PEDAGOGIA ȊNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [306170]

[anonimizat], [anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Specializarea:

PEDAGOGIA ȊNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENță

UTILIZAREA TABLEI INTERACTIVE ȊN PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV ȊN ȊNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Coordonator științific:

Conf. univ. dr Cătălin Glava

Absolventă:

Gyongyosi ( Pașca) Evelin Ingrid

2017

PARTEA TEORETICĂ

1. CICLUL DE ȊNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

1.1 Sistemul de ȋnvățământ din România

Sistemul de învățământ reprezintă subsistemul principal al sistemului de educație. Structura sistemului de învățământ din România cuprinde: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-liceal și învățământul superior.

În învățământul preșcolar sunt incluși copii cu vârste cuprinse între 3 ani și 6 ani. Grupa mică (3-4 ani) , grupa mijlocie (4-5 ani) și grupa mare (5-6 ani). Activitățile se desfășoară în grădinițe cu program normal sau prelungit. Clasa pregătitoare de la grădiniță s-a mutat la învățământul primar potrivit legii propuse de ministrul educației Daniel Funeriu și aprobată de guvern în 12 aprilie 2010. [anonimizat] a școlarității fiind de 6 -7 ani. Învățământul primar cuprinde clasele I-IV. Vârsta de încheiere a învățământului primar este de 10-11 ani. Învățământul secundar inferior sau gimnaziul cuprinde clasele V-VIII. Se finalizează cu susținerea unor teze cu subiect unic în clasele a VII-a și a VIII-a. Vârsta de încheiere a gimnaziului este de 14-15 ani. [anonimizat] ([anonimizat]) și cursuri serale. Liceul este structurat pe trei filiere: [anonimizat]. Studiile liceale se încheie cu un examen național de bacalaureat.Școlile de arte și meserii organizează cursuri de zi și serale cu durata de doi până la patru ani pentru absolvenți de gimnaziu care au obținut certificat de absolvire. Studiile se încheie cu un examen de absolvire în urma căruia se obține o diplomă ce atestă pregătirea ca muncitor calificat în meseria aleasă. Absolvenții școlilor de arte și meserii au posibilitatea de a frecventa învățământul liceal la forma serală. [anonimizat] o durată de 1-3 ani, în funcție de complexitatea meseriilor. Se pot înscrie absolvenți de gimnaziu cu sau fără certificat de absolvire. Studiile se încheie cu un examen de absolvire în urma căruia se obține o diplomă ce atestă pregătirea ca muncitor calificat în meseria aleasă. Studiile din ȋ[anonimizat] o durată de 1-3 ani, admiterea se face prin concurs. Învățământul superior se organizează în trei cicluri conform Legii nr. 288 din 24 iunie 2004 [anonimizat], studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat.

1.2 Scurt istoric al schimbărilor ȋn ȋnvățământul preșcolar

Ȋnvățământul preșcolar românesc este ȋntr-o continuă dezvoltare deoarece răspunde prompt noutăților din domeniul educației copiilor mici. Analizând documentele “Din istoria învățământului românesc O sută de ani de la prima legiferare a învățământului preșcolar în România”, “Un secol de existență legiferată a învățământului preșcolar din România” prezentăm cele mai importante momente care privesc ȋnvățământul preșcolar sub aspect structural și legislative-normativ.

1.3 Curriculum pentru ȋnvațământul preșcolar (3-6/7 ani)

Educația este procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Datorită progresului civilizației contemporane, învățământul preșcolar românesc se află ȋntr-o continuă transformare și dezvoltare ȋn ceea ce privește conținutul, metodologia și strategiile didactice. Astfel au apărut noi concepte de o deosebită importanță în activitatea cadrelor didactice: „ educația timpurie”, „ educația centrată pe copil”, „ învățarea prin descoperire”, „ inteligența emoțională”, „parteneriat educațional”.

În învățământul românesc preșcolar conceptul de curriculum se referă la totalitatea experiențelor de predare-învățare-evaluare ( obiective, conținuturi, material didactic, activități de predare-învățare-evaluare ) planificate și oferite de grădiniță, în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Acesta cuprinde: obiectivele specifice unui domeniu sau activitatea educativă; conținuturile informaționale sau educative necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite; condițiile de realizare ( metode, mijloace, activități ) , programarea și organizarea situațiilor de învățare, instruire și educare; evaluarea rezultatelor ( D'Hanaut 1981 ).

Curriculumul pentru învățământul preșcolar propune următoarele finalități: dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului, dezvoltarea capacității de a interacționa cu ceilalți, descoperirea de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive; ȋncurajarea explorărilor, exercițiilor, experimentărilor, descoperirea propriei identități și nu ȋn ultimul rând achiziționarea de cunoștințe necesare la intrarea ȋn școală și ȋn viață ( „Curriculum pentru Învățământul Preșcolar 3-6/7 ani“ aprobat prin OM nr. 5233/1.09.2008).

Conținuturile didactice ale curriculum-ului preșcolar sunt selectate și articulate la nivelul domeniilor experiențiale; a temelor curriculare integratoare și a diferitelor tipuri de activități didactice cuprinse în planul de învățământ. Conform lui L. Vlăsceanu domeniile experiențiale sunt „câmpuri cognitive integrate” care transced granițele dintre discipline și care se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului, domeniul psihomotric, domeniul limbajului, domeniul socio-emoțional și domeniul cognitiv. Domeniile experiențiale specifice curriculumului pentru învățământul preșcolar sunt: domeniul estetic și creativ (DEC) care acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare; domeniul om și societate (DOS) include omul, modul lui de viață, relațiile cu alți oameni, relațiile cu mediul social ; domeniul limbă și comunicare (DLC) acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă; domeniul științe (DȘ) include domeniul matematic și înțelegerea naturii; domeniul psiho-motric (DPM) acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența fizică, elemente de cunoaștere, legate de anatomia și fiziologia omului.

Activitățile desfășurate pe parcursul unui an de studiu se ȋnvârt ȋn jurul a șase teme mari : Cine sunt/ suntem?; Când, cum și de ce se întâmplă?; Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?; Cine și cum planifică / organizează o activitate?; Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?; Ce și cum vreau să fiu? Acestea pot fi : activități pe domenii experiențiale : integrate sau pe discipline, jocuri sau activități didactice alese. Activitățile de dezvoltare personală – includ rutinele, tranzițiile și activitățile din perioada după-amiezii (pentru grupele de program prelungit sau săptămânal), inclusiv activitățile opționale.

