GENERALITĂȚI PRIVIND ARIA PROTEJATĂ GURA DOBROGEI [306748]

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI PRIVIND ARIA PROTEJATĂ GURA DOBROGEI

1.1 Scurt istoric al cercetărilor din rezervație

Dobrogea a [anonimizat] o floră bogată și foarte variată sub raportul geoelementelor componente dar și o [anonimizat], [anonimizat], helofile și acvatice.

[anonimizat] A. P. Alessi, D. Brândză, Fl. Porcius, D. Grecescu, Z. C. Panțu, T. Solacolu ș.a urmate de acelea ale lui I. Prodan, P. Enculescu, E. J. Nyárády, Al. Borza, Tr. Săvulescu, C.C. Georgescu ș.a, s-a subliniat din flora plantelor lemnoase și ierbacee valoarea unor importante elemente floristice însoțite de delimitarea unor zone fitogeografice ca și de unele ipoteze florogenetice asupra cormofitelor aflate în zona dintre Dunăre și mare (Ștefureac, 1968).

Primele informații floristice asupra pajiștilor naturale le găsim în lucrările unor botaniști români precum D. Brândză, întemeietorul botanicii românești (“Prodomul florei României”) și D. Grecescu părintele fitogeografiei românești (“Conspectul florei Românei”).

Observațiile realizate de Pușcaru Soroceanu și I. Țucra în lucrarea “Succesiunea vegetației pajiștilor stepice din Dobrogea sub influența pășunatului” (Comunicări de botanică 1957-1959) au evidențiat schimbările survenite în compoziția floristică a pajiștilor stepice comparând listele geobotanice cu alte descrieri botanice mai vechi (Brândza, Grecescu, Prodan, Enculescu etc.)

Încă din 1968 în “Probleme privind ocrotirea monumentelor naturii în Dobrogea” (Comunicări de botanică) I.Morariu și colaboratorii săi considerau că este necesară decretarea și din punct de vedere botanic a rezervației geologice de la Gura Dobrogei pentru a [anonimizat], zoologic; iar Tr. I Ștefureac în “Considerații fitogeografice și florogenetice asupra Dobrogei” realizează o analiză procentuală și comparativă a elementelor fitogeografice din principalele localități dobrogene printre care și Gura Dobrogei.

În anul 1978, în lucrarea “Rezervații, monumente și frumuseți ale naturii din județul Constanța” Gheorghe Sălăgeanu și colaboratorii săi prezintă câteva caracteristici generale ale rezervațiilor din județul Constanța printre care și aspecte privind flora din Rezervația naturală Gura Dobrogei.

Statutul legal al rezervației naturale

Aria naturală a fost declarată rezervație naturală prin HOTĂRÂREA Nr. 1143 din 18 septembrie 2007 [anonimizat]. 691 din 11 octombrie 2007. În temeiul art. 108 [anonimizat], și al art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 [anonimizat], a florei și faunei sălbatice Guvernul României a adoptat această hotărâre.

[anonimizat], forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.

[anonimizat]: “Arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.”

Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele.

1.3 Poziționarea geografică, limitele și căile de acces

Aria naturală se află în partea sudică a Dobrogei, în nord-estul județului Constanța, pe teritoriul estic al satului Târgușor și cea nordică-vestică a localității Palazu Mic și cea sud-vestică a localității Venus, în apropierea drumul național DN22 care leagă municipiul Constanța de orașul Babadag și este străbătută de valea Casimcei (Fg.1) (www.wikipedia.ro).

Fig. 1 – Localizarea rezervației naturale Gura Dobrogei (Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000)

Limita nordică pornește de la borna silvică 40, înscriindu-se în teren în lungul pârâului Târgușor, și se încheie la borna silvică 28.

Limita estică pornește de la borna silvică 28, trece prin bornele silvice 27 și 26 între care marchează contactul cu fondul forestier din u.a. 8 B al OS Hârșova, continuă prin borna 29 pe marginea unui teren (pășune) situat pe teritoriul administrativ al comunei Târgușor și continuă până la borna silvică 39.

Limita sudică pornește de la borna silvică 39 și continuă pe marginea terenului (pășune) situat pe teritoriul administrativ al comunei Târgușor, trecând prin bornele silvice 32, 35 și 37.

Limita vestică pornește din borna silvică 37, continuă cu borna silvică 38, iar între bornele 39, 34, 31, 40 limita este reprezentată de DC 81 Târgușor – Gura Dobrogei.

1.4 Suprafața rezervației

Rezervația naturală Gura Dobrogei cuprinde parcelele și subparcelele silvice 10, 11, 12, 13, 14, 15 N1 și 16 din UP V Târgușor a OS Hârșova. Parcelele, subparcelele și bornele silvice sunt preluate din amenajamentul silvic al UP V Târgușor a OS Hârșova întocmit în anul 1999.

Rezervația naturală Gura Dobrogei are 243 ha, este situată lângă localitatea Târgușor, județul Constanța, iar nr. avizului Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii este B, 2.073/8.11.2006. Aceasta se suprapune sitului Natura 2000 – Cheile Dobrogei, arie naturală de protecție specială avifaunistică. Rezervația Naturală Masivul Geologic Cheia cu suprafață de 170 de ha conform Legii 5/2000 se află în fond forestier de stat, conform Amenajamentului Silvic al O.S.Hârșova. Din rezervaițe fac parte și terenuri neproductive ce aparțin Com. Grădina. Suprafața rezervației va fi extinsă la cea de 287,10 ha cuprins în datele Amenajamentului Silvic al O.S. Hârșova (conform datelor Regulamentului ariei forestiere aflată în custodia Direciței Silvice Constanța) (Fig.2).

