STRATEGII DE DEZVOLTARE A ABILITĂȚILOR DE LECTURĂ ÎN CLASELE PRIMARE [306122]

Universitatea de Vest „Vasile Goldis”,[anonimizat]:Pedagogia învățământului primar și preșcolar

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. univ.dr.Speranța Milancovici Berbenți(Ilieș)Luminița Iulia

2018

Universitatea de Vest „Vasile Goldis”,[anonimizat]:Pedagogia învățământului primar și preșcolar

STRATEGII DE DEZVOLTARE A ABILITĂȚILOR DE LECTURĂ ÎN CLASELE PRIMARE

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat].univ.dr.Speranța Milancovici Berbenți(Ilieș) Luminița Iulia

2018

CUPRINS:

Introducere………………………………………………………………………………………………………………….p 1

Capitolul I:Importanța limbii și literaturii române în învățământul primar

Rolul lecturii în dezvoltarea capacității de comunicare………………………………………………..p 5

[anonimizat]………………………………………………………………………p 7

Limbajul și funcțiile limbajului………………………………………………………………………………….p 8

Funcția de comunicare……………………………………………………………………………………….p 10

Funcția cognitivă……………………………………………………………………………………………….p 11

Funcția reglatoare………………………………………………………………………………………………p 11

Formarea și educarea creativității de limbaj a copiilor…………………………………………………p 14

Capitolul II:Lectura în școala primară

2.1 Transmiterea plăcerii pentru lectură în școli……………………………………………………………..p 16

2.2 Tipuri de lectură……………………………………………………………………………………………………..p 18

Capitolul III:Experiment didactic…………………………………………………………………………………..p 29

3.1 Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………………….p 31

3.2 Prezentarea rezultatelor…………………………………………………………………………………………..p 35

3.3 Direcții de acțiune ………………………………………………………………………………………………….p 45

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………….p 51

Anexe…………………………………………………………………………………………………………………………p 55

[anonimizat]-se ecoul capacitCților de gândire și limbaj.

Lectura elevilor este un act intelectual esențial care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie. [anonimizat]-o muncă a factorilor educaționali (familia și școala), o [anonimizat], voință. Tudor Arghezi afirma: „…cartea este o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți.” (Tudor Arghezi)

Pentru a motiva elevii sa citească, nu este suficient să vrei să faci din orice copil zburdalnic, dornic de joc, un cititor pasionat. Pentru a deveni cititori pasionați, trebuie să se formeze gustul pentru lectură. Când gustul pentru lectură s-a format, încă din primii ani de școală, acesta rămâne pentrui întreaga viața o obișnuință utilă.

Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma în pasiune. Pasiunea pentru lectură trebuie să se complecteze, organic, cu pasiunea pentru studiu, astfel lectura suplimentară atingându-și scopul instructiv. A citi înseamnă a parcurge cu ușurință un text, a înțelege și a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.

Gradul de dezvoltare a limbii unui popor reflectă cu fidelitate nivelul la care a ajuns cultura poporului care o vorbește, tot așa cum gradul de cultură a fiecărui individ se reflectă cu precizie prin modul său de exprimare orală sau scrisă.

Activitățile educative făcute în școală ajută permanent și sistematic la dezvoltarea vocabularului elevilor prin lectura conștientă și prin însușirea cunoștințelor din celelalte discipline de învățământ.

În acest scop, în predarea limbii și literaturii române se vor realiza exerciții de comunicare orală și scrisă, pentru ca elevii să invete să-și exprime corect ideile, să scrie ortografic, să poată face un plan de idei, o scrisoare, o cerere, să realizeze o descriere, să povestească un text citit sau ascultat, să prezinte o întâmplare. Este necesar ca, în același timp, să urmărim pregătirea lor pentru o muncă intelectuală independentă, formându-le deprinderi de a folosi cartea, dicționarul și alte instrumente ale muncii intelectuale și totodată să-i antrenăm în activități de grup, facilitând astfel schimbul de idei și abilitatea de a se exprima în fața unui grup.

Am putea spune că școala are sarcina de a forma un cititor care să-și formeze propriul gust pentru lectură, așa încât să rămână un cititor activ pe tot restul vieții.

Dezvoltarea vocabularului și îmbogățirea exprimării orale și scrise constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale școlii.

Învățarea limbajului este atât un proces social, cât și un proces de dezvoltare. Pentru a stăpâni o limbă, copiii trebuie atât să intre in contact cu alți vorbitori, mai experimentatii, cât și să aprofundeze diverse aspecte ale sistemului gramatical. In primii ani de învățare a limbajului, copiii formează, testează și revizuiesc ipotezele lor privitoare la folosirea acestuia. Părinții sunt cei care vin cu metode stimulatoare pentru dezvoltarea limbajului, ocazii de experimentare a diverselor aspecte ale limbajului și astfel să le stimuleze creativitatea.

Dascalul este cel care pregateste elevii pentru viață, le îndrumă pașii în cadrul procesului educațional, prin realizarea unor activități instructiv-educative . O vorbă din popor spune că nu-i greu să sădești un pom, mai greu e să crești un om. Înțelepciunea populară nu-și dezminte valoarea de adevăr a proverbelor sale nici de această dată. Cât e de greu să crești și să educi un copil?

Cu toții suntem de acord că lectura are un rol deosebit în îmbogățirea și dezvoltarea cunoștințelor copiilor, în dezvoltarea și activizarea vocabularului, cultivarea gustului pentru citit, pentru frumos, dezvoltarea imaginației, a puterii de comparație, de judecată. Prin lectură elevii cunosc multe personaje, trec prin multe întâmplări, se identifică cu personajele negative sau pozitive, sunt în dispută cu colegii în legătură cu faptul că personajul preferat este “mai bun”decât al altuia, învață să își susțină propriul punct de vedere. Prin frumusețea lor artistică și prin filtrul minții de copil, eroii și întâmplările le oferă modele de conduită.

Mi-am ales tema ,, Strategii de dezvoltare a abilitaților de lectura în școala primară.” din dorința de a pune in evidență necesitatea stimulării lecturii încă de la vârsta mică, condiție obligatory în formarea personalității copilului de astăzi și a omului de mâine. Mi se pare că la orice vârstă copilul este o provocare: poți să-l cunoști, să-l îndrumi, să-i înțelegi fanteziile, să descoperi împreună cu el de fiecare dată ceva nou,deosebit, ceva care pe noi,adultii, ne surprinde.

Literatura poate ajuta un tânăr să se descopere și să scoată la lumină un om mai bun, mai educat, mai atent, sensibil, ușor educabil, comunicativ, cu bun simț, deoarece a învățat de la eroii săi multe lucruri.

Consider că metodele, componentele sau strategiile de învățământ sunt supuse schimbării, lucru necesar în creșterea și controlul calității în educație. În acest scop, predarea și învățarea se vor face prin activarea și utilizarea celor mai bune metode, procedee și mijloace didactice, care să motiveze gândirea și imaginația elevului. Progresul în limbaj, care determină o mai bună comunicare, are la bază achiziții succesive care se completează și se îmbină reciproc.

Limba română este un obiect de studiu central în procesul de învățământ. Scopul studierii limbii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma permanant un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii, exprimându-și gânduri, stări, sentimente, opinii etc., să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om, să se integreze efectiv în contextul viitorului parcurs școlar, respectiv profesional, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viața de zi cu zi, să poată continua, în orice fază a existenței sale.

Capitolul I

IMPORTANȚA LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL

PRIMAR

1.1. Rolul lecturii în dezvoltarea capacităților de comunicare

Limba noastră e o limbă bogată, e „frumoasă și dulce”, cum o caracteriza Eminescu, marele maestru al cuvântului.

Bogăția unei limbi constă în multitudinea de cuvinte și în varietatea vocabularului ei. Toate schimbările care au loc în societate se reflectă direct din vocabular.Dascălul trebuie să fie preocupat să urmărească îndeaproape îmbogățirea vocabularului copiilor activ de vârstă școlară mică. În acest sens, Robert Dottrens (1970) sublinia faptul că: „ideile, cunoștințele, sentimentele se exprimă cu ajutorul cuvintelor, prin vorbire sau prin traducere în scris. A face un copil să-și vorbească în mod corect limba maternă și s-o înțeleagă bine înseamnă a servi deopotrivă individul și societatea”.

Conform unor studii de specialitate consacrate (Hristea T, 1981, pag. 20),la intrarea în școală, copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ 2 500 de cuvinte) și stăpânește la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire. În cursul micii școlarități, se formează capacitatea de citit-scris și aceasta impulsionează, de asemenea, progresele limbajului. Fondul principal de cuvinte ajunge la 5000 de cuvinte până la terminarea claselor primare.Lecturile literare fac să crească posibilitățile de exprimare corectă.

Copilul își dezvoltă vocabularul în timpul lecțiilor de limba și literatura română,dar și în cadrul altor activități școlare,altor discipline,care diferă de la un domeniu la altul,așadar vocabularul elevilor din clasele primare se diversificase dezvolta în permanență.

Lărgirea vocabularului are loc și în cazul în care se fac activități extrașcolare (serbări,excursii,vizite).

În timpul școlarității,limbajul se dezvolta diferit de la un copil la altul.Aceasta datorită capacității intelectuale a copilului,dar și mediului în care trăiesc.Sunt copii care întâmpină dificultăți în pronunție sau scriere,dar acest lucru poate fi îndreptat prin munca de predare-invatare,printr-o procedură specifică.Învățătorul este acela care cunoaște fiecare copil în parte și capacitățile acestuia,ață la nivel lexical cât și gramatical.

În perioada claselor primare,lectura are scopul de a forma un tânăr cu o cultura comunicationala și literară de bază,capabil să înțeleagă lumea din jurul său,să comunice și să interacționeze cu semenii,exprimându-și gânduri,stări,sentimente,opinii.

Limba este una dintre caracteristica de baza a finite umane,a fiecarui om,pentru ca fara limba ,omul nu s-ar mai numi fiinta umana.Limba estea aceea care le permite oamenilor sa comunice intre ei,sa se inteleaga unul pe altul.Doar omul are aceasta capacitate de a vorbi.Aceasta determina fiinta umana la nivel sociologic si de grup ca membru al unei comunitati sociale in cadrul careia se utilizeaza o anumita limba.Aici apar si caracteristicile individuale ale fiecarui om.

Limba,in opinia lui Ion Coteanu,reprezinta in acelasi timp si expresia relatiei intre om si natura,intre om si societate si fata de el insusi.Totodata ,limba este o forma a creatiei umane care modifica atat societatea cat si limba insasi.

Limba este un mijloc de comunicare si totodata un fenomen social ce permite comunicarea in diferite grupuri umane si le ofera posibilitatea de a se exprima.Limba nu este un simplu mijloc de a transmite informatii.Limba se diferentiaza prin cultura si nationalitate.Ea este aceea care are capacitatea de comunicare cu ajutorul sistemului de semne verbale articulate.

Tatiana Slama-Cazacu. spune ca elementele de baza ale limbii ca sistem de semne sunt:

1.Limba este un sistem de semne cu o structura determinate in care locul si rolul anumitor parti component este stability in functie de alte parti si de intreg ansamblul.

2.Limba este un sistem de semne care are la baza principiul simbolizarii.Realizand diferenta dintre mijoc de exprimare si obiectul desemnat,aspect si relatii cu lumea in care se traieste.

3.Limba este un sistem de reguli pentru relatia dintre sunet si semnificatie.

Numai omenirea poate utiliza,in afara de semne natural (cand tuna si fulgera,inseamna ca va ploua)si semne conventionale.

Vorbirea este un dar de la Dumnezeu dat fiecarui om in parte.Ea se imparte in trei planuri:

aptitudine;

cunoastere;

utilizare.

