Evaluarea prin joc a funcției vizuale la copiii cu nevoi speciale [306241]

Evaluarea prin joc a funcției vizuale la copiii cu nevoi speciale

Introducere

1.1. [anonimizat] a sistemului vizual este cel mai important lucru pentru nou născut.

Așa cum se precizează de către M.I.Baritz în notițele de curs de la ”Optometrie funcțională școlară”, ”[anonimizat], ei având deja 75% din dimensiunea ochiului unui adult.” Nou născutul trebuie examinat pentru depistarea eventualelor cataracte congenitale sau a altor afecțiuni neonatale.

[anonimizat].

În prima lună de viață ochii nou născutului sunt mai puțin sensibili la lumină.

Cantitatea de lumină necesară pentru a deveni vizibilă ochilor unui nou născut este de 50 de ori mai mare decât cea necesară ochiului unui adult.

În lunile 2-3 [anonimizat]. Acuitatea vizuală crește iar coordonarea mișcărilor binoculare începe să se îmbunătățescă.

Ochii bebelușului încep să urmărească lucrurile pe care le vede. Începe procesul de recunoaștere a [anonimizat]: forma nasului, a gurii.

În lunile 4-6 de viață a [anonimizat], acuitatea vizuală crescând de la 0,05 [anonimizat] 0,8 la șase luni. Acum poate percepe culorile asemea unui adult.

La vârta de 6 [anonimizat] a axelor oculare sau a depistării unor eventuale afecțiuni congenitale.

Lunile 7-12 de viață reprezintă o perioadă importantă a [anonimizat]-ochi. [anonimizat] a apuca obiectele și a le ridica. [anonimizat].

[anonimizat], datorită pigmenților bruni care se vor produce într-o [anonimizat], verde sau gri.

1.1.2 Semne care ar trebui să îngrijoreze:

Așa cum se precizează de către M.I.Baritz în notițele de curs de la ”Optometrie funcțională școlară”, semnele care ar trebui să îngrijoreze în legătură cu dezvoltarea corectă a globului ocular sunt:

-”Pupilă albă: poate indica prezența unei cataracte congenitale sau a unei alte formațiuni ce obtrucționează axul vizual”, putând fi un risc crescut de ambliopie și necesită prezentarea de urgență la un specialist.

-Sensibilitate crescută la lumină: reprezintă un semn al unei presiuni intraoculare crescute.

-Lăcrimare excesivă: există posibilitatea de a fi obstrucționat canalul lacrimal.

-”Unul sau ambii ochi continuă să devieze chiar și după vârsta de 4 luni: strabism, risc de ambliopie.”

-Ochi roșu cu secreții: poate exista o infecție oculară.

La nouă luni progresul este semnificativ. [anonimizat], detaliie, reliefurile, contururile. [anonimizat] o acuitate vizuală de 3/10, iar câmpul vizual se dezvoltă continuu.

[anonimizat]. Începe să meargă și acest lucru modifică percepția vizuală în mod major. La această vârstă se consideră că bebelușul are vederea apropiată de cea a adulților. Acuitatea vizuală ajunge la 4/10 și odată cu primii pași reușește să perceapă și înălțimea.

La vârsta de doi ani copiii pot vedea foarte bine, însă vederea lor nu este complet dezvoltată. Acuitatea vizuală este de numai 20/60. Bebelușul are vederea dezvoltată pentru departe, astfel poate distinge perfect obiectele și culorile.

La cinci ani vederea este aproape perfect dezvoltată. Copilul este capabil acum să își folosească vederea pentru a-și coordona mișcările și poate învăța să citească.

”Văzul este pe deplin dezvoltat la vârsta de 8 ani”, așa cum menționează o serie de cercetări în domeniul oftalmologiei infantile.

La această vârstă copiii ar trebui să aibe o acuitate vizuală de 20/20. În cazul în care acuitatea vizuală a copilului este mai mică de 1, se necesită un consult oftalmologic pentru depistarea și tratarea eventualelor probleme.

1.1.3. Controlul oftalmologic la bebeluși:

Primul examen oftalmologic trebuie să aibă loc imediat după naștere. Medicul pediatru trebuie să depisteze posibilele infecții sau eventualele probleme, precum malformații, cataractă, glaucom sau alte anomalii.

Atunci când copilul împlinește vârsta de 6 luni, pediatrul trebuie să verifice alinierea ochilor copilului și dacă există fixare vizuală. Medicii pediatri pot trata probleme oculare simple, precum ochi roșii sau conjuctivită.

Medicul are drept scop următoarele:

-Ca bebelușul să reacționeze la lumină strălucitoare fixată pe ochi

-Ca bebelușul să facă mișcări corecte ale globului ocular.

Picăturile oftalmice sunt folosite pentru a mări temporar diametrul pupilar al ochiului copilului pentru o examinare mai amănunțită. Efectul picăturilor poate dura între 30 și 90 de minute. Medicul oftalmolog, asistat de către optometristul specializat în optometrie infantilă, poate testa ochii copilului pentru depistarea unui eventual viciu de refracție precum miopie, hipermetropie sau astigmatism.

Așa cum reiese dintr-o serie de studii realizate anterior, ”optometristul are rolul de a informa și instrui părinții, de a observa unele manifestări neconforme și de a preveni instalarea unor disfuncții vizuale prin implicare în procesul de îndrumare.”[1]

Anomalii ale dezvoltării funcției vizuale la copii, până la 7 ani

Anomalii congenitale:

Așa cum menționează M.I.Baritz în ”Optometrie funcțională școlară”, ”anomaliile congenitale sunt definite în literatura de specialitate ca alterări morfologice, evidente la naștere, rezultate din dezvoltarea anormală în timpul vieții embrionare și fetale.”

A. Malformații congenitale ale conjunctivei:

-Limfedemul conjunctival congenital:” este o anomalie foarte rară, datorată malformațiilor vaselor limfatice. Ea se poate manifesta bilateral și prezintă două forme clinice: precoce-sugar și tardivă- la vârsta de 10-12 ani.”

