SISTEME PARTIDISTE COMPARATE: REPUBLICA MOLDOVA ȘI ȚĂRILE BALTICE [306844]

[anonimizat]: REPUBLICA MOLDOVA ȘI ȚĂRILE BALTICE

Teză de licență

Șef Departament _____________[anonimizat].hab.prof.univ.

(semnătura)

Conducător științific: _____________ [anonimizat].,conf.univ.

(semnătura)

Autorul: ______________

(semnătura)

Chișinău, 2016

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR………………………………………………………………………………………………3

ADNOTARE …………………………………………………………………………………………………………………4

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………7

1. PARTIDE ȘI SISITEME PARTIDISTE ÎN LUMEA GLOBALĂ: [anonimizat].

Istoriografia cercetării……………………………………………………………………………………………..13

Tipologia și trăsăturile partidelor politice contemporane……………………………………………..21

[anonimizat]…………………………………………………..31

Concluzii la capitolul 1………………………………………………………………………………………………41

2.GENERAL ȘI PARTICULAR ÎN CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMELOR PARTIDISTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ȚĂRILE BALTICE.

Particularitățile formării partidelor politice în Republica Moldova și Țările Baltice ……………………………………………………………………………………………………………………………….42

Specificul constituirii și evoluției sistemului partidist în Republica Moldova ……………………………………………………………………………………………………………………………….51

Partide politice din Republica Moldova și Țările Baltice în perioada alegerilor……………….62

Concluzii la capitolul 2………………………………………………………………………………………………72

ÎNCHEIERE………………………………………………………………………………………………………………..73

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….75

ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..82

[anonimizat] – Republica Democrată Germană

S.U.A. – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat], „ Sisteme partidiste comparate: Republica Moldova și Țările Baltice ”, teză de licență în Relații Internaționale, Chișinău, 2016.

Structura tezei: introducere, 2 capitole, încheiere, bibliografie din 80 de titluri, 8 anexe, 75 de pagini text de bază.

Cuvinte-cheie: sistem partidist, partid politic, alegeri, guvernare, cualiție, stabilitate, ideolgie, clivaj, democrație reprezentativă, cultură politică, opoziție, campanie electorală.

Domeniul de studiu este domeniul Relațiilor Internaționale care un accent deosebit pe sistemele partidiste datorită importanței acestora pentru o bună desfășurare a relațiilor interstatale.

Scopul și obiectivele lucrării: Scopul lucrării este de a analiza particularitățile constituirii și evoluției partidelor și sistemelor partidiste din Republicii Moldova și Țările Baltice în procesul de tranziție spre democrație. Obiectivele sunt: de a identifica cercetările anterioare, relevante pentru studiul dat; de a determina tipologia și trăsăturile partidelor politice contemporane; de a analiza tipurile de sisteme partidiste la etapa actuală și particularitățile acestora; de a compara procesul de formarea partidelor politice în Republicii Moldova și Țările Baltice; de a analiza specificul constituirii și evoluției sistemului partidist din Republica Moldova; de a evalua prestația partidelor politice din Republicii Moldova și Țările Baltice în perioada alegerilor;de a recomanda practici potrivite pentru Republica Moldova în procesul de dezvoltare.

Noutatea științifică constă în faptul că la baza lucrării este analiza rolului sistemelor partidiste a Republicii Moldova și a Țărilor Baltice în aspect comparativ, fiind identificate modele potrivite pentru Republica Moldova. De asemenea un accent important este pus pe experiențele pozitive a Țările Baltice ce pot fi preluate de Republica Moldova.

ANNOTATION

NECULA Elena, "Compared party system: Moldova and Baltic countries", diploma thesis in International Relations, Chisinau, 2016.

Thesis structure: introduction, two chapters, conclusion, bibliography of 80 titles, 8 appendices, 75 pages of main text.

Keywords: party system, political parties, elections, government, coalition stability, ideology, cleavage, representative democracy, political culture, opposition, campaign.

Domain of research: International Relations is an emphasis on partidiste systems because of their importance for the smooth running of interstate relations.

The purpose and objectives: The aim of study is to analyze the peculiarities of formation and development of parties and party systems of Moldova and the Baltic countries in transition to democracy. The objectives are: to identify previous research relevant for the study; to determine the types and characteristics of contemporary political parties; to analyze the types of party system at present and their particularities; to compare the formation of political parties in the Republic of Moldova and the Baltics; to analyze the specifics of the formation and development of party system in Moldova; to assess the performance of political parties in the Republic of Moldova and the Baltic countries during elections; recommending suitable practices for Moldova in the development process.

Scientific novelty: is that the work is based on analysis of the role partidiste systems of Moldova and the Baltic States in comparative aspect, and the peculiarities of each. Also important emphasis is placed on the positive experiences of the the Baltic countries that may be taken by Moldova.

AHHOTAЦИЯ

Heкyла Eлeна, " Паpтийная cиcтeма пo cpавнeнию: Moлдoва и Cтpаны Балтии", диплoмная pабoта в oблаcти мeждyнаpoдныx oтнoшeний, Кишинeв, 2016.

Cтpyктypа диccepтации: ввeдeниe, двe главы, заключeниe, библиoгpафия из 80 наимeнoваний, 8 пpилoжeний, 75 cтpаниц ocнoвнoгo тeкcта.

Ключeвыe cлoва: паpтийная cиcтeма, пoлитичecкиe паpтии, выбopы, пpавитeльcтвo, cтабильнocть кoалиции, идeoлoгия, cпайнocти, пpeдcтавитeльнoй дeмoкpатии, пoлитичecкoй кyльтypы, oппoзиция, избиpатeльная кампания.

Oблаcть иccлeдoвания: мeждyнаpoдныe oтнoшeния, кoтopый yдeляeт ocoбoe вниманиe паpтийныx cиcтeм из-за иx важнocти для нopмальнoгo фyнкциoниpoвания мeжгocyдаpcтвeнныx oтнoшeний.

Цeль и задачи: Цeлью даннoй pабoты являeтcя анализ ocoбeннocтeй фopмиpoвания и pазвития паpтий и паpтийныx cиcтeм Moлдoвы и cтpан Балтии, в пepexoдe к дeмoкpатии. Цeли: выявить пpeдыдyщиe иccлeдoвания, имeющиx значeниe для иccлeдoвания; чтoбы oпpeдeлить типы и xаpактepиcтики coвpeмeнныx пoлитичecкиx паpтий; пpoанализиpoвать типы паpтийнoй cиcтeмы в наcтoящee вpeмя и иx ocoбeннocти; cpавнить фopмиpoваниe пoлитичecкиx паpтий в Pecпyбликe Moлдoва и Балтии; пpoанализиpoвать cпeцификy фopмиpoвания и pазвития паpтийнoй cиcтeмы в Moлдoвe; oцeнивать pабoтy пoлитичecкиx паpтий в Pecпyбликe Moлдoва и cтpанаx Балтии вo вpeмя выбopoв; peкoмeндoвать пoдxoдящиe мeтoды для Moлдoвы в пpoцecce pазвития.

Hаyчная нoвизна: в тoм, чтo pабoта ocнoвана на анализe poли паpтийныx cиcтeм Moлдoвы и Cтpан Балтии в cpавнитeльнoм аcпeктe, и ocoбeннocти каждый. Tакжe важный акцeнт cдeлан на пoлoжитeльнoм oпытe cтpан Балтии, кoтopыe мoгyт быть иcпoльзoваны Moлдoвoй.

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Lumea contemporană se află într-o metamorfoză continuă, procesele evoluează și trec la alte nivele, însă acesta nu se întîmplă uniform. Fiecare regiune, stat are particularitățile sale conform circumstanțelor în care se află. Un lucru este comun pentru toate statele și regiunile: lupta pentru putere. Acesta este un fenmen observat de la începuturile omenirii, dar actual pînă astăzi, doar că în alte proporții.

Societatea democratică a dat naștere mai multor schimbări, cum ar fi libertatea de exprimare a opiniei unei persoane sau a unui grup. Partidele politice au aparut din necesitatea instituționalizării acestor grupuri, ele reprezentînd interesele unei părți a societății.

Modul în care se desfășoară activitatea partidelor politice și eficiența lor sunt diferite de la țară la țară. Am ales anume cazul Țărilor Baltice deoarece acestea au trecut prin condiții similare ca și Republica Moldova, sunt foste republici sovietice, se aseamănă după mărimea teritoriului și particularitățile etnice, totuși au evoluat diferit și au rezultate în unele cazuri opuse. Sunt anumiți factori care au influiențat procesele ce au avut loc în aceste țări, iar în procesul de cerectare vor fi analizați aceștea.

Este necesar un studiu comparat a modul în care au aparut și au evoluat sistemele partidiste din Republica Moldova și Țările Baltice pentru a găsi caracteristicile ce fac un sistem eficient și pentru a prelua exemplele de succes potrivite pentru țara noastră. Este nevoie de a prelua elementele din mai multe sisteme, ele fiind combinate să dea rezultate și în Republica Moldova, iar aceste elemente cel mai bine e sa fie preluate de la state care se aseamană cu țara noastră după mai multe caracteristici.

Relațiile internaționale depind foarte mult de reprezentanții puterii fiecărui stat, iar în urma luptei pentru putere dintre partidele politice sunt aleși cîștigătorii, care se pregatesc să joace la un alt nivel. Chiar în cazul Republicii Moldova putem vedea ce impact are instabilitatea politică asupra situației interne și asupra relațiilor cu alte state și organizații internaționale. Astfel necesitatea schimbării este acută, dar pentru a schimba ceva trebuie să înțelegem unde au fost scăpările ce au dus la o așa situație. Avem nevoie de modele și exemple a unor state ce au trecut prin situații similare, dar le-au depășit cu succes.

În Republica Moldova există un număr destul de mare de partide, însă nu satisfac nici pe departe necesitățile cetățenilor, aceștea fiind mereu nemulțumiți de conducerea pe care au ales-o. În ficare țară există la un moment dat unele tensiuni, crize, însă sunt create acele instrumente care reacționează în asemenea cazuri și aplanează situațiile complicate. În cazul cînd aceste instrumente nu sunt eficiente, situațiile de criză nu se mai termină, cum este cazul actual al Republicii Moldova.

Gradul de investigație al temei. În urma consultării literaturii de specialitate și identificarea informației care se referă la tema cercetării, am ajuns la concluzia că tema aleasă, anume în forma unui studiu comparat este puțin cercetată și doar la nivel general, părți separate din temă sunt destul de mult analizate în diferite lucrări, cum ar fi „partidele politice”, „sistemele partideiste„ în general sau sistemele politice a Republicii Moldva și Țărilor Baltice.

Partidele politice au fost studiate foarte amănunțit de Baradat L.P., de Fisichella D., de Lijphart A. , de Dahl R.A., lucrările acestora stau la baza științelor politice și este important să fie menționate în contextul unei cercetări în domeniul științelor politice. Un studiu relevant pentru cercetarea comparată este desigur „Politica comparată astăzi” de Almond G. , acesta reprezintă o bună rampă de pornire pentru un asemenea tip de cercetare. Studiul comparat este unul destul de complex, iar pentru realizarea acestuia este nevoie de a consulta lucrări unde acest tip de cerectare este bine explicat și exemplificat.

Din țara noastră sunt de asemenea studii interesante și relevante în domeniul științelor politice, care se referă la partidele politice în general și specificul partidelor din Republica Moldova. Trebuie menționate autori ca Solomon C., Varzari P., Tăbîrță S., Andrieș V.. Lucrările acestora reprezintă o adevărată valoare, și un argument important în favoarea activității științifice din Republica Moldova. Universitatea de Stat din Moldova se poate mîndri cu cercetători ce au realizat studii foarte valoroase, apreciate la nivel internațional.

De asemnea în contextul actualei cercetări este important de menționat autorii ce s-au ocupat de cercetarea partidelor politice și a sisitemelor partidiste din Țările Baltice, cum ar fi Vello Pettai, Rein Tomla, care analizează detaliat specificul sistemului partidist din Estonia.

Un aport imporatant în studiul statelor Baltice îl aduce și Asociația Română pentru Studii Nordice și Baltice, în cadrul acesteia pot fi menționate lucrări precum „Lithuanian public opinion and the EU membership” de Dragomir E., sau “Alteration of the ethnic diversity and ethnic segregation index in Latvia during the first and second independence periods” de Ádám Németh.

Astfel este absolut necesară o cercetare mai detaliată a sistemelor partidiste din Moldova, Letonia, Lituania și Estonia anume în forma unui studiu comparat, care este mai greu de realizat, dar poate aduce rezultate foarte bune și de a indentifica modele relevante pentru Republica Moldova.

Problema de cercetare. Această lucrare are la bază o problemă cu care se confruntă Republica Moldova de la independența sa, și anume constituirea unui sistem partidist nefuncțional. Cercetarea în forma unui studiu comparat ne va ajuta să înțelegem mai bine de ce este nevoie pentru a se produce schimbarea. Republica Moldova și Țările Baltice s-au ciocnit cu probleme asemănătoare după declararea independenței, însă sistemele partidiste create în aceste țări se deosebesc destul de mult.

Obiectul cercetătii este sistemul partidist din Republica Moldova în comparație cu cele din Țările Baltice. Vor fi analizată asemănările și deosebirile dintre procesele de constituire și evoluție a sistemelor de partide din aceste state.

Scopul lucrării este de a analiza particularitățile constituirii și evoluției partidelor și sistemelor partidiste din Republicii Moldova și Țările Baltice în procesul de tranziție spre democrație

Obiectivele acestei cercetări sunt următoarele:

De a identifica cercetările anterioare, relevante pentru studiul dat;

De a determina tipologia și trăsăturile partidelor politice contemporane;

De a analiza tipurile de sisteme partidiste la etapa actuală și particularitățile acestora;

De a compara procesul de formarea partidelor politice în Republicii Moldova și Țările Baltice;

De a analiza specificul constituirii și evoluției sistemului partidist din Republica Moldova;

De a evalua prestația partidelor politice din Republicii Moldova și Țările Baltice în perioada alegerilor;

De a recomanda practici potrivite pentru Republica Moldova în procesul de dezvoltare.

Suportul metodologic al lucrării.

Metoda comparată stă la baza cercetării de față pentru că este un studiu comparat, avînd la bază sistemele partidiste din Republica Moldova și Țările Baltice, la un anumit interval de timp și după anumite criterii. Este interesant să compari entități care au avut multe lucruri în comun , dar o evoluție diferită.

Metoda sistemică este foarte utilă pentru că trebuie să fie cercetate aceste țări în contextul întregului sistem în care s-au aflat și în care se află acum. Sistemul din care face parte un stat sau un grup de state îi scrie istoria și caracteristicile.

Metoda istorică este specifică pentru această cerectare, pentru că se analizează evoluția istorică a acestor state. Istoria ne poate da multe exemple, evenimete, cauze, consecințe a celor întîmplate. Se poate învăța din experiențele pozitive ale altor state.

Metoda analitică este o componentă extrem de importantă fiindcă toată informația trebuie minuțios analizată. Evenimentele ce s-au întîmplat și au adus la situația actuală trebuie atent cercetate.

Noutatea științifică constă în faptul că la baza lucrării este analiza rolului sistemelor partidiste a Republicii Moldova și a Țărilor Baltice în aspect comparativ, fiind identificate particularitățile fiecaruia. De asemenea un accent important este pus pe experiențele pozitive a Țările Baltice ce pot fi preluate de Republica Moldova.

Volumul și structura compartimentelor tezei: Lucrarea este structurată în: Introducere, care reprezintă o caracteristică generală a problemei cercetate și o inițiere în studiu; două capitole, în care sunt examinate problemele fundamentale ce țin sistemele partidiste; încheiere, unde au fost evocate concluziile și recomandările autorului; bibliografie și anexele, ca suport schematic.

În "Introducere" se analizează actualitatea și importanța temei, gradul de investigație a temei, problema de cercetare, obiectul de cercetare, scopul și obiectivele tezei, suportul metodologic al lucrării; noutatea științifică a lucrării; volumul și structura compartimentelor .

CAPITOLUL I. intitulat PARTIDE ȘI SISITEME PARTIDISTE ÎN LUMEA GLOBALĂ: ASPECTE TEORETICO-CONCEPTUALE, prezintă: Istoriografia cercetării problemei partidelor și sistemelor partidiste; Tipologia și trăsăturile partidelor politice contemporane; Sisteme monopartidiste, bipartidiste și pluripartidiste.

