Procese morfodinamice și riscuri seismice în Subcarpații Vrancei [306304]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Procese morfodinamice și riscuri seismice în Subcarpații Vrancei

Îndrumător științific:

Verga Mihaela

Absolvent: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul:

Programul de studii

Procese morfodinamice și riscuri seismice în Subcarpații Vrancei

Îndrumător științific:

Verga Mihaela

Absolvent: [anonimizat]

2016

[anonimizat], [anonimizat] , [anonimizat].[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a pagubelor produse în urma acestora.

Exemple semnificative reale ale potențialului alunecărilor de teren declanșate de seisme au fost de-a lungul timpului multiple. [anonimizat] 12 mai 2008, ce a avut magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter și în urma căruia au pierit peste 60 de mii de persoane și peste 18 mii au fost date dispărute. Direcțiile de mișcare a [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], a [anonimizat] a fost precedată de deformare gravitațională cu adânciri a vârfului crestelor. Materiale de umplere a văii au fost mobilizate în 36 [anonimizat].

[anonimizat] , altitudine , [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], urmate de exemple din țară și din afară. Am explicat câteva metode de analiză a [anonimizat].Am descris geografic Subcarpații Vrancei. [anonimizat] o hartă descriptivă urmată de o descriere a [anonimizat] , descrierea tipurilor de sol și mai în amănunt structura geologică. [anonimizat].Acestea sunt urmate de o descriere a [anonimizat]. Am inclus caracteristicile hazardului seismic și am analizat susceptibilitatea alunecărilor de teren ce pot fi influențate de cutremur pe zona Subcarpaților Vrancei.

Pe lângă studierea și preluarea documentației , analiza s-a bazat pe investigații proprii în teren, precum și la instituții locale, Institutul de Seismologie București sau Direcția Județeană de Statistică Vrancea.

Partea I Seismele-repere teoretice și metode de analiză

Terminologie

Definiții

Cutremurul este o zguduire bruscă a Pământului, ce este cauzată de eliberarea rapidă a unei energii acumulate în roci.

Cutremurul poate dura câteva secunde, dar procesele care cauzează cutremurele s-au derulat de-a lungul a milioane de ani.

Știința care se ocupă cu studiul cutremurelor se numește seismologie (seismos , cuvânt grecesc , ce înseamnă a zgudui), iar oamenii de știință care studiază cutremurele sunt numiți seismologi.

Studiul cutremurelor arată că Pământul nu stă pe loc. Pământul este format din mai multe bucăți mari numite plăci tectonice. Aceste plăci sunt în mișcare permanentă, dar lentă, una față de alta.Astfel apare o acumulare de tensiune la contactul dintre ele. Câteodată această tensiune se eliberează brusc, formându-se cutremurele. Energia eliberată în urma cutremurului se transmite prin Pământ sub formă de unde seismice.

După 1960 s-au format primele teorii logice care explică formarea cutremurelor. Studierea seismicității globale a prograsat începând din anul 1960 și a permis seismologilor să localizeze precis zonele în care au loc concentrări de cutremure pe glob. Cea mai întinsă zonă din lume unde se produc cutremure este numită „Centura de foc a Pacificului”. Această centură mărginește oceanul Pacific ,din Chile până în Alaska, Japonia, Filipine și Noua Zeelandă. Peste 81% din cele mai mari cutremure ale lumii au loc în această zonă. Cea de-a doua centură importantă, Alpidele, începe de la Java spre Sumatra și se extinde prin Himalaya, după care Marea Mediterană până la Atlantic. Aceasta cuprinde și munții Carpați, cu zona seismică Vrancea. Aici au loc peste 17% din cele mai mari cutremure tectonice din scoarța terestră. Seismele produse de forțele tectonice au denumirea de cutremure tectonice. Surpările vechilor mine sau exploziile provocate de oameni sunt și ele cauze ale cutremurelor. Aproximativ 90% dintre cutremure sunt de origine tectonică. Cutremurele pot fi însoțite de tsunami, atunci când hipocentrul cutremurului se situează sub un ocean sau o mare.

Elementele caracteristice cutremurului:

-hipocentrul , locul unde se elibereaza căldura și undele seismice;

-epicentrul cutremurului este un punct pe suprafața Pământului , situat pe vertical și care se află deasupra hipocentrului;

-falia este ruptura dintre două blocuri de roci , ce se deplasează în timpul cutremurului.

Clasificarea cutremurelor:

a.După adâncime:

-cutremure crustale se produc la adâncimi de până la 60 de km și reprezintă cele mai frecvente cutremure ce se produc pe Glob (90%). Sunt prezente în centura circumpacifică, bazinul mediteranean ,anumite zone din sud-estul Asiei și în România.

-cutremurele subcrustale de adâncime intermediară , se produc la adâncimi între 60 si 300 de km .Aceste cutremure prezente în zone ca Afganistan, Columbia , Mexic și în zona Vrancei din România, produc pagube mai însemnate decât cele crustale.

-cutremure adânci ce se produc între 300 si 700 de km adâncime , reprezintă o activitate destul de scăzută și sunt prezente în zone din Asia și coasta de vest a Americii de Sud.

b. Distanța epicentrală:

-cutremure locale, cu distanța epicentrală mai mică (1.000 km);

-cutremure regionale, distanța epicentrală este cuprinsă între 1.000 km și 3.000 km;

-cutremure îndepărtate, distanța epicentrală este cea mai mare (3.000 km).

c.Energia degajată în focar:

-cutremure mici, nu sunt simțite de către oameni;

-cutremure moderate, care sunt simțite de către oameni și care pot provoca pagube;

-cutremure puternice, ce sunt simțite de oameni și pot provoca pagube însemnate sau chiar dezastre.

d.Poziția geografică a focarului:

-cutremure continentale, cu focarul în zona continentelor;

-cutremure marine, cu focarul în zona mărilor și a oceanelor

Cauze, propagare, localizare, evaluare

Cauzele cutremurelor

Pentru înțelegerea cauzei producerii cutremurelor, e nevoie să cunoaștem modul de formare a Pământului.

Învelișurile Pământului

Învelișurile Pământului se pot compara cu un ou fiert. Coaja este învelișul extern al oului , așa cum crusta este învelișul extern al Pământului . Albușul , adică zona mediană a oului , pentru Pământ este manta , iar gălbenușul ce se află în interiorul oului , pentru Pământ este nucleul. Litosfera este alcătuită din crustă și partea superioară a mantalei.

Crusta si Litosfera

Crusta are o grosime ce poate varia între 65 de km sub continente și 10 km sub fundul oceanelor. Chiar dacă pare că are o grosime mare , aceasta nu este groasă în comparație cu volumul Pământului.

Litosfera este învelișul extern al planetei cu o grosime ce poate ajunge în medie la 100 de km, aceasta cuprinzând crusta și mantaua superioară.

Mantaua inferioară și nucleul

Sub litosferă se află astenosfera , care se întinde până la aproximativ 200 de km ,o parte din manta, având o consistență semisolidă. Mantaua se continuă până la 2900 de km adâncime.

Nucleul lichid al planetei se întinde până la 5100 de km adâncime. Partea solidă , se adâncește până în centrul Pământului. Nucleul este compus în principal din fier și nichel.

Plăcile Pământului

În general , cutremurele se produc datorită mișcărilor plăcilor litosferice și se produc în special la limitele de separație ale acestora. Plăcile au fost denumite după continente ,oceane (ex:placa Euroasiatică sau placa Pacifică) sau după o regiune geografică (ex:placa Arabică).

Mișcarea plăcilor este lentă și continuă, nesesizată de om , decât în momentul declanșării unui cutremur mai puternic. Plăcile se deplasează între 2 și 15 cm pe an .Cu o astfel de viteza, rocile vechi de 4 miliarde de ani , au făcut înconjorul planetei de 11 ori.

Există trei tipuri de mișcare a plăcilor și anume o mișcare divergentă caracterizată de o depărtare a uneia față de cealaltă, o mișcare convergentă, care este caracterizată de coliziuni ale acestora si împingeri unele către altele, iar mișcarea de alunecare se referă la momentul în care plăcile trec una pe lângă alta.

Deriva continentelor

Se referă la mișcarea continentelor și schimbarea poziției relative una față de alta. Ideea a fost dezvoltată de Alfred Wegener la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta a formulat teoria „deriva continentală” adunând diferite probe de roci de pe diferite continente pentru a ajunge la concluzia că la început exista un singur mare continent, din care s-au desprins diferite plăci , cum le vedem în prezent.

După 1960 Fred Vine și Drummond Matthews , susțin că pe fundul oceanelor sunt lanțuri de munți ce s-au format de o parte și de alta a unei văi prin care magma, ridicată din astenosferă, a ieșit la suprafață.După 1968, s-a format o nouă explicație pentru dinamica suprafeței Pămantului , denumită tectonica plăcilor. Prin acest concept se înțelege că mișcarea suprafeței Pământului se face la nivel de placă litosferică și implică atât zonele continentale, cât și fundul oceanic.

În ceea ce privește forța ce pune în mișcare plăcile , Wegener considera că acea forță era cauzată de mișcarea de rotație a Pământului ce genera forța centrifugă. În prezent se consideră favorabilă existența curenților de convecție.

Fiindcă mantaua curge ca un material topit și fiindcă centrul Pământului este fierbinte, iar suprafața rece , apar curenții de convecție.

Când plăcile se ciocnesc și una dintre ele este mai flexibilă, aceasta se împinge și se scufundă în cealaltă(subducție).Placa scufundată în timp se va topi , datorită temperaturilor ridicate din manta și aceasta va dispărea în manta. Dacă ambele au aceeași duritate, acestea se încrețesc. Toate aceste procese păstrează un anumit echilibru ,demonstrație o face volumul litosferic , care este în permanență același.

Undele seismice

În momentul ruperii unei falii se provoacă două tipuri de deformări: dinamice și statice.

Deformarea dinamică, se referă la undele formate în timpul producerii unui cutremur.Aproximativ întreaga energie ce provoacă ruperea faliei se asociază deformării statice.

