4.2 Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Perioada 2006 – azi 4.2.a Secția Pavilionară În anul 2006 autoritățile locale au hotărât că… [306529]

4.2 Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară

Perioada 2006 – azi

4.2.a Secția Pavilionară

În anul 2006 autoritățile locale au hotărât că muzeele din Baia Mare s-[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], prin desprindere au luat naștere trei muzee de sine stătătoare.

Astfel fosta Secție de Etnografie a devenit Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare. Fiecare muzeu a dorit să demonstreze că activitatea științifică și cea legată de prezența în fața publicului cu colecțiile sale devine mult mai eficientă.

Expoziții cu caracter permanent și temporar

Primul demers făcut de muzeul cu caracter etnografic a [anonimizat], mai ales în ce privea expunerea. Pentru a deveni un unicat între muzeele etnografice din țară s-a decis ca noua expoziție să trateze un subiect important al culturii populare materiale. După deliberări intense s-a ajuns la concluzia că o istorie a lemnului în nordul Transilvaniei este cea mai bună alegere pentru o zonă care până după mijlocul secolului XX a fost una cu o suprafață împădurită de peste 70% .

După elaborarea tematicii s-a realizat și un proiect pentru mobilierul de expoziție. Lucrurile au avansat repede și la 4 iulie 2007, exact după 29 de ani, a avut loc vernisajul expoziției cu caracter permanent: „[anonimizat]”. [anonimizat], o [anonimizat], [anonimizat]-lea.

ˮAcest imens codru a fost pentru țărani adăpost la vremuri de restriște dar și o nesecată sursă de materii prime pentru realizarea tuturor lucrurilor necesare sau obținerea unor alimente pentru ei și animalele lor. Transilvania acoperită de păduri de conifere și foioase a dezvoltat o bogată și variată civilizație a lemnului. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], sârbi, ucrainieini ș.a. [anonimizat].

Prezența acestor păduri seculare a făcut ca între oamenii care au locuit aici și pădurea cu care conviețuiau să se stabilească relații strânse. [anonimizat], aici se ascundeau când cineva le ataca proprietatea. [anonimizat], după părerea noastră la mult mai multe. Pădurea i-a oferit toate cele necesare traiului: adăpost, harnă, medicamente, materia primă pentru a-și construi casa și uneltele etc și pentru aceasta oamenii locului au iubit-o, respectat-o și îngrijit-o. Putem astfel afirma că lemnul a fost cel care l-a însoțit pe omul acestor locuri de la leagăn la mormânt. [anonimizat], din lemn era masa pe care moașa îl punea când venea de la biserică sau după care se așeza când era mire și mai apoi era așezat „tronul” (sicriul) din lemn înainte de a porni pe ultimul drum din această lume. Din lemn era blidul pentru ursitoare sau cel din care își potolea foamea, din lemn era scaunul în care învăța să stea în picioare și pe care mai apoi se odihnea trudit de munca câmpului, din lemn erau toate uneltele din gospodărie, din lemn era și casa Domnului în jurul căreia se desfășura întreaga viața spirituală a comunității și am putea repeta din lemn… Aceste obiecte nu au fost doar confecționate ci creatorul, folosindu-se de esența lemnului, de forma lui și prin adăugarea unui decor realizat în multiple tehnici a reușit să lase în urma lui adevărate opere de artă.ˮ (Text introductiv în expoziția dedicată lemnului)

Vizitând această expoziție turistul, cu siguranță înțelege ceea ce a însemnat lemnul pentru omul acestor locuri. Va rămâne impresionat de legătura indestructibilă dintre om și codru, de modul în care primul înțelegea cum să-l îngrijească ca să nu-l distrugă. La fel de mult îl va impresiona și ceea ce au realizat oamenii acestor locuri din lemn, de modul în care dădeau viață obiectelor create din acest material. Textele expoziției lămuresc multe necunoscute pentru vizitator și fac plăcută incursiunea în lumea satului. Impresionant este să afli și ce însemnau unele obiecte din interiorul țărănesc pentru viața familiei și nu numai. În cele ce urmează vom reda câteva dintre acestea care dovedesc că vizita în acest muzeu este o adevărată lecție în incursiunea istoriei satului tradițioanal din nordul Transilvaniei. Astfel aflăm despre rolul mesei: ˮÎn spațiul românesc masa este piesă de mobilier nelipsită din interiorul țărănesc. Ea are loc fix și mai ales o importanță majoră în obiceiurile populare, atât ale celor legate de obiceiurile calendaristice sau cu caracter religios, cât și a principalelor momente ale vieții: nașterea, nunta, moartea.

