– calitatea hranei din timpul iernii, ce implică o relație între durata de înzăpezire și viteza de creștere a populațiilor. [305979]

[anonimizat], că din cele 15371,1 ha, [anonimizat] 7395,4 ha sau 48,1% [anonimizat]. La aceasta se adaugă 2827,8 ha, sau 18,4% [anonimizat]. [anonimizat] 5147,9 ha din 33,5% [anonimizat], grohotișuri, precum și suprafețele ocupate de tufărișuri etc. 5,2% sunt ocupate cu mușuroaie și peste 800 ha de terenuri au devenit nepășunabile printr-o folosire nerațională a acestor pășuni. Pentru a [anonimizat] o [anonimizat]:

– [anonimizat] o relație între durata de înzăpezire și viteza de creștere a populațiilor.

– cantitatea de hrană ce poate fixa nivelul de densitate la starea de echilibru. Acest prag este determinat de producția primară a stațiunilor de refugiu restrânse și ecologic particularizate, a căror importanță este în funcție de calitatea zăpezii.

6.1.3. Influența macrofaunei

Fauna de interes cinegetic existentă în mediul de viață al caprei negre din munții Bucegi este relativ bogată. Din mamiferele specific alpine existente în România numai marmota lipsește. [anonimizat]. Cerbul, căpriorul și mistrețul sunt potențiali competitori interspecifici iar oaia și celelalte animale domestice ce ajung vara în pașune sunt alături de om principalii modificatori negativi ai mediului alpin al caprei negre. Avifauna este aproape completă. Numai vulturii au dispărut în prima parte a secolului. Acvila imperială practic a dispărut și ea neinregistrând nici o [anonimizat]. Atât asupra influenței prădătorilor cât și a competiției intraspecifice au fost adunate date prin observații directe și indirecte sau pe bază de indici.

Influența prădătorilor

Ursul (Ursus arctos) este prezent în întreg habitatul ocupat de capra neagră în munții Bucegi cu un efectiv de cca. 120 exemplare. Aici înregistrează una din cele mai mari densități din Europa.

Figura nr. 30: Ursul în zona de limită a pădurii

Observațiile directe și examinarea excrementelor nu au relevat prădări ale urșilor asupra caprei negre . De altfel dieta acestui prădător este 85% necarnivoră.

Chiar dacă ocazional acestea pot să cadă pradă ursului iar în literatura de specialitate Masini în 1990 [anonimizat], influența prădării acestei specii în populația de capră neagră a masivului Bucegi este nesemnificativă. [anonimizat] o foarte scurtă perioada de timp până cand iedul este capabil să își urmeze mama.

În cursul observațiilor directe au fost înregistrate 18 cazuri de prezență în aceiași zonă a ursului și caprei negre. [anonimizat]. [anonimizat] a unui pericol iminent . Nu sunt date clare referitoare la perioada de prădare asupra iezilor imediat după fătare așa cum sunt cele despre cervide, identificarea vârstei iezilor nefiind posibilă.

Lupul ( Canis lupus) prezent în zona ocupată de capra neagră cu un efectiv de cca. 50 exemplare, în special în perioada fără zăpada și în golul alpin este unul din prădătorii eficienți ai caprei negre.

Figura nr. 31: Lupi în Bucegi.

Cercetările de dieta a lupului au arătat însă ca el este specializat mai mult pe cerb, căprior și mistreț și mai puțin pe capră neagră. Totuși, acolo unde aceasta este bine reprezentată, în dieta lupului, studiată în perioada 1992 -1997 a ocupat locul 4 în rândul animalelor sălbatice. În sezonul fără zăpadă caprele negre și în special ciopoarele cu iezi pot constitui o atracție temporară pentru haiticurile ce își au teritoriul în arealul caprei negre. În Bucegi, îndată ce caprele simt prezența lupului la vânătoare în zonă, se retrag în zone ce le asigură refugiu iar urmărirea lor de către lup este neeficientă. Un astfel de caz a fost observat în timpul cercetărilor în Valea Cerbului unde un ciopor de 7 capre urmărit de 5 lupi s-a refugiat pe brânele peretelui de stâncă, la aproximativ 10 m deasupra haiticului care după cca. 15 minute a renunțat să mai încerce escaladarea peretelui și capturarea unui exemplar din ciopor. Alte cazuri asemănătoare au fost documentate pe baza urmăriri activităților haiticurilor din zonă prin radiotelemetrie și pe urmele pârtie. În timpul iernii, când în căutare de hrană caprele se aventurează mult mai jos în pădure venind uneori în locuri lipsite de stâncării unde să-și găsească refugiu, lupul mai poate captura, în special pe zăpadă cu crustă, exemplarele mai puțin viguroase ale cioporului sau unele din exemplarele izolate. Prin modul său de capturare a prăzii mergând pe principiul economiei de energie și bilanțului energetic pozitiv, lupul asigură o selecție activă a calităților fizice și psihice ale caprei negre dar și o menținere a distribuției acesteia în spațiul în care relieful asigură condiții de scăpare în calea prădării.

Râsul (Lynx lynx) cu un efectiv evaluat de cca. 30 exemplare, este alături de lup unul din principalii prădători și factori de selecție naturală în rândul populației de capre negre din Bucegi. Teritoriul său corespunde în bună măsură cu cel al caprei negre în zona de abrupt dar coboară mult

Figura nr. 32: Râs în pădurea de limita.

mai jos acolo unde pădurea este bine reprezentată. Prin modul său de, pândă și apropiat, el testează îndeosebi simțurile și viteza de reacție a caprei negre și mai puțin capacitatea de efort el renunțând la urmărire după 50, maxim 100 de metri. Râsul este excelent dotat pentru a vâna în golul alpin și stîncăriile din pădurile de limită altitudinală. Culoarea sa roșcată cu pete mai închise și măiestria folosirii terenului îl face greu de observat în peisajul muntelui înalt. Studiul dietei râsului în zona după identificarea părului din excremente a arătat că în hrana naturală, capra neagră este pe locul 2, după căprior.

Vulpea (Vulpes vulpes) cu larga sa plasticitate ecologică ocupă și zona teritoriilor caprei negre. Ea, ca și jderul sau pisica sălbatică, poate în situații deosebite să vâneze vreun ied rătăcit și fără experiență dar nu poate fi considerată un pericol pentru iezii de sub ocrotirea caprei și cu atât mai puțin pentru caprele negre mature. Spre deosebire de situația din Carpați, isardul, capra neagră din Pirinei este tot mai des prădată de vulpe.

Figura nr. 33: Vulpea ajunge chiar și în habitatele ocupate de capra neagră.

În Spania, în condițiile în care lupul și râsul au dispărut iar ursul a ajuns foarte rar vulpea a ajuns să prădeze animale care nu făceau obiectul vânătorii sale în condiții normale. Într-un ecosistem natural fiecare prădător își dimensionează prada în funcție de talia și posibilitățile sale. Într-un ecosistem artificializat, în care prădătorii mari sunt eliminați cei rămași atacă prăzi ce în mod normal sunt aflate în afara razei sale de activitate. (Gonzales 1984)

Din prădătorii cu pene de odinioară a Bucegilor, specia care mai are încă reprezentanți în România și mai are șanse să reapară în mod natural în munții Bucegi este acvila imperială (Aquila chrysaetos). Ea este și singura pasăre care a avut și ar mai putea avea un impact direct asupra populației de capre negre. Cu un necesar de 300-400g de carne pe zi ea capturează în medie în condițiile din Alpi 2,5 buc capra neagră / pereche pe an (Hamr 1986). Cei mai expuși sunt iezii în vârstă de până la 3-4 luni.

Din păcate această pasăre deosebit de frumoasă, situată în vârful piramidei trofice, a dispărut în ultimi ani din fauna Bucegilor, foarte rar fiind semnalată prezența a câte uni individ singuratec ce după un timp dispare. Totuși, reacția înregistrată pe fișe de observație la apariția unei acvile, a fost cea tipică de apărare a iezilor în cazul femelelor și de indiferența în cazul masculilor adulți.

În starea sa cea mai simplă, prădarea este analogă cu pășunatul. Trebuie să ne așteptăm ca populațiile pradă să se degradeze sub un anumit prag (nivel) de exemplare, după o schemă analogă celei descrise în legătură cu vegetația supusă suprapășunatului daca:

1- Densitatea prădătorilor este independentă de cea a prăzilor. Dacă numeroase lucrări arată că populațiile de prădători reacționează la variațiile populațiilor de erbivore, trebuie remarcat că aceste variații sunt foarte atenuate la animalele mari. Aceasta poate fi foarte ușor de înțeles în cazul caprei negre: dacă densitatea sa scade foarte mult sau devine nulă, densitatea lupilor, râșilor, vulpilor și acvilelor nu va fi probabil afectată, deoarece capra neagră nu constituie hrana lor exclusivă. Dacă din contră densitatea sa crește excesiv de mult, densitatea prădătorilor ar putea eventual să crească atât timp cât factorul “hrana” ar fi limitativ și pentru ei. Ori prădătorii sunt supuși unor mecanisme de autoreglare ale densității (teritoriale) mult mai rigide decât acela la care sunt supuse ierbivorele. Rezultă că densitatea prădătoarelor se plafonează repede la un prag pe care nu-l poate depăși, chiar dacă densitatea prăzii crește infinit de mult. În general, o variație foarte mare a densității prăzii nu aduce cu sine decât o variație limitată a prădătorilor.

2 – Admitem că prădarea nu este rezultatul unei întâmplări (al unui hazard al întâlnirii) ci că prada face obiectul unei căutări active, până la satisfacerea necesităților alimentare ale prădătorului. Aceasta ne permite să extindem la impactul prădării asupra populațiilor pradă, noțiunea de dependență procentuală față de densitățile prăzii, ce am admis-o pentru densitatea prădătorilor.

Prădarea exercită un control cu atât mai decisiv cu cât densitatea este mai scăzută și există un prag critic de echilibru prădători-pradă. Care este el în cele trei cazuri teoretice arătate?

Cazul 1. În cazul general, prădarea întârzie creșterea populațiilor dar nu determină densitatea maximală din faza de echilibru. Pentru densități apropiate de capacitatea teritoriului, prădarea are întotdeauna un impact neglijabil.

Cazul 2. În cazuri rare, densitatea maximală este fixată de prădători; ea fiind atunci cu mult inferioară capacității teritoriale. Singuri, canidele vânând în grup, pot induce acest tip de echilibru la ungulate. El este obținut prin anularea creșterii și este de natură metastabilă, după cum arată diversele experiențe involuntare al căror mecanism general este următorul: – O populație adesea puțin deasă de ungulate există într-un mod aparent stabil, într-un ecosistem natural. Se distrug prădătorii. Pragul critic este depășit; rezultă o puternică creștere a ungulatelor pe care prădătorii nu sunt capabili să o frâneze, chiar dacă își regăsesc destul de repede densitatea inițială.

Cazul 3. În sfârșit, eliminarea unei populații animale de către acești prădători nu se observă niciodată în condiții “naturale” stabile. N-ar fi și numai din cauză că “dacă un prădător ar fi capabil să elimine o pradă, ar fi făcut-o de mult”.

Dar ea poate avea loc și ca urmare a unei modificări artificiale a populației animalelor ce constituie prada sau prădătorii. Ceea ce poate fi rezumat prin:

– Efectul limitativ al prădătorilor este cantitativ mic când populațiile interferează, au o istorie comună într-un ecosistem relativ stabil.

– Controlul artificial al prădătorilor, tinzând spre obținerea echilibrului demografic optim al animalului pradă, care s-a practicat de secole. Trebuie intervenit în aceste echilibre sau să lăsăm natura să facă aceasta?

Problema va naște permanent discuții deoarece ea se bazează pe criterii de ordin etic, în special în definirea echilibrului optim dorit. Mulți ecologi și etologi au ajuns să gândească că prădătorul și prada întrețin niște relații de simbioză, unde prădătorul nu poate fi ținut ca un agent de reglare demografică, dar poate fi mai curând asimilat unei constrângeri a mediului ce tinde să amelioreze specia. Analiza evoluției speciei în ecosisteme cu și fără prădători a confirmat justețea acestei ipoteze care s-a adăugat aceleia care enunță că pe termen scurt “numai omul, direct sau prin transformările pe care le aduce ecosistemului, este în stare să aducă la dispariție o populație sau o specie”

6.1.4. Influența competitorilor interspecifici

Cerbul (Cervus elaphus), cu un efectiv evaluat la aproximativ 600 exemplare, deși nu este un oaspete al golului alpin, poate fi des întâlnit în pășunile de la limita altitudinală a pădurii. Mamifer de talie mare, în Bucegi nu se depărtează prea mult de adăpostul oferit de vegetația forestieră. Suprapunerea folosirii teritoriului nu este prea mare și are loc în special în sezonul de vegetație, mai ales în perioadă de primăvară și toamnă, înainte și după prezența oilor în teren. Prezența cerbilor pe aceleași pășuni cu capra neagră într-o perioadă în care hrana este relativ abundentă duce la o competiție redusă pentru hrană, mai ales în condițiile de densitate relativ scăzută din munții Carpați.

Căpriorul (Capreolus capreolus), cu un efectiv evaluat la aproximativ 900 exemplare, eratic în partea superioară a pădurilor de conifere în special în sezonul de vegetație, coboară o dată cu venirea zăpezilor mari la poalele munților. Prezența temporară în peisajul caprei negre într-o densitate redusă și într-un sezon în care hrana este îmbelșugată, fac concurența la hrană, inexistentă. Iarna când resursele sunt limitate numai capra neagră rămâne în golul alpin și în pădurea de limită altitudinală. Foarte rar sunt întâlnite căprioare în perioada de alergat a caprei negre în aceasta zonă și în acest caz densitatea redusă face concurența practic inexistentă.

Mistrețul (Sus scrofa) cu un efectiv evaluat la aproximativ 700 exemplare, își face simțită prezența până în pășunile de sub abruptul Bucegilor unde atunci când solul nu este înghețat și zăpada nu este prea mare, caută bulbi și rizomi . Prezența lui eratică, densitatea și modul de hrănire îl fac de asemenea un concurent prea puțin important la hrana caprei negre.

Iepurele (Lepus europaeus) surprinzător adaptat la cele mai mari înălțimi ale Bucegilor poate fi întâlnit pe platou și în pădurea de limită altitudinală în densități scăzute. Prezența lui ca și cea a cervidelor nu influențează prea mult capra neagră.

Marmota (Marmota marmota) deși nu este prezentă în Masivul Bucegi până acum, o analizăm ca un factor potențial important al faunei viitoare. În masivele în care a fost reintrodusă a realizat o conviețuire fructuoasă cu capra neagră, cu care s-a ajutat reciproc, anunțându-se asupra pericolelor apărute. În aceasta perioadă s-a desfășurat un studiu privind posibila reintroducere a marmotei în Bucegi constatându-se că există ecosistemul favorabil reapariției acestui mamifer în spațiul alpin în special în zonele excluse de la pășunat..

6.1.5. Influența animalelor domestice din golul alpin

În urma analizei datelor adunate în zona caprei negre a rezultat ca cea mai puternică concurență la hrana caprei negre este exercitată de animalele domestice. Ele sunt musafiri ai sezonului cald în zonă. Ovinele sunt cele mai numeroase (cca. 40.000.)și au cel mai mare impact. Lipsa simțului de proprietate asupra pășunii alpine a stimulat folosirea la maximum a resurselor naturale pentru un profit imediat cât mai mare, fără a ține cont de utilizarea durabilă a zonei. Între 1986 și 1989 s-au început lucrări de refaceri și ameliorări ale pășunilor, lucrări întrerupte prin transferul titlului de proprietate de la stat la primăriile comunale sau chiar la oameni. Încărcarea pășunilor cu un număr de oi peste capacitatea de suport a acestora si perioada lunga de pășunat (din mai pana in octombrie uneori) a dus la degradare pășunilor și pășunat în pădure. În timp ce oile cu lapte, “mânzările” pășunează în special în jurul stânei, pe pășunile principale, oile fără lapte, “sterpele “ sunt împinse să pășuneze zonele mai greu accesibile, ajungând până în vârful munților sau chiar pe brânele abruptului, fiind principalul concurent la hrană al caprei negre. Tot sterpele sunt cele care rămân în munte până târziu în toamnă concurând și la resursele de hrană din acest anotimp și chiar diminuând resursele din timpul iernii prin pășunat ilegal în pădure. Oile sunt și un important vector al bolilor transmisibile caprei negre.

Figura nr. 35: Prezența stânelor în zona alpină face ca oile să fie adevărate competitoare la hrană pentru capra neagră.

Bovinele sunt în număr mai mic (cca. 3500 ex.), nu au acces pe porțiunile abrupte și nu degradează pășunile atât de tare ca oile. Presiunea pe copită este mai mică și retezarea firului de iarbă se face mai sus permițând refacerea rapidă a acesteia. Același efect îl au caii și măgarii.

Deși legea interzice, în ultimii ani au apărut caprele domestice în pășunile alpine. Acestea sunt cel mai redutabil concurent la hrana specifică caprei negre și de asemenea un vector al celor mai distrugătoare boli.

Porcinele sunt și ele prezente în număr din ce în ce mai mare, distrugând pășunea și consumând zerul rezultat din procesarea laptelui. Acesta era dat în mod normal câinilor care își satisfăceau astfel necesarul de proteine. În condițiile în care se cresc porci la stână, câini vânează iezii de capră neagră și chiar animale adulte constituindu-se într-un veritabil prădător, atât ziua cât și noaptea. Pentru a avea totuși câini de pază, ciobani preferă să aducă un număr cât mai mare în jurul stânei astfel încât, chiar dacă unii sunt plecați la vânătoare să mai rămână câțiva care să asigure paza. Așa apare un cerc vicios, câinii (cca. 500 ex., de zece ori mai numeroși decât lupii sau de 18 ori mai numeroși decât rașii), concurând prădătorii naturali și reducând resursele de hrană naturale ale acestora, iar prădătorii naturali (în special ursul și lupul), lipsiți de resurse, atacă din ce în ce mai des animalele domestice creând impresia unei înmulțiri exagerate și crescând nivelul conflictual al coabitării. Din punct de vedere al liniștii, câinii sunt un factor perturbator cel puțin la fel de important ca și turismul dezorganizat.

7.4.4. Boli și paraziți ca factori limitativi

Biologia modernă tinde să nu mai considere că bolile sunt un factor limitativ primar, ci numai forma sub care se manifestă alți factori limitativi, ca activitatea antropică negativă, hrana sau mecanismele de autoreglare. Ele nu intervin prin ele însele în determinismul nivelului acestei densități al fazei de echilibru, ci numai asupra vitezei de creștere a populațiilor, pe care le pot diminua într-un mod constant (enzootie) sau în mod brutal (epizootie).

În mod general, ele reflectă un dezechilibru între resursele mediului și densitate și ține să le restabilească. Totodată aceasta nu este adevărată decât dacă boala și gazda sa au o lungă istorie comună (ca pentru prădători). O boală nouă introdusă în mod brusc într-o populație lipsită de mecanismul de apărare împotriva ei poate avea un efect limitativ sever, independent de calitatea mediului, pe durata a mai multe generații (cazul mixomatosei la iepurele de vizuină). Acest caz nu s-a manifestat până acum în cazul caprei negre din Bucegi.

Principalele boli cu implicații manageriale la capra neagră în Bucegi sunt: .

Viermii bronhici (strongilii) și intestinali (strongili, coccidii), ce sunt musafiri aproape inevitabili și în mod benignin ai rumegătoarelor. Ei se arată deschis patologic atunci când animalele sunt într-o stare de minimă rezistență (subnutriție, suprapopulare), sau în timpul perioadelor excesiv de umede. Același lucru se poate spune și despre viermii hepatici. Capra neagră este si gazda stadiului de cisticerc al diferitelor tenii. Coenurus cerebralis, se localizează la nivelul creierului și provoacă uneori căpiala. El este diseminat de către câine și vulpe care sunt gazde intermediare.

7.4.5. Autoreglarea demografică.

Pentru Malthus, starea populațiilor este reflexia directă a resurselor alimentare, iar Darwin spunea că: “este necesar de a nu se uita niciodată că fiecare ființă se străduiește să-și mărească pe cât posibil numărul de urmași”. Acest tip de concept a contribuit până la o dată recentă la perceperea reglării populațiilor ca o luptă pentru viața într-un univers ostil. A trebuit să așteptăm anii ‘40 pentru a se impune ideea că limitarea densității poate fi datorată speciei însăși. S-a constatat, într-adevăr, că, chiar dacă o populație dispune de resurse materiale nelimitate, creșterea densității nu depășește un anumit prag.

Această autoreglare a densității maximale rezultă din mecanismele comportamentale și fiziologice. Ele există la toate nivelele de densitate, dar nu sunt evidente decât dacă densitatea este foarte ridicată, de aceea nu s-a ivit niciodată ocazia de a fi văzute funcționând la capra neagră din Bucegi. Ce urmează este deci foarte teoretic și încearcă numai să definească în ce măsură mecanismele cele mai generale sunt extrapolabile la această specie.

Din motive de claritate, am definit două nivele de autoreglare ce coexistă la majoritatea speciilor:

1.Mecanismele “normale”, ce blochează densitatea maximă la un nivel bine fixat.

2.Mecanismele “de ajutor”, puse în joc atunci când ineficacitatea primelor a permis suprapopularea. Ele se manifestă prin căderi brutale și spectaculoase ale populației și determină un echilibru foarte fluctuant în jurul valorii sale medii.

Mecanismele normale de reglare a densității.

Finalitatea diverselor comportamente sociale inexplicabile, sau la care, în timp îndelungat, nu s-a văzut decât un mecanism de selecție individuală, apare în mod clar atunci când sunt privite din unghiul limitării densităților.

De exemplu reglarea distanței între indivizi și structura spațiului vital sunt în mod direct determinante pentru densitate. Studiul lor face obiectul unei noi discipline – proxemia, la care cea mai evidentă manifestare este:

– teritorialismul. Reglarea densității este una din funcțiile cele mai importante. Ea se face după un mecanism de tip prag care se poate adapta într-o anumită măsură bogăției mediului. Ca la majoritatea ungulatelor, manifestările de teritorialism la capra neagră sunt mult prea discrete pentru a interveni în reglarea densităților. Numai masculii adulți isi desfășoară activitățile (în afara perioadei de împerechere) într-un teritoriu bine delimitat. Este mai mult vorba despre o cantonare diferită prin obișnuință mai mult decât de un teritoriu aprig apărat ca la păsările de pradă sau la mamiferele carnivore.

