Cartea Apostolul. [306858]

Cartea Apostolul.

Pericopa apostolică din noaptea Învierii

Student: [anonimizat]: Pr. Conf. dr. [anonimizat], formator și sfințitor pentru om. Întreaga structură cultică este așezată într-o [anonimizat] o [anonimizat] a [anonimizat] a luat ființă în chip văzut.

[anonimizat], ierurgiile și Cele 7 laude, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], sunt Sfânta Evanghelie și Cartea Apostolul. Acestea două sunt cărți ,,surori”, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] m-am aplecat și a [anonimizat], [anonimizat] a Bisericii, lucruri care atestă istoricitatea și veridicitatea celor scrise. Referindu-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]: perioada Triodului (din Duminica Vameșului și a Fariseului până în Sâmbăta Mare), perioada Penticostarului (din duminica Paștilor până în Duminica Tuturor Sfinților) și cea a Octoihului, cea mai îndelungată perioadă (din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților până în Duminica Vameșului și a Fariseului, când debutează perioada Triodului). Conținutul, [anonimizat], în virtutea dinamismului care însuflețește viața cultică a credincioșilor.

[anonimizat], [anonimizat].

Pericopa apostolică din noaptea Sfintelor Paști

Dacă la Sfânta Evanghelie din noaptea Învierii Biserica a rânduit a [anonimizat]stolică rânduită, prologul Cărții Faptele Apostolilor (Fapte 1, 1-8), înfățișează pe Hristos, Logosul înviat, Care îi învață pe Apostoli în răstimpul dintre Înviere și Înălțare, predicându-le despre Împărăția lui Dumnezeu și venirea Duhului Sfânt Care va lucra în inima lor, venind peste ei.

O altă paralelă interesantă se observă între acest prolog al Faptelor Apostolilor și prologul Evangheliei după Luca. Exegeții au ajuns la consensul că opera lucană trebuie studiată potrivit unității sale de stil și vocabular, unității gândirii teologice, unității narative, unitate care se referă la cele două cărți, Evanghelia a treia și cartea Faptele Apostolilor. Observăm că cele două cărți au același autor și același destinatar. Autorul este Sfântul Evanghelist Luca, ,,doctorul cel iubit”(Galateni 4,4), după cum îl numește Sf. Ap. Pavel, care continuă în Faptele Apostolilor, cu multă rigoare științifică, cele relatate în Evanghelie, ,,cartea cea dintâi” (Fapte 1,1). Destinatarul este un anume Teofil, probabil un dregător important, după cum reiese din apelativul care îi este adresat în Evanghelie: ,,Preaputernice Teofile”. Este evident faptul că este o schimbare de nuanță atunci când reflectăm la apelativul folosit în Fapte, și anume: ,,O, Teofile”, dovadă că acesta se creștinase între timp.

Rigoarea științifică despre care vorbeam adineaori este evidentă în această scriere a Sfântului Luca, prima istorie a Bisericii lui Hristos, ,,O carte a prototipurilor”, după cum o numește Pr. Sabin Verzan. Se regăsesc în conținutul Faptelor două texte care reprezintă dovezi ale istoricității și, implicit, ale veridicității:

1. ,,În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate câte a făcut și a învățat Iisus…” (Fapte 1,1), cuvinte ce subliniază atât istoricitatea faptelor relatate în Evangheliei după Luca, scrise după o cercetare cu de-amănuntul, încredințându-ne de ,,temeinicia învățăturii” primite (Luca 1, 3-4), cât și istoricitatea acestei cărți și adevărul Învierii. Mai mult, Sf. Luca nu se rezumă la propria mărturie, ci mărturisirea despre Iisus Hristos o pune, în întregime, pe seama Apostolilor, zicând: „Așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului” (Lc. 1, 2). În baza acestor dovezi și argumente, Biserica a ales între Evangheliile adevărate și cele apocrife, între scrierile canonice și necanonice.

2. Sfântul Luca, om cultivat al vremii sale și bun istoric, ancorează istoria mântuirii în istoria laică, prezentând în alte două locuri din Evanghelie contextul istoric în care se petrec faptele mântuitoare: ,,În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August…” (Luca 2,1); ,,În al cinsprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii…” (Luca 3,1). Așadar, vedem că Sf. Luca recurge la destul de multe repere istorice ,,în cartea cea dintâi”, pentru a-l încredința pe Teofil și pe noi toți de adevărul Învierii. Face această referință la ,,cartea cea dintâi” pentru a transfera autoritatea și istoricitatea Evangheliei cărții de față, căci ,,făcând acolo cuvântul vrednic de crezare, nu mai e nevoie de altă întărire aici.”