Masa era centrul evenimentelor din momentele importante ale sărbătorilor de peste an Crăciunul și Paștile. Ca exemplu amintim că în Țara Maramureșului, la masa luată de familie în ziua de Crăciun, capul familiei lega pe toți membrii cu o funie, chiar cu un lanț, pentru a fi sigur că nimic nu-i va despărți, sau punea sub piciorul mesei lama securii pentru ca membrii familiei să fie tari ca fierul.ˮ

Uneltele, realizate și ele în exclusivitate din lemn vorbesc prin intermediul textelor spunându-și povestea. Moara de mână din Stremț ne spune: ˮAm fost făurită în satul Stremț. Pentru ca eu să exist un stejar bătrân de vreo 500 de ani a fost tăiat. E adevărat că din el s-a construit și o casă pentru familia meșterului care mi-a dat și mie viață. De aceea putem spune că acel copac nu a murit ci a trecut într-o nouă existență prin noi, obiectele create de meșteri. Toate aceste lucruri s-au petrecut cam pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Timp de peste 150 de ani am măcinat boabe de grâu și mălai pentru familia în care m-am născut. Apoi vreo 20 de ani am zăcut în uitare, în șură și mă temeam că voi avea soarta altor obiecte vechi din lemn, să ajung pe foc într-o iarnă. Am avut noroc! Într-o zi, un om, m-a văzut în colțul unde zăceam și nu s-a lăsat până ce stăpânul nu m-a vândut. Mă întrebam: oare unde mă va duce? Ce se va alege de mine. Am ajuns la muzeu unde, oameni cu har, m-au tratat cu fel de fel de soluții și m-au așezat în expoziție. Uite așa m-am mai născut o dată și sper să trăiesc cât mai mult. Mii de oameni vin să mă vadă. Unii știu ce sunt alții, mai ales copiii, învață prin mine să înțeleagă cum trăiau oamenii acum vreo două sute de ani când m-am născut.ˮ

Alte obiecte ne atrag atenția prin frumusețea execuției și a rolului lor în obiceiul nunții sau în casa țărănească. ˮÎn nordul României și-au desfășurat activitatea câteva centre de lădari cu o producție mare, a căror produse erau foarte căutate. Aceste centre au lucrat până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ele având o producție continuă pe o perioadă ce depășește 200 de ani. Ne referim aici la centrele din Țara Chioarului: Plopiș, Hovrila și din Codru: Băița de sub Codru. Țara Maramureșului ne prezintă o situație chiar mai interesantă, aici varietatea pieselor întâlnite este foarte mare, concluzia cercetătorilor fiind că, în Țara Maramureșului, au existat meșteri care realizau lăzi de zestre aproape în fiecare sat. Este cert că în toate zonele etnografice, în unele cazuri, lada de zestre a fost confecționată în gospodărie, de către un membru al familiei, cel mai adesea tatăl fetei și din acest punct de vedere, pe ele putem citi și sentimentele părintești.ˮ

Casa aranjată pentru momentul morții ne îndeamnă, pe unii să rememorăm, pe alții ne învață, o serie de obiceiuri legate de momentele importante din cele trei zile. ˮ Pe masă, lângă sicriu, se așeza un vas cu grâu în care stătea lumânarea ce nu se stingea cât timp mortul se afla în casă.

Oglinda se acoperea cu o pânză albă pentru a împiedeca sufletul să se oglindească. În credința populară sufletul e atât de frumos, și în cazul în care s-ar vedea ar rămâne prizonierul oglinzii și nu ar mai pleca din casă.

Sub masă se așeza o oală în care sufletul, în cazul că ar obosi, se putea odihni. Această oală se spărgea în momentul scoaterii mortului din casă ca nu cumva în acel moment sufletul să fie la odihnă.

