CERCETĂRI PRIVIND REALIZAREA DE PRODUSE FITOTERAPEUTICE ORIGINALE CARACTERIZATE FIZICO-CHIMIC ȘI FARMACOLOGIC DIN PLANTE MEDICINALE ȘI FRUCTE DE… [305422]

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

Capitolul I. Stadiul actual al cunoașterii privind rolul și importanța plantelor medicinale și fructelor de pădure……………………………………………………………………

Scurt istoric al utilizării plantelor medicinale și fructelor de pădure din flora spontană și cultivată…………………………………………………………………………………

1.2. Noțiuni generale despre plantele medicinale și fructele de pădure……………………..

1.2.1. Recoltarea, uscarea și depozitarea plantelor medicinale…………………………

1.2.2. Principiile active ale plantelor medicinale și fructelor de pădure……………….

1.2.3. Preparate fitofarmaceutice sub care se administrează plantele………………….

1.3. Noțiuni generale despre bolile care beneficiază de fitoterapie: diabetul zaharat……………..

Capitolul II. Stadiul actual al cunoașterii privind importanța fructelor de pădure din flora spontană din Familia Ericaceae ([anonimizat]) și a plantelor medicinale cultivate din Familia  Cucurbitaceae (Momordica charantia)……………………….

2.1. Fructe de pădure din flora spontană: Afinul (Vaccinium myrtillus L). [anonimizat]…

2.2. Fructe de pădure din flora spontană: Merișor ([anonimizat]). [anonimizat]….

2.2. Plante medicinale cultivate: Castravetele amar (Momordica charantia). [anonimizat]…………………………………………………………………………

Capitolul III. Stadiul actual al cunoșterii privind tehnologiile extractive menajante: biotehnologii extractive enzimatice………………………………………………………………

3.1. Extractul apos cu enzime de extracție (macerație) din material vegetal uscat……….

3.2. Extractul apos cu enzime de extracție (macerație) din material vegetal proaspăt sau congelat (fructe)……………………………………………………………………………

3.2.1. Viscozyme ® L pentru prelucrarea fructelor……….

3.2.2. Tratarea terciului și sucului fructelor de pădure…………………

3.3. Instalații pentru obținerea extractelor fluide și sub formă de pulberi……………

PARTEA II

CERCETĂRI PERSONALE………………………………………………………………

[anonimizat]………

Capitolul IV

Material și metode de lucru……………………………………………………………………….

4.1. Prezentarea materialului vegetal luat în lucru…………………………………………………………….

4.1.1. Prezentare generală…………………………………………………………………………………..

4.1.2. Caracteristici materii prime……………………………………………………

4.2. Metode de analiză………………………………………………………………….

4.2.1. Obținerea extractelor uscate………………………………………………………………………………

4.2.1.1.. Schema tehnologică pentru obținerea extractului uscat de Momordica………………………………………………………………………………………

4.2.1.2. Schema tehnologică pentru obținerea extractului uscat de afin de pădure și merișor………………………………………………………………………………………………………………….

4.2.2. Evaluarea activității hipoglicemice……………………………………………………………………

4.2.3. Evaluarea activității antioxidante……………………………………………………………………..

4.2.4. Determinarea fitocompușilor bioactivi: conținutului total de fenoli și a conținutului de flavonoizi…………………………………………………………………………………………………………………..

4.2.4.1. Analiza spectrometrică UV-Vis, determinarea fenolilor totali……………..

4.2.4.2. Determinare flavonoide și acid clorogenic…………………………………..

4.2.4.3. Dozare flavonoide glicozidice……………………………………………….

4.2.4.4. Dozare acid clorogenic……………………………………………………..

4.3. Rezultate și discuții……………………………………………………………….

4.3.1. Evaluarea activității antioxidante………………………………………………………………..

4.3.1.2. Metoda bazată pe detecția DPPH…………………………………………………….

4.3.1.2. Puterea de reducere……………………………………………………..

4.3.1.3. Activitatea antioxidantă totală…………………………………………..

4.3.2. Activitatea hipoglicemică………………………………………………………

4.3.3. Determinarea fitocompușilor bioactivi totali și a conținutului de flavonoizi………

4.3.3.1. Analiza spectrometrică UV-Vis, determinarea fenolilor totali………….

4.3.3.2. Compuși Bioactivi – Flavonoide și acid clorogenic……………………..

Capitolul V

Formulări originale de produse: S.C. Hypericum Impex S.R.L……………………………………

5.1. mormodica capsule (extract uscat)……………………………………………………….

5.1.1. Introducere………………………………………………………………………..

5.1.2. Obiectiv…………………………………………………………………………..

5.1.3. Material și metode………………………………………………………………..

5.1.4. Rezultate și discuții……………………………………………………………….

5.1.5. Concluzii……………………………………………………………………………

5.2. Momyrtidiab II 500 ml (extract apos)………………………………………….

5.2.1. Introducere………………………………………………………………………….

5.2.2. Obiective……………………………………………………………………………

5.2.3. Material și metodă…………………………………………………………………..

5.2.4. Rezultate și discuții…………………………………………………………………

5.2.5. Concluzii……………………………………………………………………………

5.3. Momyrtiadib capsule

5.3.1. Introducere………………………………………………………………………..

5.3.2. Obiective………………………………………………………………………….

5.3.3. Material și metode………………………………………………………………….

5.3.4. Rezultate și discuții………………………………………………………………..

Capitolul VI

Standarde și specificații tehnice de realizare a produselor

6.1. Specificație tehnică de realizare a produsului Momyrtidiab II

6.1.1. Necersitate și domeniu de utilizare

6.1.2. Caracteristici tehnice, nivel calitativ

6.1.3. Standard de firma pentru produsul Momyrtidiab II.

6.1.3.1. Generalități

6.1.3.2. Condiții tehnice de calitate

6.1.3.3. Depozitare și transport

6.1.3.4. Termen de valabilitate

6.1.3.5.. Eticheta produsului

6.1.3.6. Prospectul produsului Momyrtidiab II

6.2. Standard de firmă pentru produsul Momyrtidiab capsule

6.2.1. Generalități

6.2.2. Condiții tehnice de calitate

6.2.3. Proprietăți organoleptice conform standardului

6.2.4. Depozitarte și transport

6.2.5. Termen de valabilitate

6.2.6. Fișa de prezentare a produsului Momyrtidiab – capsule

6.2.7. Caractersitici tehnice, nivel calitativ

6.2.8. Eticheta produsului

6.2.9. Prospectul produsului

Capitolul VII

Biotehnologii și instalații tehnologice pentru obținerea produselor de extracție și formulare protective………………………………………………………………………………………………………………….

7.1. Introducere………………………………………………………………………………

7.2. Obiective………………………………………………………………………………..

7.3. Material și metodă………………………………………………………………………

7.4. Rezultate și discuții……………………………………………………………………

7.4.1. Turboextractorul și infuzorul : concepție proprie………………………………

7.4.2. Atomizorul (Spray Dryer ) –Niro, Danemarca…………………………………

PARTEA III

CONCLUZII FINALE……………………………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, omul a avut preocupări deosebite pentru a pătrunde în tainele vieții plantelor. Le-a studiat structura morfo-anatomică, fiziologia, evoluția și, odată cu acestea, utilitatea. Secretul vieții lor, intimitatea proceselor biochimice desfășurate la nivelul celular și subcelular, în contextul organismului ca întreg, au fost în mare parte dezlegate, dar au mai rămas încă necunoscute pe care omul le poate elucida printr-o constantă, perseverentă și exigentă preocupare (Pârvu C., 2000).

Se știe astazi că viața tuturor animalelor și a omului depinde de existența plantelor, care guvernează legi severe și exacte ale echilibrului biologic. Ele sunt singurele capabile să transforme materia anorganică în materie organică, purifică aerul de dioxid de carbon și îl împrospătează cu oxigenul, absolut necesar respirației animalelor și omului, servesc drept hrană pentru animalele fitofage și om, sunt materie prima pentru multe procese tehnologice industriale. În decursul erelor geologice, prin carbonizarea depozitelor vegetale au rezultat cărbunii de pământ, importantă resursă de energie, asa cum astăzi, sub ochii noștrii, mușchiul și alte plante erbacee sunt transformate în turbă.

Numeroase specii de plante servesc drept remediu pentru vindecarea unor boli. Substanțele organice sintetizate și subtanțele anorganice acumulate în ele au acțiune farmacodinamică incontestabil mai benefică decât a multor medicamente. Peste 50% dintre speciile de plante autohtone sunt folosite în medicina științifică și traditională. Utilizarea terapeutică a unor specii de plante este cunoscută încă de pe timpul dacilor. În acest sens Ovidiu și Disoride menționează în scrierile lor numeorase plante medicinale folosite de daci. Plantele medicinale din țara noastră au un conținut ridicat de principii active, motiv pentru care au fost și sunt solicitate la export de industriile de medicamente și firmele prelucrătoare din străinătate (Pârvu C., 2000).

Fiecare specie de plantă se legitimează cu denumirea populară și științifică urmată de încadrarea în familie, descrierea botanică succintă pentru recunoaștere, compoziția chimică, importanta ei în bioterapie practicată de medicina umană.

Henry Thomas Hamblin afirmă că “există o singură forță vindecătoare în lume și aceasta este Natura însăși, puterea regenerativă inerentă organismelor, puterea de a învinge boala”.

Arta vindecării unor boli cu ajutorul plantelor are în țara noastră o veche și bogată tradiție. Descoperirea medicamentelor de sinteză cu performanțele lor extraordinare dar în același timp și cu numeroasele reacții secundare nu a putut determina renunțarea la medicamentele naturale. Se poate afirma că în prezent, fitoterapia tinde să-și ocupe locul bine-meritat, medicamentul natural, inclusiv practicile tradiționale de tratament, revenind spectaculos în actualitate.

Fitoterapia utilizează plante în totalitate sau anumite părți ale plantelor (flori, fructe, frunze, semințe, tulpini, rădăcini) sub diferite forme: ceaiuri (infuzii sau decocturi), inhalații, cataplasme, extrase încorporate în soluții, tablete, unguente, supozitoare, în vederea prevenirii sau tratării unor afecțiuni. Sub denumirea genetică de produse fitoterapeutice întelegem toate produsele obținute din diverse plante medicinale și aromatice. Unul dintre principiile active care se respectă constant în fitoterapie, este extracția totală.

Stilul actual de viață și alimentația procesată, cu cantități ridicate de grăsimi și zahăr au condus la o incidență tot mai mare a diabetului. În principal este vorba de diabetul de tip II, care apare la vârste tot mai mici în rândul populației. Patologia se manifestă prin creșterea glicemiei din sângele plasmatic și este rezultatul unei disfuncții în secreția de insulină (Tamili.G și colab., 2010, Pop Erdelyi A. și colab., 2015). Deși există reticențe în utilizarea plantelor medicinale în profilaxia și reducerea dependenței față de medicația alopată, sunt înregistrate numeroase rezultate in vitro și in vivo care au demonstrat efectul hipoglicemiant. Plantele medicinale care sunt recunoscute a avea un astfel de efect provin, în special, din partea indo asiatică. Studiile in vivo pe oameni sunt puține, dar cele efectuate pe animalele de laborator au arătat efecte certe, care sunt asociate cu o toxicitate redusă a produselor (Hamdan I.I., Afifi F.U., 2004).

Conform studiilor recente componenta flavonoidică este cea care exprimă efectul hipoglicemic, în detrimentul altor clase de compuși biologic activi. Urtica dioica, o plantă comună, frecventă în România, are în medicina tradițională activitățile menționate anterior. În special, rutina și catechina sunt compușii care exprimă acest efect și care sunt direct asociați și cu un efect antioxidant. Stresul oxidativ este la rândul său cel care determină, cu preponderență scăderea toleranței organismului uman la o concentrație mare de glucoză în sânge (COMAN Cristina și colab., 2012, Pop Erdelyi A. și colab., 2015). Deși rezultatele consumului produselor din plante medicinale cu efect hipoglicemic sunt încă diminuate, este de așteptat ca întreaga componentă fenolică să joace un rol important din cauză că această disfuncție metabolică determină creșterea cantității superoxide anion. Acesta este cu precădere inhibat de acțiunea întregii fracțiuni fenolice și nu direct de către componenta flavonoidică, care este implicată în acțiuni antioxidante și antiinflamatorii MENICHINI F și colab., 2011, Pop Erdelyi A. și colab., 2015).

Scopul principal al lucrării de doctorat a fost realizarea de noi produse fitoterapeutice originale din plante medicinale și fructe de pădure cu ajutorul unor procese tehnologice și tehnologii de extracție și formulare protective.

În acest scop s-au obținut produse din Momordica charantia (fructe), Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) Vaccinium vitis idaea (fructe și frunze) printr-un proces extractiv enzimatic în turboextractor.

Produsele obținute sunt:

Momordica capsule (extract uscat din castravete amar Momordica charantia);

Momyrtidiab 500ml (extract apos din castravete amar Momordica charantia și afin de pădure Vaccinium myrtillus);

Momyrtiadib capsule (extract uscat din afin de pădure Vaccinium myrtillus castravete amar Momordica charantia);

Pentru atingerea scopului principal al lucrării s-au conturat următoarele obiective:

Analiza fitochimică, antioxidantă și hipoglicemică a unui proces extractiv enzimatic în turboextractor;

Demonstrarea unei relații între compoziția chimică (compunenta biologic activă) și potențialul antioxidant și hipoglicemic al extractelor din Momordica charantia (fructe), Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) Vaccinium vitis idaea (fructe și frunze), prin metode in vitro;

Dezvoltarea a 2 instalații concepție proprie – turboextractorul și infuzorul pentru a îmbunătății calitatea extractelor fluide sau uscate;

Caracterizarea profilului metabolic prin cromatografie de lichide de ȋnaltă performanță (HPLC);

Concluziile referitoare la datele obținute în teză vor fi interesante și extreme de importante pentru fitoterapie și încearcă să recomande folosirea suplimentelor alimentare pe bază de produse naturale ca o alternativă la medicația alopată. Produsele pe bază de Momordica charantia, Vaccinium myrtillus și Vaccinium vitis idaea sunt hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, imunostimulente, antioxidante și antiseptice.

Pe parcursul efectuării experiențelor și al eloborării tezei de doctorat m-am bucurat de îndrumarea, înțelegerea și bunăvoința conducătorului științific, domnul Prof. Univ. Dr. Vamanu Adrian.

Sugestii și ajutor am primit din parte …………………………………………………., Departamentului de Analize Fizico-chimice și Controlul Calității, sub îndrumarea dr. chim. Sultana Niță.

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

CAPITOLUL I. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND ROLUL ȘI IMPORTANȚA PLANTELOR MEDICINALE ȘI FRUCTELOR DE PĂDURE

SCURT ISTORIC AL UTILIZĂRII PLANTELOR MEDICINALE ȘI FRUCTELOR DE PĂDURE DIN FLORA SPONTANĂ ȘI CULTIVATĂ

Cererea mondială de produse naturale sănătoase (NHP – natural health products) inclusiv produse pe bază de plante cu valoare de medicamente, suplimente alimentare, alimente naturale și ecologice a crescut constant (WHO, 2002, Kala C.P., 2011).

Utilizarea plantelor medicinale pentru vindecarea unor afecțiuni la om datează din timpuri foarte vechi, preistorice, când omul (trăind în mijlocul naturii și luptând prin diferite mijloace pentru a-si asigura existența) a sesizat că anumite plante erau bune ca hrană, altele pentru vindecarea unor boli, iar altele erau toxice. Astfel s-a format comoara de cunoștinte a medicinii populare, izvor de inspiratie și cercetare a oamenilor de știință de mai târziu (Temelie Mihaela, 2006).

Exista informații că strămoșii noștri, geto-dacii, cunoșteau virtuțile vindecătoare ale plantelor medicinale, precum și procedeele de obținere a preparatelor de extracție, fapt semnalat în scrierile lui Herodot, cunoscut istoric al antichității, și ale lui Dioscoride, care funcționa ca medic de sorginte grecească în armata împăratului roman Nero, în lucrarea intitulată “Materia medica”. El a afirmat că plantele medicinale aveau o pondere importantă în combaterea maladiilor la țară (Temelie Mihaela, 2006).

Egiptenii foloseau plantele ca aliment, ca medicament și ca ingrediente în cosmetice, parfumuri și chiar uleiuri pentru alinarea durerilor, ca aromatizant pentru băi și pentru încăperile în care își petreceau cea mai mare parte din timp. Vechiul Testament face mențiuni privind sănătatea pe care o pot avea oamenii folosindu-se de plante . Vindecătorii de demult obțineau din plante extracte sub formă de tincturi, uleiuri, creme, cataplasme, tot felul de ceaiuri, prafuri, balsamuri. Ei sunt predecesorii medicilor de azi, fie că li se zicea vraci sau ,,oameni care vindecau cu buruieni”, iar plantele pe care le foloseau la ușurarea suferințelor reprezintă o sursă importantă de materie primă pentru industria medicamentelor de azi.

Știința și cercetarea medicală, ca și companiile farmaceutice dovedesc o preocupare crescândă față de resursele medicinale oferite de regnul vegetal. Institutul Național al Cancerului din SUA a identificat peste 30 de plante cu proprietăți protectoare față de bolile canceroase. Printre plantele cu acțiune protectoare pronunțată se numără usturoiul, soia, varza, ghimbirul, rădăcinile de lemn-dulce și o serie întreagă de plante din familia umbeliferelor, începând chiar cu morcovul, cu care de altfel sunt înrudite. Lista plantelor – scut, care ne apără de cancer, continuă cu ceapa, turmericul, menta, rozmarinul, cimbrișorul, sovârvul, salvia, busuiocul și altele. Ca urmare a eforturilor fãcute de cercetători în cadrul marilor universități din lume, au rezultat imense baze de date care cataloghează cu o acuratețe și detalii năucitoare o imensitate de substanțe chimice de origine vegetală, active din punct de vedere biologic (Nădășan V., 2003).

Preocupările privind valorificarea plantelor medicinale și aromatice din țara noastră au un suport științific recunoscut încă de la începutul secolului al XX-lea. Prima stațiune experimentală din lume specializată în studierea plantelor medicinale a fost înființată la Cluj, în anul 1904. Studiile în domeniul plantelor medicinale și aromatice au continuat din anul 1930 în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României, la Stațiunile Agricole din Bucuresti, Cluj, Câmpia Turzii, Măgurele, Brașov, Valul lui Traian, iar din anul 1975 în cadrul Stațiunii de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea. Având condiții foarte variate de climă și sol, țara noastră are o floră diversificată și bogată. În scop medicinal și aromatic, pentru nevoile interne și pentru export, în țara noastră se recoltează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante (Muntean L.S., 2007).

Cunoștințele despre plantele medicinale, atât de folosite în prezent, reprezintă împletirea tradiției medicinii empirice cu cercetările cele mai recente, realizate în acest domeniu – ”un valoros tezaur oferit de natură omului, în scopul vindecării diferitelor afecțiuni” (Temelie Mihaela, 2006).

Fiind o știinta milenară, fitoterapia s-a dezvoltat treptat, fiecare epocă aducându-și contribuția în ceea ce privește experimentarea efectului a sute de plante medicinale, așa numitele “buruieni” în limbajul popular care creșteau pe câmp sau în păduri, sau care erau cultivate cu grijă în grădini sau pe parcele special amenajate. Nenumărate informații despre puterea lor curativă sunt consemnate de-a lungul timpului, datând din vremuri străvechi sau din epoci mai recente, dar, indiferent de vârsta lor, aceste informații dovedesc o uimitoare convergență.

În timp, odată cu cercetările s-au extins și au devenit tot mai comprehensive, au apărut lucrări noi care demonstrează eficiența plantelor medicinale în terapeutică. Dacă strămoșii noștrii utilizau plantele medicinale pe baza tradiției, astăzi folosirea lor este fundamentată științific prin cercetări chimice, biologice și clinice fiind puse la dispoziția celor suferinzi sub formă de extracte, tincturi, siropuri, ceaiuri sau alte forme farmaceutice de o înaltă valoare terapeutică.

Nenumărate produse utile izvorasc neîntrerupt prin intermediul plantelor, produse de genul: alimente, fibre textile, medicamente, lemn, parfumuri, coloranți, furaje, unele cunoscute de mii de ani, altele încă aștepând să fie descoperite.

În fabrici, cu ajutorul și din plante, se obțin medicamente de valoare, iar tratamentele cu ceaiuri sunt foarte răspândite. Organizatia Mondială a Sănătății a anunțat recent ca 75 -80% din populația lumii se tratează cu remedii naturale.

Chiar dacă plantele nu vindecă orice afecțiune, ele pot fi de mare ajutor în tratarea rațională a unor boli comune și nu prea periculoase. Chiar medicul le poate asocia la unele tratamente, iar prin proprietățile lor vitaminizante și biostimulatoare, devin utile în stări de convalescență și sarcină, în perioada de creștere, ca și la bătrânețe.

Experiența medicală din lumea întreagă arată că medicamentele naturale sunt mai ușor de procurat și adesea mai bine suportate de organismul uman, în raport cu medicamentele obținute prin sinteza chimică. Cele mai rezonabile prognoze medicale apreciază că medicamentele naturale vor câștiga tot mai mult teren, fără a se pune problema renunțării la cele de sinteză, ale căror servicii sunt incontestabile (Temelie Mihaela, 2006).

În prezent, utilizarea plantelor medicinale este vitală pentru restaurarea speciei umane. Forța lor de declanșare a proceselor de curățare și de regenerare nu poate fi egalată de suplimentele sau medicamentele obținute prin sinteză chimică, pe cale industrială. În timp ce medicația chimică este supresoare și induce reținerea toxinelor în organism, plantele medicinale au proprietatea de a extrage și elimina aceste toxine, fortificând, în același timp, celulele. Cum plantele medicinale care cresc în natură nu sunt alterate prin hibridare, ele își păstrează proprietățile nutritive naturale și întreaga încărcătură electrică (Morse R., 2005).

1.2. NOȚIUNI GENERALE DESPRE PLANTELE MEDICINALE ȘI FRUCTELE DE PĂDURE.

Productivitatea plantelor medicinale cultivate și calitatea producției acestora este condiționată de factori biologici (valoarea biologică și culturală a materialului de semănat), de factorii ecologici (climatici, edafici, orografici) și zonarea ecologică a plantelor, precum și de factorii tehnologici (rotație, fertilizare, lucrările solului, semănatul sau plantatul, lucrările de îngrijire, recoltarea și condiționarea producției) (Păun E. și colab. 1986, Muntean L. S., 1996).

Dintre plantele care le întâlnim în Romania și au propietăți medicinale, numai aproximativ 300 se recoltează și se valorifică, unele ca materii prime pentru fabrici de medicamente, farmacii, pentu uz intern, altele pentru valorificare în străinătate. Și totuși, o mare parte din valoarea pe care natura ne-o oferă, an de an, se pierde din lipsa de cunoștințe sau din dezinteres. De aceea, se impune tot mai mult răspândirea tot mai largă a mijloacelor de cunoaștere și a tehnicilor de recoltare, cât și simplificarea procedeelor de prezentare a cunoștintelor necesare despre plantele medicinale.

Fructele de pădure se bucură de o largă apreciere datorită gustului, aromelor specifice și calităților nutritive deosebite. Un prim atuu pe care îl au fructele de pădure este acela că ele cresc în zone curate, foarte puțin atinse de poluare (pe alocuri neatinse), și, mai mult decât atât, cele mai multe dintre ele sunt specifice marilor înălțimi.

Un alt punct favorabil lor este acela că, având conținut foarte bogat de vitamine, sunt asimilate foarte ușor, o porție din aceste fructe echivalând cu câteva cutii de vitamine.

Prin instinct, prin intuiție și din ce în ce mai mult prin rațiune, astăzi acceptăm cu mai mult discernământ decît în prima jumătate a secolului nostru un aliment sau un medicament natural față de unul artificial. Dacă în prima jumătate a acestui secol industria farmaceutică punea la dispoziția terapiei alopate din ce în ce mai multe produse farmaceutice rezultat al sintezei chimice, în ultimele decenii – din păcate după unele accidente medicamentoase, incompatibilități biologice sau reacții adverse – un curent nou, revitalizant al mijloacelor terapiei tradiționale și-a făcut apariția în majoritatea țărilor lumii. Plecând de la faptul incontestabil că facem parte integrantă din natură și că ceea ce ne oferă sau ceea ce natura ne-ar putea oferi este mai compatibil organismului uman, am ajuns la concluzia că încă nu dispunem de o tehnologie adecvată pentru a reproduce unitatea de bază a vieții, de a reproduce celula vie și substanțele naturale elaborate de ea decît parțial, similar sau incomplet. Fenomenele moleculare specifice primului semnal al vieții celulare, prima sinteză vie care a determinat mișcarea biologică, prima verigă în lanțul reacțiilor următoare specific vieții s-a născut în celula vegetală. Din apă, substanțe minerale, aer, energie solară și cosmică acest microlaborator minunat, celula, ne pune în permanență la dispoziție tot ceea ce avem nevoie pentru a viețui și a supraviețui inclusiv „sacul cu fund “ al energiilor fosile pe care am clădit civilizația convențională a celui de-al doilea mileniu. De la acest început și până în zilele noastre drumul lung al fitoterapiei a parcurs etape, a creat curente și școli, sisteme terapeutice naturale specifice zonelor geografice sau vechilor culturi și civilizații. Din păcate o rnare parte a tezaurului acumulat prin tradiție sau prin scrieri pe tăblițe de lut sau papirusuri s-a pierdut irecuperabil. În ultimele decenii însă terapia naturală este acceptată de tot mai multe curente ale lumii medicale moderne din numeroase țări, între care și țara noastră. Mai mult, în ultimii ani însă și Organizația Mondială a Sănătății a adoptat o nouă strategie pentru integrarea medicinii tradiționale în mijloacele globale de profilaxie și tratament.

Fitoterapia, aromaterapia, terapia naturală de astăzi capătă noi valențe față de cea din trecut. În plus, metodele, sistemele terapeutice și medicamentele de astăzi se adresează din ce în ce mai mult bolnavului și nu bolilor. Începe să se reactualizeze vechea concepție traco-daeică în zona noastră sau a altor sisteme străvechi în alte zone geografice ca cea ayurvedică, sidha, tibetană etc., a unei terapii integrale care se adresează organismului uman în ansamblul lui și nu organului afectat. În viitorul apropiat se va renunța la conceptul „antibios“ în favoarea concepției ,,probios“, cu alte cuvinte se va pune din ce în ce mai mult accentul pe capacitatea de conservare, întărire și stimulare a funcțiilor biologice de autoapărare ale individului. Cu cît individul va urca mai sus pe scara evoluției materiale, intelectuale și spirituale, va deveni mai conștient că nu trebuie să fie bolnav și că-i stă în putință acest lucru. În prezent în om s-a redeșteptat dorința naturală, logică, de-a trăi cât mai mult timp sănătos, cît mai bine și cît mai util pentru el, pentru familie, pentru societate. Tocmai de această transformare a omului va trebui să țină seama terapeutica prezentului și cea a viitorului apropiat. Sub acest aspect terapia naturală complexă oferă o nouă șansă omului pentru a-și menține sănătatea. Începând cu fructele, legumele și semințele, cu plantele medicinale, uleiurile volatile, numeroasele remedii homeopatice și apiterapeutice, fizioterapia și balneologia, psihoterapia, reducerea sedentarismului, combaterea poluării organismului și a mediului sunt factori și posibilități pe care natura ni le pune la dispoziție cu multă dărnicie (Alexan M. și colab., 1991).

Plantele medicinale sunt vegetale nehibride. Conținutul lor nutritiv, electric și medicinal este mult mai mare decât al majorității legumelor hibride, de cultură. Caracterul unic și superioritatea plantelor medicinale rezidă în compușii lor medicinali superiori – sau proprietățile lor de restaurare – printre care se numără acizi, alcaloizi, saponine, flavonoide, cumarine (factori aglutinanți, taninuri (proprietăți astringente), antioxidanți (agenți de imunizare), principiile amare și multe altele. Principiile regeneratoare ale plantelor medicinale sunt de natură să sporească, să purifice și să hrănească celulele și țesuturile, influențând astfel reacțiile la nivel celular și tisular. Plantele medicinale intensifică fluxul sanguin și limfatic la nivel tisular, ceea ce va spori cantitatea de substanțe nutritive cu care este alimentată celula, permițând eliminarea reziduurilor de metabolizare, acumulate la nivel celular (Morse R., 2005).

Formulele pe bază de plante medicinale, dezvoltate prin combinarea de plante diverse, pot avea un efect mult mai marcat asupra organismului, decât dacă plantele respective ar fi administrate separat. Există o serie de aspecte de care trebuie să ținem cont atunci când încercăm diverse combinații de plante medicinale, cum ar fi compatibilitatea acestora, intervenția lor sinergică și efectele lor asupra țesuturilor respective (Morse R., 2005)

Numărul din iunie 1992 al publicației Food And Drug Law Journal cuprindea următoarea afirmație: „Rezultatele unui studiu amplu, elaborat pe tema siguranței în administrarea plantelor medicinale, condus de Fundația pentru Studierea Plantelor Medicinale (organizație non-profit, formată din experți în domeniul științei farmaceutice, farmacologiei și toxicologiei), confirmă faptul că, până în prezent, nu există dovezi substanțiale referitoare la reacțiile toxice provocate de administrarea plantelor medicinale, ca sursă de îngrijorare majoră. Studiul s-a întemeiat pe rapoartele furnizate de Asociația Americană a Centrelor pentru Controlul Otrăvurilor și Centrului pentru Controlul Bolilor.”

1.2.1. Recoltarea, uscarea și depozitarea plantelor medicinale și a fructelor de pădure

În comparație cu alte grupe de plante (cereale, plante tehnice) suprafețele cultivate cu plante medicinale sunt mult mai reduse, dar importanța lor este foarte mare. Sunt specii care sunt cultivate anual doar pe un câteva ha (10-20 ha), dar din producția la fiecare hectar pot fi obținute de la zeci de mii până la milioane de doze de medicamente necesare pentru apărarea sănătății sau chiar salvarea vieții oamenilor. Acest lucru contribuie la păstrarea în cultură a unui număr mare de specii pe zone reduse "( Coiciu E. G. și Racz, 1962, Muntean L.S., 2010).

Treptat s-a trecut la concentrarea producției de plante medicinale cultivate în zonele cele mai favorabile pentru fiecare specie, specializarea cultivării unităților pe un număr mai mic de specii, în aplicarea corectă a tehnologiilor de cultură și executarea de tratamente primare (uscare, precondiționare). Instalațiile specifice (extractoare de ulei volatil, uscatoare, depozite) sunt situate în apropierea locurilor de producție (Laza A. și Racz G., 1975, Muntean L. S., 1990).

Tehnicile de recoltare și condiționare a producției au fost dezvoltate pentru obținerea de materii prime la parametrii de calitate înaltă (Crăciun F. și colab., 1976, Păun E. și colab., 1986).

Calitatea biologică a materiei prime obținute din flora spontană și din cea cultivată în condiții ecologice depinde în mare măsura de alegerea timpului optim de recoltare a plantelor medicinale, cât și de transportul, uscarea și păstrarea în condiții corespunzătoare a acestora.

Înainte de a începe recoltarea, trebuie să ne asigurăm de precizia cunoașterii caracterelor morfo-anatomice ale plantelor medicinale, pentru a nu fi confundate cu plante asemănătoare din aceleași familii sau din alte familii; uneori adevăratele plante medicinale pot fi substituite cu plante toxice care constituie un pericol pentru sănătatea omului.

Epoca optimă de recoltare se referă la perioada când substanțele active din plante care dau valoarea terapeutică sunt în cantitatea cea mai mare; această perioadă variază de la o specie la alta și în funcție de zona climaterică. Este necesar întocmirea unui calendar al recoltării plantelor medicinale după care să ne orientăm în linii mari și pe care să-l adaptăm în funcție de zonă și de condițiile climaterice de la un an la altul, care poate grăbi sau întâzia recoltarea. Cantitatea de substanțe active variază chiar și în timpul unei zile. De exemplu, Achillea millefolium (Coada șoricelului) conține cea mai mare cantitate de camazulene în jurul orei 12; Rosa centifolia (Trandafirul de dulceață) conține cea mai mare cantitate, dar și calitate de uleiuri esențiale dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui. Cantitatea și calitatea produselor recoltate sunt influențate și de umiditatea și căldura atmosferica. Majoritatea plantelor se recoltează în zori, când umiditatea este mare pentru a nu se scutura fructele și a scădea din cantitate.