Fig. 2 – Vedere panoramică a rezervației naturale Gura Dobrogei (Google Earth)

1.5. Condiții fizico-geografice din zona rezervației

Calcarele ocupă 13% din suprafața Dobrogei și au vârste și faciesuri foarte diferite; astfel, dacă în Dobrogea de nord întâlnim calcare devoniene și triasice, în Dobrogea centrală ele aparțin jurasicului superior, iar în Dobrogea de sud, sarmațianului. Ele sunt în mare parte acoperite de o cuvertură de loess, apărând la zi numai acolo unde aceasta a fost îndepărtată prin eroziune (Ielenicz, 1999) (Fig.3).

Condițiile naturale de rocă, climă, vegetație, hidrologice etc, caracteristice diferitelor zone geomorfolgogice din Dobrogea au dat naștere la cernoziomuri, soluri de pădure, soluri de luncă și altele. Cele mai răspândite sunt cernoziomurile stepice, adesea puternic carbonatate de la suprafață, formate pe loess cu o textură lutoasă, slab până la mediu alcaline, saturate în baze (Tomoroga, 1974).

În Dobrogea centrală s-au produs două cicluri: ciclul jurasic cu depozite carbonatice (conglomerate, calcar, marno-calcare, calcare recifale) și ciclul cretacic (prin înaintări din Dobrogea de Sud, în general precumpănesc faciesurile litorale cu pietriș și nisip) (Ielenicz, 1999).

Fig. 3 – Calcare la suprafață în zona rezervației naturale Gura Dobrogei (original)

Podișul Casimcei reprezintă singura și cea mai veche unitate morfostructurală din România al cărei relief tipic de podiș (platouri puțin fragmentate) a rezultat prin erodarea până la peniplenizare a unui orogen, ajuns în stadiu de cratonizare încă de la începutul Paleozoicului (Posea et al, 1974).

Acest podiș se suprapune peste fâșia șisturilor verzi, strâns cutate, dar cu puține reflectări în relief din cauza nivelării efectuată de eroziune (peneplenă post-caledonică). Cutele lor, foarte strânse și orientate vest-est, uneori cu tendințe de a se dirija spre nord-est, introduce unele influențe de amănunt, cauzate de anumite diferențieri de duritate între rocile ce le compun (șisturi argiloase compacte, gresii cuarțitice și conglomerate care au suferit un slab metamorfism) (Posea et al, 1974).

Unele denivelări ale reliefului au fost estompate de cuvertura depozitelor loessoide, a căror grosime ajunge până la 40 m. În schimb, acestea au favorizat accentuarea proceselor de ravenare, sufoziune si tasare foarte frecvente atât pe versantul dunărean, cât și pe versanții văilor din partea centrală a podișului (Posea et al, 1974).

Rezervația Naturală Gura Dobrogei se află în Podișul Central al Casimcei. Acesta include culmile și platourile ușor convexe, uneori sub forma unor domuri largi separate de înseuări largi, situate în partea nordică, unde formează interfluviile către bazinele hidrografice ale Aiormanului și Slavei, și în partea centrală a podișului, unde constituie interfluviile principale din bazinele hidrografie ale Topologului și Casimcei. Reprezintă treapta cea mai înaltă a podișului, cu înălțimi ce scad de la 300-350 m, în nord, la 125-150 m, în sud (Popescu et Ielenicz 2003).

Pe latura maritimă, către sud-est, între localitățile Cheia și Piatra, versantul drept al văii Casimcea corespunde unui front de cuestă, tăiat în flancul nord-estic al sinclinalului de calcare jurasice ce domină albia râului cu 80-100 m.

Intersectarea barei calcaroase a determinat formarea de chei în lungul văilor Sitorman, precum Gura Dobrogei (unde este și peștera cu același nume) și Valea Seacă (Fig 4.).

Fig. 4 – Aspect din rezervația Gura Dobrogei (original)

Sistemul fluviatil al Casimcei este cel mai bine dezvoltat din Dobrogea de nord (și al doilea din Dobrogea), drenând o suprafață de 740 km2 . Râul Casimea își are obârșia în partea centrală a Podișului Casimcei, la 309 m altitudine și, după ce parcurge o lungime de 69 km, își varsă apele în limanul Tașaul. Valea sa este săpată în formațiunile de șisturi verzi care apar la suprafață în mai multe sectoare. De-a lungul văii, sunt prezente sectoare de bazinete și chei (cu precădere în sectorul mijlociu), în timp ce în sectorul inferior, valea capătă aspect de canion, adâncit în calcare (Zaharia, Pișotă, 2003).

Adâncirea râului s-a făcut pe unele aliniamente mai intens, întrucât valea se prezintă transversal pe mici porțiuni anticlinale și sinclinale (Grigore, 1989).

Pârâul Gura Dobrogei (codul: XV.1.10.6 ), are bazinul de recepție de 46 km² iar lungimea cursului de apă este de 11 km, emisarul său fiind râul Casimcea. Râul traversează doar localitatea Târgușor (www. wikipedia.ro).

1.6. Clima din zona rezervației naturale Gura Dobrogei

Clima este caracteristică prin contribuția principalelor elemente climatice (temperatura, aerul, umiditatea atmosferei, vânturile și precipitațiile atmosferice). Dobrogea are un climat temperat semiarid, situat la limita climatului temperat de tranziție (atât ca localizare geografică, dar și din punct de vedere al precipitațiilor și al altor elemente metorologice). (Ciulache, 2003)

Schimbările neîncetate care se produc de la un an la altul în frecvența și caracteristicile maselor de aer antrenate de vânturile dominante și, respective de ciclonii și anticiclonii mobile, determină variații importante ale cantităților de precipitații din fiecare an. În anii cu activitate ciclonică intensă, s-au înregistrat precipitații depășind chiar dublul mediei anuale (ex: în 1922 la Atmagea au căzut 1195,1 mm de apă- media anuală fiind de 510.0 mm; în 1910 la Cogealac, 1079.5 mm-față de 348.8 mm iar la Mihail Kogălniceanu, 937.5 mm – față de 451.0 mm) (Ciulache, 2003).