-Epitarsiul sau șorțul conjunctival: ”este o cută a conjunctivei tarsale, dispusă mai ales la nivelul pleoapei superioare, paralel sau perpendicular pe ea. Este o afecțiune uni sau bilaterală determinată de o inflamație a conjunctivei pleoapelor.”

– Entropionul: reprezintă ”răsfrângerea congenitală a pleoapei inferioare spre globul ocular. Este cauzată de aplazia tarsului sau hipertrofiei mușchiului ciliar.”

– Ectropionul: reprezintă ”răsfrângerea în afară a marginii pleoapei. Este determinat de dezvoltarea insuficientă a tegumentului.”

-Tumorile disgenetice: ”sunt anomalii congenitale sub formă de tumori epiteliale, glandulare, pigmentare, vasculare, nervoase ale țesuturilor de susținere ale țesutului limfatic. Au localizare mai ales la nivelu limbului sclero-cornean și în spatele fantei palpebrale.”

-Cistinoza: ”este o anomalie congenitală a metabolismului aminoacizilor caracterizată prin depuneri mari intracelulare de cristale de cistină în diferite țesuturi, inclusiv în cornee și conjunctivă.”

-Osteomul și condromul conjunctivei: ”sunt mici formațiuni nodulare, dure, mobile, formate din osteocite sau condrocite. Formațiunile nodulare, prezente de la naștere, cresc foarte puțin în volum și sunt localizate mai ales în cadranul superior și lateral al sclerei.”

B. Anomalii și malformații ale corneei:

-Absența corneei: ”este o anomalie foarte rară, globul ocular este rudimentar, format doar dintr-o veziculă în care lipsesc elemente ce provin din ectoderm (cornee, cameră anterioară, iris, pupilă, cristalin, corp ciliar), fiind prezente doar elementele polului posterior (retină, nerv optic, coroidă, scleră) sau este o pseudo-cornee formată din țesut fibros acoperit de un epiteliu cu elemente glandulare.”

-Microcorneea: ”este reprezentată de corneea la care diametrul este mai mic de 10-11 mm, iar refracția este mare, de aproape +46 dpt. Copiii cu microcornee sunt de obicei hipermetropi, ametropia fiind în funcție și de conformația polului posterior al globului ocular. Dacă microcorneea se asociază cu un segment anterior mic și malformat în totalitate este vorba de o microftalmie anterioară, iar dacă globul ocular este mic și malformat în totalitate se folosește termenul de microftalmie. Dacă globul ocular este mic în totalitate, dar normal din punct de vedere al refracției oculare, anomalia poartă numele de nanoftalmie.”

-Megalocorneea: ”reprezintă o creștere a diamensiunilor corneei, neevolutivă și nelegată de glaucomul congenital. Corneea are diametrul orizontal de 13 mm sau mai mare dar transparența și structura histologică sunt normale. Această manifestare este de obicei bilaterală.”

-Corneea plană: ”este o stopare a dezvoltării corneei, raza de curbură a acesteia rămânând aceeași cu a scleroticii și din cauza căreia puterea de refringență se va reduce la 20-30 dpt. În aceste condiții, refracția totală a ochiului variază de la +7 la -9 dpt.”

-Keratocon posterior generalizat: ”este o anomalie a feței posterioare a corneei care are o curbură foarte accentuată, în timp ce suprafața corneană anterioară rămâne normală. Această anomalie se poate manifesta unilateral, nu evoluează, se manifestă la sexul feminin și nu se transmite genetic.”

-Keratectazia: ”este o anomalie caracterizată printr-o cornee opacă, prezentând o proeminență ce apare în fanta palpebrală.”

-Sclerocorneea: ”este o anomalie de structură, reprezintă o opacifiere congenitală a corneei, neinflamatorie și neevolutivă, manifestându-se pe corneea periferică sau în totalitate. În 90% din cazuri această anomalie prezintă o manifestare bilaterală, transmiterea este dominantă sau recesivă.”[16]

C. Afecțiuni congenitale ale cristalinului:

-Afachia: ”reprezintă afecțiunea congenitală, excepțional de rară a cristalinului prin care se constată absența acestuia.”

-Ombilicația: ”este o depresiune congenitală. Localizată pe suprafeța posterioară a cristalinului, este asociată cu o opacitate a acestuia.”

-Colobomul cristalinului: ”este o anomalie legată de dezvoltarea deficitară a fibrelor zonulare care antrenează o adâncitură (sau o depresiune) mai mult sau mai puțin profundă, a zonei ecuatoriale a cristalinului.”

-”Micro-sfero-fachia poate fi izolată sau asociată cu alt sindrom ce se traduce prin existența bilaterală a unui cristalin mic și sferic cu tendință de luxație la adolescență.”

-Ectopia cristalinului: ”este o anomalie de poziție de obicei bilaterală, asociată cu o anomalie de dezvoltare a fibrelor zonulare, cel mai des ereditară, izolată sau asociată cu un sindrom general, dar deplasarea cristalinului crește odată cu vârsta antrenând o luxație.”

-Anomaliile de transparență ale cristalinului: ”la copii sunt foarte frecvente și se manifestă sub formă de opacifieri cristaliniene izolate sau multiple, dar ele nu pot fi considerate cataracte decât atunci când acestea antrenează o scădere a vederii.”[16]

-Cataracta congenitală: ”este una din principalele cauze de cecitate sau vedere scăzută la copil. Statisticile prezintă în aceste cazuri valori variate, în medie 0,4% dintre nou-născuți au cataractă congenitală.”

Cataracta congenitală poate avea diferite forme, precum: ”forme bilaterale neonatale, forme parțial bilaterale, forme unilaterale sau cu predominanță unilaterală.”

”Formele totale bilaterale neonatale sunt dominate și de probleme ale funcției vizuale la copil și se prezintă sub formă de tulburări de comportament, privire inexpresivă, nistagmus.

