UNIVERSITATEA ,, ALEXANDRU IOAN CUZA, IAŞI [306413]

UNIVERSITATEA ,, ALEXANDRU IOAN CUZA’’, [anonimizat] I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

CONF. UNIV. DR. FRUMOS FLORIN VASILE

Educatoare BACIU (căs. MOLDOVAN) [anonimizat], jud. IAȘI

2015

Modalități de stimulare a [anonimizat] ………………………………………………………………… 3 – 4

CAPITOLUL I – Importanța educației estetice ÎN educația formală

I.1. Educația estetică în lumea contemporană……………………………………………… .5 – 6

I.2. Concepte fundamentale în educația estetică…………………………………………….6 – 7

I.3.Obiectivele educației estetice……………………………………………………7 – 9

[anonimizat]-PLASTICE LA PREȘCOLARI

i.1. Dimensiunile conceptului de creativitate…………………………………. 10 – 11

II.2. Comportamentul creativ……………………………………………………11 – 16

II.3. Etapele procesului creativ………………………………………………………….16 – 18

II.4. Factori care blochează creativitatea………………………………………..18 – 19

[anonimizat].1. Punctul ca element de limbaj artistic plastic……………………………. 20 – 22

III.2. Linia ca element de limbaj artistic plastic………………………………..22 – 25

III.3. Forma ca element de limbaj artistic plastic……………………………….26 – 28

III.4 Compoziția plastică………………………………………………………….28 – 34

III.5.Tehnici plastice de lucru……………………………………………………34 – 39

[anonimizat].

IV.1. Curriculum-ul pentru educația estetică în grădiniță…………………….40 – 41

IV.2. Utilizarea unor metode active paricipative de instruire………………….41 – 45

IV.3. [anonimizat]…………………………………………………………………………….45 – 47

CAPITOLUL V – CERCETAREA EMPIRICĂ ………………………………48 – 67

CONCLUZII……………………………………………………………………….68 – 69

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….70 ANEXE ………………………………………………………………………..…. 71 – 90

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. [anonimizat], antrenare și cultivare a potențialului creativ. Educația plastică reprezintă principalul mijloc de stimulare a creativității copilului.[anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], educaționale. Rolul creativității în procesul culturii și civilației este enorm iar în școala contemporană este prezentă o vie preocupare pentru educarea creativității. Multă vreme creativitatea a [anonimizat].

Concepția conform căreia talentele și geniile sunt înnăscute a fost depășită. Acestea sunt rezultatul interacțiunii dintre influența mediului și a [anonimizat]. Dezvoltarea predispozițiilor creatoare la vârstele copilăriei este favorabilă începerii unui antrenament grafic prin exerciții care să urmărească atingerea factorilor intelectuali ai creativității: flexibilitatea, fuiditatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea, intuiția, care să determine un comportament imaginativ creativ.

Scopul principal al cercetătii l-a constituit dezvoltarea creativității și sporirea expresivității lucrărilor copiilor prin aplicarea unor tehnici variate de lucru.

Obiectivele cercetării sunt:

Dacă copiii vor cunoaște și vor exersa cu cît mai multe tehnici de lucru și cu materiale diverse, atunci creativitatea și interesul copiilor vor crește considerabil, ducând la exprimarea în mod original și expresiv a ideilor și sentimentelor lor.

Dacă activitatea de învățare se va realiza prin exerciții-joc, prin descoperirea și experimentarea a noului, atuncă va fi mult mai atractivă și eficientă decât simpla însușire de noțiuni și respectarea unor reguli de folosire a lor.

Dacă activitățile se vor realiza sub semnul noutății, al jocului, atunci temele și obiectivele vor putea fi realízate cu mai multă plăcere și eficiență de către copiii.

Structura lucrării. Lucrarea este compusă din două capitole și subcapitole, concluzii, bibliografie și anexe.

Eșantionul experimental: a fost alcătuit din 18 subiecți, dintre care 9 băieți și 9 fete, cu media de vârstă situată între patru și șase ani grupă combinată. Întregul grup a fost constituit din copiii de la Școala Gimnazială Costuleni, județul Iași. Grupul cu care s-a lucrat a fost eterogen.

CAPITOLUL I : Importanța și scopul instructiv-educativ al educației artistico-plastice

I.1. Educația estetică în lumea contemporană

Unii pedagogi consideră că în secolul XXI se poate vorbi de o adevărată ,, Renaștere” a educației estetice, menită să restabilească unitatea armonioasă a personalității umane, amenințată de ,, tehnicizare”, ca urmare a dezvoltării , fără precedent, a științei și a tehnicii. De fapt, nu există opoziție între artă, pe de o parte, știință și tehnică, pe de altă parte. Pe lângă deosebirile evidente, rezultate din specificul cunoașterii artistice și al cunoașterii științifice, există multe elemente comune între aceste domenii ale spiritualității umane: finalitatea lor socială, tentativa de a ridica omul pe trepte tot mai înalte de progres, de a promova ceea ce particularizează specia noastră, umanismul.

Preocupările artistice s-au întâlnit, adesea, cu cele științifice în activitatea aceleiași personalități. Istoria culturii cunoaște artiști care au fost și oameni de știință: ( Leonardo da Vinci, Goethe, Dan Barbilian, matematician și poet sub pseudonimul Ion Barbu etc.). În elaborarea ipotezelor, cercetarea științifică face uz de ,, instrumentele” creației artistice: imaginația creatoare, intuiția. Unii oameni de știință au constatat că atunci când se gasesc în fața mai multor ipoteze și o alegeau pe cea mai frumoasă, aceasta se dovedea în urma calculelor și a experimentelor, ca fiind cea adevărată. Nemaivorbind de anticipările literaturii științifico-fantastice care au intuit zborurile cosmice, aparatele complicate care amplifică și prelungesc, preluând eforturile intelectuale ale omului ( mașini de calcul, mijloace de străbătut spații imense întrun timp record etc.). Arta nu se opune tehnicii, căci având destule elemente comune ele se sprijină reciproc. Creațiile artistice care reflectă viața socială și universul lăuntric, natura sunt astăzi sub incidența progresului științific. Activitatea artistică beneficiază de creațiile tehnicii, iar tehnica poate fi considerată și ea ca o ,,artă”, arta de a înlesni traiul, de a-l elibera pe om de munci grele, de corvoadă și rutină, pentru a-l face disponibil să creeze și să asimileze valorile culturii artistice și științifice.

Se poate vorbi, însă, de o inegală distribuire a preocupărilor artistice și tehnice, de o subordonare a acestora unor scopuri mercantile, unor interese înguste, egoiste.

Există, în prezent, o largă colaborare pe plan internațional, în scopul elucidării problemelor pe care le pune estetica și a celor ce privesc scopul, conținutul și tehnologia educației estetice. Esteticieni și pedagogi români participă, prin cercetările și studiile lor, la dezbaterile din cadrul progreselor internaționale de estetică ce au avut loc în țara noastră și în alte țări.(Elena Macavei- 2006)

I.2. Concepte fundamentale în educația estetică.

Conceptul de estetică își are originea în limba greacă: aisthesis, aistheti-kos – ceea ce se referă la sensibil, plăcut, frumos. Estetica este știința despre frumos, ea studiind legile și categoriile frumosului.

Arta este o componentă esențială a esteticii, exprimă relitatea sub formă de imagini artistice ( estetice ), fiind o exprimare concret-senzorială tipică a creației estetice, având nuanțe și limbaje specifice fiecărei ramuri a ei – pictură, gravură, sculptură, muzică, literatură, film, teatru, desen, dans etc.

Design-ul și estetica industrială reprezintă îmbinarea utilului, performanțelor și funcționalității cu plăcutul, sensibilul, frumosul și crearea, și comercializarea produselor materiale.

Calitățile estetice ale personalității nu sunt un dar înnăscut. Omul se naște cu un potențial atitudinal estetic numai de natură anatomo-fiziologică. Calitățile estetice ale omului trebuie astfel modelate, de aici necesitatea obiectivă a educației estetice.

Educația estetică este una dintre componentele educației care utilizează în formarea personalității potențialul educativ al frumosului estetic, social și natural.

Categoriile educației estetice sunt:

Idealul estetic este categoria care exprimă modelul (prototipul) estetic spre care năzuiește, aspiră să-l cultive și să-l finalizeze un artist, un individ sau o comunitate umană.

