LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I [306870]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” [anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator științific:

Pr. Prof. univ. dr. MIHOC VASILE

Candidat: [anonimizat]. PRODE LETIȚIA

Sibiu, 2017

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” [anonimizat]:

Pr. Prof. univ. dr. MIHOC VASILE

Candidat: [anonimizat]. PRODE LETIȚIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI VITEAZU”

ȘELIMBĂR, JUDEȚUL SIBIU

Sibiu, 2017

O P I S

Prezenta lucrare conține un număr de ………………… pagini, un număr de ………………… pagini figuri și ………………… [anonimizat].

Data predării ………………

Avizat:

Coordonator științific: ………………………..

Autor: ………………………

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………5

1. Parabolele Mântuitorului și problema interpretării lor…………………….7

1.1 [anonimizat]……………………………..7

1.2 Interpretarea parabolelor Mântuitorului………………………………..14

2. Mijloacele de învățământ și rolul lor în activitatea didactică………….32

2.1 Caracteristici generale………………………………………………………..32

2.2 Funcțiile și clasificarea mijloacelor de învățământ………………..35

2.3 Prezența mijloacele de invățământ în procesul didactic…………39

2.4 [anonimizat] – valoarea pedagogică și rolul lor

în activitatea didactică…………………………………………………….41

3. [anonimizat]-studiu de caz………………………………………………………………43

3.1 Redactarea documentelor școlare, a fișelor de lucru și a testelor

de evaluare……………………………………………………………………….43

3.2 Predarea conținutului parabolelor cu ajutorul prezentărilor

Power Point și a tablei interactive…………………………….56

3.3 Învățarea prin intermediul filmelor didactice și a secvențelor

audio… ..……………………………………………74

3.4 Evaluarea prin proiecte realizate de elevi cu ajutorul

calculatorului…

Concluzii………………………………………………………………..95

Bibliografie…………………………………………………………….98

1.Parabolele Mântuitorului și problema interpretării lor

1.1 [anonimizat]-a desfășurat activitatea mesianică propovăduid Evanghelia Împărăției prin minuni și cuvântări. Puterea învățăturii Sale și fermitatea în fața păstorilor lui Israel L-au făcut pe Iisus să fie foarte popular printre locuitorii poporului Israel. Această popularitate Îi atrage invidie și rivalitate. [anonimizat], [anonimizat]-L,,ispitească’’, L-au hotărât pe Mântuitorul să dea altă direcție activității Sale mesianice. Dar cum? [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]a îndârjire ca și până acum. Așa s-au născut parabolele sau pildele, ca modalitate de prezentare interesantă a învățăturii divine.

Parabolele sunt asemănări sau imagini care sunt luate de obicei din natură sau din viața cotidiană care redau plastic și în mod acoperit unele adevăruri de ordin spiritual. Denumirea de parabolă vine de la cuvântul grecesc: parabolé ,,comparație’’care înseamnă a acoperi ceva, adică a arunca peste. Parabola este o povestire scurtă menită să pună în lumină o învățătură morală nu prin detaliile sale ci în întregul ei; este una din modalitățile fundamentale de exprimare a învățăturilor și literaturii religioase de pretutindeni. Parabola, ca metodă literară, are multă asemănare cu fabula. Dar pe când fabula obișnuiește a reda adevărurile abstracte cu ajutorul unor întâmplări ireale, născocite, unde elementelor naturii sau animalelor li se atribuie grai și inteligență, parabola are un fond real, întâmplările descrise în ea pot fi reale și realizabile. Ele s-au întâmplat cândva sau se pot întâmpla oricând.1

Parabola este o formă a expunerii alegorică, în care se explică textul biblic cu scopul de a desprinde o învățătură morală sau un îndemn pe baza unei pilde semnificative. Are întotdeauna un substrat real pentru a clarifica o anumită învățătură.

Iisus definește parabola nu ca instrument de revelație, ci de ascundere. Ea se opune,, tainei Împărăției”, revelată direct grupului de ucenici apropiați. Parabolele, în schimb, sunt,, pentru cei dinafară”. Terminologia trimite la misteriile filosofico-religioase păgâne, unde,,cei dinafară” erau neinițiații.2

Cuvântul ,,parabole’’din textul grec, este echivalentul cuvântului ,,mașhal’’ în limba ebraică care înseamnă comparație, asemănare, sentință, parabolă, maximă, proverb sau discurs alegoric.

1.Pr. Conf. Univ. Dr. Arion Leon, Comentarii la Evanghelia după Matei, vol.II,Cluj, Editura Limes, 1999, p 134

2. Bădiliță Cristian, Noul Testament Evanghelia după Marcu, Editura Vremea, București, 2015, p 205

În majoritatea cărților scripturistice putem găsi mulțimea sensurilor acestui termen. Septuaginta traduce în mod obișnuit prin parabole cuvântul ebraic ,,mașal’’.

Ca și în cazul lui ,,paraboli’’ și termenul ,,mașal’’definește în Vechiul Testament foarte multe lucruri: sentințe profetice, proverb, enunțuri: satirice sau sapiențiale care acoperă mai multe genuri literare minore: parabola, ghicitoarea, alegoria îl introduce pe ascultător într-o lume a lui Dumnezeu. Dacă ,,paraboli’’ definește exprimări foarte variate așa este și cu cuvântul ,,mașal’’; același esns larg îl are ,,mașal’’ și în scrierile rabinice Talmud ca și ,,paraboli’’ în Noul Testament. Astfel ,,mașal’’ grupează o gamă foarte largă de forme literare cum ar fi un proverb, o sentință a unui înțelept , o enigmă, o alegorie sau ghicitoare cu scopul de a exprima un adevăr printr-o imagine recurgând cel mai adesea la stilul ritmat al poeziei ebraice. Dacă ținem seama de terminologie putem spune că parabola este un enunț sapiențial mai mult sau mai puțin lung ( sentință, imagine dezvoltată, relatare completă) în care domină în general elemental comparativ deși uneori acesta poate fi absent. În cuvintele Sfintei Evanghelii cuvântul folosit pentru corespondentul ,, mașalului’’ este termenul de ,,parabolă’’ înțeles ca fiind o comparație, fiind folosit foarte mult acest stil deoarece este bine primit de către ascultători, adresându-se imaginației lor, stârnindu-le curiozitatea și predispunând la reflecție.

Parabola mai poate fi definită ca fiind o istorisire fictivă, dar verosimilă prin care Mântuitorul ilustrează o învățătură de credință sau de morală; dacă ne referim la parabolă în sens restrâns. Pentru a înțelege mesajul parabolei este necesar a înțelege textul cuvintelor, al paragrafelor este nevoie a ști că parabolele se referă la lumea Palestinei în care a trăit Iisus și trebuie să înțelegem obiceiurile, instituțiile și mediul epocii.

Prin parabolă, povestitorul încearcă să exprime de cele mai multe ori într-un fel voalat punctul de vedere al interlocutorului, iar pe de altă parte încearcă să-l determine pe ascultător să conștientizeze că de fapt este posibil, sau chiar de preferat și un alt punct de vedere și anume acela al celui ce a enunțat parabola.

De cele mai multe ori parabolele (pildele) Mântuitorului sunt, de fapt niște comparații dezvoltate, ele cuprind mai multe detalii cu valoare simbolică sau alegorică. Ea este ceea ce se numește ,,parabolă alegorizantă’’. Parabolele evanghelice constau, în esență, dintr-un ,,tablou’’ luat din viața de toate zilele și din ,,aplicarea‘’acestui tablou la domeniul realității duhovnicești, după modelul: ,,Cutare lucru (din domeniul duhovnicesc, religios) este ca și cutare lucru (sau situație) din domeniul vieții obișnuite’’. Introducerea unora dintre parabolele din Sfintele Evanghelii, sub forma:,, Asemenea este Împărăția cerurilor cu…’’, evidențiază foarte bine idea că parabola este, de fapt, o comparație e adevărat, ceea ce se poate numi o ,,comparație dezvoltată’’. În parabolele propriu-zise, detaliile nu au alt rost decât de a completa și de a face mai viu ,,tabloul’’parabolei. La tâlcuirea acestor parabole, nu avem altceva de făcut decât ca, reducând parabola la o comparație cât mai simplă, să extragem ,,lecția’’ pe care Mântuitorul Hristos a voit s-o dea ascultătorilor Săi prin această parabolă și, desigur, ,,lecția’’pe care evanghelistul o are în vedere.2

Un punct comun poate exista între parabolă și comparație, ambele nu pun accentul pe detalii. Orice parabolă poate fi redusă la o comparație, numai că în comparație fiecare detaliu are o semnificație simbolică, pe când parabola este simbolică prin ea însăși. Parabola este de obicei un discurs sau ca o relatare simplă a unei experiențe legate direct de o întâmplare cotidiană, ea nu se limitează doar la atât, ci ea are menirea de a declanșa meditația. Însuși numele de parabolă cuprinde în el o putere de sugerare că ,,ascunde’’ ceva dincolo de ea, exprimând de cele mai muulte ori un adevăr care rămâne învăluit în mister. Parabola mai poate fi și o comparație inspirată de cele mai multe ori din natura care ne înconjoară sau chiar din viața cotidiană, ea mai apare ca o vorbire figurată al cărui sens uneori trebuie căutat dincolo de ea.

După unii exegeți, parabola s-a născut din proverb, ea repetă de fapt lumea cotidiană și îl îndeamnă pe ascultător la meditație și reflecție făcându-l în același timp să respire. Parabola fiind o comparație, nu toate detaliile au aceeași valoare. Ea constă în esență în punerea în paralel a doi termeni și nu face altceva decât să-i apropie. Astfel un comportament din sfera relațiilor umane ne va face să înțelegem un alt comportament din sfera duhovnicească sau spirituală.

În parabolă se folosește din plin comparația, ea uzează de o gamă foarte variată de imagini și comparații ,,Cu ce vom asemăna împărăția cerurilor?’’(Mc 4,30); ,,asemenea este împărăția lui Dumnezeu’’(Mc 4,26). Deși între cele două, există o deosebire categorică; comparația este cea care îl ajută pe interlocutor să ajungă la un adevăr general utilizând foarte mult vorbirea în imagini.

Parabola poate fi și o formă foarte simplă de expunere care are o mare putere de convingere asupra ascultătorului datorită faptului că este ancorată puternic în concret, iar imaginea parabolică nu este aleasă nicidecum întâmplătoare. Simplitatea parabolei, ajută foarte mult înțelegerea mesajului de transmis și chiar a memorării acestuia.

Ea se mai poate înscrie într-un mod specific de comunicare populară, care nu-și propune cultivarea esteticului și nici a erudiției; dar ea cuprinde niște relatări nu neapărat istoriografice, ci mai ales niște narațiuni fictive, care sunt destinate unui transfer și nu au un scop în ele însele.

2. Pr.Prof. Dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an, Editura Teofania, 2001, p 118

Parabolele au avantajul că se adresează în primul rând imaginației, reține imediat atenția ascultătorului îi dezvoltă inteligența și ea este superioară deoarece favorizează nașterea unei înțelegeri spirituale.

Parabola este legată și de simbolism, în sensul că îl face pe ascultător să mediteze și dă de gândit auditoriului în cele religioase. Chiar dacă la prima vedere parabolele par a expune evenimente din viața cotidiană scopul moralei este deci cel pur religios. Prin parabole Mântuitorul Hristos cheamă ascultătorii să-și întoarcă inima spre El; îi cheamă la convertire și în același timp le oferă o nouă viziune asupra vieții și a sensului acesteia.

Parabola mai are o altă caracteristică, și anume aceea că folosește foarte adesea interogația. Ea întrebuințează de regulă interogații din abundență care impun ascultătorului o evaluare imediată;’’înțeles-ați toate acestea?’’(Mt.13,10), ,,voi ce credeți?’’ sau,,ce va face stăpânul viei?’’(Mt.21,40). Aceste întrebări foarte adesea retorice puse de către cel care rostește parabola de obicei anticipează un posibil răspuns din partea auditoriului.

Rostul parabolei este acela de a-l scoate momentan pe interlocutor din cotidian și a-l introduce într-o altă lume, într-o lume imaginară cu scopul vădit de a-l determina să obțină o altă viziune asupra lumii, o lume pe care o dorește de fapt povestitorul. Parabolele erau un procedeu didactic și retoric des întâlnit, o specie a discursului apofatic. Ea definește un adevăr spus doar pe jumătate, nespunând tot, dând doar un impuls, o pornire, o orientare vagă pe care o pricepi sau nu. Parabola este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru alții o provocare și pentru alții o piedică. Ele elucidau un subiect supus dezbaterii prin puterea lor de a exemplifica. Parabola este o poveste care pe unii îi aruncă pe gânduri, într-unii produce iluminare, pe alții îi lasă nedumeriți. Ea este un dispozitiv paradoxal care în același timp spune și nu spune, provoacă și lasă rece, maschează și dezvăluie, comunică și nu comunică, este de o investiție extraordinară. Parabola caracterizează stilul delicat al lui Hristos, atent și grijuliu la libertatea noastră, pe care nu o știrbește nici chiar cu un cuvânt. Ea reprezintă un mod de a te raporta la adevăr foarte aparte, acest mod de a vorbi este uneori mai lămuritor decât orice argument. Ele se adresează unui public divers, ele au rostul să acopere și să dezvăluie în același timp.3

Vechimea parabolelor

Genul parabolic era cunoscut după cum afirmă unii scriitori creștini și înaite de venirea lui Iisus; se pare că parabolele au fost utilizate atât în antichitatea iudaică cât și în cea neiudaică, chiar dacă în acest sens dovezile sunt insuficiente totuși se pare că parabola ar fi fost cunoscută în vechea literatură iudaică.

3. Ariton Leon, Comentarii la Evanghelia după Matei, p134-135

Imaginea a fost folosită dintotdeauna în exprimare atât de gândirea orientală cât și gândirea ebraică. Și scriitorii Vechiului Testament au mânuit de asemenea cu multă dexteritate imaginea, simbolul, metafora și chiar alegoria. Dinte aceste forme de exprimare folosite, cea care a captivat atenția ascultătorilor într-o asemenea mare măsură a fost parabola, încât în limbile romanice cuvântul însuși (parabole, parabola ) derivă se pare din termenul ,,parabola’’.

O caracteristică comună există între parabolă și fabulă, ambele aparținând astfel unui limbaj figurat. Și anticii evrei au întrebuințat parabola; ei au recurs la ea ca la un mijloc care este adaptat unui public simplu și neobișnuit cu abstractul. Deși par simple la prima vedere, totuși parabolele au sensuri multiple și un caracter,,enigmatic’’ necesitând o interpretare adecvată pentru a fi înțelese de către ascultători. Chiar Domnul Hristos în repetate rânduri a lăsat să se înțeleagă că pentru a le putea pricepe sensul parabolelor trebuie să fi primit un dar special; revelația tainelor Împărăției lui Dumnezeu.

Vorbirea în parabole în cărțile Sfintei Scripturi

În Vechiul Testament găsim numai două parabole (2 Regi12,2-4 și Isaia 5,1-7). Cunoscând acest fapt, putem afirma că parabola a fost adusă la expresie maximă de Iisus, făcându-Și din ea metodă proprie de explicare și înfățișare a învățăturii Sale. De cele mai multe ori, aghiografii Vechiului Testament se limitează la a folosi vorbirea enigmatică în așa fel ca interlocutorul să înțeleagă fără a proceda la explicarea acestui limbaj comun, cifrat pentru auditor. Aghiografii care erau profeți prin excelență, nu numai că vorbeau adesea în pilde dar și însoțeau cuvântările lor de acte simbolice. Spre exemlu Ieremia vorbind despre soarta viitoare a poporului Israel compara un vas de la un olar pe care-l sparge în templul sfânt înaintea unui numeros public . Prin acest act, profetul vrea să se facă mai înțeles când anunța din partea lui Dumnezeu distrugerea templului sfânt și a orașului. 4

În aproape toate cărțile scripturii vechi-testamentare găsim dispersate anumite povestiri, care sunt asemănătoare cu parabolele evanghelice. Parabola este întâlnită sporadic în cărțile Vechiului Testament și aproape din abundență în Sfintele Evanghelii, fie că folosește comparația ,,asemenea este împărăția cerurilor’’fie interogația ,,care dintre voi?’’ (Lc14,28), vorbitorul urmărește să-l invite pe ascultător la reflecție personal, la meditație și căutare. În cărțile vechi-testamentare, parabolele nu sunt prea des întâlnite, în multe dintre parabole se întâlnește și elementul alegoric. Multe dintre acestea, ca spre exemplu cântarea viei lui Iisaia (cap.5,1-7), pot să fie numite alegorii parabolizante.

4. Arion Leon, op. cit., p 137-141

Dintre parabolele Vechiului Testament cele care ne rețin atenția sunt următoarele: pilda lui Iotam ( Judecători 9,7-15), pilda lui Natan (II Regi 12, 1-4), via neroditoare (Isaia 5, 1-7). Imaginea viței și a mlădiței este folosită și de către Mântuitorul pentru a pune în evidență profunda Sa legătură și unitate cu ucenicii. Făcând o comparație între parabolele Vechiului Testament și cele folosite de Iisus Hristos, observăm că Iisus a dorit ca prin parabole să-ți fundamenteze învățătura Sa și pentru a-i face pe ascultători să-L înțeleagă cât mai bine.

O deosebire cu privire la cele două tipuri de parabole; cele din Vechiul Testament și cele rostite de Domnul Iisus este aceea că primele erau adresate unor persoane, pe când celelalte sunt adresate unui cerc mai larg de oameni. Pe de altă parte parabola rostită de Domnul Iisus are uneori darul de a fi un fel de limbaj enigmatic, de a ascunde parcă o taină,sau un adevăr parcă pentru a-l proteja de înțelesul celor mulți. Domnul Hristos face apel la experiența auditoriului în maniera: ,,Care este părerea voastră?’’ Sau ,, Ce vi se pare?’’spre deosebire de aghiograful Vechiului Testament care nu face acest lucru.

Iisus a vorbit în parabole

Iisus a ales pentru a expune adevărurile de credință una din modalitățile considerate de El a fi potrivite cu modul și nivelul nostru de înțelegere. Parabolele au fost unul din modalitățile preferate de către Mântuitorul pentru a propovădui cuvântul Său. Ele au fost inspirate din activitatea de zi cu zi și au fost adaptate realității contemporane în care Iisus și-a desfășurat activitatea. Pildele au marele avantaj de a fi ușor de transmis, accesibile, ușor de înțeles și de reținut. Conflicte dese și periculoase, pe care Iisus le avea în ultimul timp cu cărturarii și fariseii, care nu mai conteneau să Îl urmăreau ca să-L ,,ispitească’’L-au determinat pe Iisus să înceapă a transmite mesajul Său învăluit sub forma parabolelor.. El trebuia să continue a învăța poporul, dar o face învăluit pentru ca vorbele sale să nu mai provoace atâta îndârjire ca și până acum. Așa au apărut parabolele sau plidele, ca fiind o modalitate de prezentare interesantă a învățăturii divine, metodă pe care Domnul Hristos a stăpânit-o dumnezeiește, ca nimeni altul . El a folosit parabolele într-o perioadă a activității Sale publice când cuvântul Său era în chip intenționat răstălmăcit de cărturari și farisei, pentru a-L discredita în fața mulțimilor.