Plan de ȋnvățământ:

* Abrevieri pentru cele trei tipuri de program din grădinițe: normal (ON), prelungit (OP) și săptămânal (OS).

2. CARACTERISTICILE CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII PREȘCOLARULUI

2.1 Dezvoltarea gândirii și a limbajului

Vârsta cuprinsă ȋntre 3-6/7 ani, reprezintă perioada din viața copilului, ȋn care au loc progrese remarcabile, ȋn toate planurile dezvoltării lui: „somatice, psihice, cât și ȋn planul vieții relaționale” (Anca, Dragu, Sorin, Cristea, 2003).

Grădinița multiplică și diversifică relațiile cu cei din jur, lărgește orizontul de cunoaștere al copilului, contribuie la adâncirea contradicțiilor dintre cerințele, solicitările externe și posibilitătile interne ale copilului, contribuind astfel la dezvoltărea psihică. Activitatea dominantă la această vârsta este jocul. Jocurile ȋn diversitatea lor „alimentează imaginația, comportamentele și strategiile  mintale, sunt  ȋncărcate  de o simbolistică  amplă și o emoționalitate complexă, fapt care creează perioadei preșcolare  acea unicitate ce face să fie minunată vârsta de aur.” ( Ursula, Schiopu, Emil, Verza, 2007).

Limbajul preșcolarului evoluează sub toate aspectele: fonetic, lexical, semantic, ca structură gramaticală și expresivitate. El se îmbogățește sub raport cantitativ astfel ȋncât la vârsta de 6 ani vocabularul său activ cuprinde peste 3500 cuvinte. Cunoașterea la copil începe de la acțiunea practică cu obiectele, după care acțiunile externe se transformă în acțiuni verbale, iar în cele din urmă aceste operații se interiorizează în limbaj interior devenind operații și acțiuni intelectuale. Relația strânsa între cognitiv și comunicativ se manifestă la antepreșcolar și preșcolarul mic prin gândirea cu voce tare. Între 4 1/2 ani și 5 1/2 ani apare limbajul interior, cu implicații semnificative în dezvoltarea intelectuală a copilului, el reprezentând mecanismul fundamental al gândirii. Se intensifică: funcțiile cognitivă și reglatorie a limbajului.  Expresivitatea limbajului și bogăția sa se manifestă prin sporirea caracterului explicit al vorbirii și prin în creșterea lungimii propoziției. Pronunția deși evoluează sub aspectul corectitudinii, pot apărea posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete. Prezența unor defecte de vorbire care reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului ( dislalia, rinolalia, bâlbâiala) necesită depistarea lor la timp  și tratament logopedic corectiv. Aceste defecte de vorbire ce persistă la aceasta vârsta se datorează fie slabei dezvoltări funcționale a aparatului fonoarticulator, fie insuficientei dezvoltări a auzului fonematic. O dată cu fondul lexical are loc și însușirea semnificației cuvintelor, limbajul copilului perfectionându-se treptat, devenind mai clar, coerent, mobilul acestei perfecționări fiind o trebuință interioară și anume, trebuința de a se exprima, de a comunica ( Ed. Claparede, 1975).

Preșcolarii folosesc tot mai multe substantive, verbe, adjective, exprimându-se în propoziții scurte, simple, povestirile lor realizându-se și prin comunicarea nonverbală (gesturi, mimică, interjecții).  Jean Piaget considera că limbajul mai mult reflectă decât influențează dezvoltarea inteligenței: „Oricum comunicarea verbală forțează inteligența la o ordonare complexă a datelor ce se comunică, ori precum se știe orice efort acționează ȋn mod complex formativ” (Ibidem, p.114).

"Gândirea nu se exprimă prin cuvânt, ci se săvârșește prin cuvânt ;… orice idee are o mișcare, un curs, o desfășurare ce se realizează ca o mișcare internă printr-un șir întreg de planuri, ca trecere a gândirii în cuvânt și a cuvântului în gândire" (L. S. Vîgotski, 1972).

Dezvoltarea mintală a copilului preșcolar este influențată de: lărgirea experienței cognitive, formele de activitate mai diverse, implicarea lui ȋn jocuri din ce ȋn ce mai complexe și de dezvoltarea limbajului. Gândirea copilului nu poate face „distincție ȋntre realitatea obiectivă și cea personală……. confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gândirii, prin atribuirea de calități umane obiectelor” ( Anca, Dragu, Sorin, Cristea, 2003).

Caracteristicile gândirii antepreșcolarului ȋncă este prezent și la preșcolarul mic de 3-4 ani:„artificialismul,  animismul, egocentrismul,  magismul  si  excesul  de realism.” (Gheorghe, Tomsa, Nicolae, Oprescu , 2007). Până la 5 ani, copilul are o gândire preoperatorie, după care se instalează o gândire concret operatorie; când se trece de la o gândire concretă, situativă, egocentristă, la forme de gândire mai complexe. Unul dintre aspectele importante este cel al gândirii cauzale, când copilul după ce analizează ȋncepe să pună ȋntrebări referitoare la motivele și scopul acțiunii. Adultul are rolul de a orienta, pentru ca preșcolarul să ȋnțeleagă și să deosebească legăturile cauzale a lucrurilor, a fenomenelor, a succesiunii evenimentelor. Apar „de ce?”-urile copilului, care arată existența gândirii precauzale, ȋndeosebi a preșcolarului mare.  Interogațiile sunt mai numeroase, după 5 ani, pentru că apare o nouă etapă ȋn dezvoltarea gândirii cauzale, când inteligența operează mai puțin ȋn planul perceptiv, trecând ȋn zona reprezentărilor. Spre sfârșitul perioadei preșcolare se conturează toate operațiile gândirii: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparația, concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de cunoștințele disponibile la acel moment. Dezvoltarea  limbajului este legată de evoluția gândirii copilului și invers, gândirea poate evolua, ajungând să efectueze generalizări și abstractizări, numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzătoare a limbajului.

2.2 Dezvoltarea proceselor și reprezentărilor senzoriale

Copilul preșcolar acumulează experiențe personale dintre cele mai diverse datorită extinderii a spațiului pe unde se deplasează și a dorinței acestuia de cunoaștere, acțiune și investigare. Senzațiile și percepțiile sunt implicate ȋn toate formele de ȋnvățare, prin acumularea de bagaje, pentru planul mintal. Sensibilitatea și percepțiile vizuale, captează din ce ȋn ce mai multe informații din mediul ȋnconjurător; ȋn explorare apare și tactul ca simț de control și susținere a văzului și auzului. Acesta colectează impresii și ajută copilul să diferențieze obiecte asemănătoare și să rețină denumirile acestora.

