1.1 Argument………………………………………………………………………………3 1.2 Glosar de termini…………………………………………………………..…….….…4 1.3 Structura… [306749]

CUPRINS

I. Introducere

1.1 Argument………………………………………………………………………………3

1.2 Glosar de termini…………………………………………………………..…….….…4

1.3 Structura lucrării………………………………………………………………………5

II. Etape istorice. Structura patrimoniului material și imaterial

2.1 [anonimizat]

1. Dezvoltarea orașelor balneare…………………………………………….…….7

2. Etape ale termalismului………………………………………………….…..…9

3. Componentele materiale ale patrimoniului balnear…………………………….10

4. Patrimoniul imaterial………………………………………………………….17

5. Etape de dezvoltare ale Complexului Balnear Vichy………………………………….19

2.2 [anonimizat]

1. Etape de dezvoltare a orașelor balneare pe teritoriul României………………24

2. Problematica stațiunilor balneare din România……………………………….27

3. Patrimoniul material și imaterial………………………………………………33

4. [anonimizat]…………………………………….36

5. Etape de dezvoltare ale Complexului Balnear Vatra Dornei………………………..37

III. Direcții de revitalizare a orașelor balneo

3.1 Concepte evolutive asociate domeniului

1. Turismul balnear………………………………………………………………41

2. Wellnessul……………………………………………………………………..44

3. Termoludismul…………………………………………………………………46

3.2 Eventuale direcții de dezvoltare ale orașelor balneare

1. Orașul apelor…………………………………………………………………..48

2. Senzorialitatea…………………………………………………………………52

3. Resursele balneare (naturale, subterane, culturale, spirituale)………….……..54

IV. Posibilități de intervenție în țesutul vechi

4.1 Italia: San Pellegrino (intervenție în afara țesutului istoric)…………………………56

4.2 Anglia: Bath (intervenție în țesutul istoric)………………………………………….59

4.3 Franța: Vichy (intervenție în clădirile istorice)……………………………………….61

4.4 România: Vatra Dornei ([anonimizat])………………………..64

V. Concluzii………………………………………………………………………………………68

VI. Bibliografie/ Webografie…………………………………………………………………….70

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1Argument

1.2 Glosar de termeni

1.3 Structura lucrării

1.1 Argument

În prezent există o componentă turistică activă a [anonimizat]. [anonimizat]-un vizibil regres datorat lipsei de investiții și strategii de dezvoltare.

Scopul lucrării este acela de a [anonimizat]. Alegerea acestei teme este argumentată pe de o [anonimizat].

Pentru a putea structura lucrarea prin coagularea informațiilor esențiale și formarea imaginii generale a [anonimizat]. Demersul a pornit de la încercarea de a [anonimizat] în vederea aducerii microcosmosurilor balneare înapoi în circuitul turistic.

Lucrarea face o radiografie a evoluției stațiunilor balneare de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în prezent, urmărind etapele sale termale, din momentul când ele au fost conturate ca orașe ale apelor, la mutațiile suferite la mijlocul secolului al XX-lea, in final descriind si starea lor actuală. Scopul viziunii vest europene din anii 1980 a fost acela de a contura noi strategii de reabilitare a circuitelor turistice balneare în vederea salvării patrimoniului balnear, soluții de schimbare ce au fost exemplificate pe parcursul lucrării prin analizarea unor stațiuni cu țesut istoric ce au propus o planificare coerentă de dezvoltare. De asemenea, s-a pus accent pe evidențierea noilor concepte holistice de tip wellness legate de tratarea trupului și a spiritului prin intermediul apelor curative amplificate de spațiile multisenzoriale, concepte ce oferă o imagine nouă a balneologiei.

Abordarea acestei teme a sustinut și argumentat conturarea a proiectului de diplomă, prin înțelegerea evoluției balneare urbane si a modurilor in care pot fi revitalizate aceste statiuni. Inserția propusă din orașul Vatra Dornei răspunde astfel necesitatilor locale, încercând să amelioreze diversele disfunctii existente în oraș, precum și integrarea propunerii în peisajul cultural respectiv.

1.2 Glosar de termini

Balneologie – latură a medicinii ce se ocupă de tratarea unor boli prin intermediului apelor minerale și a resurselor naturale aferente.

Balneoturism – practici balneologice și terapeutice ce au loc în afara localității de domiciliu, de obicei într-un cadru natural, element ce implică și o dimensiune turistică semnificativă.

Patrimoniul balnear material – sumă a elementelor materiale din cadrul unei stațiuni balneare ce înglobează arhitectura, urbanismul, peisajul dar și resursele naturale: izvoarele termale, izvoarele minerale, dioxidul de carbon (mofetele), aerul ionizat.

Patrimoniu balnear imaterial – sumă a elementelor imateriale din cadrul unei stațiuni balneare ce înglobează spațialitatea, atmosfera orașelor balneare, memoria colectivă urbană și socială, turismul termal.

SPA – provine din latinul Sanus Per Aquam – sănătate prin apă; entitate ce este devotată stării de bine, stare ce este obținută prin intermediul unor ritualuri cu ape curative ce încurajează tratarea corpului, minții și a spiritului.

Stabiliment balnear – edificiu în care se practică activități terapeutice prin intermediul apelor termale și curative.

Stațiune balneară – localitate în care se găsesc centre de specialitate de tratament ce folosesc resursele existente ale apelor curative.

Termalism – activități terapeutice ce pun în valoare proprietățile apelor curative.

Termoludism – asociere între sport și termalism; “stabiliment” de relaxare a trupului, minții și a sufletului prin intermediul apelor minerale naturale, centru ce este specializat în recuperare și relaxare musculară.

Wellness – un stil de viață orientat către o stare de sănătate echilibrată în care corpul, mintea și spiritul trăiesc în armonie cu sine și cadrul natural.

Wellness spa – complex spa care prin intermediul unor dotări specializate folosește diferite metode terapeutice în vederea prevenirii bolilor.

1.3 Structura lucrării

În prima parte lucrarea se axează pe evidențierea și motivarea argumentelor ce m-au determinat în alegerea acestui subiect precum și indexarea cuvintelor cheie.

În capitolul al doilea se vor etapiza momentele importante ale evoluției turismului balnear de la mijlocul secolului al XIX-lea până în prezent, capitolul fiind împărțit în două subcapitole: unul dedicat Europei și celalalt, de detaliu, specific României. Pornind de la viziunile de proiectare a orașelor apelor, la preocupările legate de termalism sau la dimensiunea socială și culturală inițială, se observă un ritm al proiectării de arhitectură axate in jurul acestei problematici. Este prezentată importanța pe care amenajarea urbană o are în cadrul stațiunilor pentru desfășurarea activităților de cură într-un mediu prielnic. Pentru a satisface latura de vilegiatură, orașele termale trebuiau să dispună de o sumă de dotări culturale specifice balneologiei: cazinoul, stabilimentul, buvetele, spațiile de cazare, parcul balnear. Informațiile sunt concretizate prin intermediul analizării orașului Vichy-Franța. La nivelul României, deși stațiunile și-au conturat forma în aceeași perioadă ca restul spațiului european, continuitatea a fost întreruptă datorită mutațiilor suferite la sfârșitul secolului al XX-lea, moment al schimbărilor sociale și medicale, dar și de ideologia politică a vremii. Concluzia capitolului evidentiaza lipsa de interes față de stațiunile balneare în România, neexistând strategii aplicate de revitalizare a lor (analiza orașului Vatra Dornei).

Capitolul al treilea urmărește viziunea vest europeană de salvare a stațiunilor balneare prin strategii turistice și concepte precum wellnessul sau termoludismul. Aceste direcții de revitalizare a orașelor balneo propun adăugarea de valențe noi stațiunilor, pentru a trece de la un turism monofuncțional la unul polifuncțional. De altfel, se promovează noua imagine a orașelor balneare, loc în care prin intermediul apei și al spațiilor multisenzoriale se oferă posibilitatea găsirii echilibrului dintre trup, minte și suflet. În partea a doua a capitolului legat de direcții de revitalizare sunt descrise trei concepte de dezvoltare posibile în direcția arhitecturală: întoarcerea la ideile inițiale ale orașelor apelor prin conturarea stațiunilor ca aparate ale polilor sociali, dar și prin conturarea unei arhitecturi multisenzoriale ce intră în legătură cu factorii naturali.

Capitolul patru prezintă exemple internaționale ale unor posibile direcții de intervenție în cadrul stațiunilor cu țesuturi istorice, în vederea reactivării acestora. Printre alte strategii de dezvoltare specifice fiecărei stațiuni, am analizat și inserțiile complexelor balneare contemporane, inserții ce sunt făcute fie în interiorul țesutului, fie la periferie sau în cadrul clădirilor istorice. Ultimul subpunct descrie direcțiile proiectului de diplomă, de la strategia de unificare a stațiunii la inserția punctuală propusă.

În ultimele capitole ale lucrării sunt formulate concluziile lucrării și este enunțată bibliografia și webografia studiată.

CAPITOLUL II

ETAPE ISTORICE. STRUCTURA PATRIMONIULUI MATERIAL ȘI IMATERIAL

2.1 Dezvoltarea orașelor balneoclimaterice în Europa începând cu secolul al XIX-lea

Care este originea orașelor balneare și cum au evoluat ele?

Ce valoare are patrimoniul balnear?

Care este dimensiunea socială și culturală a turismului balnear?

Ce a determinat mutațiile de la sfârșitul secolului al XX-lea în aceste orașe?

1. Dezvoltarea orașelor balneare

Există două evidențe ale timpului: timpul dat de o repetiție ritmică, ritualică și de asemenea timpul ce poate fi observat ca o schimbare progresivă și ireversibilă. În acest ultim sens, orașele balneoclimaterice acumulează elemente ale arhitecturii de vilegiatură din secolul al XIX-lea până în prezent și devin astfel martorii timpului și patrimoniului balnear.

Ele au fost proiectate a fi microcosmosuri rupte de lume, fiind aproape materializarea unei viziuni utopice. Supranumit și Orașul Apelor, Mihail Moldoveanu prezintă orașul termal ca fiind proiecția orașului ideal, oraș al plăcerii și sănătății, unde înaltele clase sociale trăiesc într-un cadru natural după cele mai avansate norme de igienă.

Orașele termale sunt centrele de vilegiatură destinate claselor aristocrate și burgheze, și încep a fi frecventate încă din secolul al XVIII-lea. Odată cu revoluția industrială, orașele se structurează astfel încât să îndeplinească atributele și modurile de utilizare a apelor curative. Astfel, aceste spații devin centre de socializare, fiind asemănate cu o mare scenă de teatru. De la mijlocul secolului al XIX-lea, evoluția și proiectarea acestor spații începe să fie corelată cu discursul medical al întrebuințării favorabile a apelor. Odată cu introducerea mijloacelor de transport feroviar, centrele devin locuri accesibile și balneologia dobândește un statut popular, dar și argumentat științific pentru tratare.

Conform cercetărilor din cadrul „Leisure Studies”, ritualurile sociale ale orașelor balneare au fost preluate din practicile populare, scopurile lor fiind raționalizate de clasele superioare. Încă de la început, centrele balneare au acest dublu rol: cel de tratatre medicală și cel de tratare spirituală. Deși orașele apelor erau dedicate recuperării corpului, conform discursului medical, tratarea nu putea fi completă fără recreerea spiritului. Orașele balneare au fost mereu percepute ca fiind centre catalizatoare pentru trăiri romantice sau prilej de meditație asupra perisabilității ființei umane.

O stațiune balneo cu un anumit statut și dezvoltare, la sfârșitul secolului XIX, dispunea de cel puțin un stabiliment balnear, cazino, vile și hoteluri, parc, buvete, trasee de promenadă, gară și poștă, toate fiind poziționate central, într-un desăvârșit laborator de urbanism. Axele compoziționale specifice unui astfel de oraș oferă flexibilitatea dezvoltării fondului construit și crează în același timp perspective monumentale ce încadrează obiectele de arhitectură și cadrul natural într-o compoziție scenografică.

Până la începutul secolului al XX-lea, în stațiuni existau doar spații dedicate tratării corpului, de la piscine în aer liber (secolul al XVIII-lea), la piscine acoperite divizate pe sexe și clase sociale (secolul al XIX-lea). De la începutul secolului al XX-lea se pune accent pe tratarea în tandem și a spiritului, prin prezența unor săli de teatru, săli de dans, săli de lectură și cafenea, cât și a curelor de teren acompaniate de fanfare, a restaurantelor cu meniuri specializate. Cazinourile ofereau în schimb o alternativă de recreere în cadrul stațiunilor balneare.

Un ritual tipic de tratare a pacienților dimineața, la cura internă cu apă, buvete-le fiind situate în parc și legându-se de locul de cazare prin galerii acoperite, constă în plimbarea de dimineață care se făcea pe ritmurile muzicii fanfarelor din foișorul parcului, pentru o digestie corectă. Tratamentele de cure dispuneau de un timp precis, așteptarea pentru intrarea la următoarea cură se făcea în foyere deschise cu vitraje către exterior, loc de întâlnire și socializare. Seara, cina se lua la restaurante, iar revederile aveau loc la evenimentele culturale din cadrul cazinoului (baluri, teatru, etc.).

2. Etape ale termalismului

Deși termalismul își are rădăcinile din perioada Antichității, exploatarea izvoarelor termale este reluată abia în perioada Renașterii odată cu interesul față de această temă a familiilor regale și nobiliare din vestul Europei. Odată cu începerea crizei balneologiei, au apărut studii care s-au concentrat în a înțelege etapele termalismului și motivele decăderii acestor stațiuni. Astfel, în „Raportul asupra sistemului termal italian din 2004”, Becheri împarte evoluția orașelor balneoclimaterice în patru etape: termalismul ludic, termalismul social, termalismul asistat și termalismul de bunăstare.

Fenomenul termalismului ludic, conturat între anii 1890-1930, își începe expansiunea în perioada industrială odată cu îmbogățirea clasei legate de comerț și industrie. Termalismul ludic se dezvoltă pe două modele arhitecturale: terme antice și termele funcționale de lux, cele din urmă dispunând de structuri complexe ce înglobau cazinoul și stabilimentul de băi.Perioadă a stilului „belle époque”, intervalul de timp al termalismului ludic miza pe un sejur lung dedicat atât terapiei medicale cât și a ritualurilor relaxării. Agrementul și divertismentul cultural făceau parte din tratamentele de cură a recuperării fizice și spirituale.

