Horezu este o mică stațiune climaterică, recomandată pentru cura de aer și odihnă. (Ionescu.I,Itinerare în nordul Olteniei,1978,pag.37) [306083]

I. [anonimizat], remarcându-[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o istorie bogată legată de formarea și continuitatea poporului român.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], urmat de țesăturile executate manual și nu în ultimul rând de caracterul istoric și monahal al localității.

[anonimizat], turismului de agrement și pentru recreere.

„ Horezu este o [anonimizat].” (Ionescu.I,Itinerare în nordul Olteniei,1978,pag.37)

Durata actului recreativ este variabilă. [anonimizat]-end sau o parte a concediului de odihnă. Acest tip de turism constituie o [anonimizat]-i [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat] a contribuit la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii orașului Horezu. Această modernizare a determinat îmbunătățirea situației economice a orașului și implicit o [anonimizat], obiceiurile, [anonimizat]-o puternică modificare și modernizare. Din păcate promovarea turismului a determinat și o puternică antropizare.

Dezvoltarea turismului în localitatea Horezu a [anonimizat], [anonimizat].

Orașul Horezu a [anonimizat]. 936/2005 și reatestat prin Hotărârea Guvernului României nr. 852/2008. (Primăria Orașului Horezu),2012

[anonimizat]-un cadru natural inedit. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], Horezu este cel mai renumit centru de olărit din țară. Este unul dintre punctele turistice importante din țara noastră care a devenit oficial stațiune turistică.

[anonimizat], etnocultural, religios, rural, de afaceri și chiar turismul pentru sporturi extreme.

[anonimizat]. La începutul lunii iunie se organizează „Târgul Ceramicii Populare Românești”.

Povestea Târgului de ceramică „COCOȘUL DE HUREZ” a început în vara anului 1971 [anonimizat] „Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbătoare a cântecului, [anonimizat], a lutului care prinde viață în mâinile fermecate a meșterilor olari.

Târgul este așezat în vatra lui firească, din anul 1974, locul unde se desfășoară – Parcul de la stejarii seculari – oferind fiecărui participant spații pentru a-și expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre românești, maghiare și săsești, se realizează o foarte bună viziune de ansamblu a olăritului contemporan.

II. ÎNCADRARE ÎN TERITORIU

1. POZIȚIA GEOGRAFICĂ:

Localitatea este situaăt în centrul Depresiunii Horezu, în partea de nord-vest a Județului Vâlcea (Fig.1.1, Încadrarea localității Horezu în județ), la poalele munților Căpățânii cu o suprafață de 11.770 ha și este străjuit de coline și dealuri piemontane cu înălțimi între 468 și 1915 metri. Este situat la intersecția DN 67 cu DN 65C și străbătut de două drumuri județene DJ 665 și DJ 669.

Fig. 1.1. Încadrarea orașului Horezu în județ (Sursa:Arhivă personală),2012

Localitatea Horezu se desfășoară de-a lungul văii și drumului național DN 67, fiind principala cale de comunicație și legătură cu municipiul Râmnicu Vâlcea (42 km), reședința județului Vâlcea, respectiv cu municipiul Târgu Jiu (70 km), reședința județului Gorj.

Localitatea se situează la o altitudine medie de circa 550 m , dar variază între 470-2.124m (Vârfu Ursu) specifică zonei colinare subcarpatice.

Localitatea este situată la intersecția paralelei 45° 59’ 00” latitudine nordică cu meridianul 23° 59' 39" latitudine estică, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord.

(Fișa monografică a Orașului Horezu,2001,pag.1)

2. LIMITE:

Localitatea Horezu este amplasată în depresiunea Depresiunea Horezu, mărginită la nord de Munții Căpățânii, cu Vf. Ursu de 2124 m, la sud de Măgura Slătioarei cu 767 m și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor, pe râurile Luncavăț, Rămești și Romani.

Administrativ, din orașul Horezu mai fac parte localitățile Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimești, Tănăsești și Ursani.

Se invecinează la nord cu comuna Malaia – 1930 locuitori, la est cu comuna Costești – 3699 locuitori, la sud-est comuna Tomșani – 4194 locuitori, la sud comuna Măldărești – 2069 locuitori, iar la vest comuna Vaideeni – 4235 locuitori.

III. ISTORICUL CERCETĂRII GEOGRAFICE ȘI ACTIVITĂȚILOR TURISTICE

Foto.3.1 Intrarea în localitatea Horezu în 1487 (Sursa:www.conachorezu.ro)

Prima atestare documentară a localității Horezu a fost făcută în anul 1487, în Râmnic, de către voievodulul acelor vremuri, Vlad Călugărul. Ulterior, localitatea este donată mănăstirii Hurez, de către Constantin Brâncoveanu.

Denumirea localității Horezu, provine de la numele de ciuhurez, pasăre pe care o întâlnim în pădurile din jur.

Numele de Hurezi a aparținut prima dată localității Romanii de Jos.

Domnul martir Constantin Brâncoveanu, a construit între anii 1690-1693 o mănăstire, la Romanii de Jos, mănăstirea Horezu. În timp, vatra satului s-a mutat peste deal la circa 2 km, unde se întâlneau traseele de transhumanță și celelalte drumuri. Era un loc prielnic dezvoltării unui târg astfel oamenii din zonă puteau face numeroase schimburi comerciale. Oierii cumpărau cereale și produse de băcănie și vindeau lâna și laptele, iar olarii vindeau produse ceramice necesare in gospodăriile rurale și își luau hrana.

Teritoriul administrativ al orașului Horezu totalizează o suprafata 11770 ha și se intinde spre nord până în creasta principală a Munților Căpățânii, având ca vecini comunele: Costești spre est, Malaia spre nord, Vaideeni spre vest și Măldărești și Tomșani spre sud.

Dezvoltarea așezărilor horezene era strâns legată de traseele de transhumanță precum și de drumul sării care începea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos, iar din Horezu continua spre Slătioara și se oprea la Cernești.

În urma unor cercetări arheologice din zona Ferigele, de lânga Horezu, s-au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea și al XIIl-lea cre se refereau la localizarea unor așezări umane.

Din punct de vedere administrativ Horezu a avut un rol teritorial recunoscut încă din secolul al XIX-lea.

In perioada interbelică a funcționat (plasa Horezu) , subordonând 99 de sate. Ca intindere, plasa acoperea un teritoriu important, care cuprindea și zonele Govora, Băbeni, Șirineasa, Berbești, Alunu, Sinești.

