INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ [307067]

[anonimizat], sunt onorat și bucuros pentru privilegiul de a vă adresa gândul meu acum la ceas de mare sărbătoare pentru instituția noastră.

Anul acesta se împlinesc 155 [anonimizat] 893/1864, i-a [anonimizat], punând bazele unui sistem unitar modern de pază a hotarelor țării. Acest decret, a însemnat, practic, piatra de temelie a Poliției de Frontieră Române.

[anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], potcași, [anonimizat], [anonimizat] – misiunea a [anonimizat], ordinii și liniștii la frontieră.

I.T.P.F. Sighetul Marmației este o [anonimizat], [anonimizat].

Monografia pe care a-ți publicat-o [anonimizat]-a lungul timpului în decursul a peste 155 [anonimizat] a semenilor noștri.

Pe această cale vă felicit pentru demersul dumneavoastră cultural prin care contribuiți la istoria Poliției de Frontieră Române și la evidențierea importanței acestei instituții.

La mulți ani!

COMISAR ȘEF DE POLIȚIE ADRIAN POPESCU

ÎMPUTERNICIT INSPECTOR GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE

24 IULIE 2019

Stimați Colegi !

La ceas aniversar vă adresez cele mai alese gânduri și vă felicit pentru profesionalismul de care dați dovadă.

[anonimizat].

Rezultatele obținute de-a lungul timpului au fost posibile datorită implicării dumneavoastră și apreciez seriozitatea de care dați dovadă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Demersul de a materializa într-o [anonimizat].

[anonimizat], a fost, încă de la inaugurare, 1825, [anonimizat]-și importanța și în zilele noastre.

[anonimizat] m-[anonimizat].

La mulți ani!

CHESTOR PRINCIPAL DE POLIȚIE LIVIU BUTE

ADJUNCT AL INSPECTORULUI GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE

24 IULIE 2019

Dragi Colegi !

Mă bucur nespus de mult că am ocazia de a [anonimizat], cu o importantă semnificație sufletească și istorică, pentru fiecare dintre noi.

Ziua Poliției de Frontieră Române, ne-a unit întotdeauna și cu sufletele pline de emoții ne-am bucurat de rodul muncii noastre, de faptul că împreună am traversat toate momentele dificile care nu ne-au demoralizat ci dimpotrivă ne-au întărit dorința de a merge înainte.

Eforturile pe care le-am întreprins în această perioadă s-au materializat în rezultatele foarte bune înregistrate în activitatea inspectoratului nostru și am convingerea că, și pe viitor, vă veți onora cu demnitate misiunea nobilă, simțul datoriei va predomina în toate activitățile specifice pe care le desfășurăm.

Anul care a trecut a fost menit să ne testeze limitele, provocările s-au împletit cu succesele și reușitele noastre, astfel am devenit mai puternici în fața provocărilor și avem siguranța că oricare ar fi dificultățile la frontierele țării, noi le vom putea depăși.

Acum, cu ocazia acestei zile de sărbătoare se cuvine să ne aducem aminte de lucrurile bune care ni s-au întâmplat și să le ducem cu noi mai departe.

La ceas aniversar, am transpus într-o carte o parte din istoria celor care au asigurat paza granițelor României de-a lungul timpului, o bucată de istorie care este și va rămâne în memoria noastră și a semenilor noștri, aducându-ne aminte de importanța acestei instituții.

Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere de muncă, tuturor polițiștilor de frontieră le urez La Mulți Ani, realizări și bucurii atât pe plan profesional cât și personal.

COMISAR ȘEF DE POLIȚIE FLORIN COMAN

INSPECTOR ȘEF AL I.T.P.F. SIGHETU MARMAȚIEI

24 iulie 2019

Inspector Șef

Comisar șef de poliție Florin COMAN

Adjunct al Inspectorului Șef Adjunct al Inspectorului Șef

Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție

Miliador Claudiu DOBȘE Ioan ONIGA

Șeful S.T.P.F. Satu Mare Șeful S.T.P.F. Maramureș Șeful S.T.P.F. Suceava

Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție

Virgil CRIȘAN Petru BLEDEA Cezar CIORTEANU

Șeful S.P.F. Carei Șeful S.P.F. Berveni Șeful S.P.F. Petea

Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție Subcomisar de poliție

Emil FRUNZĂ Gheorghe BOȘCA Nicușor RUSU

Șeful S.P.F. Halmeu Șeful S.P.F. Tarna Mare Șeful S.P.F. Negrești Oaș

Comisar șef de poliție Comisar de poliție Comisar șef de poliție

Viorel BABICI Radu Vasile ANDREICA Pavel NEMEȘ

Șeful S.P.F. Sarasău Șeful S.P.F. Sighet Șeful S.P.F. Valea Vișeului

Comisar șef de poliție Comisar de poliție Comisar șef de poliție

Sorin FILIMON Cristian BIZĂU Paul DÂMBU

Șeful S.P.F. Poieni Șeful S.P.F. Vișeu Șeful S.P.F. Izvoarele Sv.

Comisar de poliție Subcomisar de poliție Subcomisar de poliție

Gabriel MUSINSZKI Ion IVAȘCU Cezar TAȘCĂ

Șeful S.P.F. Vicov Șeful S.P.F. Brodina Șeful S.P.F. Siret

Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție Comisar șef de poliție

Răzvan POPESCU Dănuț MIRONESCU Silviu DIACONESCU

SIGHETU MARMAȚIEI

atestat documentar în anul 1326

Reședință voievodală a Maramureșului și capitală prefecturală, Localitatea Sighetu Marmației s-a constituit în jurul unei așezări fortificate datate din epoca târzie a bronzului și începutul primei epoci a fierului.
Așezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică ne dă dreptul a afirma că teritoriul orașului a fost locuit permanent de comunități umane din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.
Situat la confluența râurilor Iza și Tisa, municipiul Sighet a fost centrul cultural și economic al Maramureșului istoric.
O dată cu dezvoltarea urbană în Sighet au fost intensificate meșteșugurile și comerțul, fapt pentru care orașul devenea un centru înfloritor încă din mijlocul veacului XIV.

În unele scrieri mai vechi, din 1700, era prevăzut faptul că în Sighet existau 14 bresle, fapt care ducea la dezvoltarea continuă a orașului.

Un moment important din istoria orașului a fost marcat în anul 1659 când împăratul Leopold I acordă orașului drept de stemă: Capul de bour.

Până în 1919 Sighetul a fost reședința comitatului Maramureș, iar în perioada interbelică a fost reședința județului Maramureș (interbelic) și, totodată, reședința plășii Sighet.
Prima atestare documentară datează din 1326, sub numele de Zyget. Cu toate acestea, în numeroase documente oficiale localitatea este numită „Marmația”.

Cea mai veche construcție rămasă până azi, este biserica reformată (sec. XIV), care este și cea mai înaltă clădire din oraș (aprox.60m). Clădirea Comitatului Maramureș (Palatul Prefecturii) este de la sfârșitul sec. XVII (1691-1697).

În anul 1950, în urma reorganizării administrative, se desființează Județul Maramureș cu capitala la Sighetu Marmației, capitala județului fiind mutată la Baia Mare, formându-se noul Județ Maramureș.

De-a lungul timpului în Sighet au activat academicieni renumiți pe plan național și European printre care Ioan Mihalyi de Apșa (1844-1914), autorul Diplomelor maramureșene din secolele XIV și XV (Sighet 1900), membru corespondent al Academiei Române(1901).

Sighetu Marmației

1903

Sighetu Marmației

1906

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI

de la înființarea grănicerilor și până în prezent

Înscrisurile și mărturiile istorice scot în evidență faptul că mecanismul apărării frontierelor a existat din cele mai vechi timpuri. Indiferent de forma de organizare și denumire – plăieși, potecași, mărginași, cordonași, călărași, dorobanți, grăniceri – întotdeauna misiunea lor a fost aceeași. În timp de pace străjuirea hotarelor, prevenirea activităților ilegale la adresa siguranței interne, pornind de la graniță, a intereselor externe ale țării, iar, în timp de război, participarea, alături de celelalte forțe combatante, la lupta pentru apărarea pământului strămoșesc.

Anul 1832 a avut o însemnătate aparte in istoria celor care apără fruntariile țării. A fost anul în care românii au înființat Armata Națională și au refăcut paza frontierelor care a fost dezorganizată de războiul ruso – turc dintre anii 1827 – 1829.

O mare parte din efectivele Armatei Naționale au fost repartizate către serviciul graniței, astfel a început și organizarea grănicerilor.

În 1918, la sfârșitul primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României. Acest eveniment, Marea Unire de la 1918, a fost ratificat prin Tratatul de la Trianon din 1920, prin Tratatul de la Versailles și prin tratatul de la Saint Germain. Astfel, suprafața și populația României s-au dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între granițele unui singur stat.

SEDIUL INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

SIGHETU MARMAȚIEI

Clădirea în care are sediul inspectoratul teritorial datează din anul 1825. Este trecută în Lista Monumentelor Istorice din Maramureș și face parte din Patrimoniul cultural național al României.

Construcția, impunătoare, figura printre cele mai importante clădiri din Sighetu Marmației. Conform Hărții Geodezice a orașului din anul 1836, creată de către Iosef Wozáry, în care clădirea figurează ca fiind Cabană Regală – Kiraly Cabona Tor, făcând parte din administrația regală împreună cu actualul Liceu Taras Sevcenko, Curtea Veche – Prefectura în aceea vreme precum și clădirea în care s-a deschis prima farmacie din Sighet.

Harta Geodezică a orașului Sighetu Marmației din anul 1836

De asemenea, o data cu trecerea timpului organizarea teritorială a orașului a suferit multe modificări, clădirea actualului sediul al inspectoratului a fost alocată armatei.

Astfel, în Inventarul Terenurilor din Sighetu Marmației, realizat în anul 1860 de către Gusztáv Szabó, clădirea este menționată ca fiind Cazarma Comună a Armatelor. În acea vreme în unitate aveau sediul două corpuri de armată. Din harta prezentată mai jos reiese faptul că în anul 1860, în sediul cazărmii a mai fost construită o clădire, un alt pavilion care deservea soldaților aflați în incintă.

Inventarul Terenurilor din Sighetu Marmației, realizat în anul 1860

Cazarma Comună a Armatelor și pavilionul nou construit

Cazarma Comună a Armatelor – Vedere din Față – 1910

ISTORICUL ITPF SIGHETU MARMAȚIEI ȘI A GRĂNICERILOR DE LA FRONTIERA

DE NORD A ȚĂRII

Primul regiment grăniceresc român din Ardeal s-a constituit in anul 1764, având reședința la Năsăud și a cuprins țăranii din douăzeci și unu de sate de pe valea Rodnei. din cinci sate de pe valea Șieului și din două sate de pe Mureș. Al doilea regiment grăniceresc român, cu reședința la Orlat, în județul Sibiu, s-a constituit în anul 1765. In componența lui au intrat comune din Țara Bârsei, scaunul Sibiului, de pe văile Oltului și Hațegului.

În Maramureș paza frontierei a fost asigurată pe lângă militari și de către localnici civili. în anul 1773 împăratul habsburgic, Iosif al II-lea. a efectuat o vizită de lucru. Împăratul a constatat că înființarea miliției de graniță în Maramureș ar fi fost foarte greu de realizat. Referitor la locuitorii din Borșa și Săcel, a consemnat că „toți românii sunt oameni liberi, dintre care cei mai mulți nu plătesc nici măcar dare și cu atât mai mult nu prestează robotă sau altă muncă de clacă, în afară de paza la hotar".