Topoclimatul de podiș jos este caracteristic celei mai mari părți din regiunea unde înălțimile sunt sub 200 m. Valorile medii termice indică o ușoară creștere din Dobrogea Centrală spre cea Sudică (anual de la 10° la 11° C; în ianuarie de la -2° la -1°C, în iulie de la 23° la 24° C. Cu vânturi dominante – iarna din N, N-E; vara – S-V, S-E și S). Aici se înregistrează peste 220 zile fără îngheț și peste 40 zile tropicale. Ca urmare a evapotranspirației puternice (700 mm) și a precipitațiilor de numai 400-500 mm, deficitul de umiditate este foarte mare (în jur de 300 mm). Intervalul zilelor fără îngheț este cuprins între 211 și 231 zile. În date extreme cel mai timpuriu îngheț de toamnă se produce la 08 octombrie, cel mai târziu îngheț de toamnă se produce pe 09 decembie. Cel mai timpuriu îngheț de primăvară are loc la 09 martie iar cel mai târziu îngheț de primăvară pe 26 aprilie (Ielenicz, 1999).

Precipitațiile cad în circa 90 de zile și sunt distribuite neuniform în timpul anului. Aproape 60% din volumul lor se produce în sezonul cald (maxim în iunie); precipitații însemnate cad și toamna când în noiembrie se produce adesea al doilea maxim. Ploile torențiale care au frecvență mare sunt însoțite de căderi însemnate de precipitații (maximum în 24 ore în nord-est a fost de 140 mm, iar în sud de 190 mm) (Ielenicz, 1999).

Procesele de descendență a aerului și slăbirea convecției termice au ca efect reducerea totalurilor de precipitații din semestrul cald la mai puțin de 55% din cantitățile anuale locale. Există și cazuri, desigur izolate, când activitatea convecției termice este mare în lunile de vară înregistrând cantități neobișnuite pentru Dobrogea (Constanța 181 mm în iulie 1939, Mangalia 255 mm în iunie 1906, Mihail Kogălniceanu 321 mm în iunie 1894, Cogealac 302 mm în iunie 1906) (Neamu, 1972).

Aceste schimbări de temperatură detremină ca în zonele stâncoase de pe vârfurile dealurilor să fie condiții de semideșert, în timp ce pe restul suprafeței rezervației se dezvoltă o vegetație caracteristică stepei de loess și stepei petrofile. Acest tip de climat influențează și ciclul vegetativ al plantelor de cultură cât și al celor spontane.

Așadar popularea rezervației naturale cu elemnte pontice s-a petrecut în paralel cu evoluția geomorfologică a modificărilor climatice și a succesiunii vegetației din terțiar și cuaternar, elementele pontice apărând cu probabilitate înaintea celor mediteraneene. Condițiile ecologice noi au constiutit cauza modificării caracterului floristic inițial al unor elemente datorită și selecției naturale, hibridării și a capacității lor adaptative (Ștefureac, 1968).

CAPITOLUL II

METODOLOGIA DE LUCRU

2.1 Metode de lucru utilizate în studiul florei

2.1.1 Etapa studiului pe teren

Pentru a realiza observații privind biodiversitatea zonei, și impactul antropic asupra ariei protejate am efectuat 6 deplasări în rezervație.

Deplasările s-au făcut pentru fiecare sezon de vegetație prevernal (februarie, martie), vernal (iunie, iulie), autumnal (octombrie) astfel încât s-au putut efectua observații asupra pajiștilor pentru a scoate în evidență faptul că, datorită activităților umane din zonă unele habitate au suferit un proces de ruderalizare și segetalizare.

2.1.2 Etapa studiului în laborator

În cadrul acestei etape a fost definitivată determinarea speciilor de plante și clasificarea lor respectând grupele taxonomice din lucrarea Flora ilustrată a României (Ciocârlan, 2000). Pentru descrierea mai amănunțită a speciilor invazive, s-a recurs la lucrarea Invadatori vegetali în România (Anastasiu et Negrean, 2007).

Pentru speciile din Lista Roșie națională (Oltean et al, 1994) s-au adăugat categoriile sozologice stabilite de TPC (Comitetul pentru plante periclitate) al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN) în 1979 iar pentru cele din Cartea Roșie (Dihoru et Negrean, 2009), s-au adăugat ultimele categorii IUCN. Din categoriile noi a dispărut categoria plantă rară (R) și Out of danger (O). Prin urmare, o parte din categoriile vechi [Extinct (Ex-specie dispărută); Endangered (En –amenințat cu dispariția ); Vulnerable (Vu-vulnerabil)] s-au păstrat iar acestora li s-au adăgatnoi categorii [Extinct in the wild (EW- dispărut în sălbăticie); Lower risk (LR- risc scăzut de periclitare) în care sunt incluse 3 subcategorii (conservation dependent (cd) taxoni dependenți de măsurile de conservare, near threatened (nt) – aproape periclitați și least concerned (lc) – cel mai puțin periclitați); Data Deficient (DD) – informații deficiente și Not Evaluated (NE) – neevaluați].

Metode de lucru în determinarea parametrilor fizico-chimici ai apei

Determinarea parametrilor fizico-chimici ai pârâului Gura Dobrogei are ca scop atât surprinderea caracteristicilor actuale ale acestuia, cât și identificarea elementelor naturale și antropice ce influențează calitatea acestuia.

Pentru prelevarea probelor am stabilit trei stații (Fig. 5, Tabel 1) pentru a compara starea calității apei la anumite intervale de timp în lunile iulie, noiembrie (2013) și mai (2014). Pentru prelevarea acestora am utilizat dispozitivul pentru prelevarea probelor de la suprafața apei, iar pentru stabilirea coordonatelor am utilizat GPS-ul Garmin.