Formele parțiale bilaterale ale cataractei congenitale se manifestă mai târziu în evoluția copilului când se constată o acuitate vizuală scăzută și uneori strabism, dar în aceste cazuri nu se manifestă nistagmusul. Formele unilaterale sau cu predominanță unilaterală se prezintă la copil sau sugar sub forma unui strabism manifest determinând o ambliopie unilaterală.”[16]

D. Afecțiuni congenitale ale umorii apoase:

-Glaucomul congenital: ”este o hipertensiune oculară care există de la naștere și este determinată de anomalii în dezvoltarea unghiului camerular cu creșterea tensiunii intraoculare. Anomalia unghiului camerular este unică sau multiplă, iar aspectul congenital nu implică întotdeauna și aspectele ereditare.”

-Glaucomul congenital primar precoce: ”este forma cea mai frecvent întâlnită. Toate hipertoniile oculare ale copilului, oricare ar fi mecanismele de producere, sunt dominate de distensia peretelui scleral, cu creșterea de volum a globului ocular sub numele de buftalmie. Această anomalie apare cu o frecvență de 0,01-0,04% dintre toate maladiile oculare și reprezintă 25% din totalul formelor de glaucom la copii.

-Glaucomul congenital primitiv tardiv: ”se manifestă printr-o hipertensiune intraoculară ce rezultă la rândul său dintr-o alterație a țesutului mezodermic al unghiului camerular, dar care survine abia la vârsta de 8-10 ani sau chiar și mai târziu.

Printre semnele care atrag atenția sunt alterările de câmp vizual, a căror evoluție este asemănătoare celor din glaucomul cu unghi deschis. Glaucomul congenital asociat cu afecțiuni oculare este o formă mai complicată cu malformații ale segmentului anterior.

Glaucomul congenital asociat cu afecțiuni generale, determină forme malformative cum ar fi neurofibromatoza, hipertonii oculare cu forme metabolice, trisomii, melanocitoze oculoderme.” [16]

E. Anomalii congenitale ale retinei:

-Fibroplazia retrolentală: ”reprezintă o stare ale cărei prime etape sunt prezente de la naștere și continuând după aceasta. Acest proces se manifestă la nou-născuții prematuri cu o greutate sub 2000 grame și este reprezentată de modificări vasculare retiniene asemănătoare cu cele din retinopatia prematurilor, toate aceste leziuni evoluând sub influența unor factori postnatali.”[16]

-Pliul falciform al retinei: ”are forma unei cute proeminente pe suprafața retinei, cu traiectorie de la papilă la retina ciliară și dispusă de obicei în sectorul temporal inferior. Acest pliu retinian poate fi adesea asociat cu persistența de relicve ale sistemului hialoidian.”[16]

-Chisturile retiniene: ”reprezintă malformații ale retinei periferice fiind dispuse mai frecvent la nivelul zonelor inferioare ale fundului de ochi. Aceste malformații sunt reprezentate de văluri translucide și vascularizate mai mult sau mai puțin proeminente față de planul suprafeței retinei. Aceste leziuni au de obicei o natură atrofică, ele pot rămâne staționare fără consecințe funcționale sau patologice dar ele pot și evolua spre un retinoschizis adevărat, formațiunile chistice putând să se rupă și să genereze dezinserții cu decolări de retină. Această posibilitate de evoluție este mai frecventă la subiecții tineri.”[16]

F. Anomalii congenitale ale orbitei:

-Anoftalmia: ”reprezintă lipsa globilor oculari din orbită. Este foarte rară, uni sau bilaterală, izolată sau însoțind alte malformații majore. Această anomalie poate apărea prin transmitere ereditară sau sub acțiunea factorilor evolutivi în prima lună de viață embrionară, împiedicând dezvoltarea cupei optice.”[16]

-Microftalmia congenitală: ”se caracterizează prin dimensiuni reduse ale globilor oculari dar care prezintă o oarecare funcție vizuală și se manifestă cu o frecvență egală la ambele sexe.”

-Chistul dermoid: ”este un disembriom simplu, apărut ca rezultat al incluziei embrionare în țțesutul subcutanat, al unui fragment de epiderm cu anexele sale. În 50% din cazuri, apare la naștere, restul de 50% în prima fază a copilăriei până la 10 ani.”

-Ciclopia: ”reprezintă fuziunea celor două orbite într-una singură, situată pe linia mediană, formând pseudo-orbita care conține un rudiment de glob ocular.”

-Hipertelorismul: ”este o îndepărtare anormală a celor doi ochi însoțită de lărgirea bazei nasului.”

-Disostoze craniofaciale: ”sunt afecțiuni caracterizate prin închiderea prematură și primitivă a uneia sau mai multor suturi craniene.[1]”

G. Vicii de refracție:

G.1. Miopia:

Un copil miop poate vedea obiectele apropiate foarte clar, dar are dificultate în focalizarea obiectelor îndepărtate. Acest lucru se întâmplă atunci când globul ocular este alungit, ceea ce face ca imaginea să se formeze în fața retinei.[2]

G.2. Hipermetropia

Un copil cu hiepermetropie poate vedea foarte clar obiectele îndepărtate, dar are dificultate în focalizarea obiectelor aflate la distanță mică. Acest lucru se întâmplă atunci când există un glob ocular scurt făcând ca imaginea să se formeze dincolo de retină.[2]

G.3. Astigmatism:

În caz de astigmatism, corneea se modifică și ia forma unei mingii de rugby. Astigmatismul se poate moșteni, și poate apărea în combinație cu miopia și hipermetropia.

Pentru copiii cu astigmatism, toate obiectele, atât cele apropiate cât și cele îndepărtate, sunt deformate. Imaginile sunt încețoșate datorită faptului că unele raze de lumină sunt focalizate iar altele nu. [9]

H. Disfuncții ale vederii binoculare:

H.1. Ambliopia:

Din studiul cărții ”Optometrie funcțională școlară” al cărei autor este M.I.Baritz reiese faptul că ”ambliopia este rezultatul unui obstacol care “împiedică” stimularea vizuală adecvată, cantitativ suficientă, care să activeze potențialul evolutiv genetic.”

Ambliopia se caracterizează printr-o acuitate vizuală scăzută. Odată început tratamentul pentru aceasta, nu poate fi întrerupt până copilul nu este recuperat deoarece acest lucru cauzează scăderea sau chiar stoparea creșterii acuității vizuale.