In această zonă, a considerat posibilă militarizarea, astfel încât fiecare douăzeci de case să dea un soldat. Cetatea de graniță, Hust de peste Tisa, era în stare deplorabilă. Paza era ridicolă, șase țărani păzind toată granița Maramureșului cu Moldova. Aceștia stăteau la o zi distanță de locul de serviciu. Împăratul a vizitat posturile plăieșilor care executau serviciul câte paisprezece zile, doi într-un loc, patru în altul.

În anul 1829, după Tratatul de la Adrianopol, în urma căruia Țările Române și-au putut crea armate proprii, sistemul de la graniță s-a perfecționat prin stabilirea sectoarelor de responsabilitate, a normelor și procedeelor noi de executare a pazei, a controlului, în funcție de specificul frontierelor (munte și apă). Un alt moment marcant în perfecționarea instituției grănicerești a fost cel din anul 1850, când Barbu Dimitrie Știrbei, domnitorul Tării Românești, a dat „Legiuirea granițelor”, un fel de regulament în care s-a stabilit modul de asigurare a pazei și controlul granițelor, încadrarea cu personal, numărul pichetelor și al oamenilor care le compuneau, pe fiecare parte de graniță, dotarea pichetelor cu armament și muniție, modul de plată al personalului.

În timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după Unirea Principatelor din anul 1859, au avut loc modificări în ceea ce privește structura grănicerilor, în sensul contopirii celor două administrații într-una singură, hotărându-se la 24 Iulie 1864, prin înaltul Decret Domnesc nr. 893, unirea celor două corpuri grănicerești. Astfel, s-a adoptat hotărârea de organizare a grănicerilor din Moldova după modelul celor din Țara Românească. Corpul a fost subordonat nemijlocit Ministerului de Război. 24 iulie este in prezent ziua Poliției de Frontieră Române.

Corpul grănicerilor a fost împărțit în patru inspectorii: Giurgiu, Iași, Piatra și Pitești. Fiecare a cuprins două, până la patru batalioane, în total fiind treizeci și opt de companii. În perioada 1869-1872 instituția grănicerilor a cunoscut alte transformări ca urmare a evoluției sistemului militar. Influența elementului militar a crescut, atunci când rezerviștii au fost înlocuiți cu militari activi.

În luna martie 1872, prin modificarea „Legii de organizare a puterii armate din 1868” grănicerii au fost desființați ca structură de corp aparte și au intrat in structura regimentelor de dorobanți, având misiunea de a păzi fruntariile țării. A fost momentul în care zona de frontieră s-a stabilit la treizeci de km față de graniță, spre interior. Prin apariția, in anul 1908, a unei noi legi de reglementare a instituției privind controlul trecerilor de frontieră s-a prevăzut ca poliția din punctele de frontieră și porturi să fie sub conducerea directă a ministrului de la interne, care o exercita prin directorul Poliției și Siguranței Generale. Drepturile de control și disciplină ale personalului polițienesc de la punctele de frontieră și din porturi au trecut în sarcina acestui director.

Consecință a participării în Primul Război Mondial România și-a mărit granițele cu teritorii pierdute în trecut. Marele Stat Major și Corpul Grănicerilor au dispus înființarea celui de-al treilea regiment de grăniceri, prin transformarea Regimentului 8 Vânători și stabilirea reședinței acestuia la Botoșani, sub comanda lt. col. Gheorghe Gurău, apoi a col. Laurentiu Bârzotescu.

Exercitarea actului de comandă a Regimentului 3 Grăniceri a început in 04 mai 1918, moment în care s-a realizat dispozitivul de pază a României Mari, în funcție de unirea vechilor provincii românești cu Patria Mamă. Batalionul 2 Pază a avut reședința la Fălticeni, între 24 oct. și 20 nov. 1918, companiile de pază ale Batalionului 2 Grăniceri au trecut în Bucovina. După participarea la acțiunile militare ale Diviziei 8 Infanterie au ajuns la granița străbună. Batalionul 2 Pază Grăniceri Fălticeni s-a mutat la Cernăuți.126 Ulterior, o parte a acestor trupe au trecut în Maramureș.

Din 10 mai 1918 s-a înființat Regimentul 3 Grăniceri, prin înaltul Decret Regal nr. 3179/27 oct. 1918, ca urmare a decretării mobilizării armatei. Acesta va fi comandat de col. Bârzotescu Laurențiu și secondat de ajutorul comandantului, lt. col. Șerb Ștefănescu. În structura regimentului erau trei batalioane, douăsprezece companii, primele două batalioane fiind de pază iar al treilea de instrucție. A avut un efectiv de 18 ofițeri superiori, 32 ofițeri inferiori, 57 reangajați și 2219 grăniceri trupă.

Acest regiment a avut sediul la Fălticeni, apoi la Cernăuți, în funcție de apartenența Bucovinei, după cum reiese din notificarea din 06.05 1922: .A avut loc depunerea jurământului recruților din contingentul 1922, în Piața Vasile Alecsandri din Cernăuți. După slujba religioasă, depunerea jurământului, cuvântări, a avut loc defilarea trupelor în fața D-lui General Mircescu, comand. Divizei a 8-a."

Regimentul 3 Grăniceri a plecat cu unitățile și subunitățile prezentate mai sus din Regatul României spre viitoarele frontiere ale României Mari. Subunitățile Batalionului 1 s-au îndreptat spre teritoriile din Basarabia și s-au stabilit in localitățile: Atachi, Ocnița, Secureni, Ceplenița, Hotin etc. Subunitățile Batalionului 2 s-au îndreptat spre frontiera de nord din Bucovina, Maramureș și Satmar, stabilindu-se în localitățile: Dorna Vatră. Prisăcari, Orășeni, Șiscăuti, Clirești, Bărauti, Pribicăuti, Vișeu de Sus, Seletin, Iablonita, Borșa, Iacobeni, Șipotul Sucevei, Sighet, Visk, Câmpulung, Tisa, Craia etc.

În 29.oct.1918 Compania a 4-a Pază, aflată la Rădăuți primește ordin să intre în Cernăuți. La orele 14 intră în oraș, salutată și aclamată de mulțime, fiind prima trupă românească care pune piciorul în Cernăuți. Conform ord. Div. a 5-a, Cpt. Turculeț Al. ia măsuri de menținerea ordinii și siguranței, împărțind compania în 12 grupuri potrivit celor 12 posturi de poliție ale orașului''.

La 29.oct. 1918, înainte de unirea Maramureșului cu România – 1 Decembrie 1918, Compania a 7-a Pază a primit Ordinul nr. 7228 al Corpului Grănicerilor să treacă din România în Transilvania și să înainteze cât mai mult în interiorul ei, pe unde va putea și cu orice mijloace posibile. Acesteia i s-a ordonat să-și mute reședința la Vișeu de Sus.

În luna martie 1919, Batalionul 3 din Regimentul 81 Infanterie Dej, a primit ordin să se deplaseze în localitatea Baia Sprie. Ajuns la Baia Sprie, călătorind pe calea ferată, batalionul a continuat deplasarea spre Ocna Șugatag cu ajutorul unor căruțe achiziționate din zonă iar de aici au pornit în localitatea Sighetu Marmației unde au intrat sub comanda generalului Marcel Olteanu iar ulterior s-au cantonat în fosta cazarmă a Regimentului 85 Honved, actualul sediu al inspectoratului. Acesta fiind primul Batalion Militar stabilit în Maramureșul Istoric.

Ulterior, tot în cursul aceluiași an, în Sighetu Marmației se stabilește Batalionul 3 Grăniceri din cadrul Companiei 8 Grăniceri (nu în clădirea actualului sediu).

Până la 21 iulie 1919, s-a hotărât în cadrul Conferinței de Pace ca partea de nord-vest a Banatului, aproximativ până pe frontiera actuală, să revină României care, a asigurat paza acesteia cu Diviziile 21 și 2 infanterie.

Corpul Grănicerilor a realizat, la cererea Consiliului Dirigent din Transilvania, dispozitivul de pază pe frontiera din această parte a României, până la 10 octombrie, astfel: în Maramureș, cu Batalionul 3 din Regimentul 3 Grăniceri dispus la Sighet, iar companiile subordonate la Valea Vișeului, Sighet și Halmeu.

In data de 02. Aprilie 1921 col. Buricescu Dragu a dat Ordinul de zi nr. 1/02.apr. 1921, în care a specificat următoarele: Prin ordinul M.R. nr. 59128/921 fiind numit comandant al Regimentului 3 Grăniceri fac cunoscut că pe ziua de 2 Aprilie 1921 am luat comanda Regimentului. Cu această ocazie țin să reamintesc ofițerilor, subofițerilor și soldaților următoarele: România Mare făurită de ostașii ei pe câmpul de luptă cu atâtea sacrificii, are nevoie acum de liniște spre a se întări și reface. De aceea suntem datori să fim strajă neadormită la hotarele ei. Dușmani avem destui la hotare, dar vor amuți si nu vor îndrăzni să se miște când vor vedea că suntem tot acei care în anul 1918, deși puțini la număr atunci, dar hotărâți a învinge, am putut ține piept hoardelor barbare, care ne-au atacat, însă nu făcuseră altceva decât să ne unească.

În anul 1929, în clădirea inspectoratului aveau sediul Grupul 5 Vânători de Munte precum și Regimentul 88 Infanterie Sighet.

Dislocarea regimentelor de grăniceri în anul 1930

În data de 7 mai 1931, prin Înaltul Decret nr. 1559, începând cu data de 1 mai 1931, pe frontiera de nord-vest a țării se înființează Regimentul 7 Grăniceri. Acesta avea reședința în localitatea Baia Mare, jud. Satu Mare la acea dată. Tot cu acea dată s-a înființat Comandamentul Brigăzii 4 Grăniceri, cu sediul în București în subordinea căruia se aflau Regimentele 7 și 8 Grăniceri care asigurau paza frontierei de nord vest a României.

Organizarea regimentului s-a făcut potrivit ordinului nr. 773 din 31 iunie 1931 al Corpului Grănicerilor. Altfel, începând cu 1 septembrie 1931, Regimentul 7 Grăniceri a funcționat cu unitățile de pază primite de la Regimentul 4 Grăniceri, respectiv Batalionul 1 Grăniceri Sighet și Batalionul 2 Grăniceri Oradea. Trecerea sectoarelor repartizate batalioanelor de frontieră de la un regiment la altul a avut loc în aceeași zi, cu întreg efectivul de ofițeri, reangajați și militarii în termen din contingentul 1930, cu toții considerați ca mutați definitiv cu aceeași dată.

Pentru paza și apărarea frontierei în condiții optime, regimentul a primit de la Regimentele 6, 3 și 4 Grăniceri un număr de 1.127 soldați din care 192 au aparținut contigentului 1930 și 935 contigentului 1931. Astfel, efectivul unității a ajuns la 1.900 de soldați, ceea ce a creat o densitate de trei soldați pe kilometru la frontiera cu Polonia, patru soldați la cea cu Cehoslovacia și cinci soldați la cea cu Ungaria.