Dezvoltarea sensibilității cromatice dă posibilitatea copilului să diferențieze și să denumească culorile de bază (până la 5 ani). Copilul poate percepe forme ale obiectelor, figuri geometrice ȋnsă rămân deficitare percepția mărimii obiectelor și a constantei de mărime. Tot ȋn această perioadă copilul ȋncepe să perceapă din ce ȋn ce mai ușor distanțele și să se orienteze ȋn spațiu ( sus , jos, aproape, departe, deasupra, sub), percepe cantități (mult, puțin, foarte puțin, deloc), percepe succesiunea și simultaneitatea. Percepe succesiunea timpului, deosebește momentele zilei, dar nu ȋntotdeauna le verbalizează corect. Preșcolarul mic greșește  ȋn folosirea adverbelor: ieri, azi, mâine; chiar și preșcolarul mare face greșeli ȋn utilizarea timpului trecut.

Toate aceste cunostinte se vor fixa ȋn memorie cu ajutorul cuvântului și prin intermediul exercițiului.

Percepțiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical si fonematic. Preșcolarii diferențiază sunetele și zgomotele naturale și le raportează corect la sursa lor. Auzul muzical este mai fin și copiii pot asculta, dar și interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Pentru copii muzica este un stimul la care reactionează cu bucurie, mișcându-se. „ Această predispoziție a copiilor pentru ritm și mișcare constituie un mare avantaj pentru educația muzicală, educatorului rămânându-i obligația de a conștientiza formarea deprinderilor de utilizare a elementelor ritmice utile interpretării și receptării muzicii…” (Vasile, Vasile, 2004).

Ȋnsușirea elementelor limbajului muzical se realizează prin acte senzorial-intelectuale de percepție, reprezentare, memorie, reproducere și creație. Educația muzicală influențează benefic ȋntregul psihic al copilului: procesele afective (dispoziții, emoții, sentimente); funcții și procese de cunoaștere (gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea); procese volitive (voința, perseverența, tenacitatea); trăsături morale și de caracter.

Auzul fonematic se ȋmbunătățește, dar preșcolarul, deși aude bine cuvintele nu reușește să distingă toate sunetele care alcătuiesc cuvântul. In vorbire pot să apară deficiente minore ca omisiunea, substituirea, inversiunea. Către vârsta de 6 ani, toți copiii pronunță corect chiar și sunete dificile (vibranta r, șuieratoarea s ). Se consider că la 6-7 ani sensibilitatea auditivă devine de două ori mai fină decât la 2-3 ani. Perceperea și diferențierea sunetelor și posibilitatea de a analiza compoziția fonetică a cuvintelor, constituie baza ȋnvățării citit-scrisului  ȋn școală. Datorită faptului că auzul fonematic este ȋn constituire și nu sunt ȋncă stabilizate structurile specifice limbii materne, aceasta este vârsta ideală ȋnvățării limbilor străine, ȋn care un rol deosebit de important ȋl au reprezentările auditive. Reprezentările sunt componente de bază ale planului intern, subiectiv și au „rol important ȋn construirea semnificației cuvintelor, ȋn desfășurarea gândirii intuitive și a imaginației”( Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu, 2007).  La această vârstă sunt ȋncărcate de ȋnsușiri concrete și situaționale. Prin reprezentări copilul ȋși reactualizează anumite experiențe și poate fi ajutat să cunoască obiecte ȋn absența lor, bazându-se pe memorie. După analizatorul dominant ȋn furnizarea informației se delimitează: reprezentări vizuale, reprezentări auditive, reprezentări chinestezice. Reprezentările auditive „permit reactualizarea pe plan mintal a sunetelor și zgomotelor din natură, a sunetelor și a structurilor muzicale (melodiilor) și a vocilor umane”( Mihai, Golu, Mihaela, Pais-Lazarescu,2000). Stimulii sonori sunt reflectați ȋn unitatea celor trei proprietăți de bază – intensitate, ȋnălțime, timbru, iar structurile muzicale se reflectă și după intervale și durate.

2.3 Dezvoltarea memoriei și a imaginației

Memoria copilului preșcolar este concretă și se bazează pe experiență și acțiune personală. Din acest motiv este mai activă ȋn timpul jocului pentru că are posibilitatea să intuiască, să rețină sarcini, reguli simple, să verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face. De asemenea memoria este selectivă și ȋn strânsă legătură cu interesele copilului. Memoria preșcolarului progresează, copilul face asociații de moment, dar nu comparativ-analitice. Păstrarea și reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar, datorită capacității restrânse de percepere și fixare. Păstrarea și reproducerea anumitor informații este strâns legată de importanța evenimentelor trăite; dacă acestea sunt deosebite, impresionabile se pot păstra, până la câteva luni; astfel reproducerea se dezvoltă și se bazează din ce ȋn ce mai mult pe amănunte și detalii. Dacă copiii sunt solicitați, ei pot fi capabili să reproducă  ȋntâmplări, evenimente, discuții la care au asistat sau doar au luat parte;  reproducerea unei poezii se face cu oarecare nesiguranță, iar dacă copilul este ȋntrerupt, nu mai poate continua. Deși memoria copilului este capabilă de performanțele sus amintite, totuși ea rămâne difuză, incoerența, nesistematizată. Copilul memorează repede, dar uită foarte repede. „Plasticitatea sistemului nervos se ȋmbină cu labilitatea sa, ceea ce face ca memoria școlarului să aibă un caracter contradictoriu”( Pantelimon Golu; Mielu, Zlate; Emil, Verza).

Imaginația copilului preșcolar cunoaște o dezvoltare activă și amplă, care este stimulată de dezvoltarea gândirii intuitive, care-i permite explorarea mediului; de memorie, care facilitează acumularea și conservarea experienței personale, de trăirile afective, care amplifică imaginația, de limbaj cu ajutorul căruia exprimă ideile și permite evocarea produselor imaginației. Copilul ȋn unele situații nu diferențiază clar planul real de cel imaginar. Acest lucru se ȋntâmplă din cauza trăirilor emoționale deoarece gândirea este ȋncă limitată și nu poate diferenția, controla și evalua percepțiile. Sunt astfel determinate „ evoluții de cele mai multe ori fanteziste” ( Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu, 2007).