Așa cum precizează M.I.Baritz în ”Optometrie funcțională școlară”, ambliopia poate fi de clasificată astfel:

– ”ambliopie cu fixație centrală – cea în care se fixează cu foveea centralis iar imaginea foveală este localizată “drept înainte”;

– ”ambliopie cu fixație excentrică – cea în care se fixează cu un punct extrafoveal iar imaginea extrafoveală este localizată “drept înainte”; imaginea foveală fiind localizată lateral.”[16]

H.2. Strabismul:

Strabismul se manifestă prin devierea axelor oculare la unul sau ambii ochi.

Această deviere strabică rezultă dintr-un echilibru oculomotor deficitar. Copilul ce prezintă strabism, își poate pierde cu rapiditate interesul pentru anumite lucruri precum jucării, cărți, peisaje deoarece vederea îi este deformată și intervine oboseala psihică și fizică, și pot apărea dureri de cap.

Din notițele de curs de la ”Optometrie Funcțională Școlară” prezentate de M.I.Baritz reiese faptul că ”există o serie de factori etiologici care pot influența mecanismele vederii binoculare” și anume:

– factori anatomici

– factori inervaționali

– factori perturbatori optici și oculomotori

– factori predispozanți generali [16]

H.3. Nistagmus:

Nistagmusul se manifestă prin mișcări involuntare și incontrolabile ale globilor oculari.

După cum se prezintă de către M.I. Baritz în Notițele de curs de la ”Optometrie Funcțională Școlară”, ” această formă de manifestare a motilității oculare poate fi exagerată prin diferite excese sau deficite ale sistemului musculator.

Perturbațiile care apar în funcționarea sistemului oculostatic (funcția vizuală funcționând în mediu slab iluminat, informație insuficientă, tensiune musculară excesivă, stimulare excesivă a unei grupe de mușchi prin poziții extreme) determină apariția unor instabilități, a unor oscilații neregulate sau ritmice sub forma nistagmusului ocular, de deviație, de obosire.

În plus de aceste cauze, mai pot exista o serie foarte mare de alte situații (funcționale, fiziologice, neurologice sau chiar patologice) care pot determina apariția și instalarea unei forme de nistagmus.”[16]

Heteroforia

”Heteroforia este un dezechilibru latent al balanței binoculare oculostatice, compensat prin procesul de fuziune și caracterizat prin ortoforie aparentă.”, așa cum se descrie în ”Optometrie Funcțională Școlară” de către M.I. Batirz.

Heteroforiile se pot clasifica astfel:

– esoforia: deviație latentă convergentă;

– exoforia: deviația latentă divergentă;

– hiperforia: deviația latentă în sus;

– hipoforia: deviația latentă în jos;

– cicloforia: deviația latentă rotatorie.[16]

Copiii cu ADHD:

ADHD reprezintă o boală ce se manifestă la nivelul comportamentului. Copiii ce sunt afectați de ADHD sunt foarte activi dar prezintă deficiențe de concentrare.

Ca orice altă tulburare, acesta poate avea forme de manifestare ușoare, moderate sau grave.

Nu există o serie de analize care să diagnosticheze un copil cu ADHD, de aceea se pune foarte mult accent pe comportamentul acestuia.

Semne de hiperactivitate:

-mișcări frecvente ale mâinilor și picioarelor

-agitație

-schimbarea frecventă a locului atunci când trebuie să își mențină poziția

-vorbit în exces

-incapacitate de a se juca în liniște

Semne de neatenție:

-incapacitatea de a-și păstra concentrarea

-tendință de agitație

-neatenție față de detalii

-dificultăți în ceea ce privește menținerea atenției pe parcusul unui joc

-nu îndeplinesc activități ce le solicită intelectul

-au dificultăți de organizare

-pierd des obiecte

Agresivitatea față de ceilalți:

Copiii cu ADHD tind să fie foarte impulsivi, lucru observat și în modul lor de comunicare, întrerupând des discuțiile celorlalți sau răspunzând la întrebări înainte ca acestea să le fie adresate până la final.

Aceștia tind să fie agresivi cu ceilalți, având un mod de comunicare mai greu, se irită foarte ușor la pierderea unor jocuri, par neînfricați în fața unor pericole și nu ascultă de sfaturi, indiferent dacă sunt de la părinți, necunoscuți sau prieteni.

Reducerea acestei tulburări constă în principiu în urmarea unui tratament adecvat și consultarea unui psiholog dar și mult sprijin din partea părinților, colegilor de școală, prieteni și profesori.

Când un părinte se comportă corect, copilul va avea tendința să imite conduita și să o transforme în obisnuință. [26]

Analiza mijloacelor de evaluare a copiilor până la 7 ani

I.Optotip

Optotipul este un panou fizic, așezat la o distanță de minim 3 metri-maxim 5 metri de subiect, sau proiectat pe un ecran, ce conține diferite semne, desene, cifre, litere, pe font alb sau colorat roșu-verde, de diferite dimensiuni, folosit pentru a testa acuitatea vizuală a subiectului. Dacă subiectul este purtător de ochelari, atunci acesta va fi testat atât cu, corecția respectivă cât și fără aceasta.

Figura 1.3.I reprezintă un optotip pentru vederea la distanță. Există optotip folosit și pentru verificarea acuității vizuale la aproape.

II.Testele Lea

Testele Lea sunt folosite pentru testarea acuității vizuale sau pentru antrenament vizual, în scopul de a îmbunătăți acuitatea vizuală.

III.Testele Cardiff

Testele Cardiff sunt folosite pentru a îmbunătăți acuitatea vizuală la copii. Acestea constau în cartonașe de mici dimensiuni, având desene cu contururi diferite, aflate pe font gri. Au scopul de a testa și recupera (după caz) contrastul perceput de ochii unui copil.

