1.1.SPECIFICUL ANATOMO FIZIOLOGIC AL T.D. LA CABALINE 16 1.2.CERINȚELE DE HRANĂ LA CABALINE 30 1.3.PROBLEME SPECIFICE DE ALIMENTAȚIE LA CABALINE… [306668]

CUPRINS

LISTA FIGURILOR 5

LISTA TABELELOR 7

ÎNTRODUCERE 10

PARTEA I-A 16

CAPITOLUL I. 16

1.1.SPECIFICUL ANATOMO FIZIOLOGIC AL T.D. LA CABALINE 16

1.2.CERINȚELE DE HRANĂ LA CABALINE 30

1.3.PROBLEME SPECIFICE DE ALIMENTAȚIE LA CABALINE Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL 2. 63

STUDIUL COMPORTAMENTULUI CABALINELOR 63

2.1. ASPECTE GENERALE DE CoMPORTAMENT LA CABALINE 64

2.2. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR LA CABALINE 73

2.3. ALTE FORME DE COMPORTAMENT CU IMPLICAȚII ÎN ALIMENTAȚIA CABALINELOR 80

2.4.CERCETĂRI CU PRIVIRE LA COMPORTAMENTUL ALIMENTAR LA TINERETUL CABALIN 87

2.5. IMPRINTINGUL LA MÂNJI 95

PARTEA A II-A CERCETĂRI PROPRII 96

CAPITOLUL 3 96

3.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR 96

3.2. ORGANIZAREA GENERALĂ A CERCETĂRILOR 97

3.3.Analize de laborator Error! Bookmark not defined.

3.4. MATERIAUL ȘI METODA DE LUCRU 114

CAPITOLUL 4 150

REZULTATE OBȚINUTE ÎN CERCETĂRI PROPRII 150

4.1. REZULTATE CU PRIVIRE LA CREȘTEREA TINERETULUI CABALIN 150

4.2. REZULTATE CU PRIVIRE LA CUNOAȘTEREA COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR LA TINERETUL CABALIN 168

4.3. REZULTATE CU PRIVIRE LA CONSUMUL DE HRANĂ 168

CONCLUZII 197

BIBLIOGRAFIE 198

[anonimizat], intreținere, furajare.

Pe parcursul cercetărilor au fost monitorizate la trei exploatați douăzeci de mânji de la paruriție pănă la înțărcare. Pentru a potea observa evoluția unor tipare de comportament precum și dezvoltarea indivizilor în protocolul de cercetare a fost stabilit trei perioade de monitorizar cum urmează primele 7 [anonimizat] 28-30 respectiv zilele 178-180.

[anonimizat] a [anonimizat], datele colectate au fost trecute în fișele etologice și centralizate după mai multe criterii în tabele din care s-a realizat și prezentarea grafică după prelucrarea statistică al acestora pentru a realiza o imagine cât mai amplă al fenomenelor.

Prima ridicare a mânjilor este esențială pentru supraviețuirea acestora media grupului a fost de 56 de minte de la parturiție cu valoarea minimă de 19 minute respectiv valoarea maximă de 125 de minute. [anonimizat], media efectuări primului supt a fost de 94 de minute cu o cavoare individuală minimă de 37 de minute după parturiție și cu o valoare maximă de 175 de minute după parturiție.

Eliminare meconiului este are o [anonimizat],o retenție al meconiului poate cauza colici și în cazuri extreme chiar moartea individului. Eliminarea meconiului a [anonimizat] o medie de 164 minute, valoarea minimă individuală a fost de 62 de minute respectiv valoarea maximă a fost de 295 minute de la parturiție. Calculele staistice au arătat o corelație pozitivă între prima ridicare și efectuarea primului supt.

Analiza datelor arată diferențe în funcție de rasă și sex al indivizilor : iepele s-au ridicat și au efectuat primul supt mai repede decăt armăsarii, idivizii aparținând rasei Lipițan s-au ridicat și au efectuat primul supt aproape de media efectivului ,indivizii aparținând rasei Nonius s-au ridicat și au efectuat primul suptsub media efectivului,indivizii rezultați din metisare cu Semigreu Românesc s-au ridicat și au efectuat primul supt peste media efectivului.

Greutatea corporală al indivizilor monitorizați a fost în medie de 48 kg la naștere cu o valoare minimă de 39 de kg respectiv cea maximă de 61 kg dezvoltarea corporală al indivizilor a cunoscut un trend ascendent la sfârșitul periodei de monitorizare media a fost de 158 de kg cu o valoare minimă de 125 de kg și cea maximă de 197 kg, o greutate mai mare la naștere nu este garantul unei greutăți mai mari la înțărcare, pe parcursul evoluției corporale individuale se poate obsrva diferențe în dezvoltarea corporală, se păstrează insă cu aceleași tendința ascendentă cu diferențe mai mici. Evoluția înălțimii la gerabăn este mai echilibrată în cadrul grupului monitorizat la naștere a fost de 105 cm cu un minim individula de 92 de centimetri respectiv un maim de 112 cm la sfârșitul perioadei monitorizate media înălțimii corporale al grupului a ajuns la 139 de cm cu un minim individula de 125 cm respectiv maxim individual de 147 cm.

Durata consumului de hrană are un trend descendent odată cu înaintarea ân vârstă al indivizilor cu o valoare medie de 178 secunde valoare care ajunge la 47 de secunde lă sfârșitol perioade i de monitorizre la vârsta de 180 de zile. În primele zile din timpul unei reprize de supt aproape jumătate este folosit pentru identificarea mameloanelor, respectiv alternare între cela două mameloane ale iepei, timp care se diminuează considerabil cu înaintarea în vârstă al indivizilor. Timpul consumat pentru hrănire precum și numărul reprizelor de hrănire prezintă o diferență mare de la individ la individ.

La indivizii monitoriezați în perioada de la naștere până la vârsta de osută optzeci de zile media reprizelor de supt a fost de 74 supturi/zi cu o valoare medie maximă de82 supturi/zi și minimă51.supturi/zi. Numărul medii al reprizelor de supt pe întreaga perioadă a fost între 63 și 82 supturi pe zi.

Pe toată durata monitorizării frecvența maximă individulă a fost de 92 supturi/zi ,frecvența minimă individuală de supturi a fost de7 supturi/zi.

În prima perioadă al vieții hrana exclusivă al mânjilor constituie laprtele matern, dpă vârsta de 10-14 zile începe mânsul să comsume și hrană vegetală, însă încă de la primele zile de viață este atent la consumul de hrană al iepei și dacă reușeste să ajungă la hrană gustă cu mișcări specifice de supt, fără însă să consume.

Gropol monitorizt de mânji format din 20 de indicizi în perioada momitorizată au consumat lapte matern în mesdie de 74 de ori pe zi cu o disprsă foarte mare valoarea minimă fiind de 5 supturi pe zi iar cea maximă de 92 de supturi. Pentru a forma o imagine mai detaliată asupra acestui comportament perioada de munitorizare a fost împărțit în patru categorii de vîrstă și interpretate separat.

Perioade primelor două zile unde media reprizelor de supt a fost de 79 supturi/zi, reapectiv minimul individual a fost de 39 de supturi pe zi și maximul de 92 de supturi pe zi.

În perioada imediat următoare ziele 37 media reprizelor de hrănire a fost de 83 de supturi cu un minim individual de 67 și un maxim individual de 91 de supturi pe zi.

Cu fiecare zi de viață mînji devin mai siguri în depistarea mameloanelor iepei, în perioada 28-30 zile de viață deja au în meniul zilnic și hrană de origine vegetală dar laptele matern ocupă încă primul loc în alimentația mânjilor ele consumând lapte matern în medie de 78 de ori pe zi cu un minim individual de 61 de supturi pe zi, respectiv un maximum individual de 90 de ori pe zi.

În ultima perioadă monitoriztă înainte de înțărcare în preioada 178-180 zile mânji consumă în comtinuare în medie de 51 de ori lapte matern pe zi, dar cu diferențe individuale mari cuprinse între 5 și 67 de supturi pe zi. În această perioadă se conturează periodicitatea reprizelor de supt alternante cu perioade de vîrv de consum cu perioade de odihnă, diferențele mari constatae dintre indivizi sunt influențate de caracteristicile idividuale, de rasă sex, carcteristicile iepei mamă al producției de lapte care la rândul lui este influențat într-o oarecare măsură de furajele administrate animalelor.

ÎNTRODUCERE

Cabalinele, aceste animale minunate,poate misterioase au o contribuție de necontestat în dezvoltarea civilizației noastre, au fost lângă oameni la realizările minunate ale omenirii și au participat la războaie, au fost camarazi de nădejde ale oamenilor. Cabalinele au făcut munca mai ușoară, distanțele mai scurte, se estimează că sunt alături de oameni aproape de la începuturile istoriei și totuși aceste animale au păstrat secretele lor. În ultimele decenii când industrializarea, mecanizarea și automatizarea au pătruns în toate activitățile omenești aceste animale au pierdut din importanță, numărul lor a cunoscut o scădere continuă, dar în ultimii ani tot mai mulți oameni din activitățile cotidiene caută compania acestor animale, pentru petrecera timpului liber. Activitățile hipice în ultimii ani au cunoscut o ampă dezvoltare, tot mai multe persoane folosesc serviciile hipice și din ce în ce mai mulți dețin cabaline pentru activități de agrement.

În aceste condiții schimbate unde tehnologiile de creștere de utilizare au o varietate foarte mare, animalele nu sunt folosite sistematic, fapt care ridică o serie de întrebări.Se produc modificări de comportament, animalele fiind supuse la factori de stres măriți ca urmare cunoașterea comportamentului și comportamentul alimentar al cabalinelor reintră în actualitate.

Comportamentul nutrițional al tineretului cabalin în primele zile după parturiție are o deosebită importanță din punct de vedere al dezvoltării animalului, primele contacte cu mediul înconjurător lasă amprente profunde în noul născut care influențează tiparele de comportament înnăscute și poate influența adaptabilitatea indivizilor pentru a face față provocărilor comportamentale și nutriționale pe care va trebui să înfrunte pe parcursul vieții. În zilele noastre adaptabilitatea cabalinelor la schimbările de utilizare și hrănire capătă o semnificație din ce în ce mai mare, din cauza schimbării societății moderne unde cabalinele au un nou rol de animale de agrement, sau chiar de „companie”. Studiile etologice arată că primele ore, chiar minute de la parturiție sunt esențiale la acumularea de cunoștințe, contactul în primele minute de viață ale noului născut cu îngrijitorii, cu anumite obiecte ajută la mărirea capacității de acceptare a situațiilor noi, astfel diminuând factorii de stres, ajutând la formarea mai ușoară al unui comportament mai echilibrat. Diminuarea stresului din viața cabalinelor poate ajuta la prevenirea problemelor nutriționale care se accentuează la animalele întreținute de mici proprietari.

Evoluția este responsabilă atât pentru aspectul exterior, structura corpului, fiziologie cât și în special pentru comportamentul tipic speciei, diferit de celelalte specii de animale. La cabaline, evoluția poate fii aproape integral urmărită de la fosile până la eocene, pe parcursul a aproximativ 60 milioane de ani. În această perioadă Eohippus popula America de Nord, Europa și probabil Asia și seamăna cu calul actual foarte puțin. În cursul evoluției au survenit schimbări majore în fizicul, în fiziologia și de asemenea parțial în comportamentul speciei. Lucru datorat schimbărilor în condițiile de mediu care au influențat strămoșii cabalinelor noștri spre o permanentă adaptare lentă la noile condiții climatice și de habitat. Adaptarea calului la traiul de stepă a condus la creșterea mărimii corpului și lungirea relativă a membrelor, comparativ cu trupul, pierderea degetelor de la picioare, reducerea degetelor funcționale și formarea de copite. În mod similar, a existat în continuare o dezvoltare și o specializare a creierului, în special a neocortexului (zonă responsabilă pentru capacitatea de învățare și de prelucrare a informațiilor senzoriale). Evoluția a format un animal care a fost perfect adaptat la viața într-un habitat de tip stepă, nu numai anatomic și fiziologic, dar și ca comportament specific speciei, viață în asociere cu alți indivizi din specie, ingesta de alimente lentă și de lungă durată (aproximativ 15 ore pe zi), mișcare locomotorie în pas de lungă durată, comportament de salvare prin fugă în caz de risc, odihnă polifazată, toleranță termică bună.(Pirkelmann,2012)

Domesticirea calului a început cu aproximativ 4000 de ani înaintea erei noastre, documentat prin descoperiri arheologice din Europa. Domesticirea se caracterizează prin selecție după anumite caractere benefice pentru om. La începuturile domesticirii un criteriu foarte important a fost cu siguranță adaptabilitatea calului sălbatic la traiul în captivitate. Ulterior au apărut alte criterii de selecție cum ar fii culoarea, greutatea, înălțimea, performanța în muncă. Prin selecție genetică, s-a căutat în primul rând o schimbare în caracteristicile morfologice, ajungând la o diversitate mult mai mare în cea ce privește dimensiunea, culoarea, și performanțele decât strămoșii lor sălbatici.

Prin domesticire de asemenea au avut loc schimbări de comportament determinate genetic, însă comportamentul a fost doar modificat. Nici un comportament format pe parcursul evoluției și care a trecut printr-un proces de domesticire nu a fost complet pierdut, de asemenea nici unul nu a fost nou creat. Calul domesic diferă în comportament față de strămoșii săi sălbatici, este mai docil din naștere decât strămoșul lui sălbatic, este mai puțin agresiv. Performanțele senzoriale ale calului domestic sunt prin comparație cu forma ancestrală mai mici, lucru care se datorează schimbărilor produse în creier prin acțiunile de domesticire. Se poate afirma că acțiunile de domesticire duc atât la modificări morfologice, cât și la modificări etologice. Acest lucru are ca efect numai schimbări cantitative în comportament, cea ce înseamnă că niciunul dintre comportamentele inițiale nu au fost pierdute. Astfel nevoile specifice cabalinelor care s-au dezvoltat pe parcursul istoriei lor evolutive de-a lungul a milioane de ani, sunt relativ neschimbate, deși calul este domesticit de acum aproximativ 6000 de ani. (Pirkelmann,2012)

Ritmul de viață înnăscut, rutina de zi cu zi al unui cal urmează un ritm polifazic între fazele de hrănire, odihnă și activitate de mai multe ori într-un interval de 24 de ore.

În libertate hrănirea ocupă cea mai mare parte a unei zile de 24 de ore. Cabalinele petrec între 5 și 20 % din zi în stare de veghe în picioare, între 10 și 20 % în picioare în stare de morțăială și între 1și 15 % din zi în mișcare în afară de căutarea hranei și de însușirea ei. Pentru activități cum ar fi șederea, adăpatul, alte necesități personale petrec timp relativ puțin. Cele mai multe comportamente sunt ritmice care se declanșează periodic în anumite intervale ale zilei lumină, declanșat de factori endogeni („ceasul intern”, factori fiziologici și genetici) și facroti exogeni (lumină, temperatură). În timpul verii cabalinele adăpostite pe pășune tind să extindă timpul de odihnă de la prânz pentru ca în schimb să fie mai activi în timpul nopții. Potrivit SCHAFER (1991) caii au un sistem propriu de spațiu-timp-activitate, au anumite activități nu numai într-un ritm specific, dar și caută pentru anumite activități mereu și mereu același locuri. În ciuda acestor comportamente înnăscute, viața zilnică a cailor nu este în nici un caz supusă unei rutine rigide. Factorii exogeni cum ar fi vremea, insectele, dușmanii au o influență mare și fac ritmul de activitate mereu variabil. Comportamentul cabalinelor este influențat de anotimpuri. În primul rând este afectat comportamentul sexual, iepele arată o disponibilitate crescută de înperechere odată cu creșterea zilei lumină. Ritmul anual periodic (circular) este responsabil și pentru multe alte modificări comportamentale cum ar fi ingesta de alimente crescută în perioada toamnei sau de activități fizice reduse în timpul iernii.

Îngrijirea umană diferă în desfășurarea programului zilnic de ritmul natural al cabalinelor în funcție de modul de creștere, adăpostire și folosire, situație care poate influența dezvoltarea și starea de sănătate a animalelor. (Pirkelmann,2012)

Studiul calului a fost, este și va fi, o preocupare permanentă a omului pentru a descifra apariția, evoluția, adaptabilitatea la mediu și componentele fizico-morfologice ale acestui partener și prieten istoric al omului. Cea mai veche lucrare cu caracter zootehnic a fost referitoare la cal, descoperită în așezările populației hetite din Asia Mică. Hetiții au trăit în prima jumătate a celui de-al doilea mileniu î.e.n. și ei au fost primii care au folosit carele de luptă. De asemenea, date despre cal se găsesc în lucrările marilor învățați din Grecia antică cum ar fi Herodot, Homer și Xenofon. Lucrări despre cal apar și în evul mediu: „El-Naceri” scrisă de Abu-Beckr-ibn-Bedr, editată după mai bine de un secol la Paris (1852) sub denumirea de „Tratat de Hipiatrie” , care a pus bazele științei moderne. (Doliș,2010)

Odată cu dezvoltarea mecanizării agriculturii rolul cabalinelor a scăzut treptat, această tendință s-a accentuat după anul 1989.

Foarte multe gospodării mici renunță la serviciile cabalinelor în favoarea utilajelor mecanizate, sau renunță în totalitate la activitățile în agricultură.

Având în vedere schimbările din societate, cabalinele primesc un alt rol: în proporții din ce în ce mai ridicate din animale de fermă devin animale de companie sau de agrement.

Rasele tradiționale erau crescute preponderent pentru deservirea nevoilor agriculturii și ale armatei – ramuri în care activitățile zilnice se desfășurau după un program regulat zilnic. În noile condiții majoritatea animalelor sunt lipsite de activități regulate, nu depun efort fizic zilnic și în foarte multe cazuri s-a redus și numărul tainurilor care sunt compensate cu cantități mai mari de furaje administrate. Cabalinele de companie nu sunt folosite regulat după un program riguros, animalele ori stau în boxe săptămâni întregi ori sunt scoase de cel mult odată sau de două ori pe săptămână.

Animalele sunt transportate la distanțe mari, în intervale de timp foarte scurte, la diferențe mari de altitudine și de temperatură.

Cunoașterea comportamentului nutrițional al cabalinelor este util în înțelegerea și prevenirea tulburărilor de comportament, totodată poate ajuta la prevenirea problemelor și a tulburărilor gastrointestinale și de comportament al cabalinelor. De asemenea, poate contribui la găsirea de soluții noi de furajare și întreținere care să satisfacă cerințele cabalinelor și să corespundă și noilor cerințe la care sunt supuse aceste animale, variații de temperatură, transport la distanțe mari, diferențe mari de altitudine parcurse într-un interval de timp mult mai scurt decât în care cabalinele s-ar putea deplasa în mod natural.

În ultimii ani numărul cabalinelor de rasă deținute de hergheliile particulare și de micii proprietari a cunocut o creștere numerică în timp ce asistăm la o reducere continuă al numărului de cabaline existente în România.

În perioada 2009 -2012 după datele Institutului Național de Statistică numărul cabalinelor a suferit o diminuare (fig.1.1) de la 764 mii de capete la 575 mii de capete (Iagăr,2016),

Efectivul deținut de Herghelia Națională are un trend descendent. De la 800 000 de cabaline pe care le avea România în anul 2007 s-a ajuns la 500 000 în 2012.(85)

Regia Națională a Pădurilor Romsilva avea în septembrie anului 2014, un efectiv de 2957 cabaline din care în patrimoniul public al statului 1519 capete (Herghelia Națională). Situația efectivului pe categorii se prezintă astfel:

Patrimoniul public al statului – Herghelia Națională :

-Armăsari pepinieri – 93 capete

-Iepe mamă – 688 capete

-Armăsari de montă publică – 738 capete

Patrimoniul privat al statului:

-Tineret pentru patrimoniu (6 luni-3 ani) – 869 capete

-Mânji (0-6 luni) – 244 capete

-Sport-agrement și de serviciu – 124 capete

-Cabaline pentru vânzare – 260 capete.

Figura 1.1. Evoluția numărului de cabaline (după Iagăr Miharla,2016)

Din totalul de 572143 cabaline existente în România,în anul 2015 un număr de 2957 capete sunt adăpostite în herghelii de stat: Asociațiile de crescători particulari dețin un număr de 1180 cabaline.Alte cabaline de rasă în alte asociații sau în afara acestora 2950 sunt în proprietatea micilor crescători. Din totalul cabalinelor din România 17707 sunt cabaline de rasă, 554436 sunt cabaline cu origine necunoscută sau necertificată.( 88)

Cabalinele în exploatațiile moderne sunt supuse mai multor factori de stres decât în utilizarea lor tradițională, o mai bună cunoaștere a comportamentului nutrițional al tineretului cabalin poate contribui la rezolvarea problemelor care apar din utilizarea animalelor în condiții moderne de exploatare.

Marile herghelii tradiționale au fost înființate pentru a satisface nevoia de cabaline

al unităților militare, din aceste tendințe s-au format și unele rase existente și în zilele noastre: Lipițan, Nonius, Furioso North Star, etc. Modul de organizare și tehnologiile de creștere în aceste herghelii păstrează unele aspecte care succed încă de la înființare, când aceste unități lucrau cu efective mult mai mari (Mezőhegyes furniza armatei anual până la 10 000 de capete). (Ocsag,1984)

În majoritatea situațiilor iepele gestante erau întreținute pe pășune unde avea loc și parturiția, mânjii rămâneau pe pășune împreună cu mamele lor până la înțărcare.

În condițiile schimbate, în majoritatea cazurilor mult deplasate de condițiile naturale sau optime de întreținere a cabalinelor, când din efectivul de cabaline o parte din ce în ce mai importantă este deținută de micii proprietari, devine din ce în ce mai importantă cunoașterea comportamentului mânjilor pentru a asigura o dezvoltare corespunzătoare încă din primele zile ale vieții, în condițiile de schimbare mult prea rapide pentru această specie.

Din punct de vedere taxonomic cabalinele se încaderază în: regnul Animal, închegătura Chordata, subînchegătura Vertebrata, clasa Mamalia, subclasa Eutheria (sau Placentata), familia Eqvideae, subfamilia Eqvine, genul Eqvus, subgenul Eqvus caballus.

PARTEA I-A

CAPITOLUL I.

SPECIFICUL ANATOMO FIZIOLOGIC AL TD LA CABALINE

Cabalinele ca animale monogastrice ierbivore sunt specializate la consumarea și valorificarea hranei de origine vegetală sau specializate în consumarea și valorificarea acestor tipuri de nutrețuri. Tubul digestiv sau tractusul gastro-intestinal (TGI) s-a specializat conform modului de viață al cabalinelor.

Organele, glandele și structurile specializate ale TGI au rolul de a asigura procurarea, mestecarea și înghițirea hranei, digestia și absorbția nutrienților, precum și unele funcții secretorii și excretorii. Digestia, definită ca acțiunea prin care hrana este pregătită pentru absorbție, se desfășoară sub acțiunea unor factori fizici (masticație, contracțiile TGI) și chimici (HCl din stomac, bila în intestinul subțire). Hidroliza ingestei (respectiv a nutrețurilor ingerate) are loc sub acțiunea enzimelor produse de TGI (așa numită digestie biochimică) sau de către microorganismele aflate la diferite niveluri ale acestuia (digestia microbiană). În urma digestiei, nutrețurile sunt descompuse în componente de dimensiuni reduse sau sunt solubilizate astfel încât să poată fi absorbite și apoi utilizate de către celule. Absorbția este procesul prin care componentele hranei, descompuse până la dimensiuni foarte mici (molecule), traversează peretele TGI ajungând în sânge sau limfă. Pe lângă digestie și absorbție, tubul digestiv asigură și eliminarea dejecțiilor și a altor produse reziduale rezultate din activitatea metabolică a organismului. Capacitatea relativă a compartimentelor TGI la cai: stomac 9%, intestin subțire 30%, intestin gros-cecum 16%, colon și rectum 45%, raport între lungimea corporală și lungime intestin 1:12, raport suprafața TGI și suprafața corporală 2,2:1. (Pop M.,2006)

Caii sunt animale nerumegătoare, ierbivore, la care în intestinul gros (cecum și colon) fermentațiile bacteriene sunt foarte intense, ceea ce face posibilă valorificarea nutrețurilor fibroase. Procesele de digestie au loc la trei nivele diferite ale tubului digestiv: stomac (digestie gastrică), intestin subțire (digestie enzimatică) și intestin (digestie microbiană).

Stomacul are o capacitate redusă, care nu se umplă niciodată, el se golește pe măsura consumului hranei. În momentul când se termină consumul de hrană, stomacul se închide complet, fapt ce face imposibil vomitatul, de unde apar frecventele tulburări digestive (colici) dacă ingestia este rapidă.

Procesele digestive în stomac sunt relativ reduse, fiindcă la acest nivel rămân mai mult timp numai ultimele cantități consumate dintr-un tain și suferă procese mai intense de digestie, stomacul are un rol mai important în mărunțirea hranei. Celuloza suferă un început de digestie în urma căreia, în unele cazuri rezultă cantități importante de gaze care pot provoca „meteorismul stomacului”. Un început de digestie suferă și proteinele, care apoi sunt hidrolizate în intestinul subțire. În stomac practic nu se digeră mineralele, iar glucidele sunt foarte puțin descompuse la acest nivel.

În intestinul subțire sub influența enzimelor pancreatice și intestinale, procesele de digestie pentru zahăruri, amidon, grăsimi și proteine sunt foarte intense, produsele finale sunt glucoza și acizii grași cu lanț lung (care sunt surse de energie) și respectiv aminoacizii. Intensitatea digestiei la acest nivel este cu atât mai mare cu cât rațiile conțin cantități mai mari de concentrate. Nutrienții eliberați și absorbiți în intestinul subțire furnizează 30-60% din energia totală absorbită și 30-80% din azotul (aminoacizii) absorbit. Substanțele minerale (exceptând fosforul) sunt absorbite în intestinul subțire la diferite niveluri, în funcție de element.

Intestinul gros este populat cu o mare cantitate de microorganisme (bacterii, protozoare, fungi) asemănătoare cu cele din rumen. Părțile de nutrețuri nedigerate în stomac și intestinul subțire ajung în intestinul gros, unde suferă o fermentație microbiană care are ca rezultat producția de dioxid de carbon, metan și acizi grași volatili (AGV, în special acetat, propionat și butirat), prin metan se elimină până la 3% din energia ingerată.

În funcție de regimul de furajare, prin AGV absorbiți în intestinul gros se asigură 30-60% din energia absorbită, valorile mai mari sunt specifice rațiilor formate preponderent din fânuri și celulozice.

Din activitatea bacteriilor în intestinul gros rezultă proteine și vitamine din complexul B, dar caii folosesc în mică măsură aceste substanțe, fiindcă absorbția la acest nivel este redusă. Sursele de N neproteic sunt mai slab utilizate la cai decât la rumegătoare, în același timp caii sunt mai puțin sensibili la intoxicația cu uree (nivelul de toleranță este de aproximativ 2g/kg greutate vie), fiind însă mai sensibili la intoxicația cu amoniac și săruri de amoniu. Tipul nutrețului, rației influențează fermentațiile microbiene, nutrețurile bogate în amidon (grăunțe de cereale) determină formarea unor cantități mari de propionat și mai scăzute în acetat și butirat. Schimbările frecvente și brutale ale rațiilor îndeosebi ca structură au o influență negativă asupra fermentațiilor microbiene, fiindcă determină modificări ale populațiilor de microorganisme (prin moartea unor tipuri de bacterii) și schimbarea pH-ului intestinal.

Pentru menținerea unei activități optime în intestinul gros se recomandă ca în hrana cailor să se asigure minimum 1kg fân / 100 kgGV, iar nutrețurile concentrate să se administreze după cele de volum.

Digestibilitatea substanțelor organice (DSO) este diferită după natura nutrețurilor, ca principiu DSO este cu atât mai redusă cu cât proporția de celuloză este mai ridicată, conținutul celular (zahăruri, amidon, grăsimi, substanțe azotate) este foarte digerabil (peste 90%). (Pop M.,2006)

Aparatul digestiv la cabaline se caracterizează printr-un ansamblu de organe care participă la realizarea digestiei fiind dispus ca și la toate vertebratele sub forma unui tract alimentar, care începe la nivelul cavității bucale și se termină la anus.

De-a lungul traiectului său tubul digestiv prezintă anexate organe care intervin fie în prehensiunea furajelor (dinții) fie în digestia propriu-zisă (ficatul și pancreasul). (Pentea M, 2005)

Figura 1.2. Structura aparatului digestiv la cabaline (Pentea M, 2005)

Fiziologic, aparatul digestiv la cal este alcătuit din trei segmente (fig 1.2):

-segmentul ingestiv, format din organele ce conduc alimentele până în stomac

-segmentul digestiv, format din organele care realizează digestia

-segmentul ejectiv, care prezintă ultima porțiune a aparatului digestiv și care este compus din organele care asigură eliminarea dejecțiilor la exterior.

Diafragma împarte TGI în două porțiuni, prediafragmatică și postdiafragmatică.

Partea prediafragmatică a TGI este compus din: cavitatea bucală, limba, dinții, glandele salivare, faringele și esofagul, iar în porțiunea postdiafragmatică se întâlnesc: stomacul, intestinul subțire, intestinul gros și glandele anexe al intestinelor.

La cal cavitatea bucală este alungită și îngustă, este acoperit de o piele fină acoperită cu peri fini cu rol tactil.(fig 1.3.)

Figura 1.3. Secțiunea capului la cabaline(Burdas D-K,2009)

Limba este foarte mobilă, acoperită cu papile sensibilizate pentru perceperea a toate cele patru gusturi, dulce, amar, acru și sărat. Cabalinele preferă în general furajele cu gust dulce sau ușor sărat. Prin intermediul analizorului gustativ cabalinele realizează selectarea furajelor.

Dentiția. Cabalinele au o dentiție foarte bine dezvoltată care asigură retezarea plantelor foarte aproape de rădăcina plantelor. Tineretul cabalin dispune de 26 de dinți caduci, armăsarii dispun de 40 de dinți permanenți și femelele de 36 de dinți permanenți.

Glandele salivare produc saliva cu rol în menținerea umidității cavității bucale și în fluidizarea alimentelor. Aceste glande pot fi împărțite în glande salivare aglomerate (glanda parotidă, mandibulară și sublinguală) și glandele salivare difuze din care fac parte glandele labiale și glandele bucale.

Faringele este comun atât aparatului digestiv cât și celui respirator și își are originea la nivelul coanelor și istmului gâtului, comunicând caudal cu esofagul care face legătura între faringe și stomac în care se deschide prin cardia. Faringele la cal are o lungime de aproximativ 150 cm și un diametru de 3 cm în repaus și dublu în distensie. (Pentea M, 2005)

Stomacul este monocompartimentat, având o capacitate de aproximativ 20 litri (în literatura de specialitae între 12-30 litri) în funcție de rasă, fundul acestuia formând așa numitul sac cecal dorsal situat în dreptul spațiilor intercostale XIV și XV.

Fibrele musculare care înconjoară cardia blochează orificiul acesteia printr-o formațiune musculosă dispusă sub forma unui „nod de cravată suedez” care prin contracție nu permite animalului să vomită. (Pentea M, 2005)

Intestinul subțire este interpus între stomac și cecum având forma unui tub flexuos de calibru relativ uniform pe toată lungimea de aproximativ 24 m, cu diametrul de 7-10 cm și cu o capacitate de 40-50 litri, fiind împărțibil în trei segmente diferite: duoden, jejun și ileon.

Duodenul cu o lungime de aproximativ un metru face legătura între pilor și flexura duodeno-jejunală, reprezentând porțiunea de început a intestinului subțire și este situat pe partea dreaptă, fixându-se în cavitatea abdominală printr-un mezou duodenal suspendat de o serie de ligamente, prezentând la origine o dilatație evidentă numită ampula duodenală în timp ce ansa sigmoidă este ștearsă.

Ligamentele care suspendă duodenul sunt în număr de șapte :

ligamentul hepato-duodenal

ligamentul duodeni-renal

ligamentul duodeno-parietal

ligamentul duodeno-cecal

ligamentul duodeno-colic

ligamentul duodeno transvers

Pe traiectul său prezintă două flexuri, cranială și caudală ce îl împart în trei porțiuni: cranială, descendentă și ascendentă.

Jejunul reprezintă porțiunea cea mai lungă a intestinului subțire ajungând până la aproximativ 20 m, ocupând toată fosa paralombară stângă fiind suspendat de plafonul cavității abdominale mezenter.

Acesta se delimitează între flexura duodeno-jejunală și originea pilicii ileo-cecale de unde se continuă cu ileonul, venind în contact cu splina, stomacul, peretele abdominal, colonul dorsal și colonul descendent. (Pentea M, 2005)

Ileonul reprezintă porțiunea terminală a intestinului subțire cu o lungime de aproximativ un metru deschizându-se pe mica curbă a cecumului prin ostilul ileal, ileonul fiind suspendat de cecum prin pilul ileo-cecal. Peretele ileonului este sensibil mai gros decât al jejunului.(fig.1.4). (Romeo T. Cristina,2003).

Figura 1.4. Anatomia abdominală (stânga) la cabaline(Burdas D-K,2009)

Intestinul gros este cel care merge în continuarea intestinului subțire terminându-se la nivelul anusului, cu o capacitate de aproximativ 150 de litri și o lungime de 7-9 m, în întregime fiind și el alcătuit din trei segmente: cecum, colon și rect.

Cecumul este segmentul de început al intestinului gros, cu o lungime de 90-110 cm și o capacitate medie de 40 litri comunicând cu ileonul prin ostiumul ileal și este plasat în fosa paralombară dreaptă, prelungindu-se pe planșeul acesteia până aproape de apendicele xifoid, fiind alcătuit dintr-o bază, un apex, un corp, o curbură mare și una mică.(fig 1.5.). (Pentea M, 2005)

Figura 1.5. Anatomia abdominală (dreaptă) la cabaline(Pentea M, 2005)

Baza este plasată dorsal venind în contact cu duodenul, cu lobul drept al ficatului, al pancreasului și al rinichiului drept continuându-se cu corpul cecumului alcătuit și el din patru fascii musculare. Apexul este porțiunea îngustă a cecumului situat pe planșeul cavității abdominale între porțiunea dreaptă și stângă a colonului ventral, curbura mare este plasată caudo-ventral, iar cea mică dorso-cranial în cea din urma deschizându-se ileonul în cecum prin ostimul ileal, iar prin astimul ceco-colic se deschide colonul ascendent aflat la 3-4 cm de ostilul ileal. Cecumul prezintă la interior o serie de pliuri semilunare delimitând astfel cavitățile haustelor.

Colonul este alcătuit din trei segmente: colonul ascendent, colonul transvers și colonul descendent, reprezentând porțiunea majoră al intestinului gros având aspect boselet.

Colonul ascendent are o lungime de aproximativ 10 m și un diametru de 7-9 cm realizând astfel patru anse și trei cuburi. Își are originea pe mica curbură a cecumului la nivelul ostimului ceco-colic prin ansa I care formează de la dreapta la stânga flexura sternală continuându-se pe partea stângă cu ansa II care realizează flexura pelvină continuându-se cu ansa III care se curbează de la stânga la dreapta formând flexura diafragmatică pe partea dreaptă cu ansa IV continuându-se apoi cu colonul transvers. (Pentea M, 2005)

Colonul transvers are o lungime de aproximativ 20 cm și se delimitează destul de greu, orientându-se de la dreapta la stânga, iar în dreptul rinichiului stâng este intim legat de duoden prin pliul duodeni-colic.

Colonul descendent este suspendat de plafonul cavității abdominale printr-un mezou, fiind lung și boselat, plasându-se în fosa para-lombară stângă în dreptul rinichiului stâng, continuându-se cu rectul care își are originea în dreptul celei de-a doua vertebre sacrale până în dreptul vertebrelor coccigiene I-II, ampula rectală fiind foarte dezvoltată și continuându-se cu anusul până în dreptul vertebrelor coccigiene III-IV.

Fizioligia mușchilor netezi

Mișcarea este una dintre caracteristicile esențiale ale viețuitoarelor prezentându-se în regnul animal sub forme extrem de variate și complexe.

Țesutul muscular prin transformarea energiei chimice în energie mecanică contribuie la întreținerea mobilității tubului digestiv, la o bună desfășurare a circulației sanguine, la menținerea echilibrului și la efectuarea mișcărilor respiratorii.

