CERCETĂRI PRIVIND INFLUENȚA CULTIVARULUI ȘI A FERTILIZĂRII LA CULTURA PEPENELUI GALBEN ÎN SOLAR [305757]

CUPRINS

CERCETĂRI PRIVIND INFLUENȚA CULTIVARULUI ȘI A FERTILIZĂRII LA CULTURA PEPENELUI GALBEN ÎN SOLAR

Autor: Alexandra Mihaela MĂRIUȚĂ1, Coordonator științific: Prof. dr. Dănuț N. MĂNIUȚIU1

1[anonimizat], Str. Mănăștur, Nr. 3-5,

400372 Cluj-Napoca, România; [anonimizat], [anonimizat]

REZUMAT

Experiența efectuată în anul 2015 în localitatea Valea Largă a urmărit influența cultivarului și a fertilizării faziale la cultura pepenelui galben în solar. Cercetarea s-a desfășurat sub forma unei experiențe bifactoriale. Factorul A a fost reprezentat de fertilizarea fazială: – chimică (îngrășământ chimic Agriplant) și – organică (gunoi de păsări în diluție de 1:15). Factorul B a fost reprezentat de cultivar: – Supra F1 și – Centro F1. În urma combinării acestor doi factori au rezultat 4 variante experimentale. [anonimizat], fie chimice, s-au aplicat în aceeași zi. Recoltarea pepenilor galbeni a început pentru toate variantele în a doua decadă a lunii iulie și a ținut până în a treia decadă a lunii august. Pe toată perioada de vegetație cea mai ridicată producție s-a obținut la cultivarul Supra F1 fertilizat fazial cu îngrășământ chimic (9,95 kg/ m2). Același cultivar fertilizat fazial cu îngrășământ organic a dus la obținerea a 9,03 kg/m2. Cultivarul Centro F1 fiind un pepene galben de tip Cantalup s-a dovedit a [anonimizat]. Cel mai ridiciat volum al producției de calitatea I-a s-a obținut la cultivarul Supra F1 [anonimizat].

[anonimizat] F1, fertilizat fazial pe toată perioada de vegetație cu îngrășământ chimic asigură producția cea mai mare (9,95% kg/m2). [anonimizat], [anonimizat] o producție ușor mai scăzută (9,03 kg/m2), dar un produs mai sigur din punct de vedere alimentar.

[anonimizat], [anonimizat]: Alexandra Mihaela MĂRIUȚĂ1, Scientific Coordinator: Prof. Dr. Dănuț N. MĂNIUȚIU1

1[anonimizat], 3-5 Mănăștur St.,

400372, Cluj-Napoca, România; [anonimizat], [anonimizat]

ABSTRACT

The experience conducted in 2015 in Valea Largă had in view the cultivar and fertilization influence on melon cultivated in solar. The research was carried out in the form of a bifactorial experience. “A” factor was represented by the phasial fertilization: a1 – chemical (Agriplant fertilizer), a2 – organic (bird waste, 1:15 dilution) and “B” factor was represented by the cultivar: b1 – Supra F1 and b2 – Centro F1, resulting four experimental variants. [anonimizat], were applied during the same day. The melon harvest began in the second decade of July for all variants and lasted until the third decade of August. Phasial chemical fertilization on Supra F1 cultivar determined the highest production during the entire vegetation period (9,95 kg/m2). Phasial organic fertilization on the same cultivar determined a production of 9,03 kg/m2 . Due to being a “Cantalup” [anonimizat] F1 cultivar proved to be more tardy than Supra F1cultivar, therefore recording a lower production. The highest “first quality” production rate was recorded at Supra F1 cultivar, therefore being in correspondence with a higher total production.

In conclusion, phasial chemical fertilization during the entire vegetation period on Supra F1 cultivar ensures the highest production (9,95% kg/m2). However, phasial organic fertilization on the same cultivar ensures a lower production (9,03 kg/m2), but a safer foodstuff.

KEYWORDS

Cultivar, fertilization, melon, solar

INTRODUCERE

Legumele au fost o componentă de bază a alimentației pentru toate popoarele, încă din timpurile foarte vechi.

Noțiunea de legume își are originea în cuvantul latinesc „legumen” care la rândul lui a derivat dintr-un cuvânt grecesc care se referea inițial la plantele leguminoase, și anume cele cultivate pentru păstăi și boabe.

Pe parcurs însă, cuvântul legume s-a extins și desemnează în prezent toate vegetalele cultivate pentru hrană.

Rezultatele cercetărilor care s-au efectuat din ce în ce mai intens în ultimii zeci de ani, privind legumele, au mărit interesul și dorința tuturor de-a consuma o gamă cât mai diversificată de legume și fructe. Aceste rezultate favorabile se referă la: aportul energetic al legumelor prin conținutul lor în substanțe cu potențial energetic ridicat (zaharuri, grăsimi, proteine), rolul fiziologic prin aportul de substanțe bioactive în forme asimilabile (vitamine, enzime, aminoacizi, substanțe volatile); valoarea terapeutică a legumelor care este dată de ansamblul componentelor chimice și de existența unor compuși cu eficacitate deosebită în prevenirea și tratarea unor boli sau dereglări fiziologice ale organismului uman.

În zilele societății moderne nimeni nu vorbește de o alimentație echilibrată fără să amintească de participarea legumelor într-o gamă cât mai diversificată și în cantități sporite pe tot parcursul anului, cu precădere în stare proaspătă.

Tocmai din acest punct reiese de ce în prezent foarte multe categorii profesionale au început să-și îndrepte atenția către legumicultură.

Pe plan mondial, continental și național, suprafețele și producția la principalele culturi sunt în continuă creștere, urmărindu-se constant specializarea tuturor echipamentelor de cultură, produselor și tehnologiilor aplicate. Țări precum Spania, Grecia și Italia ocupă în UE primele locuri în producția de tomate, ardei, ceapă, pepeni galbeni și verzi.

Conform datelor oamenilor de știință obținute pe baza descoperiri și studierii unor picturi egiptene, pepenii erau cunoscuți încă din antichitate, din 2400 i.C., în Egipt, Iran, nord-vestul Indiei. (Ambăruș C., 2005)

În ceea ce privește cultura pepenelui galben pe teritoriul României după anul 2000, atât suprafața cultivată, cât și producția a cunoscut o creștere continuă.

Legumele întâlnite în familia Cucurbitaceae se cultivau până nu demult cu preponderență în câmp. În ultimii ani însă, culturile în spații protejate au început să ia amploare, astfel că pepenele galben ocupă locul al doilea între bostănoasele cultivate în aceste spații, pe primul loc clasându-se castraveții.

În țara noastră pepenele galben se cultivă încă de la începutul sec. XVII-lea, înaintea tomatelor, ardeilor, vinetelor, fasolei și după pepenele verde.

PARTEA A I-A. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL STRICT AL TEMEI ABORDATE

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA PEPENELUI GALBEN

1.1 IMPORTANȚA CULTURII

Importanța tututor culturilor de legume rezultă din valoarea alimentară datorată substanțelor organice și minerale, din valoarea terapeutică, și nu în ultimul rând, se evidențiază importanța economică rezultată în urma valorificării produselor.

Chiar dacă mulți consideră pepenele galben a fi doar o sursă de zaharuri, valoarea alimentară a acestuia este mai ridicată decât a pepenilor verzi și chiar decât a castraveților.

Cu un conținut ridicat de apă (în jur de 90%), pepenele galben are puternice efecte antioxidante, ajută la hidratarea organismului, reduce riscul atacului cardiac, ajută la buna funcționare a glandei tiroide, îmbunătățeste sistemul imunitar.

Are un conținut în substanță uscată de 8-14%, din care glucide 4,5-14%, proteine 0,9%, vitamina C 25-60 mg, carotenoide 2-3 mg, vitamina 0,06 mg, 0,05 mg, vitamina PP 1 mg, raportate la 100 g substanță proaspătă. (Măniuțiu și colab., 2012)

Vitamina A prezintă un rol important în protejarea și vindecarea țesuturilor epiteliale, în creștere și reproducție. Vitamina ajută la buna funcționare a sistemului nervos și ajută la activarea mișcărilor intestinelor. Insuficiența vitaminei determină tulburări gastrointestinale, leziuni la nivelul ochilor și la nivelul pielii. Vitamina previne apariția leziunilor cutanate. (Măniuțiu D., 2008)

Din grupul carotenoidelor predomină β-carotenul (84,7%), conținut mai ridicat decât la morcov (68,4%), pepeni verzi (81,3%), pătrunjel frunze (78,6%). Acest conținut în β-caroten imprimă pepenelui galben un rol important în procesul vederii, în vindecarea țesuturilor epiteliale și biosinteza hormonilor. (Măniuțiu și colab., 2012)

Alături de tomate și varză albă, pepenele galben are un conținut însemnat în vitamina C, astfel are un rol important în diferite procese metabolice ale organismului uman (hematopoieza, activitatea enzimatică și hormonală), în prevenirea formării unor substanțe cancerigene și în același timp crește imunitatea și rezistența la infecții.

Sărurile minerale întâlnite în pulpa pepenelui galben sunt K (200-320 mg/100 g s.p.), Mg (10-20 mg/100 g s.p.), Ca 6-14 mg/100 g s.p. (Măniuțiu și colab., 2012)

Importanța terapeutică rezultă din efectul diuretic, depurativ, laxativ.

