Prof. Univ. Dr. ALEXANDRA ENACHE T i m i s o a r a 2 0 1 6 UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “VICTOR BABES” DIN TIMISOARA FACULTATEA DE MEDICINA… [305653]
UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “VICTOR BABES” DIN TIMISOARA
FACULTATEA DE MEDICINA
DEPARTAMENTUL DE ………………………..
GHERMAN E. CRISTIAN –PUIU
TEZA DE DOCTORAT
Conducator Stiintific
Prof. Univ. Dr. ALEXANDRA ENACHE
T i m i s o a r a
2 0 1 6
UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “VICTOR BABES” DIN TIMISOARA
FACULTATEA DE MEDICINA
DEPARTAMENTUL DE ………………………..
GHERMAN E. CRISTIAN-PUIU
TEZA DE DOCTORAT
DETERMINISMUL PLURIFACTORIAL AL SOLICITARII INTRERUPERII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE
Conducator Stiintific
Prof. Univ. Dr. ALEXANDRA ENACHE
T i m i s o a r a
2 0 1 6
[anonimizat]-ul tabelelor
Multumiri
INTRODUCERE
PARTEA GENERALA
CAPITOLUL 1 – [anonimizat]/Declaratia universala a drepturilor omului
Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a [anonimizat] C.E.D.O.
[anonimizat] (C.P.T.)
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – 2010
[anonimizat] (2006) – [anonimizat] 11 ianuarie 2006
Influenta dreptului penal international asupra normelor pentru drepturile detinutilor si aspecte controversate
Particularitati in sistemele de organizare a detentiei in lume si in tari din Europa
CAPITOLUL 2 – INTROSPECTIE IN SITUATIA DETINUTILOR IN ROMANIA
Legislația cu privire la drepturile deținuților în romȃnia -constitutia romaniei si legea 254/2013
[anonimizat], raliere la standardele internationale
CAPITOLUL 3 – MEDICINA LEGALA SI ELEMENTE DE LEGISLATIE PRIVIND RELATIA CU MEDIUL PENITENCIAR
Istoria Medicinei Legale in Romania si dezvoltarea interdisciplinara
Comparatie cu evidentierea modificarilor prevederilor din legislatie intre Codurile Penal/[anonimizat] 1 februarie 201
Alte prevederi legislative cu referire la mediul penitenciar
Reglementari pentru efectuare a [anonimizat]-legale de aminare / intrerupere a executarii pedepsei
Exemplu de abordare a cazurilor ajunse in atentia C.E.D.O.
PARTEA SPECIFICA/SPECIALA
CAPITOLUL 4 – CERCETAREA APLICATIVA
4.1. Situatia conditiilor, a asistentei medicala si si a starii de sanatate a detinutilor
4.2. Date relevante din Rapoartele de activitate ale Administrației Naționale a Penitenciarelor
– [anonimizat]
4.3. [anonimizat]-legala a IML Cluj in perioada 2000-2014
4.3.1. Introducere si motivatia studiului
4.3.2. Material si metoda
4.3.3. Rezultate
4.3.4. Discutia si analiza rezultatelor
4.3.5. Concluzii
4.4. Considerații bazate pe o comparație între rata deceselor în detenție și rata deceselor în populația generală în Romania – un punct de vedere medico-legal
4.5. Exemplu de Raport al Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție
4.6. Aspecte privind conexiunile între decesele în penitenciar și
întreruperea executării pedepsei pe motive medicale – studiu privind deținuții din județul Cluj în perioada 2011 – 2015
Materiale și metodă
Rezultate
Discutii
Concluzii
Aspecte etice, deontologice si legislative privind relatia
medic – pacient in elaborarea expertizei medico-legale pentru amanarea-intreruperea pedepsei cu inchisoarea pe motive de boală
Introducere si motivatie
Detinutii – o categorie aparte de pacienti
Drepturile si obligatiile persoanelor aflate in detentie – aspecte etice si legale
Date statistice relevante referitoare la situatia detinutilor
Cadrul delimitant in care se efectueaza expertiza pentru amanarea/intreruperea pedepsei privative de libertate pe motive de boala
Subiectivism si obiectivism in relatia comisie – pacient-detinut
Concluzii
Determinismul multifactorial al solicitarii expertizei medico
legale privind intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala
Aspecte legislative
Motivatia cercetarii
Pacienti (detinuti) si metoda
Rezultate
Aspecte ale parametrilor studiati la ambele
grupuri de pacienti-detinuti
Repartitia pe grupuri dupa varsta, mediul de provenienta si nivelul educatiei
Distribuția subiecților conform cu antecedentele patologice (afectiunile prezentate)
Distributia dupa debutul bolii(lor) actuale
Distribuția subiecților ȋn funcție de durata pedepsei
Distributia in functie de cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala
Distributia in functie de cunoasterea de detinuti care au avut solicitari pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala
Influenta sau orientarea de catre colegii de detentie in actiunea de solicitare a expertizei medico-legale
Aspecte ale parametrilor studiati in cadrul
grupului I (cei cu solicitarea expertizei medico-legale)
Distributia dupa mediul de provenienta, nivelul educational si natura bolii
Distributia dupa mediul de provenienta si durata pedepsei
Distributia dupa mediul de provenienta si afectiunile prezentate
Distributia dupa mediul de provenienta, nivelul educational si tipul afectiunilor prezentate
Distributia dupa varsta, mediul de provenienta, nivelul educational si natura bolii
Distributia dupa grupele de varsta in functie de antecedentele patologice
Distribuția subiecților ȋn funcție de cunoaștera condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale și motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale după mediul de proveniența
Distribuția subiecților ȋn funcție de cunoașterea altor deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală, influența/orientarea de câtre alți colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent, a celor care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale și frecvența renunțărilor după mediul de proveniență
Distribuția ȋn funcție de perioada de detenție trecută până la momentul primei solicitări de intrerupere a pedepsei, de motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent și numărul de renunțări la expertizare
Corelatii intre durata pedepsei si grupele de varsta
Corelatii intre parametrii reprezentati de cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție până la momentul primei solicitări si motivele reale ale solicitării
Corelatii intre varsta aplicantilor, cunoasterea altor detinuti care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale, influenta / orientarea acestora, numarul de solicitari si renuntari
Corelatii intre grupele de varsta si motivele declarate pentru renuntarea la finalizarea expertizei medico-legale?
Discutii
Concluzii
CAPITOLUL 5. DISCUTII FINALE
CAPITOLUL 6. CONCLUZII
CAPITOLUL 7. BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 8. ANEXE
LISTA CU LUCRARI STIINTIFICE PUBLICATE
Lista abrevierilor
APADOR-CH – Asociatia pentru apararea drepturilor omului in Romania – Comitetul Helsinki
ANP – Administratia Nationala a Penitenciarelor
ATI – Anestezie si Terapie Intensiva
CE – Consiliul Europei
CEDO – Curtea Europeana a Drepturilor Omului
CMCE – Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei
CPT – Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane
CP – Codul Penal
vCPP – vechiul Cod de Procedură Penală
nCPP – noul Cod de Procedură Penală
DGP – Directia Generala a Penitenciarelor
DNP – Directia Nationala de Probatiune (din cadrul Ministerului Justitiei)
DSP – Directia de Sanatate Publica
HG – Hotarare de Guvern
ICCJ – Inalta Curte de Casatie si Justitie
IML – Institutul de Medicina Legala
INML – Institutul National de Medicina Legala
INRS – Institutul National Roman de Statistica
LADO – Liga Apararii Drepturilor Omului
MAE – Ministerul Afacerilor Externe
MAI – Ministerului Administratiei si Internelor
MJ – Ministerul Justitiei
MO – Monitorul Oficial
MS – Ministerul Sanatatii
NCCHC – Comisia nationala pentru asistenta medicala in mediul correctional (SUA)
ONG – Organizatie non – Guvernamentala
ONU – Organizatia Natiunilor Unite
OU – Ordonanta de Urgenta
REML – Raport de Expertiza Medico-Legala
SJML – Serviciu Judetean de Medicina Legala
SMC – Sanctiuni sau masuri comunitare
SP – Spital Penitenciar
SPACE – Statisticile Penale Anuale ale Consiliului Europei
TCIY – Tribunalul Criminal International pentru fosta Yugoslavie
UE – Uniunea Europeana
Index-ul figurilor
Index-ul tabelelor
Multumiri,
Teza de doctorat reprezintă o încununare a activității științifice, în domeniul de cercetare ales. Eforturile in sensul documentarii, cercetarii pentru a elabora o astfel de lucrare au fost sustinute pe o durata care se masoara in ani de zile.
Deși este eminamente un studiu individual, în care, în calitate de autor, am prezentat stadiul actual al problemei abordate si am efectuat studii cat mai relevante pentru ipotezele cercetate, pe parcursul acestui drum sinuos si de durata, am avut alături persoane de o mare calitate profesională și umană, cărora aș dori să le mulțumesc în cele ce urmeaza:
In primul rand doresc sa ii mulțumesc doamnei Prof. Univ. Dr. Alexandra Enache, în calitatea sa de coordonator stiintific al tezei de doctorat, pentru timpul și răbdarea acordate în alegerea tezei, pentru sprijinul in conturarea ideilor directoare, in elaborarea structurii dar si in analiza si implementarea rezultatelor. In toate etapele parcursului acestei colaborări am găsit în domnia sa un mentor și un ghid de nadejde în călătoria spre realizarea obiectivelor propuse.
Mulțumesc celor din structurile de personal ale Administrației Naționale a Penitenciarelor din Romȃnia și, în special, personalului din Spitalul-Penitenciar Dej, adevarati colegi, pentru deschiderea spre colaborare de care au dat dovada si sprijinul în vederea efectuării studiilor privind deținuții-pacienti din această instituție.
Deasemenea, le mulțumesc colegilor membri ai catedrei de Medicină Legală a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca pentru disponibilitatea acordată în efectuarea de cercetare în tema studiată și concretizarea acestora prin articole relevante în literatura de specialitate, la care au participat în calitate de coautori.
Mulțumesc colegilor medici în cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru susținerea oferită în acest demers, atȃt științific prin facilitarea accesului la arhiva instituției pentru realizarea studiilor, cȃt și moral.
Nu în cele din urmă, aș dori să mulțumesc familiei pentru suportul, răbdarea și întelegerea oferite pe întreg parcursul acestei provocări consumatoare de timp și energie.
INTRODUCERE
Situatia detinutilor reprezinta o tema de interes si preocupare permanenta pe plan mondial si european. Aceasta trebuie privita si prin prisma ralierii la prevederile specifice legate de drepturile omului si implicit dreptul la asistenta medicala, la care tara noastra a aderat.
Exista multiple modalitati de reflectare a aspectelor privind conditia persoanelor aflate in stare de detentie. Informatiile obiective, cu specificitate pentru mediul penitenciar, sunt reprezentate de cele ce au ca sursa datele relevate de institutiile a caror activitate este caracterizata de o directa implicare in mediul penitenciar. In sfera preocuparilor institutiilor medico-legale sunt incluse competente specifice prin efectuarea de expertize medico-legale, la solicitarea organelor de cercetare penala si a instantelor de judecata. Expertiza medico-legala reprezinta un instrument important in elaborarea aprecierilor privind viata in detentie, prin situatiile variate abordate care includ aspecte de natura traumatologica, psihiatrica si inclusiv fundamentarea unui diagnostic de deces cert in cazurile de deces in penitenciar.
Expertiza medico-legala traumatologica, pe persoane in viata identifica existenta si apreciaza mecanismul de producere al leziunilor in cazul detinutilor victime ale traumelor auto- sau heteroproduse.
Expertiza medico-legala psihiatrica stabileste diagnosticul afectiunilor psihice ale pacientilor-detinuti, prezente de la debutul incarcerarii sau aparute in perioada de detentie, permitand stabilirea unei atitudini terapeutice adaptate.
Identificarea cauzelor de deces in randul populatiei penitenciare, aprecierea fenomenelor de violenta reprezinta cheia identificarii masurilor necesare in adaptarea asistentei medicale si a masurilor de ordin psiho-social sau psihiatric, pentru contracararea si reducerea incidentei acestor fenomene.
Nu in ultimul rand, expertiza privind amanarea sau intreruperea pedepsei privative de libertate pe motive medicale este chemata sa se pronunte cu referire la starea de sanatate a detinutului-pacient si evaluarea riscului vital, prin coroborarea intregii documentatii medicale a acestuia.
Fiecarei expertiza este caracterizata de un inalt grad de specificitate, reprezentand o analiza complexa si complete a fiecarui caz examinat. Obiectivele acestei expertize interdisciplinare sunt reprezentate de stabilirea unui diagnostic de certitudine care include si evaluarea stadiului afectiunilor precum si a tratamentului indicat adresat acestora dar si precizarea existentei posibilitatilor de efectuare a tratamentului in reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP). Concluziile expertizei trebuie completate cu mentionarea eventualei recomandari privind intreruperea pedepsei in vederea instituirii tratamentului de specialitate necesar.
Avand in vedere cadrul legal actual referitor la solicitarea unei astfel de expertize medico-legale, contextul existentei unui numar in crestere al populatiei penitenciare, se poate extrapola o crestere in numarul solicitarilor.
Comisiile de expertiza medico-legala pentru amanarea/suspendarea pedepsei pe motive de boala trebuie sa raspunda tuturor solicitarilor prin elaborarea intr-un termen rezonabil a expertizelor.
Mijloacele umane si materiale mobilizate pentru finalizarea acestor expertize sunt dependente de numarul personalului medical din reteaua de medicina legala si din mediul penitenciar.
Transportul in vederea examinarii pacientului de catre comisie, pentru efectuarea examenelor de specialitate indicate, asigurarea personalului pentru paza in conformitate cu normele specifice de securitate presupun deasemenea costuri financiare care trebuie asigurate de sistemul penitenciar. Implicatiile legate de costuri se refera atat la sistemul de acordare a asistentei medicale din reteaua ANP cat si la unitatile sanitare specializate din reteaua Ministerului Sanatatii (MS).
Subiectul propus in actuala lucrare il constituie abordarea determinismului complex al solicitarii expertizei medico-legale pentru amanarea/intreruperea pedepsei pe motive de boala.
In cadrul temei propuse, s-a impus ca necesara efectuarea unei analize complexe referitoare la aspectele vietii detinutilor prin prisma respectarii drepturilor acestora si in principal a celui la asistenta medicala. Sunt incluse aspecte legate de evolutia cadrului legal si prevederile actuale, de situatia acordarii asistentei medicale in mediul penitenciar (cu ilustrarea realitatilor referitor la morbiditate si mortalitate) si privind relatia medic-pacient in cadrul elaborarii expertizelor medico-legale.
In conditiile considerarii accesului la asistenta medicala a detinutilor ca avand un caracter restrictiv si limitant (prin faptul ca ANP trateaza detinutii in cadrul retelei sanitare proprii) devine evident ca expertiza medico-legale pentru intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala se impune ca o completare necesara de a asigura accesul persoanei private de libertate la o asistenta medicala completa.
In acest sens, prezenta lucrare propune, in principal, cunoasterea realitatilor privind informarea detinutilor despre cadrul in care functioneaza institutia expertizei medico-legale si o analiza a perceptiei acestora in legatura cu accesibilitatea si utilizarea acestui tip de expertiza. Concomitent, s-a urmarit identificarea cazurilor care exced in mod abuziv limitele solicitarii intreruperii pedepsei privative de liberatate pe motive de boala si a cauzelor acestor situatii.
Metodologia adoptata a constat in administrarea unui chestionar, structurat cuprinzator pentru problematica propusa, direct persoanelor potential implicate in demersul pentru efectuarea expertizei medico-legale, reprezentate de pacientii-detinuti din cadrul unuia dintre cele mai mari penitenciare spital din tara.
Rezultatele inregistrate au fost prelucrate statistic, pentru o ilustrare
adecvata a aspectelor mentionate si pentru crearea premiselor extragerii de concluzii aplicabile pentru optimizarea acestui tip specific de activitate prin identificarea situatiilor de natura sa incarce in mod nejustificat activitatea comisiilor de specialitate.
II.CONTINUT
PARTEA GENERALA
CAPITOLUL 1
EVOLUTIA PROBLEMEI REPREZENTATE DE IMPORTANTA ACORDATA DREPTURILOR PERSOANELOR DETINUTE – PE PLAN MONDIAL SI IN TARA NOASTRA
Drepturile omului/Declaratia universala a
drepturilor omului
Secolul XX a insemnat aducerea in atentia opiniei publice mondiale a unor probleme, care pana atunci nu au constituit o preocupare, dar au devenit rapid de interes general. Odata cu explozia dezvoltarii economice industriale au fost inregistrate noi idei si directii de dezvoltare pe plan stiintific si cultural care au marcat noi inceputuri in modul de a privi fiinta umana ca element al societatii. Diferitele forme de discriminare pe considerente de rasa, etnie, sex si convingeri religioase, care erau acceptate sau percepute ca fiind aspecte incadrabile in normalul realitatii, au ajuns sa fie criticate si combatute odata cu progresul inregistrat in dezvoltarea stiintelor socio-umane si in domeniul medical. Devine evident faptul ca in contextul ridicarii si afirmarii natiunilor constituite din ansambluri sociale de rasa si etnii diverse, au aparut noi concepte caracterizate de fundamentarea si afirmarea egalitatii in drepturi pentru toti indivizii din societate.
Constituirea de foruri sau organisme internationale cu rol de liber-arbitru in rezolvarea unor probleme majore privind conflictele globale, a creat premisele si a permis luarea unor decizii importante legate de drepturile fundamentale ale omului si implementarea acestora in tarile care au aderat la acestea. Astfel s-a ajuns la situatia contemporana cand pe plan mondial au fost create sunt in vigoare numeroase prevederi adoptate de organismele internationale (la care au aderat imensa majoritate a tarilor), care stipuleaza drepturile fundamentale a caror respectare constituie garantia asigurarii unei vieti demne fiecarei fiinte umane.
Intre primele documentele emise de Organizatia Natiunilor Unite (ONU), se remarca Declaratia universala a drepturilor omului care cuprinde mai multe articole referitoare la drepturile persoanei in general. Aceasta a fost adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generală a ONU, prevederile fiind aplicabile odata cu ratificarea documentului in tarile membre ale organizatiei.
Fig.
Declarația reprezintă un ansamblu de drepturi general valabile și necesare a fi aplicate tuturor persoanelor de pe Terra cu scopul declarat de a evita orice fel de lezare a integrității fizice, psihice și psihologice ale oricărui individ. Toate națiunile au fost invitate să adere la această declarație comună, cu caracter general, in dorinta de a eradica sau, cel putin, de a limita situatiile diferitelor forme de abuz impotriva fiintei umane.
Această declarație conține un numar de 30 de articole ce constituie sursa și suportul a numeroase legi și regulamente cu privire la respectarea drepturilor omului. Transpunerea în cadrul legilor proprii de catre fiecare tara trebuie sa pastreze principiile enuntate si sa fie aplicabile multiplelor situații în care acestea pot fi incalcate. Inca din Articolul 1 se statueaza ca toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. La o prima analiză a conținutului Declarației universale a drepturilor omului, singura referire la termenul ,,deținut” apare în Articolul 9, unde este interzisă explicit și fără echivoc arestarea sau menținerea unei persoane în stare de privare de libertate fără temei. Remarcam ca nu exista referire specifica la persoane aflate in stare de detentie, dar aplicabilitatea articolelor acopera inclusiv detinutii.
Totuși, sunt mai multe articole din care reies drepturi fundamentale ale deținuților ce trebuie respectate. Deasemenea, o persoană aflată în custodie devine responsabilitatea instituției abilitate în cadrul căreia este încarcerat, această instituții fiind obligată să asigure deținutului un cadru de efectuare a pedepsei privative de libertate în care drepturile să îi fie respectate. Caracterul universal al Declaratiei rezulta si din faptul ca in cazul persoanelor detinute care suporta consecintele luarii in custodie de catre autoritati, constand in privarea de libertate ca urmare a unei sentinte, raman valabile celelalte drepturi consacrate pentru beneficiul tuturor persoanelor, fara niciun fel de deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinie politica sau alt fel de opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.
Aceste considerente se aplica in toate statele semnatare indiferent de statutul politic sau juridic.
Declarația drepturilor omului interzice explicit orice formă de discriminare a indivizilor, indiferent de criterii (Articolul 2), asa ca acesta trebuie respectat inclusiv în cadrul deținuților. Aceștia trebuie să își ispășească pedeapsa în condițiile prevăzute de lege, dar fără a fi supuși suplimentar vreunei forme de discriminare indiferent care ar fi aceasta. Se garanteaza ca orice persoana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale – Articolul 3, și este de datoria instituțiilor statului să asigure respectarea acestora inclusiv pentru persoanele aflate în detenție. Este blamata si interzisa categoric orice masura coercititiva sau punitivă ce atentează la integritatea fizică și/sau psihică a individului, aratandu-se ca nimeni nu va fi supus la torturi, pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante – Articolul 5. Oamenii sunt egali în fața legii iar aceasta trebuie sa ii protejeze fara deosebire, inclusiv fata de o eventuala incalcare a drepturilor fundamentale recunoscute prin constituție sau lege. Protectia conferita se refera si la interzicerea arestarii, detinerii sau exilarii in mod arbitrar, precum si la garantarea dreptului la un proces corect și echitabil – Articolul 9,10. Aspectele sunt valabile la fiecare moment la existenței persoanei, inclusiv pe perioada de detenție, fiind garantate libertatea de gȃndire, de orientare religioasă, existand oricand posibilitatea schimbării – Articolul 18.
Poate, cel mai des invocat atunci cȃnd se vorbește de nerespectarea drepturilor persoanelor aflate în detenție este Articolul 25 care garanteaza o calitate adecvată a vieții, cuprinzȃnd asistența medicală, conditii decente de trai, cu referiri inclusiv la situații deosebite, cum ar fi boala sau invaliditatea.
Se mai citează dreptul la familie, la intimitate, la posibilitatea de a studia, la muncă în condiții echitabile și cu respectarea celorlalte drepturi, la proprietate și la întemeierea unei familii.
Acest ansamblu de drepturi fundamentale reprezintă piatra de temelie a societății moderne. În situația ideală a respectării tuturor acestor drepturi, societatea s-ar îndrepta spre o stare perfectă de echilibru, în care fiecare individ își aduce aportul, în măsura posibilității personale, la bunăstarea și pacea generală.
Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul
deținuților
Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților reprezinta un document de importanta covarsitoare, un punct de turnura alaturi de Declaratia asupra drepturilor omului cu referire la recunoasterea statutului fiecarei fiinte umane, inclusiv pentru cei pedepsiti de societate.
In esenta, acest document este un set de reguli adoptat la Primul Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delicvenților în anul 1955 și constituie un ansamblu de soluții cu privire la buna organizare a sistemelor penitenciare din lume, precum și la tratamentul acordat deținuților. Deși se acceptă că idealul este imposibil de atins și sistemele penitenciare din lume variază în funcție de particularitățile locale, această colecție de reguli minime se dorește a fi universal valabilă în virtutea respectării drepturilor omului, fie el și încarcerat, oriunde în lume.
Este structurat în două părți, intitulate ,,Reguli de aplicare generală” și ,,Reguli aplicabile la categorii speciale”. În completare, sunt menționate și aspecte privind ,,Recrutarea, pregătirea și statutul personalului de penitenciar”.
Astfel, în capitolul ,,Reguli de aplicare generală” sunt menționate reguli cu privire la gestionarea datelor despre detinuti (înregistrarea deținuților, separarea categoriilor de deținuți), dar si aspectele de respectat privind conditiile generale de cazare si de viata a detinutilor (specificațiile încăperilor destinate deținerii, aspecte privind igiena personală a deținuților, îmbrăcămintea și așternutul, alimentația, exercițiile fizice). Referirile continua cu reguli si recomandari pentru asistența medicală, instituirea disciplinei, a pedepselor, a mijloacelor de constrȃngere dar si in legatura cu depunerea obiectelor aparținȃnd deținuților, inspecția deținuților si modalitatile transferului intre unitatile penitenciare. O atentie aparte este orientata catre atitudini care sa pastreze, sa incurajeze si sa favorizeze contactul persoanelor incarcerate cu mediul din afara inchisorii (vizite, acces la stiri din lumea exterioară, acces la manifestari culturale, religioase etc).
Sunt stipulate reguli privind necesitatea informarii clare a detinutilor asupra drepturilor pe care le au dar și despre dreptul acestora de a formula plȃngeri referitoare la neconformitatile constatate sau considerate.
În contextul temei aceste teze este util a fi detaliate regulile minime cu privire la standardele de asistență medicală necesare a fi aplicate pentru respectarea dreptului deținuților la diagnostic și tratament medical. Astfel, regulile prevăd ca fiecare unitate de detenție să beneficieze de serviciile a cel puțin un medic, acesta fiind necesar să aibă, pe lȃngă specialitatea sa de bază, și cunoștințe minime în domeniul psihiatriei. În cazul în care deținuții au nevoie de îngrijiri medicale specializate, ce depășesc dotarea materială și umană a cabinetelor medicale din penitenciare, aceștia trebuie transferați în unități specializate de tip spital-penitenciar sau în spitale aparținȃnd rețelei sanitare publice. De asemenea, orice persoană încarcerată are dreptul la asistență medicală stomatologică specializată.
În penitenciarele pentru femei trebuie să existe facilități personalizate destinate situației în care pacienta-deținut este gravidă, naște în penitenciar sau este lăuză. Se recomandă ca, în măsura posibilităților, să se transfere pacienta într-o maternitate aparținȃnd rețelei medicale publice în vederea nașterii. Dacă aceasta nu este posibil și naștere are loc în penitenciar, acest aspect nu va fi menționat sub nici o formă în documentele de înregistrare a nașterii nou-născutului (n.n. probabil pentru a evita orice formă de discriminare ulterioară. În cazul în care, după naștere, mama primește permisiunea de a avea copilul alături în mediul penitenciar, atunci penitenciarul trebuie să o susțină prin punerea la dispoziție de personal calificat în domeniul acordării asistenței și îngrijirilor nou-născutului și sugarului.
Medicul fiecărui penitenciar este responsabil cu examinarea fiecărui deținut. Situațiile în care medicul trebuie să examineze deținutul sunt multiple și includ: intrarea în mediul penitenciar, ori de cȃte ori pacientul prezintă semne și simptome ale unei boli, precum și la cerere.
De menționat este că medicul va examina pacientul ce prezintă semne de boală indiferent dacă pacientul solicită acest lucru; solicitarea poate veni și din partea lucrătorilor din penitenciar sau medicul se poate autosesiza cu privire la existența unei boli a unui deținut. Între atribuțiile medicului de penitenciar mai intră depistarea și raportare unor patologii infecto-contagioase, cu potențial de propagare în cadrul unei comunități închise, precum și evaluarea capacității fizice de a lucra a persoanelor încarcerate, în vederea propunerii unui program de muncă adaptat capacității individuale a fiecărui deținut. In cazul unor afectiuni contagioase, boli grave sau aflate in stadiu avansat, precum si in cazuri de deces, aspectele se vor comunica apartinatorilor. Pe lȃngă partea de asistență medicală, medicul din penitenciar are rolul de consilier al directorului penitenciarului în toate aspectele cu privire la calitatea vieții deținuților, respectiv oricare latură a îngrijirilor care, în situația în care nu este corespunzătoare, poate aduce atingere sănătății persoanelor aflate în detenție. Domeniile în care medicul formulează sfaturi avizate către conducerea penitenciarului includ hrana deținuților, sub aspect calitativ, cantitativ și din punct de vedere al modalității de preparare, măsuri cu privire la normele sanitare ale spațiului de detenție și ale persoanelor încarcerate, sub aspectul curățeniei, igienei personale, iluminării, ventilației, calității hainelor și așternuturilor, precum și a activității fizice. Directorul penitenciarului trebuie să ia la cunoștință de aspectele sesizate de către medic și, după caz, să ia măsurile ce se impun pentru remedierea deficiențelor sesizate. În cazul în care nu este de acord cu cele sesizate de medic ori este de acord, dar luarea de măsuri corective depășește sfera lui de atribuții sau competență, directorul penitenciarului anunță cele sesizate de medic, împreună cu opinia personală, forurilor superioare abilitate.
La sectiunea de ,,Reguli aplicabile la categorii speciale” sunt menționate norme privind conducerea așezămintelor de detenție, tratamentul la care sunt supuși deținuții, clasificația și individualizarea deținuților, recompensele și munca, instruirea și îndeletnicirile plăcute, precum și relațiile sociale. De asemenea, sunt menționate reguli minime necesare în managementul paciențiilor psihiatrici, precum și a celor aflați în detenție preventivă ori arest. Cu referire la asistența medicală din penitenciar, în partea specială sunt prevăzute norme de conduita cu privire la măsurile oportune a fi luate în situația particulară a unui deținut bolnav psihic. Astfel, este prevăzut explicit faptul că acești indivizi trebuie încarcerați în așezăminte special destinate și nu în închisorile obișnuite, alături de ceilalți deținuți. Acestora trebuie să li se asigure, pe toată perioada detenției, asistență medicală specializată. În cazul în care deținutul se află temporar într-o închisoare obișnuită, asistența medicală psihiatrică trebuie să le fi asigurată de către personalul medical din cabinetul ce funcționează în incinta penitenciarului respectiv.
Cu titlu de recomandare este menționată continuarea tratamentului psihiatric sub supraveghere autorizată după eliberarea din detenție, împreună cu măsurile specifice de reintegrare socială a acestora.
Acest ansamblu de reguli minime reprezintă un instrument important în centralizarea măsurilor necesare a fi luate în ceea ce îi privește pe deținuți deoarece drepturilor omului sunt enunțate în acest document și sunt detaliate în conformitate cu particularitățile, cerințele și restricțiile vieții într-un sistem penitenciar.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice
A fost adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966, iar in tara noastra a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974. Statele semnatare s-au raliat in sustinerea principiilor formulate constand in recunoașterea si garantarea demnității si drepturilor tuturor fiintelor umane. Aceste drepturi decurg din principiul respectarii demnitatii inerente a persoanei umane, în armonie cu idea de beneficiu pentru toti oamenii prin libertățile civile, politice și economico-sociale sau culturale.
Tarile semnatare vor respecta și garanta drepturile stipulate fara niciun fel de deosebire intre persoane, inclusiv cu garantarea posibilitatii unei cai de recurs. Pe langa stipularea egalitatii intre sexe – Articolul 3), este mentionata inadmisibilitatea limitarii sau restrictionarii oricaruia dintre drepturile și libertățile recunoscute, in special cu referire la orice derogare de la drepturile fundamentale ale omului – Articolul 5. Deasemenea, este prevazuta la Articolul 7, interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante precum si faptul ca o persoană să fie supusă la experiențe medicale sau științifice fara obtinerea consimtamantului acesteia.
Referiri mai directe la situatia detentiei se remarca in cadrul
Articolului 9 care, in mod similar prevederilor Declaratiei drepturilor omului arata ca individul are dreptul la libertate, la securitatea persoanei sale si nu poate fi arestat sau deținut în mod arbitrar, cu exceptia unei motivatii legale și cu respectarea tuturor procedurilor legale. Astfel, oricarui arestat trebuie sa i se aduca la cunostinta, în momentul arestării sale, despre motivele acestei arestări, învinuirea care i se aduce. Acesta trebuie adus cat mai repede în fața unei instante. Judecata trebuie sa aiba loc intr-un interval de timp rezonabil. Cu referire la persoanele cu statut de detinut (persoană privată de libertate) este stipulata obligativitatea de a fi tratată cu umanitate și cu respectarea demnității inerente persoanei umane. Se mentioneaza necesitatea asigurarii unui regim de detentie care sa include masuri pentru îndreptarea lor și reclasarea lor din punct de vedere social – Articolul 10. Dreptul de a nu fi supus vreunei constrângeri referitor la libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere este garantat prin Articolul 18.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale – Constituirea Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Aprobata in Romania incepand din mai 1994, Conventia itereaza prevederile din Declarația universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948), avand ca scop recunoașterea și aplicarea universală și efectivă a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel sunt reafirmate principii referitoare la dreptul la viata (Articolul 2) si afirmarea interzicerii torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (Articolul 3).
Articolul 5 stipuleaza cazurile in care o persoana poate fi retinuta:
pe baza condamnării pronunțate de un tribunal abilitat;
dacă a fost arestat sau nu s-a supus la o hotărâre
pronunțată, conform legii;
în vederea aducerii sale în fața autorității, sau când există
motive temeinice că a săvârșit o infracțiune, sau pentru a împiedica savarsirea unei infracțiuni sau să fugă după săvârșirea acesteia;
in cazul unei persoane susceptibile să transmită o boală
contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond.
Orice persoană arestată trebuie să fie informată in scurt timp, pe intelesul ei asupra motivelor arestării si acuzatiilor aduse si trebuie adusa in fata unei instante in cat mai scurt timp si judecată într-un termen rezonabil. Lipsirea de libertate da dreptul la recurs la o instanta superioara care sa se pronunte asupra legalității deținerii, iar victimele abuzurilor au dreptul la reparații. Interzicerea discriminării pe orice motiv este mentionata la Articolul 14.
Una dintre hotararile importante din cadrul acestei conventii se regaseste in constituirea organismului intitulat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Aceasta a fost infiintata conform Articolului 19, avand drept scop aplicarea si asigurarea respectarii principiilor afirmate. Accesul la acest for este posibil după epuizarea tuturor căilor de recurs interne, și într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive.
Fig.
In urma analizarii situatiilor acceptate si luate in dezbatere, in cazurile in care exista imposibilitatea inlaturarii in totalitate a daunelor stabilite, Curtea poate acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă. – (Articolul 41).
Institutia Comisarului pentru Drepturile Omului al
Consiliului Europei – Rapoarte privind Romania
Consiliul Europei (CE) a hotarat înființarea postului de Comisar pentru Drepturile Omului prin adoptarea Rezolutiei (99)50 – adoptata de Comitetul de Miniștri, la 7 mai 1999, Sesiunea a 104a, la Budapesta.
Comisarul este ales pentru un mandat de 6 ani care nu poate fi reînnoit. Acesta are atributii de organism cu caracter extrajudiciar, este independent si imparțial, beneficiaza de colaborarea statelor membre pentru îndeplinirea independentă și efectivă a atribuțiilor. Atributiile principale constau in: promovarea educației si sensibilizarea asupra drepturilor omului si a respectarii acestora conform normelor europene acceptate; colaborarea cu structurile Convenției Europene a Drepturilor Omului sau cu alte instrumente de lucru ale Consiliului Europei; sa intocmeasca rapoarte anuale pe baza constatarilor si sa emita recomandări sau opinii; sa colaboreze cu organism nationale, furnizand expertiza expertiză cu privire la apărarea drepturilor omului și la prevenirea încălcării lor; sa ajute la remedierea unor imperfectiuni ale legislatiei din tarile Uniunii Europene (UE); sa raspunda la sesizari inaintate de structure guvernamentale sau legislative si de mediatori nationali – persoane fizice sau organizații.
Vizita efectuata in tara noastra in anul 2002 a fost urmata de
emiterea unui raport despre situatia penitenciarelor, constatandu-se degradarea multor penitenciare, suprapopularea si insuficienta numarului de paturi – grad de ocupare minim 137% pana la 353%. S-a mentionat, in scopul reducerii suprapopularii, necesitatea dezvoltarii unui sistem de pedepse alternative privarii de libertate asociat cu o eficientizare a sistemului eliberarilor conditionate precum si recomandarea unei politici judiciare cu folosirea restransa a pedepselor privative de libertate.
In anul 2006 a fost publicat un nou raport referitor la perioada 2002
2005 in care se consemnau persistente ale aspectelor negative dar cu constatarea eforturilor depuse pentru imbunatatrirea acestora:
din 44 penitenciare 15 asigurau conditii satisfacatoare iar 6
conditii deosebit de dificile;
suprapopularea s-a redus semnificativ – grad mediu de ocupare
101% (in 2004) – cu semnalarea unor cazuri individuale intolerabile cu 288% grad de ocupare (Penitenciarul Bacau);
insuficienta personalului afecteaza, in conditiile suprapopularii si
a insuficientei de echipamente) activitatea pentru reintegrare;
se noteaza pozitiv transparenta referitoare la situatia din
inchisori (publicarea de statistici de catre Ministerul de Justitie – MJ);
in cazuri izolate (Penitenciarul Jilava) inca exista majore
probleme de suprapopulare si in asigurarea de conditii decente detinutilor.
Ulterior ultimului raport mentionat, in tara noastra au fost depuse
eforturi consistente material si umane in vederea imbunatatirii conditiilor din penitenciare dar si adoptarea de masuri alternative la pedeapsa cu inchisoarea. Au fost depuse eforturi pentru cresterea capacitatii sistemului, modernizarea in continuare a celor existente sau chiar contruirea de noi unitati penitenciare cu respectarea standardelor stabilite de organismele europene.
Institutia Comitetului European pentru Prevenirea
Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT)
Infiintarea structurii dateaza din 1987 odata cu adoptarea Convenției cu același nume a Consiliului Europei – Articolul 1 – "Se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT). Prin intermediul vizitelor, CPT-ul examinează tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi, dacă este cazul, a protecției acestor persoane împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante."
Actiunile CPT-ului constituie un element primordial in scopul prezervarii drepturilor omului prin cele doua mecanisme ale sale: un mecanism extrajudiciar “proactiv” alături de mecanismul judiciar „reactiv” reprezentat de CEDO. Rolul este investigativ si preventiv prin efectuarea de vizite periodice în toate statele semnatare ale conventiei dar si de vizite ad-hoc (inopinate).
In cadrul vizitelor, CPT-ul are dreptul de a se deplasa pe teritoriul statului respectiv fără niciun fel de restricție, în orice loc unde persoanele sunt private de libertate de catre o autoritate publica si are dreptul de a se mișca înăuntrul acestor locuri fără restricție; poate solicita informații complete în locurile unde sunt ținute persoanele private de libertate, sau alte informații necesare pentru a-și îndeplini sarcinile; poate solicita intervievarea personala in conditii de confidentialitate a persoanelor private de libertate – penitenciare, secții de poliție, spitale de psihiatrie, zonele de detenție ale cazarmelor militare, cămine-azil, tabere de refugiati, locatii speciale pentru tinerii privați de libertate.
Principii fundamentale care guvernează relațiile dintre CPT și Părțile la Convenție sunt cooperarea și confidențialitatea. Obiectivul declarat este ameliorarea si prevenirea relelor tratamente asupra categoriilor de persoane mentionate. Fiecare vizita se finalizeaza cu intocmirea unui raport care cuprinde aspectele constatate dar si recomandari. Raportul fiecarei vizite este, în principiu, confidențial dar aproape toate statele aleg, in scopul asigurarii transparentei, să publice raportul.
Fig.
CPT a efectuat dupa 1990 mai multe vizite in scop de control al situatiei in domeniul penitenciarelor din tara noastra, incluse in rapoartele generale din anii 1992-2015 (sursa Internet: www.cpt.coe.int). Urmare a cestor vizite au fost intocmite o serie de rapoarte obiective menite sa semnaleze principalele probleme cu care se confrunta sistemul penitenciar si sa permita conturarea masurilor pentru contracararea si rezolvarea acestora. Principiul general, il constituie faptul că, in virtutea drepturilor fundamentale ale individului, deținuții sunt îndreptățiți la același nivel de îngrijire medicală ca și persoanele care trăiesc în libertate.
In urma desfasurarii controalelor au fost sesizate aspecte care au stat la baza emiterii de recomandari privind acordarea asistentei medicale, care pot fi grupate in următoarele categorii principale:
Conditii referitoare la accesul la un doctor:
la intrarea în închisoare deținuții trebuie să fie văzuți de
indata din punct de vedere medical de un membru al serviciului de îngrijire medicală, care poate fi medicul sau asistent(a) calificata;
se recomanda informarea prin mijloace scrise (brosura)
despre îngrijirea medicală și măsurile de bază ale igienei;
asigurarea accesului pentru toti deținuții la medic
cu asigurarea consulturilor de specialitate;
programul serviciului de îngrijire medicală trebuie sa
fie permanent (să răspundă solicitărilor de consult fără întârziere);
asigurarea princpiului confidențialitatii serviciului de
îngrijire a sănătății;
posiblitatea consultațiilor ambulatorii periodice, un
mecanism de urgență cu acces la o unitate cu paturi de tip spitalicesc;
disponibilitatea serviciilor stomatologice;
asigurarea posibilitatii acordarii primului ajutor;
consultarea ambulatorie planificata (nu doar la inițiativa
deținutului);
acces la serviciu spitalicesc echipat complet fie într-un
spital civil fie într-unul din spitalele – penitenciar;
transportul la si de la unitatea unde sunt spitalizati
trebuie asigurat cu promptitudine și adecvat starii lor de sănătate.
Echivalența îngrijirii medicale:
serviciul de asistenta medicala din închisoare sa acopere
intreaga gama se tratamente, regimul alimentar, fizioterapia si recuperarea la cote comparabile cu cele ale pacienților aflați în libertate;
farmacia și distribuirea medicamentelor sa se faca de catre
personal specializat;
fiecare pacient sa aiba completata fișă medicală cu
diagnosticul, evoluția si examinările efectuate (fisa insoteste detinutul – pacient transferat);
evolutia zilnica, eventualele incidente survenite se
mentioneaza in registre speciale;
organizarea perfectionarii personalului si asigurarea
conducerii echipei(lor) medicale de un medic primar;
prezenta in cadrul serviciului medical a unui medic psihiatru
este obligatorie avand in vedere ca, in populatia penitenciara, susceptibilitatea la afectiuni de ordin psihiatric este ridicata;
pacientii psihiatrici se interneaza in centrele de detentie
speciale (cu asigurarea programelor farmacologice, psiho- și ergo-terapeutice);
o atentie deosebita trebuie acordata depistarii precoce a
afecțiunilor psihice (de exemplu: depresii, stări reactive etc.);
trebuie considerate, in functie de caz, posibilitatea spitalizarii
in unitati publice (in afara sistemului penitenciar) cu exceptia cazurilor in care dotările psihiatrice ale unitatii permit îngrijiri medicale de calitate, în condiții de securitate optimă;
in toate cazurile in care sunt stabilite diagnostice psihiatrice
ce necesita tratament special, trebuie asigurat transferul cu prioritate;
pacientii psihici cu manifestari violente trebuie sa beneficieze
de supraveghere; eventualul tratament sedativ si contrangerea fizica trebuie decisa si/sau aprobata de medi, trebuie sa aiba o durata minima posibila si nu trebuie sa aiba rol de pedeapsa si se inregistreaza obligatoriu in documentatia medicala a pacientului cu precizarea motivului indicarii.
Consimțământul pacientului și confidențialitatea:
exprimarea libera a consimțământului și angajarea
confidențialității constituie drepturi fundamentale ale individului si trebuie vazute prin prisma asigurarii increderii in relația medic-pacient;
pacientii trebuie sa aiba acces la toate informațiile medicale
relevante (inclusiv prin consultarea fișelor medicale);
pacientii sa aiba posibilitatea comunicarii informațiilor
referitoare la starea lor de sanatate catre familii, avocați sau altor medici;
orice detinut–pacient cu discernamant poate refuza
tratamentul medicamentos sau o intervenție medicală, cu exceptia situatiilor speciale sau excepționale strict definite si aplicabile întregii populații;
cazurile speciale de greva a foamei necesita atentie
speciala (in unele tari medicul este autorizat sa intervina in cazul alterarii severe a cunoștinței pacientului);
in unele situatii, obligatiile si regulile aplicate sunt supuse
analizei unei comisii etice care trebuie sa favorizeze cercetarea patologiei sau epidemiologiei carcerale sau a altor aspecte specifice condiției deținuților;
orice implicarea in studii sau programe trebuie insotita de
obtinerea consimțământului deținuților;
examenele medicale ale deținuților se realizeaza în afara
interogatoriilor, individual pentru fiecare detinut și fara prezenta personalului închisorii cu exceptia situatiilor in care medicul solicita altfel.
