Sarcinile ce revin consiliilor și comandamentelor pionerești pentru educarea prin muncă, pentru aplicarea măsurilor stabilite de Comitetul Politic… [307020]

Lucian Irinel Ilinca

Ghiorghe Dinuță Ileana Mărgărit

MONOGRAFIA

LICEULUI CONSTRUCȚII

DE MAȘINI

MIOVENI

SEMICENTENAR

1969-2019

Editura Tiparg

2019

Coordonator lucrare: Ilinca Lucian Irinel

Documentare arhivă: Ilinca Lucian Irinel

Tehnoredactare computerizată: Ilinca Lucian Irinel

Corectură: autorii

La realizarea acestei lucrări au contribuit:

Dumitrescu Vasile

Nicolescu Gheorghe

Elena Florea

Descriere CIP

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni a devenit la aproape cinci decenii, o [anonimizat] s-a preocupat de a asigura elevilor o [anonimizat], prin promovarea unui învățământ tehnic și modern.

Despre această unitate de învățământ se pot spune foarte multe lucruri. [anonimizat], elevi care au rezultate și strânse legături cu comunitatea.

Ne bucură să sprijinim eforturile acestei școli pentru a asigura o pregătire educațională tehnică în concordanță cu cerințele pieței muncii.

[anonimizat] 50 de ani de existență  acest liceu a [anonimizat], care a contribuit la consolidarea acestui brend național și internațional.

Am contribuit și ne dorim să contribuim permanent la dezvoltarea bazei materiale a liceului astfel încât actul educațional să se desfășoare în condiții optime.

Într-o [anonimizat], [anonimizat],  împreună, formează o echipă ce are rolul de a preda elevilor toate cunoștințele necesare în dezvoltarea lor ca oameni.

50 de ani de școală la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni înseamnă zeci de generații, 50 [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], să fie începutul unui lung drum pe calea performanței în educație!

Primarul orașului Mioveni

Ion Georgescu

Lect. univ. dr. Cornel Popescu

Manager Muzeul Județean Argeș

,,Liceul Tehnologic Construcții de Mașini” – Mioveni împlinește în acest an 50 de ani de activitate neîntreruptă !

O [anonimizat], a [anonimizat] a generațiilor de absolvenți care i-au trecut pragul.

Instituția de învățământ a cunoscut de-a lungul acestor ani, o [anonimizat], devenind o [anonimizat].

Acum,după 50 [anonimizat]-[anonimizat], ateliere, bibliotecă, școală de șoferi pentru categoriile B și C , [anonimizat].

Se asigură astfel servicii de educație și formare profesională la cele mai înalte standarde. [anonimizat], [anonimizat]l sportiv și învățământ profesional, ce au la bază calitatea, performanța, promovarea valorilor europene.

,,Liceul Tehnologic Construcții de Mașini” – Mioveni este – sub conducerea domnului director prof. Gheorghe Dinuță și cu sprijinul direct al Primăriei Mioveni într-un amplu proces de modernizare și reabilitare a spațiilor aferente.

Personal, am avut onoarea ca timp de doi ani, să predau în cadrul acestei prestigioase instituții de învățământ, cunoscând îndeaproape calitățile remarcabile ale cadrelor didactice și efortul constant și rodnic depus de aceștia în slujba modelării, pe plan profesional și uman, a tinerilor absolvenți.

Vă doresc, la acest ceas aniversar, un sincer și călduros ,,La mulți ani !”, toate gândurile bune, noi realizări și împliniri !

Istoricul cercetărilor

În arhiva școlii există un document (Fig. 1) din anul 1971 din care reiese o inițiativă a directorului de atunci, domnul Tărăntiș Dumitru, de a realiza o monografie a liceului, însă ideea nu a fost dusă la îndeplinire.

Din păcate, de-a lungul timpului, scrierile și cercetările privitoare la apariția și existența Liceului Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni au fost sporadice și nu foarte detaliate. Însă, suntem datori să prezentăm în rândurile următoare puținele lucrări existente în care s-au făcut referiri și asupra acestui liceu.

Primele menționări editoriale asupra Grupului Școlar din Colibași, au apărut în ziarul argeșean Secera și Ciocanul în perioada anilor 1969-1989. În articolele de presă ale vremii se scria despre necesitatea construirii liceului, despre stadiile în care se afla construcția și despre relațiile acestuia cu uzina.

C. Ștefănescu, C. Moroșan și I. Soare, trei mari ingineri ai uzinei, au realizat, în anul 1972, Monografia Uzinei de Autoturisme Pitești în care se vorbea și despre calificarea forței de muncă în cadrul Grupului Școlar UAP Colibași.

În anul 2007 a apărut lucrarea Mioveni. Pași în timp, în care s-au făcut referiri și asupra unităților de învățământ de pe raza orașului Mioveni. Lucrarea a fost realizată de un colectiv de autori sub coordonarea profesorului universitar Adrian Sămărescu.

În anul 2017, la Editura Istros a Muzeului Brăilei Carol I, a apărut lucrarea Mioveni – Argeș. Din trecutul și prezentul unui oraș de viitor. La capitolul unități de învățământ, am găsit câteva informații și despre liceul din Colibași.

Despre nașterea și istoria acestei instituții de cultură a orașului Mioveni s-a scris și în Quo vadis? – revista anuală a Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Menționăm faptul că această revistă, înregistrată cu ISSN în Biblioteca Națională a României, a ajuns la numărul 9, prima ediție fiind tipărită în anul școlar 2007-2008.

În aceste condiții, cu o listă foarte scurtă a studiilor și aparițiilor editoriale în care s-au făcut doar scurte referiri asupra liceului, s-a născut ideea necesității realizării unui studiu complet, de tip monografic, asupra Liceului Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni, lucru deloc ușor, dar realizabil.

Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.

Regele Ferdinand I (1865-1927)

ARGUMENT

Orice om, orice loc, orice instituție are o istorie. Și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini, un reper de prestigiu în geografia culturală a orașului Mioveni, are o istorie pe care generațiile actuale și viitoare trebuie să o cunoască.

Parafrazând cuvintele Majestății Sale, Regele Ferdinand I al României, domnul director Ghiorghe Dinuță a venit cu ideea realizării lucrării de față, la ceas aniversar, care să pună în lumină spiritul ce domnește într-însa sau efortul depus cu dragoste, de generații de profesori, de-a lungul unei jumătăți de veac.

Cronica celor 50 de ani cuprinde oameni străluciți, mari personalități, profesori care au sădit în inimile generațiilor de elevi dragostea de muncă, dreptate și adevăr, într-o instituție valoroasă a învățământului argeșean și nu numai.

Tocmai din acest motiv, din recunoștință și din admirație, lucrarea de față își propune o evocare a chipurilor de altădată, o readucere în actualitate a începuturilor performanței la LTCM. Lucrarea se vrea a fi un omagiu adus tuturor oamenilor care au muncit sub acoperământul acestei instituții de cultură, de pe băncile căreia, o jumătate de secol, au pornit în viață zeci de mii de elevi.

În această jumătate de veac, numeroși absolvenți ai liceului din Colibași, au ajuns ingineri și specialiști în Uzina de Autoturisme Dacia, între cele două instituții, care au aproape aceeași vârstă, fiind o strânsă și veche colaborare. Pe băncile acestui liceu cu profil tehnologic s-au format nu doar muncitori și specialiști pentru uzină, ci și personalități de seamă ale vieții culturale, spirituale și științei românești.

De-a lungul vremii, liceul s-a făcut cunoscut prin spiritul întreprinzător imprimat de-a lungul timpului generațiilor de absolvenți și prin loialitatea competiției cu celelalte licee de elită din Argeș și din țară, competiție înțeleasă ca permanent dialog, într-o onestă colaborare.

Concursurile, olimpiadele, simpozioanele, parteneriatele naționale și internaționale, publicațiile profesorilor, revistele liceului, activitățile artistice, sportive, proiectele de toate genurile stau mărturie unei viziuni educaționale.

Încercarea de a scoate la lumină istoria acestei școli a constituit o mare provocare, o responsabilitate, dar și o mare onoare. Cu simț de răspundere trebuia așternut pe hârtie lungul drum parcurs de această instituție, din 1969 și până astăzi. Pornind de la activitatea de documentare în arhiva școlii, contactarea fostelor cadre didactice și continuând cu o serie de investigații bibliografice și de teren, a ajuns sub tipar această lucrare cu caracter monografic.

Această lucrare nu ar fi ajuns sub tipar fără contribuția unor oameni deosebiți. Pentru realizarea acestei monografii ne-am bucurat de bunăvoința foștilor directori și profesori, care și-au depănat amintirile legate de activitatea didactică. Ținem să aducem mulțumiri tuturor profesorilor care apar în această lucrare și care și-au adus aportul pentru realizarea ei.

În vederea realizării lucrării, am folosit puținul material bibliografic existent, datele din arhiva școlii, dar ne-am bucurat în schimb de sprijinul profesorilor care au predat în această școală în vremuri demult apuse, aceștia aducând numeroase informații prețioase. Un sprijin important a fost oferit și de colectivul actual de cadre didactice, colegi dornici să vadă strâns într-o carte, istoria școlii unde își desfășoară activitatea.

Pentru majoritatea fotografiilor inserate în monografie, îi mulțumim, domnului Drăgoi Gheorghe, care le-a strâns și păstrat cu grijă din 1969 și până în prezent, dar și celorlalți profesori. Datorită dumnealui am reușit să realizăm ceea ce ne propusesem: o lucrare monografică, dar și un album cu amintiri.

Mulțumiri îi adresăm domnului profesor de geografie, Nicolescu Gheorghe, care s-a preocupat de contactarea a numeroși profesori care au predat în liceul nostru.

Ca orice demers uman și inițiativa noastră este perfectibilă. Cu regret spunem, că au rămas foarte multe nume și fapte nescrise în această carte, dar așteptăm sugestii, chiar și critici, pe care le vom folosi la o viitoare ediție.

Cartea este dedicată tuturor celor care au contribuit la afirmarea acestei instituții.

Autorii

Este foarte important să ne cunoaștem locul!

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL

Este firesc ca în demersul nostru monografic să începem cu prezentarea orașului Mioveni din care face parte Liceul Tehnologic Construcții de Mașini.

I. 1 Poziția orașului în cadrul țării și a județului

Orașul Mioveni se află în partea central-sudică a țării, în regiunea istorică Muntenia.

Raportat la teritoriul județului, orașul este situat în centrul acestuia la aproximativ 15 km nord-est de reședința sa, municipiul Pitești. Față de București, capitala țării, orașul Mioveni se află la 125 km.

Localitatea se învecinează cu următoarele unități administrativ-teritoriale:

– la nord, comuna Țițești și comuna Davidești;

– la sud, orașul Stefănești;

– la est, comuna Călinești;

– la vest, comunele Dârmănești, Micești și Mărăcineni.

I. 2 Poziția orașului în raport cu unitățile majore de relief

Dacă privim harta fizică a județului Argeș, vom observa, datorită culorilor specifice, că în partea nordică predomină relieful muntos, în partea centrală cel deluros, iar în sud cel de câmpie. Vedem, astfel, că localitatea Mioveni s-a născut și a evoluat în partea centrală a județului, într-o subunitate de relief formată din dealuri și văi, numită de către geografi, Platforma Cândești, subunitate din marea unitate subcarpatică numită Podișul Getic sau Piemontul Getic.

În cadrul Platformei Cândești, orașul este situat în extremitatea sud-vestică, pe malul stâng al Râului Doamnei, acolo unde acesta primește apele Râului Târgului, și pe malurile afluentului Argeșel al acestuia din urmă.

Față de nivelul mării, altitudinea la care se află orașul este cuprinsă între 325 și 452 m.

Raportat la unitățile de relief, medii și minore, care aparțin Platformei Cândești, trei din cartierele orașului (Racovița, Clucereasa și Mioveni) sunt situate în văile largi ale Râului Argeșel (râu care desparte la nord Dealurile Argeșului de Platforma Cândești) și Râului Târgului, sau mai exact, în lunca și terasele săpate de acestea. Cartierul Colibași este așezat în valea Râului Doamnei, pe terasa inferioară a acestuia, care are 290-300 m altitudine față de nivelul mării.

I. 3 Așezarea matematică a orașului

Pe teritoriul orașului Mioveni se intersectează paralela de 44ș58ʼ latitudine nordică și meridianul de 24ș57ʼ longitudine estică, fapt care arată că orașul se află la mijlocul distanței dintre extremitatea estică a României (orașul Sulina) și extremitatea vestică (comuna Beba Veche), precum și la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord.

I. 4 Poziția geografică a liceului în raport cu suprafața orașului

Liceul Tehnologic Construcții de Mașini este situat în partea central-sudică a orașului Mioveni, pe raza cartierului Colibași. Față de centrul orașului, școala se află la o distanță de circa 3 km.

În partea de est liceul se învecinează cu Uzina Automobile Dacia-Renault S.A, la sud se întind pădurile de foioase ale cartierului Făget și proprietăți particulare, iar în partea nordică și vestică se află pădurea și vatra cartierului Colibași.

I. 5 Poziția geografică a liceului în cadrul unității de relief

Raportat la relieful mediu și minor Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni, precum și Uzina Dacia, se află pe o terasă superioară (Terasa Colibași) de pe malul stâng al Râului Doamnei.

Alungită pe direcția nord-sud, terasa are o înălțime de 340-350 m față de nivelul mării și se află la 2,5 km depărtare de confluența Râului Argeșel cu Râul Târgului, râuri care aparțin bazinului hidrografic al râului Argeș.

I. 6 Poziția liceului raportată la căile de comunicație

Veche așezare românească, atestată de documente încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, localitatea Mioveni a apărut în locul de intersecție al unor drumuri importante, care legau orașele Brașov, Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeș și Pitești.

Din punct de vedere al infrastructurii de transport Liceul de Construcții din Mioveni are o poziție favorabilă. Cea mai importantă arteră rutieră pentru orașul nostru este DN73, drum național care leagă Municipiul Pitești de Municipiul Brașov. Acest drum, care străbate partea vestică a orașului, trecând prin cartierul Clucereasa, face parte din drumul european E574, care leagă orașe mari ale țării (Craiova – Pitești – Brașov – Sfântu Gheorghe – Onești – Bacău) de rețeaua rutieră europeană.

Din acest drum național se desprind drumuri județene și comunale care reprezintă căi importante de acces în oraș și implicit spre liceu: DJ 733 (din direcția Racovița), DC 82 (din direcția Pișcani) și DC 83 (din direcția Clucereasa). Un alt drum important, asfaltat de puțin timp, este DC 80 din direcția Pitești – Valea Mare – Făget.

Alte drumuri care fac legatura cu orașul Mioveni sunt:

– DJ 731 racordat la DN 73 în localitatea Pișcani;

– DC 79 și DC 78 la care se racordează DC 80 în localitățile Valea Mare – Enculești.

De asemenea, teritoriul localității este legat de restul țării printr-o linie de cale ferată (Pitești – Câmpulung-Muscel). În anul 1957, din această cale ferată s-a realizat un racord, de circa 6 km, spre Uzina de Autoturisme Dacia-Renault. Datorită acestuia s-au îmbunătățit condițiile de deplasare a salariaților uzinei, dar și al celor care se deplasau spre Grupul Școlar din Colibași. Gara era la Poarta 1 în apropiere de actuala stație de epurare a uzinei. „Chiar și profesorii veneau și plecau cu acest tren tras de o locomotivă cu aburi (pe cărbuni) ” ne-a spus doamna profesoară Maria Funieru în cadrul interviului pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde pentru această monografie. Foarte mulți profesori și elevi veneau din Pitești și Ștefănești cu acest tren: Doamna Funieru, doamna bibliotecară Marin Maria, domnul Dobrescu și alții. „Tot Colibașul era numai fum când trecea mocănița uzinei, povestește domnul profesor de geografie Nicolescu Gheorghe. Alte vremuri…”.

De-a lungul timpului, această infrastructură a făcut posibilă frecventarea Liceului Tehnologic din Mioveni de către elevi din toate localitățile județului Argeș, precum și din alte județe.

I. 7 Relieful

Pentru a înțelege mai bine condițiile naturale în care s-a născut localitatea și implicit liceul este important să precizăm câteva informații și despre unitățile și formele de relief.

Așa cum am văzut, orașul Mioveni se suprapune unui relief care aparține Platformei Cândești, un mare interfluviu din stânga râului Argeș. Această unitate de relief este rezultatul eroziunii care a nivelat platformele munților Carpați și al depunerii sedimentelor în Lacul Getic Cuaternar.

Acest interfluviu scade în altitudine de la nord spre sud, în zona localității Mioveni, având altitudinea maximă de 455 m. Relieful acestei platforme este complex, fiind alcătuit din terase și culmi prelungi și netede, despărțite de văi largi. Cele mai mari altitudini (455 m) sunt în Culmea (Dealurile) Miovenilor care ocupă jumătatea estică a localității. Vatra localității se desfășoară predominant pe terasele râurilor (Terasa Mioveni, Terasa Racovița, Terasa Colibași etc.), iar în ultima perioadă s-a extins pe versanții și în luncile majore ale acestor râuri (zona Kaufland).

Terasele sunt forme de relief cu aspect de trepte, foarte alungite, desfășurate fragmentar în lungul văilor. Sunt foste lunci părăsite de râu prin eroziunea în adâncime.

Relieful mediu și minor actual din partea nordică și nord-vestică a orașului este rezultatul eroziunii fluviale exercitate de râul Argeșel. Partea sudică a orașului (cartierele Colibași și Făgetu) au un relief torențial format de pâraiele care se varsă în Râul Doamnei.

I. 8 Hidrografia

Orașul Mioveni este situat în bazinul hidrografic al râului Argeș. Teritoriul localității este traversat de trei râuri importante: Râului Doamnei, Râul Târgului și Râul Argeșel. Acestea primesc o mulțime de afluenți mici sau pâraie din zona versanților (Culmea Miovenilor, Vieroș, Râncăciovul Mic, Valea Bisericii, Valea Neagră, Enculești etc.).

La limita administrativă cu comuna Mărăcineni se află Râul Doamnei, cea mai mare apă curgătoare a localității. Acesta își adună izvoarele din Curmătura Brătilei, de sub vârful cel mai înalt al Carpaților – Moldoveanu (2 544 m).

Râul Târgului, un afluent al Râului Doamnei, curge la limita administrativă cu comuna Dârmănești și are izvoarele în Munții Iezer-Păpușa.

Râul Argeșel și-a săpat albia în vecinătatea de nord-vest a intravilanului cartierelor Racovița și Mioveni. Acest râu are izvoarele sub Muntele Păpușa, la 2 100 m altitudine, și se varsă în Râul Târgului la Piscani, Mioveni. Numele râului este diminutivul de la Argeș.

Apa din Râul Târgului este folosită de către uzină în procesele de producție și pentru alimentarea cu apă a orașului.

Orașul beneficiază de o bogată rețea de ape subterane, freatice și de adâncime, valorificate prin intermediul fântânilor și al forajelor.

I. 9 Clima, solurile și vegetația

Județul Argeș se încadrează în perimetrul sectorului de climă temperat-continentală. Anumiți factori fizico-geografici (relieful, vegetația) impun anumite caracteristici climatice. Astfel, datorită așezării sale într-o zonă colinară, orașul Mioveni, și implicit liceul, benefeciază de o climă echilibrată, temperată, de adăpost. Iernile și verile nu sunt excesive, precum cele din zona de câmpie.

Potrivit literaturii de specialitate, temperatura medie a lunii iulie este de 22șC, iar cea a lunii ianuarie este de -30șC. Cantitatea medie de precipitații înregistrată în raza localității Mioveni este cuprinsă între 700-800 mm/an. În ceea ce privește regimul precipitațiilor se înregistrează variații de la o lună la alta.

Terenul care aparține liceului, dar și cel înconjurător, este format din soluri specifice zonei de deal, precum solurile argiloiluviale și solurile brune. În general, acestea au fost favorabile dezvoltării pădurilor de foioase și livezilor, complexul școlar din Colibași fiind înconjurat de astfel de formațiuni vegetale.

Chiar dacă liceul a fost construit într-o zonă înaltă a orașului, vânturile nu sunt puternice fiind moderate de pădurile de stejar înconjurătoare. Aceleași păduri din jurul liceului au și un important rol de reglare termică, verile fiind suportabile și nu caniculare. De-a lungul timpului nu s-au înregistrat fenomene climatice extreme, care să producă pagube sau victime.

Încheiem scurta prezentare a cadrului natural prin a spune că elevii și profesorii care își petrec o mică parte din viață în această instituție de cultură beneficiază de un cadru geografic natural, ozonat, liniștit și nu de unul urban, poate mai stresant din cauza poluării fonice și nu numai. Mai mult, curtea liceului este de fapt o mică grădină botanică, frumos amenajată, cu tot felul de specii vegetale, ceea ce face ca ambientul să fie unul prielnic învățării, dar și relaxării în timpul pauzelor.

CAPITOLUL II

CADRUL SOCIAL

Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.

Nicolae Iorga

II. 1 Scurt istoric al orașului Mioveni

Urmând îndemnul marelui Nicolae Iorga, răsfoim câteva file de istorie ale Mioveniului pentru a cunoaște mai bine contextul social în care s-a născut Liceul Tehnologic Construcții de Mașini.

Orașul Mioveni este foarte tânăr, dar satele care s-au transformat în cartierele sale apar în documente încă de la sfârșitul secolului al XV-lea, ceea ce înseamnă că existența lor este mult mai veche.

Prima atestare documentară a satului Mihoveni datează din 7 septembrie 1485, într-un hrisov al lui voievodului Vlad Călugărul. Numele de Mioveni, reprezintă un toponim familial format pe baza patronimicului ˂Mihu˃ și a sufixului ˂eni˃, care ar indica asocierea locuitorilor în jurul celui menționat, sau descendența din acesta.

Prima atestare documentară a satului Colibași datează din 15 aprilie 1456, într-un act dat de domnitorul Vladislav al II-lea. Denumirea satului de Colibași provine de la locuitorii săi, care înainte de formarea satului, trăiau în colibe risipite pe marginea pădurii.

Recensământul general al populației, realizat în anul 1912, consemna existența a două comune separate, Colibași și Racovița. Comuna Colibași avea în compunere satele Colibași și Vieroși, în timp ce comuna Racovița era compusă din cinci sate: Racovița de Jos, Mioveni, Racovița de Sus, Valea Stânii-Țițești și Pârâești. În anul 1968, comuna Racovița a fost alipită comunei Colibași, formându-se comuna suburbană Colibași. Pagina 297

În anul 1924 satele Mioveni și Pârâești se desprind de comuna Racovița și vor constitui o comună separată. Ca urmare a unei noi organizări administrative, în anul 1925 s-au format comunele Colibași (satele Colibași și Vieroși), Mioveni (satele Mioveni și Pârâești) și Racovița (satele Clucereasa, Racovița de Jos, Racovița de Sus și Valea Stânii).

În raport cu succesiunea regimurilor politice, în deceniile următoare au urmat alte organizări administrative care vor afecta și așezările argeșene.

Potrivit documentelor istorice până în anul 1950 satele Colibași, Mioveni, Racovița, Clucereasa și Vieroși, acum cartiere ale orașului, erau încadrate administrativ în județul Muscel. Acest județ cuprindea partea estică din actualul județ Argeș și comunele Malu cu Flori, Văleni-Dâmbovița și Pucheni aflate în prezent în județul Dâmbovița. Județul a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

În data de 19 aprilie 1989, prin Decret Prezidențial, comuna Colibași a devenit orașul Colibași și avea rangul de comună suburbană a municipiului Pitești. În anul 1989, conceptul de comună suburbană a dispărut din legislație. Din anul 1996, ca urmare a unor demersuri făcute la Guvern și Parlamentul României de către autoritățile locale, orașul Colibași revine la vechea denumire, Mioveni, (Legea 35/18.05.1996, emisă de Parlamentul României și publicată în M.O. nr. 102 /20.05.1996), act de reparație morală, dacă se are în vedere că actuala concentrare urbană se află pe vatra vechiului sat demolat în totalitate pentru a face loc noilor construcții.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu înființarea platformei industriale din Colibași, istoria și destinul viitorului oraș Mioveni se schimbă.

II. 2 Scurt istoric al Uzinei Dacia

Așa cum vom vedea în această lucrare, apariția și existența Liceului Tehnologic din Colibași a fost și este strâns legată de cea a platformei industriale Dacia. Putem afirma că această unitate școlară nu ar fi fost înființată dacă nu ar fi existat uzina. Din acest motiv suntem datori să facem o scurtă incursiune în istoricul acesteia.

Mioveniul s-a bucurat de o așezare care i-a favorizat dezvoltarea economică de timpuriu. Potrivit documentelor istorice, până la apariția industriei, printre ocupațiile locuitorilor din această localitate se numărau activități specifice așezărilor rurale: agricultura, rotăria, zidăria, fierăria, transportul, exploatarea și prelucrarea lemnului și altele.

Începutul activității industriale în Colibași este legat, în conștiința multora, de 1966, anul în care a început construcția Uzinei de Autoturisme Dacia. Însă, după o scurtă trecere prin Istoria României, vom vedea că industria a ajuns pe meleagurile colibășene mult mai devreme, încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, pentru a înțelege cât mai bine evenimentele premergătoare apariției industriei în Colibași, trebuie să ne întoarcem în perioada interbelică, atunci când România avea o economie înfloritoare bazată pe industrie și agricultură.

În data de 25 iunie a anului 1925, în Brașov a fost fondată ,,Industria Aeronautică Română” (I.A.R.) prin promulgarea de către regele Ferdinand a „legii privitoare la întreprinderile industriale în legătură cu apărarea națională”. I.A.R. a devenit „prima fabrică românească de aeroplane“, așa cum este scris în actul de inaugurare din

11 octombrie 1927. Era un obiectiv industrial deosebit de important. Datorită I.A.R. Brașov, România era un producător important de avioane proprii și sub licențe străine. În 1942 I.A.R. era una dintre cele mai mari fabrici din Europa, având 7000 de angajați și fabrica un avion pe zi. Avioanele erau destinate exclusiv luptei de pe front. Până în 1945 la I.A.R. au fost realizate peste 1 000 de avioane militare, utilitare și alte tipuri.

Profesor: Teodor Dobre: “La scurt timp după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, în vara tragicului an 1940, România a fost ciopârțită de marile puteri ale vremii. Astfel, în urma ultimatumurilor sovietice din 26 și 27 iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze URSS-ului Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. În vara lui 1940, Hitler s-a hotărât să satisfacă pretențiile teritoriale ale Ungariei și Bulgariei, aliatele sale. Astfel, prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, România era obligată să cedeze Ungariei hortyste nord-vestul Transilvaniei. În septembrie 1940, în urma negocierilor române-bulgare de la Craiova partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, a fost cedată Bulgariei. Astfel, în vara anului 1940 România a pierdut aproximativ 100 000 km² cu o populație de circa 7 milioane de locuitori, reprezentând o treime din țară. Sub conducerea Mareșalului Ion Antonescu (1882-1946), România a devenit aliata Germaniei naziste, considerând că mareea roșie sovietică este mult mai periculoasă decât Germania lui Hitler. Totodată spera să recupereze teritoriile ocupate de sovietici în iunie 1940 și în timp va pisodey pe lângă Hitler pentru a recupera și nord-vestul Transilvaniei și Cadrilaterul”.

În acest context, multe dintre uzinele și resursele țării au ajuns pe mâna nemților în vederea susținerii războiului. I.A.R.-ul de la Brașov, prin avioanele pe care le producea, constituia un obiectiv industrial de mare valoare pentru susținerea efortului de război german (la fel și petrolul din jurul Ploieștiului, pădurile și multe alte resurse).

Faptul că România s-a aliat cu Hitler a atras după sine nemulțumirea aliaților. Mișcarea hitleristă era sprijinită direct de către fabrica de avioane din Brașov, devenind astfel, stringentă necesitatea distrugerii acesteia de către forțele aliate. În perioada 1940-1944, România se aștepta ca în orice moment să fie bombardată. Iminența raidurilor aviației anglo-americane a pus problema pentru autoritățile militare române a dispersării uzinei aeronautice de la Brașov în diferite localități din țară, dispersare care s-a tot amânat din cauza costurilor ridicate pe care le presupunea această operațiune. În anul 1943, Mareșalul Antonescu a luat decizia dispersării I.A.R.

În zilele de 12-16 aprilie și 6 mai 1944 uzina a fost bombardată de avioanele americane, fiind afectată în proportie de aproape 60 -70%. Numai pagubele atacului de la 12 aprilie 1944 au estimate la 290 de milioane de lei.

Secții ale fabricii de avioane au fost mutate la Caransebeș, Topleț, Satulung, Ucea, Câmpulung-Muscel, Colibași și alte localități. În satul Colibași (din comuna argeșană omonimă) a fost mutată secția de motoare, iar la Câmpulung-Muscel a fost mutată fabrica de Armament, Elice și Accesorii. “Mareșalul Antonescu preia puterea, în septembrie 1940, și decide, la scurtă vreme, să mute cel mai important obiectiv industrial din țară, I.A.R. (Fabrica de avioane), de la Ghimbav-Brașov, în zona lui natală, Pitești-Colibași. Constructorul de avioane “IAR”-ul de la Brașov devenise vulnerabil în fața aviației inamice, potrivit estimărilor armatei germane.” “Pe platforma terasei superioare situată deasupra satului Colibași, în anul 1943 au început lucrările de defrișare a pădurii, de trasare a drumurilor și construirea primelor hale în scopul mutării fabricii de avioane (I.A.R.) de la Ghimbav la Colibași. A fost ales un cadru natural izolat, strategic și departe de căile de acces.” Unele construcții realizate din cărămidă în 1943-1945, cu profil specific arhitecturii industriale din prima jumătate a secolului trecut (văzut din profil, acoperișul are forma pânzei de fierăstrău, cu luminatoare dispuse în partea frontală a dinților), se regăsesc și astăzi în perimetrul uzinei de la Mioveni. Am aflat de la anumite persoane din Colibași (care au o vârstă înaintată) că locuitorii localității au participat cu toții la ridicarea uzinei. Au săpat la șanțurile pentru temelii, au cărat, cu căruțele, piatră de pe malul râului.

În timpul războiului, în halele de la Colibași a existat și un pisode de muniții și armament, care era apărat în octombrie 1943 cu 30 de oameni proveniți din comunele: Colibași, Racovița și Ciumești. Aceștia formau o unitate aflată sub ordinele locotenentului în rezervă Ilie Marinescu din Colibași. Acest pisode de muniții s-a numit Depozitul Special Materiale A.A. Nr. 1 Colibași sau Depozitul Armament A.A. Colibași (să iau sursa din monografie Mioveni pg 674).

Fabrica de Motoare din Colibași era proiectată să aibă o producție de 600 de motoare pe lună, având drept model de organizare fabrica Daimler-Benz din Germania. Halele mari erau împrăștiate în pădure, care era acoperită cu o plasă mare pentru camuflare, astfel încât din aer să pară o câmpie cu iarbă. Fabrica a fost terminată în 1945. Chiar dacă nu erau gata, în hale s-a început amenajarea atelierelor de montaj motoare, a bancurilor de probă, turnătoria, modelăria și depozitele. Fabrica de Motoare de la I.A.R., afectată de bombardamente, a fost mutată în întregime în halele din Colibași. Transportul utilajelor dintre fabrica din Brașov și Fabrica de Motoare din Colibași se făcea prin intermediul avioanelor Fleet, pentru care s-a amenajat special un hangar din lemn, pe o pășune de la Colibași, aflată lângă Râul Doamnei.

Din ce motiv a fost mutată Fabrica de Motoare de la I.A.R. la Colibași și nu în altă localitate din țară? Întâmplarea a făcut ca Antonescu să fie argeșan, din Pitești. Avea casa pe lângă actuala unitate de Jandermerie, fiind demolată în anii ʼ50 de către comuniști. Și cum nu putea amplasa o unitate în mijlocul unui oraș, care apărea pe hărțile piloților americani, a ales, strategic din punct de vedere militar, o pădure deasă din Colibași, o localitate apropiată de Pitești. Decizia mutării în Colibași a fost bună deoarece pe 6 mai 1944 orașul Pitești a fost bombardat de aviația americană, rezultând numeroase victime și mari pagube.

La 23 august 1944, România a întors armele împotriva nemților ieșind din războiul (extrem de păgubos) împotriva Uniunii Sovietice. Din acel moment, cu ajutorul rușilor, Partidul Comunist își începe ascensiunea la putere în România. Țara noastră a intrat sub influența totală a sovieticilor. În aceste împrejurări a dispărut pericolul distrugerii uzinei IAR de către trupele aliate impunându-se regruparea acesteia la Brașov. Aici aveau să se întoarcă multe dintre secțiile răspândite în țară, dar nu și Fabrica de Motoare care a rămas la Colibași. Atelierele de la Ucea, împreună cu atelierele existente la București s-au anexat Fabricii de Avioane de la Colibași. Reintegrarea Fabricii de Motoare la cea de la Brașov nu a fost posibilă deoarece utilajele și documentația tehnică au fost cerute de Rusia drept despăgubiri de război. Chiar dacă la terminarea războiului România a fost prinsă în tabăra învingătorilor, sovieticii nu ne-au iertat că am luptat împotriva lor.

În 19 iunie 1945 guvernul a adoptat Decretul-lege prin care industria de război se transforma în industrie de pace. Unitățile aeronautice, care au aparținut de I.A.R. s-au reorganizat în anii de după război, devenind mai târziu întreprinderi de prestigiu ale țării. Astfel Fabrica de Motoare de la Colibași a devenit Dacia Pitești, Fabrica de Armament, Elici si Accesorii s-a transformat în Aro Câmpulung. Fabrica de avioane IAR Brașov s-a transformat în uzina de tractoare (din 1948 numită UTB – Uzina Tractorul Brașov).

După război, sub guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, halele de la Colibași au fost lăsate fără utilaje de către ruși. “După terminarea războiului, construcțiile de la Colibași sînt preluate în totalitate de Ministerul forțelor armate, echipate și adaptate pentru a servi ca depozit de muniții. Apoi până în februarie 1949, au fost întrebuințate de Ministerul căilor ferate care intenționa să înființeze un depou pentru reparat locomotive. Din 1949 până în 1952 halele trec din nou în folosința Ministerului forțelor armate, dar pentru scurtă vreme, deoarece în urma plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 1950 și ca urmare a aplicării principiului justei repartiții teritoriale a industriei și dezvoltării județelor înapoiate din punct de vedere economic, în primăvara anului 1952, guvernul, studiază la propunerea tovarășului Emil Bodnăraș, problema înființării unei uzine de autocamioane după proiecte sovietice.”

“Prin H.C.M. nr. 2211 din 8 octombrie 1952 clădirile industriale și instalațiile de la Colibași trec din administrarea Ministerului Forțelor Armate în administrarea Ministerului Industriei Metalurgice, cu scopul de a se fabrica piese și subansamble pentru autocamionul românesc SR 101.”

În luna următoare a aceluiași an, pe data de 12 noiembrie, au fost puse bazele activității noii uzine, aceea de a fabrica piese și subansamble pentru autocamioanele construite la Uzina Steagul Roșu din orașul Stalin (în 1950 orașul Brașov a fost numit Stalin). Uzina din Colibași avea în 1952 doar 37 de salariați, majoritatea cazați în cele 24 de vile din satul Colibași, construite între 1948-1951 și date în folosință la 31 decembrie 1952.

În ziua de 12 ianuarie 1953, întreprinderea a primit numele de Uzina de piese auto Vasile Tudose – Colibași și i se stabilise ca profil de activitate producerea de piese pentru autocamioane. Denumirea s-a acordat în cinstea eroului utecist născut în satul Pițigaia, comuna Stâlpeni, mort la 4 aprilie 1944 în timpul bombardamentului din București. Vasile Tudose participase la marea grevă muncitorească din 1933, de la Atelierele CFR Grivița, alături de celebrul comunist Vasile Roaită.

„În anul 1954, realizându-se problema judicioasei repartiții teritoriale a industriei, precum și eficiența folosirii raționale a tuturor investițiilor efectuate la Uzinele Vasile Tudose, Uzina de autocamioane Steagul Roșu și Uzina Tractorul Brașov s-a stabilit definitiv profilul de fabricație al uzinei, în așa fel încît conform noilor sarcini de proiectare, la Colibași trebuiau să se producă numai piese și agregate auto. Cele două uzine brașovene se profilau pe fabricarea autocamioanelor și respectiv tractoarelor, păstrînd o strînsă legătură cu uzinele Vasile Tudose Colibași, care le asigura piese de schimb de mare uzură, cât și detașabile, destinate a fi folosite pentru întreținerea parcului respectiv.”

Colectivul restrâns de muncitori, ingineri și tehnicieni trebuia să facă față sarcinilor complexe de pregătire a fabricației, urmând să fie produse piese pentru camioane, motoare și cutii de viteză aferente, urmând a se coopera și cu alte întreprinderi care trebuiau să livreze echipamente electrice, rulmenți, scule, garnituri și alte repere. Piesele realizate la Colibași, preponderent cu utilaje de concepție sovietică și din R.D.G., erau folosite și la construcția autocamionului românesc SR 101 (Foto https://bit.ly/2v0QaE0). Datorită investițiilor făcute în perioada 1953-1955, s-au pus în funcțiune mai multe secții, executându-se totodată și lucrările necesare asigurării cu energie electrică, apă, încălzire, căi de acces uzinale etc. În 1958 la uzina din Colibași se produceau piese (cutii de viteze, pompe de benzină etc.) pentru fabricile de la Brașov și Câmpulung-Muscel.

Din 1959 la uzina din Colibași se realizează carosarea automobilelor de teren M59, tot aici fiind realizate majoritatea cutiilor de viteze ce au echipat vehiculele romanesti, incusiv M461.

În anul 1963, prin ordinul Ministerului Industriei Constructoare de Mașini, nr. 212 din 24 octombrie, întreprinderea ia denumirea de Uzina de Piese Auto Colibași (U.P.A.C.). Numărul salariaților era în continuă creștere, ajungând la 6 000 în 1966, o cifră impresionantă pentru acea perioadă.

În concluzie, o lungă perioadă, la Colibași principala activitate a fost realizarea de piese, agregate și subansamble pentru tractoarele și autocamioanele de la Brașov și pentru mașinile de teren de la Câmpulung. Situația avea să se schimbe după venirea la conducere a lui Nicolae Ceaușescu așa cum vedea în cele ce urmează.

Chiar dacă încă din anul 1957, la Câmpulung-Muscel se producea un autovehicul românesc (IMS-57), dar de teren, în 1965, autoritățile române iau decizia de a dezvolta o industrie națională de autoturisme. În anul 1966, Nicolae Ceaușescu face public marele său vis: fabricarea de autoturisme în România. Prin H.C.M. 2004 din 16 septembrie, s-a stabilit amplasarea uzinei de autoturisme la Colibași în apropierea uzinei deja existente – UPAC. Fiind foarte patriot, legenda spune că Ceaușescu și-ar fi vândut Mercedesul 600 pentru a arăta că este susținătorul industriei românești de automobile.

Lucrările de construcție ale Uzinei de Automobile de la Pitești au început în primele luni ale anului 1967 și s-au încheiat în Mai 1968. Inaugurarea uzinei a avut loc în data de 20 August 1968.

Producerea unei mașini 100% românească ar fi necesitat o investiție mult prea mare pentru momentul respectiv. Pentru a reduce timpul între proiectare și lansarea producției de serie a unui autoturism, autoritățile comuniste au considerat necesară producerea unui autoturism sub licență obținută de la un producător străin. Au existat discuții cu mai mulți producători, România începând să se deschidă către Occident. La licitație au participat mari constructori europeni precum: Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Austin Mini Morris. După vizita istorică a președintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966, la nivel de partid s-a luat decizia să se producă autoturisme sub licență Renault. În data de 6 septembrie 1966, a fost semnat la București contractul cadru între statul român și Regia Națională a Uzinelor Renault (RNUR). Acordul avea o valabilitate de 10 ani.

“Alegerea Franței se pare că i se datorează mai ales președintelui Consiliului de Miniștri, Ion Gheorghe Maurer, originar francez alsacian, după tată, prieten cu președintele Franței, Charles de Gaule. România avea o bună relație cu statul francez la aceea dată, președintele De Gaule fiind un simpatizant al lui Nicolae Ceaușescu, pe care l-a decorat cu Legiunea de Onoare, iar despre România avea să spună că este miracolul din Carpați, cu prilejul istoricei vizite din 14-18 mai 1968. Construcția drumului cu patru benzi dintre Pitești și Mărăcineni, spre uzină, la Mioveni, s-ar datora vizitei lui Charles de Gaulle din 1968. Nicolae Ceaușescu, cel care avea ultimul cuvânt, a decis cumpărarea licenței Renault”.

Autoturismul Dacia putea fi la fel de bine, un model de concepție germană, italiană sau orice altă marcă europeană, însă relațiile româno-franceze au avut prioritate. Renault era singura companie de stat dintre cele care au participat la licitatie, iar acest lucru era o garanție de neclintit pentru liderul român.

Odată bătută palma cu francezii de la Renault trebuia găsit cât mai repede un loc optim pentru amplasarea viitoarei uzine de autoturisme. La vremea respectivă au existat sugestii ca uzina să fie construită la Brașov (atunci un centru industrial deja consacrat) sau la Câmpulung-Muscel.

“La propunerea lui Mihai Dumitru, directorul de la Uzina de Piese Auto de la Colibași, Ceaușescu face o vizită la platforma industrială din Colibași și astfel alege locul unde avea să fie fabricat autoturismul Dacia. Uzina ia numele oficial de Uzina de Autoturisme Pitești. Între 10-12 iunie 1967 are loc vizita delegației de partid și de stat în regiunea Argeș condusă de tovarășul Nicolae Ceaușescu și se hotărăște amplasarea definitivă a Uzinei de autoturisme lângă Uzina de piese auto, în partea de nord-vest a acesteia.

În 1969 aveam o platformă industrială la Colibași unde funcționau două uzine independente, dar în strânsă colaborare: Uzina de Piese Auto Colibași (pusă în funcțiune în 1952) și Uzina de Autoturisme Colibași (înființată în 1966). Un alt moment marcant al anului 1969 îl constituie data de 26 iunie când are loc fuziunea celor două întreprinderi existente în acel moment la Colibași – UPAC și UAP, sub pisode și sub numele UAP.

Construcția uzinei a început în 1966 și s-a sfârșit în timp record, la numai un an și jumătate. Pe 20 august 1968, pe poarta uzinei de la Mioveni ieșea primul automobil: Dacia 1100. Se spune că acest prim exemplar ar fi ajuns, drept cadou, la Nicolae Ceaușescu, ipoteză infirmată, ulterior, de Constantin Stroe. Potrivit acestuia, riscul la care se expuneau constructorii dându-i lui Ceaușescu primul produs dintr-o serie insuficient testată era mult prea mare, așa că în garajul conducătorului a ajuns, de fapt, modelul Dacia 1100 cu numărul 75.

Conform contractului, Renault furniza toate piesele necesare construcției autoturismului, urmând ca cei de la Uzina Dacia să le asambleze. Licența sub care Dacia putea construi automobile Renault a fost valabilă între 1968-1979, după care, la expirarea licenței, românii au început un program de dezvoltare propriu. De la înființarea fabricii și până în 1971, au fost produse 37 546 de autoturisme Dacia 1100. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100 S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosite de poliție și în raliuri. După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloane auto de la București și Paris. Lansarea modelului Dacia 1300 s-a dovedit un adevărat pisode pisodey atât în România, cât și în alte țări din Est, unde modelul va fi exportat începând din 1971.

Între anii 1970-1980, Dacia a dezvoltat o întreagă gamă de modele. Astfel în 1970 apar 3 versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L, 1300LS (lux super, destinată membrilor importanți ai PCR) și Dacia 1200, iar în 1973 au fost lansate modelele Dacia Break și Dacia 1302. Modelul Dacia 1300 Break a fost primul dintr-o serie amplă de versiuni ale modelului de bază care vor fi dezvoltate pe parcursul a 35 de ani. La începutul anilor 80, uzina, al cărei nume a fost schimbat între timp în Întreprinderea de Autoturisme Pitești (IAP), producea 300 de vehicule pe zi. Gama evoluează odată cu lansarea unei versiuni restilizate a Daciei 1300, numită de acum Dacia 1310. Acest vehicul va cunoaște de-a lungul anilor mai multe evoluții atât în materie de design, cât și la nivel pisode.

Din 1983 a fost produsă Dacia Sport 1410, o variantă de lux, pentru tineretul privilegiat din acele timpuri. Între anii 1991 și 1996 Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta. În 1995 uzina lansa Dacia Nova, prima mașină de concepție și construcție 100% românească. În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil Dacia, de pe porțile uzinei a ieșit autoturismul cu numărul 2 000 000.

La 2 iulie 1999 se semnează contractul de privatizare a societății și Dacia devine o marcă a Grupului Renault. În anul 2000 are loc lansarea modelului Dacia Super Nova, prima concretizare a colaborării franco-române. A urmat Dacia Solenza, însă un impact major l-a avut Dacia Logan, lansată în 2004. Cele mai pisodey și bine vândute modele s-au dovedit a fi Duster, lansat în 2010, iar mai târziu Sandero, în spcial Sandero II, lansat la Salonul Auto de la Paris 2012.

În prezent, Platforma Dacia-Renault este cel mai mare exportator al României, este generator de taxe și impozite, absoarbe cea mai multă forță de muncă în Mioveni, dar și în România, prin industria bine dezvoltată pe orizontală. Industria auto reprezintă activitatea de bază în structura economico-socială și pisodey sursa de venituri și ocupare a forței de muncă din Mioveni și localitățile limitrofe. Așadar, cea mai importantă societate din industria prelucrătoare este S.C. AUTOMOBILE DACIA GROUPE RENAULT S.A., ce activează în domeniul de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, reușind să genereze 7,70% din exporturile României, fapt care a clasat-o pe primul loc în topul exportatorilor de la nivel pisode. Annual, în ultimii 4-5 ani, această societate comercială a reușit sa exporte peste 90% din producția realizată și să asigure prin taxele și impozitele platite statului piso aproximativ 4,5% din produsul intern brut. Uzina Dacia-Renault are un rol benefic pentru toată țara, fiind cea mai mare întreprindere privată din România având circa 14 000 de angajați. Având în vedere companiile care au relații comerciale cu Uzina Dacia (peste 1 000 de societăți comerciale), sunt asigurate încă 120 000 de locuri de muncă.

Despre Uzina Dacia mai sunt atât de multe de spus, însă în restul lucrării ne vom concentra atenția mai mult pe relația strânsă dintre ea și liceul nostru.

Putem concluziona: când ne-am propus elaborarea acestei lucrări monografice nu bănuiam ce și câtă istorie are această școală, care face parte dintr-o istorie mult mai mare: cea a României sau chiar a Europei, fiindcă am văzut legătura cu Hitler, Stalin, Antonescu, aliații anglo-americani, combatanții celui de-al doilea Război Mondial. Cercetând istoria ne-am bucurat să aflăm cum anumite evenimente, tragice pentru țara noastră, au făcut ca în pădurea de deasupra Colibașului să apară o importantă ramură industrială, iar lângă ea, mai târziu, o școală.

CAPITOLUL III

„Învățământ-cercetare-producție”

Spre a cunoaște temeinic o artă, nu trebuie ignorat nimic din originile și evoluția ei!

(Gabriel Fauré)

III.1 Necesitatea înființării liceelor de specialitate, a școlilor tehnice și profesionale

În debutul subcapitolului anterior am menționat că unitatea școlară din Colibași nu ar fi fost înființată dacă nu ar fi existat uzina. Vom argumenta în acest capitol, urmărind cronologic desfășurarea evenimentelor, în contextul social și politic al anilor ʼ50 -ʼ70 când economia și învățământul românesc au trecut prin mari reforme.

După terminarea celei de a doua conflagrații mondiale, ample prefaceri au cuprins societatea românească drept urmare a înglobării statului piso în sfera de dominație sovietică. Comuniștii și-au instaurat controlul deplin la București la 30 decembrie 1947, când, sub grija Moscovei, a fost înlăturat Regele Mihai, ultimul reazem al democrației din România. Guvernul comunist român începea un lung program de investiții în numeroase unități industriale și agricole (colectivizare), cât mai mari și mai diverse, așa cum existau în marele stat vecin de la răsărit. Dezvoltarea impetuoasă a industriei în R.P.R. era un obiectiv fundamental al regimului comunist. În tumultul transformărilor economice intrase toată țara. Învățământul, un capitol atât de important, nu putea fi lăsat deoparte. La 3 august 1948 apare în Monitorul Oficial Decretul nr.175 pentru reforma Învățământului, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale. Din 1948 și până spre începutul anilor ʼ60 învățământul românesc a fost transformat după modelul sovietic. Erau folosite manuale traduse după cele sovietice. Legea punea accentul pe lupta de clasă: eliminarea din societate a elementelor dușmănoase (burghezo-moșierești), a celor cu origine nesănătoasă. Alte principii directoare: învățământul este organizat exclusiv de stat; este laic; înlăturarea neștiinței de carte.

Ceaușescu Nicolae a continuat planurile ambițioase de supraindustrializare a României (cu mari împrumuturi și dobânzi de la instituțiile financiare mondiale), ceea ce a generat o nevoie acută de mână de lucru calificată. În conformitate cu noile cerințe politice, socio-economice și științifico-culturale regimul s-a văzut nevoit să procedeze la o susținută politică de promovare a accesului populației la educație și a impus reorganizarea învățământului românesc. Astfel, în 22-25 aprilie 1968 a avut loc Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind dezvoltarea învățământului în Republica Socialistă România. Drept urmare, la 13 mai 1968 Marea Adunare Națională a adoptat noua Lege a Învățămîntului, Legea nr. 11, care a stabilit cadrul juridic necesar pentru organizarea și desfășurarea sistemului de învățământ în Republica Socialistă România. Această lege avea la bază Legea de Reformă a Învățământului din 3 august 1948, la care s-au adus mai multe modificări.

Dintre numeroasele articole din Legea nr. 11/1968, cităm:

– învățămîntul se dezvoltă în strînsă legătură cu progresele științei și tehnicii, cu cerințele economiei și culturii, ale construcției socialismului și comunismului, învățămîntul are drept scop însușirea de către cetățeni, a culturii generale și a cunoștințelor necesare exercitării unor profesiuni utile societății, formarea concepției lor materialist-dialectice despre natură și societate, educarea intelectuală, morală, estetică și fizică, cultivarea dragostei lor față de patrie și popor, față de idealurile, de pace și pisode social, nu se plătesc taxe de școlarizare, Școala este separată de biserică, prelungirea duratei învățămîntului obligatoriu de la 8 la 10 ani, învățămîntul pisodey se realizează prin școli profesionale și ucenicie la locul de muncă, învățămîntul tehnic se realizează prin școli de maiștri și școli de specializare postliceală, elaborarea manualelor unice – distribuite gratuit – revine exclusiv ministerului, de astă dată cu autori români, licee de 2 tipuri: a) de cultură generală (4 ani) cu secții real sau umanist b) licee de specialitate (4-5 ani) cu diferite profile. Învățământul profesional și tehnic, școlile de maiștri și cele de specializare postliceală formează un titlu separat (al IV-lea) al legii (articolele 71-117), în acestea se vorbește despre înființarea de unități de învățămînt profesionale și tehnice pe lângă marile unități de producție în vederea pregătirii unui număr sporit de muncitori, maiștri și tehnicieni, capabili să mânuiască cu pricepere instalațiile, mașinile și utilajele moderne sau să exercite cu competență activități economice și social-culturale. Acest articol a stat la baza înființării a numeroase școli, inclusiv a liceului nostru. Ca urmare acestei legi, în anii ʼ70 era o preponderență absolută a liceelor industriale și agricole.

Cea mai importantă inovație a fost crearea, pe lângă singurul tip de școală medie existent până în 1966, a liceelor de specialitate: agricole, industriale, economice, pedagogice, de artă etc. Locul liceelor de cultură generală a fost luat de liceele cu profil (menite să asigure forța de muncă necesară economiei), care au intrat sub patronajul unităților economice. Se urmărea transpunerea în practică a lozincii „învățământ-cercetare-producție”, care făcea parte din arsenalul propagandistic al partidului unic. Învățământul căpătase un nou rol: acela de a pregăti mână de lucru calificată. Conceptul de “cultură generală” va fi eliminat în anii '70 și '80 din învățământul liceal și considerat negativ, chiar dăunător. (https://www.ucv.ro/pdf/international/informatii_generale/doctor_honoris/68.pdf).

La Congresul al XI-lea al P.C.R., secretarul general al partidului anunță (25 noiembrie 1974) noile sale principii în materie de învățământ, anume: “creșterea ponderii liceelor de specialitate, îndeosebi a celor industriale și agricole, care urmează să cuprindă cel puțin 70% din numărul total al elevilor”. Și ca să nu fie dubiu, liderul PCR anunță că în viitorul cincinal (1976-1980) „învățământul va trebui să asigure formarea profesională a 2.000.000 persoane, din care 250.000 tehnicieni, maiștri, ingineri și alte cadre de specialitate”. Cu alte cuvinte învățământul de trepte urma să pregătească 1.750.000 muncitori calificați și 250.000 tehnicieni (inclusiv ingineri). Două exemple: în anul școlar 1977-1978 liceele industriale, agroindustriale, silvice, școlile profesionale și de ucenici la locul de muncă, postliceale tehnice și de maiștri aveau o pondere de 77,0% ca număr de absolvenți În anul școlar 1985-1986 tendința se va accentua dramatic: 86,5% ca număr de absolvenți.

Putem concluziona, că în contextul social și economic al vremii, înființarea școlilor, dar mai ales a celor cu profil tehnic, era absolut necesară. Erau o condiție a existenței și progresului societății comuniste. În circa trei decenii, între 1950-1980, s-au construit sute de școli tehnice sau profesionale, dotate corespunzător, pe lângă fabricile și uzinele, tot mai numeroase.

În linii mari, aceasta era situația la nivel de țară. A fost necesar să facem această trecere prin istoria societății și învățământului românesc pe perioada anilor ʼ50-ʼ70 pentru a înțelege circumstanțele care au dus la nașterea liceului nostru. Prin analogie, să vedem care era situația la nivel local.

Existența unei pisode industriale (încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) și înființarea în 1971 a Insitutului Nuclear, au făcut ca așezarea rurală de atunci, Colibași, să ia drumul devenirii unui veritabil oraș încă de timpuriu. Locuințele și gospodăriile din satul Mioveni au fost demolate și înlocuite cu blocuri (În interviul acordat de doamna profesor ing. Olga Frînculescu Scobai ne povestea că în ziua în care trebuia demolată casa părintească din Mioveni și-a dus părinții la o plimbare pentru a nu fi martori la tragedie). În doar câțiva ani orașul Mioveni, dintr-un sat cu o vechime de peste 500 de ani, a fost transformat într-un oraș-dormitor. Pg 123. În jurul uzinei din Colibași gravita întreaga populație și economie a localității, dar și a altor comune din Argeș.

Până la înființarea Grupului Școlar din Colibași, pe teritoriul localității nu existau licee tehnice sau de meserii, ci doar școli primare și gimnaziale (care dovedesc dorința locuitorilor din acea vreme de a-și da copiii la învățătură) în contextul în care încă din perioada anilor ʼ50 Uzina de Piese Auto Colibași era într-o pisodey cerință de muncitori calificați și specialiști. Recrutarea acestora era una dintre problemele importante cu care se confrunta. Circula o sintagmă care ne arată realitatea vremii: ,,meseria se fură”. Practic, meseria se învăța prin ucenicie la locul de muncă (și nu într-o școală așa cum ar fi fost normal), astfel fiind pierdut timp prețios din procesul pisodey, iar adesea, piesele erau pisodey realizate fiind declarate rebuturi. Ucenicia la locul de muncă era doar o soluție de moment. Muncitori calificați și specialiști nu se puteau forma decât într-o școală, loc de educație prin excelență, unde profesori, ingineri specialiști puteau să asigure teoria, dar și practica în vederea formării deprinderilor și abilităților necesare în producție. Cum în apropierea uzinei nu existau școli de meserii mulți dintre specialiștii uzinei proveneau de la Brașov sau de la Câmpulung-Muscel, ceea ce presupunea o navetă obositoare sau chiar schimbarea domiciliului. Necesitatea construirii Grupului era dictată și de creșterea vertiginoasă a populației școlare, grație exploziei demografice dictate de partid. La școlile generale din Mioveni se învăța chiar în 4 schimburi pe zi, cu ora de 35 de minute și pauza de 5 minute. Absolvenții de gimnaziu erau nevoiți să-și facă studiile liceale la unități școlare din Pitești sau Câmpulung.

Se poate concluziona că, în fostul regim, politicile de promovare a accesului la educație au înregistrat succese însemnate, în ceea ce privește baza materială, efectivele cadrelor didactice, dar mai ales, efectivele școlarizate de elevi și studenți.

III. 2 Școala Profesională Metalurgică Colibași

În arhiva L.T.C.M. exista documente care atestă faptul că în anul 1950, în orașul Stalin (Brașov), exista Școala Profesională Metalurgică Nr. 2 de pe lângă Uzina Steagul Roșu. Conform actelor din arhiva liceului nostru această școală a fost mutată într-o hală a Uzinei de Piese Auto din Colibași. Școala Profesională Metalurgică Colibași, așa cum era numită, și-a început activitatea la data de 16.02.1953 când de la Centrul Școlar Profesional din orașul Stalin s-au transferat un număr de 119 elevi de anul I, pentru a se pregăti pe lângă Uzinele „Vasile Tudose” din Colibași. În 1954 – 1956 figura cu numele Școala Profesională de Ucenici în Metalurgie de pe lângă Uzina „Vasile Tudose” Colibași sau Școala Profesională Metalurgică Colibași

Sunt puțini cei care știu că Școala Profesională Metalurgică Colibași, a fost prima școală tehnică sau profesională de pe raza actualului oraș Mioveni. Înființată chiar în cadrul Uzinei de Piese Auto din Colibași, avea ca principal scop pregătirea de personal calificat pentru uzină.

Ca profiluri de învățământ, școala cuprindea: 4 clase ajustori la banc, 3 clase strungari, 1 clasă frezori. Era o unitate de învățământ ca oricare alta în care erau predate, atât discipline tehnice, cât și de cultură generală, precum: limba română, matematica, științe politice, limba rusă, fizică, istorie, desen, gramatică, sport etc.

Căpățână, fratele doamnei Pătroi: ,,Parter: atelier școală, dormitoare, cantină iar la etajul 1 clasele. Elevii din zonă, plus moldoveni. Secția de normalizate, șuruburi, piulițe și alte piese mărunte după mutarea școlii la Ștefănești. ”

Școala funcționa într-un corp de clădire din Hala nr. 1 și într-o anexă a Halei nr. 3 din cadrul întreprinderii „Vasile Tudose”. În Hala nr. 1 se aflau: sălile de clasă, birourile directorilor și ale secretariatului, cancelaria, dormitoarele, cantina și atelierele-școală. Toate aceste informații, atestate documentar, despre școala din cadrul Uzinei, ne-au fost confirmate și de către domnul Zaharia Florea (fost director al Grupului Școlar), precum și de către doamna Maria Pătroiu (secretar al Grupului Școlar Colibași încă din primul an de funcționare al acestuia) al cărei frate a fost elev al Școlii Profesionale Metalurgice Colibași. Potrivit acestora, sălile de clasă, cancelaria și secretariatul erau la etajul 1 al halei, iar la parter erau atelierele și dormitoarele unde erau mai multe paturi suprapuse. Școala avea și o mică bibliotecă dotată în principal cu lucrări de specialitate și o cantină unde elevii și profesorii serveau masa. În arhiva L.T.C.M. apar state de plată din anul 1953 pentru salariați ai acestei școli: profesori, secretari, contabili, bucătari, îngrijitori veselă, spălătorese, lenjerese, croitori etc. Încadrarea catedrelor era făcută în principal cu ingineri, dar și cu profesori care predau la școlile de învățământ public din localitate și din comunele apropiate. Profesorii nu aveau toți studii superioare, ci doar Școală Normală, mulți dintre ei lucrând și în producție. Directorul școlii era tovarășul Holban Mureș, iar director adjunct (de studii) era Apostol Stoica. Secretar era tovarășul Căpățână Gheorghe, iar administrator era Crăcănel Ion.

Din acele vremuri s-au păstrat registre cu procese verbale din care rezultă că periodic aveau loc inspecții în urma cărora se alcătuiau rapoarte, atât despre activitatea didactică, cât și despre condițiile de școlarizare. Fiind sub tutela uzinei, se avea în vedere dotarea școlii cu încălzire centrală, dușuri, spălătorie etc. Din aceste registre am aflat că școala nu avea o capacitate de școlarizare pe măsura cererii constante a uzinei de tot mai multe cadre. Reproducem dintr-un referat al conducerii școlii trimis către M.I.C.M. (Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini): “Întreprinderea pe lângă care funcționăm solicită un număr mai mare de elevi (240 ar avea nevoie), dar nu avem spațiul optim de școlarizare”. Elevii erau pregătiți în diferite meserii: frezori, strungari metale. Materii: desen industrial, matematică, ed. politică, fizică, protecția muncii, tehnologia metalelor, tehnologia meseriei.

Școala Profesională Metalurgică Colibași a funcționat din anul 1953 și până în anul 1956 când a fost mutată la Grupul Școlar Profesional din Ștefănești, care funcționa din anul 1953. Chiar dacă începând cu anul 1957 a început să funcționeze la Ștefănești, din dosarele arhivei reiese că în Școala Profesională Metalurgică din Colibași a mai funcționat câteva clase și în anul 1958 în incinta uzinei. În anul 1959, în documentele de arhivă aparea cu denumirea Școala Profesională de Ucenici în Metalurgie a Uzinelor ,,Vasile Tudose”, Comuna Ștefănești, Colonia ,,Partizanul”.

III. 3 Grupul Școlar Profesional Ștefănești

“Începând cu anul școlar 1953-1954 se înființează la Ștefănești Grupul Școlar profesional, principala sursă de muncitori calificați a uzinei, care de la început a asigurat anual în medie 150 cadre calificate. Din anul școlar 1956-1957, tot în scopul ridicării nivelului de cunoștințe generale, pe lîngă școala generală din Ștefănești ia ființă o secție serală liceală.” În perioada 1960-1964 apare în documente cu denumirea Grupul Școlar ,,Vasile Tudose” Colibași – Ștefănești sau Grupul Școlar UPAC Ștefănești. În documentele datate cu anul 1964, Ilie Nicolae figura ca director, iar Nicolae Funieru și Funieru Maria ca profesori ai acestei școli (din 1969 vor fi profesori ai liceului din Colibași). Din anul 1955 cartierul de blocuri din Ștefănești este transferat uzinei. În 1957 a fost construită gara uzinală.

“Dezvoltarea uzinei într-un ritm susținut, asimilarea a numeroase repere și agregate auto, tractor, specializarea și necesitatea de a mânui tehnica din ce în ce mai complicată a ridicat problema asigurării cadrelor cu pregătire medie tehnică. În acest scop în anul 1962, s-a înființat tot la Ștefănești o școală tehnică Postliceală și o școală tehnică de maiștri serală ce a reușit să asigure parțial necesarul de cadre specializate.” În cadrul Grupului Școlar U.P.A. din Ștefănești au mai funcționat următoarele tipuri de școli: Școală Profesională – curs zi (cu durată de 3 ani), Școală Profesională – curs seral (durată 3 ani), Școală de specializare Postliceală – curs zi (durată de 2 și 3 ani), Școală de Maiștri, Școală Ucenici la locul de muncă – Cursuri Teoretice Comasate, Școală de Personal Tehnic (z și seral).

Grupul Școlar din Ștefănești a fost principala sursă de muncitori calificați a uzinei, până în1969, an când a fost mutat la Colibași. Unitatea școlară din Ștefănești a continuat să funcționeze și în perioada 1970-1975.

Dar de ce în 1953 s-a înființat un Grup Școlar la Ștefănești și nu la Colibași acolo unde era uzina? Această întrebare am adresat-o multor profesori pe care i-am intervievat în vederea realizării acestei monografii. Mulți dintre aceștia ne-au răspuns că la Ștefănești existau deja clădiri disponibile, care aparțineau uzinei, în care se putea desfășura, în bune condiții, procesul de învățământ. Uzina avea nevoie cât mai repede de muncitori calificați și nu mai putea aștepta până se ridicau clădiri noi. În plus, majoritatea salariaților erau cazați într-un cartier muncitoresc din Ștefănești, care aparținea uzinei. Alți muncitori erau cazați în apartamente din Pitești. Școala era și pentru calificarea acestor muncitori și a copiilor lor.

Ideea înființării unei grup școlar (la Ștefănești) cam departe de uzina din Colibași nu s-a dovedit prea bună așa cum aveau să constate autoritățile vremii. Am pisodey mai sus motivele de înființare a școlii la Ștefănești, dar sigur nu au fost intuite problemele care aveau să apară din cauza distanței dintre cele două instituții. Problemele au început să apară în pisode cu dezvoltarea uzinei. Elevii trebuiau să facă practică în uzină și distanța dintre cele două unități constituia un impediment. Aceștia se deplasau cu autobuzul sau cu trenul până la Colibași. Aveau asigurate trei vagoane speciale în cursa Golești – Uzină, plata transportului fiind suportată de uzină. De la gara din Colibași trebuiau să meargă pe jos până la uzină, pe orice vreme (prin ploi, prin arșița verii sau prin gerul iernii). Alte probleme: aglomerație în mjloacele de transport, timp pierdut pe navetă, costuri de transport, probleme de siguranță etc. Profesorii aveau de făcut același drum pentru a supraveghea elevii în timpul zilelor de practică. Comunicarea dintre uzină și liceul din Ștefănești era greoaie din cauza distanței. O groază de hârtii trebuia să circule zilnic între cele două unități. La aceste probleme, legate strict de distanța dintre cele două instituții, au apărut și altele care țineau de dezvoltarea uzinei care cerea tot mai mulți muncitori calificați. Populația școlară era în creștere la Grupul din Ștefănești, dar capacitatea acestuia de școlarizare rămânea aceeași. Reproducem dintr-un proces verbal din 28 septembrie 1964: „Grupul din Ștefănești are: 9 săli de clasă, 498 de elevi din care 197 interni, cazați în 12 dormitoare. În urma unui control s-a constatat că dorm și câte doi în pat. Elevii fac practică în uzină trebuind să se deplaseze cu trenul sau cu autobuzul. Se pierde foarte mult timp pe drum. Iar autobuzul este mai mult defect decât funcțional. În cadrul internatului grupul sanitar este defect.”