– ierarhia. Ea poate interveni în reglarea densităților, prin eliminarea anumitor indivizi, care nu au acces la hrană sau la procesul de reproducție (castrare psihologică).

Structurile ierarhice ale caprei negre par a fi mai puțin marcate ca ale altor animale.

Mecanismele de “ajutor” al reglării densității.

Ele se manifestă prin profunde perturbări comportamentale și psihologice legate prin alterări neuro-endocrine caracteristice stadiului de stres.

Suprapopulația distruge funcții sociale importante, provocând astfel dezorganizarea și, în final, prăbușirea demografică sau criza de mortalitate.

Perturbări fiziologice:

– diminuarea randamentului energetic al digestiei; rumegătoarele au nevoie de liniște pentru rumegare, orice stare de alertă antrenând perturbări de digestie și o scădere a coeficientului de utilizare digestivă a alimentelor, ceea ce diminuează indirect capacitatea teritorială.

– creșterea metabolismului; orice întâlnire între indivizi se soldează cu o stare de alertă, ce antrenează mobilizarea imediată a rezervelor energetice. Metabolismul crește, ceea ce duce la o scădere a capacității teritoriale. Dacă aceasta se repetă prea des, rezervele energetice se epuizează și animalul suportă un șoc fiziologic, putând duce chiar la moarte.

– inhibarea funcțiilor de reproducție; maturitatea sexuală este întârziată, chiar inhibată. La masculii adulți, spermatogeneza este oprită. La femele ciclul este prelungit, ovulația și implantarea sunt jenate, crește mortalitatea intrauterină, lactația este inadecvată.

– diminuarea rezistenței la boli; aceasta este una din consecințele cele mai evidente ale suprapopulării. Ea se asociează cu ușurința contaminării, inerentă la densități mari, pentru a accelera dezvoltarea epizootiilor. Apare o diminuare a reacțiilor de apărare (inflamații, fagocitoza, anticorpi).

– ipoteza “bolii de șoc” (boala șocului fiziologic); suprapopularea duce direct pe cale endocrină la dereglări ale funcțiilor vitale astfel încât să poată duce la moartea indivizilor.

– ipoteza lui Chitty; puii născuți imediat, înainte sau în timpul maximelor de densitate, prezintă o susceptibilitate mult mai mare la “hazardurile existenței”. Cea mai mică perturbare a condițiilor normale poate duce la o mortalitate în masă. Faptul pare bine stabilit, dar explicația “genetică” dată de autor este controversată.

Concluzii privind eficacitatea autoreglării demografice.

În cursul evoluției, achiziția unui mediu interior homeostabil, eliberând animalul de influența mediului exterior a făcut necesară apariția autoreglării demografice. Finalitatea sa pare a fi stabilitatea demografică în ciuda fluctuațiilor condițiilor externe, și mai ales garanția contra unei supraexploatări sinucigașe a resurselor alimentare. Ceea ce se întâmplă acum cu pășunatul oilor în Bucegi este, pentru anumite zone, o repetare a modelului distructiv de utilizare a resurselor. Este, deci, de temut că mecanismele autoreglării nu se vor declanșa decât la densități superioare capacității teritoriale a biotopului actual, ele nu-și vor juca rolul de supapă de securitate împiedicând degradarea sa; ele vor fi deci inutile.

Suprapopularea cu capră neagră nu se poate manifesta decât artificial în sezonul de pășunat al șeptelului și nu constituie decât o ipoteză. În același timp, degradarea crescândă a vegetației este deja evidentă în anumite „stațiuni refugiu” din regiunile cele mai populate.

6.2. Etologia caprei negre în Munții Bucegi

6.2.1. Utilizarea spațiului .

În perioada octombrie 1984– 1989 s-au făcut 12 capturări in vederea reintroducerilor și 12 evaluări ale populației caprelor negre din Bucegi. Din 1990 până în 1994 s-au desfășurat cercetări eco–etologice și evaluări ale spațiului ocupat de capra neagră. Înregistrările s-au făcut pe baza observației vizuale directe sau prin studierea urmelor. Datele culese în această perioadă au fost transpuse în GIS și analizate împreună cu ceilalți factori de influența în Arc View 3.2. rezultând hărți tematice.

În Munții Bucegi sunt populații bine reprezentate de prădătoare mari, ursul – cca.120 ex., lupul – cca.50 ex. și râsul – cca.30 ex. ce determină în rândul caprelor negre un comportament specific de evitare a prădării. Tot aici se regăsesc specii de ungulate din care cel mai bine reprezentate sunt cerbul – cca. 600 ex., mistrețul – cca. 700 ex. și căpriorul – cca. 900 ex. Spațiul ocupat de capre negre este din punct de vedere al ornitofaunei, etajul brumăriței alpine și tetraonidelor. În arealul caprei negre în Bucegi se pot defini trei mari sectoare care influențează și ele diferit comportamentul. Primul cuprinde platoul și partea superioară a văilor ce se constituie în pajiști alpine, al doilea cuprinde abruptul ce înconjoară catenele Bucegilor, iar al treilea este reprezentat de treimea superioară a pădurilor masivului.

Doi factori influențează major distribuția caprelor negre in Bucegi: Factorul antropic și cel orografic. Factorul antropic se manifestă prin turism tot timpul anului, dar mai ales în lunile de vară când un alt factor îl întrece totuși mult în influența: pășunatul a cca. 40.000. oii si 3.500 vaci. Selecția sezonieră a habitatului este mult influențată și efectiv modificată de suprapășunatul pajiștilor alpine (cca. 7500 ha.) și prezența masivă a câinilor ciobănești (cca. 500 ex.).

Ciopoarele mixte de iezi, femele din toate clasele de vârstă și masculi tineri sunt prezente în pajiștea alpină imediat după topirea zăpezii (15 aprilie – 15 mai). Masculii adulți ocupă cu excepția perioadei rutului, abruptul și partea superioară a pădurii. Sunt ciopoare care stau tot timpul anului în zonele împădurite ale Bucegilor dar foarte accidentate și conectate abruptului astfel încât să ofere posibilități de scăpare în special în fața prădării râsului, lupului și ursului. Ciopoarele mixte sunt obligate din cauza pășunatului și prezenței câinilor în zonă, să se retragă în terenuri abrupte sau pe brânele pereților văilor glaciare.

Figura nr. 36: Habitatele utilizate de capra neagră în Munții Bucegi

S-a constatat o deplasare altitudinală sezonieră mult nuanțată de temperatură, nivelul precipitațiilor, grosimea stratului de zăpadă, intensitatea vântului.

În general, după perioada de rut, există tendința de coborâre altitudinală pentru iernare în molidișuri și chiar mai jos în amestecurile de rășinoase cu fag unde hrana este mult mai accesibilă.

Pe de altă parte, dacă nivelul zăpezii nu este prea mare, majoritatea caprelor negre nu părăsesc golul alpin. Pantele mari, puternic vântuite, ce sunt de obicei evitate de caprele negre, pot fi în sezonul rece un loc de atracție. Aici nivelul zăpezii rar depășește 15-20 cm și de multe ori ea este spulberată de vânturi, iarba rămânând la suprafață chiar când în vecinătate stratul de zăpadă depășește 1 m (Fig.nr. 37) .

Din observațiile făcute se poate concluziona că masculii maturi nu exclud de obicei pe ceilalți membrii ai populației din cele mai bune locuri de pășunat așa cum se credea până acum. Distribuția, calitatea și abundența hranei, pe de o parte și densitatea populației pe de altă parte, sunt două variabile cheie în modul de ocupare a spațiului în afara influenței antropice. S-a constatat o deplasare altitudinală sezonieră mult nuanțată de temperatură, nivelul precipitațiilor, dimensiunile stratului de zăpadă, intensitatea vântului.

Pentru determinarea gradului de perturbare a activităților caprelor negre au fost simulate pentru testare diferite tipuri de activități. Au fost estimate două tipuri de reacție: fuga rapidă provocată de factorul perturbant denumită “elan” și distanța de siguranță luată după încetarea fugii rapide, denumită “distanța de fugă. Caprele negre folosesc mai ales vederea pentru detectarea intrușilor. Au fost identificate trei grade de comportare la alarmă. Întâlnirile neașteptate cu oameni și câini au dat cel mai puternic răspuns de alarmă. Elanul a variat între 80 m și 500 m, cu o medie de 350 m. Cel mai slab răspuns la perturbări a fost dat în timpul iernii, cel mai puternic primăvara și timpuriu vara. Fuga în josul pantei era mai rară decât cea în amonte sau pe curba de nivel. Terenul preferat de refugiu era stâncăria abruptă împădurită. în timpul cercetărilor s-a constatat ca femelele erau în mod semnificativ mai sensibile la perturbări decât masculii. Perturbările interne cauzate de vârfuri în excursionism, schi, pășunat, duc la modificarea obiceiurilor în hrănirea caprei negre, la perturbarea și renunțarea la unele zone de hrănire pentru anumite perioade și modificări ale modelului ariei ocupate.

6.2.2. Aria de activitate

Cercetările efectuate asupra a 12 exemplare pe o perioadă de patru luni pe parcursul a trei ani, arată că aria locuită este de aproximativ aceeași mărime în fiecare lună. Aceasta este: în iulie 120ha., în august 130 ha., în septembrie 125 ha. și în octombrie 135 ha. Totalul vară/toamnă a suprafeței acoperite este de cca 270,0 ha pentru cele 12 exemplare și este cuprinsă într-un dreptunghi de 1800 m pe 1400 m.. În timpul perioadei de repaus din timpul amiezii, caprele utilizau doua arii aproape continue, fiecare de circa 12 ha. Aceste arii erau întotdeauna departe de potecile principale și bine ascunse. Animalele individuale alegeau de multe ori locuri noi de odihnă zilnic, în interiorul zonei de liniște.

Caprele negre au obiceiuri mai constante și pasc mai mult timp toamna decât vara. Vara, hrana bogata le permite sa se sature intr-un interval relativ scurt. Cum caprele negre sunt active în mod normal mai mult ziua, ziua mai scurtă a toamnei si hrana mai saracacioasa le obliga sa pasca o perioada mai lunga. În acest timp ele utilizează intens perioadele de păscut și reduc perioadele de odihnă de la amiază in vederea acumularii de rezerve pentru perioada de iarna. Faptul că deviațiile individuale de la comportarea generală erau într-o rază mai mică, poate fi explicat prin fenomene cum sunt: presiunea de grup, integrarea socială și necesitatea acoperirii depline a necesarului de hrană. Pentru a asigura o interpretare adevarată a abaterilor individuale, sunt cerute date adiționale detailate despre structura de grup și activitate. Dacă ariile din cele 4 luni ar fi adunate, totalul este cu 340 ha mai mare decât actuala arie folosită de ciopor. Aceasta indică numai o mică suprapunere între ariile folosite lunar. Caprele înaintau dinspre creastă spre locul de odihnă în timpul dimineții și apoi spre creastă după perioada de odihnă. Aceasta explică modelul categoriilor de comportare “supraveghere și mișcare” și asigură o bună utilizare a ariei locuite. În timpul perioadei de odihnă de la amiază, aproape aceiași zonă a fost ocupată din iulie până în octombrie. În contrast, principalele pășuni care în întreg înconjurau aria de odihnă, au fost schimbate de la o luna la alta. Este surprinzător că aceste capre negre care pot acoperi mari distanțe în scurt timp, sau limitat la o arie atât de mică. Rezultatul analizei legăturilor dintre femelă și pui a confirmat impresiile subiective din observațiile în teren. Caracteristicile caracterului individual pot să ducă la diferențe între femele. De asemenea, relațiile familiale sau posibile aspecte ale rangului pot avea influențe în abaterile individuale.

6.2.3. Structura socială a populației.

Caprele negre sunt animale gregare. În afara de cazuri speciale, ele își duc viața în ciopoare. Instinctul gregar îl urmează mai ales cele din golurile alpine, caprele "de gol". În stâncăriile lipsite de pădure, ele trăiesc în ciopoare mai mari sau mai mici, compacte, pe când cele din pădure mai mult în ciopoare mici, mai puțin sudate, mai răspândite. Numărul exemplarelor care formează un ciopor este foarte diferit, depinzând mult de densitatea efectivului dintr-o regiune. Acolo unde caprele negre sunt multe și densitatea lor e mare, pot fi văzute ciopoare de mai multe zeci de indivizi. În munții noștri, cu un efectiv redus, chiar și în golurile alpine, rar se văd ciopoare mai mari de 20-25 exemplare (fig. nr. 29). Marimea medie a ciopoarelor din Bucegi este de 8ex.

Ciopoarele formează unități destul de bine distincte in Bucegi. Sunt ca o familie mare, ai cărei membri trăiesc laolaltă. Rar se împreună două ciopoare pentru mai multă vreme; mai des se întâmplă, ca un pâlc numeros să se dividă în două. Ciopoarele își au unitatea lor, își au obișnuintele locuri de păscut, locuri de odihnă, anume cărări și căi.

Compoziția ciopoarelor din Bucegi este destul de variată, putându-se totuși stabili unele reguli generale. De obicei, cioporul este compus din mai multe capre cu iezii lor, din indivizi tineri și din 1-2 țapi adulți. Există însă mici grupuri și cu altă alcătuire: capra, când i se apropie timpul să nască, prin aprilie-mai, se izolează, nu-și rabdă lângă ea iedul din anul trecut, care până atunci a fost nedespărțit de ea; îl alungă. Acești izgoniți, acum mari aproape de un an, adeseori se asociază câte 4-5 și formează grupulețe aparte, ca apoi, mai târziu, împreună cu mamele și frații lor mici, să revină la cioporul mare. Rar se vede o capră izolată, având lângă ea iedul de acum și puiul din anul trecut. De asemenea se mai poate observa, rar, câte un grup de 3-4 țapi tineri. Iedul este totdeauna în apropierea mamei. Un ied văzut singur, însemnează că i s-a prăpădit mama, sau că s-a pierdut de ea.

Țapii, după ce au ajuns la vârsta de 5 ani, de obicei se izolează, devin solitari, stingheri, trăiesc o viață singuratică și nu vin la ciopoare decât în epoca împerecherii, – ei sunt obiectivul principal al dorințelor vânătorilor. Solitarul își alege un sălaș al lui, ferit, ascuns, în loc inaccesibil, unde are în apropiere hrană bună, adăpost, apă. Cercul în care își trăiește viața e foarte restrâns și n-l părăsește decât atunci când îl alungă o primejdie sau dragostea, îndată ce au trecut acestea, să revină. În acest zona țapul solitar își are pășunea, jepăria în care se înfundă la odihnă, tufăria de bujori în care se culcă la soare, ca și lespedea favorită unde, trântit, rumegă liniștit. Moare vreun țap solitar, care avea un teritoriu bun, ținut de ani, acel loc preferat este ocupat foarte curând de alt țap bătrân.

Când paște, cioporul se separă uneori când hrana este dispersată , sau se lasă câte o postață de iarbă din speciile preferate. Iezii sunt totdeauna în apropierea mamelor. Pentru vânător este ușor să recunoască capra cu ied și să o cruțe, după cum recunoaște țapii. Femelele fără ied sunt femele sterile numai la vârste foarte înaintate, la vârste mai mici, când se observă femele fără iezi, este de obicei o femelă fertila care și-a pierdut progenitura dintr-o cauză oarecare.

În mișcare, fie liniștit, fie în goană, datorită condițiilor de relief și cărărilor cunoscute, cioporul înaintează într-o linie întinsă, în "sir indian", o piesă la spatele celeilalte. Un bolovan îl înconjoară toate pe aceeași parte, o piedică o sar toate în același fel, se opresc și apoi pleacă toate deodată.

Nu este adevărată existența unor santinele care veghează asupra cioporului. Cu atât mai cert este faptul, că fiecare ciopor are, în mișcare, un conducător. Mai bine zis, o conducătoare. În fruntea cioporului care se deplasează și mai cu seamă în caz de pericol, totdeauna se găsește câte o capră bătrână.

Capra, cu experiența vârstei, dă semnalul de plecare, ea se așează în frunte, ea alege metoda de scăpare, locul pe unde să treacă, pe unde să iasă cioporul din zona primejdioasă. O capră bătrână, – dar nu inevitabil cea mai bătrână din pâlc. Când conducătoarea cioporului începe să-și piardă puterile și agerimea simțurilor, este înlocuită cu alta. Aceeași capră conduce cioporul multă vreme, până piere sau este înlocuită. Aceste conducătoare sunt cele mai valoroase apărătoare ale cioporului în mijlocul multor pericole în care le este încadrată viața. Dacă dintr-un ciopor în mișcare este împușcată conducătoarea, se observă imediat încurcătura, dezorientarea: cioporul rămâne nehotărât, se sparge, se divizează în primul moment de surpriză, ca apoi foarte curând să se așeze în frunte o altă capră vârstnică și să preia funcția celei dispărute. Ordinea în care se înșiruiesc caprele negre în mișcare nu este întâmplătoare. În frunte, totdeauna este o capră conducătoare, după ea iedul, apoi urmează în rând, una după cealaltă, femelele mature, fiecare cu iedul ei; după ele tineretul, ca în sfârșit convoiul să se încheie cu țapi tineri, care se găsesc în ciopor. Se observă chiar și în mijlocul acestei ordini încă o altă regulă: iezii merg imediat după mamele lor, tineretul lasă o oarecare distanță între grupul lui și capre, iar țapii vin la o distanță și mai mare. Țapii mai indisciplinați își mai schimba între ei locul, pe când celelalte exemplare și-l mențin, nici una netinzând să treacă în fața precedentei. Desigur, această ordine poate să fie observată și menținută în convoi liniștit, sau chiar și în goana de scăpare normală. O împușcătură, un dușman, care iese în față, o poate deranja, poate face ca pentru moment chiar să se spargă cioporul. Cât trăiește însă capra bătrână ea rămâne în frunte și ordinea tinde să se refacă. Vânătorul, ce va alege dintr-un pâlc în mers, va aștepta totdeauna ariergarda; numai acolo găsește țapi adulți. Datorită comportamentului specific rar se vor găsi exemplare valoroase, țapi bătrâni. Nici o dată exemplarul din față, oricât de mare ar fi el, nu este țap. Numai în epoca împerecherii, când în pâlcuri se găsesc și țapi bătrâni, dintre cei solitari, aceștia vin în spatele cioporului. Ciopoarele caprelor negre de pădure, sunt mai mici, mai strânse și cu interacțiuni similare în grupuri.

6.2.4. Relații interindividuale – în perioada de rut

Animal social, capra neagră are în Bucegi ciopoare relativ mici în timpul iernii, pentru ca acestea să crească în lunile de vară când mai toate caprele se retrag în golul alpin. Grupurile de masculi sunt rare mici și restrânse la perioada vară – toamnă, în timp ce grupurile de “femele” (și masculi imaturi) sunt mult mai mari și pot fi văzute mai tot timpul anului.

În timpul rutului toți masculii maturi sexual încearcă să cucerească un harem, dar puțini reușesc. Aceasta este perioada în care se văd cel mai bine “tinerii” ce aleargă de la un ciopor la altul, bătrânii ce alungă un intrus, sau grupuri de masculi fără femele. Pentru o determinare mai bună a tipurilor de relații dintre indivizi, aceștia au fost împărțiți în clase de vârstă. Acestea sunt:

Clasa a I a, – reprezentată de iezii până la un an.

Clasa a II a, – reprezentată de juvenilii de la unu până la doi ani.

Clasa a III a, – reprezentata de tineretul între doi și cinci ani.

Clasa a IV a, – a adulților între șase și zece ani .

Clasa a V a, – a seniorilor cu vârsta de peste zece ani.

În Bucegi ca stăpâni de ciopor au fost identificați masculi din clasa a IV-a și clasa a V-a de vârstă, deci de la 6 ani în sus. Tehnica centripetă de strângere a haremului a fost practicată mult mai des și mai eficient de masculii cu mai multă experiență. Pe de altă parte, masculii tineri au tendința de a acționa preponderent centrifug, tendință care le reduce succesul reproductiv și duce de cele mai multe ori la dezagregarea haremului, dacă nu cumva apare un mascul mai puternic și cu mai multă experiență. Tendința tuturor masculilor este de a crește pe cât posibil propriul harem, o atenție deosebită fiind acordată aparent femelelor din clasa a IV-a de vârstă (5-10 ani). De fapt acestea sunt cele care au cel mai mare succes reproductiv și este logic ca eforturile masculilor să se investească în special asupra acestora.

Un stăpân de ciopor nu trebuie să prevină numai părasirea cioporului de femele, dar și să facă față cu succes încercărilor repetate ale masculilor intruși de a-l înlocui sau de a fura din femele. Disputa dintre stăpânul de harem și intrus începe de obicei cu un duet vocal de chemări de rut. În foarte puține cazuri intrusul se va retrage după un astfel de concert. Se pare ca la capre negre, spre deosebire de cerbi, unde rivalii își evaluează foarte bine rangul prin aprecierea valorii adversarului, după frecvența și modul în care cheamă, vocea joacă un rol mai puțin important în evitarea contactului fizic primejdios. Totuși chemarea de rut este de departe cel mai utilizat mod de a îndepărta și anihila acțiunile intrușilor. Este de asemenea modul de abordare cel mai frecvent al femelelor, iar McComb (1987) susține că ar avea un rol de stimul acustic pentru intrarea mai de vreme în călduri. Observațiile făcute au demonstrat că există o corelație directă pozitivă între intensitatea chemărilor de rut și dezvoltarea rutului, corelație confirmată și de Lovari și Locati (1990) pentru caprele negre din Abruzzo.

Dacă intrusul nu se retrage începe o serie de gesturi de amenințare ale masculului ce stăpânește haremul, amenințări ce pot dura chiar și o oră, în funcție de comportamentul masculului nou venit. Dacă acesta depășește distanța de siguranță din jurul haremului sau stă prea mult în apropierea acestuia în ciuda gesturilor de amenințare, masculul conducător trece la alungarea directă a intrusului și la urmărirea lui pentru îndepărtarea din jurul haremului. Lungimea urmăririi ca și vigoarea cu care aceasta se face este direct proporțională cu pericolul reprezentat de intrus. Dacă pentru masculii tineri este de ajuns o urmărire de câțiva zeci de metri iar uneori chiar sub 10 m, pentru masculii din clasele IV și V urmăririle au depășit frecvent 100 m, ajungând la 2,5 Km, sau urmăriri repetate cu schimbări de roluri când masculii aparțineau aceleiași clase sau erau de forțe evident egale. Asemenea urmăriri au durat uneori zile întregi, astfel în valea Cerbului doi rivali s-au confruntat 5 zile până când unul a renunțat și a plecat să caute un harem mai ușor de dobândit. În toată această perioadă nu s-a ajuns nici o dată la contact fizic direct.