O mică parte din energie rămâne la nivelul faliei sau se poate disipa sub forma undelor seismice.

Al doilea tip de deformare, deformarea statică este asociată deplasării permanente a solului ca urmare a producerii evenimentului seismic.Producerea unui cutremur , se poate descrie , pornind de la o falie care nu este supusă tensiunii, urmând etapa în care se acumulează tensiune pe falie, se eliberează energia, în momentul producerii cutremurului, după care falia revine la starea inițială.

Undele seismice se împart în:

Unde de volum (acestea se propagă la suprafața Pământului ,cât și în interior).La rândul lor sunt împărțite în unde compresionale, ce se propagă longitudinal și unde de forfecare ce se propagă pe direcția transversală.

Unde de suprafață (au o amplitudine mare), la rândul lor împărțite în unde Love(L) , unde de forfecare în plan orizontal și unde Razleigh.

Undele seismice dinamice, tranzitorii, generate de orice cutremur mare se vor propaga peste toate zonele din jurul Pământului și în întregime în interiorul Pământului. În funcție de senzitivitatea seismografului, acesta poate înregistra unde seismice generate de evenimente de magnitudine mică, produse oriunde în lume.

Localizare

Vrancea , Făgăraș-Câmpulung, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea reprezintă zonele seismice principale din România. În regiunea Jibou și a Târnavelor, în Transilvania, nordul și vestul Olteniei, nordul Moldovei și Câmpia Română sunt prezente zone epicentrale cu o importanță mai scăzută.

În zona seismică Vrancea , se manifestă cele mai importante cutremure (caracter persistent, energie mare). Restul regiunilor au cutremure ce se manifestă la adâncimi de 5 și 30 de km , fiind crustale , cu energie scăzută și care sunt câteodata însoțite de replici.

Vrancea este o regiune seismică cu un caracter complex si se află situată la contactul dintre 3 zone tectonice(Placa Est-Europeană, Placa Intra-Alpină și Placa Moesică). Aici se înregistrează cele mai dese activități tectonice din România și cele mai puternice la adâncimi între 60-200 de km . În ultimul secol , în Vrancea s-au produs 3 cutremure puternice , ce au cauzat diferite distrugeri.

În Europa , zona Vrancei este cunoscută ca fiind una dintre cele mai active din punct de vedere tectonic.În urma analizării zonei , grupuri de seismologi au descris evoluția în timp a regiunii ca fiind subducția unei plăci oceanice, după care urmează o desprindere fragmentară a plăcii subduse și delaminarea litosferei continentale.

Gheorghe Demetrescu, academician și fondatorul seismologiei românești, afirma: „Cercetările seismologice arată că, în România, la cotul Carpaților, în Vrancea, există unul dintre cele mai caracteristice și interesante puncte seismice, un focar de cutremure adânci care, prin persistența și izolarea, nu-și găsește perechea pe toată fața Pământului, decât într-un singur punct similar din Munții Hindu Kush, în Afganistan-Himalaia”¹.

Deși puternice, cutremurele vrâncene se resimt mai slab în interiorul arcului carpatic . Mai rar , în zona Vrancei se mai produc și cutremure crustale, comparative cu cutremurele din partea subcrustală.

Principalul instrument de detectare, măsurare și înregistrare a cutremurelor se numește seismograf. Este format practic dintr-un simplu pendul.La o mișcare a solului, pendulul se deplasează pe foaia de înregistrare și astfel se înscrie cutremurul. Înregistrarea rezultată este denumită de seismologi, seismogramă. Acestea se pot înregistra fie pe hârtie, fie digital, pe monitoarele unor calculatoare. Seismograful conține trei brațe orientate diferit pentru a obține un rezultat în ceea ce privește mișcarea solului în trei direcții diferite: nord-sud, est-vest și pe verticală, astfel seismologii estimează distanța epicentrală, direcția față de epicentru și magnitudinea cutremurului.

Instrumentele seismice sunt de mai multe tipuri:

-seismometrul (înscrie vectorul deplasare , rezultatul fiind seismograma);

-accelorometrul(înscrie vectorul accelerație, rezultatul se numește accelerogramă);

-vitezometrul (înscrie vectorul viteză, rezultatul fiind o vitezogramă).

Stațiile din prezent au în dotare câte un seismograf ce înregistrează semnalul seismic , după care informația este convertită printr-un digitizor , având ca rezultat date digitale. Printr-un gps conectat digitizorului se stabilesc coordonatele geografice , acestea se stochează într-un hard disk sau în cloud ,printr-o legătură la internet.

La nivel național există o rețea sesmică numite Rețele Seismice Naționale, iar la nivel global ,se numesc Rețele Seismice Globale , acestea fiind întreprinse de diferite organizații ce se ocupă cu seismele naturale.

Pe teren se instalează rețele de stații seismice , iar cu ajutorul lor, seismologii localizează cutremurele și estimează parametrii acestora. În momentul localizării sursei unui cutremur se evaluează posibilele riscuri , pe care cutremurul le-ar putea produce în regiunea respectivă.

Scări de evaluare

Scara de magnitudine

Mărimea unui cutremur , se exprimă folosind scara logaritmică, elaborată de Charles Richter și Beno Gutenberg , în 1935„ magnitudinea unui cutremur este logaritmul în baza 10 al amplitudinii maxime a undei seismice (măsurate în miimi de milimetru), înregistrate pe un seismograf standardizat (Wood Anderson) la o distanță de 100 km de epicentrul cutremurului”².

Scara de intensitate Mercalli

Intensitatea unui cutremur nu se poate analiza cu ajutorul magnitudinii, de aceea se folosește scara Mercalli , concepută în 1902 de geologul italian Giuseppe Mercalli. Exprimarea gradelor de intensitate, se face , folosind simboluri numerice romane între „I”-minim și „XI ”-maxim(Fig.1).

În urma unor cutremure majore , pot apărea diferite ruperi ale suprafeței terestre și astfel diferite deformări. Ruperea se face de obicei pe lungime , fiind o consecință directă a faptului că evenimentele mari sunt rezultatul alunecării de-a lungul porțiunilor semnificative ale unei falii.

La sfârșitul anilor 1800, geologii au făcut primele studii asupra procesului de faliere la cutremure. Aceștia au analizat ruperile de la suprafața terestră ce au fost generate în timpul unui cutremur. Acestea au fost asociate procesului de formare a munților pe termen lung.

Fig.1. Scara de intensitate Mercalli

Hazard, risc și vulnerabilitatea seismică

Prin hazard mă refer la hazardul seismic și semnifică probabilitatea ca un cutremur să aibe loc într-o anumită zonă geografică, într-un anumit timp, cu o intensitate de mișcare la nivelul solului ce depășește un anumit prag, în urma căruia se pot produce distrugeri sau pierderi.

Efectele distrugătoare ale cutremurelor de pământ, reprezintă o problemă cu care societatea din prezent se confruntă. Și asta din cauza urbanizării și industralizării în continuă creștere din zonele populate.

Vulnerabilitatea seismică reprezintă probabilitatea unor elemente expuse, ca de exemplu construcțiile, să fie avariate, afectate de acțiunea unui cutremur. Vulnerabilitatea seismică este dată de gradul de avariere a construcțiilor supuse seismelor.

Vulnerabilitatea seismică se poate produce aleator, cu sensul că două construcții asemănătoare ca proiect, supuse aceleiași acțiuni seismice , de o anumită intensitate , poate afecta diferit clădirile. De exemplu apar avarii în diferite locuri. Aceste avarii sunt cauzate de acțiunile seismice ale unui cutremur asupra stării fizice ale construcțiilor.

Riscul seismic este exprimat de pierderile așteptate intr-o durată de timp considerabilă. Riscul seismic este dat prin numărul de avarii produse construcțiilor sau bunurilor materiale , numărului de victime omenești sau de întreruperea activităților generale.

În urma analizelor de risc se recunoaște imposibilitatea prezicerii evenimentelor seismice.

Riscul seismic este dat și de rezistența structurală a construcțiilor.

Riscul seismic, hazardul seismic și vulnerabilitatea se exprimă prin mărimi probabilistice.Cele trei noțiuni se stabilesc prin indicatori numerici. De exemplu , riscul seismic al construcțiilor aflate într-o zonă seismică se încadrează în patru clase de risc seismic, și anume:

Clasa RsI – aici se încadrează construcțiile care prezintă cel mai înalt risc de prăbușire;

Clasa RsII- se încadrează construcțiilor care au risc mai scăzut de prăbulire , dar la care se pot produce degradări;

Clasa RsIII – corespunde construcțiilor care prezintă doar risc de degradare structurală și care nu afectează structura de rezistență;

Clasa RsIV- se încadrează construcțiile noi , care nu reprezintă nici un risc sau risc foarte scăzut de producere a unor pagube minore.

Zonarea seismică

Cutremurele eliberează o anumită energie ce afectează structura internă a Pământului , dar și partea superioară a acesteia.Materialele aflate în aceste zone devin instabile și provoacă diferite fenomene ce schimbă relieful.

În litosferă, în timp se acumulează o cantitate de energie ce poate duce la cutări sau deformări ale rocilor. Unde există presiune mare peste roci, acestea se frâng și se mișcă în fiecare parte.

Curburile stratelor geologice , sunt cutele ce au aspectul unor pliuri adânci. Se pot observa și în zona Carpaților românești, în diferite formațiuni geologice.

Faliile reperzintă o ruptură din scoarța terestră, în urma mișcărilor tectonice verticale. Rocile sunt deplasate de o parte și de alta a rupturii.Această mișcare se poate produce atât pe orizontală , cât și pe verticală.

Cutremurele pot declanșa și procesul de lichefiere. În momentul producerii cutremurului, atunci când vibrațiile seismice trec printr-un sol ce deține o cantitate mai mare de apă, solul devine semilichid și intr-o fracție de secundă, clădirile își pierd din sprijinul oferit de sol. Un exemplu în acest sens este cel de la Niigata din Japonia, din 1964 (Fig.2.).

Fig.2.

