Copyright © 2017 – Editura INTUITEXT Toate drepturile rezervate Editurii INTUITEXT. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea… [305804]

Licență

Copyright © 2017 – Editura INTUITEXT Toate drepturile rezervate Editurii INTUITEXT. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea… [305804]

Byadmin ianuarie 1, 2024

CLASA PREGĂTITOARE

ISBN: 978-606-8681-86-3

Toate drepturile rezervate Editurii INTUITEXT.

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii INTUITEXT.

Editura INTUITEXT

București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 10A,

Clădirea Conect 1, etaj 1,

zona A, biroul nr. 2, sector 2

Departamentul vânzări:

Telefon: 0372.156.300

Fax: 021.233.07.63

[anonimizat]

www.intuitext.ro

Oferta Editurii INTUITEXT pentru clasa pregătitoare cuprinde:

[anonimizat] – [anonimizat] A [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], cât și a desfășurării altor activități de învățare specifice clasei pregătitoare ([anonimizat], [anonimizat], observare etc.).

[anonimizat]. Una dintre caracteristicile dezvoltării copiilor la această vârstă este aceea că ei încep să pună marile întrebări: Cum s-a format universul? Cum arăta Pământul cu mii de ani în urmă? Cum a apărut viața? Cu ce se hrăneau dinozaurii? Cum au apărut plantele și animalele? Cum se fabrică jucăriile? Cum ajunge curentul electric în case?

Răspunsurile cele mai potrivite pentru această vârstă vin prin intermediul poveștilor. Poveștile sunt punct de plecare și motiv de explorare nesfârșită pentru copii. [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat] a învățării, iar împreună reprezintă un element în plus pentru înțelegerea universului și a lumii, oferă o imagine succintă a realității înconjurătoare și o modalitate de raportare corectă la aceasta.

STRUCTURA GHIDULUI

Învățarea ca o poveste – texte-[anonimizat]-evaluare

SPECIFICUL ABORDĂRII DIDACTICE

Prezenta lucrare propune modalități de organizare a predării-învățării-evaluării, aduce soluții practice care pot genera îmbunătățirea învățării și a procesului evaluativ. [anonimizat], achiziție, aplicare și transfer. Astfel, modelul didactic propus se corelează cu etapele pe care le poate parcurge o lecție:

etapa de orientare: [anonimizat], activarea și valorizarea cunoștințelor și deprinderilor anterioare ale acestuia, captarea atenției elevilor, introducerea unor întrebări și situații provocatoare de către cadrul didactic.

etapa de achiziții: rezolvarea de sarcini, însușirea noilor cunoștințe având ca rezultat înțelegerea și operarea cu conceptele.

etapa de aplicare și transfer: integrarea conceptelor achiziționate în contexte noi, elaborarea unor produse ale activității (lucrări colective, colaj etc.), evaluarea și autoevaluarea atât a activității, cât și a rezultatelor obținute.

REPERE UTILE

U.Î. Iubesc animalele

A a

Pe malul lacului

Vara este anotimpul îndrăgit de toți copiii. Este anotimpul vacanței mari.

Câte lucruri minunate putem face în vacanță! Mergem la bunici, la mare, la munte. Ne jucăm în aer liber de dimineață până seara. Ne facem noi prieteni. Avem timp pentru activitățile preferate.

Ana este prietena mea. Ea a petrecut mai multe zile din vacanță la bunici. Casa bunicilor Anei se află pe malul unui lac. Aici trăiesc multe animale: pestișori, broscuțe, fluturași, albine. Fetița le iubește nespus de mult. Îi place să le observe. Le fotografiază. Are un album plin cu poze și desene. Este proiectul ei Iubesc animalele.

Astăzi, dis-de-dimineata, după ce și-a spălat ochișorii și dințișorii, a plecat cu bunica ei pe malul lacului. Bunica îi împletește o bentiță. Are andrele și fire colorate. Ana are în rucsac o mulțime de obiecte care îi trebuie unui mic explorator: o lupă, un aparat de fotografiat, creioane colorate și un carnețel.

Ana este încântată. Câteva albine zumzăie prin mulțimea de flori albastre. Acum, sunt mai puține albine și mai multe flori, dar, în curând, vor veni mai multe albine. Zum! Zum! Zum! Albinuța mea cântă încet Ana. Pe malul celălalt, o mulțime de broscuțe și-au început concertul. Fiecare broscuță stă pe câte o frunză de nufăr: o frunză – o broscuță, o frunză – o broscuță.

O broscuță sprintenă a sărit pe o frunză de lângă mal. Oac!Oac!Oac! Este o broscuță deosebită de suratele ei. Pare că vrea să se prezinte. Ana își spune veselă numele ei.

Ana s-a împrietenit cu broscuța. A aflat că o cheamă Nana. În această vară vor călători împreună. Mâine vor pleca la mare. Le așteaptă o mulțime de peripeții.

Ana și prietena ei, broscuța Nana, abia așteaptă să pornească la drum.

M m

La mare

Cele două prietene, Ana și broscuța Nana, au ajuns la Mamaia. Zumzetul albinelor din stupul bunicilor a fost înlocuit de zgomotul valurilor înspumate. Cerul este ca oglinda. Nisipul sidefat sclipește sub razele soarelui. Nana ar vrea să sară în apă. Marea îi face cu ochiul. Ana îi aduce aminte că lacul bunicilor are apă dulce. Marea e sărată. Nana este dezamăgită, pentru o clipă.

Ana este pregătită să descopere lumea animalelor marine. Totul în jur este atât de nou! Pe nisip, descoperă două scoici, una lângă cealaltă, și o scoică stingheră. În apropiere, se vede un melc. Pe o piatră, observă un crab.

Broscuța face ochii mari. A observat o pasăre pe o piatră. Ce este pasărea aceasta cu ciocul mare? Sigur nu e barză? Ana o lămurește pe Nana. Este un pescăruș! Fetița descoperă o meduză. E momentul să facă o fotografie. Mai apar alte două meduze. Sunt ca niște flori de mare. Fetița este foarte încântată.

Astăzi, va adăuga în albumul Iubesc animalele alte fotografii cu animale marine.

Apare Mini, noul prieten al Anei. Nana îl privește bucuroasă. Acum, Mini e și prietenul ei. Nana ar vrea să se împrietenească și cu pescărușul. Pare trist așa cum stă pe stâncă.

Ana și Mini acceptă cu bucurie propunerea broscuței. Cei doi copii se apropie de pescăruș. Îi propun să meargă în călătorie alături de ei. Pescărușul Mimi nu stă pe gânduri. E minunat să ai prieteni! Acum vor fi mai mulți.

– Un’ – doi, un’ – doi! Haideți toți acum cu noi! îi îndeamnă veselă Ana pe prietenii ei.

În curând, îi vor face o vizită iepurașului din poiană. Alte peripeții îi așteaptă. Mâine va fi o zi plină de surprize.

I i

În poiană

Cei patru prieteni, Ana, Mini, broscuța Nana și pescărușul Mimi, au pornit în zori, spre poaiana lui Iani, iepurașul. S-au cam rătăcit. Broscuța Nana a obosit. Au făcut trei popasuri. Pescărușul Mimi nu a mai văzut niciodată atâtea flori. S-a tot oprit să le admire.

Pe la amiază, au ajuns în poiană. Iani dormea la umbra unui tufiș. A muncit mult pentru a-și primi prietenii. S-a trezit devreme. A curățat casa, a aerisit, a șters praful, apoi a căutat un loc frumos pentru întâlnire. Doar aici au înflorit irișii, florile preferate ale Anei. Parcă sunt fluturi mov, așa cum stau ei câte trei. Iani a luat trei morcovi proaspeți din grădina lui moș Ilie. Nu se aștepta să fie patru musafiri.

S-a îmbrăcat cu cel mai frumos ilic. S-a dus de câteva ori până la marginea poienii. S-a ridicat pe vârfuri. A privit în zare. S-a întors și iar s-a dus și s-a întors. După toate acestea, Iani a obosit și a adormit.

Cei patru prieteni s-au apropiat tiptil de Iani. Știau că este fricos și nu voiau să-l sperie.

S-au hotărât să-l aștepte la umbră, până se va trezi. Și-au spus că e timp destul ca să se pregătească pentru Școala din pădure.

Ana s-a gândit să-i facă portretul iepurașului Iani. Stă nemișcat, așa că va realiza un potret nemaipomenit de frumos. Altfel, cu cele două picioare din față mai scurte, i-ar fi greu lui Iani să nu se mai foiască din când în când.

Prietenii au rămas în poiană. O coțofană le-a povestit celor trei prietene ale ei despre bucuria lui Iani. Și nu, nu, Iani nu a visat. Totul s-a întâmplat.

Mâine va avea loc cea mai interesantă lecție în natură cu participanți de seamă.

N n

Școala din pădure

Este o dimineață minunată în poiană. Cerul este senin. Cele cinci narcise înflorite răspândesc un miros îmbietor.

La Școala din pădure totul este pregătit. Fiecare a făcut ceea ce s-a priceput mai bine. Veverița Vivi a agățat în copac un panou pe care este scris cuvântul ȘCOALĂ. Acum, oricine poate înțelege ceea ce se petrece în poiană.

Mini a scris cele cinci nume ale celor cinci prieteni: Ana, Mini, iepurașul Iani, broscuța Nana, pescărușul Mimi. Ana a pregătit foile de scris. Cine a făcut tocurile de scris? Copiii au ascuțit cele cinci nuiele aduse de iepurașul Iani. Din câteva mure au făcut

cea mai frumoasă cerneală. Nu a fost nevoie să aerisească pentru că în școala lor era aer proaspăt.