Stilul estetic este o categorie care exprimă calitățile și capacitatea omului de a percepe și a trăi frumosul.

Gustul estetic este categoria care exprimă calitatea și capacitatea omului de a iubi și aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv și comportamental.

Spiritul de creație este categoria care exprimă capacitatea și abilitatea de a imagina și crea frumosul. Educația, în general, și educația estetică, în special, trebuie sa treacă accentul de pe ipostaza reproductivă a învățământului pe ipostaza cultivării potențialului creator al personalității.( Constantin Cucoș-2006)

Obiectivele educației estetice

Obiectivele educației estetice se pot împărți în două grupe reprezentative:

a ) obiective care au în vedere formarea capacității de a percepe, însuși și folosi adecvat valorile estetice;

b ) obiective care urmăresc dezvoltarea capacităților de a crea noi valori estetice, cultivarea aptitudinilor estetice creatoare.

Prima grupă de obiective vizează problema formării personalității în spiritul cerințelor pe care le implică necesitatea cunoașterii, evaluării și folosirii adecvate a valorilor estetice, ceea ce presupune, de fapt, formarea conștiinței și

conduitei estetice a personalității, în raport cu cerințele generale ale integrării acesteia în universul estetic.

În prima grupă se includ obiectivele:

Sensibilitatea față de fenomenul estetic și pregătirea pentru înțelegerea limbajului, procedeelor și fenomenelor prin care se manifestă valorile estetice. Pentru dezvoltarea receptivității estetice este nevoie de cultivarea acelor simțuri prin intermediul cărora vor fi sesizate conformațiile cromatice, acustice, gestuale etc., etalate de opera de artă, de stimularea reacțiilor proprii receptării artistice personale, spontane, autentice

( bogăția, finețea, nuanțarea recepției sensibile etc.).( Asociatia profesorilor.r

Formarea gustului estetic întemeiat pe însușirea unui sistem de valori și pe conturarea unei sensibilități proprii; dezvoltarea judecății estetice, a posibilității de a analiza și de a judeca impresia produsă de operele receptate.

Gustul estetic este capacitatea de a reacționa spontan, printr-un sentiment de satisfacție sau insatisfacție, față de obiectele și procesele naturii, față de relațiile sociale, față de operele artistice. Judecata estetică este acel act de deliberare și ierarhizare a obiectelor estetice pe baza unor criterii generale și statornice, personale și autentice, de apreciere. Presupune capacitatea de a aprecia valorile estetice pe baza unor criterii de evaluare prin intervenția gândirii, dezvoltarea spiritului critic, a posibilităților de a analiza și de a judeca impresia produsă de operele receptate.

Formarea sentimentelor și convingerilor estetice reprezintă o sarcină prioritară a educației estetice, stimularea trăirilor afective superioare caracterizate prin intensitate, profunzime și finalitate, cum sunt respectul și dragostea față de artă, pasiunea pentru frumos în toate manifestările sale. Gustul estetic, judecata estetică, idealul estetic, sentimentele și convingerile estetice sunt principalele componente ale atitudinii estetice.

Cea de a doua grupă de obiective vizează dezvoltarea creativității estetice. În această grupă se impun cu deosebire două obiective:

descoperirea la timp a aptitudinilor speciale pentru diferite genuri de arte și dezvoltarea acestora în raport cu potențialitatea lor prin activități educative judicios concepute;

formarea deprinderilor și abilităților cerute de specificul creației respective (interpretare, reproducere, creare propriu-zisă).

Creativitatea este, cu deosebire, condiția de bază a artei, a atitudinii estetice, o finalitate importantă a educației estetice. Există o creativitate generală (nespecifică) și o creativitate proprie unui anumit domeniu de activitate (creativitate specifică).

Dezvoltarea aptitudinilor estetice creatoare presupune:

stimularea aptitudinilor creatoare în recepția estetică; dezvoltarea imaginației integratoare în raport cu opera de artă receptată;

formarea capacității de a exprima, de a comunica trăirea estetică;

dezvoltarea capacității de a surprinde, aprecia și a exprima cu mijloace artistice unele aspecte ale naturii, ale existenței cotidiene; exprimarea artistică a vieții creatoare;

stimularea creativității elevilor: inventivitate, imaginație creatoare;

stimularea trebuinței de frumos;

formarea abilităților estetice și a deprinderii de a le folosi consecvent în muncă și în viața cotidiană;

descoperirea copiilor cu înclinații artistice pentru literatură, plastică, muzică, dans, artă dramatică;

cultivarea spiritului de autocontrol, de exigență față de creația proprie.

Grupa de obiective referitoare la dezvoltarea capacităților artistice cuprinde măsurile de depistare a aptitudinilor și de formare a deprinderilor și abilităților cerute de specificul fiecărei arte în parte. Aceste obiective se adresează tuturor preșcolarilor , dar ele pot fi operaționalizate diferit, în funcție de individualitățile cărora li se adresează: copiii fără performanțe artistice deosebite sau copiii talentați pentru anumite arte.

I.3. Dimensiunile conceptului de creativitate

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin ,, creare ’’ care

înseamnă ,,a zămisli , a făuri , a crea , a naște’’ .

Termenul de creativitate a fost introdus în literatura psihologică și pedagogică de către G. W. Allport în anul 1937. În opinia lui,creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalității, respectiv la aptitudini (inteligență) , atitudini sau trăsături temperamentale.

Psihologii susțin în general , că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original, a crea

înseamnă a face să existe , a aduce viață , a genera , a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate , expresivitate și este imaginativ , generativ , deschizător de drumuri inventiv , inovativ .(Rocco , 2004 , pg .17) .

Paul Popescu Neveanu consideră că ” creativitatea presupune o dispoziție a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate “ ( 1978 pg. 18 ).

O altă definiție dată creativității, este dată de un pedagog italian, Gianni Rodari

“ Creativitatea e un concept alăturat celui de gândire divergentă, gândire capabilă, adică să rupă schemele experienței. E creativă o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme, unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherite în situații fluide, unde alții presimt numai pericole, capabile de judecăți autonome și independente,care resping ceea ce este codificat, care manipulează din nou obiecte și concepte fără să se lase inhibată de conformisme. Toate aceste calități se manifestă în procesul creativ”.( Rodari, 1979, pg. 43 )

Nu s-a ajuns încă la o definiție unanim acceptată a conceptului de creativitate. Se disting totuși trei mari direcții în definirea creativității :

unii autori consideră creativitatea drept aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare;

alți autori desemnează prin acest concept procesul prin care se realizează produsul;

o serie de autori înțeleg prin creativitate orice rezolvare de probleme noi.

În ultimul timp însă, s-a impus o manieră operațională de definire a creativității. Gândirea creativă este considerată drept o formă , o formă aparte a

comportamentului de rezolvare de probleme. Această formă specifică a comportamentului de rezolvare de probleme prezintă câteva caracteristici esențiale:

– noutate și valoare, fie pentru cultură în general, fie pentru subiectul creator;

– neconvenționalitate, în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor anterioare;

– motivație și persistență ridicate, ca durată în timp sau ca nivel de intensitate;

– dificultate în formularea problemei.

Analizând caracteristicile de mai sus, din perspectivă pedagogică și mai ales din cea a educatorului, constatăm că o importanță deosebită o are prima dintre ele – noutatea și valoarea. Din această caracteristică rezultă că produsul poate fi nou sau valoros fie pentru cultură în general, fie numai pentru subiectul care-l realizează. Această precizare ne conduce spre o accepțiune mai largă a conceptului de creativitate, accepțiune operantă și funcțională în procesul de învățământ.

Comportamentul creativ se caracterizează printr-o structură ierarhică și printr-o serie de factori stimulatori.

Structura creativității

În literatura de specialitate sunt descrise și analizate diverse modele structurale ale creativității. Cel mai complex și, în același timp, mai operant, model structural al creativității aparține psihologului american I. Taylor, care delimitează cinci planuri de manifestare ale comportamentului creativ: expresiv, productiv, inventiv și suprem sau emergentiv.

Planul expresiv. Este primul plan din ierarhia stabilită de I. Taylor și constituie baza creativității. În acest plan, sunt incluse, printre altele, desenele copiilor mici, caracterizate îndeosebi prin spontaneitate și libertate de manifestare. Este vorba de două dimensiuni fundamentale, care sunt adeseori limitate sau blocate de către adulți ( părinți și educatori ) prin acțiunile lor negative de desconsiderare a desenelor copiilor, de criticare permanentă a proporțiilor și culorilor folosite. Psihologii și pedagogii consideră că planul expresiv are o importanță primordială în formarea și dezvoltarea personalității copilului. Ei susțin că fără experiența primelor manifestări ale creativității la copil, dezvoltarea acestei variabile a personalității nu mai este posibilă.