Daunele provocate de procesul de lichefiere a solului,după cutremur, Niigata, Japonia(1964)³

Prăbușirile sunt un alt fenomen ce poate fii declanșat de cutremure. Afectează în special versanții puternic înclinați. Procesul se petrece cu o viteză foarte mare și intervine după o perioadă de stabilitate a versanților , perioadă ce se continua după prăbușire. ,,Se produc în cazuri speciale, pe versanții a căror pantă limită a fost depășitp de o anumitp greutate ,,suportabilă” a rocii constituente.” ⁴

Alunecările de teren sunt produse de vibrația unui cutremur ,dacă sunt îndeplinite și alte condiții.Apa are un rol foarte important în producerea unui astfel de fenomen, astfel că alunecările de teren provocate de cutremure sunt posibile în special în sezoanele ploioase sau în timpul primăverii , datorită topirii zăpezilor .Exemple în privința acestui fenomen de la noi din țară sunt cele din localitatea Balintești, județul Galați , în urma cutremurului vrâncean subcrustal de la 10 noiembrie 1940 , ce a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Mercalli(Fig.3,4,5,6) sau cele din localitatea Slon, județul Prahova, în urma cutremurului vrâncean subcrustal de la 4 Martie 1977, ce a avut magnitudinea de 7,2 pe scara Mercalli (Fig.7,8,9,10).

Fig.3.Alunecări ce au afectat grav drumul dintre Balintești și Berești⁵

Fig.4.Alunecări și deplasări laterale ale rambleului drumului⁵

Fig.5.Crăpături și tasări pe drumul dintre Balintești și Berești⁵

Fig.6.Crăpături și tasări pe malul drept al râului Crovurlui⁵

Fig.7.Alunecare de teren , zona Slon, județul Prahova⁵

Fig.8.Mic escarpament și crăpături, în urma alunecării de teren din zona Slon⁵

Fig.9. Gard distrus de fruntea alunecării de la Slon⁵

Fig.10.Gard distrus de fruntea alunecării de la Slon⁵

Cutremurul din Sichuan , din anul 2008 , a fost unul din cele mai masive și distrugătoare , din regiunea muntoasă Sichuan. A avut magnitudinea de 7,9 pe scara Richter , s-a produs la o adâncime de 19 km , epicentrul fiind poziționat în apropierea orașelor Dujangzan sau Chengdu. Cutremurul a fost cauzat de ciocnirea plăcilor Indiene-Australiene și Euroasiatice.Sate întregi și orașe din munți au fost complet distruse , două baraje au fost grav avariate, un râu a fost oprit(Fig.11), la fel și drumul național 213(Fig.12), 90.000 de personae au fost declarate ca fiind moarte sau dispărute și 375.000 de personae au fost rănite.

Fig.11.Alunecarea de teren din urma cutremurului a produs formarea unui lac⁶

Fig.12.

Distrugerea Drumurlui Național 213 de către alunecarea de teren din urma cutremurului⁷

În urma cutremurului din Nepal , de 7,8 grade pe scara Richter, din anul 2015, peste 8000 de persoane au pierit ,peste 21.000 au fost rănite, satele din apropierea epicentrului au fost complet distruse și orașele din apropierea epicentrului au fost parțial distruse.

Fig.13.

Clădiri distruse , din satul Singati, Nepal, în urma alunecărilor de teren provocate de cutremur⁸

Fig.14.Drum de lângă orașul Taplejung, Nepal, distrus în urma alunecărilor de teren9

În Subcarpații Vrancei factorii geologici au un rol foarte important în modelarea reliefului .

Mișcările neotectonice produc fenomenul de înălțare a reliefului și întrețin mișcarea continuă a proceselor din prezent de modelare. Cutremurele favorizează apariția fenomenelor de alunecări și prăbușiri.

Peisajul geomorfologic specific Subcarpaților de Curbură a Vrancei arată tinerețea acestora , datorită ridicărilor tectonice recente ce au condiționat modelarea reliefului.

Această acțiune neotectonică , ce este încă activă, este confirmată de caracteristicile morfologice ale văilor cu terase deformate tectonic. Aceasta a dat un plus de procese gravitaționale și chiar și de erodare , influențând puternic evoluția aspectului Subcarpaților de Curbură.

În zona Subcarpaților Vrancei s-a înregistrat o ridicare a reliefului de 2 mm pe an în timpul Miocenului și 1 mm-an în timpul Cuaternarului, un fenomen reflectat de tăierea profundă a rețelei hidrografice , prin intensificarea modelării pantei și accelerarea alunecărilor de teren provocând evoluția reliefului.

Procese morfodinamice asociate-alunecările de teren

Efectele seismelor, ce se produc în interiorul scoarței terestre , sunt distructive și apar în special în imediata apropiere a suprafeței Pământului sau chiar și la suprafață, provocând pagube , atât în mediul antropic cât și în cel natural. În zonele în care alunecările de teren sunt comune datorită factorilor naturali sau datorită acțiunilor omului, cutremurele cresc intensitatea și probabilitatea acestora de a se întampla.

Printr-o alunecare de teren se întelege o mișcare a unor materiale de roci sau pământ ,pe o pantă, la suprafața pământului. Aici acționează atracția gravitațională, vinovată în mare parte pentru posibilitatea producerii alunecărilor de teren, dar pe lângă aceasta mai intervine și slăbirea substratului prin înmuiere ,datorată scurgerii apei de pe versanți.Materialul este transportat la o mică distanță, acesta fiind depus imediat, fie la baza pantei, fie pe pantă.Forța gravitațională acționează și datorită unghiului pantei și aceasta le impune materialelor o mișcare înspre baza pantei.

O explicație mai detaliată este aceea că sedimentele ,în starea lor inițială , sunt coezive , dar imediat ce în sedimente pătrunde o masă mai mare de apă , sedimente precum argila sau nisipul, apa exercită o presiune mult mai mare și forțează preluarea unei greutăți din rocile acoperitoare. Astfel, forța de frecare se micșorează. Această forță este cea care se opune forței gravitaționale de a împinge masele spre baza pantei. Astfel pământul, sedimentele pierd din rezinstența actuală, devin instabile și de aici are loc alunecarea.

De cele mai multe ori , panta tinde spre un unghi care ajută sedimentele să fie echilibrate de masa ce se mișcă în josul pantei.

Elementele unei alunecari de teren:

Frontul de desprindere (un abrupt);

Corpul alunecării (materiale instabile, desprinse);

Fruntea alunecării (locul unde se incheie alunecarea);

Talpa (suprafața pe care are loc alunecarea).

Cel mai des alunecările de teren sunt întâlnite în zonele unde există relief de altitudine medie, în principiu în zonele de deal și podiș. Dacă în aceste zone există și straturi impermeabile și o cantitate mai mare de apă, atunci există un risc destul de ridicat de producere a unei alunecări de teren.

Dacă în aceste zone apare și vibrația cauzată de către un seism, crește instabilitatea versantului. Cutremurele ce provoacă șocuri, defrișarea versantului, cursurile de apă ce cauzează eroziunea versantului, procesul de îngheț , dezgheț ce afectează rocile, toate acestea reprezintă cauzele ce pot declanșa o alunecare de teren.Mai există și cauzele potențiale ce sunt reprezentate de relief și roci, dar și cauzele pregătitoare , fiind reprezentate de precipitații.

Metode de analiză a proceselor morfodinamice asociate cutremurelor

Alunecările de teren sunt un pericol geologic foarte important , deoarece provoacă pagube mediului natural cât și celui social. Conceptul de alunecare de teren este abordată de mai mulți autori în mod diferit.

Varnes și Iaeg (1984)10 , au definit alunecările de teren ca fiind aproape toate soiurile de mișcări în masă , pe pantă, inclusiv căderile de pietre și fluxul de moloz ce implică puțin sau deloc adevăratul proces de alunecare.

Brusden (1984)11 a considerat că alunecările de teren sunt o formp unică de transport în masă și un proces care nu necesită un mediu de transport precum apa, aerul sau gheața.

Crozier (1986)12, a definit alunecările de teren ca o mișcare gravitațională spre exterior și în jos, a materialului fără ajutorul apei curgătoare ca agent de transport.

Potrivit lui Hutchinson (1988)13, o alunecare de teren, în sensul său strict este un proces relativ rapid de pierdere a unei mase, proces ce determină mișcarea în pantă, a pământului, declanșat de o varietate de stimuli externi.

O definiție recentă de Courtute R. (2011)14 afirmă pur și simplu că alunecările de teren reprezintă o mișcare a unei mase de sol (pământ sau resturi) sau a rocilor , în jos , pe o pantă. Identificarea și zonarea alunecărilor de teren periculoase reprezintă un pas important în investigarea alunecărilor de teren și de gestionare a riscului alunecărilor de teren. Varnes și Iaeg (1984) au definit termenul de zonare ca fiind procesul de divizare a suprafeței de teren în zone și ierarhizarea acestor zone în funcție de gradul de risc real sau potențial de alunecări de teren sau ale mișcări de masă. Courture R. (2011)14 a explicat conceptul de hazard provocat de alunecările de teren ca fiind o divizare a terenurilor în zone oarecum omogene și stabilirea clasamentului acestora în funcție de gradele de sensibilitate reală sau de potențialul alunecărilor de teren.

Metoda IVM

Este o metodă statistică pentru predicția spațială a alunecărilor de teren pe baza relației dintre apariția alunecărilor de teren și parametrii ce provoacă alunecările. Valorile informaționale sunt determinate pentru fiecare subclasă de alunecare de teren pe baza unităților dint-o hartă data.

Zezere a realizat evaluarea susceptibilității alunecărilor de teren în nordul Lisabonei, Portugalia , folosind această metodă. El a constatat că valorile datelor pentru drumuri și canalele fluviale sunt în clasa cu grad ridicat de alunecare de teren. Studiul a relevat faptul că activitățile antropice joacă un rol important în apariția alunecărilor de teren ți amploarea alunecărilor de teren depinde în mare măsură de tipologia alunecărilor de teren.