Lectura-citirea la clasele primare formează direct îmbogățirea vocabularului. După cum arată Robert Dottrens, copilul mic își formează limbajul în contact cu patru categorii de persoane: mama, familia (tata, frații, surorile), prietenii de joacă și vecinii, colegii de școală și învățătorul. Sarcinile multiple ale dezvoltării exprimării elevilor trebuie realizate la toate obiectele și în toate situațiile în care învățătorul are posibilitatea de a-i influența pe elevi în direcția aceasta.Exemplul învățătorului este poate cel mai important în dezvoltarea limbajului copilului. Acestuia îi revine sarcina de a găsi cele mai adecvate mijloace pentru a forma tuturor copiilor capacitatea de comunicare integrală. De aceea, lecțiile care se desfășoară pe bază de dialog sunt superioare celor dominate de expunere, cel puțin de la un anumit nivel de dezvoltare.Pentru ca elevii să să fie conștienți de dezvoltarea și aptitudinile lor.Învățătorul trebuie să îi învețe pe elevii săi să se exprime corect și să supravegheze exprimarea acestora,pentru ca ei să fie mereu preocupați să aibă un vocabular bogat și corect și o exprimare cât mai frumoasă..Odată ce s-a realizat aceasta lecțiile de limba și literatura română vor fi cât mai interesante.

Începând cu clasa I,abecedarul are rol intuitiv-aplicativ, dar dificil, având în vedere că pentru copiii totul este nou( sunet, literă, silabă, cuvânt, propoziție, text ). Spre deosebire de abecedar,manual de clasa a II-a are o dimensiune aplicativă lărgită prin varietatea sarcinilor de lucru. Copiii trec de la întreg ( text, propoziție ) la parte ( sunet, literă, silabă ). Acestea au loc în timpul orelor de lectură. Lectura duce la cultivarea inclinației de a analiză faptele de limbă și de a reflecta asupra lor, și exersarea, repetarea, antrenarea componentei efective de învățare a limbii.

În clasa a III-a crește nivelul de cunoaștere acest lucru fiind obiectivul de bază al lecturii elevilor.Se organizează convergența contribuției a două sau mai multe obiecte de învățământ diferite, ce rezultă creșterea atenției, interesul și efortul elevului.

La clasa a IV-a aparatul aplicativ-acțional cuprinde mai multe de sarcini de reținere, de recunoaștere, explicativ-operaționale, constructiv-creatoare, care au in vedere trei mari procese mentale: mnezice, verbalo-logice și imaginative. Aparatul aplicativ-acțional pus în valoare de lectură cuprinde la sfârșitul clasei a IV-a următoarele operații: ’’să povestească, să explice, să alcătuiască, să rețină, să găsească, să împartă, să sesizeze, să exerseze, să identifice, să rezume, să răspundă, să transpună, să caute, să adopte, să repereze, să formuleze, să rezume’’.

Toate operațiile puse în valoare de lectură conduc spre acțiuni complexe:

îmbogățirea și nuanțarea lexicului;

realizarea ideii de familie de cuvinte;

activizarea funcției mnezice ( memorarea de poezii );

arta lecturii dramatizate ( citire cu intonație );

antrenarea abilităților explicative și transormativ-creatoare ( povestirea cu cuvinte

proprii).

1.2 Relația dintre lectură,vorbire și scriere

Lecura ,vorbirea și scrierea au un rol deosebit în dezvoltarea omului.După ce a devenit o deprindere,lectura îl ajuta pe om să devină mai complet,vorbirea îl ajută să se exprimare,iar scrierea îl face capabil să se exprime clar și coerent.Lectura estea aceea care îl ajuta pe copil să descopere lumea din jurul său,îi îmbogățește cunoștințele despre natură,îl face mai sensibil și mai creative.

Principalele componente ale comunicării,lectura vorbirea și scrierea sunt și componente fundamentale în dezvoltarea copilului spre educație.De aceea în realizarea compunerilor satu la baza lecturile fiecărui elev.

O lectură bine organizată îl ajută pe elev să își dezvolte în permanență vocabularul.Aceasta formează școlarul având o exprimare ușoară,frumoasă și un vocabular bogat.

Până la intrarea în școală copilul stăpânește în întregime sistemul grammatical și regula de bază a formării cuvintelor.Lectura textelor literare ajut ă la îmbogățirea lexicului elevilor și la o comunicare corectă a ideilor.Nivelul vocabularului pe care școlarii îl au depend foarte mult de factorii socio-culturali de unde provine copilul.Procesul instructiv-educativ are rolul de a îmbogăți vocabularul cu expresii și cuvinte noi.Astfel îmbogățirea creatoare a vocabularului se realizează permanent întrucât scoalarii vor avea un mod de exprimare corect,bogat în neologisme,sinonime,antonime,omonime.Acestea înfrumusețează limbajul folosit de către elevi.

În cadrul învățării se diferențiază mai multe tipuri de vocabular:artistic,științific,oficial și usual.Prin lectura textelor literare,elevul își formează un vocabular artistic,care stă la baza oricărui tip de vocabular

1.3.Limbajul și funcțiile limbajului

Limbajul este un sistem de semne alcătuit din sunete articulate,prin intermediul căruia oamenii își exprima gândurile,sentimentele și dorințele.Când vorbim de limbaj trebuie să avem în vedere cele două dimensiuni esențiale ale sale:dimensiunea socială și cea comunicativa.Dimensiunea socială rezidă în faptul că,prin limbaj,oamenii își însușesc experiență socială,cooperează în munca cunosc trăirile altora și își transmit propriile gânduri,idei,sentimente,emoții.Cu alte cuvinte originea limbajului se găsește în necesitățile vietiisociale și se dezvolta în cadrul și prin intermediul societății.În același timp,funcția de comunicare a limbajului are ca scop intenționat cooperarea socială fiind,în egală măsură,factor de dezvoltare sirituala și de progress social.

Limbajul este un complex process psihic ce implică o serie de activități:vorbire,ascultare,reținere a mesajelor sonore,reproducerea sau traducerea lor.O învățare corectă și eficientă a limbajului presupune integritatea analizatorului auditiv,a celui visual,a aparatului fono-articulator și a centrilor nervoși.

Pentru transmiterea și receptarea corectă a informațiilor,omul apelează la o multitudine de forme de limbaj:limbajul articulat(vorbirea),limbajul vocal nearticulat,limbajul non-verbal(gesture,mimică,atitudini)limbajul scris,limbajul interior,limbajele artistice.

Analizând limbajul în contextual activității de comunicare se pot determina doua forme particulare:limbajul intern și limbajul extern.

Limbajul intern se desfășoară în sfera noastră lăuntrică,este vorbirea desfășurată în mintea noastră,meditația,vorbirea cu noi înșine.Se știe că omul gândește în cuvinte,propoziții,fraze,uneori detaliat,alteori numai în frânturi de cuvinte care generează spontan idei și imagini psihice,În această ipostază,limbajul are rol de instrument al gândirii.Limbajul intern se dezvolta ulterior limbajului oral și pe baza acestuia.Funcțiile limbajului intern sunt acelea de proiectare,anticipare și de control a celorlalte forme de limbaj.

Limbajul extern consta în producerea unor semnale verbale perceptibile pentru alții,dar și în recepționarea acestor semnale,fiind implicat și în desfășurarea proceselor mintale.Limbajul extern se realizează în două forme:limbajul oral și limbajul scris.Orice comunicare include transferul de informație fie sub forma scrisului,fie prin vorbire.Limbajul oral reprezintă forma active de comunicare.caracteristica lui definitorie este expresivitatea.Expresivitatea depinde de intonație,de modul în care se compun frazele,de alegerea cuvintelorsi de accent.Limbajul oral se învața spontan,în primele etape ale vârstei copilului și se perfecționează de-a lungul întregii vieți.în funcție de numărul participanților la conversație,el îmbraca doua forme și anume monologul și dialogul.

Limbajul monologat apare sub forma conferințelor,cuvântărilor și se referă la susținerea unui discurs în fața unui auditoriu.

Dialogul presupune schimbul reciproc de informații între două sau mai multe personae și are un puternic character adresativ,În cadrul dialogului ,interlocutorii pot intervenii în conversație,se pot complete reciproc.

Limbajul scris se dezvolta ulterior limbajului oral sip e baza acestuia.Este mai greu de realizat decât cel oral deoarece impune respectarea strictă a regulilor,nefiind premise discontinuități,erori gramaticale.Spre deosebire de limbajul oral care se învața spontan,limbajul scris se însușește organizat,sub îndrumarea cadrului didactic.Limbajul oral și cel scris al unei personae releva calitatea intelectuală a acestuia,gradul de instruire și în același timp,conferă informații despre caracterul și temperamental acestuia.

Limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane:gândirea se dezvolta și evoluează simultan cu limbajul,memoria este mai de calitate dacă cele memorate sunt exprimate în limbaj oral și scris,limbajul sprijină imaginația în vehicularea imaginilor,voința își precizează scopurile cu ajutorul limbajului(vreau să învăț),conștiința se dezvolta tot prin mijlocirea limbajului.Limbajul organizează,direcționează și ierarhizează toate elementele psihicului și ale comportamentului uman.

Funcțiile limbajului reprezintă un ansamblu de caracteristici lingvistice care se manifesta în relație cu procesul comunicării.Mai multe funcții ale limbajului se pot manifesta simultan într-un mesj,însă unele sunt dominate în anumite secvențe.

Pornind de la idea că limbajul este un process communicational,ca ceea ce se transmite prin intermediul lui este un mesaj,un conținut informațional,semantic,iar cuvintele sunt niște vehiculatoare de imagini,putem indentifică următoarele funcții ale limajului:

1.3.1 Funcția de comunicare

Prin intermediul limbajului se transmite o cantitate de informative,se exteriorizează conținuturile vieții psihice,se exteriorizează profilul psiho-moral,alte trăsături de personalitate,caracterul.Limbajul permite conectarea individului la rețeaua comunicării interumane.Din această funcție derivă toate celelalte.Transferul conținutului informațional de la o persoană la alta facilitează cooperarea în activitatea umană.Experiență socială dobândită de omenire de-a lungul timpului s-a fixat și s-a transmis tot cu ajutorul limbajului.

Funcția de comunicare a limbajului este cultivată în mod deosebit prin intermediul jocului, mai ales în cadrul celor desfășurate în grup. Se dezvoltă astfel nu numai capacitatea de exprimare, ci și curajul, perseverența, corectitudinea, spiritul de echipă, de întrajutorare, de comportare civilizată. În cadrul unei astfel de activități sunt implicați toți elevii, fiecare participant la joc având stabilit un rol, învățătorului revenindu-i rolul de coordonator, de a dirija, analiza și evalua întreaga activitate. El va trebui să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic, să îmbine eficient elementele de joc cu cele de învățare, în ideea că vor avea câștig de cauză cele din urmă și că învățarea nu s-a transformat în joacă. În învățământul primar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învățare și joc. Învățarea bazată pe jocuri didactice presupune participarea activă și interactivă a elevilor în procesul de asimilare a noului, în contexte care îmbină elemente instructive și formative cu elemente distractive.

Jocurile verbale (pentru dezvoltarea vorbirii) pot fi: fonetice lexicale și gramaticale, de recunoaștere a unor personaje literare sau a textelor, jocuri cu imagini, cu povestiri, jocuri de simulare. Jocul de rol are un rol covarsitor în dezvoltarea limbajului, a imaginației, în formarea unor trăsături pozitive de caracter la elevi. Conținutul jocurilor derulate în cadrul orei de limba și literatura română poate urmări astfel aspecte ce vizează domeniul fonetic, lexical, semantic, de dialog, de descriere, de ortografie etc. În clasele primare, posibilitățile de diversificare a jocurilor sunt foarte mari. Pot fi întâlnite variante ca: jocuri gen întrebări-răspunsuri, jocuri gramaticale și ortografice, jocuri lexicale, jocul citatelor, jocuri ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate, șarade, rebusuri etc.