Recoltarea plantelor nu se face în fiecare an de pe aceeași suprafață de teren; se lasă cel puțin 1-2 ani pentru a regenera. Când recoltăm un organ medicinal nu distrugem restul de plantă tot în scopul regenerării, cum este în cazul teiului, recoltarea florilor nu se face prin ruperea crengilor de pe care să se adune florile, ci direct cu mâna din copac.

O regulă general valabilă pentru toate plantele medicinale este aceea să nu recoltăm din zone poluate, de pe lângă drumuri, căi ferate, așezări omenești, zone industriale și nici din apropierea terenurilor unde au fost combătute bolile, dăunătorii și buruienile cu mijloace chimice.

Recoltarea organelor subterane adică a rădăcinilor, rizomilor, bulbilor și tuberculilor se face primăvara timpuriu sau toamna târziu. În această perioadă părțile subterane conțin cea mai mare cantitate de principii active. În restul timpului, de la apariția primelor frunze și până la vestejirea lor, rădăcinile celor mai multe plante au un conținut scăzut în ele, iar în unele cazuri lipsesc complet. Rădăcinile plantelor de doi ani se culeg în toamna primului an de vegetație, în decursul iernii sau primăvara celui de al doilea an, cât mai timpuriu, înainte ca să apară primele semne de dezvoltare a plantei. Rădăcinile plantelor anuale se recoltează cu puțin timp înainte de înflorire. Rădăcinile cu conținut de amidon și mucilagii se recoltează pe cât posibil dimineața, deoarece s-a constatat că noaptea aceste substanțe migrează din părțile verzi în rădăcini (Nistreanu A., 2000).

Mugurii se recoltează primăvara înainte de desmugurire, când sunt lipicioși, cum este la Populus nigra (Plop) sau după desmugurire la conifere (Pinus nigra, Abies alba), totdeauna de pe ramurile laterale, lăsând intacte treimea superioară, pentru a se reface arborele.

Cortexul (scoarța) se recoltează primăvara la pornirea în vegetație când seva începe să circule, ajutând la desprinderea cu ușurință de pe lemn și totodată acum este maximum de substanțe active acumulate în scoarță. Se practică recoltarea scoarței concomitent cu rărirea arborilor sau ramurilor în plantații.

Frunzele se recoltează înainte și în timpul înfloririi, pe timp uscat și însorit la cele mai multe specii sau pe timp uscat și noros la cele care conțin uleiuri esențiale. De pe un lăstar nu se iau toate frunzele deodată pentru că poate fi oprit procesul de vegetație, ci eșalonat, întâi de la baza și apoi de la vârf.

Florile se recoltează în faza de boboc la unele specii, cum este genul Rosa (Trandafirul), Arnica montana (Arnica), la începutul înfloririi la cele mai multe specii sau în faza de înflorire deplină cum este la Matricaria chamomilla (Mușetel) care se culege când florile ligulate sunt la orizontal.

Florile mari se recoltează cu mâna. Inflorescențele se recoltează cu foarfeca. Tehnica de recoltare a florilor și inflorescențelor poate fi foarte variată, de la caz la caz (Nădășan V., 2003).

Semințele se recoltează înainte de maturizare completă pe timp răcoros, dimineața.

Recoltarea fructelor variază în funcție de natura fructului, astfel în cazul fructelor cărnoase recoltarea lor se recomandă să se facă când ele sunt complet dezvoltate (ex. fructele de afin, de ienupăr, etc.), iar în cazul fructelor uscate, înainte de deschiderea lor, când semințele sunt deplin dezvoltate, maturizarea și deschiderea lor, având loc în timpul uscării. Această operațiune se efectuează toamna până la căderea brumei (Constantinescu D. Gr. și Elena Hațieganu, 1986).

De la unele specii de plante se folosește în scopuri medicinale numai scoarța recoltată fie de pe tulpini, fie de pe ramuri și chiar de pe rădăcini. Recoltarea se face cu ajutorul unui briceag prin realizarea unor tăieturi circulare până în țesutul lemnos la distanțe de 10-15 cm unele de altele, după care se unesc print-o altă tăietură în linie dreaptă, de-a lungul ramurii. Cu vârful briceagului, cu mâna sau cu ajutorul unei pene de lemn netede și bine ascuțite de face descojirea (Nistreanu A., 2000).

Transportul plantelor medicinale de la locul recoltării la locul de prelucrare se face cât mai rapid posibil și respectând anumite reguli și normative de calitate. Se transportă în coșuri de nuiele sau în saci de fibre naturale cu țesătura rară pentru a se asigura aerarea plantelor. Nu se înghesuie plantele întrucât se forțează transpirația, supraîncălzirea, urmate de fermentații care duc la degradarea materiei prime prin schimbarea culorii, apariția unor mirosuri străine, mucegăirea, etc. Florile se trasnsportă în lădițe de lemn căptușite cu hârtie, dar nu cu ziare care conțin metale toxice (plumb). Fructele cărnoase se transportă în lădițe cu înălțimea mică de 10-15 cm pentru a nu se strivi, iar sucul să curgă pe celelalte fructe, grăbind fermentația.

Înainte de uscare sau prelucrare în stare proaspată în sistem de tehnologie perfecționată se face curățarea, selectarea și fasonarea materiei prime. Se înlătură părțile nefolositoare din plantele medicinale, resturile de tulpini aeriene recoltate odată cu părțile subterane, părțile lignificate din tulpini, fructificațiile, părțile brunificate sau înnegrite, părțile atacate de boli și dăunători, pământul rămas pe rădăcini și rizomi. În cazul părților subterane, selectarea impurităților minerale (pământ, nisip, pietriș) se face prin scuturare, periere sau spălare rapidă sub jet de apă rece pentru a nu se dizolva substanțele active care sunt ușor solubile în apă; după spălare, materia prima se pune la zvântat. Din frunze și flori se elimină codițele. În cazul scoarțelor se elimină resturile de lemn.

Fasonarea se practică la organele subterane și la scoarțe pentru a se dimensiona la numite mărimi, în scopul ușurării uscării și prelucrării. Scoarțele se fasonează la 10-20 cm, iar rizomii și rădăcinile la 10-15 cm, iar dacă sunt prea groase se despică în lung sub formă de fâșii sau transversal sub formă de rondele.

Uscarea constă în evaporarea apei din plante, ajungâdu-se la procente stabilite de normativele specifice, când plantele își păstrează substanțele active nemodificate o perioadă lungă de timp. Plantele se usucă pe cale naturală în spații acoperite la umbră sau la soare. La soare se ususcă rădăcinile, rizomii, scoarțele și florile albe; excepție fac florile colorate de Verbascum phlomoides (Lumanarica), Calendula officianalis (Gălbenelele), etc. La umbră se usucă în straturi subțiri întorcându-se de câteva ori în funcție de specie sau legate în buchete când tulpinile se lasă mai lungi și se agață de sfori. Durata uscării trebuie să fie cât mai scurtă pentru a nu se degrada substanțele active, în general de 7 zile pentru frunze și flori și de 14 zile pentru rădăcini și scoarțe. Temperatura maximă de uscare pentru plantele care conțin ulei esențial este de 30-35 grade C; pentru plante care conțin alcaloizi temperatura maximă de uscare poate trece de 50 grade C. Randamentul la uscare este în funcție de specie și de organul medicinal.

După uscare se mai practică încă o selectare prin care se înlătură părțile îngălbenite, brunificate și înnegrite. Materia primă din plante este uscată când se sfărârma, între degete, tulpinile se rup cu pocnet, fructele se lovesc între ele cu un zgomot caracteristic.

Depozitarea materiei prime se face în depozite curate, aerate și dezinfectate, în saci din fibre, cutii de carton sau lăzi de lemn pe care se inscripționează denumirea plantei și anul recoltării. Nu se depozitează plantele aromatice una lângă alta, pentru a nu împrumuta mirosuri. Plantele toxice se depozitează separat de celelalte.

Plantele medicinale din flora spontană și culturi ecologice după ce au fost recoltate și au fost supuse proceselor de curățare, selectare, fasonare și uscare constituie materia primă pentru procesul de prelucrare sub formă de ceaiuri și condimente naturale. Aceste plante medicinale în faza uscată pot constitui materie primă pentru procesare în produse sub formă de medicamente, suplimente alimentare, nutriționale, dietetice, aromatizante.

La baza fitoterapiei stă legătura dintre substanța activă și acțiunea terapeutică și de aici rezultă importanța calității materiei prime, bogată în substanțe active și nepoluată care se reflectă în procesarea unor produse fitofarmaceutice de calitate, cu efect asupra sănătății omului.

Puritatea produsului vegetal este determinată de lipsa impurităților neadmisibile și prezența impurităților admisibile în limita normelor stabilite. Buna calitate a produsului vegetal depinde de recoltarea corectă și la timp, de uscarea bună, de lipsa mucegaiului și a dăunătorilor, de umiditate și cenușă normală, de conținutul de principii active (Nistreanu A, 2000).

Prelucrarea primară a plantelor mecicinale recoltate cuprinde următoarele operații (Ștefanov C. și colab., 2011, Danciu A. și colab., 2011):

a) pentru plantele medicinale și aromatice proaspăt recoltate și care urmează a fi prelucrate se efectuează:

condiționarea care cuprinde:

curățarea (separarea si eliminarea impurităților organice si anorganice);

separarea de impurități (după mărimea particulelor, greutatea lor specifică, starea de agregare etc.);

sortarea sau calibrarea în mai multe fracțiuni a componentelor după criterii dimensionale (lungime, grosime, diametru sau greutate specifică), sau/și după criterii calitative (culoare, gradul de vătămare sau stadiul de dezvoltare);

eventual tocarea, pentru a fi supus apoi unor operații complexe de: extragere a uleiurilor volatile, de obținere a extractelor naturale în diferiți solvenți, de extragere a sucurilor naturale etc.

b) pentru materialul vegetal proaspăt destinat uscării se efectuează:

condiționarea (curățare, separare, sortare sau calibrare);

uscarea forțată necesară garantării obținerii unui produs finit de calitate și în mod deosebit, conservării într-o proporție cât mai mare a conținutului de extracte cu principii active ale acestuia, operație efectuată la temperaturi diferite funcție de tipul plantelor medicinale;

mărunțirea prin tocare (tăiere) sau măcinare, pentru plantele medicinale, funcție de destinația sa ulterioară, sau funcție de părțile active care au fost recoltate fie în vederea accelerării fazei tehnologice, fie pentru obținerea unui anumit produs din materia primă, destinat comercializării. Procesul de mărunțire prin tocare se realizează prin tocare (tăierea părților utile atât a plantelor verzi cât si a celor uscate, la dimensiunile potrivite procesării prin alte operații specifice cum ar fi: extracția, macerarea etc.) și prin măcinare;

extracția, macerarea;

depozitarea, ambalarea și etichetarea produselor finite, care trebuie să respecte condițiile de calitate prevăzute de reglementările naționale și internaționale specifice.

1.2.2. Principiile active ale plantelor medicinale și fructelor de pădure

Substanțele farmacologic active sunt substanțele metabolismului secundar (alcaloizi, saponozide, heterozide cardiotonice, flavonozide, cumarine, etc.), dar pot fi și substanțe ale metabolismului primar – vitamine, lipide, glucide. Deoarece în produsele vegetale se găsește un complex întreg de substanțe farmacologic active trebuie evidențiate una câte una sau câteva substanțe farmacologic active, care determină virtutea terapeutică a plantei. Aceste substanțe farmacologic active de bază se numesc principii active (Nistreanu A., 2000).

Plantele medicinale pot interveni și acționează concomitent asupra unor tipuri diferite de țesut. Exemple în acest sens sunt rădăcina de lemn-dulce, bobițele de palmier pitic și fructele de mielul-domnului (Vitex Agnus Castus). Aceste plante medicinale au efect nu numai asupra țesuturilor sistemului endocrin, ci au un spectru larg de acțiune, influențând întregul organism. Ele fortifică sistemul circulator sanguin / vascular, amplifică activitatea aparatului genital masculin și feminin și acționează ca antiinflamatoare. Ierburile antiparazitare, de tipul cojii de nuc negru sau Pau d’Arco sunt eficiente nu numai în distrugerea paraziților, ci și în stimularea funcțiilor sistemului imunitar și ale sistemului endocrin. Au un spectru larg de aplicație, distrugând toate tipurile de paraziți, printre altele numărându-se, deși nu se limitează la acestea, drojdiile, ciupercile, micozele, bacteriile, virușii, trematodele și viermii. Pe de altă parte, acțiunea antibioticelor chimice artificiale se limitează la distrugerea bacteriilor, dar stimulează în același timp dezvoltarea culturilor micotice. Deoarece antibioticele sunt medicamente pe bază de sulfanilamidă, sulful anorganic se acumulează în țesutul organic, provocând degradarea țesuturilor. Plantele cu proprietăți antiparazitare intervin și ca proliferanți celulari, ceea ce înseamnă că susțin regenerarea și fortificarea celulelor. Adevărata frumusețe și importanță a utilizării plantelor medicinale rezidă în faptul că ele intervin activ și în mod benefic la nivelul întregului organism pozitiv. Forța vindecătoare a plantelor medicinale consumate în stare crudă este de o sută de ori mai mare decât cea a acelorași, preparate într-un mod sau altul. Plantele medicinale constituie hrană. Ele sunt compuse din proteine (aminoacizi), carbohidrați (amidon și zahăr) și grăsimi. Ele mai conțin o aglomerare de fibre (celuloză), care sunt vitale pentru menținerea sănătății tractului intestinal. Nemuritoarele cuvinte pe care ni le-a lăsat Hipocrat, celebrul naturopat și părintele medicinii, se aplică perfect în acest caz: „Hrana să vă fie medicament, iar medicamentul să vă fie hrană.” (Morse R., 2005).

Plantele cu efect favorabil asupra organismului omului sau cu efect inhibant asupra unor agenți patogeni își datorează valoarea terapeutică anumitor substanțe. În cazul fiecarei specii de plante medicinale trebuie cunoscută acea substanță sau acele substanțe care le asigura valoarea și care se numesc principii active. Din ansamblul substanțelor ce se găsesc într-o specie numai unele prezintă interes farmaceutic.

Nutrienții sunt necesari pentru viață și o sănătate bună; aceștia pot fi găsiți într-un număr diferit în produsele alimentare. În general funcțiile nutrienților includ combustibil (energie) exprimată în kcal, materiale de construcție pentru structurile corpului și reglementarea și controlul proceselor corpului. Unele plante sunt cunoscute pentru conținutul în anumite zaharuri, care sunt active biologic împotriva unor boli (Srivastava et al, 1989;. Hokputsa și colab., 2004).

Elementele, cum ar fi calciu, magneziu, potasiu, zinc, fier, mangan și sodiu găsite în plante sunt importante pentru funcția biochimică propriu-zis pe care o îndeplinesc în corp. De exemplu, calciu joacă un rol important în contracția musculară, a oaselor și dinților formarea și coagularea sângelui (Ahmed și Chaudhary, 2009; Heaney, 2009; Peters și Martini, 2010). Unele minerale, precum magneziu și zinc, sunt necesare ca și cofactor în cataliza enzimatică în corp (Ahmed și Chaudhary, 2009). Sodiu și potasiu, care sunt prezente în fluidul intracelular și extracelular ajută la menținerea echilibrului electrolitic și fluiditatea membranei (Ahmed și Chaudhary, 2009). Fierul este cunoscut a fi un component al unor metaloenzime, mioglobina și heamoglobina (Ahmed și Chaudhary, 2009), care sunt necesare în transportul de oxigen și dioxid de carbon în timpul respirației sau metabolismului celular. Acestă heamoglobină (care conține fier), servește drept tampon pentru reglementarea modificărilor pH-ului sanguin (Kamshilov și Zaprudnova, 2009). Este cunoscut faptul că elementele minerale anorganice, cum ar fi potasiu, calciu și zinc, joaca un rol important în întreținerea valorilor normale de glucoză – toleranță și în eliberarea de insulină din celulele beta ale insulelor Langerhans (Choudhary și Bandyopadhyan, 1999). Zincul prezent în plantă este benefic pentru prevenirea și tratamentul episoadelor diareice și este implicat în condiții normale de funcționare a sistemului imunitar. Fierul este un factor esențial pentru formarea hemoglobinei și normala funcționare a sistemului nervos central (Adeyeye și Otokiti, 1999).

La enumerarea substanțelor conținute de către o specie de plantă medicinală se apelează frecvent la toți compușii identificați în planta respectivă. Astfel, la o asemenea înșiruire se nominalizează o serie întreagă de compuși chimici, de genul „planta conține aminoacizi, grăsimi, zaharuri, amidon, mucilagii, potasiu, etc.”, texte cu care nu se spune nimic fiindcă nu există o plantă care să nu conțină substanțe din grupele menționate. Situația se schimbă atunci când substanța cu pricina se găsește într-un procent semnificativ mai mare în comparație cu alte plante. Cantitățile însemnate de mucilagii din nalbă sau podbal conferă acestor substanțe interes terapeutic. Din întreaga compoziție chimică a unei specii prezintă interes terapeutic numai substantele biologic active.

Valoarea produsului vegetal este condiționată de conținutul în principii active. Acestea sunt:

Holozide

Dintre cele mai importante holozide pot fi enumerate:

– Celuloza. Celuloza este un polizaharid ce constituie principalul component al membranei celulei vegetale. Conținutul de celuloză variază considerabil la diferite tipuri de celule: astfel în țesutul lemnos este în proporție de 40%, pentru ca în celulele endospermului să ajungă la 1%, iar în stratul suberos al pereților secundari să lipsească. În plante celuloza este asociată cu alte substanțe: lignina, pectina, hemiceluloza, diferite rășini, lipide, glicozide, taninuri, etc. Celuloza este importantă pentru activitatea tubului digestiv.

Pectine. Pectinele sunt polizaharide de natura necelulozică, care se găsesc în structura peretelui celular al plantelor, mai ales în fructe (aproximativ 30%), în bulbi și fibre vegetale. Pectinele sunt substanțe hidrofile, care prin îmbibare cu apă se transformă în mucilagii. În fructele coapte pectinele se combină cu apă, glucide și acizi în diferite concentrații și dau naștere la geluri. Pectinele intră în compoziția membranei celulare, dar se pot acumula și în vacuole. Aceste substanțe au acțiune coagulantă.

Gume. Gumele sunt poliglucide complexe, care prin hidroliză dau galactoză, manoză, glucoză, ramnoză, xiloză și alte monoze. Ele au proprietatea de a reține apa, formând cleiuri, soluții mucilaginoase și geluri. Se întâlnesc la semințele plantelor din familiile Leguminoase, Liliaceae și în tuberculii plantelor din familia Araceae, sub formă de substanțe de rezervă. Gumele au proprietăți emoliente.

– Amidon. Amidonul reprezintă rezerva de polizaharide cea mai însemnată din plantele verzi și consituie principala sursă de glucide pentru alimentația omului și hrana animalelor. Amidonul, rezultat în urma procesului de fotosinteză, se depozitează în semințe, bulbi și tuberculi, sub formă de granule de mărimi, structură și aspect caracteristice pentru diferite specii vegetale. Granulele de amidon conțin pe lângă polioze constituente ale amidonului și apă, fosfați, lipide, acizi grași, etc. Amidonul are rol energetic.

– Mucilagii. Mucilagiile se găsesc în scoarțele unor copaci, în cotiledoanele multor semințe unde au rol de a reține apa, preîntâmpinând procesul de deshidratare.

Vitamine.

Vitaminele sunt substanțe organice complexe, indispensabile desfășurării normale a proceselor vitale. Organismul uman are realmente nevoie de un aport zilnic din toate cele 13 vitamine absolut necesare, și anume A, B1, B2, B6, B12, C, D –D1 – D3, E, H, K – K1 – K2, PP, acid folic.

Vitaminele constituie principiile cele mai importante care sunt sintetizate în frunze în special. Plantele medicinale nu oferă cantități prea mari de vitamine, dar înaltul lor grad de asimilabilitate, faptul că se absorb împreună cu celelalte principii active le conferă acestora o importanță deosebită. De exemplu, măceșul este bogat în vitamine C, A, B1, B2, P, K, acid nicotininc, dar și alte substanțe cu valoare terapeutică cum ar fi: tanin, acid malic, acid citric, pectine, zaharuri; de asemenea, urzica este bogată în vitamine C, K, A, B2; mai conține substanțe azotoase, clorfilă, mucilagii.

Alcaloizi.

Alcaloizii sunt substanțe cu caracter bazic. Se găsesc în aproximativ 15% din plantele vasculare aparținând la mai mult de 150 de familii fiind distribuite pe scară largă în plantele superioare în special în familiile dicotiledonate precum Apocynaceae, Berberidaceae, Rubiaceae, Asteraceae, Solanaceae, Lauraceae, etc. (Shahid M. și colab., 2013).

Alcaloizii constituie un grup foarte heterogen din punct de vedere chimic. Deși sunt substanțe toxice, în doze mici se folosesc în terapia unor afecțiuni, având o acțiune calmantă, anestezică și curativă. Din multitudinea de alcaloizi se pot enumera: atropina, din frunzele de Atropa bella-donna (mătrăguna), papaverina din semințele de Papaver rhoeas (macul de câmp), cumarina din Melilotus officinalis (sulfina), etc.

Uleiuri eterice

Uleiurile eterice sunt substanțe lichide, volatile, cu miros parfumat, aromat, insolubile în apă, solubile în solvenți organici sau grăsimi. Au rol de condiment, rol antiseptic, antispasmodic, stomahic etc. Uleiurile eterice se extrag din flori, frunze, fructe, coajă și uneori din partea lemnoasă (lemnul de camfor), folosind solvenți organici sau prin distilare și antrenare cu vapori de apă. Numărul uleiurilor eterice vegetale este foarte mare (peste o mie). Din punct de vedere chimic, uleiurile eterice reprezintă amestecuri de substanțe constituite din hidrocarburi terpenice, hidrocarburi aromatice, alcooli, aldehide, cetone, acizi organici, pigmenți, eteri, esteri etc. Unul și același ulei eteric poate conține până la 50 de substanțe diferite. Dintre acești compuși, cei mai importanți sunt hidrocarburile terpenice sau terpenele și derivații lor (mircenul, geraniolul, limonenul, mentolul, camforul, borneolul etc.) (Moța, Cristina și col., 1997) .

Acizi organici

Acizii organici sunt compuși care conțin una sau mai multe grupări carboxilice. Sunt larg răspândiți în regnul vegetal, găsindu-se atât în stare liberă, cât și sub formă de săruri sau esteri.

Substanțe amare

Substanțele amare formează o grupă în care pot fi încadrate substanțe de difeite structuri datorită unei singure proprietăti organoleptice comune, și anume: gustul lor este amar. Se întâlnesc frecvent la plantele din familia Compositae. Produsele amare pof fi: amare pure, amare mucilaginoase și amare aromatice, acestea din urmă conținând și ulei volatil. Substanțele amare au actiune tonic-amară și stimulează pofta de mâncare.

Fitoncide

Fitoncindele sunt substanțe volatile, similar antibioticelor, sintetizate de unele plante superioare și au proprietăți bacteriostatice, antibactericide și antifungice.

Antociani

Antocianii sunt pigmenti răspândiți în flori, fructe, frunze, rădăcini care își schimbă culoarea în funcție de pH–ul celular. Cei mai cunoscuți antociani sunt: peonina, malvina, cianina, rutinul, etc. Rolul lor este insuficient cunoscut.

Rășini

Rășinile provin din oxidarea și polimerizarea uleiurilor eterice. Sunt substanțe vâscoase, cu o compoziție complexă, fiind un amestec de terpene și acizi rezinici. Se găsesc în citoplasmă sub forma unor picături fine, strălucitoare, care difuzează în spații intercelulare sau se depozitează în cavități și canale rezinifere.

Glicozide

Glicozidele joacă numeroase roluri importante în organismele vii. Multe plante stochează substanțele chimice sub formă de glicozide inactive. Acestea pot fi activate prin hidroliză enzimatică, care face ca partea de zahăr să fie ruptă, ceea ce face substanțele chimice disponibile pentru utilizare (Shahid M. și colab., 2013).

Glicozidele sau heterozidele sunt compuși alcătuiți dintr-o componentă glucidă și o componentă neglucidă, denumită aglicon, a cărei structură chimică poate fi foarte diferită. Agliconul conferă glicozidelor proprietăți fizice, chimice și farmacologice specifice, condiționând în cea mai mare măsură utilizarea lor ca substanțe terapeutice. Din grupul glicozidelor fac parte:

a) Saponozide. Saponozidele sunt răspândite îndeosebi la reprezentanții familiilor Dioscoreaceae, Liliaceae, Armarylidaceae. Din acest grup fac parte saponidele: tigonina, gitonina, digitonina, holoturina, etc. Saponinele au acțiune expectorantă, hemolizantă și în unele cazuri depurativă.

b) Tioglicozide. Tioglicozidele prezintă caracteristici de activare locală a circulației sângelui.

c) Antracenozide. Compușii din această categorie se găsesc în rădăcinile mai multor plante, dar în special în scoarța și frunzele de Rhamnus frangula (crușin). Din această categorie fac parte frangulina și senozida. Acțiunea lor este purgativă sau laxativă.

d) Taninuri. Acestea sunt substanțe prezente la numeroase specii de plante superioare și localizate în sucul vacuolar al celulelor corticale, frunzelor și fructelor. Taninurile se prezintă sub forma unor soluții concentrare, refrigerente. Proporția în care se găsesc ele variază în limite foarte mari. Taninurile sunt astringente și au rol hemostatic.

e) Cardiotonice. Cardiotonicele se găsesc răspândite în frunzele plantelor din familiile Liliaceae, Apocynaceae. Au acțiune favorabilă asupra cordului bolnav, diminuând pulsul, regularizând ritmul și bătăile inimii; acționează uneori și ca diuretic.

f) Flavonozide. Flavonozidele se găsesc în florile și rădăcinile unor plante din familiile Scrophulariaceae, Compositae, Leguminosae, Rosaceae, fiind cunoscuți circa 50 derivați flavonici care se găsesc liberi sau sub formă de glicozide. Flavonele formează cristale incolore. Ele au acțiune predominant diuretică.

1.2.3. Preparate fitofarmaceutice sub care se administrează plantele medicinale

Plantele medicinale pot fi folosite intern și extern. Aplicarea externă se poate face sub diferite forme: cataplasme, băi, unguente care înglobează principiile active provenite din plantele medicinale. Mai frecvent, plantele medicinale se folosesc intern sub formă de infuzie, decoct, macerat (toate acestea cunoscute sub numele generic de soluții extractive apoase sau, în termeni mai nepretențioși, ceaiuri), ori sub formă de tincturi sau extracte alcoolice. Se mai cunoaște forma de utilizare solidă, sub formă de pulberi, comprimate sau capsule (Nădășan V., 2003).

Fitoterapia se bazează pe efectele sinergice ale principiilor active din plante. Pentru ca aceste principii active, cu acțiune biologică asupra organismului uman, să poată fi valorificate trebuie să se regăsească în diferite forme fitoterapeutice.

Un principiu care se respectă constant în fitoterapie și o face să se deosebească de alopatie este extracția totală, care conține un complex de substanțe active și nu folosirea de substante active izolate (Bojor O. și Popescu O., 2005).

Cea mai simplă formă este masticația directă a părții medicinale din plantă care se pretează pentru o anumită afecțiune. De exemplu, în răceala asociata cu răgușeală (laringită) se practică mestecarea unei rădăcini de Nalbă mare (Althaea oficinalis), de 3 sau 4 ori pe zi, timp de 3 zile, după care răgușeala dispare sau se reduce și vocea revine la forma ei normală.

O alta formă este înghițirea unei pulberi de plantă obținută dintr-o singură specie de plantă medicinală sau amestec din mai multe specii de plante medicinale. Aceasta pulbere se obține prin măcinarea fină a părților medicinale. Extracția substanțelor active se face în stomac de către sucul gastric.

O formă modernă de preparat fitofarmaceutic este reprezentată de extractele concentrate uscate, sub formă de pulberi, care se dozează în capsule gelatinoase, pulbere obținută printr-o tehnologie performantă de care dispun doar foarte puține societăți. Avantajul acestei forme constă în concentrația substanțelor active de 20-30 de ori mai mare fată de pulberea obișnuită obținută prin calcinare. La aceasta se mai adaugă puritatea microbiologică a produselor concentrate, întrucât prin tehnologia performantă se distruge toata flora microbiană patogenă. Metoda dozării prin capsule aduce avantajul măsurării precise, posibilității controlului analitic fizico-chimic și microbiologic, siguranța termenului de valabilitate, mânuirea mai ușoară și fără riscuri. Capsulele se introduc în flacoane de culoare închisă pentru protecție solară sau în blistere.

Soluții extractive apoase se prepară dintr-o singură specie de plante medicinale sau amestecuri din mai multe specii de plante medicinale, folosind ca solvent apa care dizolvă substanțele active din plante, dar numai pe cele hidrosolubile, la un pH neutru. De aceea, trebuie corectată uneori aciditatea prin dedurizarea apei cu bicarbonat de sodiu sau alcalinitatea apei prin acidifiere cu acid citric. Gustul neplăcut al unor soluții extractive, după filtrare se poate corecta prin îndulcirea cu zahăr, miere de albine sau steviozid din planta Stevia rebaudiana. În cazuri de diabet, obezitate, hiperaciditate gastrică, colita de fermentație, nu se vor îndulci decât cu îndulcitor natural non-caloric din planta Stevia rebaudiana. Toate soluțiile apoase nu se păstrează mai mult de 12 ore și nu se adaugă conservanți responsabili de dezvoltarea florei microbiene (Boarim D., 2011).

Forme fitofarmaceutice de uz extern

Unguentele (sau alifiile) – sunt preparate de consistență semisolidă, formate într-o baza de unguent (vaselină, grăsimi hidrogenate, lanolină, ceară, untură, etc.) în care se încorporeaza tincturi din plante, extracte (moi sau uscate) sau pulberi de plante. Pot fi incorporate și substanțe active. Pentru o putere mai mare de penetrare a tegumentelor și mucoaselor în ultimul timp se folosesc ca bază geluri hidrosolubile. Acestea prezintă avantajul că nu pătează și sunt ușor lavabile. La unguentele clasice folosite pe timpul verii se adaugă o cantitate mai mare de ceară, parafină sau stearină, pentru a le asigura consistenta crescută (Păun Gabriela și colab., 2011).

Uleiurile medicinale reprezinta o formă de macerare a plantelor în ulei de floarea-soarelui, arahide sau măsline. Durata macerării este de 4-6 săptămâni.

Oțeturile aromatice sunt o formă farmaceutică veche, obținută prin macerarea plantelor aromatice în oțet de vin. Macerarea dureaza 7-8 zile, după care conținutul se filtrează prin presare.

Inhalațiile reprezintă forma de administrare a uleiurilor esențiale din plante prin tractul respirator. Se prepară fie din plante medicinale prin infuzare, fie din uleiurile volatile, puse direct în apa clocotită. În prezent se folosesc vaporizatoare de ceramică sau electrice cu care se obțin aerosolii utilizați (Păun Gabriela și colab., 2011).

Forme fitoterapeutice de uz intern

Pulberile sunt forme solide, alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare. Sunt folosite ca atare sau divizate în doze unitare și pot fi administrate pe cale orală sau aplicate pe piele sau mucoase (Farmacopeea Română, 2004).

Pulberea se obține prin măcinarea diferitelor părți ale plantei (flori, frunze, tulpină, rădăcină). Avantajul acestei forme de administrare a unui produs fitoterapeutic constă în aceea că substantele active, cele termolabile și cele care își schimbă structura prin folosirea unor solvenți de extracție, nu vin în contact cu agenții fizico-chimici.

Pulberile farmaceutice se pot clasifica după mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt:

1. Natura și originea materiilor prime:

pulberi din produse naturale: – vegetale;

– animale;

– minerale;

pulberi de produse de semisinteză;

pulberi de produse de sinteză.

2. Calea de administrare:

pulberi care se administrează pe cale orală, numite și pulberi de uz intern;

pulberi care se administrează pe piele, de uz extern;

pulberi care se administrează pe mucoase, de uz extern: oftalmică, otică, nazală, pulmonară, bucală, vaginală și rectală;

pulberi care se administrează pe căile parenterale și în cavitățile corporale interne ale organismului (în operații chirurgicale) – pulberi sterile, care se dizolvă sau se dizolvă ”ex tempore”.