Dacă până la începutul secolului al XX-lea termalismul se adresa cu precădere clasei aristrocrate și burgheziei, după introducerea căilor ferate în Europa, stațiunile devin mult mai accesibile, adresându-se unui turism de masă. Amplificarea și diversitatea socială supra-dimensionează cererea stațiunilor, răspunsul venind prin introducerea unor noi edificii balneare complexe, complexuri ce se orientează către latura medicală a apelor termale cu precădere. Astfel, în perioada 1945-1975, perioadă a termalismului social, se introduc politici de subvenționare ce încurajau creșterea popularității stațiunilor prin diversificare socială.

Deși dispune de o populare semnificativă a orașelor, noua orientare pierde în detrimentul clasei bogate. Prin schimbarea bruscă a funcțiunii centrelor termale în centre funcționale medicale, latura istorică formată din stabilimente balneare ludice sau cazinourile îsi întrerup funcționalitatea. Termalismul asistat este puternic ancorat în domeniul sanitar, fiind promovat în anii 1980, motiv pentru care își pierde din popularitate datorită imaginii superficiale legate de relaxare. Turismul ca activitate sanitară duce către un regres economic vizibil. Tot în această perioadă se încep studii pentru reconsiderarea valorilor patrimoniului balnear anterior.

După anii 1990, datorită promovării termalismului de bunăstare, orașele încearcă să reconfigureze imaginea pierdută în timp a acestor centre, prin revenirea la ideile termalismului ludic. Astfel, se promovează ideea stațiunilor legate atât de o balneologie a întreținerii care se împletește cu agrementul și divertismentul cultural. Pentru a putea răspunde contextului contemporan, se renunță la ideea perioadelor lungi de tratament în favoarea perioadelor scurte, alternând cu sau completate de perioade de prevenție și relaxare.

3. Componentele materiale ale patrimoniului balnear

Pentru inventarierea elementelor legate de patrimoniul balnear material, voi considera arhitectura și urbanismul unei stațiuni ca fiind fundamentale, dar de asemenea voi lua în considerare resursele naturale și peisajul ca fiind componentele generatoare permanente ce determină identitatea locului.

În urma analizei geografului Christian Jamot (Jamot 1984), acesta încadrează stațiunile termale în trei categorii urbane: planul urban linear, planul radial concetric și planul în rețea ortogonală, categorii determinate de constrângerile geografice.

Fig. 1 – Categorii de organzăre urbană a stațiunilor balneare

Planul urban linear este o formă de dezvoltare a stațiunilor aflate pe cheiul apei, cursul râului de obicei devenind elementul generator al dezvoltării orașului. Acest oraș-stadă pornește astfel de la un ax principal, extinzându-se ulterior prin străzi perpendiculare și unde este posibil, crearea unor axe paralele secundare. Pe axul fondator se pot găsi elementele specifice orașelor balneare: stabilimentul, cazinoul, hotelul și parcul. Totuși această categorie se adresează stațiunilor de mici dimensiuni, amplificările urbane fiind posibile prin multiplicarea sistemului și crearea de centre noi. Această amenajare de cheiuri se poate întâlni în San Pellegrino – Italia sau Băile Herculane în România.

Fig. 2- Plan stațiune San Pellegrino, Fig. 3- Plan stațiune Băile Herculane

Planul radial concentric este unul dintre cele mai întâlnite în spațiile termale, condiția lui fiind aceea de a dispune de un amplasament relativ orizontal. De obicei centrul creat direcționează către un cadru natural, planul fiind pragmatic ales pentru a scurta distanța către parcul balnear central. De altfel, ca și în primul caz, apa este cea care generează aceste spații. Fie este vorba de un lac, cum este cazul stațiunii Evian, fie este vorba de un râu, un exemplu bun fiind cel din Vittel sau Vichy, aceste orașe sunt pragmatic organizate astfel încât să creeze perspective către obiectivele importante ale orașului. Dezavantajul dezvoltării acestor stațiuni e dat de îngreunarea accesibilității către centru, fapt ce generează realizarea unei circulații periferice.

Fig. 4- Plan stațiune Vittel, Fig. 5- Plan stațiune Vichy

Planul în rețea ortogonală a fost propus din rațiuni de simplificare a organizării urbane, acesta fiind criticat din motive legate de neatractivitatea unui centru balnear organizat astfel. Centrul este greu de citit, spațiul stațiunii devine confuz și zonificarea urbană nu este posibilă. Exemple ale acestor tipuri de spații putem întâlni în La Bourboule în Franța sau în România la Băile Felix sau Băile 1 Mai.

Fig. 6- Plan stațiune La Bourboule, Fig. 7- Plan stațiune Băile Felix

Cadrul structurii urbane al orașelor este dat de zonificarea activității balneare, spațiu de activitate socială. Punctul ce leagă aceste funcțiuni este parcul balnear, element definitor tratamentului terapeutic. Ritualul circuitului balnear se face prin intermediul parcului: de la curele de teren, la întâlnirile sociale sau evenimente culturale. Grădinile balneare sunt atent proiectate, dispunând de trasee sinuoase și oglinzi de apă specifice grădinilor englezești. În interiorul parcului se pot identifica buvete, foișoare de fanfară, galerii acoperite și diferite locuri de repaos. De cele mai multe ori, stabilimentul balnear, cazinoul și hotelul sunt incorporate în parc, cum este cazul stațiunii Vatra Dornei.

Fig. 8 Vatra Dornei, Plan al parcului balnear

Stațiunile de vilegiatură sunt materializarea unei viziuni utopice, microcosmosuri rupte de lume. Arhitectura ce urma a fi propusă în noile centre trebuia să se afilieze direcției. Astfel, fiind construite la începutul secolului al XIX-lea, dezbaterile teoretice aveau ca temă cele două direcții: neo- clasicismul și aceste noi orientări „romantice”. Eclectismul sintetic ce îmbină mai multe stiluri arhitecturale a fost ales pentru tratarea stilistică a orașelor, oferindu-le o direcție exotică. Astfel, Cazinoul de la Nisa este construit într-un stil mauro- bizantin, iar Cazinoul din Evian abordează stilul neo-bizantin. De asemenea, pentru a accentua această latură, în orașele balneare se puteau găsi cafenele japoneze, restaurante chinezești sau săli de teatru indiene.

Ca primă etapă de construire, perioadă a termalismului ludic, definită de prima jumătate a secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, se pot identifica patru elemente arhitecturale ce sunt prezente în stațiuni: stabilimentul balnear, buvete-le, cazinoul, punctele de cazare. Toate aceste elemente arhitecturale intră în legătură directă cu cadrul natural, ele fiind de cele mai multe ori poziționate în proximitatea parcului termal sau orientate către peisajul existent.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea stabilimentul balnear era o constucție multifuncțională organizată pe mai multe niveluri: subsolul ce găzduia băile și spațiile destinate curei, la nivelul parterului se găseau spațiile publice de loisir formate din restaurante și saloane destinate diferitelor activități, iar la etajele superioare erau camerele de cazare. Datorită exigențelor legate de intimitatea procesului terapeutic, de la începutul secolului al XX-lea, funcțiunea se desparte în trei: băi, cazino și hotel.

Stabilimentul balnear, cu statutul său sobru și auster, trebuia să sugereze o imagine contrastantă față de clădirilor pitorești ale cazinoului și hotelului, aflate în vecinătate. Astfel, stabilimentul preia și el acest statut social de edificiu public, de cele mai multe ori clădire monumentală, loc unde exista o sală centrală sau o galerie vitrată, spațiu ce servea ca loc de așteptare pentru intrarea la cure, dar și ca loc de socializare. Foyerul de primire, flancat de galeriile de cură, este un spațiu cu un decor luxos, spațiu cu deschideri largi specifice stilului „belle epoque”.

Fig. 9 – Categorii de organzăre spațială a stabilimentelor balneare

Buvete-le îmbină latura medicală, spațiu de unde se furniza apa pentru cura internă, cu locul de întâlnire și socializare din parc. Dacă până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, buvete-le se puteau găsi în interiorul stabilimentului balnear sau în exterior ca fiind o simplă fântână acoperită, ulterior acestea devin spații individuale importante situate în parc, fiind asociate cu traseul de promenadă. Aleile de plimbare de la locul de cazare la buvete și către foișor erau de cele mai multe ori acoperite de o galerie pentru a putea parcurge ritualul dimineții, indiferent de vreme.

Aceste spații sunt locurile cele mai importante care favorirează întâlnirilile dintre vilegiaturiști, loc al promenadei pe aleile parcului. Stabilimentele sunt împărțite în 3 categorii: Quellenhaus, clădiri ce imită templele antice, Trinkhalle, traseu conturat de o galerie deschisă pe o latură, și Collonade, galerie ce este deschisă pe două laturi. În stațiunea Vichy se pot identifica toate cele 3 tipuri de buvete: Quellenhaus, dat de Source Saint-Sylvestre à Hauterive sau Source Dubois, construcții în plan circular, Trinkhalle, dat de La Source de l'Hopital à Vichy, clădire dedicată curei interne, deschisă pe o latură către parc, și Collonade, dat de  Vichy Source du Parc et Galeries Couvertes, structură metalică deschisă pe două laturi. De asemenea, tot în Vichy se găsește și Des sources dans le berceau de Vichy, sală dedicată balurilor, în centrul sălii fiind poziționată o buvetă. Clădirea este situată la sfârșitul traseului galeriilor metalice.

Fig. 10: Source Dubois; Fig. 11: La Source de l'Hopital à Vichy; Fig. 12: Galeriile din Vichy

Fig. 13: Des sources dans le berceau de Vichy

Cazinourile sunt cele mai reprezentative edificii ale unei stațiuni turistice, fiind construite în stiluri exotice ale esteticului sintetic. Aceste spații dezvăluie importanța unei stațiuni; dacă în stațiunile mici spațiile cazionului sunt preluate de hotel, în centrele mari construcțiile conferă statutul locului. Fiind cea mai importantă sursă de venit, cazinourile găzduiesc și clientelă venită ocazional la baluri. Un bun exemplu în România este Cazinoul de la Sinaia, loc de întâlnire a înaltei burghezii bucureștene.

Arhitectura cazinourilor, spațiu polivalent, este formată prin asimilarea mai multor spații de loisir, socializare și evenimente culturale, fiind conturată prin mai multe modalități de acces definite de tipurile de public. Sălile de joc aveau nevoie de un acces controlat, pe când cafenelele sau sălile de teatru erau deschise către un public mai larg. Cazinourile devin treptat funcțiuni independente de orașul termal, succesul lor fiind conturat de invitarea unei noi categorii de clientelă, ajutând stațiunile în a diversifica activitățile, în a le scoate din tipologia orașului monofuncțional.

Hotelurile și vilele din centrele balneare pot fi împărțite în trei categorii arhitecturale, clădiri ce evoluează odată cu inovația arhitecturală prin apariția liftului, element ce lasă clădirea să se dezvolte pe verticală. Prima categorie este formată din hotelurile construite în jurul unui atrium central acoperit de cele mai multe ori de verieră, loc de unde se făcea accesul către spațiile de cazare, plan specific hanurilor și mănăstirilor. Ulterior apar clădirile cu un spațiu de recepție central cu nod de circulație ce deservește aripile laterale ale hotelului, clădiri dezvoltate fie în formă de bară, fie în formă de „L”. Aceste clădiri dispun pe fațade galerii de lemn comune pe fiecare etaj, spațiu dedicat interacționării dintre turiști, dar și cu mediul exterior. Datorită faptului că spațiile de cazare sunt mereu deschise către spațiul public, fie în curțile interioare, fie către promenadele orașelor sau parcurile termale, arhitectura descrisă dispune de această latură socială specifică holelurilor balneare, construcții ce țin cont de cadrul natural.

După anii 1950, începe a se prefera rezidența turistică privată, cazarea mutându-se de la pensiuni cu tarif redus la locuințe rezidențiale de lux.

În perioada modernă, apare complexul de tratament, centru ce înglobează toate funcțiunile specifice unui spațiu balnear: locuri de cazare, stabiliment balnear de tratament și spații de loisir și cultură. Policlinicile balneare și sanatoriile pe profiluri de specialitate subordonau spațiile de loisir și odihna. Noile centre medicale vin cu un aport performant medical, dar clădirile devin mai austere, mai specifice unui centru de tratament decât unui centru de vilegiatură.

4. Patrimoniul imaterial

Patrimoniul balnear imaterial este legat de cultura termalismului, de la ambianța locului generată de ritualurile specifice conturate de medicina termală, la mărturiile istorice sau lianții sociali întreprinși, elemente ce au clasat orașele balneare ca fiind spații unice și particulare. Componentele imateriale țin de atmosfera balneară a stațiunii, dată de spațiul urbanismului specific al ritualurilor termale, de memoria colectivă dată de personalitatea specifică a orașului și de istoria sa, dar și de turismul termal, socializare, sursă generatoare atât de informații legate de trecut, dar și de promovare contemporană.

Ritualurile termale transmise prin discursul medical al fiecărei epoci sunt elementele ce au țesut urbanismul și arhitectura acestor orașe ale apelor. Medicii sunt actorii locali principali ai stațiunilor, primii promovatori ai turismului balnear, cei ce amenajează în mod indirect aceste spații. Obiceiurile termale începeau de la primele ore ale zilei, moment al începerii tratamentului de cură internă când vilegiaturiștii se strâng în parcul termal pentru a profita de beneficiile apelor curative de la buvete. Ulterior, în funcție de diagnostic, clientela se retrăgea către stabilimentul balnear pentru tratamentele externe. Către seară, freamătul urban reîncepea în cartierul climateric, loc de întâlnire pentru petrecerea serii prin evenimente culturale susținute în parc sau în cazinoul stațiunii.

Traseul balnear, dat de strada principală, loc al hanurilor și hotelurilor, al turismului dat de prăvălii și comerț de proximitate, îndreaptă turiștii către centrul orașului, loc al spațiului social termal. Acest parcurs ritualic se extinde în parcul stațiunii, fluxul pietonal parcurgând traseele sinuoase ce se intersectează, loc marcat de edificiile ce animează parcul. Cadrul parcului animat de foișoarele de fanfară sau buvetele termale este locul conexiunior sociale, a promenadei și întâlnirii.

