Subcapitolul 6.3.6. [306920]

Subcapitolul 6.3.6.

Relație interspecifică de răspândire (forică sau de transport),

stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor

Coleopter transportator: Oryctes nasicornis Linnaeus 1758 (nasicorn) ♀; ♀

Acarian: Hypoaspis sp. 1, Hypoaspis sp. 2

Localități: Craiova, Valea Stanciului

Date de colectare: 03 mai 2016; 30 mai 2017

[anonimizat]:43°59′21″N 23°48′20″E. Valea Stanciului este o [anonimizat], România, situată în partea de est a [anonimizat] (reședința). Activități specifice zonei sunt cultivarea cerealelor și creșterea animalelor. În zona respectivă terenul agricol are un potențial agricol mare (figura 79).

Figura 79. [anonimizat] – conform Google Earth (accesat 2017).

Oryctes nasicornis Linnaeus, 1758 – gândacul rinocer

Coleoptera: Scarabaeidae: Dynastinae: Oryctes

Statut conform UICN: [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-roșcată, cu pubescența roșcată. Dimorfismul sexual la această specie este foarte pronunțat.

Lungimea corpului la femelă găsită este de 40 mm (figuri 80, 81).

[anonimizat].

Ciclul reproductiv durează 4 ani. [anonimizat]. Se hrănește cu rădăcinile diferitor plante.

[anonimizat]. Specia a fost semnalată zburând la sursele de lumină (Panin, 1957).

Hypoaspis sp. 1 și Hypoaspis sp. 2

Arthropoda: Arachnida: Acari: Mesostigmata: Laelapidae: Hypoaspis G. Canestrini, 1884

Familia Laelapidae cuprinde aproximativ 800 [anonimizat], insectelor parafage și prădători liberi ce locuiesc în habitate de litieră de sol și cuiburi de vertebrate și artropode (EVANS până în 1966; FARAJI & HALLIDAY, 2009; LINDQUIST et al., 2009; JOHARCHI et al., 2011; JOHARCHI et al. (2012a, b) In: JOHARCHI & SHAHEDI, 2016).

[anonimizat] 144 [anonimizat] 36 de specii.

[anonimizat] a fost colectat de pe stradă ( [anonimizat]);

[anonimizat] a fost colectat din curtea unei case.

[anonimizat], [anonimizat], după ce s-[anonimizat] o pensetă acarienii vii de pe partea ventrală a abdomenului de femelele de O. nasicornis.

[anonimizat]. [anonimizat] (figuri 82, 83).

Rezultate și discuții

Studiile de specialitate privind prezența unor acarieni din genul Hypoaspis la coleoptere sunt foarte sumare. Cercetători din Iran (MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013; JOHARCHI & SHAHEDI, 2016) au realizat în ultimii ani cercetări pe acest gen.

În România nu sunt realizate cercetări în această privință și vom lua ca și referință rezultatele celor doi autori străini. Cincisprezece specii considerate ca aparținând Hypoaspis sp. au fost raportate din Iran până în prezent (JOHARCHI & SHAHEDI, 2016). Coleopterele au fost observate macroscopic:

pe femela colectată din Craiova s-au identificat pe partea ventrală a toracelui trei exemplare de acarieni;

iar pe cea colectată din localitatea Valea Stanciului, tot de pe partea ventrală a abdomenului, îndeosebi de pe segmentul toracal, au fost colectate 12 exemplare.

Toți acarienii colectați au fost în stadiul de deuteronimfă.

Aproape toate speciile de Hypoaspis care apar în Iran sunt asociate cu Coleoptera, în special cu specii din familia Scarabaeidae, în timp ce puține au fost colectate din sol (JOHARCHI & SHAHEDI, 2016).

Familia acarienilor Laelapidae include multe specii care sunt ectoparazite la mamifere mici, păsări, viermi anelide, insecte și miriapode, precum și prădători liberi în sol, trăind liber în așternutul de frunze și mușchi (EVANS & TILL, 1979; KHANJANI &
UECKERMANN, 2005; FARAJI & HALLIDAY, 2009; KRANTZ & WALTER, 2009 In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013). Laelapidele sunt asociate cu o varietate de insecte, inclusiv gândacii din familia Scarabeidae, pe care ei le folosesc pentru a se răspândi.

Membrii genului Hypoaspis și genurile înrudite sunt prădători care se găsesc, printre altele, în sol, în litieră și mușchi (EVANS & TILL, 1979 In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).

Acestea pot determina reduceri semnificative ale numărului de atacuri de ciuperci sau tripși pe flori în culturi (BEAULIEU, 2009 In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).
De asemenea, Hypoaspis calcuttaensis Bhattacharya a redus în mod semnificativ numărul nematodelor nodului rădăcinos, Meloidogyne javanica (Treub), un dăunător al plantei Hibiscus esculentus. Hypoaspis rhinocerotis Oudemans se hrănește cu ouăle scarabeidului Oryctes rhinoceros L., un dăunător al palmierului de nucă de cocos.

Hypoaspis athiasae Costa, asociat inițial cu Orictes monocerus Oliver, din Coasta de Fildeș, se hrănește cu ouăle de O. rhinoceros (COSTA, 1971; GERSON et al., 2003 In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).

Pe lângă Hypoaspis athiasae, Costa (1971) a descris încă cinci specii colectate de la

coleoptere din Israel, Coasta de Fildeș și Samoa de Vest. KHANJANI & UECKERMANN (2005) au descris Hypoaspis polyphyllae de la Polyphylla olivieri (In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).

Polyphylla olivieri (Scarabeidae) este un dăunător al culturilor horticole din vestul Iranului. Larvele sale provoacă serioase deteriorări ale rădăcinilor mărului și a cireșilor, precum și a cartofilor, iar adulții atacă ocazional frunzele de mere și cireșe (In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).

Concluzii

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor – este o relație legată de răspândire – forică sau de transport.

De asemenea rezultatele cercetărilor introduc o nouă stațiune de colectare pentru O.rictes nasicornis, localitatea Valea Stanciului.

Este dificil de a trage concluzii ferme cu privire la specificitatea gazdei pentru că studiile realizate în această direcție la nivel mondial sunt sumare, iar la nivele national și local nu există.

De asemenea s-a mers cu determinarea până la nivel de gen pentru că la nivel mondial sunt foarte puține cercetări și specialiști pe acest grup. Cercetarea de față atrage atenția asupra existenței speciei de acarian și deschide un tronson de cercetare pentru anii viitori. În literatura de specialitate prezentă în țară nu am găsit semnalări ale genului Hypoaspis la Orictes nasicornis.

***

Unele dintre speciile menționate sunt utilizate ca agenți de control biologic în culturile de seră contra păianjenilor și tripșilor, în culturi de ciuperci și acarieni cu bulb, cum ar fi Rhizoglyphus și Tyrophagus spp. (ENKEGARD et al., 1997; LESNA et al., 2000; VANNINEN & KOSKULA 2004; BEAULIEU, 2009 In: MOHAMMAD KHANJANI et al., 2013).

Subcapitolul 6.3.7.

Relația interspecifică de parazitism stabilită pe criteriul efectului direct,

unilateral pozitivă și unilateral negativă (+ -)

Coleopter transportator: Pentodon idiota idiota Herbst, 1789 (gândacul negru al porumbului)

Acarian: Macrocheles muscaedomesticae (Scopoli, 1772)

Localitate de colectare: Secui

Data de colectare: 02 iunie 2013

Descrierea stațiunii de colectare – sat Secui

Satul Secui aparține comunei Teasc și este situat în sudul județului Dolj, în partea de sud-sud-vest a României. Comuna are o suprafață de 4754 ha, fiind străbătută în partea sudică de râul Jiu (figura 85).

Satul Secui se află la o distanță de aproape 20 km de Craiova și relieful acestuia este de câmpie, cuprinzând în partea de vest Lunca Jiului, iar în partea de est soluri nisipoase.
În comuna Teasc, principala ramură de activitate este agricultura; peste 90% din locuitori se ocupă de creșterea animalelor și agricultură, ramura principală fiind legumicultura, din care majoritatea localnicilor fac comerț (https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDeta ils/PRIM %c4%82RIA_TEASC/93587).

Figura 85. Sat Secui, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2013).

Pentodon idiota (Herbst 1789) – gândacul negru al porumbului

Insecta: Coleoptera: Polyphaga: Scarabaeiformia: Scarabaeoidea: Dynastidae: Dynastinae: Pentodontini: Pentodon: Idiota: P. idiota subsp. idiota

Familia Dynastidae MacLeay, 1819

Sunt gândaci cu dimensiuni cuprinse între 6-45 mm, cu o formă foarte variată, în general robustă, ovală sau alungită, uneori foarte convexă sau oarecum aplatizată. În lume sunt cunoscute peste 300 specii de gândaci rinocer.

Mulți sunt bine cunoscuți pentru formele lor unice și dimensiunile mari (“gândacul Atlas” – Atlas beetle, “gândacul rinocer” – Oryctes nasicornis, “gândacul Hercules” – Dynastes hercules etc.).

Trib Pentodontini – la fel ca majoritatea dynastinaelor, acești gândaci sunt caracterizați prin forma robustă a corpului, dar diferă de celelalte grupuri prin absența proceselor tegumentare (numite de obicei coarne) pe cap și pronot. Printre speciile genului Pentodon, P. idiota idiota, poate fi recunoscută pentru că are vârful de clipeus rotunjit, în general forma corpului este convexă, frontal are un tubercul conic, iar pigidium este convex.

La genul Pentodon, cele două sexe sunt aproape identice, ambele au o culoare neagră, și un strat gros punctat în mod regulat. Corpul exemplarelor colectate este scurt, convex, masiv, cu partea dorsală glabră, neagră-castanie cu luciu gras. Partea ventrală este mai lucioasă, cu pubescență brună deschis (PANIN, 1957).

Membrele sunt foarte scurte, îndesate și robuste și prezintă zimți pe partea exterioară utili pentru săpat în pământ. Dimensiunea exemplarelor colectate este cuprinsă între 15-22 mm.

Larvele de Pentodon sunt de aproximativ 60 mm lungime și sunt alb-transparent, cu capul neted și picioare dezvoltate (PANIN, 1957).

Distribuție și habitat: a fost observat începând din zona stepelor de graminee și până în zona fagului inclusiv, și pare a fi mai frecvent în zona stejarului, specia fiind răspândită pe întreg

teritoriul județului (PANIN, 1957).

Ciclul biologic la P. idiota idiota: în mod normal, o femelă depune nu mai mult de 30 ouă, organizate în grupuri de câte 6-7, într-o perioadă de aproximativ 4-6 săptămâni. Larvele au nevoie de aproximativ 8-16 luni pentru a deveni mature. Apoi acestea construiesc o celulă de pământ unde se împupează în luna noiembrie. Adulții apar aproximativ o lună mai târziu și vor ieși din substrat abia în martie-aprilie, când temperaturile sunt mai blânde.