În vederea elaborării monografiei a fost nevoie să căutăm prin miile de documente din arhiva școlii. Spre norocul nostru acolo am răsfoit dosarul Dări de seamă – 1968-1971, în care am descoperit un document foarte important (numit Memoriu justificativ), care ne spune de ce s-a luat decizia mutării școlii de la Ștefănești la Colibași. Din acest document oficial (de 4 pagini) o să reproducem în cele ce urmează, însă trebuie mai întâi să spunem că în anul 1968 Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini (M.I.C.M.) a cerut tuturor școlilor din țară, situația capacității de școlarizare pentru anul școlar 1968-1969. Se cerea o situație detaliată despre: imobilele deținute de școală, numărul, mărimea și dotarea sălilor de clasă, laboratoarelor, atelierelor, cabinetelor tehnice etc. Conducerea școlii avea obligația să prezinte și propuneri privind înbunătățirea capacității de școlarizare. O astfel de situație trebuia să dea și Grupul Școlar din Ștefănești. Situația trebuia trimisă Direcției de Învățămînt de pe lângă M.I.C.M. pînă la 10 ianuarie 1969, lucru pe care l-a făcut directorul de atunci al unității, domnul inginer Nicolae Ilie. Redăm pe scurt din acest document:

“Situație oferită de școală pentru anul școlar 1968-1969 cerută prin adresa Nr. 123.895 din 27.XII.1968 de către Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, Direcția Învățămînt – București.

…Localul actual al Grupului Școlar U.P.A. Ștefănești, nu mai este corespunzător numărului de elevi din cadrul școlii… De multe ori folosim sala de mese pentru Școala Profesională Serală.

…în localul Grupului Școlar, este improvizat căminul grupului, care numără de 110 paturi, cu un număr de 110 elevi interni, restul de elevi ai școlii profesionale sînt externi, asigurîndu-se numai masa.

…menționăm că actualul local al grupului școlar nu posedă laboratoare și nici ateliere.

…practica are loc în sectoarele productive ale uzinei, elevii fiind repartizați direct pe mașini fără supravegherea muncitorilor calificați.

…față de numărul elevilor existenți din toate tipurile de școli din cadrul grupului, cît și a lipsei de ateliere, laboratoare, săli de desen, cămin pentru elevi interni, baie, magazii de depozitare etc. și mai ales pentru faptul că localul actual al grupului școlar a fost improvizat, conducerea grupului a făcut propuneri pentru construirea unui local nou cu toate dependințele necesare și care este în construcție în comuna Colibași în vecinătatea uzinei”.

Din acest document reiese că din partea conducerii Grupului Școlar din Ștefănești au fost făcute propuneri pentru construirea unui local școlar nou și că acesta se afla deja în construcție la Colibași, șantierul fiind situat în vecinătatea uzinei (așa cum ar fi trebuit de la bun început). De asemenea, mai reiese dorința legitimă a directorului și implicit a colectivului didactic de la Ștefănești, de a funcționa într-o școală nouă, modernă, cu o capacitate corespunzătoare procesului didactic.

Secretar Pătroiu Maria: „Elevii erau școlarizati chiar și în Școala generală de 8 clase din Ștefănești din cauza lipsei de spațiu. Fiindcă la Ștefănești nu era spațiu, 18 clase de Școală Profesională au fost școlarizate în diferite unități de învățământ din țară, precum: Timișoara, Craiova, Medgidia, Iași, Roman etc. Absolvenții acestor clase, calificați în diferite meserii, primeau dispoziție de repartizare în vederea angajării la uzina de piese auto”.

După mutarea Grupului de la Ștefănești la Colibași, la Ștefănești au mai rămas câteva forme de școlarizare: Școala Tehnică de Maiștri (curs seral), Școală Profesională, Școală Tehnică de Personal Tehnic.

III. 4 Liceul Industrial Construcții de Mașini – Pitești

În anul 1967, pentru Uzina de Autoturisme Dacia, s-a înființat o nouă formă de învățământ, și anume cea de liceu. Este vorba despre Liceul Industrial Construcții de Mașini (în prezent Liceul Tehnologic ,,Dacia” Pitești). Neavând o clădire în care să funcționeze, acesta a folosit o perioadă (1967-1973) clădirile de la Ștefănești, iar din 1973 s-a mutat în clădirea nouă ridicată în Pitești. Avea o durată de școlarizare de 5 ani, cu o programă școlară similară facultăților de profil ingineresc, desigur, păstrând proporțiile nivelului de cunoștințe. Concurența la examenul de admitere era teribilă și ca atare selecția era extrem de dură. Erau foarte atractive condițiile de studiu și mai ales diploma de bacalaureat care, odată obținută, conferea absolventului statutul de tehnician sau cel puțin de muncitor cu înaltă calificare, locul de muncă fiind sigur. Din anul 1982 a devenit Liceul Industrial Numarul 1, iar din 1995 s-a transformat în Grup Școlar I.C.M. Dacia Pitești.

III. 5 Institutul de Subingineri

Tot ca urmare a necesității sporirii de cadre cu pregătire medie și superioară, din anul 1969, la Pitești, a luat ființă Institutul de Subingineri, inițial, subordonat Institutului Politehnic din București. Specializarile inițiale au fost: Automobile și Tehnologia Prelucrărilor la Rece.

Potrivit mai multor profesori (Dumitrescu Vasile, Drăgoi Gheorghe, Scobai Olga, Mosoia Gheorghe), acesta a funcționat în primul an (1969-1970) în Grupul Școlar din Colibași.

În ziarul Secera și Ciocanul, Anul XIX, Nr. 4819, 8 noiembrie, 1969 am găsit un amplu articol (Primii pași la Institutul de subingineri Pitești) în care inginerul Gh. Poțincu vorbește, printre altele, despre desfășurarea temporară a activității institutului în complexul școlar nou înființat la Colibași. În articol scria despre condițiile pe care le aveau studenții, despre servirea mesei la cantina Grupului Școlar, desfășurarea practicii studenților la U.A.P. etc.

III. 6 Grupul Școlar Construcții de Mașini Colibași

Pentru localitatea Colibași situația era similară celei din țară. Dezvoltarea continuă a platformei industriale a determinat apariția unor școli în jurul acesteia: Școala Profesională Metalurgică Colibași, Grupul Școlar din Ștefănești, Liceul Industrial Nr. 1 din Pitești și Institutul de Subingineri. Până la momentul cumpărării licenței de fabricație de autoturisme Renault de la francezi, aceste școli reușeau (chiar dacă cu greu) să asigure necesarul de muncitori calificați și specialiști pentru Uzina de Piese Auto Colibași.

Așa cum am arătat, în 1966 s-a înființat Uzina de Autoturisme, iar în anul 1969 a fuzionat cu Uzina de Piese Auto Colibași. Practic, din acel moment, cererea de cadre calificate a crescut extraordinar. Unitățile școlare prezentate mai sus nu mai erau de ajuns.

Decidenții politici cunoșteau de mult timp problema acestor școli, care nu reușeau să asigure suficient personal calificat, mai ales că le era adusă la cunoștiință și de către Mihai Dumitru, directorul general al Uzinei de Autoturisme. “Legat de această dezvoltare a industriei constructoare de mașini de la Colibași la care mai adăugăm și construirea fabricii de motoare electrice, s-a pus din nou problema pregătirii și asigurării de muncitori calificați, aceasta întrucât s-a constatat că în noua etapă, Grupul Școlar de la Ștefănești nu mai putea face față cerințelor datorită spațiului mic de școlarizare. Ca urmare celor de mai sus prin H.C.M. nr. 1628 din anul 1966, se aprobă construirea unui mare complex școlar professional amplasat tot la Colibași, în partea de nord-vest a Uzinei de piese auto.” Așa că, în momentul când au luat hotărârea înființării Uzinei de Autoturisme la Colibași au propus și creșterea capacității de școlarizare sau mai precis, construirea unei noi școli (cât mai aproape de uzină). Drept urmare, în 1968, prin H.C.M. nr. 1628, s-a aprobat construirea unui mare complex școlar pisodey, amplasat în satul Colibași, chiar lângă Uzina de Autoturisme. Această hotărâre reprezintă actul de naștere al liceului nostru. Unitatea a fost numită Grup Școlar UAP Colibași nume purtat până în anul 1984.

De-a întregii sale existențe unitatea școlară a trecut printr-o serie de transformări determinate de dorința de adaptare permanentă la schimbările care aveau loc, în primul rând în cadrul Uzinei de Autoturisme Dacia și nu în ultimul rând, schimbărilor din societatea românească. Și denumirile purtate de liceu de-a lungul timpului reflectă dorința acestuia de a răspunde acestor schimbări. În perioada 1968-1984 unitatea apare în documente și cu alte denumiri: Grupul Școlar Nr. 2 IAP Colibași, Grupul Școlar Mecanic Nr. 2 Colibași-Pitești. Începând cu anul 1985 și până în 1989 școala a purtat numele de Liceul Industrial Colibași. Din 1990 și până în 2012 a funcționat sub denumirea de Grup Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, iar din anul 2012 poartă denumirea actuală Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.

Înființarea acestei unități de învățământ a fost un eveniment deosebit de important în viața culturală a localității Colibași, dar și a satelor apropiate. Noua unitate de învățământ, se adresa, la început, elevilor care terminau cele opt clase de gimnaziu și care doreau să intre în câmpul muncii după absolvirea Școlii Profesionale sau de Ucenici. De asemenea, prin Școala de Maiștri și prin Școala Postliceală, Grupul se adresa și muncitorilor care doreau să se perfecționeze în anumite domenii necesare în Uzină sau pe piața muncii. Mai târziu, după înființarea liceului ca formă de învățământ, spre Grup se îndreptau și elevii care, după obținerea diplomei de Bacalaureat, doreau să continue studiile în învățământul superior. Liceul a parcurs cu rapiditate treptele afirmării în plan local, județean, național și chiar internațional.

La finalul acestui capitol putem concluziona că în condițiile unui plan amplu de industrializare a patriei, apariția școlilor cu profil tehnic a fost firească, un răspuns la cerințele tot mai mari de personal calificat din partea fabricilor și întreprinderilor. Cert este faptul că Grupul Școlar din Colibași a apărut într-un context social, economic și politic favorabil. Înființarea acestei unități școlare venea să răspundă unor necesități obiective ale învățământului și economiei locale și naționale.

PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Cea mai nobilă preocupare a omului este omul…

(G.E. Lessing)

Procesul de învățământ, cea mai înaltă formă de organizare și desfășurare a educației, este principalul subsistem al sistemului de învățământ.

Componentele procesului de învățământ (resursele materiale, resursele umane, modul de organizare, obiectivele, conținuturile etc.) interacționează în cadrul unei activități complexe, desfăsurate în mod organizat și pisodey, pentru realizarea unor finalități dinainte stabilite.

RESURSELE MATERIALE

Construcția complexului școlar

Grație documentelor de arhivă, dar și unor profesori care au dorit să ne împărtășească din amintirile lor din vremea când au muncit în această instituție, putem reda câteva date semnificative despre construcția complexului școlar de la înființare și până în prezent.

În primul rând, trebuie spus că Ministerul Industriei și Construcțiilor de Mașini a asigurat fondurile necesare în vederea construirii unui mare complex școlar care trebuia să fie amplasat cât mai aproape de platforma industrială. Treptat, raporturile contractuale stabilite de școală cu autoritățile locale și cu agenții economici (în special Uzina de Autoturisme), a determinat atragerea de noi resurse materiale și financiare necesare desfășurării activităților didactice în condiții optime.

Colaborarea dintre Uzina de Autoturisme Dacia-Renault și unitatea noastră de învățământ a fost strânsă și îndelungată. Începând cu luna februarie a anului 1970, conform ordinului cu nr. 14 dat de M.IC.M., investițiile în complexul școlar au fost preluate în mare parte de Uzina de Autoturisme Colibași. Din acest moment între conducerea școlii și Serviciul de Investiții al U.P.A.C. s-a ținut o strânsă legătură în vederea rezolvării tuturor problemelor care apăreau în cadrul unității de învățământ. Uzina și-a adus aportul nu numai la construcția școlii, dar și la dotarea acesteia, a asigurat spații unde elevii și-au desfășurat practica. La rândul ei, școala a răspuns nevoilor întreprinderii, având un rol important în dezvoltarea acesteia.

Pentru construirea Grupului Școlar Colibași a fost ales ca model Centrului Școlar Profesional Metalurgic din Brașov (actualul Colegiu Tehnic „ASTRA”), construit în 1948-1950. Constructorul complexului școlar a fost ICIM Brașov (Întreprinderea de Construcții Industriale și Montaj Brașov) cel care a construit și uzina de autoturisme. ICIM Brașov aparținea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini.

Ținând cont de cerințele Uzinei de Autoturisme, complexul școlar a fost prevăzut să aibă o mare capacitate de școlarizare (peste 2000 de elevi) și dotări pe măsură: clădirea școlii, un atelier-școală, o cantină, trei cămine, teren de sport, sală de gimnastică, spălătorie, centrală termică și anexe tehnice.

La scurt timp după deschiderea școlii chiar și această capacitate de școlarizare s-a dovedit a fi insuficientă pentru satisfacerea cerinței de muncitori și specialiști venite din partea Uzinei Dacia, dar și a altor agenți economici din județ. Astfel că, a fost întocmit un referat privind avizarea studiului tehnico-economic pentru dezvoltarea complexului școlar tehnic din Colibași. ,,Pentru asigurarea necesarului de cadre de muncitori, maiștri și tehnicieni pentru uzina de autoturisme Pitești și Fabrica de micromotoare Pitești, în baza temei de proiectare întocmită de MICM-DGMPS, DGDRI, DPI și GUAP din 8.XII.1969, s-a întocmit de Institutul de Proiectări al județului Argeș, studiul tehnico-economic pentru ,,Dezvoltare complex școlar tehnic Colibași”. Dezvoltarea complexului școlar este prevăzută prin planul de investiții pe perioada 1971-1975, cu o valoare de 11 000 lei”. În raport se prevedea: extinderea complexului la o capacitate totală de școlarizare de 2 600 de elevi, mărirea atelierului până la 2000 m², capacitate de cazare de 1800 de locuri. Se mai dorea o sală pentru festivități și cinematograf de 400 de locuri și extinderea sălii de gimnastică. Studiul a fost trimis pentru avizare la Ministerul Învățământului, Banca Centrală de Investiții și la IPCM, însă, din cauza costurilor ridicate nu a fost aprobat.

ICM Brașov (Întreprinderea de Construcții și Montaje Brașov) a început construirea complexului școlar în anul 1966. A fost ales un teren (66 896 m²) cât mai aproape de uzină. Ridicat în apropierea zonei industriale, noul liceu se armoniza cu ansamblul architectural și social al acesteia. S-a alcătuit planul clădirilor, s-a început aprovizionarea cu materiale de construcție. În spatele căminului C există și astăzi groapa de var stins, folosit la construcția clădirilor din complexul școlar. Unitatea școlară a fost racordată la rețeaua de apă potabilă și de incendiu, precum și la cea pentru colectarea apelor pluviale și menajere (În anul școlar 2010-2011 a fost înlocuită canalizarea menajeră). Au fost asfaltate căile de pisodey liceu. Un drum urcă din strada Valea Neagră spre căminul C, fiind încadrat pe partea stângă de o pădure, iar pe dreapta de o livadă. În anii ʼ70, când a fost dată în funcțiune secția de turnătorie de fontă maleabilă, aflată la Poarta 8 a Uzinei, soldații unei unități militare care avea sediul în Colibași au realizat actualul drum de acces spre liceu, drum care trece prin aceeași pădure deasă. Profesor Nițică Gheorghe: „Treptele din pădure, care urcă la cantină, au fost făcute tot cu ajutorul elevilor după ce au curățat mărăcinii. Fiecare grupă avea câte o parcelă. Munca se făcea după ore”.

Lucrările de construcție trebuiau să fie gata până în septembrie 1969, la începerea anului școlar. În Colibași erau două mari șantiere fiindcă lucrările la complexul școlar se desfășurau în pisode cu cele ale Uzinei de Autoturisme.

La fel ca și astăzi și în perioada comunistă ziarele scriau știri despre școli, despre începerea anului școlar sau despre stadiul pregătirilor în care se aflau unitățile de învățământ pentru primirea în siguranță a elevilor. În Biblioteca Județeană Argeș, în numărul 4.399 din 4 iulie 1968 al ziarului Secera și Ciocanul, am găsit articolul numit: Când va suna clopoțelul, noile construcții școlare vor spune prezent? Articolul prezenta informații despre ritmul și calitatea lucrărilor la diferite unități de învățământ din Argeș printre care și Grupul Școlar din Colibași. Reproducem doar câteva rânduri: ,,dintre lucrările începute în acest an, se pare că se află în pisode cele de la noul liceu din Cîmpulung-Muscel. În rest – ritm de lucru nesatisfăcător! Exemplificăm mai detaliat ce se petrece pe șantierul Grupului Școlar pentru pregătirea lucrătorilor necesari uzinei de autoturisme de la Colibași. ICM Brașov a lăsat această construcție la voia întîmplării, deși are o valoare de peste 20 000 000 de lei! Din 1966 și pînă în prezent, constructorul de pe acest șantier nu și-a realizat în nici o lună sarcinile de producție asumate. De pildă: din 6 milioane valoare de plan pentru acest an, în 6 luni nu s-a consumat nici un milion lei! La unul din cele două cămine date în folosință plouă prin acoperiș… au căzut și tencuielile pe porțiuni mari”. Articolul era axat pe mai multe nereguli legate de calitatea construcțiilor, dar mai ales pe întârzieri. În acea vreme, când toată lumea trebuia să raporteze depășirea planurilor, era o mare rușine să apari în presă cu astfel de aprecieri, care aveau scopul, în primul rând, de remediere a situației.

Legat de întârzieriele la construcția liceului, iată ce declara în data de 4 decembrie 1968 Mihai Dumitru, directorul Uzinei de piese auto: “…de asemenea, trebuie să fim ajutați mai concret în asigurarea uzinei cu cadrele necesare, să se ia măsurile ce se impun pentru accelerarea ritmului la construcția grupului școlar, care necesită, încă de pe acum, să mai fie dezvoltat”.

La festivitatea de deschidere a participat și domnul ing. Dumitrescu Vasile, unul dintre profesorii care au predat în această școală din ziua deschiderii și până în ziua ieșirii la pensie. L-am vizitat într-o zi frumoasă de toamnă la casa sa din Mănicești. Acesta a avut amabilitatea să ne acorde un interviu, pentru această monografie, în care a confirmat faptul că erau ceva întârzieri la construcția liceului. Redăm un fragment din acest interviu:

„Clopoțelul a sunat pentru prima dată în jurul datei de 1 octombrie și nu la începutul lunii septembrie așa cum ar fi fost normal. Clădirea școlii nu a fost gata pentru cursuri în septembrie. Cancelaria era în primul an în căminul A, la parter. Biroul directorului la fel. Deschiderea festivă s-a ținut în fața cantinei, singurul loc betonat. Profesorii și directorii stăteau pe treptele de la cantină, iar asistența era formată din circa 60 de persoane, părinți și elevi care stăteau pe porțiunea asfaltată și în parc. (De ce așa puțini?) Școala era la început, abia se organiza, nu știau foarte mulți de ea. Erau prezenți în jur de 15 profesori, pedagogi și elevii cu părinții, cu toții emoționați așa cum se întâmplă de fiecare dată la începerea unui nou an școlar. Pe treptele cantinei a vorbit la deschidere directorul școlii, Ilie Nicolae”.

Maistrul Drăgoi Gheorghe: “În 1969, când am ajuns la Grup, era o imagine dezolantă: clădirile încă neterminate ridicate pe un maidan. Călcam în noroaie. Curtea nu era betonată. Stăteam în școală de dimineață până seara. Fiecare clasă cu dirigintele ei avea sector de care să se ocupe: garduri, șanțuri, alei. Totul după ore. Ne-am ocupat de dotarea atelierelor cu bancuri de lucru, mașini, utilaje”.

Baza materială

Baza materială a LTCM (clădirile, clasele, laboroatoarele, cabinetele, atelierele, mijloacele didactice, baza pisode etc.) a avut și are un rol hotărâtor în desfășurarea eficientă a procesului de învățământ. Dezvoltată în concordanță cu structura meseriilor și specializărilor impuse de implementarea de noi tehnologii în industrie și servicii, a susținut de-a lungul vremii realizarea misiunii ce ține de arta de a-i învăța pe alții ceea ce ști tu mai bine.

Informațiile consemnate în documentele din arhiva școlii, ne confirmă faptul, că de-a lungul celor 50 de ani de existență, managerii instituției școlare s-au preocupat în permanență să întrețină și să îmbunătățească baza materială a școlii, în concordanță cu cerințele și schimbările din Uzina Dacia, ale societății, în general.

De exemplu, în Scurt raport general de muncă din anul școlar 1973-1974 scria: „S-a reușit ca prin activitatea de autodotare să se doteze camerele de locuit din două cămine cu mese și patru scaune, iar toate camerele din cele trei cămine au fost dotate cu perdele. Pentru a asigura condiții tot mai plăcute de recreere și odihnă elevilor s-a continuat înfrumusețarea întregului complex școlar prin plantarea de arbuști ornamentali, prin confecționarea de bănci pentru parcuri etc., precum și prin menținerea și dezvoltarea microcomplexului sportiv”.

Document din 9. VI. 1970

„Către

CONDUCEREA GRUPULUI DE UZINE AUTOTURISME PITEȘTI

Pentru dotarea atelierelor școală cu utilaje necesare instruirii practice a elevilor anului –I-, vă rog aprobați transferarea de la Grupul de Uzine Autoturisme Pitești la Grupul Școlar U.A.P. al următoarelor utilaje prevăzute în listele de disponibilități:

De la U.A.P.

Polizor electric dublu

Mașină de găurit

Mașină de frezat universal

Mașină de rectificat universal

Strung paralel.

De la U.M.M. Câmpulung

Strung paralel

Mașină de găurit”

Profesor Sergiu Cojocaru: „Cheltuielile liceului (hrană, cazare, bursele, uniformele, dotare etc.) erau suportate, în primul rând, de Ministerul Construcțiilor de Mașini”.

Suprafața totală a complexului școlar măsoară 66 896 m² din care 7 782 m² reprezintă suprafața construită. Rezultă o mare suprafață destinată spațiilor verzi, terenurilor de sport, poligonului auto, parcării.

Maistrul Sergiu Hinculov: „Noi elevii am participat la realizarea aleilor. Îmi aduc aminte că munceam până la ora 11 noaptea. Director era Tărăntiș care a stat cu noi până la ora aceea. Apoi ne-a dus la cantină să mâncăm. Ne-a mulțumit pentru munca depusă”.

Incinta a fost betonată abia în anul x, cu ocazia Forumului Pionerilor, fiindcă s-a organizat în concurs de carturi. Cu ocazia acestui Forum complexul școlar a beneficiat de ample reparații și modernizări. Băncile, coșurile de gunoi, gărdulețele, pergolele și alte elemente decorative de exterior erau realizate de elevi, sub îndrumarea maiștrilor-instructori, chiar în atelierele școlii.

În anul școlar 2010-2011 incinta complexului școlar a fost împrejmuită deoarece gardul existent era într-o avansată stare de degradare.

Măsurile de înfrumusețare a incintei (betonarea aleilor, plantarea de flori, arbori, arbuști ornamentali, montarea de bănci, gărdulețe, pergole etc.) inițiate de conducere în primul an școlar au fost continuate de toți directorii care au condus unitatea de-a lungul celor 50 de ani. Florile proveneau din sera școlii, aflată și astăzi lângă cantină, de care o lungă perioadă s-a ocupat doamna laborant Elena Hinculov ( „la Grup m-am angajat în anul 1979 și mi-am desfășurat activitatea până în 1986. Eram laborant, dar mă ocupam și de seră (82 m²). Împreună cu elevii în seră cultivam flori și legume.”).

Majoritatea profesorilor care au fost repartizați în unitatea noastră de învățământ ne-au declarat că au fost plăcut impresionați de locația școlii (înconjurată de pădure), dar și de parcul din incintă, care cheamă la relaxare elevii și cadrele în fiecare pauză. Comparația cu școlile din alte orașe, cu incinte betonate și cu poluarea fonică specifică mediului urban, este inevitabilă.

Clădirea în care a început să funcționeze școala este cea în care se desfășoară activitatea și în prezent, cu precizarea că de-a lungul timpului a trecut prin mai multe renovări, reabilitări și dotări. Ocupând o suprafață de 772 m², clădirea școlii este o construcție masivă, bine proporționată, cu parter și două etaje. În 1982 (director Marin Marcu), clădirea școlii și a sălii de sport au fost supuse unor reparații, cu această ocazie, exteriorul a fost zugrăvit cu piatră de var, pentru a rezista mai bine intemperiilor.

Liceul a dispus chiar de la înființare de 17 săli de clasă, 3 laboratoare dotate cu aparatura necesară pentru fizică, chimie, biologie și un atelier unde se desfășura instruirea practică a elevilor, precum și de o bibliotecă conținând peste 10 000 de volume.

Clasele au fost proiectate să fie spațioase (cu suprafațe între 50 și 53 m²) și bine poziționate în așa fel încât să primească lumină naturală pe parcursul întregii zile. La parter sunt 6 săli de clasă, dintre care: un cabinet fonic și un cabinet de legislație auto. Aurel Șerban: „am înființat acest cabinet în anul 1996, împreună cu doamna directoare Olga Scobai, după ce am văzut unul la un liceu din Rm. Vâlcea.”

Celelalte săli de la parter au diferite utilizări: cancelarie, secretariat, birouri directori, depozitare documente și mijloace didactice. Încă din proiect școala a fost prevăzută cu trei intrări pentru a corespunde normelor de siguranță (cutremure, incendii). La etajul I sunt 6 săli de clasă, un laborator de chimie și trei cabinete (ingineri, chimie și limbi străine). La etajul II sunt 7 săli de clasă, un laborator de fizică, două cabinete(unul de limbi străine și unul de chimie), birou contabilitate.

În 2004 s-a luat decizia instalării unui sistem de supraveghere video pentru monitorizarea holurilor și a curții școlii.

În perioada 2006-2008, când unitatea era condusă de domnul director Aurel Șerban și domnul director adjunct Valeriu Fianu, a fost înlocuită tâmplăria de lemn a școlii. În aceeași perioadă au fost achiziționate calculatoare pentru cele două laboratoare IT nou-înființate. Pentru aceste laboratoare, în anul școlar 2010-2011, au mai fost achiziționate două programe (Program soft educațional AUTOCAD și Program soft educațional fluid sim).

În anul școlar 2011-2012 școala a fost cuprinsă într-un amplu program de reabilitare, de amenajare a noi spații cu destinație educațională, astfel încât, din acest an școlar unitatea dispune de 4 noi spații școlare (situate în căminul A) din care: 1 laborator de desen tehnic, 1 laborator de studiul materialelor, 1 cabinet pentru comisia de evaluare și asigurare a calității în educație, 1 cabinet psihopedagogic dotat corespunzător.

În vederea creșterii performanței școlare a elevilor și pregătirii lor optime la standarde europene, în perioada martie 2012 – noiembrie 2012 au fost făcute următoarele investiții, cu sprijin din partea Consiliului Local al Primăriei Mioveni: înlocuirea tablelor existente cu table albe, amenajarea și reabilitarea a două cabinete de informatică, amenajarea și reabilitarea laboratoarelor de mecanică, electrotehnică, măsurări, legislație și conducere auto, amenajarea și reabilitarea cabinetelor de informatică, limbi străine, psihologie, școală de șoferi, amenajarea și reabilitarea secretariat și cabinete directori. De asemenea, au fost refăcute trei grupuri sanitare în căminul A.

În anul școlar 2014-2015, conform directivelor de la Minister, sălile de clasă au fost echipate cu sisteme de sonorizare necesare examenului de bacalaureat.

În 2016 în clădirea atelierelor a fost realizat un mare amfiteatru în care au loc serbări, consiliile profesorale, conferințe etc. amfiteatrul este dotat cu un sistem performant de sonorizare …mai multe de la doamna Gina Florea.

În anul școlar 2018-2019 (director Dinuță Ghiorghe) s-a realizat termoizolarea școlii. Astfel, putem spune că avem o școală ecologică deoarece, datorită acestei lucrări, va scade consumul de combustibil, se vor reduce pierderile de căldură, iar factura la încălzire va fi mai mică. Tot în acest an școlar, lambriul din placaj vopsit de pe holurile liceului a fost înlocuit cu lambriu din lemn de brad, care oferă o amprentă confortabilă, de eleganță și căldură. De asemenea, pe holul de la parter s-a montat parchet laminat.

IV. 1.3. Atelierele

Foarte multe date despre atelierele școlii am găsit în arhiva liceului, se cuvine însă să precizăm faptul că majoritatea profesorilor și maiștrilor ne-au oferit informații, utile monografiei, legat de acest compartiment. Amintim doar câțiva: Marin Marcu, Aurel Șerban, Negulei, Radu Ștefan, Sergiu Hinculov, Nițică Gheorghe, Sergiu Cojocaru, Vasile Dumitrescu, Fusea Sorinel, Florea Zaharia, Mihai Văleanu.

În anul școlar 1969-1970 clădirea atelierelor-școală era finalizată. Cu o suprafață de 1303 m², aceasta a fost construită în partea de est a incintei liceului. Chiar dacă atelierele erau utilate,

dotarea acestora a continuat pe parcursul întregului an școlar.

Într-un memoriu justificativ înaintat M.I.C.M. – D.P.I, în anul 1972 de către directorul Dumitru Tărăntiș se cerea construirea unui nou atelier, paralel cu atelierul actual, și dotarea acestuia cu utilaje, dovadă a faptului că cel existent nu făcea față cerințelor tot mai mari de cadre calificate.

“Având în vedere prevederile Legii nr. 11/1968 privind învățământul în Republica Socialistă România și ale Legii nr. 11/1971 cu privire la organizarea și conducerea unităților socialiste de stat, se dispune: Întreprinderile pe lângă care funcționează școli profesionale, grupuri școlare și licee de specialitate, vor lua măsuri pentru asigurarea bazei didactice-materiale a acestora și prin transfer din disponibilitățile apărute în cadrul întreprinderilor M.I.C.M. Școlile vor întocmi la sfârșitul trimestrului III al fiecărui an școlar necesarul de utilaje, aparatură, scule, instrumente, materii prime, combustibili etc. necesare procesului instructiv-educativ și le vor înainta întreprinderilor tutelare. Întreprinderile răspund de organizarea și desfășurarea instruirii practice în producție a elevilor și în limita posibilităților asigură elevilor ucenici la locul de muncă, masă și cazare contra cost. În baza legilor de mai sus, Întreprinderea de Autoturisme s-a ocupat de organizarea și dotarea atelierelor școlii încă din primul an școlar. Fiecare sală din atelier a fost dotată cu numeroase mașini și utilaje: strunguri, mașini de frezat, rectificat, găurit, aparate de sudură etc., în funcție de specializări. În anul 1970 în atelierul școlii exista o forjă care funcționa cu cocs furnizat de către uzină. Anumite utilaje au fost aduse și de la alte unități economice, precum: Uzina Mașini Agricole Semănătoarea București, Uzina Mecanică Fină Sinaia, Institutul Petrochimic Ploiești, Cugir, Sibiu, Râșnov, Brașov, Brăila. De-a lungul celor cinci decenii de funcționare a unității școlare gradul de dotare al atelierelor, precum și specializările acestora, a tot fluctuat, în general, în funcție de cerințele uzinei. De exemplu, în anul școlar 1978-1979 situația la ateliere era următoarea: cinci ateliere lăcătuș-mecanic, un atelier strungari, un atelier mașini frezat, un atelier mașini de rectificat.

Maistrul Mihai Văleanu: “După 1978, când director era domnul Marin Marcu, la capătul atelierului principal s-a mai construit un atelier-anexă. A fost nevoie de acest atelier pentru a adăposti mașina de tăiat tabla, care era foarte mare. A fost construit din forțe proprii. În această anexă se afla și atelierul de sudură. Maistrul Gheorghițiă Constantin, care astăzi nu se mai află printre noi, s-a ocupat de construirea atelierului. Lângă atelierul-anexă se afla garajul pentru mașinile școlii: un Aro, o Dacia 1300. Garajul era folosit și ca depozit de materiale. La est de actualul teren de tenis a existat rampa auto a liceului. Acolo schimbam uleiul la mașini sau făceam alte reparații la mașinile școlii.”

Profesorii erau foarte preocupați de dotarea atelierelor. Iată ce ne-a povestit domnul profesor Nițică Gheorghe în cadrul interviului pe care ni l-a acordat: „Între noi inginerii de diferite specialități era o competiție acerbă în ceea ce privește dotarea atelierelor. Cum specialitatea mea cuprindea și motoare cu ardere internă, m-am preocupat și am realizat un atelier special cu un stand de încercat motoare, o instalație electrică a autoturismului, panou pisodey și o mașină decapotabilă funcțională. Toate acestea cu sprijinul permanent acordat de UAP. Toate atelierele liceului erau dotate și organizate ca la carte. De aici și rezultatele bune ale elevilor”.

Director Aurel Șerban: „În atelierele școlii erau peste 160 de utilaje. Fiecare atelier era dotat pentru o anumită specializare: rectificare, frezare, strunjire, electric, lăcătușerie generală etc. Toate erau funcționale. Dotarea acestora a fost făcută de Uzină prin MICM. Le reparau în uzină și apoi ni le dădeau. Nu puteau să ne dădea utilaje stricate care să pună în pericol viața elevilor sau care să producă rebuturi. Lunar făceam protecția muncii cu elevii sau mai des dacă schimbam reperul”.

Director Aurel Șerban: După ce am trecut de Ministerul Învățământului a început să cadă și atelierele. După decembrie 1989, din lipsă de fonduri, dotarea atelierelor cu utilaje a stagnat, iar multe dintre acestea au fost casate, fiind depășite moral și tehnic.

Simulator auto………………..

Clădirea atelierelor a fost în permanență întreținută. În perioada 2006-2008, când unitatea era condusă de domnul director Aurel Șerban și domnul director adjunct Valeriu Fianu, la ateliere a fost înlocuită tâmplăria de lemn cu cea de termopan.

Investiții și achizițiile au continuat și în anul școlar 2014-2015 (director Dinuță Ghiorghe) prin instalarea de sisteme electrice și dotarea cu internet. În anul școlar 2018-2019 (director Dinuță Ghiorghe) s-a realizat termoizolarea atelierelor.

Astăzi, clădirea atelier școală cuprinde 20 de spații: 6 laboratoare (mecanică, auto, măsurări tehnice, trei de informatică), 6 ateliere (sculer matrițer, sudură, auto, electrică, lăcătușerie, electronică), un amfiteatru (de 101,35 m²), două săli de curs, depozit materiale, trei birouri informatician și un cabinet medical.

IV. 1.4. Școala de șoferi

Sandu Drăgoi: „Școala de șoferi a Grupului Școlar a fost înființată chiar din primul an școlar (1969-1970). Parcul auto al școlii cuprindea o Dacie 1300 (donată de Uzina de Autoturisme) și un camion Dac Bucegi. În 1973 parcul auto s-a îmbogățit cu încă două două Dacii 1300 și două camioane Dac Bucegi. În 1989 elevii învățau șoferia pe două Dacii 1310, o Dacia Break și trei camioane Dac Bucegi. În anul 2000 în parcul auto se aflau: două autoturisme Dacia 1310, o Dacia Break, un camion Saviem, două camioane Dac Bucegi. Drăgoi Gheorghe: Primul instructor la școala de șoferi a fost Ilie Ciocan urmat apoi de Petean Ion, Văleanu, Andronache și alții. Șerban Aurel a reorganizat școala de șoferi, laborator de legislație rutieră. Scobai: a adus o dacia break de la Bacău, prin transfer.

În 2008, datorită Primăriei Mioveni, s-a înoit parcul auto cu două Dacia Logan și un camion nou Renault. În 2016: sponsorizare Uzina Dacia: 1 Dacia Logan MCV – material didactic funcțional; 1 Duster material didactic (secționată longitudinal); Dacia Logan Break (MCV); motor asamblat 1,6 benzină funcționabil + CV.”

Director adjunct Valeriu Fianu (2006-2008): „împreună cu Sandu Drăgoi și Șerban Aurel am fost să luăm camionul de la reprezentanța Renault din București. Banii au venit din primărie, iar licitația a făcut-o școala. Am luat atunci și un Logan nou. Cele vechi nu mai corespundeau din punct de vedere al RAR-ului pentru a fi folosite la școala de șoferi. A trebuit să reînoim parcul auto.”

Sandu Drăgoi: „În anul 2016 Grupul a achiziționat un simulator auto de la Sim Auto din Bacău, firmă specializată în aparatură și softuri pentru școlile de șoferi.”

IV. 1.5. Căminele

Legea Învățământului din 1948 modificată și transformată în Legea nr. 11/1968, Articolul 62: “Pe lîngă școlile generale și licee pot funcționa cămine de elevi și cantine școlare, pentru elevii care, în condițiile legii, au nevoie de un asemenea sprijin material.” În virtutea legislației în vigoare, încă din faza de proiectare, complexul școlar a fost prevăzut să aibă o mare capacitate de cazare.

Încă din primul anul școlar, Grupul a dispus, de trei cămine, cu o capacitate de 900 de locuri. Fiecare cămin (unul are 3347 m², al doilea 3320 m², iar al treilea 3348 m²) este format din parter și două etaje. La fiecare etaj existau 20 de camere, fiecare cu o suprafață de 20,13 m și câte un grup sanitar, de 61,61 m², în care erau instalate 15 chiuvete, 8 dușuri și 4 wc-uri.

Școala a funcționat în regim de internat, fără perceperea vreunei taxe școlare (taxe desființate în învățământul românesc încă din 1948). Cererea s-a dovedit a fi cu mult mai mare. Din acest motiv pentru cazarea în internatul școlii aveau prioritate elevii din localitățile mai îndepărtate. Erau cazați elevi care proveneau din tot județul Argeș, dar și din alte județe, veniți cu scopul obținerii unei calificări specializate și ulterior de a se angaja în uzină. De exemplu, în 1980, pe lângă cei 1992 de elevi ai Grupului, își mai desfășurau activitatea un număr de 60 de cursanți școlarizați pentru Întreprinderea ,,OLCIT” – Craiova, elevi care erau cazați în cele trei cămine. Elevii care nu mai prindeau loc de cazare erau numeroși. Potrivit mai multor profesori (Marin Marcu, Florea Zaharia, Aurel Șerban, Vasile Dumitrescu, Mosoia Gheorghe și alții) sătenii din Colibași închiriau camere atât pentru muncitorii din uzină, cât și pentru elevii care nu mai prindeau locuri în cămine. Într-un dosar din arhivă am găsit următoarea cerere, adresată directorului Tărăntiș Dumitru: ,,subsemnatul… solicit un loc în internatul școlii fiindcă gazda din Colibași mi-a cerut să aduc lemne”. Elevii care stăteau în gazdă în Colibași se achitau fiecare cu ce puteau: bani, lemne, produse agricole. La nivelul anului 1975: din cei 2100 de cursanți, 1050 locuiau în căminele școlii.

În timpul vacanțelor în căminele Grupului erau cazați elevi din alte unități școlare. Adresă din 1975 din partea Uniunii Tineretului Comunist, Comitetul Județean Argeș către Grup: ,,vă facem cunoscut că în perioada vacanței de iarnă se vor organiza tabere de instruire a elevilor din UTC din școala dv de la Brașov și Cîmpulung”.

Fiindcă cererea era mai mare decât oferta, domnul director Tărăntiș Dumitru a propus înființarea unei comisii de analiză a elevilor care solicitau cazare. Comisia a hotărât ca la cazare prioritate să aibă elevii care aveau domiciliul mai departe de 25 km față de sediul liceului. Comisia de internat era alcătuită din: Tărăntiș Dumitru – președinte, Cernea Iulian – vicepreședinte, Vîrtej Gheorghe – membru, Petruț Jian – administrator unitate școlară, Dumitrescu Marcel și Sgîrdea Vasile – pedagogi. Această comisie avea mai multe atribuții: repartizarea în cămine a elevilor, prezentarea regulamentului de funcționare a căminelor, recuperarea prejudiciilor etc.

În anul școlar 1972-1973 iar 1065 erau cazați în cămine. Cele 900 de locuri prevăzute în cele trei cămine erau ocupate în totalitate de elevii proveniți din afara județului, restul elevilor făcând naveta din localitățile învecinate.

Dăm citire celor spuse de către domnul Florea Zaharia, fost director al școlii: “căminele erau pline de elevi. Pe strada Valea Neagră din Colibași aproape că nu era casă care să nu aibă elevi în chirie. Duminica seara era strada plină de elevi care urcau la Grup, încărcați cu bagaje. Veneau de la gara din Mioveni de unde mergeau pe jos 5-6 km până la Grup”.

La intrarea în incinta liceului au funcționat o perioadă telefoane pentru ca elevii interni să poată lua legătura cu părinții.

Sergiu Hinculov: „În anii ʼ70 eram elev al Grupului și eram cazat în cămin. Erau condiții foarte bune. În fiecare cameră erau 5 paturi. De curățenia fiecărui nivel din cămine se ocupa câte o femeie de serviciu. În sala de meditații ne făceam temele, urmăream programele tv, jucam șah sau alte jocuri. Pedagogii ne supravegheau, atât în timpul zilei, cât și noaptea. Elevii considerau căminele a doua lor casă. Pereții din camere erau plini cu postere care înfățișau vedete ale muzicii sau filmului din acea vreme. Se țineau concursuri pentru cea mai frumoasă cameră, cel mai frumos nivel și cel mai frumos cămin. O comisie formată din pedagogi și elevi verifica fiecare cămin în parte. Căminul C era cel mai frumos. Ceream bilet de voie dacă voiam să plecăm din cămin. Regulamentul intern era destul de aspru. Cine sărea gardul plătea amendă 25 de lei”.

Vasile Dumitrescu: Deșteptarea era la ora 5.30-6.00. În pijamale sau cu bustul gol. Căminul A era pentru fete, iar B și C pentru băieți. 15-20 minute gimnastică sub atenta supraveghere a pedagogilor. Mergeam în camere, la baie să ne spălăm. Mergeam apoi la masă. Elevii care mergeau la practică în ateliere sau în uzină mergeau primii la masă. Urma masa de prânz. Erau așa de mulți: coloană din fața căminului A până sus în sala de mese. În sala de meditație era un televizor. Ne strângeam toți elevii seara să vedem câte un film. Aceasta era viața unui elev intern. Elevul pleca sâmbăta acasă doar cu bilet de voie. Duminica se întorcea cu biletul respectiv semnat de părinte. În ziua respectivă era scos de la hrană. Cei care rămâneau și duminica în cămin primeau hrană sub formă de pachet.

Deplasarea elevilor de la școală și cămine spre sala de mese a cantinei (de trei ori pe zi) se face în coloană însoțiți de pedagog. Pedagogii efectuau zilnic prezența în cămine, comunicând diriginților. Luau în discuție abaterile săvârșite de elevi în cămine. Deplasarea spre uzină se va face cu cântec.

Căminele au fost pline de elevi până în anii ʼ90. Treptat, populația școlară a început să scadă, căminele fiind astfel, închise. Ca orice casă nelocuită, acestea s-au degradat. Hinculov: Îmi aduc aminte că nu era dimineață în care să nu participam la înviorare.

În perioada 2006-2008, când unitatea era condusă de domnul director Aurel Șerban și domnul director adjunct Valeriu Fianu, din venituri proprii, dar mai ales cu ajutorul comunității locale, a fost renovat și utilat căminul A. Valeriu Fianu, fost director adjunct al liceului: ,,În vara anului 2007, uzina a făcut stagii de pregătire sau practică cu studenții de la diferite facultăți din țară (Pitești, București, Brașov etc.) care aveau specializări în domeniul construcțiilor de mașini. Studenții au fost cazați în căminul A. Cu banii primiți în avans pe cazare am reușit să utilăm și să mobilăm complet toate camerele din acest cămin. Prin închirierea camerelor din acest cămin au fost amortizate toate cheltuielile de utilare a căminului chiar din primul an. La parterul s-a stabilit cantonamentul echipei de fotbal al Clubului Sportiv Dacia Mioveni, iar la etajul 1 biblioteca și arhiva școlii”. În prezent, căminul A găzduiește biblioteca, secretariatul pentru elevi, arhiva școlii, birouri administrative și spații de cazare pentru Clubul de Fotbal Dacia Mioveni.

În anul 2014, din fondurile administrației publice locale Mioveni, a fost reparat și modernizat căminul B, fiind transformat în cămin pentru locuințe. Acesta cuprinde 60 de apartamente pentru tineret, în regim de închiriere. În prezent doar căminul C este dezafectat, dar se are în vedere renovarea lui de către autoritățile locale.

IV. 1.6. Cantina școlară

Cantina s-a impus ca o necesitate încă de la începutul existenței liceului fiind reclamată de numărul mare de elevi cazați în cămine. Cu o suprafață de 1597 m², cantina reușea să asigure masa zilnică tuturor elevilor școlii și profesorilor. Potrivit domnului profesor ing. Vasile Dumitrescu era aproape finalizată la începutul anului școlar 1969-1970. Era încăpătoare și bine organizată, având 400 de locuri. Zilnic, serveau masa 1200 de elevi, în serii de câte 400. Pe lângă elevii interni, zilnic serveau masa elevi externi, persoane din corpul didactic, auxiliar și de întreținere. La cantină serveau masa și studenți care făceau practică în uzină. Elevii participau la bucătărie: curățau cartofi, spălau vase, aranjau mesele.

Exista un program de servire a mesei pe clase. Diriginții întocmeau tabele cu elevii interni care serveau masa în fiecare săptămână. Elevii interni serveau masa în cantină pe baza unor bonuri de cartelă. Cei care erau învoiți trebuia să predea bonurile diriginților. Și profesorii luau masa în cantină, știut fiind faptul că mâncarea este mult mai gustoasă atunci când este gătită în vase mari. Personalul de servire a mesei în cantină era obligat să aibă analizele medicale la zi, precum și o ținută decentă.

Cantina avea o sală de mese spațioasă. Într-un capăt al sălii serveau masa numai cadrele didactice, restul sălii fiind ocupat cu mese pentru elevi.

Era bine dotată cu aparatură electrică, cuptoare, veselă, mese și scaune. Pentru că se curățau zilnic saci de cartofi în anul 1970 a fost achiziționată o mașină de curățat cartofi. Bucătăria era în subsolul cantinei, iar hrana era transportată în sala de mese cu ajutorul a două lifturi. Mâncarea era preparată în cazane de inox, de mare capacitate (100 litri), dispuse pe două rânduri, cu plite alimentate cu gaz. Cantina era dotată cu anexe specifice depozitării și conservării alimentelor necesare pregătirii hranei. Beciul de lângă cantină era locul în care erau depozitate cele necesare pentru preparea hranei: cartofi, varză, conserve, legume, fructe etc.

Într-un memoriu adresat MICM de către domnul director Tărăntiș Dumitru, se vorbea despre necesitatea unui bufet de autoservire la cantina Grupului Școlar.

,,…în anul 1969 s-a dat în funcțiune noul Grup Școlar prevăzut cu o cantină cu o capacitate de servire a mesei de pentru 1 200 de abonați, pe trei serii. La ora actuală numărul abonaților a crescut, iar servirea mesei se face foarte greu. Întrucât s-a constatat că elevii pierd foarte mult timp cu servitul mesei, din timpul de școlarizare și instruire practică, s-a luat măsura de a pune elevii de serviciu pentru a ajuta la servitul mesei, deși acest sistem contravine normelor higienico-sanitare, cât și aspectului. Problema servitului mesei mai operativ și în condiții higienice se poate rezolva prin: mărirea numărului de salariați al deservirei și procurarea unui bufet de autoservire.

Față de cele arătate de mai sus și având în vedere faptul că în anul de învățământ 1971-1972 se vor școlariza circa 300 de elevi în plus, insistăm pentru cumpărarea unui bufet cu autoservire…”.

MICM asigura hrana. După anii ʼ80 în țara noastră a început perioada economiilor și a raționalizărilor. Director Marcu Marin: “Aprovizionarea cantinei nu a fost afectată. La Grupul Școlar hrana elevilor a depins în mare măsură și de felul cum directorul și personalul administrativ au știut să gospodărească resursele școlii”.

Fiindcă rămâneau foarte multe resturi alimentare, în anul 1975, conducerea unității a propus înființarea unei mici ferme de creștere a porcilor chiar în curtea liceului. Se ajunsese la peste 150 de porci. Hrana acestora provenea și din practica agricolă desfășurată de elevi. Ferma era situată în extremitatea vestică a incintei, în spatele căminelor, și a funcționat până aproape de anii ´89 când a fost închisă. Maistrul Drăgoi Gheorghe: ,,nu era lună în care să nu se taie câte un porc sau doi”. Profesor ing. Dumitrescu Vasile: „adeseori elevii Grupului aveau grătar la cantină”.

Existența acestei ferme ne-a fost confirmată de mai mulți profesori, dar și de următorul document de arhivă, datat 1980, când director al unității era domnul Marin Marcu: ,,având în vedere prevederile Legii nr. 40/1975, privind funcționarea gospodăriilor anexe pe lângă cantinele unităților de învățământ vă rugăm să ne aprobați un post de muncitor necalificat pentru îngrijirea porcilor.”. Maria Pătroiu, fostă secretară a școlii: “Martinescu Aristide, din Valea Mare, era îngrijitorul fermei”.

Elevii care făceau practica în uzină luau masa la cantina uzinei din Hala 2, la ora 11. La ora 15 se întorceau în școală, serveau masa și apoi mergeau la cămine.

În toți anii funcționării cantinei, procesele verbale de inspecție au evidențiat curățenia, buna gospodărire, ordinea și calitatea hranei. Maistrul Sergiu Hinculov: „fiind elev, ajutam bucătăresele la prepararea hranei. Făceam curățenie în sala de mese, spălam vesela, puneam fețe de mese. Zilnic profesorul de serviciu verifica dacă mâncarea este bine pregătită. La ridicarea alimentelor din magazie trebuia să fie de față profesorul de serviciu și bucătarul șef. Exista cartelă în baza căreia elevii serveau masa în cantină. Elevul de serviciu tăia cu foarfeca câte o bucățică din cartelă corespunzătoare zilei respective. Directorii Grupului controlau în fiecare zi meniul și calitatea lui”.

Mihalache Gabriela: în 1996, când am trecut pe postul de pedagog, mâncarea era gătită de către Dumitra Ileana (bucătar) și Neacșu Florica (ajutor de bucătar).

Spre anii 2000, odată cu scăderea drastică a populației școlare, cantina și-a pierdut menirea, continuând să mai funcționeze, o scurtă perioadă, ca local de nunți. Ultima renovare cantinei a fost făcută în al doilea mandat de director al domnului Marin Marcu (2003-2006). În prezent cantina este dezafectată.

IV. 1.7. Biblioteca

Bibliotecar Marin Elena: “În anul 1954 s-a înființat biblioteca la Grupul Școlar din Ștefănești prin transfer de la Școala Profesională “V. Tudose” din Brașov. Apoi a fost mutată la Grupul din Colibași”.

Biblioteca este deosebit de importantă într-o școală asigurând atât elevilor, cât și profesorilor, cărți de specialitate sau de cultură generală necesare în procesul permanent al educației. De asemenea, încurajează studiul temeinic, ceea ce determină îmbunătățirea rezultatelor elevilor în toate activitățile școlare.

Biblioteca Grupului și-a început activitatea cu număr redus de volume, dar la inițiativa conducerilor care s-au succedat fondul de carte a crescut treptat. Dacă în primul an școlar biblioteca școlii avea un fond mic de carte (sub 20 000 de volume), în anii care au urmat, fondul de carte a crescut enorm, la peste 32 000 de volume astăzi.

Bibliotecar Marin Elena: În perioada 1976-1989 finanțarea bibliotecii era bilaterală (Uzina Dacia și Ministerul Educației). Prima bibliotecară a fost doamna profesoară de limba și literatura româna Funieru Maria. A doua bibliotecara a fost d-na Dida Negreanu (bibliotecar cu școală tehnică).

Revistele și ziarele constituiau mijloace importante în învățământul anilor de până la evenimentele din 1989. În anul 1977, C.L.D.C. Pitești, de comun acord cu managerii liceului, a înființat un punct de aprovizionare și desfacere pentru elevi cu rechizite școlare, cărți și reviste, care a funcționat până în 1981. Această librărie a funcționat în căminul B, iar gestionar-remizier era doamna Brutărea Maria. Cităm dintr-un proces verbal găsit în arhiva liceului datat 1975: “…în procesul instructiv – educativ al ucenicilor din școlile profesionale, cât și a elevilor din școlile tehnice, ziarele și revistele constituie un ajutor prețios. Pentru ca ele să pătrundă în toate unitățile școlare, Ministerul Învățământului recomandă să se facă abonamente pentru bibliotecile școlilor la următoarele reviste românești și sovietice. S-a constatat că anii precedenți, nu s-a dat suficientă importanță îndrumării ucenicilor spre a se abona la presa pentru tineret cum ar fi Scînteia Tineretului, Știință și Tehnică etc. Având în vedere importanța presei în educația ucenicilor, se recomandă directorilor de școli, diriginților și cadrelor didactice ca, în colaborare cu Organizația de U.T.M. din școală, să determine ucenicii să citească presa pentru tineret…”

Numărul volumelor existente la sfârșitul semestrului I 2014-2015 este de 32 352 din care: generalități 396, filozofie 413, religie 153, științe sociale, economie, politică 1770, liberă 186, matematică, științe naturale 2 136, științe aplicate, tehnică 2 855, arta, sport, muzică 744, lingvistică, literatură 22 376, geografie, istorie 1 321. La finalul semestrului I erau înscriși la bibliotecă un număr de 707 elevi.

În prezent, bibliotecar este doamna Roberta Baboi care se ocupă și cu repartizarea manualelor pe discipline și clase la începutul anului școlar. Potrivit doamnei Baboi până în anii 90 biblioteca era un compartiment deosebit de important al activității didactice. Nu existau atâtea programe de televiziune, internet etc. Elevii făceau coadă la bibliotecă. Poate că astăzi nu se mai împrumută așa de multe cărți ca altădată, dar biblioteca continuă șă își păstreze rolul de spațiu informațional, destinat intereselor de cunoaștere, studiu, educație, formare și lectură. Biblioteca a devenit, în plus, un spațiu care găzduiește numeroase evenimente culturale: Popas la biblioteca școlii, Ziua Internațională a Internetului, Crăciunul pe Glob, Ziua Culturii Naționale etc.

Biblioteca a debutat in data de 15 noiembrie 1965 cu un numar de 7.676 volume .

1966 – 7.713 volume

1968 – 12.428 volume

1971 – 19.061 volume

1980 – 26.949 volume

1990 – 38.583 volume ( urmand o casare de 10.000 volume )

2000 – 30.712 volume

2019 – 32.419 volume :

1772 volume CZ 3 ( stiinte sociale,politica,economie,etc. )

463 volume CZ 0 ( generalitati )

2136 volume CZ 5 ( matematica si stiintele naturii )

2855 volume CZ 6 ( tehnica si stiinte plicate )

413 volume CZ 1 ( filozofie )

22376 volume CZ 8 ( lingvistica si literatura )

153 volume CZ 2 ( religie )

186 CZ 4 ( libera )

744 volume CZ 7 ( arta, muzica, sport )

1321 volume CZ 9 ( istorie ,geografie )

IV. 1.8. Baza sportivă

În primul an școlar sala de sport era gata să-și primească elevii. Foarte spațioasă (748 m²), la acea vreme era cea mai mare din județul Argeș. Pentru ca orele de educație fizică și sport să se desfășoare în condiții optime era dotată cu diferite echipamente: bănci pentru gimnastică, bara pentru tracțiuni și flotari la spalier, echipamente pentru fotbal, handbal și baschet, saltele și trambuline.

Chiar dacă era un complex școlar nou, nu exista însă și un teren de fotbal. Povestea realizării acestuia ne-a fost spusă de numeroși profesori: Aurel Șerban, Mosoia Gheorghe, Aurel Banu, Sergiu Cojocaru, Vasile Dumitrescu, Vorovenci, Florea Zaharia, Drăgoi Gheorghe, Sergiu Hinculov, Marin Marcu și alții.

Vasile Dumitrescu: „Terenul de fotbal a fost făcut în vremea lui Ilie Nicolae, primul director, dar modernizat în timpul lui Dumitru Tărăntiș, sub coordonarea profesorului de sport Rică Banu. Împreună cu elevii, înarmați cu sape și lopeți, mergeam pe islaz, în pădure sau pe prundul râului unde rupeam brazde înierbate pe care le căram cu roabele, cu tărgile și le așezam pe viitorul teren de fotbal. Zilnic udam brazdele de frică să nu se usuce iarba. Toți erau foarte entuziaști să finalizeze cât mai repede terenul”.

De la domnul profesor Aurel Banu am aflat și alte informații legate de terenul de fotbal: „într-o noapte, împreună cu mai mulți elevi, pasionați de fotbal, am mutat gardul de la marginea terenului câțiva metri mai în afară, pe terenul C.A.P.- ului, ca să corespundă ca dimensiuni. Așa a rămas până astăzi. FC Argeș se antrena de multe ori în complexul sportiv al Grupului Școlar. Când apărea marele Dobrin, zis și Gâscanul, incinta liceului devenea neîncăpătoare, simpatiile fiind reciproce”.

Tribuna (200 m²) a fost adusă din Câmpulung-Muscel.

Maistru Sergiu Hinculov : „Stadionul a fost făcut de noi, elevii, coordonați de directori și profesori. Am muncit aproape un an până am reușit să acoperim tot terenul cu brazde înierbate. Aveam fiecare clasă câte o porțiune în lucru. Am jucat fotbal ca elev, iar mai târziu ca salariat al unității. Ne făcusem echipe de fotbal: Piulița cu Penița. Maiștrii cu profesorii. Recunosc faptul că Penița bătea mai des. În anii ʼ70 când eram elev al Grupului, în curtea școlii era o masă de tenis din beton, în apropiere de cantină”.

Profesor Nițică Gheorghe: „Cu ajutorul cadrelor didactice și al elevilor, s-a construit terenul de fotbal, în afara orelor de program. Pentru realizarea gazonului s-a pus glie lângă glie. Lucrarea era coordonată de profesorii de sport Banu Aurel și Bratu Ștefan. Pe terenul construit la Colibași s-au antrenat și cei de la F.C. Argeș. Uneori chiar echipa formată din profesorii școlii le era pisodey. Referitor la echipa de fotbal a cadrelor didactice un mic pisode: Uzina organiza un campionat între secții. Am fost trecuți și noi (cadrele didactice) cei de la școală. Am bătut tot ce ne-a ieșit în cale până în finală, pe care nu am mai jucat-o, pierzând meciul la masa verde, pe motiv că aveam doi colegi (profesorii Bratu și Banu) care jucau fotbal la divizionara C a uzinei. O nedreptate. Meciurile se jucau ori pe stadionul din Ștefănești ori pe cel construit de noi”.

Aurel Șerban: „Am participat, ca elev, la realizarea terenului de fotbal. Câte doi elevi căram cu targa brazdele. Puneam pământ în crăpăturile dintre glii. Cu niște tăvălugi din metal tasam gliile”.

Maistru Drăgoi Gheorghe: „Mihai Dumitru avea de gând să facă la Grup și bazin de înot”.

În anul școlar 2014-2015 (director Dinuță Ghiorghe) baza sportivă a unității a fost racordată la rețeaua de apă, iar în anul școlar 2018-2019 s-a realizat termoizolarea sălii de sport. Toată baza sportivă a LTCM dispune de instalație nocturnă.

În prezent (2018-2019) LTCM dispune de o bază sportivă de excepție. O sală de sport, trei terenuri de fotbal, un teren de baschet și două terenuri de tenis acoperite cu zgură, realizate în anul 2007, la inițiativa domnului Dinuță Ghiorghe. În anul școlar 2007-2008 (director Aurel Șerban) cu ajutorul autorităților locale a fost realizat un teren de minifotbal acoperit cu material sintetic.

Astăzi, sala de sport cuprinde: teren de fotbal în sală, teren de handbal, sală de ping pong, trei săli cu dușuri și vestiare, birouri și cabinete educație fizică. Are o suprafață de 825,87 m².

Spălătoria

Lângă cantină există o altă clădire, în care până în anii 90 a funcționat spălătoria. Aici erau spălate lenjeriile și perdelele din camerele din cămine, fețele de mese din cantină etc. În spălătorie câteva femei ocupau posturile de croitorese și călcătorese. Hinculov Sergiu: “Dacă elevii din cămin aveau de spălat (pijamale, halate, șalopete etc.), apelau cu încredere la spălătorese, care erau foarte amabile.” În anul 1970 a fost achiziționată o mașină de spălat rufe.

După anii ʼ90 spălătoria și-a pierdut utilitatea fiind dezafectată. La inițiativa directorului Dinuță Ghiorghe, aceasta a fost renovată și utilată pentru a fi utilizată ca sală de fitness.

Centrala termică

În spatele spălătoriei există și astăzi clădirea (414 m²) în care a funcționat o lungă perioadă centrala termică. Aceasta asigura căldura întregii școli, atelierelor, căminelor și sălii de sport. Centrala termică funcționa pe bază de păcură (furnizată de uzină), care era depozitată în două rezervoare uriașe îngropate la răsărit de spălătorie.

În 1973 existau trei posturi de fochiști care răspundeau de funcționarea optimă, pe parcursul întregului an, a centralei termice. Fochist era nea Ion Dumitra.

În perioada 1995-2001, când director era domnului Ionel Handolescu, a fost schimbată instalația termică (țevile de sub pământ, robineții etc.) de la centrală până în clădirile complexului școlar (școală, ateliere, cămine, sală de sport).

În al doilea mandat de director al domnului Marin Marcu (2003-2006), cu ajutorul comunității locale, unitatea școlară a fost racordată la rețeaua de gaze. Din acel moment centrala termică a fost dezafectată.

În 2006-2008 (irector Șerban Aurel) s-a instalat câte o centrală termică pe gaze în fiecare clădire (școală, atelier, sala de sport, spălătorie, căminul A). Investiții și achizițiile au continuat și în anul școlar 2014-2015 (director Dinuță Ghiorghe): amenajarea spațiilor unde sunt montate centrale termice conform normelor ISU.

CAPITOLUL

RESURSELE UMANE

În cadrul unei instituții de învățământ resursele umane reprezintă tot personalul care își desfășoară activitatea: personal didactic (care poate fi didactic de conducere, didactic de predare și instruire practică), personal didactic auxiliar, personal nedidactic și elevi.

De-a lungul istoriei Grupului, numărul de oameni a fluctuat. În anii 70-80 a atins un apogeu pentru ca după anii 90 să scadă. Ca să ne facem o idee despre mărimea complexului școlar redăm situația cu personalul încadrat în anul școlar 72-73. Trebuie să spunem că erau 2513 elevi. Din aceștia un număr de 509 erau din alte localități. În cămin erau cazați 1065 de elevi. În cantină luau masa 1150 de elevi în serii de câte 300. Personalul cuprindea: 4 directori (unul plin și 3 adjuncți), 59 cadre didactice (din care 45 profesori și 14 maiștri), bibliotecar 1, pedagogi 14, laboranți 1, secretari 4, contabili 3, dactilografi 1, magazineri 2, achizitori 1, casier 1, administratori 3, paznici 3, portari 3, îngrijitori 32, bucătari 4, muncitori întreținere 10, spălătorese 11, lenjerese 5, șoferi 2, ajutor ospătar 17.

Pentru comparație, redăm personalul școlii din anul școlar 2019-2020.

De-a lungul existenței sale, în ciuda primenirilor inevitabile, liceul a dispus de un colectiv didactic valoros, omogen, receptiv la nou, capabil să răspundă tuturor cerințelor impuse școlii. Conducerea liceului a reușit în permanență să armonizeze personalitatea cadrelor didactice asigurând o coeziune morală a colectivului, din care a rezultat și forța sa. În prezent colectivul didactic numără 69 cadre didactice la învățământul de zi și seral. Dintre acestea, 53

au gradul didactic I, doctorat 9 și 48 autori și co-autori de carte școlară. Acestora li se adaugă un personal administrativ de 33 persoane care contribuie alături de colectivul didactic la optimizarea procesului de învățământ, la bunul mers al școlii.

Cadrele didactice

În primul an școlar foarte mulți profesori, maiștri, pedagogi, oameni cu o bună reputație profesională, s-au mutat de la Grupul Școlar din Ștefănești la cel din Colibași. Dintre aceștia, amintim: Nicolae Ilie și Chiva Nicolae (primii directori), Funieru Nicolae, Funieru Maria, Dumitru Florea, Mosoia Gheorghe, Sălan Nicolae, Tărăntiș Dumitru, Dobrescu Ion, Grăjdan Nicolae, Vlaicu Constantin și alții.

O problemă a Grupului Școlar UAP din Colibași în primii ani de activitate era dată de faptul că nu erau suficiente cadre didactice pentru buna desfășurare a procesului de învățământ. Existând un deficit de profesori aceștia aveau norme încărcate predând între 25 și 30 de ore pe săptămână. Soluția a fost transferarea din uzină a unor ingineri care doreau să-și ofere serviciile și în învățământ. Transferarea inginerilor din producție în învățământ a fost reglementată încă din 1959 prin HCM nr. 1059 care prevedea o serie de instrucțiuni de selectare a inginerilor din întreprinderi apți pentru a preda la catedră. Asigurarea cu cadre didactice de cultură tehnică a școlilor din rețeaua MICM, a fost stabilită și de Legea nr. 11/1968 privind învățământul în R.S.R. și de Decretul nr. 469/1971 privind organizarea și conducerea unităților de învățământ. Cât timp școala a aparținut de rețeaua MICM de rezolvarea problemelor legate de lipsa personalului didactic s-a ocupat conducerea uzinei (Direcția Personal).

Astfel, ingineri și specialiști ai Uzinei au fost transferați la Grup unde și-au desfășurat activitatea de dascăli cu pricepere și devotament. Enumerăm: Vasile Dumitrescu, Segiu Cojocaru, Marin Marcu, Nițică Gheorghe, Olga F. Scobai. Maistrul Drăgoi Gheorghe: „Cei care veneam din industrie eram obligați, să mergem un an la Institutul de Pregătire Psihopedagogică. Eram scoși din producție și trimiși la perfecționare, abia apoi erau angajați în învățământ.”

Faptul că unitatea școlară devenea, de la an la an, din ce în ce mai cunoscută (chiar la nivel național) a determinat o creștere numărului de clase și implicit, o sporire ritmică a necesarului de cadre didactice. Din nou s-a apelat la ajutorul uzinei. Ingineri care își desfășurau activitatea de bază în uzină aveau și ore de predare la Grup. Constantin Stroe a predat la școala de maiștrii la ateliere. Profesor Sergiu Cojocaru, fost director al unității, ne-a explicat: „fiindcă era cerere foarte mare de profesori, s-a apelat la specialiști din uzină. Erau numiți profesori cumularzi. Inginerii lucrau în uzină până la ora 16, după aceea veneau la școală și predau până seara la ora 19 sau 20. Erau la plata cu ora”.

În anul 1979-1980 erau 79 de cadre didactice din care: 36 de cultură generală, 21 de cultură tehnică, 22 maiștri instructori. Erau 11 spălătorese și 16 personal de servire cantină (administrator cantină, administrator școală, magazioner cantină, achizitor cantină, lucrător comercial, șofer cantină, șofer școală).