Iisus a vorbit întotdeauna numai în asemănări reale și adevărate, în parabole, dovedindu-Se peste tot că este adevărat întru cuvintele Sale. Din gura Sa n-a ieșit nici când vreun cuvânt neadevărat. Evanghelistul Matei a strâns la un loc cuvinte sau fapte asemănătoare pe care Iisus le-a înfăptuit în împrejurări diferite, în capitolul 13 prezintă șapte parabole pe care Domnul le-a rostit în împrejurări diferite ale propovăduirii Sale. Evanghelistul Marcu, la locul paralel, ne comunică doar trei parabole iar Evanghelistul Luca ne redă numai parabola semănătorului. Cele șapte parabole grupate de evanghelistul Matei sunt: parabola semănătorului, a neghinelor, a grăuntelui de muștar, a aluatului, a comorii ascunse, a mărgăritarului și năvodului. 5

Deși vorbirea parabolică a fost o trăsătură distinctivă a propovăduirii lui Iisus, se pare că Domnul Hristos nu a inventat El însuși acest gen de vorbire întucât parabola a fost foarte mult folosită la poporul iudeu. Iisus a folosit parabola ca fiind o formă de propovădiure a învățăturii Sale. Mișna atestată practica utilzării parabolei ca existând din cele mai vechi timpuri. În lumea semită ca de altfel și în lumea orientală s-a folosit foarte mult imaginea. În vorbind în pilde, Iisus s-a adaptat unui anumit fel de a vorbi, care era foarte cunoscut mentalității semitice și mai ales practicii curente.

Forma cea frecvent folosită de către Iisus pentru transmiterea învățăturii Sale a fost , după modelul tradiției iudaice, pilda sau parabola. ,, N-a spus nimic fără parabole ‘’. O profeție a lui David( Ps. 77,2) se referă anume la acest mod de a vorbi prin imagini și comparații. Iisus prefera să vorbească în parabole, adică într-un limbaj simbolic, pentru ca cei ce ascultă să vadă fără să vadă și să înțeleagă fără să cuprindă. Iisus vrea să stimuleze credința, disponibilitatea de a asculta și de a accepta cuvântul lui Dumnezeu. Inima celor din trecut devenise insensibilă la glasul lui Dumnezeu. De aceea, cei ce refuză să-L asculte pe Iisus, vor înțelege din ce în ce mai puțin. Celor ce au credință li se oferă mai mult.

Apoi, parabola îi dă posibilitatea lui Iisusde a vorbi în mod liber și spontan, în afara sinagogii, în aer liber, pe coline, în corabie, pe drum, fără a avea un text biblic în față. Parabolele au un stil popular, ele se referă la oameni reali și la evenimente din viața cotidiană din mediul palestinian. Cu aceasta Iisus vrea ajungă la inima oamenilor simpli, să sensibilizeze populația care nu frecventa sinagoga: femei, copii, perceptori. Parabola stimulează imaginaía și conversața, provoacă tensiuni, neânțelegeri și conflicte care erau ocazii pentru Iisus de a interveni.

Iisus explică, interpretează, face aluzii în fața cărora ascultătorii se simt liberi. In toate parabolele El Se plasează de partea celor ce ascultă, lăsând auditorilor libertatea de a răspunde. Iisus nu impune doctrine definitive formulate sau exegeze enigmatice cu ambiguități, ci vrea să releveze forța lui Dumnezeu care este ascunsă oamenilor. Parabola revelează pentru unii, ascunde pentru alții.5

Iisus a folosit dintotdeauna în activitatea Sa de Învățător vorbirea alegorică sau parabolică. De exemplu, când El zicea: ,,Voi sunteși lumina lumii’’ și ,,Voi sunteți sarea pământului’’ (Mt5, 13) sau ,, Nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor’’ (Mt7,6)

5. Gheorghiu Vasile, Sfânta Evanghelie după Mateiu, vol III, Cernăuți, 1933, Editura autorului, p 433

5. Bădiliță Cristian, Noul Testament Evanghelia după Marcu, Editura Vremea, București, 2015, p 204

De ce a vorbit Iisus în parabole ?

Unul din modurile prin care Domnul Iisus a comunicat adevărurile cu privire la relația omului cu Împărăția lui Dumnezeu, sunt parabole. Când Domnul rămâne singur , ucenicii Săi se apropie de Dânsul și-L întreabă de ce se folosește în vorbirea Sa de parabole. Domnul răspunde afirmând că că S-a hotărât să vorbească în parabole, pentru că ,,nu oricui îi este dat să cunoască tainele Împărăției cerurilor’’, ci numai ucenicilor Săi. ,,Tainele Împărăției cerurilor’’sunt mijloacele harice care vor activa și dezvolta Împărăția lui Dumnezeu în lume. Ucenicii Săi încă nu le știu, dar urmează să le cunoasc din informațiile amănunțite primate de la Dânsul. Fără să le fie revelate, ele rămân pentru totdeauna ascunse. De aceea, descoperirea acestor taine este un dar dumnezeiesc oferit Apostolilor din partea Sa. Este drept că acest dar poate fi oferit tuturor, dar nu toți îl primesc, ci numai cine are înțelegere, deschidere, pentru această realtiate nouă divino-umană, are disponibilitatea să creadă că Iisus este Mesia Care a venit să înființeze pe pământ Împărăția cerurilor. Acestora li se vor descoperii ,,tainele acestei Împărății‘’. Aceștia deocamdată sunt numai Apostolii Săi.

Cine nu-și dă silința să aprecieze această nouă realitate soteriologică, acela va pierde și puțina înțelegere pe care socotește că o are asupra problematicii mântuirii. Aceștia sunt împotrivitorii și pururea cârtitori cărturari și farisei. Acesta este aici sensul cuvintelor Domnului ,, Celui ce are, i se va da și îi va prisosi, dar de la cel ce nu are și ce are i se va lua’’. Ele nu au aici conotație economică, că adică cel avut devine și mai avut, pentru că nu consumă ceea ce are, ci îi prisosește tot mai mult, pe când cel ce nu are pierde ușor și ceea ce are, pentru că consumă zilnc mai mult decât are, neputând agonisi pentru viitor. Această conotație o va primi, dar în urma unei munci cinstite și asidue.

Descoperirea tainelor Împărăției cerurilor, Domnului Iisus ar fi putut să o facă cu cuvinte deschise , dacă ar fi observant că toți oamenii au o atitudine înțelegătoare față de Dânsul. Dar cum mulți se poartă cu nemulțumire și chiar cu dușmănie și ură față de El, Domnul S-a hotîrât că trebuie să ascundă, deocamdată ca tactică misionară, acele taine sub haina impenetrabilă a unor parabole. În felul acesta potrivnicii Săi, urmărindu-L, vor constata că vorbește oamenilor, dar nu se vor mai impresiona negative de activitatea Lui. Ei vor auzi doar cuvinte obișnuite răsunând în urechile lor, fără să se ostenească a le pătrunde înțelesul. În consecință, o vrema până când vor prinde cheia descriptării acestor parabole, ei Îl vor socoti pe Iisus un om ca oricare altul, inofensiv, putând astfel să-L mai slăbească cu ura lor.

Lecția pe care Domnul Iisus dorește să le-o dea prin folosirea parabolelor, este pe măsura atitudinii lor refractare pe care cărturarii și fariseii și-au permis-o față de El. Evanghelistul Matei socotește că acestei atitudini îi corespund cel mai bine mustrările de odinioară cu care profetul Isaia era împuternicit de Dumnezeu să mustre același popor îndărătnic și neânduplecat. Poporul auzind cuvintele Lui, dar se străduiau să nu le înțeleagă. Cu ochii vedeau făcându-se multe fapte minunate, dar nu le dădeau acestora nici o importanță, pentru că inima lor se înrăutățise și nu mai ascultau cu interes poruncile Domnului, ca să aibă motiv a nu le împlini. Această îndărătnicire le-a întunecat ochii și nu mai văd realitățile ce se petrec în jurul lor, așa încât să nu mai fie nevoiți să se implice afectiv și faptic în împlinirea lor. Aceste mustrări, actuale pe vremea profetului Isaia, sunt acum în timpul Domnului Iisus Hristos prezente și actuale. De aceea,pe cărturarii și fariseii potrivnivnici îi va pedepsi prin aceea că Îl aud vorbind și-L văd cum lucrează, dar nu au nici o înțelegere pentru cuvintele și faptele Lui. Refuzând să creadă că Iisus este Mesia, nici nu se mai gândesc la posibilitatea întoarcerii smerite din calea rătăcirii și a învârtoșirii inimii lor. Din această cauză ei înșiși își pereclitează mântuirea.

Cu totul alta este receptivitatea ucenicilor Săi. Aceștia și-au deschis ochii credinței ca să vadă intențiile privitoare la Împărăția cerurilor și să pătrundă înțelesul lor. Ei cunosc deja că Învățătorul lor este adevăratul Mesia și că odată cu El, a sosit Împărăția cerurilor. De vreme ce Dmnul știe că ei au ajuns la această înțelegere, îi fericește chiar de pe acum pentru această deschidere lăuntrică ce o au față de mesajul Său mântuitor. ,, Fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud !’’Fericiți sunteți că știți să beneficiați din plin de roadele dătătoare de mântuire ale activității mesianice Logosului întrupat. Apostolii sunt fericiții care trăiesc aceste timpuri dumnezeiești, atât de mult dorite de cei vechi. De aceea, au motiv să se bucure. Chiar Învățătorul lor dorește să-I facă să înțeleagă că El este Mesia Cel prevestit și mult așteptat de toți Drepții Vechiului Testament.

Cine pătrunde înțelesul parabolelor, câștigă cunoștințe tot mai aprofundate despre Împărăția cerurilor. Cine însă nu-și dă silința să le înțeleagă, dovedea rea voință, plecată din ignorarea noii realități ce deja începuse să se facă simțită prin învățătura și minunile Domnului, ambele nemaivăzute și nemaiauzite până atunci. Pentru cei dinafară, neinteresați, Domnul vorbea doar simple istorioare luate din viața și experiența de toate zilele, al căror farmec narativ putea fi gustate de fiecare. Cum istorisirile prezentate de Iisus aveau și un înțeles mai înalt, misterios, ascuns sub haina inofensivă a tablourilor luate din viața și experiența de toate zilele, Evanghelistul Matei, pentru a argumenta scripturistic vorbirea lui Iisus Hristos în parabole, aduce un text dintr-un psalm messianic în care Mesia dă credit, încă din vechime, actualei Sale modalități de a se exprima în parabole:,,Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ce au fost dintru început’’Așa se face că cuvintele acestea profetice s-au împlinit acum întocmai, întrucât Hristos Mesia Își dezvoltă în parabole învățătura Sa despre tainele Împărăției cerurilor. 6

Apostolii au constatat se pare o schimbare în felul lui Iisus de a vorbi, Iisus incepe să le vorbească oamenilor foarte mult în parabole. Ei se miră foarte tare de faptul că Iisus în fața mulțim folosește diferite parabole arătând că e nevoie de o disponibilitate spirituală pentru a putea, într-adevăr, înțelege mesajul Evangheliei și de o voință de a te supune exigențelor ei. Evanghelistul Matei arată că rolul parabolelor este acela de a ascunde tainele Împărăției de cei

6. Arion Leon, Comentarii de la Evanghelia după Matei, p 134

care nu le pot pricepe și de asemenea mai subliniază rolul parabolelor ca fiind acela de a descoperi tainele Împărăției. Iisus de asemenea le-a arătat oamenilor care este calea pe care ei ar trebuie să pășească pentru a putea ajunge la mântuire atât prin cuvânt dar și prin fapte. El mai cu seamă a alinat suferințele oamenilor atât prin vindecările și minunile săvârșite, dar și prin vorbele Sale care erau pline de Duh și de înțelepciune. Uneori Hristos Domnul le vorbea oamenilor prin vorbe simple iar alteori le vorbea în parabole pe care apoi le explica apostolilor și oamenilor.

1.2 Interpretarea parabolelor Mântuitorului

Evangheliștii au transcris în Sfintele Evanghelii câteva parabole cu adâncă semnificație teologică și de o rară frumusețe literară: parabola semănătorului(Marcu 4, 3-20), despre omul bogat nemilostiv și săracul Lazăr (Luca 16, 19-31), pilda samarineanului milostiv(Luca 10, 30-37), pilda celor zece fecioare(Matei 25,1-13), etc. În fiecare parabolă este indicat un adevăr moral sau religios, privind împărăția lui Dumnezeu sau Biserca. Parabolele au sens numai dacă mesajul, accentul principal al comparației este reținut.7

Domnul Iisus, observând că Apostolii nu au deprins sensul spiritual al parabolelor și cca să le dea un exemplu despre felul cum ei vor trebui să tâlcuiască celelalte parabole, le-a tîlcuit apostolilor cîteva parabole. Evangheistul Marcu (4,13) ne spune că Domnul i-a întrebat pe ucenici, reproșindu-le: ,,Nu înțelegeți parabola aceasta? Atunci cum veți înțelege toate parabolele?’’ În acest fel Iisus voia să-i determine pe apostolii Săi să-și mai ascută înțelegerea pentru a putea pătrunde mai adânc specificul parabolelor, căci dacă pe aceasta nu o vor putea înțelege, nici celorlalte nu vor putea să le înțeleagă mesajul. În concluzie, înțelegerea parabolei semănătorului formează baza pentru înțelegerea tuturor celorlalte parabole.

1.2.1. Parabola semănătorului

Tabloul parabolei. Este pentru prima dată când Iisus a folosit limbajul parabolic. El istorisește cu tâlc un episod din viața țăranilor galileeni, foarte familiar ascultătorilor săi. Un om a mers la țarină să-și semene grâul, aruncând sămânța în brazdă. Unele boabe au căzut lângă drum și pământul fiind nearat, semințele n-au putut să-și înfigă rădăcinile, așa încât au venit păsările cerului și le-au ciugulit. Alte semințe au căzut în pământ pietros, iar semințele acestea au încolțit curând, dar planta nu a putut prinde rădăcini foarte adânci, astfel că îndată ce soarele a început să dogorească, peste puțin timp au început să se ofilească și în final s-au uscat pentru că plantele nu aveau destulă umezeală. Alte semințe cad într-un pământ plin de spini, care au crescut dar în scurt timp mărăcinii au înăbușit plantele, așa că nici acestea n-au putut ajunge la deplina dezvoltare și ca urmare nu au adus rod. Alte semințe au căzut în pământul cel bun, bine fertilizat, care le dau posibilitatea să se dezvolte deplin și să aducă la vremea secerișului roadă bogată în spic. 8

7. Bria, Ioan, Iisus Hristos, Editura Enciclopedică, București, 1992, p48-49

8. Arion Leon, op. cit., p. 140-141

Alte semințe au căzut în pământul cel bun, bine fertilizat, care le dau posibilitatea să se dezvolte deplin și să aducă la vremea secerișului roadă bogată în spic.

Tabloul agricol era pentru Domnul un simplu pretext pentru a atrage atenția asupra unui înțeles mai adânc al cuvintelor Sale. Cei mai mulți dintre ascultători dar și ucenicii săi au bănuit că Învățătorul a vrut să le spună, sub această formă indirectă, cu totul altceva.9

Hristos rostește parabola pentru ca oamenii să afle despre semănatul duhovnicesc și pe care El Însuși o tâlcuiește:

Semănătorul – este Hristos Însuși Care a venit să semene cuvântul Său și nu este vorba de un semănător oarecare

Pământul în care El seamănă cuvântul Său – este sufletul omului întocmai cum este sădită sămânța în pământ.

Sămânța-semnifică Cuvântul lui Dumnezeu

Cele patru feluri de pământ, (respectiv cel de lângă drum, terenul pietros, pământul spinos și pământul cel bun) – reprezintă sufletele oamenilor, capabile și dornice de a face roditoare Sămânța cea sfântă în chip diferit.

Parabola Semănătorului, tâlcuită chiar de Iisus, arată patru feluri de oameni, dintre care numai un singur fel de oameni aduc rod al cuvântului lui Dumnezeu. Parabola Semănătorului joacă rol de prolog al întregului ciclu de parabole, dar oferă și cheia de înțelegere pentru tot restul.9

Există patru feliuri de pământ și o singură sămânță, cea bună:

Pământul de lângă drum, unde de obicei este călcată în picioare, iar păsările cerului vin și o mănâncă, reprezintă inima omului ce înțelege cuvântul, dar îl uită imediat căci vine cel rău și le ia cuvântul din inima lor ca nu cumva să aducă roade și astfel să se mântuiască. Primii care nu rodesc sunt cei ce nu-L înțeleg pe Iisus, căci El e sămânța, Cuvântul lui Dumnezeu. La toți aceștia vine diavolul și le fură din inimă și din memorie ceea ce n-au înțeles. Așa vine uitarea, după oricâtă auzire: uitarea de Dumnezeu, ,,ca nu cumva crezând să se mântuiască’’ . Uitare? Amnezie? Neânțelegere? Sunt socotite de unii Părinți păcate și vinovății.10

Sămânța căzută în loc pietros îi înfățișează pe oamenii care aud cuvântul lui Dumnezeu și la început îl primesc cu bucurie în imnima lor, dar ajungând să fie ispitit, sămânța nu poate prinde rădăcini mai adânci în sufletul lor pentru că ei se confruntă cu probleme dificile de tot felul din viața de zi cu zi. Aceștia sunt lipsiți de voință, slabi și schimbători și ei lasă să se piardă sămânța căci nu au tăria să o ducă mai departe.

Sămânța semănată între spinii ce cresc din abundență pe răzoarele despărțitoare dintre

9. Arion Leon, op. cit., p 141-142

9. Bădiliță Cristian, op. cit., p 204

10. Părintele Arsenie Boca, Omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, Editura Charisma, Sinaia , 2009, p 232-234

terenuri reprezintă pe oamenii care primesc cuvântul lui Dumnezeu chiar cu drag în inima lor, dar ei umblând cu grijile, cu bogăția și cu plăcerile vieții se înăbușă și nu pot ajunge să aducă rod. Sunt oamenii robiți de bogății, împunși de grijile lor și legați de plăcerile vieții, care toate stau în contrazicere cu Iisus, iar aceștia optează pentru cele de acum și de aici.

Pământul cel bun este inima omului curată și bună care aude, primește cuvântul lui Dumnezeu, îl păstrează și rodesc întru răbdare. Rodul nu este la toți la fel; există diferențe între cei care înaintează în viața duhovnicească, unii au puteri mai slabe iar alții primesc și urmează binele în chip desăvârșit. Mântuitorul face deosebire în pildă între felul de a rodi al semințelor din pământul cel bun prin comparație cu treizeci, cu șaizeci și o sută de măsuri. Cei ce aduc roadă însutită însă nu seamănă cu nici unii din aceștia; ei și-au curățat inima de toate cele rele care izvorau din inima omului vechi, cu care duc un război nevăzut. 11

Înțelesuri ale parabolei. Prin parabola semănătorului Domnul ne învață că primirea cuvântului lui Dumnezeu depinde de disponibilitatea omului. Așa cum este semănatul grâului pentru viața pământească tot așa este și semănatul duhovnicesc pentru viața duhovnicească; așa cum de la semănatul pământesc se așteaptă rod cu atât mai mult de la semănatul duhovnicesc se așteaptă rod.