In perioada 1950 – 1968, sistemul de plase și județe a fost înlocuit de raioane și regiuni. Plasa Horezu devenind raionul Horezu.

Horezu este cunoscut ca zonă de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea lemnului din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale.

După anul 1780, așezarea s-a dezvoltat mai mult când a devenit cunoscut sub numele de "Târgul Horezu". Prima școală s-a înființat în 1832. Odată cu noua împărțire administrativ teritorială din 1968, localitatea a fost declarată oraș și de atunci a cunoscut o rapidă creștere pe treptele urbanizării.

Foto.3.2, Strada principală din târgul Horezu, în perioada interbelică

(Sursa: www.conachorezu.ro)

Foto.3.3, Centrul istoric Horezu, (Sursa: Arhivă personală),2015

Horezu este un oraș cu aproximativ 6.700 de locuitori ce aparține de județul Vâlcea, fiind situat la o distanță de 45 de km de Râmnicu Vâlcea. Horezu este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai însemnate centre de artă populară tradițională din țara noastră.

Ceramica de Horezu este la mare căutare atât pe plan intern cât și internațional, olăritul fiind în continuare emblema locului. Loc de pelerinaj și pentru religioși, datorită mănăstirii ctitorite de Constantin Brâncoveanu, Horezu are un potențial turistic de excepție, chiar dacă majoritatea turiștilor vin aici doar în week-end se opresc pentru câteva ore în drumul lor spre alte localități.

Atractivitatea orașului a dus și la apariția unei rețele a unităților de cazare, reprezentate atât de vile și pensiuni turistice, cât și de hanuri și popasuri aflate pe cele mai importante drumuri care străbat localitatea, oferind cazare la prețuri avantajoase.

Teritoriul administrativ al orașului este alcatuit dintr-un număr de șapte localități: orașul reședință Horezu și șase sate aparținătoare: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimești, Tănăsești și Urșani.

Sectorul subcarpatic dintre Bistrița Vâlcii și Cerna are forma unui patrulater, limitat la nord de Carpații Meridionali, iar la sud de Piemontul Getic. Aceastǎ situație conferǎ sectorului subcarpatic al Vâlcii o desfǎșurare aproximativ paralelǎ cu marginile celor douǎ mari unitǎți de la nord la sud.

De-a lungul timpului, regiunea a atras atenția mai mult geologi, în egalǎ mǎsurǎ pentru stabilirea constituției litologice și structurii, a raporturilor dintre Carpați și Subcarpați, dar și pentru descoperirea resurselor subsolului, legate de formațiunile sedimentare terțiare (sare, petrol, lignit, ape minerale etc.).

Zona depresionară in care este localizat orașul Horezu, s-a bucurat începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX- lea de un larg interes, mai ales din punct de vedere geologic și geomorfologic.

Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial, cercetarea geologicǎ a Olteniei subcarpatice s-au intensificat datoritǎ interesului pentru bogǎțiile de petrol și cǎrbuni existente aici. .

IV. POTENTIALUL TURISTIC NATURAL

1. PATRIMONIU NATURAL

Localitatea Horezu este situată într-o zonă depresionară, mărginită de prelungirile Munților Căpățânii la nord și de Măgura Slătioarei la sud, la o altitudine ce variază între 450 – 550 m. Teritoriul administrativ al orașului, se extinde spre nord până în creasta principală a Munților Căpățânii, la altitudini ce depășesc 2000 m (Vf, Ursu, 2.124,6 m). Este traversat, de la vest la est de pâraielele Luncavăț, Luncăvecior, Râmești, Horezu și Bistricioara, toate cu direcție de curgere de la nord spre sud, creând un relief de luncă, de terase și de dealuri piemontane/interfluvii.

Foto.4.1 Măgura Slătioarei (Sursa: Arhivă personală),2012

Foto.4.2 vedere de ansamblu a Orașului Horezu (Sursa: Arhivă personală),2013

Prin lipsa factorilor de poluare și deținerea unui potențial turistic de excepție, localiatatea Horezu beneficiază de condiții naturale deosebit de favorabile practicării turismului.

2. RELIEFUL

2.1 CARACTERIZARE GENERALǍ

Relieful Subcarpaților Vâlcii are o accentuatǎ mobilitate atât ca manifestare a neotectonicii cât și ca dinamicǎ a formelor. Deși este o arie cu o mai puțin intensǎ mobilitate neotectonicǎ decât Subcarpații Curburii, modelarea actualǎ reflectǎ formele și dinamica reliefului, existența unei mișcǎri neotectonice. Acestea au stimulat continuu procesele de modelare a versanților, intensificându-le in anumite perioade și contribuind la evacuarea materialelor din bazine. În condiții relativ constante și într-o mare perioadǎ de timp, neotectonica produce schimbǎri ale reliefului (al pantelor, albiile râurilor si versanților), influențând substanțial modelarea fluviatilǎ. Mobilitea neotectonicǎ se asociazǎ cu ceilalți factori care conditioneazǎ modelarea (litologie, nivele de bazǎ locale, condiții climatice etc.), putând avea rol predominant în anumite perioade. Modelarea reliefului subcarpatic (versanți, albii) este un proces complex început în Pleistocen și continuat în tot Cuaternarul. De aceea, rolul acestor mișcǎri trebuie luat în considerare pentru toatǎ perioada cuaternarǎ și actualǎ. Mobilitatea neotectonicǎ a regiunii s-a manifestat, însǎ, diferențiat ca ritm și intensitate. Pe fondul general al înǎlțǎrii regiunii subcarpatice a avut loc înǎlțarea și formarea monoclinului mai accentuat spre munte, ca și o înǎlțare mai pronunțatǎ în ariile de bombare și de lǎsare, în ariile de afundare, rezultând din aceasta, ritmuri diferite ale denudǎrii.

Varietatea geograficǎ, mai accentuatǎ decât în oricare altǎ unitate a pǎmântului românesc, iese în evidențǎ chiar în urma analizei a contactului dintre munți și Subcarpați, pentru cǎ acest contact nu înseamnǎ și nu poate fi considerat ca fiind o linie de-a lungul cǎreia se materializeazǎ o simplǎ relație morfometricǎ și morfograficǎ. Contactul dintre cele douǎ mari unitǎți înseamnǎ mult mai mult, și anume un complex de fenomene geografice – de la cele paleogeomorfologice la cele umane- proprii unei fâșii (mai înguste sau mai largi), în anumite porțiuni cu apariția chiar a unor sectoare de interferențǎ prin care se face trecerea de la o unitate la cealaltǎ și prin care se manifestǎ acel complementarism geografic doveditor al legǎturilor și condiționǎrilor reciproce.