3. Modul de formulare:

pulberi magistrale;

pulberi oficinale;

pulberi industriale.

4. Compoziție:

pulberi simple, cu o singură substanță activă;

pulberi compuse, care conțin în amestec cel puțin două substanțe.

5. Condiții de fabricare:

pulberi nesterile (cu un număr limitat de microorganism);

pulberi sterile: oftalmice, pe răni deschise, arsuri, pielea sugarilor, pulberi cu antibiotic.

6. Modul de dozare:

Pulberi nedivizate – forme multidoze;

Pulberi divizate în doze unitare, condiționate individual.

7. Clasa granulometrică (mărimea particulelor sau gradul de finețe) obținută prin cernere (Farmacopeea Română X, 2004):

Pulberi groscioare (IV);

Pulberi mijlocii (V);

Pulbei semifine (VI);

Pulberi fine (VII);

Pulberi foarte fine (VIII);

Pulberi extrafine (IX);

Pulberi coloidale (IX).

Bauer K.H. clasifică pulberile în patru grupe (tabelul 2.)

Tabelul 2. Clasificarea pulberilor în funcție de gradul de finețe (Bauer K.H., 1999)

8. Modul de administrare:

Pulberi care se administrează ca atare, în forma solidă;

Pulberi care sunt destinate preparării de lichide: soluții efervescente, siropuri, suspensii, emulsii;

Pulberi destinate preparării de medicamente injectabile: soluții și suspensii;

Pulberi pentru prepararea de colire: soluții și suspensii;

Pulberi bioadezive.

9. Acțiunea farmacologică:

Pulberi medicamentoase;

Pulberi cosmetice.

Capsulele sunt preparate farmaceutice solide, formate dintr-un înveliș moale sau tare care variază ca formă și capacitate, conținând o doză unitară de substanță activă (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009).

Pereții capsulelor sunt fabricați din gelatină sau alte substanțe a căror consistență poate fi adaptată prin adăugarea de glicerol sau sorbitol. Se pot adăuga excipiență ca: surfactanți, opacifianți, conservanți antimicrobieni, aromatizanți și materii colorate autorizate. Conținutul capsulelor poate fi solid, lichid sau de consistența unei paste.

Capsulele se pot clasifica în funcție de mai multe criterii (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009):

1. După modul de formulare, fabricare, consistență și utilizare:

capsule cu înveliș tare (operculate);

capsule cu înveliș moale (perle);

capsule gastrorezistente (enterosolubile);

capsule cu eliberare modificată;

cașete (capsule amilacee);

2. Materialul din care este fabricat învelișul capsulelor:

capsule de hârtie;

capsule amilacee (cașete);

capsule de gelatină (gelule);

capsule de polimeri semisintetici (MC, HPMC, chitozan);

3. În funcție de calea de administrare:

capsule administrare pe cale orală;

capsule administrare pe mucoase;

capsule bucofaringiene;

capsule sublinguale;

capsule vaginale;

capsule rectale;

capsule cu unguent oftalmic.

Capsulele amilacee (cașete) sunt preparate solide constituite dintr-un înveliș tare, ce conțin o doză a uneia sau mai multor substanțe active. Învelișul cașetei este constituit din făină de orez și format din două secțiuni cilindrice plate prefabricate, de formă plată, obținute din amidon nedospit (Farmacopeea Română, ed. a X-a, 1993).

Pentru formularea învelișului capsulelor amilacee se folosesc diferite substanțe auxiliare: excipienți și adjuvanți (plasticizanți, conservați antimicrobieni, coloranți). Ca materie primă de calitate pentru excipienți se folosește amidonul de grâu (Amylum tritici – obținut din cariopsele plantei Triticum aestivum L.), amidonul de porumb (Amylum maydis – obținut din cariopsele plantei Zea mays L., pulbere fină fără miros și fără gust), făina de grâu și făina de orez (folosite conform standardelor din industria alimentară). Adjuvanții se folosesc în concetrații mici. Pentru a conferi cașetelor luciul și elasticitatea corespunzătoare se folosesc glicerolul sau uleiul de ricin în cantitate de până la 1% (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009).

Cașetele pot fi colorate în galben, roz, roșu, albastru. Coloranții solubili folosiți sunt de origine sintetică și prin amestecarea lor se pot obține diverse culori. În ultimii ani există tendința de utilizare a pigmenților, mai ales a oxizilor de fier (negru, roșu, galben).

Capsulele operculate (gelule) sunt capsule cu înveliș tare, numite și capsule dure, capsule gelatinoase cu capac sau gelule. Sunt preparate farmaceutice solide, formate dintr-un înveliș tare, constituit din două părți cilindrice prefabricate, deschise la o extremitate și având celălalt capăt rotunjit și închis.

După modul de închidere capsulele operculate se clasifică astfel:

cu îmbinare simplă;

cu sudare într-un punct (capacul și corpul);

cu aplicarea unei benzi de gelatină la cald pentru a suda corpul și capul capsulei;

cu sigilare cu gâtuitură.

În funcție de modul de cedare a substanței active, capsulele orale se clasifică în trei gupe:

capsule gastrosolubile – prezintă cedarea substanței active în sucul gastric;

capsule gastrorezistente (enterosolubile) – capsule cu eliberare susținută, rezistente la sucul gastric și care eliberează substanțele active în lichidul intestinal. Acestea pot fi capsule condiționate cu granule sau particule acoperite cu înveliș gastrorezistent sau capsule tari sau moi cu înveliș gastrorezistent (capsule enterice);

capsule cu eliberare modificată – capsule tari sau moi în care conținutul sau învelișul, sau ambele, conțin excipienți speciali ori sunt preparate prin procedee speciale care modifică profilul, locul sau timpul de eliberare a substanței active. Aceste capsule includ capsulele cu eliberare prelungită și capsulele cu eliberare susținută.

Capsulele gelatinoase moi – Farmacopeea Română ed. X, supl. II, 2004, și Farmacopeea Europeană (Ph. Eur. 4th supl.) 2003, le definește „Capsulele moi sunt preparate farmaceutice solide, cu un înveliș mai gros decât capsulele tari. Învelișul capsulelor moi este continuu și ele au forme și capacități variate". Au formă: sferică, ovală sau alungită și pot avea, pe suprafata lor, o linie de sudură.

Se cunosc mai multe tipuri de capsule gelatinoase moi (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009):

1. În funcție de formă sau mărime (în grame):

capsuline – cu un conținut de 0,20 – 0,25g până la 0,50g;

perle – cu greutate analoagă sau inferioară capsulinelor, sferice și mai tari;

globule – capsule moi, mari și elastic, care conțin cantități superioare de 1g, de formă ovală.

2. Diferite sisteme de eliberare a substanței active:

capsule moi pentru administrare per orală: conțin soluții sau suspensii care eliberează conținutul în stomac; sunt ușor de înghițit, ca forme unidoze;

capsule moi masticabile: pereții de gelatină conțin arome și se mestecă în gură pentru a elibera matrița de umplere cu substanța activă lichidă;

capsule moi pentru supt: au pereții de gelatină mai groși care conțin substanțe aromatizante pentru a putea fi supte, goale în interior sau cu matriță lichidă în interior;

capsule gelatinoase moi răsucite: au un capăt care poate fi răsucit sau rupt, prin aceasta permite accesul la materialul de umplere. Se pot utilize pentru produsele unidoză, medicația topică, inhalații sau pentru dozarea produselor pediatrice orale.

Capsule gelatinoase moi termomaleabile (fuzibile): sunt destinate a fi utilizat ca ovule sau supozitoare; au o formă alungită.

Granulele sunt constituite din agregate solide uscate ale particulelor pulverulente, sufucient de rezistente la manipulare. Granulele sunt destinate administrării orale (Farmacopeea Română X, supl. 2004, Farmacopeea Europeană 4th, 2003).

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide, care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe active. Se obțin prin comprimarea unui volum constant de particule. Comprimatele sunt destinate administrării orale (Farmacopeea Română X, supl. 2004, Farmacopeea Europeană 4th, 2003, Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009).

Din punct de vedere fizic, comprimatele sunt incluse în categoria sistemelor macroeterogene, de tip gaz/solid (G1/S2). Partea de fază gazoasă, respective partea care reprezintă porii poate varia considerabil, în funcție de gradul de comprimare. Particulele sunt constituite din una sau mai multe subsatanțe active, associate sau nu cu excipienți: diluanți, lianți, dezagregați, agenți de curgere, lubrefianți, compuși care pot modifica comportamentul preparatului în tubul digestive, coloranți și aromatizanți autorizați (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009).

Comprimatele se clasifică în funcție de diferite criterii (Popovici Iuliana și Lupuleasa D., 2009):

1. Depentent de numărul de substanțe medicamentoase, se deosebesc comprimate:

Simple

Compuse

2. În funcție de solubilitatea în apă și permeabilitatea substanțelor active, pot fi:

Comprimate cu substanțe active din clasa I (sistemul de clasificare biofarmaceutică, abreviat SCB): cu solubilitate mare;

Comprimate cu substanțe active din clasa II (SCB) cu solubilitate mică și permeabilitate mare;

Comprimate cu substanțe active din clasa III (SCB) cu solubilitate mare și permeabilitate mică;

Comprimate cu substanțe active din clasa IV (SCB) cu solubilitate mică și permeabilitate mică;

3. În funcție de formă: se deosebesc comprimate rotunde, ovale, oblong, mai rar pătrate, hexagonale sau dreptunghiulare;

4. În funcție de viteza de eliberare a substanței active:

Comprimate cu eliberare convențională (clasică) (comprimate pentru administrare perorală, pentru administrare pe mucoase și pentru soluții injectabile);

Comprimate cu eliberare modificată: comprimate cu eliberare accelerată (efervescente și orodispersabile), cu eliberare prelungită (retard) și comprimate cu eliberare dirijată la diferite nivele;

5. În funcție de modul de administrare, comprimatele orale se clasifică astfel:

Comprimate care se administrează ca atare;

Comprimate pentru soluții;

Comprimate pentru dispersii;

Comprimate efervescente;

Comprimate oradispersabile;

Comprimate masticabile;

Comprimate care se sug.

Comprimatele simple sunt preparate din pulberi de plante, printr-o tehnologie clasică sau prin drajare (constă în acoperirea cu o peliculă specială gastro-solubilă a comprimatelor) .

Comprimatele din pulberi de plante prezintă avantajul unei dozări precise, posibilitatea controlului analitic, stabilirea termenului de valabilitate și prezentarea într-un ambalaj modern și sigur (Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, 2005, Constantinescu Gr., Hatieganu E. M., 1979).

Conform FR X, extractele sunt preparate farmaceutice fluide, moi sau uscate, obținute prin extracția produselor vegetale cu diferiți solvenți, urmată de evaporarea parțială sau totală a solventului și aducerea masei reziduale sau a pulberii la concentrația sau consistența prevăzută. Extractele sunt preparate prin concentrarea unei soluții extractive urmărindu-se reducerea volumului inițial pentru asigurarea unei mai bune stabilități asubstanțelor active din preparatele respective. În FR X sunt menționate trei tipuri de extracte:

1. extractele fluide (Extractum fluidum) – care sunt preparate farmaceutice lichide, obținute astfel încât 1 ml de extract corespunde la 1 g produs vegetal;

2. extractele moi (Extractum spissum) – de consistență vâscoasă, pot fi turante și conțin cel mult 20% umiditate;

3. extractele uscate (Extractum siccum) – ce pot fi pulverizate și conțin cel mult 5% umiditate (Vicaș L. Grațiela, 2006).

Soluțiile extractive apoase (macerate, infuzii, decocturi) se prepară din diferite părți de plantă sau amestecuri de plante medicinale, utilizând ca solvent apa, preferabil distilată sau dedurizată, deoarece apa este foarte bine tolerată de către țesuturi. Apa este cel mai uzual dizolvant în farmacie și pentru obținerea produselor fitofarmaceutice. În apă se dizolvă însă numai substanțe active hidrosolubile la un pH apropiat de cel neutru (acizi, baze, săruri, zaharuri, fenoli și polifenoli, aminoacizi, glicozide, gume, taninuri, enzime), dar nu se dizolvă rezine, alcaloizi, uleiuri, grăsimi și hidrocarburi; de aceea, în unele cazuri se recomandă alcalinizarea ușoară a apei cu bicarbonat de sodiu sau acidifierea cu acid citric (Păun Gabriela și colab., 2011).

Soluțiile extractive alcoolice/hidroalcoolice (tincturi) se prepară din diferite părți de plantă sau amestecuri de plante medicinale, utilizând ca solvent etanolul de diferite concentrații. Alcoolul are capacitate bună de dizolvare a substanțelor organice și minerale, dizolvând, într-o măsură mai mică sau mai mare: acidul salicilic, uleiurile volatile, coloranții, lecitina, balsamurile, rezinele etc. Concentrația în alcool se stabilește diferențiat pentru fiecare produs vegetal. Frecvent se folosește alcool de 700, uneori de 950 sau alte concentrații (600). Pentru obținerea tincturilor din produse vegetale cu alcaloizi se folosește alcool diluat acidulat.

1.3. NOȚIUNI GENERALE DESPRE BOLILE CARE BENEFICIAZĂ DE FITOTERAPIE: DIABETUL ZAHARAT

Sănătatea este starea organismului datorită proceselor fizico-chimice ale vieții desfășurate în mod normal. Pentru menținerea sănătății sunt necesare alimentele – substanțe care introduse în organism contribuie la creșterea celulei, la menținerea ei în stare de funcționare specifică și la furnizarea energiei necesare activității zilnice ( proteinele au rol plastic, iar zaharurile și grasimile, rol energetic ). Când mecanismul fizico-chimic al vieții se dereglează, apare starea anormală – patologică sau boala. Aducerea organismului la starea fiziologica normală se face administrându-se , dupa sfatul medicului, medicamente.

Pentru prevenirea și tratamentul bolilor se utilizează metode și mijloace variate, numite remedii, farmacia fiind cunoscută, în trecut, ca „știinta remediilor”.

Diabetul zaharat este o boală metabolică ce se manifestă prin hiperglicemie (valori crescute ale glicemiei în sânge). Hormonul numit insulină permite celulelor corpului să utilizeze glucoza ca sursă de energie. Când secreția de insulină este insuficientă sau când insulina nu-și îndeplinește rolul în organism, afecțiunea se numește diabet zaharat. Obiceiurile alimentare și factorii genetici sunt responsabili pentru diabet (Mitra A., 2007, Iniyan G., 2010).

OMS recunoaște trei forme principale de diabet zaharat : tipul 1, tipul 2 și gestațional (de sarcină). Cele mai frecvente forme sunt diabetul zaharat tip 1 și diabetul zaharat tip 2. Termenul diabet zaharat tip 1 a înlocuit mai mulți termeni vechi cum ar fi diabet juvenil și diabet insulino-dependent. La fel, termenul diabet zaharat tip 2 a înlocuit denumiri vechi, printre care și diabet insulino-independent (non insulino-dependent).

Diabetul zaharat de tip 1 se caracterizează prin distrugerea celulelor beta pancreatice producătoare de insulină din insulele Langerhans din pancreas, fapt care conduce la un deficit de insulină. Principala cauză este o reacție autoimună mediată de limfocitele T. Diabetul zaharat tip 1 reprezintă aproximativ 10% din cazurile de diabet zaharat din Europa și America de Nord. Majoritatea pacienților prezintă debutul în plină sănătate, frecvent la vârsta copilăriei (deși poate să apară la orice vârstă). Sensibilitatea la insulină este normală mai ales în stadiile incipiente.

Diabetul zaharat de tipul 1 necesită tratamentul cu insulină prin injecție. Suplimentar, este necesară o dietă destul de strictă, cu cântărirea alimentelor la fiecare masă și calculul numărului de carbohidrați, plus autocontrol glicemic (măsurarea glicemiei din deget cel puțin înaintea fiecărei mese).

Deși progresele din ultimii ani sunt remarcabile (pen-uri de insulină tot mai avansate, pompe de insulină, inclusiv wireless, senzori de monitorizare continuă a glicemiei), pancreasul artificial sau un alt remediu al acestei boli întârzie încă să apară.

Diabetul zaharat tip 2 se datorează rezistenței crescute la insulină a țesuturilor, însoțită de scăderea secreției de insulină. Lipsa de răspuns la insulină a țesuturilor se datorează cel mai probabil modificării receptorului pentru insulină de pe membrana celulară. Factorii care pot cauza diabetul tip 2 includ: regimul sedentar de viață și abundența calorică a dietei moderne, fapt concretizat în obezitate sau măcar indici ai masei corporale ridicați, fumatul de tutun, o mărire a nivelului de colesterol, tensiune (presiunea) arterială înaltă.

Tipul 2 este tratat cu medicație orală o lungă perioadă, el necesitând aportul extern de insulină doar din momentul în care tratamentul oral nu mai este eficient în controlul concentrației glucozei sanguine (tipul 2 este caracterizat printr-o insulinemie ridicată (ca efect compensatoriu), fapt care duce, în timp, la epuizarea capacității endogene de secreție; noile medicamente orale care ridică sensibilitatea celulelor la insulină au tendința să protejeze funcția de secreție, în contrast cu cele care dimpotrivă, își bazează acțiunea pe stimularea acesteia).

Studiile clinice pe diferite specii de animale au arătat că printr-o supraveghere atentă a dietei (restricții calorice) se reduce riscul de diabet și boli de inimă. Tratamentul actual pentru diabet zaharat de tip 2 rămâne inadecvată, prevenirea este preferabilă (Mitra A., 2008).

O abordare terapeutică pentru tratarea diabetului de tip 2 este de a reduce hiperglicemia postprandială (este o însușire caracteristică a diabetului zaharat de tip 2 recent instalat și încărcarea cu glucoza care rezultă în urma hiperglicemiei postprandiale poate duce la disfuncția progresivă a celulelor betapancreatice). Medicamente moderne cum ar fi biguanide, sulfonilureele și thiozolidinediones sunt disponibile pentru tratamentul diabetului zaharat. Cu toate acestea, ele au efecte nedorite asociate cu utilizarea lor (Fowler MJ., 2007, Iniyan G., 2010).

Datorită etiopatogenezei diabetului zaharat, efectele secundare nocive ale medicamentelor sintetice, incapacitatea terapiilor moderne existente de a controla toate aspectele patologice ale bolii diabetice, costul enorm al medicamentelor moderne, precum și disponibilitatea scăzută, a avansat terapii din mediul rural pentru multe populațiile din țările în curs de dezvoltare (Tanaka și colab., 1992). Strategii alternative pentru farmacoterapia actuală al diabetului zaharat sunt urgent necesare. Utilizarea plantelor medicinale va fi intensificată de asistența medicală primară în tratamentul diabetului (Udupa, 1987) pentru a face o descoperire a unui nou tratament în diabet zaharat. Experiențele recente dovedesc că remediile naturale sunt relativ non – toxice, sigure și chiar lipsite de efecte secundare grave (Momoin, 1987).

Dr. M. Sue Kirkman de la Indiana University School of Medicine din Indianapolis și colegii săi au analizat rezultatele la 219 pacienți cu diabet zaharat recent instalat care au fost împărțiți în două loturi, unul primind acarboza iar celalalt placebo pentru o perioada de 5 ani sau până când aceștia au dezvoltat hiperglicemie evidentă, definită prin 2 rezultate consecutive ale glicemiei la interval de 3 luni de cel putin 140 mg/dl sau chiar mai mult.
În timp ce acarboza a fost eficienta în reducerea hiperglicemiei postprandiale, acest beneficiu nu s-a regăsit și în încetinirea progresiei afecțiunii. 29% dintre pacienții care au fost tratati cu acarboză au progresat spre hiperglicemie evidentă, un procent care nu a fost cu mult diferit de cel de 34% întâlnit în cazul grupului de control.

Medicamente alternative, în principal medicamentele pe bază de plante sunt disponibile pentru tratamentul diabetului zaharat. Avantajele comune ale medicamentelor din plante sunt eficiența, siguranța și acceptabilitatea (Valiathan MS., 1998).

Plantele medicinale sau produsele naturale acționează întârziind absorbția glucozei prin inhibarea carbohidrat hidrolizarea enzimelor, cum ar fi amilaza pancreatică. Inhibarea acestei enzime de digestie a carbohidraților duce la întârzierea și tergiversarea timpului total de digestie a carbohidraților, având ca rezultat reducerea ratei de absorbție a glucozei și, în consecință, oprește creșterea postprandială a glucozei în plasmă. Mai multe plante medicinale indigene au un potențial ridicat în inhibarea activității enzimei α-amilază (Prashanth D., 2001).

Cele mai importante plante medicinale cu acțiune hipoglicemiantă sunt: afinul, castravetele amar, tecile de fasole, usturoiul, ceapa, semințele de schinduf, cicoarea, dudul, preparatele din ciumărea, salvia și altele. Studii efectuate asupra unei plante din India, Gymnema sylvestre au arătat că aceasta scade necesarul de insulină sau de medicație antidiabetică orală, regenerează celulele secretoare de insulinã și astfel ajută la reechlibrarea metabolismului glucidelor la pacienții cu diabet zaharat (Nădășan V., 2003).

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND IMPORTANȚA FRUCTELOR DE PĂDURE DIN FLORA SPONTANĂ DIN FAMILIA ERICACEAE (VACCINIUM MYRTILLUS ȘI VACCINIUM VITIS-IDAEA) ȘI A PLANTELOR MEDICINALE CULTIVATE DIN FAMILIA  CUCURBITACEAE (MOMORDICA CHARANTIA)

2.1. FRUCTE DE PĂDURE DIN FLORA SPONTANĂ: AFINUL (VACCINIUM MYRTILLUS). CARACTERIZARE FIZICO – CHIMICĂ ȘI FARMACOLOGICĂ.

Fig. 2.1

Afinul (nume științific Vaccinium myrtillus L., denumire populară: afin, afin de munte, afin negru, afene, asine, coacăz, merișor de munte, pomușoară) este un arbust din familia Ericaceae.

Afinul este un arbust înalt de 10-50 cm (figura 2.1). Tulpina este foarte ramificată formând grupuri compacte; verde, glabră, cu muchii ascuție. Frunzele – alterne, ovale, scurt-pețiolate, cu vârf ascuțit și marginile dințate. Florile – solitare, aplecate la subsuoara frunzelor, cu caliciul persistent, corola alb-gălbuie pâna la roz, cu petale unite, globuloasă. Fructele – bace globuloase, zemoase, negre-albăstrui cu numeroase semințe. Înflorește în lunile mai-iunie.

Este răspândit în zona Montană , în pășunile alpine, în rariști și margini de pădure, poieni, pe soluri acide și cu umiditate ridicată. Vegetează la umbră, semiumbră și lumina directă. Afinul este o plantă specifică zonelor muntoase înalte, alcătuind adevărate plantații întinse pe hectare întregi în munții Piatra Craiului, Bucegi, Ceahlău, Șureanu ș.a. Frunzele și părțile aeriene ale acestei plante se culeg înainte de înflorire, când au maximul de putere curativă. Dintre acțiunile afinului, cele mai puternice sunt cele hipoglicemiante, astringente, anti-bacteriene și vermifuge. Această plantă este o speranță în tratarea diabetului (care numai în țara noastră afectează peste 400.000 de oameni), a diferitelor afecțiuni intestinale (care cunosc o agravare în ultimii ani din cauza stresului și alimentației incorecte) și a celor renale (Ilie T și Minoiu M, 2004).

Părțile utilizate ale afinului sunt frunzele – Folim Myrtilli și fructele – Fructus Myrtilli.

În ce privește compoziția chimică, frunzele conțin tanin (10%), acid chinic, ericolina, arbutozid, derivați flavonici (quercetina), tiamina, săruri minerale.

Fructele conțin tanin (5-10%), zahăr invertit (30%), acizi organici, flavonolglicozide, acizi fenolici, triterpene, antociani. Antocianii cresc pe măsura coacerii fructelor, în timp ce taninurile catechice și proantocianidinele descresc (Bojor O., 2003).

Substanțe active importante care se găsesc în fructele, dar mai ales în frunzele de afin: tanin, mirtilină, neomirtilină. Datorită mirtilinei și neomirtilinei, afinul poate fi considerat o sursă excepțională de insulină – insulina vegetală (Mihăescu E., 2008).

Preparatele din frunzele și fructele de afin au acțiune antidiareică, antiseptică, antiemetică, antiinflamatoare, diuretică, ușor coronaro-dilatatoare și hipoglicemiantă, antiaterogenă, de activator al regenerării retinei. Taninurile ajunse în tubul intestinal aglutinează bacteriile și opresc procesele de fermentație. Extractul din frunze de afin scade nivelul de glucoză din sânge și, potrivit unor cercetări mai noi, scade și nivelul trigliceridelor. Diverse studii experimentale au pus în evidență că antocianozidele din afin protejează vasele sanguine, cresc rezistența capilarelor sanguine și au proprietăți antiedematoase. Cercetătorii italieni au descoperit, în cadrul unor experimente pe animale de laborator, că această grupă de substanțe extrase din afin are efecte protectoare în ulcerul gastric indus de stres, medicamente, alcool și chiar față de ulcerul cronic indus de acidul acetic. Afinul are calități antiulceroase promițătoare, datorită stimulării apărării locale a mucoasei stomacului. De asemenea, în ce privește retina, esențială în asigurarea unei vederi normale, substanțele active din afin stimulează regenerarea pigmenților din fotoreceptorii retinieni. În ce priveste recomandările de tratament pe baza de afin, preparatele din aceasta plantă sunt complementare pe cale internă în angina pectorală, retinopatie diabetică, cistită, infecții cu Esterichia coli, prevenirea formării tumorilor, inflamații bucale și faringiene, insuficiență venoasă, hemoroizi, colite spastice, enterocolite de fermentație, afecțiuni vasculare (Nădășan V., 2003).

Poate fi administrat si extern în prevenirea efectelor îmbătrânirii, tonifierea și curățarea tenului gras, varice, dermatită de stază, reducerea hiperpigmentărilor și petelor senile.

În medicina populară, preparatele pe baza de Afin se folosesc pe cale internă în diaree, dizenterie, enterocolite, infecții urinare, uremie, guta, reumatism, hiperglicemie și pe cale externă în micoze, afte, stomatite, faringite (Vasilescu Maria, 2000).

2.2. FRUCTE DE PĂDURE DIN FLORA SPONTANĂ: MERIȘOR (VACCINIUM VITIS IDAEA)

Fig. 2.2.

Merișorul (Vaccinium vitis idaea ) este o plantă medicinală din familia Ericaceae. Denumire populară: merișor de munte; afin, afin roșu, bujor, cimișir, coacăz, coacăz de munte, poranici, smirdar, saschiu, brebenoc, cununiță, pervincă.

Arbust tufos, scund, de 5—30 cm, cu tulpina cilindrică, cu ramificații subțiri. Frunzele sunt eliptice, pieloase și rigide, persistente și în timpul iernii. Florile sunt mici, aproape globuloase, alb-roze. Fructele la maturitate sunt sferice, cu diametrul de cca 0.5 cm, de culoare roșie, cu semințe numeroase, semilunare (Bojor O, 2003).

Crește la altitudine mare, în pajiști alpine sau luminișuri, mai rar în locurile umbrite (molidișuri). Merișorul crește pe soluri schelete, acide puternic, având cerințe mici față de sol. Rezistă și la uscăciune. În România, merișorul crește în zonele înalte ale Munților Carpați, mai ales cele din Transilvania.

Se folosesc frunzele (Folium Vitis idaea). Se taie ramurile care se pun la uscat, apoi se scutură frunzele prin batere. Substanțe active: arbutină, hidrochinonă, tanin, flavonoizi.

Compoziție chimică

Frunzele de Merișor conțin 3,5-8% arbutozid, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metil-arbutozid, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, vitamina C, săruri de magneziu și săruri ale altori acizi organici. Ca derivați flavonici s-au identificat leucoantociani și flavonali glicozidici: leucocianidină, quercetol, cianidină, precum și derivați fenil propanolici (Bojor O, 2003).

Farmacologie

Datorită arbutozidului care se scindează în organism cu formare de hidrochinonă și datorită flavonoizilor, frunzele de Merișor au acțiune diuretică și dezinfectantă renală. Spre deosebire de Strugurii ursului (Araostaphyios uva-ursi), frunzele de Merișor prezintă avantajul că, datorită conținutului mai scăzul în tanin, dozele pot fi mărite. Din cauza hidrochinonei care se formează în organism, nu se vor administra mai mult de 3-4 infuzii pe zi în cantitate de 3%.

Frunzele de Merișor se pot confunda cu cele ale Bujorului de munte sau Smirdarului care crește în aceeași zonă. Frunzele de Bujor de munte (Rhodo-dendron kotschyi) sunt tot pieloase, dar mai înguste spre vârf și către bază, iar pe dos au pete ruginii, nu puncte brune. Frunzele de Bujor de munte sunt toxice.

Acțiune internă: antidiareic mediu, antiseptic și antiinfecțios renal și urinar puternic, antibiotic bun (acționează mai ales asupra stafilococilor), antiinflamator bun, calculolitic foarte puternic (dizolvă pietrele la rinichi) – acționează asupra litiazei urice, fosfatice, mixte și de alte tipuri (NU este confirmată acțiunea sa în litiaza cu oxalați), diuretic puternic, depurativ mediu, astringent și cicatrizant mediu, antigutos bun, antireumatic mediu-slab (Ilie T și Minoiu M, 2004).

Merișorul mai este folosit sub formă de infuzie combinată și, mai ales, sub formă de pulbere în afecțiuni și tulburări cum ar fi: bronșita (mai ales cea însoțită de secreții abundente), febra, tușea umedă și iritativă, hemoragiile diverse (Ilie T și Minoiu M, 2004).

Contraindicații: În insuficiență renală gravă.

2.2. PLANTE MEDICINALE CULTIVATE: CASTRAVETELE AMAR (MOMORDICA CHARANTIA). CARACTERIZARE FIZICO-CHIMICĂ ȘI FARMACOLOGICĂ.

Fig. 2.3.

Momordica Charantia (pepene amar sau tărtăcuță amară) (figura 2.2), este o plantă medicinală care face parte din familia Cucurbitaceae. Este o plantă tropicală, care este cultivată pe scară largă în Asia, India, Africa de Est și America de Sud pentru fructele sale intens amare, care sunt frecvent utilizate în gătit și ca un remediu natural pentru tratarea diabetului zaharat (Bakare R. I. și colab., 2010).

Castravetele amar (Momordica charantia) este o plantă anuală, volubilă, cu cârcei simpli. Rădăcina este reprezentată de un pivot de 4-26 cm, slab ramificată și dezvoltată lateral pe cca 40 cm. Tulpinile sunt rugoase, nervate, fin pubescente, mai ales spre vârf, nodurile pe tulpini sunt neregulate, la 4-25 cm. Frunzele sunt palmat-lobate, verde luminos, de mărime mijlocie, din cauza torsionării tulpinii par a fi așezate de aceeași parte. Florile solitare, suave, mirositoare, monoice, radiar simetrice (actinomorfe), dispuse la subsuoara fiecarei frunze, pe pediceli florali lungi de cca 10 cm și prevăzuți la florile bărbătești, la 1-2 cm de locul de inserție cu câte o frunzulița cordiform-amplexicaulă, la florile female aceasta lipseste sau este rudimentară.

Florile mascule sunt mai mici decât florile femele, care ajung până la 30 mm. Caliciul –gamosepal cu 5 diviziuni adânci este caduc, corola este campanulată (în formă de clopot) și infundibuliformă (în formă de pâlnie), gamopetală cu 5 diviziuni. Florile mascule sunt galbene, cu 5 stamine, cu anterele reunite în 3 fascicule, uniloculare și se deschid spre exterior. Florile femele sunt galben-verzui, cu ovar inferior cu 3 loji, stilul gros, stigmatul 5-lobat. Fructul – baciform (peponida), alungit, fusiform, de culoare verde în primele faze, devine portocaliu la maturitate, prezintă verucozități. Fructul nu se desprinde de pe peduncul după expulzarea semințelor și păstrează corola uscată, se desface de regulă în 3 părți, eliberând semințele. Semințele sunt comprimate, acoperite cu un strat mucilaginos de culoare sângerie, îngreunând uscarea, de mărime 10-20 mm lungime și 8-12 mm lățime.