Pentru comparație, în anul școlar 2006-2007 corpul didactic este compus din 44 profesori de cultură generală, 16 profesori de specialitate și 12 maiștri instructori. Din aceștia 38 erau cadre titulare și 31 cadre suplinitoare.

Până în anul 1989, în documentele școlare majoritatea cadrelor didactice, de cultură generală și tehnică, figurau ca titulari veniți prin repartiție guvernamentală obținută imediat după finalizarea studiilor universitare. După acest an posturile s-au obținut prin concurs de titularizare. Colectivul didactic a fost completat și prin alte forme de mișcare a personalului didactic: numiri, transferări, detașări, concursuri.

Revoluția (sau lovitura de stat) a fost un eveniment care a avut repercursiuni asupra sistemului de învățământ. A început o perioadă destul de tulbure și în viața liceelor din țară, inclusiv și pentru liceul de lângă Uzina de Autoturisme din Colibași.

O schimbare a fost reducerea normei didactice de la 24-26 ore, la 18-20 ore, ceea ce a dus la apariția unui număr important de catedre libere, mai ales în orașe, care au fost ocupate pe baza unor concursuri. Foarte mulți profesori de la Grupul din Colibași au reușit să se transfere pentru a fi mai aproape de domiciliu.

În cei 50 de ani numeroși profesori și-au dedicat o parte din viață acestei meserii, însă lipsa de spațiu ne limitează în încercarea noastră de a vorbi de fiecare în parte. Din acest motiv vom enumera profesorii din primul an școlar.

În primul an școlar, la Grupul Școlar UAP Colibași au activat următoarele cadre didactice de cultură generală: Mihalcea Gheorghiță (Limba și Literatura Română), Funieru Maria (Limba și Literatura Română), Dumitrescu Gabriela (Limba și Literatura Română), Dobrescu Ion (Limba și Literatura Română), Săvulescu Nicoleta (Limba și Literatura Română), Mosoia Gheorghe (Matematică), Popescu Maria (Matematică), Ionescu Maria (Matematică), Popișteanu Mircea (Matematică), Cucută Felicia (Fizică), Manu Viorel (Fizică), Necula Lidia (Chimie), Funieru Nicolae (Cultură Politică), Bădulescu Anca (chimie), Ivănescu Victor (Cunoștințe Social politice), Popescu Mihai (ed. fizică), Bădoi Veronel (Educație Fizică), Bratu Ștefan (Educație Fizică), Cotzur Cornelia (Fizică).

În același an școlar, în evidențele unității școlare figurează următorii profesori de cultură tehnică (ingineri): Nicolae Ilie (Desen Tehnic), Tonescu Ion, Chiva Nicolae (Desen Tehnic), Scobai F. Olga (Desen Tehnic), Marinescu Mircea (Desen Tehnic), Rădulescu Mihai (Desen Tehnic), Tomulescu Nicolae (Desen Tehnic), Andrei Mihai (Desen Tehnic), Ivan Constantin (Desen Tehnic), Ceaușu Radu (Desen Tehnic), Oprescu Gheorghe, inginer Dumitrescu Vasile, Rizu Gabriela, Gruianu Ion, Grigoriu Constantin, Ghiță Toma, Vasilescu Gheorghe, Cotzur Dumitru, Erbașu Gheorghe, Ghidănac Ion, Tiu Dumitru, Aldea Nicolae, Voiculescu Lucian, Nițu Petre (Tehnologia meseriei), Voicu Nicu, Bunescu, Năstase Vasile, Stroe Constantin, Șteflea Alexandru (Protecția muncii), Mincă Maria, Gugiu Gabriel, Voicu Iordan, Lunescu Ion, Meca Ion (Organizarea producției), Popescu Virgil (A.M.C.), Stoica Petre (A.M.C.), Niță Dumitru (A.M.C.), Puiu Virgil, Ioana Florea, Martin Florea, Albu Ion, Ciocan Ion, Dorobanțu Valeriu, Tinculescu M. Lucian, Nedelea Vasile, Drăgoi Gheorghe, Dobre Anghel, Gheorghiță Constantin, Bărbuceanu Dumitru, Dumitru Florea, Ciobanu Gheorghe, Ștefan Radu, Marinescu Ștefan, Ancuța Ștefan, Năstase Vasile, Dogaru Badea, Bădescu Stan, Mincă Marin, Gruianu Ion, Soare Ion, Sălan Nicolae, Tărăntiș Dumitru, Oatu Mircea, Manea Gheorghe, Sîrbu Ion, Grejdean Nicolae (Instruire practică).

Tot din documentele de arhivă ale școlii am aflat și numele pedagogilor în anul școlar 1969-1970: Drosu Cornel, Dumitru Florea, Gamoiu Constantin, Muțulescu Petre, Mircescu Ion, Milescu Petre, Neagoe Aurelian, Oancea Gheorghe și Sgârdea Vasile.

TABEL NOMINAL COLECTIVELE METODICE

AN ȘCOLAR 1969-1970

Liceul a avut în permanență personal didactic calificat pe toate posturile, o bună colaborare cu autoritățile locale care s-a materializat în creșterea calitativă a bazei materiale și implicit în rezultatele elevilor. Profesorii LTCM au fost apreciați de ISJ Argeș fiind cooptați în comisiile de desfășurare și organizare a concursurilor, olimpiadelor, examenelor, evaluărilor. Unii sunt mentori, metodiști, formatori.

Încă de la înființare liceul s-a bucurat de un colectiv de profesori calificați, competenți, care au asigurat prestigiul acestei școli. Numeroase cadre didactice au servit școala ani îndelungați. Alții au ieșit de curând la pensie. În locul lor au venit profesori tineri, dar plini de energie. Numărul cadrelor didactice ce au servit cu devotament în acest liceu este foarte mare și este cu neputință de a-l cuprinde cu mențiuni nominale într-o lucrare de genul acesta. Profesori a căror amintire stăruie în amintirea contemporanilor. a manifestat un interes permanent pentru asigurarea cu cadre didactice competente (ingineri) a Grupului nou înființat.

Perfecționarea cadrelor didactice

Pentru a realiza o activitate instructiv-educativă eficientă, are nevoie de anumite calități: competență profesională și pedagogică, măiestrie și tact pedagogic, stil modern de predare – învățare – evaluare, conștiință profesională, aptitudini organizatorice și tehnice necesare mânuirii mijloacelor de învățământ. Aceste calități se formează în timpul facultății, țin de personalitatea fiecăruia, dar țin și de perfecționări.

Principiul educației permanente se aplică, în general, tuturor oamenilor, dar în special, cadrelor didactice, care trebuie să țină pasul cu evoluția continuă a societății omenești. Perfecționare: Elena Cioromela: Ca să dai gradul I era obligatoriu să ai articole publicate în diferite reviste.

Până în 1989, perfecționarea profesională și pedagogică a profesorilor s-a realizat de către Inspectoratul Școlar Județean și Ministerul Educației și Învățământului, prin cursuri organizate anual, în cadrul diferitelor universități, pentru toate specialitățile. Fiecare cadru didactic era antrenat la un interval de cinci ani, la un astfel de curs de perfecționare. Toate cadrele participau la programe de reciclare: obținerea gradelor didactice, efectuarea unor stagii de 30 de zile în întreprinderi unde vor îndeplini sarcini de producție sau de concepție. Profesorii care predau obiecte de specialitate (ingineri, economiști) vor primi proiecte privind rezolvarea unor probleme ale unității școlare sau ale întreprinderii în care sunt repartizați. Maiștrii instructori vor fi repartizați în secții unde vor primi spre rezolvare unele sarcini de producție. Profesorii de matematică vor fi repartizați la serviciile Tehnolog șef, constructor-șef, organizarea producției, salarizare, normare, secții de producție etc. documentându-se în timpul stagiului în vederea predării matematicii aplicate, pentru realizarea unei legături strânse a cunoștințelor predate, cu practica și vor elabora culegeri de probleme de matematici aplicate în diverse meserii și specialități. Profesorii de fizică și chimie vor fi repartizați în laboratoarele de specialitate ale întreprinderilor. Profesorii de limbi moderne vor fi repartizați la cabinetele tehnice unde vor efectua traduceri de texte tehnice, din documentații străine. Programul zilnic de lucru în perioade stagiului va fi cel stabilit pentru salariații întreprinderii. Perioada de stagiu în producție se va încheia printr-o testare efectuată de o comisie de specialitate stabilită de conducerea întreprinderii. De rezultatele obținute în perioada stagiului se va ține seama la întocmirea caracterizărilor de către conducerile școlilor pentru cadrele didactice în vederea rectificării încadrării, și cu prilejul inspecțiilor speciale pentru acordarea gradelor didactice. Conducerea școlii va aduce la cunoștința D.P.I. cazurile de neprezentare la reciclare sau de obținere a calificativului nesatisfăcător pentru a analiza și a decide. În perioada 1 iulie – 1 septembrie vor fi cuprinși în reciclare ¼ din numărul cadrelor didactice de specialitate. Întrucât stagiul se efectuează în perioada concediului de odihnă, cadrele didactice cuprinse în această perioadă în reciclare, vor fi reprogramate pentru efectuarea concediului în cursul anului școlar următor. (reprodus din decizia nr. 95295 a MEN, Dosar Arhivă 1972, COD A1, filele 256-258).

Perfecționarea profesorilor de istorie și științe sociale s-a realizat o lungă perioadă în cadrul Academiei Politice „Ștefan Gheorghiu”, având în vedere rolul important pe care trebuia să-l joace aceste cadre didactice în făurirea „omului nou”. Pentru această categorie de profesori, perfecționare însemna „cunoașterea și aprofundarea documentelor de partid”. Până în 1989 profesorii care doreau să se înscrie la definitivat, gradul II sau I, primeau o caracterizare didactică din partea directorului unității, în care era subliniată și activitatea politică a respectivilor. Pentru examene profesorii aveau de învățat și din materii mai aparte: Politica economică a P.C.R. și Socialismul științific etc.

În 1972, Mihalcea Gheorghița, Ștefan Maria și Alexe Renata au fost propuse pentru trimiterea în alte țări socialiste și occidentale pentru perfecționare și schimb de experiență. Cadrele didactice menționate știau o limbă străină.

Elena Cioromela: „Perfecționarea era un lucru foarte serios. În primul rând perfecționarea se realiza individual, prin studiul materiei pe care programa școlară a disciplinei predate ți-o impunea. Pregătirea pentru grade o făceam cu profesori universitari la diferite facultăți din București, Brașov sau alte orașe unde aveam asigurată și cazarea. Dura două săptâmâni. Dacă nu te duceai la pregătire nu te primeau la examen. După obținerea gradului I mergeam la perfecționare din 5 în 5 ani. Aveam evaluări din specialitate, dar și din socialism, Plenarele PCR etc.”

Preocupările profesorilor din LTCM pentru perfecționarea continuă, pentru un act didactic de cea mai bună calitate, sunt vizibile și în implicarea în conceperea unor manuale și auxiliare didactice.

Pornind de la premisa că numai perfecționarea continuă, atât sub raport științific, cât și metodic, pot asigura atingerea unei măiestrii în activitatea didactică și în creșterea eficienței lecției, corpul profesoral din liceul nostru a manifestat un interes deosebit pentru cercurile pedagogice pe specialități.

Cercurile pedagogice reprezintă o formă colectivă de informare și perfecționare cu o sferă largă de activitate prilejuind schimburi de experiență între cadrele didactice de aceeași specialitate la mai multe școli. Ele sunt consemnate în arhiva școlii încă din primul an școlar. Printre acțiunile mai importante în cadrul cercurilor pedagogice menționăm: anunțarea organizării olimpiadelor, concursurilor, lecții demonstrative, referate, lansări de carte, informări, activității practice, drumeții, dezbateri.

Începând cu anul școlar 1991-1992 perfecționarea cadrelor didactice a intrat în atribuțiile Casei Corpului Didactic, aceasta realizându-se pe baza opțiunilor celor interesați.

Pregătirea profesională continuă reprezintă soluția și condiția calității serviciilor educaționale oferite tinerei generații, o oportunitate pentru sistemul educațional de a face față și de a răspunde cerințelor societății, o pârghie importantă pentru asigurarea implementărilor noilor orientări și documente de politici în educație. În anul școlar 2010-2011 formarea profesională continuă a cadrelor didactice din unitatea școlară s-a materializat prin participarea la următoarele programe de formare continuă:

– Managementul informației în unitățile de învățământ – program prin Fondul Social European POSTDRU 2007/2013;

– Instrumente digitale de ameliorare a calității evaluării în învățământul preuniversitar – program prin Fondul Social European POSTDRU 2007/2013;

– AUTOFORM – program prin Fondul Social European POSTDRU 2007/2013;

– MECAFORM – program prin Fondul Social European POSTDRU 2007/2013;

– Cursuri de metodiști – CCD Argeș, Cursuri de pregătire pentru obținerea gradelor didactice – A.S.E. București, Universitatea Pitești.

În prezent perfecționarea……….. în prezent, schimb de experiență, Germania, Tudor Zorina, Bulgaria.

În perioada 1980-1990, comisiile metodice ale cadrelor didactice se desfășurau la nivel de localitate, iar ziua metodică era degrevată de ore la clasă. Pe lângă orele de predare ce se țineau și sâmbăta, iar duminica erau activități pionerești, cadrele didactice participau săptămânal la orele de Socialism Științific care se țineau seara după ore, uneori chiar și la lumina felinarelor sau a lumânărilor pentru că se făcea economie de energie. Lumina se întrerupea între orele 20 și 22. Pg 144

După 1990 proiectarea activității a avut la bază obiectivele stabilite la nivel național și teritorial al sistemului de învățământ în funcție de specificul școlii și s-au realizat în conformitate cu obiectivele și competențele generale și specifice pentru fiecare ciclu de învățământ, precum și cu valorile și atitudinile ce urmează a fi atinse pe întreg parcursul școlarității. Programele școlare au fost studiate în cadrul comisiilor metodice și a catedrelor. Planificările calendaristice s-au făcut în funcție de prevederile programelor școlare, urmărind oglindirea obiectivelor și competențelor generale și specifice.

Directorii unității școlare

An după an școlar, timp de o jumătate de secol, la acest liceu s-au succedat mai mulți directori, somități ale învățământului, ingineri cu o temeinică pregătire profesională, demni de consemnat într-o lucrare de acest gen. Aceștia au avut un rol foarte important în bunul mers al activității, bineînțeles alături de colectivul didactic.

Conducerea este cea care prin ascendentul experienței, tactului, exigenței principiale, spiritului de organizare a contribuit în mare măsură la asigurarea unui climat de muncă sănătos, condiția esențială a bunei desfășurări a activității generale.

În acest capitol, prezentăm, în ordine cronologică, câteva informații despre cei 12 directori plini și cei 24 adjuncți, care au condus destinele acestei instituții de învățământ de-a lungul celor 50 de ani de existență a școlii. Ne-au fost de folos Registrele de Inspecții din arhiva școlii, însă trebuie să menționăm că acestea cuprindeau informații oficiale sau stereotipe așa cum se obișnuia să se scrie în documentele școlare la inspecții sau la alte evenimente pentru fiecare director în parte: date despre nivelul lor de pregătire, specializările acestora, perfecționări, inspecții, activități școlare și extrașcolare, despre calitatea actului educativ etc. Date mai personale despre primii directori ai unității școlare, care ne-au părăsit cu mulți ani în urmă, ne-am bucurat să le aflăm prin bunăvoința unor profesori care au muncit în această școală din primul ei an de funcționare și care, astfel, au cunoscut acești oameni de conducere.

Ca să fii numit director era obligatoriu să fii membru de partid.

DIRECTORII UNITĂȚII ȘCOLARE

ILIE NICOLAE

(1969-1970)

Conform documentelor din arhiva LTCM, Ilie Nicolae a fost primul director al Grupului Școlar și a deținut această funcție doar în primul an de învățământ, 1969-1970. Acesta era ajutat de către domnul Tonescu Ion (director adjunct sau de studii) și de către domnul Chiva Nicolae (director răspunzător cu atelierele școlii).

Ilie Nicolae nu a fost pus întâmplător în funcția de director al unei unității care abia se înființase, ci fiindcă era un manager cu experiență, el deținând această funcție la Grupul din Ștefănești încă din anul 1964. A fost profesorul cu cea mai timpurie experiență la catedră. În perioada 1955-1956 Ilie Nicolae era profesor în Școala Profesională de Ucenici în Metalurgie Colibași unde preda Tehnologia metalelor. Din 1957 și până în 1969 a fost profesor la Grupul din Ștefănești.

Și-a pus amprenta asupra Grupului Colibași. S-a ocupat de problema organizării și dotării școlii. A acordat o atenție deosebită atelierelor. Era într-o continuă alergătură pentru a aduna cele necesare școlii.

În interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde, domnul inginer Dumitrescu Vasile ne-a vorbit și despre Nicolae Ilie.

“…Ilie Nicolae a condus școala în primul an școlar, 1969-1970. Îmi aduc aminte că în prima zi de școală, pe noi profesorii tineri ne-a primit foarte frumos, cu drag și îngăduință. Ne respecta. Ieșea în evidență prin respectul pe care ni-l purta și prin felul de a comunica. Ne vorbea blajin și nu autoritar. Avea calități de manager.

Erat foarte atașat de școala abia construită, fiind preocupat în permanență de bunul mers al lucrurilor. Așa cum v-am spus, lucrările la complexul școlar nu erau finalizate când s-a deschis anul școlar. Fiind inginer la bază, Ilie Nicolae era un bun organizator. Era un specialist, având în spate mulți ani de muncă în producție. Voia să facă totul ca la carte. Fiind mai întâi director la școala tehnică din Ștefănești, avea o veche experiență de manager. Ținea o legătură constantă cu directorul uzinei, domnul Mihai Dumitru, în vederea dotării școlii cu cele necesare. A avut mult de muncă să pună școala pe picioare. A condus școala cu energie și competență.

Inițial numai Școala Profesională s-a mutat de la Ștefănești la Colibași. Când Ilie Nicolae era foarte ocupat cu organizarea școlii mai trimitea profesori de la Grup Colibași să predea la Ștefănești unde rămăsese liceul. Ne dădea mașina școlii și o luam pe drumul din Vierăș până la Ștefănești, chiar dacă nu era asfaltat. Era frumos fiindcă mergeam prin pădure”.

Faptul că Ilie Nicolae s-a preocupat în permanență de dotarea școlii și a atelierelor apare și în documentele din arhivă. Pentru a exemplifica, reproducem dintr-un document trimis de acesta în anul 1968, când școala nu era încă gata: “Rugăm Direcția Învățământ din MICM să aibe în vedere faptul că începând cu luna septembrie a anului 1969 trebuie să intre în funcțiune atelierul-școală ce se construiește în prezent și pentru care au fost prevăzute mașini-unelte de strunjire, frezare și rectificare, nu prin investiții, ci să se obțină prin transfer de la diferite întreprinderi care le are disponibile. Tot pentru dezvoltarea bazei materiale a actualei școli care se construiește la Colibași am trimis un delegat la Grupul Școlar Progresul Brăila pentru a prelua 40 bucăți planșete cu suporți pentru desen tehnic. Director Ilie Nicolae”.

Tărăntiș Dumitru

Director (1970-1978)

Conform datelor din arhiva școlii domnul Tărăntiș Dumitru a fost absolvent al Institutului Politehnic din Brașov, promoția 1956, specializarea ,,Automobile și Tractoare”. A lucrat în Uzina de Autoturisme Colibași unde a avut funcțiile de inginer proiectant, inginer șef zi, șef serviciu. În anul școlar 1967-1968 a fost profesor cumulard, în sensul că își desfășura activitatea, atât în cadrul uzinei, ca inginer, cât și la Grupul Școlar din Ștefănești.

În 1970, Dumitru Tărăntiș a venit direct din uzină în locul lui Ilie Nicolae fiind numit chiar de către directorul uzinei Mihai Dumitru. A fost numit director al unității, în mod oficial, prin ordinul Ministerului, Nr. 3027 din 14.01.1971.

Perioada cât a fost director (1970-1978) a avut mai mulți directori adjuncți: Chiva Nicolae (1969-1978), Ionescu Maria (1970), Bădescu Stan (1971-1973), Zaharia Florea (1975-1978), Chiriță Gabriela (1978), Boștină Florina (1978).

Pentru ca cititorii acestei lucrări să-l cunoască pe cel care a fost Dumitru Tărăntiș, director al Grupului Școlar Colibași, am apelat atât la informații din arhiva liceului, cât și de la oameni care l-au cunoscut. Ca director era întruparea ordinii și a autorității.

În ziua de 20 martie 1978 directorul unității, Tărăntiș Dumitru a avut inspecție la clasă în vederea participării la examenul de obținere a gradului didactic II. În raportul de inspecție numit „Organizarea și desfășurarea inspecției”, profesorul inspector, Hîncu Victor, a notat următoarele: ,,În vederea documentării cu privire la activitatea desfășurată de tovarășul inginer Tărăntiș Dumitru, am constatat următoarele documente: planul de muncă al școlii, orarul școlii, planurile de învățământ, programele școlare și planificările calendaristice, cataloagele, caietele elevilor…”. Ca urmare a verificării acestor documente, inspectorul a emis aprecieri la adresa directorului Tărăntiș Dumitru, dintre care: „…am constatat că acestea au prevăzute teme ce se dezbat în consiliul profesoral care au menirea să ridice nivelul de instruire al elevilor. Orarul este bine întocmit, ține cont de curba de efort a elevilor. Planificările calendaristice au o corectă eșalonare, respectă programa școlară. Din analiza caietelor elevilor rezultă că planificarea propusă a fost parcursă în întregime. De asemenea, rezultă că metodele de predare folosite și la lecțiile neasistate sunt de bună calitate”. În încheierea raportului de inspecție erau precizate următoarele: “Tovarășul Tărăntiș Dumitru este bine pregătit profesional. Îndrumă și controlează sistematic modul de desfășurare a procesului instructiv-educativ, activitatea cadrelor didactice și a personalului administrativ din școală. Are rezultate foarte bune la catedră și activitate cultural-obștească. Apreciez activitatea tovarășului director Tărăntiș Dumitru ca fiind foarte bună și propun să fie admis pentru susținerea de obținere a gradului didactic doi”.

Informațiile din raportul de inspecție reflectă calitatea de bun dascăl și manager a domnului Tărăntiș Dumitru. Însă, aceste caracterizări stereotipe din registrele de inspecții pot sau nu să reflecte realitatea sau felul de a fi al unei persoane. Așa că, am vrut să aflăm cum era cu adevărat domnul Dumitru Tărăntiș, sau cum era perceput de către colegi, atât ca manager, dar și ca om. Toți cei intervievați ne-au spus că Tărăntiș a fost foarte autoritar sau că așa l-au perceput ei. A fi autoritar, unii o pot vedea ca pe o calitate, alții, dimpotrivă. Ca orice om, avea și defecte. Fiind o lucrare monografică, cu un caracter științific, ne-am asumat datoria de a-i prezenta pe toți cei care nu mai sunt printre noi cât mai aproape de adevăr cu putință și cu bune și cu rele. Adevărul este mai presus de orice, mai presus de sintagma: despre morți numai de bine.

De la domnul profesor inginer Aurel Șerban am aflat: “Inginerul Tărăntiș era un tip elegant, îmbrăcat întotdeauna la costum cu cravată. Era un director cu prestanță fiind foarte respectat de elevi și profesori. Avea spirit de exigență față de sine, impus și colectivului. Atunci când lucra cu elevii în ateliere purta întotdeauna un halat. Dorea ca prin ținuta lui să inspire ordine și disciplină. Fiind foarte autoritar, profesorii își făceau treaba la ore cu maximă seriozitate și profesionalism. A fost coleg de facultate cu Mihai Dumitru, directorul uzinei, de la care a învățat rigoarea meseriei. Uneori făcea mustrări profesorilor, dar ținea mult la ei”.

De la alți profesori (Marin Marcu, Drăgoi Gheorghe, Sergiu Hinculov, Sergiu Cojocaru, Cojan, Vasile Dumitrescu, Nițică Gheorghe și alții) am aflat că Tărăntiș Dumitru era foarte bun prieten cu Mihai Dumitru (la cataramă cum se spune). Poate și din acest motiv, timp de 8 ani, cât domnul Tărăntiș Dumitru a fost director al liceului, a existat o colaborare fructoasă cu uzina, materializată în dotarea atelierelor cu utilaje și mașini de producție (repere, strunguri, scule etc.), încheierea de contracte pentru realizarea planurilor de producție sau pentru desfășurarea practicii elevilor.

Faptul că Tărantiș Dumitru era un director foarte autoritar ne-a fost confirmat și de alții (Pătroi, Gorcinski, Cioromela, Scobai), dar cu mențiunea că era vorba de o autoritate utilă bunului mers al școlii, specifică managerilor din vechiul regim. Chiar și așa, avea capacitatea de a întreține o atmosferă colegială, de a preveni și rezolva conflictele de muncă. Îi plăcea să știe tot ce se întâmplă în școala lui. În 1975 a instalat interfoane în secretariat, contabilitate, cancelarie, clase și bibliotecă. 1975: Stația de radioamplificare a școlii de tip R-250.

Doamna Pătroi ne-a povestit: “Tărăntiș avea o vorbă, care răsuna în difuzoarele montate pe pereți: secretariatul să vină imediat la mine. Aveam secretariatul în caminul B, la parter. Eram 5 secretare fiindcă erau foarte mulți elevi. Ordinea și disciplina erau foarte importante pentru domnul Tărăntiș Dumitru…Mai ridica tonul. Acum după mulți ani de când a plecat dintre noi, consider că făcea totul în interesul și de dragul școlii pe care o conducea”.

Cojan despre: Tărăntiș: ca manager al școlii era deosebit. Mi-a plăcut felul dânsului de a coordona activitatea. Era corect. Era sever, dar nu jignea. Când se enerva avea tonul puțin mai aspru. Te privea pătrunzător.

Marin Marcu: „Dumitru Tărăntiș era un inginer foarte bine pregătit, avea calități de organizator. Când am venit eu director a mai rămas un an sau doi după care s-a întors în uzină”.

Tărăntiș Dumitru a adus în fața cadrelor didactice și a elevilor următoarea circulară, așa cum reiese din arhiva școlii:

“Având în vedere ordinea și disciplina în cadrul școlii, conducerea Grupului Școlar, hotărăște ca începând cu data de 25.01.1971, toți salariații școlii, inclusiv elevii, vor merge la conducere conform programului de audiențe ce va fi fixat. De asemenea rezolvarea problemelor se va face pe cale ierarhică, după cum urmează:

Tovarășii profesori, problemele ce le au de rezolvat, le vor discuta la tovarășul director adjunct Ing. Bădescu Stan și numai în cazul că nu va putea acesta să le rezolve, dînsul va merge la Directorul Grupului școlar pentru a le discuta și rezolva;

Tovarășii maiștri-instructori, problemele ce le au de rezolvat, le vor discuta la tovarășul director adjunct Chiva Nicolae, iar dacă acesta nu le-a putut rezolva, va merge la tov. Director al Grupului școlar, pentru a le discuta și rezolva;

Elevii vor discuta cu tovarășii diriginți problemele ce le au de rezolvat, iar aceștia vor discuta cu tovarășul Director cu probleme de tineret ing. Zaharia Florea. Acesta, în cazul în care nu va putea rezolva problemele, va merge la tov. Director al Grupului școlar.”

Circulară nr. 1192 din 08.02.1971: “…profesorilor care nu respectă durata orelor de curs (întârzierea de la oră sau va ieși mai din vreme de la oră) li se va tăia ora în întregime”. O sarcină a profesorului de serviciu pe școală (printre multe altele) era să verifice și să menționeze în procesul-verbal profesorii care lipsesc de la ore sau intră în clasă cu întârziere. Elevii care nu purtau uniforma nu erau primiți la oră. Mai mult, profesorii care primeau la cursuri elevii fără uniformă erau sancționați.

Domnul Sergiu Hinculov ne-a povestit despre Tărăntiș Dumitru: ,,Veneau des controale inopinate de la partid de la București. Într-o zi a intrat în curtea școlii o astfel de brigadă. Directorul Tărăntiș nu avea chef de ei așa că s-a pitit în atelier. Am intrat în atelier și fiindcă l-am surprins uitându-se pe geam îmi zice: „ce te uiți bă urâtule, general să fii și de frică tot să știi”. Îmi plăcea să compun și să regizez scenete umoristice pe care le prezentam pe scene atunci când aveam spectacole. Domnul Tărăntiș era oltean. Îi plăceau scheciurile în care îl imitam pe Amza Pelea. Mă duceam la dumnealui în birou ca la tatăl meu. – Domnule director, am mai compus ceva… – ia, mă să văd ce ai mai compus… – la suprafață părea un om dur, dar de fapt, era un om plin de bunătate ”. Tărăntiș îi plăcea să dețină controlul: dacă auzea gălăgie în sala de clasă zicea la microfon: Ce se întâmplă acolo. Ce oră aveți.

Marin Marcu

Director (1978-1987 și 2003-2006)

Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață!

Domnul profesor Marin Marcu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în care ne-a vorbit despre activitatea desfășurată în Grupul Școlar Colibași.

Domnule profesor, conform CV-ului dumneavoastră, din arhiva școlii, în anul 1969 ați absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic din București. De ce această facultate?

E o pasiune din liceu. Fiind elev la Bălcescu, care era cu adevărat liceu, m-am îndrăgostit de fizică și matematică. Fizica este o materie care necesită interpretare de fenomene. Studierea fizicii în liceu m-a determinat să mă îndrept către electrotehnică. O disciplină care se află în spatele tehnologiei de astăzi, de la simpla aprindre a unui bec și până la cele mai performante mașini. Este o materie de viitor. Nu se poate modernizare fără această știință. Aceste lucruri le-am insuflat și elevilor. Foarte mulți elevi au urmat specialitatea electrotehnică.

Ce v-a atras la meseria de profesor?

Planul meu după facultate era să muncesc ca inginer la Uzina de Autoturisme ceea ce s-a și întâmplat timp de doi ani. Însă, în 15.09.1971, am fost transferat, în interes de serviciu, la noul Grup Școlar din Colibași, deoarece era mare nevoie de cadre didactice. Aici am rămas până în anul 2006, când am ieșit la pensie.

Să înțeleg că v-a plăcut acest domeniu.

Da. În acea perioadă a fi profesor era cu adevărat o mândrie. La Grup am avut o bogată experiență profesională și managerială: activitate la clasă, concursuri și olimpiade, metodist, formator manuale sau programe școlare, mijloace de învățământ, activitate publicistică, director, responsabil cerc pedagogic, responsabil de catedră, comisie metodică și lider sindical.

Știm că ați fost cel mai longeviv director al unității. Ce realizări manageriale ați avut?

Am deținut funcția de director al Grupului Școlar Construcții de Mașini Colibași în două perioade: prima din 1978 și până 1987, an când m-a schimbat Elena Ceaușescu; spunea că nu mai au voie inginerii să fie directori de școli. Și a doua perioadă, 2003-2006. Vă enumăr doar câteva dintre prioritățile avute în cele două mandate: proiectarea activității din unitatea de învățământ pe baza unei diagnoze și a analizei de nevoi educaționale și de formare, în concordanță cu cerințele pieței forței de muncă; gospodărirea, dezvoltarea și îmbogățirea bazei materiale a unității școlare; monitorizarea și evaluarea activității din unitatea de învățământ, formarea și conducerea echipelor de lucru corespunzătoare; asigurarea unui climat educațional optim.

Cum era Grupul Școlar în perioada când v-ați desfășurat activitatea acolo?

Era o unitate de învățământ foarte puternică, mai ales Școală Profesională. Pe parcurs au apărut și alte forme de învățământ: prima și a doua treaptă de liceu, liceu seral, școală de maiștri, școală postliceală. Grupul Școlar Colibași, așa cum îmi place să-i spun, era un laborator de formare, modelare și perfecționare a viitorilor specialiști pentru Uzina de Autoturisme Colibași. Sunt mândru că peste 50% din specialiștii uzinei au fost formați, modelați și perfecționați la Grupul Școlar Industrial. Merg prin țară (Suceava, Baia Mare sau alte localități) și surprins întâlnesc specialiști care au făcut primii pași la Grupul din Colibași. Mă întâlnesc adesea și cu foști profesori care au lucrat la Grup; aceștia îmi spuneau că au regretat când s-au mutat la alte școli pentru a fi mai aproape de domiciliu; era o școală în care te bucurai să fii profesor.

Care era relația cu profesorii?

Colectivul didactic era de excepție. Mă înțelegeam din priviri cu ei. Găseam împreună soluții la toate problemele cu care ne confruntam.

După anii ʼ80 toată țara suferea din cauza lipsurilor. Ceaușescu cerea se facă economie la totul (energie, alimente etc.) pentru a plăti datoriile țării. Care era situația în unitatea pe care o conduceați?

Nu neg realitățile României din acele vremuri, însă nu trebuie să generalizăm. Noi, conducerea școlii aveam capacitatea de a ne autogospodări. Reușeam prin eforturi proprii să asigurăm condiții optime elevilor și profesorilor de la Colibași. De pildă, nu aveam probleme cu aprovizionarea cantinei, fiindcă aveam anexă gospodărească în care creșteam câte 150 de porci. Dacă se oprea curentul nu era vina noastră. Nu a suferit nimeni de frig sau foame la Grup.

Credeți că elevii erau altfel comparativ cu cei de astăzi?

Consider că elevii erau mult mai muncitori. La Grup îi pregăteam pentru viață, învățându-i o meserie. În domeniul auto școlarizam elevi din toată țara. Eram, cumva, o antenă pentru Uzina de Autoturisme. Pregăteam specialiști pentru service-urile auto din toată țara. Nu se puteau pregăti decât la noi. Elevii făceau practică în atelierele-școală, pe diverse meserii, care erau bine dotate. Acolo elevii învățau meserie sub îndrumarea unei echipe puternice de maiștri, pe toate specializările. Datorită acestor dotărilor din ateliere și laboroatoare aveam și rezultate cu elevii. Laboratorul meu era la intrare, primul pe stânga. Era reprezentativ pentru unitatea școlară. Mergeam cu elevii la concursuri pe meserii, premiile pe țară fiind numeroase. Aceste rezultate, la nivel național, ne-au permis să devenim organizatori a numeroase concursuri pe meserii.

Care era relația cu Uzina?

Am avut o colaborare foarte strânsă cu Uzina. Relația era perfectă. Tot ce aveam nevoie ne dădeau. Eu proveneam din uzină. Constantin Stroe era prietenul meu. Împreună ne-am angajat în 1969. Jucam fotbal împreună. Însă, trebuie să știți că multe dintre realizările materiale de la Grup au fost făcute și prin eforturi proprii. La inițiativa noastră, a profesorilor. Nu-ți dădea nimeni dacă nu cereai… Nu existau fonduri ca acum. Mă duceam cu trenul la București, la MICM, ca să obțin fonduri.

Cum erați ca profesor?

Am o vorbă: Dacă ordine, curățenie și disciplină există, vine și activitatea eficientă. Eram sever, dar consider că numai așa se poate face treabă. Copiii mă respectau enorm. Poate că am fost caracterizat ca un profesor sau director cu duritate. Dar tot atât de multă bunătate aveam în mine. Acum, pensionar fiind, mă plimb pe strada mare și mă bucur când sunt salutat sau oprit de foști elevi, care au ajuns ceva în viață. Consider că am avut un sistem de învățămât puternic, din care ieșeau cu adevărat specialiști. De exemplu, când am dat examen la Politehnică, am fost 9 concurenți pe loc.

Ce le urați profesorior, acum când școala împlinește 50 de ani de la înființare?

Să fiți atenți la fiecare pas făcut pe acest drum sinuos al educației, să pune-ți multă dragoste în ceea ce faceți, să aveți pe primul plan răspunderea zilei de mâine!

Vă mulțumim!

Elena Cioromela

(Director 1987-1988)

În 1976 am absolvit Facultatea de chimie din cadrul Politehnicii București. La Grupul Școlar am ajuns în 1976 prin repartiție guvernamentală așa cum era atunci. Piteștiul era declarat oraș închis și nu am putut să ocup un post în acest oraș (deși erau locuri; am aflat mai târziu care erau dedesubturile cu orașul închis; locurile erau păstrate pentru clientelism).

Am terminat facultatea cu 9,80, eram a doua pe listă. Dacă nu stăteam unde primeam repartiția trebuia să plătesc școlarizarea pe timpul facultății.

Când am sosit la Grup încă se muncea. Atunci drumul nu era betonat, nu erau scările. Îmi intrau tocurile în noroi. Câteva luni mi-a trebuit să mă obișnuiesc cu condițiile. Mă gândeam atunci: am muncit și am învățat cu gândul să ajung profesoară într-o școală de oraș și uite unde am ajuns. La început a fost șocul, dar apoi așa m-am lipit de școală, dovadă că nu am mai plecat 13 ani, până în 1989.

Meseria de dascăl este foarte grea, ca oricare altă meserie pe care o faci în mod serios. Dacă le abordezi superficial, atunci sunt ușoare. Am fost o profesoară severă, dar corectă.

Am găst un colectiv extraordinar. Erau numai șefi de promoție: Meleg Tiberiu (fizică), la franceză tot șefă de promoție…nu mai știu cum o chema. Toți aceștia nu prindeau posturi în orașe care, chipurile, erau închise. De fapt, cei de sus voiau să populeze cu profesori școlile de pe lângă orașe. Și astfel ajungeau numai profesori buni. În 1976 când am terminat, erau numai trei locuri în învățământ. În București erau locuri, nefiind declarat oraș închis. Școlile din București doreau să angajeze profesori care au absolvit cu medii de la 9 în sus. Ce era să caut în București. Familia mea era în Pitești. În București nu-mi făcea buletin fiindcă nu aveam locuință. Locuință nu puteai să îți iei fiindcă nu aveai buletin. Era un cerc vicios. Am terminat liceul de chimie, 5 ani, cu calificarea tehnician chimist. Pusesem răul înainte: dacă nu intru la facultate mă angajez la petrochimie. Chimia a avut și are importanță în societate (chimie industrială, alimentară, biochimie etc.). Acest lucru am încercat să-l insuflu și elevilor. Chimia este o materie foarte grea dacă nu o studiezi sistematic. Nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar au fost elevi care s-au îndrăgostit de chimie. M-am întâlnit cu elevi care mi-au spus că au urmat facultatea de chimie datorită faptului că m-au plăcut ca profesor. Aceste lucruri mă bucurau și cred că pe oricine ar bucura.

Până în 1989 erau 4 ore de chimie pe săptămână. Eram 3 profesori de chimie la Grup. Am fost membră de partid încă din facultate. Era un zvon că dacă nu ești membru de partid nu poți să-ți găsești loc de muncă, nu poți avansa în carieră. În facultate ajungeai membru de partid decât dacă aveai note de la 8,50 în sus. Se știa la Grup că sunt membru de partid, statut care garanta o situație școlară foarte bună. Prin ordin de ministru am fost numită directoare în anul școlar 1987-1988.

Părinții țineau legătura cu școala, dar într-un fel erau obligați fiindcă primeau înștiințări la locul de muncă. Părintele era admonestat la locul de muncă. Când venea la școală, părintele spunea: ,,haideți că am venit, că ce mi-a făcut directorul”. Consider că problemele de astăzi ale elevilor derivă din faptul că nu mai sunt urmăriți de părinți, monitorizați. Părinții nu-și mai întreabă copiii: “ce ai mai învățat astăzi la școală…”.

Acum, la ceas aniversar, urez colectivului succes în activitate!

Alexandru Conea

Director 1988-1990

Absolvit Facultatea de filosofie – Universitatea București – 1972

Repartiție la Grupul Școlar I.A.P. – Colibași

Funcționat fără întrepurere până în 1990

Amintiri răzlețe

Ajuns la Grupul Școlar Colibași pe 1 septembrie 1972, locul de muncă mi-a părut mai potrivit pentru tabere școlare: un platou de o spațialitate generoasă, înconjurat de pădure și livezi, cu spații verzi și mulți arbuști, alei și băncuțe bine întreținute, o bază sportivă cu teren de fotbal, de tenis, sală de sport, ateliere școală, cantină și trei cămine cochete, nou zugrăvite și mobilate pentru a-și primii locatarii.

Am aflat, în timp, că se investiseră mulți bani de către uzina patronatoare – beneficiară a forței de muncă pregătită pe bază și de contracte, de corelare a nevoilor ei cu numărul de elevi și profilul meseriilor – dar și multă muncă de către elevii primilor ani, pentru amenajări exterioare, mai ales. Atât directorul general al uzinei – ing. Mihai Dumitru cât și directorul Grupului Școlar de atunci – Tărăntiș Dumitru – nu erau ei prea deschiși la dialog și pedagogie, dar un merit nu le poate fi contestat: credința că vor rămâne prin ceea ce rămâne după ei; parcă nu apăruse pe străzile timpului varianta cu … potopul.

La înființarea Grupului Școlar au fost detașați din uzină, pentru școală, cei mai buni maiștri instructori și ingineri de diverse specializări care, pe parcurs și-au obținut definitivarea în învățământ, apoi gradele didactice, rămânând pe zeci de ani atașați pregătirii tehnologice și instruirii practice (în școală și uzină) a multor generații de adevărați meseriași. Îmi amintesc efervescența perioadelor de pregătire a concursurilor pe meserii, – faza pe țară, complexitatea probelor executate de elevii claselor de profesională și densitatea diplomelor rânduite pe pereții sălilor de clasă, pe coridoarele școlii și atelierelor. S-a creat în acei ani o forță de muncă bine calificată, competitivă pe oriunde s-ar fi dus prin țară sau prin lume.

Dar noi, ceilalți, de ,,cultură generală” – profesorii – ce rol ne găseam într-un învățământ predominant tehnologic, atât în școala profesională cât și în Liceul Industrial de mai târziu? E drept că noi lucram în constrângeri diverse:

nivelul modest de înzestrare culturală al majorității elevilor proveniți din familii fără biblioteci acasă și obișnuința cititului, dar cu multe treburi în care, firește, își angajau copiii;

oboseala zilnică – elevii plecau dimineața la orele 5-6 cu ,,specialele” uzinei și ajungeau seara după orele 18 cu aceleași curse;

mai puțină aplecare spre teorie, convinși că meseria trebuie învățată, că ea e ,,brățară de aur”.

Nu uit excepțiile, elevii cu o dotare nativă dincolo de medie susținuți de către părinți (printre altele și cu ideea că? … ,,dacă ai carte … ai parte” mai funcționa pe atunci.

Aceste ,,constrângeri” (și altele) făceau ca profesorii să fie mai solicitați în efortul de a găsi … ,,cuvântul ce exprimă adevărul”, pe puterea de înțelegere a alevilor și în cantitatea ,,digerabilă” pentru nivelul lor. Tabla, explicațiile (exemplificările) și notițele rămase în caiete erau mijloacele de bază (puțin timp pentru consultarea manualelor). Efortul era de a concretiza ideile în grafice, aplicații, analogii, conexiuni cu fondul aperceptiv al elevilor, iar acest efort în care stăruiau atâția colegi ai mei nu încetează să mă mire astăzi, când observ că stăruința s-a mai relaxat prin învățământ, compensată de indulgență în notare, promovare etc.

Așadar, ce ne susținea tensiunea angajării, a obligației față de zecile de perechi de ochi ațintiți asupra noastră în timpul orelor? Poate faptul că alegând o facultate ne interiorizam tacit, imperceptibil rolul de profesori care vom deveni, poate modelul altor profesori care ne-au marcat în perioadele de formare, prestigiului social al profesorului – care a funcționat o vreme în opinia publică, poate cursurile și cărțile de pedagogie din facultăți și examene, poate…

Îmi amintesc de dezbaterile din comisiile metodice pe catedre și consiliile profesorale cu teme de pedagogie, în care referentul trebuia să consulte reviste, cărți etc. pe tema respectivă, să informeze prin referat și să susțină puncte de vedere, apoi dezbaterile care urmau – ne incitau, atrăgeau replici, controverse și plecam parcă ,,mai luminați” sau așa ni se părea, cel puțin.

După anii 90 unii directori de școli au încercat să continue cu aceste forme binevenite, zic eu, în munca profesorului și vârstnic, dar mai ales tânăr, dar s-au izbit de îndârjirea celor care se grăbeau să plece acasă ,,Hai dʼle director, tot cu chestii dʼastea comuniste veniți!”… și s-a renunțat. Tot așa cum s-a renunțat la orele de dirigenție (cu tematică, dezbateri etc.). Aceste renunțări – și altele – n-au cum să nu se acumuleze ca riscuri care, dacă nu lovesc vizibil, erodează lent și sigur pe termen lung. Sunt deja semne în acest sens.

xx

x

După transferarea la unul din liceele din oraș (toamna anului 1990) s-a întâmplat, de câteva ori, să visez că am revenit la Colibași, iar în trezire senzația era că m-am plimbat prin paradis. Trecând peste ocazionalele altercații, dispute și o problemă sau alta, care treceau cum apăruseră, fără să lase urme sau ,,dușmani”, mă întreb ce asigura pe atunci coeziunea colectivului (tineri și mai vârstnici) și relaxarea pe care o trăiai când întâlneai pe oricare dintre colegi, starea de bine, de gardă coborâtă, când puteai sta alături, fără a fi stânjenit de tăcerea ta sau a celuilalt? Sau când sărbătoream la cantină un 8 Martie sau un sfârșit de an? Era un fluid afectiv între fiecare și ceilalți, întâlniri și priviri fără răutăți, ispitiri ori ifose, cu prelungi discuții care ajungeau pe neobservate tot la elevi, la problemele școlii care, după 1985 începuseră să se agraveze (să cedeze baza materială, probleme de aprovizionare a cantinei, starea căminelor etc.).

xx

x

Unii dintre cei de atunci nu mai sunt printre noi și fiecare ar merita o stea pe o alee sau pe treptele scărilor pe care au pășit cu dăruire spre mințile și sufletele atâtor generații!

Nicolae Vorovenci

Director (1990-1991)

Studii: IEFS, București. Am absolvit în 1970. În primul an școlar al Grupului am ajuns. Am stat la Grup până în 1972, suplinitor. În 1972 am plecat revenind în 1980 la Grup. În 1974 m-am tituarizat la liceul Colibași și am stat până în 1980 la liceul Barbu. Toate erau gata mai puțin terenurile sportive care au făcute în 1972. Am muncit cu Banu cu Bădoi Veronel, Ștefi Bratu, Spirea Constantinescu și cu alții la realizarea lor. Eram 5 profesori de educație fizică fiindcă școala era foarte mare, având peste 2 000 de elevi. La grup am predat până în 1990. În 1990, mulți profesori de la Grup s-au transferat mai aproape de domicilii. Pe timpul lui Ceaușescu posturile erau blocate, nu puteai să te transferi. Am fost director plin o parte a anului școlar 1989-1990. Am venit ca director în locul dnei Cioromela. În acea perioadă, după revoluție, directorii nu erau numiți de la ISJ sau din altă parte, ci erau aleși de colectivul de cadre al școlii. Venea inspector delegat, asista și se făceau alegeri. Cât timp a fost Școală Profesională școlarizarea era plătită de uzină elevului însemna: cămin, masă și altele. Drăgoi susține că a fost o perioadă când elevii primeau bani pe carnetul de CEC. În 1971 am ajuns cu echipa de handbal a liceului până în penultima fază, la Sibiu. Într-o ședință la Uzină, Mihai Dumitru, ne-a invitat și pe noi profesorii de sport de la Grup. Acolo s-a pus problema ca școala să dea pentru uzină și sportivi de performanță. Noi am spus: păi nu avem o bază sportivă, adică terenuri. Atunci Mihai Dumitru a decis construirea bazei. În primăvară, 1972, cred că în martie s-a început construcția bazei sportive, constând în: teren de fotbal gazonat, cu piste de atletism pe laturi, teren de handbal, volei și baschet bituminate. Vara se făceau tabere sportive fiindcă aveam o bază completă. Lipsea însă o tribună. Tribuna a fost adusă de la Câmpulung, de la IMM. Materia predată de mine consider că a fost și este importantă. Nu se poate concepe o dezvoltare armonioasă a omului fără activitate fizică sportivă. Totul s-a făcut în baza unui proiect. Urez școlii Mult înainte! În fiecare săptămână, marțea, noi profesorii aveam meci de fotbal. Între ingineri și profesori. De regulă câștigau profesorii. În perioada lui Tărăntiș a existat ideea construirii unui bazin de înot.

Ionel Handolescu

Handolescu Ionel a absolvit Facultatea de Mașini Unelte și Scule din cadrul Insitutului Politehnic București, în 1969. Conform documentelor de arhivă, în perioada 2000-2001 a absolvit Cursurile de formare managerială a directorilor de unități școlare.

Sergiu Hinculov: Ionel Handolescu era din Dâmbovița, din Lungulețu. Un om de treabă. L-am prins și ca profesor inginer și ca director.

Doina Zafiu: Handolescu era un bărbat elegant, știa să relaționeze cu subalternii, foarte bun specialist (prelucrări prin așchiere). A fost un organizator de excepție al procesului de învățământ.

Cojan: inginer care se deosebea puțin de noțiunea de inginer, a omului dur, venit din uzină. Nu bătea cu pumnul în masă. Avea o vorbă mai blajină, dar fără să renunțe la principiile sale. Un bărbat sensibil, fin. În perioada când am fost directoare m-a ajutat la orarul școlii. M-il aduc aminte că încerca să mulțumească pe toată lumea, atât era de bun.

Marin Marcu: Handolescu a făcut parte din generația mea, alături de: Sergiu Cojocaru, Nițică …., Olga Scobai, Vasile Dumitrescu. Era un băiat bine pregătit, un adevărat coleg. Un bun prieten.

Dumitrescu Vasile: l-am cunoscut din facultate unde am fost colegi. Eram prieteni; un om blând, bun la suflet. Era un profesionist. La aceeași facultate am fost coleg și cu domnul Sergiu Cojocaru și Lucian Voica (a murit săracul). S-a întâmplat să ajungem toți trei profesori la Grupul Școlar din Colibași.

Constantin Berceanu: Handolescu, era un mare caracter. Era un om de mare bunătate. Nu îi plăceau intrigile. Știu că era un om foarte credincios. Făceam naveta împreună de la Colibași la Pitești. Ca manager avea reale calități. A pus la punct școala de conducători auto. S-a luptat să aducă camioane Carpați, MAN din alte unități școlare. A dotat atelierele. A făcut rost din uzină de un autoturism secționat pe care învățau elevii. Era autoritar atât cât trebuie. Noi profesorii ne făceam datoria din respect față de meseria noastră și față de el.

Aurel Șerban: pentru mine, Handolescu a fost un om deosebit. Școala funcționa foarte bine în timpul lui. A întreținut atelierul. Știa să mențină relația cu uzina. Știa ce înseamnă munca, dar și distracția.

Olga Frînculescu Scobai

Director (2001-2003)

Păstrez și astăzi un sentiment de bucurie și mândrie fiindcă am predat în acest liceu. Multe forme de învățământ: ucenici, profesională, maiștri, seral, liceu, postliceal. Facultatea de Electrotehnică, București, secția mașini și aparate electrice, 1969 am absolvit. La 1 septembrie 1969 m-am angajat la uzina de Autoturisme la serviciul energetic până la 01 octombrie. Din 01 octombrie 1969, la propunerea directorului de la Grup (Ilie Nicolae) am fost întrebată dacă doresc să vin în învățământ. La uzină simțeam că nu era locul meu, mă adaptam relativ greu și am ales învățământul. Eram foarte tânără. Muncitorii mă întrebau: dv mai faceți multă practică aici; eram confundată cu o elevă. Clădirea a fost construită cam din 1966, 1967. În 1967 era deja folosită de către Învățământul Superior de 3 ani – Institutul de subingineri din Pitești. Un singur an a funcționat la Grup. Director era Ilie Nicolae. Au rămas câteva clase și profesori și la Ștefănești. Numai Școala Profesională s-a mutat la Colibași. La Ștefănești au mai rămas câteva clase de Școală Profesională până am ieșit eu la pensie. Din 1969 am avut: Școală Profesională, Școală de Maiștri, Școală Postliceală. Tonescu Ion era director adjunct, Chiva era director cu practica.

Și domnul Ilie era destul de în vârstă. Nici el nu a stat prea mult. Nu știu dacă la 1 septembrie școala era gata, dar în octombrie, când am sosit, era. La Grup am găsit: soții Funieru, Mioara Ionescu, Boștină. Numărul de elevi era mic în primul an. În anii 80 Grupul avea 2000 de elevi. Handolescu: inginer, venit în urma mea și a lui Dumitrescu. Cred că doi ani mai târziu. Tot din uzină a venit. Soția lui era colega noastră de matematică. În perioada când a fost director s-a preocupat de reparația acoperișului școlii (ploua în școală). Era o persoană respectată. Era glumeț, apropiat de profesori.

Din acele ateliere au ieșit adevărați meseriași și specialiști. Ne dădeau utilajele lor mai vechi, dar funcționale sau care puteau fi reparate. Cu acestea se realizau diferite repere, simple. Prin 2001 a venit o delegație de francezi și au rămas impresionați de utilajele atât de vechi încât au exclamat: sunt preistorice. (Marcu: nici nu aveam nevoie de utilaje cu comandă numerică…elevii trebuiau să învețe noțiunile de bază). Toate activitățile, manifestațiile, defilările, practica agricolă etc.Cântarea României etc. aproape că nu mai deranja pe nimeni. Intrasem într-o rutină. Ne obișnuisem cu ele. Când te ridicai la o ședință sau consiliu să vorbești începeai: ,,în lumina lucrărilor de la ultima plenară a PCR, tovarășul Ceaușescu… ,, perfecționarea era o activitate foarte serioasă. Începea după ce dădeai toate gradele didactice. La 5 ani după Gradul I trebuia să facem prima perfecționare în specialitate. Participam la cursuri ținute de profesori universitari. Se încheia cu examen în fața unei comisii universitare. Profesorii mergeau la București, iar cei din ateliere la Brașov. 34 de ani vechime la Grupul Școlar. Din 1969 până în 2003.

În cantină aveam: serate dansante (sâmbăta seara o clasă organiza împreună cu diriginta o reuniune; participau elevii școlii, dar și din afara ei. Un fel de discotecă, dar numită reuniune), 1 și 8 Martie, aniversări. Înainte a face această reuniune trebuia să facem o activitate culturală: teatru, poezii și cântece patriotice. Fiindcă sâmbătă se învăța, reuniunea avea loc seara. Forumul Pionerilor ne-a ajutat foarte mult. A fost pentru noi o infuzie de bani. Atunci s-au făcut reparații, renovări mai ales în cămine unde trebuiau să fie cazați vizitatorii. O lună au stat cazați pionerii. Au venit însoțiți de profesori.

Am reușit să aduc două mașini de conducere auto: un break și o dacie. Eram obligați să facem comunicări științifice sau să publicăm diferite articole în reviste județene sau naționale. La Grup ne-a vizitat prim-ministrul Văcăroiu. În vremea aceea toții elevii voiau să-și lase plete. Nu prea le făcea plăcere să poarte uniforma, dar nu aveau încotro. Era foarte multă strictețe. Elevii erau cunoscuți pe stradă după matricolă fiecare de la ce școală era.

N-aș zice că părinții țineau mai strâns legătura cu școala, dar nici nu era nevoie fiindcă elevii erau mult mai conștiincioși. Își comparau lucrările între ei să vadă dacă au fost notați corect. Fiind o admitere serioasă alcătuiam clase numai din copii buni. Când s-a generalizat învățământul de 10 ani a scăzut și calitatea elevilor. Era mai greu de intrat în treapta a II –a. Am fost una dintre fericite. Având clasele de electricieni, care erau numai câte una, pe școală, aveam cei mai buni elevi. Neață Ileana – director tehnic în uzină; Tirică Nicu – avocat; Marinescu Lucian – profesor de fizică, Savu Alin (fiul dlui Savu) – economist, Popescu Valentina (fiica dnei Popescu din Colibași). Prin școlile afiliate ne asiguram și elevi. Fabrică de armament a nemților. Propria casă din Mioveni mi-a fost demolată. În ziua respectivă am dus părinții ca să nu vadă. A fost o dramă. Maiștrii din ateliere care au fost la profilul electric aveau o pregătire excepțională: Ciocan Ilie, Trandafir Ion. Neață Ileana 0744 759 576. Participam cu elevii la concursuri și olimpiade. Ioana Viorel (fiul maistrului Ioana) a luat locul VI pe țară. Erau 8 pedagogi. La orice școală îi îmbătrânesc zidurile, băncile, dar rămâne totuși tânără prin elevii și profesorii care trec prin ea. Îi urez La mulți ani! Banchetele elevilor. Tărăntiș asculta ce se întâmpla în fiecare clasă. Dur, coleric. Era prieten cu Mihai Dumitru. Se simțea cu spatele asigurat. Am fost un profesor sever, dar elevii mă iubeau. Cine nu trecea treapta a II mai făcea doi ani de profesională. Eram la un laborator. Un băiat a întârziat și-l întreb de ce. El fără să răspundă vine către catedră mă sărută pe obraz și–mi întinde un buchețel de ghiocei. Simțeam că elevii mă iubeau. Noi profesorii eram foarte apropiați și ne simțeam ca într-o familie. Am avut și momente grele, dar puneam cu toții umărul să fie bine. Când mă întâlnesc, după atâția ani, cu foști colegi am sentimentul că mă întâlnesc cu niște rude. Îmi face plăcere să revăd, oriunde, foști colegi. Am fost președintă de sindicat vreo 20 de ani. În ciuda faptului că atunci sindicatul nu era așa de puternic eram apropiată de colegi încercând să le rezolv problemele. Eram apropiată chiar și cu femeile de la spălătorie. Am colaborat foarte bine cu primăria. În ateliere aveam utilaje vechi, dar funcționale.

Șerban Aurel

Director (2006-2011)

Invitația de a consemna câteva rânduri despre Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, când acesta aniversează 50 de ani de existență, este pentru mine onorantă, dar și emoționantă, deoarece am fost mai întâi elev al acestei instituții și mai târziu, profesor.

Soția mea, Șerban Tanța, a fost și ea elevă (1991-1994) a Grupului Colibași. După absolvirea ASE București (1989) s-a întors la Grup, de data aceasta, ca profesor și secretar-șef (1991-1995).

Am avut onoarea să ajung coleg de cancelarie cu cei care mi-au fost profesori: Florina Boștină (care mi-a fost dirigintă), Mosoia Gheorghe, Nițică Gheorghe, Vasile Dumitrescu, Chiva Nicolae, Sîmbeteanu, Sergiu Cojocaru, Marin Marcu, Maria Funieru.

După absolvirea Școlii Profesionale din cadrul Grupului Colibași am devenit angajat al Uzinei de Autoturisme Colibași unde eram repartizat într-un atelier de reparații mașini și utilaje (se numea secția de reparații). În același timp urmam cursurile serale de 5 ani ale Liceului Industrial, profil Mecanic, în același complex școlar. Pentru un an am fost detașat de la Uzină la Grup pentru a mă ocupa de reparațiile utilajelor din atelierele școlii. M-am bucurat fiindcă știam că astfel o să am mai mult timp la dispoziție necesar continuării studiilor.

În anul 1984 am absolvit Institutul de Învățământ Superior din Pitești, obținând diploma de subinginer în specialitatea Automobile, iar în anul 1998 am devenit absolvent al Facultății de Inginerie din Pitești, specialitatea Autovehicule Rutiere. În calitate de subinginer am activat în cadrul Grupului Școlar Colibași, cu ore la atelierul-școală, iar din 1996 am fost transferat de pe catedra de maistru-instructor pe cea de cultură tehnică.

În vederea perfecționării continue am participat la diferite cursuri de specializare devenind profesor autorizat de legislație rutieră, mentor și formator de formatori, membru al corpului național de experți în managementul educațional. În cariera de cadru didactic al acestei școli am fost: șef de catedră și de arie curriculară, metodist, membru, secretar, vicepreședinte și președinte la examenele de absolvire școală profesională și la examenele de bacalaureat. Am participat cu elevii la numeroase concursuri și olimpiade școlare unde am obținut rezultate importante, atât la nivel județean, cât și național. Consider că prin toată activitatea mea am contribuit la creșterea prestigiului școlii.

În perioada 2006-2011 am ocupat prin concurs funcția de director al LTCM. A fi director în această instituție a fost o onoare și o responsabilitate deopotrivă. În calitate de profesor-inginer, dar și în funcția de director, am contribuit la dezvoltarea bazei tehnico-materiale, prin înființarea laboratoarelor-auto și legislație rutieră și a laboratoarelor IT. De asemenea, din veniturile liceului și cu ajutorul comunității locale, am achiziționat două autoturisme și un camion pentru buna desfășurare a școlii de conducători auto. Reparații capitale a clădirii școlii prin schimbarea tâmplăriei, lucrări de recondiționare, zugrăvire. Am înlocuit toată rețeaua de termoficare din școală. Am renovat și mobilat unul din căminele școlii acesta fiind închiriat.

DIRECTORI ADJUNCȚI

Tonescu Ion

Director de studii (1969-1970)

Câteva informații despre domnul Tonescu Ion, director de studii la Grupul Școlar Colibași, am aflat de la doamna Pătroiu Maria, Olga F. Scobai și de la domnul Mosoia Gheorghe, care și-au desfășurat activitatea în unitate încă din primul an școlar.

Secretar Pătroiu Maria: „înainte de a se muta la Grupul din Colibași, Tonescu Ion a fost profesor și director la Școala Generală din Ștefănești. Era un om în vârstă, cumsecade. Preda Mecanică Tehnică.”

Olga F. Scobai: Tonescu Ion era o fire caldă, apropiat de noi, chiar el a venit la Uzină să ne caute și să ne propună să venim la Grup. Era preocupat să asigure o atmosferă primitoare. Alături de mine l-a racolat și pe domnul Dumitrescu Vasile. Știu că a stat un singur an la Grup. Era în vârstă și a ieșit la pensie”.

Mosoia Gheorghe: ,,…sunt mulți ani de atunci. Țin minte că domnul Tonescu Ion venea din producție. Lucra în uzină unde avea specializarea de mecanic-agricol. Chiar domnul director general, Dumitru Mihai, l-a propus în funcția de director de studii la Grupul din Colibași. A fost numit responsabil cu întocmirea orarului, sarcină pe care a reușit să o ducă la îndeplinire. Era un om în vârstă, blajin și apropiat de colegii de la catedră. A deținut funcția de director de studii doar o scurtă perioadă în prima jumătate a anului școlar 1969-1970. Fiindcă trebuia se iasă la pensie, am fost numit director în locul dumnealui, cu decizie din partea MICM – Direcția Învățământ, în cea de-a doua jumătate a acelui an”.

Mosoia Gheorghe

Director adjunct (1969 – 1970)

În anul 1965 am absolvit Facultatea de Matematică, Secția Matematică-Fizică, din cadrul Universității din București. Din 1 septembrie 1966 și până în 1969 am predat la Grupul Școlar din Ștefănești. Acesta avea atunci mai multe forme de învățământ: Școala Profesională, Școala Tehnică Postliceală (cu doua specializari, proiectanți și tehnologi), Școală Tehnică de Maiștri, seral. Am avut colegii pe soții Funieru, care din 1969 s-au mutat la Grupul Școlar din Colibași. Ca profesor diriginte am prima promoție de strungari la Ștefănești. În perioada 1974-1978 am predat elevilor din Treapta I de la Școala Gimnazială din Țițești, afiliată Grupului Școlar din Colibași. Sosiți la Grupul Școlar elevii dădeau admitere la Treapta a II.

La Grupul Școlar din Colibași mi-am desfășurat activitatea în perioada 1969-1986. Era o școală foarte organizată. Cu ateliere, cămine și cantină. În curtea școlii se strângeau în pauze aproape 2000 de copii. Fiindcă eram profesor de matematică și fizică, două materii foarte importante într-un liceu cu profil tehnologic, eram mai sever. Matematica dezvoltă o gândire logică și ajută la însușirea celorlalte discipline. Am predat și fizică, o materie și ea foarte importantă, care face legătura între teorie și tehnologie. Am avut elevi foarte buni. Doi dintre ei, Aurel Șerban, Voicescu Ion, astăzi sunt cadre didactice ale școlii.

Am amintiri frumoase din perioada când am fost director educativ la Grup și m-am ocupat de activitatea cultural-artistică și educativă. Școala avea formație corală, de dansuri populare și călușari. Am participat cu aceste formații la concursuri județene, interșcolare și la Cântarea României. De două ori pe săptămână (joia și sâmbăta), în sala de sport și la cantină, organizam serate cu tematică culturală și dansuri. Participau elevii și profesorii. La sfârșitul fiecărui an școlar se organizau banchete. În fostul regim participam cu elevii la defilări de 1 Mai, 23 August sau alte evenimente.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viață, urez școlii și colectivului, viață lungă și succese!

Ionescu Maria

Director adjunct (1970)

Ionescu Maria a fost numită director adjunct cu delegație din data de 17 septembrie 1970 până la 01.01.1971.

Despre cea care a fost profesoara Maria Ionescu ne-a vorbit domnul Mosoia Gheorge: ,,A fost colega mea, o bună profesoară de matematică. Era severă cu elevii fiindcă dorea ca aceștia să învețe.

De la doamna Olga Scobai am aflat: ,,Ionescu Maria era o bună profesoară de matematică. Un dascăl devotat. Funcția de director adjunct a deținut-o doar spre finalul anului școlar 1969-1970, fiindcă s-a mutat la Liceul Odobescu din Pitești. A fost stimată de profesori și elevi a constituit un exemplu de conduită și etică profesională.”

Chiva Nicolae

Director adjunct (1969-1978)

Din documentele de arhivă am aflat date despre parcursul profesional al domnului Chiva Nicolae. În perioada 1954-1959, a fost reglor la Uzinele „Vasile Tudose”, iar din anul 1959 și până în 1960, a fost maistru-instructor la Școala Profesională de Ucenici „Vasile Tudose” din Ștefănești. Din 1960 și până în 1964 a fost student, cu bursă de întreprindere, fiind trimis de uzină să-și completeze studiile la Institutul Politehnic București, în specialitatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini. În 1964-1967 a lucrat ca inginer-tehnolog la Uzina de Piese Auto Colibași (U.P.A.C.), iar din 17.IX.1967 a fost transferat la Grup Școlar Ștefănești de pe lângă uzina piese auto Colibași, ca inginer-profesor.

La data de 1 septembrie 1968 avea o vechime de 6 ani în învățământ. Prin decizia M.I.C.M.-D.P.I. și M.I., nr. 5364, din 15.XI.1967, a fost numit director adjunct al Grupului Școlar de pe lângă Uzina Piese Auto Colibași, având sarcina să coordoneze și să monitorizeze desfășurarea lucrărilor de construcție ale complexului școlar.

Chiva Nicolae a fost director adjunct în primul an școlar, când director plin era domnul Ilie Nicolae și a rămas în această funcție și în perioada 1970-1978, când școala a fost condusă de domnul director Tărăntiș Dumitru.