Planul productiv. Acest plan al creativității desemnează un comportament creativ specific tehnicienilor, care nu poate fi depășit decât de un număr relativ mic de oameni. Spre deosebire de planul expresiv al creativității, în planul productiv individul reușește să-și însușească anumite îndemânări, anumite informații și tehnici specifice de lucru. Aceste elemente îi permit persoanei creatoare o mai bună exprimare și comunicare. La nivelul planului productiv al creativității libertatea și spontaneitatea sunt refulate, iar etalonul autoaprecierii îl constituie realitatea.

Planul inventiv. Planul inventiv al creativității este un plan operativ. În cadrul lui se operează cu anumite comportamente corelate cu situații noi sau neobișnuite până atunci. De regulă, la planul inventiv al creativității ajung mai puțini indivizi. Produsele specifice acestui plan al creativității – invențiile și descoperirile constau în :

a) stabilirea unor corelații;

b) elaborarea unor interpretări simbolice;

c) descoperirea unor căi noi de interpretare a unor realități cunoscute.

Planul inovator. Este un plan al creativității care presupune înțelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unei sfere de probleme din domeniile artei sau științei, transformarea lor și apariția inovațiilor. Produsele specifice acestui plan al creativității – inovațiile – se măsoară cu etalonul unor domenii ale culturii și nu cu etalonul realității sau cu cel al lumii trăirilor interioare ale individului.

Planul suprem sau emergentiv. Numit și planul imprevizibil, el este specific ideilor lansate de școlile noi în diverse domenii de cunoaștere și de acțiune. La planul suprem sau emergentiv al creativității se ridică cel mai mic număr de indivizi dintr-o generație sau alta. Ei exercită însă cea mai mare influență asupra istoriei umanității în diversele sale compartimente. În acest sens, pot fi amintiți, personalități ca: Newton și Einstein ( în fizică); Platon, Aristotel și Kant ( în filosofie); Giotto și Picasso (în pictură); Michelangelo și Brâncuși (în sculptură); Comenius (în pedagogie); Piaget (în psihologie) și alții.

În concluzie, analizând acest model structural al comportamentului creativ, putem constata că planul expresiv al creativității, specific preșcolarilor și școlarilor mici, se caracterizează prin libertate și spontaneitate. Aceste particularități se pierd însă în planul productiv sau tehnic al creativității, dar reapar în planul inventiv, sub forma flexibilității și receptivității individului față de mediul înconjurător.

Factorii creativității

Creativitatea reprezintă o dimensiune complexă a personalității, în care interacționează numeroși factori de natură psihică ( intelectuali, afectivi, motivaționali, voliționali, aptitudinali și atitudinali), de natură biologică ( sex, vârstă, stare de sănătate etc.) și de natură socială ( socio-culturali și educativi).

Factorii psihici ai creativității pot fi grupați în trei categorii principale:

a) intelectuali, ce țin de imaginație, gândire, memorie și inteligență;

b) aptitudinali, care sunt axați îndeosebi pe aptitudinile speciale;

c) de personalitate și motivaționali ( motivație, atitudini, interese, aspirații, voință etc.).

Factorii intelectuali ai creativității. Primele date despre factorii intelectuali ai creativității au fost furnizate de către psihologul J.P. Guilford (1951), pe baza analizei creației științifice. Ulterior, V. Lowenfeld și K. Beittel, cercetând creația artistică, delimitează aceiași factori de natură intelectuală, pe care-i descrie succint, astfel:

Receptivitatea sau sensibilitatea față de probleme, față de atitudinile, trebuințele și sentimentele altora. Acest factor presupune o atitudine deschisă față de experiență, față de fapte, idei și probleme, sensibilitate față de ceea ce este nou și față de lacunele din argumentare, o curiozitate veșnic trează, precum și dorința de a experimenta și verifica noi ipoteze. Formarea și dezvoltarea acestei capacități îi permite individului să se transpună în diversele situații de mediu, îi permite totodată să se identifice cu problemele și cu oamenii din jur.

Flexibilitatea este capacitatea gândirii de a se adapta la multiplele solicitări ale situațiilor de mediu în care se află individul. J.P. Guilford a delimitat doi factori de flexibilitate a gândirii: flexibilitatea spontană, măsurabilă prin numărul de noi posibilități de utilizare a unor date sau obiecte, și flexibilitatea adaptativă, caracterizată prin capacitatea de schimbare continuă a procedeelor utilizate și, deci, a comportamentului.

Flexibilitatea gândirii nu trebuie însă confundată cu flexibilitatea ca trăsătură temperamentală, adică flexibilitatea gândirii nu trebuie considerată sub raportul vitezei de restructurare, ci ca o ,,particularitate funcțională de ansamblu’’ ( P. Popescu-Neveanu) c) Fluența sau fluiditatea exprimă rapiditatea și ușurința de a produce , în anumite condiții cuvinte , idei , asociații , propoziții sau expresii. Fluiditate este un

un indicator al ușurinței actualizării , asociațiilor și desfășurării ideilor . Aceasta poate fi ideațională , asociativă și de expresie. La aceasta se adaugă fluiditatea cuvântului sau verbală .

d) Originalitatea gândirii este capacitatea acesteia de a produce idei și imagini noi, de a găsi soluții inedite sau neuzuale. În esență, originalitatea gândirii are la bază două elemente: independența gândirii sau nonconformismul gândirii și imaginația creatoare. În același timp, originalitatea gândirii implică și unele trăsături de personalitate și

îndeosebi caracteriale, cum ar fi: tăria de a susține propriile opinii și idei, capacitatea de a înfrunta conformismul ți rutina, perseverența etc.

e) Abilitatea de a redefini, de a restructura și transforma necontenit funcțiile materialului cu care lucrează. Este vorba de abilitatea persoanei creative de a transforma funcția unui obiect pentru a-l face util într-o formă nouă, de capacitatea sa de a se servi de gândire pentru a găsi lucrurilor noi valențe în vederea întrebuințării. Prin urmare, abilitatea individului de a restructura și de a transforma devine evidentă în situațiile în care anumite obiecte sunt combinate și utilizate într-un mod ingenios.

f) Abilitatea de a organiza și elabora se referă la capacitatea persoanelor creative de a organiza un proiect, de a exprima o idee sau de a crea ceva în așa fel încât nimic să nu fie de prisos. Cu alte cuvinte, este vorba de capacitatea individului de a organiza elementele într-un nou întreg bazat pe coerență și armonie interioară, de capacitatea individului de a elabora începând cu prelucrarea verbală și până la cele mai mici detalii concrete.

Factorii aptitudinali ai creativității. Aptitudinile sunt sisteme operaționale stabilizate, superior dezvoltate și de mare eficiență. Ele țin de valorile instrumentale ale personalității, având în vedere executarea acțiunii de către individ.

În general, se consideră că aptitudinile și diverse însușiri de personalitate constituie premise dispoziționale pentru creativitatea manifestă în diferite domenii de activitate. Numeroase studii și investigații experimentale demonstrează că activitatea creatoare din orice domeniu presupune un nivel ridicat al aptitudinilor, dar nu este vorba însă de aceleași aptitudini. Astfel, după cum subliniază Al. Roșca, chiar în cazul aceluiași domeniu de activitate ( științific, tehnic, artistic etc) apar unele diferențieri în ceea ce privește rolul și ponderea diverselor aptitudini, după cum este vorba de ,, fizica teoretică sau experimentală, de activitatea dirijorului, a compozitorului, a instrumentistului etc.’’

Pe ansamblu, putem spune că majoritatea cercetărilor întreprinse în materie de creativitate relevă importanța și rolul aptitudinilor în procesul creației. Este vorba atât de aptitudinile generale și speciale, cât și de diversele variabile aptitudinale care aparțin altor funcții intelectuale, cum ar fi: memoria, imaginația, stilul cognitiv, percepția etc. Spre exemplu, în ceea ce privește memoria, chiar dacă unii autori consideră că un balast prea mare de cunoștințe diminuează spiritul creator și împiedică mișcarea gândirii, totuși un anumit cuantum de cunoștințe precise este absolut necesar.

