Studiu de caz privind aplicarea măsurilor agricole în interiorul sitului de importanță comunitară [306333]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Specializarea: Montanologie

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr.Maria Mihaela ANTOFIE

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Specializarea: Montanologie

Studiu de caz privind aplicarea măsurilor agricole în interiorul sitului de importanță comunitară

(ROSCI0132)

[anonimizat]-Hârtibaciu

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]. UNIV. [anonimizat] 2018

INTRODUCERE

Țara noastră prezintă mare diversitate biologică (genetică, a speciilor și ecologică), iar județul Sibiu este acoperit de arii protejate pentru 52% din suprafață. Astfel, se impune acordarea unei atenții deosebite investigării oportunităților pentru agricultură fie în arii protejate fie în zonele tampon. Mediul înconjurător în care trăim cu toții și ne reprezintă pe fiecare în parte trebuie ocrotit și iubit de fiecare dintre noi pentru frumusețea de nedescris pe care ne-o oferă în așa fel încât și generațiile viitoare să poată accesa aceleași resurse ca noi cei de astăzi.

[anonimizat], pot fi de mai multe tipuri după mediul fizic în care acestea există : terestre, acvatice, speologice. În a-2-a jumătate a secolului trecut au fost definite standardele minimale pentru categorii de arii protejate conform obiectivului de conservare. [anonimizat] a speciilor și habitatelor rezidente aflate pe cale de dispariție. [anonimizat].

[anonimizat] a orașului Tălmaciu (în zona de confluență a [anonimizat], respectiv al doilea perimetru pe care l-am analizat a [anonimizat], Valea Hârtibaciului. [anonimizat] a habitatelor prin atenta observație a schimbărilor ce pot avea loc.

Importanța acestei teme de cercetare o constituie evaluarea posibilității integrării de măsuri agricole în interior sau în zonele tampon ale sitului Natura 2000, ROSCI0132, [anonimizat]-Hârtibaciu, fără să periclităm activitățile de protecție și de conservare a speciilor și habitatelor protejate.

Printre obiectivele lucrării de cercetare se numără dezvoltarea de abilități pentru:

înțelegerea și evaluare a biodiversității;

realizarea de studii bibliografice și observații științifice în teren;

exploatarea cât mai rațională a resurselor naturale și a valorilor asociate acesteia;

colectarea informațiilor din teren ca și mod de permisiune a [anonimizat];

promovarea, implementarea de programe speciale de îmbunătățiri funciare pentru a preveni un suprapășunat necorespunzător cât și eventualele alunecări de teren care ulterior poate duce la distrugerea echilibrului ecologic.

CAPITOLUL 1 – parte introductivă

1.1 Aspecte generale cu privire la conservarea biodiversității

Din analiza literaturii de specialitate de cele mai multe ori se evidențiază o dificultate în a defini și înțelege corect terminologia pentru protecția și conservarea naturii, motiv pentru care vom prelua aceste definiții din:

Protecția naturii reprezintă un cadru în care factorul antropic contribuie nesemnificativ, se pretează a fi cât mai natural posibil impunându-se restricții în ceea ce privește desfășurarea activităților antropice în perimetrul respectiv;

Conservarea naturii pe de altă parte impune și activități de management în scopul menținerii într-o stare cât mai naturală a speciilor și habitatelor rare cât și a ecosistemelor secundare care au rezultat din urma acțiunilor umane realizate de-a lungul timpului prin exploatări necorespunzătoare a resurselor naturale;

Conform Convenției pentru Biodiversitate a Națiunilor Unite (Organizația Națiunilor Unite, O.N.U.), biodiversitatea poate fi definită în urmatoarea accepțiune: ”o varietate cât mai mare a organismelor vii din toate sursele, incluzând, printre altele cele terestre, marine, sau din alte ecosisteme acvatice și complexele ecologice ale căror părți sunt acestea, incluzând diversitatea speciilor, comunităților și a ecosistemelor”.

Potrivit cunoscutului profesor Dan Cogălniceanu (1999) ”biodiversitatea include elementele capitalului natural la care se adaugă divesitatea antropică (etnoculturală)”

După profesorul Angheluță Vădineanu(1998) „Capitalul natural al unei unități politico-administrative sau regiuni geografice este constituit din rețeaua sistemelor ecologice care funcționează în regim natural și seminatural și din rețeaua sistemelor antropizate rezultate din transformarea și simplificarea primelor categorii. Componenele ierarhice ale capitalului natural sunt diversitatea genetică, diversitatea specifică și diversitatea ecosistemică.”

Diversitatea genetică se referă la variabilitatea din cadrul aceleiași specii (intraspecifică) și reprezintă fundamentul procesului ecolutiv.

Diversitatea specifică se referă la varietatea speciilor la nivel local (biocenoză), regional (regiune biogeografică) sau global (biosferă).

Diversitatea ecosistemică este nivelul la care au loc procesele evolutive, pe lângă elementele vii, acestea include și componenta nevie – biotopul.

Dacă biodiversitatea este „totul”, respectiv tot ceea ce o compune asigură serviciile de mediu și resursele fară de care omenirea nu poate exista, conservarea biodiversității devine condiția de bază pentru menținerea vieții pe Pământ. Conservarea se poate face pe două căi: in-situ și ex-situ

Conservarea „in-situ” presupune:

Conservarea ecosistemelor prin stabilirea unui sistem de arii protejate ce presupune menținerea și conservarea speciilor în cadrul habitatelor naturale și semi-naturale precum și un sistem integrat de management al ariilor protejate

Conservarea in situ presupune aplicarea măsurilor de protecție și utilizare durabilă la locul de origine a speciilor (Antofie, 2012).

Conservarea „ex-situ” se face prin:

– menținerea și propagarea organismelor vii în grădini zoologice și botanice;

– menținerea semințelor, embrionilor, spermei, microorganismelor, etc. prin congelare;

Inventarul speciilor de plante și animale dispărute și amenințate cu dispariția poartă numele de lista roșie, adica listă de atenționare. O listă roșie cuprinde următoarele cateogorii de specii: dispărute sau extincte (notate cu Ex. Engl. extinct), periclitate (notate cu E, Engl endangered), vulnerabile (notate cu V, Engl. vurnelable), rare (notate cu R, Engl. rare), nedeterminate (notate cu I, Engl. indeterminate), insuficient cunoscute (notate cu K, Engl. insufficiently known), scăpate de pericol sau afară din pericol (notate cu O, Engl. out of danger) și fără informație (notate cu N, Engl. No information available).

Se consideră dispărute acele specii care au fost găsite, observate și publicate sau conservate în colecții și nu au mai fost regăsite în acele locuri în ultima perioadă (ex.50 ani).

Specile periclitate sunt speciile aflate in pericol de a dispărea (deci de a trece in categoria precedentă), a căror supraviețuire este improbabilă dacă factorii cauzali continuă să opereze.

Din categoria specilor vulnerabile fac parte acele plante și animale care sunt în pericol de a trece în cateogoria speciilor periclitate, în viitorul apropiat, dacă nu se înlătura cauzele care le amenință existența. În această grupă, ca și în precedenta, sunt înscrise mai ales speciile relicte și endemice care au areale restrânse și sunt reprezentate prin populații mici și puternic afectate de factorii perturbatori de natură climatică sau biotică (în special antropică).

Speciile rare sunt și ele reprezentate prin populații mici aflate și sub riscul dispariției, dar acest risc sau amenințare nu este atât de evidentă, fie din cauză că populațiile au o vitalitate mai mare ca populațiile categoriilor anterioare, fie că aceste populații au un areal mai larg.

În categoria speciilor nedeterminate intră plantele și animalele care nu pot fi repartizate singur la una sau alta dintre categoriile descrise mai sus.

Speciile insuficient cunoscute, spre deosebire de speciile din categoria anterioară sunt numai suspectate că sunt amenințate cu dispariția, fară a se putea preciza în ce măsură și deci în care categorii se pot înscrie.

Speciile din categoria afară din pericol sunt acelea care, într-o listă roșie anterioară, au făcut parte dintr-o anume categorie, dar în prezent sunt în siguranță ca urmare a măsurilor efective de conservare care au fost luate sau a restabilirii echilibrului natural al ecosistemului în care trăiesc.

1.2 Conservarea naturii și conservarea genetică

Prin conservarea naturii se urmărește protejarea unui ecosistem sau a unei comunități de mai multe specii, insistând uneori asupra unei specii mai deosebite, amenințată cu dispariția. Conservarea genetică a plantelor sălbatice înrudite.

Deși între aceste doua forme de conservare există diferențe în ce privește obiectivele, există totuși și unele puncte comune. Conservarea ecosistemului este necesară pentru a menține diversitatea genetică a plantelor sălbatice înrudite. Marile vertebrate au nevoie de spații vaste în care se dezvoltă numeroase plante sălbatice, multe din ele fiind părinții plantelor de cultură.

Conservarea naturii nu exclude posibilitatea unor activități, deși conservarea genetică nu este interesată de asemenea activități. Ea are ca obiectiv prelevarea de semințe, de polen sau butași pentru programele de ameliorare a plantelor. Printr-un plan comun de gestionare bine pus la punct, în care să fie prevăzut ca pe lângă responsabilii de conservarea naturii să mai existe și un genetician, se poate asigura și o bună funcționare a unei rezerve mixte.