Lupta între adversari este foarte rară dar foarte violentă. Ea angajează rivali de forțe sensibil egale pe care doar măestria în luptă îi poate departaja. Uneori astfel de lupte au un sfârșit tragic și des ambii adversari ies răniți din astfel de confruntări. În timpul alergatului (15 octombrie-15 noiembrie) toți adulții masculi de capră neagră alungă masculii tineri din cârdul de femele. Unii dintre ei apără zona în care se găsesc femelele în timp ce alții trăiesc în zona limitrofă, iar în timpul rutului încearcă să pătrundă în teritoriile în care se află marea majoritate a femelelor. Țapii stăpâni de cârd alternează amenințarea intrușilor cu încercarea de prevenire a părăsirii cârdului de către femele printr-o adunare activă a lor. De aceea avantajul de a fi un păzitor de harem nu este numai aparent. Unii masculi sunt mai buni stăpâni de harem decât alții și va fi făcută în continuare o evaluare a principalilor factori relevanți pentru strategia lor.

S-a făcut o încercare de supraveghere a unor țapi stăpâni de ciopor, de la o jumătate de ora după răsăritul soarelui, la o jumatate de ora înainte de asfințit, cu o pauză de două ore la prânz (când animalele sunt mai puțin active). Comportarea a fost înregistrată pe fișe tip, punându-se accent pe activitatea celui mai bătrân mascul din ciopor. Aproximativ o treime din masculii adulți (N= 10) erau cunoscuți individual după trăsăturile distincte ale corpului și după coarne. Caprele negre au fost determinate în clase de vârsta după sistemul Lovari: clasa I (iezii), clasaII (1-2 ani = juvenili), clasaIII (3 -5 ani), clasa IV (6-10 ani) și clasa V (>10 ani).

În timpul rutului numai masculii din clasa IV și V erau stăpâni de ciopor. Mărimea cioporului varia între 2 și 24 capre negre. Procentul de femele din clasa

a-III a și a-IV a (prime și mature) era mai mare la ciopoarele adunate de masculii din clasa a-Va decât în ciopoarele strânse de masculii din clasa -a IVa. Ciopoarele țapilor din clasa IV aveau o variație mult mai mare între cel mai plin de succes și cel mai puțin norocos comparativ cu cele adunate de cei din clasa V.

Distanța pe care țapii stăpâni de ciopor alungau alți țapi din clasa IV a fluctuat de la 200m până la 1800m .

Tabelul nr. 11: Numărul de femele din clasa III-IV și alte capre din grupurile (conduse) formate de masculi din clasa III-IV- V.

Tabelul nr. 12: Numărul de femele din clasa III-IV și alte capre din grupurile strânse de cel mai puternic (A) și cel mai slab (B) țap de clasa IV. .

Tabelul nr. 13: Distanța pe care au parcurs-o în urmărirea intrușilor masculii stapani de harem .

Tabelul nr. 14: Numărul și procentajul urmăririlor centripete și centrifige “cu capul jos” făcute de țapii stapani de harem (A= cu cel mai mare succes, B= cu cel mai puțin succes) .

Tabelul nr. 15: Numărul și procentajul urmăririlor centripete, “cu capul jos” făcute de țapii stapani asupra femelelor din clasele III și IV. .

O amenințare a femelei ce se răzlețește de ciopor este de departe cea mai comună comportare a țapilor stăpâni (“capul jos”) pentru a aduce femelele înapoi în harem, deși mai sunt folosite și alte tipuri de “agresiune”(alergatul, chematul amenințător, fluieratul). Amenințarea cu coarnele poate fi făcută centripet sau centrifug; în primul caz femela este condusă înapoi în harem, în al doilea probabil va scapă. Proporția dintre amenințările cu coarnele, centrifuge sau centripete variază de la un individ la altul și cu clasa de vârstă (Tabelul nr. 14). Femelele din clasa IV sunt alungate centripet mai des decât cele din clasa III, dar există diferențe între indivizi.

În final, păstrarea femelelor în afara razei vizuale a altui mascul se face evitând mișcările bruște care ar putea speria femelele și păstrarea unei astfel de poziții pe panta care să-i asigure o supraveghere eficientă, dar acestea au mai mică importanță decât amănuntele menționate anterior.

În concluzie, țapii stăpâni cu succes ai haremului vor aduna centripet caprele din clasa IV, vor alunga țapii din clasa IV în jur de 300 m, iar pe cei tineri 50-80 m. Vor concentra în harem mai ales femelele din clasa III și IV, vor păstra haremul în afara razei vizuale a altui țap cât mai mult posibil, nu-l vor purta prin forme de relief unde nu pot să aibă control asupra femelelor din jur, va supraveghea haremul din poziții cheie (de obicei din partea mai ridicată a pantei), pentru a putea observa din timp femelele care încearcă să plece.

Presupunerea că țapul păzitor este interesat să-și adune cât mai multe femele mature sexual este confirmată de numărul mai mare de astfel de femele adunate de masculii din clasa IV în grupurile lor, față de cei din clasa III. Unui mascul din clasa III, greu îi va fi permis să păstreze un harem, indiferent de măestria sa în adunat; de fapt masculii mai bătrâni îi vor alunga cu atât mai repede cu cât se apropie zilele de împerechere. Selecția femelelor pare să fie independentă de vârsta maturității. Competiția pentru femele este acerbă și aproape întotdeauna sunt masculi periferici gata de a pătrunde în harem, pentru a-l împrăștia sau conduce în altă parte dacă este nesupravegheat. De aceea un harem nu trebuie lăsat nepăzit. Ajustarea distanței de alungare a intrușilor la potențialul pericol pe care îl reprezintă este adaptativă. Urmărirea unui oponent puternic trebuie să fie decisivă pentru a descuraja alte incursiuni. Pe de altă parte risipa de energie se face cel mai mult în perioada rutului.

Direcția de alungare este un factor cheie în păstrarea haremului (tabelul nr. 14) și tinerii masculi greșesc mai mult decât cei bătrâni. În sfârșit, o selecție a femelelor din clasele III , IV și V pare să existe, deși statistic nu au fost găsite date semnificative (tabelul nr. 15). Dar, pare rezonabil ca un “stăpân” să prefere să-și investească timpul și energia în femelele cele mai potrivite să crească tineretul cu succes, femelele din clasa IV și V.

Curtea făcută unei femele în călduri poate dura ore și un mascul familiar pare să fie acceptat mai repede decât unul străin. Așa că avantajul unui țap “păzitor” constă într-o curte mai scurtă care duce la posibilitatea unui număr mai mare de copulări, chiar dacă haremul se împrăștie în perioada rutului, oferind posibilitatea de montă și țapilor mai slabi.

Analiza interrelațiilor comportamentale a arătat că relațiile mascul-femelă și femelă-femelă sunt mult mai previzibile. Aceasta se datorează pe de o parte fixării în timp a comportamentului sexual, iar pe de alta, în cazul femelelor, stabilirii unei ierarhii sociale.

În timp, înaintete de perioada rutului încă din perioada formării ciopoarelor de vară. Femelele trăiesc majoritatea timpului în același ciopor în care ierarhia este bine stabilită. Masculii maturi prin modul lor de viață izolat nu au această posibilitate; cunoașterea și stabilirea unei ierarhii făcându-se în perioada rutului, când gesturile de manifestare a dominanței ocupă cel mai important loc în comportament. Spre deosebire de masculi, în rândul femelelor insubordonarea este pedepsită pe loc, cel mai adesea prin acțiune directă.

În perioada rutului masculii pierd o mare cantitate de energie. Păstrarea unui harem îi obligă la eforturi uriașe ce duc la pierderi de până la 25% din greutatea corporală până la sfârșitul rutului. Observațiile făcute în Bucegi au arătat că după circa trei ani de conducere, un mascul nu mai are capacitatea de a ține un harem. Pe de altă parte, aceasta este perioada în care femelele ajung la maturitatea sexuală. Prin acest fenomen se evită consangvinizarea de tip tată-fică. Recoltarea masculilor din clasa de vârsta IV și V poate crea premizele apariției unei consangvinizări de tip frate-soră sau mamă-fiu. Caracteristica masculilor tineri din clasa III și chiar din clasa IV de a avea un comportament nomad reduce mult acest pericol.

Pot fi trase două concluzii în urma cercetărilor efectuate. Succesul reproductiv al masculilor crește cu vârsta și scade numai la vârste foarte înaintate. De aceea numai masculii foarte bătrâni (din jumătatea a doua a clasei de vârstă V ) pot fi recoltați fără a altera echilibrul natural al populației. Cosangvinizarea fiu-mamă, fiu-soră, poate să apară în cazul unei selecții negative (recoltarea vârfurilor) în special prin vânarea exemplarelor de vârf din clasa de vârstă IV

În activitatea diurnă a caprei negre s-au observat trei categorii de obiceiuri: păscut, odihnă, stat în picioare sau mișcare și alte activități legate de toaletă sau reproducere. Datele ce vor fi prezentate în continuare se referă la toate femelele și tineretul din cioporul observat și la masculi maturi izolați ca două categorii distincte în cadrul populației.

Utilizarea timpului de hrănire-repaus

Referitor la cele două perioade de vârf de păscut, cea din octombrie-aprilie a fost mai puțin marcantă comparativ cu iunie – septembrie. Ele petreceau mai puțin timp în mișcare și observare în iarnă/primăvara decât în vară/toamnă. Aceste două activități se concentrau dimineața devreme și seara târziu. Comparând media din întreaga zi, toamna se observă o tendință mai mare de păscut, în dauna celorlalte două grupuri de activități (odihnă, deplasare) .

Cum păscutul și odihna ocupă mai mult de 80% din activitate, nu este surprinzător că acele animale care pasc mai mult se odihnesc mai puțin și vice-versa.

6.2.5. Comportamentul matern, relația capră – ied.

La numai trei ore de la fătare iedul de capră neagră este capabil să-și urmeze mama, la început timid rezumându-se la câțiva metri pentru ca în numai trei, patru zile să fie în stare să facă deplasări relativ lungi. Abilitatea de a-și urma mama în aproape toate situațiile o capătă iedul la cca. o lună de la naștere. Aceasta este perioada cea mai dificilă din viața sa, perioadă în care se înregistrează cel mai mare procent al pierderilor atât din cauza factorilor abiotici cât și a celor biotici. Când iedul este în stare să-și urmeze mama aceasta se alătură cioporului. Avantajele de care nu ar fi putut să beneficieze atâta timp cât iedul nu era în stare să urmeze exemplarele adulte, sunt acum evidente în mijlocul cioporului. Accesul la pășunile bogate, mai mulți “ochii” care veghează, și chiar selecția naturală efectuată prin prădare la nivelul grupului și nu al individului. Selecția la nivelul cioporului implică pierderea preponderentă a indivizilor mai puțin dotați fizic sau psihic, purtători de boli sau paraziți și în final este făcută spre binele populației care se menține sănătoasă și viabilă.

Ciopoarele de vară, școli de creștere a iezilor, se mențin cu variații ale numărului de indivizi până în vremea alergatului. Compoziția lor este de obicei formată din: femele mature, iezii din acel an și din anul anterior și juvenili de ambele sexe. Mai sunt și ciopoare mici de doi – patru indivizi, formate din masculi tineri de până la cinci ani care au o evoluție proprie sau se integrează temporar în grupul mai mare al femelelor cu iezi. În perioada alergatului tinerii masculi sunt împinși în afara cioporului de țapii din clasa a patra și a cincea de vârstă și se constituie în masa fluctuantă în căutarea femelelor în călduri. După alergat, masculii dominanți se retrag din nou încercând să găsească locurile bogate de hrană care să compenseze întrucâtva pierderile de până la 25% din greutate din acea perioadă. Ciopoarele de femele cu iezi se mențin până în primăvară când înaintea fătărilor, caprele gestante se desprind de grup în căutarea unor locuri ferite unde dau naștere iezilor.

6.2.6. Repertoriul comportamental intraspecific

În cadrul observațiilor făcute în perioada 1990 -1994 au fost luate în considerare pentru acest capitol numai comunicațiile sociale intraspecifice constatate în zona Abruptului Bucegilor. Formele identificate în zona de studiu au fost confirmate prin observații personale și în celelalte masive în care s-au urmărit capre negre în timpul cercetărilor. Denumirea posturilor comportamentale este pur descriptivă, preluată după Geist 1978, și Walther 1984 și reflectă amenințările, dominanța, supunerea sau comportamentul de reproducere.

Apropierea amenințătoare:

Forma de amenințare directă, de intensitate medie. Individul care amenință merge direct către cel amenințat. Urechile sunt îndreptate în spate și coada este lăsată. În mod normal acest comportament este folosit de indivizii dominanți de ambele sexe pentru a-i determina pe cei subordonați să părăsească un loc de hrănire sau de odihnă mai bun.

Scuturarea capului și a corpului

Formă indirectă de dominanță, exprimată atât vizual cât și olfactiv(Schaler 1977) Este un comportament specific masculilor care încep prin scuturarea înceată a capului și termină prin scuturarea mult mai rapidă a corpului. În același timp poate fi eliminată urina care să impregneze flancurile. Deseori urmează o nouă scuturare a capului.

Ciocnirea capetelor

Formă directă de comportament agresiv la adulți, întâlnită la ambele sexe, foarte puțin întâlnită în afara perioadei de rut când este mai mult simulată, contactul direct fiind foarte rar. Iezii folosesc mult mai des acest comportament în joaca zilnică.

Alungarea

Formă directă de agresiune întâlnită la ambele sexe cu o dominanță în rândul masculilor mai ales în perioada de rut. când masculii sunt de forțe aproximativ egale rolurile se pot schimba chiar de mai multe ori în aceiași confruntare. De cele mai multe ori alungarea se termină când între rivali și ciopor se interpune un obstacol ce împiedică controlul acestuia, dar distanța de urmărire depinde direct de vârstă și forța rivalilor, așa cum s-a arătat anterior. Dacă se ajunge la confruntarea directă de obicei se incearcă împungerea în abdomen (Stavros 1987), torace sau membre a adversarului.

Joaca

Joaca iezilor este o adevarată școală care formează și antrenează exemplarele pentru viața în mediul alpin. Alergarea în viteză în josul pantei, cu scuturări ale capului și opriri bruște pe iarbă, grohotiș sau zăpadă, cu salturi laterale și cățărări pe stâncă, pregătesc iezii pentru solicitările de mai târziu. În cazul adulților, astfel de manifestări, sunt o exprimare vizuală a poziției de dominanță chiar dacă atacurile sunt în joacă. Modul în care se răspunde la un astfel de comportament clasifică individul în cadrul grupului. Comportamentul de joacă la adulți poate fi considerat și ca o formă de agresiune indirectă de stabilire a ierarhiei.

Amenințarea cu capul jos

Este o forma de amenințare directă în care individul ține capul aplecat sub axa

corpului, urechile date pe spate și coada lăsată. Este caracteristică ambelor sexe și este manifestată atât frontal cât și lateral.

Capul pe spate

Comportament caracteristic masculilor în perioada de rut în care aceștia apropie femelele printr-un mers rigid, cu capul dat pe spate, mirosind și “mehăind”. Masculii deținători de ciopor sau în căutarea femelelor în călduri, manifestă un astfel de comportament.

Lovitura laterală

Amenințare vizuală directă în care un exemplar încearcă să lovească cu coarnele de jos în sus, sau mimează această lovitură ca amenințare pentru alte exemplare. Comportament caracteristic ambelor sexe.

Săritura

Comportament tipic iezilor în timpul jocului, manifestat uneori și de juvenili. Constă într-o săritură puternică în aer, cu scuturarea corpului și mișcarea picioarelor în aer. Când unul din iezi pornește joaca, cu alergări și sărituri, ceilalți se alătură, sărind în aer și alergănd unul după altul .

Frecarea cu coarnele – marcarea

Tufișurile sau crengile joase sunt frecate viguros cu coarnele . Este o manifestare indirectă de agresiune vizuală și olfactivă prin care se lasă un semnal chimic din glandele retrocornale (smochine) pe vegetația folosită și un semnal vizual transmis prin vigoarea mișcării.

Buza superioară răsfrântă

Face parte din repertoriul comportamental al masculilor în perioada de rut când aceștia miros urmele și în special urina femelelor în călduri, ridică gâtul în poziție verticală și răsucesc capul lateral cu buza superioară răsfrantă. Estes, presupune că acest comportament ajută la activarea organului Jacobson în analiza hormonală și că este folosit și în afara perioadei de rut. Relevanța acestui comportament în comunicarea dintre indivizi a fost dovedită de Walter în 1984. care l-a apreciat ca un semn de disponibilitate a masculilor la împerechere.

Pozția joasă

Este o poziție adoptată de un individ dominat la apropierea unui exemplar dominant și are diferite grade de manifestare. Uneori exemplarul dominant nemulțumit de gradul de submisie obținut fără amenințare impune o manifestare a dominației superioară sau deplasarea individului. Pozitia joasă este adoptată și la încercarea de pătrundere în spațiul de odihnă sau hrană al exemplarelor dominante.

Contactul nazal sau nazo – genital

Poate fi considerat ca un comportament de comunicare și recunoaștere ale unor caracteristici ale partenerului ce stă la baza dezvoltării altor comportamente tipice. În timpul rutului declanșează comportamentul copulativ.

Poziția gâtului

Se manifestă atât în rândul iezilor cât și la adulți, mai ales la femele. Individul dominant presează în jos gâtul celui dominat. Poate avea forme de intensitate minimă când gâtul doar se sprijină de cel al individului dominat dar poate fi și o adevărată luptă pentru un rang social mai înalt în ciopor sau în clasa de vârstă căreia îi aparține.

Poziția dominantă

Este o formă vizuală de dominanță care reprezintă o agresiune indirectă. Ea se regăsește în joaca iezilor când aceștia luptă pentru ocuparea unui loc în vârful unei stânci din perimetrul de joacă, cel mai viguros reușind să domine grupul și să mențină poziția în ciuda încercărilor de cucerire ale celorlalți. La adulți acest comportament specific masculin se manifestă prin poziționarea pe promotorii dominante, într-o atitudine rigidă, cu capul ridicat și coada lipită de corp, uneori prin mișcari încete pe linia de creastă astfel încât forța și înfațișarea exemplarului să fie percepută de la mare distanță.

O altă poziție dominantă este cea adoptată de masculi în special în confruntarea din timpul rutului când în postura laterală fiecare își etalează calitățile încercând să se impună și să determine renunțarea adversarului fără o confruntare directă.

Un comportament neântâlnit la caprele negre din Bucegi în timpul cercetărilor, dar semnalat de Lovari în 1985 și în 1990 ca foarte rar la Rupicapra rupicapra, constă în urinarea unui mascul dominat într-o postura apropiată de cea a femelei la amenințarea altuia dominant.

La masculi s-au constatat în timpul cercetărilor 217 cazuri de agresiune și o creștere a formelor de agresiune directă, direct proporțională cu vârsta . Formele de agresiune indirectă scad proporțional cu înaintarea în vârstă.

Între femele, în aceiași perioadă au fost înregistrate 124 cazuri de agresiune, neexistând o corelație directă între formele de agresiune și vârstă.

În timpul cercetărilor au fost înregistrate și 54 cazuri de agresiune între masculi și femele, agresiunea directă fiind preponderentă la vârste mici iar cea indirectă la vârsta maturității sexuale în special în perioada de rut când masculii adună caprele în ciopoare.

Se observă o incidență mult mai redusă a cazurilor de agresiune și în special de agresiune directă în rândul femelelor. Acestea preferă în cazul agresiunii directe, lovituri mai puțin periculoase. Cazurile de confruntare cu contact direct sunt foarte rare. O explicație posibilă constă în gregarismul diferit al sexelor. În timp ce femelele stau în ciopoare mai tot timpul anului iar ierarhia este bine stabilită, masculii adulți stau izolați marea majoritate a timpului și se întâlnesc în perioada de rut când ajung la confruntări pentru stabilirea supremației asupra ciopoarelor.

6.2.7. Bioelemente – ciclul biologic

Vârsta minimă de reproducere s-a determinat prin analiza cicatricelor placentare pe uterele celor mai tinere femele și s-a corelat cu observațiile directe ale femelelor foarte tinere cu iezi. din analiza cicatricilor placentare a 10 ex. tinere dar mature sexual, s-au determinat trei care au prezentat cicatrice corespunzătoare unei vârste minime de reproducere de 24 luni și șapte cu o vârsta minimă de reproducere de 36 luni. Acestea corespund unei participări la reproducere a 30% din femele în al doilea an de viață și 70 % în cel de-al treilea an de viață. Corelând aceste date cu faptul ca femelele tinere pierd, datorită lipsei lor de experiență mult mai ușor iezii, putem considera că în condiții din Carpați, caprele negre femele sunt apte de reproducere și părticipă aproape integral la aceasta în cel de-al treilea an de viață. Aceasta cifra ar trebui luata în considerare la întocmirea planurilor de management și în special la calculul sporului anual și structurarea recoltei în țara noastră.

Durata gestației s-a determinat ca medie a intervalului dintre primele ovule fecundate și fixate în uter și primele fatări. intervalul în care au fost găsite ovule fecundate a început după 15.10. iar primele fatări observate au fost după 15.04 ducând la o durată medie a gestației de 180 zile. Femelele tinere intră relativ mai repede în călduri comparativ cu cele bătrâne. Iezii văd de la naștere și sunt capabili să își urmeze mama după cca trei ore, au o perioadă de aproximativ 40 de zile de hrănire exclusiv cu lapte care se completează treptat cu hrana vegetală până la 6 luni când intervine înțărcarea.