Fără îndoială, rolul esențial în domeniul creativității revine aptitudinilor speciale care, împreună cu verigile intelectuale, se constituie în aranjamente strict personale la indivizii dotați pentru anumite activități. În acest sens, se poate preciza că majoritatea celor care abordează problematica creativității susțin că atât aptitudinile generale, cât și cele speciale trebuie să se situeze deasupra mediei.

Factorii de personalitate și motivaționali ai creativității. Importanța factorilor de personalitate în domeniul creativității este unanim recunoscută, chiar și de către cei care inițial s-au centrat exclusiv pe rolul factorilor cognitivi. Specialiștii respectivi au constatat că factorii intelectuali nu reușesc să explice toate diferențele existente între capacitățile creative ale indivizilor. În acest sens, B.S. Bloom a lansat ideea după care ,, factorii de personalitate și motivaționali sunt cel puțin tot atât de importanți în determinarea performanței ca cei aptitudinali’’. Majoritatea autorilor s-au raliat treptat la acest punct de vedere, analizând diverse trăsături de personalitate care caracterizează diferite categorii de creatori, în timp ce unii dintre ei au identificat trăsături generale ale persoanelor creative, indiferent de nivel, tip și domeniu. Printre cele mai semnificative se numără: încrederea în forțele proprii, tendința spre dominare, tăria de caracter, independența, nonconformismul, preferința spre complexitate, curiozitatea epistemică, atitudinile pozitive și cele creative, motivația etc.

I.3. Etapele procesului creativ

Creativitatea poate fi analizată ca proces de realizare a unui produs creativ . Cea mai cunoscută analiză a a fazelor procesului de creație aparține psihologului Graham Wallas . El distinge următoarele patru faze :

* Pregătirea sau prepararea

* Incubația

* Iluminarea

* Verificarea

Prima și ultima fază (pregătirea și verificarea) sunt organizate în mod rațional și se desfășoară conștient, fiind proprii creației științifice și tehnice. Celelalte două (incubația și iluminarea) sunt nelipsite în orice proces creator, indiferent de domeniu. Acestea sunt momentele cruciale, nucleele procesului creator, fapt care-i determină pe unii autori să se refere exclusiv la ele, reducând nejustificat întregul la parte și restrângând sfera noțiunii de proces creativ.

Pregătirea ( prepararea) este o fază complexă și, în probleme de știință sau tehnică, poate fi hotărâtoare. Are avantajul că buna ei desfășurare depinde de creator, de conștiinciozitatea cu care el se ocupă de problema în speță, dar mai ales de întreaga lui pregătire generală și în specialitatea respectivă.

Faza de preparare are ramificații adânci în trecutul instruirii longitudinale și transversale în diversitatea cunoștințelor și experienței de viață. Aceasta presupune o solidă educație intelectuală, cunoștințe variate și profunde deprinderi.

Acest stadiu cuprinde . sesizarea problemei și formularea ei în termeni foarte clari , enunțarea datelor problemei , enunțarea și testarea diferitelor ipoteze rezolutive.

Un aspect important al acestei etape este acela al motivației . Persoanele care manifestă o motivație creatoare sunt capabile să- și susțină impulsul creator de-a lungul unei căutări îndelungate

b) Incubația se petrece inconștient și poate fi de scurtă durată. În această fază au loc o serie de prelucrări paralele , se stabilesc conexiuni care au fost efectuate anterior. Șansele de a obține soluții creative la o problemă depind de cât de susținută și eficace a fost faza de preparare , de bogăția datelor acumulate.

c) Iluminarea este momentul în care soluția problemei apare brusc în câmpul conștiinței. Iluminarea se poate produce în situații dintre cele mai inedite ce nu par a avea vreo legătură cu problema respectivă. În spatele acelui moment de inspirație se află de fapt luni sau chiar ani de cercetare peseverentă , de îndoieli , de căutăriți reflecții asupra problemei . Henri Poincare spunea ,,Pentru a găsi fără să cercetezi , trebuie mai întâi să cercetezi ,, Iluminarea este în fond rezultatul unei intense stări de conștiință, al mobilizării efortului cognitiv la cea mai înaltă tensiune și este, de regulă, foarte scurtă ca durată.

d) Elaborarea, completată cu verificarea, solicită multă perseverență, meticulozitate și ingeniozitate pentru a duce creația la bun sfârșit în cele mai mici detalii ale sale și apoi multă încredere în sine și în opera creată, pentru a o impune opiniei publice.

Elaborarea este absolut necesară pentru a da viață ideii, iar creației o finalitate. În forma existentă în mintea unei persoane, ideea nu are valoare socială; ea trebuie materializată într-o formă corespunzătoare și confruntată cu realitatea materială sau umană. Reacția refractară față de inedit este în firea omului și a opiniei publice și multe creații valoroase s-au ,,înecat la mal’’ datorită lipsei de energie, curaj sau șansă a autorilor sau a lipsei de încredere suficientă în autentica valoare a produsului.(vladac-uvabnote.ro)

Uneori, pot să apară o serie de factori care pun piedici în calea dezvoltării creativității la copil, precum și în ceea ce privește manifestarea ei pe diferite planuri. Factorii de blocaj ai creativității pot fi grupați în două categorii:

a) de natură cognitivă sau intelectuală;

b) de natură non-cognitivă.

În prima categorie sunt incluse: seturile habituale și rigiditatea funcțională. Seturile habituale sunt cunoștințe, deprinderi, abilități și strategii bine fixate, pe care individul tinde să le folosească în orice situație nouă. Rigiditatea funcțională constă în tendința individului de a utiliza anumite date, anumite strategii de rezolvare sau anumite obiecte numai în situații și scopuri precise. Prevenirea și înlăturarea celor doi factori de blocaj ai creativității se face, de regulă, prin redefinirea periodică a unor concepte, idei, obiecte sau fenomene și prin folosirea lor într-o producție convergentă.

În cea de a doua categorie de factori este inclus un număr mare de situații și acțiuni și atitudini ale adulților și îndeosebi ale educatorilor. Pentru exemplificare, pot fi enumerate următoarele: orientarea exclusivă a copiilor asupra succesului, în sensul atingerii permanente a unor performanțe maxime; orientarea copiilor după colegii de aceeași vârstă, fenomen ce duce la conformism; interdicția de a pune întrebări și de a explora mediul înconjurător; sublinierea permanentă a rolului apartenenței la un sex sau la altul; considerarea indivizilor divergenți ca fiind anormali; dihotomia muncă – joc, în sensul că munca e o treabă serioasă, iar jocul o activitate de divertisment; accentul

exagerat pe competiție sau pe cooperare; acordarea unei încrederi absolute factorului rațional cu desconsiderarea simultană a funcțiilor speculative și imaginative; critica prematură a ideilor etc. ( Andrei Cosmovici și Luminița Iacob, 1999) METODOLOGIA ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

Educația estetică reprezintă activitatea de formare dezvoltare a personalității umane prin intermediul frumosului din arta , societate , natura ,receptat , evaluat și cultivat la nivelul sensibilității, al relaționării și al creativității umane .

Educația estetică nu trebuie confundată cu educația artistică. Educația artistică factor esențial al educației estetice, se realizează prin cunoașterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte: literatura, muzica, desenul, pictura.

O modalitate de pregătire pentru activitatea de învățare conștientă în preșcolaritate este activitatea verbal-artistică, integrată cu cea artistică plastică. Educația plastică are un rol important în dezvoltarea, armonioasă a copilului, de aceea schimbările actuale din sistemul de învățământ au avut în vedere și actuala disciplină.

Curriculum-ul de educație plastică este destinat atât profesorilor, institutorilor, elevilor și părinților, cât și altor membri ai comunității, interesați de educația artistică a copiilor. Modificarea debutului preșcolarității implică schimbări în ceea ce privește obiectivele cadru și de referință, precum și conținuturile, schimbări care se reflectă la nivelul strategiilor didactice. Derularea activităților în sala de grupă va solicita echipamente minime și o bază de documentare.

Totodată obiectivele sunt astfel elaborate încât copiii să își cultive gustul pentru frumosul artistic , să își exprime liber, prin compoziții plastice, propriile gânduri și sentimente în legătură cu spațiul perceput sau cel imaginar. De asemenea prin conceperea conținuturilor , a obiectivelor și a activităților de învățare se facilitează dezvoltarea legăturilor interdisciplinare , relațiile dintre educația plastică și celelalte discipline pe care le studiază copiii.