Folosind această metodă,Zezere a concluzionat că evaluarea susceptibilității alunecărilor de teren implică un nivel ridicat de incertitudine din cauza limitărilor datelor și a deficiențelor modelului. În plus, acuratețea evaluării susceptibilității este mai mică atunci când sunt luate în considerare diferite tipuri de mișcări de pantă în ansamblu, deoarece aceste alunecări pot avea diferite incidențe spațiale. Această problemă poate fi rezolvată prin definirea tipurilor de alunecări de teren, înainte de evaluarea susceptibilității.

Abordarea statistică

În ultimii ani abordarea față de pericolul alunecărilor de teren a fost schimbată din abordarea bazată pe cunoaștere , în abordarea bazată pe statistică, pentru a minimiza subiectivismul în procedura de atribuire a gravității. Astfel rezultatele obținute vor fi obiective și reproductibile.Astfel, sunt preferate metodele bazate pe analiza statistică a factorilor legați de apariția alunecărilor de teren. Metodele statistice pentru analiza alunecărilor de teren pot fi grupate în analiza statistică bivariată și analiza statistică multi variată. Analiza statistică bivariată pentru alunecările de teren compară fiecare strat de date , ca fiind o posibilă cauză a producerii alunecărilor de teren existente. Gravitatea factorilor cauzatori a alunecărilor de teren este atribuită pe baza densității alunecărilor de teren.

Această procedură(Fig15) a fost folosită într-un studiu bazat pe alunecările de teren din Taiwan .Scopul anchetei a fost să se producă o serie de hărți de susceptibilitate din Taiwan la scara 1:25.000, pentru a se preveni pe viitor diferite pagube materiale sau sociale.

Întotdeauna primul pas este cel de colectaere a datelor , după care se stabilește un inventar a alunecărilor de teren bazate pe evenimente petrecute în zonă. Factorii sunt testați statistic, iar cele mai eficiente ajung să fie selectate pentru analiza susceptibilității.

Fig.15.Procedura de lucru pentru analiza susceptibilității

alunecărilor de teren pe baza abordării statistice15

Modelul susceptibilității probelor de teren

Susceptibilitatea probelor este o formă de probabilitate bayesiană pentru evaluarea sensibilității alunecărilor de teren . Acest model utilizează apariția alunecărilor de teren ca puncte de formare pentru a deriva mai târziu eventualele predicții cu privire la formarea procesului în acea zonă.Se calculează atât probabilitatea necondiționată, cât și cea condiționată a probabilității riscurilor provocate de alunecările de teren. Această metodă se folosește pentru a determina riscul provocat de alunecările de teren încă din 1990. Folosește diferite combinații de factori ce declanșează alunecările de teren , pentru a descrie interdependeța față de distribuția alunecărilor de teren.

Blahut (2010)16 a aplicat acest model pentru cartografierea văii din Valtellina din Alpii Italieni. Modelul a fost aplicat pentru realizarea diferitelor hărți cu combinații de factori ce duc la provocarea alunecărilor de teren(Fig.16).Cinci hărți ale susceptibilității alunecărilor de teren au fost făcute și comparate. Cel mai bun model a fost selectat și a produs o rată de succes de 88%.

Fig.16.Abordarea metodologică folosită de Blahut pentru Valtellina16

Partea a II-A. Subcarpații Vrancei-unitate geografică reprezentată pentru analiza riscului seismic

Argumentare

Motivarea alegerii temei de cercetare ,descrierea pașilor urmăriți în redactarea lucrării de licentă care vor reprezenta un ghid pentru cercetare și nu în ultimul rând prezentarea surselor bibliografice principale pe care se bazează această lucrare îmi sunt premise de secțiunea ce priveste metodologia de cercetare.

Tema lucrării mele de licență este denumită „Potențialul morfodinamic și riscul seismic al versanților din Subcarpații Vrancei “. Aceasta face referire la riscurile probabile provocate de procesele ce pot avea loc în momentul producerii unui cutremur, precum alunecarile de teren, prabusirile si destabilirea solului. Tema este rezultatul curiozității mele dar și al unei provocari.

În primul rând, motivul alegerii acestei teme este reprezentat de dorința mea de a aprofunda studiul fenomenelor de risc din zona în care locuiesc. Este prea bine cunoscută problema zonei , ca fiind una activă din punct de vedere seismic. Aceasta a adus numeroase pagube materiale și pierderi de vieți omenești ,nu numai în județul Vrancea , ci și unei bune părți din România . Mari seisme ce au pornit din zona subcrustală Vrancea, au fost resimțite și în estul și sud-estul continentului , precum și în partea centrală a acestuia. Astfel , am fost determinat să fac cercetări pentru a-mi putea explica anumite nelămuriri legate de factorii seismo-tectonici ce determină alunecările de teren la scară regională. Mi-am concentrat atenția asupra epicentrului cutremurului, a magnitudinii dar și asupra undelor de propagare a seismului. Am fost ajutat și de Institutul de Seismologie și Fizică a Pământului dar și de Direcția Județeană de Statistică Vrancea, care mi-au oferit informații necesare nu doar pentru realizarea numărului mare de harti, precum harta cutremurelor din Vrancea, harta fragmentării reliefului în Subcarpații Vrancei, harta hipsometrică a Subcarpaților Vrancei, dar și pentru realizarea întregii lucrări de licentă.

De asemenea, un alt factor care mi-a influențat decizia în ceea ce priveste alegerea temei lucrării de licență a fost participarea la cursul de Geomorfologie din cadrul Facultații de Geografie a Universității din București . Deși, după definiție – știința geografică al cărui obiect de studiu este relieful, component de bază al învelișului geografic⁸– nu pare un curs problematic, pe parcursul celor 2 semestre a reprezentat o adevărată provocare pentru mine. Noțiunile dobândite în cadrul acestui curs mi-au trezit interesul datorită complexității termenilor de specialitate. Deși acești termeni au reprezentat inițial o piedică în ințelegerea acestei științe, m-au provocat totodată să fac o cercetare temeinică asupra acestui subiect, aprofundând capitolul de Geomorfologie tectono structurală.

Localizare și încadrare teritoriu

Subcarpații de Curbură a Vrancei cu o suprafață totală de 35823 de hecate, sunt poziționați în exteriorul arcului carpatic,după culmile Munților Vrancei în vest, până la Câmpia Siretului în est și între văile Trotușului în partea nordică și Slănic în partea sudică(Fig.17).

Este unitatea unde structura geologică coincide foarte mult cu relieful și se păstrează pe zone întinse.

Fig.17.Încadrarea Subcarpaților Vrancei

Coordonate geografice majore

Litologia și structura geologică

Subcarpații Vrancei este inclusă de geologi în Depresiunea pericarpatică, care după cercetările lorse înscrie ca o unitate structurală de la marginea Carpaților Orientali cu lățimi diferite, cea mai largă întindere fiind în zona Subcarpaților de Curbură. Geologii o consideră cea mai nouă unitate tectonică și o încadrează la Carpați. „Pânză subcarpatică ce intră în contact cu unitățile vecine de platformă prin falia pericarpatică.”17.

Depozitele de sedimente au o trăsătură de moloasă, în care s-au adunat în două procese separate de paroxismul moldavic, având ca principală sursă aria carpatică și puțin unitățile de platformă.

„Ciclul micocen a dat moloasa inferioară”17. Se află lângă munte și este compus din marne, argile diverse săruri, conglomerate , gresii și faciesuri marno-argilo-nisipoase .

Ciclul sarmato-pliocen are un caracter grezos, calcaros, amrno-argilos-nisipos și strate subțiri de cărbune.

Formarea depresiunii a început în prima parte a miocenului, după ce în timpul paleogenului s-au realizat mișcările tectonice ce au ridicat partea estică a orogenului carpatic, adică flișul extern.În partea estică s-a realizat o depresiune de tip avanfoasă, în urma fracturării și coborârii marginii platformei.Mișcările moldavice au ridicat munții din flișul paleogen, le-au definitivat stilul tectonic și au împins unitatea spre est.Peste depozitele de moloasă s-a suprapus pânza flișului paleogen și au fost împinse peste Vorland.În pliocen sedimentarea se reduce, formând la nord de Trotuș o câmpie. Mișcările din pliocen au accentuat în partea estică cutarea între falia pericarpatică și munte și au impus structura moniclinală.La vest se accentuează cutarea lângă munte , aceasta transmițându-se în partea sudică, în urma căreia au fost realizate anticlinale și sinclinale.

Subcarpații de Curbură a Vrancei au cea mai complexă structură din întreg ansambul Subcarpaților. Structura este complexă datorită mai multor elemente:

Fundamental de platformă (moesic și dobrogean) cade spre munte în câteva trepte

Fragmentate de falii transversale , de unde rezultă blocuri cu poziție verticală diferită;

Sedimentele sunt formate din gresii, marne, argile, conglomerate și calcare;

Stratele sunt cutate în mai multe sinclinale și anticlinale;

La contactul cu muntele cutele sunt mai strânse și faliate , în special longitudinal, iar spre exterior sunt mai largi. Existența “sâmburilor de sare” care au format boltiri diapire cu dimensiuni diferite. În unele locuri eroziunea a secționat acești “sâmburi de sare” până au ajuns la blocurile de sare, ce apar în prezent în versanții văilor.

Se pot distinge trei unități geologice structurale :flișul carpatic , zona neogenă și zona cuaternară. „Zona flisului carpatic corespunde regiunii montane a bazinelor Putnei si Ramnicului si se integreaza ariei flisului Carpatilor Orientali a carui dispunere a inceput la sfarsitul Jurasicului si a continuat pana in Miocenul Inferior”.18

Pânza de Vrancea este unitatea marginală ce conturează semisferele Oituz și Vrancea găsindu-se la marginea externă a flișului.Pânza de Vrancea se găsește și înspre vest unde este afundată sub Pânza de Tarcău și nu numai între semisferele unde este acoperită Pânza de Tarcău. Limita Pânzei de Vrancea este Zona de moloasă ce este pusă în contact tectonic de Falia externă.