Deși interesele sunt diferite, fiecare din ele poate contribui la dezvoltarea ecosistemului. Protecția unui animal sau a unei plante deosebite poate aduce venituri importante, îndeosebi de la îndrăgostiții de natură, iar pe de altă parte conservarea unei plante sălbatice înrudite poate aduce venituri prin materialul genetic pe care îl poate oferi amelioratorilor de plante. Amelioratorii de plante văd în conservarea naturii un sistem care asigură protecția unui material genetic potențial util, cu toate că el nu este bine cunoscut. Țăranii, spre exemplu, trăind aproape de o rezervație a biosferei, pot sesiza interesul practic al conservării naturii, trecând de la conservarea părinților sălbatici ai plantelor cultivate și integrând astfel idea conservării naturii în viața lor cotidiană.

Din cele prezentate se desprinde ideea ca obiectivele conservării naturii și conservării genetice a plantelor sălbatice îndrudite se apropie foarte mult, deși ele nu se suprapun. Dacă geneticienii, biologii conservării, responsabilii de mediu ar colabora simultan în gestionarea acestor două tipuri de rezerve, ar avea de câștigat și unii și alții și în final va caștiga omul.

1.3-Noțiuni generale despre ecosisteme

Ecosistemele reprezintă în acord cu botanistul Tansley (1935) „unități ecologice funcționale elementare deoarece în ierarhia ecosistemelor, biocenoza cu biotopul se completează unul cu celălalt, însemnând o parte vie și o parte nevie în care biocenoza iși desfășoară activitatea. Între cele două componente maore se stabilesc schimburi continue de substanță și energie”.

Originea ecosistemelor este un criteriu de diferențiere a ecosistemelor care se pot înscrie în două categorii: naturale și artificiale.

Ecosistemele naturale iși au originea din relațiile organismelor cu mediul lor de viață (factorul abiotic) in care intervenția omului este inexistentă. Ecosistemele naturale se pot clasifica după felul biotopului în:

acvatice (ecosisteme de ape dulcicole sau marine, cele din urmă acoperind un procent ridicat de 71% din suprafața Terrei);

apele interioare (apele freatice care se regăsesc la o anumită adâncime în sol și care delimitează fântânile și izvoarele);

-terestre (biotop terestru în care producătorii primari sunt reprezentați de plante pe care ulterior le vor consuma animalele (carnivore sau ierbivore);

De cealaltă parte, ecosistemele artificiale în care factorul uman este prezent conștient sau inconștient ca factori ecologici constructivi în natură. Printre ecosistemele artificiale amintim:

-eleșteie, lacuri de baraj artificial;

-câmpii cultivate, livezi, grădini;

Elementele din care se compune ecosistemul ca întreg sunt reprezentate de:

Biotopul, mediul fizic în care biocenoza își desfășoară activitățile precum și sursă de alimentare pentru organisme). El cuprinde, de asemenea, și factorii climatici, orografici și edafici.

Biocenoza care este constituită din totalitatea populațiilor diferitelor specii în strânsă relație de interdependență în cadrul aceluiași mediu vital. Ca și caracteristică a biocenozei se prezintă raporturi cantitative dintre indivizi și relațiile principale dintre acestea.

Rolul principal al unui ecosistem îl reprezintă fluxul de schimburi de energie și de substanță între organisme, microorganisme și spațiul în care acestea își desfășoară activitatea.

De asemenea este implicat în cadrul ecosistemelor și fluxul informațional prin interacțiunile, care reglează schimburile si scurgerile generate de energie.

1.4-Relațiile între componentele ecosistemului

După cum se evidențiază în subcapitolul precedent, ecosistemul este un tot – unitar care este alcătuit din doua elemente principale: biotopul (partea nevie) respectiv biocenoza (partea vie a ecosistemului).

Biocenoza iși lasă amprenta de cele mai multe ori în cadrul biotopului prin modificările ce au loc în legătura cu structura solului prin schimbările chimice, cu climatul locului respectiv și al apei.

Multiplele inter – relații dintre elementele biocenotice și biotopice se grupează în 3 categorii: acțiunile (generate de factorii abiotici ai mediului), reacțiunile (răspunsurile corespunzătoare ale ființelor vii), coacțiunile (complexul integru de relații dintre organismele de aceeași specie sau de specii diferite).

Interacțiunile dintre specii sunt de mai multe tipuri după cum arată autorul (B. Stugren, 1994): togice (influențarea reciprocă a speciilor în privința stațiunilor lor de viață), fabrice (utilizarea unor organisme din altă specie sau a resturilor moarte ale acestora ca material de construcție de către anumite animale), forice (transportul și răspândirea unor organisme dintr-o specie de către organisme din altă specie), trofice (migrația substanțelor de la un organism la altul cauzată de hrănirea unui organism pe socoteala altuia)

Conform autorilor Budeanu și Călinescu (1982) „toate organismele existente se află în anumite inter-relații:

relații homotipice – care aparțin aceleiași specii de organisme; ¨

relații heterotipice – care aparțin organismelor de diferite specii”.

Organismele vii pot fi caracterizate prin capacitatea lor de a supraviețui la acțiunea factorilor ecologici, de limitele de toleranță în fiecare domeniu de existență. Fiecare specie poate avea un factor limitant, biotic sau abiotic, care influențează cel mai eficient asupra organismelor în timpul prezenței lor în mediul înconjurător. În funcție de specie sau de factorul de mediu, limitele de toleranță sunt foarte variate. De exemplu, în privința temperaturii mediului intervalul de toleranță pentru organismele vii este cuprins între 0ș și 50șC. Însă sunt și excepții: unele bacterii trăiesc în ape termale și rezistă la tș de +80șC; mediul lichid al unor moluște are +46șC; crustaceele își desfășoară viața în apă la +55șC; miriapoda există la tș de –50șC, unele insecte – la –80șC; renul cu ușurință suportă tș de –60șC.

1.5 Evoluția ecosistemelor

După cum se desfășoară procesele în natură, de la succesiunea anotimpurilor pană la alternanța zi-noapte, nici în cadrul ecosistemului, lucrurile nu se întamplă în mod liniar și au loc faze ciclice prin care biocenoza devine dinamică precum și raporturile dintre indivizii unei specii.

Succesiunea ecologică poate fi denumită ca un proces permanent în cadrul ecosistemului prin care biocenoza suferă transformări în structura sa. Se întălnesc două stări diametral opuse prin care anumiți indivizi ajung la maturitate și condițiile de viață devin improprii și aceia care apar în cadrul biocenozei unde găsesc favorabile condițiile de viață , având loc o fază de climax , respectiv anti-climax.

Menționând faptul că echilibrul ecosistemului depinde de foarte mulți factori biotici și abiotici, trebuie de recunoscut că cel mai important este fluxul de energie, care îl traversează. Intensitatea fluxului depinde de cantitatea de energie luminoasă absorbită și transformată în formă utilizabilă de către producători. Acest conținut inițial de energie determină existența tuturor organismelor biocenozei.

Aspectele principale, ce caracterizează evoluția ecosistemelor, includ o listă extrem de mare, dintre care pot fi menționate varietatea speciilor, aria ocupată de organisme, biomasa totală, diversitatea biochimică, organizarea spațială, lanțurile trofice, specializarea nișelor, ciclurile biologice, criteriul de selecție în realizarea producției, schimburile reciproce între organisme și mediu etc. Aceste aspecte sunt caracteristice pentru stadiile de incipiență și de maturitate.

Ecosistemele naturale și semi-naturale ocupă 47% din suprafața României. Au fost recunoscute și descrise 783 de tipuri de habitate din care se repartizează, 13 habitate de coastă, 143 de habitate specifice zonelor umede, 196 de habitate destinate fânețelor și pășunilor, 206 habitate forestiere, 90 de habitate caracteristice dunelor și zonelor stâncoase și 135 habitate specifice terenurilor agricole- în 261 de zone analizate la nivelul țării.

1.6 Arii protejate: generalități

După cum se afirmă în „Managementul ariilor protejate”, Ghidul Global al IUCN publicat în 2006 „Ariile protejate joacă un rol critic în menținerea vieții pe Pământ”.

Conform Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii (IUCN) definiția ariilor protejate sună astfel: ”aria protejată este „un spațiu geografic clar delimitat, recunoscut, desemnat și administrat în baza unor acte legale sau prin mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii precum și a serviciilor de mediu și a valorilor culturale asociate”- Ghid pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, IUCN, 2008.

Din cele 27 de state care fac parte din Unuiunea Europeană, țara noastră posedă cea mai mare diversitate biogeografică, adică 5 zone biogeografice dintr-un total de 11 europene- acestea aflându-se într-o stare foarte bună de conservare.

Potrivit legislației românești, respectiv Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate naturale din țara noastră, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, ariile protejate mai pot fi definite ca: „arii naturale protejate” în care intervenția omului lipsește sau este evidențeată în mică măsură iar valorile cele care contează sunt în principal cele naturale”, acestea reprezintă zone terestre/acvatice și/sau subterane în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecție și de conservare stabilit conform prevederilor legale”.

Conform Planului de Management integrat al ariilor protejate din regiunea studiată de mine pentru a întocmi acest studiu de caz din regiunea principală Târnava Mare-Hârtibaciu-Cibin se impune implementarea la nivelul siturilor de importanță comunitară (abreviate ca SCI) cât și la nivelul celor de protecție avifaunistică (SPA) unor măsuri de management activ prin care să se realizeze„activități și măsuri care să îmbunătățească starea favorabilă de conservare a speciilor în cadrul habitatelor și refacerea spre optim al acestei stări. Fără activitățile și măsurile respective, valorile de interes conservativ se pot degrada sau chiar pot dispărea, cum ar fi de exemplu pierderea anumitor habitate importante din pajiști.