Înființarea Regimentului 7 grăniceri Baia Mare, care a luat în compunere Batalionul 3 al Regimentului 3 Grăniceri, a dus la restrângerea sectorului de pază al acestuia, care a fost în acord cu o cerință de bază a dislocării și stabilirii misiunilor, caracteristicile geografice ale teritoriului național.

Regimentul a mai avut în subordine și două batalioane de instrucție dislocate în orașele Baia Mare și Arad. Avându-se în vedere faptul că efectivele anului 1931 au fost mai numeroase ca în alți ani și totodată mai greu de instruit, în cele patru companii de instrucție existente, începând cu 1 octombrie 1931 a fost înființată și cea de-a treia companie de pușcași la fiecare batalion de instrucție. În urma acestei noi reorganizări, conform ordinului de zi nr. 4 din 1 octombrie 1931, a avut loc o nouă numerotare a companiilor de instrucție din cadrul celui de-al doilea batalion.

Drept urmare, la data respectivă, regimentul a fost complet organizat și a funcționat cu toate subunitățile sale, atât din punct de vedere administrativ cât și sub aspectul comenzii, iar prin ordinul nr. 96 din 18 septembrie 1931 al Ministerului Apărării, Direcția Personal a efectuat mai multe mutări de ofițeri în cadrul ministerului și implicit și al regimentului de la Baia Mare. Efectivele regimentului au mai fost completate și în baza ordinului Corpului Grănicerilor.

La acea dată, comandantul Batalionului 1 Grăniceri Pază Sighet a fost maiorul Alexandrescu Nicolae. Compania 1 Pază Vișeu a fost condusă de către căpitanul Grigorescu Petre, iar locotenentul Lucaciu Eugen a fost comandantul Plutonului 3 Valea Vișeului.

Compania 2 Pază Sighet a fost comandată de către căpitanul Nicolau Ștefan Gheorghe, Plutonul 1 Sighet de către locotenentul Iacoban Ioan, iar Plutonul 2 Teceu de către căpitanul Niculescu R. Gheorghe. Compania 3 Pază Halmeu l-a avut comandant pe căpitanul Lăzărescu Ioan, Plutonul 1 Tarna pe locotenentul Părvulescu Petre, Plutonul 2 Halmeu pe locotenentul Ionescu Alexandru, iar Plutonul 3 Peleș pe locotenentul Dumitrescu M. Ioan.

În anul 1933, sectorul de pază al Regimentului 7 Grăniceri, în lungime de 452,594 km, a fost împărțit pe cele trei frontiere: cu Polonia pe o dezvoltare de front de 47,700 km; cu Cehoslovacia pe o distanță de 195,436 km și cu Ungaria pe o dezvoltare de front de 209,458 km.
În anul 1937, Regimentul 7 Grăniceri s-a unit cu Regimentul 88 Infanterie formând Grupul 7 Grăniceri Pază. Acesta a fost dislocat în localitatea Careii Mari și a intrat în compunerea Diviziei 16 Infanterie.

Anul 1938 a marcat intrarea într-o nouă etapă a societății românești, odată cu adoptarea Constituției din februarie, când regele Carol al II-lea a instaurat ceea ce istoria numește ,,dictatura regală”. La 2 octombrie, prin Înaltul Decret nr. 828/1938, subunitățile de pază au fost constituite în grupuri de grăniceri pază, iar celelalte subunități au intrat în compunerea diviziilor de acoperire, contopindu-se cu unități de infanterie. În baza noii organizări ai armatei de uscat și Corpului grănicerilor, structurile care nu erau în compunerea Grupului 3 grăniceri pază, au fost constituite într-o unitate care a păstrat numele de Regimentul 3 grăniceri, care la 26 octombrie 1938 s-a contopit cu Regimentul 69 infanterie Suceava, sub numele de Regimentul 3 grăniceri ,,Ioan Vodă cel Cumplit".

În data de 03 iul. 1940 România a pierdut Basarabia și Bucovina. În data de 30 aug. 1940, în urma Dictatului de la Viena, nord-vestul Ardealului a fost amputat și răpit de horthiști. Cu Ungaria, frontiera din nord-vestul României nu a fost delimitată, demarcată și marcată pe teren, fiind doar precizată la Budapesta pe o hartă a generalului român Dragalina și pe încă o hartă a generalului maghiar Naday. Frontiera provizorie a fost impusă prin Dictatul de la Viena pe aliniamentul care includea pentru Ungaria horthistă localitățile: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureș, Odorhei, Sfântu Gheorghe, apoi către N-V aproximativ pe crestele Carpaților Răsăriteni până la 4.9 km sud de Izvoarele Ceremușului, punct comun al frontierelor dintre România, Ungaria și U.R.S.S. În ceea ce privește frontiera, în sectorul de nord, între Carpații Orientali și râul Prut, partea sovietică a cerut zona de nord a Bucovinei printr-un traseu al frontierei mult mai la sud-est, care începea de la sud de Izvoarele Ceremușului și cuprindea mai mult de jumătate din această fostă provincie românească.

Grăniceri Români la Ceremuș

Sediul Companiei a I-a Grăniceri Pază Vișeu – 1931

Crochiu cu schița Sectorului de Pază al Companiei a I-a Grăniceri Vișeu- 1931

Sediul Companiei a II-a Grăniceri Pază Sighet – 1931

Crochiu cu schița Sectorului de Pază al Companiei a II-a Grăniceri Sighet- 1931

Sediul Companiei a III-a Grăniceri Pază Halmeu – 1931

Crochiu cu schița Sectorului de Pază al Companiei a III-a Grăniceri Halmeu- 1931

În data de 03 iul. 1940 România a pierdut Basarabia și Bucovina. În data de 30 aug. 1940, în urma Dictatului de la Viena, nord-vestul Ardealului a fost amputat și răpit de horthiști. Cu Ungaria, frontiera din nord-vestul României nu a fost delimitată, demarcată și marcată pe teren, fiind doar precizată la Budapesta pe o hartă a generalului român Dragalina și pe încă o hartă a generalului maghiar Naday. Frontiera provizorie a fost impusă prin Dictatul de la Viena pe aliniamentul care includea pentru Ungaria horthistă localitățile: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureș, Odorhei, Sfântu Gheorghe, apoi către N-V aproximativ pe crestele Carpaților Răsăriteni până la 4.9 km sud de Izvoarele Ceremușului, punct comun al frontierelor dintre România, Ungaria și U.R.S.S. În ceea ce privește frontiera, în sectorul de nord, între Carpații Orientali și râul Prut, partea sovietică a cerut zona de nord a Bucovinei printr-un traseu al frontierei mult mai la sud-est, care începea de la sud de Izvoarele Ceremușului și cuprindea mai mult de jumătate din această fostă provincie românească.

Unitățile și subunitățile Brigăzii 2 Grăniceri de pe frontiera de nord-vest a României au realizat, în anul 1940, dispozitivul de pază pe linia de demarcație stabilită la Viena, astfel: Batalionul 1 din Grupul 5 Grăniceri a fost dislocat la Câmpulung Bucovina și subordonat temporar Grupului 3 Grăniceri Suceava, executând paza pe linia de demarcație de pe crestele Carpaților Orientali, între Moldova și Transilvania. Batalionul 1 Grăniceri Sighet din Grupul 7 Grăniceri Baia Mare a fost dislocat la Mediaș iar comanda Grupului 7 Grăniceri de la Baia Mare la Alba Iulia.

Dislocarea regimentelor de grăniceri în anul 1946

În octombrie 1944 s-a trecut la organizarea pazei pe actuala frontieră de nord de către Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare, care avea în organigramă 4 batalioane de grăniceri dispuse în localitățile Vișeu, Poienile de Sub Munte, Petrova și Sighet.

În perioada 1944 – 1946 pe timpul ocupației rusești, sediul cazărmii din Sighetu Marmației deservea ca și lagăr de prizonieri de război.

Trupele de grăniceri au revenit în Maramureș abia la 1 ianuarie 1946, când, în conformitate cu ordinul nr. 3330 / 1945 al Comandamentului Trupelor de Grăniceri, a fost reînființat Regimentul 7 Grăniceri Pază.

În anul 1948, în urma mai multor ședințe de lucru s-a stabilit modul de intrare a grănicerilor români în noul dispozitiv după revenirea acestora în Maramureș. De asemenea au fost stabilite punctele de dislocare, realizarea culoarului de frontieră și folosirea apelor de frontieră. Aceste amănunte au stat la baza realizării dispozitivului de pază, la frontiera de nord – vest, astfel:

– Batalionul 3 din cadrul Regimentului 8 Grăniceri Iași asigura dispozitivul pe direcțiile Ițcani-Suceava iar companiile subordonate pe direcția Dorohoi, Rădăuți și Brodina;

– Batalionul 1 din cadrul Regimentului 7 Grăniceri Baia Mare asigura dispozitivul de supraveghere la Sighet și companiile acestuia la Vișeu și Halmeu. Batalionul 2 se găsea în dispozitivul de pază la frontiera cu Ungaria începând de la 26 mai 1945.

În cadrul reorganizării din anul 1951, structura grănicerească din România a suferit modificări majore. Unele unități au fost desființate, altele înființate pentru prima data, raioanele de responsabilitate au fost modificate, astfel:

Brigada 2 Grăniceri Oradea, a primit de la Brigada 3 Grăniceri Iași, Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare, cu Batalionul 1 la Sighet și cu Batalionul 2 mutat de la Satu Mare la Negrești. Totodată, s-a înființat, Regimentul 11 Grăniceri Satu Mare, cu Batalionul 1 în garnizoana de reședință.

Brigada 3 Grăniceri Iași a fost transformată în divizie păstrându-și structura.

După intrarea în funcțiune a noi organigrame s-a constatat că reorganizarea nu corespundea cerințelor mecanismului adoptat, fapt pentru care sistemul de supraveghere a frontierelor țării a suferind în anul 1952 o nouă reorganizare, sistemul de pază al frontierei fiind organizat din 17 companii de grăniceri, printre care:

Divizia 2 Grăniceri Baia Mare având ca și comandant pe Colonelul Gheorghe Vornicescu, cu următoarea structură la frontiera de N-V:

Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare, comandant, locotenent-colonelul Constantin Coman, avea în subordine 4 batalioane de pază la Vișeul de Sus, Poienile de sub Munte, Sighet și Livada.

Regimentul 11 Grăniceri Satu Mare, comandant, locotenent-colonelul Tudor Bobei, cu 3 batalioane de pază la Satu Mare, Carei și Valea lui Mihai.

Divizia 3 Grăniceri Iași la comanda căruia se afla colonelul Alexandru Mârzac, cu următoarea structură:

Regimentul 12 Grăniceri Rădăuți, comandant locotenent-colonelul Dumitru Gârd, avea în subordine 3 batalioane de pază la Dorohoi, Rădăuți și Fundul Moldovei.

Până în anul 1956 în actuala cazarmă a funcționat Batalionul Vânători de Munte, sediul unitații fiind în clădirea de vis-a-vis (actula clădire a Căminului de bătrâni), în vremea aceea Vila Groedel situate vis-à-vis de sediul instituției.

Vila Groedel – Sediul Batalionului de Grăniceri Sighet până în anul 1956

În anul 1956, s-a desființat Batalionul 4 Vânători de Munte care avea sediul în actuala unitate. Tot în acel an ia ființă Batalionul 188 Grăniceri Sighet, subordonat Brigăzii 5 Grăniceri Oradea, sediul acestuia fiind stabilit în actuala cazarmă.

