IMPLICAȚII ȘI PERSPECTIVE IDENTITARE ASUPRA EUROPEI [306777]

[anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

ȘCOALA DOCTORALĂ: PARADIGMA EUROPEANĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător de doctorat:

Prof.Univ.Dr. Nicolae Păun

Doctorand: [anonimizat], 2017

[anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

ȘCOALA DOCTORALĂ: PARADIGMA EUROPEANĂ

CRIZA VALORILOR EUROPENE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

IMPLICAȚII ȘI PERSPECTIVE IDENTITARE ASUPRA EUROPEI

Conducător de doctorat:

Prof.Univ.Dr. Nicolae Păun

Doctorand: [anonimizat], 2017

Mulțumiri

La finalul oricărui demers științific ce se concretizează cu o [anonimizat]. Abia când ai terminat un lucru îți dai seama cum trebuia făcut mai bine de la început sau dacă se putea face mai bine sau cel puțin diferit.

[anonimizat], [anonimizat], cât și de construcția mentalităților sociale prin prisma valorilor europene atât de neclar și de vag înțelese în rândul societății europene. [anonimizat]. De asemenea vor putea înțelege și observa perspectivele evolutive și tranzitorii dar și provocările pe care acesta (etosul) le are vizavi de spațiul european.

[anonimizat]. Totuși, prin lucrarea de față am dorit să subliniez realitatea vizavi de identitatea și spiritul european de la acest moment dar și provocările decurse din aceastea. Nu am dorit să fac nici un fel de apologie sau să abordez lucrurile cu o subiectivitate mai mare decât cea îngăduită în cadrul oricărei cercetări. [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat].

Întâi de toate mulțumirile mele se îndreaptă către bunul Dumnezeu care ne păzește și ne binecuvintează în fiecare zi. Totodată în bunătatea Lui mare ne oferă toate resursele necesare ca în viața aceasta să fim utili unii altora și să facem fapte demne de un creștin.

[anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat], grija și ajutorul permanent în ceea ce privește cercetarea de față. Îi mulțumesc de asemenea pentru încrederea și oportunitatea de mă bucura de privilegiul experienței de predare în timpul studiilor doctorale. O experiență care m-a [anonimizat]-[anonimizat].

Mulțumesc mai apoi membrilor comisiei de îndrumare din timpul stagiului doctoral: Conf. Univ. Dr. [anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat]andările făcute.

Mulțumesc de asemenea profesorilor și colegilor cu care am reușit să am discuții serioase chiar dacă adesea erau scurte și pe fugă, uneori în pauzele unor conferințe în trenuri sau la rând la o cantină, pe Facebook sau prin poșta electronică. Toate aceste discuții dovedindu-și în timp vitalitatea în demersul cercetării de față.

Încă din primul an de doctorat (2013-2014) am beneficiat de un stagiu de cercetare prin grantul de programe universitare al guvernului austriac CEEPUS: Central European Exchange Program for University Studies: Ethics and Politics in European Context, la Universitatea Carolină din Praga sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Jan Sokol.

Pe parcursul stagiului doctoral am avut șansa să beneficiez și de sprijinul financiar al Fondului Social European (FSE): Programului Operațional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Prin intermediul acestui grant POSDRU, am beneficiat de un stagiu de cercetare și documentare (2015) la Institutul de Științe Politice din cadrul Universității din Viena sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Dieter Segert. Totodată am beneficiat de cursuri de formare și de susținerea financiară pentru deplasările la Conferințele Internaționale din afara țării: Cehia-Praga și Polonia-Gdansk dar și de colocvii organizate în țară în cadrul proiectului.

Sunt de asemenea recunoscător celor de la Centrului Cultural German Goethe din Cluj Napoca pentru cursurile de limbă germană oferite doctoranzilor Univerității Babeș Bolyai și astfel de oportunitatea de a avea acces cel puțin parțial și la alte texte.

Mulțumesc într-un mod aparte prietenilor, și prieteniilor care mi-au deschis mintea și apetitul pentru reflecție și analiză. M-au ajutat să interoghez suplimentar anumite idei, m-au provocat să scot anumite ipoteze prea lichide. Le mulțumesc pentru tachinarea permanentă care m-a ajutat să îmi ordonez argumentele și să înțeleg suplimentar actualitatea și importanța unui asemenea subiect. Datorită unei benefice și fertile neînțelegeri a subiectului din partea lor, lucrarea de față a intrat pe un făgaș mai clar, mai concis și lipsit de ambiguitate. Tot din acest motiv m-am străduit ca dimensiunile ei să fie cât mai mici. Vreau ca lectura acestui studiu să fie cât mai accesibilă și să nu descurajeze pe nimeni prin dimensiunea ei.

Înalta mulțumire rămâne însă în dreptul familiei și mai ales a dragii mele soții Carla care mi-a încurajat întotdeauna parcursul cu îndoieli cu tot. Grija, dragostea, dar mai ales înțelegerea ei detașată m-au ajutat mai mult decât aș fi știu eu să mă ajut vreodată.

Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește.

Proverbele lui Solomon 18:9.

Lista prescurtărilor și abrevierilor

CE/EC: Comisia Europeană

DEXI: Dicționarul Explicativ Ilustrativ al Limbii Române

EB: Eurobarometru

EUROSTAT: Oficiul European de Statistică

EVS: European Values Survey- Studiul de cercetare al valorilor europene

FSE: Fondul Social European

MB/UK: Marea Britanie

NATO: Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

PE/EP: Parlamentul European

TCE: Tratatul Constitutiv al CE

TUE: Tratatul Constitutiv al UE sau Tratatul de la Maastricht

UE/EU: Uniunea Europeană

UKIP: UK Independence Party, Partidul Independent al Marii Britanii

WVS: World Values Survey- Studiul de cercetare al valorilor la nivel global

Lista figurilor și a tabelelor

Figura 1: Grafic privind atașamentul europenilor față de localitate, țară, UE și Europa

Figura 2: Hartă valorică reprezentând opinia europenilor în ceea ce privește extinderea UE

Figura 3: Hartă valorică reprezentând starea personală în țara natală datorită imigranților

Figura 4: Harta valorică privind percepția faptului că sunt prea mulți imigranți în țările europene.

Figura 5: Hartă privind descompunerea sau fărămițarea națiunilor: The Breakdown of Nations Map

Figura 6: Hartă privind susținerea europenilor pentru extinderea UE

Figura 7: Hartă valorică privind importanța serviciului religios la nașterea copiilor

Figura 8: Grafic privind valorile care reprezintă Uniunea Europeană

Figura 9: Grafic privind valorile europene în țările membre

Figura 10: Tabel privind valorile care sunt considerate că reprezintă cel mai bine UE în țările membre

Figura 11: Hartă valorică privind importanța adoptării obiceiurilor țării în care vin imigranții pentru binele societății

Figura 11.1. Grafic privind importanța adoptării obiceiurilor țării în care vin imigranții pentru binele societății

Figura 12: Hartă privind opinia europenilor față de faptul că venirea a prea multor imigranți pune în pericol viitorul societății europene

Figura 12.1. Grafic privind opinia europenilor față de faptul că venirea a prea multor imigranți pune în pericol viitorul societății europene

Figura 13: Hartă prinvind procentajul europenilor care nu își doresc vecini musulmani, 1990

Titluri Anexe

Discurs despre Europa: Winston Churchill, Uiversitatea din Zurich, 1946

Discursul de recepție Doctor Honoris Causa din partea Universității Babeș Bolyai al Anei Blandiana, Cluj, 2016

Discursul lui Joschka Fischer din 12 Mai 2000 susținut la Universitatea Humbold din Berlin: From Confederacy to Federation- Thoughts on the finality of European integration

Declarația de la Roma 2017: declarația comună a celor 27 de lideri din statele membre și ale Consiliului European, Paralamentului European și Comisiei Europene.

Introducere

Niciodată în istoria Uniunii Europene nu au existat atâtea dezbateri asupra valorilor comune europene cum s-a întâmplat în ultimii ani și mai cu seamă după anul 2000 de când se socotește că suntem într-un proces continuu de reformă, dar și în urma celebrului discurs a lui Joschka Fischer de la Universitatea Humbold din Berlin.

Quo Vadis Europa? este întrebarea pusă încă o dată de istoria continentului nostru. Și, din mai multe motive, răspunsul pe care europenii vor trebui să-l dea, în cazul în care vor să-și facă bine lor și copiilor lor, nu poate fi decât unul singur: începând cu finalizarea integrării europene. Un pas înapoi, sau stagnare sau mulțumire cu ceea ce a fost realizat, ar cere un preț fatal al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și ale tuturor celor care doresc să devină membri; ar cere un preț fatal, mai presus decât poporul nostru (german).

Cu toate că discursurile despre identitatea și cultura europeană abundă atât la nivel mediatic cât mai ales la cel universitar, cetățenii bătrânului continent se simt prea puțin europeni. Europa pare să fie într-o criză a valorilor fără precedent. Sentimentul apartenenței la un sistem de valori și principii identitare este tot mai scăzut, sentimentul de apartenență european e și el în scădere. Eurobarometrul Standard 82 din toamna lui 2014 reflectă o tendință de neatașament a europenilor față de Uniunea Europeană dar și față de Europa, în sens larg.

Figura 1. Grafic privind atașamentul europenilor față de localitate, țară, UE și Europa

Sursa: Eurobarometrul Standard 82 privitor la cetățenia europeană.

La începutul construcției europene Adenauer, Schuman sau Gasperi au mizat pe dimensiunea spirituală și rolul identității creștine în construcția Uniunii Europene. Ideea importanței dimensiunii spirituale europene a fost reluată recent de către lideri politici europeni. Reacții survenite în urma discursului Papei Francisc în Parlamentul European de la finalul anului 2014, când mai mulți lideri ai grupărilor politice din PE au făcut apel la un nou început pentru Europa în care să se pornească întâi de toate de la valori și identitatea creștină a Europei. Schuman susținea că idealul democratic de care depindea viitorul Europei își datorează originile exclusiv Creștinismulul și faptul că democrația va fi creștină sau nu va fi deloc. Conceptul de valoare socială este legat și de conceptul de cultură europeană a diversității, fiind considerat o construcție hibridă între cultura creștină occidentală și celelalte subculturi.

În acest context plurivaloric și pluri-identitar se ridică mai multe întrebări. O întrebare legitimă și care devine încet dar sigur punctul de pornire în analizele ce se cer este:

Ce ne mai ține împreună într-o Europă tot mai puțin europeană și tot mai deconectată de la loialitatea față de spiritul european?

Care sunt valorile care ne-au pus împreună și care sunt cele care ne mai reprezintă?

O altă întrebare ridică spre o problematizare serioasă prezentul și viitorul european:

Câtă Europă mai există în Europa??

Nu cumva tocmai valorile europene utilizate de non-europeni și neutilizate de către europeni duc la o criză a valorilor?

Ce mai reprezintă astăzi specificul identitar european?

Doar pornind de la astfel de întrebări putem să realizăm într-o manieră îngrijorătoare că în Europa la acest moment avem de a face cu o serie de crize în zona spirituală, identitară, valorică, etc..

Obiectivul integrării europene a fost o provocare pentru fiecare națiune acceptată în parte. Aceasta a vizat prin excelență respectarea și implementarea unor strategii sociale, economice, de justiție și politice, ignorându-se oarecum aspectele culturale și valorice proprii fiecărei națiuni. Actuala criză europeană arată că rigorile de integrare instituțională au fost cel mai probabil atinse însă numai obiectivele, idealurile și valorile comune ar putea implica cetățenii într-un proiect politic durabil și spre o motivație socială practică. Sentimentul de apartenență animă eforturile tuturor factorilor din societate spre unitate și stabilitate, iar europenii nu numai de acest sentiment de apartenență au nevoie, ci au nevoie și să creadă în el exprimându-l prin felurite măsuri de politici publice europene.

Integrarea europeană, considerată în mod excesiv a fi cu prioritate una de natură economică și politică, are nevoie de abordări tot mai mult din perspectiva culturală, valorică și identitară. Abordarea trebuie să țină cont de faptul că Europa este o zonă multilingvistică și multiculturală dar și de faptul că la ora actuală pe bătrânul continent se întâmplă o reconfigurare demografică fără precedent. Europa a devenit datorită bunăstării economice, securității, dar și a altor factori un magnet pentru cetățenii țărilor în curs de dezvoltare. Uniunea Europeană, spunea comisarul european Reding este o uniune voluntară a statelor cu propria lor istorie, cu structurile sociale, politice, economice, cu propriul patrimoniu cultural, cu propriile lor limbi. Cu toate acestea, UE este și un spațiu de întâlnire culturală și interculturală, un adevărat mix cultural.

Prezentul Europei este constituit azi din îndoieli spunea Rene Girault. Multe țări au dorit să facă parte din ansamblul european și multe țări încă mai doresc. Se simte totuși de la un an la altul dar și de la un val (de aderare) la alt val cum crește sentimentul de neliniște în ceea ce privește soarta construcției europene. Putem oare să vorbim la acest moment despre o Europă unitară atâta timp cât cetățenii Europei nu se simt europeni?

Societatea europeană actuală este mai fragmentată ca oricând. Această stare de fapt social impune o analiză mai mult decât urgentă. Dacă în perioada interbelică vorbim de fenomenul rezistenței europene, putem spune fără exagerare că astăzi vorbim de nevoia unei rezistențe europene din perspectiva conviețuirii în amestecul cultural tot mai puțin european. Recent, am găsit un exemplu important și concret de succes vizavi de rezistență identitară atunci când vine vorba de confluența culturilor. În primul volum din Trilogia marginalilor, Vasile Ernu, ne oferă un text memorialistic cu valoare de document istoric, plin de lecții de supraviețuire și chiar conservare culturală. Sectanții, ne oferă o lecție importantă despre confluența culturilor și totodată despre provocările la care este supusă o anumită comunitate/minoritate. Ne aflăm în plină globalizare, culturile, identitățile naționale și regionale, și religiile se amestecă, se diluează și se relativizează. Lucrarea lui Ernu face trimitere la nu mai puțin de opt comunități etnice și naționale prezente în acel sat. Conviețuirea acestora nu le-a anulat identitatea etnică sau religioasă, ci a creat o lume suprapusă, îmbogățită prin reciprocitate și schimb, fiecare întărindu-și identitatea. Poate că și de aici putem învăța câteva tehnici sau metode de supraviețuire. Metode de dezvoltare și nu numai, dar și să înțelegem că orice criză are în ea potențialul dezvoltării și evoluției tot mai viguroase. Cartea, care poate fi înțeleasă și ca o mini Europă, face o arheologie culturală de fapt, iar de drept poate să ne servească ca bază a unui manual despre o Europă pe care niciunul nu o mai înțelegem. Suntem într-o lume amestecată, în care încercăm să ne păstrăm identitatea. Comunitățile descrise de Ernu au reușit pentru aproape 100 de ani sub patru regimuri și dominații diferite.

Pe parcursul lucrării vom face și o incursiune identitar analitică a momentului actual în care se află Europa astăzi. Cu precădere, analiza se referă la valorile europene și cum aceste valori europene în contextul larg al globalizării tind să se schimbe sau să devină negociabile sau chiar sunt la schimb în funcție de context. Un alt lucru la care vom face apel în cadrul analizei noastre va fi creșterea numărului de non-europeni în Europa. Facem apel și la aceste detalii pentru că valorile sociale țin de oameni și implicit de configurația (reconfigurația) demografică (cu identități și origini diverse și diferite) în continuă schimbare. În intenția de a analiza actualitatea valorilor europene astăzi nu ne vom alinia discursurilor antimigrație și nici eurosceptice. Nu ne propunem să emitem judecăți de valoare asupra Europei actuale și nici nu vrem să alunecăm sub nici o formă pe panta europesimistă or spre o nostalgie după Europa creștină și conservatoare. Vom puncta situații specifice din Europa care, din punctul nostru de vedere, duc încet dar sigur la o nouă cultură în spațiul european, iar mai apoi voi sublinia și iminenta apariție a unui nou set de valori sociale. Identitatea europeană suferă modificări masive și se pare că este înfrîntă tocmai de propriile ei deziderate. În sens larg, după cum se va observa, lucrarea își propune o analiză socio culturală a spațiul european din perspectiva provocărilor multiculturale și a altor fenomene sociale cu impact internațional.

Fenomenul identitar-valoric cât și al mentalităților sociale a fost de-a lungul timpului probabil unul dintre cele mai controversate subiecte de analiză și ținta multor percepții sociale. A fost considerat, analizat și reconsiderat în multe moduri și în multe raportări sociale, iar maniera de abordarea a fost tot atât de diferită și de polarizată. De la a fi considerat sursă generatoare de tipuri de societăți la surse declanșatoare de conflicte ori acte de terorism, religia, identitatea, cultura și valorile au fost, mai mult sau mai puțin direct și sau vizibil. Fenomen prezent în toate etapele istorice ale societății umane ca factor care a contribuit la conturarea unor strategii socio-politice ale națiunilor și mai mult decât atât, asupra bătrânului continent. De la blamare la apreciere, de la mândrie la reținere, cultura și valorile europene au parcurs un drum sinusoidal adesea, dar a rămas întotdeauna o constantă a vieții sociale în orice etapă istorică fiind de cele mai multe ori o constantă în cadrul politicii europene.

Astăzi când vorbim despre valori, criză, identitate și Europa este cu neputință să nu facem apel încă din debutul acestei lucrări la aspectele sociale ce țin de etică. Și nu ne referim aici la o etică moralistă de tip dogmatic, ci încercarea noastră aici este să evidențiem elementele privitoare la posibilele maladii sociale astăzi în Europa. Elemente ce țin de patologia spiritului european. Prin textul de față nu ne propunem pentru nici un moment să sancționăm evoluția europenității ci doar o observare profundă în scopul înțelegerii fenomenului. Încercăm în lucrarea de față să citim evenimentele într-o cheie analitică pentru a putea prefigura și preconiza ulterior evoluția Europei, drumul european si ce se va întampla aici, pe continentul nostru având în vedere toate datele pe care le vom aminti și trata în cercetarea noastră.

Relativismul etic este, fără îndoială, favorizat de condițiile pluralismului: libertatea va consta în a încerca experiențe multiple, fără a te angaja vreodată într-o alegere definitivă. Dar, invers, există riscul de a te adăposti în spatele unor sisteme pentru a evita confruntarea cu realitatea existenței, până la a evita existența în întregul ei. După multe decenii de tăcere în ceea ce privește tema identității europene-perioadă în care proiectul European s-a conturat tot mai puternic din punct de vedere institutional, iată că tema identității și a sufletului European a revenit în prim planul dezbaterilor academice, culturale, politice, etc..

Relativismul cel mai influent în zilele noastre este cel care tinde spre legitimarea pluralitărții sistemelor de valori. Această perspectivă este încurajată în contextul creșterii complexității sociale care duc astfel spre o varietate și discontinuitate a valorilor. Astăzi relativismul se justifică prin solidaritatea sa cu valoarea toleranței, putând spune chiar că relativismul a ajuns azi un instrument care asigură serviciile toleranței între culturi și națiuni. În anumite situații, relativismul comportă efecte. Spre exemplu, în condiții de multiculturalism pluralitatea culturilor este un fapt cel puțin evident, dar postularea faptului(așa cum se suține) că valorile culturale nu sunt afectate împiedică din capul locului găsirea acelui pattern al conviețuirii înăuntrul unei societăți(europene) care să permită fiecărei culturi să se manifeste.

Europa de azi trăiește într-un adevărat mix cultural, cu impact pe termen lung asupra a ceea ce înseamnă civilizație și identitate europeană. Cultura europeană caracterizată poate întâi de toate de randament economic și o piață de liber schimb a atras foarte multe etnii și culturi diferite în acest spațiu care s-a dezvoltat cîndva tocmai datorită unei unități culturale și de credință (catolic-protestantă). Sunt foarte multe motive pentru care Europa a devenit atît de permisivă și îngăduitoare cu imigranții și aici nu ne referim la valurile de imigranți refugiați din ultimul perioadă ce au șocat gările și granițele Europei Centrale. Obiectiv, trebuie să recunoaștem că în fața unui spor natal tot mai scăzut, guvernele europene s-au văzut nevoite să-și construiască și să își mențină politicile publice și sistemele guvernamentale prin deschiderea frontierelor. Sunt multe poziții europene care spun la unison că multiculturalismul este un eșec în Europa, dar sunt foarte puține voci care să puncteze momentul actual al Europei, fișa identitară sau profilul European azi, ca să nu mai vorbim despre predicții pentru Europa tot mai puțin europeană. Sunt foarte puține voci care să problematizeze asupra faptului că Europa a devenit atât de permisivă și inconstantă cu însăși identitatea ei. Considerăm că nu se poate vorbi în termeni de finalitate sau de eșec având în vedere fenomenele recente din Europa. Cu toate că pe parcursul acestei lucrări vom cita atât din eurosceptici cât și din eurofili, nu ne propunem sub nici o formă să luăm vreo poziție de parcurs științific din curtea nimănui. Valorile care au construit Europa sunt aceleași chiar dacă între timp orientările și perspectivele cu privire la Europa s-au tot schimbat. Ne propunem în lucrarea de față și o incursiune cu scopul de a înțelege ce a format Europa, ce o ține încă împreună și dacă în momentul de față mai putem să ne raportăm identitar la valorile europene care, din punctual nostru de vedere sunt tot mai negociabile în ultimile decenii.

Romano Prodi spunea că Europa a ajuns la o răscruce istorică și are nevoie mai mult ca oricând de rafirmarea valorilor care au pus bazele acestui proiect european. Inclusiv în contextul problematizării asupra monedei unice, spunea profesorul italian, trebuie pornit de la valorile de referință identitară. Pentru specificul european, putem spune că nu prea se potrivește conceperea unei dezvoltări a economiei și a politicilor în mod separat sau chiar indiferent de dezvoltarea moralei. Relația profundă specific europeană dintre raționalitatea socială politică și economică și raționalitatea etică obligă la acest moment la rigoare și seriozitate bazate pe echilibrul valorilor cu care ne-a obișnuit civilizația europeană.

Motivat de aceste considerente precum și de preocuparea reală de a observa modul în care realmente este implicată cultura, valorile și elementele identitare europene în structura socio-politică a societății, dar și de perioada atât de controversată pe care o parcurge omenirea în aceast moment istoric, m-am oprit cu mare interes și speranță asupra temei acestei lucrări intitulată Criza valorilor europene în contextul globalizării. Afirmam mai sus că omenirea parcurge o etapă istorică destul de controversată tocmai pentru faptul că, deși, după toate predicțiile, societatea ar fi trebuit să urmeze drumul sigur și firesc al secularizării și relativizării din perspectivă valoric identitar în sfera publică și a dezvoltării unor societăți și unor națiuni organizate și guvernate laic ori neținând cont de evenimentele petrecute în ultima jumătate de secol XX și început de secol XXI, nu doar că au infirmat aceste predicții dar au surprins prin manifestarea explozivă adesea a mișcărilor religioase apărute în mai multe părți ale lumii. Fenomenul resurgenței religioase nu mai este o noutate ci a devenit o preocupare pentru mai multe sectoare ale societății. Se naște astfel cel puțin o întrebare: cum ne raportăm la fenomenul religios într-o societate post-modernă, care se credea laică și seculară dar care rămâne în același timp multiculturală, multireligioasă? Din această întrebare derivă o listă întreagă de problematizări care implică decizia politică a unei țări atât intern cât și internațional.

Teza asupra căreia ne vom opri în această lucrare se concentrează în jurul premisei că societatea în care trăim este un rezultat al fenomenului globalizării, care a generat multiple transformări în toate sferele sociale și care a adus cu sine o nouă manifestare a fenomenului identitar, valoric, cultural și religios la nivel național, european dar și global. Adică, în termeni mai succinți, susținem în această teză faptul că fenomenul globalizării, multiculturalismului, migrației și bineînțeles al secularizării forțează aproape în mod firesc schimbarea valorilor europene, conturându-se astfel un nou set de valori europene și o nouă identitate europeană. Interesul lucrării gravitează în jurul aserțiunii că există o relație de interdependență între globalizare, set de valori, identitate și anumite manifestări (mentalități și atitudini) sociale. Ipoteza lucrării pornește de la ideea că fără să înțelegem paradigmele, influențele, factorii care mișcă lucrurile, adică backgroundul anumitor situații, nu putem manageria și guverna situațiile decât parțial sau chiar într-un mod eronat. Demersul își propune dezbaterea dimensiunilor prezente în această relație în scopul testării ei și formulării unei concluzii finale.

În acest scop vom prezenta încă de la început o abordare teoretică a fenomenului globalizării realizând definirea și controversele legate de acesta cât și consecințele sale. Demersul teoretic cuprinde și dezbaterea asupra noțiunii de identitate și valori europene (cu evidențierea originii acestora) și a relației cu globalizarea și mai apoi a impactului la nivelul politicilor europene. Problematizarea asupra globalizării poate părea o discuție sterilă la prima privire, mai cu seamă acum când după atâta uzanță, nici nu mai e atât de clar ce e cu globalizarea.

Europa are de făcut un efort suplimentar în ceea ce privește înțelegerea societății. Pe lângă relativ proaspătul proces al europenizării, globalizarea este un proces sau un fenomen care include și europenizarea și care merită toată atenția, mai ales acum când toate serviciile țin de ceea ce ne oferă globalizarea. Constantin Noica povestește la un moment dat în Jurnal Filosofic de strania senzație care l-a cuprins atunci când se plimba pe un bulevard din București și nezărind indicatoare și pancarte cu specific local s-a întrebat brusc și cu sinceră nedumerire unde e?! După ținuta bulevardului, înfățișarea unor oameni, ori clădiri impunătoare puteai fi aproape oriunde își finalizează reflecția marele filosof. Dacă acum câteva decenii, Noica a conștientizat atât de acut(de nuanțat, de subtil, de fin) globalizarea, consider că azi intensitatea și implicația acestui proces e demn de toată atenția. Nu trebuie să avem rețineri față de fenomenul globalizării chiar dacă astăzi aproape în toate contextele se fac și chiar exces asupra globalizării. Trebuie să ne fie clar că în centrul culturii moderne se află globalizarea, iar în centrul globalizării se află practiile culturale.

Obiectivul central al lucrării urmărește evidențierea modului în care au fost și sunt prezente fenomenele sociale și curentele culturale asupra identității europene și asupra spiritului european reprezentat de această dată prin valorile europene. Vom vedea care a fost impactul globalizării asupra valorilor și care poate fi impactul valorilor asupra globalizării sau în cadrul unei lumi tot mai globalizate. Vom încerca să definim această relație de reciprocitate și interdependență a valorilor, identității, relativismului și bineînțeles al globalizării.

Întrebările care vor plana permanent asupra studiului nostru și la care ne vom raporta sunt următoarele:

– De ce suntem împreună și pentru ce (mai) rămânem împreună?

– Care sunt valorile care stau la baza construcției europene?

– Există vreo legătură între creștinism și cultura europeană?

– Care sunt valorile care reprezintă etosul european?

– Europa de astăzi reprezintă o fuziune sau o difuziune valorică??

-Cât de mult vom mai vorbi despre Europa culturală?

– Europa, încotro?

Originalitatea și actualitatea subiectului

Tema aleasă pentru studiu și care va fi supusă cercetării se referă la rolul valorilor în definirea și construcția socio-politică a societății în spațiul european. Criza morală a valorilor în spațiul european, ca o criză culturală, identitară și chiar ca o criză de lideri este direcția cercetării doctorale.

Premisa de la care pornesc este aceea a existenței unei legături de interdependență între valorile asumate și practicate de o societate și tipul de societate care se formează urmată ulterior de cursul dezvoltării acesteia. Ipoteza ce se deduce și care va fi supusă validării prin cercetare este aceea că în actualul context al globalizării și a altor fenomene derivate din acesta considerăm că asistăm la o reconfigurare valorică, identitară și culturală. Valorile și specificul european care au construit Europa de astăzi au intrat într-o criză. Atât de sens cât și de relevanță socială. Știm că valorile socio-morale transformă o societate dar știm și că evoluția socio-economică a societății influențează valorile unei societăți. Ținând cont de aceste detalii, dar mai ales de bunăstarea economică din Europa, considerăm că tocmai acest bine economic european a fost magnetul ce a declanșat starea perpetuă a reconfigurărilor demografice, culturale, multiculturale, și mai ales confesionale. Vom încerca să vedem cât de mult se datorează această criză a valorilor declinului creștinismului în Europa or a creșterii secularizării, dar trebuie văzut în acest sens și influențele și consecințele creșterii islamului în Europa.

Despre acest subiect nu s-a scris decât dintr-o perspectivă identitară și de definire a spațiului european. Originalitatea subiectului reiese din faptul că propunem o lucrare despre valori identitar-sociale și cultural europene, prin care încercăm să demonstrăm că doar prin valori se poate construi politic și că doar necunoașterea și nerecunoașterea valorilor generează crize. Când știm ce ne leagă cu adevărat și avem proiecte comune în acest sens, efortul integrator și de reușită al Uniunii Europene nu mai e atât de anevoios.

Desigur, teza mea a ajuns să fie de o actualitate stringentă datorită contextului în care ne aflăm: criza imigranților, crizele politice și economice, atentate teroriste aproape săptămânale în marile centre europene, creșterea partidelor extremiste în țările europene dar și în Parlamentul European (vezi UKIP – Nigel Farage). Euroscepticismul este și el în creștere, grexitul, brexitul, nexitul, frexitul, etc. Toate aceste lucruri vorbesc limpede de o criză de identitate și de valori europene. Nu mai știm ce ne mai ține împreună, dau dacă ne mai ține ceva împreună. Orice proiect pornește de la valorile care ne pun împreună și care susțin o anumită idee și un ideal și ne fac astfel să ne dorim proiecte trainice împreună. Faptul că în Europa există la acest moment atâtea puncte de vedere diferite și opinii separate vizavi de problemele cu care ne confruntăm, arată și faptul că asistăm la o demisie valorică și identitară. Europa și-a dat demisia din funcția pe care o avea de când exista și anume aceea de a fi catalizatorul unității și al solidarității indiferent dacă vorbim de un teritoriul al diversității sau chiar și al conflictelor. Ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaștem că Europa a obosit.

Începând cu anul 2012, odată cu febra crizelor economice și sociale din Grecia, Oxford Dictionaries a introdus la rubrica neologismelor termenul grexit care se referă la potențiala ieșire a Greciei din zona Euro. Mai târziu a fost introdus și termenul brexit care se referă la potențiala ieșire a Marii Britanii din zona euro. Iar termenul din urmă a prins viață cu adevărat în urma referendumului din 23 iunie 2016, când 51,9% din cei prezenți la urne au spus că vor să meargă mai departe fără UE. Problema brexitului părea una simplă și lumea părea mulțumită cel puțin aparent că într-un final s-a pus punct unor tensiuni și dezbateri vechi între UE și Marea Britanie. Aspectele delicate vin din regiunile unde votul a fost unul masiv pro UE: Irlanda de Nord peste 55% și Scoția peste 62%. Dacă în septembrie 2014, Scoția organiza un referendum referitor la independența ei, cetățenii care au dorit la acea vreme să rămână în Regatul Unit, azi ei vor să rămână mai mult ca orice în UE (votul pro UK a fost în 2014 de 55%, iar pro UE în 2016 a fost de 62%). Nicola Sturgeon, prim ministrul Scoției s-a arătat extrem de nemulțumită de faptul că actualul lider de la Londra, Theresa May nu a făcut o concesie vizavi de adaptarea unui acord brexit distinct pentru Scoția. Astfel, Sturgeon a demarat procedurile pentru un nou referendum pentru obținerea idependenței Scoției, ajungându-se astfel la singura soluție prin care Scoția ar putea să rămână în UE. Problema este însă una complicată. Avizul pentru acest referendum trebuie să vină de la Londra, iar Theresa May și-a exprimat deja dorința expresă de a ține Marea Britanie unită și puternică în aceste momente. Situația se arată una extrem de interesantă și pe care oconsiderăm a fi un important punct de cotitură pentru viitorul european. Dacă Scoția și/sau Irlanda îți vor obține idependența și vor rămâne în UE, orice viitoare țară europeană cu dorințe de separare de UE se va gândi de mai mult ori în dreptul acestui demers ca nu cumva să ajungă în situația fărămițării propriilor state. O regiune bogată de pildă, care votează masiv pro UE la un posibil referendum de exit va avea toate argumentele pentru un demers autonom și atunci vom vorbi în mod cert de fărămițarea și scindarea Europei în numele unității. Mult mai complicat de gestionat rămâne dorința autorităților pentru referendumul scoțian cât și posibila unire între Scoția și Irlanda pentru a putea fi o forță separată de Anglia și a rămâne astfel în Uniunea Europeană. În mod cert putem spune că Marea Britanie a demisionat de valorile europene și în mod special de valoarea care a adunat Europa împreuna. Valoarea europeană a solidarității a ajuns să se transforme în UK în individualitate, egoism și chiar naționalism exagerat. Marea Britanie se bucură la acest moment de o bunăstare economică impresionantă, a căror actori sunt tocmai imigranții care în mod paradoxal sau nu au fost sămânța brexitului. În ziua istorică de 29 martie 2017 când a început să se pună în aplicare articolul 50 care permite retragerea din Uniunea Europeană, Theresa May a spus următarele: We will accept and welcome the bright and the best. Pe scurt, liderul de la Londra a spus că acceptă doar forță de muncă superior calificată sau cu rezultate profesionale excelente chiar dacă acestea vor fi din Uniunea Europeană. În spiritul valorilor europene și creștine, Marea Britanie a considerat că politica elitist și exclusivistă e soluția. Vor din cadrul UE doar ce este mai bun și gratis. Or aceste derapaje sau proiecte politice nu au nimic în comun cu spiritul și valorile europene.

Profesorul și diplomatul Valentin Naumescu spunea la începutul anului următoarele:

Uniunea nu va rezista referendumurilor, dacă se intră pe această pantă nocivă și iluzorie. Poporul este astfel chemat să se pronunțe pe o chestiune emoțională în care este nevoie, de fapt, de responsabilitatea politică a celor deja aleși, de soluțiile lor concrete, ei fiind, în fond, cei care dispun de toate detaliile și informațiile legate de consecințele dezintegrării Uniunii Europene. Așa cum s-a văzut ulterior în cazul Brexitului, mulți nu știau exact pentru ce votează sau mizau pe schimbări și beneficii economico-sociale iluzorii, „retrase” a doua zi după referendum chiar de liderii opțiunii de ieșire.

