Specializarea Tehnică dentară [307150]

Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș

Facultatea de Medicină Dentară

Specializarea Tehnică dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

Confecționarea protezei totale cu armătură metalică

Coordonator

Șef lucr.dr.Liana Hănțoiu

Absolvent: [anonimizat], 2018

PARTE GENERALĂ

CAPITOLUL I

I.1. INTRODUCERE

I.2. DEFINIȚIE

Edentația totală este o [anonimizat], din perioada posteruptivă a dinților. [1]

Se caracterizează prin perturbarea consecutivă a funcțiilor primordiale ale aparatului somatognat : masticație, fonație, fizionomie, [anonimizat], la care se adaugă cele patru procese nervoase : stereognoza, topognoza, proiecția și percepția.[2]

Protezele sunt lucrări realizate în laboratoare specializatecu scopul înlocuirii structurilor anatomice parțial sau total absente ca urmare a unui proces pathologic sau în urma unei intervenții chirurgicale cu scopul de a recupera funcțiile pierdute sau alterate specifice segmentului anatomic respectiv.[3]

I.3. ETIOLOGIE, EVOLUȚIE

Distingerea edentației totale de către pacient: [anonimizat]. Așadar tratamentul ei trebuie să aibă în vedere stheti de biodinamică dar și variația stheticl largă a toleranței pacientului. [2]

Lipsa tuturor dinților poate fi congenital sau dobândită. Absența congenital a tuturor mugurilor dentari poartă denumirea de anodonție totală. Acestea atrag după sine o evoluție insuficientă a maxilarelor, [anonimizat] (copilărie, adolescență), protezele necesitând a [anonimizat] a nu interfera cu creșterea și dezvoltarea și așa perturbată a suportului osos. [2]

De cele mai multe ori edentația totală este succedarea complicațiilor cariei dentare, a parodontitelor, a proceselor infecțioase osoase și a [anonimizat]. [anonimizat], reprezintă o condiție demnă de luat în evidență. O serie de afecțiuni tumorale presupun însemnate rezecții osoase împreună cu dinții implantați în fragmentele care se elimină. [anonimizat]. Nu trebuie uitate nici iatrogeniile din protetica dentară (concepție, [anonimizat]), [anonimizat]. [2]

I.4. SIMPTOMATOLOGIA EDENTAȚIEI TOTALE

Edentația totală este însoțită de o [anonimizat], dar mai ales pentru anturaj. [anonimizat]. [2]

[anonimizat], care afirmă că s-[anonimizat], că mănâncă orice. [2]

Din cauza absenței dinților este exclusă secționarea unor alimente. Zdrobirea alimentelor se face cu crestele reziduale, a căror mucoasă se cheratinizează după o perioadă de timp în cicluri mai frecvente. Oricum, prelucrarea mecanică a alimentelor și insalivarea sunt insuficiente. Adesea pe mucoasa bucală a edentatului total apar leziuni traumatice. O serie de edentați total își adecvează alimentația la noua condiție, în timp ce alții, spun că nu întâmpină impedimente deosebite. Sigur este că aceștia ingeră frecvent fragmente alimentare destul de mari. [2]

Tulburările fizionomice sunt observabile întotdeauna, dar intensitatea vizibilității lor depinde de tonicitatea musculaturii oro-faciale și de țesutul adipos. Se estompează sau se accentuează șanțurile peribulcale, buzele se invaginează iar roșul buzelor se atenuează, se micșorează înălțimea etajului inferior al feței. [4]

Tulburările de fonație apar mai frecvent atunci când edentația se instalează în scurt timp și cuprinde zona dinților frontali, deoarece o parte din consoanele dentale, care se formează prin sprijinirea limbii pe fețele orale ale dinților devin șuierate, mai puțin clare. Daca edentația totală se instalează progresiv, structurile cavității bucale se pot adapta, fără să mai apară tulburări evidente de fonație. [4]

Tulburările psihice nu apar neaparat, dar sunt frecvente. Apar mai uzual atunci cand edentația se instalează la o vârstă fragedă. Se afirmă prin tulburări de comportament și apar mai frecvent la femei. [4]