Prin anii 50-60, clădirea inspectoratului a încazarmat trupe de securitate intervenție care cutreierau codrii si munții din împrejur să-i prindă pe eroii care s-au opus regimului nou instaurat ! Acea perioadă poate nu a fost glorioasă, deoarece au pus capăt multor vieți nevinovate! Mai târziu a adăpostit trupe de grăniceri.

În luna iunie 1961 Batalionul 188 Grăniceri Sighet se transformă în Regimentul 7 Grăniceri Sighet având în compunere 8 Companii de grăniceri dispuse în localitățile Halmeu, Tarna Mare, Negrești, C.L. Tisa, Sighet, Valea Vișeului, Poienile de Sub Munte și Vișeu. Trupele de Grăniceri au rămas în subordine cu două brigăzi și cu 9 regimente organizate pe companii și plutoane de pază dintre care la frontiera de N- Compania Rădăuți și Sighet.

La data de 15.03.1964 Regimentul 7 Grăniceri Sighet s-a transformat în Batalionul 188 Grăniceri Sighet având ca și comandant pe Locotenent Colonel ANTONI IOAN. Regimentul 7 se afla în subordinea Brigăzii 5 Oradea, având o structură ca și a fostului regiment, aceasta fiind următoarea:

I. Comanda :- Comandant Batalion

– Stat major

– Aparat politic

– Spatele batalionului

II. Două subunități de luptă.

III. Companii de grăniceri: Vișeu – cu 4 pichete, Poienile de Sub Munte – cu 4 pichete, Cămara – cu 5 pichete, C.L. Tisa – cu 4 pichete, Bixad – cu 3 pichete, Tarna Mare – cu 3 pichete și Halmeu – cu 3 pichete.

IV. Trei grupe de control în punctele de mic trafic Valea Vișeului, C.L. Tisa și Halmeu.

Până la jumătatea anului 1968, s-au continuat activitățile de organizare și consolidare a brigăzilor, batalioanelor, companiilor și pichetelor ținându-se cont de adaptarea acestora la specificul armei și la cerințele necesare urmărindu-se permanent îmbunătățirea modului de îndeplinire a misiunilor ce reveneau grănicerilor. Astfel, în anul 1966 în structura batalionului rămân doar companiile de grăniceri Vișeu, Poieni, Sighet, C.L. Tisa și Negrești.

Tot în acest an, la comanda Batalionului 188 Grăniceri Sighet este numit locotenentul colonel Vebăr Adrian.

Din anul 1969 la Sighet funcționează Batalionul 37 Instrucție și Antrenament, în incinta cazărmii Batalionului 188 Grăniceri Sighet și aparținea de Brigada 5 Oradea.

Serviciile de asigurare materială – unde funcționau toate compartimentele de evidență contabilă au fost înființate abia în anul 1969, în cadrul acestora se aflau toate compartimentele de evidență contabilă.

De asemenea, tot în anul 1969 în urma unor îndelungate discuții au fost stabilite localitățile care fac parte din zona de frontieră, conform Decretului Consiliului de Stat și a Hotărârii Consiliului de Miniștri.

În următoarea perioadă s-a pus accent pe eficientizarea misiunilor grănicerilor în apărarea fruntariilor țării, astfel în perioada 1969-1970 s-au construit și s-au dat în folosință trei pichete de grăniceri noi în localitățile Bocicoi, Câmpulung la Tisa și Săpânța, jud. Maramureș. După această perioadă, în anul 1971 la comanda batalionului a fost numit colonelul Sofica Miron.

Modernizarea grănicerilor a continuat și în anul 1971, an în care s-au înființat gospodăriile ajutătoare, iar în anul 1973 a fost finalizată construcția unui nou pichet de grăniceri și anume cel de la Teceu, Maramureș care a fost dat în folosință în cursul aceluiași an.

Pe timpul comenzii colonelului Ciobanu Constantin, care a fost numit la comanda batalionului în data de 1.10.1973, au început lucrările de investiții la pichetele de grăniceri Comanu, Ștevioara, Șuligu, Ludescu, Stogu, Stânișorul, Șteaul, Capu Groși și Polonica.

Lucrările nu se opresc aici, în anul 1976 încep lucrările la noile pichete Valea Vișeului și Lunca la Tisa, astfel crescând eficientizarea pazei frontierei de stat.

Trupele de grăniceri au suferit o nouă reorganizare în anul 1977. Compania de Grăniceri Negrești cu pichetele Huta-Moișeni, Corneasca și Cămârzana intră în subordinea Batalionului 181 Grăniceri Satu Mare, stabilindu-se limita la S.F. nr. 237.

Vechea frontieră era delimitată prin stâlpi de frontieră de lemn, astfel s-a procedat la înlocuirea acestora cu stâlpi de beton activitate care s-a încheiat la sfârșitul anului 1977, în luna septembrie. De menționat faptul că în anul 1927 frontiera de stat dintre România și Polinia era delimitată de stâlpi de frontieră din fontă care aveau următoarele inscripții R, P, 1927.

Eficiența supravegherii frontierei de stat la frontiera de nord a României nu a rămas nemarcată. Astfel, pentru rezultate foarte bune în pregătirea de luptă și politică, paza frontierei de stat, întărirea ordinii și disciplinei militare, Ministrul Apărării Naționale a aprobat, în anul 1980 menținerea titlului de “Unitate de frunte “ – Batalionul 188 Grăniceri Sighet.

În anul 1982 comanda Batalionului 188 Grăniceri a fost preluată de către Maiorul POPARĂ ION. Sub comanda acestuia se înființează, în anul 1985 plutonul de cercetare cavalerie la comandamentul batalionului.

Începând cu data de 03.01.1989 la Comanda Batalionului 188 Grăniceri a fost numit Căpitan BOTÂRCĂ VASILE.

După 1 ianuarie 1990, trupele de grăniceri au revenit în subordinea Ministerului Apărării Naționale iar începând cu 30.06.1990 ia ființă Regimentul 83 Grăniceri” Dragoș Vodă” cu punct de comandă în localitatea Sighetu Marmației având în componență Batalionul 37 Instrucție și Antrenament și 5 companii de grăniceri – Vișeu cu 4 pichete, Poienile de sub Munte cu 4 pichete, Sighet cu 5 pichete, C.L. Tisa cu 4 pichete și Negrești cu 3 pichete.

În luna decembrie 1990 se fac primele angajări de militari angajați pe bază de contract din sursă externă, în scopul profesionalizării armatei.

Militari angajați pe baza de contract SPF Sarasău – 1991

Un moment memorabil a fost anul 1996. În data de 26 octombrie, prin Decretul Președintelui României Regimentului 83 Grăniceri „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației i se acordă drapelul de luptă. In momentul de față Drapelul de luptă este așezat la loc de cinste în incinta inspectoratului.

În anul 1998, Regimentul 83 Grăniceri “Dragoș Vodă” se transformă în Brigada 83 Grăniceri având în subordine: Centrul 37 Instrucție și Antrenament, Detașamentul de asigurare de luptă și gospodărie, Detașamentele de grăniceri Comanu, Șuligu, Ludescu, Stogu, Capu Groși, Polonica ,Valea Vișeului, Bocicoi, Sarasău, C.L. Tisa și Teceu.

Începând cu 01.07.1999 Brigada 83 Grăniceri se transformă în Direcția 83 Poliție de Frontieră – subordonată Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În data de 01.07.2000 Direcția 83 Poliție de Frontieră cu structurile subordonate se reorganizează, transformându-se în Inspectorat Județean al Poliței de Frontieră cu sediul în Sighet având în subordine 5 sectoare poliție de frontieră.

În data de 01.06.2001 se înființează Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș cu sediul în Sighet, fiind în subordinea Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți.

În 31.07.2002 se înființează Punctul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Solotvino, destinat micului trafic pietonal si auto de până la 3,5 tone.

Inspectoratul Județean al Poliței de Frontieră Maramureș subordonat nemijlocit Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți, se reorganizează în anul 2003. În urma reorganizării va avea în subordine 4 sectoare ale poliției de frontieră Săpânța, Sighet, Poienile de Sub Munte și Vișeu de Sus.

Cu data de 01.02.2007 în funcția de șef al Inspectoratului Județean al Poliței de Frontieră Maramureș a fost numit Comisarul șef BATIN LAURENȚIU.

În baza anul 2007 se înființează Punctul Poliției de Frontieră Aeroport Baia Mare iar în anul 2008 se înființează Sectorul Poliției de Frontieră Valea Vișeului.

Prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative în anul 2008 s-a înființat Direcția Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul în municipiul Sighetu Marmației, având în subordine Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

Începând cu data de 01.05.2009, după o scurtă perioadă de funcționare, această direcție se desființează iar, Inspectoratele Județene ale Poliției de Frontieră Maramureș și Satu Mare, trec în subordinea nemijlocită a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

ÎNTÂMPLĂRI ȘI EVENIMENTE ALE GRUPULUI 7 GRĂNICERI BAIA MARE

7 septembrie 1938

În ziua de 7 septembrie 1938, soldații Micu Vlad Gheorghe și Smedoiu Vasile, ambii din cadrul Pichetului nr. 24 Cămara, s-au aflat în serviciu de pândă la punctul numit Ștrand, pe râul Tisa. Soldatul Micu Vlad Gheorghe a observat la un moment dat un contrabandist, care după toate semnalmentele a fost un copilandru care căra ceva în spinare. Soldatul l-a somat să se predea, dar contrabandistul a sărit în apa râului cu gândul de a ajunge în Cehoslovacia.

Soldatul Micu Vlad Gheorghe, căsătorit, tată a doi copii, nu a făcut uz de armă pentru a nu curma viața acelui copil contrabandist. Pentru a-și îndeplini totuși datoria, el a sărit în râul Tisa pentru a-l reține pe acel minor. În urma săriturii în apă, soldatul Micu Vlad Gheorghe s-a izbit de unul dintre pilonii bătuți pentru consolidarea malului Tisei și care a fost acoperit de apă, s-a lovit, și-a pierdut cunoștința și s-a înecat din cauza curentului mare al apei.

Soldatul a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite unui ostaș căzut la datorie, în cimitirul ostășesc din zona Cearda, județul Maramureș.

În urma sa au rămas o soție și doi copii. Pentru a răsplăti sacrificiul soldatului Micu Vlad Gheorghe, Corpul Grănicerilor a dispus citarea lui prin ordin de zi pe Comandament, pentru a servi ca exemplu tuturor ostașilor grăniceri, fapta sa fiind publicată în Revista Grănicerul.

20 martie 1939

În seara zilei de 20 septembrie 1939, grănicerii unguri au deschis focul în apropierea Pichetul de Grăniceri Halmeu. În aceeași seară, o patrulă formată din grănicerii români a fost somată și amenințată cu moartea pentru că patrula pe frontieră.

3 iunie 1939

Au fost citați prin ordin de zi trei grăniceri din cadrul Grupului 7 Baia Mare, respectiv sergentul Huga Ioan, șeful Pichetului Voievodul Mihai și soldații Pasăre Mihai și Chiș Ștefan, pentru că au reținut mai mulți indivizi care au încercat să treacă frontiera. Printre aceștia s-a aflat și un agent al serviciului de spionaj maghiar.