Începutul anului 2017 a fost unul de încordare în Europa. Toți analiștii preconizau inevitabilul Nexit după alegerile din Olanda. Defapt, alegerile din Olanda au dat startul unui an electoral extrem de important pentru Europa. Urmează alegerile din Franța și din Germania, iar toate acestea vor spune la finalul anului foarte multe despre cum va arăta viitoarea Europă. Lupta în Olanda s-a dat între prim-ministrul în exercițiu Mark Rutte și candidatul extremei dreapta și totodată antieuropeanul Geert Wilders susținător al unui eventual Nexit și militant al politicii naționaliste și anti-islamice. Neliniștea atât la nivelul Olandei cât și la nivelul întregii Europe a fost dată de faptul că în permanență înaintea alegerilor aproximativ 60% din olandezi s-au pronunțat încă indeciși față de opțiunea din 15 martie 2017. Surpriza mare a venit întâi de toate când s-a constatat o prezență la urne de circa 81%. Mobilizarea fără precedent a fost percepută ca un plan de salvare în masă a Europei din partea Olandei. Partidul lui Rutte împreună cu celelalte două tabere, atât creștinii cât și creștin democrații au reușit să depășeașcă 69 de locuri în parlament, ceea ce va conferi liniște și stabilitate pentru o bună perioadă. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar acestea au confirmat temerile de dinainte care erau la nivel european. Schulz, Merkel, Hollande, cu toții au salutat această victorie împotriva extremismului și a unei nedorite noi separări. Președintele Comisiei Europene Jean Claude-Juncker a numit victoria din Olanda an inspiration for many, comentând și interpretând această victorie ca fiind defapt o victorie a valorilor europene:

The people of the Netherlands voted overwhelmingly for the values Europe stands for: free and tolerant societies in a prosperous Europe. Let us build a strong Europe together.

Dincolo de declarațiile extrem de optimiste ale lui Juncker, notăm faptul că deși se mizează pe valori, toleranță, unitatele, libertate și mai ales pe solidaritate, a pledat recent pentru o Europă cu mai multe viteze. În toată Europa s-a iscat o discuție complexă și contradictorie vizavi de această viziune asupra viitorului european. Sfârșitul lunii martie a anului 2017 a fost marcat de coincidențe, aniversări și un restart pentru Europa care va deveni curând Europa celor 27. La Roma s-au sărbătorit 60 de ani de la Tratatul de de la Roma din 1957- tratat sinonim cu actul de înființare al UE. A fost o aniversare inedită pentru că era concomitentă cu divorțul declanșat de Brexit. S-au făcut declarații optimiste și pline de speranță. Totuși pe fondul aniversării s-a discutat aproape în toate mediile despre viitorul UE și despre o posibilă destrămare a proiectului. În acest context Juncker a punctat că dincolo de aceste prognoze va avea loc și aniversarea celor 100 de ani ai UE. În urma întâlnirii de la Roma au rămas câteva directive care vor dirija într-un fel sau altul viitorul european:

Uniunea după Roma trebuie să fie, mai mult decât înainte, o Uniune a acelorași principii, o Uniune cu o suveranitate externă, o Uniune de unitate politică. The Union after Rome should be, more than before, a Union of the same principles, a Union of external sovereignty, a Union of political unity. Donal Tusk, președintele Consiliului European

Mai mult decât declarațiile personale ale liderilor, consider că este important să privim cu atenție și cu un ochi critic și mai ales analitic declarația de la Roma. Se vorbește în jurulr Roma 2017 de o Europă unită și indivizibilă tocmai în contextul părărsirii UE de către Marea Britanie. Putem afirma că reiterarea valorilor și a specificului identitar a devenit prioritate pentru liderii europeni tocmai în context de criză majoră în Europa.

Vom acționa împreună, în ritmuri diferite și de intensitate diferită în cazul în care va fi necesar, în timp ce mergem în aceeași direcție, așa cum am facut în trecut, în conformitate cu tratatele UE și menținând ușa deschisă pentru cei care doresc să se alăture mai tarziu. Uniunea noastra este nedivizată și indivizibilă: We will act together, at different paces and intensity where necessary, while moving in the same direction, as we have done in the past, in line with the Treaties and keeping the door open to those who want to join later. Our Union is undivided and indivisible.

Cum putem vorbi de o Europă unită și cu acționalități diferite diferite în același timp? Ce reprezintă ritmul în această nouă directivă europeană. După aceste precizări cu valoare de document se va mai putea accesa articolul 50, care permite despărțirea? Senzația lăsată de liderii europeni la Roma a fost una de apel la unitatea și identitatea europeană dar din nevoie nu din profundă convingere. S-a discutat despre deschiderea europeană spre alte țări care vor să se alăture. Aspectul esențial pe care liderii Europei nu îl au în vedere atunci când se gândesc sau când vorbesc despre viitorul Europei sunt însăși cetățenii europeni. În anul 2008, anul ultimului studiu efectuat la nivel european privind percepțiile, valorile și atitudinile europenilor reflectau un procent relativ scăzut atunci când vorbim despre dorința europenilor în ceea ce privește extinderea sau mai ales sentimentul pe care îl au de când cu creșterea imigranților. Și atenție, aceste date sunt de acum aproape 10 ani când nici nu se puneau în discuție sau nici măcar nu existau termeni ca grexit, brexit, Europa cu mai multe viteze, cercuri concentrice de dezvoltare sau criza sutelor de mii de refugiați ce se târau efectiv pe granițele din centrul Europei. Vom prezenta câteva din aceste percepții cu ajutorul hărților valorice din Atlasul European al Valorilor:

Figura 2. Hartă valorică reprezentând opinia europenilor în ceea ce privește extinderea UE

Sursa: European Values Survey: Atlasul European al Valorilor

Dacă în conformitate cu harta valorică de mai sus dorința de extindere nu depășește 40% în țările dezvoltate, excepție făcând Peninsula Iberică unde vorbim de exact 50%. Dorința britanicilor de extindere, care este cea mai mică din întreaga Europă: 30% se corelează foarte bine cu evenimentul petrecut recent, cunoscut sub numele de Brexit. Aproape direct proporțional cu harta de mai sus, harta valorică următoare reprezentând starea personală în țara natală datorită imigranților, pune în oglindă percepția europeană privind extinderea și invadarea imigranților. Faptul că 40-50% din cetățenii Europei Occidentale se simt străini în propria țară datorită imigranților ar trebui să dea mai mult de gândit actorilor decizionali de la Bruxelles.

Figura 3. Hartă valorică reprezentând starea personală în țara natală datorită imigranților

Sursa: European Values Survey: Atlasul European al Valorilor

Pe aceste considerente privind ora exactă în Europa, un studiu privitor la valori, identitate, etos nu este binevenit ci era din categoria obligatoriului.

Rolul valorilor în determinarea de comportamente și acțiuni specifice a fost pentru prima dată formulat și demonstrat analitic de către Max Weber în lucrarea de notorietate indiscutabilă, Etica protestantă și spiritul capitalismului. Autorul avansează în lucrare premisa influenței ideilor(filosofiei de viață), credinței și valorilor asupra modului de viață și, în mod particular, asupra apariției și dezvoltării capitalismului rațional occidental.

Pe aceeași linie, a importanței valorilor, sociologul Ilie Bădescu analizează tema preeminenței ideilor și sistemelor de gândire la guvernarea societății de-a lungul istoriei. Sociologul român subliniază faptul că omenirea a ființat sub anumite constrângeri spirituale care au luat diferite forme. Ceea ce conferă omenirii caracter de „lume istorică” este formațiunea spirituală care ajunge s-o domine, modelând-o, manifestându-se ca ansamblu de imperative și constrângeri-limită (pe care, altminteri spus, nimeni nu le poate depăși decât ieșind din lumea respectivă).

Prin această idee se prefigurează rolul valorilor în stabilitatea și coerența unei societăți. Emile Durkheim a numit instabilitatea dată de criza valorilor ca anomie iar societatea caracterizată de această devenind o societate anomică, sau nefuncțională. Pentru Durkheim anomia are legătură directă cu slăbirea puterii morale a unei societăți. Această putere morală este mijlocul prin care o societate păstrează ordinea. Dar puterea morală a unei societăți poate slăbi datorită unor perturbări. Aceste perturbări pot fi însă, atât creșterea bruscă a prosperității economice cât și anumite cataclisme sau descreșterea puterii economice.

Anul 2017 este anul în care se vor cristaliza tendințele europene. La finalul acestui an vom avea rezultatele la alegerile din Franța și Germania și vom putea preconiza și analiza diferit. Vom avea de altfel și rezultatele grupului EVS- European Values Survey, care vor veni cu rezultatele celui de-al cincilea val de cercetare al valorilor la nivel european. Studiul de anul acesta se arată unul de o importanță și amploare extraordinară deoarece anul aceste a avut loc o fuziune între EVS și WVS- World Values Survey.

În ultima vreme a fost cunoscut la nivel mondial un reviriment al religiei, fenomen care domină și surprinde în același timp. În tot acest timp parcă doar continentul european a fost ocolit de această înviorare spirituală. Pe bătrânul continent asistăm la slăbirea creștinismului, scăderea procentului membrilor la slujbele bisericilor tradiționale și mai ales la un secularism destul de puternic. Toate acestea se petrec sub privirile noastre neputincioase, iar în paralel asistem la ascensiunea Islamului. Starea spirituală a Europei a atât de cunoscută și recunoscută încă nici nu mai trebuiesc aduse dovezi sau argumente atunci când se prezintă situația. Vom prezenta în capitolul alocat analizei comparative a valorilor hărți și grafice suplimentare care vor confirma situația europeană la acest moment din perspectiva identitară și spirituală.

În urma cercetărilor efectuate până la acest moment, în jurul acestei ipoteze de lucru nu s-a scris ceva semnificativ. Despre valori s-a scris strict în sens sociologic, psihologic ori comportamental, dar un studiu despre criza valorilor europene nu există chiar dacă acest subiect a fost adesea subliniat în declarații oficiale.

În primul an de doctorat, profesorul Vasile Pușcaș la cursul de Metodologie a insistat pe importanța de a direcționa studiul nostru în zona relevanței și a actualității. Nu știu la acest moment cât de mult am reușit printr-o manieră subiectivă acest lucru, dar știm sigur că circumstanțele în care ne aflăm ne ajută în împlinirea acestui deziderat. În consecință, putem spune că lucrarea de față întrunește toate condițiile și chiar criteriile pentru a se încadra în categoria studiilor originale, proaspete și mai ales de o incontestabilă actualitate.

Obiectivele cercetării

Obiectivul de bază al cercetării pornește de la premisa necesității abordării în continuare a construcției europene din perspectiva valorilor sociale pentru coerența, coeziunea și continuitatea UE. Dar și a rolului social-politic al valorilor în formularea strategiilor socio-politice.

Obiectivele specifice vizează următoarele direcții din care se vor contura ipotezele care vor fi supuse validării prin intermediul instrumentului de cercetare aplicat sub forma de întrebări cu răspunsuri măsurabile:

Analiza istorică a valorilor (proveniență, istoricitate, evoluție și actualitate), constituirea și/sau unor hărți de valori și realizarea unui tablou valoric European: prin Eurobarometre și prin Atlasul European al Valorilor

Observarea traseului istoric al valorilor europene – tendințe, influențe, transformări, etc.

Statutul valorilor în societatea contemporană, este analiza valorilor o temă de actualitate?, actualizarea valorilor – care este percepția asupra rolului valorilor astăzi

Valorile europene sunt percepute azi doar la nivel de ID (document de identitate) sau sunt înțelese și ca bază acțională?

Observarea relației dintre spiritul comunitar și spiritul national în procesul integrării și relațiilor europene

Cercetarea interdependenței dintre valorile socio-crestine europene și valori economice. (modelul weberian). Sublinierea rolului ideilor, eticii în formarea unui tip de comunitate – M. Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului

Studierea și observarea modului în care (și dacă) bunăstarea relativizează valoarea socială și cutuma, maniera în care (și dacă) îi reduce gradul de autoritate individuală și social

Pornind de la axioma că există un tip de valori cu titlu de aspirație, de ideal, care nu vizează direct o acțiune concretă, dar care la randul lor produc un tip de comportament social, și că în funcție de valori există un anume comportament economic și social, identificarea și formularea unui set comun de aspirații sociale în vederea implementării lui la nivelul conștiinței sociale

Pe baza datelor și informațiilor culese pe parcursul cercetării, obiectivul de a face predicții valorice sociale pentru spațiul european – pe axa: valori de-alungul timpului până azi, factorii de decizie asupra valorilor iar pe fondul deciziilor politice în ceea ce privește valoarea, formularea unor preconizări legat de ethosul socio-valoric comunitar;

Realizarea de predicții sociale prin intermediul valorilor pentru ceea ce se poate face în viitor: pornind de la ipoteza că pe un anumit tip de societate se pot aplica unele proiecte politice și economice, dacă preconizăm dezvoltarea unui anumit tip de societate prin implementarea unor valori, în timp pot fi preconizate investiții care s-ar potrivi în timp. Pe baza datelor obținute și oferite în urma studiului să propunem posibile scenarii de politici europene.

Metodologie, concepte și sursele de informare ale lucrării

Înainte de precizările și limitele metodice și conceptuale ale acestei lucrări, am dori să facem câteva sublinieri despre gândirea socială, deoarece lucrarea de față se încadrează foarte bine în zona de cercetare a gândirii sociale. Vorbim de o cercetare bazată pe raționamentul gândirii sociale mai ales datorită elementelor aflate în interconexiune și în interdependență, specifice acestei lucrări. Încă de la începuturile demersului de cercetare prin gândirea socială (anii 70), aceasta a privilegiat atât intervenția factorilor sociali în determinarea proceselor de gândire, cât și specificitatea acestor procese în masura în care se referă la obiecte sociale de importanță colectivă. Gândirea socială este caracterizată de logica de tip canonic a raționamentului, adică să se ghideze după anumite norme și reguli și care să aibă deplina mobilitate în funcție de variabilele implicate în demers. Apoi, gândirea socială este caracterizată de confruntarea cu proba faptelor, în sensul că orice aserțiune vizavi de realitatea la care se face trimitere să poată fi validată sau invalidată ulterior în mod faptic. Totodată, gândirea socială este caracterizată de existența unei reglări instituționale, dar și de obligația de reproductibilitate. Precizările de mai sus vin în ajutorul cercetării de față, ajutându-ne să eliminăm orice factor care poate duce la raționamente incoerente sau abuzive. Prin intermediul gândirii sociale înțelegem că faptele și chiar documentele care sunt organizate în mod convenabil cu misiunea de a demonstra ceva înainte de analiză sunt defapt în deplină contradicție cu gândirea. În altă ordine de idei, putem spune că atunci când ne referim la acuratețea cercetării prin paradigma gândirii sociale, trebuie să avem în vedere pluralitatea metodologică. Adevărata gândire socială are greutate incontestabilă atunci când demersul este permanent instrumentat prin pluralitate metodologică. În ceea ce privește arhitectura și dezvoltarea unui subiect prin intermediul gândirii sociale trebuie să precizăm că nu e cazul să îngrămădim orice ci trebuie avută atenția spre o organizare cognitivă și socială.Altfel spus, trebuie inclus în ecuația cercetării doar elementele ce țin stric de o organizare a variabilelor și factorilor implicați. De asemenea, trebuie avut în vedere cum se ordonează ansamblul social la care se face referire. Este foarte important acest aspect, deoarece în funcție de un criteriu al variabilității și al labilității, opiniile sunt mai diverse și mai schimbătoare decât atitudinile, care la rândul lor sunt mai dispersate și mai ușor de modificat decât reprezentările. Aceste rațiuni țin de relația logică, de tip generativ și care asigură astfel îmbinarea diferitelor niveluri: atitudinile ne ajută să explicăm opiniile, reprezentările fundamentale ale unei culturi trimit la atitudini, iar componentele ideologice care sunt mai vizibil împărtășite permit fabricarea reprezentărilor sociale – credințe generale, valori, modele epistemice. Toată această ordonare sugerează spre o regulă tactică pentru a orienta teoria și cercetarea zona domeniului evidenței. Prin studierea gândirii sociale ne permitem înțelegerea cauzelor profunde ale unor eșecuri la nivel societal sau și mai mult, ne permite înțelegerea adevăratelor rațiuni ale anumitor efecte de influență. În mod firesc, prin însăși natura gândirii sociale, aceasta reușește să se mainifeste în mod clar mai ales la nivelul colectiv. Pentru demersul de față, avem mare nevoie de a porni analiza noastră cu ajutorul acestui instrument, deoarece elaborarea unei gândiri comune se face cu ajutorul poziționărilor identitare, a apartenențelor, a valorilor și chiar a normelor. Iar înțelegerea problematicii valorilor și a identității europene la care noi încercăm să aducem înțeles și soluții vizavi de criza acestora, tocmai de ingredientele cu care abordează gândirea socială avem nevoie.

În acest capitol, dorim să definim termenii cu care vom lucra în cadrul cercetării de față. Ne propunem să explicăm caracterul lor polisemantic și plurisemantic cât și delimitarea limitelor terminologice pentru această lucrare. După scurta incursiune de mai sus vizavi de gândirea socială, mai dorim ca după definirea și stabilirea conceptelor, să detaliem metoda prin care vom lucra pe parcursul acestei cercetări.

Definiții. Concepte. Limite terminologice

Considerăm important pentru demersul acestei lucrări să facem o delimitare conceptuală. Posibilele critici sau diferențe de opinie vor putea fi luate în calcul doar dacă se va respecta înțelesul ceonceptelor și termenilor termenilor pe care îl vom da în rândurile următoare. Atunci când vorbim despre valori, criză și globalizare, trebuie să avem în vedere faptul că acești termeni pot fi înțeleși total diferit în funcție de unghiul de unde se observă problematica vizavi de respectivul termen. Nedemarcând limitele terminologice încă din debutul lucrării putem să ajungem la finalul studiului la concluzii aproximative și care, desigur depind de înțelesul termenilor. În rândurile următoare dorim să facem o incursiune terminologică și istorică față de termenii: valori, criză și globalizare, prin intermediul cărora vom opera pe parcursul acestei lucrări.

Ce sunt valorile?

Atunci când apelăm la momoriile istorice putem observa foarte ușor că ne amintim împreună doar acele lucruri care ni se par importante. Ne aducem aminte de lucruri care spunem noi sunt importante, pentru că ele sunt expresie din trecut față de ceea ce credem noi astăzi. Ni se par importante anumite credințe și percepții sociale pentru că ele ne întăresc propriile noastre crezuri și dogme. În limbaj popular se spune că: cine se aseamănă se adună, dar această lozincă populară și nu numai presupune că această asemănare este de dinainte cunoscută și astfel este valorizată suficient pentru a fi dezvăluită mai apoi în mod reciproc. Valorile comportă și se comportă diferit și totodată înseamnă ceva diferit în funcție de cadru de raportare și referință.

Conform DEXI, atunci când vorbim de valoare, ne referim la o însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit. Vorbim despre valoare când ne referim la oameni, obiecte, culori, tonuri, etc.. Conform acestui prim sens, valoare înseamnă și o sumă a calităților, dar totodată vorbim și de anumite necesități sociale și de idealuri pe care le crează valoarea sau valorile. Valoare mai înseamnă și sens sau directive.

Termenul valoare are de altfel astăzi un mare success de utilizare în domeniul științelor sociale. În curând se împlinesc 60 de ani de când Daniel Bell anunța sfârșitul ideologiei. Dacă ideologia este știința despre originea și formarea ideilor-tot conform DEX, valoarea este destul de aproape. Putem spune că astăzi valorile înlocuiesc ideologiile la nivelul conversațiilor cotidiene și nu numai. Dar la o privire mult mai atentă observăm că termeni ca ideologie și valoarei, sunt termeni care nu pot fi înțeleși decât împreună. Pentru a putea înțelege mai bine importanța studiului valorilor vom face în continuare o incursiune asupra istoricului termenului de valoare. Termenul valoare este un termen foarte vechi și care a a aparținut mai întâi limbajului literar, apoi limbajului filosofic și sociologic și nu în ultim rând, vorbim de valoare mai ales în limbajul idealurilor și a dezideratelor. Astăzi valoare poate însemna orice, totul și nimic în același timp. Majoritatea discursurilor și apelurilor la valori și mai ales când erau puse în evidență valorile morale erau prezentate într-o manieră cel puțin contradictorie. Astăzi valorile au adesea în gura liderilor un sens strict discursiv. Aud de pildă în mod obositor deja întrebarea: ce valori se promovează astăzi? Răspunsul poate fi oricare pentru că și în întrebare se face trimitere la orice! E vorba de valori umane? Valori morale? Valori sociale? Valori ca obiecte? Valori artistice? Valori ca și compliment (ești valoros)? Valori etc.? Nu e clară întrebarea și implicit răspunsul va fi parțial sau aproximativ. O altă problemă pe care dorim să o elucidăm în această secțiune este legată de cei care se califică la precizări sau ordonări din punct de vedere valoric. Cine și ce validează în final valorile? Dorim prin această incursiune terminologică să ieșim din sfera discursului steril în ceea ce privesc valorile. Sterilitatea și desuetismul sunt un pericol permanent astăzi în zona științelor sociale.

Descendent al latinescului valeo (a fi sănătos, a fi puternic), valoarea desemnează în sensul său original curajul și puterea de acțiune (cu trimitere la soldații romani). În spațiul german, filosofia va încadra tematica valorilor în zona mișcărilor de influență romantică. Nietzsche va ajunge să facă din această temă un domeniu al reflecției filosofice, creându-se pentru această reflecție chiar cuvântul axiologie, care desemnează disciplina ce studiază însăși valorile. Din punct de vedere sociologic, începem să vorbim de valori prin lucrările lui Durkheim și Weber. Filosofii și sociologii cad de comun accord asupra faptului că valorile sunt întotdeauna colective. Pretind ca valoarea să poată fi recunoscută de toți spunea Lavelle în tratatul său despre valori. În întărirea acestei idei filosoful francez Andre Lalande spunea mult mai pregnant: O valoare își pierde caracterul de valoare cu cât este mai individuală. Majoritatea dicționarelor actuale de sociologie definesc valorile ca fiind idealuri colective (Durkheim) sau ca fiind preferințe colective.

Când vorbim de valoare, vorbim indiscutabil de ceva căruia i se asociază conotații pozitive. La filosofii greci, valoarea făcea trimitere la Binele Suveran, la singurul bine care este singur bun prin sine. Pentru Aristotel de pildă, scopul oricărei activități umane era acel bine singur-adică ceva ce înseamnă valoare. Multe secole mai târziu, nimeni altul decât Kant face câteva distincții semnificative, ajutând astfel la înțelegerea valorilor. Între ceva ce are preț (fie în bani, fie un preț de valoare sentimentală) și ceva ce nu are preț ci doar demnitate este o mare diferență. Ceeea ce are preț nu e decât ceva cu valoare relative iar lucrurile fără preț, adică valoroase prin demnitatea lor, reprezintă însăși valoare intrisecă sau absolută. Întrebarea firească și legitimă care derivă de aici este: cine deține valoarea absolută? Moralitatea, la fel ca și umanitatea- în măsura în care aceasta este capabilă de moralitate-este singura care are demnitate!. Nietzsche și-a dorit o transmutare a tuturor valorilor, ca mai apoi să evoke nevoia unei critici a valorii valorilor, considerând că pericolul prin excelență este însăși morala altruistă. E limpede că valorile s-au distanțat de panteonul idealurilor platoniciene , iar restaurarea transcendenței lor apare ca fiind destul de improbabilă. Cu toate acestea, nu ar trebui să li se refuze valorilor conotațiile ideale. De ce? Dacă valorile sunt colective și totuși ideale, putem spune că cei ce le practică și utilizează au deplina încredere că valorile lor sunt cele mai potrivite. Foarte greu se poate găsi cineva care vorbind despre acțiunile sale să recunoască dacă e cazul sau să considere că ceea ce face ar fi ceva nepotrivit. Face ce face indiferent dacă e bun sau mai puțin bun din conștiința și credința că ceea ce face, este în strânsă legătură cu valorile în care crede, acționând permanent în consecință. E foarte greu de stabilit valoarea valorilor sau etica valorilor pentru că în aceast domeniu lipsește cu desăvârșire interogarea acțională și faptică. E și firesc oarecum să fie așa pentru că în afara credințelor religioase și a anumitor reguli, omul de rând nu se întreabă dacă ceea ce face este și ceea ce trebuie să facă. Nu mai vorbim de o reflecție a valorilor vizavi de consecințele acestora.

Astăzi, problematica valorilor provoacă aprige dezbateri publice. Cetățeanul de azi are mai multe statute sociale. Telespectator, ascultător, alegător, salariat, consummator, investitor poate, om de vocație sau nu, etc. În cadrul acestor statute, omul contemporan este ținta unor discursuri cu trimitere la valori și va observa cu ușurință diversitatea valorilor, dar mai ales cum valorile sunt percepute diferit în funcție de funcția și statutul celui care le exprimă. E o mare diferență când vorbește un șef de stat de solidaritate și un cetățean de rând.

Avansând în analizarea termenul de valoare, observăm că termenul în discuție apare mereu asociat cu următorii termeni: a împărtăși, a respecta, a transmite, și a apăra. Acești patru termeni prezenți în mod recurent alături de valori ne ajută să înțelegem suplimentar sensul valorilor. Valorile au astfel vocația de a fi împărtășite unui număr cât mai mare de oameni, iar fără aceasta împărtășire, nu există legitimitate. Apoi, valorile trebuiesc respectate. Și când vorbim aici de respect trebuie să avem în vedere un aspect foarte important. Tendința generală este să respectăm prin a susține în public anumite valori, dar noi în spațiul privat, real nu le vom respecta și implicit nu le vom susține. Un astfel de comportament sau o astfel de duplicitate socială atrage după sine o criză a valorilor mai devreme sau mai târziu. Spre exemplu am putea scoate în evidență cel puțin două imagini extrem de sugestive. Problema avortului este una aproape unanim înțeleasă ca fiind ceva negativ (cel puțin în România) iar opțiunile oamenilor sunt înțelese la nivel declarativ cel puțin ca fiind pro viață. Cu toate acestea, conform anumitor statistici oficiale România se confruntă cu cifre înfiorătoare sau în contradicție cu opțiunile declarate în ceea ce privește avortul. Avem rata cea mai mare de avort din Europa cu 480 de avorturi la 1000 de nașteteri conform Organizației Mondiale a Sănătății. La începutul studiilor doctorale am participat la o dezbatere despre valorile creștine în societate. Acolo, un episcop din Vestul Europei a pus o întrebare deloc peiorativă și care a provocat tăcere pentru câteva secunde. Întrebarea sună în felul următor: Cum se poate ca o țară majoritar creștină să fie și majoritar coruptă?? Situația în care există o mare prăpastie între opiniile și valorile la nivel discursiv și declarativ și față de aceleași valori și opinii la nivel faptic este una destul de răspândită. Și din acest motiv, studiul nostru se dorește a fi abordat și înțeles din mai multe perspective. Declarațiile, documentele oficiale, eurobarometrele, atlasul valorilor sau alte măsurători care vorbesc despre valorile europene s-ar prea putea să ne trimită spre niște valori la nivel de ideal și deziderat sau într-un trecut ce nu mai are legătură cu actualitatea. Astfel că ne propunem o coroborare a tuturor surselor, factorilor și mai ales a faptelor sociale care vorbesc cel mai bine de valorile europene. Doar pe această rută demonstrativă putem să ne apropiem de un adevăr obiectiv și de luat cu adevărat în seamă.

Apoi, în al treilea rând, în utilizarea termenului de valoare mai apare și ideea trasmiterii valorilor și a înțelesului lor. Între cei care folosesc termenul/cuvântul valoare pentru a convinge și a persuada și cei care îl primesc și îl reutilizează pe cont propriu fără ca faptul să-i deranjeze, pare să existe o continuitate. Prin apelul la valori al unora, se poate vedea și nevoia altora de a valoriza, fenomenul trăind astfel prin sine. Cu alte cuvinte, putem spune că nevoia omului de a valoriza și de a fi purtător de valoare este în fond cheia succesului de a transmite mai departe valorile. Iar în momentul în care acele valori sunt înțeles, au sens în viața cetățeanului, transmitrea lor și practicarea lor vin de la sine indiferent dacă va fi vorba de un apel la valori sau nu. Valorile cu care ne identificăm sunt cele pe care le transmitem, direct sau indirect, cu voință expresă sau chiar fără plănui acest lucru. Aristotel spunea că suntem ceea ce facem în mod repetat. Dacă am privi și din perspectiva valorică acest adevăr, putem spune că prin ceea ce facem transmitem niște valori care mai devreme sau mai târziu vor modela societatea în care trăim noi sau urmașii noștri.

Definirea conceptului de valoare acoperă o arie largă de dimensiuni atribuite în funcție de specialiștii care o definesc. În lucrarea de față dorim o înțelegere terminologică interdisciplinară pentru a putea astfel înțelege cât mai bine criza valorilor astăzi.

Psihologia vede valoarea ca pe o modalitate de orientare selectivă legată de preferințele, motivele, nevoile și atitudinile individuale, în timp ce sociologia leagă valoarea de norme, obiceiuri, ideologii.

Una dintre definițiile, largă acceptare de către sociologi, îi aparține lui Kluckhohn. Pentru acesta valoarea reprezintă „o concepție, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care influențează selecția modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale acțiunii. Adiacent noțiunii de valoare, autorul definește și noțiunea de orientare valorică în termeni de „concepție organizată și generalizată, influențând comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în ea, la relațiile omului cu ceilalți și cu privire la dezirabil și indezirabil.

Van Deth și Scarbrough (1995), pornind de la definițiile date de către McLaughlin și Thomas și Znaniecki, conceptualizează noțiunea de valoare prin trei propoziții de bază: valorile nu pot fi direct observate; valorile implică considerații morale; valorile sunt concepții despre ceea ce este dezirabil. Valorile nu pot fi observate de sine stătătoare, deoarece sunt incluse în altceva – în comportament, decizii, atitudini.

Milton Rokeach (1973) vorbește despre sistem de valori, propunând o teorie cu privire la valori și la modul în care acestea se constituie într-un sistem. Autorul definește valoarea ca pe o credință de durată că o anumită cale sau un scop al existenței sunt de preferat, din punct de vedere social sau personal, față de o cale sau un scop opuse. Valorile nu există disparat, ci sunt înglobate în cadrul unui sistem de valori, care reprezintă o organizare de durată a credințelor cu privire la scopurile existenței și la modurile considerate dezirabile de atingere a acestora. Schimbarea valorilor presupune reordonarea priorităților în cadrul sistemului valoric individual. Astfel că, sistemul de valori este suficient de stabil ca să reflecte personalitatea individului”, însă și „suficient de instabil ca să permit rearanjări ale priorităților valorice, ca rezultat al schimbărilor survenite în cultură, societate, experiență personală.

Această stabilitate crescută a sistemului de valori a individului se traduce în plan social prin persistența ridicată a orientărilor valorice, împărtășite la un moment dat de către membrii societății. Astfel că, după cum arată Inglehart, schimbarea valorică la nivelul unei societăți apare atunci când cohortele tinere încep să înlocuiască în populație pe cele vârstnice. Practic, la nivel social, schimbarea valorică se produce mai degrabă prin înlocuirea generațiilor vârstnice cu cele mai tinere, decât prin modificarea valorilor pe care le împărtășesc indivizii.

Mergând mai departe cu ideea lui Inglehart, putem spune că Europa se confruntă astăzi cu alte cohorte decât cele tinere. Cohorta globalizării, islamizării, fenomenului migrației și implicit și în cele din urmă reconfigurarea demografică prin intermediul cohortelor deja enumerate duc întâi de toate la stagnarea valorilor creștine europene și ulterior la schimbarea valorilor sociale în Europa.

Potrivit teoriilor schimbărilor sociale se consideră că schimbarea valorilor sociale și ale atitudinilor apare ca rezultat a cel puțin două mecanisme. Primul se bazează pe faptul că valorile și credințele se formează în copilărie și tinerețe, rămânând stabile mai apoi pe parcursul întregii vieți. Când cohortele acestea devin integrate ocupațional, familial și în alte rețele sociale, duce la o mai mare stabilitate a stus-quo-ului. Astfel, valorile odată formate sunt rezistente la schimbare, iar schimbările sociale pot apărea doar odată cu înlocuirea cohortelor. Noi am mai spus și vom mai spune pe parcursul lucrării în loc de cohorte: reconfigurare demografică. Lucrurile sunt puțin diferite ca sens, dar cu aceași încărcătură demonstrativă. Se pare că experiențele formative timpurii își pun cel mai mult amprenta pe valorile și atitudinile cohortelor și a generațiilor. De asemenea fiecare cohortă diferă în funcție de contextul politic, economic, familial, economic pe care l-a traversat în perioada formativă. Diferențele între generații vizavi de valori și atitudini reflectă setul de condiții istorice specifice, ducând astfel la o marcă ideațională și culturală. Nu doar stabilitatea econommică și politică sunt importante în construcția valorilor și atitudinilor specifice. Cel de-al doilea mecanism și anume schimbarea intra-cohortă, presupune că schimbările de la nivelul societății sunt rezultatul schimbărilor valorilor individuale cauzate de evenimentele sociale, economice și politice. Vizavi de aceast mecanism, se consideră că valorile sunt dispuse la schimbare chiar și după perioada formativă. Sunt specialiști care consideră că schimbarea valorilor poate fi indiferent și independent de evenimentele sociale. Deasemenea sunt cercetători care consideră că valorile și atitudinile sociale se pot schimba indiferent de perioada de formare a individului dacă în perioada adultă a fost supus unor evenimente foarte dificile: crize economice, sociale, războiae, etc. Mai există însă și un detaliu extrem de important în înțelegerea schimbărilor valorice. Învățarea, imitarea sau chiar influențele de la alte națiuni sunt cauzatoare de schimbarea mentalităților, valorilor și chiar a atitudinilor sociale în timp. Cu toate acestea sunt excepții care întăresc regula. Dar ceea ce trebuie reținut este faptul că valorile se pot schimba și mai mult decât atât dacă nu există un exercițiu de menținere a acestora, acestea pot fi schimbate, modificate sau chiar înlocuite în timp.

Criza/ă

Life is one crisis after another

Să vorbești despre criză identitar valorică în contextul Europei poate fi ceva exagerat. Să spui că Europa, cea care rămâne încă reper mondial din punct de vedere economic și cultural se află într-o criză structurală poate părea la prima impresie ceva extrem de sensibil. Acest spațiu al civilizației și valorilor creștine prin excelență iată că a ajuns din nou la un moment de cotitură.