Învierea Domnului reprezintă punctul central al kerigmei apostolice, iar Sf. Ap. Pavel, afirmă în acest sens: ,,dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră” (I Corinteni 15, 14). În Faptele Apostolilor sunt relatate mai multe predici apostolice: cea a lui Petru la alegerea lui Matia (cap. 1) și cea de la Cincizecime (cap. 2), cea a lui Petru și Ioan în fața Sinedriului (cap. 4), a lui Ștefan diaconul (cap. 6) și multe alte cuvântări ale lui Pavel, fiecare dintre acestea făcând negreșit referire la adevărul de necontestat al morții și Învierii lui Hristos. Referitor la relația strânsă dintre Fapte și Învierea Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că aceasta ,,este mai ales o dovedire a Învierii, iar după ce e crezută ea înaintează și celelalte pe cale”.

Motivul pentru această scurtă pericopă apostolică, formată din primele opt versete ale Faptelor, se ciește în noaptea Învierii este acela că aici Sf. Luca subliniază cu putere realitatea Învierii Mântuitorului Care S-a arătat pe Sine timp de 40 de zile, până la Înălțarea Sa la cer.

Se face o referire directă la Evanghelie, la ,,cuvântul cel dintâi”, cea mai sigură sursă care mărturisește ,,despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța” (Fapte 1, 2), adică despre activitatea, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului. Aceste cuvinte ale Sf. Luca par să le contrazică pe cele ale Sf. Ioan Evanghelistul care spune că „sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Doar par să fie contrare deoarece Sf. Luca spune ca a scris ,,despre toate” și nu toate cele făcute și învățate de Mântuitorul, iar Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, dezvoltă și spune că prin sintagma „despre toate" Sf. Luca vrea să demonstreze că ,,nu a lăsat nimic dintru cele de care era nevoie și silea trebuința pentru a se înțelege că propovăduirea este dumnezeiască și adevărată.”

Evanghelia după Luca se termină cu cele relatate în prologul Faptelor, și anume cu Înălțare Domnului. Așadar, în Fapte este doar o referire la arătările Mântuitorului Hristos de după Învierea, care ne trimit la sursă, la cele patru Evanghelii care ne prezintă dovezile Învierii.

Vestea arătării Mântuitorului era foarte cunoscută și răspândită printre creștini. Însuși Pavel care nu fusese martor al Învierii și arătărilor Mântuitorului, dar care L-a văzut pe Hristos pe drumul Damascului și care mai apoi a auzit de aceste adevăruri pe care le-a primit prin credință, mărturisește: ,,Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi și ca a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece. În urmă S-a arătat la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi” (I Corinteni 15, 3-6). Dar din ce cauză nu S-a arătat tuturor, ci numai celor apropiați? Pentru că celor mulți, celor ce nu știau taina cea negrăită și ascunsă, li s-ar fi părut nălucire. Căci dacă la început nici înșiși ucenicii nu credeau și se tulburau, dorind dovezi palpabile și având curiozitatea să-L pipăie și să mănînce împreună cu El, cum ar fi crezut mulțimea?

Vedem, așadar, că în acest răstimp de patruzeci de zile (Fapte 1) Hristos S-a arătat multor ucenici pentru a-i încredința de Înviere și de ,,cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 1,3), după cum ni se prezintă chiar în pericopa de față. Ce înțelegem prin Împărăția lui Dumnezeu? Aceasta are două mari sensuri. Sintagma poate să facă referire la împărăția lui Dumnezeu care presupune prezența fizică a lui Hristos pe pământ, dar folosită în anumite contexte, printre care și acesta din pericopă, face referire la Biserica (gr. βασιλεια – împărăție) care urma să se întemeieze. Vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, Hristos predă Apostolilor normele de viețuire în Biserică, instituție care se va forma după venirea Duhului Sfânt, drept pentru care Mântuitorul îi îndeamnă pe Apostoli să nu se depărteze de Ierusalim, așteptând ,,făgăduința Tatălui” (Luca 24,49; Fapte 1,4), când vor fi ,,botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile” (Fapte 1,5). Aceasta era ,,îmbrăcarea de sus (Luca 22,49) cu care aveau să-și împlinească misiunea la care erau rânduiți în lume.”

Botezul, la care face referire și pericopa apostolică, reprezintă o altă realitate la care îndeamnă Învierea lui Hristos, prin propovăduirea Apostolilor, în timpul Bisericii primare această Taină a luminării fiind administrată cu precădere în noaptea Sfintelor Paști, după o pregătire temeinică a catehumenilor. Astăzi, credincioșii prezenți la slujba Învierii sunt chemați la o reactualizare a făgăduințelor Botezului din pruncie prin Sfânta Împărtășanie, împărtășirea din Trupul și Sângele lui Hristos Cel Înviat.

Înălțarea la Cer a Mântuitorului nu reprezintă o părăsire totală din partea lui Hristos, deoarece după Pogorârea Duhului Sfânt, Hristos va fi prezent în chip tainic, mistic, între Apostoli, prin Duhul. Acest adevăr reiese și din paralela dintre botezul lui Ioan cu apă și botezul lui Iisus care va fi ,,cu Duh Sfânt” (Fapte 1,5).