Macrocheles muscaedomesticae (Scopoli, 1772) (figura 84, figura 85)

Arachnida: Micrura: Acari: Anactinotrichida: Mesostigmata: Dermanyssina: Eviphidoidea: Macrochelidae: Macrocheles

Macrochelidae sunt o familie cosmopolită de acarieni mesostigmatici prădători, dintre care mulți ocupă habitate specializate și adesea instabile. Cele mai multe specii cunoscute s-au adaptat la viață în depozitele de gunoi unde prada există din abundentă, aceasta devenind potențial pentru o creștere rapidă a populației.

Materiale și metode

Din studiul literaturii de specialitate am selectat informații cu privire la răspândirea speciei Pentodon idiota idiota și speciile de acarieni întâlniți la aceasta. Am filtrate materialul informațional Cu datele obținute, am realizat o hartă a județului Dolj, pe care am marcat stațiunile de colectare din anii anteriori (cu cerculețe) precum și în anul 2013 (un pătrat) (figura 86).

Cu ajutorul pensei am preluat coleopterul de pe sol, din grădina unei gospodării din satul Secui și l-am pus în borcanul de colectare a coleopterelor, ce conținea hârtie de filtru imbibată cu cloroform. Am realizat fotografii și am transportat materialul la Facultatea de Biologie, la laboratorul de biologie, unde, după ce a fost determinat coleopterul –o femelă de Pentodon idiota idiota, am colectat acarianul de pe partea ventrală a capului femelei de P. idiota idiota. Specia de acarian identificată este Macrocheles muscaedomesticae – stadiu deuteronimfă (figura 88).

Rezultate și discuții

P. idiota idiota este specie gazdă pentru Canestrinia pentodontis Berl. (Acari, Acariformes, Sarcoptiformes, Astigmata, Canestriniidae).

Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2000a) – Craiova, Craiova-Obedeanu; Chimișliu (2005) – Bistreț, Brădești, Bucovăț, Cleanov, Craiova, Craiova-Gr. Botanică, Dăbuleni, Desa, Leamna, Leu, Negoi, Plenița, Radovan, Segarcea, Șimnic, Verbicioara, Zăval; CHIMIȘLIU (2004)– Răcari; CHIMIȘLIU & MOGOȘEANU (2009) – Bucovăț, Craiova, Negoi, Secui, Șimnic; Firu – Craiova; MATEI et al. (1976) – Bechet , Dăbuleni , Dumbrăveni, Filiași, Preajba, Ogrin, Tâmburești.

Material examinat de autor: Secui 02.06.2013 (LILA, 2013) (figura 86).

FFigura 86. Semnalări în fauna județului Dolj și material examinat de autor pentru Pentodon idiota (original).

Specimenul de P. idiota a fost colectat dintr-o gospodărie din apropierea Luncii Jiului, zonă cu terenul puțin nisipos și cu vegetație de graminee iar acarianul identificat la acest specimen de coleopter este M. muscaedomesticae (figuri 87, 88, 89).

Figura 87. Deutonimfă de U. copridis (foto Marinela Boicea, original).

M. muscaedomesticae este atras de gazda sa (gândaci sau muște) prin compuși solubili în apă ce sunt prezenți pe corpul gazdelor, produși sau acumulați de aceastora (WICHT et al., 1970).

În ceea ce privește prezența macrochelidelor la coleoptere, literatura de specialitate furnizează informații sumare (tabel 23).

Tabel 23. Specii de macrochelide la coleoptere, după BALTHASAR (1963).

Forezia asupra insectelor zburătoare, îndeosebi a coleopterelor cu care coexistă, joacă un rol vital în asigurarea continuității nișelor pentru macrochelide în aceste substraturi efemere (KRANTZ, 1999).

Cei mai mulți acarieni trăiesc în habitate discontinue și tranzitorii. Când mâncarea din aceste habitate se termină, acarienii se mută pe o nouă sursă. Majoritatea acarienilor descoperă mâncarea lor prin dispersare activă sau pasivă, iar zona pe care o pot explora este în funcție de distanța pe care trebuie să o parcurgă și de durata călătoriei. Acarienii se reproduc continuu într-un mediu adecvat, dar se dispersează atunci când anumiți factori de mediu afectează în mod negativ prezența lor în habitat. Aceștia au un teritoriu restrâns datorită capacității lor limitate de a se dispersa și toleranței lor limitate la mediu (KRANTZ, 1999).

Figura 88. M. muscaedomesticae văzut ventral (foto Marinela Boicea, original).

Drept urmare, în diferite stadii de dezvoltare se folosesc mai multe mecanisme de dispersare; unii sunt deuteronimfe parazite, iar în alte stadii sunt doar pasageri.

Adaptările pentru dispersie pot fi evaluate pe baza supraviețuirii acarienilor și indică direcția și intensitatea selecției naturale.

Specificitatea comportamentului dispersat relevă variabilitatea care contribuie la distribuirea și diversitatea acarienilor (MITCHELL, 1970 In: Tatyana Sacchi & Pires do Prado, 2004).

Recunoașterea gazdei ideale este fundamentală pentru transportul către un nou loc și se bazează adesea pe stimuli chimici sau olfactivi produși de gazdă.

M. muscaedomesticae (Scopoli, 1972) este atras de gazda sa (gândaci sau muște) prin compușii solubili în apă ce se găsesc pe cuticula acestora, care sunt produși sau acumulați.

Adulții gazdă posedă un compus solubil în apă care este foarte atractiv pentru acarienii prădători, M. muscaedomesticae, la concentrații foarte scăzute. Compusul este prezent, de exemplu, în cantități mai mari la muștele de 5-7 zile decât la muștele nou apărute și nu este legat de sex. Este instabil la 28°C și se pare că este legat de un derivat amino al unui carbohidrat.

Un număr de zaharuri și N-glicozide sunt atractive sau respingătoare pentru acarieni, în funcție de concentrația testată. Proprietățile chimice și biologice ale N-fenil-N-glucozidului și N-fenil-N-manozidului se pare că ar fi substanțele responsabile de acest fenomen (WICHT et al., 1970).

Receptorii olfactivi de pe tarși permit acarienilor să-și găsească gazdele, în timp ce receptorii de pe vârful corpului sunt implicați în localizarea și atașarea gazdei precum și în percepția substratului în timpul mișcării (FARISH & AXTELL, 1966; WICHT et al., 1971; COONS & AXTELL, 1973; HUNTER & ROSARIO, 1988 în TATYANA SACCHI et al., 2004).

Particularitățile foreziei includ căutarea activă a unei gazde, recunoașterea semnelor de atașament și specificitatea gazdei, starea de liniște, recunoașterea semnelor de abandon al gazdei și, dacă este necesar, sincronizarea cu ciclul biologic al gazdei.

Unele dintre aceste răspunsuri sunt similare cu cele observate la paraziți, în special atracția față de gazde și sincronizarea cu ciclurile lor de viață (KALISZEWSKI et al., 1995 In: Tatyana Sacchi & Pires do Prado, 2004).

Concluzie

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor – este o relație legată de răspândire – forică sau de transport.

În vederea actualizării datelor și completării cu situri de colectare noi, am lărgit plaja cercetărilor adăugând o a doua semnalare pentru localitatea Secui. De asemenea și specia de acarian M. muscadomesticae este prima semnalare pentru județul Dolj ca și acarian la P. idiota (LILA, 2018b).

***

Forezia poate fi o adaptare la supraviețuire sau poate fi o manifestare parazitară, deoarece implică deplasarea prin interacțiuni în ecosisteme (Tatyana Sacchi & Pires do Prado, 2004).

Variațiile de mediu, cu efectul lor asupra relațiilor intra și interspecifice, duc la deplasarea și persistența în diferite habitate. Dificultatea de definire a foreziei reflectă diversitatea parametrilor comportamentali și ecologici ai speciilor implicate.

Forezia este importantă pentru menținerea speciilor care pot acționa ca prădători sau paraziți în diferite stadii de dezvoltare și servește pentru a defini strategia de supraviețuire a speciilor mutualistice, pradătoare și parazitare (Tatyana Sacchi & Pires do Prado, 2004).

În ceea ce privește P. idiota idiota (Herbst 1789), este dăunător pentru culturi, deoarece larvele se hrănesc cu rădăcini de plante. Pagube produce și adultul, care în perioada răsăririi și primelor faze de vegetație distruge tulpinile prin roaderea lor imediat sub nivelul solului pe o lungime de aproximativ 2 cm.

Este posibil ca Pentodon să se hrănească chiar și cu fructe, care sunt considerate ca un aliment secundar.

Subcapitolul 6.3.8.

Relația interspecifică de parazitism stabilită pe criteriul efectului direct,

unilateral pozitivă și unilateral negativă (+ -)

Gazdă: Melolontha melolontha (Linnaeus 1758) – cărăbuș de mai

Parazit: Gordius aquaticus Linnaeus 1758

Localitate: Obedin

Data de colectare: 22 aprilie 2013

Descrierea stațiunii de colectare – sat Obedin

Coordonate:44°21'55"N 23°41'23" E. Satul Obedin, comuna Breasta, Județul Dolj este situat la

20 km de Craiova. Balta Obedin se află la ieșirea din sat; pe partea sa dreaptă se află terenurile

agricole și forestiere Geanovu, iar pe stânga, este dealul Obedin acoperit de o pădure de Quercus sp. Quercus robur, Q.cerris etc.) (figura 90).

Teritoriul comunei Breasta este situat în zona sudică a podișului Getic, în Câmpia Colinară a Bălăciței, localizată la vest de Jiu. Relieful apare sub formă de câmpuri prelungi și largi, între mănunchiurile de văi tributare Jiului, orientate în direcția NV-SE și V-E. (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Comuna_Breasta,_Dolj).

Partea de N-E a teritoriului este străbătută de pârâul Rasnic, afluent al Jiului, iar în partea centrală, de pârâul Breasta, afluent al Rasnicului. Pe teritoriul comunei mai apar zone împădurite (567 ha), ce contribuie la formarea topoclimatului local (https://ro.m.wikipedia .org/wiki/Comuna_Breasta, _Dolj).

Melolontha melolontha (Linnaeus 1758) – cărăbuș de mai

Coleoptera: Polyphaga: Scarabaeiformia: Scarabaeoidea: Melolonthidae: Melolonthinae: Melolonthini: Melolontha

Descriere: exemplarul de cărăbuș de mai cu parazit colectat, are o lungime de 26 mm, media celor 6 coleoptere colectate fiind de 20-30 mm. Capul, platoșa gâtului și partea posterioară a corpului, precum și partea inferioară sunt de culoare neagră; aripile (elitrele) sunt maro și prezintă pe suprafață niște striuri longitudinale.