Conform Dicționarului de sociologie coordonat de profesorii Zamfir și Vlăsceanu, criza este o perioadă în dinamica unui sistem caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcționarea sa normală, declanșîndu-se puternice presiuni spre schimbare. Criza mai reprezintă și manifestarea unor dificultăți temporare sau cronice ale modului de organizare a unui sistem, exprimînd astfel incapacitatea acestuia de a funcționa în modalitatea existentă. Ieșirea din criză se poate face fie prin schimbarea structurală a sistemului, fie prin modificări importante adaptate ale structurii sale. Criza este cel mai adesea declanșatorul procesului de schimbare a organizării unui sistem; ea motivează defapt schimbarea. Dacă schimbarea nu este posibilă, criza poate duce la dezagregarea sistemului. Uneori, însă, schimbarea unor condiții sau lipsa unor soluții alternative fac ca criza să se diminueze, sistemul continuînd să evolueze neschimbat în mod fundamental. În teoriile actuale ale deciziei, cuplate cu cele ale schimbării sociale, schimbarea prin criză reprezintă doar o modalitate a schimbării, relativ puțin eficientă, și cu multe pierderi. Ea se caracterizează prin înlocuirea unui mod de organizare nu atunci cînd un alt mod de organizare mai bun a devenit posibil, ci atunci cînd vechiul mod de organizare încetează a mai funcționa.

Termenul criză este derivat din grecescul κρίσις – krisis care înseamna decizie sau moment de cotitură. Nu este nici o îndoială că omenirea se află astăzi în criză. Într-o criză profundă și structurală spunea Ana Blandiana la recepția titlului de Doctor Honoris Causa a Universității Babeș Bolyai din Cluj, acordat la inițiativa facultății noastre. În discursul fulminant, tăios și cât se poate de realist, Blandiana a vorbit aproape în tot discursul despre incapacitatea Europei de a lua sau chiar de a găsi soluțiile și deciziile ce se impune pentru supraviețuirea culturii, identității și valorilor europene. A subliniat problematica declinului demografic european dar și faptul că prin numărul membrilor familiilor non europene Europa va ceda mai devreme sau mai târziu. Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii, nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Nu numai credința în Dumnezeu, ci pur și simplu credința de a crede în ceva (…) Mai periculos decât terorismul pentru definiția și supraviețuirea Europei este bagajul spiritual și cultural pe care îl aduc noii veniți și care, prin aplicarea libertăților europene și prin dezechilibrul demografic fără speranță dintre băștinași și emigranți, vor înlocui cultura și spiritualitatea europeană. Tot în alocuțiunea de la Cluj, Ana Blandiana făcea trimitere la semnificația termenului criză spunând că în limba chineză înseamnă atât pericol cât și oportunitate. Pericolul a devenit deja un leitmotiv al cercetătorilor, liderilor și oamenilor cu autoritate în domeniu. Pericolul a devenit chiar și mult prea vizibil pentru a mai fi nevoie să fie demonstrat sau argumentat. E nevoie doar să citești presa și eventual să consulți câteva statistici pentru o înțelegere mai profundă a situației și vei înțelege că în Europa avem astăzi o criză a valorilor și implicit o criză a identității sau invers.

În sens restrâns, prin criză înțelegem o situație conflictuală, tensionată și de acută nemulțumire. O situație în care toți factorii sociali par a spune în cor că ceva nu merge. O situație care impune analize, urmate de asumare și decizie și care în cele din urmă impun schimbările de care avem nevoie pentru a putea ieși din criză. În acest mod înțelegem criza la care facem trimitere în lucrarea de față.

Globalizarea

A vorbi astăzi despre fenomenul globalizării reprezintă rețeta sigură de a vorbi despre ceva aparent arhi cunoscut și în același timp prea puțin cunoscut. Sau despre ceva prea puțin înțeles. Datorită complexității și ritmului dinamic de evoluție a societății, este extrem de dificilă încercarea de a da o definiție cât mai cuprinzătoare și clară în același timp conceptului de globalizare. Riscul ambiguității este unul destul de crescut. În funcție de domeniu și aria de discuție globalizarea compăortă înțelesuri diferite. În acest sens, factorul subiectiv poate și ușura dar și îngreuna demersul comprehensiv al termenului. Globalizarea asemenea secularizării nu este un proces sau un fenomen orchestrat de cineva sau ceva, ci este pur și simplu un proces evolutiv al societății. Cu toate acestea, nu vorbim de un proces nou, ci eventual doar de un concept recent, deoarece elementele caracteristice globalizării existau în societate încă din cele mai vechi timpuri. Migrația, interconectare, schimburi, cuceriri, schimburi de mentalitate prin împrumut, etc., despre toate acestea putem vorbi încă din cele mai vechi timpuri.

Este adevărat că globalizarea a depășit demult sfera academică și se folosește în orice domeniu de avizați și mai puțin avizați. Într-un limbaj mai puțin academic, putem spune că globalizarea a ajuns pe toate gardurile. Globalizarea a devenit la toate nivelele vina unanimă pentru toate neajusurile societății. În această secțiune nu vom analiza în detaliu conceptul de globalizare. Îl vom defini în raport cu lucrarea de față pentru a înțelege mai bine marcarea termenului pe parcursul lucrării. Iar în secțiunea următoare vom sublinia mai pe larg problematica valori-globalizare. Tot acolo vom analiza și conceptul de sat global al McLuhan, concept salvator în înțelegerea problematicii.

În ciuda atâtor neclarități și ambiguități, conceptul globalizării încearcă să devină unul cât se poate de operațional prin faptul că își relevă caracterul să complex în raport cu fluxurile pe care le definește. Vorbim astfel de globalizarea politică, economică, financiară, toate acestea în mod special, dar vorbim și de o globalizare mult mai sensibil de observat și identificat la nivel cultural, etnic, religios și bineînțeles mediatic. Domenii noi, schimbările de abordare în domeniul unor științe dar mai ales apariția altora au la bază întâi de toate formele și efectele acestul proces globalizator.

Conform DEXI, globalizarea este un fenomende transformare a lumii într-o unitate și care se manifestă la scara întregului glob. Un alt sens ce ne ajută a înțelege suplimentar conceptul se referă la verbul a globaliza, tot conform DEXI, și care spune că a globaliza înseamnă: a reuni într-un tot elementele disparate, sau și mai concludent pentru studiul nostru a judeca o problemă în tot ansamblul ei. Ori, noi tocmai acest lucru încercăm să îl facem să anlizăm o problemă în tot ansamblul ei care este totodată supusă multor provocări prin prisma fenomenului globalizării.

Se mai vorbește alături de globalizare și de o conștiință globală, care este defapt o receptivitate crescută față de celelalte culturi. În sens larg, globalizarea este înțeleasă ca fiind ceva negativ, dar de ai căror beneficii ne bucurăm din plin. Din punct de vedere cultural, identitar și valoric, contextul și procesul globalizării are consecințe cel puțin negative. De ce? Pentru că fenomenul globalizării duce la o omogenizare și chiar o pierdere a valorilor.  Politologul american James Rosenau, considera în urma analizelor pe care le-a făcut asupra schimbărilor sociale de la nivel global, că există cel puțin două aspecte pe care le implică globalizarea: ori ajută la o integrare profundă și reală ori duce la o fragmentare socială.

Globalizarea este un fenomen și un proces social complex care interacționează cu societatea putând să o modeleze, uniformizeze și chiar transforme. Dar ca orice alt fenomen social, procesul în sine al globalizării nu poate modifica și transforma valorile unei societăți sau culturi fără ajutorul altor fenomene sociale interdependente care înglobate sunt tot parte a globalizării. Aici ne referim în cazul nostru la fenomenul multiculturalității, migrației, secularizării, laicității și bineînțeles fenomenul relativismului. Toate acestea înglobează tot ceea ce poate face globalizarea cu valorile, cultura și mai ales identitatea europeană. Vom încerca să observăm pe parcursul acestei lucrări cât de mult se datorează acestor fenomene criza identitar valorică și structural prin care trece azi Europa.

Prin tot procesul globalizator, am observat că acesta facilitează difuziunea valorică. Se poate face față acestei difuziuni sau lumea de azi prin complexitatea ei riscă o criză identitară extinsă? Despre impactul și influența acestora mai pe larg în secțiunile următoare.

Metoda și designul de cercetare

La început, metodologiile calitative au fost considerate rudele sărace ale cercetării științifice, datorită faptului că nu răspundeau criteriilor din științele exacte și naturale. Cu toate acestea, începând cu anii 60, avem a face cu o dezvoltare surprinzătoare și considerabilă a acestei metode. Mai mult decât atât, după anii 80 metodele calitative fac obiectul chiar al unei analize aprofundate ajungând astfel la formularea de reguli care să îi asigure validitatea și implicit legitimitatea. Înainte de a prezenta și explicita metoda calitativă prin care vom analiza problematica noastră, aș dori să trecem în revistă câteva particularități ale metodei calitative.

În primul rând subliniem faptul că ea interesează diverse discipline ale științelor socio-umane cum ar fi antropologia, istoria, sociologia, psihologia socială, studiile europene, științele politice, etc.. Și ca urmare a acestui interes larg, se permite fiecărei discipline să beneficieze de aporturile tehnicilor abordate de celelalte discipline prin circulația modelelor teoretico-empirice. Abordările calitative se știe că sunt de patru tipuri, cel mai adesea fiind toate asociate în aceeași cercetare. Observația participantă, discuția individuală, de grup și studierea documentelor. Observației și studiului pe teren îi revin antropologiei și chiar sociologiei, apoi, regulile privind discuțiile indviduale și de grup îi revin psihologiei clinice și sociale, iar în cele din urmă metoda studierii documentelor se inspiră din studiul arhivelor, specific istoriei.

O altă particularitate a metodelor calitative este aceea că tehnicile calitative pot fi aplicate diferitelor realități sociale, culturale și psihologice după cum urmează: viața unui grup(obiceiurile sale, credințele, structurile gândirii, codurile de conduită), reacțiile indivizilor sau ale colectivităților, procesele și schimburile verbale care se dezvoltă în diferite situații și relaționări. Aceste obiecte de interes spune Jodelet pot aparține unor diferite discipline care vor observa manifestările, atitudinile, și implicit semnificațiile care reies de aici pentru a putea interpreta în cele din urmă sensul și a ne ajuta să ajungem la explicațiile cauzale. Această identitate de atitudine între cercetătorii diferitelor discipline întărește statutul transversal al procedurilor utilizate în abordarea calitativă a fenomenelor, asigurându-se în cele din urmă de o valoare care va permite depășirea încadrărilor și compartimentărilor disciplinare specifice.

A treia particularitate a metodelor calitative este aceea că că reprezintă mai mult un regim de interes științific decât o revoluție sau inovție epistemologică. Și este potrivită mai ales în cadrul cercetărilor din domeniul cultural unde cifrele pot adesea greși. Unii autori se reclamă de la construcționismul social și recuză validitatea metodelor empirice folosite în științele sociale. Realitatea socială este construită în interacțiunea interpersonală și nu sepoate avea acces la o realitate obiectivă care ar fi exterioară acestei construcții. În această nouă paradigmă, metodele calitative, adeseori aduse la analiza discursurilor, ar fi fondate pe acest nou postulat ontologic și ar corespunde unei noi epistemologii, punând în discuție pretențiile empiriste de a sesiza altceva decât niște producții intersubiective.

Ținând cont de complexitatea studiului de față, trebuie să luăm în considerare pe lângă conduite și reprezentări și contexte și mișcările istorice care se înscriu aici și de aceea cercetarea noastră abordată calitativ trebuie să fie neaparat atât holistă cât și globală.

Un alt aspect al designului nostru de cercetare face trimitere la ceea ce King și Verba spuneau în lucrarea Fundamentelecercetării sociale vizavi de cauzalitate, inferențe și variabile. Prin suma inferențelor de pe parcursul lucrării vom încerca să deducem atât cauzalitatea problemei cât și perspectivele și provocările care decurg de aici.

Din definițiile menționate deja reies câteva variabile operaționale măsurabile ale conceptului de valoare: motivele, nevoile, atitudinile; normele, obiceiurile și ideologiile; obiective dezirabile (ce vor să obțină); comportamente, decizii; credințe. Aceste variabile sunt parte și itemi ale cercetărilor sociologice la care facem apel pe parcursul lucrării.

Din punct de vedere metodologic, studiul se recomandă a fi în mod clar unul calitativ, prin enunțarea în mod regulat și repetitive a unei ipoteze pe tot parcursul lucrării și care va fi supusă probei în urma observației prin culegerea de informații și date și recente și mai puțin recente, dar reprezentative și cît mai relevante subiectului propus. Apoi, spre exemplificarea argumentelor și a intuițiilor voi apela la analiza documentelor și a studiilor, dar și la ajutorul unor hărți valorice. Întrucît subiectul este unul larg și cu un caracter introductiv, analiza studiilor sociologice reprezentate de hărțile valorice, eurobarometre și declarațiile oficiale vor fi pe alocuri argumente singulare.

Vor fi utilizate metode complementare calitative.: analiza documentelor, analize de cercetări sociologice pe valori (European Values Survey: Atlasul European al Valorilor, Eurobarometre, World Values Survey, Eurostat). Nu am folosit informații din datele celor de la Gallup pentru că referitot la problemele europene aceștia folosesc date din Eurobarometre și Eurostat. Și bineînțeles demersul nostru va continua prin analizele comparative ale acestor cercetări sociologice și alte statistici relevante. Tototdată prin această analiză de conținut vom mai adăuga pe langă studiile sociologice amintite deja și analiza documentelor, informații din studii de specialitate: articole, lucrări de specialitate, etc.

În prima parte a lucrării am făcut o introducere generală a subiectului argumentînd și subliniind totodată motivul abordării acestei problematici cît și importanța temei. Mai apoi vom trece la prezentarea cauzalității acestui subiect, mai exact vom vorbi despre implicațiile și provocările globalizării și migrației în Europa. În părțile următoare vom prezenta posibilitatea apariției unei noi culturi europene (dacă putem să o numim astfel), subliniind astfel caracterul vulnerabil al acestei situații tot mai iminente, făcînd referire mai apoi la implicațiile și provocările unei noi identități în spațiul european. În final vom prezenta principalele idei care au construit corpul acestui text însă vom încerca să trasăm cîteva indicații și diagnoze potrivite, rezultate în urma acestei analize.

Metoda folosită este analiza documentelor și a datelor insistându-se pe studiul unor lucrări semnificative care au abordat aceste tematici și surprinderea situațiilor concrete în care a fost semnalată o astfel de influență. Demersul lucrării își propune a fi o documentare preliminară care să poată fi folosită într-o posibilă și necesară cercetare ulterioară mai amplă de aceea ea oferă mai degrabă o punte și o deschidere pentru analiză și nu neapărat concluzii definitorii și finale asupra temei abordate. Concluziile pot fi considerate de tranziție și pentru a oferi o direcție particulară unei posibile cercetări ulterioare.

În discuțiile pe care le-am avut la diferite conferințe sau colocvii științifice am fost întrebat: De ce/dacă nu voi folosi chestionare facute de mine? Întrebarea este cât se poate de corectă și legitimă, mai ales pe o cercetare care privește valorile. Sunt însă ipoteze de cercetare care impun un anumit demers metodologic. Sau care necesită o anumită metodă care e singura potrivită pentru respectiva ipoteză. Așa este și în cazul de față. Teza acestei lucrări este aceea că în contextul globalizării și a fenomenelor sociale recente valorile și identitatea europeană au început să își piardă din vitalitate și ajung astfel să se modifice- fiind în cele din urmă în plină criză. Or pentru a valida sau invalida această teză trebuie să știu și starea valorilor europene de acum 20-30 de ani pentru a le putea pobserva evoluția sau stabilitate sau chiar modificarea acestora. Astfel că un chestionar care m-ar ajuta în acest sens ar trebui aplicat în trecut, iar acest lucru este cu adevărat imposibil.

Lucrarea de față își propune și o introducere în analiza legăturii dintre fenomenul social al globalizării și valorile sociale, mai exact european social values. Cu alte cuvinte, urmărim implicațiile și efectele globalizării și provocările fenomenului social globalizator în ceea ce privește sprațiul cultural european.

Reluând cât mai scurt planul este în felul următor: În prima parte a lucrării vom aminti despre importanța și actualitatea unei teme despre valori și societate, iar în partea a doua vom prezenta fenomenul social al globalizării, bineînțeles fără pretenția unei comprehensibilități în desfășurarea ei. Mai apoi, vom prezenta valorile sociale făcând trecerea spre spațiul european ca un spațiu cultural și valoric, subliniind spre final importanța și necesitatea valorilor europene pentru marele proiect european. Iar în final vom sublinia legăturile dintre globalizare, și sistemele de valori sociale observând bineînțeles dacă se poate vorbi despre o criză a valorilor în funcție de cauze și consecințe. Și vom încerca să răspundem la fireasca întrebare care s-a născut în timpul studiului: Ce este sau ce rămâne de făcut??

În ceea ce privesc sursele de informare ale lucrării precizăm următoarele: am încercat ca în toate secțiunile tezei să avem cele mai importante referințe, dar mai mult decât atât am încercat să facem trimitere la autorii cei mai relevanți față de subiectul nostru. În ceea ce privește secțiunea valorilor aici lucrurile au fost mult mai simple pentru că alternativele au fost destul de restrânse. Welzel, Inglehart, Rokeach, Schwartz sau Hofstede sunt printre cei mai importanți autori în zona valorilor și a culturii așa că am fi greșit enorm dacă nu am fi apelat la expertiza lor întâi de toate. În ceea ce privește metodologia am apelat la volumul coordonat de Michel-Louis Rouquette, apoi la volumul coordonat de Verba și King, sau la cunoscutul tratat de Metodologie în științele socioumane coordonat de Moscovici și Buschini. În secțiunile descriptive cum ar fi prezentarea problemei sau prezentarea specificului European am apelat întâi de toate la lucrări din domeniul istoriei și sociologiei, apoi la documentele Uniunii Europene, declarații oficiale ale liderilor europeni, presă, dar am mai apelat și la câteva emisiuni televizate care au prezentat problemele europene atât de bine prin diverșii săi invitați. Și aici mă refer la emisiunea Europa Christiana prezentată de Sever Voinescu. Huntington și alți autorii ai fenomenului globalizării și ai ciocnirilor cultural identitare ne-au ajutat în înțelegerea problematicii la nivel global. Weber și Durkheim ne-au ajutat să înțelegem relația de interdependență dintre credință și acțiuni, dintre valori în care credem și faptele pe care le facem. Amintim aici și recenta colecție HEADLINE care ne este de mare ajutor datorită publiciștilor de primă mână care pun în vedere cele mai importante evenimente și analizele sociale și culturale de la la nivel european. Colecția aceasta este importantă și datorită faptului că în cadrul acestei colecții ne întâlnim cu pozițiile multor profesori și publiciști care se raportează original și diferit totodată la problemele cotidianului european aflat într-o continuă mișcare și mai ales schimbare. Și nu în ultimul rând, surse importante de informare în lucrarea de față au fost preluate din anchetele sociologice European Values Survey- Atlasul European al Valorilor, EUROSTAT, Eurobarometre.

Globalizare, migrație și multiculturalitate în Europa de azi

Fenomenul Globalizării

Se poate discuta la infinit despre contextul în care ne aflăm astăzi. Ne aflăm după unii în plin postmodernism, în plin relativism, sau mai nou în era post adevărului sau post creștinismului. În unele zone se poate vorbi de fundamentalism religios, iar în alte zone se poate vorbi de resurgență religioasă. Toate acestea puse împreună spun că ne aflăm mai mult ca oricând în cea mai puternică perioadă de globalizate și interconectivitate culturală, identitară, economică, politică și nu numai din istoria umanității. Astăzi influnețele și mentalitățile cuceresc teritorii și nu conflictele militare de altădată.

Globalizarea este un fenomen socio-economic și cultural care și-a pus amprenta pe tot ce cuprinde societatea. Globalizarea are capacitatea de difuziune instituțională, culturală, economică, tehnică or politică. De altfel, globalizarea universalizează și astfel se ajunge în mod implicit la relativizarea identitară a unei comunități, creându-se astfel o cultură globală care ajunge să fie măsura tuturor lucrurilor. Sfera valorilor sociale a intrat într-o umbră în această eră a globalizării. Pe fondul acutizării ideii de drepturi ale omului, unele valori sociale care erau nenegociabile astăzi ele nu numai că au devenit discutabile ba pe alocuri nici nu mai contează.

Rolul convingerilor în determinarea de comportamente și acțiuni specifice a fost pentru prima dată formulat și demonstrat de către Max Weber în Etica protestantă și spiritul capitalismului. Autorul avansează premisa influenței ideilor asupra modului de viață și, în mod particular, asupra apariției și dezvoltării capitalismului rațional occidental: printre cele mai importante elemente formatoare ale modului de viață s-au situat în trecut ideile etice. Concluzia la care a ajuns Weber este aceea că una din părțile constitutive ale spiritului capitalist modern și ale culturii moderne, modul de viață rațional pe baza ideii de profesie, s-a născut din spiritul ascezei creștine, adică a valorii spirituale.

Importanța valorilor a fost evidențiată și de către sociologul Ilie Bădescu, care subliniază faptul că omenirea a ființat întotdeauna sub anumite constrângeri(voluntare)spirituale și valorice care au luat diferite forme în societate, sau prin care se guvernează o societate la un moment dat.

Prin această idee se prefigurează rolul valorilor în stabilitatea și coerența unei societăți. Durkheim a numit instabilitatea dată de criza valorilor ca anomie iar societatea caracterizată de această stare, o societate anomică, sau nefuncțională. Pentru Durkheim anomia are legătură directă cu slăbirea puterii morale a unei societăți, pentru că puterea morală este mijlocul prin care o societate păstrează ordinea. Dar puterea morală a unei societăți poate slăbi datorită unor perturbări. Aceste perturbări pot fi, atât creșterea bruscă a prosperității economice cât și anumite cataclisme sau descreșterea puterii economice. Într-un sens mai special, anomia apare ca tot ceea ce este dezechilibrare dintre forțele noastre interioare (dorințe, pasiuni, sensibilitate) și forțele exterioare (cantitatea de bunuri economice, respectabilitatea, aprecierea, influența, prestigiul). Pentru ca această dezechilibrare să nu aibă loc, Durkheim afirmă că ar trebui în primul rând ca pasiunile să fie limitate, doar așa putând să se armonizeze cu posibilitățile existente, deci realizabile. Dacă nimic din interiorul individului nu poate fixa limitele atunci este nevoie de o forță exterioară. Această forță exterioară este pentru Durkheim societatea.

Globalizarea este un fenomen social care nu poate fi înțeles în afara contextului modernității care îl produce. Apariția unui fenomen se produce într-un context iar pentru explicarea și înțelegerea lui este necesară amplasarea într-un spațiu, social, istoric ori cultural. În accepțiunea lui Anthony Giddens acest context este modernitatea, care este ea însăși globalizatoare iar acest lucru este evident în majoritatea caracteristicilor de bază ale instituțiilor moderne. Modernitatea este o formă dinamică și transformatoare a vieții sociale. Ea poate fi deosebită de societățile anterioare prin ritmul schimbărilor sociale. Scopul acestei schimbări merge spre proliferarea și dezvoltarea instituțiilor moderne ajungând să transforme timpul și spațiul. Globalizarea este văzută astfel ca fiind produsul modernității, o caracteristică și o consecință a acesteia.

În accepțiunea lui Durkheim perturbările sociale determină scăderea puterii morale a unei societăți, o criză a valorilor, Giddens subliniază faptul că modernitatea a determinat schimbări bruște la nivelul societăților, schimbări care au devenit globale. Dacă transformările pot declanșa criză valorică, anomie și dacă globalizarea presupune și implică schimbări, atunci se poate face o corelație între fenomenul globalizării și relativizarea or criza valorilor.

Contextualizarea fenomenului globalizării este explicată și de către Andrew Jones prin prezentarea originilor acestuia. Identifică trei origini academice ale utilizării curente a termenului. Prima origine este identificată în teoria afacerilor și a managementului din anii ’60. Membrii școlilor americane de business au teoretizat modalități prin care putea fi îmbunătățită competitivitatea marilor companii multinaționale americane. În anii ’70 s-a ajuns la argumentarea faptului că firmele trebuiau mai degrabă să își extindă activitățile la scară globală mai mult decât la nivel național. Acest proces a fost numit de către mulți gânditori în domeniul managementului sub numele de globalizare iar în anii ’80 acesta a devenit unul din conceptele cheie atât în literatura academică din domeniul managementului cât și în literatura de business.

Contribuțiile academice aduse de teoria socială și culturală, care datează tot din anii ’60 reprezintă a doua origine. Ideea semnificativă în cadrul acestei teorii este cea a lui Marshall McLuhan, de sat global, idee prin care se preconiza că modernitatea dezvoltă societatea globală prin intermediul unei forme de comunicare. Mediul este mesajul reprezintă sintagma cu care este asociată teoria sa, o teorie care la început a fost contestată și considerantă avangardistă iar mai apoi a fost apreciată ca o descoperire revoluționară și o anticipare a transcederii granițelor prin intermdiul comunicațiilor. McLuhan anticipa că toate modalitățile de comunicare au impact asupra ordinii sociale.

Cea de-a treia origine este reprezentată de literatura din domeniul economiei politice și a științelor sociale în care au fost consemnate rezultate ale analizei dezvoltarării economice și politicii internaționale de după al doilea Război Mondial. Spre exemplu paradigma dezvoltării ca modernizare apărută prin anii ’60 s-a inspirat din teoriile sociale, politice și filozofice clasice, ale lui Marx, Weber și Durkheim.

Faptul că fenomenul de globalizare implică schimbări prin impactul pe care l-a avut asupra individului și societăților este evidențiat și de către sociologul Anthony Giddens, care se află printre primii analiști care, încă de la începutul anilor ’90, a prezentat o serie de argumente cuprinzătoare cu privire la implicațiile proceselor contemporane de globalizare asupra omenirii. Sunt argumente specifice despre implicațiile asupra indivizilor, organizațiilor, națiunilor, firmelor, guvernelor, politicilor și politicii în general, argumente centrate pe patru dimensiuni asupra cărora sunt evidențiate implicațiile globalizării.

Prima dimensiune vizează modul de viață în ansamblul ei: trecem printr-o perioadă de transformare istorică majoră. Globalizarea restructurează modul în care trăim într-o manieră foarte profundă, afectând viața de zi cu zi, precum și economiile și statele. Implicația majoră a globalizării contemporane este, de altfel, faptul că reprezintă o realitate imposibil de eludat. Urmează în șirul argumentelor tradițiile societăților și în special religia. Globalizarea reprezintă atât o oportunitate cât și o amenințare. Societățile tradiționale s-au destrămat deja, iar valorile tradiționale le urmează. O implicație a globalizării este faptul că alte tradiții, precum religia trec și ele printr-o transformare majoră. Giddens sugerează că fundamentalismul religios este o reacție la prăbușirea tradițiilor și trebuie înțeles pornind de la acest aspect. Globalizarea promovează cosmopolitismul având în vedere că într-o lume ce se globalizează trăim în mod regulat în contact cu oameni care gândesc și trăiesc diferit. Acest lucru a cauzat și va continua să cauzeze conflicte, odată ce fundamentaliștii din sferele religiei, naționalismului și identității etnice se refugiază în tradiția reînnoită și purificată, precum și în violență. Deducția implicită care derivă de aici si care constituie un al treilea argument, este aceea că, în fața unor astfel de conjuncturi oamenii trebuie să reacționeze. Nu este posibil ca în lumea contemporană să rămânem inerți, iar aceste procese de transformare reclamă o reacție. Firmele trebuie să rămână competitive, muncitorii trebuie să se recalifice, iar guvernele trebuie să abordeze noi riscuri și provocări la adresa securității. Globalizarea contemporană dă naștere mai degrabă unei nevoi acute de a fi pro-activ și de a face față transformărilor. A patra și ultima implicație, despre care vorbește Giddens vizează instituțiile. Globalizarea aduce cu sine și determină nevoia continuă de a reconstitui instituțiile pentru ca acestea să poată aborda noile provocări ale globalizării. Printre acestea se află instituțiile naționale și internaționale de guvernare, dar și familia, munca, tradiția și chiar natura. Globalizarea a subminat și a transformat circumstanțele în care ele (vechile instituții) există iar acestea sunt, astfel, inadecvate pentru îndatoririle pe care trebuie să le îndeplinească. Națiunile de astăzi se confruntă mai degrabă cu riscuri și pericole decât cu inamici, ceea ce are ca efect schimbări majore în însăși natura lor. Neputința pe care oamenii o simt în fața globalizării nu este, așadar, un semn al eșecului personal ci mai degrabă inabilitățile instituțiilor. Gradul în care se vor adapta instituțiile la globalizare va determina modul în care vor arăta procesele de globalizare în deceniile următoare.

Globalizarea și-a pus amprenta asupra credinței și culturii în modalități diferite, transformându-le dar și retrezind într-o nouă formă sentimentul cultural și religios. Destinul tradițiilor și al religiilor în lumea globalizată este simptomatic. Tradițiile și valorile în contextul globalizării au devenit fie temă de speculații eseiste etnocentriste, fie folclor, fie obiect al științei etnografice, fie marfă și spectacol. Degradându-se sub formă de obiecte artizanale, turism folcloric sau spectacole folclorice destinate consumului privat al unei comunități care vede în ele un garant al consensului ei etno-istoric. Consider pe acest fond că globalizarea are două direcții de impact în ceea ce privește cultura și valorile. În primul rând avem de a face cu creșterea relativizării în socitate, iar pe de altă parte cred că avem de a face cu o resurgență cultural-valorică. Într-o primă etapă globalizarea a adus cu sine o relativizare a valorilor prin schimbările produse și prin contactul dintre mai multe culturi, prin modele și strategii care se extind pe arii multinaționale. Dar acest fapt a determinat o criză identitară, individual și colectiv, dezrădăcinare și anomie ceea ce a dus la o reîntoarcere la valori, la sisteme de credințe care să aducă semnificație individuală și coerență socială. Religia, la rândul ei, fie se repliază, colectivist, identitar și antimodern în mișcări extreme de tip integrist sau fundamentalist(în această ordine de idei vorbim despre o acută resurgență a religiei la scară globală), cu caracter radical, exclusivist și polemic, fie se dizolvă într-o religiozitate individuală difuză, eclectică, relativistă, anonimă și sincretică, dezangajată astfel social și politic.

Globalizarea creează oportunități extraordinare și aduce progres intens în anumite domenii producând totodată așteptări foarte mari în cele mai diverse zone ale lumii. Dar acest progres este departe de a fi omogen. În plus, globalizarea poate crea tensiuni în cadrul structurilor sociale și economice care nu se pot adapta rapid. Aceste diferențe statice și dinamice pot cauza conflicte majore. Marea provocare pentru globalizare, pentru omenire, este cum să fie reduse sursele de fragmentare, de slăbire a coeziunii sociale, sentimentele de frustrare ale unor grupuri și comunități, neînțelegerile între civilizații. În acest context se pune problema ordonării sistemului internațional, în condițiile interjocului dintre forțe centrifuge și centripete. Fenomenul pe care îl numim globalizare merită să fie examinat în mod profund, pentru a-i înțelege complexitatea – toate dimensiunile și fațetele –, pentru a încerca să fructificăm șanse și avantaje și să reducem costuri.

Se vorbește tot mai mult la ora acuală despre dualitatea socială dintre global și local, adică ne confruntăm cu o apartenență cosmopolită care ne place și totuși în această conjunctură sentimentul de naționalism și segregare locală este în creștere. Din această ordine de idei se poate discuta despre fenomenul multiculturalismului care permite coexitența și cooperarea diverselor culturi cu un grad similar de organizare. Însă nici acest tip de compromis social nu este o soluție, chiar Merkel susține că în plan european multiculturalitatea a eșuat. În continuarea acestei idei, Habermas și Ratzinger, pornind de la proiectul etosului mondial al lui Hans Kung și de la principiul interculturalității, susțin faptul că în procesul de întâlnire și de întrepătrundere a culturilor, certitudinile etice care conduceau oamenii până acum au fost dărâmate.

Multiculturalitate și Europa

Astăzi în Europa se vorbește tot mai mult despre multiculturalism, globalizare dar și despre impactul acestora asupra societății occidentale. Pînă la apariția crizei economice și a impasurilor financiare din diferite zone europene, forța de muncă ieftină dată de imigranți a fost socotită o oportunitate de nerefuzat, chiar și pentru cele mai conservatoare state. Însă au fost și sunt lucruri pe care nimeni nu le putea preconiza cu exactitate pe termen lung: de pildă crizele social culturale.

Importanța acestei lucrări reiese însăși din actualitatea și realitatea spațiului public în care trăim. Pulsul vieții cotidiene, portalurile de știri, analizele sociale, declarațiile oficiale și studiile sociologice, toate confirmă într-un fel sau altul nu doar actualitatea acestui subiect cât urgența de a se găsi cele mai viabile soluții.

Întrebările care se impun în acest studiu sunt legate atît de momentul în care se află Europa astăzi dar mai ales, studiul se recomandă a fi o analiză identitară a Europei dar și a rezultatului multiculturalismului și migrației în lumea occidentală. Mai vorbim azi de valori europene? Care este etosul european astăzi? Care sunt tendințele identitar europene într-o lume tot mai globalizată?, etc.

Pe fondul sporului demografic negativ al europenilor, creșterea populației imigrante se simte tot mai puternic, mai cu seamă că imigranții au depășit deja sporul demografic din Uniunea Europeană spune Eurostat. Cifrele demografice sunt astăzi cele mai clare indicatoare de predicție socială în Europa, pentru că trebuie să recunoaștem că istoria a fost întotdeauna dusă mai departe de factorul demografic. De pildă, acum 10 ani, cifrele oficiale indicau că la Bruxelles, peste 55% a noilor născuți sunt imigranți-rată în creștere de altfel, iar jumătate din femeile originar occidentale care fac cercetare nu au copii, plus alte cifre îngrijorătoare care arată clar că pe termen lung, europenii vor fi minoritori în Europa (Laquer, 2007). O altă cifră relevantă și mai actuală în acest sens ne arată că în Marea Britanie 70% din creșterea demografică se datorează imigranților, arată un studiu prezentat recent în presa britanică.