Din documentele de arhivă: …preda desen tehnic și geometrie descriptivă și se ocupa de instruirea practică; în luna ianuarie a anului 1970 a înființat un atelier de producție unde lucra un număr de patru clase în două schimburi.

În ziua de 20 martie 1978 directorul adjunct Chiva Nicolae, a susținut inspecție în vederea participării la examenul de obținere a gradului didactic II. Dăm citire din raportul inspecției:

,,Directorul adjunct Chiva Nicolae, a făcut proba talentului pedagogic și a nivelului cunoștințelor de specialitate în fața profesorului inginer Hâncu Victor, gradul I, membru al corpului profesoral de la Liceul de Mecanică Fină din București…

…Inspecția sa derulat pe o perioadă de 4 ore, iar concluziile au fost următoarele: ,,În urma celor constatate, apreciez că tovarășul director adjunct Chiva Nicolae muncește cu dăruire pentru ridicarea nivelului de pregătire teoretică și practică a elevilor, dovedind tact pedagogic. S-a asistat la lecțiile: Reprezentarea niturilor și a pieselor nituite și Asamblări nituite. Apreciez că activitatea ce o desfășoară tovarășul inginer Chiva Nicolae este foarte bună și propun să fie admis la susținerea examenului de gradul II didactic,,.

În anul 1977, echipa de control de la ISJ Argeș a verificat și nivelul de cunoștințe al elevilor, la diferite obiecte de învământ, prin lucrări de control date prin sondaj la mai multe clase. A fost calculată media generală pe fiecare clasă fiind astfel, evidențiată activitatea profesorului, gradul de implicare al acestuia. A fost o brigadă de control severă și obiectivă, fără menajamente. Erau prezentate clasele cu mari lacune, carențe în cunoștințele elevilor. Domnul Chiva a fost lăudat pentru elaborarea unui material didactic (cerut de C.E.P.E.I.T.) realizat în colaborare cu ing. Săndulescu Cornel, Cojocaru Sergiu și Pîrlici George. Materialul a constituit model pentru toate școlile din rețeaua MICM și cuprinde toată documentația tehnică pentru atelierele –școală care își desfășoară activitatea de instruire practică pe baza planului de producție.

Despre Chiva Nicolae ne-au vorbit mai mulți profesori.

Sergiu Hinculov: „Fiind elev al Grupului, domnul Chiva mi-a fost profesor. Era un om foarte corect. Îi plăcea mai mult să facă decât să vorbească. Întotdeauna își ținea promisiunile. Pentru că era director adjunct cu probleme de practică avea biroul în cadrul atelierului. Din acest motiv era mereu în mijlocul nostru, al maiștrilor și al mecanicilor de întreținere. Era un exemplu de ținută și sobrietate, impunea respect și considerație”.

Doamna Cojan: Chiva: era un inginer priceput, care își cunoștea meseria. Stăpân pe domeniul său. Știa să explice elevilor.

Bobeică: Chiva Nicolae era un bun specialist, bun coordonator pentru atelier, mai puțin comunicativ cu profesorii, mai atașat fiind de maiștrii-instructori, de partea tehnică. A insistat să se aducă aparatură necesară instruirii practice a elevilor în cadrul atelierelor: strunguri, freze, matrițe. Pe timpul lui s-a făcut primul contract între școală și uzină pentru realizarea unor piese care intrau în alcătuirea Daciei. Erau niște piese mici de la cutia de viteză. După anul doi, elevii lucrau așa de bine ca și în producție. Uzina asigura materia primă. Maistrul răspundea de realizarea corectă de către elevi a pieselor, dar în primul rând directorul Chiva. Școala avea contracte și cu alte întreprinderi, dar într-un fel tot subordonate uzinei, numite furnizori ai uzinei. De exemplu, pompele de apă se făceau la o întreprindere de la Scornicești.

Ing. Stan Bădescu

“Problema creșterii și promovării cadrelor tinere, acțiune permanent urmărită și realizată de Comitetul de partid și conducerea uzinei, a avut ca rezultat recrutarea și trimiterea numai în perioada 1959-1963, a 21 de muncitori la facultate, care după încheierea studiilor s-au reîntors ca ingineri, unii dintre ei conducând în prezent importante sectoare de activitate a unității. Dintre aceștia exemplificăm: Pascu Constantin, Bădoi Paul, Ilie Mihai, Gruianu Ion, Bădescu Stan, Niță Dumitru etc.” Am redat din Monografia Uzinei de Autoturisme pentru a arăta faptul că domnul Bădescu Stan și-a început cariera în cadrul uzinei pentru ca mai târziu să ajungă profesor și director adjunct la Grupul Școlar Colibași. Dir. adj. Bădescu Stan răspundea, printre altele, de respectarea politicii interne a școlii. Conform unor documente de arhivă avea de raportat câte cântece patriotice au învățat elevii. A fost unl dintre cei mai titrați directori. Ieșea în evidență prin eleganța comunicării, cultura generală și respectul față de colegi. Spunea mereu elevilor că în ei stă viitorul țării. Fiind un inginer și un profesor respectat a fost numit inspector de specialitate în cadrul ISJ Argeș.

Avea o puternică vocație de dascăl, calitățile sale de distins pedagog, un om plin de entuziasm. Lecțiile lui erau prilej de destindere și nesecat izvor de noi cunoștințe și deprinderi. Ca director a dat dovadă de bun organizator.

Florea Zaharia

Director adjunct (1975-1978)

Pe domnul Florea Zaharia l-am vizitat la casa sa din Bogați unde s-a stabilit după ieșirea la pensie. În discuția purtată cu acesta ne-a oferit foarte multe informații utile pe care le-am inserat la locul potrivit în monografie. Mă bucur de inițiativa voastră pentru că astfel am ocazia de a reîntâlni vechi colegi.

Am fost elev al Școlii Profesionale din Ștefănești făcând parte din prima promoție de cadre pentru uzină dată în anul 1956. Eram cam 1500 de copii.

Am absolvit Facultatea de Mecanică, Tehnologia Construcțiilor de Mașini, Iași. La Grupul Școlar din Colibași am venit în 1970, la 3-4 luni după ce s-a înființat; în octombrie s-a deschis anul școlar, iar eu am ajuns în aprilie. Mi-a plăcut să muncesc în această școală, dovadă că am rămas până la pensie, în 2005. Am fost director pe probleme cu tineretul și apoi director adjunct.

Zaharia: Căminele erau pline. Cea mai mare pedeapsă pentru un elev era să fie dat afară din cămin din cauza abaterilor disciplinare. Trebuia să găsească gazdă. Făceam vizite în Colibași. Erau găzduiți și câte 5 copii într-o cameră. Eram interesați de situația elevilor, de condițiile în care trăiau.

Gabriela Chiriță

Director adjunct (1978)

Aurel Șerban: știu că doamna Chiriță Gabriela era din Brăila. În funcția de director a fost doar câteva luni ale anului 1978. Mi-a fost profesoară de matematică. Era foarte autoritară, dar ne făcea să înțelegem matematica. Și în calitate de director era mai dură în relația cu profesorii. Doamna Neguț Mihaela ne-a spus despre doamna profesoară Chiriță Gabriela ne-a spus în cadrul interviului: ,,eram o profesoară foarte tânără; m-a certat un pic fiindcă i se părea că mă îmbrac prea tineresc”.

Florina Boștină

Director adjunct (1978)

Despre doamna Boștină ne-a vorbit doamna Scobai: profesoară de română de foarte bună calitate cu un devotament extraordinar pentru meseria de dascăl. Avea vocație de pedagog. Iubea elevii și era iubită de aceștia. În funcția de director de studii a fost o perioadă scurtă.

Aurel Șerban: doamna Boștină: a fost diriginta mea, o bună profesoară de limba română, tot timpul cu zâmbetul pe față. Am fost și la înmormântarea ei la Albești. Cu doamna Boștină am făcut banchetul când am terminat Școala Profesională. Știu că a participat și dna Handolescu. Ca elev am perceput-o ca o profesoară blajină. Mosoia: profesoară competentă, aproiată de elevi.

Sergiu Cojocaru

Director adjunct (1978-1979)

Studii: Institutul Politehnic București, Facultatea TCM, promoția 1969.

După facultate am fost repartizat, în funcție de rezultatele la învățătură, la Institutul de Cercetări pentru Tehnologia Construcțiilor de Mașini, București, unde am lucrat o lună jumătate după care am plecat în armată la Lipova. Pe domnul Florea Zaharia acolo l-am cunoscut. După terminarea armatei m-am prezentat la la Institutul de Cercetări pentru Tehnologia Construcțiilor de Mașini, București unde mi s-a spus că tovarășa Ceaușescu a hotărât că toții absolvenții de învățământ superior tehnic care nu au buletin de București să meargă în județele de origine. Ca atare, eu fiind din Argeș, puteam să aleg Aro Câmpulung sau Dacia. Am ales uzina Dacia. La organizare era domnul Soare care mi-a spus: „regret, dar posturile sunt blocate. Până la vară, până se deblochează posturile, mergeți la școală”. Așa că, la 1 aprilie 1970, am ajuns la Grupul din Colibași ca profesor de cultură tehnică. Deci, am ajuns în ultimul trimestru de școală. Atunci erau trimestre. Fiindcă nu s-au deblocat posturile la uzină am rămas și anul următor școlar (1970-1971) ca profesor titular al Grupului Școlar. La Grup am reîntâlnit foști colegi de la facultate și de Institut (Dumitrescu Vasile, soții Scobai, Handolescu, Marcu Marin), dar am cunoscut și alți oameni extraordinari.

În 1978, când a fost numit și domnul Marcu Marin, am fost numit director adjunct și am răspuns de partea de instruire practică în ateliere; până atunci fusesem șef de comisie metodică la ingineri. La Grup am lucrat până la 1 septembrie 1981 când m-au transferat, în interesul serviciului, la Liceul Industrial Nr. 1 Pitești, actualul Dacia, în funcția de director.

Când am ajuns la Colibași, lucrările erau aproape finalizate. Era un campus universitar în toată regula. Poate că asta i-a încântat pe mulți dintre colegii mei, să rămână acolo. Era o școală nouă, care oferea siguranță, stabilitate.

Am avut o relație deosebit de bună cu MICM. Tot ce le ceream în materie de bază materială, ne ofereau. Orice clasă ne cerea uzina cei de la MICM o aprobau. În 1979 sau 1980, la atelierele liceului am organizat faza pe minister (MICM) a olimpiadei pe meserii. Am fost la uzină cu camionul și ne-au dat tot ce aveam nevoie (piese etc.) pentru a fi la înălțime față de vizitatori. Am primit vizita miniștrilor învățământului din țările CAER: Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Polonia etc. Au fost impresionați de baza materială.

Relația cu colegii: eram o familie. Jucam fotbal, ne întâlneam, petreceam. Chiar dacă predam o normă și jumătate parcă aveam mai mult timp și pentru distracție. Se învăța și sâmbăta. Venea FC-Argeșul, stătea în cantonament în cămine și jucam fotbal cu ei.

Elevii erau buni, muncitori. La fazele pe județ ale olimpiadelor se băteau elevii Grupului Colibași cu cei ai Liceului Nr. 1 Pitești. Am avut elevi care au ajuns până la faza națională la concursuri și olimpiade. Grupul Școlar era unul de elită. Veneau elevi din județele Moldovei, Transilvaniei, câte o clasă două și făceau școala la Colibași. Erau școlarizați și calificați.

Consider, acum după mulți ani de plecare din învățământ, că exigențele au scăzut, atât față de elevi, cât și față de noi înșine, ca profesori. Dar sunt optimist că lucrurile vor merge spre bine. Oamenii mai vârstă spun: domnule, școala înainte era școală. Profesorul era respectat. Cred că o parte din vină o are și presa care mediatizează doar lucrurile și faptele negative. Părerea mea este că învățământul este un sistem foarte conservator. Însă, s-a umblat foarte repede și foarte des la el, la sistem. Prea multe schimbări plecate de sus, de la ministru.

Școala înainte avea finalitate. Din școlile românești ieșea o forță de muncă foarte bine pregătită, apreciată chiar și afară. Ceea ce a atras pe francezi. Când s-au desființat școlile profesionale s-a creat o gaură imensă în economie, timp de 10 ani până când s-a luat decizia reînființării școlilor profesionale.

Maria Cojan

Director adjunct (1979-1987)

„Timpul duce clipele, dar lasă amintirile”

Sunt plăcut impresionată de ce-am văzut pe website-ul Liceului și-mi dau seama cât de mult și rapid a evoluat totul. De la aspectul cenușiu al clădirilor care alcătuiau întreg Grupul Școlar când pe 1 septembrie 1975 intram pe poartă și apoi în școală, la deschiderea spre frumosul plăcut ochiului și bogăția de informații, la îndemâna oricui, de azi.

Veneam din București unde locuiam și făceam naveta cu autobuzul în apropiere de Târgoviște la Liceul Teoretic din comuna Băleni.

Absolvisem Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1970 și pentru mine important era să zidesc frumusețe și dragoste pentru limba și litaratura română în sufletul adolescentului care dorea, în același timp, să se împlinească și profesional la un liceu pentru construcții de mașini.

Am plecat din Dâmbovița prin concurs sperând că nu voi mai face după cinci ani din nou, navetă. Și totuși când am ales să predau la liceu, nu la școală generală și-am întrebat comisia unde este acest liceu, mi s-a spus că într-un cartier al Piteștiului care se numește Colibași. Am crezut, am așteptat ziua de întâi septembrie și coborând în gara din Pitești, după ce am întrebat de unde pot lua autobuzul spre cartierul Colibași, râzând cu poftă interlocutorul (un oarecare cetățean din gară), mi-a spus: „mai mergi mata vreo 15 km în afara Piteștiului…”.

Și am mers…și-am intrat în interesul activității de dascăl timp de 15 ani până în 1990 când s-a recunoscut examenul de ocupare a unui post în oraș și am devenit profesor titular la Liceul de Matematică și Fizică Nr. 1 Alexandru Odobescu.

În primele luni la Grupul Școlar din Colibași impactul a fost puternic pentru că aveam colegi de cancelarie ingineri, maiștri, instructori, apoi erau mulți elevi care stăteau în cele trei cămine-internat, se mânca la cantina școlii, exista spălătorie, ateliere pe specialități, laboratoare, bibliotecă, două cabinete medicale (de medicină generală și stomatologie), sală de sport. Așadar, veneam zilnic într-un complex școlar mare, bine condus și administrat de trei directori inginerii, domnii Tărăntiș, Florea Zaharia și Chiva Nicolae, de șase secretare și un secretar-șef, domnul Dună Ion, trei contabili, un administrator, femei de serviciu pe fiecare etaj în școală și pe sectoare în rest, portari pe două schimburi. Veneam într-o școală cu foarte mulți elevi intrați prin examen de admitere îndrumați și în afara orelor de curs și de pedagogi (cei de la internat). Dornici să învețe, respectau regulamentul școlar și programul, existau puține absențe, puține scutiri la orele de educație fizică și acelea pe motive serioase de sănătate. La masă se mergea ordonat, se aștepta cu răbdare la rând servitul și tot ordonat mergeau în fiecare dimineață elevii la practică în uzină (zilnic cei de profesională și o zi pe săptămână cei de la liceu). Existau festivități de premiere a elevilor participanți la concursurile pe meserii și la olimpiadele școlare. Am avut elevi la olimpiada de limba română cu care am obținut rezultate frumoase (pentru vremea aceea) – mențiune la faza județeană. Au fost chiar absolvente care s-au întors ca profesoare și de limba română la liceul de unde au plecat. Ce lucru minunat, ce dorință de a se realiza fiecare după cum i-a fost chemarea!

Consiliul profesoral era bine organizat cu teme didactico-pedagogice, cu seriozitate în luările de cuvânt, motivat fiecare de a rămâne cu păreri și impresii pozitive și aplicabile la ore.

Se făceau reuniuni cu elevii, mai ales cu cei de la internat, nu erau uitate zilele de 1 și 8 Martie unde buchetul de flori și ritmurile pe melodiile la modă dădeau bună dispoziție profesorilor și elevilor deopotrivă. Excursiile și nelipsitul banchet de la absolvirea liceului erau pe măsura tinereții tuturor.

După 1987 când cultul personalității era în toi, au fost și zile grele când prioritară devenise munca la câmp toamna la culesul roadelor care se întindea uneori din 15 septembrie până la 1 noiembrie când disperați profesori, ingineri, maiștri și elevi ne puneam problema când vom mai parcurge materia din programa școlară… și … o parcurgeam cu ore scurtate câte șase – șapte pe zi, cu acel studiu individual care devenea însă din ce în ce mai nemotivat pentru elevi. Alimentele la cantină erau din ce în ce mai puține, porțiile tot mai mici, sălile de clasă și camerele de cămin tot mai neîncălzite, transportul spre școală îngreunat de întârzieri, de lipsa combustibilului, de frigul care se instala în trupuri și în suflete tot mai mult.

Îmi amintesc însă cu multă plăcere de orele de la clasă, de plăcerea elevilor de a citi romanele lui L. Rebreanu, C. Petrescu, M. Preda, de a învăța poeziile lui G. Bacovia, L. Blaga, N. Stănescu, M. Sorescu, de a scrie ei înșiși poezii, de a se implica în discuții pe subiecte literare.

Uzina de Autoturisme, prin reprezentanții din conducere, era receptivă la problemele noastre materiale cu dotări, astfel că multe s-au făcut mai ales prin ateliere și cabinetele din școală cu bunăvoința și sprijinul maiștrilor instructori. Exemplu este Cabinetul de Limba și Literatura Română sub formă de amfiteatru pe care l-am conceput împreună cu un arhitect, cabinet pe care l-am realizat în perioada cât am fost director adjunct al școlii, funcție pe care am deținut-o din iunie 1980 până în ianuarie 1988. În acest timp am câștigat multă experiență managerială alături de director inginer Marin Marcu și director inginer cu practica domnul Sergiu Cojocaru.

În catedrele pe specialități erau activități serioase, cu ore deschise, asistențe la ore, discuții și mare îmi era bucuria când, mai ales, profesorii ingineri tineri erau receptivi la recomandări și chiar mă invitau să particip la ore pentru îndrumări. Doamne, unde sunt vremurile de atunci la acest capitol?

Am avut mulți copii buni, dar îmi este imposibil, după atâția ani, să-i nominalizez. Totuși l-am reținut pe Alexandru Târnoveanu, căruia i-am fost dirigintă…la un moment dat era un mare restaurator de monumente istorice, biserici.

Dincolo de neajunsurile și greutățile firești ale acelor ani, mă sprijin chiar și în anul 2018 (după 28 de ani de plecare) pe umerii puternici ai acestei școli, unică în țară prin poziția ei lângă Uzina de Autoturisme, mă sprijin pe amintirile frumoase, calde și pline de lumina binefăcătoare creată în spațiul acestui complex școlar, de caracterele frumoase ale celor care duc cu ei clipele, dar lasă amintirile.

Cea mai grăitoare dovadă că acolo sunt și se formează caractere frumoase este și această zbatere ambițioasă de a pune umărul la organizarea acestei mari sărbători.

Felicitări și mult succes!

Nicolae Marinescu

director adjunct (1987-1990) și (1995-1996)

Născut în 22.03.1940. Absolvent al Facultății de Biologie. A trecut în neființă în 2019, chiar în anul aniversării a 50 de ani de existență a liceului.

Profesor Elena Cioromela despre: „Marinescu Nicolae: un om valoros în relațiile cu oamenii. Vesel, îi plăcea să glumească. Tot timpul cu un zâmbet pe față. Un profesor bine pregătit. Știa să asigure o atmosferă frumoasă în cancelarie. Am colaborat foarte bine cu dumnealui în perioada cât am fost director al unității, iar dumnealui adjunct”.

Profesor Iuliana Onciu: „Liceul avea o seră superbă de care se ocupa Marinescu (Bibi). Acesta avea o dragoste extraordinară pentru sera aceea”.

Mihaela Avram: domnul Marinescu Nicolae era un profesionist, având cel mai frumos cabinet de biologie-anatomie din școală, plin de exponate și mijloace didactice inedite. Un om tot timpul cu zâmbetul pe buze. Ca manager făcea observații subalternilor, dar într-o manieră elegantă, cu grija permanentă de a nu supăra.

Prof. dr. Barbu MIU

Director adjunct (1987-1990)

I. Biografie sintetică

1. Data și locul nașterii: 24.07.1956, com. Alexeni, jud. Ialomița

2. Studii efectuate: a) 1963-1971 – Școala Generală, com. Alexeni, jud. Ialomița;

b) 1971-1975 – Liceul Teoretic (actualmente Colegiul Național ”Grigore Moisil), mun. Urziceni, jud. Ialomița;

c) 1975 – admitere la Facultatea de Chimie și stagiul militar;

c) 1976-1981 – Facultatea de Chimie, Universitatea din București (4 ani studii universitare și un an studii postuniversitare în domeniul chimiei organice).

3) Evoluția în carieră:

a) 01.09.1981 – angajarea, la Liceul Industrial Colibași, jud. Argeș, ca profesor de chimie;

b) 01.09.1982 – numirea în funcția de director educativ al Liceului Industrial Colibași;

c) 01.09.1986 – numirea în funcția de director adjunct (al doilea director adjunct) al

Liceului Industrial Colibași;

d) 01.09.1990 – transferul la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” Pitești și numirea în

funcția de director adjunct;

e) 10.01.1994 – numirea în funcția de inspector școlar responsabil cu evidența și mișcarea

personalului didactic al Inspectoratului Școlar Județean Argeș;

f) 01.09.1995 – numirea în funcția de director al Colegiului Național ”Alexandru Odobescu

Pitești, jud. Argeș;

g) 01.07.1997 – numirea în funcția de inspector școlar responsabil cu evidența și mișcarea

personalului didactic al Inspectoratului Școlar Județean Argeș;

h) 01.09.2000 – transferul la Colegiul Național ”Ion C. Brătianu, Pitești, jud. Argeș;

i) 10.07.2001 – numirea în funcția de director al Colegiului Național ”Ion C. Brătian u,

Pitești, funcție ocupată până la 08.09.2003, când am revenit la catedră prin

demisie;

j) 15.03.2005 – revenirea în funcția de director al Colegiului Național ”Ion C. Brătianu”

Pitești, funcție ocupată pâna la 22.12.2010 când a expirat mandatul de

director șiam revenit la catedra pe care o ocup și în prezent ca profesor de

chimie;

k) 01.09.2006 – expert ARACIP și membru în corpul de control al ministrului Educației

Naționale.

4) Activitatea didactică și științifică:

a) 01.09.1984 – obținerea definitivării în învățământ;

b) 01.09.1989 – obținerea gradului didactic II;

c) 01.09.1993 – obținerea gradului didactic I;

d) – obținerea certificatului de master în managementul strategie al resurselor

umane la Universiatea de Stat din Pitești;

e) – obținerea certificatului de master în mentoratul carierei didactice la

Universiatea de stat din Pitești;

f) 19.98.2009 – obținerea diplomei de Doctor în Chimie la Universitatea din București;

g) Cărți publicate: – Geologie – manual pentru CDȘ (coautor);

– Alături de tineri, vol.I, II și III, manual pentru dirigenție (coautor);

– Teste de chimie organică – Alcani (autor);

– Teste de chimie organică – Alchene (autor);

– Sinteza și caracterizarea unor noi piroloazine (autor);

II. Profesor la Liceul Industrial Colibași – 9 ani frumoși și folositori pentru evoluția mea

La finalizarea studiilor universitare, am fost repartizat, cum era practica la acea vreme, prin dispoziție guvernamentală, în calitate de cercetător, la Institutul de Cercetări Chimice (ICECHIM) București, fiind obligat, să efectueaz un stagiu de 2 ani la Liceul Industrial Colibași, jud. Argeș, în calitate de profesor de chimie. Așa se face că în luna august a anului 1981 m-am prezentat la liceu și am făcut cunoștință cu d-l director Marin Marcu, iar de 1 septembrie a aceluiași an mi-am început cariera de profesor.

Ziua de 01.09.1981 a fost o zi frumoasă (țin minte că era o zi însorită, caldă, plăcută) și plină de noutăți, atât pentru mine, cât și pentru colegul meu, prof. Nicolescu Gheorghe (Gabi), deoarece eram amândoi proapăt absolvenți de facultate și în prima noastră zi de profesorat. Rețin consiliul profesoral din acea zi (primul consiliu profesoral de altfel), în care am fost prezentat și am fost invitat să mă prezint, urmat de întrebările colegilor și colegelor despre ce am făcut și ce am de gând să fac, cum mă voi descurca (ținând cont că eram singur și departe de casă), etc.

Încet, încet m-am integrat în colectiv, am luat activitatea foarte în serios, am cerut sfaturi, am rugat colegele de catedră să asiste la orele mele, am participat și la activități organizate la sfărșit de săptămână (excursii, deplasări în împrejurimi, etc). Munca de profesor m-a atras foarte mult astfel că am decis să renunț la profesia de cercetător și să rămân cadru didactic. Mărturisesc că am renunțat destul de greu la visul de cercetător, mai ales că în timpul facultății am desfășurat o activitate intensă și fructuoasă în cercetare, dar un cuvânt destul de greu în această renunțare, între altele, l-a avut și colectivul didactic din acea vreme de la Liceul Industrial Colibași despre care pot să spun cu convingere că era un colectiv extraordinar. Cu sinceritate pot să afirm că pe cât eram de departe de ai mei de acasă pe atât mă simțeam aproape de acel colectiv.

Greutățile acelor vremuri, care au fost destul de multe, am reușit să le depășesc mai ușor și datorită acelor OAMENI, felului lor deschis de a fi, dorinței sincere de a te ajuta, atmosferei calde și vesele pe care o creau. Așa am început această lungă carieră didactică, așa m-am format ca profesor și coleg și așa sunt și acum după atâția ani de profesorat continuu. Pentru acel început bun pe care mi l-au oferit cu generozitate le mulțumesc deopotrivă atât Liceului Industrial Colibași, cât și oamenilor săi. În același timp îi mulțumesc lui Dumnezeu că în data de 07.07.1981, când a avut loc reaprtizarea noastră în producție, m-a îndemnat să aleg, pentru acei doi ani de stagiu, Liceul Industrial Colibași, (deși am avut și alte opțiuni mai apropiate de casă și de București, iar la ICECHIM am fost repartizat obligatoriu), deoarece această opțiune a fost, dintre toate, cea mai fericită pentru mine.

Acum la acest ceas de mare aniversare le doresc deopotrivă, atât Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, cât și actualelor cadre didactice, didactic-auxiliare și nedidactice ce-l slujesc, izbânzi frumoase pentru împlinirea menirei lor.

La mulți, foarte mulți, ani frumoși și rodnici !

Vasile Dumitrescu

Director adjunct (1990-1994)

Aveam 22 de ani. Puteam să fiu confundat foarte ușor cu un elev. Tocmai terminasem facultatea și pe data de 1 august fusesem repartizat ca inginer la Uzina de Autoturisme Dacia. Auzisem că se recrutau specialiști direct din uzină care să predea discipline tehnice în Grupul Școlar nou înființat. De la Serviciul Personal al Uzinei a venit o persoană și ne-a spus că Grupul Școlar are mare nevoie de cadre didactice. Trebuie să vă spun că la uzină aveam colegi pe domnul Handolescu Ionel, pe doamna Olga Scobai și pe domnul Voica Lucian, care vor ajunge profesori de bază ai liceului. Ni s-a spus că trebuia să lucrăm un singur an ca profesori. Aveam modul pedagogic făcut în timpul facultății, dar chiar dacă nu-l aveam cred că ne angajau oricum pentru că eram ingineri, deci specialiști. Am fost bucuroși și am acceptat imediat. Ne făcuserăm socoteala. Știam că în învățământ o să avem mai mult timp liber. Așa că, la uzină am avut o carieră extrem de scurtă: de la 1 august până la 1 septembrie când m-am mutat la școală. Absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, seria 1969. După o activitate de două luni ca inginer în uzină m-am transferă la Grup. Am fost angajat al acestei școlii din prima zi de școală. Aveam 22 de ani.

Din 1990 și până în 1995 am ocupat funcția de director adjunct. Dotarea atelierelor a fost una dintre preocupările mele pentru că acolo elevii își desfășurau practica. Cadru didactic care a fost martor al înființării școlii, a transformărilor petrecute, a împlinirilor și neîmplinirilor din acea perioadă.

Elevii erau foarte ascultatori. Când apăream pe coridor intrau toți în clase imediat. Auzeam: vine Colombo (era un polițist dintr-un serial renumit), sau șase! Vine mafia! Eu purtam un balozai la fel ca al respectivului actor. Când a început școala încă se mai muncea. Dumitrescu Vasile 42 de ani la grup. 1969 pana 2011. Știm că ați fost declarat primul cetățean de onoare al orașului Mioveni în 2011. Ce ne puteți spune despre acest lucru?

Dumitrescu Vasile: Am predat în ambele regimuri, dar parcă era altfel până în 90 din multe puncte de vedere. Erau altfel elevii. Erau mai muncitori, erau motivați să facă o școală fiindcă apoi erau angajați. Și colegii erau altfel. Jucam fotbal cu elevii. Din anii 70 și până în 90 elevii aveau grătar la cantină. ne-a încadrat cu o normă jumătate plătită (timp de 14 ani), din 1969 și până în 1983. În loc de 1200 de lei pe lună cât primeam la uzină, luam 1900 lei la școală. Aveam mai mulți bani decât orice profesor din țară. Mulți erau invidioși pe noi, dar și munceam. Nu aveam timp nici să mergem la masă.

Mariana Gorcinski

Director adjunct 1990-1995

Aveam 22 de ani aveam când am intrat în învățământ. După absolvirea Facultății de Limbi Străine, în anul 1972, am predat doi ani la Liceul „Mihai Eminescu” din București și un an la Școala 12 din Pitești.

La Grupul Școlar Colibași am venit într-o zi frumoasă de toamnă a anului 1975 și am rămas până în anul 2006 când am ieșit la pensie. Fiindcă aproape toată activitatea mea profesională s-a desfășurat în această instituție, pot spune că este școala mea de suflet. În prima zi, m-a impresionat locul în care se afla școala. Am simțit că pădurea care o înconjoară îmi încarcă sufletul de dascăl cu multă energie. Mai apoi m-au impresionat colegii. Am avut o relație frumoasă cu aceștia.

Am amintiri multe și frumoase. La seral predam până la ora 10 seara. Mergeam împreună cu elevii la practica din uzină. Fiind femeie am fost dată în secția de tapițerie. Mergeam la practici agricole la începutul școlii. La cules de porumb, struguri. Elevii erau cuminți, silitori și cu respect. Unii dintre ei au ajuns profesori de limba franceză. O pot aminti pe Crina Ivașcu (Achetrăriței, după numele soțului). A predat ca profesoară, a lucrat pentru Institutul Francez și apoi a plecat din țară.

Îmi erau dragi elevii fiindcă purtau uniforme. Cu uniformă, toți elevii erau egali, nu apăreau diferențe financiare între ei. Totdeauna elevele știau să accesorizeze cu ceva aceea uniformă, să o personalizeze. Eram de serviciu și în cantină. Supravegheam mesele.

Faceam activități de perfecționare obligatorii, pregătire continuă. Se făcea cu regularitate. Însemna să mergem 2 săptămâni în București unde ne întâlneam cu cadre universitare, sau la Brașov, cu profesori străini care ne aduceau cărți, dicționare, ne țineau la curent cu noutățile din specialitatea noastră. Erau urmate de evaluări.

Grupul Școlar era o școală de referință atunci. Era mare lucru să fi profesor aici. Era vizitat de delegații străine. Veneau copii din toate colțurile țării. Țin minte că trebuia să scriem situația materială a părinților și majoritatea erau fără venituri. Erau săraci și dornici să învețe pentru a avea apoi un loc de muncă.

După 1989 m-am alăturat unor oameni destoinici din Mioveni care au creat Asociația Mioveni – Landerneau, de prietenie franco-română. Am înființat Biblioteca franceză din Mioveni. Am muncit și fizic și intelectual. Rafturile pe care sunt așezate cărțile bibliotecii au fost realizate la atelierele Grupului. Organizam și participam cu elevii la o mulțime de concursuri pe teme de cultură franceză și aveam rezultate frumoase.

Imediat după revoluție (1990-1995) am fost numită directoare adjunctă. Se întâmpla atunci ca directorii să fie aleși de colectivul profesoral, într-un consiliu special, prin vot secret. Bineînțeles că și Inspectoratul avea un cuvânt de spus.

În anul 2014 președintele asociației, Alain Gaude, a înmînat doamnei Mariana Gorcinski o diplomă de excelență „în semn de prețuire pentru implicarea activă în organizarea activității Bibliotecii Franceze“.

Fusea N. Sorinel-Ionel & P. Gabriela – Maria Fusea

Absolventi ai Universitatii Bucuresti, Facultatea de Fizica, promotia 1988. In perioada 1988-1990 am fost profesori titulari in judetul Sibiu. La Grupul Școlar Colibași am ajuns în anul 1990.

Am gasit la venire un laborator de fizica cu o dotare buna pentru acea perioada, ceea ce a constitut un avantaj in procesul instructiv.

Din anul 1996 pana in anul 2001 si apoi din iulie 2005 pana in 31.08.2006, am detinut functia de director adjunct. In prima perioada, datorita numarului mare de clase cuprinzand invatamant liceal teoretic si tehnologic, invatamant profesional,postliceal si de maistri, unitatea a functionat cu 2 directori adjuncti.

Din 1996 pana in 2001 , director a fost regretatul inginer Ionel Handolescu, eu fiind adjunct un an alaturi de prof. Nicolae Marinescu, apoi alaturi de ing. Olga Scobai. Pana in anul 2006 in liceu erau scolarizati elevi atat pentru profil teoretic real si uman, cat si tehnic, iar la scoala profesionala erau pregatiti elevi pentru diverse meserii care faceau sa fie foarte atractive si asigurau dupa terminare o buna pregatire pentru cei seriosi si interesati.Din acea perioada de pregatire se gasesc astazi in activitate absolventi care si-au continuat studiile in domenii din cele mai diverse: educatie, inginerie mecanica si electrica sau electronica, economie, finante si banci, sanatate si chiar management.

Apoi ministerul condus in perioada anilor 2000 de ministrul Ecaterina Andronescu a hotarat desfiintarea scolilor profesionale si de ucenici si infiintarea invatamantului liceal complementar pentru cei care nu aveau aptitudini sa urmeze cursurile liceale normale.A fost se pare pentru liceul nostru sfarsitul formarii unor muncitori cu o calificare buna pentru piata muncii de la acea vreme, coroborat cu faptul ca uzina Dacia nu a mai permis instruirea practica in diverse sectii.

Imi aduc aminte din prima perioada de directorat toate schimbarile prin care a trecut invatamantul romanesc, modul in care in lipsa tehnologiei actuale se organizau si se desfasurau examenele.In prima perioada subiectele unice erau aduse in plic sigilat de catre director de la inspectoratul scolar, apoi comisia trebuia sa le multiplice prin transcriere cu foi indigo , pentru a avea cate un exemplar pentru fiecare sala de examen.Subiectele erau apoi scrise pe tabla de catre cei care supravegheau si care erau profesori, ingineri, maistri de cu totul alte specialitati.Din acest motiv era necesara o verificare apoi a celor transcrise pe tabla.

Legatura cu inspectoratul scolar si cu celelalte autoritati era asigurata prin telefonie fixa, care de cele mai multe ori ne crea probleme,liniile telefonice apartinand de Uzina Dacia.Era moda notelor telefonice cand tot ceea ce se transmitea era scris intr-un registru de catre secretar sau director.

Am multe amintiri frumoase din acea perioada…

O mare parere de rau a fost legata de faptul ca numarul de elevi prea mic nu a permis pastrarea in functiune a cantinei, care apoi s-a degradat continuu. Am incercat de asemenea in acea perioada nu prea fericita din punct de vedere financiar si legislativ sa pastram activa sera prin cultivare si incercarea de a comercializa flori, lucru care nu a fost posibil.

O alta problema cu care ne-am confruntat la acea vreme ( pana in 2001) a fost legata de intretinerea caminelor A si B , care mai erau inca functionale. Caminul B prin preluare de catre Consiliul Local Mioveni pentru o perioada a devenit bloc de locuinte sociale , ceea ce a generat multe probleme care nu erau de fapt apanajul scolii. Cu deosebita placer imi aduc aminte de activitatile de loisir intre colegi, care se desfasurau an de an la sfarsitul fiecarui trimestru, semestru sau an scolar, chiar si revelioane si care se organizau cu aport personal al colegilor in sala se sport, in cantina, atelier sau laboratoare.

An de an un eveniment era asteptat cu sufletul la gura de catre elevi, mai ales de catre cei din clasa a IX-a si anume “BALUL BOBOCILOR” care a fost organizat in diverse locatii din scoala sau din afara si care era organizat de catre elevi chiar, si de catre o clasa de liceu seral ,sub indrumarea profesorilor diriginti.

Despartirea de unitatea in care am petrecut 17 ani de activitate, dintre cei mai frumosi , a fost foarte grea si a venit ca urmare a preluarii unei noi unitati de invatamant construite in Mioveni, Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”, in septembrie 2006.

Mândruță Dumitru

Vrînceanu Dragoș Gabriel

Inspector mangement resurse umane

Studii:

Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Facultatea de Istorie, Litere și Jurnalistică, specializarea Istorie, promoția 1997;

Universitatea București, Facultatea de Geografie, promoția 2012;

Universitatea din Pitești, masterat Management Educațional Preuniversitar.

Perioada în care am lucrat la Grupul Școlar Construcții de Mașini Colibași:1999-2007.

Funcția:

profesor de istorie, 1997-2007,

director adjunct, 2003-2005,

inspector mangement resurse umane, 2005- 2009; 2012- prezent.

Am intrat în învățământ în anul 1997, imediat după absolvirea studiilor la Facultatea de Istorie, Litere și Jurnalistică din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Fiindcă doream să predau la nivel liceal, am debutat ca profesor de istorie la Grupul Școlar Agricol Mărăcineni unde am rămas, până în anul 1999.

În vara anului 1999 în urma concursului de titularizare am obținut o notă care îmi dădea posibilitatea să aleg dintre mai multe unități din mediul urban sau rural, la nivel gimnazial sau liceal, dar prima mea alegere a fost Grupul Școlar Construcții de Mașini Colibași, deoarece, așa cum am spus, preferam nivelul liceal. Un motiv în plus a fost și faptul că Mioveniul era un oraș în plină ascensiune, cu o populație tânără și cu mari perspective. Consider că am făcut o alegere foarte bună, deși la vremea respectivă credeam că o să stau doar o scurtă perioadă în orașul Mioveni, totuși și astăzi mă aflu în acest oraș, în calitate de locuitor cu domiciliul stabil, probabil pentru o lungă perioadă.

Am amintiri frumoase din acest liceu. Nu am uitat căldura și profesionalimul cu care am fost primit de către directorul unității, regretatul domn Handolescu Ionel și de directorul adjunct, domnul Fusea Sorinel, oameni de la care am învățat foarte multe lucruri care mi-au fost de folos, atât în activitatea didactică, cât și în cea de management.

Am avut șansa să întâlnesc un colectiv tânăr, dornic de afirmare, profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, care practica și practică în continuare meseria de dascăl cu mare plăcere și responsabilitate, cu mulți dintre ei fiind și astăzi coleg la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni.

La fiecare final de an școlar se organiza un banchet. Într-un an banchetul a fost organizat la Voineasa. În timp ce ne întorceam din oraș la hotel, foarte zgomotoși și jucăuși fiind, câțiva locuitori m-au oprit întrebându-mă unde sunt profesorii care trebuie să aibă grijă de noi. Fiind tânăr și amestecat printre elevi am replicat că profesorul este mai în spate, urmând să ne prindă din urmă. Elevii care se aflau în preajmă s-au amuzat copios.

Am avut o relație specială cu profesorii din această unitate de învățământ bazată, în primul rând, pe respect reciproc. Datorită acestor profesori foarte mulți elevi au reușit să aibă succes în viață.

Datorită funcției pe care o dețin în prezent în cadrul ISJ Argeș, mi se întâmplă des să întâlnesc foști elevi de la Grupul Colibași, care au ales o carieră în învățământ. Foarte mulți elevi, cărora le-am fost profesor la Grup, au ajuns ofițeri sau subofițeri la Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, ingineri la Uzina Dacia Renault.

Vladu Mariana

Fianu Valeriu Ionuț

La Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, unde eram elev, am făcut sport de performanță (volei). Încă de atunci știam ce vreau să fac în viață (să predau educație fizică și sport) în ciuda faptului că părinții mă vedeau inginer și insistau să mă îndrept către Politehnică.

În anul 1992 am devenit student al Facultății de Științe, Secția Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Pitești. Decizia de a urma cursurile acestei facultăți mi-am asumat-o și nu o regret, deoarece consider că mișcarea fizică este importantă, mai ales cea realizată sub îndrumarea profesorilor în cadrul unei instituții de învățământ. Orele de educație fizică, desfășurate pe terenul sau în sala de sport, au constituit și constituie pentru elevi și un mod de relaxare și deconectare.

După absolvirea studiilor superioare am predat la câteva școli și licee din Argeș, iar în anul 1998 m-am titularizat prin concurs la Grupul Școlar din Colibași. Când am văzut pentru prima dată această unitate de învățământ, impresionat fiind, l-am comparat imediat cu cele în care am mai predat. Grupul îmi părea un uriaș campus universitar, cu o impresionantă bază sportivă, totul încadrat într-un veritabil parc dendrologic. La Grup mi-am desfășurat activitatea de dascăl timp de 10 ani, iar în 2008 m-am transferat la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni. În această perioadă am avut cinstea să lucrez cu un colectiv deosebit, unit, săritor. În 2006-2008 am deținut funcția de director adjunct la Grup. Și în această ipostază colaborarea cu profesorii a fost de excepție. Ne ajutam atunci când aveam inspecții, situații, statistici. Ne înțelegeam foarte bine și extrașcolar (aici mă refer la petreceri de 1 și 8 Martie, la încheierea anului școlar sau când vreun profesor ieșea la pensie). Nu era săptămână în care noi, profesorii, să nu jucăm câte un meci de fotbal, în afara programului. Jucam fie în sală, fie pe teren. Se juca pe rupte…la propriu. Colegul meu de catedră, Cristinel Ducan, mi-a rupt piciorul în sala de sport. În acele vremuri parcă aveam mai mult timp decât astăzi.

Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă din acei ani pe care i-am petrecut la Grup. Domnului Costescu, primarul de atunci al orașului, îi plăcea să participe la orele de dirigenție care se țineau în școală la ora 7,00 dimineața. Într-o zi, o doamnă profesoară N. G. care întârziase la ora aceea poate prea matinală, intră în clasă și le zice elevilor: liniște că e primarul în școală. Domnul primar era așezat într-o bancă.

La mulți ani școlii și cadrelor didactice!

IV. 9 DASCĂLII DE IERI

Maria Funieru 0248 266 072

Am fost încadrată la Grupul Școlar al U.P.A.C. din Ștefănești la data de 1.IX.1961 ca profesor de limba română. Facultatea de Litere din cadrul Universității din București. Funieru Maria: la Grup Școlar UPAC din Ștefănești din 01.10.1961. Universitatea București, Facultatea de limba și literatura română. În 1969 îndeplinea funcția de secretar al organizației PCR din școala din Ștefănești.

M-am bucurat să aflu de inițiativa dumneavoastră de a elabora o monografie, o carte despre cei care au fost sufletul acelei școli, profesorii și elevii. La Școala Gimnazială din Racovița unde a stat 1 an. Îmi vin în minte chipurile profesorilor, colegilor. Primii elevi sunt deja la pensie. 50 de ani sunt foarte mulți.

Elevii erau foarte respectuoși. Am fost o profesoară severă. De la elevi doream o anumită atitudine și limbaj. Toți purtau uniformă, iar la ateliere nu intrau decât dacă aveau echipamentul corespunzător. Chiar și noi, cadrele didactice eram obligați să avem o ținută decentă. Noi femeile, nu aveam voie să intrăm la clasă în pantaloni. Doar fustă sau rochie. Dacă totuși purtam pantaloni trebuia să luăm pe deasupra un halat. Învățau pentru că știau că au nevoie de un loc de muncă. Activități patriotice, practice, vizite cu elevii atât în școală, cât și afara ei. Eram des angrenați îm manifestații politice. Ca profesori eram des asistați la ore de către directori. Aceștia erau obligați să dea note informative despre activitatea noastră la clasă.

Ați fost membră P.C.R. Ce presupunea acest lucru?

În primul rând ordine și disciplină în activitatea didactică. Participarea obligatorie la manifestații politice. Organizarea de activități artistice și patriotice.

Salariile nu erau mari, dar parcă ne ajungeau mai mult banii de la o lună la alta. Făceam meditații, dar banii nu erau așa de importanți în acele vremuri, cel puțin nu ca astăzi. Însă prestigiul nostru de profesori, în fața elevilor, a lumii în general, era mult mai mare decât astăzi. Cred că o parte din vină este a unor profesori care nu au știut să facă ce trebuie pentru a fi respectați. Însă și presa este vinovată expunând cazuri de profesori corupți, violenți în limbaj și comportament. Nu există pădure fără uscături, dar parcă în ultima perioadă auzim tot mai des de astfel de cazuri. Locul multora nu ar trebui să fie la catedră.

În spatele căminelor din incinta liceului exista o fermă de porci. Școala avea angajați la această fermă. Toată resturile de la cantină ajungeau la fermă. De multe ori în cancelarie mai sosea și câte un platou cu șorici. Era o atmosferă de familie. Ne înțelegeam bine.

Funieru Maria

Universitatea București, Facultatea de Filologie Limba și literatura română

Din septembrie 1964 am predat Limba și literatura română la Școala Profesională din Ștefănești. Prin dezvoltarea uzinei a trebuit să crească și numărul de clase din cadrul școlii. Era nevoie de o școală mai mare. Ne-am mutat în 1969 cu clasele la Grup Școlar Construcții de Mașini din Colibași care tocmai fusese construit. Am predat acolo împreună cu soțul meu până la pensionare. Un complex școlar în care se țineau cursuri de liceu zi și seral, școală de maiștri, școală postliceală, școală profesională. Era o adevărată uzină de pregătit cadre destoinice pentru producție. Făceam naveta alături de salariații uzinei care locuiau în Ștefănești comună suburbană a municipiului Pitești. Făceam naveta cu trenul (cursa muncitorească). Plecam de la ora 6 dimineața și mă întorceam pe la ora 16. Majoritatea cadrelor didactice erau din Pitești făcând naveta.

Am predat Limba și literatura română la toate formele de învățământ: liceu zi, seral, școală profesională, postliceală. Doamna a depus eforturi pentru a face un învățămînt de calitate…a organizat activități cu elevii și în afara orelor de curs, vizite la case memoriale, cercuri de literatură, meditații cu elevii rămași în urmă la învățătură, a pregătit participanți la concursurile de litaratura romînă.

În 1956-1969, soțul meu, Funieru Nicolae, a fost profesor la Școala Profesională de Ucenici Vasile Tudose Ștefănești, iar din 1969 a predat la Grupul Școlar din Colibași.

Voica Robea

Două facultăți. Prima facultate între anii 60- 65 facultatea Maxim Gorki, rusă-română, iar între 67-71 am facut facultatea de română-franceză, la fără frecvență. Cine avea secundar română nu avea voie să predea decât la clasele cinci-opt. Asa ca am facut si a doua facultate ca sa pot preda la liceu. Am avut repartiție în comuna Buzoești, satul Ionești, unde predam rusă și franceză timp de 9 ani. După care m-am transferat la Grupul Școlar Colibași. Din aceeași comună cu profesorul Savu. Deci în 1974 am ajuns la Grup unde am rămas până la pensie. Era director tot Tărăntiș. Am avut transfer de la Buzoești la Grup și la Școala Racovița. Domnul Tărăntiș a zis: vă duceți și spuneți la celelalte școli că nu mergeți la ei; aveți aici catedră completă și ore peste. Așa că am rămas doar la Grup până în 1999. La Ionești eram director. Trebuia să fiu membră de partid ca să am funcția de director. Rusa era obligatorie. Imi aduc aminte că o învățam încă din clasa a IV-a. (In prima etapa a "terorii rosii" nu s-a urmarit doar instaurarea si apoi consolidarea dictaturii comuniste ci si rusificarea, respectiv sovietizarea societatii romanesti, pe de o parte prin decizii, precum impartirea administrativa a tarii in regiuni si raioane, ca in U.R.S.S., infiintarea in toate domeniile a cunoscutelor "sovromuri" pentru exploatarea bogatiilor tarii de catre sovietici si prin numirea de consilieri sovietici la toate ministerele, inclusiv la Securitate. In acelasi scop, de rusificare a romanilor, a fost infiintat Institutul Maxim Gorki, institutie de invatamant superior pentru invatarea limbii si literaturii ruse.)

Pot să spun că am avut copii disciplinați, serioși. Chiar dacă veneau cu un nivel scăzut, noi profesorii îi determinam să învețe. Îmi aduc aminte și de elevi cărora nu le plăcea cartea, dar care au ajuns muncitori destoinici. Arăta bine liceul. Parcul a fost făcut în timpul lui Tărăntiș. Era autoritar, dar ținea cu școala. Copiii mei au fost elevi ai Grupului. Am avut un elev, Bădulici Adrian, a luat premiul 3 pe țară la Olimpiada pe Meserii. Concursul a fost la Brăila. Astăzi este inginer la ICSITA. I-am fost dirigintă. Româna oricine trebuie să știe și să învețe. Elevii citeau mult deoarece nu aveau alte surse de informare. Orice limbă străină este importantă în viața unui om, mai ales astăzi. am avut elevi care au ajuns polițiști chiar în Mioveni: Stanciu Ion, Iordache Florin, Adrian Staicu din Colibași. Au ieșit la pensie.

Ion Bobeică

Profesor fizică. Titular actualmente la liceul Ion Cantacuzino. Facultatea de Fizică în cadrul Universității Al. Ioan Cuza, Iași, 1975. După facultate, în 1975, am primit repartiție guvernamentală direct la Grupul Colibași. Repartizările se făceau spre sfârșitul lunii iunie. După ce susțineam examenul de absolvire, diploma de licență, după care urma repartiția guvernamentală. Eu sunt din județul Olt. Când am văzut pe listă cu repartiții Grupul Școlar Colibași-Pitești, am crezut că acesta se află în Pitești. Așa că am venit la Pitești, însoțit de tatăl meu, care a fost și el tot dascăl, să vedem liceul. Am avut o surpriză, amuzantă pentru mine, fiindcă eram tânăr, dar pentru tata a fost un șoc, deoarece liceul nu era în Pitești, așa cum credeam. Liceul era în Colibași, o comună în apropiere de Pitești. Ne-am urcat în autobuz și mergând am tot așteptat să aud că am ajuns, lucru ce s-a întâmplat după vreo 30 de minute de mers. Acolo am găsit pe directorul adjunct, care răspundea de instruirea practică, domnul Chiva Nicolae și câțiva ingineri. Restul profesorilor erau în vacanță. Am fost foarte curios de felul meu, dar curios și să văd liceul chiar dacă nu încerpuse școala. Așa sunt profesorii de fizică: curioși. Era luna iulie. Director plin era inginerul Tărăntiș. M-a surprins primirea făcută de Chiva Nicolae. Am spus că sunt proaspăt absolvent, că am repartiție guvernamentală la acel liceu, el zice: și ce e cu asta…Păi am venit să văd școala, …lasă, vii în septembrie și vezi atunci. Am rămas puțin nedumerit pentru că nu mi-a plăcut răspunsul..mă așteptam să fiu primit altfel. Ca să zic așa, mi-a răspuns foarte practic, sau tehnic, doar era inginer. Am vrut să-i arăt dispoziția de repartiție, dar nu a vrut să se uite la ea și a repetat: ne vedem la 1 septembrie, ce nu-îți este clar…Îmi este totul clar, dar știu că tatăl meu fiind director se ocupă foarte mult de profesorii tineri și prima lui grijă când vine în comună un profesor îl întreabă: ai cunoștințe, ai unde să stai, dacă nu ai unde să stai, rămâi la mine o perioadă până îți găsesc gazdă. Așa că vă întreb: unde voi locui…Chiva zice: vom vedea. Am plecat, un pic, cu o oarecare tristețe de la Liceul Colibași. A venit și 1 septembrie. Am ajuns dimineața la ora 7 că așa îmi spusese tata : să te duci întotdeauna cu o jumate de oră, o oră mai devreme, înaintea tuturor. Ca dascăl trebuie să vezi atmosfera de acolo, să cunoști locul, să ai timp să vorbești cu oamenii. Am fost bine primit de domnul Tărăntiș. Mai era acolo și domnul director inginer Florea Zaharia. Am cunoscut alți doi colegi de fizică din liceu (Melec Tibi și Nemeth).

La grup se intra cu admitere. Dădeau, printre altele, admitere și la fizică. Tocmai se introduce-se treapta. Unii rămâneau la sate să continue clasele a X-a și a XI –a, iar alții plecau spre licee. Aceștia dădeau examen: matematică, fizică și altele. În ordinea mediilor și a preferințelor erau repartizați. Veneau copii chiar foarte buni. Admiterea era serioasă și îi triia. În dosarele din arhivă există numeroase tabele nominale cu elevi declarați respinși la concursul de admitere pentru clasa a IX-a. Elevii proveneau de la școlile gimnaziale din comunele înconjurătoare. În primii mei ani de învățământ acolo am avut mulți olimpici, atât la fizică teoretică, cât și la probe practice, de construcții fizice: un radio, un releu, circuit etc. îmi aduc aminte de un fost elev Matei Dumitru, care a luat premiul I pe județ, concurs susținut la Liceul de Matematică-Fizică Nr. 1 (astăzi se numește Alexandru Odobescu). Am avut și cursuri serale. Am avut elevi pe Șerban Aurel, Voicescu Ion. Luca Nicolae – inginer.

Fizica este o materie complexă. Care nu se limitează numai la a studia un fenomen, ci și în al interpreta. Fizicienii se bazează foarte mult pe matematică. Eu nu pot să separ fizica de matematică. Fizica are nevoie de matematică. Un fenomen este bine descris numai și numai dacă are o rezolvare matematică. un fizician trebuie să știe și matematică. Dacă nu știe matematică nu este fizician. Sunt foarte puține lucruri în lumea aceasta care să nu aibă tangent cu fizica, pornind de la nivel micro și până la nivel macro. Repartiție guvernamentală: în ordinea mediilor și a apropierii de domiciliu se făcea. Pe o tablă erau scrise cu creta toate posturile. Domnul ministru de la vremea respectivă sau un secretar de stat, spunea: mi-a plăcut domeniul construcțiilor de mașini. La Grup am fost din 1975 până în 1985. Pionerii până la vârsta de 14 ani, apoi utc-iști. Nu era foarte multă politică așa cum s-ar crede. Le vorbeam despre cercurile tehnico-aplicative, acțiuni patriotice, ecologizare.

Am fost director adjunct cu munca educativă și îndrumător UTC. Din 76 până 77, fiindcă am plecat în armată. Mă cam roteam cu Dumitru Florea.

Tărăntiș: fire activă, exigent. Ca să poată supraveghea școala, introduse-se difuzoare în toate sălile de clasă, în birouri. Chiar și în timpul orelor auzeam: cutăriță la pauză să vii la mine. Întrâ-un fel eram deranjați. Într-un final l-am determinat să renunțe la aceste difuzoare.

După fiecare vizită a lui Ceaușescu, uzina se mai extindea sau se mai mărea cu o secție. Avea o obsesie de a produce totul în țară. Toate comenzile I le dădea lui Mihai Dumitru. Laboratorul de fizică din Grupul Școlar dispunea de aparat de proiecție a filmelor didactice.

1977 grupul școlar a fost ales, dintre toate liceele din Argeș, ca centrul pentru forumul Național al elevilor. Cu acest prilej s-a făcut toate aleele, parcul. În 1976 se punea problema demolării spălătoriei fiind totul învechit. Cu ocazia acestui forum s-a făcut totul nou. A fost renovat căminul A, cantina, spălătoria, s-a asfaltat. S-au făcut acele scări prin pădure în primăvara lui 1977. Uzina ne-a dat banii și materialele, dar elevii le-au făcut. Am asigurat cazare și masă pentru 450 de pioneri veniți din toată țara. Două săptămâni au stat la grup. Erau informările politice (realizări ale partidului, fiind vorba de copii informările erau axate pe anumite valori: învățătură, patriotism, dreptate, pace), pe care le făceam repede ca să scăpăm de ele; la un moment dat le-am înlocuit cu vizite la diferite obiective din județ. Activități ale pionerilor în timpul forumului: concursuri pe diverse teme, activități științifice, sportive-volei, fotbal, handbal, cultural-artistic, concursuri de carturi (aduceam carturile de la casele pionerilor din județ). Unele dintre activități le făceam la Casa Sindicatelor din Pitești. Aveau un program bine stabilit: trezire, înviorare, masă, activități etc. FDEUS. Cel puțin 3-4 ani am regretat că am plecat de la această școală. Mă atașasem de locuri, de oameni, ajunsesem să fiu cunoscut de locuitorii din Colibași. Era destul de emoționant să merg pe stradă iar oamenii să mă salute, mulți pe care nu-i cunoșteam. Profesorii și inginerii de la Grup erau respectați de locuitorii comunei. Mă oprea câte un părinte și-mi spunea: domn profesor, fiul meu, fostul dv elev este acum inginer în București. Școlile gimnaziale erau subordonate liceelor, iar acestea erau subordonate facultăților. De exemplu, Grupul era subordonat Universității din Pitești, Facultății de Construcții de Mașini. Maiștrii-instructori mergeau la școlile affiliate și îi instruiau pe copii.

Director ?//

Ing. Nițică Gheorghe

Povestea sosirii mele la Grupul Școlar din Colibași este destul de întortocheată. Am plecat de acasă la Timișoara să mă fac profesor de matematică. Eram pasionat de matematică. Eram printre puținii elevi ai liceului „Dinicu Golescu” ce apăream în Gazeta Matematică la rubrica elevilor care rezolvau probleme. Am luat bacalaureatul la matematică cu nota 10 (nu vreau să mă laud, dar aceasta era realitatea). La Timișoara aveam un văr care era medic, dar care lucra și în cadrul facultății ca profesor. Într-o zi îmi zice: „Nu te-ai săturat mă de noroaiele de la țară. Cine știe unde o să te dea ca profesor. Te faci profesor, tot la țară ajungi. Fă-te bă inginer că toate uzinele sunt pe lângă orașe”. Așa că, influențat de spusele vărului meu, am lăsat facultatea de Matematică și m-am dus la cea de Mecanică, Secția Mașini Termice, pe care am absolvit-o în 1969. După efectuarea stagiului militar (Școala de Ofițeri în Rezervă din Lipova), în 1970 m-am prezentat pentru angajare ca inginer la Uzina de Autoturisme Colibași. Acolo nu am apucat să muncesc practic nicio zi, deoarece am fost detașat pentru a preda discipline tehnice la noul Grup Școlar U.A.P. Colibași. Așa că, ce mi-am dorit din tinerețe, să ajung profesor, s-a îndeplinit.

La Grupul Școlar U.A.P. Colibași am lucrat din 1970 și până în 1975. Era una dintre cele mai mari unități școlare din țară. La sosirea mea în această unitate școlară, încă erau multe lucruri de făcut. Școala abia se născuse; era în al doilea an de funcționare. Era un imens șantier. Nu erau alei asfaltate. Tot în afara programului, elevii și cadrele didactice au curățit pădurea și au realizat treptele de acces spre școală.

Cantina școlii era asemănătoare celor studențești. Mare, curată și dotată. Masa era consistentă, elevii și părinții lor mulțumiți. Cazarea, echipamentul (uniforma și șalopetă) și hrana elevilor erau gratuite, fiind asigurate de stat. Se făcea un contract între părinți și școală (uzină) prin care se angajau ca după absolvire să lucreze 3-5 ani în uzină.

Începând cu 01.10.1972 am fost numit director adjunct cu probleme de tineret. Eram foarte sever și în același timp foarte apropiat. Ca director elevii aveau ușa deschisă la cabinetul meu în permanență, pentru orice problemă. Printre atribuții era și aceea de a face un anumit număr de ore de asistență la clasă, mai ales la orele de dirigenție. Profesorii care aveau rezultate foarte bune cu elevii erau premiați, suma depășind chiar și un salariu. Exista un fond de premiere în acest scop.

În cele trei cămine erau cazați peste 1 000 de elevi. Era nevoie de 10-11 pedagogi care să aibă în grijă atât de mulți elevi cazați în căminele liceului. Incinta școlii era ca un adevărat campus universitar. Concurența la admitere era foarte mare. Cei care nu treceau examenul de admitere erau repartizați în clasele de ucenici pe meserii. Uzina era în plină dezvoltare și avea nevoie de specialisti și muncitori calificați în diferite specialități. Aveam elevi din tot județul, dar și din județele învecinate. Conducerea unității era asigurată de un director plin și de trei directori adjuncți. Majoritatea copiilor veneau din mediul rural. Erau copii cu bun simț. Rar aveam cazuri de indisciplină. Eu chiar mă ocupam cu probleme legate de tineret. Mergeam pe jos cu elevii până la Casa Liviu Rebreanu din Ștefănești. Plecam dimineața și ne întorceam seara. Luam hrană rece de la cantină.

Am avut parte de elevi deosebiți. Respectuoși și dornici să învețe. Eram nevoit să aplic tot felul de metode inedite pentru a-i evalua cât mai corect și pentru a încuraja concurența dintre ei. Într-un an am avut o inspecție organizată de Inspectoratul Școlar Județean Argeș. În echipa de inspectori erau profesori cu experiență. În acea echipă era un inginer din Câmpulung, de la Grupul Școlar ARO sau Minier, inginer Marin. Nu știu cum acest inginer a intrat în posesia unui desen tehnic, făcut de un elev, pe care eu pusesem cifra 2 și semnasem. Predam și desen tehnic. Desenul era aproape perfect. Merita cel puțin nota 8. Inginerul Marin mă cheamă și mă întreabă cum am putut să dau nota 2, așa credea el, pe un desen care este aproape de nota 10. Fără să mă pierd cu firea îi spun că acel desen trebuia să se întoarcă la mine de la elev ca să-i pun nota. Nu a înțeles ce vreau să spun. Atunci i-am spus că acel are două greșeli, nelocalizate de mine pe coala respectivă. Elevul trebuia să identifice greșelile. Dacă le descoperea primea o notă mai mare, în funcție de numărul greșelilor găsite. Inspectorul a rămas plăcut surprins de metoda mea de evaluare și notare. Era o muncă suplimentară pentru profesor, dar care a dat rezultate bune.

În perioada cât mi-am desfășurat activitatea la Colibași, am avut elevi deosebiți. Am să dau câteva nume, cu scuzele de rigoare că spațiul nu permite să-i nominalizez pe toți:

Dorobanțu Dumitru, elev la specialitatea sculer-matrițer. Se făceau patru ani la această specialitate. După absolvirea școlii profesionale, a urmat liceul și facultatea și a ajuns să fie primul secretar al organizației U.T.C. Argeș. Un om deosebit.

Mătanie Aurel, elev al școlii profesionale, a ajuns ofițer superior-colonel în cadrul Ministerului Apărării Naționale. A fost primul elev din România care în anul III de liceu a fost făcut membru de partid, la initiativa și recomandarea mea.

Stancu Constantin a fost elev al grupului școlar, a ajuns profesor de educație fizică. A fost componentul echipei F.C.Argeș, mulți ani căpitanul acestei echipe în care juca marele Dobrin, alături de care a câștigat campionatul national. Un om model.

Am amintit doar acești oameni care s-au ridicat în viață de pe băncile liceului din Colibași, dar sunt mult mai mulți. Erau elevi dornici să învețe.

Marilena Popescu

Profesor titular de matematică pe perioada 1976-2013. În temeiul Hotărârii Consiliului Local Mioveni nr. 96 din 18.07.2013, doamnei Popescu Marilena i s-a acordat titlul de cetățean de Onoare al orașului Mioveni, pentru prestigiul moral, profesional și civic.

Liceul în care mi-am desfășurat activitatea timp de 37 de ani va rămâne în memoria mea afectivă pentru toată viața.

Acest liceu ocupă un loc important în inima mea. În cei 37 de ani de muncă la acest liceu, mi-am folosit talentul, tactul pedagogic și profesionalismul în pregătirea elevilor la matematică și pentru viață. Pregătirea continuă a generații de elevi, în vederea obținerii de rezultate foarte bune la Examenele de Bacalaureat, admiterea în Învățământul Superior și la Olimpiadele Școlare de matematică. Foarte mulți elevi ai mei, sunt ingineri, profesori, economiști, polițiști, maiștri și muncitori cu înaltă calificare în diferite întreprinderi. Elevi participanți la Olimpiadele de matematică: în 2013, elevul Dina Adrian – olimpiada națională de matematică, de la Iași și absolvent al facultății de Aeronautică – București. Începând cu anul 2001, am înființat Revista de Cultură Matematică a Grupului Școlar Colibași, al cărui coordonator am fost. Revista și-a propus să cultive interesul elevilor, în special pentru cei ce s-au pregătit pentru olimpiadele de matematică și admiterea în învățământul superior, să se dezvolte inteligența în așa fel încât aceștia să se poată integra mai ușor în societatea supertehnologizată a mileniului III. În anul 2013 am primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Mioveni. Elevi care au ajuns ingineri Dacia: Birjaru Daniel, Georgescu Florin, Creață Ștefan, Preda Florin, Benga Ionuț. Rădulescu Vasilica – inginer Leoni.

Georgeta Zaharia

Am predat la Colibași matematică, din 1971 până prin 1986. La Iași, Universitatea. Am primit repartiție la școala din Pătroaia. Nu puteam să ajung. Eram măritată cu Zaharia Florea. Am renunțat la titulatură și am venit la Colibași ca suplinitoare. Din 1986 m-am mutat la o școală din Pitești, generală 17, iar în 1989 m-am titularizat la Liceul Forestier. Era director plin Tărăntiș, soțul era adjunct. Amintiri frumoase. Era un colectiv unit. Copiii erau cuminți, respectuoși. Erau și unii mai nărăvași. În clase predominau băieții. Mâncarea era foarte bună fiindcă era gătită mari. Am avut copii buni. Unii au ajuns ingineri chiar în cadrul uzinei. Am predat la toate formele de școlarizare. Soțul meu nu dorea să afle nimic de la mine legat de ce se întâmpla în cancelarie. Totdeauna am avut grijă să intru în clasă cu zâmbetul pe față. Doamna dv. nu aveți necazuri. Da, dar le las acasă. Materia era grea și încercam să îi ajut pe elevi, chiar individual. Nu vedeam eleve cu unghile făcute. Mi-a plăcut meseria de dascăl.

