IMPLEMENTAREA TERAPIILOR COMPLEMENTARE ÎN KINETOTERAPIE LA COPII [306960]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

Lucrare de licență

Coordonator științific: Conf. Dr. [anonimizat]: Asist. Drd. [anonimizat]: [anonimizat],

2019

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

IMPLEMENTAREA TERAPIILOR COMPLEMENTARE ÎN KINETOTERAPIE LA COPII

Coordonator științific: Conf. Dr. [anonimizat]: Asist. Drd. [anonimizat]: [anonimizat],

2019

Abrevieri

Fig. – figura

M. – mijloc/ mijloace

Min. – minute

O. – obiectiv

Rep. – repetări

S. – subiect

Sec. – secunde

Tab. – [anonimizat], [anonimizat]/[anonimizat]. [anonimizat] (conceperea de programe personalizate), [anonimizat], pe fondul tulburării motorii și a unor deficiențe (vizuale, auditive, mentale). [anonimizat] (psiholog, medic, psihopedagog, profesor, logoped), [anonimizat], ameliorarea, reeducarea funcțională și recuperarea motrică.

(Gherguț, 2011, p. 138)

Actualitatea temei:

Majoritatea oamenilor încă nu dau importanță acestor terapii nespecifice apărute cu puțin timp în urmă. [anonimizat], ca la nivel internațional. [anonimizat] (ludoterapie, meloterapie, [anonimizat], etc.).

[anonimizat], [anonimizat]-se terapiile necesare de către un kinetoterapeut cu expierență. [anonimizat] a părintelui. [anonimizat]. Părinților li s-a tras un semnal de alarmă și vor începe să introducă în recuperarea propriilor copii mijloace cât mai variate de recuperare.

Motivul alegerii temei:

[anonimizat] i se acorde cea mai mare atenție când vine vorba de recuperare. [anonimizat]. [anonimizat], numit „[anonimizat] a calității vieții a copiilor cu nevoi educaționale și sociale speciale” ce s-a [anonimizat]-noiembrie 2018.

[anonimizat] O.M.S a [anonimizat]mulați de mediul familial pot dezvolta tulburări de dezvoltare neuropsihomotorie, iar acest lucru trebuie adus în atenția specialiștilor, cât și a societății.

Prin această lucrare de licență vreau să evidențiez că tratarea precoce într-o abordare multi- interdisciplinară este mult mai benefică în tratarea copiilor cu diverse patologii sau întârzieri neuropsihomotorii.

Scopul și sarcinile cercetării:

Scopul lucrării este de a demonstra importanța utilizării terapiilor complementare în kinetoterapie, de a ajunge la îndeplinirea obiectivelor propuse și de asemenea de a reintegra copilul în societate cât mai repede, de a diminua șansele ca acesta să nu se considere un copil „dat la o parte.”

Sarcinile cercetării:

Alegerea temei lucrării de licență

Documentarea bibliografică de specialitate

Alegerea subiecților pentru cercetare

Studierea mijloacelor folosite pentru cercetare

Stabilirea mijloacelor de evaluare și realizarea ei

Stabilirea obiectivelor de recuperare

Realizarea protocolului de recuperare multi interdisciplinar

Aplicarea programului de recuperare

Înregistrarea și prelucrarea datelor

Sintetizarea informațiilor în formă grafică

Conceperea concluziilor, propunerilor și recomandărilor în urma programului de recuperare aplicat

Redactarea lucrării

Întocmirea prezentării power point și susținerea acesteia.

Obiectivul lucrării:

Îl reprezintă evidențierea necesității aplicării timpurii a unor forme de recuperare adaptate permanent la particularitățile fiecărui copil. Acestea trebuiesc aplicate de către o echipă intredisciplinară pentru a aduce beneficii într-un timp cât mai scurt.

Ipotezele cercetării:

Consider că, aplicarea corectă a mijloacelor și metodelor kinetoterapeutice în programul de recuperare prin terapii nespecifice favorizează dezvoltarea armonioasă a copiilor. Includerea pacineților în planul de recuperare pentru diferitele afecțiuni, va duce la o bună recuperare fruncțională și dezvoltare a copilului, dar și integrarea sa cât mai rapidă în societate.

CAPITOLUL I- FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODICE ALE CERCETĂRII

I.1 Aspecte generale ale kinetoterapiei

„Kinetoterapia este o știință complexă, interdisciplinalitatea sa fiind dată de elemente de anatomie, fiziologie, biochimie, biomecanică, psihologie, etc., pe baza cărora se elaborează o metodologie specifică pentru cercetarea științifică.

Fiind denumită și „terapia prin mișcare”, kinetoterapia dispune de forme specifice de tratament, rolul principal revenind în acest context exercițiul fizic. Ea reprezintă de asemenea și o terapie psihică, prin mijloacele și metodele sale contribuind la înlăturarea complexului de inferioritate generat de starea de boală. Este o terapie socială ce ajută la integrarea/ reintegrarea pacientului în societate.”

(Cioroiu, 2012, p.1)

Kinetoterapia – ramură terapeutică ce utilizează ca mijloc specific mișcarea, cu scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice, al reeducării funcțiilor compensatorii, în situația deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile.

Kinetoterapia folosită pentru copiii cu dizabilități dorește să analizeze recuperarea deficiențelor locomotorii și afecțiunilor neuromotorii (grad central sau periferic), aplicată pe deficiențele mintale, cele asociate sau apărute pe seama celor senzoriale (deficiențe de auz, văz).

Fig. 1-1 Kinetoterapie- exerciții genu valgum

Intervenția în kinetoterapie începe prima dată cu momentul evaluării potențialului fizic al copilului (descoperirea afecțiunilor motorii, aflarea stării de sănătate fizică) precizând diagnosticul și stabilind grupele de terapii, privind tipul și gravitatea tulburării. În funcție de confirmarea diagnosticului medical se constituie demersul terapeutic. Programul de recuperare kinetică se constituie în funcție de patologie, vârsa neuro-psihomotorie, posibilitatea de înțelegere și răspuns/reacție a copilului.

În cazul copiilor cu deficiențe mintale, auditive și vizuale, profesorul trebuie să țină cont de faptul că elevii pot avea atitudini diferite în ceea ce privesc exercițiile fizice: unii doresc să participe la activități variate în conținut, alții doresc puține schimbări pentru exerciții, alții participă numai la activități terapeutice cu caracter predominant ludic. Este necesară cunoașterea experienței motrice a nivelului de dezvoltare al elevilor. De asemenea, trebuie asigurat un nivel de securitate în spațiile destinate activităților de recuperare motrice, pentru evitarea accidentării copiilor.

(Gherguț, 2011, p. 138-140)

Tipuri de kinetoterapie

kinetoterapia profilactică include ansamblul metodelor și mijloacelor de efectuare a tratamentului, având ca scop păstrarea unui nivel funcțional satisfăcător, sporirea nivelului funcțional (privind gimnastică aerobică, profilaxia sau gimnastica de întreținere, jogging-ul, plimbările), utilizarea unor programe ce previn posibilele complicații ale unor boli cronice;

kinetoterapia de tip curativ cuprinde profilaxia și recuperarea unor afecțiuni;

kinetoterapia de recuperare reprezintă secțiunea cea mai importantă din programul de recuperare medicală. Cu ajutorul programelor de exerciții fizice, se obține dezvoltarea nivelului funcțional, refacerea funcțiilor diminuate, efectuarea mecanismelor compensatorii în condiții de readaptare funcțională. În momentul în care un anumit mușchi este afectat ireversibil, se caută tonifierea altor mușchi ce îi preiau funcțiile parțial, pentru a-și recâștiga mișcarea în limite acceptabile, făcându-se referire la ultimul caz enumerat.

(https://kinetoterapii.ro/)

Kinetoterapia se poate adresa persoanelor cu activitate fizică normală, dar și pentru întreținerea stării de sănătate, adică profilaxie. Se mai adresează și persoanelor ce au nevoie de recuperare precum: afecțiunile de tip cardio-vascular (recuperare post infarct miocardic); afecțiunile de tip neurologic (recuperarea în cazul unui accident vascular cerebral); afecțiunile ortopedice și post-traumatice; ale aparatului locomotor (cifoze – toracală, lombară, totală, lordoze (lombară, toracală sau scolioze) afecțiunile endocrine și metabolice (fiindcă glicemia scade în timpul efortului); afecțiunile reumatismale inflamatorii (poliartrita reumatoidă); afecțiuni neuro-chirurgicale (hernie de disc, ante și postoperator); fracturi (fractură de col humeral, fractură de gleznă, pumn, șold); afecțiunile respiratorii (bronșita cronică obstructivă); rupturi de ligamente încrucișate la nivelul genunchilor; entorsă a gleznei.

Se va adresa și persoanelor cu situații speciale precum: obezitate; tetrapareză spastică; hipotonie; sindromul Down; autism; ADHD; diverse tulburări de coordonare, etc.

(Cioroiu, 2012, p. 14-41)

Mijloacele kinetoterapiei:

Mijloacele fundamentale sau specifice kinetoterapiei:

Exercițiul fizic

Masajul (somatic, automasajul)

Posturarea

Ergoterapia/ terapia ocupațională

Mijloacele ajutătoare kinetoterapiei sau complexe:

Termoterapia (băile de lumină, baia de soare, saună, baia cu aburi, băile hiperterme de nămol, ungerile cu nămol, împachetări cu parafină)

Crioterapia (comprese reci, baie de membre, masaj cu gheață, imersie)

Electroterapia (curent galvanic, curent de medie frecvență, curent de înaltă frecvență, terapia cu ultrasunete, terapia cu laser, terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvență, fototerapia)

Hidroterapia

Activitățile fizice adaptate (recreere, sport)

Fig. 1-2 Termoterapie Fig. 1-3 Crioterapie

http://healingearthcanmore.com/2017/07/11/heat-vs-cold/thermotherapy/

https://feelthefreeze.com/2018/05/cryotherapy-business-owners-heres-arent-getting-great-clients/

Mijloacele asociate kinetoterapiei sau nespecifice:

Factori naturali:

Climatoterapia

Salina

Ape minerale, sulfuroase, amare

Aerosoloterapia

Factori igienici și alimentația

Filoterapia

Apiterapia

Alimentația vegetariană

(Cioroiu, 2012, p. 14-41)

Fig. 1-4 Apiterapia

http://www.national-magazin.ro/frumusete/apiterapia-remediul-batranetii/

I.1.1 Terapii nespecifice de kinetoterapie

1. LUDOTERAPIA

Jocul se constituie ca acțiune esențială a individului asupra obiectelor/ persoanelor, având ca obiectiv fixarea relațiilor de dezvoltare a nivelului de personalitate al copilului. Scopul jocului în contextul terapeutic este caracteristic și se structurează în calitate de mai multe modele. Baza jocului învățare-terapie ține de faptul că normele sunt percepute, descoperite și efectuate de copil, pe baza observației dirijate, privind deosebirea de învățarea școlară unde aici normele sunt impuse de alții.

Chateau (1975) preciza că: ,,prin intermediul jocului copilul dobândește mai întâi acea autonomie, acea personalitate și chiar acele scheme practice pe care le va manifesta activitatea lui de adult”.

(Popovici, 2005, p. 216, 218, 224)

Fig, 1-5 Ludoterapia

Ca și mod de legătură între individ și lumea obiectelor, jocul stabilește forma primară de acțiune umană, ca formă de organizare a cogniție, dar mai cu seamă, cale de organizare a cunoșterii. În anumite perioade din viață, marea majoritate a relațiilor cu obiectele se stabilesc în cadrul jocurilor. Numeroase teorii au dorit să explice rolul și influența jocului privind dezoltarea personalității umane. Așadar, Freud considera că jocul oferă copiilor importante căi pentru a-și exprima împlinirea dorințelor și pentru a-și stăpâni întâmplările traumatizante. De exemplu, Freud afirma că jocul permite copilului să transpună sancțiunile rigide ale realității și de aceea este un context sigur pentru a se comporta inadecvat din punct de vedere social.

Freud afirmă că stăpânirea jocului prin repetiția constrângerilor, reprezintă un mecanism psihic ce îngăduie persoanelor să suporte momentele traumatizante prin repetiția constrângătoare a structurilor deranjante ale întâmplărilor. Întrucât copiii erau socotiți mult mai expuși traumelor decât adulții, se considera că ei utilizează jocul pentru a ajunge stăpâni activi ai momentelor în care au fost odată victime pasive (spre exemplu, dacă un copil a fost certat de mamă pentru că a vărsat o cană cu lapte, acesta interpretează această situație cu o jucărie, de mai multe ori, luând locul mamei).

Prin urmare, jocul poate veni în ajutorul copilului prin perfecționarea abilităților de limbaj și sporirea nivelului de conștientizare a regulilor lingvistice, la fel cum poate oferi un context ridicat în care copilul poate dobândi o practică temeinică limbajului. Astfel că, fazele caracteristice în dezvoltarea jocului specific și a limbajului par să se suprapună.

(Gherguț, 2011, p. 94, 96)

J. Piaget afirmă că jocul este ce mai pură variantă de asimilare. Prin aceasta copilul încorporează în modurile existente ale gândirii momente, obiecte sau circumstanțe. Prin urmare, ca „asimilarea pură”, jocul nu era apreciat atât o modalitate a evoluției cognitive, cât o reflecție a nivelului prezent de evoluție cognitivă a copilului. Piaget explică trei stadii ale evoluției jocului:

jocul practic se regăsește în primul an de viață și este constituit din acțiuni senzorio-motorii (precum bătutul din palme). Piaget consideră că prin acest „exercițiu funcțional”, copiii asimilează abilități motorii de bază ce fac parte din activitățile de zi cu zi;

jocul simbolic se produce în al doilea an de viață și precupune reprezentări ale obiectelor absente (copilul se preface că prepară o prăjitură în lada cu nisip); contrar stadiului jocului practic în care faptele sunt exersate și redactate pentru importanța lor funcțională, jocul simbolic dă prilejul exersării faptelor pentru importanța lor reprezentativă.

jocul cu reguli reprezintă ultima categorie structurală care evoluează, înglobând în mod indispensabil coordonarea socială și cunoașterea de bază a relațiilor sociale; în contextul jocurilor, normele și regulamentul sunt date de grup, iar componența conducătoare provine din organizarea colectivă.

În cadrul activităților de ergoterapie, un loc deosebit îl ocupă noțiunea de joc didactic. Acesta reprezintă o formă de activitate prin care se efectuează una sau mai multe atribuții didactice prin îmbinarea tehnicilor de efectuare a acestor sarcini cu componenta de joc. Utilizăm frecvent jocul didactic în diferite forme pentru a stimula copiii să efectueze o atribuție didactică într-o formă cât mai plăcută, știind faptul că învățarea ce necesită jocul va deveni mai atractivă și reconfortantă.

(Gherguț, 2013, p. 302, 304)

Pentru eficiența utilizării ludoterapiei este necesar lucrul într-o cameră special amenajată, dar se poate desfășura și într-o cameră cu dotări reduse. Situația iedeală impune ca o cameră de ludoterapie să fie dotată cu: izolare fonică (pentru a nu fi distrași copiii de la zgomote exterioare, acest lucru dă impresia copilului că nu este auzit de cei din exterior, ideal ar fi să existe o fereastră pentru a nu-i da impresia că este prizonier în această cameră); atmosferă caldă și relaxantă cu dispunerea de suficient spațiu pentru jocul activ, dramatic și contructiv; chiuvetă (pentru zona jocurilor în care copilul se poate murdări, se poate spăla și după folosirea nisipului, argilei sau vopselei); linoleu (pentru zonele cu apă), iar în rest covoare (pentru stat pe jos confortabil); camera va trebui să conțină și geam oglindă (pentru a permite celui din camera de observație să privească fără să întrerupă ora, aceasta va avea și sistem audio).

Este de preferat ca spațiul unde se desfășoară terapia să dețină multitudine de: jucării, mijloace, materiale, pentru că atrage copiii la diferite tipuri de jocuri. Cuburile de lemn, LEGO, cutiile de carton vor face pe copii să aibă atracție pentru jocurile de contrucție. În comparație cu acestea, ustensilele de bucătărie și costumele de deghizat îi vor face pe copii să îndrăgească jocurile de rol, intrând în pielea personajelor.