Satisfacerea cerințelor organismului uman în ceea ce privește cantitatea de vitamine și săruri minerale, în condițiile unui efort minim, se apreciază a fi posibilă la o rație zilnică de 350-500 g legume, acestea coresponzând unei cantități totale de 128-182 kg pe locuitor, la care se adaugă între 25 și 30 kg cartofi timpurii și de vară. (Măniuțiu și colab., 2012)

În România și în zona de sud-est a Europei consumul mediu anual de pepene galben și verde pe locuitor este între 15-20 kg. (Măniuțiu și colab., 2012)

Valoarea terapeutică și valoarea alimentară, în funcție de condițiile de utilizare sau păstrare a fructelor, pot suferi unele modificări. Se poate recurge la diferite măsuri tehnologice de recoltare și conservare pentru păstrarea vitaminelor în cantitate cât mai mare și pe durată cât mai lungă: recoltarea pe timp răcoros, păstrarea la umbră, transportul în perioada răcoroasă a zilei, transportul cu mijloace izoterme, păstrarea în spații răcoroase. ( Popescu V. și Popescu Angela, 1999)

Pepenele galben se consumă în stare proaspătă la maturitatea fiziologică, dar este la fel de savuros și în salate de fructe, sucuri, înghețată sau se poate folosi la prepararea dulcețurilor, marmeladelor și murăturilor (în stare necoaptă).

1.2 CARACTERE MORFO-ANATOMICE ȘI ECO-FIZIOLOGICE

Pepenele galben (Cucumis melo) face parte din familia Cucurbitaceae și este o plantă anuală, erbacee, unisexuat monoică, cu tulpina târâtoare.

Are perioada de vegetație cuprinsă între 80 și 110 zile. (Ruxandra Ciofu și colab., 2004)

Sistemul radicular este bine dezvoltat, poate ajunge în adâncimea solului până la 50-60 cm. Rădăcinile sunt sensibile la rupere sau tăiere, motiv pentru care răsadul de pepene nu se repică ci se formeză direct în ghivece care se vor planta ulterior în câmp, solarii sau sere.

Tulpina este plagiotropă, pentaedrică, cu peri aspri de culoare alb-cenușie și prezintă cârcei simpli, în spirală, la fiecare nod, de aproximativ 20 cm lungime. La culturile de pepeni galbeni, unde sunt lăsați să crescă liber, întinzându-se pe sol, tulpina ajunge la 2,5 m, însă în culturile din spații protejate, unde de obicei se palisează, pot depăși 3,0 m.

Frunzele sunt alterne, lung pețiolate, reniforme, cu lobi rotunjiți (comparativ cu cei de la castraveți care sunt ascuțiți), acoperite cu perișori fini. La baza acestora se formează cârcei, lăstari sau flori.

Florile sunt unisexuat monoice, axilare, solitare sau grupate câte 3-5, de culoare galben-aurii, cele mascule fasciculate, cele femele solitare și se deosebesc de florile mascule prin ovarul inferior globulos sau alungit (fig. 1.1). Acestea din urmă apar mult mai des pe lăstarii secundari. Florile apar la aproximativ 60-70 de zile de la semănat.

Figura 1.1 Floarea de pepene galben

(Sursa: www.gardenbio.ro)

Polenizarea se realizează cu ajutorul insectelor, deci este o polenizare alogamă. Pepenele galben nu rodește prin partenocarpie.

Fructul este o peponidă sferică, sferic-turtită sau ovoidă, în funcție de soi. Suprafața fructului este netedă la var. cultus sau costată, reticulată la var. cantalupensis.

Sortimentul de soiuri și hibrizi se împarte în 4 tipuri: tipul Ananas, tipul Galia, tipul Cantalup și tipul Charentais. (horticultorul.ro)

Grosimea cojii variază de la 5 la 15 mm și chiar mai mult la var. cantalupensis. Pulpa este groasă, suculentă, de culoare alb-gălbuie, alb-verzuie, galbenă sau portocalie. Greutatea fructului variază între 0.8 – 3 kg. În centru se află cavitatea seminală care conține multe semințe acoperite de o substanță lipicioasă. Semințele de pepene galben sunt asemănătoare ca forma cu cele ale castravetelui, însă puțin mai mari. Semințele conțin circa 25% ulei. (Stan și Munteanu, 2001)

Cel care condiționează în primul rând creșterea și fructificarea pepenelui galben este mediul de viață, caracterizat prin factorii de mediu: temperatura, lumina, apa, aerul și solul. Între acești factori trebuie să se mențină în permanență un raport optim, raport determinat de cerințele speciei.

Pepenele galben este o specie cu pretenții ridicate față de factorii de mediu. Când vine vorba de temperatură, spre deosebire de castravete, are nevoie de C în plus. Semințele au temperatura minimă de germinație de C, maximă de C și optimă de C. (Ruxandra Ciofu și colab., 2004)

Există și o clasificare mai complexă în care legumele sunt împărțite în 5 grupe (Maier I., 1969, citat de Ruxandra Ciofu și colab., 2004): foarte rezistente la frig, rezistente la frig, semirezistente la frig, pretențioase la căldură, rezistente la căldură, pepenele galben încadrându-se în ultima grupă.

După Bălașa (1973), plantele legumicole s-ar încadra în două grupe, și anume, plantele legumicole pretențioase la căldură, unde ar intra toată familia Cucurbitaceae, deci și pepenele galben, și grupa plantelor puțin pretențioase la căldură, unde ar intra plantele legumicole din grupa vărzoaselor, rădăcinoaselor, legumele cultivate pentru boabe, păstăi verzi și capsule, etc.

La temperaturi mai mici de C și mai mari de C plantele își reduc creșterea sau chiar stagnează. Fiind iubitoare de căldură, planta nu suportă curenții reci de aer. Un astfel de mediu ar determina în prima fază avortarea florilor, apoi obținerea unor fructe de calitate slabă, atât din punct de vedere comercial, cât și calitativ. Din această cauză, pentru culturile în câmp se recomandă a se folosi perdele de protecție, costând în cultivarea pepenelui galben între rânduri de porumb sau floarea-soarelui.

Pentru o bună legare a florilor, temperatura trebuie corelată cu umiditatea, în cazul în care o temperatură ridicată în relație cu o umiditate scăzută duc la reducerea fecundării.

În perioada creșterilor vegetative umiditatea solului este optimă între 65-75% din capacitatea solului pentru apă, în timp ce în perioada de fructificare, cerințele față de umiditate cresc la 70-75% din capacitatea pentru apă a solului. (Ruxandra Ciofu și colab., 2004)

Deficiența de apă nu este un punct critic, sistemul radicular fiind mult mai dezvoltat decât la castraveți, aprovizionându-se și cu apa din straturile mai profunde ale solului. Excesul de apă, în perioada a doua de vegetație, duce la diminuarea cantității de zahăr din fructe și la crăparea lor, depreciindu-le.

Fiind o plantă de zi scurtă, lipsa luminii determină alungirea răsadurilor, etiolarea plantei, reducerea rezistenței mecanice. Deasemenea, excesul de lumină este și un dăunător indirect prin faptul că duce la creșterea temperaturii. Lumina este importantă în acumularea de zahăr în fruct și în grăbirea coacerii, astfel trebuie să ajungem la o intensitate luminoasă de 30000-60000 lucși. (Măniuțiu și colab., 2012)

Pepenele galben se cultivă în soluri ușoare sau mijlocii (luto-nisipoase, nisipo-lutoase) bine aerisite, profunde, calde, cu un nivel ridicat al apei freatice. Nu sunt indicate solurile grele și compacte. PH-ul optim este de 6-7.

Un regim de nutriție adecvat pentru a obține o tonă de produs trebuie să cuprindă 3,7 kg N, 1,7 kg , 6,8 kg O. Raportul optim între macroelementele primare N: P: K este de 2: 0,5: 3, iar raportul K: Mg de 3: 1 (Muquet, Cornillon, 1971, citat de Măniuțiu și colab., 2012).

Cultivarurile folosite sunt foarte variate. Pentru cultura în câmp există soiuri timpurii (70-80 zile), semitimpurii (80-90 zile), semitârzii (90-100 zile) și târzii (peste 100 zile). Soiurile târzii necesită o perioadă de post maturare după recoltare.

În prezent, datorită extinderii culturilor în spații protejate, s-au obținut tot mai mulți hibrizi de pepene galben rezistenți la diferite rase fiziologice de mană (Pseudoperonospora cubensis), făinare (Golovynomices cichoraceanum rase 0, 1; Phodosphaera xanthii rase 1, 2, 3, 5; Spharotheca fuliginea rase 2,5), fusarioza (Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum rase 0, 1, 2), dar și la virusul necrozei frunzelor și la condițiile de stres termic și hidric. Soiurile cultivate în țara noastră sunt în marea majoritate de proveniență străină, de altfel și hibrizii.

1.3 SITUAȚIA ACTUALĂ A CULTURII DE PEPENE GALBEN

Până nu demult, originea acestei specii era incertă. Majoritatea cercetătorilor susțineau că această plantă provine din India, având ca centru secundar Africa Centrală și Africa Tropicală. Însă, la sfârșitul anului 2013, oamenii de știință au descoperit că pepenele galben își are originea în India, la poalele Munților Himalaya (nationalgeografic.ro). În urma acestor descoperiri se consideră ca centru de origine al pepenelui a fi centrul III (indo-afganistan).

În prezent, este răspândit în toate regiunile în care întrunește condiții optime pentru creștere și dezvoltare, dar și în zone mai puțin favorabile, în culturi protejate, atingând paralela (Stan și Munteanu, 2001).