Merkel, Cameron și Sarkozy, cei mai importanți lideri europeni astăzi, au recunoscut că multiculturalismul a eșuat. Ne-am bazat că imigranții se vor întoarce însă ei încep să devină tot mai vii și mai activi spunea Merkel subliniid că e nevoie de un efort suplimentar al integrării acestora. Declarațiile liderilor europeni sunt extreme de importante și deloc lipsite de sens pentru viitorul Europei, mai ales că aceștia sunt reprezentanții țărilor care au cei mai mulți imigranți. Asimilarea acestora, propusă de Merkel devine astfel o parte a proiectului European sau e o declarație protocolară în fața neputinței? Următoarea hartă confirmă opiniile de mai sus, dar reflectă în același timp foarte bine percepția europenilor față de imigranți cît și trendul în creștere a faptului că se consideră prea mulți imigranți azi în Europa.

Figura 4: Harta valorică privind percepția faptului că sunt prea mulți imigranți în țările europene.

În țările considerate dezvoltate, procentul este în jur de 40%, iar datele la care ne referim sunt din 2008, iar aici nu intră tendințele de la ultimile alegeri europarlamentare unde partidele extremiste și cu un discurs naționalist anti migrație au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.

La cîteva zile de la atentatul terorist de la Paris asupra jurnaliștilor de la Charlie Hebdo, mă aflam în trenul internațional Budapesta-Salzburg și cu toate că am mai fost pe această rută, nicidoată nu am întîlnit atîta poliție și verificări riguroase. Trenul chiar a avut o întîrziere consistentă la sosirea în Viena pentru că mulți au fost dați jos din tren din varii motive. Nu am să uit niciodată reticiența oamenilor din tren de a fi în compania cetățenilor cu aspect de Orient prezenți în tren. În acest context tulbure și neclar prin care trece Europa dincolo de crizele economice cred că trebuie să reflectăm serios la implicațiile migrației și multiculturalismului asupra identității europene.

La nici o lună de la acest eveniment trist, la Copenhaga apărea un alt incident terifiant pentru societatea europeană și deja se instalase un soi de frică discretă ca și cum fiecare oraș european ar putea fi un candidat ideal pentru aceste atentate. Am reținut declarația imediată a prim-ministrului danez: credem în valorile noastre, ca și cum aceste atentate și aceste probleme cu care se confruntă Europa sunt reprezentate de o ciocnire a credințelor și a valorilor. Vom vedea însă în rîndurile următoare în ce măsură lucrurile stau astfel. Deși nu mai putem să ne întrebăm dacă lucrurile stau astfel pentru că ele chiar stau. După aceste evenimente triste ce au îndoliat Europa au apărut și mai multe.

Provocările migrației asupra identității europene

Despre implicațiile globalizării, a fenomenului migrației și astfel a multiculturalismului, s-ar putea vorbi din foarte multe puncte de vedere. Întrucît încercăm să vedem provocările și situația din acest moment în Europa, ne interesează implicațiile acestor fenomene la nivelul mentalității și al apariției unui nou comportament social, din care rezultă astfel identități sociale diferite. Aceste fonomene au adus în timp la mari reconfigurări politice, valorice și identitare în spațiul european. Am amintit deja opinia aproape unanimă a liderilor europeni care recunosc eșecul dar mai mult decît atît recunosc criza provocată de multiculturalism (ne vom referi la cîteva aspecte concrete mai jos).

Pentru cele mai multe societăți ale lumii, religia și cultura intervin și influențează în mod aproape complet și decisiv viața cotidiană afectând atât practicile societale cât și speranțele ori acțiunile omului. Dacă Europa era cîndva înțeleasă ca un spațiu exclusiv creștin, astăzi în urma creșterii tot mai importante a numărului de imigranți lucrurile s-au schimbat semnificativ. Niciun val de extindere al Uniunii Europene nu a afectat atît de mult configurația identitară europeană precum a făcut-o deschiderea frontierelor pentru non-europeni. Nu aș vrea să emit vreo judecată de valoare asupra acestei schimbări, singurul lucru pe care mi-l propun este acela de a înțelege situația. Insist asupra faptului că sunt un susținător al liberei circulații și al drepturilor omului și aș vedea un regres din toate punctele de vedere ca dreptul unui om de a se stabili oriunde în lume să fie restrîns. Thomas Scott, un specialist al relației fenomenului religie-globalizare, subliniază faptul că manifestările religioase și culturale care au loc peste tot în lume sunt tendințe împletite cu globalizarea și ele evidențiază tendința de a crea o lume mai unificată și totuși mai fragmentată. Identități religioase, globale și locale, devin legate, deoarece globalizarea schimbă însăși natura religiei și a rolului său în afacerile internaționale. În Europa, venirea masivă a imigranților, care practică o altă religie a adus și importante schimbări în ceea ce privește spiritul Europei. Europa se află defapt chiar în situația în care libertățile și valorile care care au constituit-o să nu mai aibă un cadru real de desfășurare.

Implicațiile cele mai sensibile ale globalizării sunt în zona cultural-religioasă. Societățile tradiționale s-au destrămat deja iar acum e rîndul valorilor tradiționale. În acest context, fundamentalismul religios este o reacție la prăbușirea tradițiilor și pluralismului etic. Nicicînd nu a fost atît de pregnantă realitatea internaționalizării mai mult ca acum. Astăzi trăim într-o lume unde intrăm în mod aproape permanent în contact cu oameni care gîndesc, vorbesc și trăiesc diferit, iar acest lucru a cauzat și va continua să cauzeze conflicte culturale în primul rând sau cel puțin reținere față de celălalt. Astăzi valorile europene, care au dat identitatea europeană de a lungul secolelor sunt contestate de imigranți prin practicile lor. Acum aproape doi ani de zile au fost în Franța dezbateri aprinse asupra interzicerii vălului Islamic în spațiul public, iar aceste propuneri au fost direct proporționale cu drepturile constituționale din Franța. Ciocnirile violente și protestele ferme ale comunităților islamice au arătat încă odată rezistența acestora la asimilare culturală a Occidentului.

Europa a devenit cu voia sau fără voia ei dependentă de imigranți, iar practicile chiar și mai ales ale imigranților construiesc o identitatea viitoare în Europa, punînd capăt vechii identități europene și vorbim despre aceste lucruri neluînd în calcul posibila aderare a Turciei care însemnă o creștere cu aproximativ 10% a musulmanilor.

Încă un aspect mai vreau să menționez aici și anume că vom avea parte de două societăți mari paralele în care imigranții își vor construi propriul lor habitat, în timp ce în mediul europenilor va fi vorba de o ghetoizare printr-o resurgență identitar valorică. În sensul acesta atașez o hartă care arată fărămițarea Europei pe termen lung.

Figura 5: Hartă privind descompunerea sau fărămițarea națiunilor: The Breakdown of Nations Map.

Source: the project of maps The United States of Europe, in Freddy Heineken’s view, inspired by Leopold Kohr’s theses.

Contagiune valorică sau diluare?

Nu putem să nu subliniem și să punctăm faptul că suntem în fața conturării unei noi identități culturale în spațiul european. Imigranții și mai ales cei de altă religie decît creștinismul sunt percepuți în Europa ca cei care ucid tocmai spiritul cultural European. În acest sens, procente semnificative ale cetățenilor băștinași europeni consideră că imigranții nu s-au integrat în societatea europeană în care au venit. Neintegrarea armonioasă a imigranților, care sunt tot mai mulți în Europa, va duce probabil la două mari societăți culturale diferite în totalitate în cadrul aceleași societăți, aspect care va fi greu de gestionat din punctul meu de vedere. Mai mult decît atît, sociologul Bauman consideră că astăzi asistăm în toată lumea la un arhipelag al Diasporelor, lucru care poate duce la mari decalaje în dezvoltare dar și la o fragmentare și fărămițare identitară pe termen lung.

Neagu Djuvara, specialist în filosofia istoriei, care a trait atît al spațiului European cît și al spațiului Islamic face niște declarații clare și pesimiste în același timp, subliniind iminenta situație în urma căruia Europa va deveni neeuropeană la ea acasă. Europa conștient sau inconștient se sinucide, conchide Djuvara. Identitatea europeană suferă modificări masive și se pare că este înfrîntă tocmai de propriile ei deziderate. Spre exemplu, comunitatea islamică, prin drepturile pe care și le-a cîștigat dar și impunerea acestora în societatea europeană manifestă un refuz ferm în fața adaptării în societatea de rezidență. Și fără a fi peiorativ, nu pot să nu subliniez faptul că astăzi în Europa comunitățile islamice vor să își facă propriile lor legi subminînd astfel statul în care își caută un trai mai bun. A apărut chiar Poliția Sharia în Germania. Poliția Sharia este o grupare islamică care se autoproclamă ca fiind oameni de ordine și care supraveghează în zona barurilor în mod special și promovează un stil de viață: fără alcool, fără droguri, fără pronografie, fără jocuri de noroc, muzică și/sau concerte, iar musulmanii care nu acceptă aceste reguli sunt trași la răspundere în mod violent de Poliția Sharia. Reacția autorităților germane a venit imediat: Nimeni nu are voie să comită un asemenea abuz asupra bunului renume al Poliției germane", a afirmat ministrul federal de Interne Thomas de Maizière . Legea o face numai statul, nu Poliția Sharia. Nu vom tolera o justiție paralelă ilegală, a spus, la rândul său, ministrul Justiției Heiko Maas. La astfel de atitudini, dacă nu se vor găsi cele mai potrivite măsuri, vom asista în timp la disfuncționalitatea statelor. Cu alte cuvinte am putea chiar spune că în Europa imigranții și minoritățile de orice fel sunt cei care parcă au majoritatea.

Toleranța, o valoare europeană vitală pentru conviețuirea inter-etnică, și în același timp și interculturală a ajuns să valoreze vieți în schimbul libertății de expresie, or tocmai cu viața nu e cam mult? Întrebarea legitimă care se naște aici este despre granițele sau limitele valorilor? Toleranța are un spațiu bine încadrat de desfășurare sau este direct legată de libertatea de expresie? Adică te tolerez doar dacă în libertatea ta de exprimare nu îmi lezează simpatiile spirituale. Dar aici lucrurile sunt mai delicate, dacă în vechea lege iudaică era o plată identitcă în noua ordine impusă de musulmani în Europa costă chiar viața, pentru că în viziunea islamică toleranța este aproape o necunoscută. În legea iudaică era ochi pentru ochi, în legea islamică e viață pantru pamflet. Astfel libertatea de expresie și alte valori europene trebuie să se conformeze cu obiceiurile și tradițiile celor veniți și nu invers. Iar din acest punct de vedere trebuie să ne așteptăm la conflicte din cele mai diverse și delicate în Europa. Problema e că nu doar imigranții aduc probleme azi în Europa ci și chiar membrii ei și aici nu ne referim la state aderate în ultimile valuri ci la state precum UK-Scoția(referendumul de separare, dar aici ne referim la tendințele de o tot mai mare individualitate sau chiar naționalism în UE), dar și marile probleme din ultimii ani din Grecia. Nu face subiectul acestei lucrări să ne poziționăm dacă UE a avut cele mai bune măsuri în ce privește Grecia însă în ultima perioadă discursul politicienilor greci este tot mai anti Europa. și astfel în mod implicit se ajunge la creșterea euroscepticilor. Dar realitatea care vorbește cel mai mult în susținerea acestei lucrări sunt rezultatele de la alegerile europarlamentare. Extrema dreaptă a cîștigat în Franța, Danemarca dar și în Marea Brietanie. Succesul acestor formațiuni anti migrație și eurosceptice spune enorm de mult în contextual crizelor din Uniunea Europeană. Trebuie făcută sublinierea faptului că în țările în care nivelul de trai este cel mai ridicat, acolo euroscepticismul este cel mai ridicat.

Pe fondul acestor realități, europenii își exprimă în grijorarea în sondajul efectuat de European Values Survey față de extinderea Uniunii Europene.

Figura 6. Hartă privind susținerea europenilor pentru extinderea UE

Source: European Values Study.

Despre ce valori va fi vorba, dar mai ales despre ce identitate?

Se consideră că la acest moment în Europa este o ciocnire între creștinismul de acum deja anesteziat și aparenta prospețime a islamului. E foarte adevărat că forța și puterea de moarte a adepților islamiști seamănă atât în jurul lor cât și în urma lor multă frică și nesiguranță. Putem spune fără a exagera că la acest moment criza europeană poate fi înțeleasă ca o brutală întâlnire dintre islamism și creștinism. De pildă, prin anii 50 în Franța au venit în mod succesiv generații și generații de imigranți din fostele colonii franceze. Din diferite zone, nu doar cea islamică. Era un moment atuncu în Franța de bucurie și ospitalitate socială și politică: adică au fost primiți cu brațele deschise. Trei zeci de ani mai târziu apar și primele blocaje și francezii încep să își dea seama de diferențele dintre ei și cei pe care i-au primit cu atât entuziasm în țara lor. S-a ajuns mai apoi la înțelegerea mai profundă a situației și anume la problema neintegării sociale. Problemă rămasă și până azi aproape în toate țările care s-au confruntat cu valuri importante de imigranți. Neintegrarea socială a migranților își revendică multiple consecințe și chiar la mai multe nivele. Avem pe de o parte o problemă de identitate socială a migranților. Aceștia din urmă trăiesc o ruptură foarte mare între generația părinților lor ce se baza pe o cultură străveche, parentală, uitată și chiar inactuală cu o cultură creștină, modernă și postmodernă care nu le poate oferi un loc în societatea contemporană. Un loc pentru un confort identitar căci unul fizic există. Sunt oameni care într-un fel sau altul sfârșesc prin a nu mai avea nici o identitate și ne referim aici mai ales la dimensiunea spirituală a vieții. Astfel, prin rătăcirea lor sau prin lipsa lor de identitate în Europa, aceștia devin cu ușurință ținta manipulărilor din parte forțelor politice, militare și sau religioase (vezi ISIS).

Această privire de ansamblu asupra situației din Europa din perspectiva multiculturalismului și a provocărilor ce țin de fenomenul migrației relevă indirect cîteva implicații asupra transformărilor socio-identitare de care am putea ține cont. Situațiile exemplificate mai sus, dar și multe altele duc încet dar sigur la o nouă cultură în spațiul european și bineînțeles se va ajunge la apariția unui noi set de valori sociale. Migrația globală nu mai reprezintă la ora actuală doar un proces economic, ea implică transformări culturale și sociale în care religia și aspectele culturale joacă un rol cheie. Max Weber a demonstrat ca nimeni altul că credințele religioase sunt cele care construiesc în spațiul public mentalitățile în virtutea cărora acea societate va funcționa pe termen lung. Europa azi e lovită și din interior și din exterior. Dacă din exterior este invadată de musulmani, din interior este invadată de un sentiment tot mai crescut de secularizare și neapartenență religioasă, dar și de naționalism, aspecte care reflectă foarte limpede modificarea setului de valori și a identității europene. Harta de mai jos arată legătura direct proporțională dintre binele economic și distanțarea de valorile care au construit acest bine.

Figura 7. Hartă valorică privind importanța serviciului religios la nașterea copiilor (botez sau binecuvântare): Religious service for birth (2008).

Sursa: European Values Study.

Creșterea puterii societăților nonoccidentale datorită modernizării determină renașterea culturilor nonoccidentale, în întreaga lume. Această declarație aparent curajoasă explică în linii mari despre traseul identitar și valoric pe care îl vor avea atît imigranții cît și europenii pe termen lung. Într-un spațiu tot mai amestecat și care datorită configurației etnice va sta întotdeauna în fața unor conflicte, bănuiala mea este că în spațiul european vom vorbi pe termen lung de o identitate care se va învîrti strict în jurul bunului economic, iar valorile sociale vor fi acelea care vor putea garanta menținerea și dezvoltarea acestui bun. Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, vom vorbi de valori de compromis, iar vechile valori europene vor suferi modificări serioase. S-ar putea să nu mai vorbim în termenii identității europene ci despre identitatea economică eventual europeană.

Când se vorbește despre noua identitate europeană se vorbește și de dimensiunea necesară a secularizării ca parte integrantă a noii identități. Și se abordează din această perspectivă în mod critic mai ales din zona istorico-teologică. Aspect destul de sensibil pentru că integrarea minoritarilor nu propune nici secularizare nici renunțarea la religia sau credința lor. Aceasta ar trebui să implice strict o integrare socială și pe piața muncii.

Valorile Europene

Există cercetători care abordează problematica valorilor în corespondența directă dintre valori și instituții. Aceștia consideră că valorile sunt reflecția subiectivă a funcționării instituționale. Rokeach spunea: Un sistem de valori este o organizare durabilă de credințe referitoare la importanța relativă a formelor de conduită sau a scopurilor finale. (..)Progresiv, prin experiență și printr-un proces de maturizare, învățăm cu toții să integrăm într-un sistem organizat și ierarhic valorile izolate și absolute învățate într-un context sau altul. În acest sistem, fiecare valoare este ordonată în raport cu altele în funcție de prioritatea și de importanța sa relativă. Rokeach oferă o mare importanță conflictelor care ar putea apărea între valori pentru a se putea observa ulterior schimbările care survin în cadrul sistemelor de valori. Pentru cercetările de ordin intercultural este importantă includerea rolului pe care îl are conflictul în ceea ce privește definirea priorității valorilor.

Ceea ce numim în mod obișnuit valoare este o preferință de ordin ideologic. O preferință se definește de obicei în raport cu două elemente: ea însăși și ceea ce ea exclude. Valorile politico-sociale sunt defapt afirmația publică a valorilor împărtășite de un întreg grup și, ca urmare exprimă și identitatea acelui grup. Astfel că atunci când vorbim de valorile europene, vorbim implicit de identitatea europeană. Discuția referitoare la valorile Uniunii Europene, în contextul elaborării unei Constituții, a ilustrat suficient de bine aceste riscuri, care au fost pe tema includerii unei trimiteri la moștenirea religioasă, pe cea a diversității culturale, sau chiar pe tema drepturilor minorităților. Deoarece a defini valorile este, de asemenea, a defini o identitate. Problema identității nu se rezumă în realitate strict la întrebarea: Cine suntem? ci ea înglobează o serie de întrebări care derivă în mod firesc una din cealaltă: Cine suntem? De unde venim? Unde mergem? Ce așteptăm? Ce ne așteaptă? Ceea ce noi numim valoare este o tentativă de a răspunde în mod sintetic la toate aceste întrebări: noi suntem cei care credem într-o astfel de valoare; uniunea noastră izvorăște din această credință comună; noi suntem cei care vom aprofunda această valoare; noi așteptăm dezvoltarea sa dincolo de propria noastră comunitate, și noi ne concepem viitorul în raport cu ea.

Plecând de la acest conflict de identitate între excludere și preferință, sau asupra faptului că preferințele exclud ca mecanism împlicit se poate stabili o grilă de analiză a valorilor, care permite înțelegerea regulii lor de organizare. Noțiunea sau termenul de valoare este prinsă între individualitate și generalitate, între particularitate și abstracție universală. Acest aparent paradox este clarificat dacă ne folosim de imaginea unui arbore cu nenumărate ramuri, și unde, fiecare extremitate, fruct sau frunză, reprezintă o individualitate umană. Toate pornite cândva din același trunchi. În acest arbore, extremitățile ramurilor sunt cele care reprezintă cel mai bine valorile, întrucât ele se contopesc cu o voință individuală capabilă de o alegere preferențială. Această analogie ne permite, spune Dufeu să ne dăm seama de rădăcinile universaliste ale oricărei valori și astfel trebuie să plasăm procesul istoric în centrul analizei valorilor.

Desigur, nu toate valorile propuse de către Convenție privind viitorul Europei au cauzat aceleași dezbateri. Evocarea democrației, a statului de drept, a libertății sau a egalității par să fi făcut consens și nu au fost supuse la problematica amintită mai sus excludere vs preferință. Înseamnă deci că aceste valori nu sunt preferințe în ordinea ideologică? Au ele o bază mai rațională? Cu siguranță nu. Rațiunea științifică nu ne permite mai mult să decidem între postulatul libertății și postulatul determinismului absolut decât ne permite să decidem între existența sau inexistanța unei transcendențe divine. Oligarhia sau anarhia sunt, de asemenea, alte preferințe posibile în ordinea ideologică, preferințe cu care se confruntă democrația sau statul de drept. Ceea ce diferențează aceste valori nu este raționalitatea lor, ci punctul de vedere conform căruia aplicarea acestora la toți nu poate fi rea, cu alte cuvinte presupusa lor universalitate.

Orice valoare, oricât de subiectivă și anecdotică ar fi ea, nu este deținută de un anume individ dat, decțt în măsura în care este considerată un bine pentru toți oamenii. Acest lucru este subliniat mai ales de Ferdinand Alquié: Conștiencizarea valorilor nu este de așa natură precum se pretinde încât să-și depășească propria subiectivitate. Valoarea nu ne apare ca ceea ce face subiectul dorinței noastre, ci ca ceea ce ar trebui să fie subiectul dorinței tuturor oamenilor. Valoarea este prin urmare, subiectul unei dorințe universalizabile; dar ea rămâne subiectul unei dorințe, și, prin urmare, în esență o chestiune subiectivă. Pentru a fi atribuite întregii umanități, și să nu mai vorbim de un grup de oameni sau de națiuni ce construiesc Europa, valorile trebuie să fie recunoscute în prealabil ca un fapt subiectiv. Adică preferința individuală devine colectivă, iar preferințele colective sunte expresia subiectivităților. Acest lucru este paradoxal și provocator în același timp pentru că universalitatea lor presupusă este întotdeauna amenințată cu infinita fragmentare de către diversitatea alegerilor personale care sunt atât de schimbătoare.

Fiind expresia unor preferințe, valorile se pot înțelege într-adevăr, ca aparținând sferei libertății subiective, care este reflectarea conceptuală în psihologie a însăși ideei de alegere. În acest sens, conceptul de valoare se opune aceluia de adevăr sau de bine. Dufeu citându-l pe Socrate spune că adevărul exprimat de către un individ dat este independent de acel individ, ceea ce Platon pune în scenă prin operarea unei demostrații matematice complexe pentru un tânăr sclav lipsit de educație. Adevărul e valabil prin sine și nu are nevoie de confirmare umană, însă nu se poate spune același lucru despre valori, care nu pot avea nici o existență independentă de indivizii care le susțin. Acest lucru este ceea ce îi permite lui Sartre să afirme: Libertatea mea este singura temelie a valorilor și (…) nimic, absolut nimic nu justifică adoptarea unei anumite valori, a unei anumite grile de valori. În calitate de existență datorită căreia valorile există, eu sunt nejustificabil. În sensul cel mai strict, valoarea nu admite justificări nici măcare de ordin rațional. Valoarea este în esență, rezultatul unei alegeri sau chiar a unui cumul de alegeri și, prin urmare, ea este în esență eminamente subiectivă. Acesta este marele paradox al valorilor. Analizăm valorile colective pentru că ele sunt vizibile și măsurabile, știind totuși că bătălia și concursul față de stabilitatea sau schimbarea valorilor se întâmplă la firul ierbii, în privat în fiecare individ în parte. Dar toate schimbările valorice la nivelul individului sunt provocate și influențate de evenimente ce afectează uneori întreaga populație.

În cazul în care subiectivitatea poate întemeia în mod legitim refuzul oricărei alinieri la un set de valori extrinsec, ea poate, de asemnea, ilumina cu privire la necesitatea unui angajament. Vizavi de acest angajament, Dufeu face trimitere și la Ricoeur care explică atât de bine faptul că asumarea este extrem de importantă în acest context de criză și că nimic nu poate fi un răspuns mai bun la criză decât credința. În credință, eu aleg și îmi spun: nu pot altfel. Eu iau poziție, eu iau parte și așa recunosc ceea ce este mai mare decât mine, mai durabil decât mine, eu mă dovedesc dator insolvabil. Credința este răspunsul la criză: ierarhizarea preferințelor mă obligă, eu nu mai sunt un fugar sau un spectator dezinteresat.

Pentru a relua analogia noastră inițială propusă de Dufeu, prin care se consideră că istoria conferă un rol, în arborele genealogic al valorilor individului sau grupului de indivizi care se separă de o comunitate istorică pentru a adopta o interpretare semnificativ diferită de valorile împărtășite de comunitatea respectivă: când timpul a trecut, și în Europa timpul de la acel arbore identitare a cam trecut, rămâne totuși o urmă în arbore, sub forma unei ramuri, în realitate, sub forma unui eveniment istoric altfel spus, fondator al unei ere.

Următoarea problemă cu care ne-am putea confrunta după această delimitare subiectivism vsuniversalim pentru a vorbi de valori, este cea a localizării precise a acestor momente de ruptură. Într-adevăr, nu există nici o dovadă că Europa, ca atare, are propriile sale valori, mulți indicatori ar putea, din contră, pune la îndoială analiza asupra mai multor Europe din punctul de vedere al valorilor, cu alte cuvinte, asupra ramificațiilor naționale, direct după ramura occidentală. Căutarea unor valori comune pentru un ansamblu de societăți, ca în cazul Europei, amplifică mai mult paradoxul valorilor: căutarea universalității este în mod constant contrazisă de necesitatea de a reprezenta societățile speciale, fiecare având o istorie diferită și pe alocuri comună.

Pentru a înțelege Europa zilelor noastre și valorile care stau la baza ei, trebuie să luăm în serios gândul secolelor precedente și toate ideile care au stat la baza construcțiilor valorilor comune europene. Această incursiune nu poate fi nimic altceva decât o dovadă suplimentară a faptului că Europa este întâi de toate o comunitate de valori. Fără această incursiune nu am avea nici o șansă să luminăm criza actuală, pentru că este într-adevăr o criză structurală și identitară, din moment ce Europa se întreabă în acest moment cu privire la propria sa identitate, prin afacerile sale interne și prin dezbaterile privind adoptarea unei Constituții, prin afacerile internaționale și prin schimbarea relațiilor cu SUA și un numai. În următoarele secțiuni ale aceestui capitol vom face o trecere în revistă a identității europene, etosului, valorilor și tot ce ne poate ajuta în înțelegerea întregului tablou identitar european.

Identitate europeană și cultură europeană: etosul european

Este importantă o interogație identitară asupra trecutului pentru că doar un astfel de demers ne poate ajuta să înțelegem prezentul și să putem face astfel estimări privitoare la viitorul Europei. Ne propunem așadar la începutul acestui capitol, să prezentăm și să înțelegem identitatea și etosul european atât din perspectivă istorică cât și culturală.

În capitolul precedent am descris fenomenul globalizării cu intenția înțelegerii într-o larghețe potrivită pentru ceea ce reprezintă spațiul social actual. Având în vedere că globalizarea este produsă de modernitate, e implicit că fenomenul globalizării are implicații semnificative în ceea ce privesc valorile sociale. Giddens vorbea despre globalizare ca un produs al modernității, iar Bauman consideră structura modernității ca fiind una lichidă. Adică putem vorbi despre impactul globalizării în toate compartimentele societății, mai cu seamă în zona valorilor pentru că aici vorbim de acțiuni din considerații morale.

Pentru a putea prezenta ethosul cultural european astăzi, ne propunem o retrospectivă cultural europeană. Propunem să urmărim un sumar cronologic asupra evoluției, dezvoltării și bineînțeles a diversificării a ceea ce înseamnă cultură europeană astăzi.

Mai întâi de toate, trebuie să specificăm conceptul de Europa, de zona europeană cine poate să fie parte culturală și cine nu. Cu toate că sunt o serie de opinii, e greu să ai o imagine obiectivă asupra culturii europene fiind european. Ne apropiem de o abordare obiectivivă în primul rând dacă specificăm că spațiul cultural european, a fost, este și va fi în continuă mișcare, dezvoltare și evoluție. Implicit, ținând cont de discuțiile din această zonă nu vom putea avea niciodată o abordare cu un caracter exhaustiv în ceea ce privește cultura europeană. Cu cât recunoaștem o zonă mai largă din punct de vedere cultural cu atât ne apropiem mai mult de ceea ce înseamnă cultura europeană. Ne apropiem de Europa, și anume de un spațiu cultural unde unitatea este caracterizată de o diversitate evoluată și totodată organizată.

Cu toate că geografia și istoria sunt elemente indispensabile, unificarea europeană, ca obiectiv primordial al Uniunii Europene, se face după apartenență culturală. Astfel, avem apartenență culturală judecând instituțiile și cultura. Așadar, spațiul istoric și geografic al Europei nu arată neaparat o europenitate culturală. Din acest punct de vedere, putem găsi cultură europeană și în alt spațiu, nu numai în sensul stric al Europei istorice și geografice. Putem spune chiar că, orice zonă geografică sau istorică, care are elemente vizibile de specific european, e parte integrantă a culturii europene.

Prin cultură putem înțelege o serie de idei filosofice, teorii științifice, programe, ideologice și simboluri artistice. Dar, mai mult de atât, toate acestea trebuie să capete o formă trăită a vieții umane din punct de vedere social. Astfel, cultura înseamnă: comerț, producție, cercetare și circularea ideiilor de reflecție a vieții spirituale. Dacă suntem de acord cu această perspectivă a culturii, putem merge mai departe în stabilirea sau în edificarea metodică a culturii europene. Și cum altfel putem face aceasta fără ținem cont de istoria culturii europene? În orice caz, Europa a început să se definească în condițiile pericolului otoman și totdeauna ea se înțelege pe sine raportată la ceva diferit de ea. Conceptul de Europa a început să existe datorită unei unității conjuncturale, o unitate care urmărea atat comparația cu exteriorul, cât și apărarea de exterior. Defapt la început specificarea Europei, a culturii europene s-a făcut doar în raport. În raport cu Asia și mai apoi cu America, când aceasta din urmă a oferit sau a încercat să fie o alternativă la cultura europeană. Lucru care este aproape lesene de crezut chiar și fără argumente. Studiul de față este actual și relevant și datorită faptului că în această perioadă suntem nevoiți sau suntem provocați să ne raportăm la alții ca să ne putem reconfigura.

Conform lui Friedrich Heer, în Apariția Europei (Aufgang Europas), abia în secolul al XXII-lea putem vorbi de o Europă relevantă astăzi. În această perioadă, specificul istoriei europene a devenit observabil: o controversă condiționată din punct de vedere politic, social-cultural, religios, economic și pur social dintre partenerii care au aceiași proveniență. E important de menționat și trebuie să specificăm însă, că Europa a fost înțeleasă doar în raport sau împreună cu catolicismul până la acțiunile reformatoare a lui Luther la început de secol 16.

De-a lungul timpului, Europa a suferit o serie de rupturi. Rupturi care sunt extrem de importante de precizat pentru procesul nostru metodic. Din punct de vedere religios, Europa a fost scindata de protestantism, din punct de vedere politic, scindarea s-a produs ca o consecință a Revoluției Franceze de la 1789, iar știința modernă a scindat-o din punct de vedere al modalităților de cunoaștere. Toate aceste schimbări nu au făcut altceva decât să dea un contur tot mai sigur a ceea ce reprezintă în fapt Europa.

Dintr-o viziune spirituală, Novalis, vede în eseul Creștinătate sau Europa (Die Christenheit oder Europa, 1799), un proiect de construcție europeană cu un vădit specific spiritual. Succesul pentru unitate europeană se poate doar printr-o trezire a sacrului, a sentimentului sacral. Novalis vede Europa ca pe o grupare de țări care să fie grupate nu într-un mod clasic administrativ-politic, ci intr-un mod care vine de la sine, o libertate în relaționare, adică organic. Astăzi, Uniunea Europeană există ca o realitate politică, o construcție din state ce are la bază o uniune economico-administrativă. Dincolo de aceste realități, întrebarea se pune din nevoia de clarificare a unei identități europene comune, de apartență culturală comună. Vom avea așadar o identitate europeană, o cultură europeană sau fiecare cetățean se va numi după țara lui și doar în nevoia de libertate va accesa și din spiritul european al unicității? În urma acestor punctări, singurul lucru devenit cert, e acela că specificul cultural e în continuă evoluție, dar și în continuă definire. E de la sine înțeles că noua conștiință europeană necesită, ca orice atitudine colectivă să tindă spre înțelegere și transformare. Niciuna dintre puterile europene nu va putea să își asume cu adevărat o poziție privilegiată și de hegemonie ci doar pluralismul va putea fi elementul liberator de diversele tensiuni și totodată coagulantul unui trecut comun dar și al speranțelor viitoare spunea Gasperi. Vizavi de această unitate și nevoia de trezire a sentimentului sacralității subliniat și de Novalis, Gasperi face apel la dezideratul creștin al unității: Ut unum sint, adică să fie una. Gasperi a subliniat această idee a unității la Roma când a ținut un discurs în fața mai multor cercetători și istorici spunând că tendința spre unitate reprezintă o constantă a istoriei, și că valorile sociale creștine au ca scop final întotdeauna unitatea și nu individualismul și separarea. Aceste lucruri au mai fost spuse cu multe secole înainte de către credincioși și în parte chiar și de către istorici, dar în limbajul oamenilor politici aceste idei încep să apară doar de pe vremea lui Gasperi și Schuman.

Filosoful german Max Scheler observă aceste tendințe, considerând că acestea împiedică unitatea culturală a Europei. Scheler afirmă că Europa reprezintă o spiritualitate caracterizată de autonomia valorilor, dar și recunoașterea legilor și a regulilor generale care țin valoarea fundamentală europeană a solidarității.

Europa era văzută pe o direcție a șanselor, a posibilităților date individului pentru dezvoltare și evoluție. Această viziune a fost exprimată și de filosoful german Max Horkheimer, subliniind două puncte a conceptului european. În primul rând era vorba de: o individualizare asigurată de reflexivitate (timp liber, meditație, libertate pentru melancolie și multe altele), iar în al doilea rând era vorba de umanism.

Ajungem în anii douăzeci când în specificarea Europei se ia în calcul o nouă situație. Specificare pe care o datorăm lui Richard Coudenhove-Kalergi, inițiator al mișcării paneuropene. Acesta, vede America și Rusia ca pe niște societăți colectivizate, prima în modelul capitalist, iar pe Rusia în cel comunist. În această comparație de asemănări Europa apare ca templu al individualismului și al libertății. Europa e locul unde orice cetățean își poate organiza după bunul plac viața. Din acest punct de vedere Edmund Burke spunea că pentru un european, nicio altă țară europeană nu o poate considera exil . Centrele culturale europene s-au deplasat de a lungul timpului producând astfel o deschidere și o acceptare a locuitorilor Europei față varietatea aspectelor vieții. Goethe numea această deschidere culturală europeană erweitertes Vaterland, adică o patrie largită, o patrie plină de diversitate, iar Duroselle consideră acest specific cultural european ca fiind communaute superieure. Din aceste considerente de apartenență culturală și de înglobare a diferențelor ca parte identitară, când vorbim de identitatea și valorile europene, vorbim de accente culturale bazate pe solidaritatea față de realitățile altora, care au reușit să adune oamenii în comunități lărgite.