2.2. PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE

Între unitǎțile de relief ale României, Subcarpații reprezintǎ unitatea cu cea mai accentuatǎ intensitate a proceselor de modelare a reliefului si dinamicǎ a formelor. Mai mult chiar, Subcarpații se numǎrǎ printre cele mai puternice afectate regiuni din Europa, atât ca varietate, cât și ca intensitate a proceselor de modelare actualǎ. Alternanțele fâșiilor de roci de vârste, constituții și rezistențe diferite, au generat apariția unor forme și procese specifice.

Predominarea rocilor marno-argiloase, argilo-nisipoase și luturi nisipoase, a dus la dezvoltarea proceselor de deplasare în masǎ și la evoluția rapidǎ a versanților. Rocile rezistente la eroziune, se înscriu în relief prin forme proeminente, dar supuse unor procese de dezagregare, nǎruire, eroziune torențialǎ.

Foto.4.3.,Alunecare de teren (Sursa: Arhiva personală),2012

În localitatea Horezu, procesele de modelare se desfǎșoarǎ într-o zonǎ situatǎ între 400 și 900 m și aparțin celor cuprinse sub numele de deplasǎri gravitaționale ale materialelor și cele datorate apei sub formǎ lichidǎ (Foto. 5), de la apa de ploaie pânǎ la ape curgǎtoare permanente și în foarte micǎ mǎsurǎ sub formǎ de zǎpadǎ.

Acțiunea factorului eolian este foarte slabǎ și total subordonatǎ celorlalți factori. Deoarece chiar formele de deplasare gravitaționalǎ (uscatǎ) a materialelor se face numai în urma alterǎrii rocilor și sublimǎrii stabilitǎții lor cauzate tot de acțiunea apei, ajungem la concluzia cǎ principalul și aproape singurul agent este apa, a carei acțiune este dirijatǎ de factorul pantǎ.

3. CLIMA

3.1. TEMPERATURA

Localitatea Horezu este cuprinsǎ între izotermele medii anuale de 6 grade și 8 grade. Izoterma de 6 grade trece aproximativ la limita nordicǎ a depresiunii, la nord de localitatea Vaideeni, la nord de localitatea Urșani, apoi la sud de localitatea Râmești, și la nord de localitatea Romani. Izoterma de 7 grade taie depresiunea pe la jumǎtatea acesteia, iar izoterma de 8 grade o afecteazǎ foarte puțin pe latura sudicǎ.

În luna ianuarie localitatea este încadratǎ de izotermele de -3, -4 grade, iar în iulie sunt caracteristice izotermele de 16 – 18 grade.

Izoterma de -3 grade trece aproximativ prin localitatea Slǎtioara, în dreptul localitǎții Horezu, prezentând o intrare spre nord. Apoi se dirijeazǎ spre vest și trece prin localitatea Bogdǎnești. Izoterma de -4 grade trece în partea nordicǎ a depresiunii, aproximativ la contactul acesteia cu piemontul Dealul Mare și Capela. Izoterma de 16 grade trece la sud de localitatea Recea, la sud de Vaideeni, apoi se dirijeazǎ spre localitatea Costești. Izoterma de 18 grade afecteazǎ sudul depresiunii.

Temperaturile maxime pot depǎși +30, +35 grade, mai ales în lunile iulie – august, iar cele minime pot coborî sub -20, -25 grade în ianuarie.

Numǎrul zilelor de iarnǎ cu temperaturi de sub 0 grade sunt de 25 – 30 pe an, iar valori mai mari de 0 grade se înregistreazǎ pe un interval de 300 – 310 zile pe an.Trecerea de la primǎvarǎ la varǎ se face brusc, diferența de temperaturǎ dintre martie – aprilie și la mai – iunie fiind de 10 – 15 grade. De asemenea, trecerea de la toamnǎ la iarnǎ, cu diferențe de aproape 10 grade, între lunile septembrie și noiembrie.

Descărcarile electrice sunt frecvente în sezonul cald, având o intensitate mai mare în lunile mai și septembrie.( Tamaș C.,1995, Istoria Horezului,pag.89)

Tabel nr.4.1. Temperatura aerului- medii anuale

Sursa: (Stația meteorologică Rm. Vâlcea),2016

Fig.4.1.( Temperatura aerului- medii anuale), realizat pe baza tabelului nr.4.1

3.2. PRECIPITAȚIILE

În cadrul localitatii Horezu, precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 600 – 800 mm, mai scǎzute în partea de sud și mai abundente în partea nordicǎ a depresiunii, la contactul acesteia cu muntele.

Au existat situații în care au cǎzut cantitǎți importante de precipitații într-un timp foarte scurt, spre exemplu, în luna iunie, 1991, când în 24 ore s-au înregistrat 163 mm precipitații.

În perioada caldǎ s-au înregistrat ploi care au depǎșit nu numai media lunii respective, ci și media sezonului. Ele au un caracter torențial (ploi rapide abundente), care provoacǎ viituri locale cu putere mare de eroziune. Astfel de manifestǎri s-au produs în urma precipitațiilor abundente din 1975 și 1997. Ele au avut o deosebitǎ agresivitate datoritǎ cantitǎților mari de apǎ cǎzute dupǎ o îndelungatǎ perioadǎ de secetǎ.

Se menționeazǎ și anul 1955, când la stația Costești în trei minute au cǎzut 11,5 mm de precipitații.

Aceste ploi sunt însoțite frecvent primǎvara și vara de descǎrcǎri electrice cu cǎderi de grindinǎ. Toamna, ploile au caracter permanent și continuu, sub formǎ de ploi mǎrunte sau burnițǎ.

Stratul de zǎpadǎ este permanent timp de 60-70 zile și prezintǎ grosimi medii de 30-40 cm.

Tabel nr.4.2. Cantitatea lunară și anuală a precipitațiilor

Sursa: (Stația meteorologică Rm.Vâlcea),2016Fig. 4.2. –(Cantitatea lunară și anuală a precipitațiilor), realizat pe baza tabelului nr.4.2

3.3. UMEZEALA AERULUI

Umezeala aerului variazǎ între 70 și 80 %. Lunile cu umezealǎ relativǎ ridicatǎ sunt: ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie. De la februarie la martie se observǎ o scǎdere bruscǎ a umezelii de la 85 la 74 %.