Antenele, inserate pe cap, sunt îndoite, la masculi prezintă la capăt 7 franjuri lungi, asemănătoare cu niște frunzulițe. În cazul de față, fiind vorba de o femelă, antenele prezintă numai 6 franjuri asemănătoare, însă mai scurte ca cele ale masculului.

Larvele ajung până la 65 mm lungime; au o culoare galbenă-albicioasă și sunt rotunjite în partea abdominală (aceasta este forma specifică larvelor de cărăbuș). Ele au 3 perechi de picioare, iar capul este de culoare maronie, clar delimitat de restul corpului.

Ciclul biologic: după o perioadă de hrănire, femela cărăbuș depune aproximativ 10-30 de ouă rotunde și de culoare gălbuie, așezate în grămezi, la o adâncime în pământ de la 5 la 25 cm.

Apoi femela își reia zborul zboară din nou prin livezile cu pomi fructiferi, prin grădini sau păduri, pentru a se hrăni. După această fază de hrănire, ea mai depune, pentru a doua oară, încă un rând de ouă, însă într-un număr mai mic decât prima dată – aproximativ 20 de ouă.

După o altă fază de hrănire, femela depune al treilea rând de ouă, într-un număr și mai redus. După o perioadă de 4-6 săptămâni evoluția embrionară se încheie, iar larvele eclozează. Acestea au nevoie de o perioadă de 3-5 ani pentru a se metamorfoza în cărăbuși adulți.

Larvele se hrănesc cu rădăcini de plante și cu substanțe humoase. În ultimul stadiu de larvă transformarea în pupă are loc vara, iar la sfârșitul verii cărăbușul tânăr eclozează. Acesta mai întâi iernează în sol, după care, în primăvara următoare, iese din pământ.

Perioada de zbor a cărăbușilor are loc în lunile aprilie și mai, iar atunci aceștia sunt în zbor în jurul amiezei și pe înserat.

Areal: cărăbușii sunt răspândiți în aproape toată Europa. Pot fi găsiți pe diverse specii de foioase, precum arțar, fag, mesteacăn, stejar, scoruș, castan, plop, nuc, pomi fructiferi, precum și pe conifere (zada și duglas verde). Pe lângă acestea, cărăbușii mai atacă și castraveți, sfeclă și salate precum și diferite ierburi.

Biologie și ecologie: Cărăbușii adulți se hrănesc cu frunzele copacilor gazdă. În cazul unei invazii, copacii pot fi desfrunziți complet. În majoritatea situațiilor, frunzele mâncate sunt înlocuite de altele noi. Larvele de cărăbuș se hrănesc cu rădăcinile plantelor și acest aspect poate fi atât de nociv, încât plantele devin foarte slăbite și o furtună mai puternică le poate smulge din rădăcini (http://www.daunatori.info/05/carabusii/).

Gordius aquaticus Linnaeus 1758

Nematoida: Nematomorpha: Gordioidea: Gordiidae: Gordius

Nematomorpha sunt un grup de viermi paraziți care se dezvoltă în gazdele lor artropode (în special insecte terestre), dar se reproduc în medii acvatice (https://en.wikipedia.org/ wiki/Nematomorpha).

Au fost descrise aproximativ 300 specii de nematomorfe (sau "viermi păr de cal"). Nematomorfii sunt dioici (au sexe separate). Aceștia pot avea lungimi de 5 cm până la 1 m și 1-3 mm diametru. Game de culori: cafeniu deschis până la maro închis.

Masculii sunt mai mici decât femelele. Locomoția acestora ca și adulți este o acțiune de deplasare lentă, masculii fiind mai activi decât femelele.

Adulții viermilor ”păr de cal” trăiesc fără a se hrăni în apă dulce și sol umed, dar larvele lor sunt parazite în artropode. Peretele corpului nematomorfului este compus dintr-o cuticulă groasă la exterior, ca și cea a nematodelor.

Larvele de Nematomorpha sunt parazite la nevertebrate acvatice și terestre, în special ortoptere, unele coleoptere, diferiți gândaci, inclusive cei de bucătărie, muște, trichoptere, odonate, păianjeni, miriapode, crustacee și lipitori, care trăiesc liber în apropierea marginilor sau în iazuri, bălți și ape dulci. (https://www.ag.ndsu.edu /extensionentomology/urban-and-forestry-insect-pests/documents/hom es/ horsehair-worms).

Viermii ”păr de cal”, sau viermii Gordius, au fost identificați până acum cu 22 genuri (Gordiida) și 5 specii marine (Nectonema), în timpul fazei juvenile în curs de dezvoltare ei având activitate parazitară în artropode (Hong Eui-Ju et al., 2016).

Viermi ”păr de cal” se reproduc sexual, în primavară, la începutul verii, sau toamna. Ouăle, de multe ori mii, sunt prevăzute în șiruri lungi gelatinoase. Pentru formele acvatice, perioada de incubație poate fi de 15-80 de zile, în funcție de temperatura apei.

Acești viermi seamănă cu nematozii, dar sunt mai lungi și au un diametru destul de îngust, adesea de numai 1 mm. Adulții au un cap abrupt și o coadă ușor umflată. Sexul este separat (Capinera, 1999).

Se aseamănă cu un fir de păr de cal, iar culoarea este de obicei maro până la negru. În perioada de împerechere, mai mulți indivizi se întrepătrund, formând un veritabil "nod Gordian" de unde și numele (figura 91).

Atunci când sunt ingerați de gazde nepotrivite, se închistează, iși incetează activitatea și rămân în țesuturile gazdei. Dacă această gazdă este nepotrivită și apoi este ingerată de către unul dintre prădători, chistul se activează din nou și continuă ciclul de viață în noua gazdă.

Impactul viermilor de păr de cal este foarte variabil și interesant. Insectele trebuie să bea din apă pentru a fi infectate și să fie longevive pentru ca viermii să-și finalizeze dezvoltarea. Cu toate acestea, Thorne, 1940 (In: Capinera, 1999) a raportat un nivel de infecție de 99% într-un singur loc.

Insectele infectate cu nematomorfe rareori produc ouă. Chiar și un singur vierme este mare față de gazdă, astfel încât dezvoltarea sexuală este eliminată.

Denumirea lor comună, ”vierme păr de cal”, derivă atât din aspectul lor subțire, cât și din faptul că aceștia apar uneori în zonele de adăpare a animalelor (Capinera, 1999).

Materiale și metode

Informații privind răspândirea speciei Melolontha melolontha L. 1758, preluate din literatura de specialitate sunt sintetizate într-o hartă pe care am marcat stațiunile de colectare din anii anteriori (cerculețe) precum și mai recente, 2011-2013 – Obedin, Craiova (pătrate).

De asemenea am menționat paraziți, parazitoizi, prădători întâlniți la acestă specie, preluați din literatură.

Pentru cele 6 exemplare de coleopter colectate, am utilizat metoda clasică, în care cu ajutorul pensei am luat coleopterele de pe sol și le-am pus în borcanul de colectare a coleopterelor ce conținea hârtie de filtru imbibată cu cloroform. Dintre aceste exemplare, doar unul a prezentat interes pentru acest studiu.

După ce am realizat fotografii, am transportat materialul la muzeu – laboratorul de biologie, unde a fost determinat coleopterul parazitat – o femelă de Melolontha melolontha. Viermele evident a fost montat într-un vas cu formol 4% și s-a pus o etichetă cu data, ora, locul de colectare și coleopterul pe care a fost găsit. La acesta am adăugat și alți viemi găsiți în apropiere de malul apei (figura 91). Nematod găsit aparține nematomorfelor și a fost determinat ca și Gordius aquaticus (LILA, 2018a) (figura 94).

Rezultate și discuții

M. melolontha Linnaeus 1758, este specie gazdă pentru Metarrhizium anisopliae Metsch. (Ascomycota, Sordariomycetes, Hypocreales, Clavicipitaceae); Richettsia melolonthae

Krieg. (Rickettsiae); Bacillus popilliae Dutky și Bacillus lentimorbas Dutky (Bacteriaceae); Monocystis spp. și Stictospora provincialis Lég. (Weiser, Wille) (Gregarina, Actinocephalidae); Pleistophora melolontheae Krieg. (Microspora); Neoaplectana glaseri Dutky și N. carpocapsae Weiser (Nematotoda, Oxyuridae); Microphtalma disjuncta Wied. (Diptera, Brachycera, Tachinidae, Dexiinae) (LILA, 2013).

Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC (1960) – Craiova, Tâmburești, Dăbuleni, Ogrin, Mârșani, Sadova, Dăbuleni MARCU (1929) – Craiova și împrejurimi.

Material examinat de autor: Craiova –21.05.2011, Obedin 11.05.2012, 22.05.2013 (LILA, 2014) (figura 92).

Parazitul identificat de noi este Gordius aquticus (figura 93a, b), stadiul de parazitare fiind cel final (larva transformată în adult) iar M. melolontha este gazdă finală, care manifestă parazitism periodic larvar sau neotelic.

Se pare că larvele de Gordius înoată liber în apă după ecloziune și sunt ingerate odată cu apa când insectele o beau. O dată ce a intrat într-o insectă gazdă (prin străpungerea corpului sau sunt înghițite de acestea), larva pătrunde în intestinul insectei și intră în cavitatea acesteia (https://hortnews.extension.iastate.edu/horsehair-worm) (https://en.wikipedia.org/wiki/Gordius_ (genus)).

Larva iși face atunci drum prin peretele intestinal în cavitatea corpului gazdei, continuând dezvoltarea. Acestea se vor dezvolta și vor ieși din corpul gazdei, ca și adulți, prin penetrarea corpului sau prin anus, după câteva săptămâni (figurile 93a și b).

Aceste larve nu au tractul digestiv și absorb hrana lor prin piele (osmoză) (FERDA PERÇIN-PAÇAL & SERAP SANCAR-BAȘ, 2008).

Larvele se maturizează și ies din gazdă în două-trei luni. Thorne în 1940 sugerează că apariția de la adult se produce numai în prezența apei, deși mecanismul de detectare a apei nu este cunoscut.

Thomas et al., (2002) a arătat că gazdele infectate sunt mai susceptibile de a intra în apă decât gazdele neinfectate (In: Capinera, 1999).

După pătrunderea în cavitatea corpul unei gazde corespunzătoare, larva se dezvoltă în aceasta. Unu sau mai mulți viermi păr de cal pot apărea la o singură gazdă. Aceasta caută instinctiv apa. Când viermele păr de cal este gata să iasă, sparge peretele corpului gazdei sau iese prin anus. Viermi păr de cal ieșit recent iși va căuta perechea în apă pentru împerechere. Gazda va muri în curând, dacă aceasta nu are acces la apă.

Viermele induce un comportament special pentru gazdă, pe care o provoacă să sară în apă, situație care-i permite parazitului să se poată strecura afară și să iși găsească perechea, în timp ce gazda moare.