De subliniat că oala, cea mai veche formă ceramică, are: gură, fund, burtă, gât, mâini (torți), este confecționată din același material ca omul (țărână).

Pe pat se așezau blidele, ștergurile și colacii care se dădeau de pomană pentru sufletul celui plecat. Purtătorii de prapuri primeau desăgi și colac, iar groparii o găină, de preferință neagră.

În expoziție vizitatorul remarcă și piese deosebite ca realizare artistică: leagănul – piesă unicat, lingurile păcurerești – cea mai veche datată la 1734, căucele sau colecția de pecetare. În alaiul de nuntă ne atrag atenția costumele mirilor, dar mai ales podoabele acestora.

Expoziția este într-adevăr una de excepție, dar are un mare neajuns. Textele deosebit de interesante care fac insesizabilă lipsa unui ghid sunt doar în limba română. Turistul străin trebuie să se mulțumească cu imaginația proprie pentru a-și explica unele lucruri. După informațiile primite acest neajuns va fi corectat în perioada imediat următoare, toate textele fiind date la tradus. De asemenea ni s-a părut săracă oferta legată de un suvenir cu care ai dori să pleci. În afara unor pliante, e adevărat scise în mai multe limbi de circulație, muzeul nu oferă nimic.

30. Imagini din expoziția dedicată lemnului

A doua expoziție cu caracter permanent este expoziția: ˮCentrul ceramic Baia Mare moștenire culturalăˮ. Aceasta s-a realizat în baza unui proiect AFCN în colaborare cu Primăria Municipiului Baia Mare. Așa cum subliniază eminentul cercetător al culturii populare românești, prof. univ, dr. Ioan Godea, atât expoziția cât și volumul realizat ca rezultat al cercetării în vederae elaborării tematicii, sunt ˮo reprezentare de tip enciclopedic ce-și propune să reliefeze contribuția băimăreană la istoria ceramicii din România pe firul ultimelor două trei secole de istorie: apariția și dezvoltarea breslei olarilor (pe baza unor documente de arhivă); producția curentă destinată pieței; performanța tehnică și artistică a celui ce urca treptele perfecționării în meșteșug: ucenic, calfă, maistor, modele locale și forme influențate venite din alte zone; sfragistica maistorului și cea a breslașilor; lăzile de breaslă; drumul făuritor de vas ceramic de la materia primă la obiectul finit; tehnicile de producție și modalitățile de ornamentare; uneltele și instalațiile de producție; categoriile, formele și funcțiile din evantaiul olăriei băimărene.ˮ (Ciocan, 2013, p. 6)

Într-adevăr vizitatorul, după ce parcurge această expoziție pleacă satisfăcut din toate punctele de vedere. Descoperă un centru ceramic cu o istorie bogată, în care se lucrează neîntrerupt de peste 400 de ani. Ochiul se bucură de obiecte deosebit de frumoase, multe dintre ele facând parte din Tezaurul de valori al României. Din păcate descoperim și aici imposibilitatea de a pleca măcar cu un pliant, o vedere, dacă nu chiar cu un obiect al olarilor contemporani. Ceea ce în alte expoziții din țară nu am văzut, aici suntem trimiși la creatori acasă, expoziția furnizând date certe despre atelierele acestora care pot fi vizitate.

Despre cele două expoziții cu caracter permanent aflăm de la vizitatori numai lucruri de laudă. Cartea de impresii abundă de texte laudative la adresa acestora. Și specialiștii din țară au numai cuvinte de laudă la adresa lor și le consideră: ˮgândite și realizate la nivel superlativˮ. (Ciocan, 2013, p. 5)

31. Aspecte din expoziția Centrul ceramic Baia Mare

– moștenire culturală –

Sala multimedia și activități cu publicul vizitator.

Această sală din clădirea pavilionară a Muzeului de Etnografie și Artă Populară este destinată unor activități cu caracter cultural-educativ. Paleta de activități este foarte largă: expoziții temporare; activități diverse cu elevii școlilor băimărene, dar și a celor din județ; mese rotunde pe teme etnografice; simpozioane, chiar sesiuni științifice de comunicări pe teme cu profil etnografic și de Artă Populară; lansări de carte etc.