Suntem datori să răspândim sămânța cea bună prin cuvintele noastre, prin felul de a fi, prin atitudinea noastră. Se cuvine să ne cercetăm, să vedem ce lucrare are sămânța în sufletul nostrum, să încercăm să ne îndreptăm, să căutăm să aducem în suflete învățăturile Mântuitorului, să aducem rod întru răbdare și dragoste și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne transforme pe toți în pământul cel bun.12

În parabola semănătorului accentul cade pe recoltă, pe seceriș și culesul recoltei și nu pe sămânța care răsare și crește ziua și noaptea . Sămânța, Cuvântul lui Dumnezeu , este aruncată deja prin propovăduirea Semănătorului, iar semănatul Evangheliei produce recoltă mare. Sensul parabolei este că Iisus nu crede într-o revoluție menită să instaureze teocrația în Israel ci în creșterea împărăției care a încolțit deja. El trimite mai departe secera și secerătorii, căci a sosit secerișul.13

Nerodirea sau puțina rodire are loc nu din vina Semănătorului și nici din pricina seminței, ci din cauza ,,pământului’’, adică a omului celiui ,,pământesc’’, zidit din pământ, dar care nu se străduiește îndeajuns să se înalțe de la cele pământești către înălțimea cuvintelor celor cerești. Omul are toată responsabilitatea rodirii Cuvântului lui Dumnezeu în el, el este totalmente responsabil de rodirea sau nerodirea Cuvântului lui Dumnezeu în el.

11. Părintele Arsenie Boca, op. cit., pag. 234

12. Violeta și Florin Boldea, Auxiliar didactic pentru elevi și profesori, clasa a V-a, p 32

13. Bria Ioan, op. cit., p 49

Prin pilda semănătorului , Mântuitorul a dat motive de bucurie și optimism tuturor oamenilor, creștinilor practicanți de ieri și de azi, misionarului creștin de odinioară dar și celui de azi. Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost oferit și ni se oferă ca dar, iar responsabilitatea rodirii lui ține de modul în care știm și vrem să colaborăm cu tainicele sale puteri de rodire.

,,Sensul parabolei rămâne totuși ,,pozitiv”: Împărăția cerurilor,, va rodi” până la urmă, în pofida numeroaselor pierderi și obstacole. ”14

Pilda semănătorului e pilda lui Iisus, care și-a tâlcuit profetic soarta soliei sale între oameni. Deși oameni au fost întotdeauna la fel , de aceste patru categorii: cu mintea bătută de toate vânturile învățăturilor omenești, ca o cale prăfuită a lumii; cu o inimă de piatră, fără focul iubirii într-însa; cu simțurile aruncate în hățișul dintre griji și plăceri, și abia a patra parte, ca un pământ roditor de Cer. Sămânța menită să rodească e toată învâțătura Evangheliei. Dar sămânța caracteristic divină e însuși Iisus; Omul cel nou, făptura cea nouă, omul ceresc.14

1.2.2. Parabola neghinei

Tabloul parabolei. Este a doua parabolă rostită de Mântuitorul. În strânsă legătură cu pilda semănătorului, Iisus le spune ascultătorilor o altă parabolă, numită a neghinei, într-o narațiune încântătoare, surprinzând cu măiestria Sa una din problemele delicate cu care se confruntau agricultorii în vremea aceea: apariția neghinei în lanul de grâu, această plantă urât mirositoare, ale cărei semințe mici și negre, dacă se macină dă pâinii un gust foarte rău încât nu poate fi mâncată. Ea vine în completarea pildei semănătorului. Rămân în același domeniu al agriculturii, al semănatului, al semințelor care creasc în pământ.

Parabola semănătorului împreună și parabola neghinei sunt parabolele care au fost tâlcuite de Mântuitorul și ele constituie cei doi piloni ai discursului lui Iisus. Ambele pilde ne descoperă conceptul de creștere și anume că: Împărăția lui Dumnezeu este sămânța Cuvântul lui Dumnezeu sădită în inima oamenilor, aparent ca și grăuntele de muștar este mic dar pe măsura ascultării noastre de Cuvânt, El crește și pune stăpânire pe toate aspectele vieții noastre. Începutul din parabola neghinei este legat de lucrarea Fiul Omului în lume. Căci cel ce seamănă sămânța bună în țarina lui nu este Dumnezeu, ci Fiul Omului. Începutul parabolei neghinei îl putem lega de intrarea Fiul Omului în lume. Judecata nu vine imediat după ce Fiul Omului revelează Cuvântul Său omenirii, e nevoie să treacă un timp, dar revenirea Fiului Omului e momentul elucidator. Fiecare are nevoie de un timp al său în care să se clarifice apartenența la grâu sau la neghină. În această parabolă sămânța e reprezentată nu de cuvânt, ci de oameni. Este introdusă și tema seminței care aduce moarte și nu viață.

14.Bădiliță Cristian, Noul Testament Evanghelia după Marcu, Editura Vremea, București, 2015, p 203 14.Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva , 2006, p 141-143

În viziunea milostivirii divine, hotărârea lui Dumnezeu este alta așa cum vom vedea din explicarea parabolei. Mântuitorul prin parabola aceasta vrea să arate imixtiunea puterii satanice în Împărăția cea nouă, inaugurată pe pământ de Fiul Omului. Această intruziune demonică este pusă în ecuație de nedorita surpriză a unui om gospodar care a semănat sămânță bună, semănată în țarina sa. Dar în timp de noapte, pe furiș, hoțește pentru a nu fi observat de nimeni, a venit dușmanul său și a semănat neghina, întrucât este cunoscut faptul că ei au semănat în ogor doar grâu curat. Li se sune că aceasta este fapta unui vrjmaș. Atunci slujitorii cer învoire stăpânului să meargă în țarină și să smulgă neghina dintre grâu. Stăpânul însă își rezervă dreptul ca la vremea secerișului să poruncească secerătorilor ca, înainte de seceriș, să secere grâul, să-l treiere și să-l așeze în hambarul său. Această precauție este recomandată cu scopul declarat de a nu produce grâului vreo stricăciune în procesul creșterii.15

Semnificația simbolurilor. Parabola neghinei ne descoperă o altă latură a Împărăției lui Dumnezeu și anume puterea de a rămâne grâu în mijlocul neghinei până la vremea secerișului, până la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Apostolii s-au apropiat de Iisus și L-au rugat să le lămurească pilda neghinei din țarină. Ei se referă la parabola neghinelor deoarece avea mai multe elemente mai greu de interpretat, prezentând oarecare dificultate de înțelegere.

Iisus le-a explicat parabola, stabilind mai întâi cine sunt protagoniștii, astfel:

Cel care seamănă sămânța cea bună – este Fiul Omului.

Țarina – reprezintă lumea, sau societatea de astăzi care este alcătuită din două categorii de oameni.

Sămânța cea bună – sunt fiii împărăției, sau oamenii care au primit cu mare bucurie în inima lor Cuvântul lui Dumnezeu, fiind deja ,,cetățeni ai raiului’’ sau ,,fii Împărăției cerului’’;

neghina – sunt fii celui rău. Omul cel rău, care a intrat noaptea pe furiș în țarină și a semănat neghina,

dușmanul care a sământ-o – este diavolul, dușmanul de totdeauna a lui Dumnezeu și al oamenilor.

Secerișul – este sfârșitul lumii,

Secerătorii – sunt îngerii.

Neghina – care crește împreună cu grâul, reprezintă pe oamenii cei răi, care s-au furișat în Împărăția lui Dumnezeu și fac parte în chip parazitar din ea, înfăptuind numai cele rele.

15. Arion Leon, op. cit., p 144

Din cele tâlcuite de Domnul Iisus rezultă, că Împărăția lui Dumnezeu cea de pe pământ, adică Biserica va cuprinde și pe oamenii răi. Cei buni vor trebui să viețuiască împreună cu cei răi, probându-și în ispitele și persecuțiile care vor veni asupra lor tăria credinței. Așa cum, neghina se adună și se arde în foc tot așa va fi și la sfârșitul veacului, va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi, și vor culege din Împărâția Lui toate smintelile și pe cei care fac fărădelegea și-i vor arunca pe ei în văpaia focului unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților; iar drepții vor strălucii ca soarele în Împărăția Tatălui. După ce Iisus a identificat toate elementele parabolei se focalizează pe seceriș. La început au fost sădite două feliuri de sămânță, după cum sunt două feluri de oameni, una în care este sădită sămânța Cvântul lui Dumnezeu și alta în care a fost sădită nelegiuirea celui rău. A face parte din Împărăția lui Dumnezeu sau din Împărăția celui rău, atârnă de ceea ce este sădit în inima noastră și de roadele aduse.

Parabola neghinei ne atrage atenția că Fiul Omului nu este singurul semănător, și cel rău este un aprig semănător. El a semănat și seamănă minciuna în toți fiii oamenilor. Neghina este o sămânță rotundă și mică și este închisă la culoare, ea se deosebește foarte ușor de bobul de grâu. Ea trebuie aleasă din grâu pentru că altfel pâinea făcută dintr-un grâu care conține neghină este rea la gust. Mântuitorul nu propune o metodă agricolă, căci, deși pentru timpul Său probabil că așa se proceda cu neghina din holda de grâu, astăzi este mai preferabil ca ea să fie plivită sau ierbicidată până nu ajunge la maturitate, ca să nu consume zadarnic elemente nutritive ale grâului. Cu această sămânță primejdioasă și rea îi aseamănă Iisus pe oamenii cei care fac fapte rele și care îi împiedică pe oamenii buni să facă fapte bune. 16

Morala parabolei. În parabolă accentul este pus pe răbdare și neghina este lăsată împreună cu grâul până la seceriș. Dumnezeu îngăduie ca oamenii răi să trăiască alături de cei buni până la judecata de apoi pentru două motive: întâi pentru a nu reproșa că li s-a luat dreptul de a beneficia de vremea de pocăință pe tot parcursul întregii lor vieți. În al doilea rând pentru a nu fi ,,chinuiți mai înainte de vreme’’ înainte de judecata finală. De aceea, separarea celor buni de cei răi se va face la sfârșitul veacurilor pentru a le da un timp de întoarcere pe calea cea bună. Atunci, cei răi, care n-au vrut să se pocăiască pe tot parcursul vieții, făcând fel de fel de nedreptăți și nelegiuiri, vor fi adunați la Judecată de îngerii Domnului și vor fi aruncați în ,,cuptorul de foc’’, adică în muncile iadului, asemănate cu un foc pururea arzător, în care se vor chinui veșnic, împreună cu cei răi. Deosebirea dintre fiii luminii și cei ai întunericului nu este făcută de oameni sau de Biserică, ci de ingeri, care sunt trimiși de Dumnezeu însuși.

16. Arion Leon, op. cit., p144

Parabola îi introduce pe îngeri care au un rol important, ei separă oamenii buni de cei răi, ei vor smulge din lume toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea. E nevoie să se aștepte până la seceriș pentru a se putea deosebi cu claritate fiii luminii de cei ai întunericului. Cei răi cu siguranță își vor lua plata pentru faptele lor la judecata de apoi, când nu va scăpa nimeni fără să dea socoteală pentru faptele sale. Secerișul din parabolă este judecata de apoi și este momentul când se aleg cei buni de cei răi, așa cum se alege neghina de grâu.

Se pare că încă de la început au fost sădite două feluri de sămânță, după cum sunt și două feluri de oameni. Una în care este sădită sămânța Cuvântul lui Dumnezeu și alta în care a fost sădită nelegiuirea celui rău, iar a face parte din Împărăția Fiului sau din Împărăția Celui rău, atârnă de ceea ce este sădit în inima noastră și de roadele aduse. În lume există oameni care au fost păcătoși; asemenea neghinei, dar care s-au trezit din starea de păcătoșenie în care se aflau și, prin rugăciune și pocăință s-au îndreptat și au devenit asemenea grâului. Domnul Iisus a spus că după roade se cunoaște pomul bun sau rău.

Tâlcul acestei parabole se potrivește foarte bine și pentru viața de școlar, pentru că și în școală sunt elevi care pot fi asemănați cu neghina , dar și aceștia au timp și posibilitatea de a se îndrepta. Să fim atenți la ceea ce lăsăm să fie sădit în inima noastră pentru că în lume este sădit atât binele, Cuvântul lui Dumnezeu, cât și răul, Cuvântul Celui rău. Să nu lăsăm cuvântul celui rău să pătrundă în sufletul nostru ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în inima și în sufletul nostru și să aducă roadă pentru Împărăția lui Dumnezeu așa ca la sfârșitul veacului să strălucim ca soarele în Împărăția Cerurilor. 17

1.2.3. Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

Tabloul parabolei. Parabola expune două extreme: un om bogat care își vede numai de ale sale și trăiește în desfătare, și un altul foarte necăjit, supus voii lui Dumnezeu și foarte răbdător. Pe de altă parte, sufletul bogatului este plin de bube ca și sufletul lui Lazăr; iar strălucirea dinafară a bogatului, este oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr. Parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr se desfășoară în două acte consecutive: primul se petrece pe pământ; iar al doilea în viața de dincolo. Lecția parabolei este înțeleapta folosire a banilor și, în general, a bogăției pământești pentru a ne asigura primirea în Împărăția lui Dumnezeu. Este vorba de folosirea lor pentru ajutorarea săracilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că la originea oricărei mari bogății stă nedreptatea și că bogăția este cauză a păcatului, pentru că bogăția cu care suntem chemați să ne facem prieteni nu este a noastră. Noi suntem numai administratori ai ei. Totul e să știm a folosi înțelepțește și spre folosul propriu această bogăție care, de fapt, nu ne aparține. Cum n-a știut s-o folosească bogatul cel nemilostiv. 18

17. Violeta și Florin Boldea, Auxiliar didactic pentru elevi și profesori, clasa a VIII-a

18. Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 249

Bogatul din parabolă a fost egoist, rău și nemilostiv. El nu a avut milă, nu l-a ajutat pe săracul Lazăr sub nici o formă și toată viața a trăit-o în desfătare și petreceri fără a se gândi măcar o clipă la ceilalți. Bogatul nemilostiv din această parabolă – îi reprezintă pe toți cei care adoră bunurile pământești și uită de semeni lor care sunt în lipsuri și în suferințe. Personajul negativ al parabolei este bogatul, nu pentru faptul că a fost bogat ci pentru că nu a știut cum să-și folosească bogăția; el și-a folosit bogăția cu egoism, ținând-o numai pentru sine și pentru plăcerile sale oferindu-și o viață de lux și de plăceri. El se purta foatre luxos, îmbrăcându-se în hainele cele mai scumpe ,,în porfiră și în vison’’. Sub masca bogatului vedem că stă un om cu bogății pământești dar sărac sufletește, care toată viața nu a știut altceva decât să strângă averi și să trăiască în lux și care nu s-a gândit nici măcar o clipă să se îngrijească și de sufletul său. Când a sosit clipa cea necruțătoare a morții toate cele pieritoare ale sale au rămas în urmă și l-a aflat nepregătit fără nimic agonisit spre veșnicie. Dacă bogatul, atâta vreme cât a fost pe pământ nu și-a dorit nimic din cer, dacă n-a dat pentru toate bunătățile raiului nici măcar o firimitură de pâine, atunci Dumnezeu l-a răsplătit după cum se cuvenea, a fost dus în flăcările iadului pentru că a fost nepăsător și nu a avut iubire și milă față de aproapele său. 19

În contrast cu bogatul este Lazăr, omul sărac și ,,plin de bube’’ care zăcea la poarta casei lui. Pentru prima dată în parabolele lui Iisus, săracului i se dă un nume; Lazăr, care este o prescurtare a numelui Eleazar, care înseamnă,,Dumnezeu m-a ajutat’’. Numele i se potrivește foarte bine acestui om, căruia Dumnezeu i-a răsplătit suferințele. Numele lui sugerează starea neajutorată a acestui cerșetor, pe care Dumnezeu îl ajută. Lazăr, plin de bube stătea la poarta casei bogatului și cerșea, câini fără stăpân și ei în așteptarea acelorași rămășițe îi lingeau bubele și-i țineau tovărăție. Parabola nu redă vreun cuvânt de-al lui Lazăr. Ea lasă impresia că acest om și-a purtat fără murmur și cu deplină încredere în Dumnezeu crucea suferinței și a lipsurilor. El a primit suferință și durere în viața aceasta, dar a îndurat totul cu răbdare și a fost răsplătit în viața de dincolo. Nu sărăcia în sine este o virtute; cum nici bogăția în sine nu este pricină de pedeapsă. Nu pentru sărăcie a fost răsplătit Lazăr, ci pentru credința și răbdarea sa. Iar bogatul a fost pedepsit pentru egoismul său, pentru lipsa de iubire și de milă față de aproapele.20

Lazăr care în viața cea trecătoare a avut parte doar de suferințe și pe acestea le-a îndurat cu multă răbdare, cu nădejde și cu multă credință în Dumnezeu. Lazăr care nu a râvnit la bunătățile pământești, ci care plângea și râvnea după bunătățile cerești, în Împărăția cerurilor le-a dobândit pe toate acestea. Adevăratul bogat este săracul Lazăr, bogat fiind în cele duhovnicești, căci prin răbdarea cu care a suportat sărăcia, foamea, frigul și nepăsarea celor din jur, el a dobândit cu adevărat comoară în ceruri.

19. Muha Camelia, Caiet pentru elevi, clasa a V-a, p 20-21

20. Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 250

Semnificații ale parabolei:

Bogatul nemilostiv –îi semnifică pe toți bogații zilelor noastre care adună bogății și uită de săracii care sunt în suferințe și lipsiți

Săracul Lazăr – îi simbolizează pe toți săracii acestei lumi care așteaptă să fie miluiți

Sânul lui Avraam – este locul de fericire al drepților, Raiul

Chinurile bogatului – sunt suferințele care îi așteaptă pe cei care nu au milă de semeni lor

Moise și prooroci – reprezintă Legea Vechiului Testament care trebuie s fie respectată

A doua parte a parabolei arată o inversare a situației, a stărilor în care se află cei doi. Săracul Lazăr după ce a murit a fost dus de îngeri în ,,sânul lui Avraam’’, nu pentru că a fost sărac ci pentru că și-a acceptat condiția și a trecut peste toate cu răbdare și de asemenea a fost bun și credincios. El L-a iubit pe Dumnezeu și pe oamenii pentru că a primit ca răsplată raiul și raiul este plata oamenilor ce-L iubesc pe Dumnezeu și pe semenii lor. Expresia,,în sânul lui Avraam’’, este un sinonim pentru cuvântul rai, ne arată că în viața de dincolo Lazăr își primește răsplata și astfel se liniștește la sânul lui Avraam , bucurându-se și trăind în mare fericire.