Pânza de Vrancea este constituită din formațiuni eocretacice, facies silezian, în facies ușor

modificat, formațiuni neocretacice reprezentate printr-un fliș grezos+lutitic vărgat, depozite Paleogene în litofaciesul de Tazlău și de Doamna. Eomiocenul este reprezentat prin formațiunea de Vinețișu și Formațiunea disodilelor și menilitelor superioare.

În partea internă a pânzei se arată o serie de cute sinclinale și anticlinale afectate directional de falii în lungul cărora au loc încălcări de mica amploare spre est.Înspre fruntea pânzei cutele sunt puternic devresate ajungând cute culcate sau răsturnate .

Cele mai noi depozite implicate în cutele Pânzei de Vrancea sunt formațiunile eomiocene timpurii, fapt ce dovedește că deformarea majoră a Pânzei de Vrancea a avut loc în tectogeneza stirică veche.Însă cele mai noi depozite prinse sub planul de șariaj aparțin Sarmațianului timpuriu, dovada că desăvârșirea punerii în loc a Pânzei de Vranea este intrasarmațiană.

În Pleistocenul Superior , Subcarpații de Curbură a suferit diferite mișcări de ridicare ce au rezultat la determinarea unor înălțimi de peste 700 de m.

Fundamentul în sectorul vrâncean aparține unei microplăci care se subduce spre nord si nord-vest ceea ce duce la producerea de mișcări seismice destul de frecvente.

Subcarpații sunt unitatea geografică cu o activitate crescută a proceselor morfodinamice ceea ce face activitatea omului în această zonă ceva mai dificilp atât din punct de vedere economic cât și cel de dezvoltare a așezărilor omenești.

Aproape toate tipurile de roci sedimentare sunt prezente de unde și gradul de dificultate pentru om. Suprafețele fiecărui tip de rocă sunt diferite ceea ce reprezintă o importanță pentru morfodinamică. Drept pentru care versanții au areale ce au roci cu caracteristici de fragmentare, îmbucătățăre, dizolvare, tasare și alunecare.

Structura este reprezentată de un sistem de cute complicat, ce sunt orientate în fâșii paralele față de Carpați.

Frecvența mare a cutremurelor este impusp de subducerea plăcii Mării Negre sub masa carpatică. Seismele contribuie în mod activ la destabilizarea rocilor, dar și la prăbuliri sau alunecări de teren. Dacă seismele sunt de o magnitudine mare , acestea duc la alunecări ale unor volume însemnate de teren. Exemple în acest sens sunt cutremurele din 4 martie 1977 sau cel din 30 mai 1990.

Evoluția din timpul pliocen-cuaternarului a dus la crearea unui sistem orografic alcătuit din culmi de 500-1000 de metrii înălțime lâgă munte și culmi de 300-500 de metrii în exteriorul muntelui și culoare de vale de până la 500 de m înălțime ce fac legătura cu câmpia. Depresiunile și culoarele de vale asigură curculația maselor de aer și impunerea așezărilor umane datorită desfășurării lor transversal pe Subcarpați.

Relieful

Complexitatea reliefului Subcarpaților Vrancei este determinată de un mare grad de fragmentare și de o structură geologică variată.

În apropierea muntelui se desfășoară Depresiunea Vrancei , o unitate joasă cu înălțimi de până la 700 de m. Practic este un culoar depresionar ce se desfășoară între Șușița în nord și Râmnic în sud. Predomină sinclinalele ,deci are o structură cutată complexă.Râurile principale au tăiat bazinetele depresionare în zonele unde există mai multe roci moi , astfel s-a creeat în nord , pe Șușița bazinetul Soveja, pe Putna bazinetul de la Tulnici, pe Zăbala cele de la Năruja, Paltin, Nereju, iar pe Râmnicul Sărat cel de la Jitia. În cadrul acestor bazinete există mai multe terase pe care localnicii și-au construit principalele așezări , terenurile de cultură și fânețe. Legăturile dintre satele vrâncene și transhumanța se realizează pe anumite șei largi ce există pe culmile munților.

Pe o structură subcarpatică în care cutele sunt faliate longitudinal, iar stratele ridicate uneori până la o poziție verticală fac ca anticlinalele tipice să se afirme mai puțin în relief se desfășoară un șir de dealuri subcarpatice mai înguste între Milcov și Putna și mai extinse spre nord și sud. La tăiere dealurilor în est și vest , râurile principale și-au creat sectoare de vale îngustă. Dealul Oușoru cu 753 m este la nord de Șușița, între Șușița și Putna este dealul Râchitașu cu 927 m , între Putna și Milcov este dealul Răiuțu cu 959 m, între Milcov și valea Râmniclui Sărat este dealul Gârbova cu 974 de m, iar la sud de Râmnicul Sărat , dealul Bisoca cu 943 de m.

Majoritatea satelor se află la individualizarea unor bazinete de eroziune cu dimensiuni reduse create de râuri mai mici ,în roci marno-argiloase, ce au o desfășurare longitudinală.Versanții sunt dominați de alunecări de teren și ravene. Rezervația naturală de la Reghiu , în care este prezent un peisaj neuniform, a fost creat prin eroziunea pe Milcov, între Andreiașu și Mera, în mai multe sectoare ,în care erau prezente strate de gresii în alternanță cu marne și argile .

Depresiunile intracolinare , ce se desfășoară de la nord la sud, formează un al doilea culoar . Se desfășoară între dealuri cu structură cutată în vest și monoclinală în est .Acest șir a fost dezvoltat prin depozite pliocene formate din amestecul de marne , argile, gresii la o altitudine de 350-650 de m. Sunt prezente bazinetele depresionare de la Răcoasa pe Șușița, Vizantea pe Vizăuți, Vidra pe Putna, Mera pe Milcov, Dumitrești pe Râmnicul Sărat. Bazinetele sunt separate de culmi și șei joase la 500-600 de m ce leagă cele două șiruri de dealuri subcarpatice situate la est și vest și peste care trec drumuri ce leagă satele vrâncene. Așezările, terenurile de cultură și fânețele sunt situate la 350-400 de m.

La contactul cu câmpia sunt prezente dealurile subcarpatice externe. Acestea sunt alcătuite din roci aparținând pliocenului superior și cuaternarului. Această regiune a fost ridicată puternic de miscările tectonice din timpul cuaternarului.În dealurile Zăbrăuțului ce se află la nord de Șușița, sunt prezente altitudini mai joase , până în 300 de m și poduri interfluviale largi. Între Putna și Șușița se întinde culmea Momâia, bine împădurită și cu versanți, ce se înclină spre nord, sud-vest și sud. Între Putna și Milcov se află Măgura Odobești, cel mai întins deal subcarpati, cu o altitudine de 996 de m, versanți ce dezvoltă pante accentuate pe o diferență de nivel de peste 500 de m. Dealul Deleanu, se află la sud de Milcov cu înălțimi de până la 690 de m și este strabătută de versanți împăduriți. Spre contactul cu câmpia, spre vest , până la Slănicul de Buzău, se înșiră mai multe culmi, ce au înălțimi de pana la 550 de m și versanți cu pășuni, fânețe și vii.

Fig.18

Fragmentarea Subcarpaților Vrancei(Fig.19) se produce în trei văi principale :Putna, Râmnicul Sărat și Slănicul de Buzău , au obârșia în munți și străbat aproape transversal întreaga unitate subcarpatică tăind sinclinale și anticlinale , dar și structura monoclinală în cadrul cărora sunt aliniamente cu formațiuni de roci dure și moi. În lungul lor sunt bazinete depresionare cu terase largi și așezări și îngustări cu rupturi de pantă la traversarea anticlinalelor (terase deformate neotectonic) sau a fâșiilor de roci dure.

La trecerea spre câmpie, văile se lărgesc , terasele inferioare trec treptat în generațiile de conuri aluviale care formează câmpia de glacis, aici fiind sate mari ce ocupații în domeniul agricol, în principal vița de vie. Afluentul însemnat al Putnei, Zăbala, străbate de la nord la sud cea mai mare parte a Depresiunii Vrancea , în care întâlnim terase , cu așezări mari dominate de versanți cu fânețe extinse.

În lungul văilor întâlnim principalele căi de acces care din Munții Vrancei:Văile Șușița, Milcov, Câlnău, se remarcă prin străbaterea transversală a unei bune părți din Subcarpați, tăind monoclinul vrâncean și alte cute . Are bazinete drepresionare mici, cu fragmente de terasă unde localnicii au terenurile agriole și îngustări , unde prin deschiderea lor către câmpie , râurile au construit conuri aluviale acoperite de podgorii și pe care există și unele căi de acces ale localnicilor. Și văi mai mici ce fragmentează dealurile , în cadrul cărora se găsesc pe versanți sau la obârșii așezări mici, cu numeroase alunecări și cu diferite păduri.

Fig.19

Rețeaua hidrografică a județului Vrancea este precumpănit de râul Siret și afluenții săi (Fig.20).

Formarea rețelei hidrografice din Subcarpații Vrancei este discutată de mai mulți geografi.

Emmanuel de Martonne crede că o rețea cu o desfășurare longitudinală de la nivelul unei terase de 200 m a urmat traseul unei scobituri depresionare create neotectonic.18

Nicolae Alexandru Rădulescu a continuat idea lui Martonne și adaugă o fază a cursurilor longitudinale , unul aproape de munte și altul în depresiunea intracolinară și o altă fază a cursurilor transversal, în care râurile ce au ajuns în exterior au schimbat total vechea rețea.18

H Grumăzescu a susținut trei etape. O rețea transversal în pliocenul superior, o rețea hidrografică din prima etapă a cuaternarului și o etapă a rețelei hidrografice mixte din prezent.18

Fig.20

Învelișul vegetal și utilizarea terenurilor

Subcarpații de Curbură a Vrancei se încadrează, în funcție de altitudine în limitele a două subetaje a etajului nemoral și anume al pădurilor de gorun , unde sunt altitudini mai mici și cel al pădurilor de stejar , unde dealurile sunt mai înalte.În zonele în care cele două au contact se formează păduri de amestec cu stejar și gorun ,gorunete, în special pe versanții cu un drenaj bun și care sunt mai mult însoriți și făgete, acolo unde versanții sunt mai umbriți. Evoluția vegetației în Cuaternar, dar și modificările climatice , au condiționat distribuția generală a vegetației. De asemenea fragmentarea reliefului , intervențiile omului au influențat distribuția vegetației în Subcarpații Vrancei.