În viziunea multora, această libertate de organizare a propriei vieți, corespunde și cu o dezvoltare puternică, în raport cu diversitatea țărilor din Europa. În viziunea lui Coudenhove-Kalergi, individualismului european îi corespunde cultul european al personalității. Există însă elemente de susținere pentru ca acest individualism să nu devină anarhie, iar democrația să funcționeze. Europa și-a luat adâncimea din creștinism. Forma o are de la greci, iar puterea îi vine de la germani. Toate aceste trei dimensiuni care țin Europa se întalnesc în spiritul european, doar în zona numită libertate. După Andre Philip însă, politician francez la mijloc de secol 20, specificul european este văzut în trei puncte. Avem astfel: conceptul grec al individualității, conceptul roman al justiției și al cetățeanului și conceptul biblic al persoanei umane. Încă odată este subliniat tandemul libertate și credință cu referire la europenitate. Cardinalul Ratzinger, fostul papă, specifică la rândul lui aceeași cultură, doar că în patru puncte, adăugând în plus la cele amintite de Philip și moștenirea latină.

Filosoful român, Constantin Noica specifică Europa, ca pe o zonă de acțiune a libertății dar care se recunoaște prin capacitate de a produce. Așa cum Gasperi își construia conceptul unității europene din dezideratul creștin de a fi una, tot așa observăm și aici pe axa libertății și pe aceea de a produce, de a muncii, un mesaj cu trimitere explicită la principiul creștin pur și anume aceea că prin credință libertatea este valabilă doar printr-o acționalitate permanentă. Libertatea creștină nu are nici o legătură cu egoismul și cu nepăsarea. Noica mai vede Europa ca pe o zonă unde unitatea se definește și prin sintetizare, o unitate care funcționază doar diversificându-se.

După aceste preliminarii telegrafice, care au reperat și situat sumar cultura europeană, ne apropiem de momentul prezent și putem să vedem ce este astăzi efectiv Europa, sau ce mai este. Ce este cultura europeană astăzi? Luând în calcul procesul de unificare și integrare europeană trebuie să avem în vedere mai întâi de toate un sistem care face posibil acest proces. Ei bine, acest sistem ca să funcționeze are nevoie de o serie de subsisteme. Subsisteme care au o forma finalitară specifică. Subsisteme care prin diferența lor creeaza sistemul. Subsistemele care au o formă finalitară, au cu siguranță în spatele lor o serie de nevoi și tradiții la care raspund. Subsistemele devenind astfel cultura europeană de astăzi. Așadar, avem tehnicile de producție și economia care cheltuiesc energia umană și produce bunurile pentru nevoia cetățenilor europeni. Aici intervine principiul randamentului economic de care vorbește Max Weber în Etica Protestantă : Acolo unde câștigul capitalist este urmărit rațional, acțiunea corespunzătoare se conformează calculelor făcute în termen de capital.[..], iar la încheierea perioadei de evaluare, în bilanțul intreprinderii activele bănești, sunt mai mari decât capitalul, adică decât valoarea estimata a mijloacelor materiale de producție folosite pentru operațiunile de schimb. Acesta este randamentul economic specific european cu origine creștină.

Avem apoi, un lucru extrem de important: administrația, care asigură în cel mai eficace mod activitățile, de orice fel ale comunității. Cultura europeană a administrației s-a dezvoltat în strânsă relație cu fiecare individ. Politicile administrative s-au făcut atent după fiecare microcomunitate în parte, oricât de restrânsă ar fi ea. După raționamentul de a face totul pentru individ, se consideră că nu aparții culturii europene dacă administrația propriei societăți nu trece examenul acestei raționalități. Apoi, un alt element definitor culturii europene pe care îl avem este subsistemul numit politică, sau gândire politică, care dă legitimitate alegerilor de fundament în politicile comunității. Fie ele politici sociale, adminsitrative sau monetare. Astăzi, politica este mediu de viețuire in cultura europeană. Defapt, politica europeană e strâns legată de construcția persoanei, care primește o sferă privată, dar care are garanții importante, ce țin bineînțeles de o serie de drepturi fundamentale și inalienabile. Politica europeană mijlocește astăzi la probleme de interes general și nu se lasă redusă prin însăși structura ei.

Și în ultimul rând avem subsistemul: cultura spirituală. Apariției acestei culturii se datorează unei continue refexivități a vieții umane, ținând cont și de intelect și de zona sufletească. Asupra acestui subsistem ne vom focaliza incursiunea identitară a Europei. Evenimentele din ultimii ani denotă clar faptul că domeniul cultural identitar a intrat în zona unor negocieri ce tind să subțieze etosul european și să pună la îndoială setul de valori comune. Este larg cunoscută dezbaterea publică și reacțiile din mai multe medii asupra neincluderii originii creștine a Europei în Tratatul de la Lisabona din 2007. În mod oficial atunci când vrem să știm din documente, știm următoarele despre identitatea europeană: Inspirându-se din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale persoanei, precum și libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept. Despre această ambiguitatea vizavi de originea Europei, preciza și Vaclav Havel când totodată îndemna la o reflectare și analiză clară a setului de valori, a tradițiilor și a principiilor europene. De asemenea a subliniat faptul că utilizarea abuzivă sau în mod nepotrivit a valorilor în politicile europene poate duce chiar la destabilizarea comunității europene: can lead to hell.

Una din cele mai vechi paradigme sociale susține rolul determinant pe care îl are sectorul economic pentru toate componentele sistemelor sociale. Progresul, schimbările și dinamica sunt datorate în mod deosebit sistemului economic și politic și chiar relațiile or valorile sociale fiind influențate de dinamica economică și politică. Până la Weber nimeni nu a adus în prim plan factorul numit cultură în ceea ce privește determinismul social. Cultura și identitatea culturală europeană trebuie să se afle în centrul interesului nostru vizavi de înțelegerea construcțiilor valorice. Putem spune chiar că prin cultură putem să înțelegem originea valorilor. Cultura naște valorile care ghidează ulterior societatea. Cultura cuiva definește modul de a gândi și a trăi. Prin cultură nu ne referim acum la un bogat bagaj informațional ori la educțiea aleasă a cuiva ci ne referim la suma caracteristicilor unui cadru și a unei comunități: europene în cazul nostru. Conform Dicționarului Explicativ Ilustrat al Limbii Române,  cultura reprezintă și totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. (…) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. Ansamblul valorilor, al simbolurilor, concepțiilor, credințelor, modelelor de comportament și al activității materiale care caracterizează modul de viață al unui grup social.  În ceea ce privește cultura materială aceasta joacă rolul de simboluri în care se oglindesc ideile, valorile, adică normele ce constituie cultura non-materială. Este o relație direct proporțională și eminamente interdependentă între cultură și valori. Cultura face valorile, iar valorile explică cultura. Studiul acestui tandem: cultură-valori facilitează cunoașterea evoluției societății și a dinamicii acesteia. Putem să spunem fără nici o notă de forțare că o analiză și o înțelegere serioasă a culturii și valorilor europene ne pot arăta clar momentul în care ne aflăm, dar și la ce trebuie să ne așteptăm de aici înainte. Într-un discurs intitulat Europe and culture, Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Euopene timp de 10 ani (1985-1985), sublinia în mod tranșant faptul că Europa poltică are nevoie de Europa culturală. …nu este suficient, doar a recunoaște diversitatea culturală a Europei ci această diversitatea culturală ar trebui să fie (re)adusă la viață. Fără aceasta, continentului nostrum îi va scădea tot mai mult capacitatea de a influența. Această diversitate culturală trebuie afirmată nu numai printr-o celebrare nostalgică a unei moșteniri, ci mai ales într-un mod dinamic, prin creare. ..cuvântul Europa nu reprezintă un fenomen geografic, ci este un concept spiritual. Mai mult decât atât, știm că Europa culturală prefigurează o Europă lărgită, lipsită de granite. Aceasta include întreaga Scandinavie și se deschide până la Europa Centrală și de Est, fără de care ar fi ca o văduvă singură. În orice caz, Europa este acum centrul unor ample subiecte de discuție și comentarii culturale, pentru că Europa nu mai este percepută ca fiind doar o responsabilitate exclusiv politică.

Identitate europeană

Ca și realitate și construcție istorică, identitatea europeană a fost anticipată și prevăzută de personalități care, în dorința de progres și dezvoltare a statelor europene, au fost deschizători de drumuri prin viziunea pe care au avut-o în vremuri în care nimic din contextul respectiv nu trimitea spre un astfel de obiectiv. Victor Hugo, prin discursul de deschidere la Congresul Păcii de la Paris, în 1833, a fost un vizionar cu privire la Europa viitoare și identitatea cetățenilor ei – vă veți contopi strâns, fără a pierde calitățile distincte și glorioasa individualitate, într-o unitate superioară, constituind o fraternitate europeană.

Analiștii politici evidențiază faptul că ideea unei Uniuni Europene a fost mai întâi existentă în mintea diferitelor personalități care, deși nu au fost neapărat politicieni, au avut viziunea drumului pe care ar putea merge statele Europei. Europa și-a conturat identitatea politică și culturală, așa cum o percepem astăzi, în primul rând datorită imaginației celor care au îndrăznit, în perioade de inflexibil naționalism, în ciuda războaielor care au pustiit continentul în prima jumătatea a secolului al XX-lea, să prezinte Europa ca pe un teritoriu al înțelegerii, păcii, conlucrării, toleranței.

Un aspect semnificativ cu privire la identitatea europeană este legat de devenirea ei istorică. Înainte de a avea sens politic, construcția europeană s-a conturat ca un concept spiritual. De la Novalis, care încerca să oprească dezintegrarea Sacrului Imperiului Roman prin utopia unei reunificări politic-cultural-religioase vorbind pentru prima oară despre un Consiliu European; de la trăsăturile statului creștin, idealizate de Schegel, de la republica perfectă, îmbinând idealul de libertate egalitar și concordanță frățească la Schleiermacher, de la Coleridge, Wordsworth sau alți căutători de alternative pentru imperiul napoleonean, la Saint-Simon. De la Heinrich Heine, Nietzche, Unamuno… și până în zilele noastre, comentariile asupra identității europene au devenit parte a oricărei bibliografii. Secolul trecut a transformat eseul despre Europa într-o armă împotriva distrugerii continentului.

Cu toate că au existat problematizări legate de moștenirea culturală a Europei și despre valorile culturale tradiționale sau despre o Europă care să facă prea mult recurs la cultură, istorie și creștinism, acest fapt nu poate fi pur și simplu anulat. Totuși, aceasta este Europa oamenilor, iar integrarea politică nu poate evita stomacul cultural, subliniază plastic Tartle.

Identitatea europeană și spiritul european au fost analizate și studiate din mai multe perspective de către diferiți analiști.

Pentru Stefan Zweig (1881-1942) spiritul european s-a dezvoltat din nevoia popoarelor de a se defini atât interior cât și în raport cu celelalte națiuni. Popoarele n-ar fi decât colective de indivizi cu aceeași nevoie duală de introvertire și extrovertire, de izolare sau socializare. La fel, națiunile se supun aceleași duble tendințe – de a-și sublinia, pe de o parte, în mod naționalist personalitatea spirituală și culturală, și de a căuta, pe de altă parte, comunități supranaționale, pentru a rodi, dăruind și altor popoare ceva din bogăția și personalitatea lor. Națiunile ar fi urmat acest curs dual demonstrând că omenirea tinde, pe măsura amplitudinii pe care o dobândește vederea sa, către comuniuni tot mai largi și mai rodnice. Fiecare dintre aceste tendințe, atât cea națională cât și cea supranațională, are sensul său cultural și spiritual, una fără alta nefiind posibilă în marele organism al acelei ființări pe care o numim stat sau națiune.

Perspectiva spirituală asupra identității europene se regăsește în analiza lui Sweig, pentru care rădăcinile acesteia sunt ancorate Biblie, în construcția Turnului Babel, ilustrație din care extrage ideea forței spiritului care e de neoprit când e unită. Iar adevărata unitate politică și spirituală a Europei a început cu Imperiul Roman, subliniază analistul. După căderea Imperiului, Europa a păstrat cultura comună asimilată, iar ceea ce a renăscut a fost limba. Latina –limba unități, limba maternă a tuturor culturilor europene – s-a păstrat și după această apocalipsă. […] Granițele au dispărut datorită limbii comune…, cărțile erau latinești, profesorii vorbeau latina – era un fel de a vorbi și gândi comun tuturor spiritelor Europei. […]. Europa simte că lucrează din nou la ceva comun, la o nouă formă a viitorului civilizației apusene.

Etapa istorică ce a urmat a fost Reforma, care aduce în prim plan limba națională, accesibilă pentru fiecare cetățean, dar care determină implicit și scăderea dominației limbii latine. Fiecare națiune vrea acum doar pentru sine imperiul puterii și al artei, fiecare vrea să creeze propria literatură din propria limbă…, ia naștere o concurență glorioasă, de parcă fiecare popor european ar simți datoria să se autodescopere în areopagul istoriei.

Cursul identității europene trece în secolele XVII-XVIII în planul muzicii. Muzicienii sunt cei mai reprezentativi cosmopoliți, care formează împreună o mare familie frățească. Muzicienii circulă pretutindeni.

Secolul al XIX-lea a fost văzut ca un vehicul de stări și tendințe comune care au favorizat apariția unor transformări politice concomitente (explozia politică de la 1848). Goethe prevestea un comerț liber al conceptelor și sentimentelor în Europa.[…] Primul Război Mondial distruge din nou Roma spirituală… Europa ajunsese în acel punct culminant în care soarta tuturor națiunilor să fie resimțită ca propria soartă.

Parcursul sinusoidal de renaștere și decădere a unității europene surprins de analiști fac din identitatea europeană o realitate pe cât de dezirabilă, pe atât de enigmatică.

Nevoia de unitate europeană a fost dezbătută de aproape toți autorii ultimelor decenii. După 1990… a sporit interesul pentru ceea ce ar putea să însemne identitatea europeană, postnațională și națională.

Dacă perspectivele asupra identității europene sunt uneori chiar antagonice, un lucru e clar: pentru toți Europa e văzută ca proces și nu fortăreață, măsură a ordinii care renaște peste haosul lăsat de războaie, pasăre Phoenix a valorilor civice.

Construcția identității europene este văzută ca fiind un proces de formare a unei identități multiculturale dar păstrătoare a respectului față de specificul fiecărei națiuni europene. Datorită amplorii luată de fenomenului de emigrație s-a ajuns la concluzia că relația cu minoritățile nu mai poate fi văzută antagonic, ci dialogal… Identitatea europeană dezvoltă acest model dialogal: două sau mai multe feluri de logică e confruntă în mod complex (complementar și antagonic), așa încât unitatea culturii europene se poate naște nu numai din sinteza creștin-iudaic-greco-romană, ci și din antagonismul acestor elemente.

Despre moștenirea comună a Europei au vorbit mai multe personalități, politice sau nu. Cu toate că nu suntem cu toții conștienți de acest lucru, europenii coexistă într-o atmosferă influențată și inspirată deopotrivă de Homer, Virgiliu, Dante, Shakespeare, Goethe, Baudelaire și mulții alții. O atmosferă creată deopotrivă de ideile unor Socrate, Platon, Aristotel, Erasmus, Descartes, Spinoza, Hobbes, Kant, Kierkegaard. Alta dintre minunile europene e felul î care metaforele s-au răspândit de-a lungul continentului, peste secole, culturi și graiuri. (se leaga cu ideea lui Manent)

Identitatea europeană are ca substrat scrierile, filozofiile, poeziile, tragediile, toată bogăția antropologică din mai multe secole, așternută pe hârtie în diferite maniere și stiluri. Toate acestea reprezintă indestructibilul monument construit din cuvinte… nenumăratele legături care alcătuiesc țesătura culturii europene… un pod pentru unitatea culturală a Europei: unitate care s-ar întemeia pe recunoașterea diversității lingvistice și culturale.

Dar, chiar dacă ideea identității europene s-a conturat inițial în planul spiritual și lingvistic, în planul imaginației ori al viziunii îndrăznețe, ea a început să ia chip, să devină o construcție conștientă și voluntară în momentul în care a devenit un obiectiv definit.

Momentul concretizării identității europene se leagă însă de ideea supranaționalismului, de viziunea transformată într-o opțiune politică realistă. De atunci, identitatea europeană e văzută ca întruchipând raționalitatea, individualismul, libertatea, activismul și umanismul. Europa s-a construit în timp ca un puzzle, ca o enigmă, ca o dorință. Tapiserie structurată în jurul unei urzeli solide, pigmentată de variațiuni dintre cele mai neobișnuite.

Ceea ce a dat forma și structura acestei urzeli, e o combinație de mai multe determinante; este alcătuită din categoriile mentalității europene, datele-cheie, locurile importante în istoria europeană. Aceste categorii, date și locuri-cheie sunt multiple și parcurs un lung drum istoric al devenirii identității europene. Grete Tartle realizează o sinteză a acestora, considerând ca fiind primordial momentul victoriei grecilor asupra perșilor la Salamina (480 î.Cr.), victorie care ar fi însemnat democrația grecească de autoritarismul asiatic. Apoi extinderea Imperiului Roman în Galia, convertirea lui Pavel pe drumul Damascului (36 d.Cr.), cu impunerea europeană a creștinismului…; cuceririle hispano-arabe din secolul al VIII-lea, care au marcat evoluțiile spirituale medievale; tratatul de la Verdun (843), primul care a schițat o Europă a națiunilor. […] Anul afirmării tezelor lutheriene la Wittemberg (1517), punct de referință pentru drumurile ulterioare ale credinței, învățământului, pentru afirmarea statelor naționale, a spiritului laic și umanismului, pentru importanța acordată Bibliei și catehismului. Etica lutherană a binelui comun – disciplină și devotament față de ceilalți, în primul rând față de familie – care a deschis calea spre lumea modernă, a pluralismului religios și toleranței, a libertății individului și a drepturilor omului.

Cu toate că datele-cheie și-au lăsat amprenta asupra specificului și tradiției europene, nu ele sunt cele care au consacrat noțiunea de Europa în accepțiunea ei actuală. Istoricii sunt de acord că momentul în care termenul de Europa a dobândit semnificație politică se situează în secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea: prin înlocuirea treptată a genericului creștinătate (pacea creștinătății după Războiul de 30 de ani) cu termenul Europa. […]. Europa era asociată cu echilibrul statelor suverane, toleranței religioase și înflorii comerciale.

Parcursul istoric al Europei, așa cum îl trasează Tartle, continuă cu începutul dialogului cu islamul în secolul al XVII-lea, apoi marile salturi tehnologice (Watt și motorul cu aburi în 1769), revoluția de la Paris, anvergura napoleoneană și înfrângerea din 1812 care conturează statutul de mare putere al Rusiei. Apoi cel de-al treilea Reich, încheierea celui de-al doilea război mondial și împărțirea sferelor de influență între cei trei aliați, iar în final, sfârșitul comunismului, în 1989, care aduce cu sine rediscutarea granițelor.

Astfel s-au conturat tarele identității europene de-a lungul istoriei. Democrația, libertatea individului, drepturile omului, ideile de progres, toleranță, spiritul novator fac parte din moștenirea europeană. Diferențele dintre culturi, văzute complementare, astfel încât să nu poată fi exacerbate politic, stârnind discriminări, s-au ordonat în măsuri, poli și rețele comune.

Europa este văzută ca o rețea închegată în timp, rețea alcătuită din mai multe legături – limbile vorbite, dreptul, credințele religioase și libertatea de a nu le accepta, politica (monarhie sau republicanism), istoria (nașterea conștiinței moderne), filozofia, muzica, știința și tehnica, experiențele războaielor, amorul curtenesc, cultura gastronomică, îndoiala carteziană – toate acestea, alături de imperiul retoricii, al cărții, imaginii, conversației, fantasticului, al modernității cu avangarda sa, cu tendința mașinistă, cu anvergura cinematografiei sau a comunicării moderne.

Construcția europeană se realizează pe fundamentul a două capete de pod, așa cum le numește Tartle, care sunt – același trecut și același program pe care îl are de realizat în viitor. De aceea cunoașterea acestor două dimensiuni are o relevanță deosebită.

Diversitatea popoarelor care locuiesc Europa nu trebuie să constituie o piedică în calea construirii identității europene. Identitățile multiple și concentrice ale europenilor nu sunt discordante… Aceste identități multiple, concentrice (un bearnez e în primul rând francez și apoi european), transcentrice (membrii unui grup identitar sunt și membrii altor grupuri dar nu toți) sau separate, depind și de atitudini politice diferite… Apartenența la UE are un anumit impact asupra identităților naționale, deși acestea rămân diferite.

Interesul asupra identității europene continuă să fie în prim planul analiștilor și responsabililor construcției acesteia. Percepția asupra Europei, reieșită din sondaje, este aceea că este identificată mai degrabă cu un spațiu istoric, politic și cultural decât cu o entitate teritorială. […]. În prezent, atât UE cât și Consiliul Europei încearcă în mod deliberat, să construiască o identitate civică postnațională în sensul habermasian, cu accent pe democrație, drepturile omului, economia de piață, statul bunăstării, diversitatea culturală – acestea fin considerate, pornind de la criteriile Copenhaga, valorile europene determinante, pe care orice stat care aderă la UE trebuie să le respecte.

Pentru construirea unei identități europene trebuie să se țină seama de o serie de valori. Legătura dintre valori și identitate este directă și determinantă.

Printre trăsăturile civilizației europene istoricii enumeră națiunea. Pentru europeanul modern, amintirea convingerii că națiunea a apărut demult și va legitima mereu omenirea nu e îndepărtată. Definirea națiunii cuprinde o serie de înțelesuri și trăsături, referindu-se atât la statul-națiune cât și la națiunea ca popor care trăiește între aceleași granițe. În timp ce națiunea are o cultură, valori și simboluri comune, statul național are obiectivul de a crea o cultură, simboluri și valori comune.

Națiunea a evoluat în timp, transformându-se și dezvoltându-se. Analiștii vorbesc despre dificultatea definirii națiunii datorită faptului că există două moduri de a-l înțelege, făcându-se distincție între națiunea culturală și cea civică. Tartle menționează că această distincție îi aparține istoricului Friedrich Meinecke în 1907. De atunci, se acceptă concluzia că națiunea culturală pune accentul pe etnicitate, limbă, rasă, istorie comună, iar națiunea civică este aceea în care cetățenia are o importanță mai mare decât identitatea etnică. Națiunea civică ar fi astfel un grup de cetățeni legați în mod democratic și suveran, indiferent de cultură sau etnice… Pe această a doua linie se ajunge mai simplu la supranaționalitate, construcție unitară europeană.

Națiunile, cu specificul propriu fiecăreia, poate spori bogăția culturală a spațiului european fără a împiedica unitatea acesteia. Ceea ce este important, e ca obiectivul formării unei identități europene comune să fie în asentimentul tuturor, să se formuleze un concept comun acceptat referitor la aceasta. În Uniunea Europeană există în continuare state definite ca națiuni culturale, altele ca națiuni civice, deși, teoretic, națiunile din Uniunea Europeană au depășit asemenea definiții.

În perspectiva acestor mențiuni, Tartle ridică întrebarea legată de necesitatea statului național în Europa, întrebare căreia îi formulează un răspuns. Va fi nevoie de un stat național modern, care să poată veni în sprijinul instituțiilor și procedurilor transnaționale, apărând drepturile individuale ale cetățenilor prin constituții naționale, oferindu-le posibilitatea de a susține sau contesta deciziilor parlamentelor naționale. E încă de lungă perspectivă statul cu o societate deschisă, flexibilă, receptivă la cooperare.

Identitatea, fie națională sau europeană, se manifestă și este exprimată și recunoscută prin simboluri ce o definesc, ca moduri de expresie și comunicare foarte clare, fiind considerate principalele moduri de constituire a unei identități. Simbolurile au devenit averea fiecărei națiuni. Secole întregi, cetățenii Europei s-au recunoscut prin semnele emblematice ale patriei (steagul, moneda națională, stema, pașaportul etc.). Nevoia de noi simboluri – supranaționale – a apărut când cele vechi au rămas prea mici în multiplicitatea de noi experiențe, sentimente, convingeri. Ele nu s-ar fi ivit fără marile transformări ale mediului natural, social, politic.

Necesitatea simbolurilor în construcția identității europene este intrinsecă datorită rolului pe care acestea îl pot îndeplini în atingerea acestui obiectiv. Ca să-și înțeleagă apartenența la un continent unificat, cu numai o graniță externă, europenii zilelor noastre au nevoie de noi simboluri, care să-i facă să-și înțeleagă identitatea în cadrul noilor parametri. Amintim pe scurt simbolurile Uniunii Europene, simboluri create nu numai ca să vădească unitatea europeană, ci și ca să-i dea putere în confruntarea cu lumea de afară – Steagul european (cele 12 stele pe fond de azur), Imnul european (Oda Bucuriei), Ziua Europei (9 mai), moneda europeană (Euro), pașapoartele europene, orașe europene.

Simbolurile naționale coexistă alături cele europene. Unul dintre simbolurile semnificative la nivel național este limba. Diversitatea lingvistică e considerată cheia de boltă culturală și democratică a Uniunii Europene. Numărul mare de limbi și dialecte vorbit în Europa e perceput ca o bogăție de nepărăsit.

Spațiul european rămâne un spațiu caracterizat de diversitate, este un mediu pestriț am putea spune mai plastic, datorită multiplelor trăsături pe care le pune laolaltă națiunile ce îl locuiesc. În acest context, Grete Tartle ridică o altă întrebare: cum ar putea fi întărită identitatea europeană dincolo de atâtea obstacole. E nevoie de imaginație, este răspunsul oferit tot de domnia sa. Iar unul dintre rezultatele imaginației în acest sens este personajul – desen animat – căpitanul Euro. Captain Euro cel voios se prezintă întru totul multicultural și apolitic. El simbolizează noua cultură populară europeană, e supermanul unității europene, al valorilor ei democratice. Susține dreptatea, pacea, iradiază bunăvoință… În comparație cu celelalte simboluri create e o imagine inocentă, ușor de acceptat: urmărește să-i cucerească pe tineri.

Alte evenimente care stimulează spiritul comunitar, evenimente ale culturii populare paneuropene, sunt concursurile Euroviziunii, campionatele de fotbal, producțiile europene de film și televiziune etc.

Cu toate străduințele legate de construcția identității europene, există încă de lucru pentru realizarea acestui obiectiv. Pentru începutul noului mileniu, identitatea europeană rămâne încă duală, conștiința națională coexistând cu cea europeană. Trăim cu două identități: unicitatea poate fi păstrată concomitent cu promovarea intereselor comune.

Starea actuală a Europei este analizată de către Dominique Venner, istoric contemporan care consideră că, fiind contemporan, nu doar că are instrumentele necesare pentru aceasta dar că este și responsabil, ca istoric, de a nu tăcea. Perioada pe care o trăim este descrisă ca fiind unică pentru Europa. Pentru prima dată în istoria multimilenară, popoarele europene nu mai sunt stăpâne pe propriul lor spațiu, nici spiritual, nici politic, nici etnic. […]. Fără să fi știut și fără să fi dorit, am intrat într-un nou sistem. Sistemul nihilismului și al haosului. Este clar că trăim astăzi o istorie inedită.

Europa a ajuns în situația în care își neagă într-un sens fundamentele. Dominată de ideea de eficiență, de obiective de atins, a pierdut substratul care să le susțină, valorile, universul mintal, pierdere ce a făcut ca toate să fie golite de o semnificație reală. Tirania eficienței devine de nesuportat, printr-o nouă barbarie care nu are sănătatea barbarilor: orașul care nu mai este oraș, dominația banului, secătuirea naturii și manipularea a ceea ce este viu.

Istoricul constată că deși aceste stări de fapt indică o criză morală, o prăbușire morală fără precedent, și cu toate că toate popoarele, printr-o mișcare instinctivă de supraviețuire se întorc la identitatea lor, europeni nu o fac. Dar europenitatea este atestată atât de istorie, cât și de caracterul transnațional al marilor fapte culturale , ca atare ea nu poate fi ignorată sau negată pur și simplu.

Europenitatea înseamnă un cumul de fapte culturale care și-au lăsat amprenta peste istorie. Poemele epice, cavalerismul, l’amour courtois, libertățile feudale, cruciadele, apariția orașelor, revoluția gotică, Renașterea, Reforma și opusul ei, expansiunea în afara granițelor, nașterea statelor naționale, barocul profan și religios, polifonia muzicală, Luminile, Romantismul, universul faustian al tehnicii sau deșteptarea naționalităților… În ciuda unei istorii adesea diferite, slavii din Rusia și balcanicii participă și ei la această europenitate. Da, toate aceste mari fapte de cultură sunt comune europenilor și numai lor, jalonând urzeala țesăturii unei civilizații astăzi distruse.

Identitatea este strâns legată de valorile și de faptele de cultură specifice unei comunități. Cunoașterea și menținerea lor asigură perpetuarea și dăinuirea identității dincolo de schimbările inevitabile ale istoriei. Cultura este liantul ce conferă trăinicie identitară. Faptul că Europa se află în situația de a se întreba cine este se datorează și renunțării la aspectele culturale. Starea de haos nu este numai rezultatul unei înlănțuiri de întâmplări, de amenințări ostile și de catastrofe istorice. Ea este o consecință a derutei spirituale, a nihilismului absolut, altfel spus – a uitării tradiției noastre.

Nihilismul este considerat astfel trăsătura care descrie starea Europei contemporane. Conceptul nu este utilizat de către autor în sensul stric nietzschenian, pe care îl consideră restrictiv, ci vede nihilismul ca dispariția sacrului din natură, viață, dragoste, muncă, acțiune. Altfel spus, dispariția sensului care ierarhizează valorile vieții, plasând ceea ce este superior deasupra a ce este inferior.

Dispariția sacrului, a valorilor care motivează acțiunile, considerarea raționalității și a eficacității ca valori supreme determină lipsă de sens și consistență spirituală, creează o lume dominată de materialism și obiective tehnice. În lumea nihilismului, totul este supus utilitarului și dorinței, altfel spus, la ceea ce este, calitativ, inferior. Lumea nihilismului este cea pe care noi înșine am fabricat-o. Este lumea materialismului aplicat, natura transformată în ladă de gunoi, iubirea travestită în consumabilă sexuală, misterele personalității explicate prin libidou și cele ale societății elucidate prin lupa de clasă, educația înghițită de fabrici de specialiști, înflorirea morbidă a informației substituită cunoașterii, politica retrogradată la auxiliar al economiei, fericirea redusă la ideea pe care o dă turismul de masă și, când lucrurile iau o întorsătură proastă, alunecare spre violență.

Nihilismul este starea de fapt în care totul este subordonat materialismului și dorințelor, consumerismului, o stare în care în ierarhia valorilor, inferiorul comandă superiorului. (p.16)

Ființa umană, însă, prin natura ei nu tolerează nihilismul, acesta fiind incompatibil cu esența sa ontologică; oamenii, oricare ar fi originile și cultura lor, se disting de animale prin nevoia de sensuri, prin nevoia de a da o semnificație existenței lor și a celei a lumii… Înainte de a fi homo habilis, omul este homo religiosus.

Pornind de la acest considerent asupra esenței umane, Venner pune sub semnul îndoielii ideea autonomiei individuale și a individualismului modern, care este menționat printre trăsăturile definitorii ale europenității. Utopia autonomiei subiectului prin rațiune, emanciparea de legături și norme au dat naștere rezultatelor strălucite care se cunosc. Individualismul modern pretins că face din om o ființă autonomă, autosuficientă, liberă de orice atac cosmic, etnic și chiar sexual, un egal printre egali. S-a văzut! Pierzând protecția liniștitoare a vechilor comunități și a vechilor credințe, individul-rege este cuprins, mai devreme sau mai târziu, de agonia vidului și de angoasă. Se refugiază atunci în stupefiantele consumului și al hipertrofiei unui eu supus dorințelor sale. Ceea ce se relevă este că a-ți cunoaște identitatea are rol stabilizator pentru individ, iar identitatea se dezvoltă în jurul unor valori pe care și le asumă, a unei culturi pe care o recunoaște ca fiind proprie orientărilor sale.

Momentul nașterii Europei a fost printre preocupările analiștilor care au căutat să identifice conjuncturile și datele de care poate fi legat începutul europenității. Dar, Europa nu s-a născut din tratatele de la sfârșitul secolului al XX-lea. S-a ivit din popoarele surori care, între Baltica și Egeea, timp de câteva mii de ani, au dat naștere unei comunități de cultură fără egal. Europa se poate defini deci, ca o tradiție foarte veche, trăgându-și bogăția din unicitatea popoarelor constituente și din moștenirea lor spirituală. Accentul identificării Europei și a identității europene este pus, cu această perspectivă, pe latura moștenirii culturale, pe importanța dimensiunii culturale și valorice în definirea identității europene.

Ca dată istorică, Venner notează anul 1452 când pe fondul unei situații critice de atacuri de cucerire orientală se naște o nouă conștiință europeană iar filozoful bizantin Gheorghios din Trapezunt a publicat Pro defenda Europa, în care a folosit numele Europa pentru prima dată în locul celui de creștin. Accepțiunea că Europa este mai mult decât evenimente istorico-geografice, semnificative de altfel, că este o comunitate unită prin tradiție culturală comună primează. Că Europa reprezintă o foarte veche comunitate de civilizații o mărturisește și Voltaire: a trecut deja multă vreme de când putem considera Europa… un fel de Mare Republică, împărțită în mai multe state, unele monarhice, altele mixte… dar toate având un același fond religios, toate având aceleași principii de drept public și de politică, necunoscute în alte părți ale lumii. Datorită acestor principii, națiunile europene nu fac prizonieri sclavii, respectă ambasadorii dușmanilor lor… și, mai ales, sunt de acord, potrivit unei politici înțelepte, să mențină între ele o balanță egală a puterii.