În lunile aprilie, mai, iunie, umezeala relativǎ se menține aproximativ la 74 %. Urmeazǎ o scǎdere bruscǎ de la 74 % la 70 % de la iunie la iulie, când se înregistreazǎ cea mai scǎzutǎ umezealǎ a aerului. Din august umezeala crește la 76 %, apoi urmeazǎ o creștere lentǎ pânǎ în februarie, luna cu cea mai ridicatǎ valoare a aerului, de circa 85 %.

3.4. NEBULOZITATEA

Nebulozitatea este un element cu consecințe importante asupra climei.

Norii ce se formeazǎ prin condensarea vaporilor de apǎ, se formeazǎ datoritǎ unor procese: ascensiunea rapidǎ pe pantele dealurilor a aerului, stratificarea la nivel depresionar în timpul nopții. În aceste condiții, luna cu valoarea cea mai ridicatǎ este februarie, iar valoarea cea mai micǎ este octombrie.

3.5. PRESIUNEA ATMOSFERICǍ

Prezintǎ amplitudini reduse cu maxima localizatǎ în septembrie – noiembrie, iar minima în aprilie sau mai.

3.6. REGIMUL EOLIAN

Prezintǎ un caracter predominant de calm atmosferic. Direcția de mișcare a aerului este predominantǎ dinspre vest sau est, acestea constituind ultimele componente ale austrului și crivǎțului.

3.7. RAIONAREA CLIMATICǍ

Clima localității Horezu se încadreazǎ în clima Subcarpaților sudici și a Podișului Getic. Diferența de temperaturǎ dintre rama nordicǎ și cea sudicǎ, precum și analiza precipitațiilor, temperaturii aerului, vântului și nebulozitǎții, ne îndreptǎțește sǎ separǎm trei regiuni ușor diferențiate:

– regiunea nordicǎ, cu temperaturi medii scǎzute, izoterma lunii ianuarie fiind de – 40 grade și + 16 grade, cea de varǎ medie anualǎ de 6 grade, aici predominǎ deplasarea aerului dinspre masa de orogen spre centrul depresiunii;

– regiunea centralǎ ocupǎ partea joasǎ a depresiunii, cu temperaturi mai ridicate, caracteristicǎ fiind izoterma de – 3 grade în ianuarie și 17 grade în iulie, cu inversiuni termice, nebulozitate mai scǎzutǎ, fenomene de ceațǎ mai pregnante;

– regiunea sudicǎ, temperatura medie anualǎ este de 7 – 8 grade, inversiunile sunt mai puțin evidente.

4. HIDROGRAFIA

4.1. APELE DE SUPRAFAȚǍ

Rețeaua hidrograficǎ a depresiunii, sub influența regimului climatic și debitului, precum și natura rocii în care își taie albia minorǎ, poate fi clasificatǎ în trei categorii:

– o rețea permanentǎ;

– o rețea semipermanentǎ care seacǎ vara în timpul cǎldurilor mari;

– o rețea intermitentǎ, care prezintǎ activitate numai în timpul viiturilor în funcție de precipitații.

Aceste trei categorii de apǎ indicǎ totodatǎ trei stadii de dezvoltare a acestei rețele. Astfel, rețeaua internǎ, datoritǎ stadiului tânǎr de evoluție în care se aflǎ, nu a reușit sǎ se adânceascǎ pânǎ la pânzele de adâncime, care i-ar asigura o scurgere permanentǎ.

Lucrurile se petrec invers în cazul râurilor permanente cum sunt: Luncavǎțul, Cerna, Pârâul Plopilor, Pârâul Urșanilor, Bistricioara, Pârâul Pietreni, care datoritǎ stadiului înaintat de evoluție a reușit sǎ se adânceascǎ pânǎ la zona pânzelor freatice și subterane care asigura o alimentare abundentǎ. Rețeaua semipermanentǎ (temporarǎ) se aflǎ într-un stadiu mediu de dezvoltare, ea reușind sǎ se adânceascǎ numai pânǎ la pânzele superficiale, care sub influența directǎ a regimului climatic, provoacǎ uneori scǎderea debitului.

Apele zonei Horezu sunt colectate de trei râuri principale: Bistrița, Cerna, Luncavǎț, ale cǎror bazine hidrografice ocupǎ întreaga regiune. Rețeaua are un caracter convergent spre zonele de minimǎ altitudine, care au funcționat ca zone de subzistențǎ, localizate la nord de Tomșani unde Bistrița îsi adunǎ afluenții, la Horezu, unde Luncavǎțul își adunǎ și el afluenții și la vest de Slǎtioara unde Cerna face același lucru. Este traversat, de la vest la est de pâraielele Luncavăț, Luncăvecior, Râmești, Horezu și Bistricioara, acestea având direcția de curgere de la nord spre sud, creându-se un relief de luncă, de terase și de dealuri piemontane/interfluvii.

Principalul râu al localitatii Horezu este Luncavǎțul, care izvorǎște de pe versantul sudic al vârfului Balota și Ursu, la 2100 m altitudine. Bazinul sǎu hidrografic se întinde în depresiune de la Dealul Recii, la vest, pânǎ la Dealul Romanilor, la est, ce se continuǎ cu Dealul Ulmului. Pe partea dreaptǎ primește afluenți puțini și cu debit redus. Pe partea stângǎ afluenții sunt mai numeroși și aduc un aport mai important în creșterea debitului. Așa sunt Pârâul Scǎrița și Pârâul Râmeștilor care se unesc la nord de Horezu, iar la sud acesta conflueazǎ cu Luncavǎțul.

Foto.4.4- Râul Luncavăț (Sursa: Arhivă personală),2012

Foto.4.5- Râul Bistrița (Sursa: Arhivă personală),2013

Bazinul apei Bistrița unită cu Gurgur, format din apa Costești cu care se unește la Tomșani și din apa Horezului, care primește la răsărit Cernele și Bistricioara la Romani și la apus Ponorul, Ludeasa și Fleașa până la Romani, urmând să se intâlnească cu Bistrița la Tomșani.(Fișa monografică a Orașului Horezu,2001,pag.2)

4.2. APELE SUBTERANE

În aria Subcarpaților Vâlcii, apele subterane se aflǎ înmagazinate în depozitele cu permeabilitate și grosimi diferite, volumul lor depinzând de natura foarte variatǎ a rocilor care le conțin (alternanțe de roci permeabile și impermeabile, reprezentate prin marne, argile nisipoase, nisipuri, pietrișuri).

Cele mai bogate rezerve se aflǎ pe vǎile principalelor cursuri de apǎ, în lunci și pe terasele alcǎtuite din roci permeabile.