Camera de ludoterapie conține mobilier ca: aragaz de jucărie, bufet de bucătărie de jucărie, chiuvetă de jucărie, masă și scaune pentru copii; jucării ca: pătuț, căruț, hainele și casa păpușilor, oglindă, mașinuțe, biberon, veselă și tacâmuri de plastic, etc.; echipamente și materiale: tavă cu nisip, argilă, plastilină, creioane, carioci, marionete, lipici, foarfece, sclipici, cuburi de lemn, etc.; animale de jucărie și alte figurine ca: animale domestice/ sălbatice, figurine în miniatură (personaje cunoscute, supereroi); recuzită pentru deghizări ca: trusă medicală, măști, haine pentru deghizări, peruci, bijuterii; cărți de povești; diverse jocuri ca: domino, cărți de joc.

(Geldard, Geldard, Yin Foo, 2013, p. 229-234)

Ludoterapia descrie următoarele beneficii: facilitează trecerea experiențelor traumatice din trecut; permite exteriorizarea trăirilor, grijilor, sentimentelor; stimulează dezvoltarea gândurilor și ideilor, sentimentelor noi; îngăduie dezvoltarea capacității copilului de a lua decizii corecte în diverse circumstanțe; permite trecerea barierelor de comunicare; încurajează moduri noi de gândire și comportamente.

(http://www.psihologulnostru.ro/ludoterapia/)

2. ART-TERAPIA

Arta clădește o lume ce se impune spiritelor prin ordine și legile sale. Art-terapia are menirea de a sprijini egoul, de a intensifica dezvoltarea sensului, de a facilita maturizarea în general. Funcția principală a artei, în acest sens, privind evoluția organizării psihice a individului, contribuie pentru ca aceasta să fie în măsură să funcționeze în situații de stres fără a fi deteriorat. În acest context, art-terapia, ajunge atât un element al unui mediu terapeutic (împreună cu alte tipuri de terapii), precum și o formă de terapie complementară sau care susține psihoterapia, fără a o înlocui.

Obiectivul art-terapeutului este de a sprijini persoanele, copii sau adulți, să conceapă lucrări ce sunt, întocmai, expresive și formale, existând perioade când activitatea creativă se clasează dincolo de realitatea zilnică și când aceste moduri de a fi, de a funcționa, sunt mai utile pentru individ.

Freud precizează efectele art-terapiei:

reactualizarea eului;

identificarea individului;

deconflictualizarea;

asimilarea simbolurilor culturale;

reechilibrarea afectivă;

diferențierea afectiv-emoțională;

compensarea unor structuri alterate;

valorificarea de sine prin socializare.

Art-terapia este fundamentată pe o diversitate de strategii și tehnici ce sunt adaptate atât la activitatea cu persoane normale cât și cu cele cu deficiențe. Se vor enumera strategii și tehnici bazate pe clasificarea realizată de Popa M. (1997) și Păunescu C. (1999):

modelajul în plastilină sau lut;

sculptura;

pictura sau desenul;

decorațiunile;

confecționarea de jocuri, jucării și marionete;

artizanatul;

dansul, muzica, teatrul;

terapia verbală

(Popovici, 2005, p. 125-129)

Art-trapia utilizează componente artistice, ca mod de exprimare pentru comunicarea unor conflicte, sentimente, atitudini, trăiri, dar mai puțin pentru judecarea materialelor finale, estetice după unele nivele acceptate atât în depistarea și tratarea tulburărilor psihice, cât și pentru îmbunătățirea evoluției personalității. O funcție importantă a art-terapiei expresive se bazează pe încurajarea și evoluția de relații interpersonale și pe ampificarea comunicării interpersonale, spus în alt mod, va ajuta un individ să se integreze într-o condiție socială și să coopereze în grup. Cei ce utilizează această terapie își pot elibera tensiunile, pot exterioriza emoțiile și pot comunica cu ceilalți prin mai multe modalități, diferențiate de cele convenționale.

Fig. 1-6 Art- terapie

Artele vizuale reprezintă o metodă de evaluare a personalității, a competențelor și dificultăților de a fi adecvat mediului social. Problemele neștiute sunt exprimate speficic în produsele creației artistice ale individului. Art-terapia poate avea și o valoare educațională în care cei care o utilizează învață altfel să comunice, să reacționeze natural, să-și conștientizeze mai bine pozițiile, atitudinile și să înțeleagă mult mai bine persoanele cu care va avea un contact. Efectul acestei terapii duce la o mai bună socializare, progrese mai mari, relaționare și comunicare adaptată cu cei din jur.

Ședințele de art-terapie vor fi efectuate de persoane specializate, ce au abilități de a interacționa și a lucra cu copiii. Spațiul de lucru trebuie să fie special amenajat și să ofere copilului siguranță și liberă exprimare. De aceea aceste ședințe se pot efectua individual sau în grupuri mici.

(Gherguț, 2011, p. 87-88)

3. MELOTERAPIA

Muzicoterapia are ca și sarcină, realizarea de performanțe ale gândirii la copii, cum ar fi: suplețea, libertatea, creativitatea. Prin intermediul cântecului, își vor forma competența de a cerceta și diferenția din ce în ce mai mult sunetele muzicale, componentele ritmico-melodice, luând parte activ și conștient la interpretarea lui.

Este una dintre cele mai complexe arte și totodată accesibilă tuturor indivizilor. Muzica conține cel mai fin și mai pătrunzător limbaj artistic prin sunetul muzical – fiind reprezentat ca elementul sonor fundamental cu care acționează muzica.

Pentru copii, interesul față de muzică se exprimă pregnant prin recepționare și redare, iar cei ce îi vor asista vor investi un efort pedagogic ridicat, în primul rând pentru dezvoltarea auzului muzical și a predispozițiilor înnăscute ale acestora, și în al doilea rând pentru secționarea cu grijă a unui registru de cântece și jocuri muzicale plăcute, atractive, antrenante.

Fig. 1-7 Meloterapia

https://shantipath.it/le-discipline/music-therapy/

Muzica particular creată pentru copii va trebui să fie elementară puterii lor de receptare, să dea orientare deosebită gândurilor și acțiunilor, să provoace imagini cu valoare cognitivă, mergând pe direcția activizării și a transpunerii de idei din compoziția muzicală în conștiința și în simțirea acestora.

Utilizarea muzicii în cor îi va face pe copii să se asculte individual, dar și să-i asculte pe cei din jur. Aceștia pot însuși capacitatea de a urmări interpretări ale mentorului său sau ale altor copii, putând dobândi deprinderea de a se autocontrola în intenția de a interpreta la semnalul profesorului și de a se sincroniza cu corul.

Meloterapia analizează prin mai multe activități specifice deficitului mental, aspectele următoare:

îmbogățirea vieții personale;

evoluarea sensibilității;

comunicarea cu cei din jur;

ușurarea integrării/contactelor sociale;

profilaxia/ reducerea tulburărilor de comportament;

limitarea stărilor de neliniște.

(Popovici, 2005, p. 161, 163-165, 168, 196)

Meloterapia poate fi examinată ca o formă specială a pshihoterapiei prin artă. Importanța terapeutică a muzicii reiese din numeroase influențe pe care le exercită asupra psihicului uman, grație complexității procesului muzical. În contextul meloterapiei sau muzicoterapiei, terapeutul va trebui să țină cont de efectul pe care îl va avea muzica folosită în multiple forme, ca modalitate de modelare a personalității și redresarea stărilor psihice pentru persoanele sănătoase, dar și pentru indivizii ce înfățișează anumite afecțiuni sau deficiențe.

Pentru persoanele cu nevoi speciale, valoarea curativă a muzicii este diferită, după categoria și particularitatea afecțiunilor și deficiențelor, după cum urmează:

pentru copii cu deficit mintal sau cei cu autism, muzicoterapia va fi mereu utilizată, cu precădere pentru stabilirea unui anume mod de comunicare. Prin urmare, muzica nu este utilizată în terapie pentru abilitățile sale estetice, ci pentru a realiza contactul cu copilul și pentru a ușura comunicarea dintre acesta și terapeut;

pentru copii hiperactivi și cu deficit mintal, meloterapia ajută la îmbunătățirea inhibiției voluntare, a faptelor motorii și pentru efectuarea anumitor progrese în plan psihomotric;

pentru stăpânirea copiilor anxioși și hiperkinetici, se utilizează un anumit instrument ce produce unele sunete prelungi de clopoței, admirabil de armonioase;

pentru cei cu instabilitate emoțională, aplicarea terapiei prin muzică provoacă reducerea tensiunilor psihice, micșorează agresivitatea, ajută la cooperarea în grup și la activitățile în echipă;

pentru cei cu dizabilități fizice, meloterapia poate da mai multe efecte ca: înbunătățirea relaxării, dezvoltarea coordonării în anumite activități motrice, creșterea motivației asupra exercițiului fizic, înbunătățirea independenței, încrederea și stima de sine, facând progrese pentru vorbirea funcțională și deprinderile de comunicare, ajutând interacționarea cu ceilalți.

(Gherguț, 2013, p. 296-297)

4. DRAMATERAPIE

Dramaterapia reprezintă o metodă specifică de terapie ce se constituie prin aplicarea tehnicilor și metodelor specifice teatrului în activitatea de intervenție, special efectuate pentru persoanele cu nevoi speciale sau pentru cei ce prezintă mai multe forme de tulburări ale echilibrului acțiunilor psihice, cu ajutorul cărora se va asigura că se vor înlătura tensiunile interne și de recunoaștere a unor rezolvări pentru soluționarea problemelor.

Terapia prin teatru va propune indivizilor un cadru secuzrizat fără ca aceștia să simtă teama că vor fi judecați sau refuzați, dacă vor mărturisi că pentru ei prezența anumitor impulsuri nu vor fi acceptate de societate, vor încerca să se deschidă, să fie cinstiți cu ei și cu cei din jurul lor. Pentru toate acestea se va apela la naturalețe, inventivitate și la asumarea riscurilor.

Terapia prin teatru conține structuri raționale și iraționale. Cele dintâi sunt folositoare pentru a scoate în evidență conștientizarea și înțelegerea, iar celelalte sunt utile pentru dezvoltarea naturaleții și a sincerității. Terapeutul poate observa emoțiile, modul de reacție, neînțelegerile individului în anumite momente sau contexte din viață. Cu cât jocul va fi mai asemănător cu activitatea de zi cu zi a persoanelor, cu atât mai mult, această tehnică va avea mai multă autenticitate drept instrument de cunoaștere și autocunoaștere.

Dacă un conflict va fi pus în scenă, acesta poate crea emoții mai mari decât cele simțite în timpul conflictului pentru că individul nu va fi strâmtorat de situația socială și va putea să se exprime natural, fără a se îngrijora că cineva îi va face rău sau consecințele nu vor fi pe placul său. Astfel că, jocul de rol, îl va ajuta pe individ să fie actual, să arate sinceritate și să nu aibă inhibiții, da în schimb îi va perimite să întâlnească experiențe pe care nu le va găsi în viața de zi cu zi, ce va solicita adaptare la traiul în societate.

(Gherguț, 2011, p. 156, 157)

Fig. 1-8 Dramaterapia

https://www.verywellhealth.com/how-can-drama-therapy-help-people-with-autism-260295

Dramaterapia se axează în mod normal pe practicarea planificată a aspectelor tămăduitoare ale dramei și teatrului ca mijloc terapeutic. Reprezintă o metodă de lucru și joc care folosește procedee de acțiune pentru îmbogățirea imaginației, invățării, creativității, instinctului și dezvoltării. Acestă categorie de psihoterapie stimulează oamenii să utilizeze tehnici dramatice pentru a se descurca mai bine cu problemele psihologice și emoționale.

Dramaterapia constă în practicarea unor procese ale dramei și teatrului cu rolul de a optimiza sănătatea mintală, schimbarea comportamentală, mărirea stabilității și a capacității de a crea relații. Dramaterapia are ca și obiective: sporirea empatiei, imaginii de sine, dezvoltarea sociabilității și a capacității de tratare creativă a soluționării de probleme. Abilitățile de viață, dar și abilitățile sociale sunt optimizate prin intermediul dramaterapiei.

(http://terapiedramajoc.ro/activitati/dramaterapia)

5. EURITMIA

Aceasta reprezintă o formă de terapie emisă și utilizată din secolul XX de către Rudolf și Marie Steiner și se constituie din multitudini de mișcări asociate cu acorduri muzicale pentru varietatea de mișcare, care întregește specificul metodicii Waldorf. Înglobează într-un mod caracteristic fiecare conținut, fie el abstract sau alcătuit pentru anumite deprinderi. Utilizează ca formă de reprezentare corpul uman, accentuând tonul muzical, intervalele, sunetele pronunțate printr-o mișcare a brațelor, palmelor și corpului, într-o legătură dinamică.

Euritmia nu este doar o grupare a structurilor de meloterapie cu cele din cuprinsul psihomotric, aceasta cuprinde și un element estetic prin însemnătatea gesturilor și mișcărilor executate, precum și un element cognitiv prin conștientizarea mișcărilor și redactarea mesajului comunicat prin mișcare. Un criteriu fundamental în euritmie este acela că emoțiile și gândurile proprii sunt imbinate cu mișcările fizice.

(Gherguț, 2013, p. 310)

Fig. 1-9 Euritmia

https://www.scoalalibera.ro/2014/03/o-arta-veche-pentru-o-lume-noua-euritmia/

Prin mișcare, copiii pot scăpa de agitație, iritabilitate, stres, înverșunare și îsi pot remarca limitele și posibilitățile de controlare a propriilor emoții. Prin acest mod, ei își pot crește inteligența emoțională, ce reprezintă o rezervă importantă în cooperarea cu celelalte persoane, în controlarea activităților individuale, dar și în controlarea timpului. În timpul desfășurării activității de euritmie copiii pot analiza prin mișcări specifice, anumite momente sau povestiri. Cu timpul, vor deprinde abilități de a-și gestiona atitudinile , mișcările brațelor, locomoția și mai târziu vor izbuti să dea contur, prin mișcarea brațelor și picioarelor, anumitor ritmuri și sunete ce grupează gesturi specifice.

Cu ajutorul euritmiei putem observa anumite ipostaze de natură terapeutică, deoarece se regăsește și în activitățile efectuate cu oamenii ce prezintă unele afecțiuni sau anumite deficiențe.

(Gherguț, 2011, p. 155, 156)

6. TERAPIA CU AJUTORUL CAMERELOR MULTISENZORIALE

Camera multisenzorială este contituită dintr-un spațiu securizat, supravegheat și familiar copilului, dotat cu tehnologii tactile, vizuale, auditive, olfactive, cu acțiuni complexe asupra particularităților sunetelor, efectelor luminoase sau indicatoarelor senzoriale tactile, vestibulare, olfactive, dar și proprioceptive, inventate pentru a îngădui exploatarea în situații de siguranță a universului multisenzorial, de unul sau mai mulți copii, acompaniat de unul sau mai mulți părinți.

Această cameră oferă o atmosferă în care activitățile stimulative și practica senzorială sunt aplicate pentru a crește senzorialitatea copilului (la văz, auz, miros, gust și pipăit), precum și coordonarea oculo-motorie, aflarea relației cauză-efect, evoluția limbajului, controlul cadrului unde se desfășoară activitatea, dar și relaxarea.

Fiecare cameră multisenzorială, concepută într-un spațiu amenajat sau la domiciliul unei persoane va trebui să urmărească două principii și acelea ar fi: favorizarea relaxării și susținerea activității intelectuale.

Prin această cale de lucru, se oferă persoanelor un anume nivel de libertate și control pentru sursele de stimuli. Într-o altă formă, această cameră senzorială poate fi utilizată în scopul îndeplinirii unor obiective măsurabile și distincte prin care copilul va simți o experiență de pregătire ce se va impune în zonele cele mai apropiate dezvoltării pentru fiecare situație în parte.