Astfel, pe plan mondial, în ceea ce privește cultura pepenelui galben, producții ridicate se obțin în țările apropiate de centrul de origine al speciei: China, Japonia, India, Iran, apoi urmează Mexic și țări din Europa (fig.1.2)

Figura 1.2 Producția de pepene galben în anul 2013 în câteva țări cultivatoare

(Sursa: www.fao.ro, 2015)

Din anul 1980 până în anul 2013 s-au înregistrat creșteri ale producției în China, India, Iran, Mexic, în Spania foarte puțin, în timp ce Japonia a cunoscut o scădere a producției de 55%. (tabel 1.1)

Tabelul 1.1

Evoluția producției de pepene galben (t) în principalele țări producătoare

(Sursa: www.fao.ro, 1980-2013)

La nivel mondial producția totală a crescut din anul 1980 până în anul 2013 cu un procent de 20%. În anul 1980, producția mondială de pepene galben era de 3,8 milioane de tone pe o suprafață de 278 mii ha. În 1990, atât producția cât și suprafața s-au dublat, ajungând la 7 milioane de tone pe 430 mii hectare. Până în 2000, suprafața s-a menținut constantă, într-o oarecare măsură, dar producția totală a ajuns la 10 milioane de tone, urmând ca în anul 2010 să se dubleze (21 de milioane). Cele mai recente date (FAO, 2013) ne indică faptul că pe glob se cultivă pepene galben pe o suprafață de aproximativ 600 mii ha, cu o producție totală în creștere.

Începând cu anul 1998, mai mult de 50% din producția totală este obținută de către China, cu un maxim în 2011, când 84% din producția mondială de pepene galben a fost obținută în această țară. Până în anul 2010, în ceea ce privește producția totală, Spania a fost pe locul 2 dintre țările producătoare de pepene galben.

În România pepenele galben se cultivă cel mai mult în Câmpia de Sud, Sud-Vest și Vest, fiind întâlnit cu preponderență în zone cu soluri nisipoase: jud. Galați (Matca, Tecuci), jud. Dolj (Dăbuleni, Corabia), jud. Brăila (Însurăței, Ianca), jud. Mehedinți, jud. Arad (Curtici). (horticultorul.ro)

Anul 1999 a fost un an de declin pentru cultura de pepene galben, suprafața cultivată scăzând de la 44,5 mii ha la 4,3 mii ha, iar producția totală de la 690 mii tone la 65,3 mii tone. Cu toate că suprafața ocupată cu această cultură a cunoscut foarte mici schimbări din anul 2000 până în prezent, producția a cunoscut o creștere, atât în ceea ce privește producția totală, cât și la unitatea de suprafață, iar acest lucru se datorează în special expansiunii culturii protejate, în sere sau solarii. (tabel 1.2)

Tabelul 1.2

Evoluția suprafeței și a producției de pepene galben în România

(Sursa: www.fao.ro, 1980-2013)

Cantitatea de fructe obținute la ha a fost în creștere din anul 1980, când s-au obținut 10,3 t, până în 1998, când s-au obținut 15,5 t/ha. După regresul din anul 1999, cea mai mică producție la ha hectar s-a obținut în 2000 (doar 9,6 t), urmând ca din acel an producția la unitatea de suprafață să crească destul de constant, ajungându-se la 14,2 t/ha în anul 2013.

1.4 SITUAȚIA ACTUALĂ A CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA PEPENELUI GALBEN

Interesul aplicării diverselor tehnologii de cultură este acela de a obține producții mai timpurii, sănătoase și pe o perioadă cât mai lungă din an.

În funcție de cerințele pe care această specie le are față de factorii de mediu este necesară luarea unor măsuri care să împiedice deprecierea recoltei, și nu doar atât, ci din contră, să și asigure obținerea de producții mai mari, atât cantitativ, cât și calitativ. Acest lucru este posibil prin corelarea factorilor de mediu, alegerea optimă a terenului și a expoziției acestuia, a soiurilor cultivate, și nu în ultimul rând, aplicarea celei mai bune tehnologii de cultură.

Tehnologia culturii prezintă caracteristici diferite, în funcție de metoda de înființare: prin semănat direct în câmp sau prin răsad. Este de știut că la înființarea unei culturi de pepene galben prin răsad produs în cuburi există anumite cheltuieli suplimentare.

1.4.1 Cultura pepenelui galben în câmp

Primul pas constă în alegerea terenului și este preferabil să se caute terenuri cu expoziție sudică, permeabile, ușoare, adăpostite de vânturi puternice și curenți reci. (V. Popescu și Angela Popescu, 2003). Dacă împotriva vânturilor terenul nu este protejat în mod natural de către livezi sau păduri se va proteja prin culise de protecție.

Măniuțiu și colab. (2012) spun că pentru cultura pepenilor galbeni se aleg terenuri plane sau ușor înclinate, cu expoziție sudică, sud-vestică, sud-estică, cu soluri mijlocii, bine stucturate, nefiind indicate solurile ușoare deoarece pierd repede apa și nici solurile grele pentru că mențin o tempertură mai scăzută.

Limitele pH-ului se încadrează între 6-7 (Sima și Vărădie, 2009) sau 6-7,2 (Măniuțiu și colab., 2012), însă vegetează și între valori mai largi: 5,5-8,3.

Plantele bune premergătoare pentru pepenii galbeni sunt: lucerna, mazărea, fasolea, rădăcinoasele, bulbiferele. În toamna anterioară înființării culturii se poate folosi terenul pentru spanac și salată sau primăvara, înaintea culturii, pentru ridichi de lună și ceapă verde. Culturile dau rezultate bune pe terenurile unde nu s-au mai cultivat plante din familia Cucurbitaceae în ultimii 3-4 ani.

Pregătirea terenului începe încă din toamnă prin desființarea culturii premergătoare, urmând nivelarea și discuirea, apoi administrarea gunoiului de grajd, îngrășămintelor chimice pe bază de fosfor și potasiu, urmând ca în primăvară să se aplice îngrășăminte chimice pe bază de azot.

În ceea ce privește cantitățile de îngrășăminte naturale sau chimice necesare a fi aplicate există diferențe de la autor la autor.

V. Popescu și A. Popescu (2003) recomandă aplicarea în toamnă a 20 t/ha gunoi de grajd, 500 kg/ha superfosfat, 100 kg/ha sulfat de potasiu, iar primăvara aplicarea odată cu mobilizarea solului doar a 300 kg/ha azotat de amoniu, fără alte îngrășăminte chimice greu solubile.

În schimb, Ruxandra Ciofu și colaboratorii (2004) spun că norma de gunoi de grajd care trebuie administrată este de 30-60 t/ha. Norma de fosfor și potasiu este dată în substanță activă la hectar ( 50-70 kg s.a./ha și 70-90 kg O s.a./ha), care transformată în superfosfat coincide cu 230-430 kg/ha, respectiv sulfat de potasiu: 130-190 kg/ha. Primavara se mobilizează solul cu combinatorul la 7-8 cm adâncime și se fertilizează cu 120-180 kg/ha azotat de amoniu, 180-500 kg/ha superfosfat și 60-140 kg/ha sulfat de potasiu.

Cu aproximativ 8-10 zile înaintea înființării culturii este indicat să se erbicideze, erbicidele încorporându-se în sol odată cu îngrășămintele chimice. Ulterior, pentru combaterea monocotiledonatelor anuale și perene se pot folosi erbicide postemergente, cum ar fi, Fusilade Super 1 l/ha.

Solul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 104 cm, pentru ca plantele la nivelul sistemului radicular să beneficieze de condiții cât mai bune de temperatură.

Înființarea culturii în câmp se face de obicei prin semănat direct. În zonele mai puțin favorabile și dacă se dorește obținerea de producții mai timpurii se foloseste răsad la cuburi. Se seamănă cu SPC 6 sau SPC 8, la adâncimea de 3-4 cm, 140-150 cm între rânduri și 30-40 cm între plante pe rând, folosindu-se o normă de sămânță de aproximativ 4 kg/ha. Se seamănă la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, când în sol la adâncimea de 5-6 cm temperatura se stabilizează la peste C (Stan și Munteanu, 2001).

Ruxandra Ciofu și colab. (2004) recomandă schema 150 x 22-26 cm care asigură o desime de 25-30.000 plante/ha sau 150 x 30-35 cm cu o desime de 20-24.000 plante/ha. Cea de-a doua metodă se folosește pentru soiuri mai viguroase.

Măniuțiu și colab. (2012) afirmă că distanța între plante pe rând poate varia de la 22 cm la 35 cm, fiind necesară o cantitate de 3-4 kg/ha sămânță.

Pe suprafețe mici se poate semăna în mușuroaie amenajate peste un substrat de gunoi de grajd introdus la 30 cm adâncime în cuib, cu distanțe de semănat de 40-50 cm. Gunoiul de grajd este folosit ca sursă de încălzire, astfel se pot realiza producții mai timpurii (Ruxandra Ciofu și colab., 2004).

În zonele mai răcoroase se poate recurge la călirea semințelor înainte de semănat prin supunerea lor la temperaturi scăzute, de C, timp de 8 ore, alternativ cu temperaturi ridicate, de C, timp de 6 ore, pentru creșterea rezistenței plantelor la temperaturi scăzute (Stan și Munteanu, 2001).

Lucrările de întreținere sunt asemănătoare cu cele ale castraveților, însă prezintă unele particularități. Când plantele prezintă 1-2 frunze adevărate trebuie rărite la distanțele optime. Prășitul se efectuează cu atenție pentru a nu atinge sistemul radicular și pentru a nu lovi vrejii. Înainte ca aceștia să se întindă pe sol se efectuează 2-3 prașile mecanice și 1-2 manuale. Udările se efectuează în special în perioada de înflorire și se evită în perioada de coacere, pentru a nu determina crăparea fructelor. Norma de udare variază de la 2-3 udări cu 350 /ha (V. Popescu și Angela Popescu, 2003) la 3 udări cu 400 /ha (Stan și Munteanu, 2001).

Aceiași autori recomandă trei fertilizari faziale cu 35 kg/ha și O.