Conform materialului care se ocupă de zona pe care o studiez, și anume Planul de Management Integrat al regiunii Târnava Mare-Hârtibaciu-Cibin întocmit de Ministerul Mediului prin O.U.G nr.57/2007 cu prevederile articolului 21, alineatul 1 regiunea despre care prezint are o viziune pe termen lung din care reiese că „ are cel mai atractiv peisaj rural tradițional multicultural din Europa Centrală, în care comunitățile locale mențin cu mândrie peisajul mozaicat cu sate bine gospodărite, trăind în principal din produsele locale și serviciile create prin utilizarea durabilă a resurselor naturale și a valorilor culturale ”.

1.7 Clasificarea ariilor protejate-date generale

Datorită interferenței a 5 regiuni biogeografice, alpină, continentală, panonică, stepică și marină- în spațiul geografic al României capitalul natural prezent influențează în cea mai mare măsură activitatea la nivelul Uniunii Europene. Nici o altă țară de pe continentul nostru (Europa) nu deține un asemenea număr de regiuni biogeografice.

Conform I.U.C.N (Uniunea Internațională de Conservare a Naturii) „orice arie protejată poate fi încadrată într-una din cele 6 categorii de management. Categoria de management reflectă principalele obiective de management, așa cum sunt definite de I.U.C.N. Toate ariile protejate, indiferent de motivele desemnării lor sau de nivelul care sunt desemnate, național/european, pot fi încadrate într-una din cele 6 categorii I.U.C.N. Ca urmare, pe lângă categoriile naționale definite in legislația din România, care corespund categoriilor I.U.C.N la II,III,IV și V și siturile „Natura 2000” pot fi încadrate în categoria I.U.C.N.

„Analizând obiectivele de management, se condiseră că ariile protejate care fac obiectul acestui plan, Târnava Mare-Hârtibaciu-Cibin pot fi încadrate in categoria a-IV-a-I.U.C.N- arii pentru managementul habitatelor și speciilor, fie în categoria a-V-a-ca peisaj terestru protejat.”

Potrivit actelor normative din cadrul „Coaliției Natura 2000„ și anume Ordonanța de Urgență nr. 236/2000, ariile protejate naturale de la nivelul teritoriului nostru național se pot clasifica după cum urmează:

Parcuri naturale – care „corespund categoriei V I.U.C.N, al căror scop principal este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare peisagistică și/sau culturală deseori cu o mare diversitate biologică” .

Figura nr.1 Zonă molidișuri în Parcul Natural Cindrel

Sursa foto: http://www.informatii-romania.ro/listing/parcul-natural-cindrel/

Cea de-a doua categorie de arie protejată care corespunde I.U.C.N. categoria a-IV-a , și anume Rezervația Naturală este definită ca: „suprafața al cărui rol este protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este dată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.

Fig.nr 2 Lacul Bâlea-Făgăraș

Sursă foto: https://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/lacul-si-golul-alpin-balea-sibiu-romania

O altă categorie de arii protejate o reprezintă cele încadrate în cateogoria a-III-a I.U.C.N. și sunt definite ca „fiind acele arii protejate ale căror scop îl reprezintă în principal protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebită, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice-peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu, natural prin unicitatea lor.”

Sursă foto: https://turism.bzi.ro/rezervatia-naturala-calcarele-cretacice-de-la-cisnadioara-foto-23545

1.8 Importanța și beneficiile ariilor protejate

Potrivit Ing. dr.Lavinia Șerb, peste tot în lume ariile protejate contribuie eficient la conservarea resurselor de acest gen. Acele resurse naturale sau culturale care administrate într-un mod corect pot folosi de ajutor oamenilor. Ele au capacitatea de a conserva și anumite eșantioane reprezentative pentru o anumită regiune geografică, diversitatea biologică a acesteia menținând astfel stabilitatea ecologică atât de necesară dezvoltării zonelor adiacente. În acest mod ariile protejate naturale devin principalul factor de dezvoltare a zonelor rurale, al folosirii durabile a terenurilor marginale.

Ariile protejate reprezintă și oportunități de educare a viitoarelor generații cu privire la importanța și grija pe care ar trebui să o aducem mediului nostru înconjurător deoarece constituie adevărate oaze de retragere și relaxare a ființei umane.

Înființarea de arii protejate și managementul eficient al acestora reprezintă o necesitate deoarece:

reprezintă cel mai eficient mod de conservare in-situ, întrucât fiind desemnate adesea pe suprafețe relativ mari, pot include ecosisteme naturale și seminaturale și permit conservarea și monotorizarea lor;

sunt zone model, unde acțiunile eficiente de conservare a ecosistemelor naturale și seminaturale, inclusiv prin utilizare durabilă, pot demonstra că, menținerea într-o stare corespunzătoare a componentelor capitalului natural ce permite asigurarea resurselor și serviciilor ce stau la baza dezvoltării socio-economice durabile;

sunt adevărate „laboratoare”, în care acțiunile de protecție strictă sau management activ cu scop de conservare a biodiversității permit acumularea de cunoștințe valoroase fie cu privire la procesele naturale fie pentru găsirea „formularelor” eficiente pentru asigurarea tranziției de la o dezvoltare economică concentrată pe profit la un model de dezvoltare durabilă;

Ca și valori importante de ordin intrinsec al ariilor protejate se poate spune că fauna, flora, peisagistica prezentă alături de ecosistemele terestre și acvatice contribuie la beneficiile asociate ale ariilor protejate influențând felul în care le vor privi pe termen lung. De asemenea pot fi asociate și bunuri, servicii locale pentru oameni prin care să iasă din cotidian cum ar fi: recreere și turism, satisfacerea nevoilor clienților prin vinderea de produse locale din plante medicinale, hrana animalieră etc.

Managementul unei arii protejate reprezintă elementul cheie pentru atingerea scopului pentru care s-a desemnat constituirea de arii protejate indiferent de tipul sistemului de administrare. Acesta este realizat de către administratori fie că este vorba de structuri de administrare special constituite, adică administrația de arii protejate sau de custozi.

Acest tip de management este un proces foarte complex, astfel încât administratorii trebuie să asigure de cele mai multe ori:

păstrarea în stare naturală sau chiar reconstrucția habitatelor și speciilor prezente în habitate, fapt ce include și activități de cercetare științifică și de monotorizare a habitatelor și a speciilor, element cheie și indicatoare și măsuri de management în regim special, dacă se impune acest lucru;

coordonarea activităților de folosire a resurselor naturale atunci când aceasta prezintă importanță pentru conservare;

prevenirea și oprirea activităților cu potențiale efecte negative asupra valorilor naturale și de interes cultural existente pe teritoriul ariilor protejate;

înștiințarea factorilor interesați și a publicului cu privire la importanța conservării biodiversității;

promovarea unor modele de dezvoltare durabilă bazându-se pe folosirea durabilă a resurselor naturale și prin includerea tuturor factorilor interesați;

implicarea comunităților locale în managementul ariilor protejate, promovarea unui turism durabil și dezvoltarea ecoturismului;

Un management eficace presupune utilizarea resurselor de orice fel în cel mai eficient mod cu putință pentru realizarea scopului pentru care s-a realizat aria protejată și implică anumite funcții de management:

planificarea înseamnă elaborarea planurilor strategice și operaționale precum și modul de implementare al acestora;

organizarea presupune structurarea și coordonarea resurselor pentru atingerea obiectivelor organizatorice;

conducerea presupune coordonarea și implicarea oamenilor din organizația în așa fel încât aceștia să muncească pentru realizarea scopului organizației;

controlul implică fixarea unor standarde de performanță , monotorizarea și luarea unor măsuri corecte;

Suprafața totală a ariilor protejate din țara noastră este de aproximativ 1.866.705 ha. și acoperă circa 7,83% din suprafața teritoriului național.

1.9. Rețeaua ecologică eruopeană Natura 2000

Potrivit articolului 26/alineatul 1 al Ordonanței de Urgență nr.57/2007, se arată că „o parte din terotoriul țării este ocupată de rețeaua comunitară de arii protejate „Natura 2000”. Dintre cele 198 de tipuri de habitate europene, dintre care 65 sunt prioritate, în România se găasesc 94 de tipuri dintre care 23 sunt prioritare la nivel comunitar și a căror conservare implune desemnarea unor Arii Speciale de Conservare”.

Până în anul 2010, au fost identificate ca fiind situri Natura 2000, un număr de 108 situri „Arii de Protecție Specială Avifaunistică „(SPA) cu un procent de 11,89 din teritoriul țării noastre, 273 situri, propunerii de Situri de Importanță Comunitară (SCI), însemnând aproximativ 13,21% din teritoriul național.

Regimul de protecție pentru aceste situri de importanță comunitară a fost acceptat la nivel național potrivit prevederilor O.U.G nr. 57/2007 privind regimul ariilor, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice prin următoarele acte normative:

Ordinul Ministerului Mediului și a Dezvoltării Durabile nr. 776/2007 pentru declararea propunerilor Situri de Importanță Comunitară (SCI);

Hotărâre a Guvernului nr.1284/2007 în legătura cu includerea ariilor de protecție special avifaunistică (SPA) în coaliția europeană „Natura 2000”;

Potrivit autorului Talita Pascu, Academica Science Journal, Geographica Series Târgu-Mureș, „Coaliția Natura 2000” este reprezentată ca fiind: un concept care încă din 1992 la nivelul Uniunii Europene (UE) are rolul să protejeze siturile reprezentative din statele membre și habitatele alcătuite din specii sălbatice foarte valoroase pentru comunitate. Aceste operațiuni se pot realiza doar cu ajutorul statelor membre ale U.E și cele ale organizației „Natura 2000 ”al cărui țel este de a proteja mediul înconjurător, așa că obiectivul pe termen lung ar trebui să ducă la conștientizarea generațiilor viitoare cu privire la importanța octrotirii spațiului în care iși desfășoară activitatea majoritatea indivizilor.