I.5. COMPONENTELE CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL

Succesul terapiei de restaurare protetică a edentațiilor totale este legată de o cunoaștere detaliată a comportamentelor și structurilor ce alcătuiesc câmpul protetic. Acesta cuprinde totalitatea formațiunilor anatomice care vin în raport direct sau indirect cu lucrările protetice și care contribuie la menținere, sprijinul și stabilitatea lor. [2]

Câmpul protetic edentat total prezintă o zonă de sprijin și o zonă de închidere marginală. Zona de sprijin constă într-un constituent dur, acoperit de o fibromucoasă fixă, de multe ori atașată la substratul osos. Această porțiune se numește de sprijin, deoarece preia majoritatea presiunilor din timpul funcțiilor și parafuncțiilor sistemului stomatognat. Zona de închidere marginală este localizată la periferia zonei de sprijin, fiind constituită din mucoasa care căptușește fundurile de sac vestibulare precum și dintr-o parte a mucoasei mobile a obrajilor, limbii și buzelor ce iau contact cu zonele exterioare ale protezelor. [2]

Creasta alveolară, bolta palatină și tuberozitățile maxilare alcătuiesc zona de sprijin la maxilar. Prin pierderea dinților, când alveolele rămân goale, procesul alveolar devine creastă reziduală. Partea externă a crestei edentate poate fi neutră, retentivă, sau neretentivă. La maxilar creasta are de obicei formă ovală, triunghiulară sau pătrată rotunjită, mai rar având aspect de „muchie de cuțit”.(B87,88) În extremitatea crestelor edentate, pe fețele infratemporale ale oaselor maxilare, se află câte o protuberanță bine definită, denumită tuberozitate maxilară. Baza protezelor totale trebuie să acopere integral aceste formațiuni. Alături de tuberozitățile maxilare, și bolta palatină este considerată a fii zonă biostatică. Pe linia medio-sagitală se poate afla torusul palatin cu forme și localizări diferite. Are pe secțiune frontală 3 forme caracteristice, bolta adâncă, prielnică stabilității, boltă palatină plată, favorabilă forței de adeziune, sau boltă palatină ce prezintă aspect intermediar. [2] [4]

Mucoasa bucală tapetează o mulțime de țesuturi și formațiuni anatomice aspre și netede. După criteriul histo-morfologic și funcțional protetic poate fi divizată în 3 zone: mucoasa fixă, care transmite presiunile osului și pe care se sprijină suprafața protezei, zona de mucoasă pasiv-mobilă, localizată la extremitatea câmpului protetic, dincolo de marginile suprafeței acoperite de mucoasa fixă, și zona de mucoasă mobilă care acoperă buzele, obrajii, vălul palatin și formațiunile mobile din vestibulul bucal. [4]

Zona de sprijin la mandibulă este constituită din creasta alveolară și de tuberculul piriform. Creasta edentată edentată mandibulară, în configurație de arc, se prelungește de la un trigon mandibular la altul și este un element component al corpulului mandibulei, os impar și mobil. Este mult mai limitată în comparație cu cea de la maxilar. Creasta poate fi situată sub nivelul liniei oblice interne și externe când atrofia este foarte extinsă. După extracția molarului de minte, în urma rezorbției mai reduse a peretelui distal al alveolei, se formează tuberculul piriform. Tuberculul piriform este acoperit în 1/3 anterioară de suprafața protezei deoarece poate suporta presiuni (acesta nu se acoperă deoarece în treimea posterioară se inseră ligamentul pterigo-mandibular și ar destabiliza proteza). [4]

Mucoasa fixă mandibulară acoperă creasta alveolară. Are unele însușiri dezavantajoase protezării (mobilitatea de glisare pe planul periostic). În urma neconcordanței între atrofia osului și mucoasă, apar bride longitudinale care pot dezechilibra proteza dacă nu sunt evitate de limitele protezei. Identificarea zonei de mucoasă neutră la nivelul fundului de sac lingual este mai puțin exact. De aceea materialele de amprentare funcțională sunt specifice și se impune o metodă precisă de amprentare. [4]