Exemple de jocuri didactice:

„Eu citesc, tu observi, tu citești, eu observ!”

„Povestea literei”

„Dintr-un singur cuvânt poți forma mai multe!”

„Cuvântul potrivit”

„Jocul rimei”

„Căsuța personajelor”

Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. Prin valențele sale formativ-educative, jocul didactic, folosit ca metodă sau secvență în activitatea metodică, în cadrul lecțiilor de limba și literatura română, contribuie la dezvoltarea limbajului și antrenează capacitățile creatoare ale elevului.

Așadar, am putea spune că rolul învățătorului este de a crea o motivație corespunzătoare pentru comunicare și învățare, de a-i antrena pe elevi în conceperea unor jocuri didactice

1.3.2. Funcția cognitive

Funcția cognitivă,de integrare,conceptualizare și în genere de elaborare a gândirii,Limbajul participa la realizarea procesului de cunoaștere a realității obiective,fiind

considerat pedrept un instrument al gândirii omului.Operațiile gândirii sunt transformări mintale ale obiectelor și fenomenelor,care nu pot fi prelucrate decât prin intermediul limbajului.Oamenii investighează realitatea înconjurătoare și se cunosc pe ei înșiși,prelucrează datele realității prin operațiile gândirii,analizează,compara,generalizează,sintetizează,concretizează,găsesc elemente noi prin cercetare,emit teorii și stabilesc ierarhizări.Înțelegerea,ca funcție a gândirii ce consta în stabilirea de legături între noile informații dobândite și cele vechi,n-ar fi posibila fără ajutorul limbajului.

1.3.3 Funcția reglatoare

Funcția reglatoare consta în organizarea,sistematizarea și integrarea diferitelor funcții și procese psihice.Omul își poate stăpâni voluntar reacțiile somatice și chiar pe cele vegetative ale organismului prin diferite “comenzi” exprimate cu ajutorul limbajului extern sau intern.

În plan intern, limbajul devine factor esențial de autoreglare a organizării psihocomportamentale a persoanei.

Prin cuvânt se exprima pentru sine comenzi,încurajări,recompense,sancțiuni.Rezultatele experimentale au dovedit că abia după 3,5 ani limbajul copilului începe să exercite funcția de reglare(aoutoreglare).

În primii 3-4 ani de viața funcția reglatoare a limbajului se exercita inițial prin aspectele sale sonore,și abia după 5 ani această începe să se realizeze prin componentele sale semantice.

În plan extern,funcția reglatoare a limbajului consta în influențarea și modelarea atitudinilor și conduitelor celor din jur,în funcție de dorințele și așteptările noastre.Cuvântul,luat în unitatea laturii sonore și semantice este folosit pentru provocarea unor comportamente,a întreruperii altora,a aplanării unor divergente și conflicte dintre oameni.

Funcția ludică (de joc) – se realizează prin conținuturile de comunicare specifice jocului.

Trebuie să se țină seama și de faptul că elevii nu pot avea o exprimare corectă, expresivă și adecvată, în absența unor achiziții lexicale semnificative din punct de vedere cantitativ. De aceea, învățarea corectă și temeinică a cuvintelor și dezvoltarea calitativă, funcțională a vocabularului se asigură prin configurarea unui design procedural care parcurge următoarele secvențe metodice:

folosirea termenului nou în situații concrete de viață;

întrebuințarea cuvântului nou într-o comunicare sau într-un context în care acesta își precizează, de fiecare dată, sensul;

desprinderea termenului nou din context și explicarea lui mai ales prin seria să sinonimică și, atunci când are, prin antonimie;

folosirea cuvântului în mai multe contexte, cu sensul său propriu;

efectuarea unor exerciții de utilizare a cuvântului în enunțuri noi, variate și de înlocuire a termenului cu sinonime sau cu îmbinări de cuvinte care au același sens;

întrebuințarea termenului nou în cadrul unui context mai larg, în care se construiește familia de cuvinte, accentul punându-se pe aspectul îngrijit, corect al limbii;

utilizarea cuvântului în derivate, compuse, locuțiuni sau expresii, proverbe, zicători, în a căror combinație intră, situație în care apar diferitele sensuri contextuale ale cuvântului și se evidențiază valoarea lui expresivă;

folosirea cuvântului în jocuri de cuvinte sau în îmbinări de cuvinte (unități frazeologice) cu sensuri figurate, accentul căzând pe reliefarea valorilor expresive, estetice.

Acumularea și îmbogățirea vocabularului, perfecționarea aspectului gramatical, creșterea capacității de autocontrol imprimă vorbirii elevului un caracter care îl apropie de vorbirea adultului. În același timp, pe măsură ce interesul pentru expresiile literare și figurile de stil se dezvoltă tot mai accentuat, copilul începe să simtă nevoia lecturii îndelungate și independente, să selecteze termeni și expresii, să construiască fraze, să creeze jocuri de cuvinte.

Cele mai îndrăgite și mai eficiente în același timp, pentru precizarea și activizarea vocabularului, sunt micile creații ale copiilor, compunerile, care le solicită imaginația creatoare și gândirea asociativă. Folosind în scris expresiile, ele rămân mai bine întipărite în mintea elevilor, mai bine ordonate.

Îmbogățirea vocabularului nu se poate face fără analiza sinonimiei, care constituie un fenomen complex al limbii române, în afara căruia nu se poate înțelege specificul limbii noastre. Sextil Pușcariu arată în gramatică sa: „Sinonimia ar trebui să ocupe un loc important în studiul limbii române, fiind unul dintre cele mai potrivite mijloace de a face pe elevi să pătrundă în spiritul limbii și de a-și însuși un tezaur lexical nuanțat și precis”. Alături de sinonimie, trebuie analizat și cel mai frecvent dintre toate fenomenele privind raportul dialectic cuvânt-sens, acela al polisemiei. Este cunoscut faptul că aproximativ 85% din cuvintele limbii române au două sau mai multe sensuri. De aici rezultă necesitatea ca, în toate lecțiile, învățătorul să explice și să ceară elevilor cât mai multe sinonime, dar să precizeze diferențele de sens și valorile stilistice sau expresive ale cuvintelor noi, în diferite contexte, să acorde o atenție deosebită explicării neologismelor, să nu folosească un limbaj pretențios, pe care să nu-l înțeleagă elevii, însă nu trebuie să se exprime nici simplist. Este necesar și util pentru elevi să învețe să consulte dicționare explicative ale limbii române, de sinonime și de neologisme, pentru a-și putea explica cuvintele noi.

Trebuie să se realizeze diferite tipuri de jocuri, exerciții lexicale și compuneri, să se analizeze cu elevii aspecte diverse privind derivarea, familia de cuvinte, restrângerile de sens sau extensiunile de sens, în conformitate cu cerințele programei de la fiecare clasă. Pe baza cunoașterii volumului lexical al clasei, învățătorul trebuie să organizeze activități diverse, cu scopul de a le asigura elevilor, progresiv și aprofundat, un vocabular corespunzător cerințelor culturii și cunoașterii moderne.

În aceste condiții, sarcina care-i revine învățătorului este așadar aceea de a-l „…deprinde mai întâi pe școlar să-și dea seama de fiecare vorbă, să le cunoască perfect cuprinsul și să le întrebuințeze pe ales, cu măsură și cu chibzuință. Sădește și cultivă-n el gustul și știința, estetica și algebră limbii. Învață-l să construiască frumos și solid.” (Alexandru Vlahuță).

1.4 Formarea și educarea creativității de limbaj a copiilor.

"Începeți prin a vă studia elevii pentru că, cu siguranță, nu-i cunoașteți câtuși de puțin "

J.J. Rousseau.

Cuvintele lui J.J.Rousseau au o foarte mare insemanatate deoarece,este foarte important ca fiecare învățător să își cunoască în parte fiecare elev,și să abia în vedere că aceștia să asimileze cât mai multe informații.

Formarea și educarea creativității de limbaj a copiilor se realizează în cadrul orelor de limba și literatura română,atunci când aceștia sunt solicitați să facă compuneri,să recunoască expresii deosebite,figuri de stil sau sensuri noi ale cuvintelor.

La clasa,învățătorul are în vedere parcurgerea unor etape esențiale pentru formarea competentelor de comunicare,lectorale și textuale elevilor.Cadrul didactic va dirija formarea competentelor stilistice și lingvistice ale elevilor pe lângă etapele cunoscute procesului de învățământ:proiectare,organizare,realizare și evaluare.

Școala și familia are sarcina de a forma gustul pentru lectura al copiilor.

Creativitatea,înseamnă găsirea noului în fiecare lecție,astfel elevul este puns în activități accesibile mai ales cele legate de joc.Pentru a le dezvolta creativitatea copiilor,trebuie să le oferim un mediu unde aceatia să își dezvolte gândirea logică,personalitatea și talentul.

Jocurile didactice care au loc în orele de limba și literatura romană nu sunt doar o joacă ci o activitate eficienta care îi ajută pe elevi să asimileze noi cunoștințe.

Astfel am putea enumera jocuri precum:

jocuri fonetice/fonologice, destinate sesizării, pronunțării și scrierii corecte a sunetelor, a diftongilor, a silabelor;

jocuri pentru observarea aspectului lexical (diminutive, antonime, omonime, paronime, familia de cuvinte), contribuind la îmbogățirea vocabularului activ, la înțelegerea și întrebuințarea sensului cuvintelor;

jocuri pentru observarea corectitudinii gramaticale (de formare a singularului și a pluralului la substantive și adjective, de folosire logică a propozițiilor simple și dezvoltate;

jocuri destinate însușirii corecte a flexiunii nominale și verbale, respectiv pentru formarea deprinderilor de a folosi corect părțile de vorbire în exprimare;

jocuri sintactice, care urmăresc construirea corectă a propozițiilor;

jocuri care contribuie la formarea unei exprimări nuanțate și expresive etc

Cap II LECTURA IN SCOALA PRIMARĂ

II.1Transmiterea placerii pentru lectura in scoli

John Dewey spunea că școala trebuie să fie locul unde trăiește copilul.În școala copilul se formează și se dezvolta aceasta orientându-l spre rezultate deosebite. John Dewey ne arata rolul organizării resurselor metodologice ale școlii și materialelor utilizate în procesul de predare-invatare. Pentru început are loc o discuție între textele literare incluse la clasă și cele recomandate pentru lectura suplimentară.Învățătorul este cel care dezvoltă gustul pentru lectură,elevilor.

Lectura/citirea este o metodă de învățare, un instrument de muncă intelectuală. Pentru a reusi să îndeplinească acest rol, predarea trebuie făcută într-un stil activ, care sa-i ajute pe elevi să înțelegă cuvintele-cheie. Privind lectura din aceasta perspectiva, au fost identificate două abordări ale acesteia (G.Petty, 2007, p.279)

Procesarea de suprafață, în care elevii sunt pasivi și preocupați:

să acopere conținutul;

să știe cât de mult au reținut;

să găsească răspunsul corect;

să asimileze informațiile fără să le prelucreze.

Procesarea de adâncime, în care elevii au o atitudine mentală activă și sunt preocupați de:

ideea centrală;

ceea ce se află dincolo de logica faptelor;

imaginea de ansamblu;

concluziile care se pot formula;

logica argumentelor;

claritatea ideiilor ambigue;

propria părere despre concluziile textului.

Motivația pentru lectura nu vine de la sine,ea fiind formată de către familie și școala.Aceasta presupune multă muncă, răbdare,voința și perseverența.Este necesar ca și familia să se implice în dezvoltarea gustului pentru lectură a copilului încă din perioada preșcolară,pentru că lectura să devină o deprindere zilnică.Odată formată plăcerea de a citi,aceasta rămâne pentru toată viața.Lectura propriu-zisă începe atunci când copilul reușește singur să înțeleagă textul pe care îl citește.