Factorii care determină distribuția și compoziția vegetației în Subcarpații Vrancei condițiile de relief , poziția geografică sau regimul hidrologic. Poziția geografică a Subcarpaților Vrancei în estul lanțului montan a impus o climă mai aridă ceea ce se reflectă în distribuția vegetației , gorun și stejar.Scăderea temperaturii și creșterea cantităților de precipitații, în raport cu creșterea în altitudine , reprezintă cei mai importanți factori ce au dus la adaptarea etajelor din zona nemorală în care predomină stejarul.

O caracteristică a zonei studiate este aceea că domină văile torențiale , în lungul cărora se întâlnesc sălcii.

Relieful prin declivitate , procese de modelare , expunerea versanților influențează distribuția spațiului vegetal.

Declivitatea influențează acolo unde fragmentarea reliefului este mare , pantele sunt și ele prezente și diferite , astfel se produce un amestec a subetajelor de vegetație.

Procesele de modelare impun o dominare a plantelor ce s-au adaptat la mobilitatea substratului (macul de exemplu) și degradarea vegetației pe abrupturi.

Expunerea versanților influențează zona vegetală prin regimul de luminozitate și hidric.Astfel versanții expuși mai mult la soare au o asimetrie diferită și evidentă față de cei umbriți.

Masele de aer influențează compoziția vegetală. Astfel datorită foenhului apar elemente termofile și mezotermofile , atât pe interfluvii, cât și pe versanți.

Precipitațiile mai mari din această zonă impun instalarea amestecului de gorun cu stejar, pădurea acoperind mai bine de 80% din zona studiată. (Fig.21).

Intervenția antropică și-a spus cuvântul odată cu incheierea Tratatului de la Adrianopole din 1829, în urma căruia s-a liberalizat comerțul în Subcarpații de Curbură .Defrișările au determinat apariția unei eroziuni puternice a solului. Procesele de eroziune au o intensitate mai mare în zonele Vidra, Soveja, Tulnici și Năruja. În prezent se încearcă o reîmpădurire cu diferite specii de salcâm. Aceste acțiuni sunt menite să stabilizeze terenurile puternic afectate, erodate.

La contactul depresiunilor cu dealurile, pe unii versanți , fânețele sunt unite cu vița de vie sau pomi fructiferi ceea ce modifică aspectul natural al peisajului. De asemenea plantațiile diferite de cele caracteristice zonei, contribuie și ele la modificarea aspectului.

Fig.21

Solurile

Factorii pedogenetici naturali explică formarea și evoluția solurilor.În funcție de cantitatea de precipitații căzută migrarea substanțelor coloide se face mai rapid sau mai greu. Acest proces de spălare a sărurilor este mai activ în zona pădurilor , decât în zonele ocupate cu diferite culturi sau pășuni.Unde există zone de pădure mai compacte se formează solurile cu o fertilitate mai scăzută.

În Subcarpații Vrancei , rocile dominante sunt cele sedimentare slab consolidate , ceea ce influențează compoziția solului.Pseudorendzinele și ele prezente, se formează cel mai adesea pe marne.

În cadrul solurilor se diferențiază un orizont de acumulare, superior, un orizont intermediar, alcătuit din argilă și un al treilea, inferior ce acumulează carbonații.Datorită unei activități mai reduse a micro-organismelor , materialul organic nedescompus este prezent într-o cantitate destul de mare.Aceasta se datorează și climatului rece și umed.

Relieful impune o etajare a solurilor.Astfel , pe suprafețe înclinate , cu un aspect de glacis de versant, apar soluri evoluate mai mult în partea superioară.Expunerea versanților influențează formarea solului. Unde versanții sunt mai reci și umezi , este favorabilă dezvoltarea unei păduri, având soluri evoluate. Versanții ce beneficiază de un grad mai ridicat de luminozitate , au pajiști secundare ,deci solurile sunt brune-argiloiluviale și cernoziomuri cambice.

Versanții afectați de alunecări de teren , duc la îndepărtarea apei provenite din precipitații pentru orizontului superior, fapt ce duce la o solificare în stare incipientă.

Solurile hidromorfe sunt prezente în zonele în care solul beneficiază de un exces de apă. În zonele în care există un sol cu conținut ridicat de argilă , apa nu se poate infiltra în sol, acesta fiind greu permeabil, astfel se formează solurile hidromorfe.

Subcarpații Vrancei sunt dominați în principiu de argiluvisoluri(Fig.21). Condițiile climatice umede impun spălarea carbonaților din sol și o debazificare a componentei minerale , ceea ce face favirabilă apariția argiluvisolurilor.

Fig.21

Elemente socio-economice

Așezările omenești din Subcarpații Vrancei se află pe versanți , pe tersae, în depresiuni și pe versanții dealurilor în zona de contact a acestuia , cu câmpia.

Localitățile sunt în princpiu vechi, din secolele XIV-XV, așezate deasupra luncilor râurilor mari, pe mici ridicături sau în bazinele afluenților, lângă păduri.Odată cu sfârșitul secolului al XIX-lea , numărul așezărilor a crescut, pe măsura creșterii terenurilor agricole și a creșterii numărului de artere principale. Extracția de petrol, piatră, sare, apariția unor zone industriale , cum ar fi producția de textile sau alimentare , au dus la dezvoltarea localităților .

Așezările rurale mari sunt desfășurate liniar , pe lângă căile de comunicații sau răsfirate, pe versanți.Așezările mai mici , cu mai puțini locuitori sunt poziționate pe văi secundare sau pe dealuri.

Localnicii din așezările mai mici au o economie bazată pe creșterea animalelor și agricultură. La contactul dealului cu câmpia, unde se întâlnesc mai multe oportunități de dezvoltare , sunt așezate localitățile mari, în care populația se ocupă de pomicultură și viticultură , dar și mici industrii textile sau alimentare.

Economia localităților din Subcarpații Vrancei, în prezent este bazată pe agricultură și creșterea animalelor, dar se încearcă revenirea activităților industriale , îmbinate cu un nou turism local.

Industria lemnului, o tradiție pe dealurile vrâncene , se bazează pe prelucrarea lemnului adus din regiunile înalte, montane.De altfel , Subcarpații Vrancei au fost supuși unei activități exagerate de defrișări, bună parte din materialul rezultat fiind trimis în porturi pentru export. În prezent prelucrarea se face în unitățile locale din așezările rurale, urmând ulterior să fie trimise în unitățile de prelucrare mari de la Focșani.

Industria textilă este prezentă prin tradiție în toate așezările din Subcarpați , urmând a fi transportate produsele textile spre unitatea de confecții de la Focșani.

O bună industrie , dezvoltată , este cea alimentară bazată pe panificație, mori sau prepararea fructelor. Întreprinderi există în aproape toate localitățile , ce au încheiat acorduri cu marile magazine din orașele mari ale județului precum Focșani, Odobești sau Adjud.

Agricultura este o ramură bine dezvoltată în regiunea studiată. Condițiile naturale au dus la folosirea terenurilor în mod diferențiat. De exemplu pe cei mai mulți versanți exista livezi de meri, vișini, cireși sau pruni, pe terasele râurilor sau pe depresiuni există culturile cerealiere , bazate foarte mult pe porumb.Plantațiile viticole sunt întinse pe versanții calcaroși cu podgorii cu un renume(Odobești, Panciu, Cotești sau Jariștea).Pășunile și fânețele se găsesc pe suprafețele întinse ale versanților dealurilor înalte . Acestea reprezintă principalele componente pentru creșterea animalelor. Multe așezări sunt renumite pentru creșterea animalelor , cum ar fi Soveja, Năruja, Nereju sau Vidra.De altfel , aici defrișările au fost produse cu scopul întinderii suprafețelor cu pășuni și fânețe.

Nereju, este o comună cu o populație de peste 4000 de locuitori, unul dintre cele mai mari din Subcarpații Vrancei. Se află în partea vestică a Subcarpaților în apropierea graniței cu județul Buzău. Se întinde pe o suprafață de 18000 de hectare și are aproximativ 1400 de locuințe.Activitățile economice specifice zonei sunt industria lemnului, turismul montan, agricultura ecologică montană.Printre ocupațiile sătenilor se numără creșterea animalelor, exploatarea forestieră, pomicultura, silvicultura și prelucrarea primară a lemnului.

Dumitrești este o altă comună cu un număr mare de locuitori, peste 5000.Comuna se află pe cursul mediu al râului Râmnicu Sărat într-o depresiune subcarpatică cu același nume. Se întinde pe o suprafață de 85 de kmᶟ și are în componență aproximativ 2102 de locuințe. Așezarea și-a păstrat încă tradițiile , iar ocupațiile oamenilor sunt morăritul, cojocăritul , fierari , cizmari sau prelucrarea lemnului.De asemenea se ocupă cu creșterea animalelor și agricultura.

Soveja se află în nord-vestul Subcarpaților Vrancei , în apropierea graniței cu județul Bacău. Are 2159 de locuitori, 1399 de locuințe și se întinde pe o suprafață de 94 kmᶟ.Soveja este o fostă stațiune locală , parțial închisă după căderea regimului comunist. Ocupațiile sătenilor sunt agricultura și creșterea animalelor.

Valorile densității populației în Subcarpații Vrancei 70-100 de loc/kmᶟ, datorită așezărilor de pe culuarele de vale și de depresiuni sau acelora de pe versanții dealurilor din apropierea câmpiei.Dupa 1960 în localitățile rurale a intervenit o migrare a populației spre localitățile mari (de exemplu Focșani), datorită nevoii de forță de muncă în noile platforme industriale.După 1995, puțini locuitori s-au întors , astfel orientarea evolutivă generală , a rămas neschimbată, situație reflectată în harta din stânga.(Fig.22).