Pe versanți, apele freatice apar în funcție de natura rocii și de granulometria depozitelor (având pânze subțiri), care, intersectate, dau naștere unor izvoare de apǎ dulce sau diferit mineralizatǎ

Localitatea Horezu se încadreazǎ într-o zonǎ cu umiditate bogatǎ, cu ape freatice puternic drenate, stratificate în depozitele pluvio – fluviatile.

Dupǎ natura lor, apele subterane se împart în douǎ categorii:

– ape descendente;

– ape ascendente.

Deoarece apele ascendente nu se gǎsesc pe teritoriul depresiunii, ne vom referi doar la apele descendente.

Apele descendente situate în orizonturile superioare ale scoarței sunt în directǎ legǎturǎ cu apele de suprafațǎ și cu precipitațiile atmosferice.

În zona Dealul Mare, Capela, apele freatice apar la baza acestora la micǎ adâncime, iar eroziunea torențialǎ în multe cazuri a captat apele freatice, dând naștere la izvoare. Uneori apele freatice ies la suprafațǎ dând naștere la izvoare cu apǎ potabilǎ rece. O parte din aceste izvoare localnicii le-au captat în bazine, folosindu-le la instalațiile cu apǎ a locuințelor lor.

Unele straturi freatice se gǎsesc la 1,5 – 2 m, acesta explicǎ și existența multor fântâni în zonǎ.

În zona teraselor, apele freatice se gǎsesc la adâncimi care variazǎ în funcție de nivelul terasei. Astfel, în terasele de luncǎ, adâncimea stratului freatic variazǎ între 1- 3 m, iar in terasa II adâncimea variazǎ între 3 -5 m, iar în terasa III adâncimea variazǎ între 8 – 10 m.

Având în vedere compoziția chimicǎ, amintim cǎ în apropierea Mǎgurii Slǎtioara apar izvoare sǎrate: la Mǎguricea, izvoare sǎrate și iodurate, pe Valea Bistricioarei avem izvoare sulfuroase, iar pe râul Bistrița apar izvoare cu concentrație mare de iod.

În unitatea subcarpaticǎ predominǎ apele bicarbonate cu grad de mineralizare cuprins între 0 – 259 mg/l.

4.3. LACURILE

În aceastǎ regiune, lacurile sunt localizate în dependențǎ de aria de rǎspândire a deplasǎrilor în masǎ.

a)Lacurile naturale sunt foarte puține în aceastǎ zonǎ, ele fiind reprezentate doar prin niște mici lacuri mlǎștinoase aflate în spatele valului de alunecare. La acestea se adaugǎ apele din ploi și topirea zǎpezilor care fac nivelul apelor foarte favorabil. Au forme circulare sau ovale cu contur neregulat și dimensiuni variate (1,2-15 m).

La 1,5 km. distanță de mânăstirea Hurezi, trecând printr-o pădurice de arini și fagi, pe marginea unui pârâu, ajungi la un loc natural cunoscut în special de localnici unde își au habitatul zeci de broaște țestoase de tip mediteraneean. An de an, viețuitoarele vin aici să-și depună icrele, spectacolul oferit fiind unul de excepție. Acest loc nu este marcat prin indicatoare.Lacul țestoaselor va fi reamenajat și va deveni un punct turistic al orașului Horezu.

b) Lacurile antropice au fost construite în perioada 1970-1979, ca baraje de diguire pentru formarea barajelor de aducțiune. Așa de exemplu pe cursul superior al vǎii Bistricioarei au fost construite un baraj și un tunel ce traverseazǎ muntele, apa fiind transportatǎ în barajul de la Vidra. Alte lucrǎri au mai fost executate aproape pe toate vǎile în scopul alimentǎrii populației cu apǎ potabilǎ și pentru irigații.

5. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

Subcarpații Vâlcii se încadreazǎ, în concordanțǎ cu altitudinea, în etajul pǎdurilor de foioase (500- 1200 m). Condițiile locale ale expunerii versanților fac ca cea mai mare parte a dealurilor sǎ fie acoperite cu pǎduri de amestec (cvercinee și fag), iar porțiunile mai accesibile și joase cu pajiști secundare, culturi sau vegetație specificǎ de luncǎ.

Repartiția vegetației pe versanți este condiționatǎ de profilul versantului: vǎlurit, în trepte, convex, concav, rectiliniu etc.

Vegetația localității Horezu se caracterizeazǎ prin predominarea speciilor de plante ce aparțin provinciei Est – Carpaticǎ, situându-se în partea sa sud – vesticǎ, aproape de periferia acesteia. Aici se gǎsesc predominant pǎduri de foioase amestecate. În procent ridicat participǎ fagul , ponderea sa fiind mai mare în partea nordicǎ a depresiunii, ajungându-se la pǎduri de fag pure. De asemenea, în același procent sau poate mai mare participǎ gorunul, predominând mai ales în partea sudicǎ a depresiunii, fiind înlocuit spre nord cu fag.

În afarǎ de aceste douǎ specii principale, pǎdurile de foioase se mai compun din teiul alb, teiul cu frunza mare, mesteacǎnul, cireșul pǎsǎresc, ulmul, frasinul, carpenul etc. Vegetația de arbuști este reprezentatǎ prin lemnul râios, socul, alunul , cornul . Mai spre sud, în zona unde predominǎ gorunul întâlnim în plus: pǎducelul, sângerelul, lemnul câinesc, mǎceșul, etc. Dintre plantele volubile se întâlnesc: carpenul și vița sǎlbaticǎ.

Vegetația ierboasǎ a pǎdurilor este alcǎtuitǎ din laptele cucului, mǎcrișul iepurelui, rogoz, turița. Pajiștile ce ocupǎ suprafețele fǎrǎ pǎduri sunt acoperite de diverse ierburi.

Alǎturi de vegetația spontanǎ, un loc important îl ocupǎ vegetația cultivatǎ, care se întâlnește pe pajiștile transformate de om.

În cadrul vegetației cultivate locul de frunte îl ocupǎ cultura pomilor fructiferi, care dețin suprafețe foarte întinse. Speciile cele mai întâlnite de pomi fructiferi aparțin prunului, mǎrului, pǎrului și cireșului.

Plantarea cu pomi fructiferi a luat o mare extindere pe interfluviile dintre Luncavǎț și Cerna și în special pe Dealul Recii. Apoi pe Dealul Ulmului și pe interfluviile dintre Bistrița și Bistricioara.