Există copiii care asculta cu mare plăcere o poveste citită de altcineva,dar când vine vorba să citească ei însuși alte tipuri de lecturi decât cele din clasa prefera să își petreacă timpul în alt mod.Chiar și pentru cei care au început să se familiarizeze cu lectură,este uneori greu deoarece nu au intodeauna cărți necesare și potrivite la îndemâna sau pur și simplu indiferența pentru lectură a celor din casă îl determina să aibă aceeași atitudine.În acest caz,învățătorul trebuie să intervină cu materiale necesare pentru elev,pentru a-l ajuta să își dezvolte această deprindere.

Iată câteva modalități de stimulare a motivației pentru lectura ,începând cu clasa I.Cei mici sunt foarte încântați de cărțile viu colorate,îi poartă într-o lume necunoscută.Învățătorul sre sarcina de a îndruma pașii elevilor pe acest nou drum al cunoașterii.

În clasa I,este foarte importantă conversația,care menține legătura dintre elevi și învățător.După ce au fost parcurse textele din abecedar și explicate în mod amănunțit,se pot propune alte lecturi copiiilor pentru vârsta lor și se discuta despre ele.Odată parcurese textele se propune să se formuleze întrebări din ceea ce au citit și să le adreseze colegilor de clasă;să povestească despre ceea ce au citit;să recunoască imagini din povestea citită;

În clasa a II-a ,elevul este îndrumat să aibă o bibliotecă personală și una de clasă,unde invatatorl împreună cu elevii aduc cărți de unde fiecare să poată avea acces la o carte de citit.

În clasele a III-a și cea de-a IV-a crește motivația elevilor pentru lectura.Este important ca elevii să fie stimulați de către învățător să citească și alte opere scrise de autorii pe care îi studiază la clasă.Învățătorul,împreună cu elevii întocmește un portofoliu pentru fiecare autor studiat la clasa unde cuprinde portretul,date biografice și câteva aspecte din opera sa.Acest lucru poate stimula curiozitatea și interesul pentru lectura.

Ghicitorile literare stimulează copiii în vederea lecturii.Aceștia sunt pasionați de ele.Un exemplu ar fi:învățătorul citește un fragment dintr-o carte iar elevii sunt aceia care trebuie să ghicească opera și autorul.

Expoziitile de carte se desfășoară în clasă și cuprine mai multe cărți despre o temă aleasă,iar elevii au acces la lectura.

Vizionarea unor filme cu ajutorl calculatorului sau videoproiectorului este un alt mijloc de stimulare a gustului pentru lectura.Se vizionează opere literare iar elevii după ce au citit sunt solicitați să facă comparații ,stabilind asemănări și deosebiri între întâmplările prezentate.

Lecțiile de popularizare a cărților ,a unor autori sunt deasemenea un alt mijloc de stimulare și îndrumare a lecturii particulare.O carte nou apăruta este citită mai întâi de către dascăl,după care o prezintă elevilor.Aceștia din curiozitate își notează titlul și autorul pentru a o putea cumpăra.

Șezătorile sunt cele care invită din nou elevii la lectura.Sunt deosebite,iar elevilor le plac forțe mult.În aceste șezători care au loc cu elevii unei clase se poate citi,povesti,se pot spune ghicitori sau se poate cânta.

Pe lângă lectura particulară se poate folosi și citirea în colectiv realizată de dascăl sau de unii elevi care știu să citească expresiv și corect.

Lectura fiecărui elev are nevoie și de cotrol nu numai de îndrumare.Așadar învățătorul poate verifica fiecărui elev fișele de lectură,fișele de la bibliotecă.

Pentru dascăl este foarte important ca elevii să înțeleagă ceea ce citesc nu numai cât citesc.Este important ca elevii să înțeleagă ce citesc pentru ca la sfârșit să poate să își exprime o perere despre cartea citită.

II.2 TIPURI DE LECTURĂ

Lectura explicativa-asa după cum arata chiar denumirea ei,lectura explicativă este o îmbinare a lecturii cu explicațiile necesare care,împreună,duc la înțelegerea mesajului textului.Lectura explicativă este un complex de metode,ce fac apel la conversație,la explicație,la povestire și chiar la demonstrație.Această metodă reprezintă un mijloc de înarmare a elevilor cu instrumentele muncii cu cartea și de receptare a valorilor expresiei scrise.

Componentele lecturii explicative,ca metoda specifica folosită la receptarea unui text,sunt sugerate chiar momentele pe care le parcurge un cititor ce urmărește să se instruiască prin intermediul cărții.Pregătirea elevilor în vederea săvârșirii actului citirii urmărește trezirea interesului pentru textul scris,creează un fond afectiv adecvat,pe care să se desfășoare lecția de citire.Pregătirea pentru citire se realizează printr-o conversație adecvată,fie prin povestirea învățătorului(atunci când elevii nu cunosc faptele necesare înțelegerii textului),fie pe baza observațiilor și impresiilor libere ale elevilor(atunci când observațiile și impresiile lor sunt mai puternice).

Etapele lecturii explicative prin care se face receptarea mesajului textului,îndeosebi a celor narative,sunt următoarele:

citirea integrală a textului;

citire pe fragmente;

analiza acestora;

activitatea în legătură cu planul textului;

conversația generalizatoare cu privire la conținutul textului;

reproducerea textului pe baza planului,printr-o exprimare coerentă,pe cât posibil;

citirea de încheiere.

Din punct de vedere al conținutului și al formei textele pentru citire sunt foarte diverse.În funcție de fiecare text,componentele lecturii explicative trebuie folosite în mod diferit.

Orice activitate din domeniul formarii capacității de lectura începe prin pregătirea elevilor în vederea citirii,în scopul introducerii lor în atmosfera generală a textului.Elevii vor fi orientați să reflecteze asupra ideii de baza ce se desprinde din text,eventual asupra structurii acestuia,a imaginii artistice.

Momentul cel mai important al unei lecții de citire este analiza textului pe fragmente.Familiarizarea elevilor cu aceasta componentă a lecturii explicative,prin exersarea ei,în mod independent,constituie una din sarcinile prioritare ale citirii.Deși complexă,analiză în mod independent a unor fragmente este o activitate absolut accesibilă,în special pentru elevii claselor a III-a și a IV-a,ea este mult mai ușor de efctuat decât delimitarea fragmentelor.Analiză în mod independent a unui fragment se face după ce această operație făcută în colectiv pentru o parte din fragment și după o pregadire prealabila corespunzătoare,în special pe marginea problemelor de vocabular.Cadrul didactic v-a îndruma elevii să reproducă în gând conținutul textului citit,folosin o exprimare liberă și să refecteze asupra ideii principale,căutând cea mai bună formulare a ei.Îndrumarea atentă a elevilor în timpul cât ei lucrează independent este obigatorie și trebuie făcută în mod diferențiat,chiar individualizat,sprijinind elevii care întâmpină greutăți de limbă,pe cei care au un ritm lent de citire.

Citirea și analiza independenta sunt urmate de verificarea măsurii în care elevii au înțeles conținutul esențial al fragmentului.O altă formă de munca independenta o constituie selectarea cuvintelor și a expresiilor noi,în general a celor cu valoare stilistică.Acest lucru înseamnă a căuta sensul unor cuvinte sau expresii,mai întâi în contextul întâlnit în manual,iar apoi a le introduce în contexte noi.Această activitate trebuie să urmărească punerea elevilor în situația de a opera în mod independent cu noile achiziții lexicale,prin introducerea lorin alte construcții de limbă.

Explicarea cuvintelor nu trebuie să determine schimbarea caracterului activității, transformând lectura într-o activitate de analiză a sensului cuvintelor.Tema ce se dă spre a fi efectuata independent poate solicita alcătuirea unor scurte compuneri în care să fie utilizate cuvintele și expresiile noi sau alcătuirea unor propoziții dezvoltate cu folosirea acestor achiziții de lexic.

O altă modalitate ar putea consta din comentarea unor valori artistice întâlnite mai ales în poezie.Activitatea independentă a elevilor poate lua și alte forme,cum sunt:citirea selectivă a unor fragmente,a unor pasaje,fie pe baza cerințelor formulate de instituitori,fie pe baza preferințelor elevilor,precum și citirea pe roluri.Foarte frecvent se folosesc ca exerciții de activitate independenta raspunsurile-orale și scrise-la întrebările sau temele formulate la sfârșitul unor texte sau cele fixate de învățători.Cunoscând faptul că activitatea de scriere nu ocupă un loc special în planul de învățământ este necesar ca și la citire o pondere mare corespunzătoare s-o aibă temele scrise,cu condiția ca ele să angajeze elevii în exersarea atât a actului scrisului,cât și al citirii.

Lectura în gând-activitate independentă

Citirea cu cel mai ridicat grad de independentă este citirea în gând.Aceasta se poate analiza atunci când s-a ajuns la un înalt grad de automatizare,fiind pe punctul de a devenii deprindere,obișnuința.Ea se învață prin exerciții efectuate în mod independent.Citirea în gând a unui text urmează după analiza acestuia,după cunoașterea integrală a conținutului,după valorificarea completă a sensurilor acestui conținut.Totodată elevii vor realiza tot în gând reproducerea orală,într-o exprimare originală,noile achiziții fiind un bun propriu.

În condițiile în care citirea independenta-in gand-s-a efectuat în clasă,în a doua parte a lecției se va verifica modul de îndeplinire a sarcinii date.Alegerea unei modalități sau a alteia depinde de dificultatea textului,de gradul în care elevii stăpânesc acele deprinderi.La început,și în cazul textelor de dimensiuni reduse,citirea independență se poate desfășura în prima parte a orei.Ca sarcini pentru activitatea independență se poate da :caracterizarea personajelor;reținerea și exemplificarea unor cuvinte și expresii noi.

Pentru remedierea unor posibile situații care necesita ameliorări,se recurge la citirea cu voce tare.orientarea fermă spre înțelegerea conținutului lecției prin folosirea corectă a fiecărui componente a lecturii explicative.

Elevii sunt învățați astfel cum să lucreze asupra textului,cum să realizeze o citire cu înțeles,să recitească până când reușesc să înțeleagă corect mesajul textului.

Lecția de citire explicativă este un schimb de păreri.Învățătorul nu trebuie să impună felul său de a gândi ,rulul sau este de a le călăuzi pașii copiilor,de a-i obișnui să reacționeze la ceea ce citesc,în această activitateinteligenta și afectivitatea sunt implicate în aceeași măsură.Pe această cale se realizează în cadrul lecției de citire o adevărată relație de comunicare-colaborare intre învățător și elevi,o comunicare în ambele sensuri,o relație ce nu poate fi concepută în afara activității comune,la care cota de participare a elevilor trebuie să fie din ce în ce mai mare.

O temă menită să contribuie la dezvoltarea capacității de a învăța ar putea să constea din punerea în corespondenta a textului cu alte texte de același fel,cunoscute din lectură particulară sau cu opere scrise de alți autori,care se integrează în aceeași tematică.Activitatea desfășurată în acest scop trebuie continuată prin munca independentă a elevilor atât în clasa cât și acasă.

Lectura colectivă

I se distribuie fiecărui elev câte un exemplar din operă literară ce urmează a fi citită. Se mai pot folosi cărți din biblioteca școlii, din biblioteca personală a elevilor, sau texte aflate în culegeri și antologii.

Fiecare elev citește în gând, lectura fiind întreruptă după fiecare secvență, când se va rezuma tot ce a fost citit și se vor purta discuții. Se pot pune titluri secvențelor respective sau se pot face presupuneri despre felul în care va evolua acțiunea. Activitatea are avantajul că lectura este supravegheată de către învățător, acesta putând organiza dezbaterile în jurul unor opere ample, bogate.