Studiile comportamentului acestui parazit au arătat că tactica de manipulare asupra gazdei are baze chimice. Parazitul produce anumite molecule efectoare care manipulează sistemul nervos central al gazdei să se comporte altfel decât în mod normal, cum este săritul în apă. În plus, parazitul produce un grup de proteine din familia Wnt care sunt similare cu proteinele de insecte, ceea ce sugerează mimetism molecular ca o posibilă sursă de manipulare comportamentală (Capinera, 1999).

Specia a mai fost semnalată în România la Carabus violaceus (ELENA CHIRIAC, 1975).

În literatura de specialitate nu am găsit acest stadiu larvar al parazitului semnalat la M. melolontha. Drept urmare, introducem în circuitul informational date noi privind această specie gazdă.

Alte semnalări – în sud-vestul Anatoliei, Gordius sp. la Squalius fellowesii (Cyprinidae) (HÜSEYIN ȘAȘI & DANIELA GIANNETTO, 2016); Pterostichus inopinus (Casey), P. castaneus Dejean, colectate în nord-vestul statului Oregon (GEORGE POINAR JR., JESSICA RYKKEN, LABONTE, 2004) și G. aquaticus la Pterostichus melas Creutzer (Carabidae) (v. Siebold, 1843, în GEORGE POINAR JR., JESSICA RYKKEN, LABONTE, 2004).

Concluzii

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul efectului direct, face parte din categoria de relații unilateral pozitive și unilateral negative (+ -) și anume este o relații de parazitism.

Rezultatul cercetărilor de față aduce în atenție și introduce date noi privind stațiunea de colectare precum și date noi privind specia gazdă.

***

a) Prevenirea și combaterea M. melolontha: este recomandat să fie atrași prădătorii naturali ai cărăbușilor, cum ar fi de exemplu liliecii, aricii, bufnițele, vrăbiile, ciorile, mierlele, chițcanii, cârtițele, viespile parazite, muștele din familia Tachinidae etc. Solul trebuie afânat în mod regulat și bine udat. Straturile de plante să fie acoperite cu o bucată întinsă de plastic sau cu pânză, pe toată perioada zborului cărăbușilor. Să se planteze păpădii, deoarece acestea sunt preferate ca hrană de cărăbuși. Dacă ei au suficiente păpădii pentru a se hrăni, atunci celelalte plante sunt ignorate. Dacă se folosește fiertură de usturoi, cărăbușii pot fi goniți.

Cărăbușii adulți pot fi scuturați de pe plante, iar apoi adunați. Larvele pot fi prinse, amplasând momeli cu bălegar de cal. Pentru aceasta se amestecă bulgări mici de bălegar cu compost, iar amestecul rezultat trebuie îngropat toamna în diferite locuri din grădină, la o adâncime de 50 cm în pământ. Imediat la începutul anului aceste capcane cu bălegar trebuie dezgropate, iar larvele de cărăbuș găsite în ele trebuiesc distruse (http://www. daunatori.info/05/carabusii/).

b) Pentru genul Gordius, au fost descrise 2 cazuri umane infectate de viermele de păr de cal, în Japonia. Două specimene au fost colectate din vărsăturile și excrementele unei femei de 80 de ani în noiembrie 2009 în orașul Kyoto și din cavitatea bucală a unui băiat de 1 an în decembrie 2009, în orașul Nara, respectiv Japonia. Ambii viermi au fost masculi cu capete posterioare bifurcate. Au fost identificați ca Parachordodes sp. (Nematomorpha: Chordodidae) pe baza morfologiilor caracteristice ale secțiunilor transversale și ale areolelor din cuticula (Minoru Yamada et al., 2012). Aceeași situație a fost întâlnită și la o fetiță de 3 ani (Lee, K. J. et al., 2003).

Denumirea de Gordius (nodul Gordian pe care îl formează în apă) este provenită de la nodul creat, în jurul anului 330 î.H., de personajul Gordius, regele din Phrygia. El a declarant că oricine poate desface acel nod, va stăpâni Asia. Provocarea s-a încheiat când Alexandru cel Mare, văzând că nu reușește să descurce nodul, l-a tăiat.

Subcapitolul 6.3.9.

Relația interspecifică de parazitism stabilită pe criteriul efectului direct,

unilateral pozitivă și unilateral negativă (+ -)

Gazdă: Melolontha melolontha (L. 1758) (cărăbuș de mai)

Parazit: Macracanthorhynchus hirudinaceus (Pallas 1781)

Localitate: Unirea (Risipiți)

Data de colectare: 02 mai 2015

Descrierea stațiunii de colectare – sat Unirea (Risipiți)

Coordonate:44°09′42″N 23°10′36″E. Unirea este satul de reședință al comunei care are același nume din județul Dolj, regiunea Oltenia, România. Este situat în partea de sud a județului, în Lunca Dunării (figura 95).

A purtat denumirea Risipiți până în 1964, la ora actuală numindu-se Unirea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea,_Dolj).

Figura 95. Unirea, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2015).

Satul a fost atestat documentar pentru prima dată în secolul al XVI lea. Locuitorii au participat la revoluția din 1848, iar întimpul războiului de independență, armata română a fost sprijinită de localnici cu donații în bani și bunuri (http://wikimapia.org/3702056/ro/Unirea).

Melolontha melolontha (Linnaeus 1758) – cărăbuș de mai

Coleoptera: Polyphaga: Scarabaeiformia: Scarabaeoidea: Melolonthidae: Melolonthinae:

Melolonthini: Melolontha: M. melolontha (Linnaeus 1758)

Cărăbușii sunt răspândiți în aproape toată Europa. Pot fi găsiți pe diverse specii de foioase, precum arțar, stejar, fag, mesteacăn, scoruș, plop, nuc, castan, pomi fructiferi, precum și pe conifere, cum este zada și duglas verde. Pe lângă acestea, cărăbușii mai atacă și diferite ierburi, castraveți, sfeclă și salate. Perioada de zbor a cărăbușilor are loc în aprilie și mai, iar atunci aceștia roiesc în zbor pe la amiază și pe înserat.

Larvele se hrănesc cu substanțe humoase și cu rădăcini de plante. În ultimul stadiu de larvă transformarea în pupă are loc vara, iar cărăbușul tânăr eclozează deja la sfârșitul verii. Acesta mai întâi iernează, după care, în primăvara următoare iese din pământ.

Cărăbușii adulți se hrănesc cu frunzele copacilor gazdă. In cazul unei invazii în masă, copacul poate fi desfrunzit complet. In general frunzele mâncate ale plantelor sunt înlocuite de altele noi în luna iunie. Dar faptul că larvele de cărăbuș se hrănesc cu rădăcinile plantelor poate fi atât de nociv, încât plantele devin foarte slăbite, iar la o furtună mai puternică pot fi smulse din rădăcini (http://infohorticultura.blogspot.ro/).

Macracanthorhynchus hirudinaceus (Pallas 1781)

Acanthocephala: Archiacanthocephala: Oligacanthorhynchida: Oligacanthorhynchidae: Macracanthorhynchus: M. hirudinaceus

Phylum  Acanthocephala

În acest grup taxonomic de forme acelomate sunt incluse, peste 1000 de specii endoparazite în intestin la diferite specii de nevertebrate și vertebrate,iar ca larve în corpul artropodelor. Dimensiunile acestora sunt variate fiind cuprinse între 1,5 mm – 90 cm, majoritatea speciilor avand dimensiuni intre 1- 2 cm. Denumirea încrengăturii provine de la cuvintele grecești „acanthos” – tep și „kephalos” – cap.

Din punct de vedere sistematic, acantocefalii se împart în trei clase: Archiacanthocephala, Eoacanthocephala, Palaeoacanthocephala.

Clasa Archiacanthocephala cuprinde cca. 150 specii, parazite la păsări și mamifere, cu gazde intermediare miriapode sau insecte. Canalele lacunare sunt în număr de două, cu dispoziție dorsală și ventrală. La femele, ligamentul se rupe iar protonefridiile sunt prezente doar la unele specii.

Macracanthorhynchus hirudinaceus  (Pallas 1781) este cel mai mare reprezentant al grupului, adultul, în cazuri particulare, atingând peste 50 cm lungime. Acesta parazitează la porcine și uneori la om.  În dezvoltarea sa, acesta prezintă 2 gazde (BALTHAZAR, 1963; MOWLAVI et al., 2006):

gazda definitivă – porcul, accidental omul,

gazda intermediară – o larvă de cărăbuș (Melolontha melolontha) (figurile 96a, 96b) sau de ileană (Cetonia aurata) ce trăiesc în sol (CUCORANU, 2010).

Prezintă un accentuat dimorfism sexual, femela atingând dimensiuni de pană la 65 cm, iar masculul cel mult 15 cm.

Aparatul digestiv – lipsește. Hranirea se realizează prin difuzie pe întreaga suprafață a corpului. Aparatul circulator și cel respirator încă nu au aparut în seria animală.

Aparatul reproducător – la acantocefali sexele sunt separate. Aparatul reproducator femel: – reprezentat printr-un ovar situat în ligament. Ovarul este în legatură cu un aparat care triază ouăle fecundate de cele nefecundate.

Ouăle fecundate au coaja tare și aspect fusiform. Ele trec prin clopotul uterin în uter, apoi în vagin de unde sunt eliminate la exterior. Ouăle nefecundate sunt rotunde și moi. Ele nu trec prin clopotul uterin fiind evacuate de aici în sacul ligamentului printr-un orificiu situat pe fața dorsală a clopotului.

Parazitul a fost semnalat la Scarabeus sp., Melolonta sp., Hydrophylus sp. (BALTHASAR, 1963) și Cetonia aurata (CUCORANU, 2010). Oamenii pot devini infectați prin ingerarea unei gazde intermediare infectate, un gândac.

Materiale și metode

Larva de M. melolontha găsită în sol a fost luată și depozitată într-un triunghi de hârtie și transportată la muzeu (figura 96b). Aceasta are corp luminous de culoare alb gălbui și o lungime de 40-45 mm. Aici, după ce a fost examinată macroscopic, s-a realizat un preparat microscopic cu segmente din corpul larvei de cărăbuș ce a fost expus la un Stereomicroscop Olympus Bx43, U-DA 1K50819 (figurile 97, 98).

Parazitul identificat este Macracanthorhynchus hirudinaceus în stadiul de

Rezultate și discuții

Dezvoltarea: femela de Macracanthorhynchus depune zilnic un număr foarte mare de ouă (250000). Acestea ajung odată cu excrementele gazdei în sol de unde sunt consumate de larvele de carabuș sau de Ileană, care constituie gazda secundară (intermediară) a acestui parazit (CUCORANU, 2010).