Îngrijirea medicală preventivă:
in cadrul asistentei medicale trebuie avuta in vedere si
responsabilitatea preventiei medicale și sociale prin supravegherea condițiilor de cazare, de hrana, de igiena precum si de desfasurare a unui program complet de activitati;
este obligatorie informarea detinutilor in legatura cu bolile
transmisibile (ex. hepatita, SIDA, tuberculoza, infecțiile dermatologice), cu asigurarea un control medical strict in situatiile de contact periodic (cu prieteni, deținuți, personalul închisorii, vizitatori frecvenți);
intregul personal, medical si nemedical al închisorii trebuie
instruit permanent privind măsurile preventive si in legatura cu situatiile cu pacienti seropozitivi (HIV) precum si in privinta principiilor nediscriminarii și confidențialitatii;
in scopul prevenirii sinuciderilor este necesara asigurarea
cunoasterii acestei probleme, montarea de dispozitive adecvate (camere izolate complet pentru prevenirea autoflagelarii); in acest sens, un rol important va fi acordat controlului medical la sosire și procedurii de primire a detinutului in unitate, care pot identifica cel puțin o parte dintre deținuții cu risc;
trebuie identificate cazurile cu risc crescut de sinucidere, cu
observarea pentru o perioada nedefinita, cu asigurarea inlaturarii oricarui acces la diferite obiecte ce pot fi utilizate in scopul savarsirii actului autolitic;
in cazul transferului detinutilor la care s-a identificat riscul
suicidal, informatiile intre instituții (in special intre serviciile de asistenta medicala) trebuie furnizate cat mai urgent;
este obligatorie inregistrarea tuturor cazurilor de detinuti care
prezinta leziuni traumatice si informarea generală a autorităților competente; se inregistreaza si declaratii relevante ale deținutului și concluziile doctorului care trebuie aduse la cunostinta deținutului;
acordarea asistentei medicale trebuie sa includa si preventia
dezorganizarii legăturilor sociale și familiale, prin cooperarea cu serviciile sociale relevante in scopul stabilirii de măsuri care să strângă contactele deținuților cu lumea exterioară.
Asistența umanitară se refera la:
identificarea anumitor categorii specifice de deținuți
vulnerabili;
instituirea principiului general acceptat că nu trebuie să se
nască copii în închisoare;
posibilitatea mamei și copilului sa fie impreuna cel puțin o
anumită perioadă de timp; in închisoare trebuie asigurate condiții echivalente unei creșe precum si disponibilitatea de personal specializat; separarea si transferarea copilului in comunitate trebuie sa se bazeze pe un aviz al specialistului in psihiatrie infantila și medico-social;
in cazul adolescentilor (care prezinta ample procese de
constituire si modelare a personalitatii), in unitatile speciale in care acestia sunt internati regimul va fi unul bazat pe conditii stabile, cu activitati intense si variate, inclusiv in scop educativ si de formare profesionala;
detinutii dezechilibrați și marginalizați, nesprijiniti de familii,
cu eventuale dependente toxicofile, cu tendinte violente (inclusiv autolitice) reprezinta o categorie cu nevoi atat medicale dar si socio-terapeutice; in aceste cazuri este recomandabila detinerea in unitati speciale (atent supravegheate sau organizate in maniera comunitara in anumite situatii);
pentru detinutii care prezintă afectiuni cu potential rapid letal,
care suferă de o boli grave pentru care nu se poate asigura un tratament adecvat in închisoare, cei care prezinta un handicap sever sau se afla la varsta inaintata, intervine responsabilitatea medicului fata de o situație intolerabilă; in aceste cazuri este oportuna intocmirea unui raport către autoritatea responsabilă pentru a fi luate măsurile care se impun.
Independența profesională:
se refera la recunoasterea faptului ca personalul care
asigura asistenta medicala în orice unitate penitenciara este supus unui cumul de riscuri; scopul profesiei determina ca acestia sa intre frecvent in conflict cu cei care asigura securitatea și cu conducerea închisorii;
se impune ca statutul personalului medical din penitenciar
sa fie aliniat la cel al serviciilor de sănătate din comunitatea liberă;
orice medic dintr-o unitate penitenciara trebuia sa isi
fundamenteze deciziile medicale exclusiv pe criterii medicale;
evaluarea si controlul actului medical in unitatile penitenciare
privind calitatea și eficiența prestațiilor se vor evalua de o autoritate medicală calificată iar resursele disponibile trebuie gestionate de o autoritate specializată, nu de organismele responsabile cu securitatea sau administrația;
medicul din penitenciar actioneaza ca medicul personal al
unui pacient;
libertatea profesională a medicului din penitenciar este
limitată: nu-și poate alege liber pacienții deoarece intra in obligatiile sale sa ingrijeasca toti deținuții; detinutii-pacienti au o singură opțiune medicală la dispoziție.
Competența profesională:
personalul medical să aibă cunoștințe specializate in sensul
cunoasterii si abordarii formelor speciale de patologie care caracterizeaza detinutii;
identificarea cazurilor de violenta, prevenirea si controlul
acestor manifestari trebuie sa constituie sarcina asistentei medicale;
personalul medical trebuie instruit periodic (cursuri post
universitare și o perfecționare periodică) iar colaborarea cu restul personalului penitenciarului constituie o regula;
in unele cazuri, detinutii selectati pot actiona ca ajutoare
medicale dar este interzisa implicarea lor în distribuția medicamentelor.
Abordarea pacientilor cu patologie psihiatrica:
principiile si recomandarile de mai sus se aplica si in cazul
pacientilor plasati involuntar în instituții de psihiatrie;
cautarea indiciilor si depistarea cazurilor de pacienti supusi
la rele tratamente deliberate;
prevenirea relelor tratamente prin supraveghere permanenta
a pacientilor, cunoasterea mijloacelor de constrângere, a procedurilor de reclamare;
selectarea atenta a personalului, pregătire adecvată înainte
de preluarea acestor sarcini, supravegherea si efectuarea de controale;
protejarea anumitor pacienți bolnavi psihic față de alți
pacienți care le-ar putea aduce prejudicii;
aspectele legate de securitate nu trebuie sa submineze rolul
terapeutic al personalului care este rolul principal;
relele tratamente fizice sau psihice aplicate pacienților sunt
inacceptabile;
inlaturarea oricaror tensiuni din cadrul relatiei între personal
și pacienți;
asigurarea de conditii materiale (cazare, imbracaminte,
alimentatie) cat mai apropiate de cele din cadrul asistentei psihiatrice comunitare, ajuta la crearea unui mediu terapeutic pozitiv;
satisfacerea nevoilor particulare ale persoanelor cu handicap
fizic (alimentatie, deplasare etc.);
abordarea terapeutica trebuie sa fie individualizată, cu
protocol de tratament pentru fiecare pacient si sa includa activitati de reabilitare și terapeutice, de ergoterapie, activitati in grup etc.;
instituirea de proceduri in aprovizionarea cu medicamente si
in pentru garantarea administrarii tratamentului fiecarui pacient;
folosirea terapiei cu șocuri electrice (E.C.T.) este un
tratament permis in anumite afecțiuni specifice si cu garantarea anumitor conditii – aplicarea in forma atenuata farmacologic;
fiecare pacient trebuie sa aiba un dosar cu informatii
diagnostice si terapeutice, care este confidential iar transmiterea in cazul unui transfer se face numai cu consimțământul pacientului;
orice pacient capabil de discernământ, internat cu sau fără
voia lui, trebuie să poată refuza un tratament sau orice altă intervenție medicală; acesta este un principiu fundamental iar o eventuala derogare trebuie să aibă o bază legală si se poate aplica exclusiv in circumstanțe excepționale definite clar și strict;
consimtamantul pacientului trebuie sa se bazeze pe
informatii clare cu asigurarea deplinei intelegeri de catre pacient;
Supraaglomerarea reprezinta unul dintre factorii cu cel mai ridicat impact negativ asupra calitatii vietii in mediul penitenciar. In toate situatiile in care numarul de detinuti depaseste capacitatea pentru care a fost proiectata si contruita unitatea penitenciara respectiva este prezumabila o scadere a calitatii vietii. Inclusiv factorul supraaglomerarii in sine reprezinta un aspect care se incadreaza sensul de inuman si degradant, chiar din punct de vedere fizic
Rolul aplicarii unui program de activitati variate care sa atraga detinutii sa participe este covarsitor. S-a constatat ca este imposibil, indiferent de durata pedepsei privative de libertate, inclusiv in situatia asigurarii de conditii de detentie mai mult decat decente sau chiar multumitoare, sa nu existe asigurat un sistem de activitati menit sa combata izolarea si inactivitatea. Acestea trebuie sa se desfasoare pe intreaga durata a satisfacerii pedepsei si sa sa se incerce sa se asigure participarea pe o durata de cel putin opt ore zilnic – in zilele lucratoare – in afara mediului celulei. In cadrul acestor activitati, un rol aparte trebuie acordat celor care presupun prezenta persoanelor detinute in spatii deschise (in aer liber). Se fac mentiuni inclusiv la necesitatea asigurarii unui spatiu suficient si chiar prevazut cu mijloace de aparare sau adapostire in cazul unor conditii meteorologice defavorabile, cu intemperii.
In acelasi timp este considerata vitala asigurarea accesului la mijloace de igiena care sa poata fi folosite la un minim de standarde, aceasta fiind o conditie a carei neindeplinire este asociata deasemenea unui tratament inuman, degradant.
In conceptia CPT un mod deficitar de asigurare a acestor conditii de baza poate crea situatia cea mai nedorita situatie reprezentata de asocierea supra-aglomerarii cu lipsa existentei sau atractivitatii activitatilor si cu lipsa accesului igiena care poate avea efecte grave asupra populatiei penitenciare – CPT 92 (3). Intr-un alt raport – cel din 93 (12) – este adusa in atentie necesitatea acordarii de ingrijri medicale adecvate care sa se ridice la standardele celor din comunitate. Degradarea starii de sanatate este asimilata deasemenea tratamentelor inumane. In plus este subliniat rolul potential al unei asistente medicale acordate la timp si eficiente, care se poate constitui intr-un instrument deosebit de puternic in lupta pentru combaterea torturii si a relelor tratamente aplicate detinutilor.
Frecventa ridicata a vizitelor, asigurarea si pastrarea unei unei calitati constante a actului medical, poate ajuta la depistarea cazurilor incadrabile in situatiile de mai sus si deci sa aibă un impact pozitiv asupra întregii calități a vieții.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
2010
Adoptata intr-o noua forma in 2010, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se aplica fara deosebire tuturor persoanelor, deducand de aici ca aplicarea este valabila si in cazul persoanelor detinute care au restrictionat dreptul la libertate dar cu respectarea celorlalte drepturi care raman intangibile.
UE a fost întemeiata in spiritul unor valori comune, indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității si are drept fundament principiile democrației și statului de drept care statueaza persoana ca un obiectiv central ce evolueaza intr-un spațiu de libertate, securitate și justiție. Organismele autorităților publice la nivel național, regional și local trebuie sa actioneze in scopul consolidarii protecției drepturilor fundamentale ale omului cu asumarea responsabilității referitor la îndatoririle față de comunitatea umană.
Intre principiile fundamentale afirmate regasim dreptul la viata si demnitate umana (Articolele 1,2) dar si asumarea garantarii si protejarii dreptului la integritate fizica si psihica (Articolul 3) cu includerea referirii la faptul ca nimeni nu poate fi supus și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (Articolul 4). Nu este permisa sub nicio forma discriminarea (Articolul 21) bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală. La Articolul 35 este mentionata obligativitatea asigurarii sănătății oricarei persoane prin garantarea dreptului de acces la asistența medicală preventivă și de a beneficia de îngrijiri medicale în condițiile legislației și practicilor naționale. Se specifica (Articolul 47) ca trebuie asigurat, pentru orice persoana, dreptul la o justitie corecta, la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, cu posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată inclusiv prin asigurarea de asistența juridică gratuită.
Recomandarea Comitetului de miniștri ai statelor
membre, referitoare la Regulile penitenciare europene (2006) – adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11 ianuarie 2006
Intre principiile afirmate in cadrul acestei recomandari figureaza:
tratamentul persoanelor private de libertate se va face cu
respectarea drepturilor omului;
inafara restrictiei legate de libertate detinutii isi vor pastra
drepturile care nu le-au fost suspendate prin lege;limita restricțiilor trebuie sa se situeze la minimumul necesar si vor fi corespondente cu obiectivele pentru care au fost impuse.
încalcarea drepturile omului prin neasigurarea condițiilor de detentie
nu pot avea drept justificare lipsa de resurse;
se recomanda asigurarea de conditii de detentie apropiate de cele
din conditiile vieții din exteriorul penitenciarului;
in perioada de detentie trebuie avuta in vedere facilitarea
reintegrarii in societate dupa satisfacerea pedepsei;
un rol important trebuie sa revina colaborarii cu servicii sociale
externe și participarea diferitelor organism ale societatii civile;
avand in vedere importanta activitatii desfasurate de personalul de
paza si asistenta (din domeniile in care se asigura in penitenciar) trebuie sa aiba pregatirea si condițiile de muncă corespunzatoare astfel incat să-i permită să ofere un nivel ridicat de asistență deținuților;
deținuții vor fi putea fi controlati de catre reprezentanti ai autoritatii
statului dar si de care autoritati independente.
Regulile cuprinse in prezentele recomandari se aplica celor aflati în arest preventiv si persoanelor condamnate. Minorii, ca si bolnavii psihici incompatibili cu detenția în penitenciar (categorii considerate de risc) trebuie institutionalizati in asezaminte speciale – pct. 11.1 respectiv pct. 12.1. Regulile emise se instituie imparțial, fără discriminări (formulare foarte asemanatoare cu cele mentionate in Declaratia Universala a drepturilor Omului) – legate de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de alt tip, naționalitate, nivel social, apartenență la o minoritate națională, avere, locul nașterii sau de alt tip.
Starea de sanatate a detinutilor este subiectul unor multiple si ample cerinte inclusiv vizand aspecte legate de violenta in penitenciare. Este mentionata strangerea informatiilor privind starea de sănătate a deținutului, cu indicarea efectuarii – in cel mai scurt timp posibil de la admiterea in penitenciar – a unui examen medical – pct. 16 iar un examen de bilant se va efectua si la parasirea sistemului. Se indica obligativitatea consemnarii leziunilor traumatice obiectivabile si a eventualelor plângeri anterioare de rele tratamente sau legate de condițiile de detenție – pct. 15.1. Conditiile de detentie sunt vizate prin cuprinderea de recomandari specifice pentru spatiile pentru cazarea deținuților cu referire la asigurarea conditiilor (cel putin minime) de igienă, la luminozitatea spatiilor (inclusiv dotarea cu lumina artificiala) sau la necesitatea asigurarii spatiului minim.
Masurile de securitate instituite trebuie sa fie cu caracter polivalent prin asigurarea contra riscului de evadare, a celui de auto- sau hetero-agresiune – pct. 18.1.
Dreptul la o alimentatie corecta si suficienta este asigurat prin instituirea unui regim alimentar adaptat dupa varsta, stare de sănătate,religie si munca prestata.
Se impune ca persoana detinuta sa aiba posibilitatea anuntarii familiei in caz de boala sau vătămare gravă. In sarcina autorităților exista deasemenea obligativitatea anuntarii rudelor in legatura cu decesul, îmbolnăvirea/vătămarea gravă sau inclusiv despre transferul intr-un alt penitenciar sau într-un spital – pct. 24.
Dreptul la informare cuprinde acordarea si asigurarea accesului detinutilor la manifestari sociale si de informare. Acestea, alaturi de dreptul la munca, sunt parghii cu un impact pozitiv in sensul cresterii disponibilitatii adaptative dupa eliberarea din penitenciar.
Pentru detinutii care presteaza diferite munci trebuie să se asigure o protecție eficientă prin asigurarea de conditii care sa preintampine accidentele de muncă, bolile profesionale – pct. 26. In sensul prezervarii unei cat mai bune stari de sanatate este impusa asigurarea conditiilor efectuarii diferitelor sporturi si a miscarii in aer liber. Cresterea nivelului de instruire este prioritara, realizandu-se prin acces la programe de învățământ, prioritatea la scolarizare elementară sau formare profesională, cu adresabilitate inclusiv celor cu nevoi special – pct. 27, 28. Sunt permise convingerile religioase si exercitarea de ritualuri specifice in cadrul slujbelor sau reuniunilor sau acceptarea de vizite ale reprezentantilor diferitelor culte – pct. 29.
Exista mentiuni clare cu referire la persoanele de sex feminin care au nevoi specifice in comparatie cu barbatii. In cazul gravidelor se va permite să nască în afara penitenciarului, iar daca un copil se naște în penitenciar, trebuie asigurat intreg suportul și facilitățile necesare – pct. 34.
Protectia sanatatii tuturor deținuților depuși este o prioritate – pct. 39. Acordarea asistenței medicale în penitenciar trebuie sa fie in stransa legatura cu sistemul medical comunitar iar politica de sanatate se integreaza în politica națională de sănătate. Pacientii – deținuți trebuie sa aiba acces la serviciile de sănătate din rețeaua națională, fără discriminare, in scopul depistarii și instituirii tratamentului pentru orice afecțiune fizică sau psihică. Toti deținutii-pacienti trebuie să aiba acces la asistență medicală iar atunci cand starea o impune chiar si la unitatile din reteaua comunitara – pct. 40.
Recomandarile privind personalul medical cuprind urmatoarele aspecte:
fiecare penitenciar va dispune cel puțin de un medic generalist;
în cazurile de urgență, un medic specialist să fie disponibil
imediat;
in cazul în care nu există un medic generalist angajat, se vor
efectua vizite în mod regulat de un medic cu jumătate de normă;
este obligatorie existenta de personal instruit în asistență
medical;
deținuții vor avea acces la lucrari stomatologice și consultatii
oftalmologice – 41.
In cadrul penitenciarelor incadrate cu medici, acestia au
urmatoarele obligații:
să consulte fiecare deținut imediat dupa admiterea in unitatea
penitenciara;
trebuie să-i examineze pe deținuți la cerere, înainte de liberare
și în timpul detenției, cât mai des posibil;
când examinează un deținut, medicul sau asistentul/a trebuie să
aiba in vedere:
respectarea regulilor privind confidențialitatea medicală;
stabilirea unui diagnostic si tratament corespunzator;
prevenirea violentei;
combaterea consumului de droguri sau alcool;
identificarea problemelor psihologice sau psihiatrice;
izolarea cazurilor de boli infecto-contagioase și acordarea tratamentului adecvat;
asigurarea că deținuții purtători ai virusului HIV nu sunt izolați doar din acest motiv;
recomandarea de activitati lucrative adecvate în cazul fiecărui deținut;
furnizarea de informatii serviciilor medicale comunitare daca după liberare deținutul își exprima acordul.
Medicul va supraveghea sănătatea in condițiile și cu periodicitatea necesara pe toți deținuții, inclusiv la cererea acestora, cu o atenție specială pentru cei din izolare. Va raporta imediat cazurile in care sănătatea fizică sau mentală a unui deținut este afectată negativ de conditiile detenției, inclusiv de condițiile izolării – pct. 43. Medicul impreuna cu autoritatile competente va constata si va face recomandari cu privire la conditiile de detentie – cazare si de igiena inclusiv alimentara.
O conditie importanta este cea referitoare la deținuții bolnavi care necesită tratament special. Ingrijirea detinutilor-pacienti se face unitatile sanitare proprii dar se mentioneaza posibilitatea ca detinutii sa fie transferati in spitale civile, dacă acest gen de îngrijiri nu se acordă în penitenciar – pct. 46. Intre cazurile speciale se afla detinutii care necesita tratament psihiatric, cu prioritate in scopul prevenirii eventualelor tentative de suicid – pct. 47.
Toate prevederile din recomandari, au ca si scop asigurarea unei perioade de detentie care sa nu instituie suferinte dincolo de cea inerenta pierderii libertatii. Individul detinut in penitenciar reprezinta in continuare un element care trebuie vazut in contextul societatii si trebuie asistat la momentul oportun și înainte de liberare, prin proceduri și programe special concepute. Intoarcerea la o viata sociala normal, in libertate, trebuie pregatita progresiv inca din perioada detentiei. In plus, pacientul detinut este in continuare un pacient si in conditiile reintoarcerii in societate.
Cunoasterea istoricului medical si al tratamentelor efectuate in perioada detentiei poate contribui in mod essential la preluarea acestui tip special de pacient.
Influenta dreptului penal international asupra
normelor pentru drepturile detinutilor si aspecte controversate
In prezent, in jurul fiecarui detinut si prin extensie in jurul populatiei penitenciare, se incearca crearea unui perimetru de protectie prin afirmarea, protejarea si aplicarea drepturilor acestei categorii de persoane. Dupa cum am vazut aceste drepturi ale detinutilor sunt afirmate in instrumente specifice care actioneaza in sensul prezervarii drepturilor fundamentale ale omului chiar si dincolo de zidurile inchisorii.
Dincolo de prevederile in sine ale acestor instrumente, chiar daca acestea au fost asumate de catre un numar mare de tari, aplicarea in mediul penitenciar are conotatii specifice fiecareia. In plus, dincolo de sistemele penale nationale exista o categorie institutionala aparte reprezentata de sistemul de drept penal international care actioneaza prin intermediul tribunalelor penale internationale. Acestea au un rol bine definit ai o experienta care isi are inceputurile la finele celui de-al doilea razboi mondial – procesul de la Nuremberg. In timp normele pe care se bazeaza acest sistem penal international au evoluat si inevitabil au contribuit la aparitia si intarirea atentiei acordate valorii vietii si demnitatii umane.
Se poate spune ca dezvoltarea acestui sistem penal international a devenit un model care a fost transpus in sistemul juridic penal si in sistemul de detentie al majoritatii tarilor dezvoltate pe baze democratice.
Unul dintre aspectele in care sistemul penal international a influentat politica sistemelor penale din diferite tari a fost cel privind abolirea pedepsei cu moartea. In prezent aceasta pedeapsa este considerata ca depasind normele acceptate de civilizatie in multe tari.
Exista insa si numeroase controverse care au aparut in contextul cresterii in “dimensiuni” a pachetului de drepturi care sunt acordate detinutilor. Aceasta situatie este generata in mare masura de existenta unor discrepante majore de material si uman pe care fiecare tara isi permite sa le arunce in lupta pentru prezervarea drepturilor fundamentale asa cum sunt ele prevazute in normele adoptate. Astfel, s-a ajuns la situatii in care opinia publica a devenit deosebit de sensibila fata de problema reprezentata de drepturile detinutilor. Un exemplu de caz in acest sens este situatia in care Tribunalul Criminal International pentru fosta Yugoslavie (TCIY) a condamnat trei persoane vinovate de crime de razboi, urmand ca pedeapsa stabilita prin sentinta sa fie executata intr-un penitenciar din Norvegia. Condamnatii au fost trimisi intr-un penitenciar cu regim semideschis iar acest aspect a generat un puternic val de opinie publica critica la adresa conditiilor oferite. Unaul dintre motive a fost faptul ca cei condamnati isi ispaseau pedeapsa primita beneficiind de niste conditii de viata mai bune decat isi puteau permite chiar unele dintre victime sau rudele acestora. In final, in urma presiunii publice, condamnatii au fost mutate in alta unitate penitenciara, de maxima securitate si caracterizata de un regim strict.
Asumarea implementarii drepturilor omului in populatia penitenciara de cate tarile care au adoptat realizeaza obligatii ale statului care imbraca doua aspecte: unul al obligatiei negative – prin faptul ca sistemul trebuie doar sa nu incalce drepturile persoanei – si pe de alta parte, al obligatiei pozitive – prin datoria de a asigura activ conditii care sa respecte un nivel asumat al conditiilor de detentie. Intre cele care necesita actiune din partea sistemului sunt drepturile care raman valabile in continuare dupa aplicarea restrictiei de libertate si care tin de drepturile fundamentale ale omului, de asigurarea integritatii fizice si/sau psihice (cu referire la incidenta crescuta a violentei in mediul penitenciar), dreptul la sanatate (prin asigurarea unei asistente medicale corespunzatoare) si dreptul de a nu fi izolat/exclus din societate (intelegand prin aceasta dreptul la vizite, la informare, la participarea la activitati socio-profesionale si cultural).
Particularitati in sistemele de organizare a detentiei
in lume si in tari din Europa
Avand in vedere utilizarea notiunii de demnitate a fiintei umane in multitudinea de declaratii si protocoale internationale, este necesara stabilirea unor clarificari pentru acest termen care a fost utilizat pentru prima oara intr-un document oficial odata cu adoptarea de catre ONU a Declaratiei asupra drepturilor omului (1948).
Sensul notiunii este dificil de definit in cateva cuvinte pentru ca acesta cuprinde conotatii multiple. Considerand afirmatia lui Kant “Umanitatea semnifica prin ea insasi demnitate” devine evident aplicabilitatea notiunii la intreaga specie umana si implicit pentru fiecare individ. Demnitatea umana este inseparabila de notiunea de umanitate. Orice actiune care determina lezarea fiintei umane, care in ansamblul sau reprezinta o asociere de proprietati fizice si morale, reprezinta un atac la demnitate si prin acesta si la adresa concetului de umanitate. Fiinta umana este constienta de existenta sa si in relatie cu ceilalti indivizi ai specie constituie societatea umana. Evolutia societatii umane a fost insotita in dezvoltarea sa de progresia fiecarui individ intr-un context care implica recunoasterea reciproca intre toti membrii a notiunii de demnitate.
Rezulta ca notiunea de demnitate umana presupune extinderea si respectarea acestei valori pentru toti membrii societatii, intre care nu trebuie sa existe nicio actiune de incalcare a respectului reciproc. Orice manifestare care determina ingradirea altei fiinte umane prin actiuni care sunt asimilabile ca fiind degradante sau umilitoare, contravine ideii de respect pentru demnitatea umana. Acest tip de atitudini trebuie respins categoric si pentru aceasta notiunea de deminitate umana trebuie recunoscuta, agreata si respectata in toate semnificatiile ei de la integritatea fizica/corporala la integritatea morala cu respectarea fiecarei persoane ca o personalitate distincta in ansamblul societatii.
Documentul Declaratiei drepturilor omului are astfel o semnificatie deosebita si reprezinta un imens pas evolutiv in consacrarea demnitatii umane de la sensul unui termen filozofic la un concept cu implicatii juridice. Regasim astfel conceptual demnitatii umane si in Pactul I al ONU – cu privire la garantarea drepturilor economice, sociale si cultural dar si in Pactul II – referitor la drepturile civile si politice. De aici deriva semnificatiile si conotatiile perceptiei juridice a demnitatii umane care sunt bivalente constituind principiile fundamentale de libertate, egalitate, justitie care trebuie sa stea la baza pacii in lume. Pe de alta parte, implementarea principiului afirmat al garantarii si prezervarii demnitatii umane determina considerarea limitarii sau restrictiei libertatii personale a individului ca fiind justa in scopul pastrarii acestuia pentru restul societatii. Deci, restrictia dreptului la liberate reprezinta o cale admisa de principiul demnitatii umane doar in conformitate cu prevederile legale care trebuie sa defineasca clar si indubitabil situatiile posibile si caile prin care societatea pedepseste pe cei care incalca legea.
Ingradirea dreptului la libertate, ca masura de coercitie in cazul infractorilor trebuiea insa raportata la stabilirea unui perimetru in care actioneaza aceasta sanctiune dincolo de care acelasi individ trebuie sa beneficieze in continuare de restul drepturilor conferite in virtutea promovarii demnitatii umane. Trebuie avuta in vedere, in mod obligatoriu, perspectiva reintroducerii individului sanctionat de legea penala in societatea din care acesta provine. Din acest punct de vedere se subliniaza inca o data importanta atentiei acordate detinutilor referitor la masurile care sa permita acestora sa ramana in contact cu societatea, sa beneficieze de prezervarea integritatii fizice si ameliorarea celei morale in vederea reintegrarii socio-economice. Este gresit a considera astfel de indivizi ca fiind permanent indezirabili societatii si ,din acest motiv, sa fie supusi unor diferite tratamente considerate ca depasind pragul umilintei si al degradarii umane. Exista multiple instrumente legale care guverneaza mediul penitenciar, reprezentate de acordurile, pactele si recomandarile care au fost adoptate de majoritatea tarilor. In virtutea prevederilor din aceste recomandari este necesara umanizarea conditiilor de detentie prin respectarea normelor in domeniu si in acelasi timp aplicarea echitabila atat a limitarilor cat si a facilitatilor tuturor persoanelor care excuta o pedeapsa privativa de libertate.
Tot in spiritul prevederilor referitoare la mediul penitenciar trebuie amintita conceptia prin care este in mod evident necesara particularizarea conditiilor si a masurilor din detentie in functie de anumite categorii de persoane. Detinutii reprezinta o populatie umana defavorizata prin prisma marginalizarii sociale si sunt supusi unor limitari in ceea ce priveste accesul la asistenta sociala, psihologica si medicala. Intre indivizii din mediul penitenciar ajung si persoane care prezinta un plus de dezavantaje cum sunt detinutii minori si cei aflati la extrema opusa, cei varstnici. Nevoile acestor categorii sunt speciale si trebuie apreciate prin prisma necesitatii acordarii de facilitati constand in masuri psihologice, educative si de asistenta medicala.
Privind consideratiile de mai sus ca fiind cu caracter si aplicabilitate generala, este necesara precizarea ca din punct de vedere al organizarii si functionarii sistemelor penitenciare din diferite tari, exista particularitati ce caracterizeaza fiecare tara. In randurile urmatoare supunem atentiei cateva dintre acestea.
In cadrul organizarii sistemului de detentie in Statele Unite ale Americii (SUA) exista structuri diferite in ceea ce priveste acceptiunea termenilor de inchisoare si respectiv penitenciar din punct de vedere institutional. Prin termenul de inchisoare este definita structura in care sunt inchisi in etapele premergatoare unui proces, cum sunt audierile, sau in timpul derularii procesului. In acest tip de institutii sunt inchisi si cei care au de executat sentinte cu durata redusa, de obicei sub 1 an. Pe langa inchisori exista penitenciarele care sunt institutiile de detinere in care sunt inchisi cei cu condamnari pentru fapte penale de gravitate mare si satisfac sentinte privative de libertate pe perioade mari de timp.
In acelasi timp, cele doua structuri sunt asemanatoare prin faptul ca toate procedurile si protocoalele interne sunt asemanatoare cu diferente doar in ceea ce priveste necesitatile legate de resurse si nevoi de asigurare a unui grad de securatitate corespunzator. Exista un sistem de participare la diferite activitati lucrative dar acesta este insotit de masura rotatiei persoanelor care iau astfel parte la mai multe tipuri de munci. Problema reprezentata de asistenta medicala a detinutilor a fost indelung si intens dezbatuta, mai ales ca au fost inregistrate perioade in care precaritatea sau chiar lipsa acesteia a cauzat suferinte caracterizate uneori ca fiind chiar inumane. In ultimii ani, atentia acordata asistentei medicale in unitatile de detentie a crescut considerabil si au aparut organisme care supravegheaza indeaproape situatia, cum ar fi Comisia Nationala pentru Asistenta Medicala in Mediul Corectional – NCCHC. In acelasi sens, in scopul imbunatatirii aisstentei medicale in unitatile de detentie este permisa contractarea de servicii medicale catre unitati de asistenta medicala privata.
In perspectiva, populatia de detinuti in SUA (care are oricum un numar imens de detinuti – peste 2 milioane) este estimata sa creasca cu cca 300.000 de detinuti in fiecare an ceea ce constituie o provocare dar in acelasi timp o problema dificil de gestionat. Trebuie mentionat faptul ca in SUA s-au initiat si se efectueaza si in continuare un numar extrem de mare de cercetari si studii in privinta numeroaselor probleme cu care se confrunta sistemul responsabil de detinuti. Printre problemele importante abordate, in afara de asistenta medicala propriu-zisa, sunt cea reprezentata de dependent de diferite droguri si problemele privind reabilitarea si reintegrarea sociala a detinutilor dupa eliberare.
Republica Sud-Africana (RSA) se confrunta in domeniul justitiei si implicit al sistemului corectional cu problem care inca nu au scapat de reminiscentele sistemului de Apartheid desi acesta a fost abolit din 1994. Ramane un deziderat atingerea unui nivel al sistemului de justitie care sa sa aiba rolul de a contribui major la mentinerea unui climat de siguranta in societate prin folosirea unui sistem de pedepse just care sa uzeze de instituirea de sanctiuni rezonabile si in care sa fie evitate potentialele abuzuri ale legii fata de persoane.
Clasificarea penitenciarelor este in functie de nivelul de securitate furnizat pentru diferitele categorii de detinuti in raport cu faptele pentru care acestia au fost condamnati. Exista instituite prevederi legale care vizeaza accesul detinutilor la asistenta medicala (drept garantat de legislatie), dreptul la ingrijire si hrana corespunzatoare, dreptul la programe vizand nevoile fizice, intelectuale, psiho-sociale si emotionale.
Toate acestea urmaresc scopul declarat al determinarii unei schimbari pozitive a comportamentului detinutilor in special prin prisma eliberarii acestora si a necesitatii reducerii infractionalitatii.
Noua Zeelanda (NZ) a adoptat masuri in privinta acomodarii capacitatilor de detentie la numarul crescut de detinuti in parallel cu accent pe directia instituirii in mediul carceral al accesului pentru servicii de reabilitare. Scopul acestora vizeaza reintegrarea sociala si reducerea riscului de recidiva infractionala. Incepand din anii ’90 si dupa aceea, au fost create un numar suplimentar de locuri in penitenciare (cca 2300) care insa nu satisface nevoile generate de presiunea crescanda a cresterii numarului de detinuti.
In cadrul populatiei penitenciare exista un procent care se apropie de 50% reprezentat de populatia bastinasa (Maori) pentru care au fost identificate nevoi speciale atat in ceea ce priveste respectarea valorilor si practicilor cultural-religioase specifice cat si in privinta necesitatii de programe care sa asigure reintegrarea acestora dupa eliberare. Prizonierii sunt repartizati in functie de sentinta primita (dupa gravitatea faptei) intr-una din cele 20 de inchisori (separate pe sexe) dintre care 2 sunt cu un nivel de maxima securitate iar restul de 18 sunt cu un regim mixt. Incepand cu anul 2004 s-a instituit un amsamblu de reguli pentru mediul penitenciar care statueaza atat obligatiile legate de disciplina si securitate dar si drepturile detinutilor (in legatura cu conditiile de detentie – cazare, hrana, comunicare, activitati, asistenta de sanatate). Toate plangerile detinutilor sunt facute prin intermediul reprezentantului insarcinat cu primirea nemultumirilor detinutilor fata de govern (“ombudsmen”).
Drepturile de care beneficiaza detinutii in cadrul sistemului penitenciar din Austria se refera la normele stipulate in conventiile si protocoalele expuse deja, emise de catre forurile UE. Sunt de remarcat cateva prevederi specifice care nu se regasesc intre cele general acceptate de celelalte tari din cadrul Uniunii. De exemplu este instituita obligativitatea de adresare catre detinut cu formula “Doamna/Domnule” in cadrul relatiei intre detinut si personalul inchisorii (desi se noteaza ca aceasta regula nu este respectata in permanenta).
Se asigura ingrijirea si asistenta pentru detinutele-mame cu copii de peste 3 ani care sunt cazate in sectiuni special ale unitatilor penitenciare. In cazuri specifice este permisa parasirea locului de detentie pentru o perioada determinata si sub stricta supraveghere pentru detinutii care au de rezolvat problem importante in legatura cu afacerile personale. Asistenta medicala primara este acordata de catre medici generalist angajati permanent sau partial la unitatea penitenciara. Ingrijirile medicale de specialitate se acorda doar in spitale publice selectate special pentru aceasta. Deasemenea, detinutii pot beneficia de ingrijiri medicale in unitati sanitare comunitare dar acest lucru presupune achitarea contravalorii serviciilor medicale prestate de catre detinuti. In cazurile de refuz de acceptare a administrarii tratamentului medico-chirurgical indicat de catre medic, detinutul poate fi “constrans” prin diferite metode, inclusiv prin aplicarea fortei, dar in limite impuse de un caracter rezonabil al acestor metode si care nu pot fi de natura sa puna in primejdie viata persoanei.
In Danemarca, sistemul penitenciar este sub tutela Serviciului pentru probatiune si inchisori. Accesul la asistenta medicala pentru sanatate este garantat fiecarui detinut si se stipuleaza inclusive ca acesta include dreptul la internare in unitati sanitare de specialitate din reteaua comunitara. Dreptul la asistenta pentru sanatate este asociat insa cu respectarea tuturor normelor privind riscurile de securitate. Fiecare stabiliment penitenciar are contractat medic generalist si personalul mediu aferent, incluzand consultatii psihiatrice la nevoie precum si servicii stomatologice. In cazul necesitatii internarii in unitati spitalicesti (indicate de medical de penitenciar) detinutul-pacient poate alege spitalul in care sa fie tratat, in limitele impuse de posibilitatile de satisfacere a cerintelor privind securitatea.
In acelasi timp s-au dezvoltat tendinte noi prin instituirea conceptului de “inchisoare statala deschisa” care permite desfasurarea de proiecte sustinute de centre vocationale din comunitate in interiorul inchisorii.
In Marea Britanie, responsabilitatea sistemului penitenciar a trecut la Ministerul de Justitie incepand cu anul 2007. Sistemul penitenciar include 141 de unitati dintre care 130 apartin sectorului public iar 11 sunt conduse in sistem managerial privat. Intre problemele acute de sanatate cu care se confrunta sistemul sunt cele legate de bolile psihice, abuzul de substante din categoria drogurilor, infectiile cu HIV, bolile virale hepatice. Serviciile medicale catre prizonieri (inclusiv cele referitoare la asistenta primara) sunt furnizate de sistemul national de sanatate publica. Majoritatea medicilor care furnizeaza servicii medicale in inchisori sunt medici generalisti care lucreaza si in comunitate fiind eventual cu angajare part-time in cadrul inchisorii.
Cazurile care necesita tratamente de specialitate sunt rezolvate prin internare in spitale comunitare cu asigurarea cerintelor legate de securitate pentru perioada internarii.
In Finlanda, asigurarea asistentei medicale primare in sistemul national penitenciar se efectueaza prin examinarea detinutilor de catre medici generalisti (majoritatea in sistem partial de angajare) asistati de cadre medii care sunt cu titlu de angajati permanenti ai penitenciarului.
In plus fiecare unitate penitenciara are propria policlinica cu personal de specialitate angajat, iar la nivel national exista doua spitale-penitenciar alaturi de cinci unitati districtuale.
In cadrul sistemului penitenciar din Germania, asistenta medicala este asigurata prin intermediul Ministerului Justitiei care trebuia sa ofere accesul la aceleasi servicii medicale ca in standardul prevazut pentru comunitate, conform actiunii principiului echivalentei. In anul 2003, raportul numeric medic-pacient in cadrul populatiei generale era de 1:271 in timp ce in cadrul populatiei penitenciare acesta era aproape egal, de 1:261.
Asistenta este asigurata de medici angajati in reteaua sanitara penitenciara la care se adauga in functie de necesitati medici angajati partial. Conform rapoartelor interne este mentionat faptul ca exista dificultati in stabilirea unei relatii de reciproca incredere intre medici si detinutii-pacienti, aspect care necesita viitoare abordari in scopul ameliorarii.
In Grecia, sistemul penitenciar dispune de un sistem de asistenta medicala complet, constituit din medici, asistenti(e) si alte categorii de personal cu implicare in domeniu. Suprapopularea sistemului este o realitate in aceasta tara, aspect evidentiat printr-un grad de ocupare de 142% corespunzator anului 2007. Sistemul este impartit in doua categorii de unitati penitenciare: de grad A pentru infractiuni minore sau financiare in care caracteristica este o pedeapsa de scurta durata; de grad B pentru restul situatiilor in special associate cu infractiuni grave, cu durate lungi ale pedepsei privative de libertate. Sistemul penitenciar prezinta majore deficite in privinta incadrarii cu personal medical, necesitatile fiind in buna parte satisfacute prin angajare partiala de personal. Exista chiar situatii in care detinutii sunt implicati in organizarea asistentei medicale.
In sistemul penitenciar al Irlandei exista un numar de 14 penitenciare dintre care doua au un statut de penitenciar deschis (cu minime reguli vizand securitatea in perimetru si in interior) si unul semi-deschis (in care se aplica reguli de minima securitate interna). Exista un accent deosebit in privinta asigurarii de securitate fizica si psihica fiecarui detinut, astfel incat fiecare caz este atent investigat si acomodarea este in concordanta cu necesitatile identificate. O preocupare permanenta o reprezinta calitatea si accesibilitatea asistentei medicale care trebuie sa tinda spre standardele din comunitate. Incadrarea cu personal medical consta, in mica masura din medici cu statut de angajati permanenti si in principal din cadre medicale cu angajare partiala.
Toti detinutii a caror stare de sanatate implica acordarea de ingrijiri/tratamente de specialitate sunt internati in spitale din reteaua comunitara, adaptat tipului de patologie identificata. Internarile in unitati medicale din exteriorul penitenciarelor vizeaza atat stabilirea diagnosticului cat si tratamentele medico-chirugicale si de recuperare.
Polonia se caracterizeaza prin implementarea acelorasi standarde europene in privinta detentiei. Exista cca 85 de penitenciare si 40 centre preventive. Detinutii care necesita diferite tratamente, in functie de patologiile prezentate sunt internati in unitati sanitare care colaboreaza cu cele din interiorul penitenciarelor. Exista insa si 13 spitale-penitenciar care include diferite specializari – medicina interna, chirurgie, ortopedie, oftalmologie, ginecologie, neurologie, psihiatrie dar si unitati specializate in detoxifiere.
In cazuri specifice, la recomandarea medicului si cu aprobarea directorului unitatii penitenciare, exista posibilitatea instituirii de regimuri speciale (cu abateri permise de la un regim de detentie obisnuit). Penuria de locuri in unitatile de detentie este o problema serioasa ilustrata prin faptul ca in medie populatia penitenciara excede cu 17% pana la 22% capacitatea sistemului.
In cadrul sistemului penitenciar din Spania, asemanator cu situatia din alte tari, inclusiv Romania, functioneaza institutia judecatorului delegat care, printre altele, are si rolul de supraveghere si receptionare a contestatiilor din partea detinutilor.
Administratiei penitenciarului ii revine rolul de a asigura drepturile garantate in beneficiul detinutilor, intre care asigurarea unui mediu sanatos, dotat cu mijloace de asigurare a igienei dar si accesul la servicii medicale. Intreaga retea de penitenciare are in dotare propriile servicii medicale cu personal medical propriu si in cazul necesitatii de asistenta medicala de specialitate poate fi internat in spitalele penitenciare. Pe de alta parte, la fel ca si oricare alt cetatean, detinutul poate solicita sa fie prezentat la o unitate sanitara din reteaua comunitara. Asistenta medicala pentru detinuti este asigurata in Suedia prin instituirea unui sistem polivalent care isi intra in atributii incepand cu admiterea persoanei in mediul penitenciar. Asemanator cu sistemul din tara noastra, fiecare detinut nou este chestionat asupra starii de sanatate si examinat in primele 24 de ore de la sosire. Aceasta examinare preliminara este efectuata de un cadru medical mediu si doar in cazurile cu suspiciuni de afectiuni grave este dublata de examen efectuat de un medic. Tratamentele de specialitate sunt effectuate in unitati din exterior, independente de structurile penitenciare iar pacientul poate fi internat pe orice perioada in functie de specificitatea fiecarui caz. Detinutii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe specifice – ex. dependentii de stupefiante, de alcool sau cei condamnati pentru delicte sexuale.
In concluzie, aspectele legate de acordarea asistentei medicale in cazul detinutilor se bazeaza pe principii comun acceptate dar cu toate acestea exista inca diferente notabile mai ales in ceea ce priveste posibilitatile de asigurare a mijloacelor prin care acestea sa fie aplicate.
De cele mai multe ori, diferenta intre situatiile detinutilor in diferite tari este determinata de deficite sau inegalitati in dedicarea de resurse umane si material necesare.