IV. Ocluzor

Ocluzorul se folosește la copiii cu ambliopie. Se poziționează pe lentilă sau în dreptul ochiului sănătos, pentru a stimula ochiul ambliop. În acest fel, ochiul ambliop este suprasolicitat și se poate însănătoși. Ocluzoarele pot avea diferite desene și culori pentru a stimula interesul copilului de a îl purta deoarece inițial, portul acestuia poate fi incomod.

V.Retinoscop

Retinoscopia reprezintă o metodă de măsurare obiectivă a refracției oculare. Optometristul privește prin orificiul special din retinoscop, spre ochiul copilului. În funcție de modul în care pupila acestuia se luminează, se poate determina existența unui eventual viciu de refracție. Atunci când pupila este luminată complet rezultă faptul ca ochiul copilului este sănătos, copilul fiind numit emetrop iar acest proces poartă numele de neutralizare.

VI.Biomicroscop

Biomicroscopul sau lampa cu fantă, se folosește pentru a analiza polul anterior al globului ocular, precum corneea, sclera, conjunctiva, vasele de sânge, irisul, pupila, genele, pleoapele, filmul lacrimal, canalele lacrimale, a orbitei în general. Acesta are un suport pentru bărbia copilului și unul pentru frunte iar optometristul cu ajutorul unei fante luminoase analizează meticulos toate componentele ochiului.

VII.Autorefractometru

Autorefractometrul este un aparat oftalmic de precizie, cu utilizare în determinarea:

-puterii dioptrice în corecția miopiei, hipermetropiei, astigmatismului sau a prezbitismului

-în determinarea axei și distanței pupilare

– în prescripția corecțiilor vizuale.[12]

Plus Optix reprezintă un alt aparat cu ajutorul căruia se pot face măsurători oculare la bebeluși și copiii ce nu se pot așeza la un autorefractometru.

VIII.Oftalmoscop

Oftalmoscopul este un aparat optic care permite proiectarea pe retină a unui fascicul luminos și observarea zonei luminate după o axă cât mai apropiată de cea a fasciculului de iluminare.

Observarea poate urmari:

– examinarea structurilor oculare interne: iris, cristalin, retină, corp vitros și investigarea patologiei;

– examinarea corneei, camerei anterioare, cristalinului: depistarea defectelor de transparență ale ochiului, depistarea de corpuri străine;

– determinarea ametropiei.

IX.Foropter

Este un aparat cu ajutorul căruia se testează vederea cu noile dioptrii stabilite de optometrist.  Foropterul este un aparat care are un suport pentru frunte, de care subiectul trebuie să se apropie, două locașuri prin care trebuie să privească către panoul luminos (optotip), pe care sunt proiectate literele sau cifrele, după caz. Acesta este rugat să citească rândul orizontal, cu caracterele cele mai mici pe care îl poate vedea clar, confortabil cu, contrast și nedeformat.

X.Ambliofor

Amblioforul este destinat tratamentului ambliopiei la copii. Tratamentul constă în stimularea vizuală intensă activă și controlată, pe perioade scurte de timp a ochiului ambliop prin utilizarea unor imagini în mișcare cu contrast diferit și frecvențe spațiale diferite, în timp ce ochiul sănătos este ocluzat.[13]

XI.Sinoptofor

Sinoptofirul este un aparat dedicat pentru tratarea copiilor cu strabism.

Cu ajutorul acestui aparat se poate determina unghiul obiectiv și subiectiv de deviație strabică, corespondentele retiniene anormale și supresia, gradele vederii binoculare și capacitatea de convergență și divergență. [14]

XII. Cover test

Testul cover test (de acoperire/descoperire) este unul dintre cele mai importante teste de diagnostic utilizate în practica ortoptică.

Așa cum se menționează în cursurile de ”Optometrie funcționașă școlară”, de către M.I.Baritz ”acesta este un test disociativ obiectiv pentru a determina prezența unei deviații manifeste sau latente. Acest test se bazează pe observarea comportamentului globilor oculari, în timp ce fixarea este menținută și fiecare ochi este acoperit și descoperit la rândul său.” [16]

XIII.Diferite teste pentru depistarea eventualelor probleme

Poate fi considerată testare pentru copiii de vârstă școlară, folosirea unor piese diferite pe care copilul să le așeze sau să creeze diferite forme în funcție de cerințele optometristului. Pe lângă aceste piese se mai pot utiliza hârtia și creionul sau orice alt instrument de scris, pentru ca subiectul să poată construi diferite desene sau figuri precum linii, contururi, forme geometrice. Toate aceste testări și examinări pot conduce la depistarea gradului de dezvoltare mintală, la analiza funcției vizuale și la evaluarea echilibrului oculomotor.

1.3.XIII.2.Teste online:

Testele Lea sunt disponibile atât în variantă palpabilă cât și în variantă online. Pe site-ul ”www.lea-test.fi” se găsesc diverse jocuri ce ajută la îmbunătățirea acuității vizuale.

1.3.XIII.3 Testul Mozaic

Acest joc se folosește la stimularea acuității vizuale și ajută la coordonarea mână-ochi. Copilul poate fi lăsat să așeze pionii după cum dorește, poate fi îndrumat de către optometrist sau i se poate oferi un șablon ce conține un model.

1.3.XIII.3.1 Model folosit pentru testul Mozaic

Acest model se poate oferi copilului pentru a realiza diferite figuri pe tabla de joc a testului Mozaic.

1.3.XIII.4. Modele folosite la testarea acuității vizuale și îmbunătățirea coordonării mână-ochi.

Aceste modele ajută la stimularea vederii și la îmbunătățirea coordonării mână-ochi. Copilul înțelege prin acestea că se joacă și astfel își păstrează interesul, eliminând posibilitatea desconcentrării.

Memoriu

2.1 Obiective

În această lucrare sunt prevăzute a fi atinse următoarele obiective:

-Analiza globului ocular

-Dezvoltarea corectă a globului ocular de la naștere, până la vârsta de 7 ani.