CAPITOLUL II. denumit GENERAL ȘI PARTICULAR ÎN CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMELOR PARTIDISTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ȚĂRILE BALTICE, analizează: Particularitățile formării partidelor politice în Republica Moldova și Țările Baltice, Specificul constituirii și evoluției sistemului partidist în Republica Moldova, Partide politice din Republica Moldova și Țările Baltice în perioada alegerilor.

Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei, a principalelor rezultate ale investigației.

Capitolul I. PARTIDE ȘI SISITEME PARTIDISTE: ASPECTE TEORETICO- CONCEPTUALE.

Istoriografia cercetării

Domeniul Stiințelor Politice este preferatul multor cercetători, pentru dinamismul acestuia și pentru că prezintă mereu interes. Faptul că sistemul politic al unui stat poate influiența direct prestația acestuia pe arena internațională este demonstrat de nenumărate ori. Acesta este un aspect de multe ori decisiv pentru ca un stat să fie unul de succes și să obțină progrese în toate domeniile. De partidele aflate la guvernare depind foarte multe lucruri, iar persoanele potrivite la locul potrivit pot da dovadă de rezultate remarcabile pentru țara lor. Cercetători din toate colțurile lumii au încercat să analizeze acest aspect mai detaliat.

A. Lijphart este o personalitate marcantă a teoriei politice contemporane, iar demersul său poate fi proiectat pe trei axe: teoria democratică, analiza instituțională și politica comparată. Așa cum se poate descoperi din Volumul „Modele ale Democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări”, el unește cele trei cîmpuri de investigație, într-o abordare cuprinzătoare și convingătoare. Deasemenea este prezentată o comparație minuțioasă a spectrelor politice, unul din scopurile său fii înțelegerea spectrului politic de către cititor.

Tot același autor, în lucrarea „Modele de guvernare majoritară și consensuală în douazeci și una de țări” analizează douăzececi și una de democrații, începînd cu primele lor alegeri naționale. Obiectivul autorului era de a maximiza validitatea indicatorilor săi cantitativi, adică de a surprinde cît mai exact realitatea fenomenelor politice, care deseori sunt greu de cuantificat. Cartea Modele de guvernare este o comparație sisitemică a celor două modele de bază ale democrației: modelul majoritar și modelul consensual. Sunt analizate sistemele partidiste, modelele bipartite și multipartite în Capitolul 7.

În capitolul dat se tratează chestiunea privind numărul de partide și mărimea lor relativă. Se trec în revistă motivele faptului că sistemele bipartide sunt elogiate în literatura politologică și se face o critică a argumentelor respective. Deasemenea se analizează care ar fi numărul efectiv de partide pentru un sistem politic eficient.

Sunt două lucrări remarcabile prin abordarea diversă aplicată de autor. Modoele ale democrației acoperă 36 de țări, cu 15 mai multe față de cele douăzeci și una din Modele de guvernare. Acest nou set de 36 de țări nu este doar numeric mai mare, dar și considerabil mai divers. În ambele lucrări sunt analizate sisteme de partide și caracteristicile lor.

Un alt autor care s-a preocupat de cercetarea democrației, modelelor de guvernare, tipurilor de partide și sisteme partidiste, cît și analiza spectrului politic este L.P.Baradat, în lucrarea sa „Ideologii politice: Origini și Impact”. Capitolul doi care este intitulat ” Spectrul atitudinilor politice” compară opțiunile liberală, radicală, moderată, consrvatoare și reacționară, aducînd argumente pro și contra fiecărei opțiuni. Acesta chiar aduce anumite critici democrației și analizează acest fenomen în evoluție, în capitolul 4, dînd posibilitate cititorului să pătrundă în esența lucrurilor.

D. Fisichella este senator, vice-președinte al Senatului Republicii Italiene. Acesta își desfășoară activitatea în domeniul științelor politice ca profesor la Universitatea din Florența, iar apoi la Universitatea „La Sapieanza” din Roma. În lucrarea sa „ Știința politică: probleme, concepte, teorii” autorul efectuează o analiză a universului politicii, definind într-un mod adecvat categoriile conceptuale, dezvăluind semnificațiile profunde ale unor noțiuni și teorii, evidențiind o serie de probleme reale ale experienței politice și sociale contemporane pe care le înscrie în cadrul teoretic al celor mai semnificative investigații întreprinse în ultimul timp de politologia italiană și internațională. Autorul propune o analiză minuțioasă a sistemului politic și al problemelor cu care se confruntă acesta în capitolele 4 și 5. În capitolul 6 analizează sistemele partidice împreună cu cele electorale.

Un alt autor occidental care s-a preocupat de studierea sistemelor polotice și partidice în aspect comparativ este G.Almond . Lucrarea sa „Politica comparată astăzi” este unul dintre cercetările de referință în predarea științei politice, în mai multe state occidentale și în lume, calitate este demonstrată și de rapiditatea cu care a fost reeditat și actualizat volumul, de asemenea și de mărirea colectivului inițial de autori, prin alaturarea altor noi specialiști.

Procesul de permanentă actualizare, fiind necesar, a avut în vedere interpretarea evoluțiilor importante din politica mondială a ultimelor zeci de ani, chiar și transformările petrecute dupa schimbările de regim din regiuneaa Europei de Est și fosta Uniune Sovietică, în perioada anilor 90 sau cele asociate procesului de extindere a Uniunii Europene.

Ediția în limba română a apărut într-un moment foarte potrivit în care la nivelul comunității știintifice de specialitate și al celei din mediul universitar, se face simtită necesitatea de texte solide și verificate, ca suport pentru actul de predare în instituțiile de învățămînt.

Totodată, lucrarea este un supliment binevenit pentru alte direcții editoriale consacrate, în literatura de specialitate: cercetari individuale și colective, cursuri universitare publicate de specialiști români, traduceri ale unor texte fundamentale din literatura politologică straină. Politica comparată privită ca domeniu al științei politice asigură analiza în timp și în spațiu a sistemelor politice.

Unul dintre cerectătorii din domeniul științelor politice de peste Prut este M. Ungureanu în lucrarea sa “Instituții, alegeri individuale și acțiune colectivă”.

Lucrarea analizează bazele politicilor publice din perspectiva a teoriei alegerilor raționale. Încă din prima parte sînt abordate teme din domeniul științei politice, cum ar fi comportamentul electoral al partidelor politice și al cetățenilor, interacțiunea dintre stat și grupurile de presiune, consecințele metodelor de organizare a administrației publice, forma și mărimea legislativelor sau alegerea și efectele pe care le au constituțiile.

Cea de a doua parte conține cercetări pe marginea unor teme apropiate domeniilor sociologiei, iar abordarea în mod unic a acestor subiecte se realizează cu ajutorul instrumentelor economiei neoclasice. “Instituții, alegeri individuale și actiune colectivă” se adresează studenților și profesorilor de la facultățile de științe politice.

Una dintre instituțiile importante care se ocupă de studierea Țărilor Baltice este Asociația pentru Studii Nordice și Baltice din România. Materialele publicate de această asociație reprezintă analize complexe a unor aspecte specifice a Țărilor Baltice. Colaborarea dintre cercetătorii români și cei din statele baltice și nordice este una destul de bună, E.Dragomir este una dintre cercetătoarele române care face parte din această echipă. Articolul său “Lithuanian public opinion and the EU membership” reflectă aspecte ale participării Lituaniei la viața comunitară și modul în care opinia publică influiențează la luarea unor decizii, prin intermediul partidelor politice.

Modelul Țărilor Baltice a fost cercetat în cadrul centrelor științifice din aceste state, unul dintre cei care au acordat o atenție sporită cercetării situației politice din aceste țări, în aspect comparativ este Allan Sikk. Drept dovadă este unul din materialele pregatite de acesta pentru Conferința “The Baltic States: New Europe or Old?”. Acesta este cercetător în cadrul Departamentului de Științe Politice a Universității din Tartu, Estonia.

În materialul pregătit de acesta “Successful new parties in the Baltic states: similar or different?”, acesta analizează în special apariția unor noi partide de alternativă în cele trei state baltice, care au foarte multe în comun. Analiza este însoțită și de date concrete a rezultatelor obținute de acestea în alegeri și circumstanțele în care au ajuns la putere.

Vello Pettai și Rein Tomla, de asemenea cercetători din cadrul Universității din Tratu, au analizat partidele politice din Estonia, inclusiv constituirea, evoluția și prestația loc de-a lungul timpului. În lucrarea „Political parties in Estonia” sunt comparate partidele existente la moment și predecesorii acestora, fiind pus un accent important pe ceea ce au preluat fiecare și rezultatele obținute în alegeri.

Petras Malukas este unul dintre cecetătorii ruși care scrie foarte multe articole despre Țările Baltice , aticolul “Пpибалтийcкиe cтpаны: нe такиe пoxoжиe, как мoжeт пoказатьcя” scoate în evidența atitudinea diferită pe care o au statele baltice referitor la influiența Federației Ruse și modul în care colaborează fiecare cu autoritățile ruse de la Moscova. Autorul încearcă să compare unii indici a acestor țări și să demonstreze ca ele de fapt sunt foarte diferite, chiar dacă de multe ori sunt analizate ca un tot întreg.

Științele politice se bucură de o atenție deosebită și în țara noastră, astfel pot fi aduse exemple de lucrări recunoscute la nivel internațional și apreciate de către comunitatea științifică internațională. Articolul “Geneza partidelor politice. Un caz particular: Republica Moldova” este publicat în Partea a XV a Revistei Moldoscopie, publicată de Universitatea de Stat din Moldova. Autorii acestui sunt specialiști recunscuți în domeniu științelor politice, din Republica Moldova și România. Corneliu Ciurea este lector la Catedra de știință politică și administrare publică a Institutul de studii politice și relații internaționale, din Republica Moldova. Rodica Căpătici este Audientă la Facultatea de științe politice, studii postuniversitare a Școlii naționale de studii politice și administrative, din Romînia, București. Vasile Andrieș este lector la Catedra de politologie, Facultatea de științe politice și administrative a Universității de Stat din Moldova, Chișinău.

Articolul este bazat pe concepțiile a patru mari politologi: Duverger, Lipset, Rokkan și Berneo. Teoria instituțională pusă la punct de Duverger este în special istoriografică, avînd în vedere abordarea istorică a fenomenului partidist. Ea poate fi rezumată în felul următor: partidele, de cele mai multe ori sunt de creație interioară.

Această cerectare ocupă un loc important în teoria relațiilor internaționale pentru că autorii au adus o notă inovativă, cercetînd particularitățile partidelor politice din Republica Moldova într-un mod original, prin prisma marilor teorii a lui Duverger, Lipset și Rokkan, Berneo.

Articolul are un caracter teoretic foarte pronunțat, fiind util în efectuarea unor cercetări în domneniu și pentru a înțelege cît de aproape este situația partidelor din Moldova de teorie. Putem sublinia și caracterul aplicativ al cercetării prin faptul că informația prezentată poate servi drept suport pentru reformarea sistemului partidist dim Moldova pentru ca acesta să satisfacă toate cerințele.

Constantin Solomon este originar din Republica Moldova, Chișinău. Activează în cadrul Universității de Stat din Moldova, la Facultatea de Isorie, este doctor, conferențiar și șef de catedră. În articolul său publicat în Moldoscopie, Partea a XVII-a, în 2001, este analizată una dintre cele mai importante cauze a situației politice pe care o avem în Republica Moldova și anume cultura politică.

Autorul analizează aspectele culturii politice în Republica Moldova anume în perioada de tranziție, pe care nhu o putem depăși. Efectele s-au dovedit a fi grave pentru sistemul politic, în general și pentru sistemul de partide, în particular. Articolul are o mare însemnătate atît pentru cercetarea în domeniul științelor politice, cît și pentru cei care fac politică în Republica Moldova. Este important de a înțelege particularitățile țării noastre în materie de sistem politic, pentru a acționa eficient.

În același volum al Moldoscopiei apare și articolul “ Cultura politică în societățile post-comuniste:realități și perspective” . Autorii acestui articol sunt P. Varzari, care activează în cadrul Institutului de Studii Politice și Relații Internaționale și S.Tăbîrță care este cercetător științific în cadrul Institutului Muncii al Confederației Generale a Sindicatelor.

În societățile postcomuniste problemele formării culturii politice în procesul devenirii societății democratice se află în centrul atenției politicienilor și cercetătorilor științifici. În aceste societăți cultura politică trebuie să devină un factor important al dezvoltării și dinamizării vieții politice, în care trebuie să se formeze cele mai fine mecanisme psihologice ale acțiunii politice și să se concentreze dispoziții sociale stabile. Noile state independente au răgaz pentru a pune bazele sistemelor necesare existenței și supraviețuirii ca stat. Mai mulți autori s-au preocupar de cercetarea în acest domeniu, fiind unul dinamic, interesant și mereu aducînd ceva nou. Autorii occidentali s-au ocupat minuțios de cercetarea sistemelor de partide, inclusiv din țările europene, care au adus o mulțime de inovații pentru acest domeniu. Cazul Republicii Moldova a fost destul de mult studiat atît în centrele naționale de cercetare, cît și cele de peste Prut, iar unele aspecte au fost analizate și de cercetători occidentali. Fostele republici sovietice au reprezentat interes pentru sectorul științific, dezvoltarea lor de după destrămarea URSS fiind imprevizibilă.

1.2.Tipologia și trăsăturile partidelor politice contemporane

Definirea partidului politic a fost și rămîne și astăzi un subiect de dispută în literatura politologică. Acestă temă stîrnește o mare diversitate de opinii, păreri,care pun accentul pe diferite aspecte, unele pun accentul pe latura instituțională, altele pe cea organizatorică, iar altele pe funcții și rol social.

Democrația se realizează cu adevărat atunci cînd apar și se dezvoltă partidelor ca instituții politice, iar acestea pot să desfășoare o activitate sistematică și de anvergură numai într-un climat democratic autentic.

Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțămînt, ce acționează programatic, constient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobîndirea și menținearea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program.

M. Weber consideră partidul politic „o asociație de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societații cu un anumit program, cu obiective ideale sau materiale”. După cum se observă în definiția sa, M. Weber pune accentul pe aspectul instituțional, organizatoric și pe program și mai puțin pe dimensiunea culturală și socială.

În perioada postbelică accentul în definirea partidului politic se pune atît pe ideea de organizare, dar și pe pe rolul și funcțiile exercitate de acesta și pe aspectul puterii în acest sens, remarcă M. Duverger: "Un partid nu este o comunitate ci un ansamblu de comunități, o reuniune de mici grupuri diseminate în teritoriu; sunt secțiuni, comitete, asociații locale legate prin instituțiile lor coordonatoare."

R.Aron era de părerea că : partidele politice sunt grupuri voluntare mai mult sau mai puțin organizate, care pretind în numele unei anumite concepții a interesului comun și al societății să-și asume desinestătător sau în coaliție funcția de guvernare. B. Constant afirma că : partidele sunt o reuniune de oameni care profesează aceeași doctrină politică.

H. Kelsen susținea că : partidele sunt formațiuni care grupează oameni cu aceleași opinii pentru a asigura o influență veritabilă asupra gestiunii afacerilor politice. F. Gognel afirma că : partidul este un grup organizat pentru a participa la viața politică, pentru a cuceri parțial sau total puterea, facînd să triumfe ideile sale și interesele membrilor săi.

Istoria gîndirii politice românești a identificat preocupări a unor cercetători în definirea partidului politic ca la P.Negulescu, V.Măgureanu, M. Manoilescu sau mai recent la O.Trăsnea și D. Gusti.

P.Negulescu consideră partidele politice curente mai mult sau mai puțin reprezentări puternice ale opiniei publice. Un partid politic trebuie să fie o parte a națiunii, și să se caracterizeze printr-o comunitate de idei. D. Gusti vede partidul politic o asociație liberă de cetățeni uniți în mod permanent prin interese și idei comune, asociație ce urmărește, în plină lumină publică, a obține puterea și de a guverna pentru realizarea unui ideal etic și social.

În definirea partidului politic cercetătorii români pun accentul pe putere, care este principalul interes al activității unui partid, iar ideea de a avea puterea este întotdeauna însoțită de un interes.