Fig. 1-10 Camera multisenzorială

http://www.multisensoryenvironments.com/

Efectele date de camera senzorială pot fi următoarele:

efecte luminoase, prin utilizarea unor proiectoare, a unor coloane luminoase cu bule de aer, a unor lămpi, a unor panouri cu lumini cu variate culori și forme, a unor instalații luminoase ritmice, cascade și sfere luminoase, iar în întuneric acestea sunt ușor de observat;

activități senzoriale ca: pictat cu degetele, suflat în baloane de săpun, utilizarea plastilinei sau a unor materiale ce pot fi ușor de modelat;

experiențe tactile ca: pipăirea și manevrarea mingilor de bumbac, acoperirea cu diferite materiale textile (mai multe texturi), jucării sau obiecte cu acțiune termică (rece-cald), pene și hârtie satinată;

itemi de tip cauză-efect ca: acțiuni ce dau copilului prilejul să conducă sursele de stimuli, folosirea anumitor jucării cu efecte vizuale, care produc zgomote, vibrează sau sunt percepute tactil;

itemi cu stimulare pe pardoseală ca: perne, scaune cu bile, blana de oaie sau vibrații date de sunete cu amplitudine ridicată;

itemi aromatici ce se regăsesc în aromoterapie și conțin: esențe, uleiuri și substanțe volatile ce produc acțiune calmantă și relaxantă;

efecte sonore cu o diversitate de tonuri și ritmuri ca: sunete din natură (foșnet de frunze, de apă, sunetul vântului și al ploii), muzică pentru copii, zgomote ce imită animalele și păsările, sunete date de anumite instrumente;

itemi de stimulare gustativă, (se vor utiliza mâncăruri și băuturi diferite);

itemi de stimulare vestibulare și proprioceptive prin acțiuni de balansare, legănare în tempoul muzicii și alăturare cu efecte vizuale (balansoar, hamac, spalier).

(Gherguț, 2011, p. 152-154)

7. ZOOTERAPIA

Deși oamenii cred că animalele sunt pur și simplu niște viețuitoare fără de ajutor, s-a demostrat faptul că prezența lor produce efecte uimitoare asupra stării oamenilor.

Prin urmare se spune că papagalii vorbitori reduce durerile cardiace, câinii prevestesc crizele de epilepsie, compania simplă a pisicilor reduce presiunea arterială și atenuează foarte mult stările de anxietate, depresie și schizofrenie, delfini pot empatiza cu copii autiști, peștii provoacă stări de relaxare când sunt priviți în momentul deplasării în acvariu, călăria este benifică pentru detensionarea și refacerea cu simplitatea a echilibrului psihic.

(Gherguț, 2013, p. 311)

8. HIPOTERAPIA

„Termenul de hipoterapie a luat naștere prin îmbinarea cuvintelor grecești „ippo” = cal și „therapeia” = terapie, cu alte cuvinte terapie cu ajutorul calului. Ea este definită ca totalitatea tehnicilor terapeutice care folosesc calul pentru a ameliora starea de sănătate fizică sau psihică a unei ființe umane.”

(http://www.horsemotion.ro/hipoterapie/)

Hipoterapia valorifică caracteristicile corporale ale cailor și cu atât mai mult ale poneilor și a mersului lor simbolic, efectuând o relaxare musculară pentru zona șoldurilor și a coloanei vertebrale inferioare, ceea ce va ajuta la susținerea echilibrului și siguranței. În cazul copiilor activi, este mult mai folositor calul, față de ponei, deoarece ritmul pașilor cailor este asemănător cu ritmul cardiac al mamei, ducând la o stare de relaxare mai evidentă. Cel ce stă pe cal încearcă să se adapteze acțiunilor acestuia, să simtă ritmul lui, efectuând mișcări active cu structuri din gimnastică și jocuri de dexteritate. S-a confirmat faptul că prin călărie se produce o stare de liniște.

(Gherguț, 2013, p. 312, 313)

În unele cazuri, echitația poate înlocui sau completa tratamente ce pot fi mult mai puțin motivante. Chiar și chirurgia a fost evitată în anumite cazuri. Mersul calului oferă percepție senzorială prin mișcare, ce poate fi variabilă, ritmică și repetitivă. Răspunsurile rezultate la pacienți sunt similare tiparelor de circulație umană ale pelvisului în timpul mersului. Variabilitatea mersului calului permite terapeutului să calculeze gradul de percepție senzorială la pacienți și apoi să utilizeze această mișcare în combinație cu alte strategii de tratament pentru a obține rezultatele dorite.

(Scott, 2005, p. 5)

9. DELFINOTERAPIA

Terapia cu ajutorul delfinilor a apărut în 1978, fiind cercetată de medicul David Nathanson, care a arătat că delfinii pot veni în ajutorul oamenilor cu probleme speciale. Terapeutul utilizează delfinul ca și stimul pentru stârnirea unor comportamente eficace, dar și ca răsplată pentru eforturi. Delfinii ce contribuie la programele de terapie îi acceptă necondiționat pe oameni și se adaptează la fiecare problemă pe care aceștia o au, având în mod natural un comportament ce îî ajută să comunice cu adulții și copii cu nevoi speciale.

Prin această terapii, cei ce o utilizează sunt ajutați să-și îmbunătățească capacitatea fizică, cognitivă și de comunicare. În terapie, cu delfinii se poate lucra atât în apă cât și la țărm. Activitatea desfășurată la țărm (constă în: mângâierea delfinilor pe spate, atingerea tălpilor de către delfini, deprinderea anumitor semnale ce determină unele comportamente din partea delfinilor), jocuri diferite (prinderea cercurilor de către delfini), dar și activități în apă cu terapeutul și delfinii.

Fig. 1-11 Delfinoterapia

http://www.svetmobility.sk/sk/clanok/zuzana-matheova-a-delfinoterapia/890

Prin aceste activități copii își pot dezvolta capacitatea motrică, memoria pe scurt timp și tehnicile motivaționale, dar pe de altă parte le va crește încrederea în sine și le va scădea gradul de depresie și anxietatea. Acești oameni, cu ajutorul terapiei vor uita de probleme și își vor capta atenția pe învățarea de noi deprinderi comportamentale și stategii de rezolvare.

S-a demostrat faptul că prin efectuarea anumitor mișcări în apă, delfinii îi va ajuta pe copii să-și mențină atenția mai mult în timpul ședințelor, să se concentreze, iar prin acest lucru vor crește șansele ca programul de învățare să fie eficient, în comparație cu alt program efectuat în cadrul unei clase.

(Gherguț, 2011, p. 161, 162)

10. TERAPIA CU AJUTORUL ANIMALELOR DE COMPANIE

S-a confirmat ideea că persoanele singure au motive mai putine să fie fericite, să iubească, să trăiască sau să comunice în comparație cu persoanele care dețin un animal de companie. Boris Levinson a fost cel care în activitatea copiilor cu probleme speciale a introdus câinele său pentru a urmări efectele terapiei.

În urma acestui lucru, mai mulți medici și oameni de știință au pus în practică ceea ce a afirmat Levinson și au ajuns la concluzia că animalele pot ameliora psihicul și nivelul de comunicare al oamenilor, pot crește încrederea în sine și pot dezvolta calitatea vieții. Studiile au susținut că oamenii ce sufereau de depresie au ajuns să fie optimiști și să interacționeze mai bine cu cei din jur după ce au stat în compania câinilor și a pisicilor o perioadă de timp. Aceste animale i-au ajutat pe cei ce suferă de cancer, fiind în faza terminală să-și depășească sentimentele de teamă, disperare, singurătate.

De cele mai multe ori, animalele și mai ales câinii reprezintă cel mai bun mod de dezvoltare a copiilor din punct de vedere emoțional și social. Câinii, prin dragostea oferită, pot ajuta copii să dobândească încedere, respect față de sine și o crescută bucurie în concentrarea propriilor calități și nu a propriilor defecte. Un animal de companie întotdeauna va ajuta și va mulțumi persoana cu care va avea contact, chiar daca se va afla într-o stare buna sau mai puțin bună.

(Gherguț, 2013, p. 313, 314)

Fig. 1-12 Terapie cu animale de companie

https://www.kidscompass.com.au/therapy-for-children/animal-assisted-therapy

Câinii și pisicile sunt utilizate de cele mai multe ori în terapia cu ajutorul animalelor de companie. Cu toate acestea, pot fi utilizate și alte viețuitoare ca: pești, iepuri, pisici, etc. Animalul ales depinde de obiectivele terapeutice ale planului de tratament al unei persoane. Pet terapia se bazează pe pre-existența legăturii om-animal. Interacționarea cu un animal de companie prietenos poate ajuta la problemele fizice și mentale. Acest lucru va putea ajuta la atenuarea durerii, reducerea stresului și îmbunătățirea starii psihologice generale.

În reabilitare, oamenii pot fi mai motivați să se recupereze și să-și practice terapia atunci când lucrează cu un animal de companie. Persoanele care au dizabilități senzoriale pot comunica uneori mai ușor cu un animal.

(Zernone, https://www.healthline.com/health/pet-therapy, 2016)

11. TERAPIA PRIN DANS

Terapia prin dans este folosită cu succes în cazurile în care comunicarea este blocată sau mărginită, la copii cu deficiență mintală severă sau la cei cu autism. Se afirmă acest lucru deoarece „dansul ameliorează în special imaginea corporală a subiecților, fiecare identificându-și prin dans propriul ritm corporal, ca individ și ca membru al grupului de apartenență” (S.Ionescu).

Fig. 1-13 Terapie prin dans

Terapia prin dans şi muzică

Altmiteri, dansul este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Omul arhaic care și-a văzut umbra mișcându-se pe stânca peșterii, s-a deplasat și el, bucurându-se de „dansul” umbrei; dansurile rituale ale celor mai vechilor triburi pentru chemarea ploii, a dragostei sau a fertilității și dansul eroilor mitici după victorie, exprimau doar trăirile acestora ca: bucuria, speranța și victoria. Dansul se arată ca o energie vitală, creatoare, reprezentând expresivitatea persoanei însăși, fiind utilă corpului uman și emoțiilor proprii.

Chiar dacă terapia dansului rămâne încă o metodă nouă, poate exprima o eliberare emotională a sentimentelor reprimate, și ca efect, pacienții pot fi ghidați pe calea evoluției sănătății mentale.

(Pritcan, Boderscova, Chihai, 2008, p. 157-158)

12. AROMATERAPIA

Aromaterapia reprezintă o terapie holistică fundamentată pe metode complementare ale medicinei, ce ia parte la menținerea sau reproducerea echilibrului sănătății fizice, mentale și morale. Această terapie face parte dintr-un sistem de vindecare holistic, care presupune mai mult căutarea motivelor principale ale unei boli, și nu abordarea simptomelor acesteia și revenirea abilității firești a organismului de a se autovindeca, conducând la o stare de echilibru. Ea reprezintă mai mult decât administrarea uleiurilor esențiale.

Arta aromaterapiei utilizează uleiuri esențiale naturale, extrase din anumite părți ale plantelor și ale copacilor. Plantele au fost utilizate în scopuri medicinale tocmai de la crearea lumii. Populația primitivă conta foarte mult pe instinctul lor de supraviețuire. Analizându-și simțul mirosului, dar și experiența, au fost competenți să își adopte cunoștințe spre priceperea mare a plantelor de a însănătoși și de a trata dureri și boli.

Fig. 1-14 Aromaterapia

http://www.desprecopii.com/info-id-17472-nm-Bebelusul-si-aromaterapiace-trebuie-sa-stii.htm

Copiii reacționează destul de repede la acțiunea uleiurilor esențiale. Puterea lor internă de autovindecare îi ajută să excludă toxinele extrem de repede, deoarece corpul lor nu este degradat ani de zile de o dietă eronată, lipsă de mișcare, gânduri pesimiste, poluare și stres.

(Brown, 2007, p. 6, 7, 179)

13. CROMOTERAPIA

Cromoterapia este utilizată de cele mai multe ori în cadrul medicinei naturale și se efectuează prin culorile ce fragmentează spectrul de lumină solară. Ea reprezintă o metodă de armonizare și este benefică pentru vindecarea naturală a diverselor boli prin intermediul culorilor.

Constă într-o terapie ușoară, deoarece nu este dăunătoare sau nu are efecte secundare și poate fi efectuată la orice vârstă, dar și asociată cu alte medicamente pentru a da efectele mai benefice.

Fig. 1-15 Cromoterapia

https://theforeveryears.wordpress.com/category/kids-and-colour-therapy/

Cromoterapeuții dețin anumite dispozitive optice, ce sunt echipate cu filtre speciale, cu ajutorul cărora se pot utiliza diverse lungimi de undă ale variatelor culori ale spectrului luminos vizibil, cu scopul de a trata problemele estetice sau problemele ce țin de deficiențele de stres și energie. S-a constatat că bebelușii prematuri evoluază într-un mod mai eficient, atunci când sunt ținuți într-un incubator aprins cu culoarea roșu-violet, asemănător culoarii mediului prenatal.

(Serrano, Pradilla, De La Ossa Nieto, p. 3, 6)

I.1.2. Patologii în care sunt recomandate tipurile de terapii complementare

Jocul ajută copiii cu deficite sociale sau emoționale să învețe să comunice, să-și schimbe comportamentul, să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să se adreseze altora în moduri pozitive. Este recomandat pentru copiii ce suferă sau sunt martorii unor evenimente stresante din viața lor, cum ar fi o boală gravă, violență domestică, abuz, traumă, o criză familială sau o schimbare supărătoare a mediului înconjurător. Jocul terapeutic poate ajuta copiii cu probleme academice și sociale, dizabilități de învățare, tulburări de comportament, anxietate, depresie, durere sau furie, precum și cei cu tulburări de deficit de atenție sau tulburări de spectru autist.

(https://www.psychologytoday.com/us/therapy-types/play-therapy)

Artterapia ajută la ameliorarea problemelor ca: instabilitate emoțională, timiditate, probleme de integrare în anumite medii educaționale, stima și respectul de sine, nervozitate accentuată, tulburările de limbaj, depresia, hiperactivitatea, randamentul scăzut la școală, etc.

(Gherguț, 2011, p. 88)

Cu trecerea timpului, art-terapia și-a demonstrat eficiența în tratarea anumitor probleme psihice și psihologice. de la Alzheimer și senilitate, la reducerea anxietații, nervozității, timidității, labilității, depresiei, problemelor de integrare socială, stimei de sine, violenței domestice, traumelor cu cauze diferite, adicțiilor și problemelor psihosociale asociate unor probleme medicale (persoane seropozitive, handicap locomotor, în recuperarea după accidente diverse etc.).

(Constantin, http://infomuzica.ro/ce-este-art-terapia/)

Deoarece muzica poate evoca emoții pozitive și stimulează centrele de recompensă în creier, terapia muzicală este adesea capabilă să atenueze simptomele preocupărilor legate de sănătatea mintală, cum ar fi: depresia, preocupări legate de dispoziție, anxietate, schizofrenie, dependența de substanțe, autism, probleme de personalitate, insomnie, demență.

Terapia prin muzică poate evalua și spori funcționarea cognitivă, socială, emoțională și motorie, iar studiile au confirmat rezultate pozitive atât la persoanele ce au dificultăți intelectuale sau fizice, cât și leziuni cerebrale sau Alzheimer. Acest tip de terapie a fost utilizat și în tratamentul bolilor fizice cum ar fi cancerul și hipertensiunea.

(https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/music-therapy, 2015)

Dramaterapia este recomandată pentru persoanele ce suferă de reacții anxioase date de stres, copii cu tulburări de adaptare școlară, adolescenții cu tulburări de comportament, persoane cu afecțiuni somatice invalidate, cu migrene, pacienți nevrotici.

(Gherguț, 2011, p. 156)

Euritmia ajută la întărirea capacității sau mecanismului salutogenic al organismului de a se vindeca singur. Aceasta ar putea fi folosită în recuperarea copiilor cu ADHD. Terapia euritmica este folositoare și la tratarea bolilor somatice, dar și a problemelor de dezvoltare, deficiențelor de învățare, tulburărilor de somn sau a altor dificultăți de natură psihologică sau psihiatrică.

(Granciu, https://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Euritmia-in-dezvoltarea-copiilor-a9131.html)

Terapia cu ajutorul camerei multisenzorială contribuie la recuperarea copiilor cu tulburări senzorio-proprioceptive severe, dificultăți de integrare senzorială, tulburări de spectru autist, ADHD, sindrom Down, copii cu dizabilități fizice severe ce folosesc scaun rulant și care nu au activitate motorie grosieră. Aceasta are efecte și asupra persoanelor cu probleme neurologice. Se poate adresa și persoanelor cu simptome de tip epileptic.

(Gherguț, 2011, p. 153)

Terapia cu ajutorul delfinilor ajută persoanele cu probleme majore ca: autism, sindrom Down, retard mintal, probleme severe de auz, paralizie cerebrală, probleme de vedere, afecțiuni ale coloanei vertebrale, cancer.