Prevalența, în definirea Europei și a europeanului, a trăsăturilor ce țin de un mod de viață, de un stil de trăire și raportare reiese și din concepția scriitorului Milan Kundera. Un european este cel care are nostalgia Europei. Nostalgie vine de la grecescul nostos, însemnând întoarcere, cuvânt încărcat de sens. Cel care vrea să se întoarcă la Europa, la tradiția ei primordială, nu este european numai prin sânge, ci și prin spirit, de bunăvoie, conștient. Oamenii nu sunt animale cărora li se cer numai calități brute. Soclul necesar, ereditatea nu reprezintă o garanție a comportamentului. Fiecare poate spune da sau nu potențialului său, să-și asume moștenirea, să o respingă sau să o trădeze. Necesitatea cunoașterii propriei moșteniri culturale dar, mai mult, interiorizarea acesteia și asumarea ei, sunt, în consecință, determinante în construcția europeană.

Se face adesea apel la tradiția europeană atunci când se pune problema definirii Europei și a specificul european. Pentru europeni, a trăi conform tradiției lor presupune mai întâi o trezire a conștiinței, o sete de adevărata spiritualitate, care se exercită prin reflecție personală în contact cu o gândire superioară… Pentru a se regăsi, sufletul european, atât de adesea îndreptat spre cuceriri și infinit, este nevoit să facă o întoarcere spre el însuși printr-un efort de introspecție și de cunoaștere. Din punct de vedere politic, tradiția europeană cuprinde o seamă de realități specifice. Nobilime, imperiu, feudalitate, monarhie, stat național, putere feudală sau centralism, aceste realități schimbătoare descriu tradiția politic în istoria europeană.

La Dominique Venner, identitatea europeană este centrată în jurul aspectelor cultural-spirituale, postulând teza că moștenirea europeană este de această natură și că omul este în esență o ființă ce acționează motivată de valori. Fie că o știu sau nu, oamenii sunt dependenți de reprezentările lor, de ideile lor, chiar nesigure, chiar inconștiente. Așadar nu este fals să pretindem că ideile conduc lumea, oricare ar fi cauza formării lor. În pofida aparențelor, acțiunile umane nu sunt determinate de utilitar, ci de sisteme de valori în conflict. Și totdeauna va exista obligația de a câștiga bătălia ideilor sau de a fi anulat chiar în propria substanță.

Samuel Huntington, evidențiază că sintetizarea unor trăsături distinctive ale societății occidentale tradiționale, chiar dacă a suscitat opinii diferite, a reunit în cele din urmă câteva aspecte asupra cărora s-a ajuns la acord comun. Răspunsurile specialiștilor concordă în ceea ce privește instituțiile, practicile și credințele esențiale care pot fi considerate pe bună dreptate, nucleul civilizației occidentale.

Aceste trăsături comune sunt:

1. Moștenirea clasică – reprezintă ceea ce a influențat și a format baza culturală a occidentului, ceea ce a preluat de la civilizațiile anterioare, filozofia și raționalismul grecesc, dreptul roman, limba latină și creștinismul.

2. Catolicismul și protestantismul – sunt văzute ca fiind cea mai importantă caracteristică din punct de vedere istoric, a civilizației occidentale, deoarece în cea mai mare parte a primului mileniu ceea ce numim azi civilizație occidentală se numea creștinătatea occidentală.

3. Limbile europene – Occidentul se deosebește de majoritatea celorlalte civilizații prin multitudinea de limbi vorbite de popoarele care fac parte din el, chiar dacă a moștenit latina, s-au născut multe națiuni diferite cu propria limbă. Astfel se vorbește de limbi germanice și limbi romanice.

4. Separația între Biserică și stat – dualismul Dumnezeu și cezar, biserica și statul, autoritatea spirituală și autoritatea laică a predominat în societatea occidentală. De-a lungul istoriei Occidentului, Biserica a dus o existență independentă de stat. Separația dintre Biserică și stat care caracterizează civilizația occidentală, nu a existat în nicio altă civilizație.

5. Statul de drept – reprezintă de fapt o moștenire romană conform căreia legea joacă un rol central într-o societate civilizată. A pus bazele constituționalismului și ale protejării drepturilor omului, al dreptului de proprietate, împotriva abuzurilor puterii. În alte civilizații legea a exercitat o influență mult mai mică asupra gândirii și al comportamentului oamenilor.

6. Pluralismul social – societatea occidentală a fost de-a lungul istoriei extrem de pluralistă existând grupuri diverse care nu se bazează pe legături de sânge sau căsătorie (Deutsch) – mănăstiri, ordine monastice, bresle, asociații și societăți; existența unor clase sociale bine conturate – aristocrație, țărănime, negustori și comercianți.

7. Adunările reprezentative – a fost determinat de pluralismul social care a dus la apariția stărilor sociale, a parlamentelor și a altor instituții care reprezentau interesele aristocrației, ale clerului, ale negustorilor și ale altor grupuri.

8. Individualismul – apariția unei conștiințe individualiste și dezvoltarea unei tradiții unice a drepturilor li libertăților individuale a fost rezultatul multor dintre celelalte caracteristici. Individualismul s-a dezvoltat în secolele al XIV-lea și al XV-lea, iar dreptul la alegere individuală a fost recunoscut în Occident în secolul al XVII-lea. Individualismul rămâne și acum o caracteristică a Occidentului, care îl distinge de celelalte civilizații.

Huntington încheie șirul caracteristicilor spațiului european afirmând că lista de mai sus nu se dorește o enumerare exhaustivă a caracteristicilor civilizației occidentale și nu sugerează că elementele descrise au fost prezente întotdeauna și peste tot în civilizația occidentală. […] Luați individual, aproape niciunul dintre acești actori nu a fost caracteristic doar Occidentului. Totuși, combinația lor a fost unică și a dat Occidentului caracterul său specific… Ele fac parte integrantă din nucleul esențial durabil al civilizației occidentale. Ele reprezintă esența Occidentului, nu modernitatea lui. Ele sunt, de asemenea, în mare parte, factorii care au permis Occidentului să inițieze modernitatea sa și a lumii.

Actualitatea temei despre identitatea europeană reiese și din multitudinea studiilor și dezbaterilor alocate subiectului și din faptul că, deși s-au adus relevante răspunsuri la întrebările legate de aceasta, rămân încă aspecte care solicită atenția în vederea realizării construcției identității europene. Fie pentru că intervin noi variabile în contextul european fie că cele deja existente capătă valențe noi.

Profesorul Andrei Marga vorbește despre specificul european ca fiind un concept care implică multe dimensiuni de care este necesar să se țină seama. Pentru a înțelege ce înseamnă specificul european și Europa este necesar și oportun să distingem între apartenența geografică la Europa: plasarea între Atlantic și Urali, care sunt limitele geografice consacrate ale continentului; apartenența istorică la Europa: participarea la mișcările care au dat formele instituționale și culturale ale continentului, de la crearea polisurilor, trecând prin contactul cu tradiția iudeo-creștină, revoluțiile moderne în cunoaștere, economie și drept, la apărarea fundamentelor societății libere; apartenența instituțională la Europa: întruchiparea organizărilor și legislației caracteristice societății deschise; și apartenența culturală: cultivarea unei atitudini în cunoaștere și în viața practică particularizată de încredere în analiza factuală, failibilism și cultivarea spiritului critic. Dintre toate aceste dimensiuni, ceea ce determină apartenența europeană nu sunt în principal aspectul geografic și istoric. Geografia și istoria sunt condiții indispensabile, dar unificare europeană fiind un proces în primă linie instituțional și cultural, apartenența europeană se judecă considerând instituțiile și cultura. Situarea în geografia și istoria europeană nu generează automat o europenitate culturală.

Un aspect semnificativ în studiul identității europene este acela că se suprapune altor identități. identitatea europeană este trăită astăzi de europeni pe suportul altor identități, ce rămân mult mai determinate și mai direct legate de împrejurările lor de viață. Căci fiecare persoană umană se percepe pe sine mai întâi într-o identitate mult mai legată de aici și acum-ul vieții, de contextele variabile ale acesteia și abia pe urmă într-o identitate inevitabil mai abstractă, în virtutea coordonatelor mai largi și a caracterului ei încă de proiect în desfășurare.

Se conturează astfel sintagma identităților multiple, prin care se ilustrează multiplele ipostaze identitare pe care le trăiește un locuitor al unui stat membru al UE. Extrapolând cazul concret pe care îl exemplifică profesorul Marga, notăm identitățile prin care se definește un cetățean al spațiului european: identitate profesională, identitate locală, identitate etnică, identitate regională, identitate confesională, identitate națională, identitate europeană. În construirea unui sentiment de apartenență europeană trebuie să se țină seama de aceste identități pe care individul nu le va putea ignora deoarece sunt înrădăcinate în structura sa ontologică. Identitatea europeană poate deveni parte integrantă din modul în care se percepe o persoană din spațiul european în măsura în care aceasta va fi mai mult decât un simplu concept sau obiectiv și mai mult decât o identificare geografică. Pentru aceasta este necesar a se crea o imagine cât mai clară asupra a ceea ce înseamnă a fi european. Aceste identități – profesională, locală, etnică, regională, confesională, creștină, iudeo-creștină, națională, europeană – sunt trăite cu diferite grade de intensitate.

În acest context, pot interveni dificultăți de însușire armonioasă a trăsăturilor date de o identitate sau alta. Perceperea identității europene, asumarea și convertirea apartenenței europene în acțiuni și performanțe reprezintă un proces complicat, în care nu lipsesc tensiunile. Autorul vorbește despre trei câmpuri principale de tensiuni care s-au conturat în procesul integrării europene al țărilor din Europa de Răsărit. Aceste tensiuni derivă din confruntarea cu alte categorii de trăsături decât cele specific europene. Pentru a putea evidenția care sunt câmpurile de tensiuni, sunt trecute în revistă mai întâi aceste trăsături. Astfel, într-o descriere sintetică, identitatea europeană este legată de știință orientată spre cunoaștere factuală și pusă în serviciul rezolvării de probleme de viață ale oamenilor, de tehnologie și tehnică bazate pe cunoaștere științifică, de comportamentul economic cu randament, de administrație ce trece examenul eficienței, de cultura dreptului ce promovează individul, de drepturi fundamentale și inalienabile ale persoanei umane, de derivarea voinței politice din dezbaterea democratică, de reflexivitatea culturală. Astfel, un câmp de tensiune apare atunci când acest caracteristici subsumate identității europene , care au o semnificație normativă, întâlnesc mentalități și atitudini refractare, ce vin din tradiții uzate.

Un alt câmp de tensiuni, despre care vorbește autorul, este legat de poziția statului național. Convingerea după care statul național este suveran și astfel trebuie să rămână este puternică în Europa Răsăriteană, chiar dacă suveranitatea s-a bucurat de prea puține perioade de respect în această parte a Europei.

Identitatea națională generează, în opinia autorului, cel de-al treilea câmp de tensiuni în procesul de integrare europeană al țărilor din Europa Răsăriteană, deoarece multe cercuri ale intelectualității statul este perceput ca etnostat, ceea ce determină o identificare etnică accentuată.

În urma analizei asupra identității europene, profesorul Andrei Marga, formulează cinci teze metodologice: identitatea este un produs al istoriei și se lasă reperată ca un fel de matrice a generării acelor performanțe care sunt specifice, la origine, Europei; nu se poate stabili concludent specificul european decât considerând diferite subsisteme – competența tehnică, comportamentul economic, îndemânarea administrativă, acțiunea politică, cultura spirituală – și interacțiunea lor; nu mai sunt productive conceptele statice ale comunităților, grupurilor de orice fel orientate spre stabilirea de caracteristici de la un moment dat, din anumite contexte – avem nevoie de concepte dinamice, orientate spre obținerea condițiilor de formare acelor comunități; identitățile pe care le trăiește un locuitor al Europei Centrale și Răsăritene sunt multiple – profesionale, locale, regionale, etnice, confesionale, naționale etc. – și intră în relații complexe, dependente de contexte; a cincea teză se referă la identificările naționale – sunt identificări naționale tradiționale, prin figuri ale trecutului, „victorii” în războaie, prin confesiuni religioase, dar unificarea europeană este favorizată de abordarea identificărilor naționale din perspectiva identificării prin performanțe exemplare în cunoaștere, inovații tehnice, forme de conviețuire democratică, nivel de viață.

Asupra conceptului de construcție europeană s-a oprit într-o analiză coerentă și de profunzime, Teodor Baconsky pornind de la starea Europei așa cum o descria politologul german Werner Weidenfeld. Europa se află la o răscruce epocală. Ne luăm azi adio de la vechea Europă. Începe o nouă eră, ale cărei mișcări nu par să fie măsurate de către seismografele politice. Procesul de integrare își modifică natura – între entuziasmele unora și criticile altora. […]. Din punct de vedere istoric, călcâiul vulnerabil al Europei constă în abandonarea tentativei de aprofundare a identității europene și de stabilire a unei platforme culturale pentru acțiunea politică. Problematica identității europene se relevă în acest context ca una de primă actualitate, politologul german constată, rece, absența unui proiect european, respectiv incapacitatea constructorilor de a pune la punct o nouă logică a politicii de stabilitate în perspectiva unei paradigme. Astfel, se apreciază că ideea identității europene rămâne încă ambiguă și fugitivă.

Pe fondul frământărilor și transformărilor care străbat vechiul continent, credința într-un destin al Europei cunoaște un declin perfect explicabil după măcelul științific al celor două războaie mondiale și deceniile de matracaj propagandistic inerente confruntării dintre comunism și lumea liberă. În asemenea circumstanțe istorice, euroscepticismul pare de rigoare. Cu toată această ereditate negativă… trebuie să-i dezmințim și corectăm pe filozofii sfârșitului (sfârșit al istoriei, al Occidentului, al creștinismului) care proclamă epuizarea fără eleganța de a ne sugera vreo alternativă (nu o antimodernitate ci o altfel de modernitate). Nevoia de continuitate în construcția europeană este prima sursă de încredere la scara unui continent în care diversitatea lingvistică, religioasă, culturală, etnică și patrimonială continuă să joace, alternativ, ca sursă de forță și de fragilitate.

Cu toate că se poate vorbi despre diferențe strategice dintre Europa de Vest și cea de Est, despre un clivaj între Occident și cealaltă Europă: pe de o parte Vestul bogat, postmodern, liberal și democratic, iar pe de altă parte (Sud-) Estul sărac, premodern, deficitar la capitolul drepturilor omului și împărțit, ca mentalitate, între integrismul legitimist al conservatorilor și hedonismul noilor generații dornice să ardă etapele; cu toate acestea, diferențele sunt mai curând de ordin spiritual și cultural.

Dimensiunea identității europene cuprinde mai mult decât trăsături definitorii prin care se poate remarca în raport cu altele; de o importanță reală este aspectul perceperii și trăirii acesteia de către cetățenii europeni. Raportat la acest nivel, s-a constatat că deși discursurile despre identitatea europeană abundă la nivel mediatic, universitar sau în sfera birocrației comunitare, cetățenii continentului nostru se simt prea puțin europeni, atât la nivelul autoreprezentării, cât și la acela al motivațiilor practice.

Teodor Baconsky explică acest aspect printr-o comparație cu Statele Unite ale Americii arătând că dacă un european vizitează oricare dintre orașele acestui continent va întâlni peste tot americani chiar dacă va observa diferențele dintre o regiune și alta și fractura culturală dintre America urbană și cea agrară, succesul religiilor asiatice sau ciocnirea ideologică dintre corectitudinea politică și suprematismul anglo-saxon; va întâlni o națiune coerentă, în sânul căreia miturile fondatoare și patriotismul constituțional se potențează reciproc. Acestei precizări îi urmează constatarea că e însă greu să evocăm situații simetrice atunci când ne gândim cum suntem percepuți de non-europeni. Dificultatea pe care o întâmpină americanul care vine în Europa este legată tocmai de situațiile neomogene și incoerente pe care le întâlnește de la o țară la alta în cadrul aceluiași continent care se vrea unit. Datorită acestor realități se poate spune că europenitatea rămâne o calitate – difuză – de substrat. O calitate virtuală, cu geometrie variabilă.

Devenirea europenității este perceput ca un proces, ca etape care trebuie parcurse pentru a se ajunge la o realitate trăită. Dificultatea acestui proces este sporită de incertitudinea legată de cum trebuie să arate acea realitate. Vom deveni cu adevărat europeni la capătul unui proces cultural de (lungă) durată și finalități deocamdată incerte. Un proces complex, punctat de reculuri și urgentat de scadențe, a cărui dezvoltare pretinde politici educaționale și strategii de comunicare bine focalizate, dar și o epopee, în care voința constructivă, gestiunea riscurilor, capacitatea de compromis și apetența creativă își vor demonstra, succesiv, utilitatea.

În dezbaterea asupra identității europene trebuie să se țină seama și de direcția și perspectiva prin care se definește în prezent. Autorul constată că până acum – și în pofida generoaselor viziuni creștin-democrate împărtășite de părinții fondatori – construcția europeană s-a bazat pe un concept negativ: ea este mai puțin consecința unor stări de agregare simbolică și identitară, cât expresia politică a necesității de a menține pacea (ca stare de non-beligeranță).

Obiectivele strategice, țintele de atins la nivel economic și politic sunt importante și necesare și ele fac parte integrantă din proiectul european dar pentru construcția unei identități europene nu sunt suficiente sau, mai mult, ele nu sunt cele care atârnă cel mai mult în balanța identitară. Dovada este absența unui sentiment al apartenenței europene printre cetățenii Europei, iar printre motivele de insatisfacție se numără și unul inefabil, mai puțin evocat ca atare, dar nu mai puțin relevant. Este vorba despre impresia larg împărtășită că Europa nu are un suflet – adică un sistem de valori comune, o tradiție vie, o linie de forță semnificativă. Unica referință general acceptată pare să fie democrația…care a devenit valoarea-refugiu.

Înțelegerea democrației ca valoare comună întâmpină însă la rândul ei ambiguități de înțelegere. Democrația continuă să fie un concept fourre-tout. Un concept eterogen, cu o scală semantică prea largă pentru a suscita concentrarea civică și voluntariatul obștesc.

Dacă astfel stau lucrurile cu democrația ca valoare percepută (sau nu), se ridică întrebarea legată de sursa din care Europa secolului XXI își va lua valorile care să-i contureze sufletul unitar. Determinantele fără de care nu se poate vorbi despre comunitate europeană sunt, în opinia analistului, legătura socială și proiecția ideală. Cum vor putea fi realizate acestea? Nu din deconstructivismul post-modern, nu din eclectismul spiritual post-industrial, nu din frenezia sociopată a profitului idolatrizat, nu din evaziunea în spațiul virtual al internetului și, cu siguranță, nu din stufos-juridicele tratate de bază ale Uniunii Europene. Alternativa la aceste nu-uri se află în acceptarea moștenirii pe care Europa o are și care a stat la baza construcției ei identitare, dincolo de orice controverse și negări legat de această moștenire. Dacă europenii își revendică o identitate distinctă, dacă mai au orgoliul unei diferențe specifice și ambiția de a conta în noile angajamente geopolitice, atunci vor fi nevoiți să-și amintească de unde vin și să reintegreze în canonul lor fundamental ideea creștină. Creștinismul depășește cadrul european – atât ca difuzare, cât și ca stil. Există un creștinism în afara Europei. Dar poate exista o Europă în afara creștinismului? Întrebarea nu este retorică deoarece autorul aduce ca răspuns o întreagă pleiadă de dezbateri și argumente situaționale care atrage atenția spre faptul că nu se poate să scoatem din ecuația identitară a Europei moștenirea ei creștină fără a ajunge de fapt la deconstrucția ei.

Pe fondul evenimentelor multiple, diverse și ample care au marcat istoria Europei, definirea identității europene devine o cutezanță și o sarcină deloc ușoară. Cu ale sale numai două secole de revoltă (a)gnostică, Europa revoluționară, iluministă, progresist-socială, tehnologică, ideologizată, secularizată excesiv, rămâne însă un pustiu amnezic, în care umanismul ateu depersonalizează indivizii și ofilește savoarea lucrului public… Cu alte cuvinte, Europa va exista numai dacă bătălia pentru memoria ei colectivă va fi câștigată.

Reținerile, negările, controversele și chiar împotrivirile legate de acceptarea unei moșteniri creștine a Europei sunt puse într-o anumită măsură pe acțiunile negative pe care Biserica le-a manifestat în Evul Mediu în Europa și ca atare prin aceasta întreg creștinismul s-ar fi dovedit ineficient în conturarea identității și unității europene iar urmele lăsate de el trebuie uitate. Culpabilizarea retroactivă a creștinismului și pseudo-dezbaterea filozofică referitoare la valorile universale ca mijloc necesar al dezvoltării societăților umane au alimentat masochismul pedagogic al unei Europe incapabile să mai distingă binele și răul din propriul trecut. În realitate, cunoașterea trecutului – ca bătălie pentru memorie – implică mai cu seamă depășirea alienării religioase a noilor generații față de tradiția și tradițiile creștine.

Consecința necunoașterii propriei istorii și tradiții nu este una constructivă pentru europeni și cei mai afectați sunt poate cei tineri pentru care toată civilizația europeană devine neînțeleasă atâta timp cât nu învață să o descifreze. Această orbire mentală – în prezența căreia orice mesaj face parte dintr-un video game – nu sacrifică doar moștenirea creștină, ci toate formele de creație religioasă, la care omul occidental, fanatic al unei libertăți fără sens, nu mai are, practic, acces.

Învățământul, în loc să ajute la eliminarea acestei orbiri mentale, o hrănește prin învățătura pe care o transmite cu privire la acest aspect. Educați în școli care continuă să perpetueze ficțiunea unei Europe non-creștine, alături de mitul unei societăți fără mituri – riscă să moștenească handicapul unei conștiințe europene dezarticulate. În absența marelui cod biblic – veritabil ADN al continentului nostru – europenitatea rămâne un organism nevertebrat, un eșafodaj butaforic sau, cel mult, o clădire cu temelii precare.

Dincolo de toate controversele existente, autorul demonstrează că Europa creștină ființează latent și că nu ne lipsește decât curajul de a o scoate la lumina zilei, într-un mod care, evitând erorile trecutului, nu condamnă trecutul la uitare, manipulare ideologică și resentiment. Europa este văzută ca matrice a acestei religii globale…loc geometric al interpretărilor creștine cu privire la sensul istoriei universale.

Întărind ideea latenței spiritului creștin al Europei, Radu Carp afirmă că religia rămâne totuși o componentă definitorie a spațiului public european chiar dacă, în viziunea impusă de modernitate, trebuie să fie o opțiune strict privată iar prezența sa în spațiul public nu mai este legitimă. Aceasta deoarece gândurile și sentimentele dezvoltate în sfera privată a individului conduc inevitabil la acțiuni și urmări practice în sfera publică. În completarea acestei idei citează afirmația lui H.R. Patapievici că o veritabilă religie, chiar daca este exercitată privat, nu poate fi doar privată.

Pe de altă parte, credințele religioasele sunt tot mai prezente în spațiul public european și ca atare se impune abordarea dimensiunii spirituale într-o manieră ce ține seama de acest fapt. Credințele religioase, atât de prezente astăzi într-o Europă lărgită, pot juca un rol și mai mare în spațiul public, în măsura în care cultele sunt recunoscute ca parteneri de dialog în ceea ce privește nașterea, punerea în aplicare și modelarea unor politici publice.

Se vorbește despre un punct de plecare în definirea identității europene. Pluralitatea culturilor și a religiilor, aflate în permanent dialog, care face ca orice poziție radicală să rămână marginală, constituie fără îndoială baza de plecare pentru definirea unei identități europene. Însă tocmai această pluralitate reduce șansele de a ajunge la un compromis: dialogul inter-cultural și inter-confesional a dus, de multe ori, la situații conflictuale. Din aceste rațiuni, este imposibilă definirea unei identități europene la acest moment, deoarece respectul alterității este chiar esența proiectului european. Pentru a putea fi rezolvată această situație, un prim pas ar fi definirea unui set comun de valori a căror asumare permite conturarea unei identități europene.

Dezbaterile pe tema identității europene nu mai reprezintă un subiect sporadic ci fac obiectul multor preocupări, întâlniri și strategii. Profesorul Andrei Marga ridică întrebarea cu privire la necesitatea acestor dezbateri. Why does the European identity have to be elucidated? When the European identity is being discussed, we do not consider only a problem that interest those who compare identities and tourists that are looking for an indigenous characteristic. Nowadays, the conception of the European identity has practical effects or, at least, it has no longer lacked practical implications since the starting point of European integration (1957). Aspectele care derivă din problematica identității europene sunt legate de tipul de politică internă legată de dezvoltarea Uniunii Europene, ce tip de alianțe sunt favorizate pentru aceasta, ce tip de educație este sprijinit, ce tip de guvernare este folosit, ce înseamnă democrație de fapt.

Identitatea europeană poate fi explicată, în opinia autorului, indicând rădăcinile Europei. The European indentity can be indicated… only by bringing into discussion the roots (the sources or the legacy) of Europe.

Rădăcinile Europei sunt multiple din perspectiva analiștilor, însă focalizarea rămâne în final pe izvoarele grecești, ale iudaismului și ale creștinismului. After Denis de Rougement …Europe was not born from the conflict between East and West, but from the complex of the crossed tensions, the poles of which can be named, with a symbolic title, Athens, Rome and Jerusalem… Athens represents the discovery of the individual…Rome represents the creation of the citizen, and Jerusalem represents the revelation of the person. Adrei Marga notează că unii istorici fac distincție între rădăcinile Europei care sunt Atena, Roma, Ierusalim și componentele Europei care sunt the Indo-European legacy, the Celtic contribution, the German influence.

Dezbaterile legate de ordinea acestor surse în istoria Europei sunt încă deschise având în vedere că it is hard to isolate one source from another in the European genesis itself. In the end, how could we temporally order, in Europe, the Greek individualisation, the Jewish revelation, and the Roman citizenship? Under certain circumstances, at least in the genesis of Europe, they have, in fact, presupposed one another. Ipoteza lansata de către autor este aceea că Europa are la bază surse multiple și că rădăcinile sau moștenirile Europei trebuie diferențiate de componentele acesteia fără a le minimiza sau degrada.

Astfel, operating with the triptych of the roots of Athens, Rome and Jerusalem, or, more comprehensively, with the Greek, Christina, Roman, and Modern legacies, it is obvious that a religious component is situated right at the basis of Europe. Religia intră astfel în discuție ca dimensiune fundamentală în construcția și moștenirea Europei. No matter how far were taken the efforts to separate the profane mentality, which has formed in the European culture, from the religious antecedents, no matter how much we wanted t ogive autonomy to the philosophical and sceintific approaches in relation to the religious atmosphere, in the end, we coud no leave aut of the discussion the Judeo-Christian tradition of Europe. Prezența religiei ca moștenire a Europei nu poate fi contestată și pentru că the effects o religiosity on human actions cannot be doubted and they cannot be ignored.

Prezența și influența religiei ca sursă și rădăcină a Europei este observabilă în structura societății și a modului de viață privat, chiar dacă se vorbește despre o eră secularizată. Even though we admit that the era of religions has permanently closed, we must convince ourselves that, between private religiosity and the substitutes of the religious experience, we will have never finished the relation with religion. There are two errors that have to be avoided: one that consists in concluding from the existence of this subjective centre to the permanence or to non-variation of the religious function and the other that consists in deriving from the indisputable usage of the role of religion in our societies into the certain statement of the disappearance of its traces. The discontinuity in the order of the social function is already, in its essence, operated. One the other hand, in what the continuity from the intimate experience register is concerned, it has not ceased to surprise us.

Influența religiei, și în special a creștinismului, poate fi observată la nivelul valorilor, a setului de valori comune general acceptate în spațiul european. it may be said that overall, the Medieval, Catholic and Orthodox Euopeans, and later the Proestants, have been very closet o one other, trough the acknowledgement and the dispersion of the same Judeo-Christian values, the fundaments of a Weltanschauung, which have lasted until our day and have impregnated our secular society.

Influența religiei se regăsește în substratul multor dimensiuni ale vieții și în multe domenii de activitate sau a multor științe moderne. Even the birth of the moral conscience, understood as a normative conscience and having as a support the inner need, cannot be explained without the Old Testament and the Epistle to the Romans of Apostle Paul.

Profesorul Andrei Marga subliniază că we may say that modern ethics was obviously inspired by the sources of the Bible, concluzionând apoi că liberties, institutions, law, natural sciences, social sciences, and moral conscience – as Europe produced them and then spread them around the world, are connected to religion. They are connected to the religion that Europe took from Jerusalem and developed as its own religion: Christianity.

În aceeași ordine de idei, Europa a fost descrisă prin conceptul Europa christiana – with its evangelism…, a successful atempt thanks to the singular capacity of universalisation and, therefore, of unification of humanity, that the Gospels and the traditions around them had. Europe is an example of Christian inculturalisation, with political consequences that claim their own social structure.

Rezumând concluziile istoricilor care au îndreptat atenția spre faptul că Atena, Roma și Ierusalim sunt simboluri în care găsim rădăcinile Europei și a componentele identității europene, one may say that from Athens we have: the shared rationality, the language of disciplines, the basic philosophical conceptualisations, the democracy, the dialect, and the fine arts. We own to Rome the city, the roads, the architecture, the cadastre, the cartography, the citizenship, the law and the universal empire. Dar, dincolo de toate acestea se poate spune că all Europeans are still marked by Christianity and, throug it, by Judaism, pornind de la ideea că la baza creștinismului stă iudaismul.

Legătura dintre Biblie și cultura europeană este evidențiată de către analistul André Paul care explică procesul acestei legături: the passage of the Bible, Judaic and Christian, from the patrimony of a certain Jewish elite, in the hypostasis of founding book of the European culture, with all the historical meanders and implications involved.

Componentele care definesc fundamentul culturii europene sunt identificate prin concepte simbolice cu încărcătură valorică – only the triangle Jerusalem, Athens and Rome embodies the cultural fundament of Europe. However, as one can easily notice, the Grek individualisation under the rules of the Polis, the Roman citizenship under the conditions of the universal empire and the revelation treanmitted from Jerusalem cannot be hierarchised in the genesis of human activities in Europe, in a chronogical way, so that we may talk about a triangle of the roots, and not about one’s priority. The only possible order is the purely chronological, of world history.

Redescoperirea acestui triunghi valoric este considerată a fi importantă în cunoașterea culturii europene. The reestablishment of the triangle of Jersualem, Athens and Rome is certainly an enormous step before acknowledging the cultural fundament of Europe.

Acest triunghi conceptual are semnificații nu doar pentru înțelegerea trecutului cultural cât și pentru evoluția acesteia. Only that this triangle is not solely for the past, but it can also inspire the establishement of a framework for the further evolution of Europena culture. In this sense, there is a salutary progress of the researches that restore the importance of Christianity, of the Greek and Roman legaciesc, in the formation of the European identity, as well as there is a progress in the efforts to establish the contribution of different components of Europe.

Valorile Europene

Vom încadra succint valorile sociale cu intenția de a reflecta dacă nu cumva fenomenul globalizării ne furnizează indirect un sistem de valori globale în detrimentul valorilor locale sau europene care au construit actuala societate europeană.

A vorbi despre valori și mai ales despre valori europene a fost și cred că ramâne un demers deosebit de dificil, datorat în mod deosebit conotațiilor termenului. În zona științelor umaniste tinde să aibă un sens normativ. Valorile devin astfel criterii pe baza cărora se face distincția dintre bine și rău, dintre frumos și urât, dintre dezirabil și indezirabil. Specialiștii din domeniul științelor sociale au observat după jumătatea secolului al XX-lea o tendință vizibilă a societăților vestice de a renunța la normativism în favoarea acceptări diferențelor, astfel că problematica și analiza valorilor trebuie reluată regulat dar în strânsă legătură cu contextul social de la acel moment.

Definirea valorilor imiplică o problematică suplimentară pentru că avem de a face cu un caracter polisemantic al termenului valoare, aceasta fiind înțeleasă atât denotativ cât și conotativ, aici însă noi ne referim la valorile individului care răspund unui întreg complex de orientări latente și care corespunde filosofiei de viață a unui om.

Definirea conceptului de valoare acoperă o arie largă de dimensiuni. Una dintre definițiile, de largă acceptare în rândul sociologilor, îi aparține lui Kluckhohn. Pentru acesta valoarea reprezintă o concepție, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care influențează selecția modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale acțiunii. Adiacent noțiunii de valoare, autorul definește și noțiunea de orientare valorică în termeni de concepție organizată și generalizată, influențând comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în ea, la relațiile omului cu ceilalți și cu privire la dezirabil și indezirabil. Valorile sunt definite astfel în corelație strânsă cu acțiunea și cu componenta practică. Valoarea trimite cu gândul la criterii care ajută să ne orientăm și la linii de demarcație între ceea ce este permis sau de dorit din punct de vedere social.

Milton Rokeach definește valoarea ca pe o credință de durată că o anumită cale sau un scop al existenței sunt de preferat, din punct de vedere social sau personal, față de o cale sau un scop opuse. Valorile nu există disparat, ci sunt înglobate în cadrul unui sistem de valori, care reprezintă o organizare de durată a credințelor cu privire la scopurile existenței și la modurile considerate dezirabile de atingere a acestora. Schimbarea valorilor presupune reordonarea priorităților în cadrul sistemului valoric individual. Ca atare, valorile presupun întotdeauna un mod de acțiune, ele determină direcția pe care o urmează un individ, o colectivitate, o societate. Valorile sunt realități latente și nu pot fi observate de sine stătătoare deoarece ele sunt incluse în paradigma morală a individului (comportament, decizii, atitudini). Vorbim despre sisteme de valori pentru a putea înțelege tendințele etice dintr-o anumită comunitate pentru că într-un sistem de valori se reflectă personalitatea individului, până chiar la personalitatea unei comunități. Din acest motiv valorile se vor regăsi întotdeauna explicit sau implicit la nivelul politicilor sociale și în strategiile politice.

Din punct de vedere cultural, orientarea valorică majoră în acest moment este către postmodernism, având în centrul său postmaterialismul cu o tendință de a acorda atenție sporită autoexprimării și calității vieții. Relația cu cultura însă poate ridica câteva câteva probleme suplimentare de abordare pentru că sunt sociologi care echivalează cultura cu valorile, pe când cei mai influenți cercetători în studiul valorilor, consideră că elementul central al culturii este dat de valorile individului. Cu alte cuvinte spunem defapt că valorile cetățenilor construiesc cultural o regiune, un stat sau chiar un continent și că identitatea culturală este exact reflexia valorilor exprimate.

Este unanim acceptat faptul că acțiunile umane au ca mobil anumite valori care le direcționează chiar dacă aceste motivații valorice au o varietate deloc neglijabilă, de la mobiluri fiziologice, legate de subzistență sau mobiluri mercantile, motivații hedoniste, de divertisment la motivații ideatice, de principii și convingeri care conturează un profil uman și comunitar în ultimă instanță.