Lectura pe grupe

Se organizează clasă pe grupe (3-8 grupe, în funcție de numărul de copii din clasă) și se selectează atâtea opere câte grupe s-au făcut. Fiecare grup citește un anumit titlu, fiecărui copil din grup revenindu-i un exemplar (xeroxat sau de la bibliotecă). Cărțile por fi alese de învățător sau de elevi.

Elevii citesc individual operele luând notițe legate de diverse lucruri care le-au atras atenția: o secvență care le provoacă o anumită reacție, o întrebare, o legătură cu o situație trăită etc. La sfârșitul lecturii sau pe parcursul acesteia, elevii se consultă și discută pe marginea operei, în final, fiecare grupă va face un proiect în care se vor scrie opiniile proprii legate de textul citit.

Lectura pe ateliere

Atelierul de lectură este o modalitate extrem de modernă, utilizată cu mult succes în școala din Europa vestică care se poate aplica la orice disciplină.

Se alege o operă literară nu foarte lungă, sau doar un fragment (un capitol sau un episod), adecvată categoriei de vârstă în care se încadrează copiii din clasă. Se distribuie copii xerox fiecărui elev care participă la activitate. Se organizează clasă pe grupe, care vor lucra separat în ateliere de lectură. În funcție de text (proză sau poezie, mai lung sau mai scurt), se pot organiza diferite ateliere, din care sugerăm, orientativ:

atelierul de ilustrație – elevii propun o ilustrație textului, o execută, apoi o comentează și justifică alegerile făcute.

atelierul de rezumat – elevii propun un rezumat al textului citit, respectând toate convențiile stabilite, și îl vor redacta.

atelierul de păreri personale – elevii remarcă ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut în text, cu ceea ce sunt de acord sau nu, aducând argumente pentru alegerile făcute.

atelierul de anticipare – elevi propun un alt final operei sau, dacă textul ales este un fragment dintr-o operă mai vastă, fac presupuneri asupra deznodământului;

atelierul de transformare a textului – li se poate propune elevilor cu imaginație din grup să schimbe un element sau mai multe din text (personaj, loc, timp, acțiune) și să rescrie textul astfel modificat:

atelierul de lectură orală – grupul de elevi propun o dramatizare a textului o lectură orală pe roluri.

Se pot realiza și alte ateliere de lectură, în funcție de obiectivele pe care și le propune învățătorul. În acest fel elevii pot examina vocabularul operei, figurile de stil etc.

În primul rând, elevii citesc textul în gând, apoi lucrează individual sau pe grupe în cadrul unui atelier. Este important ca în cadrul fiecărui grup (eterogen din punct de vedere valoric) fiecare elev să aibă o responsabilitate, mai mare sau mai mică, în funcție de abilitățile sale. Lucrul în echipă conduce la organizarea grupului și la motivarea celor mai slabi elevi. În final, fiecare elev își va fi adus contribuția la această lucrare colectivă – care se va încheia prin expunerea imaginilor, prin citirea lucrărilor fiecărui atelier în parte, precum și prin lectura pe roluri. Toate materialele redactate de elevi vor alcătui un portofoliu al activității respective, care, inclus în bibliotecă, poate sta la dispoziția fiecărui copil, oricând, spre consultare.

Lecturile personale

În cadrul orelor de literatură (de citire), demersul didactic presupune întotdeauna stabilirea anterioară a unor obiective bine delimitate, însă, dincolo de aceste obiective măsurabile și măsurate în cadrul orei, cadrul didactic trebuie să treacă în spațiul extrașcolar, particular, al fiecărui elev, și să-i formeze deprinderea de a citi și alte cărți decât cele impuse sau recomandate la școală. Așadar, învățătorul trebuie să își îndrume toți elevii spre lectura personală, la început prin sugestii, apoi prin intermedierea împrumutului de la biblioteca școlară, însă nu este suficient să le arate copiilor sursele de unde ei își pot procura lecturi personale. Presupunând o lipsă a controlului lecturilor de către părinți, cadrul didactic trebuie să supravegheze cu atenție împrumuturile elevilor săi, ghidându-i în trecerea de la o carte la alta. Astfel, se poate urmări aceeași temă ca în cartea citită anterior, ori se poate citi o altă operă a aceluiași scriitor. Învățătorul va sugera copiilor să țină un carnet de lectură, un fel de jurnal unde să noteze cărțile citite, precum și impresii personale despre lecturile făcute: ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, cum ar fi vrut să se fi terminat opera etc. Acest carnet de lectură, diferit de fișa de lucru, nu va fi obiectul evaluării colective, ci se poate folosi în cadrul unor cluburi de lectură atunci când se aduc în discuție aspecte tangențiale cu notițele lecturilor anterioare.

De o importanță considerabilă sunt interpretările textelor citite în clasă sau acasă, dezbaterile putând lua deseori forma unei discuții libere în care se fac aprecieri și se reflectează în comun asupra elementelor textului. Aceste elemente pot fi analizate în interiorul unei opere sau pot fi privite comparativ, la intersecția mai multor texte.

Schimburile de idei din clasă, pe subiecte literare, vor omogeniza grupul, ștergând diferențele și opozițiile dintre elevi. Fiecare își poate spune opinia, atâta vreme cât se referă la un text de literatură și ideile sunt argumentate. Elevii nu sunt angajați, așadar, într-o competiție, ci participă ascultând opinia celorlalți și își exprimă propria opinie. Se întâlnesc cazuri în care unii copii nu au inițiativa de a vorbi decât în asemenea ore, unde nu sunt confruntați competițional cu colegii lor.

Performanțele obținute în urma desfășurării pe parcursul unui întreg an școlar a acestor activități de lectură nu se vor lăsa așteptate. Astfel, se va remarca faptul că unii elevi își îmbunătățesc modul de a recepta un text, dobândind anumite reflexe literare și capătă abilitatea de a face legături între opere; treptat, se îndepărtează de la simplul rezumat al poveștii pentru a enunța opinii personale referitoare la text, analizând faptele; încep să emită comentarii asupra unor opțiuni făcute de autor (personaje, enunțare, punct de vedere), manifestându-și aprobarea sau dezaprobarea.

Problema educației gustului pentru citit este extrem de delicată, fiind necesară o delimitare categorică între uneltele necesare lecturii pe care le oferă școala și plăcerea de a citi, mult mai dificil de obținut prin metode standard în clasă. Învățătorii și profesorii pot doar să contribuie la formarea acestei pasiuni, ei pot să-i ajute pe copii să devină cititori autonomi prin:

lucrarea dimensiunii cognitive a lecturii, formându-le copiilor deprinderile de a stăpâni operațiunile ce constituie actul lecturii;

eliberarea copiilor de stereotipuri culturale și diversificarea textelor pornind de la practicile reale ale elevilor și de la interesele lor;

facilitatea realizării unui raport cititor-carte, prin care copilul să reflecteze asupra a ceea ce a citit și asupra a ceea ce va face el cu informațiile citite.

Prin urmare, învățătorului și mai departe profesorului de limba și literatura română, îi revin misiunea de a plantă în sufletul și în mintea copilului sămânța plăcerii de a citi care, pe terenul fertil al curiozității specifice vârstei, să rodească, dând naștere unei pasiuni pentru toată viața.

Clubul de lectură

Alina Pamfil, în cartea Limba și literatura română în școala primară, descrie cercul sau clubul de lectură ca reprezentând formula didactică predilectă pentru abordarea

textului ca suport al lecturii și ca obiect cultural. În mod diferit, atelierul de lectură reprezintă, alături de ora de literatură conținutul propriu abordării textului ca operă, ambele fiind “locuri” ale inițierii în lectura literară. În viziunea acesteia, primul tip de activitate extracurriculară se adresează, în principal, eleviilor de clasa a ÎI și a III-a, în vreme ce atelierul de lectură, mai pretențios și mai complex, poate răspunde obiectivelor specifice clasei a IV-a.

Activitățiile clubului permit atât lectura în grup a unor texte și discutarea lor, dialog în care învățătorul și elevii își pun întrebări și răspund, pornind de la lecturile citite, cât și schimbul cărțiilor citite individual și, după realizarea lecturilor comune, împărtășirea impresiilor. Lectura în cercuri nu înseamnă neapărat că cineva citește cu voce tare, ca la o șezătoare, iar ceilalți ascultă. Pot să fie și astfel de momente, cum sunt – și chiar e indicat să fie – cele în care elevii citesc, fiecare din cartea lui adusă de acasă. În cercuri, în cea mai mare parte timpului, se discută despre cărțile citite.

Obiectivele cercurilor de lectură pot fi variate și în același timp, multe: cultivarea interesului pentru lectură, descoperirea plăcerii lecturii, chiar dacă uneori nu trece dincolo de simple forme de seducție, plăcerea discuțiilor libere despre cărți în care subiectivitatea nu este cenzurată de nimeni. Și mai ales, ceea ce mi se pare cu adevărat important este că îi poate face pe copii să descopere că prin marea literatură își pot apropria spațiul, epocile, destinele altor oameni și, în ultimă instanță, le mediază autocunoașterea.

Lectura în cercuri este o activitate extrașcolară. Considerăm că numai așa am putea urmări modul în care se formează ori se diminuează interesele de lectură ale elevilor. Am putea spune de asemenea, că deschizând complet accesul la cercuri (elevii nu sunt condiționați de note, nu se face nici un fel de preselecție, nu există obligativitatea participării), am putea să ajungem mai ușor la cazurile extreme: cititori împătimiți ori adversari ai lecturii. Totul depinde de strategiile folosite de noi pentru a-i atrage.

Cercurile au un un rol important în formarea spiritului de apartenență la o comunitate, chiar de apartenență la un grup de elită, alta decât cea dată de „hainele de firmă” ori de marca mașinii părinților. În grupuri mici pot fi observate mai ușor interesele elevilor. Coordonatorul însuși se poate manifesta mai firesc. Nu mai este constrâns de rigorile programei ori ale examenelor (atunci când este profesor de limba și literatura română), poate să își asume mai ușor rolul de „consilier”, care sfătuiește, dar nu impune. În afară de asta, în grupuri mici se pot experimenta mai ușor strategii care se pot muta ulterior în clasă. Elevul este în centru, iar coordonatorul își asumă o poziție egală cu a celorlalți, este și el un cititor concret cu propriile lui preferințe, consilierea făcându-se cât mai discret cu putință. În mare, lectura în cercuri are următoarele aspecte comune: accentul pus pe reacția cititorului, exploatarea momentelor de prelectură și postlectură, și, mai ales, deschiderea interpretărilor. Dincolo de aceste aspecte, fiecare învățător își organizează activitatea în deplină libertate, urmărindu-și interesele proprii de cercetare: experimentarea strategiilor de lectură, punerea în discuție a unei singure teme prezente în mai multe texte prin prisma valorificării ei în plan etic ori estetic, construirea unei liste proprii de lectură, dublarea activităților de lectură cu cele de scriere etc. Deși actul lecturii este unul individual, trebuie să ținem cont de cei, foarte mulți, care trebuie ghidați să ajungă să-l trăiască ca experiență proprie. Iar exprimarea necenzurată a opiniilor despre cărți într-un cerc alături de cei cu preocupări asemănătoare poate să fie un pas necesar.

Școala are menirea de a forma un lector avizat, dar și un cititor autonom, care să-și dezvolte gustul propriu pentru lectură, spre a fi un cititor activ pe tot parcursul vieții. Pentru a transforma elevii în cititori autonomi este nevoie de o regie, de o „punere în scenă”, regizorul așteptat fiind profesorul. Se presupune intervenția „dirijorului” într-un moment în care elevii nu citesc, sau dacă citesc, nu valorifică lectură, nu se simt motivați pentru  acest efort intelectual. Tinerii de astăzi preferă să apeleze la ceea ce este dat de-a gata –internetul- chiar și atunci când li se propune un act individual în raport cu cartea.