Constantin Berceanu

Profesor la Grupul Școlar Colibași din 1 septembrie 1998 până în 2005 când m-am mutat pentru a fi mai aproape de domiciliu. Am predat chimia, cea mai nobilă dintre științe. Pentru că suntem în domeniul construcțiilor de mașini, fără chimie nu ar ieși niciun autoturism pe poarta fabricii. Chimia este necesară de la tratarea pieselor, vopsire, până la tapițerie. Pasiunea față de această știință am transmis-o și elevilor. Cei care alegeau proba de chimie la bacalaureat îl și luau.

Am absolvit Facultatea la Cluj Napoca în anul 1978, după care, prin repartiție guvernamentală, am lucrat 3 ani la Întreprinderea de Autoturisme.

Toți marii profesori ai Piteștiului au trecut pe la Grup. Acolo s-au format. Mulți de acolo au plecat mai târziu la liceul nou înființat, Iulia Zamfirescu.

Urez la mulți ani școlii și să aibă parte de cadre didactice care să nu precupețească niciun efort pentru a duce la bun sfârșit misiunea de dascăl. Mă bucur aspectul pe care îl are astăzi liceul. Din acest liceu au ieșit specialiști apreciați nu doar în țara noastră.

Dună Maria

La Grupul Școlar din Colibași am fost profesor de biologie din anul 1973 și până în 2005 când am ieșit la pensie. Întâmplarea a făcut ca și soțul meu să aibă locul de muncă în aceeași școală, o lungă perioadă fiind secretar – șef. Invitația de a spune câteva cuvinte despre liceul în care lucrez acum la ceas aniversar, a făcut să-mi năvălească în minte clipe și amintiri. O avalanșă de simțiri, emoții intense.

Aveam coleg pe domnul Marinescu Constantin. Împreună am înființat un frumos laborator de biologie.

Grupul era a doua mea familie. Toți colegii erau apropiați de sufletul meu. Am numai amintiri frumoase. Când ajungeam la poarta școlii uitam toate necazurile. Intram în altă atmosferă. Lângă copiii care parcă îmi insuflau din tinerețea lor.

Acum, la an jubiliar pentru LTCM, trăiesc un sentiment de mândrie că am fost dascăl al acestei instituții de cultură. Privesc în urmă, la cei 32 de ani închinați catedrei, și mărturisesc că au fost cei mai frumoși ani din viața mea.

Urez viață lungă școlii și profesorilor!

Aurel Banu

L-am vizitat în data de 23 ianuarie 2019. Am absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (I.E.F.S.) în anul 1970. În 1970-1971 am fost profesor de educație fizică și sport la Școala Mușetești. Eram pasionat de fotbal, dar voiam să fiu și la catedră. În 1971 a venit Florin Halagian (antrenor la F.C. Argeș la Tineret) și am făcut un meci amical la Domnești. Halagian mi-a zis: bă locul tău e la F.C. Argeș. Halagian m-a luat la F.C. Argeș la echipa de tineret. Alege-ți între fotbal și catedră. Dacă nu mă lași la catedră eu nu mai joc fotbal. Mi-a zis tata că în fotbal nu am viitor. Dacă rup piciorul nu mă mai bagă nimeni în seamă. Între timp Halagian a fost pus antrenor la echipa mare și au plecat în Turcia. Pe mine nu m-a luat. Am jucat la Sportul, la Curtea de Argeș și apoi în divizia A la Fc Argeș. Până vin eu din turneu din Orientul Mijlociu ai timp să te hotărăști: fotbal sau catedră. Am ales învățământul. Dar nu mă puteam lăsa nici de fotbal. Așa că m-am dus la Dacia – Pitești, echipa uzinei de autoturisme. Eram recunoscut ca fotbalist. Cei de acolo s-au mirat și s-au bucurat. ,,vii dumneata la noi?!,,. În anul școlar 1971-1972 am primit și decizia de profesor suplinitor de sport la Grupul Școlar. Am jucat o groază de meciuri la Dacia. Veneau și cei de la F.C. Argeș să mă vadă jucând în frunte cu marele Dobrin. Le părea rău că mă pierduse. Voiau să mă ia înapoi la echipa lor. La un meci de cupa României cu Metalul București (care avea jucători renumiți), tovarășul prim-secretar Năstase care mă iubea foarte mult ca fotbalist, mă cheamă în timpul meciului lângă gard și-mi zice: tovarășul Banu hai să dăm și noi un gol. Eram vârf de atac. Aveam numărul 9 pe tricou. Era 0-0 scorul. Eu făceam pe dracu în zece și în cap stăteam ca să dau un gol. Îmi centrează unu după dreapta, intru în foarfecă pe spate, cad și îmi rup lombară 2 și 3 la coloana vertebrală. Am ajuns la spital. După o perioadă în spitale și refacere am reînceput antrenamentele în sala de sport de la Grupul Școlar. Iar meciuri importante, iar mă cheamă Năstase la gard, fac iar foarfecă și cad iar pe spate. Am terminat astfel cu fotbalul la vârsta de 22 de ani din cauza accidentării. Cât am fost student am jucat la Sportul, apoi la Curtea de Argeș, Dacia Pitești. Era Tărăntiș director. La Grup nu era stadion de fotbal. Am vorbit cu Tărăntiș și cu Mihai Dumitru: hai să facem un teren de fotbal. În 1971 nu era teren de fotbal. L-am făcut în anul școlar 71-72. Sala de sport era. Imi mai trebuia o bucată de teren. M-am dus la Ion Căpățână, era primar. Și-i zic: vreau să mut și eu gardul ăsta să fac teren. Bă-i Banule ești băiat deștept ia pe Sgârdea, pe Dumitrescu, Gigârtu pedagogul, câțiva elevi și mutați gardul la noapte. Nu știe nici dracu. Era livadă. Am scos pomii. Se zicea că era pământul Bisericii, dar oricum fusese colectivizat, deci era al statului. Am făcut împreună cu elevii. Dumitru de la uzină a venit cu toți directorii de la uzină (erau 13) și zice: tovarășul Banu cu ce te ajut..Ajutați-mă cu basculante să car gliile sau brazdele. Eu le iau din pădure cu copiii. Tovarășul Sălan dumneata să-i aduci gazon. Tovarășul Rădulescu de la transporturi să-i dai basculante să care pământul. Săptămânal Dumitru venea să vadă cum stau lucrările. Fiecare diriginte avea câte un sector din teren de amenajat. Voiam ca până la 1 Mai 1972 să-l terminăm (Ziua Oamenilor Muncii). Apoi am făcut terenul de baschet, de volei și handbal. Am primit ciment de la uzină cu basculantele. Am marcat cu vopsea terenurile. Pe terenul de hanbal voiam să facem iarna patinoar. Vine Dumitru și-mi zice: bă apucă-te și sapă aici lângă Căminul C și facem și bazin de înot. Nu am mai apucat să sap că în anul următor m-a luat ca profesor la Liceul Petrol. Dumitru nu prea știa cum stă treaba cu mișcarea personalului didactic îmi zice: când voi pleca eu de la Marea Adunare Națională atunci pleci și tu de la Grup. Isj m-a mutat la Petrol. În 72-73 am fost profesor aici. În 73-74 am revenit la Grup. În 74-75 am ajuns la Liceul Mecanic Nr. 1 care era tot al uzinei unde era director Sălan. Locuiam în Trivale și făceam naveta la Grup. M-am titularizat la Școala generală din Colibași. După revoluție m-am mutat la Liviu Rebreanu până pensie. Am adus la Grup spalierele de la sală. De la Reghin pe tren de persoane. Cetățean de onoare al orașului. Fiu al Argeșului și Muscelului.

La grup am făcut echipă de fotbal. Am ales cei mai buni elevi, dintre care unii au ajuns mari fotbaliști: Stancu Constantin (căpitan de echipă la F.C. Argeș). Am ajuns până la finala pe țară. Am adus la echipa de la Grup pe Marian Radu de la Petrol, un mare fotbalist și pe Speriatu de la Liceul CFR din Pitești. Era campionatul M.I.C.M. Am ajuns până la finală pe țară. Am jucat cu o echipă din Timișoara chiar la noi la Grup. Printre spectatori erau toții directorii uzinei în frunte cu Mihai Dumitru, …nu mai era loc . se urcaseră și pe cămine. Speriatu era în poartă. Am mai jucat cu: Minerul Baia Mare. La Iași, am jucat finala pe țară. Am pierdut cu 1-0. Dar am fost furat de arbitri. Plus că aveau în poartă pe unul Naste care juca la echipa mare a Iașului din divizia A. Am fost cu Nițică care m-a consolat după meci fiindcă am fost furați. Am fost la restaurant. În 1974 la grup am organizat un meci de fotbal cu F.C. Argeș. Era plin de suporteri. S-au dus vremurile acelea. Au venit: Bărbulescu, Dobrin, Zamfir, Ivan 2, Bebe Barbu, și alți jucători mari ai echipei. I-am dus la cantină la masă. Imi plăcea să fac braziliana. Era o cantină extraordinară. Contra cost. Gradul I l-am dat cu Ion Motroc. A jucat la Rapid Bucuresti. Șeful catedrei la iefs bucuresti.

Doina Zafiu

Interviu cu doamna profesoară ing. Doina Zafiu realizat în 22.03.2019.

Știu că sunteți brașoveancă. Cum ați ajuns profesor la Grupul Școlar din Colibași.

După absolvirea Facultății Transilvania din Brașov, din 1981 și până în 1987 am lucrat ca inginer la IAP, post primit prin repartiție guvernamentală.

De la IAP am ajuns la Grup pentru că era mare nevoie de specialiști privind sectoarele calde: turnătoriile de neferoase și fontă. Trebuia pregătită forță de muncă în aceste domenii.

Din producție ați venit în învățământ. Dacă s-ar putea, ați alege la fel?

După atâția ani, pot să spun că mă bucur că am ales să vin în învățământ, mai ales că am găsit un colectiv extraordinar, format numai din specialiști. Am predat disciplinele tehnice pe care le învățasem în facultate și pe care le-am aplicat în producție: prelucrări la cald, organe de mașini, proiectare, studiul materialelor. Am iubit activitatea de dascăl, dovadă că după perioada de pensionare am rămas la catedră încă 3 ani și 5 luni.

Ce impresie v-a lăsat școala în prima zi?

Am găsit o școală în care totul era nou și chiar și așa, directorii de atunci erau activi în ceea ce privește îmbunătățirea bazei materiale.

Știu că ați fost lider de sindicat.

Activitatea de lider de sindicat am desfășurat-o mai mult de 30 de ani. Din 1991 și până când am ieșit la pensie. Am luptat nu doar pentru drepturile profesorilor, ci pentru tot personalul didactic din unitate. Erau foarte multe probleme de rezolvat: salarii, condiții de muncă, drepturi, procese etc. Am activat 10 ani în biroul executiv al sindicatelor pe Argeș, fiind reprezentatul tuturor inginerilor și economiștilor din învățământ pe județ, titlu pe care îl dețin și în prezent.

Ați avut elevi care au participat la olimpiade și concursuri?

Am fost interesată de descoperirea și pregătirea unui număr mare de tineri pentru concursuri și olimpiade. Cu riscul să fiu acuzată de lipsă de modestie vă spun că de-a lungul anilor am avut sute de elevi olimpici la fazele județene și naționale. Nu-mi aduc aminte de numele tuturor și cred că ar fi și nedrept să enumăr doar câțiva. Cei mai mulți dintre ei sunt astăzi ingineri apreciați în uzină și alte unități care colaborează cu uzina. De la doamna Zafiu: premiul I, Toma Georgiana, Dicu Cristian, olimpiada județeană. Premiul I, olimpiada tehnică, etapa județeană, 1999, Mara Marian, Boteanu George, premiul I, olimpiada interdisciplinară la profil tehnic, 2002. Păun Ștefan, premiul I, concursul pe meserii – profil mecanică, etapa județ, 2002. Cobzariu ctin, premiul I, olimpiada tehnică interdisciplinară, profil mecanic, faza județ, 2003. Dumitrescu Cristian, premiul I, olimpiada tehnică interdisciplinară, profil mecanic, faza județ, 2004. Bălășoiu Emilian, Stanca George, premiul I, concursul pe meserii – domeniul mecanic, județ, 2004. Bica Alexandru, Pănescu Adrian, Răduca Tudor, premiul I, concursul profesional, domeniul electric, județ, 2006, Nenetu Alin, premiul I, olimpiada interdisciplinară tehnică, județ, 2007. Pantilie Ion, premiul I, concursul profesional electrician, electronist auto, județ, 2007. Tistuleasa Alexandra, premiul I, olimpiadele la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, județ, 2013.

Știu că vi s-a acordat diploma ,,Gheorghe Lazăr,, clasa a II-a. Ce ne puteți spune despre această distincție?

În 2006, în cadrul unui eveniment festiv, domnul Mihail Hărdău, ministrul Educației și Cercetării, mi-a acordat această diplomă pentru a marca 20 de ani la catedră și pentru rezultate remarcabile în formarea și educarea tinerilor.

Cum era școala în vechiul regim?

Poate o să supăr cititorii acestei lucrări monografice, mereu am făcut comparație între elevii din vechiul regim și cei de după. Consider că erau mai muncitori. Am fost director o scurtă perioadă și am văzut câtă responsabilitate implica această funcție. Chiar dacă după anii ʼ80 situația din țară și implicit de la Grup a devenit mai grea, părerea mea este că toții directorii care au condus instituția au știut să se descurce, să se gospodărească în așa fel încât nimeni să nu sufere. Însă trebuie să spunem că s-au schimbat mult condițiile după anii 90, aici referindu-mă în primul rând la căldura din clase și cămine.

Acum, la ceas aniversar, ce urați școlii și colectivului didactic?

Tuturor celor care muncesc în această școală le urez multă sănătate și energie pentru a putea continua tradiția pregătirii de specialiști!

Mihai Sgârdea

Studii: Facultatea de fizică, Universitatea București. La Liceul Tehnologic am lucrat în perioada 1979-1990. Funcția de profesor de fizică, iar în 1988-1989 director educativ. Încă din facultate cunoșteam reputația acestei școli, pe care am ales-o fiindcă aveam domiciliul în Pitești. Am făcut parte dintr-un colectiv foarte bun. Elevii erau dornici de studiu și practică. Fiindcă a fost perioada din vechiul regim participam cu elevii la munci agricole, Cântarea României, pregătire militară, defilări etc. îmi aduc aminte cu plăcere de meciurile de fotbal pe care le jucam noi profesorii.

Pantazică Nicolae

Absolvent al Facultății de filologie, Universitatea din Craiova. La Grup am fost profesor de limba română și latină în perioada 1990-1994. În acea perioadă, de după Revoluția din decembrie 1989, au plecat mulți profesori în Pitești sau localități limitrofe orașului, liceul din Colibași având mare nevoie de profesori. Am fost contactat de domnul ing. Marcu Marin și ing. Handolescu Ionel, care mă cunoșteau. La rugămintea lor am acceptat și am petrecut 4 ani la acest liceu, o experiență foarte utilă și ca profesor și ca om.

Am cunoscut acolo profesori deosebiți – în afară de cei doi amintiți: Marinescu (Bibi) Nicolae, Staicu Elena, Gina Boboc, maiștrii Ioana Florea, Albu Gheorghe, Andronache Gheorghe, dar și alții din personalul administrativ cu care am legat frumoase prietenii.

Dintre elevi menționez pe Ilie Cristofor Dumitru, promoția 1993, care a devenit preot, profesor doctor în istorie. Boras Nicolae, absolvent al Facultății de Drept administrativ.

Îmi amintesc de întrecerile sportive (fotbal în sală) dintre cele două echipe (Penița și Piulița), la care participam cu multă însuflețire.

Mihaela Neguț

Facultatea de Litere, Engleză-Română din Sibiu. În anul 1978. M-am îndrăgostit de limba engleză…știam germană și franceză de mică. Imediat după facultate în 78-79, am venit la acest liceu cu repartiție. Aveam rude în Pitești. Școala era amplasată într-un loc de vis. Incinta școlii era un adevărat parc. Am avut colegi extraordinari. Oameni de înaltă calitate umană și profesională. Am stat 10 ani la Grup. Tocmai absolvisem facultatea…elevii erau mai tineri decât mine cu câțiva ani.

Din 1979 până în 1989 când m-am mutat la Ion Barbu în Pitești pentru a fi mai aproape de casă. Am predat engleză. Cunoașterea unei limbi străine este foarte importantă, mai ales după 1990. Îmi place să călătoresc prin toată lumea și fiindcă știu limbi străine, mă simt ca acasă.

Chiar dacă era un liceu cu profil tehnic, elevii erau dornici să învețe o limbă străină, să afle cât mai multe despre Regatul Unit, în condițiile în care accesul la informații nu era așa de facil ca astăzi. fiindcă am făcut pian răspundeam de pregătirea muzicală a elevilor la diferite evenimente: Cântarea României. Îi selectam pe cei mai buni și astfel reușeam să impresionăm spectatorii. Era un mare eveniment cultural. Îmi aduc cu drag de mulți colegi: în primul rând de domnul Conea, care mi-a urat bine ai venit în școala noastră; soții Funieru; domnul Funieru m-a prins pe scările profesorilor și mi-a zis că nu am voie pe acolo, crezând că sunt elevă; eram foarte tânără.

Doamna Cojan era o profesoară talentată. Domnul Marcu era un bun organizator și știa să ne țină în mână. În școala aceasta mi-am cunoscut soțul. Era profesor de sport: Neguț Mihai. M-am îndrăgostit în acea școală la un bal. Să continue cu succes ce s-a derulat până acum. Să ducă mai departe misiunea de dascăli. Le spun elevilor să învețe că numai astfel ajung ceva în viață. Cât am predat la Grup mă numeam Constantinescu Mihaela.

Medinschi Maria

Facultatea de Chimie-Fizică – Pitești

Facultatea de Managementului Turismului – București

Cu emoție au reînviat amintirile anilor de școală. Din perioada 1990-1996, în care am fost dascăl la Grupul din Colibași am numai amintiri frumoase. Îmi amintesc cu mare plăcere de perioada examenelor de bacalaureat în care eram implicată pentru buna desfășurare, dar și de zilele onomastice, sfârșitul anului școlar pe care le petreceam în mijlocul colectivului. Am avut mulți elevi buni. Amintesc doar pe Dumitru Florin, care este în prezent primar în comuna Teiu, aflat la cea de-a doua candidatură.

Prof.dr. Florentina MIU

1) Studii: 1961-1969: Școala Generală nr. 8 Pitești (actualmente Școala ”Tudor

Vladimirescu” Pitești);

1969-1973: Colegiul Național ”Zinca Golescu” Pitești;

1973-1977: Facultatea de Geografie și Geologie, secția geografie, a

Universității din București;

2) Evoluția în carieră:

1977-1980: Grupul Școlar Electroargeș, Curtea de Argeș – profesor de geografie;

1980-1984: Liceul Industrial Colibași – profesor de geografie;

1984-1995: Liceul teoretic ”Ion Barbu” Pitești – profesor de geografie;

1995-2002: Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești – profesor de geografie;

2002- prezent: Facultatea de Științe ale Educației a Universității de Stat din Pitești –

lector universitar doctor geografie.

3) Activitatea didactică și științifică:

01.09.1980 – definitivarea în învățământ;

01.09.1986 – gradul didactic II;

01.09.1991 – gradul didactic I;

mai 2005 – doctorat în geografie.

Cărți și articole publicate: 28 de cărți publicate (teste de geografie, cursuri de metodica

și didactica geografiei, cursuri de geografia turismului, de geopolitică, etc.) și 44 de

articole de specialitate publicate în reviste și la conferințe naționale și internaționale de

specialitate.

4) Profesor la Liceul Industrial Colibași

Mărturisesc că repartizarea mea la Liceul Industrial Colibași ca profesor de geografie m-a neliniștit într-o oarecare măsură deoarece aveam o experiență de trei ani ca profesor într-un alt liceu industrial (Electroargeș din Curtea de Argeș), care nu pot afirma că era tocmai frumoasă. Însă în scurt timp am constatat cu surprindere și satisfacție că mă înșelasem destul de mult mai ales în privința colectivului de profesori. A avut bucuria să cunosc în acest colectiv, oameni sufletiști, bucuroși să te ajute dezinteresat, să te facă să te simți bine lângă ei, să fie mereu cu zâmbetul pe buze și să te considere mereu egalul lor ceea ce pentru un tânăr profesor ca mine nu era puțin. Am învățat lângă acești oameni ce este, în primul rând, omenia, ce este colegialitatea, iar cu mulți dintre ei am legat prietenii care au durat multă vreme, iar unele durează și acum. Plecând din Liceul Industrial Colibași, am avut prilejul să activez în alte licee și, în ultimul timp, în Universitatea din Pitești, dar pot spune fără teama de a greși că o atmosferă plăcută ca în acest liceu nu prea am găsit în aceste locuri. Nulțumesc mult acelor oameni, mulțumesc mult Liceului din Colibași și doresc acualului Liceu Tehnologic Mioveni ani mulți și activitate rodnică și folositoare atât elevilor cât și cadrelor didactice actuale.

”La mulți ani!”

Cu considerație,

Lect.univ.dr. Florentina MIU

Văleanu Constanța

Mă bucur că mi s-a oferit prilejul de a aduce un omagiu acestei școli, la ceas aniversar, când numără 50 de ani de existență. În fotografia din stânga sunt la început de carieră, în anul 1975, când pășeam cu emoție pragul Grupului din Colibași, ca profesoară de fizică. Tocmai absolvisem Facultatea de Chimie, Secția Fizică – Chimie, din cadrul Universității din Craiova. În fotografia din dreapta, sunt tot eu, dar acum, când mă bucur de pensie, după o viață petrecută la catedră.

La Grup am predat până în 1986, an în care am fost detașată la o școală din Pitești, iar în1988 – 1990 am revenit la Colibași. Am avut plăcerea să lucrez cu oameni deosebiți. În fotografia din centru, suntem toți profesorii din catedra de fizică din anii pe care i-am petrecut la Grup. Când mă gândesc la liceul de lângă Uzina de Autoturisme îmi amintesc de un trecut plin de viață, în care s-au zămislit idei, rezultate și s-au sudat sentimente.

Mulți ani înainte Grupului Școlar din Colibași!

MIȚARU MARIAN – INGINER CHIMIST

Studii:

1. Institutul Politehnic București-Facultatea de Tehnologie Chimică (1981);

2.Universitatea Pitești: facultatea de matematică – informatică, promoția (2004)

3.Universitatea din Pitești: facultatea de științe ale educației: management educational (master) (2012).

Am avut prilejul și cinstea de a sluji în această școală din anul 1984 și până în 1990. O scurtă perioadă, dar frumoasă. Am îndeplinit funcția de Inginer specialist cu atribuțiuni de predare discipline de specialitate (Profesor inginer). În această unitate de învățământ elevii puteau să capete și să-și dezvolte abilități și priceperi în domeniul tehnic, în special datorită pregătirii practice care se desfășura în ateliere bine dotate. Activitatea de pregătire a elevilor în domeniul tehnic nu era un scop în sine, ci avea o finalitate bine definită, respectiv un contract de furnizare a unor piese sau echipamente pentru întreprinderea de autoturisme. Beneficiarul impunea un anumit standard de calitate pentru produsul finit, astfel încât, atât cadrele didactice implicate, cât și elevii practicanți aveau responsabilitatea unei execuții la nivelul standardului. Căminele școlii erau întotdeauna pline. De exemplu, în anul școlar 1987-198, doar la Școala Profesională erau în anul I, clase de la litera A până la P sau R.

Fiind inginer specialist, eram plătit de uzina de Autoturisme și aveam multe ore pe săptămână. Au fost ani când am avut și 36 de ore pe săptămână, în timp ce profesorii aveau 18 ore. Având atât de multe ore, luam zilnic masa la cantină. Mâncarea era bună și foarte ieftină. Elevii de la clasele de liceu care studiau specializarea combustie internă (cu doamna inginer Gabriela Hara) efectuau ore de conducere gratuită cu Nea Dode și cu domnul Văleanu. La finalul acestora se puteau prezenta la examenul pentru obținerea carnetului de șofer profesionist.

Elevii pe care i-am pregătit au avut rezultate bune la concursurile pe meserii. O să enumăr doar câțiva:

– Deac Marius – locul I la faza județeană și națională – 1986

– Ion Gheorghe – locul I la faza județeană și națională -1985

-Ghidurea Remi – locul I la faza județeană și națională -1988 (în baza pregătirii obținute în Școala Profesională, acest elev și-a dezvoltat o mică afacere care constă într-un service auto în orașul Slatina. Service-ul său este foarte bine cotat printre posesorii de autoturisme, datorită calității ireproșabile a lucrărilor executate și a dotării cu o cabină de vopsire de ultimă generație.

Iuliana Onciu

Aflând că anul acesta se va sărbători semicentenarul liceului din Colibași, mi-am amintit cu nostalgie de momentele din trecut, din perioada în care eram profesoară. Sunt absolventă a Facultății de Electronică și Telecomunicații din Iași, 1982. La Grupul Școlar am ajuns în toamna anului 1984. Ce amintiri frumoase am de la această școală. Am găsit un colectiv tânăr, vesel, plăcut.

A fost cel mai frumos loc de muncă al meu, chiar dacă au fost și momente mai grele. Era perioada 1984-1989 când Ceaușescu voia să facă mari economii. Pe vremea aceea nu prea aveam cu ce face naveta (Pitești-Grup). Veneam cu ocazie până în Colibași, iar de acolo mergeam pe jos până la Grup. Iarnă, ploaie, vânt trebuia să vin la școală. Eram un colectiv unit. Cel care avea mașină îi ajuta cu naveta pe cei care nu aveau cu ce să se deplaseze.

Orele trebuiau să se desfășoare până la ora 8 seara. La ora 7 se lua lumina. În consecință, iarna, trebuia scurtat programul orelor de după-amiază până la ora șase jumătate. Prin rotație ne venea rândul să fim profesori de serviciu pe toată școala. Atribuții: până la ora opt când începeau orele, aveai obligația să treci pe la cantină, să vezi dacă mâncarea este ok, să faci o vizită în cămine pentru a vedea dacă sunt probleme. Tot timpul m-am ocupat de elevi, rezultatele fiind încununate de numeroase participări la olimpiade sau concursuri pe meserii. Aveam cerc de electronică cu elevii pasionați de acest domeniu. La etajul 1, ultima sală pe stânga, acolo aveam cercul, în sala din partea dreaptă fiind cercul de fotografie al domnului Sgîrdea. Chiar dacă erau vremuri grele, noi, profesorii, știam să petrecem cu orice ocazie.

Grupul Școlar a scos atât de multe generații de meseriași pentru Uzina de Autoturisme și nu numai. Era o școală perfectă pentru meserii. Acolo se formau mecanicii și electricieni auto.

Doresc școlii, mulți, mulți ani să dăinuiască!

Sgârdea Mihai

Studii: Facultatea de fizică, Universitatea București

La Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni am lucrat în perioada 1979-1990, ca profesor de fizică. În 1988-1989 am deținut funcția de director educativ. După terminarea facultății am preferat această școală datorită faptului că avea un renume în ceea ce privește învățământul tehnic, dar și pentru faptul că aveam domiciliul în Pitești.

Directori și colectiv foarte bun, elevi dornici de studiu și practică, activități comune profesori-elevi, profesori-ingineri (ex. meciuri de fotbal,)

Am multe și frumoase amintiri din perioada petrecută în liceu: participarea la munci agricole, pregătire militară, defilări, cercuri metodice, Cântarea României (locuri fruntașe pe județ).

Monica Maria

Mă numesc Monica Maria și sunt absolventă a Facultății de Filisofie din cadrul Universității București. În acest liceu mi-am început activitatea în septembrie 2006, ca profesor de științe socio-umane. Am predat logică, psihologie și filosofie. Deși profilul liceului este unul tehnologic, îmi amintesc cu plăcere de faptul că elevii erau interesați de aceste științe, unii dintre ei alegând să urmeze cursurile Facultății de Psihologie sau Asistență Socială.

Timp de 8 ani am avut onoarea să fac parte dintr-un colectiv didactic de excepție. Din prima clipă am simțit că aparțin acelui liceu unde am legat puternice prietenii.

A sărbători o instituție școlară reprezintă în egală măsură un semn de prețuire și un omagiu adus acelora care i-au dat viață prin munca, pasiunea și dăruirea lor, dar și un act de cultură. Înseamnă să recunoaștem rolul determinant al instrucției și educației în modelarea spirituală a tineretului.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul și sculptorul fac doar figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu”. (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Acum, la ceas aniversar, doresc liceului să aibă parte de profesori extraordinari și de elevi deosebiți, care să ducă numele liceului mai departe în timp și spațiu.

La mulți ani cu multe realizări!

Fulger Nicolae

Absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității din Craiova. La Grupul Școlar Colibași am fost profesor de matematică în perioada 1990-2006.

În acești an am deținut funcția de lider sindicat încercând să apăr drepturile și interesele colegilor mei și să rezolv problemele specifice.

Despre colectivul didactic am numai amintiri plăcute. Elevii erau silitori. Participam cu ei la concursuri de matematicădin județ și din țară. Mulți dintre ei au ales cariera de ingineri în cadrul Uzinei de Autoturisme. Eleva Cincu (nu-i mai rețin prenumele) a ajuns profesor doctor (lector) la Politehnica București.

MAIȘTRI INSTRUCTORI

Ștefan I. Radu – maistru instructor, 0726 654 697

Studii: absolvent al Școlii Profesionale de Ucenici din Târgoviște. Liceul seral din Ștefănești din anul 1965, Școala de Maiștrii instructori la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice din București. În anul 1956 m-am angajat la Uzina Vasile Tudose Colibași ca lăcătuș mecanic. Am urmat liceul seral în Ștefănești. În 1965 am fost trimis de uzină la școala de maiștrii instructori pentru Școala Profesională din Ștefănești Argeș. Pe data de 1 septembrie 1967 am fost transferat la Școala Profesională din Ștefănești pe funcția de maistru instructor. În perioada aceea elevii efectuau practica în uzină, deplasarea elevilor se făcea cu autobuzul. Începând cu anul 1968 școala din Ștefănești a fost mai aproape de Uzină, în noul sediu construit la Colibași. În liceul din Colibași am lucrat ziua deschiderii sale, anul 1969, și până în 1999. Conducerea școlii de la Colibași, împreună cu toate cadrele didactice și maiștrii instructori au făcut eforturi deosebite în vederea dotării atelierelor școlii cu cele necesare instruirii practice a elevilor.

Pentru elevii veniți din alte localități, care nu puteau să facă naveta, a fost necesară construirea căminelor pentru cazarea lor și a cantinei. În perioada cât am lucrat în liceul de la Colibași am colaborat bine cu toți colegii din ateliere, precum și cu profesorii care predau diferite specialități. Elevii din acea vreme erau foarte serioși. Erau dornici să participe la concursuri de meserii unde obțineau rezultate bune. Ca diriginte al multor clase de elevi păstram o legătură foarte strânsă cu părinții pe care îi informam atât despre situația școlară a copiilor, cât și despre comportamentul acestora în școală și în afara ei. Mulți elevi au făcut studii superioare. Domnul Aurel Șerban, profesor și director al liceului, mi-a fost elev.

Cercetând actele din arhiva școlii am descoperit procesul verbal Nr. 1.540/30.IV.1972 de inspecție specială a tovarășului maistru Ștefan Radu „asupra activității instructiv-educative, social-culturale și obștești, a tovarășului Maistru instructor Ștefan Radu, de la Grupul Școlar U.A.P. Colibași, pentru prezentarea la examenul de definitivat.

„…s-a constatat că tov. Ștefan Radu, se preocupă în mod deosebit pentru buna organizare și desfășurare a instruirii practice la grupele pe care le conduce. S-a constatat că există o concordanță între calitatea pieselor executate de elevi și notele acordate. Caietele de practică cuprind noțiunile predate, descrierea operațiunilor tehnologice și schițele executate de elevi. Organizarea locului de muncă al elevilor, precum și preocuparea pentru dotarea trusei individuale și colective sînt de natură să conducă la punerea tot mai deplină în valoare a posibilităților elevilor, de a-și forma priceperi și deprinderi cât mai temeinice în ceea ce privește cunoașterea cât mai profundă a meseriei…din felul în care elevii au dat dovadă de însușirea cunoștințelor predate în corectitudinea executării lucrărilor practice, s-a desprins că tov. Ștefan I. Radu este un cadru conștiincios și posedă cunoștințe multilaterale. Pentru activitatea bogată și pentru conștinciozitate în îndeplinirea sarcinilor social-culturale și obștești, se consideră ca ADMIS pentru a se prezenta la examenul de definitivat.”

Putem trage concluzia că în acea perioadă în liceu munceau oameni foarte competenți, dar mai ales să observăm accentual care se punea pe activitățile practice ale elevilor.

Drăgoi Gheorghe

Pe domnul Drăgoi Gheorghe l-am vizitat în data de 20.10.2018. Ne-am bucurat să-l cunoaștem, mai ales că ne-a așteptat pregătit cu sute de fotografii din perioada cât a activat la Grupul Școlar din Colibași. Un om la 81 de ani, dar care nu-și arăta deloc vârsta. Drăgoi Gheorghe a venit la Grup în 1969. Am lucrat în uzină din 1954. Răspundea de organizarea taberelor la mare.

La Grupul Școlar am predat din primul an școlar (1969-1970) și până în anul 2002 când am ieșit la pensie. Am fost maistru instructor cu gradul didactic I. În învățământ am ajuns fără voia mea. Eram angajat la uzină ca tehnician principal I, Serviciul Export. Am fost selectat alături de alte cadre tehnice (Ion Albu – maistru cutii viteze și Gheorghiță Constantin – maistru prototipuri) pentru a preda la Grupul Școlar abia înființat. Nu prea mi-a convenit fiindcă îmi plăcea la uzină, dar ce hotăra directorul Mihai Dumitru era literă de lege. Mi-a zis: te duci la Grup să formezi cadre.

Mihai Dumitru mai făcea vizite la Grup. Parcă venea Ceaușescu atât de emoționați erau toți. Îmi aduc aminte de o întâmplare… Când aveam o nouă promoție de cadre pentru uzină la Grup era mare sărbătoare. Venea directorul general, membru al C.C. și P.C.R. Mihai Dumitru cu toată suita lui (directori de departamente). La Grup era mare fierbere. Îl primeam cu masa întinsă, covor roșu și cu orchestră. Absolvenții vorbeau la microfon în fața distinsei asistențe. Unul dintre elevi, Crăciun Vasile, ajuns în fața microfonului, era săracul atât de emoționat încât timp de un minut nu a putut zice nimic. Domnului Tărăntiș îi curgeau broboane de transpirație pe chelie. Era o liniște deplină în sala cantinei. Ce mai, ne făcusem de râs în fața lui Mihai Dumitru. Într-un final elevul zice: domnule director general, domnilor profesori vă rog să mă scuzați, dar sunt copleșit de emoție pentru că avem cinstea să avem în mijlocul nostru pe domnul directorul general, membru al C.C. și P.C.R. director Mihai Dumitru. Toată lumea își îndreaptă privirea spre Mihai Dumitru. Acesta se ridică de la masă și merge la băiat și îl îmbrățișează zicând: băi! Copilul ăsta a trăit clipa că Mihai Dumitru se află în școala voastră! Tărăntiș! Trei luni de azi înainte nu-l scoți din cămin la muncă. Timp de trei luni îi asiguri salariu de bază, echipament, relaxare, etc. Banchetul s-a terminat noaptea târziu. Toți erau relaxați și bucuroși pentru că așa era și Mihai Dumitru.

Pe lângă activitatea de instruire practică din ateliere mi-a plăcut să organizez excursii, tabere, seri dansante. Din partea Ministerului Industriei și Construcțiilor de Mașini am fost numit responsabil cu organizarea taberelor școlare. Organizam 10-15 excursii și tabere pe an. Mergeam la mare, la munte, nu era loc în țara asta pe care elevii Grupului să-l nu fi văzut. La Varna în Bulgaria. Comitetul U.T.C. din uzina plătea 45-50% din prețul taberei pentru elevi. Făceam revederi cu fostele clase. Pentru elevi organizasem o discotecă în sala de sport.

Am amintiri deosebite despre conducere, profesori, ingineri, maiștri, pedagogi. Eram o uriașă familie. În câțiva ani Grupul ajunsese renumit în toată țara. Am avut colegi de elită: profesorul Popișteanu (plecat în America în 1973), doamna Boștină, Mihăilă Stelian (plecat la Odobescu), Ștefan Radu, Dumitru Dorobanțu, Albu Ion, Petre Ion, Ciocan Ilie, Văleanu Mihai și alții. Deși era Grup Industrial, aveam profesori de cultură generală excelenți: Maria Funieru, Maria Cojan, Florina Boștină, Mândruțescu. Acestea era șefi de comisii la Zinca, Odobescu, Economic. De matematică: Popișteanu, Savu Ion, Popescu Marilena, Necula. De economie era Conea Alexandru. Cu toții participam la cursuri de perfecționare pedagogică, la București, Cluj-Napoca, Brașov.

Înființasem o anexă gospodărească. Nu exista săptămână în care să nu se taie câte doi porci.

Elevii care munceau în uzină primeau bani pe CEC din partea uzinei. Cantina era o adevărată fabrică. În beci erau depozitate legume, cartofi, conserve. Administratorul Oancea avea la cantină 15-20 de angajate: bucătărese. Secretarul clasei era un fel de șef al clasei, dar cu atribuții mai extinse. Practic ținea locul profesorului. Aveam atelier de strunguri, freze, mașini de rectificat unde elevii învățau se le mânuiască la fel ca specialiștii. Pedagog Irinel Băbeanu.

Lupu Gheorghe

Școala Profesională, 3 ani, la Ștefănești, în 1959. Aveam atelier–școală la Hala 2 unde făceam practică, în calitate de elev. Veneam cu cursa muncitorească să facem practică. Nu erau ateliere la Ștefănești. Tot la Ștefănești am făcut și seralul, prin 1962 sau 1963. Am avut ca profesor pe Sălan. Matematica o făceam cu dna Săndulescu. O perioadă am lucrat în uzină ca strungar-metale. În 1974 am absolvit facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini din Brașov. M-am întors în uzină ca tehnolog la Hala 2. Am ajuns la Personal, la învățământ. La Grup am fost vreo 12 ani. Am predat la Școala Profesională, la școala de maiștri, la seral.

Mihai Văleanu

Până să ajung la Grup am lucrat doi ani în Uzina de Autoturisme, ca șofer pe autobuz. În 1972 am fost transferat la Grup în funcția de instructor auto, deoarece în acel an MICM a decis ca în această unitate de învățământ să se înființeze o școală de șoferi. Exista atunci o clasă cu specialiatatea motoare-combustie internă. Elevii de la acea clasă aveau prevăzute în programa școlară și ore de conducere auto. La Grup am făcut Școala de maiștri. Instructor auto am fost timp de 12 ani, iar apoi am lucrat ca maistru la atelierul auto. Aveam o singură mașină (Dacia 1300) și un camion SR 131 – Carpați. Mai târziu, prin 1974, am primit și un camion SR 113 – Bucegi, de armată. Cu aceste camioane duceam la uzină piesele făcute de elevi în ateliere și tot cu ele aduceam materia primă.

În acest liceu am muncit până în anul 2007 când am ieșit la pensie. Am avut cinstea să cunosc oameni bine pregătiți. Tărăntiș, Handolescu, Marcu, Scobai și alții.

Doresc școlii să fie la fel de populată ca pe timpul nostru!

Vasile Purdel

Școala profesională de 3 ani la ARO, la Câmpulung, pe care am absolvit-o în 1953. fiindcă în 49, 51, 52 și 53 pe locul uzinei Dacia era armata, un regiment de tancuri. Mai întâi a fost o secție a IAR-ului. Piesele de la Colibași se făceau pentru uzina Steagul Roșu. În 1954 am venit să lucrez pe un șantier al uzinei. Apoi am trecut pe montaj: cutii de viteze, pompe de apă, carburatoare. 1956-1958 armată. În producție am rămas până în 1959. În 59 am plecat la Ștefănești să fac liceul seral. Făceam naveta de la Ștefănești cu cursa uzinei. Tot la Ștefănești am făcut școala de maiștri în 1966 am absolvit. Așa că am ajuns maistru în uzină în hala 5 până în 1977. Începând cu 1978 am ajuns maistru la Grup Colibași. Dar nu am cerut eu. Mihai dumitru a fost coleg de facultate cu tărăntiș. Acesta a zis lui Dumitru: dă-mi și mie un maistru. Mihai Dumitru l-a pus director pe Tărăntiș care era șef la sculărie în uzină. Păi ai fost la sculărie nu știi vreun maistru să mi-l spui că ți-l dau. Și m-a dat pe mine. Transfer în interes de serviciu. Așa că am ajuns în învățământ din 1978 până în 1996 când am ieșit la pensie. În 78 încă se mai muncea la dotarea atelierelor. Totul s-a făcut treptat. Aveam plan de producție în ateliere. La uzină era mult de muncă. Ajungeam acasă numai la șapte seara. Plin era Tărăntiș, iar adjunct era Zaharia. Mă bucur de inițiativa voastră. Am participat și la întâlnirea de 45 de ani. Copiii erau dornici să învețe meserie. În uzină îi duceam pe la secții. Mă duceam în uzină și vorbeam cu diferiți șefi de secție: câți oprești aici la practică să știi că apoi trebuie să-i angajezi. Ai grijă de ei. Uite așa îi răspândeam pe elevi prin toate secțiile fiecare să învețe câte ceva. Nu rămânea copil neangajat. Cine fugea plătea școlarizarea. Planul de producție este stabilit pe bază de comenzi ferme (contracte) încheiate cu mai multe unități economice (I.A.P., I.S.J, I.R.E.).

Hinculov Sergiu

În 1972 eram elev la Grupul Școlar IAP din Colibași. Am locuit în căminul grupului. După ce am făcut stagiul militar m-am angajat în uzină unde nu am rămas prea mult fiindcă în 1975 m-am angajat la Grupul Școlar ca lăcătuș-mecanic de întreținere. Eram coleg cu domnul Aurel Șerban. Ajungând maistru-instructor (în 1984) m-am confruntat cu emoția de a ajunge coleg cu cei care mi-au fost profesori (doamna și domnul Funieru, domnul Chiva Nicolae și alții). Personalitatea acestor profesori și-a pus amprenta asupra educației mele. Atât ca elev, cât și în perioada în care am fost maistru-instructor, mi-a foarte plăcut să mă ocup de activitățile cultural-artistice.

În interviul de aproape două ore pe care ni l-a acordat, domnul Hinculov ne-a povestit numeroase lucruri interesante, mai ales despre activitățile cultural-artistice, pe care le-am inserat pe fiecare la locul lor în monografie.

Petre Ion

Am desfășurat activitatea de maistru-instructor din anul 1978 până în 1990 în cadrul uzinei, în cadrul celor două ateliere-școală de la Sculărie și Mașini Unelte, instruiam și supravegheam elevii pentru însușirea meseriei. Din 1990 am fost preluat de către Grupul Școlar unde am desfășurat activitatea de maistru-instructor până în 2014 când am ieșit la pensie. Am participat cu elevii la numeroase concursuri pe meserii și olimpiade. Amintesc doar câțiva: Toma Georgeta – premiul I, concurs pe meserii, anul 2009, faza județeană; Stanca Gheorghe – premiul I, Concursul pe meserii – domeniul mecanic, etapa județeană, anul 2004; Răduca Tudor Florin – premiul I în 2006, la etapa județeană a concursului județean domeniul mecanic; Dumitrescu Maria – premiul I în 2007, faza județeană a concursului profesional ,,Strungar,,.

Andronache Gheorghe (Nea Dode)

La grup din anul 1980 până la pensie 2009. Am fost maistru-instructor auto. Pentru categoria C. Aveam un camion SR 114 (Buceag). Am avut prima tranșă de 36 de elevi, dintre care 31 au luat C-ul. Elevii făceau gratis această școală. Contrar celor crezute astăzi, aveam întotdeauna benzină. Elevul trebuia să facă 30 de ore școală pentru B și 40 de ore pentru C. Camionul consuma vara 28 litri la suta de km, iar iarna 33-34. Benzina ne-o asigura uzina. Cu camionul școlii căram piesele realizate de elevi în ateliere și aduceam materia primă. 100 de porci. În spate la căminul C. Martinescu Aristide. Se tăia de două ori pe săptămână. Cu munca copiilor la practica agricolă. Căram cu camionul cerealele și le depozitam în magazie (astăzi nu mai este). CAP de la Racovița, ne cântărea cerealele și ni le dădea drept plată pentru munca elevilor. A mers până în anii 90. Bietul Udubașa se ruga de pedagogi: dață-mi și mie 50-60 de băieți să meargă în pădure să aducă ghindă pentru porci.

Au făcut școala cu mine: dna Vladu, dnul Gorun- directorul economic al uzinei. Am știut să las loc de bună ziua. Hinculov: urez colectivului multă sănătate și fericire. Să aveți rezultate bune la ca până acum. Vă felicit pentru colaborarea pe care o aveți cu uzina.

Nea Dode: Sănătate la toți profesorii și energie pentru a forma cât mai multe generații de elevi, în spiritul adevăratelor valori! Să aveți grijă de copii!

Negulei Nicolae

Am fost elev al Liceului Industrial CFR din Pitești de unde am obținut diploma și calificarea de electro-mecanic. După liceu am absolvit Școala de Maiștri din cadrul Grupului Colibași, iar din 1982 am rămas angajat al acestei instituții ca electrician și maistru. Ca maistru, am fost preocupat să aplic cu elevii teoria învățată la clasă. Beneficiind de ateliere dotate corespunzător i-am învățat pe elevi ce înseamnă electricitatea auto, casnică și industrială. Aceștia au înțeles că meseria de electrician este foarte căutată în societate. Aveam ateliere de frezare, rectificare, strungari, vreo 9 ateliere de lăcătușerie. Mărturisesc că există diferențe între elevii de acum și cei până 1989, dar datoria noastră a profesorilor, maiștrilor, este să fim într-o continuă adaptare. Și relația cu Uzina a fost într-o continuă dinamică. Până în anii ʼ90 desfășuram cu elevii instruirea practică în Întreprinderea de Autoturisme de la Colibași, în cea de motoare electrice de la Pitești (astăzi Ștefănești) și în service-uri. Pentru asigurarea unui program diversificat în ceea ce privește cunoașterea uzinelor unde elevii urmau să fie angajați aceștia erau rotiți trimestrial în cadrul secțiilor celor două întreprinderi. Astăzi elevii desfășoară activitate în ateliere conform programei școlare și planificării și s-au reluat colaborările cu Uzina.

Chivescu Anton Cristinel

Am terminat în 1989 liceul la Bălcescu. Apoi am plecat în armată. În 1995 m-am angajat la Grup în funcția de maistru instructor. Eram coleg cu nea Dode. Când a plecat Leață am venit eu. La început aveam o singură dacie și un camion. Ulterior s-au adus de la ISCIR prin intermediul Dnei Scobai și dnul Handolescu 2 break-uri , unul de la București și unul de la Bacău. Erau defecte și le-am reparat la atelierele Grupului. Am mai adus trei camioane de la Unitatea Militară din Curtea de Argeș. Sr-uri din alea vechi ale armatei. Le-am reparat, le-am omologat. Elevii făceau școala cu noi, categoria B și C. Aveam camion SR 114, de armată, pe benzină, verzi. Am stat la Grup până în 2007. Am făcut școala de maiștri la Grup. Am avut profesori de care îmi aduc aminte cu drag: Hara, Dumitrescu Vasile, Voicescu, Handolescu, Boboc. Ne trimiteau la cursuri în Brașov. Aveam o relație strânsă cu uzina. La ateliere se realizau piese pentru uzină (erau niște piese pentru scaune, oglinzi etc.). Luam materia primă de la uzină și duceam piesele, facturile. Atelierele erau bine dotate, dar treptat s-au degradat. Nu s-au mai dat bani pentru investiții, reparații. Cu mine au făcut școala de șoferi mulți elevi, dar și profesori cunoscuți din Mioveni: Dragoș Vrânceanu, Vali Fianu, soția lui, dna Fusea.

Reni Sărărescu

Școala Profesională de 3 ani la Ștefănești. La Grup am făcut Școala Tehnică de Maiștri. După care am plecat la Serviciul Personal în Uzină unde răspundeam de practica elevilor în uzină. Eram Tehnician Principal în Uzină. După Revoluție a venit o comisie care a spus că dacă vrem să fim cadre didactice trebuie să avem grade, ori dacă nu să rămânem la uzină. Așa că am ales învățământul și am dat gradele didactice la Brașov. La Grup am ocupat funcția de maistru-instructor. Așa că din 1990 am devenit angajat al școlii până în 2000. Când am ajuns la Grup atelierele nu erau foarte dotate așa ca la începuturile lui. Erau strunguri le mai reparam. Domnul Cojocaru mi-a fost diriginte. Am ieșit la pensie în 2014.

Gheorghe Retevoescu

Liceul Industrial Ștefănești, specialitatea Automobile și Tractoare în anul 1972. Apoi m-am angajat la uzină ca lăcătuș- mecanic. Apoi am terminat Școala de Maiștri. Am fost prima promoție a liceului din Ștefănești. La Grup am ajuns în anul 1990. Mai mulți am venit în 1990: Reni Sărărescu, Mitică Olteanu și alții. Am fost întrebați dacă vrem să rămânem în uzină sau să venim la Grupul Școlar. Am ales Grupul. Noi, uzina, nu mai putem să plătim maiștrii și profesorii de specialitate care lucrează la și Grup. Aceștia vor fi plătiți de Ministerul Educației. La Grup am fost maistru-instructor. Răspundeam de instruirea elevilor în ateliere și cu practica acestora în uzină. Am mers cu elevii în uzină până în anul 2000. Din acest an s-a sistat practica elevilor în uzină. În uzină erau ateliere-școală. Erau la hala 5. Elevii de la Grup veneau la aceste ateliere și făceau diferite repere: pentru cutia de viteze etc. sub permanenta monitorizare a instructorilor. Strungurile de la Grup nu erau atât de performante ca cele ale uzinii. În 1990, starea strungurilor din atelierele Grupului nu era tocmai bună. Erau uzate și moral și tehnic. Din vreo 10 strunguri, doar unu mai era funcțional. La pensie am ieșit în 2007.

PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR

De-a lungul a cinci decenii personalul didactic auxiliar și-a adus aportul la funcționarea optimă a instituției noastre de învățământ. Este vorba de: bibliotecari, laboranți, pedagogi școlari, secretari, administratori financiari (contabili), administratori de patrimoniu, informaticieni.

Secretarii și contabilii au depus eforturi față de păstrarea arhivei, tezaurul documentar al școlii, cel care ne-a fost de mare ajutor în elaborarea acestei monografii.

Secretariatul

Secretariatul este printre cele mai importante compartimente din școală unde sunt rezolvate atâtea situații necesare bunei desfășurări a activității. Este locul spre care se îndreaptă profesorii și elevii sau cei care vizitează școala în vederea rezolvării anumitor probleme. Enumerăm pe cei care au ocupat această funcție: Pătroiu Maria, Oprea Ion, Neagoe Aurelian, Dună Ioan, Marin Elena, Pleșescu, Sgîrdea Doina, Cucu Viorica, Teodoru Constanța (dactilografă), Leașa Domnina (nina), Stroe Floarea, Sandu Ion, Lixandru, Dumitrescu Marcel, Pătroiu Gabriela, Șerban Constanța, Dumitrescu Maria, Tică Maria.

Pătroiu Maria În 0766709375, 0348 440 371

Am absolvit Liceul de Muzică din Pitești. În 01.07.1967 am fost angajată la Grupul Școlar Ștefănești al Uzinei de Piese Auto Colibași pe funcția de casier și apoi cu 01.04.1968 mi s-a schimbat funcția în secretar I. La 01.09 1969 am fost mutați în noua școală de la Colibași. Având o vechime de 39 de ani și 11 luni fac parte din rândul celor mai vechi angajați ai acestei instituții de învățământ. În 01.06.2006 am ieșit la pensie.

Am avut o profesie pe care am făcut-o cu mult drag. Mi-a plăcut să lucrez pentru această școală fiind pasioanată de munca de birou. Țineam o evidență strictă a actelor. Conducerea școlii m-a promovat în funcția de secretar principal din 01.11.1979.

Am amintiri frumoase din această școală. În colectiv am avut colege și bune prietene. La sfârșitul fiecărui an, clasele terminale, împreună cu diriginții, organizau banchete unde eram și noi invitate. De asemenea, se sărbătorea pensionarea cadrelor cu o petrecere. Au fost și momente mai grele, dar … au trecut.

Directorii Ilie Nicolae și Chiva Nicolae au dus o muncă enormă în primul an de școală. S-au zbătut ca atelierele de la Grup să fie dotate cu mașini de rectificat, frezat, găurit etc., necesare pentru efectuarea practicii elevilor. De asemeni, s-au ocupat de dotarea cantinei școlare, a căminelor, spălătoriei și a sălii de sport.

Secretar-șef Tică Maria

Pentru că doamna secretară Tică este tot timpul foarte ocupată, ne-am permis noi, autorii, să spunem câteva cuvinte despre dumneaei. În fiecare dimineață când vin la școală, prima persoană pe care o întâlnesc este doamna secretară Tică…. Documente peste documente, situații peste situații, zi de zi. Toate acestea pentru ca școala să funcționeze normal. Această persoană discretă, modestă, consider că este mâna dreaptă a directorului. Sectreatariatul Persoana care știe să vorbească frumos, să aibă răbdare cu fiecare profesor în parte. Întotdeauna am simțit bunăvoința, răbdarea și amabilitatea unui om care are funcția de secretar al școlii.

Contabilitate

În primul an școlar Sorescu Olga era contabil-șef, doamna cosmin Maria, Ștefan Florica, Stelian…, Pantazică Maria, casier: Popa Alexandrina.

Bibliotecar Marin Elena

Am absolvit cursurile Institului Pedagogic de trei ani, fără examen de stat, specializarea istorie-geografie și alte cursuri de specialitate (biblioteconomie). La Timișoara. In perioada 1969-1977 biblioteca a functionat in scoala la etajul 2. Din 1977 a fost mutate la parter unde avea domnul marcel in anii 80 in caminul B la parter. In caminul A Roberta.

Din 1971 am fost secretară până în 1976 în timpul lui Tărăntiș. Aveam foarte multi bani pentru fondul de carte din doua surse: minister educatiei și uyina.

În aprilie 1972 m-am angajat pe post de secretar urmând ca din 30.12.1976 să trec pe postul de bibliotecar pâna în anul 1999.

Am numai amintiri frumoase din perioada când am muncit în această școală. Activitatea de bibliotecar era apreciată, în primul rând fiindcă asigura necesarul de manuale pentru liceu și școala profesională, iar în al doilea rând pentru că în acele vremuri elevii erau dornici să citească. Am avut și activitate didactică de predare prin înființarea a două clase de filologie unde predam obiecte opționale: biblioteconomie, arhivistică și recondiționare de carte.

Funieru, negreanu dida pana in 1976 cand a intrat dna marin elena. Ștefan Floarea contabil-șef 0741049075

Nu făceau frigul fiindcă aveam centrală proprie.

Bibliotecar Baboi Roberta Laura

În primul rând vreau sa spun ca am fost eleva acestui liceu, promoția anilor 1991 -1995. De atunci am început să am cele mai frumoase momente trăite în această unitate, urmând ca in anul 1999 mai exact pe data de 01.09.1999 să încep activitatea de bibliotecar în această unitate. Țin să menționez că sunt oarecum moștenitoare a acestei biblioteci, mama fiind și ea bibliotecar din decembrie 1976 până în septembrie 1999. Pot sune că ea m-a învățat această mesrie și teoretic și practic.

Din informațiile pe care le dețin știu că biblioteca a avut sediul în clădirea școlii, apoi a fost mutată în căminul B al unității iar în anul 2006 a fost mutată în căminul A unde își are sediul și la ora actuală. Biblioteca încurajează studiul temeinic, pe bază de material concret, precum și studiul în echipă al elevilor, ceea ce evident îmbunătățirea rezultatelor acestora în toate activitățile școlare.

Din păcate am doar studii medii, cursuri de specialitate (biblioteconomie) și cursuri făcută prin Universitatea din București prin care am obținut o diplomă de biliotecar – documentarist.

Anul școlar 2016-2017 elevii Liceului Tehnologic Construcții De Mașini au participat la proiectul educational O carte este un dar pe care îl poți deschide iar și iar.

În cadrul proiectului educațional, s-a încheiat un parteneriat cu Școala Gimnazială Jupânești, comuna Coșești, în cadrul căruia elevii Liceului Tehnologic s-au angajat să doneze un fond de carte pentru dotarea bibliotecii școlii respective. De amintit aici este și faptul că Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu a fost partener la acest proiect. S-a încercat în acest mod sprijinirea unei școli din mediul rural, defavorizat, în demersul de a deschide elevilor noi orizonturi cu ajutorul cărților. Proiectul a fost un succes.

Pedagogii școlari

Încă de la înființarea Grupului Școlar din personalul acestuia făceau parte și pedagogii școlari. Aceștia erau indispensabili pentru buna desfășurare a vieții a sutelor de elevi cazați în cele trei cămine. În funcție de numărul de elevi fluctua și numărul pedagogilor. În perioada de vârf a școlii (din punct de vedere al populației școlare) erau 16 pedagogi, repartizați câte 4 pe fiecare cămin, 2 pe școală, 2 pe cantină.

Pedagogii școlari erau angajați prin concurs și trebuiau să aibă anumite însușiri de personalitate (seriozitate, responsabilitate, hotărâre, adaptabilitate, atitudine pozitivă etc.) și calități psihice (spirit de observație, răbdare, viteză de reacție, capacitate de orientare în spațiu, capacitate de comunicare, receptivitate, calm, tact în relațiile de serviciu etc.). Nu erau angajați pedagogii care aveau antecedente penale.

Atribuțiile pedagogiilor erau numeroase: dădeau deșteptarea, făceau careul cu elevii în fiecare dimineață, se cânta imnul României. Doi dintre pedagogi însoțeau grupurile de elevi care mergeau zilnic la practică în uzină. La Poarta 1 elevii erau preluați de doi maiștri din uzină care îi ducea spre secții diferite unde făceau practica pe specialități. să răspundă la toate solicitările venite din partea conducerii pentru îndeplinirea sarcinilor conform fișei postului, să identifice aspectele legate de disciplină, să monitorizeze starea condițiilor materiale, să evalueze comportamentul elevilor prin prisma regulilor existente în școală și societate, să observe starea de sănătate a elevilor, să prezinte elevilor regulamentul de ordine interioară, să cunoască tehnicile de prim ajutor etc.

În perioada 1969-1989, când căminele erau pline de elevi, s-au succedat foarte mulți pedagogi, responsabili de activitatea din cămine, cantină și școală:

Vlaicu Constantin, Dobrescu Ion, Iova Constanța, Iordan Felicia, Dună Maria, Andrei Elena, Săraru Dorina, Neagoe Mariana, Sgîrdea Vasile, Crețu Constantin, Gomoiu Constantin, Teaca Florin, Oancea Gheorghe, Mera Ion, Sandu Ion, Boteanu Ion, Popescu Ion, Mutulescu Petre, Dumitrescu Emil, Drosu Cornel, Sgîrdescu, Mavenaru George, Săndulescu Mihai, Nițulescu Sevastian, Bădescu Traian, Dumitrescu Marcel, Gigîrtu Florin, Băbeanu Dumitru, Crăciun Nicolae, Teodoreanu Liviu, Barbu Gheorghe, Popescu Stelian, Petruț Dan, Neagoe Aurelian, Tănase Gheorghe, Dumitru Florica. În anul școlar 1970-1971 erau 13 pedagogi: Vlaicu Constantin, Cernea Iuliana, Neagoe Mariana, Petruț Jean, Nițulescu Sevastian, Teacă Florea, Popescu Ion, Oancea Gheorghe, Dumitru Florea, Sgîrdea Vasile, Gigîrtu Florin, Crețu Constantin, Muțulescu Petre.

Profesor ing. Aurel Șerban, ne-a povestit: „Am fost elev al școlii și am locuit în cămin. Pentru păstrarea ordinii și a unei bune organizări, în internat era un regulament special, diferit față de cel al școlii, de respectarea căruia se ocupau pedagogii. În căminul A erau cazate fetele, iar în căminele B și C erau cazați băieții, aceștia fiind mult mai numeroși decât fetele, școala având un profil tehnic. Pedagogii impuneau un program cazon. Deșteptarea se dădea la ora cinci și două zeci prin stație, iar la cinci și jumătate avea loc mișcarea de înviorare. La fel ca în armată, elevii ieșeau afară pentru gimnastică, aliniați pe camere. Se întorceau în cămine, se spălau și făceau ordine în camere. Cei care trebuiau să fie la ora șapte în uzină, pentru practică, intrau primii la masă. Aceștia, încolonați, cântau la ieșirea din școală și până la poarta uzinei. Elevii mergeau la cantină pe rând, din fiecare cămin. Coloana număra între 200 și 300 de copii. Căminele erau catalogate în fruntașe sau codașe în funcție de starea lor. Comitete formate din elevi controlau camerele din cămine în ceea ce privește ordinea și curățenia și apoi raportau pedagogilor. Elevii interni aveau la fiecare etaj din fiecare cămin, câte o sală specială pentru scris temele și pentru învățat, numită sală de meditații. Erau asistați și ajutați de pedagogii de serviciu sau de către șeful de meditații, un elev ales din clasele superioare”.

Doamna pedagog Gabriela Mihalache ne-a confirmat cele povestite de domnul Aurel Șerban. „În 1996 am trecut de pe postul de pedagog. La acea dată mai funcționa doar căminul A, în care băieții erau cazați la etajul 1, iar fetele, la 2. Tot timpul elevii erau supravegheați de pedagogul de serviciu și însoțiți de către acesta la sala de mese unde mergeau în coloană și deplină ordine.

În cămin aveam elevi din Hunedoara, Bușteni, Sinaia, Slatina, Craiova, Vâlcea, Sibiu (din toate colțurile țării). În fiecare zi, elevii urmau un anume ritual: dimineața: spălare, îmbrăcare, curățenia în camere și aerisirea. Apoi încolonarea la ora 7-7.15 și mergeau la masa de dimineață. Intre 7.45-7.55 își luau ghiozdanele și mergeau la ore în școală, la practică în atelier sau în uzină. Masa de prânz se servea între orele 13.00 și 15.00, tot ordonat, tot în coloană, însoțiți de pedagog. După masa de prânz își luau cărțile, caietele și mergeau în sala de meditații unde își făceau temele pentru ziua urmatoare. De la ora 17 la ora 19 aveau program de voie, apoi se pregăteau pentru masa de seară, care era servită între 19.30-20.30 pentru ca unii dintre ei aveau ore după-amiaza. După masa de seară, atât băieții, cât și fetele mergeau în sala cu tv-ul și vizionau diverse emisiuni sau filme iar stingerea se dădea la ora 22.30. Administratorul se ocupa de aprovizionarea cantinei, mâncarea fiind foarte bună (servind masa chiar și profesorii pe baza de bonuri de masă). Elevilor, li se faceau controale medicale. În cămin se schimba lenjeria săptămânal. Elevii de liceul Bălcescu au venit și au vizitat școala noastră, au mâncat la cantina școlii, au dormit în căminul nostru și au fost plăcut impresionați de condițiile din școală. Săptămâna următoare elevii noștri au fost invitați la un spectacol în incita liceului Bălcescu, spectacol la care au participat elevii ambelor licee. Seara au dormit în căminele liceului Bălcescu unde au constatat că la noi este mai frumoasă viața de căminist, iar condițiile sunt mai bune. Tot împreună cu elevii liceului Bălcescu am fost în excursii la Serbările Zăpezii în Căciulata unde elevii ambelor licee au înnoptat în căminele liceului din Căciulata. Noi, pedagogii, le organizam in functie de rezultatele la invatatura din cursul saptamanii 2 ore de discoteca in camin si le serbam zilele onomastice.

“Pentru ca activitatea în cele trei cămine să se desfășoare în cele mai bune condiții, pe langă pedagogi erau desemnați și profesori. Pedagogii țineau regulat ședințe cu elevii interni în vederea respectării unui regulament specific, de internat. De exemplu, în anul școlar 1970-1971, de căminul A răspundea doamna profesor Funieru Maria, de căminul B, doamna Popescu Maria, iar de căminul C, domnul Vîrtej Gheorghe”.

Profesor Nițică Gheorghe: “Îmi aduc aminte de o întâmplare nostimă și profit de ocazie să v-o povestesc: la admitere, pe platoul școlii se strângeau foarte mulți părinți care își însoțeau copiii. Mulți dintre părinți doreau să fie siguri că odrasla lor va reuși să intre la liceul din Colibași. Căutau o pilă. De organizarea celor prezenți la examenul de admitere, se ocupa o persoană numită de directorul unității. Într-un an a fost numit șeful celor 10-11 pedagogi. Majoritatea pedagogilor erau absolvenți de liceu. Printre ei era și învățătorul Vlaicu. Era mai în vârstă. Un om serios și cu simțul răspunderii. Era șeful pedagogilor. La organizarea elevilor prezenți la examenul de admitere, participau și ceilalți pedagogi. Unii dintre părinți întrebau în dreapta și-n stânga cu cine să vorbească și ei pentru copilul lor. Unul dintre pedagogi, mai glumeț din fire, îi spune unui părinte să meargă la cel responsabil cu organizarea elevilor, dar să-i vorbească mai tare că nu prea aude bine și să-i spună că îi dă ceva, nu degeaba. De față cu cei prezenți, bietul om s-a dus aproape de domnul Vlaicu (care de altfel auzea foarte bine) și cu o voce puternică îi strigă în ureche: Tovarășe, Vlaicu, am și eu un băiat ce dă examen, vreau să intre sigur. Vă rog să mă ajutați, dau cât vreți. Știu că puteți face asta. Cei prezenți se uitau ca la teatru și râdeau. I-au făcut-o lui Vlaicu”.

După Revoluție, odată cu scăderea populației școlare, căminele au fost închise, posturile de pedagogi fiind desființate.

Mihalache Gabriela

„Anii mei tineri au sunat a cântec!”

M-am născut în 14 Decembrie 1956, în localitatea Murfatlar din județul Constanța.

Studii:

– Liceul Industrial Nr.1 Pitești (5 ani)

– Școala de Secretariat și Dactilografie București (1 an)

– Școala Populară de Artă Pitești – secția actorie (3 ani)

– Școala Tehnică de Maiștrii – specialitatea mecanic (3 ani)

– Școala Tehnică Postliceală – proiectant (2 ani)

M-am angajat la Grupul Școlar Nr.2 Construcții de Mașini Colibași în februarie 1979, la vârsta de 22 de ani ca secretar-dactilograf liceu. Eram cea mai tânără angajată și mi se spunea „puștoaica”. Erau directori domnul inginer Marcu Marin și domnul Cojocaru Sergiu. Îmi aduc aminte o întâmplare foarte draguță din vremea aceea, când nu erau calculatoare, iar lucrările de secretariat erau făcute (emise) pe mașini de scris, și eu, în loc să scriu că ne dorim un număr mai mare de sortimente de legume și fructe, am redactat „să ne acordați un număr mai mare de sentimente”. Domnul director Marin Marcu a sesizat greșeala și a făcut haz pe seama acestor sentimente. Am lucrat ca secretară până la data de 1.01.1996 când am trecut pe postul de pedagog. În perioada cât am lucrat ca secretar-dactilograf și pedagog mă numeam Voinea Gabriela fiindcă nu eram măritată.