I.6. ELEMENTELE COMPONENTE ALE UNEI PROTEZE TOTALE

Proteza totală este cea mai mare piesă protetică care se folosește într-o reabilitare a edentațiilor. Ea este un corp fizic care reface morfologia și tinde să refacă parțial funcțiile sistemului dento-maxilar, putând fi inserată și dezinserată în și din cavitatea bucală. [5]

Protezele totale sunt alcătuite în principal din baze, șei și dinții artificial. La mandibulă, baza se aseamănă practic cu șeile, deoarece crestele edentate redau în esență unica zonă de sprijin. Configurația bazei protezei totale este particulară pentru maxilar și pentru mandibulă. Acestor elemente de bază li s-au adăugat în decursul vremii diferite dispozitive cu scopul îmbunătățirii menținerii și stabilizării, cum sunt arcurile intermaxilare, rezervoarele de salivă, balamalele, ventuzele, magneții, precum și elementele de menținere, sprijin și stabilizare, acestea din urmă fiind utilizate în cazul supraprotezărilor. [2]

I.6.1. BAZELE PROTEZEI

Condițiile ce trebuie îndeplinite de bazele protezelor : condiții funcționale și fiziologice, igienice, tehnologice, condiții econimice și condiții reclamate de către pacienți. Respectarea acestor condiții depinde de designul bazelor protetice, materialele și tehnologiile folosite, factorul uman, prin demersul conceptual și confecționarea practică, clinică și tehnică exercitând un rol modulator important. [2]

Bazele protezelor totale au fost concepute din diverse materiale, de la cele din trecut, cum sunt lemnul, fildeșul, osul, porțelanul, metalele, cauciucul, la cele actuale – mase plastice,respectiv metale/aliaje. [2]

Masele plastice din care se realizează bazele protezelor totale sunt : polimeri acrilici, vinilici, stirenici, precum și copolimerii corespunzători. Aceste materiale pot fi termopolimerizabile, autopolimerizabile, termobaropolimerizabile și injectabile. Cel mai folosit material pentru realizarea bazelor protezelor totale este în prezent polimetacrilatul de metil, datorită unor însușiri acceptabile și unei tehnologii accesibile. [2]

Baza protezelor totale ca și a celor parțiale mobilizabile acrilice cu placă poate fi metalică, armată sau cu căptușeală din material elastic. [6]

Baza armată este recomandată pentru a mări rezistența la fracturare a rășinii acrilice folosite. La realizarea protezelor mobilizabile ca armătură pot fi utilizate plase, bare metalice sau fibre de sticlă, care se încorporează în profunzimea acrilatului bazei. În practică de obicei sunt utilizate plase metalice cu diametrul fibrelor de 0,4-0,5 mm fabricate prin turnare după configurația câmpului protetic. [6]

Înglobarea inserturilor metalice în constituția bazelor acrilice în vederea ranforsării lor are totuși o valoare restrânsă, datorită faptului că existența acestora stârnește adesea zone de concentrare de stres, care eclipsează avantajele armării. [2]

Unul dintre dezavantajele clasice ale bazelor metalice este reprezentat de dificultatea reoptimizării prin căptușire. Astăzi, căptușirea bazelor metalice este facilitată de utilizarea noilor sisteme de adeziune a polimerilor la metale.

Cele mai utilizate materiale pentru confecționarea bazelor metalice sunt aliajele Co-Cr, aurul și aliajele nobile, respectiv titanul și aliajele sale. [2]

Un studiu a fost realizat pentru a compara rezistența la impact a specimenelor (proteze complete maxilare) fabricate cu rășină convențională bazată pe rășină dentară care au fost întărite cu fibre de sticlă și fibre de polietilenă în formă de țesătură și plasă din oțel inoxidabil cu protezele neimpermeabile. Au fost încercate diferite metode de întărire a bazelor de proteză din rășină acrilică. Inserțiile metalice au fost utilizate sub formă de fire, ochiuri și plăci, iar diferitele fibre includ fibrele de carbon, aramid, sticlă și polietilenă. Fibrele de carbon și aramid din cauza colorării și a toxicității nedorite nu sunt utilizate. Fibrele de sticlă și polietilenă, datorită rigidității, rezistenței, biocompatibilității, aspectului translucid alb și absorbției neglijabile a apei, sunt utilizate pentru consolidare cu succes. În studiul de față, fibrele din oțel inoxidabil, sticla și fibrele de polietilenă sunt utilizate pentru întărirea protezelor maxilare. [7]