Programa de limba și literatura română este generoasă, propunând să li se ofere elevilor șansa de a înțelege mai bine lumea și de a se înțelege mai bine pe ei înșiși, „actul lecturii fiind în mod esențial sporitor: sporitor pentru că lărgește nu numai sfera cunoștințelor de limbă, a cunoștințelor despre texte și a celor despre lume, ci și pentru că , în orizontul lui, se reunesc gânduri și sentimente, cunoaștere de sine”. (Pamfil, A., 2009, pag. 201) .

Profesorul de limba și literatura română trebuie „să își reevalueze continuu demersul didactic în ideea dăinuirii frumuseții sufletești în ființa umană”. (Monica Onojescu). Totodată, este nevoie de activarea formelor extracurriculare pentru încurajarea lecturii în școală (cercuri de lectură, cluburi de carte etc.). Spre deosebire de majoritatea țărilor din Europa, preocupate de încurajarea lecturii elevilor, la noi lipsesc astfel de intenții susținute instituționalizat, prin care să fie pregătite cadrele didactice pentru o abordare corectă, coerentă, motivată științific și metodic pe probleme de lectură.

Activități posibil a fi realizate în cadrul cluburilor de lectură:

Dezbatere privind strategii și tehnici de conștientizare la elevi a necesității de folosire a limbii literar.

Modele de utilizare a unor texte aparținând diferitelor stiluri ale limbii.

Aplicarea unor strategii și metode de lectură, precum și interpretare a textului literar și nonliterar.

Realizarea unui proiect didactic în care să fie integrată o secvență de lectură.

Proiectarea, organizarea, desfășurarea unor activități extracurriculare prin care se pot forma la elevi deprinderi și competențe de comunicare, literare și culturale.

Obiective posibil a fi urmărite în cadrul unui astfel de proiect:

Utilizarea celor mai eficiente căi de acces în vederea formării deprinderii de utilizare a limbii literare în activitatea la clasă și în afara ei;

Îmbunătățirea comunicării orale și scrise prin folosirea unor demersuri accesibile, clare și armonioase;

Dezvoltarea la elevi a disponibilităților de receptare a mesajelor orale și scrise, a sensibilității, precum și stimularea interesului pentru lectura textelor literare și nonliterare;

Utilizarea de strategii și metode active/ interactive de promovare a lecturii;

Formarea la elevi a deprinderilor de stăpânire a modalităților principale de înțelegere și interpretare a unor texte literare și nonliterare;

Încurajarea unor strategii riguroase de studiu și de activitate independentă;

Stabilirea materialelor și auxiliarelor didactice utilizate în activitățile de cerc;

Manifestarea unei conduite autonome în selectarea, organizarea și utilizarea informației ;

Activarea și dezvoltarea operațiilor specifice gândirii creative;

Proiectarea, organizarea, desfășurarea unor activități curriculare și extracurriculare, prin care se pot forma la elevi deprinderi și competențe de comunicare, literare și culturale.

În concluzie, putem afirma că Cercurile de lectură trebuiesc a fi utilizate deoarece :

a) servesc interesele elevilor prin faptul că:

– permite valorificarea lecturii de tip cursiv, cea a cititorului concret, real, ceea ce nu se face decât rareori în clasă, profesorul fiind preocupat de lectură de tip metodic/analitic, singura valorizată prin examene;

– permit valorificarea altor cărți care nu intră în bibliografia școlară (cărți contemporane, cărți care nu sunt neapărat lecturi canonice, dar prezintă interes pentru alte rațiuni decât interesul strict școlar);

– este o posibilitate de socializare, de grupare a elevilor în jurul unor idei care ar lărgi sau, poate, ar configura în alt fel sistemul lor de valori.

b) servesc interesele profesorilor pentru că:

– este un bun prilej de a observa din interior interesele (sau cauzele lipsei de interes) de lectură ale elevilor, obținând date care ar permite o discretă modelare a viitorului cititor;

– ar putea contribui la o schimbarea concepției despre rostul predării literaturii, strategiile experimentate la cercuri s-ar putea folosi și în clasă, în scopul „liberalizării” actului didactic.

CAPITOLUL III

Experiment didactic

Lectura este aceea care ne ajută să înțelegem lumea,atât cea exterioară cât și cea interioară,ne ajută la dezvoltarea imaginației,fanteziei,astfel să poți vedea cu ochii minții personajele,locurile întâmplării,ținuturi îndepărtate pline de farmec și magie.

Scopul prezentei lucrări de cercetare urmărește activizarea capacității de comunicare și stimularea motivației pentru lectură a elevilor.

Încă din primii ani de viață,copilul se formează ca ascultător de lectură,de aceea este important încă din primii ani,familia să citească micuților cât mai multe povești,pentru a trezi interesul pentru lectura.Acest lucru este continuat mai apoi de grădiniță și școlă.Copilul trebuie îndrumat de către familia și școala în permanență spre lectură,pentru ca aceasta să devină o deprindere statornică și o activitate individuală.

Este foarte important modul cum învață copilul și nu neapărat volumul.Copilul trebuie stimulat pentru a comunica,să fie implicat cât mai mult în activități de învățare cât mai diverse care să stimuleze motivația pentru învățare(învățarea prin joc,prin cooperare)

Un obiectiv prioritar îl constituie dezvoltarea capacității de exprimare orală și scrisă.Învățătorul trebuie să fie preocupat în permanență să atragă atenția copiilor spre carte.spre lectura.Acesta trebuie să folosească la clasa cele mai bune metode în acest scop.Una din metodele prin care putem utiliza pentru a trezi interesul pentru lectura este prin intermediul unui obtiona de limba romana care să fie aplicat în cadrul unui cerc de lectură.

Ipoteza care a stat la baza cercetării a fost următoarea: lecturarea unei povești făcută zilnic în cadrul familiei și în cadrul unității noastre va avea ca rezultat îmbogățirea vocabularului copiilor și implicit apariția interesului pentru lectură, la dezvoltarea creativității literare a elevilor.Toate acestea vor ușura posibilitățile de învățare și înțelegere ale elevilor.

Experimentul a pornit de la dorința de a confirma sau infirma ipoteza:

Dacă elevii sunt implicați în situații de învățare mai deosebite aceștia dobândesc cunoștințe temeinice din domenii variate ale cunoașterii, își formează capacități cognitive, atitudini și comportamente adecvate, precum și interesul crescut pentru lectură.

Obiectivele cercetării:

Stimularea interesului pentru lectura și implicarea directă a părinților acestora;

Utilizarea corectă a sensurilor unor cuvinte în vocabularul zilnic;

dezvoltarea gândirii, a spiritului de observație, a creativității;

exersarea competențelor de comunicare și relaționare în activități de grup;

formarea unei atitudini positive fata de lectură;

3.1 Metodologia cercetării

Coordonatele majore ale cercetării

Cercetarea a fost organizată pe parcursul anului 2016-2017,pe esantioane de elevi de vârsta școlara diferită (7-10 ani) de la Centrul de Zi Aghires,județul Sălaj.Toți copiii fac parte din clasele I-IV de la scoala nr.1 Aghires,județul Sălaj.

Mi-am propus să desfășor partea de cercetare în cadrul unității noastre,deoarece lucrand cu copii de la scoala am vazut un nivel scazut al interesului fata de lectura,fata de carte.

Testarea ipotezei de cercetare și realizarea obiectivelor formulate a propus aplicarea unui chestionar,în faza inițială,la Centrul de Zi Aghires,clasa având un efectiv de 20 de elevi.

Majoritatea elevilor au un vocabular sarcacacios,citesc greoi.

Tocmai de aceea, am ales să aplic acest chestionar la clasa,pentru a vedea care sunt nevoile eleviilor și de unde ar trebui să se pornească pentru o orientare cât mai bună a elevilor spre lectură, spre înțelegerea textului, spre descoperirea expresiilor, a cuvintelor necunoscute, spre căutarea sensului acestora și utilizarea lor în alte contexte.

În urma analizei chestionarului, ținând cont de nevoile copiilor vom propune un experiment care să îi stimuleze să citească.

Eșantionul de subiecți pentru aplicarea chestionarului

Eșantionul de subiecți a fost compus din 20 elevi (12 fete și 8 băieți) de la Centrul de Zi Aghires,cu nivele de vârstă și de pregătire diferite. Toți elevii provin din mediul rural. Nivelul de pregătire al copiilor este omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale. Nivelul clasei este mediu. Ritmul de lucru este în general lent.

.Metodele și instrumentele de cercetare utilizate

Metoda pe care am ales să o aplic pentru derularea cercetării este metoda anchetei, iar instrumentul folosit a fost chestionarul.

În etapa de pretest am amplicat copiilor un chestionar pentru a vedea care este motivația acestor elevi pentru lectură. Am recurs la acest instrument deoarece lectura este un obiectiv fundamental ce se regăsește în toate disciplinele școlare. Stimularea plăcerii de a citi, utilizarea corectă a limbii române și formarea deprinderilor de judecată estetică trebuie să orienteze, de la început, activitatea didactică. Astfel, întrebările pot fi stimulate și, mai întâi, induse elevilor noștri, care trebuie învățați astfel să se raporteze la lume. Cunoașterea de sine și formarea imaginii de sine sunt activități foarte complexe, iar lectura le poate  influența în mod fundamental, dezvoltând elevilor și o viziune despre lume.

Am ales să încep această cercetare prin chestionarul aplicat copiilor din ciclul primar. Un număr din ce în ce mai mare de elevi găsesc tot mai greu drumul cărții pentru că audio-vizualul și-a extins enorm influența din cauza dezvoltării posturilor private, a transmiterii emisiunilor prin cablu și satelit, a multiplicării unor programe cu succes la marele public. Este incontestabil că aproape lumea consumă azi un timp cu mult mai mare decât în trecut în fața micilor ecrane, dar se pare că elevii suportă impactul principal, cu alte cuvinte, ei sunt în primul rând cei care se îndepărtează cel mai mult de lectură; trecerea la suportul electronic este o adevărată revoluție pe care o traversează lectura și care aduce în discuție profilarea primejdiei de a confunda cultură cu informația, îndepărtând cititorul de orizontul valorilor și al semnificațiilor.

Chestionar adresat copiilor

Chestionar privind motivația pentru lectură

Prin acest chestionar dorim să aflăm care este motivația ta pentru lectură. Completează spațiile libere cu răspunsul dorit sau încercuiește varianta corectă.

Ce reprezintă pentru tine lectura?

a.o paiune;

b.o obligație;

c.un mod de a învăța;

d.o necesitate pentru a-mi îmbunătății cunoștințele.

2. Lecturile propuse de școală te-au interest?

a.Mult

b.Puțin

3. Ce cărți ai citi în ultimul timp?

_________________________________________________________________________

4. Discuți cu părinții despre cărțile pe care le citești ?

Da

Nu

Câteodată

5. De unde îți procuri cărțile ?

Le cumperi

Le împrumuți/ citești la bibliotecă

Faci schimb cu prietenii

Le citești pe computer

Altceva

6. La ce bibliotecă ești înscris ?

_________________________________________________________________________

7. Câte cărți ai împrumutat în vacanță de la bibliotecă?

_________________________________________________________________________

8. Care sunt motivele ce te determină să alegi o carte pentru a o citi?

La recomandarea cuiva

La întâmplare

După publicitate (TV, presă)

Din necesitate (impuse de la școală)

9. Câte cărți ai în biblioteca personală ?

_________________________________

10. Ce cărți ai citit dintre acestea ?

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

11. Desenează personajul preferat dintr-o poveste.

3.2 Prezentarea rezultatelor

Prezentarea rezultatelor la chestionarul aplicat elevilor de la Centru de Zi Aghires cu un număr de 20 de elevi.

În cadrul primei întrebări, elevii trebuiau să răspundă la întrebarea: ,,Ce reprezintă lectura pentru tine?”. Jumătate dintre ei au răspuns că se simt obligați să citească de către părinți sau scoala în timp ce doar 10% dintre ei sunt pasionați să citească.