Numărul de iezi s-a determinat prin 250 observații directe în lunile mai și iunie în Bucegi și prin numărarea cicatricilor placentare ale anului de recoltare a 50 femele mature sexual. din observații directe a rezultat 1,40 iezi fatați pe cap de femelă matură (90 femele cu doi iezi), iar din analiza cicatricilor placentare a rezultat un număr de 1,58 iezi fătați pe cap de femelă matură (29 femele cu două cicatrice placentare corespunzătoare anului recoltării). În luna august, în ciopoarele de vară, numărul iezilor se redusese deja la 0,65 în raport cu numărul femelelor mature. De aici rezultă marea importanță a primelor două luni din viața în supraviețuirea iezilor.

Cea mai batrână capra neagră recoltată a fost fertilă și a avut o vârstă estimată la 18 ani. 92% dintre femelele recoltate pentru trofeu, deci femele în vârstă, prezentau semnele fertilității chiar dacă unele nu erau însoțite de iezi. Aceasta duce la concluzia că în condițiile din țara noastră fertilitatea se apropie de limita fiziologică a femelelor.

În literatură, în terenuri fără prădători naturali vârsta maximă înregistrată de capra neagră a fost de 23 ani.

Coeficientul de siguranță al speciei este relativ ridicat, capra neagră având un număr redus de iezi dar și de dușmani naturali. Trăind într-un mediu cu o perioadă de vegetație foarte scurtă fată un pui cu un grad de dezvoltare foarte avansat ce cântărește în jurul a 4 kg. la naștere .Greutatea medie a iedului raportată la greutatea medie a femelelor reprezintă 12% în cazul unui singur ied și 22% în cazul a doi iezi (cu o medie de 17% pe lot). Acest raport plasează capra neagră pe locul doi, după caprioară într-un clasament al speciilor autohtone, (Comșia 1961), dar în ceea ce privește gradul de dezvoltare al iedului ea se situează pe primul loc. Adultul este reprezentarea forței și curajului perfect adaptat la mediul alpin. Măsurătorile efectuate în cadrul cercetărilor pe 25 masculi și 25 femele, exemplare adulte, în perioada de recoltă au relevat următoarele dimensiuni:

Date morfologice comparative pentru caprele negre din Bucegi (Ionescu) si Alpi (Couturier)

Bucegi . Alpi (Couturier)

Lungimea medie Femele 1285 +/- 35 mm 1156+/-59

Masculi 1322 +/- 47 mm 1301+/-60

Înalțimea la greabăn Femele 794 +/- 29 mm 760+/- 25

Masculi 820 +/- 42 mm 802 +/-21

Circunferința Femele 854 +/- 53 mm 821 +/-23

Masculi 945 +/- 72 mm 907 +/-47

Greutatea Femele 31 +/- 12 Kg. 25 +/- 7 Kg.

Masculi 36 +/- 16 Kg. 28 +/- 9 Kg.

Dimensiunile caprelor negre din Bucegi sunt similare celor înregistrate la caprele negre din Carpați dar sensibil mai mari decât caprele negre din Alpi , Caucaz sau Pirinei.

6.2.8. Etologia hrănirii

Cercetarea dietei cantitativă și calitativă, a arătat dependența ciopoarelor mixte de comunitatea de specii Festuca sp., Poa sp. și Trifolium sp., plante cheie pentru procurarea unei hrane bogate în glucide și proteine și săracă în fibre.

Această dietă este deosebit de importantă în perioada de lactație. Grupul de specii ierboase caracteristice locurilor acoperite pentru un timp îndelungat de zăpadă și cu un sol slab acid furnizează magneziul (din frunze) și fosforul (din flori) ca și proteinele și glucidele necesare dezvoltării. (tab. 14)

În urma investigațiilor făcute se poate conclude că masculii maturi nu exclud de obicei pe ceilalți membrii ai populației din cele mai bune locuri de pășunat așa cum se credea până acum, dar distribuția calitatea și abundența hranei, pe de o parte și densitatea populației pe de altă parte, sunt două variabile cheie în modul de ocupare a spațiului în afara influenței antropice.

Au fost folosite trei metode diferite de identificare a speciilor vegetale ce alcătuiesc hrana caprei negre.

Prima a constat în analiza rumenului animalelor recoltate separându-se conținutul din perioadele de recoltare cu strat relativ gros de zăpadă (iarna) și cele din perioadele de recoltare fără zăpadă (toamna). De asemenea au fost separate conținuturile caprelor negre recoltate în golul alpin propriu zis de cele recoltate sub limita altitudinală a pădurii. Conținutul a 100 rumenuri a fost spălat cu jet de apă prin diferite site reținându-se părțile vegetale identificabile.

A doua metodă a folosit observarea directă cu lunetă cu o putere de mărire de X60, în toate anotimpurile, cu identificarea ulterioară a speciilor păscute și proporției plantei consumate.

Ultima metodă a constat în urmărirea pe trasee pe zăpadă a caprelor negre în timpul iernii, toamnei târziu și primăverii timpurii și identificarea directă a speciilor consumate .

Capra neagră își modifică strategia de hrănire ca răspuns la variațiile sezonale și disponibilitatea resurselor locale. În Bucegi, pășunatul este cea de-a treia componentă importantă care influențează direct în perioada de vară și indirect în restul anului, modul de folosire a resurselor. Comportamentul de hrănire poate fi folosit ca un indicator indirect dar efectiv al cantității și calității hranei în habitatul utilizat (Owen – Smith, 1979). Cantitatea de hrană și timpul necesar acumulării acesteia determină eficiența de hrănire dar este și un indicator indirect al calității hranei disponibile (Bruno – Lovari, 1989).

Investigarea dietei în cele patru anotimpuri, atât cantitativă cât și calitativă, a arătat dependența ciopoarelor mixte de comunitatea de specii Festuca sp., Poa sp. și Trifolium sp., plante cheie pentru procurarea unei hrane bogate în glucide și proteine și săracă în fibre.

În timp ce masculii de până la cinci ani (clasa a treia de vârsta) concură la hrană cu femelele, se pare că masculii mai vârstnici preferă alte comunități de plante, plasate mai jos altitudinal. Aceste date confirmă observațiile lui Hamr (1984), Shank (1985) și Lovari (1986).

În perioada de vară marea majoritate a femelelor adulte, cu iezii și exemplarele subadulte ocupă altitudini de peste 1600m. După perioada de rut, în funcție de condițiile climaterice caprele negre stau în golul alpin dacă acesta încă le mai oferă hrană, sau coboară în pădure dacă refugiul reprezentat de abrupturi și stâncărie este prezent. În Bucegi în afara masculilor adulți au fost observate ciopoare mici ce foloseau spații împădurite cu pante mari la altitudini sub 1600 de m. Aceste ungulate folosesc un spațiu cu variății mari ale climei și resurselor de hrană. Iarna, bilanțul energetic este de obicei negativ într-un astfel de spațiu datorită calității hranei oferite dar și grosimii zăpezii care face ca procurarea hranei să necesite mult timp și multă energie. O situatie similara a fost descoperită și în Alpi (Knaus – Schroder 1975).

Competiția intraspecifică la hrană este mică atât datorită comportamentului specific, cât și a densității relativ reduse existente în zona de studiu.

În perioada 1990 – 1994 au fost monitorizate 10 ciopoare și 10 masculi maturi izolați, de la ivirea zorilor până la lăsarea întunericului, după metoda Altmann,(1974) câte 100 ore pe sezon, pe ciopor și pe individ izolat. Au fost analizate tipurile de activități (păscut, odihnă, alte activității incluzând deplasare mai mult de 50m), timpul afectat fiecăreia (cu înregistrarea activității la fiecare 15`) și eficiența pășunatului ( timp petrecut cu capul în jos, numărul de pași făcuți în cautarea hanei, numărul de pași cauzat de interacțiuni sociale în cadrul ciopoarelor și numărul de ridicări ale capului datorate alertei. În urma analizei au rezultat trei tipuri dominante de petrecere a timpului . Acestea sunt: hrănirea (H), odihna (O) și deplasările și alte activități (A)

Tipurile de activitate pe sezoane (%) și diferențiat pe masculi și ciopoare dominate de femele este prezentată în tabelul următor.

Tabelul nr.16: Tipurile de activitate pe sezoane (%).

Unde: H = Hrănire; O = Odihnă; A = Alte activități.

Rezultatele obținute reflectă atât abundența hranei și calitatea acesteia cât și etologia speciei. Astfel în perioada de toamnă se constată cea mai mare diferență între timpul ocupat cu hrănirea de femele și masculi. În timp ce masculii în perioada de rut mănâncă foarte puțin fiind ocupați cu strângerea și păzirea cioporului, femelele își modifică nesemnificativ modul de hrănire. Raza de acțiune anuală, cu excepția perioadei de rut, a masculilor este mai mică și se reflectă în procentul mai mic de timp ocupat cu deplasările. Explicația este etologică. În timp ce masculii din clasele de vârstă 4 și 5 sunt solitari, ocupă un teritoriu ce oferă hrană și adăpost pe suprafețe mici, femelele se adună în ciopoare care trebuie să acopere suprafețe mari pentru a satisface nevoile de hrană ale întregului grup și pentru găsirea de locuri de siguranță pentru toate femelele și iezii lor.

Tabel nr.17: Frecvența speciilor lemnoase și ierboase în dieta caprei negre pe sezoane de vegetație și categorii de habitat determinata prin studiul continutului stomacal, observatii și identificari directe. .

Rezultatele analizei rumenului au fost confirmate de cele rezultate din cele peste 600 observații directe sau identificări pe urma pârtie.

Tabelul nr. 18: Frecvența speciilor lemnoase și ierboase în dieta caprei negre în cursul anului. .

Ca importanță în dieta caprei negre speciile lemnoase au un rol deosebit în perioada de iarnă. Analizând rezultatele, comparativ, rezultă că speciile de foioase sunt preferate rășinoaselor. Sorbul (Sorbus aucuparia), salcia (Salix sp.) și aninul verde (Alnus viridis) sunt speciile consumate cu cea mai mare plăcere pe timpul iernii. Sunt consumate în special vârfurile ramurilor terminale și mugurii dar nu este disprețuită nici coaja . De o importanță mijlocie, atât în ordinea preferințelor cât și în cea cantitativă sunt paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus sylvatica), mesteacănul (Betula pendula) și plopul tremurător (Populus tremula)

Dintre rășinoase, de o importanță medie este bradul (Abies alba), mai ales prin exemplarele tinere ale căror ace sunt consumate cu predilecție și jneapănul (Pinus mugo). Molidul (Picea abies) are o mică importanță în dietă și este de asemenea pe o poziție joasă în scara preferințelor, ca și pinul (Pinus sylvestris) și laricele (Larix decidua). Deși sunt semnalate în literatura de specialitate nu au fost semnalate în perioada cercetărilor în dietă, tisa (Taxus baccata ) și ienupărul (Juniperus communis)

Arbuștii cu importanța cea mai mare în hrana caprei negre sunt speciile de sălcii pitice (Salix reticulata, Salix herbacea, etc), afinul și merișorul (Vaccinium myrtilus, Vaccinium vitis idaea.)

Hrana caprei negre este deosebit de variată. Densitatea la care s-a ajuns în populația din Bucegi nu crează probleme regenerării speciilor de interes forestier. Femelele tinere aproape de maturitatea sexuală (în al doilea sau al treilea an de viață) manifestă o ocupare a timpului diferită față de cele mature. Astfel ele au o eficiență mai redusă la păscut fiind de obicei la periferia cioporului. Acest fenomen este legat de Lovari și Locati de dominanța intraspecifică, în cadrul cioporului fiind o ierarhie liniară.

Aplicând metodologia de cercetare a lui Bruno și Lovari de măsurare a eficienței păscutului prin înregistrare :

a) număr de mușcături pe minut. – păscut

b) numărul de pași pentru cautarea hranei. – selecție hrană

c) numărul de pași cauzat de relațiile de dominanță . -competiție

d) numărul de ridicări ale capului pe minut . – alternanță

și înregistrând de asemenea ritmul activității zilnice, poziția fiecărui individ în interiorul grupului și preferințele la păscut pe sexe și clase de vârstă s-au obținut următoarele rezultate: caprele tinere au avut un număr mai mic de mușcături pe minut datorită unei alternanțe mai mari și unui număr mai mare de pași făcut pentru căutarea hranei și evitarea exemplarelor situate mai sus pe ierarhia socială. Alternanța se pare că se datorează poziției periferice mai expuse pe care caprele tinere o au în cadrul cioporului. Acolo ele sunt mai alarmate și simt nevoia să supravegheze mai des zona pentru a evita eventualele pericole. Totuși numai iezii au o prezență semnificativ mai ridicată în mijlocul cioporului în toate tipurile de activitate (păscut, deplasări, odihnă). Când hrana este abundentă, de bună calitate și diversificată, competiția pentru hrană a fost redusă, în timp ce selectivitatea și alerta erau ridicate. Alerta ridicată se explică prin prezența în sezonul de vegetație, a câinilor de la stâni și turiștilor în habitatul caprei negre.

În general, după perioada de rut, există tendința de coborâre altitudinală pentru iernare în molidișuri și chiar mai jos în amestecurile de rășinoase cu fag unde hrana este mult mai accesibilă. Pe de alta parte, dacă nivelul zăpezii nu este prea mare, majoritatea caprelor negre nu părăsesc golul alpin. Pantele mari, puternic vântuite, ce sunt de obicei evitate de caprele negre, pot fi în sezonul rece un loc de atracție. Aici nivelul zăpezii rare ori depășește 15-20 cm și de multe ori ea este spulberată de vânturi, iarba rămânand la suprafață chiar când în vecinătate stratul de zăpadă depașește 1 m.

Sezonier, caprele negre, au în ceea ce privește hrana, epocile bogate alternând cu cele sărăcăcioase. Când golul alpin e primavara fara zăpadă și gheață, în toate locurile unde se poate prinde o rădăcină, încolțește vegetația. Ea nu e atât de bogată și atât de înaltă cum e aceea a pășunilor de la altitudine mai mică, dar parcă e mai delicată, mai fragedă și mai diversificată. Față de densitatea redusă a caprelor negre de la noi din țară, ea asigură din primavară până în toamnă o hrană îndestulătoare. În etajul alpin și subalpin, chiar și acolo unde se prezintă marele concurent, oaia, capra neagră își găsește hrana, deși mult mai greu și mai puțin comparativ cu locurile unde turma nu poate să pătrundă. Animal de zi, începe să pască în zori pentru ca apoi, așezată pe vreo lespede, sau lângă postața de jepi, să rumege îndelung, odihnindu-se. Perioadele de păscut și rumegat alternează. Vara, când hrana este mai bogată și se poate procura cu usurință, perioadele de rumegat sunt mai lungi. Iarna, cand ziua este mai scurtă și hrana este săracă și necesită un efort de căutare mai mare, perioadele de rumegat din timpul zilei sunt mai puține și mai scurte. Am putea spune că tot ceea ce e verde în arealul caprelor negre constituie hrana acesteia. În sezonul de vegetatie, alege, are anumite ierburi preferate; mai mult: acolo unde pășunea este invadată de turmele de oi capra neagră se retrage, prefera chiar pășunile din anumite coaste cu toate că aceleași plante cresc și în alte locuri. Sunt plante care pentru om sunt foarte otrăvitoare, pe care însă caprele negre le pasc frecvent. Așa sunt speciile citate de I Pop si W. Schroder, ca mătrăguna (Atropa belladonna), sau degetarul galben (Digitalis). Diferitele specii de trifoi (Trifolium sp.) care cresc la munte sunt o componenta importanta a hranei. Sunt consumate cu plăcere speciile de pătlagină (Plantago sp.), care cresc în munți noștrii. Apoi ierburille cu spice (gramineele) cât sunt în stadii tinere de dezvoltare: firuțele (Poa sp.) , paișurile (Festuca), horștii (Luzula), brioala (Meum mutellina), planta poligonacee Oxyria digyna. Alte plante preferate de caprele negre sunt: spălăcioasa (Senecio sp.), cujda (Doronicum carpaticum), crețișoarele (Alchemilla) etc.

Caprele negre nu mănâncă plantele prea aromate sau cu miros puternic, dintre care, pe unele, omul le găsește cu miros foarte plăcut, cum este, de exemplu, izma (Mentha).

Dintre arbuștii ale căror frunze și muguri le rod caprele negre amintim: murul (Rubus saxatilis, R.idaeus, R.plicatus etc.), agrișul (Ribes alpinum), merișorul (Vaccinium vitis idaea), afinul (Vaccinium myrtillus), apoi sălciile de munte (Salix reticulata, S.herbacea, S.jacquini, S.hastata, S,caprea etc.), scorușul (Sorbus aucuparia), arinul de munte (Alnus viridis) care formează tufișuri împreună cu jepii, mesteacănul (Betula pendula).

Această hrană din sezonul de vegetatie se restrânge și sărăcește enorm iarna. Din locurile cu zăpada mai puțină, caprele negre scot la iveală iarba aproape uscata, dar caută mai ales horștii de pădure (Luzula sylvatica) care rămâne verde și sub zapada. Ele rod lujerii arbuștilor, culeg iedera (Hedera helix), diferiții mușchi și licheni, în special barba bradului (Usnea barbata), apoi Parmelia polivacea și P.caperata. Iarna, în pădure, adeseori vedem capre negre – sau urmele lăsate de ele – ridicate cu picioarele din față pe trunchiul copacilor în căutare de licheni. Pe zăpada mare sapă ca să ajungă la hrană, adeseori intrând în gropile săpate, cu capul și cu picioarele din față. Nu sunt rare accidentele pricinuite de aceste căutări de hrană. Au fost găsite resturile unor capre negre care, cațărându-se pe trunchi după licheni, s-au agățat cu coarnele într-o creangă, fără a se mai putea elibera, sau li s-a prins un picior în furca unei crengi. Iarna nu disprețuiesc nici lujerii fragezi ai jepilor (Pinus mugo) sau chiar vârful cetinii de brad (Abies alba).

Caprele negre mănâncă ciuperci și de asemenea și fructe de pădure, afine sau merișoare. În covoarele de bujori de munte, de smirdar (Rhododendron myrtifolium), caprele negre se odihnesc fără însă a le consuma frunzele pieloase și aspre.

Ele păscând nu smulg iarba, ci o taie neted cu dinții, adeseori numai de la vârf. Ca și cerbul și căprioara – ca toate rumegătoarele – și capra neagră caută sarea. Uneori stâncile au părți sărate, sarea iese la suprafață prin porii pietrei, formând un strat subțire; se găsesc și izvoare și bălți cu apa puțin sărată. Caprele negre le cunosc, le vizitează regulat și ling sarea cu multă plăcere. Chiar speriate repetat, caprele negre nu pot rezista multă vreme ispitei și revin. Nu se sfiesc nici să cerceteze regulat pietrele sărătoare din apropierea stânelor, ca să culeagă resturile rămase după oii. Nevoia de sare pare să fie mai accentuată la începutul sezonului de vegetație când plantele suculente pot provoca probleme stomacale dacă sunt consumate în cantități mari.

6.3. Dinamica Populației

6.3.1. Structura populației pe sexe și clase de vârstă

Structura populației pe sexe și clase de vârsta s-a analizat prin distribuirea indivizilor observați în cinci clase de vârsta, în cadrul fișelor de teren. S-a adoptat sistemul ”Lovari” modificat astfel încăt să corespunda principalelor cerințe ale cercetărilor. Aceste clase sunt următoarele:

Clasa a I a, – iezi până la un an.

Clasa a II a, – juvenili de la unu până la doi ani.

Clasa a III a, – tineretul între doi și cinci ani.

Clasa a IV a, – adulți între șase și zece ani .

Clasa a V a, – seniori cu vârsta de peste zece ani.

Populația din munții Bucegi a fost analizată comparativ cu populațiile din cele mai reprezentative masive din țara (Retezat, Făgăraș și Pietrosul).

Raportul dintre sexe rezultat din fișele de observații trebuie analizat diferit pentru diferite clase de vârstă. Astfel, se observă la vârste mici (12 ani) și (35 ani) că raportul este aproape egal între masculi și femele 1,00/1,10 (Figura nr. 66). Raportul nefavorabil dintre clasele de vârstă superioare se explică prin defavorizarea biologică a masculilor (anotimpul rece succedându-se după o perioadă epuizantă de rut și observabilitatea redusă datorată etologiei specifice, masculii mai în vârstă trăind mult mai retrași, în locuri mai bogate în vegetație).

Dinamica populației a fost analizată comparativ, în Bucegi și la nivel de țară iar sporul anual a fost analizat în cele patru masive (Retezat, Făgăraș, Rodna și Bucegi), în acest scop determinându-se proporția iezilor de până la un an din totalul populației și repartiția pe sexe și clase de vârstă.

Capriciile vremii din mai și iunie, în perioada fătărilor, au influențat în mod deosebit sporul natural, acesta variind între 23% și 10% din numărul total de adulți în perioada luată în studiu. Sporul mediu înregistrat este de 25% raportat la numărul de femele adulte, 14% raportat la numărul de adulți și 12% raportat la efectivul total. Diferenta mare dintre numarul fatarilor (in mod normal peste 90% din femelele adulte fata) si sporul mediu inregistrat arata importanta deosebita a mortalitatilor inregistrate in primul an de viata. Peste 65% din iezi nu supravietuiesc acestei perioade. Dupa aceasta perioada mortalitatea se reduce substantial ajungand sa reprezinte aproximativ 10% din numarul adultilor.

Tabelul nr.19: Ponderea diferitelor clase de vârstă și sexe în populația de capra neagră din Munții Rodnei în anii 1991+1992+1993 .

Figura nr. 60: Ponderea indivizilor pe clase de vârstă și sex în Munții Rodnei .

Tabelul nr. 20: Ponderea diferitelor clase de vârstă și sexe în populația de capra neagră din Munții Bucegi în anii 1991+1992+1993 .

Figura nr. 61: Ponderea indivizilor pe clase de vârstă și sex în Munții Bucegi .

Tabelul nr. 21: Ponderea diferitelor clase de vârstă și sexe în populația de capra neagră din Munții Făgăraș în 1991+1992+1993 .

Figura nr. 62: Ponderea indivizilor pe clase de vârstă și sex în Munții Făgărași .

Tabel nr.22: Ponderea diferitelor clase de vârstă și sexe în populația de capra neagră din Munții Retezat în 1991+1992+1993 .

Figura nr. 63: Ponderea indivizilor pe clase de vârstă și sex în Munții Retezat .

Tabelul nr. 23: Ponderea diferitelor clase de vârstă și sexe în populația de capra neagră din cele patru masive muntoase luate în studiu (1991+1992+1993) .