Fig. 5 – Localizarea zonelor de prelevare a probelor (sursa: Google Earth)

Tabelul 1. Descrierea zonelor de prelevare

Pentru a determinarea parametrilor: temperatură, conductivitate, clorofilă și oxigen dizolvat am utilizat sonda mutliparametrică YSI (Fig. 6).

Fig. 6 – Determinarea parametrilor fizico-chimici cu sonda multiparametrică YSI

Înainte de utilizare fiecare senzor al sondei multiparametrice se calibrează. De exemplu, calibrarea senzorului de conductivitate constă în calibrarea conductivității, conductivității specifice, a salinității și a numărului total de solide dizolvate. Senzorul se clătește în prelabil cu o cantitate mică din standard (10 µS/cm – YSI 3163), acest lucru fiind valabil și la calibrarea senzorilor de Ph, clorofilă și turbiditate (Manual YSI).

Pentru calibrarea senzorului pentru adâncime și nivel, sonda nu trebuie să fie imersată, astfel încât senzorul să fie în contact cu aerul.

Pentru determinarea nitraților și a fosfaților din probele de apă recoltate din pârâul Gura Dobrogei am folosit spectrofotometrul HACH DR/2400. Acesta se calibrează înainte de citirea absorbanței cu ajutorul standardelor.

2.2.1 Determinarea fosfaților

Principiul metodei: fosfații dintr-o probă de apă reacționeazã cu un amestec de substanțe precum: acidul ascorbic, pirosulfatul de potasiu, și molibdatul de sodiu (NitraVer-denumire comercială), astfel încât va rezulta în final o soluție de culoare albastră. Intensitatea culorii este proporțională cu concentrația fosfaților din proba respectivă; o culoare mai intensă indică o concentrație mare.

Reactivi și materiale folosite

Reactiv fosfat (Cat. 21060-69 pentru 10 ml – probă)

Dispozitiv pentru filtare și hârtie de filtru

Spectrofotometru HACH

Pahare Berzelius

Fiole spectrofotometru

Modul de lucru:

Se selectează codul programului pentru determinarea ortofosfaților, după care în fiola cu 10 ml probă filtrată se adaugă reactivul, se agită 30 de secunde, și apoi se lasă în stativ timp de 2 minute. După ce a expirat timpul se introduce în aparat fiola cu proba martor, ștearsă în prealabil, pentru a aduce la zero; apoi se citește absorbanța probei.

2.2.2 Determinarea nitraților

Principiul metodei: nitrații au proprietatea de a reacționa cu anumite substanțe precum: cadmiul, acidul ciclohexandiamin tetraacetic, sarea trisodică, sulfatul de magneziu, fosfatul de potasiu monobazic, pirosulfatul de potasiu, sulfatul de sodiu (PhosVer – denumire comercială) rezultând nitroderivați de culoare galbenă. Această proprietate ajută la determinarea concentrației lor în diferite probe de apă prin metode spectrofotometrice. Ca și în cazul fosfaților, intensitatea culorii oferă o imagine generală în ce privește concentrația acestor ioni în apă.

Reactivi și materiale folosite

–           Reactiv nitrat,

–           Dispozitiv pentru filtare și hârtie de filtru,

–           Spectrofotometru HACH,

–           Pahare Berzelius,

–           Fiole spectrofotometru

Modul de lucru:

Se selectează codul programului pentru determinarea ionului nitrat, iar în fiola cu 10 ml  de probă filtrată  se adaugă reactivul și  se agită 1 minut, după care se lasă în stativ timp de 5 minute. După ce a expirat timpul de reacție fiola ce conține proba martor (ștearsă în prealabil) se introduce în spectrofotometru pentru a aduce la zero, apoi se citește absorbanța probei preparate.

2.3 Metoda anchetei prin aplicarea chestionarului socio-ecologic

Pe baza chestionarului mi-am dorit să scot în evidență nivelul actual de cunoaștere a problemelor de mediu din rezervația naturală Gura Dobrogei astfel încât am reușit să aplic 15 chestionare. Conține 8 întrebări și s-a adresat locuitorilor din satul Gura Dobrogei dar și turiștilor.

Acesta conține întrebări închise, și semiînchise cu posibilitatea de a solicita detalii suplimentare (ex: „Știți care sunt motivele pentru care această zonă fost declarată Rezervație?”; variante de răspuns: □Da, deoarece …. ; □Nu știu).

Întrebările au scopul de a reliefa și activitățile ce pot afecta aria naturală dar și unele măsuri pentru a le ameliora efectul (sprijin din partea atorităților, limitarea pășunatului etc.).

CAPITOLUL III

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII METODELOR PENTRU REALIZAREA STUDIULUI

3.1 Rezultate obținute în determinarea parametrilor fizico-chimici

Conform Ordinului 161/2006 (Tabel 2) valorile maxime admise pentru parametrii determinați sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 2. Valorile maxime admise ale indicatorilor de calitate

Valorile conductivității se schimbă atunci când în apă se introduc săruri, acizi sau gaze solubile în apă. Conductivitatea crește aproape liniar cu creșterea numărului de ioni dintr-o soluție, deci e o mărime de interes pentru a se estima alți parametri (chimici) ai calității apei (Note de lucrări practice, 2011). Scăderea valorilor în timpul monitorizării în apă râurilor poate indică o contaminare cu diferiți compuși chimici. Ca domeniu uzual, valorile se încadrează între 10-700 μS/cm pentru apa râurilor. Pârâul depășește însă aceste valori indicând astfel o concentrație mai mare săruri sau diferiți acizi solubili în apă (Fig. 7, Fig. 8).

Măsurarea valorilor conductivității depinde de temperatura apei, astfel că senzorul compensează, raportând o valoare corespunzătoare a conductivității la 25°C, adică conductivitatea specifică (Manual YSI).