Baza de proteză poate fi întărită în două moduri, adică întreaga bază de proteză poate fi întărită sau armarea poate fi făcută în zona slabă a protezei. Cercetătorii au descoperit că procedurile de masticare și de înghițire apar prin creșterea sau scăderea curburii bazei protezei la linia mediană, însoțită de o mică extensie și de compresie a flanșelor. Prin urmare, întreaga bază a protezei trebuie să fie întărită cu fibrele orientate în direcția laterală și îmbunătățirea ulterioară poate fi realizată prin întărirea cu fibrele paralele în plan orizontal. În acest studiu, armarea a fost făcută pe întreaga suprafață palatală până la creasta creastei pentru protezele maxilare. [7]

Protezele armate cu o plasă din oțel inoxidabil au prezentat o rezistență la impact mai mică comparativ cu protezele armate cu fibre de sticlă sub formă de țesătură sau cu protezele armate cu fibre de polietilenă sub formă de țesătură . Aceasta se poate datora utilizării fibrelor țesute preimpregnate sau a prepregurilor. Sistemele de fibre preimpregnate sau prepregurile asigură o legătură interpenetrată a rețelei de polimeri cu rășină acrilică care nu este realizată prin utilizarea ochiului de plasă din oțel inoxidabil. [7]

I.6.2. DINȚII ARTIFICIALI

Designul, construcția și funcționalizarea protezelor totale au la bază diferite teorii și principii în legătură cu tipul și montarea spațială a unităților masticatorii artificial. [2]

Dinții artificiali anteriori sunt întotdeauna anatomici, pe când cei artificiali posteriori pot fi grupați în trei mari categorii :

dinți anatomici sau cuspidați (anatomici-30°, 33° înclinare a pantelor cuspidiene, semianatomici sau ușor cuspidați-10°, 20° înclinare);

dinți neanatomici sau necuspidați;

dinți speciali.

Dinții anatomici urmăresc morfologia celor naturali și au următoarele avantaje : eficiență masticatorie, nivel estetic corespunzător. Posibilitatea destabilizării protezelor și traumatizării țesuturilor câmpului protetic datorită eventualelor contacte ocluzale deflective (mai ales atunci când resorbția crestelor este mai accentuată) sunt principalele dezavantaje ale dinților anatomici.

Dinții semianatomici sunt mai facil de poziționat și echilibrat, pot oferi o libertate mai mare deplasărilor mandibulei, iar solicitările laterale pe care le emit protezelor sunt mai diminuate. Dezavantajul esențial al acestora se referă la un aspect fizionomic mai mediocru (datorită cuspizilor mai scurți).

Dinții neanatomici sunt confecționați fără cuspizi pentru a permite „intercuspidarea” oriunde pe planul ocuzal antero-posterior. [2]

Dinții speciali au fost dezvoltați în cadrul unor scheme ocluzale distincte, care frecvent reprezintă tehnici de autor și sunt concepuți în vederea sporirii eficienței masticatorii și stabilității protezelor totale în intenția de a compensa într-o oarecare măsură handicapul prilejuit de forțele masticatorii reduse, pe care le exercită în mod obișnuit edentații totale. [2]

Dinții artificiali se livrează în garniture fixate pe o bază din material plastic prin intermediul unei benzi de ceară. Pe fiecare garnitură sunt marcate prin însemne specific tipul, mărimea, forma și culoarea. La dinții frontali interesează culoarea, forma, înălțimea și lățimea, iar la dinții laterali, culoarea, înălțimea, lățimea și relieful ocluzal. [2]

Comparații între dinții artificiali acrilici și dinții artificiali ceramici :

Tabel I.1 [8]