Terapia cu ajutorul cailor poate fi folositoare copiilor cu probleme motorii cerebrale, scleroză în plăci, serviciilor de pedagogie curativă pentru copii și adulții cu diverse probleme corporale, psihice și cognitive. Aceasta este benefică și pentru reținerea atenției copiilor hiperactivi.

(Gherguț, 2013, p. 313)

Câinii și-au arătat utilitatea la persoanelor cu nevoi speciale, diagnosticate cu diverse tulburări la nivel psihologic și fizic, ca autism, depresie, dizabilități motorii, senzoriale, intelectuale, sau la persoanele fără un diagnostic clinic, dar care au vrut să-și îmbunătățească stima de sine, abilitatea de recunoaștere și gestionare a emoțiilor, abilitatea de a relaționa eficient cu cei din jur.

(Stanciu, https://psychologies.ro/sanatate-2/efectele-terapeutice-ale-cainilor-2140999 , 2014)

Se spune că, impactul cromoterapiei asupra stării de spirit și a funcției autonome, presupune nevoia de atenție la cei cu afecțiuni comportamentale cunoscute. Nu există legături raportate ale cromoterapiei cu alte terapii.

(Purtee, Sego, https://www.clinicaladvisor.com/home/features/alternative-meds-update/chromotherapy-as-treatment-for-medical-conditions/, 2016)

Kutlu, Yilmaz & Cecen au găsit câteva articole despre studii ce confirmă utilizarea aromoterapiei în educație, în tratarea problemelor emoționale și acordarea sprijinului copiilor cu dificultăți de învățare.

Aromaterapia este utilizată la copii și adolescenții cu ADHD, anxietate, depresie și afecțiuni comportamentale.

(Laconic, 2014, p. 3, 23)

I.1.3. Importanța utilizării terapiilor nespecifice în recuperare

Terapiile alternative sau complementare se pot efectua în asociere cu celelalte terapii educaționale sau recuperativ-compensatorii, participând la însușirea complexă și integrată a acesteia (ca de exemplu, terapia ocupațională este efectuată prin intermediul anumitor activități de ludoterapie, art-terapie, meloterapie). Aceste terapii sunt aplicate ca și activități premergătoare de formare sau motivare a oamenilor pentru un oarecare mod de terapie specifică ce va urma să fie utilizată ca: terapie logopedică, kinetoterapie, fizioterapie, sau sunt utilizate ca recompense pentru implicare și rezultatele dobândite la activitățile de terapie (ca de exemplu, un rezultat bun obținut de copil poate fi recompensat prin anumite activități desfășurate în camera multisenzorială sau în activitățile cu animale).

Pe de altă parte, terapiile complementare pot fi utilizate și ca adjuvant în anumite terapii convenționale, luând parte la corectarea sau adaptarea unor posturi sau deprinderi motrice (ca și exemplu, kinetoterapia poate fi asociată cu activitatea hipică; activități de logopedie efectuate în camera multisenzorială sau cu ajutorul activităților de art-terapie, etc.).

(Gherguț, 2011, p. 152)

Art-terapia este avizată să privească concomitent spectrele verbale și nonverbale ale vieții. Art-terapia reprezintă un limbaj expresiv al minții conștiente și inconștiente. Aceasta este importantă pentru evaluarea și tratarea unei diversități de tulburări psihologice, dar și fizice. Art-terapia nu este un instrument competent să vindece natural, să corecteze, să restaureze sau să stabilească nevoile individuale de sănătate mintală, mai degrabă este asemanător cu o majoritate a modalităților de psihoterapie, este un instrument care poate fi folositor la ghidarea și promovarea sănătății și bunăstării psihologice.

(Brown, https://www.ccpa-accp.ca/psychological-benefits-of-art-therapy/, 2012)

Jocul reprezintă limbajul natural al copilului, iar jucăriile sunt cuvintele copilului. Ludoterapia arată auto-exprimare, auto-cunoaștere, auto-actualizare și auto-eficacitate. Jocul îmbunătățește sentimentele de stres și plictiseală, conectează oamenii într-un mod pozitiv, stimulează gândirea creativă și explorarea, reglează emoțiile noastre și mărește ego-ul.

(Landreth, 2002, p.16)

Dramaterapia îmbină o sesiune sau un grup care utilizează medii creative cu un spațiu confidențial, de remediere a gândurilor, emoțiilor și caută în trecut și în prezent experiențe traumatice.

Scopul general al activității de terapie dramatică este de a căuta idei și probleme utilizând activități bazate pe drame. Scopul este de a exprima sentimentele, de a crește imaginația și creativitatea, de a aprofunda încrederea în sine, împreună cu abilitățile sociale și interpersonale. Dramaterapia conține mai multe forme diferite de exprimare ca : mișcarea, sunetul, limbajul corpului și vorbirea.

(Kerkar, https://www.epainassist.com/alternative-therapy/drama-therapy-aim-techniques-benefits-drama-therapists-role-in-healing-clients)

Animalele au un rol important în viața multor oameni. Acestea pot fi utilizate în terapia ocupațională, în logopedie sau în reabilitarea fizică pentru a ajuta pacienții să se recupereze. În afară de aceste roluri terapeutice desemnate, animalele sunt de asemenea apreciate ca și însoțitori, ceea ce poate îmbunătăți cu siguranță calitatea vieții noastre. Studiile au arătat că deținerea unui câine sau unei pisici, scade riscul bolilor de inimă, precum și stresul, astfel încât performanța se îmbunătățește.

(Casciotti, Zuckerman, http://www.center4research.org/benefits-pets-human-health/)

Eficiența terapiei ecvine, arată că aceasta scade tensiunea arterială și ritmul cardiac, ameliorează stresul și reduce simptomele de anxietate și depresie. Terapia ecvină ajută, de asemenea, oamenii care se luptă cu dependențele și tulburările de sănătate mintală să dezvolte mai multe abilități pentru un trai sănătos. Persoanele care s-au luptat să facă progrese sau să-și atingă obiectivele de tratament au reușit acest lucru cu ajutorul terapiei ecvine.

(Vivo, https://www.elementsbehavioralhealth.com/addiction-recovery/lessons-equine-therapy/, 2011)

Studiul delfinoterapiei se bazează pe supoziția deficitului de atenție, care este de părere că principala dificultate a învățării la copii cu deficiențe mintale este de fapt lipsa de concentrare, nu imposibilitatea de a învăța. Un copil ce execută o anumită terapie pentru optimizarea comunicării verbale și care se află în acțiunea de a trece de la propoziții simple, la complexe, va fi stimulat de către terapeut să utilizeze propoziții complexe când va cere o interacțiune cu delfinul.

(Gherguț, 2013, p. 312)

Terapia cu ajutorul dansului reprezintă o abordare vindecătoare ce implică utilizarea dansului și mișcării corpului pentru a îmbunătăți bunăstarea fizică, emoțională și mentală. Ca și terapia muzicală, se crede că terapia cu ajutorul dansului promovează vindecarea prin încurajarea auto-exprimării. În plus, se spune că terapia prin dans reduce stresul, îmbunătățește încrederea în sine și îmbunătățește mobilitatea și coordonarea musculară. Este uneori inclus în programe pentru persoanele cu afecțiuni cronice.

(Wong, https://www.verywellhealth.com/the-benefits-of-dance-therapy-90016, 2018)

Cromoterapia este definită prin „folosirea luminii specifice de culori pentru tratarea problemelor de sănătate”. Baza pentru cele mai multe studii și teorii este înțelegerea faptului că, lumina (și culorile) sunt compuse din energie electromagnetică. Fiecare culoare simbolizează o intensitate sau un impuls anumit de energie. Cromoterapia admite că boala este cauzată sau cauzează un dezechilibru în aceste chakras. Cromoterapia adevărată este menită să reechilibreze utilizarea unor culori specifice, tratând în acest fel boala.

(Purtee, Sego, https://www.clinicaladvisor.com/home/features/alternative-meds-update/chromotherapy-as-treatment-for-medical-conditions/, 2016)

Utilizarea aromaterapiei cu uleiuri esențiale este o altă modalitate de a ajuta la tratarea copiilor și adolescenților care prezintă sau sunt diagnosticați cu boli mintale. În unele cazuri, utilizarea aromoterapiei în monoterapie nu a fost suficientă pentru a reduce efectiv o criză emoțională sau comportamentală. Cercetarea a fost ulterior confirmată utilizând aromaterapia pentru copii și adolescenți cu afecțiuni psihice.

(Laconic, 2014, p. 22, 24, 40)

I.2. Evaluarea în recuperarea utilizării terapiilor complementare

Întotdeauna evaluarea se va începe cu anamneza efectuată pacientului în scopul aflării informațiilor despre acesta. Se va evalua mobilitatea, nivelul muscular, gradul de interacțiune al pacientului și se vor efectua fișe de obeservație.

Anamneza reprezintă ansamblul informațiilor pe care un cadru medical le primește de la bolnav pentru a le folosi în scopul stabilirii diagnosticului. Anamneza reprezintă prima fază în cadrul examinării clinice a bolnavului, fiind metoda prin care examinatorul preia date de la pacient cu referire la starea de sănătate și de boală, de altfel și mediul ambiental în care se desfășoară acesta.

Aceasta este eficientă în direcția spre un diagnostic și va fi efectuată în funcție de experiență, dar și de modul de tratare a pacientului de către medic. Câteodată, o anamneză bine efectuată duce rapid spre un diagnostic, acesta fiind util pentru tratamentul de urgență pentru infarctul acut, intoxicațiile medicamentoase sau alimentare, ulcerul perforat, apendicita acută etc.

(Vasile, Moldovan, 2011, p. 14, 15)

Foaia de observație (F.O.) este documentul ce menționează totalitatea datelor furnizate de diverse metode de investigație a bolnavului. Scopul final al fiecărui act medical este tratamentul bolii. Conceperea unui tratament logic și benefic reprezintă un fapt corolar întreprinderii unui diagnostic exact, plecând de la analizarea coerentă a manifestărilor bolii.

În funcție de categoria informațiilor sau caracteristicul activității medicale din care rezultă datele consemnate, baza internă a foii de observație clinică identifică următoarea sistematică: datele generale (informative, de identitate ale bolnavulu); anamneza (date primite în cadrul „interogatoriului”); starea prezentă (relații obținute în urma examenului obiectiv); evoluția bolii (acte clinice subiective și obiective semnificative); epicriza (descrierea rezumată a cazului, părerilor terapeutice și protocolului de monitorizare după externare).

(Stanciu, Bălan, 2002, p. 15, 16)

O grilă de observare este necesar să fie concepută pe comportamentele principale care organizează programele de intervenție educațională individualizate. Pentru a efectua observarea copilului, se vor examina „ce poate face” și „cum face” acesta în anumite arii ca: intelectual, motor, socio-emoțional și în context educațional. Așadar fișa de obeservație va conține următorii indici:

Relațiile copilului cu activitatea: activități favorite ale copilului; activități respinse; modul în care își selectează activitățile; modalitatea de planificare a ceea are de efectuat; cum inițiază/ finalizează activitățile; intervalul de timp la care poate participa; modul în care se deplasează; stadiul atenției; modalitatea în care privește/aude/ascultă; cum manevrează obiectele; relațiile interpersonale în momentul activităților; cât de ordonat este; atenția față de rezultate; prezența inițiativei; reacțiile la circumstanța-problemă; creativitatea soluțiilor etc.

Interacțiunea copilului cu obiectele și spațiul: cum: apucă; manevrează; identifică; recunoaște; stabilește; organizează; denumește; optează; cunoaște și operează cu valoarea obiectelor; cunoaște și utilizează proprietățile, însușirile, formele, dimensiunile, culorile etc.; se deplasează în spațiul educativ; se orientează în spațiul amplu și în cel restrâns etc.

Relațiile copilului cu ceilalți: comunicarea verbală cu alți copii, adresarea și răspunsul, comunicarea non-verbală, gesturile și mimica, expunerea sentimentelor față de cei din jur, expunerea atitudinilor față de cei din jur, cooperarea, agresivitatea, instabilitatea.

Relațiile copilului cu sine: modul în care se prezintă, perceperea propriei sale persoane, respectul față de sine, curajul pe care îl are atunci când alege și abordează o activitate, atitudinile sale în fața unei activități, plasarea spațială și cronologică.

(Vrăsmaș, Oprea, 2003, p. 16, 17)

În cazul motricității, evaluarea se va efectua în urma unor teste specifice ca: proba Ozeretski; proba de orientare spațială; proba de lateralitate; proba Rey pentru sincinezii; bateria pentru lateralitate; proba pentru punctare; proba „Tapping”; proba „Perle”; proba „Decupaj”; proba „Discuri”; proba „bile ”; proba de bifare a semnelor.

În cazul psiho-motricității evaluarea se va efectua după testele specifice ca: scara Portage; ghidul progresului Jim Dale; fișe de dezvoltare psiho-motorie; aprecierea dezvoltării psihice a copilului preșcolar; scara de dezvoltare Denver; scalele de dezvoltare Gesell; scala Brunet.

(Vrăsmaș, Oprea, 2003, p. 26, 27)

Bilanțul articular constă în măsurarea amplitudinilor de acționare în articulații, pe toate căile de mișcare. Cu alte cuvinte, odată cu efectuarea acestor măsurători se fac și alte evaluări asupra acelei articulații (mișcări anormale, temperatură ridicată, creșterea vulumului etc.), constatări la care se va adăuga examenul radiologic. Precizia măsurătorilor va fi în funcție și de obiectivul lor. Pentru efectuarea unui examen clinic general se pot accepta variații de 8ș-10ș, iar pentru anumite mișcări, chiar mai mult.

Fig. 1-16 Bilanțul articular- extensia trunchiului

(Balint, Diaconu, Moise, 2007, p. 38)

În cazul testărilor pentru conceperea unui program de kinetoterapie în perspectiva recuperării unui deficit funcțional este necesară mai multă precizie, greșelile nedepășind 5ș-6ș. Dacă vine vorba de măsurători aplicate în cadrul unor studii și cercetări, nu se acceptă greșeli peste 3ș.

(Sbenghe, 1987, p. 29-30)

Complexul de forme sub care se găsește forța și faptul că ea descrie oscilații în anumite momente, face ca aceasta să permită sa fie măsurată, consemnată și evaluată, cu valorile cele mai mari, la una sau mai multe lanțuri musculare. Menționarea se poate efectua prin utilizarea unor aparate distincte, concepute și ajustate pentru a măsura cele mai variate forme de demostrație a acestei calități motrice.

Forța se poate evalua prin mai multe teste ca: indicele forței; probele de forță Kraus-Veber; testul Stupineanu-Ciubotaru; săritura în înălțime de pe loc sau cu elan de trei pași; metoda mecanografică; metoda Miron Georgescu; metoda pentru măsurarea forței de lovire; metoda Stupineanu, Ciubotaru și Hillerin (pentru măsurarea forței explozive).

(Tudor, 2005, p. 109, 110)

Forța cuprinde cinci grade după care se poate evalua tonusul muscular al pacientului și anume:

Forța 5- reprezintă forța normală, constă în capacitatea efectuării mișcarii, pe toată amplitudinea, contra unei forțe exterioare sau a unei rezistențe;

Forța 4- reprezintă forța bună, în care un mușchi mobilizează complet segmentul contra unei rezistențe medii;

Forța 3- reprezintă forța acceptabilă, ce constă în forța unui mușchi de a duce segmentul pe toată amplitudinea, contra forței de gravitație;

Forța 2- reprezintă forța slabă, ce permite unui mușchi sau grup de mușchi să mobilizeze segmentul, dar cu anularea gravitației;

Forța 1- reprezintă forța schițată, ce arată prezența sau lipsa contracției musculare voluntare;

Forța 0- reprezintă forța nulă, în care mușchiul nu efectuează nici o contracție evidentă.

(Balint, Diaconu, Moise 2007, p. 18-20)

În evaluarea copilului se va observa interacțiunea acestuia prin: prezentarea interesului față de celelealte persoane; joaca cu ceilalți copii; joaca cu adulții și cu persoane mai în vârstă; atunci când dă și celorlalți ceea ce are; dăruirea punctelor de vedere; îndeplinirea regulilor jocurilor; încearcrea de a-i lăsa pe ceilalți să-i cunoască dorințele și nevoile. Astfel, terapeutul își va da seama de comportamentul copilului la începutul tratamentului și în urma evaluării la sfârșitul tratamentului.