-Semne care ar trebui să îngrijoreze

-Analiza anomaliilor congenitale

A. Malformații congenitale ale conjunctivei

B. Anomalii și malformații ale corneei

C. Afecțiuni congenitale ale cristalinului

D. Afecțiuni congenitale ale umorii apoase

E. Anomalii congenitale ale retinei

F. Anomalii congenitale ale orbitei

-Analiza viciilor de refracție

A. Miopia

B. Hipermetropia

C. Astigmatism

– Disfuncții ale vederii binoculare

A. Ambliopia

B. Strabismul

C. Nistagmus

-Analiza mijloacelor de evaluare a copiilor până la 7 ani

-Ierarhizare a echipamentelor folosite pentru tema proietului

-Dezvoltarea și proiectarea sistemului experimental

-Înregistrarea datelor experimentale

-Prelucrarea datelor experimentale

-Analizarea și extragerea de concluzii referitoare la proiectarea sistemului

-Stabilirea variantei optimizate

-Prefigurarea direcțiilor viitoare

Bazele teoretice ale proiectului

2.2.1 Aspecte legate de psihopedagogie

Limbajul oral reprezintă forma fundamentală de comunicare. Achiziția limbajului oral apare, în urma unor cercetări în acest domeniu, încă de la naștere și trece printr-o succesiune de stadii.

Stadiul prelingvistic incipient (1-6 luni): Copilul emite vocalize, țipă diferit atunci când îî este foame, îl doare ceva, își dorește ceva sau în caz de boală.

Stadiul prelingvistic al diferențierii fenomenelor (7-11luni): Copilul emite vocalize atuni când este strigat pe nume, comunicare nonverbală foarte expresivă și folosește deja anumite jargoane precum ”uuu”, ”iii”, ”dă-mi” în funcție de ceea ce simte.

Stadiul holofrazei –al unui singur cuvânt (12-18 luni): La această vârstă, copiii încep să folosească câte un cuvânt, în mod repetat. După această etapă, aceștia vor avea un vocabular alcătuit din aproximativ 20 de cuvinte.

Stadiul limbajului holografic (18-24 luni): Copilul vorbește despre el la persoana a III-a și folosește cuvinte simple și propoziții foarte scute.

Stadiul formării gramaticale (24-36 luni): La această vârstă, copiii încep să vorbescă mai mult, dar apar și probleme de pronunție. Însă nu este o problemă la această vârstă deoarece sunt normale. Tot acum, copilul începe să își dezvolte creația verbală prin cântece sau versuri.

Stadiul dezvoltării gramaticale (36-54luni): Acum poate vorbi în propoziții formate din 12 civinte, perfect corect. Poate face rime, poate repovesti.

Stadiul desăvârșirii gramaticale (peste 55 de luni): Poate povesti, dialoghează, poartă discuții. Se poate corecta singur atunci când observă că a greșit din punct de vedere gramatical. Vocabularul lui cuprinde acum aproximativ 600 de cuvinte (la 6 ani).

Însă, J. Piaget, consideră că preșcolarii nu sunt capabili să converseze cu alte persoane deoarece consideră că și ceilalți ii înțeleg, pentru că ei se înțeleg.

Tulburările de limbaj, sunt clasificate în literatura de specialitate, după mai multe criterii:

-tulburări de pronunție

-tulburări de ritm și fluență a vorbirii

-tulburări de voce

-tulburări ale limbajului citit-scris

-tulburări polimorfe

-tulburări de dezvoltare a limbajului.[23]

2.2.2 Compensația în deficiență vizuală

Există teorii psihologiste care pun pe prim plan fenomene psihologice care apar ca urmare a infirmității organice și reducerii parțiale sau totale a vederii. Aceste teorii pornesc de la faptul că în geneza handicapului, un rol important îl au factorii psihosociali.

Procesele psihice pot spijini dar pot și impiedica compensația. Un rol important în procesul de compensație îl au și trăsăturile tipologice și particularitățile individuale precum firea activă sau pasivă, persoană extravertită sau introvertită, instalare rapidă sau lentă a reflexelor.

Adaptarea compensatorie, înseamnă în cele din urmă, înțelegerea mediului înconjurător. Condițiile de viață ale copilului cu probleme vizuale, atitudinea celor din jur față de el precum și dragostea oferită sau privată față de el, condiționează compensația.

O educație timpurie, de la începutul vieții copilului, este necesară pentru a dezvolta stimulările ce nu apar de la sine și prin care să se poată activa din timp mecanisme compensatorii adecvate.

Pentru persoanele complet nevăzătoare, situațiile se complică. În urma unor studii efectuate pe astfel de persoane, s-a relatat faptul că sistemul nervos al acestora este solicitat la maximum, creând astfel o oboseală psihică mare.

Compensație și educație:

Compensația reprezintă readaptarea copilului pe baza disponibilităților sale organice și a structurii sale psihice. Mecanismele compensatorii sunt în mare măsură spontane.

Legătura dintre compensație și educație pornește de la faptul că dezvoltarea fizică și psihică a copilului este condiționată de felul în care își compensează deficiența.

Există compensație pozitivă și negativă, spontană sau dirijată educativ, cu mijloace naturale sau mijloace tehnice.

Educația poate contribui la orientarea proceselor compensatorii prin stimularea și organizarea activității proprii a copiilor cu deficiențe vizuale. [24]

2.2.3 Particularități psihopedagogice ale copiilor cu dificultăți de învățare

Cei ce prezintă dificultăți de învățare au nevoie de o organizare a învățăturii în funcție de cerințele lor educative. Este necesar ca învățătorul să cunoască și să folosească o serie de strategii didactice prin care să identifice și să ajute în rezolvarea dificultăților de învățare ale copilului.

Acesta trebuie să:

-cunoască dificultățile de învățare ale fiecărui copil

-adapteze materialul didactic corespunzător pentru a fi înțeles de copil

-aibă un material de sprijin pentru cazurile în care se necesită

-își rezerve timp necesar pentru explicații suplimentare atunci când este cazul

Un studiu efectuat în 1985, în Iowa – Statele Unite, a evidențiat trei caracteristici comune la copiii cu deficiențe de învățare, precum prezentarea unui deficit de atenție, interes scăzut din punct de vedere social și probleme de comportament.