3/4 iulie 1939

Grănicerii unguri care păzesc podul ce leagă Slatina, Ucraina, de Sighet, au atacat la ora 1.40 santinelele noastre cu 2-3 focuri de armă, crezând că acestea se află în ghereta de la capătul podului. Grănicerii români au ripostat, executând 30-35 de focuri de armă în direcția grănicerilor unguri

30 iulie 1939

În noaptea de 29/30 iulie 1939, ora 1.30, în urma unor incursiuni clandestine de plutărit pe Tisa (10-12 plute), săvârșite de unguri și oprite de grănicerii Batalionului 1 Sighet, militarii maghiari au atacat pichetele noastre din sectorul Plutonului 3 Teceu, folosind arme automate.

În după masa zilei de 30 iulie, la ora 17.00, la podul metalic de la Teceu s-au prezentat locotenentul de grăniceri maghiar Molnar Ianoș, comandantul Companiei 3 Pază Hust, și sublocotenentul Kiș Ludovic, comandantul Plutonului 3 Teceu (cel din dreapta Tisei). Ofițerii maghiari, aflați într-o stare avansată de ebrietate, au cerut să discute cu partea română. Din delegația română au făcut parte șeful sucursalei vamale, Buciu Ioan, șeful Poliție de Frontieră, Nichifor Miron, și subofițerul instructor Popa Vasile, comandantul Plutonului Grăniceri Pază Teceu Mic. Ofițerii maghiari au ridicat tonul discuțiilor și au amenințat că vor lansa plutele pe Tisa când vor dori ei, după care s-au înapoiat în Ungaria.

În seara zilei de 30 iulie, ora 22.25, ungurii au atacat cu focuri de mitraliere santinela Pichetului de Grăniceri Teceu, și pe cele două santinele vânători de munte care au păzit încărcăturile de trotil cu care a fost minat podul. Apoi, ungurii au deschis focul asupra clădirilor Pichetului, Poliției de Frontieră, punctului vamal și primăriei. Incidentul a fost unul premeditat. A fost împușcată mortal o femeie româncă și au existat mai mulți români răniți.

În urma acestor incidente, guvernul român a suspendat negocierile de la Sinaia purtate cu guvernul ungar, referitoare la navigație și a dispus luarea măsurilor necesare pentru a opri navigația ilicită.

La acest atac, grănicerii români au răspuns prompt și cu demnitate, paralizând încercările ungurilor (au tras aproximativ 8.000 de cartușe). Din cauza omisiunii informării în timp operativ a Grupului Maramureș cu acțiunile armate intreprinse de grănicerii români în acea noapte, s-a creat o neînțelegere între grăniceri și vânători în urma căreia comandantul Grupului 4 Vânători Munte a fost pe punctul de a ordona un atac al artileriei în zona respectivă.

Pentru modul destoinic în care și-au făcut datoria, comandantul Corpului Grănicerilor, generalul Dumitru Popescu, i-a citat prin ordinul de zi nr. 35 din 5 septembrie 1939 pe maiorul Grigorescu Petre, comandantul Batalionului 1 Grăniceri Pază Sighet; locotenentul Penescu Gheorghe, locțiitor la comanda Companiei 2 Grăniceri Pază Sighet; subofițerul instructor Popa Vasile, locțiitor la comanda Plutonului 3 Teceu; sergentul Martoș Ion, șeful Pichetului Teceu; sergentul Lupșan Ion; caporalul Popa Crăciun; caporalul Sima Florian și fruntașul Moțoc Ion.

31 decembrie 1939

În noaptea de 30/31 decembrie 1939, patrula de grăniceri formată din caporalul Gontaru Ioan și soldatul Amarici Gheorghe, ambii din cadrul Grupului 7 Grăniceri Baia Mare, a surprins pe timpul executării serviciului, un grup de opt indivizi care a încercat să treacă fraudulos frontiera din U.R.S.S. în România. La somațiile grănicerilor, indivizii au deschis foc cu arme automate, însă grănicerii români au reușit să rețină și să aresteze pe doi dintre ei. Cei doi grăniceri au fost citați prin ordin de zi.

1 iulie 1940

În ziua de 1 iulie 1940, la ora 10.30, comandantul Batalionului de Grăniceri Sighet, maiorul Grigorescu Petre, a raportat că în noaptea precedentă, între orele 20.00-20.45, au fost atacate de către efective numeroase de militari maghiari, dotați cu arme automate și proiectile incendiare, Pichetul Huta din cadrul Plutonului 3/Compania 2 Teceu, Pichetul Dâmbul Plaiului, Pichetul Cetatea Mare, Pichetul Grohotiș și Pichetul Chicerea, toate din cadrul Compania 3 Grăniceri Pază, Pichetul Tarna Mare și cel de la reședință, Pichetele Șirlău și Dumbrava.

Pichetul Frasinul din Compania 4 Grăniceri Pază a fost atacat la ora 20.45 de către o companie maghiară, cu arme automate și mortiere. Pichetul a fost distrus și ocupat de unguri, iar soldatul Prodan Dumitru a fost rănit grav. Subunitatea s-a retras în poziția a 2-a și apoi la sediul Plutonului Tarna. Ungurii au incendiat Pichetul.

Au fost consemnate ca pierderi materiale o pușcă mitralieră și trei arme rămase în Pichetul Huta incendiat. Grănicerii români, surprinși la servitul mesei, au salvat muniția și grenadele din flăcări. Comandantul Batalionului Sighet și cel al Companiei 4 Halmeu au primit ordin să contraatace pentru a recupera Pichetul Frasin.

Căpitanul Lucaci Eugen a raportat la ora 20.50 că Pichetul Frasin a fost atacat în ziua de 30 iunie de către alte două plutoane de pușcași unguri cu patru arme automate. Pichetul a fost reocupat în ziua de 1 iulie 1940, între orele 11.00-12.00, de către grănicerii români aflați sub comanda locotenentului Armeanu Emil. În aceste condiții, inamicul s-a retras peste frontieră. La distanța de aproximativ 10-20 de metri față de pichet, au fost descoperite șapte gropi provenite din explozii proiectilelor inamice, iar în pereții clădirii pichetului au putut fi observate 70-80 de găuri provocate de proiectile.

Comandantul Companiei 3 Grăniceri Bixad, căpitan Lupulescu, a raportat că în aceeași zi, la ora 18.00, au fost observate dincolo de frontieră trei camioane cu militari unguri, trei călăreți maghiari, cu toții îndreptându-se spre frontiera română, în dreptul Pichetului Dâmburile Plaiului.

2 iulie 1940

Compania 1 Pază Vișeu a raportat că legătura telefonică cu Pichetul Jupania din limita dreaptă a fost distrusă și că nu a putut fi contactată Compania de Grăniceri Seletin din cadrul Grupului 3 Grăniceri Cernăuți. În consecință, nu s-au executat patrulări înspre acea direcție.

4 iulie 1940

La ora 2.40, Compania 4 Halmeu a raportat că Pichetul Frasin a fost din nou atacat de către patrule ungurești. La ora 2.55, căpitanul Lucaciu a auzit trei bubuituri datorate exploziilor unor grenade în direcția Pichetului Cidreag.

La ora 3.15, aceeași companie a raportat că ungurii au deschis focul asupra gării Halmeu și asupra Postului fix Cehoslovacia, situat în satul Dorolț.

La ora 3,50, compania a raportat că s-a încetat focul asupra gării Halmeu și că nu s-a produs nicio stricăciune deoarece s-a tras pe deasupra clădirii. La ora respectivă s-au executat încă focuri intense spre Pichetele Cidreag și Dabolț.

Dimineață, la ora 6.50, căpitanul Lucaciu Eugen, comandantului Companiei 4 Pază Halmeu, a comunicat prin intermediul Batalion 1 Grăniceri Pază Sighet, faptul că la ora 6.30, grănicerii români, sprijiniți de cei de la Pichetul Cidreag, au acționat sub comanda locotenentului Caragea pentru respingerea inamicului.

De asemenea, aceeași companie a raportat că la ora 19.20, postul maghiar de pe direcția Postului fix Cehoslovacia, a fost evacuat. În comuna Achy au sosit două plutoane de infanteriști maghiari.

În concluzie, putem afirma că situația operativă de pe frontiera aflată în responsabilitatea Batalionului de Grăniceri Sighet a fost, la data respectivă, deosebit de complexă. Pichetul Cidreag și satul au fost atacate de maghiari și ocupate, dar au fost reocupate la ora 6.50, în aceeași zi. Au fost dați dispăruți șapte grăniceri români. Până seara șase dintre ei s-au întors. Soldatul Rusu Mihai nu s-a mai înapoiat pe teritoriul românesc.

5 iulie 1940

La ora 8.20, Compania 1 Pază Vișeu a raportat faptul că recunoașterea ordonată de locotenentul în rezervă Mogoș Constantin în vederea restabilirii legăturii cu subunitatea din limita dreaptă, cea din compunerea Grupului 3 Grăniceri, a avut rezultate negative. Cu toate acestea, în partea dreaptă s-a luat legătura cu Batalionul 17 Vânători de Munte care s-a aflat chiar pe linia de frontiera. Nu au existat informații cu privire la militarii Grupului 3 Grăniceri.

6 iulie 1940

La ora 10.10, Compania 1 Pază Vișeu a raportat că în dimineața zilei de 6 iulie, la ora 2.45, ungurii au tras asupra observatorului (foișorului) de la Valea Vișeului cu intenția de a-l distruge, sens în care au reluat tragerea la ora 8.10. Din fericire, ei nu și-au atins obiectivul, dar printre atacatori a fost recunoscut soldatul dezertor Sala din cadrul Pichetului Polonica.

La ora 10.15, Plutonul 3 Valea Vișeului a informat conducerea Batalionul Sighet despre faptul că o patrulă din cadrul Pichetului Valea Vișeului, compusă din soldatul Câmpean Ioan și soldatul Nicolau Ioan, plecată cu trenul de marfă maghiar nr. 1461, în ziua de 6 iulie, ora 0.30, nu s-au mai înapoiat, întrucât trenul nu a mai oprit în nicio stație.

La ora 12.30, căpitanul Nicolae Ioan, comandantul Companiei 1 Pază Vișeu, a raportat că un număr de 14 tunuri tractate de patru cai, au fost instalate în fața crestei Dealului Polonschi, din fața stației C.F.R. Valea Vișeului. Tunurile au fost urmate de 15 căruțe care au transportat muniția aferentă artileriei.

La ora 20.15, Corpul Grănicerilor a comunicat telegrafic că în ziua de 7 iulie 1940, ora 12.00, se vor întrunii comisii mixte pentru cercetarea incidentelor.

7 iulie 1940

La ora 3.10, Compania 1 Pază Vișeu a informat Batalionul 1 Sighet cu privire la faptul că la ora 1.20, ungurii au redeschis focul asupra observatorului (foișorului) de la Valea Vișeului. Grănicerii români au răspuns imediat cu focuri de pușcă, dar ungurii au ripostat cu trei focuri de artilerie.

La ora 21.40, Batalionul 1 Grăniceri Sighet a primit de la comandantul Plutonului Teceu informația potrivit căreia, comisia mixtă româno-maghiară întrunită în ziua de 7 iulie 1940, a stabilit faptul că ungurii au atacat pichetele românești.

9 iulie 1940

La ora 9.00, Divizia 20 Infanterie a informat Marea Unitate despre faptul că la ora 2.00, Pichetul Tarna Mare a fost atacat prin surprindere, dar atacul a fost respins.