Parabola nu ne dă nici un indiciu despre cum a fost înmormântat bogatul, ne spune doar că a murit , dar putem să ne imaginăm că așa cum a trăit în multă slavă pământească tot așa ar fi fost și înmormântarea lui foarte faustoasă și aceasta i-a fost singura lui ,, răsplată’’ . Murind săracul Lazăr, sufletul lui a fost luat de îngeri și dus în rai iar când a murit bogatul sufletul lui a fost dus în iad. Bogatul nu a ajuns încă în ,,ghenă’’, dar ,,locuința morților’’ îi era loc de grea suferință, iar pentru săracul Lazăr , fericire veșnică a început. Între locul unde petrece bogatul nemilostiv și locul unde petrece Lazăr este o,, prăpastie mare’’ și nu se poate trece dintr-un loc în altul. Bogatul constată că nu se poate trece dintr-un loc în altul și mai constată fericirea pe care Lazăr a câștigat-o și el a pierdut-o.

Prin Parabola săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv, Domnul cheamă pe credincioși să se ridice cu hotărâre pentru crearea unei vieți în care oamenii să nu mai fie împărțiți în bogați și săraci ci să trăiască în cea mai strânsă comuniune sprijinindu-se, îmbărbătându-se, ajutându-se unii pe alții atât ca ființe individuale cât și ca popoare.20

Morala parabolei. Bogatul mai are o cerere către Avraam; să se întoarcă cineva din morți că astfel i-ar face să se pocăască cei cinci frați ai lui. Avraam îi răspunde că nu e posibil acest lucru și că frații lui trebuie doar să creadă în ,,Revelația dumnezeiască’’ a Scripturii. Răspunsul dat de Avraam cuprinde, morala parabolei, că trebuie să folosim viața aceasta ca pe un prilej de a ne câștiga mântuirea.

Dumnezeu nu caută la fața omului, nici la averea pe care o are , nici la funcția pe care

20.Pr. Belu Dumitru, Chemări la slujire, Editura Andreiana-Editura InfoArt Media, Sibiu,2012, p 172-173

o deține, ci la inima fiecărui om. În împărăția lui Dumnezeu intră cei care au sufletele nobile, cei care sunt bogați în milă și credință, nu în bani și bunuri pământești. Lazăr nu a fost răsplătit pentru sărăcie, ci pentru răbdarea și credința sa, iar bogatul a fost pedepsit pentru că a fost egoist și pentru că nu a avut iubire și milă față de aproapele. Parabola ne învață că viața aceasta este o pregătire pentru cea viitoare, că fiecare își pregătește plata și răsplata viitoare prin milostenie și fapte bune. Faptele de milostenie care sunt plăcute lui Dumnezeu sunt cele care sunt făcute din inimă curată și cu iubire. Numai dacă ne vom îndeplini datoriile față de Dumnezeu și față de aproapele vom putea să ne câștigăm viața cea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.

1.2.4. Parabola fiului risipitor

Vorbind despre pocăință și despre iertare Mântuitorul Hristos a spus parabola fiului risipitor. Tema acestei frumoase pilde este cea a căinței; a iertării și a întoarcerii la calea cea dreaptă. Parabola are trei personaje: fiul rătăcitor, fratele fiului rătăcitor și tatăl acestuia; fiecare dintre aceștia întruchipând o anumită atitudine față de aproapele.

Tabloul parabolei. Pilda despre fiul risipitor care a cerut partea de avere tatălui pe care o cheltuiește păcătuind și apoi se întoarce la casa parintească după rătăciri îndelungate într-o țară străină; a păcatului, unde a ajuns să tânjească dupa mâncarea pe care o mâncau porcii, și este primit cu dragoste părintească și iertat de tatăl său. Pilda dorește să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru firea omenească cea căzută în pacat și, prin aceasta, sub influența și sub puterea diavolului.22

Această pildă ne arată chipul adevaratei pocaințe; ce este, în ce constă si cum trebuie făcută spre a fi într-adevăr mântuitoare, pentru a fi bucuria îngerilor si a oamenilor.Tatăl i-a respectat partea de avere, deși o avea în dar. I-a respectat darul libertății, în baza căruia omul poate sui nebănuite trepte ale desăvârșirii, dar poate coborî și până la cea mai grozavă dasfigurare morală.

Peste toată fuga fiului, șederea cu porcii și hrănirea cu roșcovele se arată însă chipul tatălui risipitor: risipește averea pe orgoliul fiului și mai ales, risipește ani buni din viață, șezând în așteptare, alungindu-se parcă spre cer și spre linia orizontului în așteptarea întoarcerii fiului.22

Pilda cuprinde toată tragedia omului, peste care El revarsă un ocean de iubire și înțelepciune. Toți ne recunoaștem în acest fiu risipitor, căzut de la cinstea de Fiu al lui Dumnezeu, până la ,,rangul’’ unui porcar decăzut și cu sufletul în zdrențe..Oricât ar fi cineva de cufundat în ticăloșie, oricât iad ar avea în suflet, oricâte turme de porci ar avea zugerăvite pe obraz, Dumnezeu totuși crede în fiul său, omul, și el nu este cu desăvârșire pierdut.

22. Gheorghe Liviu, Cartea Vieții, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1991, p. 41

22. Pr. Necula Constantin, Duminici în har, Editura Cu drag, Chișinău, 2013, p 34-35

Noi obosim așteptând întoarcerea unui copil, a unui frate, a unui tată bețiv, dar Dumnezeu nu descurajează. Dumnezeu te urmărește cu iubirea Sa îndurerată, în orice țară te-ai duce. Iubirea e ca Dumnezeu: nu are hotare.

Unul din sfinții Părinți o spune limpede: ,,Iisus urmărește pe toți oamenii, oricât fug de departe, să-i ajungă și să-i întoarcă acasă. Și aceasta face până la sfârșitul lumii’’. Pilda aceasta a fiului pierdut, ne trezește un arzător interes să știm care poate fi cauza, pentru care omul ajunge să piardă chipul lui Iisus din făptura sa; și să apară în locul lui chipul lui Iuda? Din cauza desfigurării omului stă în căutarea greșită a fericirii sale în lucrurile acestei lumi. Cu orice altceva de-ai încerca să-ți saturi sufletul, nu faci altceva decât să ți-l îngustezi pe măsura dorinței urmărite: asta-i desfigurarea lui! Cu alte cuvinte renunți la înrudirea ta cu Dumnezeul nemărginirii. 23

Înțelesuri ale parabolei. Parabola fiului rătăcitor ne arată ce înseamnă adevărata pocăință, lepădarea păcatului și primirea harului și a iubirii lui Dumnezeu. Ea exprimă ideea că pentru pocăință nu este niciodată prea târziu dacă aceasta este sinceră. Valoarea pedagogică a acestei parabole reiese din conștientizarea unei stări de fapt reprobabile și asumarea matură și conștientă a pierderii reperelor.

Pocăința nu este lucrarea unei clipe, a unui singur moment din viața noastră, ea trebuie să fie o prezență continuă ; ea este necesară pentru a primi harul dumnezeiesc, dar mai ales pentru a-l păstra sau a-l redobândi pe parcursul întregii vieți. Tatal l-a primit pe fiul risipitor ca pe un fiu, nu ca pe un argat.

Tatăl risipește averea, tatăl risipește smerenie din belșug, răspânzând cu îngăduință dorinței de ușurare a fiului, tatăl risipește așteptarea – ochii lui urcându-se în așteptarea întoarcerii revoltatului său fiu risipitor, tatăl risipește ospitalitate și tot el – judecătorul de fratele fiului risipitor, de fiul său cel cuminte – este cel ce risipește dragoste fierbinte, care topește indiferențele.23

Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit avuția părintească, ajuns în condiția de porcar în țară straină, într-o zi își vine în fire. E momentul în care păcătosul se trezește la realitatea tristă a stării de împătimire în care se găsește. Starea de împătimire, moartea sufletească, după cum o numesc Sfinții Parinți, cu toată aparența ei fericire, nu satisface pe om, mai ales după ce acesta și-a venit în fire. Fiul risipitor simte nevoia să mărturisească; la început în gândul și în mintea sa, apoi tatălui la care se întoarce: – Tată! Gresit-am… primeste-mă…! În aceste cuvinte se află tot ce se cuprinde în noțiunea de pocaință și mărturisirea cu lacrimi a păcatelor.

23. Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva , 2006, p 30-32

23. Pr. Necula Constantin, Duminici în har, Editura Cu drag, Chișinău, 2013, p 47-48

El își elaborează singur canonul cerând să fie primit nu ca un fiu ci „ca pe unul din argați”. Acestea sunt momentele sau treptele adevaratei pocaințe. Ne-am putea întreba: avea nevoie tatăl din pildă de mărturisirea fiului său risipitor? Fără îndoială că nu. Stia bine tatăl ce-a făcut fiul său, precum bine cunoaște Dumnezeu păcatele noastre. Și noi avem nevoie de această marturisire: „Fărădelegea mea o cunosc și păcatul meu este înaintea mea pururea” – zice psalmistul David. Numai o mărturisire cu caință și părere de rău „șterge fărădelegea”, dar pentru aceasta este nevoie de „brațele părintesti” întinse de Dumnezeu prin mâinile duhovnicului spre fiul care se mărturisește.

Ce s-ar fi ales de fiul risipitor, dacă ar fi rămas numai la tânguirea ce-o făcea de unul singur în țara păcatului? El simte nevoia de a se mărturisi, trebuința care, o știm cu toții, este în firea omului. Noi credem că adevarata pocăință este un act bilateral. O parte a ei o reprezintă strădania de îndreptare, dorința de înnoire pe care o face credinciosul. A doua parte însă o reprezintă harul iertarii, pe care Dumnezeu îl împărtășește prin mijlocirea slujitorului Său. Se cuvine să luăm aminte și să nu ispitim pe Domnul Dumnezeul nostru amânând vremea pocainței. De remarcat faptul că sunt mulți crestini hotărâți să facă pocăința, dar puțini sunt cei care stiu cum trebuie făcută adevarata pocaință.

Fiind o povestire cu înțeles simbolic, parabola are următorul talc:

Tatăl – este Dumnezeu care așteaptă întoarcerea fiilor rătăciți

Fii – suntem noi oamenii, creștinii zilelor noastre

fiul cel mic – semnifică oamenii care se depărtează de Dumnezeu făcând păcate mari

fiul cel mare – semnifică orice om credincios care respectă poruncile lui Dumnezeu

Casa părinteazcă unde se întoarce fiul cel rătăcit – semnifică Sfânta Biserică care așteaptă pe toți cei rătăciți să se întoarcă acasă.

Învățătură folositoare pentru tineri

Și i-a spus tânărul tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!”. În pilda fiului risipitor (rătăcitor) este cuprinsă cea mai ziditoare lecție pentru tineri. Într-adevăr, în fiul risipitor vedem întregul tablou al tinereții ușuratice: superficialitatea, neseriozitatea, patima independenței – într-un cuvânt, tot ce caracterizează cea mai mare parte a tinerilor. Fiul cel mic a crescut în casa părintească. Ajungând la anii tinereții, și-a închipuit că deja casa părintească era prea strâmtă pentru el. I se părea neplăcut să trăiască sub conducerea tatălui și sub supravegherea mamei, dorea să-și imite colegii, care se dedau gălăgioaselor plăceri ale lumii. „Sunt moștenitorul unei mari averi’’ – cugeta el. N-ar fi mai bine dacă mi-aș primi chiar acum partea cuvenită? Voi putea să-mi chivernisesc bogăția altfel decât o face tatăl meu. Și ușuraticul tânăr se lăsă amăgit de strălucirea înșelătoare a plăcerilor lumii și hotărî să arunce de pe umerii săi jugul ascultării și să plece din casa părintească.

Cu ce sunt mai bune aceste dorințe decât cererea necugetată pe care i-a făcut-o fiul cel mic tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere”? Și iată că fiul cel ușuratic încetează să mai asculte de legile și de sfaturile Sfintei Biserici, încetează să mai studieze cuvântul lui Dumnezeu și învățăturile Sfinților Părinți, ci își pleacă urechea la teoriile mincinoase ale falșilor învățători și își omoară cu astfel de ocupații cele mai bune ceasuri ale vieții, începe să vină mai rar la dumnezeiasca biserică sau stă neatent, împrăștiat în biserică. Nu găsește posibilitatea să se ocupe cum se cuvine cu lucruri evlavioase și să se exerseze în fapte bune, întrucât cea mai mare parte a timpului o folosește ca să meargă la spectacole, la petreceri publice și așa mai departe. Cu alte cuvinte, cu fiecare zi se dedă tot mai mult lumii și, în sfârșit, pleacă „în țara îndepărtată”.

Unde se ajunge după o asemenea îndepărtare de Sfânta Biserică? Tot acolo unde l-a adus pe fiul risipitor plecarea din casa părintească. Tinerii ușuratici își consumă foarte repede minunatele lor puteri și capacități sufletești și trupești și distrug tot ce făcuseră bun mai înainte pentru vremea veșniciei. Iar între timp vine „o foamete mare în țara aceea”, apare pustiirea lăuntrică și nemulțumirea – urmări inevitabile ale plăcerilor zgomotoase; apare setae de desfătări, care se întărește și mai mult prin satisfacerea patimilor păcătoase și devine, în sfârșit, de nepotolit. Și cât de adesea se întâmplă că nefericitul petrecăreț recurge, pentru satisfacerea patimilor sale, la îndeletniciri josnice și rușinoase, care nu-l fac să-și vină în fire, ca fiul risipitor, și nu-l întorc pe calea mântuirii, ci îi desăvârșesc pieirea, cea vremelnică și cea veșnică! 24

Avem câte ceva de învățat de la fiecare protagonist al acestei parabole: de la fiul rătăcitor –învățăm că oricât am fi de ,,rătăciți’’, ne putem întoarce la Calea cea dreaptă; de la tatăl acestuia- că tinerii indiferent de căderile lor, trebuie așteptați și primiți cu iubire; de la fratele fiului rătăcitor -că putem fi neânsemnați, cu toată credința noastră arătată, dacă nu îi înțelegem pe cei care au păcătuit dar se întorc cu fața spre Dumnezeu și au puterea să-și revină.

Morala parabolei. Astăzi unii oameni risipesc cu mare ușurință averea, care este adunată de părinți cu trudă mare și în cele din urmă ajung asemenea fiului risipitor. Pe toți acești fii risipitori , dacă le pare rău pentru greșelile lor și își cer iertare de la Dumnezeu , El îi așteaptă cu brațele deschise, îi îmbrățișează și îi iartă.

Noi suntem acei care risipim darurile primate de la Dumnezeu, seduși de o țară îndepărtată, umplându-se pântecele conștinței cu roșcovele nesimțirii generalizate și mereu scuzate. Să luăm seama, așadar. Să nu ne amestecăm cu porcii, mereu în așteptarea așezării noastre între ei, în noroiul preocupărilor lor.24

24. Maximovici Ioan, traducere de Elena Dulgheru, Predici și îndrumări duhovnicești, București, 2001, p 106

24. Pr. Necula Constantin, Duminici în har, Editura Cu drag, Chișinău, 2013, p 49

Pilda ilustrează marea iubire a lui Dumnezeu pentru toți fii Săi și bucuria Sa pentru păcătosul care se pocăiește, o bucurie la care El asociază cerul întreg și la care se cuvine să se asocieze și toți fiii Săi credincioși de pe pământ. Iubirea și generozitatea Sa sunt fără margini pentru păcătoșii care se pocăiesc.25

Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, atât pe cei buni și pe cei răi și dorește întoarcerea și mântuirea tuturor oamenilor. Buntatea lui Dumnezeu este asemenea a unui tată și ea se revarsă asupra tuturor fiilor săi atunci când aceștia fac fapte bune, dar și atunci când aceștia au greșit. Mare și nemărginită este iubirea și milostivirea lui Dumnezeu față de toți cei păcătoși care se întorc spre El cu smerenie din toată inima și cu dorința de a-și îndrepta viața!

1.2.5. Parabola samarineanului milostiv

Mântuitorul le-a vorbit oamenilor despre împărăția lui Dumnezeu, iar printre cei care s-au strâns să-L asculte erau cărturari, farisei și învățători ai legii; iar aceștia pentru a-L ispiti pe Iisus Îi puneau tot felul de întrebări, astfel încât Iisus să apară în fața mulțimii ca unul care strică Legea. Astfel parabola Samarineanului milostiv a fost rostită în contextual unei provocări, a unui învățător de lege care încerca din răsputeri să-L ispitească pe Iisus. Întrebarea, pusă de un specialist al Legii lui Moise era firește tendențioasă; îl întreba pe Fiul unui teslar,, Ce să facă ca să moștenească viața veșnică?’’Iisus cunoscând inima omului și mișelia acestui cărturar nu îi dă un răspuns și îl face pe el să își răspundă singur, îl confruntă cu legea pe care el o învățase. Iisus i-a arătat că el a avut soluția salvatoare la îndemână tot timpul. Atunci învățătorul de lege Îi adresează lui Iisus o altă întrebare și anume:,,Cine este aproapele meu? ‘’ Cu acest prilej Iisus le-a explicat oamenilor cine este aproapele potrivit invățăturii Sale și cum trebuie înțeleasă iubirea de aproapele în concepția Sa. Se pare că Iisus ar fi rostit parabola probabil într-o curte, ori într-o casă din Betania, plecând de la un fapt real, deoarece întâmplarea descrisă de către Iisus este întru totul verosimilă.

Tabloul parabolei. Un om care cobora de la Ierusalim la Ierihon a căzut în mâinile tâlharilor, care după ce l-au deposedat de bunurile sale l-au lăsat aproape mort. Un preot și un levit;care erau reprezentanți de seamă ai legii vechi și care au trecut pe alături fără să-l ajute. Vine din întâmplare un samarinean căruia i s-a făcut milă de el și care se oprește din ocupațiile sale, și îngrijindu-l îl duce la o casă de oaspeți și unde plătește pentru ca acesta să fie îngrijit. Se pune întrebarea ,, Cine este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?’’ Răspunsul la întrebare și concluzia era că aproapele celui suferind era cel ce a făcut milă cu el.

Samarineanul s-a vădit a fi ,,aproapele celui căzut” pentru că și-a făcut milă de el. Mulți dintre Sfinții Părinți au identificat în Samarineanul pe Cel pururi plecat cu milă asupra noastră: Domnul nostru Iisus Hristos.25

25. Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 348

25. Pr. Necula Constantin, Duminici în har, Editura Cu drag, Chișinău, 2013, p 162

Întrebarea firească care se cade să o punem este; de ce preotul și levitul au trecut pe lângă cel căzut nepăsători? Ei erau îndreptățiți să vină în ajutorul omului căzut și rănit la marginea drumului deoarece era vorba de un iudeu, de un om de același neam cu ei și Legea îi obliga la o astfel de faptă iar pe de altă parte datorită faptului că erau slujitori ai templului se cădea să fie pildă de adevărată iubire. Oare se grăbeau ei așa de tare de nu au putut să vadă măcar dacă el mai trăiește; firește că graba nu este un motiv de luat în seamă ca să treci atât de insensibil pe lângă cel aflat într-o astfel de suferință. O explicație mai plauzibilă ar fi că acel drum era foarte retras și cei doi au trecut pe alături mai degrabă de frica tâlharilor care puteau fi în acea zonă și care se puteau folosi de omul rănit ca de o momeală și i-ar fi putut ataca în orice moment. Motivul pentru care preotul și levitul au fost indiferenți a fost se pare frica; frica de a nu ajunge și ei ca cel căzut; într-un cuvânt frica de moarte. Lașitatea și indiferența sunt ce-i caracterizează pe cei doi; ei au preferat să vadă de departe și să treacă grăbiți pe alături. De asememnea le lipsește iubirea dusă până la sacrificiu, incapacitatea lor de a fi capabili să-și riște propriile vieți pentru a o salva pe a altuia aflat în impas. Cu siguranță că cei doi au fost cuprinși de un sentiment de milă față de bietul om însă s-au gândit că înfăptuirea milei creștine în cazul de față era prea riscantă pentru ei; puteau pierde totul și nu aveau nimic de câștigat din punctul lor de vedere; dar ar fi câștigat cu siguranță admirația lui Dumnezeu.