Memoria colectivă este legată de istoria și personalitatea orașului, oraș ce poate fi comparat cu o scenă de teatru. Etalarea statutului social al personalităților vremii aducea renume stațiunii, societatea fiind supusă unui cod social ce surprindea un anumit statut financiar și educațional. Punerea în valoare se face pornind de la medici de renume ce ridică stațiunile, la arhitecții și urbaniștii ce întemeiază planurile edificiilor, la diferiți actori istorici ce au contribuit la prestigiul actual al stațiunii și duce la conștientizarea trecutului patrimoniului balnear.

Turismul joacă un rol important atât în înțelegerea trecutului stațiunilor, cât și în promovarea lor în prezent. Pornind de la apa curative și izvoarele termale, turismul a avut de-a lungul timpului o adevărată strategie publicitară: scrierea de ghiduri turistice, promovarea discursurilor medicale, eficientizarea transportului sau promovarea imaginii turismului ca agrement.

Toate aceste elemente specifice sunt mărturiile istorice ale patrimoniului imaterial, elemente ce contribuie la indentitatea particulară a stațiunilor. Pornind de la aceste aspecte stațiunile ar putea dispune de o strategie urbană de regenerare și reactivare a principalilor poli urbani.

5. Etape de dezvoltare ale Complexului Balnear Vichy

Deși datează din perioada romană, stațiunea Vichy începe să prospere odată cu începerea practicării de cure balneare de către marii aristrocrații francezi încă din secolul al XVII-lea. Timp de două secole se construiesc mai multe spații dedicate băilor și tratamentelor, construcții propuse de conducătorii aferenți fiecărei generații. Noul proiect propus pe malul râului Allier la începutul secolului al XIX-lea prin renunțarea la clădirile medievale și făcând loc noii stațiuni devine „regina orașelor balneare”.

În anul 1812 Napoleon al III-lea ordonează prin decret amenajarea parcurilor și crerea unei noi promenade care să unească cele două izvoare, ulterior transformând și locul de izvorâre al apei în buvete. Extinderea băilor se realizează între anii 1820 și 1831, cele două clădiri sunt conectate prin galerii ce definesc patru curți pătrate cu bazine centrale, iar la etaj se găseau sala de jocuri, sala de bal, camera de biliard, funcțiuni introduse pentru prima oară în spațiul termal.

Urmărind etapele de evoluție a termalismului, perioada termalismului ludic este conturată cu ajutorul viziunii lui Napoleon al III-lea, el fiind cel care transformă stațiunea de vilegiatură într-un centru complex social, loc al promenadelor și al tratamentelor de îmbăiere de lux. Vichy este exemplul cel mai coerent al reprezentării componentelor patrimoniului material și imaterial al timpului, îmbinând arhitectura și urbanismul cu peisajul și resursele naturale într-o elaborată și specifică strategie de dezvoltare.

Din punct de vedere al patrimoniului material, urbanismul este cel ce a determinat imaginea de ansamblu a orașului, prin îmbinarea de perspective grandioanse cu elementele complexului balnear, imagine amplificată de vegetația planificată ce abundă în stațiune. Odată cu legarea orașului la calea ferată în anul 1854, orașul devine un model urban prin organizarea radială a circulației ce se ramifică de la gară către complexul băilor. Până în anul 1903 au fost construite o mare parte din componentele materiale arhitecturale, elemente compuse din mai multe corpuri de clădiri dedicate balneologiei și loisirului: cazino, teatru, băile spitalului, planurile peisagere ale parcurilor. Compagnie Fermière, cei ce se ocupau de gestiunea financiară a stațiunii, a pus la dispoziția arhitecților Lecœur și Woog șansa de a moderniza și reorganiza arhitectural și urbanistic întregul district spa: construcția primei băi termale clasa I între 1899 și 1903, extinderea cazinoului, transformarea vechiului teatru într-un spațiu de loisir cu sală de jocuri și spații de bal, introducerea unei serii de structuri metalice ce leagă cazinoul de spa. De asemenea, în Vichy se propun o serie de dotări luxuriante de cazare de tip Palace Hotel, dar și echipamente dedicate sportului: hipodrom și teren de golf. Datorită dezvoltării sale accelerate, spațiile verzi sunt restrânse doar la parcul balnear și o promenadă vegetală de-a lungul râului. Arhitecții proiectanți au creat axe urbane concentrice ce deschid perspective monumentale de la gară către centrul balnear, axe ce străpung zona comercială, ca un preambul al cartierului termal. Îmbinarea dintre arhitectură, urbanism și resusele naturale conturează noi forme de proiectare specifice mediilor urbane din cadrul natural, concretizându-se primele valențe specifice ale arhitecturii balneare definite de ideea socializării și a afișării.

Din punct de vedere al patrimoniului imaterial, Vichy beneficiază de o atmosferă ideală specifică cadrului balnear, spațiul fiind definit de spațialitatea traseelor urbane din parcul balnear și de prezența galeriilor ce leagă corpurile publice. Turismul balnear este promovat internațional, stațiunea lăudându-se cu diversitatea culturală a vileagiaturiștilor veniți la băi.

Fig. 14, Fig. 15 – Afișe de promovare turistică a stațiunii Vichy

Din punct de vedere al stilurilor arhitecturale, se poate observa o etapizare evidentă a stilurilor în timp. Dacă în centrul orașului se mai pot găsi o sumă mică de clădiri medievale, odată cu începutul secolului al XIX-lea putem vorbi inițial de perioada Belle Époque și apoi de perioada stilului Eclectic, direcție a imaginii exotice propusă acestor stațiuni: Neo-Clasic, Neo-Medieval, Neo-Renascentist. Ulterior trendul stilului Art Deco își face prezentă apariția prin liniile geometrice, decorații ale fațadelor, ușilor și vitraliilor.

Fig. 16 Vichy, Plan de situație

După anii 1960, moment al intrării spațiilor în proprietatea statului, stațiunea decade. Între 1960 și 1980 orașul se orientează către latura sportivă prin construirea de Centru Omnisport: sala de basket, sală de tenis, terenuri de fotbal, sală de teatru și centru international pentru loisir.

După 1990 se propune un plan de recuperare termală (proiectul Compagnie Fermière de Vichy), plan propus pe mai multe etape. Prima etapă include restaurarea clădirilor aferente balneologiei, al sectorului comercial și turistic între anii 1989-1995, urmată de conversia treptată a clădirilor ce nu mai răspundeau cerințelor momentului, între anii 1995-2001. Astfel, Băile Lardy devin un corp al Universității, vechea orangerie devine bibliotecă media și locul fostului Spital Termal devine centru comercial.

După anii 2007 se intervine și la nivel urban, printr-un nou proiect de îmbunătățire a imaginii orașului (proiectul Centre Ville de Vichy). Pornind de la rutele termale, se implementează amenajarea esplanadei de-a lungul râului pe o lungime de 3 kilometri, se elimină circulația carosabilă și se demolează centrele industriale. La nivelul componentei balneare, se ridică standardul de comfort al locurilor de cazare, iar stabilimentul balnear își păstrează funcțiunea trecând printr-un proces amplu de restaurare, îmbinând atât tratamentele clasice cât și cele moderne într-un cadru arhitectural contemporan cu influențe orientale.

Strategia de salvare a orașului termal a demonstrat o dezvoltare de ansamblu echilibrată, recuperarea și reutilizarea spațiilor existente păstrând atât patrimoniul material cât și cel imaterial. Succesul orașului este dat de intervențiile numeroase arhitecturale și urbane, spațiul mare lăsat liber pentru piețe și parcuri revitalizând latura socială a stațiunii. Dacă reabilitarea Stabilimentului Balnear a beneficiat de un real succes, conversia Cazinoului în Centru al Congresului a privat zona de o interacționare a publicului. Spațiile balneare recuperate și reutilizate ar trebui oferite înapoi vilegiaturiștilor, clădirile răspunzând la spațiul urban, activându-l.

Stațiunea Vichy dispune de cea mai complexă evoluție a balneologiei de-a lungul istoriei, cu elemente caracteristice și definitorii ale cadrului cultural termal, putând fi identificate componentele patrimoniului material și imaterial, componente ce au fost adaptate la standardele actuale de funcționare. Dacă inițial viziunea lui Napoleon al III-lea atrage atenția asupra stațiunii balnare, Compagnie Fermière sunt cei ce implementează strategii ample arhitecturale și urbanistice de dezvoltare, campanie ce susține evoluția constantă a stațiunii din 1862 și până în prezent, aducând mereu noi inovații orașului.

2.2 Dezvoltarea orașelor balneoclimaterice în România începând cu secolul al XIX-lea

Cum s-au conturat stațiunile balneare din România față de cele din Europa de vest?

Ce valoare are patrimoniul balnear în România?

Cum s-au manifestat mutațiile culturale în perioada comunistă?

Ce se întâmplă azi în stațiunile balneare?

1. Etape de dezvoltare a orașelor balneare pe teritoriul României

Pe teritoriul României utilizarea factorilor terapeutici naturali datează din perioada ocupării Daciei de către romani, moment al construirii de „Terme” în localități ce își păstrează până azi statutul de stațiune balneară: Băile Herculane („Ad aquas Herculi sacras” – Băile sfinte ale lui Hercule), Mangalia (Callatis), Turda (Potaissa), Călimănești – Cozia, Ocna Sibiului ș.a..

În perioada secolului al XVIII-lea și al XIX-lea, termalismul începe să se contureze ca fiind un proces important pentru tratament și întreținere, perioadă în care stațiunile balneare din România se conturează în două spații geografice diferite: teritoriile românești ce aparțineau Imperiului Austro-Ungar și teritoriile ce aparțineau Vechiului Regat. După anul 1918 stațiunile dispun de o strategie unitară de dezvoltare la nivel național.

Fig. 17 – Marcarea stațiunilor balneare de pe teriotoriul Imperiului Austro-Ungar și a României

În lucrarea „România balneo-turistică” sunt prezentate etapele istorice ale stațiunilor balneare de pe teritoriul României privite din perspectiva medicală. Este interesant de remarcat faptul că arhitectura se supune discursului medical, funcțiunile pliindu-se și modificându-se după ritualurile specifice perioadei istorice.

De la începutul secolului al XIX-lea, moment când balneologia ocupa un loc important pe ramura medicinei europene, multe stațiuni balneare de pe terioriul Imperiului Austro-Ungar încep să se dezvolte concomitent cu stațiunile vestice și să se contureze ca centre importante termale la nivel european (Băile Herculane, Băile Felix, Vatra Dornei, Buziaș ș.a.). Aceste stațiuni beneficiază de o strategie urbană termală teoretic documentată, spațiu conturat de un pol al centrului termal determinat de stabilimentul balnear, cazinoul, parcul și Grand Hotel-uri caracteristice. Medici specialiști germani și francezi, veniți în stațiuni pentru a contura o dezvoltare coerentă, propun strategii ale curelor și ritualurilor în conformitate cu normele perioadei. Stațiunile sunt frecventate de vilegiaturiști străini aristrocrați și imperiali, Franz Iosif I vizitând Băile Herculane sau Vatra Dornei.

Pe teritoriul României se încep studii legate de apele minerale, studii făcute atât de specialiști internaționali cât și români, publicându-se în perioada anilor 1829-1851 o serie de lucrări ce vizau potențialul izvoarelor și stațiunilor balneare (Slănic Moldova, Șarul Dornei, Borca, Balta Albă). Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu Unirea Principatelor, balneologia românească începe să se dezvolte într-un ritm rapid datorită apariția primilor medici români școliți în Austria, Franța și Germania, doctori ce vor pune bazele teoretice ale direcției ramurei balneologiei.

Un rol important l-a avut Carol Davila, medic și farmacist român, care a implementat o serie de reglementări legate de domeniul balneologic. Acesta a propus studierea și potențarea apelor minerale (1865), dar și a stabilimentelor balneare (1887-1891) pe teritoriul României. Publicistica balneologică ajunge la nivelul cotelor europene după înființarea școlilor medicale de la București și Iași, moment când se conturează limbajul medical românesc.

În Moldova, una dintre cele mai importante stațiuni românești este Slănic Moldova, stațiune recunoscută internațional datorită calităților terapeutice ale apelor, stațiune modernizată la sfârșitul secolului al XIX-lea prin construirea unui stabiliment balnear și hotel. În Muntenia, Călimănești-ul este redescoperit după identificarea istorică a vechilor terme romane, apa fiind trimisă către export. Odată cu apariția unor noi reglementări, „Legea pentru exploatarea stațiunilor balneare ale statului” de la 1909, stațiuni precum Govora, Călimănești- Căciulata, Lacul Sărat sau Techirghiol au fost activate prin oferirea de subvenții de la stat. După anul 1918, medicina balneară românească prosperă prin deschiderea de centre specializate, de la noi univeristăți la instituții sau reviste, latură ce promovează calitățile terapeutice caracteristice apelor curative.

Perioada comunistă debutează cu investirea în stațiuni a noilor centre balneare, centre ce înglobează o mare capacitate de cazare, spații promovate prin tratamente și cure subvenționate de la stat. Prin oferirea aceesibilității mai multor categorii sociale, stațiunile își permit lărgirea sezonului, orașele vilegiaturiste începând să ofere o funcționare permanentă. În perioada anilor 1960-1980 s-au construit baze hoteliere ce înglobau baze de tratament moderne și spații de loisir, centrele devenind auto-suficiente. În această perioadă au fost constuite peste 25.000 de noi locuri de cazare, centrele beneficiind de popularitatea în creștere a stațiunilor în întreg spațiul est european socialist și găzduind vilegiaturiști români și internaționali.

Ministerul Turismului, înființat în anul 1970, preia întregul patrimoniu al stațiunilor, obiectivul fiind acela de a revitaliza și potența calitățile spațiilor existente. Totuși, istoria arată faptul că fondul construit a fost utilizat impropriu, fiind folosit fie ca centre politice socialiste, fie transformat în centre de comerț și alimentație publică.

După anii 1980, stațiunile încep să decadă, degradare ce continuă și după privatizarea cvasi-generalizată de după 1991. Eforturile investitorilor de a readuce faima stațiunilor este susținută de Legea Balneară nr. 343, din 2002, lege ce protejează stațiunile balneare din România, patrimoniul construit și natural, identificând și promovând importanța social- economică a acestora.