Abordarea sociologică – analizează partidul politic ca o expresie a societății și studiază implicațiile sociale ale acestuia, de asemenea și activitatea prin cucerirea puterii din perspectiva societății. Aceasta semnifică că se insistă asupra măsurii în care grupurile sociale își pot satisface interesele prin intermediul partidelor. Un exemplu de definire sociologică a noțiunii de partid politic este următoarea – o organizație politică stabilă, care unește persoane cu interese și idei de clasă, politico-economice, cultural-naționale identice.

Abordare juridică analizează partidele politice în cadrul dreptului constituțional. Aceasta se interesează de partide în măsura în care acest fenomen este reglementat de legislația statului dat. Din perspectiva acestei abordări, partidele ca fenomene juridice, se analizează sub aspectul rolului în activitatea instituțiilor centrale ale puterii de stat, modalitățile de finanțare, particularitățile reglementării activității, îndeosebi în perioada campaniilor electorale și alegerilor propriu-zise. Această abordare lasă însă, fără atenție momentele sociale, psihologice și politice ale problematicii partidelor.

Abordarea politologică mizează pe o cuprindere mai vastă a fenomenului partidelor politice. Din punctul ei de vedere se află atăt momentele sociale ale apariției, evoluției și funcționării partidelor politice cît și nivelurile electorale, parlamentare și guvernamentale ale activității partidelor, particularitățile de structură a acestora etc. Abordarea politologică utilizează cercetările și viziunile din abordările precedente, le integrează într-un studiu complet, ce permite de a cerceta atît aspectele interioare ale partidelor, cît și implicațiile externe ale acestui fenomen.

Un partid politic este o organizație care rîvnește să obțină putere politică în cadrul unui guvern, de obicei lupta electorală, iar unnele partide nu încearcă să cîștige putere prin alegeri, deoarece nu au dreptul sau nu doresc să participe în sistemul electoral, utilizînd metode mai radicale.

Multe partide sunt concentrate în jurul unei ideologii, însă pot face parte dintr-o coaliție cu interese combinate . În sistemul parlamentar de guvernare, majoritatea partidelor politice au un lider, care în cazul cîștigării alegerilor preia postul de președinte. Într-un sistem prezidențial, președintele poate fi ales ca un reprezentant al partidului său, dar în unele țări e obligat să renunțe la legăturile sale cu orice partid politic cînd devine șeful statului. De obicei în situații electorale, un guvern de coaliție poate fi format, cu membri ai diferitor partide.

Partidele politice ca entități de sine stătătoare, cu structuri și funcții proprii, se deosebesc atît de organismele și instituțiile statale, cît și de cele extrastatale printr-o serie de trăsături.

Partidele politice se constituie și acționează pe baza voluntarismului, a liberului consimțămînt al membrilor săi. Obiectivul fundamental al activității oricărui partid politic îl constituie problema puterii, sub toate ipostazele sale, ale deținerii și exercitării ei, a controlului sau influențării ei, sau a cuceririi. De aceea, într-un stat democratic lupta pentru putere este o luptă între partide, între doctrinele și programele politice promovate de acestea.

Orice partid politic dispune de o anumită structură organizatorică și de conducere, cu organe proprii de conducere locale și centrale, între acestea existînd o strînsă legătură și corelație. În cadrul organizării și activității partidelor politice, un rol important îl au statutele, codurile, regulamentele lor. În ele sunt înscrise principiile și valorile pe care acesta se întemeiază și funcționează, organele sale locale și centrale de conducere, durata și modul lor de desemnare, drepturile și obligațiile membrilor de partid, poziția, atitudinea partidelor față de principalele probleme interne și externe, obiectivele și sarcinile urmărite de acesta, strategia și tactica aplicată, relațiile cu alte partide și formațiuni politice, etc.

Partidul politic își desfășoară activitatea în baza unui program politic care se fundamentează pe o anumită doctrină. Programul orientează și direcționează activitatea partidului, îi dă sens și finalitate. Într-o formă sintetizată în program își găsesc fundamentarea și exprimarea intereselor și aspirațiile clasei, grupului social al cărui produs este respectivul partid.

Partidele politice sunt caracterizate printr-o mare diversitate de fundamente doctrinar –politice: liberalism, neoliberalism, conservatorism, neoconservatorism, social-democrat, democrat-creștin. Toate acestea reflectă pe de o parte diversitatea intereselor grupurilor sociale pe care le reprezintă, iar pe de altă parte existența în societate a unei diversități de opinii, idei, soluții, alternative în realizarea lor, în organizarea și conducerea vieții sociale.

Denumirile sub care apar și ființează partidele politice nu exprimă exact și întotdeauna poziția partidului sau a grupului social ce-l reprezintă, includerea în titulatura acestuia a unor noțiuni, ca cea de liberal, conservator, social-democrat, democrat-creștin, sau de muncitoresc, țărănesc, pot să exprime fundamentul lor doctrinar-ideologic și compoziția lor socială, dar nu obligatoriu și în mod automat.

Partidele politice sunt caracterizate de o mare mobilitate socială. Ele sunt sisteme politice deschise, în ele pot intra și ieși membri. În interiorul lor pot lua naștere diferite grupuri, fracțiuni care pot dinamiza, conserva activitatea partidului, îi pot impune o nouă orientare, un nou fundament politico- ideologic și un nou pogram.

În situația de mari divergențe de opinii, concepții, fundamente ideologice și programatice, aceste grupuri, fracțiuni pot ieși în afara partidului, îl pot scinda și pot da naștere unui nou partid politic.

Din momentul apariției lor și până astăzi, au existat și au funcționat mai multe tipuri de partide politice. Tipologizarea partidelor politice cunoaște astăzi o mare diversitate de criterii ideologice-doctrinare, organizatorice, a compoziției sociale, a intereselor și perioadei istorice în care au aparut, al raportului cu structura socială a societății.

În mare, știința politică consemnează urmatoarele tipuri de partide politice:

1 ) partidele ideologice: sunt constituite și funcționează pe baza unei paradigme doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex. partidul liberal, conservator, socialdemocrat, etc.

2) partidele istorice: apariția și funcționalitatea acestora este legată de anumite momente, obiective istorice, eliberarea națională, constituirea statului național, modernizarea acestuia, etc. Apărînd într-o anumită conjuctură social-istorică, activitatea acestor partide, însăsi existența lor este limitată în timp, ține de anumite regimuri politice, epoci istorice care au dispărut, au apus. Acolo unde înca mai există, ele se mai mențin ca tendințe, fără a mai putea juca un rol major în viața politică a societății.

3) partide de interese: principalul mobil al apariției și functionalității lor l-a constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: național, naționalist, religios, economic, de grup, de clasa socială, local, zonal, etnic.

4) partide de tendință: sunt acele partide al căror mobil al apariției și ființării ține de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizării unor necesități și obiective social- politice.

5) partide personale: sunt create în jurul unor personalități, de regulă politice și beneficiază de prestigiul, influența, forța și carisma acestora. Ex: partidul golist în Franța, creat în jurul personalității lui Charles de Gaulle.

6) partide de cadre: se constituie și reunesc un număr mic de membrii, dar cu deosebită forță și energie, calități organizatorice și politice care pot influența și activiza importante grupuri și segmente sociale. în unele cazuri pot căpăta un caracter elitist.

7) partide de masă: pun pe primul plan numărul membrilor și mai puțin sau deloc au în vedere calitatea acestora. Prin partidele de masă se încearcă subordonarea, dominarea societății de către un singur partid. O asemenea stare este caracteristică regimurilor totalitare, așa cum au fost cele fasciste și comuniste. Monopolizând puterea, ideologia, impunându-și cu forța voința în societate, asemenea partide nu pot fi caracteristice sistemului democratic.

Conform altei categorii de criterii partidele politice se împart :

după geneza: de creație internă și de creație externă;

după criteriul organizațional: de cadre și de mase;

după doctrină: liberale, conservatoare, creștin democrate, social-democrate, comuniste, ecologiste;

după reprezentarea parlamentară: parlamentare și extraparlamentare;

după exercitarea funcțiilor de conducere: de guvernare și de opoziție;

după criteriul administrativ-teritorial: cu reprezentare națională și cu reprezentare regională;

În cadrul oricărei societăți democratice partidele politice exercită un rol major în organizarea și conducerea vieții social-politice. De regulă acest rol se exprimă, se manifestă prin funcțiile exercitate de partidele politice.

Funcția politică, rolul, atributele, prerogativele acestei funcții nu sunt la fel în cazul tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major în constituirea și funcționarea principalelor instituții statale, în luarea deciziilor și aplicarea acestora, în organizarea și conducerea vieții social politice. În schimb, pentru partidele aflate în opoziție rolul acestei funcții este de a monitoriza, de a influența puterea, de a prezenta opiniei publice, electoratului, eventualele disfuncționalități și neîmpliniri ale acesteia sau măsuri, decizii neconstituționale. Revenirea la putere, recucerirea acesteia este obiectivul oricarui partid aflat în opoziție.

Funcția de organizare și conducere a activității partidului, de menținere a unei permanente legături, comunicații cu propriile organizații, membrii și simpatizanți. Alături de îmbunătățirea activității organizatorice și de conducere, această funcție urmărește atragerea unor noi membrii și simpatizanți politici. Formarea și pregătirea propriilor cadre pentru activitatea de partid și de stat în condițiile aflării sau revenirii la putere , constituie de asemenea o importantă atribuție a acestei funcții.

Funcția civică, formativ-educativă și patriotică atît a propriilor membrii de partid cît și simpatizanților.

Funcția de reprezentare a ideilor politice, mulți indivizi și grupuri politice au interese și cerințe legate de alocarea valorilor. O funcție crucială este aceea de a agrega și a simplifica aceste cerințe numeroase în cîteva pachete alternative clare.

Funcția de facilitare a socializării politice a indivizilor în cadrul culturii politice respective.

Funcția de legare a individului de sistem, mai mult decît în cazul oricăror alte grupuri, funcția partidului este de a formula, agrega și comunica un pachet coerent de cereri și de susținere. Majoritatea indivizilor se bazează pe pe un grup politic să le reprezinte interesele în cadrul sistemului politic.

Funcția de mobilizare și recrutare a activiștilor politici, partidele politice sunt cele care selectioneaza candidații pentru pozitiile din cadrul sistemului politic.

Funcția de coordonare a opțiunilor guvernamentale, partidul politic poate încuraja sau solicita membrilor săi să lucreze împreuna pentru atingerea țelurilor politice comune.

Funcția de opoziție, în sistemele multipartidiste, partidele politice care nu participă la guvernare pot servi ca sursă explicită de opoziție și au rolul de a menține trează atenția electoratului asupra alternativelor deguvernare.

Partidele politice reprezintă o realitate a vieții politice moderne . Totodată ele reprezintă unul din criteriile de clasificare a statelor totalitare sau democratice. Dacă pentru primele caracteristic este partidul unic de obicei de tip comunist, pentru statele democratice se poate observa o mare diversitate doctrinara, partidele fiind liberale, conservatoare, social-democrate, creștin-democrate, uneori chiar socialiste și comuniste .

Ca o sinteză se poate conchide că partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ceacționează programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobîndirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în program.

De asemenea, exercitarea puterii în statele democratice este mijlocită de partide și de elitele lor, de cadrele selectate și propuse pentru diverse funcții din instituțiile publice și administrative. Partidele sunt implicate în toate verigile procesului politic: competiții electorale, selectarea candidaților, elaborarea programelor, dezbateri parlamentare, numirea guvernelor și a demnitarilor, formularea politicilor publice și luarea deciziilor guvernamentale, controversele referitoare la problemele majore și exprimarea pozițiilor în spațiul mediatic.

1.3.Sisteme monopartidiste, bipartidiste și pluripartidiste

Sistemul partidist are în vedere modul de structurare, de funcționare a partidelor politice în cadrul vieții politice dintr-o societate. El se referă cu precădere la numărul partidelor politice care există într-o societate și prin a căror participare se derulează, se realizează viața politică din cadrul acesteia.

Noțiunea de sistem partidist a fost folosită pentru prima oară în perioada interbelică și avea în vedere numărul și natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate în viața politică.

O explicație pertinentă definirii noțiunii de sistem partidist, fără a o identifica cu partidele, o face M. Duvenger care consideră sistemul de partide drept „formele și modalitățile de coexistență a mai multor partide dintr-o anumită țară”.

În cadrul sistemului partidist trebuie să intre toate partidele din societate, indiferent de mărimea, rolul și statutul lor în societate, de fundamentele și orientările ideologice. Este importantă această precizare, întrucît există tendința de a exclude din sistemul partidist partidele mici sau cele care nu au fost la putere și nici nu pot ascede la aceasta.

Sistemul partidist nu a fost și nu este identic în toate societățile, ci el depinde în fiecare țară de o serie de factori:

– momentul apariției capitalismului și al afirmării burgheziei;

– natura regimului politic;

– nivelul organizării și funcționării vieții politice în general, a celei partidiste în special;

– obiectivele și sarcinile urmărite în plan social, economic, politic sau național, cum ar fi dezvoltarea, modernizarea social-economică sau politică, în special cea legată de democrație, sau înfăptuirea unor obiective ale luptei de eliberare națională;

– anumite tradiții istoric-naționale.

Astăzi sistemul partidist se structurează și evoluează în funcție de două criterii esențiale:

1) al numărului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau și asigură funcționalitatea vieții politice. Din acest unghi de vedere avem urmatoarele tipuri de sisteme partidiste: monopartidiste, bipartidiste, pluripartidiste;

2) al paradigmei doctrinare și ideologice;

Sisteme monopartidiste

Monopartidismul constă în fundamentarea activității și vieții politice din societate pe existența și funcționalitatea unui singur partid politic. O asemenea situație se întîlnește în împrejurări diferite, fiind generată de următorii factori.

În cele mai multe cazuri existența unui singur partid politic ține de momentul inițial al apariției partidismului, în special de luptă antifeudală când forțele progresiste de esență burgheză s-au grupat într-un singur partid politic, de regulă liberal.

În alte societăți constituirea monopartidismului a fost legată de îndeplinirea unor obiective ale luptei naționale: obținerea independenței, unitatea națională, înlăturarea subdezvoltării, etc. În aceste situații, forțele progresiste pentru a avea forța, unitate programatică coerentă s-au grupat într-un singur partid politic.

Aceste situații au fost momentane, de circumstanță și pentru perioada respectivă au fost chiar necesare, ele totuși nu au constituit caracteristica determinantă a vieții politice. Important este ca aceste stări sa nu se permanentizeze, întrucît pot conduce usor la instaurarea unor regimuri dictatoriale.

Monopartidismul se întîlnește și în perioada de maximă criză, cînd forțele reacționare pentru a-și instaura propria putere, dictatura, apelează la sistemul unipartidist. Așa a fost cazul în perioada interbelică cu regimurile fasciste din Germania și Italia. Unipartidismul a fost de asemenea caracteristica majoră, determinantă a regimurilor comuniste din Europa răsăriteană, Asia și America Latină.

Acest sistem se caracterizează prin existența unui singur partid care este constituit și funcționează legal ca partid de guvernamant. Motivul lipsei altor partide poate fi foarte diferit: interzicerea expresă prin Constituție a înființării altor partide sau enumerarea limitativă a condițiilor în care se poate exercita dreptul de asociere, suspendarea sau scoaterea în afara legii a unor partide, unificarea mai multor partide într-un singur partid.

Partidul unic este prin definiție un partid totalitar, care acaparează întreaga putere în stat, convertește conoștiințele membrilor săi la anumite percepte demagogice prin înlocuirea forțată a ideologiei sale.

În condițiile actuale, cînd sistemul partidului unic a fost sfăramat, cel puțin în Europa, viciile sale teoretice și abuzurile politice comise în numele sau pentru implantarea lui în practica și conștiința socială, ies la iveală de la sine: partidul unic s-a identificat cu statul, liderii săi, unii dintre ei persoanlități politice cu calități incontestabile  au fost zeificați; activiștii săi, au devenit funcționari guvernamentali, magistrați, parlamentari iar membri săi de rînd au constituit o masă de manevră, aderența lor la ideologia dominantă fiind condiționată în marea majoritate a cazurilor, de nevoia naturală de conservare umană.

Sisteme de partide unice au existat în toate țările socialiste, cu toate că în unele dintre ele pe lînga partidul unic marxist care avea rol conducător și coordonator al tuturor formațiunilor politice, sindicate, asociații sau ligi culturale, s-au mentinut o serie de partide politice în fosta RDG, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, China.