Fig.22

Căile de transport principale(Fig.23) se desfășoară în lungul râurilor principale. Acestea traversează Subcarpații Vrancei și asigură legătura așezărilor între ele și legătura cu așezările mari de la câmpie prin drumuri secundare .Marea parte a drumurilor județene sunt asfaltate și modernizate. În prezent rețeaua de căi ferate pătrunde în Subcarpații Vrancei doar în zona Culoarului Trotușului , dar sunt în mare parte dezafectate, acestea legând magistralelel secundare cu magistrala principală, ce face legătura între Focșani-Adjud sau Focșani-Râmnicu Sărat.

Fig.23

Riscurile seismice și procesele asociate

Caracteristicile seismelor vrâncene

Zona subcrustală Vrancea

Regiunea Vrancei este o regiune seismică complexă și cea mai activă din țară. Se află la contactul a trei unități tectonice și anume placa Est-Europeană, subplăcile Intra-Alpină și Moesică.

Adâncimea la care se produc cele mai puternice seisme se află la 60-200 de km, într-un bloc litosferic mai rece.Există două segmente în care se produc seismele mai puternice, observate de seismologi și anume între 80 și 100 de km adâncime și 120-160 de km . Ultimele cutremure puternice din această zonă s-au produs exact în aceste două segmente și mai exact , cutremurul din 1977 cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter și cel din 1990 cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, în segmentul superior (80-100 de km) și cutremurele din 1940 de 7,4 grade pe scara Richter și cel din 1986 de 7,0 grade pe scara Richter , produse în segmentul inferior (120-160 de km).

“Mecanisme de tip faliere normală sau alunecare laterală au fost rar observate, pentru evenimente localizate cu precădere la marginea superioară și respective inferioară a volumului seismogen.Regimul tensional în zona subcrustală Vrancea este predominant compresiv.”19

Zona Est-Vrancea

Seismicitatea regiunii Vrancea se împarte spre est față de Carpați, într-o bandă limitată de falia Peceneaga- Camena în nord și de falia Intra-Moesică la sud, mai exact subplaca Mării Negre. Aici cutremurele sunt moderate și în principiu nu depășesc magnitudinea de 6 grade.În zona Vrâncioaia seismicitatea are manifestări explozive , adică se manifestă sub forma unor roiuri de cutremure.“Rata momentului seismic în crustă, în zona Vrancea este mult mai mica decât rata în domeniul subcrustal”.19

Aici se pot observa fenomene ca falierea inversă, falierea normală sau alunecarea laterală, ceea ce relevă o tensiune complexă.

Practic cutremurele din Vrancea determină seismicitatea țării noastre, deoarece se resimt cele mai multe cutremure , dar și cu o magnitudine mai mare decât oriunde în țară.

Efectele produse în lungul anilor relevă faptul că cutremurele adânci sunt cele mai importante . Cutremurele adânci determină o forță mult mai mare și de aceea acestea se fac reismțite la distanțe mari față de zona Vrancei. Seismologii au remarcat de-a lungul anilor faptul că cele mai mari dezastre nu se produc în imediata apropiere a epicentrului ,ci la distanțe mari față de epicentru.Mai exact către Nord-Est, înspre Iași sau Chișinău sau către Sud-Vest, înspre București sau Sofia. Cea mai ferită de seismele vrâncene , este zona Transilvaniei .

Seismele de mică adâncime au efecte mai mult locale , în apropierea epicentrului cum ar fi în zona orașului Focșani sau Râmnicu Sărat.

Din informații strânse de-a lungul anilor s-a observat că în perioada Medievală, efectele cutermurelor nu erau grave, nu produceau pagube mari , dat fiind faptul că orașele nu erau dezvoltate, iar densitatea populației era scăzută. În epoca modernă ,dar în special în epoca contemporană efectele cutremurelor vrâncene au fost catastrofale afectând orașe ca Ploiești, Focșani, Galați și în special capitala țării, București.

În medie , în zona Vrancei s-au produs 5 seisme pe secol , cu o medie a magnitudinii de 6 grade pe scara Richter.În fiecare an se produc peste 100 de seisme de foarte mică intensitate, de obicei neresimțite de om și 4 cutremure resimțite de om , dara fără pagube majore.

Hazarde și riscuri seismice

Hazardul seismic reprezintă probabilitatea ca un cutremur să aibe loc într-o anumită zonă geografică, într-un anumit timp, cu o intensitate de mișcare la nivelul solului ce depășește un anumit prag, în urma căruia se pot produce distrugeri sau pierderi.

Efectele distrugătoare ale cutremurelor de pământ, reprezintă o problemă cu care societatea din prezent se confruntă. Și asta din cauza urbanizării și industralizării în continuă creștere din zonele populate.

Seismele din ultimii ani au fost foarte puternice și au dus la distrugeri semnificative , până la pierderi de vieți omenești. Acestea au tras un semnal de alarmă și au impus necesitatea luării unor măsuri de urgență, în vederea reducerilor pierderilor materiale ți a vieților omenești.Astfel au apărut studiile ce vizează estimarea pierderilor și scenariile de distrugeri, două instrumente foarte importante pentru creșterea nivelului de pregătire în caz de cutremure.

Fig.24.Harta cutremurelor din România , produse între anii 984 și 2016

În zonele unde există un hazard ridicat , nu înseamnă neapărat că există și riscuri ridicate. Astfel unde există o densitate mică a populației, construcții bine consolidate, terenuri corect folosite și hazardul este ridicat , riscul este mic . Unde există o densitate mare a populației , construcții slab consolidate , terenuri defrișate , folosite incorect și un hazard ridicat, atunci și riscul este unul ridicat, situații tot mai des întâlnite la noi în țară.

Am realizat o hartă a cutremurelor din România , începând cu anul 984, unde se pot vedea epicentrele concentrate pe zona Vrancei , zonă cu risc ridicat (Fig.24).

Analiza hazardului seismic necesită și cunoștințe de geologie sau tehnici geofizice. Analiza datelor istorice pot fi de un real ajutor în evaluarea unor cutremure ce nu au fost măsurate cu instrumente.

Fig.25,26 Hărți de hazard cu valorile accelerației (g) , măsurate în urma cutremurelor din 1966 și 198620

Fig.27,28.Hartă de hazard cu valorile accelerației (g) , măsurate în urma cutremurului din 1990 și hartă de hazard cu valorile maxime posibile ale accelerației20

Valorile de accelerație generate de cutremurele din zona Vrancea sunt semnificative.Valorile sunt mai mari de 0.3 g, în condițiile în care în 1977, în București, 0.2 g a produs pagube semnificative asupra clădirilor și chiar pierderi de vieți omenești.Aceste valori au dus la producerea de alunecări de teren în zona Vrancei, cât și pagube semnificative clădirilor .Înregistrările stațiilor seismice , reprezentate pe hărțile de mai sus cu un triunghi, demonstrează afirmațiile mele(Fig.25,26,27,28).

Pe 4 martie 1977, cutremurul de magnitudine 7,2 a dus la alunecări de o amploare mare în Dumitrești, Albești, Zăbala sau Slon. În localitatea Nereju, cursul râului Zăbala a fost întrerupt de materialele alunecate și a format un lac temporar, ce a avut o lungime de 2 km. Dinamica versanților a înregistrat paroxisme evidente în relief și înregistrate la scurt timp după seism.21

Fig.29

Pentru realizarea acestui studiu , am avut nevoie de cercetare proprie pe teren, colectare de date de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, precum precum valori de accelerație maxime la cutremure și colectare date de la Direcția Județeană de Statistică Vrancea precum valori ale numărului populației din localitățile aflate în Subcarpați, numărul clădirilor, materialul din care sunt formate clădirile și anul în care au fost construite.

Realizarea hărții de susceptibilitate a alunecărilor de teren în Subcarpații Vrancei , a presupus folosirea metodei Weighted Overlay(Fig.30) , în programul ArcGis, dar înainte , am reclasificat hărți precum cea a pantelor(A), a orientării versanților(B), hartă hipsometrică(C), a tipurilor de sol(D), a modului de acoperire a terenului(E) și cea a accelerației maxime a cutremurelor(F).

Fig.30.Metoda Weighted Overlay, hărți reclasificate și rezultat

Reclasificarea a fost realizată folosind valori din lucrarea „Landslide susceptibility mapping using GIS-based statistical models and Remote sensing data in tropical environment” de Himan Shahabi și Mazlam Hashim și aducând modificări personale pentru anumite straturi.Valorile au fost puse într-un tabel după cum urmează(Fig.31,32,33,34,35,36).

Fig.31

Fig.32

Fig.33

Fig.34

Fig.34

Fig.35

Fig.36

Formule folosite pentru ArcMap Raster Calculator:

Con("YourRasterGoesHere", "YourRasterGoesHere", "#", "Value > -1") – Pentru raster cu anumite valori.

SetNull( ~(IsNull( [EraseRaster] )), [OriginalRaster] ) – Pentru aplicare mască raster.

Vulnerabilitatea terenurilor la alunecări de teren

Fig.37

Harta(Fig.37) evidențiază zonele ce sunt predispuse la alunecări de teren, cu un grad mai ridicat în partea de sud-est și vest. În partea de vest panta este mai ridicată, 20-30 de grade , solurile sunt te tipul cambisolurilor și argiluvisoluri ce este cunoscut a fi unul destul de instabil . În partea de sud-est , situația este asemănătoare , alunecările de teren fiind mai predispuse acolo unde există pante de 20-30 de grade și soluri de tipul argiluvisoluri, roci de tip poroase , slab coezive, care au crăpături, pe unde poate intra apa. De asemenea susceptibilitatea este ridicată în aceste zone și datorită despăduririlor și înlocuirea terenurilor cu pășuni, formelor mai alungite , ce ajută la depunerea de sedimente și torențialitate.