2. Problematica stațiunilor balneare din România

Pentru a descrie cât mai detaliat situația stațiunilor balneare din România, am analizat cele mai importante 30 stațiuni clasate de către OPTBR (Organizația Patrimonială a Turismului Balnear din România) pe baza Criteriilor de Evaluare ale Asociației Române de Balneologie din anul 2018, din cele 83 de stațiuni existente.

Există zece criterii de evaluare a stațiunilor românești ce clasează cele mai importante centre balneare, scopul fiind acela de a identifica și valorifica potențialul de dezvoltare și de a căuta mijloace noi de promovare a factorilor terapeutici naturali ai stațiunilor. Cele zece criterii țin de atractivitatea stațiunii legată de accesibilitate și infrastructură, de resursele naturale existente, de calitatea serviciilor medicale, de cazare și alimentație publică, de politici și strategii de dezvoltare, de investiții și promovare, credibilitate dată de insituții publice, de relații și implicare publică.

Fig. 18 – Marcarea celor mai importante 30 de stațiuni din România (conf. OPTBR)

Una dintre problemele cele mai mari ale stațiunilor românești este cea a degradării vizibile a orașelor, generată de o ignoranță față de patrimoniul arhitectural, urban și natural existent. În prezent orașele balneare din România, deși au asimilat etapele tipice de dezvoltare ale turismului balnear descrise anterior, par să ignore patrimoniul balnear existent, iar stațiunile contemporane tind să evolueze în direcții difuze sau contrare consolidării acestuia. Atât patrimoniul material cât și cel imaterial, nu reușesc să mai transmită ecoul unei atmosfere specifice până în prezent. Pe de altă parte, o problemă reală a stațiunilor balneare românești ține de o dezvoltare a lor unidirecțională, deși ele pot beneficia de multiple alte activități conexe, ce le-ar putea promova și transforma într-o formă mai atractivă pentru multe categorii de turiști.

Astfel, am analizat potențialul celor 30 de stațiuni din două perspective: prima, a factorilor climaterici și a resurselor naturale ce au generat specializările medicale aferente stațiunilor; cea de-a doua, care face referire la calitățile istorice ale stațiunilor, date de patrimoniul balnear material și imaterial, dar și la posibilitățile de loisir ce oferă stațiunilor calități poli-funcționale. (Anexa 1- Analiza factorilor climaterici și a resurselor naturale în România, Anexa 2 – Analiza calităților istorice a stațiunilor din România)

În România, stațiunile balneare funcționează preponderent datorită vizitatorilor formați din asigurații medicali, și nu dintr-o clientelă liberă. Totuși cele mai multe dintre stațiunile termale nu au reușit să se adapteze cerințelor actuale, ajungându-se până la abandon. Deși decorul existent, format din prezența clădirilor istorice: parc, stabiliment și cazino îmbie la amintirea vechii rute termale, fiind exemple veritabile de orașe grădină, lipsa de interes în sensul integrării lor înapoi în circuitul orașelor balneare duce la imposibilitatea dezvoltării acestor spații. Adaptabilitatea de care au dat dovadă aceste spații complexe în timp ar trebui potențată prin recalificare urbană. Conservarea patrimoniului nu ar trebui să se bazeze pe acea imagine romantică unică, ci și pe o analiză structurantă reală, a tuturor factorilor implicați (sociali, economici, politici de dezvoltare, urbane, turistice, medicale etc.).

După cum spune Kevin Lynch făcând referire la orașul Bath din Marea Britanie, „orașul ca un decor”,, putem afirma și despre stațiunile românești că sunt lipsite de o profunzime istorică caracteristică orașelor active și complexe. În plus, ceea ce trebuie prezervat este și patrimoniul imaterial, atmosfera locului, oamenii trebuind să „își amintească trecutul și să își imagineze viitorul”.

Astfel, consider că pentru o dezvoltare coerentă, criteriile de evaluare a stațiunilor balneare ar trebui să înglobeze și latura lor istorică, încurajând reintroducerea atât a patrimoniului material cât și a celui imaterial în circuitul balnear. Acest statut ar conferi valoare importantă stațiunilor, efectul fiind cel de salvare a patrimoniului balnear în continuă degradare. De asemenea, ar trebui încurajată și susținută strategia de revitalizare a stațiunilor prin posibilități de activitate diversă și prin considerarea favorabilă a tuturor elementelor natural deținute, în scopul atragerii unor grupuri diferite de turiști.

În acest sens am conturat și cotat o serie de criterii noi de analiză a stațiunilor balneare, criterii ce țin cont de statutul stațiunii raportat la nivel național, de patrimoniul material și imaterial existent, de valențele polifuncționale pe care stațiunea și le-a asumat, elemente ce nu au fost luate în considerare în vederea clasării orașelor. Ulterior, pornind de la punctajul oferit de Organizația patrimonială a Turismului Balnear din România, punctaj valid și coerent, am adăugat acestuia numărul de puncte rezultat luând în calcul noile criterii de analiză.

Astfel, am oferirit 5 puncte statutului de valoare națională a stațiunii și 1 punct stațiunilor cu valoare locală.

Pentru evaluarea cadrului patrimonial material și imaterial, am atribuit puncte după cum urmează: componentei istorice de orașul apelor – 7 puncte, orașelor construite în perioada antebelică – 5puncte, orașelor construite în perioada interbelică sau postbelică sau cu o valoare existentă redusă – 3 puncte și Orașelor recente – 1 punct.

În vederea aprecierii caracteristicilor polifuncționale am acordat următorul punctaj: potențarea tuturor resurselor – 7puncte, potențarea unor resurse – 5puncte, potențarea doar a peisajului – 3puncte, Statut monofuncțional – 1punct.

Rezultatele analizei efectuate au fost centralizate în tabelul următor, rezultând o nouă clasare, pe care o consider mai aproape de cea reală. Se observă că există stațiuni unde s-au făcut eforturi de creștere, cum este cazul la Borsec, Vatra Dornei, Slănic, Eforie, Băile Tușnad dar și stațiuni în care potențialul de care dispun este neglijat, cum este cazul la Băile Herculane, Băile Govora, Sângeorz-Băi, Moneasa, Călimănești-Căciulata, Băile Felix.

În schema ce urmează am subîmpărțit stațiunile din România pe categorii ce țin de factorii climaterici, specializare medicală, caracteristici polifuncționale, dar și după vechimea țesutului urban sau nivelul de utilizare și restaurare a patrimoniului existent.

Se poate observa că stațiunile balneare sunt specializate medical în funcție de categoriile de resursele naturale de care dispune, fiecare generând o caracteristică specifică unică de tratare a afecțiunilor. Astfel, afecțiunile respiratorii sunt tratate în stațiunile ce dispun de existența salinelor, afecțiunile cardiovasculare sunt tratate în stațiunile montane unde se găsește gazul mofetic, iar în stațiunile cu ape minerale se tratează afecțiunile reumatice.

În România există un grup limitat de stațiuni ce oferă activități polifuncționale, fie prin intermediul unor complexuri ale sporturilor de iarnă, fie prin potențarea turismului litoral. Orașele termale nu oferă însă atractivitate turistică și din acestă cauză nu se adresează multor categorii de vizitatori.

Deși România beneficiază de un număr mare de stațiuni dezvoltate în perioada secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, patrimoniul lor este neglijat și neutilizat. Pentru promovarea stațiunilor balneare, orașele nu pun în valoare patrimoniul țesutului istoric, mizând fie pe imaginea medicală conturată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, fie pe noile centre termoludice ce sunt scoase din contextul cultural al stațiunii.

Fig. 19 – Marcarea subîmpărțirii stațiunilor din România pe diferite categorii de specializare și conturarea de concluzii

3. Patrimoniul material și imaterial

La nivelul stațiunilor balneare din România, linia Carpaților a reprezentat o graniță importantă în dezvoltarea orașelor apelor, delimitând linia culturală între spațiul Europei de Est și a celei de Vest. Astfel, stațiunile de pe teritoriul austro-ungar dispun de o dezvoltare urbană și arhitecturală complexă, pe când cele de pe teritoriul Vechiului Regat au o devoltare mai târzie și cu o amploare mai redusă. Ulterior începe să apară o diferențiere între băile mici de interes local și băile mai complexe de interes național și internațional, fapt ce a dus la un proces de dezvoltare bidimensional al stațiunilor din România. Pentru orașele balneare importante, procesul de dezvoltare s-a conturat după elementele civilizației moderne, evoluția spațiilor răspunzând la pretențiile vilegiaturiștilor atât la nivel medical cât și la cel social.

Epoca băilor democratice definită de perioada epocii de aur a băilor (1890-1914) , dată de prima etapă de dezvoltare și al doilea val de industrializare și urbanizare, reprezintă perioada de nesegregare socială, loc al întâlnirii dintre aristrocrație și clasele mai sărace, popularitatea stațiunilor fiind dată de locație și nu de diferențele sociale. Astfel, dacă în Europa de Vest, stațiunile balneare erau dedicate cu precădere oamenilor bogați, în România stațiunile erau deschise tuturor vilegiaturiștilor, aceștia beneficiind de spații de cazare diferite și de un program balnear al spațiului public liber.

La vest de Carpați, pe teritoriul austro-ungar, stațiunile balneare de importanță națională și internațională dispuneau de elementele arhitecturale specifice cadrului european: cazino, stabiliment balnear, hoteluri și Grand Hoteluri, vile urbane, parcul cu buvete, foișor și spații de promenadă planificată. Întreg complexul balnear se distinge de restul orașului, urbanismul stațiunii conturându-se după poziția si accesibilitatea polului generator.

Pe teritoriul Vechiului Regat vorbim de interconectarea a patru funcțiuni specifice stațiunilor baleare: tratament, loisir, cazare și alimentație publică. Astfel, clădirea saloanelor are rolul de a găzdui curele de tratament, beneficiind de asemenea de spațiu de relaxare și socializare. Totuși, accentul este pus pe valoarea terapeutică a stațiunilor, iar cazinourile, deși teoretizate pe teritoriul României, pot fi identificat doar în Sovata și Constanța. Hotelurile înglobează atât spațiul de cazare cât și zona de alimentație publică.

Dacă pe teritoriul austro-ungar s-a mizat pe imaginea băilor termale teoretizate în spațiul vest european prin care se conferea „aspectul unui edificiu public, adică de a le scoate din sfera arhitecturii vernaculare, de a le face monumentale, din materiale adecvate, și de a le decora corespunzător, (…) să li se confere un caracter în acord cu tendința de a elabora tipuri arhitecturale adecvate tuturor funcțiunilor sociale”, pe teritoriul Vechiului Regat, dar și pe teritoriul Transilvaniei (stațiunile cu tratamente salinice), băile erau construite până în perioada antebelică cu precădere din lemn.

Clădirile hotelurilor înglobau atât latura de cazare cât și latura social-culturală și de alimentație publică. Astfel, la nivel volumetric ele dispuneau de un balcon comun de tip verandă, loc al socializării, dar și locul de luat masa (fără a dispune de restaurant). De altfel, la parterul hotelurilor se găsea sala de dans, iar la etaj sala de lectură și muzică.Vilele private construite de-a lungul străzilor principale erau de tip „chalet elvețian cu acoperiș ascuțit și detalii decorative din lemn traforat”.

Astăzi, imaginea stațiunilor este dată de perioadele istorice de efervescență economică, de funcționalitatea, aspectul estetic și compozițional al acestora. Dacă până în perioada antebelică stațiunile erau dezvoltate unitar compozițional, ulterior, în perioada urmată de proiectele de dezvoltare socialistă ce aduce un nou pol social, cel de după anul 1989 atât patrimoniul material cât și cel imaterial au fost lăsate spre degradare, o cauză principală fiind cea a influxului turistic (sau viceversa). Imaginea istorică a stațiunilor este camuflată, imaginea unei epoci de înflorire nemaifiind accesibilă turistului cotidian.

4. Decăderea balneologiei – Shrinking cities

Stațiunile balneare în România sunt stațiuni unidirecționare, care au avut ca unică funcțiune turismul balnear; odată cu modificarea tendințelor și scăderea popularității frecventării laturii termale, orașele și-au pierdut identitatea. În perioada post-comunistă, din cauza neglijenței și a neimplicării, stațiunile au abandonat temporar sau permanent dotările turistice date de patrimoniul material arhitectural. Procesul de Shrinking Cities se poate observa în aproape toate stațiunile balneare, printr-o scădere a populației încă din perioada comunistă (Herculane, Govora, Borsec, Căciulata), dar și prin existența a multor spații abandonate dată de contracția socio-culturală.

Ruralizarea stațiunilor turistice se poate observa odată cu întreruperea funcționării facilităților culturale precum cazinoul, cinematograful, teatrul, băile publice, clădiri reprezentative în stațiunile balneare. Dacă întoarcerea la ruralitate poate fi văzută ca un proces pozitiv prin reactivarea valorilor vieții tradiționale, în cazul stațiunilor balneare procesul de regres cultural duce la imposibilitatea activării stațiunii drept un spațiu de loisir. Datorită lipsei de atractivitate a stațiunilor, singurii vileagituriști care le frecventează sunt cei ce beneficiază de subvențiile de la stat pentru tratamentele medicale.

Stategiile de dezvoltare a stațiunilor balneare din vestul Europei se pot împărți în două categorii: pe de o parte, stațiuni ce își mențin statutul de orașe de mici dimensiuni, cu o populație scăzută și pe de altă parte, stațiuni ce au un puternic avânt de creștere. La nivelul orașelor mari, complexul urban balnear este decentralizat, noul oraș fiind orientat către un nou pol, pentru a nu-l supraaglomera pe cel istoric. Exemplul orașului Vichy ce crează un inel rutier în jurul stațiunii vechi pentru a nu fi nevoit a-l tranzita reprezintă un mod de abordare a problemei supraagomerării. Orașele mici dispun de o specializare totală a stațiunii către termalism, dezvoltându-se funcțional și pe alte paliere aferente pentru a ieși din sfera orașelor monofuncționale.

Stațiunile balneare beneficiază de resurse și potențial de creștere prin reinventariere și revalorificare, ele neavând nevoie de un statut urban, ci de păstrarea tipologiei ideale de oraș în natură (Orașul apelor), ce aduce împreună liniștea rurală într-o amenajare urbană complexă. Totuși impasul stațiunilor dat de pierderea continuă a identității prin degradarea continuă a patrimoniului material și imaterial trebuie stopat prin salvarea și reactivarea acestor spații.