Programele școlare revizuite, aprobate cu ordinul Ministrului, conțin obiective cadru cu un grad ridicat de generalitate și complexitate. Ele se referă la formarea unor capacități, aptitudini specifice disciplinei și sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu. Obiectivele cadru stabilite, conform programei școlare , sunt următoarele :

Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje ;

Realizarea unor corespondențe între diferite elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător( natură, artă și viața socială);

Stimularea expresivității și a creativității prin desen, pictură,modelaj;

Elementele de noutate ale programelor școlare vizează coerența longitudinală de la un nivel de clasa spre cel imediat următor și echilibrul între exprimarea plastică bidimensională spre cea tridimensională. Obiectivele de referință, elaborate pe baza obiectivelor cadru, indică rezultatele învățării, achiziția progresivă de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul. Ele urmăresc diversificarea tehnicilor specifice exprimării artistico-plastice, astfel încât, prin caracterul practic să deschidă perspective propice dezvoltării creativității .

Activitățile de învățare au scopul de a permite aprofundarea cunoștințelor procedurale. Rolul cadrului didactic nu mai este cenzurat pe instrucție. El este cel care formează, conștientizează și sensibilizează copilul, adaptând demersul său

didactic la particularitățile motivaționale, intelectuale și fizice ale fiecărui copil. Copilul are libertatea să aleagă teme preferate, nu teme impuse, uniformizatoare.

Metodele care pun accentul pe activitatea copilului sunt conversația euristică, problematizarea, discuțiile și dezbaterile, învățarea prin descoperire, modelarea, experimentul didactic, exercițiul, rezolvarea de probleme, studiul de caz, simularea etc. Prin asemenea metode de predare-învățare, copii sunt determinați să caute, să exploreze, să gândească și să-și dezvolte motive intrinseci activității de învățare.

Metoda exercițiului

Dintre metodele didactice tradiționale principala metodă din cadrul activităților artistice plastice este exercițiului. Această metodă ajută la înlăturarea excesului de teoretizare a explicațiilor educatorului, dezvoltă la copii capacitatea de a munci organizat și de a transpune în imagini grafice observările lor. Prin exerciții elevii își perfecționează acuitatea vizuală, spiritul de observație, deprinderea de a corela elementele componente al e formelor mai întâi într-o sinteza unitară, și apoi a acesteia cu ambianța estetică înconjurătoare ; dar. mai ales ei dobândesc unele deprinderi practice legate de cunoașterea diferitelor procedee ale unor tehnici de lucru (exemplu : fluidizarea, fuzionarea culorilor, amestecuri cromatice, divizarea tușelor etc.). Se știe că prin exercițiu chiar și când acesta este organizat în forma exercițiului -joc el nu repetă uniform și monoton aceleași acțiuni. Din contră se folosesc acțiuni asemănătoare cu primele (nu identice), dar care se integrează acestora întrucât vizează același scop.

Prima acțiune a unui exercițiu – joc poate să urmărească ca copii să

învețe cum să întindă uniform tenta de culoare pe o anumită porțiune din suprafața foii de desen într-un anumit timp și ritm. în a doua acțiune ei vor învăța să întindă culoarea plecând de la închis spre deschis, pe altă porțiune a foii de desen, iar în a treia acțiune copiii vor colora în continuare. Plecând invers de la închis spre deschis, în urma acestui exercițiu preșcolarii dobândesc deprinderea de a reda mai ușor diferitele valori ale unor culori. Experiența ne arată că cu cât aceste acțiuni se sprijină pe mai mult interes din partea copiilor, cu atât efortul lor va fi depus cu mai multă bunăvoință și chiar cu mai multă plăcere.

Se știe că exercițiile întăresc și legăturile asociative. Ele asigură trăinicia păstrării și dezvoltă capacitatea copiilor de actualizare, dar numai cu o condiție, ca acestea să fie organizate fără recorduri de răbdare.

Metoda exercițiului poate fi înnoită -și prin încadrarea ei într-un sistem de alte exerciții. De pildă:

– exerciții de observare a unor însușiri estetice ale formelor care nu se pot distinge ușor Ia prima vedere ;

– exerciții de cercetare și documentare asupra unor soluții legate de unele probleme de limbaj plastic (exemplu : cum s-a rezolvat problema liniilor plastice;, a contrastului închis-deschis în compoziția plastică etc.)

exerciții de dobândire a cunoștințelor legate de unele tehnici de lucru (modelare, modularea culorilor);

– exerciții de dezvoltare a memoriei vizuale și a imaginației creatoare (exemplu : exerciții de asociere, prin analogie, corespondențe, de disociere, de combinare a unor forme sau a altor elemente plastice), prin care să se descopere noi modalități de exprimare artistică – plastică a ideilor, sentimentelor, emoțiilor; exerciții de dezvoltare a spiritului de invenție și de creație (exemplu : exerciții de metamorfozare a formelor sau de anamorfozarea formelor în viziuni inedite etc.).

Metoda demonstrației

Prin metoda demonstrației educatorul poate să folosească și unele materiale intuitive (planșe, albume de artă. diafilme etc.) pentru a arăta preșcolarilor diferite modalități de materializare a ideilor; a informațiilor etc. în acest fel ele capătă contur câștigând precizie, deoarece astfel se evită înțelegerea greșită de către copiii a problemelor și se clarifică scopul urmărit în cadrul activităților artistice plastice. Este bine ca educatorul să-și organizeze în așa fel demonstrația încât copiii concomitent să aplice și în practică cele demonstrate convingându-se, prin propria lor experiență. Important este ca în timp ce copiii cercetează exemplele date, educatorul să îi ajute pe cale verbală, să-și organizeze percepția punându-i să verbalizeze cele observate.

Metoda explicației

Metoda explicației constă în dezvăluirea de către educator a esențialului unor probleme noi, De exemplu, obținerea unității unei compoziții plastice prin folosirea unui centru de interes sau prin folosirea dominantei cromatice etc. Este bine ca explicația să fie transmisă printr-un vocabular viu. clar, adecvat și sugestiv.

educatorul, în timpul explicației unor noțiuni plastice, trebuie să aibă în vedere că volumul atenției la preșcolar este redus și că ei nu poale să realizeze în acelaș timp mai multe acțiuni. Capacitatea lui de concentrare a atenției sporește odată cu vârsta. Starea de atenție a copilului consumă energie. Prelungită, ea face loc fenomenului de oboseală.

Aceste metode tradiționale (exercițiul, demonstrația , explicația) în general orientate pe o activitate artistică productivă a copiilor pot fî folosite de educator când condițiile concrete, ale unor forme de activitate ale lecției o cer, si în completarea metodelor de tip euristic. Metodele tradiționale se pot converti prin înnoire, ceea ce le conferă un rol euristic. Exemplu : copiii pot face diferite exerciții de amestecuri de două culori, pentru ca apoi să descopere singuri, prin comparație că ele au calități noi : au devenit .mai strălucitoare, mai luminoase, mai grele, mai ușoare etc.

Metoda dialogului dirijat

Metoda dialogului dirijat prezintă aspecte înnoite ale metodei conversației

și include mai multe procedee prin care se deplasează centrul de greutate de la întrebările de orientare cu fluxul educator-copil la cele cu caracter de investigare (cercetare) cu fluxul copil-educator. Ea conferă elevilor o anumită autonomie în abordarea problemelor elastice manifestată in general prin întrebarea, de ce?

Pentru a declanșa această atitudine a elevilor, educatorul trebuie să prezinte în așa fel problema încât ea să incite curiozitatea, interesul și gândirea copiilor spre căutarea diferitelor soluții.

Metoda jocurilor didactice

Jocul ca metodă didactică nu este un simplu mijloc de divertisment, ci un mijloc de cunoaștere (de învățare) care corespunde nu numai vârstei copilăriei ci și naturii omului în general. La lecțiile de educație plastică are o mare valoare educativa întrucât prin joc, copiii își încearcă atât abilitățile lor de desenare, cât și cele de găsire a diferitelor soluții posibile pentru realizarea unui anumit scop (temă plastică). Jocul implică și o trecere de la incertitudine la certitudine, de aceea el are și un caracter lucid (conștient).

Dacă nu ar fi incertitudine, jocul nu ar mai prezenta interes, întrucât se știe că stările psihice specifice jocului sunt legate de risc. Jocul pune în fața copiilor situații noi pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de inițiativă, fantezie, voință, spontaneitate etc.