Este o specie de cultură, în zonele cu climat tropical și subtropical. În tara noastră, a fost aclimatizată în sudul țării cu semințe aduse din Nepal. Este sensibilă la temperaturi scăzute în toate fazele de vegetație, începând de la germinare și pâna la coacerea fructelor.

Părțile utilizate sunt fructele – Fructus Momordicae charantiae.

Fructele se recoltează înainte de faza de maturitate, când sunt de culoare verde. Se desprind cu foarfeca de pe ramuri și se transportă la locul de prelucrare, extract sub formă de publere sau extract fluid. O plantă poate să dea până la 100 de fructe dintre care numai 80% ajung la maturitate.

În ce privește compozitia chimică, conține charantina – un compus sterolic, insulina vegetală – compus polipeptidic care, prin hidroliza, dă peste 17 aminoacizi dintre care 16 au fost identici cu cei din insulina bovină, momordicina – alcaloid, saponozide, rezine, ulei esențial, mucilagii, acid ascorbic, luteolina, carotenoid, licopene.

Frunzele și fructele de Momordica charantia conțin o cantitate considerabilă de carbohidrați, mai mare decât cantitatea prezentă în sămânță (tabelul 2.1). Procentele de umiditate, cenușă totală, grăsime brută și fibră brută sunt, de asemenea, reduse în sămânță.

Tabelul 2.1. Compoziția frunzelor, fructelor și semințelor de Momordica charantia

Sursă: Bakare R. I. și colab., 2010

Cel mai abundent mineral prezent în frunza de Momordica charantia este calciul (Bakare R. I. și colab., 2010). Frunza conține cantități mai mici de sodiu, potasiu, mangan, zinc, magneziu, fier și cupru (tabelul 2.2). Frunzele uscate de Momordica charantia conțin cantități mici de vitamina A, E, C, B12 și acid folic și cantități infime de vitamina B3, B6, A, D și K.

Tabelul 2.2. Compoziția minerală a frunzelor de Momordica charantia

Sursă: Bakare R. I. și colab., 2010

Prezența unor metaboliți secundari, cum ar fi alcaloizi, saponine, taninuri, glicozide cardiace și glicozide din frunza de Momordica charantia poate contribui la creșterea valorii medicinale. Unii dintre acești compuși prezintă activitate hipoglicemică la animale (Akhtar și colab, 1981. Singh, 1986;. Ng și colab, 1986).

Acțiunea farmacologică a castravetelui amar include:

hipoglicemiantă – prin inhibarea glucogenezei;

stimularea celulelor beta ale pancreasului endocrin în producerea de insulină și refacerea funcției pancreatice;

extrahepatică – prin creșterea utilizării glucozei la nivelul ficatului;

cresterea glucozei oxidate prin activarea enzimei gluco-fosfat-dehidrogenaza;

antihelmintică;

hipocolesterolemiantă;

citostatică;

Este o plantă medicinală utilă pentru sănătatea umană și una dintre plantele cele mai promițătoare pentru diabet (Kumar A., 2013).

Preparatele pe bază de castravete amar sunt complementare pe cale internă în hiperglicemie, diabet zaharat, refacerea funcției pancreatice, stimularea ficatului în utilizarea mai bună a glucozei, hipercolesteromie, diverse forme de cancer, exceptând tumori abdominale, eliminarea paraziților intestinali, hemoroizi, icter, mușcături de șerpi veninoși.

Modul de folosire este sub formă de produse standardizate. Se recomandă asocierea extractului de Momordica cu alte plante (Afin, Coacăz, Dud, Cătina-albă) care conțin antociani si carotenoide pentru prevenirea sau încetinirea evoluției retinopatiei diabetice. Cura dureaza 4-6 luni.

Contraindicații: produsele din Momordica sunt interzise femeilor însărcinate.

CAPITOLUL III

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND TEHNOLOGIILE EXTRACTIVE MENAJANTE: BIOTEHNOLOGII EXTRACTIVE ENZIMATICE

În perioada 1981-2006, un total de 30% din noile entități chimice aprobate ca medicamente au fost de sinteză și 23% au fost realizate prin semisinteză (Newman D. J. and Cragg G. M., 2007, Arora R., 2011). Compușii extrași din plantele medicinale pot fi obținuți prin sinteză chimică, dacă stereochimia sau chiralitate compușilor în cauză nu limitează utilizarea metodei. Totuși, compușii din plante medicinale sunt adesea structure complexe, care face sinteza lor chimică dificilă sau foarte scumă. În plus, în multe cazuri, sinteza ar necesita utilizarea solvenților duri care ar putea duce în final la randamente scăzute de produs (Arora R., 2011).

Progresele recente au condus la generarea de noi cunoștințe și o mai bună înțelegere a mecanismelor genetice și biochimice complexe implicate în biosinteza metaboliților secundari din plante. O multitudine de gene implicate în sinteza metaboliților secundari au fost izolate și o cascadă de trepte de căi metabolice au fost delimitate (Arora R., 2011).

Biotehnologia este o știință integrată care utilizează cunoștințe din biochimie, microbiologie și din inginerie genetică. În industria alimentară și farmaceutică rolul biotehnologiei este covârșitor deoarece materiile prime sunt produse biologice și prin urmare, conservarea lor până la consum în stare prospătă (în cazul fructelor și legumelor) sau până la procesare implică controlul activității enzimelor proprii țesuturilor vegetale sau a celor elaborate de contaminare (Banu C. și colab., 2000).

Biotehnologia producerii preparatelor enzimatice se bazează pe principiul cultivării micoorganismelor în instalații industriale speciale, asigurându-se producătorilor condiții optime de creștere, dezvoltare și biosinteză a metaboliților doriți (Mencinicopschi Gh. și colab., vol. I 2008).

Enzimele sunt biocatalizatori organici, coloidali, specifici aparținând prin natura lor chimică proteinelor sau proteidelor (Mencinicopschi Gh. și colab., vol. I, 2008).

Enzimele sunt biocatalizatori cu moleculă foarte complexă elaborați de celula vie și sunt caracterizate prin specificitatea lor în raport cu substratul – moleculele asupra cărora acționează – prin comportarea lor ca acceleratori ai unor reacții chimice, implicând formarea sau desfacerea unei anumite legături covalente din structura substratului lor. După ce desăvârșesc reacția, enzimele se eliberează pentru a reacționa cu o nouă moleculă de substrat (Popa A. și colab., 2007).

Enzimele pot să fie fie proteine simple, fie proteine conjugate, adică enzima activă (holoenzima) este formată din două componente care sunt inactive atunci când sunt separate (apoenzima – proteina care determină specificitatea reacției enzimei și coenzima – un compus termostabil organic sau anorganic) (Popa A. și colab., 2007).

Biotehnologiile s-au dezvoltat impresionant prin folosirea enzimelor exogene și a culturilor starter. Preparatele enzimatice de origine microbiană pot accelera procesele biochimice, pot perfecționa procesele de producție, îmbunătățesc calitatea produselor obținute și pot mări gradul de difersificare a produselor (Banu C. și colab., 2000).

Soluțiile extractive fitoterapeutice sunt preparate farmaceutice obținute prin extracția produselor vegetale cu diferiți solvenți, urmată de evaporarea totală sau partială a solventului și concentrarea soluției extractive, până la concentrația sau consistența indicate: fluidă, moale (max.20 substanțe volatile) sau uscată (max.5% substanțe volatile) (Farmacopeea Română ed. X, 1993).

În principal, în procesul de extracție se ține seama de natura și compoziția chimică a produsului vegetal, natura și proprietățile solventului și de metoda de extracție aplicată care se alege în funcție de solubilitatea și stabilitatea la căldură a principiilor active. Ca materii prime, la obținerea soluțiilor extractive se utilizează produse vegetale, solvenți și uneori substanțe auxiliare: modificatori de pH, conservanți,solubilizanți (substanțe tensioactive și cosolvenți) (Vicaș L. Grațiela, 2006).

Extracția, implică separarea porțiunilor active terapeutic de țesuturi vegetale din componentele inactive sau inerte utilizând solvenți selectivi în procedurile standard de extracție. Produsele astfel obținute din plante sunt lichide relativ impure, semisolide sau pulberi destinate numai pentru uz oral sau extern. Acestea includ clase de preparate cunoscute sub numele de decocturi, infuzii, tincturi, în formă de pilulă (semisolide) extracte și extracte sub formă de praf (Handa S.S și colab., 2008).

Obținerea extractelor din materialul vegetal presupune folosirea unor tehnologii și tehnici de extracție intensive, prin care să se obțină extracte bogate în principii active. Este știut că pe lângă principiile bioactive (fitocomplex), plantele (inclusiv cele medicinale) mai conțin substanțe secundare, substanțe inerte (balast) si substanțe care realizează structura scheletică a materiei vegetale. Din punct de vedere științific, respectiv farmacologic, substanțele secundare au rol în potențarea efectului terapeutic al principiilor active, iar substanțele inerte împiedică procesul de extracție al principiilor active. Substanțele care realizează structura scheletică a materiei vegetale se vor înlătura prin procesul de filtrare (Lazurcă, D., 2013).

Pentru separarea principiilor active de cele inerte se va ține cont de o serie de factori deosebit de importanți, pentru desfășurarea în condiții optime a procesului de extracție: natura produsului vegetal (umiditate, gradul de mărunțire, gradul de umectare), solvenții utilizați pentru extracție (natura solventului, raportul produs vegetal-solvent, pH-ul mediului, agitarea, durata de extracție și temperatura) (Gruia R., Lazurcă D., 2014).

Soluțiile extractive apoase, macerate, infuzii sau decocturi se folosesc ca vehicule la prepararea suplimentelor sau medicamentelor lichide..

Extractele uscate se obțin din soluții extractive preparate prin macerare, macerare repetată sau percolare, concentrarea acestora și în final uscarea. Soluțiile extractive apoase se prepară dintr-o singură specie de plante medicinale sau amestecuri din mai multe specii, folosind apa ca solvent de extracție (pH neutru) sau alcoolul etilic. Pentru a crește randamentul extracției acesta trebuie făcut la temperatură înaltă (infuzie sau decoct) în cazul apei folosită ca și solvent. Extracțiile de substanțe active din plante la temperaturi sau presiuni foarte ridicate sunt agresive și bună parte a substanțelor valoroase se pierd în timpul proceselor de extracție. Pentru ca extracția să se desfășoare în condiții cât mai menajante cu recuperarea în soluția extractivă a unei cantități mari de substanțe active termolabile se utilizează enzimele de extracție sau macerație care sunt active la temperaturi între 10 – 40 grade C. Aceste enzime pectolitice sunt derivate din Aspergillus niger și/sau Trichoderma longibrachiatum și sunt comercializate ca și preparate de sine stătătoare foarte stabile și fără efecte secundare.

Extractele se folosesc în suplimente alimentare lichide (siropuri, soluții) iar cele uscate în pulberi sau alte forme farmaceutice solide (capsule, comprimate). Pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare și care sunt folosite ca atare sau divizate în doze unitare” (Farmacopeea Română, ediția X).

3.1. EXTRACTUL APOS CU ENZIME DE EXTRACȚIE (MACERAȚIE) DIN MATERIAL VEGETAL USCAT

Pentru a putea fi utilizate pe toata perioada anului plantele medicinale se păstrează uscate. Prin uscare celulele vegetale mor, conținutul celular suferă modificări prin uscare. Membranele celulare endoplasmatice și ectoplasmatice se distrug, ceea ce face să dispară fenomenul de osmoză în extracție. Conținutul celular protoplasmatic se dezorganizează, iar coloizii celulei moarte mai păstrează doar capacitatea de îmbibare. Conținutul celular, deși hidrofil nu se dizolvă și nu se amestecă cu solvenții folosiți la extracție (apă, alcool), constituind deci o fază nemiscibilă cu solventul de extracție.

Produsele vegetale al căror conținut în principii active poate fi afectat prin uscare sunt:

• produse vegetale cu uleiuri volatile: pierd parțial principiile active prin volatilizare, oxidare și polimerizare; prin autooxidare se formeaz ă acizi rezinici ;

• produse vegetale cu glicozide (cardiotonice): procesele enzimatice conduc la degradări-inactivări importante (frunze de Digitala, Convalaria, Scilla);

• produse cu saponine : suferă inactivare;

• produse cu vitamine (ex. acid ascorbic): pierdere la păstrare îndelungată;

• produse cu taninuri: se oxidează la flobafene, de regulă insolubile;

• la Melilotus, principiul activ este reprezentat de cumarine, care se formează în timp;

• scoarța de Frangula: glicozide antrachinonice – se formează prin oxidare;

• produse vegetale cu pectine insolubile (protopectine) la încălzire trec în pectine solubile.

Pentru a înlătura acest neajuns și pentru a ușura eliberarea de substanță activă în solvent se pot utiliza enzimele de extracție (macerație) care sparg peretele celular și ajută la eliberarea taninurilor, antocianilor, etc.

Macerarea constă în descompunerea parțială a lamelelor mijlocii din plante, cu compoziție preponderent pectinică, formându-se astfel suspensii monocelulare, celulele ca atare ramânând intacte (Mencinicopschi și colab.,, vol. II, 2008).

Pentru macerare se folosesc preparate enzimatice ce conțin endopoligalacturonaze și endo-pectinliaze, procesul continuând până la liza celulară. Prin folosirea enzimelor de macerare se obțin suspensii de cellule slab sensibile față de oxidare și care conțin toate substanțele cu valoare fiziologic-nutritivă ale materiei prime (deoarece se mențin intact celulele individuale) (Mencinicopschi și colab.,, vol. II, 2008).

3.2. EXTRACTUL APOS CU ENZIME DE EXTRACTIE (MACERAȚIE) DIN MATERIAL VEGETAL PROASPĂT SAU CONGELAT (FRUCTE)

Extracția produselor vegetale proaspete se practică mai ales în cazul fructelor de pădure. Acestea fie sunt procesate imediat după cules sau sunt congelate ( -25 grade C). În acest caz membranele biologice sunt intacte și funcționează ca și membrane semipermeabile, permitând fenomenul de difuzie și osmoză. În acest caz se realizează un echilibru de o parte și de alta a membranei, concentrația substanței în interiorul celulei, devine egală cu cea din exteriorul ei. Cantitatea de principii active extrase este proporțională cu cantiatatea existentă în produsul vegetal și cu volumul solventului de extracție.

Randamentul crește la produse bogate în principiu activ și prin folosirea unor cantități mai mari de solvent. Randamentul scade pe măsura epuizării produsului vegetal.

Totuși pentru a accelera viteza de extracție și pentru a crește calitatea produsului final rezultat în urma extracției trebuie utilizate enzime de macerație.

Compusii fenolici din fructe sunt importanti pentru calitatea , culoarea și aroma sucurilor și extractelor din fructe de pădure. Enzimele îmbunătățesc intensitatea culorii și extracția polifenolilor. Enzimele din categoria hidrolazelor sunt prezente în mod natural în fructe, dar la un nivel de activitate foarte scăzut. Preparatele enzimatice cu enzime pectolitice ajută la extracția rapidă și mai avansată a polifenolilor din fructele de pădure.

3.2.1. Viscozyme ® L pentru prelucrarea fructelor

Viscozyme L este utilizat în procesarea legumelor si fructelor pentru a facilita extragerea de componente vegetale valoroase printru-un procedeu menajant fără a se pierde în timpul extrației multe substanțe nutritive valoroase.

Beneficii:

Îmbunătătirea extracției componentelor valoroase și sănătoase: Enzimele sunt utilizate pentru penetrarea perețiilor celulelor și pentru a facilita și crește extracția de componente valoroase și sănătoase din componentele plantelor organice, cum ar fi culoarea, antociane, taninuri, antioxidanti, licopen, sau caroten, în conditii de procesare blânde.

b) Performanța de procesare îmbunătățită: Lipsa unui nivel semnificativ de amilază și lipază în Viscozyme L înseamnă că componentele sănătoase ale materialului vegetal organic nu vor fi afectate în timpul procesului de extracție.

c) Reducerea costurilor: Capacitatea Viscozyme L să funcționeze la o temperatură scăzută va reduce energia necesară în procesul de extracție.

d) Tescovină redusă: Performanța superioară de extractie cu Viscozyme L conduce la o cantitate redusă de tescovină în terciuri de fructe . Eliminarea tescovinei este deseori costisitoare și problematică. Reducerea tescovinei este, prin urmare un beneficiu substanțial.

Produsul Viscozyme L este un complex multi-enzimatic cu o activitate pectolitică puternică și o gamă largă de carbohidraze, inclusiv arabanase, celulaza, beta – glucanază, hemicelulază și xilanază. Enzima are de asemenea activitate împotriva substanțelor ramificate asemănătoare pectinei ce se găsesc în fructe și legume. Viscozyme L este produs dintr-o tulpină selectată de Aspergillus aculeatus. Cu acest tip de formulare a enzimei, Viscozyme L contribuie la creșterea randamentului de extracție pentru uleiul din semințe de cânepă (Latif, S. și Anwar, F., 2009) . Ea sporește conținutul total de carotenoide din flori de gălbenele (Barzana, E. și colab., 2002). Enzima asistată de extracția cu solvent contribuie la creșterea producției de ulei de soia din semințe cu mai mult de 8-10% și până la 4% la obținerea uleiului de floarea-soarelui. În extracția uleiului de canola, randamentul uleiului poate crește cu utilizarea carbohidrazei, în timp ce timpul de extracție a fost semnificativ redusă (Dominguez H. și colab., 1993, Dominguez H. și colab., 1995).

Capacitatea Viscozyme L de a elibera materiale legate și a dezintegra polizaharide care nu conțin amidon poate fi folosită pentru a îmbunătăti disponibilitatea de amidon în fermentatie și de a reduce, în general, vâscozitatea și, prin urmare de a obține îmbunătățirea randamentului. Extracția materialului din țesuturi vegetale și fructe și procesarea fructelor și a materiilor vegetale (rădăcini, plante, seminte, recuperarea diferitelor resturi rezultate din prelucrarea la presă) pot fi îmbunătătite prin pretratarea materialului vegetal cu Viscozyme L, fie înainte de prelucrarea convențională sau ca parte a unui proces de extracție pe bază de enzime. Capacitatea Viscozyme L de a funcționa la o temperatură scăzută va reduce energia necesară pentru extracție și degradarea termică a materialului dorit. În plus, absența unor niveluri semnificative de activitate a amilazei și lipazei în Viscozyme L înseamnă că componentele majore de material vegetal nu vor fi afectate în timpul procesului de extracție.

3.2.2. Tratarea terciului și a sucului fructelor de pădure

Utilizarea enzimelor în tratarea marcului de fructe și a sucului este o practică comună, atunci când se procesează fructe de pădure . Unele fructe de pădure au un conținut foarte ridicat de pectină, în timp ce altele au valoarea pH-ului foarte mică. În ambele cazuri, sunt necesare enzime pentru a obține un randament ridicat din această materie primă destul de costisitoare. Pe lângă degradarea pectinei pentru o mai bună separare a sucului din terciuri, trebuie utilizate enzime speciale pentru extragerea optimă de culoare.

Beneficii: Pectinele sunt localizate în principal în lamelele de mijloc ale țesutului celular și în peretele primar al celulelor . Datorită dimensiunii moleculelor de pectină și proprietătile lor coloidale, pectinele au o capacitate mare de legare a apei. Vâscozitatea mare care rezultă, a terciului sau marcului, face dificilă, dacă nu imposibilă, procesarea fructelor fără tratarea terciului și a sucului folosind preparate speciale de enzime pectolitice.

Acțiunea enzimelor pectolitice asupra celor două componente ale pulpei este diferită. Acțiunea asupra fazei lichide (sucului) – se manifestă prin reducerea vâscozității, prin solubilizarea pectinelor din suc. Iar, acțiunea asupra fazei solide – se manifestă prin scăderea cantității de pectină insolubilă, prin distrugerea structurii de gel, se ajunge la creșterea permeabilității acestui strat, care eliberează suc. Tot din partea solidă, nehidratabilă, se eliberează componentele de aromă și culoare (Banu C., 2000, Tapre, A. R , 2014, Hayrunnisa N, 2011).

Aceste tratamente includ:

Reducerea rapidă și eficientă a vâscozitătii din terci;

Excelenta separare solid / lichid pe toate sistemele și randament ridicat de suc;

Extracție de culoare extrem de eficientă și culorare stabilă în sucuri și concentrate;

Nici o activitate secundară nedorită în scopul de a garanta stabilitatea culorii (Sandulachi E., 2012).

Novozymes Pectinex® BE XXL este foarte potrivită pentru prelucrarea fructelor, deoarece descompune pectina solubilă foarte repede. Stabilitatea excelentă la căldură permite produsului să lucreze în intervalul optim de temperatură pentru extracția culorii (55-60 ° C ) și obținerii descompunerii rapide a pectinelor, asigurându-se astfel culoare și stabilitatea (http://www.novozymes.com).

Pectinex BE XXL are o stabilitate excelentă a temperaturii pe un domeniu larg de pH, ceea ce îl face potrivit pentru toate tipurile de fructe de pădure. Pectinex BE XXL are cel mai bun raport preț / performanță. Pectinex Ultra Color oferă performante similare cu Pectinex FI XXL în termeni de randament ai sucului și extracției de culoare.

Pectinex Ultra Color este potrivit pentru producerea de alimente organice. Intervalul de temperatură pentru aplicații cu fructe ale acestui produs este 15-60 ° C . Pectinex Ultra Color oferă o stabilitate îmbunătătită la valori scăzute ale pH-ului, după cum pot fi găsite în unele fructe, dar si în rodii.

Folosire: Pentru toate aplicațiile, enzima este diluată în raport de 1: 5-1: 10 cu apă rece de la robinet de calitate potabilă. Enzima poate fi adăugata în turboextractor .

3.2.3. Rapidase SMART

Rapidase SMART este o pectinază puternică pentru extragerea sucului din fructe cu presă. Rapidase SMART este o pectinază lichidă din Aspergillus niger auto-clonat.

Rapidase SMART este o nouă generatie de pectinaze, special dezvoltate pentru tratarea terciului și extragerea optimă a sucului. Această nouă combinație de pectinaze crește randamentul și capacitatea echipamentului, cu degradarea rapidă a pectinei solubile, ducând la vâscozitate mică a terciului, mai mare volum de suc și presare mai eficientă. Rapidase SMART conține un echilibru corect de pectinaze specifice necesare pentru extragerea sucului din fructe.

Rapidase SMART este ușor de utilizat. Trebuie adăugat în timpul strivirii fructelor cu o pompă dozatoare. Înainte de utilizare, pentru a asigura o amestecare adecvată, ar trebui să fie diluat în 10 până la 20 de ori volumul său de apă (http://www.products/enzymes/fruit-vegetable-processing/rapidase.html).

Activă la: 10 la 50 ° C – pH 3.0-4.5

3.3. INSTALAȚII PENTRU OBȚINEREA EXTRACTELOR FLUIDE ȘI SUB FORMĂ DE PULBERI

Extracția principiilor active din plantele medicinale și din fructele de pădure se poate realiza prin mai multe procedee: discontinue și continue. Ca procedee discontinue se utilizează percolarea, macerarea, decocția, extracția asistată de microunde, extracția cu fluid supercritic. La procedee continue se poate face extracția continuă cu solvenți organici, percolare continuă și extracția Soxhlet (Păun Gabriela și colab., 2011).

Primele două faze de extracție propriu-zisă se realizează de cele mai multe ori în același aparat, pe când faza de recuperare necesită instalații separate.

În funcție de starea în care se prezintă materia primă, avem două tipuri de extracții:

extracția solid-lichid, în care schimbul de substanță are loc între o fază solidă, materia primă, și faza lichidă, solventul de extracție;

extracția lichid-lichid, în care schimbul de substanță are loc între două faze lichide, soluția și solventul (Mărculescu Angela și colab., 2013).

Extracția prin macerare se aplică în cazul principiilor active ușor solubile la rece și termolabile. Macerarea se poate realiza la rece (extragerea principiilor active din plante în solvent la temperature camerei (17-22°C) sau la cald se realizează cu solventul încălzit la 40-60°C, în general la o temperatură inferioară aceleia la care solventul fierbe, astfel încât, principiile active pot trece în soluție încet, fără a fi degradate de temperatura prea înaltă sau de încălzirea bruscă; extragerea principiilor din plante prin aceasta metodă este foarte eficientă în cazul vegetalelor fără principii volatile valoroase, dar cu alti compuși bioactivi; metoda se utilizează și pentru obținerea uleiurilor, alifiilor și unguentelor din plante (Păun Gabriela și colab., 2011).

În funcție de procedeul de realizare se poate face macerare simplă, dublă sau repetată. Macerarea simplă are un randament scăzut. Macerarea dublă se realizează prin amestecarea produsului extras mai întâi cu 1/2-2/3 din cantitatea totală de solvent, după care lichidul se separă și reziduul se presează. Acesta se pune în contact cu restul de solvent, obținându-se astfel o nouă cantitate de soluție extractivă. Cele două lichide extractive se vor reuni și se filtrează după un repaus de 24 de ore. În cazul macerării repetate, produsul vegetal mărunțit în prealabil se trateaza succesiv cu volume de solvent menținându-se în vase închise tot timpul. Soluțiile se vor separa, produsul vegetal se va presa și se va pune în contact cu porțiunile următoare de solvent, până la epuizarea volumului total de lichid extractiv, iar porțiunile obținute se amestecă (Mărculescu Angela și colab., 2013, Păun Gabriela și colab., 2011).

Extracția prin percolare este procesul prin care se extrag principiile active din plante, la rece, folosind solvent în contracurent (fig.3.1).

Percolatorul funcționează la presiunea de 3 105 Pa, în două faze, fiind prevăzut cu două compartimente pentru introducerea șarjelor de plante (de 2,4.10-2 m3 , respectiv 1,2.10-2 m3 ), putând funcționa alternativ cu oricare dintre acestea, funcție de cantitatea de plante ce trebuie procesată. Ciclul de extracție alternează, o fază dinamică obținută printr-o presiune programată cu o fază statică pentru transferul extractului în solvent. Întregul proces de extracție se desfășoară automat, parametrii acestuia fiind prescriși, controlați și afișați de un automat programabil cu display. Procesul care are loc se desfășoară astfel: înainte ca solventul să devină saturat în principiile active extrase, el este deplasat de un alt strat de solvent în care produsul vegetal suferă o macerare de scurtă durată și cedează încă o parte din principiile active. Acest fenomen este continuu, fiecare porțiune de solvent adăugat venind în contact cu produsul vegetal până la epuizarea completă a acestuia (Ștefanov C., Vlăduț V. și alții 2011, Danciu A. și colab., 2011).

Fig. 3.1. Percolator

Mult mai folosită este extracția continuă în aparatură specială (extractoare Soxhlet) în care solventul proaspăt este furnizat prin fierberea extractului. Aceasta metodă se bazează pe o diferență mare dintre punctele de fierbere ale solventului si cele ale analitilor extrasi. Pe baza acestei proprietati extrasul este adus la temperatura de fierbere a solventului, care va condensa intr-un refrigerent si va reveni in cartusul care conyine proba de extras. Prin realizarea mai multor cicluri de extractie, randamentul procesului poate fi controlat astfel incat randamentul de extractie sa fie maxim (Atta-ur-Rahman, 1999).

Extractorul Soxhlet se compune dintr-un balon, un corp de extrație și un refrigerent ascendent, legate între ele (fig.3.2). Materialul solid, mărunțit în prealabil pentru ca solventul să vină în contact cu o suprafață cât mai mare, se așează în spațiul de extracție, fie introdus într-un cartuș special de hârtie de filtru, fie pus direct în spatiul de extracție prevăzut cu un fund de sticlă poroasă. Faza extractoare (solventul) din balonul de fierbere distilă printr-un tub lateral, prevăzut eventual cu o izolație termică, iar vaporii condensați în refrigerentul de reflux picură peste materialul din cartuș. Când spațiul de extracție se umple până la înălțimea stratului de preaplin, soluția cu extract trece prin sifonare în balonul de fierbere și procesul se repetă. Uneori sunt suficiente cateva ore pentru extracția completă, însă la substanțele care trec mai greu în soluție sunt necesare chiar câteva zile.

Soluția obținută este mutată din extractor și pompată în evaporator pentru a fi concentrată la o temperatură cât mai scăzută posibil. Principalul dezavantaj al extracției cu solvenți este acela al contaminării probei cu solvent sau al impurităților din solvent, care trebuie să fie eliminate complet. Două inconveniente principale pot interveni în cadrul tehnicii de extracție Soxhlet:

Extractul este expus pe tot parcursul procesului la temperatura de fierbere a solventului, care dacă este foarte ridicată, poate afecta unii analiți din probă, labili din punct de vedere termic.

Concentrația mică în final datorită cantității mari de solvent utilizată; o parte din solvent ar putea fi înlăturată prin antrenare cu un curent de gaz inert, dar acesta poate antrena pe lângă solvent și o parte din analiții extrași în el. Utilizarea de solventi cu puncte de fierbere foarte joase poate inlatura aceste doua inconveniente (Păun Gabriela și colab., 2011).

Extracția Soxhlet este avantajoasă datorită faptului că:

nu mai necesită filtrare;

este un process continuu;

consumul de solvent este mic decît în cazul macerării;

extractoarele pot fi configurate să funcționeze nesupravegheat.

Ca dezavantaj al folosirii extractoarelor Soxhlet este timpul îndelungat de extracție (24-48 ore) și necesitatea folosirii procesului de evaporare asupra extractului obținut pentru purificare și îndepărtarea compușilor secundari.

Fig. 3.2. Extractor Soxhlet

Extracția asistată de microunde

Extracția asistată de microunde (MAE) este o tehnică relativ recentă, care utilizează energia microundelor pentru a încălzi solventul și proba în vederea creșterii ratei transferului de masă dintre substanțele dizolvate din matricea probei și solvent, contribuind la trecerea mai usoara a acestora în solvent (Manish Devgun și colab., 2010).

Avantajul acestei tehnici față de metodele conventionale de extracție constă în timpul redus de extracție, în condițiile folosirii unui consum redus de energie si solvent și cu o eficiență de extracție ridicată (Fulzele D. P. and Satdive R. K., 2005, Păun Gabriela și colab., 2011).

Solvenții polari, precum acetona, metanolul, sau diclormetanul se încălzesc rapid sub influenta microundelor, iar hexanul, benzenul sau toluenul nu pot fi încălziți prin acțiunea microundelor pentru că nu au moment de dipol nu absorb radiația de microunde.

Componentele de bază ale unui sistem MAE cuprind:

generatorul de microunde (magnetron),

un element de direcționare a microundelor,

o cavitate rezonantă,

o sursa de alimentare cu curent electric.

Această procedura se poate aplica la presiune atmosferică și la punctul de fierbere al solventului (în sistem deschis când pierderea de solvent se evită prin condensarea vaporilor și revenirea lor în extractor), sau la presiune ridicată (în sistem închis, când presiunea din sistem crește în timpul extracției).

Extractia asistata de ultrasunete (UAE) este una dintre cele mai importante tehnici folosite pentru extracția compușilor valoroși din materialele vegetale (Vilkhu K., 2008).

Aparatul cu ultrasunete este mai ieftin și este mai usor de manipulat (Chen, L și colab., 2008).

Undele ultrasonice sunt folosite pentru extracția compușilor activi din diferite plante, cum ar fi: saponinele, steroizii și triterpenele din Chresta spp., care se obtin de trei ori mai rapid prin aceasta metoda decat prin metodele conventionale de extractie (Schinor E. C. și colab., 2004).

Metoda implică utilizarea de ultrasunete, cu frecvente variind de la 20 kHz la 2000 kHz, aceastea crescând permeabilitatea pereților celulari și producând liza celulelor, favorizând astfel extracția de compuși biologic activi.

Extracția asistată de ultrasunete permite solventului să pătrundă prin pereții celulari, iar bulele produse de cavitația acustică favorizează ruperea peretelui celular și eliberarea compușilor activi, determinând astfel creșterea randamentului de extracție (Wu J. Y. și colab., 2001, Toma M. și colab., 2001, Păun Gabriela și colab., 2011). Prin urmare UAE are eficienta ridicată, deși necesită energie scăzută, cantități mici de solvent și perioade scurte de timp pentru desfășurarea procesului de extracție.