Samarineanul din parabolă nu trece nepăsător, lui i s-a făcut milă și s-a oprit din drum, i-a îngrijit rănile trupului turnându-i peste ele undelemn și vin, probabil hrana sa și l-a luat pe cel căzut și și l-a dus la o casă de oaspeți unde a plătit doi dinari pentru ca acesta să fie îngrijit. El s-a purtat exemplar și-a riscat avutul său și chiar viața din dragoste pentru acel om necunoscut dar rănit. Sfinții Părinți s-au întrecut în a da o interpretare mistică parabolei. În samarineanul din parabolă, ei Îl văd pe Hristos drept suprema realizare a Samarineanului celui milostiv, Noul Testament ne și spune- în mod repetat și în multe feluri- că Mântuitorul este,, Aproapele’’prin excelență al oamenilor și supremul model de urmat pentru a ne face și noi aproapele semenilor noștri.26

Samarineanul este omul în care simțămintele umane mai sunt încă vii și sentimentul de milă este cel care îl însoțește și nu-l lasă să treacă pe alături și s-ă privească cu indiferență ci mila și iubirea sunt cele care îi dictează ce este de făcut pentru salvarea celui căzut între tâlhari. Samarineanul uită de dușmănia care exista între iudei și samarineni și îl ajută pe cel căzut. Din modul în care se manifestă atitudinea samarineanului observăm că acesta nu a fost egoist când s-a apropiat de omul căzut între tâlhari. Pe el nu l-a interesat decât salvarea acestui om, iubirea lui având un caracter sincer și dezinteresat. Samarineanul nu se uită la fața omului, nu-l interesează din ce neam este, ci se uită la suferința și nenorocirea lui.27

26. Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 278

27. Violeta și Florin Boldea, Auxiliar didactic pentru elevi și profesori, clasa a V-a, P 19

Semnificații ale pildei. În plan universal:

omul căzut între tâlhari – reprezintă omenirea căzută în păcat;

tâlharii care l-au atacat – sunt diavoli cei care îl rănesc pe om și chiar îi pot produce moartea;

preotul și levitul – sunt cei care reprezintă preoția și legea;

Samarineanul – este Mântuitorul care oferă vindecare cu ,,undelemn și vin’’

gazda -reprezintă preoția Noului Legămân;

cei doi dinari – reprezintă darurile cu care Biserica a fost înzestrată de către Mântuitorul;

cheltuiala făcută de samarinean – simbolizează conștinciozitatea slujitorilor Bisericii.

Așa cum în viață întâlnim diferite atitudini tot așa întâlnim și în această parabolă trei atitudini:

om contra om(omul și tâlharii),

om pe lângă om(omul, preotul și levitul), și

om pentru om(omul și samarineanul).

Atitudinea care trebuie să-l caracterizeze și să-l însoțească pe un creștin autentic este cea din urmă; adică om pentru om, să fim gata în orice moment să ne arătăm iubirea adevărată față de aproapele. Credincioșii din parabolă, care au trecut nepăsători pe lângă cel căzut între tâlhari, au făcut-o, poate, sub pretextul preocupărilor religioase. Noi nu putem proceda la fel. Locul nostru al credincioșilor, e între cei ce luptă pentru o viață fără nedreptăți, fără inegalități, fără prigonitori. 28

Parabola Samarineanului nu e numai o pildă; e totodată și revelația misiunii viitoare a Bisericii, e și angajarea omului în asemănarea cu Samarineanul: creșterea omului în neamul Samarineanului. Legea și proorocii, neputând să-I ajute, au trecut pe alăturea, asemenea și Leviții nu i-au ajutat nimic cu jertfele. Avenit un străin, neam urgisit în Israel, căruia I s-a făcut milă de om, I s-a apropiat de răni, le-a spălat cu vin, le-a uns cu undelemn, i-a făcut firea sa în spate. A petrecut împreună cu omul, l-a dat în grija Bisericii. Toată bătaia de cap cu omul și tămăduirea conștinței sale, o are Biserica, până la a doua venire a Samarineanului, când I se va răsplăti ei osteneala. Iată adevărata împlinire a Legii în iubire. Iată Samarineanul, adevăratul aproape al conștinței căzute între tâlhari. Iată cu Cine urmează să fim asemenea și ce să facem, ca răspuns la problema vieții veșnice.28

Parabola samarineanului milostiv reprezintă una din paginile Sfintei Scripturi, care este de o adâncă și rară frumusețe descrisă în cuvinte care răspund la întrebarea care se punea

28.Pr. Belu Dumitru, Chemări la slujire, Editura Andreiana-Editura InfoArt Media, Sibiu,2012, p 190

.Pr. Arsenie Boca, op. cit., p 32

în trecut și se pune și astăzi și la care dorim să-i găsim un răspuns. Cine este aproapele nostru? După definiția iudaică a termenului, samarineanul nu era ,,aproapele’’celui căzut între tâlhari. El însă s-a făcut aproapele aceluia. De aceea, Mântuitorul, inversând oarecum formularea din întrebarea învățătorului de Lege, îi zice: ,,Care dintre aceștia trei ți se pare că s-a făcut aproapele celui căzut între tâlhari?’’,,Cel care a făcut milă cu el’’, răspunde cărturarul. Lecția parabolei este clară și adânc grăitoare pentru noi: dacă un străin, cum era cel samarinean, s-a făcut aproapele celui căzut între tâlhari înseamnă că oricine este dator să se facă oricui aproapele 29

Morala parabolei. Samarineanul milostiv să ne fie model și pildă de urmat ca astfel urmându-i exemplu, să facem și noi fapte asemenea lui, ajutându-i pe cei care sunt în impas; pe cei care sunt fără adăpost, pe cei bătrâni din azile, dar și pe copii aflați în orfelinate sau pe străzi; pe toți care ne cer ajutorul și sunt în durere și suferință. În virtutea învățăturilor Sfintei Evanghelii și a logicii umane, a responsabilitîții comune a oamenilor de a oferi ajutor celui în nevoie, orice om din această lume este chemat să devină un samarinean milostiv, un om care să fie condus și stăpânit în viață de iubire și milă. Iubirea aproapelui nu trebuie să se limiteze la cei de același neam, de același sânge și nici la granițe naționale, pilda invită la iubirea universală care să-i cuprindă pe toți oamenii din această lume.

1.2.6. Parabola vameșului și fariseului

În timpul lui Iisus erau unii oameni care împlineau Legea cu mare strictețe dar care se lăudau înaintea oamenilor cu faptele lor bune și ei se socoteau ca fiind drepți înaintea lui Dumnezeu și chiar sfinți; acești oameni erau numiți farisei. Ei fiind cunoscători ai Legii îi adresau adesea întrebări lui Iisus. Ei erau cei care în sinagogă ocupau locurile din față, se rugau pe la intersecțiile drumurilor și prin piețe și milostenia o făceau ca să fie văzuți de oameni; făceau toate acestea spre a arăta oamenilor că ei își împlinesc datoriile. Mântuitorul nefiind de acord cu felul lor de a fi, cu o astfel de purtare, El a rostit Parabola vameșului și fariseului.

Tabloul parabolei. Parabola are două personaje; unul numit fariseu și altul vameș, care s-au dus la templu pentru a se ruga. Fariseul sta drept înaintea lui Dumnezeu și începe să se laude cu toate faptele sale bune: că postește de două ori pe săptămână, că dă zeciuială din toate câte câștigă. Apoi se compară cu celialți oameni socotindu-se superior lor; el adaugă că nu este nedrept, adulter și nici răpitor. Cel de-al doilea personaj al pildei este vameșul; care în contrast cu fariseul are altă atitudine. El sta departe, nici nu îndrăznea să se apropie și cu privirea plecată își bătea pieptul și se ruga lui Dumnezeu să-i fie milostiv lui pentru că este păcătos. ,,Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosul’’

29. . Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 348

Parabola se încheie cu o concluzie; vameșul este cel care s-a coborât mai îndreptat la casa sa și deci rugăciunea lui a fost primită de către Dumnezeu. Fiindcă orice om care se laudă înaintea lui Dumnezeu se va smeri iar cel care se va smerii va fi înălțat de către Dumnezeu.

. Fariseul a săvârșit și lucruri care își au valoarea lor. A postit, s-a ferit de furt, a dat dijmă din ale sale, a mers la sinagogă. În centrul rugăciunii lui nu e Dumnezeu, ci el însuși. El cu îngâmfarea lui, cu egoismul care fisurează binele săvârșit și scade mult valoarea.30

El se ruga cu mândrie și își ridica măreț mâinile spre cer. Dumnezeu însă nu iubește oamenii mândrii, de aceea el nu s-a întors îndreptat la casa asă, păcatele sale nu i-au fost iertate și sufletul său a rămas greu de păcate.

Vameșul nu cuteza a vorbi, sta departe și își recunoaște păcatele prin gesturile trupului își bătea pieptul cu mâinile. El își mărturisește păcatele cu umilință și smerenie, se judeca pe sine singur pentru starea în care se afla, se ruga să fie iertat și astfel rugăciunea sa s-a dovedit a fi primită de către Dumnezeu. El este modelul vrednic ce trebuie imitat deoarece se roagă curat și rugăciunea sa este o laudă adusă lui Dumnezeu și nu o laudă de sine. Vameșul se roagă cu unilință ca unul care se simte păcătos și așteaptă milă, iertare și mântuire de la Dumnezeu. El nu pomenește nici de faptele sale bune și nici de cele rele pentru că știe că Dumnezeu este Cel care cunoaște totul și Lui nu-I place înșiruire de fapte, ci să avem smerenie, părere de rău și adevărată pocăință. Omul poate să-și salveze sufletul prin smerenie, deoarece smerenia este aceea cale care ne duce spre Dumnezeu și este ceea care ne deschide porțile spre Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și pe cei drepți și pe cei păcătoși. El urăște însă păcatul și dorește ca și păcătoșii să-și recunoască greșelile și să se întoarcă la El.30

Sau smerenia sau trufia. Unul își spunea virtuțiile; celălalt, mai în urma templului, păcatele. Unul vrednicia, celălalt nevrednicia. Ar fi bune virtuțiile fariseului. Vameșul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameșului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa. Cel mai bine ar fi de-a avea virtuțiile fariseului, și încă întrecute, după cuvântul că: ,,de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu’’-virtuții unite cu smerenia vameșului. Cu îmbinarea virtuțiilor unuia și cu smerenia și cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. -De ce să fim smeriți?

-Fiindcă suntem mărginiți și neputincioși și trăim într-o lume plină de primejdii, călătorim pe-o mare, foarte adesea înfuriată, care-și strecoară viforul până în sufletele noastre.31

30. Pr. Belu Dumitru, Chemări la slujire, Editura Andreiana-Editura InfoArt Media, Sibiu,2012, p 236-237

30. Pr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p 25

31. Pr. Arsenie Boca, op. cit., p 27-28

Învățături ale parabolei. Prin această minunată parabolă Mântuitorul ne arată care este rugăciunea adevărata, cum trebuie rostită rugăciunea și că lui Dumnezeu îi place rugăciunea care este rostită din inimă, pentru că Dumnezeu nu ascultă ce vorbesc buzele, ci ceea ce grăiește inima. Rugăciunea ne ajută să vedem în orice om un frate, în orice adversar un prilej pentru a desfunda noi izvoare ale dragostei noastre față de oameni.32

Pe lângă rugăciune Iisus ne mai atrage atenția și ne învață ce atitudine trebuie să avem față de Dumnezeu în timpul rugăciunii; dar și cum trebuie să ne purtăm față de semenii noștri. Creștinii trebuie să se ferească de mândrie și să caute să fie însoțiți permanent în rugăciune de o inimă smeriră ca aceea a vameșului. Smerenia trebuie să-i caracterizeze pe creștinii adevărați, deoarece ea este ceea care ne deschide porțile și ne ajută să putem intra în Rai.

2. Mijloacele de învățământ și rolul lor în activitatea didactică

2.1 Caracteristici generale

Mijloacele de învățământ sunt o componentă importantă a tehnologiei didactice, care împreună cu metodele de învățământ contribuie la eficiența întregului proces instructiv-educativ. Ele pot fi definite ca un ansamblu de instrumente, materiale selecționate și adaptate în mod intenționat spre a servi nevoilor de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ. Mijloacele de învățământ vin în sprijinul activității de predare a profesorului, deoarece îi ajută pe elevi să înțeleagă, să aprofundeze și să sistematizeze mai bine cunoștințele predate.1

Mijloacele de învățământ cuprind un ansamblu de instrumente, materiale și tehnici, produse care sunt adaptate și selectate în vederea îmdeplinirii sarcinilor propuse de către cadrul didactic. Ele sunt materiale investite cu un anumit potențial pedagogic, sunt purtătoare de informații și ajută atât elevul cât și profesorul în îndeplinirea obiectivelor propuse. Ele impun un învățământ activ, corect și legat de viață. Ele îl ajută pe cadrul didactic în transmiterea informației și pe elevi îi ajută în asimilarea informației.

Mijloacele de învățământ potrivite pentru o anumită temă sau lecție, trebuie selectate și folosite diferențiat de către cadrul didactic, ținând cont de următoarele criterii: în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor, nivelul lor intelectual, specificul disciplinelor, specificul conținuturilor, de obiectivele propuse, condițiile de dotare tehnică și de competențele cadrului didactic.

32. Pr. Belu Dumitru, Chemări la slujire, Editura Andreiana-Editura InfoArt Media, Sibiu,2012, p 238

1.Șebu Sebastian, Metodica predării Religiei, Editura Reântregirea, Alba Iulia, 1997, p 55

Sintagma „mijloace de învățământ” se referă la ansamblul materialelor naturale – obiecte din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală (minerale, plante, animale, aparate, instalații etc.) sau realizate intenționat (modele, planșe, hărți, manuale, cărți, fișe de lucru, chestionare, teste, portofolii, jocuri didactice) care sprijină atingerea obiectivelor activității instructiv-educative. De asemenea, sintagma „mijloace de învățământ” include ansamblul cerințelor pedagogice de selectare și integrarea lor în strategiile didactice, în viziune sistemică și de valorificare eficientă în procesul instructiv – educativ.2

Clement Alexandrinul ne îndeamnă să adunăm și să folosim cât mai multe ajutoare pentru ascultători, dar nu trebuie să ne lipilm sufletul de ele, ci să le folosim pentru a scote din ele ceea ce este folositor. Aceste ajutoare pentru a avea eficiență trebuie să fie alese cu mare grijă deoarece ele trebuie să fie de bună calitate, să fie representative și să aibă un aspect plăcut. Mijloacele de învățământ trebuie să răspundă unei finalități pedagogice.

Mijloacele de învățământ sunt considerate o categorie importantă a baze tehnico-materială a învățământului, care cuprinde ansamblul materialelor utilizate în procesul de învățământ și care, prin valorificarea potențialului lor pedagogic, sprijină realizarea eficientă a obiectivelor educaținale.

Ca instrumente auxiliare ale activității didactice, cu funcții importante în procesul de transmitere a noilor cunoștințe, de formare a unor deprinderi și de evaluare a performanțelor școlare realizate, mijloacele de învățământ s-au dovedit utile de fiecare dată când profesorul a încercat să optimizeze actul de predare-învățare. În activitatea didactică tradițională, termenul utilizat pentru desemnarea acestor instrumente auxiliare de activități didactice era cel de material didactic, cu referire expresă la materialul didactic intuitive care alcătuia ceea ce era denumit bază tehnico-materială. Astăzi se utilizează cu precădere noțiunea de mijloace de învățământ a cărui sferă de cuprindere este mult mai largă, ea include și ansamblul de aparate, sisteme tehnice etc. care mijlocesc folosirea materialelor didactice intuitive în scopuri instructiv-educative.3

Utilizarea mijloacelor de învățământ se bazează pe unele principii a căror aplicație este necesară:

Orice comentariu oral, mai ales al unui subiect complicat sau nou, trebuie însoțit, dacă este posibil, cu elemente audio-vizuale pentru a fi reținut sau pentru a suscita discuții.

2. Monica Teodor, Mijloace de învățământ în a doua jumătate a sec. al XX-lea, în ,,Revista de Pedagogie”, nr. 4/1990, p 52

3. David Eugen, Întrebări și răspunsuri pe teme pedagogice, Editura Mira Design, Sibiu, 2001, p 164-165

Ilustrarea audio-vizuală a punctelor importante trebuie să fie repartizată echitabil, în așa fel încât să incite elevii, să dea viață unui subiect mai puțin atrăgător, să încurajeze discuția sau să dea mai multă greutate unei explicații.

O prezentare cu ajutorul mijloacelor de învățământ a cunoștințelor de învățat permite o asimilare mai rapidă și o activitate mai intensă. Astfel invățătorul poate deseori să abandoneze pe moment rolul său pur pedagogic și să se integreze în grup pentru a discuta documentele prezentate, conținutul unui film, al unei simulări etc.

Adoptând atitudinea unui observator discret, aparent pasiv, invățătorul poate, dacă a ales cu grijă mijloacele de învățământ, să creeze o situație în care grupul se “autoinstruiește”, să dezvolte la membrii săi spiritul critic, care îi va permite să obțină învățăminte pentru situații reale de viață.

Exercițiile bazate pe jocuri didactice, pe simulări (eventual prin utilizarea unui computer) sunt eficiente: o problemă devine tangibilă, elevii acționează ei înșiși, sunt antrenați să participe, să facă apel la propria lor experiență, să facă sinteze cu achiziții pe care le dețin și să extragă din activitate lor învățăminte pe care le vor aplica în practica funcției.

Utilizarea mijloacelor de învățământ permite cadrelor didactice să lărgească câmpul de cunoștințe al elevilor, prin abordarea interdisciplinară a problematicii predate, cu efecte formative asupra grupului de elevi.4

Mijloacele de învățământ sunt foarte necesare și utile în activitatea didactică deoarece sunt purtătoare de informații, ele facilitează transmiterea cunoștințelor, formarea și consolidarea unor deprinderi și prceperi și în același timp evaluarea unor achiziții. Ele intervin direct în procesul de predare-învățare-evaluasre, sunt cele care sprijinină și amplifică eforturile de predare ale profesorului și ajută elevul în însușirea cunoștințelor.

Mijloacele de învățământ contribuie la optimizarea randamentului școlar al elevilor, la formarea deprinderilor și priceperilor și ajută elevii la dezvoltarea capacității de a înregistra, prelucra și interpreta mesajul informațional.

Alegerea mijloacelor potrivite care să fie eficiente și utilizate la maxim se face în funcție de contribuția pe care o au ele la realizarea obiectivelor propuse, ținând cont de rolul pe care trebuie să le îndeplinească, ele să aibă un caracter practic și să producă învățarea.