Ȋn perioada preșcolară se manifestă pentru prima dată, capacitatea de creație artistică la copil. O formă a imaginației este imaginația muzicală, care cuprinde crearea de noi reprezentări muzicale, pornind de la cele ȋnsușite anterior și dezvoltate prin activități de gen. Imaginația reproductivă este predominantă la preșcolarul mic. Repetiția antrenează inaginația copilului și reprezintă cheia consolidării anumitor imagini. El cere să i se repete aceleași lucruri ( basme, povestiri, poezii ), care  ȋl ȋncântă și-i alimentează de fiecare dată imaginația. Pentru copil „fantasticul este considerat ca existent, realitatea ca impregnată de el”(Ursula, Schiopu, Emil, Verza, 1981).  La preșcolarul mijlociu, „fantasticul este acceptat ca o convenție de joc”( Ursula, Schiopu, Emil, Verza, 1981 ), dar pe măsură ce copilul crește și depășește faza de consolidare a imaginilor apar  elemente ale imaginației creatoare ( ȋn joc, povești create, desen, modelaj, construcții ). Tot acum, copilul preșcolar deține capacitatea de a alimenta jocul prin inițiative, proiecte și acorduri ȋntre participanți; poate creea subiectul jocului ȋn care el se substituie unui rol imaginar.  Preșcolarul mare prezintă un mare interes pentru activitatea creativă, care este facilitat de unele abilități, pe care copilul le-a dobândit ȋn timp și care ȋi permite să-și pună amprenta personală pe rezultatul activității lui. El este creativ ȋn exprimarea orală, artistico-plastică, precum și ȋn exprimarea muzicală, când poate solicita să interpreteze individual cântece, să adapteze și să creeze mișcări pe muzica sau chiar mici compoziții muzicale.

2.4 Stadiul planului afectiv-emoțional

Copilul preșcolar trăiește o diversitate de emoții și sentimente din cauza trecerii din planul grupului restrâns al familiei la colectivitatea preșcolară. El reacționează diferit la momentele noi din viața lui. Ambiguitatea situațiilor ȋi provoacă neliniște, din această cauză trece rapid de la o stare afectivă la alta. Cu timpul, datorită stăpânirii de sine, educației și socializării , stările comportamentale se vor diminua și vor conduce la adaptarea lui. Procesele afective sunt ȋn strânsă legătură cu motivația. Motivația copilului transformă sarcina de realizat, ȋntr-un obiect de interes. Autocontrolul emoțional apare ȋn momentul când copilul este conștient de propria motivare, care ȋi ȋndrumă emoțiile ȋn beneficiul ȋmplinirii scopului propus.

„Progresul și dinamica vieții afective reprezintă o latură de cea mai mare importanță a dezvoltării psihice normale a copilului”( Tinca, Cretu).

Cunoaștere dezvoltării afective a copilului orientează atât influențele educației din familie, cât și pe cele ce se exercită ȋn spațiul grădiniței. Copilul ajuns la grădiniță manifestă trăsături afective ambigue atât pozitive cât mai ales negative ( nervozitate, neliniște, retragerea din sfera de influență, reacții agresive, fuga ), acest lucru este din cauza solicitărilor de adaptare dintre cele două instituții: familie-grădiniță. Dupa vârsta de 3-4 ani copilul stabilește mai ușor legături cu cei din jur datorită creșterii stăpânirii de sine dezvoltat prin educație și socializare. Ȋntre 4-5 ani copilul este capabil să observe și să ȋnțeleagă comportamente emoțional expresive ale altora, poate simula unele stări afective, pentru a i se satisface anumite trebuințe sau capricii, chiar dacă manifestarea se dovedește a fi teatrală. Datorită stăpânirii de sine, copilul ȋncepe să obțină rezultate ale activității sale, fapt care ȋi produce reacții de mulțumire, de mândrie, ȋl face mai calm și receptiv, ȋl ȋncurajează și-l motivează ȋn acțiunile viitoare. Ȋntre 5-6 ani procesele afective cresc treptat ȋn complexitate și desfășurare, datorită implicării elementelor de memorie afectivă și a confruntării cu cerințe morale parentale. După vârsta de 6 ani, copilul ȋși exprimă mai rar negativismul pentru că ȋși poate controla și ȋnvinge acele izbucniri de moment, de asemenea se poate reține la unele stări de suferință. Ca urmare a relațiilor, care se stabilesc ȋntre: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulți, copil-familie, ȋncep să se dezvolte sentimente superioare: morale, intelectuale, estetice. „Cel mai timpuriu este sentimentul de rușine, apoi sentimentul de mulțumire, de prietenie, tovarășie, al colectivității”( Anca, Dragu; Sorin, Cristea, 2003).

Relația cu adultul, reprezintă elementul esențial al dezvoltării afectivității copilului. Prin observarea conduitelor adulților și imitație, copilul preia diverse stări afective, expresii și conduite emoționale: astfel trăirile lui emoționale se diversifică, se ȋmbogățesc devin mult mai coerente și adaptate la situații diverse. Dezvoltarea afectivă a preșcolarului este mediată și condiționată de acțiunile și influențele educatoarei asupra grupului, ea este factorul care imprimă dezvoltare fiecărui copil. Motivatia este unul din factorii importanți ai susținerii voinței. Desfășurarea activităților din grădiniță, trebuie să aibă la bază motive care se ȋntăresc reciproc, iar stabilirea și ordinea lor constituie condiția principală a formării personalității copilului. Activitatea „ este izvorul unor importante satisfacții pentru copii, de aici valoarea educativă a ȋntreținerii acestui interes”( Paul, Popescu-Neveanu).

Impactul la nivelul motivației se manifestă „prin stimularea și creșterea motivației intrinseci, pentru realizarea de sine și reducerea trebuințelor compensatorii, a motivației normative, a agresivității și a anxietății”( Mariana, Caluschi, 2002). Principalele dominante motivaționale la această vârsta sunt: interesul pentru joc, interesele pentru cunoaștere, interesul pentru activitatea eficientă. Motivul jocului pentru copil reprezintă o stare de necesitate ca atare, cât și la nivel psihic. Prin joc copilul ȋsi manifestă nevoia de explorare, motivul de a cerceta este foarte puternic și susține activitatea de creație. La vârsta preșcolară mică, motivele nu sunt conștientizate și ierarhizate, fapt care le permite să suporte mai multe modificări pe parcursul desfășurării acțiunii.Treptat motivele sunt supuse unui proces de ierarhizare și când motivația ȋl susține, copilul poate obține performanțe și ȋn acțiuni care ȋi displac, sau nu sunt printre cele favorite. Ȋn acest caz, motivația poate fi ȋntărită și prin oferirea de stimulente concrete sau obținerea unor favoruri justificate (se deschide calea competiției).