În perioada mai caldă, în luna iunie s-au înregistrat valorile maxime ale conductivității specifice doar la primele două stații, pe când la ultima s-a înregistrat cea mai redusă valoare. Media conductivității specifice este de 1251,33 µS/cm3 în luna iunie, în luna octombrie fiind de 1407,33 µS/cm3 (Fig. 7). În cazul conductivității media în luna iunie a fost mai mare decât în luna octombrie având 1107 µS/cm, în luna octombrie având doar 1001 µS/cm (Fig.8).

Fig. 7 – Variația conductivității specifice

Fig. 8 – Variația conductivității

În podișul Dobrogei centrale solurile au un conținut ridicat de carbonat de calciu (cernoziomuri carbonatice) întrucât apele tind să fie alcaline, cu un pH între 7 și 9 (Note de lucrări practice, 2011). Ph-ul pârului nu depășește cu mult valoarea 7, tinzând astfel și acesta spre un caracter ușor alcalin. Totuși la a doua stație în luna iunie s-a inregistrat o valoare de 6,73; fiind apropoape de un caracter neutru (Fig. 9).

Schimbările de pH al apei pot fi influențate de concentrația de dioxid de carbon din atmosferă (combinându-se cu apă din râuri, determină o anumită acidifiere) sau de evenimente ce apar pe cursul râurilor, incluzând poluări și fenomene naturale – ploi – dar de intensitate mărită.

Fig. 9 – Valorile pH-ului în lunile iunie și octombrie

Conținutul de clorofila „a”, ce oferă informații asupra biomasei și activității fotosintetice a algelor, încadrează pârâul, la acest parametru în clasa III-a de calitate. După cum ne așteptam, în luna iunie s-au înregistrat cantități mai mari, datorită creșterii temperaturii apei și existenței nutrienților, însă nu au depășit cu mult valoarea 7, cea mai mare cantitate fiind la ieșirea din rezervație (Fig. 10). În luna octombrie cea mai mare cantitate a fost înregistrată la periferia localității Târgușor, iar cea mai mică la a treia stație. Așadar, concentrația acestuia înregistrată în lunile octombrie și iunie nu indică fenomene de proliferare algală sau pustiire biologică în cursul acestei perioade (Fig. 10).

Fig. 10 – Variația concentrației de clorofilă

Cantitatea de oxigen dizolvat în apă variază în funcție de temperatura apei, presiunea atmosferică, conținutul în săruri minerale și substanțe organice, etc. (Note de lucrări practice, 2011).

Oxigenul are o solubilitate relativ scazută în apă (invers proporțională cu temperatura apei); pentru anumite valori particulare de temperatură, salinitate și presiune atmosferică, cantitatea de oxigen dizolvată în apă reprezintă concentrația de echilibru (saturație) (http://emte.siculorum.ro/.). Dar oxigenul se modifică și în funcție de cantitatea de materie organică, care crește o dată cu creșterea temperaturii. Tempratura cea mai ridicată s-a înregistrat la ultima stație, în luna iunie, iar cea mai scăzută la a doua stație, în luna octombrie (Fig.11, Fig. 12).

Valorile minime ale oxigenului dizolvat s-au înregistrat în luna iunie la prima stație iar valorile maxime în luna octombrie la a doua stație (Fig. 13).

Media valorilor oxigenului dizolvat în apă în luna octombrie este de 11, 27 mg/L iar în luna iune este 8,99 ceea ce însemnă că pârâul este bine oxigenat atât în luna octombrie cât și în luna iunie încadrându-se după acest indicator, în clasa I de calitate.

Fig. 11- Variația temperaturilor înregistrate

Fig. 12 – Variația concentrațiilor de oxigen dizolvat

Fig. 13 – Variația sezonieră a oxigenului dizolvat (mg/l)

Nitrații rezultă din mineralizarea în fiecare an a 1-2 procente din azotul organic fiind de fapt săruri foarte solubile din soluția solului, sub formă de ioni difuzabili iar, nitriții la rândul lor sunt formați prin reducerea nitraților și se găsesc, de regulă, în concentrații reduse în sol, fiind condiționați de un pH spre alcalin, de existența azotului amoniacal și de temperaturi medii anuale mici. La creșteri ale conținutului, pot genera influențe fitotoxice (Note de lucrări practice, 2011).

Conținutul de nitrați în apă se modifică în funcție de aportul unor cantități suplimentare aduse de apele uzate sau mai ales de cele care spală terenurile tratate cu îngrășăminte chimice (Fig. 14).

Cele mai multe tipuri au solubilitate bună și foarte bună în apă, de aici rezultă riscul de infiltrare a lor în pânzele de apă freatică sau în apele de suprafață, aceasta în cazul utilizării neeficiente, fără o concordanță între cantitatea aplicată și nevoile la un moment dat ale culturilor (http://www.icpa.ro).

Fig. 14 – Variația concentrațiilor de nitrați din apelepârâului Gura Dobrogei

După cum se observă în fig. 14, cantitatea cea mai mare de nitrați s-a înregistrat în luna iulie la ieșirea din rezervație, ceea ce denotă faptul că activitatea agricolă din zonă este intensă. Totuși o concentrație de 7,8 NO3- N mg/l s-a înregistrat și la periferia localității Târgușor.

Având în vedere faptul că în luna iunie media nitraților a fost de 7, 78 mg/l; pârâul se încadra în clasa IV de calitate, iar concentrațiile din lunile octombrie și iunie nu depășeau valoarea de referință pentru clasa I de calitate.

În perioada premergătoare momentului prelevării probelor au avut loc evenimente cu ploi, care au determinat creșterea debitului de apă. În astfel de circumstanțe, fenomenul de eroziune a malurilor se intensifică, astfel că în apă va pătrunde o cantitate mai mare de compuși pe bază de azot conținuți de către solul erodat.