Prin activitățile plastice -joc se pot realiza primele experiențe practice – plastice ale preșcolarilor primele lor exerciții (de exemplu amestecuri cromatice) prin care ei se confruntă cu diferite aspecte estetice ale realității, și prin care ei se adaptează la acestea. Activitățile plastice -joc pot fi organizate în scopul dezvoltării sensibilității artistice – plastice, ca mijloc de a dobândi experiențe plastice noi (tehnici de lucru) și de familiarizare a

copiilor cu unele elemente de limbaj plastic expresivitatea punctului, a liniei, a formei plane, a volumului, a culorii, a valorii etc.) de asemeni pot fi folosite și ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi și de extindere a cunoașterii asupra lumii prin anumite exerciții plastice aplicative.(Maria Iloaia,1981)

Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului creativ a condus la elaborarea unor metode si procedee specifice de stimulare a creativitatii. Utilizarea lor presupune crearea unor situații educaționale adecvate.

Cele mai cunoscute metode și tehnici specifice de cultivare a creativității sunt următoarele:

a) brainstorming-ul sau asaltul de idei;

b) sinectica,bazată pe analogia dintre elemente complet diferite;

c) inventica și ingineria valorii care, de multe ori, sunt considerate drept variante ale brainstorming-ului și sinecticii;

d) matricea descoperirilor, care constă în explorarea probabilităților într-un spațiu cu două relații;

e) metoda morfologică, care își propune să cerceteze totalitatea soluțiilor unei probleme.

Dintre metodele și tehnicile amintite, mai des utilizate în practica școlară sunt brainstorming-ul și sinectica.

Metoda brainstorming-ului sau a asaltului de idei a fost inițiată practic de către A. F. Osborn, în 1938, este una dintre cele mai cunoscute metode de grup, folosită pentru producerea ideilor creative. Esența metodei constă în separarea momentului emiterii ideilor de momentul evaluării lor.

Din acest motiv brainstorming-ul se mai numește și metoda evaluării amânate sau ,,metoda marelui da ,,. Grupul de brainstorming este format din 5-12 persoane cu următoarele atribuții: un conducător (animator), un secretar și membri.

Pentru a se constitui grupul trebuiesc îndeplinite câteva exigențe; participarea benevolă a membrilor,relații amiabile între participanți și interdicția

de a face parte din același grup un șef și un subaltern. Persoanele respective trebuie să facă parte din cele mai diverse profesiuni,pe lângă ingineri, vor fi un biolog, un ziarist, un istoric, un agronom, un fizician, asigurându-se în acest fel o varietate a punctelor de vedere.

Brainstorming-ul se desfășoară în trei etape.

În prima etapă se identifică problema și se formulează problema . Animatorul invită participanții cu cel puțin două zile înainte de ședință , și îi informează asupra datei , locului și temei de dezbatere.

Etapa a doua este ședința propriu- zisă de brainstorming. Conducătorul reamintește problema ce urmează a fi discutată și cele patru reguli ale brainstorming-ului . Acestea vor fi notate pe tablă:

Judecata critică este interzisă !

Dați frâu imaginației !

Gândiți-vă la cât mai multe idei posibile !

Preluați și dezvoltați ideile celorlanți !

Cea mai importantă regulă a brainstorming-ului este eliminarea judecății

critice. Într-un grup de 10 persoane în care critica este înlăturată se produc 150-

200 de idei pe oră , în timp ce în altul , în care critica este admisă , se produc

doar 20 de idei pe oră.

Participanții la ședință își formulează , rând pe rând ideile , care trebuie să

derive din propunerea antevorbitorului . Conducătorul ședinței trebuie să dirijeze

participarea la discuții , să asigure o atmosferă destinsă , prietenoasă , informală.

Secretarii notează propunerile făcute , fără a consemna și numele celor care au făcut propunerea. Ședința poate dura între 15 și 60 de minute .

Etapa a treia este evaluarea, rece, calculată și practică, a ideilor, și selecția lor, probabil câteva socotite noi și mai bune decât cele care s-au incercat . Această etapă are loc de obicei o zi sau două mai târziu, cu care prilej membrii grupului pot veni și cu alte idei care le-au apărut în minte între timp.(A.Cosmovici,L. Iacob,1999)

W. J. J. Gordon a început să se ocupe de sinectică în 1944, iar caracteristicile acestei tehnici au fost prezentate mai pe larg în cartea sa Synectics. Termenul a fost format de Gordon din cuvinte grecești și înseamnă a pune împreună elemente diferite și aparent irelevante.

Sinectica este, după cum spunea M. I. Stein, o metodă foarte sofisticată. Ea are aspecte comune cu metoda asaltului de idei, dar are și aspecte care-i sunt proprii. Este similară cu asaltul de idei în ceea ce privește preocuparea de încurajare a generării de idei și produse noi, de creare a unui climat din care să se elimine criticismul și evaluarea și se diferențiază de brainstorming prin faptul că se sprijină pe două mecanisme principale: face străinul familiar și 2. transformarea familiarului în străin. În primul rând, este necesar ca noul să capete un caracter familiar, ceea ce înseamnă deprinderea cu problema și cu variantele ei aspecte sau componente, înlăturarea incertitudinii și punerea problemei în termeni univoci. Sunt, pe de altă parte, probleme cu care avem dificultăți pentru că suntem prea familiarizați cu ele. În acest caz este necesar să intre în funcțiune mecanismul invers, a face familiarul străin, necunoscut.(D.Stoica,M. Stoica,1982)

Cap. II. CERCETAREA EMPIRICĂ

În cadrul cercetării am aplicat probe de evaluare inițială la grupa combinată de preșcolari Am experimentat metodele de predare-învățare propuse prin exersarea șifolosirea în lucrări plastice a diferitelor tehnici și procedee de lucru cu materialeinstrumente variate.

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a trei etape:

Etapa I- stabilirea cadrului conceptual al cercetării.

Etapa a II-a- aplicarea probelor orale și practice prin care se realizează experimentul ( de constatare,formativ și de validare)

Etapa a III-a- sintetizarea rezultatelor cercetării

Ca standarde de apreciere a rezultatelor am folosit ghidul – ,,Teste de creativitate “, de Margareta Dincă ( pag16 – 56

Probă de creativitate pentru preșcolari

1. Testul- ,,Formelor geometrice ”

Obiective operaționale:

O1: să realizeze desene diferite din figuri geometrice date;

O2: să utilizeze o tematică variată în desene;

O3: să dea dovadă de originalitate.

Material: se dă o foaie cu cercuri, triunghiuri și pătrate. Sunt în total 3 serii de câte 3 figuri simple identice.

Desfășurare: se cere ca din fiecare figură să se facă un desen mic prin adăugare și aranjare, astfel încât să fie un desen separat. Se notează timpul de lucru ( timp liber); când 80% din copii sau copiii au terminat, se oprește activitatea.

Interpretare: interesează varietatea temelor, numărul de imagini desenate și originalitatea. Varietatea tematică și numărul de imagini exprimă fluiditatea, flexibilitatea și productivitatea imaginației ( și a creativității). Originalitatea se raportează la raritatea și execuția neobișnuită ( deci, la existența de unicate în desene). Testul evaluează creativitatea.

2. Testul-,, Construcția unui tablou ”—este un exercițiu care cere îmbogățirea formei date. Se oferă spre observare o planșă pe care au fost desenate fragmente, elemente, forme: un cap de pește, un oval, un copac și se cere copiilor să constituie, alegând dintre posibilități pe aceea care li se pare cea mai potrivită, pentru a realiza ei înșiși o compoziție, completând partea aleasă cu elementele care întregesc forma.

3. Testul-,,Linii paralele” testul Torrance – este un exercițiu care vizează imaginația, creativitatea, cât și inteligența și abilitatea de a desena. Se prezintă o lucrare neterminată (sunt trasate doar câteva linii) și se cere copiilor să o continue, astfel încât să rezulte diferite obiecte, personaje, peisaje.

TESTUL ,, FORMELOR GEOMETRICE ‘’

La aceasta probă voi evalua factorii creativității- fluiditate , flexibilitate , originalitate și elaborare.

Fluiditatea se determină prin numărul total de figuri completate inteligibil cu sens.