CAPITOLUL 2
INTROSPECTIE IN SITUATIA DETINUTILOR IN ROMANIA
2.1. Legislația cu privire la drepturile deținuților în Romȃnia – Constitutia Romaniei si Legea 254/2013
Legislația din țara noastră care în sunt menționate drepturile persoanelor aflate în detenție în Romȃnia este reprezentată de Constitutia Romaniei si Legea 254/2013.
Constitutia Romaniei – a fost modificata si completata prin Legea de revizuire nr. 429/2003 – contine reglementari preluate din prevedrile europene dintre care mentionam pe cele cu relevanta pentru drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale – Titlul II. Principiile egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari, sunt mentionate la Articolul 16 (1) ca si statuarea faptului ca nimeni nu este mai presus de lege ((2). Se garanteaza dreptul la viata, integritate fizica si psihica, respingerea torturii si a oricaror pedepse si tratamente inumane si degradante – Articolul 22. Sunt afirmate principiile libertatii individuale cu specificarea limitelor de timp pentru retinere si arestare preventiva, precum si cele pe care se bazeaza dreptul la aparare si desfasurarea procesului – Articolul 23, 24. Din categoria drepturilor fundamentale stipulate, un interes aparte pentru subiectul lucrarii, il reprezinta garantarea dreptului la ocrotirea sanatatii. La Articolul 34 este introdusa mentiunea obligativitatii statului de a lua toate masurile necesare pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice (2) precum si pentru protectia sanatatii fizice si mentale a persoanelor (3).
Legea 254/2013 este în conformitate cu Declarația universală a drepturilor omului, cu legislația la nivel european la care Romȃnia și-a luat angajamentul de a se armoniza odată cu aderarea țării noastre la UE, precum și cu declarațiile și convențiile cu privire la acest subiect ratificate de-a lungul timpului. Considerăm utilă astfel prezentarea unor articole din această lege, cu sublinierea și interpretarea drepturilor ce derivă din aceasta.
Această trecere în revistă a unor din articolele legi menționate anterior nu are un caracter exhaustiv, ci are scopul de a sensibiliza cu privire drepturile persoanelor aflate în detenție, precum și de a evidenția măsurile necesare a fi luate pentru respectarea acestor drepturi, în conformitate cu prevederile legale. În cazul în care deținuții doresc să facă o plȃngere cu privire la presupusa nerespectare a unor drepturi pe perioada detenției, această plȃngere va fi judecată și soluționată de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Prealabil soluționării, deținutul va fi audiat de către acest judecător la locul de detenție. După soluționare și motivare, atȃt deținutul, cȃt și reprezentanții ANP au dreptul de a contesta decizia judecătorului, orice contestație urmȃnd a-i fi aduse acestuia la cunoștință. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate este persoana desemnată cu supervizarea respectării drepturilor persoanelor aflate în detenție.
Există prevazuta posibilitatea ca reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale de profil să supravegheze la respectarea acestor drepturi, cu posibilitatea de vizitare a penitenciarelor și de a lua contact direct cu deținuții numai cu acordul directorului ANP.
Deținuții au dreptul la libertatea conștiinței și a orientării religioase. În funcție de particularitățile individuale, aceștia au dreptul de a lua parte la manifestările religioase specifice organizate în mediul penitenciar, pot beneficia de vizita personalului religios aferent cultului din care fac parte și pot deține înscrisuri cu caracter religios și obiecte de cult dacă prin acestea nu se încalcă standardele de siguranță corespunzătoare sau nu sunt afectați ceilalți deținuți. Persoanelor încarcerate în Romȃnia li se asigură dreptul de informații de interes public prin facilitarea accesului la principalele canale informaționale.
Este prevăzut dreptul deținuților de a lua contact direct cu reprezentanții mass-media, dar numai cu acordul conducerii penitenciarului și în situații în care nu este periclitată siguranța părților implicate sau a unor terțe persoane. Deținuții au dreptul de a studia, direct sau prin interpuși desemnați în scris, actele personale cu privire la situația lor. Dosarul va fi consultat în prezența unui lucrător al penitenciarului și, contra-cost, pot fi efectuate copii ale acestor documente. Acestea pot fi utilizate ulterior numai cu respectarea confidențialității datelor personale ale deținutului. Dreptul la asistența juridică este facilitat prin posibilitatea consultării cu un avocat, ales de acesta sau desemnat din oficiu.
Respectarea intimității se face prin caracterul confidențial al discuțiilor cu avocații, aceste întȃlniri beneficiind numai de supraveghere vizuală din partea lucrătorilor penitenciarului. Dreptul de a coresponda, precum și de a lansa petiții este respectat, dar se impun măsuri speciale din rațiuni de securitate. Astfel, corespondența primită de un deținut va fi deschisă în prezența acestuia, fără a fi citită, pentru a exclude un conținut ilegal al plicului respectiv. Comunicarea telefonică și comunicarea prin intermediul internetului sunt drepturi de care deținuții beneficiază în conformitate cu regimul de executare al pedepsei. Diligențele pentru facilitarea exercitării acestor drepturi sunt în sarcina directorului penitenciarului respectiv. Convorbirile private au caracter confidențial, efectuȃndu-se sub supravegherea exclusiv vizuală a personalului instituției respective. Deținuții au dreptul de a fi informați cu privire la situațiile familiale deosebite de îndată ce acestea sunt aduse la cunoștința conducerii penitenciarului respectiv. De asemenea, au dreptul de a fi vizitați de către rude în condițiile stabilite de către directorul penitenciarului. Dreptul la vizite cu caracter intim se acordă doar cu respectarea unui set de reguli și în conditiile stabilite de conducerea penitenciarului. Amenajarea unui spațiu destinat acestui tip de vizită revine conducerii penitenciarului, cu respectarea dreptului deținutului la intimitate.
Persoanele aflate în detenția au dreptul de a beneficia de o sumă de bani pe perioada încarcerării,sub aspectul de fișă contabilă nominală, și dreptul de a utiliza acești bani pentru plata diferitelor servicii și bunuri achiziționate în penitenciar, precum și de a utiliza acești bani pentru ajutorarea rudelor aflate în libertate.
Asistența medicală, cu toate tipurile de servicii medicale incluse în aceasta, este asigurată tuturor deținuților, fără nici un motiv de discriminare, inclusiv în raport cu situația lor juridică. Aceasta trebuie acordată gratuit și de către personal medical calificat. Este consemnat în lege și dreptul unei persoane încarcerate de a beneficia, contra cost, de vizita și asistența medicală în penitenciar din partea unui medic din afara sistemului penitenciar.
Toate rezultatele examinărilor și consulturilor efectuate astfel trebuie consemnate în fișa medicală a deținutului. Examinarea pacientului-deținut se face cu respectarea drepturilor acestuia în materie de siguranță și confidențialitate și se desfășoară la momentul intrării în penitenciar, precum și ori de cȃte ori este nevoie sau la cerere. Toate rezultatele consulturilor se atașează fișei medicale a deținutului. În cazul în care, în cursul examinării unui pacient-deținut, personalul medical constată prezența de leziuni traumatice, acestea sunt consemnate și existența lor este adusă la cunoștința persoanelor abilitate. Cand deținutul solicită sau situația o impune, acesta poate beneficia de asistență medico-legală de specialitate. Conținutul certificatului medico-legal obținut pe parcursul detenției este adus la cunoștință, sub semnătură, persoanei examinate și se atașează ulterior fișei medicale.
În cazul în care starea de sănătate a deținuților implică situații speciale, cum ar fi cazul deținutelor gravide sau a celor cu probleme psihice, sunt menționate în lege măsuri particulare necesare a fi aplicate în funcție de individualitățile fiecărui caz.
Tot în această lege mai sunt detaliate dreptul deținuților străini de a beneficia de asistență diplomatică, dreptul la încheierea căsătoriei particularizat în funcție de regimul de detenție, dreptul de a vota cu excepția situațiilor prin care acesta a fost suspendat printr-o hotărȃre judecătorească, dreptul la odihnă, dreptul la muncă și dreptul la învătămȃnt. Analizȃnd legislația națională în domeniu, constatăm că aceasta prevede o serie de drepturi ale persoanelor aflate în detenție, cu scopul de a menține o calitate a vieții cȃt mai ridicată cu putință, cu respectarea regimului de detenție și a altor măsuri dispuse printr-o hotărȃre judecătoarească.
De asemenea, articolele prezentei legi în care sunt enumerate drepturile persoanelor încarcerate sunt completate cu norme metodologice de natură administrativă pentru a facilita respectarea drepturilor enunțate.
2.2. Definirea persoanelor detinute
O privire de ansamblu asupra textelor din documentele internationale, cu referire indirecta privind drepturile recunoscute ca fiind baza libertatilor si asigurarii demnitatii umane sau directa la persoanele care au statut de detinut, arata ca acestea incearca si asigura conturarea unei acoperiri cvasicomplete a tuturor aspectelor legate de problemele in legatura cu acestea. Astfel, exista prevederi referitoare la garantarea sau recomandarea asigurarii conditiilor materiale de detentie de la facilitatile privind cazarea si hrana acestora pana la cele care au rolul de a augumenta in sens pozitiv, efectele privarii de libertate, mentinand in acelasi timp o prezervare a drepturilor care nu au legatura cu aspectul limitarii libertatii.
In acelasi timp insa, in cadrul specific al mediului penitenciar, au fost statuate si functioneaza un ansamblu de reguli care vizeaza relatia detinut-personal din penitenciar, posibilitatile de contact cu mediul exterior dar si instituirea unui sistem de disciplina bazat pe responsabilitate. Viata in detentie este guvernata de aceste reguli dupa principiul legalitatii si poate aduce sanctiuni de ordin disciplinar (ce pot include chiar restrictii ale drepturilor) pentru detinutii care le incalca.
Tendinta, urmata si de tara noastra, este catre asigurarea unor conditii care sa intruneasca niste cerinte minime dar comune pentru toti detinutii. Aceste conditii trebuie asigurate imediat dupa ce persoana care face subiectul sanctiunii penale de restrictie a libertatii de miscare sau deplasare este preluata in custodia autoritatilor insarcinate cu satifacerea sanctiunii aplicate. Se poate oberva cu usurinta din prevederile organismelor international mentionate, ca garantarea drepturilor persoanei reprezinta centrul de gravitatie care a servit la construirea unui ansamblu de reguli cu caracter de protectie. Persoana condamnata la privarea de libertate trebuie sa beneficieze de toate drepturile fundamentale inafara celui pierdut si anume libertatea. Se ajunge astfel la situatia in care pentru a asigura si prezerva drepturile acestei categorii, este necesara asumarea de catre structurile statului a unor obligatii pozitive prin realizarea cadrului necesar.
Notiunea de detinut – persoana incarcerata – intruneste mai multe aspecte:
cele cu un caracter restrictiv, legat de acceptiunea faptului ca
trebuie sa existe temeinicia prin susceptibilitatea sau realitatea faptei care atrage privarea de libertate;
obligativitatea asigurarii executarii pedepsei intr-un mediu
coercitiv, limitant si riguros prin natura lui dar, in acelasi timp, si asigurarea pastrarii posibilitatii de exercitare a celorlalte drepturi care decurg din conventiile existente.
In lumina acestor consideratii rezulta ca persoana privata de libertate constituie o preocupare permanenta referitor la supravegherea eventualelor constrangeri sau restrictii in raporturile acestuia cu sistemul penitenciar. Se impune considerarea ca detintutul nu trebuie sa fie exclus total din societate, exceptand pierderea libertatii de miscare ca sanctiune, iar aceasta trebuie sa il reprimeasca dupa satisfacerea pedepsei.
În vederea abordării individualizate pe perioada detenției, cu scopul asigurării unei respectări corespunzătoare a drepturilor, trebuie ținut cont de particularitățile fiecărei categorii prezente în populația penitenciară. Necesitatile detinutilor de sex masculin difera de cele ale sexului opus. Indefent de sex, necesitatile detinutilor care prezinta diferite afectiuni patologice sunt drastic diferite fata de cei care nu au probleme de sanatate.
Populatia penitenciara de sex feminin este o categorie mai slab reprezentata numeric dar nu mai putin importanta, aceasta prezentand vulnerabilitati specifice fara a lua in calcul si existenta detinutelor gravide sau cu copii. Trebuie avut in vedere deasemenea ca exista diferente majore si in privinta motivelor detentiei, acestea fiind in general de gravitate mai mica (conform legii penale) in comparatie cu detinutii. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, spre deosebire de populația de sex masculin, în cazul femeilor infracționalitatea este eminamente rezultatul unor influențe exterioare, cum ar fi mediul social de proveniență, lipsa studiilor, precum și antecedente de victimă a unor infracțiuni. De asemenea, este important de ținut cont de nevoile specifice sexului feminin, în materie de igienă, sănătate reproductivă și dinamică familială.
Măsurile destinate deținutelor includ încarcerarea în închisori sau secții din închisori special destinate sexului feminin, în care personalul este de asemenea de sex feminin pentru a le respecta dreptul la intimitate și pentru a le proteja de eventuale abuzuri. Numarul semnificativ de femei din sistem implica acordarea unei atentii speciale si obliga in aceste cazuri la o introspecție prin prisma caracteristicilor infracționale ale acestora ce poate fi extrem de utilă pentru determinarea măsurilor corespunzătoare in perioada de detentie.
In concluzie, detinutul este un individ al societatii, surprins intr-un moment al existentei sale in care are restrictionat doar dreptul la libertate si are limite impuse de regulile care guverneaza mediul penitenciar, insa toate acestea ar trebuie instituite fara a se ajunge la izolare sociala sau la indepartarea accesului la justitie sau ingradirea altor drepturi.
2.3. Scurt istoric al sistemului penitenciar in Romania
Istoria sistemului penitenciar romanesc are radacini infipte adanc in timp, primele atestari fiind din 1380 – secolul XIV Ocna Trotusului, stabiliment de munca pentru condamnatii pentru talharie, omoruri etc. Un aspect caracteristic acelei perioade il constituia discriminarea de clasa. Condamnatul obisnuit era coborat in ocna pana cand isi termina pedeapsa, dar pentru boieri si nobili pedeapsa era inchiderea in manastire. In Transilvania secolului XVIII apar primele inchisori construite in timpul domiei Mariei Tereza (1740 – 1789) si al lui Josef al II-lea, fiul ei. Interesante in raport cu perioada, sunt “procedurile penale” promulgate de Imparatul Iosef al II-lea: ”Fiecare temnita sa fie curata, uscata, sa aiba vazduh si lumina si asa alcatuita ca sanatatea reobului sa nu fie pusa in primejdie.”
La sud de Carpati, in tarile Romane, in acelasi secol apare prima separare a condamnatilor in locuri de detentie stabilite barbate si femei. Secolul XIX se constituie ca etapa de modernizare a sistemului penitenciar. Se construiesc cladiri noi cu infirmerie, apar regulamente care stipuleaza incetarea tratamentelor violente aplicate detinutilor, instituirea unei evidente stricte a numarului acestora.
Din aceasta perioada exista referiri la conditiile de detentie avandu-se in vedere hrana si sanatatea celor inchisi dar si siguranta inchisorilor. Din aceeasi perioada dateaza primele mentiuni privind educatia morala a detinutilor prin religie si insusirea unei meserii. In 1874 s-a instituit regimul de izolare celulara noaptea si lucru in comun ziua. A functionat pana la 1 ianuarie 1930 cand intra in vigoare Legea penitenciarelor si institutiilor de preventie adoptata in 1929, moderna pentru acele timpuri (multe din prevederi se regasesc in “Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor” – ONU 1955). Aceasta lege instituia 3 faze in pregatirea condamnatului in vederea eliberarii: ispasirea pedepsei cu un grad de izolare individuala in raport cu gravitatea faptei si durata pedepsei; faza de includere in comunitatea detinutilor ziua si respectiv izolare in cursul noptii; iesirea la munca in comun si cazarea in comun.
Regulamentul asupra regimului de executare a pedepselor din 21 aprilie 1938 ilustreaza a noua idee europeana si anume recuperarea sociala a condamnatilor. Conceptul reeducarii si reinsertiei sociale devine o idee centrala. De la inceputul aparitiei lor penitenciarele aveau rolul binecunoscut de indepartare din mijlocul societatii a delincventilor, asimilati elementelor antisociale iar cei condamnati isi pierdeau toate drepturile.
Din 1948, avand in vedere caracteristicile istorice ale perioadei comuniste, apare ideea de reeducare si adaptare morala a detinutilor politici, inregistrandu-se stoparea si chiar un regres semnificativ al conditiilor din penitenciare din toate punctele de vedere.
Apar regulamente noi (1955) si pe langa menirea de primire, detinere si paza apar elemente care vizau constrangerea, uneori pana la eliminare fizica a unor detinuti considerat pericol major pentru regim.
Cu toate acestea, in 1969, intr-o perioada de deschidere a atitudinii regimului communist, apar legi noi (Legea 23) care tine cont de contextul reprezentat de adoptarea de catre ONU a recomandarile cuprinse in Ansamblu de reguli minime pentru tratamentul detinutilor (1955). Sunt in vigoare in mediul penitenciar programe de alfabetizarea, dobandirea unei meserii, activitati specifice cultural-educative, permisiunea legaturilor cu familia, instituirea unui sistem de recompensa pentru detinuti si chiar a unor elemente privind personalitatea individului, conturarea unui profil psihologic. Asistenta moral-religioasa a ramas insa un deziderat. In timpul regimului comunist, numarul penitenciarelor s-a dovedit a fi necorespunzator pentru a adaposti numarul mare de detinuti – dintre care un mare numar de detinuti politici – solutia gasita fiind crearea de lagare sau colonii de munca cu dotari mai mult decit precare atit pentru detinuti cit si pentru personalul angajat. Desfiintarea unui mare numar de penitenciare, sectii de detinere si centre speciale de munca si reeducare a minorilor, prin Decretul nr. 225/1977 a fost o masura ce poate fi catalogata drept arbitrara, nefiind urmarea unui studiu prospectiv asupra evolutiei criminalitatii. Una din masurile des aplicate pentru a contracara supraaglomerarea penitenciarelor, consta in decrete de gratiere anuale sau chiar mai dese.
2.4. Modernizare, raliere la standardele internationale
Actuala ANP reprezinta rezultatul unei evolutii constante incepind cu anul 1990 cind Directia Generala a Penitenciarelor (DGP), dupa 43 de ani in care s-a aflat sub tutela Ministerului de Interne a trecut in cea a Ministerului Justitiei.
Anii ’90 marcheaza o perioada de cotitura, aducand detasarea fata de perioada si liniile urmate in perioada precedenta comunista. Din 1990 au fost suspendate activitatile politice in inchisori si au fost permise cele religioase. Tot in 1990, Romania a abolit pedeapsa cu moartea. In ultima jumatate de secol, mai ales de la fundamentarea comunitatii europene, s-a implementat un nou aspect al institutiei penitenciare. A ramas pe de o parte rolul de custodie al detinutilor; pe alta parte, considerindu-se ca ramine o problema nerezolvata – dupa eliberare, acestia deveneau probleme sociale – un accent deosebit s-a pus pe resocializarea acestora.
Adoptarea Legii nr. 30/18.05.1994 prin care Romania ratifica Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,a impus exigente sporite, determinate de necesitatea imbunatatirii conditiilor de detentie a persoanelor private de libertate aflate in penitenciare. Dezideratul urmarit a constat, in ansamblu, in umanizarea regimului de detentie din toate punctele de vedere si aplicarea masurilor necesare in consens cu directiile adoptate. Elementele de socializare au fost accentuate avand in vedere instituirea unei noi ideologii social-economice cu depolitizarea tuturor aspectelor si eliminarea conceptului de detinut/victima politic(a). S-a permis si organizat, in cvasitotalitatea unitatilor penitenciare, accesul asistentei moral-crestine din partea tuturor religiilor si cultelor.
Drepturile persoanei si demnitatea umana, abolirea oricarei discriminari (pe opinii politice, nationalitate, cetatenie, religie sau cult, orientare sexuala) si instituirea impartialitatii au devenit noile principii aplicate in mediul penitenciar.
Posibilitatile financiare, dependente de alocarile bugetare in sistem, au ramas singure sa ingradeasca intr-o oarecare masura – dar nu de neglijat – conditiile din penitenciare in termeni de capacitate de cazare, de respectare a alocarii normelor de spatiu pentru fiecare detinut. Au avut prioritate si aplicarea conceptelor legate de imbunatatirea conditiilor de detentie referitor la natura, cantitatea si calitatea normelor de hrana (stabilirea de norme calorice in locul celor valorice), suplimentarea drepturilor acordate persoanelor privative de libertate cu cele privind asigurarea drepturilor detinutului de a primi pachete, tigari si de a putea face cumparaturi, toate cu respectarea si incadrarea in normele generale si regulamentele de ordine interioara specifice sistemului si fiecarui penitenciar in parte. In acelasi sens, al adoptarii si implementarii recomandarilor normelor internationale in materie de penitenciare, s-a asigurat in mod neingradit accesul la mijloacele de informare in masa.
O cerinta importanta in contextul schimbarilor instituite a devenit si asigurarea transparentei tuturor activitatilor din cadrul sistemului penitenciar. Un pas important in ralierea legislatiei cu impact asupra domeniului justitiei si mediului penitenciar a fost elaborarea si adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 56 din 25.06.2003 de catre Guvernul Romaniei privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, care semnifica o ultima jalonare a rupturii de legislatia si practica veche, prin abrogarea Regulamentului de executare a unor pedepse si a masurii arestarii preventive din 1969.
Alinierea structuriii si practicii in domeniul penitenciar la standardele europene a continuat in 2004 prin legiferarea statutului de functionari publici ai angajatilor din ANP care marca si demilitarizarea personalului din penitenciare (Legea 293/2004) si, in acelasi an, se aproba cadrul legal (Hotararea de Guvern – HG nr. 1849/2004) care instituie structura organizatorica a institutiei. Este legiferata astfel apartenenta institutiei la sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Fig.
In continuarea modernizarii legislatiei din domeniul penitenciar, in anul 2006 a intrat in vigoare Legea nr. 275 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursului procesului penal (cu Regulamentul de aplicare aprobat prin HG 1897/2006). S-a asigurat astfel cel putin cadrul legal garant al unei dezvoltari moderne, consensuale cu recomandarile europene in domeniul aplicarii si executarii pedepselor cu privare de libertate. S-a pastrat directia de aliniere a sistemului si practicii din domeniul penitenciar din tara noastra la buna-practica europeana si prin introducerea unui important element nou si anume institutia judecatorului delegat. In noile prevederi accentul este pus pe probleme importante: conceptualizarea individualizarii sau personalizarii pedepsei si respectiv prevederea diferitelor regimuri de executare a pedepselor.
Aceeasi Lege 275 instituie ca obligatie asigurarea de conditii de detentie care sa asigure in totalitate existenta conditiilor de baza la nivele similare celor din comunitate, cu respectarea tuturor drepturilor atribuite detinutilor inclusiv dreptul la asistenta medicala cu toate etapele acesteia. Abordarea este completata cu masuri de reabilitare si reinsertie sociala a detinutilor.
Noi adaptari in legislatie au urmat in anii urmatori, reperele fiind reprezentate de implementarea in perioada 2011-2013 a Sistemului de creditare a participarii persoanelor private de libertate la activitati si programe de educatie, asistenta psihologica si sociala, la activitati lucrative precum si in situatii de risc. S-a instituit astfel un model de recompensare a detinutului care acumuleaza credite din participarea la actiunile mentionate, insa acesta este insotit de posibilitatea reducerii creditelor acumulate in cazul implicarii in actiuni care atrag sanctiuni disciplinare in perioada detentiei.
Recent, in anul 2015 a fost emisa HG nr. 389/2015 care cu referire la Strategia nationala de reintegrare sociala a persoanelor private de libertate, 2015-2019 care traseaza prioritatile sistemului reprezentate de rezolvarea problemelor legate de perspectiva eliberarii persoanelor inapoi in societate.
CAPITOLUL 3
MEDICINA LEGALA SI ELEMENTE DE LEGISLATIE PRIVIND RELATIA CU MEDIUL PENITENCIAR
3.1. Istoria Medicinei Legale in Romania si dezvoltarea interdisciplinara
Primele referiri la elemente medico-legale pe teritoriul Romȃniei apar încă din secolul XVII, cȃnd în actele normative de la acea vreme sunt individualizate anumite infracțiuni, cum ar fi otrăvirea, deflorarea, sodomia sau rănirea. De asemenea, sunt desemnați medicii cu dreptul de a examina victimele acestor infracțiuni, precum și modul în care concluziile acestora trebuie formulate și prezentate. Aceste aspecte au fost reluate ulterior, sub o formă sau altă, în toate documentele cu caracter normativ, pȃnă în prezent, cu reinterpretarea și ajustarea acestora în funcție de nevoile în continuă schimbare ale societății.
Medicina Legala este o specialitate cu radacini apropiate de debutul implementarii medicinei in Romania statala care a avut loc incepand cu secolul XIX. Evolutia ramurilor reprezentate de psihiatrie si medicina legala a fost apropiata, exemplificarea constituind-o personalitatea reprezentata de Alexandru Sutzu ca a fost in acelasi timp profesor de psihiatrie si medicina legala.
In anul de gratie 1897 s-a produs aparitia medicinei legale ca specialitate de sine statatoare prin constituirea Departamentului de Medicina Legala condus de catre Mina Minovici. [1] Medicina legala – Dux auxiliumque justitiae – conducatoare si in acelasi timp auxiliar al justitiei a fost deviza sub care, de-a lungul timpului, s-a procedat la dezvoltarea si modernizarea ulterioara.
Medicina legala era cunoscuta si sub denumirea de medicina judiciara. Termenul “judiciara” a fost inlocuit cu “legal(a)”, fiind sugestiv pentru calitatea de disciplina medicala de sinteza, care marcheaza si cuprinde limitele dintre stiintele concrete medico-biologice si cele juridice care sunt prin natura lor mai putin concrete sau chiar abstracte. In acest sens, rolul acestei ramuri il constituie sprijinirea competenta a justitiei in toate situatiile judiciare, penale sau civile, pentru a caror lamurire sunt necesare anumite precizari cu caracter medical.
În secolul XIX, în Codul Penal (CP) al acelor vremuri, este menționat faptul că medicii trebuie să efectueze autopsia cazurile de morți suspecte sau violente și că procurorul trebuie să asiste la autopsie și să participe la redactarea raportului. Tot atunci, se înființează la București instituția premergătoare actualei Universități de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, unde încă de la momentul înființări medicina legală figurează printre disciplinele necesare a fi studiate de către studenții ce se pregăteau să devină medici. Se remarcă preocuparea pentru dezvoltarea diferitelor ramuri incluse în disciplina medico-legală. Astfel, în anul 1862 se înființează un laborator de chimie arondat Ministerului Justiției și Ministerului de Interne, cu scopul de a efectua analize necesare pentru soluționarea cazurilor anchetat, inclusiv a celor cu valențe medico-legale, constituind astfel începutul toxicologiei medico-legale în țara noastră. Tot din acel secol datează și preocuparea vis-a-vis de psihiatria medico-legală, aceste discipline fiind deseori abordate ca un tot unitar. Elocvent pentru aceasta este existența catedrei universitare comune de ,,Psihiatrie și medicină legală” în cadrul Universității de Medicină București. Acestea se vor scinda ulterior în anul 1897, conducerea catedrei de medicină legală fiind preluată de către profesorul Mina Minovici.
Sfȃrșitul secolului XIX marchează nașterea propriu-zisă a Institutului medico-legal București, intitulat inițial Morga orașului București, la inițiativa și sub conducerea profesorului Mina Minovici. Acesta este primul institut medico-legal din lume. În paralel, și în celelalte centre universitare importante de pe teritoriul Romȃniei se dezvoltă activitatea medico-legală, atȃt sub aspectul practicii, cȃt și prin prisma mediului academic, cu preocupări în cercetarea și predarea acestei discipline.
În perioada comunismului, datorită calității profesionale și morale deosebite, se reușește menținerea independenței și imparțialității activității medico-legale față de imixtiunile specifice acelei epoci.
În cursul primei decade dupa 1989, componenta retelei de Medicina Legala în Romȃnia, nu a suferit schimbări semnificative din punct de vedere organizatoric, fiind păstrată structura ce cuprindea Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucuresti (INML) care avea ca structuri in teritoriu asa-numitele Laboratoare Exterioare, in principalele centre cu traditie universitara din tara: Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Targu-Mures si Timisoara. Incepand cu anul 2000, odata cu emiterea Ordonantei de Guvern (OG) nr. 1/2000 s-a statuat o noua organizare a retelei de Medicina Legala avand la baza Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, cu infiintarea Institutelor de Medicină Legală (IML) pe modelul vechilor laboratoare exterioare care au devenit institute de sine statoare cu personalitate juridica si care pastrau in subordine Serviciile Județene de Medicina Legala (SJML) și Cabinetele de Medicină Legală conform arondarii existente.
Fig.
Sub aspect universitar, Medicina Legală este disciplină de studiu la toate facultățile de medicină, dar și de drept, din țara noastra. Sub aspectul activității, remarcăm continua preocupare pentru acoperirea unei game cȃt mai largi de potențiale interferențe între științele medicale și cele juridice, concretizate printr-o gamă largă de expertize și alte lucrări medico-legale. Progresele din domeniul medicinii, cum ar fi avansarea cunoștințelor din domeniul toxicologiei, geneticii sau biologiei celulare și moleculare au fost preluate și adaptate la nivelul medicinei legale. Prin implementarea si dezvoltarea noilor ramuri s-au constituit o serie de instrumente utile pentru a răspunde cu acuratețe cȃt mai bună la obiectivele formulate de către organele de cercetare penală și instanțe.
Medicina legală este o specialitate medicală al cărei scop este studiul tuturor implicațiilor din sfera medicală atunci cȃnd acestea devin de interes pentru sfera juridică. Rolul ei este acela de a analiza și prezenta aspecte de natură medicală într-o formă accesibilă organelor abilitate, prin efectuarea de lucrări medico-legale specifice. Caracterul interdisciplinar al medicinei legale rezulta din domeniile si aspectele diverse pe care aceasta este chemata sa le clarifice in fata justitiei. Astfel, achizitiile in diferitele specialitati medicale s-au reflectat si in evolutia specialitatii de medicina legala care a inregistrat dezvoltarea de multiple ramuri: clinica medico-legala, prosectura si histopatologie, toxicologie, serologie, imunologie, genetica, biochimie.
Specialitatile adiacente, cu care exista cele mai stranse legaturi, sunt reprezentate de ortopedie-traumatologie, neurochirurgie, oftalmologie si odontologie etc.
Clinica medico-legala reprezinta o ramura a medicinei legale ale carei preocupari reflecta poate cel mai bine caracterul interdisciplinar. In acest sens, efectuarea de constatari si expertize medico-legale pe persoana in viata, presupune compilarea tuturor aspectelor clinice si paraclinice in masura sa determine elaborarea de concluzii care sa se bazeze pe date certe si riguros stiintifice din punct de vedere medical.
3.2. Comparatie cu evidentierea modificarilor prevederilor din legislatie – intre Codurile Penal/Procedura Penala – inainte si dupa 1 februarie 2014
Intre constatarile si expertizele medico-legale un loc aparte prin complexitatea abordarii si semnificatie il reprezinta Expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale. Institutia “expertizei medico-legale pentru suspendarea executarii pedepsei privative de liberate” reprezinta o problema sensibila, in permanenta actuala si in acelasi timp o veriga cheie in interrelatia Medicina Legala – Justitie.
Elementele cheie in aceasta relatie sunt reprezentate de:
Institutele de Medicina Legala (IML) si Serviciile Judetene de
Medicina Legala (SJML) si
Ministerul Justitiei prin organele judiciare abilitate din
componenta sa precum si ANP – care functioneaza deasemenea in subordinea Ministerului Justitiei (MJ).
In contextul socio-juridic actual caracterizat de accente marcate pe aspectele legate de justitie si, de ce nu, al presiunilor existente prin mediatizarea intensa a unor cazuri de persoane/detinuti, este oportuna o privire concisa asupra institutiei expertizei medico-legale pentru amanarea/intreruperea pedepsei in raport cu cadrul legislativ. Aspectele referitoare la expertizele mentionate, pentru aminarea sau intreruperea executarii pedepsei, au fost reglementate in partea specială a vechiului Cod de Procedură Penală (vC.P.P.) , la titlul III, cap. III, secțiunea II (art. 453-454) și secțiunea III (art. 455-457).
Cazurile de amânare a executării pedepsei pe motive medicale erau prevăzute de art.453 alin.1, litera a și b, iar cazurile de întrerupere la art.455.
In cadrul articolelor mentionate, referitor la executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se stipula ca aceasta poate fi amânată/intrerupta daca se constata, in urma efectuarii unei expertize medico-legale, că cel condamnat sufera de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, se prevedea ca executarea pedepsei se amână/intrerupe până când in urma tratamentului efectuat, condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa.
In acceptiunea medico-legala, o persoana este considerata ca se afla in imposibilitatea de executare a pedepsei privative de libertate in penitenciar, din punct de vedere medical (adica legat de starea sa in raport cu afectiunile patologice prezentate), in urmatoarele situatii:
daca nu putea beneficia de diagnostic si tratament in cadrul
retelei sanitare proprii ANP comparativ cu metodele de diagnostic si tratament existente in reteaua sanitara publica a MS (cu referire la aceeasi patologie); scopul consta in asigurarea posibilitatii de a inlatura, in cazul afectiunilor grave, riscul ca pacientul sa dezvolte complicatii grave ale bolii (ce nu ar fi putut fi remediate ulterior, dupa executarea pedepsei, iar pe alta parte si riscul posibil al decesului pacientului din cauza afectiunii(lor).
toate cazurile unor afectiuni acute sau cronice ce genereaza
stari critice ale pacientilor care nu suporta temporizarea si in care posibilitatile diagnostice si de tratament de care dispune ANP in reteaua sanitara proprie sunt inexistente sau neadaptate, se stipula posibilitatea asigurarii internarii de scurta durata, sub paza.
situatie pacientilor se afla intr-o stare terminala, cu prognostic
apreciat ca probabil infaust, ca etapa a afectiunii de care sufera.
existenta de situatii special in care, datorita executarii immediate a
pedepsei, sunt posibile consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea in care lucreaza.
in cazul in care o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic
de un an, executarea pedepsei se putea amâna până la încetarea cauzei care a determinat amânarea. Se specifica in acest caz ca perioada de amanare se poate dtabili numai in relatie cu normele legale cu privire la concediul acordat in asemenea situatii.
Sunt mentionate durata amanarii (3 luni) si frecventa acordarii (numai o singura data). Formularea cererii de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață putea fi făcută de procuror, de condamnat, de către reprezentantul legal, de către apărător, de conducerea unitatii la care lucreaza condamnatul iar pentru inculpat și de către soțul acestuia – persoanele erau indicate în ultimul alineat din art.362. Retragerea cererii de amanare se putea face de cel care a formulat solicitarea. Intrarea in vigoare a amanarii se face de la data pronuntarii sentintei de catre instanta de judecata. In continuare, la art.455 se regaseau indicatii privind executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață aratandu-se ca aceasta poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art.453, la cererea persoanelor arătate la alin.2 din același articol (adică de procuror, condamnat, etc.).
Intre prevederile vechiului cod se mentiona si situatia in care pacientul poate participa la etapele procesuale, respectiv etapa de urmarire penala si etapa de judecata.
La art. 239 este mentionata suspendarea urmaririi penale iar la art. 303 suspendarea fazei de judecata a procesului.
Considerentele medico-legale in baza carora pacientul nu are capacitatea de a participa la fezele procesuale, cuprind urmatoarele situatii:
pacientul prezinta risc inerent cu caracter imediat pentru
aparitia unor complicatii redutabile, ce pot crea infirmitati sau exista riscul survenirii decesului.
existenta de afectiuni aflate in faza terminala cu prognostic infaust
probabil.
Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de Procedura Penala (nC.P.P.) a survenit modificarea corespondentei in numerotarea articolelor referitoare la situatiile de mai sus dar si se noteaza si modificari in continutul acestora. Astfel, art. 589 referitor la cazurile de amanare a pedepsei (avand correspondent in vCPP art. 453) aduce modificari privind posibilitatea de amanare a executarii pedepsei cu inchisoarea sau a detentiei pe viata, specificand situatiile si conditiile:
condamnatul prezinta o stare de boala ce nu poate fi tratata in
reteaua sanitara proprie ANP (dovedit prin efectuarea unei expertize medico-legale) si care determina imposibilitatea executarii pedepsei.
se stipuleaza insa ca aceste prevederi se aplica numai in
cazurile in care specificul afectiunii nu permite tratarea prin internare sub paza permanenta in reteaua sanitara a MS.
in plus se arata ca aplicarea acestor dispozitii este posibila
doar daca instanta decide ca amanarea executarii pedepsei si lasarea in libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica.
executarea pedepsei se poate amana numai pentru perioada
determinata.
condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an –
executarea pedepsei se amâna până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
Similitudinile sunt evidente dar se constata si dispozitii suplimentare referitoare la situatiile in care condamnatul este exclus de la posibilitatea beneficierii reprezentate de amanarea executarii pedepsei cu inchisoarea. Astfel, pacientului care se afla in stare de boala datorata autoagresiunii (leziuni autoprovocate), refuzului tratamentului medico-chirurgical indicat si daca se sustrage de la efectuarea expertizei medico-legale (sau renunta), nu i se poate acorda amanarea pedepsei.
Se introduc elemente noi, cu carater restrictiv si in privinta nominalizarii persoanelor care pot face solicitarea de amanare a executarii pedepsei pe motive medicale – solicitarea poate fi depusa de catre procuror si condamnat (fata de prevederile anterioare in care cercul era mult mai larg in aceasta privinta). In acelasi sens, se mentioneaza ca amanarea se acorda pentru o perioada determinata (denota un caracter restrictiv comparativ cu formularea anterioara – pana la incetarea cauzei care a determinat amanarea). In plus, apare mentiunea faptului ca in situatia in care, pentru persoana care beneficiaza de amanare, se emite un nou mandate de executare a pedepsei acesta se temporizeaza pana cand amanarea curenta expira. Un element nou il constituie in cadrul recentelor reglementari prevederea posibilitatii unei cai de atac impotriva deciziei instantei.
Sunt prevazute si obligatiile condamnatului care beneficiaza de amanarea pedepsei pe motive de boala (art. 590), cu referire la
respectarea limitelor teritoriale fixate,
sa fie luat in evidenta si sa asigure comunicarea cu organele insarcinate cu supravegherea si
sa dea curs fiecarei solicitari de prezentare in instanta,
sa informeze asupra eventualei schimbari adomiciliului,
sa nu poarte niciun fel de arme,
sa se prezinte conform indicatiilor la efectuarea tratamentului,
respective sa se achite de ingrijirea copilului (in cazurile specifice),
sa respecte eventualele interdictii de a frecventa anumite locuri,
persoane sau de a conduce anumite vehicule.
Institutia judecatorului delegat este competenta sa receptioneze cererea/solicitarea de amanare/intrerupere a pedepsei (care trebuie insotita de documente medicale) iar acesta dispune, in functie de fiecare caz, competenta de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale.
Decizia referitoare la acordarea amanarii/intreruperii pedepsei pe motive de boala se ia de catre instanta de excutare (art. 591).
Dispunerea efectuarii expertizei medico-legale de catre instanta declanseaza etapele efectuarii expertizei medico-legale care, in final, se concretizeaza prin emiterea de catre institutia medico-legala abilitata a unui document intitulat Raport de expertiza medico-legala (REML). Acest document medico-legal are menirea de a expune instantei rezultatul evaluarii pacientului din punct de vedere medical, folosind metode si criterii stiintifice si de a propune sau nu amanarea/intreruperea pedepsei. Rolul expertizei medico-legale consta in facilitarea unui act decizional corect din partea instantei.
3.3. Alte prevederi legislative cu referire la mediul penitenciar
In Ordinul privind asigurarea asistentei medicale persoanelor private de libertate aflate in custodia Administratiei Nationale a Penitenciarelor, 1016/2007 (ordin comun al MJ si al MS) in Sectiunea 16, privind efectuarea diferitelor tipuri de expertize medico-legale, se regasesc urmatoarele prevederi:
In cadrul atributiilor de serviciu, directorul penitenciarului si
medicul sef au obligatia sa prezinte persoanele private de libertate, in vederea efectuarii expertizei medico-legale, la IML sau la serviciile de medicina legala teritoriale, la dispozitia si respectand cerintele organului judiciar ori ale instantei – Art.71.
Se stipuleaza ca medicul curant (medicul din penitenciar) intocmeste un referat medical privind starea de sanatate a persoanelor private de libertate ce urmeaza a fi expertizate iar referatul intocmit trebuie vizat de medicul-sef si se pune la dispozitia comisiei de expertiza medico-legala impreuna cu documentele medicale existente la fisa medicala a acestora – Art. 72.
In cadrul Art. 73 alineatul 1 se arata ca medical penitenciarului este desemnat de catre directorul unitatii si face parte din comisia de expertiza medico-legala pentru amanarea/intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala. La alineatul 2, se consemneaza ca iInvestigatiile clinice si paraclinice necesare efectuarii expertizei, recomandate de medicii din comisia de expertiza, sunt efectuate in unitatile sanitare si in serviciile de specialitate indicate de catre acestia.
Alineatul 3 mentioneaza ca in baza concluziilor examenelor de specialitate efectuate, medicul penitenciarului apreciaza daca afectiunile se pot trata sau nu in reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
In cazul in care persoana privata de libertate a fost supusa la tortura, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, expertiza medico-legala se va efectua in conformitate cu reglementarile legale – Art. 74.
Conform Art.75, la producerea decesului unei persoane private de libertate, personalul medico-sanitar raporteaza de indata directorului penitenciarului si ANP-ului despre posibila cauza a mortii si despre imprejurarile in care s-a produs.
Toate cazurile in care se inregistreaza decesul constituie cazuri cu implicatii medico-legale prezumate si este obligatorie efectuarea autopsiei medico-legale. Aceasta se dispune de catre organul de cercetare penala de pe langa instanta la care este arondata unitatea penitenciara. Deasemenea se mentioneaza ca autopsia medico-legala se efectueaza de catre medicul legist care intocmeste si certificatul constatator al decesului si in final un raport de expertiza medico-legala de autopsie – Art.76.
3.4. Reglementari pentru efectuare a expertizei medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate
Legislatia din domeniu este completata, in ceea ce priveste modul
de efectuare a expertizei medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale, de Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, la art.30 din Secțiunea 4 – Constatări și expertize medico-legale referitoare la persoana în viață. Alineatul 1 mentioneaza ca examinarea directa de catre comisie a persoanei care face subiectul expertizei medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale este obligatorie.
Componenta comisiei de expertiză medico-legala este stipulata in Alineatul 2 al aceluiasi articol. Comisiile au urmatoarea componenta:
un medic legist, care este președintele comisiei, din institutia
medico-legala in care se efectueaza expertiza si desemnat de catre directorul institutului; atributiile acestuia constau in stabilirea concluziilor finale si semnarea la finalul expertizei alaturi de medical din reteaua ANP;
intre membrii comisiei trebuie sa se regaseasca unul sau mai
mulți medici având cel puțin gradul de medic specialist, cooptat în funcție de boala de care suferă pacientul examinat – ex. chirurgi din diferite specialitati, cardiologi, oncologi, oftalmologi, neurologi; rolul care revine acestui medic specialist este acela de stabili diagnosticul, stadiul afectiunii și indicațiile terapeutice cu indicarea unitatilor din reteaua MS in care acestea se pot institui;
medicul reprezentant al rețelei sanitare a ANP, isi aduce
aportul prin cunoasterea posibilităților de tratament din cadrul rețelei din care face parte, si stabilește împreună cu medicul legist unde se pot face examene clinice si paraclinice (daca acestea sunt necesare pentru clarificarea stadiului bolii); acesta va preciza deasemenea daca exista dotarile necesare, daca tratamentul pentru afecțiunea respectivă este posibil în rețeaua sanitară a ANP sau nu; in situatia in care unitatea de provenienta a pacientului de examinat are alta apartenenta – ex. in cazul aresturilor din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) – medicul participant este din reteaua respectiva.