Fig.1/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a prima întrebare a chestionarului

Tabel 1/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a prima întrebare a chestionarului

La cea de-a doua întrebare: ,,Lecturile propuse de școală te-au interesat? ”, elevii au răspuns în mare parte că au fost interesați de ceea ce le-a sugerat învățătoarea la clasa să citească.

Fig.2/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a doua întrebare a chestionarului

Tabel 2/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a doua întrebare a chestionarului

Analizând răspunsurile celei de a treia întrebare ,,Ce cărți ai citit în ultimul timp?”, am constatat că unii dintre elevii citiseră în ultimul timp numai o carte sau două în timp ce alții, mai puțini la număr, citiseră câte trei sau patru cărți.

Fig.3/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a treia întrebare a chestionarului

Tabel 3/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a treia întrebare a chestionarului

Cea de-a patra întrebare le cerea copiilor să spună dacă: ,,Discuți cu părinții despre cărțile pe care le citești ? Aici am constatat faptul că nu se discuta cu părinții despre ceea ce citesc copiii,de aceea în cadrul experimentului am vrut să îi implic în mod direct și pe părinți.

Fig.4/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a patra întrebare a chestionarului

Tabel 4/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a patra întrebare a chestionarului

5.”De unde îți procuri cărțile “? Din aceasta intrebare rezulta faptul ca mai mult de jumatate dintre elevi imprumuta cartile de la biblioteca,deorece nu au acasa carti potrivite varstei lor.Doar 4 dintre ei au raspuns ca isi cumpara cartile din care citesc suplimentar.

Fig.5/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a cincea întrebare a chestionarului

Tabel5/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a cincea întrebare a chestionarului

Raspunsurile la cea de-a sasea intrebare “La ce biblioteca esti inscris”? au fost urmatoarele

Fig.6/III. Răspunsurile elevilor la cea de-a sasea întrebare a chestionarului

Tabel 6/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a șasea întrebare a chestionarului

7. Câte cărți ai împrumutat în vacanță de la bibliotecă?Din aceasta intr ebare am constatat ca se imprumuta foarte putine carti pet imp de vacanta.Copiii trebuie stimulati si indrumati sa citesca pet imp de vacanta atat de scoala cat si de catre familie.

Fig.7/III Răspunsurile elevilor la cea de-a șaptea întrebare a chestionarului

Tabel 7/III, Răspunsurile elevilor la cea de-a șaptea întrebare a chestionarului

8. Care sunt motivele ce te determină să alegi o carte pentru a o citi?

Fig.8/III Răspunsurile elevilor la cea de-a opta întrebare a chestionarului

Tabel 8/III Răspunsurile elevilor la cea de-a opta întrebare a chestionarului

9. Câte cărți ai în biblioteca personală ?

Din răspunsurile primit de copii rezultă că acești au între 5-15 de cărți în biblioteca personală.

10. Ce cărți ai citit dintre acestea ?

Majoritatea copiilor au susținut că au citit cărțile potrivite vârstei din biblioteca personală.

11. Desenează personajul preferat dintr-o poveste.

Am atașat câteva dintre desenele realizate de către elevi.

Pe baza rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului elevilor având în vedere modul în care ei se raportează la lectura am propus un experiment care să îi vizeze în mod direct.Am ales să fac un experiment,deoarece am considerat ca astfel elevii nefiind constrânși de note și cu atât mai puțin obligați să facă acest lucru,își vor pune la dispoziție toate resursele și creativitatea în momentul în care participa la faza de experiment. Pentru a-i încuraja, am plecat de la ideea că fiecare lectură citită și dramatizată va putea fi prezentată și într-un cadru festiv părinților sau colegilor din școală.

Acest experiment își propune să trezească în sufletele fragile ale școlarilor dorința de a se apropia de carte, dorința de a citi, dorința de a pătrunde încă de mici în universul liniștit al unei biblioteci, respectul față de carte, față de cel ce a scris-o. Prin desfășurarea acestui gen de experiment se încearcă stimularea interesului pentru lectură în perioada școlarității și formarea unui vocabular bogat și colorat.

Lectura în afara clasei are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să-l apropie de creațiile literare să le satisfacă interesul de a cunoaște viața, oamenii și faptele lor.

Cititul este o abilitate foarte importantă pe care trebuie s-o învețe copiii noștri, este necesar nu doar pentru a supraviețui în lumea școlii sau a universității, ci și ca adult. Abilitatea de a învăța despre subiecte noi și de a găsi informații utile depinde de abilitatea de a citi și a analiza materialul citit.

Pentru a ajunge la actul lecturii copiii învață mai întâi să citească, ceea ce se realizează într-o strânsă interdependență cu actul lecturii. De aceea, actul lecturii nu se poate limita numai la orele destinate acestui scop, fapt ce ne îndreptățește să afirmăm că studiul literaturii pentru copii în ciclul primar se sprijină pe cel puțin trei surse: textele de citire, textele de lectură și lecturile suplimentare extrașcolare.

Unul dintre cele mai importante obiective ale actului citirii, în sensul larg al cuvântului, cu semnificația sinonimă lecturii la ciclul primar, îl reprezintă formarea și dezvoltarea gustului pentru a citi, în așa fel încât cartea să devină prietenul fidel al copilului. Lectura angajează în mintea și sufletul copiilor valori formativ educative, reprezentând una dintre cele mai complexe și importante activități ale omului modern.

Învățătorul este dator să îndrume pașii tinerelor mlădițe pe acest drum nou, plin de neprevăzut. Stimularea interesului pentru lectură începe din clasa I și contribuie nemijlocit la însușirea și exersarea unei citiri corecte, expresive. Conversația problematizată menține vie relația dintre dascăl și elev.

Dar ce înseamnă lectura bine îndrumată? În primul rând, înseamnă criterii clare în legătură cu alegerea textelor. Unul dintre aceste criterii este accesibilitatea. Pentru clasele primare, accesibilitatea înseamnă:

mărimea textului potrivit cu vârsta cititorului;

număr corespunzător de mesaje; număr mai mic de acțiuni pentru a fi reținute;

perceperea acestor acțiuni și ordinea desfășurării lor;

3.3 Direcții de acțiune

Experimentul a fost pus în practică în cadrul Proiectului educativ”O carte pentru fiecare” la care au participat toți elevii de la Centrul de zi Aghires.

Proiectul s-a desfășurat pe parcursul unui an școlar.

Pentru inceput li s-a oferit elevilor o lista cu lecturi propuse de catre mine.Am propus ca în fiecare zi de vineri fiecare elev să își aleagă câte o poveste dintre cele afisate pe lista.Fiecare dintre ei isi noteaza in caietul de lecturi titlul si autorul lecturii care urmeaza sa o citeasca.Elevii sunt rugati sa citeasca lectura aleasa de catre ei unui membru din familie si sa discute despre cuvintele sau expresiile pe care nu le inteleg si sa le noteze in caiet ,urmând ca după ce o citesc să iasă în fața clasei și să povestească celorlalți copii despre intamplrile petrecute și personajele din poveste. Am vrut să implic în mod direct și familia pentru a le acorda mai multă importanță copiilor atunci când vine vorba de școală.Pentru a-i motiva am stabilit acordarea unor steluțe pe un tabel afișat cu numele fiecărui elev.Pentru fiecare poveste citită copilul primea câte o steluță.Dacă se întâmpla ca doi sau trei elevi să prezinte aceeași poveste se făcea un joc de rol,iar ceilalți elevi dacă erau mulțumiți de modul în care ei prezentau povestea mai primeau încă o steluță.La final am făcut bilanțul stabilind care au fost adevărații campioni ai lecturii.

Am ales această metodă ,pentru a exersa cititul,pentru a prinde gustul lecturii,pentru a le dezvolta copiilor vocabularul,pentru a exersa cititul liber prin intermediul repovestirii,pentru a le învinge timiditatea și a-i încuraja să vorbească în fața mai multor persoane.Pe parcursul săptămânii,am purtat discuții cu copiii despre poveștile citite și am vizionat împreună cu ei câteva dintre poveștile citite de către ei (”Punguță cu doi bani”,Fata moșului și fata babei”,”Amintiri din copilărie”,Fram ursul polar”)

Dacă la început elevii trebuiau împinși de la spate să își ia câte o carte să o citească după,trei,patru săptămâni am constatat că au prins gustul pentru carte.Am descoperit că în urma aplicării acestui experiment,niște copii ambițioși care doreau să fie din ce în ce mai buni,care pe lângă gustul cititului au prins și gustul competiției în clasa așa cum mi-a comunicat învățătoarea.

Pentru o bună desfășurare a acestui experiment am pus la dispoziția copiilor biblioteca unității noastre și bibioteca școlii din care fac parte.Am folosit și grila de observare,complectând zilnic numărul persoanelor care au împrumutat cărți din bibliotecă.

Basmele îi atrag pe copii, le captează și le cultivă atenția, le dezvoltă și le îmbogățesc vocabularul. Totodată le formează spiritul critic, prin analiza comportamentului personajelor, a situațiilor prin care trec și a moralei ce se desprinde din fiecare poveste.

Redarea prin desen a basmelor, „citirea” benzilor desenate, contribuie la fixarea cunoștințelor dobândite în cadrul poveștii, la accentuarea momentelor cheie ale acesteia și la recunoașterea personajelor literare. Plăcerea de a audia o poveste se va îmbina cu bucuria de a desena și colora. Astfel, copiii își vor dezvolta simțul artistic și vor înregistra progrese în mânuirea creionului, a pensulei sau în acoperirea corespunzătoare a spațiului plastic.

Unul dintre obiectivele proiectului, este trezirea interesului elevilor pentru minunata lume a poveștilor, basmelor și poeziilor, știut fiind faptul că, trăind într-o epocă în care televiziunea și computerul pătrund puternic în viața tuturor, dar mai ales a școlarului mic, cu influențe nu prea benefice în evoluția sa, acesta nu mai are timp să citească o carte de povești sau de poezii.

Obiectivul central al acestui proiect este dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă a copiilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare, semnificative din punctul de vedere al vârstei.

Prin acest proiect dorim să-i îndrum pe elevii în redescoperirea universul mirific al cărților, să le readucem în conștiința lor adevăratul sens al copilăriei, să-i ajutăm să diferențieze binele de rău, să își ia drept model personaje pozitive, să aprecieze calitățile și să critice greșelile și năravurile personajelor negative.

Prin intermediul poveștilor, basmelor, audițiilor, dramatizărilor, jocurilor de rol, o oră pe săptămână elevii vor descoperi necunoscutul, acel necunoscut plin de minunății, care-i va face să dorească să afle mai multe. Audiind poveștile, basmele, memorând poezii, sperăm să le inoculăm dorința de a vizita biblioteca, să împrumute cărți, să citească cât mai multe lecturi. Dacă le vom cere elevilor să transpună prin culoare diverse scene din poveștile citite, aceștia își vor însuși mai ușor cronologia evenimentelor desfășurate, își vor întipări mental firul întâmplărilor și în același timp se vor apropia mai mult prin discuții sincere despre personajele din poveste.

Lectura are o importată deosebită pentru formarea multilaterală a copilului, pentru exprimarea corectă orală și scrisă, instumente de bază ale muncii intelectuale fără de care nu poate fi concepută dezvolatarea intelectuală a elevilor. Scopul lecturii în școală este acela de a forma tânărul cu un frumos bagaj de cunoștințe, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice, să interacționeze cu semenii, să fie sensibili la frumosul din natură, să poată continua procesul de învățare.

Rezultate așteptate:

Creșterea numărului de cititori;

Stimularea creativității în exprimare;

Toți elevii vor citi textele literare cuprinse în lista de lecturi.