Figura nr. 64: Ponderea indivizilor pe clase de vârstă și sex în în cele patru masive luate în studiu .

Figura nr. 65: Distribuția pe clase de vârstă

Figura nr. 66: Raportul dintre sexe pe clase de vârstă

Tabel nr.24: Efectivele de capra neagră și recolta realizată la nivelul anului 2000 .

Figura nr. 67:Distribuția pe fonduri de vânătoare a caprei negre în România

Tabel nr.25: Răspândirea caprei negre pe fonduri de vânătoare și tipuri de ecosistem în 2000.

7.1. Managementul populației

Schroder și alți autori (1983) constată o luare în posesie crescândă a unor teritorii prealpine înainte nepopulate de capra neagră. Ei văd în cauzele acestui fenomen nu numai o exploatare vânătorească mai reținută, dar și eliminarea lupului și râsului. În cazul prezenței acestora, caprele negre care în caz de pericol se refugiază în stâncării, aici, în pădure, nu ar fi avut nici o șansă. În contradicție cu această afirmație stă constatarea că, capra neagră a trăit de milenii împreună cu aceste specii, iar în cazul fugii de dușman are nevoie de zone stâncoase, dar nu cu un caracter tipic alpin. În Pădurea neagră, ca și în Noua Zeelandă, dar și în Alpi, se poate observa că în cazul unui pericol ce vine din zonele superioare (râs, acvila, etc.), capra neagră se refugiază cu precădere în zona subalpină sau în pădure.

Regresul unor populații de capra neagră în Bucegi ca si in Europa până la începutul acestui mileniu, poate fi în cea mai mare parte pusă pe seama extracției vânătorești excesive dar și pe modificarea habitatului ca urmare a activităților antropice .

În ce măsură este însă implicată distrugerea prădătorilor în creșterea efectivelor de capra neagră? În primul rând se pare că protecția față de factorul antropic ce acționează direct asupra lor este determinantă pentru o creștere masivă a efectivelor. Astfel a fost posibil ca în Caucaz, în ciuda unei intervenții puternice a prădătoarelor asupra populatiei de capră neagră, în special a lupilor, să se ajugă la o creștere substanțială printr-o vânătoare reglementată. Presiunea vânătorească se resimte cel mai puternic acolo unde caprele negre nu mai au teren liber unde să se refugieze. Pentru un efectiv mic, trăind pe un teritoriu restrâns, extracția vânătorească nerațională poate crea niște goluri, ce nu pot să fie compensate prin imigrare ca în cazul efectivelor ce trăiesc pe teritorii mari. Așa este de înțeles de ce caprele negre, care până în secolul XIX erau un vânat frecvent întâlnit, au putut fi decimate în Carpații Orientali și Occidentali ca și în munții Vosgi, Jura sau Pădurea Neagră.

Cota legala de recolta s-a situeaza in Bucegi in jurul a 5% din populatia evaluata in conditiile unei populatii stabile. Comparata cu sporul annual si mortalitatile naturale ea este mica. Diferenta se datoreaza braconajului inregistrat atat pentru trofeu cat si pentru carne. In conditiile deosebit de aspre ale habitatului alpin in care peste 65% din iezi mor in primul an de viata, selectia naturala actioneaza foarte puternic. De acea, in astfel de conditii la care se adauga prezenta pradatorilor, este nerecomandabila selectia la iezi si juvenili. In cadrul cotei de recolta procentul rezervat selectiei nu va depasi 50% si se va face in randul adultilor cu defecte identificabile. Vanatoarea pentru trofeu se va face pentru masculi numai in clasa aV-a de varsta, atat pentru valorificarea superioara a exemplarelor recoltate cat si din considerente ecologice. Se va evita extragerea masculilor din clase inferioare, extragere ce duce la afectarea calitativa a populatiei. In randul femelelor se vor extrage numai femele foarte batrane (din a doua jumatate a clasei V), dar nu si in cazul in care ele mai sunt conducatoare de card.

Pretențiile teritoriale ale caprei negre.

La toate animalele pretențiile teritoriale sunt determinate de procurarea hranei, de necesitățile de adăpost și de reproducere. Mărimea teritoriului parcurs zilnic depinde de distanța dintre locurile de adăpost si cele de procurare a hranei. Un alt criteriu este acela al mărimii propriu-zise a suprafeței de procurare a hranei. O particularitate a biotopurilor munților mijlocii cu o pondere relativ redusă de stâncărie este separarea spațială a locurilor de hrană de cele de adăpost. În mod special în cazul unor ciopoare mari (20-40 exemplare) sunt necesare modificări substanțiale ale acestor locuri; dar și aici, în timpul verii, teritoriile parcurse zilnic nu sunt mai mari de 20-30 ha. Fiecare ciopor își are în fiecare anotimp anumite locuri de hrană și adăpost, a căror alegere nu depinde numai de capacitatea de adăpost oferită, dar și de apropierea de locurile de hrană.

Pentru țapi, care trăiesc izolați, și care își mențin teritoriul, este mult mai puțin problematic să găsească locuri de adăpost și hrană ce nu se întrepătrund când locurile lor de ședere zilnice nu sunt relativ întinse.

Calitatea spațiului de viață din munți Bucegi variază mult odată cu anotimpul. Cu preferințe foarte clare față de poziția altitudinală, expoziție, înclinarea versantului și tipul de vegetație pentru anumite perioade ale anului sau zilei, capra neagră își minimalizează pierderile de energie și își optimizează posibilitățile de culegere a hranei. Mărimea suprafeței parcurse anual desigur că variază în mod individual – 80% din țapii ce au făcut obiectul unui studiu întreprins în Alpi, s-au aflat pe parcursul unui an pe o suprafață cuprinsă între 50-200 ha. La capre mărimea acestei suprafețe este mai unitară. 60%, conform aceluiași studiu ele se mulțumesc cu o suprafață cuprinsă între 50-100 ha. Rezultate asemănătoare au fost obținute și în studiile efectuate de Schroder s.a. în Vosgi și Pădurea neagră.

În Bucegi, în cadrul cercetărilor efectuate în perioada 1990-1994 mărimea teritoriului folosit a variat între cca. 150 și 800 de ha pentru masculi și între 120 și 600 ha pentru femele; suprafețe mult mai mari decât cele înregistrate în Alpi. Aceste rezultate reflectă nu numai densitatea mai redusă din munții noștri dar și perturbările provocate, în special în timpul verii, de activitatea umană. Mărimea necesară a suprafețelor, în zonele în care influența antropică este minimă, este determinată în primul rând de oferta trofică. În timp ce în Alpii din Tirol sunt suficiente mici fâșii pentru a putea asigura baza ofertei trofice, în unele zone sărace în oferta trofică din Noua Zeelandă, sunt necesare suprafețe cuprinse între 200-400 ha. Când pășunatul cu oi acoperă cele mai bune pășuni în timpul verii caprele negre din Bucegi se refugiază și își caută hrana pe pantele abrupte ale căldărilor , pe brâne și în stâncăriile greu accesibile, fiindu-le mult mai greu să obțină hrana pe suprafețe reduse. Turismul dezorganizat, ciobanii cu turmele de oi si cainii de la cabane si stani influenteaza substantial marimea teritoriului folosit ca si forma acestuia.

Mărimea cioporului joacă și ea un rol determinant. În Pădurea Neagră, ciopoarele mici își pot acoperi în timpul verii necesarul de hrană pe o suprafață de circa 50 ha. Ciopoarele mari, necesită pentru acoperirea hranei o suprafață de cinci ori mai mare. Suprafața necesară individului nu reflectă deci propriile sale pretenții, ci necesitățile întregului grup. din acest punct de vedere ciopoarele de 5-12 exemplare care se întâlnesc în mod frecvent la începutul verii în Bucegi, au o tendință de reducere numerică în perioada pășunatului pentru a putea acoperi mai ușor nevoile de hrană în perioada de concurență cu animalele domestice. După coborârea turmelor și odată cu apropierea perioadei de rut ciopoarele se refac.

Mai multe femele aduc un spor anual mai mare, și astfel o intervenție mai puternică în clasa juvenilă, o mai mare presiune vânătorească și neliniștire a terenului. Dacă nu se ține cont de aceasta, urmarea va fi o creștere a mortalității, intrându-se astfel într-un cerc vicios. Nu trebuie neglijată nici valoarea exploatării vânătorești, care în cazul unui raport echilibrat între sexe, prin valoarea mai mare a exemplarelor mature mascule, este net avantajoasă. Nu lipsit de importanță este și faptul că speranța de viață a celor două sexe nu diferă cu mult: 13 ani la țapi și 15 ani la capre; pot exista și excepții, dar ele nu modifică în mod sensibil aceste vârste.

Planificarea extracției va trebui să tindă către cel mai ridicat efect al exploatării vânătorești. Din nou trebuie să facem trimitere la corelația existentă in Bucegi între mortalitățile naturale (>65% din iezi in primul an si 10% din adulti), sporul natural (25% raportat la numarul de femele adulte si 12 % fata de populatia evaluata ) și extracție (5% in medie din populatia evaluata).

Esențială este problema exercitării vânătorii în spațiu și timp. Nu există nici un fel de dubiu că locurile de ședere preferate de vânat nu sunt legate numai de condițiile de hrană, dar în bună parte și de liniștea din teren. Pentru o planificare spațială există suficiente căi cu ajutorul cărora vânatul să poată fi ținut în afara locurilor de ședere periclitate permanent, sau cel puțin temporar. În mod concret aceasta înseamnă: deplasarea și mărimea presiunii vânătorești în anumite zone, scurtarea pe cat posibil a timpului de exercitare a recoltei și o protecție intensă a anumitor zone din teren mai puțin periclitate. Din păcate această sarcină nu poate fi îndeplinită în mod exclusiv de către vânător, necesitând și sprijinul legiuitorului și opiniei publice.

În scopul unei simplificări se vor defini patru categorii de mecanisme, urmând relațiile ce există între densitate și numărul de animale eliminate actual prin factorul considerat, în comparație cu creșterea potențială:

– prima categorie: factori limitativi eliminând un număr constant de indivizi, indiferent care ar fi densitatea lor;

– a doua categorie: factori limitativi eliminând un procentaj fix de animale;

– a treia categorie: factori limitativi eliminând un procentaj de animale crescând odată cu densitatea;

– a patra categorie: factori limitativi ce se manifestă în mod brutal atunci când densitatea atinge un anumit nivel.

Cu ocazia studierii în mod particular a fiecărui factor, vom încerca să determinăm în mod logic categoria căreia îi aparține și vom încerca să facem un model al evoluției în timp a numărului de indivizi ai unei populații care este supusă acestui factor.

Densitatea maximă atinsă la “echilibru” nu poate depăși valoarea admisă de către factorul limitativ cel mai puternic. Acesta va fi cheia evolutiei demografice a populației în viitor.

7.2. Managementul habitatului

Managementul habitatului este preponderent un management al pășunilor alpine. Pădurea din arealul caprei negre din Bucegi este în totalitate fie în regim de protecție integrală (Abruptul Bucegilor), fie intr-un sistem de management durabil. Menținerea sistemului actual de protecție și de management al pădurii va trebui să fie și țelul de viitor al noilor generații.

Managementul vegetației lemnoase din afara fondului forestier este deosebit de importantă nu numai pentru capra neagră dar și din punct de vedere ecologic. În ultimul timp, asupra acestei vegetații s-au făcut cele mai mari presiuni și aici s-au înregistrat cele mai mari distrugeri.

Pajiștile alpine au suferit în ultimele decenii o degradare accentuată sub presiunea suprapășunatului și a managementului necorespunzător. Cu excepția unei perioade relativ scurte (1986 –1989) când au fost în subordinea silviculturii, pășunile alpine nu au avut planuri de management sau acțiuni de conservare și refacere.

In ultimii ani, vaile abruptului prahovean au fost excluse de la pasunatul legal si deși ca suprafata nu sunt semnificative ele s-au constituit intr-un refugiu pentru caprele negre. Pentru refacerea pajistilor alpine atat in folosul zootehniei locale cat si pentru caprele negre, trebuie sa se ia o serie de masuri care si-au dovedit eficacitatea in timp:

Reglementarea pasunatului cantitativ si calitativ astfel incat numarul de animale sa fie corelat corect cu capacitatea de suport a pasunii pentru evitarea suprapasunatului distructiv si a presiunii asupra zonelor de refugiu a caprei negre iar perioada de pasunat sa se reduca la limitele traditionale (25 mai – 15 septembrie).

Ameliorarea pasunilor degradate prin reluarea actiunilor de amenajare a acestora si a lucrarilor de amendare cu carbonat de calciu azotati si fosfati, suprainsamantari cu specii valoroase si ingrasarea prin tarlire.

Lasarea prin rotatie a fiecarei pasuni nepasunate un an ca cea mai simpla metoda de reabilitare si refacere a potentialului trofic al acestora.

7.3. Factorii limitativi ai dezvoltării populației.

Factorii ce determină mortalitatea la populațiile de capră neagră sunt foarte diferiți în funcție de vârstă, caracteristicile populației și caracteristicile ecosistemului. Astfel, condițiile climaterice pot determina cele mai mari pierderi în rândul iezilor, așa cum a fost cazul în 1991 în Bucegi când mai mult de 50% din iezi au pierit din cauza temperaturilor extrem de scăzute imediat după fătare. Lipsa locurilor de fătare fără zăpadă corelată cu temperaturi foarte scăzute în aprilie și mai, plus precipitațiile și vântul, au dus la reducerea puternică a numărului de iezi ce au supraviețuit primelor ore sau zile de după naștere.Tot în prima lună după naștere, iezii de capră neagră sunt cei mai expuși prădătorilor naturali, câinilor de la stâna, precum și accidentelor. După această perioadă, chiar dacă tot ei reprezintă, de regulă, grosul mortalității la nivelul populației în fiecare an, ritmul pierderilor se micșorează. Mortalitati semnificative se mai înregistrează în rândul masculilor de doi ani care în procesul de dispersie, ajung în stațiuni în care nu cunosc pericolele și cad mult mai usor victima prădării sau braconierilor. După această vârstă, caprele negre adulte, adaptate ecosistemului pe care îl locuiesc, au pierderi mult mai mici din cauze naturale. Caracteristicile populației pot induce alți factori ai mortalității sau favorizanți ai acesteia. Deși nu a fost cazul în munții Bucegi, suprapopulația se autoreglează prin boli sau paraziți ce provoacă mortalități în masă sau favorizează prădarea. Așa cum s-a întâmplat la sfârșitul anilor ‘80 în Retezat, când peste 1000 de capre negre au dispărut în doi ani ca urmare a infectării cu paraziți pulmonari. Factorul antropic provoacă mortalitatea directă prin vânătoare și braconaj și favorizează apariția pierderilor prin concurența la hrană a activităților zootehnice, transmiterea de boli de la animalele domestice și stresul provocat în ecosistem.

7.4. Bonitatea fondurilor de vânătoare și efectivele optime la capră neagră (Rupicapra rupicapra carpatica Couturier)

În anul 1975 se constată că specia poate face obiectul gospodăririi pe un număr de 81 fonduri de vânătoare, însumând o suprafață de 229.769 ha cu un efectiv de 8.300 capre negre. Ca urmare a ocrotirii speciei în arealul natural și expansiunii acesteia, a reintroducerii sau populării câtorva fonduri de vânătoare și extinderii acestora în alte terenuri din apropiere, acum în țara noastră capra neagră găsește condiții optime de trai într-un număr de 85 de fonduri de vânătoare pe o suprafață de 261.715 ha (Tabel nr.25). Menționăm că, față de lucrările făcute anterior la această clasificare pe bonitate, terenul optim pentru capre negre nu a fost calculat doar din golul alpin +10 % din suprafața păduroasă a fondului ci analizând condițiile concrete a fiecărui fond de vânătoare și incluzând suprafețele pe care specia poate trăi. Pe unele fonduri de vânătoare s-a inclus deci mai mult sau mai puțin de 10% din fondul forestier și nu întodeauna tot golul alpin, ci numai atât cât este apt pentru existența speciei în cauză. Efectivul optim de capre negre prin ultima clasificare făcută de autor în 1999 este de 9.200 exexemplare față de studiile ICAS din 1987 unde este de 8.780 exemplare și de 8.300 capre negre în 1975.

Tabel nr.26: Situația comparativă a bonității fondurilor de vânătoare și efectivele optime corespunzătoare la capra neagră (Rupicapra rupicapra carpatica Couturier) în anii 1975 și 1987.(Almasan) 1999 (Ionescu)

În ceea ce privește dispersarea fondurilor de vânătoare pe clase de bonitate, în urma cercetărilor efectuate în teren s-a constatat ca 13 din acestea, ceea ce reprezintă 15,3% sunt bonitatea I, ele însumând o suprafață de 59.380 ha (23,4%) și un efectiv optim de 3.715 capre negre (42,3%), deci aproape jumătate din total. Acest lucru este explicabil dacă ne gândim că multe din aceste fonduri de vânătoare se află parțial sau total în Parcul Național Retezat, rezervația UNESCO Pietrosul Rodnei-Maramureș, rezervația cinegetică Arpășel-Sibiu, iar alte fonduri de vânătoare fac parte din GVS și sunt supuse unui regim deosebit de ocrotire.

Fondurile de vânătoare de bonitate a II-a, în număr de 17 și reprezentând 20,0%, cele de bonitatea a III-a, în număr de 25 (29,4%) și a IV-a, în număr de 30 (35,3%), având corespunzător suprafețele de 40.735 ha. (16,2%), 72.521 ha. (28,7%), 89.135 ha. (31,7%) au următoarele efective: a II-a cu 2105 ex (24,0%), a III-a cu1 725 ex (19,6%) și 1 235 capre negre (14,1%) pentru bonitatea a IV-a.

Pentru determinarea bonității fondurilor de vânătoare s-a elaborat de ICAS următoarea cheie de diagnoză:

Tabelul nr. 27: Cheie pentru diagnoza ecologica a terenurilor cu capra neagră

6.3.3. Densitatea la capra neagră (Rupicapra rupicapra carpatica Cout.)

La prima clasificare din anul 1971 s-au stabilit 4 categorii de densitate:

7,0 – 5,5 ; 5,4 – 4,0 ; 3,9 – 2,5 și 2,4 -0,5 exemplare la 100 ha teren (stâncării, gol de munte și 10% din suprafața păduroasă limitrofă). Aceleași categorii de densitate au fost păstrate și la clasificarea ulterioară din 1988. Limitele punctajelor corespunzătoare celor patru categori de densitate sunt următoarele:

Tabelul nr. 28: Punctajele pentru categorii de bonitate

Densitatea optimă la capra neagră de la noi, nu se poate compara cu cea din alte țări unde există efective de capră neagră, deoarece în aceste țări (Austria, Elvetia, Germania), în zonele în care se găsesc de capre negre de obicei animalele domestice nu pășunează. Astfel, inexistența concurenței la hrană din partea acestora dând posibilitatea menținerii unor efective mai mari de capră neagră în teren.

În țara noastră avem doar 3 rezervații în care pășunatul animalelor domestice este oprit: Parcul Național Retezat, Rezervația de capre negre din Pietrosul Rodnei și Rezervația pentru marmote din Căldarea Arpășelului din M-ții Făgăraș, suprafața acestora reprezentând cca. 2% din areal, deci un procent neînsemnat.

Tabelul nr.29: Bonitatea fondurilor de vanatoare și efectivele optime la capra neagră

Cercetărilor efectuate în cadrul tezei s-au concretizat și în elaborarea unei chei noi de diagnoză ecologică a terenurilor cu capră neagră (tab.26). Aceasta a fost adoptată în managementul cinegetic din România și ia în considerare aspectele noi de ecologie și etologie descoperite, separând si factorii antropici în două categorii distincte.

Suprafața luată spre analiză pentru calculul bonității va cuprinde suprafața golului alpin corespunzător împreună cu o suprafață din pădurea limitrofă ce ofera condiții de hrană și adăpost caprei negre.

Tabelul nr. 30: Cheie noua pentru diagnoză ecologică a terenurilor cu capră neagră

Tabelul nr. 27: Intervalul limitelor pe categorii de bonitate (punctaj și densități optime)

*Suprafața productivă pentru capra neagră este dată de suprafața golului alpin considerată a fi propice existenței caprei negre plus suprafața pădurii limitrofe

golului alpin unde aceasta găsește condiții de hrană, liniște și adăpost.

Analiza situației factorilor din cheia de diagnoză pentru capra neagră (Rupicapra rupicapra) tabelul nr. 26, distinge o situație particulară, referitoare la suprafața luată în studiu pentru calculul bonității, care va cuprinde suprafața golului alpin ce oferă condiții de existență pentru capra neagră, împreună cu suprafața pădurii limitrofe golului alpin unde aceasta găsește condiții de hrană, liniște și refugiu.

Pentru populațiile de capre negre din Bucegi o influență majoră este exercitată de pășunat, împreună cu activitățile adiacente, conditiile meteo, precum și de zona care furnizează adăpost pe timpul iernii, acestea putând influența condițiile privind accesibiltatea hranei.

Ținând cont de acestea, în grupa factorilor cu influență ridicată asupra ecologiei caprei negre se găsesc factori abiotici, reprezentați de forma de relief, factori biotici, reprezentați de locurile de hrănire pe timpul iernii și biomasa accesibilă iarna, precum și factori de cultură cinegetică, reprezentați de supravegherea numărului de câini de la stână, eliminarea câinilor hoinari din teren, supravegherea gradului de încărcare al pășunilor și prezența bolilor.

Marea majoritate a acestor factori pot fi influențați prin măsurile de gospodărire adoptate.

Grupa factorilor care au o influență medie asupra ecologiei populațiilor de capre negre cuprinde factori abiotici: locurile de refugiu pe timpul iernii și factori antropici: suprafața pe care se practică pășunatul, braconajul, existența cânilor hoinari, nivelul activității turistice și nivelul practicării sporturilor de iarnă (care poate afecta locurile de iernat). Această grupă este caracterizată printr-o capacitate de reacție relativ scăzută la intervențiile exercitate prin măsurile de gospodărire.