Sistemul monopartidist a fost prezent și în Romania în cel puțin două momente istorice. Primul în 1938, cand regele Carol al II-lea a interzis partidele politice, creînd Frontul Renașterii Naționale, ca partid unic și pentru o scurtă perioada de timp în 1940, în timpul asocierii la guvernare, de către generalul Antonescu, a legionarilor. Al doilea moment și cel mai lung și greu este cel din perioada regimului comunist 1948-1989. Prin esența sa, sistemul monopartidist este fondator și generator de regimuri nedemocratice, dictatoriale.

Sisteme bipartidiste

Sistemele bipartidiste simbolizeză modelul majoritarist al democrației, iar sistemele multipartidiste modelul consensualist. Literatura tradițională despre sisitemele de partide este hotărît majoritaristă și favorizeazăinsistent sistemul bipartidist. Se pretinde că sistemele bipartidiste au avantaje directe și indirecte față de sistemele multipartidiste. Primul beneficiu direct este că acesta oferă alegătorilor posibilitatea de a alege între două seturi alternative de politici publice.

Al doilea , au o influiență moderată pentru că cele două partide principale trebuie să concureze pentru atragerea alegătorilor de la centrul spectrului politic și de aceea trebuie să propună politici moderate, centriste. Acest mecanism este puternic mai ales atunci cînd la centru se situează un mare număr de alegători, dar aceeași logică continuă să opereze chiar și cînd opiniile sunt mai polarizate: la cele două extreme ale spectrului, partidele vor pierde din susținători, care vor decide să se abțină de la a vota ceea ce, în ochii lor, este un program prea moderat.

Bipartidismul este sistemul intemeiat pe existenta și funcționalitatea a două partide politice. El se întîlnește în aproape toate fazele vieții partidiste, democratice, la începutul acestuia, în perioada de dezvoltare și maturizare a sa. Factorii care au condus la apariția sa au fost multipli și diverși. Momentul apariției bipartidismului poate fi legat de cel al apariției partidelor politice, în speță a luptei antifeudale, cînd cele două forțe combatante burghezia și cea feudală, s-au organizat fiecare într-un partid politic opus, de regulă liberal și conservator. J.Blondel consideră că sistemele bipartidiste sunt dominate de cele două partide mari, chiar dacă în parlament pot exista și cîteva partide mici.

Bipartidismul apare și din necesitatea creării opoziției politice și implicit a alternanței politice în organizarea și conducerea societății. Democratismul politic a determinat și el apariția bipartidismului. În multe cazuri, bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a născut și dezvoltat pluripartidismul. Este sistemul în care puterea politică este disputata electorală a două partide avînd baze sociale și forțe politice echivalente. Nu contează dacă alături de acestea, există și alte forțe politice, mai mult sau mai puțin semnificative.

În doctrina constituțională se consideră că acest sistem este rigid dacă cele două partide politice sunt bine structurate din punct de vedere organizatoric și al disciplinei de partid, caracteristică foarte importantă pentru succesul unor inițiative parlamentare, dacă partidele nu pretind o disciplină strictă în ceea ce privește exprimarea votului parlamentar și tolerează existența unor fracțiuni de partid, cu efecte dezastruoase pentru procesul legislativ sau chiar pentru funcția de control al parlamentului asupra activității guvernamentale.

Acest sistem are meritul de a favoriza un echilibru în viața politică prin succesiunea celor două partide de guvernare este astăzi clasic ilustrat de catre Statele Unite, Partidul Democrat și Partidul Republican și Marea Britanie, Partidul Laburist și Partidului Conservator.

Sisteme pluripartidiste

Pluripartidismul a apărut în perioada interbelică și s-a extins îndeosebi după cel de-al Doilea Război Mondial în țările din Europa occidentală. Cauzele ce au condus la apariția pluripartidismului sunt diverse. Una deintr-e ele ar fi impunerea și generalizarea votului universal, acest fenomen politic a adus în planul vieții politice multiple și diverse grupuri și segmente sociale care pentru a-si promova interesele, a se exprima și manifesta în viața politică și-au creat propriile partide politice.

Complexitatea vieții sociale, diversitatea intereselor, opțiunilor grupurilor și categoriilor sociale a determinat apariția unor noi paradigme doctrinare și ideologice care, pentru a se materializa și exprima în practica socială aveau nevoie de propriile partide și formațiuni politice; ex. doctrina comunistă, partidele comuniste, doctrina ecologistă, democrată, creștină sau social democrată, partidele ecologiste, creștin-democrate sau social-democrate. Dezvoltarea și amplificarea democratismului politic a impus, de asemenea, apariția unor partide politice.

Prin principiile și valorile pe care le promovează, multitudinea opțiunilor politice și ideologice ce se confruntă, atît sistemul bipartidist, dar îndeosebi cel pluripartidist, întemeiază sistemele politice democratice. Primul sistem bipartidist a fost creat în Anglia, iar cel mai reprezentativ este astăzi cel din S.U.A.

Una din întrebările care îi preocupă pe multe persoane din domeniul politic este: numărul efectiv de partide și cît de mare trebuie să fie un partid pentru a fi luat în calcul. O foarte cunoscută soluție este cea propusă de G.Sartori. El sugerează, înainte de toate, ca partidele care nu reușesc să cîștige locuri în parlament să nu fie luate în considerare, ci doar cele care trec un anumit prag electoral. Criteriile lui Sartori sînt foarte folositoare pentru a distinge între partidele care au un rol important în sistemul politic și cele care joacă un rol minor. Criteriile lui se bazează pe două variabile, mărimea și compatibilitatea ideologică, factorul crucial fiind mărimea.

În funcție de rezultatul alegerilor, unul dintre partidele care conferă unui sistem politic caracter pluripartid, devine partid de guvernamînt, ocupînd în același timp majoritatea locurilor în parlament. Alături de aceste partide pot exista alte numeroase formațiuni politice mai mici reprezentate sau nu în parlament. Practic, acestea nu au acces la exercitarea puterii deoarece nu au o bază socială largă.

Alteori, cînd rezultatul alegerilor nu permite formarea unui guvern monocolor, se încheie alianțe politice între partide politice, acestea propunînd membri în Guvern din rîndul lor sau dintre simpatizanți. Acest sistem favorizează disputa electorală între partide, obligîndu-le la permanentă adaptare a programelor lor politice la cerințele sociale ale electoratului, la un efort permanent pentru a-și spori credibilitatea.

Pe de altă parte, cetățenii au posibilitatea de a alege cel mai bun partid politic. Dapartajării între partide îi corespund diferențierea electoratului în funcție de aderența lor la un anumit partid. În acest fel, vom găsi un electorat stabil susținînd același partid, diferențiat de un alt electorat la fel de stabil dar care susține alt partid.

Sistemul partidist doctrinar-ideologic

Prezența pluripartidismului, a numeroase și variate orientări doctrinar-ideologice a impus structurarea sistemului partidist contemporan și în funcție de acest ultim aspect, adică cel al paradigmei doctrinar politice.

Din aceasta perspectivă, partidele politice se pot structura în trei mari grupe:

a) gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuanțe, de dreapta, de centru dreapta sau de extremă dreapta. În această categorie sunt incluse partidele cu orientare de dreapta, partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale, neoliberale, republicane, etc. În cadrul orientării de extremă dreapta sunt considerate partidele fasciste, neofasciste sau cele ale noii drepte.

b) gruparea partidelor de centru cuprinde în general partidele democrat creștine, social-creștine și ecologiste;

c) gruparea partidelor de stînga, este o grupare mai largă în cadrul căreia se pot face diferite nuanțări ca cea de stînga, de centru stînga și extremă stînga. În categoria celor de stînga și centru stînga pot fi incluse partidele socialiste, social-democrate, radicale și chiar unele occidentale. În cele mai multe cazuri însă, partidele comuniste fac parte din cadrul partidelor de extremă dreapta.

În prezent, în lume se constată un proces de restrîngere atît numerică, cît și a sferei de manifestare și influențare atît a partidelor de extrema dreapta, cît și a celor de extrema stînga. Acest proces este determinat de consecințele nefaste istorice pe care aceste partide le-au provocat și întreținut, cum ar fi declanșarea celui de al doilea război mondial, impunerea regimurilor fasciste și comuniste, dar și datorită extensiunii pe care o cunoaște astăzi sistemul democrat.

Sistemul democratic modern bazat pe principiul reprezentării, pe separarea puterilor în stat și pe domnia legii, nu poate funcționa fără o precondiție de fond și anume pluralismul politic și pluripartidismul. Constituirea unei puteri care să garanteze libertatea cetățenilor presupune existența legală și activitatea unor partide diferite ca orientare și program, aflate în competiția pentru putere. Existența partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element esențial al vieții democratice. Democrația începe și există numai o dată cu apariția și dezvoltarea partidismului.

Partidele politice sunt organizații ce exprimă într-o formă concentrată și explicită, în planul vieții publice, valorile, interesele și opțiunile diferite ale cetățenilor în privința scopurilor și mijloacelor pe care ar trebui să le urmeze sistemul politic pentru a concilia conflictele și a asigura libertatea și ordinea în societate.

Apariția și afirmarea partidelor în viața politică sunt procese strîns legate de modernizarea societății și de consolidarea sistemului democratic. În societățile premoderne, conflictele de interese erau soluționate prin recursul la cutume sau la constrîngere fizică, situații în care componenta militară a puterii era decisivă pentru impunerea unui anumit curs al societății.

Relațiile de putere se manifestau prin dominație, militară, economică sau administrativă și subordonarea necondiționată, prin raporturi de forță și control între guvernanți și guvernați. În schimb, societățile moderne născute în urma mișcărilor de emancipare politică și civică, sunt societăți în care libertatea individuală, demnitatea persoanei și drepturile omului au devenit valori și norme recunoscute, ce impun o soluționare nonviolentă a conflictelor de către sistemele politice.

Societățile moderne sunt profund diferențiate și divizate, generînd interese și grupuri sociale cu opțiuni variate în privința chestiunilor majore și a politicilor publice pe care ar trebui să le sprijine sistemul politic.

Această structură diferențiată și latent conflictuală a societăților produce în mod firesc, în condițiile libertății de asociere și de exprimare, asocierea indivizilor în funcție de afinitățile și opțiunile lor politice. Astfel, diversitatea de interese, idei și așteptări din plan social se traduce în pluralismul orientărilor și al opțiunilor din plan politic. O dată cu apariția partidelor, diversitatea de interese sociale a dobîndit o expresie organizată și coerentă, iar mecanismul electoral a fost investit cu semnificația de arbitraj legitim și decisiv, recunoscut de toți participanții la procesul politic.

Concluzii la Capitolul I

Existența partidelor politice, partidismul reprezintă un element esențial al unei vieți democratice. Între partidism și democratie există o relație directă, în sensul ca democrația începe să se manifeste cu adevarat o dată cu apariția dezvoltării partidelor ca instituții politice, acestea putînd să desfăsoare o activitate sistematică și de amploare numai într-un climat democratic autentic.

Pentru întelegerea clară a partidismului ca fenomen politic, o mare importantă o are conceptul de partid politic. Încercările privind definirea partidelor politice au în vedere existența lor ca sisteme grupale, care concentrează mase de indivizi polarizați prin interese comune și factori identici comuni, a căror rezultantă este o cauză politică unitară raportată la puterea de stat existența, la regimul politic din cadrul comunitar dat.

Sistemele social-politice ale națiunilor, în desfăsurarea lor, sunt marcate de diferite forme de organizare și de activitate, de funcționare și de instituționalizare a partidelor politice, de manifestarea sistemelor partidiste. De aceea, partidul politic, fiind factor al sistemelor și acțiunilor politice, apare în ipostazele sale concrete sub înfățișări variate și originale.

Ca urmare a determinărilor sale obiective și subiective, fiecare partid poartă în mod evident marca unei identități distincte, individualizate prin factura și aspectul organizatoric și ideologic, valoarea morală politică și comportamentul social-istoric. De partidele care ajung la guvernare depind foarte multe lucruri, acestea au posibilitatea să ia decizii foarte importante în favoarea statului lor și de a face față funcțiilor de bază.

Capitolul II. GENERAL ȘI PARTICULAR ÎN CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMELOR PARTIDISTE.

2.1.Particularitățile formării partidelor politice în Republica Moldova și Țările Baltice

Activitatea politică în societate se realizează nu numai prin intermediul statului, a instituțiilor și organizațiilor ce țin de acestea, ci și printr-o vastă și complexă rețea de organizații și instituții extrastatale. Dintre acestea cele mai vechi și importante sunt partidele politice. Existența partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezintă un fenomen esențial al vieții democratice. Democrația se manifestă cu adevărat odată cu apariția și dezvoltarea partidelor ca instituții politice, ele putînd să desfășoare o activitate sistematică și de amploare numai într-un climat democratic autentic.

Existența partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic în Republica Moldova reprezintă un fenomen esențial al vieții democratice. Democrația se manifestă cu adevărat odată cu apariția și dezvoltarea partidelor ca instituții politice, ele putînd să desfășoare o activitate sistematică și de amploare numai într-un climat democratic autentic și proeuropean.

Partidele politice moldovenești au un set de trăsături inerente, care le definesc existența, marcînd esența sistemului de partide:

1.Caracterul autoritar. În majoritatea partidelor moldovenești întreaga putere decizională e concentrată în mîinile liderului și nu a membrilor de rînd. Deci, majoritatea din ele, indiferent de titulatura și declarațiile publice, sunt partide autoritare prin definiție. Concentrarea resurselor în mîinile liderului de partid favorizează disciplina internă dură a partidelor din Republica Moldova, relațiile constituite pe verticală, în baza unor principii paternaliste. Doar liderul decide structura listei electorale, alianțele politice, declarațiile, cursul politic al partidului.

2. Doctrine ambigue. O bună parte din partidele moldovenești nu țin cont de principiile doctrinare enunțate, iar activitatea și acțiunile lor politice sunt de multe ori contrarii titulaturii asumate. Partidele moldovenești preferă să utilizeze principii din diverse doctrine, pentru a avea beneficii electorale maxime. Astfel, s-a declarat de nenumărate ori că PCRM nu mai este un partid comunist și mai mult social-democrat, fiindcă a refuzat la revoluție ca mod de acaparare a puterii, de dictatura proletariatului, de economia planificată centralizată, de abolirea proprietății private prin transformarea ei în proprietate de stat, de monopartidism, în care Partidul Comunist ar fi avangarda societății.

Partidul Liberal, la fel, promovează idei și politici publice convergente cu multe elemente socialiste și conservatoare. PL e pentru o politică socială activă are un discurs naționalist, promovează valorile tradiționale, creștinismul, se opune homosexualității, ceea ce intră în flagrantă contradicție cu principiile liberalismului tradițional european. AMN oscila între social-democrație și liberalism social, având programe politice confuze. PLDM nu are nimic comun cu doctrina conservatoare, la care face atîtea referințe. De fapt, PLDM este mai degrabă un partid liberal, pe alocuri chiar libertarian.

3. Dependența externă. Denumirea partidelor este inspirată din exterior. De exemplu, partidele de stânga preiau denumiri din Rusia și CSI, cele de dreapta din România, cele de centru din UE. De exemplu, partidul Moldova Unită de la Eдиная Poccия, Alianța Moldova Noastră – de la Aльянc Hаша Укpаина, Partidul Regiunilor – de la Паpтия Peгиoнoв din Ucraina. PD din România își are echivalentul în Moldova – PDM, respectiv PD-L – PLDM, PNL – PNL, condus de Vitalia Pavlicenco. Totodată, multe partide moldovenești sunt suspectate de afilieri externe: PL, PNL – România, PCRM, PSRM, Partidul Regiunilor – Rusia; PLDM – UE, etc.

4. Caracter de clan. Majoritatea partidelor nu activează pe baza cotizațiilor de membru, ci pe donații oferite cel mai des de businessmani și oligarhi. În consecință, partidele sunt nevoite să promoveze în primul rînd interesele financiare și politice ale sponsorilor și mai puțin ale alegătorilor, ceea ce duce la distanțarea partidelor de mase, fenomen specific statelor postsovietice.

5. Instituționalizare nefinalizată. O bună parte din partidele moldovenești nu sunt partide clasice. Astfel, ele nu au membri stabili, o bază socială clară, o doctrină clasică, fiind mai degrabă grupuri cointeresate, decît partide. Sunt partide care apar și dispar în funcție de ecuația campaniei electorale. Astfel, Alianța Moldova Noastră, 11 iulie 1997 – 9 aprilie 2011 a fuzionat cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, Mișcarea Acțiunea Europeană, 12 aprilie 2007 – 13 martie 2011 a aderat la Partidul Liberal, Partidul Social-Liberal, 9 mai 2001 – 10 februarie 2008, s-a unit cu Partidul Democrat.