Expozițiile temporare au un rol deosebit de important. O expoziție de bază are o tematică și dezbate pe larg o temă aleasă de autor. În expozițiile temporare se clarifică unele aspecte de cultură și artă populară. Poate fi desfăcut și explicat un anumit motiv popular explicându-se semnificațiile lui, dar și modul în care el apare pe diferite categorii de obiecte create în satul tradițional; altele pot visa aspecte mai largi cum ar fi povestea pâinii de la bobul de grâu la produsul finit sau povestea firului de cânepă de la sămânță la cămașă etc.

Și înainte de a deveni instituție cu statut juridic propriu, și după aceea în Muzeul de Etnografie din Baia Mare, anual, s-au organizat cel puțin 5 expoziții temporare din care cel puțin una era de anvergură: Ceramica din județul Maramureș – de-a lungul timpului; Lutul, Apa, Focul; De la bobul de grâu la pâine; Dela fir la costum; ciclul de expoziții dedicate motivelor tradiționale: motive geometrice, motivul solar, motivul pomului vieții, motivul antropomorf, motive zoomorfe etc.

Toate aceste manifestări culturale au beneficiat de o bună prezentare publicului atât prin afișe cât mai ales prin media. Un aspect care trebuie cu siguranță menționat este activitatea cu elevii de diferite vârste. Între școlile și liceele băimărene și Muzeul Etnografic există o strânsă colaborare. Anual se desfășoară aproximativ 10 proiecte comune în care specialiștii muzeului se implică direct și cu mult profesionalism. Aici în muzeu, prin aceste proiecte, elevii fac cunoștiință cu tradițiile care definesc poporul nostru, cu obiceiuri dispărute sau nu. Învață de unde vin ele și mai ales de ce și prin ce ne definesc, chiar să creeze o serie de obiecte: Amintim aici întâlnirile pentru creația mărțișoarelor și expozițiile cu lucrurile create de copii; spectacolel folclorice; cum arată un costum cu adevărat tradițional etc.

De asemenea un punct în plus datorat municipalității este dirijarea circulației în oraș care nu a neglijat clădirile monument și mai ales a instituțiilor de cultură. Asrfel că orice călător cu mașina poate ajunge fără dificultăți la punctele pe care dorește să le viziteze.

4.2.b Secția în aer liber (Muzeul Satului)

Pentru băimărenii acest sat e alintat sub numele ˮsatul din inima orașuluiˮ sau Satul de pe Dealul Florilor. Putem spune că acest muzeu nu a dispărut total și datorită oamenilor din oraș care nu au aderat la inițiativa mutării lui în afara orașului. Demersul ar fi dus la distrugerea lui, fondurile necesare strămutării nu ar fi putut fi acoperite. Oricum muzeul a pierdut atunci ½ din suprafața alocată inițial și astfel s-a renunțat la rematica inițială el devenind dintr-un muzeu reprezentativ pentru nord vestul României în unul reprezentativ pentru cele patru zone etnografice cuprinse în arealul județului Maramureș: Țara Maramureșului, Țara Chioarului, Țara Lăpușului și zona Codru.

După ce intri în muzeu cu adevărat uiți că te afli în inima unui oraș. Dealul Florilor, plin de verdeață amintește izbitor cu cel al unui sat. Te afli la poalele unei păduri de brad, dar satul e plin de pomi fructiferi plantați aici chiar după ce au fost aduse primele două gospodării. Intrarea în muzeu de duce din start într-o intersecție de drumuri păzită, la fel ca în orice sat din vremurile trecute, de o troiță. Această intersecție este locul din care poți porni în unul din cele patru cartiere a satului, fiecare destinat unei zone etnografice. Se observă cu ușurință diferențele în concepția arhitectonică a oamenilor care le-au ridicat, dar și asemănările care îi determină pe etnologi să vorbească de unitatea culturii populare românești exprimată prin diversitate.