5. Studiu de caz: Complexul Balnear Vatra Dornei

Argumentul alegerii stațiunii Vatra Dornei drept studiu de caz este datorat faptului că se încadrează nivelului patrimoniului material și imaterial de activitate balneară de același rang cu stațiunile valoroase ale Europei. Totuși, datorită unor factori menționați anterior, stațiunea se află într-o stare de degradare avansată, fapt relevat inclusiv de lista topului stațiunilor din România întocmită de OPTBR, stațiunea regăsindu-se în a doua jumătate a listei, pe locul 17. Dacă stațiunea a beneficiat de o expansiune ascendentă continuă până în anul 1984, după această dată ea începe să decadă, pierzându-și identitatea balneară prin închiderea complexului balnear istoric (cazino și stabiliment balnear). Orașul își continuă activitatea cu ajutorul curelor subvenționate de la stat în centrele socialiste existente, dar și prin intermediul cadrului natural, promovând sporturile montane sezoniere.

Urmărind etapizarea istorică făcută de Petre Țăranu, se poate concluziona faptul că în orașul Vatra Dornei a existat o preocupare continuă de dezvoltare începând cu anul 1788, când s-au făcut analize chimice și s-au descoperit valoroasele proprietăți ale apelor. În anul 1809 apare primul stabiliment balnear făcut modest din lemn, iar ulterior zona înflorește economic prin câștigarea popularității curelor oferite. Fiind sub conducere austro-ungară, orașul balneoclimateric se dorea a se ridica la nivelul stațiunilor din restul Europei, propunându-se un proiect de oraș internațional. Proiectul a fost aprobat de Franz Joseph în anul 1886, prin reconsiderarea axelor urbane, construirea de cazino, stabiliment balnear modern, un parc proiectat pentru cure de teren, buvete, hoteluri, vile urbane, poșta, palatul comunal, gară în noul centru proiectat, școală generală și liceu, dar și centre religioase diferite pentru statutul internațional: Biserica Catolică, Templul Evreiesc, Biserica Greco-catolică, Biserica Protestantă. Proiectul propus avea ca scop urcarea la același rang cu stațiunile concurente balneologiei europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea: Karlsbad, Spaa, Ostende, Nizaa.

Fig. 26 Vatra Dornei, Plan de situație

Arhitectul Peter von Brang este cel care se ocupă de realizarea proiectului Cazinoului, organizat pe două niveluri, subsol și parter, și pe două axe de simetrie. Sala de spectacole este poziționată central, fiind marcată volumetric prin acoperișul mansardat. De o parte și de alta a sălii sunt organizate sălile de joc și dans, dar și cafeneaua. În colțurile clădirii sunt poziționate patru turnuri ortogonale cu mici cupole surmontate, iar terasele se deschideau către parc sau stabilimentul balnear.

Stabilimentul balnear îmbină latura austeră medicală cu statutul social al stațiunii, clădirea beneficiind de o galerie cu o colonadă vitrată la intrare care se deschide spre oraș. Corpul de clădire de dezvoltă cu două aripi cu camere de tratament și formează o curte semi privată în spate.

Fig. 27 Vatra Dornei- Cazino: Elevație, Secțiune, Plan.

Fig. 28 Vatra Dornei- Plan Stabiliment Balnear.

Buveta Izvorul Santinela se încadrează în tipul Quellenhaus, fiind poziționată pavilionar în parc. Accesul către clădire se face pe aleile parcului, loc de promenadă a vilegiaturiștilor, unde se mai pot găsi foișorul unde se țineau concerte în aer liber, dar și o fântână arteziană.

Fig. 29 Vatra Dornei- Izvorul Santinela: Fațadă, Secțiune, Plan etaj 1, Plan etaj 2

Hotelul Balnear nr 1 este spațiul principal unde erau aduși cei mai de seamă vizitatori, fiind situat în proximitatea cazinoului și a parcului, fiind totodată și locul de unde începea promenada. Accesul către recepție este marcat volumetric de o supraînălțare a acoperișului cu o logie și continuat cu un balcon de lemn deasupra intrării. Din nodul de circulație principal se făcea accesul către cele două etaje de cazare dar și către demisol.

Fig. 30 Vatra Dornei- Elevație principală Hotelul Balnear 1 (azi Hotel Carol)

În anul 1945 Cazinoul își schimbă funcțiunea, acesta devenind Club Muncitoresc, iar dupa 1989 el este abandonat. În anul 2017 a început un proces de restaurare al acestuia, pentru a fi transformat în muzeu. În anul 1992, Stabilimentul Balnear este transformat într-un centru comercial și de alimentație publică, prin recompartimentare totală interioară. De asemenea, ruta curei termale a stațiunii dată de Parcul Orașului și Dealul Runc este și ea abandonată, renunțându-se la semnele ce indicau ritualul promenadei. (Anexa 3- Timeline grafic a evoluției stațiunii cu marcarea evenimentelor importante raportate la tipurile de termalism, Definirea traseului balneologic din anul 1948)

În PUG-ul orașului Vatra Dornei (document neavizat până în prezent) există o primă strategie de salvare a stațiunii prin construirea unui tunel ce ar elimina supraaglomerarea orașului, tunel ce va folosi drept centură pentru legarea drumului național Suceava – Piatra Neamț. De asemenea există mențiuni ce propun reactivarea eficientă a curelor de teren dar și proiecte de captare a izvoarelor.

Este important ca strategiile de reabilitare a unei stațiuni să nu se concentreze doar pe obiectele arhitecturale și să înglobeze acțiuni de valorificare a întreg patrimoniului material și imaterial, pentru activarea și refacerea calității ambientale a spațiului. Trebuie acceptată și corectată întreaga problematică a stațiunii prin strategii ce armonizează la contextul existent cerințele vieții actuale.

CAPITOLUL III

DIRECȚII DE REVITALIZARE A ORAȘELOR BALNEARE

3.1 Concepte evolutive asociate domeniului

Dacă trăim într-o perioadă în care lumea poate accesa ușor orice locație cu un minim efort,

de ce am alege turismul balnear?

Într-o lume a infinitelor resurse, de ce avem cu adevărat nevoie și de ce?

Care este procesul de vindecare?

Poate arhitectura să influențeze starea fizică și spirituală?

1. Turismul balnear

Complexitatea turismului balnear este strâns legată de cumulul tuturor celorlalte forme de turism, înglobând numeroase forme de agrement și divertisment cultural. Individul caută o detașare de cotidian și întoarcerea la natură, loc al recuperării holistice. „Turismul mileniului trei devine din ce în ce mai mult o activitate pusă în slujba dezvoltării personalității umane, dându-i posibilitatea acesteia de a se manifesta cu puterea și cu efectele creatoare, în relația nemijlocită cu natura”.

Stațiunile balneare au fost proiectate ca fiind spații de recuperare fizică și mentală, loc al activităților sociale și culturale. Datorită introducerii valenței medicale a pacienților „bolnavi” stațiunile și-au pierdut din popularitatea lor, devenind locuri de tratament de lungă durată. Astăzi se încearcă recuperarea acestor centre de vilegiatură importante prin asocierea cu noi forme de turism date de diversificarea activităților și de revitalizarea imaginii tratamentelor balneare.

Noua strategie de promovare a centrelor termale se face prin intermediul inovației imaginii și a produsului balnear. Concepte precum wellness-ul, spa-ul sau termoludism-ul reușesc prin intermediul introducerii laturii holistice a turismului de bunăstare să reîmprospăteze sectorul balnear prin diversificarea de activități de promovare a sănătății. Starea de bine ce balansează echilibrul dintre trup, minte și suflet este susținută de tratamentele balneare cu valoare adăugată prin certificare științifică.

Stațiunile cu profil de turism monofuncțional se adresează unui număr redus de turiști fie doar prin oferirea de tratamente medicale fie prin posibilități de recreere, activități ce nu ocupă întregul timp al vizitatorului, iar stațiunea devine astfel neatractivă. După cum spune și Dumazeidier, activitatea de loisir ține de un ritual al ocupării timpului liber cu activități recreative și nu de timpul neocupat în afara muncii.

Există mai multe forme de relaționare a turismului balnear cu alte tipuri de turism ce oferă vizitatorului o serie de activități diversificate. Îmbunătățirea sănătății poate fi ajutată prin activități ce se leagă de dotări de agrement, sportive, de recreere sau culturale. Stațiunile amplasate în zonele montane, promovând aerul ionizat în legătură directă cu natura, se orientează către practicarea de sporturi în aer liber, Astfel, au fost concepute diferite atracții pentru turiști, începând de la pârtii de ski, la trasee montane sau rafting pe râu, extinzând astfel procesul curelor de teren clasice din parcul stațiunii.

Stațiunile aflate în proximitatea apei, fie râul, fie zona litorală, reprezintă o sursă de turism ce oferă activități de ludism acvatic. Stațiunile aflate în proximitatea unor edificii monahale pot promova starea de bine prin legătură cu spiritulitatea. De-a lungul istoriei au existat foarte multe legături între băile termale și spiritualitate; hamam-ul turcesc sau baile japoneze sunt unele dintre exemplele ce au considerat practicarea activităților în legătură cu apele curative ca fiind metode de purificare spirituală.

Reactivarea patrimoniului balnear poate fi privită ca o orientare strategică formată din acțiuni pe termen scurt, mediu și lung în vederea dezvoltării urbane durabile. Diversificarea activităților și calificarea urbană reprezintă punctul cheie în definirea proiectelor operaționale pentru o planificare precisă. Cazul Franței reprezintă un exemplu de bună practică în vederea organizării și revitalizării stațiunilor. Astfel, în anul 2009, s-a înființat organizația de dezvoltare turistică „Atout France”, organizație juridică ce se ocupă și cu repunerea în formă a turismului balnear, asigurând comercializarea serviciilor turistice. Astfel, prin intermediul strategiilor pe termen scurt în care s-a analizat situația actuală și s-au propus proiecte de recalificare urbană cu ajutorul unui cadru specializat format din arhitecți, urbaniști, restauratori, geografi, sociologi, dar și cu ajutorul actorilor economici, s-au conturat strategii de recuperare a activităților și recalificare urbană pe termen mediu. Cu ajutorul acestor strategii, s-au propus proiecte operaționale de planificare precisă în vederea reactivării stațiunilor pe termen lung. De altfel, în vederea întoarcerii concurenței către un mediul extern, este importantă fuzionarea turistică locală, promovând zona ca fiind un microclimat cultural specializat, definit de un context mai larg.

Oferta turistică în România, deși foarte bogată, devine atractivă doar în momentul în care stațiunile balneare vor începe să ofere activități pentru stimularea consumului turistic, când vor migra spre o deschidere a pieții mai mare, când vor trece de la un turism monofuncțional la un turism polifuncțional. Pentru a ajunge aici este nevoie de o dezvoltare strategică, nu doar în cadrul stațiunilor, dar și prin intermediul unor direcții regionale de dezvoltare, de o strategie a recuperării patrimoniului material balnear existent, dar și prin asocierea cu noile tendințe balneare în direcțiile holistice de recuperare. De altfel, este important ca turismul balnear să demonstreze o specificitate a locului, a resurselor existente, și, contrar globalizării și standardizării, să există proceduri unice în diferite zone geografice.

2. Wellnessul

„Nu mă mai satur niciodată să învăț acest alfabet măreț al naturii. În fiecare zi caut să descopăr literă nouă. Natura vine în ajutorul tuturor părăsiților.Acolo unde totul lipsește, ea se dăruie întreagă. Ea inflorește și revizuiește sub toate prăbușirile. Ea are iedera pentru pietre și dragoste pentru oameni”. – Victor Hugo.

Dacă privim starea de sănătate ca fiind un punct de echilibru al omului, dezechilibrul apare odată cu îmbolnăvirea corpului, care trebuie să se vindece prin abilitățile sale naturale. Spațiul este un participant activ la vindecare, elemente precum spațiul unei camere, mediul urban și cel natural, ambianța generală sau impactul apelor curative influențează starea de bine a unei persoane.

Halbert Dunn este primul care teoretizează conceptul de wellness ca fiind o stare de bine dată de trup, suflet și minte, ele fiind dependente de mediul înconjurător. Astăzi, conceptul înglobează elemente legate de stilul de viață, aspecte fizice și mentale, dar și relația cu sine, cei din jur și mediul înconjurător. Starea de wellness este o stare relativă, subiectivă și perceptuală, stare ce poate fi regăsită prin arhitectură și spații ce încurajează la o stare de echilibru.

În prezent, noua tendință a mediului cotidian se desfășoară în spații urbane, locuri în care stresul vieții moderne dat de dezvoltarea economică și socială fac ca individul să se detașeze, în vederea recreerii. Turismul, privit ca petrecere a timpului liber, loisir, este definit în lucrarea „Vers une civilization du loisir” ca fiind o sumă de activități și evenimente în afara muncii. Fenomenul turistic este definit astfel de funcțiunea calitativă a desfășurării timpului liber în legătură cu viața socială.

Cadrul natural este mediul în care se conturează activitatea desfășurării turismului, cadru ce înglobează un peisaj cultural cu ajutorul resurselor antropice. După cum afirmă și Aurelian Trișcu: „Natura și arhitectura constituie obiective majore pentru călătorii de pretutindeni și formează totodată cadrul în care se desfășoară turismul”. Tot acesta afirmă că există o conexiune între om și natură, și că acesta se va simți izolat în mediul urban.

Stațiunile balneare reprezintă coroborarea dintre spațiul natural, dat de prezența continuă a resurselor naturale, și arhitectură, spațiu definit de o imagine idilică într-un peisaj urban complex. Stațiunile balneare au funcționat de-a lungul istoriei după direcția discursurilor medicale. Dacă la început stațiunile s-au conturat a fi locuri de întâlnire socială și petrecere a timpului liber în ideea recuperării fizice și spirituale, perioadă a termalismului ludic, ulterior ea se îndreaptă către o perioadă a tratamentelor medicale, perioadă a termalismului social și termalismului asistat. După anii 1990 se promovează ideea prevenției în centrele SPA, locuri de recreere prin ape termale, care se conturează în centre ce promovează sănătatea printr-o inovație de imagine și produs. Astfel, se face legătura între mediu, terme și wellness, printr-un proces de promovare a sănătății prin tratamente naturale, desanitarizate, certificate științific.