În anul 2000 am trecut pe postul de maistru-instructor la atelierul școlii unde lucrez și în prezent (2019).

Personal nedidactic

Ca și corpul profesoral, personalul administrativ (femei de serviciu, muncitori, șoferi, bucătari, croitori, tâmplari, instalatori, bucătărese, spălătorese etc.) a desfășurat o activitate meritorie asigurând condițiile necesare bunului mers al școlii.

Elevii

Elevul constituie a doua resursă umană și participă la procesul de învățământ atât ca obiect, dar mai ales ca subiect al educației, fiind angajat în propria sa formare, pe baza autocunoașterii sub aspectul capacităților de care dispune.

Populația școlară până în 1990

De-a lungul existenței sale instituția a funcționat neîntrerupt, școlarizând un număr impresionant de elevi, ajutându-i să-și găsească împlinirea în plan profesional și spiritual. Prestigiul pe care l-a câștigat liceul în scurt timp de la înființare, munca serioasă ce se desfășura aici, au făcut să crească afluența elevilor spre această școală.

Uzina de Autoturisme Colibași era în plină dezvoltare, astfel că, în satul Mioveni, aflat la poalele acesteia, s-a început construcția de blocuri pentru salariații tot mai numeroși, care și-au mutat domiciliul pe raza localității. În paralel cu creșterea populației orașului, se măreau și efectivele de elevi de la toate școlile de pe raza localității, inclusiv la Grupul Școlar din Colibași. Așa cum am văzut, la 14 mai 1968 s-a adoptat Legea nr. 11 și astfel învățământul obligatoriu a devenit de zece clase. Și din acest motiv numărul elevilor de liceu era în continuă creștere. În regimul Ceaușescu, datorită politicii demografice, natalitatea era foarte ridicată (Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, interzicea întreruperea de sarcină. O femeie își făcea datoria față de societate doar dacă avea trei, patru copii.). În primul școlar, alături de profesorii de la Școala Profesională din Ștefănești s-au transferat și mulți elevi. La Grupul Școlar din Ștefănești nu existau ateliere, iar elevii se deplasau la uzină pentru efectuarea practicii. Datorită cererii uzinei de forță de muncă, elevii erau angajați imediat după terminarea studiilor.

Efectivele liceului, în perioada 1969-1990, au cunoscut anumite fluctuații, date, în general, de factori socio-economici.

În anul școlar 1972-1973 Grupul a avut cel mai mare număr de elevi: 2 513 (de trei ori mai mulți decât astăzi) din aceștia 509 erau veniți din alte localități.

În anul școlar 1975-1976 populația școlară a scăzut la 2 000 de elevi.

Arhiva școlii deține cataloage ale claselor notate cu litere ce se apropiau de coada alfabetului cu peste 30 de elevi în fiecare clasă. În 1982-1983 funcționau 48 de clase (28 liceu zi, 7 liceu seral, 8 școală profesională, 5 școală de maiștri seral) în care învățau 1794 de elevi (1024 liceu zi, 266 liceu seral, 303 școală profesională zi, 201 școală maiștri seral). 700 erau elevi interni (375 elevi interni liceu, 325 elevi interni școală profesională și maiștri, 50 elevi semiinterni). Dat fiind numărul mare de elevi până la evenimentele din 1989 cursurile se desfășurau chiar și în trei schimburi (dimineața, după-amiaza și seral).

Dumitrescu Vasile: ,,Elevii proveneau din toată țara, dar cum era și firesc predominau cei din Argeș. Indiferent din ce județe veneau, elevii erau la fel de dornici să învețe pentru a ajunge cât mai repede în câmpul muncii. Nu exista meserie care să nu se facă în domeniul construcțiilor de mașini și să nu fie reprezentată la cursuri.

Din rândul lor s-au ridicat oameni de seamă. Absolvenții Grupului erau primii admiși la facultățile tehnice din țară. Cei care nu-și mai continuau studiile erau angajați în uzină unde deveneau repede specialiști redutabili. Notarea elevilor se făcea cu toată exigența și răspunderea. Nu ne era rușine să lăsăm copii corigenți sau repetenți.”

Datorită acestei mari afluențe de candidați liceul și-a putut permite a selecționa elevii prin examene de admitere. Intrau doar cei mai buni elevi, cu mediile cele mai mari. Elevii participau la concursuri și olimpiade de unde se întorceau cu rezultate lăudabile, fapt confirmat atât de documentele din arhiva școlii, cât și de către toți profesorii pe care i-am intervievat în vederea realizării acestei monografii. Anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de Bacalaureat, la care se înregistra o promovabilitate ridicată și datorită selecției dure la examenele de treapta I și treapta a II-a.

Învățau elevii mai multă carte – în sensul bun al conceptului – în anii 1969 – 1989? Răspunsul este afirmativ. Aceștia depuneau eforturi intense pentru obținerea unui loc de muncă sau pentru urmarea studiilor superioare.

Pe lângă instruirea elevilor în diferite specialități, școala era preocupată și de ținuta morală a acestora, cultivând sentimente nobile, ca cinstea, demnitatea, munca, respectul față de tradiții. Circulară din 04.02.1971: “Din elevii interni se vor face patrule în Colibași, în zilele de sîmbătă și duminică, secondați de un pedagog, pentru a se observa comportarea elevilor pe timpul învoirii. Același lucru se va face și pentru Pitești, dar nesecondați de un pedagog.”

Drăgoi Gheorghe: „Elevii erau corecți, disciplinați, silitori. Erau implicați permanent în activități fie de școală, fie de muncă. Fiindcă foarte mulți erau interni, deci locuiau chiar în cămine, nu erau deranjați să muncească. Știau că orice abatere de la disciplină însemna exmatricularea din cămin. Și locul din cămin se obținea cu greu fiindcă cererea era foarte mare. Participam cu elevii la olimpiade pe meserii la Craiova, Brașov, Iași, Timișoara și de fiecare dată ne întorceam cu rezultate bune”. Astfel de descrieri ale elevilor ne-au oferit majoritatea profesorilor, dar cu precizarea că existau și uscături, ca în orice pădure.

Maria Cojan: „Există o diferență uriașă între elevii de atunci și cei de astăzi. Părerea elevului era mai puțin ascultată. Nu avea libertatea pe care o au elevii astăzi. Încă din ciclul primar, când erau pioneri, li se cultiva supunerea. Țineau în ei pe când cei de astăzi spun cam tot ce au pe suflet. Nu erau atât de emancipați ca cei de astăzi fiindcă nu erau atâtea surse de informare. Erau mai atenți la lecții fiind dornici să afle, în condițiile în care sursele de informare lipseau. Cred că umpleau spațiul din creier cu informațiile aflate de la profesori, fiindcă nu aveau cu ce altceva.”

După anii ʼ70 elevii de liceu aveau o programă foarte încărcată: 17 discipline, 6 ore pe zi, afară de sâmbăta, 35 ore săptămânal. La acestea se adaugă activitățile considerate voluntare.

Elevii aveau un spirit civic foarte dezvoltat. Cităm din procesul verbal din 28 mai 1970: „…elevii școlii profesionale au fost de acord să dea până la sfârșitul anului1970, valoarea bursei pe o zi, în fiecare lună bursieră, pentru sinistrați. Elevii interni primesc bursă în hrană și au consimțit ca în 10 zile pe fiecare lună să primească hrană în valoare de 9 (nouă) lei, în loc de 10 (zece) lei cât este prevăzut.”

La fel ca și astăzi, școala ținea legătura cu părinții, diriginții trimițând scrisori acestora prin care îi informau de situația școlară pe care o aveau copiii lor. Reproducem conținutul unei astfel de scrisori: ,,Prin prezenta vă comunicăm că situația școlară a fiului dumneavoastră lasă de dorit. Prin aceasta sunteți invitată la școală, în ziua de 02.III.1971”. Făcând abstracție de expresia, comică, lasă de dorit, domnul Florea Zaharia ne-a povestit că diriginții făceau des vizite la domiciliile elevilor cu probleme să vadă în ce condiții trăiesc aceștia. Dacă unii elevi erau mai problematici atunci cauza era căutată în familie.

Miliția era foarte implicată în ceea ce privește absenteismul elevilor. Erau trimise adrese către Grupul Școar asupra elevilor descoperiți în afara școlii în timpul programului. Mai mult, la postul de miliție erau chemați părinții respectivilor elevi care erau chiar sancționați dacă nu luau măsuri. Întrucât elevii purtau uniforma școlară erau ușor de identificat. Părinții erau mustrați chiar și la locul de muncă.

Uniforma elevilor

În toți anii de școală, fostul regimul impunea uniforma obligatorie. Pentru că mai existau și abateri, problema portului uniformei școlare era des discutată în consiliile profesorale. Elevii erau obligați să o poarte chiar și în afara școlii dacă erau în timpul programului. Uniformele erau asigurate de uzină. Echipamente de vară și iarnă. Băieții purtau emblema liceului pe mâna stângă, iar fetele o aveau cusută pe sarafan, la piept. Pentru ateliere aveau un alt echipament: salopetă, ghete, șapcă. Liceul primea oferte de producere a emblemelor școlare sau a matricolelor, din partea unor întreprinderi precum: Cooperativa ,,Deservirea” din Craiova și Cooperativa “Muncă și Artă” din Bacău. Acestea trimiteau mostre, dar acceptau și sugestii din partea școlii.

Maria Cojan: „Uniforma era firescul zilei. Nu era un subiect de dezbatere, făcea parte din normalitatea vremii. Doar la sfârșit de an își permiteau să se îmbrace festiv, elegant.”

Iuliana Onciu: Uniforma era purtată, dar elevii nu erau foarte încântați așa cum am vrea să credem. Ei își doreau să fie diferiți.

Sergiu Hinculov: „Uniforma cu matricolă era obligatorie. Nici prin oraș nu aveam voie să mergem fără matricolă cusută pe uniformă”.

Cercurile de elevi

Cercurile de elevi erau activități frecvente în școală în vederea aprofundării pregătirii lor într-un anumit domeniu, a dezvoltării aptitudinilor, a exersării creativității. Erau: cercuri cultural-artistice (cercurile de literatură și folclor, cenaclul literar, cercuri de artă plastică, muzică, coregrafie. Cercuri științifice (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, istorie etc.). Cercuri tehnice: electricitate, radiotehnică, de foto etc. Cercuri sportive: fotbal, volei etc. Excursiile, manifestările cultural-artistice: serbările școlare, spectacole, filme, întâlniri cu personalități. Fiind acțiuni de masă ele antrenează un număr mare de elevi. în desfășurarea lor unele dintre ele pot parcurge mai multe faze, de la nivelul școlii până la nivel național (Cântarea României, Daciada etc.). Domnul Bobeică: ”În școală exista și un cerc foto, elevii organizând adeseori expoziții fotografice pe diferite teme”.

Populația școlară după 1990

În urma evenimentelor din 16-22 decembrie 1989, regimul comunist din România s-a prăbușit. Anul școlar 1988-1989 a însemnat pentru învățământul din comuna Colibași, trecerea – începând cu august 1989 – în categoria unităților de învățământ din mediul urban după declararea comunei Colibași ca oraș. Elevii n-au mai fost nevoiți să meargă la școală și sâmbăta.

Din discuțiile purtate cu profesorii am aflat că domnul profesor Nicolae Funieru i-a pus pe elevi să rupă pagina cu Nicolae Ceaușescu din fiecare manual și paginile în care adevărul istoric era cenzurat sau denaturant. A fost prima oră de istorie adevărată.

După anii ʼ90, în învățământ aveau loc numeroase reforme, mai mult sau mai puțin benefice. Odată cu scăderea natalității și creșterea migrației a numeroși tineri în afara țării, populația școlară a scăzut constant, nu doar la liceul nostru, ci în toată țara. Au fost și alte cauze care au dus la scăderea efectivelor de elevi. Coborârea notei de admitere la licee sau chiar eliminarea ei, mirajul unei cariere de succes conferit de accesul din ce în ce mai facil în învățământul universitar a determinat pe mulți să ocolească școlile profesionale și să se îndrepte spre licee.

Toate acestea s-au reflectat și în rezultatele tot mai slabe la examenul de bacalaureat. S-a produs astfel, o devalorizare a liceului, ca formă de învățământ, și implicit a unora dintre facultățile particulare, care având mare nevoie de studenți primeau elevii chiar și fără absolvirea bacalaureatului. Foarte mulți elevi, cu lacune mari în educație, s-au îndreptat către liceele teoretice și tehnice în loc să se îndrepte spre școlile profesionale. Cert este că nu toți elevii ar fi trebuit să ajungă la un liceu. Îndreptarea tuturor elevilor de gimnaziu spre licee a fost determinată și de faptul că în anul 2009, fostul Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a desființat școlile de arte și meserii și școlile profesionale (pentru ca mai apoi să se caute vinovații pentru notele mici de la bacalaureat). Înainte de 1989 școlile profesionale erau o alternativă foarte bună pentru cei care nu puteau și nu voiau să țină pasul cu „toceala”. Școala profesională punea accentul pe obținerea unei meserii și mai puțin pe carte, pe teorie.

După 1990 a început să se schimbe și mentalitatea românilor. În toată țara, școlile profesionale au început să fie văzute doar ca un loc pentru copiii slab pregătiți. Un loc în care ajungeai când nu luai examenul de treaptă sau când nu aveai medie suficient de mare pentru liceu. Pe fondul prăbușirii industriei, tot mai mulți părinți au început să ezite în a-și trimite copiii către școlile profesionale. A urma ,,profesionala” arăta că nu ești în stare să fii absolventul unui liceu. Această mentalitate venea din trecutul comunist, când toți părinții voiau să își vadă copiii cu liceul terminat și apoi la facultate, instituții de învățământ cu adevărat valoroase în acea perioadă. Terminarea unui liceu profesional sau a unei școli profesionale era ultima opțiune. Iar această imagine s-a perpetuat și după anii 90. În plus, după căderea industriei sau concentrarea ei în zone geografice restrânse, a condus la pierderea interesului public față de meserii și, în principal, față de conceptul de meseriaș. Exista și credința că absolvenții școlilor profesionale nu vor avea unde să se angajeze.

Astăzi știm că nu toți elevii au capacitatea de a urma o facultate. Nu toți elevii care termină gimnaziul sunt susținuți de familii și de zona în care trăiesc să se ducă la liceu. Noi românii, am redescoperit că școlile profesionale sunt extrem de utile într-o economie (șapte din zece germani care muncesc au la bază o școală profesională). Există o corelație directă între învățământul profesional al unei țări și industria ei.

În anul 2006 a început activitatea la Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni. Apariția unui nou liceu pe raza localității a fost un alt motiv al scăderii populației școlare de la Grupul Școlar. Din cele 39 de clase pe care le avea, 24 au fost preluate de la Școala nr. 1 „Liviu Rebreanu”, iar 15 de la Grupul Școlar Colibași. Și foarte multe cadre didactice de la cele două școli (care erau foarte aglomerate) s-au transferat la liceul nou înființat. Pagina 469

Astăzi, cei mai mulți elevi provin de la școlile gimnaziale de pe raza orașului, iar restul din localitățile rurale limitrofe. Programul a rămas numai cel de dimineață, cu excepția claselor de seral.

Ca să aflăm câți elevi au învățat în Grupul Școlar de-a lungul celor cinci decenii am fost nevoiți să răsfoim toate cataloagele existente în arhivă. În aceste cataloage figurau elevi din toată țara, transferați de la diferite școli din: Târgoviște, DTS, Brăila, Medgidia, Roman, Timișoara etc.

EVOLUȚIA POPULAȚIEI ȘCOLARE

Promovabilitatea la Bacalaureat

CAPITOLUL XX

IV. 2 Modul de organizare și funcționare a procesului de învățământ

Activitățile elevilor pot fi împărțite în două mari categorii: didactice școlare și didactice extrașcolare.

Dintre principalele forme de organizare a activităților didactice școlare putem enumera: lecția, meditațiile, consultațiile, studiul individual în bibliotecă, activitate în cabinete, laboratoare și ateliere, cercurile de elevi, expoziții, sesiuni de comunicări științifice, referate, concursuri și olimpiade, serbări, activități în producție și de cercetare științifică, lucrări practice în atelierul școlar și întreprinderi. Lecția (predare, învățare și evaluare) ca principală formă de activitate didactică, îmbracă numeroase forme: lecții desfășurate în clase, cabinete, laboratoare, ateliere școlare, întreprinderi.

Dintre activitățile didactice extrașcolare enumerăm: vizite și excursii didactice, cursuri, seminarii.

Articolul 42. Legea nr.11/1968: „În școlile generale și în licee, activitățile instructiv-educative se realizează prin lecții, lucrări practice în laboratoare sau ateliere școlare, prin cercuri de elevi sau alte acțiuni în afara clasei și a școlii.

Politizarea învățământului

Actualmente, există două tabere: cei care regretă fostul regim și cei care se bucură de înlocuirea lui cu unul democratic. Nu e treaba noastră să spunem cine are dreptate, dar trebuie, cât este cu putință posibil, să prezentăm viața școlii noastre în ambele regimuri, așa cum am încercat și până aici, gândindu-ne, mai ales, la cititorii mai tineri, dornici să afle care era viața școlii într-un regim de care au aflat și în care nu au trăit.

Învățământul românesc din regimul Nicolae Ceaușescu a fost cuprins de un amplu proces de restructurare și înnoire care presupunea și modernizarea tehnologiilor didactice și ameliorarea eficienței instrucției și educației.

În Plenara C.C. al P.C.R. din 18-19 iunie 1973 cu privire la dezvoltarea și perfecționarea învățământului din R.S.R., figurau și prevederi (multe reluate din Legea 11/1968) privitoare la diminuarea ponderii activităților expozitive, la utilizarea metodelor moderne de transmitere și însușire a cunoștințelor, la dezvoltarea gândirii creatoare a elevilor ș.a.

În spiritul directivelor Plenarei amintite, continua politizarea învățământului românesc, începută în 1948. În condițiile statului totalitar, desfășurarea procesului instructiv-educativ era puternic influențată de factorul politic. Învățământul era unul laic, științific, în concordanță cu orientarea politico-ideologică. La clasă trebuiau abordate și temele de educație ateist-științifică. Era o condiție obligatorie cunoașterea temeinică a realizărilor partidului unic. Profesorii trebuiau să participe la seminarii ideologice, care se desfășurau lunar sub formă de dezbateri, pe lângă cabinetele județene de partid. Propunerile pentru profesorii de socialism științific și economie politică se făceau numai cu avizul secției de învățământ a Comitetului de Partid. În anul 1973, conform indicațiilor C.C. al U.T.C. și Ministerului Educației și Învățământului, în școală, trebuia să fie înființate cabinete de științe sociale în care, în fiecare lună, o oră de dirigenție să fie rezervată pregătirii politico-ideologice a elevilor. Ora de dirigenție trebuia efectuată în afara orelor de curs. De exemplu, în luna martie au fost dezbătute documentele plenarei C.C. al P.C.R. din 28 februarie – 2 martie 1973. Profesor Elena Cioromela: „Aveam ore de dirigenție cu tematică politică. Trebuiau discutate realizările partidului.” Profesor Mosoia Gheorghe: „Participam cu elevii la defilări de 1 Mai și 23 August. ”

Ideile și directivele Plenarei din 1973 privind școala au fost încorporate în Legea educației și învățământului (nr. 28) din 21 decembrie 1978 care a produs mutații profunde în societatea românească. Dintre principiile acestei legi sunt de reținut: creșterea politizării; o anume ierarhizare a disciplinelor, precum și principiul obligatoriu al integrării învățământului cu producția.
Spre deosebire de legea anterioară, aceasta din1978, subliniază repetat misiunea școlii de a forma tineretul și în spiritul concepției materialismului-dialectic și istoric…, al ideologiei și politicii Partidului Comunist Român; învățământul ca „factor principal… de educare a omului nou”, care asigură „înfăptuirea politicii partidului și statului…, formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste a tineretului…”; „însușirea de către elevi și studenți a politicii și ideologiei Partidului Comunist Român, a socialismului științific, a concepției materialist-dialectice…”; „educarea…comunistă, revoluționară”, formarea tinerilor „ca oameni noi, multilateral dezvoltați, constructori conștienți și devotați ai socialismului și comunismului”; „predarea științelor …pe baza Programului Partidului Comunist, a ideologiei și politicii sale, a materialismului dialectic și istoric și a principiilor socialismului științific…”; „educarea comunistă a tineretului reprezintă o îndatorire socială și etică fundamentală a întregului personal didactic…”; elevii și studenții „sunt obligați… să-și însușească ideologia și politica partidului, concepția sa despre lume și viață…”. Exemplele citate sunt concludente.

Planul de învățământ cuprindea materii de cultură generală, însă, fiind totuși un liceu tehnologic, se punea accent pe obiectele de studiu tehnic și pe latura practică cea care califica viitorul personal al uzinei. Materiile tehnice studiate și specializările din cadrul liceului au fost întotdeauna în acord cu necesitățile uzinei, iar în ultima perioadă și cu cele ale celorlalți agenți economici din apropierea uzinei. „Prin natura profesiei sale fiecare cadru didactic este în același timp și un activist al partidului, de aceea îi revine nobila misiune, de a transpune în viață în orice acțiune a sa, politica P.C.R.”

Director Bădescu Stan trebuia să raporteze domnului Tărăntiș câte cântece patriotice știau elevii.

Art. 45. – Legea 11/1968: Ministerul Învățămîntului răspunde de elaborarea manualelor necesare învățămîntului obligatoriu de cultură generală și învățămîntului liceal.Manualele folosite în procesul de învățământ erau în permanență revizuite în concordanță cu evoluția societății, dar mai ales, în paralel cu modernizarea procesului tehnologic din cadrul uzinei. Un alt lucru interesant din vremurile epocii de aur este faptul că era obligatoriu aveau loc consfătuiri cu Editura Didactică și Pedagogică în vederea elaborării manualelor de cultură generală și tehnică. În acest scop din partea școlilor se delega câte un cadru didactic competent care să participe la dezbateri. Profesorii chiar aveau un cuvânt de spus. “În vederea îmbunătățirii calității manualelor școlare, Editura Didactică și Pedagogică împreună cu M.I.C.M. organizează pe data de 28.XII.1972 o consfătuire cu cadrele didactice din școli în care se va dezbate realizarea manualelor.” Pe lângă criteriile obișnuite de elaborare a manualelor (să aibă un nivel științific corespunzător, să fie accesibile, să aibă caracter explicativ, bogat material ilustrativ, succesiune logică etc.) se dezbătea și importanța manualelor în educarea comunistă a elevilor. Cel mai mult se umblase la manualele de istorie.

În arhiva școlii s-au păstrat numeroase registre de inspecții din care reiese faptul că procesul de învățământ era îndeaproape urmărit de foruri. Este vorba de inspecții obișnuite, de îndrumare și control, și inspecții speciale, întreprinse în vederea acordării gradelor didactice. În registrele de inspecții și alte documentele oficiale era folosit un limbaj standard, specific vremurilor. De exemplu, după efectuarea inspecției pentru obținerea gradului în raport scria: ,,tovarășa profesoară valorifică cu pricepere și măiestrie didactică conținutul informational al lecției, este bine pregătită din punct de vedere politic și receptivă la nou”. Într-o anumită măsură un anumit tip de limbaj trebuia folosit și în relațiile interumane. Pentru exemplificare, redăm din documentul de arhivă, Nr. 7831, din anul 1975 trimis școlii de către Ministerul Educației și Învățământului.

,,Din controalele efectuate și din informările primite, rezultă că în pofida indicațiilor clare și repetate ale Ministerului Educației și Învățământului, în unele școli generale, licee și instituții de învățământ superior, cadrele didactice de conducere și de predare acceptă ca elevii și studenții să li se adreseze cu apelativele domnule, doamnă… Apelativul domn oglindește relațiile de inegalitate socială existente în vechea societate bazată pe exploatare și asuprire de clasă, este în contradicție cu caracterul relațiilor noi din societatea noastră, cu principiile etcii și echității socialiste. Cu atît mai mult acest mod de adresare este inadmisibil în școală, instituție ce are sarcini de primordială însemnătate în educarea cetățenească, patriotică și comunistă a tinerelor generații. În consecință, considerăm necesar să se atragă atenția, încă o dată, asupra următoarelor:

Modul de adresare al cadrelor didactice, elevilor și studenților în relațiile de muncă din cadrul școlii, precum și în raporturile cu părinții și cu ceilalți cetățeni este: tovarășe director, tovarășe profesor etc. Cuvântul tovarăș exprimă în mod corect relațiile noi din societatea noastră, bazate pe egalitate în drepturi, pe solidaritate și întrajutorare în lupta pentru cauza socialismului și comunismului…

Se interzice categoric, folosirea termenilor: domnule, doamnă atunci când elevii se adresează cadrelor didactice precum și în raporturile dintre personalul didactic…

Inspectoratele școlare, conducerile școlilor care răspund de aplicarea celor de mai sus, vor sancționa în mod corespunzător cadrele didactice care încalcă sau acceptă încălcarea indicațiilor de mai sus,,.

Activitatea instructiv-educativă se desfășura pe baza planului general de muncă elaborat de conducerea școlii. Acest plan cuprindea o analiză a activității, desfășurate în anul școlar precedent, obiectivele generale instructiv-educative din anul școlar în curs, precum și sarcinile curente pentru fiecare cadru didactic în parte. De asemenea, cuprindea activitățile pentru anul școlar în curs, încadrarea, compoziția colectivelor de catedră, tematica consiliilor profesorale și a comisiei diriginților. Pentru exemplificare redăm din Scurt raport general de muncă din anul școlar 1973-1974:

“Animați de dorința ridicării eficienței muncii în toate compartimentele de activitate, având ca îndrumător în întreaga activitate recomandările brigăzilor de control și a instrucțiunilor primite de la forurile tutelare, cât și concluziile Plenarei C.C. al P.C.R. în special a plenarei din 18-19 iunie a.c., întregul corp profesoral a depus o susținută activitate care în final a fost concretizată în:

Amenajarea și desfășurarea instruirii teoretice în 6 cabinete multifuncționale și anume:

Un cabinet pentru desen tehnic;

Un cabinet pentru fizică-chimie;

Un cabinet pentru prelucrări prin așchiere;

Un cabinet pentru lăcătuși și sculeri-matrițeri;

Un cabinet pentru științe social-politice;

Un cabinet pentru limba și literatura română.

În anul școlar 1973-1974 activitatea la catedră este asigurată printr-un număr de 19 ingineri cu funcția de bază și un număr de 22 de ingineri cumularzi, având funcția de bază în Întreprinderea de Autoturisme, precum și un număr de 32 de profesori pentru cultură generală din care 9 titulari și 23 de suplinitori.

Instruirea practică s-a efectuat în atelierele școlii sub îndrumarea competentă a celor 14 maiștri instructori. Concomitent cu activitatea de pregătire practică și teoretică, s-a depus o intensă muncă în domeniul educativ, aici punându-se accentul pe dezvoltarea la elevi a spiritului de respect și stimă pentru cei din jur, a dragostei pentru meseria aleasă, de folosire judicioasă a materialelor din dotarea școlii. Desigur că în această muncă un rol primordial s-a acordat creșterii rolului organizației U.T.C. și de sindicat.

Dintre acțiunile mai deosebite realizate în acest an reținem atenția:

Omagiul „Ceaușescu” realizat cu ocazia aniversării nașterii Tovarășului Nicolae Ceaușescu;

Simpozinul „Gânduri dedicate mamei”, “Scriitorii noștri cântă unirea”;

Concursurile „Cine știe câștigă, cine știe fizică răspunde”, „Henri Coandă, expresie a geniului creator românesc”;

Întâlniri cu sportivi și antrenori de renume, cum au fost cele cu Gh. Berceanu, Calistrat Cuțov, Alexe Ion, Marinescu Ilie, Dumitrescu Constantin;

Întâlniri cu scriitorul Mihail Ilovici și cu redactorul revistei Albina, Barițiu T. Arghezi;

Întâlnire cu maistrul Sorescu Ion de la I.A.P.;

Întâlnire cu procurorul Toma I. de la procuratura municipiului Pitești;

Întâlnire cu ofițeri ai M.A.I.;

În dorința dezvoltării la elevi a spiritului creator-inventiv, s-au organizat o serie de întreceri pe diferite teme, ca:

„Îți stăpînești bine meseria aleasă?”

„Din noutățile apărute în domeniul chimiei și fizicii”;

„Seară de poezie românească etc.”;

În general se poate afirma că în anul școlar precedent s-au depus eforturi susținute în toate sferele de activitate, menționîndu-se în acest sens:

clasarea pe locul II a ansamblului artistic în cadrul concursului Dialog între școli;

La concursul pe meserii organizat de D.P.I. din M.I.C.M.G. un număr de 3 elevi s-au clasat pe locuri fruntașe la faza pe zonă, iar la concursul pe țară au participat un număr de 3 elevi din care 1 elev a ocupat locuri fruntașe.”

Pentru comparație redăm, pe scurt, un raport de activitate pe un an școlar post-decembrist.

Raport de activitate pentru anul școlar 2014-2015

În anul școlar 2014-2015: catedra de informatică s-a preocupat cu implicarea elevilor la diferite proiecte, cursuri și concursuri: cursul Introducere în utilizarea instrumentelor Google, Proiectul Național PC – între util și plăcut, Simpozion Național Probleme majore ale omului din secolul XXI, proiectul educațional Dăruind, vei dobândi, concurs Național de ecologie și Protecția Mediului să iubim natura.

Comisia metodică fizică/chimie/biologie în anul școlar 2014-2015: diseminare proiect Europa pentru cetățeni – mijloc de cunoaștere și dezvoltare, Petrich-Bulgaria, prof. Ileana Mărgărit.

Comisia metodică istorie-geografie/religie, socio-umane în anul școlar 2014-2015: participare simpozion Ziua Armatei, activități cu ocazia Zilei Unirii, elaborarea de articole pentru revista liceului.

Comisia metodică Tehnologii în anul școlar 2014-2015: locul I la Olimpiada interdisciplinară Tehnologii, premiul I obținut de elev Toader Ionuț la concursul Interjudețean Sărbători tradiționale românești, coordonat de prof. Claudia Morar, premiul I obținut de elevul Barangă Florin la concursul interjudețean de informatică Zilele informaticii dejene, coordonat de prof. Tudor Zorina și Popescu Elena.

În anul școlar 2014-2015 responsabilul cu proiecte și programe educative al L.T.C.M. a coordonat, cu implicarea activă a tuturor cadrelor didactice și a elevilor, desfășurarea a numeroase activități, proiecte și programe educative:

Forme și profiluri de învățământ

Pe parcursul întregii sale existențe, în cadrul Grupului Școlar au funcționat mai multe forme și profiluri de învățământ, care au încercat să răspundă nevoilor unităților economice din județ, dar în special, celor ale Uzinei de Autoturisme.

În primul an școlar, 1969-1970, în cadrul Grupului Școlar UAP Colibași funcționau următoarele forme de învățământ: Școală Profesională – curs seral, Școala Profesională – curs zi, Școală de Ucenici (învățământ teoretic de 2-3 luni pe an), Școala Tehnică de Maiștri – curs seral, Școala Postliceală curs zi, Școala Postliceală curs seral. Au fost prevăzute un număr de 66 de clase (învățământ zi și seral), cu următoarele specializări: 35 de clase de învățământ profesional la zi, 6 clase de învățământ profesional la seral, 17 clase de ucenici, 6 clase de specializări postliceale și 2 clase de maiștri. Dintre specializările profesionale ale unității de învățământ menționăm: fierari, forjori, strungari, lăcătuși, frezori.

Încă de la înființare Grupul școlariza elevi și pentru alte întreprinderi din țară. De pildă, în anul școlar 1969-1970 a fost școlarizată o clasă pentru fabrica de frigidere din Găești. În anul școlar 1973-1974 Grupul Școlar a școlarizat 36 de elevi, în specialitatea forjor, pentru Întreprinderea de utilaj chimic și frână Rm. Vâlcea. Drăgoi Gheorghe: „Școlarizam pentru fabrica de micromotoare din Ștefănești o clasă de fete venită de la Timișoara”.

La înființare, liceul era coordonat, sub aspectul procesului instructiv-educativ, de MICM și Inspectoratul Școlar Județean Argeș în conformitate cu Legea Învâțământului nr. 11/1968. În ceea ce privește formele de învățământ această lege prevedea numeroase articole.

„Durata studiilor în școlile profesionale este de 1-2 ani și se stabilește prin nomenclator pentru fiecare meserie, în funcție de complexitatea acesteia. Pentru unele activități specifice organizațiilor cooperatiste, durata studiilor poate fi mai mare de 2 ani. Școlile profesionale pot funcționa cu învățămînt de zi și învățămînt seral. Admiterea în școlile profesionale se face pe bază de concurs, organizat în condițiile stabilite de Ministerul Învățămîntului. La concursul de admitere pentru învățămîntul de zi se pot prezenta absolvenții școlii generale, fără să fi depășit vîrsta de 18 ani împliniți în anul calendaristic în care se înscriu la concurs. Pentru învățămîntul seral se pot prezenta la concursul de admitere, indiferent de vîrstă, persoanele care au absolvit școala generală sau posedă studii echivalente și lucrează în meseria în care urmează să se califice”.

Sergiu Hinculov: „în ani 70-80 cei 3 ani de studii la Școala Profesională erau diferiți din anumite puncte de vedere: anul 1 se făcea doar la ateliere și numai lăcătușerie generală. Anul 2 se trecea pe specialități: strungari etc. Abia în anul 3 făceau practică în uzină”.

Clasele de profesională erau cele mai căutate de elevii, dornici să învețe o meserie. Din acest motiv erau și cele mai numeroase. De exemplu, în anul școlar 1970-1971, din 52 de clase, 37 erau clase de profesională; în anul școlar 1971-1972 erau 42 clase de profesională dintr-un total de 77 de clase. În 1972-1973, din 77 de clase 44 erau clase de profesională.

Marin Marcu: „Cea mai mare bătaie era pe Școala Profesională. Termina copilul clasa a VIII-a și venea la Grup să intre la Școala Profesională. Admiterea, pe anumite specializări, era foarte grea: la specialitatea auto am avut și 8 concurenți pe loc. Cei care nu intrau rămâneau la celelalte meserii.”

Pentru toate formele de învățământ, elevii susțineau examene de admitere. „În vederea susținerii examenului de admitere se primesc elevi candidați din alte județe numai cu aprobarea conducerii de autoturisme. Este necesară adeverință de absolvire a 8 clase.” Grupul trimitea către consiliile populare din comunele învecinate prospecte referitoare la concursul de admitere.

„Școala de Maiștri pregătește personal tehnic necesar în organizarea și desfășurarea procesului de producție. Durata studiilor în școlile de maiștri este de 2 ani pentru învățămîntul seral și de 1 an pentru învățămîntul de zi. Admiterea în școlile de maiștri se face pe bază de concurs, organizat în condițiile stabilite de Ministerul Învățămîntului. La concursul de admitere se pot prezenta muncitori calificați, încadrați în una din ultimele două categorii de calificare, care sînt absolvenți ai școlilor profesionale, ai altor școli echivalente ori ai liceelor de cultură generală, au satisfăcut serviciul militar și sînt recomandați de organizațiile socialiste în care lucrează”.

Către Școala de Maiștri din cadrul Grupului se îndreptau, predominant, muncitori din uzină. Aceștia trebuia să aibă școala profesională de 3 ani și abia apoi făceau la Grup Școala de Maiștri timp de 2 ani. Ingineri renumiți din Uzină erau profesori la Școala de Maiștri: Giuvelcă, Stroe Constantin, Mincă și alții.

Aceeași Lege 11/1968 prevedea pentru Școala de specializare postliceală: „Școala de specializare postliceală realizează pregătirea profesională a absolvenților liceelor tehnice și de cultură generală, în vederea exercitării unor activități de nivel mediu, tehnice sau social-culturale. Durata studiilor în școlile de specializare postliceală este de 1-2 ani și se stabilește, pentru fiecare specialitate, prin nomenclator. Prin hotărîre a Consiliului de Miniștri se va putea stabili, pentru unele specialități, o durată a studiilor pînă la 3 ani. Școlile de specializare postliceală pot funcționa cu învățămînt de zi și învățămînt seral. Pentru unele specialități poate fi organizat și învățămînt fără frecvență. ”

„Ucenicia la locul de muncă este una din normele prin care se realizează pregătirea de muncitori calificați. Prin această formă de învățămînt, pregătirea practică a tinerilor se realizează în procesul activității zilnice, în unități de producție sau de deservire a populației, iar pregătirea teoretică se asigură prin învățămînt profesional seral sau prin învățămînt de zi organizat În perioade de 2-3 luni pe an, timp în care ucenicii părăsesc producția. Admiterea tinerilor ca ucenici se face prin concurs, cu respectarea condițiilor stabilite de Ministerul Învățămîntului pentru școlile profesionale. Cei care reușesc la concurs încheie, cu încuviințarea părinților sau a celorlalți ocrotitori legali, contracte de ucenicie cu unitățile în care efectuează pregătirea practică”. În perioada 1969-1972 funcționau clase de ucenicie de învățământ teoretic 2-3 luni/an în meseriile: forjori, tinichigiu auto, strungar, frezor, electrician de întreținere și reparații, rabotor-mortezor, rectificator. În 1970-1976 au funcționat clase de: electricieni uz casnic, sculeri matrițeri, electrician construcții mașini electrice.

Liceul, ca formă de învățământ, a fost înființat prin HCM nr. 354/5 aprilie 1974. În anul școlar 1974-1975 s-a înființat treapta I de liceu industrial, curs de zi, profil mecanic și electrotehnic. Pentru a accede în clasa a IX-a de liceu, elevii de clasa a VIII-a susțineau un nou examen: treapta I. Pentru că elevii erau numeroși selecția era mult mai aprigă. Cine nu trecea ,,treapta”, nu putea continua cursurile la liceu, ci la școala profesională.

În următorul an școlar (1976-1977) s-a înființat treapta a II-a de liceu industrial, curs de zi și seral în specializările: electromecanic, electrician întreținere și reparații, mecanic combustie internă, mecanic mașini și utilaje, prelucrător prin așchiere, prelucrător la cald. Pentru a intra în clasa a XI-a de liceu, elevii susțineau un nou examen la sfârșitul clasei a X-a la materiile de profil. Examenul era foarte greu, numărul de locuri pentru clasa a XI-a totdeauna fiind mai mic decât numărul de elevi. Cine nu trecea ,,treapta”, nu putea continua cursurile la zi la liceu, ci trebuia să și le continue la o școală profesională.

În conformitate cu prevederile Legii Educației și Învățământului nr. 28/1978, absolvenții treptei I și II de liceu, învățământ zi, care nu continuau studiile în alte forme superioare de învățământ, erau obligatoriu repartizați și încadrați în producție. La fel ca și astăzi, anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de Bacalaureat.

În anul școlar 1979-1980, în cadrul Grupului, funcționau următoarele forme de învățământ: Liceu (zi și seral), Școală Profesională (zi și seral), Școală de Maiștri (zi și seral).

Chiar și după înființarea Grupului cererea Uzinei de specialiști și muncitori calificați a rămas la fel de mare. În acele vremuri a fi șomer era o ilegalitate. Din acest motiv o soluție era supradimensionarea personalului în întreprinderi. În 1972 uzina avea peste 10 000 de salariați. O soluție a fost începerea calificării elevilor în școlile gimnaziale, așa-numitele școli afiliate. Profesor ing. Sergiu Cojocaru: „Cele trei școli ale uzinei tot nu făceau față. Din acest motiv Grupul avea școli afiliate la treapta I, a noua și a zecea, în toate comunele limitrofe Colibașului (Davidești, Micești, Țițești etc.). Partea de cultură tehnică o făceau inginerii titularii ai școlilor-mamă Grupurile Colibași, Ștefănești, Pitești. Spre exemplu, profesorii de la Liceul Dacia se deplasau și până la Scornicești.”

Pentru exemplificare enumerăm școlile Grupului Școlar în anul școlar 1974-1975: Leicești, Drăganu, Poenița, Aninoasa, Vlădești, Țițești, Mălureni, Mușetești, Pietroșani, Boteni, Rădești, Racovița, Vulturești, Corbi, Albota.

Profesor ing. Marin Marcu: „Grupul coordona școlile din toată zona limitrofă Mioveniului: Țițești, Davidești, Dărmănești, Micești etc. Noi le îndrumam activitatea pe linia pregătirii profesionale. Era un avantaj și pentru noi fiindcă făceam un fel de orientare școlară și profesională. Este vorba de școlile generale. Aveau ateliere, dar mai mici. Elevii claselor a VIII –a din școlile gimnaziale din localitățile apropiate efectuau vizite la LTCM în vederea orientării școlare și profesionale”.

După 1990-2003 în unitatea școlară s-au produs transformări în concordanță cu noua reformă a învățământului românesc, care fundamentează planul de școlarizare pe dezvoltarea socială, economică și culturală la nivelul localității și județului. Începând cu anul școlar 1998-1999 structura anului școlar pe trimestre s-a înlocuit cu cea pe semestre.

Începând cu anul școlar 2003-2004 s-au înființat clasele de arte și meserii, principalele pepiniere de viitori specialiști pentru uzina de autoturisme, cu specializările: lucrător în mecanică de motoare, lucrător în mecanică de montaj, întreținere și reparații, lucrător în lăcătușerie mecanică structuri, lucrător în prelucrări prin așchiere, lucrător în electrotehnică.

Oferta educațională 2019-2020: învățământ liceal, zi. Filiera tehnologică – profil tehnic: domenii: electronică-automatizări, electric, mecanică. Filiera vocațională – profil sportiv: specializarea fotbal și handbal. Forma de învățământ seral: filiera tehnlogică – profil tehnic. Învățământ profesional dual: electromecanic utilaje și mașini industriale, mecanic echipamente hidraulice și pneumatice, sculer matrițer, sudor. Învățământ profesional: domeniul mecanică, calificarea profesională: operator mașini cu comandă numerică, mecanic auto. Parteneriate: SC. Automobile Dacia, SC Delta Invest, SC Euro APS, SC PIROUX INUSTRI, SC SOGEFI GROUP, SC SEGULA INTEGRATION, CNCD SA PITEȘTI, DAPEROM GRUP AUTO, DELTA PLUS. Școala oferă: certificat de competențe profesionale în funcție de specializarea dobândită; dezvoltarea competențelor profesionale prin efectuarea stagiilor de practică la agenții economici; pregătire de specialitate în cabinete, ateliere și laboratoare moderne; dezvoltarea aptitudinilor fizice în cea mai modernă bază sportivă din țară, permis categoria B și C, burse profesionale și de merit.

Olimpiade

Rădăcinile învățăturii sunt amare, dar roadele ei sunt dulci

(Aristotel)

Activitatea eficientă desfășurată la clasă s-a concretizat în participarea elevilor la numeroase olimpiade și concursuri. Olimpiadele sunt concursuri școlare foarte respectate, care valorifică, experiența culturală, capacitatea și achizițiile unui elev. De asemenea, constituie un etalon al cantității și calității muncii depuse în școală. Fiindcă elevului îi place competiția și dorește să-și testeze limitele își dezvoltă o disciplină a învățării, muncește suplimentar. Un elev olimpic reprezintă profesorul și școala. Prin participare, dar și prin rezultate, elevul învață să aibă încredere în sine, să se bucure de succes, dar și să facă față insuccesului. Astfel de competiții orientează copilul către o viitoare carieră. Nu trebuie să uităm că toate rezultatele obținute de elevi nu ar fi fost posibile fără cunoștințele serioase dobândite cu aportul profesorului. Elevul are nevoie de profesor să-l îndrume și să contribuie la pregătirea lui, stimulându-i aptitudinile intelectuale. Un elev se îndrăgostește de o disciplină numai datorită profesorului.

Majoritatea profesorilor intervievați ne-au spus că olimpiadele și concursurile pe meserii au fost evenimente la care elevii liceului nostru au participat constant de-a lungul celor 50 de ani. Din păcate nu au rămas consemnate sau nu le-am găsit noi în arhiva școlii, pe această lungă perioadă și oricum, ar fi fost necesar un spațiu foarte mare pentru a le trece pe toate în această lucrare. Totuși, pentru a ne face o idee despre rezultatele olimpicilor din școala noastră prezentăm rezultatele din câțiva ani școlari.

– 2005/2006: Olimpiadă tehnică, faza județeană: Mara Constantin – domeniul electric locul I, Dumitrescu Ionuț, domeniul mecanic, locul I, acesta din urmă obținând locul II la faza națională.

– 2006-2007: Olimpiada tehnică, faza județeană. Locul I: Nenetu Alin, Călin Gabriel, Dumitrescu Maria, Șuță Andreea, Pantilie Gheorghe. Dintre aceștia elevul Nenetu Alin a obținut locul I la faza națională a olimpiadei.

– 2007-2008 – Olimpiada tehnică județeană: Locul I: Călin Gabriel, Nenetu Alin, Ristea Florin, Dobra Liliana, Tatu Mihaela, Pănescu Adrian. La faza națională, aceeiași elevi au obținut mențiune.

– Tița Cătălin: premiul I, 2011, olimpiadele la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, etapa județeană. Coordonatori: elena Florea, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae.

– Militaru Vlăduț Dumitru, premiul I, 2012, olimpiadele la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, etapa județeană. Coordonatori: elena Florea, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae.

– 2015-2016: Olimpiada Tehnică Interdisciplinară Tehnologii – Domeniul Electronică și Automatizări, Locul I Adrian Sârbu, faza județeană; (profesori îndrumători: Elena Florea, Monica Foltică, Dobrin C-tin și Nicolae Negulei);

– Olimpiada la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii” – domeniul Electronica si automatizari, faza județeană, Locul I, Bratu Andrei Eduard; (Florea Elena, Foltica Monica, Zafiu Doina, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae);

– Olimpiada la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii” – domeniul Electric, Vilau Maria Magdalena, faza județeană, Locul I; (Florea Elena, Foltica Monica, Zafiu Doina, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae);

– Olimpiada la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii” – domeniul Electronica si automatizari, Barbuceanu Ionela, faza județeană, Locul I; (Florea Elena, Foltica Monica, Zafiu Doina, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae);

– 2015-2016 Sîrbu Adrian a obținut locul I la faza județeană la Olimpiada tehnică interdisciplinară „Tehnologii”, domeniul Electronică și automatizări. Acesta a fost îndrumat de profesorii: Florea Elena, Foltică Monica, Dobrin Constantin, Negulei Nicolae. Sîrbu Adrian a calificat la faza Națională – Olimpiada tehnică interdisciplinară „Tehnologii”.

– În anul școlar 2015-2016, La concursul „Știu și aplic” din cadrul proiectului “Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă” trei elevi au obținut locul I: Arsene Mihaela, Covălcescu Maria și Popa Luana. Aceștia au fost îndrumați de profesorii: Neagu Gabriela, Florea Elena, Foltică Monica.

Activitatea sportivă

Sportul are un rol deosebit de important în activitatea de instruire și educație a elevilor din liceul nostru. Pe lângă priceperi, deprinderi și calități motrice, formează elevilor și un sistem de cunoștințe tehnice de organizare și acțiune, spirit competitiv și de colaborare.

Datorită unei bune baze sportive, activitatea catedrei de educație fizică și sport din cadrul L.T.C.M. a fost întotdeauna la înălțime începând cu generațiile trecute de profesori și continuând cu cei de astăzi.

De-a lungul anilor, această activitate s-a materializat în participarea elevilor la numeroase competiții sportive unde au obținut rezultate frumoase, care au contribuit la creșterea prestigiului școlii. Nu am găsit informații despre întregul palmares al elevilor sportivi de-a lungul celor cinci decenii de existență a liceului, dar prezentăm pe cele pe care le-am aflat.

În anul 1970, 7 elevi au participat la Campionatul Republican de Atletism, etapa finală organizată de M.I.C.M. și care a avut loc la București.

În anul școlar 1971-1972, 10 elevi ai Grupului, pregătiți de profesorul de educație fizică Viorel Bădoi, au ajuns până în finala Campionatului Republican de Lupte. În același an școlar echipa de handbal feminin a participat la finala M.I.C.M a campionatelor școlilor profesionale.

În anul școlar 1972-1973 a avut loc prima ediție a Crosului Lunilor. În fiecare lună avea loc o astfel de competiție la care erau angrenați toți elevii școlii. Aveau loc trei etape: pe clasă, pe școală și pe localitate. La această ultimă etapă participau doar 10 elevi, primii de la etapa pe școală.

Nițică Gheorghe : „În anul școlar 1974-1975, echipa de fotbal a școlii a jucat finala campionatului la Iași. Competiția era între grupurile școlare din toată țara. Antrenorul echipei era profesorul Aurel Banu. Echipa noastră a ajuns până în finală pe care au pierdut-o, dar am sărbătorit evenimentul cu cei care au câștigat, la restaurantul Bolta Rece din Iași.”

În 1975, elevii au participat la competiția sportivă numită Cupa Congresului al X-lea al UTC și a Conferinței a X-a a U.A.S.C.R. Era un eveniment în care aveau loc mai multe competiții sportive organizate în școli din județul Argeș: atletism, înot, tenis de câmp și de masă, cicloturism, baschet, fotbal, oină, volei, handbal, trântă.

În perioada 1973 – 1978 a funcționat Centrul Național de pregătire a jucătorilor la box și lupte de pe lângă Grupul Școlar IAP Colibași. Acesta a fost organizat pe baza hotărârii nr. 289/16.III.1973 a CNEFS și Ministerului Educației și Învățământului. Scopul era descoperirea elementelor talentate și de perspectivă din rândul elevilor Grupului Școlar I.A.P. și altor unități de învățământ din cadrul Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini și pregătirea acestora pentru a deveni sportivi de înaltă performanță, pentru cuprinderea lor în loturile naționale și reprezentarea cu cinste a culorilor țării noastre în întrecerile interne și internaționale. Selecția elevilor se făcea conform normelor și criteriilor elaborate de federațiile de specialitate. Elevii sportivi beneficiau: de cazare separată la internatul Grupului Școlar; alimentație îmbunătățită specială, participare în taberele de pregătire pe timpul vacanțelor. Potrivit domnilor Aurel Banu și Vorovenci Nicolae “echipa de box a școlii a dat un campion județean și un campion republican: Gheorghe Oțelea și Eugen Roșu. A fost adus un antrenor de specialitate de box: Gică Balaban.”

Profesor ing. Nițică Gheorghe: „Tot în perioada când am fost director s-a înființat Centrul de Atletică Grea, primul din țară, cu secțiile de box și lupte Greco-romane. Au fost aduși cei mai buni antrenori din țară, printre care și profesorul Stan Constantin, antrenor de lupte. Acesta a fost o perioadă antrenorul lotului național al Mexicului. În acea perioadă am organizat o întâlnire cu primul român campion mondial de lupte greco-romane, la categoria 48 kg – Gheorghe Berceanu. Sportivii erau selecționați din toată țara. Pentru elevii liceului din Colibași acești oameni erau modele demne de urmat în viață. Îi motiva să depună mai mult efort în devenirea lor în viață.”

Tradiția practicării boxului de performanță s-a păstrat, astfel că Andreiana Răzvan, fost elev al liceului nostru, a reușit să ne bucure cu mai multe rezultate: – finala campionatului național de cadeți – box

Un elev al grupului s-a calificat la faza finală a Campionatului Național de lupte greco-romane care s-a organizat la Brașov în 6-12 aprilie 1979.

Și cadrele didactice participau la competiții sportive. În 24 martie 1984, a avut loc la Școala nr. 11 din Pitești, etapa municipală a competiției rezervată cadrelor didactice „Cupa învățământ”. Competiția s-a organizat la următoarele ramuri sportive: șah, tenis de masă, tenis de câmp, volei. Aveau loc întâlniri amicale de fotbal între echipele uzinei și cea a școlii, atât în sala de sport cât și pe teren, în aer liber. Au participat: Sergiu Cojocaru, Vasile Dumitrescu, Vorovenci Ion, Aurel Banu, Nae Constantin, Bibi Marinescu, Cornel Paraschiva, Fusea Sorinel, Vrânceanu Dragoș, Iordan Constantin, Florin Gardin.

Banu Aurel: „Secția de fotbal a Grupului a debutat spre fotbalul mare. Stancu Telu, elev al școlii, a ajuns căpitanul Naționalei de Fotbal a României. Manea Gheorghe, Ionică Gâgă aceștia susținând și finala pe zonă a campionatului de fotbal pe stadionul liceului, competiție patronată de FRF”.

Prof. ing. Marin Marcu: „Unitatea școlară avea echipă de fotbal, a cadrelor didactice (formată din ingineri și profesori) cu care participam în campionatul uzinei și în campionatele interșcolare la Sala Sporturilor. Cu toate liceele din județ. Campionatul uzinei avea loc o dată pe an la stadionul din Ștefănești. Fiecare secție (sculărie, matrițerie, hala 1, hala 2 etc ) avea echipa ei de fotbal. Într-un singur an am ieșit campioni. În cadrul Grupului, jucam o dată pe săptămână cel puțin.”

Articol preluat din revista liceului: „Școala noastră se mândrește din nou cu rezultate de excepție obținute în domeniul boxului de către domnul profesor Liviu Ungureanu. Pugilistul Mihai Marius Dumitru, antrenat de domnul profesor, fost elev al Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, a obținut medalia de bronz la Campionatele Naționale de Box pentru Seniori de la Târgu Mureș. Competiția s-a desfășurat în perioada 5-8 septembrie, și a reprezentat primul campionat național de seniori la care Dumitru a participat. Pentru boxeur-ul de 18 ani antrenat de profesorul de sport din școala noastră urmează în perioada următoare o participare la Turneul de Speranțe Olimpice, care este o selecție pentru lotul național. Mihai Marius Dumitru este multiplu medaliat în anii precedenți la competițiile la care a partcipat, acesta obținând locul 2 la tineret și locul 3 la speranțe olimpice în 2014, locul 3 la tineret în 2013 și tot locul 3 la juniori în 2012. Potrivit domnului Liviu Ungureanu, Dumitru Marius este un sportiv muncitor, care a obținut medalii an de an de când participă la competițiile pentru copii, juniori și tineret. Secția de Box a CS Mioveni îl are ca antrenor pe Liviu Ungureanu și are în componență 10 sportivi care concurează în competiții la tineret, juniori și cadeți, dar pe Mihai Dumitru, la seniori.

În anul școlar 2017-2018, echipa de handbal fete, nelegitimate a Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, condusă de domnul profesor Cîrstoaia Răzvănel și de doamna profesoară Zaboloteanu Georgiana, a participat, câștigand un meritat loc II faza pe județ a concursului ”Intră în joc, câștigă sănătate”, proiect organizat de Instituția Prefectului Argeș în colaborare cu I.S.J. Argeș. Componența echipei: Arsenică Ioana Alina IX D, Bloj Ilona Mihaela IX D, Diaconu Elena Antonia IX D, Fieraru Delia Ioana IX D, Mitrică Ana Georgiana IX D, Mitrică Bianca Florentina IX D, Molfa Alexandra Andreea IX D, Sandu Ionela Marilena IX D, Țântatu Ioana Andrada IX D, Chivu Greta Georgiana X D, Ion Alexandra X D, Porumb Petruța Aleina X D, Roșianu Rodica X D.

Activitatea practică – primul pas în carieră

Instruirea practică a elevilor reprezintă o parte componentă a procesului educațional și are ca scop aprofundarea cunoștințelor teoretice și a formării deprinderilor practice în pregătirea de specialitate și se realizează la lecțiile practice, seminare, lucrări de laborator, stagii de practică.

În perioada comunistă instruirea practică a devenit o prioritate fiind forma principală de pregătire tehnico-productivă a elevilor.

Activitatea practică în atelierul școlii

Formarea priceperilor și deprinderilor în cadrul atelierelor se înscrie în continuitatea cunoștințelor asimilate la clasă, bazându-se pe acestea. Elevii își desfășurau activitatea de practică și de producție în ateliere sub îndrumarea maiștrilor-instructori, care erau subordonați directorului răspunzător de practică.

Articolul 46 din Legea 11/1968: „În liceele de specialitate, instruirea practică se realizează, potrivit planurilor de învățămînt și programelor școlare, în ateliere școlare, pe loturi experimentale, în laboratoare și săli de demonstrații, în școli de aplicație, în întreprinderi și alte organizații socialiste”. Ordin nr. 5

În temeiul Decret nr. 676/1969, modificat prin Decret nr. 98/1971, privind organizarea și funcționarea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini. În baza indicațiilor date de conducerea de Partid și de Stat cu privire la asigurarea unei strânse legături între școală, instruirea practică și realizarea de valori materiale. Ordon:

începând cu anul școlar 1971-1972, activitatea de instruire practică în atelierele unităților școlare din cadrul M.I.C.M. va fi orientată spre producția unei valori materiale ca: produse necesare autodotării sau dotării altor unități de învățământ, piese finite sau operații pentru producția curentă a întreprinderii pe lângă care funcționează școala sau pentru producția altor întreprinderi, precum și alte produse, lucrări sau prestări de servicii pentru terți.

Unitățile școlare întocmesc programele de producție, planurile financiare și de aprovizionare, pe bază de comenzi și contracte încheiate cu beneficiarii, astfel încât să fie asigurată realizarea și desfacerea produselor.

Valorificarea bunurilor rezultate (produse, piese de schimb, SDV, etc.) și prestațiile de serviciu executate ca urmare a activității atelierelor de producție se va face, după caz, la prețuri cu ridicata, amănuntul sau tarife stabilite în conformitate cu legislația în vigoare. În cazul în care bunurile realizate sau prestațiile de servicii s-au executat ori continuă să se execute și în secțiile de producție ale întreprinderii beneficiare, valorificarea acestora se va realiza la prețul de cost al întreprinderii respective.â

Direcția Personal și Învățământ și Direcția Generală Plan Economic Finanțe și prețuri, vor elabora și difuza la școli indicațiile metodologice de organizare și desfășurare a activității în atelierele unităților școlare, potrivit reglementărilor acestei activități.

În 2 octombrie 1971 ministrul Avram Ion a dispus ca toate atelierele-școală să devină baze de producție. În atelierele școlii, activitatea practică a fost orientată spre producția unor valori materiale ca: produse necesare autodotării sau dotării altor unități de învățământ (unelte, mobilier de interior și exterior, mijloace didactice etc.), piese și repere pentru Uzina de Autoturisme. Anual, conducerea Grupului Școlar trimitea către MICM planul de producție propus, iar la final, cel realizat (bineînțeles depășit, așa cum se cerea de sus). Colectivul de maiștri care realizau producțiile planificate, dar mai ales cei care le depășeau, erau premiați cu ocazia Zilei Învățătorului.

Articolul 33 din Legea educației și învățământului (nr.28) din 21 decembrie 1978: „Practica productivă este programată în școli, întreprinderi și alte unități economice. Scopul ei: „Să asigure elevilor cunoștințele și deprinderile necesare pentru muncă, prin… realizarea unor produse utile”.

Articolul 45 din aceeași Lege: „La licee, practica în producție „se organizează în funcție de profilul liceelor, în concordanță cu cerințele de calificare pentru meseriile în care se califică elevii”. Sergiu Hinculov> despre perioada anilor ʼ70: „În uzină erau desemnați câțiva maiștri. Aceștia veneau dimineața și luau copiii de la Grup îi duceau în uzină: acolo le făcea protecția muncii și îi asista la procesul de instruire practică. Elevii făceau 3 ani școală profesională. Era nevoie la uzină de multă forță de muncă. În anul 3 aveau doar 2 zile de teorie, restul doar practică. Lucrau efectiv pe bandă. Nu erau plătiți. Mai era o formă de învățământ: ucenicie la locul de muncă. Ăștia munceau efectiv”.

Valorificarea producției școlare (1971-1972) se realiza prin încheierea de contracte, în baza cărora școala încasa sumele prin Banca de Stat. Uzina plătea toate serviciile și piesele executate de elevi, iar banii ajungeau în bugetul școlii fiind utilizați la îmbunătățirea bazei materiale sau în alte scopuri.

Maistrul Drăgoi Gheorghe: „în anii ʼ70, împreună cu elevii aveam stabilit plan de producție care trebuia îndeplinit, dar și depășit. Pentru întreprinderea tutelară elevii Grupului realizau diferite piese de uz general (șuruburi principale menghină, ciocane, scaune ergonomice etc.), dar și anumite piese ale Daciei 1300 (cârlige spătar, suporți manivelă, antretoaze etc.). cârlige spătar Dacia, rafturi metalice, bancuri de lucru, dulapuri scule, scoabe.Grupul colabora și cu alte întreprinderi, nu doar cu Uzina. Piesele pentru uzină le livram zilnic. Uzina ne asigura materia primă.”

Maistru Sergiu Hinculov: “Noi, maiștrii, veneam adeseori cu idei inovatoare care apoi erau preluate de uzină. De exemplu, elevii puneau piesa (tiranții de acumulatori) în menghină și dădeau manual filet cu filiera. Am realizat un dispozitiv pentru ca acest filet să fie dat automat. Elevii Școlii Profesionale se calificau pe meserii diferite, în ateliere diferite. De exemplu, unii făceau 3 ani de carte și practică numai pentru rectificare. Alții pe lăcătușerie, strung etc. Ieșeau specialiști”.

Director Marin Marcu: „Atelierele erau specializate pe diferite producții. Uzina stabilea în colaborare cu școala lista de lucrări care trebuiau executate de elevi. În general, nu erau piese de mare precizie sau foarte complexe. Erau realizate anumite piese pentru autoturismul Dacia 1300, precum: plăcuța 801 și plăcuța 435 (ambele erau piese pentru oglizile retrovizoare), tiranții de la baterie, anumite componente ale scaunelor, rezervorului etc. Elevii produceau în ateliere piese și mijloace didactice și pentru dotarea laboratoarelor și atelierelor școlilor din Argeș, care erau patronate de Grupul Școlar Colibași. În acest scop întocmeau proiectele în orele de desen tehnic. Desenele pieselor mai complexe erau realizate sub îndrumarea maiștrilor-instructori.”

Director Aurel Șerban: „Fiecare maistru avea un plan de producție pentru uzină. La atelierele Grupului, elevii realizau containerele folosite în uzină la depozitarea pieselor care erau necesare pe bandă, pe cele utilizate în secția de presaj a uzinei și cele care ieșeau din matrițe. Elevii făceau toate operațiile lăcătușerie generală: măsurare, tăiere, pilire, sudare, găurire. Elevilor, li se predau, mai întâi, noțiunile teoretice după care, la atelier, aceștia treceau la executarea propriu-zisă a pieselor. Odată cu comenzile, școala primea și documentația tehnică respectivă, precum și materialele necesare. Containerele erau proiectate de cei de la uzină, iar noi respectam documentația. Venea o comisie CTC care verifica execuția și dădea un buletin de calitate. Veniturile extrabugetare le foloseam în special la dotarea, reparația și întreținerea bazei materiale. Nea Dode transporta piesele la Uzină”.

Maistru Negulei Nicolae: plăcuța 801 pentru fixarea oglinzilor laterale. Elevii tăiau tabla (adusă din uzină) în fâșii cu ghilotina instalată la atelierul de sudură. Fâșiile acestea erau băgate apoi băgate în matrița electrică de unde ieșeau piesele. Apoi o șanfrenau, adică o finisau (înlăturau bavura la pilă) și apoi urma operația de găurire. Puneau un șablon prin care făceau punctarea. Ultima operație era filetarea manuală a găurilor cu tarodul. Știam câte plăcuțe trebuiau să iasă din fiecare foaie de tablă. Fiecare clasă făcea sute de astfel de plăcuțe pe zi. Elevii mai făceau și plăcuța 435, pentru fixare clanxon parcă era. Elevii mai realizau niște scoabe necesare la fixarea mașinilor pe tren. Erau făcute la forja pe bază de cărbune a atelierului. Avea forma litereu U. La cald erau bătute la capete pentru a fi ascuțite.

În ateliere erau amenajate expoziții cu piese, machete și angrenaje realizate de elevi. Cu aceste repere elevii participau la diferite concursuri și expoziții. De exemplu, în iunie 1970 Grupul a participat la Expoziția pe țară a școlilor profesionale și tehnice unde a expus machete ale unor cutii de viteze executate din plexiglas. Pinioanele au fost executate în 5 culori diferite conform celor cinci viteze de cuplare. Plexiglasul a fost comandat la Uzina Chimică Carboxin Copșa Mică – Mediaș.

Pentru că elevii desfășurau o activitate de producție zilnică, acestora li se făceau des instructaje de protecția muncii. De asemenea, afișele sugestive de protecția muncii erau nelipsite din ateliere. În 1971 s-a aprobat ca Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS) să poată încheia asigurări pentru cazurile de accidente elevilor din școlile profesionale, liceelor de specialitate.

Valeriu Fianu, director adjunct în perioada 2006-2008: „În atelierele liceului s-au mai realizat piese pentru uzină până în anul 2006, anul când s-a oprit producerea Daciei Pick-up (sau Dacia Papuc așa cum era denumită popular). Piesele făcute de elevii Grupului erau pentru această gamă de mașini. Dacia Pick-up a fost singurul model din seria 1300 care s-au mai produs la uzină după lansarea Daciei Logan. Uzina, trecând prin mari transformări și retehnologizări a sistat colaborarea cu școala la capitolul producția de piese în atelierele școlii”.

În prezent (an școlar 2018-2019), în atelierele liceului se fac ore de aplicare în practică a noțiunilor teoretice predate la ora de curs, conform programei în vigoare. Negulei: În ultima perioadă am reluat colaborarea cu uzina și alte unități economice, deoarece acestea au nevoie de forță calificată de muncă. prezent mergem cu elevii la practică în Uzină și alte unități economice (service-uri). În funcție de specialitatea în care se pregătește ducem elevii la diferite secții (electricieni auto, mecanici auto, matrițeri etc.) și tot de acolo îi luăm. Acești copii semnează contract de colaborare cu uzina. Primesc de la Ministerul Învățământului 200 lei lunar și 200 lei de la Uzină. În Uzină elevii primesc echipament gratuit.

Practica în întreprinderi

Elevii Grupului Școlar din Ștefănești făceau practică în Uzina de Autoturisme. Sergiu Hinculov: „am fost un an, elev la Grupul din Ștefănești. Fiindcă nu erau ateliere făceam practică la la Hala 2 din uzină. Mergeam cu autobuzul. Ne dădea o masă de prânz și apoi ne întorceam la școală. În uzină elevii aveau caiete de practică în care notau toate operațiile.”

După înființarea Grupului Școlar din Colibași elevii au continuat să facă practică în uzină pe specializările care nu erau în atelierele școlii. Elevii care participau la concursurile pe meserii treceau și printr-o instruire practică în uzină.