În perioada de început a înfloritului, Măniuțiu și colab. (2012) recomandă o fertilizare cu 50 kg/ha N, iar în perioada de fructificare o fertilizare cu 150 kg/ha azotat de potasiu.

Pentru o cultură cu producții ridicate și de calitate trebuie asigurată o protecție sporită împotriva bolilor și dăunătorilor. (tabel 1.3)

Pe suprafețe mici se poate dirija creșterea și fructificarea prin ciupit, în acest fel mărindu-se procentul de flori femele pe plantă. Primul ciupit se efectuează când plantele au 3-4 frunze, iar cel de-al doilea când lăstarii de ordinul I au 5-8 frunze. Se poate recurge și la limitarea numărului de fructe pe plantă (5-8), în acest fel grăbindu-se apariția primelor fructe în culturile timpurii.

Tabelul 1.3

Combaterea bolilor și dăunătorilor la pepene galben

(Sursa: Mateescu, 2001: pag. 63-66, 70, 71)

În SUA (California), pentru obținerea de producții timpurii se folosesc metode speciale de cultură. Aici se modelează terenul în biloane, se seamănă doar pe partea sudică a biloanelor și fiecare plantă este protejată individual cu coifuri din folie.

Recoltarea începe din luna iulie și ține până la sfârșitul lui august. Lucrarea se efectuează manual, eșalonat, pe măsură ce fructele ajung la maturitatea fiziologică. Momentul recoltării este indicat de intensificarea parfumului și aromei, schimbarea culorii fructului și crăparea ușoară a fructului în jurul pedunculului.

La soiurile târzii lucrarea se prelungește până în septembrie, fructele se recoltează cu câteva zile mai repede de-a atinge maturitatea de consum și se continuă maturarea în depozite la o temperatura scăzută.

Lazăr (2005) recomandă ca recoltarea să se facă dimineața după ce s-a luat roua, cu o codiță de 4-6 cm. La o păstrare între 5 și 7 zile trebuie ca în spațiile de depozitare să se mențină temperaturi de C și o umiditate relativă de 80-90%. În schimb, la soiurile târzii cu post maturare depozitate în spații frigorifice, recomandă ca fructele să se trateze cu Rovar 0,2% aplicat prin pulverizare și zvântare, temperatura de păstrare să fie de C (pentru o perioadă de până la 40 zile) și de C (pentru o durată de 60 zile – soiul Galben de toamnă sau 90 zile – soiul Măsliniu de iarnă și umiditatea relativă a aerului să se mențină între 85-90%. În acest caz, pierderile ajung la 20-25%.

V. Popescu și A. Popescu (2003) susțin faptul că la soiurile târzii consumul se prelungește până în decembrie, uneori chiar și ianuarie-februarie și propun o metodă diferită de păstrare. Înainte de a fi aduși în depozit, pepenii se îmbăiază într-o soluție de zeamă bordeleză în concentrație de 0,75%. Când în spațiul de păstrare s-a atins temperatura de C, fructele se mută în camere unde se pot asigura C. Pepenii se așează pe rafturi pe care anterior s-a întins un strat de paie cu grosimea de 5-6 cm. În cazul în care temperatura începe din nou să scadă, pepenii se acoperă cu un strat de paie gros de 10-15 cm, pierderile nedepășind 5%.

În timpul recoltării și transportului fructele trebuie manipulate cu mare grijă fiind foarte perisabile.

Producțiile obținute variază între 20-30 t/ha.

1.4.2 Cultura pepenelui galben în sere

În sere, cultura pepenilor galbeni este aproape identică cu cea a castraveților, cu diferența că se practică doar în ciclul I.

Răsadurile la plantare trebuie să aibă vârsta de 40-50 zile, astfel că semănatul se face în funcție de data plantării. Se seamănă în ghivece umplute cu amestec nutritiv, fiind necesare 1-1,2 kg/ha semințe.

Pentru a se evita apariția fuzariozei se poate folosi răsad altoit pe Cucurbita ficifolia sau Cucurbita pepo.

Se poate planta fie în sol (când serele dispun de instalație de încălzire), fie pe baloți de paie. Dacă se înființează cultura direct în solul serei, acesta trebuie fertilizat cu 80-100 t/ha gunoi de grajd. În aceste spații, îngrășămintele chimice nu se aplică decât pe baza a ceea ce indică analizele de laborator, deoarece printr-o aplicare necontrolată se poate produce o sărăturare a solului, în urma căreia apar dereglări în nutriția minerală. Trebuie asigurate 6-8 mg N, 5-6 mg , 18-20 mg O, 8-10 mg MgO la 100 g sol (Pelaghia Chilom, Horgoș, citați de Măniuțiu, 2012).

Se poate planta începând cu luna ianuarie până în prima decadă din martie, în funcție de sistemul de încălzire al serei. Pe traveea de 3,2 m se plantează două rânduri, având următoarea schemă: 60 + 200 + 60/30-40 cm, iar pe traveea de 6,4 m se plantează 4 rânduri cu distanțele: 80 + 200 + 80 + 200 + 80/30-40 cm. (Măniuțiu și colab., 2012)

Pentru o cultură reușită factorii de mediu trebuie controlați îndeaproape, iar temperatura să fie corelată în funcție de intensitatea luminii și perioada de cultură, cu C mai ridicată decât la castraveți. Umiditatea relativă se menține la un optim între 60-65%.

Polenizarea florilor este necesară în lunile martie și aprilie, deoarece, datorită luminozității scăzute, există posibilitatea ca multe flori să avorteze. În asemenea cazuri se folosesc metode artificiale de polenizare sau se pot folosi bondari.

Stan și Munteanu (2001) recomandă o singură metodă de plantat, la care se realizează o desime de 20.000 plante/ha, metoda constând în amplasarea pe travee a doua rânduri, la 200 cm între ele, iar între plante pe rând, 30 cm, iar ca primă etapă, cât timp pepenii cresc încet, se asociează cu ardei iute sau verdețuri. Temperatura solului trebuie păstrată încă de la început între , iar noaptea (în perioada de fructificare) temperatura aerului trebuie menținută la .

Aceiași autori recomandă ca udările să fie mai dese în perioada creșterii și începutul coacerii fructelor (la 7-10 zile) și să nu se efectueze pe timp înnorat. Până în perioada înfloritului umiditatea relativă trebuie meținută la 60-65%, apoi, odată cu declașarea acestei perioade se urcă la 90%.

Fertilizarea fazială se realizează cu îngrășăminte chimice, începând în momentul în care primele fructe ating mărimea unei nuci. Nu trebuie ocolite fertilizările foliare, plantele având nevoie și de microelemente. În tabelul 1.4 sunt oferite cantitățile de elemente minerale în funcție de fenofază.

Tabelul 1.4

Programul de fertilizare fazială la pepenele galben

(Sursa: Ceaușescu și colab., 1980, citat de Stan și Munteanu, 2001)

Dirijarea creșterii și fructificării se face în funcție de soi. La Soiul Ogen plantele nu se ciupesc, conducându-se doar tulpina principală și obținându-se astfel o producție timpurie. La soiurile Condor și Ido, plante se ciupesc la 3-4 frunze și un lăstar se conduce ca și tulpină. Un alt sistem constă în ciupirea plantei la 3-4 frunze și conducerea a doi lăstari în formă de „V”. Până la 60 cm, se elimină toți lăstarii, urmând ca de la această înălțime până la sârma de susținere să se lase lăstari purtători de flori femele.. Ajunși la sârma de susținere, lăstarii laterali, dar și tulpina, se dirijează spre mijlocul traveei. Se obțin astfel 3-4 fructe pe tulpină, 3-4 fructe pe lăstari, care cumulate, la hectar, dau producții de 60-80 t. (Focșăneanu, 1978, citat de Ruxandra Ciofu și colab., 2004).

1.4.3 Cultura pepenelui galben în solarii

Solariile oferă spațiu și condiții favorabile pentru cultura pepenilor galbeni.

Pregătirea solariilor începe din toamnă odată cu desființarea culturii premergătoare, după care se administrează 60-70 t/ha gunoi de grajd și îngrășăminte chimice greu solubile, administrând 60-80 kg/ha și 100-125 kg/ha O, în funcție de rezultatele cartării agrochimice. Îngrășămintele se încorporează cu MSS 1,4 la adâncimea de 28 – 30 cm. Primăvara se continuă fertilizarea cu 150 – 200 kg/ha azotat de amoniu și se mobilizează adânc folosind freza. (Măniuțiu și colab., 2012)

În cazul în care solarul nu este acoperit cu folie de tip „long life”, cu 10-12 zile înainte de începutul plantării, solarul se acoperă cu folie de polietilenă pentru a asigura timpul necesar acumulării temperaturii de plantare.

Producerea răsadurilor are loc în sere înmulțitor și mai rar în răsadnițe. Semințele se seamănă în prima decadă a lunii martie în plăci alveolare sau ghivece umplute cu amestec nutritiv. Pentru un hectar de cultură este nevoie de 1,5-1,8 kg semințe.

La plantele în fază de 2-3 frunze adevărate este indicat să se efectueze un tratament cu Ethrel 500 ppm (0,05%). Acest produs este un regulator de creștere care poate favoriza apariția florilor femele în vederea obținerii unei producții mai mari și mai timpurii. (Măniuțiu și colab., 2012)

În momentul în care răsadul ajunge la o vârstă de 45 zile, se poate începe plantarea. Perioada acestei lucrări coincide cu a doua decadă a lunii aprilie, când în sol la adâncimea de plantate sunt C.