(Vrăsmaș, Oprea, 2003, p. 126)

De altfel, în evaluarea copilului se va ține cont și de nivelul de motricitate al acestuia, evaluându-se comportamentul motor prin: viteză, forță, îndemânare, rezistență, coordonarea dinamică a mâinilor, coordonarea dinamică generală, echilibrul, rapiditatea și orientarea spațială.

(Vlad, 1999, p. 137)

În dezvoltarea psihomotorie se va evalua comportamentul copilului din punct de vedere al socializării, limbajului, cogniției, dezvoltării motorii, autoservirii.

În aria socializării se vor efectua: numirea sentimentelelor care îl încearcă pe acesta: furie, bucurie, iubire; joaca cu 4 – 5 copii, colaborând într-o activitate, dar nu va fi supravegheat mereu; explicarea unor reguli a unui joc sau ale unei activități; imitarea rolurilor de adult; participarea la conversație în timpul mesei, etc.

În aria limbajului se vor efectua: indicarea câtorva sau a mai multor obiecte; precizarea adresei și a numărului de telefon; definirea obiectelor; rostirea glumelor simple; relatarea întâmplărilor din experiența sa zilnică, etc.

În aria coginitivă se va efectua: numărătoarea până la 20 de obiecte și va rosti numărul lor; numirea a 10 numerale scrise, numirea stânga – dreapta, raportându-se la propriul corp, rostirea în ordine a literelor alfabetului; scrierea numelui cu litere de tipar; citirea a 5 litere ale alfabetului, etc.

În aria dezvoltării motorii se efectuează: mersul în echilibru pe o bârnă, înainte, înapoi, lateral; țopăitul; datul în leagăn, încercând și menținând mișcarea; desfacerea degetelelor, iar cu cel mare le va atinge pe celelalte; urcarea scărilor de lemn sau treptelelor toboganului; driblarea mingii în direcții diferite, etc.

În aria autoservirii se va efectua: alegerea îmbrăcăminții potrivite, adaptată la temperatură și ocazie; servirea lui la masă dând mai departe; responsabilitate pentru o sarcină gospodăreasă zilnică (așezarea mesei, aruncatul gunoiului); potrivirea temperaturii apei pentru duș; legarea șireturilor, etc.

(Vrăsmaș, Oprea, 2003, p. 29-31)

I.3. Viziuni kinetoterapeutice în România și la nivel mondial asupra terapiilor complementare

Chiar dacă în România nu există date statistice clare în ceeea ce privește utilizatorii acestor terapii, suntem de părere că numărul lor este destul de important, având în vedere proliferarea după anii ’90 a comunității care comercializează aceste produse, sau cabinetelor care prezintă anumite tipuri de proceduri neconvenționale. Întocmai, publicitatea în media, care de cele mai multe ori tinde să exagereze, precum și “apetitul” ridicat al unui grup de populație, de cele mai multe ori, mai puțin informată, pentru alternative la medicina convențională, face ca această conjunctură să persiste.

(https://oncopedia.ro/modalitati-terapeutice/terapie-complementara-si-alternativa/)

În ultimii ani, prin accesul îmbunătățit la informații prin diferite mijloace electronice, medicina complementară și alternativă a devenit pe scară largă folosită de familiile de copii cu afecțiuni cronice de sănătate, inclusiv tulburări ale neuro dezvoltării. Aplicarea medicinei complementare și alternative în rândul familiilor cu copii ce au tulburări de spectru autist, are un raport de utilizare de 28-95%.

Majoritatea familiilor cu copii ce au tulburări de scpectru autist confirmă utilizarea terapiilor complementare și alternative pentru întreținerea generală a sănătății, dar unii părinți confirmă, de asemenea, ca utilizează terapii alternative și complementare ce tratează simptome specifice, cum ar fi iritabilitate, hiperactivitate, lipsa de atenție, simptomele afecțiunilor gastro-inestinale și dificultăți de somn.

(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3896860/, 2014)

În iunie 1993, în urma unui studiu în care au fost utilizate terapii alternative în 381 de familii cu copii cu ADHD s-a constat că 69% dintre aceștia utilizau medicamente stimulante și 64% au utilizat o terapie neprescrisă. Terapiile cu dietă au reprezentat terapia alternativă cea mai frecvent utilizată (60%). Grupul nemedical a raportat un beneficiu în terapiile alternative. Cadrele didactice, familia și prietenii au fost principala sursă de sugestie a terapiilor alternative. În concluzie s-a constatat că terapiile alternative sunt foarte bune în tratarea copiilor cu ADHD.

(Stubberfield, Wray, Parry, https://www.researchgate.net/publication/12728999_Utilization_of_alternative_therapies_in_attention-deficit_hyperactivity_disorder, 1999)

Într-un alt studiu, utilizarea terapiilor complementare și alternative medicale la copiii cu boli cronice este mai mare decât la copiii din populația generală. S-a investigat utilizarea terapiei complementare și alternative la copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autism comparativ cu o populație de control a copiilor fără tulburări de spectru autism. Peste jumătate din părinții ce au copii cu autism au raportat utilizarea a cel puțin o terapie pentru copilul lor (52%), comparativ cu 28% din grupul de control. Părinții au susținut că 75% dintre terapiile utilizate au fost benefice.

(Wong, Smith, https://link.springer.com/article/10.1007/s10803-006-0131-0?fbclid=IwAR094m0uJSrPvJIhwpok06LW2ebiriOqOSykZTsYA4duNF0zE10tLNyPrqI, 2006)

Într-un studiu efectuat în 2015, din 200 indivizi 56,5% (113/200) au cunoștințe despre cromoterapie, iar 38% dintre aceștia au fost tratați de aceasta, iar 90% au considerat că este foarte eficientă, în timp ce 86% afirmă într-o anumită măsură că este un tratament eficient. S-a observat că, cromoterapia are un profil secundar foarte scăzut, doar 5% spun că au prezentat efecte secundare. 54% sunt în favoarea utilizării cromoterapiei ca opțiune de tratament de bază, iar 31% consideră că ar trebui să fie prevalentă.

(Gul, 2015, p. 5)

I.4. Aspecte privind recuperarea prin utilizarea terapiilor complementare

Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, ameliorarea și înlăturarea aspectelor atitudinale și psiho-comportamentale negative ce pot apărea în cazul acestui proces fac necesară o activitate sistematică de consiliere și de asistență psihopedagogică atât la nivelul individului, cât și la cel al grupurilor școlare.

(Ciurmelea, 2017, p. 45)

Recuperarea și echilibrarea sunt foarte active pe toate palierele dezvoltării la persoanele cu nevoi speciale cu deficit senzorial, psihomotor și de limbaj, dar există momente de stagnare, de oscilație la deficienții de intelect.

Prin recuperare se susține motivația și sentimentele emoțional-afective ce iau parte la conceperea unor stări tensionale care să mobilizeze, să direcționeze, să impulsioneze elementele subiectului spre alcătuirea și dezvoltarea activismului, spre crearea unor comportamente practice sau mentale independente.

Recuperarea va fi: naturală, când acționează prin subsistemul psihic aflat în stare critică; de compensație sau supleantă, când funcțiile tulburate sunt preluate de alte segmente ale sistemului psihic.

(Vrăsmaș, Oprea, 2003, p. 14, 15, 16)

Cu cât vârsta de pătrundere a unui copil într-un program de terapie intensiv este mai mică, cu atât posibilitatea acestuia de a se recupera este mai mare. Astfel că, se recomandă ca părinții să caute de la primele semne ale unei afecțiuni ajutor specializat, reducând astfel posibilele riscuri ale evoluării unei tulburări.

În funcție de gravitate, după aproximativ șase luni în care s-a efectuat terapia, se poate pronunța un prognostic, însă câteodată este necesar să așteptăm și un an pentru a afla acest prognostic. Tulburările copiilor sunt complexe și au nevoie de analiză continuă și reevaluarea persistentă a planului de intervenție.

Totdeauna vor exista unele aspecte comportamentale cu o oarecare particularitate precum și o funcționare cognitivă ușor diferențiată de cea a persoanelor tipice. Vor exista impedimente de adaptare la unele situații sociale, comportamente neobișnuite, dificultăți de comunicare și menținere a relațiilor cu ceilalți.

(Giura, https://atca.ro/ce-se-poate-obtine-prin-terapie-si-cat-timp/)

În lucrul cu copii cu deficit mintal este nevoie să ținem cont de: accentul pus pe deprinderile fundamentale: stabilitate, locomoție; demonstrația trebuie să primeze în fața explicației; transmiterea lentă, clară și repetitivă a indicațiilor; aplicarea de strategii de învățare multisenzoriale; utilizarea materialelor intuitive ca: afișe, ilustrații, tehnică audio-video pentru înțelegerea acțiunii motrice; dezvoltarea încrederii în forțele proprii și perceperea sentimentului de satisfacție; încurajarea răspunsurilor pozitive ale copiilor; primirea feedback-ului din partea copiilor.

Se va ține cont și că acesti copii vor să efectueze mai mult exercițiile sau sunt împotriva anumitor exercițiii și activități, iar caracterul planului de intervenție va fi întotdeauna unul ludic, care să pună în avantaj realizarea obiectivelor propuse de către kinetoterapeut. Acesta trebuie să se conformeze mereu la comportamentul și stările copilului.

(Vicol, Șerbănică, 2008, p. 11, 12)

Recuperarea se va baza și pe câteva principii specifice kinetoterapiei și se vor efectua exerciții de la simplu la complex, de la ușor la greu și de la cunoscut la necunoscut. De altfel, se va respecta și principiul progresiviății, al individualizării tratamentului, al asocierii cu alte mijloace terapeutice și al continuării tratamentului până la recuperarea integrală.

(Dan, Lozincă, 2007, p. 16, 17)

I.5. Metode și mijloace de reabilitare în terapii complementare

Jocul este foarte important ca metodă de invățare a abilităților motrice. Kinetoterapeutul trebuie să știe să se poarte cu copilul, să se joace cu el. Este important ca specialistul kinetoterapeut să reușească să facă din exercițiile fizice o joacă, să îi permită copilului să urmeze o pauză activă în care se va juca timp de 30 de secunde sau mai mult, în funcție de exercițiul efectuat precedent.

(Cristea, http://www.cdt-babes.ro/articole/kinetoterapia-gimnastica-medicala-pentru-copii.php)

Pentru a învăța să fie independent are nevoie de o perioadă de pairing în care acesta se va acomoda cu terapeutul, îl va accepta pe acesta și va înțelege că este acolo pentru a-l ajuta, vor forma o relație de prietenie și întotdeauna, până va ajunge să deprindă această independență va avea nevoie de promtul fizic. Promtul fizic constă în modul în care copilul știe că are siguranța din partea terapeutului.

Stimularea constă în oferirea unei diversități de stimuli și oportunități copilului, pentru a experimenta, explora și a se juca cu obiectele din jurul lui. Aceasta conține toate mișcările corpului, dar și stimularea senzorială, care poate fi: vizuală, auditivă, tactilă.

Mobilitatea, controlul motor, stabilitatea, forța musculară și balansul: se mobilizează și se ameliorează prin deplasarea copilului, jocul și lucrul manual. Prehensiunea constă în ameliorarea controlului mâinii și a coordonării vizuale ce permit copilului să-și dezvolte mai multe abilități. În special văzul, auzul și sensibilitatea tactilă, dau copilului posibilitatea de a cunoaște mediul înconjurător.

(Roșulescu, Zăvăleanu, Călina, 2007, p. 101)

Cu cât este mai mic copilul, cu atât programul de stimulare va ameliora deficiențele mentale. Terapeuții utilizează materiale de diferite forme, mărimi, consistențe pentru reînvățarea simțului tactil. Aceștia pot comunica instrucțiunile pe cale non-verbală prin folosirea anumitor desene, imagini, planșe sau instrucțiuni scrise. Se pot utiliza și obiecte pentru a-i arăta copilului ce are de făcut, iar semnele sau gesturile pentru copiii ce nu dezvoltă limbajul vorbirii.

(Roșulescu, Zăvăleanu, Călina, 2007, p. 95)

Posturările sunt poziții impuse întregului corp sau numai unor părți ale lui, cu scop terapeutic sau profilactic, pentru a corecta sau a înlătura instalarea unor deviații de statică și atitudini vicioase, sau pentru a aduce un beneficiu unui proces fiziologic.

(Ionescu, 1994, p. 16)

Perioada posturării este fluctuantă, dar ca regulă generală ea va trebui repetată cu tenacitate, până la obținerea rezultatului prevăzut. Aceste posturări sunt corective/ hipercorective și de facilitare.

(Mârza- Dănilă, 2012, p. 18, 20)

Animalele pot ajuta un copil să înțeleagă simțurile lor prin atingere, mângâiere și îngrijirea animalului, care va oferi o bună ocazie de a înțelege angajamentul senzorial. Mișcarea pe care un cal o efectuează este de trei dimensiuni în față- spre spate, într-o parte și în alta, și de rotație, aceasta fiind similară cu mișcarea bazinului uman. Aceasta ajută un copil să dezvolte o abilitate motorie, echilibrul corpului lor, care poartă greutatea, reglementarea senzorială, și abilități de sincronizare.

După montarea pe cal, un copil învață să stea în poziție verticală, acest lucru necesitând o combinație de abilități motorii. Terapia ecvină va îmbunătăți puterea copiilor din punct de vedere muscular, al flexibilității și echilibrului pentru a rămâne pe cai. Înainte de a se întâlni un cal real, terapeutul va introduce copilul în acest spațiu din care face parte calul prin imagini și puzzle-uri.

(Ellis, https://theadditionalneedsblogfather.com/2018/10/19/horse-riding-as-a-therapy-for-autistic-children-guest-blog/ , 2018)

Exercițiul fizic reprezintă mijlocul de bază al kinetoterapiei, acesta fiind utilizat în comun în toate subdomeniile educației fizice (educația fizică, sportul și kinetoterapia).

Întrucât, în educație fizică și sport, folosirea exercițiului fizic se conformează unor principii proprii și respectă oarecare reguli, urmărind unele scopuri, în kinetoterapie exercițiul fizic dobândește denumirea de exercițiu fizic terapeutic și, din impunerea unei bune adaptări la însușirile patologiei și ale subiecților tratați, se orientează după principii și reguli proprii, urmărind obiective specifice.

Exercițiul fizic terapeutic este constituit dintr-o structură completă și complexă, ca descriere și interpretare procedurală, precum și un sens terapeutic. Acesta stă la baza oricărei tehnici, procedeu sau metode kinetoterapeutice.

(Mârza- Dănilă, 2012, p. 96)

S-a constatat de-a lungul timpului că prin sesiunile de masaj terapeutic se poate oferi relaxare, dar ajută și la sensibilizarea corpului, poate ajuta și copilul să se familiarizeze cu stimulare tactilă și ajută, de asemenea, și la problemele de somn. În plus, masajul a ajutat la creșterea tonusului muscular, a drenării limfei și la reducerea spasmului la copii cu tulturări de spectru autist, ADHD, sindrom Down, retard mintal, și nu în ultimul rând a contribuit la creșterea abilităților motorii fine si grosiere.

(Romine, https://www.littlerockfamily.com/post/104108/heres-how-massage-therapy-can-benefit-children-with-special-needs, 2015)

CAPITOLUL II- ORGANIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CERCETĂRII

II.1. Data, locul și subiecții cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe un interval de 9 luni, data începerii recuperării find 1 august 2018, în care a fost efectuată o evaluare inițială, în data de 15 decembrie 2018 a fost efectută evaluarea intermediară, iar evaluare finală a fost efectuată pe 31 aprilie 2019. Pe lângă aceste evaluări, s-au efectuat și fise de observatie pe parcursul sedințelor terapeutice. Cerectarea a fost defășurată pe timpul stagiului de practică în cadrul Asociației „Copii de Cristal” din Brașov. Subiecții cercetării sunt în număr de trei. Pozele pe care le-am utilizat în lucrarea de licență sunt din arhivă personală și au fost efectuate cu acordul aparținătorilor copiilor și cu acordul instituției unde mi-am desfășurat stagiul de practică.

Subiectul 1

W.M., are vârsta de 14 ani și s-a născut normal, dar la vârsta de 1 ani și 2 luni a fost diagnosticată cu autism, iar la vârsta de 2 ani, diagnosticul a fost retard mintal sever, aceasta mai prezintă și epilepsie focală.