Ca o consecință a cantităților mari de nitrați din sol, pe malul pârâului în zona stației de pompare a apei potabile s-a format o vegetație nitrofilă luxuriantă și monodominantă cu Urtica dioica (Fig 15).

Fig. 15 – Vegetație nitrofilă cu Urtica Dioica pe malul pârâului Gura Dobrogei (original)

Datorită activității antropice, în special agricolă cantitatea de fosfor prezentă în apă crește. De exemplu, adminstrarea fosforului pe câmpuri pentru cultura de floarea soarelui se realizează vara sau toamna, înaintea arăturii de bază, pentru o bună încorporare, favorizând astfel o înrădăcinare mai puternică a plantelor, conferindu-le o rezistență mai ridicată la secetă (www.agriculturaromaneasca.ro).

Media fosfaților din luna iulie a fost de 0,33 mg/l astfel încât pârâul se încadra în clasa III de calitate; iar în luna octombrie în clasa a II a de calitate; media acestora fiind 0,28 mg/L. În luna iunie s-au înregistrat cele mai mici concentrații ale fosfaților, pârâul încadrându-se în clasa I de calitate, media concentrațiilor fiind de 0,13 mg/L (Fig. 16).

Prezența stufărișului în apă la ultima stație este benefică deoarece acesta acționează ca un filtru, epurând în acest mod apa. Ca urmare a acestui fapt concentrațiile nutrienților din acest punct de prelevare au fost în luna iunie dar și în octombrie mai reduse (Fig.17).

Fig. 16 – Variația concentrațiilor de fosfați din apele pârâului Gura Dobrogei

Fig. 17 – Stufăriș în pârâul Gura Dobrogei (original)

După aceste aspecte prezentate pot spune că sursele principale de poluare ale pârâului sunt difuze fiind reprezentate în special de azotații și fosfații proveniți din agricultură, din îngrășămintele chimice dar și din îngrășămintele naturale – gunoi de grajd – aplicate pe câmpuri sau chiar din dejecțiile animalelor ce pasc de-a lungul pârâului (Fig. 18).

Fig. 18 Zonă ruderalizată din rezervația Gura Dobrogei (original)

3.2 Interpretarea chestionarului aplicat turiștilor și locuitorilor din satul Gura Dobrogei

Chestionarul cuprinde întrebări care vizează cunoștințele turiștilor și a locuitorilor din satul Gura Dobrogei, referitoare importanța rezervației și la implementarea unor măsuri cu privire la acțiunile de conservare ale acesteia.

Interpretarea statistică

În cadrul acestiu studiu s-au aplicat 15 chestionare turiștilor dar și locuitorilor din satul Gura Dobrogei

Cine este custodele Rezervației Naturale Gura Dobrogei?

Știți care sunt motivele pentru care această zonă a fost declarată Rezervație?

Cum/de unde ați aflat că această zonă a fost declarată Rezervație?

Vă rog să numiți activitățile, din tabelul de mai jos, pe care le considerați permise sau interzise în Rezervație:

Puteți să numiți care dintre factorii de mai jos reprezintă o amenințare pentru speciile de plante și animale ?

Ați fost vreodată martor la una dintre următoarele agresiuni asupra rezervației? Vă rog, bifați:

Credeți că este necesară o rezervație naturală în zona dumneavoastră?

8. Ce credeți că ar trebui făcut pentru îmbunătățirea stării de conservare a rezervației?

Distribuția respondenților pe localități

Distribuția grupelor de vârstă

Distribuția respondenților pe sexe

Interpretarea calitativă

Este de remarcat faptul că, de la prima întrebare 80% din răspunsuri au fost corecte cu privire la custodele rezervației (RNP Direcția Silvică Constanța). Acest fapt înseamnă că majoritatea au la cunoștință importanța rezervației dar ținând cont de răspunsurile date de la a doua întrebare doar 40% au justificat de ce aria naturală a fost declarată rezervație (20% au justificat importanța rezervației datorită existenței peșterilor  „La Adam ” și „Liliecilor” iar 20% au justificat importanța datorită speciilor de plante și animale protejate).

Este important să știm prin ce mijloace ajung informațiile la localnicii unei comunități în cazul în care se dorește captarea atenției asupra unui fapt. Astăzi cea mai rapidă sursă de informație este internetul.

Chiar dacă acest fapt este real la întrebarea 2, 60% din cei chestionați au precizat că au aflat despre rezervație de la prieteni, cunoștințe pe când numai 33% au optat pentru mass media; ceea ce înseamnă că este necesară o mai bună informare a cetățenilor cu privire la obiectivele pentru care aria a fost declarată rezervație.

Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate în rezervație, astfel încât la întrebarea 4, 80% din respondenți au ales opțiunea “ organizarea de picnicuri ” ca fiind permisă; opținunea “ascultarea muzicii” având deasemenea un procent destul de mare (86,66% ). Cercetarea științifică a fost considerată de către toți respondenții o activitate permisă (100%). Construirea de obiective turistice (80%) și depozitarea gunoiului (100%) au fost considerate activități interzise pentru majoritatea cetățenilor.

Întrebarea 5 se referă la activitățile care pun în pericol speciile și habitatele din rezervație. Fiecare opțiune reprezintă un pericol pentru speciile și habitatele din această zonă. Aproape toți participanții au ales varianta cu pășunatul (93,33%), depozitarea gunoiului în rezerație (80%) și poluarea cu substanțe chimice (îngrășăminte chimice, pesticide, etc) (80%). Braconajul (66,66%) reprezintă o problemă majoră după părerea respondenților. Un procent destul de redus a avut opțiunea cu schimbările climatice care pot influența viața speciilor de plante și animale (26,6%).

