vânători inamicul la Cireșoaia, în ziua de 30 iulie 1917, respingându-l și luându-i prizonieri. La 2 august a dat un contraatac energic urmărind inamicul până în valea Slănicului.
Sublocotenent Bozianu Nicolae, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 2130 din 17 august 1918:
Pentru vitejia rară cu care a condus vârful avangărzii în luptele de la 30 iulie de la Cireșoaia precum și în cele de la 6-8 august 1917 de la Coșna unde a apărat sectorul respingâng toate atacurile inamicului.La Poiana Bogată s-a distins prin remarcabilul avânt cu care s-a aruncat cu compania sa asupra dușmanului, unde, căzând la datorie, prin jertfa sa, a îmbărbătat trupe care s-au fixat apoi pe terenul cucerit.
Căpitan Cerchez Traian, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 227 din 12 februarie 1918:
Pentru priceperea cu care a condus compania sa de mitraliere în luptele de la Sinaia,Panciu, din anul 1916, și de la Cireșoaia din anul 1917, unde așezându-și mitralierele la 30 de pași de rețelele de sârmă a provocat inamicului pierderi foarte mari.
Căpitan Ionescu M. Ghe.Sinaia, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 1191 din 16 octombrie 1917:
Pentru vitejia și elanul cu care a atacat inamicul la 30 iulie 1917, luând prizonieri, precum și la 8 august 1917, când a ocupat cota 730, silind inamicul să se retragă în fugă de pe Coșna.
Căpitan Pantazi Constantin, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 1191 din 16 octombrie 1917:
Pentru vitejia cu care a comandat compania pe câmpul de onoare.În luptele de la 6-8 august 1917 a condus linia a I-a a atacului de la Cireșoaia iar în 27-29 august 1917 a dirijat personal tăierea rețelelor de sârmă ale inamicului și nua a părăsit locul unde se afla – 15 m de acestea- decât la ordinul categoric al comandantului de battalion.
Căpitan Radu Teodor, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 1191 din 16 octombrie 1917:
Pentru vitejia cu care în ziua de 3 iulie 1917 a ocupat culmea Măgura, iar în ziua de 31 iulie a atacat din nou inamicul, ocupând obiectivul a capturat material de război și prizonieri.
Căpitan Vrânceanu Dumitru, din Batalionul de Vânători de Munte, conform Înaltului Decret nr. 1191 din 16 octombrie 1917:
Pentru vitejia cu care a condus compania de avangardă la ocuparea crestei dealului Vrânceanu din 30 iulie 1917. De asemenea, s-a remarcat în luptele duse în defileul Slănic din zilele de 6 și 8 august 191, conducând primul val de atac, când a și căzut rănit.
Căpitan Calotescu C. Gheorghe, din Regimentul 37 Infanterie a fost decorat la cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a ,,Post-Mortem” în baza Înaltului Decret nr. 3266 din 20 decembrie 1943:
Pentru curajul și priceperea de care a dat dovadă , pentru apărarea liniei de rezistență în satul Krimskaja.
Căpitan Ciornea G. Dumitru, din Regimentul 37 Infanterie ,,Alexandru cel Bun” a fost decorat la cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a”, în baza Înaltului Decret nr. 40 din 7 ianuarie 1942:
Pentru curajul deosebit de care a dat dovadă în luptele de la Mihailovskie.
Maior Ghețaru Gh. Nicolae, din Regimentul 37 Infanterie ,,Alexandru cel Bun” a fost decorat la cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a” ,în baza Înaltului Decret nr. 40 din 7 ianuarie 1942:
Pentru curajul și priceperea cu care a condus batalionul 1, la atacul de la Mușenița.
Căpitan Grigorescu I. Gheorghe, din Regimentul 37 Infanterie ,,Alexandru cel Bun” a fost decorat la cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a” ,în baza Înaltului Decret nr. 2040 din 16 iulie 1942:
Pentru elanul de care a dat dovadă în luptele de la Mihailovskie.
Sublocotenentul Gheorghe Ante, din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, în baza Înaltului Decret nr.2769 din 3 iulie 1919:
Pentru avântul și vitejia cu care a luptat împotriva maghiarilor în luptele de la Zalău din 22-25 februarie 1919.În noaptea zilei de 22, pe când inamicul ataca cu înverșunare orașul, cu un grup de 20 de soldați a înlesnit retragerea unor baterii de artilerie, scoțându-le din pericolul de a fi încercuite. La 10 aprilie a condus direct focul unei secții de mitraliere, iar la 1 mai a atacat la Tiszafured flancul inamicului, silindu-l să se retragă în dezordine.
Maior Coroamă Dumitru, din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, conform Înaltului Decret nr. 2254 din 14 iunie 1919:
Pentru vitejia și elanul cu care a condus unitatea în luptele de la Varsoltz, când a atacat inamicul puternic întărit, respingându-l.La 17 aprilie 1919 a silit inamicul să se retragă în dezordine în direcția cotei 302.De asemenea, în luptele de la Szent Agota a atacat cu hotărâre și pricepere, trecând și podul sub un foc ucigător de mitralierepe care l-a ocupat., după care a urmărit inamicul, cu o companie, pe care îl atacă în flanc și în spate, reușind să îl pună pe fugă. S-a distins și în lupta pentru ocuparea satului Tisafured, din ziua de 1 mai 1919.
Căpitan Ionescu Constantin, din Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni”, conform Înaltului Decret nr. 3874 din 8 septembrie 1919:
Pentru vitejia și elanul cu care și-a comandat compania în luptele de la Zalău, din zilele de 22-25 februarie 1919, când înaintând cu curaj a cucerit gara Zalău, unde a capturat o mitralieră.În după-amiaza aceleași zile a cucerit cota 264 respingând inamicul, unde a mai capturat încă patru mitraliere, arme și muniții, determinând inamicul să se retragă în grabă în dezordine.
Sublocotenentul Ciobanu C.Iosif din Regimentul 27 Infanterie Bacău, conform Înaltului Decret nr.1137 din 3 octombrie 1917:
Pentru vitejia și energia cu care a condus lupta corp la corp în tranșeele de pe Dealul Chiletușului de la 27 iulie 1917.S-a distins în mod deosebit la 29 iulie 1917când a condus plutonul la atacul poziției inamice de pe Dealul Aninușului, antrenând și celelalte companii, iar atacul celei de-a treia creste a căzut grav rănit.
Locotenent de rezervă Văgăunescu Mihail, din Regimentul 27 Infanterie Bacău, conform Înaltului Decret nr.633 din 19 martie 1918:
Pentru vitejia și avântul cu care a comandat compania în lupta de pe muntele Csiphes în ziua de 7 octombrie 1917, când a pus stăpânire pe munte, capturând prizonieri și material de război și înlesnind apărarea defileului Bicaz.
Locotenent-colonel Gherculescu Dumitru, comandantul Regimentului 4 Vânători, conform Înaltului Decret nr. 3055 din 27 octombrie 1916:
Pentru energia cu care a condus operațiunile militare la Czere-Domb, respingând de mai multe ori contraatacurile inamicului, menținând și asigurând stânga trupelor care au operat la Kerekdomb.
Locotenent Aramă Sb. Ion, din Regimentul 4 Vânători, conform Înaltului Decret nr.3267 din 27 decembrie 1916:
Pentru vitejia și iscusința cu care a condus atacul a două companii în luptele de la Poiana Uzului din 1916 împotriva unei redute dușmane, punând stăpânire pe ea și făcând prizonieri întregul efectiv.
Căpitan Giurgănescu Eduard, din Regimentul 4 Vânători, conform Înaltului Decret nr.830 din 9 aprilie 1918:
Pentru vitejia și elanul cu care a luptat la Savard și Călugăreni în septembrie și noiembrie 1916 unde, deși a fost rănit de mai multe ori a continuat să lupte în fruntea unității sale.
Maior Gurău Gheorghe, din Regimentul 4 Vânători, conform Înaltului Decret nr. 2990 din 1 octombrie 1916:
Pentru curajul și vitejia de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în noaptea de 2/3 septembrie 1916 la ieșirea din defileul spre Odorhei.
Sublocotenent Paul I. Nerva, din Regimentul 4 Vânători, conform Înaltului Decret nr. 3267 din 22 decembrie 1916:
Pentru vitejia de care a dat dovadă în luptele de la Poiana Uzului, în zilele de 13 și 14 octombrie 1916, când a pornit în fruntea companiilor care cântau ,,La arme”, a atacat pe inamic la baionetă, ocupându-i pozițiile și capturând prizonieri și un bogat material de război.
Locotenentul Strat Procopie din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”, în baza Înaltului Decret nr.1264 din 25 martie 1920:
Pentru vitejia și avântul cu care și-acondus compania în luptele de la Racoș, Edera, Goioasa, Piscul cu Pini,Buturugeni și Găstești în 1916. S-a distins în luptele de la Edera și Goioasa, când fiind cu compania în avangardă a cucerit pozițiile inamice, capturând peste 500 prizonieri și material de război.În luptele de la Piscul cu Pini a rezistat pe poziție 48 de ore până la sosirea ajutoarelor. În luptele de la Găstești, pe timpul unui contraatac, este rănit în fruntea companiei sale.
Colonel Visarion C. Constantin, comandantul Regimentului 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr. din 9 martie 1944:
Pentru brabura și destoinicia cu care a comandat gruparea tacticii pe câmpul de luptă, în luptele de la Karpova-Mihailovskie.
Maior Gh. Dumitru din Regimentul 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr.40 din 7 ianuarie 1942:
Pentru bravura și abnegația de care a dat dovadă în atacul de la Grigoriopol. De asemenea s-a distins în mod cu totul deosebit în luptele de la Karpova.
Locotenent Ambrosă I. Ioan, din Regimentul 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr.40 din 7 ianuarie 1942:
Pentru priceperea, curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în acțiunile de la Baineuț-Clinăuți.
Locotenent Fătu Ghe. Ioan, din Regimentul 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr.3266 din 20 decembrie 1943:
Pentru bravura și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în luptele de la N.V. Topkilog.
Căpitan Levărdă C. Alexandru, șef al Biroului Operații din Regimentul 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr.3266 din 20 decembrie 1943:
Pentru curajul deosebit, energia și spiritul de jertfă de care a dat dovadă pe timpul luptelor din regiunea Topkilog-Blinowskuj.
Maior Manole Gh. Dumitru, din Regimentul 16 Dorobanți ,,Baia-Mareșal Josef Pilsudski”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, ,,Post-Mortem” în baza Înaltului Decret nr.40 din 7 ianuarie 1942:
Pentru bravura și abnegația de care a dat dovadă în atacul de la Grigoriopol.De asemenea s-a distins în mod cu totul deosebit în luptele de la Karpova.
Locotenent-colonel Cantacuzino Gheorghe, comandantul Regimentului 1 Grăniceri a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 2990 din 1 octombrie 1916:
Pentru bravura și vrednicia arătate pe câmpul de luptă în Carpați.
Locotenent Enescu Gheorghe, din Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr.3087 din noiembrie 1916:
Pentru curajul și vitejia de care a dat dovadă în Valea Oltului într-un strălucit atac cu baioneta , când a reușit să respingă inamicul care rupsese legătura între trupele românești.
Căpitan Popovici Ioan, din Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 3087 din noiembrie 1916:
Pentru vitejia și energia cu care și-a condus unitatea pe câmpul de luptă, respingând forțele inamice care erau superioare numeric.
Căpitan Stoenescu Calistrat, din Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 3087 din noiembrie 1916:
Pentru eroismul și destoinicia ce le-a dovedit în luptele de la Cărbunari și în special pentru curajul cu care a ocupat un masiv muntos.
Locotenent Tonița Nicolae, din Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 3106 din 20 noiembrie 1916:
Pentru exemplul de curaj și vitejie dat cu ocazia luptelor de la Turtucaia din anul 1916. Rănit grav, a dat dovadă de un devotament admirabil, uitând de suferințele sale, pentru a se gândi numai la compania sa.
Locotenent Cocârgeanu N. Gheorghe din Regimentul 2 Grăniceri în baza Înaltului Decret nr. 1177 din 9.X.1917:
Pentru avântul și vitejia cu care a comandat compania pe câmpul de luptă.La 3 august 1917 la Runcu a atacat cu energie trupele inamice mult superioare și le-a silit să se retragă în dezordine.La 4 și 5 august a atacat și imobilizat inamicul iar în timpul respingerii unui atac a fost rănit dar a rămas neclintit la postul de comandă.
Maior Costăchescu Alexandru din Regimentul 2 Grăniceri în baza Înaltului Decret nr. 1327 din 11.XI.1917:
Pentru vitejia și avântul cu care a condus batalionul la atacul dat asupra pozițiilor de la cotele 789 și 704 de pe dealul Coșna în ziua de 31 iulie 1917.Văzându-se copleșit de numărul și focul inamicului a contraatacat violent făcându-l să se retragă în dezordine de pe poziție.
Locotenent în rezervă Georgescu Gh. Ilie, din Regimentul 2 Grăniceri în baza Înaltului Decret nr. 1236 din 23.X.1917:
Pentru bravura și elanul cu care a atacat împreună cu compania sa, poziția de la cota 789 de pe dealul Coșna, în ziua de 31 iulie 1917, ocupând tranșeele și căzând grav rănit în mijlocul grănicerilor săi.
Locotenent-colonel Rădulescu Dumitru, din Regimentul 2 Grăniceri în baza Înaltului Decret nr. 1327 din 11.XI.1917:
Pentru bravura și elanul de care a dat dovadă când și-a condus Regimentul la atacul dat asupra pozițiilor inamice de la cotele 789 și 703 din ziua de 31 iukie 1917.
PERSONALITĂȚI CIVILE, MILITARE ȘI ECLEZIASTICE ÎN GARNIZOANA ROMAN
Ion Agârbiceanu
Ion Agârbiceanu, născut la 12 septembrie 1882 în localitatea Cenade, comitatul Alba de Jos, a fost un scriitor, ziarist și prozator român, parlamentar, academician și protopop unit al Clujului.
În perioada studenției la Budapesta i-a cunoscut pe Octavia Goga, Alexandru Lapedatu și Octavian Tăslăuanu împreună cu care înființează revista ,,Luceafărul”. Din anul 1910, Ion Agârbiceanu se stabilește ca preot în Orlat, până în septembrie 1916, când se retrage odată cu armata română în orașul Roman.
Petre Alexandrescu-Roman elev al Colegiului ,,Roman-Vodă” va consemna în revista ,,Școala Nouă”- Număr Jubiliar în anul 1972:
[…] Localul liceului nostru a fost transformat și el în spital.Un timp cursurile s-au ținut în Grădina mare, de lângă gară.
Mi-aduc aminte, între altele, de cursurile ținute de părintele Agârbiceanu, refugiat cu familia sa la Roman. Era un om de o rară frumusețe. Înalt, cu o barbă mare și neagră, cu ochii de un albastru luminous, cu un ten lăptos ușor îmbujorat, părintele Agârbiceanu fusese invitat de marele nostrum professor Neculai Apostol să țină cîteva prelegeri și părintele ne vorbea de fel de fel de lucruri anodine, spuse cu un ton egal într-o mare eflorescență de figuri, unele mai poetice decît altele, comparații nenumărate, epitete ornante, alegorii în care florile de cireși și cele de zarzări își disputau întîetatea, încadrînd legiuni de îngeri dolofani și de arhangheli de carnaval[…]Ne plăcea că ne vorbea de fluturi, de libelule, de copaci plini de fructe coapte, de o lume ireală, în timp ce ostașii noștri mureau cu miile, apărînd pămîntul strămoșesc.
Ion Agârbiceanu a trăit războiul și refugiul, ca preot militar în Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni. Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni a reprezentat un corp de voluntari constituit în noiembrie 1917, pe teritoriul neocupat al României, în localitatea Hârlău, județul Iași.
În această structură militară de nivel regiment, au fost înrolate cadre provenite atât din rândul prizonierilor de război austro-ungari de naționalitate română din Imperiul Rus, cât și din rândul ardelenilor refugiați în Regatul României. Preotul Ion Agârbiceanu a scos la Hârlău un ziar de front și a publicat în 1918, o lucrare emoționantă: O lacrimă fierbinte, Cuvinte către oastea țării. În această lucrare își va revărsa bucuria copleșitoare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: […]îmi strâng inima lângă inima ta de care mă leagă porunca tuturor strămoșilor[…]
Ion Agârbiceanu s-a stins din viață la 28 mai 1963, la Cluj.
Viorica Agarici
Viorica Agarici s-a născut la data de 24 februarie 1886 în București, și a fost președinta filialei din Roman a Crucii Roșii, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În calitatea de președinte al filialei locale a Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici a solicitat și a obținut permisiunea autorităților militare române și germane de a li se asigura evreilor sosiți în gara Roman cu ,,trenul morții’’ la data de 03 iulie 1941, în urma pogromului de la Iași, asistență medicală, alimente și îmbrăcăminte.
Pentru curajul de care a dat dovadă, la 8 iunie 1983, Institutul ,,Yad Vashem" din Ierusalim i-a acordat post mortem, diploma și titlul de Drept între popoare. După 1989, în orașul Roman, numele ei a fost atribuit unei străzi, iar în anul 2011 a fost declarată cetățean de onoare.
În anul 2001 în gara Roman i s-a ridicat un bust, operă a sculptorului Florin Mircea Zaharescu. Pe placa de sub statuie este scris: ..Viorica Agarici: 1886-1979. Pe timpul războiului, la iulie 1941, fiind președinta filialei de Cruce Roșie Roman, și-a expus viața oprind trenul morții cu evrei deportați spre lagărele de concentrare, astfel salvând mii de vieți. Societatea Culturală ,,Roman Mușat ".
Medicul militar Epifanie Cozărescu de asemenea cetățean de onoare al orașului Roman, consemnează printre altele în lucrarea ,,Paramedicalia”:
[…] Trenul nr. 2 care trebuia să transporte evrei în lagărul de concentrare de la Călărași – Ialomița, având a parcurge o distanță mare într-o perioadă îndelungată, când linia ferată era supra aglomerată cu trenuri militare, care grăbeau spre front, fiind obligat să staționeze prin gările aflate pe parcurs în special la Podul Iluaie și Târgu Frumos și alte gări mai mici pe parcurs, mulți deținuți evrei înghesuiți în vagoanele oblonite au murit acolo asfixiați, fiind debarcați prin gările întâlnite, ultima din acestea fiind Romanul. Până la Roman au murit cca. 413 evrei și la Călărași au ajuns nevătămați 776 de deținuți, toți eliberați, după cum se știe în 1944. Ultima asfixiere a lor s-a produs pe cale înainte de a ajunge la Roman. Aici, așa cum am arătat în articolul meu.., supliciul evreilor înghesuiți în vagoane a luat sfârșit datorită, intervenției președintei de Cruce Roșie din Roman, doamna Viorica Agarici sprijinită în acțiunea ei filantropică de prefectului județului Roman, colonelul Ștefan Ionescu, cei doi medici de serviciu în gară: dr. Veronica Fălcoianu, soția directorului Spitalului Roman și med. cpt. dr. Radu Popovici, șef al secției Chirurgie a Spitalului Militar din Roman, plus personal de asistență sanitară și socială civil și militar, toți aceștia nereușind să deschidă vagoanele supra aglomerate intrate în gara Roman, au apelat la sprijinul Reginiei Mamă Elena a regelui Mihai I, aflată atunci în vizită la spitalele militare de răniți din Roman, care, la rândul ei, a cerut ajutorul Mareșalului Ion Antonescu, aflat în trenul „Patria”, de unde comanda trupele române de pe front. Abia acesta, cerând aprobarea comandantului german al acestei linii a frontului, a dat ordin să se dea voie să se vină în ajutorul evreilor din tren, care cereau apă, aer și lumină. Ca urmare trenul a fost oprit și li s-a acordat asistența necesară[…]
Această acțiune umanitară a Vioricăi Agarici nu a rămas fără urmări. În urma presiunilor la care a fost supusă de către autorități, a fost nevoită să renunțe la conducerea filialei locale a Crucii Roșii din Roman, părăsind în cele din urmă orașul și mutându-se în București.
Faptele curajoase ale acestei eroine în acele momente de cumpănă ale istoriei noastre naționale, când și-a pus în joc propria viață, au rămas adânc întipărite în memoria supraviețuitorilor acelor atrocități.
Viorica Agarici a decedat la data de 18 februarie 1979, la București.
General Alexandru Anghelescu
Ministru de Război
21 februarie1886-4 noiembrie 1887
Generalul Alexandru Anghelescu s-a născut la data de 4 septembrie 1836 la București. A urmat între anii 1854-1856 Școala Militară de Ofițeri din București, pe care o absolvă cu gradul de sublocotenent de artilerie. A participat la mișcarea antidinastică din anul 1870 inițiată cunoscută sub numele de ,,Republica de la la Ploiești”, în urma căreia este judecat și achitat deTribunalul Târgoviște.
Alexandru Anghelescu a fost primul comandant al Regimentului 4 Artilerie ,,Roman” în anul 1877.
În timpul Războiului de Independență se află la comanda Diviziei 4 Infanterie, iar de la data de 14 octombrie 1877 a fost numit comandantul artileriei Armatei de observații din zona Calafat. Alexandru Anghelescu are meritele incontestabile de a fi comandat Divizia 4 Infanterie în atacul redutei Grivița 1 și în primul atac al redutei Grivița 2.
La data de 8 aprilie 1881 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, fiind numit la comanda Corpului 3 armată funcție pe care o deține între între anii 1883 – 1886. A deținut funcția de ministru de Război în perioada 21 februarie 1886 – 4 noiembrie 1887. În timpul mandatului său au fost adoptate o serie de legi printre care ,,Legea pentru organizarea Flotilei militare și Serviciului Porturilor”. De asemenea, în timpul mandatului său s-a constituit Inspectoratul Geniului, în luna februarie 1887.
A fost acuzat de ,,mituire și violare de lege” în calitate de ministru și în consecință în baza Înaltului Decret nr. 3793 din 21 decembrie 1888 i s-a retras gradul și a fost șters din ,,Controalele armatei”, în timp ce instanța judecătorească l-a condamnat în data de 7 decembrie 1888 la 3 luni închisoare corecțională.
Generalul Alexandru Anghelescu a decedat la data de 9 septembrie 1911 în București.
Gheorghe I.Brătianu
Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 21 Ianuarie 1898, la Ruginoasa, în județul Iași. Debutul științific al istoricului Gheorghe I. Brătianu are loc în primăvara anului 1916 în ,,Revista istorică” tipărită la Vălenii de Munte de către marele istoric Nicolae Iorga. Atât Nicolae Iorga cât și Gheorghe I.Brătianu au făcut referire de-a lungul timpului, în diverse împrejurări, la debutul științific amintit, ca moment marcant în derularea colaborării dintre cei doi istorici, vreme de aproape un sfert de veac.
Cu o săptămână înainte de începerea Primului Război Mondial, la data de 8 august 1916 Gheorghe I.Brătianu se afla alături de tatăl său, prim-ministrul Ion I.C.Brătianu, în automobilul ce îi aducea de la București la conacul de la Florica – Argeș.
Tatăl meu – scrie marele istoric se uita lung la dealurile de lângă Florica,la via care se pierdea în zarea prăfuită și ploioasă; în privirea lui tristă și întunecată se întrezărea limpede o mare și dureroasă întrebare.Pe sufletul acestui om, care pleca să declare războiul,apăsau greu răspunderile hotărârii,poate și teama nedeslușită a nenorocirilor viitoare.
La data de 14 august 1916 România avea să declare război Austro-Ungariei, a doua zi, Germania va declara la rândul ei război țării noastre acuzând-o de încălcarea tratatelor în vigoare. În această situație, Gheorghe I. Brătianu cere consimțământul scris al părintelui său prim-ministrul Ion I.C. Brătianu și se înrolează voluntar în Regimentul 2 Artilerie-București. În perioada 10 octombrie 1916-31 martie 1917 timp de aproape șase luni de zile Gheorghe I. Brătianu a urmat Școala pregătitoare de ofițeri de rezervă de artilerie.
În lucrarea File rupte din cartea războiului apărută în anul 1934 marele istoric va evoca acțiunile militare din vara anului 1917, când sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu este ofițer adjutant și de legătură la Divizionul 1 din cadrul Regimentului 4 Artilerie. În această calitate, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu va participa la luptele sângeroase purtate de către armata română în luna august 1917 la Coșna și Cireșoaia despre care consemnează: ,,Ultimul asalt, la Cireșoaia a fost extrem de greu și de sângeros. Prin desișul nepătruns al pădurii, pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora hotărâtă, rețelele de sârmă erau întregi și mitralierele dușmane neatinse” .
Rănit la braț în timpul ultimului asalt de la Cireșoaia, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu a fost evacuat la ambulanța Diviziei I, ulterior fiind transportat cu trenul în orașul Bacău, via Onești-Adjud. După o lună de convalescență, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu revine pe front în ordinea de bătaie a Regimentului 4 Artilerie, unde va funcționa până la data de 28 aprilie 1918 când va fi demobilizat în baza Ordinului Marelui Cartier General nr. 2231.
Elocventă este evocarea maiorului Nicolae Dăscălescu, viitor general și comandant al Armatei a 4- a române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, comandantul Divizionului 1 din Regimentului 4 Artilerie despre sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu:,,Astfel de caractere îți redau încrederea în armată și în omenire”.
La data începerii operațiunilor militare ale României în cel de-al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941, Gheorghe I. Brătianu a fost mobilizat în cadrul Diviziei 7 Infanterie, cu gradul de căpitan de rezervă, până la data de 12 iulie 1941. Gheorghe I. Brătianu a urmat o carieră politică și științifică de excepție fiind primit membru titular al Academiei Române la data de 28 mai 1942. Lucrarea istoricilor militari Petre Otu și Aurel Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu istorie și politică, publicată în anul 2033 la Editura Corint tratează personalitatea lui Gheorghe Brătianu, ca istoric și om politic.
După instaurarea dictaturii comuniste în România, este arestat în noaptea de 7/8 mai 1950, de către organele securității și întemnițat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat. Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoarea din Sighetu Marmației, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate.
General de corp de armată Vasile Bărboi
Vasile Bărboi s-a născut la data de 7 februarie 1922 în orașul Roman. A urmat cursurile Liceului ,,Roman-Vodă”, apoi între anii 1940-1942, Școala Militară de Ofițeri de Apărare contra Aeronavelor din București. La data de 10 mai 1941, a fost avansat la gradul de sublocotenent și a fost repartizat la Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, în funcția de comandant de secție la Bateria 212 mitraliere calibru 13,2 mm ,,HOTKISS”.
A participat la toată Campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est cât și în Vest. După încheierea războiului a îndeplinit funcții de răspundere în diferite eșaloane ale armatei, între care: șef al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat și apoi șef de stat major al Comandamentului Artileriei (1970-1981).
A parcurs toate treptele carierei militare, fiind fost pensionat în anul 1981, în gradul de general-locotenent. După anul 1989, generalul Vasile Bărboi s-a consacrat redactării și tipăririi monumentalei lucrări Veteranii pe drumul onoarei și jertfei. A publicat de-a lungul timpului numeroase articole de istorie militară în publicații de specialitate.
Este unul dintre autorii lucrării Istoria orașului Roman 1392-1992 apărută la Roman, în anul 1992, sub egida Societății Culturale ,,Roman-600”. În memoriile sale, tânărul absolvent al Liceului ,,Roman-Vodă”, consemnează dramatismul ruperii din trupul țării a Basarabiei și Bucovinei de Nord, la data de 26 iunie 1940:
Către sfârșitul lunii iunie 1940, tocmai trecusem cu brio examenul de bacalaureat și savuram bucuria în frumosul parc al orașului, departe de grijile aspre ale vieții…Deodată ca un trăsnet, din senin, ni se smulgea din trupul țării Basarabia străbună și o parte destul de mare din Bucovina voievodală! Am rămas înmărmuriți; în casă părinții erau deosebiți de mâhniți. Unitățile Diviziei 7 Infanterie care fuseseră dispuse pe frontieră, au revenit în parte în garnizoană, în condiții dramatice, umilite și împovărate de amărăciunea de a nu fi avut posibilitatea de a se bate pentru pământul strămoșesc. De a-l apăra cu prețul vieții!.
Acesta a fost imboldul pentru care Vasile Bărboi și o mare parte din colegii săi au urmat cariera militară:
Ne-am întâlnit, iarăși noi, tinerii absolvenți ai liceului, în același parc și fără să ne fi pus în gând nici măcar de acasă, ne-am exprimat în cea mai mare parte dorința fierbinte de a da examenul de admitere la Școlile militare de ofițeri activi. Am mers la Școlile Militare căci simțeam că acolo ne cheamă PATRIA.
Într-un interviu acordat în anul 1997, istoricului militar comandor (ret) profesor univ. dr. Aurel Pentelescu, pentru revista de psihologie militară ,,Spirit Militar Modern”, generalul Vasile Bărboi consemna:
Acolo pe front, în Cotu Donului,mai întâi, apoi pe frontul de Vest, după 23 august 1944, am cunoscut două mari adevăruri, le-aș numi istorice: noblețea sufletească a ostașului român, cu comportamentul său țărănesc, ancestral, cu mult,bun simț, cumpătare și neînfricoșat în fața greutăților și chiar a morții și răspunderea ce revenea ofițerului, fie el doar comandant de secție sau baterie de artilerie a.a. ca mine, pentru tot, îndeosebi pentru conducerea trupei…În gerurile acelea năprasnice din stepele Rusiei, soldații mei mă încălzeau cu trupurile lor, strânși în jurul meu!