În lungul văilor , susceptibilitatea este medie , alunecările de teren datorandu-se cursurilor râurilor ce provoacă procese de eroziune . În aceste zone s-au format maluri abrupte ce se pot prăbuși și provoca alunecări de teren, în urma unui seism de intensitate medie sau chiar mică.

În zona interfluviilor , alunecările de teren sunt posibile datorită proceselor de șiroire, ce transportă materialele erodate și le acumulează pe versanți.

Zona centrală și nordică, are o susceptibilitate mai scăzută, datorită prezenței unei bogate vegetații forestiere , mai multe tipuri de sol rezistente și datorită unor înclinări mai accentuate.

Subcarpații Vrancei se cunosc a fi foarte activi , din punct de vedere a seismelor.Astfel cutremurele de mică magnitudine, care au o frecvență mare , au dus la pierderea rezistenței versanților. La producerea unor cutremure cu magnitudine mare, alunecările de teren sunt inevitabile, producând pagube apreciabile.

Harta susceptibilității, pune în evidență faptul că aproape întreaga zonă analizată este expusă alunecărilor de teren și urmărilor acestora.

De asemenea am realizat două hărți cu numărul populației aflate din localitățile din zonă și de asemena și cu numărul clădirilor din fiecare localitate(Fig.38,39).

Fig.38 Fig.39

În ceea ce privește numărul populației , ambele zone predispuse la o susceptibilitate mai mare au localități cu peste 3000 de locuitori , iar numărul clădirilor variază între 5 și 640. Asta înseamnă că impactul poate face numeroase victime și poate aduce pagube materiale . Este afectată inclusiv economia localităților, valoarea distrugerilor depășind puterea locală.

Recunoașterea zonelor predispuse al alunecări de teren se pot recunoaște și după profilul versantului ce este de regulă neregulat și după vegetație, ce indică o ecologie variată.

În partea sud-estică și vestică , datorită numărului de locuitori mediu spre mare, în urma unor alunecări de tipul celor de adâncime , ce au viteze mari și pot avea dimensiuni mari, urmările dezastruoase sunt inevitabile.

Am realizat și un grafic cu anul de construcție al clădirilor atașat mai jos(Fig.40,41). După cum se poate observa clădirile vechi , de înainte de 1960 , deține 61% din total , ceea ce reprezintă o degradare mare, mai ales că sunt în mare parte construite din paiantă cu chirpici. Construcția cu paiantă cu chirpici reprezintă un schelet de lemn având goluri acoperite cu chirpici , materiale slabe , ce nu rezistă la impactul provocat în primul rând de un cutremur cu o magnitudine mare , urmată de o alunecare de teren. Un alt aspect este acela că așezările, au o rețea stradală neorganizată, iar construcțiile sunt așezate printre valurile de alunecare cee ace duce la un risc major în urma producerii unor seisme .

Fig.40 Fig.41

Riscurile seismice în Subcarpații Vrancei, pot fi reduse prin programe active, care îmbunătățesc răspunsul de urgență și prin programe puternice de infrastructură printre care și îmbunătățirea stabilității versanților.Pregătirea conceptelor asupra cutremurului, cum au fost prezentate în primul capitol sunt de asemenea folositoare. Codurile de construcție sunt destinate pentru a ajuta la gestionarea riscului seismic și sunt actualizate pe măsură ce se invață mai multe despre efectele mișcării seismice la sol asupra clădirilor. Acest tip de îmbunătățire activă a atenuării daunelor aduse de la cutremure este cunoscut sub numele de consolidare seismică . Cu toate acestea, modificările nu ameliorează imediat riscul seismic într-o comunitate, deoarece clădirile existente vechi sunt rareori revizuite.

Concluzie

Această lucrare de licență a fost realizată din dorința de a studia o mică parte din seismologie, concentrându-se asupra proceselor morfodinamice și riscurilor seismice în Subcarpații Vrancei. Lipsa de studii concrete asupra riscurilor seismice din Subcarpații Vrancei, are nevoie de o îmbogățire , ceea ce eu îmi doresc să aduc prin cercetarea mea.

Limitările unei cercetari pe acest subiect sunt diversificate, variind de la lipsa de interes în ceea ce privește studierea pericolelor ce pot apărea în această zonă, până la birocrație. De asemenea, o altă limitare a unei posibile cercetări în ceea ce privește riscurile seismice este reprezentată de condițiile nefavorabile în care trebuie să se desfășoare studiile, datorate terenurilor accidentare acoperite în special cu un strat de argilă, un studiu complet implicând parcurgerea zonei studiate.

Punctele slabe ale unei cercetări pe această temă sunt reprezentate de lipsa preciziei. Aceasta este datorată de faptul ca atât alunecările de teren, cât si degradarea arealului, precum eroziunea provocataă de râuri sau precipitații, au loc in timp real.

În opinia mea determinarea riscurilor seismice și a alunecărilor de teren este benefică pentru viitoarele studii geomorfologice ale versanților. Astfel studiul poate fi folosit mai departe pentru combaterea riscurilor seismice și protejarea localităților ce sunt predispuse acestor pericole. De asemenea, consider că lucrarea mea de licență îi poate determina și pe alții să studieze mai amănunțit și alte zone cu risc seismic ridicat, precum cele din estul, sudul și sud-estul României.

Referințe

¹Gheorghe Demetrescu ,Studii și cercetǎri de astronomie și seismologie, 1967

² Gutenberg, B; Richter, Magnitude and Energy of Earthquakes,1936

³ http://www.ce.washington.edu/~liquefaction/selectpiclique/nigata64/tiltedbuilding.jpg

⁴ Grigore Posea , Geomorfologie, Editura Fundației România de Mâine,1976

⁵Institutul Național de Fizică a Pământului

⁶ http://www.britannica.com/event/Sichuan-earthquake-of-2008

⁷ http://news.xinhuanet.com/english2010/photo/2010-05/30/13323864_111n.jpg

⁸http://www.presstv.ir/Detail/2015/06/11/415336/Nepal-landslide-Taplejung-Surendra-Bhattarai-earthquake

9http://www.newsx.com/sites/default/files/styles/home_image/public/field/image/nepal%20landslide.jpg?itok=RvzSRgFo

10Varnes D, IAEG . Landslide hazard zonation: a review of principles and practice. Paris: United Nations Scientific and Cultural Organization; 1984.

11Brusden D. Mudslides. In: Brusden D, Prior D, editors. Slope Instability. Chichester: Wiley, 1984.

12Crozier M. Landslides-causes, consequences and environment.London and Sydney: Croom Helm Ltd, 1986

13Hutchinson J. Mass movement. In: Fairbridge R, editor. The Encyclopedia of Geomorphology. Reinold,1988

14Courture R . Landslide Terminology – National Technical Guidelines and Best Practices on Landslides. Geological Survey of Canada,2011.

15Chyi-Tyi Lee , Chien-Cheng Huang, Jiin-Fa Lee , Kuo-Liang Pan, Ming-Lang Lin, Jia-Jyun Dong- Statistical approach to earthquakeinduced landslide susceptibility,2008

16Blahut J, VanWesten C, Sterlacchini S. Analysis of landslide inventories for accurate prediction of debris-flow source areas.Geophys J Roy Astron Soc,2010

17Vasile Mutihac,Structura geologică a teritoriului României,1990

18Mihai Ielenicz , Romania. Volumul 4 : SUBCARPATII, Editura Universitara, 2011

19M Radulian, N Mandrescu, GF Panza, E Popescu, A Utale, Characterization of seismogenic zones of Romania,2000

Elena – Florinela Manea, Dragoș Toma – Dănilă, Carmen – Ortanza Cioflan, Gheorghe Mărmureanu, Mircea Radulian și Ștefan – Florin Bălan(2014).Seismic risk analasys for Extra – Carpathian Area of Romania, considering Vrancea intermediate – Depth source.

21Mihai Ielenicz-Geomorfologie generală, Editura Universitară. București, 2004

Bibliografie

1.Badea L. și colab.(1983, 1984, 1987, 1992). Geografia României Vol. I-IV, Editura Academiei RSR, București.

2.Blahut J, VanWesten C, Sterlacchini S. (2010).Analysis of landslide inventories for accurate prediction of debris-flow source areas.Geophys J Roy Astron Soc.

3.Chyi-Tyi Lee , Chien-Cheng Huang, Jiin-Fa Lee , Kuo-Liang Pan, Ming-Lang Lin, Jia-Jyun Dong(2008). Statistical approach to earthquakeinduced landslide susceptibility.

4.Conea I.,Vrancea(1993). Geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Editura Academiei Române, București.

5.Elena – Florinela Manea, Dragoș Toma – Dănilă, Carmen – Ortanza Cioflan, Gheorghe Mărmureanu, Mircea Radulian și Ștefan – Florin Bălan(2014).Seismic risk analasys for Extra – Carpathian Area of Romania, considering Vrancea intermediate – Depth source.

6.Florina Grecu(2006). Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitară.

7.Frăsineanu Mihaela(2008). Râurile României, Editura Fundației România de Mâine, București.

8.Gheorghe Demetrescu(1967).Studii și cercetǎri de astronomie și seismologie.

9.Grigore Posea(2006). Geografia fizică a României – Clima. Apele. Biogeografia. Solurile. Hazardele naturale, Editura Fundația România de Mâine.

10.Grumăzescu H.(1973).Subcarpații dintre Câlnău și Șușița. Studiu geomorfologic, Editura Academiei RSR, București.

11.Mihai Ielenicz (2011). Romania. Volumul 4 : SUBCARPAȚII, Editura Universitară .

12.Mihai Ielenicz, Ileana Georgeta Patru, Mioara Clius (2005).Subcarpații României, Editura Universitară .

13.Mircea Radulian, N. Mandrescu, GF Panza, E. Popescu, A. Utale(2000). Characterization of seismogenic zones of Romania.

14.Pătrașcu I. și colab(1981).Vrancea – monografie, Editura Sport – Turism, București.

15.Vasile Mutihac ,Gabriel Mutihac(2010).Geologia României în contextul geostructural central-est-european , Editura Didactică și Pedagogică.

16.http://www.infp.ro

17.http://www.roeduseis.ro/ro/