De menționat este și prezența plantațiilor de nuci și castanul comestibil, ultimul ocupând suprafețe apreciabile între Romanii de Jos și Romanii de Sus, în apropierea Mǎnǎstirii Horezu.Dintre plantele de culturǎ, amintim porumbul, cartoful, cerealele. Pe o scarǎ mult mai redusǎ se practicǎ legumicultura.

Majoritatea comunelor înregistrează suprafețe mari de pășune și fânețe (chiar peste 75% din total teren agricol).

Suprafațele ocupate cu fânețe și pǎșuni, dezvolta activități de tip zootehnic (bovine, ovine, caprine). Suprafețele destinate culturilor vegetale, în special cerealelor, pentru a produce concentrate, sunt insuficiente, și face ca zootehnia sǎ capete valențe ecologice.

Pășunile alpine, ca și pajiștile din zona subalpină sau fânețele din regiunile de mai joasă altitudine, sunt împânzite de flori, ierburi și pășunifoarte valoroase pentru economia pastorală.

Cele mai valoroase ecosisteme din categoria terenurilor agricole reprezintă pajiștile semi-naturale. Dacă se va renunța la activitățile agricole tradiționale (cosit, pășunat) se va degrada habitatele și la modifica peisajul. În zona montană există o tendință de abandonare a activităților agricole, mai ales în cazul pajiștilor semi-naturale.

Fauna, ca și vegetația prezintǎ o pǎtrundere de specii provenite din marile regiuni faunistice înconjurǎtoare.

Mamiferele sunt reprezentate prin vulpi, lupi, care vara se retrag în pǎdurile montane, în special lupul. Urșii se întâlnesc mai rar și numai toamna, coborând din pǎdurile montane, spre livezile de pruni sau în culturile de porumb.

Se mai întâlnesc: viezuri, bursuci, mistreți, iepuri, șoareci de câmp și pǎdure, veverița, dihorul și nevǎstuica.

Reptilele sunt reprezentate prin puține specii, cum sunt: șarpele de casǎ, gușterii și șopârlele.

Fauna de insecte este foarte bogatǎ, fiind formatǎ din diverse coleoptere, hemiptere, diptere.

Pǎsǎrile sunt reprezentate prin: barzǎ, lǎstunul, ciocǎnitoarea, mierla, vrabia, rândunica, uliul gǎinar, bufnița, huhurezul.

În apa râurilor se întâlnește o faunǎ formatǎ din specii de pești în care locul principal îl ocupǎ pǎstrǎvul, apoi mreana etc.

Cu câteva secole în urmǎ, pǎdurea ocupa suprafețe mult mai întinse, acoperind toate dealurile, aria ei diminuându-se treptat în ultimul secol, deși în anumite perioade s-au efectuat și împǎduriri masive, ca urmare a intensei presiuni antropice, realizate în unele areale din necesitǎți economice (construcții, drumuri și cǎi ferate, baraje și lacuri, exploatǎri).

Pǎdurea ocupǎ în prezent suprafețele cele mai întinse în dealurile înalte dintre Dealul Costești și Dealul Moioaga, Multe pǎduri și-au pierdut compoziția inițialǎ, fiind afectate de activitǎți antropice, în urma cǎrora s-au plantat specii diferite, îndeosebi pe terenurile degradate, dar și pe locul pǎdurilor exploatate. Principalele specii plantate au fost pinul, salcâmul, molidul și ulterior mesteacǎnul, cu rol important în fixarea versanților. Pǎdurea a fost înlocuitǎ cu pǎșuni și fânețe, asociate cel mai adesea cu livezi de pruni, meri, nuci, pe o mare suprafațǎ a dealurilor.

Livezile ocupǎ versanții vǎluriți de alunecǎri de teren vechi și noi, partea medie și inferioarǎ a versanților. Pajiștile folosite ca pǎșuni și fânețe reprezintǎ o vegetație naturalǎ cu caracter secundar, menținută ca urmare a activitǎții antropice intense, care împiedicǎ reinstalarea vegetației forestiere. Pǎșunile și izlazurile, atât în pǎrțile superioare și mijlocii ale versanților, cât și în jurul satelor, apar pretutindeni în diferite stadii de degradare, cu forme de eroziune și alunecǎri de teren evoluate. Se poate observa aproape o suprapunere obligatorie a proceselor de degradare peste pǎșuni și izlazuri.

Cuvertura vegetalǎ are o influențǎ pozitivǎ asupra proceselor de modelare al versanților pe care le limiteazǎ, asigurând protecția solului. Pǎdurea oferǎ cea mai bunǎ protecție a solului împotriva eroziunii, prin reținerea solului neînghețat și consolidarea lui prin sistemul radicular al arborilor, prin facilitarea înfiltrǎrii apei în sol, prin drenajul radicular.

6. ALCǍTUIREA GEOLOGICǍ

Din punct de vedere geologic, Localitatea Horezu face parte dintr-o unitate depresionarǎ extinsǎ numitǎ depresiunea geticǎ.

Depozitele întalnite în aceastǎ depresiune aparțin Senonianului, Paleogenului, Miocenului, Pliocenului și Cuaternarului.

Depozitele care aparțin Senonianului nu apar la zi în depresiune, ele formând fundamentul peste care se dispun, uneori foarte complicat, depozite mai noi. Formațiunile cele mai vechi ce apar la zi aparțin Sarmațianului, care ocupǎ ramura nordicǎ a depresiunii, înaintând în partea esticǎ pe interfluviul dintre Bistrița și Bistricioara și pe Dealul Plǎietu dintre râul Bistrița și râul Urșani.

Sarmațianul ocupǎ și o porțiune îngustǎ în partea sudicǎ, la poalele dealului Mǎgura Slǎtioarei. Din analiza coloanei stratigrafice întocmitǎ dupǎ harta geologicǎ a României, observǎm cǎ depozitele sarmațiene sunt constituite din nisipuri grosiere, marne argiloase și nisip slab cimentat. Acestea au o culoare roșiaticǎ – gǎlbuie, datoritǎ oxizilor de fier prezenți în aceastǎ zonǎ, ce dovedește depunerea lor într-un climat arid. Acestea au grosimi de aproximativ 300 de metri.

Moețianul apare la zi în nordul localitǎții Tomșani, pe flancul nordic al anticlinalului Slǎtioara. Apoi aceste depozite mai apar pe partea stângǎ a râului Bistrița, la nord de biserica satului, mai precis in Dealul Costești unde se observǎ foarte bine în zona Trovanților. Potențialul lipsind din această regiune, fie înlăturat de eroziune, fie cǎ regiunea a fost exondatǎ în aceastǎ etapǎ.