6.Fenomenul Partid-Persoană. În Republica Moldova foarte des partidele sunt formate de un singur personaj, susținut de cîțiva indivizi și rude apropiate. Ca efect, cetățenii cunosc doar liderul. Scorul înregistrat în alegeri de aceste partide este mai jos de 1%: Valeriu Pleșca, mișcarea social-politică Forța Nouă; Mihai Petrache, Uniunea Centristă din Moldova, formată în 2005; Natalia Nirca – Partidul Conservator; Gheorghe Sima – Președintele imbatabil al Uniunii Muncii timp de 14 ani de zile; Oleg Onișcenco – Președintele Partidului Casa Noastră – Moldova. Formațiunea stă mai mult pe tușă, Onișcenco dispărînd din viața politică.

Astăzi, sistemul de partide din Moldova nu este pe deplin instituționalizat, fiind în continuă evoluție. Respectiv, putem afirma cu certitudine că sistemul de partide din Moldova este unul pluralist, instabil, în continuă schimbare, amorf și conflictual.

În 1991-2000, sistemul de partide avea elementele sistemului pluralismului extrem din clasificarea lui G.Sartori, în care existau partide antisistem, PCRM, PPCD; partide centriste PDAM, PD, de centru–stînga PSRM;

În 2001-2008 se observă unele elemente ale sistemului partidului dominant, în frunte cu PCRM care acumula în jur de 46-50%;

În 2009-2014 observăm revenirea la sistemul pluralismului extrem PCRM, PNL se plasează pe poziții antisistemice față de alianța PLDM, PD, PL-R.

Sistemul pluripartidist al Estoniei este unul destul de complex. De-a lungul timpului partidele politice s-au dezbinat, au format partide noi, cualiții. Partidul de Cuntru sau Centre Party, de centru-stînga, format în 1991, a avut drept predecesor Frontul Popular, format în 1988.

Partidul Uniunea Pro Patria sau Pro Patria Union, format în 1995, a avut ca predecesori imediați Partidul Pro Patria, format în 1992, și Partidul Independenței Naționale, format în 1988. Care la rindul lor au fost formate din alte 4 partide: Partidul Creștin Democrat, Uniunea Creștin Democrată, Uniunea conservator-populară și Partidul Republican.

În 1994 a fost constituit și Partidul Reformei, predecesor fiindu-i Partidul Liberal Democrat, format în 1990.

Moderații care se află în centrul eșchierului politic,au avut derpt predecesori Pertidul Social-Democrat, format în 1990, Partidul Rural de Centru, format în același an și Partidul Popular, format în 1998.

Anul 2000 a dat naștere unui nou partid Uniunea Populară, sau mai bine zis a unei cualiții a trei partide, Uniunea Rurală,Partidul Țara Poporului și Partidul Familiilor și Pensionarilor.

Partidul Poporului Unit a fost înființat în 1994, predecesor al acesti partid fiind Mișcarea Democratică Rusească, formată în 1991. Acesta este un partid pro-rus, cu multe idei preluate de la fotul Prtid Comunist.

Partidul Progresist a fost succesorul direct al Partidului Centrist.

În 1997 a luat naștere Partidul Laburist Social-Democrat, Partidul Independenței în 1999 și Partidul Democrat în 2000.(Vezi Anexa1)

Pe lîngă aceste partide, au mai apărut și altele care se luptă pentru putere.

O metodă eficientă de analiză a sistemelor partidiste s-a dovedit a fi Modelul Mair, care are mai multe caracteristici.

Analiza primei caracteristici – alternanta la guvernare – a relevat rezultatele:

– Din punct de vedere al participarii la guvernare, în Estonia doua partide se detașeaza: Coaliția Națională Pro Patria, devenită Uniunea Pro Patria și Partidul Coaliției. Aceste partide au guvernat alternativ in perioada 1992-2002. Rezultă că sistemul de partide estonian a cunoscut o alternanță completă.

– În Letonia situația este diferită. Niciodată in cei zece ani analizați compoziția guvernamentală nu s-a schimbat total, Calea Letona, participînd la toate cabinetele. De asemenea și alte partide sau aflat la guvernare ani mulți – Mișcarea pentru Independență, Uniunea Țăranilor Letoni. Din aceste motive, alternanța la guvernare este partială.

Toate țările analizate, cu excepția Letoniei, au experimentat alternanța completă la guvernare, acesta fiind criteriul cel mai ușor de îndeplinit în tranziția către un sistem de partide cu structuri înghețate.

Al doilea indicator al modelului Mair, formula de guvernare are următoarea desfăsurare în tarile eșantionului:

– În Estonia situația este similară: după revenirea la guvernare în 1999, Coaliția Națională Pro Patria, acum numită Uniunea Pro Patria s-a aliat cu un ex- partener, Partidul Reformei, al principalilor adversari, Partidul Coaliției. Formula guvernamentală este deci inovativă.

– Letonia neavînd o alternanță la guvernare nu poate avea o formulă de guvernare familiară. În aceste condiții, cînd există partide care nu au pierdut niciodată puterea, formula guvernamentală, în termenii lui Mair, nu poate fi testată aplicînd modelul.

Al treilea indicator este accesul la guvernare – ultima caracteristică din interiorul modelului. În Țările Baltice accesul la guvernare este în mod clar deschis. În Estonia, nouă partide au participat la guvernare, iar în Letonia paisprezece. Letonia deține recordul în privinta fluidității sistemului său de partide.

În urma aplicării modelului Mair, rezultatul pentru întreg eșantionul, în ceea ce privește variabila dependentă, este următorul: în Estonia alternanța la guvernare este completă, iar în Letonia Parțială, ambele avînd acces deschis la guvernare.(Vezi Anexa 2)

Majoritatea țărilor se gasesc înca într-o faza incipientă a procesului de stabilizare. Letonia face nota discordantă în cadrul eșantionului, fiind singura țară în care sistemul de partide nu este stabilizat deloc. Tipul formulei guvernamentale, alături de accesul la guvernare sunt criteriile cel mai greu de indeplinit. Doar țările stabilizate reușesc să îndeplinească cate unul din aceste criterii.

Corelațiile variabilelor independente care masoară influența designului instituțional cu gradul de stabilizare al sistemelor de partide sunt următoarele: în Estonia gradul de stabilitate este mediu, iar în Letonia scăzut, ambele avînd un număr înalt de partide.(Vezi Anexa 3)

Estonia și Letonia sunt țările cel mai puțin înghetate din eșantion, caracterizate printr-o volatilitate electorală ridicată, mai mare aproape de zece ori decît în democrațiile vestice.

O altă caracteristică comună pentru cele patru țări este trecutul comun în Uniunea Sovietică, acest aspect a creat o serie de probleme pentru viitorul republicilor independente. Una dintre aceste probleme este numărul destul de mare de minorități etnice. În Repulica Moldova procentul de moldoveni-români este de 78,2%, iar a găgăuzilor 4,4%, ruși și ucraineni cîteva procente. De aici apare și problema vectorului pe care îl dorește pentru țara noastră. Partidele Comunist, Socialist și Partidul Nostru care pledează pentru o apropiere de Federația Rusă, fiind susținuți în mare pare de populația rusofonă.

Destrămarea Uniunii Sovietice a surprins populația rusofonă din fostele state componente în postura delicată și anormală de minoritate cu o superioritate numerică, socială și culturală ce trebuia contrabalansată pentru a nu periclita viitorul noilor republici ce aspirau la independență și prosperitate într-o lume capitalistă.

Situația rușilor din statele baltice a fost denumită una experimentală, întrucît ei au devenit minoritate națională în singurele republici fost sovietice cu cultură de tip occidental, care au reușit să clădească o societate democratică reală și care au refuzat să devină membre ale CSI, preferînd calitatea de membre ale NATO și ale Uniunii Europene, menținînd în același timp un regim sever de vize vizavi de Federația Rusă și nerecunoscînd drept cetățeni rusofonii sosiți pe teritoriu după includerea în URSS.

Nu se poate vorbi, la ora actuală, despre o identitatea rusă baltică clar cristalizată și coerentă, în condițiile în care aceasta se compune din factori diferiți ce se intersectează doar în două puncte: pe de o parte, limba și cultura rusă drept caracteristică dominantă a identității, pe de altă parte, problemele sociale cu care se confruntă – marginalizarea lor și atribuirea etichetei de străini și coloniști.

În Estonia procentul estonienilor este 67,9%, iar rușilor le aparține un procent destul de mare 25,6%. Numărul foarte mare a populației rusofone nu a împiedicat însă procesul de aderare la Uniunea Europenă. Partidul care reprezintă minoritatea este Partidul Popular Unit din Estonia.

În Letonia, letonii constituie 57,7% , iar procentul rușilor este mai mare și ca în Estonia de 29,6%.Partidele care reprezintă minoritatea sunt Partidul Armoniei Naționale, Centrul Armoniei, Partidul Social Democratic, Armonia, Partidul Socialist din Letonia, Drepturi Egale.

Iar în Lituania, rușii sunt în minoritate absolută de 6,3%, polonizi 6,7% și lituanieni 83, 4%. În Lituania numărul populației băștinașe este cel mai mare în comparație cu cele patru țări.(Vezi Anexa 4)

Partidele etnice au jucat un rol important atât în europenizarea statelor post-comuniste, atât ca fenomen general, cât și în ceea ce privește aspectele tehnice ale acestuia. Încă de la formarea lor, partidele etnice au urmărit atingerea propriilor obiective în ceea ce privește reprezentarea minorității și interesele politice proprii, dar și traseul către consolidarea democratică a țării-gazdă și integrarea în instituțiile euro-atlantice, cu precădere UE, care garantau atingerea unor standarde mai bune pentru minoritate.

Apariția unor partide concurente în cadrul aceleiași minorități a fost considerată mult timp un pericol pentru stabilitatea democratică a societăților multietnice, iar Europa post-comunistă oferă posibilitatea de a studia acest fenomen, consecințele sale, dar și motivele pentru care apare sau nu sau pentru intensitatea acestuia.

Toate cele patru state analizate în această lucrare au pornit de la anumite condiții similare în momentul obținerii independenței. Sistemele partidiste constituite în acestea au purtat urme ale sistemului totalitar precedent, astfel fiecare dintre ele a încercat să construiască sisteme democratice puternice. În comparație cu Republica Moldova, Țările Baltice s-au distanțat de Federația Rusă, apropiindu-se tot mai mult de Uniunea Europeană, astfel au reușit să se dezvolte destul de vertiginos.

2.2. Specificul constituirii și evoluției sisitemului partidist în Republica Moldova

Republica Moldova a pornit pe calea noilor transformări, unele radicale, care cuprind toate domeniile vieții, inclusiv cultura politică a societății. În perioada de trecere de la totalitarism la democrație în toate republicile din spațiul exsovietic, inclusiv în Moldova, nici un termen din știința politică nu s-a bucurat de o mai frecventă utilizare în discursurile politicienilor, savanților-politologi, literatura de specialitate și mass-media ca cel de cultură politică.

Transformările democratice din Moldova au provocat unele schimbări și în mentalitatea oamenilor, nu însă dintre cele radicale. Perioada de tranziție în Re-publica Moldova se caracterizează prin inconsecvență în promovarea reformelor economice, accentuarea rivalității dintre reprezentanții națiunii băștinașe și grupurile etnice rusolingve, încetinirea desfășurării proceselor democratice etc. Toate au avut o influență negativă asupra evoluției vieții politice, astfel că s-a ajuns la conflictul armat din Transnistria. Unele modificări atestăm și în comportamentul politic, opțiunile valorice politice ale diferitelor categorii sociale.

Teoria instituțională pusă la punct de M. Duverger este în special istoriografică, avînd în vedere abordarea istorică a fenomenului partidist. Ea poate fi rezumată în felul următor: partidele, de cele mai multe ori sunt de creație interioară.

În adunările reprezentative se formează în chip inevitabil grupuri parla-mentare, care-și definesc identitatea pe criterii ideologice, dînd în acest fel expresia intereselor lor, ale reprezentanților și ale reprezentaților. Aceasta este prima fază de formare a partidelor. Urmează organizarea de comitete electorale, menite să reînnoiască mandatele parlamentare și, desigur, să cultive o relație de fidelitate între parlementari și cetățeni.

Cazul Republicii Moldova se înscrie destul de bine în parametrii fixați de Duverger. Alegerile în Sovietul Suprem din Republica Moldova din 1990 au avut loc în circumscripții uninominale în baza sistemului majoritar, candidații nefiind încă încorporați în partide, monopolul Partidului Comunist încă nu fusese abolit.

După desființarea monopolului PCUS, în interiorul legislativului, care în 1991 a primit denumirea de Parlament, s-a declanșat procesul de formare a grupurilor parlamentare; au apărut astfel de fracțiuni ca Frontul Popular, transformat ulterior în partid – Frontul Popular Creștin Democrat; Interfrontul, ulterior Mișcarea Edinstvo și Partidul Socialist; grupul Viața Satului, ulterior Partidul Democrat Agrar din Moldova.

Procesul de scindare a continuat în mod progresiv, fapt care a condus la multiplicarea de mai departe a numărului de partide. Așa de exemplu din cadrul grupului parlamentar Frontul Popular s-au desprins mai multe partide, după adoptarea în septembrie 1991 a legii Despre partidele politice și alte organizații social-politice – Partidul Social Democrat, Congresul Țăranilor și Intelectualilor, etc.

Cazul Moldovei este mai specific, deoarece această țară nu a avut experiență democratică înainte de instaurarea regimului comunist. N-ar fi lipsit de interes totuși să vedem care sunt principalele clivaje din Republica Moldova înainte de primele alegeri din 1990 și alegerile din 1994.

Cel mai important conflict care a structurat alinierile partinice în 1990 a fost clivajul centru – periferie, care i-a opus pe adepții creării unui stat moldovenesc pe criterii naționale, împotriva susținătorilor unei orientări “internaționaliste” a Republicii Moldova și a federalizării ei. Din acest clivaj au apărut astfel de partide ca – Frontul Popular Creștin Democrat, actualmente Partidul Popular Creștin Democrat, Asociația Victimelor Regimului Totalitar, Congresul Țăranilor și Intelectualilor, Partidul Socialist și Mișcarea Edinstvo.

De asemenea un alt clivaj preeminent din 1990 a fost diviziunea rural – urban care a condus la fondarea Partidului Democrat Agrar din Moldova. E de remarcat faptul că acest partid este o consecință și a unui alt clivaj neelucidat de Lipset și Rokkan – regim – antiregim.

În alegerile parlamentare din 1994 structura clivajelor nu a avut mult de suferit, deși acestor trei diviziuni li s-a adăugat cea de-a patra privatizare – naționalizare. Această linie de fractură a căpătat o rezonanță deosebită în alegerile parlamentare din 1998, atunci cînd Partidul Comuniștilor a contestat eficiența privatizărilor anterioare, insistînd în același timp asupra păstrării monopolului economic al statului în diverse domenii.

În același timp, în 1994, dar mai ales în 1998, clivajul regim – antiregim a început treptat să cedeze locul clivajului comuniști – anticomuniști. Acest reveriment nesperat al unui clivaj ce părea să nu aibă sorți de izbîndă se datorează repunerii in legalitate a PCM, fapt care a creat un nou cal de bătaie pe scena politică moldovenească, fapt care, analizînd retrospectiv lucrurile le-a adus comuniștilor un surplus de voturi.

În cazul Republicii Moldova această ipoteză își găsește o confirmare parțială, Moldova fiind un exemplu de tranziție reformistă, fosta elită comunistă nefiind înlăturată de la putere. La alegerile din 1994, primele alegeri pluripartidiste, partidul succesor – PDAM – a obținut 43% din sufragii. După scindarea lui și reapariția partidului comuniștilor, aceste procentaj practic s-a diminuat, dar nu în măsura să încline balanța în favoarea noilor partide.

Spre deosebire de partidele succesoare din Europa Centrală și de Est care și-au social-democratizat doctrina în încercarea de a scăpa de moștenirea comunistă. Partidul Comuniștilor din Moldova își etalează descendența din tradiția marxistă, acest fapt aducîndu-i avantaje certe. În acest sens putem constata că tradiția comunistă nu inspiră repulsie unui număr destul de mare de alegători, ei legîndu-și speranțele la mai bine de acest partid.