Barem

4 puncte – toate formele reprezinta desene cu înțeles ;

3 puncte – 80 % reprezinta desene cu înțeles

2 puncte – 60 % reprezintă desene cu înțeles ;

1 punct – 40 % reprezintă desene cu înțeles ;

0 puncte – 20 % reprezintă desene cu înțeles ;

Majoritatea preșcolarilor au dat dovadă de interes în completare tuturor șirurilor de forme geometrice folosind memoria vizuală , apelând la comparări și asocieri de imagini. Flexibilitatea se calculează prin numărul de categorii diferite în care se încadreză răspunsul . Cele mai des întâlnite categorii sunt . jucării (minge) , adăposturi pentru oameni și animale (case, geamuri , cuști ) corpuri cerești ( soare ) iar cele mai rare sunt : rechizite , steag , jeton cu cifre , ceas , bani , rucsac și geantă.

Originalitatea este stâns legată de frecvența răspunsurilor întâlnite.

3 puncte – răspusuri înâlnite în proporție de 10 – 20 % dintre copii ;

2 puncte – răspunsuri întâlnite la 20 – 25 % dintre copii ;

1 punct – răspunsuri întâlnite la 50 % dintre copii ;

0 puncte – răspunsuri întâlnite în proporție de 70 – 80 % dintre copiii ;

Elaborarea se acordă puncte în funcție de numărul de elemente , detalii adăugate la fiecare figură dată indiferent dacă sunt plasate în interiorul sau exteriorul figurii.

0 – 4 elemente desenate 1 punct ;

5 – 9 elemente desenate 2 puncte ;

10 – 14 elemente desenate 3 puncte ;

14 – 18 elemente desenate 4 puncte ;

TESTUL ,, CONSTRUCȚIA UNUI TABLOU ‘’

În evaluarea acestei probe se punctează următorii factori : fluiditate , flexibilitate , originalitate și elaborare.

Fluiditatea determină numărul total de figuri completate ce reprezintă desene cu înțeles ( chiar dacă acestea sunt combinate într – un singur desen )

Se acordă câte un punct pentru fiecare formă inteligibilă.

Flexibilitate se calculează prin numărul categoriilor diferite în care se încadrează desenele.

Dintre răspunsurile obținute cele mai înâlnite categorii sunt . case , copaci, balon ,ou etc . iar 60 %din răspunsuri întregesc lista cu răspunsuri noi cum ar fi : rachetă, pește , săgeată etc.

Originalitatea se calculează în funcție de frecvența titlurilor a formelor completate dar și capacitatea copiilor de a folosi imaginația creativă . Se scorează pe o scală de la 0 la 3 puncte.

Elaborarea acordă câte un punct fiecărui detaliu , fiecărui amănunt. Scorul total se realizează prin adunarea tuturor detaliilor formelor completate.

Barem

0 – 6 detalii se acordă 1 punct ;

7 – 12 detalii se acordă 2 puncte ;

13 – 18 detalii se acordă 3 puncte ;

19 – 24 detalii se acordă 4 puncte ;

Prin factorii originalitate și elaborare preșcolarii au demonstrat că pot crea desene dezvoltate cu o coloristică bogată ce cuprind o împletire a elementelor cunoscute și cele imaginative.

TESTUL Torrance ,,LINII PARALELE ‘’

Pentru această probă se calculează rezultatele următorilor factori : fluiditate , flexibilitate , originalitate și elaborare.

Fluiditatea constă în utilizarea într-un anumit mod al liniilor paralele în combinarea a două sau mai multor linii în scopul obținerii unor desene relevante. Nu se vor lua în calcul răspunsurile care sunt irelevante sau se repetă.

Datorită libertații de crea copiii reușesc să îmbine liniile transformându-le în desene ce reprezintă imagini cunoscute.

Flexibilitate se calculează in funcție de categoriile diferite în care pot fi încadrate desenele. Dintre categoriile cele mai des înâlnite sunt : arme ( pistoale ) , animale , adăposturi pentru oameni , dar există si o gamă de categorii nou formate : castel , parc de joacă , scară , decorațiuni interioare ( covor ).

Originalitatea constă în analiza fiecărui desen , respectiv frecvența fiecărui răspuns.

Barem

3 puncte – frecvența răspunsurilor este de 10 % ;

2 puncte – frecvența răspunsurilor este de 20 % ;

1 punct – frecvența răspunsurilor este de 40 % ;

0 puncte – frecvența răspunsurilor este de 70 % ;

După lista concepută de factorul flexibilitate mai mult de jumătate din desenele copiilor au primit între 2 – 3 puncte maxim.

Elaborarea se acordă câte un punct pentru fiecare detaliu , făcându – se un scor total pentru fiecare fișă.

0 – 5 detalii se a 5 – 10 detalii se acordă 2 puncte 10 – 15 detalii se acordă 3 puncte 15–20 detalii se acordă 4 puncte ;

Etapa a doua : intervenția ameliorativă la grupa experimentală

Programul de intervenție de tip formativ a constat din activități bazate pe patru tehnici specifice educației artistico – plastice.

Toate aceste activități presupun efort fizic, mișcări precise o bună coordonare a mișcărilor,sincronizarea gândirii cu mișcările în vederea finalizării lucrărilor.

Acestea oferă posibilitatea de a cunoaște în mod direct însușirile materialelor cu care se lucrează să le denumească , să – și fixeze în memorie forma și culoarea lor , să le cunoască funcționalitatea , solicită copiilor identificarea și aplicarea de metode și tehnici de încurajare a creativității, altele decât cele cuprinse în metodica activităților artistico plastice , solicită inițiativă personală în procesul educației impun respectarea imaginației și a ideilor inedite, necesită autoînvățarea și încurajarea demersurilor creative ale copilului.

Tematica testelor. Tema

TEHNICA PICTURII CU DEGETELE ,, Câmp cu flori ‘’

TEHNICA SUFLĂRII CU PAIUL ,, În adâncul mării ‘’

TEHNICA PLIERII HÂRTIEI ,, Fluturele ‘’

TEHNICA PICTURII DECORATIVE ,, Oul de Paște ‘’

Tehnica picturii cu degetele – dactilopictura ,, Câmp cu flori ‘’

Prin această tehnică mâna lucrează direct firesc prin contact tactil cu apa cu materialele pe care le folosesc copiii, stimulându – le posibilitățile de exprimare artistică .

Prin metode și mijloace de expresie copiii realizează prin dactilopictură legile de bază ale unei lucrări ale unei compoziții .

Exercițiile plastice aparținând dactilopicturii se împart în două categorii : prima se referă pur și simplu la așternerea amprentelor degetelor, iar a doua categorie prin care cu ajutorul tușelor aplicate cu vârful degetelor se pot reprezenta diferite semne plastice .

Prin simbolurile grafice reflectate in dactilopictură copiii preșcolari transpun prin culoare bogația informațiilor de care dispun si cu care operează dau libertate memoriei cromatice și figurative.

Florile sunt redate ca o multime de puncte plastice răspândite pe suprafața ierbii fiind redată prin atingerile fine ale mâinii. Floarea propriu zisă este redată printr- un cerc in jurul cărora sunt desenate petalele .

Preșcolarii dau dovadă de creativitae prin micșorarea sau mărirea. petalelor florilor acestea sugerând senzația de mișcare a florilor in vânt. Dispunerea pe spațiul plastic al florilor mari sugerează apropiere, iar cele mici depărtare.

Soarele este viu colorat , razele lui sunt alungite degajând lumina și caldură, tabloul fiind completat de fluturi care își înalță aripile spre cerul albastru.

Tenica suflării cu paiul –,,În adancul mării ‘’

Foaia de hârtie a fost mai întâi colorată cu albastru transparent diferit valorat reprezentând spațiul acvatic.

Pe acest fond preșcolarii au așezat o cantitate mică de culoare fluidizată și prin suflarea cu paiul culoarea se răspândește pe suport obținând structuri atractive și creative pe care le – au asemănat cu tufișurile aflate pe fundul apelor și oceanelor .

Cu ajutorul pensulei au completat acest desen cu pești înotând într- o coloratură bogată. Formele si mișcarea lor sunt viguroase ei se lupta cu energia apei in mișcare. Aceasa idee de forță rezută din contrastul cromatic închis – deschis și din expresivitatea liniei de contur.

Prin această tehnică preșcolarii au creat o compoziție plastică ce le-au pus în valoare imaginația creatoare si aptitudinile artistice .