Vulpița privește nedumerită. Ce veselie! Ce sunete frumoase! Ana le face prietenilor o surpriză muzicală. Cântă la nai câtecelul Prieteni.

Prietenii sunt foarte încântați de surpriza Anei. Apoi toți îi cântă prietenului Iani un cântec special pentru el: Iepuraș coconaș. Poiana a răsunat de veselie. Cei cinci prieteni au cântat și s-au bucurat de frumoasa lor prietenie.

Când soarele a apus, toți au plecat. A rămas poiana pustie: zero copii, zero animale, zero, adică … nimeni. A fost o zi de neuitat.

Da, da, da, așa a povestit și coțofana!

U.Î. Îmi plac plantele

R r

În grădina de legume

Rita este o rață ca toate rațele. Nu, nu chiar ca toate rațele, pentru că ea stă mai tot timpul printre copii. Remus, un băiețel din clasa pregătitoare, o ia deseori cu el. Chiar și la școală merge uneori și stă cuminte într-un colț, privindu-i cu admirație pe copii.

Astăzi, a aflat că micii școlari vor învăța despre plante. Abia așteaptă să afle și ea lucruri noi despre legume, pomi fructiferi, plante din seră și din pădure, arbori cu coroane bogate și flori care-ți încântă privirea.

Pornește împreună cu copiii și cu doamna învățătoare, Riana, către grădina de legume. Ce bucuroși sunt copiii când descoperă roșiile, ridichile, morcovii, castraveții, ardeii, vinetele și alte legume pe care le consumă în fiecare zi! Raluca desenează în caietul ei toate legumele din care se poate face o supă.

Roșiile acestea au culoarea rucsacului meu! exclamă fetița veselă.

Grădina de legume este atât de frumos colorată! Pare că un pictor a vărsat cele mai frumoase culori aici: roșu intens, galben auriu, verde în diferite nuanțe, violet, oranj. „Ce fel de mașină este aceasta?” se întreabă Rita zărind o cutie mare care se deplasează pe o roată.

Iată o roabă, spune Remus ca și cum ar fi auzit întrebarea raței.

Domnul Romeo, cel care aduce pământ hrănitor cu roaba, le spune copiilor cât de important este să consume fructe și legume.

Și Ritei îi plac fructele și legumele. Ea știe că Rareș a adus în rucsacul lui șase fructe vesele, care abia așteaptă să fie împărțite copiilor. Sigur va primi și ea o bucățică!

Ce zi minunată! Mâine urmează o altă aventură.

E e

La seră

Rita s-a trezit înaintea lui Remus.

– Mac-mac! Mac-mac! încearcă ea să-l trezească.

Deodată îi vine o idee. Îl ia în cioc pe elefantul Dodo, de pe raftul cu jucării, și îl așază lângă Remus.

Băiatul sare vesel din pat. Îl așteaptă o nouă aventură alături de colegii lui. Vor merge la serele de flori de la marginea orașului.

Pornește cu Dodo și Rita către școală și, de aici, la sere.

Rita măcăne bucuroasă: Mac-mac-mac și mac-mac-mac! Câți prieteni o să-mi fac!

– Bine ați venit! îi întâmpină domnul Emi, specialistul în flori. Aici veți putea admira plante cu flori multicolore, arbuști, flori care iubesc lumina și căldura, altele cărora le place întunericul. Sunt chiar și flori de câmp. Veți putea să udați plantele folosind stropitori. Puteți chiar să le vorbiți florilor.

Rita este uimită de cât de multe știe domnul Emi despre flori. Cei șase cactuși țepoși nu au nevoie de prea multă apă. Cele șapte mușcate multicolore trebuie așezate la lumină. Crizantemele pitice pot înflori și în zone mai întunecate. Lavanda iubește soarele.

Elena și Remus discută despre un colț verde pe care l-ar putea amenaja în clasa lor. Ce bine îi pare Elenei că s-a gândit să ia evantaiul. În seră este foarte cald.

Un elicopter de jucărie este folosit ca ventilator. El răcorește, din când în când, sera cu elicele care se învârt cu viteză.

Fiecare copil pleacă de la seră cu o plantă pentru Colțul verde al clasei.

U u

În livadă

Astăzi, copiii, împreună cu doamna Riana, îl vor vizita pe bunicul Udrea. Este bunicul Carinei, dar toți copiii îi spun bunicul Udrea. Bunicul Udrea este un țăran harnic, plin de energie și mereu cu zâmbetul pe buze. Știe o mulțime de glume și rareori îl vezi trist.

I-a invitat pe copii în livada lui și răspunde cu răbdare la întrebările lor: Cine a plantat toți pomii? Câți meri aveți? Dar peri? Când culegeți gutuile? Ce faceți cu toate merele? Cum culegeți perele din vârful pomului? Putem să mâncăm mere? Putem să culegem pere? Când vor forma frunzele pomilor un covor? Cine face gem de pere? Faceți și compot? Dar suc de mere?

Copiii așază fructe coapte în coșul bunicului. Prevăzător, bunicul Udrea a adus un ulcior cu apă și copiii pot spăla merele și perele înainte de a le mânca. Se bucură toți de gustul dulce al fructelor.

Doru notează în carnețelul lui câți pomi de fiecare fel are bunicul Carinei: șapte cireși, opt caiși, șapte piersici, opt vișini, meri mulți, peri, pruni, nuci. Elena se bucură de noul ei aparat foto și fotografiză pomi, flori, fluturi. Chiar și raței Rita îi face câteva fotografii. Nici ursulețul de pluș al Carinei nu scapă nefotografiat. Folosește o umbrelă pentru efecte luminoase.

Înainte de plecare, bunica le aduce un platou mare cu plăcintă de mere.

Carina recită veselă: Mere, pere, în panere

Și gutui amărui,

Cu puf galben ca de pui.

Copiii sunt triști că trebuie să plece, dar promit că vor reveni.

C c

La pădure

În pădurea cu alune

Aveau casă doi pitici…

Glasul vesel al copiilor se aude pe cărare. Astăzi vor cerceta plantele care cresc în pădure.

Veselia se citește pe chipul lor. Ochii le strălucesc la vederea unui animal ascuns printre arbuști sau a unei flori crescute la marginea cărării.

Rita merge în spatele copiilor. Îi place să le asculte glasurile vesele: Ce copac înalt! Ce fluture colorat! Câte flori mov sunt aici! Iată o ciupercuță! Uite o căprioară! Crengile acestui copac sunt ca niște coarne de cerb. Aici sunt nouă brazi! Ce frumos miroase pădurea!

Elena și-a adus aparatul de fotografiat. Vrea să surprindă cât mai multe „fragmente” de natură. Carina l-a luat pe ursulețul ei de pluș să se bucure și el de răcoarea pădurii. Și Dodo, elefantul lui Remus, se bucură de aerul curat al pădurii.

Domnul Cornel, pădurarul, se apropie împreună cu câinele lui, Colin. Copiii se împrietenesc repede cu Colin. E un câine blând. Are zece ani.

Pădurarul le vorbește copiilor despre copacii și florile care cresc în pădure. Le arată căsuțele pentru păsărele în care pune zilnic hrană pentru micile viețuitoare. Le spune copiilor despre importanța pădurii.

Copiii pleacă acasă mulțumiți.

U.Î. Cunosc Universul

O o

La cumpărături

Uraaaa!!! Viiineee Crăciunul!!! Ce bucurie!!!

Oamenii de pe întreaga planetă Pământ se pregătesc să sărbătorească Nașterea Domnului. Moș Crăciun, cu sania lui fermecată, va trece pe la fiecare, cu sacul încărcat de daruri.

Oana și-a făcut deja planuri pentru surprizele pe care le va pregăti celor dragi. Își dorește ca darurile să fie create chiar de ea și de fratele ei, Lorin.

Împreună cu Oto, câinele lor, Oana și Lorin au mers la magazin pentru a cumpăra materialele pe care le vor folosi în confecționarea cadourilor. Ascultă colinde, admiră jucăriile de pe rafturi, apoi caută ceea ce doresc să cumpere.

– Să luăm și creioane colorate! spune Lorin.

Și carton colorat, lipici, hârtie de împachetat, fundițe colorate. Toate ne vor fi de folos, răspunde Oana.

Oto îi ascultă, jucându-se cu un os de plastic. Ar vrea și el să alerge de la un raft la altul, dar știe că nu are voie. Dacă el ar fi Moș Crăciun, ar ști ce daruri să aleagă pentru fiecare: un robot pentru Lorin, o oglindă pentru mama, o păpușă pentru Oana, o carte pentru tata, ochelari pentru bunici, o cutie cu oase pentru Oto, globulețe pentru toți ai casei. Aaaaa, da… și coifuri pentru fiecare!!!

Glasul vânzătorului îl trezește din visare:

– Să vă pun cumpărăturile într-o sacoșă. Mai doriți și altceva, copii? Luați câte o bomboană! Vă mai aștept la cumpărături!

Vă mulțumim! O zi bună să aveți!

L l

Micii artiști

Ce zi interesantă! Astăzi, copiii au învățat despre Univers, despre Soare, stele și planete. Doamna învățătoare le-a arătat cum pământul se învârte în jurul Soarelui. A folosit o lampă în loc de soare, apoi o lanternă. Pentru planete au folosit globulețe, pentru că ele au formă de sferă. Copiii au studiat totul cu atenție. Au folosit chiar și o lupă, și un binoclu.