În corpul gazdei secundare din ou iese o larvă cu 6 carlige numită larva acantor. Această larvă strabate intestinul și ajunge în cavitatea generală a gazdei unde se transformă într-o larvă numită acantela cu o trompă invaginată și înconjurată de o membrană.

Figura 97. Frotiu cu M. hirudinaceus – preparat Muzeul Olteniei Craiova (original).

Dacă gazda intermediară (larva de coleopter) este consumată de gazda definitivă (porc sau om), larva acantela își devaginează trompa și se localizează la nivelul intestinului unde se transformă in adult.

Paraziții adulți se fixează cu trompa de mucoasă, uneori pătrunzând până la seroasa intestinului subțire la porc, putându-se întâlni și la taurine, ovine și câine (LORA R. BALLWEBER, 2015; MOWLAVI et al., 2006; CUCORANU, 2010).

Dezvoltarea ontogenetică este dependentă de existența gazdei intermediare, în cazul de față, larva de M. melolontha. Contaminarea porcilor se face prin ingerarea coleopterelor, în oricare din stadiile evolutive, care conțin larve infestante (cistacante).

Acest ou are dimensiuni de 80-100 µm lungime și 50 µm lățime, ovoid, maro inchis, texturat care prezintă la exterior o coajă. Acesta conține o larvă (acantor) prevăzută cu cârlige (figura 98).

În momentul în care aceasta va fi ingerată de catre gazda definitivă (porc, caine etc.) carligele se vor devagina și se vor fixa pe peretele intestinului declanșand dezvoltarea adultului și provocând frecvent acantocefaloza, răspândită pe aproape tot globul, ce evoluează ulterior cronic cu tulburări digestive sau asimptomatic.

Concluzii

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul efectului direct, face parte din categoria de relații unilateral pozitive și unilateral negative (+ -) și anume este o relație de parazitism.

Rezultatul cercetărilor vine cu un adaus nou ca și sit de colectare și prezență a parazitului Macracanthorhynchus hirudinaceus la larva de M. melolontha.

Subcapitolul 6.3.10.

Relație interspecifică de răspândire (forică sau de transport),

stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor

Coleopter transportator: Copris lunaris (Linnaeus 1758)

Acarian: Uropoda copridis Oudemans, 1916 și Uropoda sp.

Data de colectare: 09 mai 2011, 12 mai 2016, 06 iunie 2017

Localități de colectare: Craiova – Balta Craiovița Nouă, Mogoșești, Ciupercenii Noi

Descrierea stațiunii de colectare:

Craiova – Balta Craiovița Nouă

Situată în Craiova, pe terenurile de lângă Dealul Obedeanu (fig. 99). Este o baltă eutrofizată, pe terenul din preajma căruia localnicii își aduc vitele la păscut. Colectarea a fost realizată în jurul orelor 11.00, în data de 09.05.2011, pe o vreme mohorâtă, cu o temperatură de 190C.

Figura 99. Balta Craiovița Nouă. Sursa:https://earth.google.com/web (accesat 2011).

Sat Mogoșești – coordonate: 44°29′37″N23°45′35″E. Goiești este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din mai multe sate. Este străbătută de râul Amaradia de la nord la sud pe o distanță de 6-7 km, râu care are un bazin hidrologic cu o suprafață de 879 km2 și 106 km lungime. Pe partea dreaptă a râului de la nord la sud este așezat satul Mogoșești. Comuna este atestată prima dată la 28 iulie 1577, într-un document emis de un mare ban al Craiovei care apare ca martor, la vânzarea unor ocini din Lipov (fig. 100).

Figura 100. Mogoșești, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2016).

Satele comunei Goiești se remarcă prin caracteristici proprii în ceea ce privește așezarea lor la contactul Podișului Getic cu Câmpia Română.

Activitatea economică de bază a locuitorilor comunei se desfășoară în agricultură: cultivarea terenurilor și creșterea animalelor. S-au dezvoltat în ultimii ani și alte activități, între care serviciile și comerțul (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Comuna_Goie %C8% 99ti,_Dolj).

Ciupercenii Noi este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Ciupercenii Noi (reședința) și Smârdan. Este amplasată în jurul latitudinii nordice de 43 grade și 54 minute și longitudinii estice de 22 grade și 57 minute, fiind atestată documentar din anul 1883. Pe teritoriul comunei este amenajarea piscicolă Arceru, cu o suprafață de 485 ha, protejată inițial cu dig de protecție, în prezent distrus de inundațiile din anul 2006. Pe teritoriul comunei mai sunt aproximativ 200 ha de bălți naturale (figura 101).

Figura 101. Ciupercenii Noi, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2017).

De asemenea, a fost și rezervația ornitologică "Ciupercenii-Noi" aflată în evidențele Academiei Române, pe fostele bălți Manginita, Balta Radii, Buricliu care în prezent sunt desecate și cultivate parțial cu culturi agricole. În această rezervație ornitologică, erau prezente pe tot parcursul anului o colonie de pelicani și una de lebede, fiind o atracție și pentru multe specii de rațe și gâște sălbatice. Apele acestor bălți erau populate de toate speciile de pește de apă dulce, inclusiv lin, care avea o populație însemnată și exemplare deosebite.

La ora actuală, pe teritoriul comunei, se află rezervația de semințe de salcâm varietatea Oltenica, caracterizată prin rectitudinea deosebită a arborilor, înălțimea și cantitatea de lemn pe exemplar foarte mare (https://ro.wikipediaorg/wiki/Comuna_Ciupercenii_Noi, _Dolj). Terenurile nisipoase, aflate în evidențele oficiale ca terenuri agricole, nu se mai pretează a fi cultivate cu culturi agricole datorită potențialului lor slab, a lipsei posibilității de a fi irigate.

Datorită procesului continuu de deșertificare care se manifestă în zona de sud a Olteniei și implicit și la Ciupercenii-Noi, este necesar a se face demersurile legale pentru ca aceste terenuri să fie trecute de la categoria de folosință agricolă la păduri și să se împădurească (https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Ciupercenii_Noi,_Dolj) (figura 101).

Copris lunaris (Linnaeus 1758)

Coleoptera: Polyphaga: Scarabaeiformia: Scarabaeoidea: Scarabaeidae: Scarabaeinae: Coprini: Copris:C. lunaris

Specie coprofagă, întâlnită în special în zona stepelor dicotile înalte, a antestepelor și a stejarului,hrănindu-se cu excremente de diferite mamifere, în principal ierbivore mari. S-a observat până la altitudinea de 800 m (PANIN, 1957).

Adulții sapă galerii adânci de 25-30 cm sub dejecțiile proaspete de bovine și cabaline, la baza cărora depozitează bucăți de dejecții pentru progenitură, pe care le modelează sub formă de pară (figure 108, 109).

Cele două sexe colaborează la săparea galeriei și la strângerea proviziilor de hrană. Femela rămâne în galerie până la eclozarea noilor indivizi (CHIMIȘLIU, 2014). Dintre Coprinae, numai specia Copris lunaris (Linnaeus, 1758) este răspândită în toată Europa Centrală.

Uropodoidea (acarieni țestoasă) asociați cu

gândacul de bălegar Copris lunaris (Coleoptera: Scarabaeidae)

Eumetazoa: Arthropoda: Chelicerata: Arachnida: Acari: Parasitiformes: Mesostigmata: Uropodoidea: Uropodidae: Uropoda: U. copridis Oudemans, (1916) (https://es.wikipedia.org /wiki/Uropoda_copridis).

Suprafamilia Uropodoidea, sau acarienii ”țestoasă”, este reprezentată de peste 2.000 specii descrise la nivel mondial, multe dintre ele fiind în habitate neuniforme, cum ar fi cuiburi, resturi lemnoase și balegă.

Acarienii țestoasă sunt specii de nevertebrate mai puțin mobile, care au nevoie de un mijloc mobil de transport dintr-un loc în altul pentru a-și procura hrana, pentru a se înmulți etc. Bahrami și colaboratorii, și numai, consideră că forezia este, prin urmare, o condiție prealabilă pentru împrăștierea în diverse habitate (BAHRAMI et al., 2011).

Forezia (din greacă phorēsis = a fi purtat, a fi transportat) este o metodă de răspândire în lumea animal, prin care indivizii unei specii mai puțin mobili sunt transportați pe distanțe mari de reprezentanții altor specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. Această metodă este adoptată de diverse animale, care își caută noi surse de hrană, sau de către paraziți atunci când caută o nouă gazdă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Forezie).

Obiceiurile alimentare ale uropodidelor sunt puțin cunoscute, dar de obicei ele sunt considerate a fi omnivore, hrănindu-se cu hife de fungi etc. Deuteronimfele unor specii au ca și regim de hrană nematode și ciuperci, precum și ouă și larve ale gazdelor lor (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Cele mai multe specii din familia Uropodidae trăiesc în soluri forestiere, humus și material organic degradat sau sub frunze ale unor copaci din România, în iarbă și crăpăturile scoarțelor de conifere etc.

Uropodinele au trezit interesul științific încă de pe vremurile lui Linne, datorită modului în care deuteronimfele lor se atașează de exoschetele diferitelor artropode terestre. Acest comportament apare la multe specii de acarieni, dar mulți trăiesc liberi și nu sunt asociați cu alte animale.

Forezia de acest tip necesită anumite comportamente de viață și adaptări pentru a se asigura că etapa de dispersare a acarianului este realizată. Aceste adaptări au devenit deosebit de complexe în cazul acarienilor asociați cu gândaci de bălegar din subfamilia Coprinae (Costa, 1964).

Speciile de acarieni uropodine cele mai frecvent întâlnite la C. lunaris sunt: Pelethiphis altocumulus, Macrocheles copridis, Parasitus copridis, Uropoda copridis, Copriphis pterophilus și Onchodellus hispani (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Materiale și metode

Materialul biologic a fost colectat din dejecție de bovine de 2, respectiv 3 zile. Cu ajutorul pensetei am îndepărtat crusta de la suprafața dejecției și am colectat rapid exemplarele de C. lunaris pe care le-am depozitat într-un recipient entomologic pentru a le duce la muzeu și a le cerceta. Situațiile au fost puțin diferite:

Dintre cele două exemplare de female de C. lunaris colectate din zona Bălții Craiovița Nouă din Craiova, doar unul a prezentat interes științific, aavând acarieni pe partea ventrală a trunchiului; de asemenea, în cuibul acestuia, am găsit și o pară (formațiune în care coprofagul își depune ponta).

Specia de acarian identificată este Uropoda copridis.

După ce cele 4 exemplare (2 femele și 2 masculi) colectate din Mogoșești, au fost curățate atent cu un jet ușor de apă, cercetate și fotografiate, deutonimfe de acarieni (11 la număr), au fost colectate de pe una dintre femelele de Copris, mai exact 3 de pe coxe, 3 de pe femure, 1 de pe tibie și 4 de pe partea ventrală a abdomenului (figurile 102, 103). Specia de acarian identificată este Uropoda sp. 1.