Toate siturile de protecție din cadrul „Natura 2000” se bazează pe două directive emise de Uniunea Europeană și aplicate la nivel mondial și național:

Habitats Directive 92/43/1992 pentru conservarea habitatelor naturale și speciilor sălbatice de asemenea și flori);

Birds Directive 79/409/1979 pentru conservarea de specii sălbatice și păsări.

Menționăm avantajele constituirii unor zone ca situri aparținând coaliției ecologice „Natura 2000”:

Promovarea ecoturismului prin dezvoltarea unor trasee de cicloturism pentru a satisface nevoia de recreere a turiștilor potențiali care vor vizita zona;

Creșterea vânzărilor pentru fermierii specific regiunii sitului prin etichetarea unor produse tradiționale ca făcând parte din celor ,BIO”, ecologice;

Finanțări și acordări de bani de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea durabilă și gestionarea unui aviz favorabil mediului;

Un sector important din agricultură o reprezintă domeniul producerea de produse pe bază de miere unde locuitorii din împrejurimi și din zona Văii Hârtibaciului își aduc stupii pentru a produce miere naturală de flori de salcâm (Robinia pseudoacacia).

1.10. Considerații generale asupra tipurilor de arii protejate de interes comunitar

Siturile de importanță comunitară (SCI) pot fi definite ca suprafețe de teren delimitate într-un anumit perimetru în bioregiunile din care fac parte și aduc mare contribuție la păstrarea favorabilității habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar protejate pentru a contribui eficient la conservarea biodiversității în cadrul regiunilor sau bioregiunilor respective. Pentru speciile de animale cu un areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal unde sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii.

Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, pe baza unor anumite criterii, prevăzute în legea Cadru privind regimul ariilor naturale protejate.

Siturile de protecție specială avifaunistică (SPA) reprezintă acele suprafețe de arii protejate naturale ale căror scopuri sunt legate de conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare cât mai favorabilă de conservare a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice protejate.

Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre de Guvern și fac parte din rețeaua europeană „Natura 2000”.

Ariile speciale de conservare (SAC) sunt acele arii protejate naturale de interes comunitar ale căror scopuri reprezintă conservarea, păstrarea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare cât mai favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ele sunt desemnate în special pentru conservarea habitatelor naturale și habitatelor speciilor protejate.

Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte tipuri de management, și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbării speciilor pentru zonele în care au fost desemnate.

Capitolul II – material și metodă

2.1. Date generale privind situl de importanță comunitară (ROSCI 0132 Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu )

Figura numărul 4- Zona sitului între localitățile Tălmaciu și Racovița

Sursă fotografie: originală

2.2. Localizare și acces

Situl de Importanță Comunitară (ROSCI0132) Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu ca parte a sitului Frumoasa, este parte integrantă din suprafața sitului de protecție specială avifaunistică cu codul SPA 0099 Podișul Hârtibaciului împreună cu o serie de alte situri precum:

– SCI 0303 Hârtibaciu SE

– SCI 0304 Hârtibaciu SV

– SCI 0227 Sighișoara-Târnava Mare

– Rezervația Naturală Breite

Numele ariei protejate ROSCI0132 este înscris din punct de vedere al categoriei de clasificare a ariilor protejate după Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (I.U.C.N), în categoria a-IV-a, pentru protecția și conservarea habitatelor, faunei și florei pe o suprafață totală de 29,1 km2. pe raza a 3 județe, Sibiu (65% din suprafață), Brașov (25%) și Vâlcea (9%) din care 937,19 ha. se suprapun cu situl de protecție specială avifaunistică -Avrig -Scorei -Făgăraș, iar 144,12 se încadrează în SPA Podișul Hârtibaciului.

Fig nr.5 Localizarea sitului protejat

Sursă: https://www.protectedplanet.net/555531293

Din perspectiva regiunii biogeografice, aria protejată se situează cu aproape întreaga suprafață în regiunea continentală (87,73%) ca urmare a poziționării aproximativ în centrul Romaniei la o altitudine mede de 416 m., de asemenea o mică porțiune din sit se încadrează în bioregiunea alpină (12,27%) ca urmare a clasificării regiunilor biogeografice din cadrul Uniunii Europene.

Situl s-a extins mai mult pe lungime decât pe lățime deoarece urmează cu rigurozitate cursul râurilor din care face parte și aici se pot regăsi 7 tipuri de habitate, printre care enumerăm:

Râuri, lacuri cu un procent de 37%;

Păduri de foioase-29%;

Mlaștini, turbării-10%;

Culturi, teren arabil-8%;

Pășuni-8%;

Alte terenuri arabile-6%;

Habitate de păduri (păduri în tranziție) -2%;

Potrivit Planului de Management integrat emis de Ministerul Mediului, această arie protejată a fost desemnată din punct de vedere legislativ ca și SCI (Sit de importanță comunitară) prin următoarele hotărâri și ordine: Ordinul Ministerul Mediului și a Dezvoltării Durabile nr.1964/2007, ulterior modificată prin Ordin de la Ministerul Mediului și Păduri nr.2387/2011.

2.3. Mediul fizic

Prezent preponderent în regiunea centrală a țării noastre, situl ROSCI0132 -Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu se suprapune în mare parte zonei Podișului Hârtibaciului, reprezentând nucleul ariei protejate cu un relief predominant de dealuri întinse. Prezintă un aspect deluros de văi închise și dealuri în partea nordică, în apropierea zonei Târnavelor cu aspect de cueste. La sud de râul Hârtibaciu, relieful devine mai plat cu văi mai puțin abrupte unde altitudinea nu urcă de 350 de metri.

2.4.Geologie și geomorfologie

Din punct de vedere geologic, Podișul Hârtibaciului nu prezintă o variabilitate mare, substratul rocilor fiind de origine sedimentară, astfel că în partea sudică a acestuia întâlnim depozite miocene alcătuite din marne, argile, nisipuri, gresii, pietrișuri, conglomerate, slab cimentate și intercalații de tuf vulcanic. Datorită existenței acestor depozite se pot observa intefluviile cu orientare generală Est-Vest, cu văi extinse de tipul culoarelor-valea Hârtibaciului, iar formele de relief asimetrice cu aspect de povârniș formate ca urmare a alternanței rocilor dure și moi și a eroziunii diferențiate – numite cueste.

2.5.Orografia (altitudine, forme de relief)

Relieful podișului Hârtibaciului este marcat de dealuri și văi înguste, cele principale orientate est-vest, și cele secundare aproximativ nord-sud, dispuse aproape paralel. În partea de nord a podișului: În văile asimetrice, versanții prelungi și domoli, acoperiți cu vegetație forestieră de productivitate superioară ori cu fânețe și pășuni, contrastează cu versanții opuși, de cuestă, foarte accidentați și supuși fenomenelor de eroziune de suprafață, alunecări de teren, acoperiți cu vegetație xerofită de o valoare economică scăzută.

O altă caracteristică a văii Hârtibaciului este faptul ca există pericolul eroziunii terenului care pot transcede spre alunecări de teren, avându-și substratul în rocile stratului superficial sau cele din zonele mai profunde. Comparativ cu alte regiuni deluroase din România, situația nu este alarmanta deoarece procentul mediu de eroziune nu depășește 30%.

Distribuția habitatelor în zona studiată este puternic influențată de expoziția reliefului, astfel, deși situate la altitudini similare, arboretele diferă ca și compoziție în funcție de poziționarea pe o parte sau alta a culmii, făgetele ocupând cu precădere versanții nordici, în timp ce cvercineele ocupă versanții sudici.

Din punctul de vedere al declivității terenului, panta în aria protejată din regiunea Hârtibaciului iși pune amprenta în distribuția habitatelor de păduri, ca urmare pe zonele cu pantă mică sunt preferate speciile de stejar (Quercus robur) în detrimentul fagului (Fagus sylvatica) care iși instalează habitatul în zonele cu declivitate ridicată.

Expoziția versanților are și ea cu precădere un rol însemnat cu privire la poziționarea și distribuția arboretelor, făgetele preferând zonele cu versanți nordici iar stejăretele zonele cu versanți sudici și o insolație puternică.

2.6. Hidrologia

Rețeaua hidrografică a ariei protejate este formată din trei mari bazine hidrografice cu afluenții acestora: Târnava Mare care preia toți afluenții din nordul zonei de studiu, Hârtibaciu care preia afluenții din zona centrală a arealului vârsându-se la rândul lui în Podișul Hârtibaciului încluzând aici și bazinul hidrografic Săsăuș.

Figura nr. 6-cursul hidrologic Hârtibaciu

Sursă fotograife:originală

2.7 Clima

Climatul ariei protejate se încadrează într-unul de tip temperat-continental cu ierni moderate și veri parțial răcoroase, unde regimul precipitațiilor este destul de ridicat, fiind calculat procentul de precipitații medii la 681mm./an, lunile cele mai ploioase fiind iunie și iulie. Primăvara, pericol mare sunt venirea maselor de aer rece dinspre munții Făgăraș care pot aduce înghețuri de primăvară, provocând grave pagube în culturile agricole.