Extracția substanțelor biologic active cu lichide supercritice

În practică, mai mult de 90% din extracțiile cu fluide supercritice sunt efectuate cu CO2 din mai multe motive practice: lichidele supercritice (ex.CO2) – solvenți ideali – au masă volumică ca lichidele, vâscozitate și coeficient de difuziune apropiat gazelor, produs natural, netoxic, preț convenabil, parametri critici buni (320C și 73 bar) separare rapidă – aproape spontană randament maxim solventul (CO2) se recirculă refolosindu-se extracție selectivă cu mare reproductibilitate și eficacitate calitate superioară ulei (componenții nu suferă degradări termice sau oxidative) prin reglarea parametrilor de lucru (presiune, temperatură) se pot extrage orice principii active.

Extracția în fluide supercritice (SFE – „supercritical fluid extraction”) este o variantă a extracției solid-lichid, în care solventul de extracție este înlocuit cu un fluid supercritic. SFE este o metodă relativ nouă de prelucrare a probelor solide și semisolide, care ulterior a devenit o tehnică cuplată on-line cu cromatografia de fluide în stare supercritică (SFC – „supercritical fluid chromatography”). Aceasta oferă analistului multe avantaje în comparație cu alte tehnici analitice de prelucrare a probelor, cum ar fi distilarea, sau extracția cu solvenți. Proprietatea cea mai importantă a fluidelor supercritice în procesele de extracție este dată de capacitatea de ajustare a puterii de solubilizare prin parametrii fizici – temperatură și presiune, astfel încât un fluid în stare supercritică să aibă posibilitatea de a extrage un grup de analiți de polarități și dimensiuni moleculare, mai mult sau mai puțin restrânse. Coeficienții de difuzie solut – fluid sunt mult mai mari pentru fluide supercritice decât pentru sisteme lichid-lichid, facilitând astfel o viteză mare de extracție pentru o varietate mare de matrici complexe de analizat (Gavrilă L., 2007-2008).

Fig. 3.3. Sisteme de extracție cu fluide supercritice din materiale solide

În prezent sunt folosite tehnologii avansate pentru evaporarea conținutului de apă din extracte de plante în mediu controlat (la temperaturi scăzute sau ridicate), cu scopul de a păstra intacte componentele fitochimice bioactive și proteinele (Desobry et al. 1997; Hottot et al., 2004; Zhao et al., 2013; Zhang, et al. 2010). Atomizarea este tehnologia cea mai folosită în industria alimentară și farmaceutică. Tehnologia funcționează în proces continuu, temperatura de uscare și prelucrarea produsului trebuie să rămână constantă, fiind posibile ajustări de parametri pe perioada uscării (Masters, 1991; De Souza et al. 2009). Uscarea în pat fluidizat este o metodă protectoare, utilizând aerul cald care intră în contact cu produsul de jos în sus, uscând, aglomerând sau concentrând diferite produse (Grace et al., 2008), la o temperatură scazută (max. 800C), putându-se folosi și la extracte alcoolice. Acest proces este ușor de controlat și este foarte ușor să trecem de la studiu de laborator la producție. Produsul obținut este sub forma unei pudre fine, care trebuie manipulată cu grijă, pentru că poate să producă explozii urmate de distrugeri sau răniri (Araruna et al., 2013). Uscătorul în pat fluidizat se folosește în industria alimentară pentru a usca și acoperii diferite produse alimentare, dar se regăsește și în industria farmaceutică (Desobry et al., 1997; Jaros and Pabis, 2006).

Uscătorul prin aerosolizare (nebulizator, atomizor, spray dryer) asigură o suprafață mare pentru transferul de căldură și masa prin aerosolizarea lichidului în mici picături. Acestea sunt împrăștiate într-un curent de aer cald, astfel încât fiecare picătură se usucă într-o particulă solidă. Există mai multe forme de uscătoare prin aerosolizare (Leucuța S.E., 2001).

PARTEA II

CERCETĂRI PERSONALE

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI, SCOPUL ȘI OBIECTIVELE URMĂRITE

Cu toate progresele făcute în domeniul chimiei de sinteză și semisinteză, plantele rămân totuși o sursă importantă de substanțe cu potențial terapeutic. Cercetările actuale sunt îndreptate spre descoperirea de noi alternative terapeutice față de medicația clasică, cu siguranță și eficacitate crescute, precum și cu efecte secundare mai puține.

Dezechilibrele nutriționale reprezintă o problemă de sănătate tot mai răspândită în cadrul populației. Diabetul se manifestă printr-o toleranță scăzută la nivelul glucozei sanguine, iar suplimentele naturale reprezintă o alternativă la medicația alopată. Scopul cercetării l-a reprezentat obținerea unor produse din Momordica charantia (fructe), Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) și Vaccinium vitis idaea (fructe și frunze) printr-un proces extractiv enzimatic în turboextractor. S-a determinat compoziția fizico-chimică, antioxidantă și activitatea hipoglicemică a extractelor uscate prin pulverizare. Activitatea biologică a fost evaluată prin activitatea antioxidantă totală, activitatea de eliminare a DPPH și puterea de reducătoare. și s-au determinat valori ale EC50 de aproximativ 1 mg/mL.

Cercetările au fost finanțate prin intermediul programului doctoral din cadrul USAMV București, România. Analiza cromatografică a fost realizată în cadrul Departamentului de Analize Fizico-Chimice si Controlul Calitatii, sub coordonarea dr. chim Sultana Niță și finanțată de către SC Hypericum SRL.

Scopul principal al lucrării de doctorat a fost realizarea de noi produse fitoterapeutice originale din plante medicinale și fructe de pădure cu ajutorul unor procese tehnologice și tehnologii de extracție și formulare protective.

În acest scop s-au obținut produse din Momordica charantia (fructe), Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) Vaccinium vitis idaea (fructe și frunze) printr-un proces extractiv enzimatic în turboextractor.

Produsele obținute sunt:

Momordica capsule (extract uscat din castravete amar Momordica charantia);

Momyrtidiab 500ml (extract apos din castravete amar Momordica charantia și afin de pădure Vaccinium myrtillus);

Momyrtiadib capsule (extract uscat din afin de pădure Vaccinium myrtillus castravete amar Momordica charantia);

Pentru atingerea acestui scopului principal al lucrării s-au conturat următoarele obiective:

Analiza fitochimică, antioxidantă și hipoglicemică a unui proces extractiv enzimatic în turboextractor;

Demonstrarea unei relații între compoziția chimică (componenta biologic activă) și potențialul antioxidant și hipoglicemic al extractelor din Momordica charantia (fructe), Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) Vaccinium vitis idaea (fructe și frunze), prin metode in vitro;

Dezvoltarea a 2 instalații concepție proprie – turboextractorul și infuzorul pentru a îmbunătății calitatea extractelor fluide sau uscate;

Caracterizarea profilului metabolic prin cromatografie de lichide de ȋnaltă performanță (HPLC);

CAPITOLUL IV

MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU

4.1. PREZENTAREA MATERIALULUI VEGETAL LUAT ÎN LUCRU

4.1.1. Prezentare generală

Materiile prime utilizate pentru dezvoltarea noilor produse pe bază de plante medicinale și fructe de pădure sunt: afin (Vaccinium myrtillus) frunze și fructe, castravetele amar (Momordica charantia), merișor (Vaccinium vitis idaea) fructe și frunze. Materiile prime au fost obținute direct din natură, produse cu certificat ecologic.

Castravetele amar (Momordica charantia) proaspăt recoltat, lungime maximă 10-15 cm în stare crudă, atunci când este prezentă o cantitate maximă de substanțe amare. Castravetele este uscat în uscător.

Afinele și merișorul de pădure (fructe) se recoltează proaspete atunci când sunt foarte bine coapte. Frunzele se recoltează primavara atunci când sunt foarte tinere înainte de a intra pe rod. Fructele se folosesc în stare crudă sau congelată la -250C, iar frunzele numai uscate natural.

Tabel 4.1. Numele plantelor și a fructelor de pădure folosite

4.1.2. Caracteristici materii prime

Momordica charantia L. (Castravete amar)

Castravetele amar provine din cultura serelor Petrocart din Piatra – Neamț. Analizele au fost realizate la Centrul de Cercetări Biologice ”Stejarul” Piatra Neamț.

1. Determinare vitamina C

Tabel 4.2. Conținutul în vitamina C (acid ascorbic) în probele de Momordica charantia L.

2. Determinare beta-caroten și licopen

Tabel 4.3. Conținutul în beta – caroten și licopen în probele de Momordica charantia L.

3. Determinare compuși antioxidanți

A) Polifenoli totali

Tabel 4.4. Conținutul în polifenoli totali în probele de Momordica charantia L.

B) Determinare acizi polifenolcarboxilici totali (acid rozmarinic, acid cafeic)

Tabel 4.5. Conținutul în acizi polifenolcarboxilici totali exprimați în acid rozmarinic în probele de Momordica charantia L.

Tabel 4.6. Conținutul în acizi polifenolcarboxilici totali exprimați în acid cafeic în probele de Momordica charantia L.

4.2. METODE DE ANALIZĂ

4.2.1. Obținerea extractelor uscate

S-a utilizat un proces extractiv enzimatic în turboextractor prin utilizarea enzimei Rapidase FC (pectinază).

Plantele se macină cu o moară mecanică până la obținerea unei pulberi foarte fine. Pulberea respectivă împreună cu apa demineralizată se pune într-un agitator mecanic cu palete, se omogenizează, se adaugă enzima de extracție (Rapidase FC), se menține la o temperatură constantă de 25 – 300 C, pH 4,5 – 5 timp de 3 – 4 ore, după care urmează presare într-o presă mecanică sau hidraulică. Ceea ce rezultă (reziduul uscat) se introduce într-un infuzor cu abur (concepție proprie). Urmează ca extractul apos rezultat de la această etapă să se amestece cu cel obținut la rece în prima etapă prin procedee enzimatice și uscate într-un Spray-Dryer (GEA Niro, Danemarca). Maltodextrina se utilizează ca și suport de atomizare.

Pentru afin și merișorul se folosește același protocol cu diferența că la etapa extracției enzimatice se folosește pe lângă Rapidase FC încă o enzimă Rapidase Smart Color pentru a extrage la rece cu un randament maxim taninurile și culoarea din fructe. Procedeul durează aproximativ 7 ore la o temperatură de aproximativ 400 C. Ambele enzime au activitate maximă la aceste temperaturi.

Fig. 4.1. Extract uscat din fructe de Momordica și extract uscat din frunze de afin de pădure

Fig. 4.2. Extract uscat din fructe de afin de pădure și extract uscat din fructe de merișor de pădure

4.2.1.1.. Schema tehnologică pentru obținerea extractului uscat de Momordica

FRUCTE USCATE ȘI

FELIATE

ABUR 1200C, 0,89

bari, 15 min.

CU APĂ

DEMINERALIZATĂ

Temp. 25-300C

MALTODEXTRINĂ

SPRAY DRYER

Fig.4.3. Schema tehnologică pentru obținerea produsului finit extract de Momordica

Pregătirea materiei prime: fructele de Momordica charantia se recoltează din culturi ecologice, necontaminate cu substanțe toxice atunci când sunt foarte bine coapte.

Sterilizarea: se face în autoclava cu aburi suprasaturați la 110 grade C, timp de 10 minute.

Măcinarea: se face în turboextractor cu cutite de inox.

Macerarea: peste fructele măcinate de Momordica charantia se adaugă enzimă de extracție.

Presarea la rece: se realizează din fructe proaspete, măcinate cu ajutorul unei prese mecanice sau hidraulice.

Obținerea extractului natural concentratat: rezultă din presarea la rece.

Obținerea extractului natural diluat: se obține din reziduul uscat prin prelucrarea la rece împreună cu apa demineralizată în infuzor.

Decantarea și filtrarea: se lasă produsul în repaus până se depune partea solidă după care se filtrează cu filtru de 50 microni.

4.2.1.2. Schema tehnologică pentru obținerea extractului uscat de afin de pădure și merișor

PUNCT DE

CONTROL

CU APĂ

DEMINERALIZATĂ

PUNCT DE

CONTROL

APĂ

DEMINERALIZATĂ

MALTODEXTRINĂ

Fig.4.4. Schema tehnologică pentru obținerea produsului finit extract afin fructe proaspete

FRUNZE USCATE

ABUR 1200C, 0,89

BARI, 15 MIN.

CU APĂ

DEMINERALIZATĂ

TEMP. 25-300C

MALTODEXTRINĂ

Fig.4.5. Schema tehnologică pentru obținerea produsului finit extract afin frunze și merișor frunze

FRUCTE CONGELATE

CU APĂ

DEMINERALIZATĂ

TEMP. 40-500C

MALTODEXTRINĂ

Fig.4.6. Schema tehnologică pentru obținerea produsului finit extract afin din fructe congelate și merișor fructe congelate

Instrucțiuni tehnologice pentru obținerea extractului de Afin și a extractului de Merișor

Recoltarea: fructele de Afin se recoltează în lunile iulie – august când, peste 80% sunt în faza de maturitate maximă, adică la coacerea deplină. Fructele de merișor se recoltează în septembrie – octombrie, pe vreme frumoasă. Se usucă în strat subțire, în încăperi bine aerisite.

Sortarea: se face imediat după recoltare. Se înlătură fructele care nu sunt coapte sau sunt decolorate, frunzele, rămurelele sau alte obiecte străine. Diferențiem fructele bune prin mărime, culoare și miros.

Spălarea: fructele de Afin și cele de Merișor se spală sub jet de apă la robinet. Spălarea se face repede pentru a evita pierderea sucului natural din fructe.

Sterilizarea: se face în autoclava cu aburi suprasaturați la 1200 C și atm 0,70 bar timp de 5 minute.

Măcinarea: se face cu turboextractorul adăugând enzime de macerație.

Presarea: cu ajutorul presei mecanice sau hidraulice.

Obținerea extractului la cald din fructe de Afin și a celui de Merișor: se introduce cu apă demineralizată în infuzor pentru extracția la cald cu abur.

Omogenizarea celor 2 extracte apoase.

Obținerea extractului apos pentru atomizat.

Decantarea și filtrarea: cu filtru de 100 microni.

Omogenizarea extractului apos cu baza de atomizare (matodextrina): într-un vas cu agitator.

Atomizarea: uscarea prin pulverizare în atomizor prin metoda SPRAY-DRY.

Colectarea extractului uscat pe suport de matodextrină: într-un recipient de inox.

Produsul finit – extract natural din fructe de afin sau extract natural din fructe de merișor.

Se pot utiliza și fructe de afin sau merișor congelate (fig. 4.6).

4.2.2. Evaluarea activității hipoglicemice

Au fost folosite două două metode enzimatice in vitro, și anume α-amilază și α – glucozidaza testul de inhibare (A.F. Olympikon, Arad, România), care a inclus diluții între 1 și 20 mg / ml pentru analiză. Ambele metode utilizează acarboza ca standard.

Efectul hipoglicemiant a fost determinat de absorbanța la 540 nm pentru activitatea α-amilazei și la 405 nm pentru activitatea α – glucozidazei. Activitatea inhibitorie a fost calculată ca procent de inhibare (Ahmad Z. și colab., 2012, Obah G. și colab., 2014, Olubomehin O.O și colab., 2013).

4.2.3. Evaluarea activității antioxidante

Au fost utilizate metode in vitro, care au necesitat pentru analiză diluții între 0,2 și 1 mg / ml: activitatea antioxidantă totală, metoda bazată pe detecția DPPH (2,2 – Difenil – 1 – picrilhidrazil) și puterea reducătoare. Pentru activitatea antioxidantă totală (TAA) a fost utilizată metoda reducerii reagentului fosfomolibdenic.

Mod de lucru: 0,3 ml de probă a fost amestecată cu 3 ml de soluție de reactiv (Acid sulfuric 0,6 M, fosfat de sodiu 28 mM și 4 mM molibdat de amoniu). Apoi, amestecul de reacție a fost incubat la 95 ° C timp de 90 min. Absorbanta întregului eșantion a fost măsurată la 695 nm. Acidul ascorbic a fost utilizat ca standard.

Activitatea antioxidantă totală a fost estimată utilizând următoarea formulă:

TAA (%) = [(AC – AS) / AC] x 100, unde AC este absorbanța martorului la 765 nm, iar AS este absorbanța probei la 695 nm detectată cu ajutorul unui spectrofotometru Helios λ (Thermo Fisher Scientific Inc., USA) (Vamanu E și Niță S, 2011, Jan S și colab., 2013).

Metoda bazată pe detecția DPPH

Radicalul DPPH este utilizat ca sursă radicalică în evaluarea activității antioxidante, monitorizarea acestuia fiind spectrofotometrică. În prezența antioxidanților, DPPH (culoare violetă) este redus la un compus galben pal; variația absorbanței DPPH este măsurată la 517 nm. Mod de lucru:

O cantitate constând în 2,0 ml din proba de analizat se amestecă cu 2,0 ml soluție de 0,16 mM DPPH. Amestecul a fost agitat și se lasă să stea timp de 30 min. la întuneric. Valorile activității antioxidante sunt exprimate ca și cantitatea de antioxidanți ce produce descreșterea absorbanței DPPH la 50%.

Activitatea de eliminare a radicalilor DPPH a fost calculată folosind formula:

activitatea DPPH (%) = [(AC – AS) / AC] x 100, unde AC este absorbanța probei martor și AS este absorbanța probei (Shihabudeen H.M.S. și alții, 2011, Kokilam G.și alții, 2013, Guo T. și alții, 2011).

Puterea de reducere a fost determinată prin măsurarea de formare de albastru de Prusia la 700 nm (Zhu K.X. și alții, 2011). Pentru toate testele, acidul ascorbic a fost utilizat ca standard.

La 1 ml probă, de concentrație 5 mg/ml în acid acetic 2% s-a adăugat 1 ml tampon fosfat 0,2 M la pH = 6,6. Reacția a fost inițiată prin adăugarea a 1 ml fericianură de potasiu 1% m/v.

După 20 de minute de incubare la 50°C, reacția a fost finalizată prin adăugarea a 1 ml soluție acid tricloracetic 10% m/v. Amestecul a fost apoi centrifugat la 4.500 rpm, timp de 15 minute. 1ml din supernatantul obținut a fost diluat cu 1ml apă bidistilată, iar la final s-a adăugat 0,2 ml soluție clorură ferică 0,1% m/v. După 5 minute de incubare, absorbanța probelor față de un martor s-a citit la 700 nm. O absorbanță mare indică o putere reducătoare mare. S-a calculat concentrația efectivă 50 (EC50, care prezintă concentrația probei la care absorbanța este 0,5 și 50% din substrat este redus). După 5 minute de incubare, absorbanța probelor față de un martor s-a citit la 700 nm.

4.2.4. Determinarea fitocompușilor bioactivi: conținutului total de fenoli și a conținutului de flavonoizi

Calcularea conținutului total de fenoli s-a făcut folosind reactiv Folin Ciocâlteu (Sigma Aldrich Chemical Co., Germania), iar pentru calcularea conținutului total de flavonoizi s-a folosit clorura de aluminiu, prin metoda colorimetrică (Vamanu E., Niță S., 2014).

Determinarea compușilor fenolici și flavonelor s-a realizat prin HPLC (ELITE – LaChrom, cu detector DAD).

4.2.4.1. Analiza spectrometrică UV-Vis, determinarea fenolilor totali

Extractele au fost analizate prin spectometrie UV-Vis (spectrofotometru Helios λ -Thermo Fisher Scientific Inc., USA).

S-a determinat conținutului de polifenoli totali prin metoda Folin-Ciocâlteu conform metodei descrise de către Organizația Internațională de Standardizare (ISO) 14502-1, în paralel cu determinarea unei curbe de etalonare efectuată cu acid galic (GAE).

Principiul metodei

În mediul bazic și în prezența fenolilor, amestecul de acizi fosfotungistic (H3PW12O40) și fosfomolibdic (H3PMo12O40) este redus la oxizii albaștri de tungisten (W8O23) și molibden (Mo12O23). Această colorație albastră posedă un maxim de absorbție la λ = 750 nm. Colorația este proporțională cu conținutul de compuși fenolici totali.

Reacția se produce în mediul alcalin, intesitatea colorantă albastră obținută este în funcție de cantitatea de fenoli din mediu. Însă această culoare nu este stabilă și evoluează în timp urmând 2 faze:

– o fază rapidă (0 – 30 minute) care conduce la culoarea albastră;

– o fază lentă după 30 minute, cu evoluția culorii către albastru închis.

Dacă citirea absorbanței se face după 30 – 45 de minute, eroarea este foarte mică și valoarea sa este reproductibilă.

Aparatură și materiale

– spectrofotometru care să permită citiri la 280 și 765 nm;

– cuve de cuarț și de sticlă de 1, 2, 5 și 10 mm:

– baloane cotate de 50 și 100 cm3;

– pipete gradate și cotate de 1; 2; 5 și 10 ml;

– hârtie de filtru.

Reactivi

– reactiv Folin- Ciocâlteu;

– Na2CO3 anhidru, soluție 20% sau 200 g/l (m/v): 200 g carbonat de sodiu se dizolvă în 700-800 apă fierbinte, se răcește și se aduce la semn cu apă distilată într-un balon cotat de 1 litru.

Determinarea curbei de etalonare. S-au cântărit la balanța analitică, 25 mg acid galic și s-au introdus într-un balon cotat de 25 ml, se adaugă 15 ml etanol 40 %, se sonichează și se aduce la semn cu etanol, rezultând o soluție de concentrație 1 mg/ml GAE. Aceasta reprezintă soluția standard mamă din care s-au prepară 5 diluții: 1mg/100 ml; 0,5 mg/100 ml; 0,25 mg/100 ml; 0,125 mg/ml și 0,0625 mg/ml. La 1 ml soluție standard GAE se adaugă 60-70 ml apă distilată, se agită, apoi se adaugă 5 ml reactiv Folin-Ciocâlteu și se omogenizează. După 1 minut și înainte de 8 minute s-au adăugat 15 ml soluție carbonat de sodiu 7,5 %. Se notează acest moment ca fiind momentul “0” și se omogenizează din nou. Se aduce la volum de 100 ml cu apă distilată și după 30 min se citește absorbanța la λ = 765 nm fată de martor (blank). Martorul se prepară în același mod, utilizând 1 ml etanol 40 %. Pentru celelalte 3 diluții s-au utilizat soluții standard de 0,5 ml, 0,25 ml, 0,125 ml și respectiv 0,0625 ml.

S-a trasat curba de etalonare prin reprezentarea grafică a absorbanțelor citite în funcție de concentrația de acid galic (mg/ml).

Pentru determinarea concentrației de compuși fenolici din extracte – concentrate s-a procedat similar, la determinare utilizându-se 1 ml extract. O probă diluată de extract (1,0 ml) a fost transferată în tuburi separate conținând o diluție 1/10 de reactiv Folin-Ciocalteu în apă (5,0 ml). Apoi, s-a adăugat o soluție de carbonat de sodiu (4,0 ml, 7,5% g / v). Tuburile au fost apoi lăsate să stea la temperatura camerei timp de 60 de minute înainte de a măsura absorbanța la 765 nm. Conținutul total al fenolilor a fost exprimat ca echivalenți de acid galic în g / 100 g extract. Concentrația de polifenoli din probe a fost derivată din curba standard a acidului galic variind de la 10 la 50 g / ml (corelație Pearson Coeficientul: r2 = 0.9996) (Vamanu E., Niță S., 2014) .

4.2.4.2. Determinare flavonoide și acid clorogenic

1. Dozare flavonoide aglicone

1. Principiul metodei:

Determinarea conținutului în flavonoide aglicone din compușii bioactive propuși s-a efectuat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC), folosind cromatograful Elite LaChrom echipat cu detector DAD și cu o coloană C18.

Agliconii:

–         substante cristalizate;

–         colorate în galben până la roșu; în funcție de gradul de oxidare acestea sunt insolubile în apă, solubile în alcool, acid acetic, benzen, toluen;

–         în lumina UV derivații antracenici au o fluorescență puternică ce variază de la galben la roșu;

–         cu sărurile ferice formează chelați;

–         prin încălzirea glicozidelor se rupe catena glucidică, se pun în libertate agliconii care sublimează formând depozite aciculare cristaline.

2. Descrierea metodei

Reactivi:

apă ultrapură, metanol (MeOH), acid o-fosforic, de puritate HPLC;

acid clorhidric de puritate analitică;

quercitina și kaempferol, standard de puritate HPLC;

faza mobilă: faza mobilă A: acid o-fosforic soluție 0,5%

faza mobilă B: MeOH;

soluția standard:

10,0 mg quercetina (R.S.) se dizolvă în 5 ml methanol, într-un balon cotat și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

0,1 ml soluție stoc quercetină și 5 ml soluție stoc kaempferol se diluează cu metanol, la 10 ml, într-un balon cotat;

soluția test: 100 mg probă se încălzește la reflux, o oră, cu 6 ml acid clorhidric soluție 25% și 20 ml metanol. De două ori după fiecare 10 minute se adaugă câte 20 ml metanol. Proba hirolizată se diluează la 100 ml, cu metanol, într-un balon cotat și se filtrează.

3. Sistemul cromatografic

a) cromatograf de lichide EELITE LaChrom echipat cu:

– detector automat de injectare a probei de 0-100 μl;

– PC și imprimantă;

b) coloana: kromasil 100 – C18, 150*4,5 mm.

4. Condiții de lucru:

faza mobilă: faza mobilă A, faza mobilă B

Gradient:

Tabel 4.7.Condiții de lucru dozare flavonoide aglicone

debit: 1,6 ml/min.;

volum injectat: 20 μl;

temperature: 250C;

detecție: UV-370 nm.

5. Efectuarea determinării

După ce sistemul cromatografic s-a echilibrat, respective linia de bază este o linie dreaptă, se injectează soluția standard și soluțiile test și se înregistrează cromatogramele. Deviația relativă standard trebuie să fie maxim 2% pentru injectări succesive.

6. Interpretarea rezultatelor

Se calculează conținutul în principiu activ, cu formula:

Principiu activ, g% = x x f x x 100

Unde:

Ap = aria picului principiului activ din cromatograma obținută cu soluția test;

Ae = aria picului principiului activ din cromatograma obținută cu soluția standard;

Me = masa de principiu activ (R.S.) utilizată la prepararea soluției standard în mg;

f = factor de diluție;

G = cantitatea de probă luată în lucru, în mg.

4.2.4.3. Dozare flavonoide glicozidice

1. Principiul metodei:

Determinarea conținutului în flavonoide glicozidice din compușii bioactive propuși, s-a efectuat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC), folosind cromatograful de lichide ELITE La Chrom echipat cu detector DAD și o coloană C18.

2. Descrierea metodei

Reactivi și soluții:

apă ultrapură, acetonitril (ACN), metanol (MeOH), acid o-fosforic, de puritate HPLC;

acid clorhidric de puritate analitică;

acid clorogenic, rutin și hiperozidă, standarde de puritate HPLC;

faza mobilă: faza mobilă A: acid o-fosforic soluție 0,5%

faza mobilă B: ACN;

soluția standard:

10,0 mg rutin se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

1,0 g hiperozidă (R.S.) se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

0,5 mg acid clorogenic (R.S.) se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat, și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

0,3 ml soluție stoc rutin, 0,8 ml soluție stoc hiperozidă și 5 ml soluție stoc acid clorogenic se diluează cu metanol, la 10 ml, într-un balon cotat.

soluția test: 100 mg probă se încălzește la reflux, 30 minute cu 30 ml metanol. De două ori după fiecare 10 minute se adaugă câte 20 ml metanol. Proba hirolizată se diluează la 100 ml, cu metanol, într-un balon cotat și se filtrează.

3. Sistemul cromatografic

a) cromatograf de lichide EELITE LaChrom echipat cu:

– detector DAD;

– sistem automat de injectare a probei de 0-100 μl;

– PC și imprimantă;

b) coloana: kromasil 100 – 5C18, 250*4,6 mm.

4. Condiții de lucru:

faza mobilă: faza mobilă A, faza mobilă B

Gradient:

Tabel 4.8. Condiții de lucru dozare flavonoide glicozidice

debit: 1 ml/min.;

volum injectat: 20 μl;

temperature: 250C;

detecție: UV-350 nm.

5. Efectuarea determinării

După ce sistemul cromatografic s-a echilibrat, respective linia de bază este o linie dreaptă, se injectează soluția standard și soluțiile test și se înregistrează cromatogramele. Deviația relativă standard trebuie să fie maxim 2% pentru injectări succesive.

6. Interpretarea rezultatelor

Se calculează conținutul în principiu activ, cu formula:

Principiu activ, g% = x x f x x 100

Unde:

Ap = aria picului de principiu activ din cromatograma obținută cu soluția test;

Ae = aria picului de principiu activ din cromatograma obținută cu soluția standard;

Me = masa de principiu activ (R.S.) utilizată la prepararea soluției standard în mg;

f = factor de diluție;

G = cantitatea de probă luată în lucru, în mg.

4.2.4.4. Dozare acid clorogenic

1. Principiul metodei:

Determinarea conținutului în acid clorogenic din compușii bioactive propuși, s-a efectuat prin cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC), folosind cromatograful de lichide ELITE La Chrom echipat cu detector DAD și o coloană C18.

2. Descrierea metodei

Reactivi și soluții:

apă ultrapură, acetonitril (ACN), metanol (MeOH), acid o-fosforic, de puritate HPLC;

acid clorhidric de puritate analitică;

acid clorogenic, rutin și hiperozidă, standarde de puritate HPLC;

faza mobilă: faza mobilă A: acid o-fosforic soluție 0,5%

faza mobilă B: ACN;

soluția standard:

10,0 mg rutin se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

1,0 g hiperozidă (R.S.) se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

0,5 mg acid clorogenic (R.S.) se dizolvă în 5 ml metanol, într-un balon cotat, și se diluează la 10 ml cu metanol (soluție stoc);

0,3 ml soluție stoc rutin, 0,8 ml soluție stoc hiperozidă și 5 ml soluție stoc acid clorogenic se diluează cu metanol, la 10 ml, într-un balon cotat.

soluția test: 100 mg probă se încălzește la reflux, 30 minute cu 30 ml metanol. De două ori după fiecare 10 minute se adaugă câte 20 ml metanol. Proba hirolizată se diluează la 100 ml, cu metanol, într-un balon cotat și se filtrează.

3. Sistemul cromatografic

a) cromatograf de lichide EELITE LaChrom echipat cu:

– detector DAD;

– sistem automat de injectare a probei de 0-100 μl;

– PC și imprimantă;

b) coloana: Kromasil 100 – 5C18, 250*4,6 mm.

4. Condiții de lucru:

faza mobilă: faza mobilă A, faza mobilă B

Gradient:

Tabel 4.9. Condiții de lucru dozare acid clorogenic

debit: 1 ml/min.;

volum injectat: 20 μl;

temperature: 250C;

detecție: UV-350 nm.

5. Efectuarea determinării

După ce sistemul cromatografic s-a echilibrat, respective linia de bază este o linie dreaptă, se injectează soluția standard și soluțiile test și se înregistrează cromatogramele. Deviația relativă standard trebuie să fie maxim 2% pentru injectări succesive.

6. Interpretarea rezultatelor

Se calculează conținutul în principiu activ, cu formula:

Principiu activ, g% = x x f x x 100

Unde:

Ap = aria picului de principiu activ din cromatograma obținută cu soluția test;

Ae = aria picului de principiu activ din cromatograma obținută cu soluția standard;

Me = masa de principiu activ (R.S.) utilizată la prepararea soluției standard în mg;

f = factor de diluție;

G = cantitatea de probă luată în lucru, în mg.

4.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Analiza statistică

Toți parametrii pentru activitățile antimicrobiene si antioxidante au fost evaluate în trei repetiții, iar rezultatele au fost exprimate ca medie ± deviația standard (SD) a 3 observații. Valorile medii și deviațiile standard au fost calculate cu ajutorul programului EXCEL din pachetul Microsoft Office 2010 (Microsoft, Microsoft Corp., Redmond, WA, Statele Unite ale Americii). Analiza statistică a fost efectuată utilizând software-ul GraphPad Prism 6.0 (GraphPad Software Inc., La Jolla, California, SUA), cu un nivel de semnificație de p <0,05. Analiza corelațiilor (R2) au fost efectuate utilizând Microsoft Excel (Microsoft®, Microsoft Corp.) (Vamanu E. și Niță S., 2014, Vamanu E. și colab. 2013).