Rolul sistemelor de valori care stau la baza unei societăți este reflectat în acțiunile și tipul social dominant la un moment dat. Sociologul Petre Andrei a făcut o preocupare academică prioritară din studiul valorilor și a moralei considerându-le forțe ale comportamentelor sociale și ale relațiilor umane. Una din tezele bază ale sociologului vizavi de valori este aceea că valorile sunt cele care ghidează în mod real pașii omului dar și necesitatea ca valorile pe care le avem deja trebuiesc crescute și dezvoltate spre un ideal care să coordoneze în final faptele fiecăruia.

Societatea este de o complexitate greu de înțeles și trebuie avut în vedere interrelațiile stabilite pe parcursul evoluției istorice între diferitele grupuri care au trebuit să conviețuiască la un moment dar, indiferent de preferințele lor personale. Din punctul de vedere al psihologilor, valorile pot reprezenta ancorele ce permit indivizilor o orientare societală, acestea acționând și ca sisteme de decodare ale potențialelor direcții de acțiune vizavi de nevoile și aspirațiile personale. Comportamentul mai multor popoare poate avea elemente comune, dar pot prezenta și deosebiri remarcabile. Ele se pot asemăna din punct de vedere biologic și se pot asemăna sau diferenția din punct de vedere psihologic, al comportamentului moral și sociologic. Trebuiesc observate în mod simultan aceste forțe convergente sau divergente pentru a putea aprecia corect motivația comportamentului și acțiunilor diferitelor grupuri de oameni. Considerăm relevante aceste precizări pentru tema abordată având în vedere că proiectul european de construcție a unei identități europene bazate pe valori comune trebuie să țină seama de diversitatea culturală a statelor membre. În acest context, a înțelege cum funcționează aceste forțe, reprezintă o necesitate implicită.

Valorile se structurează adesea în sisteme de valori caracteristice unor anumite grupuri, comunități, națiuni. Etica națională formulează valori și norme morale în vederea statului și grupului național, ea cuprinde ca elemente esențiale o mulțime de idei politice. Scopul pe care îl urmărește e stabilitatea și conservarea națională – aici vorbim de valori de tipul național. Acest fapt poate fi generator de obstacole în construcția unui sistem de valori europene comune dacă nu se ține cont de forța acestora. Abordate însă într-o manieră integratoare, acestea pot fi puncte de pornire în construcția europeană. Sociologii definesc valorile ca fiind interioare individului, însă aceste valori au vizibil determinant social exprimat și totodată indus de către norme, obiceiuri și ideologii. La nivelul indivizilor valorile dintr-un anumit domeniu cum ar fi religia, familia, relațiie sociale, etc., sunt determinate și determină valorile din toate celelalte domenii ale vieții.

Valorile nu pot fi în mod direct observate, și în mod real nimeni nu poate indica în mod cert valorile cuiva pentru că acestea nu sunt altceva decât niște realități latente prezente în interiorul cuiva cu o acționalitate și un determinant social puternic. Astfel, colectivitățile umane ajung să dezvolte seturi de valori sau credințe sociale comune asigurând astfel coeziunea socială și de asemenea conviețuirea, permițând totodată orientări de valoare diferite, specifice subgrupurilor și indivizilor în mod separat, dar care aderă însă la valorile comune. Trebuie știut faptul că valorile nu se schimbă de la o zi la alta ci chiar au nevoie de o vreme relativ îndelungată pentru a se modifica, restructura, afectând astfel toate sferele vieții. Din aceste rațiuni ce țin de timp, studierea dinamicii valorilor, trebuie făcută doar la intervale de 5-10 ani sugerează Voicu, pentru ca eventualele fluctuații și chiar tendințe să fie observabile. De altfel și Eurobarometrele s-au făcut la anumite intervale de timp precum și studiile prezentate de European Values Survey se fac o dată la 9 ani.

Se vorbește despre moștenirea creștină a Europei, subiect care a suscitat în ultima perioadă dezbateri interminabile și conflictuale adesea. Vorbind despre morala creștină aceasta este considerată ca fiind în esența sa, universalistă și nepolitică, în sensul că formulează principii morale valabile pentru orice om indiferent de națiune, de aceea ea e asimilativă și misionară, are spirit larg de toleranță și iubire umană… Morala universalistă a creștinismului e democratică și aici este marele său merit, pentru că a înțeles rolul creator al democrației și valoarea muncii pentru dezvoltarea culturii umane.

Valorile creștine sunt considerate universale, creștinismul formulează o valoare morală universală: Umanitatea! Valoarea morală a unei acțiuni depinde de alegerea scopurilor și mijloacelor. Valoare etică supremă, către a cărei realizare trebuie să țintească toate acțiunile, e realizarea umanității, a omului în care să fie unită rațiunea moralitatea și frumosul, a omului călăuzit de aceste forțe în crearea culturii pentru binele omenesc.

Stabilirea unui set de valori comune europene stă la baza construcției identității europene. Oamenii sunt dependenți de reprezentările lor, de ideile lor. Nu este greșit să afirmăm că ideile conduc lumea indiferent de cauza formării lor. În ciuda aparențelor spune Venner, acțiunile oamenilor nu sunt determinate de utilitar, ci de sisteme de valori în conflict. Ideea despre o Europă – una ca entitate juridică, politică și economică, fondată pe un număr de principii etice denumite drepturile omului, s-a născut în Europa de Vest, după Cel de-al Doilea Război Mondial.

Dincolo de diferențele culturale, economice, politice, construcția europeană își propune o unitate identitară prin care să se definească pe sine cât și în raport și restul lumii. Unită în diversitate – deviza Uniunii Europene – exprimă voința de a trăi împreună, de a promova ceea ce poate să facă din Europa națiunilor o Uniune Europeană, ai cărei cetățeni să aibă o identitate europeană și un sentiment de apartenență, evitând deopotrivă izolarea, cât și dizolvarea identităților specifice fiecărei națiuni.

Acest obiectiv nu este deloc unul simplu și ușor de realizat cu atât mai mult cu cât contextul social european este complex și tensiunile sunt evidente: pe de o parte se constată o creștere a indiferenței religioase și a laicizării vieții în societate, dar în același timp, este evidentă și o fervoare crescândă a persoanelor și grupurilor preocupate de căutarea unui sens spiritual al vieții… De aceea, misiunea religiilor și a Bisericilor este de a promova solidaritatea și fraternitatea cu o lume marcată tot mai mult de sărăcie, șomaj și suferință. Despre această fervoare creștină paradoxală am scris întru-un text despre resurgența religiei. Semnificația valorilor creștine continuă să ră mână un fundament pentru acțiunile sociale.

Accentul pus pe rolul valorilor în construcția europeană reiese și din locul pe care acestea îl ocupă în dezbaterile actuale din cadrul Convenției Europene pentru viitorul Europei. Profesorul Radu Carp notează că aceste dezbateri sunt diferite iar noua abordare nu se referă cu precădere la aspecte instituționale sau politici europene. Diferența specifică se referă la valorile în jurul cărora se construiește identitatea europeană. Voința politică de a avea o asemenea identitate este evidentă. În lipsa unei identități europene, asumată de fiecare actor al spațiului comunitar orice proiect politic ce dorește adecvarea instituțiilor Uniunii Europene la realitățile trans-naționale nu are șanse de a fi pus în aplicare. Necesitatea valorilor, a unui set comun de valori, în construcția europeană este astfel un factor determinant. Rolul religiei în conturarea unui corp de valori nu poate fi ocolit sau negat, indiferent de poziția pe care ne situăm din punct de vedere politic, moral sau cultural.

Tratatele reprezintă în Uniunea Europeană forma prin care sunt stabilite aspectele fundamentale cu privire la construcția europeană. Tratatul de la Lisabona este considerat ca fiind tratatul care a adus o contribuție majoră la explicarea proiectului european sub forma valorilor și principiilor. Valorile reprezintă, pe de o parte, rațiunea de a fi a Uniunii și etica sa. Constituționalizarea acestora are o enormă importanță atât din punctul de vedere al identității europenilor, cât și din cel al principiilor cărora trebuie să i se supună atât acțiunea Uniunii, cât și cea a statelor membre. Caracterul său de etică sau norme de comportament are și consecințe practice, nerespectarea acestora atrăgând sancțiuni juridice.

Conform TUE – Tratatului pentru Uniunea Europeană, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați. Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile și bunăstarea popoarelor sale.

Dacă pentru stabilirea valorilor europene comune, așa cum au fost enumerate conform Art. 2, nu au fost discuții controversate, nu același lucru se poate spune despre includerea sau nu a unor referințe la Dumnezeu și la moștenirea creștină a Europei. În ciuda atenției care i s-a acordat și în ciuda încercărilor Poloniei de a reactiva problema cu ocazia Conferinței din 2007, această dezbatere a fost și a rămas la marginea altor teme. Faptul că s-a renunțat la o referință explicită vizavi de moștenirea creștină a Europei a fost înțeleasă și ca o bătălie pierdută pentru sufletul Europei.

Aspectele legate de etica Uniunii au fost o parte importantă a dezbaterilor astfel încât în Articolul 2 au fost menționate principiile de bază și limitele acțiunii Uniunii și statelor membre. În primul rând, este vorba despre valorile de bază, cele care fac popoarele Europei să se simtă parte a aceleași Uniuni. Aceste valori sunt dezvoltate în Carta Drepturilor Fundamentale, precum și în Titlul referitor la viața democratică a Uniunii. Ele constituie baza identității europene și substratul proiectului construcției politice europene. Fundamentul Uniunii Europene, care face posibilă uniunea statelor membre, este dat de către valorile comune împărtășite și dezvoltate, valori considerate definitorii pentru viața sa. În fond, statele membre au creat Uniunea pentru a promova împreună aceste valori. Aceste valori au titlu directiv în sensul că ele ghidează acțiunile și deciziile Uniunii. În exercitarea competențelor sale, întreaga acțiune a Uniunii trebuie să fie ghidată de respectarea strictă a acestor valori. Aceasta nu este doar o obligație politică, ci și una juridică, nerespectarea acestor valori constituind motiv de a solicita o decizie a Curții de Justiție. Dezbaterile Convenției au arătat și ele că problematica valorilor căpătase o importanță deosebită, destul de puțin întâlnită în trecut.

Valorile comune europene exprimate oficial sunt extrem de importante din mai multe rațiuni. Valorile nu reprezintă un reper de acțiune doar pentru statele membre ci și pentru statele care doresc să devină membre ale Uniunii. Astfel se reușește o uniformizare și o narmativizare culturală în ceea ce privește proiectul european. Caracteristica valorilor europene de necesitate și obligativitate de a fi respectate de către state membre sau în proces de aderare este completată și de caracteristica permanenței. Respectarea acestor principii etice este o cerință permanentă pentru toți membrii Uniunii, încălcarea lor conducând la o procedură juridică de sancționare – procedura garanției democratice – , care poate merge până la pierderea drepturilor politice de vot în cadrul Consiliului.

În cadrul Convenției s-a stabilit să existe o listă limitată de valori din motivul clarității și securității juridice care sunt absolut necesare pentru operaționalizarea procedurii de garanție democratică. Prin urmare, s-a considerat potrivit a fi inclus un al doilea nivel de principii general-comune împărtășite de societățile statelor membre. Acestea, sunt valori esențiale ale Uniunii Europene, dar conținutul lor nu are valoarea unei definiri solide din punct de vedere juridic. Și mai delicat aici este faptul că percepția asupra lor diferă de la un stat membru la altu. Prin urmare, la acest al doilea nivel este vorba mai mult de principii directoare decât despre o bază juridică suficientă pentru declanșarea unei proceduri de garanție democratică.

La nivel de valori europene se discută și despre un model social al Europei sau despre Europa socială. În acest sens, se consideră că Tratatul de la Lisabona reușește să marcheze un progres fără precedent în constituționalizarea modelului social european prin formularea obiectivelor și a instrumentelor acestora, dar și prin redactarea noilor clauze sociale, aspecte ce nu existau înainte. Tratatul de la Lisabona adaugă noi evoluții conceptului de Europă socială, prin explicitarea și constituționalizarea modelului social european. Aceste valori și obiective produc efecte juridice, fiind obligatoriu de respectat în toate deciziile Uniunii.

Astfel valorile și principiile cu conținut economic și social se regăsesc în Articolul 2 al noului TUE. Modul cum acționează și funcționează aceste valori în cadrul Uniunii arată impactul la nivelul politicile sociale și economice. una dintre valorile fundamentale din tratat este egalitatea. Dar această valoare nu ar trebui înțeleasă doar în termeni strict juridici și politici (egalitatea cetățenilor în fața legii). Valoarea egalității ar trebui să fie valabilă și în zona termenilor economici și sociali, ceea ce ar duce la obligativitatea puterilor publice de a formula politici economice și sociale de care să beneficieze toți cetățenii. Alte principii ale societății europene care au legătură cu modelul economic și social sunt nediscriminarea, toleranța, solidaritatea și egalitatea de gen.

Reluăm și aici din definirea valorilor deoarece acestea imiplică o problematică suplimentară pentru că avem de a face cu un caracter polisemantic al termenului de valoare, aceasta fiind înțeleasă atât denotativ cât și conotativ, aici însă noi ne referim la valorile individului care răspund unui întreg complex de orientări latente și care corespunde filosofiei de viață a unui om.

Definirea conceptului de valoare acoperă o arie largă de dimensiuni. Una dintre definițiile, de largă acceptare în rândul sociologilor, îi aparține lui Kluckhohn. Pentru acesta valoarea reprezintă o concepție, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care influențează selecția modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale acțiunii. Adiacent noțiunii de valoare, autorul definește și noțiunea de orientare valorică în termeni de concepție organizată și generalizată, influențând comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în ea, la relațiile omului cu ceilalți și cu privire la dezirabil și indezirabil. Valorile sunt definite astfel în corelație strânsă cu acțiunea, cu componenta practică. Valoarea trimite cu gândul la criterii care ajută să ne orientăm și la linii de demarcație între ceea ce este permis sau de dorit din punct de vedere social.

Milton Rokeach definește valoarea ca pe o credință de durată că o anumită cale sau un scop al existenței sunt de preferat, din punct de vedere social sau personal, față de o cale sau un scop opuse. Valorile nu există disparat, ci sunt înglobate în cadrul unui sistem de valori, care reprezintă o organizare de durată a credințelor cu privire la scopurile existenței și la modurile considerate dezirabile de atingere a acestora. Schimbarea valorilor presupune reordonarea priorităților în cadrul sistemului valoric individual. Ca atare, valorile presupun întotdeauna un mod de acțiune, ele determină direcția pe care o urmează un individ, o colectivitate, o societate. Valorile sunt realități latente și nu pot fi observate de sine stătătoare deorece ele sunt incluse în paradigma morală a individului (comportament, decizii, atitudini). Vorbim despre sisteme de valori pentru a putea înțelege tendințele etice dintr-o anumite comunitate pentru că într-un sistem de valori se reflectă personalitatea individului, până chiar la personalitatea unei comunități. Din acest motiv valorile se vor regăsi întotdeauna la nivelul politicilor sociale și în strategiile politice.

Din punct de vedere cultural, orientarea valorică majoră în acest moment este către postmodernism, având în centrul său postmaterialismul cu o tendință de a acorda atenție sporită autoexprimării și calității vieții. Relația cu cultura însă poate ridica câteva câteva probleme suplimentare de abordare pentru că sunt sociologi care echivalează cultura cu valorile, pe când cei mai infleunți cercetători în studiul valorilor, consideră că elementul central al culturii este dat de valorile individului.

Spațiul european ca spațiu cultural și valoric?

Când vorbim despre spațiul european trebuie să ținem seama nu doar de aspectul istoric sau geografic, ci este necesar să luăm în calcul dimensiunea culturală și valorică, pentru că Uniunea Europeană se construiește și prin apartenență culturală. Astfel că putem găsi elemente de cultură europeană și în alt spațiu nu doar în spațiul strict al Europei geografice și istorice.

Conceptul de Europa a început să existe datorită unei unități conjuncturale, o unitate care urmărea atât comparația cu exteriorul cât și mai ales apărarea de exterior. În Aufgang Europas, Friedrich Heer, consideră că abia din secolul al 12-lea putem vorbi despre o Europă relevantă astăzi. Specificul istoriei europene a devenit observabil prin similitudinile politice, sociale, economice și mai ales religioase. E important să știm că până la acțiunile reformatoare a lui Luther la început de secol 16, Europa era adesea confundată cu catolicismul. Scindările date de protestantism or revoluția franceză nu au făcut nimic altceva decât să dea un contur tot mai sigur a ceea ce este Europa astăzi. Superioritatea culturală europeană este dată de faptul că dincolo de orice raționalitate politico-administrativă, Europa are capacitatea de a se grupa de la sine din însăși spiritul ei de individualitate și libertate în concomitență. Edmund Burke spunea că pentru un european, nicio altă țară europeană nu o poate considera exil.

Durkheim susține că valorile orientează activitatea persoanelor fizice, oferindu-le un set de referințe ideale, devenind, prin urmare, bazele, temeliile, fundamentul acțiunii sociale.

Perspectiva pe care specialiștii o au asupra dezvoltării unei societăți este legată de valori pentru că importanța valorilor orientează spre latura lor empirică, a impactului pe care îl determină atât la nivel de individ cât și la nivel de societate. Valorile nu sunt altceva decât preferințele colective care apar într-un context instituțional și care, din cauza modului în care sunt stabilite contribuie la regularizarea acelui context special.

Valorile pot fi diferite de la o societate la alta, de la o cultură la alta sau de la un grup la altul în cadrul aceleași societăți, fapt care ar putea genera conflicte. Conflictele sunt create între valorile a două sau mai multe societăți / comunități sau în aceeași societate, în specia, atunci când realitatea este prea îndepărtat de valorile cetățenilor. În cel mai rău caz, primul tip de conflict poate duce la războaie (civile, între națiuni și în prezent între civilizații), al doilea tip poate duce la revoluții sau, în țările democratice, la răsturnarea guvernului.

Conceptul de valoare este legat de conceptul ce cultură europeană a diversității. A fost considerat o construcție hibridă între cultura creștină occidentală și celelalte subculturi. Într-un context plurivaloric, cum este cazul spațiului european, se ridică problema unui posibil conflict valoric. Este spațiul european un context în care crizele de valori sunt suficient exprimate în cadrul națiunilor, fiind cunoscută confuzia pe care un simplu cetățean ar putea-o avea între politica națională și cea europeană.

Într-o altă ordine de idei, obiectivul integrării europene a fost un target și o provocare pentru fiecare națiune care a fost acceptată în marea familie a UE. Această integrare a vizat prin excelență respectarea și implementarea unor seturi de strategii social-economice și politice, ignorându-se aspectele culturale și valorice proprii fiecărei națiuni. Actuala criză arată că limitele de integrare instituțională și rațională la rece sau artificială a UE au fost, probabil, atinse. Numai obiectivele și valorile comune ar putea implica cetățenii într-un proiect politic.

Pornind de la această constatare a limitelor unei integrări la rece s-au realizat studii cu privire la valorile care trebuie să ghideze construcția europeană. Surprindem astfel ideea că orice încercare de codificare a valorilor europene se confruntă inevitabil cu o varietate de înțelegeri naționale, regionale, etnice, sectare și sociale divergente. Această diversitate de interpretare nu poate fi eliminată printr-un tratat constituțional, chiar dacă e susținut de legislație și interpretare judiciară.

Integrarea europeană este abordată tot mai mult și din perspectiva culturală și valorică ținându-se cont de faptul că Europa este o zonă multilingvistică și multiculturală. Uniunea Europeană este o uniune voluntară a statelor cu propria lor istorie, cu structurile sociale, politice, economice, cu propriul patrimoniu cultural, cu propria lor limbă, sau mai bine zis, cu propriile lor limbi. Nimeni nu contestă faptul că, continentul nostru este leagănul unei civilizații excepționale. Această civilizație este marcată atât de caracteristici culturale comune cât și de o diversitate extraordinară.

În acest moment, Europa pare să fie într-o criză de identitate cu cauze și efecte multiple. Avem de a face cu o societate tot mai secularizată, iar sentimentul aparteneței la un sistem de valori și principii este tot mai scăzut. Cu toate că la începutul construcției europene Adenauer, Schuman sau Gasperi au mizat pe dimensiunea spirituală și rolul religiei în construcția civilizației europene. Schuman susținea că idealul democratic de care depindea viitorul Europei își datorează originile exclusiv Creștinismului. Și mai mult decât atât, Schuman considera că democrația va fi creștină sau nu va fi deloc. Iar Jacques Delors atrăgea atenția că este nevoie de un suflet sau spirit al Europei. Pe fondul globalizării și fragmentării sociale se impune exact această analiză dacă nu cumva identitatea Europei dată de valori, s-a relativizat or fragmentat. Procesul europenizării ar trebui să aibă astfel un ritm mai intens dacă nu mai alert în ceea ce privește cultura în raport cu fenomenul globalizării.

Valorile europene: Eurobarometre

Eurobarometrul Standard 82:

Conform celui mai recent studiu sociologic apărut privitor la valorile europene: Eurobarometrul Standard 82 din toamna anului 2014, valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt pacea, drepturile omului și democrația. Toate valorile pe care europenii le asociează cu Uniunea Europeană au câștigat teren (procentual) sau au rămas la același procent. Totodată și ierarhizarea acestora a rămas relative neschimbată.

Figura 8. Grafic privind valorile care reprezintă Uniunea Europeană

Pacea (securitatea, siguranța) rămâne valoarea pe care europenii o asociază în primul și în primul rând cu Uniunea Europeană: a fost menționată de patru din zece respondenți și este singura valoare care și-a întărit poziția semnificativ de la o anchetă la alta (40%, +3% față primăvara anului 2014). Valoarea privind Drepturile omului (36%, +2%) și democrația (31%, +1%), amândouă cu o ușoară creștere, completează topul celor trei valori asociate cu UE. Celelalte valori care au fost sugerate respondenților au fost menționate de mai puțin de doi din zece europeni. Doar trei valori au obținut scoruri mai mari de 15%, și anume: statul de drept (18%, neschimbat față precedentul Eurobarometru), libertatea individuală (17%, =) și respectul pentru viața umană (17%, +1%, acum pe locul al șaselea împreună cu libertatea individuală). Următoarele patru valori care au fost menționate de mai mult de unu din zece respondent. Aici avem modificările ierarhice cele mai interesante ținând cont de contextual social European (criza imigranților și alte probleme economice): solidaritatea este acum a șaptea valoare europeană (15%, +2%), fiind chiar înaintea respectului față de alte culturi (14%, =), în timp ce egalitatea (13%, +3%) a depășit toleranța (11%, =). Împlinirea de sine sau autorealizarea (4%, =) și religia (3%, =) sunt astăzi valori mai puțin asociate cu Uniunea Europeană și sunt menționate de mai puțin de unu din zece europeni, deși acestea au fost cândva sinonime cu tot ce însemna Europa.

Figura 9. Grafic privind valorile europene în țările membre

Cu toate că scorurile înregistrate pentru șase din doisprezece valori au crescut din primăvara 2014 (în timp ce celelalte șase au rămas neschimbate), 5% (neschimbat) dintre europeni continuă să spună în mod constant că ei nu asociază niciuna dintre aceste valori cu Uniunea Europeană.

Valorile europene la nivelul statelor membre

O analiză națională arată că pacea se află în fruntea listei de valori cel mai frecvent asociate cu UE în șaisprezece state membre. A fost menționat de către o majoritate absolută dintre respondenții din Suedia (55%, +4 % față de precedentul Eurobarometru), Franța (54%, +7%), Slovenia (54%, +2%), Luxembourg (53%, +5%) și Germania (52%, +1%). În contrast, această valoare a fost menționată doar de 25% sau mai puțini respondenți în Marea Britanie (24%,) și România (25%, =). Proporția respondenților care au menționat pacea a crescut în 24 de state membre, cea mai remarcabilă în Grecia (49%, în creștere cu 9%), Belgia (44%, +9%), Lituania (42%, +9%), Finlanda (48%, +8%), Croația (33%, +8%), Franța (54%, +7%), Portugalia (34%, +7%) și Bulgaria (34%, +7%). Doar în două state membre pacea și drepturile omului sunt calsificate împreună pe locul întâi: Lituania (42%, +9% pentru pace și +1% pentru drepturile omului) și Cipru (35%, +1% și respectiv -4%). Drepturile omului se află în fruntea listei a nouă state membre: Finlanda (53%, +9%), România (43%, +2%), Malta (42%, neschimbat), Estonia (41%, +3%), Irlanda (40%, +4%), Letonia (39%, +5%), Marea Britanie (37%, -4%), Polonia (37%, +8%) și Croația (34%, -1%). Această valoare (a fost de asemenea menționată de cel puțin patru din zece respondenți în Luxemburg (47%, +8%), Franța (44%, +1%), Belgia (41%, -1%), Olanda (41%, -2%), Suedia (41%, =), Danemarca (41%, -3%) și Germania (40%, +5%). Totuși, proporția respondenților care au menționat această valoare a fost de zece puncte procentuale mai jos decât media europeană în Italia (26%, care acum e în creștere cu 3%) și Grecia (26%, +1%). Danemarca este singura țară unde democrația este clasificată pe primul loc (48%, +3 %). Deși nu este pe prima poziție, această valoare a fost totuși menționată de mai mult de patru din zece respondenți în Suedia (44%, -1%), Germania (43%, +5%) și Olanda (42%, neschimbat). În schimb, a fost menționată de 20% sau mai puțini respondenți în Slovenia (19%, -1%) și în Marea Britanie (20%, =). Din primăvara lui 2014, proporția persoanelor care au menționat democrația a crescut în 17 state membre. Cele mai considerabile creșteri s-au înregistrat în Austria (39%, +11%), Malta (36%, +6%) și Republica Cehă (35%, +6%), dar a scăzut în Franța (25%, -6%), Spania (30%, -5%).

Scorurile înregistrate pentru unele dintre aceste valori s-au modificat semnificativ din primăvara lui 2014: de exemplu statul de drept a câștigat teren în Spania (27%, +7%) și Estonia (21%, +7%), dar a pierdut teren în Croația (15%, -12%), Italia (11%, -6%) și Slovenia (10%, -6%). Valoarea libertății personale a câștigat teren în Croația (26%, +8%), precum solidaritatea în Bulgaria (22%, +8%) și Lituania (24%, +6%), egalitatea în Portugalia (19%, +6%) și România (15%, +6%), și în cele din urmă, o creștere importantă a avut loc și în dreptul toleranței în Croația (15%, +6%).

Figura 10. Tabel privind valorile care sunt considerate că reprezintă cel mai bine UE în țările membre.

Valorile europene: European Values Survey: 1981-2008

Inițiativa realizării unei cercetări care să investigheze valorile pe care le împărtășesc diferite țări europene a apărut în 1978, când a apărut Grupul de Studiu al Sistemelor de Valori Europene. Obiectivele inițiale ale acestor cercetări socio-valorice au constat în compararea sistemelor de valori la care aderă cei din Comunitatea Europeană și anliza în timp a orientărilor valorice în spațiul european. Pentru aceste demers s-a folosit chestionarul care includea un număr crescut de itemi cu referire la atitudini și comportamente care să permită studierea valorilor. Chestionarul a vizat câteva valori după cum urmează: religia, politica, munca, viața de familie, relațiile sociale, relațiile sexuale, etv. O atenție sporită a fost acordată valorilor religioase, unul dintre obiectivele declarate ale cercetării fiind compararea valorilor religioase între diferitele țări europene, precum și analiza longitudinală a evoluției acestora. Prima cercetare a avut loc în 1981, a doua între 1990-1991, iar al treilea val al cercetării a avut loc 1999-200. Obiectivele au fost aceleași, vizându-se comparația transversală, intercultrală și longitudinală.

Atlasul valorilor europene (2005) care analizează rezultatele sondajelor în Studiul Valori Europene evidențiază o serie de observații cu privire la perceperea valorilor considerate comune la nivel european. Câteva dintre aceste valori sunt democrația, solidaritatea, munca și concurența, dezvoltarea durabilă, non-discriminare și toleranță.

Rezultatele cu privire la democrație arată că sprijinul pentru democrație există în toate țările din Europa, astfel, în fiecare stat UE, o majoritate covârșitoare sunt de acord cu afirmația: democrația ar putea avea problemele sale, dar este mai bine decât orice altă formă de guvernare. Problema pare a fi diferența între dezideratele și realitățile UE, de multe ori criticată pentru deficit democratic.

Ideea solidarității ca valoare europeană se regăsește în dorința Comunității de a fi o Europă a cetățenilor. În concluziile grupului de reflecție cu privire la dimensiunea spirituală, culturală a Europei, solidaritatea este identificată ca unul dintre link-urile care trebuie să fie suficient de puternic pentru a face față la presiunea impusă de opinii inevitabil divergente între interesele economice imediate ale cetățenilor și ale statelor: Solidaritatea – un autentic sentiment de comunitate civic – este vital, deoarece concurența care domină piața dă naștere la forțe centrifuge puternice.

Valorile economice: locul de muncă, concurență și piață liberă, dezvoltarea durabilă reprezintă un punct important în dezbaterile din statele membre cu privire la Tratatul Constituțional. Povestea instalatorului polonez, care este gata să lucreze mai mult pentru a câștiga mai puțin, în concurență cu "instalator francez", a convins o mare parte a cetățenilor. Studiu Valorilor Europene analizează valorile care fac parte din aspectele economice, în special locul de muncă și concurență, și confirmă că există un decalaj important între cetățenii statelor membre vechi și noi.

Ideea construirii unor valori europene comune a fost un deziderat proclamat la forurile de dezbateri europeană punându-se problema includerii acestora în tratate legislative la care să adere toate țările membre. Al doilea articol al Tratatului Constituțional European consacră faptul că: Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității , statului de drept și respectarea drepturilor omului . Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate de pluralism, toleranță, justiție, solidaritate și nediscriminare. Dincolo de postularea acestor valori în formă juridică, s-a constatat existența unei dificultăți a aplicabilității efective a acestora la nivelul tipurilor diferite de societăți, a înțelegerii și interiorizării acestora. Al doilea articol este ambiguu. Nu există nici o expresie concisă, care ar putea fi învățată ușor, memorată, care ar putea fi scrisă pe un document oficial al UE, care ar putea exprima pur și simplu valorile fundamentale ale cetățenilor UE. Frazele sunt dificile, deoarece acestea nu pot fi folosite în discursurile politice, ele nu pot fi dezbătute în mass-media, și ele trebuie să fie studiate foarte atent.

Astfel, pentru o Europă puternică, o integrare autentică a țărilor membre în spațiul european, se impune necesitatea consolidării valorilor europene în contextul globalizării și formularea unei paradigme a integrării europene în care dimensiunea cultural-valorică să fie luată în considerare.

Analiza valorilor europene

E limpede că valorile europene s-au schimbat în ultimile decenii și încă se află într-o continuă schimbare. Factorul determinant al acestor schimbări este datorat de fenomenele sociale recente. În mod special ne referim aici la fenomenul globalizării și la forța determinantă a acestui fenomen asupra identității culturale la nivel European și nu numai. Fenomenul migrației și al multiculturalismului contribuie într-o măsură semnificativă la schimbarea valorilor și mentalităților sociale în Europa. Pe lângă aceste fenomene atât de vizibile în Europa de azi e important să amintim și fenomenul secularizării din Europa, cu un impact tot mai puternic. În acest context e important de aflat cât de mult se pot schimba valorile în contextul acestor fenomene, dar mai mult decât atât e important de observat cât de mult contează în această ecuație socială configurația demografică. Care e legătura dintre schimbarea sau slăbirea valorilor europene în contextual reconfigurării demografice, și etnice la nivelul Europei. Oare putem spune bazați pe faptul că în marile orașe din Vestul Europei majoritatea nounăscuților sunt de provenință noneuropeană, se va ajunge astfel la schimbarea identității europene în timp, sau e o teză care nu poate trece. Anchetele deținute de EVS, WVS, Eurobarometrele, și nu numai, pot ajuta la finalizarea acestui studiu având în vedere că cercetarea ar fi astfel clară și bazată strict pe cifre incontestabile.

În lucrarea de față ne propunem și o incursiune despre actualitatea identității și a valorilor sociale europene subliniid totodată importanța acestei abordări la acest moment pentru viitorul Europei. Recunoaștem că Europa a apărut inițial mai puțin din considerente economice cît printr-o regăsire reciprocă de valori, idei și conștiințe culturale similar, iar o analiză în zona aceasta ne va ajuta să înțelegem momentul actual în Europa cu posibilitatea de face predicțiile necesare. În prima parte ne vom referi la contextul globalizării și migrației, unde se pune tot mai mult problema identității și a relevanței valorilor pentru reformă socială și necesitatea unei posibile profilaxii sociale, culturale și identitare. Vom încerca mai apoisă stabilim momentul cultural în care ne aflăm, observînd cu interes dacă se poate oferi instuțiilor competente date și instrumente necesare unei acțiuni în acord cu realitatea. În urma analizelor tuturor studiilor de cercetare cu privire la valori, avem în vedere observarea unei resurgențe identitare valorice.

Trendurile și tendințele pe care vom observa din diferite studii valorice vor demonstra sau nu că astăzi valorile europene mai mult ca oricând sunt în criză.

În secțiunea următoare vom privi comparativ doar câteva din valorile europene. Ne-am oprit în studiul nostru doar asupra a trei valori europene: Toleranța, Identitatea creștină europeană sau spiritul european creștin, și nu în cele din urmă asupra Solidarității europene. De ce ne-am oprit doar asupra acestor valori? Răspunsurile la această întrebare necesară pot fi cel puțin multiple. Dar ne-am oprit doar în dreptul acestor valori în acestă secțiune de analiză comparativă datorită faptul că în urma studiilor și lecturilor vizavi de subiectul valorilor europene aceste trei valori deja amintite reflecă cel mai mult etosul european. Adică, putem spune că aceste trei valori sunt cele mai sinonime cu Europa. Iar în urma acestor analize și interpretări evolutive putem să înțelegem și alte consecințe sau efecte vizavi de alte valori tot specific europene. Spre exemplu, dacă vom observa o slăbire a creștinusmului în Europa vom putea deduce foarte ușor că multe lucruri sunt în curs de redefinire. Dacă vom observa că în Europa noastră specifică pentru unitate în diversitate, valoarea toleranței este în scădere putem să preconizăm o slăbire a ceea ce era cândva spațiul cultural european, un spațiu de întâlnire a diversității. În ceea ce privește schimbările în dreptul solidarității se va putea preconiza gradul implicare și totodată altruismul sau egoismul cu care va înainta proiectul european. Toate aceste trei valori sunt interdependente și fiecare se reflectă în cealaltă. Și toate aceste trei valori la rândul lor au puterea de a reflecta schimbările pe care celelalte valori europene le pot comporta. Inițial am dorit ca analiza valorilor să fie doar în rândul celor șase țări fondatoare, dar acest demers nu ar fi fost unul legitim și corect metodic pentru că am fi fost reducționiști și ar fi fost aproape imposibil să prezentăm doar tendițele valorice doar din șase țări având în vedere că fenomenele capabile să schimbe sau să modifice valorile se petrec la o scară mult mai largă și cu foarte multe influențe și implicații externe.