Pentru solariile cu o lățime de 5,4 m, Măniuțiu și colab. (2012) recomandă următoarea schemă de plantare: 90 + 180 + 180 + 90/30 cm, Ciofu și colab. (2003) altă schemă de plantare, și anume: 45 + 185 + 80 + 185 + 40/30 cm, iar pe site-ul scritub.com găsim două metode de plantat, în funcție de ciclul de cultură. Pentru culturile în ciclul scurt se utilizează schema de plantare cu două rânduri alăturate la 60 cm, distanța între cele nealăturate de 100 cm și între plante pe rând de 40 cm. Pentru ciclul prelungit, distanța între rândurile alăturate trebuie să fie de 80 cm, între rândurile nealăturate de 120 cm și între plante pe rând de 40 cm. În funcție de ciclul de cultură ales densitatea la hectar va fi de 30 – 32.000 plante/ha, respectiv 24 – 26.000 plante/ha.

Lucrarea de plantat se efectuează manual, în gropi săpate anterior sau deschise direct cu lingura de plantat.

După plantat, dacă este nevoie se revine pentru completarea golurilor, folosind plante din rezerva păstrată, având de preferință aceeași vârstă și obligatoriu același soi.

Imediat după plantare se udă cu până la 1 l apă/plantă.

Udarea se poate efectua cu furtunul la fiecare plantă sau pe rigole. În prima fază de creștere când temperatura exterioară este mai scăzută se udă de doua ori pe săptămână, urmând ca în perioadele calde să se ude zilnic. Ciofu și colab. (2004) spun că foarte bune rezultate se obțin prin irigarea prin picurare, în prezent, aceasta fiind cea mai răspândită metodă de irigare în solarii. Dacă se dispune de o astfel de instalație de udare, chiar și fertilizarea fazială devine mai ușor de efectuat, deoarece se poate folosi metoda fertirigării.

Fertilizarea fazială începe la 10-15 zile de la plantare. Cantitățile de 50-60 kg s.a./ha N, 20-30 kg s.a./ha și 25-30 kg s.a./ha O trebuie administrate pe parcursul unei perioade de vegetație, din două în două săptămâni.

Firma Marcoser susține următoarea regulă: „Nici o irigare fără hrană”, sugerând ca la fiecare udare să se administreze îngrășăminte chimice solubile, și deasemenea, fertilizarea fazială radiculară să fie dublată săptămânal de administrarea foliară a îngrășămintelor, un avantaj fiind acela că plantele sunt aprovizionate constant cu microelemente cum ar fi: Fe, Zn, Co, Mn, B, etc.

Tot firma Marcoser susține că la pepenele galben este absolută nevoie de polenizarea fizică a florilor femele (aflate pe lăstari laterali) cu polenul produs de florile mascule (aflate pe tulpina principală). În consecință, cu cât distanța dintre internodii este mai scurtă, cu atât gradul de polenizare este mai mare și implicit producția este mai mare. Un produs special care ajută în acest scop, adică, scurtează distanța dintre internodii și induce înflorirea este FLORAMEC. Substanța activă a acestui stimulator este bor total solubil în apă cu un conținut de 0,3% (agropataki.ro).

Tratamentele fitosanitare trebuie avute în vedere, în aceste spații, agenții patogeni dezvoltându-se mult mai ușor și mai repede decât în câmp, datorită condițiilor optime din mediu (temperatură ridicată, umiditate etc.).

În ceea ce privește factorii de mediu, în solarii aerisirea reprezintă o lucrare foarte importantă, nefiind de neglijat. Prin aerisire se urmărește să se mențină în interior o temperatură de C.

Palisarea se face pe verticală sau în formă de „V”.

Dirijarea creșterii și fructificării constă în cârnirea tulpinii principale în momentul în care a ajuns la sârma de susținere și orinterea ei spre următoarea plantă. De la baza plantei până la înălțimea de 35-40 cm se elimină toate formațiunile, urmând ca de la 40 cm în sus, fiecare lăstar să se ciupească la un fruct și o frunză, lăsând pe tulpina principală toate fructele (Ruxandra Ciofu și colab., 2004).

O altă variantă ar fi cea găsită pe site-ul agropataki.ro și anume, lăsarea pe tulpina principală doar a 1-2 fructe și 2-3 lăstari, fiecare cu câte un fruct, asigurând pe plantă 3-5 fructe.

În funcție de desimea plantelor la hectar și de metoda aleasă pentru dirijarea creșterii și frutificării plantelor, producția totală variază de la 35-40 t/ha (Măniuțiu și colab., 2012) la 40-60 t/ha (Ruxandra Ciofu și colab., 2004).

Producțiile totale la hectar variază foarte mult și în funcție de cultivarul ales, de mărimea și greutatea fructului.

Recoltarea se face eșalonat, pe parcurs ce fructele ajung la dimensiunile soiului și la maturitatea fiziologică. În funcițe de precocitatea soiului, pepenii galbeni încep să se coacă la chiar 35 zile de la plantare. În tabelul 1.5 sunt prezentate greutatea, precocitatea, culoarea pulpei, sistemul de cultură la care se pretează și rezistența la Pseudoperonospora cubensis, Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum, Sphaerotheca fuliginea f. cucurbitae și transport la câteva soiuri și câțiva hibrizi comercializați în România.

Tabelul 1.5

Soiuri și hibrizi de pepene galben

(Sursa: original)

PARTEA A II-A. MATERIALUL ȘI METODA

CAPITOLUL 2. CONDIȚIILE PEDOCLIMATICE ALE ZONEI

2.1 AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Experiența a avut loc în comuna Valea Largă, situată în partea nord-vestică a județului Mureș, la graniță cu județul Cluj, aflată la 20 km de orașul Luduș, 55 km de municipiul Târgu Mureș și 55 km de orașul Cluj-Napoca.

Comuna Valea Largă se află în centrul Podișului Transilvaniei, pe Pârâul Matca, afluent al Pârâului de Câmpie, la intersecția dintre paralele 24o 04’ longitudine estică și 46o 37’ latitudine nordică.

Comunele vecine ale localității sunt: în nord – comuna Frata (jud. Cluj), în vest – comuna Tritenii de Jos (jud.Cluj), în sud – comuna Tăureni (jud. Mureș), în est – comuna Zau de Câmpie (jud.Mureș), în nord-est – comuna Miheșul de Câmpie (jud. Mureș).

Comuna Valea Largă cuprinde 9 sate: Valea Largă – reședință de comună, Valea Urieșului, Valea Glodului, Poduri, Valea Frăției, Valea Șurii, Valea Pădurii, Grădini, Mălăești.

Din totalul de 3350 ha, 408 ha se află în intravilanul comunei, iar restul de 2942 ha reprezintă extravilanul comunei.

În figura 2.1 este reprezentat județul Mureș, județele învecinate și comunele componente, inclusiv comuna Valea Largă.

Fig. 2.1 Harta geografică a județului Mureș

(Sursa: www.pe-harta.ro)

2.2 RELIEFUL ȘI OROGRAFIA

Localitatea Valea Largă se află aproape în centrul Depresiunii Colinare a Transilvaniei, mai exact în Câmpia Transilvaniei, situată între 2 râuri, Someș și Mureș. Aici întâlnim un relief fragmentat, deluros, cu văi largi și relativ puține păduri. Altitudinile sunt specifice dealurilor și este denumită impropriu câmpie (metapedia.org).

Depresiunea Colinară a Transilvaniei este limitată în nord de Dealurile de Vest și parțial Munții Orientali, în vest de Carpații Occidentali, în sud de Carpații Meridionali și în est de Carpații Orientali.

Altitudinea este mai mare în partea de est, la contactul cu munții, iar cele mai mici, în vest, de-a lungul râului Mureș.

Rețeaua hidrografică care străbate bazinul Transilvaniei este alcătuită dintr-un număr de 7 râuri: Mureș, Olt, Arieș, Someșul Mic, Someșul Mare, Târnava Mică, Târnava Mare.

2.3 CLIMA

Valea Largă se află în zona de climat temperat continental moderat. Se caracterizează prin veri călduroase, uneori excesive și ierni reci. Însușirile climatice locale sunt determinate de altitudine, expoziție, felul rocilor și modul de așezare în straturi, gradul de fragmentare, hidrografie.

Cea mai scăzută temperatură, de -34,5˚C, s-a înregistrat în anul 1963, în luna ianuarie, în timp ce, valoarea maximă absolută s-a înregistart în august 1952 (38,5˚C) (geo-art.ro).

Cea mai ploioasă lună se consideră a fi iunie, cu o medie de 99 mm, și cea mai uscată, februarie (26 mm) (geo-art.ro).

2.3.1 Temperatura

Cea mai răcoroasă lună a anului este ianuarie, temperatura medie a acesteia fiind, de obicei, negativă, iar cea mai călduroasă lună este iulie.

Analizând temperaturile din tabelul 2.1 se poate determina ușor media multianuală din perioada 2006-2015, aceasta atingând valoarea de 10,1˚C. Se poate observa că cel mai călduros an a fost 2014, având temperatura medie anuală de 11,2˚C, cu maxima medie lunară în iulie (20,2˚C). Cea mai mică temperatură medie anuală s-a înregistrat în anul 2006.

Cu toate că cea mai rece lună din an este ianuarie cu o temperatură medie multianuală de -1,4˚C, cea mai scăzută valoare medie lunară nu a fost înregistrată în această lună, ci în februarie, anul 2012 (-6,2˚C).

Temperaturile sunt foarte ridicate în timpul perioadei de vegetație a pepenelui galben, ele fiind amplificate în microclimatul creat în interiorul solariilor, așadar, pentru o creștere și o dezvoltare optimă a acestei culturi se impune să se aerisească pentru a se putea menține temperatura dorită.

Comparativ cu temperatura medie multianuală, anul 2015 a fost mai călduros în lunile din timpul de vegetație a pepenelui galben, în special în lunile în care pepenele galben a fructificat.