I.7. FACTORII CARE CONTRIBUIE LA MENȚINEREA ȘI STABILIZAREA PROTEZELOR TOTALE

De Michelis vorbește de următorii factori :

retenția – constituie menținerea protezei pe câmp datorită adeziunii, coeziunii, presiunii atmosferice (succiune), gravitației;

contenția – asigură menținerea protezei prin funcția echilibrată a musculaturii;

stabilitatea – presupune optimizarea rapoartelor de ocluzie obținute prin montarea dinților,exploatarea retentivităților anatomice și include capacitatea de a distribui cât mai corect și uniform presiunile masticatorii pe suprafețele câmpului protetic. [1]

PARTE SPECIALĂ

CAPITOLUL II. CONFECȚIONAREA PROTEZEI TOTALE CU ARMĂTURĂ METALICĂ

II.1. GENERALITĂȚI

Protezele totale sunt indicate pentru restaurarea arcadelor dentare la câmpurile protetice edentate total, mai exact, care prezintă absența tuturor dinților de pe un singur maxilar sau de pe ambele maxilare. Încă din anii '60 se practică armarea acestora cu rețea, sârmă sau plăci din oțel inoxidabil cu scopul de a îmbunătății proprietățile mecanice ale bazelor.

II.2. ETAPELE CLINICO-TEHNICE DE REALIZARE A PROTEZELOR TOTALE ARMATE CU REȚEA

Clinic – anamneza, examenul clinic exobucal, examenul clinic endobucal, stabilirea diagnosticului și a planului de tratament;

Clinic – amprenta preliminară;

Laborator – confecționarea modelului preliminar;

Laborator – confecționarea portamprentei individuale;

Clinic – amprenta funcțională sau finală;

Laborator – confecționarea modelului de lucru definitiv sau funcțional;

Laborator – confecționarea șablonului de ocluzie;

Clinic – determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare;

Laborator – montarea modelelor în relație centrică, utilizând ocluzorul sau articulatorul;

Laborator – confecționarea machetei pentru probă;

Clinic – proba machetei în cavitatea bucală;

Laborator – adaptarea plasei metalice;

Laborator – definitivarea modelajului, pregătirea modelului pentru ambalare, realizarea tiparului, pregătirea pastei acrilice, introducerea plasei metalice în tipar, polimerizarea;

Laborator – dezambalarea, prelucrarea și lustruirea.

II.3. ETAPELE TEHNICE

În această lucrare sunt prezentate etapele tehnice pentru realizarea unei proteze totale superioare cu armătură metalică, mai exact cu plasă cu ochiuri metalică, cu scopul de a corecta edentația totală superioară a unui domn solid cu ocluzie dificilă.

II.3.1. Verificarea amprentei preliminare

După primirea amprentelor preliminare, acestea sunt spălate și dezinfectate, apoi am verificat dacă înregistrează înreaga zonă de sprijin, dacă marginile sunt fidele ca înălțime și grosime, și dacă prezintă erori date de prezența bulelor de aer.

II.3.2. Confecționarea modelelor preliminare

Într-un bol de cauciuc am preparat o pastă de gips de consistență smântânoasă care am vibrat-o prin loviri ușoare ale amprentei de masă. Mai întâi am acoperit toată suprafața mucozală a amprentei cu un strat de gips de apriximativ 0,5-1 mm, apoi am turnat mai mult gips și am așteptat priza acestuia. Am realizat și soclul, iar după priza acestuia am soclat astfel încât grosimea soclului să fie de aproximativ 2 mm.

II.3.3. Confecționarea lingurii individuale

Lingura individuală se poate confecționa din placă de bază sau din rășini acrilice autopolimerizabile și termopolimerizabile.

Placa de bază se plastifiază sub acțiunea flăcării apoi se adaptează pe model de la centru spre periferie. Se adaptează marginile și se taie excesul cu o foarfecă, apoi se confecționează mânerul.

Pentru confecționarea lingurii individuale din rășină acrilică autopolimerizabilă se prepară pasta de RAA, în faza plastică se formează o folie de 1,5-2 mm care se adaptează pe modelul izolat. Se realizează butonii laterali și mânerul, iar după polimerizarea rășinii acrilice se prelucrează lingura individuală.