Multe din cele auzite de Apostoli de la Hristos nu erau deplin înțelese, dar urmau să fie lămurite prin Duhul Sfânt: ,,Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14, 26). Apostolii, precum se arată și din conversația lui Hristos cu Ilie și Cleopa pe drumul Emausului, așteptau o restaurare politică a împărăției lui Israel: ,,Doamne, oare, în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel?” (Fapte 1,6). Nu înțelegeau că Hristos nu a venit să restaureze un regat pământesc, ci împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

În perioada post-pascală, când Domnul S-a arătat timp de patruzeci de zile Apostolilor Săi, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim înainte de a primi luminarea și împuternicirea harică a Duhului Sfânt. Astfel, încărcați cu puteri dumnezeiești, Apostolii vor străbate tot spațiul geografic cunoscut atunci, ca să răspândească lumii lumina învățăturii Sfintei Evanghelii, în centrul căreia se plasează adevărul Învierii. ,,Și veți lua putere – îi asigură Domnul Hristos – venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Fapte 1, 8). Mântuitorul le trasează Apostolilor un adevărat program misionar, prin care toate laturile lumii să audă și să primească cuvântul mântuitor al lui Hristos. Cartea Faptele Apostolilor ne prezintă acest ,,program” de propovăduire a Evangheliei ca fiind structurat în patru etape: 1. Întemeierea Bisericii din Ierusalim și petrecerea creștinilor; 2. Misiunea Apostolilor în Iudeea; 3. Misiunea lui Filip, Petru și Ioan în Samaria; 4. Propovăduirea Evangheliei la neamuri.

Apostolii au fost ,,martori” (Fapte 1, 8; 2, 32) ai activității și in special ai Învierii lui Hristos, acestui fapt istoric și cosmic deopotrivă, prin care s-a pecetluit pentru totdeauna biruința binelui asupra răului, biruința luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții. Aceștia vesteau ,,ceea ce era de la început, ceea ce ei au auzit, au văzut cu ochii lor, ceea ce au privit și mâinile lor au pipăit despre Cuvântul vieții” (I Ioan 1, 1-3). Așadar, toate simțurile sunt chemate la mărturisirea Adevărului. În această realitate dumnezeiască sunt chemați să se înscrie, prin Sfinții Apostoli, creștinii din toate timpurile și locurile, dând mărturie despre Hristos Care este ,,Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Numeroși creștini, luând aminte la acest îndemn, au mărturisit credința până la martiriu (gr. μαρτύριον – mărturie).

Concluzii

Prin lucrarea de față am încercat să aduc în prim plan câteva lămuriri exegetice asupra conținutului pericopei apostolice pe care o auzim cu toții în cadrul Liturghiei săvârșite în noaptea Învierii. Deși de o dimensiune restrânsă, pericopa este sugestivă, conținând idei teologice profunde care gravitează în jurul adevărului de necontestat al Învierii Mântuitorului Hristos, ,,Sărbătoare a sărbătorilor și Praznic al praznicelor”, după cum frumos se afirmă în canonul Sfintelor Paști.

Consider că nu ar trebui să ne rezumăm doar la textul evanghelic deoarece constatăm faptul că e prea puțin să circumscrii activitatea de propovăduire doar la pericopa Evangheliilor, în felul acesta lăsându-se de-o parte un întreg tezaur de învățătură creștină. Se impune, astfel, o perspectivă exhaustivă asupra cuvântului Scripturii, care să faciliteze o înțelegere cât mai profună și clară a acestuia, lăsându-L pe Hristos Cel Înviat, Cuvântul Întrupat, să pogoare în sufletul nostru lumina învățăturii Sale.

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………..2

Pericopa apostolică din noaptea Învierii……………………………..3

Concluzii………………………………………………………………………..7

BIBLIOGRAFIE:

Arion Leon, Pr. Prof. dr.: Predici la pericopele apostolului duminical, E.I.B.M.B.O.R., București, 2005.

Ioan Gură de Aur, Sfânt: Comentariu la Faptele Apostolilor, vol 1, trad. din limba greacă de Ierom. Lavrentie Carp, Ed. Doxologia, Iași, 2016

Mircea I., Pr. dr.: Organizarea Bisericii și viața primilor creștini, după ,,Faptele Apostolilor”, în ,,Studii Teologice”, an VII, 1955, nr. 2.

Teofilact, Arhiepiscop al Bulgariei, Tâlcuire la Faptele Apostolilor, ed. îngrijită de Florin Stuparu, Ed. Sophia, București, 2007.

Verzan Sabin, Pr. Prof. dr.: Faptele Apostolilor – o carte a prototipurilor, în ,,Studii Teologice”, an. XLII, 1990, nr.1.

Verzan Sabin, Pr. Prof. dr.: Faptele Apostolilor (capitolele 1 si 2). Note exegetice, în "Ortodoxia", an. XLVI, 1994, nr. 1.