Tabelul 2.1

Temperatura medie lunară și anuală înregistrată în perioada 2006-2015

( Sursa: Stația Meteorologică Târnăveni)

2.3.2 Umiditatea

Umiditatea atmosferică este strâns legată de precipitații și oscilează de la un anotimp la altul. Datele privind umiditatea din perioada 2006-2015 sunt trecute în tabelul 2.2. Pe baza acestor date se observă că cele mai ridicate valori ale umidității atmosferice sunt în lunile de iarnă, iar cele mai scăzute în lunile de vară.

Media multianuală este de 71,44%.

Cea mai scăzută umiditatea relativă medie a aerului s-a înregistrat în anul 2007 (66%), iar cea mai ridicată în anul 2010 (79%).

Anul 2015 nu a cunoscut mari oscilații comparativ cu media multianuală. Lunile cu cea mai mare umiditatea atmosferică au fost lunile ianuarie și februarie. Umiditatea atmosferică din timpul perioadei de vegetație a pepenelui galben a fost foarte apropiată ca valoaare cu umiditatea multianuală a lunilor mai, iunie, iulie și august.

Tabelul 2.2

Umiditatea relativă a aerului (%) lunară și anuală înregistrată în perioada 2006-2015

(Sursa: Stația Meteorologică Târnăveni)

2.3.3 Precipitațiile

Pe parcursul anului, pe teritoriul localității Valea Largă, precipitațiile variază foarte mult, de la anotimp la anotimp și de la an la an.

Urmărind tabelul 2.3 se poate afirma că cel mai ploios an a fost 2010 (707,1 mm), urmând ca în 2011 să cadă cea mai scăzută cantitate de precipitații (479,3 mm).

În luna iulie este cea mai mare cantitate de precipitații, iar cea mai săracă lună din acest punct de vedere este februarie.

Cu toate că precipitațiile nu influențează direct culturile din solarii, ele influențează umiditatea și nebulozitatea.

Tabelul 2.3

Evoluția precipitațiilor (mm) din perioada 2006-2015

(Sursa: Stația Meteorologică Târnăveni)

2.3.4 Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui

Cel mai mic număr de zile cu soare este 315 și s-a înregistrat în 3 ani (2006, 2010, 2011). Anul 2012 este anul în care soarele a strălucit cea mai lungă perioadă de timp (330 zile) (Stația Meteorologică Târnăveni).

În luna decembrie, urmată de ianuarie și februarie, se înregistrează cel mai mic număr de zile cu soare.

2.3.5 Vânturile

Vânturile de intensitate slabă sunt favorabile culturilor din spații protejate, deoarece ajută la ventilarea aerului din interiorul acestora, însă vânturile puternice pot fi foare dăunătoare, putând distruge solariile. Din această cauză este foarte important de cunoscut viteza și direcția de deplasare a curenților de aer.

Vânturile dominante în zona unde se află localitatea Valea Largă sunt cele din N și S, în timp ce vânturile de NE, E și V au o frecvență mult mai redusă.

2.4 SOLURI

Pe teritoriul Câmpiei Transilvaniei cele mai des întâlnite soluri sunt cernoziomurile levigate, solurile silvestre brune, solurile negre de fâneață, bălanele de coastă, regosolurile, pseudorenzinele (putereaagricola.ro).

Se întâlnesc și zone unde aproape de suprafață sau chiar la suprafața solului se găsesc gresii, acestea având un rol benefic, ele ajută la o încălzire mai timpurie și mai bună a solului.

Spre partea de vest a acestei zone se întâlnesc cernoziomurile carbonatice. Pe parcurs ce înaintăm spre estul Câmpiei Transilvaniei apar și soluri brun închise de pădure și pseudorenzine, acestea din urmă favorizând vegetația forestieră. Pe teritorii mai restrânse putem întâlni lăcoviște sau soluri sărăturate, preponderent în văi, dar și soluri de mlaștină (putereaagricola.ro).

Înaintea înființării culturii de pepene galben, din spațiul de cultură s-au luat probe de sol pentru a afla pH-ul. Pe baza analizei efectuate pe aceste probe s-a aflat că solul unde s-a desfășurat experiența avea valoare neutră (pH = 6,7)

Fig. 2.2 Localitatea Valea Largă

(Sursa: original)

CAPITOLUL 3. CERCETĂRI PROPRII PRIVIND CULTURA PEPENELUI GALBEN ÎN SOLAR

3.1 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Deoarece în spații protejate culturile se pot feri de intemperii și există posibilitatea dirijării mult mai bune a unor factori de mediu, ajutând la înființarea culturilor mai devreme decât în câmp liber și pentru că în județul Mureș condițiile climatice nu sunt cele mai favorabile pentru cultura pepenelui galben, s-a ales ca sistem și loc de cultură, solarul. Cercetările efectuate au urmărit obținerea de producții ridicate și de calitate superioară prin stabilirea fertilizanților aplicați fazial la două cultivare de pepene galben.

Observațiile cumulate pe parcursul experienței se referă la producția totală, producția timpurie, dinamica recoltării, calitatea producție și dinamica creșterii și fructificării plantelor.

Elementele amintite anterior au fost influențate direct de către substanțele nutritive primite în urma fertizărilor faziale organice, respectiv chimice și de către cultivar.

3.2 MATERIALUL BIOLOGIC

Ca și material biologic folosit la înființarea culturii s-au ales hibridul Supra F1 și hibridul Centro F1, ambele produse de firma De Ruiter Seeds (Monsanto).

Supra F1 este un pepene galben de tip Galia, timpuriu. Suprafața exterioară a fructului este galbenă și rugoasă, forma rotundă, cu vigoare de creștere medie. Culoarea pulpei este galbenă–verzuie. Prezintă rezistență la făinare, fuzarioză, virus necrotic și transport. Greutatea fructului se încadrează între 1,8–2 kg. Se pretează pentru cultura în câmp, în solarii și în sere. În spații protejate se poate palisa sau se poate cultiva la sol. Dacă se dorește a fi palisat, fructul nu necesită plasă de susținere (fig.3.1).

Centro F1 este pepene de tip Cantalup, cu suprafața rugoasă, costată, de formă ovală, alb-gălbuie, timpuriu. Vigoarea de creștere a plantei este mare, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Prezintă rezistență la făinare, fuzarioză, transport și depozitare. Pulpa este de culoare portocalie, iar greutatea fructului este de 1,5-1,8 kg. La fel ca și Supra F1, acest hibrid se pretează la cultura în câmp, sere și solarii, palisat sau nu (fig.3.2).

Ambele cultivare prezintă o pulpă cărnoasă, dulce, Centro F1 fiind puțin mai aromat.

Fig.3.1 Cultivar Supra F1

(Sursa: original)

Fig.3.2 Cultivar Centro F1

(Sursa: original)

3.3 METODA DE LUCRU

Pentru a se putea urmări și determina influența cultivarului și a fertilizării faziale asupra plantelor de pepene galben, a fost începută o cercetare care s-a desfășurat în solariile proprii din comuna Valea Largă, județul Mureș, în decursul anului 2015. Cercetarea s-a desfășurat sub forma unei experiențe bifactoriale.

Factorul A a fost reprezentat de fertilizarea fazială:

– chimică (îngrășământ chimic Agriplant)

– organică (gunoi de păsări în proporție de 1:15)

Factorul B a fost reprezentat de cultivar:

– Supra F1

– Centro F1

În urma combinării acestor doi factori au rezultat 4 variante:

Varianta 1: Supra F1 fertilizat fazial cu îngrășământ chimic;

Varinnta 2: Supra F1 fertilizat fazial cu îngrășământ organic;

Varianta 3: Centro F1 fertilizat fazial cu îngrășământ chimic;

Varianta 4: Centro F1 fertilizat fazial cu îngrășământ organic.

Cele 4 variante au fost amplasate în 4 blocuri, fiecare bloc fiind împărțit în 4 diviziuni, rezultând astfel 4 repetiții pentru fiecare variantă (fig 3.3).

Fig. 3.3 Schema de organizare a experienței

Suprafața parcelei experimentale a fost de 15 , iar suprafața totală a experienței a fost de 240 .

Fiecare bloc a fost reprezentat de un strat de 25 m lungime, pe strat așezându-se 2 rânduri de plante, rezultând 30 plante/repetiție.

Toate fertilizările, fie organice, fie chimice, s-au aplicat în aceeași zi. În total s-au aplicat 7 fertilizări suplimentare, la aproximativ 2 săptămâni diferență una de cealaltă. Prima ferilizare fazială s-a aplicat la 12 zile de la plantat, în 14 mai, iar ultima cu 16 zile înainte de a desființa cultura, în 7 august. Restul de fertilizări s-au făcut în 28 mai, 11 iunie, 22 iunie, 8 iulie și 22 iulie.

Plantele variantelor 1 și 3 au fost fertilizate pe parcursul perioadei de vegetație cu îngrășământ chimic sub formă de soluție, prin fertirigare, constând în adăugarea în apa de udare a îngrășământului Agriplant. Acesta conține pe lângă macroelemente principale și secundare și diferite concentrații de microelemente (0,010% B, 0,010% Cu, 0,050% Fe, 0,050% Mn, 0,001 Mo, 0,010 Zn). La fiecare fertilizare s-a ținut cont de vârsta plantelor și cerințele acesteia, așadar, concentrația în macroelemente a fost administrată diferențiat, în funcție de perioada de vegetație. La primele două fertilizări suplimentare s-a folosit Agriplant 8 (10% N, 40% , 10% ) pentru o mai bună înrădăcinare, apoi, următoarea fertilizare s-a făcut cu Agriplant 4 (14% N, 10% , 14% ), pentru dezvoltarea aparatul vegetativ și a fructelor, urmând ca restul de 4 fertilizări să se bazeze pe o concentrație mai mare în , ajutând la fructificare, astfel s-a folosit Agriplant 2 (12% N, 5% , 24% ). La toate cele 3 tipuri de îngrășământ solubil Agriplant s-a folosit concentrația de 0,1%, dizolvând în 1000 l apă 1 kg de îngrășământ.