4. Ioan Jinga, Elena Istrate ( cord.), Manualul de Pedagogie: manualul destinat studenților de la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, Editura ALL, București. 2006, p 364

2.2 Funcțiile și clasificarea mijloacelor de învățământ

a. Funcții

Activitatea didactică nu se rezumă numai la transmiterea verbală a cunoștințelor și limbajul verbal nu este unicul instrument de predare al cunoștințelor deoarece valorificarea eficientă a mijloacele de învățământ, au un rol important în activitățile didactice și soluționarea unor probleme practice ale instrucției și educație.

Importanța mijloacele de învățământ este dată de funcțiile acestora:

Funcța informativă-cu ajutorul mijloacelor de învățământ se pot transmite mai multe informații, în același timp;

Funcția formativă- prin folosirea mijloacele de învățământ crește gradul de organizare a informației transmise și, în consecință si dezvoltarea capacităților intelectuale ale elevilor;

Funcția de evaluare – Această funcție o îndeplinesc mijloacele de învățământ de evaluare;

Funcția de raționalizare a efortului depus de profesor și de elevi sau funcția ergonomică – Folosirea mijloacelor de învățământ reduce efortul intelectual și fizic depus de elevi și professor în procesul de predare – învățare.

Funcția estetică – angajează elevii în perceperea și aprecierea frumosului în cele trei categorii de valori estetice: ale naturii, ale societății și ale artei;

Funcția de școlarizare substitutivă sau de realizare a învățământului la distanță – prin programe de televiziune sau radio destinate educației religioase, elevii și părinții lor își vor putea completa și îmbunătății condițiile din domeniul religiei.5

Funcția de comunicare: mijloacele de învățământ pot transmite un volum mare de informații, într-un timp scurt și într-o formă accesibilă și atractivă;

5. Șebu Sebastian, Opriș Monica și Opriș Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reântregirea, ALBA Iulia, 2000, p 153

Funcția demonstrativă: mijloacele de învățământ asigură un suport concret–senzorial, necesar înțelegerii proceselor și fenomenelor, cărora, prin tehnici specifice, le pot mări sau micșora dimensiunile, le pot accelera sau încetini ritmul real de desfășurare sau le pot simplifica și schematiza structura;

Funcția motivațională: mesajele audio-vizuale pot sensibiliza elevii pentru problemele studiate, le pot stimula interesele de cunoaștere, cultivând astfel motivația pentru activitatea școlară;

De cele mai multe ori, același mijloc de învățământ poate îndeplini mai multe funcții pedagogice. Actualizarea și realizarea acestora la parametrii superiori este condiționată de corecta lui integrare într-o strategie didactică.

La o lecție sau capitol (temă) se utilizează de regulă mai multe mijloace de învățământ. Ele alcătuiesc un complex de mijloace de învățământ (complex multimedia), îndeplinind următoarele condiții: sunt subordonate realizării acelorași obiective; sunt în relații de complementaritate.6

b. Clasificarea

Datorită acestei extinderi considerabile a sferei de cuprindere a mijloacelor de învățământ, a apărut necesitatea clasificării lor din diferite puncte de vedere. Cele mai multe lucrări de specialitate care au operat astfel de clasificări au grupat mijloacele de învățămâmt în două mari categorii;

A.Mijloace de învățământ ce cuprind mesaj didactic;

B. Mijloace de învățământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice.

În prima categorie sunt incluse mijloacele care reproduc anumite însușiri ale obiectelor și fenomenelor realității ce constituie mesaj pentru activitatea de învățare, atât pentru formarea unor reprezentări sau imagini, cât și prin executarea unor acțiuni necesare pentru formarea unor operații intelectuale.

După conținutul acestui mesaj didactic mijloace de învățământ se clasifică în:

materiale didactice care redau în formă naturală obiectele și fenomenele realității: roci, plante, aparate etc;

6.Ionescu Miron, Radu Ion, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1995, p 204-2-5

materiale didactice care redau realitatea în formă grafică și figurativă: hărți, scheme, grafice, fotografii, planșe etc;

materiale didactice care redau realitatea sub forma unor modele substanțiale, funcționale și acționale: machete, mulaje etc etc;

mijloace tehnice audio-vizuale: instrumente electrice și electromecanice de reproducere și de difuzare a imaginilor și sunetelor etc;

În cea de-a doua categorie – mijloace de învățământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice, se includ acele mijloace care, deși nu conțin mesaje didactice, facilitează transmiterea acestor mesaje. Aici se încadrează:

mijloacele tehnico-vizuale

instrumentele, aparatele și instalațiile de laborator

echipamentele tehnice pentru ateliere

simulatoarele didactice

instalațiile pentru laboratoarele fonice7

Clasificarea mijloacelor didactice angajează calitatea acestora de "instrumente auxiliare" care oferă o bază de susținere senzorială a activității instructiv-educative. Acest criteriu, devenit clasic, permite următoarea clasificare:

– mijloace didactice vizuale: imagini, ilustrate, proiecții fixe;

– mijloace didactice sonore: discuri, radio, casetofon (CD player);

– mijloace didactice audio-vizuale: filme sonore, televiziune – completate în ultimele decenii de tehnicile video și de folosirea computerului în procesul de învățământ.8

Mijloacele de învățământ se folosesc diferențiat în funcție de specificul colectivului de elevi ( particularitățile de vârstă, nivelul intelectual, orientarea școlii), de specificul disciplinelor, de obiectivele urmărite.

7. Eugen David, op. cit., p 165-166

8. Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2006, p 301

Mijloacele de învățământ specifice religiei se clasifică după natura și funcționalitatea lor, astfel:

Mijloace informativ-demonstrative ( cu mesaj informațional)

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

obiecte de cult: sfânta cruce, vase liturgice, veșminte preoțești, candele, sfeșnice, cristelnița;

machete ale unor biserici, fotografii, icoane, vederi, desene didactice, scheme, planșe, hărți, tabele cromologice, elemente de istorie locală

dogme și veșminte scripturistice, care odată învățate devin suporturi pentru însușirea altor cunoștințe;

mijloace de învățământ pe suport scris (Gutenberg): cărți, cursuri, culegeri de colinde și poezii religioase, reviste de specialitate, cărți de rugăciuni, caiete speciale;

mijloace de învățământ tehnice audio, vizuale și audio-vizuale: discuri, casete audio, benzi magnetice, folii pentru retroproiector, diapozitive, diafilme, filme, casete video, compact-discuri;

Mijloace de exersare și formare: calculatorul;

Mijloace de evaluare: chestionare, teste;

Toate aceste obiecte devin mijloace de învțământ numai în momentul în care răspund unei finalități pedagogice. Pentru a fi folosite eficient mijloacele de învățământ trebuie să fie de bună calitate, reprezentative, sugestive și cu aspect plăcut. Elevii vor fi orientați referitor la observarea și folosirea lor. Profesorul de religie își va proiecta activitatea didactică în limitele posibilitîții de a procura și confecționa mijloace de învățământ. Ceea ce interesează după procurarea acestora este modul în care ele se utilizează.9

Mijloacele de învățământ indiferent de clasificarea lor sunt utile numai dacă sunt integrate organic în actul de predare – învățare. Ele au un loc important și bine definit, iar folosirea lor prezintă avantaje și dezavantaje, fără ele actul didactic ar fi mult mai sărac iar elevii ar fi privați de multe beneficii, dar ele nu pot înlocui niciodată actul de predare – învățare, iar cadru didactic trebuie să fie conștient de acest lucru.

9. Șebu Sebastian, op. cit., p 154

2.3 Prezența mijloacele de invățământ în procesul didactic

Mijloacele de învățământ sunt o parte componentă și foarte importantă a strategiei didactice de care cadrul didactic uzează în activitatea de predare-învățare și care susțin realizarea obiectivelor propuse în activitatea de instruire. Ansamblul mijloacele de învățământ folosite în procesul didactic de către cadrul didactic are ca scop înțelegerea, fixarea și consolidarea cunoștințelor.Cadrul didactic introduce mijloacele de învățământ în procesul didactic în complexul unor strategii didactice adecvate. El înainte de a folosi mijloacele de învățământ pregătește elevii în vederea receptării mesajului audio-vizual, prin actualizarea unor cunoștințe anterior învățate, le stimulează curiozitatea și atenția. El selectează și utilizează mijloacele cele mai potrivite în vederea atingerii obiectivelor propuse. Cadrul didactic în urma utilizării mijloacelor de învățământ urmărește valorificarea la maxim a informațiilor dobândite fie prin conversații, fie prin activități ulterioare.

Prezența mijloacelor de învățământ în cadrul formelor de organizare a activității didactice se justifică atunci când:

contribuie la perfecționarea procesului de comunicare, prezentând informații despre cele mai diferite obiecte, fenomene, evenimente etc.;

aduc în laborator sau cabinet obiecte și fenomene care nu pot fi percepute direct de către elevi;

oferă componente și aparate indispensabile în realizarea unor montaje experimentale pentru dobândirea cunoștințelor prin efort propriu în cadrul practicării învățării prin descoperire;

sprijină procesul de formare a noțiunilor, capacităților de analiză, sinteză, generalizare;

oferă un suport pentru efectuarea de exerciții și rezolvarea de probleme;

prezintă situații-problemă învățării și, în același timp, declanșează o atitudine emoțională;

oferă posibilități de conexiune inversă și contribuie la evaluarea rezultatelor școlare.10

10. Monica Teodor, Probleme pedagogice ale folosirii mijloacelor de învățământ în lecție, în ,, Revista de Pedagogie”, nr. 9/1980, p 37

Mijloacele didactice însoțesc mesajul didactic și fac legătura dintre cadru didactic și elev punând în valoare capacitatea educativă a cadrului didactic și ajută activitatea de învățare a elevului. Ele îi familiarizează pe elevii cu mânuirea unor obiecte, îi pun în contact cu anumite, evenimente și fenomene și le dezvoltă în același timp imaginația și creativitatea.

Pentru ca mijloacele de învățământ să fie folosite eficient cadrul didactic trebuie să combine comentariile orale cu elemente audio – vizuale pentru ca ele să fie reținute mai bine de către elevi. Dacă mijloacele didactice sunt alese cu grijă ele permit o asimilare mai rapidă a informației transmise și o activitate mai intensă și pot crea în același timp și o situație de autoinstruire. Mijloacele de învățământ devin utile numai dacă sunt integrate corespunzător în activitatea didactică și doar dacă au o finalitate pedagogic.

Este necesar să se stabilească și să se formuleze foarte clar obiectivele urmărite prin utilizarea mijloacelor de învățământ înainte de începerea activității didactice. Obiectivele se stabilesc de obicei în funcție de specificul fiecărei activități și au ca scop precizarea clară a modului în care mijloacele de învățământ trebuie să contribuie la înțelegerea fenomenelor și proceselor. Cadrul didactic mai stabilește care sunt mijloacele de învățământ necesare ținând seama în același timp de obiectivele fundamentale și operaționale ale activității ce urmează să se desfășoare cu elevii, de cunoștințele, priceperile și deprinderile pe care ar trebui să le însușească elevii. Înainte de lecție cadrul didactic verifică și pregătește în detaliu, mijloacele de învățământ care urmează să fie utilizate în cadrul activității de învățare.

Cadrul didactic pentru a crea atmosfera necesară de lucru impusă de utilizarea mijloacelor de învățământ, este necesar să facă o pregătire prealabilă a elevilor pentru a-i face receptivi la mesajul didactic. Prin utilizarea mijloacelor de învățământ adecvate elevii vor putea beneficia de sprijinul pe care îl au în activitatea de învățare numai dacă ei vor înțelege necesitatea utilizării lor și vor stăpâni anumite abilități de mânuire a lor.

Integrarea mijloacelor de învățământ în activitatea didactică presupune respectarea unor cerințe cum ar fi: antrenarea în egală măsură a capacităților intelectuale ale tuturor elevilor, formarea la elevi a unor priceperi și deprinderi practice, de asemenea stimularea și dezvoltarea aptitudinilor practice.

În funcție de modul în care fiecare cadru didactic știe să filosească potențialul didactic al mijloacelor de învățământ în pregătirea elevilor sunt determinate, în mare măsură, succesul sau insuccesul activității didactice.

2.4 Mijloacele audio-vizuale – valoarea pedagogică și rolul lor

în activitatea didactică

Valoarea pedagogică a mijloacelor de învățământ este dată de contribuția pe care o au acestea la creșterea eficienței activității celor două componente umane ale procesului de predare-învățare, și anume cadrul didactic pe de-o parte și elevul pe de altă parte.

Important pentru cei care le utilizează – profesorul dar și elevul – este ca valoarea lor pedagogică să fie corect înțeleasă. Ea nu se limitează doar la funcția demonstrativă și intuitivă pe care aceste mijloace o îndeplinesc în mod prioritar, ci și la funcția lor formativ-educativă. În măsura în care ele sunt integrate organic în actul didactic, fără exagerări și suprasolicitări, ele vor oferi un suport intuitiv valoros, îi familiarizează pe elevi cu o realitate deseori inaccesibilă, îi obișnuiește chiar să utilizeze, la rândul lor, în mod independent, aceste mijloace de învățământ. Eficiența utilizării lor și aportul pe acre îl aduc în instruirea și formarea elevului este în funcție, în primul rând, de valoarea mijloacelor utilizate, dar și de măiestria și experiența didactică cu care profesorul știe să le mânuiască.11

Mijloacele de învățământ sunt importante pentru forța lor de comunicare și demonstrare, cât și pentru contribuția pe care o exercită la relizarea unui învățământ formativ. Funcția formativă se valorifică în învățământ prin creșterea gradului de organizare a informației transmisă și a capacității operaționale a proceselor gândirii. Succesul învățării cu ajutorul mijloacele de învățământ depinde în mare măsură de dirijarea discretă a procesului observației de către cadrul didactic, spre ceea ce este esențial din informațiile furnizate de mijloacele didactice. Orice calități ar avea mijloacele de învățământ, nu trebuie să uităm că ele devin o componentă importantă a tehnologiei didactice moderne numai în măsura în care cadrul didactic știe să le utilizeze în procesul de predare-învățare și să asigure creșterea randamentului școlar.

11. David Eugen, op. cit., p 167- 168

Acesta se asigură și prin utilizarea mijloacelor audio-vizuale.

Prin mijloacele audio-vizuale înțelegem ansamblul de echipamente tehnice care redau imagini și sunete pentru o recepționare colectivă sau individuală, pe cale vizuală, auditivă sau pe ambele căi concomitent.12

Mijloacele audio-vizuale sunt deosebit de valoroase în stimularea activității de învățare, ele reușesc să determine motivația învățării mult mai puternic decât o pot face alte mijloacele de învățământ sau mijloacele tradiționale. Mijloacele audio-vizuale dețin un caracter realist al informațiilor transmise, dețin expresivitatea și caracterul plastic și sugestiv al imaginilor astfel încât ele izbutesc să trezească curiozitatea și interesul elevilor pentru subiectul expus , să stârnească în același timp impresii vii și puternice și trăirile să fie afective.

Atunci când facem apel la mijloace audio-vizuale punem în balanță să vedem care sunt avantajele și care sunt dezavantajele aduse de acestea. Putem menționa dintre avantajele: ele mijlocesc elevilor o realitate care este greu de înțeles, suplimentează explicațiile verbale, ne oferă un suport vizual și eficientizează timpul de instruire.

Mijloacele audio-vizuale au și dezavantaje, dintre care putem menționa: la receptarea pasivă,pot ajuta la formarea unor imagini artificiale despre societate și pot să predispună la o standardizare a perceperii și interpretării realității.

Mijloacele de învățământ au un rol important în evaluarea randamentului școlar, dă posibilitatea diagnosticării și aprecierii progreselor copiilor, prin crearea unor situații-problemă, care să testeze capacitatea lor de a opera cu datele învățate, de a identifica, compara sau interpreta.

Mijloacele de învățământ ca să devină eficiente trebuie corelate cu obiectivele propuse, cu metodele și procedeele didactice prestabilite și cu particularitățile de vârstă ale elevilor. Mijloacele de învățământ sunt introduse în activitatea didactică nu pentru vreun scop în sine, ci ele au rolul de a sprijinii cadrul didactic în activitatea de predare iar pe elevi îi ajută să înțeleagă, să sistematizeze și să aprofundeze mai bine informațiile primite.

Ca și concluzie putem afirma că selectarea mijloacelor de învățământ trebuiesă fie făcută cu multă competență și fără supra solicitări sau exagerări.

12. Monica Teodor, Minodora Petrovici, Mijloace audio-vizuale, Editura Albatros, București, 1982, p 12

3. Rolul tehnicilor multimedia în predarea, învățarea și evaluarea parabolelor-studiu de caz

Tehnologia actuală are menirea de a-l ajuta pe elev să se îmbogățească spiritual, să fie într-un urcuș mereu, să-l înalțe spre trepte spirituale de cunoaștere.

Poate că cea mai mare calitate a unui produs tehnic este să mențină sau să adâncească umanitatea din noi, să nu ne altereze spiritul, să nu ne moleșească trupul; să vină în prelungirea naturalului și să-l spiritualizeze; să nu mecanizeze și să nu alieneze; să nu înjosească, ci să înalțe. Noua tehnică va obliga individul să învețe mereu, punându-l în situația de a adăuga, în mod firesc, noi valori la cele vechi, ceea ce nu știe la ceea ce știe. Mai mult decât atât, trebuie să se conștientizeze că nu calitatea intrinsecă a tehnicii contează, ci felul cum este ea întrebuințată. Tehnica este oarecum ambivalentă și chiar neutră din punct de vedere axiologic: devine valoroasă sau nu prin modul în care o utilizăm.1

Resursele multimedia au avantajul că pot dirija atenția elevilor asupraasupra particularitățilorfenomenului stediat și pot elimina amănuntele ceea ce poate duce lșa o întipărire mai bună în mintea elevului a imaginii fenomenului care este studiat.

La început, accentul a fost pus pe avantajele pe care multimedia le prezintă pentru învățământ din punct de vedere al profesorului, prin faptul că favorizează diversitatea și varietatea surselor, prin accesibilitatea și disponibilitatea lor. În consecință, educatorii au găsit astfel în multimedia mijlocul de a profita de avantajele folosirii combinate a mai multor media, în vederea instrumentalizării și ameliorării relației pedagogice, pentru a o face mai eficientă, dar având întotdeauna grijă să furnizeze profesorilor ceea ce, la vremea respectivă, se numea „tehnici moderne de predare”. 2

S-au conturat în ultimele decenii noi tehnologii informatice care se bazează pe abordarea multimedia, sub forma sistemelor multimedia, prin asocierea diferitelor tehnologii cum ar fi: calculatorul, interfață video, cameră video, etc.

1. Constantin Cucoș, Educația: iubire, edificare, desăvârșire, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 48-50.

2. Pierre Moeglin (coord.), Industriile educației și noile media, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 60-64.

Toate aceste sisteme multimedia dau posibilitatea dascălului și elevilor ca într-o situație de învățare să fie utilizat pe un singur mijloc (calculatorul) un set de medii variate: voci, sunete, imagini, desene, text, filme, grafice, animații, etc, asociații în aplicații, în mod interactiv.