Spre deosebire de exemplarul găsit în anul 2011 la Balta Craiovița Nouă localitatea Craiova – Dolj, (care a fost colectată din cuib), această femelă de C. lunaris găsită la Ciupercenii Noi, a fost colectată în afara cuibului (departe de cuib), de pe o pajiște situată în afara zonei cu case din localitate, zonă unde localnicii iși aduc animalele la păscut (figura 104). Specia de acarian identificată este Uropoda sp. 2.

În toate cele trei situații coleopterul coprofag identificat este femelă de Copris lunaris, iar toate exemplarele din genul Uropoda au fost în etapa foretică, deuteronimfă.

Metode particulare de colectare și cercetare – Balta Craiovița Nouă – Craiova

Cuiburile examinate în acest studiu au fost construite în sol nisipos, într-o zonă de odihnă a bovinelor, unde vegetația a fost distrusă de vite (figura 104).

Am îndepărtat stratul superior de sol folosind o cazma, pentru a descoperi deschiderea tunelului de aproximativ 2 cm în diametru.

Figura 104. Copris lunaris ♀, colectată de la Balta Craiovița Nouă – Craiova (foto L.G., original).

La Copris. lunaris, cea mai mare parte din tunel trece într-o scurtă galerie de aproximativ 5 cm adâncime, care conduce în camera-cuib. Fiecare dintre cele două cuiburi conținea câte o femelă pe care am depozitat-o separat în borcane de sticlă, la temperatura camerei, până când au fost transportate și examinate cu atenție la microscop.

Folosind penseta, stadii ale acarienilor găsiți au fost colectați de pe femelele de Copris lunaris, mai exact de pe partea ventrală a abdomenului (fig. 106) și de pe picioare (fig. 110 a, b).

La exemplarul găsit la Balta Craiovița Nouă – Craiova, au fost găsite un număr de 52 specimene, majoritatea situate pe partea ventrală a abdomenului (36), iar celelalte situate asimetric (unele grupate) pe cele trei perechi de picioare.

În laborator au fost făcute fotografii ale femelei de C. lunaris și ale acarienilor colectați de pe suprafața corpului acesteia (figura 106).

La acarienii colectați fotografiile au fost realizate astfel încât să poată fi permisă vizualizarea caracterelor de determinare, adică pe ambele fețe, aceștia având o față concavă și una plată. Pentru determinare, acarienii au fost vizualizați la Stereomicroscop Olympus Bx43, U-DA 1K50819.

Specia de acarian identificată este Uropoda copridis Oudemans, (1916). Toate exemplarele din această specie au fost în etapa foretică, deuteronimfă (LILA, 2015b).

Rezultate și discuții

Literatura de specialitate pe domeniu menționează Copris lunaris ca și gazdă pentru o serie de nevertebrate, de asemenea și date privind semnalări în fauna județului Dolj pentru această specie. La acestea se adaugă și semnalările personale. Pe harta județului (figura 107) am marcat cu cerculețe semnalări anterioare și cu un pătrat, semnalări recente.

Figura 107. Semnalări în fauna județului Dolj și materialul examinat de autor pentru Copris lunaris L. (original).

Familia Scarabaeidae: Subfamilia Scarabaeinae: Tribul Coprini

Copris lunaris (Linnaeus 1758) este specie gazdă pentru: Didymophyes tuzetae Théod. (Coccidia); Parasitus heliocopridis Oudem.; Macrocheles glaber Müll.; Pachylaelaps pectinifer Berl. (Acari, Mesostigmata, Dermanyssoidea, Scheloribatidae, Macrochelidae).

Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC & SANDA (1964) – Tâmburești; Chimișliu (2000a) – Craiova; CHIMIȘLIU (2000b) – Almăj, Bucovăț, Craiova, Leamna, Negoi, Plenița, Șimnic, Chimișliu et al., (2002) – Banu Măracine, Bucovăț, Calafat, Craiova, Podari; CHIMIȘLIU (2004) – Bechet, Bistreț, Bratovoești, Bucovăț, Dunăreni, Leamna, Negoi, Pisculeț, Poiana Mare, Șimnic; FIRU (1982) – Craiova (LILA, 2014).

Material examinat: Craiova – Balta Craiovița Nouă 09.05.2012, 12.04.2013; Mogoșești 12.06.2016; Ciupercenii Noi 06.06.2017 (figura 107).

Dintre Coprinae, numai Copris lunaris (Linnaeus, 1758) e răspândit în toată Europa Centrală. La noi s-a observat până la altitudini mari (Panin, 1957).

Prezența de diferite specii de acarieni în interior versus în afara mingii în care își depun puietul, sugerează că aceștia au capacitate mare de adaptare (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Comportamentul său în cuiburi a fost descris de mai mulți autori, inclusiv LENGERKEN (1952), TEICHERT (1960), ROMMEL (1967) și KLEMPERER (1982a, b) In: MAŠÁN & HALLIDAY, 2009.

Când o pereche de Copris lunaris construiește o cameră de reproducere, bălegarul este curat și umed, și trece o perioadă inițială de fermentație.

Femela formează apoi 4-8 bile pentru puiet în formă de pară și depune un ou în o cavitate mică pe partea de sus a fiecărei bile (figurile 108, 109). Femela, uneori, împreună cu masculul, stă în camera subterană până la incubația descendenților, și protejează puietul din bile, care conțin larve sau pupe. Acești doi gândaci parentali aduc cu ei uneorio comunitate de acarieni foretici (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Atunci când bilele de puiet sunt pe deplin formate și larva este în curs de dezvoltare, bălegarul se usucă treptat la exterior și este consumat din interior de larva; când aceasta devine pupă, cuibul este relativ uscat. Pe scurt, înainte ca pupa să eclozeze pentru a deveni adult, pereții mingii sunt atât de uscați și tari că migrația de acarieni în afara bilelor devine imposibilă.

Intrarea acarienilor în bilele pentru puiet se pare că ar trebui să înceapă mai devreme, la scurt timp după depunerea ouălor și poate continua numai după ce zidurile mingii s-au întărit (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Para pe care am găsit-o era puțin umedă la exterior însă destul de tare. Mingea de puiet de C. lunaris are o mică zonă în care peretele este subțire și poros, aparent pentru a permite ventilarea (KLEMPERER, 1982a, b In: MAŠÁN & HALLIDAY, 2009) (figura 109). Nu se cunoaște dacă acarieni pot trece prin această zonă poroasă, dar prezența a diferite specii de acarieni în interior versus în afara mingii, sugerează că ei au capacitate mare de adaptare. Când pupele au finalizat dezvoltarea lor, gândacii tineri și femela ies din camera de puiet (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009) (LILA, 2015b).

Figura 110 a. Deuteronimfe fixate cu uropod pe tars (a) (foto Marinela Boicea, original).

Figura 110 b. Deuteronimfe fixate cu uropod pe picioare, în general (b)

(foto Marinela Boicea, original).

Multe lucrări au fost publicate pe ordinele Mesostigma, acarieni care trăiesc în asociere cu specii de Copris, dar puțini dintre autori au acordat o atenție deosebită relației comportamentale dintre acarieni și gazdele lor.

Mašán & Halliday consideră că acarienii au dezvoltat diferite strategii pentru dispersare, după cum arată atașamentul lor preferențial fie pentru adulți fie pentru descendenți (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Interesant de constatat e modelul feminin cunoscut doar la Uropoda copridis, inițial descoperit la o larvă într-o minge de Copris lunaris și descris de MAŠÁN & HALLIDAY, 2009.

Acesta sugerează un alt tip de strategie de dispersie, și se pare că deutonimfa de U. copridis nu se atașează la individul nou-apărut până când nu iese din mingea de puiet.

Spre deosebire de materialul studiat de Costa la C. hispanis (COSTA 1964), în cazul de față, la femela de Copris lunaris, am găsit acarieni fixați doar pe partea ventrală a abdomenului, nu și pe elitre, adică pe partea dorsală a corpului acestuia.

Larvele de U. copridis se fixează de substratul cheratinos al corpului gazdei printr-un pedicel numit uropod, așa cum se găsește la multe specii de Uropodina ( ATHIAS-BINCHE, 1984 In: MAŠÁN & HALLIDAY, 2009) (figurile 111, 112).

Părelile sunt împărțite cu privire la rolul acestui uropod. Îndeosebi Costa (1964) a realizat un studiu mai aprofundat în ceea ce privește lungimea uropodului, din care reiese că lungimea acestuia variază în funcție de mai mulți factori (zona corpului unde e fixată deuteronimfa, sexul acesteia, cantitatea de hrană etc.) (COSTA, 1964).

Asocierea etapelor deutominoase ale multor specii de acarieni mesostigmatici, în special Uropodidae, cu insecte este bine cunoscut.

B). În ceea ce privește specimenele colectate din celelalte două localități (Mogoșești și Ciupercenii Noi), acarianul identificat este Uropoda sp. 2 (figurile 102, 103, 104, 113a și b).

Deutonimfele sunt cea mai comună formă a mai multor specii și sunt adesea singura etapă cunoscută. Pentru acest motiv multe specii de Uropodidae se bazează exclusiv pe deutonomuri.

Majoritatea par să folosească insecta ca un mijloc de transport cum ar fi etapele de deutonimfă ale speciilor din genurile Parasitus, Uropoda, Trichouropoda și Caloglyphus care locuiesc în gunoi și alte materii frecventate de gazde (Costa, 1964). În cele mai multe situații nu se cunosc prea multe lucruri despre natura asociației și cunoștiințele noastre de natură științifică sunt sumare în această privință.

Literatura de specialitate menționează faptul că speciile de acarieni cele mai frecvent întâlnite la C. lunaris sunt: Pelethiphis altocumulus, Macrocheles copridis, Parasitus copridis, Uropoda copridis, Copriphis pterophilus și Onchodellus hispani (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Concluzii

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor, fiind o relație legată de răspândire – forică sau de transport.

Rezultatele cercetărilor de față introduc prima semnalare a genului Uropoda pentru județul Dolj la Copris lunaris (exemplarele colectate din localitățile Mogoșești și Ciupercenii Noi).

De asemenea, studiul semnalează pentru prima data în județul Dolj prezența acarianului Uropoda copridis la o femelă de Copris lunaris (specimenul colectat de pe pajiștea de la Balta Craiovița Nouă) precum și trei stațiuni noi de colectare pentru coleopter.

Subiectul acesta este foarte puțin studiat, de aceea informațiile sunt sumare, însă sunt o alternativă de semnalare pentru o zonă cu posibilități de cercetare în viitor.

***

Forezia de acest tip necesită anumite comportamente de viață și adaptări pentru a se asigura că etapa de dispersare a acarianului este realizată. Aceste adaptări au devenit deosebit de complexe în cazul acarienilor asociați cu gândaci de bălegar din subfamilia Coprinae, care demonstrează un nivel înalt de grijă parentală a puietului.