Acum fac felicitări pentru Crăciun. Oana va face o felicitare pentru bunicii ei, iar Lorin, fratele ei, una pentru părinți. Laura, colega lor, îi va dărui felicitarea mătușii ei.

– Suntem artiști. Desenăm, decupăm, colorăm, felicitări frumoase decorăm, murmură Lorin.

– Îndoim, tăiem, lipim, meșteri mari noi devenim, completează în șoaptă Laura.

Dintr-un colț al clasei se aud încet colinde. Și, din când în când, glasuri vesele de copii: Dă-mi, te rog, lipiciul! Ajută-mă să decupez! Ce frumos ai desenat!!! Te rog să îmi dai creionul roșu! Îmi place bradul tău! Vreau și eu culorile tale! Cine mă ajută să desenez un globuleț? Unde este cubul cu steluțe colorate? Care este drumul lui Moș Crăciun spre Pământ?

Oto, câinele Oanei, este mascota clasei. Stă sub o băncuță și îi privește bucuros pe micii artiști. Pare să știe ce cadouri a pregătit Moș Crăciun.

Ă ă

Crăciunul

Este Ajunul Crăciunului. În casă miroase a cozonaci, a portocale și a scorțișoară. Colindele se aud încetișor. În brad strălucesc zeci de steluțe colorate, globulețe și beteală, iar sub brad…

– Veniți! Veniți! Sub brad sunt deja cadouri! se aud glasurile vesele ale copiilor.

Părinții și bunicii se apropie zâmbind. Sunt încântați de entuziasmul copiilor.

– Ce multe cadouri! Și ce frumos sunt împachetate! Uite o mașinuță! E și păpușa pe care ai admirat-o la magazin, Oana! zice Lorin.

– Laptele din cană a dispărut. Cred că Moșului i-a fost sete, spune mama.

Oana intervine:

– Înainte să deschidem cadourile, vrem să vă oferim ceva.

Copiii le dăruiesc părinților și bunicilor felicitările confecționate de ei. Ochii bunicii se umezesc de emoție:

– Ce felicitare frumoasă! Chiar voi ați făcut-o?

– Da, bunico. Cu drag, pentru voi.

– Și ce urare frumoasă ați scris! Mulțumim, dragi nepoți, adaugă bunicul.

Vor deschide cadourile, apoi bunicul își va lua pălăria, Lorin își va pune mănușile și vor merge să facă un om de zăpadă. Îi va însoți și Oto, câinele familiei. Oana, împreună cu mama, tata și bunica vor pregăti masa.

Se vor bucura împreună de un Crăciun ca în povești.

U.Î. Printre lumini și sunete

T t

Ultima zi din vacanța de iarnă

Este duminică seară. Cerul este înstelat. Nina și fratele ei geamăn, Matei, se bucură de ultima zi din vacanța de iarnă ascultând o poveste. Cum să nu se bucure? Cele mai frumoase povești sunt cele ascultate seara, la căldură, când afară ninge!

Iar când glasul lui Tudor, tatăl copiilor, se aude imitând fel și fel de personaje, chiar și Toto, cel mai neastâmpărat membru al familiei, se așază cuminte pe covor și ascultă cu atenție până la sfârșit. Din când în când mai tresare, ciulește câte-o ureche sau dă din coadă, de parcă ar înțelege fiecare cuvânt. Sunt singurele momente în care stă liniștit. În rest, aleargă prin casă și se învârte printre picioarele tuturor ca un titirez.

Lui Tanu, motanul cel morocănos, îi plac ilustrațiile. Întotdeauna se așază pe unul dintre brațele fotoliului și nu-și mai dezlipește ochii din carte. Zici că pândește vreun șoricel gata să sară când Tudor întoarce pagina. Până și tigrul din tablou stă înlemnit!

De data aceasta, Matei este cel mai atent la poveste. Și nu întâmplător! Tata le citește o poveste despre o locomotivă cu aburi. Băiatul este pasionat de trenuri. Are o colecție de care este foarte mândru. Treizeci și trei de trenuri de jucărie, de toate culorile și mărimile.

Am văzut și la televizor un tren cu aburi! exclamă Matei la finalul poveștii.

Trenul cu care ne-am întors de la bunici mergea tot cu aburi? întreabă Tina curioasă.

Nu, draga mea, acela era un tren electric, îi răspunde tatăl zâmbind.

Adică era un tren cu baterii? întreabă Matei mirat, gândindu-se la trenurile sale teleghidate pe care, cu telecomanda, le pornește și le face să prindă viteză pe șine.

Și trenul cu care ați călătorit folosea curent electric pentru a se deplasa, într-adevăr, dar nu din baterii, ci din firele atârnate de niște stâlpi înalți, le explică tatăl.

Copiii se pregătesc de somn. Mâine vor merge la școală. Dimineață, alarma telefonului va trezi întreaga familie. În drum spre dormitor, copiii cântă veseli bătând din palme în ritmul melodiei: Tuu! Tuu! Tuuuu! Vine trenu-n gară! Tuu! Tuu! Tuuuu! Mâine mergem la școală!

V v

Cea mai frumoasă zi din vacanța de iarnă

Este luni dimineață. Vacanța de iarnă tocmai s-a terminat. Tina și Matei se pregătesc să meargă la școală. Cei doi frați gemeni sunt în clasa pregătitoare. Învață la o școală din centrul orașului Brașov. Orașul este acoperit de nea. În timpul nopții, viscolul a îngropat sub zăpadă toate mașinile din parcare. Pe zăpadă nu se văd decât urme de pași. Parcă ar fi pictate.

Trebuie să vă grăbiți! Veți merge la școală cu tramvaiul, se aude vocea mamei răsunând din bucătărie. Micul dejun este pregătit! Tocmai am scos feliile din prăjitorul de pâine.

Venim! strigă Matei îmbrăcând grăbit vesta cea verde, culoarea lui preferată.

După un sfert de oră, cei doi frați, însoțiți de tatăl lor, pornesc voioși spre stația de tramvai. Drumul spre școală li se pare astăzi o adevărată aventură. De obicei, tatăl îi duce la școală cu mașina, apoi acesta își continuă drumul spre serviciu. El este violonist.

Fulgi mari de zăpadă cad din cer. Vântul încă mai bate. Se aude ca și cum cineva ar sufla ușor în fluier. Dintre blocuri se vede venind un tramvai.

Parcă ar fi un tren electric, spune Tina, amintindu-și discuția de aseară.

Am putea spune și așa! răspunde Matei. E un tren cu viteză mai mică, care circulă prin oraș. Are un singur vagon. Vezi? Acelea sunt firele de care ne povestea tata.

Așa e, sunt fire electrice, încuviințează tatăl. Prin ele circulă curentul electric care pune în mișcare tramvaiele.

Și trenurile! Și troleibuzele! adaugă Matei, mândru că a înțeles cum stau lucrurile.

Copiii ajung la școală. Doamna învățătoare îi întâmpină cu multă căldură. Toți sunt foarte bucuroși. Au atât de multe de povestit!

Începe ora. Doamna învățătoare le spune copiilor că în această săptămână, în prima oră, câte cinci elevi vor povesti, pe rând, un moment preferat din vacanța de iarnă. Matei ridică primul mâna. Este atât de nerăbdător să povestească! Tina îl privește zâmbind. Deși nu a apucat încă să se gândească la momentul ei preferat, știe deja ce va povesti Matei.

… Ajunul Crăciunului a fost minunat! Am primit cel mai frumos tren de jucărie din câte am am văzut. E verde și este electric! își încheie Matei povestirea spusă pe nerăsuflate.

Oare ce va povesti Tina?

P p

O zi specială

O nouă zi de școală începe! Creioanele stau să sară din penare. Mai au, totuși, puțin de așteptat… Este prima oră. E ora în care micii povestitori folosesc cuvintele. Povestesc momentul preferat din vacanța de iarnă care tocmai s-a încheiat. Matei a povestit ieri. Tina a preferat să mai aștepte. Nu poate să se hotărască. Să povestească despre ziua în care a fost la patinoar? A fost ziua în care și-a pus pentru prima dată patinele în picioare! Despre ziua în care papagalul Paco i-a furat pensulele și a pictat pereții din camera bunicilor? A fost o zi cu peripeții, dar plină de haz, în care până și bunica Paula a râs în hohote… la final.

Colegii au povestit tot felul de întâmplări. Fiecare și-a petrecut vacanța cât mai frumos posibil. Predeal, pescuit la copcă, cadouri, pârtie, petrecere, patinoar sunt o parte dintre cuvintele pe care colegii le-au rostit. Tina a ascultat tot timpul cu atenție. S-a hotărât! Ridică mâna pentru a anunța că dorește să răspundă.

Eu mi-am petrecut vacanța la bunicii din partea mamei, începe Tina să povestească, trăgând cu putere aer în piept pentru a prinde mai mult curaj. Ei locuiesc în Pădureni, un sat din apropierea orașului Pitești. Voi povesti despre o zi specială pentru mine. Era înainte de Crăciun. Clopoței, tobe de jucărie și glasuri de copii răsunau pe ulițele satului. Bunica întâmpina colindătorii cu nuci, covrigi și portocale. Eu o ajutam pe mama în bucătărie. În cuptorul încălzit cu lemne se rumeneau cozonacii dolofani. Mama a pregătit cele necesare pentru a prepara prăjitura preferată a lui Matei. Mai întâi a amestecat ouăle cu zahărul. Bzzzz! Un sunet puternic a răsunat în bucătărie. Paleta mixerului se învârtea cu viteză, asemenea elicei unui elicopter. Mama mi-a explicat cum funcționează aparatele electrocasnice din bucătăria bunicii și m-a lăsat să folosesc mixerul, dar ea a fost cea care l-a băgat în priză. Curentul electric este periculos pentru oameni! mi-a explicat mama. Dar este și folositor, nu? am adăugat eu. Ce simplu este pentru noi să folosim cuptorul! Nu mai este nevoie să cărăm lemne, nici să aprindem focul, așa cum face bunica… Cuptorul nostru folosește curentul electric pentru a se încălzi. Prăjiturile pe care le-am făcut cu mama au fost apreciate.

Clinc! Clinc! Clinc! Un sunet subțire o întrerupe pe Tina. Clopoțelul anunță pauza. Fata este aplaudată.

D d

La derdeluș

Este duminică după-amiază. Matei și Tina se află la bunici. Au venit sâmbătă dimineață, cu părinții, pentru a participa la aniversarea verișorului lor, David, care a împlinit doisprezece ani.

Acum se bucură de ultimele momente petrecute împreună în acest sfârșit de săptămână. Ies cu toții pe dealul din fața casei pentru o întrecere cu săniile pe derdeluș. Copiii se așază doi câte doi pe sănii: David cu Tina, iar Matei cu Dana, colega de bancă a lui David. Băieții conduc săniile. Startul îl dă Toto, cățelul. Tot el câștigă și întrecerea! Copiii se amuză.

Zăpada strălucește sub razele soarelui. Țurțuri mici au decorat streșinile caselor cu o dantelă de gheață. Totul este alb în jur. Doar gardul din fața casei pare să fi scăpat fără haina de omăt. El încă mai are culoarea dudului din curtea casei.

Copiii îl transformă rapid! Urmele de bulgări rămase pe ulucile de lemn dovedesc că nu prea s-au nimerit între ei în bătaia cu bulgări care tocmai se încheie. Din patru copii, trei nu au urme de bulgări pe haine. A fost mare distracție!

Toto este un patinator desăvârșit! spune Dana. Alunecă foarte frumos pe gheață, continuă ea amuzată. A trecut chiar și pe sub pod!

Tanu mai are nevoie de antrenament! constată Matei. Dar e mândru, fără pereche! E atât de neîndemânatic… zici că e Tom din desenul animat „Tom și Jerry”.

Pe gheața micului patinoar se văd numeroase dâre. Sunt urmele lăsate de ghearele lui Tanu. Dezamăgit că nu găsește niciun pește, motanul abandonează căutările și încearcă din răsputeri să iasă de pe gheața alunecoasă. Cam dificil fără patine…

Matei și Tina își iau la revedere de la Dovlecel, omul de zăpadă pe care l-au înălțat aseară. L-au numit așa nu pentru că ar fi cam durduliu, ci pentru că, în loc de oală, de tigaie sau de pălărie, i-au așezat pe cap un dovleac dolofan. Matei i-a dat în dar fularul său cu dungi, să-i țină de cald în nopțile geroase. Din cei opt nasturi pe care îi avea, patru deja au picat…

Drumul spre casă este lung, dar săniușul și bătaia cu bulgări au fost minunate!

S s

Printre lumini, sunete și culori

Este seară. Tina și Matei sunt acasă. Au amenajat în sufragerie un mic atelier de pictură. Au șevalete, pânze, creioane colorate, imaginație și mult talent. Nici nu e de mirare! Fac parte dintr-o familie de artiști.

Tatăl lor, Tudor, este violonist. Sunetul viorii răsună deseori din camera special amenajată pentru repetiții. Mama lor, Simona, este actriță, dar nu de film, și nici de teatru. Ea nu joacă pe scenă, ci imită tot felul de sunete și voci. Uneori este Rapunzel, alteori Ariel, Minnie Mouse, Ștrumfița sau Scooby Doo.

Copiii îi aud vocea chiar și atunci când nu este acasă. O aud la televizor, pe postul cu desene animate.

Bunica Paula este solistă în Ansamblul Folcloric din Pădureni. Este acompaniată de patru cântăreți la nai și de alți doi la fluier. Bunicul Vali este sculptor. Cât este ziua de lungă, Poc! Poc! cu dalta și cu ciocanul, bunicul cioplește statuete din lemn. Pune mult suflet în ceea ce face!

La fel se întâmplă cu Matei și cu Tina. Le place mult ceea ce fac. Mai întâi au schițat conturul cu creionul, iar acum colorează. Le place mult să amestece culorile. Cu sunetele se joacă ceilalți membri ai familiei… Ei preferă doar să le asculte. Chiar și în acest moment, aud tot felul de sunete venind din toate părțile casei. Unele slabe, altele mai puternice: Scââârț!, vioara din camera alăturată, Sfrrrr!, cățelul care sforăie, Hrrrr!, motanul care toarce, Tic-tac! Tic-tac!, ceasul de pe perete, Trosc!, lemnele din șemineul în care sar mici scântei.

Ssssst! șoptește deodată mama.

Se uită brusc spre televizor. Este închis! Își aruncă privirea spre radioul de pe măsuță. Nu este în priză! Caută sub scaun, sub perne, după draperii, ridică salteaua. Nimic! Copiii o urmăresc cu privirea neînțelegând ce se întâmplă. Cu-cu-riguuu! se aude în cameră.

Cocoșul a intrat în casă! Sunt sigură! L-ați auzit? întreabă mama. Iată-l! strigă arătând spre imaginea de pe șevaletul lui Matei. Matei, prinde-l repede să nu fugă cu sania Tinei!

Copiii râd în hohote. Mama este o actriță minunată!

U.Î. Ocrotesc natura

Î î

Prietenii naturii

Vacanța s-a încheiat. Astăzi a început semestrul al doilea de școală. Irina tocmai s-a întors acasă și îi povestește bunicului o întâmplare amuzantă din timpul recreației mari. Bunicul o ascultă încântat.

Irina este în clasa pregătitoare. Are părul blond și ochii albaștri. Este îndrăzneață și destul de înaltă pentru vârsta ei. Ai crede că este în clasa întâi. Bunicul mereu îi spune, în glumă:

Parcă te-aș uda zilnic la rădăcină, așa repede crești!

Irina înțelege vorbele bunicului. A învățat la școală că plantele au nevoie de apă pentru a crește. Cu un zâmbet ascuns în colțul gurii, fetița îi dă același răspuns de fiecare dată:

Așa o fi, bunicule! Nu sunt eu cea mai îndrăgită floare din grădina ta?

Irina privește îngândurată prin geamul ferestrei din camera sa. Cerul este înnorat. Parcul din fața blocului este pustiu. Totul pare încremenit. Nicio frunză nu se leagănă în bătaia vântului. Nici nu ar avea cum! Nici vântul nu bate, nici frunze în copaci nu sunt. E încă iarnă, dar Irina știe că, în curând, primăvara va aduce înapoi și soarele, și foșnetul frunzelor, și florile pe care le iubește atât de mult, iar parcul se va umple de glasul vesel al copiilor.

Bunicule, de ce cad frunzele toamna? întreabă fetița în timp ce scotocește prin sertarele biroului după cutia în care își ține colecția de frunze presate.

Ca să poți aduna tu cât mai multe! răspunde bunicul râzând.

… treisprezece, paisprezece, cincisprezece frunze galbene! exclamă Irina numărând de zor. Optsprezece frunze roșii, douăzeci de frunze maronii!

Este încântată de colecția ei de frunze ovale, lunguiețe sau asemănătoare palmei unui om.

Uite, bunicule, pe acestea le-am adunat toamna trecută. Îmi amintesc foarte bine! Era o zi însorită. Mă jucam în parc împreună cu alți copii din blocul nostru. Erau atât de multe gunoaie în jur! Iarba abia mai putea respira! Ne-am hotărât să facem curățenie. Așa cum fac mamele noastre în casă! Eu și cu Matei am strâns gunoaiele. Am folosit mănuși de plastic. Eric și Sandra au strâns frunzele uscate. Am ocrotit natura, bunicule! Eric spunea că am fost ca niște îngeri ocrotitori ai naturii. La sfârșit, am mâncat câte o înghețată pentru a ne răcori.

Â â

O faptă demnă de lăudat

Este sâmbătă dimineață. Pentru Irina, acest sfârșit de săptămână este unul cu totul și cu totul special. Toată săptămâna a așteptat cu nerăbdare acest moment. Urmează să facă un lucru foarte important, despre care bunica îi spusese cândva că orice om ar trebui să îl înfăptuiască în viața sa: să planteze un copăcel.

Abia s-a luminat de ziuă și Irina este deja în picioare, veselă și plină de energie. Întinde cu grijă pătura pe patul său mic, cu tăblie albă. Este din lemn! spune fetița în gândul său, trecând ușor cu mâna peste tăblia care seară de seară îi veghează somnul. Irina se îndreaptă grăbită spre șifonier. Hainele pregătite de mama de cu seară o așteaptă cuminți pe umeraș.

Deschide larg ușile înalte ale șifonierului îmbrăcat în vopsea albă ca neaua. Și dulapul este din lemn! Și umerașul! constată Irina. Privirea îi fuge prin cameră. Scaunul, biroul, ramele tablourilor, galeria, ușa, până și creioanele, pensulele, toate sunt din lemn. Irina zâmbește. Știa acest lucru și înainte, dar acum… acum vedea totul cu alți ochi. Simțea că o parte din natură se află aici, în camera sa, cea cu pereți din ciment.

Mami, trebuie să ne grăbim! spune Irina așezându-se la masă pentru micul-dejun.

Irina mănâncă liniștită. Chipul său este mai luminos ca oricând.

Cât de darnică este natura! exclamă Irina. Sunt atât de fericită că azi îi pot dărui și eu ceva! Să mergem! E timpul să îi dăm naturii înapoi o parte din darurile sale.

În parcul din centrul orașului, Irina și colegii ei ascultă cu atenție indicațiile doamnei învățătoare. Copiii, așezați în perechi, primesc câte doi copăcei și o lopată. Irina și Denis primesc copăceii cu numărul cincisprezece și șaisprezece. Sunt douăzeci de copii în clasă. Toți au venit în parc să planteze copaci. La sfârșit, îi vor uda pentru că au nevoie de apă.

Nu știu câți copaci sunt tăiați din păduri în acest moment, îi spune Irina lui Denis. Din lemnul lor vor fi făcute lucruri de care oamenii au nevoie. Dar știu sigur că, în câteva momente, natura va primi înapoi douăzeci de copăcei. Aceștia vor face ca aerul să fie mai curat!

Ham! Ham! se aude glasul lui Grivei, câinele lui Denis. Și el pare să fie de acord cu fetița.

Irina este fericită. A înțeles cu adevărat ce îi spusese bunica. Fiecare om este dator să planteze măcar un copac! Pentru binele său, al celorlalți și pentru a ocroti natura. Oamenii pot fi prietenii copacilor.

B b

Și apele spun poveștile lor

O nouă zi de școală începe. Irina este bucuroasă. Îi place mult la școală. Orele preferate sunt cele în care trebuie să povestească. Ar povesti întruna. Tata îi spune „vorbăreața familiei”.

Irina așteaptă cu nerăbdare începerea orei deoarece, astăzi, fiecare copil va povesti o întâmplare petrecută în mijlocul naturii, în preajma unei ape. Este una dintre activitățile proiectului „Copiii, prietenii naturii”, pe care clasele pregătitoare din școala Irinei îl desfășoară timp de două săptămâni. Fiecare copil a adus la școală o fotografie, un desen sau o imagine din reviste, pentru a arăta colegilor din clasă cum arată locul în care s-a petrecut întâmplarea povestită. Irina scoate cu grijă o fotografie din ghiozdanul plin cu creioane, pensule și acuarele.

Ora începe. Bogdan, colegul de bancă al Irinei, povestește despre prima sa plimbare cu vaporașul pe un lac. Recunoaște că, la început, i-a fost teamă întrucât aflase de la părinții săi că se afla pe cel mai adânc lac din țara noastră, Lacul Vidraru. Fotografia este uimitoare.

Bianca le povestește colegilor cum a pescuit pe râu, alături de tatăl său. Se afla la bunici, într-un sat din apropierea orașului Bacău. La marginea satului, curge liniștit râul Bistrița.

– Când am vrut să scot undița din apă, am simțit ceva greu, povestește Bianca. Eram sigură că am prins un pește mare. Am tras cu putere. Dar… surpriză! Pescuisem un… bocanc!

Clasa răsună de râsul copiilor. Când toți se liniștesc, Irina ridică mâna. Începe să povestească întâmplări de la malul mării. Anul trecut a fost într-o stațiune de pe țărmul Mării Mediterane. Își amintește amuzată despre câinele vărului ei, Bobiță, care a fugit speriat când a văzut prima oară valurile, despre unchiul Gabi care a pescuit stând în barcă, dar nu a prins decât un crab, o meduză și două scoici agățate întâmplător în ac și cărora le-a dat oricum drumul. Le povestește despre broscuța țestoasă rătăcită pe plajă, pe care a ajutat-o să se întoarcă în apa mării și despre locurile minunate pe care le-a văzut de sus, din balonul cu aer cald.

Clopoțelul anunță pauza. Copiii din clasele pregătitoare expun pe holul școlii imaginile cu locurile despre care au povestit. Pe panoul „Mările povestesc” sunt expuse șaisprezece imagini, pe panoul „Lacurile povestesc” se află cele mai puține imagini, paisprezece. Panoul „Râurile povestesc” este panoul cu cel mai mare număr de imagini expuse, respectiv nouăsprezece.

Privind imaginile, copiii află lucruri noi despre ape și despre colegii lor.

J j

Cu jobenul prin grădină

În fiecare zi de joi, după ore, Irina merge în vizită la mătușa Jeni. De mână cu bunicul său, merge pe jos până la prima stație de autobuz. Călătoresc o jumătate de oră cu un mijloc de transport în comun, până la ieșirea din oraș. Apoi, în câteva minute, cei doi ajung sub stejarul de la poarta casei mătușii. De fiecare dată, bunicul se oprește puțin.

– Ce aer curat! spune bunicul respirând adânc de parcă ar vrea să tragă tot aerul în piept.

– Mașina este în garaj. Sigur este și unchiul Jan acasă! exclamă Irina.

Fetița se bucură la gândul că va avea din nou ocazia să joace o partidă de volei în patru. Ultima oară, fetița s-a ales cu o julitură în cot, dar a meritat. Ea și unchiul său au obținut optsprezece puncte în timp ce Daria și Denis, verișorii Irinei, au avut mai puține, doar zece puncte. Daria are treiprezece ani, iar Denis e mai mare. El are cincisprezece ani. Este normal ca Irina, care are doar șase ani, să facă pereche cu unchiul său. Speră să câștige și de această dată.

Ușa casei se deschide larg. În prag apare mătușa Jeni cu același zâmbet larg pe chip și cu obrajii roșii, semn că prăjitura preferată a Irinei tocmai a fost scoasă din cuptor. Nici jeleul de zmeură pe care bunicul îl adoră nu lipsește de pe masă. Este atât de frumos ornat de parcă urmează ca mătușa să se prezinte cu el în fața unui juriu.

De fapt, totul în jur arată ca în povești. Casa este mică, fără etaj. Parcă ar fi căsuța piticilor. Este înconjurată de mulți copaci. Unchiul spunea cândva că atunci când a construit-o s-a străduit să o strecoare printre copacii care existau în acel loc, pentru a nu tăia niciunul dintre ei. Și a reușit. Curtea este foarte spațioasă. De primăvara până toamna târziu, te simți vrăjit de culorile și de parfumurile care te înconjoară din toate părțile. Bineînțeles că din acest peisaj de basm nu aveau cum să lipsească o zână și un magician. Daria și Denis îngrijesc grădina de legume și florile care apar rând pe rând: lalelele, zambilele, apoi panseluțele și bujorii, mai târziu margaretele și crinii, trandafirii și, în final, crizantemele și tufănelele. Denis și-a luat în serios rolul de magician al grădinii. Cu jobenul pe cap, cu o greblă, o sapă sau o găleată cu apă în mână, Denis transformă grădina într-un loc de poveste. Daria este ajutorul magicianului.

Irina și bunicul său revin de fiecare dată cu aceeași plăcere în acest mic colț minunat.

H h

O întâmplare hazlie

Este vineri după-amiază. Holul este plin de bagaje. Prea multe pentru o călătorie de doar două zile! Această călătorie este însă una cu totul și cu totul diferită de cele în care a mers până acum Irina. De data aceasta, părinții Irinei au hotărât să nu se mai cazeze la hotel. Vor dormi două nopți în cort. Vor petrece ziua de sâmbătă în stațiunea Băile Herculane, iar duminică, în drum spre casă, vor trece să vadă hidrocentrala Porțile de Fier.

Pentru Irina este o experiență nouă și este hotărâtă să se bucure din plin de ea. A ajutat-o pe mama la bagaje. Acum este de înțeles de ce s-au strâns atât de multe. Haine, pături, farfurii și pahare de plastic, chiar și un hamac, toate au fost înghesuite ca să ocupe cât mai puțin spațiu.

Tatăl Irinei deschide harta și urmărește traseul. Toți trei pornesc la drum, bucuroși că vremea este frumoasă. Mașina străbate dealuri și urcă pe drumuri de munte. Tatăl începe să cânte: Haideți toți hai-hui, hai-hui/ Cavaleri ai muntelui,/ Înspre vârfuri să pornim,/ Muntele să-l cucerim. Mama își amintește că fredonau acest refren cu ani în urmă, când urcau pe munte cu rucsacul în spate. Irina cântă împreună cu părinții ei, iar drumul pare mai scurt.

Spre seară, tatăl montează cortul lângă o cabană, în preajma unui râu.

– E foarte important să existe o apă în apropierea cortului, îi spune el fetiței. În felul acesta ne putem descurca mai ușor. Avem apă la îndemână pentru a ne spăla pe mâini, pe față sau pentru spălatul vaselor. La fel de important este să păstrăm apele curate. În ele trăiesc numeroase viețuitoare care ar suferi dacă am arunca gunoiele în apă.

Irina aflase și la școală lucrurile acestea, dar acum va trebui să dovedească că le-a înțeles.

Dimineață, fetița se trezește veselă. Ascultă încântată trilurile păsărelelor. Micul-dejun este deja pregătit. Părinții fac planul pentru ziua care tocmai începe. În toiul discuției, o pasăre cât pumnul Irinei trece în zbor pe lângă tatăl fetiței și haț! îi fură acestuia din mână bucata de pâine pe care tocmai voia să o ducă la gură. Hohote de râs se aud de la balconul cabanei din apropiere. Tata era atât de haios cu mâna întinsă spre gura rămasă deschisă! Micuțul hoț era un pițigoi ce se adăpostea în una dintre căsuțele pentru păsărele, pe care fiul proprietarului cabanei le fixase în copacii din apropiere.

Călătoria a fost hazlie și interesantă. Irina a aflat informații despre apele termale din stațiunea Băile Herculane și despre cum este folosită forța apei pentru producerea electricității.

U.Î. Preocupările noastre

Ș ș

În atelierul de pictură

Era o după-amiază cu ploaie. Ștefi și Șerban erau în atelierul lor de pictură. Aveau vopsea de toate culorile, cartoane, pensule mari și mici, șevalete. Au învățat la școală cum să folsească șevaletul, cum să amestece culorile. Pictura era activitatea lor preferată.

Ștefi și Șerban s-au tot gândit ce să picteze. Mai întâi le trecuse prin minte să picteze obiecte pe care le-au văzut într-un magazin: pălărie, șapcă, joben, coif, fes, căciulă. Li s-a părut mai interesant însă să picteze animale din poveștile citite ieri de mama: șoricelul Chiț și șarpele Sâsâilă. S-au apucat de treabă. Ștefi a pictat un șoricel simpatic, cu codița lungă și subțire, cu ochișorii rotunzi, ca două boabe de piper și cu urechile rotunjite. Pe șevaletul lui Șerban stătea încolăcit un șarpe, cu capul ridicat și limba scoasă.

Ploua întruna. Deodată, Ștefi privi pe fereastră și mare îi fu bucuria să vadă, sub copertina casei, pe motanul Șosețel, pe cățelul Șoșonel și pe șoricelul Chiț, care se adăposteau de ploaie. Sigur se întorseseră de la joacă.

Poftiți, intrați în atelier! ziseră Ștefi și Șerban.

Se auziră tot felul de glasuri: Chiț, chiț, chiț! Ham, ham, ham! Miau, miau, miau!

Cei trei prieteni au intrat bucuroși în casă, dar, deodată, au făcut câțiva pași înapoi. S-au oprit brusc, departe de șevalet, parcă puțin speriați de șarpele care îi privea atent. Șoricelului Chiț i-a pierit de tot glasul, vâzând un șoricel exact ca el, care stătea nemișcat pe șevalet.

Ha, ha, ha! râseră cei doi copii.

Veniți aproape, prieteni dragi, zise Ștefi. Nu vă speriați. Eu l-am pictat pe Chiț!

Iar eu pe șarpele Sâsâilă, zise Șerban. Nu vă fie teamă. Sâsâilă este un șarpe bun și blând, asemenea celui din povestea pe care ne-a spus-o mama.

Ce frumos ați pictat! zise Chiț.

Vrem și noi să pictăm cu voi! ziseră într-un glas cei trei oaspeți.

Ștefi le spuse că programul de lucru din acea zi se încheiase, dar le-a promis că a doua zi vor continua să picteze împreună pe Șosețel și pe Șoșonel.

Ștefi, Șerban și prietenii lor au încheiat ziua cu cântecul „Dacă vesel se trăiește”.

G g

În vizită la gâscanul Gaga

Era o dimineață frumoasă, cu soare blând și miros de păpădie. Ștefi și Șerban și-au chemat cu clinchet de clopoțel pe cei trei prieteni: motanul Șosețel, cățelul Șoșonel și șoricelul Chiț. Cum auziră Clinc! Clinc! Clinc!, au alergat spre Ștefi și Șerban, apoi au pornit împreună spre casa gâscanului Gaga.

Au trecut printr-o poiană plină de flori parfumate și s-au oprit să le miroasă. Chiț nu mai văzuse niciodată flori atât de frumoase. A începu să le numere, dar la treizeci s-au oprit, pentru că erau prea multe. Pe smocurile de iarbă ieșiseră la soare greieruși cântăreți, gândăcei colorați, buburuze vesele. Toate viețuitoarele se bucurau de razele soarelui.

După ceva vreme, au ajuns la casa gâscanului. Gaga era îmbrăcat frumos și la gât purta unul dintre papioanele din colecția sa. Era ora poveștilor.

– Bucuroși de oaspeți? întrebară copiii.

Gâscanul și bobocii săi au răspuns în cor: Ga, ga ga! Era semn că se bucurau și îi invitau să intre în ograda lor, ca să asculte o poveste. Gâscanul Gaga le citea Povestea gâștelor, pentru a înțelege și boboceii de ce gâștele înoată. Au aflat cu toții cum un gâscan a pierdut papucii în apă și de atunci, toate gâștele îi caută, ori de câte ori văd apă. O găină cafenie nu înțelegea povestea, dar stătea nemișcată, pentru că prea frumos povestea gâscanul.

– Ce poveste frumoasă, zise Șerban. Ești un povestitor foarte bun, prietene Gaga!

Gâscanul Gaga dădu repede din aripi, semn că se bucura pentru laudele primite.

– Prietene Gaga, te invităm să vezi și tu ce preocupări avem noi, zise Ștefi. Nouă ne place să pictăm, să ne jucăm cu culorile și cu pensulele. Vom face sâmbătă o expoziție de pictură. Vom expune întreaga noastră colecție de picturi. Îi vei recunoaște, pe pânzele pictate, pe prietenii noștri: Șosețel, Șoșonel și Chiț. Te așteptăm cu drag!

– Ga, ga, ga! răspunse vesel gâscanul.

Ștefi, Șerban și cei trei prieteni ai lor și-au luat rămas bun de la Gaga și de la boboceii lui și au plecat spre casă mulțumiți de ziua minunată petrecută împreună.

Z z

Întâlnirea cu zebrele

Luni, dis-de-dimineață, la răsăritul soarelui, Ștefi, Șerban și prietenii lor, motanul Șosețel, cățelul Șoșonel și șoricelul Chiț, s-au urcat în balonul cu aer cald, pregătiți pentru o călătorie pe care și-o doriseră de mult timp. Au început frumos săptămâna, așa cum stabiliseră în programul lor din prima zi a săptămânii.

Copiii și-au încurajat prietenii înainte de plecare, spunând în cor: „Zero este frica, una e pisica, doi copii urcă-n balon, trei saci atârnă de-un cordon, patru pasageri așteaptă, cinci se bucură că pleacă!”. Balonul a început să se ridice ușor, ușor. „Ham, ham, ham! Miau, miau, miau! Chit, chiț, chiț!” se auzeau glasurile celor trei prieteni ai copiilor. Priveau și nu înțelegeau cum se mișcă balonul. Era oare o pasăre care zbura? Dar nu vedeau aripile. Și pentru copii era o experiență nouă. Știau despre călătoria cu balonul doar dintr-un ziar din care le citise tata.

Era liniște. Nu se auzea decât șuieratul vântului. Balonul se mișca lin, odată cu vântul. Toți erau uimiți și tăcuți. Se temeau puțin, pentru că nu mai zburaseră niciodată cu un balon. Șerban se gândi să îi încurajeze pe partenerii de călătorie și le zise:

– Să nu vă fie teamă! Zâna cea bună este cu noi, ne-a așezat într-un balon fermecat și a comandat vântului să ne ducă ușor și cu multă grijă.

Toți se simțeau minunat. De acolo, de sus, au văzut case, copii care înălțau zmeie, nori pufoși. Deodată, au început să se vadă pe pământ multe dungi albe și negre. Ce să fie oare? Balonul a început să coboare ușor, ușor, iar dungile se vedeau din ce în ce mai clar.

– Ura! Ura! Sunt zebrele! răsună glasul lui Ștefi.

Ajunseră foarte aproape de pământ și văzură multe zebre, care se uitau curioase spre balon. Era ceva neobișnuit și pentru ele. Îi priveau pe călători cu multă blândețe, de parcă le spuneau „Bine ați venit la noi!”. Șosețel, Șoșonel și Chiț erau uimiți. Nu mai văzuseră niciodată zebre. Ștefi și Șerban le povestiseră despre ele. Știau că mănâncă iarbă crudă, că trăiesc în turme și că, uneori, se bucură de un duș pe care îl oferă prietenii lor, elefanții.

Au coborât toți din balon, au făcut cunoștință cu zebrele, s-au jucat, apoi s-au pregătit pentru întoarcerea acasă. Călătoria cu balonul a fost minunată!

Vor urma și alte călătorii în următoarele luni ale anului.

F f

Întâlnirea cu greierele și furnica

Era o dimineață însorită de vară. Ștefi, Șerban și cei trei prieteni s-au întâlnit pentru o nouă călătorie cu balonul. Erau preocupați să facă alte descoperiri. Nu le mai era teamă. Abia așteptau să privească totul de la înălțime și să audă șuieratul vântului.

Balonul s-a înălțat ușor și, de acolo, de sus, priveau cu mare plăcere pădurea de brazi și poienile înverzite. După ceva vreme, au coborât într-o frumoasă poiană, cu fluturi jucăuși, flori vesele și fragi parfumate. Era prea frumos ca să nu rămână ceva timp aici.

Așa că, motanul Șosețel începu să arunce de acolo-acolo un ghem, cățelul Șoșonel alerga după o minge de fotbal, iar Chiț rămase gură cască la fluturașii care zburau din floare în floare. Ștefi și Șerban au cules flori și s-au hotărât să asculte concertul dat de un greieruș vesel.

Deodată, dintr-o caleașcă făcută din frunze lucioase au coborât Împărăteasa Florilor și frumoasele ei prințese. Erau îmbrăcate foarte frumos, cu rochii lungi și colorate, ca pentru un concert adevărat. Au început să danseze, legănându-se ușor în bătaia vântului, semn că le plăcea muzica. Nici Ștefi, Șerban și prietenii lor nu au stat deoparte. Au început să țopăie veseli, încântați de frumusețea concertului. Fluturașii, în zborul lor delicat, se legănau în ritmul muzicii. Numai furnicuțele nu dansau. Aveau multă treabă. Erau preocupate să strângă provizii pentru anotimpul iarna. Încolonate, una câte una, harnicele furnicuțe cărau saci grei cu grăunțe.

Veniți la dans, surate furnici, zise greierele. Eu cânt zi și noapte pentru mine și pentru voi toți!

Niciuna nu s-a oprit la dans. Erau obosite. Doar regina furnicilor i-a zis cu hotărâre:

Să nu vii la iarnă la ușa noastră și să ceri boabe de secară! În timp ce noi muncim, tu cânți. Nu va fi numai vară. Va veni frigul, va fi viscol și să te văd atunci ce vei face.

Totul se întâmpla exact ca în poezia Greierele și furnica, pe care copiii o învățaseră la școală. Și-au amintit-o și au spus-o și prietenilor lor. Au înțeles cu toții de ce trebuie să muncești.

Timpul a trecut repede. Soarele se îndrepta spre apus. Cei cinci călători s-au urcat în balon și au plecat spre casă, fericiți pentru noile lor descoperiri.

Ț ț

La picnic

În programul celor cinci prieteni era o nouă călătorie. Balonul i-a purtat astăzi pe Ștefi, Șerban, Șosețel, Șoșonel și Chiț pe sub nori subțiri, peste orașe cu clădiri înalte, peste sate cu case acoperite de țigle colorate, peste păduri răcoroase și livezi cu miros de fructe și a coborât ușor într-o poiană, la marginea unui sat. Toți aveau pasiunea de a călători.

– Ce frumos este aici! zise Ștefi. Verde cât vezi cu ochii. Răcoare și miros de iarbă proaspătă. Flori și apă limpede de izvor. Este locul potrivit pentru un picnic.

Gândul lui Șoșonel se duse repede către un os delicios. Șosețel se și visa cu șorțul în față pregătind un bol cu lapte pentru el și prietenul Chiț. Ștefi și Șerban au luat din balon pătura și coșul de picnic deja pregătit.

S-au așezat fericiți în apropierea unei tarabe la care se vindea suc de zmeură și de portocale. S-au împrietenit repede cu Țicu, băiatul care vindea sucul. L-au invitat să guste din bunătățile lor și au cumpărat de la el suc proaspăt.

Au avut timp și pentru joacă. Au alergat, au cântat, au construit avioane din hârtie.

– Privește, Șerban, cei doi țapi parcă sunt din povestea pe care ne-a spus-o bunica, zise Ștefi! Nu se pot hotărî cine să treacă primul puntea.

– Da, doar că acolo era vorba de doua capre încăpățânate, zise Șerban. Aici sunt doi țapi încăpățânați. Să-i urmărim să vedem ce vor face. Oare vor cădea în apă?

Eu trec primul! Ba eu! Ba eu! Ba eu că sunt mai bătrân! Ba eu că sunt alb! părea că își spun cei doi țapi.

Până au pornit din nou cu balonul cei cinci prieteni, țapii nu s-au hotărât cine să treacă primul.

U.Î. Jocuri și jucării

X x

O zi excelentă

E o dimineață de primăvară. Xenia, Max și surioara lor, Karla, sunt în casă. Fiecare are o preocupare. Max și Karla s-au jucat cu camionul. L-au împins de la unul la altul, apoi l-au tras legat cu o ață pe un drum imginat de ei. Acum camionul se odihnește pe covor.

Max s-a așezat la masă. El îndrăgește literele. Băiatul scrie litere mari și colorate, care se înșiră frumos pe caiet. La școală învață în fiecare zi o literă nouă și multe alte lucruri interesante.

Karla răsfoiește o carte cu ilustrații frumoase. Ea descoperă cu răbdare multe jucării: mașinuțe, taxiuri, xilofoane, căluți, cuburi, căsuțe pentru păpuși, păpuși cu codițe, ursuleți, stropitori pentru flori de grădină și mingi.

Xenia iubește muzica. Ea cântă la xilofon. Xilofonul

scoate sunete minunate. Deodată, Max se oprește din scris. Ascultă cu atenție sunetele xilofonului și începe să bată ritmul, cu pixul. Fac împreună o mică orchestră. Sună atât de bine! Karla e foarte încântată. I se pare foarte amuzant. Lasă cartea și îi urmărește cu atenție. Ascultă cu plăcere un concert excelent de xilofon și pix!

Copiii râd și se simt foarte bine împreună.

Kk

Povestea lui Kim

E o după-amiază liniștită. Xenia, Max și surioara lor, Karla, se află în camera de joacă. Max și Xenia se joacă liniștiți cu trenulețul, pe covoraș. Karla stă pe canapea. A așezat piesele de puzzle în cutiile lor: douăsprezece piese în cutia galbenă, alte cinci piese în cutia verde. În total, șaptesprezece piese. Acum toți așteaptă cu nerăbdare să înceapă ora poveștilor. Este extrem de curioasă să afle ce le va citi bunica.

Karla îi cheamă pe Max și pe Xenia lângă ea, să asculte și ei povestea. Bunica deschide cartea. Copiii privesc cu atenție imaginea. Bunica le explică ce este koala, animăluțul ce seamănă atât de bine cu un ursuleț. Nu are prea multe kilograme.

Începe povestea. Kim era un koala sportiv. Alerga kilometri întregi. Într-o zi, hoinărind prin parc, Kim a întâlnit-o pe Kimo, o broască țestoasă kaki. Ea își căuta un pui de broască țestoasă care se rătăcise.

Kimo nu auzea prea bine și se deplasa destul de încet. Așa că, îi ceru ajutor lui Kim pentru a traversa. Un camion cu jucării, condus de ursulețul Karol, se apropia cu viteză. Kim a avut emoții mari, crezând că șoferul nu o vede. Dar nu a fost așa. Ursulețul Karol a fost foarte atent și a frânat la timp scoțând un sunet ascuțit și lung.

Kim a însoțit-o pe broscuță în căutările ei și au rămas de atunci prieteni buni.

Povestea lui Kim a fost foarte interesantă. Copiii bat din palme și sunt foarte bucuroși. Bunica promite că le va citi și mâine o poveste.

Q q

Povestea jucăriilor

E ora poveștilor. Xenia și Max se așază pe covoraș. Karla se află deja pe canapea, lângă bunica. Copiii abia așteaptă să asculte o nouă poveste, Povestea jucăriilor.

Bunica începe să citească cu glasul său blând. Copiii o urmăresc cu atenție. Sunt curioși să afle unde a ajuns camionul ursulețului Karol.

Max este fericit. Camionul a ajuns exact unde își imagina, în Parcul Jucăriilor. Aici sunt foarte multe jucării colorate, jucării care scot sunete, jucării de lemn, de pluș, de plastic, de cauciuc. Unele au fost rupte și reparate, altele au fost deformate și apoi aduse la forma inițială. Toate sunt acum vesele.

Ursulețul Karol a fost întâmpinat de roboțelul Quintus. Era vesel, sprinten, prietenos și foarte colorat! L-a primit pe Karol cu toate beculețele aprinse. A făcut o plecăciune simpatică. Din micul difuzor de la piept, jucăriile din camion au auzit: Bună! Eu sunt Quintus!

Trenulețul, bicicleta, xilofonul, toate au zornăit într-un singur glas: Bună, Karol! Max îl imită pe Quintus. Karla și Xenia se amuză. Copiii îi mulțumesc bunicii pentru povestea citită. Le-a plăcut foarte mult. Bunica le va ajuta acum pe Karla și Xenia să confecționeze rochii pentru păpuși. Max va fi și el croitor.

A fost o zi minunată!

W w Y y

Povestea lui Willy

Se apropie Ora poveștilor. Copiii își strâng atelierul de croitorie și se pregătesc să asculte noi aventuri. Xenia și Max se așază pe scăunele. Karla stă pe canapea. Bunica sosește în camera de joacă. Deschide cartea roșie. Este cartea preferată a copiilor. În această carte sunt multe povești frumoase.

Copiii sunt curioși să afle ce s-a mai întâmplat în Parcul Jucăriilor. Azi, bunica le citește Povestea lui Willy. Ea le amintește ce zarvă s-a produs în parc, când a apărut roboțelul Quintus. La întâlnire, au mai venit și alte jucării. Tigrișorul Wily și prietena lui, Wilma, au sosit cu o barcă roșie.

Nu le-a fost ușor pe lac. Era foarte cald. Și s-a mai pornit și vântul. Wily a ținut cu greu umbrela. Palmierii se aplecau către apa lacului speriind-o pe Wilma.

– Mai avem doar cinci metri până la mal. Lacul nu are mai mult de treizeci de metri lățime. Am parcurs deja douăzeci și cinci de metri. Stai liniștită! Vom ajunge îndată.