Subiectul 2

M.B., are vârsta de 12 ani și la 1 luna a făcut convulsii și a fost diagnsticat cu epilepsie, iar pe măsură ce s-a dezvoltat a fost diagnsticat cu retard mintal și hemipareză, iar acesta prezintă și strabism.

Subiectul 3

C.T., are vârsta de 10 ani și a fost diagnosticat cu tulburări de spectru autism cu elemente hiperkinetice și retard mintal mediu, acesta mai prezintă și întârziere în dezvoltarea limbajului.

II.2. Aparate, instalații și materiale

În această cercetare am folosit pentru efectuarea evaluărilor și testelor specifice: bănci de gimnastică, acuarele/pensule/coli pentru art-terapie, mingea bosu, mingea Bobath, bicicletă ergonomică, cuburi pentru ludoterapie, mingi cu țepi/ scobitoari/ pensule pentru testele de stimul tactil, saltele, ulei pentru masaj, uleiuri esențiale pentru aromoterapie, plastilină, cercuri, discuri cu suprafețe de stimulare, șabloane cu tălpi de silicon, bandă elastică, placa de echilibru, ață.

Ca și aparate pentru a surprinde mijloacele de recuperare am folosit aparatul de fotografiat, camera video și casetofonul pentru meloterapie, dar și pentru relaxare în unele momente în care copii se simțeau anxioși, iar starea de spirit nu era una confortabilă.

Fig. 2-1 Aparate și instalații în kinetoterapie

http://www.opendoorpt.com/#unlock

II.3. Mijloace folosite în procesul de recuperare

În procesul de recuperare am folosit următoarele mijloace speficifice: kinetoterapie prin gimnastică medicală, masaj somatic/ terapeutic, stretching, metoda Margaret Rood, mobilizări și posturări. Ca și mijloace nespecifice am utilizat: ludoterapia, meloterapia, art terapia, dramaterapia, aromoterapia, terapia senzorială, terapia prin dans.

II.4. Metode și tehnici de cercetare utilizate

Metoda bibliografică

Am utilizat această metodă cu scopul de a strânge informații necesare pentru această cercetare. Prin discuția cu mai multe persoane din domeniul kinetoterapiei, din cărți specifice acestui domeniu și din sursele electronice am reușit să găsesc și să selectez cele mai bune mijloace și metode de recuperare specifice temei alese de către mine. Prin metoda bibliografică am strâns informații atât despre subiecții cercetării, cât și despre tema pe care am abordat-o.

Metoda observației

Această metodă de cercetare face referire la urmărirea conștientă și sistematică a reacțiilor, a comportamentului subiecților și a atitudinilor pe care aceștia le adoptă în anumite situații, evidențiindu-se astfel trăsăturile individualizate ale fiecăruia. Observația fiind o metodă indispensabilă, ajută kinetoerapeutul să înregistreze feedback-ul și relațiile cauzale ale copilului ducând astfel la realizarea unui program bine stabilit și la îndeplinirea obiectivelor propuse.

(Gherguț, 2013, p. 133)

Metoda convorbirii

Prin această metodă am reușit să strâng și mai multe informații despre subiecții din cercetare cu ajutorul dicuțiilor cu părinții copiilor, și chiar și cu aceștia. Prin această metodă am surprins și stările psiho-emoționale ale copiilor: bucurie, tristețe, agitație, etc. Convorbirea se bazează pe sinceritate și încredere, iar astfel se vor afla informații valoroase despre motivele, interesele și trăirile persoanei respective, într-un timp relativ scurt.

Metoda chestionarului

Metoda aceasta m-a ajutat la aflarea părerilor părinților despre implementarea terapiilor complementare în domeniul kinetoterapiei și tot odată și la aflarea părerilor specialiștilor despre aceste terapii ce pot fi benefice copiilor cu nevoi speciale.

Metoda evaluării

Această metodă constă în evaluarea pacienților și stabilirea unui program individualizat pentru fiecare în parte. Evaluare poate fi efectuată pentru sistemul musular, articular, pentru echilibru, sensibilitate, stimuli tactili, auditivi, vizuali, pentru evaluarea posturii, mobilității, dar și a durerii. Prin aceste evaluări se va scoate în evidență progresul, stagnarea sau regresul subiecților observat cu ajutorul evaluărilor inițiale și a celor finale.

Metoda statistică

Prin aceasă metodă se vor arăta reprezentările datelor prezentate în cercetare și diferențele ce există în urma aplicării planului de recuperare subiecților cercetării. Aceste reprezentări ale datelor se vor efectua în urma evaluării inițiale și finale și prin intermediul informațiilor culese prin celelalte metode de cercetare.

II.5. Teste de evaluare a pacienților

Teste pentru echilibru

1. Testul Unipodal – pacientul va fi rugat să-și mențină echilibrul stând pe un singur picior, mâinile vor fi așezate pe șolduri, iar prin acest test vom putem stabili gradul de stabilitate și echilibru. La început toți subiecții au avut nevoie de ajutor.

(Moldovan, 2016, p.33)

S. 1 – prezintă un grad scăzut de stabilitate, menținând echilibrul 10 secunde în momentul efectuării evaluarii inițiale, în momentul efectuării evaluării intermediare a progresat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluarii finale gradul de stabilitate a crescut cu 15 secunde, față de evaluarea inițială.

Fig. 2-2, 2-3 – Testul unipodal, S.1

S. 2 – prezintă un grad scăzut de stabilitate, menținând echilibrul 5 secunde în momentul desfășurării evaluării inițiale, în momentul efectuării evaluării intermediare a progresat cu 3 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale gradul de stabilitate a crescut și s-a mărit cu 10 secunde, față de evaluarea inițială.

Fig. 2-4, 2-5 – Testul unipodal, S.2

S. 3 – prezintă un grad scăzut de stabilitate, menținând echilibrul 10 secunde în momentul desfășurării evaluării inițiale, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale gradul de stabilitate și echilibru mărindu-se cu 10 scunde, față de evaluarea inițială.

Fig. 2-6, 2-7 – Testul unipodal, S.3

2. Testul mersului în echilibru pe banca de plastic- pacientul este rugat să meargă dintr-un cap al băncii la celălalt cap, menținându-și echilibrul pe aceasta, fără a pune piciorul jos.

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, putea menține echilibrul pe 50% din lungimea băncii, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 20%, iar în momentul efectuării evaluării finale, a reușit să meargă pe toată lungimea băncii, progresând cu 50% față de evaluarea inițială.

Fig. 2-8, 2-9 – Testul mersului în echilibru pe bancă, S. 1

S. 2 – în momentul desfășurării evaluării inițiale, putea menține echilibrul pe 30% din lungimea băncii, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 15%, iar în momentul efectuării evaluării finale, a evoluat cu 40%, față de evaluarea inițială.

Fig. 2-10, 2-11 – Testul mersului în echilibru pe bancă, S. 2

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, putea menține echilibrul pe 40% din lungimea băncii, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 20%, iar în momentul efectuării evaluării finale a reușit să meargă pe toată lungimea băncii, evoluând cu 60%, față de evaluarea inițială.

Fig. 2-12, 2-13 – Testul mersului în echilibru pe bancă, S. 3

3. Testul menținerii echilibrului pe mingea Bosu- pacientul trebuie să-și mențină echilibrul atâta timp cât poate, fără a pune piciorul jos.

S. 1 – la momentul efectuării evaluării inițiale, putea menține cu ajutor echilibrul timp de 10 de secunde, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale, a evoluat cu 15 secunde față de evaluarea inițială.

Fig. 2-14, 2-15 – Testul menținerii echilibrului pe mingea Bosu, S. 1

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, putea menține cu ajutor echilibrul timp de 5 secunde, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale, a evoluat cu 10 secunde față de evaluarea inițială.

Fig. 2-16, 2-17 – Testul menținerii echilibrului pe mingea Bosu, S. 2

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, putea menține cu ajutor echilibrul timp de 10 secunde, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale, a evoluat cu 10 secunde față de evaluarea inițială.

Fig. 2-18, 2-19 – Testul menținerii echilibrului pe mingea Bosu, S. 3

Teste pentru stimulul tactil, auditiv și vizual

1. Testul pentru stimulul tactil, constă în atingerea pielii copilului cu obiecte cu diferite materiale, stimulare cald/rece, pană/fulg, pensulă, pentru a vedea reacția acestuia la aceste obiecte.

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării tactile era scăzut, , în momentul efectuării intermediare a evoluat, răspunzând la stimuli, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării tactile a crescut, devenind normal.

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării tactile era scăzut, în momentul efectuării intermediare a evoluat, răspunzând la stimuli, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării tactile a crescut, devenind aporape normal.

Fig. 2-20, 2-21 – Test stimul tactil, S. 2

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării tactile era scăzut, în momentul efectuării intermediare a evoluat, răspunzând la stimuli, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării tactile a crescut, devenind aproape normal.

2. Testul pentru stimulul auditiv, constă în plasarea unui obiect pe o masă și numirea copilui pentru a aduce acel obiect sau strigarea copilului pe nume și observarea reacției acestuia.

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării auditive era scăzut, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat știind cerința, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării auditive a crescut, știind când este strigat pe nume și ce are de făcut.

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării auditive era scăzut, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat știind cerința, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării auditive a crescut, atenția fiind foarte sporită.

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, gradul stimulării auditive era scăzut, nu era foarte atent la comenzi, în momentul efectuării evaluării intermediare a evoluat știind cerința, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, gradul stimulării auditive a crescut, devenind un grad normal.

3. Testul pentru stimulul vizual, constă în privirea pe panou a culorilor roșu, albastru și verde și numărarea culorii roșu sau să numere cifra 3 din filmulețul de 30 de secunde.

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, cifra 3 o număra doar de 5 ori în 30 de secunde, după progres, în momentul efectuării evaluării intermediare a progresat cu 5, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceasta e reușit să numere de 17 ori cifra 3 în 30 de secunde.

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, cifra 3 o număra doar de 3 ori în 30 de secunde, din cauza strabismului, în momentul efectuării evaluării intermediare a progresat cu 3, iar în momentul efectuării evaluării finale, acesta e reușit să numere de 10 ori cifra 3 în 30 de secunde.

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, cifra 3 o număra doar de 5 ori în 30 de secunde, în momentul efectuării evaluării intermediare a progresat cu 3, iar în momentul efectuării evaluării finale, acesta e reușit să numere de 15 ori cifra 3 în 30 de secunde.

Teste pentru coordonare

1. Testul pentru coordonare, constă în desfacerea degetelor și atingerea ficăruia în parte cu degetul mare pentru a observa coordonarea dintre degete și comanda dată de creier.

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, coordonarea avea un grad scăzut, atingându-și degetele o singură dată, în momentul efectuării evaluării intermediare putea atinge toate degetele de trei ori și progresând, în momentul efectuării evaluării finale, coordonarea a ajuns la un nivel mai ridicat, atingându-și degetele de șapte ori fiecare în 30 de secunde.

Fig. 2-22 – Testul de coordonare, S. 1

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, coordonarea era deficitară, neputând să-și atingă fiecare deget în parte, în momentul efectuării evaluării intermediare putea atinge toate degetele de două ori și progresând, în momentul efectuării evaluării finale, coordonarea a ajuns la un nivel mai ridicat, atingându-și degetete de cinci ori în 30 de secunde.

Fig. 2-23 – Testul de coordonare, S. 2

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, coordonarea avea un grad scăzut, atingându-și degetele o singură dată, în momentul efectuării evaluării intermediare putea atinge toate degetele de trei ori, iar după progres, în momentul efectuării evaluării finale, nivelul coordonării a crescut, atingându-și degetele de șase ori în 30 de secunde.

Fig. 2-24 – Testul de coordonare, S. 3

Test pentru orientare spațială

1. Testul pentru orientare spațială, constă în săritură în cercurile de pe podea, acestea fiind colorate și menținate de către kinetoterapeut (10 cercuri).

S. 1 – în momentul efectuării evaluării inițiale, orientarea spațială era deficitară și nu cunoștea culorile, sărind doar în cercurile vrute de aceasta, în momentul efectuării evaluării intermediare, aceasta a progresat sărind doar în 3 cercuri de culori diferite, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceasta a reușit să sară în toate cele 10 cercuri numite de kinetoterapeut.

S. 2 – în momentul efectuării evaluării inițiale, orientarea spațială avea un grad scăzut și nu cunoștea culorile, nesărind în niciun cerc, în momentul efectuării evaluării intermediare, acesta a progresat sărind doar într-un cerc, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceasta a reușit să sară în doar 5 cercuri numite de kinetoterapeut.

S. 3 – în momentul efectuării evaluării inițiale, orientarea spațială era deficitară și nu cunoștea culorile, sărind în cercurile vrute de acesta, în momentul efectuării evaluării intermediare, acesta a progresat sărind doar în 2 cercuri de culori diferite, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceasta a reușit să sară în doar 7 cercuri numite de kinetoterapeut.

II.6. Planul lucrării

În prima etapă a lucrării, începând cu iunie 2018, am realizat stabilirea temei de licență și am început documentarea și culegerea informațiilor de specialitate cu privire la tipurile de terapii complementare ce vor ajuta la recuperarea copiilor, studii privind recuperarea din România, dar și din străinătate, iar pe lângă acestea și metode și mijloace de reabilitare. Toate aceste lucruri au fost efectuate pentru a putea realiza partea fundamentală a cercetării.

A doua etapă a lucrării, fiind în următoarea lună, a constat în căutarea și alegerea subiecților ce corespundeau cerințelor lucrării, adică să aibă același diagnostic pentru a putea aplica același plan de recuperare. Pe lângă acest lucru am ales și materialele folositoare conceperii planului kinetic.

În a treia etapă a lucrării, fiind la sfârșitul lunii iulie, am ales testele de evaluare ale pacienților, am stabilit obiectivele de recuperare ale întregii lucrări, am ales mijloacele și metodele specifice kinetoterapiei care să se încadreze perfect cu planul de recuperare. De asemenea am efectuat și protocolul de recuperare multi interdisciplinar, respectând toate principiile de recuperare ale kinetoterapiei (de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut și de la simplu la complex).

În a patra etapă a lucrării, începând cu luna august, am efectuat aplicarea programului de recuperare, am efectuat testele de evaluare și fișă de observație a celor trei pacienți. În tot acest timp, au fost efectuate: evaluarea inițială pe 1 august 2018, evaluarea intermediară pe 15 decembrie 2018, iar evaluarea finală a fost efectuată pe 31 aprilie 2019.

În etapa a cincea am realizat sintetizarea informațiilor în formă grafică, efectuate de-a lungul cercetării, interpretarea acestora, dar și conceperea concluziilor, propunerilor și recomandărilor în urma programului de recuperare aplicat.

În ultima etapă a acestei lucrări, am efectuat întocmirea prezentării power point, iar în luna iulie 2019 am susținut cercetarea.

Obiectivele recuperării:

Combaterea stimulilor de discomfort;

Dezvoltarea coordonării;

Creșterea controlului segmentar;

Dezvoltarea motricității fine;

Câștigarea funcționalității și abilității;

Dezvoltarea echilibrului;

Dezvoltarea simulului tactil;

Creșterea sensibilității;

Combaterea atrofiei musculare;

Creșterea rezistenței și stabilității musculare;

Prevenirea pozițiilor vicioase.

II.7. Alcătuirea și modul de aplicare al planului kinetic

ETAPA I

O1.Combaterea stării de discomfort (anxietate);

M1: Introducerea unor melodii/cântecele în timpul sedinței de kinetoterapie;

O2. Relaxare generala;

M2: Masaj somatic cu art terapie;

O3. Combaterea contracturilor musculare;

M3: Masaj terapeutic cu dramaterapie;

O4.Intinderea musculaturii;

M4: Stretching pasiv-activ;

O5. Reeducarea echilibrului și coordonării;

M5: Kinetoterapie- ludoterapie.

ETAPA II

O1. Creșterea controlului segmentar al membrelor superioare;

M1: Ludoterapie;

O2. Creșterea controlului segmentar al membrelor inferioare;

M2: Terapie ocupațională;

O3. Dezvoltarea coordonării;

M3: Ludoterapie pentru coordonare;

O4. Educarea echilibrului;

M4: Kinetoterapie- ludoterapie;

O5. Creșterea rezistenței și stabilității musculare;

M5: Kinetoterapie- ludoterapie.