La ora 2.30 a fost atacat și Postul fix Cehoslovacia. Atacul maghiar a fost respins dincolo de frontieră, iar grănicerii români au ocupat postul fix maghiar, însă în dimineața următoare au revenit pe poziția inițială. Cu această ocazie, grănicerii noștri au capturat două arme automate, o bicicletă, un drapel maghiar, două mantale îmblănite, cinci paturi, o manta, cinci cearceafuri, un telefon, un ceas și câteva documente. Nu au fost înregistrați morți sau răniți.

La ora 2.40, o patrulă românească din cadrul Pichetului Huta a fost atacată, dar a reușit să respingă inamicul peste frontieră. Pichetul maghiar a fost distrus cu grenade. La ora 5.30, ungurii au atacat din nou cu două puști mitraliere, o mitralieră și un aruncător Brandt. Atacul inamic a fost respins, iar ungurii au fugit spre Plutonul Visk din Maramureș.

Concomitent cu atacul Postului fix Cehoslovacia, inamicul a atacat și Pichetele Cidreag, Porumbești și Dabolț.

Un pluton de recunoaștere aparținând Grupului 20 Recunoaștere, aflat sub comanda locotenentului Stratulat Virgil, a sosit imediat în ajutor, deoarece Compania Halmeu nu a mai rezistat atacurilor inamice.

În urma luptelor date cu ocazia incidentului de frontieră de la Compania 4 Halmeu din ziua de 9 iulie, au căzut morții pe câmpul de luptă soldații Alger Gheorghe, contigentul 1939, și Moț Dumitru, contigentul 1931, ambii din cadrul Compania Grăniceri Pază Halmeu, iar soldatul Moldovan Dumitru, contigentul 1938, a fost grav rănit.

Din informațiile obținute a rezultat că inamicul a avut numeroși morți și răniți.

10 iulie 1940

În această zi, Corpul Grănicerilor a transmis ordinul prin care a solicitat ca toate incidentele de frontieră să fie raportate la timp și cu prioritate, iar după această raportare să fie aduse la cunoștința și celorlalte unități de acoperire. De asemenea, s-a făcut apel la calm și tact, s-a cerut ca orice acțiune întreprinsă de grănicerii români să nu poată fi considerată provocatoare, iar în cele din urmă a fost solicitată o grijă sporită față de armamentul din dotare și o justificare amănunțită a consumului de muniție, până la nivelul companiei, inclusiv.

În ziua de 10 iulie 1940, la ora 17.50, o patrulă de grăniceri din cadrul Compania 3 Bixad a fost atacată cu focuri de pușcă, fiind răniți doi grăniceri. După aceea, ungurii au atacat Pichetul Vârful Țigăneștilor din cadrul Batalionul 1 Sighet. Au fost trimiși în ajutor un ofițer și o grupă de luptă.

Comandantul Marii Unități din zonă a ordonat trupelor de grăniceri și detașamentelor de ocupare să păstreze un contact direct cu Oficiul Poștal Militar nr. 144 pentru raportarea imediată a incidentelor de frontieră.

11 iulie 1940

La ora 8.40, Compania 3 Bixad a raportat faptul că patrula de grăniceri atacată de unguri în ziua de 10 iulie 1940, a fost compusă din soldatul Rusu Anghel, matricola 78/939, soldatul Ivan Petre, matricola 566/939, și soldatul Murcan Gheorghe, matricola 519/940. Dintre aceștia, soldatul Rusu Anghel a fost rănit ușor și oprit în infirmeria companiei, iar soldatul Ivan Petre a fost transportat la spitalul din Baia Mare.

Patrula a fost atacată în dreptul pietrei de frontieră nr. 235. În ajutorul Pichetului Vârful Țigăneștilor au fost trimiși plutonierul Lungu Constantin și soldatul Adochiței Gheorghe, din grupa de întărire. Acesta din urmă a căzut într-o prăpastie și și-a fracturat piciorul stâng.

La ora 2.10 a sosit de la Sighet maiorul Grigorescu Petre, comandantul batalionului, cu un pluton din Compania Rezervă pe care l-a repartizat în sectorul celor două pichete. Schimbul de focuri a început la ora 18.30.

La ora 17.20, Batalionul 1 Grăniceri Pază Sighet a informat eșalonul superior despre faptul că la ora 15.00, un trăsnet a căzut asupra podului metalic de la Teceu, care era minat, a aprins încărcăturile, și podul a fost aruncat în aer. Soldatul Ilieș Ioan din cadrul Batalionului 15 Vânători Munte, aflat în serviciul de santinelă la acest pod a fost omorât. Același trăsnet a produs mai multe stricăciuni Plutonului 3 Grăniceri Teceu.

18 iulie 1940

Compania 3 Grăniceri Pază Bixad a trimis un set de fotografii reprezentând Pichetului Dâmbul Plaiului, atacat în noaptea de 30 iunie/1 iulie 1940.

Brigada 2 Grăniceri, prin ordinul nr. 175 a solicitat să se raporteze dacă a fost instituită o comisie mixtă pentru cercetarea incidentelor petrecute în sectorul Valea Vișeului, județul Maramureș, în zilele de 5, 6 și 7 iulie 1940. Răspunsul a infirmat instituirea unei astfel de comisii din cauza refuzului părții ungare, iar cercetarea a fost efectuată numai la nivelul comandantului de companie Vișeu.

În aceste condiții, Brigada 2 Grăniceri, prin ordinul nr. 186, a trimis o copie a ordinului Corpului Grănicerilor înregistrat cu nr. 15592 din 6 iulie 1940, prin care au fost aduse la cunoștință comandanților faptul că s-au instituit două comisii mixte ce vor cerceta incidentele de frontieră.

Totodată, Brigada 2 Grăniceri a înaintat Grupului 7 Grăniceri Baia Mare un alt ordin privitor la modalitățile de acțiune ale grănicerilor români pentru evitarea incidentelor de la frontieră. De asemenea, brigada a solicitat grupului să înainteze un tabel cu pichetele atacate și devastate de unguri în perioada 29 iunie la 15 iulie 1940.

Corpul Grănicerilor a mai transmis unităților și subunităților din subordine, ordinul referitor la acțiunea grănicerilor români în cazul unor atacuri ale bandelor înarmate sau ale unor formațiuni mici de infanterie maghiare, precum și la amenajarea unor lucrări de geniu realizate de către inamic.

19 iulie 1940

Brigada 2 Grăniceri a transmis metodologii referitoare la măsurile care urmează a fi luate la frontieră pentru preîntâmpinarea incidentelor. De asemenea, au fost prevăzute și modalitățile rezolvării unor astfel de incidente în cazul în care acestea s-au produs.

Corpul Grănicerilor a solicitat Grupului să înainteze tabele cu propuneri pentru decorarea ostașilor grăniceri morți și răniți de la Cidreag. În acele tabele s-a cerut să fie menționate și faptele de vitejie săvârșite.

20 iulie 1940

La ora 17.00 și-a făcut apariția în dreptul Pichetului Stânișorul, o patrulă sovietică formată din opt grăniceri și comandată de către un sublocotenent. La ora 17.30, această patrulă s-a divizat în două grupuri. Un grup format din șase grăniceri s-a îndreptat către Pichetul Vârful Purului, iar celălalt, compus din doi grăniceri și ofițerul călare, s-a îndreptat către Pichetul Jupania. Patrulă a pătruns pe teritoriul românesc cu aproximativ 800-1000 m.

Patrula de grăniceri a Pichetului Stânișorul care executa controlul mijloacelor de supraveghere, formată din sergentului Ștefan Gheorghe, caporalul Bocea Gheorghe și soldatul Stoica Petre, i-a somat pe ruși prin voce, dar aceștia nu s-au supus. Au fost apoi somați cu două focuri de armă, situație în care patrula sovietică s-a predat. Au fost dezarmați și conduși la sediul Plutonului 1 Grăniceri Făina. De aici, în baza ordinului transmis de comandantul Batalionului 1 Grăniceri Pază, au fost transportați la sediul Companiei Vișeu. Ulterior, cei trei militari români au fost recompensați.

23 iulie 1940

Brigada 2 Grăniceri a transmis în teritoriu normele după care se va efectua cercetarea imediată a oricărui incident de frontieră produs. Totodată, cu nr. 256/940, Brigada 2 Grăniceri a transmis ordinul prin care grănicerii români au fost obligați ca orice informație obținută în sectorul de pază să fie transmisă imediat trupelor de acoperire din zonă.

31 iulie 1940

Compania 2 Grăniceri Pază Sighet a informat eșaloanele superioare cu privire la faptul că în seara zilei de 30 iulie 1940, ora 20.00, o patrula din cadrul Pichetului Teceu a fost atacată cu focuri de armă și grenade. În ziua următoare, la ora 13.00, s-a prezentat la podul Teceu ofițerii maghiari, căpitanii Molnar și Iulay, care au cerut o întrevedere cu locotenentul român de grăniceri Milcu Florea. Revoltați și amenințători, ofițerii maghiari au pretins că unul dintre soldații lor s-a jucat cu o grenadă care a explodat și a căror schije au ajuns și pe teritoriul român.

26 august 1940

La această dată, grănicerii români au primit ordinul Marii Unități prin oficiul poștal nr. 93, prin care a fost dispusă deschiderea focului asupra unităților terestre maghiare care încălcă teritoriul României.

30 august 1940

La ora 14.25, Grupul 7 Grăniceri Baia Mare a fost informat că la Pichetul Eroul, un pluton de maghiari s-a instalat în poziție de luptă, în fața pichetului.

La Pichetul Tămășeu, o companie de maghiari a efectuat recunoașteri în zonă și i-a avertizat pe grănicerii români să-și părăsească până la ora 1.00 poziția, amenințându-i în caz contrar cu moartea.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința comenzii Armatei 1 Cluj care a luat măsura ca locotenentul Pârvu Mihail să se deplaseze în sectorul respectiv cu grupele de întărire și cu două grupe pe care le-a avut la dispoziție de la Compania de Fortificații a căpitanului Moldoveanu.

31 august 1940

În această zi, Pichetele Eroul și Tămășeu au fost atacate și amenințate cu încercuirea de către militarii maghiarii care au luat poziții de tragere în fața lor cu câte 2-3 plutoane.

La ora 14.00, Pichetul Tămășeu a fost atacat de către două plutoane de maghiari.

Grănicerii români aflați sub comanda locotenentului Pârău Mihail, comandantul plutonului, și împreună cu grupele de întărire, i-au alungat pe unguri peste frontieră, producându-le morți și mulți răniți.

1 septembrie 1940

În ziua de 1 septembrie 1940, locotenentul Pârău Mihail a fost anunțat că ofițerii maghiari de la postul fix din fața Pichetului Eroul, ar dori să discute și să clarifice cu comandantul de companie câteva aspecte privitoare la incidentul din ziua de 31 august 1940, pretinzând că au doi morți. Întrucât comandantul de companie, căpitanul Berca Gheorghe, nu a putut să se deplaseze de la reședința subunității (ungurii au menținut presiune asupra tuturor pichetele Companiei), locotenentul Pârău Mihail s-a hotărât să participe el însuși la această întrevedere. În seara zilei respective, la ora 21.00, ofițerii maghiari au venit cu două mașini la linia de frontieră și au stins farurile. Acest lucru l-a determinat pe ofițer să se deplaseze la frontieră împreună cu sergentul Danciu, pentru a cerceta zona. Din acel moment, locotenentul Pârău Mihail, nu a mai apărut, fiind capturat de maghiari. S-a înapoiat la subunitate doar sergentul Danciu.