Cota destul de ridicată a popularității acestui partid se explică și prin faptul că spre deosebire de omologii săi din Europa Centrală și de Est. În final, putem trage concluzia că tipul de democratizare reformistă, negociată, incrementală din Republica Moldova a favorizat o poziție reconfortantă a partidelor succesoare în topul preferințelor electorale.

În rezultatul trecerii de la sistemul totalitar la democrație în Centru și Europa Apuseană a influențat desigur la viața politică a Uniunii Sovietice și a fiecărei republici în parte. Mai ales aceasta se referă la Țările Baltice. Mișcarea lituanienilor apărută la sfîrsitul anului 1987- începutul anului 1988 sub numele “Saiudis” fronturile naționale leton și eston au anunțat deodată despre aspirația distrugerii sistemului de comanda, a rezolva mai întîi de toate problema nației, a obține recunoașterea suveranității republicilor și fondarea statelor independente.

La aceste mișcări s-au mai atașat un șir de alte organizații politice a acestor regiuni, ca de exemplu Mișcarea Centristă, Partidul creștin-democrat al Letoniei, Formula viitorului Letoniei, care toate împreună au jucat un rol important în apariția pluripartidismului în Republica Moldova.

O altă perioadă a apariției și stabilirii pluripartidismului în Republica Moldova este cea de după 1993, care se caracterizează prin constituirea unui spectru politic mai amplu și mai bogat de formațiuni politice care se deosebesc după origine și scopurile lor programatice, după baza socială, după modul de activitate.

Sub aspectul bazei sale sociale nu se exclud situațiile cînd pluralismul politic reflectă mai mult pluralismul de opinii și de orientări subiective ale liderilor politici, decît pluralismul de interese existente în societate. Această perioadă se caracterizează prin faptul că influența partidelor și organizațiilor social-politice asupra societății noastre devine relativ mai mare, chiar dacă la nivel național și local multe din ele nu sunt cunoscute și deci autoritatea lor ramîne redusă. Această perioadă este cea mai lunga și cea mai importantă. Practic am putea-o numi și perioada campaniilor electorale (1994,1995,1996,1999).

Formațiunile politice, reeșind din diverse motive politice și ideologice, formează blocuri politice, blocuri și alianțe electorale.Sunt create atît blocuri și alianțe parlamentare cît și extraparlamentare.

Astfel, la mijlocul anului 1998 s-a creat un bloc politic extraparlamentar de stînga, format din șapte formațiuni politice, inclusiv Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Democrat Agrar din Moldova,  Partidul Socialiștilor din Republica Moldova ș.a.

Deasemenea în octombrie 1998 a fost fondat blocul politic extraparlamentar Alianța Centristă din Moldova, alcătuită inițial din zece partide și organizații social-politice – Alianța Civică pentru Reforme “Furnica”, Mișcarea social-politică a Profesioniștilor “Speranța”, Mișcarea “Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, Partidul Social-Democrat din Moldova, Partidul Forțelor Progresive ale Moldovei, Mișcarea social-politică “Forța Nouă”, Partidul Democrat  Popular din Moldova ș.a. Ambele aceste blocuri aveau platforme și programe politice diferite.

În aprilie 1998 este creată alianța parlamentară – Alianța pentru Democrație și Reforme – formată din trei formațiuni politice: Blocul Convenția Democrată din Moldova, Blocul Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă și Partidul Forțelor Democratice.

În perioada dată mai apar un șir de formațiuni politice printre care și: Partidul Renașterii și Concilierii din Moldova, cu Mircea Snegur; Mișcarea Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, cu Dumitru Diacov; Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, cu Vladimir Voronin.

Daca în prima jumătate a anilor nouăzeci vorbeam despre avîntul mișcării democratice, atunci în jumătatea a doua, democrația și pluripartidismul are un caracter de delimitare și cristalizare a orientărilor și doctrinelor politice. Analiza făcută mai sus ne oferă o imagine clară care ne ajută să explicăm cum a devenit posibilă această fază a pluripartidismului și pluralismului.

Acum putem spune fără îndoială că constituirea primelor partide politice din Republica Moldova a avut loc în jurul  unor personalități care împărtășeau aceleași valori menite să producă o schimbare sau o conservare a situației. Definind programul, strategia și obiectivele, partidele politice au urmărit căpătarea suportului electoral. Faptul care nu a încurajat desfășurarea unei  activități eficiente a unor partide politice este că adeseori unele formațiuni înființate nu au ținut cont de realitatea social-politică. Trecerea de la un sistem unic de partid la pluripartidism a avut totuși un efect benefic pentru întreaga societate moldovenească.

Reprezentanții acestor a organizațiilor politice a Țarilor Baltice veneau foarte des în Moldova, se consultau cu membrii noii ai organizații ai Frontului Popular al republicii, coordonau acțiunile lor comune. La fel procedau și liderii Frontului Popular din Moldova.

În presa periodică a pribalticilor permanent se publicau și se transmiteau informații despre mitingurile organizate, la început de Mișcarea Democratică, iar mai tîrziu de Frontul Popular și cenaclul muzical literar A.Mateevici. În acest context se înscrie și expunerea fostului prim-ministru al Republicii Moldova dl. M. Druc, care în articolul Toate nenorocirile noastre s-au început atunci cînd noi am rămas în urma de Țărilor Baltice, pînă la 1991 cînd am mers împreună.

Semnificativ este că în etapa inițială de constituire a pluripartidismului, extremele spectrului politic, dreapta și stînga, se realizează, iar centrul intr-o măsură mică sau deloc. În perioada incipientă a formării multipartidismului în Republica Moldova, orientările în domeniul politicii externe nu puteau servi decît tangențial drept criteriu de clasificare a partidelor politice.

Astazi peisajul politic moldovenesc cunoaște întreaga gamă a spectrului politic european: începînd cu social-democrația și terminînd cu partidele naționale, comuniste, țărănești, ecologiste etc. Desigur, interdicția ce a persistat pînă nu demult privind studierea partidelor politice nu le  permitea istoricilor și politologilor moldoveni să se preocupe de asemenea probleme.

După adoptarea la 17 septembrie 1991 de către Parlamentul republicii a Legii Despre partide și alte organizații social-politice, V.Mosneaga și Gh.Rusnac în articolul Pe arena politică se face tot mai des, prima dată se face o analiză profundă a dezvoltării pluripartidismului în Moldova și a căilor de formare a organizațiilor politice noi.

Constituirea partidelor politice și a organizațiilor social-politice reprezintă un indiciu al unei societăți în care se instituie pluralismul de opinii și toleranța ideologică. Important este ca partidele să-și desfășoare activitatea politică în mod civilizat, iar pluralismul politic să contribuie la cultivarea valorilor democratice, la edificarea societăților politice și civile.

Analizînd particularitățile procesului de formare a pluripartidismului în Republica Moldova, apariția partidelor politice noi și formațiunilor social-politice, putem evidenția un șir de probleme legate de baza lor socială. Prima și cea mai principală problemă a acestui proces constă în aceea că spre deosebire de practica mondială, de la așa numita democrație dezvoltată a Țarilor Europei Apusene, unde e clar că acest proces a mers evoluționar natural și s-a parcurs acest proces, desigur, mult timp.

În Moldova procesul formării pluripartidismului a avut un caracter expluativ, impulsiv. Numai pe o perioadă de timp foarte scurtă în republică s-a format un număr mare de organizații politice. Motivul principal al apariției lor constă în următoarele: în condițiile publicității, democratizării vieții sociale, neîmpăcarea maselor cu tradiționala etatizare a organizațiilor social-politice care s-a petrecut, politizarea în cea mai mare parte a societății, ce a și adus la nașterea multor partide politice și organizații social-politice. În acesta și constă esența sistemului pluripartidist, care a atins un nivel anumit al standardului european.

Unii cercetători consideră că situația dată e cauzată de existența sistemului electoral proporțional, ce duce la fragmentarea forțelor politice, iresponsabilitatea unor partide politice. În același timp situația este influențată și de nivelul relativ scăzut al conștiinței politice și culturii politice, de criza economică generalizată în mare măsură de trecerea de la un sistem economic la altul, fenomen ce afectează majoritatea populației.

Este incontestabil faptul că sistemul multipartidist din Republica Moldova a devenit o realitate, fiind un fenomen imanent unei societăți democratice. Partidele politice reflectă revendicările diverselor segmente ale societății direcționândule pe canale instituționaliste, pe baza pluralismului de opinii și toleranței ideologice.

Instabilitatea sistemului de multe partide din Moldova este clar vizibilă și în cadrul atitudinii electoratului față de partidele politice. Electoratul are mai multă încredere în personalități politice proeminente, decât în partide politice.

Putem menționa că în cadrul unei societăți etnic neomogene, cum este la etapa actuală Moldova, stabilitatea democratică necesită prezența pe arena politică a 3-5 partide politice competitive, sistemul pluralismului moderat. Mai mult ca atât, pacea civică în republică poate fi obținută doar prin intermediul dialogului politic și al existenței unor guverne de coaliție permanente, bazate pe reprezentanța partidelor politice, care ar fi în stare să ajungă la un numitor comun în problemele actuale ale societății în ansamblu.

Partide centriste:

Partidul Democrat din Moldova și Uniunea Centristă din Moldova se declară partide de centru care pledează pentru: integrarea în Uniunea Europeană și păstrarea relațiilor cu Rusia și CSI; statutul de neutralitate; păstrarea independenței Republicii Moldova; reforme moderate: privatizare, balansată de o economie orientată social; ideea că națiunea este un concept nu etnic, ci statal, legat de noțiunea de cetățenie. Respectiv, toți cetățenii Moldovei, indiferent de etnie, sunt moldoveni; balansarea între extremele politice.

Partidele de centru-stînga (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Regiunilor): păstrarea calității de membru al CSI , aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Bielarusi; limba moldovenească, independența Republici Moldova, etnia majoritară din Republica Moldova sunt moldoveni; menținerea statutului de neutralitate permanentă a țării; susțin Mitropolia Moldovei, relațiile cu Patriarhia Moscovei; pledează pentru federalizarea Republicii Moldova; susținerea activă a businessului mic și mijlociu sunt adepții unor politici sociale echilibrate;

Partidele de stânga (PCRM) pledează pentru: păstrarea calității de membru al CSI, aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus. Totodată, PCRM utilizează și ideea de modernizare europeană; menținerea statutului de neutralitate permanentă a țării, care trebuie recunoscută internațional; sunt pentru stat unitar descentralizat; susțin Mitropolia Moldovei, relațiile cu Patriarhia Moscovei; sunt adepții unor politici sociale active; se declară adepți ai ideii comuniste, iar din vara lui 2013 chiar a ideii bolșevice;

Partidele de centru-dreapta (PLDM) pledează pentru: limba romană ca limbă de stat; consolidarea independenței statului moldovenesc; fortificarea națiunii politice moldovenești, fără a restricționa autoidentificarea etnică; integrarea în Uniunea Europeană; aderarea la NATO; relații pragmatice cu UE, SUA, România, Rusia; economia de piață, proprietatea privată, transformarea pământului în marfă, inclusiv cu posibilitatea de procurare pentru cetățenii străini; păstrarea statului unitar descentralizat.

Partidele de dreapta (Partidul Liberal, Mișcarea Antimafia, PLR): limba romană ca limbă de stat, promovarea istoriei românilor și a identității românești; relații strategice cu România, prin apropiere politică, economică și culturală; integrarea în Uniunea Europeană; aderarea la NATO, părăsirea CSI; reîntoarcerea la județe, păstrarea statului unitar; susțin mitropolia Basarabiei; economia de piață, proprietatea privată.

Neajunsul de bază al sistemului moldovenesc de partide este instabilitatea politică, condiționată de numărul excesiv al partidelor politice care, pentru a nimeri în structurile puterii, promovează o politică a suprapromisiunilor. Acestea, ținînd cont de resursele limitate, sunt irealizabile, supraîncarcă sistemul politic și, ca efect, trezesc frustrări în masă și îngreunează procesul de construire a democrației. În viziunea lui V. Moșneaga, acest sistem poate evolua atît înspre sistemul pluralismului moderat, cît și spre consolidarea sistemului pluralismului extrem.

Riscul cel mare al sistemului de partide din Republica Moldova constă în transformarea lui într-un sistem al partidului hegemon, în care un partid mare va tolera existența unor partide sateliți, în măsură în care acestea se vor conforma anumitor reguli de joc.

Totuși, sistemul politic moldovenesc este în evoluție. Evoluțiile vor depinde mult de vectorul modernizării, de succesul sau eșecul reformelor democratice.

Actualmente, societatea moldovenească are nevoie de stimularea activității cetățenilor în politică, influențarea formării opiniei publice, a culturii politice a cetățenilor, constatarea și promovarea intereselor păturilor sociale largi, asigurând o legătură permanentă între societatea civilă și stat. Toate acestea devin un fel de catalizatori ai tuturor proceselor sociale din societate.

2.3.Partide politice din Republica Moldova și Țările Baltice în perioada alegerilor.

Partidele politice sunt instituții indispensabile epocii contemporane. Ele sunt prezente sub diferite forme în majoritatea absolută a statelor, indiferent de forma de guvernare sau regimul politic.

Diferența este sesizată însă, prin faptul că totalitarismul face partidele inegale și atotputernice, autoritarismul le restrânge la minim importanța înaintând pe prim plan liderul, iar democrația reprezentativă permite crearea și consolidarea partidelor și totodată umple cu sens această noțiune. Anume democrația transformă partidele într-un mijloc de realizare a binelui comun, fapt esențial pentru existența și funcționarea normală a unei societăți. Aici partidele reprezintă un element important în procesul exercitării suveranității poporului și sunt acei actori politici care asigură legitimitatea puterii politice.

Pentru Republica Moldova, democrația liberală este o modalitate de guvernare care a început nu chiar de mult. În prezent însă, viața politica din Republica Moldova este inimaginabilă fără de pluripartidism, care este unul din principiile de bază al democrației liberale.

Datorită prevederilor legale de la începutul afirmării Republicii Moldova ca stat, precum și a reglementărilor ulterioare, partidele politice au avut un teren fertil în societatea noastră pentru a se afirma, fapt ce este bine observat prin prezența acestora la toate nivelurile puterii. În activitatea lor, partidele politice interacționează, scopul lor fiind atingerea binelui comun și astfel, soarta democrației din acest stat depinde în mare parte de evoluția și voința partidelor politice, precum și de modul în care ele conlucrează.

Actualmente, când pe avanscena politică au apărut noi partide politice, mișcări, capătă importanță problema vizând necesitatea studierii istoriei și căile de apariție, formare, și statornicire a lor, problemele ce țin de activitatea formațiunilor politice, de comportamentul lor în campaniile electorale.

Tînărul stat independent Republica Moldova, realizează mari transformări democratice, susține pluralismul politic în toate sferele vieții sociale. Una din cele mai grăitoare forme de manifestare a democrației pluraliste o constituie alegerile multipartite ale organelor puterii.

În această ordine de idei subliniem faptul că alegerile multipartidiste , fiind o formă majoră a democrației pluraliste au generat în Republica Moldova apariția unor procese și fenomene politice noi.

Concurența subiecților politici pentru includerea lor în structurile de putere a condus la apariția în perioada campaniilor electorale a diverselor comportamente atât în cazul formațiunilor social-politice, cât și în cel al diferitelor segmente ale electoratului. Confruntarea între diferite interese politice, economice și sociale a condiționat atât cristalizarea, cât și scindarea blocurilor electorale în funcție de programele politice și de platformele preelectorale, de simpatiile și antipatiile diferitelor pături sociale.

În opinia unor politologi din republica noastră, majoritatea statelor postcomuniste, inclusiv Republica Moldova, poate fi atribuită la sistemul pluralismului extrem.

Unul dintre punctele slabe ale pluripartidismului moldovenesc, sunt permanentele fracționări ale spectrului politic, apariția dizidențelor politice, a interminabilelor disensiuni și regrupări, a instabilității alianțelor politice. În această instabilitate, forțele politice irelevante nu au valoare politică și se manifestă numai în cadrul campaniilor electorale.