ETAPA III

O1. Dezvoltarea motricității fine;

M1: Exerciții de terapie ocupațională;

O2. Câștigarea funcționalității și abilității;

M2: Metoda Margaret Rood și exerciții de ADL;

O3. Dezvoltarea prehensiunii;

M3: Terapie ocupațională, terapie multisenzorială, masaj;

O4. Ameliorarea tonusului și forței musculare;

M4: Kinetoterapie cu meloterapie.

ETAPA IV

O1. Reeducarea posturii;

M1: Posturarea la perete;

O2. Reeducarea orientării spațiale;

M2: Traseu aplicativ- ludoterapie;

O3. Creșterea sensibilității;

M3: Art-terapie;

O4. Combaterea atrofiei musculare;

M4: Masaj, aromoterapie.

Planul terapeutic

Patologie: autism și retard mintal.

Aparatura utilizată: scaun, spalier, mingii cu diferite suprafețe, pensule, acuarele, coli de hârtie, gheată, ață, creioane, bile, sticlă, numărătoare cu bile, bicicletă ergometrică, jaloane, minge Bobath, pantofi cu șireturi, bluză cu nasturi, plastilină, cercuri, discuri cu suprafețe de stimulare, șabloane cu tălpi de silicon, bandă elastică.

Metode și tehnici utilizate: Ludoterapie, Meloterapie, Art-terapie, Dramaterapie, Terapie senzorială, Terapie prin dans, Aromoterapie, Masaj, Stretching, Terapie ocuațională, mobilizări.

Fisă de observație S. 1:

Nume și prenume: W.M., vârstă: 14 ani, sex: feminin.

Independența copilului: realizează unele activități de una singură (mănâncă, se spală), necesită ajutor din partea kinetoterapeutului și a terapeutului ABA prin exerciții, aplicarea terapiilor complementare și este dependent de părinte pentru a merge în diferite locuri.

Relaționarea cu mediul: se adaptează oricărui străin, nu respinge comunicarea; se comportă normal în spațiile deschise; uneori are stări de anxietate; interacționează cu toți copii.

Modul în care se joacă: îi place să facă exerciții de motricitate fină; se joacă de obicei în piscina cu bile în cadrul orelor de kinetoterapie; se joacă atât cu copii, cât și cu kinetoterapeutul, nu se concentrează atât de mult în cadrul activităților când este în grup, doar când este singur cu kinetoterapeutul.

Probleme de comportament: refuză să efectueze exercițiile atunci când nu îi plac și se simte anxioasă sau plictisită; aceasta se așează jos și refuză total interacțiunea.

Modul în care comunică/se exprimă copilul: vorbește de una singură, limbajul este unul deficitar, folosește limbajul semnelor, se exprimă foarte mult prin gesturi atunci când dorește ceva.

Dispoziția afectivă și temperamentul copilului: este introvertită, uneori dezinteresată, este foarte afectivă în relația cu kinetoterapeutul, dar și cu familia sa și este înțeleasă de ceilalți oameni.

Potențialul actual al copilului: aceasta poate să efectueze toate exercițiile de motricitate fină, recunoaște și denumește obiectele și culorile, știe să numere singură și prin imitație, cunoaște schema facială și corporală.

Fisă de observație S. 2:

Nume și prenume: M.B., vârstă: 12 ani, sex: masculin

Independența copilului: realizează câteva activități de unul singur (mănâncă, se spală, își face ghiozdanul), necesită ajutor din partea kinetoterapeutului și a terapeutului ABA prin exerciții, aplicarea terapiilor complementare și este dependent de părinte pentru a merge în diferite locuri.

Relaționarea cu mediul: interacționează normal atât cu persoanele străine, dar mai ales cu cei apropiați, se joacă și interacționează normal cu ceilalți copii, are un comportament normal în spațiile deschise.

Modul în care se joacă: activitatea preferată este să descopere comori, de obicei se joacă împreună cu kinetoterapeutul în pauzele active, este concentrat în timpul activităților și acordă atenție activităților.

Probleme de comportament: refuză să efectueze exercițiile care nu îi plac și plânge atunci când i se solicită să mai încerce, tușește până își provoacă vomă pentru a nu mai efectua exercițiile.

Modul în care comunică/se exprimă copilul: limbajul este unul deficitar, nu pronunță corect unele cuvinte, folosește frecvent limbajul semnelor, se exprimă foarte mult prin gesturi atunci când dorește ceva.

Dispoziția afectivă și temperamentul copilului: este uneori dezinteresat, plânge când nu îi plac exercițiile, este înțeles de alți copii și are un temperament melancolic.

Potențialul actual al copilului: grupează obiectele, indică/denumește/deosebește culorile, știe să numere singur sau prin imitație, manipulează obiecte.

Fisă de observație S. 3:

Nume și prenume: C.T., vârstă: 10 ani, sex: masculin

Independența copilului: realizează unele activități de unul singur (mănâncă, se spală, se îmbracă), necesită ajutor din partea kinetoterapeutului și a terapeutului ABA prin exerciții, aplicarea terapiilor complementare și este dependent de părinte pentru a merge în diferite locuri.

Relaționarea cu mediul: are un comportament adecvat în spațiile deschise, comunică cu persoanele străine și interacționează normal cu ceilalți copii din centru.

Modul în care se joacă: îi place să se joace în piscina cu mingii din sala de kinetoterapie în pauzele active, îi place să utilizeze bicicleta ergonomică frecvent, nu se concentrează foarte mult în timpul activităților, fiind neatent uneori.

Probleme de comportament: refuză să efectueze exercițiile care nu îi plac, devine anxios și se supără, are unori reacții violente asupra kinetoterapeutului.

Modul în care comunică/se exprimă copilul: limbajul este unul deficitar, nu pronunță corect unele cuvinte, vorbește aproape permanent singur și folosește anumite gesturi (îi place să gâdile barba persoanelor din jur).

Dispoziția afectivă și temperamentul copilului: este uneori dezinteresat, este hiperkinetic, având un temperament coleric și este înțeles de ceilalți copii.

Potențialul actual al copilului: indică/denumește/deosebește culorile, știe să numere singur sau prin imitație, construiește turnuri din cuburi.

ETAPA I

Pentru început vom încerca să atingem obiectivele propuse prin zece exerciții potrivite începerii planului kinetic. Perioada este una de acomodare și trebuie depășită situația de neîncredere. Această etapă va dura o lună și se va desfășura de două ori pe săptămână.

Ex. 1: Din culcat facial, kinetoterapeutul va efectua masaj somatic înaintea efectuării exercițiilor de kinetoterapie sub formă de poveste, prin art-terapie.

Dozare: 10 min., pauză 1 min.

Ex. 2: Din șezând, stretching pasiv al articulațiilor (umăr, cot, pumn, degete, șold, genunchi, gleznă).

Dozare: 2 serii x 8 rep., pauză 30 de sec. după fiecare articulație.

Ex. 3: Din șezând, stretching activ al articulațiilor (umăr, cot, pumn, degete, șold, genunchi, gleznă).

Dozare: 2 serii x 8 rep., pauză 30 de sec. după fiecare articulație.

Ex. 4: Din așezat/ culcat dorsal, ascultarea unei melodii pentru a reduce starea de anxietate. (meloterapie)

Dozare: 3 min.

Ex. 5: Din așezat, pacientul va construi un puzzle sau lego. (coordonare, control)

Dozare: 1 puzzle/ lego, pauză 2 min.

Ex. 6: Din așezat, pacientul va muta bilele de pe numărătoare. (motricitate fină)

Dozare: 2 serii x 3 rep., pauză 20 de sec. între serii

Ex. 7: Din ortostatism, pacientul va merge pe banda de pe podea. (echilibru)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 30 de sec. între serii

Fig. 2-25, 2-26, 2-27 – Ex. 7 , S. 1, 2, 3

Ex. 8: Din ortostatism, pacientul va sta într-un picior timp de 20 de secunde. (echilibru)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 30 de sec. între rep.

Ex. 9: Din culcat facial, kinetoterapeutul va efectua masaj terapeutic, iar pacientul va povesti o întâmplare fericită/ tristă din viața lui. (dramaterapie, observarea reacției)

Dozare: 10 min., pauză 2 min.

Ex. 10: Din ortostatism, pacientul va merge pe tălpile de silicon puse pe podea. (ludoterapie, coordonare)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 30 de sec. între rep.

Fig. 2-28, 2-29, 2-30 – Ex. 10 , S. 1, 2, 3

ETAPA a II-a

Această etapă constă în atingerea obiectivelor propuse și obținerea controlului instrucțional asupra pacientului. Etapa se va desfășura pe un interval de 3 luni și se vor face ședințele la fel ca în prima etapă.

Ex. 1: Din așezat, pacientul este pus să desfacă palmele și degetele, iar cu degetul mare va atinge fiecare deget în parte. (coordonare)

Dozare: 3 serii x 8 rep., pauză 20 de sec. între serii

Ex. 2: Din așezat, pacientul v-a trebui să mute bilele unei numărători cu degetele de la picioare. (coordonare)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 30 de sec. între serii

Ex. 3: Din ortostatism, pacientul va trebui să sară în cercurile puse pe podea. (stabilitate, coordonare)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 60 de sec.între serii

Ex. 4: Din ortostatism, pacientul va merge cu brațul și piciorul de aceeași parte. (coordonare)

Dozare: 4 serii x 5 metrii, pauză 30 de sec. între serii

Ex. 5: Din ortostatism, pacientul va sta în echilibru pe placa de echilibru. (echilibru)

Dozare: 3 serii x 10 sec., pauză de 30 de sec. între serii

Ex. 6: Din ortostatism, pacientul va sta „statuie” la oprirea muzicii. (ludoterapie)

Dozare: 2 serii x 3 rep., pauză 30 de sec. între serii

Ex.7: Din ortostatism, pacientul va pune palmele pictate pe cercul desenat pe carton. (art-terapie)

Dozare: 2 serii x 2 min., pauză 60 de sec. între serii

Ex. 8: Din așezat, pacientul va sări pe un picior și pe celălalt, în față și spate. (stabilitate, rezistență)

Dozare: 2 serii x 8 rep. cu fiecare picior, pauză 60 de sec. între serii

Ex. 9: Din ortostatism, mers pe discurile cu suprafețe diferite. (control, stimulare senzitivă)

Dozare: 2 serii x 3 rep., pauză 30 de sec. între serii

Fig. 2-31, 2-32, 2-33 – Ex. 9 , S. 1, 2, 3

Ex. 10: Masaj de relaxare și ascultarea unei melodii favorite. (meloterapie)

Dozare: 10 min.

ETAPA a III-a

În această etapă s-a realizat controlul instrucțional și astfel, pacienții lucrează cu multă eficiență, progresând în fiecare zi. Aceasă etapă se desfășoară pe 2 luni, în aceleași zile ca în etapele precedente.

Ex. 1: Din culcat facial, kinetoterapeutul efectuează masaj terapeutic cu aromaterapie pentru relaxare și combaterea stării de anxietate.

Dozare: 10 min., pauză 30 de sec.

Ex. 2: Din așezat, pacientul va înfășura ața pe un creion. (terapie ocupațională)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză 30 d sec. între serii

Fig. 2-34, 2-35, 2-36 – Ex. 2 , S. 1, 2, 3

Ex. 3: Din așezat, pacientul va modela plastilina în diferite animale. (art-terapie, control)

Dozare: 10 min., pauză 2 min.

Ex. 4: Din așezat, pacientul va face prehensiune, punând mărgelele într-o sticlă. (terapie ocupațională)

Dozare: 3 min., pauză 1 min.

Fig. 2-37, 2-38, 2-39 – Ex. 4 , S. 1, 2, 3

Ex. 5: Din așezat, pacientul va fi masat în palmă și talpă cu diferite obiecte (minge cu țepi, scobiroare, burete) și se va observa reacția. (stimulare)

Dozare: 30 de sec. cu fiecare obiect, pauză 20 de sec. între obiecte

Ex. 6: Din așezat, pacientul va efectua mobilizări active, iar kinetoterapeutul va opune rezistență, totul pe un fond muzical liniștitor. (meloterapie)

Dozare: 2 serii x 8 rep. pe fiecare articulație, pauză de 20 de sec. între articulații

Ex. 7: Din așezat, pacientul va încheia și desface nasturii unei bluze. (ADL-uri)

Dozare: 2 serii x 5 rep., pauză de 30 de sec. între serii

Ex. 8: Din ortostatism, pacientul va pune presiune pe minge cu fiecare picior, la spalier.

Dozare: 2 serii x 8 rep., pauză de 30 de sec. între serii (tonus muscular, stabilitate)

Ex. 9: Din așezat, pacientul va fi masat cu obiecte rece/ cald și se va observa reacția. (stimulare)

Dozare: 30 de sec. cu fiecare obiect, 1 min. pauză

Ex. 10: Din așezat, pacientul îsi va lega și dezlega șireturile.

Dozare: 2 serii x 3 rep., pauză 30 de sec. între serii

ETAPA a IV-a

În această etapă se vor urmări obiectivele, toate exercițiile vor fi efectuate gradat și mișcările vor fi controlate. Etapa se va desfășura pe ultimele 4 luni de recuperare, în aceleași zile ca în etapele precedente.

Ex. 1: Din culcat facial, kinetoterapeutul efectuează masaj cu rol trofic prin dramaterapie (povestirea unei scene de teatru).

Dozare: 10 min.

Ex. 2: Din culcat dorsal, contracții izometrice la nivelul membrelor inferioare. (atrofia musculară)

Dozare: 3 serii x 8 rep., pauză de 30 de sec. între serii

Ex. 3: Din ortostatism, pacientul efectuează posturare la perete.

Dozare: 3 serii x 1 min., pauză de 1 min. între serii

Ex. 4: Din culcat dorsal pe mingea Bobath, pacientul va efectua rulări de la cervical la lombar.

Dozare: 3 serii x 8 rulări, pauză de 30 de sec. între serii

Ex. 5: Din ortostatism, pacientul va efectua traseul aplicativ. (orientare spațială, ludoterapie)

Dozare: 2 serii x 1 min., pauză de 2 min. între serii

Fig. 2-40, 2-41, 2-42 – Ex. 5 , S. 1, 2, 3

Ex. 6: Din culcat dorsal, kinetoterapeutul va aplica masaj reflexogen în palma și talpa pacientului.

Dozare: 3 min. pe fiecare segment, pauză 1 min. între segmente

Ex. 7: Din așezat, pacientul va desena și colora după conturul șablonului.

Dozare: 3 șabloane, pauză de 2 min. între șabloane

Ex. 8: Din așezat, pacientul va pune degetele pe hârtie pentru a forma un copac, acestea fiind pictate. (art-terapie)

Dozare: 3 serii x 3 copaci pictați, pauză de 1 min. între serii

Ex. 9: Din ortostatism, pacientul va avea ochii închiși și va merge unde va auzi vocea kinetoterapeutului care îl strigă. (orientare spațială)

Dozare: 3 serii x 5 rep., pauză de 30 de sec. între serii

Ex. 10: Din ortostatism, pacientul va merge printre jaloane pe călcâie și pe vârfuri. (orientare spațială)

Dozare: 3 serii x 10 metrii, pauză de 1 min. între serii

Ex. 11: Din așezat, pacientul va merge pe bicicletă, imaginându-și că vrea să ajungă într-un loc. (orientare spațială).

Dozare: 3 serii x 5 min., pauză de 3 min. între serii

Ex. 12: Din ortostatism, pacientul va urca pe scara fixă cu picioarele, până în punctul maxim, brațele fiind la nivelul umerilor. (atrofie musculară)

Dozare: 3 serii x 8 rep., cu pauză de 20 de sec. între serii

În fiecare etapă a planului kinetic, copii au mers de două ori pe săptămână la hipoterapie, efectuând diverse exerciții de: echilibru, posturare, control, orientare spațială, etc.

Fig. 2-43, 2-44, 2-45, 2-46 – Ex. de hipoterapie, S. 1, S. 2, S. 3

CAPITOLUL III- ÎNREGISTRAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

III.1. Prezentarea și prelucrarea datelor cercetării

III.2. Analiza și interpretarea datelor obținute

Teste de echilibru

În diagrama de mai sus se poate observa că la evaluarea inițială subiecții au un nivel scăzut de menținere a echilibrului, respectiv 5 și 10 secunde, la evaluare intermediară subiecții au progresat având o evoluție față de evaluare inițială cu 3 și 5 secunde, iar la evaluare finală aceștia au avut un progres bun, menținând echilibrul fără dificultate și crescând cu 10 și 15 secunde față de evaluare inițială.