Fig. 31 – Schemă a evoluției termalismului balnear

Psihologia arhitecturii se ocupă cu studiul necesităților umane de a experimenta un spațiu, de la modul cum este perceput senzorial până la efectul experienței trăite. Wellness-ul în arhitectură caută să găsească o ambianță pentru a determina o stare a recuperării spirituale și emoționale care să contribuie la procesul de vindecare. Abordarea arhitecturii prin perspectiva fenomenologică determină conturarea unor spații ce stimulează toate simțurile.

3. Termoludismul

În cadrul stațiunilor balneare, odată cu devierea de la tendințele monofuncționale și din dorința de diversificare și adaptare la noile cerințe contemporane, au apărut o serie de noi echipamente ce răspund satisfacerii unor grupuri mai mari de turiști. Cu precădere în cadrul stațiunilor montane, loc al reconcilierii dintre mediul sportiv și centrul termal, au fost dezvoltate centrele termoludice. Acestea sunt „stabilimente” de relaxare și wellness, centre spa specializate, spații care prin intermediul tratamentelor prin apă se adresează și activităților de recuperare corporală.

Cadrul montan este un spațiu ce îmbie la sporturi în aer liber sezonier, de la ski, snowboard, bob și sanie pe timpul iernii la trasee montane, rafting pe râu sau ciclism pe timpul verii. Sportul reprezintă una dintre piesele cele mai importante în recuperarea corpului și a minții. În cadrul stațiunilor balneare, activitatea sportivă este una dintre activitățile principale în cadrul ritualului balnear, curele de teren fiind utile atât pentru digestie cât și pentru întărirea musculaturii și a punerii în funcțiune a trupului. Astfel, parcurile balneare au fost proiectate pentru a se putea parcurge trasee cu grade diferite de dificultate, în funcție de prescripția medicală.

Pentru a putea oferi o valență a centrului termal, centrul termoludic se conturează în jurul bazinelor alimentate cu apă minerală naturală și a tratamentelor specializate, care constau în ritualuri de tip masaj, modelare corporală sau diferite activități de recuperare musculară, ce răspund cerințelor turistice după practicarea activităților sportive.

Exemple de bună funcționare a unor centre termoludice pot fi identificate în Franța, în regiunea Munților Pirinei. Grupul Balnèa a construit o strategie de marketing impresionantă în care a îmbinat popularitatea cadrului montan al practicărilor sporturilor de iarnă cu resursele naturale existente, promovând centrele de termoludism, și punând la dispoziție locuințe de proximitate în imediata apropiere a centrelor cultural istorice, activându-le. Aceste stabilimente cu apă minerală naturală încorporează parcursuri acvatice specializate de tip wellness, relaxare sau recuperare de tip după ski, oferte ce variază ca durată între câteva ore și câteva zile.

România dispune de o resursă imensă naturală, de la factorii naturali ai apelor recunoscuți international, la poziționarea favorabilă geografic a acestor stațiuni. În prezent, conceptele evolutive de tipul wellness-ului și al spa-ului, elemente ce îmbină sursele naturale cu latura holistică în vederea procesului de vindecare și echilibrare, ar trebui promovate nu doar național, ci și internațional. România are în trecutul istoric cultura balneară puternic înrădăcinată, profitând de-a lungul timpului de resursa inepuizabilă a apelor curative. Totuși azi stațiunile balneare, cu tot bagajul istoric, sunt lăsate uitării, neexistând strategii de inovare de imagine sau de oferire de valențe turistice ce ar putea răspunde satisfacerii unor grupuri noi de turiști.

3.2 Eventuale direcții de dezvoltare a orașelor balneare

De ce melancolia imaginii senzuale a băilor publice din trecut este privită cu reticență în contextul actual?

Cum poate limbajul experienței senzoriale să influențeze starea de spirit pentru vindecarea personală?

De ce ar trebui promovată ideea microclimatului unic prin utilizarea factorilor naturali terapeutici?

1. Orașul apelor

Alev Lytle Croutier prezintă procesul îmbăierii ca fiind atitudinea culturii respective asupra trupului, relaxării și a religiei, fiecare entitate socială oferindu-i valențe de tratare holistică în vederea echilibrului uman. Acesta consideră că există patru puncte comune ce leagă întreagul proces balnear: spiritualitate, igienă, terapie și latura socială.

Istoria procesului îmbăierii de-a lungul timpului a fost dat de ritualuri diverse și complexe, ajungând în prezent a fi un mediu de obținere a echilibrului fizic și spiritual prin procese holistice legate de wellness și termoludism. Totuși procesul a migrat către o cultură a experienței pasive, loc al relaxării prin apă. Pentru a reactiva experiența activă a Orașelor Apelor din trecut, programul trebuie gândit ca un complex hibrid care poate deveni mai mult decât un loc al îmbăierii. În trecut, orașele balneare dispuneau de valența gastronomică specifică, inovația medicală a timpului, ritualuri culturale, galerii și promenade. Pentru a readuce în prezent acest proces este nevoie nu numai de un planificare complexă spațială, arhitecturală și urbană, dar și de readucerea înapoi a ideii băilor publice. Consider că prin introducerea băii ca loc al conceptului urban public, se pot iniția noi dinamici, oportunități și empatii sociale.

Experiența băilor trebuie să includă suma simțurilor umane, văz, auz, miros, gust și simț tactil, în vederea obținerii experienței senzoriale, fizice și personale. Ca rezultat al evoluției tehnologice, interacțiunile umane sunt din ce în ce mai rare, comunicarea fiind satisfăcută doar prin cuvinte. Omul are capacitatea de a percepe vizual și olfactiv trăirile umane, activitate socială ce trebuie susținută prin promovarea interacțiunilor între indivizi.

Exemplele trecutului arată că motivul apei reprezenta un loc al socializării, băile romane având în componența centrelor termale un traseu elaborat balnear. După trecerea prin filtrul vestiarelor (apodyterium), se ajungea în sala ce promova sportul și educația (gymnasium), urmat de filtrul termal de curățare: băi calde (tapidarium), saună (sudatorium), băi fierbinți (caldarium), băi reci (frigidarium) și piscina (natatio). Traseul se încheia în sălile de socializare, sau în alte spații aferente legate de cultură: săli de lectură, săli ale recitalurilor muzicale, grădini sau promenade. Croutier descrie o secvență a ritualului romane, marcând finalul procesului balnear prin masaje cu ulei de măsline și ulterior întâlnirea pentru cină.

Fig. 32 – Băile Romane de la Caracalla

Proiectele utopice reprezintă o formă de manifest adresate problemelor îngrijorătoare ce au ca finalitate o concluzie a imaginii idilice ce invită spre a tinde la o rezolvare aplicată a lor. Dialogul critic adus realității existente dezbate posibile soluții la problemele urbane. Rem Koolhaas sau Haus-Rucker-Co critică problematica socială sau neimplicarea în dezvoltarea sustenabilă prin proiecte ce folosesc resursele naturale în amplificarea posibilei rezolvări.

Fig. 33 – Exodus, Băile, Rem Koolhaas

În descrierea băilor din cadrul proiectului utopic Exodus, Rem Koolhaas prezintă procesul prin care prizonierii voluntari ajung la noi forme de comportament, băile provocând o nouă dezvoltare și considerație personală. De la primul nivel, loc al promenadei de tip exhibiționist, voluntarii își seduc partenerii în vederea împlinirii fanteziilor provocate de procesul termal pentru creerea de noi idei proiectate în arenele situate de o parte și de alta a băilor. Procesul creator definit de parcurgerea Parcului celor patru elemente (aer, deșert, apă, pământ), Piața artelor, Băile, Insititutul medical de recuperare și Parcul agresiunilor, detașează deifinitiv participanții de cotidian, de timp, de o posibilă finalitate. Bucurând-se de cadrul controlat, comportamentul prizonierilor denotă o latură hedonistică și visătoare.

Fig. 34 – Palmtree Island (Oasis), Haus-Rucker-Co

Principala preocupare a biroului Haus-Rucker-Co a fost accea de a oferi o nouă percepție a arhitecturii și a modului în care ea poate schimba mediul înconjurător. Ei intervin mereu în spații urbane cu propuneri utopice sau cu diferite instalații considerând că în acest spațiu se vor putea schimba prima dată lucrurile. Una din premisele lor principale prin care au conturat o serie importată a proiectelor lor se contura în jurul ideii posesiei unei mingi inflamabile în care să te poți ascunde când mediul înconjurător devine copleșitor. Așa s-a materializat proiectul Palmtree Island (Oasis) în Manhattan în anul 1970 ca răspuns la nevoia de a scăpa de mediul industrial poluat și de a oferi alternativa de a te trata prin întoarcerea la natură. Proiectul, așezat peste Podul din Manhattan, loc al unei oaze de vegetație, spațiu ce este potențat de sera sub formă de dom de sticlă, propune conștientizarea și luarea de inițiativă în vederea unui viitor mai responsabil.

Scopul utopiilor este acela de a pune în evidență importanța anumitor probleme prin proiecte ce propun o reinterpretare a lucrurilor existente prin oferirea de noi valențe ale acestora. Deși conturate ca fiind proiecte ce nu sunt realizabile, este interesant de observat cum diferite simboluri sunt folosite ca limbaj a ceea ce ar putea ele deveni. Motivul apei în ambele proiecte definesc o evadare din cotidian, loc ce pare a fi o zonă de comfort nocivă, și găsirea echilibrului spiritual prin oferirea acestor experiențe tuturor simțurilor. Prin forme arhitecturale diferite, fie zidul asupritor, fie domul de sticlă, spațiul apelor în ambele proiecte este definit la locul dezirabil al omului.

2. Senzorialitatea

„We have moist imagination. In them, water is the eye of the earth. A bright eye which in clear pools becomes a mirror, letting us see our own reflections, making each of us the center of the world. In deeper pools, it darkens and becomes somber and unfathomable, hinting instead of drowning and death.” – Lyall Wathson, „The Water Planet”, 1988.

Pentru Steven Holl experimentarea unei clădiri se realizează prin intermediul emoțiilor și trăirilor.Experiența multisenzorială, tărâmul haptic, se face prin împletirea tuturor simțurilor cu traiectoria corpului uman. Rolul contextului și relaționarea sa cu clădirea oferă spațiului arhitectural particularitățile culturale în vederea adaptării la existent. Astfel, prin sentimentul aparținerii locului se generează o stare de echilibru ce are un impact pozitiv asupra celui ce o trăiește. Băile termale din Vals sunt un exemplu de bună practică în direcția impactului arhitecturii senzoriale asupra omului. Peter Zumthor se folosește de sunet, miros, textură, temperatură și mediu înconjurător pentru a contura o atmosferă narativă a spațiului.

Cele patru niveluri ale unui loc sunt determinate de legătura dintre trup, suflet și mediul înconjurător: conținutul fizic, fluxul energetic, sentimentul și inspirația, sau pământul, apa, aerul și focul. Pământul este format din elemente solide, lichide și gazoase, elemente ce își schimbă forma prin căldură, dar și din lumea vie, lume ce este (sau poate fi) inspirată și motivată de idealuri. De aici se conturează imaginea senzorială idilică a spațiului balnear, oraș al apelor, loc al reculegerii și al comuniunii cu natura.

Cele patru elemente primare, pământ, apă, aer, foc, sunt elemente care prin asociere dau caracterul unui spațiu. De la cantitatea de umiditate din aer la deschiderea spațială sau lumina ce pătrunde într-o încăpere se pot genera trăiri sinestezice. Dacă elementele pământului ne ancorează, oferindu-ne senzația de siguranță, apa crează mișcare, amintind de lucrurile vii, stimulând sufletul. Aeruleste format din apă, dioxid de carbon și încărcătură ionică, elemente ce au un impact semnificant în starea de bine a omului. Deși aerul are aceeași stare fluidă ca și apa, aerul nu este perceput, deși oferă un mediu prielnic al schimbului energetic al stării de spirit. Percepția focului s-a schimbat de-a lungul istoriei de la locul central al casei la căldura difuză în întreg spațiul astăzi. Focul avea un rol definitoriu în locuință, loc al întâlnirii și socializării, loc animat prin căldură, miros și sunet. De altfel, focul este legat de ritualurile religioase în multe comunități ale lumii, de la ritualul aprinderii lumânărilor în Creștinism la procesul purificării corporale în saune fierbinți în religia islamică.

În cazul stațiunilor balneare, apa joacă rolul cel mai important, fiind sursa generatoare a acestor locuri. Apa intră în legătură cu toate celelalte elemente naturale, schimbându-se una pe alta, iar prin prezența sa influențează starea omului. Apa unui râu curgător, un lac sau marea liniștită au efecte terapeutice în calmare și relaxare. În comparație cu pământul și piatra, apa își schimbă cursul și starea, putând deveni învolburată, sunete și imagini ce pot imprima o stare de anxietate. Prezența apei poate fi observată în natură, topografia fiind formată de apă, iar vegetația bogată marchează existența ei.

În mediile construite de om, apa devine de asemenea un element important. De la fântâna publică dată de locul de izvorâre a unei ape sau de prezența unui puț, la fântâna arteziană în spațiile urbane, punctele de apă marchează centrul comunității, loc al întâlnirii și al socializării. În cadrul stațiunilor termale, buvetele reprezintă locul de întâlnire, punctul central generator al orașului, el fiind situat de cele mai multe ori în parcul balnear, loc al ritualurilor de cură prin apă.

Căldura reprezintă un alt element important sinestezic în conturarea spațiilor, corpul uman aflându-se într-o stare de comfort la o temperatură interioară de 21°C – 24°C. Pentru a dispune de o cantitate minimă de pierdere de căldură, de-a lungul timpului arhitectura s-a mulat după climatul existent. Volumele compacte dipun de o pierdere minimă de căldură, de asta spre exemplu igloo-urile au formă de dom, iar casele montane sunt de dimensiuni reduse semi îngropate în teren. Pe de altă parte, în zonele cu temperaturi ridicate camerele au o înălțime mare pentru ca aerul cald să se ridice în partea superioară a spațiului.

Într-o abordare holistică a stării de bine, elementul generator ce contribuie la conturarea stării de echilibru este definit de legătura între trup, minte și spirit. Prezența în lume este conștientizată prin percepția mediului înconjurător, arhitectura ajutând la amplificarea acestor simțuri. Juhani Pallasma conturează ideile senzorialității în arhitectură spunând că: „ea este în esență o extensie a naturii și în tărâmul făcut de om, furnizând terenul pentru percepție și orizontul experimentării și înțelegerii lumii”.