Aceste forțe politice irelevante, partide mici, nu pot fi calificate ca partide politice; lor li s-ar potrivi mai bine denumirea de partide electorale, deoarece nereprezentând pe nimeni, ele se manifestă numai în perioada alegerilor , cînd apare nevoia alianțelor și blocurilor electorale. Totuși, necătînd la plusurile și minusurile democrației și pluralismului de opinii, Republica Moldova se află încă pe calea democratizării, la o etapă deja mai avansată decît la începutul perioadei de tranziție.

Evenimentele politice din Republica Moldova de la sfârșitul anilor ’90 nu se înscriu în logica acestor afirmații, forțele de extrema dreapta și stânga încercînd să facă o coaliție , ceea ce constituie iarăși o trăsătură a sistemului pluralismului extrem.

Instabilitatea sistemului de multe partide din Moldova este clar vizibilă și în cadrul atitudinii electoratului față de mișcările și partidele politice. Electoratul are mai multă încredere în personalități politice proeminente, decât în partide politice și organizații social-politice.

Pe marginea campaniilor electorale parlamentare ce au avut loc în ultimii douăzeci de ani în republică am putea concluziona:

Contrar tuturor prognozelor presupuse despre nepregătirea locuitorilor republicii de a participa pentru prima dată la alegeri pe bază de pluripartidism alegerile totuși au avut loc și procentul alegătorilor participanți la scrutin a fost destul de mare. Aceasta înseamnă că încă în 1994 locuitorii republicii au făcut primul pas spre o civilizație mondială a practicii democratice de a alege;

Practic la toate campaniile electorale au fost evidențiate cele trei tendințe principale: stînga, centru, dreapta;

Un moment pozitiv al electoratului este că el a stimulat venirea pe scena politică a unui șir de partide și organizații social-politice;

Alegerile parlamentare pe bază de pluripartidism au arătat că republica a hotărît întrebarea nu cine personal, care partid politic va conduce țara, dar pe ce cale se va instaura statul moldovenesc, adică, statul european, suveran și independent – Republica Moldova. În aceasta și constă esența sistemului multipartit, care a atins un nivel anumit al standardului european.

Alegerile multipartite au generat apariția unui șir întreg de procese și fenomene politice noi pentru tînărul stat – Republica Moldova. Începe astfel să se manifeste societatea civică în proces de formare, ea răspunzînd la impulsuri și în același timp influențînd instituțiile statale, sistemul politic în general.

Atît extrema dreapta, cât și extrema stîngă sunt intransigente față de regimul politic existent și față de existența statului independent Moldova, ca subiect al relațiilor internaționale. Ambele extreme au doar un singur scop în activitatea lor politică – schimbarea statutului politic al republicii. Necătînd la scopul comun, extrema stîngă, este incompatibilă cu extrema dreaptă, deoarece scopurile lor finale totuși sunt diferite după conținut și diferă radical.

Principala cauză a instabilității pluralismului politic din Moldova constă atît în lipsa tradițiilor și experienței democratice, cît și în divizarea etnică a partidelor și organizațiilor politice. Aceasta înseamnă că în programele de activitate ale partidelor și organizațiilor politice, problema structurii național-statale joacă un rol principal. Problemele generale ale societății – privatizarea, trecerea la economia de piață – sunt plasate pe planul doi. Atît partidele centriste, cît și cele de extremă, caută coaliția cu partidele moderate centru-stînga și centru-dreapta.

În Țările Baltice a fost observat un proces specific pentru toate cele trei țări, în fiecare dintre ele au luat naștere niște partide de alternativă, asemănătoare între ele și care au avut rezultate destul de bune, în Estonia- Res Publica, în Letonia- Era Nouă, iar în Lituania- Noua Uniune.(Vezi Anexa 5)

Ultimele alegeri în statele baltice, a cunoscut o creștere a numărului de partide puternice, dar relativ noi. În octombrie 2000 alegerile parlamentare din Lituania, Uniunea Nouă – Social-liberalii condusă de Artūras Paulauskas, a fost susținută de 19,6% din electorat în sistemul de reprezentare proporțională, venind astfel în al doilea tur, după Coaliția Social-Democrată. Ea a câștigat 28 de locuri, fiind al treilea cel mai mare grup din Seimas.(Vezi Anexa 6)

Noua Uniune a fost un partener egal în coaliția de guvernare, Paulauskas devenind președintele parlamentului. Mai mult decât atât, acesta a fost în cabinetul lituanian de atunci, în timp ce Uniunea liberală a fost forțată să plece după numai opt luni în birou și a fost înlocuită de social-democrați.

Doi ani mai tîrziu, în alegerile Saeima octombrie 2002, Partidul New Era condus de Jaunais Laiks, a devenit cel mai popular partid din Letonia. Acesta a câștigat 24% din voturi și 26 de locuri în parlamentuldin cele 100 disponibile. În ciuda faptului că se aflau într-o poziție dificilă în ceea ce privește găsirea unor parteneri de coaliție corespunzătoare, liderul New Era Einars Repše a reușit să alcătiuască un guvern destul de rapid, în mai puțin de trei săptămîni și devenind prim-ministru. (Vezi Anexa 7)

Res Publica, din Estonia, în frunte cu Ühendus Vabariigi Eest a fost ultimul în linie pentru a deveni un actor important în politica țării sale. În alegerile din martie 2003 Riigikogu, acesta a opținut suportul de 24,6% din electorat în schimbul poziției celui mai puternic partid cu Partidul Centrului Parlamentul, ambele au 28 de locuri.( Vezi Anexa 8)

Ca și omologul său leton, Res Publica a fost, de asemenea, de succes în a alcătui o coaliție de guvernare cu liderul său Juhan Parts, devenind prim-ministru.

Chiar dacă politica de partid în țările baltice a fost caracterizată de un nivel ridicat de volatilitate electorală și schimbările persistente în actorii majori, creșterea celor trei partide noi în alegeri este oarecum fără precedent. Anterior, cele mai puternice partide noi în țările baltice au fost Partidul Național Young Lituania, în 1996, cu 4% din voturi în PR, Partidul Popular în Letonia, în 1998 cu 21,2% și Partidul Reformei în Estonia în 1995 cu 16,2%.

Partidul Poporului a fost format de fostul prim-ministru leton, Andris Skele și Partidul Reformei a fost o metamorfoză a fostului Partid Democrat Liberal care a recrutat niște fețe noi, printre ele noul lider Siim Kallas. Apariția unor noi partide puternice a fost deosebit de surprinzătoare în Lituania și Estonia pentru că au avut mai multe sisteme de partide consolidate decât Letonia.

Toate cele trei partide au intrat guvernele țărilor respective, doar Uniunea Noua nu ocupă scaunul de prim-ministru. Discuțiile despre coaliție nu au fost la fel de dificile cum ar fi fost așteptat, au durat o jumătate de lună în Lituania și aproximativ o lună în celelalte două țări de la alegeri la investitures guvernelor. Cu toate acestea, toate cele trei se confruntă cu o criză guvernamentală majoră mai puțin de un an mai tîrziu, care a adus coalițiile letonă și estonă la un pas de dizolvare și a dus la formarea unei noi coaliții în Lituania.

Astfel, în timp ce partidele au fost foarte de succes, atît în ​​alegeri cît și în formarea cabinetelor după aceea, succesul lor ulterioar la guvernare a întîmpinat mai multe dificultăți. În timp ce New Era și Res Publica au cel puțin pînă în prezent păstrate poziții înalte în sondajele de opinie publică, popularitatea Noii Uniuni are după un termen mai lung în guvern, a pierdut din poziții.

Toți liderii noilor partide au fost personalități notabile pentru ceva timp. Artūras Paulauskas a fost primul procuror general, după restabilirea independenței Lituaniei. Cu toate acestea, el a nimerit în centrul atenției publicului în mai mare măsură după ce a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 1998, fiind foarte aproape de majoritatea absolută.

Einars Repše a fost activist în mișcarea de independență letonă și a fost printre fondatorii Mișcării Naționale pentru Independență. A fost ales ca membru al Frontului Popular la ultimul Soviet Suprem din Letonia, în 1990 și a fost numit președinte al Băncii Letoniei în 1991. El a rămas în poziție și de partid în afara politicii pînă la stabilirea New Era și a cîștigat reputația pentru păstrarea monedei naționale stabile, de asemenea a fost cunoscut ca fiind funcționarul public cel mai bine plătit în statele baltice.

Auditorul de stat estonian Juhan Parts aderat Res Publica și a transformat–o timp de opt luni din o fostă mișcare politică de bază non-partid într-un partid politic. Înainte de a deveni auditor de stat în 1998, el a lucrat șase ani ca secretar general adjunct la Ministerul Justiției, într-o poziție pe care rareori l-a așezat în lumina reflectoarelor. Personalitatea lui a dobîndit cu mult mai multă importanță după ce a devenit auditorul de stat și el a fost relativ bine cunoscut prin poziția critică cu privire la practicile de cheltuieli guvernamentale în rapoartele sale către Parlament.

Campanii electorale parlamentare în toate cele trei țări s-au defășurat pe fondul scandalurilor de privatizare care a avut ca rezultat nemulțumiri publice sau chiar înstrăinare față de politică. Forțele politice de dreapta, din Estonia Pro Patria, Partidul Poporului, Patrie și Libertate, din Letonia -Uniunea Patrie și Conservatorii din Lituania s-au discreditat în ochii electoratului, dar nu toată lumea a fost gata să voteze în mod clar partidele de stînga.

Cu toate acestea, părțile au fost foarte asemănătoare în manifestele lor au fost în principal preocupate de efectuarea noilor politici, părțile au plasat mai presus de toate lupta împotriva corupției și a promovarea politicii etice, deschise și responsabile. Toți cei trei au fost acuzați de populism într-o oarecare măsură.

Partidul Res Publica a fost acuzat de că ar fi ambiguu cu privire la conținutul real al noilor politici. Partidul Noua Uniune lituaniană s-a descris ca fiind cel mai populist dintre cele trei în diferite momente în care au susținut reintroducerea pedepsei capitale, consolidarea prezidențialismului și altele.

În campania electorală, Noua Eră s-a remarcat printre celelalte două prin recurgerea la cheltuieli relativ mici pe reclame, mai ales în contrast cu alte partide majore din Letonia care au desfășurat o campanie profesională extinsă și costisitoare.

În Estonia, Res Publica a cheltuit mai mult decît suma medie de bani într-o campanie, în general, somptuos. În mod similar, campania Noii Uniunii era costisitoare fiind cea mai scumpă din alegerile parlamentare din Lituania 2000, chiar dacă nivelul general al cheltuielilor în alegerile este mic în comparație cu campaniile vecinilor săi din nord .

Toate cele trei partide au fost puternic bazate pe sponsori, chiar și Noua Eră care a defășurat o campanie considerabil mai ieftină decât adversarii săi. Cu toate acestea, pentru un nou partid într-o țară mică și nu prea bogat, 0,74 milioane de dolari este o sumă considerabilă.

Reacția a altor părți la apariția unor noi concurenți puternici nu a fost în mod natural foarte primitoare. După succesul noilor partide a fost de multe ori subliniat faptul că acestea sunt lipsite de experiență și sunt predispuse să facă greșeli mari, iar domnia lor nu va dura mult timp.

O posibilă linie de raționament aici ar putea fi că mizele au fost atît de mari în politică post-comuniste, că unele dintre mecanismele de bază ale democrației nu au lucrat în mod corespunzător. Democrația reprezentativă este foarte mult bazată pe principiul responsabilității electorale – partidele de la putere trebuie să acționeze în conformitate cu voința oamenilor, deoarece în caz contrar acestea nu vor fi votate în următoarele alegeri.

Cu toate acestea, în cazul în care mizele în politică sunt mari, dar timp tot mai puțin, deținătorii de putere pot fi tentați să utilizeze la maxim timpul în funcție, prin promovarea unor politici nepopulare, de exemplu, nu le pasă prea mult pentru efectele electorale negative, care rezultă din corupție.

În 1990, mizele din țările baltice, dar și în alte țări post-comuniste, au fost într-adevăr mari. O mare parte a sectorului de stat a fost privatizată. În general au fost puse bazele constituirii sisitemelor politice, introducerea mai multor legi. Cu toate acestea, a fost ușor de prevăzut că fiecare termen electoral succesiv va oferi guvernelor mai puține și mai puține decizii importante. În plus, doi factori ar fi putut contribui în continuare la recursul politicilor inexplicabile. În primul rînd, partidele de la guvernare s-au temut de scăderea gradului de susținere în rîndul populației, din cauza dificultăților economice. În al doilea rînd, nu a fost îndeajuns nivelul de aplicare independentă și eficientă a legii, lucru care a stîrnit nemulțumiri.

Concluzii la Capitolul II

Moștenirea trecutului și noile instituții politice creează stimulente și influențe asupra capacității oamenilor politici de a construi relații între alegători și partide pe baza unor principii ideologice și a prevederilor programatice. Cercetările mai timpurii au demonstrat existența unor deosebiri substanțiale între statele postcomuniste în privința caracterului moștenirii trecutului.

Căile diferite de dezvoltare a statelor pe parcursul perioadelor precomuniste și comuniste le-au asigurat actorilor politici din etapa postcomunistă diferite resurse și experiențe politice. Căile de dezvoltare, specifice perioadei precomuniste, se deosebeau, mai întîi de toate, prin natura participării sociale la procesul politic și prin gradul de profesionalizare a aparatului birocratic.

În comparație cu celelalte state europene, Republica Moldova, împreună cu majoritatea republicilor postsovietice, se caracterizează printr-un sistem înrădăcinat de practici patrimoniale. Respectiv, este foarte dificil ca sistemul de partide moldovenesc să devină unul consolidat ideologic într-un viitor imediat.

Într-o țară democratică, alegerile sunt indicatorul atitudinii poporului față de putere și de cursul promovat de ea.  În condițiile unui sistem pluripartit, alegătorii au posibilitatea de a influența real situația din țară votînd forțele politice care exprimă mai adecvat aspirațiile maselor populare.

Diversitatea partidelor și mișcărilor politice, a programelor și manifestelor propuse de acestea, le oferă cetățenilor un spectru larg de opțiuni. Desfășurarea civilizată a campaniilor electorale, atitudinea respectuoasă față de concurenți, sunt un semn al culturii politice al partidelor și mișcărilor, al întregii societăți.

ÎNCHEIERE

Sistemul partidist al unei țări are o importanță foarte mare, fiind un factor decisiv în asigurarea unui nivel înalt de viață pentru cetățeni și pentru o colaborare de succes cu alte state pe arena internațională. Cele patru state analizate au avut anumite condiții similare după destrămarea URSS, însă au evoluat în mod diferit din cauza a mai multor factori. Faptul că statele baltice au reușit să se integreze în Uniunea Europeană este o dovadă clară a faptului că au progresat și se află într-o continuă dezvoltare.

Apariția și dezvoltarea partidelor politice au constituit și constituie un factor necesar, obiectiv, cu caracter progresist, deoarece ele, pe de o parte, au rolul de a atrage largi categorii sociale la o activitate conștientă, iar pe de altă parte, asigură mai multe variante în realizarea progresului social, fiind un element decisiv în conducerea democratică a societății. La momentul actual în toate cele patru țări analizate sunt sisteme pluripartidiste, astfel nu este o limită a numărului de partide, fiind sisteme pluripartidiste.

Republica Moldova a început constituirea unui sistem partidist pe o bază nesigură, proces care încă nu a luat sfîrșit, astfel au rămas încă multe goluri de completat. Numărul exagerat de partide din Republica Moldova pune în dificultate atît cetățenii de rînd, cît și partenerii externi, care nu știu la ce să se aștepte, fiind o instabilitate politică continuă. Motivul principal al apariției acestei situații constă în următoarele: politizarea societății, democratizarea vieții sociale, neîmpăcarea maselor cu etatizarea organizațiilor social-politice care s-a petrecut.

Una din cauzele principale poate fi și existența sistemului electoral proporțional, care duce la fragmentarea forțelor politice și lipsa de responsabilitate a unor partide politice. Instabilitatea sistemului este vizibilă și prin atitudinea electoratului față de partidele politice, masele avînd mai multă încredere în personalități proeminente, decît în partidele politice.

De asemenea o problemă este nivelul relativ scăzut al conștiinței politice și al culturii politice. Un număr mare al populației nu este hotărît cînd este vorba de opțiuni politice, cel mai des din lipsa unor cunoștințe elementare despre funționarea unui sistem partidist, astfel sunt ușor influiențabili.