4.3.1. Evaluarea activității antioxidante

4.3.1.2. Metoda bazată pe detecția DPPH

Capacitatea de a capta radicalii DPPH este una dintre metodele cele mai recomandate pentru a determina proprietățile antioxidante ale produsului. Această metodă determină capacitatea de a neutraliza radicalii liberi, care este unul dintre cele mai comune metode. Moleculele biologic active captează radicalii DPPH de atomul de hydrogen (Ma L. și colab., 2013). În Figura 4.5, este prezentată capacitatea celor cinci extracte de a capta radicalii DPPH, comparativ cu acidul ascorbic folosit ca standard. Astfel, la o concentrație de maxim 20 mg/ml, ordinea crescătoare de captare a DPPH a fost: Momordica charantia (fructe) < Vaccinium myrtillus (fructe) < Vaccinium vitis-idaea (fructe) < Vaccinium vitis-idaea (frunze) < Vaccinium myrtillus (frunze). S-a demonstrat că extractul din Frunze de Vaccinium vitis-idaea a avut o activitate similară cu cea a acidului ascorbic (ca și standard), la aceeași valoare maximă a probei. Capacitatea cea mai redusă a fost exprimată de către fructele de Momordica charantia a cărei valoare a EC50 a depășit 75 mg/ml. Aceste rezultate au fost în contrast cu extractul apos liofilizat a cărui inhibiție a radicalului DPPH a depășit 50%, la o concentrație minimă de 0.2 mg/ml (Kubola J. și Siriamornpun S., 2008).

Figura 4.7.Capacitatea de a capta radicalii DPPH a extractelor uscate obținute prin pulverizare după extracția enzimatică

4.3.1.2. Puterea de reducere

Determinarea puterii de reducere reprezintă un indicator direct al capacității antioxidante a unui extract. Conform metodei utilizate amestecul de reacție s-a colorat în diferite nuanțe de verde – albastru proporțional cu puterea reducătoare a extractelor atomizate. Proporțional cu cantitatea de compuși biologic activi (cu potențial antioxidant) atomizatele au redus complexul Fe3+ la Fe2+, iar transformarea a fost măsurată spectrofotometric la 700 nm (Zhu K.X. și colab., 2011). Rezultatele au arătat că puterea de reducere a extractelor a crescut odată cu creșterea concentrației probelor. La concentrația de 20 mg/ml, ordinea descrescătoare a fost Momordica charantia < Vaccinium vitis-idaea (fructe) < Vaccinium myrtillus (fructe) ≈ Vaccinium vitis-idaea (frunze) < Vaccinium myrtillus (frunze). Diferențele înregistrate între extracte au fost de maxim 5%, și cu 10% mai reduse față de acidul ascorbic la o concentrație de 1 mg/ml (datele nu arată). Conform studiilor efectuate asupra unor extracte biologic active (din plante sau ciuperci medicinale) creșterea puterii de reducere este proporțională cu creșterea puterii de stabilizare și inhibare a generării radicalilor liberi (Barros L. și colab., 2007).

4.3.1.3. Activitatea antioxidantă totală

În funcție de cantitatea de molecule cu efect antioxidant are loc reducerea ionului de fosfomolibdat și formarea complexului verde fosfat/MoV (Jan S. și colab., 2013). Vaccinium myrtillus (fructe și fructe) și Vaccinium vitis-idaea (fructe) au prezentat cele mai ridicate valori ale activității antioxidante totale, determinându-se la o concentrație de 20 mg/ml o valoare medie de peste 13,64 echivaleți µg ascorbic acid/g extract (datele nu arată). Pentru acest parametru, Momordica charantia (fructe) a prezentat valori cu apriximativ 15% mai scăzute, ceea ce a indicat o corelare mult mai ridicată decât în cazul celorlalte metode. Comparativ cu alte studii rezultatele pot fi considerate similare din punct de vedere al acestui parametru, dar datele din literatură sunt puține deoarece procesul de extracție este diferit. Toate aceste studii au demonstrat că valoarea exprimată este influențată, în principal, de conținutul în flavonoide (Aktumsek A. și colab., 2011).

4.3.2. Activitatea hipoglicemică

Momordica charantia este cunoscută în medicina alternativă ca având un puternic efect hipoglicemic, care este asociat gustului pronunțat amar. Astfel, α-amilaza și α – glucozidaza au fost folosite ca test de inhibare pentru evaluarea in vitro a proprietăților hipoglicemice a extractelor obținute în urma procesului de extracție enzimatic. Inhibarea activității acestor enzime va reduce, la persoanele din grupele de risc, nivelul glucozei absorbite. Testele au utilizat acarboza ca și standard (Figura 4.8). Extractele din frunze au prezentat cea mai slabă capacitate de inhibare a α-amilazei, cu o valoare a EC50 cuprinsă între 5 și 10 mg/ml. În rest, extractele au avut valori sub 1 mg/ml ale coeficientului EC50. La concentrația maximă de 20 mg/ml, extractul din Momordica charantia (fructe) a avut valoarea inhibitorie maximă de 74±2.00%, care a fost mai redusă în medie cu 23% față de acarboză (ca standard).

În schimb, extractele au prezentat activitate mai redusă, in vitro, de inhibare a activității α-glucozidazei, cu o valoare a EC50 care a depășit 20 mg/mL. Maximul activității inhibitorii, la 20 mg/ml, a fost înregistrat în cazul Vaccinium myrtillus (fructe) și a fost de 38±1.50%, cu aproximativ 35% mai ridicat decât cel din Momordica charantia (fructe), și din frunzele aceleași plante. Aceste valori sunt mai reduse decât alte extracte hidroalcoolice, din Citrus medical., de exemplu. Aceste studii indică că în funcție de stadiul de maturitatea al fructului activitatea biologică poate fi îmbunătățită, în principiu prin utilizarea în faza incipientă a perioadei de recoltare.

Figura 4.8. Activitatea inhibitorie in vitro a α-amilazei

a extractelor uscate prin pulverizare după

procedeul de extracție enzimatică

4.3.3. Determinarea fitocompușilor bioactivi totali și a conținutului de flavonoizi

4.3.3.1. Analiza spectrometrică UV-Vis, determinarea fenolilor totali

Analiza compoziției fenolice, realizată la 350 și 370 nm, a fost similară unor studii precedente și este prezentată în tabelul 4.12. Comparativ cu aceste studii numărul compușilor identificați a fost mult mai redus, în schimb în acest tip de proces extractiv a rezultat o cantitate mult mai ridicată (Martin N. și colab., 2015). Diferențele înregistrate între compușii identificați și cantitățile totale arată că mai există și alți compuși ce nu au fost determinați în cadrul studiului. Astfel, a fost identificat un singur compus fenolic, acidul clorogenic (Figura 4.25 – picul 1), și patru tipuri de flavonoide.

Flavonoidele identificate sunt reprezentate de aglicone și flavonoide glicozidice. Rutina este prezentă doar în extractul din Vaccinium myrtillus (fructe) – Figura 4.25 – picul 2. Hiperozida, prezentă în aceeași figură (picul 3) se găsește între 0,006 ± 0,001 – 0,14b ± 0,008 mg/g extract. Quercitina a fost determinată în toate extractele, fiind un compus larg răspândit în extractele din plante și ciuperci medicinale. O cantitate similară a fost determinată în extractele din Vaccinium myrtillus (frunze) și Vaccinium vitis-idaea (frunze), și care a fost de cel puțin 10 ori mai mare decât în fructele acelorași plante (Figura 4.26 – picul 1). De asemenea, kaemferolul a fost identificat exclusiv în extractele celor două plante (Figura 4.26 – picul 2), cu diferențe mici între probe (Martin N. și colab., 2015)

Table 4.10. Efectul antioxidant al compușilor

4.3.3.2. Compuși Bioactivi – Flavonoide și acid clorogenic

Tabel 4.11.Conținutul de flavonoide aglicone din extracte

Tabel 4.12. Conținutul în flavonoide glicozidice din extracte

Tabel 4.13. Conținutul în acid clorogenic al extractelor

Figura 4.9. Profil flavonoide aglicone standard la 370 nm

Figura 4.10. Profil flavonoide aglicone Momordica charantia (fructe) lot 1 (P1) la 370 nm

Figura 4.11. Profil flavonoide aglicone Vaccinium vitis-idaea (fructe) lot 1 (P2) la 370 nm

Figura 4.12. Profil flavonoide aglicone Vaccinium myrtillus (fructe) lot 1 (P3) la 370 nm

Figura 4.13. Profil flavonoide aglicone Vaccinium myrtillus (fructe) lot 2 (P4) la 370 nm

Figura 4.14. Profil flavonoide aglicone Vaccinium myrtillus (frunze) lot 1 (P5) la 370 nm

Figura 4.15. Profil flavonoide aglicone Vaccinium vitis-idaea (frunze) lot 1 (P6) la 370 nm

Figura 4.16. Profil flavonoide aglicone Vaccinium vitis-idaea (fructe) lot 2 (P7) la 370 nm

Figura 4.17. Profil flavonoide glicozidice standard la 350 nm

Figura 4.18. Profil flavonoide glicozidice Momordica charantia (fructe) lot 1 (P1) la 350 nm

Figura 4.19. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium vitis-idaea (fructe) lot 1 (P2) la 350 nm

Figura 4.20. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium myrtillus (fructe) lot 1 (P3) la 350 nm

Figura 4.21. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium myrtillus (fructe) lot 2 (P4) la 350 nm

Figura 4.22. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium myrtillus (frunze) lot 1 (P5) la 350 nm

Figura 4.23. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium vitis idaea (frunze) lot 1 (P6) la 350nm

Figura 4.24. Profil flavonoide glicozidice Vaccinium vitis idaea (fructe) lot 2 (P7) la 350 nm

Figura 4.25. Profilul fenolic al extractului din Vaccinium myrtillus (fructe) la 350 nm

Figura 4.26. Profilul fenolic al extractului din Vaccinium myrtillus (frunze) la 370 nm

Conținutul fenolic total a fost exprimat echivalent acid galic în mg/g extract și este prezentat în tabelul 4.10. Rezultatele au arătat un conținut fenolic mediu, toate cele cinci extracte enzimatice prezentând compuși fenolici. Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) a avut valorile cele mai mari ale acestor compuși (p<0.05). Extractul din frunzele de V. myrtillus a avut un conținut de aproximativ 7 ori mai ridicat decât în fruct. Valori scăzute (sub 0.1 mg/g extract) au fost determinate în extractele din fructele Vaccinium vitis-idaea și Momordica charantia (Hassan L.E.A. și colab., 2014).

4.4. CONCLUZII

Comparativ cu alte studii ce utilizează metode de extracție enzimatică, au fost observate diferențe semnificative (p<0.05) între extracte. Se poate interpreta, conform acelorași studii, că randamentul de hidroliză al peretelui celular (chiar și între fructe și frunze pentru unele plante) este diferit. Acest tip de extracție, care se bazează pe utilizarea enzimelor, este mai adecvat pentru a fi utilizat la degradarea polizaharidelor prezente în frunze, pe când coaja fructelor este mai puțin susceptibilă la acest tratament. Astfel, frunzele celor două plante conțin mai multe tipuri structurale de flavonoide care vor exprima în mod direct potențialul antioxidant și hipoglicemic. Dintre flavonoidele identificate, quercitina este cea care influențează majoritar efectul antioxidant, ceea ce ar fi confirmat de studii anterioare (Navarro – Gonzalez. și colab., 2014). De asemenea, conform unor studii anterioare quercitina este responsabilă pentru acțiunea inhibitorie asupra α-amilazei (Aktumsek A. și colab., 2011) .

La fel ca în alte studii anterioare nu s-a putut identifica o corelare directă între activitatea hipoglicemică a conținutului de fenoli și flavonoide. Extractul din Vaccinium myrtillus (fructe), prin conținutul de rutină, a contribuit în mod semnificativ la activitatea de inhibare a α-glucozidazei, R2 a prezentat valori de peste 0,7. În rest, extractele analizate cu un conținut fenolic ridicat au prezentat cea mai ridicată activitate antioxidantă și hipoglicemică. Activitatea antioxidantă a avut o corelare maximă, în cazul extractelor din frunze (peste 0,9), pe când extractele din fructe au prezentat un grad de corelare cel puțin mediu cu cele două activități biologice analizate. Ca și în alte studii anterioare, în urma proceselor extractive rezultă produse complexe din punct de vedere fitochimic, care determină un răspuns biologic unic (Ghasemi K. și colab., 2009).

În concluzie, studiul a prezentat pentru prima dată analiza fitochimică, antioxidantă și hipoglicemică a unui proces extractiv enzimatic în turboextractor. Astfel, studiile in vitro au demonstrat că produsele din Vaccinium myrtillus rămân unele din cele mai complexe suplimente, cu variate activități biologice, indiferent de tehnologia aplicată. Aceste studii preliminare trebuie să fie urmate de unele in vivo, care să confirme, în primul rând, capacitatea de reducere a absorbției glucozei. De asemenea, trebuie să se identifice care compus bioactiv intervine în mod direct în aceste mecanisme fiziologice. Se impune o continuare a studiilor prin efectuarea unei etape de optimizare a procesului extractiv din turboextractor.

CAPITOLUL V

FORMULĂRI ORIGINALE DE PRODUSE: S.C. HYPERICUM IMPEX S.R.L.

5.1. MORMODICA CAPSULE (EXTRACT USCAT)

5.1.1. Introducere

Produsul Momordica capsule a fost obținut în cadrul firmei SC. HYPERICUM IMPEX SRL din Baia Sprie, Maramureș.

5.1.2. Obiectiv: Obținerea unui supliment alimentar cu rol în scăderea glicemiei.

5.1.3. Material și metode

Pentru obținerea produsului Momordica capsule s-a folosit extract integral 100% natural din fructe de Momordica charantia pe suport de maltodextrină.

Instrucțiuni tehnologice pentru obținerea produsului Momordica capsule:

Pregătirea materiei prime: fructele de Momordica charantia se recoltează din culturi ecologice, necontaminate cu substanțe toxice atunci când sunt foarte bine coapte.

Sterilizarea: se face în autoclava cu aburi suprasaturați la 110 grade C, timp de 10 minute.

Măcinarea: se face în turboextractor cu cutite de inox.

Macerarea: peste fructele măcinate de Momordica charantia se adaugă enzimă de extracție. Se folosește enzima Rapidase FC.

Presarea la rece: se realizează din fructe proaspete măcinate cu ajutorul unei prese mecanice sau hidraulice.

Obținerea extractului natural concentratat: rezultă din presarea la rece.

Obținerea extractului natural diluat: se obține din reziduul uscat prin prelucrarea la rece împreună cu apa demineralizată în infuzor.

Decantarea și filtrarea: se lasă produsul în repaus până se depune partea solidă după care se filtrează cu filtru de 50 microni.

Pregătirea materiei prime: fructele de Momordica charantia se recoltează din culturi ecologice, necontaminate cu substanțe toxice atunci când sunt foarte bine coapte.

Sterilizarea: se face în autoclava cu aburi suprasaturați la 110 grade C, timp de 10 minute.

Măcinarea: se face în turboextractor cu cutite de inox.

Macerarea: peste fructele măcinate de Momordica charantia se adaugă enzimă de extracție.

Presarea la rece: se realizează din fructe proaspete măcinate, cu ajutorul unei prese mecanice sau hidraulice.

Obținerea extractului natural concentratat: rezultă din presarea la rece.

Obținerea extractului natural diluat: se obține din reziduul uscat prin prelucrarea la rece împreună cu apa demineralizată în infuzor.

Decantarea și filtrarea: se lasă produsul în repaus până se depune partea solidă după care se filtrează cu filtru de 50 microni.

5.1.4. Rezultate și discuții

Momordica (60 capsule) – SC. HYPERICUM SRL.

Compoziție:

Extract integral 100% natural din fructe de Momordica charantia pe suport de maltodextrină.

Proprietăți: Hipoglicemiant, hipocolesterolemiant, imunostimultent, antioxidant, antiseptic.

Mod de utilizare: Copii de la 6 ani: 1-3 capsule pe zi; adulți : 3-6 capsule pe zi, la indicația medicului în functie de nivelul glicemiei.

5.1.5. Concluzii

Produsul Momordica capsule se recomandă să se folosească preventiv la persoanele sănătoase cu tendință de creștere a glicemiei și curativ la persoanele cu diabet zaharat, deoarece conține insulină vegetală, având rol și de ameliorare a afecțiunilor cardiovasculare și de vedere, care însoțesc în general diabetul. Reduce grăsimile și colesterolul din sânge.

5.2. MOMYRTIDIAB II 500 ML (EXTRACT APOS)

5.2.1. Introducere

Produsul Momyrtidiab II 500 ml (extract apos) a fost obținut în cadrul firmei SC. HYPERICUM IMPEX SRL din Baia Sprie, Maramureș.

5.2.2. Obiective

Obținerea unui adjuvant în reducerea pe cale naturală a glicemiei datorită compușilor cu acțiune similară cu cea a insulinei.

5.2.3. Material și metodă

Pentru obținerea produsului Momyrtidiab sirop s-au folosit următoarele ingrediente: extract natural din fructe proaspete de Momordica charantia și Vaccinium myrtillus (Afin de pădure), îndulcitor natural din planta Stevia rebaudiana; acid citric, benzoat de sodiu 0,02%, sorbat de potasiu 0,01.

Schema tehnologică pentru produsul MOMYRTIDIAB II

Fig. 5.1. Schema tehnologică pentru obținerea produsului MOMYRTIDIAB II

Instrucțiuni tehnologice pentru obținerea produsului Momyrtiadib II

Pregătirea materiei prime: fructe de Momordica charantia, fructe de afin (Vaccinium myrtillus).

Recoltarea: se recoltează fructele de Momordica charantia și frutele de Afin (Vaccinium mytrillus) din culturi ecologice, necontaminate cu substanțe toxice atunci când sunt foarte bine coapte.

Sortare: se face imediat după recoltare, operație prin care se îndepărtează fructele de culoare verde, alte părți din arbust (frunze, ramuri), alte plante sau impurități.

Spălarea: are loc sub jet de apă pentru a îndepărta impuritățile, operație care se efectuează repede pentru a nu se pierde din sucul proaspăt al fructelor.

Sterilizarea: se face în autoclava cu aburi suprasaturați la 110 grade C, timp de 10 minute.

Măcinarea: se face în turboextractor cu cutite de inox.

Macerarea: peste fructele măcinate de Momordica charantia se adaugă enzimă de extracție.

Presarea la rece: se realizează din fructe proaspete măcinate, cu ajutorul unei prese mecanice sau hidraulice.

Obținerea extractului natural concentratat: rezultă din presarea la rece.

Obținerea extractului natural diluat: se obține din reziduul uscat prin prelucrarea la rece împreună cu apa demineralizată în infuzor.

Decantarea și filtrarea: se lasă produsul în repaus până se depune partea solidă după care se filtrează cu filtru de 50 microni.

Combinarea extractului natural diluat prelucrat la cald cu extractul prelucrat la rece și cu îndulcitorul natural: se realizează în agitator mecanic prin adăugarea îndulcitorului Hyper Stevia rebaudiana la extractul apos .

Obținerea produsului Momyrtidiab II: siropul se obține în agitator mecanic prin combinarea de extract natural și îndulcitor Hyper Stevia rebuadiana.

Îmbutelierea: produsul obținut se introduce în flacoane de 250 ml care se închid ermetic.

Etichetarea și marcarea: pe fiecare flacon se aplică eticheta care conține: denumirea produsului, compoziția, proprietăți, recomandări, mod de folosire, termen de valabilitate, denumirea producătorului, numarul Avizului de notificare și Organul notificator.

Produsul finit – Momyrtidiab II

5.2.4. Rezultate și discuții

Acțiune farmacologică:

hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, imunostimulentă, antioxidantă, antiseptică.

Mod de utilizare:

2 – 4 linguri de Momyrtidiab dizolvate în apă minerală sau plată, de 2 ori pe zi, în cure de 2 săptămâni. Dacă glicemia nu scade, doza se mărește la 6 linguri Momyertidiab pe zi. A se agita înainte de folosire. După deschidere se păstrează în frigider.

Utilizări terapeutice:

Siropul Momyrtidiab se recomandă persoanelor cu tendință de creștere a glicemiei și celor cu diabet zaharat insulino – dependent, fiind o prețioasă sursă de insulină vegetală natuală, datorită conținutului de charantină din fructele de Momordica și de mirtilină din fructele de Afin. Stimulează insulele Langerhans din pancreas pentru secreția de insulină. Ameliorează afecțiunile caracteristice diabeticilor cauzate de circulația periferică defectuoasă (retionopatia diabetică, hipertensiune arterială, flebite, arterite). Momyrtidiabul ajută și la tratarea sau ameliorarea infecțiilor digestive (candidoză bucală sau digestivă, micoze, dizenterie, enterite, enterocolite), infecții urinare, calculoză urinară, gută, boli reumatice. Previne sau întârzie tulburările neurologice la bătrâni, ateroscleroză cerebrală, tulburările vasculare de senescență. Este benefic în ameliorarea sechelelor de infarct miocardic.

5.2.5. Concluzii

Siropul Momyrtidiab este un produs fitoterapeutic original obținut din extract natural din fructe proaspete de Momordica charantia (tinctură), extract natural din fructe de Afin de pădure-(Vaccinium myrtillus) obținut prin presare la rece, îndulcitor natural – extract obținut din planta Stevia rebaudiana care poate fi utilizat ca adjuvant în reducerea pe cale naturală a glicemiei datorită compușilor cu acțiune similară cu cea a insulinei.  Acționează ca hipoglicemiant datorită celor două surse de insulină vegetală, naturală, și anume: charantia subtanța activă din Momordica charantia și mytrillina b, în compoziția cărora a fost identificată 3 – glicozida delfinindolului, respectiv 3 – galactozida delfinindolului, mirtilina fiind denumită și ”insulina vegetală” care acționează asupra celulelor beta din insulele Langerhans ale pancreasului endocrin producând o hipergeneză insulinică cu efect de reducere a glicemiei. Antocianozidele din fructe îmbunătățesc microcirculația sangvină asigurând contracția ritmică a musculaturii netede a artriolelor care controlează fluxul de sânge circulant. Tot antocianozidele actionează asupra enzimelor retiniene grăbind procesul de regenerare a pigmenților retinieni, măresc acuitatea vizuală în special în timpul nopții, în retinopatia diabetică extractul de afine contribuie la reducerea sintezei de colagen la nivelul retinei și prin aceasta ameliorează simptomele clinice ale bolii. Extractele din Momordica Charantia (extract natural apos, extract aloolic) au fost testate pe animale și pe oameni voluntari constatându-se acțiunea hipoglicemiantă, acțiunea de regenerare a pancreasului endocrin și de refacere a funcției pancreatice care se diminuează treptat datorită administrării zilnice de insulină, ajutând organismul să utilizeze eficient hormonul, dar și acținile antihelmintică, lipolitică, hipocesterolemiantă, afrodiziacă masculină, contraceptivă, anticancerigenă, antivirală, imunomodulatoare, citostatică.

5.3. MOMYRTIADIB CAPSULE

5.3.1. Introducere

Produsul Momyrtiadib capsule a fost obținut în cadrul firmei S.C Hypericum Impex S.R.L.

5.3.2. Obiective

Obținerea unui supliment alimentar cu rol adjuvant în scăderea glicemiei și stimularea circulației periferice.

5.3.3. Material și metode

Pentru obținerea produsului Momyrtiadib capsule s-au folosit următoarele ingrediente: extract natural din Vaccinium myrtillus și Momordica chrantia.

Instrucțiuni tehnologice pentru obținerea produsului

Pregatirea materiei prime: extract de Afin, Extract de Momordica charantia.

Dozarea: se dozează extractul de Afin 3 kg și extractul de Momordica charantia – 7 kg. Total amestec – 10 kg.

Omogenizare amestec. Se face în omogenizator mecanic.

Condiționare sub formă de capsule. Pulberea se dozează cu ajutorul mașinii de dozare în capusle gelatinoase în cantitate de 215 mg/capsulă.

Ambalare. Caspulele se introduc în flacoane de 100 ml de culoare maro, de uz farmaceutic, în grupe de 60 bucăți. Se închid ermetic prin înșurubare cu capace din plastic, avizate de Ministerul Sănătății.

Etichetare și marcare. Pe flacoane se aplică etichete care conțin: denumirea produsului, ingrediente, caracteristici, modul de folosire, termen de valabilitate, condiții de păstrare, denumirea producătorului, notificarea.

Schema tehnologică pentru obținere produsului MOMYRTIDIAB

Fig. 5.2. Schema tehnologică pentru obținere produsului MOMYRTIDIAB

5.3.4. Rezultate și discuții

Indicații:

Adjuvant în scădera glicemiei la persoanele cu diabet zaharat non – insulino dependent, și în cazurile de diabet zaharat insulino – dependent, cu scopul de a preveni afecțiunile circulației periferice (retinopatia diabetică, hipertensiunea arterială, flebite, arterite), hipercolesterolemie. Adjuvant în infecții digestive (candidoză bucală și digestivă, enterite, enterocolite), micoze, infecții urinare (nefrite, uretrite, cistite, calculoză urinară) și afecțiuni reumatice.

Această compoziție de extracte naturale (extract natural din Vaccinium myrtillus, Momordica chrantia) cu proprietăți terapeutice deosebite, actionează ca hipoglicemiant natural datorită celor două surse de insulină vegetală: charantina, substanța activă din fructele de Momordica și myrtillină, substanța activă din fructele de Vaccinium myrtillus. Ameliorează afecțiunile caracteristice diabeticilor, cauzate de circulația periferică defectuoasă. Ajută la tratarea sau ameliorarea infecțiilor digestive, a infecțiilor urinare, intestinale și a bolilor reumatice. Restabilește funcția imunitară slabită, ca urmare a folosirii timp îndelungat a antibioticelor sau a altor medicamente. Reduce grăsimile și colesterolul din sânge, normalizând cele două forme de colesterol. Previne sau întârzie tulburările neurologice datorate întaintării în vârstă; este benefic în ameliorarea sechelelor de infarct miocardic, îmbunătățește activitatea inimii.

Administrare:

Pentru adulți, doza recomandată este de 3 – 6 capsule pe zi, câte 1-2 după fiecare masă principală în cure de 6 săptămâni. Pauză 10 zile și cura se poate repeta.

Prezentare: 60 capsule.

CAPITOLUL VI

STANDARDE ȘI SPECIFICAȚII TEHNICE DE REALIZARE A PRODUSELOR

6.1. SPECIFICAȚIE TEHNICĂ DE REALIZARE A PRODUSULUI MOMYRTIDIAB II

6.1.1. Necersitate și domeniu de utilizare

Produsul conține următoarele ingrediente:

extract natural din fructe proaspete de Momordica charantia 30%,

extract natural din fructe proaspete de Afin (Vaccinuim myrtillus) obținut prin presare la rece 70%,

îndulcitor natural – steviozid – extras din planta Stevia rebaudiana 0,16%,

stabilizator – acid citric,

conservanți: benzoat de sodiu 0,02%, sorbat de potasiu 0,001%.

Are următoarele domenii de utilizare:

se recomandă ca adjuvant pentru ambele tipuri de diabet: atât persoanelor cu diabet zaharat insulino – nondependent cât și persoanleor cu diabet zaharat insulin – dependent.

Adjuvant în reducerea colesterolului;

În combaterea viermilor paraziți;

Adjuvant în gripe, viroze, răceli.

Mod de folosire: 20 ml – 50 ml (2 – 5 linguri) zilnic, repartizat în 2-3 reprize, după mesele principale dizolvate. Se folosește în cure de 2, 3 luni cu pauze de o săptămână sau se poate folosi continuu.

6.1.2. Caracteristici tehnice, nivel calitativ

Pentru asigurarea calității produsului, trebuie respectate următoarele condiții:

Materiile prime și materilele trebuie să corespundă documenteleor tehnico-normative și normelor tehnice în vigoare.

Trebuie să se respecte rețeta și instrucțiunile tehnologice de obținere a produsului finit;

Să se asigure gradul de dotare tehnică necesar;

Să se asigure controlul calitativ pe faze de fabricație.

6.1.3. Standard de firma pentru produsul Momyrtidiab II.

6.1.3.1. Generalități

Prezentul standard se referă la produsul MOMYRTIDIAB II

Produsul conține extract natural din fructe proaspete de Momordica chatantia 30%, extract natural din fructe proaspete de Afin (Vaccinium mytrillus) obținut prin presare la rece 69%, îndulcitor natural – steviozid – extras din planta Stevia rebaudiana 0.16%, stabilizator acid citric, conservanți: benzoat de sodiu 0,02%, sorbat de potasiu 0,001%.

6.1.3.2. Condiții tehnice de calitate

Materia primă folosită la fabricarea produsului MOMYRTIDIAB II trebuie să corespundă documentelor tehnice normative de produs și normelor sanitare în vigoare.

Produsul se fabrică conform rețetei, respectând parametrii de calitate aprobați de omologare și dipozițiile sanitare în vigoare.

Proprietăți organoleptice – conform STAS 2095-84

Tabel nr. 6.1.

Proprietăți fizico-chimice

Tabel 6.2.

Proprietăți microbiologice

Tabel 6.3.

6.1.3.3. Depozitare și transport

Produsul Momyrtidiab II este ambalat în sticle de 250 ml care se grupează câte 20 în cutii de carton și se depozitează în încăperi uscate, răcoroase, bine aerisite, curate din punct de vedere igienic, ferite de umezeală și miros străin, dezinfectate și deratizare, la o temperatură de maxim 25 grade C.

Nu se admite depozitarea produselor împreună cu produse toxice sau care au miros pătrunzător.

Transportul se efectuează cu mijloace auto, curate, uscate și acoperite.

6.1.3.4. Termen de valabilitate

Termenul de valabilitate al produsului Sirop Momyrtidiab este de 2 ani. Acest termen se referă la produsul fabricat, ambalat, depozitat și transportat în condițiile prevăzute în prezentul standard și decurge de la data fabricației.

6.1.3.5.. Eticheta produsului

Ingrediente: extract natural din fructe proaspete de Momordica charantia obținut prin presare la rece 30%, extract natural din fructe proaspete de Afin (Vaccinium mytrillus) obținut prin presare la rece 69%, îndulcitor natural – Hyper stevia rebaudiana– extras din planta Stevia rebaudiana 0,16%, stabilizator – acid citric, conservanți: benzoat de sodiu – 0,02%, sorbat de potasiu 0,001%.

Caracteristici: se recomandă ca adjuvant pentru ambele tipuri de diabet: atât persoanelor cu diabet zaharat insulino-nondependent cât și persoanelor cu diabet zaharat insulino-dependent.

adjuvant în reducerea colesterolului:

în combaterea viermilor paraziți

adjuvant în gripe, viroze, răceli.

Modul de folosire: 20 ml – 50 ml (2-5 linguri) zilnic, repartizat în 2-3 reprize, după mesele principale. Se folosește în cure de 2-3 luni cu pauze de o săptămână sau se poate folosi continuu.

Precauții: A se agita înainte de folosire. A nu se lăsa la îndemâna copiilor, se păstrează la temperaturi între 25 grade C, ferit de razele soarelui. După deschidere se păstrează în frigider. Momyrtidiab II se administrează în paralel cu insulina injectabilă în cazul diabetului zaharat Tip1 sau diabetul insulino-dependent, urmând ca ulterior, în urma analizelor constatatoare medicul dumneavoastră să vă reducă dozele de insulină și în cele din urmă să retragă insulina din terapia dumneavoastră. În cazul diabetului zaharat tip 2, diabet zaharat insulin – nondependent, un regim alimentar adecvat și o activitate fizică moderată sunt necesare pentru a păstra boala sub control. Efortul fizic crește nivelul de crom care reglează glucoza și colesterolul din sânge.

6.1.3.6. Prospectul produsului Momyrtidiab II

Ingrediente: extract natural din fructe proaspete de Momordica chrantia 30%, extract natural din fructe proaspete de Afin (Vaccinium myrtillus) obținut prin presare la rece 69%, îndulcitor natural – steviozid – extras din planta Stevia rebaudiana 0,16%, stabilizator – acid citric, conservanți: benzoat de sodiu – 0,02%, sorbat de potasiu 0,001%.