În funcție de structura și proprietățile lor funcționale se disting fibre musculare striate, netede și cardiace, cele striate fiind componentele mușchilor scheletici, cele netede formează peretele organelor cavitare, iar cele cardiace constituie cordul.(fig.1.6). (Pentea M, 2005)

Figura 1.6. Tipurile de musculatură (88)

La animalele homeoterme mușchii scheletici generează cea mai mare parte a căldurii. (Pentea M, 2005)

Elementul caracteristic al țesutului muscular neted este reprezentat de către un fascicol ce este format din 20-100 de fibre musculare ce au aceeași orientare, aceste fascicole formând fie straturi longitudinale, circulare sau oblice fie o masă musculară compactă.

Contractibilitatea fibrelor musculare netede se datorează filamentelor subțiri de actină și filamentelor groase de miozină care sunt poziționate paralel cu axa longitudinală a celulei, nefiind organizate în miofibre și în sarcomere, iar în structura lor nu prezintă benzile Z.

Aceste celule musculare netede se găsesc în peretele tubului digestiv începând din treimea mijlocie a esofagului și până în sfincterul anal intern, în conductele aparatului uro-genital și în tunca medie a arterelor și venelor. (Șincai M 1994)

Mușchiul neted conține filamente de actină și miozină, raportul dintre acestea fiind de 15:1 (în mușchiul scheletic acest raport este de 2:1) fără a fi organizate în sarcomere, iar rolul membranelor Z este îndeplinit de așa numiții corpusculi denși, la care se atașează filamentele de actină, o parte din acești corpusculi fixându-se pe sarcolemă, iar restul își mențin poziția în sarcoplasmă datorită filamentelor intermediare, iar o rețea de proteine structurale necontractile ce îi interconectează realizează un gen de plasă pentru filamentele contractile. Dintre proteinele reglatoare tropomiozina este prezentă în timp ce troponina lipsește. Deși numărul filamentelor de miozină este mult redus, acestea pot realiza un număr suficient de punți transversale, dezvoltând o forță specifică aproape egală cu cea a mușchiului striat (fig.1.7.) (Constantin N ,1994)

Figura 1.7. Structura musculaturii netede viscerale (Paulev,2010)

1.1.1Clasificarea mușchilor netezi

Mușchii netezi pot fii clasificați în două categorii speciale:

-Mușchii netezi viscerali, de tip unitar care sunt întâlniți în:

tubul digestiv, canalele biliare, uretere, uter și trompele uterine.

-Mușchii netezi multiunitari sunt împărțiți în:

membrana nictitantă, iris, mușchi pilomotori și ciliari, musculatura netedă a unor vase sangvine mari.

Mușchii netezi viscerali de tip unitar se comportă ca un sincițiu, fibrele musculare unite în fascicule realizând joncțiuni permeabile care permit schimburi rapide de molecule între celulele angajate, în fluxuri ionice intercelulare, dar care nu beneficiază de inervație motorie individuală, prezența joncțiunilor permițând propagarea electro-tonică a potențialelor de acțiune.

Mușchii netezi de tip visceral produc potențiale de acțiune tipice sau cu platou, cele tipice fiind asemănătoare celor întâlnite la fibra musculară scheletică cu o durată de 0,01-0,05 secunde, iar cele cu platou se caracterizează prin repolarizare lentă, astfel membrana rămânând depolarizată pentru câteva milisecunde.

Existența acestui platou face ca depolarizarea să se realizeze cu participarea fluxurilor de calciu, iar în comparație cu mușchii striați canalele de Ca2+ voltajodependente au o densitate mult mai mare în sarcolema mușchilor netezi.

Această stimulare determină pe lângă influxul de Na+ și un influx de Ca2+ canalele acestuia având o constantă de deschidere mult mai mare decât cele de Na+ care determină prelungirea potențialului de acțiune.

În anumite tipuri de mușchi netezi apar constant unde de depolarizare lente care sunt generate de către celulele „pacemaker” care se caracterizează prin oscilațiile conductanței ionice sau prin variațiile vitezei de pompare activă a Na+ spre exterior iar când aceste depolarizări depășesc pragul de acțiune care este de aproximativ35 mV se vor declanșa potențialele de acțiune care se propagă cu o viteză de 5-10 cm/s, respectiv contracții ritmice de tip miogen.

Mușchi netezi multiunitari își au inervația în majoritatea cazurilor prin fibre nervoase individuale, fiecare miocit având o terminație nervoasă separată, organele care au musculatură de acest tip reacționând gradat, iar forța dezvoltată prin stimularea nervului motor depinzând de numărul unităților motorii active. Excitabilitatea mușchilor netezi este în mare parte inferioară celor striați, excitarea realizându-se prin mecanisme membranare depolarizate sau hormonale cu implicarea mesagerilor AMP-ciclic și GMP-ciclic fără depolarizări membranare. (Constantin N,1994)

O altă particularitate a excitanilității în cazul mușchilor netezi este stimularea prin întindere, de generare a unor potențiale de acțiune spontană consecutiv întinderii, asigurându-se astfel evacuarea conținutului excesiv din organele cavitare, distensia intestinului, generând unde peristatice.

În cazul mușchilor multiunitari nu se produc decât rareori potențiale de acțiune, impulsul motor determinând descărcarea mediatorilor chimici reprezentați de acetilcolina și noradrenalina, care declanșează contracția fără apariția unor potențiale de acțiune, acestea neputându-se produce din cauza fibrelor musculare care sunt prea mici (2-5 micrometri diametru și 50-200 micrometri lungime). (Romeo T.Cristina,2003)

1.1.2.Inervația musculaturii netede

În comparație cu musculatura striată care beneficiază atât de o inervație somatică cât și de una vegetativă, musculatura netedă nu dispune decât de o inervație vegetativă, în cazul mușchiului neted visceral, aceste fibre nervoase vegetative formând la suprafața mușchiului rețele varicoase fără a intra în contact direct cu fibrele musculare.

Printre aceste joncțiuni difuze mediatorul chimic este eliberat la distanțe relativ mari urmând difuzarea către fibrele nervoase, eliberarea mediatorului realizându-se la nivelul varicozităților ce se succed de-a lungul tractului nervos.

Axionii care inervează mușchii netezi nu prezintă butoni terminali ca și mușchii striați ci o serie de varicozități de-a lungul axei lor, la nivelul acestora celulele Schwann dispărând astfel încât mediatorul chimic poate fi secretat prin pereții denudați ai varicozității, întâlnindu-se vezicule similare celr din placa neuromotorie.

În cazul mușchiului multiunitar varicozitățile formează joncțiuni în cadrul cărora apare un spațiu sinaptic de 20 nm egal cu spațiul sinaptic din cadrul plăcilor motorii.

Cei mai frecvent întâlniți mediatori chimici sunt acetilcolina și noradrenalina, a căror acțiune este diferită. În funcție de tipii excitatori se produce o depolarizare lentă care generează un potențial de acțiune, spre deosebire de receptorii inhibitori care produc o hiperpolarizare a membranei ce duce la inhibiție și relaxare. (Dobrescu D., 1999).

Mușchii gastro-intestinali primesc inervație simpatică cu acțiune inhibitoare cât și parasimpatică cu acțiune stimulatoare.

Pentru fibrele simpatice, joncțiunea dintre neuronii pre- și postganglionari se face în peretele tubului digestiv, celulele ganglionare fiind dispuse între cele două pături musculare și mai profund în submucoasă, formând apexul Auerbach (intramuscular) și plexul Meisser (submucus), fibrele simpatice amestecându-se printre ele, cele două plexuri parasimpatice, mediatorii chimici fiind eliberați de către terminațiunile în spațiul intercelular. (Constantin N.,1994)

1.1.3Mecanismul contracției în musculatura netedă

Mușchii netezi din majoritatea organelor se contractă sub acțiunea stimulării ardenergice, excepție făcând intestinul, răspunsurile fazice depinzând de Ca mobilizat din resursele intracelulare, pe când contracțiile tonice necesită ioni de Ca2+ extracelular.(Cuparencu B., 1995)

Contracția mușchiului neted poate fi declanșată sau inhibată în absența oricăror influențe nervoase în acest sens putând fi menționate efectele unor factori locali: CO2, O2, acidul lactic, diverși alți metaboliți, ioni și a unor hormoni circulanți sau locali: noradrenalina, adrenalina, histamina, oxitocina, serotonina, tiroxina, hormoni sexuali etc., care determină direct sau prin receptorii excitatori sau inhibitori contracții respectiv relaxări, fără variații semnificative ale potențialului de membrană.

Sensul răspunsului depinde de efector, în cazul acesta fiind vorba de adrenalină, vascoconstructor pentru anumite arteriole inhibând musculatura intestinală, iar în ceea ce privește hormonii, cei estrogeni facilitează depolarizarea fibrei uterine, iar progesteronii hiperpolarizarea. (Romeo T. Cristina,2003)

1.1.4.Contracția dependentă de Ca

Cuplarea excitație-contracție în mușchiul neted se realizează tot prin intermediul ionilor de Ca2+ ca și în mușchiulstriat, deoarece reticulul sarcoplasmatic este slab dezvoltat și fără un contact intim cu substratul contractil. Este necesară intervenția calciului extracelular a cărui concentrație este mult mai mare decât a celui celular, acesta parcurgând prin canalele ionice activate de receptori, deschise în momentul depolarizării.

În fibrele în care există un reticul sarcoplasmatic moderat dezvoltat, cisternele contractează direct sarcolema, astfel încât potențialul de acțiune membranar poate determina ieșirea de Ca2+ din cisterne. Ieșirea ionilor de calciu din sarcoplasmă în vederea relaxării are loc la nivelul sarcolemei prin pompele active de Ca2+ a căror eficacitate este mult redusă în comparație cu cele din pereții cisternelor terminale ale reticulului sarcoplasmatic, concentrația Ca2+ liber scăzând lent.

Mecanismul de contracție se bazează pe interacțiunea filamentelor de actină cu cel de miozină transversal prin intermediul punților care nu toate realizează cicluri de atașare cu filamentele subțiri de actină, unele fiind atașate permanent, acest fapt explicând tonusul intrinsec al mușchilor. (Șincai M., 1993)

Relaxarea musculară este urmarea defosforizării miozinei de către fosfataze fie prin desfacerea complexului Ca2+ -calmodulină sau reducerii prin extruzie a calciului citoplasmatic.(Constantin N., 1994)

Eliminarea calciului din celulă se realizează prin intermediul pompelor de calciu sau prin inversarea Na+-Ca2+ care este o enzimă –Na+, K+ ATP-aza.

Sub acțiunea pompei sodiul este scos din celulă, iar potasiul este introdus, crescând astfel gradientul de concentrație al ionilor de sodiu care este folosit ca energie pentru exportul ionilor de calciu. Pomparea Ca2+ în reticulul sarcoplasmatic se realizează de către o pompă de calciu aflată în membrana acestuia.

Stimularea ß-adrenergică care pe de o parte activează proteinkinaza AMPc- dependentă favorizează apariția formei fosforilate a enzimei, iar pe de altă parte favorizează activitatea pompei de sodiu și potasiu. (Cuparencu B., Pleșa L.,1995)

1.1.5.Motilitatea compartimentelor digestive

Motilitatea gastrică se caracterizează prin prezența contracțiilor tonice și de tip peristatil realizate prin contracții corelate ale fibrelor musculare netede circulare și/sau longitudinale din pereții stomacului.

Contracțiile tonicese datorează variațiilor de tonus ale fibrelor musculare circulare cu o frecvență de două, trei ori pe minut și o amplitudine și intensitate redusă în regiunea fundică, devenind puternice în regiunea antrului piloric, realizând atât adaptarea tensiunii pereților stomacului, cât și contactul mai bun al sucului gastric cu alimentele din stratul marginal al conținutului stomacal.

Contracțiile peristatice sunt inițiate în prima treime a stomacului și se propagă spre antrul piloric, crescând progresiv în amplitudine, intensitate și viteză pe măsura apropierii de pilor. Rolul lor constă în antrenarea spre antrul piloric a porțiunilor din stratul parietal al conținutului gastric și omogenizarea eficientă a chimului în regiunea antrală a stomacului. (Romeo T. Cristina,2003)

Motilitatea intestinului subțire Intestinul subțire prezintă o motilitate cu două faze distincte: digestivă și interdigestivă, fiecare având mișcări specifice.(RusbuldtA., 2005) Prima fază, cea digestivă prezintă trei categorii de mișcări: Mișcările de segmentațiese realizează prin contracții și relaxări alternative ale fibrelor circulare pe zone limitate ale intestinului de circa 3-4 cm, aceste contracții nepropagându-se în lungul intestinului, cu periodicitate fibrele contractate relaxându-se, iar cele relaxate se contractă.

Rolul funcțional al mișcărilor de segmentație constă în amestecarea conținutului intestinal cu secrețiile digestive și favorizarea absorbției intestinale prin creșterea presiunii intralumenale și stimularea musculaturii vilozităților intestinale.

Mișcările peristalticese realizează prin contracții coordonate ale fibrelor musculare circulare și longitudinale, unda peristaltică propagându-se în intestinul numai în sens aboral, cuprinzând segmente relativ scurte din intestin, frecvența acestor unde peristaltice fiind mai mare în duoden: 10-12 contracții/minut, fiecare undă dezvoltând o presiune intralumenală de 10-35 cm H2O.

Rolul mișcărilor peristaltice este de a propulsa conținutul intestinal de la duoden până în intestinul gros și de a favoriza digestia enzimatică prin malaxarea conținutului intestinal cu sucurile digestive ajunse în intestinul subțire.

Mișcările pendularese realizează prin contracția fibrelor musculare longitudinale pe zone intestinale relativ mici, concomitent cu relaxarea fibrelor musculare longitudinale din zonele vecine. Rolul lor constă în producerea de unde peristaltice puternice inițiate la nivelul duodenului, având rolul de golire a intestinului subțire de particulele nedigerabile și menținerea normală a densității florei bacteriene de-a lungul intestinului subțire.(Romeo T. Cristina, 2003)

Motilitatea intestinului gros Motricitatea cecumului și a colonului este mai lentă, banda musculară longitudinală dorsală continuându-se cu stratul longitudinal al ileonului favorizând propagarea undelor peristaltice de la intestinul subțire la cecum.

În prima jumătate a colonului au fost identificate mișcări antiperistaltice care împreună cu cele peristaltice determină deplasarea spre înainte și înapoi a conținutului.

Colonul mai prezintă și mișcări de segmentare caracteristice care cuprind câteva haustre succesive, contracțiile haustrale avansând pe distanțe scurte:

-prin distensia pereților intestinali, prin reflexe gastro-colice sau duodeno-colice

-prin excitanți condiționali sau consecutivi ale unor emoții puternice sunt declanșate mișcările propulsive care produc o deplasare masivă a conținutului pe distanțe mari.(Thomas C., Joanna, 2007)

CERINȚELE DE HRANĂ LA CABALINE

Totalitatea nutrețurilor consumate zilnic alcătuiesc rația de hrană, care are o valoare nutritivă proprie rezultată din interacțiunea dintre nutrețurile componente ale rației și gradul lor de participare la structura rației. Valoarea nutritivă a nutrețului reprezintă măsura în care acesta satisface cerințele de energie și de substanțe nutritive în urma interacțiunii dintre nutreț și organism, măsură în care compoziția chimică corespunde particularităților biologice ale animalului (tab.1.1). (Doliș,2010)

Nutrețul principal pentru cabaline este fânul, pe lângă iarbă (la foarte multe exploatații la cabile se administrează fân tot timpul anului). Pentru menținerea unei activități optime în intestinul gros se recomandă ca în hrana cailor să se asigure minimum 1 kg fân/100kgGv, iar nutrețurile concentrate să se administreze după cele de volum. (Pop M.,2006)

Digestibilitatea substanțelor organice (DSO) este diferită după natura nutrețurilor, ca principiu, DSO este cu atât mai redusă cu cât proporția de celuloză este mai ridicată (fig.1.8), conținutul celular (zahăruri, amidon, grăsimi, substanțe azotate) este foarte digestibil.(Pop M.,2006)

Figura 1.8. Influența conținutului în celuloză asupra digestibilității substanțelor organice (DSO) (Pop M.,2006)

Tabelul 1.1.

Valoarea nutritivă a principalelor nutrețuri folosite în hrana cailor (Martin,1990)

Pentru întreținere și producție (creștere, lapte, muncă) caii au nevoie de energie și nutrienți specifici (aminoacizi, minerale, vitamine).

Substanța uscată ingerată (SUI) asigură energia și nutrienții necesari animalului pentru realizarea performanțelor dorite.

Cantitatea de SU ingerată (tab.1.2.) depinde de mai mulți factori:

– felul nutrețului, stadiul de vegetație la recoltare, specia plantelor, modul de conservare

– caracteristicile animalului: greutate corporală, stare fiziologică (gestație, lactație, creștere), efort de muncă.

Nutrețurile verzi sunt ingerate în cantități mai mari decât cele conservate, cantitatea de SU ingerată din nutrețurile murate crește odată cu conținutul lor în substanță uscată, leguminoasele sunt ingerate în cantități mai mari decât gramineele.

Iepele în gestație avansată ingeră cantități mai mici de SU decât în prima parte a gestației sau a lactației, caii care efectuează munci grele ingeră cantități mai mici de SU, comparativ cu cei care fac un efort mai redus. (Pop M.,2006)

Tabelul 1.2.

Cantitatea de SU ingerată de caii adulți la întreținere (Martin,1990)

Cerițede energie

Cerințele de energie la cabaline sunt exprimate fie în energie digestibilă (ED) (NRC, 1989), fie în energie netă (EN, respectiv unități furajare UF) (INRA,1990).

Ca și la alte specii de animale, și la cabaline cerințele totale de energie reprezintă suma cerințelor pentru întreținere și a celor pentru producție.

Cerințele de energie pentru întreținere sunt determinate de greutatea corporală (GV), care în cazul când nu poate fi determinată prin cântărire poate fi estimată pe baza unor dimensiuni corporale, cum ar fi perimetrul toracic (PT) și înălțimea la greabăn (IG), după următoarele relații de calcul: (Martin,1990)

– Iepe: GV(kg)= 5,2PT + 2,6IG-855 (+ 25kg)

– Tineret în creștere: GV(kg)= 4,5PT-370 (+23kg)

– Cai de muncă: GV(kg)= 4,3PT + 3,0IG – 785 (+26kg)

– Rase grele (toate categoriile): GV(kg)= 7,3 PT-800 (+27 kg)

În funcție de greutatea corporală (kg) se utilizează următoarele relații de calcul (NRC, 1989) pentru estimarea cerințelor de ED pentru întreținere:

-Pentru cabaline cu GV până la 600 kg :

ED (Mcal/zi)= 1,4+0,03GV

-Pentru cabaline cu peste 600 kg GV :

ED (Mcal/zi)=1,82+0,0383GV-0,000015GV2

Cerințele de energie pentru întreținere calculate după aceste relații (tab.1.3.) se reduc pe măsura creșterii greutății corporale dacă sunt raportate la 100 kg GV.

(Pop M.,2006)

Sistemul INRA exprimă cerințele de energie la cabaline în energie netă, care este echivalentă în Unități Furajere cal (Ufc) prin raportare la 2200 Kcal, valoare care reprezintă cantitatea de energie netă pentru întreținere a unui kg de orz de referință (cu 87% SU) la cai. (Pop M.,2006)

Exprimate în acest fel, cerințele de energie pentru întreținere sunt de cca. 0,70-0,80 UFc/100 kg GV. Se remarcă o variație mare a acestor cerințe la cai în funcție de sex, rasă, individualitate și temperament, comparativ cu alte specii de animale.(tab.1.4)

Cerințele de energie pentru producție sunt determinate de felul și mărimea acesteia (efort, creștere fetus, producție de lapte), precum și de alți factori cum ar fi temperatura mediului. (Pop M.,2006)

Tabelul 1.3.

Cerințele de energie digestibilă pentru întreținere la cabaline (calculate după NRC). (Pop M.,2006)

Tabelul 1.4.

Cerințe zilnice de energie pentru întreținere la cai adulți (sursa: INRA, 1990)
#se are în vedere necesitatea unui efort ușor(Pop M.,2006)

Cerințe de proteine

Modul de exprimare a cerințelor de proteină variază în funcție de sistemul de normare, astfel în sistemul NRC cerințele de proteine pentru întreținere sunt estimate la minimum 7,2% PB în rație.

Sistemul INRA apreciază cerințele de proteine și respectiv conținutul nutrețurilor în Proteină Brută Digestibilă cal (PBDc), se consideră în acest caz că 100 g PBDc, furnizează în tubul digestiv, la cal :

-100 g PBDc (aminoacizi) în cazul nutrețurilor concentrate, prin digestia în intestinul subțire

-70-90 g PBDc (aminoacizi) în cazul nutrețurilor de volum, cantitate rezultată atât din digestia în intestinul subțire cât și din digestia microbiană din intestinul gros.

Cerințele de proteine pentru întreținere la caii adulți sunt apreciate, în sistemul INRA, la 50-55 g PBDc/100kgGV. Cerințele pentru producție sunt variabile, după felul producției. (Pop M.,2006)

Cerințe de substanțe minerale

În organismul animal macroelementele se găsesc în cantități relativ ridicate, dintre acestea Ca și P reprezentând peste 70%, iar în cantitățile cele mai mici se află Mg, Cl și Na. Funcțiile acestor elemente în organism sunt multiple și specifice, carența lor fiind însoțită de simptome caracteristice elementului și speciei. (Pop M.,2006)

Calciul (Ca)Calciul este elementul mineral care se găsește în cantitatea cea mai mare în organismul animal (1,5-2%); din care marea majoritate de Ca – aproximativ 99% din organism – se află în țesuturile tari ( oase, dinți etc.) și numai 1% se găsește în sânge, lichidele extracelulare și țesuturi extraosoase. (Pop M.,2006)

Fosforul (P)În organismul animal fosforul se găsește în proporții de aproximativ 1% din greutatea acestuia, marea majoritate din acest element – aproximativ 80% – se află în țesutul osos, în organism P se mai găsește ca fosfat organic (în combinațiile concentrate în energie – ATP), în fosfolipide (în membranele celulare) și în unele coenzime.(Mazlard,1974)

Magneziul (Mg)Magneziul este, după Ca și P, elementul cu cea mai largă răspândire în organismul animal. Din cantitatea de Mg din organism, aproximaiv jumătate se găsește în oase. Magneziul este un component intracelular, în concentrații mari găsindu-se în ficat și mușchii scheletici. (Pop M.,2006)

Clorul, potasiul și sodiul (Cl, K, Na)Aceste trei elemente au ca rol principal menținerea echilibrului acido-bazic și a presiunii osmotice din organism, ele sunt de obicei tratate împreună. Aceste elemente au și funcții specifice, fiecare fiind implicat în diferite procese fiziologice. Dintre cele trei elemente, în organism se găsesc în cantități mari Na, la nou născuți, respectiv K la adulti. Cea mai mare parte: aproximativ 90% din potasiul din organism se găsește în lichidele intracelulare, în timp ce Na este prezent, în cea mai mare parte, în lichidele extracelulare. Clorul este prezent numai în lichidele extracelulare. (Pop M.,2006)

Sarea (NaCl)Apetitul animalelor pentru sare este cea mai mare dintre toate elementele minerale, la cabaline apetitul pentru sare este cu atât mai mare cu cât deficitul hranei în Na este mai pronunțat. (Pop M.,2006)

Carența în sare se manifestă la cai prin scăderea apetitului și ca urmare reducera creșterii la tineret și a producției de lapte la iepe. La acesta se mai adaugă consumul de pământ și lemne. Toleranța cabalinelor față de sare este ridicată dacă au acces la apă în permanență. Accesul liber al cailor la sare nu este permis, aportul de sare făcându-se numai prin încorporarea ei în concentrate. Nivelul optim de sare pentru cai (0,5-1,0% din concentrate) este stabilit având în vedere și cantitatea mare de sare eliminată prin transpirație (cca. 85 g/zi). (Pop M.,2006)

SulfulÎn organismul animal sulful este necesar pentru sinteza aminoacizilor sulfuranți, biotinei, tiaminei, coenzimei A etc. Proporția de sulf din organism este de aproximativ 0,15% din greutatea corporală. Sulful este unul din elementele minerale prezente în numeroși compuși organici din corp; în cheratina din păr. Sulful are rol în metabolismul lipidelor (prin biotină), al hidranților de carbon (prin tiamină) și energie (prin CoA). (Pop M.,2006)

Prezența microelementelor în organism, în cantități atât de mici, nu permite o altă explicație a rolului lor decât ca activatoare de enzime, s-a constatat că un microelement nu este răspunzător de numai de o singură activitate enzimatică ci de mai multe, de două, trei sau mai multe (cazul Cu, Fe, Zn, etc.). Trebuie remarcate și cele două cazuri speciale, respectiv la Co, care este prezent în vitamina B12 și la I, care este prezent într-un hormon (trioxina). Conținutul mediu al corpului animal în microelemente variază de la 50-70mg/kg corp pentru Fe la 0,01-0,02 mg/kg corp pentru Co; reprezentarea lor în organe și țesuturi este diferită de la un element la altul. Carența în microelemente provoacă blocajul sau diminuarea eficienței diferitelor căi metabolice. Dacă această blocare este suficient de intensă, simptomele clinice de carență sunt evidente, în caz contrar efectele se manifestă prin simptome generale, cum ar fi scăderea producției și a eficienței hranei. (Pop M.,2006)

Fierul (Fe) Fierul din organism se găsește în cea mai mare parte (60-70%) în hemoglobina din celulele roșii ale sângelui și în mioglobina din mușchi; aproximativ 20% din Fe este sub formă labilă în ficat, splină și alte țesuturi, fiind disponibil pentru formarea hemoglobinei. Restul de 10-20% este Fe nemobilizabil în țesuturi, astfel în miozină, actinomiozină și enzime (metaloenzime).(Berger, 1993)

Cuprul (Cu) În organism, Cu se găsește sub formă de cupreină (hepato și cerebrocupreină), în toate țesuturile și organe, în concentrații variabile în funcție de specia și vârsta animalelor. La tineret, concentrația în Cu este mai mare decât la adulți. Dintre organe, ficatul, creierul, inima, rinichii, precum și părul conțin cantități mari de Cu, în timp ce pancreasul, splina, mușchii, pielea conțin cantități mai mici.

Iodul (I) Iodul se află în cea mai mare concentrație, în glanda tiroidă (0,2-5% din greutatea ei); glanda tiroidă conține 70-80% din totalul iodului din organism.

Manganul (Mn) Manganul se găsește în cantități relativ mari în multe nutrețuri, totuși există destule cazuri în care carența în Mn se face simțită. În organism Mn se găsește în cantități mici, fiind prezent mai ales în oase, ficat, rinichi, pancreas și glanda pituitară; aproximativ 25% din Mn se găsește în oase.

Cobaltul (Co) Cobaltul se găsește în organism în cantități foarte mici (ex. 0,6g Co/600kg la vaci sau 1,1 mg Co/70 kg la om), neînregistrându-se o specificitate a unor organe și țesuturi penrtu Co; totuși în cantități mai mari se găsește în ficat și oase.

Zincul (Zn) În organism, Zn se găsește în concentrații mai mari în ficat, oase, rinichi, mușchi, ochi, păr, etc.; caracteristică pentru Zn este stocarea sa cu precădere, în calcifiere și sinteză de proteine active.

Seleniul (Se) Seleniul este prezent în corp în toate celulele, legat de proteine și în special de aminoacizii sulfurați (selenocisteină, selenocistină și selenometionină); în concentrații mari se găsește în ficat, rinichi și mușchi. (Pop M.,2006)

Cantitatea de Se din organism este redusă, (sub 1 ppm), concentrația toxică fiind de 5-10 ppm.( Church,1989)

La microelementele noi considerate esențiale pentru organism sunt: Cr, F, Mo, Si, la care se mai adaugă ca posibil esențiale și Al, As, Cd, Ni. (Pop M.,2006)

Cromul (Cr) Cromul este cofactor al insulinei, prin aceasta fiind implicat în utilizarea glucozei; implicarea Cr în folosirea glucozei depinde de forma chimică (Cr trivalent este utilizat, cel hexavalent nu). Cel puțin pentru om, a fost dovedită importanța Cr, prin creșterea toleranței la glucoză. Pentru animalele domestice, rolul Cr încă nu este clar, dar a fost dovedit faptul că un supliment de 200 ppb crom (sub formă de tripicoliat de Cr) la porci a determinat o creștere a proporției de carne și o reducere a celei de grăsime, în carcasă.(Page,1993)

Fluorul (F) Este cunoscut rolul F, atât la om cât și la animale, în prevenirea cariilor dentare, mai recent a fost demonstrată influența unor suplimente reduse de F (100 ppm) în formarea oaselor și prevenirea și combatera osteoporozei la om. Se pare că în doze foarte mici, F influențează pozitiv creșterea organismului.

Molibdenul (Mo) După anul 1950, a fost evidențiată participarea Mo în componența unor metaloenzime (xantinoxidaza), în același timp, experimental s-a dovedit că suplimentarea hranei cu Mo (0,36 ppm la miei) are influență favorabilă asupra creșterii în greutate.

Siliciul (Si) Siliciul este, după oxigen, cel mai răspândit element în scoarța terestră, găsindu-se în cantități mari și în plante. Experimental a fost dovedită influența favorabilă a Si asupra creșterii puilor. (Pop M.,2006)

Importanța elementelor minerale pentru organismul animal este deosebită atât pentru funcțiile lor generale cât și pentru producție. Excesul sau carența în aceste minerale reduc sau anulează eficacitatea celorlalte componente ale hranei. Echilibrarea minerală a alimentelor este dificilă, presupune cunoașterea nivelului până la care elementele nu sunt toxice pentru organism, nivelul cerințelor specifice ale animalelor în minerale și conținutul nutrețurilor în minerale precum și disponibilitatea acestora pentru organism. Toate elementele anorganice, considerate nutrienți, pot fi toxice pentru organism dacă sunt ingerate în exces; în același timp, aceste elemente sunt esențiale pentru viața și producția animalelor. În aceste condiții, aportul elementelor minerale prin hrană trebuie să satisfacă cerințele și să nu producă efecte negative. Diferența dintre aportul recomandat și nivelul care poate produce efecte negative depinde de mulți factori: specia și categoria de animale, felul elementului, condițiile de exploatare (tab.1.5.,tab.1.6). (Pop M.,2006)

Conținutul nutrețurilor în elemente minerale este influențat nu numai de factori ca specia plantelor, vârsta plantelor la recoltare, structura geologică a solului pe care se cultivă nutrețurile, și de alți factori mai puțin luați în considerare: emisiile industriale, poluarea solului, folosirea diferitelor îngrășăminte foliare, poluarea cu pământ a nutrețurilor. La echilibrarea minerală a alimentației animalelor, trebuie avut în vedere că numai cunoașterea cerințelor animalelor și a conținutului nutrețurilor în minerale nu sunt suficiente, factorii de care depinde o echilibrare corectă și eficientă fiind mult mai numeroși. (Pop M.,2006)

Tabelul 1.5.

Nivelul toxic al unor minerale la animalele domestice. (Berger,1993)

Tabelul 1.6.

Nivelul tolerabil al unor minerale, la animale domestice.(Pond,1995)

1-pentru găini ouătoare; 2-tineret finisare; 3-pui carne; 4-în afara gestației

Cerințe de vitamine

Vitaminele sunt un grup de substanțe cu o structură chimică foarte diferită, fără rol plastic sau energetic, dar cu un important rol catalitic în organismul animal, ele sunt legate de un alt grup de substanțe cu aceleași rol, respectiv enzime. Unelevitamine pot fi sintetizate în organismul animal direct (vitamina C, excepție: om, cobai, maimuță) sau prin intermediul microorganismelor din tubul digestiv. Nutrețurile conțin cantități importante de precursori vitaminici (provitamine), care în organism sunt transformați în vitamine. Pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice în organism sunt necesare cantități mici de vitamine, carența lor se manifestă prin diferite simptome, în funcție de categoria de animale. (Pop M.,2006)

Simptomele de carență pot să apară și ca urmare a unei acțiuni antivitaminice; antivitaminele sunt analogi structurali ai vitaminelor cu acțiune antagonică, realizată fie prin blocare, fie prin substituție. În funcție de solubilitatea lor, vitaminele au fost împărțite în două grupe: liposolubile: vitaminele A, D, E și K; hidrosolubile: vitaminele din grupul (complexul) B și vitamina C. (Pop M.,2006) Terminologia folosită pentru denumirea vitaminelor și a substanței active a acestora, este prezentată în (tab.1.7.).

Tabelul 1.7.

Nomenclatura vitaminelor.(Behm,1991)

Vitamina AVitamina A se poate găsi liber sau esterificată cu un acid gras, respectiv ca: alcool (retinol), aldehidă (retinal), acid (acid reionic) sau vitamina A-palmitat.

Vitamina DTermenul de vitamină D este asociat cu toți steroizii, cu toate că numai doi dintre aceștia au activitate vitaminică: egosterolul (din plante) șidehidrocolesterolul (din corpul animal). Aceștia prin iradiere cu raze ultraviolete sunt convertiți în forme active: vitaminele D2 și respectiv D3.

Vitamina EVitamina E este foarte instabilă, oxidarea ei fiind favorizată de prezența mineralelor și a acizilor grași nesaturați. Vitamina E este cel mai important antioxidant biologic, fiind cel mai activ sistem de apărare față de reacțiile distructive ale peroxizilor, care sunt subproduse rezultate din metabolismul energetic, consumator de oxigen.

Vitamina KVitamina K pe lângă fapul că se găsește în cantități mari în nutrețuri, este sistematizată la mamifere în tubul digestiv, de către microorganisme. Sursele naturale de vitamina K mai importante sunt: filochinona (vitamina K1) care se găsește în vegetalele verzi, menaquinona (vitamina K2) produsă de flora bacteriană din tubul digestiv; menadionul (vitamina K3) se produce numai prin sinteză chimică, fiind produsul comercial de vitamina K.

Vitamina B1Descoperirea vitaminei B1 este pusă în legătură cu primele studii cu privire la cauzele apariției bolii cunosute sub denumirea de beri-beri, apărută în multe țări în care se consumă orez decorticat. Tiamina este o substanță compusă dintr-o moleculă de piramidă legată de o moleculă de triazol.

Vitamina B2Vitamina B2 este un pigment galben fluorescent, compus din riboză și izolaxazină, denumit riboflavină, denumire frecvent folosită pentru această vitamină.

NictinaTermenul de nictină este folosit pentru desemnarea compusului piridin 3-acid carboxilic; niacina și niacinamida au aceeași activitate biologică la om și animale, contribuie în sistemul de transport al oxigenului. În organismul animal niacina poate fi sintetizată din triptofan, conversia triptofanului în niacină depinde de specie, tipul hranei. (Pop M.,2006)

Acidul pantotenic Identificarea acidului pantotenic s-a datorat observațiilor cu privire la apariția, la păsări, a unui sindrom asemănător pelagrei, după hrănirea cu cantități mari de cazeină și porumb galben, ulterior a fost identificat ca factor de creștere a drojdiilor. Denumirea de acid pantotenic provine din grecește din „panthos” care înseamnă „peste tot” și este dată substanței N-(2,4-dihidroxi-3,3dimetil-l-oxobutil)-brta –alanină. Frecvent se găsește sub formă de săruri de Ca sau Na; de cele mai multe ori se folosește ca sare de Ca (mai puțin higroscopică), respectiv potentat de calciu.

Vitamina B6Termenul de vitamină B6 este dat substanței 3-hidro-2-metil-piridină. Efect vitaminic B6 mai au și alte substanțe, respectiv piridoxina, piridoxalul și piridoxamina. Funcția cea mai importantă a vitaminei B6 este de coenzimă pentru foarte multe sisteme enzimatice, asociate cu metabolizmul proteinelor. (Pop M.,2006)

Acidul folicComponentele de bază ale moleculei de acid folic sunt pteridina, acidul p-aminobenzotic și acidul glutamic. Rolul metabolic al acidului folic și al derivaților lui se concretizează în implicarea în transferul unităților de C în moleculele mai mari. (Pop M.,2006) Comenzile cu acid folic sunt implicate în sinteza metioninei și a altor aminoacizi, a unor baze purinice și pirimidinice, oxidarea histidei și teoninei, precum și în alte procese metabolice.(Brody,1991)

BiotinaBiotina este factor de creștere a drojdiilor, a fost izolat și din gălbenușul de ouă și din ficat. Biotina este implicată în sinteza acidului aspartic, degradarea leucinei, dezaminarea aminoacizilor, în metabolismul proteinelor, grăsimilor și hidraților de carbon.