Vasile Bărboi s-a căsătorit cu Virginia, la data de 21 octombrie 1947 la Roman, ceremonia fiind oficiată de preotul militar locotenent-colonel Gheorghe Adăscăliței, ultimul preot militar al garnizoanei Roman, în prezența Episcopului Armatei, general de brigadă dr. Partenie Ciopron.
Generalul de corp de armată (ret) Vasile Bărboi a încetat din viață în anul 2005 și este înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea 1 din București.
Dumitru D. Botez
Dumitru D. Botez, născut la data de 10 martie 1904, în orașul Roman a fost un dirijor, compozitor și profesor la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”, azi Universitatea Națională de Muzică.
Educația muzicală a început-o în Liceul ,,Roman Vodă” din Roman, unde l-a avut profesor pe Ioan Cristu Danielescu. Între anii 1938-1942, Dumitru D. Botez a fost profesor de muzică la Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu din Târgoviște.
Într-un articol publicat în revista ,,Școala Nouă” – Număr jubiliar din anul 1972, profesorul Dumitru D. Botez consemna:
[…] Era în iarna anului 1918. Din teritoriul de atunci al țării noastre nu mai rămăsese liberă decît Moldova, unde se îngrămădiseră guvernul, armata, refugiații, tot ce nu căzuse în mâinile cotropitorilor. Mizeria, lipsurile, tifosul exantematic secerau mii de vieți, fără a mai vorbi de cei ce cădeau pe front.
A fost decorat în anul 1982, cu ,,Medalia comemorativă Zoltan Kodaly” din Budapesta și în anul 1983, i-a fost decernat ,,Marele premiu al Uniunii Compozitorilor”. Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964, al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, dirijorului Dumitru Botez i s-a acordat titlul de ,,Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă”: „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. A întocmit numeroase lucrări teoretice și practice, fiind fondatorul școlii românești de dirijat coral.
La data de 11 noiembrie 2018, la casa natală a dirijorului situată pe strada Smirodava, din în orașul Roman, s-a amplasat o placă comemorativă.
Compozitorul Dumitru D. Botez a decedat la data de 5 octombrie 1988, la București.
Alexandru Cojocaru
Născut pe data de 10 februarie 1917 la Miroslovești, jud. Iași, profesorul emerit Alexandru Cojocaru a fost o personalitate marcantă a matematicii.
După terminarea cursurilor primare, a urmat studiile secundare la Liceul „Roman-Vodă” pe care l-a absolvit în anul 1936, ca șef de promoție.
A urmat Facultatea de Matematică a Universității din Iași, după care a plecat la Școala militară din Timișoara și de acolo direct pe front, fiind decorat Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler. Alexandru Cojocaru a fost demobilizat la 1 septembrie 1945.
Între anii 1945 – 1947 a fost profesor de matematică la Liceul „Cuza Vodă” din Huși, iar în perioada 1 septembrie 1947-1 septembrie 1985 a fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”.
A participat la Congresul al III-lea al matematicienilor din Balcani și la Congresul Internațional organizat de către UNESCO în anul 1968, la București. A fost membru permanent în Comisia Națională de pe lângă Ministerul Învățământului, membru în comisiile de acordare a gradelor didactice, autor de manuale școlare. A elaborat și publicat în „Gazeta de Matematică”.
Pentru activitatea desfășurată, prof. Alexandru Cojocaru a primit următoarele distincții: „Profesor Emerit”; „Gradația de merit” (1976), „Ordinul Muncii clasa a III-a” (1957) și Cetățean de onoare al orașului Roman (1993).
A fost o viață întreagă un dascăl competent, conștiincios și corect. Un om și o viață dominate de suprema valență a gândirii matematice, a cărei reprezentare grafică ar fi însumată printr-un sistem de coordonate, prefigurat din abscisa muncii și ordonata dăruirii.
Profesorul Alexandru Cojocaru a încetat din viață în data de 6 noiembrie 1999.
Frederic Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld
Prințul Frederic Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld, născut la data de 26 decembrie 1737, a fost general în armata austriacă. În Războiul ruso-turco-austriac din 1788, a comandat un corp de armată și a ocupat Moldova. Într-un raport întocmit la data de 26 noiembie 1788, de administratorul austriac al districtului Roman, Freyherr von Metzburg, către superiorul său din Ministerul afacerilor străine, se consemnează faptul că prințul de Coburg și-a stabilit cartierul general în garnizoana Roman. De remarcat, este faptul că la 24 septembrie 1789, în orașul Roman, i s-a născut un fiu nelegitim pe nume Frederic, care a fost exclus din linia de succesiune Saxa-Coburg-Saalfeld. Între 1793-1794, prințul Josias de Saxa-Coburg a comandat armata austriaco-olandeză în campania din Flandra. După ocuparea unor teritorii din Franța, au urmat o serie de eșecuri militare și divergențe cu autoritățile politice și militare austriece, lucru care au determinat demisia din funcția de feldmareșal.
Prințul Frederic Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld a încetat din viață la data de 26 februarie 1815, la Coburg.
Epifanie Cozărescu
Epifanie Cozărescu, născut la data de 24 ianuarie 1914 în orașul Cernăuți, cetățean de onoare al orașului Roman, a fost o figură emblematică a vieții medicale și culturale romașcane.
A urmat Liceul românesc ,,Aron Pumnul” din Cernăuți și ulterior Facultatea de Medicină din Iași. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial este mobilizat, iar după susținerea tezei de doctorat, la sfârșitul anului 1941, a fost înrolat la Școala Medico-Militară din București, unde urmează un curs de război cu durata de două luni. După absolvirea acestui curs, este repartizat în scopul combaterii epidemiei de tifos exantematic în localitatea Cubei din sudul Basarabiei și la Săveni în județul Botoșani. În anul 1944 a fost mobilizat pe front ca sublocotenent medic militar în cadrul Regimentului 5 Artilerie Grea. Pentru merite deosebite în activitatea desfășurată a primit următoarele distincții și medalii: ,,Semnul de Distincție Crucea Roșie”, ,,Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial” și ,,Diploma de Onoare” a Asociației medicale din România. Memoriile sale de război, constituie o importantă sursă de documentare privind desfășurarea acțiunilor militare în garnizoana Roman, în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost membru al Societății Române de Istorie a Medicinei și al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România.
După încheierea războiului, medicul Epifanie Cozărescu, a înființat un muzeu care a fost amplasat inițial în odaia de la primul etaj al turnului clopotniță al Mănăstirii Precista. În anul 1989, muzeul a fost mutat într-o încăpere spațioasă din interiorul Spitalului Precista, și avea în patrimoniu o expoziție complexă, alcătuită din mai multe fonduri. În prezent, Muzeul de medicină și farmacie se află amplasat în incinta Muzeului de Istorie din Roman.
Lucrarea Istoricul spitalului municipal Precista Mare din Roman până la bicentenar, 1998, parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane, apărută la editura Știință și Tehnică, în anul 2001, scrisă de veteranul de război medic Epifanie Cozărescu și doctorul Octav Clocotici reprezintă o importantă contribuție privind asistența sanitară în garnizoana Roman, în timpul celor două războaie mondiale.
Doctorul Epifanie Cozărescu a încetat din viață la data de 4 martie 2010, în orașul Roman.
Mitropolit primat Conon Arămescu Donici
Conon Arămescu-Donici, născut într-o familie de preot din satul Arămești, comuna Bahna de lângă orașul Roman, a deținut funcția de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1912-1918. La 7 iulie 1895, Conon Arămescu-Donici era înălțat la treapta de arhiereu la Mitropolia Moldovei, cu titlul Băcăoanu, fiind hirotonit de mitropolitul Iosif Naniescu.
După o scurtă perioadă ca vicar al episcopiei Romanului, a fost ales episcop al Hușilor, la 8 februarie 1902. După zece ani, la 14 februarie 1912, avea să fie înscăunat ca și mitropolit primat al României. Conon Arămescu-Donici s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, urmând mai apoi cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, unde a obținut și titlul de doctor în teologie. S-a stabilit ulterior la Iași, unde a fost profesor la Școala Centrală de Fete și la Seminarul,,Veniamin".
Instalarea sa ca și mitropolit primat în anul 1912 avea loc într-un context bisericesc extrem de complicat, după decenii de frământări pe tema organizării Bisericii din Vechiul Regat, a naturii raporturilor care trebuie stabilite între stat și biserică și după numeroase demisii și scoateri forțate din scaun a numeroși ierarhi. Alegera lui Conon Arămescu-Donici în funcția de mitropolit primat a fost considerată o soluție de compromis, menită să atenueze o situație care devenea din ce în ce mai complicată și mai explozivă. Dezastruoasa campanie a armatei române din toamna anului 1916, soldată în cele din urmă cu ocuparea întregii Muntenii, și a capitalei României, de către armatele Puterilor Centrale, a avut consecințe dramatice, inclusiv în plan bisericesc. Ierarhii munteni rămăseseră în teritoriile ocupate, o parte la București, alții în centrele lor eparhiale, în timp ce ierarhii din Moldova s-au adunat la Iași, în jurul regelui și al guvernului refugiat în capitala moldavă.
Asupra ierarhilor rămași în zonele ocupate s-au exercitat presiuni puternice, pentru a-i determina să acționeze în sensul influențării autorităților române să încheie pacea cu Puterile Centrale. Astfel, Episcopul Sofronie de la Râmnic a fost închis de către germani, pentru atitudinile sale ferme la adresa ocupanților, în timp ce Episcopul Calist al Argeșului a decedat în mai 1917. Singurii înalți ierarhi care au continuat să activeze oficial pe teritoriul ocupat au fost episcopul Dionisie al Buzăului și mitropolitul primat Conon Arămescu Donici.
Maior Panait Donici
Panait Donici s-a născut în anul 1825 în satul Buruenești, fostul județ Roman. A fost fiul lui Miron Donici și al Paraschivei, fiica marelui postelnic Dimitrie Drăghici. A urmat cursurile Academiei Mihăilene din Iași și ale Academiei Tehnice din Paris, numărându-se printre primii ingineri români în domeniul construcțiilor. Demn de remarcat este faptul că împreună cu George Radu Melidon, fondatorul Bibliotecii Municipale din Roman, au fost primii studenți romașcani plecați la studii în Franța.
Panait Donici a deținut numeroase demnități și funcții politice precum cea de Inspector general al Lucrărilor Publice în Moldova între anii 1857-1859 și ministru al Agriculturii,Comerțului și Lucrărilor Publice în perioada noiembrie 1867-februarie 1868. De asemenea, acesta a îndeplinit și funcții în cadrul Armatei Principatelor Unite, căpitan și comandant al Batalionului de geniu din Moldova (septembrie 1859-decembrie 1860) și căpitan și maior-comandant al Batalionului de geniu din Muntenia (decembrie 1860 – aprilie 1862).
Panait Donici a fost întemeietorul Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București (1864) fiind considerat și „organizatorul trupelor de geniu” din armata română În semn de respect și prețuire față de ilustrul înaintaș o structură din compunerea Armatei Române poartă denumirea onorifică de,,Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN,,Panait Donici”, în timp ce o stradă din orașul Roman îi poartă numele.
În calitate de inginer, este ctitor al podurilor de la Giurgeni și Horia localități situate în apropierea orașului Roman, a clădirii Liceului,,Ion Ionescu de la Brad” precum și a liniei de cale ferată Roman-Iași. Ca deputat în Parlamentul României, Panait Donici a votat înființarea Gimnaziului,,Roman-Vodă” la data de 30 septembrie 1872.
Este cunoscut și ca publicist, printe scrierile sale se numără: Calendarul bisericii de răsărit în stil vechi și stil nou, Etude sur la concordance des épactes avec le ciel, Résumé du Calendrier de l'église d'Orient en Viene et en nouveau style etc.
Panait Donici s-a stins din viață la data de 31 mai 1905, și este înmormântat în curtea bisericii din comuna Valea Ursului, județul Neamț.
General de flotilă aeriană Vasile A. Gavriliu
Născut în orașul Roman, în cantonul de lângă calea ferată, situat la aproximativ 200 metri sud de gara Roman, la data de 1 ianuarie 1919, Vasile Gavriliu a fost unul dintre așii aviației militare de vânătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial.
În timpul copilăriei, petrecută în orașul Roman, Vasile Gavriliu a locuit tot timpul în preajma gării, fiind prieten cu marele actor Radu Beligan. Despre copilăria petrecută la Roman, Vasile Gavriliu rememoreză: ,,Copilărind pe lângă gara Roman, cam pe la vârsta de opt ani, cățărându-mă pe platforma unui vagon de marfă, în momentul frânării trenului, am căzut de pe acea platformă și, cu toate că m-am dat de-a dura pe vreo 5 trepte ale vagonului, am scăpat teafăr[…]
În anul 1925 Vasile Gavriliu a fost înscris la Școala primară nr.4 din Roman pe care o absolvă în anul 1929, ulterior urmând cursurile Colegiului ,,Roman-Vodă” din aceeși localitate până în anul 1934. Martor ocular al manevrelor militare executate în garnizoana Roman, în perioada interbelică, Vasile Gavriliu rememoreză:,, Pe la vârsta de 10-12 ani, fugeam la câmpul din spatele Regimentului 14 Dorobanți, unde aterizau avioanele Potez XXV venite de la Iași, pentru manevre sau exerciții de cooperare cu trupele terestre. Pentru mine acei piloțicu căști, ochelari, fulare, etc.mi se păreau niște zei și nici nu îndrăznean măcar a visa că voi ajunge vreodată ca ei”.
După absolvira Liceului ,,Alexandru cel Bun” din Iași, Vasile Gavriliu, se înscrie la insistențele mamei sale, la Școala Politehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași. Abandonează studiile universitare influențat de către unul dintre frații săi, Traian, care era ofițer de aviație, și se înscrie la Școala de Ofițeri de Aviație de la Cotroceni. În luna martie 1943, după consemnările veteranului de război generalul de flotiă aeriană Ion-Stratulat Dobran: […]am fost ,,sortați”, eu, Ghițu Gavriliu, Mircea Șenchea și alții să trecem la aviația de asalt sau pe avioanele de tip Messerschmit, de vâbătoare și abia atunci să ajungem pe front, în contact cu inamicul”.
La data de 20 august 1944, Vasile Gavriliu aterizează pe Aerodromul Militar din Roman alături de Grupul 9 Vânătoare comandat de Bâzu Cantacuzino. Misiunile de luptă executate la Roman de către Grupul 9 Vânătoare la care a participat și Vasile Gavriliu, sunt detaliate în lucrarea Jurnalul locotenentului Dobran. Eroul aviator Vasile Gavriliu a participat la acțiunile de luptă aeriană atât pe Frontul de Est căt și pe Frontul de Vest, având 306 misiuni la inamic, soldate cu 12 victorii sigure, 2 probanile și 5 avioane distruse la sol. După 1989 eroul aviator Vasile Gavriliu s-a implicat în în reânființarea Asociației Naționale a Cavalerilor Ordinului ,,Virtutea Aeronautică”, a cărei președinte a fost ales, precum și la înființarea Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii. Pentru meritele de pe front, eroul aviator Vasile Gavriliu a fost distins printre numeroase ordine și medalii cu ordinul ,,Mihai Viteazul” cu spade, clasa a III-a.
Biografia acestui aviator de excepție, precum și faptele de eroism săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondiali, sunt tratate detaliat în lucrarea Eroul aviator Vasile A. Gavriliu scrisă de comandor (r) Constantin Iordache, apărută la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, în anul 2004.
Calistrat Hogaș
Calistrat Hogaș, născut la data de 19 aprilie 1847, la Tecuci a fost un prozator român. A urmat clasele primare la Tecuci și în perioada 1860-1869, a urmat studiile liceale la Academia Mihăileană din Iași. Profesorul Calistrat Hogaș s-a stabilit în orașul Roman în anul1891. La Roman, a locuit într-o vilă aflată în apropierea Liceului ,,Roman-Vodă”, transformată astăzi în Muzeul ,,Vila Hogaș”. Calistrat Hogaș a debutat în 1874 cu poezia ,,Legenda lăcrămioarei" în nr. 5 al ziarului local ,,Corespondenția provincială”. În anul 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului Pe drumuri de munte. Aflat în garnizoana Roman, în timpul Războiului pentru Întregirea României, în funcția de director al Liceului ,,Roman-Vodă”, Calistrat Hogaș a scris numeroase articole mobilizatoare adresate ostașilor români.
Calistrat Hogaș s-a stins din viață la 28 august 1917, în orașul Roman.
Alexandru Ipsilanti
Alexandru Ipsilanti , născut la data de 12 decembrie 1812 la Constantinopol în Imperiul Otoman, a fost conducătorul organizației secrete Philiki Etaireia care avea ca scop dobândirea independenței Greciei de sub jugul otoman.
A fost încadrat în armata țaristă unde a fost avansat până la gradul de maior. Cu o armată strânsă în Basarabia și formată din greci, macedoromâni, bulgari, sârbi, albanezi și arnăuți, Alexandru Ipsilanti a trecut în principate, bazându-se pe sprijinul domnitorului moldovean Mihail Suțu. La 1 martie 1821, în fruntea a 2.000 de ostași, a trecut prin Bârlad, Roman și Focșani, îndreptându-se spre București.
La București, a intrat în conflict cu Tudor Vladimirescu, ce conducea revoluția română din Țara Românească. La data de 27 mai , eteriștii îl ucid pe Tudor Vladimirescu și-i aruncă trupul într-o fântână părăsită de lângă orașul Târgoviște. Revoluția lui Alexandru Ipsilanti nu a avut sorți de izbândă datorită în principal, nesusținerii acesteia de Imperiul Țarist și de către populația Principatelor Române. În lupta de la Drăgășani din 7 iunie 1821,trupele Eteriei au fost învinse de armata otomană.
Alexandru Ipsilanti a încetat din viață în anul 1828 într-o închisoare din Viena.
Nicolae Iorga
Nicolae Iorga, născut la 17 ianuarie 1871, la Botoșani, a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. În timpul copilăriei, Nicolae Iorga și-a petrecut vacanțele de vară la Roman la unghiul său din partea mamei, Emanoil Arghiropol. Acesta din urmă, era avocat și publicist, editor al unei reviste literare, ”Jurnal pentru toți” (care a apărut la Iași, între1868 și 1869), și al ziarului liberal ”Romanu”, care apărea la Roman între anii 1879 și 1890. La vârsta de 13 ani, Nicolae Iorga va publica, câteva articole în ziarul deținut de unchiul său. Despre perioadele de timp petrecute la Roman, marele savant va rememora:
Pacea sufletului venea numai odată cu vacanțele cele mari. La Roman aștepta marea bibliotecă a unchiului de acolo, cu cărți franceze de știință popularizată, cu splendide volume ilustrate despre tainele mării, cu nuvele ca acelea rusești ale lui Sologub. Fără a pomeni scrierile înseși ale lui Emanuel Arghiropol: versuri, nuvele, amintiri din războiul de la 1877. Pachetele de ziare veneau zilnic, aduse de Iacob Riven, secretarul, și cu ce lăcomie mă aruncam asupra hîrtiei proaspete! Oprit o clipă înaintea primejdiei științei și filozofiei fără Dumnezeu din Contemporanul lui Ion Nădejde, am ajuns să mă cufund într-o lectură care mi-a răpit toată evlavia lungilor așteptări în picioare, în fața stranelor de la Sfinții Voievozi, lîngă casa cucoanei Balașa, cu nucii bătrîni și prunii bogați în goldane dulci. Cînd nu rătăceam pe malurile Moldovei largi, unde se scăldau sîmbăta întregi tabunuri de evrei, cari nu se sfiau să-și expuie goliciunile de ambe sexe, cînd nu atacam broaștele care-și scoteau din mlaștini boturile sure și ochii de aur, cînd nu dădeam vinovate tîrcoale cabinelor unor băi improvizate – și ce goană am tras noi trei, fiind și un tovarăș ocazional, care el ne învățase, înaintea unui frate care voia să răzbune onoarea familiei! -, cînd nu prindeam peștișorii care se zbăteau în valuri, cînd, cu șapca de gardă națională a unchiului în cap și în hainele de dril ale verii, ne rupeam ciorapii prin scaii deși în care-și pieptănau mițele de păr galben murdar porcii mahalalelor, stăteam la masa lui ”moșu’ Manole”, care, cu ciubărul în care-și răcea vinul supt masă, îmi dicta pentru ziarul, pe care apoi, proaspăt venit de la tipografia lui Kubelka, îl pătuream și-l timbram, foiletonul tradus dintr-un Moléri pe care mă îndărătniceam să-l scriu Molière, ori, retras în colțul meu, redactam anecdote pentru pagina a patra sau judecam politica generală a Europei, nu fără a mă lupta crunt cu conducătorii ei, în articole pe care ,,moșu” le găsea reușite[…]
Vasta operă istorică a lui Nicolae Iorga cuprinde și numeroase lucrări de istorie militară.
Nicolae Iorga a fost ucis de legionari, la data de 27 noiembrie 1940, în localitatea Strejnic, județul Prahova și a fost înhumat în Cimitirul Bellu din București.
Mihail Jora
Mihail Jora, născut la data de 2 august 1891, la Roman, a fost un compozitor și dirijor român, membru titular al Academiei Române. Clasele primare le-a urmat la Gimnaziul ,,Roman-Vodă” din orașul Roman. A fost profesor și Rector al Academiei Regale de Muzică din București și este considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai liedului în muzica românească. La intrarea României în Primul Război Mondial, Mihail Jora și-a întrerupt studiile și s-a înrolat voluntar în armata română. A fost grav rănit la un picior în luptele purtate de armata română pentru eliberarea Transilvaniei. În urma rănilor din război, marele compozitor a rămas infirm pentru întreaga viață.
Mihail Șora a încetat din viață la data de 10 mai 1971, la București.
Rodion Malinovski
Rodion Iakovlevici Malinovski, născut la 22 noiembrie 1898 la Odesa în Imperiul Rus a fost un mareșal rus, unul dintre principalii comandanți militari sovietici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost un comandant sovietic de mare importanță și a fost președintele Comisiei Aliată de Control(Sovietică) pentru România. Rodion Malinovski a fost onorat cu cele mai importante decorații sovietice. A îndeplinit funcția de comandant al Frontului 2 Ucrainean, grup de armate sovietic care a subordonat întreaga armata română după data de 23 august 1944. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial o piață centrală din orașul Roman a purtat numele mareșalului sovietic. Mareșalul rus este responsabil pentru moartea celor 11.000 de ostași români morți în bătălia de la Oarba de Mureș din septembrie-octombrie 1944 înpotriva trupelor germane.
Mareșalul Rodion Iakovlevici Malinovski a decedat la 31 martie 1967 la Moscova în U.R.S.S.
Constantin Motaș
Profesorul universitar Constantin Motaș, savant de renume mondial, membru titular al Academiei Române, s-a născut la data de 8 iulie 1891, în localitatea Vaslui .
A fost zoolog, biolog, ecolog, hidrobiolog, și a pus bazele unei noi ramuri a limnologiei, freatologia. De asemenea, în activitatea științifică, a identificat noi termeni ecologici pentru fauna din mediul subteran acvatic. Urmează cursurile gimnaziale la Vaslui și ulterior absolvă Liceul Național din Iași, unde va fi coleg cu scriitorul Cezar Petrescu.
În anul 1915, absolvă Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității din Iași,unde îi are ca profesori pe Ion Simionescu și Paul Bujor, savanți de renume mondial. A făcut studii de specializare la Institutul de Zoologie al Universității din Basel (Elveția) și la Universitatea din Grenoble (Franța), unde absolvă, în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată.
Activitatea de observator aerian a lui Constantin Motaș începe odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, atunci când, după absolvirea Școlii de ofițeri de artilerie, în primăvara anului 1917, a cerut să fie transferat la aviație. A urmat în lunile aprilie-mai 1917 Școala de observatori aerieni de la Botoșani,fiind repartizat după absolvire, la Escadrila F.7 din Grupul 2 Aeronautic Tecuci. Avansat la gradul de sublocotenent de rezervă, Constantin Motaș a îndeplinit prima misiune de luptă în luna iulie 1917, executând o recunoaștere aeriană în timpul bătăliei de la Mărășești.
Legăturile savantului cu orașul Roman încep în anul 1918, atunci când Aerodromul militar din Roman, a fost destinat drept teren de bază al celor două escadrile din compunerea Grupului 3 Aeronautic Român.
După data de 10 noiembrie 1918, când Regele a decretat noua mobilizare, piloții, observatorii aerieni și servanții au răspuns la prima chemare, fără nici o rezervă, deși fuseseră demobilizați în conformitate cu prevederile tratatului de pace semnat cu Puterile Centrale. Grupul 3 Aeronautic dislocat pe aerodromul din Roman cu cele două escadrile a fost repartizat Corpului 4 Armată, fiind singura formațiune de aviație din compunerea acestei mari unități. La acea dată, escadrila ,,Sopwith -12” era comandată de căpitanul aviator Racoveanu Gheorghe și avea ca piloți, printre alții, pe plutonierul aviator Popa Constantin și ca observator aerian, pe sublocotenentul Constantin Motaș.
În baza Ordinului 3973 al Corpului de Aviație, s-a hotărât ca o parte din aparatele de zbor și eșalonul greu, să se deplaseze pe calea ferată de pe aerodromul Roman în localitatea Someșeni, județul Cluj . De asemenea, se ordonă ca două aparate să rămână dislocate pe aerodromul din Roman, urmând să treacă munții în zbor atunci când vremea le va permite. Misiunea Grupului 3 Aeronautic era de a sprijini unitățile din compunerea ,,Grupului de armate general Traian Moșoiu”, în luptele purtate împotriva bolșevicilor maghiari, pentru apărarea României Mari. Urmare acestui ordin, la data de 15 decembrie 1918, comandantul escadrilei ,,Sopwith-12” căpitanul aviator Racoveanu Gheorghe, a raportat printr-o telegramă că eșalonul greu a ajuns pe terenul Someșeni de lângă Cluj. În conformitate cu ordinul de serviciu nr.115 al Comandantului Grupului 3 Aviație, cele două avioane au decolat de pe aerodromul Roman către Cluj la data de 22 decembrie 1918. Unul dintre aparatele de zbor, care a decolat la ora 12.00, a fost pilotat de către plutonierul aviator Popa Constantin, având ca observator aerian pe sublocotenentul aviator Motaș Constantin .
Constantin Motaș a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade în gradul de ofițer și panglică de ,,Virtute Militară”, ,, pentru curajul cu care a făcut serviciul de observator în zboruri deosebit de periculoase peste linia frontului inamic, îndeplinindu-și misiunile cu o deosebită pricepere în anul 1919”. A fost decorat și cu ordinul ,,Virtutea Aeronautică” în grad de ofițer conform Decretului Regal nr.3325/1930.
Constantin Motaș s-a stins din viață la data de 15 ianuarie 1980 și este înmormântat la cimitirul Bellu din București, în parcela rezervată membrilor Academiei Române.
Ionel Mocsony Stârcea
Ioan I. Mocsony-Stârcea, născut la data de 6 mai 1909, la Cernăuți, în Bucovina a fost un moșier, industriaș și om politic. Tatăl său natural a deținut terenuri numeroase în comuna Văleni din județul Neamț, precum și mai multe clădiri, printre care școala din comună. Ioan I. Mocsony-Stârcea a fost unul dintre cele mai active personaje ale vieții politice românești în perioada interbelică. Începând cu anul 1930 a fost mare maestru de vânătoare al Curții Regale, secretar particular al Regelui Mihai și promovat apoi în funcția de mareșal al Curții Regale, între 1942-mai 1944. Această ascensiune se datora și faptului că, la începutul anilor ’40, tânărul baron vânduse castelul și domeniul contelui Hunyady de la Săvârșin (jud. Arad) regelui Mihai pentru o sumă modică. Ioan I. Mocsony-Stârcea a fost implicat în arestarea mareșalului Ion Antonescu la 23 august 1944. După instaurarea dictaturii comuniste în România, a fost condamnat de către Tribunalul Militar la doi ani de pușcărie. La data de 14 aprilie 1954 a fost condamnat și în ,,procesul Pătrășcanu” la 15 ani închisoare, 5 ani degradare civică și confiscarea întregii averi. După 14 ani petrecuți în închisorile comuniste, în anul 1964 a plecat în Elveția. În anul 2018, a fost publicată la Editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamț, lucrarea domnului Ovidiu Leonte, STÂRCEA O familie cu blazon din fostul județ Roman.
Ioan I. Mocsony-Stârcea a decedat la da ta de 24 octombrie 1991, în stațiunea elvețiană Yverdon-Les-Bains.
General Vasile Nădejde
Vasile N. Nădejde s-a născut la data de 8 mai 1887 în comuna Porcești, fostul județ Roman, (azi Moldoveni, în județul Neamț) într-o familie numeroasă. A urmat cursurile primare în comuna natală, și ulterior gimnaziul ,,Roman Vodă” din orașul Roman, unde absolvă clasa a IV-a, clasându-se primul, din 155 de elevi. Aici a fost coleg de clasă cu Istrati T. Edgar, o minunată voce de bas, unul dintre întemeitorii Operei române. Începând cu anul 1903 ocupă un post de învățător suplinitor în comuna Bahna, ocupându-se și de educația religioasă a elevilor săi.
După trei ani dedicați catedrei, în anul 1907, se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie pe care o absolvă în anul 1909, cu gradul de sublocotenent. Repartizat în cadrul Regimentului 27 Infanterie ,,Bacău”, unitate formată în anul 1880 din batalionul ,,Bacău” al Regimentului 14 Dorobanți, Vasile N. Nădejde va parcurge o carieră militară de excepție.
Se remarcă prin fapte de eroism în timpul Războiului pentru Întregirea României, fiind grav rănit de două ori și recompensat cu înalte distincții militare. Maiorul Vasile Nădejde a fost mutat în Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” în baza Înaltului Decret nr. 2420 din 10 septembrie 1918. La 2 decembrie 1918, Regimentul 15 ,,Războieni” a intrat în orașul Târgu Mureș. După câteva zile, mai exact în 6 decembrie 1918, primii soldați din batalionul comandat de maiorul Vasile Nădejde au ajuns în gara care pe atunci se numea Szekely Kocsard (Cucerdea Secuiască). Impresionat de primirea făcută, maiorul Vasile Nădejde, s-a adresat mulțimii cu cuvintele: ,,Această gară și acest nod de cale ferată, fiind ocupate de unități ale regimentului 15 Războieni se va numi de acum Războieni”. În perioada interbelica lui Vasile Nădejde i s-au încredințat misiuni creștine în rândul elevilor la diferite licee militare, precum cele din Târgu Mureș, Iași, Craiova și Chișinău. Va desfășura acțiuni misionare și la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie Sibiu, unde va colabora cu ilustrul teolog Dumitru Stăniloaie.
La data de 10 februarie 1920, datorită meritelor sale în acest domeniu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va acorda medalia ,,Răsplata Muncii pentru Biserică”. Vasile N. Nădejde obține și titlul de doctor în drept, remarcându-se drept unul dintre cei mai reprezentativi istoriografi militari ai începutului de secol XX. În anul 1930 vor apărea și lucrările de istorie militară semnate de către istoricul militar, locotenent colonel Vasile N. Nădejde, intitulate Istoria Armatei Române, Vol. I. – Din primele timpuri cunoscute până la întemeierea Principatelor Române, apărută la Tipografia ,,Cultura Românească”, Iași, 1930 și onorată de către Academia Română cu premiul ,,Gheorghe Asachi” precum și lucrarea Centenarul renașterii Armatei Române 1830-1930. De asemenea, în anul 1944 va apărea și lucrarea Bătălia de la Varna” (1444), publicată de istoricul militar romașcan, la jumătate de mileniu de la desfășurarea ei.
Colonelul Vasile N.Nădejde va dona bibliotecii gimnaziului ,,Roman-Vodă” două dintre operele sale: Istoria Armatei Române Vol.II și Bătălia de la Varna” (1444) ocazie cu care va declara: ,,Vă rog să binevoiți a se dispune să se înregistreze la biblioteca liceului ce conduceți, instituție ce a contribuit în largă măsură la pregătirea mea sufletească și intelectuală prin distinșii săi profesori de talia marelui roman Nicolae Apostol”. Este demn de remarcat faptul că la data de 14 iunie1940 în cadrul emisiunii ,,Ora Armatei” academicianul Simion Mehedinți va face o excelentă recenzie lucrării Centenarul renașterii Armatei Române 1830-1930 scrisă de către istoricul militar Vasile N. Nădejde.
A participat în calitate de ofițer al armatei române și la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde s-a dovedit a fi un bun apărător al valorilor creștine ale neamului românesc. Pentru faptele de vitejie dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” în grad de cavaler. După instaurarea dictaturii comuniste Vasile N. Nădejde, ca de altfel foarte mulți ofițeri ai armatei române, a avut de suferit în mod dureros și nedrept opresiunea noilor autorități.
Vasile Nădejde a încetat din viață la data de 2 martie 1978, la vârsta de 91 de ani.
Mareșalul Constantin Prezan
Constantin Prezan s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov. A urmat școala primară în satul natal, apoi a studiat la Școala fiilor de militari din Iași, pe care o absolvă în anul 1878. La data de 1 iulie 1878 se înscrie la Școala de ofițeri de infanterie și cavalerie, pe care o absolvă după doi ani, fiind clasificat al 14-lea din 35 de cursanți. Constantin Prezan va parcurge o carieră militară de excepție, fiind numit la data de 15 decembrie 1916 șef al Marelui Cartier General, având gradul de general de armată, cel mai înalt în ierharhia armatei române la acea dată.
Prima legătură a lui Constantin Prezan cu orașul Roman datează din anul 1897,când acesta, având gradul de locotenent-colonel, a cumpărat de la Constantin Livaditi, un avocat din Iași, un conac în satul Schinetea, fostul județ Roman. Constantin Prezan va prelua comanda Diviziei 7 Infanterie la data de 30 martie 1911, calitate în care va participa în anul 1913 la cel de-Al Doilea Război Balcanic. Campania armatei române în sudul Dunării a evidențiat calitățile de comandant ale generalului Constantin Prezan. Acesta a luat măsuri ferme pentru organizarea marșurilor și pentru bunul trai al trupelor. Din documentele de arhivă reiese faptul că divizia romașcană a înregistrat pierderi minime, ca urmare a epidemiei de holeră, care a afectat armata română.
Registrul istoric al Diviziei 7 Infanterie, consemnează faptul că această mare unitate a înregistrat un număr mic de victime în comparație cu pierderile altor mari unități.
Un participant la campania din sudul Dunării, generalul Constantin Pantazi, viitorul ministru de război al României între anii 1942-1944 consemna faptul că ,,Divizia 7 Infanterie s-a remarcat prin disciplină și executare precisă și metodică a tuturor misiunilor primite”. Nu este lipsit de importanță faptul că la data de 7 septembrie 1916 în plină campanie militară, generalul Constantin Prezan trece prin Roman și discută cu prefectul județului G.Capri despre un incendiu petrecut la conacul său de la Schinetea. În urma acestei afirmații, prefectul județului Roman, după ce îl interoghează pe șeful gării din Băcești, se deplasează la conacul de la Schinetea. Acesta discută cu Olga Prezan, soția generalului, care nu susține punctul de vedere al soțului, care considera că incendiul ar fi fost provocat ,,de niște jidani din târgul Băcești”. Olga Prezan credea că acest incendiu ar fi fost provocat de către Adela Hasselbach, cetățean de origine germană, fostă servitoare la conacul de la Schinetea. De remarcat este faptul că în acest moment, cercetările istorice nu au demonstrat faptul că această servitoare, Adela Hasselbach, ar fi fost un spion german în apropierea generalului Constantin Prezan. Acesta a evitat să se implice activ în viața politică, deși a indeplinit funcția de senator, în perioada postbelică, în baza înaltei sale poziții din armată, precum și cea de membru al Consiliilor de Coroană. Odată cu trecerea anilor, personalitatea mareșalului Constantin Prezan s-a impus în opinia publică, acesta fiind considerat pe drept, un artizan al Marii Uniri. Dovada cea mai elocventă a recunoașterii meritelor sale cu totul deosebite, a fost acordarea gradului de mareșal în iunie 1930 de către regale Carol al II-lea.
Constantin Prezan, a primit numeroase distincții și medalii, fiind ales membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din România, începând cu 21 decembrie 1935.
Marele istoric Nicolae Iorga îl caracteriza astfel:
Constantin Prezan, se dovedise nesimțitor la curentele populare care avuseseră atâta influență asupra celuilalt mare general al războiului, Alexandru Averescu. Acțiunea sa de străbatere în Ardeal fusese eficace și se menținuse și după catastrofa din Muntenia. Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea și demoralizarea și pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanșei. Ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere. Avea o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate.
Mareșalul Constantin Prezan s-a stins din viață la 27 august 1943, fiind înmormântat cu funeralii naționale, în prezența M.S. Regele Mihai, în curtea reședinței sale din satul Schinetea, fostul județ Roman.
General de brigadă Gheorghe Manu
Ministru de Război
(14 iulie 1869-17decembrie 1870)
(12 noiembrie 1888-4 noiembrie 1889)
(22 decembrie 1904-12 martie 1906)
Gheorghe Manu s-a născut la 26 iulie 1833 în București și a fost fiul marelui vornic Ioan Manu, descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu. A urmat studii militare în Prusia și a fost avansat în anul 1853 la gradul de sublocotenent de artilerie în armata prusacă. A parcurs toate treptele ierharhiei militare până la gradul de general de brigadă.
A participat la Războiul de Independență a României cu gradul de general, și a fost, primul român decorat cu ,,Virtutea Militară” (1877). În anul 1883 a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, fiind primul commandant al acestei mari unități înființată în garnizoana Roman. A îndeplinit funcția de ministru de Război în mai multe mandate, și prim-ministru al României între anii 1889-1891. Generalul Gheorghe Manu a încetat din viață la data de 16 mai 1911, la București.
General de brigadă Nicolae Dabija
Ministru de Război
(8 ianuarie – 10 iulie 1879)
Născut la 15 august 1837, la Huși, fiu de paharnic, Nicolae Dabija urmează cursurile Academiei Mihăilene din Iași. În anul 1858, datorită calităților dovedite, a fost trimis, cu sprijinul Ministerului Cultelor din Moldova, în Franța, la Școala Militară din Metz. A parcurs treptele ierharhiei militare de la gradul de sublocotenent la general de brigadă, îndepliniind de-a lungul carierei diferite funcții în structurile armatei.
A îndeplinit funcția de subdirector al stabilimentelor de artilerie în anul 1864, a activat la Direcția Artileriei în perioada 1865-1866, Ministerul de Război ( 1869,1871-1872), subdirector al Școlii Militare de Artilerie (1869-1871) fiind avansat general de brigadă în anul 1883. A îndeplinit funcția de comandant al Regimentului 4 Artilerie Roman, în perioada 1877-1879.
În această calitate a participat cu brava unitate romașcană la campania din Bulgaria în timpul Războiului pentru Independența României.În anul 1877, colonelul Nicolae Dabija a îndeplinit și funcția de șef al artileriei Diviziei a III – a. În intervalul 30 iunie-3 iulie bateria a 4-a din Regimentul 4 Artilerie a executat trageri asupra orașului Nicopole, susținând în acest fel acțiunile ofensive ale armatei ruse. Instalate la Bechet, după data de 13 iulie 1877, bateriile 3 și 6 din Regimentul 4 Artilerie au executat un puternic bombardament asupra Rahovei, în timp ce bateria a 4-a instalată la Corabia a executat trageri asupra a două monitoare otomane, precum și asupra pozițiilor ocupate de inamic.
Generalul de brigadă Nicolae Dabija a fost unul dintre cei care au contribuit substanțial la dezvoltarea artileriei române moderne. În perioada cât a fost ministru de Război a fost reorganizată artileria teritorială, secțiile de artilerie din Botoșani, Roman, Bacău și Iași au format Bateria Iași. Generalul de brigadă Nicolae Dabija a îndeplinit numeroase funcții guvernamentale, fiind ministru lucrărilor publice (24.10.1880-01.08.1884) și ministru interimar de finanțe (10-27.04.1881).
Generalul de brigadă Nicolae Dabija a încetat din viață la data de 2 decembrie 1884, la Paris, la vârsta de 47 de ani.
General de divizie Ion Rășcanu
Ministru de Război
(27 septembrie-28 noiembrie 1919)
(5 decembrie1919-2 martie1920)
(13 martie 1920-13 decembrie 1921)
Ion Rășcanu, s-a născut la data de 4 ianuarie 1874 în Cahul. A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași, Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu și Școala Superioară dec Război. La data de 22 aprilie 1903 căpitanul Ion Rășcanu, a fost repartizat la Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”. După un stagiu de pregătire la Viena, revine în garnizoana Roman în anul 1907, fiind încadrat la Regimentul 8 Artilerie. A fost numit atașat militar la Berlin, și a ocupat acest post în diplomația militară până la data de 1 aprilie 1911. A participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic ca ofițer de legătură de pe lângă Marele Cartier General grec. În timpul Războului pentru Întregirea României, a fost numit atașat pe lângă Marele Stat Major francez. La data de 1 septembrie 1917 a fost avansat la gradul de general de brigadă și a fost numit comandant al Școlii de Artilerie Geniu și Marină. A îndeplinit funcția de ministru de Război pentru scurte perioade de timp între anii 1919-1921.Pentru merite deosebite a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Ordinul ,,Steaua României” clasa a V-a, Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a, Ordinul ,,Medgidie” în grad de cavaler și Medalia Jubiliară ,,Carol I”. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția de primar al orașelor Vaslui și București. După instaurarea dictaturii comuniste în România, generalul Ion Rășcanu a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a murit la data de 25 februarie 1952.
Emanoil Riegler
Emanoil Riegler s-a născut la data de 5 noiembrie 1854 în localitatea Grozești(astăzi Oituz) în județul Bacău. A urmat școala primară la Târgu Neamț, Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman și Liceul Național din Iași. Împreună cu fratele său geamăn Mauriciu, a urmat studiile medicale la Universitatea din Viena, obținând titlul de doctor în medicină în 1880.
Emanoil Riegler a revenit la Iași în anul 1881 și a ocupat postul de profesor suplinitor al catedrei de Chimie a Facultății de Medicină. Ajunge profesor universitar de terapeutică și farmacologie, fiind considerat drept fondatorul învățământului chimiei clinice. Emanoil Riegler a elaborat lucrări de referință în medicina mondială, punând la punct metoda de dozare a ureei și a acidului uric din lichidele biolo- gice. În anul 1904, Emanoil Riegler a devenit membru corespondent al Academiei Române. Doctorul Emanoil Riegler ocupat și funcția de profesor de științe fizico-chimice la Liceul Militar din Iași.
În ,,Monitorul Oastei”din ianuarie 1914 se arată:
Înalt Decret No. 51 din 3 Ianuarie 1914
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat în departamentul de răsboiu sub No. 3458/913,
Am decretat și decretăm:
Art. I. – Demisiunea din serviciul armatei a d-lui dr. Emanoil Riegler profesor de științe fizico-chimice la liceul militar Iași, este primită de Noi pe ziua de 1 Decembrie 1913.
Art. II și cel din urmă.- Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de răsboiu este însărcinat cu executarea decretului de față.
Dat în București, la 3 Ianuarie 1914.
Ministru de răsboiu
GENERAL DE DIVIZIE C. HÂRJEU CAROL
Emanoil Riegler a încetat din viață la data de 30 august 1929, la Iași.
General de corp de armată Nicolae Samsonovici
Ministru al Apărării Naționale
(11 august 1932-14 noiembrie 1933)
Născut la 7 august 1877, la Ștefănești, fostul județ Dorohoi, Nicolae Smsonovici a absolvit Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București în 1897. După avansarea la gradul de sublocotenent de infanterie, a fost repartizat în funcția de comandant pluton pușcași la Regimentul 14 Dorobanți Roman.
La Roman, și-a desfășurat activitatea timp de 13 ani, până în anul 1910, după care a urmat Școala Superioară de Război pe care a absolvit-o în anul 1912, ca șef de promoție.
După absolvirea acesteia, datorită rezultatelor foarte bune obținute, a fost repartizat la Marele Stat Major unde a activat până în anul 1916, excepție făcând anul 1913, când a îndeplinit cu gradul de maior, funcția de comandant al batalionului 2 din Regimentul 14 Dorobanți în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic.
A îndeplinit și funcția de șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie Roman în perioada premergătoare declanșării Războiului pentru Întregirea României.
Ofițerul a urcat toate treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1897) până la cel de general de corp de armată (1938).
S-a remarcat în timpul Primului Război Mondial, în bătălia de la Mărășești, unde a participat ca șef de stat major al Armatei a 1-a română. După încheierea războiului a deținut funcția de director de studii al Școlii Superioare de Război. În 1921 a studiat, timp de 4 luni, organizarea învățământului militar superior în Franța.
A ocupat funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei între anii 1928-1932 și 1934-1937 precum și cea de Ministru de Război între 11 august 1932 și 14 noiembrie 1933. Generalul Nicolae Samsonovici a avut un rol relevant în promovarea relațiilor externe, planificarea strategică și organizarea armatei. S-a implicat, de asemenea, în planurile operative ale Micii Înțelegeri, încercând să estimeze și să planifice eventualele conflicte din centrul Europei. Generalul Samsonovici a depus eforturi notabile și pentru transformarea Înțelegerii Balcanice, constituită în februarie 1934, într-o alianță politico-militară reală, ca și în direcția coroborării inițiativelor militare ale Micii Înțelegeri și Înțelegerii Balcanice.
Generalul Nicolae Samsonovici a urmărit, cât timp a ocupat cele mai importante funcții militare din statul român, ca puterea armată să fie întrebuințată în trei ipoteze fundamentale, mai exact, în respingerea unei agresiuni din partea vecinilor cu pretenții revizioniste (Ungaria, Bulgaria, Uniunea Sovietică), în „acțiuni preventive” și de contracarare a unor posibile agresiuni din partea țărilor menționate și în caz de război european. Toate ipotezele se bazau pe tratate bilaterale de alianță defensivă și forme de securitate colectivă, regională și continentală.
Ofițer de stat major, comandant și profesor militar, generalul Nicolae Samsonovici a lăsat și o vastă operă teoretică, alcătuită din conferințe, studii și numeroase articole.
Dintre lucrările sale, o vom menționa pe cea premiată de Marele Stat Major și intitulată Cum se rezolvă o temă tactică. Conferințe și aplicațiuni de tactică generală, volumul 1, Defensiva, volumul 2, Ofensiva, volumul 3, Detașamente 1924-1926. În cuprinsul acestor lucrări, a formulat idei și aprecieri cu privire la arta militară, activitatea statelor majore, metodica întocmirii și rezolvării diferitelor situații tactice și multe altele.
Pentru meritele sale, generalul Samsonovici a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”clasa a II – a ,,pentru priceperea, interesul și energia de care a dat dovadă ca șef de Stat Major al Armatei, în timpul bătăliei de la Mărășești, desfășurate între 24 iulie-7 august 1917. Prin hotărârea, curajul răspunderii și finalul prevăzător, a ajutat într-un mod înțelept pe comandantul armatei în conducerea, desfășurarea și obținerea victoriei în acele dificile operațiuni militare. A mai fost decorat cu următoarele ordine și medalii românești și străine: ,,Coroana României” clasa a IV – a, ,,Sfântul Vladimir” și ,,Sfântul Stanislav” ( Rusia), ,,Legiunea de Onoare” în grad de ofițer, ,,Crucea de Război”( Franța), ,,Polonia restituită” clasa a II – a ( Polonia) etc.
A demisionat din armată la data de 21 februarie 1937, după 42 de ani de muncă și fapte de arme remarcabile, datorită în principal refuzului unor politicieni de a susține mărirea bugetului pentru apărarea țării.
După venirea comuniștilor la putere, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 în calitatea sa de fost ministru de război, și întemnițat în penitenciarul Sighet.
Generalul de corp de armată Nicolae Samsonovici, a decedat la 15 octombrie 1950, fiind îngropat în Cimitirul Săracilor, de pe malul râului Tisa.
Nicolae Stețcu
Nicolae Stețcu s-a născut la data de 10 noiembrie 1910 în satul Galbeni, județul Roman. Între anii 1918-1922 a urmat Școala primară din satul natal și cursurile Liceului ,,Roman-Vodă” între anii 1922-1929. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Iași și a fost profesor de limba română al Liceului ,,Roman-Vodă” în perioada 1 iunie 1949-1 septembrie 1973. În anul 1972 a fondat primul muzeu al Liceului ,,Roman-Vodă”. A scris împreună cu Gheorghe A.M. Ciobanu monografia Pagini din istoria Liceului Roman-Vodă din Roman, publicată la Tipografia Piatra Neamț în anul1972,
În 2013 a văzut pentru prima dată lumina tiparului volumul Contribuții la viața lui Garabet Ibrăileanu, semnat de Nicolae Grigorie Stețcu.
„Într-o perioadă foarte tulbure, în care clasa a XI-a de la Liceul „Roman Vodă” era practic „decimată” de comuniști, profesorul Stețcu, împreună cu profesorul de limba română Teofănescu, s-au comportat admirabil și nu au cedat în fața presiunilor regimului[…], a spus Florin Bratu.
Profesorul Nicolae Stețcu, a participat cu gradul de sergent TR la cel de-Al Doilea Război Mondial. Afost încadrat la comandamentul Armatei a 3-a române și a fost distins cu medalia ,,Bărbăție și Credință”. Aflat pe front, Nicolae Stețcu le rostea camarazilor săi cuvinte de înaltă vibrație patriotică:
În timp de război, râurile țării nu mai au apă, ci lacrimi, doina e mai jalnică decât altă dată, tulnicul și cimpoiul hăulesc văile munților cu tânguit de jale și suspine, feciorii și fiicele noastre au toți ochii în lacrimi și sufletele copleșite de durere și nimeni nu este să-i mângâie. Iată cuvintele ce am vrut să vi le spun, aici departe de satele noastre românești, de unde am plecat toți, nemaiștiind că ne vom întoarce acasă lângă cei dragi, pe care i-am lăsat la vetrele lor strămoșești, plângând în prag după noi.
Rog pe bunul Dumnezeu să ne dea și acum, ca și în trecut, harul Său, ca aceste vremuri grele, ce pentru cei slabi și necredincioși, sunt vremuri de descurajare, îndoială și zbucium, iar cei credincioși le pomenesc cu liniște și ies din ele întăriți, să le petrecem cu bine.
Profesorul Grigore Stețcu s-a stins din viață în anul 1995.
Dimitrie Sturza
Ministru de Război
(14 februarie 1901-20 decembrie 1904)
Dimitrie Sturza s-a născut la 10 martie 1833, în comuna Miclăușeni județul Roman, și a fost escendentul unei vechi familii boierești moldovene. A urmat studii superioare la mari universități din Gemania, unde s-a specializat în economie finanțe și istorie. A intrat în viața politică și a îndplinit funcția de președinte al Partidului Liberal între anii 1892-1908. De asemenea, a îndeplinit de mai multe ori și funcția de prim-ministru al României. În perioada 14 februarie 1901-20 decembrie 1904, Dimitrie Sturdza a ocupat funcția de ministru de Război. În perioada cât a ocupat funcția de ministru de Război, s-a reușit achiziționarea de piese de artilerie modene. Dimitrie Surdza a îndeplinit și funcția de președinte al Academiei Române între anii 1882-1884. A scris numeroase cărți și articole, fiind un susținător al vieții cultural-științifice.
Dimitrie Sturdza a încetat din viață la data de 8 octombrie 1914, la București.
Partenie Ciopron
Născut la data de 30 septembrie 1896 în satul Păltiniș, plasa Lascăr, județul Dorohoi și botezat cu numele de Ștefan, vlădica Partenie Ciopron, va fi primit ca frate la mănăstirile Gorovei și Slatina din jud. Suceava, după absolvirea școlii primare din satul natal.
Încorporat în Regimentul 29 Infanterie la începutul Primului Război Mondial, a luptat ca soldat și subofițer pe front, fiind rănit la data de 12 iulie 1917 în luptele purtate în zona Cașin-Oituz . Demobilizat în anul 1921, va reveni la Mănăstirea Slatina, fiind primit în rândul monahilor cu numele de Partenie, ulterior fiind hirotonit ierodiacon și mutat la Mitropolia Moldovei ca diacon la catedrala mitropolitană. Calitățile sale precum și dragostea de învățătură determină trimiterea sa la Seminarul teologic ,,Veniamin Costachi” pe care îl va absolvi în anul 1929. Va deveni ulterior student la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde va fi coleg cu preotul confesor al garnizoanei Roman, Gheorghe Adăscăliței.
Demn de remarcat este faptul că între cei doi se va statornici o strânsă prietenie, peste ani, Partenie Ciopron din postura de Episcop al Armatei va oficia de multe ori la biserica militară a garnizoanei Roman înființată în anul 1889 și care se află și astăzi în cazarma fostului Regiment 14 Dorobanți. Prin Decretul Regal din 18 iunie 1924 se promulgă Legea și Regulamentul privitoare la organizarea clerului militar, act normativ destinat,,să asigure soldatului român o educație sufletească, și să manifeste iubire de neam și de țară ” după cum afirma Î.P.S. Pimen în anul 1921. În virtutea acestei legi, conducerea acestei noi structuri din cadrul Armatei Române era încredințată unui episcop militar, numit episcop de Alba Iulia și care era situat în fruntea unui Inspectorat al Clerului Militar. Episcopul general de brigadă dr. Partenie Ciopron a păstorit clerul militar din data de 17 iunie 1937 până în august 1948, când autoritățile comuniste, laicizând armata, au desființat Episcopia Armatei și clerul militar.
Merită menționat faptul că în anul 1937 când va fi numit episcop al Armatei, Generalul de Brigadă Partenie Ciopron se va confesa decanului Facultății de Teologie din Cernăuți:
Timpul petrecut la Cernăuți rămâne pentru mine cel mai frumos al vieții. La această facultate, unde am urmat la cursuri patru ani, zi cu zi, oră cu oră, m-am simțit ca într-un templu sacru și sufletul mi-a fost pururi înălțat de strălucitele prelegeri ale foștilor mei profesori. Facultatea de Teologie din Cernăuți este pentru mine Ierusalimul cel Sfânt, către care voiu avea întodeauna îndreptate privirile cu cea mai adâncă revelațiune
Partenie Ciopron a fost hirotonit arhiereu și ales episcop militar cu titlu de Alba Iulia și investit în funcție la data de 8 octombrie 1937, prilej cu care, la Castelul Peleș, locul unde a avut loc ceremonia declara ,,Pe front (1916-1918) cu arma am alungat pe dușman, de azi înainte cu arma cuvântului evanghelic- secondat de preoții militari – voi predica ostașilor de la un capăt la altul al țării credința lui Dumnezeu, credință și supunere Regelui, iubirea de patrie, disciplina necondiționată”.
Instalarea lui Partenie Ciopron în Scaunul Episcopal a avut loc la data de 10 octombrie 1937 în Biserica Catedralei Încoronării din Alba Iulia. După instalarea sa în Scaunul Episcopal, generalul de brigadă dr. Partenie Ciopron a demarat procesul de organizare a Inspectoratului Clerului Militar, și de creare a cadrului adecvat de acțiune al preoților militari, a căror numire a hotărât să se facă în urma susținerii unor concursuri.
În prima sa scrisoare pastorală către preoții militari din subordine, aflați pe tot cuprinsul țării, datată 20 noiembrie 1937, episcopul Armatei, Partenie Ciopron, scria:
Ca fost ostaș, îmi dau seama ce influență are cuvîntul preotului, mai ales în împrejurări grele. Și astăzi, după 20 de ani, am înaintea ochilor figura preotului militar de pe front (preotul Ion Danalachi, confesorul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi), la care mă uitam ca la un trimis al lui Dumnezeu, și îmi amintesc cu emoție de cuvintele pe care ni le spunea înainte de începerea luptelor, oțelindu-ne sufletele: «Viața unui om – spunea el – oricît de lungă ar fi, nu reprezintă aproape nimic față cu veșnicia; deci a-ți încheia viața mai tîrziu sau mai devreme, n-are importanță, însă foarte important este felul cum ți-ai încheiat viața și ce moștenire ai lăsat urmașilor tăi. Acel om se poate socoti pe deplin fericit, pe care sfîrșitul vieții l-a găsit făcîndu-și datoria.
Elocvent în acest sens este faptul că, dacă în 1937 numărul preoților militari era de 30, la data de 22 iunie 1941 data intrării României în război numărul acestora crescuse la 108, cărora li s-au adăugat 200 de preoți mobilizați în timpul Campaniei din Est. În perioada cât a stat în fruntea clerului militar a acționat pentru îndrumarea activității celorlalte culte cu reprezentare în armată, încadrând mulți preoți pentru cultele minoritare. Un moment extrem de important îl reprezintă apariția în luna mai 1940 la Alba Iulia a revistei ,,Arma Cuvântului”, buletinul Episcopiei Armatei, care se va dovedi cea mai puternică, reprezentativă și influentă revistă de pe Frontul de Est. După cum sugerează chiar titlul ei, revista punea în legătură două instituții fundamentale ale țării, Armata și Biserica. Episcopul Partenie Ciopron referindu-se la obiectivele publicației declara că în paginile acesteia vor fi prezentate ,,probleme de actualitate, care interesează cadrele militare, rezultatele activității preoților, se vor dezbate toate problemele care privesc fortificarea sufletească a ostașului român”.
În perioada 1940-1944, durata celor patru ani de apariție a revistei, au fost editate 19 fascicole, cuprinzând 48 de numere și 1053 pagini, în interiorul cărora deslușim profunzimea pastorației clerului militar, duritatea încleștărilor de pe front, eroismul, tăria morală și spiritul de jertfă al ostașilor noștri. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial i-a găsit pe episcopul Partenie Ciopron și întreg clerul militar pregătiți pentru îndeplinirea misiunilor ce li se vor încredința. Prestigiul și aprecierea de care s-a bucurat episcopul Partenie Ciopron se desprind și din aprecierile de serviciu întocmite de superiorii săi pe linie ierarhică. Astfel, generalul de divizie Carlaonț, secretarul general al Ministerului de Război consemna:,, Episcopul Partenie Ciopron a vizitat atât unitățile din interior, cât și acelea de pe front, propovăduind cuvântul Domnului și aducând alinare sufletească celor ce mergeau să-și facă datoria. Se impune prin sobrietatea vieții ce-și impune și prin ținuta sa demnă și morală. Se bucură de un prestigiu bine meritat și își păstorește credincioșii în mod cu totul lăudabil. Este un eminent episcop militar”.
Începând cu data de 23 august 1944, timp de patru ani, Episcopia Armatei a dus o luptă între pastorație și înregimentare în regimul comunist impus de armata sovietică. La data de 22 august 1948 Episcopia Armatei a fost desființată, încheindu-se astfel un lung răstimp în care Armata și Biserica evoluaseră împreună.Cu această ocazie încetează și rolul jucat de unul dintre cei mai prestigioși conducători ai Episcopiei Armatei – Episcopul general de brigadă Partenie Ciopron. Întors în rândurile Bisericii Ortodoxe române, Partenie Ciopron va ocupa între anii 1948-1949, funcția de profesor și director al Seminarului monahal din mănăstirea Neamț, vicar patriarhal între 1949-1950, stareț al mănăstirii ,,Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava 1950-1961, și, locțiitor de episcop al Romanului și Hușilor în perioada, decembrie 1961- februarie 1962.
La data de 4 martie 1962 Partenie Ciopron a fost înscăunat episcop al Episcopiei Romanului și Hușilor, unde va păstori până la data de 1 ianuarie 1978, când bolnav, dar și din cauza necazurilor făcute de Securitate, se va retrage la Mănăstirea Văratic. Nu va scăpa însă de represaliile regimului comunist instalat la putere în țară, pe motiv că în timpul campaniei din Est a elaborat o serie de pastorale în care îndemna ostașii să lupte contra bolșevismului ateist, și pentru apărarea credinței și gliei strămoșești. În anul 1960 este anchetat de către autoritățile comuniste, având drept cap de acuzare, elaborarea acelorași pastorale din timpul campaniei împotriva Uniunii Sovietice când a îndeplinit funcția de Episcop al Armatei.
Episcopul Partenie Ciopron a încetat din viață la data de 28 iulie 1980, și a fost înmormântat în cimitirul aflat în curtea Mănăstirii Văratic. Slujba înmormântării s-a săvârșit în ziua de 30 iulie, printre participanți numărându-se Î.P.S. Mitropolit Teoctist al Moldovei și Sucevei, P.S. Eftimie Luca al Romanului și Hușilor, P.S. Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, P.S. Cuv.Arhim. Bartolomeu Anania, directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, maica stareță Nazaria Niță, profesori de la Seminarul teologic de la Roman, preoți, consilieri, protopopi, călugări, soborul maicilor, rude, precum și un mare număr de credincioși.
În anul 2016, a apărut la Editura Militară, volumul Episcopii Armatei Romane. Biografii. Documente (1921-1948), semnat de prof. univ. dr. Aurel Pentelescu si drd. Ionuț-Constantin Petcu. Pentru prima dată în istoriografie, au fost adunate sub coperțile unei singure lucrări documente in temeiul cărora Episcopia Armatei Române, in anii 1921-1948, a fost o instituție de importanță majoră in societatea românească, cu un rol major în educația creștină si cetățenească a militarilor.
Nicolae Fălcoianu
Nicolae Fălcoianu s-a născut la 3 august 1899 în satul Valea Caselor, comuna Lipova, județul Vaslui.
A urmat cursurile primare și gimnaziale în comuna Lipova, și ulterior a intrat ca bursier la Institutul Medico-militar din Iași la Facultatea de Medicină. La data de 20 iunie 1934 a participat la o ședință a Societății naționale de chirurgie din Franța, prilej cu care a fost remarcat de celebrul profesor doctor M.J. Okinczyc. Din anul 1935 a ocupat, prin concurs, postul de medic chirurg la Spitalul ,,Precista Mare”din Roman, unde a devenit șef al Secției Chirurgie, și apoi director. Doctorul Nicolae Fălcoianu a avut un rol deosebit de important în redresarea și modernizarea Spitalului ,,Precista Mare”din Roman.
După venirea comuniștilor la putere, a fost arestat politic și obligat să accepte postul de medic primar la Câmpulung Muscel. Aici, a fost apreciat ca un foarte bun chirurg, cu o experiență bogată, fiind foarte apreciat de localnici. La data de 22 iunie 1941, odată cu României în cel de-Al Doilea Război Mondial Spitalul ,,Precista Mare” din Roman a fost militarizat și a devenit Spitalul Zonă Interioară 448. Directorul spitalului din timp de pace, doctorul Nicolae Fălcoianu a fost mobilizat cu gradul de căpitan medic și a fost numit comandant al Spitalului Zonă Interioară 448.
Demn de remarcat, este faptul că soția acestuia, doctor Veronica Fălcoianu și căpitanul medic Radu Popovici, șef al secției Chirurgie a Spitalului Militar au fost medicii de gardă din gara orașului la data de 3 iulie 1941, atunci când în urma pogromului de la Iași, ,,trenul morții” a tranzitat orașul Roman. Cei doi medici romașcani au avut un rol important, și au sprijinit acțiunile umanitare desfășurate de către Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii – filiala Roman în acordarea de asistență medicală, alimente și îmbrăcăminte evreilor sechestrați în vagoane.
Alături de Spitalul Militar al Diviziei 7 Infanterie, Spitalul ,,Precista Mare” – Z.I. 448, a fost singurul spital militar permanent din garnizoana Roman care au funcționat până la data de 18august 1944. La acea dată, ambele spitale permanente au fost evacuate în grabă la Târgu Jiu, datorită înaintării trupelor sovietice. După ocuparea orașului Roman de către trupele sovietice, în curtea spitalului ,,Precista Mare” a fost înființat un lagăr de tranzit pentru prizonierii români și germani capturați între Bacău și Roman. Casa în care a locuit doctorul Nicolae Fălcoianu din orașul Roman, a fost confiscată de către autoritățile comuniste, și a avut diverse destinații după cel de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea este monument istoric, fiind, înscrisă în lista monumentelor istorice din județul Neamț. Imobilul a avut parte de mai multe lucrări de reparații și lucrări de întreținere și s-a reușit păstrarea unor elemente esențiale de arhitectură originală. În prezent găzduiește expoziția temporară, biblioteca, birourile, depozitele Muzeului de Istorie și patrimoniul fostului Muzeu al farmaciei și medicinii din Roman. În semn de respect și prețuire, doctorului Nicolae Fălcoianu i-a fost ridicat un bust comemorativ, care se află în curtea Muzeului de Istorie din orașul Roman.
Nicolae Fălcoianu a decedat la Câmpulung Muscel la data de 6 octombrie 1962, în urma unui infarct.
George N. Kapri
George N. Kapri, cetățean român de origine armeană, s-a născut în anul 1876, în orașul Roman. A urmat cursurile primare și gimnaziale în Roman și Facultatea de Drept în București. A fost șef de cabinet și director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, fiind un colaborator apropiat al lui Spiru Haret. A participat ca ofițer de rezervă la campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic. George N. Kapri a fost deputat în Parlamentul României și a îndeplinit funcția de prefect al orașului Roman la intrarea României în Războiului pentru Întregire. În Albumul ilustrat al Partidului Național-Liberal întocmit de Vasile C. Metaxa se arată:
[…] e decorat cu ord. Coroana României și medalia Medalia Avântul Țărei. E locotenent în rezervă în reg. 4 Artilerie. E mare proprietar în Roman și se ocupă personal cu agricultura contribuind la progresul principalului isvor de avuție de la noi. E membru marcant al organizației liberale de la Roman.
George N. Kapri a încetat din viață în anul 1924, la București.
General de divizie Traian Moșoiu
Ministru de Război
(2-12 martie 1920)
Generalul Traian Moșoiu s-a născut la data de 2 iulie 1868, în localitatea Tohanul Nou din fostul județ Făgăraș. A absolvit clasele primare în localitatea natală, și ulterior prestigiosul Liceu ,,Andrei Șaguna" din Brașov.
În ianuarie 1889, Traian Moșoiu și-a finalizat cursurile Școlii Militare ,,Wiener Neustadt", pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară, fiind repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. După aproximativ doi ani, demisionează din armata austro-ungară, trece munții, și este primit în cadrele active ale Armatei Române, fiind repartizat la Regimentul 9 Infanterie din Râmnicu Sărat. Traian Moșoiu a publicat în 1909-1910 două lucrări de teorie și strategie militară privind infanteria: Spiritul ofensiv al infanteriei și Instructorii recruților de infanterie. A participat la Campania militară din Bugaria în cel de-Al Doilea Război Balcanic, îndeplinind funcția de comandant de baterie în cadrul Regimentului 30 Infanterie.
La 15 august 1916, data intrării României în Primul Război Mondial, colonelul Traian Moșoiu ocupa funcția de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, calitate în care participă la Campania militară din anul 1916, desfășurată de Armata 1 – a Română pe Valea Oltului. După reorganizarea armatei române din anul 1917, datorită calităților militare și organizatorice dovedite, Traian Moșoiu a fost înaintat la gradul de general de brigadă. La data de 1 iunie 1918 generalul de brigadă Traian Moșoiu este numit comandant al Diviziei 7 Infanterie, mare unitate aflată în subordinea Corpului 4 Armată. După înfăptuirea ,,Marii Uniri”, Marele Cartier General al Armatei Române a înființat la data de 24 decembrie 1918, un comandament unic al trupelor din Transilvania, a cărui comandă a fost încrediințată generalului de brigadă Traian Moșoiu.
Misiunea noului comandament era aceea de a coordona acțiunile de luptă ale marilor unități române din Transilvania, în scopul apărării ,,Marii Uniri” proclamată la 1 decembrie 1918. Postul de comandă al noului comandament a fost instalat la Sibiu, în scopul conlucrării strânse cu Consiliul Dirigent, instituit de Adunarea de la Alba Iulia, care își avea reședința în același oraș. La 12 aprilie 1919, generalul de divizie Traian Moșoiu a fost numit comandant al ,,Grupului Nord” structură militară care contribuit în mod decisiv la eliberarea părții de vest a țării. După pătrunderea Armatei Române în Budapesta, la data de 3 august 1919, generalul Traian Moșoiu a fost numit comandant al garnizoanei Budapesta, și guvernator militar al teritoriului de la vest de Tisa.
În luna decembrie 1919, trece în rezervă la cerere, și intră în Partidul Națioinal Liberal, fiind numit ministru de război, la data de 2 martie 1920, în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod. În întreaga activitate militară a fost decorat cu următoarele ordine și medalii: Cavaler al Ordinului ,,Coroana României”, Medalia Jubiliară ,,Carol I”, ,,Semnul Onorific de Aur pentru serviciul militar de 25 de ani împliniți”, Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a și ,,Legiunea de onoare franceză”. La data de 12 august 2007, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moarte, în Parcul Central din Bran, a fost dezvelită o statuie a generalului Traian Moșoiu.
S-a stins din viață la data de 15 august 1932, la București și a fost înmormântat în Cimitirul Militar Bellu.
Mihail Manoilescu
Mihail Manoilescu a fost un important gânditor economic și politician român născut la data de 9 decembrie 1891 în orașul Tecuci. În calitatea sa de ministru al afacerilor străine al României a semnat Dictatul de la Viena la data de 30 august 1940.
Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) de la semnarea căruia s-au împlinit anul acesta la data de 30 august, 75 de ani, a fost un act internațional, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.
Mihail Manoilescu consemnează în memoriile sale dramatismul semnării acestui odios dictat:
Am observat întâi că este o hartă românească. Am desfăcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a făcut să nu înțeleg nimic… Ochii mei căutau tăietura de la granița de vest, pe care cu toții o așteptam. Mi-am dat seama însă că este altceva. Am urmărit cu ochii granița care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată, și am înțeles că cuprindea și Clujul… Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că granița coboară în jos ca să cuprindă secuimea, am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Brașovul! O mică ușurare: Brașovul rămâne la noi. Când am privit în toată grozăvia împărțirea Transilvaniei, am înțeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenușiu, din cenușiu, negru… În clipa aceea, mi-am pierdut cunoștința. Nu mai trăisem o asemenea senzație fizică decât cu 22 de ani în urmă, când o injecție cu novocaină la o operație mă făcuse să trec pentru o clipă pe lumea cealaltă, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis. Acum aveam pentru a doua oară impresia netă că am trecut dincolo. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apă. Dornberg a deschis ușa alergând prin mulțimea care umplea sălile strigând: «Un pahar cu apă, un pahar cu apă!»… Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat în silă să-l beau. Am început să văd din nou și am avut puterea să duc mai departe calvarul. Mi s-au prezentat actele spre semnare. Am scos tocul meu cu cerneală verde, cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase și atâtea gânduri bune pentru țara mea. Am iscălit tot fără să mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic de verificat: actele erau cunoscute, harta tot așa.
Mihail Manoilescu a fost unul dintre puținii gânditori economici originali din România, lucrările sale de economie fiind traduse încă din timpul vieții. În anul 1915 a fost concentrat cu gradul de sublocotenent la Regimentul 4 Artilerie Roma unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie. În perioada 1916-1918 este detașat la Direcția Munițiilor în cadrul atelierelor Wolff, care au fost evacuate la Iași. Un lucru mai puțin cunoscut din biografia lui Mihail Manoilescu este faptul că acesta a proiectat și executat obuzierul de 210 mm model, care a străjuit Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol până în anul 1960. A fost arestat de către autoritățile comuniste în perioada 12 octombrie 1944-decembrie 1945, și la data de 19 decembrie 1948, a fost întemnițat fără a fi judecat.
Mihail Manoilescu a decedat la data de 30 decembrie 1950 în închisoarea Sighet, trupul său fiind aruncat într-o groapă comună.
Camil Petrescu
La data de 15 august 1916, România a declarat război Puterilor Centrale după doi ani de neutralitate. Animați de realizarea idealului național ,,România Mare”, tânăra generație a dat curs acestui deziderat, și s-a înrolat în număr mare în rândurile oștirii. Excepție nu au făcut nici tânărul scriitor Camil Petrescu care a fost înrolat în Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie .
Sublocotenentul Camil Petrescu a îndeplinit funcția de comandant al secției I – mitraliere / compania a 8-a din Regimentul 16 Infanterie . A fost rănit la data de 26 iulie/8 august 1917 în timpul luptelor crâncene purtate pe dealul Coșna. Într-un articol publicat după război intitulat ,,La Oituz prin foc și fier” scriitorul consemna:
Muntele Ungureanu, 8 august.
Peste noapte germanii s-au mai potolit, dar azi s-au sculat mai de dimineață trimițându-ne din zori salutul lor cu obuze de 305 mm. Artileria lor varsă foc asupra noastră ca ei să nu mai aibă nevoie de ajutoare…Obuzele de 305 mm scot copaci din rădăcini, sfarămă codrul, stejarii bătrâni plesnesc în bucăți, în explozia lor se ivesc fântâni arteziene.Vezuviul se mută aici și-și deschide craterul său[…]Nu știm ce se întâmplă, ce se mai petrece, peste tot e un iad.
Camil Petrescu fost luat prizonier și dus inițial în lagărul de la Râșnov și ulterior a internat în lagărele din Sapronyek (Ungaria) și Plan (Boemia) de unde s-a întors la data de 10 martie 1918. În Ordinul de zi nr.560 din 1 august 1917, extras din registrul istoric al Regimentului 16 Infanterie, se prevedea ștergerea din evidență a 13 ofițeri, morți în luptele de la 26-30 iulie 1917 unde la nr.5 figura și Camil Petrescu.
În realitate acesta căzuse prizonier, revenind în țară la 10 martie 1918. În legătură cu această perioadă scriitorul își amintește: ,,Tânărul firav s-a întors din război, adâncit în judecata lui despre oameni, dar la trup nu tot așa cum please…toată generația de după război, e o generație condamnată, din punct de vedere cultural,superficialității. Luptând cu greutățile material de neînvins, pierzându-și timpul cu ocupații mărunte, dar menite să-i asigure existența cotidiană, neputându-se dedica unor studii mai îndelungate, nici nu are măcar posibilitatea să se instruiască”.
Anii de război și de prizonierat au lăsat urme adănci în conștiința tânărului Camil Petrescu. Însemnările redactate de scriitor vor rememora suferințele fizice și morale îndurate de ostașul român precum și manifestările sociale soldate cu intensificarea mișcării pentru emancipare națională ale popoarelor aflate sub stăpânire austro-ungară. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal:
Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc[…]Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent.
Experiențele dramatice trăite de scriitorul Camil Petrescu în timpul Războiului pentru Întrgirea României, se vor regăsi în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, apărut în anul 1930.
Cezar Petrescu
Cezar Petrescu s-a născut la 1 decembrie 1892 în satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași. A fost fiul inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești, de lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Cezar Petrescu a urmat studiile liceale la Liceul ,,Roman-Vodă” din Roman și, apoi, la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. A fost unul dintre cei mai importanți jurnaliști și unul dintre scriitorii cei mai populari din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost director al ziarului ,,România", în 1938, și al revistei ,,România literară". În 1955, a fost ales membru al Academiei R. P. Române.
Opera lui cuprinde aproape 70 de volume: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. Cezar Petrescu nu a fost combatant în Războiul pentru Întregirea României. Cel mai reușit roman al său e considerat Întunecare, care reprezintă o frescă a României în perioada Primului Război Mondial. A obținut Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952.
Cezar Petrescu a incetat din viata la 9 martie 1961.
Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu, născut la data de 5 noiembrie 1880 la Pașcani a fost un povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. A fost unul dintre cei mai importanți și prolifici scriitori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice. Primul contact al marelui scriitor cu viața militară a avut loc în anul 1902 când și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul Regimentului nr. 16 ,,Suceava”, unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie ,,Roman”. Viața de cazarmă, austeră și rigidă, cu multe restricții dar și cu o solidaritate ce nu se regăsește în alte grupuri sociale, și-a pus amprenta asupra personalității tânărului Sadoveanu.
Experiența acumulată în acea perioadă, a constituit subiectul cărții, Amintirile căprarului Gheorghiță publicată în anul 1905, lucrare ce constituie o veritabilă frescă a vieții ostășești de la începutul secolului XX. De asemenea, în acelașii an, Sadoveanu publică și Povestiri din război, care cuprinde scene din viața soldaților români care au luptat în Războiul pentru Independența României. După încheierea stagiului militar, Mihail Sadoveanu în calitatea sa de ofițer de rezervă, a participat la mai multe concentrări cu Regimentul nr.16 ,,Suceava”.
În anul 1912, Mihail Sadoveanu a fost mutat la Regimentul 15 ,,Războieni” din Piatra Neamț, unitate care era subordonată la acea dată Diviziei 7 Infanterie . Sub drapelul acestei unități de elită, scriitorul a participat la Campania militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic în perioada iulie-septembrie 1913. Mihail Sadoveanu a fost concentrat la sfârșitul lunii iunie 1913 și încadrat comandant de pluton în compania a 12-a comandată de un alt om al literelor de pe meleaguri nemțene, căpitanul poet Nicolae Vulovici.
Jurnalul de front al scriitorului a început să fie publicat în corespondență, în ziarul ,,Universul” începând cu data de 20 septembrie 1913. Ulterior, aceste notări au fost reunite în volumul 44 de zile în Bulgaria, apărut la Editura Minerva în anul 1916. Generalul de corp de armată Ilie Crețulescu, care era între anii 1913-1914 tânăr locotenent în Regimentul 15 Dorobanți ,,Războieni” rememorează:
În Regimentul 15 Dorobanți l-am cunoscut pe Mihail Sadoveanu, cu care am devenit prieten toată viața. Era locotenent în rezervă și comanda un pluton. Lua cuvântul la adunările ofițerilor. Vorbea cum numai el știa să vorbească, despre vitejia fără seamăn a poporului nostru, de-a lungul veacurilor. El ,,tătucul” se înflăcăra când vorbea de unirea tuturor românilor, de Ardealul ce trebuia eliberat.
Marcat de ororile războiului, aflat cu regimentul în localitatea Golemi-Izvor, din Bulgaria prozatorul scria îndurerat:
[…]cruci mărunte și morminte proaspete acopereau un tăpșan; acolo dormeau flăcăii dintr-un regiment de artilerie. Era așa de trist și de singur colțul acela de lume cu cruci străine și morți necunoscuți ! Fanfara cînta departe ușor, după serbarea păcii, și sunetele înăbușite treceau rîul și adiau colțul acela al morților noștri.
Trebuie menționat faptul că ostașii români înhumați în acel cimitir improvizat, au murit datorită epidemiei de holeră, care a secerat sute de vieți din rândul armatei române în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913. Mobilizat la data de 15 august 1916 odată cu intrarea României în război, căpitanul Mihail Sadoveanu a lucrat la cenzură în București, până în iarna anului 1916, când a fost înrolat la Regimentul 16 Infanterie unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie. A fost mutat ulterior la Marele Cartier General unde a primit misiunea să conducă un ziar scris și tipărit pentru soldați, dar și pentru populația din Moldova care îndura lipsurile și suferințele războiului.
Ziarul intitulat ,,România – organ al apărării naționale”, apărut în anul 1917 la inițiativa unui grup de scriitori, era de fapt o continuare a unui alt ziar apărut în anul 1916. Tipărit tot la inițiativa armatei ,,Glasul ostașilor” a fost scos de Mihail Sadoveanu împreună cu Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ion Minulescu și Onisifor Chibu.
Publicația de propagandă ,,România – organ al apărării naționale” avea scopul nedeclarat ,,de a îmbărbăta și de a întări, sufletele luptătorilor de pe front și din spatele frontului”. Acesta avea să apară la Iași în 15000-20000 de exemplare având ca prim redactor pe marele poet transilvănean, Octavian Goga.
Mihail Sadoveanu s-a stins din viață pe data de 19 octombrie 1961 în localitatea Vînători din județul Neamț, și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Episcop Melchisedec Ștefănescu
Melchisedec Ștefănescu născut la data de 15 februarie 1822 în localitatea Gârcina, județul Neamț, a fost un episcop și istoric român, politician și membru titular al Academiei Române. A primit la botez numele Mihail, fiind unul dintre cei 11 copii ai preotului Petru și Anastasiei Ștefănescu. Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor și membru de drept în Senatul României. În anul 1873 a fost desemnat în comisia însărcinată cu elaborarea proiectului de regulament. În ședința din 28 mai 1874 a fost adopătat,,proiectul de regulament pentru jurământul preoților” care se referea în special la preoții militari.
În perioada Războiului de Independență, Melchisedec Ștefănescu a îndeplinit funcția de episcop al Dunării de Jos. Din această postură a inițiat măsuri concrete de ajutorare și sprijinire a efortlui de război. În urma Tratatului de la Berlin prin care cele trei județe românești, printre care și Ismailul, au intrat ăn stăpânirea Rusiei la data de 22 februarie 1878 colegiul electoral bisericesc l-a ales episcop de Roman. În anul 1884, episdcopul Melchisedec Ștefănescu a vizitat împreună cu fratele său Valerian, monumentul ostașilor de la Grivița.
Episcopul Melchisedec Ștefănescu a încetat din viață la data de 16 mai 1892, la Roman.
Constantin Dascălu
Profesorul și arheologul Constantin Dascălu s-a născut la data de 5 iunie 1879 în satul Blândești, comuna Cârniceni, din județul Iași . După ce urmează timp de șase ani școala primară din satul Căminărești, în anul 1900 absolvă Liceul Internat, astăzi Colegiul Național „C. Negruzzi” din Iași. După absolvirea liceului, Constantin Dascălu s-a înscris pentru a urma cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității Iași, secția Filologie Clasică și Istorie. La data de 13 decembrie 1907 Constantin Dascălu a fost admis la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Berlin, ulterior la 22 noiembrie 1910 fiind admis la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Bonn. Constantin Dascălu este cunoscut în arheologia românească în principal, datorită participării sale, ca reprezentant al statului român, la campania de săpături arheologice de la Cucuteni, întreprinse de arheologul german Hubert Schmidt, în anul 1910. Din această postură, el a fost implicat în selectarea și expedierea la Berlin a materialelor arheologice, descoperite la Cucuteni. De asemenea, Constantin Dascălu a efectuat cercetări arheologice și la Cetatea Nouă a Romanului, construită în timpul domniei lui Ștefan cel Mare,situată pe malul râului Siret, la o distanță de aproximativ 5 km de orașul Roman.
Profesorul Constantin Dascălu a fost și director al Liceului din Roman în perioada 20 iunie 1927-1 februarie 1929 și 10 decembrie 1931-15 noiembrie 1935.
Profesorul și arheologul Constantin Dascălu a participat în calitate de ofițer la campaniile militare desfășurate de armata română în cel de-Al Doilea Război Balcanic și la Războiul pentru Întregirea României. Încorporat inițial în Regimentul 13 „Ștefan ce Mare”, din Iași la data de 1 noiembrie 1900, ca urmare a absolvirii cursurilor universitare, Constantin Dascălu a fost înaintat la gradul de sublocotenent în rezervă, la data de17 noiembrie 1906, în cadrul Regimentului 25 „Rahova”. În condițiile intrării României în cel de-Al Doilea Război Balcanic profesorul a fost concentrat la data de 2 iunie 1913, în cadrul Regimentului 14 Dorobanți,,Roman”, fiind mobilizat pe front .
Din perioada participării la campania din Bulgaria, în arhiva familiei se păstrează patru cărți poștale, în care sunt descrise ororile războiului Astfel, într-o carte poștală militară trimisă familiei la data de 18 august 1913, aflat cu Regimentului 14 Dorobanți,,Roman” în retragere către țară, Constantin Dascălu consemna faptul câ,,pe locul unde au cantonat trupe au rămas morminte înșirate în linie”. Deși nu a avut contact direct cu inamicul, arhivele militare istorice consemnează faptul că Regimentului 14 Dorobanți, a înregistrat în timpul campaniei militare din Bulgaria un număr de 42 de ostași morți, din cauza epidemiei de holeră.
Profesorul și arheologul Constantin Dascălu a fost demobilizat la data de 31 august 1913, fiind decorat pentru participarea la cel de-Al Doilea Război Balcanic cu medalia ,,Avântul Țării,” la data de 14 ianuarie 1914. Între anii 1914-1915, a fost concentrat de mai multe ori în cadrul Regimentului 54 Infanterie, rezerva Regimentului 14 Dorobanți. La data de 28 decembrie 1915 a fost iarăși concentrat, fiind înaintat la gradul de locotenent, la data 1 aprilie 1916. Profesorul Constantin Dascălu, cu gradul de locotenent a fost mobilizat la data de 15 august 1916, odată cu intrarea în Războiul pentru Întregirea României participând cu Regimentul 54 Infanterie la luptele pentru eliberarea Transilvaniei
Demobilizat la data de 31 mai 1918, a fost mobilizat pentru o scurtă perioadă de timp în lunile ianuarie-februarie 1919, fiind înaintat ulterior la gradul de căpitan la data de 1 februarie 1920. Pentru faptele sale de vitejie și eroism dovedite în timpul Războiului pentru Întregirea României, a fost decorat cu medalia,, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele Ardeal, Carpați și Mărășești la data de 1 iulie 1920, precum și cu baretele, Ardeal și București la 15 martie 1922. De asemenea, la data de 10 octombrie 1924, a fost decorat cu medalia ,,Victoria a marelui război pentru civilizație 1916-1919” și pe 13 februarie 1926 cu ,,Steaua României” în grad de cavaler, cu însemne civile. Demn de remarcat este faptul că eroul locotenent Sorin Dascălu, fiu al profesorului Constantin Dascălu, a fost combatant la rândul său în Regimentul 14 Dorobanți, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Eroul și-a va pierdut viața la data de 9 octombrie 1941 la Tatarca, în luptele purtate de Regimentul 14 Dorobanți pentru cucerirea orașului Odessa.
Profesorul și arheologul Constantin Dascălu a decedat la data de 15 noiembrie 1935, și a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din orașul Roman.
Marcu Câmpeanu
Marcu Câmpeanu s-a născut la data de 21 ianuarie 1872 la București fiind unul dintre cei opt fii ai familiei iudaice Iancu David și Adela Schonfild. În 1891, la vârsta de 19 ani, a absolvit Colegiul Național din Craiova, după care a urmat Facultatea de medicină din București, secția militară. Marcu Câmpeanu s-a creștinat în anul 1895. După un stagiu efectuat la Spitalul Militar din București, la data de 1 aprilie 1896, și-a susținut teza de doctorat în medicină și chirurgie. În același an, Marcu Câmpeanu a fost înaintat medic de batalion permanent la Infirmeria de ochi din Roman. Un an mai târziu, a fost avansat medic de regiment clasa a II-a cu gradul de căpitan, în cadrul Regimentului 14 Dorobanți. Între anii 1898 – 1899 se află la studii pentru perfecționare în specialitatea oftalmologie, la Paris, unde,, concomitent, urmează cursurile Facultății de Filozofie – Psihologie ale prestigioasei Universități Sorbona.
Prima conferință de psihologie militară din lume intitulată ,,Psihologia mulțimii armate ” a fost susținută de medicul de regiment clasa a II-a Marcu Câmpeanu la data de 24 aprilie/7mai 1899 la Cercul Militar din Roman. Până la data de 1 iulie 1901 când este trecut în rezervă, ocupă funcții în cadrul serviciului militar al armatei, în diferite structuri. Ca ofițer de rezervă, a fost mobilizat în Campania militară din cel de-Al Doilea Tăzboi Balcanic în cadrul Spitalului de holeră din Rahova, precum și în Războiul pentru Întregirea României. Pentru activitatea sa deosebită a fost distins cu medaliile ,,Crucea Meritul Sanitar ", clasa a II-a, ,,Avântul Țării” și Crucea ,,Meritul Militar”clasa a II-a. Demn de remarcat este faptul că brevetul medaliei ,,Crucea Meritul Sanitar ", clasa a II-a acordată la data de 14 mai 1914 era semnat de ministrul de interne al României, omul politic romașcan Vasile Morțun.
În perioada cât a fost medic militar activ, dar și în anii în care a fost student militar la Facultatea de Medicină din București, Marcu Câmpeanu s-a distins printr-o intensă activitate științifică și profesională. În anul 1901 va publica la Paris în limba franceză lucrarea Încercare de psihologie militară individual și colectivă cu o prefață semnată de savantul Theodule Ribot, considerat părintele psihologiei experimentale franceze. Activitatea sa ca medic militar este impresionantă, îndeosebi cât a funcționat ca medic-șef al infirmeriei bolnavilor de ochi din garnizoana Roman. În acea perioadă orașul Roman a fost bântuit de conjunctivită granuloasă dar și de conjunctivită purulentă.
Astfel, în ,,Raportul științific anual” pentru anii 1896-1897, medicul de regiment clasa a II-a Marcu Câmpeanu arăta că în infirmeria bolnavilor de ochi din Roman ,,au intrat 1210 bolnavi, 897 sănătoși fiind înapoiați la regimente”. Contribuția medicului militar Marcu Câmpeanu la temelia psihologiei militare românești și mondiale este una de pionerat. Acesta rămâne un profesionist exemplar care și-a dedicat întreaga viață pentru semenii săi, atât ca medic militar, cât și ca medic civil.
A decedat la data de 10 ianuarie 1948, la Râmnicu Sărat, la vârsta de 76 de ani.
Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza, născut la data de 20 martie1820 la Bârlad, a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante. Legăturile lui Alexandru Ioan Cuza cu ținutul Romanului sunt atestate încă din timpul revoluției de la 1848 in Moldova, și sunt consemnate de domnul general în retragere Ion Maftei în studiile și cercetările sale pe această temă:
În secolul al XVIII-lea, satul Dulcești devine proprietatea boierilor din familia Sturdza. Ei au construit în apropierea bisericii un conac, unde se adunau revoluționarii de la 1848, ce militau pentru realizarea Unirii Principatelor, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poposit de multe ori aici, în drumul său spre Iași.
Cuza venea noaptea, pe drumuri ferite, de obicei călare, trecea râul Moldova prin vadul de la Corhana, iar apoi, pe drumul, împădurit atunci, de la Corhana la Dulcești, intra incognito în palat. Intrarea în curtea palatului se făcea pe o poartă ai cărei stâlpi se mai văd și astăzi, iar pe o vale se ajungea la palat. Eliza Sturdza și frații Hurmuzachi au denumit această vale, „Valea lui Cuza” și așa era cunoscută și de către membrii familiei C. N. Vasiliu-Bolnavu.
Alexandru Ioan Cuza avea camera sa la palat. Era camera principală, care a devenit ulterior camera soților Vasiliu, după cumpărarea moșiei din Dulcești de către Constantin Vasiliu-Bolnavu, cameră cu un balcon, din care se putea sări în parcul palatului în caz de primejdie. Tot din camera lui Cuza exista o ieșire secretă, prin care se putea ajunge, în caz de pericol, în șoseaua Roman-Piatra Neamț: se ridica un chepeng, iar printr-o scară cu 7-8 trepte se intra într-un tunel pietruit, cu lățimea și înălțimea de circa doi metri, care ducea spre șoseaua Roman – Piatra Neamț. Poate mai există și acum. Se spune că Alexandru Ioan Cuza ar fi folosit de mai multe ori acel tunel.
Alexandru Ioan Cuza a fost atât de legat de palatul moșiei din Dulcești, încât, după ce a ajuns Domn, a construit în curtea palatului o fântână din marmură, cu stema Principatelor Unite, în amintirea activităților desfășurate la palatul din Dulcești pentru unirea Moldovei cu Țara Românească.
Alexandru Ioan Cuza a decedat la data de 3 mai 1873, în Heidelberg, Imperiul German.
Octav Dessila
Octav Dessila, născut în decembrie 1895 la București, a fost un important romancier și dramaturg român din perioada interbelică. A fost elev al Liceului ,,Roman-Vodă” din Roman și a absolvit cursurile Liceului Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Construit în anul 1912, pe dealul ce se înalță ca un zid de apărare a Cetății Domnești Târgoviște, Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu a rămas în istoria națională ca simbol al școlilor militare de elită din România. Într-un articol publicat în revista Liceului ,,Roman-Vodă”- ,,Școala Nouă”, Octav Dessila consemna în 1972 :
Fiind vorba de o școală prin care am trecut, desigur am rămas cu multe amintiri de atunci[…]Așadar, începutul carierei mele literare în școala d-voastră – adaug cu mândrie: și a mea – s-a întâmplat. Iar dacă e să denunț și pe primul sfătuitor care a găsit de cuviință să mă îndemne la scris, fiindcă i s-au arătat semene să-l determine la aceasta, o fac, fie și dacă i-aș scoate la iveală o înșelare, rugîndu-i umbra să mă ierte: e profesorul meu de română de atunci, Neculai Apostol[…]
Octav Dessila participă la Campania militară a Războiului pentru Întregirea României, cu gradul de sublocotenent de cavalerie și se remarcă în luptele desfășurate de armata română la Oituz, în vara anului 1917. După Primul Război Mondial, a deținut funcții importante, fiind atașat militar la Legația Română din Viena și șef de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri. Octav Dessila a debutat in literatură în anul 1927, cu romanul Dragomir Valahul. În 1935 a obținut Premiul Societății Scriitorilor Români, iar în 1936, Premiul ,,Al. Brătescu-Voinești” al Academiei Române. În perioada interbelică, romanele semnate Octav Dessila s-au bucurat de o certă popularitate, acestea fiind reeditate între 1930 și 1946, într-un număr mare de exemplare. A scris printre altele și primul marș pentru elevii militari intitulat: ,,Marșul elevilor de la Dealu”:
Camarazi, să fim cu toții azi gata,
Căci vremuri grele ne sosesc,
Este ziua ca să dăm răsplata
Dușmanilor ce ne asupresc.
Cu inima-ncărcată de avânt,
Să ne-ndreptăm spre-ai noștri frați,
Să desrobim un scump pământ,
Haideți cu toți peste Carpați.
La Teatrul Național din Iași i s-a jucat piesa: ,,Un om care dă palme vieții”, dramatizare a romanului Neastâmpăr, publicată cu titul Nu poți înfrânge viața.
Scriitorul Octav Dessila a mai publicat: Zvetlana” (1930), Bucuresti, orașul prăbușirilor (1930), Turba (1936), Cartea cu minciuni (1936), Două chemări (1936), Porți fără număr(vol. I-II, 1946).
Trilogia Iubim (194l – l943), urmează si incheie succesul de public al romanelor sale.
Scriitorul Octav Dessila a încetat din viață la data de 3 august 1976, la București.
Constantin Virgil Gheorghiu
Constantin Virgil Gheorghiu, născut la data de 15 septembrie 1916 în localitatea Războieni din județul Neamț a fost un important scriitor și teolog român. Urmează clasele primare în satul Petricani, și ulterior cursurile Liceului Militar ,,Ferdinand I ” din Chișinău.
În anul 1936, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În perioada studenției, publică în mai multe reviste, printre care și în „Bilete de Papagal", condusă de Tudor Arghezi. Debutează în februarie 1937, cu volumul de poezii: Viața de toate zilele a poetului, iar în luna martie 1940, câștigă premiul de poezie al Fundației Regale, cu volumul Caligrafie pe zăpadă. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial este mobilizat într-o unitate de vânători de munte, și ulterior este repartizat la Marele Stat Major, în cadrul Studioului Central de Radio. Angajat corespondent de război la Secția de Presă și Propagandă, pleacă pe front de unde trimite reportaje pentru ziarul „România", ce vor fi reunite în volumul: Ard malurile Nistrului apărut în anul 1941 și prefațat de Tudor Arghezi
Despre perioada petrecută în spatele frontului, Constantin Virgil Gheorghiu va consemna cu amărăciune:
Trebuia să ascult, ziua și noaptea, cu casca la urechi, emisiunile în limba franceză ale tuturor posturilor de radio din întreaga lume […].Colegii mei se aflau acolo în linia a I-a, exercitându-și temerara lor profesie între ghiulele, șloanțe și obuze.Eu ședeam cu casca la ureche și ascultam știrile transmise de ei.Trebuia să plec.Eram hotărât să ajung pe front[…]
În cele din urmă, la solicitarea sa, va fi numit corespondent de război și repartizat la Secția de Presă și Propagandă, cu misiunea de a însoți unitățile operative ale armatei române în campania împotriva Uniunii Sovietice.
În volumul Ard malurile Nistrului autorul prezintă în calitate de martor ocular, aspecte dramatice din timpul bombardamentelor executate de aviația sovietică asupra orașului Roman, în luna iunie 1941:,,Pe aeroportul din Roman, care se afla lângă cimitir, aflu că în cursul nopții avioanele inamice au aruncat bombe.Unele au căzut în cimitir scoțând oasele morților afară, iar altele au căzut chiar pe aerodrom. Deși au căzut multe bombe nici una nu a făcut explozie…Am dormit la niște lipoveni din Roman care mi-au dat pâine de casă, ouă fierte și lapte cald[…]”
A participat la campania militară a armatei române din Bucovina de Nord și din Crimeea, în urma căreia s-a îmbolnăvit, și a fost demobilizat. Ulterior, a primit o misiune diplomatică, fiind trimis atașat cultural la Legația Română din Zagreb. După încheierea războiului, a fost internat o perioadă de doi ani într-un lagăr de prizonieri. După eliberare, se stabilește la Heidelberg, unde se înscrie la Facultatea de Teologie. În anul 1948, a publicat romanul Ora 25, capodopera literară, ce va fi ecranizată la Hollywood, în 1961, cu Antony Quinn și Virna Lisi, în rolurile principale.
La 23 mai 1963, Constantin Virgil Gheorghiu a fost hirotonisit preot la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Arhangheli" din Paris și înălțat, în 1966, la gradul de econom-stavrofor de Patriarhul României, Justinian Marina. Personalitate complexă și controversată a exilului românesc, Constantin Virgil Gheorghiu a încetat din viață la Paris, la data de 22 iunie 1992.
Nicolae Grigoraș
Nicolae Grigoraș s-a născut data de 13 noiembrie 1911, în satul Cotu-Vameș, comuna Horia, județul Neamț. A urmat școala primarã în satul natal, Liceul ,,Roman-Vodă” din Roman și a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea „Aexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada interbelică, a participat la cursurile Universității de vară înființată de istoricul Nicolae Iorga la Vălenii de Munte. În anul 1939 a fost numit secretar al Seminarului de Istoria Românilor „A.D. Xenopol” din Iași, iar în anul 1940 a fost numit asistent la Catedra de Istoria românilor. Doctoratul în istorie l-a susținut cu lucrarea Dregãtorii târgurilor moldovenești pânã la Regulamentul Organic (1941). Profesorul Nicolae Grigoraș s-a remarcat ca cercetător și specialist în istoria medievală. A scris și publicat numeroase lucrări de istorie: Instituțiile feudale din Moldova. Organizarea de stat pânã la mijlocul secolului al XVIII-lea (1971), Țara Româneascã a Moldovei pânã la Ștefan cel Mare, Moldova lui ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Biserica „Trei Ierarhi din Iași”, Curtea și biserica domneascã din Iași etc. A participat în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 24 Artilerie ,,Roman”. A întreținut o intensă corespondență cu camaradul său de arme, profesorul Gheorghe Rețeanu. De asemenea, a avut o frumoasă relație de prietenie, cu o altă personalitate culturală a orașului Roman, profesorul Grigore Stețcu. În 1951 a fost scos de la catedră din motive politice, fiind acuzat de simpatii cu mișcarea de extremă dreapta Liga Apărării Național-Creștine, condusă de profesorul A. C. Cuza. Pesonalitate marcantă a culturii naționale, profesorul Nicolae Grigoraș a publicat de-a lungul vieții, 125 de studii și 12 cărți.
Nicolae Grigoraș a încetat din viață la data de 31 august 1987, la Iași și a fost înhumat în cimitirul din satul Cotu Vameș.
Ion Irimescu
Ion Irimescu, născut la data de 27 februarie 1903, în comuna Preotești, județul Suceava. a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.
Într-un interviu din 1997 păstrat în Arhiva de istorie orală, artistul rememorează câteva aspecte din perioada în care a fost înrolat în armată:
[…]Am venit în țară și de la Paris direct, am intrat pe poarta regimentului și m-a încorporat, că eram și nesupus la încorporare, că-mi venise termenul dar eram la Paris și nu eram să vin pentru acest lucru. Și schimbarea de atmosferă, de mentalitate, de decor de la Paris, te trezești în curtea regimentului îmbrăcat soldățește!… Și am făcut stagiul militar respectiv, de un an, în care am avut șansa unei întâmplări din tinerețe, că am avut un accident la mâna stângă, care este stricată. Mi-a plesnit un focos de grenadă, ca copil, era Primul Război Mondial. Mi-a stricat mâna. În fine, credeam că am să scap de armată, dar n-a fost posibil, că m-a luat la armată la Serviciul geografic, ca să fac hărți. Și a venit și războiul, și am făcut și războiul. Am fost cu armatele românești, sub asistența nemților, până aproape de Cotul Donului, într-un sat unde s-a oprit. Eram la Comandamentul Armatei a 3-a, făceam hărțile topografice pe care se desfășurau luptele. Și am făcut aproape un an de zile pe front, îndurând toate rigorile și toate mizeriile, că eram soldat fruntaș. Ofițerii o duceau mai bine, că mâncau la popotă, eu, la cazarmă, așa, cu soldații. Dormeam și eu pe unde puteam. Iarnă grea în Rusia. Dar, în fine, au trecut toate.
Informațiile și datele despre perioada petrecută în armată de către marele artist nu sunt foarte numeroase. După cum reiese din propriile mărturisiri, după întoarcerea de la Paris, artistul a fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar în Regimentul 16 Dorobanți ,,Făticeni”, unitate din subordinea Diviziei 7 Infanterie Roman. După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Ion Irimescu a fost detașat la Serviciul Topografic al Armatei a 3-a română. Aceast lucru mi l-a confirmat și domnul Dăscălescu Gheorghe, fost director al Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” din Fălticeni, într-o discuție telefonică pe catre am purtat-o cu domnia sa în anul 2016.
În legătură cu experiența de front a marelui artist, domnul Dăscălescu Gheorghe a declarat într-un interviu acordat în Ziarul ,,Lumina” din 15 octombrie 2017:
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost și trimis pe front. Dar nu în linia întâi, ci la Statul-Major, unde desena hărțile militare. În timpul acela a făcut și o lucrare – «Autoportret», o avem în muzeu. A stat pe front până în 1943. În această perioadă, soția lui a lucrat ca soră sanitară la Crucea Roșie Română și a căutat prin toate mijloacele să-l aducă acasă. Obișnuia să spună: «Dacă nu mă aducea nevastă-mea, îmi rămâneau oasele la Stalingrad». S-a întors, îmi povestea maestrul, într-un marfar, în care trebuia să stea treaz mereu, altfel ar fi înghețat și ar fi murit.
Pentru merite deosebite în artă, marele artist a fost recompensat cu următoarele premii și ordine: Premiul de Stat clasa I (1955), Premiul pentru Excelență în Cultura Română (2001) și Ordinul ,,Steaua României” în grad de Mare Ofițer (2001).
Sculptorul Ion Irimescu a încetat din viață la 28 octombrie 2005 și este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni din orașul Fălticeni.
General adjunct Ion Istrati
Șef al Statului Major General
(1 noiembrie 1909-31 martie 1911)
Ion lstrati, născut la data 12 decembrie 1860 în localitatea Tecuci a fost o personalitate marcantă a Armatei Române.
A parcurs toate treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent, la cel de general adjutant, îndepliniind funcția de Șef al Statului Major General în perioada 01.11.1909-31.03.1911. La intrarea României în Primul Război Mondial, generalul Ion Istrati ocupa funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie,,Roman”. De remarcat este faptul că una dintre cele două fiice ale generalului, Ecaterina, a fost căsătorita cu George Ghika, din ramura Ghikuleștilor de la Trifești, fostul județ Roman.
În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acțiuni anarhice, și exista riscul declanșării unui război civil între mișcarea națională moldovenească și cea bolșevică. În această situație dificilă, Sfatul Țării a solicitat sprijin Guvernului României. După îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât la data de 4 ianuarie 1918 să autorizeze intevenția Armatei Române în Basarabia.Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării. Misiunea conducerii operațiunilor militare din Basarabia, a revenit Corpului 6 Armată, la comanda căruia se afla generalul Ion Istrati.
Șef de Stat Major al Corpului 6 Armată era colonelul Toma Dumitrescu, personalitate marcantă a diplomației militare și fost ofițer în cadrul Regimentului 14 Dorobanți. Marile unități din compunerea Corpului 6 Armată au trecut Prutul succesiv, fiind primite cu entuziasm de populația din Basarabia. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 a avut loc ședința Sfatului Țării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de unire a Basarabiei cu România.
Rolul armatei române în Basarabia a fost subliniat de comandantul Corpului 6 Armată, generalul Ion Istrati, care arăta într-un raport înaintat Marelui Cartier General că în perioada ianuarie-martie 1918:
Misiunile trupelor noastre au constat în preluarea armamentului de la populația rurală și urbană; asigurarea celei mai complete ordini; împingerea peste Nistru a ultimelor coloane ruse din Basarabia, care veneau dim Moldova; asigurarea condițiilor pentru ca activitatea agricolă, economică și comercială să înceapă; adunarea și inventarierea armamentului lăsat de trupele ruse; o purtare corectă, demnă și desfășurarea unei propaganda active ( conferințe, șezători, baluri, coruri, concerte) prin care să se apropie populația de toate naționalitățile, iar moldovenii, în special, să fie deșteptați la viața națională, combătând-se agitațiile străinilor contra noastră.
În luptele purtate pentru eliberarea Basarabiei, Corpul 6 Armată a înregistrat următoarele pierderi: 3 ofițeri și 22 trupă morți și 12 ofițeri și 300 trupă răniți. De asemenea, în legătură cu rolul armatei române în actul unirii Basarabiei cu România se exprima și Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț:,,Pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău, a fost un element de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor”.
Constantin I. Istrati
Constantin I. Istrati s-a născut la data de 7 septembrie 1850, în Roman și a fost fiul stolnicului Ion Istrati și al Mariei Capșa. Urmează Școala primară din Roman și Academia Mihăileană din Iași (1864-1869), apoi Școala de Medicină și Farmacie din București. În anul 1877 își susține doctoratul în medicină la Universitatea București. Împreună cu Petru Poni, a pus bazele învățământului universitar românesc în domeniul chimiei. Cei doi sunt de fapt, fondatori ai școlii românești de chimie, cu cercetări de laborator apreciate în străinătate. A fost președinte al Academiei Române în perioada 1913-1916. Legăturile medicului romașcan cu medicina militară, încep încă de pe vremea când urma cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Atunci a fost remarcat de către doctorul de origine franceză Carol Davila, considerat întemeietorul medicinii militare românești.
Preocuparea științifică pentru chimie, a păstrat-o și între anii 1869–1870, când a devenit student al Facultății de Medicină din București, care pregătea medici și farmaciști pentru serviciul sanitar al armatei române. Între anii 1876–1877, membrii Societății Studenților în Medicină, la inițiativa lui Constantin Istrati, solicită să facă instrucție militară în vederea participării ca voluntari la Războiul pentru Independența României. După susținerea tezei de doctorat, în 1877, având ca temă ,,cremațiunea cadavrelor”, a preluat conducerea unei secții a Crucii Roșii, calitate în care a participat la Campania militară desfășurată de armatele româno-ruse la Plevna, împotriva trupelor otomane. Va îngriji soldați bolnavi de tifos, atât români cît și otomani, el însuși molipsindu-se de aceastã boalã. După însănătoșire, a fost trimis pentru recuperare în stațiuni balneare din Austria.
Medicul Constantin Istrati a fost decorat atât de regele României Carol I, cât și de sultanul otoman Abdul Hamid al II-lea, pentru „umana îngrijire a ostașilor sãi prizonieri”. În timpul neutralitãții, care a precedat Războiul pentru Întregirea României, doctorul Constantin Istrati a plecat ca misionar, pentru a lãmuri strãinãtatea, asupra sentimentelor naționale ale țãrii. A trãit alături de întreg neamul românesc chinurile sufletești ale înfrîngerii și refugiului în Moldova.
A murit la Paris, la data de 17 ianuarie 1918, departe de țară, în atmosfera de zbucium și tristețe ce învăluia sufletele românești dupã armistițiul silit semnat cu Puterile Centrale. Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că actuală Școală de Subofițeri de Poliție de la Câmpina este construită pe terenul savantului romașcan.De asemenea, Constantin Istrati l-a connvins pe Bogdan P. Hasdeu să construiască castelul Iuliei Hasdeu la Câmpina, pe un teren care i-a aparținut.
În semn de respect și prețuire, la data de 4 noiembrie 1928, în Parcul Carol I din București, a fost inaugurată o statuie în bronz a doctorului Constantin I. Istrati, operă a sculptorului Oscar Späthe.
General de divizie Alexandru Lupescu
Șef al Marelui Stat Major
(01.10.1923-21.06.1927)
Alexandru Lupescu s-a născut la data de 24 februarie 1865, la Botoșani. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu (1884-1886), Școala Specială de Artilerie și Geniu(1886-1888) și Școala Superioară de Război (1895-1897. După o serie de funcții deținute în diferite regimente de artilerie, și-a desfășurat activitatea și în garnizoana Roman, ocupând funcții de ofițer de stat major în comandamentul Diviziei 7 Infanterie. În perioada Războiului pentru Întregirea României a îndeplinit funcțiile de șef de stat major al Armatei 1 (1916-1917) și subșef al Marelui Cartier General (1917-1918). Generalul Alexandru Lupescu a condus Delegația Miltară Română, în negocierile privind Armistițiul cu Puterile Centrale, și a semnat Armistițiul la Focșani. De asemenea, a fost șeful Comisiei militare care a semnat Pacea de la București. Pe parcursul carierie militare a îndeplinit în paralel, și funcția de profesor de istorie militară la Școala Superioară de Război.
În perioada interbelică, între 1 octombrie 1923-21 iunie 1927 a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. În timpul mandatului său la conducerea armatei, a fost adoptată,,Legea de organizare a armatei”, conform prevederilor Constituției din anul 1923. Generalul Alexandru Lupescu a avut un rol important în luarea măsurilor de reorganizare a armatei. Pentru merite deosebite a fost decorat cu numeroase ordine și medalii militare: Ordinul ,,Coroana României”, Ordinul ,,Steaua României”, ,,Răsplata muncii pentru învățământ” etc.
Generalul de divizie Alexandru Lupescu a încetat din viață în anul 1934.
Dumitru Mărtinaș
Dumitru Mărtinaș s-a născut la 11 mai 1897 în satul Butea, comuna Miclăușeni, fostul județ Roman, din părinți țărani de confesiune romano-catolică.
A absolvit facultatea de filologie a Universității din Iași în anul 1922, studiind limba și literatura română, limba latină și filozofia. După finalizarea studiilor universitare a lucrat în următoarele instituții de învățământ: Liceul german și Școala Normală din Cernăuți, Liceul German din Trontino, județul Cetatea Albă, Școala Medie nr. 2 din Arad, Liceul,,Principele Nicolae’’ din Sighișoara, iar de la 1 septembrie 1925 la Liceul ,,Alexandru Papiu Ilarian’’ din Târgu-Mureș. Opera sa științifică cuprinde câteva eseuri pedagogice și lucrarea Originea ceangăilor din Moldova, pentru redactarea căreia a făcut cercetări și analize timp de aproape 50 de ani, în peste 70 de sate locuite romano-catolici (ceangăi). În anul 2017, s-au împlinit 120 de ani de la nașterea profesorului Dumitru Mărtinaș, prilej cu care, la data de 27 octombrie 2017, la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu" din Bacău a avut loc lansarea cărții: O viață închinată unei opere: In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș (Iași, Editura Sapientia, 2017), volum pregătit de profesor dr. Anton Coșa.
În cadrul manifestărilor dedicate memoriei ilustrului cercetător, la aceiași dată ,,la biserica ,,Sfinții Petru și Paul" din Bacău, în prezența unui public numeros a avut loc ceremonia de dezvelire și sfințire a bustului profesorului Dumitru Mărtinaș. În cadrul colocviului științific ce a urmat lansării volumului, intitulat: ,,Originea și identitatea romano-catolicilor din Moldova. 120 de ani de la nașterea profesorului Dumitru Mărtinaș", profesorul dr. Anton Coșa, coordonatorul lucrării, arăta printre altele:,,[…] Volumul de față, pe care l-am intitulat O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș, adună în paginile sale o serie de materiale (inedite și edite) dedicate de-a lungul timpului profesorului Dumitru Mărtinaș. Este autorul cărții Originea ceangăilor din Moldova, operă publicată postum, care a adus în mediul științific o abordare deosebită privind originea românească a populației romano-catolice din Moldova[…]
Dumitru Mărtinaș a participat în calitate de combatant la Campania militară a Războiului pentru Întregirea României. Fratele său, Iosif Mărtinaș, a fost combatant în Regimentul 14 Dorobanți și a căzut la datorie în luptele purtate de unitatea romașcană în campania din Ungaria, în anul 1919. Lucrarea domnului profesor dr.Anton Coșa, O viață închinată unei opere: In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș reprezintă o contribuție importantă la cunoașterea și promovarea operei ilustrului cercetător, născut pe meleaguri romașcane. În semn de respect și prețuire, o stradă din orașul Roman poartă numele ilustrului cercetător.
Profesorul Dumitru Mărtinaș a încetat din viață la 3 februarie 1979, în orașul Buzău.
Gib Mihăescu
Gib I. Mihăescu s-a născut la data de 23 aprilie 1894, în localitatea Drăgășani, județul Vâlcea și a fost prozator, romancier și dramaturg român . A absolvit cursurile Colegiului National ,,Carol I" din Craiova și ale Facultatii de Drept, din cadrul Universității Bucuresti.
Aflat în refugiu în Moldova, în mai 1917, absolvă Școala de Ofițeri de Infanterie de la Iași cu gradul de elev plutonier, și este repartizat la Regimentul 42/66 Infanterie. Regimentul 42 Infanterie a fost înființat în anul 1914, și era dislocat în garnizoana Drăgășani. Conform Ordinului general nr.1014/12.12.1916 al Marelui Cartier General, datorită pierderilor mari suferite în Campania anului 1916, Regimentele 42 și 66 Infanterie, s-au contopit, constituind din luna ianuarie 1917, Regimentul 42/66 Infanterie. Prin numărul mare de pierderi omenești înregistrate în luptele purtate pentru apărarea Bucureștiului și în zona Argeșului, Regimentul 42 Infanterie a înscris pagini de bravură în epopeea Războiului pentru Întregirea României.
Surse din arhiva familiei scriitorului stau mărturie, că la sfârșitul lunii noiembrie 1916, după tentative eșuate de a ajunge la Drăgășani, Gib Mihăescu împreună cu prietenul său George Stoian ,,uzi, înfometați și învinețiți de frig, mai apucă să găsească unul din ultimele trenuri care plecau spre Moldova”. În ultimele zile ale anului 1916, Gib Mihăescu se află în garnizoana Roman, la Doljești, cu Regimentul 42 Infanterie, care se afla cartiruit în această comună, în urma retragerii în Moldova.
În registrul istoric al Regimentul 42 Infanterie, se consemnează faptul că, aflat în cantonament la Doljești, comanda regimentului a primit ordin să identifice: ,,cauzele ce au determinat numărul mare de pierderi, mai cu seamă în ce privește pe acei militari a căror pierdere nu e justificată din împrejurări, ci s-a făcut de bună voie”. Trebuie menționat faptul că, în memoriul personal al sublocotenentului rezervist Gib Mihăescu a intervenit o eroare, datorită inițialei tatălui, care îl putea costa pe acesta acuzația de trădare, prin încercarea de evadare la inamic.
Gib Mihăescu a participat la întreaga campanie militară a Războiului pentru Întregirea României, fiind combatant cu gradul de sublocotenent, în luptele purtate de armata română în vara anului 1917, pe frontul din Moldova. În februarie 1919, Gib Mihăescu debuteaza in revista ,,Luceafărul” cu schița ,,Linia intâi", scriere inspirată din evenimentele Primului Razboi Mondial.
După război, Gib Mihăescu a fost avocat la Chișinău, în orașul său natal Drăgășani, și a colaborat la revistele ,,Sburătorul”, ,,Gândirea” și ,,Viața Românească”. La 1 mai 1921, apare la Cluj primul numar al revistei ,,Gandirea", scoasă de către Gib Mihăescu, împreună cu Cezar Petrescu, un scriitor legat puternic de meleagurile romașcane. Gib Mihăescu devine licențiat în drept în anul 1932, iar pentru o perioadă scurtă de timp, profesează avocatura la Chișinău. Ultimul său roman, Donna Alba, scris la un deceniu și jumătate de la sfârșitul Primului Război Mondial, reflectă experiența dură trăită de scriitor în anii conflagrației mondiale.
În mare măsură autobiografic, acest roman de război descrie experiențele care au marcat profund personalitatea autorului și care au constituit premisele formării sale ca om și ca scriitor. Autorul descrie avântul eroic al soldatului român, care ține piept cu baioneta armatelor germane, dar și viziunea realistă, tragică asupra întâmplărilor cotidiene marcate de circumstanțele războiului.
Scriitorul Gib Mihăescu a încetat din viață la București, la data de 19 octombrie 1935, și este înmormântat la Drăgășani.
General de divizie Mircescu Ludovic
Ministru de Război
(30 martie 1926-3 iunie 1927)
Ludovic Mircescu, născut la 22 noiembrie 1872 în localitatea Frățești, județul Vlașca, a fost un politician și general român. A urmat Gimnaziul Militar din Craiova, Școala de Ofițeri de Cavalerie și în anul 1906, a absolvit Școala Superioară de Război. Locotenent colonelul Ludovic Mircescu și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman, în perioada neutralității României, începând cu 1 aprilie 1914, dată la care a fost numit în funcția de șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie.
Pentru faptele deosebite de eroism din vara anului 1917, a fost avansat general de brigadă, iar prin Înaltul Decret nr.1327 din 11 noiembrie 1917 i-a fost conferit Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a:,,Pentru vitejia și elanul cu care a condus brigada sa în luptele de pe Valea Oituzului, în iulie și august 1917, pentru cucerirea poziției de la Coșna, remarcându-se în special în zilele de 29-31 iulie 1917”. În perioada 1918-1919, generalul de divizie Ludovic Mircescu a îndeplinit funcția de comandant al Jandarmeriei Române și funcția de ministru al apărării naționale în intervalul 30 martie 1926 – 3 iunie 1927. La jumătatea anului 1928, un incident internațional avea să pună în umbră cariera militară a generalului de divizie Ludovic Mircescu. Serviciile secrete britanice au informat Ministerul de Război despre identificarea unor copii ale unui document strict secret: ,,Planului de mobilizare al armatei române pe anul 1926”. Mai mult decât atât, originalul acestui document se afla în posesia Uniunii Sovietice.
În urma cercetărilor care au durat aproape doi ani, au fost găsiți vinovați pentru pierderea documentului, fostul ministru de Război, generalul Ludovic Mircescu și fostul secretar general al Ministerului, Ion Florescu. Plecat cu partenera sa în concediu la Vatra Dornei, în vara anului 1926, ministrul a luat în servietă Planul de Mobilizare al Armatei, pentru a-l studia în amănunțime. Documentul conținea 100 de pagini, unde erau anexate grafice și schițe, care aveau un caracter strict secret.
Acest document extrem de important, i-a fost sustras de către partenera acestuia, agent al serviciilor secrete sovietice. Aceasta a fost infiltrată de către serviciile secrete sovietice în anturajul acestuia, încă din perioada când acesta se afla la Cernăuți și îndeplinea funcția de comandant al Diviziei 8 Infanterie.
Stabilind culpabilitatea generalului Ludovic Mircescu în dispariția documentului, comisia de anchetă i-a cerut să demisioneze din armată. În fața refuzului său ferm, afacerea a fost mușamalizată, pentru a nu produce tensiuni în rândul armatei. Generalul Ludovic Mircescu a încetat din viață la data de 17 noiembrie 1930 în București, lăsând în urma sa o carieră militară de excepție, umbrită însă de culpa pierderii Planului de mobilizare al armatei române pe anul 1926, în favoarea Uniunii Sovietice.
Preot Constantin Nazarie
Constantin Nazarie s-a născut la 16 martie 1865 în satul Grădiștea, comuna Vultureni, fostul județ Tecuci, într-o familie cu origini de țărani răzeși. A urmat școala primară în orașul Bacău, cursurile Seminarului Teologic din Roman, între anii 1881-1885 și ulterior trei clase superioare la Seminarul,,Veniamin Costachi” din Iași.
La Seminarul Teologic din Roman, elevul Constantin Nazarie a fost impresionat de preotul iconom Dimitrie Matcaș, director și profesor, despre care va scrie mai tărziu:,,Nu voi pretinde că Economul Dimitrie Matcaș a fost parte din categoria oamenilor și bărbaților noștri geniali, voi pretinde că a fost un preot bun, un dascăl excelent și mai presus de toate un eminent patriot”.
În anul 1888, Constantin Nazarie ajunge student la Academia Teologică din Kiev, cu sprijinul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, protectorul și binefăcătorul său. Lucrarea de licență pe care a tipărit-o în anul 1894 în Roman poartă titlul Prea Sfințitului Melchisedec Ștefănescu fost episcope al Romanului – Membru al Academiei Române- memorie eternă. De aermenea, în această lucrare de licență Constantin Nazarie va aduce un elogiu și fostului director al Seminarului,,Sf. Gheorghe” din Roman, Arhiereului Ioanichie Flor. La 1 ianuarie 1894 a fost numit secretar și pedagog șef la Seminarul Teologic din Roman, iar la data de 1 septembrie același an, a fost numit directorul Cancelariei Episcopiei Romanului. În anul 1894 s-a căsătorit cu Maria, fiica preotului Vasile Stupcanu din Roman, cu care a convețuit zece ani și a avut doi copii. Soția sa a decedat în anul 1904 și Constantin Nazarie a rămas văduv toată viața, conform tradiției canonice creștin-ortodoxe. La data de 26 ianuarie 1896 a fost hirotonit preot în Catedrala Episcopală din Roman, iar la sfârșitul acelui an a fost numit profesor și director al Seminarului Teologic din Roman. În anul școlar 1898-1899 a fost transferat în funcția de profesor și director, la Seminarul Central din București.
A publicat de-a lungul timpului valoroase lucrări de teologie: Raportul dintre teologia morală și teologia dogmatică, București, 1904, Duminica,botezul și ierharhia bisericească după adventiști, București, 1910, Combaterea principalelor învățături adventiste, București, 1913, Activitatea preoților de armată în Campania 1916-1918, București, 1921, etc.
Cu adresa nr. 60 din 18 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române înștiința pe părintele profesor Constantin Nazarie:
Noi avem onoarea a vă face cunoscut că în ședința sa din 15 mai curent, v-a ales, cu unanimitate, ca protopop sau supravizor al preoților din armată, în caz de mobilizare, atașat pe lângă Marele Cartier General, ca delegate al Sfântului Sinod în această însărcinare.Vi se transmite deci odată cu aceasta, în copie, și decizia votată de Sfântul Sinod în această ședință, privitoare la preoții de armată, spre știință și confirmare.
De remarcat, este faptul că această adresă era semnată de către Președintele Sfântului Sinod, Mitropolitul Primat Conon Arămescu-Donici. Decizia de numire în această funcție era semnată de zece ierharhi, în frunte cu Mitopolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei.
Protopopul Constantin Nazarie a funcționat ca șef al Serviciului Religios al Armatei în gradul de colonel asimilat. În campania anilor 1916 – 1918, în baza ordinelor Marelui Stat Major, au fost mobilizați în total 252 de preoți. La sfârșitul Războiului pentru Întregirea României, din totalul celor 204 preoți mobilizați pe front, au fost, ca pierderi de război, un număr de 30 de preoți, din care: 5 morți, 6 răniți și 19 dispăruți.
Faptele de eroism ale preoților mobilizați și aflați pe front în Războiul Întregirii Neamului au fost impresionante. Elocvent în acest sens este discursul rostit la data de 10 aprilie 1918, de către generalul Constantin Prezan, fost Șef al Statului Major General, aflat în vizită la Serviciul Religios: „Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam“. De remarcat în acest context sunt faptele de eroism săvârșite de protosinghelul (asimilat gradului de locotenent) Justin Șerbănescu, din Regimentul 21 Infanterie, care a fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a conform Înaltului Decret nr. 1561 din 25.06.1918:
Pentru priceperea, vitejia și dragostea de patrie de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în anul 1916, când văzând că regimentul ,,Feldioara” a pierdut în luptă toții ofițerii și pe comandantul care fusese rănit pe Clăbucetul Taurului, a luat comanda regimentului și, luptând zi și noapte, a respins inamicul până la Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe muntele Dihamului, a condus un batalion de dispersați, iar la 17 noiembrie 1916 a fost pentru a doua oară rănit pe muntele Sorica, refuzând evacuarea pentru a nu se despărți de vitejii săi ostași.
În anul 2016 a fost tipărită la Editura Militară, lucrarea Episcopii armatei române.Biografii.Documente (1921-1948) scrisă de comandor (ret) prof. univ. dr. Aurel Pentelescu și drd. Ionuț-Constantin Petcu. Lucrarea conține un capitol dedicat preotului iconom stavrofor Constantin Nazarie intitulat: ,,Preotul iconom stavrofor Constantin Nazarie (1865-1926) promotor al episcopatului militar românesc”. Contribuții istoriografice privind personalitatea lui Constantin Nazarie au avut de-a lungul timpului alături de cei doi autori menționați mai sus, părintele Scarlat Porcescu și preotul Constantin Galeriu.
Preotul profesor Constantin Nazarie a încetat din viață la data de 21 martie 1926, la vârsta de 61 ani și este înhumat în Cimitirul Bellu Militar din București.
Iuliu Maniu
Ministru de Război
( 5-13 aprilie 1930)
Iuiliu Maniu născut la data de 8 ianuarie 1873 în localitatea Șimleul Silvaniei din județul Sălaj, a fost un mare om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim-ministru al României. A îndeplinit și funcția de ministru de Război pentru o perioadă de câteva zile între 5-13 aprilie 1930, după demisia generalului Henri Cihosky.
A făcut parte dintr-o veche familie nobiliară ardeleană, fiind rudă cu Simion Bărnuțiu, conducătorul politic și ideologic al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că, în perioada 8-11 septembrie 1892, în orașul Roman a avut loc al XII- lea Congres al studenților români. Scopul principal al acestui congres era de a urmări soluționarea revendicărilor din programul „Ligii pentru unitatea culturala a tuturor românilor“.
Iuliu Maniu, în calitatea sa de președinte al Societății Academice ,,Petru Maior’’ a studenților români din Transilvania, va participa la acest congres desfășurat la Roman, trecând pentru prima dată, clandestin, frontiera României. În cadrul dezbaterilor din cadrul acestui congres studențesc Iuliu Maniu a prezentat un manifest în care își exprima indignarea față de înscenarea judiciară intentată semnatarilor Memorandumului din 1892, precum și solidaritatea față de prevederile acestuia. ,,Memorandumul’’ a fost o petiție semnată de toți liderii români din Transilvania și înaintată împăratului Austro-Ungariei, Franz-Josef, în care se denunțau gravele inechități și brutalități la care era supusă populația românească. De asemenea, în cadrul acestui congres, Iuliu Maniu a semnat jurământul că își va închina viața țelului suprem de a lupta pentru unirea Ardealului cu Țara:,,nici o jertfă nu e prea mare pentru neam și adevăr. Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare, că îmi voi jertfi viața pentru triumful cauzei românești’.
În cadrul lucrărilor congresului va susține o conferință, care a avut ca temă emanciparea social și morală a țărănimii intitulată:,, Considerațiuni psihologice din viața țăranului român. și scriitorul Spiridon Popescu. După încheierea congresului de la Roman, Iuliu Maniu se va deplasa la București, unde va asculta pentru prima dată Imnul regal român. Despre acest eveniment avea să scrie într-un articol publicat în ziarul Dreptatea din data de 18 noiembriee 1938:
Când am trecut-destul de tânăr-pentru prima oară Carpații și am ascultat pentru întâia dată imnul regal român, m-a cuprins o emoție de nedescris. L-am ascultat cu capul descoperit și cu lacrimi de sfântă emoție în ochi. Melodia mi s-a părut ca venită din cer, iar textul de un sens adânc cutremurător, care trecea de la ureche prin intelect până la ultima celulă a nervilor.
În ceea ce privește activitatea militară, Iuliu Maniu, a fost înrolat inițial ca simplu soldat, și ulterior a urmat timp de 6 luni Școala de ofițeri de rezervă de la Sibiu, fiind avansat sublocotenent la 1 noiembrie 1917 și repartizat la Regimentul 32 Obuziere din armata austro-ungară .
A participat la luptele din Primul Război Mondial, pe frontul rusesc și italian în calitate de commandant de baterie. La 31 octombrie 1918, Iuliu Maniu era încadrat în Regimentul 64 Orăștie, de unde a inițiat organizarea militară a românilor din armata imperială înființând Senatul Militar. La data de 1 decembrie 1918 a fost avansat la gradul de locotenent.
S-a impus în scurt timp ca lider al românilor din armata austro – ungară, fiind catalizatorul constituirii armatei naționale în Transilvania, din ofițeri și soldați români ce până atunci au făcut parte din armata imperială. În calitate de reprezentant al Comitetului Național Român se va afla în fruntea unui „Sfat al ofițerilor și soldaților români” constituit la Viena în perioada prăbușirii frontului austro-ungar. Din această postură, Iuliu Maniu a făcut apel la soldați și ofițeri „să nu primească nici o poruncă de la străini, nici să depună jurământ pentru altă armată decât cea românească”. La data de 1 Decembrie 1918 în Sala Cercului Militar din Alba Iulia, Iuliu Maniu va susține un memorabil discurs:
Dacă privim îndărăt la suferințele indurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu, că ne este dat,nouă, celor din generația de acum, să trăim aceste timpuri de înălțare. În aceste momente ne vom purta vrednic de timpurile pe care le trăim. Vrednicia națională se judecă după înțelepciunea, cumințenia și înălțarea sufletească cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. ’
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste, judecat pentru „înaltă trădare” și condamnat la închisoare pe viață
Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.
Emmanuel de Martonne
Emmanuel de Martonne, născut la data de 1 aprilie 1873, în orașul Chabris din Franța, a fost un geograf și pedagog francez. A fost cunoscut în România pentru contribuțiile sale esențiale la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria științei, a geografiei României.
După încheierea Primului Război Mondial, a fost desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României. El a conceput principiul viabilității conform căruia stabilirea granițelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape, etc.) și de infrastructurile teritoriului. Emmanuel de Martonne a contribuit, în mod semnificativ, la stabilirea granițelor din 1918-1921. În anul 1921, savantul a poposit la Roman în scopul efectuării de cercetări și a fost găzduit într-un imobil situat pe strada Infirmeriei. În semn de omagiu, în aprilie 2005 a fost inaugurată o placă comemorativă de către Societatea Culturală ,,Miron Costin”. De asemenea, o stradă din orașul Roman a purtat numele ilustrului savant francez. În semn de recunoaștere a meritelor sale, Academia Română l-a ales membru de onoare.
Emmanuel de Martonne a decedat la data de 24 iulie 1955, în localitatea Sceaux din Franța.
Vasile Gheorghe Morțun
La Consiliul de Coroană din 14 august 1916, de la Palatul Cotroceni, care a dezbătut și aprobat intrarea României în Primul Război Mondial, a participat în calitate de ministru de interne, și omul politic romașcan,Vasile G.Morțun. În interiorul Consiliului de Coroană s-au confruntat trei opinii principale: intrarea în război alături de Antantă, păstrarea neutralității, și intrarea în război alături de Puterile Centrale.
Vasile G. Morțun s-a născut la 30 noiembrie 1860, în orașul Roman, și a fost un publicist, colecționar de artă și om politic român. A urmat studiile primare la Școala nr.1 din Roman, după care a absolvit Institutul Academic din Iași, unde, în anul 1875, l-a avut profesor de limba germană pe Mihai Eminescu. După absolvirea Colegiului Sainte-Barbe din Paris, a frecventat cursuri de artă dramatică, și cursurile Facultății de Litere de la Sorbona, activând în paralel ca militant socialist și gazetar. Vasile G. Morțun s-a căsătorit civil și religios cu Morțun Cornelia, .în orașul Roman la data de 27 februarie 1883. Sora lui Vasile Morțun, Ortansa a fost căsătorită cu colonelul Gheorghe Văsescu, personalitate militară și diplomat, prieten și apropiat al marelui istoric Nicolae Iorga. Unchiul său, Costachi Morțun, a fost ales la vârsta de 27 de ani în divanul ad-hoc din anul 1857, în ținutul Sucevei. Vasile G. Morțun a desfășurat o susținută activitate de propagare a ideologiei socialiste în orașul Roman, atât în cadrul publicațiilor editate: ,,Contemporanul”, ,,Revista socială” sau ,,Lumea nouă”, precum și în cercul socialist înființat de acesta.
A devenit primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888, trecând apoi în anul 1899, la liberali, alături de gruparea ,,socialiștilor generoși". Ca urmare a acestei mutări, Vasile G. Morțun a ajuns să îndeplinească cele mai înalte demnități și funcții ale statului. În anul 1901, este ales ca deputat de Roman, la Colegiul al II-lea, devenind în 1902, vicepreședinte al Camerei Deputaților. În anul 1913, omul politic Vasile G. Morțun s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 14 Dorobanți și a participat la campania Armatei Române din Bulgaria în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, fiind avansat pe câmpul de luptă la gradul de sergent.
În perioada 4 ianuarie 1914 – 10 decembrie 1916, Vasile G. Morțun a îndeplinit funcția de ministru de interne. În această calitate, a participat la Consiliile de Coroană din 21 iulie 1914, când s-a declarat neutralitatea României și 14 august 1916, când România a declarat război Puterilor Centrale. În anul 1916, a fost ales președinte al Camerei Deputaților, instituție care se refugiase în Moldova, la Iași, împreună cu regele Ferdinand I și guvernul României .
De remarcat este faptul că Vasile G. Morțun, a prezidat Adunarea Constituantă care a realizat cele două reforme fundamentale din anii războiului: votul universal, și noua lege agrară.
De asemenea, acesta a alcătuit o primă ediție a scrierilor lui Mihai Eminescu, intitulată Proză și versuri în anul 1890 și a pregătit prima ediție a operei lui Ion Creangă Amintiri din copilărie și anecdote în 1882. Ca scriitor, a publicat versuri, proză, piese de teatru și traduceri. A scris și lucrări dramatice precum: Zulnia Hâncu în 1891 și Ștefan Hudici în 1891, ambele jucate pe scena Teatrului Național din Iași. Pe Vasile G.Morțun și marele poet Mihai Eminescu, i-a legat o sinceră și devotată prietenie, dovadă fiind și vizita făcută la Roman în anul 1888 de,,luceafărul poeziei românești”, eveniment despre care cel dintâi va consemna:
[…]Era Eminescu. Om frumos. Avea părul negru ca abanosul și lucios. Mustașă groasă, fruntea boltită, fața albă, smeadă și trasă. Părea trist, ori bolnav[…]Vocea-i era groasă și intonările dulci și mergeau la inimă.
Vasile G. Morțun a murit la 30 iulie 1919, la moșia sa, din satul Broșteni, comuna Bahna, județul Neamț, fiind înmormântat în cavoul familiei.
General de brigadă Dumitru Iliescu
Șef al Marelui Cartier General
(25.10-05.12.1916)
Dumitru Iliescu s-a născut la data de 24 septembrie 1865, la Drăgășani. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu, Școala Specială de Artilerie și Geniu și Școala Superioară de Război. Între anii 1886-1893 a îndeplinit diferite funcții în regimente de artilerie, printre care și Regimentul 4 Artilerie ,,Roman”. În anul 1911, a donat, o casă în orașul Roman în care a fost înființat în luna februarie 1916, un așezământ spitalicesc militar.
A îndeplint funcția de șef al Marelui Cartier General în perioada Războiului de Întregire a României de la 25 octombrie-05 decembrie 1916. Datorită modului defectuos în care a condus armata română în campania din toamna anului 1916, generalul Dumitru Iliescu a fost înlocuit de la comanda Marelui Cartier General de către generalul Constantin Prezan. A elaborat o serie de lucrări de teorie și strategie militară: Războiul pentru întregirea României în 1920, Documentele privitoare la Războiul pentru întregirea României în 1924, etc. Datorită acuzațiilor ce i-au fost aduse în mod meritat, a fost nevoit să demisioneze din armată în anul 1918. Fiul său Constantin C. Iliescu, născut la Roman, a fost membru al Academiei Române și membru de onoare al unor numeroase și de prestigiu societăți străine de cardiologie. Academicianul Constantin C. Ilescu, cetățean de onoare al orașului Roman, este considerat fondatorul cardiologiei românești. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare din București, poartă numele savantului romașcan.
Generalul Dumitru Iliescu a încetat din viață în anul 1940.
Grigore T. Popa
Grigore T. Popa, născut la data de 1 mai 1892 în comuna Șurănești, județul Vaslui a fost un anatomist și medic român, membru corespondent al Academiei Române.
Între anii 1903-1911, a urmat cursurile Liceului Național din Iași și ulterior ale Facultății de Medicină din aceeași localitate. După specializări la Chicago și Londra, Grigore T. Popa revine în țară, unde din anul 1928, devine profesor titular al Catedrei de Anatomie și Embriologie a Facultății de Medicină din Iași. Valoarea descoperirilor sale din domeniul relațiilor neuroendocrine, sistemul port hipofizar, i-au asigurat o recunoaștere mondială. În 1936, împreuna cu Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, a fondat revista ,,Însemnări ieșene”, publicație de prestigiu în cultura românească.
În timpul Războiului pentru Întregirea României, Grigore T. Popa a fost încadrat pentru o perioadă de trei luni, ca medic militar, cu gradul de sublocotenent de rezervă în Compania a 4 -a Sanitară Roman. La data de 9 martie 1885, în baza ordinului nr. 1491 al Corpului 4 Armată în subordinea Diviziei 7 Infanterie Roman a intrat Compania a 4-a Sanitară. În Războiul pentru Întregirea României activitatea sanitară militară pe raza județelor Neamț, Bacău și Roman în zona de acțiuni operative a Diviziei 7 Infanterie era coordonată de partea sedentară a Companiei a 4 – a Sanitară, dislocată în garnizoana Roman. Repartizat pentru o perioadă de cinci luni în Regimentul 7 Vânători, savantul va desfășura Campania militară a Primului Război Mondial în cadrul Regimentului 24 Infanterie ,,Tecuci”. Experienele trăite, ororile și absurdul războiului, au fost transpuse de către savant și în literatură.
Într-un manuscris din arhiva personală, intitulat Explicație premergătoare din data de 1 martie 1918, medicul sublocotenent Grigore T. Popa consemna:
Azi nu mai simt vibrând nimic, viața e pustie. Nu mai regret de fel și n-am dorințe. Oamenii se mai omoară, dar m-a părăsit durerea și, pentru mine, însumi am devenit străin…Stau în bordeiul acoperit cu țărână ca-ntr-un sarcofag și, din mizeria tuturora, din stupiditatea comună, se ridică, de-mi stă drept în față, o întrebare tiranică: pentru ce vă ucideți?
În preajma marilor bătălii din vara anului 1917 de pe frontul din Moldova, Regimentul 24 Infanterie, aflat la Onești în refacere, primește vizita reginei Maria.
La peste două decenii de la întâlnirea cu regina Maria, Grigore T. Popa, scria:
Nesiguranță pretutindeni, lipsuri, boală și foamete. Speranțele nu erau încă pierdute, deși aveam presiune germană, iar în spate era anarhie rusească. În această atmosferă s-a auzit într-o zi exclamația tuturor, pornită nu se știe bine dincotro: «A venit Regina Maria!». Într-adevăr venise. A intrat prin toate bărăcile exantematicilor, s-a interesat de rufăria oștenilor și a schimbat câte o vorbă cu mai fiecare soldat întâlnit în cale. Într-o magazie de scânduri, pe mese improvizate, rămase cu lemnul gol, ofițerii au luat masa cu Regina. Buna dispoziție revenise. Totul era sărăcăcios și din lipsă, dar nădejdea sclipea din ochii tuturor. Nu s-au ținut toasturi, nu s-a făcut vorbărie, dar din când în când se auzea în munți bombardamentul, ca un tunet care vestește ploaie cu grindină. Mulți din cei care au sărutat atunci mâna Reginei, au fost peste trei zile îmbrățișați de pământul rece.
Savantul Grigore T. Popa a încetat din viață la București, la data de 18 iulie 1948.
Mitropolit Visarion Puiu
Visarion(Victor) Puiu s-a născut la 27 februarie 1879, la Pașcani. În anul 1889 s-a mutat împreună cu familia la Roman, orașul natal al mamei sale. La Roman, a absolvit clasa a IV-a Școlii primare de băieți nr. 3, precum și cei patru ani ai cursului inferior al Seminarului ,, Sfântul Gheorghe” (1893-1896). După absolvirea cursului superior al Seminarului ,,Veniamin Costachi” din Iași, între anii 1900-1904, a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, în paralel cu cele ale Facultății de Drept. La data de 22 decembrie 1905, a fost tuns în monahism în catedrala episcopală din Roman. În perioada ianuarie 1907-iulie 1908 a urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev. Întors în țară, a îndeplinit, pe rând, funcția de director al Seminarului din Galați apoi al celui din Chișinău. A mai îndeplinit înaltele funcțiile ierarhice de episcop al Argeșului (1921-23), apoi al Hotinului (1923-35), mitropolit al Bucovinei (1935-39), Între anii 1942-1943 a fost șeful Misiunii Bisericești pentru Transnistria, post echivalent celui de mitropolit. După război, în august 1944, s-a refugiat în vestul Europei și, din septembrie 1949, s-a stabilit în Franța. La plecarea sa din țară, în 1944, a lăsat în urmă peste 40 de lucrări publicate: Preoți sătești, Creștinism și naționalitate, Câteva cuvântări bisericești, Mănăstirile din Basarabia, Documente basarabene, etc.
După instaurarea dictaturii comuniste în România, în anul 1946, a fost judecat și condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București. Visarion Puiu a rămas în exil, la Paris, unde a condus între 1945-1958, o eparhie din cadrul Bisericii românești. Mitropolitul Visarion Puiu a încetat din viață în anul 1964. Mitropolitul a fost reabilitat post-mortem de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 octombrie 1990. În orașul Roman, își desfășoară activitatea ,,Asociația Mitropolit Visarion Puiu” condusă de preotul doctor Florin-Aurel Țuscanu.
.
Nicolae Manolescu Strunga
Nicolae Manolescu Strunga s-a născut în anul 1850, în localitatea Șarânga, județul Buzău. După terminarea școlii primare în satul natal, a continuat studiile la Seminarul Teologic din Buzău. A profesat ca învățător în Urziceni și Mizil. În anul 1871 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București. La 1 ianuarie 1875 a întemeiat Societatea Studenților în Medicină din București, prima asociație științifică medicală a studenților din România. În anul 1877, fiind în ultimul an de studii, a plecat ca voluntar pe front în diviziile Crucii Roșii Române în Războiul de Independență.
În anul 1878 și-a susținut teza de doctorat și a început practicarea medicinei la Pătârlagele, județul Buzău. În cei doi ani petrecuți aici, Manolescu a realizat cu succes primele sale operații pe ochi. După specializări la Paris și Viena, a devenit medic oftalmolog la Spitalul Brâncovenesc din București, iar mai târziu șef de secție oftalmologică la Spitalul Colțea, unde a practicat medicina până spre sfârșitul vieții.
Din anul 1885 a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină București, fiind întemeietorul Școlii românești moderne de oftalmologie, domeniul în care, printre altele, a descris o nouă tehnică de extirpare a irisului precum și o metodă de tratament în conjunctivita granuloasă, numită în epocă și metoda Manolescu. Și pentru cataractă a creat procedee proprii de tratament, care i-au purtat numele.
A fost membru al Academiei Române și a condus prestigioasa revistă,,Analele medicale române”. A fost Director General al Serviciului Sanitar Român. A fost preocupat îndeosebi de starea sanitară a țăranului român, înființând sute de infirmerii rurale și revista ,,Apărătorul sănătății”. Pentru lucrarea, apărută în anul 1895 la București și tipărită de Academia Română, Hygiena țăranului român, a primit Premiul Academiei Române.
A deținut o moșie în localitatea Strunga, atunci în județul Roman, unde a înființat pe lângă băile pentru tratament și un spital pentru tratamentul pelagrei. Nicolae Manolescu-Strunga a fost o personalitate marcantă a medicinei românești și o figură emblematică a filantropiei secolului al XIX-lea.
În ,,Observatorul Oastei” din anul 1914 se consemnează:
D-l Manolescu, deputat din comuna Strunga, județul Roman, oferindu-se a pune la dispozițiunea armatei, într-un eventual răsboi, îm mod cu totul gratuit, mai multe clădiri din comuna Strunga, județul Roman, pentru înființare de spitale militare, pentru îngrijirea militarilor răniți în răsboi, ministerul de răsboi în numele armatei, îi aduce cele mai vii mulțumiripentru-i fapta generoasă și patriotică.
p.Ministru de răsboi
No. 9782
Secretar general, GENERAL D. ILIESCU
1914, Septembrie, 26
A fost senator de Roman, în două mandate. În ultimul an de viață s-a retras la Strunga, dar a locuit și la Roman, oraș căruia i-a lăsat prin testament, terenul și o parte din fondurile necesare pentru construirea unui nou Palat administrativ.
General Dmitri Șcerbaciov
Dmitri Șcerbaciov, cunoscut mai mult sub numele de Șcerbacev, născut la data de 6 februarie 1857 în Rusia, a fost unul dintre cei mai importanți lideri militari ai Primului Război Mondial. În perioada războiului, a îndeplinit funcția de comandant al trupelor ruse care au fost cantonate în România. După încheierea războiului, nu s-a raliat elementelor bolșevizate din armata rusă, și a fost unul dintre liderii armatei alb-gardiste, în cadrul războiului civil din Rusia. După Revoluția bolșevică din octombrie 1917, și ieșire Rusiei din război, generalul Dmitri Șcerbaciov a trăit o perioadă în refugiu în garnizoana Roman.
Generalul rus a fost adăpostit o lungă perioadă de timp în conacul boierului Bogdan Lupu din Gâdinți. Pe întreaga perioadă a refugiului de la Roman, paza generalului rus a fost asigurată de o subunitate din Regimentul 14 Dorobanți. În anul 1920 s-a mutat la Nisa, în Franța, unde a trăit până la sfârșitul vieții, din pensia asigurată de statul român.
Generalul Dmitri Șcerbaciov, a încetat din viață la data de 18 ianuarie 1932, și a fost înhumat în cimitirul ortodox din Caucade/Nisa.
Carl Gustaf Emil Mannerheim
Carl Gustaf Emil Mannerheim, născut la data de 4 iunie 1867 la Askainen, Finlanda a fost un militar și politician finlandez.Între anii 1944-1946 a îndeplinit funcția de președinte al Finlandei. A participat la Primul Război Mondial în Armata Imperială Rusă, în funcția de comandant al Diviziei 12 Cavalerie, mare unitate care a desfășurat acțiuni de luptă pe frontul românesc. Este primul și singurul militar finlandez care a primit titlul de Mareșal al Finlandei. Carl Gustaf Emil Mannerheim a fost avansat în februarie 1917 la gradul de general locotenent și a fost numit în vara anului 1917 comandant al Corpului 6 Cavalerie.
În Memorii, generalul Mihai Buttescu, ofițer de legătură între Armata a 9-a rusă și Armata a 2-a română, consemnează faptul că la data de 29 ianuarie 1917, generalul de divizie Gustaf Emil Mannerheim a sosit în garnizoana Roman, fiind chemat la ordin de generalul Letchitzki, comandantul Armatei a 9-ruse. În lucrarea Mareșalul Finlandei Carl Gustaf Emil Mannerheim, Memorii, apărută la Editura Militară din București în anul 2011, militarul și omul politic finlandez, consemnează și experiențele trăite pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial.
Carl Gustaf Emil Mannerheim a decedat la data de 27 ianuarie 1951 în Lausanne, Elveția, și a fost înhumat cu funeralii naționale în cimitirul Hietaniemi din Helsinki.
Hasso-Eccard Freiherr von Manteuffel
Hasso-Eccard Freiherr von Manteuffel, născut la data de 14 ianuarie 1897, la Postdam, în Germania, a fost un lider militar de excepție și un politician de succes după cel de-Al Doilea Război Mondial. În Primul Război Mondial s-a înrolat în armata imperială, într-un regiment de husari, fiind rănit în octombrie același an în luptele din Franța. Între februarie 1939 și mai 1941 a fost profesor la Școala Trupelor de Tancuri din Berlin-Krampnitz, după care a fost repartizat la Divizia 7 Panzer, mare unitate cu care a intrat în luptă în iunie 1941. La începutul anului 1943 a fost transferat în nordul Africii, luând parte la bătăliile din Tunisia, fiind evacuat la sfârșitul lunii martie după ce leșinase în urma epuizării. În luna mai 1943, Hasso-Eccard Freiherr von Manteuffel, a fost înaintat la gradul de general-maior. Din august 1943 a condus Divizia 7 Panzer apoi, de la 1 februarie 1944, Divizia de blindate Grossdeutchland. Divizia Grossdeutchland a fost cartituită în garnizoana Roman în primăvara anului 1944, în timpul bătăliilor de la Târgu Frumos. La 3 mai 1945, Hasso-Eccard Freiherr von Manteuffel, s-a predat trupelor americane, devenind prizonier de război până în septembrie 1947. După război a intrat în politică, devenind deputat în Bundestag între 1953 și 1957 și a fost activ în crearea forțelor armate ale Germaniei federale. A fost invitat în Statele Unite, unde a vizitat Pentagonul, și a fost primit la Casa Albă de președintele Dwight Eisenhower. În 1968 a ținut cursuri la celebra Academie Militară americană de la West Point. Generalul Hasso-Eccard Freiherr von Manteuffel, a decedat la 21 septembrie 1978, în Austria
Simion Mehedinți
Simion Mehedinți, născut la 16 octombrie 1868, la Soveja, județul Vrancea, a fost academician, întemeietorul geografiei române moderne. A absolvit primele trei clase la Soveja, apoi, următoarele două clase le-a urmat la Vidra. A urmat, timp de 4 ani, Seminarul Teologic ,,Sfântul Gheorghe” de la Roman, un an la Seminarul Central de la București, un alt an la Liceul „Unirea” din Focșani și alți trei ani la Colegiul „Sfântu Sava” din București. În perioada 1889-1892, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie, unde a desfășurat o prodigioasă activitate de organizare a studenților în cadrul „Ligii pentru unitatea culturală a românilor”, înființată la 24 ianuarie 1891. În anul ,,Marii Uniri” de la 1918, în perioada martie-octombrie, a fost ministru al instrucțiunii și cultelor în Guvernul Marghiloman, mandat în timpul căruia a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, două legi ale învățământului – Legea eforiilor școlare și Legea școlilor pregătitoare și a seminariilor normale, prin care a urmărit reformarea învățământului rural. După încheierea mandatului, profesorul Simion Mehedinți și-a continuat activitatea didactică și științifică.
A fost profesor la Școala Superioară de Război între 1919-1939, unde a predat Geografia generală, fiind menționat în lucrarea Istoricul Școalei Superioare de Război 1889-1939, apărută cu ocazia serbării a 50 de ani de la înființarea acesteia.
Simion Mehedinți a trecut în neființă la 14 decembrie 1962, la București.
Octavian C. Tăslăuanu
Octavian Codru Tăslăuanu, născut la 1 februarie 1876 în localitatea Bilbor, județul Harghita, a fost un scriitor, publicist și om politic român. Între anii 1884-1889 urmează cursurile școlii primare din Sânmiclăuș. În 1889 urmează cursurile liceului românesc din Năsăud, pentru ca în anul 1890 să treacă la liceul din Brașov. Între 1898-1902 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. Alături de alți patrioți și intelectuali ardeleni s-a implicat activ în manifestațiile de susținere a memorandiștilor, care erau judecați de autoritățile ungare.
În anul 1897 fost încorporat în armata austro-ungară, făcând stagiul militar în Regimentul 87 din Triest, obținând gradul de sublocotenent în rezervă.În perioada de timp cât a ocupat postul de secretar la Consulatul General al României de la Budapesta, a colaborat la publicația ,,Luceafărul" și s-a împrietenit cu Octavian Goga. Octavian Tăslăuanu a jucat in epocă, prin poziția importantă deținută la cea mai de seamă revistă de cultură a românilor transilvăneni, un rol de primă mărime in lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului desăvârșirii unității naționale. Acest lucru a fost reflectat și intr-o bună parte în publicistica militantă a anilor de pâna la război și in scrierile literare: Trei luni pe câmpul de război (19'15), Hora obuzelor (1916), Sub flamurile naționale (1935) și Spovedanii.
În anul 1914 odată cu izbucnirea Primului Război Mondial a fost înrolat ofițer în armata austro-ungară, și trimis pe frontul din Galiția. A dezertat din armata austro-ungară, a trecut în România și s-a înrolat în corpul voluntarilor ardeleni din armata română. A fost numit prin Ordinul nr. 321 din 14 octombrie 1916 al Marelui Cartier General, ofițer de informații la comandamentul Diviziei 7 Infanterie. La data de 16 februarie/1 martie 1917, datorită pierderilor foarte mari suferite, Divizia 7 Infanterie a fost înlocuită de pe front de către Divizia 6 Infanterie și trimisă în refacere în raionul Gârșteni-Răcăciuni-Adjud.
Octavian C. Tăslăoanu a lăsat pagini memorabile despre satul Fundu Răcăciuni unde erau cartiruite trupe ale marii unități romașcane:
Satul Fundu Răcăciuni, scria el, este așezat pe o vale îngustă și e locuit de ceangăi, care știu românește cu excepția femeilor bătrâne[…]Stau de vorbă cu sătenii în limba lor și femeile mai slobode la gură, mărturisesc că nu le pasă dacă vor veni ungurii, că s-au săturat de valahi. Delegatul satului care mă însoțește, le face semn să tacă.Totuși nu pot să spun că populația avea o ură față de români.Chiar între ei vorbeau și românește. E o neglijență a statului că nu sunt încă lămuriți asupra originii lor românești.
La 1 Decembrie 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia, a fost ales membru al Marelui Sfat Național din Transilvania. În perioada interbelică a îndeplinit funcțiile de ministru al industriei și comerțului (13 martie – 16 noiembrie 1920) și apoi ministru al lucrărilor publice (16 noiembrie 1920 – 1 ianuarie 1921). Octavian C. Tăslăoanu a încetat din viață la 22 octombrie 1942, la vârsta de 66 de ani, și fost înmormântat la cimitirul Bellu din București.
Într-un ultim omagiu, Nichifor Crainic scria în revista ,,Gândirea” nr. 9 din noiembrie 1942:
A fost una dintre cele mai triste vieți ale epocei noastre. Numele tinereței sale rămâne legat de revista Luceafărul din Sibiu, al cărei administrator, redactor responsabil și animator a fost cât timp această revistă a însemnat un strălucitor moment din literatura ardeleană. […] Meritul cu totul deosebit al celui dus e însuși faptul că a gospodărit cea mai frumoasă revistă literară a epocei anterioare Unirii. (…) După răsboiul Unirii celei mari, la care Octavian C. Tăslauanu a participat ca refugiat politic, el a reînviat Luceafărul la București. […] Sărac lipit pământului, a trăit ca o umbră a celui ce a fost peste 20 de ani. […] A murit cu sufletul doborât și fără prieteni. Dar, lângă mormântul lui, care închide o tragedie omenească, să ne aducem aminte de frumosul capitol din tinerețe pe care l-a lăsat mișcării noastre literare […]
În semn de respect și prețuire, Liceul Teoretic din orașul Toplița, județul Harghita poartă numele marelui patriot ardelean.
Păstorel Teodoreanu
Păstorel Teodoreanu, pseudonimul literar a lui Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la data de 30 iulie 1894 la Dorohoi a fost scriitor și cunoscut epigramist român. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc. A realizat și o traducere în limba română, in anul 1956, a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek.
La finalul Primului Război Mondial, epigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, unitate înființată la data de 1 aprilie 1914, prin Înaltul Decret nr.1444, în garnizoana Roman. La data de 25 iulie 1917 în urma reorganizării artileriei, Brigada 14 Artilerie cu Regimentul 24 Artilerie și 29/4 Obuziere se deplasează împreună cu unitățile din subordinea Diviziei 14 Infanterie Iași, de la Nămoloasa spre Mărășești, unde va ocupa un dispozitiv de luptă defensiv, în sectorul Băltărețu-Movilenii de Jos.
Printre ofițerii Regimentului 24 Artilerie decorați cu Ordinul ,,Steaua României” s-a numărat și Păstorel Teodoreanu, care a și fost rănit în luptă. După încheierea Primului Război Mondial, Regimentul 24 Artilerie, a fost dislocat din garnizoana Roman, în garnizoana Iași.
Într-un articol publicat la Roman, în ziarul ,,Gazeta Romanului ” se exprima regretul după dislocarea Regimentului 24 Artilerie din Roman în garnizoana Iași: ,,Păcat că au plecat, căci în 24 erau câțiva ofițeri drăguți[…] Păstorel Teodoreanu avea o predilecție pentru ironiile adresate istoricului și omului politic Nicolae Iorga căruia i-a închinat un volum intitulat: Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, care a văzut lumina tiparului la data de 9 mai 1931, când marele istoric era prim- ministru al României. După cel de-Al Doilea Război Mondial și instaurarea dictaturii comuniste în România, Păstorel Teodoreanu nu a scăpat de măsurile represive ale noului regim. În anul 1960, epigramistului i-au fost confiscate manuscrisele, o mare parte din bibliotecă și a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Era învinuit pentru fabula „Măgarii și libertatea“, care includea subtile ironii la adresa ideologiei comuniste.
A făcut închisoare cu celebrul lot Constantin Noica-Dinu Pillat, trei ani, din 1961 până în 1964, an în care au fost grațiați toți deținuții politici din România. În actul de acuzare din dosarul nr. 201/1960 întocmit de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară se arată sec: „Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani de închisoare corecțională și 3 ani de interdicție pentru uneltire contra ordinei sociale“.
Păstorel Teodoreanu a decedat în București la data de 17 martie 1964.
George Topîrceanu
George Topîrceanu, născut la data de 20 martie 1886 în București, a fost un poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române.
În anul 1913 aflat la studii în Iași, unde intenționa să-și termine studiile de filozofie este mobilizat și participă la campania din Bulgaria în cel de-Al Doilea Război Balcanic, Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial,, George Topîrceanu participă în calitate de combatant la înfrângerea rușinoasă a armatei române în bătălia de la Turtucaia.
Căzut în prizonierat la bulgari, rămâne în captivitate până în anul 1918, în lagărul de prizonieri din Kirjali, în Bulgaria. Experiența celor două campanii militare la care a luat parte și a prizonieratului, va fi evocată în proza sa: Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragic și comice din captivitate, (București, 1936).
Atmosfera din campaniile militare ale anilor 1913 și 1916, cu enormele greșeli ale căpeteniilor militare și cu nepregătirea trupelor noastre, este tratată în mod obiectiv de către George Topârceanu în memorialistica sa.
Într-una din lucrările sale dedicate dezastrului armatei române de la Turtucaia din intervalul 1-6 septembrie 1916,, intitulată Amintiri din luptele de la Turtucaia, autorul istorisește:
Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar.Bulgarii erau aproape dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Dușmanii ocolind o movilă se iviră dintr-o parte la câțiva pași și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile el descărcă un foc de revolver în grămadă și cu o mână liberă tot mai avu vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului. Bulgarii, printre care era și un ofițer, i-au cruțat viața, iar soldatul bulgar care mi-a povestit faptul, într-o gară depărtată și care fusese rănit la picior cu revolverul, adăuga vorbind de necunoscutul erou: Era un om smead și slăbuț pe care n-ai fi dat o ceapă degerată.
„Acuratețea și precizia amănuntelor – remarca critical literar Nicolae Manolescu, umorul, tonul direct al relatării, fără ifose stilistice și fără inutilă moralizare, fac din aceste pagini o literatură net superioară și mult mai modernă decât cea mai mare parte a prozei noastre din primele decenii ale secolului XX“.
Poetul George Topîrceanu va trăi o frumoasă și discretă poveste de dragoste cu ,,poeta sufletelor simple”, Otilia Cazimir, născută pe meleaguri romațcane, în satul Cotu Vameș.
Poetul George Topîrceanu a decedat la 7 mai 1937 și a fost înhumat în cimitirul ,,Eternitatea” din Iași.
Haralamb Zincă
Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, născut la data de 4 iulie 1923 la Roman. a fost autor de romane polițiste și cărți-document. A participat în calitate de combatant la cel de-Al Doilea Război Mondial în Armata Roșie. Experiențele dure ale războiului au fost consemnate de către scriitor în numerose lucrări de beletristică cu tematică militară. După încheierea războiului, a lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele ,,Tânărul scriitor' și ,,Luceafărul”, redactor la ,,Viața românească”, secretar responsabil de redacție la ,,Gazeta literară” (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967. Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj, fiind laureat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1971), pentru cartea Și a fost ora H și cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). Fiul său, Andrei (Abraham) Zincă, locuiește în SUA și este un cunoscut regizor de telenovele latino americane.
Haralamb Zincă a decedat la 24 decembrie 2008, și a fost înhumat în Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției din București.
AUTORI ȘI LUCRĂRI DE ISTORIE MILITARĂ
În anul 1865, s-a înființat la Craiova prima bibliotecă de regiment din Armata Română, prin grija colonelului Ion Logadi, comandant al Regimentelor 8 și 14 Dorobanți din garnizoana Roman între anii 1875-1878. Regulamentul de funcționare, catalogul cărților existente în colecții și lista donatorilor au fost publicate sub formă de carte.
În anul 1895, a apărut la Tiografia ,,Leon Friedman” din Roman lucrarea de 78 de pagini, format (16×10), Teoriile gradelor inferiore. Lucrarea se află în colecția Bibliotecii Academiei Române. În anul 1898, a apărut la Tipografia și Librăria ,,W. Haber” din Roman lucrarea Curs pentru Școala regimentară. Lucrarea aflată în colecția Bibliotecii Academiei Române, are un număr de 239 pagini, format (21,5×15). și este structurată pe următoarele capitole: Gramatica, Istoria, Geografia, Aritmetica, Geografia, Fortificația, Topografia, Higiena, Hpologia, Serviciul în companie și Serviciul în garnizoană, Serviciul interior și Diferite cunoscințe necesare
Printre lucrările de istorie militară de referință pentru perioada de început a istoriografiei militare naționale apărute la tipografiile din garnizoana Roman, se numără și Rezumat din istoria Armatei României (1383-1888) scrisă de locotenentul Lascăr Panu și lucrarea generalului Ioan Popovici, Bătălia de la Sibiu 12-16 septembrie 1916 apărută în 1918 la tipografia ,,Leon Friedmann”.
Până în anul 1940 la tipografiile din garnizoana Roman au fost publicate un număr important de lucrări de istorie militară dedicate Războiului pentru Întregirea României:
Învățăminte trase după 15 luni de război, Roman, 1915, autor Vintilă Brătianu;
Pentru care cauză vor învinge Puterile Centrale, Roman, 1915, autor Ștefan Ciuntu;
Cartea ostașului.Învățăminte din războiu, Roman, 1920, autor locotenent G. Costăchescu;
Antologie eroică (Jurnal operativ de pe câmpul de război cu Reg. 56 Inf. în luptele dela Belbor, Tulgheș și Jiu; Viața în lagărele de represalii: Stoher-Moor și Bresen; Propaganda colonelului trădător Alex. Sturza în lagăre; Însemnări la umbra obuzului. Pagini glorioase din viața Reg. 56 Inf. Fălticeni), Roman, 1926, autor profesor Alexandru Dăscălescu;
Impresii de pe front( iulie 1917), vol. I; Luptele de la Mărășești, Roman, 1917, autor Vasile Bradul Demetrescu;
Din trecutul Regimentului Roman No. 14 cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de existență, Roman, 1930, autor colonel Teodor Gheorghiu;
Efimeridele.Însemnări.Amintiri din 1908-1928, Roman, 1937, autor M. Carada-Theodorian.
În anul 1902, la tipografia ,,Leon Friedmann” din Roman, dinst s-a publicat broșura Instrucțiuni provisorii asupra drepturilor și datoriilor șefilor de garnisoane rurale, regulament de funcționare al Regimentului 14 Dorobanți. La aceiași tipografie romașcană s-a publicat în anul 1900 lucrarea de istorie militară, intitulată Organisarea Armatei Române în două volume și în anul 1901, lucrarea Campaniile napolioniene de la 1796 până la 1815. Aceste lucrări au fost scrise de maiorul Ion Popovici, șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie și fost profesor al Cursului de Organisare Mobilisare la Școala Superioară de Resboiu.
Generalul de brigadă Christache Crăiniceanu, comandant de baterie în Regimentul 4 Artilerie în timpul Războiului de Independență, a publicat în anul 1896, Impresiuni din războiul 1877-1878, în care a prezentat acțiunile de luptă ale subunității la comanda căreia s-a aflat. La Iași, în anul 1914 Th. Rășcanu a publicat o lucrare Spre Sofia cu Regimentul 8 Artilerie, în timp ce la nivelul Regimentului 8 Artilerie s-a întocmit o Dare de seamă asupra operațiunilor militare în Campania din Bulgaria, pe perioada 3 iulie-30 august.
Aceste lucrări foarte importante publicate în garnizoana Roman se încriu drept contribuții importante în bibliografia militară a celui de-Al Doilea Război Balcanic. În anul 1930, vor apărea și lucrările de istorie militară semnate de către istoricul militar romașcan, locotenent-colonel Vasile Nădejde intitulate Istoria Armatei Române . Din primele timpuri cunoscute până la întemeierea Principatelor Române, apărută la Tipografia ,,Cultura Românească”, Iași, 1930 și lucrarea Centenarul renașterii Armatei Române 1830-1930. Lucrarea de istorie militară Istoria Armatei Române . Din primele timpuri cunoscute până la întemeierea Principatelor Române a fost onorată de către Academia Română cu premiul ,,Gheorghe Asachi”.
Locotenent-colonelul Casimir Emil comandant al Regimentului 8 Călărași între anii 1890-1893, a publicat următoarele lucrări de iastoriografie militară: Amestecul pe față a Ministerului de Război în alegeri, Tipografia Huber, Roman 1895; Loviturile date armatei de către Ministrul de Război, general Lahovari, Iași,1893; Răzbunarea generalului Lahovari, Iași,1895; Reorganizarea cavaleriei noastre de către fostul ministru de război, generalul Lahovari, Iași, 1894; Sfruntate neadevăruri, Tipografia Rotenberg, Roman, 1893; Importanța României în războiul eventual austro-germano-rus. Traducere din limba germană, București, 1901. Generalul Radu Rosetti va publica lucrarea de istorie militară Călărașii din Valea Siretului, în războiul de neatârnare, lucrare dedicată eroului Gheorghe Donici și ostașilor din Regimentul 8 Călărași ,,Roman”. Colonelul Marin Manafu a publicat o altă lucrare dedicată Regimentului 8 Călărași intitulată Pagini glorioase din trecutul Regimentului 8 Călărași, apărută la Sibiu la Tipografia Școalei de aplicație a cavaleriei. Panait Donici, întemeitorul armei geniu în armata română este cunoscut și ca publicist, printe scrierile sale se numără: Calendarul bisericii de răsărit în stil vechi și stil nou, Etude sur la concordance des épactes avec le ciel, ,,Résumé du Calendrier de l'église d'Orient en Viene et en nouveau style”etc.
Colonelul Alexandru Tell, comandant al Regimentului 4 Artilerie între 1885-1886, a elaborat în anul 1875, Regulamentul asupra manevrelor și evoluțiilor bateriilor înhămate, primul regulament al artileriei române cu care avea să se intre în războiul de la 1877. În 1876, a realizat în premieră, Nomenclatura și inventarierea întregului material al artileriei din armată și a colaborat la realizarea lucrări Organizarea artileriei în timp de pace și de război’, studiu care marchează o etapă importantă în istoricul artileriei române..
Colonelul Boerescu Nicolae, comandant al Regimentului 14 Dorobanți a publicat la rândul său la Tipografia ,,Leon Friedmann” următoarele lucrări: Resboiul Anglo-Boer în Africa de Sud. Extras dupe autori francezi și germani în anul 1902, Dicționar de campanile aranjat după autori și colaboratori în anul 1903 și Diferite propuneri” în anul 1904. În anul 1902, Marcu Câmpeanu medic militar în Regimentul 14 Dorobanți a publicat prima carte de psihologie militara românească, intitulată sugestiv Încercari de psihologie militară individuală și colectivă. Prima conferință de psihologie militară din lume intitulată ,,Psihologia mulțimii armate ” a fost susținută de medicul de regiment clasa a II-a Marcu Câmpeanu, la data de 24 aprilie/7mai mai 1899, la Cercul Militar din Roman.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Balcanic la tipografiile din garnizoana Roman s-au tipărit următoarele lucrări de istorie militară: Cum se făcea la Noi la 4 de Artilerie de căpitanul T. Voinescu, cu 84 pagini, în 1913 și Impresii și note din campania 1913 în 1914, de I. Zamfirescu, cu 121 pagini.
La tipografia ,,Beram” din Roman s-a tipărit în anul 1914 o broșură cu titlul Spicuiri din războiul turco-bulgar din 1912 având în cuprins conferința ținută la Cercul Miltar din Roman la data de 17 ianuarie 1914 de către căpitanul I.M. Dumitrescu din Divizia 7 Infanterie
Doctorul Avram Wexler, șef al Spitalului Israelit din Roman a publicat o lucrare intitulată Manual de chirurgie practică pentru război în anul 1914 la Editura ,,Noile ateliere grafice” din București. În perioada 24 decembrie 1916 – 30 august 1917 generalul Nicolae Rujinschi a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie. Acesta a scris următoarele lucrări de teorie și tactic militară: Curs de topografie neregulată sau de campanie, Tipografia Voința Națională, Bucuresci, 1901, Curs de topografie regulată, Tipografia Voința Națională, Bucuresci, 1900, Școala de ofițeri 1901, Elemente de topografie de campanie și cetirea hărților, Atelierele Grafice Flacăra, București, 1913
Mihai Buttescu, ofițer de legătură între Armata 9 Rusă cartiruită în garnizoana Roman ți Armata a 2-a Română a publicat numeroase lucrări de tactică și strategie militară: Atacul infanteriei germane în 1902, Formarea sistematică a recruților infanteriei, Teoria infanteristului Exerciții pregătitoare de tragere, Pedagogia instructorului, Mitralierele infanteriei etc.
După încheierea Războiului pentru Întregirea României, la tipografiile din garnizoana Roman s-a tipărit lucrarea generalului Ioan Popovici, Bătălia de la Sibiu 12-16 septembrie 1916 apărută în 1918, precum și Jurnal operativ de pe câmpu de războiu (cu Regimentul 56 Infanterie – Antologie eroică), editată în anul 1925 și semnată de Alexandru Dăscălescu .
Ofițer de stat major, comandant și profesor militar, generalul Nicolae Samsonovici a lăsat și o vastă operă teoretică, alcătuită din conferințe, studii și numeroase articole. Dintre lucrările sale, o vom menționa pe cea premiată de Marele Stat Major și intitulată Cum se rezolvă o temă tactică. Conferințe și aplicațiuni de tactică generală, volumul 1, Defensiva, volumul 2, Ofensiva, volumul 3, Detașamente 1924-1926. În cuprinsul acestor lucrări, a formulat idei și aprecieri cu privire la arta militară, activitatea statelor majore, metodica întocmirii și rezolvării diferitelor situații tactice și multe altele.
Generalul medic Papiu Alexandru, fostul șef al serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie ,,Roman” în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic a publicat în anul 1921 lucrarea Organizarea și funcționarea Serviciului sanitar în campania din Transilvania 1918-1919 la Tipografia ,,VIAȚA ROMÂNEASCĂ” din București.
În perioada de timp cât a ocupat postul de secretar la Consulatul General al României de la Budapesta, Octavian Tăslăuanu a colaborat la publicația ,,Luceafărul" și s-a împrietenit cu Octavian Goga. Octavian Tăslăuanu a jucat in epocă, prin poziția importantă deținută la cea mai de seamă revistă de cultură a românilor transilvăneni, un rol de primă mărime in lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului desăvârșirii unității naționale. Acest lucru a fost reflectat și intr-o bună parte în publicistica militantă a anilor de pâna la război și in scrierile literare: Trei luni pe câmpul de război (1915), Hora obuzelor(1916), Sub flamurile naționale (1935) și Spovedanii.
Preotul profesor Constantin Nazarie a publicat de-a lungul timpului valoroase lucrări de teologie: Raportul dintre teologia morală și teologia dogmatică, București, 1904, Duminica, botezul și ierharhia bisericească după adventiști, București, 1910, Combaterea principalelor învățături adventiste, București, 1913, Activitatea preoților de armată în Campania 1916-1918, București, 1921, etc.
Generalul Mihail Schina, șef de stat major al Diviziei 7 Infanterie îm cel de-Al Doilea Război Balcanic, și comandant al marii unități romașcane în anul 1920, a publicat următoarele lucrări de teorie și tactică militară: Necesitatea reorganizării infanteriei (1905), O schiță a armatei române de mâine. Din învățămintele războiului și psihologia individului” (1920),,, Fragmente de organizare militară. A. Cavaleria (1934)”,,,Debuturile strategiei”(1934) etc. În anul 1913, a susținut la Cercul Militar din în garnizoana Roman o conferință pentru susținerea fondului Crucii Roșii Române intitulată ,,Războiul și femeia”.
Generalul Ștefan Stoika, fost ajutor al comandantului Regimentului 4 Artilerie între anii 1889-1900, a publicat lucrarea Generalul Eremia Grigorescu, un pios omagiu adus eroului de la Mărășești. A tradus și publicat manualul de strategie militară Principiile esențiale pentru conducerea războiului al generalului prusian Clausewitz. Împreună cu fratele său, generalul Nicolae Șt. Stoika, a fondat ,,Revista Artileriei” prin care urmărea să răspândească cunoștințele din domeniul științelor militare. Generalul Ștefan Stoica a publicat numeroase articole de strategie și teorie militară. Experiențele dure ale războiului au fost consemnate în două lucrări cu caracter memorialistic și de către profesorul de chimie al Liceului ,,Roman-Vodă” Alexandru Dăscălescu, combatant în Războiul pentru Întregirea României. Născut în comuna Elisabeta Doamna la 13 mai 1879, profesorul Alexandru Dăscălescu a încetat din viață la 28 martie 1930.
În anul 1935 și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman, ,,Cursul pregătitor de ofițeri superiori” subordonat Direcțiunii cursului pregătitor de ofițeri superiori, al cărei director era generalul Nicolae Ciupercă. Printre manualele utilizate în procesul de instruire al cursanților se număra și lucrarea Aplicațiuni tactice executate la Cursul pregătitor de ofițeri superiori în garnizoana Roman 1935, tipărită la București, de Ministerului Apărării Naționale în anul 1935.
În prefața lucrării de arată:
Apariția lucrării de față se datorește insistentelor cereri primate dela diferiți ofițeri din toată țara, de a li se procura aplicațiunile executate anul acesta la Cursul pregătitor de ofițeri superiori, în garnizoana Roman.
O altă lucrare utilizate în procesul de instruire al cursanților din garnizoana Roman se intitula Acțiunea detașamentelor, Principii-Procedee-Aplicațiuni, scrisă de maiorul Crăciunescu Gheorghe din Marele Stat Major și publicată în anul 1940 la București
În anul 1968 generalul Ilie Crețulescu, fost profesor la Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă Roman a publicat lucrarea memorialistică Peste crestele Carpaților.
În lucrarea memorialistică Proba de foc, apărută la Editura Albatros din București în anul 1983, Nicolau Constantin a consemnat dramatismul încleștărilor în timpul bătăliei de la Mărășești.
Comandor aviator Știrbu Gheorghe a publicat lucrările Aviația Română în prima zi de război, 22 iunie 1941 și Și eu am fost în Icaria, editate de autorii Dan Antoniu și George Cicoș.
Mărturii despre perioada petrecută în orașul Roman în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a lăsat și colonelul Costache Hanganu . Acesta s-a născut în anul 1929 în satul Țibucanii de Sus, județul Neamț și a fost de la vârsta de 13 ani copil de trupă în Divizia 7 Infanterie. Este autorul lucrării Povestea vieții mele cu subtitlul Memoriile unui colonel. În Memorii, Costache Hanganu își amintește despre răniții aduși la unitate de pe front spre îngrijire, precum și faptul că a dat o mână de ajutor chirurgilor care amputau membrele combatanților. După război ajunge subofițer și ulterior urmează școala de ofițeri de tancuri. Profesează în sfera învățământului militar ca lector la Școala de subofițeri, apoi la Școala de tancuri din Pitești. În paralel, avansează în grad, pânâ la cel de colonel.
După anul 1989, generalul de corp de armată Vasile Bărboi s-a consacrat redactării și tipăririi monumentalei lucrări Veteranii pe drumul onoarei și jertfei. A publicat de-a lungul timpului numeroase articole de istorie militară în publicații de specialitate. De asemenea, este unul dintre autorii lucrării ,,Istoria orașului Roman 1392-1992” apărută la Roman, în anul 1992, sub egida Societății Culturale ,,Roman-600”.
Lucrarea Istoricul spitalului municipal ,,Precista Mare” din Roman până la bicentenar, 1998, parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane, apărută la editura Știință și Tehnică, în anul 2001, scrisă de veteranul de război medic Epifanie Cozărescu și doctorul Octav Clocotici reprezintă o importantă contribuție privind asistența sanitară în garnizoana Roman, în timpul celor două războaie mondiale. Lucrările de istorie militară scrise de domnul general în retragere Petre Stoica – președinte de onoare a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, ofițer artilerist care și-a desfășurat activitatea în garnizoana Roman în perioada postbelică merită a fi menționate. Coautor la volumul Slavă eroilor Patriei 1877-1878, 1916-1918, 1941-1945, autor al cărții Piramida Nemuririi. Rânduri împotriva uităriieroilor noștri domnul gerneral în retragere Petre Stoica este fondatorul seriei noi a revistei ,,România Eroică”. În anul 2014 istoricul militar, colonel în rezervă Dan Prisăcaru, a publicat la Editura Militară, lucrarea În avanspostul luptei pentru supraviețuire. Apărarea națională a României și frontul secret în vâltoarea anilor 1938-1940.
O activitate susținută materializată prin publicarea de numeroase articole de istorie militară în Anuarul Muzeului de Istorie din Roman și în presa locală, a desfășurat domnul colonel în retragere Miluță Aniculăesei. De asemenea, domnul colonel în retragere Vasile Oprea a susținut numeroase comunicări la activitățile desfășurate la Cercul Militar din Roman, având ca temă aportul unităților militare din garnizoanei Roman la înfăptuirea marilor deziderate naționale.
DRAPELELE CORPURILOR DE OASTE DIN GARNIZOANA ROMAN
Prin ,,Regulamentele Organice” s-au stabilit culorile steagurilor pentrru ambele principate, albastru și roșu pentru Moldova și și albastru și galben pentru Muntenia. În Moldova la fiecare schimbare de domn se înlocuiau și steagurile, culorile rămânând aceleași. Steagurile din Moldova aveau nelipsit capul de bour și chiar chipul unui sfânt. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-a adoptat pentru prima dată tricolorul compus din roșu, galben și albastru dispus la început orizontal iar mai târziu vertical, așa cum este în zilele noastre :
[…]Drapelul model 1872, distribuit structurilor militare în anul 1874, avea următoarele componente: hampa din lemn, acvila din bronz, pânza din mătase, cravata și decorațiile . Pânza era confecționată din mătase naturală, din trei fâșii: roșu, galben și albastru, formând un pătrat cu latura de 1,55 m. Culorile erau dispuse vertical, având albastru lângă hampă, iar roșu fluturând liber. În mijlocul pânzei se afla pictată stema țării, pe un fond de culoare grena, înconjurată de o ghirlandă din frunze de laur aurii și din frunze de stejar argintii. Scutul este împărțit în patru. În primul cartier, care reprezintă Țara Românească, era pictată, pe fond albastru, o acvilă neagră cu zborul în jos, membrată, cruciată, de argint, cu o coroană de aur, ținând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în cea stângă un sceptru din același metal, privind un soare de aur. In cel de-al doilea cartier, care reprezintă Moldova, este pictat, pe fond roșu, un cap de bour, cu coarnele de argint și cu o stea de aur între coarne. In cel de-al treilea cartier, care reprezintă Banatul Craiovei, este pictat, pe fond roșu, un leu de aur ieșind dintr-o coroană antică, coronat cu o coroană de mare Ban, privind o stea de aur cu șase raze. În cel de-al patrulea cartier au fost pictați, pe fond albastru, doi delfini de argint afrontați, cu cozile în sus, reprezentând țărmurile Mării Negre. Peste tot se află scutul scartelat, argint și negru, care reprezintă Casa de Hohenzollern. Scutul era timbrat de o coroană regală. Suporții scutului erau doi lei de aur, cu cozile între picioare, cu limbile roșii, așezați pe diferite ornamente. Peste ornamente, o eșarfă albă, cu deviza Casei de Hohenzollern, „Nihil sine Deo”, scrisă cu litere de aur. În cele patru colțuri este pictată cifra lui Carol I, înconjurată de două ramuri de laur. Deasupra monogramei se afla o coroană regală heraldică. Hampa este confecționată dintr-un lemn de esență tare, având 3 m lungime, iar în vârf o acvilă napoleoniană cruciată, care stă pe un cartel cu inscripțiile: pe avers – „Onoare și Patria”, pe revers – numărul și numele corpului. Pe hampă, sub pânză, se află un inel metalic cu numele și numărul regimentului. Tot pe hampă este prinsă și cravata tricoloră a drapelului care se termină cu doi ciucuri din fir aurit.
Stindardul de cavalerie model 1872 distribuit în anul 1874 avea pânza din mătase naturală, dublă, tricoloră, formată din benzi verticale, albastru, galben și roșu, cusute între ele, având dimensiunile de 15,5cm x 46,5cm, formând un pătrat cu latura de 46,50 cm. De jur împrejurul pânzei, pe trei laturi, are aplicat un galon cu franjuri din fir aurit. Stindardul este brodat pe ambele fețe cu mătase colorată și cu fir de aur și argint. În cele patru colțuri se află monograma domnitorului Carol, având deasupra coroana regală, brodată cu fir aurit. Sub inițiale se află două ramuri de lauri, din fir de argint. Stema țării este așezată în mijlocul pânzei, acoperind culoarea galbenă și părți din benzile laterale (roșu și albastru), brodată pe un fond de mătase de culoare vișinie, înconjurată de o ghirlandă din frunze de laur (fir de aur) și de stejar (fir de argint). Scutul este împărțit în patru. în primul cartier, reprezentând Țara Românească, se află o acvilă neagră pe fond albastru. In cel de-al doilea cartier, reprezentând Moldova, se află un cap de bour negru, pe fond roșu. In cel de-al treilea cartier, reprezentând Banatul Craiovei, se află un leu, pe fond roșu. In cel de-al patrulea cartier, reprezentând țărmurile Mării Negre, se află doi delfini, pe fond albastru. În centru, se află un scut scartelat (primul și al patrulea cartier argint, al doilea și al treilea cartier negru) reprezentând Casa de Hohenzollern. Scutul este timbrat de o coroană regală. Suporții sunt doi lei cu cozile între picioare, cu limbile roșii, brodați cu fir de aur. Eșarfa are aceeași inscripție ca la drapel. Hampa stindardului este confecționată din lemn și are dimensiunea de 3 m, cu o acvilă de bronz în vârf. Sub pânză, de-a lungul ei, pe o lungime de 50 cm, se află 6 caneluri. Tot sub pânză există o articulație la o distanță de 93 cm, iar mai jos, la o distanță de 36 cm, se află o a doua articulație prin care se trece o curea, care, la mijloc, are o formă cilindrică, folosită în timpul manevrelor și exercițiilor pentru a putea fi purtată pe umărul drept. Alături de aceste șănțulețe se află fixată, prin două șuruburi, o vergea pe care se mișcă liber un inel. Portstindardul este o eșarfă tricoloră, lată de 15-20 cm, care se purta la paradă, peste umărul stâng, iar stindardul era ținut cu mâna dreaptă, având extremitatea hampei fixată în tocul de la scară. Imediat sub pânză se mai află o brățară metalică cu numărul și numele regimentului, iar sub acvilă este prinsă cravata tricoloră a stindardului. Solemnitatea înmânării noilor drapele celor 8 regimente de dorobanți și celor 2 regimente de artilerie a avut loc la Poiana, unde se afla sediul Marelui Cartier General, la 17 iulie 1877[…]
Aceste drapele, model 1872, aveau mici modificări. Astfel, benzile celor trei culori aveau lățimea de 50 cm, formând un pătrat cu latura de 1,50 m. în primul cartier, ce reprezenta Țara Românească, acvila ține în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în gheara stângă un sceptru din aur. Moldova este reprezentată tot prin capul de bour cu coarnele de argint, dar nu mai are steaua de aur. Leul din cartierul trei, reprezentând Banatul Craiovei, nu mai iese dintr-o coroană antică, ci stă pe o coroană, iar scutul este în întregime înconjurat de o dungă de aur[…]
La 17 iulie 1877, a avut loc la Poiana Mare, unde se afla sediul Marelui Cartier General solemnitatea înmânării drapelelor corpului de oaste celor 8 regimente de dorobanți și celor 2 regimente de artilerie nou înființate.
Dintre aceste regimente, două erau din garnizoana Roman: Regimentul 14 Dorobanți și Regimenul 4 Artilerie.
Importanța acordării drapelelor unităților nou-înființate a fost subliniată de Carol I în Ordinul de zi nr. 29:
Către Regimentele de dorobanți și de artilerie: Dându-vă drapelul corpului, vă încredințez onoarea României, pe care o pun astfel sub scutul curajului, devotamentului și abnegațiunii voastre. Pentru prima oară se prezintă solemna ocaziune de a primi drapelul în preziua mergerii pe câmpul de onoare, căutați a-l încununa de o nemuritoare glorie. Nu uitați niciodată că drapelul este simbolul patriei; cea mai mare onoare pentru voi este de a vă da viața pentru a-l apăra și a-l păstra în mâinile voastre, făcându-l pururea să fâlfâie peste toate obstacolele ce va învinge vitejia, voastră.
În anul 1902, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la războiul neatârnării, aceste drapele au fost depuse în sala tronului de la Palatul regal, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului Militar Național.
Drapelelor Regimentului 14 Dorobanți,,Roman” le-au fost conferite următoarele ordine și medalii:
Medalia,,Trecerea Dunării 1877-1878”;
Medalia,,Avântul Țării 1913”;
Medalia ,,Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1919”;
Prin Înaltul Decret 1932/19.08.1936, Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman” i s-a acordat dreptul de a înscrie pe drapel denumirile localităților și zonelor în care a dus lupte grele și a săvârșit fapte de arme în războaiele din 1877-1878 și 1916-1919, anume: Grivița, Ardeal,Valea Trotușului, Călugăreni, Târgu Ocna și Tisa.
Medalia,,Victoria”;
Medalia Comemorativă pentru 50 de ani de la înființarea regimentului;
Ordinul ,,Mihai Viteazul ”cls.a III – a, Înalt Decret 1525/02.05.1931.
Drapelelor Regimentului 4 Artilerie ,,Roman” le-au fost conferite următoarele ordine și medalii:
Medalia „Crucea Trecerea Dunării”, la 8 octombrie 1878;
Medalia „Avântul Țării” (Înalt Decret nr. 6247 din 10 mai 1913);
Medalia „Crucea comemorativă a războiului 1916-1919”, cu baretele „Ardeal”, „Carpați”, „București”, „Oituz” și „Târgu Ocna” ( Înalt Decret nr. 1744 din 7 iulie 1918);
Medalia „Victoria în războiul pentru civilizațiune” (Înalt Decret nr. 3390 din 20 iulie 1921);
Ordinul „Mihai Viteazul”clasa a III – a, Înalt Decret nr. 3659 din 30 august 1920;
Medalia comemorativă a proclamării independenței 1877-1927 (Înalt Decret nr. 1320 din 9 mai 1927);
Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a II – a, Înalt Decret nr.1160 din 21 aprilie 1942.
Drapelelor Regimentului 8 Călărași ,,Roman” le-au fost conferite următoarele medalii:
Medalia ,,Trecerea Dunării 1877-1878”;
Medalia,,Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1919” cu baretele „Ardeal”, „Carpați” și,,Munții Vrancei”.
Drapelelor Regimentului 24 Artilerie ,,Roman” le-au fost conferite următoarele ordine și medalii:
În cronica neoficială apărută în ,,Monitorul Oficial” nr.50 din 28 mai 1918 – Partea Neoficială p. 693-694 se consemnează:
Iași, 28 maiu
[…] În ziua de 27 Mai, orele 20, Maiestatea Sa Regele a mai decorat la Reședința Regală cu Ordinul ,,Mihai-Viteazul” clasa III drapelele regimentelor 27,55,70 și 75 infanterie și regimental 1 artilerie munte de 75 mm., iar cu Ordinul,, Steaua României” cu spade clasa V cu panglica,,Virtutea Militară” regimentele 23 și 24 artilerie și 1 și 3 artilerie grea.
ASPECTE PRIVIND CONTRIBUȚIA POPULAȚIEI ORAȘULUI ROMAN LA EFORTUL DE RĂZBOI
Contribuția populației romașcane la campaniile militare purtate de unitățile militare din garnizoana Roman pentru înfăptuirea marilor deziderate naționale a fost una foarte importantă. Mijloacele de bază pentru aprovizionarea armatei române în timpul Războiului de Independență l-au constituit rechizițiile. Din datele statistice ale vremii rezultă faptul că la nivel național, județul Roman ocupă un onorant loc opt în clasamentul contribuțiilor financiare. De asemenea, județul Roman ocupă locul trei la furnizarea de produse alimentare, și locul șase la asigurarea de echipament donat de către populație.
În Războiul de Independență din 1877, pentru îngrijirea răniților de război a fost înființat un spital provizoriu numit Spitalul ,,Virtutea Militară”, dotat cu 150 de paturi, care a funcționat în cazarma Regimentului 4 Artilerie. Acest spital militar a fost întreținut prin ofrande publice, fiind tratați atât ostași români cât și prizonieri turci. În acest scop a fost inițiat un comitet de organizare compus din prefectul județului Roman, Costin Brăiescu, primarul orașului, avocatul Paul Străjescu și medicul primar de județ doctorul Ion Vallianos. Comitetul a hotărât emiterea a 100 de liste de subscripție în bani, făcându-se apel la populația din mediul urban și rural.
Dintre intelectualii orașului Roman care au contribuit cu subscripții se numără: poetul Vasile Alecsandri; profesorii: Costișanu, D. Grăjdeanu, I. Flor, Noal Didier Meiltz, I. Ștefănescu; clericii: D. Matcaș; inginerii: Panaite Donici, Vasile Popovici; deputații: I. Eraclide, V.G. Morțun și alții. Au contribuit cu subscripții și alte categorii sociale de la funcționarii publici la țăranii pălmași, precum și marii proprietari din zona Romanului: Eliza(Hurmuzaki) Sturza din Dulcești, Ion Stroi din Pâncești, Paul Zarifopol din Cârligi și Grigore Cozadini din Climești.
Contribuțiile oferite de oficialități și instituțiile orașului Roman au fost următoarele:
1.Comitetul permanent – 6000 lei;
2 Primăria – 1000 lei ( mobilier și inventar gospodăresc);
3.Epitropia Spitalului,,Precista”( a împrumutat 30 de măsuțe, 46 scufii și vase de bucătărie);
4.Episcopia Romanului – 500 lei;
5.,,Comitetul domnișoarelor” (15 pături din lână, 60 de cămăși cusute de mână etc.).
Este de remarcat faptul că poetul Vasile Alecsandri, după ce a donat spitalului ,,Virtutea Militară”, bani, alimente și obiecte de bucătărie a trimis și 50 de broșuri cu poemul Dumbrava Roșie în semn de cinstire pentru eroii romașcani din Războiul de Independență.
În orașul Roman a fost constituit un comitet feminin al cărui scop era acela de a sprijini armata și ostașii răniți în tipul Războiului pentru Independența României.
În ,,Monitorul Ostei.Ziar Oficial”, publicat la Imprimeria Statului Curtea Șerban Vodă, Bucuresci în anul 1877 se arată:
Persoanele mai jos notate din districtul Roman, oferind ca ofrandă pentru armată următoarele sume de bani .Ministerul de resbel arată mulțumirile sale numitelor persone pentru acestă ofrandă:
1. D. Vasile Macarovici – 60 lei
2.Manolache Cilibiu – 100 lei
3.Em. Isaia episcopul Diocesie Roman – 200 lei
4.Vasile Iochim – 100 lei
5.Vasile Gheorghju – 10 lei
6.Constantin Ionescu – 10 lei
7.Șliom Cheiți – 60 lei
8.Mendel Solomon – 10 lei
9.Israil Sigal – 20 lei
10.Gheorghe Brumă – 10 lei
11.Haim David Zelberman – 20 lei
12.Theodor Panțeru – 20 lei
13.Moise Aron – 10 lei
14.Iancu sin Nusem – 20 lei
15.Alexandruu Șerban – 14 lei
16.Herșeu Șvarț – 10 lei
17.Valuiu sin Buim – 24 lei
18.Lascer Ciudin – 25 lei
1..Ion Chr. Buicli – 25 lei
20.Alter Avram – 20lei
21.Vasile Șerban – 25 lei
22.Ștefan Bogdan Buicli – 12 lei
23.G.Pruncu – 120 lei
24.G. Savori – 20 lei
25.Constantin Botez – 20 lei
26.Dumitru Nicolau – 8 lei
27.G. Roiu – 6 lei
28.Nemescu – 10 lei
29.Ecaterina Gr. Ghica – 20 lei
30.Dimitrie Ion – 50 lei
31.Doctor Burada – 10 lei
32.Christ. Buicli – 50 lei
33.Caterina Const. Brăescu – 50 lei ”.
Ecaterina Eni Stârcea din comuna Văleni, județul Roman a donat la 13 august 1877, ambulanței armatei române ,,1 balercă de 7 vedre de vin vechi”. De asemenea, proprietara moșiei Văleni a lăsat prin dispoziție testamentară un legat de 5000 de galbeni pentru soldații invalizi din Războiul de Independență, fond ce purta titlul ,,Ecaterina Stîrcea- născută Emi Văleanca.” Ministerul de Război a transmis mulțumiri persoanelor care și-au exprimat sprijinul față de armată în eventualitatea intrării României în război:
D-na Efrosina Pogacar Irimescu, proprietara moșiei Recea din comuna Brătianu, județul Roman, oferindu-se a pune la dispoziția armatei, într-un eventual răsboi, în mod cu totul gratuit, casele sale din comuna Brătianu, județul Roman, pentru îngrijirea militarilor răniți în răsboi, ministerul de răsboi,în numele armatei,îi aduce cele mai vii mulțumiri pentră-i fapta generoasă și patriotică.
p.Ministru de Răsboi
No. 9212
Secretar general, GENERAL D. ILIESCU
18 Septembrie 1914
Acțiuni de strângere de fonduri pentru diverse cauze sociale au avut loc în garnizoana Roman și înaintea celui de-Al Doilea Război Balcanic. În acest context, merită menționat din presa vremii un bal care a avut loc la data de 6 ianuarie 1913, în scopul strângerii de fonduri pentru cantinele școlare, desfășurat în ,,salonul” Școlii ,,Carol I” din actualul cartier Nicolae Bălcescu, din Roman. Într-un articol publicat în ziarul ,,Actualitatea” se făcea cunoscut faptul că ,,ofițerii și trupa regimentului 14 Infanterie Roman au renunțat la solda pe o zi în favoarea flotei naționale, suma totală ridicându-se la 700 lei”.
În timpul Războiului pentru Întregirea României, profesoara Elena Cancicov membră a Societății Naționale de Cruce Roșie din România s-a înrolat ca soră de caritate la Spitalul Militar de Răniți nr. 360 din București, numit mai târziu Spitalul,,Regina Maria”. În noiembrie 1916, în timpul transportării spitalului la Roman, a fost contaminată cu febra recurentă. Foarte bolnavă, eroina rămâne în garnizoana Iași, unde inima ei a încetat să mai bată, la numai 45 de ani, în dimineața zilei de 21 ianuarie 1917, fiind diagnosticată cu tifos exantematic. A fost înhumată în Cimitirul ,,Eternitatea” din Iași. Pentru sacrificiile în activitatea de îngrijire a răniților și bolnavilor de pe front a fost distinsă cu Ordinul ,,Coroana României”.
Populația orașului Roman a contribuit cu numeroase colecte pentru ostașii internați în spitalele militare din orașul Roman. Într-un tabel întocmit de prefectura orașului sunt consemnați câțiva cetățeni: d-na Maia Coman cu 1 kg de zahăr, 20 ouă, 1 șervet, 1 pachet chibrituri, 20 plăcinte, 4 kg făină de porumb; dl.Mihai Bulai cu 500 kg zarzavat, o cutie de 5 kg biscuiți, 500 țigări naționale etc.
Elocventă în acest sens este o comunicare transmisă în octombrie 1916 de către Parchetul Tribunalului Județean Neamț, către prefect, în care îl informa pe acesta din urmă că s-a primit pentru spitalele militare din județ, de la diferiți locuitori, printe care și Oișie Steiman din Roman, 59 metri de pânză pentru ițari cumpărată de către acesta de la mai multe femei din Târgu Neamț cu aproximativ 180 lei. Constantin N. Vasiliu Bolnavu, un mare filantrop, proprietarul moșiei Văleni, din județul Roman, a donat Regimentului III ,,Dâmbovița” Nr. 22 Infanterie, o suprafață de 2000 mp în perimetrul Calea Dorului din Sinaia. În școlile din județul Roman, la inițiativa profesorilor și învățătorilor elevii confecționau în orele de practică mici articole din textile precum ciorapi sau mănuși care erau donate armatei. În presa romașcană, se făceau numeroase apeluri pentru sprijinirea de către populație a efortului general de război. Astfel, scriitorul și preotul Ion Agârbiceanu, refugiat din Transilvania la Roman arăta în paginile ziarului ,,Vestea Nouă”:
A da pentru armată înseamnă a arăta că ai mult simț de recunoștință față de aceea cari te-au mântuit; a contribui pentru trebuințele armatei înseamnă a ajuta biruința finală. Cinstind pe cei care pleacă azi din nou la luptă, cinstim și pomenirea sfântă a tovarășilor lor, care au murit cu arma în mână la hotarele țării. Ei vor vedea că nu au murit zadarnic.
În condițiile în care orașul Roman a devenit loc de refugiu pentru o parte a populației din Muntenia, precum și dispozitiv de cartiruire a unităților și marilor unități din compunerea Armatei a 9 – ruse și al unităților armatei române aflate în refacere, situația devenise extrem de dificilă. Pe lângă lipsa acută de alimente, combustibil și îmbrăcăminte s-a adăugat și izbucnirea epidemiei de tifos exantematic, care pe fondul unei igiene precare, a luat proporții dramatice. În perioada 20 octombrie 1917 – 20 iunie 1918 în orașul Roman au funcționat două cantine sub conducerea unui ,,Comitet regional” coordonat de George Kapri, prefectul județului Roman. De asemenea, pe raza județului Roman au funcționat opt orfelinate, dintre care unul se afla în subordinea Diviziei 7 Infanterie, marea uniutate cu sediul la Roman. Fondurile necesare proveneau în principal din donații și cotizații lunare și din subvențiile acordate de Ministerul Industriei. Au mai contribuit cu sume importante Societatea ,Familia Luptătorilor”, ,,Uniunea Evreilor Pământeni”, ,,Camera de Comerț”, ,,Asociația învățătorilor romașcani”, ,,Sfatul Negustoresc” etc. Tot în scopul colectării de fonduri în garnizoana Roman s-au organizat o serie de de serbări publice și concerte de binefacere. Printre personalitățile care au participat la aceste acțiuni filantropice organizate la Roman s-a numărat și celebrul muzician George Enescu. Într-un articol intitulat ,,George Enescu-Orfeul moldav și urbea mușatină” domnul profesor dr. Ovidiu Trifan consemnează:
[…]Printre cei care, prin valoarea prestației lor, au onorat publicul romașcan, este și George Enescu, în calitate de violonist-concertist. Muzicologul Alexandru Cosmovici, vărul său pe linie maternă, consemnează și concertele pe care muzicianul român le-a susținut la Roman. Un prim concert este anunțat în ziarul Ecoul Romanului din 2 decembrie 1915, pentru strângerea de fonduri pentru orga Ateneului. Au urmat cele din 26 octombrie 1918, pentru Crucea Roșie Română, și din 19 august 1919, organizat sub patronajul doamnei Kapri, pentru finanțarea cantinelor mobilizaților și refugiaților de război, eveniment consemnat în Ziarul Îndreptarea, nr. 17/19 august 1918. În folosul orfanilor de război, a mai susținut două concerte, pe 8 mai 1923 și 4 martie 1927[…]
Un sprijin foarte important pentru Crucea Roșie-filiala Roman, condusă de Cornelia Morțun a venit din partea Episcopiei și Protoeriei Roman. Prin ordinul nr. 1256 din 2 septembrie 1916, emis de episcopul Theodosie se cerea Protoeriei ca în fiecare biserică să existe o cutie în care să se colecteze fonduri de la credincioși „îndemnând pe credincioși de a da fiecare ceia ce va putea și-l va lăsa inima în ajutorul răniților și a familiilor celor morți pentru patrie”.
Pe lângă Crucea Roșie Română, în garnizoana Roman și-a desfășurat activitatea în scop filantropic și Societatea ,,Ocrotirea orfanilor de război” aflată în subordinea Ministerului de Război. Această societate s-a impus pe parcursul anului 1918, drept singura recunoscută de stat pentru a strânge fonduri de la populație.
Acțiunile de colectare de fonduri și bunuri materiale destinate pentru susținerea armatei române au continuat și în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-o adresă din data de 2 august 1941 trimisă prefecturii, Banca populară ,,Unirea” a funcționarilor financiari din Roman aducea la cunoștiință depunerea sumei de 2500 lei ,,drept contribuție la fondul pentru ajutorarea răniților războiului nostrum sfânt dus de vitejii neamului contra barbarilor de la răsărit”. La data de 11 septembrie 1941 li s-a comunicat comandanților celor patru spitale militare că s-au colectat de la comunele din jurul orașului următoarele materiale care se vor repartiza după cum urmeaxă:
,,,Spitalul Zonă Interioară 447” al Oficiului de patronaj ,,Crucea Albastră”- Liceul de fete ,,Sturza Cantacuzino”: 8 prosoape, 80 șervete diferite, 10 m pânză, 1 cămașă;
,,Spitalul Zonă Interioară 446” al Crucii Roșii Române- Seminarului Teologic ,,Sfântu Gheorghe”: 15 prosoape, 107 șervete diferite, 25,50 m. pânză, 1 cearșaf, 1 cămașă;
,,Spitalul Zonă Interioară 445” al Diviziei 7 Infanterie: 8 prosoape, 70 șervete diferite, 5 m pânză, 1 pernă, 1 cămașă, 32 izmene;
,,Spitalul Zonă Interioară nr.448” – Spitalul ,,Precista Mare”: 8 prosoape, 75 șervete diferite, 10 m pânză, 1 cămașă.
În cel de-Al Doilea Război Mondial ,,Spitalul Zonă Interioară 446 ” a funcționat prin colectă publică, organizată de către comitetele școlare. Serviciul administrativ al spitalului a înregistrat în perioada de funcționare următoarele ofrande primite de la populația orașului Roman: 1.039.821 lei în numerar, alimente: lapte – 8915 litri, ouă – 39.031 bucăți, pui – 3506, zeci de kg de caș de oaie, brânză de vaci, smântână, carne de porc și de vită, fasole, cartofi, ceapă, usturoi, castraveți, fructe (mere, pere, struguri), floare de tei, miere de albine, zahăr etc. Au mai fost donate și 10.000 pachete de țigarete ,,Naționale”. Despre contribuția elevelor de la Liceul Industrial de Fete din Roman, la efortul de război, Victorin Lozinschi consemnează:
În timpul celui de-al doilea război mondial elevele tricotau cu andrele sau croșet, pentru armata de pe front, genunchiere, ciorapi, mănuși și veste, urmând ca periodic să se trimită pachete ,,pentru un camarad de pe front”.
Cu sprijinul filialei locale a Oficiului de Patronaj, condusă de prefectul județului Roman, generalul Ștefan Ionescu în incinta Liceului de fete ,,Sturza-Cantacuzino” unde funcționa ,,Spitalul Zona Interioară 447”s-au organizat numeroase conferințe și prelegeri susținute de personalități ale vieții culturale: profesor Alexandru Epure, preot Vasile Iordache, doctor C. Samson, profesor Ilie Isvoranu, profesor Gheorghe Năsturaș, profesor dr. Ion Popescu, profesor Cristea Dobre, profesor Gheorghe Chiriac și profesor doctor Ioan Nitzulescu.
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INDEX DE NUME
MĂRTURII ICONOGRAFICE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sorin Grumuș 18 Februarie 2019 [307313] (ID: 307313)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.