După cum se poate observa și în figura nr.1- luna în care, pe unitatea de suprafață cade cea mai mică cantitate de precipitații este februarie cu o medie de 25,72 milimetri/m2 iar cea mai mare cantitate de precipitații căzută pe unitatea de suprafață se desfășoară în luna iunie cu o medie care ajunge la 95,91 milimetri/m2.

Altitudinea joacă și ea un rol cheie în evaluarea cantității de precipitații în sensul că se distribuie în extremitățile nordice la circa 600mm/m2 iar în zona centrală a ariei protejate poate ajunge să depășească 650mm/an.

2.8 Solurile (componenta edafică )

Solurile predominante în cuprinsul ariei studiate fac parte din clasa luvisoluri : preluvosoluri 21%, luvosoluri 68%, aluvisoluri 11%. Aceste soluri sunt specifice zonelor de dealuri și podișuri, în care vegetația forestieră este dominată de cvercinee, în special gorun și stejar. În zona de nord a regiunii studiate se află următoarele tipuri de soluri: brune de pădure, podzolice și argiloase, podzolice argilo-iluviale, soluri slab dezvoltate : regosoluri și aluvionare. Solurile de pădure podzolice s-au format în unitățile de relief slab înclinate sau orizontale din nordul regiunii, sub un covor vegetal lemnos, făcând trecerea la solurile brune de pădure. Solurile brune argiloase de pădure s-au format sub pădurile de gorun, stejar și fag, de pe versanții cu scurgere superficială și rapidă a apei, având infiltrare slabă și levigare puțin intensă. Solurile din bazinul Hârtibaciului prezintă un potențial ridicat pentru declanșarea și evoluția unor procese geomorfologice actuale prin proprietățile lor fizico-mecanice și chimice. În cadrul învelișului de soluri se remarcă următoarele categorii evidențiate.

Capitolul III Rezultate și discuții

3.1. Identificarea în teren a habitatelor și speciilor dincadrul ROSCI0132

Conform DEX (Dicționarul Explicativ al Limbii Române), habitatul reprezintă un teritoriu locuit de un individ, de o specie ori de un grup de indivizi sau specii, în cadrul căruia populația respectivă găsește o complexitate uniformă de condiții de viață, adaptându-se acestora. În continuare vor fi prezentate observații din teren coroborate cu datele prezentate în actualul plan de management al sitului.

4060 Tufărișuri alpine și boreale

La nivelul sitului de importanță comunitară (ROSCI0132 Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu) din cauza reliefului cu aspect de defileu muntos pe zona Văii Oltului (Câineni pană la Racovița) habitatul reprezentativ care se extinde și pe stânci înalte este reprezentat cu o pondere de doar 000,1% din suprafața totală a sitului și poate fi descris ca fiind compus dintr-o vegetație scundă, pitică formată din arborete scunde crescând pe soluri oligotrofe, mai întâlnim arbuști de Vaccinium myrtillis (Afin), tufe pitice de ienupăr etc.

În zonele alpine și subalpine din cadrul acestui habitat până spre etajul superior al molidului se pot întâlni compoziții floristice pe pajiștile montane cu o valoare furajeră ridicată în harna ovinelor etc. Există specii de graminee furajere care preferă solurile slabe din punct de vedere al troficității cum sunt Festuca pseudovina (Păiușul oilor) și Nardus stricta (Țăpoșica/Părul porcului).

Figura nr.7 Relief cu caracter alpin

Sursă fotografie: fotografie originală

9110-Păduri de fag de tipul Luzulo-Fagetum

Cel de-al doilea habitat care face parte din Fișa Standard al sitului de importanță comunitară (ROSCI0132-Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu) se afla într-o stare redusă de conservare la data întocmirii planului de management, lucrările de reconstrucție ecologică fiind foarte mici, ocupând o suprafață de 2ha. în cadrul sitului.

În vederea studierii acestui habitat s-au luat în vedere următoarele aspecte:

inventarieri legate de structura arboretului, subarboretului, semințișului precum și de prezența păturii erbacee;

informații cu privire la substratul edafic;

analize legate de tipul de proprietate al habitatului forestier;

Importanța acestui habitat o constituie protecția și adăpostul unor specii de faună alcătuită din specii de păsări cu regim special de conservare care necesită menținerea habitatului într-o stare favorabilă pentru activitățile de cuibărit, adăpost și reproducere. De aici rezulta o importanță ecosistemică ridicată.

Prezența lemnului mort (în stare de descompunere) ca urmare a fenomenului natural de uscăciune a arboretului reprezintă o măsură de conservare foarte importantă pentru a nu amenința evoluția speciilor din cadrul habitatului.

După analizele efectuate , am observat că acest habitat se întâlnește în cadrul sitului în zona unde se intersectează cu situl de protecție specială avifaunistică ROSPA0099 Podișul Hârtibaciului de-a lungul căii ferate cu ecartament îngust Mohu-Cașolț.

Printre specile reprezentative din punct de vedere al vegetației forestiere întâlnim specia predominantă , Fagul (Fagus sylvatica) împreună cu asociații vegetale de tip Luzula-Luzuloides, se mai pot întâlni în amestec specii de Stejari (Quercus robur), Carpen (Carpinus betulus) etc.

Figura nr. 8 arboret amestecat cu Fag, Carpen și Stejar

Sursă fotografie: Fotografie originală

92A0-Zăvoiae cu Salix alba și Populus alba

Acest habitat prezent și identificat în sit este reprezentativ deși nu este trecut în Formularul Standard al sitului, întrucât se întinde de-a lungul văii râurilor care dau și numele sitului, Hârtibaciu și Cibin acoperind o suprafață de aproximativ 19,74 ha. potrivit datelor culese din teren în perioada 2011-2013 după cum arată planul de management al zonei Târnava Mare-Hârtibaciu-Olt.

Figura nr. 9 Vegetație riverană pe marginea cursului de apă Hârtibaciu în apropierea localității Hosman

Sursă fotografie: originală

Asociațiile vegetale de specii ca salcie (Salix alba), plop (Populus alba), aninișuri (Alnus glutinosa) au un rol foarte important în protecția și consolidarea malurilor din jurul cursurilor de apă, la fel pentru adăpostul și cuibăritul unor specii de păsări autohtone sau migratoare.

Figura nr. 10 vegetație cu plopi

https://www.protectedplanet.net/555531293

Fauna prezentă în acest habitat este într-o stare de conservare favorabilă fiind alcătuită dintr-o importantă ihtiofaună acvatică (nu mai puțin de 10 specii de pești sunt conservați, printre care amintim Barbus meridionalis (Mreană vânătă) cu un areal specific zonelor colinare, identificat în zona localității Turnu Roșu pe Olt. De asemenea, prin implicarea factorului antropic în readucerea într-o stare favorabilă a habitatului, specia din familia Amfibienilor- Emys orbicularis (Broasca țestoasă) își poate menține conservarea într-un mod optim pe termen lung.

Dispariția treptată din ultima perioadă a speciilor importante de pești este cauzată de activitățile antropice nefavorabile ecosistemului acvatic care a generat schimbări de ordin numeric, unele dintre cauze se pot observa cu ușurință, așa cum este cazul poluării cu diferiți agenți chimici, desecarea unor zone, braconajul. Din punctul de vedere al substratului edafic, acest habitat are în componența sa soluri predominant de luncă în care speciile rapid crescătoare cum ar fi Salcia, Arinul, Plopul formează izolat de-a lungul cursurilor de apă locuri propice pentru multe tipuri de specii avifaunistice în activitatea lor de adăpost, cuibărit, reproducere etc.

3.2 Relația dintre agricultură și conservarea biodiversității

Potrivit celor de la Word Wide Fond for Nature (WWF), Organizația Mondială pentru conservarea naturii, diversitatea ecologică se definește ca o abundență de entități vii de pe Terra, reprezentate de milioane de plante, animale, microfauna, fondul genetic al acestora, complexitatea ecosistemelor în care speciile formează comunități unice, interacționând între ele, dar și cu aerul, apa și solul.

Figura nr. 11-Trenuri arabile fotografiate de pe podul de la Turnu Roșu

Sursă fotografie:originală

Agricultura, ca sector primar al economiei unei națiuni, complementar reușește să aducă beneficii și celorlalte sectoare, cel secundar reprezentat de industrie, respectiv sectorul terțiar care formează serviciile și turismul. Aceasta influențează în mod decisiv echilibrul unui ecosistem prin dereglarea habitatelor în cazul în care se recurge la un tip de agricultură intensiv, unde cel care o practică (fie persoană fizică/juridică) urmărește aducerea unui profit prin obținerea unor producții foarte mari în detrimentul micilor fermieri care au ca obiectiv asigurarea necesarului de hrană pentru gospodăria lui și pentru satisfacerea nevoilor de consum a comunităților locale.

Folosirea de utilaje grele în desfășurarea activităților de tip agricol intensiv au un impact major daca ne referim la sănătatea mediului înconjurător, asupra biodiversității ecologice, folosirea de fertilizanți chimici, pesticide etc. în cadrul culturilor care se află în interiorul ariilor naturale protejate influențează într-un mod negativ populațiile conservate în sit precum și solului care iși schimba pe termen lung proprietățile fizico-chimice.