Vitamina B12Vitamina B12 este singura vitamină care are în molecula sa un atom metalic, respectiv cobaltul. Pentru absorbția vitaminei B12 este necesară o enzimă secretată în stomac și intestinul subțire, enzimă desemnată ca factorul intrinsec (FI). Vitamina B12, are rol important în hematopoteză, împreună cu acidul folic. (Pop M.,2006)

Colina Numele de colină, provine din germană (chole=bilă), dat fiind faptul că pentru prima dată a fost izolată din bilă (1862); ulterior s-a dovedit că lecitina conține colină. Se consideră că în sens strict, colina nu este o vitamină, ci o bază azotată simplă, prezentă în fosfolipide.

Vitamina CVitamina C are importante funcții biologice, fiind un important agent reducător, este implicată în formarea anticorpilor, stimulează fagocitoza, stimulează sinteza colagenului și a glicoproteinelor, reduce stresul determinat de operațiuni tehnologice. Acidul folic este implicat în metabolismul unor aminoacizi (prolina, lizina), este implicat în metabolismul calciului și fosforului, influențând formarea matricei acestora, favorizează absorbția fierului și utilizarea în organism a sulfului, fluorului și iodului. Acidul absorbic este foarte sensibil atât la reacțiile de oxidare cât și la cele de reducere. (Pop M.,2006)

Mioinozitol Inozitolul, mezoinozitolul și ciclohexitolul sunt compuși recunoscuți sub denumire de mioinozitol. Inozitolul se găsește în natură mai ales sub forma unor esteri (acidul hexafosforic sau acidul fitic), fiind prezent în semințele de cereale și leguminoase.

Acidul paraaminobenzotic (APAB) este factor esențial de creștere pentru microorganisme în special pentru drojdii; acest rol este evidențiat și de abundența sa în intestin, unde stimulează proliferarea florei bacteriene care populează tubul digestiv. (Pop M.,2006)

Echilibrarea vitaminică a alimentației animalelor

Cu toate că cerințele animalelor în vitamine sunt mici sub aspect cantitativ, datorită funcțiilor pe care la au în organism vitaminele au un rol hotărâtor în sănătate, producție și eficiența utilizării hranei.

Echilibrarea corectă și eficientă în vitamine a hranei, mai ales la animalele nerumegătoare, trebuie să aibă în vedere câteva aspecte specifice:

stabilitatea vitaminelor în nutrețuri sau în premixuri,

sensibilitatea animalelor la carență în vitamine,

aportul optim de vitamine,

sursele de vitamine.

O atenție deosebită se acordă vitaminelor liposolubile, în special pentru vitamina E, a cărei carență determină la cai tulburări specifice cum ar fi boala neuronilor motori, mielocefalopatia ecvină și alte tulburări degenerative. Se recomandă ca nivel optim de vitamină E: 15-50 UI/kg GV pentru întreținere și cca. 80 UI/kg GV pentru creștere și muncă. (Pop M.,2006)

Concentrația nutritivă optimă a rațiilor pentru tineret cabalin în funcție de vârstă este prezentat în tab.1.8.. (Pop M.,2006)

Cerințe mai ridicate de minerale se manifestă pentru Ca, P, și K pe care NRC (1998) le apreciază, pentru SU din rație la 0,21% Ca, 0,15% P, 0,3% K, în cazul cailor în stare de întreținere, cerințele pentru lactație sunt mai mari de 1,5-2,5 ori pentru Ca, P, și K. (Pop M.,2006)

Cerințe de apă

Cantitatea de apă consumată depinde de temperatura mediului, cantitatea de SU ingerată, felul nutrețurilor consumate, de efortul depus. La consumul fânului de lucernă, cantitatea de apă consumată este mai mare decât la consumul fânului de graminee. Se estimează un consum zilnic de apă la 2-3 l/kg SU ingerată.

La cai insuficiența apei reduce cantitatea de SU ingerată și favorizează apariția colicilor, reducerea conținutului corpului de apă cu 5-7% din greutatea vie este considerată o deshidratare moderată, o reducere cu 8-10% accentuată, iar peste 10% este considerată fatală. (Pop M.,2006)

Organismul mânzului conține 2-30% substanță uscată și 70-75% apă, necesarul zilnic de apă este de 200-250 g apă/kg pondere față de numai 60-80 g apă/kg masă vie la adulți. O bună parte din necesarul de apă este satisfăcut prin laptele supt. Este recomandat asigurarea apei la discreție sau adăparea de 2-3 ori pe zi împreună cu iepele mame. (Pop M.,2006)

Tabelul 1.8.

Concentrația nutritivă optimă a rațiilor pentru tineret cabalin (Pop M.,2006)

Ingesta de hrană

Cabalinel sunt animale monogastrice ierbivore, având aparatul digestiv adaptat ingerării și digestiei furajelor vegetale, a furajelor verzi, a furajelor fibroase și a concentratelor. Prehensiunea furajelor se realizează cu ajutorul buzelor, a limbii și al incisivilor. După prehensiune, furajele sunt îndelung masticate, pentru a consuma 1 kg de fân se execută 3000-3500 de mișcări masticatorii în 30-40 de minute. (Acatincăi,2003)

Calul realizează prehesiunea cu ajutorul buzelor, a limbi și a incisivilor iar titurarea cu mirari bine dezvoltați și suficient de numeroși, masticația este temeinică și eficientă, atfel că toate particulele au 1,5-2 mm sau chiar mai mici (Coman,1997)

Calul își consumă rația, în alternativa că hrănirea este lăsată în exclusivitate la atitudinea sa, în 10-12 tainuri mici, repartizate judicios pe parcursul unei zile și a unei a unei treimi din noapte.(Coman,1997).

Pentru consumatea rației de fân în totalitate, calul ar avea nevoie de 6-7 ore pe zi, dar aceste limite sunt destul de largi, ele variază mult în funcție de calitatea furajului, de duritatea acestuia, de vârsta animalului și posibilitățile sale de a realiza prehesiunea și masticația.(Doreanu,1987).

Furajele granulate, cerealele moi, așs cum este ovăzul sunt ingerate foarte repede, în aproximaiv 10 minute, cu 800-1000 de mișcări masticatorii. Această ingestie rapidă prezintă numeroase inconveniente, poate genera tulburări digestive (colici) prin supraîncărcare gastrică și poate contribui la apariția tulburărilor de comportament.(Coman,1997).

Pe pășune pășune calul consacră ingerării furajelor 65-70 % din timpul de pășunat, în boxele individuale această preocupare reprezintă 40% în cazul furajelor obișnuite și doar 13% când sunt administrate nutrțuri garnulate.(Cromwell,1985).

La studierea comportamentului alimentar al cailor Doreanu (1978) la care a fost administrat în două tainuri la grajd fân și boabe de secră a constatat variații mari ale cantității de furaje ingerate, în funcție de individ, de anotimp și chiar de la o zi la alta. Coeficientul de variație zilnică a consumului, dependent de individ a avut valori cuprinse între 5,4 și 20,8 %. Aceleași limite foarte largi de variație a înregistrat și consumul de apă de la 16 litri la 95 de litri pe zi. Urmărind dinamica ingestiei la caii care au primit furajele ad libidum, autorul a stabilit că numărul de tainuri a oscilat între 5 și 18, cu o medie de 11,4 mese pe zi iar durata medie a ingestiei a fost de 10 ore și 50 minute, cu limite de variație cuprinse între 6 ore și 40 de minute, respectiv 15 ore și 50 de minute. În sfara meselor principale principale , când animalele consumă cele mai mari cantități de furaje și care reprezintă aproximativ 70% din durata necesară întregi ingestestei , s-au observat și mese secundare, de completare, atăt ziua cât și noaptea. Inactivitatea, plictiseala, cs și valoarea nutritivă redusă a furajelor au constituit cauze importante, care au determinat creșterea duratei de ingestie. S-a constatat și un aspect aparent paradoxal, în sensul ca animalele au consumat cel mai bine furajele a căror valoare nutritivă, apreciată prin conținutul lor în substanță azotată și celuloză bruta a fost mai slabă. Aceste demonstrează comportamentul monogastric al calului, caracterizat prin creșterea ingestei când valoarea energetică a rației diminuează. Din cercetările întreprinse s-a observat de asemenea că o parte a ingestei se desfășoară noaptea, ceea ce diferențiază calul de rumegătoare. Mesele nocturne au loc între 3 sau 4 cicluri de somn,dar ele ocupă cu precădere timpul animalului în prima parte a nopții și în jurul orei cinci.(Coman,1997).

Calul consumă în mod selectiv furajele, preferințele sale alimentare fiind expres determinate de însușirile lor organoleptice. Starea de turgescență a plantelor, diferă în funcție de faza de vegetație a acestora, condiționează în special prehensiunea, deoarece buza superioară a calului, cu care face prinderea plantelor este deosebit de sensibilă, ca și mucoasa bucală de altfel. Cabalinele consumă cu plăcere plantele tinere, cu masa foliacee bogată, precum și fânul bine conservat, lipsit de plant dure, mucegăite, alterate.(Coman,1997).

Masicația prelungită și susținută face ca furajele să rămână mult timp în cavitatea bucală a calului și din acest motiv el se dovedește foarte pretențios în privința gustului,preferând în general plantele tinere, cu conținut ridicat de glucide. Calul consumă cu multă plăcera ovăzul și mai puțin orzul, porumbul, grâul sau secara.(Houpt, 1982).

1.3.NUTREȚURI SPECIFICE ÎN ALIMENTAȚIA CABALINELOR

În alimentația cabelinelor pășunatul ar fi soluția cea mai completă și de dorit, unde animalele printr-un pășunat selectiv pot alege plantele dorite în momentul respectiv de organismul lor. În condițiile actuale de exploatare al cabalineor această metodă de întreținere se realizează în proporți foarte mici și în majoritatea cazurilor suprafețele foelosite pentru pășunat sunt prea mici și supraâncărcate cea ce inpune suplimentarea cantități de hrană administrat cabalinelor cu masă verde provenind de la alte suprafețe su cu fân.

Nutrețurile specifice în alimentația cabalinelor pot fi grupate în trei mari categorii, fânurile ,nutrețuri grosiere și nutrețuri concentrate(energetice).

Pincipalul nutreț în alimentația cabalineor sunt fânurile.Sub denumirea de fân natural sunt cunoscute toate fânurile obținute de pe pajiști permanente exploatate prin cosire când masa verde este conservată prin uscare.

Fânurile ocupă un loc important în alimentația cabalinelor . Fânul asigură o mare parte din necesarul de energie și peste 50% din cele deproteină ale animalelor erbivore, fânul este și o sursă bună da minerale și vitamine, mai ales iarna. Fânul este de neânlocuit în hrana tineretului, a animalelor în gesteție avansată șia reproducătorilor masculi.

Producerea fânurilor și păstrarea lor presupone însă mult efort și utilaje corespunzătoare; metodele moderne de producere a fânurilor și utilajele existente fac această operațiune complet mecanizabilă și reduc substanțial pierderile de producție care se înregistrează aplicînd metodele tradiționale de uscare și depozitare a nutrețurilor verzi. Obținerea fânurilor de bună calitate ,cu o valoare nutritvă cât mai ridicată, depinde de stadiul vegetației a plantelor verzi recoltate, metoda de producere (uscare), conținutul în apă și condițiile atmosferice din timpul recoltării.(Pop M.,2006)

Perioada optimă de recoltare a plantelor pentru producerea fânului este în general, rezultatul unui compromis făcut între cantitatea de SU și cea de energie și proteină, obținută pe unitatea de suprafață cultivată. În condiții din România acest compromis corespunde fazei de vegetație începutul înspicării și înspicarea deplină în cazul ierburilor și buton floral-începutul înfloririi pentru leguminoase, pentru fânețe se consideră optimă perioada în care gramineele dominante sunt la înflorire. Uscarea plantelor se verzi se poate face natural (în cele mai multe cazuri) sau forțat,folosind instalații speciale în acest scop. (Pop M.,2006)

Uscarea naturală se poate face pe sol sau pe diferiți suporți, influența asupra fânurilor este diferită în funcție de durata uscării și condițiile atmosferice, pe timp ploios uscarea se prelungește iar calitatea fânului se reduce substanțial(tab.1.9.)(Pop M.,2006)

Tabelul 1.9.

Influența condițiilor de uscare a fânurilor pe sol asupra valorii nutritive

(Pop M.,2006)

În timpul producerii fânului se înregistrează o serie de pierderi, atât cantitative cât și calitative în masa nutrețurilor, pierderi cauzate în principal de procesele de respirație în timpul uscării, pierderile mecanice,procesele de frmrntație, reducerea digestibilității substanțelor organice, comparativ cu masa verde.

După cosire cosire continuă procesele de respirație intracelulară până când umiditatea ajunge la cca. 35%, față de 65-85% existentă l recoltare.

Pierderile datorate respirației sunt apreciate la 35% în 24 de ore și sunt rezultatul hidrolizei zaharurilor (de către enzime) și distrugerii dextrinelor și amidonului (sub acțiunea microorganismelor), proporția de celuloză rămâmând nemodificată.

Aceste degradări sunt însoțite de căldură care se poate degaja mai repede sau mai încet în aer, în funcție de condițiile atmosferice, la umiditate ridicată căldura este mare(30-60OC), ca urmare,stratul inferior al brazdelor se încălzește puternic,se decolorează și se înregistrează pierderi foarte mari,iar cantitatea de caroten scade simțitor.(Pop M.,2006)

Pierderile de natură mecanică se datorează ruperii și căderii frunzelor datorită acțiunilor de întoarcere a brazdelor, adunare, balotare, transport și depozitare, cu cât numărul de operțiuni mecanice efectuate este mai numeros cu atăt pierderile sunt mai mari. Datorită căderii frunzelor,la producerea fânurilor de legumnoase, pierderile se situează între 3-35% , iar la fânurile naturale între 5-10%.

După depozitare, sub acțiune oxidazelor se înregistrează pierderi ulterioare uscării, care dacă umiditatea la depozitare este de peste 17-18% pot ajunge până la 20-30% din valorile existente la recoltarea plantelor verzi.

Reduverea valorii nutritive a fânurilor, comparativ cu palntele verzi din care provin se datorează si reducerii (cu până la 10-15%) a digestibilității substanțelor organice (tab.1.10.).(Pop M.,2006)

Tabelul 1.10.

Valoarea nutritivă a diferitelor fânuri, comparativ cu a nutrețurilor din care provin(Pop M.,2006)

Pierderile cauzte de conservarea nutrețurilor sub formă de fân, pot fi, în medie de 20 % pentru SU, 30 % pentru proteină, 25% pentru energie și până la 80 % pentru vitamine. (Pop M.,2006)

Valoarea nutritivă a fănului este determinată de digestibilitatea substanțelor organice pe care le conțin iar aceste este determinată de conținutul fânurilor în perți celulari, în special celuloză brută, respectiv de faza de vegetație la recoltare.

Digedtibilitatea substanțelor organice (DSO) se poate stabili pe baza unor componente cum sunt: celuloză brută (CB) și cenușă brută (Cen.B), astfel :

pentru fân natural

SOD(g/kgSU)= 1,1CB-1,063 Cen.B +1023

pentru fân de lucernă

SOD(g/kgSU)= 1,23CB-0,975 Cen.B +1023

Fânurile sunt nutrețuri cu o concentrație în energie relativ redusă (0,55-0,80 UFL/kgSU), iar cele de leguminoase sunt dezechilibrate energo-/proteic, având un excedent de proteină (230-240 g PB/UFL).

Aceste caracteristici limitează cantitatea de fân care poate fi folosită în hrana animalelor, în funcție de cerințele acestora în energie și respectiv în proteină.

Fânul se folosește în hrana erbivorelor, la care constituie un nutreț de bază, în cantități de 1-1,25 kg SU/100kg GV, în funcție de categoria de animal. Fânurile naturale sau de graminee sunt mai bine echilibrate energo/proteic, comparativ cu cele de leguminoase care au un excedent de proteină.(Pop M.,2006)

Lucerna este cea mai valoroasă plantă cultivată pentru fân și ocupă un loc deosebit în alimentația tuturor speciilor de anmale. Valoarea nutritivă a fânului de lucernă depinde în princopal de faza de vegetație la rscoltare, tehnica de uscare și modul de depozitare. O caracteristică morfologică a lucernei constă în apariția tulpinilor primare încă din momentul începerii vegetației iar mai târziu din această tulpină nu rămâne decât ”coletul” pe care în fiecare primăvară sau după fiecare coasă se formează numeroși lăstari ramificați, dând plantei aspect de tufă. La lucrnă proporția de frunze crește cu numărul coaselr, fiind mai mare în toamnă decât la începutul vefetației, florile au o pondere mai redusă în planta întreagă comparativ cu spicul de graminee. Proporția cea mai mare de proteină și cea mai redusă de celuloză se găsește în frunzele lucernei, în timp ce în tulpini celuloza este în proporții mai mari și crește continuu pe măsura înaintării în vegetație.(Pop M.,2006)

Nutrețuri grosiere aceste nutrețuri prezintă partea aeriană a plantelor (cereale și leguminoase) ajunse la maturitate, după recoltarea grăunțelor și semințelor. În această categorie intră paiele de cereale (inclusiv cocenii și ciocălăii de porumb) și vrejii de leguminoase. Nutrițional, paiele se caracterizează printr-un conținut ridicat în glucide parietale, respectiv 60-80 % din substanța uscată. Odată cu îmbătrânirea plantelor , proporția de lignină crește în detrimetul hemicelulozelr,celuloza fără să își schimbe natura chimică, trece din stadiu amorf în cel cristalin, mai greu de degerat de către microbii din tubul digestiv. Conținutul în glucide solubile este redus (1-3 % din SU), la fel și cel în proteină brută (2-5 % din SU), azotul solubil este și el foarte scăzut (până la 20% din N total). Conținutul mineral este variabil (5-9 % dun SU), paiele fiind lipstă de Ca, P, Mg și în special de microelemente. Digestibilitatea componenților pereților celulari este diferită, hemocelulozele sunt foarte digestibile (70-80 %), celuloza este puțin digestibilă (30-40 %), iar lignina este practic indigestibilă. Digestibilitatea nutrețurilor grosiere depinde, în mare măsură, de asocierea lor în rații cu alte nutrețuri bogate în energie,când proporția cerealelor crește digestibilitatea grosierelor scade (cu 1 punct penrtu fiecare creștere a concentratelor cu 5%).(Pop M.,2006)

Tabelul 1.11.

Conținutul mediu în celuloză brută, zahăruri și amidon, la unele grăunțe

(% din SU)(Pop M.,2006)

Nutrețurile energetice din această categorie se utilizează, în primul rând, pentru a crește concentrația energetică a rațiilor sau pentru a mări cantitate de energie ingerată.Concentratele energetice au în general un conținut moderat sau scăzut de proteină,energia din concentratele enrgetice sa datorează în principal hidraților de carbon cu mare digestibilitate (zaharuri, amidon) asu grăsimilor. Grăunțele de cereale provin de la unele plante din familia graminee (porumb,grâu,ovăz,secară) cultivate în scopul obțineri semințelor, din care o parte importantă este folosit în hrana animalelor. (Pop M.,2006)

Grăunțele de cereale sunt caripoase (grâu, porumb, secră, sorg, triticale) sau acoperite cu glumele (ovăz, orz), fapt ce le influențează valoarea nutritivă, datorită conținutului diferit de celuloză brută, zaharuri și amidon (tab.1.11.)(Pop M.,2006)

Din pubct de vedere al comoziției chimice (tab.1.12.), diferențele dintre diferitele semințe nu sunt foarte mari, în orice caz sub acest aspect ele sunt mai puțin variabile decăt ntrețurile de volum, cu toate că și în cazul grăunțelor sunt mulți factori care pot influența compoziția lor. Factori precum fertilitatea solului, varietatea genetică, precipitațiile, insectele și bolile, afectează in specila creșterea plantelor, producția de semințe și unele caracteritici ale acestora (gerutatea hectolitrică, greutatea a 1000 de boabe etc.) și în mai mică măsură compoziția chimică.(Pop M.,2006)

Conținutul grăunțelor în proteină este scăzut, respectiv 8-12 % pentru majoritatea grăunțelor, majoritatea compușilor cu azot (80-90 %) sunt sub formă proteică, respectiv gluteline și prolamine. Aceste proteine sunt deficitare în aminoacizi esențiali în special în lizină, triptofan și teonină, prntu echilibrarea rațiilor în acești aminoacizi se impune suplimentarea cu nitrețuri proteice. Grăunțele de cereale sunt nutrețuri cu o valoare energetică și digestibilitate ridictă la toate speciile cu o digestibilitate al energiei brute (EB) de aproximativ 85% pentru porumb, grâu, triticale, secară și mai redusă pentru orz și ovăz.(Pop M.,2006)

Utilizarea grăunțelur în hrana cabalinelor se folosesc pentru echilibrarea rațiilor în energie în proporți de pînă la 30-40 % din rație, în general se folosește ovăzul , care poate fi înlocuit și cu alte grăunțe pâna la 50 % din cantiatatea de grăunțe.

Ovăzul dintre speciile de cereale este folosit în proporții cele mai mari la creșterea cabalinelor.

Conținutul grăunțelor de ovăz în proteină este mai ridicat comparativ cu alte grăunțe, iar aminoacizii esențiali sunt mai bine echilibrați.Grăunțele de ovăz conțin însă cea mai ridicată proporție de celuloză brută (peste 10%) dintre toate celelalte cereale, ca urmare , digestibilitatea energiei, în special pentru monogastrice este mai redusă,este nutrețul concentrat specific pentru cabaline.(Pop M.,2006)

Tabelul 1.12.

Compoziția medie a principalelor grăunțe furajere (% din nutreț)(Pop M.,2006)

PROBLEME SPECIFICE DE ALIMENTAȚIE LA CABALINE

ALIMENTAȚIA IEPELOR

Marea varietate a sistemelor de creștere, exploatare a iepelor face dificilă stabilirea unui singur tip de alimentație pentru această categorie de cabaline. Pentru iepele din herghelii, întreținute în cea mai mare parte a anului în aer liber, pe pajiști, se aplică un regim de furajare cât mai economic, bazat vara pe nutrețuri verzi de pe pășune, iarna pe fânuri naturale. Pentru iepele ținute tot timpul anului în adăpost se aplică un regim de furajare mai concentrat. Mai dificilă este caracterizarea regimurilor de alimentație pentru iepe de muncă, la care hrănirea corespunde și efortului de muncă.(Gebhardt,1981)

În perioada premergătoare montei, cantitatea de energie ingerată și condiția corporală sunt factorii cei mai importanți care influențează rata de concepție, se admite că o condiție corporală mai bună (stare moderată de întreținere: nota 5 pe o scară de la 1 la 9) este favorabilă reproducției. Mai mult, o ușoară creștere în greutate înaintea montei mărește rata ovulației la iepe, la aceasta mai contribuie și sporirea aportului de proteină, minerale și vitamine (în special A și E) înaintea montei.(Gebhardt,1981)

În perioada gestației cerințele de hrană depind de stadiul acesteia. deoarece în primele 7 luni de gestație creșterea fetusului este redusă, aportul de nutrețuri poate fi la nivelul de întreținere (sau corespunzător efortului la iepele de muncă), recomandându-se o sporire a cantității de hrană și a greutății corporale după a 6-a lună de gestație.(Gebhardt,1981)

În ultimele trei luni de gestație, creșterea fetusului este accentuată, respectiv 40-45 kg, față de 10 kg cât cântărește fetusul la vârsta de 7 luni. Până la naștere un mânz de 55 kg a acumulat aproximativ 9 kg de proteină, 1,4 kg grăsime, 3 kg cenușă (substanțe minerale), 1 kg glucide.(Gebhardt,1981)

Pe lângă acesta în cele 336 zile de gestație, uterul iepelor crește simțitor (de la 0,5 kg în starea de repaus la 6-12 kg la sfârșitul gestației).(Pop M.,2006)

Sporul total de greutate al iepelor pe durata gestației echivalează cu 8-10% după Martin-Rosset(Rosset.1990), sau chiar 18% după Meyer din greutatea lor după fătare. (Meyer, 1992)

În unele cazuri această creștere se realizează fără un aport suplimentar de energie și proteine pentru spor. Uneori, ingesta de fân scade spre sfârșitul gestației pentru că se reduce capacitatea abdominală din cauza creșterii fetusului.

Se recomandă(NRC,1989)ca hrana iepelor în ultima parte a gestației să fie formată pe 100 kg GV din 1-1,5 kg nutrețuri de volum (în special fânuri) și 0,5-1 kg concentrate, rația totală trebuie să asigure, raportat la SU: 10-11 % PB; 0,45% Ca; 0,34% P; 40 mg Zn;10 mg Cu; 0,1 mg Se. Proteina, Ca și P sunt pentru dezvoltarea musculaturii și scheletului fetusului, iar Se pentru prevenirea bolii mușchiului alb.(Pop M.,2006)

Normele de hrană recomandate de INRA pentru iepe în ultima parte a gestației (tab.1.13.), sunt rezultatul a numeroase experimente de alimentație efectuate pe iepele din rase ușoare sau grele, în privința energiei aceste recomandări prevăd două nivele de hrănire (scăzut sau ridicat) în funcție de starea corporală a animalelor, considerându-se că starea corporală și greutatea sunt cele două criterii pe baza cărora se stabilește nivelul aportului de energie și nutrienți pentru iepe. În acest sens, se apreciază că toamna starea corporală trebuie să fie bună (nota 3,5) iar la fătare nota pentru această stare să fie de minim 2,5 (tab. 1.14). (Pop M.,2006)

Tabelul 1.13.

Norme de hrană pentru iepe, în ultimele 4 luni de gestație (Pop M.,2006)

*nivel scăzut; **nivel ridicat

Tabelul 1.14.

Scara de notare a stării corporale a cailor, după maniamente (Pop M.,2006)

În perioada de lactație se înregistrează cele mai ridicate cerințe pentru iepe, care depășesc de cel puțin două ori cerințele de întreținere.

Producția de lapte a iepelor este de cca. 2,5 kg/100kg GV pe perioada de lactație, laptele de iapă este mai sărac în grăsime (1,5 %) și proteine (2,0 %) dar are un conținut mare de lactoză (6,0 %). Ca urmare, această lapte are o valoare calorică mai redusă (475 Kcal/l), comparativ cu laptele de vacă sau de oaie (740 și respectiv 1100 kcal/l). Producția maximă este atinsă între luna a doua și a treia de lactație. Laptele de iapă este o sursă foarte bună de proteină și Ca, astfel că rația iepelor trebuie să conțină, în substanța uscată, minimum 13% proteină, 0,5% Ca și 0,34% P. Dintre microelemente se au în vedere Cu și Zn, necesare pentru osificarea scheletului la mânji: laptele este sărac în aceste microelemente, iar suplimentarea rației iepelor nu duce la o sporire a conținutului laptelui în elementele respective, fiind mai eficientă suplimentarea rației mânjilor. Cantitatea de substanță uscată ingerată crește după fătare până în luna a treia de lactație, când ajunge la 3 kg/100 kgGV, rațiile sunt formate în părți egale din nutrețuri de volum (fânuri naturale, fânuri de lucernă, nutrețuri verzi) și concentrate (orez, porumb, ovăz, tărâțe), la care se adaugă un supliment mineral corespunzător. Vara hrănirea se poate realiza pe pășune, iepele fiind întreținute împreună cu mânjii lor,deoarece iepele au tendința de a consuma mai mult decât este necesar pentru acoperirea cerințelor lor, se impune aplicarea unei alimentații raționale, în acest scop rațiile trebuie să se incadreze în limitele de SU ingerată recomandată de norme (tab.1.15.), care în multe cazuri sunt inferioare capacității de ingestie. Cantitatea de SU ingerată depinde de natura nutrețurilor (proporția nutrețurilor de volum și concentrate), cantitățile maxime indicate în norme sunt pentru rațiile formate preponderent din nutrețuri voluminoase, fără (sau puține concentrate).(Pop M.,2006)

Tabelul 1.15.

Norme de hrană pentru iepe în lactație (INRA,1998)

*nivel scăzut; **nivel ridicat

ALIMENTAȚIA MÂNJILOR

La naștere, mânjii au o greutate care reprezintă 8-12% din greutate mamei, respectiv 45-50 kg pentru rasele ușoare și 65-80 kg pentru rasele grele.

O caracteristică a procesului de creștere a mânjilor este marea sa intensitate, ceea ce face ca mânjii să-și dubleze greutatea în prima lună după naștere, iar la înțărcare să aibă o greutate de aproximativ 5 ori mai mare decât la naștere (220-260 kg la rasele ușoare și 300-400 kg la rasele grele), sporul zilnic de greutate în prima lună în funcție de grupa de rase este de 1500 g respeciv 2000 g. De altfel, creșterea zilnică în greutate este mare pe toată perioada de alăptare, în medie de 900-1000 g și respectiv 1300-1600 g în funcție de rasă.

Ritmul de creștere se reduce semnificativ după vârsta de un an (la 150-300 g spor mediu zilnic), până la stadiul de adult. Până la vârsta de un an prioritară este dezvoltarea scheletului și în special a oaselor lungi, ceea ce explică faptul că la vârsta de 6 luni mânjii au realizat deja peste 80% din înălțime la greabăn, dar mai puțin de 50% din greutate, față de valorile atinse de adult (fig.1.9.). Creșterea și dezvoltarea tineretului cabalin sunt influențate de o serie de factori precum: rasa, sexul, alimentația, condițiile de creștere. (Pop M.,2006)

Figura 1.9. Evoluția greutății corporale și a înălțimii la greabăn în funcție de vârstă (Pop M.,2006)

Perioada de creștere are o durată de 4-5 ani sau chiar mai mult, fiind direct influențată de precocitatea rasei, de tehnica și condițiile de întreținere. În cadrul acestei perioade se disting două subperioade: de creștere intrauterină și de creștere postuterină.(Pop M.,2006)

Comparativ, intensitatea de creștere cea mai mare are loc în viața intrauterină. Exprimată prin numărul dublărilor de la starea de zigot la cea de adult, cabalinele își dublează masa de 29 747 ori, dun care 26 312 dublări în subperioada intrauterină și numai 3435 în cea postuterină. În medie, pe întreaga perioada de creștere, revin 0,419 dublări pe lună, din care 2,22 dublări pe lună în viața intrauterină și 0,051 dublări lunar postuterin. Desigur în ce privește valorile absolute de creștere, acestea sunt cele mai mari în viața postuterină (viteza absolută de creștere, coeficientul de creștere).(Pop M.,2006)

Din cele prezentate, rezultă necesitatea unui regim optim de întreținere și de alimentație a iepelor în gestație, ceea ce duce la obținerea unor produși viguroși și bine dezvoltați încă de la naștere, cu premise favorabile evoluției de creștere postuterină. (Pop M.,2006)

Dinamica de creștere a principalelor însușiri morfologice relevă indici de creștere valoric diferite între acestea în cadrul raselor. Dinamica de creștere a masei corporale, se caracterizează printr-o viteză medie zilnică de creștere de 0,8-0,9 kg în primele 6 luni de viață la rasele ușoare și intermediare, respectiv până la 1,5 kg la cele grele și semigrele, după care descrește treptat (tab.1.16). În aceste condiții un mânz cu dezvoltare normală trebuie să realizeze la vârsta de 45 de zile o masă dublă față de cea avută la naștere, o masă triplă la 90 de zile și un coeficient de 50% la vârsta de 6 luni.(Pop M.,2006)

Tabelul 1.16.

Viteza absolută medie de creștere a masei corporale pe rase (kg)(Pop M.,2006)

Tehnologia de creștere al tineretului cabalin se aplică diferențiat în funcție de particularitățile morfo-fiziologice ale fiecărei categorii de vârstă. Aprecierea creșterii și dezvoltării tineretului se face pe baza indicilor de creștere, care trebuie stabilite pe intervale cât mai scurte de timp. Lunar sau cel puțin trimestrial, se determină dinamica creșterii ponderale și principalelor dimensiuni ce ilustrează dezvoltarea corporală, iar în funcție de evoluția acestora se acționează asupra elementelor corespunzătoare de influență și dirijare a tehnicii de creștere. În primele luni de viață tânărul organism se caracterizează printr-o mare sensibilitate și o apreciabilă plasticitate, posedând în continuare energia și intensitatea mare de creștere, caracteristică ultimei perioade a stadiului intrauterin. Se impune deci ca tehnologia de creștere aplicată să valorifice integral aceste particularități, încât să se realizeze o deplină concordanță între cerințele biologice și condițiile de mediu asigurate.(Pop M.,2006)

Tehnologia de creștere a mânjilor sugari cuprinde faza colostrală (primele 5 zile) și faza de alăptare propriu-zisă, care se extinde până la vârsta de 6 luni. Lactația se instalează la 5-6 zile după fătare, laptele matern fiind unica hrană a mânzului în primele 20-25 zile după naștere. În primele 8-15 zile de la naștere, mânjii sugari se întrețin liber în maternitate, alături de iepele mame, în boxe individuale. După această vârstă, mânjii împreună cu iepele mame sunt trecuți în adăposturi tip hală. Adăposturile sunt prevăzute cu iesle și adăpători automate pe pereții laterali, interiorul fiind amenajat prin despărțituri ce să permită gruparea a 7-10 iepe cu mânji, până la vârsta de o lună, după care se face regruparea pe loturi mai mari de 14-20 iepe cu mânji. Suprafața necesară pentru un cuplu iapă și mânz este de 12-16 mp. Temperatura optimă pentru formarea unui microclimat sănătos este de 10-14°C, o atenție se va acorda evitării umidității și a curenților la care mânjii sunt deosebit de sensibili, respectiv pentru menținerea sub limitele admise a concentrației de CO2, NH4 și H2S.(Doliș M., 2010)

Prima hrană a mânjilor este reprezentată de colostru care la iapă, ca și la alte specii, își schimbă foarte repede compoziția (tab.1.17). aproximativ 12 reprize de supt pe zi la vârsta de 6 luni. În primele trei luni de viață a mânjilor hrana de bază este laptele matern a cărei producție crește treptat în primele trei luni. Cantitatea de lapte consumată zilnic poate să ajungă până la 14-18 l (la rase grele) respectiv 10-15 l lapte (rase ușoare) pentru un kg spor de greutate.(Pop M.,2006)

Tabelul 1.17.

Schimbarea compoziției colostrului în timp (Pop M.,2006)

Acest fapt impune consumul lui de către mânz în primele 3-4 ore după naștere, pentru a-și asigura imunoglobulinele de care are nevoie în primele săptămâni de viață.(Pop M.,2006)

Colostrul este bogat în proteine și lactoză, în perioada colostrală mânjii sug foarte des, poate să ajungă până la 90 de reprize de supt pe zi, frecvența suptului se reduce treptat, ajungând la (Pop M.,2006)

Mânjii orfani pot fi hrăniți cu un înlocuitor alcătuit din: 0,75 l lapte de vacă, 0,25 l apă, 30 g zahăr, supliment vitamino-mineral.(Pop M.,2006)

După vârsta de 1-2 luni, mânjilor li se asigură și nutrețuri uscate, în special concentrate dar și fânuri de foarte bună calitate. Amestecul de concentrate trebuie să fie bogat în proteine (peste 14% PB) și minerale. Cerealele de ovăz, orz și porumb folosite în perioada de alăptare trebuie să fie măcinate sau aplatizate, deoarece dinții mânjilor sugari nu pot mărunți aceste grăunțe întregi.

(Pop M.,2006)

Cerințele mânjilor în aminoacizi esențiali (în special lizina) fiind ridicate, este bine ca în amestecul de concentrate să se folosească proteine cu valoare biologică ridicată pentru a susține ritmul de creștere. Este recomandat ca consumul optim de concentrate să nu depășească 0,5-0,75% din greutatea corporală a mânjilor, consumul zilnic trebuie să crească în fiecare lună cu aproximativ 0,45 kg astfel încât să ajungă la 1,3-1,4 kg.