Profesor Sergiu Cojocaru: ”Stroe Constantin aprecia foarte mult instituția noastră de învățământ, ne aprecia pe noi cadrele didactice. Uzina ne ajuta cu tot ce aveam nevoie, dar în special cu locurile de practică. Elevul găsea loc de muncă tot acolo unde făcea practică.”

Parteneriatul dintre unitatea școlară și colosul industrial vecin a funcționat timp de 50 de ani, dar în mod diferit în perioadele de până în 1989 și după. În ambele perioade relația a fost foarte strânsă și reciproc avantajoasă.

Până în 1990 în Republica Socialistă România, statul asigura locuri de muncă absolvenților învățămîntului liceal de specialitate, ai învățămîntului profesional, tehnic și îvățămîntului superior. Întrucât școlarizarea și pregătirea elevilor erau asigurate de Minister prin Uzină, între aceasta și elevul-ucenic (viitorul angajat) se încheia un contract de ucenicie așa cum reiese dintr-un act de arhivă, datat 1970. Uzina încheia contracte cu părinții elevilor prin școală. Școala furniza forță de muncă specializată, iar uzina oferea locuri de muncă absolvenților școlii. Prin aceste contracte elevii erau obligați ca după terminarea școlii să se angajeze la uzină timp de 7 ani (mai târziu s-a scăzut la 5 ani și apoi la 3 ani). În caz contrar, elevii aveau obligația de a restitui cheltuielile făcute pentru pregătire în anii de școlarizare. De asemenea, în cazul când elevul părăsea întreprinderea înainte de terminarea uceniciei, când era îndepărtat din întreprindere sau era exmatriculat din școală pentru abateri grave de la disciplină, era obligat să plătească cheltuielile de școlarizare. În anul școlar 1973-1974 figurau 919 elevi care făceau practică în cadrul uzinelor UAP și F.M.E. (Fabrica Motoare Electrice) Pitești.

Planul de școlarizare al liceului era conceput de uzină, în funcție de necesitățile pe care aceasta le avea, pe care îl trimitea către M.I.C.M. (Direcția Personal Învățământ) pentru aprobare. Planul de școlarizare se modifica în fiecare an în funcție de necesitățile uzinei de autoturisme, a întreprinderii de motoare electrice Pitești sau a altor unități. Anul 1975: în vederea elaborării programelor școlare erau constituite comisii de profesori de specialitate și specialiști din uzină. Acestea erau trimise Direcției personal-învățământ din M.I.C.M.G. în vederea aprobării sau avizării lor. Redăm câteva exemple:

În 1972-1973 funcționau 14 clase la Școala Profesională. Acestea aveau diferite specializări, însă la cea de turnătorie existau 70 de locuri neocupate. Era o specializare de care cei mai mulți fugeau. Pentru anul școlar 1973-1974 trebuiau recrutați un număr de 108 candidați pentru meseria de turnători-formatori, însă, aceste clase nu au fost realizate din lipsă de candidați. Existau și părinți care nu doreau să încheie contracte cu Întreprinderea de Autoturisme Pitești socotind meseriile de turnător-formator și forjor prea grele pentru condițiile fizice ale elevilor.

În anul școlar 1973 – 1974, uzina a solicitat Grupului înființarea unei clase de proiectanți. În acest scop, instrucțiunile în vigoare prevedeau ca la examenul de admitere să se prezinte desenatori și alți angajați care lucrează în domenii de specialitate. “Către Grupul Școlar Nr. 2 al I.A.P. Colibași, în atenția tovarășului Director Inginer Tărăntiș Dumitru. Prin prezenta vă facem cunoscut că întreprinderea noastră are asigurat numărul necesar de cadre pentru meseriile de strungar, frezor, rectificator, lăcătuș și altele înrudite, iar la meseriile de turnător și forjor există un mare deficit de forță de muncă. Având în vedere această situație, planul de școlarizare 1975-1976 pentru Școala Profesională se modifică astfel: 1 clasă de turnători, 1 clasă forjori, 1 clasă de lăcătuși mecanici auto, 1 clasă de tinichigiu auto. Menționez că s-au făcut toate demersurile ierarhice necesare în vederea modificării planurilor de școlarizare și s-a obținut aprobarea”.

În concluzie, la Grupul Școlar din Colibași se înființau clase în funcție de ceea ce avea nevoie Uzina de Autoturisme.

Profesor Sergiu Cojocaru: Stroe Constantin aprecia foarte mult instituțiia noastră de învățământ, ne aprecia pe noi cadrele didactice. Cei mai buni absolvenți ai liceului ajungeau în posturi importante la Uzină. Îmi zicea Stroe: Sergiule îmi dai primii 20-25 de absolvenți (după medii) și îi angajam la Sculărie, Matrițerie, Motor etc. Între elevi era o concurență la învățătură pentru a ajunge în posturile cele mai bune ale uzinei. Erau motivați și răsplătiți. Primeau bursă de la Minister.”

Articolul 100 din Legea 11/1968: “Elevii din școlile profesionale, școlile de maiștri și școlile de specializare postliceală beneficiază de burse și celelalte forme de sprijin material, în condițiile stabilite de lege pentru fiecare tip de școală”. Elevii Grupului primeau mai multe tipuri de burse: burse de merit, burse de ajutor, burse de întreprindere.

Art. 61. Legea 11/1968: Pentru asigurarea școlarizării în învățămîntul obligatoriu de cultură generală și pentru sprijinirea elevilor din învățămîntul liceal se pot acorda burse în funcție de situația la învățătură și purtare, precum și de veniturile părinților.

Art. 8 din Legea învățământului 1978: (de căutat pe net)….Statul organizează sistemul burselor de stat, ca sprijin material în vederea asigurării dreptului la învățătură. Elevii și studenții primesc, În condițiile legii, burse și alte forme de sprijin material, precum cazare în cămine sau case de copii, masă la cantine, manuale, transport în vacanțe și la practica în producție, îngrijirea sănătății, odihnă în tabere, excursii. Pentru acordarea burselor se alcătuiau comisii.

În conformitate cu ordinul M.I.C.M. nr. 63/1974, Întreprinderea de Autoturisme Pitești, a repartizat un număr de 200 de burse de întreprindere pentru elevi din treapta I, liceală. “Avînd în vedere că bursele de întreprindere se acordă elevilor care se pregătesc în meserii deficitare, Comitetul Oamenilor Muncii, consideră că aceste burse să fie atribuite în exclusivitate elevilor din treapta I-a liceală care se pregătesc în meseriile de: forjori, turnători, termiști-tratamentiști, modelori pentru turnătorie și sculeri SDV. Facem această subliniere întrucât întîmpinăm foarte mari greutăți în recrutarea și angajarea cadrelor muncitorești din meseriile menționate. Indicăm conducerii liceului de a ține seama de aceste recomandări la repartizarea burselor de întreprindere cu mențiunea expresă de a se încheia contracte cu elevii ce beneficiază de aceste avantaje materiale, prin care se obligă să lucreze în Întreprinderea de Autoturisme Pitești după prima treaptă (a I-a) liceale.”

Olga Frînculescu Scobai: „Primeau burse elevii foarte buni la carte, dar și cei foarte săraci. În anii ʼ70 elevii de Școală Profesională erau plătiți de uzină pe perioada de practică. Cu banii strânși aceștia își plăteau excursiile”.

Mosoia Gheorghe: „Toți elevii de la Școala Profesională primeau burse de la MICM cu acestea fiind achitate cazarea, masa și îmbrăcămintea. Cei foarte buni primeau burse de merit. Cei care nu luau admiterea la treapta a II, unde se intra cu medie mare, mergeau către școala profesională.”

Din anul 2014 situația s-a schimbat și în țara noastră, deoarece exista obligația ca nicio clasă să nu se poată forma fără să existe angajamentul scris al unui agent economic că va lua elevii în practică. Așa a apărut Ordonanța de urgență 81/2016, prin care s-a încercat reglementarea învățământului dual, urmărind bunele practici deja existente și extinderea lor la nivel național.

În 29 martie 2017, Ministerul Educației Naționale a emis Ordinul nr. 3554/2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual. În articolele din metodologia acestui ordin au fost reglementate organizarea și funcționarea învățământului profesional și tehnic dual, conform Cadrului național al calificărilor, în condițiile legii. Potrivit noilor reglementări, organizarea învățământului dual se face la cererea agenților economici. Mai mult, organizarea, durata, conținutul programelor de pregătire și modalitățile de certificare a pregătirii profesionale se stabilesc prin consultarea operatorilor economici. Această formă de învățământ profesional oferă cadrul legal în vederea organizării ei, dând deopotrivă posibilitatea agenților economici să se implice direct în toate componentele formării forței de muncă de care au nevoie. Elevii care nu s-au înscris la Evaluarea Națională sau cei care nu vor să meargă la un liceu, ci vor să învețe mai repede o meserie, au o alternativă pentru viitor: învățământul profesional-dual, care le asigură un loc de muncă și bani ca să meargă la școală. Practic, acest tip de învățământ are scopul de a livra forța de muncă necesară angajatorilor și se face pe baza solicitării operatorului economic. Principalul avantaj este că elevii vor lucra exact acolo unde vor face practica de specialitate. Învățământul profesional în sistem dual a fost introdus în România ca o nevoie de a acoperi „gaura” de meseriași lăsată în 2009, când s-au închis școlile profesionale. Iar dacă ne raportăm la Europa Occidentală, se dovedește că modelul învățământului dual e unul din cele mai eficiente pentru că stă la originea unor industrii performante.

Așa cum spuneam, lipsa specialiștilor creată în piața forței de muncă, dar și un slab interes al tinerilor față de școlile profesionale au determinat mai multe companii să se implice în sistemul educațional creând aceste școli profesionale în sistem dual, unde au posibilitatea de a-și crește viitorii angajați după propriile preferințe.

Un exemplu de companie care s-a implicat în sistemul educațional este Grupul Renault România care a semnat un protocol de parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Argeș și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea unor clase de învățământ profesional, în domeniul mecanică, calificarea profesională de sculer matrițer la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni.

În anul școlar 2014-2015 parteneriatul cu S.C. Automobile S.A. s-a materializat în stagii de practică în uzină pentru 42 de elevi ai claselor a IX-a si a X-a, profil mecanic, pe calificarea de sculer-matrițer. Dintre toți elevii, 12 au fost fete. Aceștia au avut asigurat transportul, masa, echipamentele de protecție și câte o bursă de 200 de lei. În cursul lunilor ianuarie și februarie 2015, elevii au fost implicați în procesele de fabricație, alături de tutorii lor, la Matrițe Dacia (Pitești) și pe platforma industrială de la Mioveni, în cele două uzine, Vehicule Dacia și Mecanică și Șasiuri Dacia.

Redăm un articol de pe site-ul https://www.gruprenault.ro/en/node/993: “În data de16 iulie 2014, a fost semnat un protocol de parteneriat între Dacia, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării unor clase de învățământ profesional în domeniul mecanică, calificarea profesională sculer-matrițer, la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Protocolul a fost semnat la sediul Guvernului României de către Nicolas Maure, președinte director general al Dacia, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Argeș și Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni, în prezența Prim – ministrului României, Victor Ponta, ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, ministrului delegat pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică și a directorului Liceului Tehnologic Construcții Mioveni, Ghiorghe Dinuță.

Acest parteneriat vizează colaborarea dintre Dacia și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni în ceea ce privește activitatea școlară și pregătirea profesională practică a tinerilor liceeni. Astfel, Dacia susține învățământul profesional prin crearea în cadrul liceului a două clase cu profil mecanic (calificare sculeri-matrițeri), respectiv: o clasă a IX-a cu 14 elevi, din anul școlar 2014/2015 (absolvire în 2017), și o clasă a X-a, cu 28 de elevi, începând cu anul școlar 2014/2015 (absolvire în 2016). Cei 42 de liceeni vor îmbina formarea teoretică și cea practică, prin participarea în calitate de stagiari la Uzinele Dacia din Mioveni și prin posibilitatea de a efectua vizite la uzinele Dacia. În baza contactului de stagiu, Dacia va oferi stagiarilor burse lunare în valoare de 200 lei, acordate pe criterii de performanță. În plus, aceștia vor beneficia de transport și prânz gratuit, dar și de echipament de protecție pus la dispoziție de Dacia. Absolvenții acestor clase vor avea prioritate la angajare în cadrul Dacia, în funcție de nevoile companiei. Pe lângă crearea claselor specializate, Dacia va susține Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni și prin sponsorizarea cu mijloace tehnice (mașini, utilaje și echipamente) care să contribuie la formarea elevilor. Mai mult, specialiști din cadrul Dacia și ai Renault România vor participa și la instruirea cadrelor didactice și vor interveni în cadrul cursurilor pentru a facilita dobândirea unor competențe specifice industriei auto.

„În trecut în România existau școli profesionale care au dat generații de specialiști în diverse meserii. Aceste școli au dispărut și, odată cu ele, specializări de care mediul economic are nevoie. Renault România are deja tradiție în organizarea de programe de stagii (Drive Your Future) adresate tinerilor studenți sau masteranzi, iar acum face pasul următor și susține instituțiile de învățământ cu profil profesional. Vom fi parteneri ai Liceului Tehnologic Construcții Mioveni și, împreună, vom adapta programa școlară, vom crea clase cu profil mecanic și specializare sculeri matrițeri, și vom organiza stagii în cadrul uzinelor noastre. Este nevoie de o mai strânsă legătură între partea teoretică și cea practică atunci când este vorba de învățământ profesional și suntem bucuroși să realizăm acest parteneriat la Mioveni, în proximitatea uzinelor Dacia ”, a declarat Nicolas Maure, președinte director general Dacia și director general Renault România.

Pe aceeași linie colaborarea Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni cu Uzina a continuat și în anii școlari 2015-2016 și 2016-2017.

În anul școlar 2015-2016 liceul a încheiat parteneriate și cu alte unități economice în vederea desfășurării activității de practică a elevilor: S.C. Automobile Dacia S.A., S.C. Piroux Industri, S.C. Delta Invest, S.C. Euro Aps.

Șeful de la Dacia, în vizită la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni

Miercuri, 2 decembrie 2015, directorul general al Dacia – Renault, Nicolas Maure a vizitat Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Vizita a avut drept scop continuarea dezvoltării relațiilor de parteneriat existente și găsirea de noi proiecte viitoare.

În luna iulie 2014, Grup Renault în România a semnat un protocol de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și cu Primăria Mioveni pentru înființarea și susținerea unor clase învățământ profesional cu profil mecanic, în cadrul Liceului Tehnologic de Construcții Mașini Mioveni.

Conform protocolului semnat cu instituția de învățământ, compania acordă lunar fiecărui stagiar, pe lângă suma oferită de stat, o bursă suplimentară de 200 de lei pe lună, pentru întreaga perioadă de studii (2 sau 3 ani de învățământ profesional). Acordarea bursei este condiționată de rezultatele la materiile școlare, prezența la cursuri și respectarea disciplinei școlare și în mediul profesional.

În plus, pentru anul școlar 2014 – 2015, cei 42 de elevi (clasele a IX-a și a X-a), au beneficiat de două perioade anuale de practică, în care au avut parte de îndrumarea specialiștilor grupului, precum și de masă de prânz și transport gratuite și de echipamente de protecție a muncii.

De asemenea,susținerea Liceului Tehnologic de Construcții Mașini Mioveni include și: donații de mijloace tehnice (automobile, mașini și utilaje, echipamente) pentru formarea elevilor în laboratoarele liceului, formarea profesorilor de către specialiștii Dacia și Renault România, organizarea pentru elevi și cadrele didactice de vizite în Grupului Renault în România. http://www.proarges.ro/mioveni/tag/nicolas%20maure

Miercuri, 13 ianuarie 2016, a fost semnat protocolul de parteneriat între Dacia, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării a încă două clase de învățământ profesional în domeniul mecanică, calificarea profesională sculer-matrițer și sudor, la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Protocolul a fost semnat la sediul Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni de către Nicolas Maure, președinte director general al Dacia, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Argeș, Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni și Ghiorghe Dinuță, director al Liceului Tehnologic Construcții Mioveni. În baza contactului de stagiu, Dacia va oferi stagiarilor burse lunare în valoare de 200 lei, acordate pe criterii de performanță. În plus, aceștia vor beneficia de transport și prânz gratuit, dar și de echipament de protecție pus la dispoziție de Dacia. Mai mult, specialiști din cadrul Dacia și ai Renault România vor participa și la instruirea cadrelor didactice și vor interveni în cadrul cursurilor pentru a facilita dobândirea unor competențe specifice industriei auto.

Muncă patriotică

Așa cum am văzut, până la evenimentele din 1989, sub dictatul crescând al politicului învățământul a suferit numeroase transformări cu implicații și în activitatea didactică. Ca urmare, elevii Grupului aveau parte și de activități școlare și extrașcolare mai puțin cunoscute de elevii de astăzi, dintre care amintim: munca patriotică, PTAP, colectarea de materiale refolosibile, defilări și manifestații de elogiere a cuplului Ceaușescu și a partidului.

În planul general de muncă al școlii intra și munca patriotică. În Scurt raport general de muncă din anul școlar 1973-1974 scria: „s-au efectuat peste 800 de ore de muncă patriotică, atît la colectarea de fier vechi în I.A.S. și C.A.P., cât și în acțiunea de înfrumusețare a școlii.”

„În timpul vacanței de vară toți elevii care nu au practică de producție să efectueze 15-20 de zile muncă patriotică în unitățile agricole, fabrici de prelucrare a legumelor, șantiere de construcții, lucrări forestiere. Unitățile beneficiare vor asigura elevilor: transport, cazare, masă, asistență medicală. Contravaloarea muncii, după scăderea numai a cheltuielilor de hrană, se va repartiza elevilor care au participat la muncă. Elevii trebuie să fie însoțiți pe toată perioada de cadre didactice”.

La începutul anului școlar, timp de două săptămâni, (uneori și o săptămână în timpul vacanțelor) toți elevii participau la muncă patriotică ce consta, în principal, în activități agricole. Munca patriotică avea loc în unitățile agricole (I.A.S-uri., C.A.P.-uri), pe câmp, livezi sau în fabricile de prelucrare a legumelor și fructelor.

„La munci” era termenul consacrat în școli pentru zilele în care, elevii erau duși la culesul recoltelor de struguri, fructe, cartofi, porumb etc. sau la sortarea fructelor și legumelor etc. Zilele de muncă începeau dimineața și sfârșeau, uneori, după apusul soarelui, elevii fiind supravegheați de cadrele didactice.

Profesor Mosoia Gheorghe : „Educația pentru muncă și prin muncă o făceam toamna la culesul strugurilor, în podgoria Marcea de la Ștefănești și la podgoria Văleni din Călinești. Elevii erau cazați câte două săptămâni. Primeau hrană de bună calitate. Noi, profesorii mai plecam acasă și cu câte o sticlă de vin”.

Despre activitățile agricole părerile sunt împărțite. Unii elevi erau încântații, alții nu. Potrivit jurnalelor de știri ale vremii, totul se făcea cu pricepere și entuzism: „Elevii de liceu au venit să ajute la strângerea recoltei în cea mai bună tradiție a a muncii voluntar-patriotice a tineretului nostru”.

Numite activități voluntare, făcute cu entuziasm erau de fapt obligatorii. Erau prilejuri pentru ca elevii să cunoască mai bine adevărata față a orânduirii sociale, pe care cu toții erau obligați să o aclameze. Practica agricolă era grea și extenuantă.

Profesor Sergiu Cojocaru: „ Începea școala și primele două – trei săptămâni începeau practicile agricole… erau foarte așteptate de către elevi, contrar celor crezute astăzi. Elevii mergeau în practică agricolă la Institutul Pomicol Colibași, Institutul Pomicol Mărăcineni, Institutul Viticol Ștefănești, la Gospodăria Agricolă Micești etc. Chiar dacă aceste activități s-ar putea să-i mire pe elevii noștri de astăzi, elevilor din acele vremuri chiar le plăceau. Erau momente de socializare, distracție, se legau prietenii…se simțeau bine, socializau, erau în natură, mai luau și acasă din produse”.

Olga Frînculescu Scobai: Practica agricolă se petrecea în fiecare an și dura cel puțin o lună. Au fost ani când s-a prelungit până la 15 noiembrie. Ne afecta programa. Elevii nu prea erau bucuroși, dar se și jucau. Percepția era diferită. Dimineața plecam de la școală cu mașinile spre locurile de muncă agricolă: porumb, struguri, mere. La porumb a fost cel mai greu. Eram vizitați de cei de la partid să se asigure că suntem acolo și să vada dacă ne facem treaba.

Iuliana Onciu: „Politica era extrem de prezentă în viața școlii, într-un fel impusă. Toamna începeam cu minim două săptămâni de practică agricolă. Platoul acela, cât e de mare, era plin de autobuze la ora șapte dimineața; ne încolonam, fiecare profesor cu clasa lui, urcam în autobuze; o parte dintre elevi prindeau loc pe scaune, restul stăteau, înghesuiții, în picioare. Elevii percepeau practica agricolă ca pe ceva normal, așa că nimeni nu comenta. Veneau controale de la Partid. Noi, profesorii încercam să le facem viața ușoară elevilor. Aveam și îndatoriri: trebuia să numărăm câte găleți de porumb s-au adus; să facem concursuri care a cărat mai multe etc. De multe ori nici apă nu aveam în câmp. Stăteam în câmp până apărea Luna sus pe cer”.

Maistru Negulei Nicolae: „Mergeam cu elevii la cules de porumb în comuna Ștefan cel Mare, la cules de struguri la Ștefănești. Pentru unii era greu, fiindcă erau copii de oraș.”

Muncă patriotică însemna și participarea elevilor la curățarea zonelor afectate de calamități.

P.T.A.P.

Articolul 42. Legea nr.11/1968: „În ultimii 2 ani de studii ai liceelor procesul de învățămînt include și programul de pregătire pentru apărarea patriei”.

În regimul partidului unic elevii de la Grupul Școlar erau pregătiți și pentru apărarea patriei. Mai mulți profesori (Olga Scobai, Elena Cioromela, Marin Marcu, Sergiu Hinculov, Andronache Gheorghe și alții) ne-au povestit despre programul numit Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei (P.T.A.P.).”

Elevii făceau exerciții de instrucție militară: pas de defilare, alinierea în formație, drepți, culcat, pluton gaze, cu onor spre dreapta, înainte marș, cântece patriotice etc. De asemenea, învățau, atât teoretic, cât și practic, să tragă cu arma. Elevii-militari, inclusiv fetele, purtau o uniformă albastră, iar pe cap un basc, tot albastru. Aveau și un caiet în care luau notițe. Programul de instrucție se încheia cu trageri în poligoanele din cartierul Pleașa (în prundul Râului Doamnei), lângă IRN și în zona I.C.S.I.T.A., lângă Poarta 8.

Elena Cioromela: „Ca diriginte erai obligat să faci pregătire PTAP o dată pe săptămână.”

Mosoia: Elevii din clasa a XI trăgeau cu arma numită geko iar cei de-a XII trăgeau cu ZB. În poligon zona IRN. Maistrul Ioana răspundea de PTAP. Camera cu arme era în căminul B. Aceasta era supraveghetată cu alarmă. Venea un milițian responsabil din partea județului pentru a ne verifica. La trageri participau și fetele. Aveau costume albastre speciale pentru instruire militară.

Sergiu Hinculov: „Maistrul instructor Ioana Florea, care avea gradul de căpitan în rezervă, era comandantul pe liceu al grupei de pregătire a elevilor pentru apărarea patriei. Pentru fiecare clasă comandantul era dirigintele. Uneori, mai venea câte un cadru MApN care ținea cursuri despre arme, despre acordarea primului ajutor, despre atac și apărare în caz de război etc. Elevii din clasa a XI-a trăgeau cu arma numită Geko, iar cei de-a XII-a trăgeau cu ZB. Erau arme cu aer comprimat, dar și cu gloanțe adevărate.

Nea Dode: “căram cu mașina muniția, cartușierele până la poligon. Venea un milițian responsabil din partea județului pentru a verifica alarma montată la camera cu arme și muniție, care era în căminul B”.

Revistele școlare

Un moment important în viața școlii noastre l-a constituit apariția, în anul x, a primei reviste școlare. În paginile revistei au semnat numeroși profesori și elevi. cojan: În curte era o gazetă de perete. Fiecare comisie metodică (eu răspundeam de treaba asta) trebuia să pună la două săptămâni câte un articol, cu noutăți, rezultate școlare, anunțuri. Începând cu anul 2006 liceul a editat o revistă sub coordonarea domnului profesor și prin contribuția elevilor și a întregului colectiv de cadre didactice.

Activitatea didactică a profesorilor din liceul nostru s-a manifestat și prin cea publicistică și anume, prin editarea revistelor școlare. Conform profesorilor ieșiți de ceva timp la pensie, redactarea revistelor școlare a fost o preocupare a cadrelor didactice și a elevilor, prezentă și înainte de 1990. Însă nu am obținut prea multe informații privind titlurile, anii de apariție sau colectivele de redacție.

În continuare vom prezenta publicațiile apărute după anul 2000, despre care avem informații mai numeroase.

În 2001 apărea prima ediție a Revistei de Matematică a Grupului Școlar Construcții de Mașini Colibași, coordonată de doamna profesoară de matematică Marilena Popescu. Publicația apărea de două ori pe an, ultimul număr fiind editat în anul 2008. Reproducem din prefața revistei: „Aflată la prima ediție, Revista de Matematică a Grupului Școlar Construcții de Mașini Colibași, își propune să prezinte câteva din preocupările profesorilor de matematică și elevilor clasei a IX-a A – profil Matematică – Informatică, din acest liceu. Prezenta lucrare a fost elaborată cu scopul de a veni în sprijinul tuturor elevilor acestui liceu și în special, al celor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și admiterea în învățământul superior.” Revista cuprindea articole din domeniul matematicii semnate de profesorii de această disciplină din școală, precum și de către numeroși elevi.

În anul 2004, sub coordonarea doamnei profesoare Gabriela Neagu, vedea lumina tiparului revista Ani de liceu. Aceasta cuprindea activități școlare, rezultate ale elevilor la olimpiade și concursuri, articole de specialitate și cultură generală. Revista a fost realizată doar până în 2007, an în care doamna Gabriela Neagu a fost numită inspector de specialitate în cadrul ISJ Argeș.

În prezent LTCM are o singură revistă (cu ISSN 1844-2145), care se numește QUO VADIS?. Primul număr a fost publicat în anul 2008, sub coordonarea domnului profesor Lucian Ilinca. Având o apariție anuală, revista cuprinde articole din toate domeniile științei, dar mai ales, reflectă activitatea didactică și extrașcolară din fiecare an școlar. La elaborarea revistei participă aproape toate cadrele didactice și numeroși elevi.

Revista a fost concepută ca o publicație – magazin, având articole științifice din toate sferele educației. Revista s-a remarcat prin volumul mare de articole, studii și creații literare. Numeroase articole reflectau activitățile școlii. Tipărirea a fost asigurată din fondurile școlii. În fiecare număr al revistei apărea un interviu cu câte o personalitate a școlii sau a localității. Astfel, în numărul din anul școlar am avut onoarea să luăm un interviu domnului Georgescu Ion, primarul orașul Mioveni. Revista Ani de liceu, primul număr în anul 2003. Era o revistă fără ISSN, coordonată de prof. Gabriela Neagu, Dorina Stoiculescu și Adela Georgescu.

Activități extrașcolare

Activitățile extrașcolare se referă la acele activități realizate în afara mediului școlar, în afara instituției de învățământ, cu participarea clasei, a mai multor clase de elevi sau a mai multor instituții de învățământ. Acestea au un rol complementar orelor clasice de predare-învățare și pot fi: excursii, drumeții, vizite la muzee, la diverse instituții publice, la alte unități de învățământ, vizionarea de spectacole de teatru, operă, muzică clasică, activități artistice, cluburi tematice, activități sportive, activități legate de protecția mediului etc. În anul 1971 cadrele didactice și elevii de la Grupul Școlar Colibași au participat la concursul „Cei mai buni gospodari” organizat în cinstea sărbătoririi semicentenarului P.C.R. și pentru îndeplinirea sarcinilor propuse în răspunsul la chemarea la întrecerea cu județul Neamț, Inspectoratul școlar împreună cu Consiliul Sindical județean, Comitetul JudețeaN, U.T.C., Consiliul județean al pionerilor și Consiliul județean de educație fizică și sport, organizează concursul „Cei mai buni gospodari” la care sunt antrenate toate unitățile de învățământ din județul Argeș.

Articolul 57 din Legea nr. 11/1968: “Pentru dezvoltarea unor înclinații și aptitudini ale elevilor se pot organiza cercuri tehnice, cenacluri literare, ansambluri artistice, concursuri, campionate și alte forme de activități cultural-artistice, tehnice și sportive. Pentru dezvoltarea sportului de performanță în rîndurile elevilor se pot organiza cluburi sportive”.

Încă de la înființare elevii Grupului s-au implicat în activități cultural artistice, mai ales că erau obligatorii.

Activitățile organizate în afara clasei și a școlii, având un rol complementar față de activitatea didactică, sunt cele cunoscute: cercuri și activități la cluburi ale elevilor, vizionări de spectacole și filme, serbări, seri distractive, filatelie, jocuri, lectură, consultații și meditații, activitatea cultural-artistică și sportivă, activitățile turistice școlare (plimbări, vizite, drumeția, excursia, tabăra etc.), diverse activități cu părinții, de orientare școlară și profesională.

Excursiile veneau să întregească volumul de cunoștințe și să lărgească orizontul elevilor. Se organizau în scop precis, la anumite locuri istorice, monumente de artă, muzee, obiective industriale, case memoriale. Se realizau excursii și în afara țării. De exemplu, în 1981, s-a efectuat o excursie (cu numele Pe urmele Independenței) în Bulgaria unde s-au vizitat: Vidin, Grivița, Rahova, Smîrdan și Sofia. Elevii au fost însoțiți de domnul Drăgoi Gheorghe. Transportul în excursii era asigurat cu autocare de la O.J.T. Argeș (Oficiul Județean de Turism).

Art. 65. – legea 11/1968: Elevii beneficiază de sprijinul acordat potrivit legii pentru odihnă în tabere și participare la excursiile și activitățile sportive organizate de școală.

„LETʼS DO IT ROMÂNIA”

În data de 28.09.2013 a avut loc activitatea etrașcolară „Letʼs do it România”. În cadrul activității desfășurate s-a demarat o acțiune de voluntariat pentru colectarea de deșeuri și gunoaie de pe raza orașului Mioveni și a împrejurimilor. Elevii voluntari de la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini împreună cu cadrele didactice și cu directorul unității, au colectat gunoaiele din împrejurimile liceului și din pădurea limitrofă. Acesta a fost strâns și depozitat în saci menajeri puși la dispozițe de către Primăria Mioveni. Reprezentanți ai primăriei s-au ocupat și de ridicarea sacilor menajeri umpluți cu entuziasm de elevii școlii. Dintre cadrele participante la evenimentul ecologic, amintim: Prof. Dinuță Ghiorghe, directorul liceului și profesorii: Dumitrescu Larisa, Nedelcu Aura, Morar Claudia, Dobrin Constantin, Pătrașcu Nicoleta, Vasilescu Daniela. La această acțiune au răspuns cu promptitudine următori elevi: Tănase Elena, Ispas Alexandra, Mirea Alexandru, Garlea Daniela, Stoica Robert, Tudosoaia Simona, Moga Andrei, Angelescu Ramona, Geambașu Alexandra, Niță Andrei, Sârbu Adrian, Rada Andreea, Ilinca Alexandru toți din clasa a IX-a A. Din clasa a IX-a C au participat Cioboata George și Zagor Laura. Pasaliu Marin, Străchinaru Florin, Drăgușin Alexandru de la clasa a IX – a E. Constantin Marian și Gherghescu Andreea (IX F), Necula Niculina (IX G), Drăgan Daniel, Davila Marius, Miu Alexandru (X D), Arsene Andrei, Plăiașiu Răzvan (XI D), Bologa Ilie (XII D).

1 Decembrie, Ziua Națională a României

Toți românii sărbătoresc de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Astfel, cu prilejul acestui eveniment, în data de 29 decembrie 2013, în unitatea noastră școlară s-a sărbătorit 95 ani de istorie, de la formarea României Mari. Pentru omagierea memoriei înaintașilor noștri romani și a celor care și-au dat viața pentru idealul unirii și libertății s-a organizat o sesiune de referate, un program artistic, urmate de vizionarea unui colaj de filme istorice. Scopul acestor activități a fost conștientizarea în rândul elevilor, a importanței acestui moment istoric, atașamentul față de valorile și simbolurile naționale, precum și dezvoltarea unui spirit patriotic. Activitățile au fost coordonate de către d-nul profesor de istorie, Dobre Teodor, d-na bibliotecar Baboi Roberta și d-na profesoară de limba română, Stan Nicoleta. Au participat elevii claselor: a XII-a B, a XI-a A, a XI-a C, a XI-a B și a X-a B. Dintre cadrele didactice participante la eveniment, menționăm: Director adj. prof. Mărgărit Ileana, prof. Popescu Elena, prof. Mazilu Daniela și prof. Tudor Dorina.

Zilele liceului

În anul școlar 2014-2015, în perioada 29 mai – 7 iunie, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, a fost gazda unor importante manifestări prin care s-au serbat “Zilele liceului”. Evenimentele s-au desfășurat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Mioveni. Pe 29 mai a sunat clopoțelul ultima dată pentru absolvenții din promoția 2014 ai Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Zi încărcată cu emoție și nostalgie, în care o nouă generație de liceeni își iau la revedere de la dascălii care i-au format de-a lungul celor 4 ani de liceu. Îmbrăcați în robe, elevii s-au adunat în curtea liceului, au privit cum se înalță falnic steagul țării și pe acordurile imnului școlii au retrăit cei mai frumoși 4 ani. Colegii iau întâmpinat cu bucurie. Absolvenții au trecut pe sub cupola de flori, pe ritmul melodiei Ani de liceu, însoțiți de profesorii diriginți, cei care le-au fost adevărați părinți. Platoul din fața liceului era arhiplin. Părinții priveau mândrii, unii cu lacrimi în ochi, la defilarea elevilor. Elevii erau priviți și de cadrele didactice, cele care le-au insuflat pricipii și valori morale, cunoștinte de specialitate și i-au format ca oameni. Ce trece timpul. Oare la a câta generație de elevi sunt? Sunt poate gândurile unora dintre ei.

Au urmat sfaturile și urările de bine rostite de autorități: d-nul Primar Ion Georgescu , directorul unității, d-nul Dinuță Ghiorghe, diriginții. Au fost premiați cei mai buni elevi în frunte cu șefa de promoție, eleva Tistuleasa Alexandra din clasa a XII -a D. Aceasta a înmânat cheia succesului colegelor Vilău Magdalena și Bărbuceanu Ionela, eleve în clasa a XI-a, care au rezultate deosebite la învățătură. Festivitatea s-a încheiat cu un spectacol oferit de elevii liceului, momentul culminant fiind aruncarea tocurilor în aer.

„Europa cetățenilor – mijloc de cunoaștere și dezvoltare”

În perioada 14-18 aprilie, 2014, o delegație de 51 de persoane, majoritatea elevi și profesori ai Liceului Tehnologic Construcții de mașini Colibași, dar și reprezentanți ai Primăriei Mioveni, a fost prezentă în municipiul Petrich, Bulgaria. Vizita a făcut parte dintr-un schimb de experiență intercultural, integrat proiectului „Europa cetățenilor – mijloc de cunoaștere și dezvoltare”. Liceenii, aleși de conducerea liceului pe baza rezultatelor școlare, însoțiți de profesori, au participat la activități care vizează promovarea valorilor, drepturilor și oportunităților oferite de integrarea celor două țări în Uniunea Europeană. Gazdele din Bulgaria s-au dovedit a fi extrem de primitoare, buni organizatori și promotori ai culturii și tradițiilor naționale. Pentru elevi și profesori acest schimb de experiență a fost deosebit de benefic, fiecare îmbogățindu-și cunoștințele despre istoria, cultura și tradițiile din Bulgaria. Pe parcursul săptămânii de activități intense, elevii au completat chestionare, unde au evidențiat punctele forte observate la Liceul Profesional de Economie și Turism ˮProfesor Asen Zlatarovˮ, Petrich și Liceul Profesional Electro-Mecanic „Yuri Gagarin”. Schimbul de experiență a permis reprezentanților Liceului Tehnologic Construcții de mașini Colibași, să preia cunoștințe și practici în predare, experiențe pozitive, familiarizarea cu activități de stimulare și promovare a elevilor și studierea procesului de organizare a activității curriculare.

În același an, în perioada 28 aprilie- 2 mai, a venit rândul elevilor și cadrelor didactice din Mioveni să primească vizita unei delegații similare din Petrich, în cadrul aceluiași proiect. Împreună cu cetățenii din Mioveni, invitații bulgari, au participat la diferite activități cuprinse în proiect, au discutat despre direcțiile de urmat dar, totodată, au aflat mai multe informații despre cultura și tradițiile românești.

„Educație prin schimbare – Instruire prin experiment”

Cea de-a IV-a ediție a simpozionului-concurs interjudețean „Educație prin schimbare – Instruire prin experiment”, s-a desfășurat sâmbătă 7 iuniei 2014, la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni. Evenimentul s-a bucurat de participarea cu lucrări a peste 150 de elevi și profesori din județ și din țără. Manifestarea a avut ca invitați elevi, cadre didactice dar și directori de instituții de învățământ. Simpozionul a cuprins patru secțiuni cu teme de actualitate în educație, pentru care s-au trimis peste 150 de lucrări. Concursul interjudețean a fost organizat de Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Ca la fiecare ediție, parteneri ai evenimentului au fost Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Casa Corpului Didactic Argeș și Primăria orașului Mioveni. Activitățile din cadrul proiectului au pus accent pe dezvoltarea unor deprinderi practice (tehnico-aplicative) ale elevilor, prin antrenarea acestora în activități didactice speciale de formare a acestor deprinderi. Printre obiectivele simpozionului s-au regăsit facilitarea schimburilor de opinii și experiențe în domeniul formării continue a personalului didactic; promovarea calității în sistemul de educație și formare profesională inițială și continuă; stimularea creativității, imaginației și a comunicării în contextul interdisciplinar etc.

Secțiunile au fost:

1. Concurs de cultură tehnică generală;

2. Expoziție, colaje , planșe, picturi;

3. Prezentare de experimente reale și montaje funcționale;

4. Prezentare power point-uri și experimente virtuale.

Activități educative extracurriculare și extrașcolare în anul școlar 2014-2015

Activități școlare și extrașcolare în anul școlar 2014-2015 de comisia metodică a profesorilor de Limba și Literatura Română: în săptămâna Să cunoști mai mult, să fi mai bun s-au organizat diverse activități literar-artistice: Nemuritorul Caragiale, Clasa – muzeu pentru o zi, participarea cu lucrări la Simpozionul organizat de L.T.C.M. Învățarea prin experiment.

Read more: http://gazetademioveni.ro/liceul-tehnologic-constructii-de-masini-colibasi-implineste-45-de-ani#ixzz4ku222Fbf

PRIMARUL GEORGESCU: “PARTENERIATUL ÎNTRE UZINA DACIA, LICEUL TEHNOLOGIC CONSTRUCȚII DE MAȘINI ȘI PRIMĂRIA MIOVENI REPREZINTĂ ASIGURAREA UNUI VIITOR PENTRU TINERII DIN MIOVENI ȘI PENTRU UZINĂ”

Învățământul profesional și tehnic renaște în Argeș. Miercuri, 16 iulie, la Palatul Victoria din Capitală, în prezența primului-ministru Victor Ponta, a ministrului Educației, Remus Pricopie, și a ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost semnat un protocol de parteneriat între Uzina Dacia, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Primăria Orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării unor clase de învățământ profesional în domeniul mecanică, calificarea profesională sculer-matrițer, la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Colibași. Protocolul a fost semnat la sediul Guvernului României de către Nicolas Maure, președinte – director general al Dacia, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general la ISJ Argeș și Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni. „Toți elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic primesc 200 de lei bursă din partea statului român și 200 de lei, acolo unde există acorduri cu firme, din partea firmelor respective”, a afirmat ministrul Educației Remus Pricopie. „Sunt bucuros că acest parteneriat între Uzina Dacia, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni și Primăria Mioveni a fost semnat, pentru că reprezintă asigurarea unui viitor pentru tinerii orașului Mioveni și pentru Uzina Dacia. Dacia Renault este cea mai importantă companie românească, este principalul contributor la bugetul orașului Mioveni, cea mai mare parte a angajaților uzinei sunt locuitorii Mioveniului. Este important ca și copiii din oraș să poată continua tradiția de construcție a mașinilor în Mioveni, la Dacia, și acest parteneriat nu face decât să ofere siguranța că viitori angajați de la Dacia vor fi cât se poate de bine pregătiți și că vor fi tot din Mioveni.”, a precizat primarul Ion Georgescu. Din această toamnă, la Liceul Tehnologic din Mioveni se vor înfiiința două clase de învățământ profesional cu profil mecanic, respectiv, o clasă a IX-a cu 14 elevi, din anul școlar 2014-2015 (absolvire în 2017) și o clasa a X-a, cu 28 de elevi, începând cu anul școlar 2014-2015 (absolvire în 2016).

Cei 42 de liceeni vor îmbina formarea teoretică și cea practică, prin participarea în calitate de stagiari la Uzinele Dacia și prin posibilitatea de a efectua vizite la fabrică. Dacia va oferi stagiarilor burse lunare de 200 lei, pe criterii de performanță. În plus, aceștia vor beneficia de transport și prânz gratuit, dar și de echipament de protecție pus la dispoziție de Dacia. Absolvenții vor avea prioritate la angajare în cadrul Dacia, în funcție de nevoile companiei. Dacia va susține Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni și prin sponsorizarea cu mijloace tehnice precum mașini, utilaje și echipamente, care să contribuie la formarea elevilor. Mai mult, specialiști din cadrul Dacia și ai Renault România vor participa și la instruirea cadrelor didactice și vor interveni în cadrul cursurilor pentru a facilita dobândirea unor competențe specifice industriei auto. La eveniment au mai participat președinte Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, primarul Tudor Pendiuc, chestorul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, parlamentarii Colegiului Mioveni, Simona Bucura Oprescu și Serban Valeca, dar și conducerea liceului.

Activitatea cultural-artistică

Documentele de arhivă denotă faptul că sub conducerea domnului director Tărăntiș Dumitru, unitatea de învățământ a obținut importante rezultate și în plan social-cultural. În anul școlar 1977-1978, unitatea de învățământ avea formații artistice în care activau 80 de membri, grup vocal, o formație de muzică ușoară și una de muzică populară, echipă de dansuri populare și o formație de călușari. Ultimele două au participat și la festialul Cântarea României, obținând locul II. Mosoia: în ultimii ani am fost director educativ și m-am ocupat de activitatea cultural-artistică și educativă. Am avut formație corală, concursuri județene (corul Grupului Școlar) interșcolare la Teatrul Davila. Formația de dansuri populare, călușari. Am coordonat și activitatea sportivă. Am participat cu aceste formații la Cântarea României pe plan județean. De două ori pe săptămână (joia, sâmbăta) organizam serate cu tematică culturală și dansuri. Participau elevii și profesorii în sala de sport și la cantină.

Nițică Gheorghe: “În perioada cât am fost director adjunct, am organizat o întâlnire cu fiul lui Arghezi – Baruțiu Arghezi. Întâlnirea a avut loc în cantina școlii care devenise neîncăpătoare la câtă asistență se adunase. Am organizat un concurs Cine știe câștigă având ca temă Henri Coandă. Înscrierea a fost numeroasă”.

Teatrul Al. Davila, din Pitești, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, și cu profesori ai Grupului Școlar au organizat acțiunea Catedra și teatrul, instrument valoros de educație patriotică și estetică a elevilor. Acțiunea a durat zece ani (1977-1987), în toamna anului 1981 având loc ediția a cincea.

„Grupul Școlar Nr. 2 IAP către MICM în 25.04.1979: ,,vă redăm mai jos activitatea formației artistice din școală privind participarea elevilor la concursuri și acțiuni cultural-artistice organizate în cadrul celei de a II-a ediție a Festivalului Național al educației politice și cultural socialiste ,,Cântarea României 1978/1979:

Formația de dansuri mixtă de 12 perechi, etapa de județ – locul I;

Recitări, etapa de județ, locul II;

Montaj, etapa de județ, locul II;

Formația de călușari, etapa de județ, locul I;

Grup folcloric, etapa de județ, locul I și locul II etapa interjudețeană;

Ansamblu coral, etapa de județ, locul I;

Solist muzică populară, etapa de județ, locul I;

Muzică folk, etapa de județ, locul I și locul I etapa interjudețeană;

Grup vocal, etapa de județ, locul II și locul II etapa interjudețeană;”

În 1978, de pregătirea elevilor pentru activitățile artistice se ocupa profesorul de limba română Dobrescu Ion. Acesta se ocupa și de instruirea fanfarei Grupului Școlar, care și-a început activitatea la 1 ianuarie anul 1978.

Nițică Gheorghe: Activitatea artistică era puternică. Anual se organiza un concurs artistic între școlile din Argeș. Elevii liceului din Colibași a obținut numeroase premii la aceste concursuri cu formația de dansuri populare, corul și cu interpreții de muzică populară și ușoară la diferite instrumente: La chitară era un elev ai cărui părinți erau greci stabiliți la Ștefănești. Regret că nu-i mai știu numele. Au fost mulți elevi premiați.

Maistrul Sergiu Hinculov: „În 1972 am înființat o formație artistică numită Dacic Grup, care a funcționat până în anii ʼ80. Majoritatea membrilor erau elevi talentați ai școlii, restul erau profesori și angajați din uzină. Toți cântau la diferite instrumente. Flaut și șef de formație profesor Sîrbu Eugen, absolvent al conservatorului din București, chitară – Hristodulu, baterie: Mihăilă Ticuță (tehnician din uzină), Stoica Florin – elev al școlii, chitară – bas. Ștefan Paul – elev, solist muzică ușoară. Formația nu activa doar în cadrul evenimentelor școlii. Mergeam cu autobuzul și dădeam spectacole prin comune și orașe. Se umpleau căminele cu spectatori. Erau spectacole în toată regula: cu bilete, program artistic. Dacic Grup era celebră. Cântam toate genurile de muzică. Câteva eleve erau soliste. Eu eram moderator sau prezentator și răspundeam de momentele umoristice. Îmi plăcea să-l imit pe Amza Pelea. Participau formații de la mai multe școli din Argeș. Era și de dansuri și de călușari. Aveam pe cineva din afara școlii care venea să-i învețe pe elevii jocul călușarilor. În aceste activități artistice foarte implicat era și domnul profesor Dobrescu Ion. Înainte de spectacole ne pregăteam intens. Directorii Grupului veneau des în control. Erau interesați de programele noastre. Toate echipamentele (instrumente, vestimentație) erau asigurate de școală. În formație aveam un grec din Ștefănești. Hristodulu Atanasi îl chema. Era bun la chitară. Compunea foarte multe melodii. Locuiam cu el în cămin. La chitară-bas era Stoica Florin elev al grupului. Eleva Nicolae Tiuța era una dintre soliste.

Nu eram plătiți, dar ne plăcea fiindcă așa ne puteam distra în vremea aceea. Nu aveam satisfacție materială, ci doar sufletească, fiindcă eram apreciați, aplaudați. În plus, brigăzile artistice erau obligatorii. Se făceau concursuri între brigăzile artistice ale întreprinderilor și ale școlilor. Uzina avea brigada ei artistică. Cu formația Dacic Grup am dat spectacol în cantină când a venit Dumitru Mihai și alți directori, la un banchet de promoție. Toate activitățile noastre (cultural-artistice) erau lăudate în presa locală. O perioadă am colecționat toate ziarele în care se vorbea de școala noastră. Îmi pare rău că nu am păstrat ziarele din acea vreme.

Maistrul Sergiu Hinculov: Am fost cu elevii la București, pe stadion. Cred că era de 23 August sau de ziua lui Ceaușescu. Elevii formau litere uriașe. Înainte să luăm vacanța de vară, cu vreo trei săptămâni, fiecare școală avea obligația să prezinte un număr de copii și să-i pregătească. Toate aceste școli și licee din Argeș s-au unit la Pitești, la Liceul de Construcții, vis a vis de tribunal. Aici, toți elevii care s-au strâns din județ, făceau un număr: îmbrăcați în salopete, mimau diferite munci. Aici era doar o repetiție. Copiii unii erau încântați, alții nu, dar erau obligați. La București eram cazați pentru marele eveniment 3 săptămâni, cu repetiți în fiecare zi, dar la scară uriașă, cu mii de elevi din toată țara. Eram cazați în Regie. Cazare, masă și repetiție de două ori pe zi. Totul trebuia să fie perfect ca să-l impresionăm pe Ceaușescu. Se întrerupea circulația din cauza coloanelor de autobuze pline de elevi care mergeau la stadionul 23 August. Vă povestesc în calitate de cadru didactic, maistru instructor. În tribune erau muncitori de la uzinele din București (Timpuri Noi, Progresu etc.). cu pancarde, steaguri etc. La unii le venea rău de la căldură. La acest eveniment grandios elevii grupului au participat o singură dată la București. Timpul trebuia umplut cu ceva. Participam cu elevii la defilarea de 23 August. Banu Aurel mergea cu elevii pe stadionul 23 August și repetau anumite mișcări. În regie erau cazați. Lumea privea diferit aceste evenimente: unii ca pe o distracție, alții ca pe o corvoadă.

Marcu Marin: Activitățile cultural-artistice, politice elevii rămâneau și cu lucruri bune. Erau concursuri interșcolare. Aveam echipe da dansuri coordonate de profesorii școlii; călușari, cor; aveam un instructor special care se ocupa de cor (era din Pitești, avea Conservatorul). Toate echipamentele și ce mai era necesar era asigurat de școală. Am avut echipă de ruigbi cu care am ajuns până în campionatul național. Era antrenată de un profesor de sport din București, salariat al Grupului.

După 1989 activitatea cultural-artistică a căpătat alte accente. Cooperam și ne sprijineam unul pe altul în realizarea problemelor școlare. În afara obligațiilor de catedră, scriam scenario pentru serbări, în care antrenam elevi talentați, concursuri între clase, publicam în revistele de matematică, fizică, chimie, la nivel national. Am avut colegi dăruiți cu har didactic. Director foarte bun, exigent atât cu sine, cât și cu ceilați.

În prezent activitatea muzicală a Grupului este mai puțin intensă. Tradițional pentru LTCM este concertul „Colinde de Crăciun”, prin care clasele terminale încântă profesorii cu colinde și uneori cu urături special create cu umor și dedicate profesorilor sau chiar colegilor. Elevii cântă colinde, interpretează piese specifice, fac urări celor prezenți și nu numai.

Apariția cercurilor de elevi, a revistelor școlare, a serbărilor, expozițiilor, sesiunilor de comunicări și referate etc. s-a impus ca ceva organic, de la sine încă din primii ani școlari. Au funcționat următoarele cercuri: de creație literară, de matematică, de fizică, de istorie, un cerc de tehnică foto, un cerc radio-tehnic și unul turistic. Aceste cercuri, acumulând experiență, au devenit statornice, unele dintre ele dăinuind până astăzi. Maistrul Sergiu Hinculov: Se înființase Cercul de Literatură. Elevii compuneau poezii, eseuri. Recitau, cântau, monologuri, schițe.

Revista urma să devină o tribună care „să oglindească preocupările generale ale elevilor, să răspundă nevoii lor de informare pe un plan larg, oglindind și evenimentele de seamă din viața școlii”. Primele trei numere au fost coordonate. Pe parcurs, s-au adăugat alții. Paginile revistei, pe parcursul celor 18 numere care au apărut, au găzduit creații literare ale elevilor (poezie și proză), încercări de critică literară, articole de popularizare, probleme, traduceri, interviuri, jocuri distractive etc. Toate aceste activități cultural-artistice au fost autentice și convingătoare, au pus în lumină sensibilitatea, disponibilitatea elevilor și profesorilor de a se implica profund în viața școlii.

După 1990 activitățile cultural-educative nu au mai avut legătură cu politica, ci sunt legate de anumite evenimente naționale și europene. Dintre acestea enumerăm: Ziua Eminescu (15 ianuarie), Ziua Europei (9 Mai). Un obiectiv important al LTCM este promovarea în rândul elevilor a valorilor europene. Plecând de la acest obiectiv, în fiecare an, pe data de 9 Mai, LTCM a organizat diverse activități dedicate acestei zile. 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române, 1 iunie – Ziua Copilului, 1 Decembrie – Ziua Națională a României, și altele…A devenit o tradiție a școlii ca data de 9 mai, „Ziua Europei” să se sărbătorească. a activităților desfășurate în „Săptămâna altfel”, a spectacolelor de Crăciun.

LTCM – gazdă a numeroase evenimente cultural-educative

În capitolul de mai sus am dorit să evidențiem faptul că Grupul Școlar din Colibași a fost unitatea de învățământ cu cea mai bună bază materială din tot județul Argeș și chiar din țară. Datorită acestei baze materiale, dar și prestigiului pe care și-l câștigase, complexul școlar a fost deseori gazda și organizatorul a numeroase evenimente (Forumul Pionerilor, tabere de odihnă și instruire a elevilor și studenților în timpul vacanțelor, concursuri și olimpiade etc.) și a primit vizita a numeroase personalități. Dintre acestea prezentăm câteva:

În preajma anilor ʼ80 Grupul Școlar Colibași ajunsese una dintre școlile de elită ale țării și chiar peste hotare. Având o bună reputație ca instituție de învățământ tehnic, în anul 1983, Grupul a fost gazda Etapei Naționale a Concursului pe Meserii, specializarea mecanici auto. Conform adresei M.I.C.M. – D.P.I. din 30.01.1973 la Grupul Colibași se va ține concursul pe meserii, faza pe zonă, în meseria de rectificator și electricieni întreținere și reparații. Participă 135 de elevi din 8 școli. Conform programării făcute de M.I.C.M. – D.P.I. Grupul Școlar Colibași a fost organizatorul unui Concurs pe meserii, faza pe zonă, 23-25 martie 1979. Au participat elevii școlilor profesionale și ai claselor a XI-a și a XII-a în meseria mecanic mașini și utilaje. de la mai multe licee: Rm. Vâlcea, Târgoviște, Balș, Corbeni, Curtea de Argeș, Topoloveni, Horezu, Colibași. Participau doar elevii care câștigau etapa pe școală. Elevul Stăncescu Viorel clasa a XII-a al LTCM a obținut premiul I, îndrumat de profesor Dumitrescu Ilie. Eleva Turcu Mirela a obținut premiul III. Conform dosarului de Arhivă Cod A1, 1977-1981, fila 354.

Vizita miniștrilor învățământului din țările Europei de Est

O altă dovadă a renumelui său este faptul că în anul 1987 liceul a primit vizita miniștrilor învățământului din țările Europei de Est (U.R.S.S., Republica Democrată Germania, Cehoslovacia, Polonia). Potrivit domnului profesor Marin Marcu, vizitatorii au fost profund impresionați de complexul școlar din Colibași. Scobai: Vizita miniștrilor din țările socialiste. Au vizitat școala noastră în plină activitate. Au intrat aproape în toate clasele. Ateliere, căminele, cantina. A trebuit să fie totul ca la carte: curățenie, prezență. Totul trebuia să fie perfect. A fost multă presiune pe noi profesorii. Intrau în laboroatoare să asiste la experimente. Oricum, au fost impresionați pozitiv. Marcu> Vizita miniștrior: era un schimb de experiență între țări. Au nominalizat anumite unități școlare din țară, printre care și Grupul, singura școală din Argeș. Au vizitat baza materială: ateliere, școală, cantină, cămine. Aveam ce să le arătăm. Școală noastră era o unitate de prestigiu. Un adevărat asalt al părinților interesați să-și dea copiii la liceu.

În baza hotărârii M.I.C.M. nr. 857883/30.IX.1971 Grupul Școlar U.A.P. Colibași a fost desemnat organizatorul fazei de zonă a campionatelor școlilor profesionale a ramurei sportive volei. În 1972, în cadrul liceului nostru a funcționat Centrul Național de Atletică Grea, o secție aparținând Școlii Sportive Viitorul Pitești. 80 de sportivi de performanță au fost cazați în căminele Grupului. Aceștia serveau masa în cantină și aveau un meniu zilnic diferit de cel al elevilor.

În perioada 23-28 aprilie 1973 la Grupul Școlar UAP Colibași s-a desfășurat faza pe zonă a concursului pe meserii – rectificator și electrician întreținere și reparații. Au participat 50 de elevi din: Câmpulung, București, Reșița, Sibiu, Cluj, Brăila.

În perioada 20 – 23 XII 1978 s-a organizat la Grup Campionatul Republican de Lupte al elevilor. Au fost 550 de participanți și 60 de însoțitori de la un număr de 100 de școli din rețeaua M.I.C.M., sosiți din toată țara au fost cazați în căminele școlii. În această perioadă cursurile au fost sistate cu acordul ISJ Argeș.

Forumul Național al Pionerilor

Înainte de vedea mai multe informații despre acest Forum, care s-a desfășurat la Grupul Școlar din Colibași, deschidem o mică paranteză în care explicăm cine au fost pionerii.

Legile învățământului din România comunistă, au adus pe lângă lucrurile bune (învățământ gratuit, construirea de școli, eradicarea analfabetismului etc.) și câteva mai neplăcute. Aici ne referim la intenția conducerii statului de a proceda la o sporire a controlului politico-ideologic, asupra școlii românești, alterându-i, astfel, misiunile tradiționale, formativ-educative. Pentru elevii din perioada de dinainte de 1989 școala era și un instrument de îndoctrinare cu ideologia PCR. Acest lucru se realiza prin includerea copiilor în diferite organizații: Șoimii patriei, Pionierii sau Uniunea Tineretului Comunist.

Copiii erau înregimentați în organizațiile comuniste încă de la vârsta de 4 ani (Șoimii patriei). De la această vârstă capul lor trebuia îndoctrinat cu idealuri comuniste, prin vestimentație, cântece și poezii patriotice.

După grădiniță elevii deveneau Pioneri, o organizație a elevilor comuniști, cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani. Cei mici erau primiți în rândurile organizației de colegii lor mai mari, din clasa a IV-a, iar intrarea se făcea sub jurământ. Se organizau defilări, serbări, manifestații festive, se vizionau filme, la toate fiind evident un anumit grad de cult al personalității. În toate sălile de clasă exista un tablou cu fotografia tovarășului Nicolae Ceaușescu. La fel și în manuale. Nu negăm faptul că pionerii erau învățați și lucruri bune: să fie buni prieteni, să fie respectuoși față de cei din jur, să-și iubească părinții, învățătorii și patria, să aibă încredere în forțele sale și ale tovarășilor lor. Dar pe lângă aceste valori sociale se strecurau (intenționat) și idei politice. Scopul real al organizațiilor pionerești era educarea copiilor într-un spirit elogios față de PCR și față de conducătorul suprem al țării. De exemplu, legământul rostit de pioneri: „Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului și Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pionierești” (Cuvinte mari pentru un copil).

Odată cu intrarea la liceu, copiii intrau în Uniunea Tineretului Comunist, organizația de tineret a Partidului Comunist Român, care avea rolul de a implementa elevilor valorile ideologice comuniste, dar și valori morale, precum: pacea, dreptatea, adevărul, iubirea de patrie etc. Implicarea elevilor în manifestații politice a crescut după vizita lui Nicolae Ceaușescu în țările comuniste din Asia de unde acesta s-a întors impresionat de cultul personalității practicat acolo. Nu puteai să nu fii membru U.T.C. sau P.C.R. mai ales că acestea ofereau instrumentele necesare pentru a urca pe ierarhia socială. Eliminarea unui membru dintr-o organizație politică însemna pentru acesta excluderea de la viața socială și profesională. Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte regulile și îndatoririle ce i se cuveneanu, conform cerințelor de la partid. În liceul de la Colibași elevii erau deprinși cu rigorile regimului socialist sau comunist. În 1970: erau 1800 de elevi U.T.C.-iști din totalul de 2149 de elevi (dosar arhivă 1970, fila 53).

În general, existența organizațiilor de pioneri atrăgea după sine crearea unor spații pentru desfășurarea unor activități specifice, printr-o strânsă colaborare cu inspectoratele școlare și conducerile școlilor. În aceste spații aveau loc mai multe tipuri de activități pentru pionieri: concursuri școlare, activități artistice, sportive etc. Cadrele didactice aveau sarcina de a coordonarea detașamentele și unitățile pionierești, fiind implicate direct în procesul de îndoctrinare politică.

Forumurile Naționale ale Organizației Pionierilor din România erau reuniuni anuale la care participau delegați ai pionierilor din toate județele pentru a participa la activități pionerești și pentru a dezbate diverse aspecte legate de activitatea pionierească. Forumurile se desfășurau sub forma unor tabere în perioada vacanței de vară, organizate în fiecare an într-o altă locație.

Cel de-al VI-lea Forum Național al Pionerilor, Spre comunism pășim cutezători, s-a desfășurat la Grupul Școlar Colibași, în anul 1977, pe perioada 4-17 august. De-a lungul celor două săptămâni s-au derulat mai multe evenimente:

– miercuri, 3 august au sosit delegațiile de pioneri din 20 de județe; după verificarea medicală a pionerilor, aceștia au fost repartizați în camerele din cămine. În cantina Grupului s-a servit masa.

– joi, 4 august: organizarea detașamentelor și unității; organizarea colectivelor Semafor și Forum Press; organizarea colectivului de cadre didactice; amenajarea expoziției județelor, intitulată Spre comunism pășim cutezători; pregătirea pentru deschiderea festivă;

– vineri, 5 august: deschiderea festivă a Forumului Național al Pionerilor; vernisajul expoziției cu lucrări de artă plastică; deschiderea Daciadei taberei; prezentarea pionerilor, desemnați de către forumurile județene, candidați pentru Consiliul Național al Organizației Pionerilor; activități cultural-artistice și întreceri sportive în cadrul concursului Daciada; vizionarea unui film istoric;

– sâmbătă, 6 august: dezbatere pe tema: Sarcinile ce revin consiliilor și comandamentelor pionerești pentru educarea prin muncă, pentru aplicarea măsurilor stabilite de Comitetul Politic Executiv al CC al PCR în vederea creșterii nivelului de pregătire teoretică și practică a elevilor, lichidării repetenției la ciclul primar și școlarizării tuturor copiilor (tema va fi dezbătută de toate detașamentele); vizitarea Întreprinderii de Autoturisme; întâlnire cu muncitori fruntași în producție; vizionarea filmului Din istoria autoturismului românesc; învățare de cântece și jocuri pionerești; prezentarea pionerilor, desemnați de către forumurile județene, candidați pentru Consiliul Național al Organizației Pionerilor; depunerea mandatelor de către un grup de 10 locțiitori ai președintelui Consiliului Național al Organizației Pionerilor; seară distractivă;

– duminică, 7 august: schimb de experiență și activități de muncă patriotică, realizate împreună cu pionerii din localitățile: Colibași, Galeș-Brăduleț, Broșteni-Costești, Mălureni, Mușetești, Poiana Lacului, Priboieni, Ștefănești, Topoloveni, Țițești; timp la dispoziția pionerilor; seară distractivă;

– luni, 8 august: depunerea mandatelor de către alți 10 locțiitori ai președintelui Consiliului Național al Organizației Pionerilor; vizitarea unor unități preșcolare din municipiul Pitești; Azi șoim al patriei, mâine pioner – dezbatere pe tema Preocuparea comandamentelor pionerești pentru îndrumarea și sprijinirea activității grupelor Organizației Șoimii patriei; activități cultural-sportive; gală de filme realizate de cinecluburile pionerești;

– marți, 9 august: deplasare la Curtea de Argeș; acțiuni comune de pregătire pentru apărarea patriei la unitatea militară „Vânători de munte” din Curtea de Argeș; vizitarea monumentelor istorice din Curtea de Argeș; deplasare spre Barajul hidroenergetic de la Vidraru și acțiune demonstrativă de alpinism, organizată de unitatea militară “Vânători de munte”; deplasare la Uzina electrică de la Căpățâneni-Aref; deplasare spre tabăra Forumului Național al pionerilor;

– miercuri, 10 august: deplasare la Mărăcineni; Hărnicie pionerească – activități de muncă patriotică și vizită la Institutul de cercetări pomicole din Mărăcineni; lucrări de îngrijire a celor 100 de meri plantați în cinstea Forumului Național al pionerilor; depunerea mandatelor de către un alt grup de 10 locțiitori ai președintelui Consiliului Național al Organizației Pionerilor; activități cultural-sportive; seară distractivă;

– joi, 11 august: deplasarea de la Pitești la Corabia; întâmpinarea participanților la Forumul Național de către pioneri și cadre care muncesc cu pionerii, în comuna Colonești; popas în pădurea Scornicești; Sosirea la Slatina; turul orașului; vizitarea întreprinderii de prelucrare a aluminiului, deplasarea la Corabia; primirea participanților la Forumul Național de către reprezentanți ai organelor locale de partid și de stat; cazarea în ospeție la pioneri din orașul Corabia; spectacol de sunet și lumină la Statuia Independenței, susținut de formații pionerești din Corabia;

vineri, 12 august: plecarea din Corabia spre Calafat; vizitarea ruinelor cetății daco-romane „Sucidava”; întâmpinarea participanților la Forumul Național de către pioneri și cadre care muncesc cu pionerii la Dăbuleni; primirea participanților la Forumul Național de către reprezentanți ai organelor de partid județean și local, la Monumentul Independenței; întâlnire cu un om de știință din domeniul istoriei; spectacol-evocare susținut de pionerii și uteciștii din Calafat; vizitarea orașului;

– sâmbătă, 13 august: zi dedicată colaborării dintre Organizația Pionerilor și Uniunea Tineretului Comunist; ceremonial de deschidere a activităților comune, deplasarea spre Pitești; Să cunoaștem locul de muncă al uteciștilor – întâlnire cu activul UTC, cu uteciști, la Combinatul pentru prelucrarea lemnului, Întreprinderea de contoare electrice, Combinatul de articole tehnice din cauciuc, Fabrica de stofe „Argeșana”, unde ponderea angajaților o deține tineretul; vizitarea Clubului tehnic al tineretului; Azi pioner, mâine utecist – dezbatere pe tema: Forme și modalități de întărire și îmbunătățire a conlucrării dintre Organizația Pionerilor și Uniunea Tineretului Comunist; întâlnire cu membri ai Secretariatului CC al UTC; spectacol dat de formații ale tinerilor uteciști, laureate ale Festivalului Național Cântarea României; seară distractivă.