Analizând răspunsurile date la întrebarea 6, aprope jumătate din respondenți nu au fost martori la agresiuni asupra rezervației (46,66%), dar cei mai mulți au ales opțiunea  “ruperea florilor, arbuștilor” (26,66%) după care, depozitarea gunoiului (20%) și braconajul (6,66%).

Obiectivul întrebării 7 a fost evidențierea importanței rezervației prin opțiunile "Da" (100%) sau "Nu " (0%) astfel încât am observat că toți cetățenii consideră că rezervația este necesară.

Obiectivul întrebării 8 a fost reliefarea unor acțiuni de îmbunătățirea stării de conservare a rezervației. Cea mai mare pondere a avut opțiunea „sprijin din partea autorităților” 86,66 % după care, „prevenirea/combatera deșeurilor din apropierea rezervației” și „limiterea pășunatului”, ambele având ponderea de 80% iar „informarea publicului prin intermediul materialelor de prezentare/conștientizare”, a reprezentat 73,33% din totalul răspunsurilor.

În concluzie, atât turiștii cât și locuitorii din localitatea Gura Dobrogei chestionați au un grad scăzut de informare cu privire la caracteristicile pentru care aria a fost declarată rezervație dar consideră totuși că este necesară întrucât au fost de acord cu majoritatea măsurilor de conservare prezentate în chestionar mai ales cu sprijinul din partea autorităților, limitarea pășunatului și prevenirea/combaterea deșeurilor din zona rezervației.

CAPITOLUL IV

Importanța rezervației naturale Gura Dobrogei

Vegetația stepică a Dobrogei centrale este încadrată în provincia pontico-sarmatică astfel încât în rezervația naturală Gura Dobrogei (sunt trei tipuri de habitate de importanță conservativă menționate în Directiva Habitate (rezervația fiind inclusă în situl 0215 ROSCI- Recifii jurasici Cheia) și anume: tufărișurile de foioase ponto-sarmatice 40CO* (Fig.19) stepele ponto-sarmatice 62CO* (Fig. 20, Fig. 21), și vegetația forestieră cu stejarul pufos 91AA (Fig. 20)

Fig. 19 – Tufărișuri ponto-sarmatice cu Carpinus orientalis și Cotinus cogygria (original)

Fig. 20 – Stepe ponto-sarmatice, tufărișuri și păduri cu Quercus pubescens (original)

Fig. 21 – Stâncării din zona rezervației naturale Gura Dobrogei (original)

Habitatul Stepe ponto-sarmatice (cod 62C0*), tip de habitat prioritar pentru conservare, include numeroase asociații valoroase din punct de vedere conservativ, atât pe substrat calcaros cât și silicios, inclusiv cele din alianța Pimpinello-Thymion zygioidi (subtipul 34.9211. Din acest tip de habitat sunt citate (Horeanu, 1976 C) cele mai întinse pajiști stepice din țară cu Paeonia tenuifolia – specie periclitată de importanță europeană, protejată prin Convenția de la Berna – Rezoluția nr.6/1998) (Fig. 22). Din alianța Pimpinello-Thymion zygioidi fac parte și asociații vegetale cu Sedum urvillei (S. sartorianum Boiss.), plantă ce crește pe sâncăriile din rezervația naturală (Fig. 23)

Fig. 22 – Paeonia tenuifolia (original)

Pe calcarele jurasice sculptate în variate forme, de dereaua Vistornei, crește o floră calcifilă deosebit de bogată și interesantă. Flora calcifilă cuprinde 470 de specii de plante superioare, din care un număr de 43 de specii se regăsesc în Lista Roșie a plantelor superioare din România (Oltean et al., 1994) (Tabelul 3). Multe dintre aceste specii aparțin unor elemente fitogeografice mai deosebite în România cum ar fi cele submediteraneene și cele pontice (Fig. 24).

Fig. 23 – Sedum urvillei (original)

Fig. 24 Analiza fitogeografică a cormofitelor (după M. Andrei, A. Popescu, 1966)

În poieni și pe suprafețele de teren mai mult sau mai puțin înierbate se întâlnesc: păiușul de stepă (Festuca valesiaca), bărboasa (Andopogon ischaemum), pelinița (Artemisia austriaca) și neagra (Stipa capillata), iar printre tufele acestor plante, primăvara, cresc neamuri de centauree (Centaurea napulifera), păpădie (Taraxacum laevigatum), lușcă (Ornithogalum amphibolum), rușcuță (Adonis vernalis), bujor (Paeonia tenuifolia), trânjoaică (Ranunculus illyricus) ș.a., mai târziu garofiță (Dianthus leptopetalus), lușcă (Ornithogalum nanum), cimbru (Satureja coerulea), etc (Sălăgeanu et al, 1978).

În zona rezervației se află mai multe specii cuprinse în Cartea roșie a plantelor vasculare din România (Dihoru et Negrean, 2009), mult mai selectivă comparativ cu Listele roșii naționale. Speciile adăugate din Cartea roșie sunt semnalate îngroșat (Tabelul 3 ).

Tabelul 3 – Rarități floristice din zona ariei protejate Gura Dobrogei

(E- amenințat cu dispariția, EN- periclitat, V- vulnerabil, VU- vulnerabil, R- Rar,

CR- critic periclitat, LR- risc scăzut de periclitare)

În urma studiului realizat de Buhaciuc Elena în perioada 2008-2009 s-au identificat un număr de 128 de taxoni la care s-au adăugat și cei semnalați în literatura de specialitate rezultând un număr de 160 de taxoni. Menționez faptul că dintre acești taxoni un număr de 43 specii si subspecii de plante sunt protejate, ceea ce reprezintă 26% din totalul speciilor identificate (Fig. 25). Câteva dintre raritățile floristice menționate din zona rezervației sunt: Minuartia adenotricha, Allium tauricum, Ornithogalum oreoides, Ornithogalum amphibolum, Gagea callieri, Trigonella gladiata, Convolvulus lineatus (Fig 26), Tanacetum millefolium (Fig. 26), ș.a.