Dacianul apare la zi doar la nord de Mǎgura Slǎtioarei, pe interfluviul ce desparte râul Cerna de râul Tǎrâia, precum și pe o micǎ porțiune la est de Râul Plopilor, fiind alcǎtuit din nisipuri, marne și argile cu cǎrbuni. Aceste depozite au grosimi de 400-450m.

În cea mai mare parte a depresiunii se întâlnesc formațiuni romaniene cu grosimi de 150-200m, echivalente pietrișurilor „de Cândești”. Aceste depozite sunt reprezentate prin nisipuri, pietrișuri si argile pestrițe.

Partea superioarǎ este ocupatǎ de formațiuni ce aparțin cuaternarului, formațiuni ce sunt întâlnite mai ales pe interfluviul dintre Luncavǎț și Cerna, fiind alcǎtuite din argile nisipoase, nisipuri și pietrișuri cu grosimi de 10-20 m. În depozitele de pietriș și nisip au fost descoperite structuri periglaciare, ce apar sub forma unor pungi de gheațǎ cantonate in depozite superficiale pe terasele mai înalte ale Luncavǎțului și Cernei, cât și la baza versanților cu pantǎ mai redus.

În ceea ce privește Mǎgura Slǎtioarei, acesta este format din conglomerate cunoscute sub denumirea de strate de Slǎtioara.

Subcarpații Vâlcii au o structură geologică complexă cu monoclin ( paleogen, miocen, pliocen) și cute diapire ( miocene ). Sub munte există un culoar depresionar ( uluc ) evident la Polovragi-Horezu, separate de gruiuri prelungi și domoale.

6.1. TECTONICA ȘI PALEOGEOGRAFIA

Depresiunea Geticǎ s-a format prin scufundarea fundamentului cristalin desǎvârșit la începutul Senonianului, dacǎ nu chiar in Cenomanian . În Eocen, marea se extindea pânǎ la est de Olt, traversând peste cristalinul Coziei si dureazǎ apoi cu ultimele oscilații pâna la sfârșitul Pliocenului, iar în Cuaternar a fost colmatatǎ în întregime. În sinclinalul Horezu se gasesc depozite pliocene, ponțianul lipsind fie datoritǎ unei exondǎri, dar mai ales datoritǎ înlǎturǎrii lui prin eroziune.În estul sinclinalului se observǎ, peste depozitele sarmațiene, depozite de nisipuri si pietrișuri. Deoarece depozitele meoțiene și sarmațiene sunt dizlocate, aceste pietrișuri și nisipuri sunt orizontale, dovedind cǎ cutarea s-a produs dupǎ meoțian.

Între Gilort și Olt, mișcǎrile recente au favorizat o separare mai profundǎ a subsolului, ce permit cunoașterea mai bine a dizlocǎrilor în depresiunea Horezu. Pânǎ la sfârșitul pliocenului ciclul de eroziune era creat de un curs longitudinal, al cǎrui nivelment îl constituie terasa Gornovița, sfârșitul lui fiind marcat de depunerea unor enorme depozite de pietrișuri carpatice. Dovezile acestui curs sunt date de înclinarea continuǎ spre est a terasei Polovragi. Mai sus de aceasta se aflǎ o terasǎ de 40-50 m ruinatǎ de eroziune, intre Racovița și Stroiești, ce poate fi racordatǎ cu muchia de terasǎ împǎduritǎ dintre Milostea și Slǎtioara.

Tot acest ansamblu este înclinat spre est, ceea ce dovedește drenajul longitudinal al depresiunii. Ridicarea zonei colinare, asociatǎ mai puțin cu nivelul vechi, pune sfârșitul perioadei de acumulare intensǎ și inaugureazǎ un nou ciclu de eroziune care aduce profunde remanieri în talveg și hidrografia zonei subcarpatice.

În Depresiunea Polovragi- Horezu, eroziunea nu se datoreazǎ coborârii nivelului de bazǎ in pleistocen. Aceste schimbǎri se fac odatǎ cu mișcǎrile pozitive, deoarece poziția zonei subcarpatice, la vest de Gilort, nu pare sǎ-și fi schimbat raportul fațǎ de nivelul de bazǎ, rǎmânând o zona de aluvionare.

7. RESURSE TURISTICE LEGATE DE CADRUL NATURAL

– formele de relief submontan și montan, cu o structură geologică complexă, au un aspect peisagistic pronunțat, crând oportunități pentru turismul de odihnă și recreere;

– locuri de petrecere a week-end-ului la iarbă verde sau locuri de campare sunt date de traseele principalelor cursuri de ape, însoțite de drumuri forestiere;

– versanții sudici ai Munților Căpățânii sunt îmbrăcați de păduri de foioase și de conifere, creând un mediu ambiant atractiv, curat, recomandat pentru vacanțe;

– flora pajiștilor montane și a fânețelor, îmbogățesc peisajul cadrul natural cu specii floristice multicolore;

– datorită elementele climatice favorabile ale zonei, fără valori extreme, practicarea turismuluise face în tot timpul anului;

– fondul de vânătoare și de pescuit sportiv este deosebit de valoros, mai ales pe cursul superior al pâraielor, în amonte de așezările umane.

– în arealul Vf. lui Roman, este o premisă favorabilă pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă, fiind un domeniu schiabil amenajabil;

Foto.4.6,4.7- Vf. Lui Roman (Sursa: Arhivă personală),2013

La Vf. Lui Roman turismul s-a dezvoltat foarte mult, construindu-se foarte multe pensiuni, care atrag sute de turiști

8. RESURSE TURISTICE NATURALE CU REGIM PROTECTIV

Prin unicitatea și valoarea unor elemente ale biodiversității sau fenomene naturale geologice cu valoare științifică, a determinat includerea Masivului Buila – Vânturarița în categoria ariilor protejate, denumit Parcul Național Buila–Vânturarița, având o suprafață restrânsă, și pe teritoriul administrativ al orașului Horezu.

Fig.4.1 Parcul Național Buila–Vânturarița (Sursa: Wikipedia),2012

O a doaua arie naturală protejată se află în imediata vecinătate a localității Horezu sub denumirea de Muzeul Trovanților.