Cea de a treia grupă de factori, cu o influență relativ redusă, având în vedere plasarea speciei în optimul său ecologic, este constituită din factori abiotici și climatici: temperatura medie în perioada 25 aprilie-10 iunie, cantitatea și natura precipitațiilor în perioada 25 aprilie-10 iunie, distribuția rețelei hidrografice; din factori biotici: suprafața pășunilor, răspândirea vegetației arbustive în zona alpină, vegetația forestieră limitrofă zonei alpine, precum și din factori de cultură cinegetică: distribuția sării, raportul numeric pradă/prădător specific. În cadrul acestei ultime grupe se constată faptul că există factori care pot fi influențați prin măsurile de gospodărire adoptate, dar, în același timp, există o serie de factori care exercită o influență independentă de modul de gospodărire.

Acordarea punctajului pentru fiecare factor în parte s-a făcut diferențiat, în funcție de cele patru clase stabilite, ținând seamă de specificul stațional al fondurilor de vânătoare luate în studiu. Suprafața productivă pentru specie este considerată cea a golului alpin accidentat și cea acoperită de vegetație forestieră, adiacentă, care oferă posibilități de refugiu caprelor negre.

Atât cantitativ cât mai ales calitativ , populația de capre negre din Bucegi este una dintre populațiile cele mai valoroase din România și din lume. Ea coexistă cu o activitate antropică intensă care îi pune probleme deosebite pentru supraviețuire. Stresul creat de accesul nelimitat al oilor, braconierilor și turiștilor în masiv duce la scăderea populației și reducerea valorii acesteia. Numărul mare al oilor, stânelor și câinilor însoțitori creează perturbări, concurență și prădare artificială în ecosistem. Nerespectarea cadrului legal de desfășurare a activităților antropice face ca acestea să își amplifice aportul negativ la degradarea ecosistemului.

Calitatea spațiului de viață.

Capra neagră este considerată un animal tipic zonei alpine. În cazul țapilor există și o diferențiere considerabilă datorată etologiei diferite corelate cu varsta în cazul acestor diferențieri altitudinale. În timp ce iezii, dar și juvenilii, ce desigur își urmează caprele, își petrec cea mai mare parte a timpului într-o zonă altitudinală cuprinsă între 1600-2200 m, cu înaintarea în vârstă a animalelor aproape 40-% din țapii adulti utilizează un spațiu situat între 1400-1800 m, în timp ce la exemplarele bătrâne acest procent creste la 70%. În cazul femelelor, majoritatea acestora, din toate clasele de vârstă, preferă zone altitudinal mai înalte.

În biotopul alpin, al munților Bucegi, în cazul unor condiții normale din punct de vedere climateric, sporul efectiv la capra neagră se situează între 10-18% (în medie 14%) din efectivul total, la un raport între sexe de 1:1. În cadrul acestui interval, managerul fondului de vânătoare va trebui, în funcție de condițiile regionale concrete, să-și planifice exploatarea corectă a terenului său de vânătoare. Extracția din clasa iezilor rămâne în mod conștient în afara calculului, deoarece în această clasă de vârstă raportul între extracție și pierderi este, în funcție de condițiile de biotop, supus unor mari fluctuații și este deja cuprins în cele 50 si 70 % pierderi luate în calcul. Spre deosebire de căprior și cerb comun, la capra neagră nu există nici un motiv pentru o intervenție în clasa juvenilă. Mai trebuie amintit faptul că pierderi nu apar numai în clasa juvenilă, dar și la adulți. În urma unei îndelungate experiențe acumulate, va trebui preconizată o mortalitate medie la ambele sexe de 5-15 % ce va trebui scăzută din sporul efectiv, în planificarea recoltei.

Important este deci, la stabilirea planului de recoltă, diferențierea între sporul biologic (numărul de femele fecundate), sporul cuantificabil (numărul de iezi fătați) și sporul efectiv (numărul de iezi ce au supraviețuit primei ierni, atingând vârsta de juvenil). Pe baza unui exemplu de calcul se poate arăta că extracția anuală dintr-un efectiv de capră neagră echilibrat, va fi de ~10%, pentru a putea gospodări acest efectiv în mod rațional, ținând cont atât de continuitatea populației, cât și de vegetație.

Desigur că acest model nu constituie o schemă rigidă, iar exploatarea vânătorească va trebui să se comporte și să acționeze exact contrar mortalității. Modelul orientativ nu va putea avea un sens decât atunci când raportul între sexe este în mod corect stabilit și biotopul nu este suprasolicitat.

Orice excedent de femele duce la o prelungire a perioadei de alergat, ducând la o slăbire excesivă a masculilor. Această slăbire este, în mod special în cazul caprei negre, dezavantajoasă, deoarece ținând cont de perioada în care are loc alergatul, țapii nu mai beneficiază de nici o perioadă de refacere până la intrarea în iarnă.

Managementul populației de capră neagră din Bucegi implică combaterea braconajului prin limitarea accesului autovehiculelor în platou și luarea de măsuri specifice în zona. Dintre acestea, inființarea a minimum trei posturi de pădurari de vânătoare ce se vor ocupa de gospodărirea și paza golului alpin este absolut necesară. Instruirea acestora în ecologia și etologia speciei este necesară, astfel încât evaluările populației și structurarea recoltei să aducă informații corecte necesare managementului cinegetic, prin valorificarea economică superioară a sporului populației. Tot aceștia trebuie să vegheze la respectarea legii privind încărcarea cu animale domestice a pășunilor alpine, numărul de câini la stâne și speciile de animale admise la pășunat.

Lucrările de reabilitare a pășunilor, deși sunt costisitoare, se pot realiza și vor conduce nu numai la eficientizarea pășunatului dar și la scăderea presiunii asupra resurselor de hrană ale caprei negre, asigurându-se implicit liniștea necesară și combaterea eroziunii. Anul de odihnă (excluderea de la pășunat pe un an pentru refacerea covorului vegetal și a compoziției speciilor furajere) acordat prin rotație fiecărei văi principale, poate înlocui în bună parte lucrările de reabilitare cu condiția respectării încărcării cu animale a celorlalte văi la capacitatea reală de suport pentru pășunat.

Toate aceste măsuri pot dubla populația de capră neagră din Bucegi, fără a periclita echilibrul ecosistemic. În bonitarea fondurilor de vânătoare se pot modifica intrările legate de suprafața ocupată de populație și cele legate de impactul antropic negativ, în corelație cu rezultatele cercetărilor. Prin optimizarea numerică a populației în concordanță cu noul efectiv optim obținut, recolta poate crește atât cantitativ cât și calitativ. Recoltarea preponderentă a exemplarelor din clasa a V a de vârstă care se recunosc nu numai după valoarea trofeului dar și după modul de comportare specific vârstei va duce la creșterea valorică a recoltei și influențarea minimă a populației. Aplicându-se rezultatele tezei se poate eficientiza managementul cinegetic în zona de viață a caprei negre din munții Bucegi și se poate asigura o populație viabilă și valoroasă pe termen lung .

În cadrul tezei de doctorat se aduc contribuții la cunoașterea ecologiei, etologiei si managementului populației de capră neagră prin:

Caracterizarea pentru prima data a ecologiei caprei negre in Bucegi.

a) factori abiotici:

– S-a pus in evidenta influenta mediului deosebit de dur in care trăiește capra neagra care în ciuda numeroaselor sale adaptări anatomice și comportamentale, inregistrează pierderi semnificative (~65% din iezi pier in primul an de viata si ca rezultat al influentelor factorilor abiotici).

– Diverse accidente datorate alunecării, căderilor de pietre și avalanșelor sunt inevitabile și cauzează pierderi minime animalelor adulte (mai puțin de 1% din populație), dar apar în mod regulat și cu precădere iarna, mai ales când turismul împinge caprele negre spre locuri periculoase.

– Alergatul și în special fătatul sunt perturbate de către condiții meteo deosebit de rele, așa cum s-a întâmplat în 1993, când zăpezile mari căzute în luna mai, alături de temperaturile scăzute, au redus substanțial numărul iezilor supraviețuitori primelor ore după fătare.

– S-a reliefat importanța fundamentală ce o are grosimea stratului de zăpadă, ce face ca acest factor limitativ să apară sub un dublu aspect:

calitatea hranei din timpul iernii, ce implică o relație între durata de înzăpezire și viteza de creștere a populațiilor si

cantitatea de hrană ce poate fixa nivelul de densitate la starea de echilibru. Acest prag este determinat de producția primară a stațiunilor de refugiu restrânse și ecologic particularizate, a căror importanță este în funcție de cantitatea zăpezii.

S-a pus in evidenta influenta variațiilor microclimatice folosite astfel încât capra neagra să beneficieze de toate avantajele diferențelor de temperatură, căutând versanții însoriți în perioada rece și pe cei umbriți vara. Astfel, 73% din exemplare s-au găsit în perioadele reci de iarnă pe versanții însoriți și 86% din exemplarele observate s-au găsit vara la amiază pe versanții umbriți.

– Pentru prima oara s-a demonstrat ca temperatura este o componentă a factorilor ce influentează începerea și terminarea perioadei de rut și poate determina întârzierea fătărilor. Astfel repartitia numarului iezilor proaspat nascuti observati in 1992, an cu zapada putina, difera de cea a iezilor din 1993 cand au fost caderi masive de zapada.

Distributia fatarilor in 1992 si1993 in Bucegi.

– A fost prezentata distributia caprei negre cuprinse între izoterma de –6 și cea de –10. în Munții Bucegi, constatandu-se că izoterma de -6° a lunii ianuarie coincide în linii mari cu limita superioară de vegetație a bradului fiind și limita inferioară a distribuției caprei negre. Izoterma de -8° se găsește în centrul arealului și trece în general pe la limita superioară medie de vegetație a arborilor, separând zona forestieră de zona alpină, iar izoterma de -10° delimitează etajul alpin superior, caracterizat prin asociațiile de tundră alpină.

– A fost evidentiata importanta flancurilor stâncoase ce înconjoară arcul Bucegilor. Ele sunt locul de refugiu a caprei negre și zona cel mai puțin pășunată de animalele domestice. Existenta acestor zone de refugiu are consecințe importante:

1.Dacă hrana joacă un rol efectiv în limitarea densității caprei negre, capacitatea teritorială nu depinde de productivitatea primară a biotopului în ansamblul său, ci, de aceea a stațiunilor restrânse, bine delimitate și ecologic particularizate (înzăpezire slabă).

2.Numai aceste stațiuni vor putea eventual fi degradate prin suprapășunatul caprei negre, dar niciodată biotopul său în ansamblul.

3.Starea vegetației din aceste stațiuni este reflectarea echilibrului între densitatea caprelor negre și mediu. Este de conceput interesul practic al localizării și al supravegherii lor.

4.Orice intervenție artificială asupra acestor stațiuni restrânse modifică capacitatea teritorială a biotopului în ansamblul său.

Analiza morfo-climatică a regiunii a aratat că Munții Bucegi se află din punct de vedere al factorilor abiotici în optimul ecologic al caprei negre.

b) Factori biotici

Distributia vegetatiei care asigura in principal hrana si in secundar adapostul caprei negre influenteaza intr-o mare masura distributia si frecventa speciei În cadrul cercetarilor s-a prezentat influenta factorilor biotici din Munții Bucegi unde sunt populații bine reprezentate de prădătoare mari, (ursul- cca.120 ex., lupul- cca.50 ex. și râsul- cca.30 ex.) ce determină în rândul caprelor negre un comportament specific de evitare a prădării. Tot aici se regăsesc specii de ungulate din care cel mai bine reprezentate sunt cerbul – cca. 600 ex., mistrețul – cca. 700 ex. și căpriorul– cca. 900 ex. S-a demonstrat ca densitatea prădătorilor este independentă de cea a caprelor. Dacă densitatea caprelor negre scade foarte mult sau devine nulă, densitatea lupilor, râșilor, vulpilor și acvilelor nu va fi probabil afectată, deoarece capra neagră nu constituie hrana lor exclusivă. Dacă din contră densitatea sa crește excesiv de mult, densitatea prădătorilor ar putea eventual să crească atât timp cât factorul “hrana” ar fi limitativ și pentru ei.

– S-a demonstrat ca prădarea exercită un control cu atât mai decisiv cu cât densitatea este mai scăzută și există un prag critic de echilibru prădători-pradă.

c) Factori antropici

În urma analizei datelor adunate în zona caprei negre pentru prima oara a rezultat ca cea mai puternică concurență la hrana caprei negre este exercitată de animalele domestice. Ele sunt musafiri ai sezonului cald în zonă. Ovinele sunt cele mai numeroase (cca. 40.000.)și au cel mai mare impact. Lipsa simțului de propietate asupra pășunii alpine a stimulat folosirea la maximum a resurselor naturale pentru un profit imediat cât mai mare, fără a ține cont de utilizarea durabilă a zonei. Între 1986 și 1989 s-au început lucrări de refaceri și ameliorări ale pășunilor, lucrări întrerupte prin transferul titlului de propietate de la stat la primăriile comunale sau chiar la oameni. Încărcarea pășunilor cu un număr de oi peste capacitatea de suport a acestora si perioada lunga de pasunat (din mai pana in octombrie uneori) a dus la degradare pasunilor și pășunat în pădure. În timp ce oile cu lapte, “mânzările” pășunează în special în jurul stânii, pe pășunile principale, oile fără lapte, “sterpele “ sunt împinse să pășuneze zonele mai greu accesibile, ajungând până în vârful munților sau chiar pe brânele abruptului, fiind principalul concurent la hrană al caprei negre. Tot sterpele sunt cele care rămân în munte până târziu în toamnă concurând și la resursele de hrană din acest anotimp și chiar diminuând resursele din timpul iernii prin pășunat ilegal în pădure. Oile sunt și un important vector al bolilor transmisibile caprei negre.

Bovinele sunt în număr mai mic (cca. 3500 ex.), nu au acces pe porțiunile abrupte și nu degradează pășunile atât de tare ca oile. Presiunea pe copită este mai mică și retezarea firului de iarbă se face mai sus permițând refacerea rapidă a acesteia. Același efect îl au caii și măgarii.

Deși legea interzice, în ultimii ani au apărut caprele domestice în pășunile alpine. Acestea sunt cel mai redutabil concurent la hrana specifică caprei negre și de asemenea un vector al celor mai distrugătoare boli.

Porcinele sunt și ele prezente în număr din ce în ce mai mare, distrugând pășunea și consumând zerul rezultat din procesarea laptelui. Acesta era dat în mod normal câinilor care își satisfăceau astfel necesarul de proteine. În condițiile în care se cresc porci la stână, câini vânează iezii de capră neagră și chiar animale adulte constituindu-se într-un veritabil prădător, atât ziua cât și noaptea. Pentru a avea totuși câini de pază, ciobani preferă să aducă un număr cât mai mare în jurul stânii astfel încât, chiar dacă unii sunt plecați la vânătoare să mai rămână câțiva care să asigure paza. Așa apare un cerc vicios, câinii (cca. 500 ex., de zece ori mai numerosi decat lupii sau de 18 ori mai numerosi decat rasii), concurând prădătorii naturali și reducând resursele de hrană naturale ale acestora, iar prădătorii naturali (în special ursul și lupul), lipsiți de resurse, atacă din ce în ce mai des animalele domestice creând impresia unei înmulțiri exagerate și crescând nivelul conflictual al coabitării. Din punct de vedere al liniștii, câinii sunt un factor perturbator cel putin la fel de important ca și turismul dezorganizat.

Principalele boli gasite la capra neagră în Bucegi au fost:

Viermii bronhici (strongilii) și intestinali (strongili, coccidii), ce sunt musafiri aproape inevitabili și în mod benignin ai rumegătoarelor. Ei se arată deschis patologic atunci când animalele sunt într-o stare de minimă rezistență (subnutriție, suprapopulare), sau în timpul perioadelor excesiv de umede. Același lucru se poate spune și despre viermii hepatici. Capra neagră este in Bucegi si gazda stadiului de cisticerc al diferitelor tenii. Coenurus cerebralis, se localizează la nivelul creierului și provoacă uneori căpiala.

2) Factori etologici

Etologia caprelor negre din Bucegi a fost descrisa pentru prima data in cadrul prezentei teze. Astfel, ciopoarele mixte de iezi, femele din toate clasele de vârstă și masculi tineri sunt prezente în pajiștea alpină imediat după topirea zăpezii (15 aprilie – 15 mai). Masculii adulți ocupă cu excepția perioadei rutului, abruptul și partea superioară a pădurii. Sunt ciopoare care stau tot timpul anului în zonele împădurite ale Bucegilor dar foarte accidentate și conectate abruptului astfel încât să ofere posibilități de scăpare în special în fața prădării râsului, lupului și mai putin a ursului. Ciopoarele mixte sunt obligate din cauza pășunatului și prezenței câinilor în zonă, să se retragă în terenuri abrupte sau pe brânele pereților văilor glaciare.

S-a constatat o deplasare altitudinală sezonieră mult nuanțată de temperatură, nivelul precipitațiilor, grosimea stratului de zăpadă si intensitatea vântului.

În general, după perioada de rut, există tendința de coborâre altitudinală pentru iernare în molidișuri și chiar mai jos în amestecurile de rășinoase cu fag unde hrana este mult mai accesibilă.

Pe de altă parte, dacă nivelul zăpezii nu este prea mare, majoritatea caprelor negre nu părăsesc golul alpin. Pantele mari, puternic vântuite, ce sunt de obicei evitate de caprele negre, pot fi în sezonul rece un loc de atracție. Aici nivelul zăpezii rar depășește 15-20 cm și de multe ori ea este spulberată de vânturi, iarba rămânând la suprafață chiar când în vecinatate stratul de zăpadă depășește 1 m

– Aria de activitate identificata ca element de noutate

Cercetările efectuate asupra a 12 exemplare pe o perioadă de patru luni pe parcursul a trei ani, arată că aria locuită este de aproximativ aceeași mărime în fiecare lună. Aceasta este: în iulie 120ha., în august 130 ha., în septembrie 125 ha. și în octombrie 135 ha. Totalul vară/toamnă a suprafeței acoperite este de cca 270,0 ha pentru cele 12 exemplare și este cuprinsă într-un dreptunghi de 1800 m pe 1400 m. În timpul perioadei de repaus din timpul amiezii, caprele utilizau doua arii aproape continue, fiecare de circa 12 ha. Aceste arii erau întotdeauna departe de potecile principale și bine ascunse. Animalele individuale alegeau de multe ori locuri noi de odihnă zilnic, în interiorul zonei de liniște.

-Compoziția ciopoarelor.

In Bucegi este destul de variată, putându-se totuși stabili unele reguli generale. De obicei, cioporul este compus din mai multe capre cu iezii lor, din indivizi tineri și din 1-2 țapi adulți. Există însă mici grupuri și cu altă alcătuire: capra, când i se apropie timpul să nască, prin aprilie-mai, se izolează, nu-și rabdă langă ea iedul din anul trecut, care până atunci a fost nedespărțit de ea; îl alungă. Acești izgoniți, acum mari aproape de un an, adeseori se asociază câte 4-5 și formează grupulețe aparte, ca apoi, mai târziu, împreună cu mamele și frații lor mici, să revină la cioporul mare. Rar se vede o capră izolată, având lângă ea iedul de acum și puiul din anul trecut. De asemenea se mai poate observa, rar, câte un grup de 3-4 țapi tineri. Iedul este totdeauna în apropierea mamei. Un ied văzut singur, însemnează că i s-a prăpădit mama, sau că s-a pierdut de ea. Ciopoarele de vară, școli de creștere a iezilor, se mențin cu variații ale numărului de indivizi până în vremea alergatului. Compoziția lor este de obicei formată din: femele mature, iezii din acel an și din anul anterior și juvenili de ambele sexe. Mai sunt și ciopoare mici de doi – patru indivizi, formate din masculi tineri de până la cinci ani care au o evoluție proprie sau se integrează temporar în grupul mai mare al femelelor cu iezi. În perioada alergatului tinerii masculi sunt împinși în afara cioporului de țapii din clasa a patra și a cincea de vârstă și se constituie în masa fluctuantă în cautarea femelelor în călduri. După alergat, masculii dominanți se retrag din nou încercând să găsească locurile bogate de hrană care să compenseze întrucâtva pierderile de până la 25% din greutate din acea perioadă. Ciopoarele de femele cu iezi se mențin până în primavară când înaintea fătărilor, caprele gestante se desprind de grup în căutarea unor locuri ferite unde dau naștere iezilor.

-Agresiunea.

În timpul cercetărilor au fost înregistrate și 54 cazuri de agresiune între masculi și femele, agresiunea directă fiind preponderentă la vârste mici iar cea indirectă la vârsta maturității sexuale în special în perioada de rut când masculii adună caprele în ciopoare.

Se observă o incidență mult mai redusă a cazurilor de agresiune și în special de agresiune directă în rândul femelelor. Acestea preferă în cazul agresiunii directe, lovituri mai puțin periculoase. Cazurile de confruntare cu contact direct sunt foarte rare. O explicație posibilă constă în gregarismul diferit al sexelor. În timp ce femelele stau în ciopoare mai tot timpul anului iar ierarhia este bine stabilită, masculii adulți stau izolați marea majoritate a timpului și se întâlnesc în perioada de rut când ajung la confruntări pentru stabilirea supremației asupra ciopoarelor.

-Reproducerea.

În Bucegi ca stăpâni de ciopor au fost identificați masculi din clasa a IV-a și clasa a V-a de vârstă, deci de la 6 ani în sus. Tehnica centripetă de strângere a haremului a fost practicată mult mai des și mai eficient de masculii cu mai multă experiență. Pe de altă parte, masculii tineri au tendința de a acționa preponderent centrifug, tendință care le reduce succesul reproductiv și duce de cele mai multe ori la dezagregarea haremului, dacă nu cumva apare un mascul mai puternic și cu mai multă experiență. Tendința tuturor masculilor este de a crește pe cât posibil propriul harem, o atenție deosebită fiind acordată aparent femelelor din clasa a IV-a de vârstă (5-10 ani). De fapt acestea sunt cele care au cel mai mare succes reproductiv și este logic ca eforturile masculilor să se investească în special asupra acestora.

Observațiile făcute în Bucegi au arătat că după circa trei ani de conducere, un mascul nu mai are capacitatea de a ține un harem. Pe de altă parte, aceasta este perioada în care femelele ajung la maturitatea sexuală. Prin acest fenomen se evită consangvinizarea de tip tată-fică. Recoltarea masculilor din clasa de vârsta IV și V poate crea premizele apariției unei consangvinizări de tip frate-soră sau mamă-fiu. Caracteristica masculilor tineri din clasa III și chiar din clasa IV de a avea un comportament nomad reduce mult acest pericol.