Urmărirea ȋn timp a comportamentului copilului permite constatarea de abilități cognitiv-afectiv-conative, care vor fi stimulate ȋn intervențiile ulterioare prin creșterea motivației intrinseci pentru realizarea de sine sau de abilități caracteristice comportamentului creator.

„Adeseori, interesul poate fi direcționat spre activități artistice , care creează foarte multe satisfacții și o trăire specială. Stimularea acestui interes duce la dezvoltarea gustului pentru frumos și a aptitudinilor artistice” ( Paul, Popescu-Neveanu,  1993).

2.5 Dezvoltarea fizică

Principala caracteristică a organismului copilului preșcolar este capacitate de creștere și dezvoltare.  Creșterea se referă la mărirea masei diferitelor organe și a ȋntregului corp, iar dezvoltarea se referă la schimbările morfologice și funcționale, care se petrec ȋn țesuturi și organe, ȋn ȋntregul organism. Ritmul creșterii este inegal ȋn această perioadă. De la 3 la 6 ani, are loc creșterea de la aproximativ 91- 92cm, la 120cm, ca statură și o crestere de la circa 14kg la 23 kg ponderal. Creșterea taliei cât și a greutății depinde ȋn mare măsură de condițiile de viață ale copilului: alimentația, regimul de viață, starea sănătății etc. Copilul devine mai puternic si mai ȋndemânatic, crește considerabil precizia mișcărilor și acțiunilor sale. Oasele copilului posedă ȋncă o mare elasticitate, datorită faptului că la această vârstă, depunerea sărurilor de calciu nu s-a ȋncheiat ȋncă. Apar osificări și la nivelul oaselor carpiene, de asemenea mugurii danturii definitive se ȋntăresc, iar dantura provizorie se deteriorează.

Creierul mic, care reglează echilibrul și mișcările copilului este puțin dezvoltat la naștere și are dimensiuni mici, se dezvoltă repede, pe la 3 ani dimensiunile sale se apropie de cele ale cerebelului adultului, iar pe la 6 ani atinge limita inferioară a greutății normale a cerebelului la adult. Creierul mare este partea cea mai complexă a sistemului nervos și cea mai masivă. Crește intens ȋn primii ani după naștere. Dacă la nou-născut  creierul cântărește 370g pe la 8-9 luni greutatea lui se dublează, către 3 ani se triplează, iar spre 7 ani creierul reprezintă 4/5 din greutatea lui finală, cântărind circa 1200g.

Organul auditiv la copilul preșcolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic si fiziologic, iar sensibilitatea auditivă se dezvoltă mult ȋn perioada preșcolară. Ea crește de aproximativ 2 – 3 ori față de perioada antepreșcolară. Pentru aceasta este necesar ȋnsă să se păstreze igiena organului auditiv. De asemenea copiii trebuie feriți de sunete prea puternice, care pot vătăma timpanul.

3. UTILIZAREA NOILOR TEHNOLOGII ȊN EDUCAȚIE

3.1 TIC ȋn procesul de predare

Utilizarea calculatorului în procesul educațional devine o necesitate în condițiile dezvoltării accelerate a tehnologiei informației. Ȋn zilele noastre este resimțită din ce ȋn ce mai mult, nevoia de a asista ȋnvățarea prin intermediul tehnologiei informatice și comunicaționale. Conform unui studiu din Statele Unite ( Silvernail, 2004 ), utilizarea tehnologiei în procesul educațional este cu 20-30% mai mare în cazul profesorilor care dețin un nivel ridicat de competențe în domeniul TIC și mai frecventă și în cazul celor care au participat la 4 sau mai multe activități de formare profesională. Cu cât profesorii sunt mai experimentați în utilizarea TIC, cu atât mai mare este impactul asupra curriculumului și eficienței activității didactice (Silvernail 2004, Zucker 2005b).

„Tehnologia, prin ea însăși, nu schimbă și nu îmbunătățește predarea și învățarea. Cheia pentru introducerea cu succes a tehnologiei în predare și în învățare… constă în acordarea unei atenții sporite, managementului proceselor, strategiei, structurii și mai ales rolurilor și deprinderilor (Wills, S. și Alexander, S., 2000, pag. 72.)”.

Profesorul este persoana care decide și este responsabil asupra a “ce”, “cât” și “cum” ȋnvață copilul. Activitățile trebuie gândite ȋn așa fel ȋncât să conducă la formarea persoanei competente, să facă față provocărilor secolului și să continue procesul de ȋnvățare pe tot parcursul vieții. Integrarea tehnologiilor informatice și comunicaționale (TIC) deschide noi orizonturi pentru practica educației: facilitează procesul de prezentare a informației, de procesare a acesteia de către elevi și de construire a cunoașterii ( Noveanu, 2007). Tehnologiile multimedia oferă utilizatorului imagine, sunet, video, voce, animație, iar cele hipermedia facilitează navigarea ȋntre diferite tipuri de date: sunete, imagini, texte. Rolul cadrului didactic este cel de facilitator al ȋnvățării având misiunea de a crea un ambient care ȋi permite elevului să-și dezvolte singur cunoașterea cu ajutorul TIC.

Ȋn ultima perioadă instruirea asistată de calculator este marcată de softuri complexe care ȋncurajează acumularea ȋntr-un mod activ a cunoștințelor, asigură diferite contexte de ȋnvățare, promovează reflecția, eliberează elevul de activitățile de rutină și stimulează activitatea intelectuală. Softurile educaționale se ȋmpart ȋn mai multe categorii: softuri interactive pentru ȋnsușirea unor cunoștințe noi, softuri de exersare, de simulare, softuri pentru testarea cunoștințelor și jocuri educative.

Softurile pentru ȋnsușirea cunoștințelor noi creează o interacține ȋntre educabil și program. Educabilul este dirijat ȋn procesul de ȋnvățare după o strategie stabilită de proiectantul softului. Softul de investigare oferă elevului un mediu din care ȋși poate extrage toate informațiile necesare pentru rezolvarea unei probleme, pe baza unei set de reguli. Softurile de exersare permit profesorului realizarea anumitor activități de exersare individuală pentru ȋnsușirea anumitor date, tehnici, formare de deprinderi specifice. Aceste activități reprezintă un supliment al lecției tradiționale, care permit fiecărui elev să lucreze ȋn propriul ritm și să primească mereu feedback privind corectitudinea răspunsului dat. Softurile de simulare permit reprezentarea unui fenomen prin intermediul unui model cu comportament analog. Exemplu: reacția acizilor cu metalele. Simularea ajută elevul să testeze ȋn siguranță comportarea sistemului ȋn diverse situații (Materiale educaționale AeL, Chimie – clasa a VIII-a, Reacția acizilor cu metalele).