O perioadă critică în viața mânzului este înțărcarea, care are loc în jurul vârstei de 6 luni, această perioadă este asociată cu o mineralizare defectuoasă a oaselor, de aceea este deosebit de importantă menținerea cât mai constantă a nivelului de Ca din sânge. Scăderea nivelului de Ca din sânge determină o mobilizare a Ca din oase și ca urmare o serie de osteopatii. Se recomandă ca raportul Ca:P să fie mai larg de 1:1, fiind acceptat ca optim un raport de 1,5:1.

Tulburările de mineralizare a oaselor sunt asociate cu ritmul de creștere prea ridicat, ingesta de energie (în special concentrare), nutriția minerală defectuoasă, particularități genetice, unele aspecte endocrine.

În acest sens NRC (1989) recomandă pentru mânji în vârsta de 6 luni un ritm de creștere moderat (0,65 kg/zi) și nu rapid (0,85 kg/zi), în primul caz rația trebuie să asigure un raport zilnic de: 750 g proteină, 20 g calciu, 32 g lizină, 16 g fosfor și 30-55 ppm cupru.

O frecvență mare de furajare scade secreția de insulină, care reduce secreția de tiroxină, din care cauză întârzie maturizarea scheletului. (Pop M.,2006)

Potențialul de creștere al mânjilor este cel mai ridicat până la vârsta de un an, vârstă la care se realizează aproximativ 70% din greutatea corporală a animalului adult și până la 90% din înălțimea la greabăn, caracteristice rasei. În aceste condiții se menține și după înțărcare un ritm de creștere relativ ridicat, fără a forța însă organismul. Se are în vedere că mânzul o bună perioadă de timp este în „criză de înțărcare”, astfel că se impune o atenție sporită față de regimul de furajare, la acesta se adaugă și faptul că respectiva perioadă se derulează în mare parte în sezonul de iarnă, reușita alimentației depinzând de calitatea nutrețurilor concentrate. O atenție deosebită trebuie acordată schimbărilor regimurilor de furajare, prin folosirea regimurilor de tranziție, timp de 2-3 săptămâni, în regimurile de tranziție se folosește cu precădere fânul.(Pop M.,2006)

În perioada de vară, rezultate bune se obțin dacă se folosesc regimurile bazate pe pășune, care în funcție de producția de iarbă și de calitatea ei poate asigura chiar singură cerințele de hrană (dacă se are în vedere pentru această vârstă o capacitate de ingestie de până la 2,5 kg SU/100KgGV). Dacă pășunea nu asigură integral cerințele, se folosesc suplimente de concentrate (cereale și suplimente proteice, în cantitate de 1,5-2 kg/zi). Iarna alimentația se bazează tot pe nutrețuri de volum (fânuri, nutrețuri murate, mai puțin celulozice) și după caz nutrețuri concentrate de obicei în cantități mai mari decât în perioada de vară, respectiv 2-3 kg/zi. Rațiile pe toată perioada de creștere trebuie adaptate greutății corporale, o atenție deosebită se acordă unui aport optim de minerale, vitamine și acces la apă proaspătă potabilă. (Pop M.,2006)

TULBURĂRI DE ORIGINE ALIMENTARĂ

Calitatea furajelor, administrarea, schimbarea bruscă a rețetei de furajare, cantitățile necorespunzătoare, carențele de vitamine sau minerale pot cauza numeroase tulburări de origine alimentară: colici, furbură, osteofibroză, rahitism, osteomalacie, alterarea gustului, boala mușchiului alb, etc. Acestea se datorează atât dezechilibrelor alimentare cât și greșelilor de tehnică de alimentație.(Pop M.,2006)

Colicile, sunt determinate de un spasm intestinal sau o dilatare anormală a stomacului, în cazul când se complică cu ocluzii intestinale, moartea animalului survine rapid. Cauzele de natură alimentară (dar sunt și altele) sunt numeroase, printre care excesul sau deficitul de celuloză (lest), excesul de proteine, consumul excesiv și rapid de grăunțe, distribuirea neregulată a tainurilor, adăpare neregulată, insuficiență sau consum rapid de apă rece, consum apă cu pământ sau nisip.(Pop M.,2006)

Furbura, este o afecțiune gravă manifestată prin congestia țesutului podofilos, deasupra copitei, care în stare acută provoacă dureri puternice, împiedicând mișcarea animalului, este cauzat de exces alimentar permanent, exces de proteine, consum excesiv și rapid de grăunțe, consum de apă rece în cantități mari.(Pop M.,2006)

Osteofibroza, se manifestă printr-o proliferare anarhică a țesutului fibros (metaplazie fibroasă), producând o deformare locală a oaselor și fragilitatea lor. Este cauzată de carență de Ca asociată cu exces de P datorită rațiilor bogate în cereale, folosirea abuzivă a masurilor din tărâță de grâu, folosirea nutrețurilor de volum de slabă calitate, suplimentarea minerală incorectă.(Pop M.,2006)

Rahitismul, este un complex de tulburări în dezvoltarea și creșterea oaselor, manifestată prin deformări ale oaselor, este cauzat de aportul dezechilibrat de Ca și P și carența în vitamina D. Se întâlnește mai ales la tineret.(Pop M.,2006)

Osteomalacia, este asemănătoare rahitismului dar afectează mai ales animalele adulte.(Pop M.,2006)

Alterarea gustului, datorită carenței în Na se manifestă prin consum de pământ, lemn etc.(Pop M.,2006)

Boala mușchiului alb, datorată carenței în Se, este destul de frecventă la mânji imediat după naștere până la vârsta de un an. Se manifestă prin degerescență la nivelul mușchilor scheletici sau a inimii (care provoacă moartea rapidă).

(Pop M.,2006)

CAPITOLUL 2.

STUDIUL COMPORTAMENTULUI CABALINELOR

Comportamentul alimentar al tineretului cabalin nu poate fi despărțit, mai ales în perioada de alăptare, de comportamentul alimentar al iepei care asigură de la primele ore după parturiție alimentația progeniturii, care o perioadă lungă de timp este dependentă de laptele produs de iapă. Alimentația corectă a iepelor în perioada de gestație are o importanță deosebită în dezvoltarea intrauterină a fătului, după parturiție în asigurarea cantității și calității de lapte, exclusiv în primele zile a mânzului și predominant în primele luni de viață până aproape de înțărcare.

Termenul de etologie provine din limba greacă, prin unirea cuvintelor ethos (obicei, caracter, comportament) și logos (vorbire, discurs, știință).

Studiul obiectiv al comportamentului animalelor presupune observarea, înregistrarea și interpretarea tuturor actelor, activităților și manifestărilor comportamentale care pot fi cuantificate. Prin urmare, etologia nu vizează studierea unor fenomene și stări subiective, așa cum sunt gândurile, senzațiile, emoțiile și visele, decât în măsură în care astfel de fenomene se manifestă prin exteriorizări specifice unor asemenea stări, și care pot fi studiate cu metode obiective, specifice.

Etologia abordează studiul comportamentului apelând la metode de cercetare specifice științelor biologice. Prin urmare etologia studiază cauzalitatea (fizioligia) comportamentului, dezvoltarea filogenetică a comportamentului (în decursul evoluției speciilor), precum și valoarea de supraviețuire (funcția adaptativă) a comportamentului.

În concluzie se poate afirma că studiile etologice vizează identificarea cauzelor care determină un animal să reacționeze într-un anume fel într-o situație concretă, în ce mod un anumit comportament contribuie la supraviețuirea individului și, prin extensie, a speciei din care acesta face parte. De asemenea, etologia încearcă să stabilească modalitățile în care au apărut și s-au dezvoltat diferitele tipuri comportamentale în cursul vieții individului și cum acestea au evoluat în decursul evoluției speciilor.

Descifrarea și înțelegerea complicatelor mecanisme care guvernează comportamentul animalelor face necesară stabilirea unor relații specifice între etologie și alte domenii (distincte) ale cercetării științifice. Întrucât comportamentul implică structuri organice în mișcare, etologia se bazează pe informații științifice privitoare la anatomia, morfologia și fiziologia acestor structuri. De asemenea, studierea cauzalității proximale (imediate) a comportamentului constituie domeniul de cercetare al fiziologiei comportamentale, al neurofiziologiei și endocrinologiei. Abordând problemele legate de filogeneza comportamentului, etologia apelează la informații științifice din alte domenii ale biologiei (genetică, taxonomie, sistematică, ecologie, biologia populațiilor, evoluționism, embriologie, sociologie animală, fiziologie etc.).

Prin descifrarea mecanismelor ce guvernează comportamentul animalelor, etologul poate anticipa, cu suficientă precizie, cum se va comporta, cum va reacționa un individ sau un grup de indivizi în anumite circumstanțe. Cunoașterea comportamentului animalelor prezintă o importanță deosebită pentru crescătorii de animale, de asemenea cercetările etologice pot contribui, în cadrul unor programe de cercetare multidisciplinare, la clarificarea unor aspecte specifice anumitor specii de animale.(Acatincăi,200kl.3)

2.1. ASPECTE GENERALE DE COMPORTAMENT LA CABALINE

Actele comportamentale înnăscute sunt înscrise codificat în structura genetică al organismului, iar comportamentul dobândit prin învățare este rezultatul unei experiențe proprii al individului. Dezvoltarea comportamentului se realizează pe baza interacțiunii permanente dintre diferite factorii mediului și zestrea genetică pe care a acumulat-o fiecare specie în voluția sa. (Coman,1997).

2.1.1. Conceptul de comportament

Fiecare specie percepe ambianța în mod diferit, în funcție de particularitățile morfostructurale ale organelor sale senzoriale, trăind astfel într-o lume a semnalelor proprii diferiă de a celoralte specii, Din multitudinea stimulilor externi percepuți de animale, numai o parte au virtuțiile necesare declanșării unei reacții comportamentale. (Coman,1997).

Animalele sunt organisme complexe și sensibile, care au capacitatea de a reacționa adecvat, senzorial și motor, la diferiți stimuli interni și/sau externi. Organismul animal este un sistem cibernetic deschis, permanent, acest sistem recepționând din mediul extern informații (sub forma unor stimuli), care în cele mai multe cazuri, tind să-i afecteze homeostazia (echilibrul funcțional). Informațiile recepționate sunt modelate, codificate, acumulate și prelucrate pentru ca, în final, individul să reacționeze adecvat, astfel încât să-și păstreze autonomia, integritatea și echilibrul funcțional.

Aceste reacții, reprezentate prin mișcări, atitudini, posturi, modificări ale aspectului corporal, emisiuni sonore sau chimice etc., poartă denumirea de activități comportamentale.

Definirea noțiunii de comportament este o operațiune dificilă, dificultate ce derivă din complexitatea fenomenelor biologice care guvernează comportamentul animalelor. (Acatincăi,2003)

Comportamentul este reprezentat de totalitatea mișcărilor și activităților obiectiv-observabile, inițiate și executate de un animal intact, organizate în spațiu și timp, integrate și coordonate la nivel individual, determinate extern și intern, prin care organismul animal realizează în mod optim schimburile de informații, substanță și energie cu mediul ambiant, adaptându-se la mediu și utilizând resursele acestuia astfel încât să se asigure supraviețuirea și reproducerea individului. (Cociu,1999)

Prin intermediul diferitelor activități comportamentale se asigură efectuarea în mod organizat, a schimburilor de informații, substanță și energie între organismul animal și mediul extern. Modul în care se realizează aceste relații complexe dintre individ și mediul ambiant vizează optimizarea activităților organismului astfel încât, în final să fie asigurată supraviețuirea și reproducerea individului și prin extensie a speciei din care acesta face parte. (Acatincăi,2003)

2.1.2. Metodele cercetării etologice

Comportamentul este reprezentat de un flux continuu și neomogen de evenimente, fenomene și stări, ce se succed în spațiu și timp, într-o ordine bine stabilită, sub forma unei structuri complexe. Aceste evenimente, fenomene și stări comportamentale reprezintă devieri (pe durate variabile de timp) de la o stare fundamentală, stare care nici ea nu este absolut constantă.

În principiu un tipar comportamental poate fi denumit și descris fie prin raportare la forma sa, fie prin raportare la consecințele sale.

În cazul în care un tipar comportamental este descris prin raportare la forma sa, se obține o descriere morfologică a comportamentului, luând în considerare forma mișcării structurilor organice efectoare (mișcările capului, ale membrelor și cozii, etc.). Pentru descrierea unui tipar comportamental se pornește de la un segnet considerat static la un moment dat. Fluxul de evenimente ce se derulează în timpul deplasării animalului, are o formă permanent variabilă în timp și spațiu. Pentru descriere mișcările vor fi descompuse în unități elementare relevante. Comportamentul locomotor poate fi descris prin următorii termeni: mers, trap, galop, sărit, etc.

O altă modalitate de descriere și denumire a diferitelor tipuri comportamentale, utilizează drept criteriu principal consecințele sau efectele acelui comportament. Acest tip de descriere este folosit atunci când comportamentul este considerat în raport cu anumite elemente ale mediului ambiant și când activitățile motorii, deși sunt variate, numeroase și având o structură complexă, au un efect constant.

Comportamentul nutrițional înglobează toate acțiunile inițiate de un animal, desfășurate în spațiu și timp, care conduc la dobândirea hranei. (Acatincăi,2003)

2.1.4.Etograma

Cercetarea etologică presupune efectuarea de observații, descrieri, experimente și determinări cantitative. Scopul acestor operațiuni este acela de a stabili relații logice între diferitele categorii de manifestări comportamentale, precum și de a identifica, cu precizie, cauzele care le determină.

Studierea comportamentului animalelor presupune, ca prima etapă a cercetării etologice, stabilirea inventarului (catalogului) tuturor activităților ce formează repertoriul comportamental al unei specii, acest inventar poartă denumirea de etogramă. (Acatincăi,2003)

Întocmirea etogramei implică parcurgerea următoarelor etape:

– determinarea precisă a categoriei taxonomice din care face parte grupul sau individul studiat (specie, subspecie, rasă, familie)

– decuparea fluxului comportamental în unități relevante, în funcție de anumite criterii ce depind de scopul cercetării

– descrierea activităților comportamentale

– prelucrarea statistică și interpretarea datelor.

Pentu ca etograma să poată reda în mod obieciv diferitele manifestări comportamentale, este necesară observarea directă și amănunțită a modului în care se comportă animalul în condiții normale, sub aspect biologic și de mediu. Pentru întocmirea unor etograme cât mai precise se presupune studierea comportamentului animalelor atât în mediul lor natural cât și în condiții de mediu artificializat. (Cociu,1999)

2.1.3.Clasificarea tipurilor de comportament

Criteriile utilizate pentru clasificarea diferitelor tipuri de comportament: criteriul cauzal, criteriul funcțional, criterul istoric, criteriul informațional și criteriul ecologic.

După criteriul cauzal sunt luate în considerare acele tipuri de comportament care sunt determinate de factori cauzali interni (comportament determinat de hormoni, testosteron).

După criteriul funcțional sunt grupate comportamentele care au o valoare de supraviețuire: comportamentul de hrănire, comportamentul de îngrijire a progeniturii, comportamentul teritorial, etc.

Criteriul istoric are în vedere fie originea tiparelor comportamentale, sau modul lor de formare în timp. Anumite tipuri de comportament sunt rezultatul evoluției în timp a speciilor, altele sunt dobândite în cursul vieții individului. (Acatincăi,2003)

Utilizarea criteriului informațional în clasificarea tipurilor comportamentale este rezultatul asocierii comportamentului cu programul informatic genetic, care se poate clasifica în două mari categorii: programe genetice comportamentale închise și programe genetice comportamentale deschise.

Programele genetice comportamentale închise, sunt acele tipuri comportamentale care nu pot fi modificate semnificativ prin experiența dobândită de individ.

Programele genetice comportamentale deschise, sunt acele tipuri comportamentale care pentru a se putea exterioriza impun (inițial) achiziționarea de noi informații, dobândite prin experiență.

Luând în considerare același criteriu informațional și considerând comportamentul ca fiind direcționat de la un emițător către un destinatar, tipurile comportamentale pot fi clasificate în comportamente comunicative și comportamente necomunicative.

La clasificarea tipurilor comportamentale după criteriul ecologic se ia în considerare relația dintre organismul animal și mediul ambiant. În acest sens se pot evidenția următoarele tipuri comportamentale: comportamentul de integrare în mediul fizic, comportamentul de integrare în mediul biologic vegetal, comportamentul de integrare în mediul biologic animal.(Cociu,1999)

Pentru clasificarea tipurilor comportamentale este utilizată clasificarea elaborată de Scott în anul 1958, astfel:

– comportamentul alimentar (nutrițional, trofic)

– comportamentul sexual (mascul, femel)

– comportamentul de îngrijire a progeniturii (comportamentul epimelectic)

– comportamentul de solicitare a îngrijirii (comportamentul etepimelectic)

– comportamentul agonistic (de luptă, conflictual, agresiv)

– comportamentul de adaptare la condițiile fizico-chimice de mediu

– comportamentul de investigare

– interrelațiile dintre animale. (Acatincăi,2003)

2.1.5.Cauzalitatea comportamentului

Înțelegera și explicarea diferitelor manifestări comportamentale presupune identificarea precisă a cauzelor care produc anumite efecte după următoarele criterii:

– succesiunea temporală a evenimentelor.

În relație cauză-efect există un raport bine definit: întotdeauna cauza precede efectul.

repetabilitatea sau universalitatea.

În aceleași condiții, cauza produce întotdeauna același efect.

posibilitatea reproducerii experimentale a raportului cauză-efect.

Asigurând în mod experimental condițiile necesare, cauza incriminată trebuie să producă efectul scontat.

Evidențierea transferului de informații, substanță și energie dintre organism și mediu.

În cazul unei legături de tip cauză-efect trebuie să existe posibilitatea de a pune în evidență schimburile de informații, substanță și energie dintre organism și mediul extern și/sau intern. (Acatincăi,2003)

Organismul animal nu poate exista decât în relație permanentă cu mediul extern, sub forma unor acte comportamentale, însă decizia privind alegerea locului, al momentului și modului de acțiune aparține întotdeauna animalului. Prin urmare, oricâte informații ar recepționa din mediul extern, animalul nu ar putea acționa dacă n-ar fi pregătit în acest scop (respectiv dacă nu ar avea motivația internă necesară). Datorită acestei dispoziții interioare, animalul nu așteaptă pasiv locul și momentul acțiunii ci le caută activ, odată aflat în situația spațio-temporală adecvată declanșează răspunsul comportamental corespunzător. (Cociu,1999)

Dispoziția internă a organismului animal în vederea declanșării unor acte comportamentale este influențată de anumiți factori cauzali interni (factori motivaționali) între care diferiți parametri fiziologici, umorali și hormonali (temperatura corporală, presiunea osmotică, tensiunea superficială, concentrația sângelui în glucide, lipide, proteine, prezența și concentrația unor hormoni, etc.), dar și de factori intrinseci a sistemului nervos central. Referitor la cauzalitatea comportamentului, prin motivație se înțelege dispoziția de acțiune, respectiv acea stare internă a unui animal de a fi pregătit pentru a efectua un anumit act comportamental. Această stare internă (motivația) este determinată de un ansamblu de factori de influență ce include factorii interni și stimulii externi.

Determinarea intensității minime pe care trebuie să aibă un stimul extern pentru a declanșa un răspuns comportamental în condiții constante de mediu a evidențiat faptul că există mari variații ale valorii minime pe care trebuie să o atingă un stimul eficient extern pentru a determina declanșarea unui act comportamental.

Existența și acțiunea factorilor motivaționali interni, implicați în determinarea comportamentului, a fost pusă în evidență, în mod direct prin studierea acestora la nivel fiziologic și endocrinologic. În acest sens, cercetările efectuate au evidențiat existența următoarelor categorii de factori motivaționali interni: hormoni, stimuli senzoriali interni și factori intrinseci ai sistemului nervos central.

Hormonii cu rol hotărâtor în determinarea comportamentului provin în principal, de la următoarele glande endocrine: hipofiza, glandele suprarenale și gonade. (Cociu,1999)

2.1.6.Cauzalitatea externă a comportamentului

Organismele vii nu pot trăi, nu pot exista, decât în relație cu mediul extern prin intermediul unor schimburi permanente și dinamice de informații, substanță și energie.(Acatincăi,2003)

Mecanismul esențial de menținere a vieții nu constă atât în realizarea schimburilor de substanță și energie dintre organism și mediu (caracteristicii fiind proprii și materiei ne-vii), cât în organizarea și optimizarea acestor schimburi. Organizarea și realizarea acestor schimburi se realizează pe baza recepționării din mediu a informațiilor semnificative, ceea ce permite recunoașterea de către animal a surselor de materii și energie din mediul ambiant, care să asigure suportul capacității de acțiune a organismului.(Cociu, 1999)

Mediul extern (ambiant sau mediul general) În cadrul studiilor etologice se iau în considerare porțiuni limitate (fracțiuni, fragmente) ale mediului extern. Fracțiunea din mediul extern pe care organismul animal folosește pentru asigurarea existenței este definit ca mediul eficient sau efectiv. Mediul eficient cuprinde doar acele componente și factori cauzali activi din mediul extern, precum și condițiile (favorabile, nefavorabile) care influențează viața animalelor. Animalele iau cunoștință (iau act) de fenomenele ce se petrec în mediul lor de viață prin intermediul unor informații recepționate din mediul natural sau artificial sub forma unor stimuli. (Cociu, 1999)

Stimulul extern poate fi definit ca fiind o modificare de regulă reversibilă, survenită în mediul eficient, care produce o excitație senzorială care declanșează consecutiv un act comportamental. În anumite condiții același stimul poate declanșa actul comportamental sau stimulul poate să rămână fără răspuns (să nu declanșeze actul comportamental).(Cociu,1999)

Stimulii potențiali sunt fragmentelimitate din mediul extern alcătuite din fenomene perceptibile (sesizabile) ce nu determină în mod obligatoriu și în orice condiții un răspuns comportamental.(Cociu,1999)

Stimulii eficienți (efectivi) sunt stimuli care din multitudinea de stimuli potențiali recepționați prin organele senzoriale, trecute prin filtre active care selectează acele stimuli care prezintă o importanță deosebită pentru animal, declanșează comportamentul de răspuns într-o anumită situație determinată.(Cociu,1999)

Stimuli semnificativi. Din mulțimea de stimuli recepționați în calitate de stimuli potențiali, doar o mică parte se transformă în stimuli eficienți, respectiv doar aceia care se dovedesc capabili să determine la un organism răspunsuri comportamentale specifice. Această transformare este posibilă doar dacă anumiți stimuli potențiali devin pentru perioade variabile de timp, purtători de informatie adaptativă, dobândind în acest fel semnificație biologică și deci calitatea de stimuli semnificativi.(Cociu,1999)

Stimulul-cheie este reprezentat de un stimul extern a cărui semnificație nu a fost dobândită în cursul vieții animalului ci în cursul evoluției speciei, reprezentând o adaptare filogenetică (K. Lorenz). După natura lor stimulii cheie pot fi: vizuali, auditivi, tactili și chimici. (Cociu,1999)

2.1.7.Mecanismul declanșator înnăscut (MDI)

Conform definiției date de K. Lorenz, stimulul-cheie este reprezentat de un stimul extern a cărui semnificație animalele o cunosc fără ca această cunoaștere să fi fost dobândită prin învățare în cursul vieții animalului. Acest stimul-cheie determină, în condiții interne și externe identice, același răspuns comportamental. Marea majoritate a răspunsurilor comportamentale sunt declanșate de o combinație de doi sau mai mulți stimuli cheie.

Mecanismul declanșator înnăscut (MDI) este combinația de stimuli-cheie care recepționate prin mecanismul neurosenzorial de care dispun animalele, determină în mod strict și repetat un anumit răspuns comportamental.

Mecanismul declanșator înnăscut s-a format prin cursul evoluției speciei prin adaptare.(Cociu,1999)

Mecanismul declanșator înnăscut modificat prin experiență (MDIE)

Mecanismul declanșator înnăscut perfecționat prin diferite procese de învățare poartă denumirea de mecanism declanșator înnăscut modificat prin experiență (MDIE). Prin urmare MDIE reprezintă un MDI modificat în cursul vieții unui individ, printr-o adaptare ontogenetică la situații concrete. (Cociu,1999)

2.1.8.Mecanismul declanșator (MD)

Mecanismul declanșator include toate structurile ipotetice ale unui organism care participă la declanșarea selectivă a răspunsului respectiv, excluzând sistemul motor. (Cociu,1999)

2.1.10.Influența analizatorilor în comportamentul animal

Termenul de analizator a fost introdus de I.P. Pavlov care desemnează un sistem funcțional complex, alcătuit din trei segmente: receptor, calea de conducere (calea centripetă) și segmentul cortical (central).

Receptorii (segmentul periferic) au capacitatea de a recepționa și codifica o anume categorie de stimuli fizici, chimici sau mecanici. Codificarea claselor de stimuli se face unitar, prin elaborarea unor impulsuri electrice modulate în amplitudine.

Calea centripetă este reprezentată de traseul nervos prin care se transmit impulsurile electrice de la receptori la centrii nervoși amplasați pe scoarța cerebrală.

Segmentul central (cortical) diferențiază, stochează și sistematizează informațiile, elaborând „stări conștiente”, respectiv senzațiile și percepțiile.(Cociu,1999)

Analizatorii externi sunt organe specializate în recepționarea stimulilor din mediul înconjurător prin formațiuni de celule specializate în acest scop și sunt reprezentate prin: analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv, analizatorul vizual, analizatorul acustic, analizatorul cutanat și analizatorul kinestezic.(Cociu,1999)

Analizatorii interni. Sistemul nervos central este în relație permanentă și cu mediul intern (umoral). Astfel, sistemul nervos central este informat direct și permanent de toate modificările intervenite în mediul intern (umoral). Toate modificările (variații ale concentrației sângelui în CO2, glucide și protide, temperatura corporală, starea de sațietate etc.), reprezintă stimuli senzoriali interni care sunt recepționați de structuri nervoase specializate (receptori interni) în receptarea și codificarea acestora. Aceste informații sunt apoi transmise sistemului nervos central care dispune pe zone specifice pentru controlul și reglarea mediului intern, astfel încât organismul să mențină homeostaza.(Acatincăi,2003)

2.1.11.Fazele de desfășurare ale unui tipar comportamental

Un animal aflat într-o anumită stare motivațională internă se va comporta astfel încât să ajungă în situația de a-și satisface acea trebuință. În cele mai multe cazuri, condițiile necesare acestei rezolvări nu se găsesc de la început în aria de percepere și acțiune a unui animal motivat. Din aceste motive, în natură, orice act comportamental debutează printr-o stare de neliniște și agitație motorie care cresc progresiv în intensitate și care se transformă într-o activitate de explorare activă a mediului înconjurător. Aceste acțiuni, care presupun efort și cheltuieli de energie din partea animalului, poartă denumirea de comportament apetitiv. Faza de căutare se finalizează doar atunci când animalul ajunge în prezența situației stimulatorii specifice și care, printr-un mecanism declanșator înnăscut (MDI) conduce la satisfacerea și anularea motivației activate. (Cociu,1999) Faza următoare a comportamentului apetitiv este actul consumator, care se materializează prin efectuarea unor acțiuni ce au drept consecință dezactivarea stării de motivație internă și instalarea stării de saturație. Un tipar comportamental se desfășoară în trei etape distincte: faza de căutare care este o fază nedirecționață, aleatorie, faza a doua se instalează odată cu recepționarea primelor stimuli, din acest moment se declanșează comportamentul apetitiv urmat de actul consumator. (Acatincăi,2003)

2.2.1.Forme de comportament

Manifestările comportamentale sunt în esență procese fiziologice complexe, corelate și integrate prin mecanisme nervoase și umorale.

Mecanismele nervoase implică faza de recepționare a stimulilor din mediu, faza neurală (centrală) de analiză, selectare, integrare și acumulare a informațiilor actuale și anterioare pe baza cărora se produc reacțiile și faza de efectuare a manifestărilor comportamentale. Mecanismele umorale modifică reactivitatea animalelor într-o anume direcție. Astfel unele componente sanguine (glicemia, lipemia, etc.) influențează comportamentul alimentar, hormonii sexuali determină comportamentul sexual și agonistic, iar prolactina este implicată în comportamentul matern.(Cociu,1999)

Formele de comportament caracteristice speciei asigură supraviețuirea indivizilor, proces condiționat la adaptarea acestora la mediul înconjurător. Sub presiunea unor factori biotici și abiotici ai mediului, fiecare specie și-a perfecționat comportamente caracteristice, menite să-i asigure nevoile de apărare, hrănire, îngrijire a descendenților și de integrare biosocială (inter- și intraspecifică). Perfecționarea treptată a diferitelor tipare comportamentale s-a realizat numai în limita impusă de fondul genetic specific speciilor și populațiilor de animale.

Descrierea comparativă a tipurilor comportamentale impune stabilirea unui catalog de acțiuni în care au importanță următoarele mișcări, poziții și acțiuni:

forma generală de mișcare

mișcări destinate asigurării confortului

mișcări necesare întreținerii metabolismului (căutarea, prehensiunea și îngerarea hranei)

modul de defecare și micțiune

repausul (odihna) și somnul

comportamentul de apărare (fuga, lupta, termoreglarea)

comportamentul teritorial (răspândirea în spațiu în raport cu mărimea populației, a bogăției bazei trofice, preferințele pentru anumite locuri pe pășune, în adăpost etc.)

comportamentul sexual (căutarea partenerului, ritualul „curtării” și al împerecherii)

construirea culcușului pentru odihnă, parturiție și îngrijirea progeniturii

limbajul (manifestările sonore)

comportamentul ludic (jocul)

capacitatea de învățare și de perfecționare a comportamentului.

Majoritatea reacțiilor comportamentale au caracteristici de reflexe necondiționate (instinctive, înnăscute) și care se exteriorizează de la o anumită vârstă. Ele s-au format și perfecționat de-a lungul evoluției speciilor, se transmit ereditar și sunt caracteristice fiecărei specii.

Comportamentele dobândite se formează și perfecționează în cursul vieții individului care prin experiență și învățare optimizează comportamentele înnăscute. (Acatincăi,2003)

2.2. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR LA CABALINE

Complexitatea existenței animalelor, interacțiunea cu mediul înconjurător, formele de comportament formează o unitate funcțională dintre aceștia, fiecare formă de comportament având o influență în măsură mai mare sau mai mică în declanșarea unui alt mecanism de comportament.

2.2.1.Comportamentul nutrițional (trofic)

Nutriția ocupă un loc central în paleta comportamentală având o importanță vitală pentru animale. Comportamentul de hrănire diferă de la o specie la alta și presupune acțiuni complexe, integrate în timp și spațiu.

Starea motivațională de foame se instalează sub acțiunea unor influxuri nervoase ce pornesc de la anumiți centri nervoși din hipotalamus și care converg spre alți centri nervoși situați în scoarța cerebrală. În funcție de vârstă, sex și nivel productiv, senzația de foame se instalează după perioade variabile de timp. Reglarea consumului de furaje este explicabilă pornind de la necesitatea menținerii homeostazei organisului, de înlocuire permanentă a pierderilor de substanțe nutritive din organism în metabolismul de întreținere a funcțiilor vitale și asigurarea cantitativă și calitativă a substanțelor nutritive utilizate pentru realizarea unor producții specifice.

În hipotalamus se găsesc interoreceptorii care percep modificările concentrației unor compuși sanguini cu rol nutritiv (glucide, lipide, aminoacizi), precum și a temperaturii mediului intern. Tot la hipotalamus ajung și stimulii interni gastrici care informează sistemul nervos central despre gradul de plenitudine al stomacului.

Reducerea concentrației unor substanțe și metaboliți în plasma sanguină și la nivel intracelular, reducerea temperaturii mediului intern, precum și contracțiile stomacului gol determină instalarea stării de foame. Ca urmare se activează comportamentul apetitiv și actul consumator specific. Creșterea concentrației unor substanțe și metaboliți specifici, creșterea temperaturii interne și distensia stomacului plin acționează asupra centrului nervos al satietății din hipotalamus, diminuând treptat, până la anulare starea de foame. De asemenea, comportamentul nutritiv este influențat și de stimulii proveniți de la furaje (olfactivi, gustativi, vizuali și tactili), care prin intermediul exteroreceptorilor sunt conduși la nivelul sistemului nervos central unde participă la reglarea ingestiei.

Indiferent de specie, comportamentul de hrănire presupune o fază apetitivă (motivată prin senzația de foame) și una consumatoare (căutarea, procurarea și ingerarea hranei).

Realizarea contactului senzorial cu hrana implică căutarea și identificarea acesteia prin activitate locomotorie variabilă.

Durata consumului de furaje precum și consumul efectiv al acestora sunt particularități specifice speciei și care sunt influențate de caracteristicile anatomice ale organelor cu rol în nutriție: buze, limbă, dentiție, conformația tubului digestiv. (Acatincăi,2003)

Cabalinele sunt animale erbivore, monogastrice, având aparatul digestiv adaptat ingerării și digestiei furajelor vegetale, verzi sau uscate, a furajelor fibroase și a nutrețurilor concentrate.

Prehensiunea furajelor se realizează cu ajutorul buzelor, a limbii și ai incisivilor. După prehensiune furajele sunt îndelung masticate și deglutite. Un kg de fân este consumat cu aproximativ 3000-3500 mișcări de masticație în 30-40 de minute. Stomacul la cabaline este unicompartimentat și are o capacitate mică, digestia este predominant intestinală. Particularitățile specifice ale aparatului digestiv la cabaline asigură o bună digestie a furajelor la nivelul intestinului gros, sub influența microorganismelor și a bacteriilor celulozolitice.

Datorită particularițăților organelor de prehensiune a furajelor, în special a buzelor și a incisivilor, caii au posibilitatea de a reteza plantele de pe pășune foarte aproape de nivelul solului, ceea ce poate cauza degradarea pășunii prin mărirea duratei de refacere a covorului ierbos și prin modificarea compoziției floristice a pășunii respective.

Caii întreținuți pe pășune manifestă un comportament nutrițional ce se desfășoară în mai multe etape: căutarea hranei, contactul senzorial cu hrana, ingerarea acesteia.

Durata totală de pășunat și consumul voluntar de furaje este influențat de o serie de factori, între care vârsta, rasa, calitatea pășunii, starea vremii, distanța până la sursa de apă potabilă, etc.

Pășunatul începe în zori și poate dura până la noapte. În medie durata totală a pășunatului este de 12-13 ore pe zi, cu variații cuprinse între 10 și 16 ore pe zi. Perioada de pășunat este divizată în mai multe reprize, fiecare având o durată de 2-3 ore. Cea mai lungă repriză de pășunat se înregistrează după amiază târziu și poate dura până noaptea târziu. Consumul voluntar de furaje verzi (în kg/cap/zi) de pe pășune este variabil, fiind influențat în principal de vârsta, masa corporală a indivizilor și calitatea pășunilor, astfel: 30-40 kg/zi la iepele de reproducție, 25-30 kg/zi la tineret de 2-3 ani, 20-30 kg/zi la tineret de 1-2 ani și 15-20 kg/zi la tineretul de 6-12 luni.(Palicica,1998)

Cabalinele execută un pășunat selectiv, manifestând preferință pentru plantele aflate într-un stadiu timpuriu de vegetație, ca și pentru cele cu o masă foliară abundentă și valoare nutritivă ridicată. Caii evită plantele îmbătrânite, pe cele poluate cu dejecții sau cu diferite substanțe chimice, precum și pe cele alterate sau mucegăite. La cabaline buza superioară și mucoasa bucală sunt mai sensibile la acțiunea mecanică a furajelor, motiv pentru care caii evită furajele turgescente (foarte uscate și lemnoase cu spini, etc.).

Imediat după începerea pășunatului caii se dispun în evantai, indivizii dominanți aflându-se în zona frontală a stavei, mânjii și tineretul cabalin sunt dispuși spre centrul grupului, iar animalele adulte care se află în partea inferioară a ierarhiei sociale încheie grupul. (Salațiu,1998)

Termenul de stavă se folosește pentru a desemna un grup heterogen de cabaline, grup care poate fi format din: armăsar, iepe, tineret și mânji. La scurt timp după începerea pășunatului, stava se divide în grupuri mici de cai, 4-5 indivizi. Pe timpul pășunatului caii se dispersează pe pășune, păstrând între ei o anumită distanță. Caii pășunează de regulă cu capul în direcția din care bate vântul. Pe timpul pășunatului, ei supraveghează atent împrejurimile, prin control olfactiv, vizual și auditiv. Prin controlul vizual caii reușesc să țină sub observație o zonă cu raza de până la 500 m. În cazul în care percep un potențial pericol, devin foarte atenți, își ridică capul și execută un control olfactiv și auditiv în direcția din care au sesizat potențialul pericol. Dacă pericolul devine iminent, conducătorul stavei (armăsarul dominant sau iapa conducătoare) emite un sforăit specific și toți caii se îndepărtează în fugă, viteza de deplasare putănd ajunge la 60-70 km/oră.