Athias-Binche (1984) menționează că U. copridis a arătat o preferință puternică pentru gândacii parentali în loc de bile de puiet (MAŠÁN & HALLIDAY, 2009).

Un succes mare l-a avut încercarea de a introduce Copris lunaris în Australia pentru a ajuta la controlul de mustelor de balegar (WALLACE et al., 1979)

Un studiu mai detaliat al ciclurilor de viață și a comportamentului acestor acarieni ar fi un valoros plus față de înțelegerea noastră a ecologiei artropodelor din această categorie, cu implicații practice în conservarea biodiversității (LILA, 2015b).

Subcapitolul 6.3.11.

Relație interspecifică de răspândire (forică sau de transport),

stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor

Coleopter transportator: Onthophagus (Palaeonthophagus) vacca (Linnaeus 1767)

Acarian: Macrocheles punctillatus (Willmann, 1939) și Macrocheles sp.

Localități de colectare: Melinești – Ohaba, Radomir

Datele colectării: 14 iunie 2014, 17 mai 2017

Descrierea stațiunilor de colectare:

satul Ohaba este un sat ce aparține comunei Melinești, comună din județul Dolj.Comuna Melinești este situată în partea de nord a județului Dolj, la o distanță de 35-50 km de Craiova (fig.114). Îndeletnicirile localnicilor se axează pe apicultură, creșterea animalelor, legumicultură, pomicultură, exploatări forestiere.

Figura 114. Ohaba, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2016).

În zona acestei comune se află Rezervația forestieră Pădurea Boierească, situată la granița cu comuna Fărcașu. De asemenea, tot aici sunt și două rezervații arheologice: așezarea din epoca bronzului de la Godeni, "Piscul cu Jidovi" și așezarea romană de la Godeni, "La Pleașa" sec. II-III. (https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4%82RIA_MELINE%C5%9ETI /93622).

Radomir este un sat în comuna Dioști din județul Dolj, regiunea Oltenia, România. Se află în Câmpia Romanaților, situate în partea de est a județului. Coordonate: 44°7′16″N24°10′5″E (fig. 115).

Figura 115. Radomir, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2017).

Pădurea Radomir – a fost desemnată sit Natura 2000 conform H.G. nr. 971 din 2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Localizarea Sitului Natura 2000 – Regiunea de dezvoltare 4 Sud-Vest Oltenia, județele Dolj și Olt, localitățile Dioști și Drăghiceni, (județul Olt (35%) și Dolj (65%) (https://www. scribd.com/document /340920779/Plan-Management-Padurea-Radomir-1).

Suprafața sitului desemnat prin Directiva Europeană 2009/147/EC: 1.233 ha. Aria naturală protejată a fost atribuită în custodie, în anul 2014, Agentiei pentru Protecția Mediului-Dolj.

Situl de protecție specială avifaunistică Pădurea Radomir protejează ecosisteme silvice (sector de pădure de stejar, plantații de salcâm), acvatice (lacuri și bălți), asigurând un mediu prielnic dezvoltării speciilor de floră și faună sălbatică, îndeosebi avifauna (https://www. scribd.com/document /340920779/Plan-Management-Padurea-Radomir-1).

Fauna de nevertebrate din zona sitului are o diversitate taxonomică crescută: plathelminți, anelide, nemathelminți, moluste (gasteropode, bivalve), artropode (miriapode, arahnide, crustacee și insecte). Nevertebratele sunt răspândite în toate tipurile de ecosisteme, cu o distribuție aproape uniformă. Fauna de nevertebrate din sol este reprezentată de specii aparținând miriapodelor, crustaceelor (crustacei tereștri din ordinul Isopoda), insectelor (în special ordinele Diptera, Coleoptera etc.) (https://www.scribd.com/document/340920779/Pla n-Management-Padurea-Radomir-1).

Onthophagus (Palaeonthophagus) vacca (Linnaeus 1767)

Scarabaeoidea: Scarabaeidae: Scarabaeinae: Onthophagini: Onthophagus:Palaeonthophagus: O. (Palaeonthophagus) vacca

O. vacca este o specie cu regim trofic coprofag, întâlnită în toate complexele climatice, cu excepția stepelor alpine, fiind mai des întâlnită în zona stejarului și antestepei (PANIN, 1957) (figura 116).

Această specie este prezentă în cea mai mare parte a Europei de Sud, Asia de Vest și Africa de Nord. Acesta poate ajunge la o lungime de 7,5 -13 milimetri.

Pronotul este dens perforat.

Prima pereche de picioare este puternică, cu trei dinți în afară și potrivită pentru săpare. Capul, picioarele și pronotul sunt negre sau verde închis, în timp ce elitrele sunt gălbui cu puncte mici verzi, adesea îmbinate în dungi longitudinale.

Macrocheles punctillatus (Willmann, 1939)

Arachnida: Micrura: Acari: Anactinotrichida: Mesostigmata: Dermanyssina: Eviphidoidea: Macrochelidae: Macrocheles: M. punctillatus

Macrochelidae sunt o familie cosmopolită de acarieni mesostigmatici prădători, dintre care mulți ocupă habitate specializate și adesea instabile. Cele mai multe specii cunoscute s-au

adaptat la viața din depozitele de gunoi, unde prada este abundentă, aceasta devenind potențial pentru o creștere rapidă a populației.

Forezia asupra insectelor zburătoare cu care coexistă joacă un rol vital în asigurarea continuității nișelor pentru macrochelide în aceste substraturi (KRANTZ, 1999).

Din motive ecologice, speciile care aparțin genului Macrocheles se încadrează în două mari categorii:

acele specii care se găsesc de obicei în frunze, mușchi, gunoi, cuiburi de păsări și mamifere mici și alte habitate, care nu sunt asociate preponderent cu insecte coprofage;

specii care sunt, de obicei, în asociere cu insecte coprofage, dar de asemenea găsite în grămezi de compost, balegi, iarbă putrezită, în general terenuri care favorizează reproducerea muștelor sinantropice.

Speciile din grupa din urmă sunt adesea găsite ca foretice (preponderent femele), pe insecte coprofage și necrofage, de exemplu gândacii de gunoi și muștele sinantrope. Masculii acestora sunt rar găsiți sub această formă.

Material și metode

Răspândirea genului Onthophagus, în special a specie Onthophagus (Palaeontho- phagus) vacca, preluată din literatura de specialitate este destul de bogată iar speciile de paraziți și/sau prădători întâlniți la aceștia, sunt de asemenea enumerați în sinteza următoare. În hărțile ce reprezintă răspândirea speciei în județul Dolj și materialul examinat de către autor, am utilizat un pătrat pentru a marca stațiunile de colectare actuale (figura 117).

Recoltările coleopterelor din cele două localități, au decurs în felul următor:

în localitatea Melinești – Ohaba (14 iunie 2014), materialul (5 specimene) a fost găsit într-o zonă în care localnicii își lasă vitele la păscut;

în localitatea Radomir (17 mai 2017), ce-a de-a doua stațiune de cercetare, materialul (5 specimene) a fost găsit într-o zonă în apropierea Pădurii Radomir unde este un loc de pașunat.

iar coleopterul coprofag găsit este O. vaca

În toate cazurile, cu ajutorul pensei am decopertat dejecția de bovină proaspătă și am luat coleopterele, le-am pus în borcanul de colectare și am transportat materialul la muzeu.

Aici specimenele au fost curățate cu atenție cu un jet ușor de apă și, după o ușoară uscare la sursă de căldură natural, s-a trecut la etapele de observare și determinare. Din cele 16 specimene de Onthophagus sp,. doar pe trei exemplare au fost identificați acarieni.

Exemplarele au fost fotografiate, colectate cu penseta și vizualizate la Stereomicroscop Olympus Bx43, U-DA 1K50819. Stadiul acestora de dezvoltare este deuteronimfă, iar speciile identificate sunt următoarele:

Macrocheles punctillatus (Willmann, 1939) la Onthophagus (Paleonthophagus) vaca (pentru materialul colectat din localitatea Melinești – Ohaba) (figura 116) (LILA, 2017b),

Macrocheles sp. la O. vaca (pentru materialul colectat din localitatea Radomir) (figurile 118, 119).

Rezultate și discuții

Familia Scarabaeidae: Subfamilia Scarabaeinae

Tribul Onthophagini

Speciile genului Onthophagus Latr. sunt gazde pentru Rhabditis tretzeli Sachs., Ascarops strongylina Rud. și Gongylonema scutatum Auct. (Nematoda, Secernentea, Spirurida, Gongylonematidae); Macrocheles punctillatus (Willm.); Anoetus ferroniarum (Duf.) (Acari, Mesostigmata, Dermanyssoidea, Scheloribatidae) (LILA, 2013; 2014).

Genul Onthophagus este reprezentat în fauna Olteniei prin 16 specii, din cele 24 semnalate pentru fauna României (CHIMIȘLIU, 2004).

Toate cele 16 specii au fost identificate în entomofauna județului Dolj: Euonthophagus amyntas (Olivier 1789), Onthophagus (Furconthophagus) furcatus (Fabricius 1781), Onthophagus (Onthophagus) illyricus (Scopoli 1763), Onthophagus (Onthophagus) taurus (Schreber 1759), Onthophagus (Palaeonthophagus) coenobita (Herbst 1783), Onthophagus (Palaeonthophagus) fracticornis (Preyssler 1790), Onthophagus (Palaeonthophagus) gibbulus (Pallas 1781), Onthophagus (Palaeonthophagus) grossepunctatus Reitter 1905, Onthophagus (Palaeonthophagus) joannae Goljan 1953, Onthophagus (Palaeonthophagus) marginalis Gebler 1817, Onthophagus (Palaeonthophagus) nuchicornis (Linnaeus 1758), Onthophagus (Palaeonthophagus) ovatus (Linnaeus 1767), Onthophagus (Palaeonthophagus) ruficapillus Brullé 1832, Onthophagus (Palaeonthophagus) vacca (Linnaeus 1767), Onthophagus (Palaeonthophagus) verticicornis (Laicharting 1781), Onthophagus (Palaeonthophagus) vitulus (Fabricius 1776) (LILA, 2014).

Material examinat de autor: Craiova – Balta Craiovița Nouă 13.05.2011, 09.05.2012, 12.04.2013, Tancodrom 05.2010, 28.05.2010; Melinești – Ohaba, 14.06.2014; Radomir 17.05.2017; Bistreț 18.05.2017 (fig. 117).

Cele două specimene de Onthophagus vacca pe care am găsit acarieni, a avut o lungime de aproximativ 7 mm. La fiecare specimen în parte, organismele foretice au fost găsite pe partea ventrală a toracelui. Acestea au fost colectate îndeosebi de pe membre. Toate au fost în stadiul de deuteronimfă, și aparțin genului Macrocheles.