Softurile pentru testarea cunosțințelor ajută la evaluarea cunoștințelor elevilor ȋntr-un mod atractiv despre diverse cunoștințe. La ora de biologie se poate utiliza pentru evaluarea cunoștințelor despre floarea soarelui (Materiale educaționale AeL, Biologie – clasa a V-a, Floarea soarelui). La terminarea testului rezultatul este afișat , iar elevul se poate concentra asupra răspunsurilor incorecte.

Softurile care sunt sub forma unui joc ȋl implică pe elev ȋntr-un process de rezolvare de probleme. Acestea presupun atingerea unui scop prin aplicarea inteligentă a unui set de reguli. Prin metoda “drag and drop” și prin apăsarea butonului “rotește”, elevii vor muta, în sectorul marcat pe cerc, imaginea – reprezentare a muncilor agricole care se desfășoară într-o anumită lună (Materiale educaționale AeL, Istorie – clasa a V-a, Evul mediu. Omul și mediul)

3.2 TIC ȋn procesul de ȋnvățare

Integrarea TIC ȋn procesul de predare-ȋnvățare-evaluare nu ȋnseamnă doar utilizarea softurile educaționale. Elevii pe lângă aceste softuri utilizează Internetul ȋn scop educativ pentru a se documenta și pentru a sprijini propriul proces de ȋnvățare. Cele mai utilizate instrumente de căutare sunt motoarele de căutare: AltaVista www.altavista.com, Yahoo www.yahoo.com, Google www.google.ro, Live Search www.live.com

Utilizând noile tehnologii, rolul elevilor se modifică, nu mai sunt receptori pasivi de informații care memorează și reproduc cunoștințele ci devin participanți activi în propriul proces de învățare. Elevul produce cunoștințe, participă la activitatea de învățare la clasă și cooperează cu colegii pentru realizarea sarcinilor de învățare. Utilizarea noilor tehnologii propune acces la cunoaștere și informație, contexte reale de învățare, colaborare, forme de exprimare variate, respectarea ritmului și stilului propriu de învățare. Noul context de învățare oferă elevilor stimulare multisenzorială și permite dezvoltarea întregii lor personalități asigurând o dimensiune unică a procesului învățare. Mijloacele noi de comunicare și informare invită la atribuirea de semnificații noi cunoașterii, la evaluare critică și decizie, originalitate, creativitate, la raționament și argumentare, sinteze și conceptualizări, originalitate, inovație. Sarcinile de învățare sunt deschise, inventive, interpretabile, analitice și expresive.

Învățarea eficientă folosind mijloacele TIC se concretizează printr-un număr mai mare de întrebări și ipoteze din partea elevilor, prin existența posibilității de explorare și asumare a unor riscuri deoarece TIC permite corectarea erorilor și repetarea demersului de învățare. De asemenea se câștigă autonomie în învățare deoarece se oferă elevilor instrumente de lucru controlabile pentru rezolvarea sarcinilor. Motivația și dorința de investigație cresc deoarece această nouă tehnologie permite actualizarea, analiza și modelarea cu ușurință a informației. Profesorul pregătește terenul copiilor punând resursele la dispoziția acestora pentru ca să lucreze pe cont propriu. Organizează resursele în așa fel încât să inspire elevii, să-i ajute în învățare și să le stimuleze formarea de capacități de gândire de ordin superior. Profesorii folosesc tehnologia modernă în scop de resursă. Acesta trebuie să fie conectată elementelor de conținut disciplinar și să țintească realizarea obiectivelor urmărite prin unitatea de învățare.

Următoarele instrumente TIC pot fi utilizate la clasă, pentru prezentarea produselor ȋnvățării atât de profesor cât și de elevi: prezentările sunt materiale descriptive care pot fi îmbogățite cu imagini, materiale video și audio, diagrame sau pot face legături către alte surse cum ar fi Internetul. Aplicația cea mai des utilizată ȋn acest scop este Microsoft PowerPoint. Publicațiile sunt instrumente utilizate comunicării bazate pe text îmbogățită cu imagini sau grafice. Ele pot fi de diferite forme: buletin informativ, revistă, ziar, broșură sau poster. Un alt instrument utilizat este blogul pentru jurnale bazate pe Web. Acesta conține informații cu intrări datate care pot fi actualizate permanent, ceea ce conferă utilizatorilor opțiunea răspunsului și a comentariilor. Blogul poate fi folosit în diferite moduri: ca instrument administrativ în comunicarea cu elevii și părinții; ca instrument folosit pentru schimbul de idei și reflecții și ca instrument utilizat pentru publicare ( Bella, M. , 2005).

Instrumentele de comunicare utilizate prin Internet sunt: e-mail, chat, mesaje instant. E-mailul este o metodă de comunicare între două sau mai multe persoane. Poate fi utilizat pentru multiple scopuri educaționale în clasă. Astfel, elevii pot să comunice unii cu ceilalți în afara clasei; pot primi reacții cu privire la sarcinile la care lucrează; pot exersa limbajul scris; pot schimba informații bazate pe text sau documente. La chaturile online pot participa mai multe persoane în același timp și pot discuta diferite teme de interes, prin dialog bazat pe text sau video conderință. Elevii utilizând chaturile pot lua legătura cu profesorii și pot colabora cu colegii la distanță, pot lucre ȋmpreună, ȋn timp real la diferite proiecte, pot schimba informații, documente și alte resurse. Mesajele instant sunt folosite pentru solicitare și trimitere de mesaje text unor persoane care sunt online în momentul în care sunt contactate. Aceste mesajele sunt o formă de chat online având aceleași avantaje.