Foto. 4.8,4.9,4.10- Muzeul Trovanților (Sursa: Arhivă personală),2012

A fost înființată în anul 2005, are o suprafață de 1,1 hectare. Rezervația a fost dată în custodie în anul 2006 Asociației Kogayon. Până în prezent custodele a realizat din surse financiare proprii următoarele acțiuni în cadrul rezervației: marcarea în teren a limitelor rezervației, securizarea accesului prin repararea barierei de la intrare, montarea unui panou informativ, amplasarea unui container pentru deșeuri menajere, amplasarea unei mese și a două bănci, numeroase acțiuni de igienizare, acțiuni de conștientizare și informare în rândul localnicilor, educație ecologică a tinerilor din zonă – cu aplicații practice, cercetare științifică – geologie, sedimentologie, petrologie.

Trovanții sau concrețiunile grezoase sunt cimentări locale în masa nisipurilor ce îi conțin, rezultând diferite forme foarte ciudate.

Aici, în urmă cu 6,5 milioane de ani), era un bazin de sedimentare, o deltă.

Foto.4.11, Peștera Liliecilor (Arhivă personală),2012

O altă arie protejată este și Peștera Liliecilor care se mai numește și Peștera lui Grigore Decapolitul, unde întâlnim sute de lilieci și se gasește la 250 m de Mănăstirea Bistrița, pe versantul drept al Cheilor Bistriței. În interiorul peșterii se găsește și o bisericuță foarte veche, care încă își mai pastrează picturile de pe pereți, o parte din ele fiind deteriorate aproape în întregime.

V. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

1. PATRIMONIUL CULTURAL

– Ansamblul Mănăstirii Hurez, posedă o valoroasă colecție muzeală, precum și o interesantă bibliotecă (circa 4.000 de volume). În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) mănăstirea a funcționat ca un important centru de cultură; în anul 1999 a fost înscrisă pe lista patrimoniului mondial, fiind declarată monument UNESCO.

Mănăstirea Hurezi, este unul din cele mai vestite monumente de arhitectură și artă feudală românească. Situat pe versantul stâng al văii Romanilor, la 570 m altitudine, întregul ansamblu este ctitoria cea mai de seamă a lui Constantin Brâncoveanu, din anii 1690-1697.

Foto.5.1- Ansamblul Mănăstirea Hurezi (Sursa: Arhivă personală),2013

Foto.5.2- Mănăstirea Hurezi (Sursa: Arhivă personală),2012

– Centrul istoric al Orașului Horezu, are o vechime de peste un secol și o valoare istorică și arhitecturală;

Foto.5.3, Centrul istoric al Orașului Horezu, (Sursa: Arhivă personală),2015

Biserica Urșani, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sf. Ioan Botezătorul”, ctitoria lui Ioan Urșanu, costruită în anul 1800 este un monument de arhitectură, inclus pe lista Legii nr. 5/2000, unică în România prin pictura naivă de pe pereții interiori;

Foto.5.4 , Biserica Urșani, (Sursa: Wikipedia),2012

– Biserica Horezu, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – ctitoria lui Ioan Urșanu, este un monument de arhitectură construită în anul 1804 ;

Foto.5.5- Biserica Horezu, (Sursa: Arhivă personală,2012)

– Biserica Covrești cu hramul “Sf. Vasile”, a fost costruită în anul 1826 de către Stanciu Covrea, monument de arhitectură;

Foto.5.6 Biserica Covrești, (Sursa: Wikipedia),2012

– Biserica Romanii de Sus cu hramul “Sf. Voievozi Mihail și Gavril”,costruită în anul 1877, monument de arhitectură;

Foto.5.6,Biserica Romanii de Sus cu hramul “Sf. Voievozi Mihail și Gavril”(Sursa: Wikipedia),2012

– Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, care a aparținut fostului schit Bălănești, monument de arhitectură;

Foto.5.7, Biserica cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, (Sursa: Wikipedia),2012

– Mănăstirea Bistrița- Ctitorie a boierilor Craiovești Mănăstirea, Bistrița datează din jurul anului 1490.

Foto.5.8,5.9- Mănăstirea Bistrița, (Sursa: Arhivă personală),2012

-Mănăstirea Arnota- Ctitorită de Matei Basarab în 1633-1634, cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

Foto. 4.10,5.11,Mănăstirea Arnota, (Sursa: Arhivă personală),2012

Fig.5.1. Principalele obiective turistice antropice ( Sursa: Arhivă personală),2012

2. ELEMENTE DE PATRIMONIU ETNOCULTURAL:

– Centrul de ceramică Olari – Este cel mai important centru de ceramică smălțuită din România, cu o expoziție etnografică permanentă (atât la Casa de cultură, cât și la atelierele meșterilor olari); cromatica pieselor de ceramică este caracterizată de utilizarea unui număr redus de culori (în principal brun – fondul vaselor, verde, albastru, alb și cărămiziu), dar care dau farmec compoziției, prin ornamentație și strălucirea de sub stratul de smalț; argila folosită se găsește doar în Dealul Ulmului (Horezu).

– Muzeul Etnografic de la Măldărești unde sunt expuse obiecte de arhitectură populară, cusături, tesături, picturi si porturi populare. Muzeul are un profil etnografic si de artă medievală.

Foto.5.12- Muzeul Etnografic, (Sursa: Wikipedia),2012

Foto.5.13,5.14-Obiecte tradiționale de ceramică (Sursa: Arhivă personală),2013

Foto.5.15-Atelier ceramică (Sursa: Arhivă personală,2013)

– arhitectură tradițională –constă in case vechi cu pridvor, specifice zonei etnografice “Oltenia de sub Munte”;

Foto.5.16- Casă veche, (Sursa: Wikipedia),2012

– costumele populae, sunt de două feluri: în două culori, alb și negru, ca și cele specifice zonei Mărginimea Sibiului, sau în care culoarea predominantă este roșu specific oltenesc;

– cusături, țesături și covoare oltenești, sunt meșteșuguri care încep să aibă o răspândire din ce în ce mai redusă;

Foto.5.17,5.18- Obiecte artizanale de lemn si țesături (Sursa: Arhivă personală),2013

– Galeria de artă, găzduită de Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu”, o colecție muzeală cu obiecte tradiționale de ceramică, costum popular, obiecte artizanale de lemn sau instrumente muzicale.

Foto.5.19,- Casa de cultură, (Sursa: Arhivă personală),2013

3. MANIFESTĂRI ETNOFOLCLORICE:

– Târgul ceramicii populare „Cocoșul de Hurez” (prima duminică a lunii iunie, Horezu) este o manifestare destinată tuturor meșterilor olari din România.

– Zilele Orașului Horezu – manifestare care prilejuiește evenimente etnoculturale tradiționale.

Foto. 5.20- Punctul de intrare în localitatea Horezu (Sursa: Arhivă personală),2012