3.5. Metodologia efectuarii expertizei medico-legale de aminare / intrerupere a executarii pedepsei
Solicitarea efectuarii expertizei medico-legale se comunica in scris catre IML sau SJML in cadrul carora functioneaza comisia de expertiza.
In conformitate cu modificarile recente de legislatie, prima expertiza privind amanarea/intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala, se efectueaza numai in cadrul institutelor de medicina legala iar intocmirea unei noi expertize medico-legale se poate dispune doar in cadrul INML “Mina Minovici” din Bucuresti.
Se identifica o serie de particularități ale expertizei, rezultate din prevederile legale menționate în CPP și legislația proprie medico-legală. Se pot desprinde următoarele elemente ce caracterizează expertiza pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecății pe motiv de boală:
expertiza medico-legală este o activitate oficială, caracter
ce deriva din faptul că acest tip de expertiză se efectuează numai în baza unui document (ordonanță, rezoluție motivată, încheiere de ședință) care este emis de un organ de urmărire penală sau de o instanță de judecată; lucrarea dispusa se intocmeste numai în cadrul instituției medico-legale desemnate.
in scop de siguranta, documentul prin care se solicita
efectuarea expertizei medico-legale se remite in original si trebuie să intruneasca urmatoarele cerinte:
antetul și ștampila unității emitente;
numărul de înregistrare/numărul de dosar;
data emiterii și eventual indicarea termenului pana la care trebuie finalizata expertiza;
elementele referitoare la persoana ce urmează a fi examinată:
date de identitate: nume, prenume (cu indicarea eventuala de pseudonime sau poreclă);
data nașterii;
prenumele ambilor părinți;
precizarea dacă se află în stare de libertate sau de detenție (cu mentionarea locului de deținere);
calitatea in care persoana respective este expertizata (de învinuit, inculpat sau condamnat);
numele și titlul/gradul (în clar) al persoanei care a solicitat
expertiza cu semnătura acesteia;
Trebuie mentionat ca, in conformitate cu prevederile procedurale, initierea procesului de efectuare a expertizei de catre instituția medico-legală nu se poate face ca urmare a altor dispoziții inafara celor transmise in original. Nu sunt admise solicitari verbale formulate direct sau telefonic, sau solicitari scrise dar transmise electronic (document atasat in e-mail, copie sau fax). In cadrul expertizei medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale se efectuează examenul obiectiv exclusiv prin examinarea directa a subiectului, in plenul comisiei medico-legale. Detinutul pacient va primi, in functie de particularitatile fiecarui caz, indicatii tintite, specifice, pentru efectuarea de examene clinice si investigatii paraclinice de specialitate care să stabilească diagnosticul afecțiunii sau afecțiunilor de care suferă, stadiul si gravitatea acestora precum și indicațiile terapeutice de urmat. Aprecierile legate de examenele clinice de specialitate se pot elabora numai prin examinarea directa a pacientului de catre medicii din unitatile indicate.
Din punct de vedere medical, semnificatia unei afectiuni patologice care îl pune pe condamnat în “imposibilitate de a executa pedeapsa“ are urmatoarele sensuri:
o afecțiune gravă, care prin evoluția ei pune în pericol imminent
sănătatea, cu posibilitatea aparitiei de complicatii ce pot genera consecinte grave iremediabile ulterior,
boala care prin stadiul si/sau complicatiile generate pune
problema periculozitatii pentru viața condamnatului sau
afectiune care depășește posibilitățile de tratament de
specialitate a rețelei sanitare a ANP.
Pentru stabilirea diagnosticului se impune efectuarea unor investigații clinice și paraclinice în unități sanitare specializate aparținând MS, în funcție de profilul bolii. În vederea prevenirii unor erori de diagnostic, se recomandă internarea pacientului în unități sanitare aparținând MS, cu dotare adecvată, care să permită efectuarea unor investigații clinice și paraclinice complexe (recomandabil clinici universitare sau spitale clinice județene). Rezultatele examinărilor de specialitate sunt consemnate în acte medicale care trebuie să conțină diagnosticul bolii sau bolilor constatate, indicațiile terapeutice și rezultatele investigațiilor clinice și paraclinice care au stat la baza stabilirii diagnosticului.
Pentru a putea fi luat în considerare, actul medical prezentat comisiei de către persoana examinată trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să fie emis de către unitatea sanitară la care a fost trimis
bolnavul de către comisie;
să fie consemnate în clar datele persoanei examinate;
să aibă ștampila unității emitente, precum și semnătura și
parafa medicului sau medicilor care au efectuat examinarea.
Comisia medico-legală are obligația de a verifica forma în care este întocmit actul medical, având latitudinea de a aprecia dacă acesta îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi luat în considerare.
Deasemenea, continutul documentului medical trebuie sa cuprinda referiri clare la diagnosticul afectiunii(lor) patologice prezentate, care este stadiul acestora si tratamentul indicat. În situația în care pacientul se prezintă cu acte medicale deja eliberate, prin care se atestă că acesta suferă de boli grave, se impune efectuarea unor examinări de control, recomandabil prin internare, în unități sanitare de specialitate, indicate de comisie, pentru a putea fi obținute date reale și riguros științifice asupra gravității bolii.
Trebuie subliniata, in aceste cazuri cu caracter special, necesitatea absoluta a celeritatii privind efectuarea de examene de specialitate, in scopul evitarii prelungirii timpului necesar pentru incheierea expertizei medico-legale si indicarea masurilor adecvate.
Medicul din cadrul rețelei sanitare a ANP, în calitate de membru
al comisiei de amânare/întrerupere a executării pedepsei, cunoscând posibilitățile de tratament din cadrul rețelei din care face parte, are sarcina de a stabili, împreună cu medicul legist, dacă tratamentul indicat pentru afecțiunea constatată poate fi efectuat și în unități sanitare ale penitenciarelor sau numai în unități sanitare aparținând MS. În stabilirea acestui obiectiv trebuie să se țină cont și de baremurile elaborate periodic de direcția medicală din cadrul ANP care ofera o imagine actuala cuprinzand afecțiunile ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor.
Responsabilitatea majoră a modului în care se desfășoară
activitatea comisiei de amânare/întrerupere a executării pedepsei revine medicului legist în calitate de președinte al comisiei. Atribuțiile și obligațiile acestuia au fost stabilite în Normele metodologice privind desfășurarea activității comisiei de amânare/întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. Redăm mai jos principalele aspecte din aceste atribuții și obligații.
Atribuțiile și obligațiile medicului legist sunt:
medicul legist este președintele comisiei de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale;
coordonează activitatea membrilor comisiei;
verifică următoarele aspecte:
autenticitatea ordonanței/adresei de efectuare a expertizei;
identitatea persoanei examinate prin solicitarea actelor de identitate; în cazul în care persoana nu posedă acte de identitate nu acceptă examinarea acesteia de către comisie; când este adusă la comisie de către o persoană oficială (polițist, jandarm, etc.) legitimează însoțitorul;
autenticitatea actelor medicale a persoanei examinate;
elaborează adresele prin care sunt solicitate examinări în unitățile
sanitare aparținând Ministerului Sănătății și Familiei pe care le semnează și parafează;
se asigură de veridicitatea diagnosticului stabilit în documentele
medicale pe care le prezintă persoana examinată, în colaborare cu ceilalți membrii ai comisiei (trebuie să existe corespondență între examinările clinice și investigațiile paraclinice); în cazul unor diagnostice incerte sau contradictorii, dispune reexaminarea persoanei respective, pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine într-o altă unitate sanitară;
în cazul persoanelor care au beneficiat de amânarea sau
întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale, verifică dacă în perioada de amânare sau întrerupere cel în cauză a respectat indicațiile terapeutice pentru care a fost pus în libertate;
elaborează concluziile raportului de expertiză în funcție de
afecțiunile pe care le prezintă persoana examinată și posibilitățile de tratament în rețeaua sanitară a penitenciarelor;
verifică personal dacă persoana trimisă de comisie să se
interneze într-o unitate sanitară din rețeaua MS s-a internat sau nu; în cazul în care persoana nu s-a internat, întocmește un referat de constatare semnat și de șeful de secție precum și de directorul unității sanitare respective;
în cazul în care persoana nu s-a prezentat la comisie în termen
de cel mult 10 zile de la înregistrarea adresei de solicitare a expertizei la unitatea medico-legală respectivă, comunică acest fapt organului emitent al adresei.
Constatările și concluziile comisiei medico-legale de amânare sau întrerupere a executării pedepsei sunt consemnate într-un raport de expertiză medico-legală (REML). Acest raport trebuie să îndeplinească mai multe condiții de formă și conținut.
Sub aspectul formei, raportul de expertiză trebuie să îndeplinească următoarele condiții, de altfel valabile pentru toate tipurile de expertize medico-legale:
să poarte antetul instituției medico-legale care a efectuat
expertiza;
să aibă număr de înregistrare și să fie datat;
să fie scris lizibil (tehnoredactare computerizată, sau în lipsă la
mașină de scris);
să nu conțină ștersături sau adăugiri;
să aibă semnătura și parafa tuturor membrilor comisiei de
expertiză precum și ștampila unității emitente.
Referitor la conținut, raportul de expertiză medico-legală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele părți:
preambul;
parte descriptivă;
concluzii.
În preambul trebuie consemnate următoarele:
numele, prenumele și funcția medicilor experți care fac parte din
comisie;
data și locul efectuării expertizei;
numărul și data ordonanței/adresei organului judiciar care solicită
expertiza;
obiectivele expertizei la care urmează să se răspundă în
concluziile raportului de expertiză medico-legală;
datele de identitate a persoanei examinate.
În partea descriptivă se consemnează conținutul actelor
medicale eliberate în urma examinării persoanei în cauză specificându-se toate datele de identificare a actului (unitatea emitentă, număr de înregistrare, dată, etc.). Se vor consemna în mod obligatoriu diagnosticele stabilite, gravitatea bolii, indicațiile terapeutice și toate examinările clinice și paraclinice efectuate în vederea stabilirii diagnosticului. În situația în care persoana a mai fost expertizată trebuie consemnate în rezumat constatările și concluziile expertizelor medico-legale anterioare.
Concluziile raportului constituie o sinteză concisă a datelor
medicale consemnate în partea descriptivă. La concluzii se vor consemna obligatoriu următoarele aspecte:
diagonsticul;
caracterul bolii respective (acută, cronică, formă ușoară, medie,
gravă, foarte gravă);
rețeaua sanitară în care urmează să se efectueze tratamentul
(rețeaua sanitară a penitenciarelor sau rețeaua sanitară a MS).
Referitor la necesitatea supravegherii medicale se va preciza,
atunci când este cazul, în funcție de caracterul și evoluția bolii, dacă aceasta necesită supraveghere permanentă sau periodică.
Se consideră că o persoană se află, din punct de vedere medical (datorită stării de boală), în imposibilitatea de a:
a) efectua pedeapsa în regim de detenție, dacă :
patologia pe care o prezintă nu poate beneficia de asistență
medicală calificată în cadrul rețelei sanitare a ANP, comparabilă cu terapia administrată în rețeaua sanitară a MS (pentru aceeași afecțiune) care să înlăture riscul decesului sau al apariției unor complicații grave, imposibil de remediat ulterior, după executarea pedepsei;
rețeaua sanitară a ANP nu poate asigura internarea de scurtă
durată, sub pază la o unitate sanitară de profil (ce nu aparține ANP) în vederea rezolvării unei stări acute sau cronice, al cărei tratament nu mai poate fi temporizat;
se află într-o stare terminală datorită evoluției nefavorabile a
unor boli cronice, iar deznodământul infaust este scontat;
b) participa la desfășurarea urmăririi penale sau a judecății dacă:
boala de care suferă este gravă și necesită internare imediată în
spital datorită riscului de a surveni decesul sau a unor complicații infirmizante;
se află în stare terminală în urma evoluției unei afecțiuni grave
(cancer, ciroză hepatică etc), cu deces previzibil.
Dacă afecțiunea nu prezintă o gravitate deosebită, se va menționa
că aceasta poate fi tratată în unități sanitare aparținând direcției penitenciarelor. Dacă boala este de gravitate mare, depășind posibilitățile terapeutice din rețeaua sanitară a penitenciarelor, se va menționa că boala respectivă poate fi tratată numai în unități sanitare specializate, aparținând MS. În aceste cazuri comisia are obligația să indice cu exactitate unitatea din rețeaua MS în care urmează să fie tratat pacientul precum și durata tratamentului. În general, se recomandă ca durata amânării/întreruperii executării pedepsei propusă de comisie să nu depășească trei luni. În cazul unor boli cronice cu evoluție prelungită și gravă sau în cazul bolilor incurabile se va menționa în mod expres faptul că necesitățile terapeutice depășesc acest termen. În situația în care subiectul expertizei suferă de două sau mai multe afecțiuni, se va ține seama, în primul rând, de afecțiunea cea mai gravă.
In cazul în care o condamnată solicită amânarea sau întreruperea executării pedepsei, invocând ca motiv starea de graviditate, se impune stabilirea pe baze riguros științifice a diagnosticului de sarcină, cu precizarea vârstei sarcinii (examen clinic, examen ecografic, teste de sarcină). În această situație, în comisie, pe lângă medicul legist și medicul delegat al direcției penitenciarelor va fi cooptat și un medic din specialitatea obstetrică-ginecologie, care va preciza starea obstetricală a femeii în cauză.
Medicul legist șef al instituției medico-legale (reprezentat de directorul la nivelul institutelor de medicină legală și medicul legist șef la nivelul serviciilor de medicină legală județene) va verifica și va contrasemna rapoartele de expertiză, aceasta semnificând că își asumă în totalitate corectitudinea concluziilor și a conținutului raportului de expertiză în ansamblu. În cazul în care acesta nu este de acord cu concluziile, va returna raportul medico-legal pentru refacere.
Numarul solicitarilor de efectuare a expertizelor este intr-o continua crestere, fara a a aminti ca exista cazuri cind aceeasi persoana a solicitat o noua examinare invocind fie aceleasi motive medicale sau prezentind o categorie noua de acuze. Chiar si in aceste situatii, evaluarea trebuie trebuie sa fie de fiecare data competenta si completa pentru ca aceasta sa conduca, irefutabil, la stabilirea certa a unui diagnostic iar ca si consecinta fundamentarea pe baze stiintifice a recomandarii amânarii/întreruperii executării pedepsei. In general, acordarea intreruperii pedepsei pe motive de boala caracterizeaza situatiile unor detinuti-pacienti cu afectiuni cronice grave, care intrunesc conditiile mentionate.
Dintre categoriile de afectiuni frecvent intalnite sunt cele cardiovasculare, neurochirurgicale si neoplazice. In unele cazuri, asa cum rezulta din cercetarile efectuate in cadrul lucrarii de fata, au fost relevate situatii delicate in care pacientii cu afectiuni aflate in stadiul terminal nu au mai ajuns sa beneficieze de recomandarea intreruperii pedepsei, acestia decedand inainte de finalizarea expertizei medico-legale.
Avind in vedere aceste categorii de afectiuni – care nu se pot trata in reteaua sanitara proprie penitenciara – raportat la situatiile mentionate mai sus, rezulta ca era oportuna identificarea precoce a cazurilor si respectiv solicitarea din timp a efectuarii expertizei medico-legale pentru intreruperea/suspendarea executarii pedepsei.
In efectuarea diferitelor tipuri de expertiza medico-legala pentru suspendarea pedepsei (prima expertiza sau noua expertiza) se impun a fi respectate principiile competentei teritoriale. Conform legislatiei speciale medico-legale, dupa ultimele adaptari, se stipuleaza ca prima expertiza medico-legala se efectueaza numai la nivelul Institutelor medico-legale din teritoriu sau la INML “Mina Minovici” Bucuresti. In cazul dispunerii efectuarii unei noi expertize medico-legale, aceasta se va intocmi numai in cadrul INML “Mina Minovici” cu respectarea acelorasi conditii referitoare la examinarea pacientului-detinut. In mod obligatoriu comisia desemnata pentru efectuarea noii expertize medico-legale va fi alcatuita din alti membrii decat cei care au participat si au exprimat un punct de vedere in cadrul primei expertize.
Situatiile in care se poate dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale sunt reprezentate de contestarea concluziilor primei expertize sau atunci cand perioadele care puteau fi propuse in cadrul primei expertize au fost epuizate.
3.6. Exemplu de abordare a cazurilor ajunse in atentia CEDO
Avand in vedere numeroasele situatii in care persoane care au sau au avut calitatea de detinuti in penitenciarele din Romania, devine oportuna prezentarea modului complex si documentat in care C.E.D.O. se implica in cazurile in care este sesizata. In anul 2005, domnul I.S. a formulat cererea cu numarul 35972/05 catre CEDO care a ajuns in atentia unei Camere de judecata a Sectiei a treia.
Reclamantul, a fost detinut in sistemul penitenciar din Romania in perioada 2002 – 2011 (cand a fost eliberat conditionat) ca urmare a emiterii unei sentinte/decizii definitive de condamnare la pedeapsa cu inchisoare pentru 12 ani de catre o instanta locala in anul 2002. Ulterior, in anul 2004, sentinta confirmata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) in anul 2004.
Periplul condamnatului in perioada de detentie a inclus nu mai putin de 37 de schimbari de unitati penitenciare si spitale-penitenciar (detinutul a revenit de mai multe ori in aceleasi unitati). Optica abordarii instantei europene include studierea versiunii ambelor parti implicate – a reclamantului si respectiv a reclamatului. Toate punctele la care reclamantul a facut referire in plangerea sa erau incadrate ca incalcand articolul 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aprobata in Romania incepand din mai 1994. Articolul mentionat se refera la afirmarea interzicerii torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Capitolele dosarului se refera la urmatoarele aspecte:
Conditiile de detentie au fost apreciate de catre Camera prin prisma dovezilor aduse de reclamant si comparate cu cele rezultate din rapoartele oficiale ale autoritatilor penitenciare. Avand in vedere numarul mare de unitati penitenciare (inclusiv spitale), se impune prezentarea pe scurt a conditiilor de detentie, fara a individualiza fiecare unitate, in versiunea reclamantului:
celule supraaglomerate, in care detinutii erau cazati chiar si
doi intr-un pat, nefiind astfel posibila respectarea prevederilor legate de un spatiu minimm de 4 mp/persoana; aspectul a fost confirmat prin faptul ca din rapoartele oficiale contemporane perioadei a rezultat un spatiu de variabil (dependent de unitatea penitenciara) de la cca 2 mp/persoana la cca 2,77 mp/persoana;
paturile erau suprapuse cate doua (detinutii nu puteau sta
in sezut in patul de jos) , lumina naturala era deficitara, infestarea cu insecte si rozatoare (sobolani) era prezenta, conditiile de acces la mijloace pentru igiena limitate cu apa calda o data pe saptamana;
lipsa asigurarii activitatilor de recreere.
Versiunea autoritatilor penitenciare din rapoartele oficiale:
problema asigurarii spatiului pentru fiecare detinut a fost
rezolvata in majoritatea penitenciarelor din anul 2004 si complet din anul 2006;
nu s-au putut confirma de catre autoritati afirmatiile
reclamantului invocandu-se distrugerea registrelor penitenciarelor dupa o anumita perioada;
curatenia generala se asigura de doua ori pe zi iar detinutii
erau responsabili de curatenia din celule – fiind dotati cu materialele necesare; desinfestarea se desfasura regulat la fiecare 4 luni;
in cadrul perioadei supuse atentiei, s-a mentionat ca intre
anii 2006 si pana in 2009 s-au facut investiii importante in modernizarea unitatilor penitenciare;
aspectele legate de iluminat, incalzire, aerisire, spatii
sanitare si mobilier au fost transpuse in legislatia interna conform recomandarilor CPT;
a fost stabilita si instituita “Norma nr. 17” referitor la
alimentatia detinutilor asigurandu-se 2855 calorii/zi pentru un detinut de sex masculin care nu munceste;
odata cu implementarea Legii nr. 275/2006 s-au
imbunatatit conditiile de acces la mijloacele de igiena – dreptul la dus de doua ori pe saptamana si schimbarea lenjeriei de pat la doua saptamani; au fost luate masuri pentru asigurarea confortului termic pe timp de iarna si vara;
autoritatile penitenciare au adus si unele date concrete
referitoare la conditiile de detentie ale reclamantului specifice fiecarui penitenciar.
Asistenta medicala a constituit un subiect caruia i-a fost acordata o atentie deosebita. In versiunea reclamantului au fost stipulate urmatoarele probleme cu care acesta s-a confruntat de-a lungul perioadei detentiei:
in cursul detentiei a dezvoltat diverse boli datorita
conditiilor precare si nu a beneficiat de tratament corespunzator;
la data admiterii in penitenciar detinutul avea antecedente
patologice constand in hepatita;
pe parcursul detentiei s-a confruntat cu probleme de natura
stomatologica cu complicatii infectioase si care in timp au dus la necesitatea edentarii partiale in scop curativ;
pe parcursul detentiei acesta a pierdut 14 dinti.
Precizarile autoritatilor penitenciare referitor la problemele de
asistenta medicala reclamate au fost urmatoarele:
urmare a studiului fiselor medicale ale detinutului a rezultat
ca reclamantul a primit tratament pentru problemele din sfera dentara in perioada 2004-2010;
se mentioneaza ca, de indata ce pacientul a afirmat ca
dispune de resursele financiare necesare (2010), i s-a permis acestuia inclusiv accesul la un cabinet stomatologic particular unde a fost deplasat sub escorta.
Reclamantul a formulat in repetate randuri plangeri in legatura cu conditiile de detentie necorespunzatoare, in anii 2004 si respectiv 2006.
Plangerea facuta in 2004 a fost respinsa de catre instanta de judecata in acelasi an pe motivul ca „conditiile de detentie reclamate exista in toate penitenciarele si nu pot fi considerate prin urmare o actiune sau omisiune imputabila conducerii penitenciarului si, in consecinta, contrara prevederilor legale”. Reclamantul introduce o noua plangere in anul 2006, pe aceleasi motive, an in care a intrat in vigoare Legea 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Respingerea a venit in 2009, din partea judecatorului delegat care motiva ca respectivele conditii de detentie nu contraveneau legislatiei interne sau intrumentelor Consiliului Europei, mentionandu-se in acelasi timp ca a fost constatata o lipsa a personalului medical de specialitate in incadrarea penitenciarului si ca, in orice caz, circa 80% din populatia penitenciara prezenta probleme stomatologice. Se propunea mutarea pacientului detinut in alt penitenciar care avea disponibilitatile de personal de specialitate. Contestatia la decizia formulata a fost in acelasi an.
Cu referire la Procedura pentru intreruperea executarii pedepsei, detinutul a reclamat ca a depus solicitari pentru expertizare medico-legala privind starea sa de sanatate, in repetate randuri (in conformitate cu prevederile art. 455 si respectiv 453 lit. c, din CPP in vigoare la acel moment). Acesta solicita intreruperea pedepsei invocand motivele asigurarii de resurse material-financiare pentru sine si familia sa in scopul de a-si putea asigura un tratament medical platit corespunzator. Cererile au fost consemnate in anii 2004 (respinsa in acelasi an, in pofida recomandarilor serviciilor sociale din cadrul autoritatilor locale), 2006 (la fel, respinsa in acelasi an) si respectiv 2007 (deasemenea respinsa).
Au fost depuse de catre reclamant si Plangere penala impotriva unui medic din penitenciar (in anul 2004), instrumentata de catre autoritatile judiciare militare dispunandu-se meinceperea urmaririi penale. Plangerea ulterioare la solutiile date de procurorii militari au fost si ele respinse 92005).
In continuare, Curtea a invocat elemente din legislatia interna (din Romania):
prevederea din codurile civile in vigoare ca „ orice
persoana care a suferit un prejudiciu poate solicita despagubiri introducand actiune civila impotriva persoanei care a cauzat-o prin neglijenta sau prin imprudenta sa”;
Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor,
articolele referitoare la drepturile detinutilor (in vigoare la data respectiva);
aceasta a fost inlocuita de OU nr. 56/2003 (adoptata la
25.06.2003) privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, care stipuleaza ca detinutul poate depune plangere la judecatoria din raza careia face parte unitatea penitenciara, impotriva oricarei masuri privitoare la exercitarea drepturilor luate de catre administratia penitenciarului(Art. 3);
prevederea legala de mai sus a fost abrogata odata cu
intrarea in vigoare a Legii 275 /2006 referitor la executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal; acest normativ prevede ca o plangere similara se poate depune la judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate iar hotararea acestuia se poate ataca prin contestatie introdusa la judecatoria pe raza careia se afla penitenciarul; alte referiri ale acestei legi sunt cu privire la conditiile de detentie (cazare in camere iluminate natural, tinuta civila) – care trebuie sa respecte demnitatea umana, si sunt asigurate de penitenciar; in aceasta lege nu exista referiri la calitatea structurala a locului de detentie sau spatiul de care at trebui sa dispuna fiecare detinut;
Ord. Ministrului Justitiei nr. 433/C/05.02.2010 a aprobat
Normele minime obligatorii privind conditiile de cazare – in termeni de spatiu, camerele trebuie sa asigure 6 mc/ camera, adica cca 2 mp/persoana, pentru cazurile cu regim de detentie semideschis sau deschis iar pentru restul categoriilor sa fie cel putin 4 mp;
Ord. Nr. 1361/C/1016/2007 – ordin comun al MJ si MS
cuprinde referiri la asigurarea asistentei medicale a persoanelor private de libertate cu referiri inclusiv la asistenta stomatologica;
Ord. 429/125/2012 tot ordin comun al MJ si MS, a introdus
mentiunea ca detinutii au dreptul la asistenta medicala gratuita din fondurile ANP.
Mentionari ale standardelor internationale (aprobate si de catre
tara noastra) cu aplicabilitate in cazul de fata:
Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor
(1955) – care contine prevederi amanuntite referitor la conditiile care trebuie asigurate in penitenciare, inclusiv transport, hrana si asistenta medicala;
Rapoartele CPT – s-au facut referiri la constatarile
documentate in urmatoarele rapoarte:
al 2- lea Raport general CPT/Inf (92) 3;
al 3- lea Raport general CPT/Inf (93) 12;
al 7-lea Raport general CPT/Inf (97) 10;
al 11- lea Raport general CPT/Inf (2001) 16;
Recomandarea R(99)22 din 30.09.1999 a Comitetului de
Ministri ai Consiliului Europei (CMCE) – referitor la inflatia populatiei penitenciare si masurile necesare (ex. stabilirea unei capacitati maxime admise a penitenciarelor);
Recomandarea R(2006)2 a CMCE – referitor la obligatia
asigurarii conditiilor din penitenciare;
Rapoarte ale Comisarului pentru Drepturile Omului al
Consiliului Europei – 2002 si 2006 – in care se arata deficientele constatate si ca „trebuie avuta in vedere o solutie urgenta pentru penitenciarele cele mai invechite si cele mai supraaglomerate, precum Penitenciarul Jilava”.
In baza considerentelor mentionate Curtea din cadrul CEDO a
emis concluzia ca supraaglomerarea si lipsa accesului la igiena precum si tratamentul necorespunzator al problemelor de sanatate ale reclamantului i-au pricinuit acestuia o suferinta care a a tins nivelul de tratamente considerate inumane si degradante, deci a fost incalcat Articolul 3 din Conventie. A fost stabilit cuantumul sumei cu titlu de prejudiciu material si moral la 20.000 Euro (plus orice suma cu titlu de impozit la aceasta). La aceasta se adauga cheltuieli de judecata care au fost stabilite la 4.800 Euro. In final s-a decis ca termenul de plata sa fie stabilit la 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii.
PARTEA SPECIFICA/SPECIALA
CAPITOLUL 4
CERCETAREA APLICATIVA
4.1. Situatia conditiilor, a asistentei medicala si si a starii de sanatate a detinutilor
In Romania nu exista pedeapsa cu moartea dar exista pedeapsa
detentiunii pe viata iar pedeapsa maxima cu durata limitata prevazuta de CP in vigoare este de 30 de ani – Art. 53, 60 din Cap. I – categoriile pedepselor, Titlul III – pedepsele.
In general cazurile in care se inregistreaza o durata de peste 15 ani a pedepsei sunt relativ putine ca numar prin comparatie cu faptul ca majoritatea detinutilor din penitenciarele tarii noastre executa sentinte de pana la 15 ani.
Durata pedepsei are insa un caracter relativ atunci cand subiectul
discutiei il reprezinta starea de sanatate a detinutilor. Indiferent de anvergura pedepsei, acordarea asistentei medicale este o obligatie a autoritatilor statale, obligatie care a fost asumata prin
adrerarea la o serie lunga de conventii, protocoale si recomandari international si europene.
Odata cu ratificarea acestora, indivizii parte a populatiei penitenciare trebuie sa beneficieze de drepturi ca oricare alta persoana, bineinteles in limitele impuse de regimul de detentie pe care il satisface si al sentintelor emanate de instanta de judecata.
Este evident ca amploarea pe care a luat-o dezvoltarea problematicii si ideilor referitoare la drepturile omului, a determinat conceperea unui mare numar de norme si recomandari cu referire la persoanele detinute.
In aceste conditii putem face si aprecierea, ca dupa un numar relativ redus de ani (in conditiile existentei posibilitatii eliberarii conditionate) fostii detinuti-pacienti eliberati din penitenciar vor deveni o provocare pentru sistemul medical comunitar national.
In acest sens, depistarea detinutilor cu boli, diagnosticarea si tratamentul adecvat in perioada de detentie, pe langa faptul ca reprezinta un drept fundamental, reprezinta si o modalitate de pregatire a sistemului de sanatate comunitar la primirea sau reprimirea in grija a acestor pacienti dupa eliberare.
Prin Legea asigurarilor sociale de sanatate, detinutii trebuie sa beneficieze de servicii medicale echivalente cu cele acordate populatiei generale, acordate atit barbatilor cit si femeilor detinuti.
Cu tot ansamblul normativ in vigoare, care consta in zeci de legi, hotarari de guvern, ordine ministeriale, decizii ale conducerii ANP etc, exista in continuare dificultati majore cu care se confrunta sistemul penitenciar.
Unul din aspectele problematice il reprezinta supraaglomerarea sistemului penitenciar cu depasirea capacitatii acestuia.
Dificultatile sunt in legatura, in primul rand, cu numarul si conditii oferite in spatiile de cazare dar si in legatura cu subdimensionarea personalului calificat din sistemul penitenciar. Se poate spune ca un aport sustinut la cresterea numarului populatiei detinutilor l-au avut urmatoarele aspecte:
cresterea nivelului criminalitatii,
cresterea numarului de situatii infractionale prevazute in legislatia penala,
introducerea si cresterea pedepsei cu inchisoarea pentru o serie de infractiuni.
In perioada 2002-2005, Comisarul Consiliului Europei pentru
Drepturile Omului a efectuat o serie de vizite urmate de intocmirea de rapoarte pentru situatia din cadrul sistemului penitenciar din tara noastra. In anul 2004 s-au legiferat bazele noii structure reprezentate de ANP. in subordinea MJ.
Datele communicate au relevant pentru anul 2002 o rata de ocupare a locurilor disponibile in penitenciar, intre 137% si chiar pana la 200% in unele unitati.
Ulterior au fost evidentiate eforturile in directia remedierii situatiei dar s-a mentionat remanenta unor situatii dificil de apreciat ca fiind corespunzatoare.
Au fost facute constatari ale unor deficiente legate de supraaglomerare, cazarea in spatii necorespunzatoare, invechite si neadecvate numarului de detinuti.
O alta deficienta a fost semnalata in privinta serviciilor medicale inadecvate in aceasta perioada.
In anul 2014, Asociatia pentru apararea drepturilor omului in
Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a relevant in raportul intomit cu referire la situatia anului 2013, ca exista majore probleme in sistemul penitenciar – APADOR – CH, 2013.
Desi au fost semnalate imbunatatiri ale conditiilor de detentie ca urmare a cresterii eforturilor umane si material indreptate catre sistemul national penitenciar, au fost facute si referiri la continuarea fenomenului supraaglomerii sistemului precum si la deficiente in acordarea asistentei medicale.
Astfel, in continuare s-au remarcat cazuri cu lipsa posibilitatii de asigurare a cazarii in spatiul minim necesar (de 4 mp) prevazut in cazul fiecarui detinut care isi satisface pedeapsa in regim inchis sau de maxima siguranta.
In acelasi sens, au fost semnalate situatii in care in cazul persoanelor detinute in regim deschis sau semideschis trebuie sa se asigure un volum de cel putin 6 mc de aer/individ.
De exemplu, la nivel de an 2013, conform datelor relevate de raportul ANP privind posibilitatea asigurarii spatiului minim de 4 mp, a rezultat un deficit de peste 14.000 de locuri pentru cazare in penitenciar.
CPT a facut un numar de 9 raportari intre anii 1995 si 2010, in care erau semnalate conditii care puteau corespunde unor spatii inhumane sau degradante, aspecte legate de lipsuri de igiena si asistenta medicala. In acelasi sens se mentioneaza ca in unele unitati suprafata asiguratat pentru un detinut era variabil intre 0,6 si 1,5 mp, deci mult sub standardele acceptate si asumate.
In alte date provenite din surse autorizate (Raportul “SPACE I – Council of Europe Annual Penal Statistics – Prison population Survey 2012” emis in 2014 pentru Comisia Europeana, se mentioneaza – la nivel de an 2012 – ca in tara noastra erau disponibile 26.821 locuri de cazare in penitenciare care, raportat la conditiile minime prevazute (4 mp/persoana) si la numarul de detinuti din sistem la acel moment, indica o supraaglomerare de 118,9 persoane pentru 100 de locuri.
Conditia cazarii in spatii deficitare ca spatiu si dotare, precum si deficiente in asigurarea asistentei medicale, au fost motivele pentru care in multe cazuri a fost sesizata CEDO cu referire la incalcarea Art. 3 referitor la interzicerea pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Pana la nivelul anului 2010, intre sentintele pronuntate de CEDO s-au numarat 32 de cazuri in care Statul Roman a fost condamnat pentru neasigurarea conditiilor corespunzatoare, inclusiv cu plata de despagubiri catre cei victimizati – 230.740 Euro si 10.000 Franci elvetieni, reprezentand daune morale acordate si implicit cheltuieli de judecata.
Sentintele au continuat in aceeasi linie in anul 2011 cand s-au emis 19 hotarari (278.615 Euro) iar in 2012 numarul acestora s-a redus la 10 hotarari (119.950 Euro).
Numarul sentintelor impotriva Romaniei a cunoscut un nou nivel crescut in anul 2013 cand s-au inregistrat un numar de 32 de hotarari judecatoresti, care in termeni de despagubiri acordate au ajuns la suma de 221.819 Euro.
Trebuie mentionat ca in toate cazurile judecate de CEDO, analiza cazurilor a fost fundamentata pe datele provenite din raportarile diferitelor organisme nationale si/sau internationale, accentuate de creionarea unos situatii specifice fiecarui caz in parte.
Deciziile Curtii au fost atent motivate, au descris analitic sistemul de detentie din tara noastra cu considerarea specificitatii in fiecare dintre cazuri.
Concluzia de ansamblu rezultata din analiza sentintelor pronuntate este ca sistemul penitenciar din Romania in continuare marcat de existenta unor deficiente inca majore.
Acestea vizeaza aspectul persistent al suprapopularii penitenciarelor, conditii deficitare de cazare si de acces la igiena, hrana necorespunzatoare sau neadaptata, dificultati in asigurarea asistentei medicale la un nivel apropiat de cel din sistemul sanitar comunitar.
Cu toate ca datele consemnate mai sus arata persistenta unor deficiente, trebuie mentionate si eforturile facute in directia schimbarii cadrului normative, aspect in care este de necontestat dorinta ralierii la prevederile internationale si europene referitoare la asigurarea drepturilor fundamenatel ale omului.
Modernizarea legislatiei a fost insotita si de imbunatatiri in domeniul bazei materiale si umane, care insa au fost caracterizate de o evolutie intr-un cadru limitant din perspective posibilitatilor financiar-bugetare.
Atentia acordata insa sistemului penitenciar nu trebuie sa treaca neobservata chiar daca exista, in perpectiva, numeroase cerinte de indeplinit. In acest context trebuie remarcat efortul in directia preocuparii permanente pentru continua dezvoltare si dotare a spitalelor penitenciare in vederea cresterii nivelului de asigurare a asistentei medicale.
Dotarea cu personal superior si concomitent achizitionarea de aparatura de inalta performanta in special in spitalele-penitenciar reprezinta pasi inainte care au creat premizele pentru o crestere progresiva a asistentei medicale din punct de vedere al calitatii.
Se poate aprecia ca sistemul penitenciar din Romania a inregistrat,in ultima decada, progrese evidente in domeniul conditiilor in care se executa pedepsele privative de libertate.
Realitatea arata insa ca putem considera ca sistemul penitenciar din tara noastra este unul in plin proces de tranzitie si adaptare, si in consecinta este marcat de dificultati inerente pentru o asemenea perioada..
Problemele financiare au repercursiuni evidente atat asupra posibilitatii asigurarii unor conditii de detentie decente cat si in privinta asistentei medicale.
In situatia actuala trebuie crescute eforturile in vederea reducerii situatiilor in care poate aparea riscul incalcarii drepturilor detinutilor, in acest sens presiunea raportarilor emise de organisme nationale independente, organisme internationale sau chiar de CEDO, se impune a fi considerata ca un factor de progresie.
4.2. Date relevante din Rapoartele de activitate ale Administrației Naționale a Penitenciarelor
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) este instituția în subordinea căreia se află întreaga rețea penitenciară din Romȃnia, inclusiv stabilimentele de tip spital-penitenciar.
Pentru a avea o imagine de ansamblu a activității instituțiilor din subordine, dar și pentru a respecta dreptul publicului la informațiile de interes, ANP elaborează și publică anual un raport de activitate.
Raportul de activitate al ANP cuprinde majoritatea elementelor cuantificabile în ceea ce privește parametrii de funcționare ai penitenciarelor, împreună cu reprezentarea grafică și analiza acestora.
Rețeaua națională de peniteciare din Romȃnia este formată din
19 penitenciare cu regim deschis și semideschis,
14 penitenciare cu regim închis și de maximă siguranță,
1 penitenciar pentru femei și 7 secții pentru femei în alte penitenciare,
2 centre de detenție,
2 centre educative, precum și
6 spitale-penitenciar.
(vezi Fig. Harta pentenciare – preluare ANP)
Fig. (preluare din Raport ANP 2015)
Pe lȃngă adresabilitatea către public, acestea sunt utile profesioniștilor din domeniu deoarece datele relevate de rapoartele de activitate pot fi comparate cu valori din alte sisteme penitenciare din lume și pot fi interpretate în contextul problemei ce se dorește a fi studiată.
Din rapoartele anuale reținem cȃteva informații de interes pentru această teză, cu referire la structura rețelei penitenciare, demografia deținuților, precum și alte date relevante cu privire la asistența medicală acordată acestora.
4.2.1 Asistenta medicala
Analizȃnd efectivul total de deținuți la finalul anului 2015, observăm că se profilează un trend descendent sub aspectul numărului de deținuți, acesta fiind de 28.334 la finalul anului 2015, spre deosebire de 30.156 la finalul anului 2014 și 33.434 la finalul anului 2013.
Fig. (preluare din Raport ANP 2015)
Asistența medicală a fost acordată cu celeritate celor ce o necesită,dar si ca urmare a solicitarilor directe ale detinutilor. Dovada o constituie efectuarea unui număru crescut de consultații acordate deținuților comparativ cu populația generală.
În anul 2015 au fost acordate deținuților 812579 de consultații, mai putine decat in anul 2014 cand au fost acordate 854626 de consultatii si chiar decat 2013 cand s-au efectuat un numar de 838636 de consultatii. (Fig. 1). La o analiza atenta se poate observa ca numarul consultatiilor acordate in anul 2015 au fost adresate unui numar de detinuti (in general) mai redus decat in anii anteriori.
Fig. (preluare din Raport ANP 2015)
Numărul bolnavilor cronici în rȃndul deținuților a înregistrat o creștere progresivă, atingȃnd valoare de 8424 bolnavi cronici în evidențele ANP la finalul anului 2015. (Fig. 2)
Fig. (preluare din Raport ANP 2015)
Coreland evidentele constand in faptul ca populatia penitenciara a inregistrat o scadere a membrilor sai in ultimii ani cu cresterea numarului de detinuti care prezinta afectiuni cronice rezulta ca se prefigureaza un tablou al populatiei incarcerate cu tot mai multe probleme de sanatate.
Fig. (preluare din Raport ANP 2015)
Rețeaua de spitale-penitenciare este o rețea medicală cu circuit închis, dar ale cărei dotări materiale și umane au permis ca marea majoritate a cazurilor de deținuți cu probleme de sănătate să fie abordate în cadrul rețelei sanitare proprii; într-un număr semnificativ mai mic a fost necesară spitalizarea deținuților în afara rețelei sanitare a ANP. (Fig. 3)
Numarul consultatiilor si tratamentelor efectuate inafara retelei sanitare proprii a fost aproximativ egal in anii 2013 si 2015 dar se impune precizarea ca intre acesti ani au existat majore diferente in privinta efectivului populatiei pentenciare – cu peste 5000 de persoane mai putine in 2015 fata de anul 2013.
Cresterea in ultimii 3 ani a numarului internarilor detinutilor in unitati ale retelei sanitare comunitare are o semnificatie deosebita prin faptul ca releva persistenta necesitatii cresterii nivelului de dotare al spitalelor penitenciare cu mijloace de diagnostic si tratament moderne, ca si al incadrarii cu personal de specialitate.
În ceea ce privește decesele în mediul penitenciar, în anul 2015 s-au înregistrat 113 cazuri, în scăderea fața de anul 2014 în care s-au înregistrat 122 de decese. Principalele cauze au fost neviolente și au fost reprezentate de neoplazii și boli cardiovasculare în procente aproximativ similare. (Fig. 4)
Fig. 4 (preluare din Raport ANP 2015)
O analiza a cauzelor de deces in randul detinutilor aflate pe primele doua locuri ca numar arata o necesitate crescuta in depistarea precoce a acestor afectiuni. In special, afectiunile neoplazice trebuie sa ridice un semnal de alarma referitor la necesitatea dotarii cu aparatura si personal specifice in scopul depistarii in stadii incipiente. Ar fi binevenita deasemenea, stabilirea si implementarea unor mecanisme/programe de screening al populatiei penitenciare cu referire la cele mai frecvente afectiuni neoplazice.
Morțile violente au fost într-un numărul mult mai redus decȃt cele neviolente, cu principala cauză reprezentată de suicidul prin spȃnzurare.
Rapoartele de activitate anuală ale Administrației Naționale a Penitenciarelor constituie o sursă importanță de informații în vederea formării unei viziuni unitare asupra întregului sistem penitenciar din țara noastră și constituie un punct de reper pertinent pentru compararea datelor obținute prin efectuarea de studii pe un lot de cazuri aparținȃnd unei singure unități din structura rețelei.
4.2.2. Perspective asupra populatiei penitenciare
Situatia numarului detinutilor in Romania a fluctuat in ultimii 15 ani, dar in ansamblul perioadei tendinata a fost in sensul scaderii numarului acestora. Din datele disponibile rezulta ca in 1999 a fost inregistrat un numar de 40.778 de detinuti in sistemul penitenciar care s-a mentinut (cu mici variatii anuale) pana in 2002 cand au fost “doar” 48.075.
O prima scadere importanta a numarului detinutilor a fost inregistrata in anul 2003 – 42.815 detinuti – aspect in mare parte datorat aprobarii si intrarii in vigoare a Legii 543/01.10.2002 prin care un numar de 3.664 detinuti au fost amnistiati si in consecinta pusi in libertate. De remarcat ca in perioada respectiva, un mare numar dintre detinuti (aproape jumatate din efective) erau condamnati pentru furt.