Pot fi trase două concluzii în urma cercetărilor efectuate. Succesul reproductiv al masculilor crește cu vârsta și scade numai la vârste foarte înaintate. De aceea numai masculii foarte bătrâni (din jumatatea a doua a clasei de vârstă V ) pot fi recoltați fără a altera echilibrul natural al populației. Cosangvinizarea fiu-mamă, fiu-soră, poate să apară în cazul unei selectii negative (recoltarea vârfurilor) în special prin vanarea exemplarelor de varf din clasa de vârstă IV

– Bioelemente.

Vârsta minimă de reproducere s-a determinat prin analiza cicatricelor placentare pe uterele celor mai tinere femele și s-a corelat cu observațiile directe ale femelelor foarte tinere cu iezi. din analiza cicatricilor placentare a 10 ex. tinere dar mature sexual, s-au determinat trei care au prezentat cicatrice corespunzătoare unei vârste minime de reproducere de 24 luni și șapte cu o vârsta minimă de reproducere de 36 luni. Acestea corespund unei participări la reproducere a 30% din femele în al doilea an de viață și 70 % în cel de-al treilea an de viață. Corelând aceste date cu faptul ca femelele tinere pierd, datorită lipsei lor de experiență mult mai ușor iezii, putem considera că în condiții din Carpați, caprele negre femele sunt apte de reproducere și părticipă aproape integral la aceasta în cel de-al treilea an de viață. Aceasta cifra ar trebui luata în considerare la întocmirea planurilor de management și în special la calculul sporului anual și structurarea recoltei în țara noastră.

Durata gestației s-a determinat ca medie a intervalului dintre primele ovule fecundate și fixate în uter și primele fatări. intervalul în care au fost găsite ovule fecundate a început după 15.10. iar primele fatări observate au fost după 15.04 ducând la o durată medie a gestației de 180 zile. Femelele tinere intră relativ mai repede în călduri comparativ cu cele bătrâne. Iezii văd de la naștere și sunt capabili să își urmeze mama după cca trei ore, au o perioadă de aproximativ 40 de zile de hrănire exclusiv cu lapte care se completează treptat cu hrana vegetală până la 6 luni când intervine înțărcarea.

Numărul de iezi s-a determinat prin 250 observații directe în lunile mai și iunie în Bucegi și prin numărarea cicatricilor placentare ale anului de recoltare a 50 femele mature sexual. din observații directe a rezultat 1,40 iezi fatați pe cap de femelă matură (90 femele cu doi iezi), iar din analiza cicatricilor placentare a rezultat un număr de 1,58 iezi pentru fiecare femelă matură (29 femele cu două cicatrice placentare corespunzătoare anului recoltării). În luna august, în ciopoarele de vară, numărul iezilor se redusese deja la 0,65 în raport cu numărul femelelor mature. De aici rezultă marea importanță a primelor două luni din viața în supraviețuirea iezilor.

Cea mai batrână capra neagră recoltată a fost fertilă și a avut o vârstă estimată la 18 ani. 92% dintre femelele recoltate pentru trofeu, deci femele în vârstă, prezentau semnele fertilității chiar dacă unele nu erau însoțite de iezi. Aceasta duce la concluzia că în condițiile din țara noastră fertilitatea se apropie de limita fiziologică a femelelor.

În cadrul temei s-au adus contribuții personale la cunoașterea distribuției speciei în România, a caracteristicilor fizico-morfologice ale exemplarelor de capră neagră și asupra compoziției dietei pe anotimpuri.

Date morfologice pentru caprele negre din Bucegi)

Bucegi .

Lungimea medie Femele 1285 +/- 35 mm

Masculi 1322 +/- 47 mm Înalțimea la greabăn Femele 794 +/- 29 mm Masculi 820 +/- 42 mm

Circunferința Femele 854 +/- 53 mm Masculi 945 +/- 72 mm

Greutatea Femele 31 +/- 12 Kg

Masculi 36 +/- 16 Kg..

Dimensiunile caprelor negre din Bucegi sunt similare celor înregistrate la caprele negre din Carpați dar sensibil mai mari decât caprele negre din Alpi , Caucaz sau Pirinei.

In etologia hrănirii

Cercetarea dietei cantitativă și calitativă, a arătat dependența ciopoarelor mixte de comunitatea de specii Festuca sp., Poa sp. și Trifolium sp., plante cheie pentru procurarea unei hrane bogate în glucide și proteine și săracă în fibre. Această dietă este deosebit de importantă în perioada de lactație. Grupul de specii ierboase caracteristice locurilor acoperite pentru un timp îndelungat de zăpadă și cu un sol slab acid furnizează magneziul (din frunze) și fosforul (din flori) ca și proteinele și glucidele necesare dezvoltării.

În urma investigațiilor făcute se poate conclude că masculii maturi nu exclud de obicei pe ceilalți membrii ai populației din cele mai bune locuri de pășunat așa cum se credea până acum, dar distribuția calitatea și abundența hranei, pe de o parte și densitatea populației pe de altă parte, sunt două variabile cheie în modul de ocupare a spațiului în afara influenței antropice.

Capra neagră își modifică strategia de hrănire ca răspuns la variațiile sezonale și disponibilitatea resurselor locale. În Bucegi, pășunatul este cea de-a treia componentă importantă care influențează direct în perioada de vară și indirect în restul anului, modul de folosire a resurselor. În timp ce masculii de până la cinci ani (clasa a treia de vârsta) concură la hrană cu femelele, se pare că masculii mai vârstnici preferă alte comunități de plante, plasate mai jos altitudinal. În perioada de vară marea majoritate a femelelor adulte, cu iezii și exemplarele subadulte ocupă altitudini de peste 1600m. După perioada de rut, în funcție de condițiile climaterice caprele negre stau în golul alpin dacă acesta încă le mai oferă hrană, sau coboară în pădure dacă refugiul reprezentat de abrupturi și stâncărie este prezent. În Bucegi în afara masculilor adulți au fost observate ciopoare mici ce foloseau spații împădurite cu pante mari la altitudini sub 1600 de m. Competiția intraspecifică la hrană este mică atât datorită comportamentului specific, cât și a densității relativ reduse existente în zona de studiu.

Au fost analizate tipurile de activități (păscut, odihnă, alte activității incluzând deplasare mai mult de 50m), timpul afectat fiecăreia (cu înregistrarea activității la fiecare 15`) și eficiența pășunatului ( timp petrecut cu capul în jos, numărul de pași făcuți în cautarea hanei, numărul de pași cauzat de interacțiuni sociale în cadrul ciopoarelor și numărul de ridicări ale capului datorate alertei. În urma analizei au rezultat trei tipuri dominante de petrecere a timpului . Acestea sunt: hrănirea (H), odihna (O) și deplasările și alte activități (A)

Tabelul nr.16: Tipurile de activitate pe sezoane (%).

Unde: H = Hrănire; O = Odihnă; A = Alte activități.

În timp ce masculii în perioada de rut mănâncă foarte puțin fiind ocupați cu strângerea și păzirea cioporului, femelele își modifică nesemnificativ modul de hrănire. Raza de acțiune anuală, cu excepția perioadei de rut, a masculilor este mai mică și se reflectă în procentul mai mic de timp ocupat cu deplasările. Explicația este etologică. În timp ce masculii din clasele de vârstă 4 și 5 sunt solitari, ocupă un teritoriu ce oferă hrană și adăpost pe suprafețe mici, femelele se adună în ciopoare care trebuie să acopere suprafețe mari pentru a satisface nevoile de hrană ale întregului grup și pentru găsirea de locuri de siguranță pentru toate femelele și iezii lor.

Ca importanță în dieta caprei negre speciile lemnoase au un rol deosebit în perioada de iarnă. Analizând rezultatele, comparativ, rezultă că speciile de foioase sunt preferate rășinoaselor. Sorbul (Sorbus aucuparia), salcia (Salix sp.) și aninul verde (Alnus viridis) sunt speciile consumate cu cea mai mare plăcere pe timpul iernii. Sunt consumate în special vârfurile ramurilor terminale și mugurii dar nu este disprețuită nici coaja . De o importanță mijlocie, atât în ordinea preferințelor cât și în cea cantitativă sunt paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus sylvatica), mesteacănul (Betula pendula) și plopul tremurător (Populus tremula)

Dintre rășinoase, de o importanță medie este bradul (Abies alba), mai ales prin exemplarele tinere ale căror ace sunt consumate cu predilecție și jneapănul (Pinus mugo). Molidul (Picea abies) are o mică importanță în dietă și este de asemenea pe o poziție joasă în scara preferințelor, ca și pinul (Pinus sylvestris) și laricele (Larix decidua). Arbuștii cu importanța cea mai mare în hrana caprei negre sunt speciile de sălcii pitice (Salix reticulata, Salix herbacea, etc.)

Hrana caprei negre este deosebit de variată. Densitatea la care s-a ajuns în populația din Bucegi nu crează probleme regenerării speciilor de interes forestier.

Femelele tinere aproape de maturitatea sexuală (în al doilea sau al treilea an de viață) manifestă o ocupare a timpului diferită față de cele mature. Astfel ele au o eficiență mai redusă la păscut fiind de obicei la periferia cioporului. Caprele tinere au avut un număr mai mic de mușcături pe minut datorită unei alternanțe mai mari și unui număr mai mare de pași făcut pentru căutarea hranei și evitarea exemplarelor situate mai sus pe ierarhia socială. Alternanța se pare că se datorează poziției periferice mai expuse pe care caprele tinere o au în cadrul cioporului. Acolo ele sunt mai alarmate și simt nevoia să supravegheze mai des zona pentru a evita eventualele pericole. Totuși numai iezii au o prezență semnificativ mai ridicată în mijlocul cioporului în toate tipurile de activitate (păscut, deplasări, odihnă). Când hrana este abundentă, de bună calitate și diversificată, competiția pentru hrană a fost redusă, în timp ce selectivitatea și alerta erau ridicate. Alerta ridicată se explică prin prezența în sezonul de vegetație in Bucegi, a câinilor de la stâni și turiștilor în habitatul caprei negre.

Structura populației pe sexe și clase de vârstă

Studiile făcute pun în evidență structura populației atât în populațiile exploatate cât și în cele din rezervații și arată cum situații specifice și diferite de la un masiv la altul, se reflectă în distribuția pe clase de vârstă, sex-rațio, rata natalității și mortalității și starea generală a populației. Toate aceste aspecte au caracter de noutate în cercetarea din România și caracteristici particulare pentru Munții Carpați. Pentru prima dată s-a calculat sporul anual ca număr de iezi ce supraviețuiesc primului an de viața și s-au pus bazele teoretice științifice ale stabilirii recoltei.

Raportul dintre sexe rezultat din fișele de observații trebuie analizat diferit pentru diferite clase de vârstă. Astfel, se observă la vârste mici (12 ani) și (35 ani) că raportul este aproape egal între masculi și femele 1,00/1,10 Raportul nefavorabil dintre clasele de vârstă superioare se explică prin defavorizarea biologică a masculilor (anotimpul rece succedându-se după o perioadă epuizantă de rut și observabilitatea redusă datorată etologiei specifice, masculii mai în vârstă trăind mult mai retrași, în locuri mai bogate în vegetație).

. Sporul mediu înregistrat este de 25% raportat la numărul de femele adulte, 14% raportat la numărul de adulți și 12% raportat la efectivul total. Diferenta mare dintre numarul fatarilor (in mod normal peste 90% din femelele adulte fata) si sporul mediu inregistrat arata importanta deosebita a mortalitatilor inregistrate in primul an de viata. Peste 65% din iezi nu supravietuiesc acestei perioade. Dupa aceasta perioada mortalitatea se reduce substantial ajungand sa reprezinte aproximativ 10% din numarul adultilor.

Managementul populatiei

Măsurile manageriale stabilite în cadrul lucrării, necesare gospodăririi populației de capră neagră din România și în special din Bucegi, sunt primul elaborat de acest gen care ia în considerare atât ecologia și etologia speciei cât și totalitatea influențelor antropice și se concretizează în noua cheie de diagnoză ce este folosită începând din anul 2000 la analiza ecosistemelor.

Cota legala de recolta se situeaza in Bucegi in jurul a 5% din populatia evaluata in conditiile unei populatii stabile. Comparata cu sporul annual si mortalitatile naturale ea este mica. Diferenta se datoreaza braconajului inregistrat atat pentru trofeu cat si pentru carne. In conditiile deosebit de aspre ale habitatului alpin in care peste 65% din iezi mor in primul an de viata, selectia naturala actioneaza foarte puternic. De acea, in astfel de conditii la care se adauga prezenta pradatorilor, este nerecomandabila selectia la iezi si juvenili. In cadrul cotei de recolta procentul rezervat selectiei nu va depasi 50% si se va face in randul adultilor cu defecte identificabile. Vanatoarea pentru trofeu se va face pentru masculi numai in clasa aV-a de varsta, atat pentru valorificarea superioara a exemplarelor recoltate cat si din considerente ecologice. Se va evita extragerea masculilor din clase inferioare, extragere ce duce la afectarea calitativa a populatiei. In randul femelelor se vor extrage numai femele foarte batrane (din a doua jumatate a clasei V), dar nu si in cazul in care ele mai sunt conducatoare de card.

În Bucegi, în cadrul cercetărilor efectuate în perioada 1990-1994 mărimea teritoriului folosit a variat între cca. 150 și 800 de ha pentru masculi și între 120 și 600 ha pentru femele; suprafețe mult mai mari decât cele înregistrate în Alpi. Aceste rezultate reflectă nu numai densitatea mai redusă din munții noștri dar și perturbările provocate, în special în timpul verii, de activitatea umană. Când pășunatul cu oi acoperă cele mai bune pășuni în timpul verii caprele negre din Bucegi se refugiază și își caută hrana pe pantele abrupte ale căldărilor , pe brâne și în stâncăriile greu accesibile, fiindu-le mult mai greu să obțină hrana pe suprafețe reduse. Turismul dezorganizat, ciobanii cu turmele de oi si cainii de la cabane si stani influenteaza substantial marimea teritoriului folosit ca si forma acestuia.

Mărimea cioporului joacă și ea un rol determinant, ciopoarele mici își pot acoperi în timpul verii necesarul de hrană pe o suprafață de circa 50 ha. Ciopoarele mari, necesită pentru acoperirea hranei o suprafață de cinci ori mai mare. Suprafața necesară individului nu reflectă deci propriile sale pretenții, ci necesitățile întregului grup. din acest punct de vedere ciopoarele de 5-12 exemplare care se întâlnesc în mod frecvent la începutul verii în Bucegi, au o tendință de reducere numerică în perioada pășunatului pentru a putea acoperi mai ușor nevoile de hrană în perioada de concurență cu animalele domestice. După coborârea turmelor și odată cu apropierea perioadei de rut ciopoarele se refac.

Mai multe femele aduc un spor anual mai mare, și astfel o intervenție mai puternică în clasa juvenilă, o mai mare presiune vânătorească și neliniștire a terenului.. Nu trebuie neglijată nici valoarea exploatării vânătorești, care în cazul unui raport echilibrat între sexe, prin valoarea mai mare a exemplarelor mature mascule, este net avantajoasă. Nu lipsit de importanță este și faptul că speranța de viață a celor două sexe nu diferă cu mult: 13 ani la țapi și 15 ani la capre; pot exista și excepții, dar ele nu modifică în mod sensibil aceste vârste.

Planificarea extracției va trebui să tindă către cel mai ridicat efect al exploatării vânătorești. Corelația existentă in Bucegi între mortalitățile naturale (>65% din iezi in primul an si 10% din adulti), sporul natural (25% raportat la numarul de femele adulte si 12 % fata de populatia evaluata ) și extracție (5% in medie din populatia evaluata).

Esențială este problema exercitării vânătorii în spațiu și timp. Nu există nici un fel de dubiu că locurile de ședere preferate de vânat nu sunt legate numai de condițiile de hrană, dar în bună parte și de liniștea din teren. Pentru o planificare spațială există suficiente căi cu ajutorul cărora vânatul să poată fi ținut în afara locurilor de ședere periclitate permanent, sau cel puțin temporar. În mod concret aceasta înseamnă: deplasarea și mărimea presiunii vânătorești în anumite zone, scurtarea pe cat posibil a timpului de exercitare a recoltei și o protecție intensă a anumitor zone din teren mai puțin periclitate

3. Managementul habitatului este preponderent un management al pășunilor alpine. Pădurea din arealul caprei negre din Bucegi este în totalitate fie în regim de protecție integrală (Abruptul Bucegilor), fie intr-un sistem de management durabil. Menținerea sistemului actual de protecție și de management al pădurii va trebui să fie și țelul de viitor al noilor generații.

Managementul vegetației lemnoase din afara fondului forestier este deosebit de importantă nu numai pentru capra neagră dar și din punct de vedere ecologic. În ultimul timp, asupra acestei vegetații s-au făcut cele mai mari presiuni și aici s-au înregistrat cele mai mari distrugeri.

Pajiștile alpine au suferit în ultimele decenii o degradare accentuată sub presiunea suprapășunatului și a managementului necorespunzător. Cu excepția unei perioade relativ scurte (1986 –1989) când au fost în subordinea silviculturii, pășunile alpine nu au avut planuri de management sau acțiuni de conservare și refacere.

In ultimii ani, vaile abruptului prahovean au fost excluse de la pasunatul legal si desi ca suprafata nu sunt semnificative ele s-au constituit intr-un refugiu pentru caprele negre. Pentru refacerea pajistilor alpine atat in folosul zootehniei locale cat si pentru caprele negre, trebuie sa se ia o serie de masuri care si-au dovedit eficacitatea in timp:

Reglementarea pasunatului cantitativ si calitativ astfel incat numarul de animale sa fie corelat corect cu capacitatea de suport a pasunii pentru evitarea suprapasunatului distructiv si a presiunii asupra zonelor de refugiu a caprei negre iar perioada de pasunat sa se reduca la limitele traditionale (25 mai – 15 septembrie).

Ameliorarea pasunilor degradate prin reluarea actiunilor de amenajare a acestora si a lucrarilor de amendare cu carbonat de calciu azotati si fosfati, suprainsamantari cu specii valoroase si ingrasarea prin tarlire.

Lasarea prin rotatie a fiecarei pasuni nepasunate un an ca cea mai simpla metoda de reabilitare si refacere a potentialului trofic al acestora.

Factorii limitativi ai dezvoltării populației.

Factorii ce determină mortalitatea la populațiile de capră neagră sunt foarte diferiți în funcție de vârstă, caracteristicile populației și caracteristicile ecosistemului. Astfel, condițiile climaterice pot determina cele mai mari pierderi în rândul iezilor, așa cum a fost cazul în 1991 în Bucegi când mai mult de 50% din iezi au pierit din cauza temperaturilor extrem de scăzute imediat după fătare. Lipsa locurilor de fătare fără zăpadă corelată cu temperaturi foarte scăzute în aprilie și mai, plus precipitațiile și vântul, au dus la reducerea puternică a numărului de iezi ce au supraviețuit primelor ore sau zile de după naștere.Tot în prima lună după naștere, iezii de capră neagră sunt cei mai expuși prădătorilor naturali, câinilor de la stâna, precum și accidentelor. După această perioadă, chiar dacă tot ei reprezintă, de regulă, grosul mortalității la nivelul populației în fiecare an, ritmul pierderilor se micșorează. Mortalitati semnificative se mai înregistrează în rândul masculilor de doi ani care în procesul de dispersie, ajung în stațiuni în care nu cunosc pericolele și cad mult mai usor victima prădării sau braconierilor. După această vârstă, caprele negre adulte, adaptate ecosistemului pe care îl locuiesc, au pierderi mult mai mici din cauze naturale. Caracteristicile populației pot induce alți factori ai mortalității sau favorizanți ai acesteia.

Ca urmare a studiilor realizate în cadrul tezei de doctorat, a fost modificată cheia de determinare a bonității fondurilor de vânătoare pentru terenurile cu capră neagră, s-au modificat densitățile corespunzătoare fiecărei bonități și ponderea factorilor abiotici, biotici, de management cinegetic și antropici negativi în cheile de diagnoză și s-au modificat suprafețele apte existenței caprei negre luate în calcul pentru estimarea populației.

De asemenea, s-au adus modificări densităților optime pe categorii de bonitate și s-a modificat substanțial spațiul luat în calcul ca productiv pentru populațiile de capră neagră din România.

Suprafața luată spre analiză pentru calculul bonității va cuprinde suprafața golului alpin corespunzător împreună cu o suprafață din pădurea limitrofă ce ofera condiții de hrană și adăpost caprei negre.

Pentru populațiile de capre negre din Bucegi o influență majoră este exercitată de pășunat, împreună cu activitățile adiacente, conditiile meteo, precum și de zona care furnizează adăpost pe timpul iernii, acestea putând influența condițiile privind accesibiltatea hranei.

Ținând cont de acestea, în grupa factorilor cu influență ridicată asupra ecologiei caprei negre se găsesc factori abiotici, reprezentați de forma de relief, factori biotici, reprezentați de locurile de hrănire pe timpul iernii și biomasa accesibilă iarna, precum și factori de cultură cinegetică, reprezentați de supravegherea numărului de câini de la stână, braconajul, supravegherea gradului de încărcare al pășunilor și prezența bolilor.

Marea majoritate a acestor factori pot fi influențați prin măsurile de gospodărire adoptate.

Grupa factorilor care au o influență medie asupra ecologiei populațiilor de capre negre cuprinde factori abiotici: locurile de refugiu pe timpul iernii și factori antropici: suprafața pe care se practică pășunatul, existența cânilor hoinari, nivelul activității turistice și nivelul practicării sporturilor de iarnă (care poate afecta locurile de iernat). Această grupă este caracterizată printr-o capacitate de reacție relativ scăzută la intervențiile exercitate prin măsurile de gospodărire.

Cea de a treia grupă de factori, cu o influență relativ redusă, având în vedere plasarea speciei în optimul său ecologic, este constituită din factori abiotici și climatici: temperatura medie în perioada 25 aprilie-10 iunie, cantitatea și natura precipitațiilor în perioada 25 aprilie-10 iunie, distribuția rețelei hidrografice; din factori biotici: suprafața pășunilor, răspândirea vegetației arbustive în zona alpină, vegetația forestieră limitrofă zonei alpine, precum și din factori de cultură cinegetică: distribuția sării, raportul numeric pradă/prădător specific. În cadrul acestei ultime grupe se constată faptul că există factori care pot fi influențați prin măsurile de gospodărire adoptate, dar, în același timp, există o serie de factori care exercită o influență independentă de modul de gospodărire.