Tehnica plierii hârtiei ,, Fluturele ‘’

Peste petele de culoare puse cu pensule groase pe jumătate din suprafața hârtiei se pliază hârtia pe jumătate se netezește cu mâna pentru a presa culorile aflate între foi.

Astfel preșcolarii au obținut două forme spontane identice aflate față în față. Preșcolarii au asemănat aceste forme cu un ,,Fluture‘’. Cu ajutorul pensulei copiii fac mici intevenții pe imaginea spontană pentru a se ajunge la forma dorită.

Fluturele este o ființă firavă și gingașă , el zboară din floare în floare etalându-și forma și podoabele ornamentale.

Combinarea culorilor crează senzația de aripi catifelate.

Această tehnică dezvoltă originalitatea ,cultivă puterea de a se cultiva liber , solicită imaginația , analogia modelarea , personificarea și mai ales îl antrenează pe copil să ,,vadă ‘’.

Aceasă tehnică are darul de a trezi interesul copiilor pentru pictură , stimulându – le independența și creativitatea .

Pictura decorativă ,, Oul de Paște ‘’

Pe foaia de hârtie se conturează forma ce urmează a fi decorată.

Preșcolarii au delimitat spațiul plastic , l-au împărțit în spații mici unde urmează să decoreze cu motive in direcții diverse : linii , puncte , pete , forme rotunde , triunghiulare sau siluete . În desenul decorativ punctele înșirate în anumite sensuri produc stări și tendințe diferite :

– pe orizontală produc efecte de fugă ;

– pe verticală – urcuș ;

– pe rotund – fuga la infinit , fantezie , rostogolire ;

Copiii îmbină liniile rspectând principiul repetiției, alternanța de culoare , proporția iar alții au înlocuit expresiile liniei verticale , liniei oblice cu altele care sugerază obiecte sau ființe accesibile înțelegerii acestora .

În etapa de evaluare sumativă am aplicat testul formelor geometrice preșcolarii având ca sarcină să compună figuri umane , animale sau plante pornind de la formele geometrice cunoscute : cerc , pătrat , triunghi , dreptunghi.

Rezultatele comparative ale celor două evaluări , inițială și finală, se regăsește în graficul de mai jos.

Analiza rezultatelor au relevat schimbări semnificative la nivelul tuturor celor patru factori ai creativității. Se observă o creștere cu patru puncte la nivelul factorilor : fluență și originalitate, trei puncte la flexibilitate și șase puncte la elaborare.

Diferențele semnificative obținute se datoreză parcurgerii de către copii a programului de tip formativ care a avut ca scop stimularea creativității copiilor .

Prezentăm în continuare câteva lucrări ale copiilor din ultima etapă a cercetării.

CONCLUZII

Preșcolaritatea este vârsta la care este imperios necesară , stimularea potețialuilui creativ al copilului , necunoscut sau neexprimat încă prin cunoaștera și încurajarea aptitudinilor , prin mobilizarea resurselor existente și prin susținera manifestării lor printr – o mobilizare intrisecă. De la această vârstă trebuie cultivate unele valori originalitatea , perseverența , interesele cognitive , dar și artistice. Ideea dezvoltării creativității copiilor pusă insistent în ultima vreme , pune educatorului o serie de probleme privind modul de manifestare a creativității , factorii și metodele de stimul lare a creativității , modalități de evaluare a creațiilor plastice ale copiilor.

La preșcolari, capacitatea creatoare comportă în primul rând trăsături de personalitate care se conturează printr – un complex de însușiri și aptitudini regăsite în următoarele trăsături creative.

Expresivitatea emoțională se regăsește atât in desenele separate cât și în tablourile create de copii . Acest lucru vine din numărul mare de detalii și coloritul viu care scot in evidență expresii diferite de pe chipurile desenate :

veselie , tristețe, fericire . Emoțiile și sentimentele sunt reprezentate în desene prin alăturarea personajelor unul către celălalt , raze care simbolizeză mândria , succesul .

Gradul de complexitate al desenului se regăsește prin compozițiile create .

Mișcarea și acțiunea în desen este reprezentată prin poziția personajelor sau a lucrurilor in desen : imaginea mașinii , valurile apei învolburate, copil în leagăn.

Combinarea a două sau mai multe forme geometrice reprezintă abilitatea de a integra într – un tablou două sau mai multe forme geometrice. Exemplu : casă , flori, oameni .

Persectivele vizuale se regăsesc în bogăția elementelor desenate prin supradimesionări , micșorări , alungiri de imagini. Exemple : perdele la geam , bec în interiorul casei.

Bogăția imaginilor cuprinde o varietate de categorii care nu se repetă și coloristică.

Diversitatea rezultatelor obținute, bogăția desenelor, a culorilor, a categoriilor variate, nu fac altceva decât să confirme ipotezele cercetării, acestea fiind :

– exersarea a cât mai multor tehnici de lucru și materiale diverse ;

– activitatea de învățare să se desfășoare prin exerciții – joc de descoperire și experimentare a noului.

– programul formativ pus în practică a dus la schimbarea comportamentului copiilor prin trecerea de la atitudinea de comfort, imitare memorare , la atitudinea de elaborări , interpretări personale.

– conștientizarea de către copil a propriului potențial creativ contribuie la dobândirea încrederii în forțele proprii , la exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin producții cu note deosebite de originalitate.

– disponibilitățile creative ale preșcolarilor dovedite în cadrul antrenamentului creativ , devin o premisă a dezvoltării creativității , dacă sunt valorificate și în cadrul celorlalte categorii de activitate.

Analizând și interpretând rezultatele cercetării , se poate concluziona că :

A fi creator , în sens general înseamnă a fi capabil să stabilești legături artistice noi , neașteptate , între cunoștințe dobândite sau între acestea și cele noi , a face combinații cu o anumită intenție întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat.

Dar orice activitate creatoare presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite . De aceea copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să utilizeze ideile sale originale . Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului , utilizând metode de stimulare a creativității , folosind cât mai multe procedee de obținere a formelor spontane .

Activitatățile artistico–plastice contribuie în mod deosebit la, educarea gustului pentru frumos și trezesc interesul copiilor în a–și compune singuri modele determinându-i să – și exprime ideile originale și să – și pună în practică inițiativele.

BIBLIOGRAFIE

Barboni Elena , Bojneag Maria – Pictura mai mult decât o joacă, Editura Emia 2002

Băran Viorica , Horneț Natalia , Anghel Gheorghe – Album metodic. Arta grafică București

Bojneag Maria – Educație plastică , ghid metodic pentru înv. preșcolar .Editura Tehno Art 2007

Cosmovici Andrei , Iacob Luminița – Psihologie școlară . Editura Polirom 1999

Cristea Maria , Nițescu Virginia – Ghid metodic de educație plastică , Editura Petrion

Cucoș Constantin – Pedagogie . Editura Polirom 2006

Dascălu Aurel – Metodica predării desenului , E.D.P. București 1981

Dincă Margareta – Teste de creativitate , Editura Paideia , București 2001

Drăghicescu Silvia , Drăghicescu Florența – Educație plastică , ghid metodic cl. I – IV, București , Aramis Print 2007

Ilioaia Maria Metodica predării desenului cl. I – IV , E . D . P . București 1981

Macavei Elena – Pedagogie. Teoria educației. Editura Aramis, 2002

Stoica Dumitru, Stoica Marin – Psihopedagogie școlară, Editura Scrisul Românesc ,Craiova 1982

*** www. Asociația profesorilor.ro – Educația estetică și artistică

*** Curriculum pentru învățământul preșcolar 3 – 6/7 ani , 2008

***didactic.ro Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Maria Cristea, Creativitate la preșcolari

*** didactic.ro – Creativitate la preșcolari , de Lemni Cristina

*** didactic.ro – Creativitate la preșcolari , de Monica Cojocaru

*** didactic.ro – Modalități concrete de stimulare a creativității la preșcolari , de Fuștei Maria

*** http. Anatol Basarab – Creativitatea în viața de zi cu zi

*** files vladac- uvab webnode.ro– Fazele procesului creator

*** www.isjcta.ro – Programa de educație plastică.

RoJED ( Romanian Journal of Education ) , Vol 1, nr. 3-4 – Rolul activităților artistico-plastice pentru educarea creativității preșcolarilor , de Simona Șofron , 2010

***www. Preferatele.com /diverse.ro – Tehnici proiective , Tehnica desenului

ANEXE