În diagrama de mai sus se poate observa că subiecții în timpul efectuării evaluării inițiale prezentau un nivel scăzut la mersul în echilibru pe banca de gimnastică, mergând 30%, 40% și 50% din suprafața băncii, după efectuarea echilibrului aceștia au avut un progres de 15% și 20%, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceștia au progresat, ajungând să meargă pe 70% și 100% din lungimea băncii.

În diagrama de mai sus se poate observa că subiecții în momentul efectuării evaluării inițiale prezentau un nivel scăzut de stabilitate, menținând echilibrul 5 și 10 secunde, pe parcurs, în momentul efectuării evaluării intermediare au progresat cu 5 secunde, iar în momentul efectuării evaluării finale, subiecții prezentau un grad aproape normal de stabilitate, progresând cu 10 și 15 secunde față de evaluarea inițială.

Testul stimulului tactil

Tab. 3-1- Testul stimulului tactil

În tabelul de mai sus se poate observa că în momentul efectuării evaluării inițiale, subiecții nu răspundeau la stimuli, nu aveau reacție și refuzau, în momentul efectuării evaluării intermediare aceștia au evoluat și răspundeau aproape normal la stimuli, iar în momentul efectuării evaluării finale, subiecții răspundeau normal la stimuli și știau orice suprafață care este aplicată.

Testul stimulului auditiv

Tab. 3-2- Testul stimululul auditiv

În tabelul de mai sus putem observa faptul că în momentul efectuării evaluării inițiale, subiecții nu erau receptivi și nu știau să rezolve cerința, în momentul efectuării evaluării intermediare, subiecții au avut o evoluție mică, știind pe jumătate cerința, iar la evaluarea finală aceștia răspundeau și la nume și știau ce au de făcut.

Testul timulului vizual

Tab. 3-3- Testul stimulului vizual

În tabelul de mai sus putem observa că în momentul efectuării evaluării inițiale, subiecții erau dezorientați, neștiind cerința ce o are de efectuat și nu puteau arata cu propriile degete cifra de pe panou, în momentul efectuării evaluării intermediare, aceștia au progresat putând rezolva cerința, iar în momentul efectuării evaluării finale, aceștia puteau distinge culorile și puteau număra cifrele de mai multe ori în 30 de secunde.

Test de coordonare

În diagrama de mai sus se poate observa că în momentul efectuării evaluării inițiale, subiecții aveau un grad scăzut de coordonare, ajungând să își atingă cu degetul mare fiecare deget de o singură dată sau deloc, în momentul efectuării evaluării intermediare, subiecții au progresat și au ajuns să își atingă degetele de 2 și 3 ori, iar în momentul efectuării evaluării finale, nivelul de coordonare al subiecților a crescut, ajungând la 5, 6 și 7 atingeri a fiecărui deget în 30 de secunde.

Test de orientare spațială

În diagrama de mai sus putem observa că în momentul efectuării evaluării inițiale, subiecții au avut un grad foarte scăzut de orientare spațială, nesărind în niciun cerc menționat de kinetoterapeut, în momentul efectuării evaluării intermediare, subiecții au evoluat sărid în cercuri de culori diferite o dată, două și trei ori, iar în momentul efectuării evaluării finale, gradul de orientare spațială a crescut considerabil, aceștia sărind în 5, 7 și 10 cercuri menționate de kinetoterapeut.

III.3. Interpretarea chestionarelor specialiștilor

Aceste chestionare au fost completate atât de specialiști kinetoterapeuți, cât și de specialiști în domeniul meloterapiei.

Specialiștii au avut următoarele răspunsuri pentru chestionarele date: la prima întrebare majoritatea au afirmat că atât kinetoterapia, terapia senzorială și terapia cu animale dau rezultatul cel mai optim. Pentru a doua întrebare ca și terapii de tratare aceștia au răspuns: autism, ADHD și diferite patologii de afectare neuro-psihomotorie. Pentru a treia intrebare toți sunt de părere că pacienții au nevoie de un program de recuperare individualizat, pentru că fiecare este diferit. Pentru a patra intrebare, aceștia cred că este mai important să efectueze mai multe terapii, să utilizeze lucrul multi interdisciplinar. Pentru a cincea întrebare, aceștia nu cred că există o terapie mai bună sau mai puțin bună. Pentru a șasea întrebare, terapia pe care ar recomanda-o, dacă ar trebui să plătească doar una singură, ar fi: art terapia, terapia cu animale, terapia senzorială. Pentru a șaptea întrebare, specialiștii nu au o terapie pe care nu au recomanda-o. Pentru a opta întrebare, dintre terapia cu stimuli tactili și cea cu sunete, aceștia cred ca ambele sunt la fel de importante. Pentru a noua întrebare, dintre terapiile cu animale, răspunsurile au fost variate, alegând atât delfinoterapia, hipoterapia, cât și terapia cu animale de companie. Iar pentru ultima întrebare, aceștia cred că pentru a avea rezutate optime, terapiile ar trebui să fie îmbinate și nu efectuate doar una dintre acestea.

CONCLUZII, PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii:

În urma programului de recuperare, cei trei subiecți au avut progrese importante în sfera psihomotrică datorate impementării terapiilor complementare în aplicarea kinetoterapie și a aborării multi interdisciplinare aceștia au reușit să interacționeze mai mult și să execute mai eficient exercițiile date de către kinetoterapeut.

Testele funcționale realizate pe parcursul recuperării au avut rezultate favorabile, observându-se o îmbunătățire majoră la evaluarea finală, față de evaluare inițială.

Consider că fiecare terapie complementară din cele utilizate a contribuit considerabil la îmbunătățirea capacităților psihomotrice a copiilor într-o manieră mai eficientă, până în momentul în care i-am selectat în studiu, ei lucrând doar kinetoterapie, iar ritmul de progres era mai lent.

În concluzie ipoteza s-a confirmat în proporție de 80% favorizând dezvoltarea armonioasă a copiilor și reintegrarea socială a acestora, iar fiecare obiectiv a fost concretizat prin exerciții (dezvoltarea coordonării, a simțului tactil, a echilibrului; creșterea sensibilității; combaterea atrofiei musculare, etc.). Diagnosticul lor fiind influențat de starea psiho-emoțională.

Prin programul individualizat pe patologiile speficice subiecților, prin exerciții corespunzătoare acestora și dozarea necesară, am reușit să ating obiectivele în proporție de 80%.

Propuneri:

Îmi propun să particip la cursuri de specializare pe forme variate de terapie complementară.

Locul vizat de muncă este cel de kinetoteraput într-o școală cu copii cu nevoi speciale unde pot să-mi dezvolt cunoștințele și să le pun în aplicare pe cele dobândite.

Îmi propun să continui această temă la nivel de masterat și chiar doctorat într-un mod mult mai elaborat, precum și să public în reviste de specialitate.

Îmi propun să particip la workshop-uri specializate în pediatrie, precum și să organizez workshop-uri cu diferite tematici cu scopul de a informa corect părinții ce au copii cu patologiile abordate.

Recomandări:

Se recomandă continuarea kinetoterapiei și a activităților complementare pe tot parcursul vieții în mod sistematic.

Părinții trebuie să se implice activ în recuperarea copiilor, pentru că aceștia au un atașament crescut față de ei și sunt răspunzători de participarea activă și sistematică la activități de reabilitare.

Recomand ca părinții care nu își permit plata acestor terapii să apeleze la organizații, asociații, studenți în an terminal ai specializării de kinetoterapie și motricitate specială sau să-și însușească în practică protocoale și planuri de recuperare.

BIBLIOGRAFIE

Pe format clasic:

1. BALINT, T., DIACONU I., MOISE A., Evaluarea Aparatului Locomotor, Ed. Tehnopress, Iași, 2007

2. BROWN, D.W., Aromatherapy. Essences and essential oils, Publisher Teach Yourself, London, 2007

3. CIOROIU G, Kinetoterapie de la teorie la practică; Editura Universității Transilvania, Brașov, 2012

4. CIURMELEA, C., Consilierea psihopedagogică și procesul instructiv educativ, Ed. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Revista Tendințe, Giurgiu, 2017

5. DAN, M., LOZINCĂ, I., Kinetoterapia în patologia geriatrică, Ed. Universitaria, Craiova, 2007

6. GELDARD, K., GELDARD, D., YIN FOO, R., Consilierea copiilor- O introducere practică, Ed. Polirom, Iași, 2013

7. GHERGUȚ, A., Evaluare și intervenție psihoeducațională- Teorii educaționale, recuperatorii și compensatorii, Ed. Polirom, Iași, 2011

8. GHERGUȚ, A., Sinteze de psihopedagogie specială- Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, Ediția a III-a, Ed. Polirom, Iași, 2013

9. GUL, S., Chromo therapy- An Effective Treatment Option or Just a Myth? Critical Analysis on the Effectiveness of Chromo therapy, 2015

10. IONESCU, A., Gimnastică Medicală, Ed. ALL, București, 1994

11. LACONIC, E. J., Health Professionals’ Use of Aromatherapy with Children and Adolescents with Mental Illness, 2014

12. LANDRETH, G. L., Play Therapy: The Art of the Relationship, Psychology Press, 2002

13. MÂRZA-DĂNILĂ, D., Bazele generale ale kinetoterapiei, Curs studii de licenłă în: Kinetoterapie Și Motricitate Specială- Terapie Ocupałională, Ed. Alma Mater, Bacău, 2012

14. MOLDOVAN E, Măsurare și evaluare în kinetoterapie, Brașov, 2016

15. POPOVICI, D. V., Terapie ocupațională pentru persoane cu deficiențe, Ed. Muntenia, 2005

16. PRITCAN, V., BODERSCOVA, L., CHIHAI, J., Terapie ocupațională și reabilitare psihosocială- Suport de curs, Bălți, 2008

17. REITMEIER, I.L., Integrarea Copiilor Cu Ces În Învățământul De Masă, Ed. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Revista Tendințe, Giurgiu, 2014

18. ROȘULESCU, E., ZĂVĂLEANU, M., CĂLINA, M., Kinetoterapia în afecțiuni pediatrice, Craiova, 2007

19. SCOTT, N., Special Needs, Special Horses: A Guide to the Benefits of Therapeutic Riding, Ed. University of North Texas Press, 2005

20. SBENGHE, T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed. Medicală, București, 1987

21. SERRANO, Á. S. , PRADILLA, P. L., DE LA OSSA NIETO, E., Cromoterapia. El color y la Salud, 2003

22. STANCIU, C., BĂLAN, GH., Curs de semiologie medicală. Semiologie generală, Ed. Junimea, Iași, 2002

23. VASILE, M., MOLDOVAN, M., Semiologie medicală pentru asistenti medicali, 2011, Ed. ALL, București

24. VICOL, E., ȘERBĂNICĂ, A.M., Terapii specifice și de compensare, București, 2008

25. VLAD, E., Evaluarea în actul educațional terapeutic, Ed. Prohumanitate, București, 1999

26. VRĂSMAȘ, E., OPREA, V., Set de instrumente, probe și teste pentru evaluarea educațională a copiilor cu dizabilități, București, Ed. MarLink, 2003

27. TUDOR, V., Măsurare Și Evaluare În Cultură Fizică Și Sport, Ed. Alpha, București, 2005

Pe suport electronic:

28. BROWN, D., https://www.ccpa-accp.ca/psychological-benefits-of-art-therapy/ (03.03.2019)

29. CASCIOTTI, D., ZUCKERMAN, D., http://www.center4research.org/benefits-pets-human-health/ (02.02.2019)

30. CRISTEA, A., http://www.cdt-babes.ro/articole/kinetoterapia-gimnastica-medicala-pentru-copii.php (05.02.2019)

31. CONSTANTIN, F. A., http://infomuzica.ro/ce-este-art-terapia/ (05.02.2019)

32. ELLIS, N., How horse riding therapy can help Autistic children https://theadditionalneedsblogfather.com/2018/10/19/horse-riding-as-a-therapy-for-autistic-children-guest-blog/, 2018 (20.03.2019)

33. GIURA, O., https://atca.ro/ce-se-poate-obtine-prin-terapie-si-cat-timp/ (17.03.2019)

34. GRANCIU, E., https://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Euritmia-in-dezvoltarea-copiilor-a9131.html (20.01.2019)

35. KERKAR, P., https://www.epainassist.com/alternative-therapy/drama-therapy-aim-techniques-benefits-drama-therapists-role-in-healing-clients (02.02.2019)

36. PURTEE, J., SEGO, S., https://www.clinicaladvisor.com/home/features/alternative-meds-update/chromotherapy-as-treatment-for-medical-conditions/, 2016 (20.01.2019)

37. ROMINE, A., How massage therapy can benefit children with special needs https://www.littlerockfamily.com/post/104108/heres-how-massage-therapy-can-benefit-children-with-special-needs, 2015 (03.03.2019)

38. VIVO, M., Addiction Recovery, https://www.elementsbehavioralhealth.com/addiction-recovery/lessons-equine-therapy/, 2011, (16.03.2019)

39. STANCIU, G., https://psychologies.ro/sanatate-2/efectele-terapeutice-ale-cainilor-2140999, 2014 (16.03.2019)

40. STUBBERFIELD, T.G., PARRY, T.S., https://www.researchgate.net/publication/12728999_Utilization_of_alternative_therapies_in_attention-deficit_hyperactivity_disorder, 1999 (19.03.2019)

41. WONG, C., https://www.verywellhealth.com/the-benefits-of-dance-therapy-90016, 2018 (01.04.2019)

42. WONG, H. L., SMITH, R. G., https://link.springer.com/article/10.1007/s10803-006-0131-0?fbclid=IwAR094m0uJSrPvJIhwpok06LW2ebiriOqOSykZTsYA4duNF0zE10tLNyPrqI(27.03.2019)

43. ZERNONE, A. G., https://www.healthline.com/health/pet-therapy, 2016 (05.01.2019)

44. http://www.desprecopii.com/info-id-17472-nm-Bebelusul-si-aromaterapiace-trebuie-sa-stii.htm (20.01.2019)

45. https://feelthefreeze.com/2018/05/cryotherapy-business-owners-heres-arent-getting-great-clients/ (13.11.2018)

46. https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/music-therapy, 2015 (10.01.2019)

47. http://healingearthcanmore.com/2017/07/11/heat-vs-cold/thermotherapy/ (13.11.2018)

48. http://www.horsemotion.ro/hipoterapie/ (22.12.2018)

49. https://www.healthline.com/health/pet-therapy (10.01.2019)

50. https://www.kidscompass.com.au/therapy-for-children/animal-assisted-therapy (10.01.2019)

51. https://kinetoterapii.ro/ (13.11.2018)

52. http://www.multisensoryenvironments.com/ (10.12.2018)

53. http://www.national-magazin.ro/frumusete/apiterapia-remediul-batranetii/ (20.11.2018)

54. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3896860/, 2014 (20.03.2019)

55. https://oncopedia.ro/modalitati-terapeutice/terapie-complementara-si-alternativa/(03.03.2019)

56. http://www.opendoorpt.com/#unlock (03.03.2019)

57. http://www.psihologulnostru.ro/ludoterapia/ (20.11.2018)

58. https://www.psychologytoday.com/us/therapy-types/play-therapy (10.01.2019)

59. https://www.scoalalibera.ro/2014/03/o-arta-veche-pentru-o-lume-noua-euritmia/ (10.12.2018)

60. https://shantipath.it/le-discipline/music-therapy/ (20.11.2018)

61. http://www.svetmobility.sk/sk/clanok/zuzana-matheova-a-delfinoterapia/890 (22.12.2018)

62. https://www.verywellhealth.com/how-can-drama-therapy-help-people-with-autism-260295 ( 04.12.2018)

63. http://terapiedramajoc.ro/activitati/dramaterapia (04.12.2018)

64. https://theforeveryears.wordpress.com/category/kids-and-colour-therapy/ (10.01.2019)

65. https://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament/terapia-prin-dans-si-muzica (05.01.2018)

ANEXE

Anexa 1:

Anexa 2:

Anexa 3:

Anexa 4:

Anexa 5:

Anexa 6:

Anexa 7:

Anexa 8:

Anexa 9:

Anexa 10:

Anexa 11:

Anexa 12:

Anexa 13:

Anexa 14:

Anexa 15:

Anexa 16:

Anexa 17:

Anexa 18:

Anexa 19:

Anexa 20: