File Din Istoria Orasului Leova Teza De Licență(1) [305925]
CUPRINS:
INTRODUCERE…………………..………………………………………………………….….3
CAPITOLUL I. [anonimizat].XX…………………………………………………………………..…….6
Momente importante din istoria orașului Leova……………………………………………….6
Așezarea geografică……………………………………………………………………………………..7
[anonimizat] a orașului. Anii 1848 până în prezent…………………….9
CAPITOLUL II. EVOLUȚIA LOCALITĂȚII ȘI PRINCIPALELE INSTITUȚII ÎN PERIOADA 1940 – 1990……………………………………………………………………….18
2.1. Soarta orașului sub dominația Partidului Comunist (1940-1954)……………………………18
2.1.1. Instaurarea dominației PC………………………………………………………18
2.1.2. Evoluția economică în perioada regimului totalitar……………………………22
2.1.3. Învățămîntul în perioada sovietică…………………………………………..…26
2.2. Evoluția orașului după război (1954- 1990)…………………………………………………………..31
2.2.1. Aspectul structural al orașului………………………………………………….31
2.2.2. Viața economică postbelică. Kolhozul ,,Bolșevik”, Cooperativa de Consum și alte asociații ……………………………………………………………………………………..32
CAPITOLU III. [anonimizat]……………………………………………………..39
3.1. Instituțiile școlare și activitatea culturală………………………………………………39
3.3.1. Instituțiile de învățămînt………………………………………………………..39
3.3.2. Bisericiile orașului………………………………………………………………41
3.3.3. Instituții culturale………………………………………………………………42
3.3.4. Instituții sanitare………………………………………………………………..43
3.2. Personalității marcante………………………………………………………………….45
3.3. Rezervația naturală ”Lebăda Albă”……………………………………………………..48
CONCLUZII GENERALE …………………………………………………………………………………………..51
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..54
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..57
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. [anonimizat] o [anonimizat] a raionului/orașului Leova. Aceasta derivă din istoria multimilenară și bogată a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], dezvoltarea culturii și artei poporului moldovenesc.
[anonimizat] a aspectelor legate de această problemă poate să pară la prima vedere o temă lipsită de importanță. [anonimizat]. [anonimizat]/orașului Leova.
[anonimizat] o localitate a început de la o casă, [anonimizat], [anonimizat] a fost atestată abia peste ani. E [anonimizat]-l poți descoperi. În această teză de licență am încercat în baza materialelor să cunosc trecutul raionului/orașului Leova, pentru a scoate la iveală adevărul prin care a trecut acest mic orășel.
Această temă a fost cercetată de istoricii contemporani, dar ea totuși rămâne deschisă pentru cercetarea continuu, pentru că în orice moment poate să se găsească un document din timpul palatelor, care era menționat pe ici-pe-colo, o dată la o sută de ani denumirea le Târgul Sărății. De aceea este problematic că spunem că ceea ce zicem este adevărul în ultima istanță.
Istoriografia problemei: Teza de față își propune o prezentare sintetică, bazată pe materialul documentar, atât cât este accesibil în prezent și, totodată, o examinare critică a opiniilor formulate până acum asupra principalelor probleme în discuție.
Cele mai importante izvoare autentice au fost depistate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova și Arhiva organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova și Arhiva Muzeului Etnografic Leova. Ele explică unele fenomene și evenimente ce au avut loc în oraș, cu toate că, numărul documentelor păstrate este relativ mic.
În istoriografia românească se enumeră următorii istorici, care au abordat această temă spre cercetare: Ion Mititelu ,,Leova. Istorie în imagini”; Ion Mititelu și Ion Ștefăniță ,,Leova. File de istorie (1940-1990)”, Zamfir Arbore ,,Dicționar geograic al Basarabiei”, Ștefan Ciobanu ,,Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă”, Dicționarul statistic al Basarabiei, Manolache Drăghici ,,Istoria Moldovei în timp de 500 de ani până în prezent”.
Gradul de cercetare: Teza este elaborată în baza literaturii existente, apelând la o serie de izvoare, monografii, sinteze, articole, dosare din arhivă, etc. Tema dată este cercetată de un grup restrâns de istorici, azându-se cel mai mult pe orașul Leova în anii 1940-1990. Dar studierea trecutul este încă spre cercetare. Printre cele mai semnificative lucrări care au contribuit la realizarea acestei teze pot fi menționate în primul rînd lucrarea istoricului Ion Mititelu cu lucrarea ,,Leova. Istorie în imagini”; Ion Mititelu și Ion Ștefăniță cu lucrarea ,,Leova. File de istorie (1940-1990)”. Acestea și alte lucrări vor fi incluse în lista bibliografică.
Scopul și obiectivele lucrării: Scopul lucrări constă în evaluarea aspectelor istorice și cultural existente în localitatea orașului Leova, deslușirea acestora într-un mod cât mai elocvent pentru a accentua bine punctele tari și pe cel forte a potențialului istoric cultural existent aici. În acest context se vor evidenția particularitățile istoriei în localitate și se vor identifica prioritățile ce trebuie urmate în dezvoltarea conservării acesteia.
Obiectivele fixate în teză:
Analiza condițiilor de apariție și evoluție a orașului Leova;
Expunerea aspectului social-economic în perioada anilor 1848-1990;
Caracterizarea particularităților instaurării partidului comunist și consecințele lui asupra orașului;
analiza pe larg a instituțiilor importante a orașului.
Cadrul cronologic și geografic: Limita cronologică inferioară, a tezei constituie începutul procesului de apariție a orașului (1489). Limita cronologică superioară vizează obținerea independenței Republicii Moldova (1992).
Metodele de cercetare: Studierea acestei teme se bazează pe cercetarea materialului teoretic, documente, articole, monografii și studii speciale care au servit ca model pentru aplicarea metodelor utilizate în cercetările istorice în cunoașterea problemei în cauză. Principale metode folosite în cercetare sunt: metoda analizei istorice, metoda comparativ-istorică, analiza și sinteza, care m-au ajutat să asigur lucrării un suport metodologic consistent.
Structura tezei: Lucrarea cuprinde trei capitole, respectând cerințele academice care corespund rigorilor unui text coerent. Astfel teza conține Introducere, două capitole ce includ și subcapitole, Concluzie, Bibliografie și Anexe.
În Capitolul I intitulat ,,Aspecte fizico-geografice și evoluția localității Leova până sec. XX”, sunt expuse: cauzele și trăsăturile specifice procesului de apariție și evoluție a orașului în primii ani de existență și aspectele social-economice a orașului.
În Capitolul II, intitulat ,,Evoluția localității și principalele instituții în perioada 1940-1990” sunt analize pe larg soarta orașului în perioada instaurării partidului comunist și evoluția principalelor instituții ale orașului. Orașul Leova, oraș de pe malul bătrînului rîu Prut, a avut dintotdeauna frumoase și bogate evenimente istorice, păstrîndu-și tradițiile populare-etnografice. În pofida tuturor vicisitudinilor, tuturor grozăviilor prin care i-a fost sortit să treacă. Orice nu s-ar fi întîmplat în viața orășenilor, ei au păstrat cu sfințenie, acuratețe istoria trecutului său.
Capitolul III ,,Activitatea culturală, instituțiile și obiectivele natural ale orașului Leova”, aici se vorbeste despre viața culturală, obiectivele natural și cultural și nu în ultimul rând de personalitățile născute în localitate.
Concluziile generale. Datorita rezultatelor cercetarii efectuate la tema ”File din istoria orașului Leova”, concluzionăm că, în perioada respectivă a avut un impact pozitiv asupra evoluției istoriei orașului.
CAPITOLUL I ASPECTE FIZICO-GEOGRAFICE ȘI EVOLUȚIA LOCALITĂȚII LEOVA PÂNĂ SEC.XX
Momente importante din istoria orașului Leova
Istoria orașului începe încă din secolul al XIV-XV-lea, cînd aici și-au găsit loc prielnic triburile nomade, însă valurile lui Traian din Leova, despre care amintesc istoricii se pare că sunt mai vechi decît această localitate. Guvernatorul militar P.I. Fiodor, în 1837 scrie „În apropriere de târgușorul Leova trec 2 valuri. Unul dintre ele începe lângă râul Prut și se îndreaptă spre est. Altul mai mic, de-a lungul Prutului”.
Catalogul istoric amintește că domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, la anul 1489 a întărit o seliște cu hotarul până la Troian, care era actuala localitate Leova. Prima atestare documentară a localității, cu denumirea de „Tîrgul Sărății”, datează din anul 1489. La 23 ianuarie 1495, la Huși, Ștefan cel Mare încredințează slugilor sale – fraților Leova și Petru un teren în aproprierea rîului Sărata. De la numele celui dintîi a și provenit denumirea localității.
Potrivit altor surse însă, denumirea localității provine de la triburile nomade, care s-au stabilit cu traiul aici, pe malul Prutului. Fiind veniți din alte părți, ei se numeau „lipoveni” și au ajuns cu timpul să-și spună „leoveni”, de unde mai târziu la 26 august 1803, când deja și-au construit case aici a și apărut denumirea de Leova. Ca târg Leova este atestat într-un document de la Constantin Moruzzi, domnul Moldovei, prin care proprietarul orașului Leova logofătul Costache Ghica este împuternicit să strângă contribuții de la toți negustorii, care vin la iarmaroace.
Alte documente vechi arată că târgul ar fi fost înființat în anul 1619, fiind așezat în regiunea de șes, pe malul stîng al râului Prut. În împrejurimea lui având lacurile Bujor, Potcoava și râul Prut. Dicționarul Statistic al Basarabiei afirmă că târgul ar fi fost înființat în anul 1619 și constată următoarele informații privitoare la populație, numărul locuitorilor era 3442, dintre care bărbați – 1371 și femei – 2071, populația flotantă în acea perioadă constituia 856 oameni. La acea vreme localitatea avea 173 de clădiri, dintre care 30 erau de nelocuite.
Din Dicționarul Geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore aflăm că orașul Leova era un târgușor mic din județul Ismail, de pe malul stâg al Prutului. De asemenea aici se menționează traseul unei șoseli de-a lungul pârăului Sărata spre Cazangic.
Orașul Leova, ca vechi centru comercial era menționat de majoritatea hărților vechi ale Moldovei din secolele XVIII-XIX. Pentru că se afla în calea drumurilor principale vechi, Leova era un târg important, care asigura legături comerciale cu estul și vestul localității. În 1670 la Leova începe construcția unui pod peste râul Prut, iar la începutul secolului al XVIII-lea localitatea este un centru comercial de însemnătate locală. În preajma localității au fost amplasate mai multe treceri peste râul Prut, circa 20, dar care cu timpul, în urma războaielor și calamităților naturale au fost distruse și uitate. Târgușorul era un punct economic al Basarabiei, aici exista un punct vamal cu România (sf. sec. al XIX- încep. sec. al XX-lea).
Importul anual de mărfuri constituia 1400 de ruble. Exportul anual de mărfuri și bunuri materiale constituia 1 810 000 ruble. Informații prețioase sunt atestate în același document despre Leova Nouă, cătun din județul Ismail, care este așezat în valea Sîrma și alcătuit din 14 case cu o populație de 47 suflete.
Alt document cu o importanță deosebită este Catalogul Documentelor Moldovenești din Arhiva Istorică Centrală a Statului (1387-1640), care menționează: “1489, martie 13, Suceava – Ștefan Voevodul Moldovei întărește uric lui pan Lupe, armaș o bucată de pământ în hotarul Alboteștilor din gura Saratei, loc de sate, cumpărată cu 80 de zloți tătărești de la Nastea, Toma și Ilca, copii lui Coste și de la Ana și Sima, copii lui Lazăr, toți nepoții lui Oană, vornicul care îl stăpânise cu un uric de la moșul domnului Alexandru Voevod, și mai întărește o seliște peste Prut unde a fost târgul Sărății, din sus de gura Sărății, cumpărată cu 130 de zloți tătărăști de la Stanciul, fiul lui Jurja Hușea. Hotare, Traian , seliștea lui Bodea Sîrbul și al lui Bodea Ruminul, hotarul lui Zimbodilu. Credința Voevodului și a fiilor săi Alexandrul și Bogdan Voievod. Sfat Domnesc Pan Tăutul logofăr, Seric Toader”.
Leova era un târgușor mic pe malul stâng al râului Prut – unde a luat ființă la începutul secolului al XV-lea, cum afirmă un autor turc din primele decenii a veacului XVIII, în Leova era și un castel ale cărui urme astăzi nu se mai văd.
Așezarea geografică
Leova este un oraș din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Leova. Suprafața orașului constituie 563 ha. Amplasat în sud – vestul Republicii Moldova, așezat chiar pe pe malul stâng al râului Prut, orașul Leova este situat la 70 km. de centrul raional Cahul și 100 km de orașul Chișinău.
Orașul Leova se întinde pe o distanță de 10 km, străjuit de două dealuri, unul din partea dreaptă a prutului și unul din partea de est a orașului. Lățimea orașului variază de la 3-7 km. Casele frumoase construite de oameni harnici și gospodari abia se văd printre pomii de nuci, cireși, meri etc. În partea de sus, la 28 km depărtare de Leova, se află satul Tigheci, ținut care este mărginit de cunoscuții codri ai Tigheciului.
În primele decenii de existență a Țării Moldovei întreg pământul actualei regiuni făcea parte din domeniul domnesc, care cu timpul a fost împărțit ca danie sau vândut marilor proprietari. Izolat de restul Basarabiei, prin lipsă de drumuri, orașul Leova se înrolează, de la unire încoace, stabilind legături comerciale cu Hușul și județul Fălciu, făcând comerț cu cereale, care le cobora spre Dunăre, pe apele Prutului. Având o populație de 3442 de suflete, compusă din evrei, greci și puțini români, cu toate că târgușorul este situat, ca și Cahulul, într-o regiune absolut românească.
La începutul sec. XVI-lea suprafața totală a târgului era de 169 ha, unde localitatea avea 16 străzi cu o lungime de 1 km., toate nepavate. Târgul avea două piețe publice, care erau iluminate cu felinare cu petrol. În această perioadă nu existau conducte de apă și nici conducte de canalizare. De asemenea, în localitate nu atestăm vreun tip de transport public. În documente atestăm că în târg a existat un depozit de petrol utilizat în asigurarea iluminatului public.
O biserică ortodoxă, cinci case de rugăciuni evreiești, o școală medie, patru școli primare și o grădiniță de copii este tot ce avea această localitate ca cult și cultură. Vreo trei bănci și câteva întreprinderi industriale mici nu pot da o viață mai anonimată acestui târgușor mic.
Leova este astăzi un centru administrativ al raionului. Situat în partea de sud-vest a republicii, raionul se învecinează cu raioanele Hâncești, Cimișlia, Comrat, Cantemir și are o suprafață de 1,1, mii km.2 (vezi anexa 1, fig.1)
Relieful raionului Leova reprezintă o câmpie deluroasă, fragmentată de văile râurilor și de râpi, mai ridicate în partea centrală. În sud – estul raionului se găsește înălțimea Tigheciului cu o altitudine maximă de 294 m. Bogățiile subterane sunt nisipul (Hîrtop, Sărata –Rezești), argile (Beștimac, Iargara) unde s-au îmbogățit și izvoare de ape minerale.
Clima este temperat continentală. Temperatura medie a aerului în luna ianuarie este 3,5o, iar vara, în luna iulie este de 21,5o . Precipitațiile anuale sunt de 445 de milimetri. Pe teritoriul actualului raion Leova curg râurile Prut (care servește ca hotar dintre Republica Moldova și România), Lăpușnița, Sărata, tigheci. Solurile – ceornoziomice (obișnuit, levigat, carbonizat), cenușiu, de pădure, și în valea râurilor și lunca Prutului – aluviunile și de fâneață. Teritoriul raionului Leova este situat în zona de silvostepă și stepă. Vegetația spontană de stepă (păiș, negară) s-a păstrat numai pe malurile abrupte ale râpilor și în locurile ponorâte.
Pădurile ocupă o suprafață de 12 256 ha. Cele mai mari masive de stejar, arțar, tei, frasin se întâlnesc în zona de sud-est a ținutului Leova, pe înălțimea Tigheciului. În lunca Prutului crește stuf, rogoz. Ca monumente naturale în orașul Leova crește un stejar secular, ce se află sub ocrotirea statului, numit stejarul lui Pușkin. Un alt monument – Valul lui Traina de Sus (care se mai păstrează fragmentar).
Aspecte sociale – economice a orașului. Anii 1848 până în prezent.
Neamul nostru a fost întotdeauna neam de țărani – pentru mai bine de trei sferturi din populație, pământul a fost și rămâne o problemă de existență, în același timp însă și o noblețe. Înainte de a stăpâni ogorul, țăranul a muncit vreme de veacuri pentru alții. Ocupația tradițională a locuitorilor orașului Leova era dintotdeauna agricultura.
Agricultura este legată de condițiile economice și naturale a localității date. După condițiile geografice, Basarabia are o diversitate deosebită. Conform însemnărilor renumitului pedagog rus: V.V.Docuceaev, în județul Lăpușna se întâlnesc soluri roditoare și vânturile fierbinți de la Sud nu influențează dăunător. Aceasta este o zonă de trecere de la partea centrală împădurită a Basarabiei la cea de stepă a Bugeacului.
Proprietarul, fondul suprem al tuturor pământurilor de stat era statul, iar în relațiile țăranilor cu statul el era ca otcinar. Proprietatea feudală asupra pământului era condițiea relațiilor feudale dintre statul dvorean și țăranii de stat. Pentru folosirea pământului țăranii trebuiau să folosească prestațiile feudale și să plătească renta.
În 1848 Palata Averilor de Stat face o încercare de a opri procesul de acaparare a pământurilor obștești. Într-o hotărâre specială se spunea că de acum înainte nimeni dintre proprietarii livezilor și altor gospodării nu au dreptul de proprietate asupra pământului, doar dreptul de a folosi de el pe o perioadă de la 25 la 50 de ani.
Majoritatea proprietarilor de livezi erau împotrivă și au prelungit mai departe să vândă livezu cu tot cu pământ. Astfel de momente au avut loc și în orașul Leova, precum și în satele din apropriere. Terenurile erau folosite diferit: pășunele erau folosite în comun, terenurile arabile și fânețele erau împărțite după numărul membrilor județului, livezile, viile și grădinile erau transmise prin moștenire, iar statul în orice timp avea dreptul să se amestece în administrarea pământurilor sătenilor, creând în așa fel o situație instabilă în prelucrarea pământului. Forma de bază a folosirii pământului era sistemul de parcele. O parte din pământ era însușită în baza unei arende, stabilită pe o anumită perioadă de timp, deseori pe 3 ani. Arenda era achitată în forme diferite: bani, natură, combinată. De exemplu, pe la mijlocul sec. XIX-lea, pentru o desetină arendată se plătea între 70 și 80 copeici, iar peste 10 ani s-a ridicat la suma de 1 rublă și 30 copeici.
Un indiciu important pentru starea și nivelul de dezvoltare a forțelor de producție este tehnica agrară. În perioada aniilor 1848 – 1858 uneltele de prelucrare și recoltare erau necomplicate, deosebindu-se prin nedesăvârșirea și masivitatea lor. Aceasta a inflențat asupra productivității lor mică. Pământul era prelucrat prin metoda de bază, adică prin arat. Principala unealtă era plugul masiv tras de 3-5 perechi de boi. Plugul era confecționat din lemn și mereu se folosea pe fățar (două roți pe osie de lemn), era greu, masiv și neândemânatic. Acest plug cerea eforturi mari din partea plugarilor și era nevoie de un număr mare de vite pentru a fi tras. Cu toate acestea, această unealtă era una din cele mai bune unelte utilizate la desțelenire.
Pentru ca arătura să fie mai adâncă era folosit brăzdarul de fier. După arat urma boronitul, unde o pereche de boi trăgea două boroane. În afară de aceasta, boroana era utilizată și în timpul introducerii semințelor în sol. Migranții din guberniile interne au adus cu sine și rarita care mai tîrziu dispare. În afară de boroană la afînarea și introducerea semințelor în sol se folosea grapa cu lățimea de 2-2,5 metri. Semănatul se înfăptuia cu aruncarea semințelor după brazdă. Majoritatea țăranilor aveau vite pentru lucru – nu mai puțin de 3-5 perechie de boi necesari pentru formarea harnașamentului .
Gospodăriile mai înstărite dispuneau de mai multe pluguri, însă cele mai sărace dispuneau de un singur plug. Țăranii săraci erau sau fără gospodărie sau nu aveau forțe pentru a echipa un harnașament, pentru a prelucra pământul la cel mai înalt nivel. Recoltele de bază pentru recoltare erau secerile, furcile din lemn, coasele și grebele. Pentru a cosi grîul era folosită atît coasa, cât și secera, iar la strângerea fînului numai coasa. Palata de Stat raportează, în anul 1854: „Grâul cop mai devreme era strâns cu ajutorul coaselor groase, iar uneori când grâul era mic sau slab se zmulgea cu mâinile. Pâinea strânsă era legată în snopi de la început era așezată în căpițe, cel nelegat era strâns în stoguri pe cîmp, mai apoi cu ajutorul căruțelor era dus la fățare (locul unde se treiera)”.
Conform datelor statistice ale Comitetului Statistic al Basarabiei din 1862 strânsul pâinii a fost înfăptuit în majoritatea regiunilor cu coasa. Prin părțile noastre era răspândită coasa cu patea de lucru lată și lungă .
Treieratul avea loc în următorul fel: căruțele cu cai, pline cu pietre erau trecute peste snopi. Într-un document de arhivă era menționat că treieratul era desfășurat în timpul nopții și până la ora 12 ziua, când timpul era mai liniștit și mai răcoros. În anii 1950, apar cărucioarele de treierat, fiind împrumutate de la coloniștii germani, în special din satele Cupcui și Tomai. Curățarea și alegerea pâinii avea loc prin vânturare cu lopețile pe vânt sau cu ciurul. Grâul, deseori se păstra în podurile caselor gospodarilor, iar porumbul în coșere, împletite din nuiele. Locuitorii târgului practicau asolamentul bienal și trienal. (vezi anexa 2 , fig.2)
Înzestrarea agriculturii cu tehnică rămânea a fi la un nivel scăzut, mașinile agrare nu au existat în perioada secolului al XIX-lea. În fiecare an, cultivarea cerealelor se schimba pentru a menține fertilitatea solului. Astfel se utiliza următoarea ordine de cultivare a culturilor: porumb, grâu, porumb – cea mai utilizată ordine și orz, ovăz, porumb, grâu – mai rar utilizată.
Cu cât mai mult pământ prelucrau cu atât mai mult aveau. Însă asta nu însemna că în folosirea pământului era haos. Din anii 30, ai secolului XIX, când de acum se sfârșea migrația altor popoare spre pământurile noastre, aratul țărinei era condiționat într-o măsură oarecare de creșterea cerințelor de pâine pe piața externă spre porturile Odessa și Ismail.
În măsura atragerii satului în procesul de schimb pe piață se intensifică procesul de divizare socială între țărani. Țăranii înstăriți posedau unelte și forțe de prelucrare a pământului mai perfecționate și-n cantități destule, pe când acei mai puțin înstăriți posedau doar de câteva unelte pentru a prelucra numai câteva desetine.
Luând în considerație particularitățile geografice, culturile erau diferite în regiuni, precum și roada. Deseori se cultivau grâu, porumb, secară, mei, orz, ovăz, grâu de primăvară de cel tare. Una din culturi era porumbul, întrebuințarea căruia era foarte largă. O mare parte din grăunțele de porumb măcinat se utiliza în alimentare, iar o parte mai mică – hrană pentru vite și porci. Tulpinile numite „ciocleji~ erau folosite ca nutreț pentru animale, iar deșeurile, pentru încălzire.
Condițiile climaterice, natura, solul bogat permiteau porumbului să fie cultivat pe același teren câțiva ani la rând. Deosebindu-se printr-o putere magică în creșterea și dezvoltarea suprafeței frunzelor, porumbul mult ia din aer și mult lasă în sol. Porumbul se crește pe un sol bine lucrat, iar în timpul primăverii – verii de două ori trebuie prășit. În comparație cu grâul, orzul și ovăzul, porumbul solicita o muncă mult mai migăloasă.
Potrivit datelor din arhivă ale sec. XIX-lea în localitate cresc considerabil terenurile culturilor de primăvară și scad cele semănate cu culturi de toamnă. De exemplu, în anul 1840 în localitate se însămînțau 309 desetine cu culturi de primăvară și numai 150 desetine cu culturi de toamnă. Peste e decenii suprafața culturilor de primăvară ajunge pînă la 950 de desetine, iar a celor de toamnă scade pînă la 13 desetine. Un factor foarte important care influența mărirea productivității și calității roadei era norma semănatului, cantitatea de semințe semănate pe suprafața respectivă. Daune mai aducea seceta, înbunuienirile și insectele: cărăbușul de pîine și rozătoarele.
În primele decenii multe suprafețe au suferit din cauza atacurilor de lăcuste, care au fost greu de combătut. Dintre rozătoare cei mai răspândiți erau șobolanii de câmp. O secetă mare a avut loc în ani 1842, care era ca un bici pentru populația locală. În afară de acestea obstacole pentru producerea culturilor, se remarcă și ploile mari, gerurile și grindina.
Populația se ocupa, în afară de agricultură, cu pomicultura și viticultura. Eficiența lor e că de pe un teren mic se poate căpăta roade și profit mare. Pentru aceste două ramuri este caracteristic o rentabilitate și o productivitate mult mai înaltă ca la grâu. De exemplu, la grâu productivitatea era de 16,5 %, iar la fructe era de 20-30 %, ia la vița-de-vie era de 70-80 %. Viile și livezile erau răspândite neuniform, depindea de specificul reliefului și hibrizii de pomi și de viță-de-vie.
Plantațiile de viță-de-vie erau în special din hibrizi locali: „Roză Neagră”, „Poama-Fetei”, „Mustoasă”, etc., iar unii posedau și soiuri europene. Tehnologia de procesare a strugurilor s-a păstrat pînă în prezent. Culesul se începe la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, deja în dependență de soiurile de poamă. Deseori strugurile se strângeau în coșuri și se zdrobeau în căzi mari, ținându-se acolo timp de 3 zile. Mustul fiert apoi era scurs și turnat în butoaie pregătite din timp: curățarea, splăarea, opărirea cu frunze de nuc sau vițe-de-vie și puse la locul cuvenit în beciuri. Butoaiele erau de diferite volume. Resturile se scurgeau la teasc. Semința de poamă era uscată și folosită ca furaj pentru animale.
Dintre pomii fructiferi erau răspândiți mărul, părul, prunul, vișinul și cireșul, caisul, gutuiul, nucul. Se sădeau merii „Domnești” și „Botul iepurelui”. Cele mai multe livezi erau pe suprafețe mici – 1-3 desetine.
În perioada respectivă capătă o răspândire largă creșterea harbujilor, zămoșilor, castraveților și a bostanilor, cartofilor, care de rând cu pâinea devin produsele alimentare principale.
În afară de agricultură un rol, important îl ocupă creșterea vitelor. Condițiile naturale, prezența pământurilor nefolosite în agricultură, pășunile, fînățurile au permis și au creat condițiile favorabile pentru această ramură. Resursele nutritive cele mai importante erau pășunile, fînățurile, cioclejii, paiele de secară, etc.
Marea majoritate a vitelor erau sub supravegherea țăranilor înstăriți. Prezența pășunelor naturale a asigurat comerțul cu vite. Cu cheltuieli mici se puteau crește cirezi mari de vite și herghelii de cai. În localitatea Leova, țăranii creșteau boi, fiind folosiți ca forță de tracțiune la arat și ca mijloc de transport. Cînd pierdeau capacitatea de muncă boii erau folosiți în alimentație, iar din pielea lor se confecționa opinci și harnașament pentru cai.
Creșterea cailor nu era dezvoltată în orașul Leova, deoarece caii deseori cedau boilor, fiind folosiți ca mijloc de transport, la treierat și la boronitul în cîmp. Cel mai des, de cai dispuneau țăranii înstăriți. Fiind un centru comercial din cele mai vechi timpuri, mulți dintre țăranii orașului se ocupau cu creșterea cailor pentru piață. În afară de vite, țăranii creșteau și păsări. Datorită celor două râuri, ei puteau crește cîrduri mari de găște și rațe. În gospodrăie se mai creșteau și foarte multe găini, ocupînd un rol important în alimentația țăranului. Țăranii se mai ocupau și cu creșterea albinelor, piscicultura. Unii aveau chiar și prisăcile lor .
Mulți ani la rând în sudul Basarabiei bântuiau o sumedenie de boli, care au lăsat urme asupra vitelor. Cu părere de rău remedii împotriva bolilor nu erau cunoscute, iar medicii veterinari erau foarte puțini. Astfel, în anii 20-30 era doar un singur medic veterinar, în județul Cahul. În 1859 țăranii dispuneau de 250 capete de vite apte pentru muncă, iar în anul 1870 numărul lor a crescut la 178 cai, 234 vite cornute mari și 674 de oi și capre. Treptat numărul lor a crescut mai mult.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea Imperiul Rus nu a făcut nimic pentru a îmbunătăți situația țăranilor basarabeni. El aducea coloniști străini pe care îi împroprietărea larg cu pământurile noastre și-i ajuta să se înstărească cu munca și ajutorul localnicilor. Abia în anul 1868, după eliberarea din robie a țăranilor din Rusia, s-a făcut și în Basarabia împroprietărirea.
La 14 iulie 1868 a fost adoptat Regulamentul cu privire la reforma agrară în Basarabia la alcătuirea căruia Comitetul principal a reieșit din Regulamentul de la 19 februarie 1861, luând în calcul și particularitățile locale. Țăranilor li s-au dat terenuri din pământul marilor proprietari din acela pe care îl lucrau până atunci în dijmă. În acest Regulament problemele privind răscumpărarea pământului de către țărani nu erau pe larg tratate, de aceea, măsurile luate de statul rusesc pentru împroprietărirea țăranilor cu ajutorul banilor, erau îndreptate mai cu seamă în folosul rușilor și străinilor (coloniștilor) și deloc în folosul basarabenilor. În județele de sud a Basarabiei țăranii posedau cîte 5 desetine de pămînt .
Reforma țărănească din 1868 nu a satisfăcut nicidecum interesele țăranilor, ci dimpotrivă, a dus la nemulțumiri în mijlocul lor, care se transformau într-o mișcare țărănească deschisă, înăbușită de Țarismul Rus. După aceste reforme în orașul Leova crește considerabil numărul populației, în comparație cu anul 1835, numărul populației crescuse de două ori. Perioada de după reformă pare a fi mai anevoioasă pentru băștinași, deoarece, pe lîngă bolile care bîntuiau, în fața cărora oamenii erau neputincioși, peste ei s-a abătut o nevoie și mai mare, anii secetoși, cînd nu se făcea roadă.
Toate acestea au dus la însărăcirea țărănimii și la creșterea îndatoririlor față de stat. Dar cu toate acestea, numărul terenurilor exploatate nu a scăzut, ci a crescut. În anul 1886, țăranii din Leova prelucrau deja 2653 de desetine. În anul 1892 a avut loc secetă și aproape roadă nu s-a făcut. Din această cauză statul a asigurat țăranii cu rezerve nu prea mari și a dus creșterea datoriilor țăranilor față de stat. În urma secetei din anii 1891-1892 și până în anul 1894, țăranii trebuiau să achite statului suma de 281 ruble, iar în anul 1901 – 3202 ruble.
Începutul secolului XX este caracterizat de o mișcare revoluționară. Evenimetele primului război au constituit factori primordiali, care și-au lăsat amprenta asupra economiei și societății basarabene, în special asupra situației demografice, structurii populației și ritmurilor de creștere.
Către 1917 are loc o manifestare a maselor atât de la sate, cât și de la orașe, luptând pentru pământ și alte bunuri materiale. Factorii principali au fost înrăutățirea condițiilor de trai ale țăranilor. Un mare rol în această mișcare l-au jucat comisiile agrare de voloste, în fruntea cărora săteau țărani sărcai și țărani demobilizați. Prin această manifestare se observă dorința țăranilor de a fi liberi, în special după răscoala de la Petrograd. Expresia acestei țărănimi moldovenești și aspirațiilor ei morale, intelectuale, politice și economice a fost Sfatul Țării cu Blocul Moldovenesc. El a proclamat mai întâi autonomia Basarabiei, apoi dezlipirea de Imperiul Rus și independența, ca apoi să urmeze Unirea.
Dorința de a fi liberi a fost pe prim plan, deoarece, mobilizarea bărbaților în armată, precum și la lucrările de fortificație, a subminat forțele de producție în regiune. S-au micșorat simțitor și suprafețele însămânțate cu culturi cerealiere. Prețurile la mărfurile industriale au crescut de 7-12 ori. Astfel către luna martie 1918 au fost create premisele interne și externe pentru unirea Basarabiei cu România.
La 27 martie a avut loc ședința Sfatului Țării, prezidată de Ion Inculeț, în urma votării nominale a proiectului de hotărîre cu privire la unirea condiționată a Basarabiei cu România: pentru au votat 86 de deputați, contra 3 deputați și s-au abținut 36. Basarabia se declară parte componentă a României. Astfel, au fost rupte lanțurile și dărâmată acea mare pușcărie întunecoasă în care am căzut 106 ani, de la anexarea nelegitimă a Basarabiei din 1812. Imperialismul țarist a dus o politică de rusificare a poporului nostru și colonizare intensivă a teritoriilo Basarabene ocupate. În afară de aceasta, administrația colonială folosea orice pretext pentru a deporta, expulza populația băștinașă din vechile teritorii geto-dacice. Concomitent, țarismul coloniza intens pămînturile noastre „eliberate” cu colonizatori străini, de altă origine etnică. În urma scurgerii timpului aceste gînduri s-a adeverit nu peste mult timp. Dorul din partea Rusiei a durat „tocmai” 22 ani, până în 1940, cînd am fost din nou „eliberați” cu forța la URSS.
La etapa actuală, raionul Leova este situat în sud-vestul Republicii Moldova, pe malul sting al Râului Prut, la frontiera de stat cu România, învecinându-se cu raioanele: Hîncești la nord, Cimișlia a si Găgăuzia la sud, Cantemir la est si România (județul Vaslui) la vest. Centrul raional este orașul Leova. Suprafața raionului Leova este de aproximativ 775 km2.
Fig.1. Populația și suprafața localităților
Raionul Leova cuprinde 40 de localități, inclusiv două orașe (Leova și Iargara), 24 de comune și 14 sate. Orașul Leova este situat în sud-vestul Republicii Moldova, pe malul stîng al rîului Prut, la o distanță de 100 de km de Chișinău, în vecinătatea localităților Hănăsenii Noi, Romanovca, Filipeni, Cupcui și Sirma.
Suprafața orașului Leova este de 563 ha la care se adaugă 2.322 ha de teren agricol, inclusiv:
Teren arabil – 1.571 ha;
Culturi perene – 234,9 ha;
Pășuni – 516,9 ha.
Resursele orașului sunt constituite de râul Prut și lacuri cu o suprafață totală de 54,15 ha. Rezervația naturală ”Lebăda Albă” situată la nord vest de orașul Leova, în imediata apropiere a râului Prut, este un ecosistem acvatic cu o suprafață de 30 ha.
Satul Hănăsenii Noi și comuna cu același nume este situată la o distanță de 10 km de orașul Leova și 107 km de municipiul Chișinău, și se învecinează cu localitățile Leova, Filipeni și Nicolaevca. Satul Hănăsenii Noi are o suprafață de circa 0,12 km2 , și un perimetru de 1,85 km. Comuna Hănăsenii Noi este formată din satele Hănăsenii Noi și Nicolaevca.
Satul Filipeni și comuna cu același nume este situat la o distanță de 8 km de orașul Leova și 108 km de municipiul Chișinău, se învecinează cu localitățile Leova, Hănăsenii Noi, Romanovca, Tigheci și Iargara și are o suprafață de circa 2,91 km2 (inclusiv teren agricol) și un perimetru de 11,02 km.
Satul Romanovca și comuna cu același nume este situată la o distanță de 12 km de orașul Leova și 112 km de municipiul Chișinău, și se învecinează cu localitățile Leova, Filipeni, Iargara, Sărata Nouă și Cupcui. Romanovca are o suprafață de circa 0,30 km2, și un perimetru de 2,87 km.
Concluzii la capitolul 1
Cercetarea istorie localităților din Republica Moldova, precum și a aspectelor legate de această problemă poate să pară la prima vedere o temă lipsită de importanță. Dar pe măsura întreprinderii unei investigații profunde, ne putem convinge ușor de corelația dintre studiul de istorie locală și cele de istorie generală. În această ordine de idei în rîndurile de față mi-am propus să elucidiez multe aspecte ce țin de istoria orașului Leova.
Dar care sunt și unde sunt începuturile, dacă o localitate a început de la o casă, de la un gospodar, mulți, mulți ani în urmă, dar a fost atestată abia peste ani. E complicat să spui tot adevărul, cînd nu-l poți descoperi. În această teză de an am încercat în baza materialelor să cunosc trecutul orașului Leova, pentru a scoate la iveală adevărul prin care a trecut acest mic orășel.
Istoria orașului începe încă din secolul al XIV-XV-lea, cînd aici și-au găsit loc prielnic triburile nomade, însă valurile lui Traian din Leova, despre care amintesc istoricii se pare că sunt mai vechi decît această localitate. Guvernatorul militar P.I. Fiodor, în 1837 scrie „În apropriere de tîrgușorul Leova trec 2 valuri. Unul dintre ele începe lîngă rîul Prut și se îndreaptă spre est. Altul mai mic, de-a lungul Prutului”.
Catalogul istoric amintește că domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, la anul 1489 a întărit o seliște cu hotarul pînă la Troian, care era actuala localitate Leova. Prima atestare documentară a localității, cu denumirea de „Tîrgul Sărății”, datează din anul 1489. La 23 ianuarie 1495, la Huși, Ștefan cel Mare încredințează slugilor sale – fraților Leova și Petru un teren în aproprierea rîului Sărata. De la numele celui dintîi a și provenit denumirea localității.
CAPITOLUL II. EVOLUȚIA LOCALITĂȚII ȘI PRINCIPALELE INSTITUȚII ÎN PERIOADA 1940 – 1990
2.1. Soarta orașului sub dominația Partidului Comunist (1940-1954)
Precum a avut loc în întreaga Basarabie, perioada sovietică a lăsat amprente și în orașul Leova, începînd cu data de 28 iunie 1940, atunci cînd Uniunea Sovietică începe din nou politica de sovietizare. Aceasta s-a produs, în mod cert, cu o săptămîna înainte de declanșarea conflagrației mondiale, odată cu semnarea la 23 august 1939 a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a protocolului adițional secret: în acesta din urmă se stipula, în particular, interesul sovieticilor pentru Basarabia.
2.1.1. Instaurarea dominației Partidului Comunist
Acțiunea formării Partidului Comunist din Moldova a fost nu rezultatul transformării organizației comuniste regionale „din Moldova”, ci s-a redus la „transplantarea” pe teritoriul Basarabiei, în chiar primele zile de după ocuparea de către URSS, a unor grupuri de comuniști, oameni aleși special dincolo de limitele Basarabiei, și chiar a fostei RASSM, care, împreună cu comuniștii din zona acelei fîșii înguste din stînga Nistrului, au fost botezați „Organizația comunistă regională din Moldova” .
Structurile județene de partid și executive, fuseseră selectate și repartizate încă pînă la 28 iunie 1940, și au venit în Basarabia odată cu trupele Armatei Roșii. În continuare, din URSS vor fi trimiși toți „lucrătorii responsabili”. Constatăm că din 71 de secretari ai comitetelor raionale de partid, „confirmați” de Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, la 29 octombrie 1940, doar 7 erau moldoveni, dar și aceștea veniți din spațiul URSS. (A se vedea ANEXA 2)
În orașul Leova „protocoalele” de la ședințele Comitetului Raional Leova al Partidului Comunist din Moldova, sunt semnate de Ursul V. I. și, respectiv, era ajutat de către: Agarcov Vasile F., Capronov Nicolae Constantin, Șilin Iacob Ion, Emelianov I. M., Bojko Ion Hariton, Iașenco Dimitrie Trofim, Babaov Serghei Vasilie. Toți aceștia formau Comitetul Raional al Partidului Comunist din Moldova .
În raportul „Alegerea organizației de partid raionale”, desfășurată la 28-29 ianuarie 1941, se menționează: „Adunarea organizației de partid menționează că organizația de partid Leova, conducîndu-se de hotărârile istorice ale Congresului al XVII-lea al Partidului Comunist din URSS, și a hotărârilor Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, sub conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS, a atins o serie de rezultate reușite în îndeplinirea sarcinilor politico-gospodărești, întărirea și dezvoltarea lucrului de partid, de educare a maselor în spirit comunist.”
Alegerile, care au avut loc în organele de partid în Leova, precum și în alte raioane ale Moldovei Sovietice, au venit cu mari victorii în toate secțiile de construcție a socialismului. Alegerile în Sovietul Suprem al URSS și RSSM au demonstrat unirea politico – morală a poporului moldav, ,,iubirea” lui și ,,încrederea” în Puterea Sovietică, partidul comunist și ,,marele” Stalin.
Unul din marele succese ale organizației de partid din Leova, a fost atins în ziua sărbătorii comune, de 12 ianuarie 1941, cînd poporul basarabean, ,,eliberat” a apraticipat la alegerei – 99,88%, și 99,89% dîndu-și votul pentru Blocul comunist al lui Stalin.
La data de 13 septembrie 1940, CC al PC din toată Uniunea și CC al PC al URSS au adoptat hotărârea ,,Cu privire la normele maximale de folosire a pămîntului într-o gospodărie țărănească din Basarabia și Bucovina de Nord, prin care au fost stabilite următoarele limite maximale: în județele Bălți, Soroca, Orhei și Chișinău – 10 ha, în județele Cahul și Bender – 20 ha. Surplusurile urmau să fie tăiate și transmise ,,fondului de împroprietărire” a țăranilor fără ori cu puțin pămînt”. Conform statisticii întocmite de Comisariatul funciar al RSSM, acest fond dispunea, în 1940, de 153,562 ha, dintre care – 127,262 ha au fost repartizate celor 112,929 gospodării țărănești, considerate cu puțin ori fără pământ.
Țăranii, într-adevăr, primeau pământ cu satisfacție, însă nu-și puteau imagina dimensiunile impozitului agricol și al livrărilor obligatorii de produse agricole la stat, care, în realitate, avea să-i ruineze. Sistemul fiscal și de achiziții sovietice a fost introdus în RSSM tot în 15 august 1940, prin hotărîrea CC al PC al URSS ,,Cu privire la impunerea gospodăriilor țărănești din Basarabia și Bucovina”, adică, în acelați timp pămîntul fusese declarat ,,bun al întregului popor”. Guvernul RSSM a adoptat, în conformitate cu indicațiile primite de la Moscova, hotărîrea privind cotele de predare obligatorie a cerealelor, porumbului, floarea-soarelui și soia.
În cazul, în care gospodăria țărănească nu îndeplinea obligațiunile în termenele stabilite, era impusă unei amenzi echivalente cu prețul de piață a cantității de produse nelivrate. În același timp, din gospodăria țărănească, odată cu amenda, era luat, în mod obligatoriu, și cantitatea neachitată. Dacă țăranul, cînd i se confisca pâinea recoltată, se împotrivea, el era tras la răspundere, conform art. 58-1 al codului penal al RSS Ucrainene.
În procesul verbal nr. 16, al Adunării Comitetului Raional al Partidului Comunist din Moldova, din 16 iunie 1941, se menționează despre adunarea, care a avut pe ordinea de zi problema: ,,Despre ealizarea Împrumutului de Stat în cel de-al III-lea cincinal al lui Stalin”, unde au fost prezenți la această ședință membrii Comitetului Raional: Bojco, Capronov, Agarcov, Emelianov, Iațenco, etc. și invitații: Semeniuc, Rjevschii, Petrov, Cheller, Clocari, Rudi, ș.a.
Acest document menționează că ,,Comitetul Raional al PC din Moldova menționează că realizarea Împrumutului De stat în al 3-lea cincinal decurge satisfăcător. De la 2 iunie pînă la 13 iunie a cuprins înregistrarea a 1732 de lucrători în sumă de 566,745 ruble, care este 150% din suma preconizată pe buget. Ca urmare s-au înscris 12,194 oameni, în sumă de 404,015 ruble, adică 224 % din suma bugetului planificat, iar suma generală pe raion era de 970,760 ruble .
În o serie de colhozuri a fost încășcat capitolul 4 din legea cu privire la Împrumutul de Stat, în care muncitorii, în termen de 10 zile de la ziua semnării, trebuiau să plătească deja 10 % din suma împrumutului: ,,erau amenințări în adresa direcției”, în cazul neplătirii, erau alungați din localitate .
În procesul verbal nr. 8 din 28 martie 1941, referitor la pregătirea de recrutare, comitetul Raional al PC din Moldova menționa că, în condițiile RSSM, recrutarea se va desfășura pentru prima dată, bazîndu-se pe organizațiile de partid, sovietice, comsomoliste și organizații sindicale. Moștenirea statului român prevedea printre recruți – 21% analfabeți și 42,4% – puțin cunosc gramatica.
Astfel, la punctul de înscriere sunt 19 dosare, incluzînd 76 de întîlniri referitor la planul Comitetului Raional al PC din Moldova. În urma înregistrării s-au evidețiat apți pentru serviciul militar – 83,3%, inapți pentru serviciul militar din tineri – 4% , de ajutorul medicului – 10%, inapți – 2,1 % .
În afară de aceasta, recruții și părinții lor cunoșteau slab legile ,,Despre obligațiile militare”, înțelegeau incorect lucrurile și erau considerați inapți pentru a se încadra în serviciul militar în Comisariatul Militar al Armatei Roșii. Numărul în procente a persoanelor analfabeți și care nu cunoșteau limba rusă era de 64,3%, din cauză care unii au încetat să învețe limba rusă, iar învățarea limbii ruse a acestor persoane nu avea loc.
La această ședință s-a discutat și despre vechile tradiții de lecuire românească tradițională. Până la 40% din recruți aveau urme de tăieturi pe corp, folosite în acea perioadă ca tratament în unele boli, folosit cel mai des la țigani – 100 % din indivizii examinați. Se acordă puțină atenție bolilor de piele: scabie, trahomă, care erau răspîndite în localitățile rurale. Procentul la bolile de piele constituia circa 15-18% din recruți. O altă problemă abordată a fost dezvoltarea fizică slabă a recruților, mai puțin cu 5-15 kg. față de nivelul mediu. Doar 61,5% din recruți aveau greutatea normală, iar 9,4% – anormală și subnutriție, iar 2% – cu o înălțime foarte mică – sub 150 cm.
Ca răspuns la toate aceste discuții în cadrul ședinței, Comitetul Raional al PC din Moldova ia hotărîrea să:
Oblige toate organizațiile partiinice și Comisariatul Militar să desfășoare lucrul politic de masă printre recuți și părinți, prin adunări, conferințe și discuții;
Lămurească hotărîrile Partidului și Statului despre legea cu privire ,,la seviciul militar obligatoriu” și hotărîrile prezidiumului sovietului suprem al URSS și RSSM;
Se propuie Secției Militare a comitetului Raional al PC din Moldova, tovarășului Melelev, Comisariatului Militar Raional, tovarășului Matrosov începerea pregătirii recuților și eliberarea insignelor PVHO, GSO, VS, GTO;
Se propuie președintelui Comitetului Executiv Raional, tovarășului Emelianov, să ordoneze sovietelor sătești asigurarea cu încăperi pentru desfășurarea lecțiilor cu recruții;
Oblige Șeful Secției Raionale a Învățămîntului public, tovarășul Semeniuc, să revadă examinarea problemei analfabetismului și a celor slab instruiți, prin studierea limbii ruse.
În aceeași ședință, Comitetul Raional al PC din Moldova a înaintat o preîntîmpinare Comisarului Miliției că dacă pînă pe data de 15 martie nu va fi finisat lucrul de pașaportizare, iar înregistrarea, ștampilarea pașapoartelor pînă pe 1 martie, atunci partidul va lua măsurile necesare. Președintele Sovietului Raional este obligat să acorde ajutor tehnic, numărul necesar pentru desfășurarea și finisarea pașaportizării.
De asemenea, Șeful Secției Raionale de miliței, a fost obligat să întărească controlul de circulație în zona de frontieră fără documentele menționate, să ia măsuri cu cei care încalcă legea.
2.1.2. Evoluția economică în perioada regimului totalitar
Regimul totalitar bolșevic s-a implicat și în domeniul economic, luînd diferite măsuri radicale pentru a crea pilonii economici, pe acea avea să se sprijine PC în activitatea sa de ediciare a societății sovietice.
Baza econimică a RSSM a constituit ,,sistemul socialist de gospodărie și proprietatea socialistă asupra uneltelor și mijloacelor de producție, afirmat în urma lichidării sistemului capitalist de gospodărie, a anulării proprietății private asupra uneltelor și mijloacelor de producție și lichidării exploatării omului de către om.”
Acest partid a înfăptuit schimbări esențiale în domeniul agriculturii. Astfel, țăranii trebuiau să fie încadrați în colectivele agricole de producție – colhozuri, considerate ca fiind ,,unica cale justă” a socialismului pentru țăranii muncitori .
La 5 octombrie 1940, CC al PC din Moldova a adoptat o hotărîre ,,cu privire la planul de perspectivă al dezvoltării agriculturii în județele RSSM”, creîndu-se o comisie condusă de GH. Rudi. GH. Rudi avea misiunea să elaboreze, pînă la 1 ianuarie 1941, ,,măsuri privind crearea bazei socialismului / organizarea SMT-urilor, colhozurilor și sovhozurilor. Cursul oficial a fost declanșat la începutul anului 1941.
În această perioadă și-au început activitatea colhozurilor din Leova. Informații despre ele le atestăm în procesele verbale ale Comitetului Raional al PC din Moldova, în procesul verbal nr.3 din 6 mai 1941. La ședința Comitetului Raional al PC din Moldova s-a discutat ,,totalurile sămănatului de primăvară și pregătirea către lucrările de strîngere a roadei”. Semănatul de primăvară a avut loc conform planului stabilit și a cerințelor cuvenite. Pîna la 5 mai 1940 au fost semănate 85,035 ha, reprezentînd 100% din planul fixat, dar au existat și gospodării care au încălcat planul.
Ca urmare, la finele ședinței s-au luat următoarele hotărâri:
A propune Comitetului Executiv Raional, directorilor SMT-urilor, președinților de colhozuri, sovietelor sătești și secretarilor organizațiilor de partid, să efectuieze controlul desfășurării întrecerii socialiste și în cadrul adunărilor în colhozuri, și printre țărani, aducînd informații asupra neajunsurlor cu privire la semănăturilor de primăvară și mobilizarea țăranilor pentru îndeplinirea cu succes a lucrărilor de strîngere a roadei.
A propune îmbunătățirea situației la capitolul de combatere a paraziților culturilor (țistari, hîrciogi).
A obliga conducerea raionului, președinții colhozurilor și sovietelor sătești să organizaeze lucrul de reparara a mașinilor agricole și a inventarului în timpul strîngerii roadei, a întocmit untabel de lucru de reparație.
La această ședință s-a discuta și alte probleme, precum: producerea cărămizei, drumuri și poduri nereparate. Situația privind semănatul de primăvară s-a luat în dezbatere în ședință, unde se evidențiază că există o serie de dificultăți de la începutul lucrărilor de însemînțare, dar totuși lucrările se desfășoară cu succes.
Concomitent, în luarea de cuvânt a domnului Emelianov, prezent la ședință, se menționează că: ,,trebuie să fim precauți cu dușmanii de claă. În timpul semănatului eu existat elemente chiaburești, care manifestau un comportament dușmănos, dar comuniștii nosștri au reușit să-i pună la locurile cuvenite”.
Toți acești oameni au fost supuși represiunilor staliniste și deportați în gulagurile sovietice. Locuitorul orașului Leova, Gherber Iacob H., născut în 1900 a fost condamnat în anul 1940 la 8 ani de detenție în lagăr de muncă în Komsomolsk pe Amur, murind în acest lagăr în anul 1941. Aceeași soartă a avut-o și Cvici Moisei Ș., născut în 1883, condamnat în 1940 la 7 ani de detenție, într-un lagăr de muncă în regiunea Permi, decedînd în anul 1941, și fiind reabilitat în 1991. În aceeași listă se află și Șeinberg Beniamin, născut în 1876, acuzat de neîndeplinirea obligațiilor de predare către stat a cotei de cereale și pe motiv că ar fi fost ,,chiabur”, condamnat în 1940 la 8 ani de închisoare .
Directorul Combinatului raional industrial a menționat în cadrul ședinței despre planul propus spre realizare, care a fost îndeplinit numai cu 218,000 ruble, menționînd că tehnică este suficientă, dar necesită reparație și materiale pentru aceasta nu sunt. Planificarea a fost făcută rău, se ducea lipsă de lemne și era dificil de a găsi materialele necesare. Unele materiale, precum cărămida era produsă cu tehnologii vechi.
Tovarășul Keller, director agronom al Secției funciare am enționat, că: ,,datorită faptului că întreaga organizație de partid s-a ocupat cu problemele semănatului – rezultatele nu sunt rele. De asemenea, evidențiem faptul că substanțele chimice aplicate pămînturilor, au îmbunătățit calitatea lor și a fost înregistrată o creștere a produselor cereliare. S-au otrăvit semințele, însă planul de chimizare nu s-a îndeplinit. La capitolul recoltare a roadei se ducea o lipsă a combinelor, chiar a coaselor. Populația are nevoie de sape, coase și alte unelte, care au fost prevăzute”.
La mențiunile tovarășului Keller se adaugă și tovarășul Palamarciuc, secretarul Comitetului Executiv Raional al Uniunii Leniniste Comuniste a Tineretului, punînd accent pe îmbunătățirea lucrului cu masele în rîndurile comsomulului, țăranilor și colhozurilor, îndreptate spre întrecerile socialiste, pentru a realiza sarcinile partidului și statului. Același vorbitor menționează: ,,Trebuie de adus aminte că toți comuniștii nu trebuie să uite de educarea tineretului și pregătirea lor pentru lucrul de parti”.
Astfel, în urma analizei indiciilor de producției, tabloul este nesatisfăcător, referindu-se la graficul de lucru, reiesă că populația nu este în stare de a da în fiice zi un număr necesar de producție. Graficul permitea zilnic de a verifica îndeplinirea planului, îndependență de sector și lucrător, astfel observînd neajunsurile care apar în întreprindere. Datorită graficului, fiecare lucrător, fiecare conducător era o persoană diciplinară, cinstită, muncitor, lucrînd 480 de minute din ziua lucrătoare, adică 8 ore pe zi.
Îndeplinirea graficului zilnic avea scopul de a se izbăvi de chiulangi și susținători lor, de lenoși și dezodornați și de a asigura îndeplinirea ,,graficului de 24 ore”. Populația era obligată să îndeplinească planurile propuse de căte toți lucrătorii, însă aceasta depindea în mare măsură de organizarea producerii, prin îndeplinirea condițiilor cuvenite, precum: asigurarea la timp cu resurse materiale, instrumente și o tehnică bună.
Organizațiile partiinice, organele sovietice din Moldova au asigurat semănatul de primăvară a anului 1941 la un nivel agrotehnic înalt, în comparație cu anul precedent. S-au mărit suprafețele însemînțate cu grîu, sfeclă de zahăr, cartof, bumbac și orez. Tot aici atestăm informații de felul: ,,Un rol important pentru colhozurile din raioanele noi ale republicii, referitor la lucrările de primăvară, l-a acordat CC al PC din Moldova, și tovarășul Stalin, asigurînd cu tractoare, piese de schimb și semințe de cartofi, ș.a.”.
În această perioadă Comitetul Executiv Raional al Partidului Comunist din Leova face o adresare către Moscova, tovarășului Stalin. În această scrisoare se stipula: ,,crește și se întărește apărarea țării, se construiesc fabrici și uzine, crește cultura națională, în forma conținutului socialist. Se aduce o mulțumire din partea tuturor muncitorilor din localitate, cît și din partea poporului basarabean, către Puterea Sovietică, și personal lui Stalin, pentru eliberarea de la robia capitalistă. Cu toate că hotarul romînesc este aproape, noi suntem conviși, că trecutul întunecos nu se va mai întoarce niciodată, și că dușmanul nu va mai păși pe pămîntul nostru liber”. După această scrisoare a fost trimisă altă scrisoare ministrului de externe a URSS – V.M. Molotov.
Datorită ajutorului din partea URSS, au fost obținute succese masive în problema desfășurării semănatului de primăvară. În orașul Leova au fost condițiile cuvenite pentru a se realiza desfășurarea semănatului de primăvară în anul 1941, lunînd în considerație că raionnul Leova în anul 1940 era printre cele mai înapoiate dintre raioanele nu numai din județ, dar și din republică. Astfel, semănatul a avut loc la timp și organizat: organizația de partid din Leova, la prima etapă de luptă pentru îndeplinirea indicilor staliniști înalți de producție – a fost la înălțime.
Orașul Leova în anul 1941, a supra îndeplinit planul însemnînțării cu culturi cerealiere, era necesar să fie semănat circa 7 510 ha, dar a fost semănat 9 629 ha. La 5 mai 1941, semănatul s-a terminat pe suprafață de 35 097 ha, iar planul era de 35 001 ha .
În aceleași documente găsim cei mai buni tractoriști evidențiati din localitate, din primăvara anului 1941:
Tonurkov – a lucrat 192 ha, economisind 500 litri de combustibil, îndeplinind planul cu 173%;
Macovei – a lucrat 216 ha, econmisind 552 litri de combustibil, îndeplinind planul cu 196%;
Șeptâkina – pe tractorul U-2, a lucrat 87 ha, economisind 100 litri de combustibil, îndeplinind planul cu 216 %, etc.
Dar în afară de aceste plusuri, au existat și cîteva neajunsuri. Unii țărani independenți au folosit semințe necalitative, fără a prelucra pămîntul. Prelucrarea cîmpurilor de viță-de-vie s-a făcut cu întîrziere, au fost slab chimizate terenurile colhozurilor și a gospodăriilor independente, s-au luptat greu și fără succes cu vătămătorii din vii și livezi.
Cu fererire la planul de cumpărare, nu a fost îndeplinit. Pînă la 20 mai 1941 în total au fost cumpărate: soia – din 5 920 centnere (conform planului) s-au cumpărat 915 centnere; din grăunțoase – 4 020 centnere, răsărită – 16 centnere. Astfel Uniunea raională a Cooperației de consum nu a dat atenție cumpărării pîinii, îndeosebi soia. În unele locuri, asociațiile sătești au refuzat să cumpere pîine de la țărani din cauza lipsei de finanțe. Doar în ultmul timp, asociațiile au început să cumpere pîine de la țărani, astfel s-a început predarea grînelor la punctele de colectare.
Ca urmare la cele expuse mai sus, Comitetul Raional al PC din Moldova a luat hotărîrea să:
Asigure îndeplinirea deplină a cumpărării producției cerealiere pe luna mai și de a cumpăra de la populație toate surplusurile de soia;
Se cumpere cerealele planificate, ca excepție să se permită cumpărarea numai de la țăranii fără pămînt;
Oblige Împuternicitul raional al comisariatului pentru colectări să acorde ajutor practic în desfășurarea cumpărării pîiniim strict controlat după planul de cumpărare al producției de pîine;
Pregătească baza tehnică, depozitele pentru primirea pîinii din roadă nouă.
În afară de cumpărarea pîinii și soii, se cumpăra și carnea. Astfel, punctul 6 al procesului vebal nr. 8 al Comitetului Raional Leova a PC din Moldova, din 28 martie 1941, se referea la ,,îndeplinirea planului de stat de cumpărare a cărnii în primul trimestru al anului 1941”. Din cele discutate la ședință, putenm evidențiaz că planul de cumpărare a cărnii în primul trimestru al anului 1941 a fost îndeplinit cu 74% sau din 500 centnere conform planului, au fost cumpărate 370 centnere, ceea ce pune în pericol îndeplinirea planului trimestrial. Ca urmare, Comitetul Executiv Raional, l-a obligat pe Pankov, director al asociației viticole, să îndeplinească planul cuvenit pînă la data de 1 aprilie 1941.
S-au obținut diverse progrese, mai ales în ceea ce privește crearea gospodăriilor agricole colective (,,Asociații”, ,,Obști”, ,,Sovhozuri”, ,,Kolhozuri”), care permitea să se utilizeze pe larg tehniciile agricole, a tractoarelor. În general, deși s-au depus anumite eforturi în bederea restabilirii economiei basarabene, nici autoritățile românești și nici cele bolșevice nu au reușit să ridice producția la nivelul anilor antibelici.
2.1.3. Învățământul în perioada sovietică
Copiii de la vârsta școlară erau folosiți ca sursa principală în crearea ,,omului sovietic”. De aceea, pe teritoriul celor 6 județe ale RSSM a fost pus în aplicare sistemul sovietic al învățămîntului public și organizaării instruirii în școală.
Astfel, elevii care în anul 1939-1940 învățau și erau în clasele I – IV-a ale școlii primare, au fost promovați în aceleași clase ale școlii sovietice, iar cei care erau în clasele a V – VI-a au fost trecuți de asemenea în clasa a V-a a școlii sovietice .
Concomitent au fost lichidate gimnaziile și școlile eparhiale, iar elevii acestor școli au fost trecuți în școlile medii sovietice. De asemenea, au fost lichidate seminarele teologice și de învățămînt pentru băieți și fete. Elevii, care au studiat în școlile românești, au fost impuși să studieze încă un an în aceeași clasă. Acest lucru a fost argumentat prin faptul că elevii școlilor primare românești nu studiaseră o parte din disciplinele prevăzute de școlile sovietice, cum ar fi: istoria URSS, geografia URSS, limba rusă,etc.
Pentru a fi introdus sistemul de învățămînt sovietic cât mai degrabă, în Basarabia au sosit circa 1000 de învățători. Regimul sovietic acordă o mare atenție școlarizăii și lichidării analfabetismului. Pornind de la lozinca leninnistă: ,,omul analfabet este în afara politicii”, se făcea tot posibilul ca nimeni să nu rămână neinfluențat de ideologia PC.
În anii 1940-1941 nu s-a reușit introducerea sistemul sovietic, dar a fost o altă încercare după reanexarea Basarabiei. Autoritățile sovietice considerau că în anii 1941-1944, ,,școala sovietică” a fost lichidată, iar cea deschisă de ,,ocupanții români”, a fost transformată în focar de romanziare forțată, în centru de răspîndire a ideilor fasciste antiumane. Eu ai încercat să înăbușe simțul mîndriei naționale, să lichideze conștiința și să altoiască ura față de opoarele URSS, în special față de marele popor rus .
În școala medie nr. 1 s-au observat câteva încălcări în colectivul de profesori, precum: întârzieri la lecții până la 30 minute, prezentări la serviciu în stare de ebrietate, reușită scăzută, mai ales în clasele primare. În afară de toate acestea, de exemplu, tovarășul Komisarenko, fiind profesor de istorie, se pregătea neserios de lecții, în rezultatul căruia programa a fost neândeplinită cu 49 de ore .
Ca răspuns la toate aceste probleme, au fost luate următoarele hotărâri:
Tovarășul Komisarenko era obligat să facă ordine în școală;
Tovarășul Semeniuc, șeful secției raionale învățămînt, era obligat să acorde ajutorul necesar tovarășului Komisarenko.
Cu referire la anul de învățămînt 1940-1941, au fost evidențiate următoarele rezultate: reușită – 78%, frecvența elevilor – 92 %. Totuși unele școli era dezvoltate și se mențineau la cel mai înalt nivel, iar unele aveau nevoie de ajutor metodic. Direcția Raională Învățămînt nu s-a implicat niciodată în dezvoltarea școlilor, mergînd foarte rar prin școli și nefectuînd nici un lucru practic. În școlile din oraș lipseau numărul necesar de manuale și hărți, în școli nu ajungeau 1000 de bănci. Școlile din localitate duc lipsă de cadre – 79 persoane, dintre care unii aveau calificare scăzută. În colectivul profesorilor mereu erau certuri, având ca rezultat multe deficiențe. Din cauza acestor neajunsuri mulți elevii au avut de suferit, precum pentru al II-lea an au rămas repetenți 595 de elevi și corigenți 534 elevi .
Astfel, Comitetul Raional al PC din Moldova a luat decizia ca:
Șeful direcției raionale învățămînt – tovarășul Semeniuc – să repară școlile și către 1 august reparația să fie finisată;
Președintele Comitetului Executiv Raional – tovarășul Emilianov – să oblige sovietele sătești să se implice la reparația școlilor, asigurarea școlilor cu energie termică în timpul rece, prin cumpărarea lemnelor, combustibilului;
Șeful Direcției Raionale Învățământ – tovarășul Semeniuc – să folosească cioclejii de porumb ca combustibil pentru școală .
Comitetul Raional al PC din Moldova a pus aacent pe lipsurile din școala medie nr. 2, precum: lipsa manualelor de fizică, chimie, hărți și alte materiale didactice. De exemplu, clasa a V – X nu au manuale de istoria URSS și geografie. De asemenea unii copii nu au caiete pentru scrierea temelor. În afară de neajunsurile în cadrul elevilor, se evidențiază și lacune în coletivul profesorilor: analiza reușitei elevilor, lipsa planurilor zilnice de lecție, lipsa cabinetului medical, nu se desfășoară adunări ale profesorilor, lipsesc întrecerile printre profesori pentru cele mai bune clase. Ca rezultat la aceste lacune, deseori elevii săvîrșesc acte de huliganism, iar profesorii dau dovadă de un comportament nesatisfăcător .
Comitetul Raional al PC a ordonat de a fi create mai multe organizații comsomoliste. Astfel, au fost create 22 de cercuri, care se ocupă cu studierea programului Uniunii Leniniste Comuniste a Tineretului din toată Uniunea, care cuprindeau 364 oameni. În această uniune au fost primiți din rîndurile tineretului țărănesc circa 98 de oameni. Au fost formate 9 organizații comsomoliste sătești, ocupînd un rol important în colectivele de producere. De exemplu, organizația comsomolistă ,,28 iunie”, incluzând 11 membri, a participat activ la lucrările de primăvară, în care toți comsomoliștii Uniunii Leniniste Comuniste a Tinretului au lucrat pe sectoare separate ale colhozului .
Comitetul Raional al comsomolului era obligat să pună accentul pe lucrul educativ – politic în școală și să mărească numărul organizațiilor pionerești și comsomoliste, să ridice reușita la disciplinele studiate. După realizări în acest domeniu se menționează că s-a majorat numărul școlarilor – pînă la 9 375 oameni, față de 2 850; au fost organizate 163 de clase pentru lichidarea analfabetismului, care cuprindeau 3 000 de oameni. S-a dat ajutor copiilor săraci, prin oferirea hainelor și încălțămintei, în sumă de 11 mii ruble .
În oraș și raion se deschid în afară de școlile de zi, școli serale și fără frecvență. Problema activității lor era obiectul discuțiilor de cîteva ori pe an, în deosebi la începutul și sfîrșitul anului de învățămînt, în organele sovietice. La începutul anilor ‘50 organele administrației publice locale erau preocupate și de educația fizică a tinerilor, a dezvoltării culturii fizice și sportului în masă. Ziarul ,,La pază” în lunna februarie 1952 scria că din inițiativa lui Poleanskiу și Volidman în artelul ,,Osvobojdenaia Bessarabia” a fost organizată societatea sportivă benvolă ,,Spartac” care avea la moment circa 40 de muncitori și slujbași ai artelului .
În acelaș timp, regimul stimula nașterea și educațiamai multor copii într-o familie și pedepsea drastic părinții care nu înregistrau noi-născuții în termenii stabiliți de lege.De exemplu este cazul cetățeanului Ion Colciu, care a fost amendat cu 50 de ruble pentru că a întîrziat cu 10 zile înregistrarea copilului. Administrativ oamenii erau pedepsiți și pentru neînregistrarea la timp a deceselor membrilor familiei. Adevăr e și faptul că unii cetățeni erau scutiți de amenzi pentru neînregistrarea la timp a decesului, Cum ar fi cazul cetățenilor Colciu Ana și Colban Efrosinia .
Școala sovietică miza pe uitarea tradițiilor naționale romînești ale învățămîntului și bazată pe tradițiile școlii rusești. Anume în această perioadă foarte multe familii din cupluri mixte, dar și din doi moldoveni (soț și soție ) își dădeau copii în școlile ruse. De xemplu la facultăți se preda circa 95% limba rusă. Doamna Eugenia Petcu, menționa că: ,,la facultatea de filologie din Tiraspol și apoi din Bălți, unde facultatea fu transferată, cu excepția disciplinei limba moldovenească, învăța toate disciplinele doar în limba rusă. Confirm și eu acest lucru.
La facultatea de filologie am studiat economia ploticiă numai în limba rusă. Mai mult, în toate instituțiile de învățămînt tehnic, agricol, medical cursurile se țineau cu mici excepții în limba rusă. Doar în instituțiile preuniversitare situația era deosebită, pentru că domina populația băștinașă, iar la începutul anilor `60 școlile erau asigurate cu cadre didactice – absolvenții ai școlilor medii, pedagogice, instituțiilor superioare pedagogice.”
Educația a jucat un rol important în cadrul profesorilor și elevilor, dar în special elevilor. Centre de educație erau organizațiile de octombrei în clasele primare, de pioneri în cele gimnaziale și comsomoliste în clasele superioare. În orașul Leova activa un centru educațional – ,,Casa pionerilor”, o stație educative ,,Stația tinerilor tehnicieni”, etc.
În școli se învăța preponderent ,, Istoria URSS”, ,, Istoria RSSM”, pentru că niciodată nu ajungeau ore de curs. În certificatul de absolvire a școlii alături de ,,Istoria URSS” era scris și ,,Constituția URSS”, care în cele mai dese cazuri nu era predată elevilor fie și din nedorința profesorilor. Abia după ,,încălzirea hrușciovistă” adică după moartea lui Stalin în școli, inclusiv în orașul Leova, se preda într-o limbă mai puțin ,,transnistreană”, mai puțin șantistă. Iar pentru a asigura școlile din sudul republicii cu cadre, absolvenții școlilor erau admiși la facultățile pedagogice cu înlesniri. În școli erau trimiși să predea și studenți din ultimul an al facultăților și din ultimul an de studii în școala pedagogică .
Cele mai mari sărbători, la care participau școlile din oraș erau 7 noiembrie și 1 mai. Cu circa o lună înainte de festivitate, copii exersau pe piața centrală a orașului, pentru ca la aceste sărbători să prezinte în mod obligatoriu exerciții sportive. La 7 noiembrie era deja frig. La tribună stăteau demnitarii îmbrăcați în paltoane și scurte de piele, cu cușme pe cap, iar copii în tricouri și rochițe subțiri prezentau, înghețați, exerciții cu însemnele comunisto – sovietice ”.
Cu toate acestea, școlarizarea și abandonul școlar au rămas cele mai importante probleme nrezolvate ale timpului. În anul de studii 1958-1960, 30 de copii din taion au rămas în afara școlii, iar 35 au încetat să frecventeze școala pe parcursul anului.
Pentru merite deosebite în opera de educație a noii generații în spiritul pomenit, la 31 octombrie 1960, au fost decorați cu ordine și medalii următorii profesori din localitatea Leova: Ștefan Zaiciuc, E. Makorova, Ștefan Blajă, A. Dobezghina, El. Ișkova, H. Komarov, D. Păduraru. (vazi anexa 3, fig.3)
Tineretul continua să fie educat pe nou în casele de cultură și cluburi, încetul cu încetul ,,debarându-se” de tradițiile și obiceiurile naționale și acceptau ideologia marxist-leninistă. În anii ’70, în scopul educării copiilor, au fost organizate jocuri militar-sportive, precum: ,,Zarnița” și ,,Orlionok”. Copii erau educați ca să fie prieteni ai armatei.
2.2. Evoluția orașului după război (1954- 1990)
2.2.1. Aspectul structural al orașului
Organele sovietice ale vremii aveau drept prioritate construcția spațiului locativ și dezvoltarea gospodăriei comunale a urbei. Pentru construcția caselor de locuit, statul acorda împumuturi. Astfel printr-o decizie a comitetului Executiv orășenesc din 15 mai 1951 cetățenilor Ciuleacu Olimpiada, Novac Matei, Lupan Dumitru li s-au acordat împrumuturi, respectiv 4500 și 5000 de ruble pentru construcția caselor de locuit. Astfel de decizii se adoptau în fiecare an. De menționat că Comitetul Executiv al orașului aloca bani și pentru reparația apartamentelor – 1250 – 300 ruble – depistăm în același proces – verbal din 15 mai 1951. Pentru reparația capitală a apartamentelor împurmuturi bănești se alocau și unităților economice ale vremii: Artelulului ,,Osvobojdionnaia Bessarabia” sovhozului ,,Roza Moldavii”, Uniunei raionale de consum și altor .
Însă la acea vreme (începutul anilor ’50) de construcție de proporții a spațiului locativ nu putea fi vorba. Problema urma să se rezolve, dar și atunci incomplet, abia mai târziu, în anii ’70. ,,În anul de față, scria ,,La paza” în anul 1954, zîditorii individuali au zădit în orașul Leova 15 case noi de locuit, după proiecte de tip. Case noi de locuit de folosiri individuale s-au zădit pe ulițele Lenin, Tolstoi, Sverdlov, Șkolinaia și altele”.
Începutul anilor ‘50 s-a remarcat prin dorința regimului sovietic de a dezvolta infrastructura orașului, gospodăriei comunale (Gorkomhoz). Autoritățile erau preocupate de starea sanitară a orașului, de activitatea băii din urbe. Aceasta, fiind comună, era prost dezifenctată, salubrizată, reparată și iluminată. Iată de ce Comitetul Executiv îl obligă pe directorul Colța să facă ordine în ea timp de șase zile.
În același timp condițiile de trai rămăneau a fi precare. O dovedește articolul publicat în ziarul ,,La pază” din 19 februarie 1953: ,,În sovhozul ,,Leovskii” din raion îi un colectiv mare de muncitori. Dar aici nici adminitrația și nici organizația profesională nu arată grija despre crearea învoielilor normelor de trai pentru muncitori și slujbași. Pentru muncitorii tineri îi organizat un cămin, în care trăiesc 12 oameni. Încăperea, de când a fost dată în exploatare, nu s-a văruit niciodată. În odăi se face focul din cînd în cînd. De aceea temperatura deseori ajunge sub zero grade, muncitorii îs nevoiți să se ducă să nopteze pe la vecini. Spălătoare nu sunt, lipsesc bacurile pentru apă de băut. Căminul nu-i îndestulat cu pături și așternuturi ”.
2.2.2. Viața economică postbelică. Kolhozul ,,Bolșevik”, Cooperativa de Consum și alte asociații
În anii 1941 și 1949, după refugierea persoanelor intelectuale și a oamenilor de afaceri peste râul Prut sau deportarea acestora, fiind circa 126 de cetățeni ai orașului Leova s-a creat premize de a organzia cu forța colhozurile. Orașul Leova nu fusese excepție de la politica economică diabolică a regimului, aducîndu-se aic specialiști din rusia, Ucraina, care nu cunoșteau obiceiurile și tradițiile localnicilor, dar în schimb cunoșteau legile colectivirăii forțate. Ei nu se evidențiau prin originalitate, dar prin scopul lor de a instaura regimul stalinist. În orașul dat se găseau și slugi care executau orbește legile staliniste, pregătind listele persoanelor deportate.
În orașul Leova este organizat kolhozul ,,Bolșevik”. Documentele vremii atestă că țăranii nu se grăbeau să se implice la muncă în colective, fiind deprinși să muncească pe terenul agricol propriu. Conducerea colhozului ,,Bolșevik” devenise un subiect de discuție la ședințele Comitetului Executiv al Sovietului orășenesc (1951-1952). Președintele colhozului Trandafir mai la toate Comitetului Executiv trebuia să explice de ce se întîrzie aratul ori semănatul, prășitul și răritul, recoltarea culturilor ori reparația edificiilor. Așadar sovietele și partidul tot mai mult îi înlocuiau pe factorii economici decizionali. Se ajunse pînă la aceea că se luau decizii privind termenul de lipit al grajdurilor gospodăriei comunale.
În ordinea de zi a Comitetului Executiv din orașul Leova din 13 aprilie 1952 au fost abordate problemele ce țin de îndeplinirea planurilor de achiziții a cărnii, laptelui, ouălor. Kolhozurile și sovhozurile din orașul Leova, dar și din raion, în afară de culturile tradiționale, cultivau și bumbac, o cultură nespecifică zonei, impusă mai curînd de regim după ce în Uniunea Sovietică se făcuseră mai multe experimente.
La începutul anilor ‘50 se implementa metoda academicianului Lâsenko, de însemânțare a porumbului (квадратно – гнездовой метод) – cuiburi în pătrat ori cum calchiau în acea vreme din limba rusă în română: ,, în cuiburi așezate în pătrat”. Toate lucrările care se făceau pe pămînt, indiferent de anotimp și toate reparațiile tehnicii erau însoțite de companii ideologice, fie că era vorba de ,,cadouri” de muncă consacrate zilei Armatei Sovietice ( 23.02 ), fie că era vorba de 1 mai sau 7 noiembrie (Marea revolțue socialistă din octombrie – lovitură de stat). În cadrul acestor sărbători, oamenii îndeplineau unele obligațiuni, angajamente, organizîndu-se întreceri socialiste și la ,,strânsul îngrășămintelor locale” – băligar, cenușă, găinaț.
Unitățile economice aveau alte preocupări decît cele agricole. Artelul ,,Osvobojdennaia Bessarabia” a deschis un atelier de cibotărie, de artizanat, ,,un atelier nou de pictură în care se pregătesc felurite covoare, se pictează pe materialele de față de masă, partere”, etc.
Imediat după ,,eliberarea” orașului Leova, în 1944, s-au făcut încercări de a organiza o cooperație de consum. Astfel, în 1944 a fost creată asociația ,,Leovskoie gorpo”, având sediul vis-a-vis de palatul de cultură, pe strada Unirii .
Indiferent de succesele și neajunsurile economiei, partea componentă o deținea comerțul, sau cum era el numit la acea vreme ,,tîrguiala sovietică”, dezvoltîndu-se atît la sate, cît și la orașe. Magazinele aparțineau cooperației de consum, fiind o problemă abordată mereu de căre organele de partid și sovietice din oraș. În orașul Leova nu întotdeauna puteai să cumperi bulci (chifle). De exemplu dacă intrai în ciainărie, apoi în locul unei chifle poți primi un răspuns grosolan din partea vînzătorului. În acea perioadă statul lua împrumut de la oameni (,,zaiom”, lucru care era mai mult obligatoriu, deși, după război populația trăia foarte greu din punct de vedere material. În același timp, locuitorii orașului i se propuneau să participe la formarea asociației de consum ,,Gorpo”, primind în schimb un carnet de membru. Taxa de intrare era 3 ruble sovietice de pînă la reforma monetară din 1947.
Urmând exemplu orașului Leova în satul Sărata Nouă se organizează sovhozul ,,Rabkoop” (rabocii kooperativ). În satul dat a fost deschis un magazin, care confecționa sandale cu talpa de lemn. Apoi se fondează o asociație în care sunt încadrați persoanele din satele Hănăsenii Noi, Leca, Antonești, Toceni, Nicolaevca. A urmat fondarea Asociației din satele Filipeni, Pleșeni și orașul Iargara. Toate acestea asociații au fondat în anul 1945 Uniunea raională de consum cu sediul în orașul Leova (,,Raipotrebsoiuz). Inițial marfa era comercializată de artelul industrial ,, 9 mai ” din orașul Leova .
După război, se întorc 10 evrei care au deschis în oraș dughene, amplasate pe strada Unirii, au deshis 4 brutării. Cea mai mare se afla pe teritoriul actualei școli sportive din oraș. Pîinea era copată ăe vatră pe frunză de hrean. O altă brutărie era construită pe locul unde acum se afla sediul fostei case de prestări servicii( lîngă piața centrală a orașului), pentru că în anul 1966 a fost dată în exploatarea combinatului de pîine a ,,Uniunii raionale de consum”.
Ca urmare, Uniunea Raională de Consum a devenit cea mai bogată din punct de vedere economic întreprindere din acea vreme. După război, oamenii din satele raionului Leova nu aveau magazine și se hrăneau și se îmbrăcau cu produsele naturale din gospodăria lor. Ei produceau pîine, mămăligă, săpun în condiții casnice. În anul 1947 a fost fondată ,, Asociația de achiziții din orașul Leova”, achiziționînd piei de oi, vite, iepuri și lînă. Această întreprindere stabilea relații economice și cu statul.
Copii de asemenea se implicau în economia orașului, îndeplinind misiunea de ,,coșari” – adică colectau de la oamenii localităților ouă contra bani sau vopsele pentru ouă. Primul autovehicul al cooperației a fost procurat în anul 1945. Pînă atunci oamenii se foloseau de 3 căruțe, înhămate cu 4 cai și doi boi. Majoritatea mărfii de aducea din Chișinău.
Agricultura rămâne să fie ocupația de bază a populației urbane. Către anul 1954, sovhozurile și kolhozurile au ajuns la cel mai înalt nivel de dezvoltare în raion. Dacă inițial răspunderea pentru activitatea lor o purtau sovietele, iar apoi în fiecare din ele erau fondate organizații de partid, mai tîrziu în raioane fusese create structuri ale ministrului agriculturii – direcții agricultură.
Din anul 1973 pînă în anul 1985, colhozurile, întreprinderile intergospodărești și gospodăriile cooperatiste sunt subordonate Consiliului Kolhozurilor fondat la 24 februarie 1973. Se organizează un nou organ de conducere – a unităților economice din agricultură – Asociația agroindustrială, care ulterior va fi transformată în asociația raonală cooperatistă, după care acestea, în 1990 – în direcții ale complexului agroindustrial. Această schimbare, se va finaliza în anul 1999 cînd odată cu formarea județelor, se revine la Direcțiile Agricultură și Alimentație a Consiliului județean, iar apoi după revenirea la raioane (1993) – la direcțiile respective ale Consiliilor raionale – Direcția Agricultură.
Toate aceste organe de conducere a agriculturii aveau sediul în orașul Leova. Principala unitate economică în agricultură a fost sovhozul fabrică ,,Roza Moldavii”, fiind o gospodărie dezvoltată în deosebi în anii 70 – 80 ai secolului trecut. Culturile principale erau eteroolegionoase – cîte 400 ha de levănțică, peste 180 ha de salvie, 250 ha de trandafir, 200 ha mentă, 400-500 ha de mărar. Muncitorii mai cultivau și peste 2000 de hectare de culturi grăunțoase și floarea – soarelui .
Cultivarea porumbului în cantități mari devenise în ani ’50 o sarcină obligatorie pentru toate unitățile economice, inclusiv pentru cele din agricultura orașului Leova. Pe seama acestei inițiative a lui Hrușciov, leovenii crease și bancuri – lozinci de tipul: ,, Кукуруза не абуза/ Это знает наш народ/ На большую кукурузу обьявили мы поход”. Ziarele scriau că ,, popușoiul îi cultură komsomolistă”.
În sovhoz era foarte dezvoltat vităritul obștesc – 800 de vaci, fermă de porci, 2000 de oi, 4-5 mii de păsări. Sovhozul producea câte 2 000 de tone de lapte, 400-500 tone de carne. Fabrica de procesare a culturilor eteroolegionoase exporta uleiuri în Rusia, Franța și Germania. Volumul global al producției din sovhoz se cifra cu circa 4 mln. de ruble. În anul 1960 sovhozul a vîndut 529 kg. de uleiuri, planul fiind doar de 90 kg. Către anul 1973, sovhozul avea la dispoziție o fabrică modernă. Uleiul era strîns cu cănile.
În anul 1970 sovhozul ,,Roza Moldavii” a devenit unul din cei mai de seamă în producerea plantelor eteroolegioanoase și uleiurilor eterice, produselor animaliere. Economia orașului avea să atină cote majore. În oraș au fost construite fabrica de procesare a culturilor eteroolegionoase din sovhozul ,,Roza Moldavii”, baza de transport auto – 25, apeductul pentru 3000 m3 de apă pe zi, s-a reconstruit fabrica de brînzeturi. Către această perioadă se construise două blocuri de locuit cu 56 de apartamente, clădirea cu 4 niveluri a combinatului de prestări servicii, bloc de locuit cu 44 apartamente, clădirea redacției și tipografiei, cinematograful, o grădiniță de copii, etc .
Producerea strugurilor și procesarea lor a fost mereu o ocupație de onoare pentru oamenii din orașul Leova. În Leova în anii ’70 exista o fabrică de vin. Directorul fabricii, A. Murzacoi, în 1971, menționează că ,,la fabrică, în decursul cincinalului, volumul producției globale a crescut de la 10,6 până la 12,8 milioane ruble”.
Spre sfârșitul anului 1975 în oraș se deschide o secție a fabricii de covoare din Ceadîr-Lunga, care în decembrie produce deja 240 m2 de covoare ori cu 60 m2 mai mult decât cele stipulate de plan. În ședința sovietului orașului Leova din 2 noiembrie 1976, se nora că secția de covoare din orașului Leova lucrează fără rebut. Dar în anii 1979-1980 secția de covoare din oraș bătea pasul pe loc, nu îndeplinea planul. Numai în 11 lunni ale anului 1980 secția nu produsese 665 m2 de covor. Intrase în declin economic și sovhozul ,,Roza Moldavii”.
În 1980 unitatea economică îndeplinise planul la cultivarea unuia din culturile de bază – salvie – cu doar 67 %, la fructe cu 50%, grîu de toamnă cu 45%. În acel an nu ajungeau brațe de muncă la recoltarea petalelor de trandafir.
La începutul anilor ’70 la Leova e instalat un incubator mare care producea o singură dată 55 mii de pui, 35 de mii de rățuști. Incubatorul asigura orașul și raionul cu puiet de păsări. O mare parte din cumpărători erau locuitori ai raionului Cahul.
,,Așezată pe picoare”, cooperația abia în anii 50-60 începe adevărata construcție și reconstrucție a magazinelor și altor întreprinderi. În anii 1956-1960 au fost construite 18 magazine cu o suprafață comercială de 1237 m2 ; în 1961-1965 – 9 magazine cu o suprafață comercială de 856 m2; în 1966-1970 – 5 magazine cu o suprafață comercială de 231 m2; în 1971-1975 – 8 magazine cu o suprafață de 513 m2; în 1976-1980 – 15 magazine cu 1572 m2 suprafață comercială; în 1981-1988 – 16 magazine cu 1256 m2 suprafață comercială; în 1986 – 1990 – 21 de magazine cu 1804 m2 cuprafață comercială .
Către 1990 cooperația dispunea de 24 întreprinderi pentru alimentația publică dintre care 19 în orașul Leova – restaurantul ,,Prut” (1986) pentru 100 de locuri, cafenele, ospătării, bufete construite între anii 1968-1970.
Către anul 1969 au început să fie încheiate construcția unui depozit de păstrare a legumelor și a unui depozit de păstrare a cartofului. Ambele depozite aveau capacități de păstrare a 420 tone de legume și cartofi. În 1969 s-a construit alt depozit, și anume depozit-frigorifer cu capacitatea de 40 tone, iar 1973 – un depozit de fructe pentru 200 de tone. În fiecare toamnă în orașul Leova, se organizau diverse iarmaroace, unde kolhozurile și sovhozurile își desfăceau marfa, iar populatiea orașului făcea achiziții pentru perioada toamnă – primăvară.
În anul 1990 combinatul de panificație din orașul Leova au copt lunar circa 72 tone pîine și produse de panificație. În anul 1986 s-a început să se producă salamul. Astfel secția de producere a salamului producea lunar cîte 13 tone de salamuri și produse din carne afumată. În 1988 se finisează consrucția unei secții de producere a băuturilor nealcoolizate – 8000 sticle în 24 de ore .
În 1960 cooperația de consum era criticată de presa vremii pentru că în magazinele din oraș ,,nu se pot cumpăra cartofi, morcovi, ceapă, usturoi.” Iar în magazine sunt rânduri mari la cumpărături pentru că nu ajungea spațiu comercial. În 1960 au fost construite 38 de magazine în toată rețeaua Uniunii Raionale de Consum, iar în 1960 – 1968 – 60 de magazine inclusiv în orașul Leova, precum: ,,Magazinul raional” și două magazine de comision.
Cooperația a luat hotărîrea să pregătească cadre noi pentru comerț. Deja în anul 1960 în instituțiile superioare de comerț sovietic învățau la fără fecvență 7 persoane, în școlile medii de specialitate – 39, iar câțiva lucrători din comerțul din Leova învățau în școlile serale ale tineretului muncitoresc și sătesc”.
Vara anului ‘70 a fost pentru locuitorii orașului Leova practic sărac, fără legume, pentru că kolhozurile nu-și îndeplineau obligațiunile contractuale de furnizare a acestora întreprinderii de achiziții a URECOP. Către 25 iulie 1976 – ziua lucrătorului din comerț – Asociația de consum din orașul Leova îndeplinise planul de circulație a mărfurilor cu 104 %, iar alimentația publică din oraș – cu 102,5%. Potrivit bilanțului pe anul 1977, ,,lucrători de la tejghea ocupase primul loc în republică.”
Sovietul raional, în ședința din 25 februarie 1975, a menționat că ,,din anul 1970 pînă în 1975 URECOOP a mărit volumul circulației mărfurilor cu 42,1%, circulația mărfurilor de alimentare publică – cu 23,2 %, volumul realizării producției proprii a sporit cu 43%, realizarea bucatelor – cu 46,6%, aproape de patru ori a crescut realizarea semifabricatelor. În anul 1989 orașul dispunea de 960 de locuri de masă în restaurant, ospătării, cafenele și putea deservi zilnic 4 – 5 mii de oameni .
CAPITOLU III. ACTIVITATEA CULTURALĂ, INSTITUȚIILE ȘI OBIECTIVELE NATURALE ALE ORAȘULUI LEOVA
3.1. Instituțiile școlare și activitatea culturală
3.3.1. Instituțiile de învățămînt
În prezent, orașul Leova are câteva instituții de învățămînt primar, gimnazial, liceal, profesional, toate ele fiind organizate și fondate în perioade diferite. De exemplu, școala medie nr. 1 a fost fondată în anul 1944, adică odată cu venirea sovieticilor în Basarabia. Aici avea loc să-și facă studiile copii ,,eliberatorilor” de etnie rusă, ucraineană, belorusă,alta decît cea română. Mai tîrziu, în școala cu predare în limba rusă au învățat și copiii familiilor mixte, iar în anii ’70 ai sec. XX, în această școală, își dădeau la studii copii și multe familii de moldoveni . Actualmente, această școală poartă denumirea de ,,Lev Tolstoi”, reorganizată în anul 2003. (vazi anexa 3)
În 1948, este fondată școala medie nr. 2 cu predare în limba moldovenească (română). Organizată inițial pentru necesitățile educaționale ale urbei, cu timpul devine școala unde-și continuau studiile absolvenții școlilor medii imcomplete din raionul Leova care urmau să facă o facultate. Actualmente, această școală poartă denumirea de,,Mihai Eminescu”, reogranizată la 12 uagust 2003 . (vezi anexa 4, fig.5)
În anul 1962 est fondată școala – internat cu predare în limbile rusă și română, iar din anul 1981 limba de predare era doar română. În anul 1966 este deschisă școala tehnică profesională orășănească nr. 24, iar în anul 1968 este reorganizată în școala profesională tehnică sătească nr. 15, care pregătea mecanizatori pentru agricultură, constructori, lemnari, sudori, buldozeriști. În toiul luptei pentru eliberarea națională, de la sfîrșitul anilor ’80 ai secolului XX, apare dorința părinților și a copiilor de a învăța într-o școală modernă de tip nou, unde copii dotați ar putea obține cunoștințe profunde. Astfel, Consiliul raional ia decizia șă fie fondat un liceu teoretic și anume ,,Constantin Spătaru”, primul de acest del în republică. Apoi la data de 1 septembrie 1993 este fondat gimnaziul român ,,Dimitrie Cantemir”. (vezi anexa 4, fig.6)
În școli erau fondate camere leniniste, colțișoare roșii. O astfel de ,,odaie în anul 1970 se fondase la școala nr. 2 din orașul Leova. Și cel mic, și cel mare era educat și convins că ,,pășește încredințat spre zările comunismului”.
Cu referire la grădinițele de copii din oraș, arhiva raională este mai săracă în documente și pentru că acestea nu erau transmise la arhivă. D-na Elena Solonari a lucrat în grădinițele din Leova din anul 1960 până s-a pensionat. Prin urmare, cunoaște sistemul educațional din oraș aproape de la începuturi. Astfel, ea menționează că: ,,Până în anul 1960, când a sosit ea după absolvirea școlii pedagogice din Soroca în orașul Leova și angajată în grădinița nr. 1, au mai existat în zona Tighiceanu, iar apoi s-a deschis în zona Agenției de cadastru între străzile Gorki și Varlaam. În toate grădinițile limba de predare era cea rusă. Abia în 1982, se deschide o grădiniță pentru 272 de copii cu limba română de studiu – grădinița nr. 5. Abia atunci a început activitatea de educației a copiilor nu doar conform programelor educaționale sovietice ci și în concordață cu tradițiile naționale. (vezi anexa 5, fig.7)
În orașul Leova există și școală de arte. Școala de arte este o instituție de valoroasă cultură, care a contribuit la creșterea și aformarea vieții cultural – artistice din acest colț de țară. Școala a supraviețuit unei epoci marcate de dictatură, printr-o nebănuită aplecare asupra menirii sale de șlefuitor al talentului a 45 de promoții de absolvenți. Aici elevii învață să aprecieze binele și frumosul, învață să iubească și să prețuiască arta. Școala de arte poartă numele compozitoriilor Petru și Ion Alde Teodorovici, înființată în anul 1961 cu secțiile: pian, vioară, acordeon, țambal, obiecte teoretice cu 8 cadre didactice și 84 de elevi, în frunte cu profesorul de vioară Vl. Iunchind. În anul 1993 școala este redenumită în Școala de muzică pentru copii ,,Ion Aldea – Teodorovici”. (vezi anexa 6)
Biblioteca publică: 1944 – În baza ordinului emis de Ministerul Culturii al R.S.S. Moldovenești, este înființată Biblioteca orășănească Leova. Inițial a fost adăpostită într-o mică odaie, fără mobilier deosebit, dispunând de un fond evreesc de cărți ce numara aproximativ 100 de cărți donate de către persoane particulare.
1952 – Biblioteca dispune de un fond de 7290 de cărți, puse la dispoziție de 738 de cititori.
1954 – La Biblioteca încep să activeze primii specialiști pregătite în domeniu: Antonina Baldovici și Lidia Romanovscaia, absolvente al Colegiului de Instruire în Cultură din orașul Soroca.
1970 – Îm urma desfășurării unui concurs unional a bibliotecilor orășănești, Biblioteca orășănească Leova s-a plasat pe locul 1 în R.S.S. Moldovenească și locul 2 în U.R.S.S.
1980 – Biblioteca este transferată într-o locație nouă, beneficiind de o clădire special construită. Aceasta este pînă în ziua de azi sediul Bibliotecii.
1987 – Biblioteca se plasează printre primele locuri la consursul republican „Biblioteca – centru metodic”.
1994 – Este aniversată 50 de ani de existență a Bibliotecii publice Leova.
2006 – Are loc inaugurarea Centrului de Informare și Documentare a Tineretului în incinta Bibliotecii Publice Raionale Leova.
2007 – Are loc inaugurarea Bibliotecii virtuale.
2008 – Este creat Mini-Salonul de Carte pentru Copii.
2009 – Este lansată pagina web oficială a Bibliotecii Publice Raionale Leova.
2010 – Lansarea cărții “Umbre din oglinzi Ion Mititelu.
2011- A avut loc conferința științifică “ Trei piloni ai dăinuirii noastre ” -20 de ani de la independența Moldovei 2012- Conferența zonală “Probleme și tendințe actuale în activitatea bibliotecii”.
2012 – Programul “Novateca” – suntem selectați în programul pilot.
2013- Lansarea primului Centru Regional de formare a bibliotecarelor din Republica Moldova în cadrul “Novateca” . (vezi anexa 7)
3.3.2. Bisericiile orașului
Unele documente atestă că prima biserică în orașul Leova a fost construită din lemn în 1781. Potrivit parohului Gheorghe Cupcea, biserica ,,Sfînta cuvioasa Parascheva” a fost construită din cărămidă în 1818, iar din 1833, aceasta a fost reconstituită, fiind modificat și planul bisericii. Potrivit unor documente, în același an, în orașul Levoa a intrat și cătunul Sîrma, situat la 6 km. Orașul avea 600 de gospodării de romîni, bulgari și ruși care erau enoriașii bisericii. Biserica avea casă pentru preot și 18 hectare de pămînt arabil ,,pentru folosul clerului”. (vezi anexa 8, fig.11)
Regimul comunisto-sovietic închide în 1956 biserica. Au fost scoase clopotele și demontate turlele, susține preotul Gheorghe Cupcea. Aceea-și sursă ne-a informat că nu se cunoaște, după închidere, nimic despre obiectele de cult ale bisericii. În anul 1973, în biserică este amplasat Muzeul de istorie și etnografie di orașul Leova. În martie 1992, după reparație, biserica este redeschisă. Înalte fețe bisericești readuceau la viață locașul sfînt din Leova, restaurat cu forțele și mijloacele credincioșilor și ale obștii din oraș. Sute de aomeni au venit la biserică pentru a participa la ceremonia mult așteptată. În același an, 1992, biserica a fost sfințită de episcopul de Tighina, Vichentie.
Parohia ,,Sfîntul Ioan Botezătorul” este fondată la sfîrșitul anului 2000. La aceasta a contribuit familia Constandachi Ion. Ei au pus la dispoziția bisericii o casă, proprietatea lor, în care se făceau slujbele bisericești. Primul preot Nicolae Asargiu a îndrumat comunitatea timp de 2 ani. După care, din septembrie 2002, paroh devine preotul Ion Cristea. (A se vedea ANEXA 8)
În primăvara anului 2003, preotul și creștinii au început să strîngă piatră pentru construcția temeliei bisericii, iar spre sfărșitul anului s-a săpat fundația. În primăvara anului 2004, mitropolitul Petru a sfințir piatra de temelie, după care, vara, fu pusă temelia. Abia din 2005, se încep a ridica pereții. În 2008 după ce se zidește acoperișul, preotul trece cu slujba în biserica nefinisată. La construcția ei au contribuit mulți enoriași. Unele familii au donat cîte 50 mii de lei. SA ,,Moldtelecom” a sonat 100 000 lei (în anul 2011) pentru materiale de construcție. Patru persoane (Mititelu, Dîră, Istrati și Plămădeală) au organizat un maraton la care au fost donați 25 000 de lei pentru biserică. Au contribuit financiar și unii creștini ortodocși din SUA, din România, etc.
3.3.3. Instituții culturale
Documente doveditoare despre activitatea Casei de cultură din orașul Leova în arhiva raionului nu sunt. De aceea și de data asta am selectat informații de la informatori. Domnul Valeriu Corotaș, lucrător emerit în cultură, a lucrat în Casa de culutăr din momentul deschiderii ei și pînă în prezent. Casa de cultură a fost dată în exploatare la 7 noiembrie 1967, cu prilejul aniversării Marii Revoluții Socialiste din octombrie. Activitatea ei intensivă era axată pe educația sovietico-patriotică a tinerilor generații, de-a lungul anilor .
În afară de festivaluri, ea găzduia diferite activități culturale consacrate marilor aniversări și sărbători sovietice și comuniste -30-35-40-45 de ani de la biruința asupra Germaniei fasciste, aniversări ai Marii Revoluții Socialiste din octombrie (numite mai tîrziu chiar de ruși puciul din octombrie, revoluția fiind considerată lovitură de stat). În Casa de cultură activau colective artistice de amatori puternice. Un argument în acest sens ar fi și participarea lor la I Festival Unional, la care Casa de cultură a ocupat I loc și a cîștigat Medalia de Aur .
Începând cu anii 1972, o dată în cinci ani colectivele artistice de creație populară mergeau în județul Vaslui, România. Colectivul orchestrei de muzică populară, condus de V. Meșcoi și ansamblul vocal condus de V. Legaci au fost cu concerte în orașul Moscova. La începutul anilor ’70 ai secolului XX în Casa de cultură activau mai multe collective artistice – cor, teatru de păpuși, orchestra de muzică populară ,,Pruteanca”, colectivul de dansuri populare, ansamblul vocal instrumental ,,Sirius”. Parte indispensabilă a Casei de cultură în anii ’70 era brigada de agitație care mergea cu programe artistice în mase direct în cîmp unde lucrau colhoznicii și muncitorii .
Toată activitatea colectivelor artistice, cu excepția celor de creație populară, era ideologizată, susținute de V. Corotaș.
Actele istorice pe care ni le-a pus la dispoziție directoarea Muzeului de istorie și etnografie din orașul Leova, doamna Valentina Fiodorov, mărturisesc că muzeul este fondat de Secția cultură în anul 1973 și e amplasat în biserica ,,Sfînta Parascheva”, închisă de regimul comunist al vremii. Înttemeietoarea muzeului a fost doamna Nina Șciur, muzeograf de spcialitate. Fondul inițial era de doar 300 de materiale .
După ce populația urbei insistă să restabilească biserica, în 1994, muzeul e transferat în localul prrimei școli din orașul Leova, deschisă în anul 1825. Aici muzeul avea 3 săli de expoziții, o secție de fonduri de 800 de obiecte. În anul 2003 muzeul e dislocat în incinta bibliotecii publice din oraș, iar în 2004 își redeschide expozițiile.
Fondul de obiecte crește din an în an. În prezent acesta constituie 6232 de obiecte, iar colecția muzeului constituie 10655 obiecte. Muzeul dispune de două săli de expoziție ,,Leova – oraș vechi” și ,,Leova – oraș contemporan”. În muzeu activează ,,clubul muzeografului”.
Colecția arhiologică cuprinde: oase petrificate (ceașcă de la piciorul unui mamifer ( 25 cm), oase petrificate de 5 – 8 cm de culoare albă, etc. Muzeul expune obiecte din epoca bronzului, Casa mare moldovenească din sec. al XIX-lea, cărți bisericești, instrumente muzicale – lăută, țambal portativ, viori ale distinșilor muzicanți Poiană, Coșan, Petrov, Șaicanu, Meșcoi și alții (vazi anexa 9, fig.12-13)
3.3.4. Instituții sanitare
Cea mai ,,nefericită” instituție din punct de vedere arhivistic este spitalul raional și celelalte instituții sanitare. Potrivit Certificatului istoric semnat de ex – medicul șef I. Cebaniuc și președintele comisiei de experți, adjunctul medicului – șef M.Jicul, spitalul raional și stația epidemiologică, ultima pînă deunăzi, Centrul de medicină preventivă, azi Centru de sănătate publică, au fost fondate în 1944. Documente ce ar argumenta acest lucru nu sunt .
Materialele prețioase au fost date în arhivă abia în iunie 1968, majoritatea din ele constituind doar listele de plată a salariului și cărțile de ordine. În pofida acestui fapt, există opinii, că spitalul din Leova ar fi fost fondat cu mult înainte de revenirea, în 1944, a sovieticilor în Basarabia. Cu argumente în acest sens vin martorii. Andrian Teodorovici, de exemplu, își amintește că mama lui vitregă Maria, asistentă medicală, povestea că spitalul din Leova funcționă până la anul 1940. Maria Teodorovici lucra asistentă medicală la un medic de la spitalul din Leova cu care la începutul războiului și mai târziu fusese mobilizată (probil pînă la 1944) pe front pentru a salva răniții .
Deși e originar din satul Cărpineni, veteranul muncii sanitare din raionul Leova, domnul Simion Butnaru, nu știe exact când a fost fondat spitalul din Leova, dar își amintește că contemporanii lui vorbeau că spitalul a activat și pînă în 1944 . (vezi anexa 10)
În anul 2006, în orașul Leova a avut loc deschiderea oficială a centrului de informare și documentare pentru tineret cu susținerea UE. Mai mulți tineri vin aici zilnic, pentru a-și îmbogăți cunoștințele. Ca și în trecut, cînd avea multe clădiri monumentale, astăzi în Levoa există mai multe monumente. Unul dintre ele este dedicat în memoria fraților Petru și Ion Aldea Teodorovici, care s-au născut în Leova.
Oaspeții orașului pot afla mai multe despre Leova, vizitând muzeul localitții. Chiar în preajma localității, turiștii pot admira și un steja secular, ocrotit de stat. Sub ocrotirea statului se află și rezervația naturală „Lebăda albă”, ce cuprinde suprafețe terestre și acvatice cu arie de circa 30 km. În proiect exista itenția ca în interiorul acestei rezervații, pe locul unui complex de edificii mai vechi să fie amenajat un loc de advement pentru oricine dorește să viziteze rezervația și să rămînă aici pentru mai multe zile.
La momentul actual, chiar în imediata apropriere de Leova există un popas turistic cu locuri de cazare. Acei care se hotărăsc să rămînă aici, pot vedea mai aproape păsările pe care le obișnuiesc să le crească gospodarii locului, dar și animalele care reprezintă fauna pădurilor din Leova.
Suprafața pădurilor din Leova constituie circa 100 ha. Împreună cu câteva râuri, precum: Sărata, Lăpușna, Tigheci și desigur râul Prut, natura reprezintă una din marele bogății ale orașului Leova.
Astăzi orașul Leova este un centru raional, iar din componența raionului din același nume fac parte 39 de localități, cu o populație totală de peste 51 de mii de locuitori.
3.2. Personalității marcante
Cuvântul compromis ilustrat cred că nici nu se potrivește în cazul de față, pentru că aici o vorbă de oameni, oameni simpli de la sat/oraș care și-au permis să îndrăznească mai mult. Viața lor de parcă s-a scris singură. Dar șchelele de care s-a folosit meșterul ne se văd. Oamenii simpli care au adus nume orașului natal: Valeriu Matei, Iurie Matei și Ion Aldea Teodorovici.
Valeriu Matei scriitor, academician.
S-a născut la 31 martie 1959 în comuna Cazangic, județul Lăpușna în familia lui Nicolae Matei (1922 – 1981) și a Sevastiței (n. Cătană, 1924 – 2009). Școala medie incompletă din satul natal (1966 – 1974), astăzi gimnaziul Mihai Viteazul, și Școala medie nr.2 din or.Leova (1974 – 1976) astăzi liceul teoretic "Mihai Eminescu", pe care o absolvă cu medalie de aur.
În 1973 debutează cu versuri în presa pentru copii. Se remarcă în cadrul olimpiadelor din Republica Moldova la limba și literatura română și istorie. A absolvit cu exelență Universitatea de stat M.V.Lomonosov din Moscova, facultatea de istorie, specialitatea etnologia. Activează în calitate de colaborator științific inferior la muzeul de studiere a ținutului din orașul Istra (1984 – 1985), din mai 1985, a fost ales șef al sectorului de istorie veche, arheologie și etnografie la același muzeu. Este printre protagoniștii evenimentelor de la Uniunea Scriitorilor din Moldova din martie – mai 1987, care pun începutul Mișcării Democratice din Republica Moldova. În perioada mai 1987 – martie 1990 a reprezentat Uniunea Scriitorilor din Moldova la secretariatul Uniunii Scriitorilor din Moscova.
În 1989 a participat la crearea Frontului Popular din Moldova, a fost membru în Biroul Executiv și purtător de cuvânt al formațiunii. În 1990 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția Leova. A fost președinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media (1990-1993), membru în Prezidiul Parlamentului. E reales deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1994 – 2001) pe listele Partidului Forțelor Democrate, al cărui președinte a fost (1994 – 2002).
A candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 1996, obținând 9 la sută din sufragii. Vicepreședinte al Parlamentului (1998 – 1999), președintele Comitetului de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană (1998 – 2001). Directorul Institutului Cultural "Mihai Eminescu" din Chișinău.
Debut literar matur în 1980 în revista Tineretul Moldovei din Chișinău, după care cunoaște, până în 1985, în Basarabia, interdicția de a publica. Din 1981 publică versuri și în presa literară din România, fiind prezentat de Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Ștefan Augustin Doinaș, Lucian Avramescu ș.a.
Autor al mai multor volume de poezie, apărute la Chișinău, Iași, București ș.a., apreciate de critica literară (Eugen Simion, Alex Ștefănescu, Mihai Cimpoi, Constantin Ciopraga, Ion Pop, Sorin Alexandrescu, Constantin Călin, Petru Poantă, Theodor Codreanu, Florentin Popescu, Marian Popa, Adrian Dinu Rachieru, Viorel Dinescu, Daniel Corbu, Vasile Spiridon ș.a.), al piesei de teatru Prologul (Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău (1987 – 1988), al nuvelei istorice Peregrinările și suferințele spătarului Neculai din Milești (1988), al unor eseuri, studii de istorie și etnologie (Pactul Ribbentrop-Moltov și agresiunea sovietică împotriva României, 2012 ș.a.). A tradus din poezia franceză (Arthur Rimbaud ș.a.), rusă (O.Mandelstam, A. Ahmatova ș.a.), spaniolă (Federico Garcia Lorca ș.a.). Versurile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, greacă, suedeză, letonă, slovacă, maghiară, macedoneană, turcă ș.a. La moment activează în funcția de director al institutului Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chișinău.(vezi anexa 11)
Iurie Matei, pictor.
S-a născut pe 11 martie 1968 în Cazangic, raionul Leova. Studii: Școala de pictură pentru copii din orașul Leova (1981-1983); Colegiul Republican de Arte Plastice „A.Plămădeală” (1983-1987); Institutul de Stat de Arte, Facultatea Arte Plastice (1989-1995). Iurie Matei este pictor de talie internațională, lucrările sale fiind admirate de publicul din mai multe țări. Tablourile lui se află în colecții particulare din R. Moldova, România, Olanda, Germania, Franța, Ucraina, Israel etc.
În 1999 lansează premiile „Iurie Matei” pentru literatură, arte plastice, muzică, teatru-film, mecenat și management în artă. A inițiat și susține financiar colecția de cărți „Gloria spiritum”. Tablourile lui Iurie Matei se află în colecții private din Moldova, Olanda, Germania, SUA, Franța, Israel, Ucraina etc.
În 1999 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Din 2005 este președinte al Clubului Național de Artă „Minerva” și tot de atunci – lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Din 2010 deține funcția de pictor-șef al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” din Chișinău. A avut expoziții personale în Republica Moldova, România, Olanda, Franța, Italia, Ucraina, a participat la numeroase expoziții de grup și tabere de creație din țară și din străinătate, a fost membru al juriului la mai multe concursuri naționale și internaționale, a semnat scenografia la mai multe spectacole de teatru și film. În 2010 i se conferă titlul onorific „Maestru în artă”.
S-a produs cu zeci de expoziții personale, republicane și participări la expoziții internaționale reprezentative. Lucrările lui se află în colecții particulare din Canada, Federația Rusă, Franța, Germania, Israel, Norvegia, Olanda, România, Republica Moldova, Ucraina, Spania, Statele Unite ale Americii etc. Pentru creația sa valoroasă i s-au acordat un șir de distincții și premii: Setul de medalii Mihai Eminescu, oferite de Moldova Nord Bank; Premiul pentru Tineret, oferit de Primăria Municipiului Chișinău; Medalia Mihai Viteazul, oferită de Consiliul Județean Prahova, România; Premiul pentru scenografi e, oferit de Uniunea Teatrală din Moldova. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Cetățean de Onoare al satului de baștină.
Lucrarea sa „Arborele veșniciei”, a intrat în 2012 în patrimoniul Academiei de Științe a Moldovei. (vezi anexa 11)
Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, mai tîrziu solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr.2 (astăzi liceul Teoretic M. Eminescu) din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. La numai zece ani, Ion a rămas fără tată.
Între anii 1967 și 1982 a fost membru ULTC. Mama sa îl aduce la Chișinău la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie; devinind artilerist.
Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut succesul.
Ion se căsătorește cu Doina Marin, în anul 1981. Tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia ghitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice.
Împreună cu soția sa a optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre".
În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.
În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului.
”Astăzi Ei nu mai sunt, dar a rămas cîntecul lor care face o sală întreagă să se ridice în picioare – sală cu mii de oameni. E greu de exprimat în cuvinte suferința și pierderea noastră. Au fost fericiți? Da, au fost fericiți pentru că au știut să-i facă fericiți și pe alții. Și-au dăruit sufletul, inima, talentul, bonomenia celor care au avut nevoie de sprijin. Ei au luptat nu cu arma, au luptat cu cîntecul, cu sufletul lor curat.
În timpul războiului din Transnistria, cu riscul vieții, împreună cu titanii literaturii noastre Grigore Vieru și Adrian Păunescu au dat spectacole pentru vitejii noștri patrioți, pentru cei ce cu arma în mînă apărau integritatea țării. Doina și Ion Aldea-Teodorovici au lăsat o brazdă adîncă în cultura neamului nostru. Au rămas a fi Artiști Emeriți din R.Moldova, postmortem au fost decorați cu cea mai înaltă distincție a țării – Ordinul Republicii.
În memoria lor au fost înălțate monumente: la Pitești, Soroca, Chișinău. Numele lor îl poartă gimnazii, licee, străzi. Ei au plecat, dar le-a rămas Cîntecul.”
Au fost oameni care au dorit să schimbe ceva în calea timpului, pentru a izbuti, au avut nevoie de un curaj care multă lume astăzi la pierdut, au luptat pentru ca astăzi noi să avem un cuvânt frumos de supus la adresa, un mulțumesc pentru deschiderea miilor de uși, pentru încrederea că viața e frumoasă și merită trăită cu demnitate.
Toți sunt o adevărată istorie pentru noi, prin ceea ce ei au izbutit să obțină, ne învață și ne dau exemple greu de realizat astăzi. Pentru toate le mulțumim și le aducem o deosebită recunoștință. (vezi anexa 11)
3.3. Rezervația naturală ,,Lebăda Albă”
Rezervația Naturală "Lebada Albă" a fost creată în iunie 1998 prin adoptarea Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat. Rezervația este situată în partea de Sud-Vest a orașului Leova, judetul Lăpușna în lunca cursului inferior al râului Prut. Aici timp îndelungat cuibăresc câteva perechi de lebede albe.
Importante rezervații naturale, formate în scopul păstrării ecosistemului natural al vegetației de luncă: Rezervația “Osteanova” cu suprafața de 112.2 ha, ecosistemul acvatic “Lebăda Albă” cu suprafața de 30 ha, lunca inundabilă cu vegetație de baltă;
Zonele umede sunt ecosistemele unde apa și pământul se îmbină natural și asigură protecția apei, faunei, florei si populației. Aceste ecosisteme ajută la diminuarea poluării, la reducerea impactului inundațiilor, la îmbunătățirea calității apei potabile și asigură mediul de viață pentru importante specii de animale și plante.
Ecosistemul acvatic “Lebăda albă” cu o suprafață de 30 ha amplasată în raionul Leova, la nord-vest de orașul Leova, în apropierea nemijlocită a râului Prut, deținătorul funciar este primăria Leova. Componentele principale ale rezervației sunt lacul cu balta și teritoriile zonei de protecție din apropierea nemijlocită.