Analiza comparativă a valorilor europene din perspectiva studiilor valorice European Values Survey [1981-2008]

Așa cum am mai precizat deja, European Values Survey a inițiat studiul valorilor și măsoară valorile europene tot o dată la 9 ani începând cu anul 1981 când s-a început cu 12 țări. Inițial s-a urmărit în mod deosebit analizarea valorilor religioase și implicit evoluția acestora. Cel de al doilea val de investigații a cuprins mai multe state europene și a avut loc în 1990 și 1991 și a urmărit compararea valorilor la care aderă locuitorii diferitelor state europene. Apoi, între anul 1999 și 2000 a avut loc cel de al treilea val de investigații și a cuprins mult mai multe țări europene: 33 la număr. În cadrul acestul val de investigații s-a urmărit comparația transversală, inter-culturală și longitudinală a valorilor. În fine, ultimul val efectuat de cei de la EVS a avut loc în anul 2008 și s-a focusat pe o scară mai largă de valori, incluzând de data aceasta 47 de țări. Sunt întrebări și itemi care se repetă la fiecare val, altele sunt investigate doar la un singur val, în funcție de provocările sociale pe care gânditorii din cadrul EVS le-au considerat relevante și importante de anchetat la acel moment. Se poate observa totuși că anchetele au vizat în mod permanent reflexia actualității sociale. Respondentul acestor anchete a ajuns să aibă la valul din 2008 în fața lui 250 de întrebări și un timp de 70 de minute pentru a finaliza studiul. Un efort considerabil atât pentru anchetatori cât și pentru respondenți.

La finalul acestui capitol vom prezenta și evoluția celor trei valori și din Eurobarometre care fac trimitere la date mult mai recente.

Toleranța socială europeană: atribut al creștinismului și diversității

Figura 11: Hartă valorică privind importanța adoptării obiceiurilor țării în care vin imigranții pentru binele societății

Figura 12: Hartă privind opinia europenilor față de faptul că venirea a prea multor imigranți pune în pericol viitorul societății europene

Figura 13: Hartă prinvind procentajul europenilor care nu își doresc vecini musulmani, 1990

Figura 14: Hartă prinvind procentajul europenilor care nu își doresc vecini musulmani, 1999

Figura 15: Hartă prinvind procentajul europenilor care nu își doresc vecini musulmani, 2008

Figura 16: Hartă privind percepția europenilor asupra faptului că în țara lor sunt prea mulți imigranți

Solidaritatea

Tendințe: Predicții pentru EVS 2017

Tendințe provocări și schimbări valorice

Criza valorilor europene: Ce este de făcut??

Strange death of…

Un nou început pentru Europa prin redescoperirea valorilor?

Concluzii

Societatea actuală este mai fragmentată ca oricând, iar criza morală a valorilor are actualitatea ei indiscutabilă. Gilles Lipovetsky consideră că epoca noastră nu restabilește domnia vechii morale ci iese din ea. Mai mult decât atât, pe fondul absenței moralei, nu numai că reperele au dispărut dar am ajuns să moștenim vidul în viața socială. Criza morală indică apusul valorilor și a condiției umane așa cum sunt înțelese acestea prin prisma principiilor morale. Modernitatea si globalizarea sunt factori generatori ai acestei crize sociale și morale. În ultimii ani se vorbește tot mai mult despre maladia lumii moderne (Bauman), iar Hans Kung consideră că la ora actuală criza puterilor conducătoare ale Occidentului a ajuns între timp o criză morală pe fondul distrugerii tradițiilor și a ordinilor sociale de până acum.

Modernitatea, prin globalizare aduce plusuri incomensurabile lumii noastre însă aduce și o diluare culturală și o relativizare valorică. Uniunea Europeană are astfel un mandat suplimentar de a rămâne puternică, și de a înțelege că desecularizarea și deficitul moral nu fac parte din identitatea sa ci sunt un efect al postmodernismului. Provocarea de a menține o Europă unită valoric nu e puțin lucru, dar Europa trebuie să demonstreze că multiculturalismul identitar trebuie să fie un punct un plus și nu o vulnerabilitate socială. Situația dată implică aproape imperativ o repoziționare valorică în contextul migrației, provocărilor tot mai diverse, dar mai ales ale globalizării. Este foarte important să existe sisteme de valori reale, puncte de reper socio-cultural și lideri europeni pentru o coeziune profundă a proiectului european.

Modernitatea, prin intermediul globalizării, dar și prin sentimentul social tot mai multicultural aduce plusuri incomensurabile lumii noastre, și trebuie să recunoaștem deschis acest aspect, însă aduce și o diluare culturală și o relativizare valorică la nivelul societății europene. Uniunea Europeană are astfel un mandat suplimentar în aceste vremuri amestecate, de a rămâne puternică, și de a înțelege că secularizarea, deficitul moral, și chiar creșterea fenomenului eurosceptic nu fac parte din identitatea sa ci sunt un efect al postmodernismului și fenomenelor derivate din globalizare. Provocarea de a menține o Europă unită valoric nu e puțin lucru, dar Europa trebuie să demonstreze că multiculturalismul identitar trebuie să fie un punct în plus și nu o vulnerabilitate social identitară. Situația data, implică aproape imperativ o repoziționare valorică în contextul migrației, provocărilor tot mai diverse, dar mai ales ale globalizării cum deja am mai precizat. Este foarte important să existe sisteme de valori reale și asumate. Avem nevoie mai mult ca oricând de puncte de reper socio-cultural și de lideri europeni veritabili pentru o coeziune profundă a proiectului european.

Cultura este o putere orizontală care afectează toate domeniile vieții,spunea Gottfried Wagner ilustrînd foarte bine forța pe care o are cultura. Europa trebuie să fie mai fermă în a-și consolida și menține valorile, tradițiile, princiipiile, pentru că acestea au construi-o. Chiar dacă acest lucru e destul de greu de realizat, totuși există cîteva elemente prin care s-ar putea acționa astfel încît să nu respingem imigranții și să respectăm toate drepturile omului indiferent de religie și provenineță. Europa nu are dreptul să acționeze împotriva imigranților.

De pildă un lucru pe care l-ar putea face europenii e să ia act de recomandarea ministrul german al apărării. Mamă a șapte copii, medic de profesie și căsătorită tot cu un medic care este și profesor universitar, a vorbit recent despre faptul că cea mai mare provocare a Europei este astăzi aceea de a spune da copiilor. Da, acesta este unul din lucrurile pe care le poate face Europa pentru a rămîne europeană și pentru a nu se mai confrunta cu fenomenul unei populații tot mai îmbătrînite și implicit cu o înlocuire de cohortă.

Momentele imediate ieșirii din criză necesită o perioadă de introspecție și reflecție asupra valorilor, paradigmelor, obiectivelor și bineînțeles a acțiunilor politice. Dacă acest lucru este făcut corect vom realiza că criza se poate transforma în oportunitate. Secolul nostru are provocări imense și chiar dacă nicicînd nu a fost nivelul de trai mai bun ca astăzi, creșterea complexității vieții aduce provocări imprevizibile și multă instabilitate.

Pe fondul globalizării și fragmentării sociale se impune exact această analiză dacă nu cumva identitatea Europei dată de valori, s-a relativizat or fragmentat, iar Europa trăiește drama de a avea cetățeni care nu se mai regăsesc în valorile și cultura actuală. Este foarte posibil astfel ca vechile valori și identitatea creștină să nu mai conteze și să avem de a face cu un al cadru de valori. Acesta însă, trebuie identificat și stabilit pentru că doar așa putem vorbi de stabilitatea acestui proiect. Redefinirea și stabilirea pulsului e vitală pentru a administra ulterior cele necesare funcționalității.

Astfel, pentru o Europă puternică, o integrare autentică a țărilor membre în spațiul european, se impune necesitatea consolidării valorilor europene în contextul globalizării și formularea unei paradigme a integrării europene în care dimensiunea cultural-valorică să fie luată în considerare. Distincția și afirmarea limitelor au devenit esențiale. Situația dată implică aproape imperativ o repoziționare valorică.

Pe fondul evenimentelor diverse care au marcat istoria Europei, definirea identității europene devine o cutezanță și o sarcină deloc ușoară. Cu ale sale numai două secole de revoltă (a)gnostică, Europa revoluționară, iluministă, progresist-socială, tehnologică, ideologizată, secularizată excesiv, rămâne însă un pustiu amnezic, în care umanismul ateu depersonalizează indivizii și ofilește savoarea lucrului public… Cu alte cuvinte, Europa va exista numai dacă bătălia pentru memoria ei colectivă va fi câștigată.

Pentru a-și (re)construi identitatea și pentru a-și contura spiritul unitar, este crucială acceptarea moștenirii pe care o are. Dacă europenii își revendică o identitate distinctă, dacă mai au orgoliul unei diferențe specifice și ambiția de a conta în noile angajamente geopolitice, atunci vor fi nevoiți să-și amintească de unde vin și să reintegreze în canonul lor fundamental ideea creștină. Creștinismul depășește cadrul european – atât ca difuzare, cât și ca stil. Există un creștinism în afara Europei. Dar poate exista o Europă în afara creștinismului?

Un alt lucru pe care l-ar putea face, este acela de a-și impune mai mult cultura și valorile prin educarea celor veniți. Recently, the academician Basarab Nicolescu, the father of transdisciplinarity has observed in a conference an idea he would propose to the European Commission. A history, culture and civilisation textbook for each member state, a concise and relevant work with an identical number of pages for each country, so that any student could really know the area and the multitude of cultures he lives among. In the context of globalisation and certain number of Non-European immigrants, this idea could prove healthy for the European Commission which is responsible for the conservation and consolidation of the European culture.

Creatorii noii Europe vor fi nevoiți probabil să studieze tendințele europene comune al noii configurații a populației și să proiecteze astfel un mit al originii, să rescrie istoria, să inventeze tradiții, ritualuri și simboluri care să creeze o nouă identitate, pentru că nu cred că imigranții vor fi mulțumiți cu o istorie care nu îi privește.

Întrebarea rămasă în final după tot acest periplu demonstrativ este aceasta: Există așadar o conștiință europeană? Care este aceasta și se face pentru menținerea ei în era uniformizării la toate nivelele sociale și a expansiunii multiculturalismului și migrației. Sau, dacă nu există, va mai putea fie ea edificată în acest context? Ori, am putea vorbi oare ca în lipsa ei, criza de identitate a Uniunii Europene se va transforma în timp (scurt) în falimentul Uniunii Europene, întorcîndu-ne fără să vrem tocmai de unde am plecat.

Concluzii de lucru

Nu cred că exită finalitate în urma unui demers științific ci doar o mai largă și mai sigură deschidere și înțelegere. Ar fi lipsit de onestitate să ne poziționăm sau chiar să afirmăm la finalul unei cercetări doctorale că am fi epuizat subiectul.

În următoarea etapă a cercetării îmi propun câteva detalii suplimentare pe lângă continuarea și dezvolatarea materialului de mai sus. O lucrare de doctorat nu are menirea să fie exhaustivă. Și nici nu se poate. Din punctul meu de vedere, o lucrare de doctorat are menirea de a arăta că autorul înțelege fenomenul foarte bine, îl explică printr-o incursiune istorică și nu numai, dar mai mult decât atât crează și deschide cadre, abordări și dimensiuni diferite de analiză viitoare a subiectului. Fiind capabil ca prin această lucrare de debut să zicem, să poată fi startul unui posibil nou domeniu de analiză și cercetare socială.

O anliză prin care să observ comportamentul economic și social. Iar mai apoi o simulare de politici europene.

Despre cum sunt percepute valorile europene la nivelul instituțiilor(Parlamentul Europena) și de văzut trendul.

Despre Rolul și funcția valorilor.

Despre schimbarea valorilor: schimbări adaptive, radicale, difuziune și rezistență.

De finalizat partea teoretică și structura efectivă a tezei.

Plus chestii cantitativ

Bibliografie

Cărți și lucrări de specialitate:

Baconsky, Teodor, Europa creștină. Metoda cut & paste, Pentru un creștinism al noii Europe, seria Boltzman, vol. III, Editura Humanitas, București, 2007.

Balandier, Georges; Antropologie politică, Amarcord, Timișoara, 1998.

Bauman, Zigmund, Globalizarea și efectele ei sociale, Antet, Prahova, 2005.

Bauman, Zigmund, Liquid Modernity, Polity Press, London, 2000.

Baylis, J., Smith, S., The Globalization of World Politics, Oxford University Press, 2001.

Barber, Nathan, Istoria Europei, Editura Curtea Veche, București, 2012.

Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Noua Europă, Identitate și model European, Editura Polirom, Iași, 2015.

Beiner, Ronald, Theorizing Nationalism, Albany, State University of New York Press, 1999.

Beyer, Peter & Lori Beaman, , Religion, Globalization and Culture, Boston, Brill Leiden, 2007.

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Cornilescu, Societatea Biblică din România, Oradea.

Boari, Vasile, Noua Europă în căutarea identității, Risoprint, Cluj Napoca, 2009.

Boari, Vasile, Noua Europă în căutarea identității, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009.

Boia, Lucian, Sfârșitul Ocidentului, Humanitas, București, 2013.

Boudon, Raymond, Bourricaud F., Dictionnaire critique de la sociologie, PUF, Paris, 2000.

Boudon, Raymond, The origin of values: sociology and pshilosophy of beliefs, New Brunswick, Londra, 2001.

Boudon, Raymond; The origin of values: sociology and pshilosophy of beliefs, New Brunswick, Londra, 2001.

Burke, Edmund, Reflections on the Revolution and other Essays, London, 1912.

Burke, Edmund, Reflections on the Revolution and other Essays, London, 1912, p. 84.

Carp, Radu, Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spațiul public european, Eikon, Cluj Napoca, 2009.

Carp, Radu; Stat, Biserică, cetățean – în căutarea unui model european al religiilor, în Pentru un creștinism al noii Europe, seria Boltzman, vol. III, Editura Humanitas, București, 2007.

Cerutti, Furio, Enno Rudolph; (eds), A soul for Europe, Peeters Leuven, Sterling Virginia, 2001.

Checkel, Jeffrey, Katzenstein, Peter; European Identity, Cambridge University Press, 2009.

Coruga, Petru; Morala religioasă și Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Convergențe, divergențe și perspective, ”Ethos”, nr. 3, Institutul European, 2011.

Coudenhove-Kalergi, Richard, Paneuropa. 1922 bis 1966, Verlag Herold, Wien, München, 1966.

Deth, Jan van, Elinor Scarbrough; The Impact of Values, Oxford University Press, 1994.

Deth, Jan van, Scarbrough, Elinor, The Concept of Value în Jan van Deth, Elinor Scarbrough (coord.) – The Impact of Values (Beliefs in Government, vol. 4), Oxford University Press, 1994.

DEXI: Dicționarului explicativ ilustratal al limbii române, Editura Arc și Editura Gunivas, Chișinău, s.a. .

Dinu, Mihai-Ștefan, Rolul religiei în construcția viitoarei Europe, Universitatea Naționale de Apărare „Carol I” București, 2009.

Drace, Francis Alex, European Identity, A Historical Reader, Palgrave Macmillan, New York, 2013.

Duțu, Alexandru; Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, Editura All, București, 1999.

Dufeu, Sylvain; Valeurs et constitutions europeennes, L-Harmattan, Paris, 2005.

Ernu, Vasile Sectanții, primul volum din Mică trilogie a marginalilor, Polirom, Iași, 2015.

Fărcaș, Lucian; Legea morală naturală – tradiție catolică și deschidere actuală, ”Ethos”, nr. 3, Institutul European, 2011.

Gasperi, Alcide de, Europa. Scrieri și discursuri, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2015.

Gavriluță, Nicu; Nicolae Dima, Sorin Mihalache, Religie și violență în Europa secular, Editura Trinitas aPatriarhiei Române și Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, București, 2016.

Giddens, Anthony, Capitalism and Modern Social Theory: An Analysis of the Writings of Marx, Durkheim and Max Weber, Cambridge University Press, 1973.

Giddens, Anthony, The Consequences of Modernity, Stanford University Press, 1990.

Gill, Sean; Religion in Europe. Contemporany perspectives, Kok Pharos Publishing House, 1994.

Girault, Rene, (coord.); Identitate și conștiință europeană în secolul al XX-lea, Curtea Veche, București, 2004.

Gollwitzer, Heinz Europa, Abendland, Joachim Ritter (Hrsg.), Historisches Wörterbuch der Philosophie, Basel-Stuttgart, Band II, s.a.

Habermas, Jurgen, Joseph Ratzinger, Dialectica secularizării, Despre rațiune și religie, Apostrof, Cluj, 2005.

Hamnett, Ian, (ed.), Religious Pluralism and Unbelief: Studies Critical and Comparative, Routledge, Chapman & Hall, London, 1990.

Haviland, A. William, Cultural Anthropology, Holt, Rinchart and Winston, Chicago, 1990.

Hazard, Paul, Criza conștiinței europene 1680-1715, Editura Humanitas, București, 2007.

Heer, Friedrich,  Aufgang Europas, Europa Verlag, Wien-Zürich, 1949.

Heer, Friedrich, Aufgang Europas, Europa Verlag, Wien-Zurich, 1949.

Hopkins, Dwight N., Religions /Globalization. Theory and cases, Duke University Press, Durham and London, 2001.

Hulban, Horia; Petre Andrei: Gânduri despre morală și moralitate, ”Ethos”, nr. 3, Institutul European, 2011.

Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii militare, Litera, București, 2012 .

Huntington, Samuel, The clash of civilisation and the Remaking of World Order, New York, Simon& Schuster, 1996.

Inglehart, Ronald, Culture Shift in Advanced Industrial Societies, Princeton University Press, 1990.

Inglehart, Ronald, Modernization and Post Modernization. Cultural, Economic and Political Change in 43 Societies, Princeton University Press, 1997.

Inglehart, Ronald; Modernization and Post Modernization. Cultural, Economic and Political Change in 43 Societies, Princeton University Press, 1997.

Jones, Andrew, Globalizarea. Teoreticieni fundamentali, Ed. CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.

King , Gary, Robert Keohane, Sidney Verba, Fundamentele cercetării sociale, Editura Polirom, Iași, 2000.

Kittsteiner, Heinz D., La naissance de la conscience morale, Les Éditions du Cerf, Paris, 1997.

Kluckhohn, Clyde, Values and Value Orientations in the Theory of Action, în Parsons, Talcott, Edward Shils (coord.) – Toward a General theory of Action, Harper & Row Publishers, New York, 1951.

Kluckhohn, Clyde; Values and Value Orientations in the Theory of Action, în Parsons, Talcott, Edward Shils (coord.) – Toward a General theory of Action, Harper & Row Publishers, New York, 1951.

Laquer, Walter, The last Days of Europe, St. Martins Press, New York, 2007.

Lavelle, Louis ; Traité des valeurs, Presses Universitaires de France, Paris, 1950.

Lipovetsky, Gilles, L’ere du vide. Essais sur l individualisme contemporain, Galimard 1992

Luzarraga, Francisco Aldecoa; Mercedes Guinea Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, Editura Polirom, 2011.

Manent, Pierre, Metamorfozele cetății, Humanitas, București, 2012.

Morfaux, Dictionnaire de la philosophie et des sciences humaines, Armand Colin, Paris, 1980.

Marga, Andrei, Filosofia Unificării Europene, Editura Apostrof, Cluj, 1998.

Marga, Andrei, Filosofia Unificării Europene, EFES, Cluj Napoca, 2006.

Marga, Andrei, Relativismul și consecințele sale, Presa Universitară Clujeană, 2007.

Marga, Andrei, The Destinity of Europe, Ed. Academiei Române, București, 2011.

McLuhan, Marshall, The Global Village: Transformations in World Life and Media in the 21st Century, Oxford University Press, 1992.

Mehran, Kamrava, Politics and Society in the Developing World, Second edition, Routledge, London, 2000.

Mendras, H., Éléments de sociologie, Armand Colin, Paris, 2001.

Moscovici, Serge Fabrice Buschini (coord.), Metodologia Științelor Socioumane, Editura Polirom, Iași, 2009.

Moyser, George, Politics and religion in the modern world, London and New York, Routledge, 1991.

Nietzsche, Friedrich, Voința de putere. Încercarea de transmutare a tuturor valorilor (Fragmente postume), Editura Aion, Oradea, 1999.

Noica, Constantin, Modelul Cultural European, Humanitas, Bucuresti, 1993.

Noica, Constantin, Modelul cultural European, Editura Humanitas, București, 1993

Păun, Nicolae, Europe’s Crisis-A Crisis of Values? in Păun, Nicolae, and O’Neill, Michael, Europe’s Constitutional Crisis, Internationa Perspectives, EFES, Cluj Napoca, 2007.

Păun, Nicolae; Ciceo Waldtraudt, Georgiana; Albu, Radu-Bogdan; Păun, Ciprian Adrian, Finalitatea Europei, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2005.

Păun, Nicolae; Păun, Adrian Ciprian; Ciceo Waldtraudt, Georgiana, Europa Unită, Europa Noastră, Presa Universitară Clujeană, 2003.

Păun, Nicolae;  O’Neill, Michael, Europe’s Constitutional Crisis: International Perspectives, Ediția a 2-a, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2007.

Philip, André; For a European Policy, în The Absent Countries of Europe, Schriftenreihe der Osteuropa, Strasbourg-Robertsan, 1958.

Preda, Radu, Christianity and the Limits of Europe. A Social-Theological Approach,

Preda, Radu, Comunismul. O modernitate eșuată, Eikon, Cluj Napoca 2009.

Prodi, Romano, O viziune asupra Europei, Polirom, Iași, 2001.

Resweber, Jean Paul La philosophie des valeurs, Presses Universitaires de France, Paris, 1992.

Ribémont, Bernard, De la chrétienté à l’Europe, Paradigme, Orleans, 1995.

Ritter (Hrsg.), Joachim, Historisches Wörterbuch der Philosophie, Basel-Stuttgart, Band II, 1976.

Ritzer, George, Globalizarea nimicului. Cultura consumului și paradoxurile abundenței, Humanitas, București, 2010.

Rokeach, Milton ; The Nature of Human Values, The Free Press, New York, Collier Macmillan Publishers, London, 1973.

Rokeach, Milton The Nature of Human Values, The Free Press, New York, Collier Macmillan Publishers, London, 1973.

Romero, Pose Eugenio, La radice cristiane d’Europa, Marietti 1820, Genova- Milano, 2006.

Rosenau, J. N. and Czempiel, E-O. (eds), Governance without Government: Order and Change in World Politics, Cambridge University Press, Cambridge, 1992.

Roth, François, Inventarea Europei. De la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană,  Institutul European, Iași, 2007.

Rouquette, Michel Louis; Gândirea socială, perspective fundamentale și cercetări aplicate, Editura Polirom, Iași, 2010.

Said, A. A., et all., Concepts of International Politics in Global Perspective, 4th edn, Englewood Cliffs, N. J., 1995.

Sandu, Antonio, Dimensiuni etice ale comunicării în postmodernitate, ed. Lumen, Iași 2009.

Sandu, Antonio, Dimensiuni etice ale comunicării în postmodernitate, ed. Lumen, Iași 2009.

Săgeată, Radu; Globalizare culturală și cultură globală. Global și local în geografia culturală, Editura Universitară București, București, 2009.

Scheffer, P., An Open Society Needs Borders, contribution to the Reflection Group on the Spiritual and Cultural Dimension of Europe.

Schuman, Robert, Pour L’Europe, Paris, Nagel, 2nd Ed., 1964.

Schuman, Robert, Pour L’Europe, Paris, Nagel, 2nd Ed., 1964.

Spengler, Oswald, Declinul Occidentului , Beladi, Craiova, 1996.

Steger, Manfred B., Globalization. A Very Short Introduction, Oxford, University Press, Oxford, 2003.

Stiglitz, J.E., Globalizarea, București: Editura Economică, 2003.

Tartler, Grete, Identitate europeană, Cartea Românească, București, 2006.

Tomlinson, John, Globalizare și cultură, Amarcord, Timișoara, 2002.

Unc, Gheorghe, Rezistența europeană: în anii celui de-al doilea război mondial,trimitere la ambele volume, Editura Militară, București, 1973-1976.

Ungureanu, Camil (coord.), Religia în democrație. O dilemă a modernității, Polirom, Iași, 2011.

Venner, Domnique; Istorie și tradiție la europeni, Editura Lider, București, 2006.

Vernner, Dominique, Istorie și tradiție la europeni, Lider, București, 2006.

Vlăsceanu, Lazăr (coord.) Manual de Sociologie, Polirom, Iași, 2010

Vlăsceanu, Lazăr (coord.) Manual de Sociologie, Polirom, Iași, 2010,

Voicu, Bogdan, Mălina Voicu; Valori ale românilor 1993-2006, Editura Institutului European, Iași, 2007.

Voicu, Mălina, Bogdan Voicu, 2002, Studiul valorilor europene: un proiect de cercetare internațională [ European Values Study: an international research program], ICCV-Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 2002, 1-2.

Voicu, Mălina, Valori sociale ale tranziției post-comuniste, Editura Lumen, Iași, 2010.

Wallace, Helen, Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, ed. a 6-a, Institutul European din România, București.

Weber, Max, Etica protestantă și spiritual capitalismului, Humanitas, București, 2003.

Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Incitatus, trad.Alexandru Diaconovici, București, 2003.

Weiler, J.H.H., Constituția Europei, Editura Polirom, Iași, 2009.

Surse on-line:

Articole candidat:

Petrila, Laurențiu și Păun Nicolae, Criza identității și a valorilor europene în contextul globalizării: criza de încredere și de solidaritate, capitol în volumul coordonat de Valentin Naumescu, Criza Uniunii Europene și ordinea globală în era Trump, Editura Trei, colecția Contributors, București, 2017, pp. 203-216.

Petrila, Laurențiu; The Resourgence of religion and Its Implications for International Politics, Romanian Review of International Studies, VI, 1, Cluj-Napoca, 2014, pp. 87-103.

Petrila, Laurențiu

A Soul for Europe : http://www.asoulforeurope.eu/

Atlas of European Values: www.atlasofeuropeanvalues.eu

Bauman, Zygmund, Planeta a început să se preschimbe într-un arhipelag al diasporelor: http://www.criticatac.ro/7744/zygmunt-bauman-%E2%80%9Eplaneta-a-inceput-sa-se-preschimbe-intr-un-arhipelag-al-diasporelor%E2%80%9D/, accesat în 12 Ianuarie 2015.

Comisia Europeană: www.ec.europa.eu

Cruceru, Marius; recenzie Sectanții: Conviețuirea în amestecul de culturi, http://mariuscruceru.ro/2017/02/17/sectantii-lui-siberia-de-ce-ne-intereseaza/, accesat la 17.02.2017.

Cultural politics in Europe, http/www.spoe/ri/kulturkonferenz/index.htm

Delors , Jacques; Europe and Culture, discurs disponibil online: http://www.instesw.ebox.lublin.pl/ed/0/delors.html.en, accesat la 15. 02. 2017.

Djuvara Neagu (2015), Europa-conștient-sau-inconștient-se-sinucide http://inliniedreapta.net/neagu-djuvara-europa-constient-sau-inconstient-se sinucide/ , accessed on January 2015.

EVS – European Values Survey : http://www.europeanvaluesstudy.eu/

Fischer, Joschka; From Confederacy to Federation-Thoughts on the Finality of European Integration, discurs susținut la Unversitatea Humbold din Berlin la 12 Mai 2000. Discursul este disponibil online http://www.cvce.eu/en/obj/speech_by_joschka_fischer_on_the_ultimate_objective_of_european_integration_berlin_12_may_2000-en-4cd02fa7-d9d0-4cd2-91c9-2746a3297773.html, accesat la 10. 02. 2017.

http://adevarul.ro/international/europa/ciocniri-violente-franta-cauza-valului-islamic-1_51ea5f08c7b855ff565834f8/index.html, accessed in December 2014.

http://revista22online.ro/70261440/ue-cu-ritmuri-si-intensitati-diferite-insa-liderii-europei-isi-reinnoiesc-juramintele-la-roma.html, accesat la 25. 03. 2017.

http://www.bbc.com/news/politics/eu_referendum/results, accesat la 10. 10. 2016.

http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/03/25-tusk-ceremony-rome-speech/, accesat la 26. 03. 2017.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2009853/UK-population-growing-fastest-rate-50-years.html#ixzz1QqDOFvrZ, accessed on January 2015.

http://www.dw.de/atac-terorist-%C3%AEn-danemarca/a-18259230, accessed on February 2015.

http://www.dw.de/guvernul-de-la-berlin-nu-tolereaz%C4%83-poli%C5%A3ia-sharia/a-17905755, accessed on December 2014.

http://www.euronews.com/2013/06/12/german-labour-minister-proud-of-merkel-s-legacy/, accessed on February 2015.

http://www.frontpress.ro/2011/07/viitor-negru-pentru-europa-numarul-imigrantilor-depaseste-sporul-natural-demografic-inregistrat-in-uniunea-europeana.html, accessed on December 2014.

http://www.frontpress.ro/2014/11/angela-merkel-diversitatea-culturala-a-esuat-in-germania.html, accessed on December 2014.

http://www.gallup.com/strategicconsulting/ro-ro/government.aspx

http://www.gatestoneinstitute.org/2722/european-union-collapse, accessed on January 2015.

http://www.mediafax.ro/social/romania-are-cea-mai-ridicata-rata-de-avort-din-europa-480-de-avorturi-la-1-000-de-nasteri-15875649, accesat la 10. 03. 2017.

http://www.paginaeuropeana.ro/musulmanii-au-infiintat-politia-sharia-si-terorizeaza-populatia-dintr-un-oras-german/ accessed on December 2014.

http://www.rfi.ro/articol-stiri-social-43245-valul-islamic-interzis-universitatile-franceze, accessed in December 2014.

http://www.romanianvalues.ro/

http://www.telegraph.co.uk/news/2017/03/15/dutch-election-results-geert-wilders-andmark-rutte-vie-power/, accesat la 16. 03. 2017.

http://www.theguardian.com/world/2010/oct/17/angela-merkel-german-multiculturalism-failed

http://www.wall-street.ro/articol/International/166496/alegeri-europarlamentare-extremistii-castiga-in-franta-si-marea-britanie.html, accessed on December 2014.

https://en.oxforddictionaries.com/

https://mappingworld.wordpress.com/2012/06/26/eurotopia-amb-cervesa/, accessed on December 2014.

https://www.dcnews.ro/rezultat-alegeri-olanda-vot-crucial-pentru-viitorul-ue_535994.html, accesat la 15. 03. 2017.

https://www.neweurope.eu/article/crisis-continues-n-ireland-brussels-willing-play-constructively/, accesat la 28. 03. 2017.

https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/mar/15/nicola-sturgeon-brexit-scottish-independence-snp-second-referendum, accesat la 15. 03. 2017.

Novalis; Fragmente: Christenheit oder Europa, Kapitel 26. Text disponibil online: http://gutenberg.spiegel.de/buch/fragmente-6618/26, accesat la 15. 04. 2016.

Novalis; Fragmente: Christenheit oder Europa, Kapitel 26. Text disponibil online: http://gutenberg.spiegel.de/buch/fragmente-6618/26, accesat la 15. 04. 2016.

Pleșu, Andrei – Toleranța și Intolerabilul, http://www.vestul.ro/uploads/file/aplesutoleranta.pdf, accessed on November 2014.

Thomas, Scott M., A Globalized God: Religion’s Growing Influence in International Politics and Culture, articol disponibil pe Internet, http://www.longlooking.com/2011/10/a-globalized-god-religions-growing-influence-in-international-politics-and-culture/ , accessed la 31 January 2015.

Valentin Naumescu, Brexit, Frexit, Grexit, Nexit, mai poate fi oprită dezintegrarea europeană?, articol disponibil online: http://cursdeguvernare.ro/valentin-naumescu-brexit-frexit-grexit-nexit-mai-poate-fi-oprita-dezintegrarea-europeana.html, accesat la 13. 01. 2017.

Weber, Manfred; liderul Partidului Popular European, reacție imediată după discursul Papei Francisc din Parlamentul European din 25.11.2014, disponibil online : http://www.paginaeuropeana.ro/ce-spun-alesii-despre-discursul-papei-din-parlamentul-european/, accesat în 26.11.2016.

WVS – Worl Values Survey : http://www.worldvaluessurvey.org/

Documente ale Uniunii Europene :

Tratatul pentru Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona: Titlul I, Articolul 2 și 3.

Eurobarobetrul Standard 82 din toamna lui 2014 privitor la cetățenia europeană: Disponibil online pe site-ul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb82/eb82_citizen_en.pdf, accesat la 10. 02. 2017.

Anexe

Discursuri și declarații oficiale

Discurs despre Europa: Winston Churchill, Uiversitatea din Zurich, 1946

Discursul lui Joschka Fischer din 12 Mai 2000 susținut la Universitatea Humbold din Berlin: From Confederacy to Federation- Thoughts on the finality of European integration

Declarația de la Roma 2017: declarația comună a celor 27 de lideri din statele membre și ale Consiliului European, Paralamentului European și Comisiei Europene.

Discursul de recepție Doctor Honoris Causa al Anei Blandiana

Discurs delors

Documente

din TUE

Din evs

Declarație

Prin prezenta declar că Teza de doctorat cu titlul Criza valorilor europene în contextul globalizării este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului și chiar a autoplagiatului:

– toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise cu italice și dețin referința precisă și clară a sursei;

-graficele care nu au trimitere la sursă sunt realizate de către autor

– reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

-rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

– așa cum am mai precizat deja pe parcursul lucrării, părți din această teză de doctorat au fost deja publicate în alte volume sau jurnale internaționale.

Cluj-Napoca,

Mai, 2017,

Doctorand: Laurențiu Petrila