Alte caracteristici ale copiilor ce prezintă dificultăți de învățare:

-comportament de tip narcisist

-înțeleg informația dar nu pot răspunde la întrebare

-pot fi copleșiți de sarcinile pe care le au de rezolvat [25]

2.3. Dezvoltarea experimentului

2.3.1. Alegerea eșantionului

Pentru a stabili eșantionul pe care se va baza această lucrare, se aplică o anamneză în urma căreia se va realiza diferențierea și alegerea persoanelor.

Anamneza cuprinde date precum:

Numele și prenumele

Vârsta

Mediul de proveniență – rural sau urban

Localitatea

Dacă este purtător de ochelari de corecție sau lentile de contact de corecție

Dacă se știe cu probleme de vedere

Dacă da, când s-a efectuat ultimul control

Dacă își cunoaște viciul de refracție

Dacă este sub influența unui tratament medicamentos și dacă da, care este acesta

Dacă este consumator de substanțe excitante precum cafea, energizant

Dacă are un stil de viață activ sau este sedentar

Ce fel de muzică preferă

Dacă este o fire ce se pierde repede, introvertită sau extravertită

Ce lucruri le consideră ca fiind deranjante

Ce lucruri preferă să facă

După selectarea și crearea eșantionului, acesta va fi instruit și i se vor oferi detalii cu privire la sarcina de lucru. Va fi așezat în fața unui monitor, cu capul fix și privirea înainte. Pe ecranul monitorului vor apărea figuri diferite ca mărimi și forme, de culori asemănătoare cu fontul, în locuri diferite și la anumite perioade de timp acestea se vor aprinde. Tot în funcție de dificultate, va crește sau se va micșora și timpul de aprindere al acestor figuri.

Copilul trebuie să păstreze poziția capului dreaptă și să atingă cu degetul atunci când se aprinde stimulul respectiv, atunci când sesizează. Mișcă doar ochii și mâna, nu și capul.

2.3.2 Alegerea spațiului

Spațiul în care se va desfășura activitatea prezentată anterior, va fi cu iluminare naturală, cu temperatură constantă, se va păstra liniștea pe toată durata testului și nu vor exista elemente sau mișcări ce pot distrage atenția subiectului, atât în preajma acestora cât și în sală.

2.3.3 Alegerea echipamentelor

Echipamentul utilizat va fi un monitor pe care se va afișa interfața soft-ului realizată pe un calculator. Se va măsura cu ajutorul luxmetrului intersitatea luminoasă pe care o emite acesta. Aplicația va avea pe fundal culoarea albastru închis.

2.3.4 Proiectarea aplicației

S-a realizat o interfață pentru evaluarea în cadrul coordonării mână – ochi în diferite etape recuperatorii (de antrenament).

Aplicația tratează trei aspecte fundamentale și anume, testul în sine, răspunsurile la stimuli și gestionarea datelor pentru evaluarea gradului de evoluție în faza de antrenament.

Interfața legată de test constă într-un număr de stimuli sub formă de led și/sau buton de stare, având o culoare foarte apropiată de font și tot atâtea butoane de stare (fiind în număr egal) prin care subiectul confirmă faptul că a văzut stimulul respectiv. Fiecare stimul are un buton de STOP. Fiecare stimul reprezintă o variabilă booleană de tip ieșire, aprinderea lui făcându-se în funcție de realizarea unui eveniment condiționat în structura de programare.

Evenimentul respectiv se leagă de generarea unor numere aleatoare cuprinse între 0 și 1, pentru fiecare stimul în parte revenind un interval finit de valori astfel încât, pentru toți stimulii suma intervalelor să dea un interval mai mic decât jumătatea intervalului dat de funcția pentru generarea umerelor aleatoare (mai mic de 0,5). Acest lucru are ca scop garantarea faptului că întotdeauna probabilitatea de aprindere aleatorie a stimulilor va fi mai mică de 100%, mai exact probabilitatea medie de aprindere a stimulilor trebuie să fie sub 50% din toți stimulii de pe display.

Acest lucru este necesar pentru a exclude din start ipoteza în care subiectul ar putea bifa prin butonul STOP aprinderea tuturor ledurilor de stare (răspunsuri false). Pentru acest lucru, interfața cuprinde o algebră booleană care se referă la acest aspect. Stimulii au forme diferite (2D, 3D), butonul de STOP se află în mijlocul stimulului și culoare ușor difertă de cea a fundalului.

În cadrul algebrei booleene este tratat aspectul apăsării de mai multe ori a butonului STOP la aprinderea unui stimul ( un stimul se apasă o singură dată).

Algebra booleană se bazează pe:

Dacă stimulul s-a aprins și utilizatorul a apăsat butonul STOP (a avut reacție la stimul) atunci se acordă un punctaj specific respectiv stimulului. Acest lucru e posibil prin programarea unei structuri booleene TRUE-FALSE, adresată printr-o poartă logică cu două intrări (aprinderea și reacția la stimul), astfel că dacă pe cele două intrări există semnal 1 logic, este cazul adevărat (TRUE) și se acordă punctajul specific acestui stimul.

Dacă stimulul s-a aprins cel puțin o dată în ciclul respectiv de rulare dar nu a existat reacție din partea subiectului, acesta corespunde cazului în care pe o intrare există 1 logic iar pe cealaltă 0 logic, fiind cazul fals (FALSE), ceea ce înseamnă că punctajul primit în acest caz este 0.

În cazul în care în cadrul ciclului de rulare, stimulul nu s-a aprins niciodată dar a existat o reacție falsă la stimulul respectiv, atunci este situația în care există un semnal 0 logic pe ambele intrări și este cazul în care se acordă punctaj negativ (de penalizare pentru reacție falsă).

Acest algoritm de tip algebră booleană a fost definit și programat pentru toți stimulii afișați pe display în timpul rulării testului.

Aplicația are două opțiuni, și anume cea de rulare cu posibilitatea de a salva rezultatul în cadrul fiecărei rulări (o rulare reprezintă o secvență din procedura de rulare) iar a doua opțiune este cea de interpretare a rezultatelor generate la mai multe rulări succesive, anterioare ale testului, cu posibilitatea afișării unui rezultat final privind răspunsurile subiectului la toate secvențele din testul respectiv.