3.3 TIC ȋn procesul de evaluare

Evaluarea reprezintă procesul prin care se apreciază și se identifică achizițiile elevului pentru a vedea în ce măsură au fost atinse obiectivele propuse. Acesta devine parte integrantă a procesului educațional reflectând diversitatea și specificitatea obiectivelor disciplinare. Instrumentele evaluării trebuie să fie viabile, fidele și să reflecte specificitatea disciplinei. Utilizarea unei largi varietăți de instrumente de evaluare pe parcursul instruirii pot ȋndepărta unele dintre anxietățile datorate notelor. De asemenea profesorii utilizând aceste tehnici pot obține informații valoroase despre evoluția copiilor. Evaluările multiple se realizează prin aplicare instrumentelor de evaluare pe parcursul unităților de ȋnvățare. Astfel elevii sunt informați despre punctele lor slabe și tari, pregătindu-i pentru notele finale la proiecte sau activitățile de cercetare. Utilizând TIC în evaluare atenția elevului se mută de la coala albă înspre modul de prezentare a conținutului testării, implicit deci și asupra conținutului, astfel dispare aproape ȋn totalitate spaima rezultatului pe care trebuie să-l obțină. În plus, evaluările cu ajutorul TIC eficientizează în mod considerabil modul cum sunt testați elevii; nu mai se pierde timp cu scrierea subiectelor sau cu corectarea unui număr considerabil de lucrări care, de mai multe ori, pun probleme serioase legate de descifrarea scrisului. Evaluarea poate fi realizată utilizând produsele multimedia educaționale – prezentări, publicații electronice (afișe, fluturași, broșuri, buletine informative, ziare ), situri wiki și bloguri. Evaluarea acestor produse multimedia se realizează cu ajutorul unei multitudini de instrumente care vizează atât produsul, cât și procesul: fișe de observare, grile de evaluare criterială, liste de verificare, jurnale de reflecție (Costel Neicu, 2011).

3.4 Avantaje și limite ale utilizării noilor tehnologii în educație

Calculatorul utilizat pentru îmbunătățirea calitativă a procesul instructiv-educativ este foarte util atât elevului cât și profesorului. Acesta trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziționarea și formarea unor cunoștințe și deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerințelor societății aflate ȋntr-o continuă evoluție. Introducerea în școală a Internetului și a tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în procesul de învățământ. Astfel actul învățării nu mai este considerat a fi efectul demersurilor și muncii profesorului, ci rodul interacțiunii elevilor cu calculatorul și al colaborării cu profesorul.Introducerea tehnologiilor noi vizează două obiective: creșterea eficienței activităților de învățare, respectiv dezvoltarea competențelor de comunicare și studiu individual ( Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004 ).

Avantajele utilizării calculatorului sunt: stimularea capacității de învățare inovatoare, astfel elevii se adaptează ușor la condiții de schimbare socială rapidă; consolidarea abilităților de investigare științifică, elevii conștientizează faptul că noțiunile învățate vor deveni utile ulterior; creșterea randamentului însușirii coerente a cunoștințelor prin aprecierea imediată a răspunsurilor elevilor , ȋntărirea motivației elevilor în procesul de învățare; stimularea gândirii logice și a imaginației ; introducerea unui stil de muncă independent; instalarea climatului de autodepășire, competitivitate; dezvoltarea culturii vizuale; asigurarea unui feedback permanent, profesorul având posibilitatea de a reproiecta activitatea în funcție de secvența anterioară; facilități de prelucrare rapidă a datelor, de efectuare a calculelor, de afișare a rezultatelor, de realizare de grafice, de tabele; asigură pregătirea elevilor pentru o societate bazată pe conceptul de educație permanentă; ajută elevii cu deficiențe să se integreze în societate și în procesul educațional (Michaela Logofătu, Mihaela Garabet, Anca Voicu, Emilia Păușan, 2003).

De asemenea calculatorul simulează procese și fenomene complexe pe care nici un alt mijloc didactic nu le poate scoate atăt de bine ȋn evidență. Astfel se oferă elevilor, modelări, justificări și ilustrări ale conceptelor abstracte, ilustrări ale proceselor și fenomenelor neobservabile sau greu observabile din diferite motive. Permite realizarea unor experimente imposibil de realizat practic datorită lipsei materialului didactic, a dotării necorespunzătoare a laboratoarelor școlare sau a pericolului la care erau expuși elevii și profesorul. Elevii au posibilitatea să modifice foarte ușor condițiile în care se desfășoară experimentul virtual, îl pot repeta de un număr suficient de ori astfel încât să poată urmări modul în care se desfășoară fenomenele studiate, pot extrage singuri concluziile, pot enunța legi. De asemenea, calculatorul este folosit pentru dezvoltarea capacităților de comunicare, pentru colectarea, selectarea, sintetizarea și prezentarea informațiilor, pentru tehnoredactarea unor referate. Utilizarea calculatorului și a Internetului permit o înțelegere mai bună a materiei într-un timp mai scurt. Se pot realiza recapitulări, sinteze, scheme atractive, animate care să ducă la reținerea mai rapidă a informației esențiale (Romiță Iucu, Marin Manolescu, 2004).

Deși avantajele utilizării TIC în educație sunt numeroase, elevul nu trebuie transformat într-un “robot” care să știe doar să folosească calculatorul. El trebuie să realizeze atunci când este posibil experimentele reale, deoarece îi dezvoltă spiritul de observație, capacitatea de concentrare, răbdarea, atenția, abilitățile practice. De asemenea, educația nu se realizează numai prin simpla dezvoltare intelectuală (Liliana-Violeta Constantin, 2006).

Pe lângă beneficiile enumerate trebuie luate ȋn considerare și criticile sau neȋmplinirile asociate integrării TIC ȋn educație. Din cauza volumului mare de informații există dificultăți ȋntâmpinate atât de cadre didactice cât și de elevi. Acestea sunt: dificultăți de accesare și de selecție a informației din punctul de vedere a corectitudinii acesteia; tendința de înlocuire a proceselor firești de socializare și de lucru în grup cu cele online – dezvoltarea unui atracții către mediile virtuale nevalidate, incerte, îndoielnice; riscul de superficilizare, renunțarea la mijloacele de educație tradițională, la suporturile cu incidență psihologică directă, nemediată; rezistența la schimbare a unor cadre didactice; creșterea sedentarismului prin păstrarea îndelungată a unei poziții fizice nefirești a corpului; costul infrastructurii informatice care poate deveni uneori prohibitiv sau care poate introduce o discriminare educațională implicit. De asemenea trebuie avut ȋn vedere faptul că elevii care folosesc calculatoarele pentru a crea prezentări obțin note sub așteptări la secțiunea de scriere a testului desfășurat la nivel național; timpul alocat pentru crearea prezentărilor poate afecta timpul disponibil la clasă pentru dezvoltarea competențelor de scriere ale elevilor (O'Dwyer, 2005). Oricum, ca un corolar al demersurilor de implementare a noilor tehnologii și a expectanțelor evaluatorilor în ce privește impactul asupra performanței școlare, Robert Kozma remarcă faptul că “nu pot exista așteptări în ceea ce privește progresele în învățare prin simpla introducere a TIC în școli” (Kozma, 2005). Rezultatele mai bune la învățătură sunt un efect al unei serii de factori asupra cărora trebuie intervenit unitar și constant; armonizarea intervențiilor la nivelul mijloacelor didactice, a programelor școlare și a formării cadrelor didactice este cheia succesului.