Plantele variantelor 2 și 4 au fost fertilizate pe parcursul perioadei de vegetație cu îngrășământ organic prin aplicarea a 250 ml soluție la fiecare plantă. S-a folosit gunoi de păsări diluat cu apă în proporție de 1:15, care în prealabil a fost pus la fermentat, cu aproximativ 10 zile înainte, în proporție de 1:5.

3.4 TEHNOLOGIA APLICATĂ ÎN CULTURA EXPERIMENTALĂ

Pregătirea terenului a început din toamnă, după curățarea de resturile vegetale ale culturii anterioare, când s-a fertilizat cu 60 t/ha gunoi de grajd, urmat de o mobilizare adâncă a solului la 30 cm. În primăvară, după ce cultura secundară de spanac s-a încheiat, terenul s-a frezat cu motosapa la 30 cm adâncime, s-a modelat în straturi de 150 cm , s-a plantat în cuiburi, în care s-a adăugat 1 kg îngrășământ organic foarte bine descompus (80% gunoi de grajd, 20% gunoi de păsări).

Semănatul în vederea producerii răsadului s-a realizat în 16.03.2015 în ghivece cu dimensiunea 7x7x6,5cm. S-a folosit ca substrat turbă neutralizată, fertilizată și dezinfectată. S-a asigurat și o rezervă de 10% pentru completarea golurilor. Plantele au răsărit după aproximativ 8 zile.

Îngrijirea răsadului a constat în asigurarea temperaturii optime, udat, plivirea buruienilor, aerisirea spațiului, aplicarea de tratamente pentru prevenirea unor agenți patogeni, fertilizarea suplimentară și călirea.

Temperatura s-a menținut pe parcursul zilei la C și noaptea s-a scăzut până la C. Umiditatea solului s-a menținut la un nivel constant prin udări moderate. Din momentul în care condițiile exterioare de temperatură au permis, s-au făcut aerisiri prin îndepărtarea foliei de la pereții laterali ai solarului. Pentru combaterea buruienilor nu s-au aplicat erbicide, ci s-au efectuat pliviri periodice.

Pentru prevenirea ciupercii din genul Pythium s-a făcut tratament cu Previcur Energy în concentrație de 0,1%. Pentru stimularea dezvoltării sistemul radicular și favorizarea absorbției de elemente nutritive s-au aplicat 2 fertilizări faziale cu Ferticare Starter (15:30:15) în concentrație de 0,1%.

Cu o zi înainte de plantat s-a udat cu o normă mai ridicată de apă pentru a ușura scoaterea plantelor din ghivece și pentru a realiza o rezervă de apă în substratul de cultură.

Plantarea a avut loc în data de 30 aprilie și s-a efectuat manual în gropile făcute anterior. Schema de plantare a fost 90+150/40 realizându-se o desime de 18500 plante/ha (fig.3.4). Răsadurile au avut 4-5 frunze. Prinderea la plantare a avut un procent ridicat, deoarece plantele au fost plantate cu bol de pământ.

Imediat după plantare s-a instalat sistemul de irigare prin picurare și s-a efectuat prima udare.

Fig.3.4 Schema de plantare

Lucrări de întreținere Udarea s-a realizat constant, în fiecare zi sau chiar de două ori pe zi, iar odată ce fructele au început să se matureze, norma de apă a scăzut.

Prașilele manuale s-au efectuat o dată la 2-3 săptămâni, atât între rânduri, cât și între plante pe rând, cu scopul de a combate buruienile.

Au fost aplicate 4 lucrări de conducere a creșterii și fructificării plantelor, după cum urmează: 28 mai, 6 iunie, 22 iunie, 6 iulie. Tulpina principală a fost condusă pe verticală cu ajutorul sforilor până la sârma de susținere, apoi spre planta vecină în lungimea rândului. Pâna la înălțimea de 30 cm s-au îndepărtat toți lăstarii și fructele. În continuare, toți ceilalți lăstari au fost scurtați, lăsându-se pe fiecare câte un singur fruct. Pe măsură ce plantele au crescut s-au defoliat treptat frunzele bazale.

Recoltarea a început în a doua decadă a lunii iulie și s-a încheiat în a treia decadă a lunii august.

3.5 OBSERVAȚII ȘI DETERMINĂRI

Pe parcursul experienței efectuate în comuna Valea Largă în anul 2015 referitor la influența fertilizării faziale asupra a două cultivaruri și influența cultivarului asupra producției, s-au efectuat unele determinări.

Capacitatea de creștere și capacitatea de fructificare a plantelor s-au determinat prin 3 măsurători biometrice efectuate în 2 iulie, 23 iulie și 11 august asupra înălțimii plantelor, numărului de frunze, numărului de fructe legate și numărului de fructe avortate.

Recoltarea fructelor s-a realizat eșalonat, la intervale de câteva zile. Toate fructele culese au fost cântărite pe variante și repetiții, astfel s-a putut determinat atât producția timpurie, cât și producția totală. Producția totală obținută pe parcela experimentală a fost apoi raportată la și în t/ha.

Pe lângă dinamica recoltărilor, producția timpurie și producția totală, s-a urmărit și calitatea comercială a producției. În funcție de aspectul exterior, fructele fiecărei variante au fost sortate pe calități. Calitatea I-a cuprinde pepenii dezvoltați uniform, întregi, cu formă specifică cultivarului. La calitatea a II-a au fost încadrați pepenii deformați, slab dezvoltați, cu defecte mecanice.

PARTEA A III-A. REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAPITOLUL 4. REZULTATE ȘI DISCUȚII PRIVIND CULTURA PEPENELUI GALBEN ÎN SOLAR

4.1 CREȘTEREA ȘI FRUCTIFICAREA PLANTELOR

Din datele tabelului 4.1 se poate observa o diferență în ceea ce privește talia plantelor (m), diferență dată în primul rând de natura fertlizantului fazial aplicat și mai apoi de cultivar. La ambele cultivare fertilizate fazial cu îngrășământ chimic înălțimea plantelor este mai mare pe toată durata efectuării măsurătorilor, cultivarul Centro F1 ajungând la înălțimea medie cea mai ridicată de 3,26 m, în timp ce la varianta unde s-a folosit doar îngrășământ organic, atinge 2,60 m.

Cultivarul Supra F1 prezintă o vigoare de creștere mai redusă având înălțimea medie de 2,89 m la fertilizarea chimică și 2,52 m la cea organică.

Numărul de frunze pe plantă este în concordanță cu talia acestora, astfel că cel mai mic număr de frunze îl întâlnim la varianta 4 (cultivar Centro/ fertilizare fazială organică), iar cel mai mare număr de frunze pe plantă la varianta 3 (cultivar Supra/ fertilizare fazială chimică).

Cel mai mare număr de fructe legate s-a obținut la fertilizarea cu îngrășământ organic la ambele cultivaruri. Cel mai ridicat număr de fructe legate s-a înregistrat la hibridul Supra F1 (8,67 fructe/plantă), iar cel mai scăzut la hibridul Centro F1 fertilizat fazial chimic (6,08 fructe/plantă).

Cele mai puține fructe avortate le-a avut varianta 4 (cultivar Centro/ fertilizare fazială organică), urmată de varianta 1 (cultivar Supra/ fertilizare fazială chimică).

Tabelul 4.1

Creșterea și fructificarea plantelor de pepene galben cultivat în solarii

4.2 PRODUCȚIA TIMPURIE

În urma analizei influenței unilaterale a cultivarului asupra producției timpurii la pepenele galben cultivat în solar, se constată că variantele unde s-a folosit cultivarul Supra au realizat un spor de producție de 51,3%, diferența fiind distinct semnificativă față de variantele unde s-a folosit cultivarul Centro (tabelul 4.2).

Tabelul 4.2

Influența unilaterală a cultivarului asupra producției timpurii (la 31.07) la pepenele galben cultivat în solarii

Luând în analiză influența fertilizării faziale asupra producției timpurii la pepenele galben cultivat în solarii, reiese că variantele la care s-a folosit îngrășământ organic au avut un spor de producție de 3,0% comparativ cu varianta martor, însă neasigurat statistic (tabelul 4.3).

Tabelul 4.3

Influența unilaterală a fertilizării faziale asupra producției timpurii (la 31.07) la pepenele galben cultivat în solarii

Sub influența bilaterală a celor doi factori asupra producției timpurii de pepene galben cultivat în solarii, reiese faptul că varianta unde cultivarul Centro a fost fertilizat fazial cu îngrășământ organic a realizat un spor de producție de 52,3%, semnificativ față de varianta martor (tabelul 4.4).

În schimb, la aceeași fertilizare fazială organică aplicată cultivarului Supra s-au obținut producții medii inferioare producției variantei martor, diferențele nefiind însă asigurate statistic.

Tabelul 4.4

Influența fertilizării faziale și a cultivarului asupra producției timpurii (la 31.07) la pepenele galben cultivat în solarii

Analizând influența cultivarului și a fertilizării faziale asupra producției timpurii de pepene galben cultivat în solarii, reiese faptul că fertilizarea fazială chimică aplicată cultivarului Supra a dus la obținerea unui spor de producție de 112,3%, diferență distinct semnificativă față de varianta martor, unde fertilizarea fazială chimică s-a aplicat cultivarului Centro (tabelul 4.5).