Recomandat ar fi, în a se aplica o agricultură de tip extensiv al cărui scop pe lângă cel prezentat mai sus este și o dezvoltare durabilă a resurselor naturale, sociale precum și a resurselor agricole. Se scoate în evidență prin practicarea acestui tip de agricultură grija tuturor pentru vivacitatea pe termen lung a habitatului și se axează pe obținerea de calitate, nu pe cantitate.

Un nivel ridicat al biodiversității ecologice contribuie direct sau indirect la menținerea productivității agricole la un nivel optim – exemplu concludent este cel al insectelor care au rolul de a poleniza spre obținerea pe parcurs a produselor melifere, anumite păsări care combat dăunătorii agricoli, perdelele forestiere de protecție alcătuite din arbori și arbuști cu rol important in a diminua mișcarea maselor de aer (amplitudinea vânturilor și prevenirea declanșării unor fenomene de eroziune).

Specific agriculturii de subzistență de tip extensiv se supun anumite activități prin care se reduc pe cât posibil costurile și utilizarea terenului prin metode tradiționale, păstrate la noi în România în anumite regiuni importante, exemplul Maramureșului unde se mai întâlnesc căruțe trase de boi pentru a ara terenul, de asemenea pentru a fertiliza terenul se folosește un îngrășământ organic cât mai natural de tipul gunoiului de grajd bine fermentat, în acest fel se încurajează o mai eficientă conservare a biodiversității de la un sezon la altul. Între componentele vii ale ecosistemului (fauna și plantele) și factorii de mediu (umiditate, temperatură, vânt) există o puternică interdependență și intercondiționalitate reciprocă.

Potrivit fundației ADEPT 2014, valoarea naturală a agriculturii din țara noastră, este legată pe lângă acoperirea nevoilor de hrană ale populației, și de menținerea și aducerea unui echilibru ecologic favorabil, în preponderență zonelor deluroase și de munte, unde condițiile de mediu aspre a permis într-o măsură cât mai restrânsă intensificarea activităților de exploatare. Practicarea unei agriculturi de tip extensiv întreține numeroase bunuri și servicii ale ecosistemelor. Demn de remarcat este faptul că România deține cel mai întins și valoros ecosistem subalpin din restul Europei-pajiștile din jurul arcului carpatic, care se caracterizează prin peisajul mozaicat creat de-a lungul secolelor de numeroși agricultori, sistem care susține o biodiversitate extraordinară.

Caracteristicile ce fac eligibilă o fermă naturală cu valoare ecologică ridicată în relația cu ariile protejate naturale reprezintă un cumul de factori implicați și este prezentată astfel:

practicarea activităților agricole în regim de gospodărire proprie cu un efectiv redus de animale pe pășune (circa 2-4 vaci și maxim 10 oi) și exploatarea prin pășunat a unor porțiuni reduse de teren;

produsele obținute de către fermieri de la animale vor fi consumate sau comercializate în regim local de către populațiile locale;

De asemenea fermierii beneficiază de dreptul de a eticheta produsul ca aparținând agriculturii BIO cu eticheta ”Natura 2000„ .

executarea lucrărilor solului cu echipamente și utilaje ușoare fără a deranja stabilitatea ecologică a ecosistemului pe termen lung;

utilizarea de substanțe organice pentru a fertiliza culturile ce se vor semăna;

Un produs local benefic pentru conservarea naturii este acela care vine în sprijinul menținerii unei biodiversități ridicate (speciile faunistice și floristice legate de mediul lor de viață, de biotop)

Pe de altă parte, celălalt sector important al agriculturii, zootehnia sau creșterea animalelor influențează printr-un nivel foarte ridicat calitatea habitatului și menținerea unei stabilități ecologice prin schimbarea unor proprietăți edafice importante (structură, coeziune, reacție/PH) precum și modificarea compoziției floristice a pajiștilor unde predomină populații cu valoare economică și furajeră scăzută. Printre cauzele frecvente de schimbare a elementelor amintite mai sus se numără:

suprapășunatul în zonele cu specific deluros și montan;

declanșarea unor procese erozionale (alunecări de teren cu impact dăunător habitatelor de specii cu caracter prioritar);

Conform măsurilor impuse de programul de dezvoltare durabilă a terenurilor agricole aferente ariilor naturale protejate, Măsura 10 de agro-mediu evidențiază că habitatele compuse din pajiști permanente vor fi manageriate pentru menținerea unor valori ecologice ridicate prin permiterea desfășurării unor activități, respectiv, interzicerea altora. Printre ele se amintesc următoarele:

exploatarea în sistem extensiv a pășunilor și a fânețelor (prin coasă și pășunat);

interzicerea aratului cu utilaje mecanice grele pe pajiștile naturale permanente;

practicarea monoculturii;

nu este permisă utilizarea de fertilizanți chimici;

incendierea resturilor vegetale aflate pe teren;

este recomandată aplicarea de protecții prin perdele forestiere;

este interzisă introducerea forțată de specii invazive (vegetație dintr-un alt areal decât cel originar, exotic);

În contextul dezvoltării durabile pe termen lung cât și pe termen scurt apar în scenă o serie de posibile amenințări într-un viitor apropiat ca urmare a unor fenomene extreme și situații din prezent precum și o serie de presiuni spre a rezolva urgent dacă situația o cere anumite probleme din cadrul ariei protejate și care ulterior fără aplicarea unor politici specifice de gestiune pot să genereze sensibilități la nivelul habitatului pe termen lung sau pe termen scurt în funcție de gravitatea situației.

În cadrul sectorului agricol, recoltele anuale și perene, altele decât elementul lemnos de pe terenurile arabile sau de pe pajiști semănate la început și îngrășate cu compuși chimici precum și o cosire de tip irațională pot avea consecințe nefavorabile pe termen lung prin distrugerea surselor de hrană ale unor păsări importante pentru conservare (reducerea perimetrului de hrănire, cuibărit și reproducere).

Activitățile care se desfășoară în sit precum și în afara perimetrului acestuia are de multe ori implicat factorul antropic care prin acțiunile lui nu este pus la îndoială faptul ca într-un timp îndelungat se distrug echilibrul ecologic al habitatelor (în special cele acvatice și palustre) care vor fi periclitate la un moment dat din cauza unor acțiuni ca:

construcții, baraje, centrale hidrotehnice care exploatează resursele naturale într-un mod necorespunzător;

activitatea industrială care emite în atmosferă și pe pământ noxe de carbon, azot sărăcind solul în elemente nutritive;

Una dintre cele mai mari amenințări în activitatea de management al ariilor naturale este reprezentată de schimbarea de folosință a terenurilor fără discernământ. Conform recomandării societăților științifice americane din anii 70, schimbarea de folosință a terenurilor se impune pentru accentuarea schimburilor de componente ale ecosistemelor complexe și nu pentru blocarea lor. Astfel de amenințări sunt identificate astăzi în județul Sibiu, care are o suprafață de circa 52% acoperită cu arii protejate și care nu beneficiază de managementul integrat în context județean alături de zonele de dezvoltare. (Antofie 2012)

Potrivit lucrării de cercetare ”Conservation of natural resources based on exploitation of local/traditional products, and those important for nature conservation„ la nivelul județului Sibiu se impune adoptarea unui nou concept numit „Fermă Naturală de Produse Agricole” care instituie un rol pozitiv în dezvoltarea unei agriculturi de tip ecologic în care se menține intactă marea biodiversitate ecologică.

Datorită particularităților reliefului județului Sibiu, cu aspect sinuos constituit din dealuri, coline, văi, platouri joase, munți înalți favorizează analizarea cât mai atentă a efectivelor de ovine de pe pajiști în scopul valorificării produselor obținute de la acestea (lapte, carne, lână).

Accepțiunea de „fermă cu valoare naturală mare” a debutat în anul 1993 și are rolul de a identifica relația cauzală între anumite tipuri de agricultură și promovarea, conservarea „valorilor naturale”.

Conceptul acesta de agricultura tip quality, naturală a evoluat și atentat sub egida„ politicilor agricole de mediu și adoptarea modelului european de agricultură multifuncțional”

Sistemele agricole bazate pe acest concept promovează desfășurarea practicilor agricole și zootehnice de intensitate redusă, folosind în furajarea animalelor cu precădere hrană naturală (iarbă de graminee, trifoi).

Pentru a se realiza în sol belșug din punct de vedere al troficității și al acțiunilor de prevenire a fenomenelor erozionale (alunecări de teren, inundații etc.) se recomandă a se semăna și utiliza pe anumite parcele plante din familia Leguminoaselor perene (Trifolium pratense, Medicago sativa cu rol covârșitor al îmbogățirii solului prin conținutul în substanță organică (humus), azot precum și îmbunătățirea sănătății pajiștilor în zonele cu reacție trofică deficitară. Acest lucru se datorează în special bacteriilor fixatoare de azot natural în sol (Rhizobium trifoli).

Pentru conservarea unor specii de broaște (familia Amfibienilor) se lasă unele specii floristice să atingă o talie mai înaltă fară a se recolta în zonele cu umiditate ridicată sporind astfel desfășurarea în bune condiții a activităților acestei specii în interiorul habitatului unde trăiește și unde se reproduce.

3.3 Recomandări propuse privind dezvoltarea agriculturii în regiunea Văii Hârtibaciului (ca parte a ROSCI0132 Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu)

Datorită reliefului specific zonei Hârtibaciului format din văi, lunci, dealuri, pajiști preponderent verzi naturale se recomandă a se implementa măsuri de dezvoltare pe termen lung a unor rețele de comercializare a unor produse ecologice care să satisfacă nevoile turiștilor precum și a comunităților locale. Dintre acestea se pot număra brânza și laptele provenit de la ovine și bovine care au fost furajate natural și calitativ în aceste zone cu interes protejat.