(Palicica,1998)

Pe pășune, caii evită persoanele și animalele necunoscute, față de care păstrează o distanță critică (distanță de fugă) de 15 până la 50 de metri, în funcție de vârsta și experiența indivizilor.

După 2-3 ore de la începerea reprizei de pășunat, intensitatea pășunatului se reduce treptat, până ce încetează și caii se adună în grup de odihnă. Pe timpul perioadelor de odihnă caii se apără de atacul insectelor hematofage și al muștelor prin mișcări de scuturare ale pielii și prin lovituri executate cu coada, capul și cu membrele.

Mânjii încep să pășuneze de la vârsta de 7-10 zile, imitând comportamentul nutrițional al iepei-mamă. În primele zile de pășunat cantitatea de furaje verzi ingerate este mică și nu asigură un aport nutritiv semnificativ. Pe măsura ce mânjii cresc și odată cu reducerea producției de lapte a iepei, crește durata pășunatului cât și cantitatea de furaje ingerate de către mânji. Mânzul pășunează în imediata vecinătate a iepei.

Comparativ cu întreținera pe pășune, comportamentul nutrițional al cabalinelor întreținute în condiții de stabulație (în boxă individuală, legat la stand sau în spații colective de cazare) prezintă unele particularități specifice, particularități de natura și modul de preparare al furajelor administrate, precum și de programul de administrare al tainurilor pe parcursul unei zile. Astfel, prin administrarea furajelor (suculente, fibroase, concentrate) la iesle, durata furajării se reduce semnificativ, cu până la 40-50% față de furajarea la pășune. Ca urmare timpul și energia genetic „alocate” acestui tip de comportament nu sunt eficient utilizate și în aceste condiții la cabaline pot să apară unele vicii de comportament (ticul ursului, jocul cu limba, roaderea ieslei, etc.). Pentru prevenirea acestor manifestări nedorite se recomandă administrarea unor rații furajere adecvate și întreținera cailor în spații de cazare care să asigure condițiile de confort necesare. (Acatincăi,2003)

2.2.2.Comportamentul nutrițional al noului-născut

La scurt timp după parturiție, iapa execută controlul olfactiv al anexelor fetale, după care îndreaptă atenția spre mânz, executând controlul olfactiv al acestuia. Inițial acest control se realizează prin contact naso-nazal, după care iapa-mamă începe să îndepărteze prin lins, resturile de anexe fetale și de lichid amniotic de pe corpul mânzului. În timpul acestor acțiuni, iapa emite nechezături scurte de chemare. Controlul olfactiv precum și îndepărtarea prin lins a resturilor de anexe fetale de pe corpul mânzului înlesnesc imprimarea (fixarea) olfactivă a iepei față de propriul mânz.

La scurt timp după fătare (15-60 minute) mânzul încearcă prin mișcări încă nesigure, să se ridice în picioare, apoi inițiază primele acțiuni de localizare a glandei mamare, ajutat uneori de iapa-mamă prin mișcări de dirijare cu capul. Mânzul localizează glanda mamară pe cale olfactivă, această acțiune fiind facilitată de prezența, la nivelul glandei mamare, a unor substanțe odorante specifice, secretate de glanda mamară.

De regulă pentru supt mânzul abordează iapa pe partea stângă a acesteia, cele două mameloane fiind supte alternativ. Mânzul prinde mamelonul între limbă și tavanul boltei palatine, baza mamelonului fiind comprimată cu ajutorul buzelor. Mișcările specifice de coborâre ale mandibulei, determină reducerea presiunii din cavitatea bucală a mânzului ceea ce contribuie la ejectarea laptelui. În timpul suptului poziția mânzului față de axul longitudinal al iepei este invers paralelă, cu capul îndreptat spre glanda mamară a iepei. În această poziție iapa are posibilitatea de a verifica „identitatea” mânzului care suge, iapa întoarce capul spre mânz și îl controlează pe cale olfactivă în zona ano-genitală.

La mânz frecvența zilnică a reprizelor de alăptare este impresionantă, însă cantitatea de lapte ingerată pe durata unei reprize de supt este foarte mică. Durata unei reprize de alăptare este de 1 până la 3 minute. Numărul zilnic de reprize de alăptare, cantitatea de lapte ingerată, precum și repartiția acestor reprize de supt pe parcursul unei zile diferă în funcție de vârsta mânzului (tab.2.1., tab..2.2.). (Salațiu,1998)

Tabelul2.1.

Frecvența reprizelor de alăptare la mânz (Salațiu,1998)

Tabelul2.2.

Consumul de lapte la mânz (Salațiu,1998)

Ritmul de creștere și de dezvoltare al mânzului în primul an de viață este accelerat. În primele două luni ale vieții sale mânzul dublează greutatea avută la naștere. Mânzul se odihnește în aproprierea iepei-mamă, în primele zile de viață mânzul se odihnește aproximativ 12 ore pe zi în poziție de decubit lateral sau serno-abdominal.

Mânzul de la vârsta de aproximativ 7 zile începe să imite obiceiurile de pășunat ale iepei-mamă, la început cantitățile de furaje consumate sunt nesemnificative, odată cu înaintarea în vârstă a mânzului și diminuarea producției de lapte a iepei-mamă cantitatea de furaje consumate crește și concomitent și importanța furajelor consumate în dezvoltarea mânzului. (Salațiu,1998)

2.2.3.Comportamentul dipsic (adăparea)

Un animal bine hrănit poate suporta perioade relativ lungi de înfometare fără ca starea de sănătate să-i fie afectată. În schimb lipsa apei nu poate fi suportată mai mult de câteva zile. Consumul de apă este strâns corelat cu necesitățile organismului. Cantitatea de apă ingerată zilnic de către animal depinde de temperatura și umiditatea aerului, de compoziția chimică a furajelor, de efortul fizic depus și de performanțele productive.

Adăparea este un comportament motivat de senzația de sete. Conținutul de apă din organismul animal este un parametru fiziologic ce diferă cu specia, vârsta, starea fiziologică, etc. Cantitatea de apă din organism este evaluată prin perceperea presiunii osmotice a plasmei sanguine de către osmoreceptorii care se găsesc în artera carotidă internă. Informațiile recepționate sunt transmise către centrii nervoși specifici senzației de sete din hipotalamus care sunt interconectați cu scoarța cerebrală. Diminuarea cantității de apă din organism și creșterea consecutivă a concentrației în săruri minerale a sângelui determină instalarea stării de sete, stare ce activează comportamentul dispic. (Acatincăi,2003)

Pentru a se adăpa, caii întind capul spre suprafața apei și întroduc parțial buzele în apă astfel încât nările rămân deasupra nivelului apei, comisura buzelor fiind bine închisă. Prin mișcări specifice ale mandibulei și ale limbii, apa este sorbită în cavitatea bucală și apoi înghițită. Sorbiturile sunt lungi și ample, aproximativ 15-20 sorbituri pe timpul unei reprize de adăpare. La terminarea adăpării, apa neînghițită se scurge printre buzele animalului, cu un zgomot caracteristic (pipat).

Frecvența adăpărilor, precum și necesarul de apă potabilă depind de natura, calitatea și cantitatea furajelor ingerate, de factorii de micro- și macroclimat, de efortul fizic depus de animal, de calitatea apei și de modul de asigurare al apei pentru adăpare.

Un cal adult consumă în medie, în 2-4 reprize de adăpare 15-20 litri de apă pe zi, însă în funcție de factorii amintiți, cantitatea de apă poate să ajungă la 40-60 litri/zi. Cabalinele sunt foarte pretențioase în ceea ce privește calitatea apei. Apa trebuie să fie proaspătă și limpede cu PH neutru, lipsită de microorganisme și la o temperatură de 10-12°C cu limite de 8-9°C în timpul sezonului rece și 16-17°C în timpul sezonului cald.

În cazul cailor întreținuți în stabulație, pentru evitarea apariției unor tulburări gastrice și pentru îmbunătățirea procesului de digestie se recomandă respectarea unei succesiuni în administrarea furajelor si al adăpării. Astfel adăparea cailor se va efectua înainte de administrarea nutrețurilor concentrate și după ce și-au consumat tainul de furaje fibroase sau grosiere. (Acatincăi,2003)

2.2.4.Comportamentul de excreție (defecarea și micțiunea)

Acest tip comportamental este specific fiecărei specii. Defecarea și urinarea sunt funcții importante ale organismelor și satisfac un dublu scop: metabolic (eliminarea produșilor de excreție) și informațional-social (marcarea teritoriului, apelant sexual). Defecarea are loc când rectul a atins un anumit grad de plenitudine. Baroreceptorii din peretele intestinului transmit în mod continuu informații privitoare la gradul de plenitudine al rectului unor centri nervoși (centrum anale) din măduva spinării. Dacă rectul este plin, centrul defecării declanșează relaxarea sfincterului anal și contracții ondulatoii ale musculaturii intestinului gros.

Stimulii sensibilizatori ce induc starea motivațională de eliminare a urinei sunt generați de un anumit grad de umplere a vezicii urinare. Baroreceptorii din pereții vezicii urinare transmit permanent centrului de comandă din măduva spinării (centrum vesico-spinale), care este interconectat cu scoarța cerebrală, informații despre gradul de distensie al pereților vezici urinare. Urinarea (micțiunea) ca act consumator, este precedată de acțiuni comportamentale ce îmbracă forme specifice de manifestare în funcție de vârstă, specie, sex, etc. (Acatincăi,2003)

La cabaline defecarea și micțiunea sunt funcții fiziologice ce satisfac un dublu scop: metabolic (eliminarea produșilor de excreție) și etologic (apelant sexual și marcarea teritoriului). În cazul cailor întreținuți pe pășune, defecarea și micțiunea se realizează de obicei în zone bine stabilite și relativ bine delimitate, zone care sunt folosite în acest scop o perioadă variabilă de timp. Aceste zone sunt cunoscute sub denumirea de „zone de depunere a fecalelor”. În zonele astfel fertilizate, vegetația este luxuriantă, plantele ce formează covorul ierbos sunt mai închise la culoare și mai înalte. Caii adulți dar și mânji evită consumarea ierburilor din această zonă utilizată ca locuri de depunere a dejecțiilor.

Înainte de defecare, armăsarii aleg deliberat și cu mare atenție locul defecării, iar după defecare execută controlul olfactiv al fecalelor (crotinelor) depuse.

La caii adulți se înregistrează 6 până la 12 defecări pe zi, cantitatea de crotine eliminată fiind de aproximativ 25 kg/zi. (Șerban,1981)

Atât frecvența, cât și cantitatea de fecale eliminate pe zi sunt influențate de vârsta animalelor, cantitatea și natura furajelor ingerate, etc. Defecarea și urinarea la cabaline se realizează în poziție ortostatică, în stațiune. Uneori defecarea are loc și pe timpul deplasării cailor ( „la pas” sau „la trap”).

Urinarea se realizează în poziție ortostatică. Pe timpul urinării caii adoptă poziții specifice, caracteristice fiecărui sex. Astfel masculii depărtează puțin membrele posterioare, cifozează linia superioară a trunchiului și ridică coada, penisul fiind puțin ieșit din furfou. Urina este eliminată în jet puternic, abundent și continuu. Femelele adoptă o poziție asemănătoare cu cea descrisă la masculi, cu diferența că depărtează mai mult membrele posterioare, ridică mai mult coada și elimină urina în jeturi puternice. După urinare mușchii vulvei se contractă ritmic de câteva ori. În mod obișnuit un cal adult elimină între 8-13 litri de urină zilnic. Frecvența urinării este între 7-11 urinări pe zi cu o frecvență mai mare în timpul nopții.(Gregorescu,1990)

2.3. ALTE FORME DE COMPORTAMENT CU IMPLICAȚII ÎN ALIMENTAȚIA CABALINELOR

2.3.1.Comportamentul agonistic

Comportamentul agonistic cuprinde o serie de manifestări conflictuale și de agresivitate (acțiuni de intimidare, amenințare, atac, apărare, fugă) și care sunt îndreptate spre indivizi aparținând aceleiași specii. Aceste reacții sunt în mare măsură instinctive, menținute prin selecție naturală și artificială deoarece au fost utile în diferite momente ale evoluției speciei. Comportamentul agonistic se manifestă prin reacții și atitudini specifice având drept scop accesul preferențial la ocuparea unui loc de furajare, adăpare, odihnă, sau pentru un partener sexual. Conflictele pot să apară între masculi sau femele din acelasi grup (intracategorie) sau între adulți și tineret (intercategorie). (Acatincăi,2003)

Într-o situație de conflict la cabaline este greu de prognozat cum anume va acționa animalul. Ca arme de luptă, cabalinele folosesc copitele anterioare și cele posterioare, precum și dinții. Uneori cabaline crescute izolat au tendința să devină agresivi. Agresivitatea cabalinelor însă se datorează în majoritatea cazurilor omului, care nu știe sau nu vrea să se comporte adecvat cu animalul, ceea ce duce și la apariția așa-ziselor năravuri. În acest context trebuie condamnată cu vehemență îndeosebi bătaia animalelor ca mijloc de educare. Blândețea și intuiția ne ajută mult mai mult să ne atingem scopul dorit. După unii autori există la unii cai și o predispoziție ereditară pentru agresivitate, dar cabalinele nu se nasc retive, acesta se datorează în exclusivitate comportamentului omului față de animal. Lupta la cabaline poate fi observat atât la iepe, cât și la armăsarii ținuți în libertate. Între iepe apar lupte pentru stabilirea rangului social. În acest scop ele se mușcă reciproc, sau se lovesc cu copitele posterioare, apropiindu-se crupă la crupă, luptele fiind secondate și de strigăte. În acest mod iepele se apără și de apropierea nedorită a armăsarilor. Luptele între armăsari se observă la cei ținuți în libertate, îndeosebi în perioada căldurilor la iepe. În acest caz armăsarii se mușcă cu dinții de gât sau coamă într-o formă mai gravă, cabrează și se lovesc reciproc cu copitele membrelor anterioare, mușcându-se în același timp la cap, gât. Uneori își cauzează răni grave, dar numai în cazuri excepționale se termină lupta cu moartea adversarului. De obicei cel care este inferior adoptă o poziție de supunere și fuge, încheindu-se astfel lupta. Accidentele cu sfârșit letal se observă însă între armăsarii care se luptă în condiții de grajd, unde spațiul redus nu permite fuga celui inferior. Dintre toate animalele domestice, cabalinele dispun de cele mai variate mijloace expresive și de mimică facială.

Nechezatul ca formă de exprimare sonoră se folosește în multe scopuri. Deosebim un „nechezat de salut” la întâlnirea cu un cal străin, un „nechezat de contact” când membrii cârdului s-au pierdut din vedere. Nechezatul intens și lung se folosește când armăsarul vede o iapă sau când cabalinele vor să ajungă în contact cu alți cai din alte grajduri, sau care nu le sunt în câmpul lor vizual. În general cabalinele reacționează la vocea congenerului de specie, indiferent dacă acesta se vede sau nu. Există multe feluri de nechezat, care diferă de la situație la situație și au și caracter individual, așa încât unii crescători reușesc să-și recunoască după voce caii. Mimica facială la cabaline este expresivă, servind ca semnal în relațiile sociale ale cabalinelor. Crescătorului experimentat sau clinicianului mimica facială îi dezvăluie atât starea de dispoziție, cât și de sănătate a animalului. Jocul urechilor reprezintă o semnalizare optică eficientă. Când urechile sunt îndreptate înapoi, calul are intenții agresive, când ele sunt orientate înainte manifestă atenție sporită. Unii autori descriu în acest context diferite „fețe” ale calului. Astfel, menționăm: față de moțăială, de oboseală, de amenințare, când urechile sunt îndreptate înapoi iar nările mult îngustate, față de durere când animalul are dureri mari, ca de exemplu în colici sau în timpul fătărilor grele. (Doliș,2010)

2.3.2.Comportamentul de grup

În majoritatea aglomerărilor de animale, având dimensiuni ce asigură recunoașterea reciprocă între animale, se dezvoltă și apoi se stabilizează o ierarhie de grup ca rezultat al interacțiunilor agresive dintre animale ce fac parte din aceste colectivități. Ca rezultat al competiției conflictuale, animalul poate fi dominant (învingător) sau dominat (supus). În condiții normale această ierarhie rămâne relativ constantă în timp și spațiu. (Acatincăi,2003)

Caii sunt animale sociabile, care preferă să trăiască în grupuri mai mari sau mai mici, în care se realizează și se respectă cu mare strictețe o anumită ierarhie. În fruntea grupului se află de obicei armăsarul cel mai viguros, mai puternic, care conduce și apără animalele subordonate, menținând liniștea și armonia grupului. Poziția cailor într-o comunitate poate fi ușor sesizată, atât în grajd, cât și pe pășune. Dacă regimul de administrare al hranei este restrictiv sau frontul de furajare insuficient, animalele cu rang inferior așteaptă cu răbdare să le vină rândul la jgheab, în caz contrar ele riscă să primească riposta celor dominanți. (Ioan,1997)

Cabalinele sunt animale tipice de cârd. Comportamentul social, interesul față de congenerul de specie este bine dezvoltat. Dacă se întâlnesc ca străini, aceștia manifestă un comportament explorativ și se supun reciproc unui control olfactoriu naso-nazal, naso-genital. Dacă cei doi se simpatizează, se poate realiza curățirea reciprocă a pielii.

În caz contrar se poate declanșa comportamenul agonistic. Cabalinele care trăiesc în libertate sunt organizate în grupe familiale, care se compun dintr-un armăsar și 6-8 iepe. În aceste familii, armăsarul ocupă de obicei rangul cel mai mare, urmat de iepele cele mai vârsnice. Constituirea de către om a aglomerărilor mari de cabaline pe pășune nu corespunde firii naturale a calului și poate cauza tulburări comportamentale. Armăsarul își apără familia împotriva altor armăsari. Armăsarii tineri sunt ținuți la distanță în cadrul familiei, mai ales când una din iepe este în călduri. La vârsta de 1-4 ani, și dacă au apărut alți mânji, armăsarii tineri se separă de familie, formând la rândul lor grupuri de armăsari. În continuare ei încearcă să răpească iepe tinere din familiile deja formate, își formează la rândul lor un harem. Astfel se evită în condiții naturale consangvinizarea. (Doliș,2010)

2.3.3.Comportamentul teritorial

Teritoriul în care grupul de animale se stabilește în vederea hrănirii, apărării și reproducției constituie spațiul vital al acestei colectivități. De regulă acest teritoriu este delimitat, luat în stăpânire și apărat cu vehemență împotriva altor indivizi din aceeași specie. În general, în timpul unor activități zilnice animalele păstrează între ele o anumită distanță, a cărei valoare diferă cu specia, rasa, vârsta indivizilor. (Acatincăi,2003)

2.3.4.Comportamentul explorativ

Comportamentul explorativ este alcătuit dintr-un ansamblu de activități motorii și senzitive care sunt activate de o motivație internă instinctivă și specifică care poartă denumira de curiozitate. Comportamentul explorativ, ca formă de manifestare a unei motivații interne specifice (curiozitatea) este o activitate instinctivă majoră, care se află în opoziție cu tendința animalului de a evita situațiile necunoscute (frica de necunoscut). Încă din primele zile de după naștere, puii tuturor speciilor de animale domestice manifestă un viu interes față de mediul înconjurător. (Acatincăi,2003)

Manifestări de curiozitate și de explorare se observă la mânji îndeosebi, deoarece ei cercetează mai mult obiectele din jur. Cabalinele adulte nu manifestă acest comportament, în afară de cazul când adoptă ceremonialul de întâlnire sau de „salut” cu un alt cal străin. Jocul se practică mai ales la mânji. Aceștia fug de obici în jurul mamei, la început, iar odată cu înaintarea în vârstă se îndepărtează și intră în jocuri de fugă în grup cu alți mânji. Aceste jocuri conțin toate elementele unui comportament de luptă, însă intențiile nu sunt serioase, fiind numai un joc, urechile nu sunt orientate înapoi. Jocurile au menirea de a pregăti animalul la viața de adult. (Doliș,2010)

2.3.5.Comportamentul de salvare

Acest complex comportamental presupune o serie de acțiuni desfășurate de animal pentru a-și salva integritatea fizică în caz de pericol. Dușmanii pot fi recunoscuți prin stimuli-semnal filogenetici (înnăscuți) sau pot dobândi o astfel de semnificație în cursul experienței proprii (ortogenetice), prin învățare. Ca orice stimul declanșator, dușmanul poate fi recunoscut prin una sau două trăsături caracteristice (profil corporal, dimensiune corporală, viteză de deplasare, miros specific, etc.). Perceperea dușmanului nu declanșează în mod automat reacția de salvare din partea animalului. Această reacție apare numai în situația în care dușmanul se apropie la o anumită distanță, denumită distanța de fugă. Prin fugă, animalele caută să se plaseze din nou la o distanță superioară celei de fugă față de dușman. (Acatincăi, 2003)

2.3.6.Comportamentul de odihnă și somn

Somnul este considerat ca fiind manifestarea unui comportament motivațional instinctiv vital. Nevoia de somn are un caracter ciclic și se instalează după o perioadă de activitate în stare de veghe în urma căreia apare starea de oboseală ce declanșează la nivelul scoarței cerebrale senzația de somn. Nevoia de somn, precum și durata somnului diferă în funcție de vârsta animalului și de efortul fizic și psihic depus în cursul stării de veghe. (Acatincăi,2003)

Nevoia de somn al cabalinelor este relativ mic comparativ cu nevoia de somn al omului, cabaline în viața de adult au nevoie de trei patru ore de somn pe zi care în generel este efectuat în două perioade ale zilei, o perioadă mai lungă de două,trei ore după miezul nopți și o perioadă mai scurtă în jurul prănzului. Nevoia de odihnă al mânjilor este mai mare, și se reduce treptat odată cu înaintarea în vârstă.

2.3.7.Comportamentul de igienizare

La toate speciile de animale domestice se pot observa activități comportamentale de igienizare, ce are drept scop îngrijirea corporală, comportamentul de igienizare poate fi individuală sau de socializare când un individ de regulă de rang inferior manifestă comportamentul de igienizare în favoarea unui alt individ.(Acatincăi,2003)

Comportamenul de igenizare la cabaline este o activitate foarte impotrantă formă de comportament care se desfăsoară după regulile de hierarhie, indivizii cu rang inferior ”au obligația de a curăța” indivizii cu rang superior.

2.3.8.Comportamentul sexual (reproductiv)

Comportamentul sexual este reprezentat de totalitatea atitudinilor și manifestărilor unui animal în prezența altui animal de sex opus și din aceeași specie, adoptate în scopul perpetuării speciei.

La toate speciile de animale reproducera este cel mai important tip comportamental în avantajul speciei. Prin reproducere se asigură variabilitatea genetică (și implicit fenotipică) a indivizilor. Variabilitatea, ca însușire fundamentală a indivizilor unei specii, constituie materia primă asupra căreia intervine selecția naturală în condiții naturale de mediu și cea artificială în cazul selecției exercitate de om.

Starea de motivație sexuală este determinată hormonal și este influențată de acțiunea unor stimuli-cheie (vizuali, olfactivi, tactili, auditivi).

Atitudinile și manifestările ce compun comportamentul sexual au rolul de a face posibilă apropierea celor doi parteneri, anulează tendințele de fugă și reduc interacțiunile agresive dintre parteneri. Comportamentul sexual se desfășoară în mai multe etape distincte: căutarea și curtarea partenerului (comportamente apetitive) și apoi împerecherea (copulația) ca act consumator.

Pentru ca împerecherea să aibă loc efectiv, comportamentul sexual al celor doi parteneri trebuie să se sincronizeze progresiv, în mai multe etape. În această sincronizare intervine, de regulă, un ritm exterior (modificarea duratei zi-lumină, creșterea-scăderea temperaturii ambientale etc.) ceea ce duce la creștera progresivă a sensibilității reciproce a partenerilor la semnalele specifice, până la sincronizarea totală a partenerilor. (Acatincăi,2003)

Instinctul genezic la cabaline apare la o vârstă foarte tânără, în jur de șase luni, dar maturitatea sexuală este dobândită mult mai târziu. Din acest motiv, animalele vor fi folosite la reproducție după vârsta de 3-4 ani, în funcție de rasă și precocitate, când și greutatea corporală atinge parametrii optimi. (Coman,1997)

Comportamentul sexual la animalele ținute în condiții zootehnice de grajd diferă de cele pe care îl manifestă în libertate, în condiții naturale. În condițiile artificiale create de om, o serie de elemente comportamentale sexuale nu se pot manifesta sau se manifestă în mod șters. În asociațiile familiale ale cabalinelor formate dintr-un armăsar și câteva iepe, armăsarul exercită permanent un control olfactoriu al excrementelor iepelor sale, fiind în măsură să identifice iepele care vor intra în călduri. În această fază a căldurilor slab exprimate, iapa respinge prin lovituri de copite încercările de apropiere și de copulare ale armăsarului. În perioada căldurilor propriu-zise sau al estrului, care la iapă durează 1-2 zile și apare aproximativ la 7-9 zile după fătare, iepele acceptă armăsarul luând în acest sens o poziție tipică de prezentare, care seamănă oarecum cu cea adoptată la micțiune. Iapa în călduri urinează și defecă des. Excrementele sunt controlate olfactoriu de către armăsari. Armăsarul verifică olfactoriu și regiunea ano-genitală a iepei, cu care ocazie manifestă și comportamentul de „rânjire” sau rictusul buzei superioare. Iapa în călduri acceptă saltul armăsarului, care execută intromisiunea și după câteva mișcări de fricțiune, ejaculează. Durata actului copulator este în medie de 15-20 secunde. Ciclul de călduri la iepe se repetă la intervale de 21 de zile. (Doliș,2010)
În grupuri naturale, activitatea sexuală este monopolizată de către armăsarul cel mai bătrân, armăsarii tineri sunt ținuți la distanță.

În condițiile climei din Europa Centrală și de la noi, perioada de călduri cu cele mai mari șanse de fecundare se înregistrează primăvara, căldurile fiind dependente de durata zilei lumină. Primele călduri la iapă pot apărea la vârsta de 18 luni, dar ele nu sunt fecunde în general. Monta fecundă se realizează la iapă de obicei la vârsta de 2 ani, iar prima fătare la aproximativ 3 ani.

(Doliș,2010)

2.3.9.Comportamentul paternal

Relațiile ce se stabilesc între părinți și pui, în special între mamă și pui au o importanță deosebită pentru supraviețuirea individuală a descendenților și prin extensie a speciei.

În cadrul acestui tip de comportament se pot distinge două variante, comportamente distincte: comportamentul de îngrijire (paternal sau epimelectic) și comportamentul de solicitare a îngrijirii (etepimelectic).

Nou-născutul se ateșează puternic încă din primele ore de viață de ființele care îl îngrijesc (fenomen cunoscut sub numele de imprimare). Prin acest mecanism declanșat într-o fază critică a vieții animalului tânăr, acesta este fixat de mama lui, o recunoaște și o urmează. Relațiile de îngrijire-ocrotire decurg în sens unic (de la adult la nou-născut). Exteriorizarea acestei tipologii comportamentale are loc în urma acțiunii hormonului prolactina prezent în sângele mamei după fătare și care determină instalarea instinctului matern. Acest comportament specific este menit să asigure acele cerințe ale progeniturii (hrănire, îngrijire, apărare) care să-i garanteze acestuia șansa de supraviețuire. Prin atașarea puiului față de mamă are loc și o atașare a puiului față de grupul său familial, precum și de teritoriul pe care acesta îl ocupă. (Acatincăi,2003)

Relația iapă-mânz

Primele semne care arată apropierea termenului de fătare la iapă sunt: tumefierea glandelor mamare și a sfârcurilor, cu aproximativ patru săptămâni antepartum. În ultimele zile de gestație apare la sfârcuri un lichid vâscos cu aspect de ceară. La fătare, iepele au nevoie de liniște și în majoritatea cazurilor fătările se înregistrează noaptea, îndeosebi în grajd. Înante de fătare, iepele sunt neliniștite, transpiră, se culcă și se ridică, defecă și urinează frecvent în cantități mici. Fătarea are loc în decubit lateral și durează puțin timp. Mânzul se naște de obicei învelit în învelitoare fetale, de care se eliberează imediat prin mișcări ale capului și ale membrelor. Ombilicul se rupe odată cu ridicarea mânzului sau a iepei. După ce se ridică iapa, se stabilește contactul olfactoriu naso-nazal cu mânzul și începe să lingă. Lichidele fetale înlesnesc o imprimare (fixare) olfactorie a iepei față de mânzul ei. (Doliș,2010)

2.3.10.Comportamentul ludic (de joacă)

Acest comportament se întâlnește la majoritatea speciilor de animale domestice, îndeosebi la cele tinere. Astfel animalele se pot juca cu diferite obiecte și mai frecvent între ele. Acțiunile ce compun comportamenul de joc nu par să aibă un scop bine definit însă la o observare și analiză mai atentă, în acest tip comportamental se pot sesiza elemente din alte tipuri comportamentale (agonistic, sexual, de salvare, de investigație, etc.). Comportamentul de joc se manifestă numai în cazul animalelor sănătoase și este un proces de acumulare a unor informații care vor fi folosite ulterior în viață. (Acatincăi,2003)

2.4.CERCETĂRI CU PRIVIRE LA COMPORTAMENTUL ALIMENTAR LA TINERETUL CABALIN

În lume în prezent se găsesc mai mult de 100 de rase de cai. Din cauza mecanizării industriei și agriculturii, numărul cailor de muncă a regresat permanent în ultimele decenii.Tot mai rar vedem câte un cal pe stradă sau la muncă pe ogoare. În schimb, a creasut numărul cilor pentru sport, mai ales a cailor pentru călărie. Călăria este un exercițiu fizic, un bun tratament împotriva obezității și turburărilor de circulație. Realizează de asemenea o strânsă legătură între animal și om și natură. În funcție de modul de mișcare a membrelor și de viteză, se disting mai multe ”mersuri”, dintre care cele mai importante sânt mersul la pas, la trap, buiestrul și galopul. Pentru avansarea corpului în timpul pasului, forța necesară pornește de la membrele posterioare, punctul de greutate fiind deplast în față. Caii sălbatici își petrec viața într-o continuă peregrinare dintr-un loc în altul, încât mânjii trebuie să se mască ”maturi” din punct de vedere biologic. Durata destației la iapă este de 330-340 de zile (Kolb, 1977), o perioadă de gesteție relativ lungă. Mânzul la naștere dispune de organe de locomoție și de simț care funcționează bine: după 20 de minute de la fătare, mânzul se ridică în piciore și face primele încercări, destul de nereușite de a alerga. După câteva ore își poate urma mama.

Semnul prodromic al fătării este tumefierea glandei mamare, care după fătare va secreta colostrul, bogat în proteine și în vitamine. Vaginul fiind mai bine irigat, devine mai elastic. Deschiderea gâtului uterin începe prin contracții ondulatorii ale uterului, care au o direcție antero-posterioară, de la coarnele uterine spre gâtul uterin. Datorită presiunii crescânde exercitată de învelitorile fetale, gâtul uterin cedează treptat. Acest stadiu durează la iapă 2-10 ore. Punga cu lichide fetale pătrunde în vagin și se sparge. Acum începe faza de expulzarea care durează 5-30 minute. Iepele au un vagin larg. Contracțiile uterului și presa abdominală determină în final eliminarea fetusului. În timpul fătării, iepele preferă un loc liniștit, în care să nu fie deranjate. Deseori fată în poziție culcată. Majoritatea fătărilor au loc noaptea (aproximativ 75%), indiferent dacă iepele sânt ținute în grajd sau pa pășune. După fătare iapa curăță mâmzul de resturi de învelitori. Masa corporală a mânjilor depinde de rasă, la rasele ușoare mânjii au circa 50 kg la rasele grele circa 55 kg. (Kolb, 1977).La naștere mânjii au 58-65% din înălțimea la greabăn a adulților și 7-10% din greutatea iepei. În primele șase luni ale vieții (aproximaiv în perioada de alăptare) ajung la 70-75% din înăltimea de adult și 40-45% din greutatea de adult. Dezvoltarea înălțimii corporale este mai accelerată până la vârsta de un an după care continuă într-un ritm mai scăzut. Dezvoltarea greutății corporale depinde în mare măsură de alimentație și de rasă. În tab.1.16. sunt prezentate datele evoluției corporale ale mânjilor din perioada 1988-2003 (Bodo,1992).

Vitalitatea mânjilor nou născuți este influențată de prima ridicare, apariția reflexului de alăptare, descoperirea mameloanelor, și acceptarea la supt al mânzului de către iapă, precum și producția de lapte a iepei mamă. După parturiție este foarte imortant ca descoperirea mameloanelor și primul supt să se realizeze din timp, componentele colostrului se pot valorifica cel mai bine dacă primul supt se realizează în primele două ore după parturiție. Colostrul pe lângă formarea imunității pasive a mânzului conține și materiale laxative care ajută la eliminarea meconiului. Dacă eliminarea meconiului nu se realizează în primele 6-24 de ore pot apărea colici cauzate de aceasta. (Kumer,2013)

Datorită conformației fiziologice la iepe parturiția se desfăsoară ușor cu foarte puține complicații. Majoritatea mânjilor nou născuți, în procent de 94 % se ridică în prima oră după parturiție, o mică parte dintre mânji nou născuți de 4,8 % se ridică în primele două ore. Ridicarea la peste două ore are loc numai la 1 % dintre mânji, în această categorie se regăsesc și exemplarele care s-au născut cu malformații. (Kumer,2013).Descoperirea mameloanelor și asimilarea colostrului la 80% dintre mânji are loc în primele 60 de minute după parturiție, un procent mai mic 15,5% dintre mânji ajunge să descopere mameloanele în intervalul de 61-120 de minute după naștere. Într-un interval de peste 120 de minute ajung la mameloane și consumă colostru numai 4,5% dintre exempare în această grupă se regăsesc și animalele născute cu malformații sau cele care nu sunt acceptate de iapa mamă. (Kumer,2013).

Hrana de bază a mânjilor sugari o constituie laptele matern pe întreaga perioadă de șase luni cât durează în mod obișnuit alăptarea în sistemul tradițional de creștere.În această perioadă organismul are cea mai mare intensitate de creștere, necesitănd o hrănire corespunzătoare pentru a putea folosi integral capacitatea de creștere. În primele zile după fătare iapa produce colostru care în afara faptului că este purgativ, necesar pentru eliminarea meconiului, conține substanțe imunogene care apără organismul de primele infecții gartro-intestinale, iar prin vitaminele specifice stimulează procesul în prima fază a vieții extrauterine.(Moldoveanu,1971)

Lactația propriu zisă se instalează la 5-6 zile după fătare, laptele matern fiind unica hrană a mânzului în primele 20-25 zile după naștere. Cantitatea laptelui ingerat ca și numărul alăptărilor în decurs de 24 de ore, variază odată cu inaintarea în vârstă a mânzului ajungând la 2-3 liti în primele 6 zile până la 10-12 litri în primele două luni , ceea ce reprezintă o medie întreaga cantitate zilnică de lapte produsă de iapă. De regulă în libertate, mânzul suge foarte des (70-80 supturi pe zi) suptul repetat fiind un excelent excitant al glendei mamare.Capacitatea productivă pentru lapte este specific iecărui individ in parte. (Moldoveanu,1971)

Începând cu a patra săptămână după naștere mânzul este obișnuit și cu hrana concentrată chiar în condițiile unei producții de lapte abundente, furajele de altă natură fiind necesare pentru stimularea secrețiilor gastrice și adaptarea treptată la hrănirea obișnuită. Această obișnuire se face cu ovăz uruit începând cu 100 g pe zi și crescând progresiv până la 0,5 kg pe zi în prima lună, apoi cu câte 0,5 kg în fiecare din lunile următoare astfel încât la înțărcare un mânz să consume 3 kg de concentate pe zi. În mod treptat uruiala de ovăz se înlocuiește cu boabe de ovăz care se dau în amestec cu târâțe și mazăre uruită. Folosirea pășunii începe spontan de la 2-3 săptămâni după naștere, iar consumul fânului, de preferință lucernă, începe odată cu a concentratelor.(Moldoveanu,1971)

Întervalul între prima ridicare a mânjilor și primul supt influențează și eliminarea meconiului. Eliminarea meconiului a avut loc în primele 60 de minute la 58,3% dintre mânji. La intervalul 61-120 de minute eliminarea meconiului a avut loc la 23,3% dintre mânji. Un procent de 18,5% a eliminat meconiul într-un interval mai mare de 121 de minute, în acesastă grupă se regăsesc și acele exemplare la care a fost nevoie de intervenția omului pentru eliminarea meconiului. (Kumer,2013).