Mecanism de acțiune: actionează ca hipoglicemiant datorită celor două surse de insulină vegetală, naturală, și anume: charantia subtanța activă din Momordica charantia și mytrillina b, în compoziția cărora a fost identificată 3 – glicozida delfinindolului, respectiv 3 – galactozida delfinindolului, mirtilina fiind denumită și ‚insulina vegetală’ care acționează asupra celulelor beta din insulele Langerhans ale pancreasului endocrin producând o hipergeneză insulinică efect de reducere a glicemiei. Antocianozidele din fructe îmbunătățesc microcirculația sangvină asigurând contracția ritmică a musculaturii netede a artriolelor care controlează fluxul de sânge circulant. Tot antocianozidele actionează asupra enzimelor retiniene grăbind procesul de regenerare a pigmenților retinieni, măresc acuitatea vizuală în special în timpul nopții, în retinopatia diabetică extractul de afine contribuie la reducerea sintezei de colagen la nivelul retinei și prin aceasta ameliorează simptomele clinice ale bolii. Extractele din Momordica Charantia (extract natural apos, extract aloolic) au fost testate pe animale și pe oameni voluntari constatându-se acțiunea hipoglicemiantă, acțiunea de regenerare a pancreasului endocrin și de refacere a funcției pancreatice care se diminuează treptat datorită administrării zilnice de insulină, ajutând organismul să utilizeze eficient hormonul, dar și acținile antihelmintică, lipolitică, hipocesterolemiantă, afrodiziacă masculină, contraceptivă, anticancerigenă, antivirală, imunomodulatoare, citostatică.

Recomandări:

se recomandă ca adjuvant pentru ambele tipuri de diabet: atât persoanelor cu diabet zaharat- nondependent cât și persoanelor cu diabet zaharat insulino-dependent;

adjuvant în reducerea colesterolului;

în combaterea viermilor paraziți;

adjuvant în gripe, viroze, răceli.

Modul de folosire: 20 ml – 50 ml (2-5 linguri) zilnic, repartizat în 2-3 reprrize, după mesele principale. Se folosește în cure de 2 – 3 luni cu pauze de o săptămână sau se poate folosi continuu.

Precauții: a se agita înainte de folosire. A nu se depăși doza zilnică recomandată. A nu se lasă la îndemana copiilor, se păstrează la temperaturi între 25 grade C, ferit de razele soarelui. După deschidere se păstrează în frigider.

MOMYRTIDIAB II se administrează în paralel cu insulina injectabilă în cazul diabetului zaharat Tip1 sau diabetul insulin – dependent, urmând ca ulterior, în urma analizelor constatatoare medicul să reducă dozele de insulină și în cele din urmă să retragă insulina din terapie. În cazul diabetului zhararat tip 2, diabet zaharat insulin – nondependent, un regim alimentar adecvat și o activitate fizică moderată sunt necesare pentru a păstra boala sub control. Efortul fizic crește nivelul de crom care reglează glucoza și colesterolul din sânge.

Termen de valabilitate: 2 ani de la data fabricatiei

Organ notificator: IBA

6.2. STANDARD DE FIRMĂ PENTRU PRODUSUL MOMYRTIDIAB CAPSULE

6.2.1. Generalități

Prezentul standard se referă la produsul Momyrtidiab, obținut din următoarele ingrediente, în următoarele cantități: Extract uscat pur pe suport de amidon (pulbere atomizată integral) din: fructe de Afin (Myrtilli fructus) 64.5 mg, la care se adaugă extract de Momordica charantia 150,5 mg.

Total amestec: 215 mg/capsulă.

6.2.2. Condiții tehnice de calitate:

Materia primă folosită la fabricarea produsului Momyrtidiab trebuie să corespundă documentelor tehnice normative de produs și normelor sanitare în vigoare.

Produsul Momyrtidiab se fabrică conform rețetei, respectând parametrii de calitate aprobați la omologare și dispozițiile sanitare în vigoare.

6.2.3. Proprietăți organoleptice conform standardului

Tabel 6.4.

6.2.4. Depozitarte și transport

Produsul Momyrtidiab este încapsulat și ambalat în flacoane de culoare închisă, cu capace care se închid ermetic prin înșurubare. Se depozitează în încăperi uscate, răcoroase, bine aerisite, curate din punct de vedere igienic, ferite de umezeală și miros străin, dezinfectate și deratizate, la o temperatura de maxim 25 grade C.

Nu se admite depozitarea produselor împreună cu produse toxice sau cu produse care au miros pătrunzător.

Transportul se efectuează cu mijloace auto, curate, uscate și acoperite.

6.2.5. Termen de valabilitate

Termenul de valabilitate al produsului Momyrtidiab este de 3 ani de la data fabricației. Acest termen se referă la produsul fabricat, ambalat, depozitat și transportat în condițiile prevăzute în prezentul standard.

6.2.6. Fișa de prezentare a produsului Momyrtidiab – capsule

Necesitatea și domeniul de utilizare

Produsul este obținut din următoarele ingrediente: extract uscat pur pe suport din amidon (pulbere atomizată integral) din: fructe de Afin (Vaccinium myrtillus) – 30%, la care se adaugă extract de Momordica charantia – 70%.

Cantitățile se referă la 100 g produs Momyrtidiab.

Se recomandă persoanelor cu tendință de creștere a glicemiei, persoanelor cu diabet zaharat insulino non – dependent datorită aportului de insulină vegetală pe care îl aduce în organism (myrtilina și charantina) și celor cu diabet zaharat insulino dependent cu scopul de a preveni afecțiunile circulației periferice.

Modul de administrare: pentru adulți, doza recomandată este de 3-6 capsule pe zi, 1 – 2 capsule după fiecare masa principală de 3 ori pe zi în cure de 6 săptămâni. Pauza 10 zile și cura se poate repeta. A nu se depăși doza zilnică recomandată.

Date legate de toxicitatea produsului: Produsul Momyrtidiab nu prezintă toxicitate dacă se respectă dozele și modul de administrare mai sus menționate.

6.2.7. Caractersitici tehnice, nivel calitativ

Pentru asigurarea calității produsului, trebuie respectate următoarele condiții:

materiile prime și materialele trebuie să corespundă documentelor tehnico – normative și normelor tehnice în vigoare:

să se respecte reța și instrucțiunile tehnologice de obținere a produsului finit;

să se asigure gradul de dotare tehnică necesar;

să se asigure controlul calitativ pe faze de fabricație;

să se asigure condițiile optime de ambalare, depozitare și transport.

6.2.8. Eticheta produsului

Ingrediente: mg/capsulă: extract uscat pur pe suport de maltodextrină (pulbere atomizată integral) din: fructe de Afin (Myrtilli fructus) – 64,5 mg, la care se adaugă extract din fructe de Momordica charantia -150,5 mg.

Caracteristici: prin aportul de insulină vegetală (myrtilina și charantina) și prin caracterul ușor hipoglcemiant se recomandă în diabetul insulino non – dependent, dar și în cazurile de diabet insulin – dependent cu rol de stimulare a circulației periferice.

Modul de folosire: Pentru adulți, doza recomandată este de 3 – 6 capsule pe zi, câte 1 – 2 după fiecare masă principală de 3 ori pe zi în cure de 6 săptămâni. Pauza 10 zile și cura se poate repetă. O cutie conține 60 capsule a câte 215 mg. E = 12,9g.

Precauții: a nu se depăși doza zilnică recomandată;

a nu se lăsa la îndemâna copiilor mici.

Acest supliment alimentar nu înlocuiește un regim alimentar variat.

Termen de valabilitate: 3 ani de la data fabricației.

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maxim 250 C.

Organ notificator: IBA

6.2.9. Prospectul produsului

Ingrediente: mg/capsulă: extract uscat pur pe suport de maltodextrină (pulbere atomizată integral) din: fructe de Afin (Myrtilli fructus) – 64,5mg, la care se adaugă extract din fructe de Momordica charantia – 150,5mg.

Mecanism de acțiune:

acțiune hipoglicemiantă;

acțiune antisclerotică;

stimulează circulația periferică.

Recomandări: – scădera glicemiei crescute la persoanele cu diabet zaharat insulino non-dependent datorită aportului de insulină vegetală pe care îl aduce în organism (myrtilina și charantina) și celor cu diabet zaharat insulino dependent cu scopul de a preveni afecținile circulației periferice.

Modul de folosire: Pentru adulți, doza recomandată este de 3 – 6 capsule pe zi, câte 1-2 după fiecare masă principală în cure de 6 săptămâni. Se face pauză 10 zile și cura se poate repeta. O cutie conține 60 capsule a câte 215 mg. E= 12,9g.

Precauții: a nu se depăși doza zilnică recomandată; a nu se lăsa la îndemâna copiilor. Acest supliment alimentar nu înlocuiește un regim alimentar variat.

Termen de valabilitate: 3 ani de la data fabricației.

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maxim 250 C.

CAPITOLUL VII

BIOTEHNOLOGII ȘI INSTALAȚII TEHNOLOGICE PENTRU OBȚINEREA PRODUSELOR DE EXTRACȚIE ȘI FORMULARE PROTECTIVE

7.1. INTRODUCERE

Firma S.C. Hypericum S.R.L. a conceput a 2 instalații – turboextractorul și infuzorul pentru a îmbunătății calitatea extractelor fluide sau uscate.

Firma a achiziționat din Danemarca de la Niro un atomizer cu disc rotativ (în anul 2009). Motivul pentru care a fost ales și comandat acest model este faptul că se poate folosi pentru toate tipurile de lichide inclusiv cele vâscoase.

7.2. OBIECTIVE

1. Proiectarea turboextractorului

2. Proiectarea infuzorului

7.3. MATERIAL ȘI METODĂ

Utilajele folosite la obținerea extractelor din plante medicinale și fructe de pădure, precum și a produselor fitoterapeutice originale sunt:

Autoclavă cu aburi saturați;

Turboextractorul (concepție proprie);

Presă mecanică;

Infuzorul pentru extracția la cald cu abur (concepție proprie);

Atomizor Spay – Dry cu disc rotativ;

Mașina de dozare în capsule gelatinoase.

7.4. REZULTATE ȘI DISCUȚII

7.4.1. Turboextractorul și infuzorul : concepție proprie

Obținerea extractului (soluției extractive) din plante medicinale și/sau fructe de pădure, cu ajutorul unui solvent se face, în general prin menținerea în contact a acestor 2 componenți, urmând extragerea cantitativă și selectivă a principiilor active. Întrucât solventul de extracție este de obicei o soluție apoasă sau o soluție hidroalcoolică, care diferă din punct de vedere fizico-chimic față de substanțele sau principiile active din materialul vegetal, pentru a crește randamentul de extracție și reduce timpul de extracție se foloseste un sistem de agitare a amestecului produs vegetal – solvent.

Agitarea se face cu un turboextractor care este un agitator cu lame sau cuțite (fig. 7.1). Turboextratorul este confecționat din inox austenitic și dezvoltă o turație de 10000 – 12000 rotații pe minut.

Fig. 7.1. Turboextractorul

Materialul vegetal împreună cu solventul de extracție (apă) la care se adaugă enzima de macerație (în proporție bine stabilită și la temperatura indicată de producător) se introduce în turboextractor. În timpul agitării turbulente (5 – 15 minute) are loc o fragmentare a produsului vegetal, cât și o încălzire a soluției până la 45 – 50 grade, ceea ce face necesară întreruperea periodică a agitării dacă principiile active sunt termolabile. Până la această temperatură enzima acționează foarte bine și penetrează în profunzime materialul vegetal.

Urmează operația de separare a produsului lichid de cel solid cu prese mecanice sau hidraulice, decantare, filtrare dupa caz și pregătirea pentru aerosolizare (atomizare). Reziduul uscat rămas de la presă se introduce în infuzor pentru a extrage la temperatura de (90 – 100 grade C) restul de principii active care nu s-au dizolvat în soluția extractivă în etapa precedentă (extracție enzimatică la rece).

Infuzorul (fig. 7.2.) este confecționat din inox austenitic și are un volum de 100 litri. Are 2 componente: vasul de amestecare și un agitator sau turbină. Agitatorul este alcătuit dintr-o elice, în unghiuri diferite la capătul unei tije de care este fixat. Tija se rotește cu viteza dorită, acționată mecanic cu ajutorul unui motor.

Fig. 7.2. Infuzor

Figura 7.3. Agitator cu elice infuzor

Pe fundul vasului de amestecare (fig. 7.3) este o spirală de inox cu găuri prin care se introduce abur supraîncălzit ( 120 grade C și presiune 1 bar) care condensează în contact cu materialul vegetal solid. Agitatorul este plasat lateral pentru a produce o turbulență intensă și a evita formarea unui vârtej în apropierea lui. Aburul introdus în vas la presiune și temperatură ridicată produce o barbotare puternică a amestecului. Din cauza temperaturii ridicate uleiurile volatile sau alți compuși termolabili se ridică la suprafața vasului. Pentru a putea recupera aromele și alte substanțe volatile, capacul vasului de amestecare functionează ca un condensator și toate substanțele condensează înăuntru. În acest fel toate principiile active din plante inclusiv cele volatile rămân în soluția extractivă.

Partea fluidă se separă de reziduul uscat și se amestecă cu soluția extractivă de la prima extracție enzimatică la rece, se adaugă o substanță suport ( amidon sau maltodextrină) după care se atomizează în Spray Dryer. În acest fel se obține un extract total din materialul vegetal supus procesului de extracție.

Cele 2 instalații sunt concepție proprie și au fost dezvoltate în cadrul firmei Hypericum pentru a îmbunătății calitatea extractelor fluide sau uscate.

7.4.2. ATOMIZORUL (SPRAY DRYER ) – NIRO, DANEMARCA

Atomizorul sau uscătorul prin aerolsolizare asigură o suprafață mare pentru transferul de căldură și masă prin aerosolizarea lichidului în mici picături. Aceste picături sunt împrăștiate într-un current de aer cald, astfel încât fiecare picătură se usucă într-o particulă solidă.

Există 3 feluri de atomizoare:

atomizoare cu disc rotativ;

atomizoare pneumatice;

atomizoare cu duze sub presiune;

Firma S.C. Hypericum Impex S.R.L. a achiziționat din Danemarca de la Niro un atomizor cu disc rotativ (2009) (Fig. 7.4). Motivul pentru care a fost ales și comandat acest model este faptul că se poate folosi pentru toate tipurile de lichide inclusiv cele vâscoase.

Principiul de funcționare este următorul: lichidul este alimentat în centrul unui disc care se rotește, iar forța centrifugă împrăștie lichidul în picături fine într-un curent de aer cald, în care solventul se evaporă rapid, înainte de a ajunge la pereții camerei de uscare. Discul se rotește cu o viteză de 30.000 rpm. Se formează un film care se împrăștie de pe discul rotator pe o cupă hemisferică ce se învârtește și care asigură dispersarea lichidului sub formă de aerosol fin. Produsul se usucă sub formă de pulbere fină care este transportată de aerul purtător în sistemul de colectare.

Când picăturile de lichid ajung în contact cu aerul cald, lichidul de la suprafață se evaporă rapid, formându-se un înveliș tare, o crustă. Pe măsură ce uscarea continuă, lichidul difuzează prin acest perete. Viteza de evaporare a lichidului din interior este foarte rapidă. Picăturile de lichid se usucă repede în câteva secunde, datorită suprafeței mari și a contactului intim cu gazul purtător. Produsul se menține rece, datorită vaporizării lichidului, iar particulele uscate nu se supraîncălzesc datorită îndepărtării rapide din zona de uscare.

Separarea produsului de gazul purtător, se face cu un ciclon de separare. Prin acest procedeu, pulberea obținută este formată din particule sferice care au o curgere mai bună decât a produselor obținute prin alte metode de uscare. Forma sferică oferă cea mai mica suprafață reducând posibilitatea înglobării de aer printre ele.

Uscarea prin atomizare este utilă și la acoperirea particulelor solide și a picăturilor lichide. Particulele solide sunt acoperite prin atomizarea unei soluții a agentului de acoperire. Pe măsură ce solventul se evaporă, polimerul acoperă particula suspendată. În felul acesta se pot masca proprietăți organoleptice (gust amar, miros neplăcut), se poate asigura acoperirea enterică a unor substanțe instabile în mediul de acid din stomac, sau pot fi realizate forme cu cedare prelungită sau controlată. Soluțiile extractive care conțin și uleiuri pot fi încapsulate prin emulsionare în apă cu gumă Arabică sau maltodextrină. După evaporarea apei picătura de ulei este învelită într-un strat de gumă arabică sau maltodextrină. Astfel se pot prepara și extracte uscate (pulberi) din uleiuri volatile.

Figura 7.4. Atomizorul (Spray Dryer ) – Niro, Danemarca

Utilizarea acestui procedeu menajant de uscare prin atomizare are diferite motivații:

se pretează la substanțe termolabile;

modifică forma particulelor folosite la prepararea capsulelor;

ajută la acoperirea prin microîncapsulare a unor particule solide sau lichide;

Uscătorul prin pulverizare este proiectat și construit pentru a manipula cantități mici de produs sau la scară mică a producției. Uscătorul prin pulverizare este simplu de utilizat și de controlat.

Atomizorul prezintă o fereastră pentru a vizualiza procesul de uscare. Odată ce uscarea este finalizată, interiorul uscătorului este ușor accesibil pentru curățare rapidă și ușoară. Toate piesele care vin în contact cu produsul sunt fabricate din plăci de oțel inoxidabil AISI 316.

Figura 7. 5. Numărător de capsule

Figura 7.6. Desprăfuitor de capsule

Utilizarea acestui procedeu menajant de uscare prin atomizare are diferite motivații:

se pretează la substanțe termolabile;

modifică forma particulelor folosite la prepararea capsulelor;

ajută la acoperirea prin microîncapsulare a unor particule solide sau lichide;

PARTEA III

CONCLUZII FINALE

La o concentrație de maxim 20 mg/ml, ordinea crescătoare de captare a DPPH (care determină proprietățile antioxidante ale produsului) a fost: Momordica charantia (fruite) < Vaccinium myrtillus (fructe) < Vaccinium vitis-idaea (fructe) < Vaccinium vitis-idaea (frunze) < Vaccinium myrtillus (frunze). S-a demonstrat că extractul din Frunze de Vaccinium vitis-idaea a avut o activitate similară cu cea a acidului ascorbic (ca și standard), la aceeași valoare maximă a probei. Capacitatea cea mai redusă a fost exprimată de către fructele de Momordica charantia a cărei valoare a EC50 a depășit 75 mg/mL. Aceste rezultate au fost în contrast cu extractul apos liofilizat a cărui inhibiție a radicalului DPPH a depășit 50%, la o concentrație minimă de 0,2 mg/ml.

Puterea de reducere a extractelor (un indicator direct al capacității antioxodante) a crescut odată cu creșterea concentrației probelor. La concentrația de 20 mg/ml, ordinea descrescătoare a fost Momordica charantia < Vaccinium vitis-idaea (fructe) < Vaccinium myrtillus (fructe) ≈ Vaccinium vitis-idaea (frunze) < Vaccinium myrtillus (frunze). Diferențele înregistrate între extracte au fost de maxim 5%, și cu 10% mai reduse față de acidul ascorbic la o concentrație de 1 mg/ml. Conform studiilor efectuate asupra unor extracte biologic active (din plante sau ciuperci medicinale) creșterea puterii de reducere este proporțională cu creșterea puterii de stabilizare și inhibare a generării radicalilor liberi.

Vaccinium myrtillus (fructe și fructe) și Vaccinium vitis-idaea (fructe) au prezentat cele mai ridicate valori ale activității antioxidante totale, determinându-se la o concentrație de 20 mg/ml o valoare medie de peste 13,64 echivaleți µg ascorbic acid/g extract (datele nu arată). Pentru acest parametru, Momordica charantia (fructe) a prezentat valori cu aproximativ 15% mai scăzute, ceea ce a indicat o corelare mult mai ridicată decât în cazul celorlalte metode. Comparativ cu alte studii rezultatele pot fi considerate similare din punct de vedere al acestui parametru, dar datele din literatură sunt puține deoarece procesul de extracție este diferit. Toate aceste studii au demonstrat că valoarea exprimată este influențată, în principal, de conținutul în flavonoide.

Momordica charantia este cunoscută în medicina alternativă ca având un puternic efect hipoglicemic, care este asociat gustului pronunțat amar. Astfel, α-amilaza și α – glucozidaza au fost folosite ca test de inhibare pentru evaluarea in vitro a proprietăților hipoglicemice a extractelor obținute în urma procesului de extracție enzimatic. Inhibarea activității acestor enzime va reduce, la persoanele din grupele de risc, nivelul glucozei absorbite. Extractele din frunze au prezentat cea mai slabă capacitate de inhibare a α-amilazei, cu o valoare a EC50 cuprinsă între 5 și 10 mg/mL. În rest, extractele au avut valori sub 1 mg/ml ale coeficientului EC50. La concentrația maximă de 20 mg/ml, extractul din Momordica charantia (fructe) a avut valoarea inhibitorie maximă de 74±2.00%, care a fost mai redusă în medie cu 23% față de acarboză (ca standard). În schimb, extractele au prezentat activitate mai redusă, in vitro, de inhibare a activității α-glucozidazei, cu o valoare a EC50 care a depășit 20 mg/mL. Maximul activității inhibitorii, la 20 mg/ml, a fost înregistrat în cazul Vaccinium myrtillus (fruit) și a fost de 38±1.50%, cu aproximativ 35% mai ridicat decât cel din Momordica charantia (fructe), și din frunzele aceleași plante. Aceste valori sunt mai reduse decât alte extracte hidroalcoolice, din Citrus medical., de exemplu. Aceste studii indică că în funcție de stadiul de maturitatea al fructului activitatea biologică poate fi îmbunătățită, în principiu prin utilizarea în faza incipientă a perioadei de recoltare.

Analiza compoziției fenolice, realizată la 350 și 370 nm, a fost similară unor studii precedente. Comparativ cu aceste studii numărul compușilor identificați a fost mult mai redus, în schimb în acest tip de proces extractiv a rezultat o cantitate mult mai ridica. Diferențele înregistrate între compușii identificați și cantitățile totale arată că mai există și alți compuși ce nu au fost determinați în cadrul studiului. Astfel, a fost identificat un singur compus fenolic, acidul clorogenic, și patru tipuri de flavonoide. Flavonoidele identificate sunt reprezentate de aglicone și flavonoide glicozidice. Rutina este prezentă doar în extractul din Vaccinium myrtillus (fructe). Hiperozida se găsește între 0,006 ± 0,001 – 0,14 ± 0,008 mg/g extract. Quercitina a fost determinată în toate extractele, fiind un compus larg răspândit în extractele din plante și ciuperci medicinale. O cantitate similară a fost determinată în extractele din Vaccinium myrtillus (frunze) și Vaccinium vitis-idaea (frunze) și care a fost de cel puțin 10 ori mai mare decât în fructele acelorași plante. De asemenea, kaemferolul a fost identificat exclusiv în extractele celor două plante, cu diferențe mici între probe.

Determinarea conținutului fenolic total a arătat un conținut fenolic mediu, toate cele cinci extracte enzimatice prezentând compuși fenolici. Vaccinium myrtillus (fructe și frunze) a avut valorile cele mai mari ale acestor compuși (p<0,05). Extractul din frunzele de V. myrtillus a avut un conținut de aproximativ 7 ori mai ridicat decât în fruct. Valori scăzute (sub 0,1 mg/g extract) au fost determinate în extractele din fructele Vaccinium vitis-idaea și Momordica charantia. Comparativ cu alte studii ce utilizează metode de extracție enzimatică, au fost observate diferențe semnificative (p<0,05) între extracte. Se poate interpreta, conform acelorași studii, că randamentul de hidroliză al peretelui celular (chiar și între fructe și frunze pentru unele plante) este diferit. Acest tip de extracție, care se bazează pe utilizarea enzimelor, este mai adecvat pentru a fi utilizat la degradarea polizaharidelor prezente în frunze, pe când coaja fructelor este mai puțin susceptibilă la acest tratament. Astfel, frunzele celor două plante conțin mai multe tipuri structurale de flavonoide care vor exprima în mod direct potențialul antioxidant și hipoglicemic. Dintre flavonoidele identificate, quercitina este cea care influențează majoritar efectul antioxidant, ceea ce ar fi confirmat de studii anterioare. De asemenea, conform unor studii anterioare quercitina este responsabilă pentru acțiunea inhibitorie asupra α-amilazei.

La fel ca în alte studii anterioare nu s-a putut identifica o corelare directă între activitatea hipoglicemică a conținutului de fenoli și flavonoide. Extractul din Vaccinium myrtillus (fructe), prin conținutul de rutină, a contribuit în mod semnificativ la activitatea de inhibare a α-glucozidazei, R2 a prezentat valori de peste 0,7. În rest, extractele analizate cu un conținut fenolic ridicat au prezentat cea mai ridicată activitate antioxidantă și hipoglicemică. Activitatea antioxidantă a avut o corelare maximă, în cazul extractelor din frunze (peste 0,9), pe când extractele din fructe au prezentat un grad de corelare cel puțin mediu cu cele două activități biologice analizate. Ca și în alte studii anterioare, în urma proceselor extractive rezultă produse complexe din punct de vedere fitochimic, care determină un răspuns biologic unic.

Studiul a prezentat pentru prima dată analiza fitochimică, antioxidantă și hipoglicemică a unui proces extractiv enzimatic în turboextractor. Astfel, studiile in vitro au demonstrat că produsele din Vaccinium myrtillus rămân unele din cele mai complexe suplimente, cu variate activități biologice, indiferent de tehnologia aplicată. Aceste studii preliminare trebuie să fie urmate de unele in vivo, care să confirme, în primul rând, capacitatea de reducere a absorbției glucozei. De asemenea, trebuie să se identifice care compus bioactiv intervine în mod direct în aceste mecanisme fiziologice. Se impune o continuare a studiilor prin efectuarea unei etape de optimizare a procesului extractiv din turboextractor.

Produsul Momordica capsule se recomandă să se folosească preventiv la persoanele sănătoase cu tendință de creștere a glicemiei și curativ la persoanele cu diabet zaharat, deoarece conține insulină vegetală, având rol și de ameliorare a afecțiunilor cardiovasculare și de vedere, care însoțesc în general diabetul. Reduce grăsimile și colesterolul din sânge.

Siropul Momyrtidiab este un produs fitoterapeutic original obținut din extract natural din fructe proaspete de Momordica charantia (tinctură), extract natural din fructe de Afin de pădure-(Vaccinium myrtillus) obținut prin presare la rece, îndulcitor natural – extract obținut din planta Stevia rebaudiana care poate fi utilizat ca adjuvant în reducerea pe cale naturală a glicemiei datorită compușilor cu acțiune similară cu cea a insulinei.  Acționează ca hipoglicemiant datorită celor două surse de insulină vegetală, naturală, și anume: charantia subtanța activă din Momordica charantia și mytrillina b, în compoziția cărora a fost identificată 3 – glicozida delfinindolului, respectiv 3 – galactozida delfinindolului, mirtilina fiind denumită și ”insulina vegetală” care acționează asupra celulelor beta din insulele Langerhans ale pancreasului endocrin producând o hipergeneză insulinică cu efect de reducere a glicemiei. Antocianozidele din fructe îmbunătățesc microcirculația sangvină asigurând contracția ritmică a musculaturii netede a artriolelor care controlează fluxul de sânge circulant. Tot antocianozidele actionează asupra enzimelor retiniene grăbind procesul de regenerare a pigmenților retinieni, măresc acuitatea vizuală în special în timpul nopții, în retinopatia diabetică extractul de afine contribuie la reducerea sintezei de colagen la nivelul retinei și prin aceasta ameliorează simptomele clinice ale bolii. Extractele din Momordica Charantia (extract natural apos, extract aloolic) au fost testate pe animale și pe oameni voluntari constatându-se acțiunea hipoglicemiantă, acțiunea de regenerare a pancreasului endocrin și de refacere a funcției pancreatice care se diminuează treptat datorită administrării zilnice de insulină, ajutând organismul să utilizeze eficient hormonul, dar și acținile antihelmintică, lipolitică, hipocesterolemiantă, afrodiziacă masculină, contraceptivă, anticancerigenă, antivirală, imunomodulatoare, citostatică.

Originalitatea tezei constă în dezvoltarea unor procedee biotehnologice de obținere a unor extracte din fructe de pădure din familia Ericaceae (Vaccinium Myrtillus și Vaccinium Vitis – Idaea) și plante medicinale cultivate din familia  Cucurbitaceae (Momordica Charantia) caracterizarea fizico-chimică și testarea farmacologică a acțiunii specifice a acestora, precum și crearea, de la stadiul de idee la produs finit, a unor produse fitoterapeutice, prin coroborarea rezultatelor tehnologice, analitice și farmacotoxicologice, obținute în cadrul studiilor efectuate asupra fitocomplecșilor, cu acțiune certă hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, imunostimultentă, antioxidantă, antiseptică.

Rezultatele cercetărilor au fost prezentate la manifestări științifice și au fost publicate în reviste indexate în baze de date internaționale.

BIBLIOGRAFIE

Adeyeye E, Otokiti MKO, 1999 – Proximate composition and some nutritional valuable minerals of two varieties of Capsicum annum (Bell and cherry peppers), Discovery and Innovation, 11: 75-81.

Ahmad Z, Zamhuri KF, Yaacob A, Siong CH, Selvarajah M, Ismail A, Hakim MN, 2012 – In Vitro Anti-diabetic Activities and Chemical Analysis of Polypeptide-k and Oil Isolated from Seeds of Momordica charantia (Bitter Gourd), Molecules, 17(8): 9631-9640.

Ahmed D, Chaudhary MA, 2009, – Medicinal and nutritional aspects of various trace metals determined in Ajuga bracteosa, Journal Of Applied Sciences Research, 5(7): 864-869.

Ahmad Z, Zamhuri KF, Yaacob A, Siong CH, Selvarajah M, Ismail A, Hakim MN, 2012 – In Vitro Anti-diabetic Activities and Chemical Analysis of Polypeptide-k and Oil Isolated from Seeds of Momordica charantia (Bitter Gourd), Molecules; 17(8): 9631-9640.

Akhtar MS, Athar MA, Yaqub M, 1981) – Effect of Momordica charantia on blood glucose level of normal and alloxan-diabetic rabbits, Planta Med., 42: 205-212.

Aktumsek A., Zengin G., Guler G.O., Cakmak Y.S., Duran A., 2011 – Screening for in vitro antioxidant properties and fatty acid profiles of five Centaurea L. species from Turkey flora, Food Chem. Toxicol., 49, p. 2914.

Alexan M., Bojor O., Craciun F, 1991 – Flora medicinala a Romaniei, Editura Coresi, București.

Al-Habori M., Raman A., Antidiabetic and hypocholesterolaemic effectes of fenugreek, Phytother, 1998.

Anton S, 2001 – Medicina naturista, Editura Polirom, Iasi.

Arora R., 2011 – Medicinal Plant Biotechnology, Ed. CAB International North America.

Atta-ur-Rahman, 1999 – Studies in Natural Products Chemistry, , Elsevier Science Publishers, , Ed. Atta-ur-Rahman, Vol. 20, Amsterdam.

Bakare R. I.*, Magbagbeola O. A., Akinwande A. I. and Okunowo O. W., 2010 – Nutritional and chemical evaluation of Momordica charantia, Journal of Medicinal Plants Research Vol. 4(21), pp. 2189-2193.

Banu C. Buțu N., Răsmeriță D., Sahleanu V., 2000 – Biotehnologii în industria alimentară, Editura tehnică, București.

Barros L., Ferreira M.J., Queiro´S B., Ferreira I.C.F.R., Baptista P., Total phenols, ascorbic acid, β-carotene and lycopene in Portuguese wild edible mushrooms and their antioxidant activities, Food Chem., 103, 2007, p. 413.

Barzana, E., Rubio, D., Santamaria, R. I., Garcia-Correa, O., Garcia, F., Ridaura Sanz, V. E., & López-Munguía, A. 2002 – Enzyme-mediated solvent extraction of carotenoids from marigold flower (Tagetes erecta), Journal of Agricultural and Food Chemistry, 50(16), 4491-4496.

Bauer K. H., Frohmming K.H., Fuhrer C., 1999 – Lehrbuch des Pharmazeutschen Technologie, Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft Stuttgart.

Boarim D., 2011 – Manual practic de tratamente naturiste, Ed. Păzitorul adevărului, Făgăraș.

Bojor O., 1994 – Terapia naturala, Editura Ulpia Traiana, București.

Bojor O., 2003 – Ghidul plantelor medicinale de la A la Z, Editura Fiat Lux, București.

Bojor O., Alexan M., 1997 – Plantele medicinale de la A la Z, Editura Ulpia Traiana, București.

Bojor O., Popescu O., 1993 – Miracolele terapeutice ale plantelor – mica enciclopedie de fitoterapie, Editura Edimpex-Spertanta SRL, București.

Bojor O., Popescu O., 2005 – Fitoterapia tradițională și modernă, ediția a III-a, Ed. Fiat Lux, București.

Bostaca I., 1996 – Diabetul Zaharat, Editura Polirom, colectia BIOS Iasi.

Botea V.A., 1990 – Fitoterapia, fitodietetica, Editura Știința, Chișinău,

Chan R.E., Frank B.H., 1993 – Research, Development, production and safety of biosynthetic human insulin, Diabetes Care, 19, Supplement 3.

Chen, L., Jin, H., Ding, L., Zhang, H., Li, J., Qu, C., et al., 2008- Dynamic microwave-assisted extraction of flavonoids from Herba Epimedii, Separation and Purification Technology, 59, 50-57.

Choudhary KA, Bandyopadhyay NG, 1999 – Preliminary studies on the inorganic constituents of some indigenous hyperglycaemic herbs on oral glucose tolerance test, Journal of Ethnopharmacology., 64: 179-184.

Ciulei I., Grigorescu Em., Silva F., Potentialul tnihipergliceiant al unor remedii naturale in terapia diabetului, comunicare la simpozionul de fitoterapie, Biertan, 1997.

Ciulei I., Grigorescu Em., Stanescu U., Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie, Editura Medicala, Buc, 1993

Coiciu E. and Racz G., 1962 – Plante medicinale și aromatice, Ed. Academiei Române București.

Collier J.A.B., Longmore J.M., Hodgetts T.J., Manualul de medicina clinica-specialitati, Editura Medicala, Buc., 1997.

Coman Cristina, Rugină Olivia D., Socaciu Carmen, 2012 – Plants and Natural Compounds with Antidiabetic Action, Not. Bot. Horti. Agrobo., 40, p. 314-325.

Constantinescu Gr. D., Elena Hațieganu-Buruiană, Să ne cunoaștem plantele medicinale proprietățile lor terapeutice și modul de folosire, Editura Medicală, București, 1986.

Crăciun F., Bojor O., Alexan M., 1976 – Farmacia naturii, vol.I , Ed. Ceres, București.

Csedo K., Plante medicinale si condimentare din judetul Harghita, Editura Szerkesztette, 1980.

Danciu A., Postelnicu E., Vlăduț V., Voicea I., Matache M., Ludig M., Martinov M., Atanasov A., Florea C., 2011 – Experimentarea tehnologiei și a echipamentelor pentru procesarea primară a plantelor medicinale și aromatice. Obținerea de soluții extractive din plante medicinale și aromatice, INMATEH – Agricultural Engineering Agricultural Engineering, Vol. 34, No.2 / 2011.

Dasgupta A., Hammett – Stabler, 2011 – Herbal supplements – Efficacy, Toxicity, Interactions with Western Drugs, and Effects on Clinical Laboratory Test, Ed. Wiley, New Jersey.

Desobry, S. A. et al., 1997 – Comparison of spraydrying, drum-drying and freeze-drying for hcarotene encapsulation and preservation. Journal of Food Science, 62(6): 1158 – 1162.

Ghasemi K., Ghasemi Y., Ebrahimzadeh M.A., 2009 – Antioxidant Activity, Phenol and flavonoid contents of 13 citrus species peels and tissues, Pak. J. Pharm. Sci., 22, 2009, p. 277.

Dominguez, H., Nunez, M. J., & Lema, J. M., 1993 – Oil extractability from enzymatically treated soybean and sunflower: range of operational variables, Food Chemistry, 46(9), 277-284.

Dominguez, H., Nunez, M. J., & Lema, J. M., 1995 – Enzymeassisted hexane extraction of soya bean oil, Food Chemistry, 54(2), 223-231.

Drurg L., Diabetes and arterial hypertension, Diabetolotia, 1983.

Dumitrescu C., Percium R., Diabetul Zaharat, Ghidul practic, Editura Vestala, Buc, 1998.

Ellenberg, Rifkin, Diabetes millitus theory and practice, Ed Harold Rifkin, 1990.

Erdelyi Pop Andrea, Vamanu A, Pop O.V., Vamanu E., 2015 – Preliminary in vitroactivity and correlation with chemical compositionof Momordica charantia, Vaccinium myrtillus and Vaccinium vitis idaeaafter enzymatic extraction process, Revista de chimie, București, 66(10):1687-1691.

Fulzele DP, Satdive RK., 2005 – Comparison of techniques for the extraction of the anti-cancer drug camptothecin from Nothapodytes foetida, Journal of Chromatography A, 1063(1-2): 9-13

Geiculescu T. Virgil, Bioterapie, Editura Stiintifica si enciclopedica, Buc, 1986.

Gherasim L., Medicina interna, Editura Medicala, Buc, 1996.

Gherman Ion,. Medicina traditionala alternativa, Editura Vestala, Buc., 2001.

Gogan-Cirjeu A., Autovindecare prin tratamente naturiste, Ed. Teora Bucuresti, 1999.

Grigorescu Em, Ciulei I., Stanescu U., Index fitoterapeutic, Editura Medicala, Buc., 1986.

Grigorescu Em, Din ierburi s-au nascut medicamentele, Ed Albatros, Bucuresti 1987.

Grigorescu Em, Lazar M.I., Stanescu U., Ciulei I., Index fitoterapeutic, Editura Cantes, Iasi, 2001.

Grigorescu Em, Silvia F., De la etnomedicina la fototerapie. Tezaurul verde al medicinei, Editura Spiru Haret, 1997.

Grigorescu Em, Stanescu U., Referate generale, Acta Phytotherapica Romanica, II, 2, 1995.

Grigorescu Em, Stramosii plantelor medicinale, Ed Cantes, Iasi, 1998.

Grigorescu Em,, Misterele medicinei traditionale chineze, Acta Phytotherapeutica Romanica, VI, Nr 1-2, 2000.

Gruia R., Lazurca D., 2014 – Cercetări Privind Perfecționarea Metodelor De Extracție A Compușilor Bioactivi Din Produse Vegetale, Conferința ASTR (Zilele academice ale Academiei de Științe Tehnice din România), ediția a VIII-a: 170-178, București.

Guo T., Wei L., Sun J., Hou C., Fan L., 2011 – Antioxidant activities of extract and fractions from Tuber indicum Cooke & Massee, Food Chem., 127, 2011, p. 1634 – 1640.

Gunter E., Hrana vie, Ed Venus Bucuresti, 1998.

Hamdan I.I., Afifi F.U., 2004 – Studies on the in vitro and in vivo hypoglycemic activities of some medicinal plants used in treatment of diabetes in Jordanian traditional medicine, J. Ethnopharmacol., 93, p. 117-21.

Handa S. S., Khanuja S. P. S., Longo G., Rakesh D. D., 2008 – Extraction Technologiesfor Medicinal and Aromatic Plants, International Centre For Science And High Technology, Trieste.

Hassan L.E.A., Ahamed M.B.K., Majid A.S.A., Baharetha H.M., Muslim N.S., Nassar Z.D., Majid A.M.S.A., 2014 – Correlation of antiangiogenic, antioxidant and cytotoxic activities of some Sudanese medicinal plants with phenolic and flavonoid contents, BMC complementary and alternative medicine, 14, p. 1.

Hayrunnisa N. Esen T., Ahmet A., Medine G., Nazan D., 2011 – Production of a Novel Pectin Lyase from Bacillus pumilus (P9), Purification and Characterisation and Fruit Juice Aplication, Romanian Biotechnological Letters,Vol.15 nr. 2,.

Heaney RP, 2009, Dairy and bone health. J. Am. Coll. Nutr., 28 (Suppl. 1): 82S-90S.

Hokputsa S, Harding SE, Inngjerdingen K, Jumel K, Michaelsen TE, Heinze T, Koschella A, Paulsen BS, 2004 – Bioactive polysaccharides from the stems of the Thai medicinal plant Acanthus ebracteatus: Their chemical and physical features. Carbohydr. Res., 339(4): 753-762.

Hottot, A., Vessot S. et Andrieu J., 2004 – A direct characterization method of the ice morphology. Relationship between mean crystals sizes and primary drying times of freeze-drying processes, Drying Technol. 22: 1–13.

Ibrian Nita Elena, Terapia naturala, Ed Solteris, Romania, 2000.

Ilie T., Minoiu M., 2004 – Plante mdicinale miraculoase din flora României, Ed. Artmed, București.

Iniyan G. Tamil, Dineshkumar B., Nandhakumar M., Senthilkumar M., and  Mitra A., 2010 – In vitro study on α-amylase inhibitory activity of an Indian medicinal plant, Phyllanthus amarus, Indian J Pharmacol., 42(5): 280–282.

Ionescu – Targoviste, Diabetologie, Ed Tehnica, Bucuresti, 1997.

Jan S., Khan M.R., Rashid U., Bokhari J., 2013 – Assessment of Antioxidant Potential, Total Phenolics and Flavonoids of Different Solvent Fractions of Monotheca Buxifolia Fruit, Osong Public Health Res. Perspect, 4(5), p. 246 – 256.

Kala C. P., 2011 – Medicanal plants and sustainable development, Ed. Nova Science Publishers, New York.

Kamshilov IM, Zaprudnova RA, 2009- Interspecies differences of hemoglobin buffer properties and of ion environment in some freshwater fish, Journal of Evolutionary Biochemistry and Physiology, 45(2): 242–244.

Kneipp Sebastian, Farmacia verde, Ed Edinter, 2001.

Kokilam G., Vasuki S., Sajitha N., 2013 – Biochemical composition, alginic acid yield and antioxidant activity of brown seaweeds from Mandapam region, Gulf of Mannar, J. Appl. Pharm. Sci., 3, 2013, p. 99.

Kubola J., Siriamornpun S.,2008 – Phenolic contents and antioxidant activities of bitter gourd (Momordica charantia L.) leaf, stem and fruit fraction extracts in vitro, Food Chem., 110, 2008, p. 881 – 890.

Kumar A., 2013 – Antidiabetic effects of Momordica charantia (bitter melon) and its medicinal potency, available online http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles.

Lapare Marie Claire, Incursiune in aromaterapie, Ed Polirom, 2001.

Latif, S., & Anwar, F. 2009 – Physicochemical studies of hemp (Cannabis sativa) seed oil using enzyme-assisted coldpressing, European Journal of Lipid Science and Technology, 111(10), 1042-1048.

Laza A., G. Rácz, 1975 – Plante medicinale și aromatice, Ed. Ceres, București.

Lazurca, D., 2013 – Practical solutions to improve extraction of bioactive substances from medcicinal and aromatic plants used in manufacture of food supplements, Universitatea Transilvania Brașov, Simpozionul internațional de etnofarmacologie – Brașov, iunie 21-23.

Leucuța S. E., 2001 – Tehnologie farmaceutică industrială, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

Loghmani V. , Shokrani R., Hojjatoleslami M., Shafiee S., 2013 – Effects of commercial pectinases Rapidase Smart and RapidaseMax C80 on the quality of Shahani and Mazafati date syrups, Iranian journal of Nutrition Sciences &Food Technology  7(4): 105-112.

Ma L., Chen H., Zhu W., Wabg Z., 2013 – Effect of different drying methods on physicochemical properties and antioxidant activities of polysaccharides extracted from mushroom Inonotus obliquus, Food Res. Int., 50, p. 633.

Manish D., Arun N., SH Ansari and SK Swamy, 2010 – Recent techniques for extraction of natural products, Research Journal of Pharmacy and Technology., 3(3), 644 – 649.

Margarit Maria, Ardelean A., Terapia adjuvanta in medicina familiei, Ed Servo, Sat 2000.

Martins N., Barros L., Santos-Buelga C., Silva S., Henriques M., Ferreira I.C.F.R., 2015 – Decoction, infusion and hydroalcoholic extract of cultivated thyme: Antioxidant and antibacterial activities, and phenolic characterization, Food Chem., 167, p. 131 – 137.

Masters, K., 1991 – Spray Drying Handbook, Longman, New York, p. 30.

Menichini F., Loizzo M.R., Bonesi M., Conforti F., De Luca D., Statti G.A., De Cindio B., Menichini F., Tundis R., 2011 – Phytochemical profile, antioxidant, anti-inflammatory and hypoglycemic potential of hydroalcoholic extracts from Citrus medica L. cv Diamante flowers, leaves and fruits at two maturity stages, Food Chem. Toxicol., 49, 2011, p. 1549.

Mencinicopschi Gh., Zarnea Gh., David I., Brăgărea Ș., 2008 – Biotehnologii alimentare, vol. I, Ed. Mirton, Timișoara.

Mencinicopschi Gh., Zarnea Gh., David I., Brăgărea Ș., 2008 – Biotehnologii alimentare, vol. II, Ed. Mirton, Timișoara.

Micut C. Ion, Plantele in medicina, vol I, Ed Bucuresti, 1985.

Micut C. Ion, Plantele in medicina, vol II, Ed Litera, 1987.

Mihăescu E., 2008 – Dicționarul plantelor de leac, Editura Călin, București.

Mincu I., Hancu N., Boli de metabolism si nutritie, Ed Dacia, Cluj Napoca 1981.

Miron Anca, Consideratii generale privind specia Brassica oleracea- varza alba, Acta Phiterapica Romanica anul III, nr. 1-2, 1996.

Mitra A., 2007 – Effects of a Composite of Tulsi Leaves, Amla, Bitter Gourd, Gurmur Leaves, Jamun Fruit and Seed in Type 2 Diabetic Patients, J Clin Diagn Res., 6:511–20.

Mitra A., 2008 – Some salient points in dietary and life-style survey of rural bengal particularly tribal populace in relation to rural diabetes prevalence, J Ethnobiol Ethnomedicine, 2:51–6.

Mogos Ghe., Mica Enciclopedie de boli interne, Ed Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986.

Mohan Ghe, Mica enciclopedie de plante medicinale si fitoterapie, Editia a 2-a, Ed ALL, 2000.

Mohan Ghe, Tratarea bolilor cu plante medicinale, Ed Corint, Bucuresti, 2001.

Morse R., 2005, The Detox Miracle Sourcebook: Raw Food and Herbs for Complete Cellular Regeneration, Ed. Paralela 45, Ediția 1.

Moța Cristina, Roșu Ana, Câmpeanu Gh., 1997 – Compuși bioactivi de origine vegetală. Abordări biotehnologice, lucr. șt., Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Facultatea de Biotehnologii, București, p. 99-124.

Muntean L. Sorin, 2010 – The use and cultivation of medicinal and aromatical plants in Romania, Revista Hop And Medicinal Plants, vol. 18, nr.1-2, p. 34-42.

Muntean L.Sorin, 2007 – Tratat de plante medicinale cultivate și spontane, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

Navarro-González I., García-Valverde V., García-Alonso J., Periago M.J., 2011 – Chemical profile, functional and antioxidant properties of tomato peel fiber, Food Res. Int., 44, p. 1528 – 1535.

Nădășan V., 2003 – Incursiune în Fitoterapie, Ed. Viață și Sănătate, București.

Negoita I.C., Vlaicu R., Dumitrascu D., Clinica Medicala, Ed Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1983.

Newman D. J. And Cragg G. M., 2007 – Natural product as sourses of new drugs over the last 25 years, Journal of Natural Products 70, 461-477.

Ng TB, Li WW, Yeung HV, 1986 – Insulin-like Molecules in Momordica charantia seeds, Journal of Ethnopharmacology, 15: 107-117.

Niculescu Maria, Ciulei I., Pintilie Gabriela, Ilinca Ecaterina, Rughinis Domnica, Produs bioactiv cu actiune hipoglicemianta din Momordica Charantia cultivata in Romania, Acta Phytotherapica Romanica, Anul III, nr. 1-2, 1996.

Nistreanu A., 2000 – Farmacognozie, Ed. Tipografia Centrală, Chișinău.

Nita Victoria, Drumea Veronica, Studii preliminare privind valorificarea unor specii medicinale in terapeutica, Acta Phytotherapica Romanica, Anul IV, nr 2, editia VI, 1997.

Oboh G., Ademosun A.O., Ademiluyi A.O., Omojokun O.S., Nwanna E.E., Longe K.O., 2014 – In Vitro Studies on the Antioxidant Property and Inhibition of α-Amylase, α-Glucosidase, and Angiotensin I-Converting Enzyme by Polyphenol-Rich Extracts from Cocoa (Theobroma cacao) Bean, Pathology Research International.,volume 2014 , p. 1-6.

Olubomehin O.O., Abo K.A., Ajaiyeoba E.O., 2013 – Alpha-amylase inhibitory activity of two Anthocleista species and in vivo rat model anti-diabetic activities of Anthocleista djalonensis extracts and fractions, J. Ethnopharmacol., 146, p. 811-4.

Pârvu C., 2000 – Universul plantelor – Mică enciclopedie, Ed Enciclopedica, Editia a II a, Bucuresti;

Parvu C., Piscan D., Simion P., Luncasu T., Frumusete si sanatate cu ajutorul plantelor, Ed Tehnica, Bucuresti, 1998.

Parvu C., Universul plantelor, Ed Enciclopedica, Editia a II a, Bucuresti 1997.

Pascanu O. Viorel, Medicina naturista preventiva, Ed Polirom, 2000.

Pascanu O. Viorel, Tratament naturist integral, Moldova Iași, 2000.

Păun E. and colab., 1983 – Îndrumător – cultura plantelor medicinale și aromatice, Redacția de propagandă agricolă, București.

Păun E., Mihalea A., Dumitrescu A., Verzea M., Coșocariu O., 1986 – Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate. vol. I , Ed. Acad. Române, București.

Păun Gabriela, Gheorghe Oana, Diaconu Mirela, 2011 – Curs procesare avansată a plantelor medicinal, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB), București.

Paun Radu, Tratat de medicina interna, Ed. Medicala Bucuresti, 1986.

Pavelescu M., Grigorescu Em., Stanescu U., Al IX-lea congres national de farmacie, vol Rezumate , Buc 199899.

Perfunei M, Arnold M Tacconi R., Hypoglycaemic activity of Salvia fruiticosa Mill from Cyprus, J. Ethnophrmacol, 34, 1991.

Peters BSE, Martini LA, 2010, – Nutritional aspects of the prevention and treatment of osteoporosis, Arquivos Brasileiros de Endocrinologia & Metabologia, 54(2): 179 – 185.

Pilnik W. et al. Pectic enzymes in fruit juice manufacture. In: Nagodawithma, T., and Reed, G., eds., Enzymes in Food Processing, New York, Academic Press, pp.365-399, 1993.

Pop Andrea Erdelyi, Pop O.V., Vamanu A., Vamanu E., 2015 – Preliminary in vitro Activity and Correlation with Chemical Composition of Momordica charantia, Vaccinium myrtillus and Vaccinium vitis-idaea after Enzymatic Extraction Process, Revista de chimie, 66(10):1687-1691, București.

Popa A., Popa Daniela, Dragomie Felicia, 2007 – Microbiologie oenologică, Ed. Universitaria, Craiova.

Popescu C.D., Imbatranirea creierului si fitoterapia, Acta Phytotherapica Romanica, Anul IV nr 1, 1997.

Popovici Iuliana, Lupuleasa D., 2009 – Tehnologie Farmaceutică, vol. 3, Ed. Polirom, Iași.

Prashanth D, Padmaja R, Samiulla DS., 2001 – Effects of certain plant extracts on alpha amylase activity, Fitoterapia, 72:179–81.

Ravn H, Nishibe S., Sosahara M., Xuebo L., Phytochemistry, 29, nr. 11, 1990.

Rusu D. Rsenberb L., Tratamentul complementar al diabetului zaharat tip II nonoinsulinodependent cu tablete de drojdie de bere, Acta Phytotherapica Romanica, Vol I, 1998.

Sandulachi E., 2012 – Caracteristica Enzimelor Pectolitice Utilizate La Fabricarea Sucurilor, Meridian Ingineresc, Nr. 4: 46-53.

Schipor A.V., Plante medicinale la indemana tuturor, Ed Polirom, Iasi, 2001.

Shahid M., Shahzad A., Malik A., Sahai A., 2013 – Recent Trends in Biotechnology and Therapeutic Applications of Medicinal Plants, Ed. Springer, Olanda.

Shihabudeen H.M.S., Priscilla D.H., Thirumurugan K., 2011 – Cinnamon extract inhibits α-glucosidase activity and dampens postprandial glucose excursion in diabetic rats, Nutr. Metab., 46, 2011, p. 1 Fig. 4. Phenolic profile of the extract of Vaccinium myrtillus (leaves) at 370 nm Fig. 3. The phenolic profile of the extract of Vaccinium myrtillus (fruit) at 350 nm REV. CHIM. (Bucharest) ♦ 66 ♦ No. 10 ♦ 2015 http://www.revistadechimie.ro 1691.

Singh YN, 1986 – Traditional Medicines in Fji Indians, Journal of Ethnopharmacology, 15: 57-58.

Srivastava R, Kulshreshtha DK,1989, – Bioactive polysaccharides from plants, Phytochem., 28(11): 2877-2883.

Stanescu Ursula, Allium Sativum L., Usturoiul, Acta Phytotherapica Romanica, Anul II, nr. 1, 1995.

Ștefanov C., Vlăduț V. și alții, 2011 – Cercetarea și dezvoltarea unei tehnologii de procesare primară a plantelor medicinale si aromatice în vederea conservării calităților terapeutice și valorificării lor eficiente – Experimentarea echipamentelor tehnice. Demonstrarea funcționalității și utilității instalației de prelucrare primară a plantelor medicinale și aromatice, Raport de cercetare INMA București.

Tamas M., Chiorean V., Matinca D., Actiunea antimicrobiana a unor extractive vegetale, Acta Phytotherapica Romanica,anul II, vol I, 1995.

Tamil I..G., Dineshkumar B., Nandhakumar M., Senthilkumar M., Mitra A., 2010 – In vitro study on α-amylase inhibitory activity of an Indian medicinal plant, Phyllanthus amarus, Indian J.Pharmacol., 42, p. 280 – 282.

Tapre, A. R. and Jain, R. K., 2014 – Pectinases: Enzymes for fruit processing industry, International Food Research Journal 21(2): 447-453.

Temelie Mihaela, 2006 – Plante medicinale spontane din Romania, Editura Rovimed Publishers, Bacău;

Thrash M. Agatha, Trash L., Diabetul si sindromul hipoglicemic fapte, descoperiri si tratamente naturale, ed A II a, Ed Alege viata, Bucuresti, 2001;

Valmet Jean, Tratamentul bolilor prin legume fructe si cereale, Ed Garamont, Bucuresti, 2001.

Vamanu E., Diana Pelinescu, Ionela Avram și Sultana Nita, 2013 – An In Vitro Evaluation of Antioxidant and Colonic Microbial Profile Levels following Mushroom Consumption, BioMed Research International, vol. 2013, Article ID 289821, 9 pages.

Vamanu E., Niță S., 2014 – Bioactive Compounds, Antioxidant and Anti-inflammatory Activities of Extracts from Cantharellus cibarius, Rev. Chim.(Bucharest), 65, no. 3, p. 372-379.

Vamanu E., Nita S., 2014 – Biological activity of fluidized bed ethanol extracts from several edible mushrooms, Food Sci. Biotechnol., 23, 2014, p. 1483 – 1490.

Varga E, Csedo C., Compozitia chimica a drojdiei de bere, Acta Phytotherapica Romanica, Anul III, nr. 1-2, 1996.

Vasilescu Maria, Produsi naturali de origine vegetala cu actiune antidiabetica, Teza de doctorat, Iasi 2000.

Vicaș Laura Grațiela, 2006 – Tehnică Farmaceutică, Ed. Universității din Oradea.

Vilkhu K., Mawson R., Simons L., Bates D., 2008 – Applications and opportunities for ultrasound assisted extraction in the food industry — A review, Food Innovation: Emerging Science, Technologies and Applications (FIESTA) Conference, Volum 9, p. 161–169.

Wilson J.D. , Foster D.W., Wiliams textbook of endocrinology, 8th ed. WB Saunders Company, 1992.

Xael de Sainte-Breuves, Fructele si legumele izvor de sanatate, Ed. Polirom, 2001.

Zhang, CH, et al. (2010). Experimental and numerical investigation of spray drying parameters on the dried powder properties of Ginkgo biloba seeds. Dry Technol 3: 380-388. 41. Zhao, Q., et al. (2013). Effects of Spray Drying and Freeze drying on the Properties of Protein Isolate from Rice Dreg Protein, Food and Bioprocess Technol. 6(7): 1759-1769.

Zhu K.X., Lian C.X., Guo X.N., Peng W., Zhou H.M., 2011 –  Antioxidant Activities and Total Phenolic Contents of Various Extracts from Defatted Wheat Germ, Food Chem., 126, 2011, p. 1122 .

*** Continutul de substante minerale al drogurilor folosite in diabet, Acta Phytotherapica Romanica, Anul IV, nr. 2, ed a VI –a , 1997.

*** Entsiklopedia lekarsvennih rastenii Triada 2000/, Bolezni enokrinnih jelez saharnii diabet.

***Compendium bibliographic, Concurs rezidentiat, vol II, Ed Medicala Buc, 1995.

*** Entsiclopedia narodnoi meditsiny, Vol I, Ed. ANS, Moscova, 1994

*** Entsiclopedia narodnoi meditsiny, Vol III, Ed. ANS, Moscova, 1997

*** Entsiclopedia narodnoi meditsiny, Vol VI, Ed. ANS, Moscova, 1999

*** Entsiclopedia narodnoi meditsiny, Vol VII, Ed. ANS, Moscova, 2000

*** Farmacopeea română, editia a IX-a, Editura Medicală , 1976.

*** Farmacopeea română, editia a X-a, Editura Medicală , 1993.

*** Farmacopeea română, editia a X-a, suplimentul al II-lea, Editura Medicală, 2004.

***4th European Pharmacopeia, Strassbourg, supl. 4.2., 2003.

*** Horrorison’s principles of internal medicine, 12th edition, Ed Companion Handbook, 1991.

*** Plante medicinale si condimente, Ed. Aquila, 1993.

*** Translation of the diabetes nutrition recommendations for health care institutions, Diabetes Care 20, 1997.

*** Urhammes S. Studies of the molecular genetics of impired insulin secretion adn obesity. Two intermediary phenotypes predisposing to type 2 diabetes mellitus, Danish Medical Bulletin – Journal of the Health Sciences, vol 48, no. 2, Mai 2001

http://www.scribd.com/doc/33705063/Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine
– https://www.uploady.com

http://www.medplanet.dbioro.eu/doc/cursutilizarifitoterapeutice.pdf

http://www.editurasilvica.ro/analeleicas/33/1/drocan.pdf

http://www.plante-medicinale.ro/pm/procesare.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Momordica

http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Forme_farmaceutice_ca_sisteme_disperse_eterogene_continuare.pdf

De Souza, T.P. et al. (2009). Development of granules from Phyllanthus niruri spray-dried extract. Braz J Pharm Sci 45: 669-675.

Jaros, M. and Pabis S. (2006), Theoretical Models for Fluid Bed Drying of Cut Vegetables, Biosystems Engineering 93(1): 45–55

Gavrilă L.,2007-2008 – Tehnici de separare și concentrare în Biotehnologii available online at http://cadredidactice.ub.ro/gavrilalucian/files/2011/03/curs-tscb-2007-2008.pdf

1. Păun Gabriela, Gheorghe Oana, Diaconu Mirela, – Curs de procesare avansată a plantelor medicinale, available online at http://www.incdsb.ro/p/medplanet/doc/Cursprocesareavansata.pdf

2. Mărculescu Angela, Gruia R., Popescu S, 2013 – Cercetări privind aplicarea unor tehnologii agroalimentare sustenabile și valorificarea prin produse alimentare funcționale și etnofarmaceutice available online at http://www.unitbv.ro/Portals//Bursedoctorale/Seminar/Marculescu.pdf

3. Ștefanov C., Vlăduț V. și alții (2011) – Cercetarea și dezvoltarea unei tehnologii de procesare primară a plantelor medicinale și aromatice în vederea conservării calităților terapeutice și valorificării lor eficiente available online at http://www.inma.ro/Pagina_web_NUCLEU/Plante_medicinale_valorificare/.htm

Pop C., 2014 – Utilizarea Unor Tehnologii Moderne De Uscare A Extractelor De Plante Cu Acțiune. Antimicrobiană, teză de doctorat, Cluj-Napoca.

Beloin N1, Gbeassor M, Akpagana K, Hudson J, de Soussa K, Koumaglo K, Arnason JT., 2005 – Ethnomedicinal uses of Momordicacharantia (Cucurbitaceae) in Togo and relation to its phytochemistry and biological activity, J Ethnopharmacol: 4;96(1-2):49-55.

1. Mitra A., 2007 – Effects of a Composite of Tulsi Leaves, Amla, Bitter Gourd, Gurmur Leaves, Jamun Fruit and Seed in Type 2 Diabetic Patients, J Clin Diagn Res., 6:511–20.

2. Mitra A. Preparation and Effects of Cheap Salad Oil in the Management of Type 2 Rural Indian Diabetics.J Hum Ecol. 2008;23:27–38.

3. Mitra A., 2008 – Some salient points in dietary and life-style survey of rural bengal particularly tribal populace in relation to rural diabetes prevalence, J Ethnobiol Ethnomedicine, 2:51–6.

4. Fowler MJ., 2007 – Diabetes Treatment, Part 2: Oral agents for glycemic management, Clinical Diabetes, 25:131–4.

5. Valiathan MS. Healing plants. Curr Sci. 1998;75:1122.

6. Prashanth D, Padmaja R, Samiulla DS., 2001 – Effects of certain plant extracts on alpha amylase activity, Fitoterapia, 72:179–81.

7. Sharma A, Singh RT, Handa SS. Estimation of Phyllanthin and Hypophyllanthin by High performance liquid chromatography in Phyllanthus amarus. Phytochem Anal. 1993;4:226–9.

8. Unander DW, Webster GL, Blumberg, BS Uses and bioassays in Phyllanthus (Euphorbiaceae): A compilation II. The subgenus Phyllanthus. J Ethnopharmacol. 1991;34:97–133. [PubMed]

9. Thyagarajan SP, Subramanian S, Thirunalasundari T, Venkateswaran PS, Blumberg BS. Effect ofPhyllanthus amarus on chronic carriers of hepatitis B virus. Lancet. 1988;2:764–6. [PubMed]

10. Hansawasdi C, Kawabata J, Takanori K. α-amylase inhibitors from Roselle (Hibiscus sabdariffa Linn.) Tea. Biosci Biotechnol Biochem. 2000;64:1041–3. [PubMed]

11. Adeneye AA, Amole OO, Adeneye AK. Hypoglycemi and hypocholesteromic activities of the aqueous leaf and seed extract of Phyllanthus amarus in mice. Fitoterapia. 2006;77:511–4. [PubMed]

12. Ali H, Houghton PJ, Amala S. α-Amylase inhibitory activity of some Malaysian plants used to treat diabetes; with particular reference to Phyllanthus amarus. J Ethnopharmacol. 2006;107:449–55. [PubMed]

13. McCue P, Vattem D, Shetty K. Inhibitory effect of clonal oregano extracts against porcine pancreatic amylase in vitro. Asia Pac J Clin Nutr. 2004;13:401–8. [PubMed]

Tanaka T, Tong HH, Xu Y, Ishimaru K, Nonaka G, Nishioka I. Tannins and related compounds: CXVII. Isolation and characterization of three new ellagitannins, lagerstannins A, B and C, having a gluconic acid core, from Lagerstroemia speciosa (L.) Chem and Pharmaceu Bull Tokyo. 1992;40(11):2975–2980.

Udupa KN. Promotion of “health for all” by Ayurveda and yoga. Varanasi (India): The Tara Printing Works; 1985.

Momoin A. Role of indegenous Medicine in Primary Health Care; 1st international Seminar on Unani Medicine; New Delhi, India. 1987.

Antihyperglycemic Effect of Trigonella Foenum-Graecum (Fenugreek) Seed Extract in Alloxan-Induced Diabetic Rats and Its Use in Diabetes Mellitus: A Brief Qualitative Phytochemical and Acute Toxicity Test on the Extract Asmena Mowla,1 M Alauddin,2 Md Atiar Rahman,3 and Kabir Ahmed4 African Journal of Traditional, Complementary and Alternative medicines (AJTCAM) Afr J Tradit Complement Altern Med Afr J Tradit Complement Altern Med. 2009; 6(3): 255–261. Published online 2009 May 7.