3. Resursele balneare (naturale, subterane, culturale, spirituale)

Cu cât o clădire răspunde mai bine unui mediu prin oferirea de resurse necesare creării unui ambient prielnic dat de lumină, căldură sau materialitate, cu atât cel care o trăiește devine mai conectat cu ritumul locului. Astfel, integritatea resursei este relevantă în fundamentarea sănătății umane deoarece omul caută inconștient prin simțuri cunoașterea unui mediu. Prin oferirea de resurse existente, persoana înțelege și apreciază locul în care se află.

În urma conferinței „The International Wellness Conclave 2018” organizată de Global SPA în New Delhi, India, s-a pus accent pe direcția holistică pe care wellnesul o promovează, direcție ce poate fi abordată în toate culturile lumii. Pornind de la potențialul resurselor naturale, la conceptele culturale și religioase, la țesutul natural existent, este important de identificat și conturat ideile centrelor Wellness SPA.

Fiecare locație balneară dispune de anumite resurse naturale ce pot oferi un status superior stării de spirit al organismului. Dacă în Asia, în țări precum China sau Thailanda, starea de bine este obținută prin masaje și terapii cu plante medicinale, fără a fi obligatorie prezența apei, în Europa, datorită marii resurse a apelor minerale și termale, starea de echilibru se obține prin folosirea acestui mijloc. Specializarea fiecărei stațiuni balneare este definitorie în conturarea identității spațiale deoarece reprezintă resursa cea mai apropiată de cultura locului. În România, resursele principale sunt cele a apelor minerale și termale, urmată de saline, dioxidului de carbon și nămolurile terapeutice.

Religia este un alt factor ce conturează ideea wellnessului în moduri diferite. Dacă Buddismul, Hinduismul și alte religii asiatice consideră că starea de bine este obținută prin armonizarea trupului, sufletului și a minții prin ritualuri de meditație și relaxare a trupului, spațiile în care Creștinismul este religia pricipală pun accent pe impactul fizic al organismului și detașarea de cotidian prin întoarcere la natură pentru a ajunge la o stare echilibrată.

La nivelul european, o resursă definitorie în conturarea specificului locului este microclimatul stațiunilor balneare. Orașele balneare au fost proiectate a fi spații de socializare și relaxare, spații ce prin complexitatea urbană și arhitecturală au generat o calitate valoroasă a mediului antropic. Prin prisma locurilor generate, cu ajutorul prezenței factorilor naturali ce contribuie la definirea unor funcțiuni de amplificare a trăirilor în vederea obținerii unei stări de bine, orașele balneare reprezintă un mediu specific pentru detașarea de ritmul cotidian.

CAPITOLUL IV

DIRECȚII DE REVITALIZARE A ORAȘELOR BALNEARE

Posibilități de intervenție în țesutul vechi

Cum ar trebui să intervenim în țesuturile istorice prin intervenții contemporane?

Care sunt strategiile de revitalizare pentru reactivarea patrimoniului balnear?

Ce strategie adoptă proiectul de diplomă?

1. Italia: San Pellegrino

Deși este fondat încă din secolul al VIII-lea, stațiunea cu caracter balnear începe să prospere după intrarea sub stăpânirea Imperiului Austriac. Primul stabiliment de băi este înființat în anul 1820, iar în anul 1856 este organizată structura urbană. Între anii 1901 și 1905 au fost ridicate Băile Termale- Fonte San Pellegrino, Grand Hotelul și Cazinoul. În perioada interbelică se realizează noi promenade pe chei, împreună cu porticul Granelli- Colleoni.

În stațiunea San Pellegrino au fost propuse și executate o serie de proiecte ce reactivează stațiunea ca centru balnear oferindu-i și statul de stațiune dedicată sporturilor montane, existând în proximitate și un nou complex de ski. De la revitalizarea țesutului istoric prin intervenții modeste ca dimensiune, constucții ce nu strică aspectul general ci doar suplinesc lipsurile date de evoluția cerințelor sociale, prin proiectul conversiei fabricii de apă de la periferia stațiunii se demonstrează nelimitatele posibilități ale valențelor turistice pe care le poate primi o stațiune balneară.

După 1990 au fost reabilitate drumul istoric Via Priula datând din secolul al XVII-lea, traseul curelor de teren montan, azi traseul turistic ciclo-pietonal, iar tunelele istorice au fost restaurate și deschise pentru public. În prezent Cazinoul funcționează ca spațiu de evenimente culturale, iar Grand Hotelul a fost reabilitat și ridicat la standardul contemporan prin introducerea de tehnologii noi. Vechile băi au fost convertite a fi spații cu funcțiuni culturale, ele nemairăspunzând standardelor actuale.

Câștigătorul concursului lansat în anul 2009 ce presupunea extinderea Băilor Termale cu un nou complex balnear a fost Dominique Perrault. Acesta a propus eliminarea unui cartier de pe malul vestic și construirea unui ansamblu rezidențial cu spații culturale și comerciale, justificând că stațiunea nu mai poate reveni la notorietatea secolului al XX-lea. Construcțiile promovează o imagine contemporană ce respectă structura monumentală a clădirilor specifice din stațiunile balneare, amintind de silueta stâncoasă a munților Dolomiți. Totuși în anul 2011 se renunță la proiect datorită lipsei funcționalității și a sustenabilității.

Fig. 35, Fig. 36 – Propunere proiect Dominique Perrault

Kengo Kuma în colaborare cu biroul de arhitectură italian DE8 sunt cei ce propun o intervenție discretă ce reactivează vechile băi prin extinderea lor. Noul proiect dorește redefinirea dorințelor orașului de a avea un nou Monument al apei, oferind la schimb un element arhitectural ce întregește cerințele contemporane prin extinderea Stabilimentului Balnear și nu o clădire iconică monumentală ce ar eclipsa clădirile existente. Proiectul este susținut ca fiind un proces coerent de suprapunere de straturi istorice, clădirea răspunzând ideilor legate de specificitate, punere în valoare și autenticitate.

Fig. 37, Fig. 38 – Propunere proiect Kengo Kuma

În afara centrului istoric a stațiunii, firma apei minerale naturale S. Pellegrino a lasant un concurs în anul 2017 pentru conversia vechii fabrici de îmbuteliere a apei și transformare a ei într-un centru complex ce include un muzeu, spații de birouri și conferințe, dar și experiența SPA a apelor minerale. Proiectul câștigat de BIG Architects propune o structură repetitivă de arce ce își schimbă ritmul, expanzându-se și contractându-se, punând în evidență priveliștile montane. De asemenea, există un proiect urban de amenajare ce leagă centrul istoric de fabrică printr-un traseu specific de cură balneară. Pornind de la arc, portic și piață, elemente specifice italiene, conversia pune în legătură natura și arhitectura, producția și consumul, prin mai multe spații alăturate și divizate. Secvențialitatea perminte legătura dintre interior și exterior, lăsând vizitatorul să mediteze asupra spațiului.

Fig. 39, Fig. 40 – Propunere proiect BIG

2. Anglia: Bath

Fondat încă din perioada romanilor ca fiind o stațiune termală, orașul beneficiază de o strategie urbană complexă la sfârșitul secolul al XVIII-lea, moment când John Wood trasează noile artere și crează esplanade și piețe monumentale. Patrimoniul unic în stil georgian ridicat între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cu 2818 clădiri clasate drept monumente, a condus stațiunea la un impas turistic din cauza imposibilității de dezvoltare datorită restricțiilor de construire.

Una din problemele cele mai importante ale stațiunii este dată de accesibilitate, traficul rutier supraaglomerând stațiunea. În anul 2009 se organizează un concurs de proiectare urbană în care se solicita propunerea unor rute supraterane, după exemplul aeroportului Heathrow. Grupul ARUP propune un design format dintr-o structură ușoară de tip plasă ce amintește de structura podurilor victoriene, conturat într-un traseu adecvat. Deși proiectul este încă la nivel de propunere, există o sumă de răspunsuri ce susțin transportul public electric. De altfel, există proiecte ce propun construcția a două tuneluri și de asemenea a unei rețele de străzi, efort ce ar ajuta stațiunea să scape de o parte din fluxul de mașini.

După cum afirmă Kevin Lynch, soluția de salvare a orașului balnear va trebui să vină odată cu declinul încet al acesteia prin creșterea populației, stațiune ce va trebui să răspundă noilor cerințe urbane și astfel statul să reconsidere caracterul unic oferindu-i valențe prin recuperarea acestuia ca spațiu de vilegiatură elegantă.

Fig. 41, Fig. 42 – Propunere proiect Nicholas Grimshaw

În anul 1997, British Millenium Comission aprobă investiția revitalizării orașului Bath, propunând un concurs de proiecte ce ar împiedica orașul către tendința de muzeificare. Proiectul câștigător al arhitectului Nicholas Grimshaw, propunere a unui centru termal, nu se conturează ca o pastișă a arhitecturii, ci abordează o rezolvare contemporană prin abilitatea de alăturare a construcțiilor existente, oferind o spațialitate modernă. Folosind materiale contemporane, reinterpretând critica principiilor existente, proiectul înlocuiește o clădire lipsită de valoare construită în anul 1927 în țesutul istoric. Proiectul este inaugurat în anul 2005, fiind un model de proiectare pentru viitorii arhitecți, fără însă a fi promovate proiectele cu operațiuni ample sau construcții ce ar putea altera ambianța georgiană a orașului.

3. Franța: Vichy

Stațiunea Vichy, considerată regina orașelor balneare, dispune de un țesut istoric valoros, orașul extinzându-se cu cartierul nou în partea de nord-est al polului termal. Odată cu dispariția hotelurilor de tip Palace- Hotel, stațiunea își reduce locurile de cazare în spații hoteliere de la 10.000 de camere în anul 1920 la 1.200 de camere astăzi, distribuite în 28 de hoteluri. În întreaga lume există o preferință a rezidenței turistice, categorie de cazare privată, situată fie la periferia orașelor în cadrul natural, fie în mediul urban în proximitatea stabilimentului balnear. În stațiunea Vichy, există noi locuri de cazare, fie incorporate în vechile clădiri istorice cu diferite funcțiuni, fie prin extinderi ale spațiilor existente, toate situându-se în vechiul țesut istoric, în proximitatea stabilimentului.

Fig. 43- Hartă a locurilor de cazare din Vichy

Componenta de divertisment joacă un rol important în stațiunile de vilegiatură, problemă des întâlnită în stațiuni din cauza dispariției Cazinoului, funcțiune ce îngloba sălile de joc, sălile de spectacol sau spațiile de socializare. În stațiunea Vichy, teatrul este înlocuit cu opera, funcțiune unicat în ansamblurile balneare, dotare incorporată în clădirea Grand Casino-ului. În anii 1990, clădirea este restaurată și împărțită în Palatul de Congres și Opera Vichy. Ulterior au fost convertite o serie de locuințe în spații de alimentație publică și comerț, complex de tip Mall, funcțiune contemporană a străzii comerciale, fără a degrada imaginea stațiunii.

Fig. 44, Fig. 45 – Les Quatre Chemins Vichy

Compagnie de Vichy este firma ce manageriază apele termale și evoluția stațiunii din anul 1850, fiind și co-investitor al apei Vichy și a cosmeticelor cu același nume. La ora actuală, compania deține trei spa-uri conectate cu trei hoteluri de lux din stațiune. Unul dintre spa-urile existente se află în vechile centre balneare, păstrând tratamentele originale dar având la dispoziție tehnologii noi, iar în perioada anilor 1990 se dezvoltă două centre spa pornind de la conceptul holistic de echilibru între trup și suflet: Centrul Spa Les Célestins și Termele Callou. Toate cele trei centre sunt conectate prin pasaje subterane, fiecare dintre ele fiind specializată pe diferite tipuri de tratamente.

Fig. 46 – Marcarea evoluției balneare a stațiunii Vichy, în anii 1920-2019

Dacă Celestines SPA Hotel și Callou Thermes beneficiază de o imagine contemporană, pentru clădirea Stabilimentului termal s-a păstrat imaginea de ansamblu, intervenindu-se prin supraînățarea corpurilor de cazare adăpostite în curtea interioară a centrului. Intervenția nu alterează sau eclipsează clădirea istorică, activând funcționarea la standardele cele mai ridicate a centrului.

Fig. 47 – Thermal Center of the Domes

4. România: Vatra Dornei

Fiind situatată într-o zonă geografică preponderent naturală, beneficiind de un relief montan înalt, Vatra Dornei reprezintă un accent de urbanitate important cu specific balnear. Afirmându-se pe plan internațional ca fiind o stațiune prestigioasă termală la începutul secolului al XX-lea, stațiunea dispune de mai multe etape de evoluție până la sfârșitul anilor 1980. Dacă inițial centrul balnear se dezvolta în jurul stabilimentului termal, cazinoului și parcului orașului, în perioada anilor 1970 apare complexul socialist Bradul-Călimani, situat tot în proximitatea parcului, centru ce asigura cazarea pe timpul iernii și a turiștilor sportivi veniți pentru practicarea sporturilor de iarnă pe pârtiile nou inaugurate. După anii 1990 stațiunea își pierde din popularitate, fiind lăsată spre degradare, singurele interveții aduse orașului în ultimii 30 de ani fiind noi pensiuni de cazare construite aleatoriu pe terenurile libere aflate în stațiune.

Urmărind exemplele de bună practică din alte țări, este important de evidențiat faptul că pentru a reactiva o stațiune este definitoriu să existe o strategie de dezvoltare și activare pe mai multe planuri a orașului. Este importantă observarea disfuncțiilor existente și găsirea de metode de corectare a lor.

Proiectul de diplomă are ca subiect inserția unui resort balnear la periferia stațiunii, în imediată proximitate a noului proiect de extindere a pârtiei de ski și a punctului de izvor Bizom. Inserția va fi făcută într-un cadru prepoderent natural printr-un mod cât mai non-invaziv, clădirea ținând cont de vegetație, topografie, resursele naturale, dar și de punctele cardinale, perspective, cultură sau materialitate, conturându-se printr-un spațiu multisenzorial.