Rezervația naturală “Lebada Albă” este creată în scopul asigurării condițiilor optime de conservare și reabilitare a speciilor de animale și plante acvatice și de luncă, a comunităților semnificative ale lor, plasată în categoria a III- a de arii naturale protejate de stat din cadrul Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii.
În rezervație s-a înregistrat prezenta a 111 specii de plante vasculare ierboase și numai a 4 specii de arbori caracteristici pentru luncile umede din vecinatatea albiei raului Prut. Cele mai importante asociații de palante sunt: Pragmitetum communis,. Typetum augustifoliae,. Typhetum latifoliae,. Agrostetum sfoloniferae.
Pe ternurile primăriei Sărata – Răzeși – zona umedă „Lăpușnița” are o suprafață de 168 ha. Terenul este gestionat de Întreprinderea de stat pentru silvicultura Iargara. Zona este împădurită, o parte din ea fiind acoperită cu apă datorită râului „Lăpușnița” care, șerpuind se revarsă în râul Prut. Tocmai de aceea, se întîlnesc aici păsări, cum ar fi: rațe, lișițe, cocostârcul. În această zonă de odihnă, sunt amplasate colibe pentru adăpost, iar cei ce sunt pasionați de pescuit au acces liber.
În aceste arii protejate regimul de protecție nu se respectă întocmai, mai cu seamă în ariile protejate a ecosistemului acvatic ,,Lebăda Albă” și lunca inundabilă cu vegetație de baltă, unde lipsesc bornele de hotar, panourile informative și de avertisment. În ultimul timp tot mai mare interes față de zonele protejate o au copiii. Deseori se deplasează la rezervții pentru a cunoaște mai mult locurile pitorești în comun cu inspectorii de Stat pentru ecologie.
În privința respectării legislației de protecție a faunei Inspecția Ecologică Leova în comun cu Societatea vînătorilor și Pescarilor Leova, colaboratori Comisariatului de Poliție Leova, reprezentanți ,,Moldsilva” au efectuate raiduri anti-braconaj, în urma cărora au fost depistate cazuri de tăieri a arborilor, vînat ilicit. S-au întocmit procese-verbale pentru încălcarea regulilor de folosire a fondului forestier prin cositul neautorizat pe terenurile fondului forestier.
CONCLUZII GENERALE
În baza studiului efectuat, în această lucrare metodico-științifică putem afirma că cele mai interesante teme puse pe prim plan de însăși viața este problema ce ține de legătura din zilele noastre cu strămoși din trecut îndepărtat. În evidențierea și aprecierea acestora, între predecesori și descendenți ne ajută istoria așezării respective. În lucrarea data este vorba despre istoria orașului Leova.
Aici este reprezentat pe larg contextual istoric în care a apărut și evaluat localitatea orașului Leova, rolul deținut de aceasta de-a lungul istoriei, atestări documentare și altele. Întotdeauna a fost relevată ideea rolului istoriei pentru vechimea populării unei zone, pentru nivel de civilizație pentru anumite perioade de timp, reprezentând un adevărat barometru al stării economice și sociale. În decursul evoluției sale orașul/raionul Leova este antrenat în viitoarea multor evenimente, care și-au lpsat amprenta asupra locuitorilor.
Făcând această teză am parcurs, alături de trăirile oamenilor o cale anevoiasă, întroducându-mă în trecut și analizând fiecare eveniment marcant pentru sătenii acestei localități.
În baza studiului s-a constatat că orașul Leova are o așezare geografică favorabilă dezvoltării vieții și activității omului muncitor valoare incontestabilă. Astfel, oamenii se ocupă cu agricultura, lemnăritul și alte activități care le permite supravețuirea și răspândirea neamului.
În viața social-economică. țăranii din localitate au trecut prin aceleași etape de dezvoltare și supraviețuire ca și întregul teritoriu al sudului basarabean.
Organele sovietice ale vremii aveau drept prioritate construcția spațiului locativ și dezvoltarea gospodăriei comunale a urbei. Pentru construcția caselor de locuit, statul acorda împumuturi. Începutul anilor ‘50 s-a remarcat prin dorința regimului sovietic de a dezvolta infrastructura orașului, gospodăriei comunale.
În anii 1941 și 1949, după refugierea persoanelor intelectuale și a oamenilor de afaceri peste rîul Prut sau deportarea acestora, fiind circa 126 de cetățeni ai orașului Leova s-a creat premize de a organzia cu forța colhozurile. În orașul Leova este organizat kolhozul ,,Bolșevik”. Documentele vremii atestă că țăranii nu se grăbeau să se implice la muncă în colective, fiind deprinși să muncească pe terenul agricol propriu. Copii de asemenea se implicau în economia orașului, îndeplinind misiunea de ,,coșari” – adică colectau de la oamenii localităților ouă contra bani sau vopsele pentru ouă. Primul autovehicul al cooperației a fost procurat în anul 1945. Pînă atunci oamenii se foloseau de 3 căruțe, înhămate cu 4 cai și doi boi. Majoritatea mărfii de aducea din Chișinău.
În oraș activează două licee cu studierea în limba română, unul cu limba de studii rusă, un gimnaziu, un gimnaziu – internat, o școală polivalentă, două grădinițe de copii, patru instituții extrașcolare, o casă de cultură cu titlu de raională, o bibliotecă publică, o școalăd e arte, două biserici. În oraș activează un nummăr impunător de întreprinderi individuale și societăți cu răspundere limitată. Prin urmare, orașul are o istorie scrisă zilnic de miile lui de cetățeni prin activitățile lor, prin evenimentele care se produc zi de zi, dar care, evenimente, se uită odată cu trecerea anilor, cu trecerea generațiilor.
Pe parcursul lucrării am investigat cele mai importante moment din istoria orașului Leova, aceste moment redau evoluție, primele datări și istoria propriu-zisă a localității.
Analiza documentelor și a lucrărilor de referință ne permite să evidențiem câteva concluzii de bază cu referire, la neamul nostru care a fost întotdeauna neam de țărani – pentru mai bine de trei sferturi din populație, pămîntul a fost și rămîne o problemă de existență, în același timp însă și o noblețe. Înainte de a stăpîni ogorul, țăranul a muncit vreme de veacuri pentru alții. Ocupația tradițională a locuitorilor orașului Leova era dintotdeauna agricultura. Agricultura este legată de condițiile economice și naturale a localității date. Deseori se cultivau grîu, porumb, secară, mei, orz, ovăz, grîu de primăvară de cel tare.
Precum a avut loc în întreaga Basarabie, perioada sovietică a lăsat amprente și în orașul Leova, începînd cu data de 28 iunie 1940, atunci cînd Uniunea Sovietică începe din nou politica de sovietizare. Aceasta s-a produs, în mod cert, cu o săptămîna înainte de declanșarea conflagrației mondiale, odată cu semnarea la 23 august 1939 a tratatului sovieto-german de neagresiune și a protocolului adițional secret: în acesta din urmă se stipula, în particular, interesul sovieticilor pentru Basarabia.
Țăranii, într-adevăr, primeau pămînt cu satisfacție, însă nu-și puteau imagina dimensiunile impozitului agricol și al livrărilor obligatorii de produse agricole la stat, care, în realitate, avea să-i ruineze. Regimul totalitar bolșevic s-a implicat și în domeniul economic, luînd diferite măsuri radicale pentru a crea pilonii economici, pe acea avea să se sprijine PC în activitatea sa de ediciare a societății sovietice.
Baza econimică a RSSM a constituit ,,sistemul socialist de gospodărie și proprietatea socialistă asupra uneltelor și mijloacelor de producție, afirmat în urma lichidării sistemului capitalist de gospodărie, a anulării proprietății private asupra uneltelor și mijloacelor de producție și lichidării exploatării omului de către om.”
Cercetările efectuate ne permit să calificăm etapele delimitate ca marcate de eticheta neînțelegerii interetnice.
Analiza documentelor și a lucrărilor de referință ne permite să evidențiem câteva concluzii de bază cu referire, la neamul nostru care a fost întotdeauna neam de țărani – pentru mai bine de trei sferturi din populație, pămîntul a fost și rămîne o problemă de existență, în același timp însă și o noblețe. Înainte de a stăpîni ogorul, țăranul a muncit vreme de veacuri pentru alții. Ocupația tradițională a locuitorilor orașului Leova era dintotdeauna agricultura. Agricultura este legată de condițiile economice și naturale a localității date. Deseori se cultivau grîu, porumb, secară, mei, orz, ovăz, grîu de primăvară de cel tare.
Precum a avut loc în întreaga Basarabie, perioada sovietică a lăsat amprente și în orașul Leova, începînd cu data de 28 iunie 1940, atunci cînd Uniunea Sovietică începe din nou politica de sovietizare. Aceasta s-a produs, în mod cert, cu o săptămîna înainte de declanșarea conflagrației mondiale, odată cu semnarea la 23 august 1939 a tratatului sovieto-german de neagresiune și a protocolului adițional secret: în acesta din urmă se stipula, în particular, interesul sovieticilor pentru Basarabia.
Țăranii, într-adevăr, primeau pămînt cu satisfacție, însă nu-și puteau imagina dimensiunile impozitului agricol și al livrărilor obligatorii de produse agricole la stat, care, în realitate, avea să-i ruineze. Regimul totalitar bolșevic s-a implicat și în domeniul economic, luînd diferite măsuri radicale pentru a crea pilonii economici, pe acea avea să se sprijine PC în activitatea sa de ediciare a societății sovietice.
Baza econimică a RSSM a constituit ,,sistemul socialist de gospodărie și proprietatea socialistă asupra uneltelor și mijloacelor de producție, afirmat în urma lichidării sistemului capitalist de gospodărie, a anulării proprietății private asupra uneltelor și mijloacelor de producție și lichidării exploatării omului de către om.”
Cercetările efectuate ne permit să calificăm etapele delimitate ca marcate de eticheta neînțelegerii interetnice.
Teza în cauză tratează și dezvoltarea culturală a localității, autorul prezentând personalității din localitatea dată, adică pe acei oameni care au dorit să schimbe ceva la nivel de localitate dată și la nivel de țară, astfel, lucrarea în cauză prezintă un studiu de cercetare a istoriei locale, care în continuare, trebuie să identifice, să colecteze și să prelucreze toate informațiile unei localități de pe teritoriul unei localității din Republica Moldova, deoarece studiind istoria localității fiecare din noi își află propria istorie, de unde rezultă că-și cunoște propriul trecut și în felul acesta se va păși mai sigur spre viitor.
Suntem ferm convinși că cei care vin după noi, viitorii intelectuali, îndemnași de aceeași dragoste sinceră și profundă pentru plaiul natal, vor continua cercetarea mai minuțioasă a documentelor vechi, ziarelor, spre a complete istoria acestei localități din sudul Republicii Moldova.
BIBLIOGRAFIE
Arhivă:
Documente din Arhiva Muzeului Etnografic Leova, F. Așezarea geografică, d. 1, doc. 7, fila 9
Documente din Arhiva Organizațiilor Socilo-politce din Republica Moldova (AOSPRM), Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 12
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 12
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 5
AOSPRM, fond 252, inv. 1. Dosar 2, fila 1
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 2
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 56
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 4, fila 4
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 5, fila 16
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 4, fila 2
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 9
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 2, fila 3
AOSPRM, Fond 252, inv. 1, doc. 3, fila 5
Fondul 132, inv. 1, dos. 169, fila 56
Cărți și publicații monografice:
Arbore Zamfir ”Dicționarul Geografic al Basarabiei”, București, 1904
Bruhiș Mihail „Rusia, România și Basarabia: 1812, 1918, 1924, 1940”, Chișinău, 1992
Docuceav V. V. Basarabia la sfîrșitul sec. XIX – începutul sec. XX-lea”, Chișinău, 1934
Drăghici Manolache „Istoria Moldovei în timp de 500 de ani pînă în prezent”, Iași
Mititelu Ion ,,Leova. Istorie în imagini”, Editura:CEP USM, Chișinău, 2012
Mititelu Ion, Ștefăniță Ion „Leova. File de istorie (1940-1990)”, Editura: „Continental Grup” SRL, Chișinău, 2009
Poni Petru „Statistica răzeșilor”, București, 1921
Postică Elena ,,Cartea Memoriei”, Editura: Știința, Chișinău, 2003
Șișcanu Ion, Șișcanu Elena ,,Sistemul fiscal sovietic privind țăranii basarabeni. Iunie 1940 – iunie 1941”, În: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 1995
Cărți și publicații monografice în limbă străină:
«Бессарабская правда» нр. 20, 20 август, 1940
« Культура Молдавии за годы Советской власти», ,,Штиинца’’, Кишинев, том 2б часть 1
«Партийное строительство», нр. 5, 1935
А. Лазарев «Молдавская советская государственность и бессарабский вопрос», Картя молдовеняскэ, Кишинев, 1974
«Хронологический сборник законов Молдавской ССР, Указов Президиума Верховного Совета и постоновлений Правительства Молдовской ССР», Картя молдовеняскэ, Кишинев, 1960
Конституция Молдавской Советской Социалистической Республики», Партиздат, Кишинев, 1945
Ф. Ф. Вигель „Записки”, Москва
«Леовская уездная дворянская опека», Fondul 2090, fila 93
Ziare:
Materiale din Ziarul ,,Drapelului comunismului” din 1 mai 1970
Materiale din Ziarul ,,Drapelul leninist”, 19 mai 1960
Materiale din Ziarul ,,La pază”, 31 ianuarie 1960
Materiale din Ziarul ,,Drapelul leninist”, Fond 132, inv. 1, dosarul 117
Documente din arhiva raională din Leova (A.R.L.), Fondul 2, inv. 1, doc.685, fila 127
A.R.L., Fond 2, inv. 1, doc. 685, fila 127
A.R.L., Fondul 132, inv. 1, doc. 616
„Inventarul Arhivelor orașului, bucurești ”, 1939
„Scurt istoric al ținutului”, În: Ziarul raional Noutățile Leovei.
Codul penal al RSS Ucrainene, compartimentul ,,Crime de stat”, Capitolul I
Catalogul Documentelor Moldovenești din Arhiva Istorică Centrală a Statului (1387-1640), Chișinău, 1902
Dicționarul Statistic al Basarabiei, Chișinău, 1902
Diplomația cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei și Bucovina de nord. Culegere de documente”, Editura: Universitas, Chișinău, 1992
Enciclopedia RSSM Vol-VIII
Mărturii orale:
Bujac Vasile, locuitor al or. Leova, fost director al sovhozului ,,Roza Moldavii” din orașul Leova, Mărturii luate în 2007
Petcu Eugenia, pensionară, profesoară, Mărturii orale luate în data de 25.04.2016
Petcu Simion, pensionar, fost contabil – șef la cooperativa de consum, Mărturii orale, luate în 2008
Surse Web:
http://www.leova.md/index.php?pag=news&id=833&rid=457&l=ro (accesată la 22.03.2017).
http://www.istoria.md/articol/680/Ion_%C5%9Fi_Doina_Aldea Teodorovici (accesată la 22.03.2017)
http://www.timpul.md/articol/omul-saptamanii-iurie-matei-32085.html(accesată la 22.03.2017).
http://brleova.weebly.com/galerie-foto.html (accesată la 22.03.2017).
ANEXA 1
Fig. 1 Harta Republicii Moldova
ANEXA 2
Fig. 2 Plugul – uneltă de lucrare a solului și recoltare
Tab. 1 Secretarii comitetelor de partid din raioanele Basarabiei, confirmați de Comitetul Central al PC din Moldova la 29.10.1940
ANEXA 3
Fig. 3 Întîlnirea profesorilor în anul 1967 și 1969
Fig. 4 Școala medie nr. 1 cu limba de studiere rusă
ANEXA 4
Fig. 5 Școala medie moldovenească nr. 2
Fig. 6 Școala – internat
ANEXA 5
Fig. 7 Grănițile de copii din oraș. Anii ’70-‘80
ANEXA 6
Fig. 8 Școala muzicală (1965) și fondatorii ei (1961)
ANEXA 7
Fig. 9 Intrarea în bibliotecă (anii 1970)
Fig. 10 Biblioteca publică raională (1981)
ANEXA 8
Fig. 11 Biserica ,,Sfînta Cuvioasa Parascheva” și ,,Sf. Ioan Botezătorul”
ANEXA 9
Fig. 12 Casa de cultură în anii 1970
Fig. 13 Orhcestra ,,Pruteanca” (1973) și Corul Casei de Cultură la Televeziunea Moldovenească, dirijor Nicolae Pavlioglo
ANEXA 10
Fig. 14 Spitalul din orașul Leova și secția stomatologică a spitalului.
ANEXA 11
Valeriu Matei scriitor, academician.
Iurie Matei, pictor.
Ion Aldea Teodorovici
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: File Din Istoria Orasului Leova Teza De Licență(1) [305925] (ID: 305925)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.