Acest fundal formidabil face posibilă începerea unei analize geografice a grupului, iar orice informații suplimentare privind distribuția speciilor ar trebui să fie binevenite. Deutonimul are deja complementul complementar complet al perechilor de perechi de r8 pe scutul subonotal (sr, r3 și z3 sunt adăugați în acest stadiu) și perechi ro pe regiunea opistontală a scutului

Câteva specii au caractere comune celor două categorii: M. penicilliger care se găsește pe insecte coprofage și M. matrius care este foarte des asociat cu gunoiul de pui și grămeziile de compost, dar nu este, de obicei, pe insecte coprofage. Ambele specii au o preponderență puternică (In: KEITH HYATT & EMBERSON, 1988).

Este interesant de observat că KRANTZ (1981) a arătat că grupul speciilor glabre și M. robustulus, nu împărtășesc caracterele ambulacrale în etapele imature găsite la alte specii de Macrocheles și că M. penicilliger este intermediar între cele două principale tipuri de structuri ambulacrale ca și caractere de determinare (In: KEITH HYATT & EMBERSON, 1988).

Literatura de specialitate publicată pentru România face o sumară referire la speciile din genul Macrocheles întâlnit la specii ale genurilor de coleoptere, Onthophagus și Aphodius (BALTHASAR, 1963) (tabel 21).

Tabel 21. Specii de Macrocheles sp. prezente la specii

ale genului Onthophagus latr. (BALTHASAR, 1963).

Specia M. punctillatus este descrisă de BREGETOVA & KOROLEVA (1959) (In: COSTA, 1966) și BREGETOVA (1960) la Onthophagus sp.; specimenul este comun în Israel în

grămezi de gunoi de grajd (In: COSTA, 1963) și semnalat de BALTHASAR (1963) (figurile 118, 119).

Subcapitolul 6.3.12

Relație interspecifică de răspândire (forică sau de transport),

stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor

Coleopter transportator: Onthophagus taurus (Schreber, 1759)

Acarian: Macrocheles sp.

Stațiune de cercetare: Bistreț

Data de colectare: 18 mai 2017

Descrierea stațiunii de colectare – sat Bistreț

Este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dolj, regiunea Oltenia, România. Se află în partea de sud a județului, în Lunca Dunării, pe malul nordic al lacului Bistreț. Se află la o distanță de 73 km față de municipiul Craiova. Coordonate: 43°53′32″N23°30′13″E (https://documents.mx/documents/pdr-sv-oltenia-2014-2020.html).

Bistreț este o zonă protejată, arie de protecție specială avifaunistică – SPA, pe teritoriile administrative ale comunelor Bistreț și Cârna (figura 120).

Figura 120. Bistreț, județul Dolj – conform Google Earth (accesat 2017).

Zona a fost declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 1.916 hectare, pe suprafața teritorială a sitului aflându-se și Lacul Bistreț.

Situl Bistreț (începând din iulie 2012) este protejat prin Convenția Ramsar ca zonă umedă de importanță internațională (http://www.mmediu.ro/beta/wpcontent/uploads/2012/07 /2012-0725_legislatie_arii_protejate_hg1284din2007spanatura2000.pdf; https://ro.wikipedia.org/ wiki/Bistre%C8%9B_(s it_SPA).

Aria protejată (încadrată în bioregiunea geografică continentală) reprezintă o zonă naturală (lacuri, râuri, mlaștini, turbării, pajiști) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare (unele protejate prin lege), aflate pe coridorul de migrație al râului Jiu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bistre%C8%9B_(sit _SPA). În arealul sitului este semnalată prezența mai multor păsări cu specii de: barză albă (Ciconia ciconia), barză neagră (Ciconia nigra), gârliță mică (Anserery thropus), gâscă-cu-gât-roșu (Branta ruficollis), pelican comun (Pelecanus onocrotalus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) etc. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bistre%C8%9B _(sit_SPA).

În anul 1971 a fost semnată Convenția Ramsar, actul internațional care reglementează zonele umede (Balta Nera-Dunăre este un asemenea sit). Potrivit datelor oficiale, România este parte contractantă a Convenției Ramsar începând cu data de 21 septembrie 1991.

Onthophagus taurus (Schreber, 1759)

Scarabaeoidea: Scarabaeidae: Scarabaeinae: Onthophagini: Onthophagus

Specie coprofagă comună, se întâlnește în toate complexele climatice cu excepția stepelor alpine (PANIN, 1957). Este frecventă în dejecțiile bovinelor, cabalinelor și în dejecțiile umane, sub care sapă galerii (PANIN, 1957) (figura 121).

Cele 6 specimene de Onthophagus taurus au avut lungimi ale corpurilor cuprinse între 5,5-10 milimetri. Exemplarul pe care am găsit acarieni este mascul și are o formă aproape ovală, de culoare neagră. Uneori pronotul are un luciu metalic slab. Masculii au pe cap o pereche de proeminențe lungi sau coarne (de aici denumirea speciei) pe care le folosesc pentru a se lupta între ei și pentru a obține accesul la femelă.

Unii masculi nu au coarne și, prin urmare, nu intră în luptă, dar au gonadele mai dezvoltate. Un asemenea dimorfism a fost semnalat și la alte specii (Ageopsis nigicollis, Podischnus agenor). Această adaptare reduce concurența directă cu masculii cu coarne (https://www.hgsc.bcm.edu /arthropods/bull-headed-dung-beetle-genome-project).

Femelele au umeri rotunzi și nu prezintă coarne. Activitatea de zbor este pe timpul zilei, iar activitatea sezonieră este din primăvară până în toamnă.

Dezvoltarea de la ou la adult durează 8-10 săptămâni, în funcție de temperatura solului, specia având cel puțin două generații pe an.

Abundența gândacilor depinde de multe criterii, dar cel mai important este cantitatea de bălegar proaspăt disponibilă și calitatea bălegarului. Reziduurile chimice provenite de la animale

pot fi dăunătoare, dar nu esențiale pentru creșterea populației.

Această specie este prezentă în Europa, Maroc, Algeria, Tunisia, Siria, Irak, Transcaucazia, Asia Mică, Iran, Afganistan, Asia Centrală și SUA (Texas) (https://en.wikipedia.org/wiki/Onthophagus_taurus).

Materiale și metode

Coleopterele colectate (6 specimene) cu o pensetă dintr-o dejecție proaspătă de vită au fost depozitate într-un borcan entomologic cu hârtie de filtru îmbibată cu cloroform și transportate la muzeu. Aici, după ce au fost scoase și puse pe o tăviță, au fost curățate cu atenție cu un jet ușor de apă și după o ușoară uscare la sursă de căldură naturală s-a trecut la etapele de examinare și determinare.

Din cele 6 specimene de Onthophagus taurus, doar pe un singur exemplar au fost identificați macroscopic acarieni. Exemplarele au fost luate cu penseta și vizualizate la Stereomicroscop Olympus Bx43, U-DA 1K50819. Stadiul acestora de dezvoltare este deuteronimfă iar specia identificată este Macrocheles sp.

Rezultate și discuții

Pe parcursul terenului realizat pentru acest studiu, am observat că în lunile mai – iunie, acarieni din genul Macrocheles se atașează de adulți de Onthophagus sp., îndeosebi pe partea ventrală a abdomenului și pe picioare. În cazul de față acarienii au fost identificați doar pe exemplare mascule de Onthophagus taurus și stadiile de deuteronimfă găsite pe gazdă erau fixate doar pe membre (tars picior 2 stâng și femur picior 3, dreapta).

Din literatura consultată reiese că majoritatea speciilor de Macrocheles s-au dovedit a fi prădători specializați pe ouă și larve tinere de muște și, de asemenea, pe nematode și viermi mici din Enchytraeidae găsite în habitatul lor (deși datele biologice sunt mult mai fragmentare pentru aceste specii), iar semnalările prezenței acestora la genul Onthophagus sunt sumare.

Abundența gândacilor depinde de multe criterii, dar cel mai important este cantitatea de bălegar proaspăt disponibilă și calitatea bălegarului. Reziduurile chimice provenite de la animale pot fi și dăunătoare, dar nu sunt esențiale pentru creșterea populației (KEITH HYATT & EMBERSON, 1988).

Concluzii

Relația interspecifică identificată în această situație este stabilită pe criteriul rolului în viața populațiilor, fiind o relație legată de răspândire – forică sau de transport.

Răspândirea genului Onthophagus sp., în special a specie O. taurus preluată din literatura de specialitate pentru județul Dolj, România, a fost completată cu o nouă stațiune de cercetare și colectare – localitatea Bistreț.

De asemenea, studiul introduce o semnalare nouă pentru județul Dolj, România, ca și prezență a acarianului Macrocheles sp. la coleopterul coprofag, Onthophagus taurus.

***

Informațiile cu privire la prezența Macrocheles sp. sunt foarte sumare în ceea ce privește prezența acestora la specii din genul Onthophagus. Deși relația interspecifică dintre acarian și coleopter a fost semnalată foarte rar, studiul de față arată că se merită acordată atenție speciilor de coleoptere și acarienilor foretici întâlniți la acestea, îndeosebi pentru localitatea Bistreț, unde au fost găsite 6 specimene de coleoptere de Onthophagus taurus.

6.4. SINTEZA REZULTATELOR VIZÂND RELAȚIILE INTERSPECIFICE DE PARAZITISM, PRĂDĂTORISM ȘI FOREZIE, LA SPECII DE COLEOPTERE GĂSITE ÎN ECOSISTEME DE PE TERITORIUL JUDEȚULUI DOLJ

Rezultatele cercetărilor au fost organizate în ordinea sistematică a coleopterelor la care am făcut observații ecologice sezoniere care au avut ca și obiectiv stabilirea tipului de relații interspecifice (tabel 22).

Tabel 22. Rezultate cercetări (original).

În cadrul studiului realizat, am introdus în circuitul informational ca și tip de relații interspecifice următoarele coleoptere-gazde și paraziți, prădători și organisme foretice, noi pentru județul Dolj, implicit pentru România: Cerambyx cerdo- Beauveria bassiana; Melasoma populi – Zicrona caerulea; Oryctes nasicornis – Metarhizium anisopliae, Hypoaspis sp.; Uropoda copridis – Copris lunaris; Uropoda sp. – Copris lunaris.

De asemenea, am semnalat specii de gazde pentru paraziți și organisme foretice, noi pentru județul Dolj: Cybister (Scaphinectes) lateralimarginalis – Drilomermis leioderma; Melolontha melolontha – Gordius aquaticus, Macracanthorhynchus hirudinaceus; Onthophagus (Palaeonthophagus) vacca, O. taurus – Macrocheles sp.; Aphodius fimetarius – Ascarops strongylina (semnalare doar pentru gen).