II.3.4. Confecționarea modelului funcțional sau de lucru

Pentru a putea reproduce fidel detaliile înregistrate de amprenta finală trebuie parcurse mai multe etape:

Îndiguirea – un rulou de ceară de 3-5 mm se fixează la marginea externă a amprentei, de la o tuberozitate la alta, iar în zona Ah se atașează o bandă de ceară roz care trebuie să depășească limita distală cu 3-4 mm;

Cofrarea – la ruloul folosit pentru îndiguire se adaugă o bandă orientată vertical care să delimiteze precis modelul. Înălțimea acesteia trebuie să depășească cu 15mm cel mai înalt punct al amprentei;

Turnarea ghipsului în amprentă – într-un bol de cauciuc se prepară pasta de ghips dur care după ce a ajuns la consistența potrivită, se inseră în amprentă prin prelingere cu ajutorul măsuței vibratoare. Se asigură o grosime a stratului de gips dur de minim 5mm în oricezonă a amprentei. După priza acestuia se toarnă și soclul, care va avea înălțimea de aproximativ 10 mm în zona bolții palatine;

Demularea – se face doar după priza ghipsului dur, minimum după oră și jumătate, prin degajarea ușoară a marginilor și tracțiunea complexului amprentă-model. După demulare, modelul se soclează.

II.3.5. Confecționarea șablonului de ocluzie

Prin intermediul șablonului de ocluzie se determină și se restabilesc următoarele repere : nivelul și direcția de orientare ocluzală, direcția verticală de postură, respectiv dimensiunea verticală de ocluzie și relația centrică. Acesta este compus din :

baza șablonului – se realizează de obicei din placă de bază;

bordura de ocluzie – înlocuiește arcada dentară absentă și se cofecționează cel mai frecvent din ceară roz.

Mai întai se trasează limitele câmpului protetic cu un creion chimic, pentru a delimita marginile șablonului. Baza se confecționează din placă de bază, la fel ca la lingura individuală, se plastifiază sub acțiunea flăcării apoi se adaptează pe model de la centru spre periferie. Se adaptează marginile și se taie excesul cu o foarfecă.

Bordura de ocluzie este realizată dintr-o placă de ceară roz care se plastifiază și se rulează, apoi se poziționează pe bază, pe mijlocui crestelor edentate și se fixează cu ajutorul unei spatule încălzite la flacără. Ca înălțime, bordura descrește progresiv spre distal, de la 10 mm în zona frontală, la 6 mm în zona laterală, în dreptul molarului prim. Lățimea trebuie să fie de 5 mm în zona frontală și 8 mm în zona laterală, în dreptul feței distale a primului molar.

II.3.6. Montarea modelelor în ocluzor

Modelele sunt fixate prin ghipsare în ocluzor, în poziție de relație centrică, stabilită și menținută cu ajutorul șabloanelor de ocluzie, după ce s-au stabilit relațiile intermaxilare. Am parcurs următorii pași :

am redus dimensiunea soclului la ambele modele, astfel încăt să poată fi introduse între brațele ocluzorului fără a bloca șurubul distanțator;

am tăiat mai multe șanțuri de retenție pe baza fiecărui soclu, pentru a mări suprafața de ghipsare a modelelor;

am introdus modelele în apă 5 minute;

am preparat pasta de gips din care o parte am pus-o pe masa de lucru umezită, apoi am pus peste brațul inferior al ocluzorului, și apoi am pus restul pastei de ghips rămasă în bol și baza modelului inferior, cu partea distală orientată către axa balama;

după ce a făcut priză modelul inferior, am poziționat șablonul de ocluzie și modelul superior. Pe suprafața bazală a acestuia am pus o cantitate de ghips, iar peste aceasta am așezat brațul superior al ocluzorului, și apoi o altă cantitate deghips

am îndepărtat excesul de ghips și am format o calotă;

după priză am transferat reperele de pe șablonul de ocluzie.