După parturiție este foarte important ca ridicarea și descoperirea mameloanelor să se întâmple în timp util, asimilarea colostrulului are deosebită importanță la transmiterea și formarea imunității pasive la nou născut, și pe lângă aceasta colostrul conține materiale laxative care ajută la eliminarea meconiului. (Kumer,2013).

Iepele nu sunt animale cu o producție mare de lapte, mulsul este relativ greoi chiar și în prezența mânzului. La o mulgere se poate obține între 1,1-2,6 kg lapte, iepele se mulg în intervale de 2-3 ore în 5-6 reprize pe zi. Producția de lapte a iepei este de aproximativ 2-35 kg lapte /100 kg greutate corporală. Compoziția generală a laptelui de iapă față de laptele de vacă este prezentată în tab.2.3., respectiv schimbările compoziției în perioada monitorizată sunt prezentate în tab.2.4.

La unitățile de producție a laptelui de iapă din Rusia de la cele mai bune iepe s-a obținut 3000 kg de lapte într-o perioadă de lactație de 5 luni. Recordul de producție de lapte de iapă a fost de 6170 kg lapte într-o perioadă de lactație de 358 zile (Kumer, 2013).

Tabelul 2.3.

Compoziția laptelui de iapă și vacă (Kumer,2013)

Tabelul 2.4.

Compoziția laptelui la diferite specii de animale (Doliș,2006)

Compoziția chimică a laptelui variază nu numai de la o speciela alta, ci și în cadrul aceleași specii, de la o rasă la alta sau chiar în cadrul aceleași rase de la un individ la altul, diferă chiar la acelaș individ în funcție de vârstă, de momentul lactației,de hrană, etc. Laptele secretat în primele zile după fătare poartă numele de colostru și se deosebește de laptele normal prin compoziție chimică și proprietăți fizice și organoleptice. Astfel la vacă, colostrul obținut după fătare conține 25,42% substanță uscată, din care 16,37% proteină, 5,33% grăsime și 0,82% săruri minerale (Popovici D., 1970). Compozițiachimică se modifică treptat în următoarele zile după fătare satfel încât la 5-7 zile laptele revine la compoziția normală. (Doloș,2007)

2.5. IMPRINTINGUL LA MÂNJI

Schimbarea de informații este o caracteristică vieții.

Fenomenul de imprimare a fost observat încă din 1873 de către un zoolog care însă nu a știut să-l interpreteze și să-i surprindă valoarea esențială confertă de caracterul general, fiind întâlnit la cel mai multe specii. Fenomenul de imprimare este o formă particulară de învățare condiționată , dar el nu poate fi confundat cu învățarea condiționată de răspuns sau instrumentală pentru ca el nu se bazează pe reflex condiționat care presupune o succesiune de etape riguros distincte și nici pe încercări și erori multiple prin care subiectul învață să ajungă la actul consumator, eliminînd fazele sau etepele coletereale, inutile.(Coman,1997)

Imprimarea este un proces de învățare care se instalează printr-o fericită asociere de stimuli, care se intercondiționează print-un joc de reciprocitate și în care sunt antrenați depotrivă puiul și mama prin intermediul unor receptori specifici. Un element interesant care trebuie subliniat pentru că particularizează fenomenul și kare a fost semnalat de Lorenz, este faptul că procesul de imprimare rămâne circumscris unui tip particular de comportament, iar partenerii trebuie să dispună de markeri specifici încorporți în structura lor genetică.(Coman,1997)

După parturiție animalul adult trebuie să învețe într-un timp foarte scurt, pe baza unor markeri stimulatori, recunoașterea propriului produs, penrtu a-l putea ocroti, hrăni și îngriji. Acest proces de învățare se manifestă imediat după naștere și are o perioadă de extincție foarte scurtă, fiind frflectarea cerebralăa unor senzații pe care organismul le percepe și în baza cărora acordă primele îngrijiri propriei progenituri.(Coman,1997).

Coordonarea activității într-o asociație animalieră presupune comunicarea între membrii acestia. Stimulii au ca scop comunicarea între partenerii sociali sânt reprezentați prin anumite semnale. Semnalele pot avea diverse calități optice, acustice, chimice, tactile .(Wilhelm,1987)

Pentru dezvoltarea unor forme de comportament adecvate mediului, depozitarea de informații la nivelul creierului este de însemnătate vitală.

În perioda de capacitatea de învățare este mai mare decăt la vârsta de adult. Animalele domestice prezintă în tinerețe o caoacitate de învățare mai dezvoltată decât la vârsta de adult. La acesta contribuie și faptul că viața lor este lipsită de evenimente, încât nu mai au ce învăța. Animalele în vârstă aproape că nu mai pot fi dresate. Unele caracteristici de comportament sânt înnăscute, altele sânt învățate de la mamă și de la frați. Puiul învață de la mamă să recunoască mediul înconjurător, să-și caute hrana, să evite dușmanii și să se comporte adecvat față de animalele din aceeași specie. Un element esențial al învățării este de a face deosebirea între informații importante și neimportante. De obicei se întipăresc în conștient și ăn memorie numai acele informații, care determină animalele să aibă un comportament adecvat. Durata perioadei de învățare și volumul cunoștințelor însușite depind de specie și de individ. Fiecare specie de viețuitoare are un rtm propriu de dezvoltare și forme particulare de adaptare la anumite condiții de viață.

Animalele pot să acumuleze informații, respectiv să le memoreze pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată. Durata memorizării depinde de importanța informației și de frecvența ei. Majoritatea informațiilor sânt reținute doar pentru scurt timp, de circa 5-10 secunde. Acest interval este însă suficient de lung pentru a declanșa reacții pozitive. Un asemenea mod scurt de a memoriza iformațiile poartă denumirea de”memorie imediată”. uitării rapide a informațiilor, există avantajul pătrundeii continue a unor informații noi în conștientul animalului. Memoria imediată servește declanșării reacțiilor rapide.

Informațiile care influențează comportamentul pot fi depozitate chiar timp de câteva minute în creier. Astfel mai multe informații, legate între ele, or intra în conștient la intervale scurte. Datorită acestor memeorări cu durată de câteva minute, există deja posibiliatea alegerii unui anumit comportament, dintr-un număr mai mare de variante.

Memoria de lungă durată intervine atunci când informațiile au o importanță vitală pentru animal, când reprezintă experiență acumulată; la ierbivore, memoria de lungă durată este mai puțin dezvoltată decât la carnivore.

Animalele depozitează timp îndelungat unele informații și experiențe, mai ales în perioada de tinerețe. A dresa cu succes un animal înseamnă a folosi o anumită înclinație a animalului, modificând-o în sensul dorit, apoi fixând-o în memorie prin repetiție și răsplată , de a-l învăța să rezolve cât mai rapid, mai precis și cu mai multă putere sau îndemânare o anumită problemă.

Caii au o memorie de lungă durată numai pentru acele evenimente care sânt importante pentru ei. Mai trebuie remarcată memoria bună a cailor pentru unele locuri care aparent, pentru om, nu au nici o importanță. Calul după cum se pare,privește lumea dintr-un alt unghi de vedere decât omul. O bunăparte a comportamentului este înnăscută. După fătare ,”comenzile” pentru declanșarea unor reacții sau a unor anumite mișcări există deja în subconștient, sub forma unor programe stabilite genetic. Exemplul părinților și al fraților joacă un rol decisiv, ca de altfel și inițiativa proprie, soldată cu succes sau insucces. În cursul procesului de adaptare rațională la influențele mediului înconjurător, are loc o dezvoltare rațională la influențele mediului înconjurător, are loc o dezvoltare a legăturilor dintre centrii nervoși în scoarța cerebrală, care preluctrează și răspund la informațiile ce vin din diferite părți ale corpului.

Comportamentul general al unui animal depinde de starea de sănătate, de starea fizică (odihnit sau obosit), de informațiile primite din mediul înconjurător,sau din interiorul organismului, cât și de informațiile depozitate în memorie. Animalul alege o variantă sau alta de comportament în funcție de utilitatea acesteia pentru menținerea vieții. În cazul unui amenințări, el adoptă o atitudine de apărare sau de salvare. Fiind vorba de însăși menținerea vieții, celelalte tipuri de comportament(de procurarea hranei,comportamentul sexual) își pierd momentan importanța. Întotdeauna primează acele tipuri de atitudini care sunt decisive pentru supraviețuire. La animalul tânăr un rol important îl joacă învățarea prin obsevare și imitare a animalelor adulte.

Capacitatea calului de a învăța anumite mișcări (mersuri, figuri, sărituri) este multilaterală, aceste mișcări nu reprezintă însă o ”noutate absolută”, ele există deja în subconștient, în predispoziția ereditară. Caii observă cu multă atenție ceea ce se petrece în jurul lor și văd unrori lucruri care scapă vederii omului. Caii au obiceiul să reacționeze uneori în mod exagerat la un excitant minor, acest lucru trebuie pus pe seama faptului că la caii sălbatici modificările cele mai mici ale mediului (de exemplu furișarea prin irbă sau tufis a unui animal prădător) pot să aibă urmări grave (de exemplu, un atac). Caii își amintesc mult timp de locurile în care au fost speriați, de amenințări și de pedepse.

Capacitatea de învățatre a animalelor poate suferi în tinerețe, dacă alimentația nu este corespunzătoare, în cursul dezvoltăriisale creierul are nevoie de energie și factori nutritivi esențiali. Dacă există un deficit de factori nutritivi, se instalează tulburări grave în metabolismul celulelor nevoase. Un efect deosebit de nefavorabil îl are carența de aminoacizi esențiali. Neformarea de acizi ribonucleici și de proteine joacă un rol important în ceea ce privește depozitarea informațiilor la nivelul celulelor nervoase.Carența unor aminoacizi esențiali din rație inhibă sinteza unor proteine și prin aceasta poate frâna depozitarea de informații în creier, respectiv capacitatea de învățare.

Mânzul distinge mirosul mamei deja după câteva ore de la fătare, iar vocea ei (nechezatul) după câteva zile. Prin nechezat iapa crează o legătură între ea și mânzi. Caii adulți necheză pentru a saluta persoane cunoscute sau cai de exemplu pe stradă sau la intrarea în grajd.(Kolb,1997)

Imprintingul poate fi definit ca un proces de învățare care apare imediat după naștere, în decursul căruia se stabilește un model de comportament.

Mânzul nou născut este gata să urmeze, să se lege de orice obiect mare pe cer îl vede (Miller, 2001) (care apare în zona vizuală) imediat după naștere. Primul contact (Imprinting training) este o succesiune de acțiuni într-o perioadă de critică de învățare , o condiționare imediat sau cât mai repede posibil după parturiție.

Unele triburi băștinașe din America, unde este metoda cunoscută, ca și câteva triburi beduine, povestesc tradiții transmise din generație în generație despre „mânuirea” mânjilor imediat după naștere.(Miller, 2001)

Studii științifice au arătat că perioada de imprinting și atașament (legare) apare imediat după naștere și durează doar 1-2 ore. După această perioadă prezența străinilor stârnește frică și declanșează comportamentul de salvare al mânzului.Este evident că acest model de comportament este util și ajută mânzul la supraviețuire în sălbăticie unde cel mai mare pericol pentru el sunt prădătorii.În decursul primei ore de viață se pare ca văzul este simțul primar care atrage comportamentul de atașare și urmărire a obiectelor mari în mișcare. De-a lungul carierei am constatat o diferență de comportamet la acele exemplare pe care i-am ajutat la viață deci am fost lângă ei și i-am atins încă de la primele minute sau chiar înainte de naștere. La prima vizită care are loc după trei luni, aceste exemplare s-au comportat altfel decâ celelalte exemplare pe care examinam.(Miller, 2001)

În cadrul cercetării la cele trei exploatații, la colectarea datelor biometrice (cântărire, măsurători corporale) unele exemplare au reacționat cu o toleranță mai mare la factorii de stres cauzați în timpul efectuării acestor lucrări. La analiza datelor obținute a început să se contureze o corelație între perioada decursă de la naștere până la primul contact cu omul. La cele trei exploatații animalele sunt întreținute în moduri diferite, în boxe, în boxe prevăzute cu acces în padoc respectiv pe pășune. La indivizii care au avut primul contact cu omul într-un interval sub 60 de minute după parturiție s-a constatat o reticență mai mică față de activitatea de colectare a datelor biometrice (cântărire, măsurători corporale).

Pe parcursul studiului la acele exemplare la care primul contact cu omul a avut loc înainte de ridicarea mânzului s-a constatat o ușoară amplificare a comportamentului de explorare și diminuarea comportamentului de salvare.

În timpul colectării datelor biometrice, cum ar fi măsurători corporale, cântăriri, la aceste exemplare nu s-a declanșat sau s-a declanșat mai târziu comportamentul de salvare la stimulii inducători de ștres.

La acele exemplare la care primul contact cu omul a avut loc după ridicare comportamentul de salvare s-a declanșat mai repede; în timpul lucrărilor de colectarea a datelor biometrice acceptau mai greu atingerile omului ca și apropierea de obiecte necunoscute cum ar fi cântarul sau zoometrul.

Mânjii care au avut primul contact cu omul după 10-12 ore, au manifestat o amplificare a comportamentului de salvare, mai ales la exemplarele care s-au născut pe pășune. Colectarea datelor biometrice, cântărirea acestor exemplare a necesitat un interval de timp mult mai mare față de celelalte categorii, comportamentul de salvare s-a declanșat foarte ușor și comportamentul de exploatare se manifesta în mică măsură.

Pe baza intervalului de timp trecut de la parturiție și primul contact cu omul s-a încercat o categorizare în următorul fel:

contact înainte de ridicare

contact imediat după ridicare

contact după 12 ore

Având în vedere specificul cercetării inițiale “Contribuții la studiul alimentației și comportamentului alimentar la tineret cabalin” în perioada de monitorizare s-a încercat reducerea contactului cu omul la minimul necesar în afara perioadelor de colectare a datelor biometrice, monitorizarea fiind efectuată cu mijloace de înregistrare video, ca urmare tiparul comportamental la cele trei categorii s-a păstrat aproape neschimbat.

Pentru întocmirea fișelor etologice s-a efectuat colectare de date corporale în zilele 1; 7; 30; și 180. La exemplarele din primele două categorii colectarea datelor s-a desfășurat relativ ușor, aceste exemplare au manifestat menținerea comportamentului de explorare la un nivel mai ridicat, răspunsul la factorii de ștres prin declanșarea comportamentului de salvare s-a manifestat mai târziu, sau nici nu a apărut.

Colectarea datelor, măsurătorile corporale și mai ales cântărirea au fost dificile la a treia categorie, mai ales la vârsta de 30 respectiv 180 de zile unde greutatea corporală și forța fizică a animalului devine semnificativă în momentul declanșării comportamentului de salvare.

La acele exemplare la care primul contact cu omul a avut loc înaintea ridicării mânzului s-a constatat un prag mai ridicat la declanșarea comportamentului de salvare respectiv comportamentul de explorare a fost mai accentuat.

Mânzul s-a îndepărtat mai repede și la distanțe mai mari de iapă, accepta prezența și apropierea, atingerile omului.

La exemplarele la care a avut loc primul contact cu omul după ridicare, s-a constatat o manifestare mai accentuată a comportamentului de salvare și o toleranță diminuată la apropierea omului.

La a treia categorie – la care primul contact cu omul a avut loc după 12 ore după parturiție – s-a constatat o reticență relativ mare față de prezența omului, declanșarea comportamentului de salvare accentuată și o diminuare a comportamentului de explorare.

Imprintingul și primul contact cu omul are un potențial semnificativ, care poate fi valorificat în folosul exploatării cabalinelor, mai ales în contextul actual când din ce în ce mai multe exemplare sunt folosite pentru sport și agrement. Stimulii transmiși de om spre mânzul nou născut imediat după parturiție, în primele ore ale vieții, pot ușura munca în viitor a omului și/sau diminua anumite tipare de comportament neavantajoase în exploatarea acestor animale.

PARTEA A II-A

CERCETĂRI PROPRII

CAPITOLUL 3

SCOPUL ȘI ORGANIZAREA CERCETĂRILOR

Cabalinele până la răspândirea mecanizării și automatizării au fost utilozte pe scară largă în aproape toate activitățile omenești care necesita o prestație de efort fizic, modul de utilizare și întreținere al cabalinelor a fost perfecționat de alungul mileniilor de cănd aceste animale lucrau alături de om. Cele mai performante sisteme de întreținere și utilozare au fost dezvoltate în unitățile militare, în multe țări Europene creșterea cabalinelor,formarea raselor era direcționat pentru deservirea nevoilor armatei, în anumite zone populația putea să crească numai acele rase de cabaline care în caz de nevoie otea fi ”înrolat” și utilizat în cadrul armatei. Animalele erau exploatate, folosite cu reguralitate, zilnic de persoane care se ocupau cu utilizare lor în diferite scopuri. Odată cu dezvoltarea tehnică al societății utilizarea forței animaliere a devenit neeconomic și inutil în procesele tehnologice. Utilizarea cabalinelor s-a restrîns foarte mul și asistăm momentan la o reducere continuă numerică al ecestei specii. În ultimele două decenii populața a redescoperit frumusețea acestor animale minunate și utilozarea lor în scopuri de agrement, din ce în ce mai multe persoane utilizează cabaline în acest scop.

Aceste animale în condițiile actuale sunt exploatate, furajate într-un alt mod decăt erau întreținute în unitățile specializate sau în gospodări trediționale.

Utilizare animalelor în condițiile schimbate ridică o serie de pobleme la care răspunsurile pot fi ascunse în comportamentul nutrițional al speciei, o topografiere al comportamentului nutrițional al tineretului cabalin poate furniza date în încercările de a dezvolta modalități de exploatare, furajare acceptabilă și pentru animale fără a afecta comportamentul acestora în condițiile în care cabalinele trebuie să se conformeze după ritmul de viață al utilizatorilor.

3.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Având în vedere schimbările sociale și dezvoltarea tehnologiei în ultimele decenii, modul de utilizare al cabalinelor cunoaște o transformare neîntâlnită până acum.

Utilizarea cabalinelor în agricultură are o semnificație din ce în ce mai mică, chiar și gospodăriile mici renunță treptat la serviciile cabalinelor în favoarea utilajelor agricole mecanizate, proporționate la nevoile fiecărei gospodării aparte.

Armata nu mai apelează la serviciile cabalinelor, datorită retehnologizării și dezvoltării a tehnologiei de luptă și al utilajelor de transport moderne.

Concomitent cu scăderea cererii pentru serviciile cabalinelor în agricultură și armată se conturează o cerere în creștere semnificativă pentru serviciile cabalinelor în turism și agrement.

Putem observa o creștere accentuată în ultimii ani a unităților turistice care oferă servicii hipice de călărie, atelaje sau chiar și terapii pentru copii sau adulți cu diverse probleme. Este în creștere și numărul proprietarilor de cabaline care au în proprietate una sau mai multe animale pentru folosință personală.

În ultimii ani pe lângă hergheliile de stat au apărut mai multe crescătorii de cabaline în țară care încearcă să satisfacă cererea de cabaline dresate pentru astfel de activități, cu un material genetic provenit parțial din hergheliile de stat din import sau din marea creștere.

Cabalinele în agricultură și mai ales în armată erau întreținute și utilizate după un program strict și bine definit, creșterea și selecționarea animalelor era direcționată pentru satisfacera acestor nevoi.

Cabalinele în societatea modernă pierd treptat statutul de animale de muncă utilizate în agricultură și devin animale de agrement și de companie, fapt care schimbă foarte mult modul de utilizare, de furajare și întreținere.

Prima perioadă din viața mânjilor, imediat după naștere este foarte importantă, în această perioadă asimilează cu o viteză foarte mare informațiile din mediul înconjurător. Intervenția omului în această perioadă a imprintingului poate îmbogăți varietatea de stimuli asimilați de mânji, fapt care ușurează munca omului în perioada de exploatare și conviețuire cu animalul adult.

Un studiu al comportamentului nutrițional al tineretului cabalin poate furniza informații valoroase în identificarea posibilităților de adaptare al indivizilor la metodele de furajare și de cazare, în conformitate cu noile cerințe de utilizare, precum și pentru prevenirea apariției problemelor de comportament.

3.2. ORGANIZAREA GENERALĂ A CERCETĂRILOR

Cercetările au fost organizate la trei exploatații zootehnice din județul Covasna, de diferite dimensiuni cu un efectiv total de 158 cabaline.

Cercetările din cadrul USAMV Iași au fost efectuate în Laboratorul de control al calității nutrețurilor al Facultății de Zootehie din probele recoltate de la fiecare exploatație în parte.

Analizele probelor de lapte au fost efectuate în labratorul SC.MEOTIS SRL. Ilieni,Covasna.

La cele trei exploatații furnizori de date pentru studiu au fost monitorizte indiviz aparținănd raselor Lipițani,Nonius și metiși Lipițani cu Semigreu Românesc.

Indivizi monitorizați au fost grupate în grupe de vârstă, a fost alcătuit partu grupe de vărstă primă, în prima grupă regăsim datele obținute din primele două zile, a doua grupă cuprinde perioada 3-7 zile de viață al indivizilor, în al treilea grupă regăsim datele înregistrate in perioada 28-30 zile de viață și în ultima a patra drupă sunt centralizate datele de înainte de înțărcare monitorizte în zilele178-180 de viață. Alcătuirea acestor grupe în funcție de vârsta indivizilor avantajează observarea evoluției al unor tipare de comportament, observarea periodicități acestora precum și evidențierera diferențelor în funcție de rasă și sex.

3.2.1.Metode de lucru

Principala metodă de lucru utilizată, având în vedere specificul temei de cercetare, a fost observația experimentală cu ajutorul mijloacelor de înregistrare și monitorizare video.

Pentru atingerea obiectivului propus au fost eliberate fișe de cercetare pentru sistematizarea și centralizarea datelor obținute după analiza materialelor înregistrate.

Au fost completate fișe de observații penrtu fiecare individ în parte cu momente semnificative din evoluția fiecărei individ, pe baza graficului de programare al activităților de observare etologică.

Determinarea compoziției chimice a furajelor administrate iepelor mamă de la fiecare exploatație în parte au fost analizate în Laboratorul de Control al Calității Nutrețurilor din cadrul Facultății de Zootehnie.

Recoltarea de probe din furajele administrate iepelor mamă s-a executat cu atenție pentru a realiza o medie cât mai reprezentativă și corectă a calității acestora, au fost recoltate probe de la fiecare exploatație în parte.

3.2.2.Pregătirea probelor

Operațiile de recoltare a probelor, formarea lor și pregătirea acestora pentru analizele de laborator s-au desfășurat succesiv cu respectarea normelor prevăzute în standardele în vigoare și în legislația din țara noastră (Regulamentul (CE) nr. 152/2009, SR ISO 6498/2001);recoltarea probelor s-a făcut randomizat și în cantitățile necesare pentru efectuarea analizelor de laborator; pentru formarea probei de laborator s-a utilizat aparatura: balanța tehnică Kern, balanța analitică Denver PI-214, moara de laborator Grindomix-GM 200.

3.2.3.Metoda de determinare a umidității și substanței uscate (U, SU)

Aparatura și materialele folosite pentru determinarea umidității și substanței uscate au fost: balanța analitică tip PI 214 Denver, etuvă electrică tip ESAC 100 (fig.3.1.), fiole de cântărire, exicator cu agent deshidratant.

S-au cântărit 2 g probă (probele de laborator au fost în prealabil măcinate) în fiole de cântărire aduse la greutatea constantă (uscate în etuvă la o temperatură de 103°C). Fiolele de cântărire, cu probe, s-au introdus în etuva încălzită la 103°C timp de 4 ore după care s-au scos și s-au răcit în exicator. După răcire s-au cântărit la balanța analitică și s-au reintrodus fiolele în etuva încălzită la 103°C. Operațiile de uscare, răcire și cântărire s-au repetat până când diferența între două cântăriri nu a depășit 0,1% în umiditate (Metoda gravimetrică-Regulamentul (CE) nr. 152/2009, SR ISO 6498/2001).

Figura.3.1. Determinarea substanței uscate (foto original)

Umiditatea și substanța uscată absolută s-au calculat folosind următoarele relații matematice:

Ua (%) = × 100

SU (%) = 100 (%) – Ua (%)

unde: Ua – este conținutul absolut de apă, %;

SU – substanța uscată. %;

mp – masa probei luate în lucru, în grame;

mp usc. – masa probei uscate, în grame.

3.2.4.Determinarea cenușii brute (Cen. B)

În creuzetele aduse la masă constantă s-au cântărit 2-3 g din proba de analizat. Creuzetele cu probe s-au pus la o sursă de foc. După carbonizarea totală a probelor, creuzetele s-au introdus în cuptorul de calcinare la temperatura de 550C. Probele calcinate s-au introdus în exicator la răcit după care s-au cântărit după repetarea operației deținerea greutății constante indică o calcinare completă și corectă (Metoda gravimetrică- Regulamentul (CE) nr. 152/2009)

Figura 3.2. Determinarea substanței uscate (foto original)

După calcinarea completă (cenușa nu a mai prezentat puncte negre) creuzetele cu probe s-au scos din cuptor (fig3.2.), s-au introdus în exicator pentru a se răci după care s-au cântărit la balanța analitică. Pentru calculul cenușii s-a aplicat relația matematică:

Cen. B (%) = × 100

unde: c – cenușa brută,în grame;

m – masa probei de analiză, în grame;

Cen. B – cenușa brută, %.

3.2.5.Determinarea proteinei brute (PB)

Metoda constă în determinarea proteinei brute din nutrețuri pe baza conținutului de azot determinat conform metodei Kjeldahl (aparatură – Sistem Kjeldahl VELP) care cuprinde trei etape și anume (Metoda de mineralizare în bloc și distilare cu abur – Regulamentul (CE) nr. 152/2009, SR EN ISO 5983-2:2009) (fig.3,3):

1.Mineralizarea, etapa în care 1g de probă împreună cu 25 cm3 de acid sulfuric concentrat la care s-au adăugat 10 -15 g de catalizator (având rol de a ridica temperatura de fierbere a soluției și creșterea vitezei de reacție), s-au pus la mineralizat în digestor (fig. 3.3.-a.) până la descompunerea completă a substanței organice.

2. Distilarea, este etapa în care proba mineralizată a fost supusă distilării în prezența hidroxidului de sodiu concentrat (33-34%). Amoniacul gazos rezultat în urma acestei operații este condensat și captat în balonul de colectare cu acid sulfuric de concentrație (0,1N) și volum cunoscut (fig.3.3.-b.).

3. Titrarea este ultima etapă; excesul de acid sulfuric nelegat de amoniac s-a titrat (fig. 3.3.-c.) cu o soluție de hidroxid de sodiu având aceeași concentrație cu acidul sulfuric de 0,1 N din paharul de colectare; s-a citit cantitatea de hidroxid intrat la titrare și s-a introdus în formula de calcul.

Figura. 3.3 Etapele de determinare ale proteinei brute (foto original)

Conținutul în proteină brută:

unde: PB = proteina brută, %;

n1= mL sol. H2SO4 0.1N (din paharul colector);

f1 = factorul sol. H2SO4 0.1N;

n1= mL sol. NaOH 0.1N (folosiți la titrare);

f1 = factorul sol. NaOH 0.1N;

0,0014 = coeficient (1 cm3 de sol. H2SO4 0,1N se combină cu amoniacul

corespunzător a 0,0014 g N);

6,25 = factorul de transformare a azotului în proteină;

100 = exprimarea procentuală;

mp = masa probei luate în lucru (g).

3.2.6.Determinarea grăsimii brute (GB)

Conținutul în grăsime brută din probe a fost determinat cu ajutorul metodei Soxhlet (93Metoda extracției cu solvent organic – Regulamentul (CE) nr. 152/2009, SR ISO 6492:2001). În cartușele confecționate din hârtie de filtru degresată s-au introdus 2-3 g de produs după care s-au introdus în etuvă la 1030 C timp de 3 ore pentru uscarea probelor.

După răcirea cartușelor în exicator, s-au cântărit și s-au introdus în extractorul aparatului Soxhlet, pentru a fi extrasă grăsimea cu eter de petrol (aparat sistem Soxhlet Velp) (fig.3.4.).

La terminarea extracției, cartușele au fost uscate în etuvă la 1030 C, răcite și apoi cântărite.

Relația de calcul

GB% =

unde: m1 – greutatea pliculețului cu probă înainte de degresare;

m2 – greutatea pliculețului cu probă după degresare;

m – greutatea probei de analiză.

3.2.7.Determinarea celulozei brute (CB)

Metoda se bazează pe solubilizarea componentelor necelulozice în acid sulfuric și hidroxid de potasiu conform metodei Weende.

S-a cântărit 1 g de probă și introdus în creuzetul filtrant adus la masă constantă.

Metoda presupune două etape ce se succed:

Digestia acidă – creuzetele filtrante împreună cu proba s-au conectat la cilindrul de fierbere al aparatului, s-au adăugat 150 ml acid sulfuric fierbinte de concentrație1,25% în ansamblul cilindru-creuzet filtrant, fierbându-se energic 30 minute. S-au filtreat probele după care s-au spălat până la pH neutru.

Digestia alcalină – s-au adăugat 150 ml hidroxid de potasiu în ansamblul cilindru-creuzet filtrant, fierbându-se energic 30 minute, după care a urmat cea de a doua filtrare și spălare până la pH neutru.

Figura.3.4. Determinarea grăsimii brute (foto original)

Proba s-a degresat cu câte 30 ml acetonă, după care creuzetele filtrante s-au introdus la etuvă la 103°C până la masă constantă. După cântărire s-au calcinat (fig.3.5.) în cuptorul de calcinare la 550°C și apoi răcite în exicator (Metoda cu filtrare intermediară – Regulamentul (CE) nr. 152/2009). Aparatura utilizată: balanța analitică tip PI 214 Denver, etuvă electrică tip ESAC 100, sistem pentru extracția fibrelor Velp – FIWE 6, cuptor Supertherm.

Figura 3.5. Determinarea celulozei brute (foto original)

Conținutul de fibră brută al probei pentru analiză s-a calculat prin relația:

CB% =

unde: CB – celuloza brută, %;

m1 – masa probei pentru analiză, în grame;

m2 – masa creuzetului de calcinare împreună cu creuzetul de filtrare și reziduul obținut după uscare la 105°C, în grame;

m3 – masa creuzetului de calcinare împreună cu creuzetul de filtrare și reziduul obținut după calcinare la 550°C, în grame.

3.2.8.Determinarea-Fibra Detergent Neutru (NDF)

Metoda pentru determinarea NDF conform metodei Van Soest, se bazează pe solubilizarea probei cu un detergent neutru. Reziduul rămas conține: hemiceluloză, celuloză, lignină, cutină, substanțe minerale insolubile în detergent neutru și unele proteine ale pereților celulari.

Mod de lucru: în creuzetul filtrant adus la greutate constantă, s-a cântărit 1 g de probă; după fixarea la aparat s-au pus 0,5 g sulfit de sodiu și 100 mL detergent neutru aflat la temperatura camerei; s-au adăugat câteva picături de antispumant; s-a adus la fierbere și s-a menținut la refluxat timp de 60 de minute (fig. 3.6.).

Figura. 3.6. Determinarea NDF (foto original)

Proba s-a filtrat, s-a spălat până la un pH neutru cu apă fierbinte și apoi s-a spălat cu acetonă. Creuzetul filtrant împreună cu reziduul s-a uscat la 105C până la masă constantă, s-a cântărit și s-a calcinat în cuptor la 550C. După terminarea calcinării s-a cântărit creuzetul cu cenușa (Goering, 1970.). Aparatura folosită: balanța analitică tip PI 214 Denver, etuvă electrică tip ESAC 100, sistem pentru extracția fibrelor Velp – FIWE 6, cuptor Supertherm.

NDF s-a calculat cu următoarea relație matematică:

unde: NDF – fibra detergent neutru, %;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame;

Mcr+r – masa creuzetului filtrant împreună cu reziduul, în grame;

Mcr – masa creuzetului filtrant, în grame.

Cenușa insolubilă în detergentul neutru s-a calculat după formula:

100

unde: CenDN – Cenușa detergent neutru, %;

Mcen – masa cenușii, în grame;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame.

3.2.9.Determinarea Fibrei Detergent Acid (ADF)

Metoda pentru determinarea ADF conform metodei Van Soest, se bazează pe solubilizarea probei cu un detergent acid. Reziduul rămas conține: celuloză, lignină, cutină și substanțe minerale insolubile în detergent acid (silica).

Mod de lucru: în creuzetul filtrant adus la greutate constantă, s-a cântărit 1 g de probă; după fixarea la aparat s-au pus 100 mL detergent acid aflat la temperatura camerei și s-au adăugat câteva picături de antispumant; s-a adus la fierbere și s-a menținut la refluxat timp de 60 de minute. Proba s-a filtrat, s-a spălat până la un pH neutru cu apă fierbinte și apoi s-a spălat cu acetonă. Creuzetul filtrant împreună cu reziduul s-a uscat la 105C până la masă constantă, s-a cântărit și s-a calcinat în cuptor la 550C. După terminarea calcinării s-a cântărit creuzetul cu cenușa (Van Soest,1973). Aparatura folosită: balanța analitică tip PI 214 Denver, etuvă electrică tip ESAC 100, sistem pentru extracția fibrelor Velp – FIWE 6, cuptor Supertherm.

ADF s-a calculat cu următoarea relație matematică:

unde: ADF – fibra detergent acid, %;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame;

Mcr+r – masa creuzetului filtrant împreună cu reziduul, în grame;

Mcr – masa creuzetului filtrant, în grame.

Cenușa insolubilă în detergentul acid s-a calculat după formula:

100

unde: CenDA – Cenușa detergent acid, %;

Mcen – masa cenușii, în grame;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame.

3.2.10.Determinarea Fibrei Detergent Lignin (ADL)

Metoda pentru determinarea ADL conform metodei Van Soest, se bazează pe solubilizarea probei rezultate de la ADF cu acid sulfuric de concentrație 72%. Reziduul rămas conține lignină brută care poate conține de asemenea cutină și substanțe minerale insolubile în acid (silica).

Mod de lucru: în creuzetul filtrant adus la greutate constantă, s-a cântărit 1 g de probă; după fixarea la aparat s-au pus 100 mL detergent acid aflat la temperatura camerei și s-au adăugat câteva picături de antispumant; s-a adus la fierbere și s-a menținut la refluxat timp de 60 de minute. Proba s-a filtrat, s-a spălat cu apă fierbinte până la un pH neutru și apoi s-a spălat cu acetonă. Creuzetul filtrant împreună cu reziduul s-a uscat la 105C până la masă constantă. După uscare, în creuzetele filtrante s-au adăugat 25 mL acid sulfuric 72% la temperatura camerei; extracția a avut loc timp de 3 ore cu agitare din oră în oră. Proba s-a filtrat, s-a spălat cu apă fierbinte până la un pH neutru și apoi s-a spălat cu acetonă. Creuzetul filtrant împreună cu reziduul s-a uscat la 105C până la masă constantă, s-a cântărit și s-a calcinat în cuptor la 550C. După terminarea calcinării s-a cântărit creuzetul cu cenușa (Van Soest,1973). Aparatura folosită: balanța analitică tip PI 214 Denver, etuvă electrică tip ESAC 100, sistem pentru extracția fibrelor Velp – FIWE 6, cuptor Supertherm.

ADL s-a calculat cu următoarea relație matematică:

unde: ADL – fibra detergent lignină, %;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame;

Mcr+r – masa creuzetului filtrant împreună cu reziduul, în grame;

Mcr– masa creuzetului filtrant, în grame.

Cenușa insolubilă și silica s-au calculat după formula:

100

unde: Cen – Cenușa insolubilă și silica, %;

Mcen – masa cenușii, în grame;

Mp – masa probei luate în lucru, în grame.