Într-o combinație perfectă, împreună, facilitând achiziția de cunoștințe sau exprimarea ideii în moduri cât mai diverse. Toate aceste resurse de informare și comunicare constituie un mare potențial de predare, învățare și evaluare ce vine atât în sprijinul dascălilor cât și al elevilor.

Generalizarea noilor tehnologii de informare și comunicare la ansamblul economiei și al societății exercită presiuni asupra sistemului educativ și îl constrânge să se adapteze. Se urmărește instrumentalizarea educației, să se introducă aici instrumentele de comunicare ale lumii contemporane, astfel încât învățământul să devină mai eficace, mai productiv, mai rentabil. Tehnologia se află în centrul discuțiilor actuale pentru că ea oferă o bază concretă pentru speranțele de reformă ale celor care promovează inovația pedagogică, ale celor care văd în ea instrumentul indispensabil al raționalizării modului de predare.3

Calculatorul este un instrument pentru vehicularea unui sistem de produse informatice, un mijloc alcătuit dintr-o mulțime de echipamente, tehnici, netode, conținuturi pentru înregistrarea, regăsirea, corelarea și afișarea de informații cât mai variate, în diferite combinații.Calculatorul este un mijlocitor în programul informatizat dascăl-elev. El este deosebit față de celelalte mijloace de învățământ datorită funcțiilor pe care le îndeplinește, complexității și datorită posibilității de utilizare. Calitatea programelor create și vehicuate corespunzător, a produselor informatice integrate după criterii și eficiență metodică în activitățile de instruire produce efectele pedagogice scontate. Calculatorul devine astfel un auxiliar care sevește ideii de a invăța religia cu ajutorul informaticii, de a imbrăca textul biblic în imaginii și sunete. Fiecare profesor își organizează procesul didactic în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor, de metodele folosite și de mijloacele de care dispune.

3. Pierre Moeglin, op. cit., p 115

De mijloacele de care profesorul dispune depinde într-o mare măsură predarea eficientă pe care cadrul didactic o are în activitatea de predaare-învățare. Calculatorul este un astfel de mijloc de învățare, în instrument în predarea religiei.

Folosirea calculatorului ca mijloc de învățământ oferă mai multe avantaje:

creșterea randamentului învățării;

este ușor de utilizat chiar și în condițiile unui volum mare de înformații;

este deosebit de atractiv pentru elevi;

elimină inconvenientele tehnice legate de folosirea diascolului, retroproiectorului și roiectorului;

îmbină receptarea prin auz și văz, cu acțiunea personal a elevului.4

În cadrul lecției de religie am integrat mai multe tipuri de resurse informatice. Dintre acestea fac parte:

Softurile educaționale – ele pot să îndeplinească sarcini didactice variate care pot fi adaptate și integrate eficient în strategia didactică concepută de către profesor. Softul pune la dispoziția profesorului un repertoriu extraordinar de date, secvențe audio și video, simulări și animații și prezintă evenimentele și învățăturile studiate din perspectiva interdisciplinaritățiii. El se prezintă sub forma unei enciclopedii vii și active care este creat pentru a veni în sprijinul activității de predare-învățare a profesorului, ajutându-l să-și îndeplinească în condiții mai bune funcția sa didactică și să-și poată atinge obiectivele propuse.

Softurile educaționale realizează o prezentare interactivă a noilor cunoștințe, dovedindu-se astfel un instrument ideal pentru a angaja elevii în cadrul lecției într-un climat plăcut, să se implice în formulări de răspunsuri și să se folosească de avantajul imediat al feed-beck-ului. Astfel facilitează un dialog activ profesor-elev-calculator, achiziția de noțiuni noi apare ca un produs interactiv bine făcut. Interactivitatea elev-calculator devine câștigul cel mai important, întrucât crește puterea lor de individualizare, de muncă independentă, de manifestare reală a rolului de îndrumător ce îl are profesorul, de a promova învățarea prin cercetare.

4.Șebu Sebastian, Opriș Monica, Opriș Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reântregirea, Alba Iulia, 2000, p 175-176

Elevii pot studia informațiile, situațiile complexe în mod direct, independent, revenind asupra unor secvențe, apelează la alte informații prezentate și sub formă de produse informatice, vehiculate de celelalte mijloace audio-video cuplate, asociate cu calculatorul.

În privința materiei religie, realizarea de soft-uri educaționale este abia la început de drum. Din anul școlar 2015-2016 Editura Corint a scos pe piață un CD care conține o suită de lecții interactive de religie. Lecțiile au fost create pentru a explica diverse învățături și fenomene care sunt greu de înțeles cu ajutorul mijloacelor clasice de instruire și ele cuprind ecrane de studiu, ferestre de detaliu, animații multimedia, simulări complexe. Ele se pot folosi în clasă de către profesor în cadrul lecției de predare-învățare sau acasă de către elevi în vederea aprofundării cunoștințelor. Elementele multimedia și cele interactive facilitează înțelegerea și asimilarea conținutului educațional în condiții optime.

Internetul- este folosit ca parte integrantă a tehnologiei educaționale de către profesori în activitatea de predare –învățare și de către elevi de asemenea în activitatea de însușire de cunoștințe religigioase. Profesorii și elevii au posibilitatea:

să se documenteze, să obțină informații (în special cum ar fi religia populației, localizarea diferitelor evenimente și localități,etc.), informațiile se pot obține foarte facil, folosind diverse mtoare de căutare. Google are cel mai bogat conținut internațional și a dezvoltat foarte multe produse legate de căutare, dintre care pentru domeniul religiei sunt utile Google Image Searh, Google Maps;

să beneficieze de resurse multimedia puse la dispozițíe și descărcate de pe diverse website-uri din domeniul religiei sau al unor discipline înrudite (ex:.creștinortodox.ro, doxologia.ro, edu.ro și multe altele) ;

să utilizeze poșta electronică ( E-mail) sau să participe la grupuri de informații, pe diverse domenii de interes pentru a realize cu diverse personae schimburi reciproce de mesaj text, ce pot fi însoțite de informații multimedia (sunete, secvențe video,grafice, imagini, ș.a.).

să participe la proiecte commune cu alți elevi și profesori din întreaga lume.

Dintre siturile ale căror materiale pot fi folosite cu succes pentru obținerea unor resurse foarte utile lecțiilor de religie câteva se disting în mod special: Creștin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/), Doxologia (www.doxologia.ro ), Tineretul Ortodox (http://tineretulortodox.md/) , Moldova Ortodoxă (http://ortodox.md/ ), Credo. Ro (http://www.credo.ro/ ) Sfaturi Ortodoxe (http://www.sfaturiortodoxe.ro/ ).

Secțiunea destinată educației din situl Creștin Ortodox oferă un set bogat de materiale pentru profesorii de religie sau elevii care au plăcerea de a le consulta în timpul liber : Biblia, Povestiri cu tâlc, Biblia pentru copii, educația copiilor, viețile sfinților, rețete de post, rugăciuni pentru copii, povestiri audio, sfaturi duhovnicești, etc. Spațiul web oferă facilități infinite de cercetare pentru profesori și elevi. Simulările și demonstrațiile video pentru turul virtual al Bisericii Învierii, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Biserica Nasșterii Domnului din Betleem, modele de puzlle Catedrala patriarhală din Bucureșțti și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ghicitori, etc., pot conduce la o oră de religie cu un înalt nivel de interes și participare din partea elevilor.

Integrarea resurselor informatice în lecția de religie poate fi realizată în toate etapele lecției, atât la pregătirea aperceptivă, tratarea temei și fixarea cunoștințelor, până la evaluare și efectuarea temelor și în toate tipurile de lecții, rezultând variante strategice, în funcție de stilul profesorului. În privința timpului acordat: de la rezolvarea unei sarcini (câteva minute) la utilizarea majorității timpului.

Pătrunderea calculatorului în procesul de predare – învățare – evaluare a religiei a generat opinii contradictorii, dar este necesar si trebuie privit ca un mijloc de adaptare a învățământului la cerințele societății actuale.

Calculatorul poate fi privit ca un instrument de organizare a mediului de instruire, dirijat de către profesor sau realizat pentru autoinstruire. El rămâne doar un mijloc de învățământ, de un tip mai complex, care asistă instruirea/autoinstruirea elevului cat si a personalului didactic.

3.1 Redactarea documentelor școlare, a fișelor de lucru și a testelor de evaluare

În ceea ce privește utilizarea calculatorului de către personalul didactoic în procesul de învățământ a început folosirea lui în pregătirea actului didactic. S-a ajuns la concluzia că este mult mai eficient să utilizăm calculatorul în redactarea planificării anuale a materiei, a proiectării unităților de învățare, a proiectării lecției, a testelor de evaluare sau a fișelor de lucru.

În urma redactării și salvării lor în memoria calculatorului, aceste documente rămân tot timpul la dispoziția profesorului pentru a le putea consulta sau actualiza ori de câte ori este nevoie , fără a le mai transcrie în întregime. Aceste documente reprezintă niște proiecții pe care dascălul trebuie să le pună în aplicare și pe care trebuie să le adapteze în permanență în fincție de diverși factori care pot survenii în activitatea didactică.

În continuare voi prezenta căteva exemple de astfel de documente școlare pe care le-am utilizat în activitatea didactică, în calitate de profesor de religie la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu” din Șelimbăr-Structura Veștem.

Model planificare calendaristică

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu” Șelimbăr

An școlar: 2016-2017

Disciplina: Religie

Clasa a V-a-1 oră/ săptămână

Profesor: Prode Letiția

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

RELIGIE CLASA a V-a

Competențe generale:

1. Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al desăvârșirii și mântuirii omului

2. Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de comunicare

3. Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente

4. Coperarea cu ceilalți în rezolvarea unor probleme teoretice și practice, în cadrul diferitelor grupuri

5. Aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității

6. Aplicarea unor norme de comportament specific moralei religioase, în diferite contexte de viață

7. Colaborarea cu copiii și cu adulții din mediul familiar, în acord cu valorile religioase

8. Explorarea activă a unor elemente din viața de zi cu zi, din perspectiva propriei credințe

Competențe specifice:

1.1 Explicarea rolului și a importanței Sfintelor Taine pentru mântuirea și desăvârșirea creștinilor;

2.1 Integrarea corectă a termenilor religioși,specifici temelor studiate, în diferite contexte de comunicare;

2.2 Comunicarea clară și corectă a conținutului și mesajului moral-religios din textele studiate;

3.1 Cunoașterea învățăturilor de credință referitoare la Sfintele Taine;

3.2 Identificarea învățăturilor morale care se desprind din pildele Mântuitorului;

3.3 Explicarea semnificației și a importanței sărbătorilor creștine pentru credincioși;

3.4 Prezentarea principalelor evenimente din istoria Bisericii primare;

3.5 Identificarea și selectarea informației relevante pentru o temă dată, pe paginile web recomandate de profesorul de religie;

4.1 Integrarea în comportamentul cotidian a învățăturilor morale cuprinse în pildele Mântuitorului.;

4.2 Aplicarea învățăturilor creștine cu privire la relațiile dintre semeni și cu natura înconjurătoare;

4.3 Respectarea tradițiilor creștine referitoare la participarea credincioșilor la sfintele sărbători;

5.1 Aplicarea modelului de comportament al samarineanului milostiv în relațiile cu persoanele de alte credințe și convingeri;

5.2 Manifestarea respectului față de toți semenii atât în comunicarea directă, cât și în spațiul virtual;

PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ ANUALĂ (anul școlar 2016-2017 )

RELIGIE CLASA a V-a

Model de proiectare a unității de învățare

PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

TRĂIREA ÎNVĂȚĂTURII CREȘTINE

Clasa: a VIII-a

Nr. ore/săptămână: 1

Nr. ore alocate: 5

Competențe specifice:

Explicarea rolului și a importanței parabolelor Mântuitorului pentru mântuirea și desăvârșirea creștinilor;

Recunoașterea termenilor religioși în diferite texte;

2.1 Integrarea corectă a termenilor religioși, specifici temelor studiate, în diferite contexte de comunicare;

2.2 Construirea unui text coerent utilizând termini religioși;

2.3 Citirea imaginilor și identificarea personajelor;

2.4 Comunicarea clară și corectă a conținutului și mesajului moral-religios din parabolele studiate;

3.1 Identificarea învățăturilor morale care se desprind din pildele Mântuitorului;

3.2 Explicarea simbolurilor din parabolele studiate pentru credincioși;

4.1 Identificarea și selectarea informației relevante pentru o pildă dată, pe paginile web recomandate de profesorul de religie;

4.2 Cunoașterea învățăturilor referitoare la parabolele Mântuitorului;

4.3 Identificarea simbolurilor și cunoașterea sensului lor din parabolele studiate;

5.1 Integrarea în comportamentul cotidian a învățăturilor morale cuprinse în pildele Mântuitorului.;

5.2 Aplicarea învățăturilor creștine cu privire la relațiile dintre semeni și cu natura înconjurătoare;

6.1 Analiza comparativă a unor situații menționate în parabole;

6.2 Argumentarea importanței iubirii de Dumnezeu și de aproapele pentru dobândirea mântuirii;

6.3 Explicarea mesajului pildelor Mântuitorului;

7.1 Formularea învățăturilor morale din parabolele Mântuitorului;

7.2 Argumentarea importanței conlucrării omului cu Dumnezeu în vederea mântuirii;

7.3 Aplicarea cunoștințelor și deprinderilor învățate;

Model proiect de lecție

PROIECT DE LECȚIE

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu” Șelimbăr

Clasa: a VII-a

Profesor: Prode Letiția

Disciplina: Religie

Unitatea de îvățământ: Iisus Hristos- Învățător și Mântuitor

Subiectul: Bogăția darurilor lui Dumnezeu- Parabola talanților

Tipul lecției: mixtă, verificarea și dobândire de noi cunoștințe

Scopul: dobândirea cunoștințelor despre darurile lui Dumnezeu și înțelegerea rolului darurilor dăruite de către Dumnezeu

Competențe specific

Explicarea rolului și a importanței parabolelor Mântuitorului pentru mântuirea și desăvârșirea creștinilor;

2.4 Comunicarea clară și corectă a conținutului și mesajului moral-religios din parabolele studiate;

2.3 Citirea imaginilor și identificarea personajelor;

3. 1 Identificarea învățăturilor morale care se desprind din pildele Mântuitorului

5.1 Integrarea în comportamentul cotidian a învățăturilor morale cuprinse în pildele Mântuitorului.;

Strategia didactică:

Metode și procedee:

povestirea, conversația, explicația, observarea dirijată, lucru pe grupe, frontal și individual, problematizarea,

Mijloace de învățământ :

Imagini cu parabola talanților, fișe de lucru, caietul special, calculatorul, videoproiectorul, imagini cu personalități

Forme de organizare a activității elevilor:

Activitate frontal, activitate individual, activitate pe grupe

Resurse:

oficiale: Programa școlară pentru disciplina religie, clasa a VII-a; planificaea calendaristică orientativă, clasa a VII-a

temporale: număr de lecții- 1, durata: 50 min

Bibliografie:

1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureși, 1982

2. Boldea Violeta, Boldea Florin, Religie, creștin-ortodoxă, clasa a VII-a, Auxiliar didactic pentru elevi și profesori, Editura,, Gligor Hașa ”, Deva, 2015

3. Magdan Leon, Cele mai frumoase pilde și povestiri, Editura Aramis, București, 1998

4. Șebu Sebastian, Metodica predării religiei, Editura,, Reântregirea”, Alba Iulia, 2000.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Modele fișe de lucru

METODA CADRANELOR

Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

Pornind de la textul din Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16,19-13) rezolvați următoarele cerințe prin metoda cadranelor ( Împart clasa în patru grupe de elevi ):

I.Relatați conținutul parabolei și desprindeți ideile principale ale parabolei.

II. Numiți personajele pildei și enumerați trăsături de caracter ale personajelor din parabolă.

III. Analizați moralitatea faptelor fiecărui personaj al parabolei.

IV. Formulați învățături morale ce se pot desprinde din conținutul parabolei.

FIȘĂ DE LUCRU

PARABOLELE MÂNTUITORULUI – CLASA a V-a

Dezlegând rebusul de mai jos, pe coloana A-B veți descoperi despre ce a dorit Mântuitorul să le vorbească oamenilor în ,,Pilda celor zece fecioare”

A

1. Lea numit Iisus pe fecioarele primite la cină din parabola celor zece fecioare.

2. Tâlharii din pilda samarineanului milostiv au fost.

3.Altă denumire pentru pilde.

4. Materialul din care era confecționată haina purtată de bogatul nemilostiv.

5. Locul unde a fost dus sufletul săracului Lazăr după moartea sa.

6. Adevărata rugăciune trebuie să fie însoțită de.

7. Mirele din pilda celor zece fecioare a sosit la miezul.

8. Faptele bune trebuie însoțite de.

9. Rugăciunea samarineanului milostiv a fost însoțită de.

10. Casa de oaspeti din pilda samarineanului milostiv semnifică.

11. Semnifică candela din parabola celor zece fecioare.

12. Legea Noului Testament este legea.

13.A turnat samarineanul milostiv peste răni celui căzut între tâlhari.

14. Adevărata rugăciune trebuie însoțită de.

15. Pe cine semnifică samarineanul milostiv din parabola samarineanului milostiv.

16. Este Iisus Hristos din pilda celor zece fecioare.

17. În pilda celor zece fecioare cine semnifică sfârșitul lumii.

18. A rostit vameșul la biserică.

Model de test de evaluare

TEST DE EVALUARE

PARABOLA BOGATULUI NEMILOSTIV ȘI A SĂRACULUI LAZĂR

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Timp de lucru 50 min.

I. Alegeți varianta corectă de răspuns: 20 p

A. Bogatul nemilostiv a ajuns în iad:

a. din cauza bogăției b.pentru că a fost nemilostiv

c. pentru că a fost bun

B. Oamenii trebuie să fie milostivi:

a. Ca să ajungă în Rai b. spre a fi lăudați de către oameni

c. ca să aibă prieteni

C. Lazăr a ajuns în Rai:

a. pentru că a fost sărac b.pentru că era plin de bube

c. că a fost credincios și răbdător

D. Faptele de milostenie plăcute lui Dumnezeu:

a. sunt cele făcute din interes b.să arătăm că suntem darnici

c. cele făcute din inimă

II. Formulați două învățături morale ce se desprind din Parabola bogatului 20p nemilostiv și a săracului Lazăr

III. Stabiliți corespondența corectă între cele două coloane 15p

1.Lazăr pofiră

2. Bogatul Rai

3. Milostivul bube

IV. Stabiliți care din următoarele enunțuri sunt adevărate și care sunt false 30p

notați cu A pe cele adevărate și cu F pe cele false.

a.Bogatul era nemilostiv cu Lazăr.

b.Lazăr sta înaintea porții bogatului și cerșea.

c.Bogatul îi dăruia lui Lazăr din averea lui.

d.Lazăr a ajuns în ,,sânul lui Avraam”.

e.Bogatul a ajuns în chinuri pentru că a fost milostiv.

f.Lazăr se îmbrăca în porfiră și vison

V. Rescrieți parabola, imaginânduvă că bogatul s-ar fi comportat ca un adevărat creștin. 15 p

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

Test de evaluare- Parabola bogatului nemilostiv și a săracului lazăr

20 p

Se acordă 5 puncte pentru fiecare răspuns corect.