4. UTILIZAREA TABLEI INTERACTIVE ȊN PROCESUL DE

PREDARE – ȊNVĂȚARE – EVALUARE

Tabla interactivă este un echipament care ȋmpreună cu un videoproiector și un calculator, are capacitatea de a transforma ȋntregul act didactic într-unul foarte dinamic, explicit și activizant. Ea este foarte ușor de folosit, funcționând conectată la un calculator, acesta fiind la rândul lui cuplat la un videoproiector a cărui proiecție se suprapune pe tablă. Prin intermediul suprafeței senzitive de pe tablă, orice aplicație rulată pe calculator poate fi activată și controlată în totalitate prin simpla atingere a tablei (Dulamă, Maria-Eliza, 2008)

Lecțiile realizate de cadrul didactic într-o altă aplicație pot fi importate și prezentate elevilor într-o maniera atractivă și în plus, prin intermediul markerelor puse la dispoziție, se pot realiza adnotări, observații sau completări, chiar pe documentul accesat. Rezultatul poate fi salvat, tipărit sau trimis prin e-mail, rezultând o creștere a motivației elevilor pentru oră, dar și stimularea gândirii logice și a imaginației.

Tabla interactivă trebuie considerată un mijloc didactic eficient în predare. Avantajele utilizării tablei interactive în triada didactică predare-învățare-evaluare în cadrul lecțiilor sunt multiple. În primul rând, se poate aprecia utilizarea foarte facilă a acestui echipament, cu ajutorul căreia orice aplicație de pe calculator poate fi activată și controlată în totalitate printr-o simplă atingere digitală. Utilizând și un soft educațional (multimedia sau de simulare-modelare), toate fenomenele și procesele pot fi vizualizate, analizate în profunzime pentru a putea fi înțelese mai ușor și mai bine. De asemenea, prin utilizarea ei, se realizează un management eficient al timpului în cadrul lecției, deoarece schița sau desenul realizate pe tabla interactivă, fiind pe suport electronic, pot deveni accesibile, inclusiv pentru utilizări ulterioare, prin salvarea lor ca documente. Deoarece tabla interactivă permite salvarea sub formă de imagini a unor desene, hărți, imagini, grafice care se vor încărca ulterior în grupul virtual al clasei, cu ajutorul accesului la internet, ea facilitează însușirea activă a noilor cunoștințe și pentru elevii care au fost absenți sau pentru cei care nu au reușit să realizeze desenul în clasă. Un alt avantaj important este acela că din punct de vedere al sănătății, prin utilizarea tablei interactive, nu se mai produce inhalarea prafului de cretă, deoarece creta a fost transformată în creion electronic iar buretele de șters este înlocuit cu radiera electronică. Se constată de asemenea că lecțiile cu ajutorul tablei interactive diminuează stresul în rândul elevilor, atmosfera de lucru fiind mai caldă și destinsă. Nu în ultimul rând tabla interactivă poate contribui la îmbunătățirea procesului de evaluare a performanței școlare a elevilor, prin creșterea obiectivității acestuia și posibilitatea de a personaliza evaluarea. Prin intermediul ei se poate realiza evaluarea cunoștințelor prin aplicarea unor teste grilă, teste interactive sau a unor fișe de lucru diferențiate, pe care elevii vor lucra digital, după care se poate realiza printarea tesului sau a fișei, care pot astfel să devină documente care să certifice evaluarea individuală a unui elev, și anexarea acestuiora la portofoliu (Vescan Stanca-Ioana).

Tabla interactivă se folosește cu success și ȋn ȋnvățământul preșcolar, acesta reușind să captiveze atenția copiilor pentru un timp mai ȋndelungat. Poate fi folosită pentru toate activitățile propuse pe parcursul unei zile, de la ȋntâlnirea de dimineață, calendarul naturii, povești , jocuri, la desenare cu o culoare preferată, ȋnvătarea literelor sau ascularea și ȋnvățarea anumitor cântecele. Tabla interactivă transformă fiecare activitate ȋntr-un moment real și unic. Sistemele interactive au fost special create copiilor care ȋncă nu pot citi. Cu o telecomandă wireless, cu butoane colorate diferit, pot răspunde ȋntrebărilor adresate. Ȋn articolul “The Digital Whiteboard: A Tool in Early Literacy Instruction”, autorii discută despre felul ȋn care o tablă interactivă creează un mediu natural de ȋnvățare pentru elevii din clasa I ȋn ȋnsușirea alfabetului și a tuturor informațiilor noi (Cindy Savio, 2011).

Diane Ireland, ȋnvățătoare ȋn California, consideră că preșcolarii și școlarii mici ai acestui secol nu ar trebui să stea ȋn bănci și să lucreze individual fiecare. Ei sunt născuți ȋn era Internetului, a diferitelor mijloace noi de comunicare. Acești copii nu știu cum a fost lumea ȋnainte de Ipods și Google , motiv pentru care cadrele didactice trebuie să utilizeze tehnogogia ȋn folosul ȋnvățământului.

Tabla interactivă este folosită cu succes cu copiii de grădiniță, la Școala Abbotsleigh Junior School de mai bine de 10 ani. Procesul de ȋnvățare are loc cu atât mai bine cu cât implică mai multe stiluri de ȋnvățare – stilul auditiv, visual, tactic și kinestezic (SM/4/^7-Technologies,

2004 ȋn Chris Preston and Lee Mowbray, 2008). Motivația preșcolarilor crește pentru activitățile propuse odată cu utilizarea tablei interactive. Crește implicarea, interesul și bucuria copiilor pentru sarcini. Ei pot muta, atinge, colora obiectele prezentate pe ecran. Vizibilitatea este maximă, fiecare copil vede obiectul, sarcina prezentată ( Harlen & Rivkin, 2000). Educatorii sunt ȋncântați de utilizarea tablei interactive ȋn procesul de predare – ȋnvățare (Chris Preston and Lee Mowbray, 2008)