– dumincă, 14 august: depunerea mandatelor de către alt grup de 10 locțiitori ai președintelui Consiliului Național al Organizației Pionerilor; întâlnire cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Educației și Învățământului; Trec detașamentele – paradă pionerească, pe traseul: Bdul Republicii – strada Victoriei, Calea București, Strada 1 Mai, Statuia Independenței; Evocare: Eroi au fost, eroi sunt încă, realizată de pioneri din municipiul Pitești;

– luni, 15 august: Voi fi credincios partidului, țării și poporului – dezbatere pe tema: Activitatea consiliilor și comandamentelor pionerești pentru educarea patriotică, revoluționară, socialistă a pionerilor și școlarilor, pentru dezvoltarea dragostei față de partid, patrie și popor; Propunem, decidem, organizăm – dezbatere pe tema: Preocuparea consiliilor și comandamentelor pionerești pentru creșterea rolului pionerilor în programarea, organizarea, desfășurarea și conducerea întregii activități. activități cultural-sportive, întâlnire cu Secretariatul Comitetului județean Argeș al PCR la Casa de cultură a sindicatelor; spectacol Izvor de energie și lumină dat de formații cultural-artistice pionerești fruntașe din județ;

– marți, 16 august: activități tehnico-aplicative: demonstrații modelism, concurs de carturi, demonstrație de radio-goniometrie operativă și telegrafie; întâlnire cu un grup de scriitori pentru copii, recital de poezii și cântece patriotice; finalele în cadrul „Daciadei” și concursurilor cultural-artistice; Carnaval;

– miercuri, 17 august: alegerea pionerilor membri ai Consiliului Național al Organizației Pionerilor și a locțiitorilor președintelui Consiliului Național al Organizației Pionerilor; Închidere festivă a Forumului Național.

"EDUCAȚIE PRIN SCHIMBARE – INSTRUIRE PRIN EXPERIMENT"

În data de 23 martie 2013, la Casa de cultură Mioveni s-a desfășurat ediția a III-a a simpozionului Educație prin schimbare – Instruire prin experiment. Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Casa Corpului Didactic Argeș, Primăria orașului Mioveni în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației. Simpozionul s-a adresat profesorilor din învățământul primar, gimnazial și liceal care folosesc experimentul în predarea științelor naturii, tehnologiilor și a informaticii, elevilor din învățământul preuniversitar preocupați de fizică, științe și tehnologii.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului de cercetare “Inquiry-Based Education în Science and Technology – iBEST”, proiect finanțat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Stiințifică, pe care CSET îl coordonează la nivel național.

Activitățile au fost organizate pe secțiunile:

-„ Instruire prin experiment”- lucrări prezentate de profesori;

-„Noi tendințe în tehnica mileniului III”- lucrări prezentate de elevii, experimente reale, virtuale, prezentări powerpoint;

-„Învățare prin experiment – Inventez deci exist !” – Expoziție cu produse ale activității elevilor (colaje, postere și montaje tehnice);

– Concurs tehnic „Educație prin schimbare – Instruire prin experiment”;

Simpozionul s-a bucurat de o vastă participare, fiind prezentate peste 80 de lucrări ale cadrelor didactice. La expoziție au fost prezentate montaje tehnice realizate de participanți (elevi și profesori) de la Colegiul Tehnic Costin D Nenițescu Pitești, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Colibași, Colegiul Tehnologic Dimitrie Dima Pitești și Liceul Maria Teiuleanu Pitești. Dir. adj. prof. Ileana Mărgărit.

LTCM – Gazdă a Olimpiadei Naționale de Mecanică

În perioada 7-11 aprilie 2014, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni a fost gazda Olimpiadei Naționale de Mecanică, alături de Liceul Tehnologic „Astra” din Pitești. Organizatorii evenimentului au fost: Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Consiliul Județean, Prefectura, Primăria municipiului Pitești, Primăria orașului Mioveni, Primăria orașului Topoloveni, Liceul Tehnologic „Astra” Pitești și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. La olimpiadă au participat 80 de elevi și 40 de profesori însoțitori.

Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc pe 8 aprilie în amfiteatrul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești. Proba scrisă la Olimpiada de Mecanică s-a desfășurat pe 9 aprilie, la Liceul Tehnologic „Astra” Pitești, iar proba practica la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Autoritățile locale din Mioveni s-au implicat în susținerea acestei competiții, deoarece s-a dorit ca elevii să acceadă pe niște trepte superioare de competență și de performanță.

Premierea a avut loc pe 11 aprilie, la Centrul Cultural Educativ Mioveni, în prezența președintelui interimar al Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a prefectului Mihai Oprescu, a primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, a viceprimarului Aurel Costache, a directorului S.C S.Ed.C Mioveni SRL, Nicolae Tudose, a directorului S.C. Construcții Reparații Mioveni S.R.L, Bogdan Udroiu, a inspectorului școlar Florin Gardin,și a Inspectorului Școlar Prof. Gabriela Neagu.

Premiile au fost oferite de Primăria Mioveni și Consiliul Local, S.C S.Ed.C. Mioveni SRL, S.C. și de Consiliul Judetean Arges. Comisia de evaluare din cadrul olimpiadei a vizitat orasul Mioveni, obiectivele turistice vizate au fost SC Automobile Dacia Renault S.A, Centrul Cultural Educativ, Catedrala Ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Bazinul de Înot pentru Copii și Agrement.

Prima poză cu Gabriel Enache în tricoul Stelei

Oare câtă lume știe că fostul mijlocaș dreapta al Astrei, Gabriel Enache, una dintre revelațiile echipei giurgiuvene, a fost elevul Liceului Construcții de Mașini Mioveni. Transferat de la CS Mioveni în 2012, Gabriel Enache a devenit un jucător extrem de important în angrenajul Astrei. Școala noastră se mândrește cu acest sportiv de 25 de ani care tocmai a semnat un contract pe cinci ani cu Steaua, campiona României.

"Sunt fericit că am semnat cu Steaua. Mi-am dorit foarte mult ca acest transfer să se realizeze și îmi doresc din tot sufletul să contribui la obținerea tuturor trofeelor puse în joc în acest sezon. Am ajuns la o echipă formată din foarte mulți internaționali, iar acest lucru este un mare avantaj pentru cariera mea. Sper ca în luna mai să mă bucur alături de noii mei colegi de câștigarea Campionatului, a Cupei Romaniei și a Cupei Ligii"

Gabi, până acum ai doar două echipe la activ în carieră, CS Mioveni și Astra. Cum ai început fotbalul?

Țin minte că eram mic, au fost niște selecții și am fost ales să joc la echipă. Apoi, în sezonul 2011-2012, am promovat în Liga 1 și am jucat constant, am prins 32 de meciuri. A fost greu, condițiile nu erau tocmai cele mai bune, dar mi-am văzut de treabă și am reușit să mă remarc.

Și ai ajuns la Astra…

Astra a fost echipa care m-a dorit cel mai mult. Am negociat și cu Dinamo și cu Vaslui, dar Astra mi-a făcut cea mai bună ofertă. Și după doi ani și câteva luni, pot spune că nu regret niciun moment alegerea făcută atunci. Mă simt excelent aici.

Știu că ai făcut și tenis de masă în paralel cu fotbalul. Când ai ales fotbalul și ai știut că e sportul pe care dorești să îl practici?

Am făcut fotbal de la vârsta de 9 ani, iar atunci era mai ușor să practici două sporturi. Lucrurile au devenit mai grele când au început cantonamentele tot mai lungi, iar pe la 15-16 ani, nu mai rețin exact, am renunțat la tenis de masă, pentru că ajunsesem la echipa mare la fotbal.

Cum e autoportretul lui Gabi Enache? Ce calități ai ca fotbalist?

Aș spune că sunt muncitor, iar din punct de vedere al calităților aș enumera viteza și forța, sunt două atribute care mă caracterizează cel mai bine.

În debutul acestui sezon ai cunoscut o creștere de formă remarcabilă. Cărui fapt se datorează acest lucru?

În primul rând, m-am concentrat doar pe ceea ce am de făcut, mă odihnesc foarte mult, ceea ce cred că este foarte important pentru refacerea unui jucător, mai ales în ritmul ăsta, în care jucăm din trei în trei zile. În plus, gândul mi-a stat doar la fotbal, doar pe teren, sunt foarte liniștit.

Evoluțiile bune te-au propulsat și în echipa națională. Cum a fost contactul cu selecționata?

Echipa națională e un lucru special. Domnul Pițurcă a vorbit cu mine din prima zi, mi-a spus că m-a urmărit și că îmi știe calitățile și să mă pregătesc pentru că aș putea să joc.

Sursa: ProSport

Cea mai dragă și mai frumoasă perioadă a activității mele rămâne…

OAMENII ȘCOLII ÎN ANUL SEMICENTENARULUI

Fudulu Anca

Încă din copilărie doream să fiu profesoară. Auzeam în familia mea vorbindu-se despre oameni și fapte de la Grupul Școlar din Colibași, o școală pe care nu o văzusem și unde tatăl meu (Armand Burciu) era profesor-inginer. La stăruința lui am ales să urmez Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara și astfel, i-am călcat pe urme, ajungând profesoară la Grupul din Colibași în anul 1990.

Prin venirea la acest liceu am avut prilejul să cunosc mari oameni, care mi-au devenit prieteni, dar și mici (elevii), pe care i-am ajutat să devină mari. Este imposibil să-mi amintesc toți elevii care au reușit în viață trecând prin acest liceu. Știu că sunt foarte mulți. Amintesc doar doi foști elevi pe care am avut plăcerea să-i revăd în urmă puțin timp: Bădulescu Claudiu și Dumitrescu Ionuț, amândoi olimpici naționali în domeniul tehnic. Primul este profesor universitar, iar al doilea este inginer.

La ceas aniversar, cu nostalgia anilor care au trecut, urez școlii, profesorilor și elevilor, La mulți ani!

Gabriela Neagu

inspector de specialitate ISJ Argeș

M-am bucurat să aflu că se muncește la realizarea unei monografii a liceului, fiindcă trebuia marcat faptul că au trecut 50 de ani de la înființare.

Monografia este o carte de identitate a unei instituții de învățământ. Această școală are o istorie, care trebuie cunoscută, istorie care se împletește cu istoria unei localități și a unui colos industrial.

În urmă cu 50 de ani, acest liceu apărea în peisajul comunității argeșene ca o mare necesitate, deoarece Uzina de Autoturisme avea nevoie de personal calificat. Din acest punct de vedere, liceul și-a îndeplinit datoria cu brio, pe porțile sale ieșind generații de specialiști.

Sunt dascăl în această școală din anul 1994 și cred că am o profesie foarte importantă, profesie care se află la baza tuturor celorlalte. Consider că fiecare adult fericit, realizat, a trecut printr-o școală.

Chiar dacă sunt la ISJ din anul 2007, țin legătura cu școala și predau disciplinele tehnice de care am fost pasionată încă din liceu, pasiune datorită căreia am absolvit, în 1991, o facultate în domeniu.

La mulți ani liceu drag!

Cum arată astăzi școala așa va arăta mâine țara.

Spiru Haret

Florea Elena

Studii: Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare, Universitatea din Pitești, 2009.

La Grupul Școlar îmi desfășor cu mândrie activitatea de dascăl din anul 1999. Am spus cu „mândrie” deoarece este una din instituțiile de învățământ cu o veche tradiție în pregătirea specialiștilor necesari în industria constructoare de mașini. De asemenea, consider că meseria de profesor a fost și este una foarte respectată de opinia publică. Toți oamenii de succes au trecut printr-o școală, au fost modelați și transformați de profesori, oameni pasionați de meseria lor. Am avut plăcerea să lucrez într-un corp profesoral format numai din specialiști. Strădaniile acestora au asigurat o pregătire temeinică elevilor, rezultatele acestora fiind materializate în diverse realizări profesionale.

Despre electronică, materia pe care o predau, ce aș putea spune cât mai pe scurt, decât că este o ramură tehnică de viitor, care stă la baza dezvoltării actuale a societății omenești. Acest adevăr am încercat să-l insuflu și elevilor, de-a lungul celor 27 de ani de când sunt la catedră. Am reușit să descopăr cât mai mulți elevi talentați, pasionați de această disciplină, pe care i-am îndrumat la diferite concursuri și olimpiade unde rezultatele au fost notabile. Rezultatele muncii de instrucție și educație desfășurate în liceul nostru sunt cel mai bine reliefate de numărul premiilor și mențiunilor obținute la olimpiadele școlare și de numărul celor admiși în învățământul superior.

Aniversarea a 50 de ani de la înființarea acestei școli reprezintă un prilej de trăiri intense, bucurii, dar și de bilanț.

Acum, când școala împlinește o jumătate de secol de la înființare, îi urez să rămână în topul școlilor cu profil tehnic, atât din județul Argeș, cât și din țară!

Dinuță Ghiorghe

Anul 2019 are pentru liceul Tehnologic din Mioveni o mare semnificație: împlinirea a 50 de ani de existență. Parcurgând această carte-album vom retrăi atmosfera anilor de școală, bucuriile și necazurile vieții de elev și de dascăl. A fost o instituție reprezentativă a învățământului tehnic argeșan și național. Personajul principal al cărții este comunitatea școlară.La capătul celor 50 de ani de existență, liceul își continuă neobosit activitatea. Mulți profesori au ieșit la pensie după ce au muncit o viață în acesta, dar au predat ștafeta unora mai tineri, abia ieșiți de pe băncile facultăților.

DRAGOMIR LAURA GABRIELA

Profesor titular , matematica, gradul I. Sunt profesor în aceast liceu din septembrie 2012.

Am ales sa vin aici intrucat este un liceu cu perspective atât pentru elevi, cat si pentru profesori. În această instituție de cultură și educație am remarcat profesionalismul si implinirea cadrelor didactice in scopul eficientizarii actului educativ.Un rol important il are conducerea scolii care a antrenat cadrele didactice, cat si elevii in obtinerea unor rezultate foarte bune. Este important ca intr-o scoala sa-ti desfasori activitatea cu drag, acest aspect se datoreaza faptului ca atmosfera din cadrul colectivului este placuta. Mandria si multumirea profesorului deriva din numarul mare de absolventi ai acestui liceu, dar si din faptul ca au imbratisat pe mai departe meserii in domeniul auto, iar unii chiar au urmat cursurile unor facultati in domeniul ingineriei. Urare: la ceas aniversar urez La mulți ani! școlii și colectivului didactic!

Mihaela Avram

Universitatea din Pitești, Facultatea de Inginerie, TCM, 1994.

Am ales acest domeniu, fiindcă era o tradiție la mine în familie. Mama inginer, soră-mea la fel, iar tata era tehnician. La Grup am venit în 1994. Mi-a plăcut pădurea în care era amplasat complexul școlar. Am cunoscut o școală în care aptitudinile, talentul și munca dedicată a elevilor și profesorilor aduc în fiecare an rezultate remarcabile la olimpiade, precum și la o mare varietate de concursuri și competiții.

Era director domnul Savu, iar domnul Dumitrescu Vasile era director adjunct, care m-au primit foarte frumos. Profesia de dascăl este o pasiune. Cred cu adevărat în această profesie. Indiferent de schimbările politice, economice, sociale ale societății în care trăim, educația ar trebui să aibă un rol formator, modelator.

Am avut multe realizări cu elevii. Amintesc pe cea mai recentă. În 2011, timp de două săptămâni, elevii au fost într-un proiect care s-a numit Practica – un pașaport pe piața muncii auto. Aceștia au făcut practică, la Service IATSA din Ștefănești. Au fost remunerați și răsplătiți cu o excursie în afara țării. Sunt mândră că am fost coordonatorul lor.

Este onoare pentru mine să fiu cadru didactic al acestui liceu.

Cornelia Dima

În 1999 am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Religie și Asistență Socială. Am ales această facultate fiindcă era o noutate în țară. Consider că religia este o materie prin care reușesc să mă apropii mai mult de sufletul elevilor. În contextul laicizării societății, am încercat prin religie să le insuflu adevăratele valori ale societății; cred că toții cei care au ajuns oameni cu adevărat, au avut la clasă și un profesor de religie. Practic, noi profesorii de religie, continuăm, într-un fel, munca părinților naturali ai alevilor, aceea de a preda cei 7 ani de acasă. Dacă într-o școală elevii învață să ajungă specialiști, profesorii de religie îi învață pe elevi să fie OAMENI.

Urez școlii viață lungă și să se bucure de aceleași rezultate frumoase ca până acum!

Dumitru Olteanu

Nicoleta Pătrașcu

Vă mulțumesc de ocazia pe care mi-ați oferit-o pentru a scrie câteva rânduri cu ocazia sărbătoririi semicentenarului liceului.

Încă din școala generală am fost atrasă de studiul limbilor străine. Drept urmare, în anul 2004 am absolvit Facultatea de Litere, Specializarea Franceză-Română, din cadrul Universității din Pitești (îmi pare rău că nu am studiat și Limba engleză). Am predat în mai multe școli până în anul 2009, când am venit la Grup pentru a fi mai aproape de domiciliu.

În această unitate de învățământ am cunoscut un colectiv didactic așa cum ar trebui să fie în orice școală, profesori dornici să cultive seriozitatea și competitivitatea. Am descoperit, cu bucurie, elevi care știu cât este de important să studieze limba franceză, mai ales că este limba vorbită în cadrul Uzinei, unde mulți dintre ei vor să se angajeze.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființare, urez școlii și corpului profesoral un sincer La mulți ani!

Mazilu Daniela

Facultatea de litere, specializarea română-engleză, Universitatea Pitești, 2002. Am urmat această facultate din pasiune pentru limba engleză, pasiune pe care mi-a insuflat-o în școala generală, doamna profesoară Alina Oprea. La Grup am ajuns în anul 2007, când am găsit un colectiv valoros, unit. Această școală mi-a plăcut din prima zi, fiind înconjurată de verdeață și liniște. În contextul globalizării, cunoașterea unei limbi străine, mai ales de circulație internațională, a devenit o necesitate.

Acum, la ceas aniversar, urez școlii continuitate, cu rezultate cel puțin la fel de bune ca până în prezent.

Ducan Cristinel

În anul 2001 am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, din Pitești. Am ales acest domeniu deoarece încă din copilărie eram pasionat de sport.

La Grupul Școlar Construcții de Mașini mi-am început activitatea de dascăl în anul 2001. După părerea mea sportul înseamnă sănătate. Este arhicunoscută expresia latină Mens sana în corpore sano, de obicei tradusă ca "o minte sănătoasă într-un corp sănătos". Consider că exercițiul fizic este o parte esențială a bunăstării mentale și psihologice a oricărui om. În toată activitatea mea de dascăl am încercat să transmit elevilor acest adevăr.

Trăim într-o lume a competițiilor. Școala nu face abstracție de această realitate. Prin participarea cu elevii la diferite competiții sportive aceștia s-au bucurat, în primul rând, de rezultatele bune obținute, dar de fapt, elevii au avut mult mai mult de câștigat. Au învățat ce înseamnă munca, să se bucure de succes și să învețe din eșec. În acest context, din 2001 și până în prezent am participat cu elevii de mai multe ori la Olimpiada Națională a Sportului Școlar cu rezultate foarte bune.

Școlii, îi urez La mulți ani!, iar colectivului să ajungem la jubileul de 100 de ani.

Tudor Zorina

Studii: Facultatea de Inginerie, Secția TCM, 1990 și Universitatea din Pitești, Secția Informatică, 2003.

Am lucrat 9 ani în Uzină (Tehnolog Metode de Control). Avem un loc de muncă frumos. Ca tehnolog trebuia să omologhez dispozitive noi. Practic, nu aveam timp să mă plictisesc. Însă, mie îmi stătea gândul să ajung în învățământ, fiindcă dintotdeauna mi-au plăcut copiii. Inițial am vrut să devin învățătoare. Am dat la Liceul Pedagogic, dar nu am fost admisă. Dorința de a lucra cu copiii a rămas. Dacă iubești copiii vor apărea și rezultatele. Așa că atunci când mi s-a oferit posibilitatea de a intra în învățământ am profitat de ea. Pentru mine a faptul că am lucrat în Uzină a fost experiență benefică, utilă apoi la clasă. Elevii pregătiți de mine și de colegii mei au participat la numeroase olimpiade și concursuri pe meserii, unii dintre ei ajungând până la nivel național.

M-am bucurat să găsesc aici un colectiv minunat format din oameni foarte capabili. Aș aminti măcar pe cei care au ieșit la pensie și nu mai fac parte din colectivul actual: domnul Savu, Dumitrescu Vasile, doamna Gorcinski și alții. Am remarcat faptul că Uzina era aproape de școala noastră și la propriu și la figurat. Elevii au făcut practică în uzină. În anul școlar 2010-2011 am aceeptat funcția de director conștientă fiind câtă muncă presupune acest lucru (multă hârțogărie, care te îndepărtează foarte mult de elev și chiar de colegi). M-am bucurat de susținerea permanentă a colegilor.

Urez școlii să continue tradiția transmiterii către tânăra generație a valorilor morale și tehnice!

Răzvănel Cîrstoaia

Studii: Facultatea de Educație Fizică și Sport, din Pitești, 1997. Este o continuare a sportului de performanță pe care l-am practicat încă din școala gimnazială. După absolvirea facultății am practicat sportul de performanță (handbal), atât la nivel de club (Dacia Pitești – unde am jucat 10 ani, atât în a doua ligă, cât și în prima, Fibrex Nilon Săvinești – unde am ajuns până în Liga Campionilor, Uztel Ploiești – 3 ani și alte cluburi precum: HC Bistrița, HC Oradea), cât și la lotul național antrenat de celebrul Petre Ivănescu, fost campion mondial, actualmente stabilit în Germania.

Cu riscul să fiu subiectiv consider că disciplina educație fizică și sport este fundamentală în dezvoltarea fizică și psihică a oricărui om;

Sunt profesor al LTCM din anul 2015. La sosirea mea în această unitate de învățământ am fost plăcut surprins de baza sportivă. Despre colegi, numai de bine.

Lucian Tănase

Am cunoscut această școală mai întâi în calitate de elev, pentru ca mai târziu (2014), după absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport, să mă reîntorc în calitate de profesor. Fiind elev, baza sportivă a acestui liceu m-a impresionat și totodată mi-a transmis ideea de a urma o carieră în domeniul sportiv.

În prezent, pe lângă activitatea de profesor al unității, desfășor și activitatea de arbitru al lotului național, Liga a III-a.

Consider că, indiferent de natura lui, sportul este important. Aduce atât de multe beneficii (nu este cazul acum să le enumăr pe toate) și mă bucură faptul că elevii mei le cunosc.

La mulți ani școlii și tuturor ce muncesc într-însa!

Monica Maria Cristina

Ca profesoară de chimie în această școală, mărturisesc că am o chimie specială cu ea, mai ales acum când își pregătește hainele de sărbătoare, celebrând aniversarea a 50 ani de la înființare. Sunt mândră că locul meu de muncă este în această unitate, din care nu lipsește profesionalismul, seriozitatea și implicarea.

Mulți ani de viață doresc acestei cochete unități de învățământ!

Larisa Dumitrescu

Facultatea de Științe Economice, Pitești, 2008. Începând cu anul 2009 am trecut pragul acestui liceu ca profesoară de Economie și Educație Antreprenorială. După 10 ani de activitate în această școală pot să spun că este locul unde munca este convertită în educație, iar rezultatele sunt cele care dau măsura efortului depus de fiecare în parte. Am onoarea să fac parte dintr-un corp profesoral valoros, care a știut să aducă plusvaloare acestei unități, nu doar prin activitatea de zi cu zi, ci și prin implicarea în diverse parteneriate, programe și proiecte.

Legat de materia pe care o predau cu drag elevilor, sunt mândră să spun că aceștia, au înțeles, că în contextul economic și social actual, cunoștiințele antreprenoriale sunt esențiale. Ajunși la liceu din școlile gimnaziale, elevii încă se gândesc cum să îsi aleagă profesia potrivită sau cum să devină independenți financiar. Din fericire, aceste dileme dispar după parcurgerea celor patru ani în LTCM.

Pentru ca pe porțile LTCM-ului să iasă tot atât de mulți specialiști câți au ieșit în cele 5 decenii, îi urez un sincer La mulți ani!

Aura Nedelcu

În anul 2004 am debutat în învățământ. Tocmai absolvisem Facultatea de Litere din cadrul Universității din Pitești. La Grupul Școlar predau limba franceză din 2007. Fiindcă locuiam în Mioveni, auzisem despre acest liceu, care era perceput, de părinți, elevi,ca școala ideală, de unde ieși cu o diplomă și care îți asigură un loc de muncă. De-a lungul carierei mele de dascăl am iubit școala și mi-am respectat colegii și elevii. Descoperirea celor mai bune metode și procedee care să facă ora de franceză mai plăcută a fost una dintre preocupările mele. La aniversarea celor 50 de ani, doresc școlii, cadrelor didactice și elevilor, viață lungă și succese!

Marcu Mihaela

Vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit posibilitatea de a exprima ce înseamnă pentru mine acest liceu în care îmi desfășor activitatea.

Am absolvit Facultatea de Științe, specializarea chimie-fizică, în anul 1996. La Grup am venit în 1998. Am ales această școală deoarece locuiam în Mioveni, dar auzisem despre ea încă din copilărie deoarece tatăl meu a făcut parte din echipa de muncitori care au ridicat căminele, cantina și au finisat clădirea școlii. Sunt mândră că predau în această școală, alături de un colectiv deosebit.

Prin meseria mea consider că am pus și eu o cărămidă la construirea prestigiului acestei școli. La ceas aniversar doresc școlii să se mențină pe podium, în elita școlilor argeșene!

Radu Marian

Absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București, 1989. La Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni sunt din anul 2009. Consider că predau o materie deosebit de importantă, mai ales pentru un liceu cu profil tehnic. Am fost, sunt și voi fi mereu mândru că fac parte dintre profesorii acestei școli, o instituție a cărei importanță reiese chiar din misiunea sa: aceea de a forma oameni.

La a 50-a aniversare a liceului îi doresc performanțe cel puțin la fel de mari ca și cele obținute până în prezent!

Monica Foltică

Studii: Univ. Pitești, Facultatea de Inginerie Mecanică, Specializarea TCM, 1995. Fiindcă nu găseam întotdeauna ore de mecanică m-am hotărât să urmez și cursurile Facultății de Electronică, Comunicații și Calculatoare, Specializarea Electromecanică, pe care le-am absolvit în 2011.

La LTCM îmi desfășor activitatea de cadru didactic din anul 2012, pe catedra de Electromecanică. În acest liceu am descoperit un colectiv didactic valoros, în care întotdeauna a domnit armonia, și o bază materială de excepție. Datorită acestora, elevii, care au participat la concursuri și olimpiade pe Meserii, au fost și sunt numeroși.

Urez viață lungă cu sănătate membrilor din corpul profesoral pentru a duce mai departe menirea școlii, aceea de a forma câți mai mulți specialiști!

Mihaela Dinescu

În anul 2006 am venit ca profesor titular la Liceul Tehnologic după ce timp de 6 ani am lucrat ca învățătoare. Emoțiile erau firești, dar încrederea că experiența profesională îmi va fi de ajutor, m-au făcut să fiu receptive și entuziastă în lucrul cu adolescenții. Primul sentiment pe care mi-l amintesc în legătură cu venirea mea la liceu este acela de nou început, mai luminos, mai frumos. Amplasarea liceului în mijlocul pădurii, aerul proaspăt și liniștea locului m-au făcut să simt că aici vreau să rămân.

O altă impresie este cea referitoare la modul în care am fost întâmpinată de cadrele didactice. Domnul director ing. Marin Marcu m-a prezentat colegilor cu mult entuziasm în Consiliul Profesoral. Spun cu entuziasm, pentru că sunt primul profesor psiholog pe care l-a avut acest liceu. În cadrul cabinetului de consiliere psihopedagogică s-au desfășurat numeroase activități și ședințe de consiliere individuală dintre care: cunoaștere și autocunoaștere, adaptarea elevilor la mediul școlar, optimizarea relației elevi-părinți-cadre didactice, tulburări psiho-emoționale, stil de viață sănătos, comportament agresiv, absenteism, abandon școlar, adolescentul și nevoile sale, consumul de alcool, droguri etc. Consilierea elevilor capabili de performanțe înalte. Se asigură prin diriginți, profesorii de specialitate și prin Cabinetul de asistență psiho-pedagogică și vizează o gamă largă de probleme specifice: orientarea școlară și profesională, regim de studiu și de viață, relații personale, ocuparea timpului liber și socializare etc.

Am remarcat un colectiv unit, dornic să te sprijine, să te ajute în toate demersurile profesionale. Am găsit un corp profesoral de elită care a pregătit de-a lungul celor 50 de ani oameni de character, profesioniști în toate domeniile de activitate, care au creat prin performanță, prestigiul acestui liceu.

Un alt aspect demn de menționat în decizia mea de a rămâne aici, a fost cel legat de conduit elevilor, de atitudinea părinților față de școală precum și de atmosfera generală a comunității locale, care este una de respect și prețuire a cadrelor didactice.

La ceas aniversar, doresc să transmit Liceului Tehnologic să continue drumul către performanță, să rămână la fel de exigent în valorile și convingerile pe care le promovează! La mulți ani cu success!

Iordan Mirela

A fost odată… așa cum încep toate poveștile cu final fericit. A fost odată o profesoară la început de drum, nu prea tânără, căci s-a decis târziu să îmbrățișeze această nobilă profesie. Poate de aceea emoțiile debutului au fost mult mai mari, fiindcă nu avea acea exuberanță a adolencentului. În urma examenului de titularizare, putea alege orice liceu din județ, evident unde erau locuri vacante. Însă a ales să predea la ,,Grupul Școlar Construcții de Mașini Colibași”, cum era titulatura de atunci a liceului. De ce ? Simplu, se îndrăgostise de acest liceu la vârsta de 15 ani, când și-a vizitat prietena, elevă a acestei școli.

Pe atunci eram pasionată de noțiunile de ,,comerț”, ,,contabilitate”, ca urmare am ales ,,Liceul Economic”. Însă ce deosebire între curtea aproape inexistentă a liceului meu și imensa grădină de care se bucura prietena mea ! O oază de verdeață, aer proaspăt, emanat de pădurice. Pentru un copil crescut în mediul rural, ce putea fi mai minunat ?! Tinerii au nevoie să se simtă liberi, să le crească aripi într-un spațiu infinit, dar protector în același timp. Ceea ce m-a fascinat chiar de la început au fost treptele spre școală, ca niște pași mici, dar siguri, spre un templu al cunoașterii. Nu, nu sunt vorbe-n vânt, ci o realitate, demonstrată de diplomele obținute la olimpiadele școlare pe meserii și de personalitățiile care au absolvit această școală.

Așa că Da, am ales să predau în acest liceu imediat ce am avut prilejul. Despre profesionalismul și căldura sufletească pe care o iradiau dascălii știam deja, nu doar de la prietena mea, care-și elogia, chiar și peste ani, diriginta, doamna profesor de matematică Marilena Popescu, ci și de la fiica ei, care a urmat aceeași școală. Așa am aflat, înainte de a cunoaște personal omul, despre exigența născută din dragostea față de elevi a doamnelor profesoare Gabriela Neagu, Anca Fudulu, despre minunatele ore de tenis și educație nu doar școlară, ci și civică, predate de domnul profesor Ghiorghe Dinuță. Însă realitatea mi-a depășit așteptările.

La 39 de ani vezi viața cu alți ochi, schimbările îți dau emoțiile firești. Am pășit în curtea școlii cu teama unui școlar pe drumul de inițiere. Prima persoană pe care am întâlnit-o, fiind încă vacanță, a fost domnul secretar Marcel Dumitrescu. Deși ,,hârtiile” îi dădeau dureri de cap, și-a făcut timp să-mi descrie atmosfera, ca eu să înțeleg cât de bine am ales. Apoi domnul director de atunci, domnul profesor Marcu, m-a întâmpinat cu un ,,Bine ai venit, tată ! Sper să iubești acest liceu ca și noi și nu ai niciodată dorința de transferare”.

Când vii dintr-un domeniu total diferit, comerțul, fără exeriență în predare, te simți ca o barcă în derivă. M-au speriat noțiuni precum ,,Planificări anuale și calendaristice”, ,,Plan de lecții”, pe care le realizasem doar în timpul practicii din Universitate, fiindcă doream ca totul să fie perfect. Dar nu m-am așteptat să găsesc atâta căldură, atâta implicare din partea tuturor noilor mei colegi în susținerea emoțională, în integrarea unui nou-venit ! Se comportau atât de firesc, încât mi-au dat senzația că mă cunosc dintotdeauna. Încrederea lor că voi reuși m-a determinat să-mi promit în gând că așa va fi. Și cred că am reușit !

Să fii profesor de limba și literatura română la un liceu tehnologic nu este deloc o meserie atât de ușoră cum pot crede unii. Ești responsabil de formarea omului de mâine, care să înțeleagă semnificația limbii literare și a literaturii române în conturarea identității naționale. Să nu uităm că fiecare generație este produsul societății în care trăiește. În era tehnologică, trebuie să găsești noi și noi metode de predare, care să-i împlice în propria formare, să-i motiveze. Și este extrem de greu să determini un tânăr, captivat de mijloacele moderne de socializare, să o facă și, mai mult decât atât, să îi și placă. Nu vrei să-ți dezamăgești elevii, nici familia lor, nici comunitatea care cere tineri bine pregătiți, responsabili, capabili să-și structureze un sistem axiologic coerent, esențial în formarea unei personalități autonome, integrate dinamic în societate. Orice act educativ are ca finalitate modelarea de tineri pregătiți să se adapteze la orice situație concretă de viață. ,,Viitorul începe azi” nu este un simplu slogan, întrucât istoria se scrie sub ochii noștri și prin faptele noastre.

Profesorul de limba și literatura română are datoria de a-i îndruma pe elevi în descoperirea textului literar și nonliterar, iar acest lucru presupune lectura conștientă, nu învățarea mecanică. Peste ani, vor uita probabil motivul pentru care Moromete a tăiat salcâmul, dar nu vor uita niciodată cum să descifreze orice act scris și să producă, la rândul lor, mesaje coerente. Adolescentul trebuie să aibă o atitudine interogativă, să problematizeze ceea ce citește și să fie sensibilizat. Trebuie educat prin și pentru cultură, aceasta constituind mediul în care omul se formează, învață și devine, din ins biologic, ființă modelată cultural.

Din păcate, ,,la Zinca din deal”, cum a fost denumit, în sens peiorativ, liceul de către profesori fără har, incapabili să înțeleagă menirea lor reală, nu vin întotdeauna elevi cu note mari, cu aspirația de a deveni medici. Însă noțiunile predate de profesorii care pun suflet și îi iubesc îi transformă, îi ambiționează să-și depășească limitele. De aceea, nu întâmplător foști absolvenți .au devenit ingineri, profesori, educatori, agenți de penitenciare și de poliție, muncitori competenți, dedicați. Există, din fericire pentru destinul copiilor lor, părinți înțelepți, care au descoperit din timp pasiunile, competențele și abilitățile fiilor și fiicelor. Ca atare, i-au îndrumat să urmeze cursurile acestui liceu care, da, te poate ,,scoate” inginer. Nu poți urma cursurile unui liceu teoretic dacă visul îți este altul. Copii cu medii de admitere de ,,Brătianu”, ,,Zinca”, adică peste 9,00, precum Ciucardel Marian, elevi care provin alte județe, precum Nenetu Eugen Alin, olimpic național și inginer astăzi, au ales fără ezitare acest liceu, ca bază a profesiei viitoare.

Elevii acestui liceu au înțeles că adevărata valoare a unui om, prestigiul său este dat de modul în care cunoaște și utilizează limba maternă. Ideile nu pot exista în mintea omului în afara materialului lingvistic, a textului scris. De aceea, se impune dezvoltarea corespunzătoare a vorbirii elevilor, a posibilităților de exprimare în propoziții și fraze bine construite. Augustin Buzura afirma că ,,așa cum este ciobanul sunt și oile”, un subiect de meditație pentru orice educator responsabil. Profesorul trebuie să știe cum să educe, cum să pregătească individul pentru integrarea în societate. El este un moderator care trebuie să antreneze elevii în propria pregătire, să personalizeze comunicarea și să creeze o atmosferă pozitivă. Or, la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni cu toții, elevi și profesori, suntem ACASĂ !

Elena Popescu

Vă mulțumesc pentru posibilitatea de a spune câteva cuvinte despre liceul unde îmi desfășor activitatea, acum când împlinește 50 de ani de la înființare.

Am terminat matematică-fizică la Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești. Elevă fiind m-a atras informatica, o materie relativ nouă în acea perioadă. Ca urmare m-am îndreptat către Facultatea de Științe, Specializarea Matematică-Informartică din cadrul Universității Pitești. După absolvirea studiilor superioare am predat în mai multe școli din mediul urban: Grup Școlar Astra Pitești, Grup Școlar Industrializarea Lemnului Pitești, Grup Școlar Forestier din Curtea de Argeș.

La LTCM am venit în anul 2006. În această școală am găsit multă liniște, la propriu, deoarece, școlile din mediul urban în care îmi desfășurasem activitatea aveau parte de multă poluare fonică. M-am bucurat de existența unui laborator de informatică bine dotat. De asemenea, m-a impresionat numărul mare de copii din parcul școlii.

Sunt mândră că fac parte dintr-un colectiv didactic profesionist, care poartă ștafeta dascălilor care au muncit în această instituție atâția zeci de ani.

Urez școlii să rămână în topul instituțiilor cu prestigiu din județ și nu numai!

Ionel F. Negoescu

Sunt născut în anul 1955.22.10, în comuna Poiana Lacului unde am absolvit și școala generală. Primii pași în liceul de la Colibași i-am făcut în vara anului 1970 când am susținut examenul de admitere la școala profesională. După examen am fost repartizat la clasa I-K Strungari unde am avut diriginte pe domnul ing. Vasile Dumitrescu. Liceul era ca o adevărată casă pentru mine. Pe perioada studiilor am fost cazat în căminul școlii, iar masa o serveam la cantina școlii. Practica o efectuam în atelierul liceului care era foarte bine dotat cu toate tipurile de mașini și utilaje (așchiere, găurire, frezare etc.). Îmi aduc aminte că aveam maistru pe domnul Drăgoi Gheorghe. În anul II și III practica am efectuat-o în uzină la diferite secții. După terminarea studiilor și susținerea examenului de absolvire, am fost repartizat și angajat ca strungar la I.A.P. Colibași. Ulterior am terminat și liceul la seral. În anul 1986 m-am înscris la școala tehnică de maiștri pe care am absolvit-o cu specialitatea Prelucrarea metalelor prin așchiere. Până în anul 1999 am lucrat la uzina de autoturisme. În toamna anului 1999 am susținut examen și am fost încadrat pentru ocuparea unui post de maistru instructor la liceul din Colibași. În acest liceu am obținut toate gradele didactice. O parte din elevii pe care i-am avut la clase, atât ca maistru-instructor, cât și ca diriginte, au fost angajați la diferite societăți comerciale, la uzina Dacia.

Dobrin Constantin

Am absolvit liceul seral cu profil electrotehnic în 1981-1984. Apoi: Școala de maiștri, profil electromecanic în 1997. Universitatea din Pitești – inginer colegiu-automobile 2006. Echivalarea studiilor de facultate la Politehnica București 2011. Conversie (de pe Automobile pe Electronică) profesională la Universitatea din Petroșani 2017. Din 1994 sunt încadrat la Grup ca electrician. 1996-2003 am fost încadrat ca administrator. Din 2003 încadrat ca maistru electromecanică. Din 2011am schimbat încadrarea din maistru în profesor de instruire practică. Am ales să lucrez în cadrul acestei școli pentru că am avut ocazia să progresez în carieră. Dintre elevii pregătiți de mine îl menționez pe Pănescu Adrian, căruia i-am fost diriginte. A luat de două ori premiul I la olimpiada tehnică, faza județeană. A absolvit facultatea tehnică, iar acum lucrează ca inginer la automatizări la Dacia. 0740 169 929. Elevii pregătiți de mine și de colegii mei de la catedra electro, au obținut numeroase premii la olimpiadele tehnice.

Dobre Teodor

Studii: Facultatea de istorie, Universitatea din București. La Liceul Tehnologic Construcții de Mașini sunt din anul 2009. Acum, la ceas aniversar, pot spune că a fost și este o unitate de prestigiu a învățământului tehnic din Argeș și nu numai.

Istoria este o materie extraordinară, în principal, fiindcă te învață să nu repeți greșelile trecutului. Pasiunea față de istorie, pe care am avut-o încă din gimnaziu, am încercat să o transmit și elevilor. Fiindcă am deținut funcția de consilier educativ am încercat să implic elevii în numeroase activități cu valoare istorică: 1 Decembrie 1918 – Ziua Națională a României, 24 Ianuarie – Ziua Unirii, 9 Mai, zi cu triplă semnificație (Ziua Independenței, Ziua Europei, Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, 25 Octombrie – Ziua Armatei, 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România.

Urez liceului să rămână aceeași instituție valoroasă a învățământului tehnic, așa cum a fost timp de cinci decenii!

Claudia Morar

Încă din copilărie am avut o pasiune pentru lucrurile mai tehnice. Astfel că, după absolvirea liceului m-am îndreptat către Facutatea de Inginerie, Secția Tehnologia Construcțiilor de Mașini, din cadrul Universității Pitești. La Grup am venit în anul 1999. Am căutat să ajung la un liceu cu profil tehnologic și am ales Grupul Școlar, în acel moment fiind renumit în tot județul Argeș.

M-am bucurat să fiu profesoară în această unitate, chiar dacă facem naveta de la Pitești, deoarece am găsit aici o bună bază materială, profesori capabili și adevărați prieteni. Dintre elevii care au reușit…sunt atât de mulți. O dovadă a faptului că elevii au îndrăgit disciplinele tehnice predate de mine și de colegii mei, este faptul că am avut numeroși elevi care au participat la concursuri și olimpiade unde au obținut rezultate frumoase. Amintesc doar pe elevul Alin Nenetu, căruia i-am fost dirigintă, care a obținut locul I la nivel național la un concurs de meserii.

Loredana Corbelin

Mintea tânărului nu e un vas pe care sa-l umpli,

ci o torță pe care s-o aprinzi, pentru ca ea, la rândul ei, să lumineze singură. (Plutarh).

Încă din școala gimnazială consideram geografia ca fiind cea mai frumoasă materie. Cred că și datorită profesorului, care îmi era și diriginte, având un talent deosebit de a explica și de a povesti. În liceu, am rămas la fel de pasionată, drept urmare, știam ce vreau să fac în viață: să predau geografia. Am continuat studiile superioare la Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Științe Umaniste, Geografie.

În anul 2014 am ales să-mi desfășor activitatea de dascăl la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni. Am descoperit o importantă instituție de cultură, recunoscută de mulți ani prin învățământ de calitate: teoretic, practic și artistic. Am descoperit un corp profesoral de excepție, aflat într-o permanentă căutare, creație și competiție, cu un simț al valorilor societății care vine din conștientizarea misiunii de dascăl în orice timp.

Urez școlii să-și contiune misiunea, de a fi într-o permanentă legătură cu realitatea economică. La mulți ani!

Stoenescu Elena

Am absolvit în 1994 Facultatea de fizică – Universitatea din Timișoara. La Grupul Școlar sunt din 1997. Am făcut liceul în Drobeta Turnu-Severin. Acolo m-am îndrăgostit de fizică datorită profesorului care avea un adevărat har în a ne face să înțelegem fizica.

Tot aceeași școală aș alege. Scopul acestei școli a fost pregătirea elevului pentru viață. Meseria de dascăl este grea, dar frumoasă. Privesc cu nostalgie spre anii tinereții… dacă am izbutit prin activitatea mea de profesor să contribui la formarea unor oameni, înseamnă că n-am trăit degeaba. Am căutat fotografii pentru această monografie. Uitându-mă peste ele m-am întors în timp . frumoase amintiri mi-au revenit în gând.

Am primit invitația de a așterne pe hârtie câteva rânduri despre anii în care am fost profesor la…după x ani la catedra pot spune…

Stan Nicoleta

În anul 2004, am debutat ca profesoară de limba și literatura română la acest liceu. Am avut posibilitatea de a mă muta la o școală Ștefănești, deci mai aproape de domiciliul meu din Pitești, însă am preferat să fac naveta fiindcă mi-a plăcut acest liceu încă din prima zi, când i-am călcat pragul. Nu foarte mulți au norocul de a avea locul de muncă într-un parc natural. Consider că ambianța în care muncești este foarte importantă. Mie, pădurea din jurul liceului chiar îmi dă energie, binevenită în lupta mea cu neștiința.

Nu fac parte dintre profesorii care consideră că disciplina lor este cea mai importantă, dar nu știu cum, Limba și literatura română este prima trecută în catalog. Încerc să le insuflu și elevilor dragostea pentru limba și gramatica limbii române, chiar dacă liceul are un profil tehnologic.

Urez liceului încă 50 de ani de existență, iar dascălilor, să continue munca depusă de înaintașii lor!

Sandu Drăgoi

Am urmat Școala Profesională și liceul (seral) la Grupul Tehnologic din Colibași. Maistru Instructor Auto, Școala de Șoferi, categoria B, C. inginer AR, profesor gradul I. Angajat în cadrul liceului din anul 2000. Mă mândresc cu mulți elevii pregătiți în cadrul școlii de șoferi din Colibași, care au obținut permisul auto, categoria C și au ajuns șoferi pe camioane ale Uzinei Dacia și nu numai, în transportul national și international.

Pentru desfășurarea activității mele de coordinator-instructor al școlii de șoferi m-am bucurat de dotările de care a beneficiat liceul de-a lungul vremii. Țin să le menționez:

autocamion marca Renault;

2 autoturisme marca Logan;

1 logan MCV;

1 Duster;

Soft performant simulare conducere auto;

Materiale didactice de ultimă generație în conformitate cu legislația rutieră în vigoare;

Toate acestea au fost donate de către Uzina Dacia-Renault, o dovadă în plus a unei strânse și vechi colaborări.

De-a lungul timpului elevii îndrumați de mine au obținut premii la diferite concursuri pe meserii dintre care două locuri II în faza națională. Consider că rezultatele deosebite obținute de elevii Liceului Tehnologic Construcții de Mașini, precum și buna bază materială de care acesta dispune, au avut un rol important ceea ce a condus la o promovare puternică a liceului. Adaug faptul că liceul are o colaborare armonioasă cu importante unități economice din județ precum: CNCD, AMAT, DAPEROM și altele. Despre colegii mei spun doar atât: Liceul din Colibași dispune astăzi de un corp profesoral profesionist. Aș vrea să amintesc și câțiva buni colegi pe care i-am avut, colegi care, la vremea respectivă, au contribuit la achiziționarea unur materiale didactice necesare procesului instructive-educativ, la promovarea și bunul mers al acestei instituții:

Drăgoi Ilie, Maistru Ing. Auto, angajat la acest liceu în perioada 1997-2002;

Nae Gheorghe, Maistru Ing. Auto, angajat la acest liceu în perioada 2014-2016;

Drăgoi Mihai, Maistru Ing. Auto, angajat la acest liceu în perioada 1990-2000;

Ion Voicescu

Primii pași în instituția din Colibași i-am făcut ca elev în 1974 când am absolvit Școala Profesională cu specializarea strungar. În aceeași instituție am continuat studiile făcând și cei patru ani de liceu, pe care i-am terminat în anul 1978. Pentru că la Uzina Dacia era mare nevoie de forță de muncă bine calificată am hotărât să urmez Ingineria Autovehiculelor, specializarea Autovehicule Rutiere (AR) din cadrul Universității din Pitești. Astfel că, după terminarea studiilor superioare am ajuns la Uzina de Autoturisme unde am lucrat din 1974 și până în 1987. După 1987 “am ajuns de unde am plecat”: la Liceul Tehnologic din Colibași, dar de data aceasta ca profesor de cultură tehnică, profilul mecanic.

Despre liceul unde îmi desfășor activitatea am numai cuvinte de laudă. Acest liceu și-a adus aportul, atât prin transmiterea cunoștințelor, dar mai ales prin formarea profesională a numeroase generații de elevi care au ajuns specialiști respectați nu doar la Uzina Dacia, ci și la alte unități economice din țară. La acest lucru și-au adus contribuția cadrele didactice care s-au succedat de-a lungul timpului în acest liceu.

Îmi aduc aminte că în primii mei ani de dăscălie elevii erau atât de numeroși încât cataloagele ajungeau până la litera „v”. Din acest motiv elevii făceau prin rotație vizite în uzină în vederea efectuării practicii. Participau cu plăcere la activitățile practice, atât în cadrul atelierelor liceului, cât și în uzină, iar rezultatele nu întârziau să apară materializate în numeroase diplome câștigate la concursuri și olimpiade.

După atât de mulți ani petrecuți în această școală, mai întâi ca elev și apoi ca profesor, pot spune acum, când mă apropii de pensie, că liceul din Colibași a fost a doua mea familie.

La mulți ani!

Dudău Grațiela

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.”

Mahatma Gandhi

Mă numesc Dudău Grațiela și sunt profesor de limba engleză la LTCM. Am terminat facultatea de Litere în Pitești în anul 2005. După terminarea facultății nu intenționam să intru în învățământ. Am plecat la București în ideea de a-mi clădi acolo viitorul. A fost o perioadă dificilă în care mergeam la multe interviuri de angajare. Am decis să mă întorc acasă, la Pitești. Urmând sfatul unei bune prietene am decis să intru în învățământ. Întâmplarea a făcut să fie un post liber la Școala Generală nr. 16. Astfel, din februarie 2006, pentru un semestru, am devenit profesor de engleză. Am realizat că îmi plăcea ceea ce făceam. Drept urmare, în vara lui 2006 am mers la examenul de titularizare și am reușit să mă titularizez la Câmpulung. Am stat un singur an școlar acolo, după care, în 2007, m-am transferat la LTCM. Nu știam foarte multe despre această școală, dar am zis că sigur elevii de acolo sunt dornici să învețe și limba engleză. Îmi plăcea faptul că liceul era așezat într-o pădure, aproape de Uzina Dacia.

Îmi amintesc prima zi în acest liceu. Am urcat timidă scările aflate în păduricea de lângă școală. La secretariat am fost întâmpinat de domnul Aurel Șerban, pe atunci director al instituției, și de domnul Fianu (director adjunct) care mi-au urat bun venit și că speră să-mi placă această școală.

Mi-a plăcut această școală dovadă că după 10 ani de activitate la catedră sunt încă aici. Mi-a plăcut colectivul lângă care am lucrat, dar mai ales elevii, dornici să-mi arăte cât de bine știu limba engleză. De-a lungul anilor am avut elevi foarte buni de care m-am atașat, dar și elevi cu probleme familiale pe care am încercat să-i ajut

CONCURSURI ȘI OLIMPIADE

REZULTATE OBȚINUTE LA OLIMPIADE ȘI CONCURSURI

Exista o strânsă colaborare între școală și M.I.C.M. dovadă bogata corespondență din arhivă.

La cererea școlii Miliția făcea vizite la domiciliul elevilor care absentau de la cursuri.

Capitol

elevii de ieri își amintesc

De la înființare și până în prezent, numeroși absolvenți s-au remarcat în diverse domenii ale vieții, ajungând personalități de prestigiu, adevărați oameni și ambasadori ai liceului. O listă completă cu așeștia este imposibil de întocmit, dar prezentăm câțiva, ținând cont că prin această școală au trecut mii de elevi de-a lungul celor 5 decenii. Lista absolvenților LTCM deveniți personalități ale vieții culturale, economice, ar putea continua pe multe pagini ale acestei lucrări.

Dorobanțu-Dina Roxana

Director la Școala Gimnazială I. C. Lăzărescu Țițești

Am fost elevă a Liceului Industrial nr. 2 Colibași în perioada 1988-1992. Era o tradiție de familie să urmăm studiile liceale la Colibași.

Mă gândesc cu nostalgie la anii când purtam uniformă de elev, emblemă, părul prins cu bentiță albă. Ne bucuram să stăm în parcul din incinta școlii.

Port în suflet amintiri prețioase legate de conducerea școlii, profesorii mei, personal administrativ și colegi. Domnul Marcu Marin era un director care se bucura de respectul și aprecierea tuturor.

Îmi amintesc cu drag de profesorul de Istorie, domnul Funieru. Purta geantă diplomat, halat gri, cămașă albă cu cravată, pantaloni ,,la dungă” și era totdeauna tuns ,,regulamentar”. Învățam lecția din clasă, așa de bine preda! Mi-a dezvoltat dragostea pentru Istoria patriei și la examenul de Bacalaureat am luat nota maximă. Îmi amintesc faptul că în 1990, la puțin timp după Revoluția din decembrie 1989, a venit la ora noastră de Istorie și ne-a spus să deschidem manualul de Istorie la prima pagină. A scos și dânsul un manual din servietă și ne-a arătat cum trebuie să rupem prima pagină. Era portretul ,,tovarășului”! Noi l-am privit cu uimire; mie mi-era frică … și la fel ca mine, cei mai mulți nu îndrăzneau. Apoi ne-a încurajat, trecând pe la băncile noastre, rupând paginile care scoteau un zgomot aparte. Ceva mai târziu, la fiecare lecție ne spunea să tăiem orizontal, cu pixul roșu, anumite fragmente, pe care le considera greșite. Am mutilat cărțile, sub privirile sale exigente!

Am aprofundat franceza cu doamna profesoară Mariana Gorginski, iar englezacu doamna Mihaela Neguț. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere despre profesoara Olga Scobai. Venea totdeauna la fix în clasă, nicioadată nu ne ținea ,,peste”, în timpul pauzei; era obiectivă în notarea ritmică și se îmbrăca foarte elegant. Am învățat lecții de viață de la profesorul nostru de Filozofie, domnul Alexandru Conea. Toți elevii îl îndrăgeau. L-am respectat foarte mult pe domnul profesor de chimie, Miu Barbu. Era drept și exigent. Oameni deosebiți, care au format caractere. Îi prețuiesc pe toți, le port recunoștință și amintire vie, chiar și după 30 de ani.

În prezent sunt profesor titular pe catedra de Religie de la Școala Gimnazială ,,I.C. LĂZĂRESCU” ȚIȚEȘTI, județul Argeș și director al unității din anul 2007.

Duțulescu Marius

În 1979-1983 am fost elev al liceului. Am atâtea amintiri frumoase despre profesorii și anii petrecuți la Grupul Școlar din Colibași încât mi-ar trebui un volum întreg probabil. Cum să nu-l amintesc aici pe domnul profesor xxx de matematică, cu ce pasiune ne transmitea cunoștințele, de pedepsele” pe care le aplica, de exemplu, exerciții în plus pentru acasă, dar și de emoția cu care și-a luat rămas bun de la noi atunci când a ieșit la pensie. Sau pe domnul profesor xxx, pe care l-am avut doi ani la fizică, de la care tot timpul trebuia să te aștepți la o ironie sau o glumă și care a făcut ca mecanica și termodinamica să mi se pară ușoare. Sau „diriga”, doamna profesoară. Diriginte mi-a fost domnul Funieru. Dna Scobai, Popescu Marilena. Încă din liceu voiam să ajung polițist. Fiindcă învățasem în liceu meseria de electrician am și profesat-o o perioadă. Atunci era școală de ofițeri nu era Academie. În 1988 am urmat Școala de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, așa cum se numea atunci. După revoluția a devenit Academie. Am absolvit în 1990. Am devenit ofițer al Ministerului de Interne. Am luat repartiție la Poliția Rutieră a capitalei. 1991 am venit la Pitești. Aici am urcat ierarhic și am ajuns Șeful Biroului Rutier Pitești. Marius Tonescu – inginer. Am locuit o perioadă în unul din căminele școlii. 4 ani am fost polițist în Mioveni. Mi s-a întâmplat ca în funcția de polițist de circulație rutieră să opresc în trafic și profesori de la Grup. Bucuria revederii a fost reciprocă.

Mușetoiu Mihaela. 0743 070 453.

Recunoștință este cuvântul care spune ceea ce simt legat de faptul că am fost elev al acestei școli. Am absolvit în 1998. Cei 4 ani de liceu au fost hotărâtori pentru formarea mea ulterioară. Îmi aduc aminte cu drag de doamna Boboc Gina, datorită căreia m-am îndrăgostit de matematică. Eu voiam să ajung inginer. Astăzi sunt profesor titular de matematică la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București. Consider că matematica ar trebui să facă parte din viața fiecărui om. Ionilă Pavel, cel care mi-a fost profesor de fizică, este un alt om de care îmi aduc aminte cu plăcere. În anul 2018 am avut revederea de 20 de ani când am revăzut foști colegi și profesori. Școala era mult schimbată față de perioada când eram elevă. Foarte multe investiții.

Urez liceului și profesorilor un sincer La mulți ani!

Claudiu Bădulescu

Va multumesc ca m-ati contactat. Da, am fost elevul acestui liceu si imi aduc aminte cu placere de acei ani frumosi, de d-na Neagu, alaturi de care am imparatsit clipe frumoase.

Mai jos veti regasi informatiile cerute:

1) perioada când ați fost elev: 1996–2000;

2) facultatea și alte studii, locul de munca

– 2000 -2005 –> Facultatea de Mecanica si Tehnologie (specializarea TCM) din Pitesti

– 2005 -2006 –> Masterul dubla diploma Franco-Roman , Stiinta si Tehnologia Materialelor

– 2007 -2010 –> Doctorat in Franta/Clermont Ferrand in domeniul Mecanicii Solidului

– 2010-2012 –> Stagii post-doctorale la Marseille si Brest /Franta

– 2012- prezent Conferentiar doctor la ENSTA Bretagne- Brest si cercetator la IRDL/Brest/Franta

3) Aminitri sunt multe insa ceea ce mi-a ramas viu in memorie sunt orele dupa cursuri pe care le petreceam cu d-na Neagu pregatindu-ne pentru diferite olimpiade precum si calmul si seriozitatea d-nei Fudulu, care mi-a fost si diriginta in cei patru ani de liceu.

4) Fotografia este atasata la acest mail.

5) Din pacate nu pot sa fiu in septambrie in Romania.

Mult spor in realizarea monografiei si transmiteti salutarile mele doamnei Neagu si celorlalti profesori care isi mai aduc aminte de mine.

Numai de bine,

Iulian Tuță

Am facut aceasta alegere in ceea ce priveste liceul, datorita pasiunii mele pentru masini. Am considerat ca voi urma traiectoria aceleiasi pasiuni si dupa absolvirea liceului, continuand sa studiez la facultate in domeniul auto, dar in timp, perspectiva mea de viitor s-a conturat catre ceva mai mare si anume aviatia.

Astazi imi aduc aminte cu multa placere de momentele petrecute in liceu si sunt de parere ca aceasta etapa prezenta in viata fiecarui om, modeleaza personalitati si defineste caractere. O importanta deosebita au avut-o cu siguranta profesorii ce ne-au calauzit in anii de liceu si cu mult drag mentionez faptul ca doamna profesoara Ileana Margarit mi-a fost ca un parinte spiritual, ce a avut o contributie majora la dezvoltarea mea personala. De asemenea imi aduc aminte cu dor de momentele de mustrare ale doamnei profesoare de Limba si Literatura Romana, doamna Stoiculescu care a avut si dansa un rol important in viata si activitatea mea de elev. Cuvinte de lauda si de multumire si pentru doamna profesoara Neagu, deoarece m-a invatat bazele desenului tehnic, lucru ce m-a ajutat enorm in realizarea proiectelor din decursul facultatii dar si in cariera mea actuala.

In urma deciziei mele de a schimba domeniul de studii, fiind condus de noua pasiune pentru aviatie, am fost admis in cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, la Facultatea de Inginerie Aerospatiala, unde am aprofundat timp de patru ani studiul teoretic dar si practic al avioanelor.

In prezent activez ca ingier in aviatie civila, in cadrul unei fabrici de productie si mentenanta avioane din orasul Bacau. La mulți ani tuturor celor care muncesc cu dăruire în această cochetă școală!

Andreea Laura Abagiu

Am început liceul în Septembrie 2005 și trebuie să mărturisesc că teama de nou, de un domeniu necunoscut și neîncrederea de a fi o fată într-un liceu tehnic era ceea ce simțeam la început. Cu timpul acestea s-au transformat în încrederea că cunoștințele acumulate aici mă vor ajuta mai departe și în siguranța că toate acestea îmi vor aduce un parcurs frumos în viată.

Am avut norocul de a fi îndrumată de profesori excelenți și dedicați, care se implicau în dezvoltarea și definirea viitorului nostru, dacă știam cu adevărat să-i ascultăm. Au fost modele de urmat pentru mine și pentru care port azi un mare respect. Dacă ar fi să amintesc azi câteva nume, acestea ar fi doamna Anca Fudulu, care mi-a indus pasiunea pentru desen tehnic, tot ce ține de partea tehnică și bineînțeles metoda de predare care și azi rămâne preferata mea, Crina Achetrăriței pentru limba franceză, Nicoleta Stan pentru limba română și pasiunea pentru a citi și nu în ultimul rând, doamna dirigintă Vladu Mariana pentru toate lucrurile învățate cu drag. Totodată, am cunoscut colegi minunați la care mă gândesc ca la prieteni dragi.

După liceu am urmat apoi cursurile de Inginerie Economică Industrială la Politehnica București unde mă simțeam mândră pentru bagajul de informații cu care veneam deja, locul în care am dezvoltat informațiile deja acumulate în liceu și am învățat altele noi. Am urmat apoi un program de master la Universitatea din Pitești, alegând acest loc pentru a putea în paralel să îmi îndeplinesc visul de a lucra pentru Dacia unde am activat în domeniul Ingineriei Post-Vânzare timp de 4 ani, alegând apoi să-mi continui parcursul profesional tot în cadrul Grupului Renault dar la Renault Tehnologie Roumanie, în București, ca Pilot Machetă Numerică, cu alte cuvinte asigur disponibilitatea în 3D a unui vehicul complet pentru a putea face diferite teste pe acesta înainte de a-l fabrica, iar beneficiile financiare mă ajuta să-mi urmez pasiunea de a călătorii și de a picta în timpul liber. Gândindu-mă la cei patru ani de liceu petrecuți aici, îmi dau seama ca aceștia au fost pentru mine anii definitorii în formarea mea personală și profesională. În final aș rezuma toți anii de liceu la un singur cuvânt, maturizare.

Ciubuc Marian: elev al școlii (a terminat în 1989). Astăzi este inspector calitate pentru Elba Timișoara, partener și furnizor de tradiție încă din anii ’70 al Daciei Pitești.

Colbert Mihail Octavian. 2007-2012. Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare, profil electro-mecanic, Pitesti. Inginer la Dacia, analist calitate. Îmi aduc aminte cu plăcere de profesorii de la clasă și de amprenta pe care aceștia au lăsat-o asupra personalității mele și a carierei mele. Îmi plăcea faptul că fiecare avea un stil unic de a preda. Îmi amintesc de dna profesoară Florea Elena care mi-a fost dirigintă. Viorica Uțică, Tudor Dorina, Iordan Mirela, Zafiu Doina. 0743 151 417.

Elevii care au astăzi cariere importante:

– Silvia Staicu, a absolvit în 1996. În prezent este Leader tehnic supply chain Global access. 0746 173 475

– Dragoș Mănescu (1991), a absolvit Școala de Ofițeri MAPN;

– Ionica Fulgeanu (1991), a absolvit Facultatea de Științe ale Educației, Pitești, este învățătoare;

– Petrini Marius (1992), a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, este profesor;

– Toma Ionela (1996), a absolvit Facultatea de Teologie-Litere, Pitești, este profesoară;

– Stanciu Luminița (1992), a absolvit Facultatea de Științe ale Educației, Pitești, este învățătoare;

– Voinea Paul (1992), a absolvit Facultatea de Drept din Pitești, jurist la ,,Dacia”;

– Bratu Adrian (1992), a absolvit Facultatea de Istorie din București, este manager directia programe-publicitate într-un trust media-TV din București;

– Liviu Ivașcu – este profesor educație fizică și sport la Școala Gimnazială din Colibași

– Doru Constantin – coordonator științific pe secția de matematică informatică la Universitatea din Pitești.

În vizită la Institutul de subingineri, articol în Secera și Ciocanul, joi 2 octombrie 1969. „În jurul orelor 9, o delegație formată din tovarășii: Grigore Comartin, secretar al Comitetului județean de partid, prof. univ. Suzana Gâdea, membru al Consiliului de Stat, prorector al Institului Politehnic din București, conf. univ. Aurel Bondrea, director general adjunct la Ministerul Învățământului, Florian Popescu, vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean Alexandru D. șeful secției propagandă a Comitetului județean de partid și alți reprezentanți ai organelor județene de partid și de stat, ai organizațiilor de masă, face o vizită la Institutul de subingineri. Institutul va funcționa în acest prim an al său în noul local al Grupului școlar metalurgic de la Uzina de autoturisme. În drum spre Uzină, încă din depărtare, se zărește profilul unei noi construcții: șoseaua ocolește prin pădure și urcă pe un platou, unde înconjurat de o priveliște largă, un grup de clădiri parcă au răsărit din pământ: localul de cursuri și laboratoarele, cantina, blocurile-cămin. Aici, oaspeții sunt întâmpinați de studenți și cadrele didactice în frunte cu tovarășul Ing. Gheorghe Poțincu, prodecanul institutului și reprezentanți ai conducerii uzinei. Se urează tradiționalul „Bine ați venit” se înmânează buchete de flori și se începe vizita. Vopselele abia s-au zvântat, constructorii mai lucrează la unele finisări, dar totul este atât de îmbietor și de promițător, un adevărat lăcaș al avântului tineresc. În sălile de cursuri și de desen tehnic, în cancelarii, la cămine etc. gazdele arată oaspeților că au create cele mai bune condițiuni de studiu și de viață.”

În vederea înfăptuirii sarcinei trasate de Conducerea de Partid și de Stat cu privire la asigurarea unei strânse legături între școală și practică, urmează ca în atelierele școală să se realizeze cu elevii, producția destinată autodotării, dotării altor unități de învățământ, lucrării de colaborare pentru producția întreprinderii tutelare, pentru alte întreprinderi din cadrul centralei industriale, lucrări pentru terți etc.

În acest scop se fac următoarele precizări:

1. Atelierul școală funcționează conform capt. 14 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea școlilor profesionale aprobat cu ordinul Ministrului Învățământului nr. 1439/1970, ordinul nr. 131/1969 al Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini, instrucțiunilor Ministerului Finanțelor nr. 453/1954 pct. 29.

2. Producția unităților școlare va fi destinată unor cerințe în diferite domenii de activitate ca:

a) Producția cu scop de autodotare va consta din executarea de obiecte de laborator, materiale didactice, SDV-uri, obiecte de inventar pentru cantină, internat școală, atelier, mașini și utilaje, întreținerea și repararea bazei materiale a școlii, cantinei, internatului etc.

b) Producția destinată desfacerii (vânzării) la școlile M.I.C.M., alte școli de toate gradele, instituții de învățământ superior precum și pentru unități economice socialiste, va cuprinde aparate de laborator, mobilier școlar, dispositive diferite, mașini, utilaje etc.

c) lucrări de colaborare pentru producția curentă a uzinei tutelare, care pot fi repere și subansamble la nivelul și condițiile atelierului școală. Este necesar ca lucrările să fie executate în serie restrânsă și cât mai variate, pentru a se asigura parcurgerea de către toți elevii a temelor din programa de instruire practică, și a executării eșalonate de operații și piese de complexitate crescîndă potrivit categoriilor de calificare prevăzute în indicatoarele tarifare pentru meseria respectivă.