Similar cu varianta unde cultivarul Supra a fost fertlizat fazial cu îngrășământ chimic, și la varianta unde același cultivar a fost fertilizat fazial organic, s-a obținut un spor de producție de 11,3%, neasigurat însă statistic.

Tabelul 4.5

Influența cultivarului și a fertilizării faziale asupra producției timpurii (la 31.07) la pepenele galben cultivar în solarii

4.3 PRODUCȚIA TOTALĂ

Sub influența unilaterală a cultivarului, producția totală cea mai ridicată s-a obținut la varinatele la care s-a folosit hibridul Supra F1, acest cultivar realizând în medie un spor de producție de 49,6%, diferență distinct semnificativă în comparație cu variantele la care s-a folosit cultivarul Centro (tabelul 4.6).

Tabelul 4.6

Influența unilaterală a cultivarului asupra producției totale

În urma analizei influenței unilaterale a fertilizării faziale asupra producției totale de pepene galben, reiese că variantele unde s-a folosit îngrășământ organic au realizat producții medii inferioare cu 9,1%, față de variantele unde s-a folosit îngrășământ chimic, diferențele fiind distinct semnificative. (tabelul 4.7)

Tabelul 4.7

Influența unilaterală a fertilizării faziale asupra producției totale

Sub influența combinată a fertilizării faziale și a cultivarlui asupra producției totale la pepenele galben cultivat în solarii s-au obținut diferențe semnificativ inferioare la varianta fertilizării faziale organice a cultivarului Supra, producția fiind mai scăzută cu 9,2% față de varianta martor (tabelul 4.8).

Diferența inferioară de producție a variantei unde cultivarul Centro s-a fertilizat fazial cu îngrășământ organic față de varianta martor nu este asigurată statistic.

Tabelul 4.8

Influența fertilizării faziale și a cultivarului asupra producției totale

În urma analizei interacțiunii dintre influența cultivarului și a fertilizării faziale asupra producției totale la pepenele galben cultivat în solarii s-au obținut diferențe distinct semnificative pozitive la variantele la care cultivarul folosit a fost Supra. La fertilizarea fazială cu îngrășământ chimic a acestui cultivar, sporul de producție a fost de 49,8%, iar la fertilizarea fazială cu îngrășământ organic, sporul de producție a fost de 49,4% (tabelul 4.9).

Tabelul 4.9

Influența cultivarului și a fertilizării faziale asupra producției totale la pepenele galben cultivat în solarii

4.4 CALITATEA PRODUCȚIEI

Din datele tabelului 4.10 se poate observa că cel mai ridiciat volum al producției de calitatea I-a s-a obținut la cultivarul Supra fertilizat fazial cu îngrășământ chimic, fiind în concordanță cu producția totală mai ridicată.

Cu toate că varianta unde Supra a fost fertilizat fazial organic se află pe locul al doilea ca și producție totală, proporția față de total este mai scăzută (96,23%) față de varianta unde s-a folosit cultivarul Centro și s-a aplicat o fertilizare fazială pe bază de îngrașăminte chimice (98,35).

Tabelul 4.10

Calitatea comercială a producție obținută la pepenele galben cultivat în solarii

4.5 DINAMICA RECOLTĂRII

În experiența desfășurată în localitatea Valea Largă în anul 2015, recoltarea pepenilor galbeni a început pentru toate variantele în a doua decadă a lunii iulie și a ținut până în a treia decadă a lunii august.

Pe baza tabelului 4.11 se poate observa că varianta 1 (cultivar Supra/ îngrășământ chimic) a realizat cele mai bune rezultate, realizând o producție totală de 9,95 kg/. Această variantă a fost urmată de varianta 2 (cultivar Supra/ îngrășământ organic), care pe toată durata de vegetație a avut o producție de 9,03 kg/.

Variantele 3 și 4 au fost mai oscilante și au avut rezultate slabe, cu producții de 6,65 kg/și 6,05 kg/.

Primul fruct recoltat a fost în data de 13 iulie de pe varianta 2 (cultivar Supra/ îngrășământ organic). La două zile distanță, s-a recoltat și de pe plantele variantei 4 (cultivar Centro/ îngrășământ organic). De la variantele fertilizate fazial cu îngrășământ chimic s-a început recoltarea la câteva zile distanță. În data de 19 iulie a început recoltarea și la varianta 3 (cultivar Centro/ îngrășământ chimic).

De la toate variantele s-a cules cel mai mult în decada I a lunii august. Începând cu decada a doua a aceleiași luni, producția pe m2 a început să scadă treptat.

Singura variantă care a cunoscut o creștere a producției pe m2 în ultima decadă a perioadei de vegetație a fost varianta 3 reprezentată de cultivarul Centro fertilizat cu îngrășământ organic, urcând de la 0,82 kg/m2 în decada a II-a din august la 1,34 kg/m2 în următoarea decadă.

Tabelul 4.11

Dinamica recoltării (kg/m2)

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

5.1 CONCLUZII

În urma experienței efectuate pe parcursul anului 2015 în comuna Valea Largă, județul Mureș privind influența fertilizării faziale și a cultivarului asupra producției timpurii și producției totale obținute le pepenele galben cultivat în solarii, se pot contura unele concluzii.

Cu toate că numărul de fructe legate a fost mai ridicat, iar cel de fructe avortate mai scăzut la variantele unde s-a folosit la fertilizarea din timpul vegetației îngrășământ organic, producțiile totale cele mai mari s-au înregistrat la variantele fertilizate chimic, factorul determinant fiind greutatea medie a fructelor la recoltare.

În ceea ce privește producția totală, variantele cele mai bune au fost cele la care s-a folosit la fertilizarea fazială, îngrășământul chimic.

Cu toate că diferența este nesemnificativă, la producția timpurie, fertilizarea fazială pe bază de îngrășământ organic a dus la obținerea de producții mai mari.

Atât în cazul producției timpurii, cât și a celei totale, cultivarul Supra a realizat diferențe de producție distinct semnificative.

Rezultate cele mai bune prin fertilizarea fazială cu îngrășământ organic, care permite obținerea unui produs mai sigur din punct de vedere alimentar, se obțin cu hibridul Supra F1, care în general este mai productiv decât hibridul Centro F1, diferența fiind de 3 kg/m2, în cazul aplicării aceluiași tip de îngrășământ.

Cel mai ridiciat volum al producției de calitatea I-a din total s-a obținut la cultivarul Supra fertilizat fazial cu îngrășământ chimic.

5.2 RECOMANDĂRI

În urma concluziilor rezultate, pentru cultura pepenelui galben în solarii, pentru a se obține producții ridicate, se recomandă folosirea cultivarului Supra, fertilizat fazial pe toată perioada de vegetație cu îngrășământ chimic.

BIBLIOGRAFIE

Ambăruș Creola, 2005, “Cercetări privind modificările fiziologice și biochimice din plantele speciei Cucumis melo în timpul creșterii și dezvoltării”, Teză de doctorat, București.

Bălașa M., 1973, “Legumicultură”, Editura Didatică și Pedagogică, București

Ciofu Ruxandra , N. Stan, V. Popescu, P. Chilom, S. Apahidean, A. Horgoș, V. Berar, K. F. Lauer, N. Atanasiu, 2004, „Tratat de legumicultură”, Editura Ceres, București.

Fițiu A., 2003, „Ghidul legumicultorului în agricultura ecologică”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

Indrea D., S. Al. Apahidean, Maria Apahidean, D. N. Măniuțiu, Rodica Sima, 2012, “Cultura legumelor”, Editura Ceres, București.

Lazăr V., 2004, “Tehnologia valorificării produselor horticole”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.

Mateescu F., 2001, „Livada, grădina și via. Boli, dăunători și tratamete”, Editura M.A.S.T, București.

Măniuțiu D., 2008, “Legumicultură generală”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.

Popescu V. și Popescu Angela, 1999, „Grădina de legume”, Editura Grand, București.

Popescu V. și Popescu Angela, 2003, „Cultura legumelor în câmp și în solarii”, Editura M.A.S.T, București.

Popa S., M. Vlăduț, 1997, “Grădina noastră de legume”, Editura M.A.S.T, București.

Puia Carmen Emilia, 2006, “Fitopatologie horticolă”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

Stan N., N. Munteanu, 2001, „Legumicultură, vol. 2”, Editura Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Stana Doina, 2013, “Practicum de botanică sistematică”, Editura Rustic, Cluj-Napoca.

Vărădie P., G. Sima, 2009, “Recomandări tehnologice pentru cultura legumelor”, Editura Gutenberg Univers, Arad

Pohrib C., M. Petrache, 2011, „Tehnologii moderne de cultură a legumelor timpurii în sere și solarii”, Editura Printech, București.

*** www.agropataki.ro

*** www.fao.ro

*** www.gardenbio.ro

*** www.geo-art.ro

*** www.horticultorul.ro

*** www.hortinform.ro

*** www.map.ro

*** www.marcoser.ro

*** www.metapedia.org

*** www.nationalgeographic.ro

*** www.pe-harta.ro

*** www.scritub.com

*** www.slideshare.net

*** www.putereaagricola.ro

PLANȘA 1

Pepenii galbeni în faza de răsad

Pepenii galbeni în faza de răsad

PLANȘA 2

Plantat

Plantat

PLANȘA 3

Lucrări de dirijare a creșterii și fructificării

Lucrări de dirijare a creșterii și fructificării

PLANȘA 4

Cultura la începutul fructificării

Cultura la începutul fructificării

PLANȘA 5

Cultura în plină producție

Cultura în plină producție

PLANȘA 6

Efectuarea măsurătorilor

Efectuarea măsurătorilor

PLANȘA 7

Recoltarea

Recoltarea