4 septembrie 1940

Unul dintre cele mai sângeroase incidente de frontieră petrecute în zona de competență al Grupului 7 Grăniceri Baia Mare, s-a produs în această zi, în localitatea Diosig, în sectorul de pază al Plutonului 3 Grăniceri Pază Diosig. Comandantul plutonului a fost locotenentul Lazea Dumitru.

În dimineața zilei de 4 septembrie 1940, locotenentul Lazea Dumitru, împreună cu caporalul Nicolae Oncescu, s-au deplasat la Săcuieni, unde căpitanul Gheorghe Rotaru, comandantul Companiei 4 Grăniceri Pază Călățele i-a transmis telefonic ordinul prin care retragerea pe noul aliniament a fost prevăzută să se execute în aceeași zi, la ora 20.00. Legăturile telefonice de la reședința Plutonului Diosig nu au fost în stare de funcționare.

La întoarcerea de la Săcuieni, efectuată după amiază cu un tren de refugiați, în gara Diosig, locotenentul Lazea a aflat de la niște localnici, că jandarmii și soldații unguri au pătruns fraudulos în localitatea Diosig și participă în cimitirul unguresc la o înmormântare.

Ofițerul s-a deplasat urgent la sediul plutonului de unde a luat cu el pe cei 10 grăniceri aflați în subordine, i-a echipat și înarmat cu patru puști mitraliere, după care, s-a deplasat spre sediul primăriei Diosig. La sediul plutonului au rămas doar îngrijitorul de animale.

Cei 11 grăniceri români au fost din teritoriile necedate în urma Dictatului. La Primărie a încercat să obțină de la funcționari informații în legătură cu prezența soldaților unguri în comună. Aceștia l-au îndrumat să se adreseze comandantului Gărzii Naționale Maghiare.

Ajuns în curtea locuinței comandantului, locotenentul Lazea l-a făcut răspunzător pentru pătrunderea soldaților unguri în comună și l-a atenționat că, în cazul în care nu ia măsuri ca aceștia să se retragă peste frontieră, îl arestează pe el și îi împușcă pe soldații unguri pe care îi va întâlni în drum.

În timpul discuției cu comandantul gărzii, din stradă s-au auzit trei focuri de armă, executate din direcția cimitirului unguresc, aflat la marginea de vest a localității.

Locotenentul Lazea, împreună cu cei 10 grăniceri care constituiau grupa de rezervă a plutonului, s-au deplasat înspre direcția împușcăturilor și „a observat că pe șosea, vin înspre ei 3-4 grăniceri unguri pe biciclete, care, după ce i-au zărit pe grănicerii români, au sărit de pe biciclete și s-au adăpostit în șanțurile din stânga și dreapta șoselei”.

La comanda lui Lazea, grănicerii români au ocupat și ei pozițiile de tragere și a ordonat deschiderea focului. În urma schimbului de focuri, au căzut mortal caporalul Pavel Mocanu și soldatul Ștefan Herlo, iar mai târziu sergentul Gheorghe Tamaș, în timp ce sergentul Alexandru A. Măriei a fost doar rănit.

Locotenentul Lazea a ripostat prompt și cu toată energia a ucis opt jandarmi unguri. În timpul luptei, două plutoane din trupele regulate maghiare au sosit la marginea satului și au deschis focul asupra grănicerilor români, încercând totodată să înconjoare satul pentru a-i captura.

Văzând superioritatea inamicului, ofițerul și grănicerii români rămași în viață au continuat lupta în retragere pentru a evita capturarea. Retragerea s-a făcut prin sat, fapt ce a condus la pieirea multora dintre români. Asupra lor, din case și alte dependințe, garda națională maghiară a deschis focul. Rămânând izolat de restul grupei, locotenentul Lazea a fost împușcat, prins și ciopârțit cu cruzime cu topoarele și furcile locuitorilor. Alături de locotenent au fost uciși și sergentul Gheorghe Nițu și soldatul Vasile Bălan, numărul grănicerilor căzuți la datorie ajungând astfel la cinci. De partea cealaltă, pierderile umane au fost de circa 15-20 de jandarmi și grăniceri unguri, așa cum rezultă din memoriul întocmit de căpitanul Gheorghe Rotaru, comandantul Companiei 4 Grăniceri Pază Călățele, cu referire la producerea incidentului.

Locotenentul Lazea, rănit foarte grav, a fost transportat la spitalul din Debrețin, din Ungaria, unde a decedat a doua zi, 5 septembrie 1940, și a fost îngropat în cimitirul din localitatea maghiară.

Din cercetarea cazului, materializată în raportul Grupului 7 Grăniceri Pază înaintat Brigăzii 2 Grăniceri Pază Deva, cu nr. 16743 din 2 noiembrie 1940, a rezultat că autoritățile comunale din Diosig, în ziua când s-a produs incidentul, s-au aflat la postul lor, deci maghiarii puteau să-l predea pe locotenentul Dumitru Lazea acestor autorități, oricare ar fi fost starea lui de sănătate. Comandantul Grupului 7 Grăniceri Pază Baia Mare, locotenent-colonelul Pompiliu Pârvulescu a solicitat comisiei mixte româno-maghiare, prin adresa nr. 414 din 15 septembrie 1940, să intervină pe lângă autoritățile maghiare pentru deshumarea cadavrului locotenentului Dumitru Lazea și predarea acestuia familie, în vederea reînhumării pe teritoriu românesc în ziua de 6 Septembrie 1940.

În urma demersurilor întreprinse de către autoritățile române, în ziua de 1 octombrie 1940, sicriul cu corpul neînsuflețit al locotenentului Dumitru Lazea, a fost preluat de la autoritățile maghiare, la borna D 7 și transportat de către șase militari până la Pichetul Regele Ferdinand, unde s-au dat onorurile cuvenite eroului și s-a oficiat un prohod. Apoi, sicriul a fost transportat în Gara Curtici, depus într-un vagon sigilat și dirijat spre gara Câmpulung Muscel, unde a ajuns la data de 3 octombrie 1940, fiindu-i date toate onorurile militare.

Pe mormântul eroului stă scris: „Aici odihnește corpul neînsuflețit al tânărului locotenent Lazea Dumitru de 29 ani, care de toți a fost iubit, ucis mișelește la 4 septembrie 1940, când își făcea datoria pe pământul scump și sfânt, unde a început din nou robia. Numele lui va fi în veci pomenit, căci el este primul ofițer ucis pentru Ardeal, iar când Patria ciuntită se va întruni din nou, vom ridica o sfântă cruce pe locul unde a căzut acest erou” .

Prin Înaltul Decret Regal Nr. 3551 din 21 octombrie 1940, statul român a conferit medalii și alte distincții celor care și-au dat viața în confruntarea respectivă.

4 septembrie 1940

În conformitate cu ordinul M.St.M. nr. 12240 A din 1 septembrie 1940, la data de 4 septembrie 1940 au fost lăsați la vatră toți ofițerii și subofițerii de rezervă, precum și trupa activă și cea de rezervă care au avut domiciliul în teritoriul cedat, în afară de cei care au dorit și au declarat în scris că voiesc să rămână în România. Acestora le-au fost promise în mod gratuit cinci jugăre de pământ de la stat.

6 septembrie 1940

În ziua de 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, moștenitorul tronului, Voievodul de la Alba Iulia, și în interesul suprem al națiunii române. În această zi, toți ofițerii, subofițerii și trupa, au depus jurământul de credință față de regele Mihai I.

25 octombrie 1940

La această dată, au fost citați prin ordinul de zi nr. 22 al Corpului Grănicerilor, ofițerii, subofițerii și trupa unităților din Brigada 2 Grăniceri, pentru faptele de vitejie săvârșite cu ocazia atacurilor inițiate de către unguri în perioada 29 iunie -15 august 1940.

GENERAL DE BRIGADĂ LEONARD MOCIULSCHI

Leonard Mociulschi s-a născut în data de 25 martie 1889, în localitatea Siminicea, jud. Suceava.

Și-a început cariera militară în 1910 la Școala de Ofițeri de Infanterie pe care o termină în 1912 ca sublocotenent.

La începutul Primului Război Mondial, era Comandantul Companiei a 10-a din cadrul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi. Remarcându-se în luptele de la Oituz și Soveja, a fost decorat de Regele Ferdinand și de generalul Berthelot.

După război este avansat maior. Este apreciat la superlativ de comandantul Corpului Vânătorilor de Munte, Principele Carol, care-l caracteriza în anul 1922 ca "un valoros ofițer, de nădejde, înzestrat cu deosebite calități".

În 17 octombrie 1932 este numit la comanda Batalionului 9 Vânători de Munte Sighetul Marmației, având gradul de locotenent colonel. În 1 octombrie 1933 este mutat la comanda Batalionului 4 Vânători de Munte Predeal.

Leonard Mociulschi revine în Sighetu Marmației în data de 1 februarie 1934, unde va fi comandantul Batalionului 9 Vânători de Multe până în anul 1937.

Sub comanda lui această unitate a devenit una dintre cele mai apreciate dintre trupele de munte remarcându-se în deosebi la manevrele regale din anul 1935 și prin tabăra de instrucție înființată special în munții Maramureșului, unde a construit și cabana Lutoasa, care a fost, decenii la rând, gazda vânătorilor de munte cu ocazia taberelor de vară și iarnă.

Cabana Lutoasa – 1936

Vânători de Multe – contribuind la construcția Bisericii din Vișeu de Sus

A avut o contribuție majoră la înființarea Cercului Militar din Sighetu Marmației și a făcut ca prestigiul armatei în această zonă să crească semnificativ. În vremea aceea Cercul Militar avea sediul în incinta cinematografului din centrul orașului Sighetu Marmației.

Sediul Cercului Militar – Perioada Interbelică

Generalul Leonard MOCIULSCHI

La 1 noiembrie 1937 este numit la comanda Grupului 5 Vânători de Munte dislocat la Sighet, tot în acest timp este și comandant al Garnizoanei Sighet.

El a stat de strajă la vechea frontieră cu Cehoslovacia în anul 1938, când această țară a fost sub ocupație nazistă.

La Sighet, generalul Leonard Mociulschi a devenit un adevărat simbol al patriotismului, al dreptății și al ordinii iar peste ani, o adevărată legendă.

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI

În anul 2011, în urma reorganizării Poliției de Frontieră Române, la frontiera de nord a României cu Ucraina și Ungaria se înființează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Șeful inspectoratului teritorial a fost numit domnul chestor pr. de poliție Liviu BUTE, iar ca adjuncți comisarul șef de poliție Florin COMAN și comisarul șef de poliție Ioan ONIGA.

Situat în nordul țării, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației se întinde pe raza a trei județe Satu Mare, Maramureș și Suceava. În mare parte zona de responsabilitate a inspectoratului se întinde pe Carpații Maramureșului și Bucovinei care fac parte din grupa nordică a Carpaților Orientali.

Aici e rece mai tot timpul anului, o zonă muntoasă împădurită, greu accesibilă, cu altitudini de până la 2.000 m ceea ce îngreunează misiunea polițiștilor de frontieră aflați în serviciul de supraveghere a frontierei de stat.