3.2.11.Determinarea greutăți corporale

Monitorizarea dezvoltării corporale s-a efectuat prin măsurători regulate conform protocolului de cercetare și rezultatele au fost trecute în fișa etologică al fiecărui individ. Măsurătorile corporale au fost realizate cu zoometru, evoluția greutăți corporale precum și greutatea la naștere a fost măsurat cu un cântar pentru animale de marca Servmeto.

Figura 3.7.Cântar pentru animale (95)

3.2.12.Determinarea compoziției laptelui

Probele de colostru respectiv probele de lapte au fost recoltate în recipiente sterile, analiza de lape a fost realizat în laboratorul firmei SC.MEOTIS SRL., fabrica de lapte din județul Covasna comuna Ilieni. Analizele au fost efectuate cu ajutorul unui analizor de lapte automat Euromilk Ultra Pro (fig 3.8.)

Figura 3.8. Analizator lapte Euromilk Ultra Pro

3.2.13.Prelucrarea statistică a datelor

Datele obținute în urma analizelor de laborator dar și în urma observației experimentale, au fost prelucrate statistic. S-au calculate estimatorii de poziție și de variație (media aritmetică x̄, respective varianța S2, deviația standard s, deviația standard a mediei Sx̄ și coeficientul de variație V% și s-a stabilit semnificația diferențelor, acolo unde au existat.

Media aritmetică (x̄) este cantitatia obținută din raportarea sumei diferitelor valori ale variabilei (∑x) la numărul de observații corespondente (n), și reprezintă valoarea în jurul căreia variază caracterul studiat.

Media aritmetică este data prin relația:

Varianța (S2) este una dintre măsurile variabilității care corespunde mărimii variației însușirii sau fenomenului studiat. Numărul care stă la baza acestei mărimi este suma pătratelor abaterilor de la medie care rezultă din relația:

Suma pătratelor abaterilor nu este folosită ca atare pentru exprimarea mărimii variației, ci se utilizează pătratul mediu al abaterilor (varianța) S2, care este calculate după formula:

Astfel variația devine:

Deviația standard sau abaterea standard (s) este caracteristica cea mai utilizată a dispersiei, este principal măsură sau estimate a variabilității și a gradului de dispersie a variatelor în jurul mediei. Deviația standard este o cifră absolută și se măsoară cu aceeași unitate ca și variabila corespondentă și se determină prin relația:

Deviația standard a mediei (Sx̄) este valoarea care arată abaterea sau eroarea mediei aritmetice empirice fată de media adevărată teoretică. Este o cifră absolută și, ca și media și abaterea standard, se exprimă în unități de măsură și se calculează după formula:

Coeficientul de variație (V%) indică direct variabilitatea relative a populației față de medie, adică gradul de omogenitate a populației. Se calculează după formula:

În funcție de valoare coeficientului de variație, se stabilește dacă o populație este foarte omogenă (atunci când V% este mai mic de 10%), cu omogenitate medie (atunci când V% este între 10 și 20%) sau foarte heterogenă (atunci când V% este mai mare de 20%)(Sandu, 1995).

3.2.14.Monitorizarea indivizilor prin mijloace de supraveghere video

Utilizarea sistemelor de supraveghere video în cercetarea zootehnică ușurează activitatea de observare a indivizilor, furnizează date punctuale excluzând în mare parte erorile umane, care apar mai ales la supravegheri care se desfășoară pe o perioadă îndelungată de timp. Utilizarea acestor sisteme ridică o serie de probleme tehnice, de la instalarea echipamentului până la analiza datelor obținute, unele dintre ele pot influența rezultatul cercetării. La cele trei exploatații au fost folosite trei sisteme diferite de supraveghere video(fig.3.9.).

Figura 3.9.Utilizarea sistemelor de supraveghere video

Fiecare sistem are avantaje și dezavantaje, cum ar fi capacitatea de stocare a datelor, metoda de transfer a datelor înregistrate, precum și transferabilitatea datelor din sistem în unitatea de prelucrare a datelor. Un aspect foarteimportant este sensibilitatea sistemelor la analiza secvențială a datelor în condiții de iluminat natural, artificial și infraroșu. Alegerea corectă și reglarea corespunzătoare a funcțiilor avantajează prelucrarea ulterioară a datelor. Informațiile rezultate din sinteza celor trei sisteme și datele obținute din utilizare furnizează informații practice pentru folosirea acestor sisteme în cercetare.

În cadrul cercetării fiecare dintre cele trei sisteme au funcționat satisfăcător, dar necesitau diferite reglaje și ajustări pentu obținerea datelor interesante din punctul de vedere al cercetării, reglaje care pot ușura foarte mult prelucrarea ulterioară a datelor. Aspectele specifice legate de calitatea, arhivarea, precum și transferul datelor din unitatea de capturare în unitatea de prelucrare a datelor ridică probleme specifice la fiecare sistem în parte. Înregistrarea secvențială poate să reducă sensibilitatea detecției de mișcare, care nu mai funcționează foarte bine în zone cu luminozitate mică. Arhivarea datelor necesită o capacitate de stocare relativ mare de ordinul a câtorva terrabite. Reducerea numărului de imagini înregistrate în fiecare secundă reduce necesarul de capacitate de stocare în detrimentul detaliilor individului în mișcare, și reduce sensibilitatea sistemului de detecție al activității. Fiecare sistem are posibilitatea de a înregistra fără întrerupere, fapt care generează o bază de date foarte mare, consumând foarte mult din capacitatea de stocare al DVR (Digital Video Recorder) și mărește volumul de material ce trebuie prelucrat.

Sistemele folosite: două sisteme DVR și un sistem GeoVision, cartela incorporabilă în calculator. Sistemele DVR au avantajul că sunt compacte, au un soft relativ simplu, nu ocupă mult spațiu, dar au dezavantajul transferurilor de date relativ complicate către o unitate de procesare a datelor. Sistemul GeoVision necesită o investiție inițială mai mare, presupune existența unui calculator, în schimb are ca avantaj însă usurința de accesare a datelor fără transfer de date. La acest sistem detecția de mișcare este bună chiar și la luminozitate scăzută.

Camerele de capturare a imaginilor la aceste sisteme de supraveghere video sunt în general de rezoluție medie: 720×480 dpi cu o lentilă cu diafragma F1,2 cu un unghi de vizualizare de 70 grade, funcționarea în timpul nopții fiind realizată cu leduri în domeniul infraroșu, care asigură o funcționare de până la 15 m.

DVR–urile folosite au câte patru canale video de înregistrare, sistemul GeoVision are opt canale video. Pentru îmbunătățirea capacității de lucru a camerelor video pot fi folosite ca sursă de lumină panouri cu leduri special concepute în domeniul infraroșu.

Caracteristicile generale ale sistemelor sunt enumerate în tab.3.1.

Necesarul de memorie în funcție de rezoluție și viteza de înregistrare pentru o secundă sunt prezentate în (fig.3.10.)

Cercetarea legată de comportamentul nutrițional al tineretului cabalin, monitorizarea indivizilor de la parturiție până la vârsta de 30 de zile a impus folosirea metodei de monitorizare video în regim de 24 de ore. S-au monitorizat în total douăzeci de mânji în boxele de fătare; încă de la primele zile de înregistrări au apărut probleme tehnice de reglaj care au fost eliminate pe parcurs.

Încă din faza de pregătire a cercetării, din faza de montare al sistemelor de supraveghere este benefică cunoașterea caracteristicilor camerelor pentru a minimaliza erorile de funcționare. Unitatea de recepție a semnalului trebuie amplasată la un loc cât se poate de ferit de praf, HDD-ul în care vor fi stocate informațiile trebuie să fie proiectat pentru funcționare de 24 de ore (destinat pentru funcția de server).

Figura 3.10. Necesarul de memorie în funcție de rezoluție și viteza de înregistrare pentru o secundă

Tabelul3.1.

Caracteristici DVR (Jan Novak, 1999)

Urmărirea indivizilor în regim de 24 de ore, timp de 13 de zile la 20 indivizi presupune un volum de 6240 de ore material video, care la rezoluția de 720×480 pixeli al înregistrării ajunge la un volum de aproximativ 40Tbite.

Sistemele de monitorizare video au posibilitatea de reglare a vitezei de înregistrare de la 2 cadre/s până la 50 cadre/s, funcție care influențează mult calitatea înregistrărilor. O altă funcție utilă este pornirea înregistrării la detecția de mișcare. Pentru reducerea volumului de înregistrări și economisire de spațiu s-a încercat reducerea vitezei de capturare a imaginilor și concomitent activarea funcției de detecție a mișcării. La toate cele trei sisteme folosite, la extrema minimă de 2 cadre/s, funcția de detecție a mișcării în domeniul de luminozitate medie și mică (umbra provocată de panourile boxei), mai ales în situația unde iapa era de culoare deschișă și mânzul de culoare închisă, nu a dat rezultate satisfăcătoare, nici în situația în care s-a apelat la reglarea detecției camerei de supraveghere (setare la contrast mai mic).

Opțiunea de autodetecție a mișcării a funcționat satisfăcător de la viteza de înregistrare de 12-15 cadre/s, este de precizat faptul că fiecare cameră necesita reglaje individuale la funcția Contrast pentru optimizarea funcționării sistemelor.

Având în vedere caracteristicile camerelor de supraveghere (tab.2.31.), unghiul vizual al camerelor utilizate a fost de 70 de grade, pentru acoperirea totală a spațiului de observație s-au încercat mai multe variante de amplasre a camerelor. O singură cameră amplasată pentru supravegherea unei boxe nu are rezultate satisfăcătoare din cauza zonelor neacoperite.

Tabelul3.2.

Caracteristici camere supraveghere (89)

În varianta de camere montate diametral opus, rezultatele sunt satisfăcătoare, la analiza datelor trebuie avut în vedere faptul că același individ apare concomitent pe două imagini.

Supravegherea a două boxe cu trei camere poate minimaliza zonele neacoperite, cu semnificație mică, cum ar fi colțurile boxelor, are însă dezavantajul că necesită atenție sporită la analiza datelor, pentru că pe una din imagini pot apărea doi indivizi supravegheați.

Un aspect foarte important este curățirea obiectivului și al panoului infraroșu (rezultate bune la curățire putem obține cu hârtia umedă pentru curățat ochelari), care în condiții de grajd pierd din capacitate 20-30% în 24 de ore, practic în două-trei zile acumulările de particule pe suprafața obiectivului pot deteriora calitatea imaginilor și perturba detecția de mișcare.

Panourile în infraroșu pot fi folosite cu succes la suplimentarea ledurilor care sunt încorporate în camere. Alegere locului pentru montarea acestor panouri se va face cu atenție pentru a evita producerea de zone cu contrast ridicat, unde detecția de mișcare este mai slabă.

Unitățile DVR trebuiesc ferite de praf și din cauza pierderilor de semnal, este indicat ca distanța până la cea mai îndepărtată cameră să nu depășesacă 20 m.

Sistemele de supraveghere pot fi folosite cu rezultate bune la monitorizarea indivizilor aflați sub observație în cercetarea zootehnică. Sistemele compacte au avantajul manipulării mai ușoare, dar prelucrarea ulterioară a datelor este mai dificilă, precum și funcția de pornire automată la mișcare este mai puțin sensibilă.

Dintre cele trei sisteme testate, GV 250 a funcționat cel mai bine, are însă dezavantajul că necesită un calculator pentru funcționare.

Sistemul M70 C respectiv H246 după efectuarea reglajelor specifice au funcționat satisfăcător.

În situații în care s-au folosit panouri infraroșii pentru suplimentarea ledurilor încorporate, calitatea imaginilor nocturne a fost mai bună.

Mediile de stocare reprezintă o valoare de aproximativ 60% din valoarea utilajelor, dacă experimentele sunt foarte importante sau nu pot fi repetate, este recomandată folosirea HDD-urilor pentru servere.

3.4. MATERIAUL ȘI METODA DE LUCRU

Pentru atingerea obiectivului propus s-au alcătuit trei loturi experimentale totalizând 20 de iepe mamă: primul lot la exploatația Kontes care era compusă din trei iepe mamă în perioada de fătare 2015-2016. Al doilea lot a fost compus din animale aflate la exploatația Hermenean din 11 iepe mamă, în doi ani, perioada 2015-2016 și al treilea lot a fost constituit la exploatația Vancsa compus din șase iepe mamă. Au fost instalate sisteme de monitorizare video în boxele de fătare penru urmărirea activității indivizilor participanți în cercetare, au fost efectuate măsurători corporale la intervale de timp prestabilite prin protocolul experimental. (tab.3.3.) Informațiile obținute din analiza înregistrărilor au permis evaluarea datelor obținute de la douăzeci de indivizi. Datele obținute au fost trecute în fișe etologice pentu prelucrarea statistică și interpretarea datelor.

Tabelul 3.3.

Programarea monitorizării indivizilor

*Nr convențional acordat fiecărui individ

3.4.1.Prezentarea exploatațiilor

Exploatația Hermenean este situată în jud. Covasna lângă orașul Întorsura Buzăului, în com. Barcani(fig.3.11.), la o altitudine de aproximativ 700 m față de nivelul mării cu o suprafață de 8,5 ha. Exploatația are în efectiv 32 de cabaline din rasa Lipițan, din care 6 armăsari, 18 iepe și tineretul cabalin aferent. Animalele sunt adăpostite într-un adăpost construit din lemn cu o lungime totală de 54 m, prevăzut cu pod pentru depozitarea fânului. Unitatea practică un sistem mixt de cazare al cabalinelor, armăsarii fiind cazați în boxe individuale, iepele în standuri cu sistem de întreținere legat. Pentru participarea în cercetare au fost selectate patru iepe gestante din exploatație, trei din rasa Lipițan și o iapă metisă Semigreu-Lipițan. Monta la iepe a fost efectuată cu armăsari din rasa Lipițan.

Figura 3.11. Exploatația Hermenean, localitatea Barcani

Exploatația Váncsa este situată în jud. Covasna lângă satul Angheluș, în depresiunea Babolna (fosta crescătorie de vulpi, fig.3.12,) la o altitudine de 550 m față de nivelul mării.

Figura3.12 Exploatația Vancsa, localitate Valae Crișului

Exploatația are o suprafață de 300 ha din care 120 ha arabil, 100 ha fâneață și 80 ha pășune, este o exploatație mixtă cu 120 capete de taurine și cu un efectiv de 72 de cabaline din rasa Lipițan, din care 3 armăsari pepinieri, 8 armăsari, 22 de iepe mamă și tineretul aferent până la vârsta de 3 ani, din care 12 mânji sub un an. Armăsarii pepinieri și armăsarii sunt cazați în boxe individuale într-o clădire cu zidărie din beton cu șarpantă din lemn, iepele mamă și tineretul cabalin din primăvară până în toamnă sunt întreținuți pe pășune, în timpul iernii în adăpostul construit din lemn cu sistem de întreținere legat în standuri, cu mânjii neînțărcați liberi pe culoar.

Exploatația Kontes este situată în județul Covasna la 13 km de orașul Sfântu Gheorge în comuna Bodoc, sat Zălan la o altitudine 570 m, are o suprafață de 18 ha și dispune de un efectiv de trei iepe mamă un armăsar și doi mânji. Animalele sunt cazate într-un adăpost prevăzut cu boxe. Animalele în timpul zilei sunt ținute în padoc sau pășune, în timpul nopții în adăpost.

3.4.2.Materialul biologic

Pentru identificarea indivizilor care au fost monitorizați în perioada de cercetare s-au întocmit tabele de identificare separate pentru fiecare individ în parte,au fost completate fișe individuale de observații cu datele semnificative pentru fiecare individ aparte cu respectarea graficului de programare.

. În cadrul cercetării au fost monitorizați indivizi aparținând raselor Nonius, Lipițan și încrucișări între rasa Semigreu Românesc și Nonius respectiv Lipițan. Tabelele de identificare ale indivizilor sunt grupate după exploatațiile de care aparțin.

(tab.3.4. – 3.23.)

Pentru indivizii monitorizați s-a întocmit câte o fîșă de identificare pentru fiecare individ în parte; au fost trecute data nașterii, ascendenții cunoscuți și s-a atribuit un cod pentru identificarea indivizilor în tabele și figuri.

Codul de identificare al indivizilor: exp. . LV1F5

Prima literă sau primele două litere la indivizi metisați:

L- Lipițan

N- Nonius

LS – Lipițan – Semigreu Românesc

NS – Nonius – Semigreu Românesc

Următoarea literă reprezintă exploatația unde a fost monitorizat individul.

K – Exploatația Kontes

V – Exploatația Vancsa

H – Exploatația Hermenean

Numărul reprezintă ordinea după data nașterii începând cu numărul 1 la fiecare exploatație.

Litera dintre cele două numere reprezintă sexul individului, M / F.

Ultimul număr este identic cu ultimul număr din anul nașterii

5 pentru anul 2015

6 pentru anul 2016

În fișele individuale au fost trecute următoarele date: datele de identificre ale individului, data nașterii, sexul, greutatea la naștere, înălțimea la naștere, prima ridicare de la naștere, eliminarea meconiului de la naștere, respectiv primul supt al noului născut de la naștere, precum și frecvența suptului în perioada 1-7 zile respectiv în perioadele 28-30 și 178-180.

În aceeași perioadă a fost urmărită și evoluția în greutate, durata totală a suptului și media unei reprize de alăptre. Perioadele monitorizate apar în tab.3.6. în care sunt prezentate intervalele calendaristice monitorizate.

Pentru cercetarea comportamentului nutrițional al tineretului cabalin, la trei exploatații din județul Covasna s-a organizat instalarea punctelor de înregistrare a datelor prin mijloace electronice de înregistrare video. S-a organizat urmărirea indivizilor după un program sistematic din care să rezulte date relevante valide din punct de vedere stiințific, prelucrabile după criteriile protocolului de cercetare. Stabilirea intervaleor de urmărire din punct de vedere al comportamentului nutrițional cât și stabilirea protocolului de cercetare sunt esențiale pentru validarea datelor obținute.

Punctele de cercetare au fost organizate în cadrul a trei exploatații din județul Covasna unde au fost monitorizate în total 21 iepe mamă de la care s-au obținut date utilizabile din punct de vedere al cercetării de la 20 iepe respectiv de la mânjii acestora. Intervalul de monitorizare cuprinde primele 7 zile de viață ale mânzului, zilele 28-29-30 respectiv 178-180.

În perioada stabilită s-au urmărit din punct de vedere comportamental frecvența supturilor, dispersia acestora în timp, apariția și dispersia în timp a diferitelor manifestări comportamentale. În fișele etologice individuale au fost trecute datele de identificare ale indivizilor, data nașterii, rasa , numele atribuit la naștere dacă era cazul.

Fiecărui individ i-a fost atribuit un cod pentru a ușura identificarea acestora pe parcursul prelucrării datelor. Au fost trecute datele despre PR: prima ridicare, PS: primul supt: PE: eliminarea meconiului, exprimat în minute de la naștere.

Pentru fiecare individ a fost alocat un număr comun de la 1 – 20 în ordinea în care au participat în programul de cercetare. Din datele fișelor etologice au fost întocmite tabele cu valorile obținute pe parcursul monitorizării indivizilor și au fost calculate valorile statistice precum și corelații între diferite tipuri de comportament și dezvoltare corporală a indivizilor.

Datele au fost grupate pe patru perioade distincte pentru a putea fi studiate aceste perioade în parte precum și toată perioada de monitorizare în ansamblu.

Datele obținute după efectuarea măsurătorilor corporale au fost trecute în fișa etologică individuală a fiecărui individ în (tab.3.4.– 3. 23.).

Tabelul 3.4.

Fișa etologică individuală Nr. 1

Tabelul 3.5.

Fișa etologică individuală Nr 2

Tabelul 3.6.

Fișa etologică individuală Nr. 3

Tabelul 3.7.

Fișa etologică individuală Nr. 4

Tabelul 3.8.

Fișa etologică individuală Nr. 5

Tabelul 3.9.

Fișa etologică individuală Nr. 6

Tabelul 3.10.

Fișa etologică individuală Nr. 7

Tabelul 3.11.

Fișa etologică individuală Nr. 8

Tabelul 3.12.

Fișa etologică individuală Nr. 9

Tabelul 3.13.

Fișa etologică individuală Nr. 10

Tabelul 3.14.

Fișa etologică individuală Nr. 11

Tabelul 3.15.

Fișa etologică individuală Nr. 12

Tabelul 3.16.

Fișa etologică individuală Nr. 13

Tabelul 3.17.

Fișa etologică individuală Nr. 14

Tabelul 3.18.

Fișa etologică individuală Nr. 15

Tabelul 3.19.

Fișa etologică individuală Nr. 16

Tabelul 3.20.

Fișa etologică individuală Nr. 17

Tabelul 3.21.

Fișa etologică individuală Nr. 18

Tabelul 3.22.

Fișa etologică individuală Nr. 19

Tabelul 3.23.

Fișa etologică individuală Nr. 20

CAPITOLUL 4

REZULTATE OBȚINUTE ÎN CERCETĂRI PROPRII

4.1. REZULTATE CU PRIVIRE LA CREȘTEREA TINERETULUI CABALIN

Creșterea tineretului cabalin începe de fapt după înțărcarea generației anterioare, o pregătire corespunzătoare ale iepelor mamă din ponct de vedere fizic și aplicarea unui regim alimentar pentru reîntregirea rezervelor corporale este foearte imortant pentru obținera produăilor de valoare, cu cât iapa este mai bine pregătită pentru gestație, cresc sansele pentru dezvoltarea fetusului și viabilitatea acesuia după parturiție. Între anumite limite iepele pentru dezvoltarea normală a fetusului sau pentru producția de lapte după parturiție pot disponibiliza din rezervele proprii substanțele nesesare pentru dezvoltarea fetusului sau producției de lapte dacă la un moment dat pentru o perioadă alimentația este deficitară și nu sunt asigurate toate elementele nutritive necesare. O dezvoltare optimă a fetusului din viața intrauterină poate influența dezvoltarea individului după paruriție, factorul gebetic și sexul noului născut sunt factori care favorizează sau inhibă anumite caracteristici de comortament care pot influența evoluția indivizilor.

În cadrul programului de monitorizare al indivizilor au fost efectuate măsurături corporale la perioade prestabilite,care au fost trecute în fișele etologice individuale. Au fost măsurate greutatea la naștere, greutatea la vârsta de 7; 30 și 180 de zile precum și înălțimea la greabăn a indivizilor monitorizați în același interval de timp.

În viața noului născut primele ore după parturiție sunt perioadele „ marilor realizări” când în cel mai scurt timp posibil pentru individ trebuie să se ridice și să găsească mamelonul pentru a consuma colostrul, după care a treia mare realizare a mânzului este eliminarea meconiului, act care dacă nu se întâmplă poate cauza chiar și moartea individului.

Datele obținute prin monitorizare video despre prima ridicare de la naștere, primul supt de la naștere și eliminare meconiului de la naștere sunt prezentate în tab.4.1.

Tabelul4.1.

Datele individuale PR, PS, EM.

-PR – Prima ridicre, – PS – Primul supt, -EM – Eliminarea meconiului,

4.3.1.Prima ridicare a mânjilor

Prima ridicare a mânjilor este esențială pentru supraviețuira acestora, datele obținute de la indivizii monitorizați sunt prezentate în fig.2.5. Comparând datele fiecărui exemplar de la cele trei exploatații putem constata că au fost două cazuri când mânzul s-a ridicat după 19 minute de la naștere, patru exemplare s-au ridicat sub intervalul de o oră și trei exemplare peste intervalul de o oră, durata maximă de la naștere până la ridicare a fost de 125 minute.

Prima ridicare a mânjilor este prezentată în fig.4.1. individual cât și procentual în fig4.2.

Figura 4.1. Prima ridicare a mânjilor, individual

La exploatațiile studiate din județul Covasna 65% dintre nou născuți s-au ridicat pe picioare în primele 60 de minute, 30% dintre indivizii monitorizați în intervalul 60-120 de minute respectiv 5% dintre mânji în mai mult de 120 de minute de la parturiție.

Din grupul indivizilor monitorizați media ridicărilor a fost de 56 de minute,prima ridicare a fost efectuat al 19 minute de la parturiție cu 66% mai repede decît media efectivului, ultima ridicare a fost efectuat la 125 de minue de la paruriție cu 225% mai târziu față de media grupului.

Figura 4.2. Prima ridicare a mânjilor, procentual

4.2.2.Primul supt al mânjilor

După ridicare a doua realizare a mânjilor este identificarea sursei de hrană, găsirea în cel mai scurt timp a mameloanelor și începerea suptului; cu cât se ridică mânzul mai repede are șanse mai mari de a începe să se hrănească mai repede cu colostru.

Primul supt al mânjilor este prezentat (fig.4.3.) individual cât și procentual în

(fig.4.4.)

Figura 4.3. Primul supt al mânjilor, individual

Media primului supt în cadrul grupului monitorizat a fost de 94 de minute de la parturiție, primul supt individual a fost efectuat la 37 de minute de la parturiție cu aproximativ 63% mai repede față de media grupului minitorizat, ultimul supt a avut loc la 175 de minute cu 186% mai mult față de media grupului.

La exploatațiile monitorizate din județul Covasna 15% dintre nou născuți a descoperit mamelonul și a consumat colostru în prima oră după naștere, 55% dintre indivizii monitorizați în intervalul 60-120 de minute a consumat colostru respectiv 30% dintre mânji în mai mult de 120 de minute de la parturiție.

Figura 4.4. Primul supt al mânjilor, exprimat procentual

4.2.3.Eliminarea meconiului

Media eliminări meconiului este de 165 minute, prima eliminare de meconiu în grupul monitorizat a avut loc la 62 de minute față de media grupului cu 63 % mai repede față de media grupuloi, ultima eliminare de meconiu a avut loc la 295 de minute de la parturiție cu 313% față de media efectivului monitorizat.

Eliminarea meconiului este foarte important fiindcă o eventuală retenție poate provoca colici și în situații mai grave poate duce la moartea animalului. La indivizii monitorizați eliminarea meconiului s-a decurs normal în intervalul de 62-295 de minute după naștere. Procentual 11% dintre mânji a eliminat meconiul în primele 90 de minute după parturiție, 32% în intervalul de 90-180 de minute, la majoritatea indivizilor monitorizați actul eliminării meconiului a survenit peste 180 de minute de la parturiție.

Eliminarea meconiului este prezentatăindividual(fig.4.5.) și procentual (fig. 4.6.).

Figura 4.5. Eliminarea meconiului, grafic individual

Figura 4.6. Eliminarea meconiului, grafic procentual

4.2.4.Diferențe în funcție de rasă și sex

Calculele de corelație au arătat o corelație strănsă între prima ridicare și egectuarea primului supt, o corelație cu valoare mai mică cu eliminarea meconiului, pentru a evidenția caracterul acestei coerelați și a pute observa eventualele infloențe ale carecteristicilog genetice ale indivizilor , datele obținute au fost grupate în funcție de rasă și sex. Indivizii monitorizați la cele trei exploatații erau din rasele Lipițan, Nonius și metiși cu Semigreu Românesc, media primei ridicări în funcție de rasă și sex este prezentată în fig.4.7. respectiv media primei ridicări și a primului supt este prezentată în tab.4.2.

Comparând datele între ele putem constata următoarele:

iepele s-au ridicat și au efectuat primul supt mai repede decăt armăsarii

idivizii aparținând rasei Lipițan s-au ridicat și au efectuat primul supt aproape de media efectivului

indivizii aparținând rasei Nonius s-au ridicat și au efectuat primul suptsub media efectivului

indivizii rezultați din metisare cu Semigreu Românesc s-au ridicat și au efectuat primul supt peste media efectivului.

Figura 4.7. Media primei ridicări în funcție de rasă și sex, reprezentare grafică

Comparând datele de la prima ridicare,efectuarea primului supt și eliminarea meconiului putem observa cum arată și calculelestatistice că există o corelație strînsă între prima ridicare și primul supt, indivizi care s-au ridict mai repede au și consumat colostru mai repede.

Tabelul 4.2.

Media primei ridicări în funcție de rasă și sex

Indivizi care sau ridicat mai repede nu au eliminat în totdeauna meconiu mai repede față de indivizi care s-au ridicat mai târziu, eliminarea meconiului este un act foarte imporatnt în vilața noului născut act care confirmă inceperea funcționări normale al tractului gastrointestinal la mînj, are o corelație mai mică față de prima ridicare și primul supt.

Din datele colectate de la douăzeci de indivizi (n=20) în timpul cercetării (tab.4.3.), după calculele statistice putem observa o corelație mare între prima ridicare PR și primul supt PS valoarea acestuia fiind de 0,8836. (tab.4.3.). Reprezentarea grafică a liniei de corelație față de PR,PS,EM este prezentată în fig.4.8.

Tabelul 4.3.

Coeficient de corelație între PR,PS, EM

Figura 4.8.Corelații între PR,PS și EM.

4.1.1.Evoluția greutății corporale a indivizilor monitorizați

Greutatea corporală a mânjilor la naștere, dezvoltarea fetusului în viața intrauterină poate fi influențată de o multitudine de factori, cum ar fi condiția fizică a iepei, vârsta, alimentația în perioada de gestație, rasa armăsarului cu care a fost montat, etc. După parturiție noul născut depinde în totalitate de laptele iepei. Descoperirea mameloanelor și consumarea colostrului este foarte important în viața noului născut, act care este influențat de prima ridicare a indivizilor. Evoluția greutății corporale a indivizilor monitorizați la cele trei exploatații este prezentată în tab.4.5. și vizualizat grafic în fig4.9.

Figura 4.9. Evoluția greutății corporale a indivizilor

Evoluția medie a greutății corporale a cunoscut o creștere constantă la indivizi monitorizați de la media de 48 de kg la naștere la 72 de kg la vârsta de 30 de zile după care acumularea în greutate a indivizilor se accentuează până la sfârșitul perioadei de monitorizare, astfel la vârsta de 180 de zile greutatea medie a indivizilor ajunge la 158 de kg ( fig.4.10).

Figura 4.10. Evoluția medie a greutății corporale în perioada monitorizată

Evoluția greutății corporale urmează o linie ascendentă, o acumulare continuă în greutate, s-a remarcat faptul că o greutate corporală mai mare la naștere nu este garanția unei greutăți corporale mai mari la vârsta de 180 de zile.

Greutatea corporală este o caracteristică individuală influențată înto-o oarecare măsură de alimentație rasă și sex, o greutate corporlă mai mare la naștere nu este garantul greutăților corporale mai mari în dezvoltarea ulterioară, avans care poate fi pierdut pe pacursul creșteri și recuperat într-o fază ulterioară al dezvoltări corporale. La indivizi monitorizți greutatea minimă individuală a fost de 36 de kg cu 25% sub media indivizilor monitorizați, greutatea maximă la naștere a fot de 62 de kg cu 30% peste media grupului. Aceste diferențe s-au păstrat la valori apropiate și la celelalte date de monitorizare, dar trebuie menționat faptul că nu la aceleași indivizi. astfel la ultima monitorizare în ziua 180 a greutatea medie a fost de 158 de kg ,greutatea minimă față de greutatea medie a fost de 125 kg cu 26,4% sub media grupului și greutatea maxima a fost de 198 de kg cu 25% peste media efectivului(tab.4.4.).

Tabelul 4.5.

Evoluția greutății corporale a indivizilor

Tabelul 4.4.

Media greutății corporale, valorile minime și maxime individuale.

4.1.2.Evoluția înălțimii la greabăn a indivizilor monitorizați

Mânjii se nasc cu o conformație corporală care avantajează acele caracteristici care înainte de domesticire măreau șansele de rămânere în viață: cu picioare lungi, pentru a avea capacitatea de a urma iapa după numai câteva ore de viață. Alte caracteristici corporale cum ar fi un gât mai scurt la naștere nu reprezentau un dezavantaj pentru că încă o bună perioadă de timp hrana exclusivă a mânjilor este laptele de iapă. Din cauza picioarelor relativ lungi a mânjilor înălțimea la greabăn la naștere este relativ mare, urmată de o tendință ascendentă nelineară de creștere în timpul perioadei monitorizate. Evoluția corporală în înălțime a indivizilor este prezentat în tab.4.7. și reprezentat grafic în fig.4.11.

Figura 4.11. Evoluția înălțimii corporale a indivizilor în perioada de monitorizare

Media înălțimii corporale după naștere a indivizilor monitorizați a fost de 105 cm, urmată de o creștere continuă până la sfârșitul perioadei de monitorizare, astfel înâlțimea medie a efectivului la vârsta de 7 de zile a fost de 108 cm,la măsurătorile de la vârsta de 30 de zile a ajuns la121 de cm urmat de o perioadă de creștere ușor accelerate, ca la sfârșitul perioadei de 180 de zile să ajungă la 139 cm.(fig.4.12).

Figura 4.12. Evoluția medie a înălțimii corporale

Odată cu înaintarea în vârstă a noului născut evoluția corporal în această perioadă a vieții are o tendință variabilă, ascendentă până la atingerea maturității, unde numai o parte din aceste caractere rămân variabile. Apar diferențe la dinamica creșterii greutății corporale și înălțimii la greabăn între exploatații, chiar dacă cresc aceeași rasă.Aceste abateri pot fi explicate cu diferența dintre tehnica de creștere, a modalității de furajare și calitatea furajelor administrate.Diferențele la înălțimea corporală valoric a fost mai mică decât variiațiile greutăților corporale cu un minim de înălțime înregistrat de 92 cm la naștere și un maxim de 112 cm la naștere, la sfârșitul perioadei de minitorizare a fost ânregistrat un minim de 125 de cm și un maxim de 146 cm,(tab.4.6.)cu o valoare medie de 105 cm la naștere respectiv 139 de cm la înțărcare.

Tabelul 4.6.

Media înălțimii corporale, valorile minime și maxime individuale

Figura 4.13. Evoluția medie a greutății corporale și a înălțimii la greabăn

În perioada de monitorizare atât greutatea corporală cât și înălțimea la greabăn au o tendință ascendentă, acumularea de greutate se desfășoară în ritm mai accelerat și înaite de vârsta de 180 de zile depășește numeric valoarea înălțimii la greabăn. Evoluția medie a greutății corporale și înălțimea la greabăn este prezentată în fig. 4.13. Evoluția greutății corporale de la naștere până la vârsta de 180 de zile pentru fiecare individ în parte este prezentată în fig.4.9. respectiv înălțimea la greabăn este prezentată în fig. 4.11. Evoluția greutății corporale și înălțimii la greabăn prezintă o creștere continuă mai lentă până la vârsta de 30 de zile și mai accentuată în perioada până la 180 de zile, pot apărea diferențe între indivizi atât la dinamica creșterii în greutate precum și în creșterea înălțimii corporale, diferențe care sunt recupereate într-o altă perioadă a dezvoltării.

Tabelul 4.7.

Evoluția înălțimii la greabăn a indivizilor monitorizați

Media greutății corporale la naștere a fost de 48,15 kg și 105,1 cm înăltimea la greabăn; la sfârșitul perioadei de monitorizare – la vârsta de 180 de zile – media indivizilor a fost de 154,3 kg și 138,75 cm înălțime la greabăn.

4.2. REZULTATE CU PRIVIRE LA CUNOAȘTEREA CONSUMULUI DE HRANĂ LA TINERETUL CABALIN

Hrana de bază a mînjilor sugari o constiuie laptele matern pe întreaga pe

Cabalinele datorită conformației specifice al tubului digestiv, consumă hrană în mare parte din timp, ingeând cantități mici de hrană, în cavitatea bucală al cabalinelor la o mușcătură ajunge în funcție de vârstă o cantitate de hrană între 15 și 80 de grame de nutreț.(tab.4.11). ide 4.8.-as következik

După parturiție și efectuarea ridicării de către mânji consumul de colostru și mai târziu consumul de lapte este o preocupare primordială, în prima periodă al vieții mânji se hrănesc ecxclusiv cu lapte. Mânji se nasc cu o conformație care favorizează comportamentul de salvare, cu picioare lungi și cum în prima perioadă al vieții se hrănesc exclusiv cu lapte au gâtul mai csurt cu care pot ajunge la mameloanele iepei dar nu este suficient de lung ca mânji să poate să atingă solul.

În prima perioadă al vieți mânji consumă lapte cu o frecvență mare, în intervale scutre de timp. Numărul reprizelor de supt scade odată cu înaintarea mânjilor în vărstă atât, se poate observa o scădere numerică al reprizelor de supt totodată o scădere al duratei de consum al laptelui matern.