De asemenea, este esențial de amintit că promovarea unui sistem de agroturism ca în state dezvoltate din Vestul Europei (Franța este un exemplu foarte bun) unde acest sector ocupă un segment important din economia locală unde fermierii asigură un turism ecologic bazat pe produse, tradiții, facilități de cazare specifice regiunii protejate.

Tot în cadrul sitului de importanță comunitară, ROSCI0132 Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu se pretează a se profita de potențialul dezvoltării a unei ramuri importante agriculturii, cea a apiculturii care ulterior să producă cantități ridicate de produse melifere ca urmare a instalării, în cadrul ariei protejate, regiunii văii Hârtibaciului (satul Mohu) a unor specii de salcâm (Robinia pseudoacacia) cu potențial de exploatare de către apicultori într-un mod optim.

Figura nr. 12-Salcâmete înflorite la începutul lunii mai

Sursă fotografie:Fotografie originală

3.4 Despre conservarea pajiștilor naturale și seminaturale în zonele cu regim protejat

În cadrul ariilor naturale protejate trebuie instituite anumite parteneriate, alianțe între managerii de arii protejate și o parte din mediul extern care are rolul important de a favoriza dezvoltarea pe termen lung a ariei protejate. Un exemplu concludent ar putea fi o colaborare între cei care administrează aria protejată, fermierii și desigur agenții economici care-i pot ajuta pe fermierii din ariile protejate să reușească să comercializeze produsele locale tradiționale în vederea satisfacerii nevoilor de consum a turiștilor care vizitează zona precum și de a promova brand-ul local.

Ar fi utilă implicarea localnicilor în rolul de agenți economici ai zonei pentru a izbuti la succesul durabil și eficient al ariei protejate.

Conform „Planului de management al ariei protejate Târnava Mare-Cibin-Hârtibaciu” se impun o serie de măsuri agricole specifice în conservarea pe termen lung a pajiștilor permanente cu rol hotărâtor în conservarea biodiversității și menținerea într-o stare cât mai favorabilă a habitatelor naturale și mai ales acolo, în zonele, unde există pajiști naturale permanente/semipermanente, se vor adopta o serie de direcții de acțiune de către cei implicați în activitatea de manageriat al ariei protejate pentru a izbuti să se creeze un sistem de pajiști care sa fie durabil pentru sănătatea ecosistemului analizat și inventariat.

Potrivit definirii planului de acțiune din cadrul subprogramului de pajiști următoarele:

Păstrarea a cel puțin jumătate din suprafața totală a pajiștilor în stare permanentă, naturală (care reprezintă acele suprafețe de pajiști în care factorul antropic își pune amprenta într-un mod nesemnificativ fără a modifica structura compozițională prin recoltare anuală ca în celălalte tipuri de pajiști);

Se interzic acțiuni specifice pajiștilor artificiale ca supraînsămânțarea, care ulterior poate să ducă la o pajiște cultivată;

Se interzice incendierea resturilor vegetale de pe pajiști în vederea curățirii suprafețelor ei fără aviz special de la administratorul ariei;

Semănatul și reorganizarea în pajiștile naturale se va face doar cu sămânță certificată din specii de origine locală libere de boli și dăunători (în cazul trifoiului roșu să fie premergător decuscutate);

Conservarea pajiștilor ar trebui să fie parte integrantă a managementului agricol iar activitățile agricole intense ar trebui echilibrate printr-un management tradițional al pajiștilor, care să favorizeze dezvoltarea biodiversității ecologice.;

Atunci când se utilizează forme de pășunat intensiv, cosit etc. se recomandă a se atribui un management de rotație al pajiștilor (o porțiune dintr-o pajiște exploatată la un moment dat) care să asigure o biodiversitate și o pajiște seminaturală bine manageriată.

3.5 Suprafețele de teren clasificate pe categorii de folosință

Suprafețele de teren din punct de vedere al categoriei de folosință care fac obiectul acestui studiu se situează intr-o zonă cu caracter de pajiști (pășuni în zonele deluroase pentru furajarea pe timp de vară a animalelor și fânețe grase pentru a fi cosite în vederea asigurării unui furaj de calitate peste iarnă ).

Suprafețele de teren aflate sub apa (TDH) reprezintă o parte importantă a sitului ROSCI 0132 – Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, însuși numele ariei protejate studiate are în componența sa numele a 3 cursuri de apă, Oltul cu afluenții săi: Cibin (ordinul I), Hârtibaciu (ordinul II), suprafața toatală a terenurilor care aparțin acestei categorii de folosință reprezintă circa 25% din sit, extindându-se mai mult pe lungimea cursurilor Olt și Hârtibaciu decât pe lățimea acestora.

Figura nr. 13 Râul Cibin în apropierea localității Tălmaciu

Sursă fotografie: Fotografie originală

De asemenea, potrivit unor studii efectuate în teren, categoria de folosință cu caracter predominant este reprezentată de terenurile cu destinație forestieră (TDF), care cuprinde păduri de foioase în procent de cvasi 40% din sit, alcătuite din specii etajate în funcție de aspectul reliefului din zonă, în zonele cu caracter riveran se întâlnesc specii ca Salix alba(Salcie), Populus alba(Plop), Arin (Alnus glutinosa), specii de plută de-a lungul cursurilor de apă etc. De asemenea în zonele deluroase întâlnim specii de foiase, stejar (Quercus robur) în amestec cu carpen(Carpinus betulus), mesteacăn(Betula pendula) și pe terenuri cu expoziție mai nordică specii ca fagul în amestec cu gorunul (Quercus petrea).

Figura nr. 14 terenuri cu destinație forestieră- pădure stejar cu carpen

Sursă fotografie: Fotografie originală

Conform încadrării terenurilor în categoria de folosință a suprafețelor cu destinație agricolă (TDA), zonele arabile din interiorul sitului sunt reprezentate în procent de 11% activităților agricole desfășurate pe lungimea cursurilor de apă și sunt în mare parte reprezentate de culturi mici semănate pentru satisfacerea cerințelor de harnă în cadrul gospodăriei locale. Printre acestea se pot evidenția câteva culturi importante ca: cereale păioase (grâu,triticale,orz etc.) ; culturi prășitoare ( cartof, sfeclă etc. ) precum și cultivaruri de graminee și leguminoase furajere (lucernă, trifoi, păiuș, raigrass etc. )

Figura nr. 15 pășune pentru ovine, bovine

Sursă fotografie: originală

3.5 Măsuri în agricultură la nivelul ariilor protejate naturale sau în cadrul zonelor tampon

Regimul de protecție, conservare și utilizare a ariilor naturale protejate se face prin aplicarea unui management corespunzător implementat prin intermediul unor planuri de management bine puse la punct.

Persoanele fizice sau juridice, după caz, pot desfășura activități în cadrul perimetrelor ariilor naturale protejate doar cu respectarea regulamentului și a dispoziților planului de management al zonei protejate la care se face referire.

Zonarea internă din cadrul ariilor naturale protejate de interes național conform planurilor de management se va face în următorul mod în funcție de permisiunile atribuite:

Zone cu protecție strictă;

Zone cu protecție integrală;

Zone-tampon;

Zone de dezvoltare durabilă a activităților umane;

1) În zonele cu protecție strictă se interzice practicarea și desfășurarea oricărui tip de activitate exceptând practicarea turismului natural, cercetarea științifică precum și educarea generațiilor viitoare cu privire la ocrotirea naturii în care trăim.

2 )La nivelul celei de-a doua zone, cea cu protecție integrală, în care sunt permise doar utilizarea terenurilor în scopul conservării zonei și este restricționată orice formă de valorificare și de exploatare a resurselor naturale. Totuși, la nivelul acestor zone se pot desfășura activități dar cu premisa unei respectări a regulamentului de bază a ariei despre care se face referire. Acestea pot fi:

Ecoturism, cercetare și educare științifică;

Exploatarea pajiștilor pentru cosit sau pășunat numai cu animale domestice;

Localizarea și stingerea operativă a incendiilor;

Lucrări și practici de reconstrucție ecologică pe acele suprafețe unde există terenuri degradate pentru a preveni declanșarea unor fenomene de eroziune (cazul pășunilor despădurite în trecut).

3) Cea de-a treia zonă, numită și zonă-tampon, realizează tranziția de la zonele cu protecție integrală către zonele în care gradul de permisiune crește semnificativ cu condiția unei dezvoltări durabile a terenurilor. La nivelul acestor zone se evidențiază utilizarea terenurilor și desfășurarea de activități precum:

Implementarea de lucrări cu specific silvico-culturale asupra arboretelor prin conducere și îngrijiri specifice laturii disciplinei Silvicultură, numită Silvotehnică și care ulterior va duce către regenerarea naturală a pădurii;

Recoltarea de produse în limita capacității de producție și protejarea ecotopului prin tehnologii cu impact redus (exemplu îl poate constitui lucrări tehnice culturale prin utilizarea de utilaje ușoare);

Pescuit sportiv ca hobby fără capturarea biocenozelor acvatice precum și activități cinegetice.