Fiecare gospodărie are o schiță care explică vizitatorului ce construcții conține și mai ales care e rolul acestora. Vizitatorul are timp să se încarce nu numai de informațiile tehnice, dar mai ales cu amănuntele legate de trăinicia construcțiilor, cele mai noi depășind deja 150 de ani de existență. Se va lăsa purtat pe aripile imaginației când va admira decorul stâlpilor de pridvor, a ușilor de acces în case, a decorului, dar și a inscripțiilor de pe meștergrindă. Vechimea caselor o dovedesc inscripțiile de pe meștergrindă sau ușă, ele fiind scrise în limba română dar cu litere chirilice, cât și conținutul lor care au obligatoriu înscris anul construcției, dar și informații interesante legate de întâmplări din perioada în care ele au fost ridicate. Spre exemplu casa șoferiței datată la 1806 furnizează și date legate de prețul cerealelor din acel an: grâu 5 zloți; mălaiu 4 florini.

Vom exemplifica cu câteva dintre aceste construcții pe care vizitatorul le poate accesa în muzeul în aer liber din Baia Mare.

32. ˮCasa Ursˮ din satul Prislop, zona etnografică Țara Chioarului datată pe meștergrindă cu anul 1811 și numele Coszte Urs.

33. ˮCasa Timișˮ din Borșa – Țara maramureșului inscripționată cu numele Popa Găvrilă Timiș și datată pe ancadramentul ușii de intrare 1795.

34. Ușa de acces în cămara (găbănașul) din satul Chechiș datat la 1794.

Un muzeu al satului oferă un spațiu minunat pentru descoperirea comorilor de arhitectură și artă populară, dar el poate fi și locul unde pot fi reconstituite obiceiuri tradiționale fără de care viața în satul tradițional nu putea fi concepută. Ele ne vorbesc concludent despre neamul din care ne tragem rădăcinile.

Am amintit pe parcursul lucrării de faptul că biserica monument din muzeu, cea care poate fi numită punctual 0 a locului, a primit hramul Sf. Gheorghe și am subliniat de ce s-a ales acest hram. Din acel moment ziua de 23 aprilie fiind una de reconstituire a obiceiurilor legate de calendarul agricol de primăvară.

De atunci au apărut mai multe zile în care se serbează în muzeu moment importante: În a doua duminică a lunii mai se sărbătorește Ziua Națională a Costumului tradițional din România; în 24 iunie Ziua mondială a iei românești (Sânzienele); în 14 septembrie Ziua crucii; 20 Octombrie Sfântul Dumitru reconstituirea obiceiurilor legate de intrarae în iarnă.

Începând cu 2009, în muzeul din Baia Mare are loc una din cele mai îndrăgite manifestări de reconstituire a unui obicei tradițional: Crăciun în Maramureș. Momentele derulate în cadrul manifestării reconstituie Ignatul Porcului, Colindatul etc. Cu acest prilej au loc și o serie de conferințe pe tema sărbătorilor de iarnă în nordul Transilvaniei. Manifestarea este, la ora actuală, cunoscută nu numai în țară ci și în străinătate. Sunt turiști care revin an de an tocmai pentru a participa la această manifestare, iar băimărenii participă în număr mare. Ultima participare a adus într-o singură zi peste 3000 de vizitatori în muzeu. La toate manifestările enumerate mai sus, în muzeu se desfășoară târguri ale meșterilor populari din județul Maramureș.

35. Sfântul Gheorghe în Muzeul satului Baia Mare.

36. Sânzienele în Muzeul satului din Baia Mare.

37. Dansul la Șură în Muzeul Satului Baia Mare.

38. Crăciun în Muzeul Satului: Tăiatul pocului în Muzeul Satului din Baia Mare.

În ce privește neajunsurile secției în aer liber ele sunt aceleași pe care le-am nominalizat la secția pavilionară, noua conducere a muzeului fiind preocupată mai ales pentru remedierea acestei situații.

Selectarea riguroasă cu mult profesionalism a monumentelor transferate în muzeul băimărean, devotamentul întregului colectiv fac din muzeu un loc în care vizitatorul găsește informații interesante, obiecte pe care unii le redescoperă cu plăcere, alții abia fac cunoștiință cu ele, obiceiuri pe care se obișnuiesc să le practice și multe alte lucruri plăcute ochiului și sufletului.