Dacă se dorește doar rularea testului, printr-o variabilă booleană de intrare (buton virtual) se definește constanta de timp specifică indexării indicelui de rulare continuă a testului. Aceasta presupune definirea unei structuri condiționale de timp ”while loop” care să genereze rularea continuă a testului, atât timp cât indexul ”i” specific structurii ”while loop” este mai mic sau egal cu valoarea numerică definită ca timp pentru test (aceasta se definește de optometrist înaintea rulării, prin intermediul unei variabile numerice de intrare. Durata testului se măsoară în secunde).

Dacă optometristul a bifat ”rulare test” (variabila booleană specifică trece în 1 logic), constanta de timp specifică indexării buclei ”while loop” va fi egală cu o secundă (1000ms).

Acest lucru înseamnă că la fiecare indexare se va scurge câte o secundă din timpul acordat (înseamnă că durata testului va fi egală cu numărul de secunde definit de optometrist la începutul testului).

Dacă însă optometristul nu utilizează opțiunea ”rulare test” atunci constanta de timp pentru indexare va fi egală cu 10ms (0,01s), trecându-se la următoarea etapă (după caz, salvarea datelor).

Există posibilitatea (și este recomandabil) de a bifa atât opțiunea ”rulare test” cât și opțiunea ”salvare date” astfel încât la finalul fiecărei etape a testului, optometristul să spoată salva rezultatele parțiale.

A doua situație este cea în care interesează gestionarea datelor salvate anterior. În acest caz se debifează opțiunile ”rulare test” și ”salvare date” și se bifează opțiunea ”interpretare rezultate”, ceea ce corespunde următorului algoritm:

-dacă s-a optat pentru ”interpretare rezultate” atunci există starea TRUE a structurii booleene specifice de programare, caz în care s-a programat o structură secvențială cu 10 sub-secvențe în fiecare secvență în parte, făcându-se câte o citire. O citire corespunde în scrierea valorilor numerelor specifice rezultatelor rulării testului într-o singură etapă.

S-a pornit de la ipoteza că testarea completă ar implica 10 astfel de etape succesive de testări (10 rulări succesive ale testului). Cele 10 citiri succesive, prelucrate pe rând în fiecare secvență sunt multiplexate într-un vector specific rezultatului testului. Acest lucru implică generarea sub formă tabelară a 10 perechi de valori specifice rezultatelor pentru fiecare etapă a testului (procent de răspuns și nota acordată pentru etapa respectivă).

Centralizarea rezultatelor se concretizează prin calculul mediei aritmetice pentru cele 10 perechi de valori, opținându-se în final media aritmetică a rezultatelor adică un procentaj mediu de realizare și respectiv o notă medie acordată în cadrul procedurii testului (după toate cele 10 etape).

Pentru cuantificarea rezultatelor la fiecare etapă de rulare a testului, interesează într-o primă fază două aspecte și anume punctajul total și puntacjul realizat. Punctajul total se referă la numărul stimulilor care s-au aprins în cadrul etapei respective a testului iar punctajul realizat se referă la suma punctajelor parțiale acordate pentru fiecare răspuns în parte (pentru fiecare stimul specific testului). Punctajele parțiale se obțin în baza algoritmilor de algebră booleană descrisă mai sus. Astfel că întotdeauna punctajul realizat nu va putea fi decât mai mic sau egal cu cel total.

Pe baza punctajului realizat, aplicația permite calculul unui procentaj de realizare prin programarea metodei de trei simplă care spune că dacă la punctajul total revin 100% procente atunci la punctajul realizat va reveni procentajul de realizare care interesează.

Pornind de la acest procentaj de rezolvare, un alt algoritm aritmetic este programat printr-o rutină de calcul prin care se determină nota obținută la acea etapă a testului, astfel că procentajul de realizare se înmulțește cu procentajul maxim acordabil (de 9 puncte) și se adaugă constanta 1 (punct din oficiu) și se obține nota curentă.

Nota obținută împreună cu procentajul de realizare reprezintă un set de valori, contând ca rezultat în etapa curentă a testului și care se salvează dacă s-a optat pentru opțiunea ”salvare date”. Acest procedeu de salvare a seturilor de date se aplică pentru fiecare etapă a testului în parte, în final generându-se 10 fișiere cu rezultatele parțiale, urmând a fi centralizate conform procedurii descrise mai sus.

Rularea aplicației de către optometrist presupune următoarele etape:

Stabilirea duratei tesului ( în secunde)

Bifarea opțiunilor ”rulare test” și ”salvare date”

Rularea aplicației prin butonul ”Run”

Desfășurarea testului specific unei etape de test (cu răspunsurile subiectului la aprinderea stimulilor)

La sfârșitul fiecărui ciclu pentru rularea testului, optometristul va specifica în ferestra de dialog care apare, calea și denumirea fișierului specific rezultatului obținut la etapa respectivă a testului.

OBSERVAȚE! Rularea efectivă a testului pentru fiecare etapă va presupune doar afișarea stimulilor pe un display interactiv de tip tabletă , după care, la finalul ciclului specific etapei de testare, optometristul va specifica destinația și denumirea fișierului cu rezultatele parțiale obținute.

Totodată la sfârșitul fiecărei etape din test, optometristul poate să interpreteze și să explice subiectului modul în care acesta a răspuns și/sau eventualele probleme apărute.

Reluarea procedurii de 10 ori pentru fiecare etapă a testului

După finalizarea testului în toate cele 10 etape (cu salvarea datelor), optometristul are posibilitatea să preia și să prelucreze automat (asitat) toate datele din fișier, centralizându-se și afișându-se toate rezultatele parțiale de la toate tapele și în final opținându-se un rezultat general (procentaj) specific procedurii testului (procentaj de răspuns și notă finală).

În funcție de acestea, optometristul va interpreta și va explica în ce măsură, procedura de antrenament a ajutat la îmbunătățirea vederii și/sau la imbunătățirea coordonării mână-ochi și/sau a memoriei vizuale.