II.3.7. Confecționarea machetei protezei pentru probă

Mai întâi am izolat modelul în apă 2-3 minute. Apoi dintr-o placă de ceară roz am tăiat jumătate, am încalzit-o puțin la flacără și am adaptat-o foarte bine pe model, până la fundurile de sac. Cealaltă jumătate am ramolit-o, am rulat-o și am fixat-o pe mijlocul crestelor edentate, pentru a avea suport pentru dinții artificiali.

Am ales o garnitură de dinți de la Yamahachi Dental, să corespundă ca volum, formă și culoare cazului de față.

La montarea dinților artificiali am ținut cont de mai mulți factori : factori mecanici, relațiile maxilo-mandibulare, mișcările funcționale și parafuncționale, cerințele estetice.

Dinții artificiali frontali i-am montat după reperele trasate pe șablonul de ocluzie.

Dinții artificiali laterali i-am montat astfel încât să se obțină o stabilizare bună a viitoarei proteze pe câmpul protetic.

II.3.8. Adaptarea plasei metalice pe model

Plasa metalică am adaptat-o pe model cu ajutorul unei piese de mână, prin apăsare. Excesul l-am tăiat cu o foarfecă.

II.3.9. Macheta definitivă

Macheta am modelat-o astfel încât să redea aspectul dento-facial cât mai fizionomic, să favorizeze fonația, să asigure menținerea și stabilitatea, și să îndeplinească obiectivul menținerii igienei.

II.3.10. Realizarea tiparului

– ambalarea – am parcurs următorii pași :

am scos modelul din ocluzor, am redus din soclu și am ales chiuveta;

am curățat dinții de ceară și am lipit macheta pe model cu ceară la margini;

am folosit metoda indirectă, ambalarea fără val. Într-un bol de cauciuc am preparat pastă de ghips pe care am introdus-o în prima jumatate a chiuvetei. Apoi am introdus și modelul cu macheta până la zona fundului de sac vestibular și distal. Am așteptat să facă parțial priză și am netezit suprafața ghipsului, să nu rămână nicio zonă retentivă. După priza totală am izolat gipsul cu Isodent;

am poziționat și a doua jumătate a chiuvetei și am turnat ghips până la nivelul capacului, și l-am așezat și pe acesta în poziție corectă;

am pus chiuveta sub presă pentru a elimina excesul de ghips, apoi am așteptat să facă priză.

– îndepărtarea cerii – am parcurs următorii pași :

cu ajutorul unui scufundător am introdus chiuveta în apă fierbinte timp de 6-7 minute;

am scos chiuveta din apă și cu ajutorul unu cuțit am dezasamblat cele două jumătăți și am turnat apă fierbinte pe fiecare în parte pănă ce s-a eliminat tot surplusul de ceară, apoi le-am lăsat la răcit;

după răcire am izolat suprafața de ghips din ambele chiuvete, având grijă să nu ating dinții arificiali.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Cristina Borțun, Dorin Bratu – Protezarea edentației totale, Editura Marineasa, Timișoara, 1998

[2]. Dorin Bratu, Lucian Ieremia, Sorin Uram-Țuculescu – Bazele clinice și tehnice ale protezării edentației totale, Editura Medicală, Timișoara, 2005

[3]. Dr. Coșarcă Adina, Conf. Dr. Ormenișan Alina, Drd. Grigoraș Radu – Aparate protetice în chirurgia oro-maxilo-facială : lucrări practice pentru studenții de tehnică dentara anul III, Editura Univeristy Press Tîrgu Mureș, 2016

[4]. Cristina Molnar-Varlam, Adriana Chifor, Szèkely Melinda – Proteze dentare mobile și mobilizabile – aspecte clinico-tehnice, Editura University Press Tîrgu Mureș, 2016

[5]. Cristina Bortun, Liliana Sandu, Porojan Sorin – Tehnologia protezelor totale, Litografia U.M.F. Victor Babeș, Timișoara, 2006

[6]. Gheorghe Bârsa, Ilarion Postolachi – Tehnici de confecționare a protezelor dentare, Editura Știința, Chișinău, 1994

[7]. articol

[8]. Diana Cerghizan – Tehnologii ceramice, U.M.F. Târgu-Mureș, 2011