La indivizii monitoriezați în perioada de la naștere până la vârsta de osută optzeci de zile media reprizelor de supt a fost de 74 supturi/zi cu o valoare medie maximă de82 supturi/zi și minimă51.supturi/zi. Numărul medii al reprizelor de supt pe întreaga perioadă a fost între 63 și 82 supturi pe zi.

Pe toată durata monitorizării frecvența maximă individulă a fost de 92 supturi/zi ,frecvența minimă individuală de supturi a fost de7 supturi/zi.

În perioada monitorizării al indivizilor sa constatat o tendință ascendentă odată cu înaintarea în vârstă al indivizilor atât la numărul de supturi cât si în durata consumului de hrană.

Mânji nou născuți după parturiție la un interval relativ scurt de timp fac primele eforturi de a se ridica, indivizii monitorizați s-au ridicat în un interval între 19 și 125de minute, după acest act de mare importanță în viața mânjilor și după câteva încercări indivizi reușesc să se mențină în relativă stabilitate și încearcă să ajungă la mameloanele iepei. Iapa mai ales dacă este la a mai multă fătare ajută mâmzul în încercările de a identifica sursa de hrană, îndrumă cu capul și se așează într-o poziție specifică, plasănd greutatea corpului pe partea opusă mânzului, lasă membrul posterior dinspre mânz mai in spate și ridică abdomenul pentru a facilita accesul mânzului la mameloane, când acesta se apropie apar și primele jeturi de lape.

Identificarea sursei de hrană după primele încercări nesigure de supt devin din ce în ce mai sigure și după câteva reprize de consum de lapte din mameloane devine un act efectuat cu o siguranță și precizie . După câteva ore de la ridicare și identificrea sursei de hrană mânji se ridică cu ușurință, au o stabilitate mare și consumă lapte cu ușurință și precizie.

Durata medie de supt are un trend ascendent până la înțărcare, media durtei de supt în perioada monitorizată a fost de 148.secunde, durata medie maximă de supt a fost 250 de secunde, situat imediat după parturiție , durara minimă individulă de supt a fost 11.secunde la sfirșitul perioadei monitorizate.(Tabel Durata medie de supt-4.12) – 4.9. következik

În decursul unei reprize de supt, mânji vizitează de două, trei ori ambele mameloane ale iepei, la primele încercări de a consuma lapte din mameloane din durata totală de supt o mare parte este folosit pentru idebtificarea mamaeloanelor . După parturiție la primele încercări de consum de lapte jumătate din timp este folosit pentru identificarea mamaeloanelor și numai a jumătate penru consumul proprizis de lapte. Problemele de identificare a mameloanelor și timpul consumat cu acest act la 75 % dintre indivizi monitorizați sa redus, practic a dispărut în primele 48 de ore la restul indivizilor de 25 % căutările la identificarea mameloanelor s-au redus treptat și au dispărut în ziua a patra de viață. După această vârstă mânji consumau hrană cu o mare siguranță și precizie dein mameloanele iepelor. Fenomenul de lovire cu botul al mameloanelor în timpul consumului de lapte au apărut după vărsta de 9 zile.

În afara comportamentului de hrănire și odihnă mânji încă din primele ore urmăresc cu atenție comortamentul iepei și asimilează o multitudine de impulsuri dinpartea iepei și al mediului înconjurător, și în această perioadă iapa datorită specificului tubului digestiv, marea parte din timp folosește pentru hrănire.

Mînji în primele zile de viață nu au nevoie în afara laptelui matern de altă hrană, totuși în incercările de imitare al iepei după câteva ore chiar în prima zi dacă ajung la firela de iarbă sau fe fân pe care consumă iapa, mânji gustă, fără însă de a putea consuma.

Odată ajuns în cavitatea bucală firul de iarbă sau fân declanșează reflexul de supt și mânzul ,;gustă hrana iepei cu miscări repetete al actului de supt. La vârsta de 7 zile sa putut observa un interes clar al mânjilor față de comportamentul de hrănire al iepei, urmărind, imitănd iapa și gustănd aceleași specii de pante cu miscări specifice actului de supt fără ruperea sau consumul plantei. (fig.4.14.) La această vărstă mânzul nu are gâtul suficient de dezvoltat comparativ cu lungime picioarelor, sin această cauză realizează acest act de imitre a iepei cu membrele anterioare îndepărtate lateral, indoite și lăsînd greutatea corporală in spate, făcând eforturi de aatinge hrana.

fig 4.14.Imitarea iepei la consumul de hrană

4.3.3.Durata consumului de hrană

În primele zile după parturiție tineretul cabalin are un necesar mare de energie care este asigurat prin laptele matern. În această perioadă mânjii se hrănesc în intervale scurte de timp, pentru a asigura necesarul de energie, frecvența mare de hrănire este specifică rasei, iapa produce rezerve mici de lapte și din această cauză mânzul este nevoit să viziteze des mameloanele. La o repriză de supt mânjii consumă lapte din ambele mameloane ale iepei alternând între cele două mameloane de 3-4 ori în fiecare repriză de supt. Durata de supt de la reprizele relativ lungi și nesigure în primele zile ale vieții, în timp devin mai scurte și hotărâte, se asociază cu scăderea duratei reprizelor de supt. Se poate observa o diminuare continuă a duratei medii de supt de la 178,6 secunde în prima zi la 147,9 secunde la ziua a șaptea. Cu aceași tendință, durata medie de supt a indivizilor la vârsta de 30 de zile este de 94,7 secunde păstrând tendința de scădere până la sfârșitul perioadei de monitorizare unde atinge valoarea de 47,4 secunde în ziua 180. Diferențele individuale la durata reprizelor de supt mai ales în prima zi, sunt relativ mari valoarea maximă este de 250 de secunde iar cea minimă de 110 secunde, care cu mici fluctuații se păstrează aproape până la sfârșitul perioadei de monitorizare.

Durata medie de supt individuală în perioada de 1-180 zile este prezentată în fig.4.23., respectiv individual în fig.4.24., respectiv numeric enumerat în tab.4.16.(exprimat în secunde).

Figura 4.23. Durata medie a consumului de lapte

Figura 4.24. Evoluția duratei medii de supt a indivizilor

. Tabelul 4.16.

Durata medie de supt, individual

Fiecare nou născut chiar dacă aparțin acelorași rasă peste bagajul genetic care determină caracteristicile specifice rasei, este înzestrat cu caracteristici individuale care sunt reprezentative numai pentru individ aparte, caracteristici care se reflectă și asupra comportamentului de consum al hranei, respectiv al laptelui matern, urmărind evoluția individuală al consumului de hrană evidențiază diferențe de

comportament în durata consumului de hrană cu păstrarea tendinței descendete odată cu înaintarea în vârstă al indivizilor.

4.3.1.Consumul de hrană în funcție de vârstă

Datorită conformației tractului gastro-intestinal, cabalinele consumă hrană timp îndelungat în cantități mici. La diferite categorii de vârstă, prin măsurători repetate, în cadrul experimentului a fost măsurată cantitatea de ovăz consumat.(tab.4.17.)

Odată cu avansarea în vârstă crește și cantitatea de hrană care ajunge în cavitatea bucală pentru a fi ingerat.

Tabelul 4.17.

Cantitatea de ovăz în cavitatea bucală la începutul consumului

Figura 4.25.Media ingestei de furaje.

4.3. REZULTATE CU PRIVIRE LA CUNOAȘTEREA COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR LA TINERETUL CABALIN

Comportamentul alimentar al tineretului cabalin esteinfluențat de comportamentul iepei, imediat după parturiție iapa curăță mânzul nou născut, curăță cu limba, masând astfel musculatura noului născut, stimulănd circulația sanguină, după ce mânzul a reușit să se ridice iapa acordă toate atenția în marea majoritate a situațiilor și ajută, îndrumă mânzul către mameloane. În primele săptămâni ale vieti mânzul suge în intervale neregulate în medie de 74 de ori pe zi, odată cu înaintarea în vârstă a mânzului mai ales duă ce începe să consume și hrană vegetală în afară de lapte iapa inpune o ritmicitate între reptizele de supt, în perioada apropiată de înțărcare la vârsta de 6 luni reprizele de supt încep să se rărească și prezintă o oarecare ritmicitate în timp cu perioade mai intense alternate cu perioade de odihnă.

4.3. REZULTATE CU PRIVIRE LA CONSUMUL DE HRANĂ

Consumul de hrană al mânjilor în prima perioadă al vieții se rezumă mai ales în prima perioade la consumul de lapte matern, cu o oscilație reletiv mare în perioda de alăptare pentru a putea observa comportamentul nutrițional al tinretului cabalin,de a forma o imagine cât mai corectă datele au fost grupate în patru grupe în funcție de perioada de monitorizare respectiv prima săptămâmă din viața mânjilor a fost sectionat în două perioade zilele 1-2, respectiv zilele 3-7. Pentru perioada a doua de monitorizre a fost ales perioada zilelor 28-30 și o ultimă perioadă inainte de înțărcare în zilele 178-180. Din fișele individuale etologice au foat exterase date desper numărul total individual de supturi pe zi care sunt prezentate în tabelul….

Pe parcursul perioadei monitorizate cele 20 de indivizi monitorizați au efectuat un număr de 19226 de supturi, cu o medie de 74 de supturi pe zi cu un număr minim 5 supturi pe zi și cu un număr maxim de 92 supturi pe zi..

Analizănd datele din perioadele predefinite în primele două zile după paruriție indivizi monitorizți au efectuat actul de hrănire de 3150 de ori în medie de 79 de ori pe zi, numărul minim al reprizelor de supt a fost de 39 de supturi pe zi, iar numărul maxim a fost de 92 de ori pe zi.

În perioada de 3-7 zile au fost inregistrate 8345 de vizite la mamele iepelor cu o medie de 79 supturi pe zi, cu un minim de 67 supturi pe zi repsectiv un maxim de 83 de supturi pe zi.

Perioada cuprinsă între zilele 28-30 a avut un număt total de 4663 de supturi, cu o medie de 83 de supturi pe zi, individul cu numărul minim de supturi a vizitat mamelonul iepei mamă de 61 de ori,numărul maxim individual a fost în aceată prioadă de 90 de supturi.

În perioada 178-180 zile grupul monitorizat a efectuat un număr total de 3068 de supturi, numărul medu de supturi în această perioadă a fost de 51 de supturi pe zi cu un minim de 5 supturi pe zi și cu un număr maxim de 67 de supturi pe zi.(tab.4.10.).

Tabelul 4.10.

Numărul reprizelor totale de supt,valori medii,maxime și minime

Se poate observa o dispersie mare în numărul de supturi individuale, evoluția lor în timp urmează o tendiță descendentă genetlă prezentă la fiecare dintre indivizi, diferențele mari între numărul de supturi este indică natura particolară al acestui tip de comportament legat de particularitățile individuale predispuse genetic precum sex, rasă, temperament și este influențat și de particulatitățile genetice ale iepei, producția de lapte care la rândul lui poate fi influențat de alimentația iepei și sistemul de cerștere.(tab.4.11.)

Tabelul 4.11.

Numărul total de supturi individual în perioada de monitorizare

4.3.4.Comportamentul nutrițional la tineretul cabalin în primele două zile după parturiție

În primele două zile după naștere mânjii au supt în medie de 12,6 ori în intervale de două ore, în total de 3168 ori, cu o medie de 79,2 supturi zi/individ. Dispersia reprizelor de supt prezintă unele fluctuații: fiecare individ în parte a avut un comportament specific dar cu o tentă de ritmicitate, fiecare perioadă se supt a fost urmată de o perioadă de odihnă mai scurtă sau mai lungă. Frecvența numărului de supturi individuale în primele două zile, în intervale de două ore și media frecvenței de supt în același interval este prezentată în fig.4.15.șitab.4.12.respectiv media reprizelor de alăptare a primelor două zile prezentată în interval de 24 de ore.(fig.4.16.).

Media frecvenței reprizelor de supt în primele două zile arată o tendință de creștere în intervalul orar 0-8, o relativă stabilitate cu mici fluctuații în intervalul orar 8-16, după care urmează o activitate mai intensă cu un vârf în intervalul orar 16-18, cu o scădere nesemnificativă în următorul interval orar, care este urmat de o perioadă de scădere mai accentuată în intervalul 20-24 însă această scădere se oprește la o valoare aproape dublă față de intervalul orar 0-2.

Figura 4.15. Media frecvenței de supt în primele două zile, desfășurat

Figura 4.16.Media reprizelor de supt a primelor două zile, cumulat.

În primele două zile după parturiție mânji învață identificarea mameloanelor și acpătă o oarecare experiență în actul de identificare al acestora și consulul propriu zis de hrană, în prima perioadă aproximativ jumătate din durata actului de hrănire este folosit pentu identificaea mameloanelor, în intervalul de timp 0-2 ore mânzul consumă lapte matern aproximativ de 8 ori cu o tendință crescătoare a numărului de supturi până la intervalul orar 6-8 de unde urmează o relativă stagnare al numărului de supturi în jurul valorii de 13 supturi pâmă la intercalul 12-14 de unde urmează o aszcensiune, perioada cea mai activă al zilei până la ora 18 cu un număr de 16 supturi după care usor descendent diminuarea numărului de supturi ajunge la 12 de reprize de alăptare la intervalul orar 22-24. În primele două zile ale vieții mînjilor putem observa formarea unui periodicități cu vârfuri între orele 6-8 respectiv după masa în perioada orelor 16-18.

Tabelul 4.12.

Numărul reprizelor de alăptare a zilelor 1-2

4.3.5.Comportamentul nutrițional la tineretul cabalin în perioada de 3-7 zile de viață

Perioadele de trei, șapte zile, dispersia reprizelor de supturi arată o fluctuație asemănătoare, cu o dispersie mai mare în intervalul 06-12 ore. Frecvența mai mare a reprizelor de supt se observă în intervalul de timp de 16-20 ore.(fig.4.17.-4.18.; tab.4.13.)

Figura 4.19. Media frecvenței de supt în zilele 3-7, în interval de 24 ore

Figura 4.18. Media zilelor 3-7 reprezentat în interval de 24de ore

Dupa parcurgerea primelor două zile ale vieții mânji cu oarecare experinență, cu ma mare siguranță idintifică mameloanele, in această perioadă numărul total de supturi al efectivului monitorizat a fost de 8347 de reprize,cu o medie de 83 de supturi pe zi și cu un număr minin de 67 de supturi pe zi, respectiv cu un mimăr maxim de 91de preprize de supturi . În intervalul zilelor 3-7 media reprizelor de supt indică în continuare ritmicitatea care a început să secontureze deja în primele două zile, astfel de la un număr de 11 de supturi in intervalul 0-2 urmează o cerștere al numărului de supturi cu un vîrf in intervalul orar 4-6 după care urmează o perioadă de stagnare cu o ușoară scădere până la ora 14 de unde intră într-o perioadă ascendentă cu un vârf de 17 supturi in intervalul orar 16-18 urmat de o scădere până la sfîrșitul zilei unde în intervalul oroa 22-24 ajunge la 10 reprize de supt.

Tabelul 4.13.

Numărul reprizelor de alăptare a zilelor 3-7 in intervale de 2 ore

4.3.6.Comportamentul nutrițional la tineretul cabalin în perioada 28-30 zile de viață

La această vârstă mânji au început deja să se familiarizeze cu hrana vegetală și cu concentrate, doar în continuare princioala sursă de hrană rămâne lapele matern, pe care consumă cu o siguranță să precizie mare. În perioada monitorizată în zilele 28-30 mânji din grupul monitorizat au consumat lapte din mameloanele iepelor în total de 4663 de ori în medie de 78 de ori pe zi cu un minim de consum de 61 supturi pe zi și maximul reprizelor de supt a fost de 91 de ori pe zi.

Urmărînd datele centralizte în (tab.4.14.) și prezentate grafic în (fig.4.19.-4.20.) putem obderva păstrarea ritmicității consumului de lapte împreună cu o reducere ușoară al numărului supturilor păstrând aproape neschimbat numărul reprizelor de supt în perioadele de vârf , în perioada orelor 6-8 sunt efectuate aproximaiv 13 supturi,după care urmează o perioadă descendentă cu un minim de activitate de consum între orele 10-12 după care urmează o creștere al frecvenței suptorilor ajungând la o valoare maximă de 16 sopturi în perioada 16-18 urmând de o scădere cu un minim de 9 supturi între orele 22-24.

Figura 4.19. Media reprizelor de supt în zilele 28-30

Figura 4.20. Media reprizelor de supt în zilele 28-30 reprezentată în interval de 24 de ore

Tabelul 4.14.

Numărul reprizelor de alăptare a zilelor 28-30

4.3.7.Comportamentul nutrițional la tineretul cabalin în perioada 178-180 zile de viață

În perioada 178-180 zile frecvența de supt continuă tendința de scădere și arată o ritmicitate relativ regulată, fiecare perioadă de reprize de supt fiind urmată de o perioadă de odihnă, reprizele de odihnă respectă în majoritatea cazurilor perioadele de odihnă a iepelor mamă.(fig.4.21.-4.22., tab.4.15.).

Figura 4.21. Media frecvenței de supt în zilele 178-180 în intervale de 24 de ore

Tineretul cabalin înainte de înțărcare are o autonomie mare față de iepele mame doar totuși sunt strâns legate de aceștia, mânji ajungând în această fază al vieții, înainte de înțărcare consumă din laptele matern mai puțin cu o intensitate mai mare cu o durată mai scurtă de timp, găsirea mameloanelor devenind deja un rflex, în această prioadă se poate observa acțiunile iepelor de a reglementa încercările mânjilor de a ajunge la mameloane. În perioada 178-180 zile indivizii di grupul monitorizat a consumat lapte matern în total de 3068 de ori cu o medie al perioadei de 51 ori pe zi, valoarea ninimă al consumului de lapte a fost de 5 ori pe zi respectiv valoarea maximă de 67 ori pe zi.

Figura 4.22. Media frecvenței de supt în zilele 178-180 reprezentată în interval de 24 ore

Pe parcursul întregii perioade de monitorizare se poate observa o dispersie mare în numărul reprizelor de supt cu o diferență mai mare în ultima perioadă al monitorizării, frecvența consumului de lapte este influențat de caracteristicile individuale a mînjilor, al iepelor mamă precum și de alimentația acestora în aceste perioade.

Tabelul 4.15.

Numărul reprizelor de alăptare a zilelor 178-180

4.3.1. Furaje administrate și necesarul de hrană

Fiecare dintre exploatații folosește rețete diferite de furajare a animalelor; pe baza investigațiilor cu metoda interviului au fost audiați îngrijitorii animalelor precum și conducătorii unităților. Din datele obținute prin metoda cântăririi repetate a fost calculată rația zilnică administrată animalelor pentru fiecare exploatație în parte. Cunoscând cantitățile administrate din fiecare nutreț în parte, au fost efectuate analize de laborator în laboratoarele USAMV din Iași. Luând în calcul rezultatele analizelor, pe baza normelor de hrană pentru categoriile de animale studiate s-a calculat valoarea nutritivă a rațiilor de hrană, care a fost comparată cu necesarul de energie al indivizilor pe baza normelor de hrană (tab.4.22-4.26.).

Cantitatea de furaje administrate iepelor

Exploatația Vancsa

2 kg fân natural,

3 kg paie de grâu

2 kg ovăz

coceni la discreție

Exploatația Hermenean

fân natural la discreție

2,5 kg amestec ovăz-grâu

Exploatația Kontes

fân natural la discreție

2 kg fân lucerna

1,5 kg ovăz

1 kg porumb

Din rezultatele analizelor efectuate în laboratoarele USAMV Iași efectuate din probele de nutreț colectate de la exploatațiile participante în studiu, pe baza rețetelor care au fost folosite la furajarea iepelor putem observa diferențe negative între valoarea nutritivă calculate la rațiile administrate iepelor și normele de hrană recomandate pentru aceștia. În alimentația iepelor mamă un deficit alimentar poate fi compenzat până la un anumit nivel de iepele mamă care în perioadele deficitare pot mobiliza din rezervele proptii pentru asigurarea necesarului de hrană mânjilor sau al dezvoltării fetusului în viața intrauterină. Studiile din domeniu arată (Acatincăi) că cabalinele la o furajare cu o valoare energetică sau proteică redusă pot mări drata consumului de hrană mărind astfel într-o oarecare măsură și ingesta de hrană. În cazul persistări deficiențelor de hrănire sau administrări furajelor cu o valoare nutrițională redusă este influențată dezvoltarea fetusului, în cazuri extreme pot fi neviabile sau pot apărea chiar avorturi spontane. În viața post uterină o alimentație deficitară poate afecta calitativ și cantitativ producția de lapte al iepei mamă cea ce va influența dezvoltarea mânjilor atât în dezvoltarea corporală, dezvoltarea scheletului osos, acumularea de masă musculară precum și dezvoltarea sistemului nervos al mânjilor.

În paralel cu monitorizare video pentu observarea comportamentului nitrițional al indivizilor au fost colectate date biometrice pentru monitorizare evoluției indivizilor în acumularea masei corporale și evoluția ânălțimii la greabă. respecti au fost colectate probe din nutrețurile administrate iepelor mame și au fost analizate în laboratoarele USAMV Iași. Rezultatele analizelor au fost centralizate în tabele cu mențiuneaprovenienței lor.(tab.4.19). Valorile determinărilor ADF și NDF sunt prezentate în tab.4.20-4.21.

Analizele de lapte au fost realizate cu ajutorul analizatorului de lapte Ecomilk în laboratorul firmei sc.Meotos srl. au fost recoltate probe de colostru din prima oră după fătare, respectiv probe din prima zi, în a șaptea, teri respectiv al osutăoptzecelea zi după fătare.

Probele au fost colectate în recipiente sterile și după recoltare analizele au fost efectuate imediat după recoltare. (tab.4.18.).

Tabelul 4.18

Rezultatele probe lapte

Valori exprimate procentual.

Compoziția laptelui de iapă își schimbă compoziția odată cu înaintarea în vârstă a mânzului, de la o valoare relativ mare al S.U. din lapte pâna la sfârșitul perioadei de monitorizare, valoare S.U. a scăut cu aproximativ 35% de la 12,1 % la 7,83 % . Odată cu înaintarea ân vârstă a mânjilor conținutul laptelui în lactoză, proteină și grăsimi urmează o tendință descendentă, pregătind treptat tubul digestiv al mînjilor la trecera definitivă la alimentația vegetală

Tabelul 4.19.

Rezultate probe nutreț

Tabelul 4.20.

Rezultate ADF

Tabelul 4.21.

Rezultate NDF

Tabelul 4.22.

Rații de hrană Exploatația Vancsa

Tabelul 4.23.

Rații de hrană Exploatația Hermeneam (Lipițani)

Tabelul 4.24.

Rații de hrană Exploatația Hermenean (Semigreu Românesc)

Tabelul 4.25.

Rații de hrană Exploatația Kontes (Semigreu Românesc)

Tabelul 4.26.

Rații de hrană Exploatația Kontes (Nonius)

CONCLUZII

În cadrul cercetării au fost monitorizați douăzeci de mânji în perioadele 1-7 zile, 28-30 zile respectiv 178-180 zile de la naștere, și au fost efectuate măsurători corporale.

La exploatațiile monitorizate fătările au decurs fără complicații cu excepția unui singur caz unde un mânz a avut semne de viață numai pentru 15 minute după parturiție. La restul de douăzeci de indivizi prima ridicare, primul supt și eliminarea meconiului a avut loc fără complicații, toate exemplarele au ajuns la vârsta de 180 de zile.

Prima ridicare a avut loc la efectivul monitorizat în intervalul de 19-125 de minute.

Identificarea mamelonului și efectuarea primului supt la efectivul monitorizat a avut loc în intervalul de 37-175 de minute.

Eliminarea meconiului s-a decurs normal, fără excepții în intervalul de 62-295 minute.

Evoluția greutății corporale și a înălțimii la greabăn a cunoscut o evoluție constantă în perioada monitorizată și se încadrează în caracteristicile raselor din care fac parte indivizii.

Prima ridicare, primul supt și eliminarea meconiului sunt în corelație strânsă având o valoare de peste 0,8 .

Comparând media PR și PS există diferențe de timp în funcție de rasă și sex.

iepele s-au ridicat și au efectuat primul supt mai repede decăt armăsarii

idivizii aparținând rasei Lipițan s-au ridicat și au efectuat primul supt aproape de media efectivului

indivizii aparținând rasei Nonius s-au ridicat și au efectuat primul suptsub media efectivului

indivizii rezultați din metisare cu Semigreu Românesc s-au ridicat și au efectuat primul supt peste media efectivului.

Durata medie a reprizelor de alăptare scade cu înaintarea în vârstă a mânjilor.

În fiecare perioadă monitorizată, dispersia reprizelor de alăptare prezintă o periodicitate care cu înaintarea în vârstă a indivizilor prezintă o alternare între reprizele de supt și perioadele de odihnă.

Odată cu înaintare în vârstă a indivizilor frecvența acestor alternări respectă cu aproximație un interval orar care coincide cu programul de odihnă al iepelor.

BIBLIOGRAFIE

Acatincăi S.2003, Etologie, Ed. Eurobit, Timișoara,

Afanasiev S. V., 1950, Despre Trăpaș ca ameliorator de bază al cailor de agricultură, Creșterea cailor nr.8, Moscova,

Agocs M., 2011,Az elles megkezdodik. Lovas Nemzet. 11.2.20-21.

Agocs M.,2011,Felkeszules az ellesre. Lovas Nemzet 11.2.18-20.

Altmann D., 1969, Harnen und Koten bei Saugetieren, Ed A.Ziemsen Wittenberg

Anochin P.K.,1967, Das funktionelle System als Grundlage der psysiologischen Architectur des Verhaltensaktes, Ed. Fischer,Jenna.

Apahidean I. și col., 1983, Calul Semigreu românesc, o nouă rasă de tracțiune pentru agricultură și transporturi, Cercetarea în sprijinul producției, Ed. Maia, București

Avarvarei T., Nutriția animalelor domestice, 1999 Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași,

Behm G. și col.,1991,Vitamine in der Tiergenhorung, AWT, Bonn,

Bencze J.,1981,A nőivarúálltok szaporodásbiológiája, Ed.Mezőgazdasági,Budapesta,

Bencze J.,1987,Kérdések és válaszok a szaporodásbiológiai gyakorlatból. Ed. Mezőgazdasági, Budapesta, .

Berger L.L.,1993,Salt and Trace Minerals for Livestock, Poultry and Other Animals, Salt Institute Alexandria, USA,

Bodo I., Hecker W.,1992,Lótenyésztők kézikönyve, Ed. Mezőgazda, Budapesta.

Brody T. și col.,1991,Handbook of Vitamins, Manchlin L., Ed. N.Y.,

Bucsy L.,1998,Látenyésztők kézikönyve,Ed. Mezogazda, Budapesta,

Csányi V.,1988, Evolúciósrendszerek. Ed. Gondolat, Budapesta,.

Csányi V.,1994,Etológia, Ed.NemzetitankonyvBudapesta, .

Csányi V.,2005,Van ottvalaki?Ed.Typotex.

Church D.C. și col.,1989,Basic Animal Nutrition and Feeding, 3-rd Ed. John Wilez and Sons, New York,

Cociu M.,Cociu Maria,1982,Tainele comportamentului animal, Ed. Albatros, București,

Cociu M.,1999,Etologie.Comportamentul animal, Ed. ALL, București,

Coman I.și colab.2002,Etologie și Etopatologie, Ed. Terhnopress

Constantin N., Cornuț M., Șonea A,1994, Fiziologia animalelor domestice, Vol II, Ed. CoralSanivet, București,

Constantin Velea și col.,1980,Creșterea cabalinelor, Ed. Dacia,

Cucu Ion Gr.,V.M., D.M.,2005,Cercetarea științifică și elemente de tehnică experimentală în zootehnie, Ed. Alfa,

Cuparencu B., Pleșa L.,1995,Actualități în farmacologie și fiziopatologie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

Demianovschi Al.,1968,Zootehnie, Ed. Didactică, București,

Dobrescu D.,1999,Farmacoterapie practică, Vol I., Ed. Medicală, București,

Doliș Marius,2010,Creștereacabalinelor, Iași,

Doliș Marius,2010,Etologie, Iași,

Doliș Marius și col.,2006,Zootehniegenerală, Ed. Alfa,

DorenuM.,1987,Comportament alimentaire du cheval a I,ecurieAnn Zootech, 27(3):291

Durrance și col.,2001,True Horsemanship Throug Feel, Ed. Lyons Press,

Egri, B., László, I.,1991,Újszülöttésszopóscsikókimmunglobulin-ellátottságánakellenőrzéséről.PhylaxiaÁllatorvosiKözlemények. 1991.27.18-22.

Fekete, S. (2004. 11. 05.): A tenyészkancaés a szopóscsikókorszerűtakarmányozása. XII. LógyógyászatiKongresszus. Üllő, NagyállatKlinika.

Filipsz, I. (2002): Hogyangondoskodhatunkcsikóinkról?NemzetköziLovasMagazin. 4. 7. 44-46.

Gebhardt G.,1981,Tiernahrung, VEB Deutscher Landwirtschaftsverlag, Berlin,

Goering, H.K. and P.J. Van Soest. 1970. Forage fiber analysis (apparatus, reagents, procedures, and some applications). USDA Agricultural Research Service. Handbook number 379 as modified by D.R. Mertens (1992, Personal Communication

Gregorescu Gh., Petrache E., Prapian V., Ujică V., Blaga L., Bălan S.,1990,Tehnologia creșterii cabalinelor, Ed. Ceres, București,

Gulyas L.,Varga P.,Kiss Cs.,2007. A magyar hidegvérű csikók növekedésének vizsgálata, AWETH,V3.,

Heather S.T.,2002,Training Horses, Ed. Storey Books ,

HenrichPirkelmann, L.A., M.Z-F.,2012,Creștereașiîngrijireacailor, M.A.S.T.

HeuschmannGerd,2011, Finger in der Wunde, Ed Mezogazda, Budapest.

Horváth, Z., Fodor, L., Rusvai, M., Farkas, R., 2003,Lóbetegségek.Mezőgazdakiadó, Budapesta.

Houpt K.A:,1982,Equine behaviour. Oral vices of horses. Rqueine Practice,4/4/:16.

IAGĂR Mihaela,2016, Anuarul statistic al ROMÂNIEI,Bucuresti.

INRA,1989, L,alimentation des animaux monogastrique, Paris,

Coman Ioan,1993,Etologie și Etopatologie, Ed. Tehnopress,Iași,

IstenesCsilla,2009,A lovakról, Ed. Gyomapress,

Jan Novak, Budapesta,1999,DigitálisTechnika,

Jarrige R.,1988,Alimentation des bovis ,ovins & caprins, INRA, Paris

KolbErich,1977,Despreviațașicomportamentulanimalelordomestice, Ed. Ceres,

KósKároly,1957,MezőgazdaságiÉpítészet, Ed. Agricolă, București,

KovácsBéla,1905, A lóéstenyésztése, Ed. Patria,

Kumer Luca și col.,2013,Az újszülött csikó élettevékenységének értékeléséről, AWETH Vol.9,3.

Lorenz K.,1969,L,agression une histoire naturelle du mal, Ed. Flamarion,

Lorenz K.,1970, Essays sur le comportament animal et humain, La Seuil, Paris

Lorenz K.,1973,Leyhasen P., Motivation of human and Animal Behavior, An Ethological View-New York,

LicpertaEmilianși col.,1987,Îndreptarterapeuticveterinar, Ed. Ceres,

Markos L.,Pasztory Cs.,1993,Magyar lótenyésztés 93, Magyar LovasSzövetség, Budapest,

Martin Rosset W,1990,L’,alimentation des chevaux, INRA, Paris,

Mazlard L.A. și col.,1974,Animal Nutrition 7-th Ed. New York, Mc Graw-Hill Book Co,

Mărginean Gh. Și col., 2010, Tratat de Hipologie, Ed. Academiei Române, București,

Meyer H., 1992,Pferdefutterung, Verlag Paul Pazer, Berlin,

Meyer H.A. și col.,1993,Investigation of Sodium Deficiency in Horses, Proc. 8-th Equine Nutr. Phisiol. Symp. Lexington,

Miller Robert M.,2001,Imprinting Training, Ed publisher,s Press, USA,

Moess Wilhelm,1987,Comportamentulanimalelor de fermă, Ed. Ceres,

MoldoveanuGh. și col.,1971Calul, Ed. Ceres,

Mureșan Gh., 2000, Tehnologia creșterii cabalinelor, U.S.A.M.V., Cluj-Napoca,

NRC,1989,Nutrient Requirements of Horses, Fifth Revised Edition,

Ocsag Imre,1984,Nóniusz, Ed. Mezőgazdasági, Budapesta,

Ocsag Imre,1971,Csikónevelés haszna, Ed. Mezőgazdasági, Budapesta,

Paulev,PE.,DVM(2010).Muscle cells and disorders, web. www.mednote.dk/index.php/Muscle_cells_and_disorders

Page T.G. și col., 1993, J Anim. Sci., 71:656,

Palicica R., Coman I.1998, Etologie, Ed. Orizonturi Universale, Timișoara,

Pentea M.,2005,Splanchologie veterinară, Ediția II, Ed. Mitron, Timișoara,

Pond W.G. și col.,1995,Basic Animal Nutrition and Feeding, John Wiley&Sons, New York,

Pop M., Halga P., Avarvarei T.,2006,Nutriția si alimentația animalelor, vol. I., TipoMoldova, Iași,

Pop M., Halga P., Avarvarei T.,2006,Nutriția si alimentația animalelor, vol. II., TipoMoldova, Iași,

Pop M., Halga P., Avarvarei T.,2006,Nutriția si alimentația animalelor, vol. III., TipoMoldova, Iași,

Rácz Zsuzsa,2005,Természetes lókiképzés, Budapesta,

Romeo Teodor Cristina,2003,Semioticășimanagementulfarmacologic al durerii la animale,Timișoara

Ruckebusch Y. Vigroux P., Candan M.,1976, Analyse du comportament alimentier chez les Equides.,C.R.Journee d,Etude cereopa.

Rusbuldt A.,2005,Horse Anatomy: Easy to Understand and Comprehensive, Ed. Cadoms Books, Brighton, UK,

Salațiu V., Ulici-Petruț Vanda, Ulici-Petruț I.,1998,Comportamentul animalelor domestice, Ed. Oelty, Cluj-Napoca,

Șerban A., Ștef I., Pleșca T., Cucu I.,1981Construcții zootehnice, Ed. Didactică și Pedagocică, București,

Șincai M.,1993,Biologiecelularășimoleculară la animale, Ed. Mirton, Timișoara,

Șincai M., Marcu A.,1994,Biologie Tistulară, Ed. Mirton, Timișoara,

Szenci O.,1979,Csikó születik, Ed.Mezogazda, Budapesta, .

Szécsenyi Dénes,1871,Adalékok a lovaglás tanításához, Budapesta,

Thomas C., Joanna MB,2007,Clinical Anatomy and Psychology for Veterinary Medicine, Ed. Mosb,

Ujică Vasile și col., 2016, Calul Huțul, Ed. Romhelion, București,

Van Soest, P.J. Collaborative study of acid-detergent fiber and lignin. J. AOAC 1973, 56, pp. 781-784)

Vlad I.,2004,Etologie animală, Ed.Univresității Lucian Blaga, Sibiu, .

Vlad I. Băcilă V., Oprea I.,2004,Dicționar de etologie și fiziologie animală, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu.

Vincze B., Horváth D.,Kulik M., Ritter D., Szeni O.,2010, Az újszülött csikó imunoglobulin ellátottságának és kolosztrum minőségének ellenőrzése gyakorlati körülmények között. Magyar állatorvosok Lapja 132.91507-515.

www.a2t.ro/dvr4canale?gclid=CP2T5oK2xMcCFYu4Gwodd38E_g

www.casajurnalistului.ro/al-doilea-masacru-al-cailor/

www.geovision.com.tw/english/Prod_GVDVRV85.asp

www.education.vetmed.vt.edu/Curriculum/VM8054/Labs/Lab/10/lab10.htm

www.gazetadeagricultură.info/animale/cai-cabaline/16841-rasele-de cai-din patrimoniul-genetic-national.html

Alliance Nutrition Equine, http://www.admani.com.allianceequine/equinedigestion.htm

Metoda cu filtrare intermediară – Regulamentul (CE) nr. 152/2009

http://servmetro.ro/cantar-pentru-animale/