Fig. 25 – Spectrul categoriilor sozologice din Rezervația Naturală Gura Dobrogei

Fig. 26 – Convolvulus lineatus (original)

Fig. 27 – Tanacetum millefolium (original)

Pe stâncării se dezvoltă o vegetație ierboasă saxicolă reprezentată prin specii care cresc în crăpăturile stâncilor în plină lumină (Minuartia adenotricha, Paronychia cephalotes, Alyssum saxatile, Alyssum caliacrae (Fig. 28), Moehringia grisebachii, Campanula romanica (Fig. 29), Hutchinsia petraea, Gypsophila glomerata ș.a) sau pe sub stânci, la umbra lor (Parietaria serbica, Moehringia jankae, Asplenium trichomanes, etc) (Sălăgeanu et al, 1978 ).

Valoarea floristică a acestor stâncării o constituie existența unor endemisme, precum Campanula romanica, un neam de clopoțel endemic cu tulpini gracile, la bază cu câteva frunze rotunde și în vârf cu flori de un violet palid, ce dau un farmec deosebit stâncăriilor calcaroase dogorite de soare. Alte specii deosebite, cuprinsă în anexele Directivei habitate sunt Moehringia grisebachii (Fig. 30) și Moehringia jankae (Sălăgeanu et al, 1978).

Fig. 28- Alyssum caliacrae (original)

Fig. 29 – Campanula romanica (original)

Fig. 30 – Moehringia grisebachii (original)

Stepa petrofilă are o structură cu totul deosebită fiind reperezentată de taxoni infraspecifici ce alcătuiesc diverse asociații (Fig. 31).

Fig. 31 – Stepe petrofile cu Linum tenuifolium și Euphorbia dobrogensis (original)

Fauna de vertebrate este de asemenea bine reprezentată, fiind citate din rezervație (Sălăgeanu et al, 1978) 158 de specii (6 specii de amfibieni, 10 specii de reptile, 119 specii de păsări și 23 de mamifere), multe dintre acestea fiind protejate la nivel național și internațional .

Rezervația este importantă și prin elemente de faună, mamiferele enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE fiind: Spermophilus citellus, Myotis blythii, Rhinolophus ferrumequinum,Myotis emarginatus , Myotis myotis, Rhinolophus hipposideros (Fig. 32) Rhinolophus mehelyi, Miniopterus schreibersi).

Speciile de păsări cuibătoare cu importanță mare menționate tot în această directivă sunt: Burhinus oedicnemus, Circaetus gallicus. Circus pygargus, Coracias garullus (Fig. 33), Melanocorypha calandra, Calandrella brachydactyla, Antus campestris.

Reptilele și amfibienii prezintă deasemena un interes conservativ cele mai importante fiind: Emys orbicularis, Elaphe quatuorlineata, Testudo graeca (Fig. 34).

Fig. 32- Rhinolophus hipposideros (sursa: internet)

Fig. 33 – Coracias gallurus (sursa: internet)

Fig. 34 – Testudo graeca (original)

La aceste aspecte de floră și faună adăugăm importanța biospeologică a celor două peșteri care au adus numele acestor ținuturi și peste hotare, ele fiind declarate monumente ale naturii. Cea mai mare peșteră din Valea Casimcea este „Peștera Liliecilor” (sau Gura Dobrogei), care are o lungime de 480 m, unde s-au descoperit resturile a peste 20 de specii de fosile. Marile colonii de lilieci, care au dat și numele peșterii, sunt prezenți tot timpul anului – mai frecvent- liliacul cu mustăți (Myotis mistacinus și Rhinolophus méhelyi) (Sălăgeanu et al, 1978).

Peștera a fost descrisă pentru prima dată de Vasile Pârvan, în anul 1912. Aceasta este formată din două galerii fosile, Galeria cu Ceramică și Galeria cu Fosile. Datorită resurselor alimentare bogate (îndeosebi guano), în acestă peșteră există multe animale, majoritatea guaonofage (acarieni, colembole, coleoptere, diptere, lepidoptere, oligochete). În bazinele cu apă trăiesc copepode. S-au descoperit și elemente neotroglobionte, ca Lessertiella dobrogica și Trechus dumitrescui (Bleahu et al, 1976).

O faună bogată de fosile, cuprinzând 39 de specii a fost descoperită în peștera „La Adam”, peșteră renumită prin fauna cuaternară. Din această peșteră a fost scoasă la iveală și o piesă unică în România, de o însemnătate deosebită, un molar ce aparținea lui Homo sapiens fossilis. Calcarele cu spongieri sunt asemănătoare cu cele din rezervația Cheia (Sălăgeanu, et al 1978).

Tot în această peșteră au fost identificate cinci piese de piatră cioplită aparținand altarului închinat zeului Mitras, identificat cu Zeul Luminii și resturi scheletice, care au aparținut la 65 de specii de mamifere de vârstă cuaternară, din care amintim ursul de peșteră, mamutul, bourul, calul sălbatic și alte animale mânate de climatul glaciar spre adăpostul ocrotitor al peșterilor. De o vechime mult mai mare, demne de amintit sunt peste 80 de specii fosile de vârstă jurasică descoperite în peșteră (Sălăgeanu et al, 1978).

În jurul peșterilor se dezvoltă o vegetație lemnoasă reprezentată prin specii asociate într-o fitocenoză în care predomină cărpinița (Carpinus orientalis), stejarul pufos (Quercus pubescens), iasminul (Jasminum fructicans), la care se mai adaugă ulmul (Ulmus procera), vișinul turcesc (Padus mahaleb) și liliacul (Syringa vulgaris) (Sălăgeanu et al., 1978).