Spre deosebire de Republica Moldova, în Țările Baltice prin eforturi remarcabile s-a reușit depășirea momentelor de criză, fiind înregistrat un grad înalt de organizare și mobilitate. Apariția unor partide de alternativă este un proces normal pentru o societate democratică și pentru un sistem partidist.

Un moment important este perioada alegerilor, în care partidele încearcă să-și convingă simpatizanții să l-e acorde votul. Timpul alegerilor fără alternativă a trecut. Democratizarea vieții publice oferă fiecărui cetățean posibilitatea de a-și exprima liber simpatiile și preferințele politice, de a beneficia de procedura alegerii structurilor puterii de orice nivel pentru a contribui astfel la prosperarea statului.

Într-o țară democratică, alegerile sunt indicatorul atitudinii poporului față de putere și de cursul promovat de ea.  În condițiile unui sistem pluripartit, alegătorii au posibilitatea de a influența real situația din țară votînd forțele politice care exprimă mai adecvat aspirațiile maselor populare. Diversitatea de interese, idei, așteptări din plan social se exprimă în pluralismul orientărilor și opțiunilor din plan politic.

Anume în cadrul alegerilor organizate pe principiile democratice, populația are posibilitatea reală în același timp și constituțională pentru a-și expune atitudinea față de institutele politice din societate, față de partidele și formațiunile politice, față de anumiți lideri politici.

Punctul maxim al activității unui partid politic, sunt campaniile electorale. Miza decisivă a oricărui tip de alegeri face ca actorii politici puterea și partidele politice să inventeze regulile noului joc electoral în perioada preelectorală, fiecare tinzând să se situeze în poziția cea mai avantajoasă.

Uneori, în efortul de a completa o viitoare agendă electorală, se șterge praful de pe cea veche. Formațiunile autohtone practic mai mult timp acordă campaniilor electorale decît celorlalte funcții ale sale. Aceasta se referă atît la partidele de guvernămînt cît și la cele din opoziție. Aceste aspecte trezesc neîncredere din partea partenerilor externi, din partea investitorilor, iar toate acestea se răsfrîng asupra situației interne a statului.

În pofida moștenirii istorice patrimoniale și a tranziției social-economice anevoioase de moment, Republica Moldova, a înregistrat anumite succese în domeniul construcției unui sistem de partide consolidat din punct de vedere ideologic sau programatic.

Actualmente, societatea moldovenească are nevoie de stimularea activității cetățenilor în politică, influențarea formării opiniei publice, a culturii politice a cetățenilor, constatarea și promovarea intereselor păturilor sociale largi, asigurînd o legătură permanentă între societatea civilă și stat. Toate acestea devin un fel de catalizatori ai tuturor proceselor sociale din societate.

De asemenea Republica Moldova ar putea opta pentru un sistem electoral mixt, acesta ar schimba destul de mult peisajul politic din țară.

Activitatea partidelor politice din țara noastră ar trebui să fie axată pe îndeplinirea funcțiilor de bază pe care le are, și să depună eforturi considerabile pentru depășirea perioadei de tranziție.

Numărul de 3-5 partide mari care ar accede în Parlament ar fi cel mai optimal, astfel ar putea fi înregistrat un grad mai înalt de eficiență. Iar în cazul unui număr mai mare este nevoie de flexibilitate în constituirea unor cualiții de guvernare, care ar activa în interesul societății.

De asemenea îndeplinirea setului de reforme recomandat de Uniunea Europeană ar contribui considerabil la dezvoltarea Republicii Moldova.

BIBLIOGRAFIE

Almond G.ș.a.Politica comparată astăzi.Iași:Institutul European,2009.

Almond G.,Verba, S. Cultura civică. București:Du Style,1996;

Abraham F.Sava I.N.(coord.).Doctrine și partide politice europene. București: Centrul de studii regionale,2007;

Blondel J.Guvernarea comparată,Iași:Institutul European,2009.

Baradat L.P.Ideologiile politice: origini și impact.Iași:Polirom,2012.

Barella G.În căutarea victimelor comunismului. București:Corint,2015.

Brzezinski Z.Marele eșec.Nașterea și moartea comunismului în secolul XX.Ed.Dacia,Cluj-Napoca,1993;

Brucan S.Pluralism și conflict social.București:Ed.Enciclopedică,1990;

Cerchez Ș.Grupurile de interese și politicile publice.București:Polirom, 2010.

Cum se consolidează democrația.Coord.: Diamond L. ș.a. Iași: Polirom, 2004.

Ciurea C.,Căpătici R.,Andrieș V.Geneza partidelor politice.Un caz particuar – Republica Moldova. În:MOLDOSCOPIE(Probleme de analiză politică), partea XV.USM,Chișinău:CE USM,2001,pag.21-27;

Cosmescu D.Regim politic și tranziția politică.București:Academică, 2013,282p.

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu ulterioarele modificări. Chișinău, 2004.

Dogan M.Comparații și explicații în știința politică și în sociologie.Iași:Institutul European,2010.

Dogan M. Comparații și explicații în știința politică și în sociologie, ediție îngrijită și prefațată de Cristian Preda și Alexandra Ionașcu, Editura Institutului European, Iași.

Drăgan I.Opinia publică,comunicarea de masă și propaganda. București:Ed. Științifică și enciclopedică,1980.

Dahl R.A. Despre democrație.Iași: Institutul European, 2003.

Dahl R.A. Democrația și criticii ei.Iași: Institutul European,2002.

Fruntașu P., Rusnac Gh. Republica Moldova pe calea democratizării. Chișinău, 1999

Gheorghiță A.Lideri politici și construcția deciziei de vot. București: Academica, 2011, 210p.

Fisichella D. Știința politică. Probleme,concepte,teorii. Iași:Polirom, 2007, 378p.

Fukuyama F. Sfârșitul istoriei și ultimul om.București: Paideia,1992.

Huntington S.Ordinea societăților în schimbare.Iași:Polirom,1999.

Legea privind partidele și alte organizații social-politice, nr.718-XII din 17 septembrie 1991 (republicată) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.26-29, art.149.

Lijphart A.Democrația în societățile plurale. Iași: Polirom, 2002.

Lijphart A.Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări, Editura Polirom,Iași, 2000.

Lijphart A.Modele de guvernare majoritara și consensulă în douazeci și una de țări. Chișinău:SIGMA,1999,246pag.

Măgureanu V.Sociologie politică. București:RAO,2006.

Moșneaga V.Rusnac Gh. Republica Moldova și alegerile parlamentare 1994.Geografia politică a electoratului. Chișinău: CEP USM, 1997.

Minoritatea rusă din Țările Baltice. https://cerulsipamantulnostru.wordpress.com/minoritatea-rusa-din-tarile-baltice, (vizitat 20.03.16)

Moșneaga V.,  Rusnac Gh. Republica Moldova: alegerile parlamentare (1994) și geografia politică a electoratului. Chișinău, 1997

Morgenthau H.Politica între națiuni.Lupta pentru putere și lupta pentru pace. București: Polirom,2013.

Nay O. Istoria ideilor politice. Iași: Polirom, 2008

Preda Cristianm.25 de ani și cîteva sute de partide. București:Baroque Books & Arts,2015.

Pârvulescu C.Politici și instituții politice. București:Trei,2002.

Radu A.Sisteme politice contemporane.Mică enciclopedie, București: Cartea Universitară,2004.

Radj Cărbune. Etapele constituirii pluripartidismului din RM.Publicat 09. 12. 2010, https://radjcarbune.wordpress.com/2010/12/09/etapele-constituirii-pluripartidismului ,(vizitat 10.04.16)

Radj Cărbune.Partidul politic – actor electoral (cazul Republicii Moldova), 26.09.11, https://radjcarbune.wordpress.com/2011/09/26/partidul-politic-%E2%80%93-actor-electoral-cazul-republicii-moldova (vizitat 10.04.16)

Radj Cărbune. Alegerile și pluripartidismul.10.02.11, https://radjcarbune.wordpress.com/2011/02/10/alegerile-si-pluripartidismul (vizitat 10.04.14)

Rusnac V. Sistemul de partide în Republica Moldova. MOLDOSCOPIE. Problemele analizei politice. Partea a II-a. Chișinău, CE. USM, 1993, p.20

Rosanvallon P. Contrademocrația. Politica în epoca neîncrederii. București: Nemira, 2010.

Sartori G. Ingineria constituțională comparată.Iași:Institutul European, 2008.

Solomon C. Aspecte ale culturii politice în Republica Moldova în perioada de tranziție. În: MOLDOSCOPIE(Probleme de analiză politică),partea XVII,USM,Chișinău, CE USM,2001, pag.162-174

Stoica V. Provocări liberale. București:Humanitas,2003.

Stoica V.Turcescu R.Istorie recentă 100%.București:Humanitas,2009.

Seiler D.L.Partide politice europene.Iași: Institutul European, 1999.

Șandru D.Ipostaze ale ideologiei în teoria politică. București:Polirom, 2014.

Știința politică: o introducere.Coord. Roskin Michael G. ș.a. Iași: Polirom,2011.

Thom F.Sfîrșiturile comunismului.Iași:Polirom,1996;

Trăsnea O.Știința politică. București:Editura Politică,1970

Țîrdea Bogdan.Sistemul de partide în Republica Moldova. Evoluții și Involuții.Postat 24.02.2014, http://www.bogdantsirdea.eu/?p=1011 ,( vizitat 20.04.16)

Ungureanu M.(coord.).Instituții,alegeri individuale și acțiune colectivă. București :Polirom, 2015.

Varzari P.,Tăbîrță S. Cultura politică în societățile post-comuniste: realități și perspective. În:MOLDOSCOPIE(Probleme de analiză politică),partea XVII,USM,Chișinău, CE USM,2001, pag.175-187

Zavtur A., Pîrțag G., Tomozei T. Politologie. Chișinău, 2000, p.151

Beбep M.Пoлитика как пpизваниe и пpoфeccия. 1918. http://filosof.historic.ru/books/item/f00/s00/z0000304 (vizitat 03.02.16)

Allan Sikk.Successful new parties in the Baltic states: similar or different?. Department of Political Science ,University of Tartu,Tartu,Estonia, January 2004, 20p. http://www.homepages.ucl.ac.uk/~tjmsasi/glasgow.pdf (vizitat 15.03.16)

Ádám Németh.Alteration of the ethnic diversity and ethnic segregation index in Latvia during the first and second independence periods.The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies,Volume 4, Issue No. 1/2012,pag. 9-33; http://www.arsbn.ro/user/image/04.nemeth26solks.pdf (vizitat 02.11.15)

Augustinas Žemaitis.Political parties in Lithuania.http://www.truelithuania.com/political-parties-in-lithuania-6480 (vizitat 29.10.15)

Bugajski J. Political Parties of Eastern Europe. A Guide to Politics in the Post Communist Era. Armonk, NY & London: M.E. Sharpe.2002

Bzezinski Z.The Soviet Bloc:Unity and Conflict.Cambridge: Harvard University Press, 1967;

Clark William, Golder Matt , Golder Sona.Principles of Comparative Politic’s, Washington D.C.: CQ Press. 1s Edition 2009, p. 24

Elena Dragomir. Lithuanian public opinion and the EU membership.The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies,Volume 2, Issue No.2/2010, pag.295-312; http://www.arsbn.ro/user/image/11.-dragomir.pdf (vizitat 02.11.15)

Francesca Binda,Matthias Catón,Maja Tjernström.Estonia Country Report based on Research and Dialogue with Political Parties.International Institute for Democracy and Electoral Assistance Stockholm,2006,12pag; http://www.idea.int/parties/upload/Estonia_laid_out.pdf(vizitat 25.10.15)

Huntington S.The ThirdWave.Democratization in the Late Twentieth Century, Norman,University of Oklahoma Press,1991.

Manuel Álvarez-Rivera.Election Resources on the Internet:Elections to the Latvian Saeima (Parliament). http://www.electionresources.org/lv (vizitat 29.10.15)

Mikkel E. Patterns of party formation in Estonia: consolidation unaccomplished. In: Post-communist EU member states: parties and party systems. Jungerstam-Mulders, S. (ed.). Burlington, VT ; p. 23-49

Mole R. The Baltic States from the Soviet Union to the European Union.Identity, Discourse and Power in the Post- Communist Transition of Estonia, Latvia and Lithuania, Routledge,2012.

Parties and Elections in Europe.Countries. http://www.parties-and-elections.eu/countries.html (vizitat 29.10.15)

Peter Mair.Searching for the positions of political actors.In Michael Laver, ed.,Estimating the policy positions of political actors, London; New Iork: Routledge, 2001, pp.11-30.

Pabriks A. & Štokenberga, A. Political parties and party system in Latvia. In: Post-communist EU member states: parties and party systems. Jungerstam-Mulders S. ed. Burlington, VT ;Aldershot: Ashgate. pp. 51-67

Ramonainte A. The development of the Lithuanian party system: from stability to perturbation. In: Post-communist EU member states: parties and party systems. Jungerstam-Mulders S.ed.Burlington, VT ;Aldershot: Ashgate. p. 69-90

Ronald J.Hrebenar ș.a.Political Parties, Interest Groups, and Political Campaigns. Westview Press, 1999.

Sartori G.Parties and party sistem.A Framework for Analzsis,Cambridge University Press,1976.

Vello Pettai,Rein Tomla.Political parties in Estonia.The National Council for Eurasian and East European Researc h, Washington, D .C. 2006,28pag; www.ucis.pitt.edu/nceeer/2003-816-05g-Pettai.pdf (vizitat 25.10.15)

Pettai Vello. Estonia; în: European Journal of Political Research,2008, 934-940p.

Dauverger M.Les partis politiques.Paris: Colin,1951

Michels R. Les partis politiques. Essai sur les tendences oligarchiques des démocraties, Paris: Flammarion, 1971,p. 296.

Дювepжe M. Пoлитичecкиe паpтии. Mocква: Aкадeмичecкий пpoeкт, 2000.

Moшняга B. Паpтийнo-пoлитичecкoe pазвитиe Moлдoвы за дecять лeт нeзавиcимocти: пoлитoлoгичecкий анализMOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XIX.Chișinău: CE USM, 2002, c.23-83.

Petras Malukas.Пpибалтийcкиe cтpаны: нe такиe пoxoжиe, как мoжeт пoказатьcя. 03/11/2011, http://inosmi.ru/baltic/20111103/177025513.html (vizitat 15.12.15)

ANEXA 1 The Evolution of Estonia's Political Parties

Sursa: Vello Pettai,Rein Tomla.Political parties in Estonia.The National Council for Eurasian and East European Researc h, Washington, D .C. 2006,pag 6; www.ucis.pitt.edu/nceeer/2003-816-05g-Pettai.pdf (vizitat 25.10.15)

ANEXA 2

Sursa: Ionuț Ciobanu.Stabilitatea sistemelor de partide din Europa de Est- un parcurs imprevizibil. Sfera Politică, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/112/art8-stabilitatea.html (vizitat 24.04.16)

ANEXA 3 Stabilitatea sistemelor de partide

Sursa: Ionuț Ciobanu.Stabilitatea sistemelor de partide din Europa de Est- un parcurs imprevizibil. Sfera Politică, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/112/art8-stabilitatea.html (vizitat 24.04.16)

ANEXA 4 Minorități importante în statele post-comuniste

Sursa: CIA World Fact Book.

ANEXA 5

Sursa: Allan Sikk.Successful new parties in the Baltic states: similar or different?. Department of Political Science ,University of Tartu,Tartu,Estonia, January 2004, 20p. http://www.homepages.ucl.ac.uk/~tjmsasi/glasgow.pdf (vizitat 15.03.16)

ANEXA 6

Sursa: Allan Sikk.Successful new parties in the Baltic states: similar or different?. Department of Political Science ,University of Tartu,Tartu,Estonia, January 2004, 20p. http://www.homepages.ucl.ac.uk/~tjmsasi/glasgow.pdf (vizitat 15.03.16)

ANEXA 7

Sursa: Allan Sikk.Successful new parties in the Baltic states: similar or different?. Department of Political Science ,University of Tartu,Tartu,Estonia, January 2004, 20p. http://www.homepages.ucl.ac.uk/~tjmsasi/glasgow.pdf (vizitat 15.03.16)

ANEXA 8

Sursa: Allan Sikk.Successful new parties in the Baltic states: similar or different?. Department of Political Science ,University of Tartu,Tartu,Estonia, January 2004, 20p. http://www.homepages.ucl.ac.uk/~tjmsasi/glasgow.pdf (vizitat 15.03.16)