Sediul inspectoratului se află în localitatea Sighetu Marmației, clădirea impunătoare cu o mare valoare istorică nu poate fi neobservată. De aici sunt coordonate activitățile și acțiunile lucrătorilor noștri.

Interiorul aparatului central al I.T.P.F. Sighetu Marmației

Zona de responsabilitate, întinsă pe raza celor trei județe seamănă cu un tărâm de vis, oameni liniștiți, primitori, veseli, însă din punct de vedere operativ activitatea la frontiera de nord este una cât se poate de intensă

Inspectoratul nostru asigură supravegherea frontierei de stat pe o lungime de 464,306 km de frontieră, 366,476 km frontieră cu Ucraina, frontieră externă a Uniunii Europene și 97,83 km cu Ungaria.

Din totalul frontierei 93,273 km sunt pe apă și 371,033 km pe uscat, iar pe comunicațiile adiacente sunt 532, 500 km.

I.T.P.F. Sighetu Marmației are în subordine 3 Servicii Teritoriale, 15 Sectoare și 10 Puncte de Trecere a Frontierei.

REZULTATE

De-a lungul timpul colegii noștri au făcut față cu brio provocărilor. Una dintre importantele realizări a fost recuperarea unei Brățări Dacice. Brățara cântărea aproximativ 1.100 grame și urma sa fie cumpărată în schimbul sumei de 110.000 euro. Aceasta a fost singura brățară dacică recuperată de autorități de pe teritoriul României, fără a o răscumpăra.

O rețea de trafic de persoane a fost destructurată de către lucrători din cadrul inspectoratului nostru în urma unei ample documentări. Membrii rețelei, cetățeni români și străini, recrutau persoane sub pretextul că le oferă locuri de muncă bine plătite în Cehia. Totodată, mai multe rețele care au avut în preocupări traficul de migranți au fost destructurate din anul 2007 și până în prezent. În urma acțiunilor pe această linie au fost reținuți sute de migranți care intrau ilegal în România, din Ucraina, în scopul de a ajunge în state din Uniunea Europeană.

O activitate intensă s-a desfășurat și pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate, astfel au fost desfășurate mai multe acțiuni pe această linie fiind descoperite numeroase utilaje furate din străinătate.

Fotografia de mai sus este realizată cu ocazia descoperirii în incinta unei societăți comerciale din loc. Borșa, a unui utilaj furat din Franța , în valoare de peste 100.000 Euro.

De asemenea autoturisme furate de sute de mii de euro au fost descoperite în punctele de trecere a frontierei, în timp ce anumiți cetățeni încercau să introducă sau să scoată din țară adevărați bolizi de lux.

În decursul ultimilor 5 ani au fost descoperite și ridicate 240 de autovehicule furate din străinătate a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 4.000.000 de euro.

Cel mai semnificativ caz pe linia combaterii traficului de droguri a fost constatat în data de 5 martie 2019, când colegii noștri, din cadrul PTF Sighetu Marmației au descoperit 84 de kg de heroină pe care doi cetățeni olandezi au încercat să le introducă ilegal în țară.

Astfel, în podeaua autoturismului a fost descoperit un spațiu special amenajat, în care erau ascunse 167 de pachete, ce conțineau o substanță de culoare maronie-gălbuie, presupusă a fi din categoria drogurilor de mare risc.

Întreaga cantitate de substanță, în greutate totală de 84,3 kg, a fost ridicată de către polițiștii de frontieră și trimisă spre analiză la laboratorul de specialitate, iar în urma expertizei s-a stabilit faptul că substanța este heroină.

Traficul ilicit cu produse din tutun se menține la un nivel ridicat, datorită diferențelor mari între prețul țigărilor din România și prețurile practicate în Ucraina. Produsele accizabile care sunt trecute ilegal peste frontieră, de regulă sunt destinate pieței interne, însă o parte din ele ajung să fie transportate și comercializate ilicit și în alte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Schengen. Capturile de la frontiera verde reprezintă ponderea cea mai mare din totalul reținerilor de astfel de produse.

Modul de acțiune al contrabandiștilor diferă în funcție de specificul fiecărei zone de frontieră, dar de cele mai multe ori, grupările își bazează acțiunile pe observarea itinerariilor și a intervalelor orare acoperite de patrulele poliției de frontieră, încercând să speculeze orice breșă apărută în dispozitivul de supraveghere a frontierei.

În ultimii 5 ani, polițiștii de frontieră din cadrul inspectoratului au descoperit și confiscat în urma mai multor acțiuni 27.295 de baxuri cu țigări, adică 13.647.500 pachete. Valoare acestora se ridică la suma de 25.700.000 euro.

Ca urmare a exploatării datelor și informațiilor deținute la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în data de 21 noiembrie 2018, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au efectuat un control amănunțit asupra a două auto-marfare încărcate cu rigips și vată minerală, constatându-se că în acestea era ascunsă, în plăcile de rigips și vată minerală, cantitatea totală de 941.027 de pachete cu țigări (476.117 pachete în primul autocamion și 464.910 pachete în cel de-al doilea), diferite mărci, în valoare de 903.386 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră, iar cele două autovehicule au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.

CEI MAI BUNI POLIȚIȘTI DE FRONTIERĂ

Pentru devotament și merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu, de-a lungul timpului mai mulți polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, au fost desemnați polițiștii de frontieră a anului, astfel:

2009

Inspector principal de poliție COMAN FLORIN – I.J.P.F. Maramureș

2013

Comisar de poliție Bledea Petru – I.T.P.F. Sighetu Marmației.

2015

Comisar șef Nistor Gheorghe – I.T.P.F. Sighetu Marmației

2018

Subinspector de poliție Lazăr Laurențiu Vasile din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

BISERICA „SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE”

cu cel mai mare pridvor sculptat din Maramureș

Miracolul firii, grația divină sau harul întrupat din frumos sigilează destinul unui ținut ori al unui oraș conferindu-i atribute de perenitate. Sighetul Marmației a rimat dintotdeauna armonios cu muzica, iar locuitorii săi au deslușit în arta cântecului tradițional, virtualități cultivate inițial ca expresie a unui puternic sentiment de afirmare culturală și apoi de desăvârșire a unor înzestrări native excepționale – transmise de la o generație la alta instituind astfel o nobilă tradiție.

În data de 2 iulie 2008 s-a pus piatra de temelie pentru construirea unei biserici cu hramul „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” în curtea inspectoratului nostru. Astfel s-a construit o biserică în care noi, polițiștii de frontieră, să ne apropiem mai mult de credință, de Dumnezeu, la fel ca mărețul domnitor Ștefan cel Mare.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul polițiștilor de frontieră în data de 2 iulie 2009, a avut loc slujba de târnosire a acesteia.

De atunci și până în zilele noastre polițiștii de frontieră sunt prezenți în sfântul locaș de cult la fiecare sărbătoare sau ori de câte ori au ocazia de a lua parte la slujbele susținute de preotul Vasile Grigor.

Biserica din lemn are cel mai mare pridvor sculptat din Maramureș și măsoară 41 de metri înălțime.

Această biserică, reprezintă o parte din tărâmul spiritual al nostru, va fi pentru noi și de acum înainte, o rază de lumină și speranță pentru întărirea credinței.

Pictura murală, de o însemnătate deosebită, este o pictură specifică bisericilor de lemn transilvănene din perioada 1700- 1740 făcută în vopsea ”tempera grasa„.

Ea a fost realizată de către Profesorul Ciocșan Octavian împreună cu echipa sa din Craiova, iar în 2 iulie 2014, cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii Sf. Voievod Ștefan cel Mare s-a sfințit și pictura de către Preasfințitul Părinte Episcop Dr. IUSTIN înconjurat de un măreț sobor de preoți și diaconi.

În 2 iulie 2010 s-a sărbătorit hramul Bisericii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” ocazie cu care s-au sfințit și cele două case de lemn care fac parte din Complexul Muzeal “Pintea Viteazu”.

Casele de lemn datează din anul 1908 respectiv 1930, acestea au fost restaurate de către o echipă de meșteri din rândul polițiștilor de frontieră. Interiorul caselor este aranjat cu obiecte și lucruri tradiționale, astfel când treci pragul acestor case, vezi strădania celor care au creat aceste obiecte și respectul celor care au contribuit cu atâta grijă la amenajarea lor și la păstrarea a ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri.

În fiecare an, în data de 2 iulie, la sediul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației se sărbătorește hramul bisericii din incinta instituției ce poartă numele ocrotitorului spiritual al Poliției de Frontieră Române și anume Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Prin Ștefan cel Mare și Sfânt ne-am plasat la o răscruce a istoriei, de care vom fi mereu mândri, la care va trebui mereu să ne întoarcem, pentru a lua lumină, încurajare și putere.

Sabia lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Replică Fidelă

Anul acesta, cu ocazia hramului și cu sprijinul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu" Brașov și Ordinul Militar Sfânta Maria Brașov, am avut alături de noi o copie fidelă a Sabiei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

COMANDANȚII

1919 – 1922 – Batalionul 3 Grăniceri Sighet – Cpt. Ghirculescu Stelian
1922 – 1923 – Batalionul 3 Pază Grăniceri Sighet – Cpt. Popescu Marin
1923 – 1924 – Batalionul 3 Pază Grăniceri Sighet – Mr. Ionescu Vasile
1924 – 1929 – Batalionul 3 Pază Grăniceri Sighet – Mr. Nicolae Laurențiu
1929 – 1930 – Batalionul 3 Pază Grăniceri Sighet – Mr. Măzărescu Salir
1930 – 1931 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Col. Vlad Victor
1931 – 1933 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Mr. Alexăndrescu Nicolae
1933 – 1934 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Mr. Aslan Gheorghe
1934 – 1935 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Mr. Duțescu Ioan
1935 – 1936 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Mr. Boșoldea Grigore
1936 – 1938 – Batalionul 1 Grăniceri Sighet – Mr. Fianu Ioan
1938 – 1946 – Batalionul 1 Grăniceri Pază Sighet – Mr. Grigorescu Petre
1946 – 1947 – Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare – Col. Vasile Călinescu
1947 – 1952 – Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare – Col. Mircea Stan
1952 – 1964 – Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare – Col. Coman Constantin
1964 – 1968 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Lt. Col. Antoni Ioan
1968 – 1971 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Lt. col Vebar Adrian
1971 – 1973 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Col. Sofica Miron
1973 – 1982 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Mr. Ciobanu Constantin
1982 – 1989 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Col. Popară Ion
1989 – 2002 – Batalionul 188 Grăniceri Sighet – Col. Botârcă Vasile
2002 – 2007 – IJPF Maramureș – Cms.șef Țiplea Petru
2007 – 2011 – IJPF Maramureș – Cms.șef Batin Laurențiu
2011 – 2018 – ITPF Sighetu Marmației – Cst. pr. Bute Liviu
2018 – – ITPF Sighetu Marmației – Comisar șef Florin Coman

Sighet- 1915 – Ofițeri la începutul războiului

Sighet- 1917 – Cazarma comună a Armatelor

Curtea Interioară

Sighet- 1909 – Batalionul 10 Vânători de Munte

Actualul sediu al inspectoratului

Sighet- 1916 – Armata Imperială Austro-Ungară care

staționa în actualul sediu al inspectoratului

Sighet- 1919 – Detașamentul de soldați care a eliberat

Sighetul în data de 3-4 ianuarie 1919

Clubul Militar – deasupra Librăriei Luceafărul

Sighet- 1915 – Curs de Formare