Pentru copii Muzeul Satului devine și locul în care își pot nu numai imagina cum se jucau copiii din satul tradițional, dar chiar să practice unele jocuri, să vizualizeze unele creații ale marilor poeți români. Un exemplu este Iarna pe uliță.

4.2.c Activități de promovare a Muzeului de Etnografie.

Muzeele au activități specifice dintre cele mai importante:

Constituirea, administrarea, evidența contabilă și științifică, păstrarea colecțiilor de bunuri cultural cu valoare patrimonială.

Conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal.

Punerea în valoare a patrimoniului muzeal.

Acest din urmă punct este deosebit de important prin el muzeul contribuie la

educare și recreere. În cadrul specific oferit de un muzeu cu carater etnografic această activitate presupune organizarea de: expoziții temporare, manifestări culturale, ateliere de creație – în general pentru elevi și tineri, demonstrații ale unor meșteri populari, mese rotunde și dezbateri pe teme veriate legate de cultura populară materială și spirituală.

Muzeul etnografic din Baia Mare a pus un accent deosebit pe astfel de activități. În fiecare an specialiștii muzeului organizează cel puțin 5 expoziții temporare pe diferite teme. Astfel partea din patrimoniu muzeal care nu are loc în expozițiile de bază este scoasă din deposit oferind publicului posibilitatea de a cunoaște și obiectele, dar și teme cu care sunt mai puțin, sau chiar de loc, familiarizați. Amintim aici: Pomul de Crăciun în zona Codru; Credința reflectată în iconografie; Mijloace tradiționale de transport; Expoziție de pluguri; Paștile în iconografia din Transilvania etc.

Pomul de Crăciun în zona Codru.

Credința reflectată în Iconografie.

Alte manifestări expoziționale aduc în fața publicului colecții rare în peisajul muzeografiei românești, muzeul din Baia Mare deținând și astfel de colecții inedite, una dintre ele fiind colecția de pipe ce conține piese din întreaga lume, toate datând din secolul al XIX-lea.

Un alt aspect urmărit este și cunoașterea artei populare și a etnografiei din alte părți ale României urmărindu-se în primul rând demonstrarea asemănărilor, a elementelor de unitate. Unul din muzeele colaboratoare fiind și cel din Tg. Jiu, similitudile între Gorj și Maramureș fiind recunoscute în plan național.

Toate expozițiile organizate au beneficiat și beneficiază de o bună mediatizare. În primul rând prezența lor și timpul cât pot fi acceste de public sunt mediatizate prin Afișe personalizate.

Apoi atenționarea asupra prezenței și mai ales a importanței subiectului dezbătut sunt realizate cu ajutorul presei locale (ziare, posturi TV și Radio)

O altă metodă de a intra în atenția, dar mai ales în conștiința publicului sunt proiectele de colaborare cu instituțiile de învățământ de diferite grade. Pentru elevii mai mici proiectele prevăd pe lângă lecții în muzeu și ateliere de creație pe diferite teme: mărțișorul, oul încondeiat, pictura pe sticlă etc.

Cu studenții colaborările sunt la un alt nivel care vizează cupriderea lor în activități de cercetare și voluntariat.

În ultima perioadă oferta către public s-a diversificat prin realizarea unor seri de film etnologic. Acestea se realizează în colaborare cu cercetători ai culturii populare imateriale de la Centrul pentru îndrumarea Creației Populare.

Foarte interesante și apreciate de publicul iubitor de muzeu sunt și serile de teatru:

experimental, cum ar fi Teatrul Senzorial care oferă informații nu numai vizuale și auditive ci și din sfera celor tactile.

Teatrul la Șură.

Un alt mod de a intra în atenția publicului sunt și spectacolel cu character folkloric sau nu. Muzeul băimărean are particularitatea că se află într-o clădire a cărei destinație inițială a fost Teatru de Vară. În spatele clădirii se află un amfiteatru cu 800 de locuri. Aici Ansamblul Transilvania și alte ansambluri de amatori pot organiza spectacole. Spațiul poate fi închiriat și pentru alte manifestări culturale.