La nivelul anului 2003, conform datelor furnizate de Buletinul informativ de penologie din 25.12.2003 – preluate de APADOR-CH in lucrarea Sistemul penitenciar in Romania 1995-2004 – Romania era plasata pe un loc 7 la categoria procent de detinuti la 100.000 locuitori (adica 229,5). Toate tarile care devansau Romania la acest capitol erau din fostul bloc estic in frunte cu Rusia (638,6 la 100.000 loc.). Prin comparatie, situatia a fost mai buna, dar nu chiar imbucuratoare, inclusiv pentru tari cunoscute pentru traditia democratica. De exemplu, in Marea Britanie au fost 137,1 detinuti la 100.000 de locuitori.
Numarul detinutilor a inregistrat ulterior, in perioada 2005 – 2015 o scadere relativ mare, ajungandu-se la 28.244 de detinuti in 2010, dar tendinta s-a inversat astfel incat in anul 2013 s-a contabilizat un numar de 33.434 detinuti. Asa cum am aratat, in perioada 2013 – 2015, efectivele de detinuti au scazut din nou – 33.434 la finalul anului 2013, 30.156 la finalul anului 2014 si respectiv 28.334 la finalul anului 2015.
Cu toate ca in perioada 1990-2014 numarul de unitati penitenciare a crescut de la 32 la 46 (acestea incluzand noi locuri date in folosinta sau rezultate ca urmare a modernizarii si extinderii) capacitatea maxima a sistemului ramane in continuare depasita si in consecinta cu un fenomen de suprapopulare inca semnificativ prezent.
Supraaglomerarea inchisorilor este un fenomen persistent inca si in alte tari europene. In ansamblu, in perioada de dupa 1990, in Europa a crescut constant numarul detinutilor de la an la an, astfel incat in anul 2012 media europeana a procentului persoanelor incarcerate a atins valoarea de 125,6 detinuti la 100.000 de locuitori. Din alte date (2015 – SPACE I – Populatia din inchisori) reiese ca, in 2013 in Marea Britanie, gradul de suprapopulare era de 105,4 %, Romania avand 116,3%, Franta 117,2% iar Italia 148,4% – unde procentele de peste 100% reprezinta detinuti peste capacitatile de acomodare disponibile.
Situatia nu este deloc imbucuratoare, motiv pentru care oficialitatile europene cauta in permanenta metode de reducere a fenomenului supraaglomerarii inchisorilor. In perspectiva contracararii acestui fenomen sunt luate in calcul o serie de propuneri dintre care unele se gasesc deja in faza de proiecte pilot in multe tari europene.
Pe langa modificari ale codurilor penale cu reducerea pedepselor pentru anumite infractiuni sau chiar inlaturarea pedepsei cu inchisoarea pentru altele, s-au conturat si o serie de masuri alternative la detentie majoritatea constand in sanctiuni sau masuri comunitare (abreviat SMC) sub supravegherea servicilor de probatiune.
In tara noastra exista Directia Nationala de Probatiune (DNP) din cadrul Ministerului Justitei (MJ) cu reprezentari in toate resedintele de judet care are atributiile urmatoare:
implementeaza strategia justiției ca serviciu public;
coordonează, evaluează și monitorizează, la nivel național, Strategia națională de reabilitare a persoanelor față de care s-au dispus sancțiuni și măsuri comunitare, aplicată în sistemul de probațiune;
organizează și coordonează procesul de executare a pedepselor și măsurilor neprivative de libertate specifice domeniului probațiunii;
organizează și coordonează activitatea structurilor teritoriale;
coordonează gestionarea resurselor umane ale sistemului de probațiune si pregătirea profesională a personalului din sistemul de probațiune;
evalueaza și controleaza activitățile derulate în structurile teritoriale de probațiune, prin intermediul inspectorilor de probațiune;
colecteaza datele referitoare la domeniul probațiunii;
elaborează și difuzează ghiduri practice sau alte materiale si promovează rolul sistemului de probațiune.
Acest tip de alternativa la privarea de libertate a castigat teren in multe tari – astfel, in anul 2013, in Franta erau 187.056 persoane care executau SMC, in Germania 156.358 de persoane, in Italia 33151 de persoane iar in Romania 18.718 (Statisticile penale anuale ale Consiliului Europei – 2015 – SPACE II – Persoane care executa masuri si sanctiuni neprivative de libertate). Succesul in aplicarea acestor masuri alternative constituie o cale de preferat pentru tot mai multe tari europene si poate constitui o cale pentru reducerea afluentei de detinuti in penitenciare si implicit reducerea fenomenului supraaglomerarii fara a lua in calcul si o reducere a cheltuielilor (care sunt mult mai mici in comparatie cu cheltuielile pentru detinutii incarcerati.
O asemenea masura este binevenita si perfect aplicabila in special in cazul infractiunilor care sunt sanctionate prin pedepse de mica anvergura, cu durata redusa a pedepsei prevazute de procedurile penale in vigoare.
4.3. STUDIU: Cauzele deceselor in rindul detinutilor – studiu statistic retrospectiv pe cazuistica medico-legala a IML Cluj in perioada 2000-2014
Introducere si motivatia studiului
Abordarea subiectului reprezinta o necesitate in vederea unei aprecieri obiective privind accesul la asistenta medicala al persoanelor aflate in stare de detentie.
Acest aspect este de o importanta deosebita fiind relevant in domeniul aplicarii recomandarilor structurilor Uniunii Europene referitoare la drepturile pacientului-detinut.
Este recunoscut faptul ca detinutii reprezinta o categorie vulnerabila a populatiei si frecvent tratata inegal din punct de vedere al asistentei sanitare si de aceea este necesara o atentie si o protectie speciala [1].
Daca in tarile UE detinutii sunt tratati pentru afectiunile prezentate prin internare in unitati sanitare publice (cu asigurarea izolarii si pazei corespunzatoare) in tara noastra situatia este diferita.
Exista resurse de personal cu responsabilitati in domeniul pazei detinutilor in cadrul ANP, insa numarul mare de detinuti care prezinta diferite afectiuni patologice face imposibil ca diagnosticarea si tratarea acestora sa se faca sub paza exclusiv in unitatile sanitare ale Ministerului Sanatatii.
Punctul de plecare in studiul realizat il constituie prevederile legislative care reglementeaza drepturile detinutilor. Legea garanteaza fiecarei persoane care a fost condamnata la o pedeapsa privativa de libertate dreptul la asistenta medicala [2][3].
Tot in legatura cu dreptul la asistenta medicala, atit in CPP cit si in legislatia specifica desfasurarii activitatii in institutiile de medicina legala este prevazuta posibilitatea solicitarii de catre detinutul-pacient a intreruperii pedepsei pe motive de boala [4] cind sunt intrunite criteriile legale pentru aceasta.
Efectuarea expertizei consta in examinarea pacientului-detinut si a documentatiei medicale aferente in scopul evaluarii starii de sanatate/boala a acestuia si concluzioneaza daca acesta poate beneficia de tratament adecvat in reteaua sanitara penitenciara si prin urmare daca poate executa pedeapsa in regim penitenciar
Al doilea aspect il constituie functionarea pe criterii obiective a institutiei expertizei medico-legale pentru suspendarea executarii pedepsei privative de libertate. [5].
Desfasurarea in parametrii cit mai apropiati de optim a expertizei medico-legale pentru suspendarea executarii pedepsei pe motive medicale este asigurata de prevederi legale specifice si este evidentiata de numarul mare de detinuti-pacienti care solicita aceasta expertiza.
In cazul detinutilor care solicita efectuarea unei astfel de expertize pentru suspendarea executarii pedepsei privative de libertate pe motive de boala, evaluarea initiala a cererii se face de catre un judecator-delegat, acesta fiind desemnat din cadrul institutiei juridice din zona respectiva.
Instanta abilitata emite rezolutia motivata pentru efectuarea expertizei medico-legale. Pacienții puși în întreruperea executării pedepsei sunt cei care au afecțiuni grave care nu pot fi tratate în rețeaua penitenciară (neoplasme cu diferite localizări, afecțiuni cardiace care necesitau intervenții chirurgicale cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale care necesitau ingrijire specială), iar unii dintre bolnavi au decedat pe perioada întreruperii.
Intocmirea unei astfel de expertize medico-legale reprezinta rezultatul unui complex de activitati care sunt marcate de stabilirea pe baze stiintifice de ordin medical a unui diagnostic.
Comisia de expertiza evalueaza, conform criteriilor in vigoare, persoana supusa examinarii – atit nemijlocit cit si pe baza documentatiei medicale – scopul reprezentindu-l stabilirea diagnosticului (afectiunile prezentate, stadiul evolutiv si eventualele complicatii prezentate sau posibile pe parcursul evolutiei bolii).
Aceasta recomandare a comisiei este reflectata in concluziile expertizei medico-legale, care la rindul lor constituie un fundament pentru orientarea deciziei finale a instantei.
Nu in ultimul rind, urmarirea « rezultatelor » expertizelor medico-legale prin prisma ponderii regasirii acestora in deciziile instantelor, poate contura imaginea clara a masurii in care instanta apreciaza si decide aplicarea recomandarilor comisiei.
O apreciere reala a intervalului de timp necesar pentru parcurgerea acestor etape (cu exemplificari – timpul efectiv intre solicitarea persoanei si definitivarea expertizei cu trimiterea acesteia spre instanta ) precum si urmarirea « rezultatelor » expertizelor medico-legale prin prisma ponderii regasirii acestora in deciziile instantelor constituie aspecte care nu au fost inca atent investigate.
Expertiza medico-legala pentru aminarea/intreruperea executarii pedepsei privative de libertate functioneaza ca o entitate interdisciplinara, comisia fiind alcatuita din medici legisti si medic din reteaua penitenciara, alaturi de care pot fi cooptati medici din diverse specialitati medicale – in functie de patologia prezentata.
Evaluarea medicala propriu-zisa se realizeaza de catre medici specialisti din unitati sanitare in care persoana-detinut expertizata este supusa examinarilor clinico-paraclinice.
Rolul expertizei consta in stabilirea pe criterii stiintifice, obiective, a starii de sanatate, a afectiunilor de care sufera pacientul-detinut. In functie de diagnosticul stabilit comisia poate recomanda instantei:
Necesitatea intreruperii pedepsei pentru tratarea afectiunii/afectiunilor in unitati sanitare speciale sau
Nu se impune intreruperea pedepsei intrucit afectiunile se pot trata corespunzator in unitatile sanitare din cadrul ANP.
Un aspect important il constituie semnificatia pe care o are expertiza medico-legala in aceste cazuri in care concluziile expertizei se constituie de fapt in recomandari pentru instanta care a solicitat expertiza iar aceasta este abilitata sa stabileasca decizia finala in fiecare caz.
Structurarea serviciilor ANP cuprinde serviciile de asistenta medicala curativa si profilactica de care beneficiaza detinutii in unitatile respective si deasemenea un numar de 6 spitale-penitenciare (SP): Bucuresti-Jilava, Colibasi, Dej, Poarta Alba, Tirgu Ocna, Bucuresti-Rahova.
Personalul medical si numarul de cabinete medicale din fiecare penitenciar depinde de dimensiunea populatiei in custodie, insa in fiecare penitenciar exista cel putin un medic generalist, stomatolog si un numar de asistenti medicali.
Asistenta primara este acordata la cerere, ori de cite ori este nevoie dar si profilactic. S-au instituit examene medicale obligatorii – la intrarea in penitenciar, in caz de transfer si la eliberare – precum si controale periodice.
Ingrijirile sau supravegherea sunt acordate in unitatea speciala de infirmerie iar urgentele medico-chirurgicale in spitalele-penitenciare din propria retea sau, dupa caz in cel mai apropiat spital din comunitate.
Detinutele gravide primesc asistenta medicala in mod similar cu femeile aflate in libertate. Nasterea are loc intr-un spital din reteaua publica iar pe Certificatul de nastere al copilului nu se accepta nici o mentiune cu privire la starea de detentie a mamei.
Pe linga activitatea curenta, medicii din reteaua sanitara penitenciara, au in atributii activitati care tin de sanatatea publica, mai ales tinind cont de mediul penitenciar aglomerat. Exista preocupari curente legate de conditiile individuale si colective de igiena, conditiile de munca si starea de sanatate a detinutilor care ies la munca.
An de an a existat o preocupare permanenta pentru continua dezvoltare si dotare a spitalelor penitenciare. Personalul cu calificare medicala superioara si achizitionarea de aparatura de inalta performanta constituie atuuri care au permis realizarea unor interventii chirurgicale laboarioase, asistenta si monitorizare de terapie intensiva, hemodializa, dezintoxicare si asistenta toxicomani.
In continuare, este oportuna ilustrarea cu citeva date referitoare la unitatea penitenciara spitaliceasca aflata pe teritoriul judetului Cluj, care este Spitalul penitenciar Dej.
În ceea ce privește activitatea medicală a Spitalului Penitenciar (SP) Dej, conform contractului încheiat cu CASAOPSNAJ, spitalul funcționează cu un număr de 129 paturi repartizate astfel : 48 paturi pentru medicina interna, 45 paturi pentru chirurgie generala, 10 paturi pentru ORL, 10 paturi pentru oftalmologie si 16 paturi pentru terapie intensiva. – (conform datelor furnizate la adresa http://www.anp-just.ro/unitati/sp_dej.htm)
În anul 2005 au fost internați în SP Dej un număr de 2348 bolnavi, din care 268 (11,4%) au fost internări în regim de urgență, restul fiind internări programate.
Conform datelor comparate cu anii anteriori „se constată o ușoara crestere a numarului de internări de urgență comparativ cu anii precedenti, ceea ce dovedeste o creștere a adresabilității spitalului reușindu-se astfel degrevarea unităților arondate de internări în unități sanitare din afara sistemului penitenciar și prin aceasta reducându-se cheltuielile materiale și de personal ale acestor unități”.
Fig. Salon ATI – Spitalul Penitenciar Dej – Jud. Cluj
Au fost internați bolnavi și de la alte unități decât cele arondate spitalului, ceea ce denotă solicitudinea de care a dat dovada personalul unității, precum și perceptia pozitivă de care se bucură spitalul.
Au fost întocmite un număr de 24 rapoarte de expertiză medico-legală solicitate de instanțe la IML Cluj-Napoca și au fost puși în întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale un număr de 10 bolnavi. Toți pacienții puși în întreruperea executării pedepsei au avut afecțiuni grave care nu puteau fi tratate în rețeaua penitenciară (neoplasme cu diferite localizări, afecțiuni cardiace care necesitau intervenții chirurgicale cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale care necesitau ingrijire specială), unii dintre bolnavi decedând pe perioada întreruperii executării pedepsei.
Se poate aprecia ca numărul redus al întreruperilor executării pedepsei pe motive medicale reprezinta un pas inainte în împlinirea unor obiective stabilite de conducerea Ministerului Justiției de reducere a întreruperilor executarii pedepsei pentru motive medicale și crestere a posibilitatilor de tratare a deținuților în rețeaua medicală proprie.
Cu alte cuvinte, sistemul penitenciar din Romania a inregistrat in ultima decada progrese evidente in domeniul conditiilor in care se executa pedepsele privative de libertate.
O analiza recenta a mortalitatii in reteaua ANP in randul detinutilor a aratat ca in anul 2014 au decedat 122 detinuti (3,86%o) la un efectiv mediu de 31.847 detinuti in sistem [6].
Numarul deceselor este mai mic decit in 2013 (102 decese – 3,08%o). Cauzele deceselor au fost patologice in 106 (86,88%) cazuri, cele mai frecvente fiind reprezentate de boli cardiovasculare in 49 (40%) de cazuri, neoplazii 24 (20%), boli ale aparatului respirator 18 (15%) cazuri si boli digestive 15 (12%) cazuri.
In aria geografica la care se refera acest studiu, functioneaza SP Dej care este una dintre cele mai mari unitati de profil din reteaua ANP.
Asistenta medicala in aceasta unitate este acordata de medici cu variate specialitati (Interne, Cardiologie, Oftalmologie, Chirurgie, Boli cronice, ORL, blocuri operatorii, compartiment ATI, Radiologie, laboratoare) iar din punct de vedere al dotării materiale și al profesionalismului corpului medical, SP Dej se ridică la nivelul standardelor impuse de asitența și tratamentul medical modern. In aceasta unitate, avand un numar de peste 146 de paturi, sunt internati un numar mare de pacienti ceea ce se traduce intr-un rulaj lunar de peste 200 pacienti.
Asistența medicală de specialitate se deruleaza prin intermediul unității și pentru unitățile penitenciare arondate: Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Penitenciarul de Maximă Sigurantă Aiud, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Baia-Mare, Penitenciarul Satu-Mare [7].
Exista o crestere a numarului de internări de urgență de la an la an, ceea ce dovedeste o creștere a adresabilității spitalului reușindu-se astfel degrevarea unităților arondate de internări în unități sanitare din afara sistemului penitenciar.
Unitatea primeste in mod regulat si pacienti-detinuti de la alte unități decât cele arondate spitalului, ceea ce denotă solicitudinea de care da dovada personalul unității precum iar faptul ca multi detinuti solicita internare si tratament aici releva perceptia pozitivă de care se bucură spitalul.
In timp, s-au derulat numeroase programe dedicate inbunatatirii asistentei medicale prin incadrarea de medici de diverse specialitati si dotarea cu aparatura moderna corespunzatoare.
Activitatea integreaza obiectivele stabilite de conducerea MJ de tratare a deținuților în rețeaua medicala proprie.
Pe parcursul ultimilor ani, în SP Dej s-au derulat si continua o serie de programe cu finanțare internațională, cum sunt :
Educatori pentru sănătate din rândul deținuților;
Servicii de consiliere și testare voluntară în unitățile penitenciare;
Prevenirea consumului de droguri în penitenciare.
O alta categorie este reprezentata de cea a programelor
naționale, ca de exemplu:
Educatie pentru sănătate în penitenciarele din România;
Programul Național de Control al Tuberculozei în penitenciare;
Prevenirea si controlul infectiilor nosocomiale in spitalele penitenciare;
Programul Național de Combatere a Traficului și Consumului de droguri.
Privită retrospectiv si pe ansamblul perioadei studiate, activitatea medicală a Penitenciarului Spital Dej și-a atins într-o foarte mare măsură obiectivele propuse pentru ultimii ani: asistenta de specialitate la standardele actuale, in conditiile asigurarii unei dotari corespunzatoare (materiala, personal de specialitate etc).
Material si metoda
Sursa informatiilor pentru lucrarea de fata o constituie datele specifice recoltate din arhiva IML Cluj precum si cele furnizate de Serviciile medico-legale judetene arondate teritorial, cuprinzind un total de 7 judete – Cluj, Alba, Bitrita-Nasaud, Satu-Mare, Salaj, Sibiu si Maramures.
Conform legislatiei in vigoare, toate decesele intervenite in cursul starii de detentie reprezinta obligatoriu subiectul efectuarii necropsiei medico-legale in vederea stabilirii cauzelor exacte ale decesului.
Datele luate in considerare se refera la o perioada de timp suficient de mare (intervalul 2000-2014) pentru ca rezultatele sa fie semnificative pentru aspectele urmarite.
S-au luat in considerare toate cazurile de deces in rindul detinutilor, decese care au survenit in timpul starii de detentie, intelegind prin aceasta persoane aflate in stare de arest (in unitatile de arest ale Politiei), cele aflate in penitenciare sau in spital-penitenciar (unitatea Dej).
In toate cazurile respective s-a efectuat necropsia medico-legala rezultind stabilirea unui diagnostic cert al cauzelor decesului (diagnostic anatomopatologic macroscopic, microscopic si examinari toxicologice).
In urma sintetizarii cazurilor studiate a rezultat o baza de date, care a servit prezentului studiu statistic (retrospectiv), rezultind numeroase aspecte, cum ar fi:
decesele in rindul detinutilor in perioada mentionata (structurata pe fiecare an) si
pe arealul arondat (in fiecare judet), sexul, virsta persoanei decedate,
care a fost cauza medicala a mortii pe categorii de afectiuni,
cazuri de detinuti care au prezentat afectiuni medicale care se incadreaza in categoria celor care ar fi impus necesitatea expertizarii pentru intreruperea pedepsei,
cazuri in care s-a aplicat suspendarea/intreruperea pedepsei, decesul survenind in penitenciar/spital penitenciar dupa epuizarea perioadei de intrerupere recomandate.
Prelucrarea rezultatelor a avut drept scop evaluarea ponderii cauzelor de deces la pacientii-detinuti in perioada mentionata si aprecierea diferitilor parametrii. Interpretarea datelor a constituit o modalitate de apreciere dupa tipurile de patologie in care finalul a fost infaust, si daca aspectele constatate se pot corela cu calitatea asistentei medicale acordate.
Datele au fost prelucrate in Excel avand in vedere posibilitatile de reprezentare grafica oferite de acest program.
Analiza efectuata a relevant insa si un numar de cazuri de decese a caror cauze au fost dinafara categoriei afectiunilor patologice si anume factori exogeni traumatic – auto- sau heteroagresiuni.
Cu caracter Informativ general, mentionam ca toate persoanele-detinuti decedate au avut cetatenia romana, iar repartitia dupa apartenenta etinica declarata structura a fost: 83 romani, 23 maghiari si 7 romi.
Rezultate
Cele mai importante aspecte rezultate ca urmare a analizei datelor (prin indexare si prelucrare in Excel cu ilustrarea grafica a rezultatelor) sunt urmatoarele:
Repartitia anuala a deceselor in rindul detinutilor, in
perioada 2000-2014
Centralizarea cazurilor de deces in rindul unitatilor mentionate mai sus si in intervalul de timp de 15 ani, a totalizat un numar de 113 decese. De la un numar de 5 decese inregistrat in anul 2000, numarul cazurilor a crescut la un maxim de 17 in anul 2002. In anii 2003-2004 numarul deceselor s-a mentinut relativ constant (16 si respectiv 15 decese) iar ulterior numarul acestora scade la 9 decese in anul 2005. In perioada din 2007 si pina in 2014 s-au inregistrat, relativ constant, intre 3 si 6 decese anual.
Fig. Distributia anuala a deceselor in perioada 2000-2014
Distributia deceselor pe judetele arondate la IML
ClujNapoca
Din totalul de 113 decese, cazurile de deces in randul detinutilor in jud. Cluj au fost 78 (reprezentind 69%). Toate decesele s-a inregistrat in randul populatiei detinutilor din cele doua unitati penitenciare – SP Dej ( si respectiv Penitenciarul Gherla iar 35 de decese s-au produs in unitatile penitenciare din Bistrita (18 cazuri), Maramures (10 cazuri) si Satu-Mare (7 cazuri).
Figura
Distributia deceselor pe orase confirma faptul ca SP Dej – unitate de profil importanta in reteaua nationala, a concentrat in perioada studiata, cea mai mare parte a cazurilor de deces – acestea insumind peste jumatate din total – 64 cazuri adica 57%. Decesele in rindul detinutilor in Penitenciarul Gherla – in perioada mentionata – au totalizat 14 cazuri reprezentind 12%.
Distributia pe sexe a cazurilor de deces
Repartitia pe sexe a cazurilor de deces in rindul detinutilor, indica o predominanta neta a deceselor in rindul barbatilor fata de femei. Astfel, in perioada studiata au decedat 3 persoane detinute de sex feminin – reprezentind 3%, restul detinutilor decedati fiind barbati – 110 cazuri reprezentind 97%.
Figura
Repartizarea deceselor pe grupe de virsta
Analiza virstei decedatilor pe intreaga perioada studiata, s-a facut pe intervale de virsta de 10 ani si a relevat ca cele mai multe cazuri de deces s-au inregistrat la grupele de virsta cuprinse intre 50-59 de ani – 32 de cazuri (28,31%), respectiv 40-49 de ani – 30 de cazuri (26,54%). Decesele in randul detinutilor apartinind grupelor de varsta pina la 40 ani au totalizat un numar de 35 cazuri – in intervalul 18-29 ani au fost in numar de 10 (8,85%) decese iar in intervalul 30-39 ani au fost 25 de decese (22,12%). La grupa de varsta 60-69 de ani au fost 11 decese (9,73%) iar la grupa 70-79 ani decesele au totalizat 5 cazuri (4,42%).
Figura
Analiza cauzelor de deces in rindul detinutilor
In perioada mentionata s-au inregistrat cauzele de deces conform datelor rezultate in urma necropsiei medico-legale – aceasta fiind obligatorie in astfel de cazuri. Concluziile autopsiei s-au referit, in toate cazurile, la felul mortii (violent sau neviolenta), stabilirea cauzei decesului si a datei producerii acestuia. Din motive obiective, legate de o mai buna sistematizare, patologia relevata ca si cauza a deceselor a fost grupata in cazul afectiunilor tumorale si cardiovasculare.
Cazurile de moarte violenta reprezinta o parte semnificativa – 14 cazuri (12,38%). Dintre aceste cazuri 8 au avut ca si cauza asfixia mecanica prin spinzurare (7,07%), in 4 cazuri (3,53%) s-au inregistrat traumatisme craniocerebrale autoprovocate, intr-un singur caz decesul s-a datorat traumatismului cranio-cerebral heteroprovocat si intr-un caz intoxicatiei cu medicamente.
Figura
Prezentarea contributiei procentuale a fiecarei cauze de deces este ilustrata mai jos.
Figura
In cazul afectiunilor cardiovasculare (care reprezinta cea mai mare parte a cauzelor de deces) se remarca urmatoarele categorii: infarct miocardic – cauza decesului in cel mai mare numar de cazuri (42), urmat la mare distanta de cauze cardiace infectioase (5 cazuri de miocardita virala sau bacteriana) și tamponada cardiaca (2 cazuri); afectiunile rar intilnite (1 caz pentru fiecare) au fost cardiomiopatia dilatativa, miocardoscleroza, trombembolia pulmonara si pericardita.
Figura
In cazul afectiunilor tumorale s-au inregistrat urmatoarele localizari in ordinea frecventei: pulmonara (7 cazuri), orofaringiana (5 cazuri), gastric (3 cazuri), proliferari tumorale sangvine, pancreatica, hepatica – cate 2 cazuri, testiculara, renala, uterina, cerebrala, vezicala – cate 1 caz..
Figura
Locul in care a avut loc decesul in cazul detinutilor cu afectiuni tumorale, este important prin prisma faptului ca reprezinta un indicator pentru asistenta primara si actul diagnostic. In majoritatea cazurilor – 23 reprezentind 88% – s-a stabilit diagnosticul de afectiune tumorala in cadrul SP Dej, pacientii detinuti fiind internati/tratati in aceasta unitate pina la deces. In doar 2 cazuri decesul a avut loc in Penitenciarul Gherla si un detinut a decedat la Penitenciarul Bistrita.
Figura
Cazuri care au beneficiat de intreruperea pedepsei pe motive de boala – Din toate cazurile de deces indexate pentru perioada studiata, remarcam ca un numar foarte redus de cazuri – 3 (trei) – au beneficiat de intreruperea pedepsei. Acestea au fost reprezentate de 2 cazuri de la SP Dej in care s-a acordat intreruperea pedepsei in anul 2001 si respectiv 2002 (decesul a survenit in acelasi an pentru fiecare) si de 1 caz din Penitenciarul Gherla – care a beneficiat de 4 perioade de intrerupere in anii 2000 si 2001 si a decedat in 2001.
Figura
In 14 cazuri decesul a fost determinat de factori exogeni: 8 cazuri spanzurare, 4 traumatisme cranio-cerebrale prin autoagresiune, 1 caz traumatism craniocerebral prin heteroagresiune si 1 deces prin intoxicatie cu medicamente (betablocante).
Discutia si analiza rezultatelor
Analiza rezultatelor a relevat aspecte importante intre care cel referitor la repartitia pe ani in cadrul perioadei studiate care a indicat existenta unui traseu descendent cu inregistrarea unei scaderi a numarului de cazuri de deces – cu referire la ansamblul perioadei studiate.
Astfel, considerind numarul concret de cazuri de decese inregistrate anual se remarca ca incidenta maxima a deceselor in rindul detinutilor a atins valorile maxime in perioada 2001-2004, dupa care evolutia a fost in sens net descrescator spre anul 2014 – finalul perioadei studiate.
Scaderea a fost de peste 400% (anul 2002 cu 17 cazuri comparat cu anii 2013-2014, ultimul cu doar 3 cazuri).
Acest aspect concorda cu faptul ca in perioada 2005-2014 au fost imbunatatite mult conditiile de acordare asistentei medicale primare in penitenciare precum si SP Dej.
Se remarca incidenta crescuta a cazurilor de deces in jud. Cluj – 78 cazuri reprezentind 69% (in cele doua unitati penitenciare – SP Dej si Penitenciarul Gherla).
Situatia relevata este perfect explicabila considerind precizarea ca SP Dej este una dintre principalele institutii de profil din tara si in consecinta concentreaza un numar mare de detinuti care provin din unitatile din cadrul judetelor din partea de nord-vest si centrul tarii, alaturi de pacienti detinuti proveniti din restul tarii.
Cele mai multe decese s-au inregistrat in rindul detinutilor de sex masculin comparativ cu sexul feminin, aspect justificat in buna parte de faptul ca populatie penitenciara de sex masculin predomina net fata de cea de sex feminin.
Patologia prezentata de detinutii internati in aceasta unitate este diversa (aspect confirmat la cap. respectiv) si a necesitat evaluare si tratament de specialitate acesta reprezentind motivul incidentei crescute a deceselor in cadrul acestei unitati.
Concentrarea evidentiata pentru SP Dej confirma ideea de imbunatatirea a asistentei medicale primare in unitatile din judete prin depistarea patologiei si indrumarea catre unitatea specializata de profil (spitalul penitenciar).
Grupele de virsta pentru care s-au inregistrat cele mai multe dintre decese in perioada de detentie fost cele cuprinse intre 30 si 59 ani.
Un alt punct de vedere releva insa predominanta deceselor in rindul persoanelor la virste tinere si respectiv maturitate – 65 cazuri reprezentind peste jumatate din numarul total de decese au avut loc la varste sub 50 ani.
Acest aspect reprezinta un motiv de ingrijorare si de analiza in vederea stabilirii unor masuri concrete de imbunatatire in continuare a asistentei medicale.
Nu trebuie neglijate varstele inaintate – grupele 60-69 si 70-79 ani – care au reprezentat peste 10% din totalul deceselor. In acelasi timp populatia penitenciara varstnica ridica nevoia unei asistente sanitare specializate ca orientare [8].
O atentie sporita insa trebuie acordata deceselor care au avut drept cauza factorii exogeni traumatici in cadrul auto- si heteroagresiunilor.
Problema este caracteristica sistemelor penitenciare din multe tari – exemplu – in Franta intre anii 2006-2009 s-au inregistrat 353 de sinucideri (o rata de 17,9 sinucideri la 10.000( [9].
Sistemul de asistenta medicala in penitenciare este oricum suprasolicitat in raport cu pacientii care au nevoie de diagnostic si tratament.
In acest context, decelarea unui numar total de cazuri de deces a caror cauze au fost exogene (14 cazuri) ridica o problema retelei penitenciare si anume necesitatea imbunatatirii sistemului de paza a detinutilor care, datorita violentei auto- sau heteroprovocate, poate avea un impact negativ in sfera asistentei medicale pentru detinutii cu afectiuni patologice.
Se poate afirma ca tratarea problemelor traumatice ale pacientilor detinuti aduce un surplus de solicitare asistentei medicale in penitenciare.
Cea mai frecventa cauza patologica de deces a fost categoria afectiunilor cardio-vasculare – 53 de cazuri (47%).
Din randul afectiunilor cardiovasculare, o incidenta mare a avut infarctul miocardic (42 de cazuri de deces), aspect care ridica probleme legate de necesitatea imbunatatirii asistentei specifice cardiologice si de cardiologie-interventionala.
Patologia tumorala a fost stabilita ca si cauza a decesului in 26 de cazuri (23%).
Patologia tumorala maligna ridica probleme deosebite de diagnostic si mai ales de tratament in cazul persoanelor aflate in stare de detentie.
Examinarile diagnostice ca si indicarea si efectuarea terapiei inalt specifice (radioterapie, chimioterapie) pentru aceasta categorie de afectiuni se efectueaza in unitati sanitare cu profil special.
Dificultatile sunt legate de necesarul asigurarii pazei detinutilor cu patologie tumorala maligna, acestia necesitind ca atit etapa diagnostica cit si in cea terapeutica sa se efectueze in unitati sanitare de profil din cadrul retelei sanitare a Ministerului Sanatatii.
Exista insa, pentru acest tip de detinuti, posibilitatea amanarii sau intreruperii executarii pedepsei privative de libertate in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.
Din totalul deceselor de cauza tumorala, 88% au decedat in timpul internarii in SP Dej. Explicatia acestei incidente este data de faptul ca detinutii cu aceasta patologie au fost internati in aceasta unitate in vederea evaluarii diagnostice si mai ales a efectuarii tratamentului specific in unitatile sanitare de profil din apropierea unitatii penitenciare.
In 8 cazuri s-a evidentiat ca si cauza a decesului patologia infectioasa (fara a include cele 5 cazuri de miocardita si 1 caz de paricardita) si intr-un numar de 8 cazuri ciroza hepatica.
Concluzii
Scaderea semnificativa a numarului de decese inregistrate in rindul detinutilor pentru o perioada studiata de 15 ani, cuprinsa intre anii 2000 si 2014, este semnificativa pentru aprecierea cresterii calitatii asistentei medicale primare si a celei de specialitate, acordata in cadrul unitatilor de tip spital-penitenciar si pentru unitatile penitenciare din zona de recoltare a datelor.
Principalele cauze de deces au fost reprezentate de afectiunile cardiovasculare urmate de cele tumorale, aspect concordant cu datele relevate privind cauzele mortalitatii in rindul detinutilor, la nivelul intregii tari pe anul 2014.
Se impun eforturi suplimentare in directia imbunatatirii conditiilor asistentei medicale prin cresterea numarului personalului de specialitate si dotarea tehnica aferenta pentru toate specialitatile, orientate cu precadere spre diagnosticul si tratamentul afectiunilor cardiovasculare si tumorale.
Este necesara in continuare intensificarea masurilor de depistare a afectiunilor pacientilor detinuti, orientarea acestora pentru diagnostic si tratament de specialitate in unitati de tip spital-penitenciar si propunerea din timp a cazurilor specifice pentru expertiza medico-legala pentru suspendarea/intreruperea executarii pedepsei.
Numarul relativ mare de decese in rindul detinutilor datorate unor
cauze exogene traumatice impune continuarea acordarii unei atentii deosebite atit pentru perfectionarea permanenta a sistemului de paza si supraveghere a detinutilor cit si in sensul prevenirii si depistarii la timp a tendintelor la actiuni autoagresive.
4.4. ESEU: Considerații bazate pe o comparație între rata deceselor în detenție și rata deceselor în populația generală în Romania – un punct de vedere medico-legal
În practica unui expert medico-legal este probabilă confruntarea cu situația unui caz constituit de un deces a unei persoane aflate în custodie sau în detenție. Este inevitabilă întrebarea, fie ea și tranzitorie, cu referire la posibilitatea ca acel deces sa fii fost evitat.
Scopul acestui capitol este de a prezenta o comparație între rata mortalității în rȃndul deținuților și rata mortalității în populația generală a Romȃniei, precum și de a sublinia faptul că sunt oportune studii suplimentare în această direcție, cu scopul final al acestora concretizȃndu-se în măsuri care să contribuie la scăderea ratei mortalității în rȃndul deținuților.
Datele studiate acoperă perioada de timp dintre anii 2010 – 2015 (inclusiv) și au fost colectate
de la Institutul Național Romȃn de Statistică (INRS) – cu privire la rata mortalității în populația generală [1],
din Rapoartele de Activitate ale Rețelei Naționale de Medicină Legală (cu privire la morțile violente în populația generală) [2] și
din Rapoartele de Activitate ale ANP (cu referire atȃt la morțile neviolente, cȃt și la morțile violente în rȃndul deținuților)[3].
Limitări ale acestei comparații au fost întȃmpinate din cauza faptului că există semne de întrebare asupra ratei de actualizare a datelor cu privire la mortalitatea în populația generală. Mortalitatea în populația generală a fost de patru ori mai mare în populația generală din Romȃnia decȃt în rȃndul deținuților, în timp ce rata morților violente a fost aproximativ egală între populația generală și populația din penitenciare.
Moartea neviolentă a unui deținut trebuie investigată temeinic, deoarece persoanele încarcerate au aceleași drepturi ca și persoanele aflate în libertate cu privire la beneficierea de asistența medicală, incluzȃnd dreptul la un diagnostic și tratament corect, complet și la timp acordate.
Orice abatere de la aceste norme în vigoare trebuie foarte bine documentată și raportată fără întarziere autorităților competente. În situația în care procedurile necesare a fi efectuate în vederea unui diagnostic și/sau tratament corect depășesc competență rețelei naționale a spitalelor-penitenciare, pacientului-deținut îi poate fi acordat dreptul de a fi internat într-un spital aparținȃnd rețelei de sănătate publică, cu condiția ca acesta să fie supravegheat pe toată perioada internării de către personal specializat.[4]
Acest drept este acordat printr-o expertiză medico-legală specifică, ale cărei concluzii pot decide fie internarea sub pază într-o unitate sanitară publică, fie întreruperea sau amȃnarea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale.
Rata morților neviolente în rȃndul deținuților este semnificativ mai scăzută decȃt rata morților neviolente din populația generală. Deși poate părea surprinzător, acest aspect poate fi explicat prin diferența proporțiilor diferitelor grupe de vȃrstă în cele două grupuri populaționale studiate.
Speranța de viață în țara noastră este de peste 65 de ani; această grupă de vȃrstă este reprezentată în populația generală într-un procent mult mai mare (14.1% din populația generală a Romȃniei avȃnd vȃrsta de peste 65 de ani – conform datelor relevate de ultimul recensămȃnt, din anul 2011) [1], comparativ cu populația de persoane aflate în detenție (care a fost, totuși, într-o creștere continuă pe parcursul ultimilor 5 ani cu un maximum de 2.15% în anul 2014)[3].
Structura „întinerită” a grupului populațional încarcerat indică un număr crescut de decese potențial prevenibile, deoarece decesele deținuților survin la vȃrste mai tinere comparativ cu vȃrsta medie la care survine decesul în populația generală.
Un diagnostic cȃt mai precoce, combinat cu terapia adecvată ar putea îmbunătăți rata morților nonviolente în cadrul persoanelor aflate în detenție, deoarece patologiile implicate în decesul acestora afectează indivizi de vȃrstă medie, care au un prognostic semnificativ mai bun al evoluție comparativ cu persoanele vȃrstnice.
Pe de altă parte, datorită profilului lor psihologic, unii dintre deținuți sunt predispuși la a-și ignora simptomele patologiilor de care suferă, precum și la a avea o complianță deficitară în raport cu metodele terapeutice propuse. [5]
Morțile de cauză violentă în rȃndul deținuților au un puternic
impact emoțional asupra aparținătorilor acestora, deoarece, în opinia lor, persoana aflată în custodie este în grija autorităților ce îl dețin în detenție, iar orice eventiment traumatic tanatogenerator poate fi imputat acestora.
Procentul evenimentelor traumatice în închisori este mai mare decȃt în populația generală.
Acest aspect are un determinism multifactorial, între cauzele contributoare regăsindu-se personalitatea infractorilor (mulți dintre aceștia fiind predispuși spre violență și tulburări comportamentale), dorința deținuților de a obține atenție sau alte avantaje (de exemplu, condiții mai bune de detenție), precum și coabitarea forțată între indivizi cu caractere dificile.
Cauzele de morți violente în penitenciar includ suicidul și moartea prin leziuni traumatice produse atȃt prin autoagresiune și heteroagresiune, direct sau prin complicațiile acestora.
Rata morților violente în rȃndul populației generale este aproximativ aceeași cu rata morților violente în penitenciare.
Totuși, se remarcă diferențe demne de subliniat sub aspectul faptului că, în contrast cu populația generală, în rȃndul deținuților nu au existat morți violente de cauze accidentale (în special de trafic rutier).
După cum reiese din cele prezentate anterior, decesele datorită agresiunilor sunt mai frecvente procentual în populația încarcerată comparativ cu populația generală.
Acest aspect ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionați deținuții raportat la felul în care sunt repartizați ca și colegi de celulă cu alți deținuți cu care ar putea avea probleme de compatibilitate în ceea ce privește coabitarea, traduse ulterior în acte de heteroagresiune.
De asemenea, trebuie analizat modul în care se acordă deținuților asistență psihologică și socială în scopul prevenției suicidul.
Această poate include educarea personalului și a celorlalți deținuți în scopul recunoașterii și raportării cȃt mai precoce a posibilelor simptome ale unei depresii sau ale altor patologii psihiatrice cu potențial suicidal.[5,6,7]
În concluzie, tema deceselor în penitenciare este mereu de actualitate pentru expertul medico-legal și are anumite particularități ce o fac diferită față de decesele în populația generală.
Fiind un expert în domediul medical și, de asemenea, fiind conectat cu realitățile vieții și deceselor în penitenciar, medicul legist nu ar trebui să rămȃnă doar un observator pasiv al situațiilor pe care le evaluează din punct de vedere profesional.
Medicul legist are calificarea necesară să propună soluții cu privire la îmbunătățirea calitații vieții deținuților și la scăderea pe cȃt posibil a ratei deceselor în rȃndul persoanelor private de libertate, prin evaluarea calității asistenței medicale de care aceștia beneficiază și prin recomandarea unor măsuri menite să faciliteze cu un diagnostic și un tratament de specialitate cȃt mai precoce.
4.5. Exemplu de Raport al Domeniului privind prevenirea
torturii în locurile de detenție
Un important rol in cadrul mecanismului de verificare al aplicarii normelor si procedurilor recomandate de institutia Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) in tarat noastra, a fost preluat in sarcina institutiei Avocatului Poporului.
Au fost constituite echipe interdisciplinare pentru constatarea conditiilor concrete in care se desfasoara aplicarea recomandarilor forurilor international si europene prin organizarea de vizite inopinate ce urmaresc modul de respectare acestora.
Scopul in constituie atat conturarea unui tablou realist al situatiei detinutilor cat si furnizarea de recomandari in sensul intaririi gradului de protecție al categoriei dezavantajate a detinutilor.
Prezentul Raport este urmarea unei vizite inopinate la unitatea Spitalul Penitenciar (SP) Dej – Judetul Cluj, si este structurat pe trei capitole:
Cadrul general si organizarea vizitei,
Constatarile rezultate din vizita desfasurata, si
Recomandari privind aspectele constatate
Sustinerea legala este furnizata de Art. 14 și Art. 297 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului – republicată cu modificările și completările ulterioare,
Vizita a fost în data de 11 noiembrie 2015, de catre o echipa interdisciplinara, constituita din urmatorii membrii:
consilier în cadrul Centrului zonal Alba al Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție,
domnul Gherman Cristian, medic, desemnat de Colegiul Medicilor din România și
reprezentant al Organizației Neguvernamentale Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) Filiala Cluj.
Obiectul vizitei l-a constituit verificarea condițiilor de cazare, a dreptului la asistență medicală și tratamentul aplicat beneficiarilor si a fost adus la cunostinta conducerii penitenciarului odata cu admiterea membrilor comiei in perimetrul institutiei.
Constatările rezultate din vizita efectuată
Penitenciarul-Spital Dej a fost înființat prin Ordinul Ministerului Justiției (MJ) la data de 01.07.1997 ca unitate independentă în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), funcționând într-un ansamblu de clădiri din care unele sunt încadrate ca monumente istorice situat în municipiul Dej, județul Cluj pe str. Parcului, nr.18.
Spitalul Penitenciar (SP) Dej a fost asimilat unui spital județean de categoria III, având contract cu CASAOPSNAJ și funcționează cu 3 structuri:
Sectorul pază (posturi personal 68 din care ocupate 66) – deficit 2,
Sectorul administrativ (28 de posturi din care 24 ocupate) – deficit 4,
Sectorul spital (posturi personal medical 65 din care 46 ocupate) – deficit 19 din care 12 medici.
Deficitul de personal medical cu studii superioare era în special la specialitățile Anestezie si Terapie Intensiva (ATI), Chirurgie și Laborator.
Acesta funcționa cu următoarele secții de specialitate: Chirurgie, ORL (și audiologie), Oftalmologie, Interne cu subsecții de Boli Interne, Cardiologie și Boli Cronice.
S-a menționat faptul că se fac demersuri pentru crearea unei secții de Geriatrie având în vedere creșterea constantă a numărului de deținuți vârstnici cu vârsta de peste 65 de ani.
În cadrul acestuia funcționa și un Laborator dotat cu echipamente corespunzătoare.
Farmacia era încadrată cu personal de specialitate și se ocupa de
aprovizionarea cu medicamentele necesare pentru SP Dej dar și pentru cabinetele medicale de la penitenciarele arondate.
Asistența medicală primară s-a derulat prin intermediul unității în baza contractelor încheiate cu CASAOPSNAJ ca reprezentant legal al cabinetelor medicale de la unitățile arondate: Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Bistrița, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Satu-Mare, Penitenciarul Târgu-Mureș, Penitenciarul Oradea și Penitenciarul Miercurea Ciuc.
Exista asigurat serviciul de gardă permanent.
Existau două blocuri operatorii: Chirurgia Generală și ORL cu
circuit corespunzător și un sistem modern de sterilizare, intervențiile chirurgicale acoperind o paletă largă de patologii.
Tratamentul medicamentos este administrat regulat fiecărui pacient, conform dozei și intervalului prescris de personal calificat.
În anul 2014 SP Dej a primit Premiul de Excelență în asistență
medicală „Correctional Excellence Awards”, Healthcare Acward ICPA 2014, în baza unui proiect pilot în telemedicină.
Penitenciarul Spital Dej dispunea de un număr de 148 de paturi(era autorizat cu frecvența anuală de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) a judetului Cluj), la data efectuării vizitei se aflau în custodia acestuia un număr de 121 de persoane private de libertate fiind așteptați un număr de încă 9 persoane de la Penitenciarul Gherla. 14 dintre persoanele deținute erau detașate pentru muncă la bucătărie, servire, etc.
Spitalul – penitenciar acorda asistență medicală atât deținuților
adulți cât și minorilor cu mențiunea că la data efectuării vizitei nu se aflau minori în custodie.
Directorul unității și Seful serviciului Pază și Regim ne-au precizat
faptul că triajul persoanelor aflate în custodie se făcea în primul rând pe categoriile de vârstă: minori (14-18 ani), tineri (18-21ani), majori (21-60ani) și vârstnici (peste 60 de ani), apoi după afecțiunile medicale.
Încadrarea în saloane ținea cont de vârsta, rudenia, preferințe si/sau /obiceiuri.
Clădirea SP Dej era construită pe 3 (P+2) nivele..
La parter erau amenajate si functionau saloane pentru pacienții
recent internați aflați în curs de evaluare medicală pentru transferul ulterior la secțiile de specialitate.
Saloanele erau structurate pentru câte 2 pacienți, având două paturi suprapuse și separat chiuveta și toaleta. În unele saloane era în curs amenajarea instalației de duș.
Majoritatea camerelor erau cu pereții în stare bună, mici zone deteriorate existând în special la colțuri (s-a menționat reapariția problemelor de acest tip datorită vechimii mari a clădirii).
La acest nivel era amenajată sala de baie cu toalete și dușuri, aflate în stare bună, funcționale –cu aceleași probleme minore de mai sus legate de zugrăveala pereților.
Numărul de camere de la acest nivel a fost redus datorită necesității amenajării: unui cabinet de examinare, camerei de izolare și supraveghere permanentă (inclusiv supraveghere video), camerei cu duș pentru persoane cu handicap locomotor și camerei de așteptare pentru deținuții în curs de externare.
La etajele superioare funcționau secțiile de specialitate având
saloane cu câte 2 paturi/cameră și 2 saloane cu 7 paturi/cameră, existând câte o sală de baie comună pe fiecare etaj dotată cu dușuri.
Programul de vizionare la TV era de luni-joi de la orele 9,00-19,00 și 20,00-23,00 iar vineri și sâmbătă între orele 9,00-19,00 și 20,00-.24,00.În perioada sărbătorilor religioase (Paști, Crăciun), cu ocazia Anului Nou precum și în cazul televizării anumitor competiții sportive sau emisiuni culturale mai deosebite programul TV se putea prelungi cu acordul directorului unității.
Toate camerele erau dotate cu Tv, paturi, cutii pentru haine
depozitate sub pat, baie cu chiuvetă și wc, unele camere beneficiind și de dușuri proprii.
Echipa de vizitare a constatat că fiecare cameră beneficia de iluminat natural prin ferestre care asigurau aerisirea și iluminat artificial corespunzător.
A fost menționată de către conducerea unității implementarea unui program riguros legat de îmbrăcămintea pacienților-deținuți: efectele personale erau depozitate în cutii închise sub paturi, pacienții primind cazarmament complet la internare (pijamale, saltea, lenjerie).
Efectuarea curățeniei în saloane era asigurată de personalul unității.
La data vizitei era în derulare un program pentru schimbarea saltelelor uzate cu unele noi, dar la etajele 1 și 2 în unele din camerele vizitate existau paturi cu saltele necorespunzătoare.
În urma discuțiilor avute cu persoanele custodiate, aceste s-au arătat mulțumite de condițiile de cazare și tratamentul de specialitate acordat.
Regimul de masă zilnic era structurat cu 3 mese : 07.00- 7.30, 13.00- 13.30, 19.30-20.00. Regimul pentru pacienții cu diabet zaharat cuprindea în plus două gustări.
Hrana se prepara diferențiat pe norme și regimuri alimentare în bucătăria penitenciarului, corespunzător amenajată, La intrarea în bucătărie era afișată o listă cu reguli pentru vizitatori. Circuitul pentru blocul alimentar respecta normele în vigoare iar rația de hrană era riguros respectată.
Zilnic se recoltau probe pentru fiecare regim alimentar în borcane închise cu capace și etichetate, acestea erau păstrate 48 de ore pentru eventuale verificări.
Preparatele se transportau cu liftul amenajat care făcea legătura direct cu nivelele superioare fiind apoi distribuită pacienților.
Meniul era afișat pe holul de acces către saloane alături de drepturile și obligațiile persoanelor aflate în custodia unității, de programul de colectare a lenjeriei, și programul de audiențe.
Exista disponibil și un mercurial pentru mărfurile ce pot și achiziționate de la magazinul propriu în conformitate cu reglementările în vigoare.
La ora efectuării vizitei se distribuia masa de prânz, membrii echipei de vizită constatând că mâncarea preparată avea gust, miros și aspect corespunzător. Deținuților pacienți li se servea masa în cameră.
Spălătoria spitalului era amenajată corespunzător în clădirea
anexă și era dotată cu mașini de spălat automate de mare capacitate și sală de uscătorie.
Pacienții custodiați beneficiau de furnizare a căldurii și apei calde în permanență prin dotarea unității cu un sistem modern de încălzire cu eficiență net superioară față de vechea structură.
Baia se efectua în fiecare zi după un program stabilit astfel:
pe secția E2 camerele mici între orele 14,00 – 15,00, camerele mari 18, 19 între orele 09,00 – 10,00, camerele mari 20, 21 între orele 20,00 – 21,00;
pe secția E3 camerele mici între orele 12,00 – 13,00, camerele mari 34, 35 între orele 09,00 – 10,00, camerele mari 36, 37 între orele 20,00 – 21,00.
Programul de plimbare pentru persoanele aflate în custodia penitenciarului era de 2 ore/zi într-un spațiu amenajat destinat programului de ieșire în aer liber.
Deratizarea și dezinsecția a fost asigurată de o firmă specializată, ultima operațiune fiind efectuată în data de 25.08.2015 în sectoarele deținere, administrativ, pod, subsoluri, bloc alimentar, secția radiologie, curți interioare, arhivă.
Colectarea deșeurilor se făcea separat pe tipuri distincte, în scop
de reciclare, în tomberoane dedicate, inscripționate.
Din actele studiate și din discuțiile purtate cu conducerea SP Dej a rezultat că în perioada ianuarie – octombrie 2015 au fost înregistrate un număr de 13 refuzuri de hrană.
În anul 2014 au avut loc 7 decese în unitate iar în anul 2015 până la data efectuării vizitei 4 decese.
În perioada 01.01.2015 – 0.6.11.2015 au avut loc un număr de 21 de comportamente agresive dintre care un număr de 12 comportamente autoagresive prin:
introducere de material biologic – 1,
ingerare lame de ras – 1,
plăgi tăiate – 8,
tentative de suicid prin spânzurare – 2 (aceeași persoană)
și 8 comportamente heteroagresive realizate prin:
lovire membru inferior dupa discuții contradictorii -1,
lovire zonă torace determinată de furt de bagaj între deținuți -1,
lovire zonă pomete stâng pentru furt țigări -1,
lovire zonă pectorală stângă determinată de neînțelegeri -1,
lovire zonă buză superioară determinată de furt țigări -1,
lovire zona feței determinate de conflicte spontane -3,
lovire zonă pectorală stângă determinată pe fondul lipsei de țigări -1.
Toate aceste comportamente agresive au fost analizate în cadrul Comisiei de implementare a „Strategiei de reducere a comportamentelor agresive” din cadrul unității.
Dotarea cu mijloace de transport era deficitară – exista o ambulanță și un mijloc de transport auto, insuficiente pentru asigurarea transportului persoanelor la internare sau la externare către unitățile penitenciare.
Lipsa mijloacelor de transport determina disfuncționalități, principala fiind depășirea duratei internării pacienților pentru că nu pot fi transportați către penitenciar și în consecință amânarea internării altor pacienți.
Față de cele expuse, în temeiul art. 2911 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Avocatul Poporului recomandă Conducerii Spitalului Penitenciar Dej să întreprindă măsurile legale care se impun pentru:
efectuarea demersurilor pentru completarea cu personal medical,
achiziționarea mijloacelor de transport necesare pentru transportul pacienților deținuți,
continuarea programului de schimbare a saltelelor până la înlocuirea totală a celor cu perioadă de utilizare depășită,
sigurarea reparațiilor necesare în zonele cu zugrăveala deteriorată
(Alba Iulia, la 7 aprilie 2016)
4.6. STUDIU: Aspecte privind conexiunile între decesele în penitenciar și întreruperea executării pedepsei pe motive medicale – studiu privind deținuții din județul Cluj în perioada 2011 – 2015
Moartea este singurul eveniment cert din viața unei persoane și
de-a lungul timpului diferitele populații au adoptat atitudini diferite în ceea ce o privește, incluzȃnd teama, venerarea, dar și o înclinație spre studiul acestui fenomen.
Pe lȃngă binecunoscutele aspectele psihologice și implicații sociale ale unui deces, moartea unei persoane ridică o serie de probleme de natură juridică și medicală.
Acestea se referă la circumstanțele morții, cauză medicală a decesului, precum și la oricare alte detalii semnificative care ar putea ridica suspiciuni asupra decesului.
Acesta este un obiect de interes al medicinii legale, deoarece aceasta are, alături de altele, rolul de a clarifica mecanismele care au contribuit la deces, precum și de a stabili dacă există legătură de cauzalitate între factorii extrinseci și/sau intrinseci care au produs moartea unei persoane. [1]
În situația particulară a decesului a unui deținut, medicina legală este automat implicată deoarece decesul oricărei persoane aflate în custodie impune necesitatea autopsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei și circumstanțelor acelui deces.
Această nevoie este evident justificabilă prin faptul că orice deces al unei persoane în timpul detenției poate ridica suspiciuni cu privire la respectarea drepturilor omului în cazul deținutului respectiv.
Dintre aceste drepturi merită subliniate dreptul la condiții umane de locuit pe perioada detenției, furnizarea de mȃncare și adăpost corespunzătoare cantitativ și calitativ, asigurarea protecției împotriva violenței din partea altor deținuți.
De asemenea, reamintim dreptul deținuților de a beneficia de asistență medicală de calitate pe perioada detenției.
Există aspecte particulare în cazul situației deceselor în penitenciar ce trebuie cunoscute de către toti experții medico-legali pentru a fi pregătiți în eventualitatea apariției unui asemenea caz în jurisdicția lor pentru a le gestiona corect, complet și pentru a răspunde la toate întrebările ce pot apărea în astfel de situații.
Atȃt în cazul morților violente, cȃt și în cazul morților neviolente la deținuți, o autopsie amănunțită trebuie efectuată, deoarece instituțiile ce au deținuți în custodie sunt responsabile pentru ei și pot fi trase la răspundere pentru ce li s-a întȃmplat, dacă sunt constatate inadvertențe în modul în care le-au fost respectate drepturile. În această situație particulară, medicul legist are calitea de martor obiectiv și competent în a stabili, prin expertiza sa, felul morții, mecanismul tanatogenerator, precum și alte circumstanței legate de deces. [2,3]
O altă implicare a medicinii legale în activitatea sistemului penitenciar este reprezentată de expertiza medico-legală a întreruperii sau amȃnării executării pedepsei privative de libertate din motive medicale.
Etapele care trebuie parcurse de la momentul solicitarii efectuarii
expertizei medico-legale in speta, sunt schematizate mai jos:
Fig – Etapele solicitarii si efectuarii expertizei medico-legale in scopul amânarii/întreruperii executării pedepsei
Această expertiză este realizată de o comisie formată dintr-un medic legist, un medic desemnat de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), precum și medici din alte specialități, cooptați în funcție de particularitățile fiecărui caz.
Scopul acestei expertize este de a confirma presupusa afecțiune a deținutului și de a decide dacă aceasta este compatibilă cu regim de detenție, dacă poate fi tratată în rețeaua sanitară proprie a ANP, dacă este necesară tratarea într-un spital din rețeaua sanitară publică sub pază sau dacă se impune eliberarea provizorie sau definitivă a deținutului respectiv.
Pentru a fi supuși unei asemenea expertize, deținutul trebuie să formuleze o cerere scrisă, ce necesită aprobare ulterioară din partea unui judecător. De asemenea, procedura poate fi demarată la solicitarea unui procuror sau a reprezentanților ANP. [4,5]
Deși ambele tipuri de expertize ilustrate anterior, cu legătură cu activitatea penitenciară, sunt apanajul medicinii legale, acestea sunt în cele mai multe cazuri tratate ca și entități individuale, fără legătură între ele.
Printr-o privire de ansamblu asupra cazurilor de deces în penitenciar pot fi individualizate anumite detalii de interes, ce pot fi ulterior utilizate pentru scăderea mortalitatii în penitenciare cȃt mai mult posibil.
Acesta este punctul în care expertul medico-legal trece peste bariera de observator al vieții în penitenciar, împreuna cu neajunsurile acesteia, și poate să-și aducă aportul indirect, dar activ, prin descrierile pe care le face și concluziile ce rezultă din acestea.
Studiul este bazat pe cazuistica Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj-Napoca și a instituțiilor de detenție din raza acestuia, respectiv Penitenciarul Gherla și Spitalul Penitenciar (SP) Dej.
Material și metodă
Acest studiu observațional a fost realizat folosind un lot de 19 deținuți ce au decedat pe raza județului Cluj în perioada 2011 – 2015.
Datele au fost obținute de la ANP, precum și din arhiva IML Cluj-Napoca.
Aspectele studiate includ vȃrsta deținuților la momentul decesului, sexul acestora, locul în care decesul a survenit, felul morții, existența din partea lor a unei expertize medico-legale pentru întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale și rezultatul acesteia.
Datele obținute au fost centralizate și analizate folosind programul Microsoft Excel 2010.
Rezultate
În ceea ce privește vȃrsta la momentul decesului, intervalul a fost cuprins între 29 și 67 de ani, majoritatea cazurilor fiind în intervalul 50 – 60 de ani (10 cazuri, reprezentȃnd 52%), restul de 8 cazuri apartinand varstelor intre 30 si 50 de ani si un singur caz a avut varsta sub 30 de ani. Un alt aspect interesant este ca dintre toate cazurile de deces niciunul nu a fost cu varsta peste 70 de ani. (Fig. )
Fig.
Toate decesele au survenit în rȃndul deținuților de sex masculin. si au survenit pe parcursul internării deținuților în SP Dej. Decesele apărute în intervalul de timp studiat au fost neviolente.
Cauza medicală a morții a fost reprezentată de:
neoplazii (9 cazuri, reprezentȃnd 47%),
boli cardiovasculare (6 cazuri, reprezentȃnd 32%),
boli respiratorii (2 cazuri, reprezentȃnd 11%) și
boli gastrointestinale și hematologice, fiecare cu cȃte un caz, reprezentȃnd 5,5% fiecare. (Fig.)
Fig.
Din totalul de 19 cazuri studiate, în 9 dintre ele (reprezentȃnd 47% din total) deținuții au formulat cel puțin o cerere de expertizare în vederea întreruperii sau amȃnării executării pedepsei pe motive medicale. (Fig. )
Fig.
Datorita limitelor accesibilatii la toate datele legate de cazul fiecarui detinut (limite obiective dealtfel intrucat acestia proveneau din diferite zone ale tarii) nu s-au putut obtine relatii certe referitor la numarul exact de solicitari de suspendare a pedepsei pentru fiecare dintre acestia.
Rezultatul expertizelor a fost după cum urmează: din 9 cazuri în care s-a cerut expertiza, în 4 cazuri (reprezentȃnd 45%) expertiza s-a efectuat și suspendarea executării nu a fost acordată, în 3 cazuri (reprezentȃnd 33%) decesul deținutului a survenit anterior prezentării în vederea expertizării, iar în 2 cazuri (reprezentȃnd 22%) deținutul a renunțat voluntar la efectuarea expertizei. (Fig. 4)
Fig.
Discuții
Vȃrsta la momentul decesului în lotul studiat a variat între 29 și 67 de ani, majoritatea cazurilor fiind concentrate în intervalul de vȃrstă 50 – 60 ani.
Aceasta este sub speranța medie de viață pentru populația generală de sex masculin în Romania și poate fi explicată atȃt prin structura pe grupe de vȃrstă a populației deținuților în țara noastră, în care grupa de vȃrstă de peste 60 de ani este mult mai puțin reprezentată decȃt în populația generală, dar și din cauza faptului că deținuții tind să își ignore simptomele și să fie mai puțin complianți la investigații și tratamente medicale și chirurgicale recomandate de specialiștii din rețeaua de spitale penitenciare.[6,7,8]
Aceasta ar putea fi un semn al percepției unei calități scăzute a vieții în penitenciar percepute de deținuți.
Toate decesele au survenit în timp ce deținuții erau internați în SP Dej. Acest aspect este important deoarece dovedește că acestora li s-a asigurat asistență medicală, nu doar în cazurile de urgențe medico-chirurgicale, dar și în cazul pacienților cu neoplazii, în stadiul terminal, cărora li s-au asigurat tratamente medicale paliative, respectȃndu-le astfel dreptul la tratament medical și demnitate a vieții și a morții, chiar dacă prezentau boli cronice în stadii dincolo de posibilitățile terapeutice cu intenție curativă la momentul actual.[9]
Moartea deținuților în județul Cluj în perioada 2011-2015 a fost exclusiv neviolentă. Aceasta demonstrează că personalul din penitenciare au întreprins măsuri corecte și concrete pentru prevenirea morților violente, cum ar fi supravegherea deținuților și controlul riguros al obiectelor aflate în posesia acestora. [10,11]
Principalele cauze de deces au constat în neoplazii și patologii cardio-vasculare, aspect similar cu datele din populația generala.
Totuși, există particularități ale pacientului-deținut care pot explica decesul la o vȃrstă mai mică decȃt populația generală cu referire la aceeași patologie.
Neoplaziile în rȃndul deținuților sunt diagnosticate de cele mai multe ori tardiv, iar această întȃrziere face diferența între posibilitatea unui tratament curativ și stadiile depășite terapeutic, în care tratamentul paliativ rămȃne singura soluție. [12,13]
Patologiile cardio-vasculare sunt boli cronice, în care evoluția este determinată de patologiile asociate și de complianța la tratament; cele mai frecvente sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică și aritmiile.
În evoluția unei boli cardiovasculare, supraviețuirea poate fi prelungită și simptomele pot fi controlate prin terapie medicamentoasă cu condiția ca aceasta să fie autoadministrată regulat.
Aceasta implică o complianță crescută la tratament, ceea ce poate fi un obstacol cȃnd este vorba de un pacient-deținut. [14]
Un alt aspect care merită menționat este acela că, din toate cele 19 cazuri studiate, în doar unul dintre ele a fost identificată o cauză de deces infecțioasă (tuberculoză), ce poate fi considerată o problemă de sănătate publică datorită potențialului crescut de propagare în cadrul comutăților închise.[15]
În 9 din cele 19 cazuri analizate deținuții au formulat o cerere de expertiză medico-legală în vederea întreruperii sau amȃnării executării pedepsei pe motive medicale.
Din restul de 10 pacienți, care nu au formulat astfel de cereri, 5 aveau patologii proliferative, fapt ce i-ar fi îndreptățit să solicite o astfel de expertiză.
Acest aspect ridică semne de întrebare cu privire la gradul de cunoaștere a propriilor drepturi în rȃndul deținuților. [1,2,16]
În 4 cazuri expertiza a fost efectuată și întreruperea executării pedepsei nu a fost acordată.
Continua creștere a standardelor în medicina practicată în rețeaua de spitale-penitenciare, combinată cu posibilitatea efectuării tratamentului în spitale publice în cazurile în care spitalele-penitenciare nu dețin aparatura și/sau specialiștii necesari în domeniul respectiv (în special în domeniul oncologic) sunt motivele acestor refuzuri ale eliberării.
Totuși, în 3 cazuri decesul a survenit înainte de efectuarea expertizei. [2] Aceasta este o problemă multifactorială și include atitudinea pacienților de a-și ignora simptomele și de aici rezultȃnd un diagnostic întȃrziat, numărul sub necesar de experți medico-legali capabili să efectueze asemenea expertize, precum și comportamentul multor dintre deținuți, care uneori abuzează de dreptul lor la o asemenea expertiză și astfel suplimentează nejustificat activitatea medico-legală cu întȃrzierea timpului de realizare a expertizelor, deși sunt conștienți că nu au sanșe de reușită.
Doi dintre deținuți au renunțat voluntar la cererea de expertizare depusă inițial. În aceste cazuri se impune o investigație amănunțită asupra motivelor ce i-au determinat să se răzgȃndească, deoarece ar putea ajuta pe termen lung la prevenția deceselor în penitenciare. [3]
Concluzii
Decesele în rȃndul deținuților au survenit la rate relativ ridicate comparativ cu vȃrsta scăzută a acestora. Cauzele au fost neviolente, cu principala cauză fiind reprezentată de neoplazii, prezente în nouă din cazuri.
Mai puțin de jumătate din deținuții care au decedat în custodie în perioada studiată au solicitat expertiza medico-legală de amȃnare sau întrerupere a pedepsei pe motive medicale, aspect ce sugerează deficiențe în nivelul de cunoaștere a propriilor drepturi în rȃndul deținuților.
O parte din cei studiați au decedat înainte ca expertiza solicitată de ei să fie efectuată.
Au fost identificate cazuri în care deținuții au renunțat la cererea de expertiză din motive necunoscute. În niciunul din cazurile expertizate nu s-a acordat întreruperea executării pedepsei.
Sunt necesare studii ulterioare pentru a îmbunătății calitatea și cantitatea informațiilor cu privire la activitatea medico-legală dedicată, atȃt în rȃndul deținuților, cȃt și în rȃndul personalului ce activează în rețeaua natională de penitenciare.
4.7. ESEU: Aspecte etice, deontologice si legislative privind relatia medic – pacient in elaborarea expertizei medico-legale pentru amanarea-intreruperea pedepsei cu inchisoarea pe motive de boală
Introducere si motivatie
Persoanele aflate in detentie – care executa o pedeapsa privativa de libertate in inchisoare, reprezinta o categorie speciala prin prisma faptului ca statutul acestora difera de cel al celorlalti membri ai societatii.
Persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate in inchisoare pentru savirsirea cu vinovatie a unei fapte prevazute de legea penala este supusa in mod obligatoriu unor conditii de detentie care amprenteaza din multiple incidente atit starea fizica cit si personalitatea acesteia.
O parte din detinutii care sunt si pacienti ai sistemului de asistenta sanitara din reteaua Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) prezinta o stare patologica sau o asociere de stari patologice propriu-zise, insa intr-o masura deloc neglijabila, unii ajung in postura de pacient ca urmare a unor evenimente de natura traumatica reprezentate de actiuni vatamatoare auto- sau heteroprovocate.
Drepturile persoanei aflate in stare de detentie sunt clar reglementate in legi si dispozitii formale atit interne cit si internationale.
Dreptul la asistenta medicala – diagnostic, tratament si ingrijiri – al detinutilor constituie un principiu care este respectat prin asigurarea conditiilor acordarii asistentei medicale in cadrul retelei sanitare a ANP.
Cu toate eforturile depuse in scopul dotarii cu personal calificat si mijloace aferente, inclusiv dotari tehnice, exista inca limite, astfel incit unele categorii de afectiuni patologice nu pot fi investigate si tratate corespunzator in aceasta retea sanitara. In aceste situatii, in completarea posibilitatilor de acces la asistenta medicala este prevazuta posibilitatea tratarii acestui tip de afectiuni in reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii (MS).
Solicitarea si efectuarea expertizei medico-legale pentru intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala se impune ca unica posibilitate/modalitate de a asigura accesul persoanei private de libertate la o asistenta medicala completa.
Relatia medic-pacient in cadrul elaborarii acestui tip de expertiza medico-legala imbraca aspecte particulare prin prisma personalitatii imprimate pacientului-detinut de mediul penitenciar si in relatie cu caracterul interdisciplinar al acestei expertize.
Detinutii – o categorie aparte de pacienti
Detinutii care prezinta diferite afectiuni patologice se conformeaza restului populatiei din mediul carceral, in sensul ca persoanele care intra in penitenciar pentru executarea unei pedepse, sufera o serie de influente ale mediului carceral, pe de o parte datorita ansamblului de reguli institutionale la care trebuie sa se supuna si pe de alta parte necesitatii de adaptare la convietuirea cu ceilalti detinuti.
Restrictiile impuse de viata in penitenciar determina pe de o parte, destructurarea tipului de personalitate a individului care “a fost” in mediul social-institutional din perioada de libertate.
Pe de alta parte, fiecare persoana-detinut este constrinsa sa se adapteze la noul mediu, cu alte cuvinte are loc o restructurare a personalitatii cu scopul integrarii in raport cu noua identitate sociala, aceea de detinut. In cadrul acestei reconfigurari de personalitate pe care o prezinta detinutul devin evidente noile achizitii de trasaturi ale personalitatii determinate de necesitatea integrarii.
Se poate afirma ca pacientul-detinut devine vulnerabil prin caracterul influentabil, sugestibilitatea care se suprapun pe fondul indus de patologia pe care acesta o prezinta. Detinutul adopta, in cadrul structurarii sale ca individ intr-o comunitate in mediul penitenciar, interfete de relationare menite sa faciliteze relatia cu ceilalti membrii ai comunitatii penitenciare, cu personalul de paza si cel medical din penitenciar.
Cel recent introdus intr-un astfel de mediu este constrins, de noua sa conditie, sa evolueze in sensul adaptarii la mediul penitenciar, care prin natura si scopul sau reprezinta un mediu limitat si limitant.
Tocmai prin aceste trasaturi ale mediului penitenciar detinutul devine subiectul influentei celorlalti colegi de detentie.
Aceasta influenta se poate manifesta prin directionarea actiunilor individului in multiple sensuri, dintre care unele care pot sa aduca beneficii reale cum ar fi implicarea in diferite activitati sau progame educative, de munca, religioase etc.
Preocuparea pentru starea de sanatate a detinutilor este o necesitate din perspectiva autoritatii institutionale care guverneaza sistemul penitenciar si este in acelasi timp un drept al detinutului, aspecte rezultate din prevederile internationale adoptate in acest sens, la care s-a raliat si tara noastra.
Este necesara mentiunea ca situatia in reteaua penitenciara din tara noastra este caracterizata prin faptul ca, comunitatea care populeaza mediul penitenciar este supranumerica in raport cu conditiile oferite, aspect care impune o crestere a eforturile care trebuie depuse pentru prevenirea dar si diagnosticarea si tratarea bolilor in penitenciare.
Drepturile si obligatiile persoanelor aflate in detentie – aspecte etice si legale
Persoanele aflate in stare de detentie beneficiaza de exercitarea drepturilor in limitele prevazute legislatia in vigoare. In acest sens, iteram ca in Legea 254/2013 [1] se prevede in primul rind asigurarea respectarii drepturilor indicind si intrumentele care asigura acest lucru. Prevederile garanteaza respectarea libertatii constiintei, a opiniilor, a libertatii religioase, dreptul la educatie si munca, dreptul la informatie, accesul la documentele personale, la asistenta juridica, dreptul la petitionare si corespondenta, dreptul la comunicare, dreptul de casatorie si la vizita intima, posibilitatea de a cumpara si detine bunuri s.a.
Exista insa si factori obiectivi care limiteaza posibilitatea participarii detinutilor la exercitarea drepturilor conferite determinat de regimul de executare al pedepsei si masurile de siguranta impuse, varsta, starea de sanatate.
Obligatiile detinutilor sunt prevazute in Regulamentul de ordine interioara al ANP [2].
Accesul la asistenta medicala reprezinta un pilon de baza in ansamblul drepturilor detinutului.
Sunt asigurate efectuarea de vizite medicale (inclusiv de catre medici din afara sistemului penitenciar si de catre medici legisti daca situatia o impune), efectuarea tratamentelor pentru afectiunile diagnosticate (inclusiv psihiatrice) iar asigurarea confidentialitatii completeaza cadrul asistentei medicale.
Confruntarea cu pacientii-detinuti implica o serie de provocari etice pentru medici, inclusiv psihiatri, care lucreaza in sistemul penitenciar cu posibile controverse intre cerintele legale si cele terapeutice [3].
Detinutii ajung pacienti in inchisoare intr-un numar mare datorita urmatoarelor situatii: sunt vechi pacienti cu afectiuni patologice preexistente intrarii in mediul penitenciar, prezinta afectiuni debutate dupa intrarea in penitenciar sau problemele de sanatate reprezinta rezultatul violentei auto- sau heteroprovocate.
Cazurile de auto-agresiune sunt frecvent associate cu varsta tanara, rasa alba, tipul de penitenciar, cazurile de condamnare pe viata sau cele care inca nu au o sentinta [4].
Un alt studiu a relevat ca nivelul educational si occupational, istoricul familial, factorii demografici, starea mentala decelata de controalele de specialitate la admiterea in penitenciar au fost predictive pentru cazurile de autoagresiune [5].
Pe de alta parte, mai multe studii au demonstrat ca populatia penitenciara are un risc crescut de suicid fata de populatia generala, ceea ce indica necesitatea unui mecanism diagnostic systematic si tratament adecvat efectuat de specialist in timpul incarcerarii, pentru a preveni riscul suicidar [6].
Un rol important ii revine, prin atributiile sale, judecatorului de supraveghere a privarii de libertate care primeste si asculta problemele detinutului, inclusiv cele legate de starea de sanatate, avind in acest mod rolul de interfata intre doleantele sau plingerile acestuia si instanta la care este arondat penitenciarul respectiv.
O atentie deosebita este acordata monitorizarii respectarii drepturilor omului conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului aspect scos in evident de faptul ca in anul 2014 in reteaua ANP, au fost inregistrate 30 de incheieri ale judecatorilor de supraveghere pentru penitenciare si 23 de sentinte penale pronuntate de instantele de judecata in care erau consemnate recomandari care au vizat, printre altele: asigurarea conditiilor optime de cazare – 14 incheieri, acodarea materialelor igienico-sanitare – o incheiere si acordarea dreptului la asistenta medicala – 3 incheieri.
Conditiile de detentie au reprezentat subiectul a 148 de puncte de vedere trimise catre Ministerul Afacerilor Externe (MAE) – Agentul guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Faptul ca statul roman a fost condamnat de CEDO, pentru nerespectarea conditiilor de detentie in 32 de hotarari in 2013 (totalizind despagubiri de 221.819,00 Euro) si respectiv 29 hotarari in 2014 (in cuantum de 196.400,00 Euro) arata ca situatia din mediul penitenciar necesita eforturi pentru corectarea acestui aspect [3]
Un mecanism de control referitor la respectarea drepturilor detinutului il reprezinta si permiterea accesului reprezentantilor organizatiilor nonguvernamentale care pot aprecia direct conditiile din penitenciar (asigurarea conditiilor de hrana si a conditiilor minime de cazare) si pot lua contact cu detinutii.
In 2014 reprezentantii Organizatiilor non – Guvernamentale (ONG) au efectuat un numar de 74 de vizite care s-au concretizat in rapoarte de apreciere [3].
Date statistice relevante referitoare la situatia detinutilor
O trecere rapida in revista a situatiei actuale, asa cum este relevata de rapoartele oficiale, arata principalele provocari in acest domeniu.
Efectivul mediu de detinuti aflati in custodia ANP la 31.12.2014 a fost de 31.874, numar care a fluctuat semnificativ astfel incit in martie 2015 efectivul era de 29.952 (din care 321 minori).
Acestia se afla in capacitati de cazare care totalizau un numar de 18.893 de locuri calculate la o suprafata asigurata/detinut de 4 metri patrati. Indicele de ocupatie in aceste conditii a fost de 157,78% la data de 03.03.2015 la nivel de sistem penitenciar.
Structura populatiei penitenciare ridica probleme in perspectiva avind in vedere ca din totalul detinutilor, 9693 aveau varsta intre 31 si 40 ani, 8249 intre 41si 60 ani un numar de 648 aveau varsta peste 60 ani la data de 31.12.2014.
In aceste conditii, deficitul de locuri totaliza un numar de locuri in unitatile penitenciare de 11.170 calcul efectuat la un necesar minim de 4 metri patrati/detinut conform normelor in vigoare [4].
In tara noastra, in cazul detinutilor-pacienti asistenta medicala primara este acordata in structurile de profil care functioneaza in cadrul fiecarui penitenciar reprezentate de cabinetele medicale.
Asistenta medicala de specialitate presupune transferarea pacientului-detinut din penitenciar intr-unul din cele 6 spitale-penitenciar din tara, in functie de patologia prezentata si disponibilitate. Spitalul-penitenciar este o structura aparte ce intruneste pe de o parte criteriile unei unitati penitenciare si in acelasi timp are dotarea materiala si cu personal medical de specialitate.
Sistemul penitenciar dispune de un numar de 1.379 de paturi instalate (date la nivel 2015).
Numarul de consultatii medicale este in crestere iar internarile in spital au evoluat de la 11.328 in 2013 la 15.327 in 2014.
Insa internarile in unitati sanitare din reteaua Ministerului Sanatatii (MS) au scazut de la 626 in 2013 la 475 in 2014 aspect relevant pentru cresterea dotarilor si competentelor in reteaua sanitara a ANP [4].
In plus, in scopul cresterii accesibilitatii detinutilor la servicii medicale si medicatie a crescut numarul de protocoale de colaborare a penitenciarelor cu firme de profil si farmaceutice.
Cadrul delimitant in care se efectueaza expertiza pentru amanarea/intreruperea pedepsei privative de libertate pe motive de boala
Analizind in evolutie prevederile legale din Codul de Procedura Penala (CPP) in materia procedurii privind situatia in care se constata ca persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate sufera de afectiuni patologice care nu pot fi tratate in reteaua sanitara a ANP, rezulta ca actualele prevederi sunt modificate, desi nu in mod esential, in raport cu prevederile aceluiasi cod pina in februarie 2014.
In esenta, Art. 589 – care prevede cazurile de amanare a executarii pedepsei (fost Art. 453 in vechiul cod) si Art. 592 – care prevede cazurile de intrerupere (fost Art. 455 – in vechiul cod) pastreaza un continut aproape similar cu unele modificari.
In cazul amanarii executarii pedepsei, solicitarea poate fi facuta de doar de condamnat sau procuror. In cazul intreruperii executarii pedepsei cu inchisoarea se constata ca exista posibilitatea solicitarii de intrerupere catre instanta in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, de catre condamnat, procuror si in plus se adauga administratia penitenciarului.
In ambele situatii renuntarea la cererea depusa se poate face oricind de catre persoana care a formulat-o.
Sunt prevazute in mod clar situatiile de admitere a amanarii pedepsei: cand expertiza medico-legala stabileste ca persoana condamnata sufera de o boala ce nu poate fi tratata in reteaua sanitara a ANP, cind specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente in reteaua sanitara a MS si daca condamnatul nu prezinta pericol pentru ordinea publica.
Exista insa prevazute si cazurile in care amanarea executarii pedepsei sau interuperea nu poate fi dispusa: situatia in care condamnatul si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin autoagresiune sau alte actiuni vatamatoare sau daca acesta se sustrage efectuarii expertizei medico-legale [5].
Preluarea si transmiterea solicitarii initial verbale si apoi scrise a cererii detinutului-pacient referitoare la solicitarea intreruperii executarii pedepsei pe motive de boala, sunt in sarcina judecatorului de supraveghere desemnat de cea mai apropiata instanta in teritoriul careia functioneaza institutia penitenciara.
Cererea este transmisa instantei care este singura in masura sa dispuna in legatura cu solicitarea efectuarii unei expertize medico-legale pentru amanarea/interuperea pedepsei.
Este evident ca, in interiorul cadrului care guverneaza efectuarea acestui tip de expertiza medico-legala, nu exista un “filtru”, din punct de vedere medical, al solicitarilor, care sa functioneze in etapa dintre momentul formularii si acceptarii solicitarii scrise a detinutului pina la emiterea ordonantei de efectuare a expertizei medico-legale.
Practic toate solicitarile de intrerupere a pedepsei in cazul acceptarii de catre instanta, sunt urmate de efectuarea expertizei medico-legale.
Metodologia efectuarii expertizei medico-legale privind amanarea/intreruperea executarii pedepsei cu inchisoarea este prevazuta in legislatia medico-legala – Legea nr. 459 – privind organizarea si functionarea institutiilor de medicina legala (publicata in Monitorul Oficial – MO – nr. 418/27.07.2001), referitoare la efectuarea expertizei privind amanarea/intreruperea pedepsei cu inchisoarea: la art. 71 (1) se mentioneaza componenta comisiei pentru efectuarea expertizei de amanare/intrerupere a executarii pedepsei (care este constituita din medic legist, medic reprezentant al retelei sanitare din cadrul ANP si medici specialisti dupa caz) si in art. 129 (1) se specifica conditiile efectuarii expertizei cu obligativitatea examinarii persoanei de catre comisie [6].
Avind in vedere cele specificate, rezulta ca, exceptind situatiile vatamarilor corporale auto- si/sau heteroprovocate, in cazurile in care detinutii prezinta afectiuni patologice documentate medical (afectiuni din antecedentele patologice anterioare intrarii in mediul carceral si afectiuni debutate dupa acest moment), starea de boala ar trebui sa reprezinte singurul motiv care determina solicitarea de amanare/intrerupere a executarii pedepsei.
Insa, datele oficiale referitoare la acest tip de expertiza medico-legala sugereaza, conform datelor relevate in rapoartele oficiale, o alta realitate.
Astfel, conform datelor relevate de Rapoartele anuale referitoare la retelei de Medicina Legala din tara noastra, rezulta ca numarul de expertize medico-legale in domeniu a fost de 753 in anul 2012 si respectiv 909 in anul 2013, in scadere semnificativa fata de 6.287 in anul 2000 care a reprezentat un maxim al numarului de expertize din aceasta categorie.
Este evidenta o scadere marcata a numarului de solicitari privind expertiza medico-legala in vederea amanarii/intreruperii pedepsei pe motive medicale.
In anul 2000 din totalul expertizelor efectuate au beneficiat de amanare/intrupere 26,6% din solicitanti, in anul 2012 s-au recomandat aminari/intreruperi de pedeapsa in 5,4% din expertize iar in 2013 in 5,5% din cazuri.
S-a semnalat insa ca intr-un numar semnificativ de cazuri (20% in 2012, numai la nivelul Institutului National de Medicina Legala “Mina Minovici” – INML) in care s-a dispus intocmirea acestui tip de expertiza dar persoana care a solicitat-o refuza sau renunta pe parcurs la efectuarea investigatiilor indicate de comisie si implicit la finalizarea propriu-zisa a acesteia [7].
Aceste aspecte pot reprezenta tot atitea motive pentru care se mentine in continuare un numar crescut de solicitari de expertize medico-legale.
Devine astfel evident ca, alaturi de starea de boala, exista o multitudine de factori care influenteaza atitudinea pacientului-detinut si momentul in care acesta solicita expertizarea.
Trebuie avuta in vedere ca exista si situatii in care, acelasi detinut revine cu solicitarea de intrerupere a pedepsei pe motive de boala desi a mai fost expertizat anterior si s-a recomandat tratarea afectiunilor in reteaua ANP.
Acest tip de caz nu este singular si de multe ori exista chiar mai mult de doua solicitari ale aceluiasi detinut cu aceleasi afectiuni.
Modelul acesta de atitudine este in masura determine atit incarcarea activitatii medico-legale si prin aceasta sa aiba un impact negativ prin numarul mare de expertize si prelungirea duratei pentru incheierea acestora.
In aceasta situatie se ajunge la cresterea intervalului de timp pina la finalizarea expertizelor privind persoane care trebuie in mod real sa beneficieze de acest tip de expertiza.
Nu in ultimul rind, efectuarea unei expertize de acest gen implica o mobilizare semnificativa de personal si cheltuieli determinate de deplasarea detinutilor (insotiti in conditiile prevazute de Regulamentul Administratiei Nationale a Penitenciarelor – ANP) catre sediul institutiilor de medicina legala unde isi desfasoara activitatea comisiile specifice.
Subiectivism si obiectivism in relatia comisie – pacient-detinut
Un aspect care necesita o atentie deosebita prin prisma elementelor evidentiate anterior cu referire la solicitarea amanarii/intreruperii pedepsei este rata mare de respingeri (in care comisia care efectueaza expertiza indica ca afectiunile pot fi tratate in reteaua sanitara a ANP) si mentionarea unui mare numar de renuntari in cursul derularii investigatiilor.
Cu toate acestea exista situatii in care este admisa in mod repetat de catre instanta solicitarea pacientului-detinut de interupere a pedepsei si in consecinta se dispune pentru acelasi pacient efectuarea unei alte expertize medico-legale chiar daca nu au aparut elemente noi in legatura cu patologia pe care o prezinta acesta.
Se impune aici precizarea ca din prevederile legale in vigoare nu rezulta o limitare a numarului de solicitari pe care le poate face un detinut. Ipotezele privind cauzele unei asemenea situatii sunt urmatoarele:
detinutii prezinta afectiunile patologice diagnosticate si mentionate
in fisele medicale dar pacientul acuza simptome care pot sugera aparitia unei noi patologii;
in cursul derularii expertizei detinutii accentueaza simptomele afectiunilor documentate si chiar
“apar” acuze noi fara legatura cu patologia diagnosticata si pentru care nu exista un diagnostic stabilit.
Simularea si suprasimularea sunt aspect cunoscute si recunoscute ca frecvente in comportamentul pacientilor detinuti si aceste situatii se impun a fi decelate inca din cadrul asistentei primare in penitenciare.
Relevarea unui astfel de tip de comportament ar trebui prompt semnalata iar demersurile persoanei pentru expertiza medico-legala sa fie privite cu scepticismul de rigoare dar pastrindu-se in acelasi timp obiectivismul si limitele deontolongice medicale.
Exista si situatia unor solicitari repetate ale aceluiasi detinut pentru aceleasi boli (la care cu ocazia examinarilor anterioare de catre comisie s-a formulat opinia ca exista posibilitatea tratarii acestora in reteaua sanitara a ANP).
O situatie normala ar presupune ca, in lipsa aparitiei unei noi patologii, detinutii care au deja o solicitare finalizata cu intocmirea unei expertize medico-legale, ar trebuie sa fie constienti de faptul ca boala/bolile de care sufera nu impun intreruperea pedepsei.
Explicatia ar trebui cautata in subiectivismul detinutilor care au solicitarilor repetate de intrerupere a pedepsei pe motive de boala si in exemplele unor detinuti care nu au benefiaciat de interupere pe motive de boala si au chiar inregistrate renuntari la efectuarea expertizei dar continua sa formuleze noi solicitari de intrerupere.