Totul s-a terminat cu bine! Cei doi prieteni au ajuns la timp în Parcul Jucăriilor.

Copiii îi aplaudă pe Wily și pe Wilma. Animalele din poveste semană cu cele din cutia lor cu jucării.

Întâlnirea cu bunica a fost foarte plăcută. Copiii o îmbrățișează cu drag. Fiecare întâlnire cu bunica este prilej să afle ceva nou.

Așteaptă cu nerăbdare și alte povești.

U.Î. Vine vacanța mare!

În tabără

E vară! Vară! Vară! Toți copiii sunt fericiți. Se încheie primul an din viața de școlar. A fost și greu, a fost și ușor… Ghiozdanele se închid rând pe rând. Vor sta cuminți până la toamnă.

Acum este timpul vacanței mari. Câte nu putem face în vacanță! Dormim mai mult, ne jucăm cât e ziua de mare, descoperim lucruri noi! Și câte și mai câte lucruri care ne plac!

Toți cei douăzeci și patru de colegi ai Anei s-au gândit unde își vor petrece vacanța: opt copii merg în tabără la Amara, opt merg la munte, iar cinci la mare. Mulți dintre copii își petrec vacanța la bunici sau acasă, cu familia și cu prietenii.

Pornim pe urmele lor chiar acum. Veniți cu noi! Luați aparatul de fotografiat și jurnalul de vacanță!

Prima dată ne oprim în tabăra Zile senine. Aici își petrec vacanța opt dintre colegii Anei.

Uite-l pe Radu! Este și Erica! Ei participă la o întrecere cu bicicletele. Dora și Pavel sunt aproape de sosire. Petru și Dan se antrenează pentru meciul de fotbal. Ioana aleargă. Mica face fotografii. Astăzi ea răspunde de jurnalul de vacanță.

Mergem pe vârfuri. Păstrăm liniștea. Petre pescuiește. Pescuitul este pasiunea lui. Magda pictează un tablou. Are talent la pictură. Va pune lucrarea ei în portofoliul grupului.

E și Wily dincolo de lac. Participă la atelierul de pictură Alfabetul vesel. Dintre cele douăzeci și opt de litere, lui Wily i-au revenit patru litere. Acum îl decorează pe W. Literele Z, S și C au deja chipuri noi. Ce frumoase sunt!

Mergem acum la umbra unui stejar. Are peste treizeci de ani. De o creangă, atârnă două cauciucuri. Ce idee interesantă! Iată cum putem folosi și noi cauciucurile uzate la joacă, acasă sau la școală.

Diseară ne culcăm devreme. Mâine le facem o vizită lui Cornel și Corinei. Ei își petrec vacanța la bunicii lor.

Acum, să scriem și noi în jurnalul nostru de călătorie:

La bunici

S-au ivit zorile. Soarele încă nu a rasărit. Am ajuns la bunici. Din ogradă, se aud fel de fel de glasuri. Voi ați ascultat vreodată graiul animalelor? Astăzi, parcă ar vrea să-i salute pe bunici: Bună dimineața! Bună dimineața! Bună dimineața!

Corina și Călin recunosc toate glasurile animalelor din curte. Ei își petrec vacanța la bunici. Bunicii au multe animale. Au și o grădină cu fel de fel de legume. În fiecare zi, toți se trezesc deveme.

Din când în când, nepoțeii mai fac câte o poznă. Într-o zi, l-au scos pe uliță pe măgărușul Mag. Măgărușul nu mai voia să intre în curte. A fost mare zarvă. Doar când a văzut cei zece morcovi s-a lăsat convins să se întoarcă la locul lui.

Altădată, au uitat portița grădinii deschisă. Patru dintre cele paisprezece gâște au ciugulit salata. Trei dintre cele optsprezece găini au scurmat straturile cu roșii. Tare s-a mai supărat bunica!

Cea mai amuzantă a fost pățania Corinei cu Gogu Pintenogu, cocoșul pintenat. Fetița a adunat cincisprezece ouă din cuibar. Cocoșul a sărit s-o atace. Se crede stapânul ogrăzii.

S-au spart două ouă, dar n-a fost acesta un necaz prea mare.

E multă treabă în curte. Bunicul hrănește păsările. Bunica îngrijește straturile cu legume. Călin udă plantele. Corina ar vrea să-l împace pe Grivei cu pisicuța Misi. Purcelul Guiț este sătul și are chef de o plimbare prin curte. Calul Fulger, vaca Joiana, Mag și berbecul Culaie și-au primit hrana. Bunicul a avut grijă, mai întâi, de ei.

E frumos la bunici! Acum ne pregătim de plecare. Mâine pornim pe cărări de munte.

Dar, mai întâi, să scriem în jurnal:

La munte

Soarele a răsărit devreme. Ar fi minunat dacă toți copiii ar putea să-l vadă cum apare din spatele stâncilor!

Astăzi, copiii din grupul Prietenii muntelui vor fi cu capul în nori. Nu! Nu e o glumă! Copiii urcă în Munții Bucegi. Domnul învățător, mama lui Leo și tatăl Sarei le-au arătat cum se așază corturile.

Cortul cu acoperiș galben de formă dreptunghiulară este al fetelor: Daria, Ema, Paula, Sara. În fața cortului se află intrarea. Sunt două triunghuri portocalii. În spatele cortului fetelor se află cortul verde al băieților: Doru, Edi, Radu, Leo.

Ziua se anunță excelentă pentru urcuș. Fiecare copil are rucsac, baston, bocanci, șepcuță, apă și un pachețel.

S-au antrenat pentru această aventură. Au mers pe jos, dar și cu bicicleta. Au alergat, au făcut gimnastică. Au mâncat sănătos. S-au culcat la timp. Acum sunt veseli și încrezători.

Radu, Leo, Paula, Sara au rămas în urmă. Ceilalți se amuză. Urcați ca melcul!

Copiii fac fotografii pentru albumul de vacanță. Au zărit, în dreapta cortului, un cerb cu coarne rămuroase.

Fac popasuri din când în când pentru a observa florile ca niște discuri mici și viu colorate. Brazii înalți au rămas jos, la poalele muntelui. Un firicel de apă curge în vale. Aerul e curat. Leo zice că aerul are vitamina A de la A-ER. Copiii se amuză. Daria spune că are vitamina B de la BU-CEGI.

Și așa, cu glume, cu sufletul ușor de atâta frumusețe, isteții urcă din piatră în piatră, către vârf. Noi ne oprim. Coborâm la cabană. Mâine plecăm la mare. Autobuzul vesel ne așteaptă pentru a continua excursia. Pe fereastra autobuzului vom vedea alte locuri frumoase.

Se aude cântecul copiilor:

Românașului îi place,

Sus la munte, sus la munte, la izvor ….

A! Să nu uităm să scriem în jurnal:

La mare

Marea! Marea! Uite marea! Am ajuns la ora șapte în tabăra Delfinul. Se aude o melodie veselă. Cântecul îi anunță pe copii că e timpul pentru gimnastică. Copiii ies din cabanele lor care par niște căsuțe din povești. Ce copii drăguți! Unii sunt mai vioi. Alții au încă somnul în gene.

Teo este profesoara lor de gimnastică. Este o persoană foarte veselă. Începe gimnastica pe muzică: Un, doi, un, doi, faceți toți la fel ca noi!

După micul dejun, toți merg la plajă. Este o plajă lungă de câteva sute de metri și lată de treizeci de metri amenajată special pentru copii. Toți respectă locul care le-a fost rezervat. Elena, Carina, Denis, Mirela, Adrian fac plajă în zona Steluța de mare. Marea, soarele, nisipul, prietenii fac din cele două săptămâni de vacanță o poveste de neuitat. Construiesc

castele de nisip. Fac scufundări. Joacă volei. Înalță zmeie. Înoată. Se bronzează. Iau lecții de surfing.

Doamna învățătoare îi privește zâmbind. Cum să nu-i îndrăgească? Sunt jucăuși! Sunt ascultători. Sunt foarte curioși. Au făcut multe, multe fotografii. Au colecționat pietre, cochilii. Au cumpărat cărți poștale. Și-au economisit bani pentru vederi și alte surprize pentru cei dragi. Trei lei a costat o vedere, iar un timbru a costat un leu. Ieri, doamna i-a ajutat pe copii să trimită acasă cărțile poștale. Copiii au lucrat cu Manu obiecte din scoici, steluțe de mare și cochilii de melci. Manu este meșter popular.

Cel mai mult le-a plăcut copiilor călătoria cu vaporul. Unii s-au plimbat cu vaporașul SATURN, alții cu vaporașul JUPITER, dar toți au plătit câte cinci lei pentru o plimbare de șaizeci de minute. În larg, au admirat delfinii. Copiii de pe JUPITER au avut parte de un moment de neuitat. Vântul i-a luat pălăria Elenei. Un delfin a luat-o cu botul lui lat ca un cioc de rață. Deodată, au mai apărut trei delfini. Pălăria, ca un OZN, trecea de la un delfin la altul. A fost un spectacol minunat. Copiii glumeau: Multumim, Elena! Elena a glumit și ea: Să-i mulțumim vântului. El mi-a luat pălăria. De restul, s-au ocupat prietenii mei, delfinii. Copiii au aplaudat-o.

La serbarea de închidere a taberei, Elena a primit o pălărie și o diplomă.

Pe diplomă scrie: Pentru umor, fetiței care iubește delfinii.

Iar noi ne-am scris, în jurnal, impresiile:

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

ORAR – SUGESTIE

4