Cea de-a 4-a zonă o reprezintă acea suprafață de teren care contribuie prin anumite măsuri la o dezvoltare durabilă a terenurilor precum și la păstrarea unei biodiversități ecologice ridicate. Astfel, se pot întocmi planuri de activități agricole sau de practicarea turismului, însă, trebuie avut în vedere faptul de a menține pe viitor resursele naturale și de prevenirea unor efecte ce pot afect într-un mod negativ starea habitatului, speciilor privind regimul ariei protejate.

Permiterea desfășurării de activități precum creșterea animalelor și exploatarea rațională a terenurilor agricole în cadrul zonelor amintite mai sus se desfășoară conform reglementărilor impuse de planurile care manageriază zona respectivă și este interzisă abaterea și fraudarea acelor reglementări care ulterior se lasă cu sancțiuni și contravenții pentru administratorul de situri protejate.

Cum multe din speciile faunistice și floristice iți au sediul în aceste zone este bine-venită o măsură de plantare de garduri vii care să protejeze speciile de acțiunile nefavorabile ale fertilizanților chimici care se aplică pe terenurile agricole din vecinătatea ariei protejate sau, chiar în interiorul acesteia.

Ca exemplu pentru o utilizare eficientă a terenurilor spre o dezvoltare durabilă pe termen lung se impune de către Agențiile Naționale de Mediu, folosirea de către toți fermierii ce activează în interiorul ariilor naturale protejate, a unor proceduri de obținere a recoltelor cât se poate de ecologice prin fertilizarea organică, naturală, apelând în acest sens la gunoiul de grajd bine fermentat, gunoiul de păsări, compostare în detrimentul compușilor chimici, NPK.

Unul dintre cele mai mari impedimente care afectează pe termen lung și/sau scurt păstrarea unei biodiversități ecologice ridicate în cadrul zonelor cu specific protejat este circulația cu motoare/ATV-uri de tip off-road care pot pune în pericol situația habitatelor conservate deoarece pot să genereze fenomene de eroziune, lăsând deschise șanțuri pe versanți, culmi etc.

3.6 Activități permise/interzise în interiorul și în afara ariilor naturale protejate din perspectiva I.U.C.N (Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii)

Se înțeleg două direcții de folosință a zonelor protejate de către oameni, și anume:

Uz minimal

Uz intensiv

Prin uz minimal se înțelege folosința terenului pentru a obține produse folosite în scop propriu, autonom fără urmărirea de producții foarte mari și obținerea de profituri ridicate.

Pentru uzul intensiv, în comparație cu cel minimal, lucrurile stau exact invers unde predomină cantitatea (producție/ha) în detrimentul calității asigurată de sistemul de agricultură și de folosință a terenurilor extensivă, minimală sau de subzistență.

În cuprinsul ariilor protejate de categoria a-IV-a, conform I.U.C.N, arii de gestionare a habitatelor și speciilor/arii de interes conservativ, Natura 2000, SCI-uri, SPA-uri se pot desfășura activități antropice îndreptate spre dezvoltarea unor formațiuni vegetale/animale într-un mod cât mai eficace prin:

Protecție împotriva răpitorilor;

Limitarea unor activități agricole;

Pășunatul intensiv(suprapășunat);

3.7 Implementarea unor direcții de dezvoltare în cadrul sitului de importanță comunitară ROSCI0132-Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu

Dezvoltarea ecoturismului la nivelul zonei, implicit aici includem într-un sens mai larg agroturismul, care este legat de agricultura și turismul local impune deschiderea unor noi oferte de locuri de muncă pentru persoanele din zona sitului pentru a produce efecte favorabile economiei rurale pe termen lung.

În categoria a-IV-a de arii protejate, categorie în care este inclusă și situl de importanță comunitară ROSCI 0132 -Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu ca parte a ariei protejate Târnava Mare-Cibin-Hârtibaciu se pot admite desfășurarea de activități cu scopuri educațional-științifice precum cursuri de arii protejate pentru studenți, elevi, voluntari pentru a le insufla grija pentru ocrotirea mediului înconjurător. Suprafețele din cadrul categoriei a-IV-a , include terenuri unde se protejează specii și habitate clar definite într-un capitol următor și la care este necesar implementarea unor acțiuni pentru păstrarea cât mai favorabilă a bioconversității ecologice , în special pentru unele specii rare, periclitate aflate pe catalogul roșu al celor de la I.U.C.N .

Activități ce se vor organiza și implementa în cadrul sitului ROSCI 0132 – zona văii Hârtibaciului:

Organizarea de drumeții de-a lungul văii Hârtibaciului pentru a admira peisajele naturii, speciile de păsări ocrotite, berzele precum și a bisericilor săsești din localitățile care fac parte din sit (Alțâna, Bârghiș, Marpod, Nochrich);

Campare și organizarea de focuri de tabără cu impunerea reglementărilor în vederea păstrării în siguranță a biodiversității habitatului;

Organizarea de trasee speciale de ciclocros (turiștii pot admira natura de pe 2 roți);

Activități educaționale, adevărate săli de clasă în aer liber constituite de ariile protejate;

Activitatea de promovare a unor brand-uri locale provenite de la produse locale, tradiționale obținute într-un mod ecologic de către fermierii din zonele rurale ale sitului (miere de salcâm, brânză, lapte de oaie, vacă, linguri de lemn, coșuri din răchită).

Capitolul IV – Concluzii

1) Ariile naturale protejate constituie cel mai prețios dar pe care natura ni-l poate oferi într-un mod necondiționat cu condiția ca noi, cei care ne bucurăm de pe urma beneficiilor ei, să-i dăm o mână de ajutor, nepericletând viețile celor care iși desfășoară activitatea în cadrul ei.

2) Aria naturală protejată Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt, constituie unul dintre cele mai atrăgătoare peisaje cu caracter rural, tradițional și multicultural din zona țării noastre, în care s-a păstrat de-a lungul timpului din vremuri străvechi tradițiile locale, meșteșugurile, cântecele populare precum și gospodărirea cu produse obținute în propria fermă.

3) O concluzie pe care o putem desprinde din analizele specialiștilor de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), este aceea că la ora actuală există mari lacune de comunicare între organele care administrează localitățile de pe cuprinsul ariilor naturale protejate și instituțiile locale, județene sau naționale.

4) Drept consecință a schimbărilor climatice din ultimul secol precum și a crizei economice care afectează dezvoltarea durabilă a ariilor protejate, putem evidenția importanța adoptării unor politici naționale și internaționale de mediu care să asigure o dezvoltare eficientă pe termen lung a zonelor cu caracter protejat.

5) După cercetarea planului de management al sitului de importanță comunitară ROSCI 0132 Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, din punctul de vedere al permisiunii de desfășurare a activităților agricole în interiorul sitului sau în zonele tampon, se remarcă o grijă asupra folosirii resurselor cu caracter limitat, nepericletând viața specilor care trăiesc în habitat.

6) Datorită peisajului mozaicat al regiunii văii Hârtibaciului, precum și a menținerii de perioade mari de timp a culturilor și tradițiilor locale, se pretează ca în această zonă să continue implementarea și promovarea de politici cu privire la domenii ca agroturism, ecoturism etc.

Bibliografie

Antofie, M. M. Conservarea biodiversității: considerații politice și legislative. Sibiu , Editura Universității" Lucian Blaga. (2012).

Stanciu, Erika, Ariile protejate din România: noțiuni introductive. Brașov, Editura Green Steps, (2009).

Curtean- Bănăduc Angela, Managementul biodiversității- Note curs , (2017)

Cristea, D. Mihai, Populația, Mediul și Diversitatea Genetică a Plantelor. București, Editura Academiei Române, (2013)

Pârvu Constantin, Ecosistemele din România. București, Editura Ceres, (1980)

Ecologia umană/Ecosistemele din România pdf, http://library.usmf.md/old/downloads/ accesat în mai 2018

7. I.U.C.N. – The World Conservation Union, http://iucn.org, accesat în mai 2018

8. Planul de management al Sitului Natura 2000 Herculian emis de Ministerul Mediului în 2007,

http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/Plan%20de%20Management%20Pod%20Hartibaciului.pdf

9. Șerb Lavinia, Constantinescu Alexandru, Ocrotirea naturii în spațiul sibian. Sibiu, editura Constant

10. Federația Coaliția Natura 2000, România, Brașov. /https://natura2000.ro/ce-este-reteaua-natura-2000/ Ce este rețeaua Natura 2000

11. Călușeru Alina, tipurile de activități social-economice permise în a se desfășura în cadrul ariilor naturale protejate, emis de Agenția pentru Protecția Mediului, Timiș, 2010. http://www.asrm.ro/evenimente/Tipurile%20de%20activitati%20social-%20economice%20ce%20sunt%20permise.pdf

12. Zone și arii protejate, Facultatea de Geografie, Universitatea București, (2009)

http://old.unibuc.ro/prof/manea_g/docs/2013/mai/26_21_31_10Curs_AP.pdf

13. Oltul Mijlociu-Cibin-Hartibaciu-site-of-community-importance-habitats-directive https://www.protectedplanet.net/oltul-mijlociu-cibin-hartibaciu-site-of-community-importance-habitats-directive

14. Dinu Cosmina, Ghid de planificare strategică pentru managementul durabil al principalelor resurse Agricole, Asociația GRUPUL MILVUS. Târgu Mureș, (2014), .http://www.emenatura2000.ro/wp-content/uploads/2013/04/GHID-DE-PLANIFICARE-STRATEGIC%C4%82-PENTRU-MANAGEMENTUL-DURABIL-AL-PRINCIPALELOR-RESURSE-AGRICOLE_12-mai.pdf