Una dintre problemele cele mai mari ale stațiunii este dată de supraaglomerarea complexului balnear, motiv pentru care propunerea încearcă să aducă un nou pol de atracție în vederea decongestionării punctuale a orașului. Strada ce leagă centrul balnear de sit dispune de mai multe resurse importante ale stațiunii: vile urbane istorice, telescaunul aferent pârtiei de ski, vechile mofete naturale încă funcționale, dar și prezența pe laterala traseului străzii a râului Bizom, râu cu apă potabilă. Punctul de izvor, situat în imediata vecinătate a sitului reprezintă un motiv balnear al întâlnirii, dorind legarea celor două puncte sociale ale stațiunii printr-un traseu cultural. Prin activarea străzii Negrești, orașul va dispune de un nou pol de interes, de o extindere a traseului balnear, dar și de experiența culturală de observare a etapelor secvențiale de construcție aferente stațiunii. Traseul propus va repune în circuit Cazinoul și Stabilimentul, clădiri ce se află într-un proces de restaurare și conversie în spații culturale de tip muzeu și alimentație publică.

Propunerea în sine va dispune de 3 zone majore: zona de termoludism dedicată tratamentelor cu apă, zona dedicată gastronomiei specializate de tip wellness și unități de cazare aferente resortului. Propunerea va oferi posibilitatea extinderii ulterioare, în funcție de necesități. Utilizatorii vor putea accesa centrul prin parcurgerea traseului cultural, traseu ce este atât urban cât și forestier, dar și prin un traseu conex al pârtiei de ski, acces de tip ski in ski out. Centrul termoludic va fi specializat atât pe tratamente de tip wellness ce promovează starea de bine cât și a tratamentelor de recuperare musculară și relaxare a turiștilor sportivi.

Fig. 48 – Propunere strategie de dezvoltare prin activarea traseelor pietonale balneare, trasee ce includ și patrimoniul balnear istoric.

Fig. 49 – Strategie de activare a Străzii Negrești și marcare a sitului de intervenție.

CAPITOLUL V

Concluzii

De ce este necesar să intervenim în cadrul orașelor balneare?

Cum intervenim pentru a răspunde cerințelor contemporane?

Cum putem proteja patrimoniul balnear?

Concluzii

Stațiunile balneare sunt reprezentarea la cel mai înalt nivel a urbanismului și arhitecturii de vilegiatură de excepție, loc al imaginii idilice de recreere, centre ce au suferit puternice mutații datorită schimbărilor evoluției cerințelor sociale, începând cu secolul XX. Stațiunile și-au pierdut din faima inițial conturată, în parte datorită schimbărilor discursurilor medicale, a noilor forme de relații sociale, dar și ca o rezultantă a neglijării patrimoniul arhitectural și urban.

Viziunea vest-europeană concretizată în anii 1980 în vederea protejării patrimoniului balnear și revitalizării imaginii centrelor apelor a determinat conturarea unor strategii noi de circuite turistice, ce protejau vechiul țesut prin adaptarea la noile cerințe.

În prezent, societatea își desfășoară activitatea într-un ritm alert, agitația cotidiană generând o serie de constrângeri ce determină omul să tânjească la libertatea resimțită în natură. Noile concepte legate de abordarea holistică a wellness-ului întorc atenția către centrele balneare, locuri ale recuperării fizice, mentale și spirituale. Arhitectura este cea care propune noi spații multisenzoriale, ce pot amplifică tratarea prin activarea tuturor simțurilor, spații care prin intermediul contextului și al culturii oferă starea de echilibru spiritual.

Revitalizarea stațiunilor prin noi forme de turism oferă o reală alternativă de petrecere a timpului liber și se adresează mai multor categorii de turiști. Este importantă creerea unor strategii de viitor în vederea unei dezvoltări corecte pentru a releva o imagine unitară a acestor spații. Profitarea de resursele naturale recunoscute internațional inepuizabile pe care o anumită regiune le deține este relevantă pentru crearea de cadre unice ce dispun de tratamente specifice puternic înrădăcinate în cultura balneară existentă.

Necesitatea intervenirii în cadrul orașelor balneare pe întreg teritoriul României este importantă deoarece în prezent există o cerere a revitalizării lor cu dotări contemporane, în vederea reactivării stațiunilor pentru salvarea coordonatei lor istorice, a patrimoniului local, material și imaterial, cu evidentă valoare intrinsecă.

CAPITOLUL VI

Bibliografie

LUCRĂRI CE TRATEAZĂ ISTORICUL PRACTICII BALNEARE INTERNAȚIONALE ȘI ROMÂNEȘTI

BĂLTEANU, Dorin, Herculane, Arc peste timp. 1896- 2006, Editura Info, Craiova, 2007.

DURM, Josef, ENDE, Hermann, Handbuch der Architectur, Die Baustile, Stuttgart, 1904.

LEMOINE, Lea, SCHNEIDER- MANUCH, Elsa, Vichy – Inventaire du patrimoine thermal, Route des Villes d’Eaux Masif Central, Anatole, 2014.

MIHALCA, Izabela Amalia, Țara dornelor, studiu de geografie regională, Cluj Napoca, Editura Limes, 2015.

MOLDOVEANU, Mihail, Cités Thermales en Europe, Acted Sud, 2000.

MOISSET, Philippe, La diversification des activites des activites des stations thermales, Paris, Conseil National du Tourisme – Ministere de l’Economie des Finances et de l’Industrie/ Cabinet Horwath HTL.

POPA, Nicolae, Vatra Dornei, schiță monografică, Vatra Dornei: Editura Asociația pentru Cultură, Istorie și Turism ”Santinela”, 1997.

TELEKI, Nicolae, MUNTEANU, Laviniu, România balneo- turistică, Editura Royal Company, București, 2012.

ȚĂRANU, Petru: Memoria Dornelor, Stațiunea balneoclimaterică, Suceava: Biblioteca Bucovinei, 1999.

VLĂDICĂ, Mircea: Vatra Dornei, plai mioritic de istorie și legendă, leagăn de credință și cultură bucovineană, Cluj Napoca: Editura Napoca Star, 2007.

TEZE DE DOCTORAT

DELCEA, Iulia Maria, Reactivarea patrimoniului balnear în contexul dezvoltării durabile, Teză de doctorat susținută în cadrul UAUIM, București, 2014.

FERENC, Kovacs, Stațiuni balneare pe Drumul Sării în Transilvania începând cu secolul al XIX-lea până la începutul celui de-al doilea Război Mondial, Teză de doctorat susținută în cadrul UAUIM, București, 2017.

GUNERI, Gizem Deniz, A new conceptual framework for architectural utopia (nism)s, Teză de doctorat susținută în cadrul METU, Ankara, 2014.

HAJDU, Ada, Arhitectura de vilegiatură în România Modernă, Teză de Doctorat în cadrul UNArte, București, 2012.

PĂUN CONSTANTINESCU, Ilinca, Shrinking Cities în România. O abordare contemporană a contracției și declinului urban, Teză de Doctorat în cadrul UAUIM, București, 2013.

PUBLICAȚII PE TEMA PATRIMONIULUI BALNEAR

BECHERI, Emilio , Secondo Rapporto sul Sistema Termale in Italia, Milano, publicat înSole 24 Ore, 2004.

JAMOT, Christian, Thermalisme et villes thermales en France, Clermont- Ferrand, Institut d’Etundes du Massif Centrul, 1988.

OPTBR (Organizația patrimonială a Turismului Balnear din România), România balneară, Regio, 2004.

LUCRĂRI PE TEMA PATRIMONIULUI

CHOAY, Francoise, Patrimoniul la răscruce- antologie de luptă, Editura Ozalid, București,

LYNCH, Kevin, What time is this place?, Cambridge, MIT Press, 1972.

LUCRĂRI CE TRATEAZĂ SUBIECTE TANGENTE TERMOLUDISMUL

DAY, Christopher, Spirit & Place, Oxford: Elsevier, 2002.

GIORGIEV, Georgi, Conceptualization and clasification of balneo, spa and wellness establishments in Bulgaria, Sofia: UTMS Journal of Economics, 2010.

MERLEAU- PONTY, Maurice, Phenomenology of perception, Londra: Editura Routledge& Kegan Paul, 1962.

PALLASMAA, Juhani: Privirea care atinge: arhitectura și simțurile, București: Editura Fundației Arhitext Design, 2015.

LUCRĂRI CE TRATEAZĂ SUBIECTE TANGENTE TURISMULUI BALNEAR

TRIȘCU, Aurelian: Arhitectura- obiectiv și cadru pentru turism, Editura Tehnică, București, 1976.

CADRUL LEGISLATIV

Legea balneară nr.343, din anul 2002 privind stațiunile stațiunile balneare și patrimoniul acestora.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Reactualizare Master Plan pentru dezvoltarea turismului balnear, 2016.

WEBOGRAFIE

https://uzp.org.ro/13886/sa-cunoastemromania-balneo-turistica-i/ , accesat la data de 11.03.2019.

LISTĂ FIGURI

Fig. 1 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 2 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 3 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 4 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 5 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 6 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 7 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 8 – HAJDU, Ada, Arhitectura de vilegiatură în România Modernă, Teză de Doctorat în cadrul UNArte București, 2012, pag 63.

Fig. 9 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 10 – https://www.cparama.com/forum/vichy-source-dubois-t13787.html , accesat la data de 04.03.2019.

Fig. 11 – http://www.zukunftsfamilie.com/thermes-vichy-celestin-8323.html , accesat la data de 04.03.2019.

Fig. 12 – https://www.geneanet.org/cartes-postales/view/4024135#0 , accesat la data de 04.03.2019.

Fig. 13 – https://www.geneanet.org/cartes-postales/view/4024135#0 , accesat la data de 04.03.2019.

Fig. 14 – https://www.vichy-celestins-spa-hotel.com/who-are-we, accesat la data de 08.04.2019.

Fig 15 – https://www.vichy-spa-hotel.fr/en/compagnie-de-vichy, , accesat la data de 08.04.2019.

Fig. 16 – LEMOINE, Lea, SCHNEIDER- MANUCH, Elsa, Vichy – Inventaire du patrimoine thermal, Route des Villes d’Eaux Masif Central, Anatole, 2014, pag. 58.

Fig. 17 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 18 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 19 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 20 – http://www.vatra-dornei.info/poze-statiune/poze-statiune-vechi.html , accesat la data de 15.01.2019.

Fig. 21 – https://www.facebook.com/pg/pozevechivatradornei/photos/?ref=page_internal, accesat la data de 16.01.2019.

Fig. 22 – https://www.facebook.com/pg/pozevechivatradornei/photos/?ref=page_internal , accesat la data de 16.01.2019.

Fig. 23 – https://www.facebook.com/pg/pozevechivatradornei/photos/?ref=page_internal , accesat la data de 16.01.2019.

Fig. 24 – https://www.erepublik.com/en/article/vol-296-mbb-ghidul-pentru-incepatori-2419204/1/20 , accesat la data de 23.03.2019.

Fig. 25 – https://www.erepublik.com/en/article/vol-296-mbb-ghidul-pentru-incepatori-2419204/1/20, accesat la data de 23.03.2019.

Fig. 26 – https://www.alamy.com/stock-photo-the-baths-of-caracalla-rome-italy-a-reconstruction-of-the-floor-plan-75728288.html, accesat la data de 04.06.2019.

Fig. 27 – http://www.tehranprojects.com/Exodus-or-the-Voluntary-Prisoners-of-Architecture, accesat la data de 04.06.2019.

Fig. 28 – http://archivesdelimaginaire.epfl.ch/gallery3/index.php/20140709-01/haus_rucker_co_palmtree_island_oasis_project_1971, accesat la data de 04.06.2019.

Fig. 29 – HAJDU, Ada, Arhitectura de vilegiatură în România Modernă, Teză de Doctorat în cadrul UNArte București, 2012, index fotografic.

Fig. 30 – HAJDU, Ada, Arhitectura de vilegiatură în România Modernă, Teză de Doctorat în cadrul UNArte București, 2012, index fotografic.

Fig. 31 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 32 – https://en.wikipedia.org/wiki/Baths_of_Caracalla, accesat la data de 07.04.2019.

Fig. 33 – http://socks-studio.com/2011/03/19/exodus-or-the-voluntary-prisoners-of-architecture/, accesat la data de 07.04.2019.

Fig. 34 – http://socks-studio.com/2015/09/24/relief-architecturer-lhorizon-an-exhibition-at-the-frac-center-in-orleans/, accesat la data de 07.04.2019.

Fig. 35 – https://www.designboom.com/architecture/thermal-baths-of-san-pellegrino-by-dominique-perrault-architecture/, accesat la data de 30.03.2019.

Fig. 36 – https://www.designboom.com/architecture/thermal-baths-of-san-pellegrino-by-dominique-perrault-architecture/, accesat la data de 30.03.2019.

Fig. 37 – https://www.theplan.it/eng/webzine/the-plan-award-2015/san-pellegrino-terme_urban-renovation, accesat la data de 31.03.2019.

Fig. 38 – https://www.tripadvisor.com, accesat la data de 31.03.2019.

Fig. 39 – https://www.archdaily.com/805425/big-selected-to-design-san-pellegrino-factory-headquarters-northern-italy, accesat la data de 31.03.2019.

Fig. 40 – https://www.archdaily.com/805425/big-selected-to-design-san-pellegrino-factory-headquarters-northern-italy, accesat la data de 31.03.2019.

Fig. 41 – https://grimshaw.global/projects/thermae-bath-spa/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 42 – https://grimshaw.global/projects/thermae-bath-spa/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 43 – https://www.booking.com/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 44 – https://www.vichy-destinations.fr/la-destination/atemporelle/quatres-chemins-village-dirreductibles/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 45 – https://www.vichy-destinations.fr/la-destination/atemporelle/quatres-chemins-village-dirreductibles/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 46 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 47 – https://www.lamontagne.fr/vichy-03200/actualites/deja-quinze-ans-d-activite-pour-le-centre-commercial-des-quatre-chemins-de-vichy_12378762/, accesat la data de 1.04.2019.

Fig. 48 – Diagramă realizată de autor.

Fig. 49 – Diagramă realizată de autor.

ANEXE

Anexa 1 – Analiza factorilor climaterici și a resurselor naturale în România

Anexa 2 – Analiza calităților istorice a stațiunilor din România

Anexa 3 – Analiza grafică a stațiunii Vatra Dornei