A-b ; B-a; C-c; D-c

20 p

Se acordă 10 puncte pentru fiecare învățătură corect exprimată.

Se acordă 5 puncte pentru învățătură incomplet formulată.

III. 15 p

Se acordă 5 puncte pentru fiecare asociere corectă.

Lazăr-bube

Bogatul-porfiră

Milostivul-Rai

IV. 30 p

Se acordă 5 puncte pentru fiecare răspuns corect

a- A, b-A, c-F, d-A, e-A, f-F

V. 15 p

Se acordă 15 puncte pentru o rescriere a parabolei completă și corectă.

Notă: Se poate acorda și un punctaj intermediar pentru un răspuns incomplet sau parțial corect.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

3.2 Predarea conținutului lecției cu ajutorul prezentărilor Power Point și a tablei interactive

Unul dintre mijloacele tehnice folosit tot mai des în societatea modernă este calculatorul. El a devenit un instrument familiar utilizat pentru comunicare, recreere, învățare și muncă; o necesitate ce nu poate fi ignorată fiind utilizat tot mai mult în activitatea didactică, în procesul de predare-învățare. Datorită faptului că asigură posibilități multiple de prezentare a informației pe care le pune la îndemâna profesorilor cât și a elevilor, el este folosit ca un mijloc de învățământ, pentru că el oferă elevilor o nouă formă de prezentare a lecțiilor. Prin utilizarea sa la clasă oferă elevilor condițiile unei învățări active și a unei participări active în procesul de învățământ.

Prin modul sistematic și atractiv în care sunt prezentate informațiile, calculatorul ca instrument de transmitere și asimilare a cunoștințelor contribuie la creșterea randamentului învățării. Utilizarea sa la ora de religie crează potențialitatea reuinirii textului, sunetului, desenelor, animației, imaginilor și uneori chiar a mișcărilor astfel pot fi prezentate elevilor imagini statice (icoane, imagini cu secvențe din pilde, hărți, biserici ), imagini dinamice de asemenea ( filmele religioase și emisiunile religioase înregistrate ). Tehnologiile și sistemele multimedia îmletite într-o combinație ideală reprezintă un potențial de predare și învățare ce vine în sprijinul dascălilor dar și al elevilor în același timp.

În practica didactică, se remarcă în ultima perioadă utilizarea tot mai des a calculatorului și în mod particular a instrumentelor multimedia în procesul de predare- învățare. În cadrul procesului de predare-învățare, calculatorul este însoțit de un videoproiector și cu ajutorul acestor mijloace moderne de învățământ profesorul poate integra în lecție prezentări Power Point.

O prezentare Power Point apare ca o succesiune de diapozitive ( slied-uri) ce reprezintă imagini însoțite de text și diferite tipuri de obiecte: imagini, obiecte, grafice prezentate pe ecran. Imaginile și informațiile pe care profesorul le prezintă elevilor în cadrul unei prezentări Power Point pot fi preluate de pe CD-uri , din bibliotecile cu imagini religioase sau de pe rețeaua Internet. Dacă informațiilșe sunt utilizate de pe rețeaua Internet, informațiile vor fi atent verificate întrucât rețeaua Internet poate conține multe informații nereale sau negative pentru educația religioasă a elevilor.

Într-o prezentare Power Point resursele informatice pot fi eficient integrate pentru vizualizarea informațiilor, afișarea schemelor, a graficelor, a imaginilor dinamice, icoanelor, prezentarea de modele; combinate și asamblate armonios.

Avantantajul folosirii prezentărilor Power Point în activitatea didactică este legat de posibilitatea de a oferi informații ce pot fi recepționate concomitent prin doi analizatori: vizual și olfactiv, îmbină receptarea prin auz și văz cu acțiunea personală a elevului.

Prezentarea Power Point se structurează în câteva secțiuni la care se dă un titlu sugestiv și la care se asociază imagini, scheme, icoane; alăturându-se un set de cunoștințe care să explice sau să completeze imaginea, icoana, animația, schema și care să ajute la transmiterea și asimilarea informației și să o facă mai accesibilă și mai sugestivă. Rolul cadrului didactic, constă în primul rând în pregătirea mijloacelor didactice și în dirijarea învățării. După pregătirea și structurarea materialului următoarea etapă este redactarea prezentării Power Point, când trebuie să respectăm câteva reguli pentru a crea o prezentare atractivă și interesantă. Astfel pentru fiecare slaide al prezentării trebuie să avem în vedere următoarele:

imaginile folosite să fie sugestive și de bună calitate

dimensiunea textul să fie suficient de mare pentru a putea să fie citit cu ușurință

muzica trebuie să fie în concordanță cu textul și imaginea

titlul și cuvintele cheie ale textului să fie evidențiate, fiind scrise îngroșat sau colorate

informațiile trebuie să fie esențiale, cu ce să rămână elevii după ce se termină prezentarea

În cadrul procesului de predare-învățare se apelează la prezentările Power Point cu scopul de atrage atenția elevilor asupra informațiilor prezentate și astfel să-I facă să înțeleagă înformațiile și să-i determine să-și dorească să știe mai mult în viitor.

Integrarea resurselor informatice în proiectarea didactică se poate realiza în toate etapele lecției. Astfel se poate îmbina armonios inteligența umană cu cea artificială a calculatorului ducând astfel la generarea de idei noi, tehnologii, soluții și în final la opținerea performanței.

Pentru activitățile desfășurate la clasă am beneficiat de dotările tehnice moderne pe care școala le deține ca urmare a modernizării din ultimii ani. În cadrul activității la clasă am utilizat prezentări Power Point, iar elevii au fost mult mai interesați, mai atenți și au participat la lecții fiind mult mai activi. În continuare voi prezenta un exemplu de lecție ,, Parabola samarineanului milostiv”, care a fost predată la clasa a V-a cu ajutorul prezentărilor Power Point.

Fig. 1

Fig. 2

Fig. 3

Fig. 4

Fig.5

Fig. 6

Fig. 7

Fig. 8

Fig. 9

Fig.10

Fig.11

Fig.12

Fig.13

Fig.14

Fig.15

Fig. 16

Fig. 17

Fig.18

Fig.19

Fig. 20

Fig.21

Fig.22

Fig. 1- 22 Aspecte ale prezentrii Power Point a lecției ,,Parabola samarineanului milostiv- dragostea față de aproapele”, clasa a V-a.

Pot să spun că prin utilizarea prezentărilor Power Point am reușit să le stârnesc curiozitatea și interesul elevilor pentru înțelegerea semnificațiilor și sensurilor din parabolelor Mântuitorului. Astfel prin expunerea unor imagini vizuale elevii au reușit să rețină mult mai ușor informațiile într-un mod interesant fiind mult mai atenți și active pe parcursul desfășurării prezentării.

În concluzie pot să afirm că toate lecțiile predate prin intermediul prezentărilor Power Point și-au atins scopul scontat elevii reușind înțelegerea și fixarea noțiunilor prezentate într-un mod mult mai plăcute.

Tabla interactivă

Direcția de dezvoltare a educației este integrarea tehnologiei electromice, respectiv a tablei digitale în educație. Tabla digitală este un dispozitiv electronic care folosește un calculator la care este conectat un proiector, o tablă și un dispozitiv manual. Calculatorul poate fi controlat folosind tabla, astfel suprafața tablei devine o unitate vastă de detectare și control. Astfel acest sistem devine un dispozitiv interactiv și copiii sunt mult mai atenți și pot să înțeleagă mai bine explicațiile, pot învăța prin joacă și într-un mod plăcut și distractiv.

Prin folosirea tablei interactive la orele de religie resursele informatice devin un mijloc care ajută ca ora de religie să fie una activă și atractivă în același timp. Tabla interactivă poate fi folosită în toate etapele lecției. Se poate folosi pentru vizualizarea unor imagini, pentru vizualizarea unor informații, a unor filme, accesarea unor sit-uri de pe internet, pentru prezentări Power Point, în evaluare pentru a verifica cunoștințele prin aplicarea unor teste grilă, fie cu caracter interactiv, dar și pentru jocuri didactice.

Au utilizat la ora de religie și sistemul Intuitext; lecții digitale cu ajutorul lor am putut explica și prezenta fenomene care sunt greu de studiat și înțeles prin mijloacele clasice. Aceste lecții pot fi reluate ori de câte ori este necesar și au în vedere mai puțin reținerea mecanică de informații și mai mult formarea de competențe.

La activitățile desfășurate la clasă am beneficiat de tabla interactivă pe care școala o deține la clasele I- IV ca urmare a modernizării din ultimii ani, iar elevii au fost mult mai interesați, mai atenți și au participat la lecții fiind mult mai activi. În continuare voi prezenta câteva exemple de activități care au fost desfășurate la clasă cu ajutorul tablei interactive.

Fig.23

În urma vizualizării imaginii din Parabola samarineanului milostiv și a audierii parabolei, pentru a fi mai bine înțeleasă noțiunea ,,aproapele,, am proiectat un exercițiu din care elevii trebuiau să aleagă variant corectă.

Fig.24

Pentru a arăta că parabola are aplicabilitate până în zilele noastre, am proiectat un exercițiu la care elevii trebuiau să aleagă varianta adevărată, să arate ce este folositor să facem pentru cei bolnavi și cum poate un copil să-l ajute pe prietenul său care este bolnav

Fig.25

Vorbind la clasa a II-a, despre iertare ca despre o virtute creștină și pentru a face ca să fie ințeleasă noțiunea de iertare am făcut referire la Parabola fiului risipitor vizualizând imagini sugestive despre parabolă.

Fig.26

Fig.27

Fig.28

Fig.29

Pentru ca elevii să înțeleagă noțiunea de iertare și cum trebuie să procedăm ca să fim iertați am proiectat un exercițiu cu alegeri multiple despre iertare.

Fig.30

Fig.31

În lecția de recapitulare la cls. a II-a am proiectat pe ecran mai multe icoane dintre care elevii să identifice în care icoană este ilustrată Parabola samarineanului milostiv.

Fig.32

La clasa a III-a la lecția ,, Dumnezeu ocrotește și dă putere pentru a face fapte bune” pentru ca elevii să înțeleagă cum Dumnezeu împarte daruri oamenilor am prezentat imagini sugestive cu Parabola talanților.

Fig.33

Fig.34

La clasa a III-A în cadrul lecției ,, Importanța de a avea răbdare cu cei din jur” pentru a le arăta elevilor cine este modelul nostrum de răbdare și cum putem fi răbdători mereu am audiat Pilda semănătorului.

Fig.35

Fig.36

Am constatat că atunci când audiem, vizualizăm imagini sau rezolvăm exerciții cu ajutorul tablei interactive ( toate lecțiile fiind ilustrate ) elevii sunt atrași de noile metode de predare și sunt mult mai atenți la oră și astfel învățăm prin joc mult mai ușor. Tabla interactivă poate fi utilizată cu success în activitatea didactică de către profesori cât și de elevi ca o modalitate de eficientizare a activității didactice.

Astfel pot să afirm că tabla interactivă inteligentă face lecțiile mult mai atractive, interesante, captivante și eficiente în asimilarea informațiilor astfel fiind foarte utilă și în predarea orei de religie.

3.3 Învățarea prin intermediul filmelor didactice și a secvențelor audio

Filmul didactic

Prezentările teoretice ale cunoștințelor conduc de foarte multe ori spre o lecție plictisitoare și aridă pentru mulți elevi în antiteză cu prezentarea în imagini și sunete ( filmul) care a confirmat supremația imaginii ca dimensiune a cunoașterii intelectuale, care solicită în egală măsură inteligența și emotivitatea elevilor.

Filmul ocupă un loc tot mai important în tehnologiile didactice moderne fiind un mijloc de învățământ cu multiple valențe instructiv-educative de informare și comunicare. El poate fi folosit în toate tipurile de lecție și foarte ușor integrat în diferite secvențe ale desfășurării lecției. El are rolul de a furniza informații ordonat și ierarhizate și a antrena elevii în procesul învățării nu în a ilustra sau a demonstra.

Astfel prin utilizarea filmului didactic în activitatea de învățare este captată atenția elevului prin varietatea formelor de prezentare și diversitatea formelor de învățare eliminând riscul rutinei și al plictiselii. Prin prezentarea multitudinii și varietății situațiilor de învățare îi stimulează și dezvoltă imaginația elevului. Elevul asimilează informațiile și învață prin descoperire și poate să-și formeze o gândire ordonată, clară și rapidă în judecarea problemelor.

Prin modul în care este conceput și realizat, filmul didactic poate:

să transmită informații despre obiecte și fenomene, idei și reflecții, gânduri și trăiri emoționale umane de mare finețe și subtilitate;

să medieze observarea și înțelegerea unor fenomene neaccesibile sau greu accesibile unei percepții directe;

să stimuleze elevii;

să provoace și să dezvolte motivația învățării prin tratarea problemelor într-o manieră atrăgătoare, captivantă, care să stârnească o gamă largă de impresii și trăiri afective;

să testeze probabilitatea celor ce-l vizitează de a opera cu datele învățate, să identifice, să explice sau să interpreteze unele situații noi proiectate pe ecran;

să ofere elevilor conexiuni inverse referitoare la corectitudinea răspunsurilor date de ei, adfucând astfel o informație corectă.1

Filmul didactic este integrat în lecție de către cadru didactic ca mijloc de învățare, ca instrument al acțiunilor instructiv-educative. Folosirea lui nu trebuie făcută la întâmplare, oricum și oricând ci în condiții bine stabilite și nu reprezentând un scop în sine.

Pentru ca integrarea filmului didactic în lecție să-și atingă obiectivele cadrul didactic trebuie să parcurgă o pregătire care constă în: vizionarea filmului în întregime, reținerea termenilor noi și a părților mai importante din film, analizarea conținutului și stabilirea strategiei didactice și proiectarea lecției. Se impune de asemenea să se facă și o pregătire a elevilor, care de regulă se referă la: reactualizarea cunoștințelor și stabilirea unei idei principale din film, explicarea unor termini necunoscuți precum șistabilirea unor sarcini pe care elevii ar trebiu să le îndeplinească. Integrarea eficientă a filmului didactic în lecție este determinată de personalitatea și măiestria cadrului didactic.

1.Ioan Jinga, Elena Istrate (coord.), op cit., p. 380-381

Cunoscând beneficiile filmului didactic am proiectat filme în cadrul lecțiilor de predare-învățare, dar și de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor. Am beneficiat de

existența în școală a unui Centru de documentare și informare (CDI) dotat cu tehnologie

modernă am realizat proiecții pe un ecran mare pentru a asigura o vizionare optimă de către toți

elevii.

Filmul didactic poate fi potrivit ca o alternativă viabilă ce se poate înscrie cu succes în noua paradigmă a învățării perceptiv-vizuale moderne.

Un exemplu de lecție în care am utilizat filmul didactic este lecția ,,Fiecare om își caută propria cale în viață” la clasa a IV-a; pentru a le exemplifica elevilor că Dumnezeu i-a dat omului libertatea să aleagă între bine și rău, să ne alegem calea pe care s-o urmăm am vizionat un film despre Parabola fiului risipitor. După vizionare, elevii au fost rugați să-și exprime impresiile și să-și formulize opinii referitoare la ceea ce au observant în prezentarea filmului. Elevii și-au expus părerea cu privire la ceea ce au vizionat, unii au pus întrebări și au cerut lămuriri.

Am constatat că elevii au fost profund impresionați de cele vizionate și informațiile au avut un impact puternic asupra elevilor astfel se poate afirma că prezentarea filmului ca material stimul a avut efectul dorit.

Fig.27

Fig.38

Fig.39

Fig.40

Fig.27-40 Aspecte ale prezentării filmului Parabola fiului risipitor, clasa a IV-a

SECVENȚELE AUDIO

Folosind secvențele audio în timpul orelor de religie, profesorul de religie dezvoltă în sufletul elevilor dorința de a asculta. Audierea secvențelor audio presupune dezvoltarea atenției auditive, realizată printr-o secvență audio adecvată și interesantă care să stârnească curiozitatea și interesul elevilor. Secvențele audio trebuiesc alese de către cadru didactic cu mare grijă astfel încât:

conținutul să fie în concordanță cu învățătura de credință

materialul să fie adecvat particularităților de vârstă ale elevilor

vocea să fie armonioasă

profesorul să creeze cadrul adecvat audierii

tonul să fie adecvat și plăcut auzului

Pintr-o educație auditivă sistematică, elevii pot ajunge în timp la formarea deprinderilor de audiție conștientă, în care secvențele audio devin o metodă de cunoaștere a realității religioase. Pot fi audiate povestiri cu conținut religios- moral, pilde sau predici. Secvențele audio pot fi folosite în predarea-învățarea religiei cu succes îndiferite moment ale lecției pecum: captarea atenției, asociere și generalizare, comunicarea cunoștințelor, dar și în fixarea cunoștințelor. După audierea pildelor sau predicilor relogioase profesorul va discuta cu elevii conțitutul acesteia, elewvii pun întrebări pentru ași clarifica eventualele neânțelegeri și vor desprinde mesajul sau învățătura ce se desprind din conțimut.

Astfel de secvențe audio am folosit cu success la ora de religie, iar în continuare voi prezenta câteva astfel de exemple, folosite de mine în cadrul lecției de religie.

La clasa a II-a în cadrul lecției despre,, Iertarea celor care ne fac rău” am audiat de pe CD o secvență din cuvântul părintelui Arsenie Papacioc despre iertare.

Fig.41

La clasa a V-a în cadrul lecției ,, Rugăciunea curată – Parabola vameșului și fariseului” pentru ca elevii să înțeleagă cum trebuie să fie rostită rugăciunea am apelat la rețeaua Internet și am audiat o secvență audio cu predica Pr Vasile Mihoc.

Fig.42

La clasa a VII-a la lecția,, Căință și iertare – Pilda fiului risipitor”pentru ai ajuta pe elevii să înțeleagă că: Dumnezeu vrea ca toți oamenii care s-au îndepărtat de El trebuie să se îndrepte am apelat la rețeaua Internet și am audiat o secvență din predica părintelui Teofil Părăian.

Fig.43

3.4 Evaluarea prin proiecte realizate de elevi cu ajutorul calculatorului

Din procesul de predare-învățare, evaluarea reprezintă o componentă organică importantă. Din perspectiva unui demers educațional care este în principal centrat pe competențe, se recomandă astfel utilizarea unei evaluări continue. Astfel în evaluare sunt utilizate frecvent formele și instrumentele clasice, dar alături de acestea sunt recomandate și folosirea unor instrumente complementare cum ar fi proiectul în format electronic ( prezentarea PPT).

Fig.44 Aspecte din cadrul realizării proiectului PPT cls. a VII-a, lucru pe grupe

Obiectivul principal al demersului fiind acela de a facilita elevilor accesul la informații și formarea unor competențe utile pentru tot restul vieții prin intermediul unor activități activ-participative desfășurate în cadrul orelor de religie.

Fig.45 Aspecte din prezentarea proiectului prezentare PPT cls. a VII-a lucru pe grupe

Fig.46. Aspecte din proiectul realizat de elevii I. V. , P. R. și O. L.

Fig.47. Aspecte din proiectul realizat de elevii S. R. și H. A.