Aceste elemente sunt puse fata in fata cu necesitatea si obligatia comisiei de a functiona in cadrul delimitat de normele deontologiei medicale cu respectarea principiilor nediscriminarii, respectului demnitatii, intelegerii si compasiunii [8].
Aprecierea comisiei este una obiectiva prin prisma raportarii starii medicale a pacientului expertizat la prevederile in vigoare dublate de stabilirea posibilitatii de diagnostic si tratament in reteaua sanitara a ANP de catre reprezentantul acesteia.
Rolul comisiei medico-legale este acela de a analiza cit mai obiectiv situatia pacientului ceea ce presupune indicarea de examinari de specialitate (clinice si paraclinice) care au drept scop stabilirea pe baze certe si obiective a diagnosticului si stadiului afectiunilor prezentate.
Atit medicii din comisie cit si specialistii cooptati, trebuie sa depuna toate eforturile pentru a stabili cu exactitate diagnosticul si stadiul afectiunilor prezentate si de a aprecia corect daca acestea sunt abordabile din punct de vedere al necesitatilor de diagnosticare si terapeutice in unitatile sanitare penitenciare.
Concluzii
Pacientul trebuie sa fie corect informat despre etapele si durata efectuarii unei expertize medico-legale privind amanarea sau intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala, de catre persoanele competente, aceasta constituind singura cale de combatere a efectelor surselor neavizate (reprezentate de colegii de detentie cu “experienta” in solicitari nefundamentate ale intreruperii pedepsei pe motive de boala).
Se impune instituirea unui control medical in scopul unei aprecieri corecte a solicitarii inca de la nivelul asistentei primare din penitenciare si care sa fie dublat la nivel de spital – penitenciar, iar constatarile sa fie aduse la cunostinta judecatorului de supraveghere.
Solicitarile repetate, insotite de renuntari, au un determinism multifactorial care include, pe linga conditia existentei bolii, si aspecte ca influenta colegilor, durata pedepsei, perceptia perioadei de efectuare a expertizei ca o perioada de intrerupere a rutinei din viata de penitenciar.
Este necesara initierea de studii referitoare la aspectele semnalate care sa identifice factorii determinanti ai comportamentelor de acest tip in randul detinutilor.
Reducerea numarului de solicitari ar avea un impact pozitiv prin degrevarea activitatii comisiei medico-legale de cazurile “in plus” cu crearea conditiilor de asigurare si orientare a resurselor necesare (timp si cheltuieli pentru examinari si investigatii) pentru pacientii-detinuti in cazul carora se impune amanarea/intreruperea pedepsei pentru diagnostic si tratament in reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii (MS).
4.8. STUDIU: Determinismul multifactorial al solicitarii expertizei medico-legale privind intreruperea executarii pedepsei pe motive de boala
Introducere
In cadrul acestei teme de cercetare se propune abordarea unor
aspecte mai putin aprofundate in legatura cu una dintre preocuparile specialitatii de Medicina Legala si anume Expertiza medico-legala a intreruperii pedepsei privative de libertate.
Aspecte legislative
Expertiza medico-legala privind amanarea/intreruperea executarii pedepsei pe motive medicale este reglementata de Codul de procedura penala (CPP): Art. 589 – Cazurile de amanare a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata si Art. 592 – Cazurile de intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata [1].
Amanarea/intreruperea executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata este prevazuta in situatiile:
cand se constata pe baza unei expertize medico-legale, ca persoana condamnata sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) si care face imposibila executarea pedepsei, daca specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente in reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii (MS) si daca instanta apreciaza ca amanarea/executarea pedepsei si lasarea in libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica”. In aceasta situatie, executarea pedepsei se amana/se intrerupe pe o perioada determinata.
cand o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. In aceste cazuri, executarea pedepsei se amana pina la incetarea cauzei care a determinat amanarea”.
Se prevede situatia in care amanarea/intreruperea pedepsei nu poate fi dispusa: cand “condamnatul si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin autoagresiune sau alte actiuni vatamatoare, sau in situatia in care se sustrage efectuarii expertizei medico-legale”.
Solicitarea expertizei medico-legale pentru amanarea/intreruperea executarii pedepsei se poate face de catre procuror sau de catre condamnat – Art. 589 (3), CPP – si este analizata de catre judecatorul de supraveghere care dupa analiza cazului inainteaza instantei solicitarea.
Conform aceluiasi articol aliniatul (4), solicitarea poate fi retrasa de persoana care a formulat-o. Este prevazuta si posibilitatea ca administratia penitenciarului sa solicite instantei intreruperea executarii pedepsei – Art. 589 (1) lit.a, CPP [1].
Se impune si mentionarea prevederilor din Legea nr. 459 – privind organizarea si functionarea institutiilor de medicina legala (publicata in MO nr. 418/27.07.2001) [2], referitoare la efectuarea expertizei privind amanarea/intreruperea pedepsei cu inchisoarea: la art. 71 (1) se mentioneaza componenta comisiei pentru efectuarea expertizei de amanare/intrerupere a executarii pedepsei (constituita din medic legist, medic reprezentant al retelei sanitare din cadrul ANP si medici specialisti dupa caz) si in art. 129 (1) se specifica conditiile efectuarii expertizei cu obligativitatea examinarii persoanei de catre comisie.
Motivatia cercetarii
Ca urmare a considerentelor de mai sus, in opinia mea, ar fi oportuna si utila o analiza exhaustiva dar si tintita in acelasi timp a factorilor care influenteaza intervalul de timp dintre inceputul/debutul detentiei si aparitia solicitarii de intrerupere a executarii pedepsei pe motive medicale.
Factorii care influenteaza acest aspect sunt in general prezumati, dar lipseste, pana in momentul de fata, o analiza statistica atenta.
O asemenea analiza trebuie sa vizeze aspectele variate legate de patologia detinutilor. Trebuie analizate afectiunile preexistente detentiei care pot evolua spre agravare (cardiovasculare, respiratorii, digestive, infectioase cu caracter cronic si nu in ultimul rind afectiunile psihice) dar si afectiunile debutate in timpul perioadei de detentie.
Asa cum am aratat deja anterior, s-a constatat ca, inclusiv in cazul unor afectiuni cert diagnosticate exista tendinta de exagerare a simptomelor iar in alte cazuri se pune problema identificarii situatiilor de simularea – de imitarea a unor boli si/sau simptome.
Ideea cercetarii motivatiei complexe a solicitarii intreruperii pedepsei trebuie sa includa si intrebarea De ce necesitatea intreruperii rutinei de penitenciar ? S-a plecat de la posibile explicatii cum ar fi urmarea exemplului altor detinuti care au solicitat intreruperea pedepsei pe motive medicale.
Pe langa dorinta de schimbare (nu neaparat justificata in vreun mod obiectiv) poate fi considerata teama de regimul penitenciar dintr-o anumita unitate cu impulsul de a schimba penitenciarul (detinutul solicita efectuarea expertizei in alt penitenciar). In astfel de situatii s-a constatat ca solicitarea expertizei este urmata de refuzul de a se prezenta la examinare.
Retrospectiv, conform datelor relevate de Rapoartele anuale privind activitatea retelei de Medicina Legala, numarul de expertize medico-legale pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala a fost de 753 in anul 2012. In anul urmator, 2013 au fost solicitate 909.
Analiza acestor date arata ca este evidenta o scadere semnificativa fata de 6.287 de cazuri in anul 2000 care a reprezentat un virf al numarului de expertize din aceasta categorie.
Este evident un trend descendent al numarului de solicitari privind expertiza medico-legala in vederea amanarii/intreruperii pedepsei pe motive medicale.
Daca in anul 2000 din totalul expertizelor efectuate au beneficiat de amanare/intrupere 26,6% din solicitanti, in anul 2012 s-au recomandat aminari/intreruperi de pedeapsa pentru tratarea unor afectiuni medicale in unitatile medicale ale Ministerului Sanatatii (MS) in 5,4% din expertize iar in 2013 in 5,5% din cazuri.
In acelasi timp insa este semnificativa ponderea cazurilor (20% in 2012, numai la nivelul INML “Mina Minovici”) in care, desi se ajunge in stadiul in care se dispune de catre organele judiciare intocmirea acestui tip de expertiza, persoana care a solicitat-o refuza sau renunta pe parcurs la efectuarea investigatiilor indicate de comisie si implicit la finalizarea propriu-zisa a acesteia [3].
Acest tip de atitudine este in masura determine un numar crescut de expertize, cu cresterea intervalului de timp pina la finalizarea expertizelor privind persoanele care trebuie in mod real sa beneficieze de acest tip de expertiza.
Nu in ultimul rind, efectuarea unei expertize de acest gen implica o mobilizare semnificativa de personal si cheltuieli determinate de deplasarea detinutilor (insotiti in conditiile prevazute de Regulamentul ANP) catre sediul institutiilor de medicina legala unde isi desfasoara activitatea comisiile specifice.
Legea garanteaza dreptul fiecarei persoane care a fost condamnata la o pedeapsa privativa de libertate dreptul la asistenta medicala [4, 5].
Apelarea la mijloacele de asistenta de sanatate din penitenciar este determinata de starea de boala, impusa de lipsa posibilitatii de a apela alte structuri de asistenta sanitara si este vazuta de unii detinuti ca o forma de ajutor pentru a contracara perceptia negativa a incarcerarii [6].
Motivatia si necesitatea studiului este sustinuta si de datele relevate de bilantul anual al ANP, care arata o crestere marcata a numarului de detinuti la nivel national de la 26.212 in 2008 la 33.434 in anul 2013 [7].
Cresterea numarului de detinuti, intr-un sistem care nu poate tine pasul din punct de vedere al spatiilor si dotarilor, se reflecta printr-o perceptie scazuta asupra calitatii vietii in detentie si o deteriorare a relatiei personal-detinuti [8].
Populatia din mediul penitenciar reprezinta o categorie vulnerabila care poate fi subiectul unei inegalitati in acordarea asistentei de sanatate si sociale, ceea ce impune o atentie speciala[9].
Exista pareri conform carora modelul de abordare a bolilor cronice care functioneaza in sistemul comunitar este potrivit pentru a fi adoptat in sistemul penitenciar [10].
Detinutii cu probleme de sanatate constituie o problema viitoare si pentru comunitatile in care acestia se intorc dupa eliberare [11].
Un aspect semnalat il reprezinta separarea penitenciarelor de comunitati ce are ca si consecinta « dezarticularea » abordarii pacientilor cu condamnari repetate [12].
Aspectele necesita atentie pentru ca numarul detinutilor cu probleme de sanatate va creste si implicit vor fi solicitate un numar crescut de expertize medico-legale privind amanarea/intreruperea pedepsei pe motive de boala.
Efectuarea expertizei include examinarea directa, a documentatiei medicale, stabilind daca pacientul poate beneficia de tratament adecvat in reteaua sanitara penitenciara [2].
Cazurile frecvente de renuntare la efectuarea expertizei medico-legale sugereaza ca determinismul solicitarii expertizei medico-legale de amanare/interupere a pedepsei pe motive de boala este multifactorial influentat iar acest articol are ca scop investigarea factorilor care, alaturi de starea de boala, influenteaza si determina atitudinea pacientului-detinut si momentul in care acesta solicita expertizarea.
Pacienti (detinuti) si metoda
Avind in vedere cerintele si obiectul studiului propus, s-a procedat
la obtinerea aprobarilor necesare din partea structurilor competente din cadrul ANP.
In urma solicitarii scrise s-a primit aprobarea in legatura cu desfasurarea studiului si aplicarea Chestionarului pentru urmatoarele unitati: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla si respectiv Spitalul Penitenciar Dej.
In mod evident, avind in vedere tipul, cerintele si obiectivele urmarite si ca urmare a evaluarii unitatilor penitenciare din regiune, cercetarea de fata s-a efectuat in cadrul Spitalului Penitenciar (SP) Dej, una dintre cele mai mari unitati penitenciare de profil din tara.
Asistenta medicala in aceasta unitate este acordata de medici cu variate specialitati (Interne, Cardiologie, Oftalmologie, Chirurgie, Boli cronice, ORL, blocuri operatorii, compartiment ATI, Radiologie, laboratoare) astfel incit s-au putut include in studiu un numar semnificativ de pacienti/detinuti de sex masculin cu o gama larga de afectiuni patologice.
Unitatea a fost aleasa datorita numarului mare de pacienti care sunt internati in aceasta unitate care are un numar de peste 142 paturi si asigura un rulaj lunar de peste 200 pacienti [7].
Provenienta pacientilor-detinuti internati in aceasta unitate este de pe un larg areal, practic de pe intreg teritoriul tarii, prezentind o fluctuenta si diversitate care nu permis constituirea unui esantion dupa criterii sociometrice.
Documentarea studiului a implicat conceperea si aplicarea unui Chestionar (vezi Anexa – Chestionar) – cuprinzind doua categorii de intrebari grupate dupa cum urmeaza:
Date cu caracter general:
varsta (grupate pe intervale de varsta – 18 – 35 ani ; 36– 50 ani ; 51-65 ani ; peste 65 ani);
mediul (rural sau urban);
nivelul educational (categorii – fara studii, nivelul primar – clasele 1-4, nivelul gimnazial – clasele 1-8, nivelul liceal si respectiv studii superioare);
antecedentele patologice (pe categorii de afectiuni –
cardiovasculare, respiratorii, digestive, neuropsihice, tumorale, altele) si
natura bolii care a determinat internarea actuala.
Date considerate relevante in legatura cu solicitarea expertizei
medico-legala de intrerupere a pedepsei pe motive medicale:
cuantumul pedepsei de executat (durata in ani – sub 5
ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani si respectiv peste 15 ani);
cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei;
perioada de timp –de la momentul admiterii in penitenciar – pina la momentul primei solicitari de expertizare (sub 6 luni, intre 6-12 luni, intre 1 an si 5 ani, intre 5 si 10 ani);
motivele reale ale solicitarii expertizei – datorita bolii,
datorita bolii si/sau unei situatii grave, imitarea unor colegi detinuti – care au solicitat deja expertiza medico-legala, lipsa de preocupari sau starea de boala asociata cu imitarea colegilor;
daca cunoaste detinuti care au solicitat expertiza medico-legala;
daca considera ca a fost influentat de colegi;
cate solicitari are pina in prezent – una, doua, trei sau mai multe;
daca a beneficiat de intreruperea pedepsei pe motive
medicale – pana la data efectuarii interviului;
daca a renuntat la efectuarea expertizei si cate renuntari are pana in prezent – una, doua, trei sau mai multe;
care au fost motivele renuntarii – boala a disparut fara
tratament, boala s-a ameliorat/vindecat sub tratament; durata lunga a examinarilor si/sau efectuarii expertizei, prea multe examinari, alte motive/cauze.
Prin formula “situatie grava” in cazul de fata s-a incercat sintetizarea si gruparea unor variate motive invocate de cei chestionati, de regula in legatura cu familiile si/sau rudele apropiate ale acestora (venituri banesti scazute in familie, boli ale unor membrii ai familei, alte situatii percepute ca fiind grave).
Se impune precizarea ca datorita caracterului intrebarilor formulate, acestea pot fi structurate in doua categorii: intrebari cu un singur raspuns posibil si intrebari cu multiple raspunsuri posibile.
Implicarea in studiu s-a concretizat prin obtinerea prealabila a acordului verbal exprimat de fiecare detinut, urmata de notarea raspunsului pacientului la fiecare intrebare.
S-a mentionat fiecarui subiect intervievat posibilitatea de solicita sistarea participarii in orice stadiu al aplicarii chestionarului.
Considerind tipul particular de persoana intervievata si in scopul pastrarii secretului de identitate a persoanelor chestionate, si pentru a potenta nota de sinceritate a raspunsurilor la intrebarile administrate, nu s-au notat niciun fel date referitoare la identitatea subiectilor.
Au fost chestionati un numar de 369 de pacienti-detinuti de sex masculin, actiunea desfasurindu-se in 14 etape succesive, constind in vizite la Spitalul Penitenciar Dej, in perioada Iunie – Septembrie 2014.
Au fost chestionati pacienti-detinuti in numar de 85 in cursul lunii Iunie, 166 in luna Iulie, 40 in luna August si 78 in luna Septembrie – 2014.
Abordarea fiecarui subiect s-a produs cu ocazia efectuarii vizitei medicale solicitate de catre acestia.
Obtinerea acceptului pacientului si administrarea chestionarului s-a facut in conformitate cu prevederile regulamentului din penitenciar (care statueaza ca detinutul este intotdeauna prezentat de personalul de paza) si in prezenta personalului medical de specialitate.
S-a optat pentru adresarea verbala a intrebarilor stipulate in cele doua sectiuni ale chestionarului – Chestionar I si respectiv Chestionar II – avand in vedere dorinta evitarii metodei completarii directe de catre detinuti a formularelor.
Aceasta metoda a fost agreata si respectiv aplicata considerand prezumtia (dovedita) existentei unui numar mare de persoane detinuti – pacienti nescolarizati sau cu un grad de scolarizare minim sau mediu (ciclul primar si/sau ciclul gimnazial); aceste aspecte se puteau constitui in inconveniente insumontabile datorita predominantei unui numar mare de detinuti care nu aveau cunostinte despre termenii specifici utilizati in formatul chestionarului.
S-au avut la dispozitie documentele medicale – FO – a fiecarui pacient in contextul efectuarii vizitei medicale.
Afectiunile prezentate au fost grupate pe categorii de afectiuni: respiratorii, cardiovasculare, digestive, tumorale (benigne sau maligne), afectiuni neurologice sau neuropsihice, altele (ORL, oftalmologice, ortopedice, dermatologice, urologice).
A existat o verificare a concordantei afectiunilor afirmate cu afectiunile mentionate in documentele medicale, care a avut un carater dinamic, pe parcursul desfasurarii fiecarui interviu.
S-a procedat, prin interpretarea raspunsurilor acordate, la aprecierea unor aspecte esentiale, relevante privind multiplii factori care influenteaza determinarea/decizia pacientului-detinut de a solicita intreruperea pedepsei pe motive medicale si momentul (de la data intrarii in detentie) in care acesta face demersurile in acest sens.
S-a urmarit si obtinerea unor explicatii privind multiplele cazuri in care solicitantul renunta la efectuarea expertizei medico-legale in cursul derularii/intocmirii acesteia si corelarea cu ceilalti parametrii investigati.
Rezultate
Aspecte ale parametrilor studiati la ambele grupuri de
pacienti-detinuti
Chestionarul aplicat pacientilor-detinuti de sex masculin, internati in cadrul Spitalului Penitenciar Dej, a fost adresat in conditiile mentionate mai sus si completat cu raspunsurile celor 369 de detinuti implicati.
Structura privind aspectele cu caracter general – varsta, mediul, nivelul educational – considerate pentru totalul detinutilor intervievati din ambele grupuri, a fost urmatoarea:
pe grupe de vârstă a subiectilor chestionati
85 in intervalul 18-35 ani,
160 in intervalul 36-50 ani,
104 in intervalul 51-65 ani si
20 au avut varsta peste 65 ani;
dupa mediul de provenienta s-au inregistrat urmatoarele date
158 provin din mediul rural si
211 din mediul urban;
componenta in functie de nivelul educational al lotului
46 nu au avut studii,
92 au fost cu studii primare,
136 au avut pregatire gimnaziala,
81 au terminat liceul si
14 au absolvit studii superioare
Repartitia dupa varsta, mediul de provenienta si nivelul educatiei, pe grupuri
Pentru a scoate in evidenta aspectele urmarite – legate de subiectii care au solicitat interuperea pedepsei cu inchisoarea – lotul de subiecti chestionat a fost divizat in doua categorii:
Grupul I = cei care au avut cel putin o solicitare de intrerupere a pedepsei pe motive de boala (n=196) si respectiv
Grupul II = cei care nu au avut nicio solicitare (n=173).
Dupa varsta, se remarca ca detinutii incadrati in grupul I au fost semnificativ mai in varsta decat detinutii din Grupul II – (p < 0,001).
Cea mai reprezentata grupa de varsta, la ambele loturi, a fost grupa cuprinsa intre 36 – 50 ani – adica 89 (45,4%) in grupul I vs 71 (41,0%) in grupul II.
Totusi, o analiza de ansamblu releva in grupul I a avut o structura a populatiei mai varstnica decat in grupul II.
Astfel, in grupul I, ponderea persoanelor cu varsta peste 51 ani (care include grupele de varsta de 51-65 ani si respectiv peste 65 ani) – 81 (41,3%) a fost mai mare decat in grupul II – 43 (24,9%).
Evident ca in grupul II numarul persoanelor tinere cu varsta de pana la 35 de ani a fost 59 (34,1%), deci mai mare decat in grupul I unde s-au inregistrat 26 (13,3%) (vezi tabelul….).
Cu referire la mediul de provenienta al detinutilor care au fost subiectii chestionarii, s-a inregistrat, in cele doua grupuri considerate, o structura cu predominanta usoara a provenientei urbane (57,7% in grupul I si respectiv 56,6% in grupul II) – comparativ cu provenienta rurala (42,3% in grupul I si 43,4% in grupul II) – (p = 0,85) (vezi tabelul …).
Distributia nivelului educatiei in cele doua grupuri (loturi) nu a inregistrat o diferenta semnificativa – (p = 0,27). Se remarca existenta unui foarte mare numar de subiecti complet nescolarizati in ambele grupuri – 25 (12,8%) in grupul I si respectiv 21 (12,1%) in grupul II.
S-a inregistrat o pondere scazuta a subiectilor cu un nivel de pregatire superior, dupa cum urmeaza : 8 (4,1%) in grupul I si 6 (3,5%) in grupul II.
Studiile medii au fost inregistrate la 47 (24%) din detinutii primului grup si la 34 (19,7%) din detinutii din grupul II.
Majoritatea subiectilor au avut un nivel de pregatire corespunzator claselor I-VIII (studii primare + gimnaziale) acestea totalizand 116 (59,2%) in grupul I respectiv 112 (64,8%) in al-II-lea grup.
Tabelul . Distribuția subiecților ȋn funcție de vârstă, mediu, nivel educațional:
Distribuția subiecților conform cu antecedentele patologice (afectiunile prezentate)
Avind in vedere numarul mare de afectiuni patologice pe care subiectii chestionati le-au prezentat, s-a procedat la gruparea afectiunilor, considerind frecventa inregistrata, in urmatoarele categorii: cardiovasculare, respiratorii, digestive, neuro (neurologice si/sau neuropsihice), tumorale (benigne si/sau maligne) si alte afectiuni (dermatologice, ORL, ortopedice, urologice, infectioase, oftalmologice etc).
De remarcat ca, un numar semnificativ de pacienti au prezentat asocieri de patologii, constind din existenta concomitenta a doua sau mai multe din categoriile mentionate, cele mai frecvent fiind asociate afectiunile cardiovasculare cu cele respiratorii si digestive.
Subiecții din grupul I au avut semnificativ mai multe boli decât cei din grupul II, dupa cum urmeaza : cardiovasculare 87 (44,4%) vs 54 (31,2%), respiratorii 111 (56,6%) vs 67 (38,7%), digestive 143 (73%) vs 92 (53,2%) și tumorale benigne/maligne 50 (25,5%) vs 26 (15%).
Subiecții din grupul II au avut semnificativ mai multe decât cei din grupul I la categoriile: boli neurologice 14 (8,1%) vs 6 (3,1%) și respectiv alte boli 48 (27,7%) vs 22 (11,2%).
Aspectul releva o distributie corecta si asteptata a afectiunilor (cardiovaculare, respiratorii, digestive si tumorale) care constituie apanajul varstelor medii si inaintate prin raportare la structura pe categorii de varsta evidentiata in cadrul celor doua grupuri studiate.
Tabelul . Distribuția subiecților ȋn funcție de antecedentele patologice la cele două grupuri:
Un calcul efectuat la o simpla privire asupra tipului si numarului categoriilor de afectiuni prezentate arata ca sumarea afectiunilor (din toate categoriile) este cu mult mai mare decat numarul pacientilor care au raspuns.
Astfel, in grupul I s-a inregistrat un total de 419 afectiuni declarate (pe categoriile considerate) in timp de numarul detinutilor din acest lot a fost de 196 de indivizi.
In grupul II s-au inregistrat un total de 301 afectiuni declarate la un numar de 173 de detinuti intervievati.
In total se constata ca s-au cuantificat un numar de 720 de afectiuni patologice din declaratiile unui numar de 369 de pacienti supusi interviului.
La o prima constatare, acest aspect pare discordant sau chiar bizar. Concluzia si in acelasi timp explicatia acestui aspect, al inregistrarii unui numar de afectiuni declarate care exced cu mult numarul subiectilor, este simpla si anume existenta pacientilor cu afectiuni multiple (asociate).
Majoritatea pacientilor au declarat cel putin doua afectiuni dar au fost multe cazuri cu trei sau chiar patru tuipuri de afectiuni asociate.
O defalcare pe mai multe categorii de afectiuni in structura chestionarului, ar fi determinat o culegere de date mai precisa, cel putin referitor la tipurile afectiunilor patologice dar procedarea la sistematizarea si interpretarea adecvata a datelor ar fi fost mult ingreunata.
Distributia dupa debutul bolii(lor) actuale
Unul dintre aspectele importante a fost cel referitor la caracterul afectiunii in functie de debut, adica momentul instalarii simptomelor in raport cu momentul admiterii in penitenciar, in care s-au inregistrat urmatoarele aspecte:
La grupul I
86 (43.9%) au afirmat că sufera numai de afecțiuni vechi (de
care pacientii aveau cunostinta pentru ca au fost diagnosticate anterior intrarii in mediul penitenciar) dar acestea s-au acutizat – in sensul reaparitiei si/sau reaparitiei si agravarii simptomatologiei;
82 (41.8%) dintre subiecti au declarat că boala este nou
apărută, pacientii intervievati sustinand ca nu au avut niciun fel de simptome in perioada de libertate anterioara detentiei (simptomele acesteia au debutat la un interval de timp neprecizat, dupa intrarea in mediul penitenciar);
28 (14.3%) din pacienti au sustinut au sustinut că prezinta
asocieri de afectiuni atit noi cit si vechi.
La grupul II
96 (55.5%) au declarat că boala este nou apărută;
40 (23.1%) că sufera de afectiuni preexistente asociate cu
afectiuni nou aparute;
37 (21.4%) că este vorba despre afecțiuni vechi.
Aceste două distribuții au fost semnificativ diferite (p<0.001).
Distribuția subiecților ȋn funcție de durata pedepsei
Considerand parametrul reprezentat de durata pedepsei, la cele două grupuri, dupa analiza rezultatelor a iesit in evidenta ca cea mai reprezentată perioadă de detenție la grupul I (detinuti care au solicitat intreruperea pedepsei pe motive de boala) a fost ȋntre intre 5 și 10 ani (104 detinuti reprezentind 53.1%), pe când la grupul II a fost durata de sub 5 ani (99 detinuti reprezentind 57.2%) (Fig.1, Tabelul 3).
In grupul I 71 (36,2%) de detinuti au avut o pedeapsa de sub 5 ani fata de 99 (57,2%) din grupul II (care nu au nicio solicitare).
Durata pedepsei intre 5 si 10 ani a fost mai frecvent intilnita la detinutii din grupul I – 104 (53,1%) detinuti fata de cei din grupul II unde s-a inregistrat un numar de 61 (35,3%) .
La grupa cu pedepse de la 10 la 15 ani, un numar de 13 (6,6%)
detinuti au fost din grupul I si respectiv 9 (5,2%) din grupul II.
In final, la grupa cuprinzand cele mai indelugate pedepse – peste 15 ani, numarul detinutilor care au solicitat intreruperea (din grupul I) a fost de 8 (4,1%), dublu fata de cel al detinutilor din grupul II care a fost de 4 (2,3%) detinuti.
O privire de ansamblu asupra duratei pedepsei pe care detinutii o aveau de executat, arata ca aceasta a fost semnificativ mai mare la grupul I (p=0.001).
Tabelul . Distribuția subiecților ȋn funcție de durata pedepsei:
Figura . Distribuția subiecților ȋn funcție de durata pedepsei pe cele două grupuri
Distributia in functie de cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala
Dintre subiecții din grupul I, 195 (99.5%) au declarat că au cunostinta despre tipul expertizei medico-legale si condițiile de solicitare, față de 129 (74.6%) dintre subiecții din grupul II.
Cunoașterea condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale a fost semnificativ diferită ȋntre cele două loturi (p<0.001), in sensul ca a fost semnificativ mai mare la grupul I decat la grupul II.
In cadrul adresarii acestei intrebari din chestionarul aplicat, detinutii care au afirmat cunoasterea conditiilor necesare pentru solicitarea expertizei medico-legale pentru suspendarea executarii pedepsei pe motive de boala, au declarat, in imensa majoritate, ca aspectele le erau cunoscute din variate surse, de exemplu rude apropiate/apartinatori sau colegii de celula cu care au venit in contact in cursul perindarii prin diferite penitenciare.
45 de totalul pacientilor intervievati (o persoana din grupul I ( !?) + 44 din grupul II) au declarat lipsa oricaror cunostinte in legatura cu posibilitatea aplicarii in vederea efectuarii expertizei medico-legale privind intreruperea pedepsei pe motive de boala.
Distributia in functie de cunoasterea de detinuti care au avut solicitari pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala
La aceasta intrebare adresata pacientilor, 195 (99.5%) dintre subiecții din grupul I, au declarat că au cunoscut deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală si care au constituit sursa majora de informatii legat de subiect.
Comparativ, doar 146 (84.4%) dintre subiecții din grupul II au declarat ca au avut contacte cu detinuti care cunosteau conditiile in care putea fi solicitata o asemenea expertiza si au procedat la efectuarea acesteia.
Numarul de subiecti care au declarat ca cunosc alti detinuti care aveau deja solicitari pentru efectuarea expertizei medico-legale a fost semnificativ mai mare la grupul I.
Comparand, in cadrul grupului II numarul pacientilor care cunosteau conditiile de solicitare a expertizei pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala (129) cu cei care au cunoscut detinuti care au avut solicitari pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala (146), rezulta un aspect interesant: s-a evidentiat existenta unui numar de 17 detinuti care, desi au sustinut ca au cunoscut detinuti care au procedat la solicitarea expertizei, nu au receptionat informatii de la acestia in legatura cu subiectul expertizei.
Numărul de subiecți care au declarat că cunosc alți deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale a fost semnificativ diferit ȋntre cele două loturi (p<0.001).
Ramane un important numar de detinuti din totalul celor care au raspuns chestionarului care au declarat ca nu au cunoscut colegi (nu au discutat) pana la momentul chestionarii, cu detinuti care au trecut prin experienta efectuarii expertizei medico-legale : 1 pacient din grupul I si 27 din grupul II – 28 de pacienti in total.
La intrebarea Daca au fost influentati sau orientati de catre colegii de detentie in actiunea de solicitare a expertizei medico-legale ? s-au inregistrat urmatoarele raspunsuri:
Dintre subiecții din grupul I, 103 (52.6%) au declarat că au fost influențați/orientați de colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale, față de 9 (5.2%) dintre subiecții din grupul II. Numărul de subiecți care au declarat că au fost influențați/orientați de colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale a fost semnificativ diferit ȋntre cele două loturi (p<0.001).
Este de remarcat faptul ca pacientii chestionati au perceput si asociat termenul de « influenta » – folosit in chestionar cu determinarea/orientarea de catre colegi in sensul solicitarii efectuarii expertizei medico-legale, dar au existat cazuri, necuantificate (cu referire la grupul II de chestionati, care au declarat ca influenta colegilor a fost « inversa » adica in sensul determinarii evitarii solicitarii expertizei medico-legale, pe motivul des mentionat in aceste cazuri, al lipsei « succesului ». .
Aspecte ale parametrilor studiati in cadrul grupului I
In continuare s-au prelucrat datele relevate in urma aplicarii chestionarului la detinutii care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale pentru intreruperea pedepsei in scopul identificarii factorilor care au putut influenta decizia pacientilor. Acesti factori au fost prezumati in chestionarul aplicat.
Distributia dupa mediul de provenienta, nivelul educational si natura bolii
Distribuția nivelui educației subiecților din grupul I pe grupe de vârstă a diferit semnificativ ȋn funcție de mediul de proveniență (p<0.001).
Subiecții proveniți din mediul rural au avut majoritar un nivel de educație scăzută. Un numar de 58 de detinuti, reprezentand aproape 70% din cei din mediul rural, au fost fie fără studii fie cu studii primare (69.9%),
In acelasi timp, 92 (81.4%) dintre subiecții din mediul urban au avut studii gimnaziale, liceale sau superioare.
Dintre detinutii fara studii majoritatea au provenit din mediul rural – 22 (26,5%) in timp ce din mediul urban au fost doar 3 (2,7%).
Niciun detinut provenit din mediul rural nu a avut studii superioare, in timp ce dintre cei din mediul urban au fost 8 (7,1%).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I pe mediul de proveniență ȋn funcție de nivelul educational și natura bolii
In functie de natura afectiunii (veche sau noua) s-au decelat urmatoarele aspecte:
afectiunile nou aparute (debutate in perioada de detentie) au fost
intalnite in 49 (43,4%) din cazuri la cei din mediul urban si in 33 (39,8%) la cei din mediul rural;
afectiunile vechi au avut aceeasi tendinta de distributie fiind
intalnite la 17 (15%) din cazuri la cei din mediul urban si in 11 (13,3%) la cei din mediul rural;
asocierea de afectiuni vechi si noi a predominat la cei din mediul
urban – 47 (41,6%) din cazuri si a fost intalnita in 39 (47,0%) din cazurile din mediul rural.
Intre subiecții din grupul I, distribuția naturii bolii ȋn funcție de momentul apariției nu a diferit semnificativ ȋn funcție de mediul de proveniență (p=0.75), dar frecventa afectiunilor a fost mai mare la detinutii din mediul urban fata de cei din rural la toate cele trei categorii considerate.
Distributia dupa mediul de provenienta si durata pedepsei
Cea mai reprezentată perioadă de detenție la grupul I a fost ȋntre intre 5 și 10 ani atât ȋn mediul urban cât și rural, avand valori relativ apropiate: 58 (51,3%) si respectiv 46 (55,4%).
Detinutii cu pedepse cu durata de sub 5 ani au provenit in special din mediul urban fata de mediul rural – 43 (38,1%) vs 28 (33,7%).
Pedeapsa cu durata de la 10 la 15 ani s-a intalnit la un numar aproape egal de detinuti din cele doua medii de provenienta.
Detinutii cu o pedeapsa de peste 15 ani au fost mai multi din mediul urban – 6(5,3%) fata de 2 (2,4%) din rural.
Mediul nu a influențat semnificativ durata pedepsei (gravitatea faptei) la grupul I (p=0.55).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de durata pedepsei și mediul de proveniență
Distributia dupa mediul de provenienta si afectiunile prezentate
Afectiunile de tip cardiovascular au fost mai frecvente la detinutii din mediul rural – 39 (47,0%) din cazuri in timp ce la cei din mediul urban s-au constatat la 48 (42,5%) din pacienti.
Subiecții din mediul urban au avut boli respiratorii in 56 (49,6%) din cazuri, aproape egal cu cei din mediul rural – 55 (66,3%).
Bolile digestive au reprezentat o categorie frecventa fiind intalnite la 85 (75,2%) din cazuri la detinutii din mediul urban si la 58 (69,9%) la cei din rural.
Tumorile (maligne si benigne) au fost intalnite la 30 (26,5%) din detinutii din mediul urban si respectiv la 20 (24,1%) din mediul rural.
Afectiunile neuropsihice au fost intalnite in putine cazuri. Alte categorii de afectiuni au fost reprezentate de infectii acute predominant urologice si dermatologice.
Distribuția afectiunilor considerate nu a fost diferită semnificativ ȋn funcție de mediul de proveniență.
Tabelul . Distribuția subiecților ȋn funcție de antecedentele patologice și mediul de proveniență
Distributia dupa mediul de provenienta, nivelul educational si tipul afectiunilor prezentate
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I pe mediul de proveniență ȋn funcție de nivelul educational și natura bolii
Distributia dupa varsta, mediul de provenienta, nivelul educational si natura bolii
Dintre detinutii care au fost inclusi in grupul I, considerand parametrii enumerati mai sus, s-au observat urmatoarele aspecte :
distributia subiectilor din grupul I in functie de grupe de
varsta si de mediul de provenienta
\
nu a fost semnificativ diferita (p=0,13);
majoritatea detinutilor apartinand grupelor de varsta tanara (18-35 de ani) si medie (36-50 de ani si 51-65 de ani) proveneau din mediul urban si
doar la categoria de varsta peste 65 ani un numar mai mare de detinuti au fost din mediul rural;
Figura . Distribuția subiecților din grupul I pe grupe de vârstă funcție de nivelul educational
studiul repartitiei membrilor din grupul I dupa parametrii
reprezentati de nivelul educatiei si grupele de varsta, a fost semnificativ diferit (p=0,009)
nivelele de educatie predominante au fost cel gimnazial si respectiv cel primar;
nivelul de educatie liceal a fost relativ slab reprezentat la toate categoriile de varsta;
studiile superioare au fost rar intalnite – 6 cazuri la grupa de varsta 51 pana la 65 de ani si cate un caz la grupele de varsta adiacente;
diferente de nivel educational in cadrul grupului au fost constatate la compararea grupelor de varsta cuprinse intre 36 si 50 de ani cu grupa de varsta intre 51 si 65 de ani; la categoria de varsta intre 36 si 50 de ani au fost mai multi subiecti cu grad de scolarizare 0 (zero – fara scoala) fata de categoria 51 pana la 65 de ani.
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I pe grupe de vârstă ȋn funcție de mediu, nivel educational și natura bolii
a Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 36-50 de ani, b Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, c Categoria 18-35 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, d Categoria 36-50 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, e Categoria 36-50 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, f Categoria 51-65 de ani diferită de categoria peste 65 de ani
analiza repartitiei membrilor din grupul I dupa parametrii
reprezentati de varsta si natura bolii (vechimea), a fost relevat urmatoarele :
cu cat varsta subiectilor a fost mai mare cu atat frecventa intalnirii afectiunilor patologice vechi a fost mai mare;
s-au inregistrat diferente semnificative intre categoriile de varsta:
18-35 comparat succesiv cu 36-50 de ani, cu 51-65 de ani, cu peste 65 de ani (p<0,001)
36-50 de ani comparat succesiv cu 51-65 de ani, cu peste 65 de ani (p<0,001)
exceptie – mai putin intre categoria de varsta intre 51 si 65 de ani si categoria de varsta peste 65 de ani categoriile (p=0,24 dupa corectia Bonferroni).
Distributia dupa grupele de varsta in functie de antecedentele patologice
Avand in vedere parametrii reprezentati de varsta si antecedentele patologice a rezultat o distributie in cadrul grupului I, pe grupe de varsta in functie de categoriile de afectiuni considerate, cu urmatoarele aspecte:
afectiunile cardiovasculare (%) au fost decelate majoritar in
cadrul grupei de varsta peste 65 de ani – 12 cazuri (85,7%), urmate apoi de grupa de varsta de la 51 la 65 de ani – 53 de cazuri (79,1%), de categoria de varsta 36-50 de ani – 22 (24,7%); in intervalul de varsta 18-35 de ani nu au fost inregistrate afectiuni cardio-vasculare;
afectiunile respiratorii (%) au fost prezente mai ales la grupa
de varsta de la 18 la 35 de ani – 16 cazuri (61,5%), urmate de grupa de varsta 36-50 de ani – 51 de cazuri (57,3%), de grupa de varsta peste 65 de ani – 8 cazuri (57,1%), de grupa de varsta de la 51 la 65 de ani – 36 de cazuri (53,7%);
afectiunile digestive (%) au au fost majoritare la grupa de
varsta de la 36 la 50 de ani – 66 de cazuri (74,2%), urmate de intervalul de varsta 18-35 de ani – 19 cazuri (73,1%), apoi intervalul de varsta 51-65 de ani – 48 de cazuri (71,6%) si in final de intervalul de varsta peste 65 de ani – 10 cazuri (71,4%);
afectiunile neuropsihice (%) au constituit apanajul grupelor
de varsta de la 36-50 de ani – 4 cazuri (4,5%) si intervalul 18-35 de ani – 2 cazuri (7,7%); la celelalte categorii de varsta nu au fost inregistrate afectiuni de acest gen;
afectiunile tumorale (%) au fost preponderent carcteristice
grupei de varsta de peste 65 ani – 5 cazuri (35,7%), urmate de grupa 51-65 de ani – 17 cazuri (25,4%), apoi de intervalul 36-50 de ani – 22 de cazuri (24,7%) si in final grupa de varsta 18-35 de ani – 6 cazuri (23,1%);
alte afectiuni patologice (%) au fost majoritare la grupa de
varsta de la 36 la 50 de ani – 11 cazuri (12,4%), urmate de grupa 51065 de ani – 8 cazuri (11,9%) si in final grupa de varsta 18-35 de ani – 3 cazuri (11,5%); la pacientii de peste 65 de ani nu au fost decelate afectiuni din aceasta categorie.
Se impune precizarea ca in cadrul aprecierilor legate de parametrul reprezentat de antecedentele patologice s-au inregistrat cazuri cu declararea mai multor afectiuni la acelasi pacient!
Distribuția subiecților din grupul I pe grupe de vârstă ȋn funcție de bolile respiratorii, digestive, neuropsihice, tumorale sau alte boli nu a fost diferită semnificativ.
Distribuția subiecților din grupul I pe grupe de vârstă ȋn funcție de bolile cardiovasculare a fost diferită semnificativ.
Subiecții din grupa de vârstă ȋntre 18 și 35 de ani nu au prezentat boli cardiovasculare, diferind semnificativ de toate celelalte grupe de vârstă.
Subiecții din grupa de vârstă ȋntre 36 și 50 de ani au prezentat boli cardiovasculare ȋn mică măsură, diferind semnificativ de toate celelalte grupe de vârstă.
Subiecții din grupa de vârstă ȋntre 51 și 65 de ani au prezentat boli cardiovasculare ȋn mare măsură, și nu au fost diferiți semnificativ de subiecții peste 65 de ani.
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I pe grupe de vârstă ȋn funcție de antecedentele patologice
a Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 36-50 de ani, b Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, c Categoria 18-35 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, d Categoria 36-50 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, e Categoria 36-50 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, f Categoria 51-65 de ani diferită de categoria peste 65 de ani
Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoaștera condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale și motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale după mediul de proveniența
Dintre detinutii din mediul urban 113 (100%) au sustinut cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei medico-legale comparativ cu 82 (98,8%) dntre cei din rural.
Cunoașterea condițiilor de solicitare a expertizei nu a fost semnificativ diferită ȋn funcție de mediul de proveniență (p=0.42).
In primele 6 luni de la intrarea in penitenciar au solicitat expertiza 24 (21,2%) de detinuti din mediul urban si 13 (15,7%) din rural. Cei mai mulți subiecți au solicitat expertiza medico-legală ȋntre 6 și 12 luni de la ȋnceperea detenției – 54 (47,8%) din mediul urban fata de 39 (47,0%) din rural.
30 (26,5%) din detinutii din mediul urban au solicitat efectuarea expertizei dupa o perioada intre 1 si pana la 5 ani de la intrarea in detentie fata de 26 (31,3%) din cei din rural.
Solicitarea expertizei la un interval de 5 pana la 10 ani de la inceputul detentiei a fost intalnita la 5 (4,4%) din detinutii din mediul urban si tot la 5 (6,0%) din rural.
Perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale nu a fost diferită semnificativ ȋn funcție de mediul de proveniență (p=0,70).
Existenta unei afectiuni ca motiv singular invocat ca și cauză a solicitării expertizei medico-legale a fost relevant la 64 (56,6%) din detinutii din mediul urban si la 38 (45,8%) din mediul rural.
Motivatia legata de boala dar asociata cu alte motive (situatie grava, imitarea colegilor) s-a intalnit la 25 (22,2%) din detinutii din mediul urban comparative cu 22 (26,6%) din rural.
Imitarea colegilor a fost consemnata la 18 (15,9%) din detinutii din mediul urban si la 17 (20,5%) din cei din mediul rural.