Acordarea punctajului pentru fiecare factor în parte s-a făcut diferențiat, în funcție de cele patru clase stabilite, ținând seamă de specificul stațional al fondurilor de vânătoare luate în studiu. Suprafața productivă pentru specie este considerată cea a golului alpin accidentat și cea acoperită de vegetație forestieră, adiacentă, care oferă posibilități de refugiu caprelor negre.

În biotopul alpin, al munților Bucegi, în cazul unor condiții normale din punct de vedere climateric, sporul efectiv la capra neagră se situează între 10-18% (în medie 14%) din efectivul total, la un raport între sexe de 1:1. În cadrul acestui interval, managerul fondului de vânătoare va trebui, în funcție de condițiile regionale concrete, să-și planifice exploatarea corectă a terenului său de vânătoare. Extracția din clasa iezilor rămâne în mod conștient în afara calculului, deoarece în această clasă de vârstă raportul între extracție și pierderi este, în funcție de condițiile de biotop, supus unor mari fluctuații și este deja cuprins în cele 50 si 70 % pierderi luate în calcul. Spre deosebire de căprior și cerb comun, la capra neagră nu există nici un motiv pentru o intervenție în clasa juvenilă. Mai trebuie amintit faptul că pierderi nu apar numai în clasa juvenilă, dar și la adulți. În urma unei îndelungate experiențe acumulate, va trebui preconizată o mortalitate medie la ambele sexe de 5-15 % ce va trebui scăzută din sporul efectiv, în planificarea recoltei.

Managementul populației de capră neagră din Bucegi implică combaterea braconajului prin limitarea accesului autovehiculelor în platou și luarea de măsuri specifice în zona. Dintre acestea, inființarea a minimum trei posturi de pădurari de vânătoare ce se vor ocupa de gospodărirea și paza golului alpin este absolut necesară. Instruirea acestora în ecologia și etologia speciei este necesară, astfel încât evaluările populației și structurarea recoltei să aducă informații corecte necesare managementului cinegetic, prin valorificarea economică superioară a sporului populației. Tot aceștia trebuie să vegheze la respectarea legii privind încărcarea cu animale domestice a pășunilor alpine, numărul de câini la stâne și speciile de animale admise la pășunat.

Lucrările de reabilitare a pășunilor, deși sunt costisitoare, se pot realiza și vor conduce nu numai la eficientizarea pășunatului dar și la scăderea presiunii asupra resurselor de hrană ale caprei negre, asigurându-se implicit liniștea necesară și combaterea eroziunii. Anul de odihnă (excluderea de la pășunat pe un an pentru refacerea covorului vegetal și a compoziției speciilor furajere) acordat prin rotație fiecărei văi principale, poate înlocui în bună parte lucrările de reabilitare cu condiția respectării încărcării cu animale a celorlalte văi la capacitatea reală de suport pentru pășunat.

Toate aceste măsuri pot dubla populația de capră neagră din Bucegi, fără a periclita echilibrul ecosistemic. În bonitarea fondurilor de vânătoare se pot modifica intrările legate de suprafața ocupată de populație și cele legate de impactul antropic negativ, în corelație cu rezultatele cercetărilor. Prin optimizarea numerică a populației în concordanță cu noul efectiv optim obținut, recolta poate crește atât cantitativ cât și calitativ. Recoltarea preponderentă a exemplarelor din clasa a V a de vârstă care se recunosc nu numai după valoarea trofeului dar și după modul de comportare specific vârstei va duce la creșterea valorică a recoltei și influențarea minimă a populației.

Bibliografie

Almășan H. – 1970 – Stabilirea metodelor de populare cu capră neagră a terenurilor apte. ICAS București.

Almășan H. – 1988 – Bonitatea fondurilor de vânătoare și efectivele optime la principalele specii de vânat din România. ICAS București. pag.94-98.

Almășan H. – 1963 – Propuneri pentru o mai bună gospodărire a terenurilor de capră neagră. Rev.Vânatorul și Pescarul Sportiv nr.10.

Almășan H. – 1968 – Situația caprei negre în România. Almanahul Vânătorul și Pescarul Sportiv.

Almășan H. – 1968 – Pentru repopularea masivului Pietrosul Rodnei cu capră neagră, VPS nr. 2, pag. 16-18

Almășan H și col. – 1989 – Sporul natural la cerbul carpatin, căprior, mistreț, iepure și fazan. PTA – București.

Almășan H. Negus S – 1968 – Trofee de capra neagră carpatine. Almanahul și Pescarul Sportiv.

Almășan H. Ionescu O. – 1995 – Situația caprei negre în România. VPR/7,8,9/1995

Anghel, GH., Doniță, N. – 1980 – Etajarea vegetației lemnoase și ierboase în teritoriul Carpatic. "Stațiunea centrală de cercetări pentru cultura pajiștilor Măgurele-Brașov – 10 ani de activitate", Casa agronomului-Brașov.

Anghel, GH., Doniță – 1980 – Pajiștea și pădurea. "Lucrări științifice" S.C.C.P. Măgurele-Brașov, vol. VI.

Armășescu S. -1944- Asupra prezenței caprei negre în masivul Bucegi, Revista pădurilor, nr. 7-8

B.G. – 15 martie 1934 – Capra neagră și muflonii. “Carpații”, nr. III, pag. 78.

Bangagli R. Lovari S – 1984 – Age conelation between Horn Segments and Tooth Cementum Annuli în the Chamois (Rupicapra rupicapra ornata). Sougetierkundliche Mitteilungen 31.

Bărbulescu C., Motca Ghe. – 1983 – Pășunile munților inalți, Editura CERES București.

Begon M., Harper J,L., Townsend C.R., – 1996 -Ecology – Editia a treia- Blackwell Science.

Beldie Al.- 1967 – Flora și vegetația munților Bucegi. Editura Academiei R.S.R.

Beldie Al – 1972 – Plantele din munții Bucegi. Determinator. Editura Academiei R.S.R.

Boer S.- 1934 – Un vânat care dispare. “Carpații”, nr. 12, pag. 312-13

Boer S.- 1935 – Iarăși capra neagră. “Carpații”, nr. 11, pag. 252-53

Boitani L……Ionescu O. …An action plan for “Conservation of the Wolf in Europe”, Concil of Europe, 78pg. Strasburg, 1998.

Bookhout T. – 1996 – Research and management technics for wildlife and habitat, Wildlife Society

Breitenmosser U…. Ionescu O…. An action plan for “Conservation of the European Lynx”, Concil of Europe, 59pg. Strasburg, 1998.

Bruno E. Lovari S. – 1989 – Foraging Behavior of Adult Female Apennin Chamois in Relation to Sesonal Variation in Food Supply. Acta Theriologica Vol.34,37,513, 523.

Boeriu N. – 15 august 1935 – Despre capra neagră, “Carpații”, nr. 8

Bomches H. – 15 august 1933 – Capre negre, “Carpații”, nr. 8

Caughlry G. – 1983 – Population statistics of Chamois, N.Z.

Cederna A. Lovari S. – 1985 – The impact of Tourism on Chamois Feeding Activities in an Area of the Abruzzo National Park, Italy Crom Helm pp.216-225.

Chriștie A.H.- 1988- Chamois. Wild animals in New Zeeland.

Chiculiță C. -1974 – Capra neagră din Pietrosul Rodnei, Revista pădurilor, nr. 4, pag. 198-200

Ciocârlan V. – 2000 – Flora ilustrată a României, Editura CERES București

Ciortuz I. -1981- Ameliorații silvice. E.D.P. București

Clarke H. Henderson R. -1986 – Natural regulation of a non hunted chamois population.

Coldea Ghe.si col. – 1997 – Les associationsvegetales de Roumanie. Ed. TPI

Comșia A.M. – 1961- Biologia și principiile culturii vânatului. Editura Academiei.

Comșia A.M. –1937- Programul acțiunii de salvare, respectiv refacerea populațiilor de capră neagră din întreg cuprinsul țării, “Carpați”, nr. 6

Cotta V. Bodea M. – 1969- Vânatul României. Editura Agro-silvică. pag. 154-169

Couturier M. – 1938 – Le Chamois. Editura B. Arthaud

Cureu I , Almășan H., Ionescu O. – "Elemente Poluante din Hrana Animalelor Sălbatice și Influența lor asupra Animalelor de Interes Cinegetic." "Alimentația și Cancerul" pg. 53- 68., 1991

Damian I., Negruțiu F. –1973- Refacerea arboretelor, Reprografia Universității, Brașov

Dăneț I. – 1970 – Aprecierea trofeului de capră neagră. Revista Vânătorul și Pescarul Sportiv nr.9.

Dăneț T. – 1975- Rânduri pentru capra neagră, VPS, nr. 9, pag. 7-9

Decei P. – 1968 – Pe urmele caprei negre în munții Rodnei. Revista Vânătorul și Pescarul Sportiv nr.4.

Douglas V. – 1970 – Behaviour response of red deer and chamois to the cessation of hunting. N.Z.

Ferrari C. Rossi G. Cavani C. – 1988 – Summer food habits and quality of female, kid on subadult Apennine chamois (Rupicapra pyrenaica ornata Neuman). Sougetierkunde 53, pp.170-177.

Fico R. Locati M. Lovari S. – 1984 – A Case of Brown Bear Predatoin on Abruzzo Chamois. Sougetierkundliche Mitteilungen 31, pp.185-187.

Florescu Gh. – 1994 – Împăduriri, Reprografia Universității “Transilvania” Brașov

Florescu I.L., 1978 – Curs de silvicultură, Reprografia Universității, Brașov

Florescu I.L., Nicolescu, V.N. – 1994 – Considerații privind alegerea și adoptarea tratamentelor în păduri de codru. Buletinul sesiunii științifice ”110 ani de învățământ silvic superior în România”, 14 octombrie 1993, Universitatea “Transilvania” Brasov, pag. 151-156

Florescu I.L., Nicolescu, V.N., – 1996 – Silvicultură, vol. I – Studiul pădurii, Editura Lux Libris, Brașov

Florstedt A. – 1924 – Meine erste Gamsbrunft in siebenburgen – Wild und Hund, nr. 22

Florstedt A. – 1928 – In den Hochgebirgen Asiens und siebenburgens. Jagderlebnisse und Forschungsreisen – Neudamm, J. Neumamm, nr. 8

Giurgiu V., – 1988 – Amenajarea pădurilor cu funcții multiple, Editura Ceres, București

Giurgiu V. (red.) – 1995 – Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României, Editura Arta Grafică, București.

Geist V. – 1971 – Mountain Sheep. The University of Chicago, Chicago and London

Georgii B. – 1978 – Monitoring Activity of Free-Ronging Wild Ungulates Biotelemetry IV,pp.179-182.

Georgescu M. – 1968 – Moartea albă a caprei negre, VPS, nr. 3, pag. 6-8

Georgescu M. – 1968 – Moartea albă a caprei negre, VPS, nr. 3, pag. 6-8

Georgescu M. – 1968 – Moartea albă a caprei negre, VPS, nr. 3, pag. 6-8

Gonzales G. s.a. – 1986 Comparative Study of the Seasonal Variations of the Social Structures in Three French Ungulates.

Gongales G. – 1983 – Sesonal Fluctuations in the Spatial Distribution Of Chamois Ond Muofflons on the Carlit Mossif Pirenees. Ecology and Behaviour pp.117-123.

Gongales G. – 1984 Eccethologie du mouflon et de l'isard dans le mossif du Carlit (Pyrenees Orientales) These. Toulpuse Unis.

Hamr J. – 1984 – Home range sizes and determinant factors in habitat use and activity of the chamois in North Tyrol-Austria.P H.D. thesis.

Knaus W – 1983 Das Gamswild –Paul Parey, Hamburg and Berlin

Iacob I. – 1972 Capra neagră carpatină, noi observații asupra modului de trai și măsurile de conservare a speciei. "Sargentia".

Ichim R. – 1990 – Gospodărirea rațională, pe baze ecologice, a pădurilor de molid, Editura Ceres, București.

Ionașcu Gh., Constantinescu Gh. – 1987 – Exploatări, transporturi și construcții forestiere, vol. I și II, Editura Ceres, București

Ionașcu Gh. – 1995 – Transporturi forestiere, Reprografia Universității “Transilvania”, Brasov

Ionescu O. – "Vânătoare și Cinegetică" , Pădurea Noastră ,4/1990, pg1-3

Ionescu O. -"Probleme ale Managementului Cinegetic" , Diana , Nr. 2,,pg.6-7,1992

Ionescu O. -"Evaluarea Efectivelor" , Vânătorul și Pescarul Român , Nr. 6, pg7-8, 1992

Ionescu O. -"Capra Neagră în România", Cripton – Nr .1, 1993.

Ionescu O, Tissescu A. Ionescu G. -"Radiotelemetria în studiul eto-ecologiei speciilor de interes cinegetic” , Simpozionul 100 de ani de Invătământ Silvic Românesc, " 1993.

Ionescu O.. – 1994 – "Capra Neagră în Carpati","Vânătorul și Pescarul Sportiv" Nr.10,pg7-10

Isuf C. Ionescu O., Popescu C. -” The preservation and management of the BROWN BEAR”(Ursus Arctos) population in Romania.”, 68-82 , “The Brown Bear Management”- AGVPS – 1993.

Ionescu O . Ionescu G. -1995 -‘Probleme ale managementului cinegetic, Protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurilor României. SPS, pg.211-219, 1995.

… Ionescu O…. – “The National Strategy and Action Plan for the Biological Diversity Conservation and Sustainable use of its Components in Romania”, 46 pg., 1996

Ionescu O – – The wolf in Romania , past ,prezent and future. “Wolves of Europe “ Wolfgang Schroeder and Christoph Promberger, pg. 23-29, 1996.

Ionescu O Promberger C.- ”The Carpathian Wolf – Romania at its Wildest, International Wolf Magazin ,nr. 6, pg. 16-17,1996.

Ionescu O. Ionescu G. -”Ecologia Lupului (Canis lupus L) în Carpatii Românești”,ActaCinegetica Romaniae“ Ocrotirea habitatelor naturale și a faunei de interes cinegetic. Ed. Aldus, pg. 100- 106, București 1997

Ionescu O. – “ Etologia caprei negre (Rupicapra, rupicapra)”, Acta Cinegetica Romaniae“ Ocrotirea habitatelor naturale și a faunei de interes cinegetic”, Ed.Aldus, pg. 123-135, București 1997

Ionescu O. -1997- “The chamois in the Bucegi Mountains”, Lucrările Simpozionului „ The management of the chamois population”. Pg.105-107 , AGVPS-

JON SVENSON, IONESCU O An action plan for “Conservation of the Brown Bear in Europe”, Concil of Europe, 75pg. Strasburg, 1998.

Wolfgang Schroder, IONESCU O..“Large Carnivore Management in Carpathian Mountains “ , Procedings of the third Wildlife Society, Budapesta, 1999.

Leslie D. Ionescu O., Tissescu A., Nicolescu N. V. – “Wildlife conservation and education in Romania”, Wildlife Society Bulletin, Nr.1, vol.23, PG.12-17,1995

Locati M. – 1988 Body or.horn size ? Lovari S.

Locati M. Lovari S. – 1990 Sexual Differences in Aggresive Behaviour of the Apennine Chamois Athology 84, 295-306.

Lovari S. – 1985 – Behavioural Repertoire of the Abruzzo Chamois Sougetierkundliche Mitteilungen Vol.32/2(1984-1985) pp.113-136.

Lovari S. – 1984 Herdind strategies of male Abruzzo chamois an the rut. Acta Zool.Fenn.172, 91-92.

Lovari S. – 1986 Seasonal habitat selection and grup sezi of Cosentino R.F. the Abruzzo chamois.Boll.Zool 53, 73-78.

Lovari S. Rosto G. – 1985 – Feeding note and social stress of femala chamois foraging in grup Crom Helm pp.102-105

Lovari S.- 1985-1987 The Biology and Management of Mountain Ungulates.Crom.Helm.

Marcu M. – 1983 – Meteorologie și climatologie forestieră, Editura Ceres, București

Marcu O., Simon D. – 1995 – Entomolgie forestieră, Editura Ceres, București

Marușca T. – 2001- Elemente de gradientică și ecologie montană, Ed. U.T.Bv.

Masini F. – 1987 Sistematics, philogenetic relationships and dispersal of chamois.

Negruțiu A. – 1983 Vânătoare și salmonicultură, Editura Didactică și Pedagogică Universitatea Brașov.

Negruțiu A. – 1986 Bibliografia cinegetică română – Vol. I și II, Lito Atelierul Universității din Brașov.

Negruțiu A. – 1976 – Influențele exercitate asupra vânatului prin aplicarea tratamentelor, Revista pădurilor, nr. 4.

Negruțiu A., Popescu C. – 1973 – Raporturile dintre populațiile de vânat și vegetația forestieră. Volumul “Noi orientări în cercetarea cinegetică”, București.

Negruțiu A. – 1976 – Posibilități de realizare a echilibrului silvo-cinegetic. Noutăți în economia forestieră. Volumul XVIII, Universitatea Brasov.

Negruțiu A. – 1978 – Despre gospodărirea fondului cinegetic pe baze ecologice , Revista pădurilor, nr. 4

Negruțiu A. – 1978 – Fauna cinegetică și ecosistemele forestiere. Vol. Polifuncționalitatea ecosistemelor forestiere, Lito Atelierul Universității din Brasov

Negruțiu A. – 1978 – Despre unele consecințe ale schimbării relațiilor trofice în fauna cinegetică, Buletinul Științific al Universității din Brasov, seria B, Ecosisteme forestiere, vol. XX

Negruțiu F. – 1980 – Spații verzi, Editura Didactica și Pedagogica, București

Nesterov V. – 1966 – Capra neagră în munții Maramureșului, VPS, nr. 9, pag. 11

Nesterov V. – 1984 Bolile vânatului. Ed.C

Nițulescu AL.- 1991 Cercetări privind prevenirea și combaterea bolilor vânatului din liber în zonele de interferență cu animale domestice. ICAS în perp.

Pachlatko T. – 1985 Time Budgeting Ronge Use Pattern and Nievergelt B. Relationship withim Gropus of Chamois. Ethologye.

Parascan D., Danciu M. –1983- Morfologia și fiziologia plantelor lemnoase. Editura Ceres, București

Pătrășescu M. – 1955 – O stațiune de capră neagră pe valea Oltului la 500 m altitudine. Revista pădurilor, nr. 6, pag. 300-301

Pauca A. Roman S. – 1959 – Flora alpină și mugo. Editura științifică, București.

Pop I. – 1957 Capra neagră – AGVPS.

Pop I. – 1933 – O străveche cursă de capre negre, “Carpații”, nr. 10

Pop I. – 1937 – Salvarea caprei negre, “Carpații”, nr. 7

Pop I. – 1934 – Vagabondajul unei capre negre, “Carpații”, nr.1

Pușcaru, D. și col. – 1956 – Pășunile alpine din munții Bucegi. Editura Academiei, București.

Richard C. Pepin D. – 1990 – Seasonal variation in intragrup spacing behaviour of foraging isands.

Sanda V. Popescu A. Arcuș M. 1999 – Revizuirea critică a comunităților de plante din România. Ed. TPI Constanța.

Scala C. – 1980 Revision of Rupicapra Genus. Boll. Zool. 47 pp.113-124 (1980), 51 : 285-294 (1984).

Schroder W. – 1984 Ibex and Chamois. Saugetierkundeliche 3 pp.79-88.

Schroder W. – 1986 Niche, breadth and overlap in red deer Cervus elaphus, roe deer Capreolus capreolus and chamois, Rupicapra rupicapra.

Schroder W. – 1988 Coexistence and competitive exclusion between ibex Capra ibex L. and chamois Rupicapra rupicapra A. Acta Zool.Fem. 31 179-183.

Schroder W. Ionescu O.- “Large Carnivore Management in Carpathian Mountains “ , Procedings of the third Wildlife Society, Budapesta, 1999.

Spârchez,z. și col. – 1977 – Vegetația tufărișurilor lemnoase din Carpații României și importanța lor economică. "Comunicări de botanică", Universitatea București.

Stoenescu,st., – 1951 – Clima Bucegilor. Memorii și Studii. Institutul meteorologic central, București, Volum IV.

Stavros A. – 1966 – Capra neagră din munții regiunii Brașov, VPS, nr. 10, pag.7-8

Stavros A. – 1968 – Tehnica apropiatului la capră neagră, VPS, nr. 9, pag. 18-19

Stavros A. – 1966 – Tehnica tirului la capră neagră, VPS, nr. 9, pag. 11-12

Stavros A. – 1965 – Capra neagră în munții Cibinului, nr. 3, pag. 10

Stavros A. – 1989 Antilopa Carpaților. Editura Dacia.

Stănescu V. – 1979 – Dendrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București

Stănescu V., Șofletea N., Popescu O. – 1997 – Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres, București

Stănescu R. – 1937 – Capra neagră în Prahova, “Carpații”, nr. 9

Stoichiță I. – 1936 – După alergatul caprelor negre, “Carpații”, nr. 12

Storch I. – 1987 Condition in chamois population under diferent harvest levels in Bavaria.

Svenson J……Ionescu O. – An action plan for “Conservation of the Brown Bear in Europe”, Concil of Europe, 75pg. Strasburg, 1998.

Târziu D. – 1985 – Pedologie și Stațiuni forestiere, Reprografia Universității, Brașov

Urdea G. – 1936 – O vânătoare primejdioasă de capre negre în munții Negoi-Șerbota, “Carpații”, nr. 1

Vulcu S. – 1933 – Capre negre, “Carpații”, nr.10

Vulcu S. – 1935 – Reglementarea vânătorii de capre negre, “Carpații”, nr.2

Vulcu S. – 1936 – Măsuri fără rost, “Carpații”, nr.7

Vulcu S. – 1936 – Țap olog, “Carpații”, nr.9

Witting O. – 1946 Capra neagră a României. "Carpați" Cluj.

*** – 1974 – Popularea caprei negre în rezervația Pietrosul Rodnei, Buletin de informare – silvicultura, nr. 4, pag. 209-

*** – 1990 – 2000 Amenajamente silvic