Lecturi pentru clasa I

Charles Perrault: “Motanul incaltat”, “Scufita Rosie”

Ion Creanga: “Punguta cu doi bani”, “Capra cu trei iezi”, “Ursul pacalit de vulpe”, “Fata babei si fata mosneagului”

Fratii Grim: “Alba-ca-zapada”, “Cenusareasa”,”Frumoasa din padurea adormita”, “Hansel si Gretel”

George Cosbuc: “Povestea gastelor”

Emil Garleanu: ”Cand stapanul nu-i acasa!”, “Gandacelul”

Hans Christian Andersen:”Fetita cu chibriturile”, “Omul de zapada”, “Ratusca cea urata”

Lewis Carroll:”Alice in Tara Minunilor”

George Topirceanu:”Cati ca voi!”, “Balada unui greier mic”

Barbu Stefanescu Delavrancea:”Bunicul”, “Bunica”, “Neghinita”, “Palatul de clestar”

Petre Ispirescu:”Praslea cel Voinic si merele de aur”

Mihai Eminescu:”Somnoroase pasarele”

Lecturi pentru clasa II

Barbu Ștefănescu-Delavrancea – Bunicul; Bunica
Mihai Eminescu – Revedere; Copii eram noi amândoi
Ion Creangă – Fata babei și fata moșneagului; Povestea unui om leneș; Soacra cu trei nurori
George Coșbuc – Vestitorii primăverii; Noapte de vară
Ion Luca Caragiale – Vizită; D-l Goe
Vasile Alecsandri – Bradul; Porojan
Ioan Slavici – Păcală în satul lui; Florița din codru
Emil Gârleanu – Fricosul; Căprioara; Puișorii
Petre Ispirescu – Aleodor Împărat
Basm popular – Zâna vulpilor
Basm francez – Frumoasa din pădurea adormită
Basm flamand – Fiul unui măturar
Basm maghiar – Ciobanul cu ochi strălucitori

Lecturi pentru clasa III

Vasile Alecsandri – Iarna, Primăvara
Dumitru Almaș – Povestiri istorice
Tudor Arghezi – Iscoada; Stupul lor; Paza bună
Ion Alexandru Brătescu -Voinești – Puiul; Nicușor
Eusebiu Camilar – Stejarul din Borzești
Ion Luca Caragiale – Vizită
Otilia Cazimir – Poezii
George Coșbuc – Patria română; Iarna pe uliță
Ion Creangă – Moș Ion Roată și Vodă Cuza; Amintiri din copilărie
Barbu Ștefănescu-Delavrancea – Bunicul; Bunica
Mihail Drumeș – Povestea neamului românesc
Mihai Eminescu – Ce te legeni…; Revedere
Emil Gârleanu – Din lumea celor care nu cuvântă
Octavian Goga – Noi
Nicolae Labiș – Dacă toate-acestea fi-vor învățate
Mihail Sadoveanu – Domnu' Trandafir
Edmondo de Amicis – Cuore, inimă de copil
Jack London – Colț Alb

Lecturi pentru clasa IV

Marin Sorescu – Greierele și furnica 
Ionel Teodoreanu – Cearta
Mircea Sântimbreanu – Un șmecher la lecție 
Lucian Blaga – Am pus la încercare cerul
George Coșbuc – Pomul Crăciunului
Nicolae Labiș – Fulg
Vladimir Colin – Basme
Eugen Ionescu – Legenda Romanițelor
Octav Pancu-Iași – S-a pierdut ceva…; Făt Frumos când era mic
Profira Sadoveanu – Casa care guița
Petre Ghelmez – Inima mamei
Mihail Drumeș – Alfred Nobel – un mesager al păcii
Ion Pilat – Mărtișor
George Topârceanu – La Paști
Ion Agârbiceanu – Cerșetorul; File din cartea naturii
Viorica Huber – Cum și-a făcut Pamântul o plapumă
Alecu Russo – Cântarea României
Mihai Beniuc – Mă rog; Dreapta judecată a împăratului
Tudor Arghezi – Ex libris
Petru Demetru Popescu – Mândricel
Emil Gârleanu – Din lumea celor care nu cuvântă
Marin Sorescu – Delta Dunării
Vasile Alecsandri – Poezii
Ion Alexandru Brătescu-Voinești – Cea dintâi durere
Petre Dulfu – Isprăvile lui Păcală
Călin Gruia – Povești
Mihail Sadoveanu – Aventurile șahului
Marin Sorescu – Unde fugim de-acasă
Alexandru Mitru – Legendele Olimpului; Din marile legende ale lumii
Victor Eftimiu – Înșir'te margărite
Ion Slavici – Păcală în satul lui
Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunată; Un om necăjit

Concluzii

Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a făcut simțită tendința de depășire a practicii proceselor de instruire centrate pe transmiterea și asimilarea de cunoștințe, pe învățarea imitativă, în favoarea organizării proceselor de instruire orientate spre acțiune, spre dobândirea cunoștințelor prin efortul și voința proprie a celui care învață.

Modelele de predare a cunoștințelor de tipul povestirii, descrierii, lecturii repetate etc. au fost înlocuite cu forme active ale învățării convertite în operații mintale, acțiuni de investigație, învățare prin descoperire etc.

Dintotdeauna roțile civilizației umane și ale progresului au fost urnite de minți strălucite care, împletind experiența generațiilor anterioare cu efervescența eului creator, au produs cotituri radicale în evoluția umanității.

Dascălii, au datoria morală de a împărtăși elevilor din frumusețea limbii române și specificul ei între celelalte limbi, prin care, de fapt, ne păstrăm identitatea națională între popoare.

O constatare, pe care îndrăznesc să o supun atenției, se referă la percepția limbii române și la statutul acesteia în școală și în societate, prin raportare la puterea informaticii, a automaticii și a calculatorului. S-ar crede că, dacă utilizăm tehnologia, nu mai avem nevoie de cuvinte și că, la ceea ce-au trudit generații de slujitori ai penei, putem noi astăzi să renunțăm cu ușurință.

Textele literare au ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să le satisfacã dorința de a cunoaște viața, oamenii și faptele lor. Lectura ( contribuie într-o măsură însemnatã la îmbogățirea cunoștințelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și nuanțat, la dezvoltarea dragostei fața de patrie, la educarea sentimentelor estetice.

Prin literaturã, elevii sunt conduși să-și formeze capacitatea de surprindere, de a descoperi conținuturi și forme ale realității exprimate într-o multitudine de modalități, să-și extindă aria cunoașterii.

Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Integrarea organică a jocului în structura de învățare a școlarilor mici este de natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalității copilului. Școlarul mic trebuie să simtă că este acceptat așa cum este, că se dorește întâlnirea cu el, că vine la școală să desfășoare o activitate care-i solicită efort în cooperare cu ceilalți copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie și nu numai să reproducă, în competiție cu ceilalți, ceea ce a învățat.

Considerăm că jocul didactic – folosit atât ca metodă, cât și ca procedeu, în cadrul orelor de limba și literatura română, constituie un mijloc activ de îmbogățire a vocabularului și realizează o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și atmosfera de joc. Acesta conduce la cultivarea interesului, a curiozității, a bunei dispoziții, a relaxării și satisfacției în urma descoperirii răspunsului corect, stimulează atenția, determină o puternică participare afectivă a elevului, lărgește orizontul de cunoaștere.

Atât școala, cât și familia, trebuie să stimuleze interesul pentru lectură al copiilor, exprimarea potențialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze inițiativele, ingeniozitatea și curiozitatea acestuia, să favorizeze stabilirea unor relații care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii și să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.

Din punctul de vedere al imaginației, vârsta școlară mică oferă un teren fertil, ceea ce îi dă posibilitatea copilului să domine orice timp și spațiu. Imaginația reproductivă, de exemplu, îi permite micului școlar să înțeleagă timpul istoric, raportul dintre evenimente și fenomene. Purtat pe aripile imaginației reproductive, copilul poate călători în trecut, pentru a reconstrui fapte și evenimente petrecute demult. Incursiunile de acest gen sunt, adeseori, populate și cu elemente fantastice, fabulatorii, care evocă nu numai fragilitatea experienței sale de viață, ci și capacitatea de a evada din cotidian. Toate aceste „calități” ale vârstei îi permit copilului să trăiască prezentul cu o mare intensitate emoțională, dascălii, trebuie să clădească pe acest fundament marile lui creații de mai târziu.

În același timp nu avem voie să uităm nici o clipă că acești copii, care azi se uită curioși la noi, pe care îi ajutăm să parcurgă o perioadă instuctiv-educativă, sunt viitorul nostru. Dacă va fi un viitor frumos sau nu, depinde și de cum îi învățăm să-l facă.

Bibliografie

Bisoc, A, (2003) Culegere de exercitii si jocuri didactice : pentru activizarea vocabularului elevilor din ciclul primar, Iasi, Editura Spiru Haret,

Bocoș, M., (2003) Teoria si practica cercetarii pedagogice, Cluj-Napoca, Editura   Presa Universitară Clujeană.

Bodiștean, F., (2007) Literatura pentru copii și tineret dincolo de "story", Cluj-Napoca Editura   Casa Cărții de Știință.

Breaz, M., (2009). Literatura pentru copii și tineret, o literatură „a începutului de drum”. Pentru o angajare timpurie a competențelor lectorale funcționale, în: Bocoș, M.; Chiș, V.; Albulescu, I.; Stan, C., (coordonatori): Tradiții, valori și perspective în știintele educației, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, pp. 210-213.

Cerghit, I., (1980) Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Cornea, P., (1998) Introducere în teoria lecturii – Ediția a II-a, Iași, Editura Polirom.

Costea, O., Damșa, Toma, M., (1994) Literatura pentru copii, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Crăciun, C., (2003). Metodica predării limbii române în învățământul primar, Deva Editura Emia

Dottrens, R., (1970), A educa si a instrui, București, Editura Didactica și Pedagogica..

Gauber, A. (2010). Dezvoltarea limbajului la școlarul mic, Drobeta Turnu Severin, Editura Ștef,

Hristea, T., (1981) Sinteze de limba română, Ediția a 2-a revăzută și mult îmbogățită, București, Editura   Editura Didactică și Pedagogică.

Laurian Simona-Metodica activitatilor de educare a limbajului(anul II,sem 2)p13-15,31-33.

Mih, V., (2004). Înțelegerea textelor. Strategii și mecanisme cognitive. Aplicații în domeniul educațional. Cluj-Napoca: Editura ASCR.

Pamfil, A., (2009). Limba și literatura română în școala primară. Perspective complementare. Pitești: Paralela 45.

Pleșa, Lia, M., (2006) Importanța lecturii pentru activizarea vocabularului elevilor, Drobeta Turnu Severin, Editura Irco Script.

Roco, M., (2001) Creativitate și inteligență emoțională, Iași, Editura Polirom.

Strugariu, E. (2009) Educarea capacităților creatoare la școlarul mic prin orele de limba română, cu referire la jocul didactic, Suceava, Editura George Tofan.

Sâmihăian, F., (2007). Investigarea și stimularea interesului pentru lectură al elevilor. București: MEC.

Tetilianu, N. I., (2009) Activizarea vocabularului preșcolarilor în cadrul activităților de povestire, accentuând explicarea și însușirea conștientă a semnificației cuvintelor : (sinonime, antonime, omonime, paronime), Târgu-Jiu, Editura Măiastra.

*** (2006). Limba și literatura română. Perspective didactice. București: Editura Universității București.

Reviste

20.Gabriel, A., Gabriela, D., (2008) Învaățământul Primar. Revista dedicata cadrelor didactice numérele 1-4, Bucuresti, Editura Miniped, pag. 75, 145-150.

21.Penes, M.; Molan, V., (1997) Indrumator pentru folosirea manualului de Limba Romana, Bucuresti, Editura Aramis,

ANEXA 1 -Citirea pe roluri

Anexa 2 -Deghizati in personaje

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5