Solicitarea expertizei medico-legale avand ca substrat lipsa preocuparilor a fost notate la 6 (5,3%) din detinutii din mediul urban si respectiv la 6 (7,2%) din mediul rural.
Se constata ca nu au existat diferențe semnificative ȋn funcție de mediul de proveniență a motivului pentru care a solicitat expertiza medico-legală (p = 0,51).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoaștera condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale și motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale pe mediul de proveniență
Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoașterea altor deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală, influența/orientarea de câtre alți colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent, a celor care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale și frecvența renunțărilor după mediul de proveniență
Aproape toti detinutii din mediul urban – 112 (99,1%) si respectiv 83 (100%) din cei din rural au declarat ca au cunoscut alți deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale, deci nu s-au inregistrat diferente semnificative (p=1.00).
Numărul de subiecți care au declarat că au fost influențați/orientați de colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale a fost de 57 (50,4%) dintre detinutii din mediul urban fata de 46 (55,4%) din cei din rural. Acest parametru nu a fost semnificativ diferit ȋn funcție de mediul de proveniență (p=0.49).
Cei mai mulți subiecți chestionati au fost la prima solicitare a expertizei medico-legale indiferent de mediul de proveniență, distribuția acestora nefiind semnificativ diferită ȋntre mediul urban și rural (p=0.46).
Numărul de subiecți care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale nu a fost semnificativ diferit ȋn funcție de mediul de proveniență (p=0.83).
Frecvența celor care au avut renunțări nu a depins de mediul de proveniență (p=0.97).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoașterea altor deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală, influența/orientarea de câtre alți colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent, a celor care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale și frecvența renunțărilor după mediul de proveniență
Distribuția in grupul I ȋn funcție de perioada de detenție trecută până la momentul primei solicitări de intrerupere a pedepsei, de motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent și numărul de renunțări la expertizare?
Aceasta intrebare releva unul dintre cele mai importante aspecte care face parte integranta din scopul lucrarii de fata. Renuntarea la expertiza, dupa acceptarea solicitarii si initierea parcurgerii etapelor acesteia, reprezinta un fenomen care are un impact semnificativ referitor la eficienta acestui tip de activitate medico-legala.
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de perioada de detenție trecută până la momentul primei solicitări de intrerupere a pedepsei (prin expertiza medico-legala), motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent și numărul de renunțări la expertizare:
In cadrul grupului I constituit din 196 de subiecti, indiferent de grupa de varsta, cei mai mulți subiecți, 93 (47.4%) din totalul grupului I, au solicitat expertiza medico-legală pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala, intr-un interval de timp cuprins ȋntre 6 și 12 luni de la ȋnceperea detenției.
Categoria urmatoare a fost reprezentata de 56 (28,6%) de detinuti care au solicitat efectuarea expertizei in intervalul de 1 la 5 ani, deasemenea considerand la toate grupele de varsta.
Un numar de 37 de detinuti din totalul acestui grup au solicitat efectuarea expertizei medico-legale in primele 6 luni de la admiterea in penitenciar.
Doar 10 detinuti au declarat ca prima solicitare a efectuarii expertizei medico-legale a fost facuta abia dupa cel putin 5 ani si pana la 10 ani de la incarcerare.
Toti detinutii intervievati erau rezidenti temporari in cadrul spitalului penitenciar. Admiterea in spitalul penitenciar a avut ca motivatie evidenta diagnosticarea si tratamentul adresat unei patologii singulare sau asociate. In adresarea intrebarii de mai sus s-au prezumat mai multe situatii posibile determinante ale solicitarii expertizei medico-legale. Aspectele rezultate au relevat faptul ca exista o intricare a motivelor determinante.
Astfel, motivul existentei unei afectiuni patologice, ca motiv exclusiv, a fost cel mai invocat ca și cauză a solicitării expertizei medico-legale de catre 102 (52%) pacienti din totalul de 196 care au fost intervievati si inclusi in grupul I.
Sub motivul bolii dar asociat cu existenta unei situatii grave (cel mai frecvent legata de probleme in familie dupa afirmatia pacientilor) s-au solicitat expertize medico-legale intr-un numar de 27 (13,8%) din cazuri.
Imitarea colegilor care aveau deja experienta trecerii prin etapele expertizei medico-legale a fost semnalata in 35 (17,9%) din situatii.
Un numar mai redus – 12 (6,1%) – dar nu cu mai putina semnificatie, au declarat ca au initiat etapele pentru efectuarii expertizei doar din lipsa de alte preocupari.
De remarcat este faptul ca insa ca un numar de dintre acestia 20 (10,2%) au indicat ca motiv de solicitare a expertizei boala dar au indicat si un alt motiv si anume imitarea colegilor.
Deasemenea, numarul celor care au avut printre motivele
solicitarii imitarea si lipsa de preocupare (asociate motivului bolii) a fost de 67 (34,2 %).
Motivul bolii a fost cel mai invocat ca și cauză a solicitării expertizei medico-legale de câtre subiecții cu vârsta mai mare decât 35 de ani. Pentru subiecții sub 36 de ani motivul cel mai invocat a fost cel al imitării altor colegi.
Cei mai mulți subiecți – 116 (59.2%) din totalul de 196 al grupului I – au declarat ca nu au avut renunțari la solicitarea expertizei medico-legale. De remarcat ca un numar redus de pacienti era in cursul desfasurarii etapelor expertizei, in momentul aplicarii chestionarului – aspect care nu a fost cuantificat din lipsa posibilitatii unei aprecieri obiective.
Un numar de 74 (37,8%) din aplicantii la expertiza medico-legala au avut o renuntare pe parcursul etapelor necesare in vederea finalizarii acesteia. In 6 (3,1%) din cazurile intervievate au fost declarate doua renuntari la finalizarea expertizei.
Subliniem ca in toate cazurile de renuntare, odata cu decizia pacientului-detinut de a nu continua, survine oprirea desfasurarii expertizei medico-legale, indiferent de stadiul in care a ajuns aceasta si finalizarea lucrarii nu are loc. Se comunica instantei care a dispus efectuarea expertizei medico-legale faptul ca pacientul a renuntat.
Nu au fost inregistrate declaratii referitoare existenta de situatii cu trei sau mai mult de trei renuntari la efectuarea expertizei medico-legale.
Corelatii intre durata pedepsei si grupele de varsta
Un alt parametru cu semnificatie deosebita in cadrul grupului I este reprezentat de durata pedepsei (in ani de condamnare) care a fost corelata cu varsta detinutilor:
la grupa de varsta 18-35 de ani – durata pedepsei intre 5 si 10 ani
a fost majoritara, fiind reprezentata de 21 de cazuri (80,8%), urmata de durata de sub 5 ani – 4 cazuri (15,4%0 si de pedepsele de la 10 la 15 ani – 1 caz (3,8%); este singura categorie de varsta la care nu au fost inregistrate pedepse cu o durata mai mare de 15 ani;
la grupa de varsta 36-50 ani au predominat pedepsele de la 5 la
10 ani – 42 de cazuri (47,2%), apoi pedepsele de sub 5 ani – 38 de cazuri (42,7%), urmate de intervalul peste 15 ani – 15 cazuri (5,6%) si in final pedepsele de la 10 la 15 ani – 5 cazuri (4,5%);
la grupa de varsta 51-65 de ani au fost majoritare pedepsele de la
5 la 10 ani – 32 de cazuri (47,8%), apoi pedepsele de sub 5 ani – 27 de cazuri (40,3%), urmate de intervalul de la 10 la 15 ani – 6 cazuri (9,0%) iar peste 15 ani s-au inregistrat 2 cazuri (3,0%);
la pacientii peste 65 de ani au fost inregistrate cele mai multe
pedepse de la 5 la 10 ani – 9 cazuri (64,3%), apoi pedepsele de sub 5 ani si de la 10 la 15 ani, ambele categorii cu cate 2 cazuri (14,3%), urmate de intervalul de peste 15 ani – 1 cazi (7,1%);
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de durata pedepsei și vârstă
Figura . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de durata pedepsei și vârstă
Concluzia care se desprinde este ca cea mai reprezentata perioada de detentie in grupul I a fost de la 5 la 10 ani la toate intervalele de varsta considerate. Aceasta a fost urmata de durata detentiei de sub 5 ani, apoi de durata de la 10 la 15 ani si in final durata detentiei de peste 15 ani.
Varsta detinutilor nu s-a corelat semnificativ cu cu durata pedepsei (extrapoland, cu gravitatea faptei pentru care a fost condamnat) – p =0,06.
Corelatii intre parametrii reprezentati de cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție până la momentul primei solicitări si motivele reale ale solicitării
Cunoașterea condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale nu a fost semnificativ diferită ȋntre grupele de vârstă (p=0.09).
Distribuția motivelor indicate de cei sub 50 de ani și cei peste 50 de ani au fost semnificativ diferite, ȋn timp ce nu au existat diferențe semnificative ȋntre categoriile de vârstă 18-35 de ani și 36-50 de ani, la fel ȋntre 51-65 de ani și peste 65 de ani (Tabelul 9).
Majoritatea subiecților au solicitat expertiza medico-legală ȋntre 6 și 12 luni de la ȋnceperea detenției la toate grupele de vârstă, perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale nu a fost diferită semnificativ ȋntre grupele de vârstă (tabelul 9).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoaștera condițiilor de solicitare a expertizei medico-legale, perioada de detenție trecută până la momentul solicitării expertizei medico-legale și motivele reale ale solicitării expertizei medico-legale pe grupe de vârstă
a Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 36-50 de ani, b Categoria 18-35 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, c Categoria 18-35 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, d Categoria 36-50 de ani diferită de categoria 51-65 de ani, e Categoria 36-50 de ani diferită de categoria peste 65 de ani, f Categoria 51-65 de ani diferită de categoria peste 65 de ani
Corelatii intre varsta aplicantilor, cunoasterea altor detinuti care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale, influenta/orientarea acestora, numarul de solicitari si renuntari ?
Studiul distribuției subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoașterea altor deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală a evidentiat urmatoarele aspecte:
majoritatea covarsitoare a subiectilor au recunoscut
cunoasterea de colegi cu antecedente in solicitarea expertizei pentru intreruperea pedepsei.
Cei mai multi detinuti care au recunoscut contacte cu colegi care aveau deja experienta solicitarii expertizei sunt cei din categoriile de varsta 36-50 de ani – 89 (100%), grupa 18-35 de ani – 26 (100%), grupa de peste 65 de ani – 14 (100%) urmata indeaproape de grupa 51-65 de ani – 66 (98,5%); numărul de subiecți care au declarat că cunosc alți deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legale nu a fost semnificativ diferit ȋntre grupele de vârstă luate in studiu (p=0.59).
in ordinea ponderii, cei mai influentati/orientati de colegi ȋn
solicitarea expertizei medico-legale au fost cei din grupa de varsta intre 18-35 de ani – 19 (73,1%), urmati de cei din intervalul 36-50 de ani – 59 (66,3%), apoi in ordine de cei peste 65 de ani – 5 (35,7%) si respectiv cei cu varsta intre 51-65 de ani – 20 (29,9%); numărul de subiecți care au declarat că au fost influențați/orientați de colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale a fost semnificativ mai frecvent cu cât vărsta a fost mai mică (p<0.001).
Cu alte cuvinte, detinutii mai tineri au demonstrat o susceptibilitate crescuta la influenta din partea detinutilor cu experienta.
Dupa numărul solicitărilor de expertizare inregistrate pana la data
aplicarii chestionarului, in cadrul intregului grup I si indifferent de varsta , cei mai mulți subiecții chestionati au declarat ca erau la prima solicitare a expertizei medico-legale – 130 (66.3%).
ponderea cea mai mare referitor la o singura solicitare a expertizei
au avut-o detinutii din grupa de varsta 18-35 de ani cu 22 (84,6%) de cazuri, urmati de intervalul de varsta peste 65 ani cu 9 (64,3%) de cazuri si apoi grupa de de la 36 la 50 de ani cu 57 (64%) din cazuri si in final cei cu varsta intre 51-65 de ani care au avut 42 (62,7%) din cazuri. Cei mai mulți subiecți au fost la prima solicitare a expertizei medico-legale la toate categoriile de vârstă, distribuția acestora nefiind semnificativ diferită ȋntre grupele de vârstă (p=0,53).
Trebuie remarcat ca un numar de 61 (31,1%), dintre toti detinutii din grupul I, au indicat ca nu se afla la prima solicitare a intreruperii pedepsei, avand doua solicitari in acest sens in antecedente:
dintre detinutii care au confirmat ca au avut doua solicitari de
efectuare a expertizei cei mai multi au provenit din intervalul de varsta peste 65 ani – 5 (35,7%), urmati de cei din intervalul 51-65 de ani – 23 (34,4%), apoi din intervalul 36-50 de ani – 29 (32,6%) si in final cei cu varsta intre 18-35 de ani – 4 (15,4%);
un numar redus de detinuti dintre cei supusi chestionarului au
recunoscut un numar de trei solicitari de efectuare a expertizei medico-legale – 2 (3,0%) cu varsta intre 51-65 de ani si 1 (1,1%) cu varsta in intervalul 36-50 de ani; mai mult de trei solicitari au declarat ca au avut doar 2 (2,2%) detinuti, ambii cu varsta cuprinsa intre 36-50 de ani.
Cei mai mulți subiecți sunt la prima solicitare a expertizei medico-legale la toate categoriile de vârtsă, distribuția acestora nefiind semnificativ diferită ȋntre grupele de vârstă.
Distributia celor care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale, dintre toti membrii grupului I, a fost: din intervalul de varsta peste 65 de ani – 7 (50%); din intervalul 51-65 de ani – 12 (17,9%); din intervalul 36-50 de ani – 6 (6,7%). Dintre cei chestionati, avand varsta cuprinsa intre 18 si 35 ani, niciunui detinut nu i s-a recomandat intreruperea pedepse.
Numărul de subiecți care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale a fost semnificativ mai frecvent cu cât vărsta a fost mai mare (p<0.001) si se coreleaza cu patologia tumorala maligna si cardiovasculara (25 cazuri).
Frecvența renunțărilor pe grupe de vârstă a avut cea mai mare valoare pentru intervalul de varsta de 51 la 65 de ani – 31 (46,3%), urmata de intervalul de la 36 la 50 ani cu 37 (41,6%) cazuri, apoi de cei cu varsta intre 18 si 35 de ani – 10 (38,5%) iar pe ultimul loc au fost cei cu varste peste 65 de ani cu doar 2 (14,3%) cazuri de renuntari.
Frecvența celor care au avut renunțări la efectuarea expertizei nu a depins de vârstă (p=0.17).
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I ȋn funcție de cunoașterea altor deținuți care au solicitat efectuarea expertizei medico-legală, influența/orientarea de câtre alți colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale, numărul de solicitări de expertizare pe care le au până ȋn prezent, a celor care au beneficiat de ȋntrerupere a pedepsei pentru motive medicale și frecvența renunțărilor pe grupe de vârstă
Corelatii intre grupele de varsta si motivele declarate pentru renuntarea la finalizarea expertizei medico-legale?
Cu referire la renuntarea la continuarea efectuarii expertizei medico-legala, majoritatea subiecților au avut o singura renunțare la solicitarea/efectuarea expertizei medico-legale indiferent de grupa de vârstă, situatiile in care pacientii au avut renuntat de doua ori fiind foarte putine. Dintre cei 80 de subiecți din grupul I care au avut renunțări la finalizarea expertizei medico-legale, 74 au avut o singura renuntare si 6 au avut doua renuntari.
Motivele renuntarii au fost prezumate in cadrul chestionarului aplicat si s-a incercat cuprinderea celor mai reprezentative situatii considerate in sensul atingerii obiectivelor studiului de fata.
Majoritatea subiectilor chestionati au afirmat ca renuntarea la solicitarea expertizei medico-legale s-a datorat in masura aproape egala fie datorita ameliorarii bolii fie datorita duratei prea lungi a examinarilor si a efectuarii expertizei.
In 37 (46.3%) de cazuri pacientii au afirmat ca boala, care a determinat solicitarea intreruperii, s-a vindecat sau ameliorat sub tratament.
Un singur subiect (1.3%) a declarat ca i-a dispărut boala.
In cazul a 34 (42.5%) dintre detinuti s-a mentionat ca perioada efectuarii examinărilor in vederea expertizei era prea lungă.
Un numar de 6 (7.5%) detinuti au considerat că sunt prea multe examinări și 2 (2.5%) dintre ei au renunțat din alte motive, neincadrabile in cele stabilite mai sus.
Nu au existat inregistrate cazuri de detinuti care sa declare ca au avut mai mult de doua renuntari la efectuarea expertizei medico-legale.
Tabelul . Distribuția subiecților din grupul I care au avut renunțări la expertizarea medico-legală ȋn funcție de numărul renunțărilor și de motivele renunțării pe grupe de vârstă
Grupele de varsta din care provin cei mai multi detinuti care au renuntat sunt reprezentate de cele intre 36 si 50 de ani si 51-65 de ani. Din aceste intervale de varsta au provenit si toti cei 6 subiecti care au avut declarate cate doua renuntari la efectuarea expertizei medico-legale.
Parametrii reprezentati nu au diferit semnificativ intre grupele de varsta.
Discutii
Solicitarile pentru efectuarea expertizei medico-legala in scopul
Intreruperii pedepsei cu inchisoare pe motive de boala au fost si se mentin in numar relativ mare datorita unui determinism multifactorial care include pe linga motivatia reprezentata de starea de boala si alti factori.
Acestia s-au manifestat in asociere cu motivul afectiunii patologice dar, in unele situatii chiar si independent de afectiunea prezentata.
Unii dintre detinutii-pacienti au exclus, conform declaratiilor, ca factorul determinant al solicitarii expertizei medico-legale a fost reprezentat starea de boala.
Ce grupe de afectiuni prezinta detinutii intervievati care au solicitat intreruperea pedepsei pe motive de boala?
Pentru initierea demersurilor in vederea intreruperii executarii pedepsei pe motive de sanatate este necesar ca detinutul sa fie diagnosticat cu cel putin o afectiune patologica. In cazul lotului de detinuti chestionati exista un diagnostic cert al afectiunilor prezentate si acesta era consemnat in documentatia medicala a fiecaruia.
In loturile de subiecti pacienti-detinuti studiate, cea mai intilnita categorie de afectiuni a fost aceea a bolilor de natura digestiva, urmata de afectiunile aparatului respirator, afectiuni cardiovasculare si apoi celelalte categorii de afectiuni considerate.
Din datele prezentate, rezulta ca patologia respiratorie, digestiva si cea cardiovasculara au fost cel mai frecvent intilnite (inclusiv in asociere) in cazurile de solicitare a intreruperii pedepsei pe motive de boala.
Cu referire la vechimea afectiunilor raportat la intrarea in mediul penitenciar, detinutii care au solicitat intreruperea pedepsei au avut in cele mai multe cazuri (43,9%) afectiuni care au debutat anterior detentiei si s-au agravat pe parcurs iar procentul pacientilor-detinuti cu afectiuni debutate in perioada de detentie (inexistente si/sau necunoscute anterior incarcerarii) a fost apropiat, adica 41,8%.
Aspectele sunt semnificative pentru faptul ca in marea majoritate aceste afectiuni se pot diagnostica si pot beneficia de tratament in reteaua sanitara a ANP avind in vedere imbunatatirea conditiilor constand in existenta de personal specializat si dotari cu tehica diagnostica.
Un aspect crucial evidentiat de acest studiu il reprezinta relevarea existentei unei patologii – solitare sau asociate – care insa nu reprezinta singurul motiv al solicitarii efectuarii expertizei medico-legale in vederea intreruperii/suspendarii pedepsei.
A influentat durata pedepsei solicitarea intreruperii pedepsei?
Din analiza datelor rezulta ca cei mai multi dintre detinutii din lotul I – care au solicitat expertizarea pentru interuperea pedepsei pe motive de boala, au avut o pedeapsa intre 5 si 10 ani, urmata de intervalul 0 pina la 5 ani.
In cazul grupului II – alcatuit din cei care nu au avut solicitari de intrerupere, majoritatea au avut o pedeapsa de sub 5 ani.
Se remarca ca detinutii cu pedepse reduse au avut mai putine solicitari de intrerupere comparativ cu cei care au avut o pedeapsa de durata medie. Cele mai multe solicitari au fost facute de detinuti cu o pedeapsa intre 5 si 10 ani.
In mod evident, durata pedepsei a influentat solicitarea expertizei medico-legale pentru intreruperea pedepsei pe motive de boala. Astfel, perspectiva unei perioade de detentie de peste 5 ani reprezinta, asa cum rezulta din datele relevate, pe langa existenta unei patologii, un motiv pentru apelarea la toate variantele (inclusiv intreruperea pedepsei pe motive de boala) care pot aduce o reducere a timpului petrecut in penitenciar.
Cunosc detinutii conditiile de solicitare ale interuperii pedepsei?
Dintre detinutii care au solicitat intreruperea pedepsei pe motive de boala (cei din lotul I), cea mai mare parte (99.5%), au declarat ca aveau cunostinta despre condițiile de solicitare a expertizei medico-legale si cunosteau alti deținuți care deja au solicitat aceasta expertiza.
Este evident si perfect explicabil acest aspect avind in vedere ca relatiile intre detinuti presupun contactul si comunicarea frecventa. In mediul penitenciar, existenta supraaglomerarii explica convietuirea unui numar mare de detinuti in acelsi spatiu. In plus, detinutii vin in contact, schimba cunostinte si opinii in legatura cu mediul carceral si in cadrul variatelor activitati la care participa acestia.
Cu toate acestea, trebuie remarcat ca in lotul II un numar de pacienti semnificativ mai redus (74,6%) au declarat cunoasterea conditiilor de solicitare a expertizei medico-legale.
Se evidentiaza astfel existenta unui numar semnificativ de detinuti-pacienti care fie nu cunosc deloc sau au cunostinte limitate referitor la conditiile in care se poate solicita expertiza medico-legala in scopul intreruperii pedepsei pe motive de boala.
Care a fost momentul primei solicitari de interupere in raport cu intrarea in mediul carceral?
In cadrul grupului I alcatuit din detinuti-pacienti care au avut cel putin o solicitare de efectuare a expertizei medico-legale, a rezultat ca determinismul momentului pentru prima solicitare este rezultanta actiunii unor multipli factori.
Prima solicitare de interupere a pedepsei a avut o incidenta maxima in perioada de 6 pana la 12 luni de la intrarea in detentie (47,4% din solicitari) fiind urmata de perioada de la 1 la 5 ani (28,6%) si perioada de sub 6 luni (18,9%).
Insumind, detinutii-pacienti care au facut prima solicitare de intrerupere in primul an de executare a pedepsei (de la 0 la 12 luni) au fost in numar de 130 reprezentind 66,3% din totalul celor care au depus solicitari.
Acest aspect este relevant pentru sustinerea faptului ca influenta colegilor detinuti este mai accentuata in primul an de detentie, o explicatie posibila constituind-o lipsa de experienta si lacunele in informarea din surse oficiale asupra aspectelor referitoare la asistenta medicala.
Discutii privind influenta colegilor!
Urmare a analizei raspunsurilor subiectilor chestionati in studiul de fata, a fost relevant faptul ca una din consecintele evidente ale diferitelor forme de comunicare intre detinuti o reprezinta exercitarea de influente din partea detinutilor cu vechime.
Aceste influente sunt grefate pe situatiile particulare caracteristice fiecarui detinut si se manifesta prin orientarea actiunilor detinutului-pacient in diferite directii sau se constituie ca veritabili factori declansatori in elaborarea de decizii.
Astfel, mai mult de jumatate (52.6%) din detinutii care au solicitat intreruperea pedepsei pe motive de boala, au declarat că au fost influențați/orientați de colegi ȋn solicitarea expertizei medico-legale. Influenta colegilor ȋn solicitarea expertizei medico-legale a fost semnificativ mai frecventa la grupele de varsta 18-35 si 36-50 ani.
Aspectul este edificator in sensul sustinerii existentei unei susceptibilitati si receptivitati crescute cu cat varsta era mai tanara, comparativ cu restul grupelor de varsta din lotul chestionat.
Un numar mare dintre detinutii chestionati din grupul I, 67 – reprezentind (34,2 %), au declarat o forma de influenta aparte, care consta in faptul ca printre motivele solicitarii intreruperii executarii pedepsei se numara imitarea colegilor (care au avut sau au solicitari de intrerupere) si/sau lipsa de preocupare (+/- motivul bolii asociat).
Un aspect care nu poate trece neremarcat este acela al detinutilor care nu au solicitat intreruperea pedepsei pe motive de boala (5,2%) care au declarat ca au fost influentati de colegi.
Care au fost motivele reale ale solicitarii expertizei medico-legale?
Din totalul de 196 de pacienti-detinuti care au solicitat intreruperea pedepsei (grupul I), 66,3% (130 cazuri) au avut o singura solicitare, 31,1% (61 cazuri) au avut doua solicitari si numai 2,5% (5 cazuri) au avut trei sau mai multe cereri de intrerupere.
Starea de boala a fost motivul, singular sau asociat cu invocarea unei situatii grave (n.n. – cel mai des legata de familie), al solicitarii expertizei medico-legale pentru mai mult de jumatate din pacientii-detinuti (65,8%).
Se remarca insa ca au existat motivatii care nu au avut legatura cu afectiunile patologice care constituie subiectul expertizei medico-legale si care reprezinta singurul argument in stabilirea concluziilor acestui tip de expertiza.
Astfel de exemple de motive pentru solicitarea expertizei, conform rezultatelor chestionarii, sunt imitarea colegilor sau lipsa de alte preocupari.
Un aspect interesant este reprezentat de constatarea faptului ca in unele cazuri atitudinea de imitare a fost enuntata inclusiv ca motiv suprapus pe o stare de boala.
Devine astfel evident ca solicitarea intreruperii pedepsei este perceputa de catre unii detinuti ca un demers care trebuie facut daca l-au intilnit la colegii lor sau ca o cale de evadare evadare din cotidianul vietii in detentie.
Este relevat astfel faptul ca influenta exercitata de colegii de detentie, are un veritabil potential rol de factor declansator al solicitarii expertizei medico-legale pentru suspendarea pedepsei pe motive de boala.
Care a fost ponderea renuntarilor si respectiv motivatia renuntarii la continuarea/finalizarea expertizei medico-legale solicitate ?
Analiza acestor aspecte are o importanta in evidentierea si intelegerea si fenomenului responsabil de numarul mare de solicitari nefinalizate pentru expertiza medico-legala in vederea suspendarii pedepsei pe motive de boala.
Dintre subiectii care nu au mai dorit continuarea efectuarii expertizei, cei mai mulți (74 de subiecti reprezentand 37,8% din cei care au solicitat expertiza) au avut o singura renunțare la finalizarea expertizei. In cazul a 6 subiecti (reprezentand 3,1%) au fost declarate cite doua renuntari.
Un numar semnificativ dintre subiecti (38) au declarat ca boala/afectiunea patologica de care sufereau s-a ameliorat sau chiar a disparut (intr-un singur caz) sub tratamentul instituit in penitenciar.
In cazul acestor subiecti, cel putin unul dintre motivele de renuntare la finalizarea expertizei la fost in legatura cu boala care a fost in acelasi timp si motivul solicitarii.
In 42 de cazuri insa, au fost indicate, pentru justificarea renuntarii,
aspecte legate de efectuarea propriu-zisa a expertizei medico-legale.
Astfel, au fost mentionate aspecte ca durata lunga a efectuarii
examinarilor sau a expertizei precum si indicarea unui numar mare de examinari in vederea intocmirii expertizei.
Examinarile indicate de catre comisia de expertiza in vederea expertizarii trebuie sa reprezinte necesarul suficient in vederea stabilirii certe a diagnosticului afectiunii(lor) pacientului-detinut si a stadiului acestora.
Numarul examinarilor clinice si al investigatiilor paraclinice recomandate de comisia de expertiza medico-legala, trebuie adaptat fiecarui caz in parte, cu evitarea supra-investigarii cazului.
Un numar exagerat de examinari indicate se poate traduce printr-o perceptie negativa din partea subiectului in privinta colaborarii si compliantei acestuia.
Oricum, avand in vedere necesitatile speciale legate de respectarea normelor specifice de securitate in mediul penitenciar, efectuarea examinarilor clinice si a investigatiilor recomandate necesita, evident, mai mult timp decat in cazul unui pacient obisnuit.
La aceasta se adauga si particularitatile sistemului de acordare a asistentei medicale primare si de specialitate din cadrul A.N.P. cu referire la structura si alocarea unor disponibilitati reprezentate de un numar limitat de penitenciare-spitale si o lipsa de personal medical superior sau a unor sectii de specialitate in unele unitati.
Toate aceste aspecte, care sunt de natura sa creasca durata de timp pana la finalizarii expertizei, sunt susceptibile de ameliorare/optimizare si este evidenta necesitatea investigarii prin studii viitoare.
Aceste motivatii, constand din asocieri care au in comun starea de boala peste care se suprapune un motiv in legatura cu perceptia personala a detinutului-pacient, pot reprezenta o sursa permanenta de solicitari abuzive pentru expertizare sau crearea de situatii in care intervine renuntarea la finalizarea expertizei medico-legale pentru intreruperea pedepsei pe motive medicale.
Concluzii:
In randul detinutilor exista un grad insuficient de cunostinte legate de conditiile de solicitare si scopul efectuarii expertizei medico-legala pentru interuperea pedepsei pe motive de boala.
Cunostintele detinutilor in domeniu au in multe cazuri un caracter vag sau sunt incomplete si se bazeaza pe relatiile neavizate oferite de colegii de detentie, in special de aceia care au in antecedente o experienta sau mai multe legate de expertiza medico-legala.
Studiul de fata a relevat necesitatea conceperii si implementarii in mediul peitenciar a unui complex de actiuni axate pe informarea detinutului cu referire la drepturile si obligatiile sale, cu accent pe cele legate de dreptul la sistenta medicala.
Orice expunere destinata informarii trebuie adaptata tipologiei detinutilor si trebuie sa cuprinda o precizare a limitelor legale in care evolueaza aceste drepturi.
Informatia trebuie sa vina in primul rand din partea unui personal calificat in scopul combaterii surselor neavizate, iar frecventa informarii trebuie sa fie adecvata numarului si rulajului detinutilor.
Exista o tendinta evidenta a detinutilor de a face prima solicitare pentru expertiza medico-legala de intrerupere a executarii pedepsei pe motive de boala inca din primul an de incarcerare.
S-a identificat un determinism multifactorial al solicitarilor pentru intreruperea a pedepsei pe motive de boala si al comportamentului detinutilor in legatura cu efectuare a expertizei medico-legale.
Lipsa sau cunoasterea eronata a cadrului legal, provenienta cunostintelor din surse neautorizate, manifestarea influentei colegilor care poate avea multiple sensuri ca imitarea colegilor care au mai solicitat intreruperea pedepsei sau actionarea din lipsa de preocupare, reprezinta principalii factori care determina solicitarea intreruperii pedepsei pe motive care nu tin de starea de boala propriu-zisa.
Cunoasterea factorilor implicati, aprecierile privind ponderea fiecaruia in decizia care sta la baza solicitarii interuperii pedepsei trebuie sa contribuie la elaborarea si implementarea unui plan de masuri adecvate pentru o informare corecta si adaptata.
Aspectele relevate, legate de factorii multipli care intervin in cazurile in care se renunta la efectuarea expertizei medico-legale pentru intreruperea pedepsei cu inchisoarea pe motive de boala, impun aprofundarea si urmarirea acestora prin investigatii si studii ulterioare, in scopul reducerii incidentei acestor cazuri si al diminuarii implicatiilor negative asupra desfasurarii activitatii medico-legale.
In studii viitoare obiectivul major si cu aplicabilitate in practica medico-legala poate fi reprezentat de posibilitatea predictiei solicitarilor pentru efectuarea expertizei medico-legale – numarul acestora si momentul solicitarii in raport cu perioada de timp scursa de la debutul detentiei .
CAPITOLUL 5. DISCUTII
Detinutii reprezinta o categorie aparte a populatiei care adesea este mentionata ca fiind marginalizata, supusa la diferite privatiuni, pe langa cea reprezentata de privarea de libertate.
In cadrul masei largi a persoanelor incarcerate, cei care prezinta diferite afectiuni patologice se se disting prin nevoi si necesitati speciale comparativ cu restul populatiei din mediul penitenciar.
Sub influenta mediului pentenciar, limitant datorita ansamblului de reguli institutionale, dar si a necesitatii de adaptare la convietuirea cu ceilalti detinuti, apar restructurari comportamentale in concordanta cu scopul integrarii in noul tip de colectivitate care vizeaza, printre altele, o susceptibilitate crescuta la influenta si sugestibilitate in primul rand din partea colegilor cu experienta in detentie.
Aceste aspecte caracterizeaza, poate intr-un mod chiar mai pregnant, categoria detinutilor-pacienti.
Acestei categorii speciale trebuie sa i se acorde o atentie sporita prin prisma dreptului la o asistenta medicala de calitate, la un nivel comparabil cu cel din cadrul asistentei medicale comunitare.
Progresele civilizatiei umane au multiple valente si au inregistrat, pe langa dezvoltarea pe plan economic si stiintific, si idei si directii socio-culturale novatoare care includ noi atitudini in modul de a privi valoarea intrinseca si extrinseca a fiintei umane ca element component al societatii.
Discriminarea (in diferitele dale forme – pe considerente de rasa, etnie, sex si convingeri religioase) a fost initial criticata si si ulterior, in timp, negata si combatuta prin toate mijloacele.
Caile de lupta impotriva acesteia se bazeaza pe acceptarea, insusirea, raspandirea si implementarea de noi concepte al caror fundament il constituie afirmarea egalitatii in drepturi pentru toti indivizii din societate, inclusiv cu adresabilitate pentru categoria aparte a detinutilor.
Perspectiva respectarii si prezervarii demnitatii umane, in toate valentele ei, include preocuparea crescanda pentru starea de sanatate a detinutilor, aceasta fiind parte integranta din prevederile internationale adoptate in acest sens, adoptate si de catre tara noastra.
Realitatea, desprinsa din datele statistice furnizate de institutiile din domeniu (Ministerul Justitiei – MJ, Administratia Nationala a Penitenciarelor – ANP) arata ca desi exista o tendinta de scadere a numarului detinutilor, raman in continuare probleme de abordat cum ar fi fenomenul supraaglomerarii si cresterea numarului de detinuti care prezinta afectiuni patologice.
Masurile luate in ultima decada a dus la o imbunatatrite considerabila a conditiilor de acordare a asistentei medicale in penitenciare.
In lucrarea de fata a fost relevata o clara tendinta de scadere a numarului deceselor inregistrate in rindul detinutilor (de pe raza teritoriala a Institutului de Medicina Legala – IML – Cluj) pentru perioada cuprinsa intre anii 2000 si 2014, aceasta fiind in concordanta cu tendinta la nivelul intregului sistem.
Decesul în penitenciar este o tema permanent actuala pentru medicul legist, avand particularități ce o fac diferită față de decesele din randul populației generale.
Prin specificul preocuparilor legate de afectiunile detinutilor (patologice, traumatice) si de decesele in randul acestora, medicul legist poate constitui o sursa de soluții pentru îmbunătățirea calitații vieții deținuților si implicit a calității asistenței medicale de care aceștia beneficiază.
Analizarea componentei cauzelor de deces in randul detinutilor a relevat persistenta in ultimii ani a cauzelor reprezentate de bolile cardiovasculare si de afectiunile tumorale neoplazice.
In acest context, s-a relevat necesitatea continuarii implementarii de masuri in scopul depistarii acestor tipuri de afectiuni. S-a conturat ideea necesitatii de masuri care sa permita diagnosticarea corecta a formei si stadiului afectiunilor, urmata de indrumarea spre tratament de specialitate.
In cazul afectiunilor compatibile cu dotarea retelei sanitare penitenciare, tratamentul trebuie aplicat in cadrul unitatilor de tip spital-penitenciar.
In toate cazurile de afectiuni care necesita tratament de stricta specialitate, se impune aplicarea cu celeritate a normelor noului Cod de Procedura Penala (nCPP) referitor la situatiile in care se efectueaza expertiza medico-legala pentru suspendarea/intreruperea executarii pedepsei pe motive de sanatate.
Se impune mentiunea ca au fost evidentiate posibile legaturi intre efectuarea acestui tip de expertiza medico-legala si decese in randul detinutilor.
Studiile efectuate au aratat ca, intr-un numar de cazuri, au decedat detinuti care sufereau de afectiuni grave, netratabile in sistemul sanitar penitenciar dar acestia fie ca nu au fost supusi expertizei medico-legale fie au decedat in cursul efectuarii acestei expertize.
Intr-o alta ordine de idei, solicitarile pentru efectuarea expertizei
medico-legala in scopul intreruperii pedepsei cu inchisoarea pe motive de boala au inregistrat o tendinta descrescatoare in ultimii ani.
Se mentin in numar relativ mare expertizele initiate (solicitate de catre detinuti) dar la care a intervenit renuntarea din partea solicitantului. In aceste cazuri, a fost evidentiat un fenomen clar de comportament influentat, sustinut de identificarea certa a unui determinism multifactorial al solicitarii expertizei medico-legale care include pe linga motivatia reprezentata de starea de boala si alti factori.
Dorinta de imitare, de intrerupere a rutinei penitenciarului sau asocierea de situatii diverse (care insa nu au legatura cu starea de sanatate) sunt cateva dintre motivele unor solicitari repetate ale acelorasi detinuti pentru efectuarea expertizei medico-legale.
Explicatia pentru demersuri repetate si nesustinute o constituie subiectivismul detinutilor bazat pe exemplele unor detinuti care nu au beneficiat de interupere pe motive de boala si au chiar inregistrate renuntari la efectuarea expertizei dar continua sa formuleze noi solicitari de intrerupere.
In lucrarea de fata s-a reusit conturarea unui de tip de comportament specific pentru detinutul care solicita in mod nejustificat si repetat intreruperea pedepsei pe motive de boala, identificand un determinism multifactorial al acestui tip de solicitare. Aceste cazuri trebuie recunoscute, trecute prin filtrul obiectivitatii si eventual tratate prin respingerea solicitarii. In acelasi timp expertiza medico-legala trebuie sa intruneasca rigoarea, obiectivismul si limitele deontolongice medicale, astfel incat sa-si pastreze rolul de instrument eficient in serviciul si beneficiul detinutilor care au o reala nevoie.
CAPITOLUL 6. CONCLUZII
Sistemul penitenciar din tara noastra este unul in plin
proces de tranzitie si adaptare si, in consecinta, este marcat de dificultati inerente pentru o asemenea perioada ce au repercursiuni evidente in privinta asigurarii de conditii de detentie decente si a unei asistente medicale comparabile cu cea din sistemul national.
Au fost mentionate cazuri in care s-au constatat deficiente
in conditiile de detentie si in asigurarea asistentei sanitare, care s-a considerat ca atingeau nivelul tratamentelor degradante si inumane. In acest context este necesara amplificarea eforturilor pentru reducerea
situatiilor susceptibile de incalcarea drepturilor detinutilor.
In perioada de dupa anul 2000 s-a inregistrat o scadere
a numarului de decese in rindul detinutilor, aspect semnificativ pentru o imbunatatire progresiva a calitatii asistentei medicale primare si de specialitate, acordata in sistemul penitenciar.
Principalele cauze de deces in randul detinutilor au fost
afectiunile cardiovasculare si cele tumorale neoplazice. Se impun eforturi suplimentare pentru imbunatatirea asistentei medicale, cu precadere orientate spre diagnosticarea si tratarea acestor categorii de afectiuni alaturi de propunerea din timp a cazurilor specifice pentru expertiza medico-legala in vederea suspendarii/intreruperii executarii pedepsei.
Intr-o proportie semnificativa, o parte din detinuti au
decedat înainte ca expertiza solicitată să fie finalizata. Aspectul confirma existenta de deficiențe în cunoașterea propriilor drepturi dar si necesitatea eficientizarii procesului de efectuare al expertizei medico-legale specifice.
Exista o tendinta evidenta a detinutilor de a face prima
solicitare pentru expertiza medico-legala de intrerupere a executarii pedepsei pe motive de boala inca din primul an de incarcerare.
Analiza cazurilor de solicitare a intreruperii pedepsei pe
motive de boala indica un pondere importanta a cazurilor in care deținuții au renunțat la efectuarea expertizei medico-legale ceea ce impune instituirea de mecanisme de control privind sustenabilitatea solicitarii.
S-a identificat un determinism multifactorial al solicitarilor
pentru intreruperea a pedepsei pe motive de boala si al comportamentului detinutilor in legatura cu efectuare a expertizei medico-legale. Principalii factori sunt lipsa cunoasterii sau cunoasterea eronata a cadrului legal, influenta colegilor, durata pedepsei si perceptia perioadei de efectuare a expertizei ca o intrerupere a rutinei vietii din penitenciar.
Este necesara o informare corecta si adaptata tipologiei
detinutilor privind propriile drepturi, conditiile de solicitare si scopul efectuarii expertizei medico-legala pentru interuperea pedepsei pe motive de boala. Informatiile trebuie furnizate de catre persoane autorizate si competente, cu o frecventa adecvata numarului si rulajului detinutilor, in paralel cu combaterea surselor neavizate (colegii de detentie).
Reducerea sau eliminarea solicitarilor urmate de
renuntarea la efectuarea expertizei medico-legale ar avea cu siguranta un impact pozitiv, prin degrevarea activitatii comisiilor medico-legale creindu-se conditii de asigurare si orientare a resurselor necesare (timp, cheltuieli pentru examinari si investigatii) pentru pacientii-detinuti cu nevoi reale.
Aspectele relevate, legate de factorii multipli care intervin
in cazurile in care se renunta la efectuarea expertizei medico-legale pentru intreruperea pedepsei cu inchisoarea pe motive de boala, impun aprofundarea si urmarirea acestora prin investigatii si studii ulterioare, in scopul reducerii incidentei acestor cazuri si al diminuarii implicatiilor negative asupra desfasurarii activitatii medico-legale.
CAPITOLUL 7. BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
The institutionalization of asylum and forensic psychiatry in Bucharest, 19th century. A historical outline, O. Buda, S. Hostiuc, E. Drima, L. Ghebaur, I. Popescu, L. Staicu, C. Dobos, Rom J Leg Med21(1)79-84(2013) DOI:10.4323/rjlm.2013.79 © Romanian Society of Legal Medicine
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-universala-a-drepturilor-omului.php
Codul penal republicat în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
Codul de procedura penala.
Administratia Nationala a Penitenciarelor – Raport de activitate2004-2008 – www. anp.just.ro
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Declarația universală a drepturilor omului.
Legea privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala.
Tratat de Medicina Legala – sub redactia V. Belis, Ed. Medicala Bucuresti 1995.
Teoria si practica medico-legala in contextul legislatiei actuale – Radu Vieru Socaciu – Editura RISOPRINT Cluj-Napoca • 2002
Raport asupra activitatii retelei de medicina legala in anul 2005- 2009: http://www.legmed.ro/?doc=1237824528.
Expertiza medico-legala pentru amanarea/intreruperea executarii pedepsei sau suspendarea urmaririi penale/judeatii pe motiv de boala http://www.legmed.ro/?doc=1253043931&.
Infractionalitaea feminina, coord. Viorel Pasca – Ed. Universitatii de Vest , Timisoara 2009.
Prisons around the world – Carlie M K,Minor K I, Wm. C.Brown Publishers, 1992.
Drept penal, partea generala – Pasca V., ed. WorldTeach Otelu-Rosu 2005.
Sistemul penitenciar in Romania 1995-2004, www.apador.org
Mental pacients in prison, Julio Arboleda Florez, World Psychiatry 2009, Oct. 8(3):187-9
Transparența instituțională-manual pentru organizațiile neguvernamentale -2007
http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=85
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prof. Univ. Dr. ALEXANDRA ENACHE T i m i s o a r a 2 0 1 6 UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “VICTOR BABES” DIN TIMISOARA FACULTATEA DE MEDICINA… [305653] (ID: 305653)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.